Cauza Del Rio Prada vs Spania

1. Situatia de fapt
Reclamanta, Ines del Rio Prada, membra a organizatiei teroriste, ETA, este declarata
vinovata de 23 crime, 57 tentative de omor si alte infractiuni asemanatoare desfasurate intre anii
1982 si 1987. Aceasta a fost condamnata la o pedeapsa totala de 3000 de ani de inchisoare.
Dupa condamnarea sa din 14 februarie 1989, a inceput executarea primei sale pedepse
privative de libertate. Prin decizia din 30 noiembrie 2000, Audiencia Nacional contopeste
pedepsele, stabilind durata maxima acesteia de executat de 30 ani pentru toate pedepsele
privative de liberate pronuntate impotriva sa (art. 988 din Ley de Enjuiciamiento Criminal,
coroborat cu art. 70.2 din Codul penal 1973). Prin decizia din 15 februarie 2001, Audiencia
Nacional stabileste ca data de 27 iunie 2017 este cea la care reclamanta ar fi terminat de executat
pedeapsa.
La data de 24 aprilie 2008, Centrul penitenciar Murcia adreseaza propunerea de punere in
libertate a reclamantei la data de 2 iulie 2008, acordandu-se reducerile de pedeapsa in temeiul
deciziilor in vigoare. Audiencia Nacional respinge, solicitand alta data considerand doctria Parot
(noua jurisprudenta care prevede ca reducerile nu se mai aplica duratei maxime, ci succesiv
raportat la fiecare pedeapsa; aplicabil persoaneor condamnate pe baza art 70.2 Codului penal
1973)
Audiencia Nacional stabileste prin ordonanta 23 iunie 2008, ca la data de 27 iunie 2017 va fi
pusa in libertate reclamanta. Aceasta ataca decizia, fiind respinsa ulterior cu motivarea ca se
aplica legea penala in vigoare in momentul aplicarii acesteia.
2. Aplicarea art. 7 din CEDO
Conform principiului Nullum crimen, nulla poena sine lege, stabilirea vinovatiei reclamantei
s-a realizat pe temeiul legal Codul penal 1973, legea aplicabila in momentul savarsirii faptelor,
fapt necontestat de reclamanta.
Cu privire la intinderea pedepsei aplicate, atat dreptul spaniol, cat si dreptul jurisprudential se
bazau pe suficienta precizie astfel incat reclamanta sa cunoasca intinderea acesteia aplicata in
raport cu durata maxima de 30 de ani (art 70.2, Cod penal 1973) si cu dispozitiile privind
reducerile de pedeapsa pentru munca prestata in detentie (art. 100, Cod penal 1973). Curtea
apreciaza ca pedeapsa echivaleaza cu 30 de ani de inchisoare, urmand ca reducerile pentru
munca prestata in detentie sa fie scazute din aceasta pedeapsa.
Curtea a constatat ca doctrina Parot a privat reclamanta de orice efect util al reducerilor de
pedeapsa pentru munca prestata in detentie la care aceasta avea dreptul in temeiul legii in vigoare
la momentul savarsirii infractiunilor si al hotararilor definitive. Ca urmare, legea aplicabila este
cea veche (doctrina Parot, pronuntata prin hotarare in 2006, se situeaza cu mult dupa savarsirea
faptelor si adoptarea deciziei de contopire), iar durata reducerilor de pedeapsa – 3282 zile – a
fost acceptata de toate instantele care au judecat cauza. Revirimentul jurisprudential nu putea fi
previzibil din lipsa cauzelor anterioare. Curtea interzice in mod absolut aplicarea retroactiva a
dreptului penal atunci cand se efectueaza impotriva persoanei vizate.
Astfel, litigiul intra sub incidenta art 7, alin 1, teza II din CEDO.