Sunteți pe pagina 1din 1

În epoca trecerii de la o cultură a hârtiei la o cultură a electronicii s-a început automatizarea

bibliotecilor, urmată de interconectarea lor în rețele de biblioteci, astfel încât peste multe biblioteci
tradiționale se suprapun și biblioteci electronice. Acest fapt contribuie la transformarea bibliotecii
clasice într-o bibliotecă „virtuală”. Biblioteca virtuală este o bibliotecă alcătuită din colecții de date
electronice aflate în biblioteci electronice interconectate între ele prin intermediul unei rețele de
calculatoare ca de ex. Internetul. Bibioteca virtuală este accesibilă de la distanță; de aceea își poate
pune la dispoziție materialele simultan la oricâți utilizatori, răspândiți pe tot globul.
O bibliotecă virtuală cuprinde de obicei:
● facsimile ale unor lucrări (imagini scanate care redau întocmai aspectul original).
Acestea se folosesc în special pentru incunabule și lucrări rare, cu imagini, hărți etc.,
care numai cu greu ar putea fi puse la dispoziție publicului în mod tradițional
● texte (obținute tot prin scanare, urmată de programe de recunoaștere text, pentru
lucrările ce nu au imagini). Avantajul constă în aceea că aceste texte pot fi preluate
direct drept citate și introduse la nevoie în programe de prelucrare a textelor.
Din punctul de vedere al Internetului se poate spune generalizând că acesta a devenit cea mai mare
bibliotecă virtuală din lume, funcționând în paralel cu celelalte rețele de biblioteci electronice.
Internetul este plin de informații din toate domeniile, sub cele mai diverse forme:
● pagini de carte sau de ziare, dar și sub forme cu totul diferite de acestea, multimedia și
interactive
● informații organizate la fel ca în biblioteci cu scopul de a fi accesibile rapid pe baza unor
criterii, cuvinte cheie, cataloage, numere de ordine etc., dar și informații organizate după
cu totul alte principii sau chiar neorganizate de loc. În acest ultim caz, pentru a regăsi
totuși informațiile, se folosesc motoare de căutare generale.
● informații sub formă de e-book; acestea sunt cărți electronice, virtuale, ce pot fi
cumpărate și descărcate din Internet pe dispozitive proprii pentru a fi citite mai târziu.

Avantajele bibliotecilor digitale (electronice)[modificare | modificare


sursă]

Eforturile financiare și munca investită la crearea unor astfel de biblioteci sunt răsplătite printr-o serie
de avantaje ca de exemplu:
● Accesul utilizatorului la o mare cantitate de documente dintr-un singur loc de lucru, fără
deplasare fizică. Locul de lucru trebuie desigur să fie dotat cu un aparat special, ca de
exemplu un calculator sau un e-book reader
● Accesul la bibliotecă al unui număr sporit de utilizatori (de exemplu utilizatori de pe tot
globul, cu ajutorul Internetului)
● Accesul simultan al mai multor utilizatori la același document
● Protejarea originalelor față de tratarea neglijentă sau răuvoitoare
● Posibilitate relativ simplă de creare a unei copii electronice de siguranță (backup) a
întregii biblioteci
● Posibilitatea de a muta copia de siguranță pe un cu totul alt server în altă clădire, în altă
localitate, pentru a exclude pierderea datelor în cazul unui eveniment de forță majoră
(incendiu, inundație, cutremur, act de terorism etc.)
● Simplificarea (automatizarea) încasării taxei de utilizare

S-ar putea să vă placă și