IGIENA APEI

Student: SAHAROV Nicoleta

Grupa: M1916

Coodonator: Asist.Univ. BIVOL Natalia

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testimițanu” din Republica Moldova

Rezumat
Obiective. Scopul acestei lucrări este de a elucida importanța apei atât pentru individ, cât
și pentru societate, aspectele de igienă a apei, precum și posibilele afecțiuni survenite pe
baza consumului de apă nepotabilă. De asemenea vor fi prezentate unele aspecte ale
aprovizionării cu apă în Republica Moldova.
Materiale și Metode. Au fost studiate şi analizate problemele şi realizările internaţionale
şi autohtone, în domeniul sănătăţii şi mediului, efectuând o căutare avansată a literaturii de
specialitate.
Rezultate și discuții. Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului
ambiant și prezintă cel mai simplu și răspândit compus al hidrogenului și oxigenului în
natură. Aproximativ 71% din suprafața pământului e acoperită de apă distribuită în oceane,
lacuri și râuri, ghețari, aisberguri, zăpada munților, vapori din aer, ape subterane, apa din
sol, plante, organismul animalelor, etc. Toate apele naturale sunt strâns legate între ele,
formând un circuit permanent. Fiind elementul principal al biosferei, fără apă nu există
viața. Pe zi necesarul de apă este de 2,5 - 3 litri asigurat atât de apa băută cât și de unele
alimente. Pe lângă importanța fiziologică, apa prezintă și o mare importanță igienico-
socială. Calitatea apei poate fi determinată cu ajutorul analizei indicatorilor organoleptici,
fizico-chimici și bacteriologici. Apa necalitativă are și un deosebit rol patogen, fiind una
din cauzele principale ale epidemiilor de-a lungul timpului. Asigurarea stării de sănătate a
populației și a unei dezvoltări social-economice corespunzătoare a așezămintelor umane
depinde de prezența și perfomanța tehnologică a instalațiilor de alimentare cu apă potabilă.
În Republica Moldova aprovizionarea cu apă necesită dezvoltări ulterioare.
Concluzii: Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului ambiant și, de
departe, cel mai important element pentru organismul uman. Asigurarea calitativă a
populației cu apă potabilă trebuie să fie unul din principalele obiective de dezvoltare a unei
societăți.
Introducere.
Unul dintre factorii de mediu cu multiple efecte atât pozitive, cât și negative pentru
sănătatea populației este cel hidric. Întrucât apa prezintă mediul în care decurg toate
procesele vitale din organismul uman, de starea fizico-chimică și biologică a ei depind
existența și siguranța societății umane.[1] Aprovizionarea cu o cantitate suficientă cantitate
de apă de calitate bună, în scop potabil și pentru necesitățile cultural-sociale ale populației,
este grija cotidiană a lumii întregi, la toate etapele evolutive. Această problemă este extrem
de acută și în Republica Moldova.[2]
Scopul acestei lucrări este de a elucida importanța apei atât pentru individ, cât și pentru
societate, aspectele de igienă a apei, precum și posibilele afecțiuni survenite pe baza
consumului de apă nepotabilă. De asemenea vor fi prezentate unele aspecte ale
aprovizionării cu apă în Republica Moldova.

Materiale și Metode.
Au fost studiate şi analizate problemele şi realizările internaţionale şi autohtone, în
domeniul sănătăţii şi mediului, efectuând o căutare avansată a literaturii de specialitate. S-a
acordat atenție primelor realizări după principiul igienei mediului. S-au analizat cercetările
igienice efectuate pe parcursul timpurilor, după principiul sănătății în relație cu mediul, cu
implicarea în supravegherea stării de sănătate şi a factorilor determinanți ei. Pentru
plenitudinea studiului s-au analizat rezumatele mai multor congrese și conferințe științifice,
o serie de articole publicate în revistele de specialitate, diferite materiale oficiale.

Rezultate și discuții.
Apa și distribuția ei pe suprafața pământului. Apa este unul dintre cele mai importante
elemente ale mediului ambiant și prezintă cel mai simplu și răspândit compus al
hidrogenului și oxigenului în natură. Terra are resurse naturale de apă foarte mari.
Aproximativ 71% din suprafața pământului e acoperită de apă distribuită în oceane, lacuri
și râuri, ghețari, aisberguri, zăpada munților, vapori din aer, ape subterane, apa din sol,
plante, organismul animalelor, etc.
Volumul total al hidrosferei constituie
1386mln km3, dintre care 1338mln
km3 în oceane, mări și golfuri, iar pe
uscat 48mln km3. Deci, resursele de
apă ale planetei includ (Fig.1): apa
mărilor și oceanelor - 96,5%, apa sub
formă de ghețari și zăpezi – 1,76%,
apele subterane (inclusiv umeditatea
din sol) – 1,69%, apa din lacuri, râuri,
mlaștini – 0,014%, apa din atmosferă
sub formă de vapori – 0,001%, apa
din organismele vii – 0,000081%.
Apa sărată din totalul de apă de pe
Terra costituie 97,5%, pe când apa
dulce – 2,5%, dintre care doar 0,3%
se află la suprafață. [3]
Circuitul apei în natură. Toate apele naturale sunt strâns legate între ele, formând un
circuit permanent. Sub influența căldurii solare, o parte din apa de la suprafața mărilor și
oceanelor, fluviilor și râurilor, lacurilor și bălților se evaporă și trecând în atmosferă sub
formă de vapori formează apă atmosferică (Fig.2).

De la suprafața vegetației și a pământului umed se evaporă în atmosferă cantități

importante de apă. Acești vapori constituie umiditatea atmosferei și alcătuiesc norii care
circulă sau sunt purtați de curenți de aer. Ajungând în zone cu temperaturi mai scăzute,
aceștia se condensează și cad la suprafața pământului sub formă de pricipitații atmosferice
(ploaie, zăpadă, lapoviță). Ajungând pe sol precipitațiile pot lua una din următoarele căi:
 dacă solul este permeabil, se infiltrează în interiorul lui până când întâlnesc un strat
impermeabil deasupra căruia se depozitează, formând apa subterană;
 când solul este impermeabil, apele din precipitații se scurg pe suprafața acestuia,
alimentând sau constituind apele curgătoare (fluviile, râurile, pâraiele) dacă terenul
este înclinat, iar dacă acesta este plat, apele vor stagna, alcătuind apele stătătoare
(lacuri, bălți, mlaștini).
Apele curgătoare și cele stagnante formează apele de suprafață. Apele subterane nu stau în
repaus, ci curg în raport cu sensul înclinării straturilor impermeabile de la bază, ajungând
iarăși la suprafața solului sub formă de izvoare. Izvoarele, împreună cu apele de precipitații
neinfiltrate în sol, dau naștere râurilor și fluviilor care se varsă în mări și oceane. De la
suprafața lor, prin evaporare, apa revine în atmosferă, reluând ciclul apei în natură. [1]
Importanța fiziologică a apei. Apa este indispensabilă în procesele de absorbție, difuzie și
excreție, osmoză, în menținerea echilibrului acido-bazic, în termo-reglare, în metabolismul
intermediar, etc. Fiind elementul principal al biosferei, fără apă nu există viața. Unde viața
există, cu siguranță există și apă, sub orice formă. Nici un proces de importanță vitală nu
decurge fără apă. Nici o celulă a corpului nu poate exista fără apă (Gr.Friptuleac, 2012).
Importanța fiziologică a apei:
 dizolvant universal al substanțelor solide, lichide și gazoase;
 mediul în care decurg toate reacțiile chimice și fizico-chimice care au loc în natură
și în organism;
 participă la procesul de termoreglare;
 menține structura normală și viabilitatea tuturor țesuturilor organismului;
 transportă în organism materialele plastice și energetice;
 componentul principal al secrețiilor și excrețiilor organismului;
  participă la asimilarea substanțelor nutritive și în procesele metabolice.
Apa reprezintă unul din componenții de bază a organismului. Cu cât organismul este mai
tânăr, cu atât conținutul lui în apă este mai mare. Astfel, embrionul uman de o lună conține
97% de apă, de 8 luni – 83%, nou-născuții – 71,2%, iar adultul – 65%.
Organele și țesuturile conțin cantități diferite de apă: mai sărace în apă sunt țesutul adipos
și osos (20 - 25%), iar mai bogate sunt lichidele biologice (plasma sanguină – 90%).
În mod obișnuit apa se găsește în organism într-un echilibru stabil: pierderile și aportul de
apă în mod ideal trebuie să fie echivalente. Scăderea cantității de apă în organism, numită
deshidratare, provoacă senzația de sete. Apa se pierde în permanență din organism, în
special pe cale renală cu urina (1000-1500 cm3/zi) și prin transpirație (600-1000 cm3/zi). În
cazuri patologice, deshidratarea poate fi provocată de diaree, vărsături sau hemoragii. La
pierderea a 10% din apa corpului se observă o neliniște bruscă, slăbiciune, tremorul
extremităților. Apa pierdută în mod fiziologic sau patologic este înlocuită prin apă băută
sau cea conținută în alimente. După ingerare, apa pătrunde în stomac, unde va începe
procesul de absorbsorbție a acesteia. În cazul când ingestia depășește necesitățile, se
intensifică excreția apei prin rinichi. Astfel este menținut echilibrul între ingestia și
excreția de apă. [1]
Omul poate suporta lipsa de apă doar un timp foarte scurt. Pe zi necesarul de apă este de
2,5 - 3 litri. Acesta este asigurat astfel: 1 - 1,5 l prin apa băută, 1 - 1,2 l cu diferite alimente.
Fructele și legumele au cea mai mare contribuție, dar carnea, peștele, pâinea și lactatele au
și ele un aport semnificativ. Unele alimente și cantitatea de apă pe care o conțin în procente
sunt:
 Pâinea – aprox. 38% apă. Pâinea dospită - 29% iar cea nedospită - 10%. Biscuiții
simplii nedospiți si cei cu cremă - circa 4% apă, iar cei pentru digestie - 3%.
Plăcinta cu brânză și budinca cu stafide - circa 38%.
 Lactatele: brânza moale – aprox. 58% apă, cea tare - 38%, iar cea moale - 50%.
Untul și margarina conțin - circa 16%, iar inlocuitoarele dietetice - circa 50%.
Laptele - 90% apă. Smântâna - între 48% si 79%.
 Peștele și fructele de mare: procentul de apă al diferiților pești este asemănătoare.
Codul, eglefinul, calcanul, platica și păstravul - circa 75%. Fructele de mare - până
la 85%. Ansoa - 42%, iar macroul - 47%.
 Fructele: părțile comestibile ale majorității fructelor conțin de regulă - 70-80% apă.
Pepenii verzi – aprox. 90%. Fructele uscate, precum stafidele și curmalele – între
12% -16%.
 Legumele: legumele conțin cel mai mare procent de apă. Castravetele - 96%, iar
roșiile - 93%, în timp ce spanacul, morcovii si broccoli - 89%.
 Carnea, inclusiv de pasăre: majoritatea fripturilor - circa 50% apă. Carnea de pasăre
conține de regulă mai mult, procentul tipic fiind de 65-70%. Salamul conține doar
28% apă. Cârnații - între 45% și 54% apă.
 Mierea - 23% apă.
 Gemurile și dulcețurile: dulceața de fructe și jeleul de lămâie – aprox. 30%.
Dulceața cu un conținut redus de zahăr - circa 65%. Marmelada - 28%, iar siropul
auriu - 20%.[4]
Importanța igienică a apei. Apa este necesară nu doar pentru satisfacerea necesităților
fiziologice ale organismului, ci și în scopuri igienice și sociale.
Importanța igienică a apei:
 în scopuri de toaletă: îngrijirea pielii, spălatul lenjeriei, hainelor, etc.
 la canalizație;
 la udatul și stropitul culturilor agricole;
 la dereticarea în încăperi;
 la gătirea alimentelor;
  în călirea organismului;
 pentru construcție
 în industrie și agricultură;
 la întreținerea străzilor și spațiilor verzi.
Apa contribuie la dezvoltarea deprinderilor igienice zilnice pentru îngrijirea corpului
(spălatul la baie, duș, spălatul mâinilor, dinților, etc.), îngrijirea locuinței, curățenia în
producere, menținerea curățeniei hainelor etc. Importanța igienică a apei include și
însușirile ei organoleptice și chimice. [2]
Cantitatea de apă necesară pentru o persoană în 24 de ore depinde de mai mulți factori,
cum ar fi:
 condițiile climaterice ale localității;
 nivelul de cultură al populației;
 gradul de amenajare a orașelor și fondului locativ;
 alte condiții locale. [1]
Astfel, în Republica Moldova, la proiectarea sistemelor de alimentare cu apă pentru
localități, consumul specific mediu zilnic de apă (pe an) pentru nevoi gospodărești a
populației se preia din regulamente și normative aprobate de Ministerul Economiei și
Infrastructurii. Valorile debitelor medii specifice zilnice de apă (pe an) pentru nevoi
gospodărești a populației sunt descrise în Tab.1.

Proprietățile organoleptice ale apei. Proprietățile organoleptice ale apei (gust, miros,
culoare) se apreciază direct, cu ajutorul organelor de simț.
 Gustul este condiționat de substanțele minerale și organice dizolvate în apă. Apa
potabilă nu trebuie să posede gust specific, dar în pofida faptului că au un gust
amărui sau sărat, multe ape nu sunt dăunătoare. Trebuie doar să se ia în considerație
că unele minerale toxice pot avea un gust specific.
 Mirosul este determinat de substanțele volatile și gazele dizolvate în apă. În apele
de profunzime, substanțele volatile provin din straturile profunde ale solului și nu
sunt dăunătoare sănătății, pe când în apele de suprafață se pot găsi diferite substanțe
care dau apei miros specific și ar putea indica o poluare recentă, uneori dăunătoare.
Astfel de mirosuri specifice sunt: mirosul de fecale, mirosul de mâl, de
medicamente sau clor, alte mirosuri particulare care indică toxicitate precum cel de
muștar, de fân cosit, de fructe sau de flori.
 Culoarea depinde de substanțele dizolvate în apă. Apa potabilă trebuie să fie
incoloră. Apele ușor colorate trebuie considerate suspecte, deoarece e posibilă
impurificarea lor cu substanțe toxice. Periculoase sunt și apele pe suprafața cărora
există picături mici, uleioase. [1]
Proprietățile fizice ale apei.
 Temperatura apelor din profunzime este practic constantă. La 10-20m adâncime
apa are 10-12 ⁰C și este potrivită pentru consum. Cu cât se află mai la suprafață, cu
atât e mai influențată de temperatura mediului.
 Turbiditatea se datorează particulelor aflate în suspensie. Apa potabilă trebuie să fie
limpede. De obicei apa tulbure este puternic poluată de microorganisme și are o
concentrație ridicată de substanțe organice. În multe ape de suprafață turbiditatea
mai poate fi determinată de particule de argilă lipsite de nocivități.(Tab.2)
 Radioactivitatea naturală a apei de asemenea trebuie luată în considerație, fiindcă
poate indica poluarea acesteia cu substanțe radioactive, fie în urma unui accident,
fie a unei deversări de deșeuri tehnice, etc. Radioactivitatea se determină în
reziduul uscat după evaporarea apei sau în mâlul aflat pe fundul sursei de apă.
Concentrația maximă admisibilă a radioactivității apelor este considerată a fi de 40
Bq/dm3. Cercetările efectuate în Republica Moldova în diferite teritorii nu au
evidențiat surse de apă potabilă ce depășesc limitele admisibile. [1]

Proprietățile chimice ale apei. În mod normal, apa nu trebuie să conțină substanțe
chimice dăunătoare organismului. În unele cazuri, ea poate include anumite substanțe
chimice care o fac dăunătoare. Deși e posibil ca aceste substanțe să nu fie nocive, totuși pot
să facă apa nepotabilă.[1] Mai des, apa conţine săruri din cationii de Ca, Mg, Na, K, Fe, şi
anionii de HCO3, Cl, SO4. NO3, F. .În unele cazuri, sursele de apă pot fi contaminate cu
substanțe toxice, iar datorită diversității acestora cercetarea lor va fi posibilă doar în
laboratoare speciale, conform unor norme stabilite. Valori maxime admisibile pentru
Republica Moldova a unor elemente chimice din apa potabilă sunt indicate în Tab.2.

Indicii bacteriologici ai apei. Din punct de vedere epidemiologic, o mare importanță la

aprecierea igienică a apei au microorganismele patogene. Analiza apei pentru identificarea
microorganismelor este un proces laborios care necesită mult timp, din care cauză pentru
aprecierea calității apei sunt folosiți indicii bacteriologici indirecți de poluare. Se consideră
că apa este cu atât mai puțin periculoasă cu cât mai puțini microbi saprofiți conține,
respectiv indicatorul bacteriologic va fi nr. total de germeni.[1]
Rolul patogen al apei. Apa este unul din mediile de transmitere a bolilor contagioase.
Întrucât oamenii sănătoși pot fi purtători de microbi, apele reziduale întotdeauna conțin
agenți patogeni, chiar și în perioada de calm epidemiologic. Deosebit de periculoase sunt
apele reziduale din spitale. Apa poate fi infectată și în procesul navigației, poluării
malurilor cu reziduuri și deșeuri de pe urma scăldatului, spălatului rufelor sau a altor
obiecte în bazinele de apă, pătrunderii în fântâni a murdăriilor din gropile de gunoi și
closete, utilizării căldărilor murdare, etc. Pentru apariția unei maladii hidrice sunt necesare
trei condiții: existența unei surse de germeni patogeni, viabili în apă, suficiente pentru
producerea bolii (Tab.3), și existența unei populații receptive.

Bolile care pot fi contactate prin intermediul apei se grupează în:

 boli contagioase și parazitare;
 intoxicații;
 boli prin carență sau prin excesul unor substanțe prezente în apă.[1]

Bolile contagioase de natură hidrică au trei forme principale de manifestare: epidemia,

endemia și forma sporadică. Epidemia este cea mai frecventă. În funcție de factori
etiologici, bolile infecțioase de natură hidrică se clasifică în bacterioze, viroze și
parazitoze.

Bolile bacteriene transmise prin intermediul apei pot avea ca factor etiologic un șir de
bacterii (vibrioni) patogene și condiționat patogene, care se păstrează și se multiplică în
apă.(Tab.4)
Factorii principali de transmitere a agenților patogeni pe cale hidrică sunt:
 apele din sursele locale (fântâni, izvoare);
 apa din apeduct;
 apele de suprafaț (lacuri, iazuri, râuri);
 (rar) apele îmbuteliate sau băuturile răcoritoare. [1]
Bolile virale transmise pe cale hidrică sunt bolile infecțioase cauzate cel mai adesea de
virusuri intestinale. Se manifestă clinic foarte polimorf, cu simptome de intoxicație
generală și afectare a sistemului digestiv, respirator și nervos central. Cele mai relevante
boli virale de natură hidrică, care pot evalua până la un sfârșit letal, sunt:
 Hepatita virală A;
 Poliomelita;
 Infecția rotavirală.
Apele de profunzime sunt cele mai bine protejate de poluarea virală, în cele freatice sau de
mică profunzime contaminarea este posibilă prin infiltrări de la suprafața solului, latrine
sau depozite de gunoaie. Cele mai poluate sunt apele de suprafață în care sunt deversate
apele uzate fecaloid-menajere și care transportă tulpinile virale de la bolnavi purtători de
agenți patogeni. În instalațiile de aprovizionare cu apă, poluarea poate interveni la sursele
mici de alimentare cu apă netratată, precum și la instalațiile centrale la nivelul diferitor
verigi (depozitare, distribuție). [1]

Boli parazitare de natură hidrică. Cu apa în organismul uman pot nimeri chisturi de lamblii,
ouă de ascaride și tricocefali, larve de anchilostome, circariile fasciolei hepatice,
microfilariile de riștă, generând boli parazitare. Aceste boli parazitare se transmit orin
intermediul apei infectate din bazinele mici care este folosită pentru băut, spălarea rufelor
sau scăldat. Parazitarea organismului uman produce starea de boală, cunoscută sub
denumirea de parazitoză. Printre cele mai răspândite și relevante boli parazitare transmise
pe calea apei sunt:
 Boli determinate de protozoare (amibiaza, giardioza, balantidoza, trihomoniaza);
 Boli determinate de cestode (cistecercoza, cchinococoza);
 Boli determinate de trematode (fascioloza hepatică, fascioloza intestinală,
bilharzioza intestinală, bilharzioza urogenitală, bilharzioza arteriovenoasă);
  Boli determinate de nematode (ascaridoza, trichocefaloza, enterobioza,
strongiloidoza, anchilostomiaza).[1]

Carența sau surplusul de fluor din apa potabilă. În organismul uman, fluorul este
concentrat mai ales în oase și dinți. Sursele principale de fluor pentru om sunt apa și
diferite produse alimentare, care vor conține aprox. 0,02-0,05 mg F per 100g substanță
proaspătă. Concentrația optimă a fluorului constituie 0,35 – 0,7 mg/dm3.
 Insuficiența fluorului în apă contribuie la dezvoltarea cariei dentare.
 Surplusul de fluor în apă poate determina o stare patologică denumită fluoroză,
primele manifestări ale căreia apar la concentrații de peste 1,5- 2 mg/dm3 în apa
potabilă și se observă în special la nivelul dinților (opacitatea smalțului, pierderea
netezimii, pete pe suprafața smalțului, creșterea friabilității dinților, etc.) La
concentrații mai mari de 5 mg/dm3 fluorul influențează și asupra oaselor, poate
duce la osteoscleroză sau osteofluoroză asimptomatică. În cazul concentrațiilor
deosebit de mari (peste 20 mg/dm3) apar manifestări de osteoscleroză concomitentă
cu exostoze, calcifierea ligamentelor, creșterea friabilității oaselor, subțierea
compactei, lărgirea cavității medulare, încurbarea oaselor și fracturi spontane
(osteoscleroză anchilozantă). [2]
În Republica Moldova, cantități sporite de fluor în apa potabilă sunt, preponderent,
întâlnite în localitățile din centrul și nordul republicii. Analizând probele de apă la
conținutul de fluor, au fost valori care depășesc limita normală. În urma unei analize a
probelor de apă preluate de Centrul Național de Sănătate Publică, în perioada 2008-
2015, s-a observat că concentraţia fluorului depăşeşte voloarea normativă în mai mult
din jumătate din probe în raioanele Anenii-noi, Călăraşi, Căuşeni, Făleşti, Glodeni,
Rîşcani, Ştefan-Vodă, Taraclia, Ceadîr-Lunga. Concentrațiile sporite sunt observate
atât în valorile medii ale probelor de apă, cât și în cele unitare, fapt ce conduce la
creșterea cazurilor de fluoroză dentară, osteofluoroză, precum și afecțiuni endocrine și
ale sistemului nervos central. [5]

Aprovizionarea cu apă potabilă. Asigurarea stării de sănătate a populației și a unei

dezvoltări social-economice corespunzătoare a așezămintelor umane depinde de prezența și
perfomanța tehnologică a instalațiilor de alimentare cu apă potabilă.
La etapa actuală de dezvoltare a societății, sistemele de aprovizionare cu apă a centrelor
urbane și rurale au luat deja o mare extindere și urmează a fi lărgite și mai mult în viitor,
tinzând spre generalizarea sistemului de aprovizionare centralizată (apeduct).
Apeductele pot fi clasificate după cum urmează:
1. în funcție de metoda transportării aper populației:
 cu autoscurgere (cu gravitație);
 cu instalații tehnice (pompe).
2. în funcție de sursa de apă:
 apeduct din sursele de suprafață;
 apeduct din sursele subterane;
 apeduct cu alimentare mixtă;
3. în funcție de destinație:
 în scop potabil (apeduct comunal, raional, local);
 în scop industrial (tehnic);
 pentru agricultură. [6]

Aprovizionarea cu apă potabilă în Republica Moldova. Pentru Republica Moldova este

caracteristică aprovizionarea centrelor populate cu apă potabilă prin două categorii de
instalații: centrale și locale. În cazul sistemului local de aprovizionare cu apă, aceasta se ia
neapărat din sursă (râu, lac, canal, izvor, fântână). În sistemul canalizat, apa se ia din surse
de suprafață sau subterane, la necesitate se supune unei tratări speciale și, printr-o rețea de
țevi, se adună la locul de folosire. Conform datelor Ministerului Sănătății, populația rurală
se alimentează preponderent din apele subterane, iar populația urbană: 40% din râul Nistru,
12% din râul Prut, 3% din alte surse de suprafață, 45% din apele subterane.[2] Fluviul
Nistru, cea mai mare și importantă arteră acvatică, este o sursă de apă potabilă pentru mai
mult de 1/3 din populația țării, 99% din populația municipiului Chișinău și Bălți. Din râul
Prut se alimentează cu apă raioanele Glodeni, Ungheni, Leova, Cantemir și Cahul. Din
nefericire, conform unui studiu recent (A.Șeico, ș.a.: ”Evaluarea comparativă a calității
apei din râurile Nistru și Prut”, 2020), s-a demonstrat o scădere vertiginoasă a calității apei
de suprafață din aceste două râuri, ca urmare a poluării antropogene cu ape reziduale
neepurate sau epurate parțial.[7]

S-a estimat că în Republica Moldova aproximativ 15-20% din incidența de diaree acută și
hepatita A, 22-25% din bolile gastrointestinale și 100% din incidența fluorozei dentare sunt
cauzate de apă. Din cauza lipsei de investiții capitale și întreținerii slabe continue în ultimii
20 de ani, cel puțin o jumătate din infrastructura existentă a serviciilor de apă și canalizare
are nevoie de reparații sau reabilitare semnificativă. Există probleme atât privind accesul la
infrastructură, cât și privind calitatea și siguranța serviciilor prestate, în special în regiunile
rurale. În orașe și orășele, doar 80% din rezidenți au acces la apa centralizată și doar 63%
la servicii de canalizare. În sate, accesul la servicii este mult mai mic, de 50% și respectiv,
40%. Aproape 44% din populația țării nu are acces la apă potabilă curată. Autoritatea
națională de salubrizare estimează că aproape 80% din fântâni, care adesea reprezintă sursa
principală de apă în sate, nu întrunesc normele de siguranță din cauza factorilor naturali
sau a factorilor provocați de om. Problema calității proaste a apei există și în sectorul
gospodăriilor casnice, dar și în multe instituții publice. În conformitate cu Strategia
națională de alimentare cu apă și sanitație, aproximativ 54% din probele de apă preluate
din apa cu care sunt aprovizionate școlile depășesc concentrația maximă permisă a
parametrilor chimici și sanitari, pe când 20% din probe nu satisfac parametrii de siguranță
microbiologică.

ODD 6 naționalizat (unul dintre Obiectivele de Dezvoltare

Durabilă ale PNUD – Programul Națiunilor Unite de Dezvoltare,
agenție de dezvoltare ONU) adoptă o abordare vastă, deoarece
vizează toate aspectele critice în sectorul apei. Un aspect include
aprovizionarea extinsă cu apă curată și accesibilă și sanitație
adecvată și echitabilă pentru toți (în special, rezidenții din regiunea
rurală, femeile și persoanele în situație vulnerabilă). Calitatea apei
va fi îmbunătățită prin minimizarea poluării apei cauzată de
procesele industriale, sporirea eficienței utilizării apei, reciclarea și reutilizarea sigură,
precum și îmbunătățirea protecției și restabilirea ecosistemelor legate de apă (păduri, zone
umede, râuri, acvifere și lacuri). Implicarea comunităților locale și regionale în gestionarea
apei este de o importanță crucială atunci când ține de accesibilitatea economică (prin
alocarea investițiilor adecvate) și justiția socială a rezidenților din regiunea rurală în
comparație cu rezidenții din regiunea urbană mai favorizată. Deoarece rezervele proprii de
apă ale țării sunt relativ mici, Moldova va prevedea implementarea în sectorul apei a
proceselor de gestionare integrată mult mai durabilă. Pentru aceasta, cooperarea
internațională cu cele două țări vecine este foarte importantă. [6]

Concluzii.
Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului ambiant și, de departe, cel
mai important element pentru organismul uman. Aparte de importanța fiziologică și
igienică a apei, aceasta are un important rol patologic, fiind una din cauzele principale ale
epidemiilor. Asigurarea calitativă a populației cu apă potabilă trebuie să fie unul din
principalele obiective de dezvoltare a unei societăți. În Republica Moldova, asigurarea
populației cu apă potabilă încă prezintă probleme, mai ales fiindcă în ultimii ani s-a
demonstrat o scădere vertiginoasă a calității apei de suprafață din principalele surse –
râurile Nistru și Prut, ca urmare a poluării antropogene.

Referințe.
1. Gheorghe Ostrofeț, Elena Ciobanu, Ovidiu Tafuni: ”Igiena apei. Curs. Volumul 1”.
Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, USMF ”Nicolae Testimițanu”. CEP
Medicina, Chișinău, 2016. pag.51-75.
2. Grigore Friptuleac: ”Igiena Mediului. Volumul 1”. Ministerul Sănătății al
Republicii Moldova, USMF ”Nicolae Testimițanu”. CEP Medicina, Chișinău,
2016. pag.11-41.
3. Igor Shiklomanov: Capitolul 2 "World fresh water resources" în Peter H. Gleick
(editor): ”Water in Crisis: A Guide to the World's Fresh Water Resources”, Oxford
University Press, New York, 1993
4. Nutriționist sportiv Dr.Șerban Damian. ”Apa din alimentele de zi cu zi”. 2014.
https://nutritionist.info.ro/ . Accesat la 09 decembrie 2020.
5. N. Bivol, E. Ciobanu: ” Analiza igienică a conținutului de fluor în apa potabilă din
unele localități ale Republicii Moldova”. Arta Medica, 4, 2020. pag. 17-18.
6. UNPD Moldova. ”Obiectivul 6: Apă curată și igienă”. https://www.md.undp.org/ .
Accesat la 09 decembrie 2020.
7. Anna Șeico, Ilie Anton, Dumitru Cheptea: ”Evaluarea comparativă a calității apei
din râurile Nistru și Prut”. Arta Medica, 4, 2020. pag. 20-22.