Sunteți pe pagina 1din 1

De ce bolnavilor cu afecțiuni ale căilor

respiratorii li se recomandă să locuiască în


aregiunile cu păduri de conifere?
Uleiurile eterice de răşinoase, siropurile din muguri de brad şi pin,
ceaiurile preparate sub formă de infuzii, tincturile, extractele, balsamurile,
unguentele, nutrienţii şi multe alte preparate sunt de mare ajutor pentru
toată gama de afecţiuni, de la cele pulmonare până la cancer, boli
neurologice, digestive şi dermatologice.
Este de necontestat faptul că plimbările făcute în pădurile de conifere,
în zilele senine de primăvară sau de vară, permit inhalarea aerosolilor,
emanaţi de complexul de uleiuri eterice din frunze, cu efecte multiple
asupra aparatului respirator, tonifierea şi revigorarea organismului.
Aerosolii pot fi văzuţi ca un abur eteric deasupra pădurilor de
răşinoase. Sunt alcătuiţi din uleiurile eterice degajate din frunzele şi cetină,
pe care condensează pelicule fine de apă.
Cunoaşterea compoziţiei uleiurilor eterice, degajate din pădurile de
conifere, permite să înţelegem efectele benefice ale terapiilor din ambianţa
codrilor montani.
Răspândirea în atmosferă a aerosolilor ajută la vindecarea multor
afecţiuni pulmonare (astm bronşic, bronşită, tuse, gripă, guturai, laringită,
traheită, sinuzită, pneumonie, tuberculoză).
Aerul din pădurile de conifere este încărcat cu ioni negativi, acei
„catalizatori ai sănătăţii”, cu rol benefic pentru suferinzii de afecţiuni
respiratorii şi cu efecte verificate în activarea sistemului imunitar, în
intensificarea circulaţiei sanguine şi a proceselor de regenerare.
Dispersia sub formă de aerosoli a uleiurilor eterice de conifere
prezintă efecte antiseptice şi bactericide, distrugând fungii, virusurile şi
bacteriile din speciile Escherichia coli şi Staphylococcus aureus. Prin
aceste proprietăţi, pădurea devine un excelent filtru antiseptic, emanând
fitoncide care distrug germenii patogeni din aparatul respirator, din
afecţiunile dermatologice, inclusiv bacilul Koch, care acţionează ca agent
cauzal al tuberculozei.

S-ar putea să vă placă și