TERAPIA CU AROME

Aromoterapia este o ramură distinctă a fitoterapiei şi are ca esenţă utilizarea aromelor în

prevenirea şi tratarea unor afecţiuni.
Terapia cu ajutorul aromelor este cunoscută din vremuri imemoriale. Cercetările arheologice arată
că în anticul Babilon parfumurile erau la mare preţ, iar în vechiul Egipt, cu uleiuri esenţiale şi diverse
arome se făceau terapii şi se vindecau bolnavii. Astfel, faraonii distribuiau zilnic miilor de truditori de la
piramide raţii de usturoi şi ceapă, alimente cu specific aromatic care protejează împotriva îmbolnăvirilor şi
mai ales a epidemiilor. În mormintele faraonilor s-au găsit recipiente cu esenţe parfumate, ceea ce
demonstrează locul şi rolul parfumurilor în civilizaţia epocii. Tot în Egiptul antic, tămâia era arsă pentru
purificarea minţii, iar la îmbolnăvirea trupurilor erau utilizate esenţe aromate al căror secret s-a păstrat
până astăzi. Conform legendei, Hipocrate a folosit parfumurile pentru a alunga o epidemie de ciumă care
decima locuitorii Atenei. El a adus în fiecare casă flori mirositoare, a răspândit pe străzile cetăţii arome
puternice şi a reuşit să învingă teribila maladie.
Cititorii noştri trebuie să ştie că în anul 3000 î.H., un vestit împărat chinez a scris “Cartea
mirodeniilor”, o excepţională mărturie a rolului jucat de arome, nu numai în alimentaţia oamenilor, ci şi în
păstrarea bunului lor cel mai de preţ, sănătatea. Secole de-a rândul, populaţia din Orientul apropiat şi din
India a utilizat usturoiul şi alte plante aromatice atât în bucătăria tradiţională, cât şi ca mijloace de protecţie
şi terapeutice în lupta împotriva bolilor. La marile civilizaţii ale antichităţii, dacă aurul era simbolul
puterii, parfumul reprezenta forţa spiritului. Edgar Cayce, un mare medium american, arată într-una din
lecturile sale că “în Egiptul antic parfumurile aveau o mare importanţă în viaţa religioasă, cât şi în
vindecare, căci cele două elemente sunt strâns legate între ele. Rolul parfumurilor era să favorizeze
meditaţia, contribuind la <<deschiderea centrilor glandulari>> (chakre), în cursul acesteia indienii
(din India) n-au uitat funcţia parfumurilor.” La rândul lor, grecii vor descoperi efectul sedativ şi
stimulator al plantelor aromatice şi-l vor folosi pentru masaje şi băi. Biserica Ortodoxă a utilizat şi
utilizează cu mare succes efectul binefăcător al aromelor. Cei credincioşi ştiu că în Biserică se arde
tămâie, se dă aghiazmă şi se miruiesc enoriaşii. Atât aghiazma cât şi Sfântul mir sunt pregătite cu o grijă
deosebită şi au în compoziţia lor o întreagă serie de plante aromate.
În Evul Mediu, cei care comercializau parfumuri au constatat că erau imuni la marile flageluri ale
epocii: ciuma, holera sau variola. Răsfoind un dicţionar Larousse, aflăm că în timpul epidemiilor de
holeră care s-au abătut asupra Londrei şi Parisului nici un vânzător de parfumuri nu s-a îmbolnăvit.
Totodată, s-a constatat că, în afara rolului lor terapeutic, parfumurile ascut simţurile şi sunt
favorabile excitaţiei sexuale şi meditaţiei. Utilizarea uleiurilor esenţiale a fost mai mult intuitivă până în
prima jumătate a secolului al XX- lea, iar cercetările legate de ele au avut un caracter limitat, episodic. Şi
aceasta în condiţiile în care cei vechi aveau suficiente cunoştinţe despre arome. Cine citeşte Vechiul
Testament, în Întâia carte a lui Moise (30, 37-43) va fi surprins, căci aici este descrisă în amănunt o creştere
selectivă a oilor, utilizând terapia cu arome.
În 1904, Cuthbert Hall a descoperit efectele antiseptice ale uleiului esenţial de eucalipt. La sfârşitul
secolului al XIX-lea, J. Miguel a făcut cercetări şi va semnala calităţile excepţionale ale vaporilor de
cimbru de a distruge bacteriile din laboratorul său. P. Griffon a demonstrat practic că dispersia sub formă
de aerosoli de esenţe de mentă, lavandă, rozmarin, pin, cimbru, scorţişoară şi cuişoare distrug mucilagiile şi
stafilococii din încăpere.
Noţiunea de aromoterapie a apărut în 1937 şi i se datorează francezului René Maurice Gatefosse.
Tot de numele unui cunoscut om de ştiinţă francez, dr. Jean Valnet, sunt legate studii asupra uleiurilor
esenţiale care au fost utilizate în terapia unor afecţiuni medicale specifice. Lucrarea sa “Aromoterapia –
tratamentul bolilor prin esenţe de plante” este celebră. M. Jourdain arată că toate gospodinele, la gătit,
utilizând ceapa, usturoiul, cimbrul, mărarul etc. practică fără să-şi dea seama fito şi mai ales
aromoterapia”.

Uleiurile esenţiale
Uleiurile esenţiale se obţin din plante aromatice prin diverse metode: antrenare cu vapori, extracţie
şi, mai rar, prin presare. Compoziţia lor este foarte variată şi depinde de natura plantei din care se extrag, de
stadiul ei de dezvoltare, de climă, de sol, altitudine, momentul recoltării, etc.
La prepararea uleiurilor esenţiale se va ţine cont de:
- se folosesc doar flori şi plante proaspete, aflate la maturitate, culese din locuri nepoluate;
 - înainte de utilizare, masa vegetală se spală cu apă, iar uscarea se va face la soare sau cu prosoape
absorbante. Se impune o uscare completă a plantelor;
- plantele se mărunţesc cât mai mult posibil înainte de extracţie;
- uleiurile medicinale aromatice folosite în scopuri teraputice se obţin prin macerarea plantelor în
cauză în ulei comestibil timp de 4-5 săptămâni. Macerarea se face cu ulei de măsline (de
preferinţă), de floarea soarelui sau de soia. La macerare se utilizează vase de sticlă, iar plantele
se acoperă cu ulei cca 2-3 cm;
- macerarea se face la soare sau la căldură.
Tratamentele cu uleiuri esenţiale pot fi interne sau externe.

Uleiurile de conifere
Au efecte antiseptice şi antiinflamatorii asupra căilor respiratorii şi sunt utilizate în tratarea
bronşitelor şi traheofaringitelor. Tratamentele se fac prin inhalaţii. Într-un vas cu apă clocotită se toarnă
câteva picături de ulei volatil şi pacientul va respira adânc şi repetat vaporii cu ulei volatil. Un alt
tratament este acela de a lua cu zahăr, de 3 ori / zi, 6-8 picături de ulei de conifere. Cu ulei de conifere se
mai tratează: durerile gastrice şi intestinale, colecistita, litiaza biliară. Utilizat în apartamente, în băi şi ca
dezodorizant, uleiul de conifere aduce în spaţiul locuit ceva din aroma pădurilor şi veghează la sănătatea
noastră.

Uleiul de mentă
Este un tonic general, inclusiv un tonic nervin. Este recomandat pentru a trata: indigestii, aerofagii,
cu scop antiseptic (spasme gastrice, colici intestinali, biliari), antivomitiv, coleretic- colagog şi antilitiaza
biliară. El este un puternic dezodorizant al încăperilor şi al gurii, corijând mirosul neplăcut al acesteia.
Sub formă de inhalaţie este indicat în tratarea laringitelor şi traheitelor. Amestecul a 5 ml de ulei de
mentă dizolvat şi a 95 de ml de alcool este eficient în tratarea mâncărimilor urticariene, prin frecţii
locale. O. Bojor şi Mircea Alexan recomandă în tratarea durerilor de cap, a migrenelor sâcâitoare şi a
guturaiului următoarea reţetă:
- Ulei de mentă - 10 g
- Ulei de fenicul - 5 g
- Ulei de pin - 5 g
- Glicerină - 20 g
- Spirt eterat - 50 g
Cu acest amestec se vor unge fruntea şi tâmplele, de 2-3 ori pe zi. pentru a preveni descuamarea
pielii în zonele respective, aceasta se va unge în prealabil cu vaselină sau lanolină. Pentru prevenirea
răcelilor, cât şi pentru stimularea circulaţiei sângelui, vă recomandăm băi utilizând ca adaosuri:
- Ulei de ienupăr - 3 picături
- Ulei de levantica – 5 picaturi
- Ulei de menta – 2 picaturi

Uleiul de sunătoare
Este recomandat în a trata: răni deschise, entorse, hematoame, inflamaţii, ganglionare, dermatoze,
acnee, dureri de spate, sciatică, reumatism, lumbago, arsuri.

Uleiul de muşeţel
Are acţiune terapeutică în: nevralgii, eczeme ale picioarelor, oboseala picioarelor. În tratarea
băşicii bolnave se pun comprese în amestec cu apă. La cei care au insomnii sau care adorm greu
recomandăm o baie caldă de 36-38ºC, având ca adaosuri:
- Ulei de muşeţel - 2 picături
- Ulei de levănţică - 5 picături
- Ulei de flori de portocal - 2 picături
Băile cu adaos de ulei de muşeţel şi ulei de pin sunt indicate în a trata: nervozitatea, insomnia,
stresul, spasmele musculare, durerile articulare la persoanele nervoase şi având reumatism. Baia se va face
timp de 15 minute, la temperatura de 36-38ºC şi se termină cu un duş rece la picioare, cu insistenţă la
glezne.
 Uleiul de cimbru
Este cel mai puternic pe scară antiseptică. Este recomandat în tratarea: paraliziilor, apoplexiei, în
scleroză multiplă, atrofie musculară, reumatism şi luxaţii. El este un excelent dezinfectant digestiv în
enterocolite, respirator în bronşite şi chiar dă un sprijin preţios în tratarea TBC-ului şi colibaciloze.
El este un tonic eficient în a trata: stările de astenie, nervozitatea şi angoase şi un excelent
stimulator al circulaţiei capilare. Uleiul de cimbru produce ridicarea tensiunii arteriale şi poate fi utilizat la
tratarea celor hipotensivi. Atenţie ! Este contraindicat celor hipertensivi. El se foloseşte ca antitusiv şi
expectorant în: astm, tuse convulsivă, enfizem. Dr. Arcadie Percek recomandă în tratarea bronşitelor şi
stărilor gripale reţeta:
- Ulei de cimbru - 1g
- Ulei de pin - 1 g
- Ulei de fenicul - 1 g
- Ulei de mentă - 2 g
- Ulei de salvie - 1 g
- Ulei de eucalypt - 2 g
- Alcool etilic - 100 ml
Se vor lua 25 de picături din acest amestec şi se vor amesteca cu apă călduţă şi îndulcită. Se vor
lua de 3 ori pe zi. Uleiul de cimbru este carminativ şi un stimulent al digestiei. Puternic vermifug, este
utilizat împotriva oxiurilor, teniei, ascarizilor, etc. Se iau 3-5 picături de 3 ori pe zi. Sub formă de soluţie
alcoolică 2% se fac frecţii în tratarea durerilor sciatice, reumatismale şi de gută. Baia cu adaos de ulei de
salvie şi ulei de mentă este indicată în tratarea obezităţii, menstrelor neregulate şi a oboselii cronice.

Uleiul de levănţică
Are o paletă largă de utilizări în terapeutică:
- sedativ în iritabilitate crescută, spasme, migrene, vertijuri, insomnii;
- afecţiuni respiratorii: astm, tuse convulsivă, gripă, bronşită
- atonie gastrică sau intestinală
Se indică în tratamente a se lua 4-5 picături de 3 ori pe zi. Pentru tratarea unor răni atone, infecţii,
cangrene, şi dermatoze se folosesc soluţii de ulei comestibil, 1 parte şi ulei de levănţică, 1 parte. Atenţie !
O baie cu adaos cu ulei de portocal şi ulei de levănţică este nu numai plăcută, dar şi odihnitoare şi
relaxantă.

Uleiul de ienupăr
Este indicat în tratarea dezechilibrului uric, oliguriei, reumatismului, gutei şi a afecţiunilor
respiratorii, contribuind la fluidificarea secreţiilor bronhice. Tratamentul constă în a lua 3-5 picături de
3 ori pe zi. În uz extern, se fac frecţii cu o soluţie alcoolică
2% pentru a calma durerile reumatismale. O baie făcută dimineaţa cu adaosurile din reţeta de mai jos are
nu numai un caracter tonifiant, ci şi relaxant:
- Ulei de ienupăr - 5 picături
- Ulei de mentă - 2 picături
- Ulei de rozmarin - 3 picături

Uleiul de coriandru
Este un bun carminativ şi stomahic, un stimulent al memoriei şi se recomandă în tratarea asteniei
nervoase. Se indică a se lua 3-5 picături de ulei de coriandru de 3 ori pe zi, după mese.

Câteva reţete de băi

Reţetele de mai jos au fost recomandate în revista “Medicina naturistă”:
a) - Adaos în baie pentru eliminarea oboselii cronice:
- Ulei de lămâie - 10 picături
- Ulei de levănţică - 15 picături
b) - Adaos în baie pentru tratarea depresiei şi a insomniei:
- Ulei de salvie - 15 picături
- Ulei de lămâie - 10 picături
 - Ulei de levănţică - 5 picături
c) - Adaos în baie pentru tratarea anxietăţii:
- Ulei de iasomie - 10 picături
- Ulei de levănţică - 10 picături
- Ulei de geroniu - 10 picături

Folosirea plantelor aromatice în bucătăria tradiţională

Plantele aromatice sunt folosite în bucătăria tradiţională, dând gust bucatelor şi în acelaşi timp
transformând alimentele în adevărate medicamente culinare:
Anasonul – Este folosit în condimentarea preparatelor de patiserie şi a verzei murate. Ca efecte
terapuetice, anasonul activează digestia, este antiinflamator, antiseptic şi calmează tusea. Totodată, el
alungă stresul, eliberând sufletul de tensiune.
Ardeii iuţi - Sunt foarte bine apreciaţi de gurmanzi. Terapeutic, ei omoară bacteriile, fac să
scadă febra şi au un rol important în circulaţia sanguină şi digestivă. Ca o curiozitate pentru cititori, ardeii
iuţi combat timiditatea.
Chimenul - Se utilizează la preparate de patiserie, varză murată şi la supe. Este foarte bine apreciată
supa de chimen. Terapeutic, potoleşte crampele şi balonările, alină suferinţele aparatului respirator şi aduce
o stare de calm şi relaxare.
Coriandrul - Ajută la eliminarea digestia şi scapă bolnavii de migrene şi epuizare.
Cuişoarele - Aduc arome extrem de apreciate în arta culinară şi totodată fac bine digestiei,
calmează durerile, sunt depurative şi au acţiune antibacteriană.
Cimbrul de grădină şi cimbrul de câmp ocupă un loc şi un rol important în bucătăria tradiţională.
Ei aromatizează preparatele din ciuperci, fasole, mazăre, condimentează preparatele de grătar (mititei,
fripturi, cârnaţi, etc.), sarmalele, tocanele, etc. Terapeutic, au efect de excitare a secreţiilor gastrice şi efecte
carminative.
Fenicul este larg utilizat în bucătăria tradiţională. Terapeutic este util în: oprirea răcelilor, aduce
starea de calm şi elimină tensiunea nervoasă, fortifică sistemul imunitar, scade balonările.
Măghiranul este folosit în aromatizarea preparatelor din vânat, păsări, carne de porc, pateuri, salate
orientale, ciorbe de roşii, etc. Terapeutic aduce calm în stările de anxietate, înlătură migrenele, fiind şi
sedativ, carminativ, antiseptic şi măreşte diureza.
Menta se foloseşte în condimentare preparatelor din carne, a omletelor, ca şi a celor din cartofi noi.
Terapeutic, acţionează ca: antispetic intestinal, antidiareic, antivomitiv, carminativ, nervin, diuretic,
antitusiv şi analgezic.
Piperul este foarte util în condimentarea prepara-telor culinare. Terapeutic, piperul stimulează
digestia, măreşte asimilarea substanţelor nutritive din alimente, combate oboseala şi lipsa de concentrare,
alungă răceala şi elimină constipaţia.
Rozmarinul este utilizat în condimentarea preparatelor marinate, a fripturilor de pasăre şi a celor de
miel. Terapeutic, este un stimulent nervos şi al circulaţiei, iar în aplicaţii externe, el stimulează funcţiile
pielii.
Scorţişoara este extrem de bine apreciată în preparatele de cofetărie. Terapeutic, ea este utilă în
activitatea cerebrală, întăreşte memoria şi calmează emoţiile.
Salvia - Dă gust bun şi aromat la rulade cu carne, preparate de vânat şi gâscă, marinate şi
preparate pe bază de fasole şi mazăre. Este folosită pentru a trata bronşita cu expectoraţie abundentă,
amigdalita, inflamaţiile din cavitatea bucală şi gât, balonările.
Tarhonul se foloseşte sub formă de frunze verzi sau frunze uscate şi sub formă de macerat în
ulei. Cu tarhon sunt condimentate preparatele reci din vânat, pui, peşte, cât şi sosurile pentru peşte,
salatele de crudităţi, ciorbele şi preparatele pe bază de ouă. Terapeutic, tarhonul stimulează digestia şi
apetitul, este carminativ, diuretic, cu eliminare puternică de acid uric, expectorant şi calmant al spasmelor
bronhice.
Vanilia este folosită în cofetărie. Vanilia ajută foarte puternic sistemul imunitar şi elimină micozele
din organism.

Recomandări şi contraindicaţii
 Monteigne spunea: “Medicii ar putea să tragă mai multe foloase din arome, decât o fac”. Noi
considerăm că în cazul terapeuticii naturiste pe care o promovăm, aromoterapia trebuie să joace un rol
din ce în ce mai important. Ca ramură a fitoterapiei, aromoterapia îşi bazează tratarea diverselor
afecţiuni pe folosirea uleiurilor esenţiale. Administrarea uleiurilor esenţiale se face ţinând cont de
caracteristicile lor, de pacient, de afecţiuni şi de tratament. În tratamentele externe, uleiurile esenţiale sunt
folosite diluate, sub formă de aerosoli (în inhalaţii, 1-3 picături în vasul cu apă clocotită), unguente (1
picătură de ulei la 1 g bază de ungere), băi generale sau locale (5-8 picături la apa căzii) sau în tratamente
interne, singure sau asociate, diluate în ulei vegetal, miere sau apă în care s-a dizolvat miere (1 linguriţă
de miere la o ceaşcă de apă caldă), soluţii alcoolice, etc. Notă ! În utilizarea uleiurilor vegetale se va
asculta cu toată atenţia de sfaturile medicului specialist sau de instrucţiunile medicale specifice.
În tratamentele aplicate cu uleuri aromatice se va ţine cont de următoarele recomandări generale:
- nu se vor folosi niciodată nediluate;
- se respectă strict indicaţia de administrare sau recomandările medicului specialist.
Sub nici un motiv nu se acceptă idei personale în tratamente, şi anume:
- nu se vor pune mai multe picături decât indică tratamentul;
- numărul de administrări zilnice nu va fi mai mare de trei;
- durata unui tratament nu va depăşi 21 de zile;
Cele mai importante contraindicaţii în aromoterapie sunt:
- în hipertensiuni arteriale severe se interzice a se utiliza: cimbrişorul, cimbrul de cultură,
rozmarinul, eucaliptul.
- la copii este interzis tratamentul cu: cimbrişor, cimbru de cultură, fenicul, isop, busuioc,
salvie. Când însă acestea sunt utilizate, depăşirea dozelor şi durata tratamentului dau
posibilitatea apariţiei la micuţi a unor forme convulsive.
- pentru femeile însărcinate se recomandă a se evita arome cum ar fi: busuiocul,
maghiranul, menta, muşetelul, salvia, iasomia, trandafirul, rozmarinul.
Legat de utilizarea condimentelor şi mirodeniilor în alimentaţia cotidiană, noi suntem adepţii
principiului decretat de un mare spirit, Pitagora, care spunea: “În cumpătare stă forţa spiritului”.