Micul rege Decembrie

Autor: Axel Hacke

Traducere: Dana Chirvase

“Copilaria ramane la capatul vietii. Daca aceasta este bine ? Aceasta

trebuie sa o spuna insusi micul rege Decembrie. Lui I se poate pune orice
intrebare. Poti sa stai cu el pe balcon, sa privesti stelele si sa discuti despre
nemurire. Poti sa privesti cutiile in care el isi pastreaza visurile.Sau poti sa
mergi cu el pe strada si sa vezi ceea ce nu ai mai vazut niciodata. Aceasta
este nemaipomenit. Poate fiecare ar avea nevoie de un mic rege si fiecare
multime de visuri impachetate si la indemana.”

Capitolul 1

De catva timp vine cand si cand in casa mea micul si grasul rege Decembrie
al II-lea care nu este mai lung decat un deget aratator si atat de gras ca
mantia sa rosie minuscula cu garnitura groasa alba de hermelina nu se mai
inchide peste burta.
Regele iubeste ursuletii de guma .Cand el mananca unul trebuie sa-l
cuprinda cu ambele maini pentru a-l tine.Cu toate acestea el abia poate sa-l
ridice caci un singur ursulet de guma este aproape pe jumatate ca marime
fata de intregul rege.El musca bucati mari si intre timp intreaba ca
intotdeauna:
“Poti sa-mi povestesti ceva din viata ta?”
Cand m-a vizitat prima data I-am raspuns:
“La noi cineva se naste mic apoi devine din ce in ce mai mare uneori atat de
mare cat un jucator de baschet. La sfarsit el se micsoreaza, se sfrijeste
putin.Apoi vine moartea si omul s-a dus.
“Asta e ilogic” spuse micul rege si musca din ursulet labuta dreapta.De ce nu
este cineva la inceput foarte mare si nu devine mai mic si mai mic si nu
dispare la sfirsit simplu devenind invizibil.
“Cred ca Asociatia intreprinderilor de pompe funebre este impotriva” am
spus eu.
“La noi este insa asa!” a spus regele. Tatal meu regele Decembrie I a fost
intr-o zi atat de mic incat servitorii sai nu l-au mai putut gasi in pat . In
aceeasi zi am fost incoronat rege.”

1
“Bine, insa cum poate cineva sa se nasca mare?” am intrebat eu.”Cineva
trebuie sa-l poarte in burta si o mama nu poate fi mai mica decat copilul !”
“Sa-l poarte in burta?”a intrebat Decembrie. Oh! Eu m-am trezit intr-o
dimineata in patul meu si am mers foarte simplu in biroul printilor. Sa porti
pe cineva in burta.! Ce prostie! Te trezesti si pornesti.”
“Si cum ajungi in pat?” am intrebat eu.
“Asteapta putin” a raspuns regele…”Cred ca deci un rege si o regina… hmm
..cum era ? Am uitat! Stii sunt deja atat de mic Am uitat. Era foarte frumos,
asta o stiu inca!” chicoti el usor si musca iarasi din ursuletul de guma.
Eu am spus:” Cand un copil vine la noi pe lume el nu stie nimic. Trebuie sa
invete sa manince si sa mearga,sa citeasca si sa scrie.Peste tot sunt miini
mari care il conduc si care ii intorc capul incoace si incolosi ii ridica barbia.”
Regele sughita zgomotos si un ras slab il zgudui pentru un scurt moment.
Intre timp mancase capul ursului de guma .El ma privi, mesteca incet mai
departe si apoi spuse:”Si apoi?”
“Apoi omul devine mare” am spus eu.
“Si doare asta?” intreba el.
“Asta se produce foarte incet “ am spus eu.”Desi unii copii cresc intr-o
singura noapte 2 cm si cand pui urechea la picioarele si miinile lor auzi cum
scartiie.
“La fel de asemanator este insa si la noi insa invers” spuse Decembrie. Poti
sa observi micsorarea numai cate odata ca ceva recent. Seara am putut sa-mi
pun ceasca de ceai pe masa si dimineata trebuie sa ma catar pe un scaun
pentru a o putea lua inapoi”.
“Gasesti cresterea ca fiind placuta?” a intrebat el.
“Nu am stiut pana acum ca exista alte posibilitati” am spus eu.
“Acum o stii” spuse el.
“Povesteste-mi mai mult” –am spus eu.”Ce stiti voi cand veniti pe lume si ce
invatati voi in plus?”
“Noi stim aproape totul “ spuse regele cel mic si gras.”Noi ne trezim si ne
ridicam si putem sa scriem si sa facem calcule matematice cu multe
zecimale, sa programam la calculator, sa mergem la servici si sa facem
afaceri.Nimic nu e greu pentru noi. Insa dupa un anumit timp uitam de
toate . Cu cat devenim mai mici cu atat mai mult uitam .Cand cineva nu mai
poate face afaceri nu mai trebuie sa vina la birou pentru ca acolo nu mai are
nimeni nevoie de el.Atunci are voie sa ramana acasa si sa uite si mai mult. In
mintea lui se face un gol si ramane inca gol inauntru. Ceilalti trebuie sa-i
faca mancare si apoi el are voie sa mearga sa-si viziteze prietenii. Sau poate
sa priveasca umbrele in gradina si sa le considere fantome. Sau sa dea nume
norilor. Sau sa strige la ursul sau Teddy.Sau…”
“Asta numai daca cei mari nu ii interzic asta!” am strigat eu.
“Cei mari nu au nimic de spus!” –a spus regele Decembrie. “ Cu cat cineva
este mai mic cu atat este el mai mult cel care decide pentru ca are cea mai
mare experienta de viata, hihi… Si cei mari trebuie sa ii raspunda la toate
intrebarile: De ce este casa patrata? De ce pe un zar sunt numai 6 cifre? De
ce ploua? Cand el are raspunsul poate sa-l uite imediat. Si pentru ca cei mici
sunt cei care decid ei au scari cu trepte mici si WC-uri minuscule prin care
nu pot sa cada inauntre. Cu asta trebuie sa te descurci atat timp cat esti mare,
nu merge altfel.”
El se ridica cu o miscare rapida si mandra arunca resturile ursului de guma
pe podea si incerca sa-si incheie mantia. Insa nu reusi pentru ca e atat de
gras . De aceea el se aseza la loc.
“Deci la voi copilaria este la sfarsitul vietii?”- am intrebat eu si i-am dat
ursuletul, de guma inapoi.
“Ia gandeste-te!” a spus regele .”Ai ceva de care poti sa te bucuri!” El ma
privi lung. “Stii tu ce cred eu?” a spus el apoi.
“Nu, am raspuns”
“Eu cred ca nu este adevarat faptul ca voi cresteti. Cred ca este numai o
aparenta”
“Cum ai ajuns la concluzia asta?”- am intrebat eu.
“Eu cred ca si voi la inceput sunteti mari”- a spus el. “Daca e valabil ceea
ce mi-ai povestit atunci imi imaginez in felul urmator. Voi aveti toate
posibilitatile si in fiecare zi va sunt luate cateva dintre ele. Aveti o imensa
fantezia cind sunteti mici insa stiti foarte putin. Pentru ca asa stau lucrurile
trebuie sa va imaginati totul. Trebuie sa va imaginati cum apare lumina in
lampa si imaginea pe ecranul televizoruluisi va mai inchipuiti cum traiesc
spiridusii la radacinile copacilor si cum ar fi sa stai pe palma unui urias.Si
apoi voi cresteti si cei mai mari va explica cum functioneaza o lampa si un
televizor.Apoi aflati ca nu exista spiridusi si nici uriasi. Imaginatia voastra
devine din ce in ce mai mica pe cand stiinta voastra din ce in ce mai mare.
E corect?”
“Da, am soptit eu si inca mai incet:” Dar nu este rau cand cresti si inveti si
intelegi lumea si…”
El spuse mai departe:”Voi deveniti batrani. La inceput voi vreti sa deveniti
pompieri sau altceva si surori medicale si intr-o zi chiar sunteti ceea ce v-
ati dorit. Si altceva nu mai puteti deveni pentru ca este prea tarziu. Asta e
tot o micsorare nu-i asa?”
“Ah da, am oftat eu.
“Nu chiar atat de frumos ca la noi” a spus regele cel mic si gras si musca
pentru ultima data din ursuletul de guma. “Imi pare rau pentru tine , pentru

3
voi toti” .
Apoi se ridica, isi strecura burta prin despartitura aflata intre biblioteca si
perete si disparu din camera ca intotdeauna fara nici un salut.

Capitolul 2

Am avut odata o perioada in care eram adesea trist, atat de trist ca seara cand
se intuneca mergeam singur prin oras si eram fericit cand ploua. Totul era
intunecat si ud pe strazi si tristetea mea se oglindea in balti si aceste imagini
ca in oglinda ma consolau. Atunci nu ma mai simteam atat de singur.
Dupa ce mergeam in toate partile destul de mult urcam iarasi treptele vechi
de lemn ale scarii din casa mea si ma asezam pe un scaun. Odata cand s-a
intamplat asa a aparut din mica despartitura intre biblioteca si perete regele
Decembrie si mi-a spus:
“ Unde ai fost?”
“Ah..” am spus eu
“Si cum iti merge ?”
“Aaaahh…”-am raspuns eu
“Ce vrei sa faci acum?”
“Sa dorm”- am raspuns eu
“Vino un pic la mine” – a spus regele Decembrie
“Cum as putea sa vin la tine?” am spus eu “Tu locuiesti in spatele dulapului
si acolo ajungi doar printr-un spatiu mic pentru care eu sunt prea mare in
acest moment. Totul se petrece in asa fel incat seara sunt cu 5 cm mai mic
decat dimineata atunci cand somnul m-a destins . Seara sunt iarasi strivit de
viata. Totusi nu destul de mic incat sa-l vizitez pe regele Decembrie in
spatele gaurii din perete- m-am gandit eu.
“Nici n-ai incercat!!” - spuse regele .”Trebuie sa te intinzi pe burta in fata
locuintei mele si atunci ai sa vezi”.
M-am asezat pe burta .Parketul scartii si regele disparu in gaura sa.
“ Acum incearca sa bagi ambele degete aratatoare in spartura”-striga el
dinauntru “i trage-te usor aici la mine”
Mi-am introdus ambele degete in deschizatura am tras la stanga si la dreapta
din interior contra peretelui . De data aceasta scirtii dulapul si zarii langa
capul meu un fir de praf si m-am gandit ca ar fi trebuit sa fac curat din nou
firul de praf era deja atat de mare cat capul meu; atunci aluneca capul deja
prin despartitura si restul corpului in urma si eram pe burta in locuinta
regelui.
“La naiba!!!” am strigat eu.”La asta nu m-as fi gandit!”
M-am ridicat. Regele era acum un pic mai mare decat mine insa locuinta sa
era chiar si pentru cineva care e atat de mic, neobisnuit de mica. Ea consta
numai dintr-o camera si atunci cand regele facea cinci pasi o parcurgea in
intregime.
“Asta e totul?” am intrebat eu. “Vreau sa spun asta e intreaga locuinta?”
“Da,din pacate”-ofta regele. “Casa este veche de 100 de ani si foarte obosita
si se scorojeste pe an ce trece. Casele se micsoreaza de asemenea cand sunt
obosite, asta o stiu numai putini. Cu 50 de ani in urma camera asta era de 8
ori mai mare decat este acum.”
El facu o mica pauza apoi ofta si adauga.” Eu de asemenea, din pacate”
M-am uitat in jur. Regele avea un pat mic, ingust plasat in partea stanga a
intrarii a carui perne erau acoperite cu matase rosu inchis. In lumina unei
lumanari care statea pe o noptiera alaturi ea stralucea usor.De altfel nu
existau mobile nici macar un scaun.Insa toti peretii erau acoperiti de
dulapuri din lemn in care stateau cutii, foarte multe cutii mici aproape ca
acelea in care un bijutier pune un inel pentru ca altcineva sa-l poata face
cadou. Erau colorate cutiile insa nu cu o singura culoare ci intotdeauna
pictate cu un model, modele cu serpi, modele cu flori, modele cu case si
masini, cu sine de tren si oameni insa si cu zmei si zane care purtau palarii
ascutite.
“Ce pastrezi tu in aceste cutii? -am intrebat eu.
“Visurile mele!”- spuse regele Decembrie
“Visurile tale?” am strigat eu
“Toate visurile mele!!!” a strigat regele. In fiecare cutie este un vis.
“Dar cum visezi tu visurile tale daca le pastrezi in cutie?”
“Seara cand merg la culcare” a spus regele “iau o cutie din dulap, o pun
langa patul meu si iau capacul de deasupra. Apoi adorm si visez. Si
dimineata cand m-am trezit raman intins putin si imi amintesc de noapte.
Apoi iau visul din nou in cutie pe care o pun in dulap. Ce ai visat noaptea
trecuta?”
“Oh, nu stiu prea multe despre asta “ am spus eu.”Parca stateam ...stateam
intr-o barca cu vasle si vasleam pe o mare neagra, linistita. Insa nu ajungeam
nicaieri si in timp ce vasleam priveam printr-o fereastra pe care o aveam
mereu in fata ochilor- o fereastra intr-o barca cu vasle, comic nu-i asa? Eu n-
am gasit asta comic, absolut deloc pentru ca eram tot timpul atat de trist ca
nu puteam sa vaslesc decat foarte incet. Prin fereastra am privit afara pe o
mare intunecata si m-am vazut iarasi intr-o barca si privind printr-o fereastra
prin care iarasi m-am vazut si tot asa mai departe.”
“Si ce s-a intamplat ?”- a intrebat regele cel mic si gras care statuse tot
timpul pe marginea patului si ma privise si citeodata gifiia usor.

5
“Ohhh...!!!” a strigat regele “ Acesta este un vis pentru o cutie foarte mare”
“De unde ai tu cutiile?”- am intrebat eu. “Sunt toate pline? Le-ai visat deja
pe toate care sunt inauntru?”
“In nici un caz” spuse regele.”Le-am mostenit de la bunicul meu regele
Januarie al III-lea.
“El a trait intr-o camera ca aceasta. Camera era intr-o casa veche si
bunicul meu a imbatranit si a devenit din ce in ce mai mic si casa si camera
de asemenea. Numai cutiile nu s-au micsorat, caci visurile raman
intotdeauna mari si au nevoie de locul lor. Asa traia bunicul in camera lui,
si cu cat imbatranea mai mult cu atat mai mult erau inghesuite cutiile in
camera care se schimba si cu atat mai mult se apropiau de el visurile
sale.Pana cand camera a devenit atat de mica incat ea era umpluta complet
de cutii. Bunicul meu era undeva intre ele atat de mic incat nu-l mai puteai
zari si nici gasi. Era minuscul si inconjurat de visuri uriase. Undeva
inauntru el s-a pierdut. Eu am adus cutiile intr-o camera mai mare aceasta
de aici. Acum ele imi apartin. Insa poate bunicul meu este inca undeva intre
ele, cine stie?”
Regele sedea inca pe marginea patului leganandu-si picioarele si privi in
lumina lumanarii.
“Cu cat cineva imbatraneste mai mult cu atat mai puternice devin visurile
sale!” am spus eu incet.” Si candva traiesti numai cu ele si te catari de pe o
cutie pe alta si ratacesti intr-o gigantica expozitie. Asa este deci la voi.”
“La noi” spuse regele Decembrie
“La voi” am oftat eu si am spus apoi: “Stii tu de fapt ce vis se gaseste in
fiecare cutie?”
“Aici nu este o videoteca” spuse Decembrie tare.” Vreau sa spun ca nu poti
sa alegi ceea ce vrei sa visezi, astazi un vis cu printese si maine un vis cu
cow-boys. Bineinteles habar n-am ce vis se gaseste in fiecare cutie. Ma las
surprins de ele. Nu merge altfel.”
Isi dezbraca mantia de matase rosie, o atarna de un cuier aurit care era fixat
de un dulap, isi aseza pantofii aurii in fata patului si se aseza in pat. Coroana
o pastra pe cap si ramase pentru scurt timp intins apoi se ridica si incepu sa
se miste in camera incolo si incoace, descult si cu o camasa scurta, alba.
“Mai povesteste-mi un vis!” - a spus el.
“De curand eram un pilot al unui avion de vanatoare cu reactie” am spus eu.
“Insa nu zburam cu avionul deloc. Doar mergeam cu el incoace si
incolo.Mergeam cu el peste sosea si peste campuri, apoi am ajuns in oras,
am oprit avionul cu reactie intr-un loc de parcare direct langa zidul orasului,
am scos un permis de parcare dintr-un automat si mi-am vizitat cel mai bun
prieten. Am baut cafea si el m-a intrebat unde este avionul meu cu reactie iar
eu i-am raspuns ca ar fi in locul de parcare in fata casei. Prietenul meu imi
spuse ca nu e posibil sa las un avion sa stea pe un loc de parcare. Un avion
de vanatoare ar apartine aeroportului sau in aer.Am iesit afara si am vrut sa
duc avionul la aeroport. Apoi m-am gandit ca nu mai pot sa merg cu el direct
pe strazi, ar trebui sa zbor.Insa cum sa pornesc in mijlocul orasului un avion
de vanatoare? Asta nu merge nicidecum. Atunci am ramas disperat, sezand
si neavand habar ce ar trebui sa fac.- un pilot care nu stia cum sa zboare si
care nu avea incredere sa-si miste avionul”
“Bietul baiat !!” a spus regele, “ramai langa mine si priveste-ma lung. Nici
macar in vis nu te ridici. Imi faci cu adevarat mila. Nu-i de mirare ca esti
trist.”
“Daca cel putin as fi inca mic” am spus eu “ as putea sa devin pilot”
“Eu cred ca am sa devin intr-o zi” a spus regele “ Vreau sa spun pilot” .
Privirea sa rataci peste cutiile diverse in jurul nostru si Decembrie spuse”
Am sa devin cu siguranta inca pilot. Cand sunt destul de mic sunt pilot. In
orice caz voi visa despre asta.Undeva in aceste cutii exista un vis mare, lung
despre piloti si pe acela il voi gasi.”
“Tu il ai bine”- am spus eu.
“Stii ceva?” a spus regele Decembrie
“Ce anume?” -am raspuns eu.
“Cred ca tu nu ai visat ca esti pilot. Tu esti intr-adevar”
“Adevarat....” am repetat eu.
“Imagineaza-ti asta” spuse regele. “Tu esti cu adevarat pilot care nu poate
zbura, si intr-o alta zi esti un om trist care vasleste, apoi iarasi mai stiu eu
ce. Asa este viata. Viata incepe noaptea cand adormi si face o pauza cand te
trezesti dimineata. Voi ar trebui sa numiti somnul stare de veghe si invers .
Ce profesie ai tu?”
“Mergator la servici” am spus eu
“Aha, spuse regele. Deci tu adormi dimineata si visezi intreaga noapte ca
esti mergator la servici si ca lucrezi, lucrezi, lucrezi.....Si seara cand mergi
la culcare te trezesti si esti intreaga noapte ceea ce esti tu de fapt in
realitate. Odata un pilot, odata un om care vasleste sau mai stiu eu ce. Nu e
mai bine asa?
“Nu stiu”-am spus eu “Cum asa?”
“Este mai variat” spuse regele. “Si noaptea devine mai importanta si tot
ceea ce face omul ziua nu mai este asa de semnificativ. Ziua este doar un
vis.”
“Crezi tu?” am spus eu.
“Tu ai fost treaz mai inainte de a veni la mine”- a spus regele “Si acum esti
inca treaz. Insa tu stai intr-o camera minuscula , cu un rege minuscul si esti

7
tu insusi minuscul.Asta nu poate fi realitate, sau?”
“Exista vreo dovada?” am intrebat eu.
“In realitate nu exista regi ca mine”
“Tu visezi acuma sau esti treaz?” am intrebat eu.
Regele zambi si imi spuse:”Tu ma visezi pe mine si eu te visez pe tine”
“Sau invers” am spus eu.”Insa esti treaz?” am intrebat eu.”Doar nu dormi”
“De unde vrei sa stii tu asta ?” -a spus el.
Am oftat usor apoi am spus:” E greu, asta e tot”
“Doar confuz” spuse regele “nu greu”
El mersese tot timpul in cerc insa acum se opri, micul si grasul rege si ma
privi mult timp fix. De sus catre mine el ma privea caci eu eram lungit pe
podea. Am privit la el atat de mult timp pana cand am obosit din cauza
privirii sale.
Pleoapele imi cazura. Am adormit pe podeaua micii camere si ultimul lucru
de care mi-am putut aduce aminte era cutia mica care statea pe noptiera
regelui Decembrie; o cutie rosie deschis pictata cu o coroana aurita si
capacul era alaturi. In tot acest rastimp nici n-o observasem.

Capitolul 3

Regele Decembrie se scoala devreme. Dimineata cand ma asez la micul

dejun el este de obicei deja acolo, se ghemuieste pe titlul din ziare si acopera
exact trei litere astfel incat de exemplu pot sa citesc “cance” in loc de
“cancelar” dupa care il vad pe micul rege.
De cele mai multe ori el sta in cosul de paine langa painea prajita si se
incalzeste. Cred ca este destul de rece in spartura din spatele dulapului cu
carti chiar si pentru cineva care poarta o mantie groasa din matase.
“Pleaca de pe painea prajita! “ i-am spus eu de curand “ altfel din greseala te
mananc cu totul.”
“Ma plictisesc atat de tare! “ spuse el. M-am gandit ca el cu siguranta a
devenit un pic mai mic decat il stiam ultima data si ca era doar cu putin mai
mare decat degetul meu cel mic.
“Mananca un ursulet de guma”- am spus eu
“Am facut-o deja”
“Atunci catara-te pe carti”
“Sunt deja acolo”
“Atunci fa-ti curatenie in cutiile cu visuri”
“Am facut deja”
“Atunci nu stiu nici eu”
“Nu stiu ce sa fac”
“Vreau sa-mi iau micul dejun in liniste”
“Niciodata nu ma iei cu tine!”
“Unde sa te iau cu mine?”
“Asta nu stiu.Nu m-ai luat niciodata. De unde sa stiu daca este frumos afara
si daca as dori sa fiu acolo? Unde mergi in fiecare zi dupa micul dejun?”
“La servici” am spus eu. “Merg in jos pe strada Cornelius pana la piata
Gradinii, apoi pe strada Florilor si piata Jakobs pana pe strada
Sendlinger.Asta o fac in fiecare zi iar seara ma intorc intotdeauna pe acelasi
drum si acelasi servici’”
“Ce faci tu la servici?” a intrebat el.
“Ma indeletnicesc cu realitatea” - am spus eu. Cei mai multi oameni care
stau la birou se indeletnicesc cu realitatea.”
“Ia-ma cu tine” -spuse regele
“Astazi am ziua mea libera” am spus.”Din cauza asta raman aici.”
“Hai totusi sa mergem!” striga regele
“Ce sa fac in ziua mea libera la servici?”-am intrebat eu.
“Nu exista astazi realitate?” a intrebat regele
“Ba da” am spus eu,” insa astazi se indeletnicesc altii cu ea la servici. Eu ma
destind ca maine sa fiu din nou odihnit.”
“Deci tu ai astazi o zi libera reala!” a strigat regele si batu entuziasmat cu
pumnul in marginea farfuriei mele astfel incat furculita zornai.” Hei noi nu
trebuie sa mergem la servici. Inainte de a ajunge acolo putem sa ne
intoarcem. Insa cel putin drumul pana acolo poti sa mi-l arati.”
“Asa un drum plictisitor!” am strigat eu. In fiecare zi acelasi drum si sa merg
iarasi si in ziua mea libera?!”
“Imi este atat de urat” striga regele.El batu cu piciorul manios in felia de
paine prajita incat o faramita. Apoi sculpta cu sceptrul mici gauri in untul de
la micul dejun. In cele din urma ridica oftand cuburi de gheata si le arunca in
cafeaua mea.
“Inceteaza cu prostiile!” am tipat eu.
“Eu sunt regele Decembrie al II-lea!!!” a strigat el “Iar tu nu esti rege.
Trebuie sa faci tot ce iti spun eu!!!”
“Da, bine” am spus eu. “Cafeaua oricum nu mai pot sa o beau cu atata zahar.
Insa in birou nu intram. Ne intoarcem inainte de a ajunge acolo.”
“Doar ti-am spus asta!” striga el fericit.
Am imbracat un sacou, l-am luat pe rege in mana si l-am bagat in buzunarul
pentru batista astfel incat el sa poata privi afara cu capul si coroana.
“Si daca vine cineva “ am spus eu “atunci te retragi inauntru, e clar? Nu
vreau sa te vada cineva.”
“Sunt atent la asta!” spuse el si tremura de agitatie.

9
Deci am coborat treptele, am trecut prin poarta mare a casei si am mers pe
strada. Era o zi frumoasa de primavara. Raul Isar era plin de apa galbena
topita din munti iar soarele ne stralucea in fata.
“Hoho...!” striga micul rege. “Asta e frumos!”
“Stai linistit !” l-am repezit eu.
Mergeam catre stanga pe strada Cornelius si eu ii explicam regelui
Decembrie tot ce vedeam. Cand am trecut pe langa o croitorie i-am spus ca
aceasta ar fi o croitorie si i-am descris ce face un croitor. Daca vedeam o
brutarie ii spuneam ca aceasta ar fi o brutarie si i-am explicat ce face un
brutar. Cand am trecut pe langa un magazin de pielarie pentru barbati -am
aratat ca pe partea cealalta e un magazin pentru tapiserie.
Aici cunosteam totul si de fiecare data regele spunea ceva ca de exemplu “
Asta am stiut-o si eu odata” sau “Aproape uitasem” sau “Ah ce mult e de
atunci!”
Sigur ca intalneam si oameni. Pe majoritatea dintre ei ii vedeam in fiecare zi
in drumul meu, ii cunosteam superficial si nu le dadeam atentie mai departe.
Insa regele se uita atent la ei si cand eu ii sopteam temator ca ar trebui sa
dispara dupa cum ne intelesesem sau il indesam pur si simplu in buzunar
astfel incat coroana sa aluneca, el revenea imediat sus si spunea ceva despre
lume.
Am vazut de exemplu pe omul cel mic si batran care intotdeauna duce la
plimbare un pudel si regele spuse:
“ Acum el vrea iarasi sa-l omoare!”
“Cum ?” am intrebat eu.
“El incearca sa omoare iarasi cainele. Stii tu, batranul este de 52 de ani
casatorit cu aceeasi femeie. Ei traiesc intr-o locuinta mica si mancarea lui
preferata este sos cu galuste. Cand el doreste o tigara, trebuie s-o fumeze in
bucatarie cu fereastra deschisa direct in fata cuptorului unde se pastreaza
cenusa, deoarece ea asa pretinde. Cand el completeaza biletul de lotto
trebuie sa marcheze numerele pe care le doreste ea; data casatoriei lor e
intotdeauna printre ele. Si cand el in halat de baie vrea sa se odihneasca pe
sofa pentru a invata modelul de tapet pe dinafara, vine prietena ei in vizita.
Cel mai mult ar dori s-o omoare pe sotia lui. Insa el nu are incredere si in
afara de asta nu poate sa faca galuste din cartofi. De aceea el incearca in
fiecare zi din nou sa omoare cainele, este cainele ei. El l-a aruncat din Isar,
insa animalul s-a catarat pe o ramura care ratacea iar pompierii l-au salvat.
Alta data l-a aruncat de la inaltime insa pudelul a capatat deodata aripi si a
aterizat fericit pe pamant. In cele din urma el l-a legat in parc in fata
Oficiului de Brevete si l-a parasit. Insa cineva tocmai brevetase o masina
pentru salvarea cainilor pudel si cu asta era pentru el o indatorire usoara sa
aduca cainele acasa. Totusi omul nu renunta pentru ca ura sa e mare si nu are
alte posibilitati.”
M-am holbat uimit inauntru buzunarului de la sacou.
“ De unde stii tu toate astea?” am intrebat eu.
“De fapt eu nu stiu deloc” spuse regele si voi sa mai adauge ceva insa zari
un alt barbat care purta ochelari de soare si o palarie cu borul lat. El mergea
de-a lungul caselor atat de lipit de pereti incat pe haina sa erau dungi de var
alb si intotdeauna el se uita imprejur.
“Acestui domn ii e frica de vecina sa” spuse regele .”Ea il iubeste si este
intotdeauna in cautarea lui si daca ea vede lumina in locuinta lui, suna
imediat la usa. Odata a incercat chiar sa forteze usa. El i-a deschis in ultimul
moment. Femeia s-a repezit in casa insa el a fugit de ea afara. Acum el
traieste linistit atunci cand e acasa si deoarece din locuinta ei se poate vedea
lumina in bucataria lui, el gateste seara pe intuneric.
“De ce nu-si cauta alta locuinta?” am intrebat
Regele ma privi dispretuitor apoi spuse:” O alta locuinta? Orasul asta nu se
numeste Muenchen?”
“Da” am raspuns eu si regele spuse:
“Numai pentru ca tu ai o zi cu adevarat libera, nu trebuie sa uiti de piata
locuintelor.”
In cele din urma aparu din sens contrar un barbat neras cu o barba tepoasa
care purta o camasa lunga ,alba si sandale in picioarele goale. El mergea prin
mijlocul strazii.
“Acesta este poetul” spuse micul rege. “El linisteste circulatia. “
“Omul isi deschise larg bratele exact ca un pastor care binecuvanteaza
comunitatea. Ceilalti oameni nu ii dadeau atentie si mergeau mai departe
fara sa priveasca la el. Masinile circulau la stanga si la dreapta pe langa om.
“Poetul face poezii noaptea” spuse regele. “ si dimineata el se intoarce
pentru cateva ore inapoi in lume si vrea sa iasa afara si sa faca ceva pentru
oameni si din cauza aceasta linisteste circulatia. Un om ciudat, nu-i asa?”
“Foarte ciudat!” am spus eu. “ Mai ciudat este insa faptul ca nu l-am
observat pana acum.”
“Tu n-ai mers pe drumul acesta impreuna cu mine” spuse regele. “Crezi tu
de fapt ca in aceasta zona exista balauri?”
“Balauri?!?” am spus eu.” Cum sa fie aici balauri? Inceteaza, e destul de
improbabil ca exista mici regi, masini de salvat pudeli si poeti care linistesc
circulatia. Trebuie sa existe si balauri? Nu avem niciunul iar in zona aceasta
deloc.”
“Asta e cu siguranta o eroare!” spuse micul rege.
Tocmai sosiseram pe strada Florilor. Decembrie isi intinse bratul drept si

11
arata in directia pietei de alimente. “ Acolo este unul de exemplu.”
M-am uitat in jos spre piata . Intr-adecar un balaur urias si urit cat o
camioneta si albastru ca un autobuz statea intre masinile care asteptau ca de
obicei sa poata coti pe strada Femeilor. Corpul sau era acoperit cu multe
cerculete mici cat firele de pai din care iesea gaz de esapament. El spumega
foc din nari atat de fiebinte si de tare incat aveam senzatia ca un elicopter
zboara deasupra noastra. Cu toate acestea nimeni nu parea sa-l simta. Incet
el s-a deplasat odata cu masinile, a cotit-o ca si ele dupa colt si a disparut in
spatele caselor.
“Uluitor” am spus eu si m-am zgait minute in sir acolo unde balaurul
aparuse. “Ce face aici un balaur?”
“El ii ataca pe oamenii care sunt in drum spre servici” spuse regele. “El nu
vrea ca ei sa mearga acolo si incearca sa-i opreasca .“
“Pe mine nu m-a atacat “ am spus eu.
“Crezi tu asta cu adevarat?” a intrebat regele.
“N-ai simtit o resistenta in drumul tau?” Ca si cum cineva te-ar trage si nu
vrea sa te lase sa mergi mai departe? Sau n-ai simtit niciodata in timp ce
erai pe drum un inel in jurul pieptului?”
“ Ba da, bineinteles” am spus eu. “Ma gandeam ca n-as avea chef sau ca
m-as teme de sef sau mi-ar fi teama ca nu pot sa-mi duc lucrarea la bun
sfarsit”
“ Acesta era balaurul” spuse regele. “El a tras de tine sau bratele sale te-
au tinut de spate.”
“Dar nu l-am vazut niciodata” am spus eu. “ Si de ce nu ma ataca azi?”
“Pentru ca tu nu vrei la servici.” spuse regele
“Aha!” am spus eu si am mers putin mai departe si apoi in cafenea. Regele
sedea in buzunar si se uita mereu afara. Iar eu nu-l mai certam si nu-l mai
inghionteam. Cand chelnerita a venit la noi m-am gandit ca ea va spune cu
siguranta: “ Aveti acolo in buzunar un mic rege atat de comic!” Insa ea
intreba numai ce as dori sa comand.
“ Un capucino” am spus eu. “ Aveti poate si ursuleti de guma? ”
“Cred ca da “ raspunse ea “ pentru copii cred ca da”.
Mi-a adus cafeaua si o punga mica cu ursuleti. I-am desfacut regelui unul.
“Multumesc mult” spuse el
“Am scuturat zahar in cafea si observam cum el forma o insula in spuma
laptelui si apoi se scufunda repede.
“E trist, sa mergi in fiecare zi la birou si sa nu vezi ce vezi tu” am spus eu.
“Si mereu sa te lupti cu balaurii si nici macar sa stii ca ei exista.”
“Da”, spuse regele si musca multumit din ursuletul de guma .” Pot sa iau si
alti ursi din punga?”
“Mi-ar place sa fiu in locul tau!” am spus eu.
“ Tu nu poti sa fii ca mine” spuse regele “insa ai fost odata asa. Cand erai
mic vreau sa spun.”
“Insa acum eu sunt din ce in ce mai mare si tu din ce in ce mai mic” am spus
eu.
“Asta-i grozav!” spuse regele. “Ma refer la mine.”
“Din pacate “ am spus eu. “Pentru tine.”
“Intotdeauna eu sunt micul tau rege” spuse regele si “locuiesc la tine.” Eu
exist numai pentru ca tu ai vrut sa ma ai”
“Am mestecat in cafea “Asta-I frumos nu-i asa?”
“Da, cel putin” raspunsei eu.

Capitolul 4

Intr-o noapte frumoasa de vara am mers eu si regele Decembrie afara pe

balcon. Ne-am intins pe spate pe balcon si am privit stelele. Ca sa spun
exact. Numai eu eram direct intins pe pamant. Regele se gasea pe burta mea
intre al 5-lea si al 6-lea nasture de sus de la camasa si ii simteam mica sa
greutate urcand si coborand odata cu respiratia mea.
“Ce simti cand privesti stelele?” a intrebat regele.
“Ma simt mic si neinsemnat.” am raspuns eu. “ Atat de minuscul pe cat esti
tu ma simt eu si poate chiar mai minuscul si gasesc ca lumea e uriasa iar eu
sunt cea mai mica parte a ei.
“ Aici jos tu esti atat de mare si abia poti zari stelele acolo sus si te simti atat
de mic?!”
“Da, “ am spus eu .” Ca o rotita care nu-I lipseste nimanui si care se invarte
intr-un colt.”
“Stii tu cum e pentru mine?” spuse regele. “Eu am senzatia ca devin urias.
Ca ma extind in univers insa nu ca un balon cu aer care e umflat si pocneste
undeva. Totul se produce usor si de al sine fara ca un anumit invelis sa se
intinda si sa devina incordat. Ma simt ca un gaz care se raspandeste. La
sfarsit sunt numai o parte din totul . Sunt insusi universul iar stelele sunt in
mine. Poti sa-ti imaginezi cum e asta?”

Am tacut un moment. Si apoi am raspuns. “Nu.”

“Nu-i de mirare” spuse regele Decembrie. “Daca ai putea, ai simti-o si tu si
ti-ai fi imaginat-o demult atat de frumos este”
El se rostogoli gafaind de pe spate pe burta si privi la fata mea in sus.
“Si ce este acum realitatea?” intreaba el. “Tu esti atat de mare dupa cum

13
arati sau atat de mic dupa cum te simti?”
“Nu stiu!” am raspuns eu si am privit spre cer.
Regele Decembrie ma privi si spuse :” De ce te simti mic atunci cand vezi
ceva mare?”
Am tacut.
“Cand eu ma simt ca si cum as fi totul si tu te simti ca si cand ai fi doar o
parte” continua el, “atunci tu esti o parte din mine. Insa eu nu sunt o parte
din tine”.
Eu am tacut mai departe.
“Asta-i ciudat, nu-i asa?” spuse regele.
“Da, am raspuns, ciudat”
“Iti lipsesc deci? “ intreba regele
“Da” spusei eu. “ Cred ca exista destul de multa lume caruia ii lipseste un
rege fara ca ei s-o stie.”
Regele isi puse capul lateral cu urechea lipita de burta mea .
“Ai noroc” spuse el. “Eu sunt inca la fel de mare cat degetul tau cel mic si
poti sa ma vezi. Intr-o zi voi deveni atat de mic ca nu ma vei mai putea
vedea si daca nu ne-am fi intalnit pana atunci ar fi fost prea tarziu.”
“Pentru mine” am spus eu.
“Pentru tine.” spuse regele.
El se aseza exact acolo unde se gaseste ombilicul si se ghemui in adancitura
ca intr-un fotoliu. “ Vrei sa jucam un joc? Vrei sa ne imaginam ceva?”
intreba el.
“Ce anume?” am intrebat eu.
“Ti-ai imaginat vreodata ca esti nemuritor?”
“Nu” am raspuns eu. Am ridicat capul si l-am privit. “Ce fel de sentiment e
acesta?” am spus eu.
“O intrebare buna “ spuse regele si se foi multumit.
“Da “ am spus eu. “Si raspunsul?”
“O intrebare foarte buna” spuse regele.
“Si….?”
“A dracului de buna.”
“Si care e raspunsul?” am spus eu un pic nerabdator.
“Faci progrese. Mai intai nu-ti imaginezi nimic apoi stii sa pui intrebari atat
de bune”
“Da-mi odata raspunsul !!!!” strigai eu.
“Sunt eu aici atotstiutor sau ce ?!!” striga el deodata.
Sarise in sus si acum statea pe nesturii de la camasa ca pe un mic podium si
isi agita minios in stanga si in dreapta sceptrul.
“La fiecare intrebare un raspuns sau ce ? Daca e devreme sau tarziu intreaba-
o pe Majestatea sa! Gandeste-te singur sau m-ai inventat pe mine doar ca sa
gandesc pentru tine si ca tie sa nu-ti mai treaca nimic prin cap. ”
“Deci bine” am spus eu. “atunci imi imaginez singur asta”
Regele gafaind se facu iarasi comod.
“Probabil…” am spus eu “ se porneste de la o zana buna.”
“Daca este buna , asta trebuie insa sa se dovedeasca “ replica morocanos
regele.
“Intr-o zi se asaza o zana langa patul meu, se apleca deasupra mea si isi lasa
parul lung si argintiu sa straluceasca peste fata mea si spuse:
“ Hurdigurdischlompidomp
Rumpisumpinudelpomp
Ridelradelendeschurte
Ah cat sunt zilele de scurte!
Timpul sa il irosim
Viata niciodata sa n-o sfarsim!”

“Si” intreba regele “ Te temi de asta? Sau te bucuri? ”

“Mai intai trebuie sa descoper daca este valabil “ am spus eu “ De ce sa o
cred pe zana?”
“Ai putea sa incerci sa te sinucizi” spuse regele.
“Oribil “ am raspuns eu. “De- abia un om este nemuritor ca si incearca deja
sa moara. In afara de asta poti sa supravietuiesti fiecarei sinucideri si poate
ca ramai nemuritor in scaunul cu rotile.”
“Respira incet!” striga regele Decembrie. “Imi vine rau aici inauntru urcand
si coborand”
“Probabil as primi o confirmare de la asigurarea de pensii “ am spus eu
“Mult stimate domn” mi-ar scrie ei “ca urmare a starii d-vstra de nemurire
si a maririi considerabile si previzibile a preturilor ne vedem constransi sa
marim contributia d-vstra la asigurarea de pensii. Dorim sa va atragem
atentia in acest context ca in ultimii 5 ani contributia a ramas stabila si va
rugam sa ne intelegeti.”
“Ce este o asigurare de pensii?” intreba regele.
“Platesti toata viata in fiecare luna bani “ am spus eu “ si cand esti batran
primesti bani inapoi lunar. Nu trebuie sa-ti fie teama de batranete”
“ Ti-e teama de batranete?”
“De batranete mai putin” am spus eu “ Insa de ceea ce vine pe urma.”
“Nu exista pentru asta asigurare?” intreba regele.
“Nu” am raspuns eu.
“ Mi-e nu mie teama” spuse regele.
“Insa nici o asigurare nu am. Cu cat devin mai mic cu atat mai mult pot sa

15
stau lungit pe balcon si sa ma uit la stele si cu atat mai mult pot sa imi
imaginez.”
El se uita la mine si spuse:” Tu voiai sa te gandesti cam ce sentiment ai daca
ai fi nemuritor. Insa pana acum n-ai vorbit decat de o zana ciudata si de
asigurarea de pensii.”
“Mereu critici ce spun eu.” am spus eu si m-am uitat fix la cer.
Regele se aseza cu capul pe spate, privi in sus si spuse: “Cu siguranta ca nu
ai o stea preferata “
“Nu” am spus eu.
“Atunci alege-ti una si da-I un nume !” spuse regele Decembrie.
Am cautat indelung cerul dupa o stea frumoasa. La dreapta langa carul mare
am gasit una care sclipea usor si I-am aratat-o regelui ca ea s-ar numi “ULI”
“Ele se numesc in general Proxima Centauri. Gasesc ca e frunos ca steaua ta
se numeste Uli”
”Am avut odata un prieten pe care-l chema asa” am spus eu. “El a murit
demult”
“Si cine moare devine o stea.” spuse regele.
“ Daca asta e adevarat…”am spus eu “si as fi nemuritor atunci toti prietenii
mei ar fi stele odata, numai eu nu. Si dupa moartea lor m-as uita in sus la ei
in noptile senine. Singurul lucru pe care nu l-as sti ar fi acela ca n-as
cunoaste niciodata ce stiu ei.”
Regele se uita linistit in zona din partea dreapta a carului mare si deveni
deodata nelinistit. El se ridica dintr-o data si mergea pe burta incoace si
incolo atat de infrigurat incat ma gadila si eu aproape incepusem sa rad.
“Stii tu” spuse el ” dupa cum ti-am povestit nu mai stiam cum se ajunge la
faptul ca cineva ajunge la noi pe lume. Un rege si o regina trebuiau sa faca
ceva de care eu nu imi mai aduceam aminte asa ti-am spus nu-i asa? Si ca
cineva se trezeste intr-o dimineata atat de mare asa cum sunt ei si din acel
moment viata lui devine din ce in ce mai mica, nu-I asa asta ti-am
povestit?”
“Da, asta mi-ai povestit” am spus eu.
“Si acum stiu din nou ce trebuie sa faca regele si regina.”
“Ce?” am intrebat eu.
“Ei trebuie sa se imbratiseze..”
“Asta o stiu deja!” am spus eu
“Ei trebuie sa se imbratiseze pe un balcon ca acesta, strins imbratisati apoi
trebuie sa inchida ochii si trebuie sa sara in jos.”
“ Sa sara in jos!!!!???”
“Ei trebuie sa sara in jos. cand ajung jos si s-au imbratisat strans si au
inchis ochii destul si au inchis ochii destul atunci pamantul se lasa in jos ca
o trambulina si ei salta in cer si aduc o stea jos si o pun in pat. Si dimineata
el se trezeste si e unul din noi.”
“Esti sigur?”
“Sigur.” spuse el.
“Si nu ti-a fost frica?”
“ Ba da insa regina mea m-a tinut strans.”
“Deci devine fiecare om intr-o zi un mic rege?” am intrebat eu
“Si se micsoreaza pana nu il mai vezi?!”
“Asa este “ spuse regele Decembrie.
“Asta e foarte trist pentru mine” am spus eu.
“De ce?” intreba el.
“Pentru ca sunt nemuritor”.
“Tu nu esti deloc.” spuse micul rege Decembrie. “Noi doar ne-am imaginat.”
“Asta am uitat-o complet” am spus eu si mi-am ridicat capul si l-am privit pe
rege care mersese de pe burta pe piept si apoi pe gat si tocmai se catara cu
greu pe capul meu. In cele din urma el se opri pe barbie.
“Esti tu de fapt…” incepui eu.
“Vorbeste incet si atent !!!!!!” striga regele nervos. “Altfel iti cad in gura si
tu ma inghiti!”
“Esti de fapt nemuritor?” am intrebat eu.
“Cum ai ajuns la asta?”
“Ce inseamna la voi sfarsitul vietii?” am intrebat eu. “Ma refer unde
inceteaza micsorarea? Pur si simplu pentru ca tatal tau e atat de mic ca tu
nu-l mai poti vedea asta inseamna ca el nu mai este acolo? Poate ca el
alearga undeva intre noi si de asemeni bunica si bunicul. Ei sunt mici ca
firele de praf si nu poti sa-I calci in picioare pentru ca ei intra in
crapaturile inguste ale talpii pantofului. Poate ca totul se micsoreaza mai
departe la voi si nu exista sfarsit al vietii.”
Regele Decembrie se clatina in timp ce eu vorbeam ca un balon caruia
incerci sa-I pastrezi echilibrul tinandu-l pe o mana intinsa. El se uita in jos
in gura mea.
“De unde sa stiu eu asta?!!!!!” spuse el.

Capitolul 5.

Iarna cand vin acasa pun in caminul meu vechi si verde patru carbuni si ii
aprind. Si cand in camera e cald, ma ghemuiesc in fotoliul meu vechi langa
dulapul cu carti, ma uit pe fereastra si vad fulgi de zapada mari umezi care

17
se topesc mari cat capul unor regi mici.
Uneori e liniste totala atunci aud in spatele peretilor voci, asa cum se aude in
locuintele din oras pentru ca oamenii sunt atat de aproape si peretii atat de
subtiri. Atat de subtiri…
Nu stiu de fapt cat sunt peretii de subtiri. Vin vocile din locuinta de alaturi?
Sau din peretele insusi care nu este ingust ci urias de gros , atat de gros incat
in el are loc intreaga lume a micului rege Decembrie?
Trebuie sa sapi in perete , m-am gandit eu la inceput; sa iei un ciocan
pneomatic si sa actionezi in perete ca sa vezi ce este acolo. As aparea
probabil in locuinta vecinului acoperit de praf intr-o sufragerie straina si o
familie nedumerita s-ar uita la mine la masa de seara.
“ Scuzati “ as spune eu usor si nesigur “voiam doar sa-l caut pe micul rege “
Regele Decembrie mi-a spus intr-o zi: “ De ce vrei sa te uiti in spatele
peretilor in loc sa-ti imaginezi ce-ar putea fi acolo? De ce nu vrei sa te asezi,
sa inchizi ochii si sa-ti imaginezi tabloul unei lumi? Cand erai mic puteai s-
o faci chiar si cu ochii deschisi. Ai uitat? De ce ai uitat?”
Sed in aceste zile de iarna atat de linistit pe cat posibil in fotoliul meu si de
curand veni regele din spatele dulapului.
El nu veni direct la mine ci mai intai pe partea cealalta a camerei acolo unde
am lasat cateva masini de jucarie. Ele mi-au ramas de pe timpul cand aveam
13 ani si nu am vazut nici un motiv sa le arunc.
Regele deschise usa unei camionete Mercedes si urca in ea. Camioneta este
albastra si are bara de protectie rosie si o suprafata de incarcare destul de
scurta. Pe acoperisul sau sunt doua lumini galbene de semnalizare.si in spate
este fixat de un carlig mare rosu o anexa ciudata care este complet plata are
12 roti si e gandita pentru transportul vagoanelor de tren cand acestea trebuie
transportate acolo unde nu exista sine. Acum masina era goala.
Regele arunca ursuletul de guma din care muscase si pe care-l avea la
indemana pe suprafata de incarcare. Pentru ca el este prea mare si prea gras
pentru masina se ghemui. cu greu in locul soferului. ofta, gemu si striga ca
doreste ziua in care el va fi destul de mic ca sa poata urca intr-o masina
jucarie. Apoi porni motorul si cu un zgomot Diesel usor masina hodorogi pe
parchet catre fotoliul meu.
Dupa ce ajunse langa piciorul meu drept coti si striga:” Hei!! Astazi mai
avem ceva de facut”
“Ce anume?” am intrebat eu.
“ Trebuie sa-i predam colectionarului de tablouri un tablou”.
“Colectionarului de tablouri? “ am intrebat eu.
“ Nu-l cunosti pe colectionarul de tablouri?”
“ Nu” am spus eu. “N-am auzit niciodata de el”.
“Marele colectionar de tablouri este foarte bogat si locuieste in apropierea
sobei de teracota.”
“Si de ce trebuie sa-I predai inca unul? “ am intrebat eu?
“Asta o stii” spuse regele, “ca regii cand si cand trebuie sa vanda un tablou
pentru a putea supravietui.”
“Si ce primesti tu pentru asta?” am intrebat
“Ursuleti de guma” spuse regele. “Am unul care este in masina . Vrei insa sa
ne jucam putin? “
Regele si cu mine ne jucam aproape in fiecare zi impreuna, Mikado de
exemplu. El aduna betele in jur ca niste grinzi mari.
Sau sah ! Decembrie este intotdeauna propriul sau rege. Daca el joaca cu alb
si a facut o miscare se retrage in terenul care apartine regelui alb si asteapta
miscarea mea. Cand el pierde se lasa teatral la pamant si striga:

“ Mana ta obraznica
Patata de sangele regelui tarii acesteia”

cand el castiga il strange pe regele meu cu mainile si striga:

“Aici danez asasin, incestuos si decazut!

Bea din aceasta bautura pana la fund!!”

“Ma gandesc ca voi uitati totul cu cat deveniti mai batrani si mai mici. Nu si
Shakespeare?”
“ Richard al II-lea !!” striga Decembrie. “Si Claudius, regele Danemarcei –
asemenea colegi nu-i uiti!!”
In acea zi el avea nevoie de miscare. El scotoci dupa un mic joc de fotbal la
care jucatorii au un picior flexibil si un buton pe cap pe care trebuie sa-l
apesi atunci cand ei trebuie sa loveasca cu acest picior. Pe rege bineinteles
ca nu trebuie sa-l apesi pe cap. Isi dezbraca paltonul sau rosu, dribla in
maieu peste spatiul verde si dupa ce marca un gol in poarta ii saruta pe
jucatorii sai de metal si se lasa gafaind la pamant. pentru ca e atat de gras si
pierde intotdeauna suflul la fotbal.
“Asta e totusi inechitabil !” am strigat eu. “Tu poti sa alergi, oamenii mei
nu!”
Regele striga: “Baieti din plumb rigizi! Eu sunt dupa toate astea epuizat, ei
insa nu.”
“Tu trebuie sa predai tabloul “ am spus eu. “Care tablou de fapt? Tu nu ai la
tine nici un tablou.”
Eu trebuie sa-l pictez inainte.” spuse regele. “Poti sa-mi dai hartie si

19
creioane colorate?”
Am mers la masa si am adus o foaie de hartie si o cutie de creioane.
“Astea sunt toate prea mari “ spuse regele.
““Tu trebuie sa tai hartia astfel incat ea sa incapa pe remorca camionului.
Creioanele colorate sunt atat de mari pentru mine cat trunchii de copaci. Nu
pot sa pictez cu trunchi de copaci.”
Am mers din nou la masa mea, am deschis sertarul si am scotocit cu ambele
maini in bateriile vechi, tuburi de lipici, resturi de panglici si telecomenzi
defecte pana cand am gasit o foarfeca si apoi restul minuscul al unui creion
colorat verde deschis. Cu foarfeca am taiat din bucata mare de hartie una
mai mica care care era cu putin mai lunga decat remorca camionetei mele
insa la fel de lata.
Ciotul de creion l-am dat regelui care spuse:
“Verde deschis nu-i bun. Voiam sa pictez o coroana de rege cu sapte varfuri
pentru asta verde deschis nu-i bun.”
“Eu am numai acest creion verde , care este destul de mic pentru tine” am
spus eu. “Toate celelalte sunt prea mari si o ascutitoare nu am nevoie sa caut
in sertar ; n-o sa o gasesc cu siguranta.”
Regele era deja pe ganduri si murmura numai pentru sine.
“O sa mearga. Am sa spun ca a fost intentionat , altii au pictat totul in
albastru, el o sa-mi primeasca coroana verde deschis.”
El ridica creionul, il cuprinse cu ambele brate si il fixa pe hartie. Cu pasi
mici merse incoace si incolo, cu varful creionului mereu pe pamant. Astfel el
picta incet o coroana mica verde deschis cu sapte varfuri.
“Gasesti ca e frumoasa?” intreba el.
“Foarte frumoasa” am spus eu. “N-am inteles de ce coroanele de regi trebuie
sa fie din aur.”
“Aceasta este din cupru oxidat” spuse regele Decembrie. “Este coroana
regelui jgheabului de acoperis Sfarsit de Noiembrie. Ma ajuti sa incarc
tabloul pe remorca?”
El apuca un capat al tabloului cu ambele maini eu am luat pe celalalt intre
degetul cel mare si aratator si cu atentie l-am pus pe vehiculul nostru. Apoi
regele spuse:
“Urca ca pornim!”
“Cum sa urc in aceasta masina mica?” am intrebat.
“Ah, asa” spuse regele. “Deci asaza-te in fotoliu, inchide ochii si
imagineaza-ti pur si simplu ca o faci. Apoi o sa mearga.”
Am facut ceea ce el mi-a spus, m-am asezat in fotoliul meu si m-am simtit
deodata atat de mic ca si regele , nu atat de gras, multumesc lui Dumnezeu
insa la fel de mic.In acest moment regele s-a catarat pe scaunul soferuluisi
spuse inca odata:
“Urca!!”
El deschise usa dinauntru . M-am catarat in masina si am inchis usa la loc.
“Unde locuieste exact marele colectionar de tablouri?” am intrebat eu.
“Direct langa cuptor, in spatele bordurii podelei “ spuse regele si porni
motorul. “Acolo e o gaura mica intre bordura si perete si acolo locuieste el.”
“Ai fost vreodata la el?” am intrebat eu.
Regele mergea mereu de-a lungul scandurilor de parchet astfel incat nu se
zguduia prea mult insa cand trebuia sa traversam un gol intre scanduri se
clatina considerabil in masina si noi ne loveam cu capul de tavan.
Regelui ii cazuse aproape coroana de pe cap si el trebuia sa o indrepte .
“Bineinteles ca eu am fost adesea acolo.” Spuse el. “Ii predau un tablou
aproape in fiecare luna.”
Am mers in jurul piciorului mesei . Imi aparea ca la piciorul unui copac
urias.
“Si cum arata?” am intrebat eu?
“El are multe camere” raspunse regele. “Camere mari si mici; unele sunt
uriase cat salile de sport iar altele minuscule cat sufrageria ta. Uneori trebuie
sa urci pe trepte in spirala inguste ca sa ajungi intr-o incapere apoi iarasi te
conduc trepte late ca intr-un castel. Pe toti peretii atarna tablouri.
“Si ele apartin colectionarului de tablouri?” am intrebat eu. “El este singurul
care locuieste acolo?”
Tocmai cotisem pe dupa piciorul stang si ne indreptam catre soba.
“El traieste complet singur “ spuse regele. “Si toate sunt tablourile sale.”
Camioneta se poticni intr-o deschizatura destul de adanca intre 2 scanduri de
parchet si eu m-am uitat ingrijorat pe fereastra din spate pentru ca m-am
gandit ca am putea pierde tabloul. El statea de-a latul pe remorca si ursul de
guma mancat al regelui era tot acolo.
“Stii tu” spuse regele Decembrie, “cred ca trebuie sa-ti imaginezi camera
colectionarului de tablouri ca interiorul unui cap. Un om priveste lumea de-
a lungul vietii sale si in capul lui se aduna milioane de tablouri. Pe unele
din ele omul le priveste aproape in fiecare zi, altele sunt atarnate in camere
total indepartate de capul sau si el le vede din nou atunci cand le-a cautat
sau a ajuns acolo din intamplare.
“Sa stai in fotoliu” am spus eu “... si sa te plimbi. Vezi tablouri de care nici
nu stiai ca iti atarna in cap.”
“Poate “spuse regele. Sosiseram la soba . El frana, opri motorul si spuse:”
Trebuie sa descarcam.”

Am coborat din camioneta am mers inainte, am ridicat tabloul de pe remorca

21
si l-am dus in fata gaurii in spatele caruia locuieste Marele Colectionar de
tablouri.
“Colectionarule de tablouri!!” striga regele tare in gaura. “Colectionarule,
esti tu acolo?”
Nu se auzea nimic. Regele striga inca odata, auzi un moment si apoi spuse:
“Cu siguranta el este in casa si nu ne aude. Uneori nu face nimic altceva
decat sa colinde prin camerele lui si sa priveasca tablourile. Lasam tabloul
aici la bordura podelei si plecam. El o sa-l duca inauntru de indata ce
observa si apoi va pune aici ursul meu de guma ca rasplata astfel ca eu sa-l
pot lua. Am facut de multe ori asa.”
Regele isi dezbraca mantia de matase insa cu toate acestea el transpira la
descarcare caci e foarte cald aici in apropierea sobei. Cand am terminat, ne-
am intors inapoi pe drumul pe care am venit. Direct in fata fotoliului meu
regele parca .Am coborat si eu si am spus.
“Crezi tu ca colectionarul de tablouri e fericit?”
“Poti sa-ti imaginezi” : spuse regele “ ca cineva este nefericit atunci cand pe
pretul unui ursulet de guma primeste un tablou al coroanei verzi al Regelui
Jgheabului de Acoperis Sfarsit de Noiembrie?”
El lua ursul mancat de pe camioneta si merse la loc in gura sa din spatele
dulapului cu carti in spatele caruia el dispare intotdeauna. Langa piciorul
meu drept statea o camioneta mica si cand m-am uitat mai departe prin
camera am vazut ca la marginea podelei direct la soba cea veche acolo unde
noi lasasem tabloul era un ursulet rosu de guma.

----SFARSIT---