Proprietăţi ale cimenturilor glass-ionomere

Principalele proprietăţi ale cimenturilor glass-ionomere se pot prezenta astfel:

a)-contracţie minimă după priză

b)-coeficient de expansiune termică de 16, care comparativ este:

-apropiat de 11, al smalţului
-faţă de 19-25, al amalgamului
-şi 28-38, al compozitelor convenţionale.

c)-aderenţa la ţesuturile dure dentare, este foarte bună, mai ales când acestea sunt
perfect curate prin îndepărtarea de „smear layer”.
Acesta, denumit şi detritus dentinar remanent, rezultă din frezaj, fiind un strat
dentinar mineralizat, impregnat cu bacterii şi puternic aderent la dentina subiacentă. Pentru a fi
îndepărtat, el trebuie supus unei tehnici de „condiţionare” dentinară, care constă în aplicarea
unui acid slab, numit agent de condiţionare, pe suprafaţa ce trebuie curăţată perfect.

Exemple de agenţi de condiţionare sunt:

1.-acizi poliacrilici care pot fi în concentraţii diferite de:

-10%, ce se menţin în contact direct cu suprafaţa dorită, timp de 20 de secunde şi
-40%, ce se menţin numai 10 secunde, având ca denumiri comerciale precum:
Dentin Conditioner 20%, Durelon 50%.

2.-acid tanic 25%.

3.-acid citric 50%.

Datorită multiplelor grupări carboxilice, cimenturile glass-ionomere sunt puternic

ionizate şi formează legături puternice cu hidroxi-apatita din smalţ.
Wilson consideră că aderenţa cimenturilor glass-ionomere la dentină se datorează
legăturilor strânse pe care le formează cu colagenul.
d)-închiderea marginală este optimă, înlăturând fenomenul de micro-infiltraţie
bacteriană, datorită aderenţei deosebite a cimenturilor glas-ionomere la smalţ şi dentină.

e)-biocompatibilitatea pulpară şi parodontală este foarte bună, ca şi cea a

cimenturilor policarboxilice.
Numai în cavităţile foarte profunde se aplică şi preparatele pe bază de hidroxid de
calciu sub forma coafajelor pulpare.
Observaţiile clinice efectuate pe o durată de 7 ani, nu au relevat nici o reacţie din
partea ţesuturilor parodonţiului marginal.

f)-prevenirea apariţiei cariilor secundare marginale – se datorează eliberării

continue de fluor din obturaţia de durată cu cimenturi glass-ionomere.
 Cu cât fluorul este mai puternic legat de materialul de obturaţie, cu atât eliberarea lui
este mai dificilă şi deci efectul profilactic realizat prin eliberarea acestuia, este mai prelungit.
S-a demonstrat că fluorul eliberat se înfiltrează în smalţul care înconjoară marginile
cavităţii, sub formă de fluor-apatită, pe o distanţă de aproximativ 3 mm de marginile obturaţiei.

g)-proprietăţile fizionomice – sunt legate de constatările că, cimenturile glass-

ionomere de tip Fuji II sau Chemfil sunt translucide, dar nu de talia compozitelor
fotopolimerizabile.
Contaminarea precoce cu apa duce însă la creşterea opacităţii.