Sunteți pe pagina 1din 8

Asociația Pro Vita București

Statut- organizație non-guvernamentală (www.provitabucuresti.ro)

Scopul organizației: promovarea valorilor vieții umane, a familiei și a vocației parentale, în special a
dreptului la viață al tuturor ființelor umane, de la concepție, până la moartea naturală.

Misiune: să ocrotească copilul născut și nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare.

Viziune: promovează dreptul nenăscutului de a fi protejat în perioada intrauterină și cel mai important,
dreptul de a se naște.

Valori: viața umană ca valoare supremă, de la începuturile sale(concepție), familia, ca centru al


organizației sociale, educația, ca intrument pentru dezvoltarea personală, credința în Dumnezeu, ca
fundament al întregii vieți.

Publicuri:

Publicul primar: femeile însărcinate, mamele/familiile defavorizate sau cu un nivel scăzut al educației,
femeile care își doresc un copil, femeile care au născut și au nevoie de sprijin.

Publicul secundar:

Publicul terțiar: instituțiile și indivizii care pot interveni în educarea și formarea mentalităților care
alcătuiesc societatea/comunitatea(școli, consilii locale,volunari, donatori).

Scurt istoric al organizației Pro Vita

Prima structură organizată a mişcării Pro Vita în România s-a format în data de 15 mai 1990.

La sfârşitul unui curs de limba şi literatura ebraică la Universitatea din Bucureşti, profesorul Ioan
Alexandru, inspirat de o conferinţă la care participare la Oslo (vezi mai jos), a strâns, împreună cu
studenţii, semnăturile necesare pentru înregistrarea legală a Asociaţiei Pro-vita. S-a ales ca patron
spiritual al acesteia Constantin Brâncoveanu împreună cu cei 11 copii ai săi, „martir şi părinte al
neamului”. Prima conducere: Preşedinte - prof. dr. Ioan Alexandru; Vicepreşedinți - ing. Silviu Despa și
prof. Aurel Simionescu. (Înainte de acest moment, Ioan Alexandru şi Silviu Despa colaboraseră informal,
în diverse proiecte, cu organizaţiile creştine Christiana şi Caritas, pe atunci conduse de Dr. Pavel Chirilă şi
respectiv Emanuil Cosmovici, precum şi cu organizaţii de caritate britanice venite să sprijine viaţa celor
neajutoraţi, în special a copiilor abandonaţi în străzi şi orfelinate.)
Principalele direcţii de acţiune propuse au fost:

 apărarea drepturilor copilului nenăscut;


 educaţia tinerilor în probleme de viaţă şi familie în acord cu învăţătura morală creştină;
 lobby în favoarea unei legislaţii pro vita şi pro familie.

Ulterior, preotul Tănase Nicolae va fi ales ca vicepreşedinte în locul lui Aurel Simionescu, acesta din
urmă devenind consilier al asociaţiei.

Asociaţia Pro Vita a fost înscrisă iniţial cu sediu la casa parohială a Bisericii „Sf. Gheorghe Nou” din
Bucureşti, iar apoi a primit sediu într-un bloc de la poalele Dealului Patriarhiei, locul de rugăciune şi
întâlnire cu membrii rămânând pridvorul Bisericii „Sf. Gheorghe Nou”, unde se află mormântul lui
Constantin Brâncoveanu.

Împreună cu câţiva activişti pro life americani precum William şi Peggy Desloge, s-a elaborat o strategie
de consiliere pre- şi post-avort în spitalele din Bucureşti. Mai târziu, în Braşov, misionarii înfiinţează o
casă maternală şi un studio video. Tot în 1990 a fost editată prima revistă pro vita românească, „Dreptul
la Viaţă”, după întalnirea cu Dr. John C. Willke, preşedinte al organizaţiei International Right to Life
(U.S.A.), preşedinte al Life Issues Institute Inc.

Tot atunci a fost început lobby-ul pentru a influenţa legislaţia ţării în favoarea vieţii şi familiei şi s-au
făcut solicitări către cei doi foşti preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu de găsire a
unor soluţii de limitare a raţei avorturilor.

S-au organizat diferite conferinţe şi mese rotunde pe temele propuse de Pro Vita cu invitaţi din ţară şi
străinătate.

La puţin timp, după ce Ioan Alexandru s-a îmbolnăvit, controlul Asociaţiei „Pro Vita Sf. Brâncoveanu” a
fost preluat de către preotul Nicolae Tănase, care mai înfiinţase în zona Vălenii de Munte o asociaţie
„Pro vita pentru născuţi şi nenăscuţi”. Activitatea „Pro Vita Sf. Brâncoveanu” s-a limitat apoi la
susţinerea organizaţiei din provincie, unde s-a creat primul centru de consiliere pre- şi post-avort din
ţară în care voluntarii informau despre stadiile de dezvoltare a copilului în pântecele matern, riscurile la
care se supune femeia prin avort, date despre planificarea naturală a familiei precum şi oferte de
consiliere şi ajutor femeilor aflate în criză de sarcină.

Lobby-ul în Parlament precum şi consilierea pre şi post avort a femeilor a continuat în Bucureşti prin
eforturile lui Silviu Despa, Ioachim Alexandru, Emanuel Cosmovici, William Desloge, Linda Hanson,
Lucian Despa, Mihai Gheorghiu, James Randell Tift, Monica Boseff, Nannette Gonzales.

În 1998, printr-un protocol semnat de Silviu Despa din partea Pro Vita, Dawn Menning din partea Global
Partners şi Jonathan Borisch din partea Pregnancy Resource Center Internaţional, s-a hotărât
constituirea Fundaţiei Clinica Pro Vita, cu sediul central la Cluj, sub coordonarea medicului David Ille. De
atunci, s-au dezvoltat în ţară multe organizaţii creştine de tip pro vita, în principalele oraşe precum Pro
Vita Medica şi Estera în Timişoara, Primul Pas în Iaşi, Confident la Cluj, Iochebed în Oradea, Pro Vita
Media în Bucureşti, câteva filiale ale Asociaţiei „Pro vita pentru născuţi şi nenascuti” din Vălenii de
Munte şi altele.
În 2006 a luat fiinţă Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România, reunind mare parte dintre
asociațiile și fundațiile ortodoxe de apărare a vieții.

Munca şi eforturile depuse de-a lungul anilor de aceste persoane şi organizaţii sunt foarte greu de
cuantificat. Deşi sunt multe de adăugat la cuvintele de mai sus în legătură cu mişcarea provita
românească, ne dorim să o facem ulterior, în urma unei cercetări şi evaluări detaliate, pentru a ne
asigura că nimeni nu a fost uitat. Cu mulţumiri lui Silviu Despa, care a consemnat sau strâns laolaltă cele
mai multe din aceste date.

Congresul mondial pro-vita de la Oslo, 1990

Scurtă vreme după legalizarea, în România, a avortului la cerere - consecinţă dramatică a schimbării de
regim din decembrie 1989 - poetul şi senatorul creştin Ioan Alexandru a fost invitat să participe la
Congresul Mondial pentru Viaţă (World Congress for Life) desfăşurat la Oslo în luna mai 1990.

La acest Congres, Ioan Alexandru a contribuit cu un referat care a avut un succes extraordinar. Temele
abordate au fost Sfânta Treime, castitatea şi puterea rugăciunii. Tot atunci a aflat că România se află
printre ţările cu cea mai ridicată rată a avorturilor din lume.

În urma acestei participări, avea să se nască şi în România mişcarea pentru viaţă, datorită în primul rând
lui Ioan Alexandru.

Așadar, în urma trecerii anilor, considerăm că Asociația Pro Vita reușește să se adreseze unui public mai
larg. Accentul nu a rămas numai pe protejarea fătului, noile interese ale asociației înclinându-se și spre
viața copilului, a adolescentului. Deși avortul rămâne o problemă activă a societății noastre, Pro Vita
acționează prin diferite căi în scopul stopării acestei intervenții. Consilierea cuplurilor, a femeilor singure
dar care au o viață intimă activă sau a femeilor aflate în cuplu dar care nu pot duce o sarcină șa bun
sfârșit, constituie principala țintă a asociației. Foarte imprtantă este și consilierea mamei în urma
avortului, stresul fiind o boală tot mai accentuată a acestui secol, fapt ce duce la agravarea unei
eventuale depresii cauzate de intervenție.

Un aspect ce rămâne însă nescimbat este caracterul religios al asociației, acțiunile întrunite aici fiind
motivate și conduse de Biblie.

De Asemenea, asociația deține și un site separat, destinat acțiunilor social-umanitare,


www.potisalvaoviata.ro , unde sunt prezentate cazuri și rapoarte de activitate. Tot aici, doritorii pot
aplica pentru acțiuni de voluntariat în centrele de sprijin pentru mame.

Factori:

1.Managementul reputatiei

2.Managementul evenimentelor

3.Cercetare și dezvoltare strategică

4.Politici publice

5.Relația cu media- managementul mediatic


6.Publicitate și promovare

7.Managementul crizelor

1.Managementul reputației

În ceea ce privește managementul reputației al Asociației ProVita, părerile sunt impartițe in


două categorii în special din cauza faptului că nu susțin avortul, acesta fiind un subiect extrem de
controversat și de actualitate.

ARTICOLE NEGATIVE:

VICE – “Acesta este manifestul care îți arată de ce femeia n-ar avea niciun drept într-o lume
condusă de Pro Vita, una dintre organizațiile de bază în CpF.”
https://www.vice.com/ro/article/bjx7yq/omul-din-spatele-campaniei-publicitare-care-ironizeaza-
coalitia-pentru-familie

SOFTPEDIA – “ce am să iți spun este să cauți detalii despre asociatia provita sau așezământul
Valea Plopului, ei fac exact ce spui tu. iti sugerez sa dai sfaturi dupa ce te si implici intr-o problema.”

Discutie PRO/CONTRA avort- https://forum.softpedia.com/topic/27075-avorturile-pro-si-


contra/page__st__180

DOR – Articol in care este mentionat unul dintre fondatorii organizatiei Provita

“Datta a publicat un raport care explică modul de operare a inițiativei Agenda Europe, care din
2013 organizează întâlniri anuale pentru grupările anti-avort și pro-familie, cu un plan strategic și un
manifesto pentru „restabilirea ordinii naturale”. Documentele obținute nu conțineau detaliile tuturor
participanților, dar explicau programul unor întâlniri în care erau menționați și Željka Markić, „arhitecta
referendumului din Croația”, și Bogdan Stanciu de la Asociația Provita București, unul din membrii
Coaliției pentru Familie.” -https://www.dor.ro/dupa-referendum/

Persoane publice & artisti:

Artisti:

Trupa Moebius

Carol 53

Trupa Pragu’ de Sus

Cedry2k

Dragonu’

Sculptorul Eugen Barzu


Sportivi:

Aristide Necula (semi-maratonist)

Dan Berinde (power-lifter)

FACEBOOK: Comentariile de pe pagina de facebook sunt pozitive si incurajatoare.

2.MANAGEMENTUL EVENIMENTELOR:

a) Strangeri de fonduri prin donatii Online

Colaborare cu Așezământul social „Sfinții Arhangheli” : îmbunătățirea condițiilor de locuit și


învățat, renovarea sau dotarea unor facilități esențiale din așezământul “Sfintii Arhangheli” -TOTAL
investiții 250.970 LEI

b) Programe educationale:

PROGRAM DE SPRIJIN PENTRU MAME – curs gratuit dedicate femeilor care vor sa ramana
insarcinate. Cursul isi propune sa informeze cursantii cu privire la evoluția normală a femeii gravide,

problemele pe care le ridică nașterea, obligațiile morale ale mamei față de copilul său si
informatii legate de cresterea corecta a unui copil.

PROGRAMUL EDUCAȚIONAL „VREAU SĂ AFLU” – program educational dedicat adolescentilor


care isi propune construcţia unor principii solide și responsabile despre sexualitate, valorile morale şi
sociale și despre familie.

c)Programe de consiliere:

PROGRAMUL DE VINDECARE DUPĂ AVORT „CĂLĂTORIA” - program de consiliere/terapie al


cărui scop este vindecarea de trauma avortului. Particularitatea acestui program constă în abordarea
specifică psihoterapiei ortodoxe. Consiliere in scopul depasirii complicațiilor emoționale și psihologice
apărute în urma unui avort.

3.Cercetare și dezvoltare strategică

În ceea ce privește studiile și documentele care susțin cauza Provita, aceea de protejare a vieții, ele
aparțin în cea mai mare măsură organizației.

Site-ul organizației, www.provita.ro , conține în rubrica “Resurse”- “Cercetare-documentare” o serie de


studii, documente și chiar o bibliotecă.

Primul link din această rubrică redirecționează vizitatorul site-ului către o sursă externă,
www.culturavietii.ro , un blog ce aparține lui Bogdan Stanciu. Pe acest blog sunt postate articole în
numele asociațiilor, fie sub anonimat, în ambele situații susținători ai educării publicului. Blogul conține
și materiale care fac referire la lege, de exemplu: “ Despre lege și mortalitate(de Cardinal George Pell)”
sau articole referitoare la bioetică:” Probleme fundamentale de bioetică. Moartea cerebrală”.
Al doilea link din cadrul acestei rubrici redirecționează vizitatorul către Studiile făcute de către
organizația Pro Vita București. Descrierea regăsită pe această pagină este: “Studii şi materiale
documentare referitoare la bioetică, avort, sănătatea femeii şi a mamei, dezvoltarea copilului nenăscut,
genetică, cercetarea pe embrion, demografie, legislație etc. Încercăm întotdeauna să vă furnizăm
versiunea în limba română, sau cel puțin să existe un rezumat în limba română.”. În dreptul fiecărui
studio regăsim numărul de afișari, iar studiul cel mai afișat este: “Declinul demografic şi viitorul
populaţiei României” iar cel mai puțin afișat:” Sindromul de stres post-traumatic după avort („Sindromul
post-avort”) - Colecție de date”.

Următoarea rubrică este denumită “Date și statistici” și conține date statistice oficiale privind avortul,
natalitatea, populația şi alţi indicatori socio-demografici și economici, în România şi în lume. Vizualizările
acestor studii atînd până la 17.600 de vizualizări.

Ultima rubrică se numește “Biblioteca noastră” și o găsim sub descrierea: “Informaţia înseamnă putere.
Noi cunoaştem adevărul acestei expresii şi de aceea am strâns cu migală şi pasiune o vastă colecţie de
materiale pro-vita, pe care ţi le punem la dispoziţie. Conţinutul lor poate fi accesat online sau consultat
la sediul nostru.”.

Biblioteca se împarte într-o bibliotecă online(indisponibilă momentan) care conține materiale ştiinţifice,
medicale, sociale şi religioase în format audio/video/text/imagine. Poţi găsi: documentaţie de bază
pentru argumentaţia proviță; conferinţe şi emisiuni româneşti cu teme provița; documentare despre
avort, familie, creşterea şi educarea copiilor etc., majoritatea traduse în limba română.

Regăsim și opțiunea unei biblioteci offline (cărți, broșuri și audio/video), pentru programele educative
ale organizaţiilor pro-vită din România, pentru documentarea studenţilor, doctoranzilor şi cercetătorilor
în domeniile medical, sociologic, bioetic, juridic/drepturile omului şi teologic, dar şi pentru publicul larg
punem la dispoziţie o colecţie de tipărituri (cărţi, broşuri, planşe etc.), precum şi DVD-uri şi CD-uri audio-
video. Toate acestea se găsesc la sediul din Bucureşti.

Pe site-ul organizației putem găși și așa numită “Legislație a familiei”. Această conține detalii despre cele
mai importante prevederi legislative referitoare la:

Ø  Declararea și înregistrarea copilului, inclusiv a copilului născut fără viață;

Ø  Sprijinirea familiei în vederea creşterii copilului; concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului;
concediul pentru sarcină şi lăuzie (concediul de maternitate);

Ø  Prevederi ale legislaţiei muncii pentru părinți;

Ø  Drepturile părinților în asigurarea educației copiilor lor;

Ø  Adopţia şi plasamentul familial;

Ø  Transplantul, donarea și prelevarea de organe;

Ø  Prevederi relevante ale noului Cod Civil.

Limitare a responsabilităţii - Nu putem garanta că ţinem pasul cu actualizările legislative, deşi vom
încerca întotdeauna. Îţi asumi întreaga răspundere privind utilizarea informaţiilor de mai jos.
Un aspect foarte important este și acela că organizația Pro Vita București actualizează cu promptitudine
registrele sale de activitate și le postează în mediul online.

Comunicarea rapoartelor de activitate: PRO VITA București a fost înființată în anul 2005 și funcționează
neîntrerupt. Organizația face publice rapoarte sale de activitate anuale, inclusiv informații financiare
prescurtate. De asemenea, începând cu anul 2011, solicităm cenzorului întocmirea unui raport de
certificare a activității fiscale și contabile. Cenzorul este expert contabil și nu este membru al
organizației.

Alocarea resurselor: PRO VITA București caută să aloce partea cea mai consistentă a resurselor ale sale
pentru activitățile umanitare și caritabile. În anul 2018, 82% din cheltuieli au fost atribuite proiectelor
asociației în totalitatea lor, iar 62% din cheltuieli au fost atribuite donațiilor și ajutoarelor umanitare.
Organizația nu are în acest moment personal salariat.

4.Politici publice

În ceea ce privește politicile publice, Asociația Pro Vita se ghidează în primul rând după cuvântul biblic,
fapt datorat valorilor și credinței promovate. Din punct de vedere legal, pentru susținerea proiectelor
formulează uneori politici publice, adică seturi de măsuri concrete, cu scopuri și obiective formulate în
funcție de anumite norme și valori, în căutarea deciziilor care urmăresc îmbunătățirea unei situații
considerate de interes public.

Concret, Pro Vita, unește eforturi și sinergii pentru a obține o reformă a legislației care atacă,
subminează, devalorizează sau neagă demnitatea persoanei umane, familia tradițională și viața umană.

Instituțiile monitarizate: organele legiuitoare (Parlamentul Romaniei, Parlamentul European, Adunarea


Parlamentară a Consiliului Europei), organele administrației publice centrale- Guvernul
României/Ministerele, misiunea României la ONU etc.

Organizația este acreditată la Camera Deputaților și înregistrată în registrul de transparență al Comisiei


Europene.

Inițiem acțiuni sau intervenim în acțiuni aflate pe rolul instanțelor, pentru a apăra demnitatea umană,
prin apelul la legea deja existentă sau prin stabilirea unor precedente pentru modificarea acesteia.

Pe site regăsim și detalii despre cele mai importante prevederi legislative referitoare la:

-Declararea și înregistrarea copilului, inclusiv a copilului născut fără viață.

-Sprijinirea familiei în vederea creșterii copilului, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului,
concediul pentru sarcină și lăuzie,

-Prevederi ale legislației munciipentru părinți,

-Drepturile parinților în asigurarea educației copilului lor,

-Adopția și plasamentul familial,

-Transplantul, donarea și prelevarea de organe, etc.

S-ar putea să vă placă și