UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICA
DOMENIU INGINERIE SI MANAGEMENT
SPECIALIZAREA:INGINERIA SI MANAGEMENTUL CALITATII

Caiet de practica profesioanala

II
Instrumentatie virtuala
termocupla

Student: Tăerel Daniela

 INSTRUMENTAŢIA VIRTUALĂ

Prin instrumentaţia virtuală se înţelege facilitatea / modalitatea oferită de un computer dotat cu

echipamente periferice de intrare / ieşire specializate, pentru a modela şi simula caracteristicile şi
funcţionarea unui instrument / sistem de măsurare, de testare sau de înregistrarea datelor.
La ora actuală există, la nivel mondial, o concurenţă acerbă pentru lansarea pe scară largă
a unei game variate de produse noi (din domeniul măsurărilor: osciloscoape, multimetre digitale,
voltmetre s.a.m.d.), cu calităti superioare celor de pe piaţă sau cu soluţii noi pentru monitorizarea
unor procese automatizate. Un utilizator îşi poate construi un produs virtual destinat unei
anumite aplicaţii cu caracteristicile dorite. Acest produs îl vom denumi în continuare instrument
virtual ( Virtual Instruments - VI).

Instrumentaţia virtuală a devenit „ţinta” mai multor medii de lucru specializate. Unul dintre cele
mai răspândite şi care s-a impus pe plan mondial este LabVIEW (Laboratory Virtual Instrument
Engineering Workbench). Aceste este un mediu de programare bazat pe limbajul de programare
grafică G. Firma National Instruments (NI) a introdus în anul 1986 conceptul de instrumentaţie
virtuală şi a lansat pe piaţă prima versiune a mediului LabView. În [1.1] instrumentul virtual se
defineşte ca: program în LabView care modelează forma şi funcţia unui instrument fizic.

Pentru atingerea scopului dorit, realizarea unui instrument virtual, este necesară o dotare minimă
- un sistem de calcul şi un mediu de programare:


folosind mediul de programare se realizează, pentru instrumentul dorit, panoul frontal
(interfaţa instrumentului) şi funcţionalitatea sa;

calculatorul devine “gazda” noului instrument creat de utilizator oferindu-i totodată
facilităţile clasice: capacitate ridicată de prelucrare, analiză, stocare a informaţiilor,
conectare la reţea, imprimare a datelor etc.

Mediul de programare utilizat pentru “modelarea” instrumentului virtual, fără corespondent real,

permite utilizatorului să-şi dezvolte în continuare proceduri proprii de prelucrare a informaţiei pe
care să le poată utiliza în “construirea” altor VI.

Limbajele de programare de circulaţie extinsă – FORTRAN, PASCAL, C, BASIC ş.a – se

bazează în construcţia unui program prin scrierea unor instrucţiuni utilizând textul. Realizarea
unui program în aceste medii poate să devină dificilă pentru un începător în special în perioada
de depanare. Grafica este extrem de intuitivă, potenţialul graficii fiind susţinut prin principalele
metode de instruire existente şi care şi-au dovedit rolul esenţial.
Limbajul grafic G – “inima” mediului LabVIEW – se bazează pe existenţa unor biblioteci de
funcţii definite care prin asamblare grafică “construiesc” în mod intuitiv un program.

Instrumentele virtuale au o structură ierarhică şi modulară. Un instrument virtual utilizat pentru

construcţia unui alt instrument virtual poartă denumirea de subinstrument virtual (subVI).

II Sistemele senzoriale de masurare a temperaturii.

Principiile de masurare ale temperaturii au fost prezentate anterior acestea fiind baza pe
care au fost elabiorate atrat metodele de masurare cat si echipamentele cu care se poat efectua
aceste actiuni .aermocuplu e un sensor utilizat pentyru masurarea temperaturii ce actioneaza pe
baza efectului Seebeckcare conduce la formarea unei diferente de potential electric pe baza unei
diferente de potential termic

- determinarea caracteristicii statice si dinamice a unui traductor de temperatura de tip

termorezistenta.

2. NOTIUNI RECAPITULATIVE DE BAZA

Principial, un sistem de masurare industriala a temperaturii contine doua elemente principale si

anume:

- traductorul T, care sesizeaza temperatura de masurat pe care o transpune pe un semnal

purtator de informatie y;

- aparatul de vizualizare AV, care indica sau inregistreaza valoarea temperaturii, pe baza
semnalului generat de traductor ( fig.1).

- element de convertire si adaptare ECA, in caz de necesitate.

Fig.1. Structura unui sistem de masurare a temperaturii:

T-traductor de temperatura; ECA-element de convertire si adaptare;

AV-aparat de vizualizare a rezultatului.

Temperatura unui corp (solid, lichid, gazos) poate fi determinata pe baza influentei acesteia
asupra unei proprietati a corpului respectiv sau al altui corp pus in contact cu el si care reprezinta
elementul sensibil al traductorului. Se foloseste acea proprietate care variaza foarte mult cu
temperatura corpului de masurat si foarte putin cu alti factori. Astfel de proprietati sunt:
modificarea cu temperatura a tensiunii termoelectromotoare, a rezistentei electrice, a
dimensiunilor geometrice, a intensitatii radiatiilor termice s.a.
2.1. Traductoare termoelectrogeneratoare

Sunt cunoscute in practica sub denumirea de termocupluri si se compun din doi electrozi din
metale pure sau aliaje, sudati la unul din capete (fig.2).

Punctul de sudura al electrozilor, numit si capatul 'cald', se gaseste la temperatura T a mediului

de masurare, iar capetele libere, numite si 'reci', se gasesc ambele la aceeasi temperatura T0.

Tensiunea electromotoare EAB, generata intre capetele libere este proportionala cu diferenta dintre
temperatura punctului cald si temperatura capetelor reci.

Fig.2.Termocuplul:

a), b) schema electrica; c) caracteristica statica.

Coeficientul aAB relativ la conductorii A si B reprezinta sensibilitatea medie a termocuplului

alcatuit din cei doi electrozi. In figura 2,c sunt reprezentate caracteristicile statice ale diferitelor
tipuri de termocupluri.

Pentru a obtine o tensiune dependenta numai de temperatura T a mediului de masurare, capetele

reci ale termocuplului se prelungesc, cu ajutorul unor conductoare, pana in camera de masurare
unde se afla instalat adaptorul si aparatul de masurare. Compensarea influentei temperaturii din
camera de masurare se face in mod automat prin inserierea cu termocuplul a unei punti electrice
neechilibrate, avand conectata pe unul din brate o rezistenta de compensare Rc, din cupru sau
nichel, dependenta de temperatura T0 din camera dispecerului (fig.3).
 Fig.3. Schema de compensare a influentei temperaturii

capetelor libere ale unui termocuplu.

Caracteristica dinamica a unui termocuplu este descrisa cu suficienta precizie printr-o ecuatie
diferentiala liniara de ordinul I:

unde T1 este constanta de timp, cu valori in domeniul 2 . 60 secunde, iar aAB este sensibilitatea

traductorului.

2.2. Traductoare termorezistive

Acestea functioneaza pe baza dependentei rezistentei electrice a unor metale pure sau
semiconductoare cu temperatura.

Termorezistentele sunt traductoare termorezistive alcatuite dintr-un fir subtire de metal pur

(platina, cupru, nichel) bobinat neinductiv pe un suport izolator (sticla, mica, textolit, ceramica),
introdus intr-o teaca de protectie (fig.4).

Fig.4. Termorezistorul:

a) aspectul general; b) termorezistor cu trei conductori.

Cele mai utilizate sunt termorezistentele din platina, datorita avantajelor multiple pe care le
prezinta platina: are punct de topire ridicat, se poate trefila la diametre mici, nu oxideaza, are o
dependenta aproape liniara cu temperatura:
unde R0 reprezinta valoarea termorezistentei la temperatura de referinta T0=0oC, iar a este
sensibilitatea relativa medie pe intervalul T0 . T. Termorezistentele din platina au valori
standardizate la 0oC: R0 = 46 - Pt 46; R0 = 50 - Pt 50; R0 = 100 - Pt 100.

In vederea asigurarii unor masurari corecte, pentru reducerea influentei temperaturii mediului
ambiant asupra conductoarelor de legatura, s-a adoptat solutia conectarii termorezistentei la
adaptor prin intermediul a trei conductoare de legatura (fig.5).

Fig.5. Schema de compensare a rezistentei cablului de legatura.

Termistoarele sunt elemente semiconductoare fabricate din amestecuri de oxizi de mangan,

nichel, cobalt, fier, cupru etc., sinterizate la temperaturi inalte (peste 1000oC) sub forma de
placute, pastile sau baghete, cu dimensiuni de ordinul milimetrilor. Rezistenta electrica R a
termistoarelor variaza cu temperatura absoluta T dupa o lege exponentiala de forma:

 , a, b > 0,

iar sensibilitatea este mult mai mare decat la termorezistente. Domeniul de lucru utilizabil in
practica este cuprins intre -100 . +300oC.

CONTINUTUL SI DESFASURAREA LUCRARII DE LABORATOR

Partea experimentala a lucrarii consta in efectuarea lucrarilor care urmeaza:

1. Cunoasterea fizica a mai multor tipuri de termocupluri si termorezistente. Se vor citi si

interpreta caracteristicile tehnice inscrise pe placutele traductoarelor.

2. Identificarea elementelor componente ale sistemelor de masurare a temperaturii din figura 6 si

figura 7.
 Fig.6. Sistem neunificat de masurare si simulare a temperaturii

cu termorezistenta Pt 100:

R-aparat inregistrator (punte automata), C-comutator,

CR-cutie de rezistente

Fig.7. Sistem unificat de masurare a temperaturii cu termorezistenta Pt 50:

AD-adaptor, R-aparat inregistrator (compensator automat).

3. Determinarea caracteristicilor statice R=f(T) a termorezistentei Pt 100. In acest scop se

utilizeaza montajul din figura 6, cu comutatorul C in pozitia 2 (in care termorezistenta este
simulata cu ajutorul cutiei de rezistente CR).

Pentru fiecare punct (Rk, Tk), rezistenta Rk va fi stabilita cu ajutorul comutatoarelor decadice ale
cutiei de rezistente, iar temperatura Tk va fi citita pe scala inregistratorului R. Se va intocmi un
tabel de forma:

Rk  W

Tk [oC]

Caracteristica statica va fi reprezentata si grafic.

4. Determinarea experimentala a raspunsului indicial al unui traductor de temperatura tip
termorezistenta Pt 50.

Pentru aceasta se utilizeaza montajul din figura 7.

Variatia treapta a marimii de intrare se realizeaza prin trecerea la t=0 a termorezistentei din baia
de ulei incalzit intr-un vas cu apa (sau invers). Se cronometreaza timpul la diferite valori ale
temperaturii sesizate de traductor. Rezultatele se inscriu intr-un tabel de forma:

T [oC] Se realizeaza un
grafic de forma:
t [sec]

Modelul matematic dinamic al traductorului de temperatura este de forma:

unde constantele a si b se determina din reprezentarea grafica. Astfel:

Constanta a se determina astfel: se ia un punct pe curba Te(t) si se duce din acest punct o

tangenta la curba respectiva pana ce intersecteaza asimptota la grafic. Prin punctul considerat si
prin punctul de intersectie cu asimptota se duc doua verticale. Distanta dintre ele constituie
constanta de timp a [sec].

Cu valorile constantelor a si b se rezolva ecuatia modelului matematic si se reprezinta grafic,

comparandu-se cu cel determinat pe cale experimentala.