Colecţia Studii Europene este coordonată de prof.univ.dr. Gabriela Pascariu

Bogdan Ştefanachi este conferenţiar doctor abilitat la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-
Politice, Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A absolvit Facultatea de Filosofie, secţia Filosofie
(1998) şi, ulterior, Ştiinţe Politice (2001). În 2004 obţine diploma de master în Studii Europene,
specializarea Integrare Politică Europeană, în 2005 devine bursier „Nicolae Titulescu” al
Guvernului României, la Warwick University, Marea Britanie, iar din 2006 este Doctor Magna
cum Laude în Filosofie. Este coordonator al departamentului Managementul Conflictelor, din
cadrul Centrului de Studii pentru Securitate Regională, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din
Iaşi, redactor la Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Serie nouă)
Ştiinţe politice şi editor al revistei ştiinţifice Logos & Episteme. Este autor al cărţilor Legitimarea
puterii politice (2001), Filosofia noii economii – modalitate de legitimare a liberalismului (2005),
European Union Structures and Policies. A Learning and Teaching Guide (2005) şi, de asemenea, a
publicat numeroase articole şi contribuţii în volume colective în ţară şi în străinătate în
domeniile relaţiilor internaţionale, securităţii internaţionale şi teoriei politice.

Alexandru Muraru este doctor în ştiinţe politice, cercetător ştiinţific şi cadru didactic la
Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A beneficiat de numeroase burse de studiu în
Europa şi America de Nord şi a susţinut prelegeri şi conferinţe internaţionale pe teme de istorie
recentă sau istoria mentalităţilor în centre academice consacrate şi în universităţi de renume
mondial. Este autorul cărţilor Cum supravieţuieşte monarhia într-o republică? Regele Mihai,
românii şi regalitatea după 1989 (Curtea Veche Publishing, 2015) şi Republica Monarhică: Aportul
Familiei Regale la integrarea euro-atlantică a României (Junimea, 2009). A coordonat lucrările
Ana, Regina. Acasă pentru totdeauna (Curtea Veche Publishing, 2016), Mihai I al României.
Regele nostru – Martori, experienţe, amintiri regale (Curtea Veche Publishing, 2018), Anul Regal.
Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României (împreună cu Daniel
Şandru – Adenium, 2015) şi Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai
I (împreună cu Andrei Muraru – Polirom, 2018). A publicat zeci de studii şi articole privind
problema monarhică în România postcomunistă şi evoluţiile generate de acest subiect. A
deţinut, de-a lungul timpului, începând cu 2005, mai multe poziţii guvernamentale sau demnităţi
publice. A fost decorat de două ori de MS Regele Mihai I al României.

Referenţi știinţifici:
Prof. univ. dr. George Poede, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Conf. dr. habil. Ruxandra Ivan, Universitatea București

Redactor: dr. Marius-Nicușor Grigore

Coperta: Manuela Oboroceanu
Tehnoredactare: Florentina Crucerescu

ISBN: 978-606-714-571-7

© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2020

700109 – Iaşi, str. Pinului, nr. 1A, tel./fax: (0232) 314947
http:// www.editura.uaic.ro e-mail: editura@uaic.ro
 BOGDAN ŞTEFANACHI
ALEXANDRU MURARU
(editori)

România – de la Marea Unire

la Integrarea Europeană.
Dezbateri, provocări, perspective

EDITURA UNIVERSITĂ"II „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

2 0 2 0
 CIP

 
 Cuprins

Cuvânt înainte........................................................................................................................................9
România într-o Europă a crizelor multiple
Bogdan Ştefanachi ....................................................................................................................11
Transformarea regalităţii româneşti: de la statutele şi normele interne ale dinastiei la
procesul reinstituţionalizării Casei Regale. Evoluţii, decizii, interpretări
Alexandru Muraru ................................................................................................................... 33
Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?
Ovidiu Gherasim-Proca.......................................................................................................... 63
Provinciile istorice ale României la 100 de ani de la Marea Unire: performanţa lor în
privinţa guvernării electronice
Virgil Stoica .................................................................................................................................77
Democraţia fără liberalism şi majoritarismul discreţionar
Vasile Pleşca ................................................................................................................................87
Uniunea Europeană. Cultură şi integrare
Liviu Warter, Iulian Warter ..................................................................................................95
Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?
Iulian Warter, Liviu Warter ............................................................................................... 109
Tratatul României cu Puterile Antantei (4/17 august 1916): un test pentru relaţiile
franco-ruse?
Gabriel Leanca ......................................................................................................................... 125
Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă
Cristina Paunescu .................................................................................................................. 135
Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea. Abordări teoretice, practice şi orientări
politice în Republica Moldova
Grigore Vasilescu, Cristina Morari.................................................................................. 151
Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova
Natalia Putină .......................................................................................................................... 167
Studiu de caz privind impactul Acordului de Asociere UE-RM asupra reformei sistemului
de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă
Ina Odinokaia .......................................................................................................................... 179
România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor
Rodica Rusu .............................................................................................................................. 191
Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România
şi Republica Moldova
Ludmila Ţaranu ...................................................................................................................... 205
5
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al
Republicii Moldova
Mariana Iaţco ........................................................................................................................... 219
Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europeană
Violeta Melnic .......................................................................................................................... 237
Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)
Diana Vrabie ............................................................................................................................. 247
Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist
Lilia Trinca ................................................................................................................................ 259
Proiecţii ale rusului în proza lui Iulian Ciocan
Inga Moşneguţu ...................................................................................................................... 275
 

6
 Summary
 
Foreword .................................................................................................................................................9
Romania within a Europe of multiple crises
Bogdan Ştefanachi ....................................................................................................................11
The Transformation of the Romanian Royalty: from the Internal Statutes and Norms of
the Dynasty to the Re-institutionalization of the Royal House. Evolutions, Decisions,
Interpretations
Alexandru Muraru ................................................................................................................... 33
Mobilization and political conflicts in Romania. A competition between populisms?
Ovidiu Gherasim-Proca .......................................................................................................... 63
The historical provinces of Romania at 100 years since the Great Union: their
performance in electronic government
Virgil Stoica .................................................................................................................................77
Democracy without liberalism and discretionary majoritarianism
Vasile Pleşca ................................................................................................................................87
European Union. Culture and integration
Liviu Warter, Iulian Warter ..................................................................................................95
Cultural differences in European Union. An asset or a liability?
Iulian Warter, Liviu Warter ............................................................................................... 109
Romania’s Treaty with the Entente Powers (4/17 August 1916): a Test for the
French-Russian relations?
Gabriel Leanca ......................................................................................................................... 125
Specifics of the Moldovan-Romanian relations after the declaration of independence
Cristina Paunescu .................................................................................................................. 135
European integration, accession to EU and Union. Theoretical and Practical Approaches
and Political Directions in the Republic of Moldova
Grigore Vasilescu, Cristina Morari.................................................................................. 151
(Geo)Political Orientations of the Republic of Moldova’ Population
Natalia Putină .......................................................................................................................... 167
Case study on the impact of the EU-RM Association Agreement on the reform of pension
insurance system for retirement
Ina Odinokaia .......................................................................................................................... 179
Romania – Republic of Moldova: a radiography of the relationships
Rodica Rusu .............................................................................................................................. 191

7
Comparative study on legal regulation of the civil status in Romania and Republic of
Moldova
Ludmila Ţaranu ...................................................................................................................... 205
An analysis of the impact generated by the Russian factor in the information
space of the Republic of Moldova
Mariana Iaţco ........................................................................................................................... 219
The legal framework of contracts in the European Union
Violeta Melnic .......................................................................................................................... 237
Promoting the ideal of the Union in the pages of the publication Cuvânt Moldovenesc
(Eng. The Moldovan Word) (1917-1918)
Diana Vrabie ............................................................................................................................. 247
Phraseological derailment in postcommunist journalistic discourse
Lilia Trinca ................................................................................................................................ 259
Projections of the Russian people in Iulian Ciocan’s prose
Inga Moşneguţu ...................................................................................................................... 275

8
 Cuvânt înainte
Foreword

Volumul România – de la Marea Unire la integrarea europeană. Dezbateri,

provocări, perspective grupează contribuţiile participanţilor la Conferinţa
Internaţională „România – de la Marea Unire la integrarea europeană”, desfă-
șurată la Iași în perioada 14-15 noiembrie 2018, urmare a unui proiect realizat de
Departamentul de Știinţe Politice, Relaţii Internaţionale și Studii Europene din
cadrul Facultăţii de Filosofie și Știinţe Social-Politice a Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” din Iași, cu sprijinul Consiliului Local Iași și al Compartimentului
Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iași.
Reflectând preocupările analitice atât ale cercetătorilor din România, cât și
ale celor din Republica Moldova, volumul oferă o viziune dinamică asupra modu-
lui în care valorile specific naţionale se intersectează cu cele europene/supra-
naţionale, fără ca suprapunerea lor să fie deplină. În contextul acestei duble
lentile explicative, contiguitatea teritorială cu spaţiul ex-sovietic, precum și rela-
ţiile preferenţiale cu Republica Moldova reprezintă aspecte extrem de importante
atât pentru modelarea politicii externe a României, în încercarea de a defini un
nou proiect de ţară, cât și pentru posibile îmbunătăţiri ale politicilor și pârghiilor
comunitare care gestionează vecinătatea orientală, în condiţiile în care Uniunea
Europeană (UE) este interesată de stabilitatea, buna guvernare şi dezvoltarea
economică de-a lungul graniţelor sale estice.
Abordând o serie de teme precum România în context european, pers-
pective istorice asupra spaţiului politic românesc, valori politice și integrare euro-
peană, valori democratice românești, România și Republica Moldova în context
european, valori politice și literatură, lucrarea propune o serie de deschideri
asupra modului în care s-a structurat interacţiunea dintre universul axiologic
naţional/românesc și cel european. Sesizând atât tensiunea, cât și convergenţa
acestor seturi de valori, contribuţiile grupate în cadrul volumului reprezintă o
structurare extrem de interesantă a polisemantismului evoluţiei României de la
momentul constituirii ca stat naţional până în zilele noastre.
Volumul România – de la Marea Unire la integrarea europeană. Dezbateri,
provocări, perspective constituie un instrument util pentru specialiștii în domeniul
relaţiilor internaţionale prin chiar perspectivele multiple de analiză a modului în
care valorile europene au influenţat destinul istoric al României, precum și a
modului în care această dimensiune continuă să structureze relaţiile dintre
România și Republica Moldova. Astfel, lucrarea aduce în prim-planul investigaţiei
o serie de dezbateri, provocări și perspective extrem de necesare pentru struc-
turarea unei analize realist-critice a condiţiilor pentru realizarea unui demers de
asemenea magnitudine – unirea și integrarea europeană. 
9
 România într-o Europă a crizelor multiple
Romania within a Europe of multiple crises

Bogdan Ştefanachi1

„Atunci când ai identităţi multiple,

conflictele sunt uneori inevitabile.”
Yuval Noah Harari

Abstract:
The Cold War period offered the certainty of a single West, augmented by the
existence of two Europe. With the end of the Cold War, a seemingly unique
Europe is designed with a view to a dual West. But, a closer look reveals new and
profound divisions of the united Europe which became even more evident because
of the poli-crisis the community space is passing through. In this context, starting
from highlighting the main moments and implications of European integration as
an asymmetrical power relationship between the European Union and the Central
and East European States, as well as the major challenges facing the Union today,
the study proposes an analysis of the differences that competes with the idea of an
ever closer Union and, against the backdrop of these alternative (integration)
scenarios, identifies the status and position of Romania in the current European
architecture.
Keywords: Cold War, united Europe, poli-crisis, ever closer Union, current European
architecture.

                                                          
1 Bogdan Ștefanachi este conf. univ. dr. habil. la Facultatea de Filosofie și Știinţe Social-
Politice, Departamentul de Știinţe Politice, Relaţii Internaţionale și Studii Europene
din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A absolvit Facultatea de
Filosofie, secţia Filosofie și, ulterior, Știinţe Politice. În 2004 obţine diploma de master
în Studii Europene, specializarea Integrare Politică Europeană, iar în 2005 devine
bursier Nicolae Titulescu al Guvernului României la Warwick University, Marea
Britanie. Din 2006 este Doctor Magna cum Laude în Filosofie. Coordonator al
Departamentului Managementul Conflictelor din cadrul Centrului de Studii pentru
Securitate Regională, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, redactor la Analele
Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași (serie nouă), Științe politice și editor al
revistei știinţifice Logos&Episteme. Volume publicate: Legitimarea puterii politice (2001),
Filosofia noii economii – modalitate de legitimare a liberalismului (2005), European Union
Structures and Policies. A Learning and Teaching Guide (2005). A publicat numeroase
articole și are numeroase contribuţii în volume colective în ţară și străinătate, în
domeniile relaţiilor internaţionale, securităţii internaţionale și teoriei politice.
11
 Bogdan Ștefanachi

Introducere
Elementul de legătură al întregii tradiţii de unificare a continentului euro-
pean constă în încercarea de a identifica un scenariu pentru evitarea conflictelor
dintre statele Bătrânului Continent. De altfel, securitatea şi bunăstarea socială
s-au păstrat de-a lungul timpului până în ziua de azi ca principalele forţe motrice
ale integrării europene2. Dar substanţa integrării europene, care nu reprezintă
altceva decât esenţa ideii de Europă Unită, a găsit susţinere în ideea de unitate
culturală şi intelectuală a continentului european. În acest sens, arhitectul cons-
trucţiei europene contemporane, Jean Monnet, spunea că „dacă ar fi să reîncep, aş
începe prin cultură”. Aşadar unificarea europeană este, în esenţă, un proces cul-
tural şi instituţional, instituţiile nefiind altceva decât o formă de obiectivare a
culturii. Însă pentru a trece de la ideea unificării la implementarea ei în proiecte
concrete coordonate instituţional, pentru a transforma coordonatele identităţii
europene în strategie integraţionistă de succes a fost nevoie de timp. Perspectiva
temporală a oferit imaginea „trecutului belicos care a implicat statele europene în
conflicte sângeroase. Din mobilizarea militară şi spirituală a unora împotriva
celorlalte au tras următoarea concluzie: necesitatea imperioasă de a dezvolta noi
forme de cooperare supranaţională după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoria
de succes a Uniunii Europene confirmă credinţa europenilor că domesticirea
puterii statului implică limitarea mutuală a suveranităţii, atât la nivel global, cât şi
la nivelul statului-naţiune”3. În această manieră, prin regândirea graniţelor şi a
modului în care ele reprezintă locul geometric al interacţiunii intereselor naţio-
nale concurente, căpăta sens şi contur „o nouă Europă”, o Europă în care era
imposibil să se facă abstracţie de graniţele politice, însă în care „frontierele vor
trebui să fie din ce în ce mai puţin o barieră în calea schimbului de idei, de
persoane şi de bunuri. Sentimentul de solidaritate al naţiunilor va ieşi victorios
asupra naţionalismului deja depăşit. Pe aceste vechi temelii trebuie construită o
nouă structură”4.
Noua structură proiectată de Robert Schuman, deşi propunea solidaritatea
şi cooperarea internaţionale în vederea satisfacerii bunăstării publice şi pacificării
continentului european, s-a încadrat totuşi în arhitectura geopolitică a Războiului
Rece. Deşi nu era îndreptată împotriva cuiva, deşi nu avea caracter agresiv sau
imperialist, noua Europă propusă de părinţii fondatori a devenit accesibilă ţărilor
central şi est-europene abia peste 50 de ani, odată cu sfârşitul confruntării ideo-
                                                          
2 „UE nu se referă doar la securitate, oricât de larg am defini acest concept. UE se referă
în același timp și la bunăstare” (Michelle Cini, Nieves Pérez-Solórzano Borragán,
European Union Politics, 3rd ed., Oxford University Press, Oxford, 2010, p. 3).
3 Jürgen Habermas, Jacques Derrida, „February 15, or, What Binds Europeans Together:
Plea for a Common Foreign Policy, Beginning in Core Europe”, în Daniel Levy, Max
Pensky, John Torpey (ed.), Old Europe, New Europe, Core Europe. Transatlantic
Relations after the Iraq War, Verso, Londra, 2005, p. 12.
4 Robert Schuman, Pentru Europa, Monitorul Oficial, București, 2003, p. 21.
12
 România într-o Europă a crizelor multiple

logice Est-Vest. Aşadar perioada Războiului Rece propunea certitudinea unui

singur Occident, augmentat însă de existenţa a două Europe.
Începutul anilor ’90 marchează orientarea estului continentului european
către structurile euroatlantice şi lansarea parteneriatelor bilaterale cu Comu-
nităţile Europene, urmate la scurt timp de declanşarea negocierilor de aderare.
Poate că, mai mult decât majoritatea ţărilor central şi est-europene candidate,
România a văzut în relaţia cu Uniunea Europeană şansa extraordinară de a depăşi
enormul handicap economic şi politico-social cu care se confrunta. Uniunea
Europeană devine singura alternativă viabilă pentru creşterea economică susţi-
nută, precum şi pentru reformarea instituţională care să sprijine un astfel de
proces5. O dublă observaţie se impune aici. Pe de o parte, acceptarea formei pro-
cesului de integrare trebuie neapărat să fie completată de un fond solid: forma
trebuie să capete conţinut – altfel spus, există o interacţiune profundă între speci-
ficul naţional şi procesul de europenizare reflectată în modul în care se dimi-
nuează distanţa dintre nivelul declarativ şi cel pragmatic, dintre „formalitate şi
realitate”6. Pe de altă parte, în comparaţie cu entuziasmul anilor ’90, şansa istorică
transformată în realitate – de (re)unificare a continentului european – a fost
primită cu rezerve de vechea Europă, simptom pentru ceea ce avea să fie diagnos-
ticat drept enlargement fatigue. Altfel spus, extinderea ca ipostază a integrării
reprezintă o garanţie solidă pentru reformele democratice din Europa Centrală şi
de Est şi, pe de altă parte, resuscită abordările lansate în contextul primei jumătăţi
a anilor ’90, referitoare la o „Europă a cercurilor concentrice”, o Europă cu două
sau mai multe viteze7.
Uniunea Europeană şi procesul mai amplu de integrare euroatlantică nu
constituie un panaceu pentru problemele diverselor spaţii naţionale (şi nici
pentru cele ale spaţiului românesc), ci sunt doar elementele necesare – nu şi sufi-
ciente – ale reformelor şi performanţelor naţionale. Trebuie evidenţiat potenţialul
enorm pe care spaţiul comunitar îl proiectează asupra celui naţional, dar în
                                                          
5 Daniel Dăianu, Radu Vrânceanu, România și Uniunea Europeană. Inflație, balanță de
plăți, creștere economică, Polirom, Iași, 2002, pp. 18-22.
6 Geoffrey Pridham, Designing Democracy. EU Enlargement and Regime Change in Post-
Communist Europe, Palgrave Macmillan, Londra, 2005, p. 51.
7 În 1994 (anul în care discuţia despre reforma instituţiilor UE era destul de tensionată,
tocmai pe fondul extinderii), un grup parlamentar german comun CDU-SPD a dat
publicităţii un raport coordonat de Karl Lamers și Wolfgang Schauble care sugera că,
dacă unele state doresc să înainteze mai repede în procesul de integrare, să poată face
acest lucru. Câteva zile mai târziu, într-un interviu, prim-ministrul francez Edouard
Balladur susţinea posibilitatea unui nucleu franco-german care să justifice concen-
tricitatea viitorului integrării europene. Dintr-o cu totul altă perspectivă, de natură a-i
susţine scepticismul faţă de aprofundarea integrării, prim-ministrul britanic John
Major a susţinut la rândul său o Europă „multiplă”, însă nu în termenii unui nucleu
dur, cât mai curând în termenii unei Europe à la carte, care să permită neparticiparea
unor state la anumite politici comune.
13
 Bogdan Ștefanachi

acelaşi timp trebuie subliniat că relaţia aceasta nu este una strict pasivă, ci,
dimpotrivă, depinde de modificările şi adaptările endogene (naţionale). Cu atât mai
mult cu cât însuşi proiectul european şi-a pierdut din legitimitatea iniţială, fiind
concurat de resurecţia naţionalismului (în forma patologică a populismelor care
riscă cronicizarea), fapt pentru care o refondare a sa poate reprezenta oportu-
nitatea pentru o implicare majoră în chiar redescoperirea aprofundării ca element
vital al integrării europene.

Uniunea Europeană – Statele Europei Centrale şi de Est:

o relaţie necesară de putere
Extinderea estică desfăşurată în două trepte (2004, respectiv 2007) a fost un
eveniment istoric şi politic fără precedent, care s-a constituit în cea mai mare
provocare, ca amplitudine şi diversitate, cu care s-a confruntat vreodată Uniunea
Europeană. Cea de-a cincea extindere aproape că dublează numărul statelor
membre (de la 15 la 27) şi creşte, în consecinţă, numărul limbilor oficiale ale UE la
24, iar cei 106 milioane de cetăţeni ai noilor membri marchează o creştere a
populaţiei UE cu 28%.
Prin anularea aranjamentelor specifice perioadei Războiului Rece se
deschide, după 1990, posibilitatea reconstrucţiei culturale, politice şi economice a
Europei. Căderea regimurilor comuniste a fost interpretată atât de cetăţeni, cât şi
de elitele politice din centrul şi estul Europei ca parte a „reîntoarcerii la Europa”8,
reflectată în consensul cvasimajoritar al partidelor politice pentru aderarea
acestor state la NATO şi UE9, precum şi în faptul că cele mai multe şi mai impor-
tante reforme instituţionale şi structurale au fost făcute pe baza acestei teleologii.
Ceea ce fusese un proces occidental de extindere, subsumat în cea mai mare parte
geopoliticii Războiului Rece, lasă loc unei viziuni mult mai integrativ europene,
întrucât „extinderile anterioare au avut loc într-o Europă divizată între Est şi
Vest, pe când această extindere o uneşte”10, făcând din Uniunea Europeană o
structură continentală. În acelaşi timp, odată cu sfârşitul Războiului Rece, UE nu
mai avea legitimitatea de a fi subsumată Europei Occidentale, întrucât propria sa
retorică incluziv paneuropeană o făcea accesibilă „oricărui stat european”11. De

                                                          
8 Wade Jacoby, The Enlargement of the European Union and NATO. Ordering from the
Menu in Central Europe, Cambridge University Press, Cambridge, 2004.
9 Ibidem, p. 21.
10 Graham Avery, „EU Expansion and Wider Europe”, în Elizabeth Bomberg, John

Peterson, Alexander Stubb (ed.), The European Union: How Does It Work?, 4th ed.,
Oxford University Press, Oxford, 2015, p. 174.
11 Tratatul de la Paris (CECO), în articolul 98, specifica natura incluzivă a procesului de

integrare, statuând că „orice stat european poate solicita accederea la prevederile

acestui Tratat”. Într-o manieră similară, articolul 237 din Tratatul instituind
Comunitatea Economică Europeană (CEE) și articolul 205 din Tratatul instituind
14
 România într-o Europă a crizelor multiple

aceea, reîntoarcerea la Europa şi recunoaşterea propriei lor europenităţi (a aparte-

nenţei la familia europeană) erau traductibile pentru ţările Europei Centrale şi de
Est în dobândirea statutului de membru UE ca un fel de „medalie de onoare, ca o
parafă a recunoaşterii politice şi ca o cale către prosperitate”12.
Într-o manieră sintetică, dincolo de diferenţele existente între statele celui
de-al cincilea val al extinderii, pot fi identificate o serie de motivaţii (interrela-
ţionate) care le justifică alegerea. Astfel, din punct de vedere economic, restruc-
turarea economiilor centralizate şi succesul tranziţiei la economia de piaţă şi, pe
cale de consecinţă, prosperitatea puteau fi garantate adoptând normele şi standar-
dele sistemului comunitar, statele comuniste considerând statutul de membru al
UE o condiţie esenţială pentru succesul lor economic. Însă Uniunea nu era
atrăgătoare doar pentru cadrul său riguros economic, pentru asigurarea accesului
pe piaţa liberă sau pentru suportul financiar, ci reprezenta, mult mai important,
şansa de a redescoperi şi de a pune în practică principiile şi valorile specifice
sistemelor politice democratice, garantate de statutul de membru, aşa cum se
întâmplase în cazul Greciei (1981), Spaniei şi Portugaliei (1986). Pentru
est-europeni, „extinderea constituia mijlocul prin intermediul căruia putea fi
parcurs drumul de la periferia spre centrul Europei”13. Modernizarea şi
democratizarea acestui spaţiu impuneau aplicarea modelului european, care, sub
forma procesului de integrare, se dovedise de succes în Europa (de Vest) după cel
de-al Doilea Război Mondial. De aceea, atitudinile proeuropene ale statelor
central şi est-europene au fost dublate de exportul dinspre Uniunea Europeană a
instituţiilor, normelor şi practicilor ce urmau să le garanteze creştere economică,
stabilitatea politică şi securitate (la graniţe)14. Nu în ultimul rând, Uniunea
Europeană completa garanţiile de securitate oferite deja de NATO cu cele de
natură soft, puse la dispoziţie de „un sistem geopolitic de inspiraţie kantiană”15,
pentru care extinderea nu reprezintă altceva decât reafirmarea valorilor europene
fundamentale: pace, stabilitate, democraţie şi prosperitate. Şi din această
perspectivă, consolidarea statutului de state europene era o asigurare în plus că
reîntoarcerea în sfera de influenţă a fostei Uniuni Sovietice era improbabilă, dacă
nu chiar imposibilă. În semantica unei astfel de abordări a securităţii, Tony Blair
declara în noiembrie 2002 că „extinderea va augmenta spaţiul european de pace,
democraţie şi prosperitate. Vom fi mai siguri şi mai în siguranţă prin îmbună-
tăţirea cooperării în probleme de control la frontieră, azil şi imigraţie, a efortu-
                                                          
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) prevedeau că „orice stat
european poate candida pentru a deveni membru al Comunităţii”.
12 Desmond Dinan, Europe Recast. A History of European Union, Palgrave, Basingstoke,

2004, p. 268.
13 Ania Krok-Paszkowska, Jan Zielonka, „European Union Enlargement”, în Colin Hay,

Anand Menon (eds.), European Politics, Oxford University Press, Oxford, 2007, p. 374.
14 Ibidem, p. 373.
15 Sylvain Kahn, Geopolitica Uniunii Europene, Cartier, Chișinău, 2008, p. 98.

15
 Bogdan Ștefanachi

rilor comune de a combate criminalitatea transfrontalieră şi a implementării

standardelor comune de mediu”.
Atât pentru România, cât şi pentru toate statele din regiunea Europei
Centrale şi de Est, UE a exercitat o influenţă deosebită prin intermediul condi-
ţiilor de aderare, care, plecând de la prevederile Tratatului instituind Uniunea
Europeană, conform cărora Uniunea este întemeiată pe principiile libertăţii, demo-
craţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a
statului de drept, orice stat european care respectă aceste principii poate solicita să
devină stat membru al Uniunii. Însă acest demers trebuie să fie precedat de
îndeplinirea unei serii de criterii stabilite în decembrie 1993 de Consiliul European
de la Copenhaga, din perspectiva cărora un stat candidat trebuie să aibă:
– instituţii stabile, care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile
omului, respectarea şi protecţia minorităţilor;
– o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă
presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii;
– capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru şi, în special,
adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.
Aceste condiţii reflectă modul în care Uniunea Europeană se proiectează
politic şi economic în spaţiul excomunist, având „menirea de a minimiza riscul ca
noile state membre să devină instabile din punct de vedere politic şi să constituie
o povară economică pentru ţările membre existente ale UE”. Mai mult, „condiţiile
au fost formulate atât pentru a calma statele membre sceptice, cât şi pentru a
îndruma ţările din Europa Centrală şi de Est”16. Pe de altă parte, capacitatea
Uniunii de a accepta noi membri era mediată de menţinerea ritmului de integrare
economică, reflectând potenţialul efect negativ al extinderii asupra politicilor şi
instituţiilor europene.
Aşadar modelul european se constituie într-un factor de presiune pentru
realizarea reformelor în Europa Centrală şi se Est, iar dintr-o astfel de perspectivă
trebuie să înţelegem europenizarea ca înglobând procesele de „(a) elaborare, (b)
răspândire şi (c) instituţionalizare a regulilor, procedurilor, paradigmelor de
politici, stilurilor, modalităţilor de a face anumite lucruri, normelor şi convin-
gerilor oficiale şi neoficiale, care au fost în primul rând definite şi consolidate în
procesul politic al UE, iar apoi încorporate în logica discursului, identităţilor,
structurilor politice şi a politicilor publice interne (naţionale şi subnaţionale)”17.
Este dincolo de orice îndoială că asemenea procese au determinat o serie de efecte
profunde în statele candidate devenite ulterior state membre: în primul rând,
europenizarea a generat adaptarea imperativelor, a logicii şi a normelor UE la
politica internă; în al doilea rând, europenizarea poate autoriza organismele
                                                          
16 Heather Grabbe, Puterea de transformare a UE. Europenizarea prin intermediul

condițiilor de aderare în Europa Centrală și de Est, Epigraf, Chișinău, 2008, p. 24.

17 Claudio M. Radaelli, „Whither Europeanization? Concept stretching and substantive

change”, European Integration online Papers (EIoP), vol. 4, nr. 8/2000, p. 4.

16
 România într-o Europă a crizelor multiple

implicate în procesul de modernizare să modifice unele politici şi să reformeze

instituţiile politice (Europa se transformă practic într-un factor extern de
constrângere); în al treilea rând se constată, sub presiunea UE, crearea unui spaţiu
în agenda politică destinat iniţiativelor noi, spaţiu construit pe reforme institu-
ţionale cu un impact profund asupra mecanismului de elaborare a politicilor18.
Această triplă transformare trebuie explicată utilizând o serie de concepte funda-
mentale, precum: transferul de politici (dinspre UE spre statele membre, sau
dinspre statele dominante către celelalte, sau dinspre coaliţiile dominante spre
alte coaliţii), integrarea europeană (tradusă prin gradul de compatibilitate, care se
traduce prin aceea că neconcordanţa dintre procesele, politicile sau instituţiile la
nivel european şi cel intern reprezintă condiţia necesară pentru apariţia schimbă-
rilor de orice natură), tipul politicilor (prescriptive, prohibitive sau politici-cadru),
paradigmele politice (înţelese ca trăsături distinctive din cadrul structurii institu-
ţionale normative a fiecărui domeniu de politici), comportamentul organizaţional
(izomorfismul instituţional) şi stabilirea agendei (sub influenţa directă sau mediată
a Uniunii Europene)19.
Devine astfel evident faptul că relaţia dintre UE şi ţara candidată este una
asimetrică şi interdependentă, fapt care i-a permis Uniunii Europene să „sta-
bilească regulile jocului în condiţiile de aderare”20. Această relaţie de putere
reflectă la o primă analiză ambivalenţa extinderii, aşa cum a fost ea percepută la
nivelul statelor Europei Occidentale (UE 15), înţelegând prin aceasta efectele
sociale şi economice ale extinderii, precum şi impactul extinderii asupra insti-
tuţiilor şi politicilor UE; a fost mecanismul prin intermediul căruia Uniunea
Europeană şi-a propus să menţină funcţional principiul coeziunii econo-
mico-sociale, pe baza căruia să-şi continue dezvoltarea armonioasă. Dar, în
acelaşi timp – şi mult mai important pentru statele foste comuniste –,
condiţionalitatea impusă de negocierile de aderare se transformă în principalul
factor exogen care determină transformarea profundă a statelor Europei Centrale
şi de Est din perspectivă constituţională, liberal-democratică, chiar dacă o parte
importantă a acestei transformări s-a construit pe „imitaţia, reproducerea şi
transplantul modelelor de instituţii democratice occidentale”21. Factorii externi ai
condiţionalităţii pot fi extrem de vizibil analizaţi dacă facem referire la
modificările instituţionale din cadrul statelor (candidate) membre, cu precădere la
relaţia dintre componenta executivă şi cea legislativă, poziţia (tot mai importantă)
a curţilor constituţionale, precum şi la procesul de descentralizare reflectat în
creşterea semnificaţiei administraţiei şi autoguvernării regionale şi locale. Dar
                                                          
18 Heather Grabbe, op. cit., pp. 65-66.
19 Ibidem, pp. 69-87.
20 Ibidem, p. 66.
21 Wojciech Sadurski, Adam Czarnota, Martin Krygier (eds.), Spreading Democracy and

the Rule of Law? The Impact of EU Enlargement for the Rule of Law, Democracy and
Constitutionalism in Post-Communist Legal Orders, Springer, Dordrecht, 2006, p. 47.
17
 Bogdan Ștefanachi

efectul fundamental al relaţiei dintre UE şi statele Europei Centrale şi de Est este

detectabil la nivel macro şi se referă la faptul că „forţele democratice din ţările
postcomuniste au primit suport, încurajări şi stimulente pentru a face faţă
ameninţărilor forţelor autoritare, populiste şi naţionaliste şi astfel însăşi tranziţia
democratică a fost consolidată”22. Din această perspectivă, elitele politice
democratice din noile state membre se europenizează, devenind parte integrantă a
structurii instituţionale şi ideologice a Uniunii Europene orientată spre valorile
democraţiei liberale, creând condiţiile pentru „constituirea unei comunităţi de
valori, nu doar de interese”23. Apartenenţa la o asemenea comunitate nu rezolvă
în manieră automată disfuncţiile politice şi economice încă detectabile în noile
state membre, dar transformă o mare parte dintre problemele tradiţionale de
politică internă în probleme mediate de interesul comunitar cu o expunere
consistentă la analiza opiniei publice (europene, transnaţionale). De aceea,
accederea în UE şi statutul de stat membru nu se constituie într-o soluţie
prodigioasă pentru definitivarea procesului de democratizare (care va implica şi o
reconfigurare a identităţii şi suveranităţii), ci reprezintă doar o „protecţie
rezonabilă împotriva posibilelor dezastre viitoare”24.

O Uniune Europeană a multiplelor crize

Dincolo de transformarea indusă în noile spaţii politice pentru care a
devenit accesibilă, Uniunea Europeană de astăzi pare a fi tot mai departe de dezi-
deratele care au făcut de dorit această transformare, precum şi de terapia pentru
care a fost iniţiată de părinţii fondatori. Infrastructura integrării transformată în
modalitate tradiţională de depăşire a dificultăţilor economice şi a disfuncţiilor
politice, transpusă în formula ever closer Union, pare, la rândul său, să fi fost înlo-
cuită de o logică tot mai evident centrată pe tendinţe centrifuge. Multipla criză, de
natură endogenă, cu care se confruntă mediul comunitar este tot mai accentuată
de o serie de aspecte exogene, care se originează în noua arhitectură geostrategică
a lumii contemporane: conflictele din imediata proximitate a spaţiului comunitar,
impactul fenomenului migraţionist sau redefinirea relaţiilor cu partenerii tradi-
ţionali ori negocierile cu puterile emergente în condiţiile resurecţiei naţionalis-
melor reprezintă harta care propune o geometrie tot mai variabilă a Uniunii
Europene. În acest context, capătă relevanţă abordările specifice fiecărui stat în
cadrul diverselor formule bilaterale sau multilaterale, dar mai ales modul în care
acestea pot fi transpuse în demersuri politice supranaţionale care să reflecte
interesul comun al Uniunii.
La 60 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma, Uniunea
Europeană este tot mai evident plasată, din perspectiva unei teleologii nu foarte

                                                          
22 Ibidem, pp. 47-48.
23 Ibidem, p. 48.
24 Ibidem, p. 48.

18
 România într-o Europă a crizelor multiple

îndepărtate, între reformă şi declin25. Dacă remediul este mai mult decât evident,
reforma încercată fără prea mult succes începând cu mijlocul anilor ’80 este tot
mai apropiată de imaginea unui efort sisific26. În măsura în care Uniunea
Europeană rămâne consecventă în promovarea obiectivelor fundamentale
asumate, care au făcut imposibil războiul şi au generat o prosperitate fără pre-
cedent pe continent27 şi, în măsura în care secolul XXI nu va deveni secolul decli-
nului european, atunci reformarea/transformarea Uniunii Europene devine singura
soluţie pentru depăşirea actualului impas. Iar reforma va depinde de modul în care
statele membre, printre care şi România, vor reuşi să redescopere mecanismele prin
intermediul cărora cooperarea a fost posibilă părăsind „concepţia interesului
naţional ca scop în sine”28 şi reuşind astfel depăşirea neîncrederii reciproce dintre
europeni.
Brexitul a devenit cel mai evident turnesol pentru problemele cu care se
confruntă spaţiul comunitar, dar această realitate se plasează într-o cronologie
care îşi are începuturile în respingerea Tratatului Constituţional în urma
referendumurilor desfăşurate în 2005 în Franţa şi Olanda. Lipsa de reacţie sau
reacţia anemică a elitelor politice după aceste evenimente au creat oportunitatea
multiplicării şi adâncirii fără precedent a multiplei crize europene.
Astfel, criza economică declanşată în anul 2008 în Statele Unite a produs un
şoc puternic în Uniunea Europeană, ridicând tot mai multe semne de întrebare cu
privire la stabilitatea zonei euro. Criza economică din Grecia, problemele econo-
mice din Peninsula Iberică, precum şi cele din Italia sau Irlanda (statele etichetate
PIIGS), fragmentarea monetară a spaţiului comunitar între zona euro şi zona
monedelor naţionale sau fragmentarea internă profundă a zonei euro aduc în
prim-plan gravitatea problemelor economice din UE. Dar la fel de grave sunt şi
soluţiile identificate sub forma politicilor de austeritate exagerate adoptate la
nivelul UE, care denotă un „autism” al politicilor publice, neglijând aproape
complet coeziunea economică şi socială. Mai mult, pe fondul Brexitului încep să
se contureze puncte de vedere ce ridică semne de întrebare cu privire la cel mai
înalt stadiu al integrării europene, respectiv Uniunea Monetară. Euro-aria, nefiind
o zonă monetară optimală, este cu atât mai expusă unei disfuncţii în încercarea de
a identifica un răspuns oportun pentru aşa-numita „Trinitate imposibilă” –
imposibilitatea de a desfăşura o politică economică prin combinarea a mai mult
                                                          
25 Alberto Alesina, Francesco Giavazzi, Viitorul Europei: Reformă sau declin, Arc,

Chișinău, 2008.
26 Daniel Finke, Thomas König, Sven-Oliver Proksch, George Tsebelis, Reforming the

European Union, Princeton University Press, Princeton, 2012, p. 1.

27 Youssef Cassis, Capitalele capitalului. Istoria centrelor financiare internaționale. 1780-

2005, TipoMoldova, Iași, 2010, p. 301.

28 Jean Monnet, „A Ferment of Change”, în Brent F. Nelsen, Alexander Stubb (ed.), The

European Union. Readings on Theory and Practice of European Integration, 3rd ed.,
Palgrave, Basingstoke, 2003, p. 22.
19
 Bogdan Ștefanachi

de două dintre următoarele trei elemente: libera circulaţie a capitalului, cursuri de

schimb fixe şi o politică monetară independentă29. Cu toate acestea, nu trebuie
ignorat faptul că rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut sub 8% în
februarie 2017 comparativ cu 8,9% în aceeaşi perioadă a anului 2016 sau că Marea
Britanie a înregistrat în 2016 una dintre cele mai mici rate ale şomajului, respectiv
4,6%. Însă importante disparităţi economice cuantificate din acest punct de vedere
se menţin între state precum Germania (3,9%) şi Grecia (23,1%) sau Spania (18%),
menţinând un important deficit de convergenţă economică ale cărui tendinţe
centrifuge nu trebuie ignorate. Dar, dincolo de criza euro, trebuie evidenţiat
faptul că problemele pentru care s-a dorit a fi o soluţie, în primul rând politică şi
apoi economică, sunt încă reale: necesitatea unui nou impuls către unitate,
păstrarea Germaniei în logica instituţională europeană şi apropierea Europei de
statutul şi anvergura Statelor Unite. Dacă poate fi considerată o eroare „poli-
tizarea” euro, renunţarea la euro ca soluţie tehnică pentru tot mai evidentele
probleme politice ar putea fi o la fel de importantă eroare tactică.
Un alt nivel la care putem identifica manifestarea crizei spaţiului comunitar
este cel social. Astfel, din punct de vedere demografic, populaţia Uniunii Europene
a crescut foarte lent (de la 406,7 milioane în 1960 la 506,8 milioane în 2014), fapt
care, cumulat cu creşterea speranţei de viaţă, marchează o tendinţă sensibilă de
îmbătrânire a populaţiei (populaţia europeană aptă de muncă, având vârsta între
20 şi 64 de ani, este în scădere cu 0,4 pe an, tendinţă anticipată până în anul
2040)30. De asemenea, valurile de migraţie tot mai greu de controlat, urmare a
transformării Primăverii Arabe (2010) într-o aparent fără sfârşit iarnă, afectează
tot mai profund solidaritatea statelor membre, precum şi posibilitatea gestionării
unitare a acestei presiuni sociale. Atentatele teroriste comise pe teritoriul Uniunii
Europene de cetăţeni de religie musulmană aflaţi deja la a doua sau a treia
generaţie în Europa completează criza socială cu o serie de semne de întrebare
privitoare la limitele modelului multiculturalist, lansând noi provocări pentru
integrarea culturală în spaţiul social european. De asemenea, un alt efect al
Brexitului este ipostaziat de revenirea în prim-plan a mândriei naţionale în
defavoarea patriotismului european, care, conceput de intelectualii europeni după
modelul excepţionalismului american, se dovedeşte tot mai mult a fi „un patrio-
tism de eprubetă”31. Patriotismul european trebuia să reprezinte cura pentru
diversele manifestări naţionaliste exacerbate sub forma şovinismului sau xeno-
fobiei, însă „această stare de fapt s-a schimbat pe măsura procesului de extindere
a UE, ceea ce înseamnă că, dacă raţiunile politice şi geostrategice au fost în
favoarea direcţiei extinderii, cele economice şi mai cu seamă cele culturale nu
                                                          
29 Youssef Cassis, op. cit., p. 344.
30 Șerban Filip Cioculescu, „Mergând pe gheaţă cu frâna de mână trasă: Uniunea

Europeană și deficitul cronic de gândire și acţiune strategică”, în Valentin Naumescu

(coord.), Criza globală și ordinea globală în era Trump, Trei, București, 2017, p. 246.
31 Marius Jucan, „Criza europeană: clivajul dintre politică și cultură”, în ibidem, p. 232.

20
 România într-o Europă a crizelor multiple

certificau tempoul rapid al implementării acestei acţiuni de amploare”32. Astfel,

aspectele economice, cumulate cu cele sociale, alimentează resurgenţa
naţionalismului eurosceptic aflat în opoziţie totală cu principiile fundamentale pe
care a fost concepută şi construită Uniunea, îndepărtând modelul european de
idealul unei „uniuni tot mai apropiate”.
Dar, mai important, criza manifestată în plan economic şi social se
transformă într-o profundă „criză existenţială” de natură politică. Revenirea
naţionalismului nu face decât să accentueze caracteristicile disfuncţionale ale
hibridării excesive ale UE, făcând tot mai evidentă scindarea între susţinătorii
modelului federal (Germania) şi statele care se raliază unei Europe a naţiunilor
(Franţa, statele din Grupul Vişegrad). Incertitudinile cu privire la formula
organizatorică optimă decurg dintr-o serie de fracturi de legitimitate, în condiţiile
în care nu s-a realizat pe deplin transferul de loialitate dintre elitele şi cetăţenii
statelor membre către ansamblul instituţional comunitar33. Declanşarea pro-
cesului de integrare europeană a asumat de la început valorile democratice drept
fundamentale pentru reuşita demersului, iar apoi, prin definirea Criteriilor de la
Copenhaga, le-a transformat în condiţionalităţi exprese, care trebuie internalizate
de statele care doresc să se alăture proiectului european. Însă aparentul consens
cu privire la acest set axiologic este erodat de „absenţa unui plan social şi cultural
european”34, care susţine mai curând un „consens negativ” european: susţinerea
valorilor fundamental democratice nu este justificată de asumarea cognitivă,
afectivă şi evaluativă a lor, ci de faptul că valorile trecutului european s-au
dovedit a fi eronate. În acest mod, „speranţa că democratizarea va transforma
tinerii în buni cetăţeni europeni”35, care vor refuza atracţiile naţionaliste, este cel
puţin iluzorie, cu atât mai mult cu cât memoria postbelică pare să fi dispărut şi
locul ei este luat de o primă generaţie fără memoria comunismului. Dacă UE a
fost o reală soluţie pentru efectele dramatice ale celor două ideologii conflictuale
– comunismul şi nazismul –, astăzi, cetăţenii europeni, înstrăinaţi de lecţiile
trecutului, sunt tot mai înclinaţi să considere pacea/stabilitatea un dat şi să
pericliteze „cercul virtuos” al integrării. Asumând această falsă premisă, este din
ce în ce mai puţin evident că „Europa fără democraţie s-ar întoarce la Imperiu (o
versiune extinsă, actualizată tehnologic, a Sfântului Imperiu Romano-German),
iar democraţiile suverane fără Uniunea Europeană s-ar întoarce la confruntarea
statelor naţionale”36. „Sfârşitul istoriei”37, aşa cum a fost postulat de Fukuyama, a
fost, la rândul său, eronat acceptat ca un dat şi, astfel, a fost trecut cu vederea
                                                          
32 Ibidem, p. 233.
33 Ernst B. Haas, The Uniting of Europe: Political, Social and Economic Forces 1950-1957, 2nd

ed., Stanford University Press, Stanford, 1958.

34 Stanley Hoffmann, Sisiful european. Studii despre Europa (1964-1990), Curtea Veche,

București, 2003, p. 38.

35 Ibidem, p. 45.
36 Valentin Naumescu, „Criza Uniunii Europene și noua ordine globală. Șapte

perspective”, în Valentin Naumescu op. cit, p. 18.

37 Francis Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Paidea, București, 1994.

21
 Bogdan Ștefanachi

pericolul tehnocratizării excesive a actului politic, al cărui efect principal a fost

îndepărtarea şi, ulterior, antagonizarea cetăţeanului în raport cu decidentul
politic38. Traducerea UE în seturi de reguli impersonale sau exclusiva abordare a
sa în termeni economici a limitat înţelegerea implicaţiilor profunde ale integrării
europene. Punând chiar „în inima integrării europene” omul însuşi, Papa Francisc
avea perfectă dreptate atunci când contraargumenta că „Europa nu este un
conglomerat de reguli care trebuie respectate, ci este un mod de viaţă, un mod de
a înţelege omul bazat pe demnitatea sa transcendentă şi inalienabilă”. „Pierderea
pe drum” a cetăţenilor (reflectată în creşterea constantă a deficitului democratic)
a eliminat posibilitatea unei raportări afective la UE – mărind ecartul dintre UE şi
cetăţeni – şi, astfel, a creat spaţiu pentru apariţia „electoratului furios”, care,
nemulţumit de modul în care sunt redistribuite beneficiile globalizării, este
predispus la radicalizare. Mai mult, tot mai accentuata masificare a societăţii
oferă recuzita necesară pentru adoptarea unor soluţii simpliste de tip xenofob sau
populist. Speculând dezamăgiri reale ale cetăţenilor europeni, reprezentanţii
partidelor populiste identifică/transformă lupta împotriva UE în antidotul perfect
pentru propria lor lipsă de viziune şi performanţă politică. Prin urmare, criza
politică pentru care un turnesol foarte bun este numărul şi ponderea tot mai mare
a partidelor populiste nu poate fi depăşită decât printr-un nou contract social, un
contract care să (re)legitimeze Uniunea Europeană în conştiinţa propriilor
cetăţeni. Noul discurs legitimator va trebui să tempereze viziunile divergente din
spaţiul UE, care, deşi păstrează drept radical comun pacea şi prosperitatea, par a
împărtăşi semantici complet diferite ale acestora. Dincolo de compatibilizarea
viziunilor politice, noul contract social nu trebuie să vizeze în manieră
rousseau-istă doar raportul dintre suveran şi voinţa generală, ci va trebui să
soluţioneze una dintre marile provocări ale tuturor democraţiilor contemporane,
şi anume restabilirea contractului social dintre generaţii39. Dacă, aşa cum afirma
Donald Tusk, Brexitul are şi o parte pozitivă reflectată în catalizarea energiilor
celor 27 de state membre de a ranforsa unitatea, atunci, cu siguranţă, o nouă
naraţiune legitimatoare este necesară pentru a da durabilitate acestui proces.
Dezbaterile ocazionate de Brexit evidenţiază nu doar ruptura dintre
viziunile diferite ale guvernelor naţionale asupra viitorului UE sau ruptura dintre
elitele politice şi cetăţenii europeni, dar aduc în prim-plan şi aspectele care ţin de
statutul şi poziţia UE în dinamica relaţiilor internaţionale. Fără îndoială, Uniunea
Europeană este parte integrantă a echilibrului geopolitic global. Fiind „un proiect
geopolitic de inspiraţie kantiană”40, pax europeana dezvoltată în subsidiarul
Uniunii Europene propune, prin intermediul Criteriilor de la Copenhaga, un nou
model geopolitic, bazat pe alt set de valori decât echilibrul brutal al puterii41.

                                                          
38 ***, „Liberalism after Brexit. The Politics of Anger”, The Economist, 2-8 iulie 2016.
39 Niall Ferguson, Marele declin. Cum decad instituțiile și economiile, Polirom, Iași, 2014,

pp. 51-52.
40 Sylvain Kahn, op. cit., p. 98.
41 Ibidem, pp. 86-96.

22
 România într-o Europă a crizelor multiple

Dincolo de aceste valenţe alternative ale puterii europene, Parag Khanna consi-
dera că lumea are trei centre de influenţă relativ egale: Washington, Bruxelles şi
Beijing, planeta fiind simultan americanizată, europenizată şi sinizată42. Într-o
manieră oarecum asemănătoare, Zbigniew Brzeziński plasa Europa alături de
China şi Rusia în „triada geostrategică” împreună cu care Statele Unite trebuie să
convieţuiască, doar că, spunea consilierul pe probleme de securitate al preşe-
dintelui Carter, „Europa – în pofida puterii sale economice, a semnificativei inte-
grări economice şi financiare şi a solidei veridicităţi a prieteniei transatlantice –
este, de facto, un protectorat militar al Statelor Unite”43. În acord cu această
viziune şi având ca pretext Războiul din Golf, ministrul belgian de Externe Mark
Eyskens definise plastic Uniunea Europeană ca fiind „un gigant economic, un
pitic politic şi un vierme militar”44.
Întrebându-se, în cheie preponderent geostrategică, asupra viitorului
Uniunii Europene, Stephen Walt45 constata că nu pot fi identificate prea multe
motive de optimism. Astfel, dincolo de crizele economică şi socio-politică, o
primă provocare este reprezentată de supraextinderea care transformă Uniunea
Europeană în victima propriului său succes. În măsura în care, aşa cum susţinea
Arnold Toynbee, imperiile sunt susceptibile de „mirajul nemuririi”, o altă compo-
nentă malignă a comportamentului acestora este chiar supraîntinderea. Altfel
spus, expansiunea Europei „respectă legea newtoniană a inerţiei: un obiect în
mişcare rămâne în mişcare”46. Extinderea spaţiului comunitar a crescut gradul de
eterogenitate, în primul rând ca urmare a faptului că fiecare stat membru şi-a
păstrat propriile aranjamente politice interne şi, ulterior, favorizate de lipsa unei
politici externe comune funcţionale (supranaţionale, care să implice transfer real
de suveranitate), statele membre şi-au definit interese diferite de cele comune.
Asemenea diferenţe de viziune fac tot mai greu de realizat astăzi ceea ce susţinea
la mijlocul anilor ’70 prim-ministrul belgian Leo Tindemans: „Uniunea Europeană
nu va fi înfăptuită până când nu va avea o politică de apărare comună”47.
Dispariţia Uniunii Sovietice, dincolo de nenumăratele implicaţii pozitive, a eli-
minat una dintre principalele motivaţii ale adâncirii integrării europene: dis-
pariţia ameninţării militare sovietice a oferit argumente solide pentru naţio-
nalizarea preocupărilor de politică externă şi a diminuat (până la eliminare)
angajamentul pentru structurarea unei „reale politici externe şi de securitate
                                                          
42 Parag Khanna, Lumea a doua. Imperii și influență în noua ordine mondială, Polirom,

Iași, 2008.
43 Zbigniew Brzeziński, Triada geostrategică. Conviețuirea cu China, Europa, Rusia,

Historia, București, 2006, p. 60.

44 Mark Eyskens, citat în Brendan Simms, Europa. Lupta pentru supremație de la 1453

până în prezent, Polirom, Iași, 2015, p. 360.

45 Stephen M. Walt, „Does Europe Have a Future?”, Foreign Policy, 16 iulie 2016.
46 Parag Khanna, op. cit., p. 72.
47 Leo Tindemans, citat în Brendan Simms, op. cit., p. 340.

23
 Bogdan Ștefanachi

comune” (răspunsul european incoerent cu privire la criza din Ucraina este o

dovadă în acest sens). De asemenea, implicaţiile statutului de „pitic politic” al
Uniunii Europene sunt vizibile în modul în care a fost gestionată deteriorarea
mediului de securitate din bazinul Mării Mediterane, în modul în care Uniunea
Europeană nu a reuşit să se implice convingător în gestionarea crizelor provocate
de eşuarea unor state de la periferia sa sudică sau în modul în care criza refu-
giaţilor nu a primit soluţii viabile. Aşadar o politică externă şovăielnică, în con-
textul în care o redefinire a parteneriatului transatlantic este tot mai evidentă,
accentuează criza profundă a Uniunii Europene. „Irelevanţa” geostrategică a
Uniunii Europene trebuie să devină parte integrantă a preocupărilor de identi-
ficare a unui nou discurs legitimator, cu atât mai mult cu cât, dacă strategia de
depăşire a crizelor construită pe „o uniune tot mai apropiată” continuă să fie
funcţională, atunci integrarea politică deplină devine stadiu firesc al consolidării
integrării europene.

România şi Uniunea Europeană – principii şi realităţi

În ecuaţia asimetrică a relaţiei stat membru – Uniunea Europeană trebuie
să ne îndreptăm atenţia şi asupra primului termen, pentru că acesta se transformă
în elementul endogen fundamental pentru desăvârşirea procesului de integrare:
condiţionalităţile negociate cu UE produc efecte cu o magnitudine minimă sau,
dimpotrivă, maximă, în funcţie de convergenţa dintre arhitectura socio-poli-
tico-economică profundă a statului membru şi principiile de funcţionare ale UE.
Aşadar faptul că România este stat membru al UE este o certitudine, dar între-
barea este „Ce fel de Românie s-a integrat/se integrează în UE?” sau, altfel spus,
cărui sistem de valori aparţinem? Corespondentul concret al acestei întrebări
vizează analiza modului pragmatic în care România devine parte integrantă a
dialogului intercultural european şi analiza gradului în care România aparţine
spaţiului valorilor europene.
O primă parte a răspunsului este oferită chiar de diferenţa de statut în
raport cu celelalte state membre. Atât în cazul României, cât şi în cel al Bulgariei,
ca urmare a evaluării realizate de Comisia Europeană, care a constatat în cele
două state un nivel îngrijorător al corupţiei, precum şi o precară capacitate
administrativă şi o neconvingătoare independenţă judiciară, accederea acestora în
UE a fost amânată pentru anul 2007 (în raport cu primul val al extinderii estice
din 2004). În locul unei amânări sine die a extinderii către ultimele state ale
grupului „10+2”, UE a decis includerea în Tratatul de Aderare a unor sancţiuni
care urmau să fie aplicate în măsura în care cele două state nu reuşeau să imple-
menteze reformele administrative şi legale care să susţină lupta împotriva
corupţiei şi a criminalităţii organizate. În baza acestor sancţiuni, Comisia putea
cere suspendarea transferurilor financiare, în special în ceea ce priveşte subven-
ţiile agricole şi fondurile pentru dezvoltare regională (slăbiciunea statului de
drept din România şi Bulgaria a fost sancţionată de decizia UE din 2008 de a bloca
24
 România într-o Europă a crizelor multiple

cuantumul fondurilor structurale destinate acestora, ca urmare a delapidărilor

repetate şi a fraudei înregistrate în gestiunea acestor alocaţii financiare). Dificul-
tăţile celor două ţări întâmpinate în procesul de implementare a acquis-ului
comunitar şi senzaţia că extinderea stabilită pentru 2007 era prematură au dus la
completarea acestor sancţiuni cu o procedură specială de monitorizare:
Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). MCV îi permite Comisiei să eva-
lueze (anual) progresul înregistrat de cele două state în planul reformei sistemului
judiciar, al combaterii corupţiei şi criminalităţii organizate. În acest fel, în cele din
urmă, statele trebuie să-şi poată îndeplini obligaţiile aferente statului de membru
UE şi să poată asigura alocarea corectă a legislaţiei, politicilor şi programelor
europene. După introducerea acestor măsuri de precauţie (încă în vigoare), nego-
cierile de aderare au fost încheiate, iar Consiliul European de la Bruxelles din
decembrie 2004 a stabilit că România şi Bulgaria vor deveni membre în ianuarie
2007 (la 1 ianuarie 2017 se încheia extinderea estică, Uniunea Europeană
numărând 27 de state membre). Cu toate că MCV fusese conceput ca o măsură
tranzitorie pentru remedierea problemelor constatate de Comisia Europeană,
continuă să fie în vigoare şi astăzi. În cazul României, criteriile de monitorizare
iniţiale sunt completate cu o serie de recomandări ce stimulează o amplă
polemică naţională referitoare la eficacitatea şi utilitatea sa.
Această primă parte a răspunsului la interogaţiile de mai sus trebuie
completată cu o radiografie (socio-politico-economică) a spaţiului românesc, fiind
o certitudine că fiecare naţiune care aderă la UE aduce cu sine propria speci-
ficitate. Astfel identificarea naţională nu este contradictorie cu cea europeană, ci,
dimpotrivă, vine să o completeze, însă această completare nu trebuie în niciun caz
să determine emergenţa unor forţe centrifuge care să pericliteze însăşi esenţa
construcţiei europene.
Dificultăţile întâmpinate de fostele societăţi comuniste în a construi demo-
craţia sau/şi economia de piaţă au readus în prim-plan discuţiile cu privire la rela-
ţiile dintre economie, politică şi cultură, reflectate în relaţiile dintre succesul
economic şi cultura politică (participativă) specifică democraţiei; dacă modelul
european este unul cu un profund caracter democratic, succesul său poate deveni
realitate în statele Europei Centrale şi de Est, în măsura în care cultura politică
majoritară este de natură participativă, ceea ce presupune implicarea cetăţenilor
în activităţile de guvernare de la nivel local sau naţional48. Din punct de vedere
pragmatic, dimensiunile culturii politice pot fi analizate pe următoarele coordo-
nate: interesul pentru politică, informarea pe teme politice şi conştiinţele politice,
eficacitatea politică (convingerea cetăţenilor că pot influenţa în mod real procesul
de decizie politică), încrederea în lideri ori instituţii politice sau suportul pentru
regim (democraţie, în acest caz: alegeri libere, multipartidism, separarea puterilor
etc.)49.
                                                          
48 Gabriel A. Almond, Sidney Verba, Cultura civică, Du Style, București, 1996.
49 Ibidem.

25
 Bogdan Ștefanachi

Asumând o atare metodologie, studiul intitulat POLIS 2017. Bilanţul anului

politic 2017. Perspective pentru 201850 a evidenţiat o serie de aspecte extrem de
importante. În primul rând, doar 9% dintre români se declară mulţumiţi de poli-
tica românească, fapt care dă măsura exactă a nemulţumirii generale faţă de
sistemul politic de la noi. Dacă ne raportăm la populaţia între 18 şi 50 de ani,
atunci acest procent este de 5%, doar vârstnicii de peste 65 de ani fiind mulţumiţi
în proporţie de 20%. Nu este vorba doar despre o polarizare a opiniilor politice,
normală în orice studii de acest gen, unde cei care sunt simpatizanţii guver-
nanţilor sunt mai pozitivi faţă de politică, iar cei care sunt în opoziţie, în mod
evident, mai nemulţumiţi. Doar că nici în cazul votanţilor PSD (75% nemulţumiţi)
sau ALDE (85% nemulţumiţi) situaţia nu este radical diferită. Este foarte clar că,
dincolo de emoţiile şi ataşamentul politic, românii consideră politica o
ameninţare la adresa vieţii lor personale şi sociale. Explicaţiile pentru o asemenea
realitate trebuie căutate în pierderea încrederii în clasa politică, pierderea credi-
bilităţii instituţiilor politice care sunt tot mai frecvent percepute ca nefuncţionale
sau corupte, precum şi incapacitatea statului şi a politicilor publice de a genera
justiţie socială, diminuarea încrederii în egalitatea în faţa legii ca principiu funda-
mental al statului de drept sau îndepărtarea instituţiilor centrale de interesele
reale ale cetăţenilor şi asocierea lor cu vehicule ale intereselor personale ale poli-
ticienilor. Pe de altă parte, dar în deplină legătură cu această stare de fapt, scorul
privind direcţia în care merge ţara este la un minim istoric: 17% sunt cei care sunt
satisfăcuţi de modul în care politicienii reuşesc să ducă la îndeplinire ţintele şi
angajamentele asumate, aproape 60% dintre români fiind, la final de an, nemulţu-
miţi de felul în care trăiesc. În cadrul Uniunii Europene se constată un interes
major pentru viaţa politică în patru state membre: Germania (29%), Grecia (29%),
Olanda (28%) şi Suedia (27%), media europeană fiind de 17%.
La nivel european, conform Eurobarometrului 201851 (ediţia de primăvară),
încrederea în instituţiile politice naţionale continuă să se deprecieze, astfel că
doar puţin peste o treime dintre europeni au încredere în parlamentele naţionale
(34%), tendinţă care se menţine în cazul guvernelor naţionale (34%). În ceea ce
priveşte partidele politice, doar o mică parte le acordă încredere (19%), în con-
diţiile în care procentul celor care îşi exprimă neîncrederea reprezintă 77%. În
raport cu aceste date, încrederea românilor în propriul guvern se situează mult
sub media europeană, reprezentând doar 20% (mai puţin decât în cazul Bulgariei,
pentru care procentul este de 28%), parlamentul fiind creditat cu 19% (mai mult
decât în cazul Bulgariei, pentru care procentul este de 16%), iar în partidele
politice având încredere 17% dintre români, procent foarte apropiat de media
                                                          
50 POLIS 2017. Bilanțul anului politic 2017. Perspective pentru 2018, disponibil la

http://cursdeguvernare.ro/ires-bilant-2017-si-perspective-2018-de-ce-detesta-romanii-
politica.html.
51 Standard Eurobarometer 89, Spring 2018, disponibil la http://ec.europa.eu/ commfrontoffice/

publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDARD/surveyKy/2180.
26
 România într-o Europă a crizelor multiple

europeană şi semnificativ mai mare decât în cazul Greciei (4%), Franţei (7%) sau
chiar Bulgariei (13%). Concomitent, încrederea românilor este mai mare în UE,
respectiv 52% (faţă de doar 42%, media la nivel european), fiind devansaţi doar de
Lituania (67%), Portugalia (57%), Danemarca (57%), Luxemburg (56%), Bulgaria
(56%), Irlanda (54%), Estonia (53%), Finlanda (53%) şi la egalitate cu Malta.
Cât priveşte direcţia în care se îndreaptă lucrurile la nivel naţional, majo-
ritatea respondenţilor din treisprezece state consideră că este corectă (procentul
variind de la 42% în cazul Ciprului până la 76% în cel al Irlandei şi înregistrând o
medie europeană de 36%), pe când, la polul opus, al celor care consideră că
direcţia este greşită, se situează Grecia (82%), Croaţia (79%), Slovacia (70%) şi
România (69%). Pe de altă parte, direcţia în care se îndreaptă Uniunea Europeană
este considerată greşită de cetăţenii unor state precum Grecia (65%), Belgia (56%),
Cehia (54%), Franţa şi Germania (52%) sau Ungaria (51%), dar este apreciată drept
corectă în ţări precum Irlanda (58%), Lituania (48%), Portugalia şi România (47%).
De asemenea, această încredere este dublată de un grad ridicat de cunoaştere şi
înţelegere a modului în care funcţionează Uniunea (62%) care plasează România
peste media europeană calculată a 59%, la egalitate cu Germania şi mult înaintea
Franţei sau a Spaniei (46%).
În acord cu aceeaşi dihotomie naţional/european, acelaşi Eurobarometru
evidenţiază că românii sunt mai optimişti în ceea ce priveşte situaţia economică a
Uniunii Europene (UE), 31% dintre ei considerând că se va îmbunătăţi în urmă-
toarele 12 luni, peste media europeană de 21%. În schimb, sunt pesimişti când
vine vorba despre economia naţională, doar 27% dintre români considerând că
starea economiei naţionale este una bună în prezent, faţă de o medie UE de 49%.
Eurobarometrul mai arată că doar 54% dintre români consideră că situaţia finan-
ciară a gospodăriei este bună, iar 42% au o părere similară despre locul de muncă,
faţă de o medie europeană de 71%, respectiv 61%. La nivel naţional, principala
problemă o reprezintă inflaţia/creşterea preţurilor şi a costului vieţii, pe când
majoritatea europenilor identifică migraţia şi terorismul ca fiind ameninţările cele
mai importante. Această distanţă este explicabilă în condiţiile în care România şi
Bulgaria sunt statele care ocupă ultimele poziţii în UE din punctul de vedere al
dezvoltării economice şi, din cauza acestei stări de fapt, sunt statele cu cea mai
mare rată a riscului de sărăcie, atât în mediul rural, cât şi în cel urban52.
O problemă europeană care se regăseşte şi în spaţiul românesc este cea a
deficitului democratic, reflectat, în ciuda cunoaşterii obiective a modului cum
sunt aleşi eurodeputaţii (aşa cum demonstrează în cazul României eurobaro-
                                                          
52 Eurostat, Living conditions in Europe (2018 edition), disponibil la https:// ec.europa.eu/

eurostat/web/income-and-living-conditions/publications/-/asset_publisher/zdEOYZhr
9af3/content/KS-DZ-18-001/3217494?inheritRedirect=false&redirect=https%3A%2F%
2Fec.europa.eu%2Feurostat%2Fweb%2Fincome-and-living-conditions%2Fpublications%
3Fp_p_id%3D101_INSTANCE_zdEOYZhr9af3%26p_p_lifecycle%3D0%26p_p_state%
3Dnormal%26p_p_mode%3Dview%26p_p_col_id%3Dcolumn-2%26p_p_col_count%3D1.
27
 Bogdan Ștefanachi

metrele), în prezenţa redusă la alegerile europarlamentare. Astfel, la nivelul UE,

prezenţa la vot s-a diminuat semnificativ, de la 61,99% în 1979 până la 42,61 în
2014. În cazul României, alegerile europene din 2009 au înregistrat prezenţa la vot
a 27,67% dintre alegători, în scădere uşoară faţă de alegerile din 2007, care au
înregistrat o prezenţă de 29,46%, în condiţiile unei medii europene de 43%. Dar,
deşi a rămas semnificativ sub media europeană de 42,61%, procentul participării
la alegerile din 2014 a crescut la 32,44%53. Această realitate politică reflectă inte-
resul scăzut al partidelor politice, precum şi al mass-media pentru alegerile
europene, considerate a fi alegeri naţionale de grad secund, dar şi faptul că UE
este o structură încă îndepărtată de cetăţenii statelor membre.
Prin urmare, se poate constata că România, deşi nu a reuşit ca prin procesul
de integrare să elimine (să reducă semnificativ) decalajele faţă de celelalte state
membre, rămâne la nivelul percepţiei cetăţenilor extrem de fidelă valorilor
inculcate în proiectul UE. Chiar dacă încrederea în Uniune este în creştere compa-
rativ cu anii anteriori, numărul românilor care îşi exprimă ataşamentul pentru
Uniunea Europeană este la cote foarte înalte, depăşind cu mult media comunitară
şi, în plus, cunoaşterea obiectivă a UE în rândul românilor este semnificativ
superioară anilor anteriori. Astfel, departe deocamdată de riscul unor scepticisme
care pot fi facil speculate în cheie populistă, românii rămân încrezători în faptul
că integrarea europeană este soluţia optimă pentru soluţionarea problemelor
economice naţionale. Acest fapt devine şi mai semnificativ, în condiţiile în care
spaţiul comunitar este în căutarea propriei identităţi culturale, politice şi econo-
mice, reflectată în crizele profunde cu care se confruntă astăzi Uniunea. Pe de altă
parte, recâştigarea încrederii în clasa politică este un aspect important, întrucât
calitatea actului politic legitim este necesară pentru restabilirea unei relaţii
funcţionale între spaţiul european şi cel naţional. Cu atât mai mult cu cât,
începând cu 1 ianuarie 2019, României îi revine preşedinţia rotativă a Consiliului
Uniunii Europene, prilej nu doar de a reafirma susţinerea românilor pentru inte-
grarea europeană, dar şi de a proiecta România ca pilon determinant al unui (nou)
scenariu funcţional al integrării. Astfel, prin intensificarea interacţiunilor în
format trilateral România-Franţa-Germania cu privire la abordarea temelor
europene prioritare, România poate fi racordată la nucleul dur al Uniunii.

                                                          
53 Ulterior finalizării acestui capitol s-au desfășurat alegerile europarlamentare din 29

mai 2019, numărul românilor care au participat fiind de 8.954.959, ceea ce reprezintă o
prezenţă la urne de 49,02% (această participare record a fost influenţată de convocarea
concomitentă a unui referendum care viza o temă extrem de sensibilă, anume cea a
justiţiei; prin urmare, rata participării la acest scrutin trebuie corelată cu un mecanism
simbolic de sancţionare a unor comportamente politice din plan naţional).
28
 România într-o Europă a crizelor multiple

Concluzii
Pe baza diagnosticării crizelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar
şi a evidenţierii acestor deosebiri, trebuie explicate şi eventualele pericole care
planează asupra procesului politic european, cel mai vizibil fiind euroscepticismul
atât la nivelul statelor vechi, cât şi la nivelul celor noi devenite membre. Pe de
altă parte, mai ales pe fondul crizei economice globale, atitudinea cetăţenilor
europeni faţă de extinderea Uniunii Europene s-a modificat în ultimii ani,
prevalente devenind deziluzia sau chiar ostilitatea deschisă, din cauza „răspândirii
percepţiei conform căreia extinderea a favorizat în manieră asimetrică noile state
membre care au reuşit să exploateze costurile reduse ale propriei lor înapoieri
economice/sociale, transformând astfel procesul într-unul de sumă zero pentru
statele UE 15”54. De aceea, România va trebui să facă faţă şi tendinţei ascendente a
curentului eurosceptic din rândul cetăţenilor statelor membre ale „vechii Europe”,
tendinţă evidenţiată de consecinţele negative ale extinderii, care capătă tot mai
mult contur pe fondul crizei europene: statele central şi est-europene au făcut mai
dificil procesul de luare a deciziilor, extinderea a crescut costurile suportate de
statele mai bogate, mulţi cetăţeni din noile state membre se stabilesc în aceste
state, fapt care implică o creştere a şomajului şi reduce standardul de protecţie
socială, şi, nu în ultimul rând, deschiderea frontierelor face mai dificilă comba-
terea criminalităţii şi traficului ilegal de droguri.
Mai mult chiar, creşterea fluxurilor de capital şi accelerarea creşterii econo-
mice pot adânci distanţa dintre statele foste comuniste – „creşterea nivelului
veniturilor, la care se adaugă accelerarea creşterii economice cu 1,2% va mări
ecartul dintre cele 8 state central-europene (Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia) şi celelalte ţări central şi est-europene,
astfel că, în următorii 20 de ani, diviziunea actuală dintre Europa Occidentală şi
Europa Centrală şi de Est va fi înlocuită de divizarea dintre Europa Centrală şi de
Est, pe de o parte, şi Europa de Est, pe de altă parte”55. Un astfel de scenariu poate
fi depăşit prin asumarea unei strategii (din care să facă parte şi România)
construită pe trei piloni: asumarea unor politici economice şi continuarea
reformelor pentru a crea cadrul instituţional şi fundamentul macroeconomic
pentru creştere economică şi pentru creşterea standardului de viaţă; integrarea
profundă (până la nivelul Uniunii Economice şi Monetare) în Uniunea Europeană
care să reflecte ajustările instituţionale necesare; dezvoltarea relaţiilor de coope-
rare regionale pentru a reduce potenţialul conflictelor (regionale) şi pentru creş-
terea perspectivelor de dezvoltare56.

                                                          
54 Alberto Quadrio Curzio, Marco Fortis (eds.), The EU and the Economies of the Eastern

European Enlargement, Physica-Verlag, Heidelberg, 2008, p. 29.

55 Michael A. Landesmann, Dariusz K. Rosati (eds.), Shaping the New Europe. Economic Policy

Challenges of European Union Enlargement, Palgrave Macmillan, Londra, 2004, p. 308.

56 Ibidem, pp. 308-310.

29
 Bogdan Ștefanachi

Dincolo de efectele imediate ale crizei, au devenit evidente o serie de

provocări socio-economice, instituţional-politice sau culturale la adresa proiec-
tului european şi implicit a statelor membre care impun o serie de
răspunsuri-reformă strategice. Repoziţionarea UE în noul peisaj global trebuie să
ţină cont de faptul că globalizarea rămâne procesul fundamental care conturează
spaţiul internaţional, iar evitarea marginalizării în cadrul guvernanţei globale ţine
doar de măsura în care legea de fier a integrării europene se va dovedi din nou
operaţională: o uniune tot mai apropiată care va face ca Uniunea Europeană să
iasă din criză mai puternică şi mai matură. În condiţiile în care „Europa este
viitorul nostru comun”57, un nou discurs legitimator pentru proiectul european
este absolut necesar pentru a putea proiecta şi susţine solidaritatea şi convergenţa
intereselor, iar de prezenţa activă a României în această naraţiune va depinde
propriul său destin european.

Bibliografie
***, „Liberalism after Brexit. The Politics of Anger”, The Economist, 2-8 iulie 2016.
***, Declaraţia de la Roma, disponibilă la http://www.consilium.europa.eu/ro/press/
press-releases/2017/03/25-rome-declaration.
***, POLIS 2017. Bilanţul anului politic 2017. Perspective pentru 2018, disponibil la
http://cursdeguvernare.ro/ires-bilant-2017-si-perspective-2018-de-ce-detesta-romanii-polit
ica.html.
***, Standard Eurobarometer 89, Spring 2018, disponibil la http://ec.europa.eu/
commfrontoffice/publicopinion/index.cfm/Survey/getSurveyDetail/instruments/STANDAR
D/surveyKy/2180.
Alesina, Alberto; Giavazzi, Francesco, Viitorul Europei: Reformă sau declin, Arc, Chişinău, 2008.
Almond, Gabriel A.; Verba, Sidney, Cultura civică, Du Style, Bucureşti, 1996.
Avery, Graham, „EU Expansion and Wider Europe”, Elizabeth Bomberg, John Peterson,
Alexander Stubb (eds.), The European Union: How Does It Work?, 4th ed., Oxford
University Press, Oxford, 2015, pp. 163-186.
Brzezinski, Zbigniew, Triada geostrategică. Convieţuirea cu China, Europa, Rusia, Historia,
Bucureşti, 2006.
Cassis, Youssef, Capitalele capitalului. Istoria centrelor financiare internaţionale. 1780-2005,
TipoMoldova, Iaşi, 2010.
Cini, Michelle, Perez-Solorzano Borragan, Nieves, European Union Politics, 2nd ed., Oxford
University Press, Oxford, 2010.
Cioculescu, Şerban Filip, „Mergând pe gheaţă cu frâna de mână trasă: Uniunea Europeană
şi deficitul cronic de gândire şi acţiune strategică”, în Valentin Naumescu (coord.),
Criza globală şi ordinea globală în era Trump, Trei, Bucureşti, 2017, pp. 241-267.
Curzio, Alberto Quadrio; Fortis, Marco (eds.), The EU and the Economies of the Eastern
European Enlargement, Physica-Verlag, Heidelberg, 2008.
Dăianu, Daniel; Vrânceanu, Radu, România şi Uniunea Europeană. Inflaţie, balanţă de plăţi,
creştere economică, Polirom, Iaşi, 2002.
                                                          
57 Declarația de la Roma, disponibilă la http://www.consilium.europa.eu/ro/press/ press-
releases/2017/03/25-rome-declaration.
30
 România într-o Europă a crizelor multiple

Dinan, Desmond, Europe Recast. A History of European Union, Palgrave, Basingstoke, 2004.
Ferguson, Niall, Marele declin. Cum decad instituţiile şi economiile, Polirom, Iaşi, 2014.
Finke, Daniel; König, Thomas; Proksch, Sven-Oliver; Tsebelis, George, Reforming the
European Union, Princeton University Press, Princeton, 2012.
Fukuyama, Francis, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Paidea, Bucureşti, 1994.
Grabbe, Heather, Puterea de transformare a UE. Europenizarea prin intermediul condiţiilor
de aderare în Europa Centrală şi de Est, Epigraf, Chişinău, 2008.
Haas, Ernst B., The Uniting of Europe: Political, Social and Economic Forces. 1950-1957, 2nd
ed., Stanford University Press, Stanford, 1958.
Habermas, Jürgen; Derrida, Jacques, „February 15, or, What Binds Europeans Together:
Plea for a Common Foreign Policy, Beginning in Core Europe”, în Daniel Levy, Max
Pensky, John Torpey (eds.), Old Europe, New Europe, Core Europe. Transatlantic
Relations After the Iraq War, Verso, Londra, 2005, pp. 1-13.
Hoffmann, Stanley, Sisiful european. Studii despre Europa (1964-1990), Curtea Veche,
Bucureşti, 2003.
Jacoby, Wade, The Enlargement of the European Union and NATO. Ordering from the Menu
in Central Europe, Cambridge University Press, Cambridge, 2004.
Jucan, Marius, „Criza europeană: clivajul dintre politică şi cultură”, în Valentin Naumescu
(coord.), Criza globală şi ordinea globală în era Trump, Trei, Bucureşti, 2017, pp. 217-240.
Kahn, Sylvain, Geopolitica Uniunii Europene, Cartier, Chişinău, 2008.
Khanna, Parag, Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine mondială, Polirom, Iaşi, 2008.
Krok-Paszkowska, Ania; Zielonka, Jan, „European Union Enlargement”, în Colin Hay, Anand
Menon (eds.), European Politics, Oxford University Press, Oxford, 2007, pp. 367-385.
Landesmann, Michael A.; Rosati, Dariusz K. (eds.), Shaping the New Europe. Economic
Policy Challenges of European Union Enlargement, Palgrave Macmillan, Londra, 2004.
Monnet, Jean, „A Ferment of Change”, în Brent F. Nelsen, Alexander Stubb (eds.), The
European Union. Readings on Theory and Practice of European Integration, 3rd ed.,
Palgrave, Basingstoke, 2003.
Naumescu, Valentin, „Criza Uniunii Europene şi noua ordine globală. Şapte perspective”,
în Valentin Naumescu (coord.), Criza globală şi ordinea globală în era Trump, Trei,
Bucureşti, 2017, pp. 14-59.
Pridham, Geoffrey, Designing Democracy. EU Enlargement and Regime Change in
Post-Communist Europe, Palgrave Macmillan, Londra, 2005.
Radaelli, Claudio M., „Whither Europeanization? Concept stretching and substantive
change”, European Integration online Papers, vol. 4, nr. 8/2000.
Sadurski, Wojciech, Czarnota, Adam, Krygier, Martin (eds.), Spreading Democracy and the
Rule of Law? The Impact of EU Enlargement for the Rule of Law, Democracy and
Constitutionalism in Post-Communist Legal Orders, Springer, Dordrecht, 2006.
Schuman, Robert, Pentru Europa, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003.
Simms, Brendan, Europa. Lupta pentru supremaţie de la 1453 până în prezent, Polirom, Iaşi,
2015.
Walt, Stephen M., „Does Europe Have a Future?”, Foreign Policy, 16 iulie 2016.
 

31
 Transformarea regalităţii româneşti: de la statutele şi normele
interne ale dinastiei la procesul reinstituţionalizării
Casei Regale. Evoluţii, decizii, interpretări1
The Transformation of the Romanian Royalty: from the Internal
Statutes and Norms of the Dynasty
to the Re-institutionalization of the Royal House.
Evolutions, Decisions, Interpretations

Alexandru Muraru2

Abstract:
The article follows the institutional transformation of the Romanian royalty.
Starting from the interwar family statutes and norms, transposed into normative
acts, the material seeks to capture how the functioning of the royal house of
Romania has changed, following the political changes of the government’s form.
Until 1948, the functioning of the family was governed by the constitution and by
these internal statutes, but after 1948, the royal house had to identify new forms of
institutionalization, in the absence of its recognition by the political system. The
material shows that after the exile, the royal house has personified itself as a
distinct actor who has engaged in a mission of representing Romania all over the
world. King Michael realized the NATO and EU membership adherence tours in
1997 and 2002, bringing back his role as a former monarch. In 2007, the Royal
House elaborated Fundamental Norms of the Royal House of Romania, principles
and rules of operation of the local dynasty. There are unprecedented formulas of
pre-institutionalization of royalty, such as the creation of the Office of the Special
Representative of the Government, a function of a member of the royal house
(unique in the entire world in a republic) and the position of head of state in the
vision of the royal house. The paper shows how was prepared and explained the
intention of Prince Radu to be a candidate for the presidential elections in
Romania, in 2009. The material practically describes the stages and political
experiences for preserving institutional royalty by a royal house into a republic.
Keywords: royalty, the Royal House of Romania, reinstitutionalization, king
Michael, fundamental norms, political representation.

                                                          
1 Acest studiu a fost iniţial publicat în Mihai-Ștefan Ceauşu, Liviu Brătescu, Simion-
Alexandru Gavriş (coord.), Regalitatea română: perspective istoriografice, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2017, pp. 380-408.
2 Alexandru Muraru este cercetător știinţific III în cadrul Departamentului de Cercetare
al Facultăţii de Filosofie și Știinţe Social-Politice al Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza” din Iași.
33
 Alexandru Muraru

Introducere
Regalitatea românească este un caz unic în Europa de astăzi şi unul dintre
puţinele, ca desfăşurare, amploare, parcurs şi consecinţe, din întreaga lume.
Deseori se spune despre regalitate că legea sa supremă este supravieţuirea, iar
cazul românesc îşi merită cu prisosinţă apartenenţa la acest principiu. Încă de la
începutul secolului al XIX-lea şi chiar mai devreme, a existat o tendinţă firească
în Principatele Române pentru a da instituţiei monarhice şi regalităţii, deopotrivă,
un pronunţat element de putere, de organizare şi întruchipare a unor instituţii
care lipseau din arhitectura autohtonă. Astfel, regalitatea a îmbrăcat formule care
atribuiau instituţiei informale o putere de reprezentare ce depăşea atât graniţele
geografice, simbolice, cât şi legislative şi o transformau nu doar într-un simbol al
puterii absolute, ci şi într-o reprezentare a suveranităţii şi a identităţii. Istoricul
Keith Hitchins a remarcat faptul că, inclusiv în proiectele constituţionale, adică
încercările de a formula un act normativ fundamental şi o aşezare sistemică a admi-
nistraţiei, gânditorii politici din Principatele Române erau convinşi că monarhia
constituţională era cea mai potrivită formă de guvernământ, „acceptând-o ca un
produs natural al dezvoltării constituţionale europene din Evul Mediu până la
începutul secolului al XVIII-lea”3.
Formulele sub care regalitatea a variat între emancipare, recunoaştere
politică şi participare au fluctuat de-a lungul istoriei Principatelor Române şi a
statalităţii româneşti, îndeosebi în ceea ce priveşte formula sa constituţională,
mecanismele sale de legitimare şi întregul său arsenal de păstrare a continuităţii,
atunci când existenţa sa nu mai era posibilă în timpul unui regim totalitar. Supra-
vieţuirea regalităţii a fost îndeobşte o problemă complicată, care a aşezat peste
experienţele istorice ale acestui fenomen translarea sa în interiorul conştiinţei
colective sau individuale ori a spaţiului privat, precum şi în afara graniţelor, o
ipostaziere care să-i garanteze supravieţuirea şi continuitatea. Fără a fi o definiţie
unanim acceptată, ci doar o problematică asumată de filosofia politică, definirea
regalităţii este contextuală şi priveşte îndeosebi formula politică a spaţiului sau
statului în care aceasta activează sau există. Vladimir Volkoff, care a produs
pentru literatura universală de specialitate o lucrare inedită, Despre Rege, a
elaborat o definiţie a termenului, apreciind că „Regalitatea, care doar printre alte
rosturi îl are şi pe acela de a guverna oamenii, nu este nicidecum o idee, ci o
realitate, inseparabilă de coordonatele istorice sau geografice. Ea place sau
displace. Ea nu poate fi pusă în discuţie, aşa cum nu poate fi pus în discuţie un
munte sau un meteor. În cel mai bun caz, poate fi contemplată. Ori judecată de
acela ce doreşte s-o judece. Regalitatea este un ansamblu organic de instituţii –

                                                          
3 Keith Hitchins, Românii: 1774-1866, traducere de George G. Potra și Delia Răzdolescu,
ediţia a II-a, Editura Humanitas, București, 2004, p. 171.
34
 Transformarea regalităţii româneşti

dintre care una, cea centrală, este monarhică –, de corpuri constituite, de tradiţii,
de legi scrise şi nescrise şi mai ales de persoane grupate într-o anumită ordine”4.
Funcţionarea regalităţii este, aşadar, inseparabilă de existenţa unor insti-
tuţii formale şi informale care să statueze normativ raporturile existente în acel
moment cu instituţiile legislative şi executive ale sistemului politic de la un
anumit moment dat. Pentru cazul românesc, existenţa monarhiei constituţionale
de la 1866 până la 1947 a reglementat un întreg tablou de norme, statute, reguli
scrise sau nescrise, ierarhii şi ceremoniale, unele dublate prin legislaţie, iar altele,
prin mecanisme interne ale regalităţii, similare cu cele care existau în state euro-
pene cu vechi tradiţii monarhice. Mai mult, trecerea la regat în 1881, anii Marelui
Război, multiplele crize politice instituţionale şi cele ale dinastiei au adus modi-
ficări acestui corolar de instituţii şi norme formale şi informale ce reglementau
funcţionarea structurilor cu caracter public-privat ale regalităţii, cât şi raportu-
rilor Coroanei cu corpurile legiuitoare, Guvernul, dar şi chestiuni concrete pri-
vind bunurile de folosinţă ale instituţiei sau veniturile sale. Participarea regalităţii
la procesul constituţional şi la sistemul politic a fost dăltuită prin mijloacele
oferite de legea fundamentală, cu modificările de rigoare după 1866 şi 1923
(revizuirile constituţionale de la 12 octombrie 1879, 8 iunie 1884, 19 iulie 1917)5,
dar, în principal, ele au consfinţit un sistem riguros în privinţa decriptării şi exer-
citării rolului monarhului. Astfel, atribuţiile Domnului (până la 1881) şi ulterior
ale Regelui sunt exclusiv cele consfinţite de Constituţie, prin latura executivă a
puterii. Parcursul textelor fundamentale demonstrează că rolul monarhului era
cel al unui „element moderator şi de control al celor trei puteri”, beneficiind
totodată de calitatea sa de integrator şi mediator al întregului sistem politic („este
chemat să asigure stabilitatea întregului sistem constituţional”6).
Emanciparea regalităţii româneşti s-a produs odată cu dezvoltarea institu-
ţională şi constituţională a statului român modern şi aceasta a avut, de asemenea,
un progres determinat de dezvoltarea parlamentarismului românesc şi de statutul
Casei Regale în interiorul societăţii româneşti. După cum remarcă istoricul Ion
Mamina, pe lângă organismele chemate să sigure exercitarea puterii regale,
inclusiv cele în cazurile în care monarhul se află în imposibilitatea de a-şi exercita
atribuţiile, prin legi specifice, sunt detaliate şi mijloacele financiare şi materiale
pentru nevoile instituţiei monarhice7. Casa Regală era organizată în Casa Militară
                                                          
4 Vladimir Volkoff, Despre Rege, traducere de Sanda Aronescu, Editura Anastasia,
Bucureşti, p. 2 (ediţie electronică).
5 Pentru o analiză extinsă a modificărilor constituţionale, cu comentarii juridice de rigoare,
vezi Eleodor Focșeneanu, Istoria constituțională a României (1859-1991), ediţia a II-a revă-
zută, Editura Humanitas, București, 1998, pp. 34-55.
6 Ion Mamina, Monarhia constituțională în România (1866-1938), Editura Enciclopedică,
București, 2002, pp. 117-118.
7 Ibidem, pp. 118-119. „1) Legea din 29 iulie 1866 stabilește pentru Carol I o listă civilă de
3,2 milioane lei anual; legea din 23 decembrie 1914 fixează pentru Ferdinand I o listă
35 
 Alexandru Muraru

a Regelui, Casa Civilă a Regelui şi Casa Reginei, iar – aşa cum subliniază acelaşi
istoric – la toate acestea s-a adăugat, pentru paza şi protecţia monarhilor şi a
celorlalţi membri ai Familiei Regale, precum şi a obiectivelor regale, un corp de
stat major special, pus, din 1920, sub autoritatea unui ministru al Casei Regale8.
Perioada cuprinsă între 1866 şi 1947 a reprezentat, din punctul de vedere al
normelor care guvernează o casă regală, nu doar acţiunile formale, precum legi de
funcţionare, statute, decrete sau regulamente, ci a adăugat acestora un întreg
protocol şi ceremonial. În aproape opt decenii de existenţă a monarhiei consti-
tuţionale, s-a transmis societăţii apetitul pentru ritualuri publice, ceremonii în
mijlocul comunităţilor şi, în general, deschiderea unor momente publice care au
oficializat numeroase sărbători sau comemorări, având de ce cele mai multe ori
efectul instituţionalizării şi cuplării cetăţenilor la valorile naţiunii. După Marele
Război, unitatea naţională, un deziderat atât de clamat şi de asumat de statul român,
a înţeles să fie dezvoltată şi cultivată de instituţii şi comunităţi, în special prin ele-
mentele de patrimoniu, de for public sau comemorativ care au avut simbolul
Coroanei ca instituţie şi al regalităţii ca fenomen în interiorul societăţii. Dezvoltarea
regalităţii a avut un aport apreciabil la emanciparea instituţiilor şi la creşterea vizibi-
lităţii acestora în societate, într-un proces continuu, care a inclus şi adaptarea
legislaţiei pentru a oferi un cadru instituţional riguros normelor şi regulamentelor
care priveau relaţiile şi drepturile civile ale membrilor Familiei Regale.

Statutul membrilor Familie Regale în perioada interbelică

În perioada interbelică au existat acte normative care au creat cadrul de
reglementare al statutului Familiei Regale în acord cu Constituţia, iniţial, cu cea
de la 1866, cu modificările şi completările ulterioare, iar apoi, cu cea de la 1923.
Prilejuite de incidentul prin care Carol al II-lea, principe moştenitor al Tronului,
contractase o căsătorie morganatică în afara României şi a cutumelor Familiei
Regale, dar şi de stat, precum şi de schimbările produse în viaţa politică şi socială
a sistemului politic şi social românesc, ele au devenit un ansamblu de norme sub
denumirea generică de „Statutul actelor civile ale Membrilor Familiei Domnitoare”.
                                                          
civilă de 2,5 milioane (care ajunge la 10 milioane prin legea din 7 iunie 1923); legea din
9 august 1927 prevede pentru Mihai I o listă civilă de 16 milioane de lei; legea din 27
iunie 1930 fixează pentru Carol al II-lea o listă civilă de 40 milioane lei. De asemenea,
sume speciale sunt prevăzute pentru moștenitorul tronului și alţi membri ai Familiei
domnitoare. 2) Veniturile acordate prin legea din 10 iunie 1884 de instituire a
Domeniilor Coroanei. Proprietăţile: Rușeţu (j. Brăila), Sadova și Segarcea (j. Dolj),
Cociocul (j. Ilfov), Bicazul (j. Neamţ), Gherghiţa, Clăbucetul Taurului și muntele
Caraiman (j. Prahova), Domniţa (j. Rm. Sărat), Mălini și Borca (j. Suceava), Dobrovăţul
(j. Vaslui) constituie acest Domeniu asupra căruia Coroana are dreptul de folosinţă și
exploatare. 3) Dreptul de locuire a palatelor regale din Calea Victoriei și Cotroceni,
care sunt proprietatea statului, dar de care regele dispune.”
8 Ibidem, p. 119.
36
 Transformarea regalităţii româneşti

Acestea creau cadrul instituţional dintre sfera privată a relaţiilor de familie şi

sfera publică, în condiţiile în care Casa Regală era domnitoare, într-o monarhie
constituţională. Prima lege de acest fel a fost elaborată, votată, promulgată şi
publicată în Monitorul Oficial în 19209 şi instituia o serie de derogări de la
dispoziţiile Codului Civil. Astfel, ministrul Justiţiei era cel care încheia „toate
actele de stare civilă”, „asistat de secretarul general, în trei exemplare, dintre care
unul pentru archiva Casei Regale, altul pentru archiva Statului şi cel de al treilea
pentru ofiţerul stării civile, care îl trece în registre”. Căsătoriile membrilor
Familiei Regale nu puteau fi consfinţite decât cu acordul Guvernului, iar cele con-
tractate în străinătate aveau, de asemenea, nevoie de oficializare prin ministrul
Justiţiei. Totodată, căsătoriile realizate în afara acestor prevederi şi fără consimţă-
mântul şefului Familiei Regale duceau automat la pierderea statutului de membru
al Familiei, anulând în acelaşi timp „toate drepturile şi prerogativele legale de
această căsătorie”. Statutul membrilor Familiei Regale în materia actelor civile
instituia şi imunitatea acestora în faţa anchetelor judiciare („nu pot fi chemaţi nici
la interogator, nici ca martori în nici un proces penal sau civil”), întărind astfel
protecţia pe care monarhul o avea prin Constituţia de la 1866. Testamentele şi
succesiunile aveau nevoie, de asemenea, de oficializarea ministrului Justiţiei,
pentru a avea puterea de a produce efecte în materie civilă10.
Un nou act normativ, mai elaborat şi care avea să continue caracterul
restrictiv al normelor civile speciale pentru membrii dinastiei domnitoare a fost
elaborat în 1926 şi modificat un an mai târziu, după moartea Regelui Ferdinand.
Noile prevederi aduceau şi impuneau totodată un caracter general obligatoriu
pentru toţi cei care făceau oficial parte din Familia Regală. Unul dintre cele mai
importante elemente ale noului cadru legislativ în materia civilă a statutului
membrilor dinastiei era reprezentat de „numele şi prenumele înscrise în actele de
naştere şi registrele corespunzătoare”, care deveneau astfel obligatoriu de folosit,
cu interzicerea automată a oricăror alte nume sau prenume, preîntâmpinându-se
astfel situaţia fostului principe Carol, care călătorise la Odessa cu un paşaport ce
îi atribuia un alt nume. Există şi o anumită excepţie, generată de folosirea pseudo-
nimelor literare şi artistice, mai ales că Regina Elisabeta şi alţi membri ai dinastiei
avuseseră sau aveau pasiunea scrisului sa a artelor. Pierderea calităţii de membri
ai Familiei Regale a României atrăgea în mod automat şi interdicţia de a folosi
numele iniţiale înregistrate la Ministerul Justiţiei, iar adoptarea altor nume putea
fi permisă doar cu „autorizarea Regelui”. Totodată, eventualele acte juridice
încheiate fără acordul Ministerului Justiţiei erau considerate nule. Domiciliul şi
reşedinţa membrilor Familiei Regale reprezintă un capitol important al actului
normativ, pentru că filosofia acestor prevederi rezidă tocmai din capacitatea şi
responsabilitatea membrilor dinastiei atât de a-şi exercita prerogativele publice şi
                                                          
9 Legea „Statutul actelor civile ale Membrilor Familiei Domnitoare”, din M.O. nr.
3646/30 august 1920.
10 Ibidem.

37 
 Alexandru Muraru

private, cât şi din experienţa şi trecutul recent – pentru acea perioadă – a istoriei
personale în ceea ce priveşte relaţiile de familie. Astfel, era obligatoriu ca membrii
Familiei Regale să aibă domiciliul în acelaşi oraş cu monarhul, cu excepţia
cazurilor în care şeful Familiei Regale decidea că alte responsabilităţi impuneau
un alt domiciliu sau o altă reşedinţă. Plecând de la cazul Principelui Moştenitor
Mihai şi al Principesei Elena (ulterior, Regina Mamă Elena), principele moştenitor
şi mama acestuia îşi aveau, potrivit actului normativ, „domiciliul în Palatul
Princiar din Capitala Ţării”. Pierderea calităţii de membru al Familiei Regale – de
bunăvoie sau prin excluderea din linia succesorală sau din cadrul dinastiei –
atrăgea, după sine, anularea dreptului de reşedinţă în palatele regale sau princiare
şi, de asemenea, a dreptului de proprietate asupra gradelor militare. În acelaşi
timp, persoana respectivă era ştearsă din registrele forţelor armate. Pierderea cali-
tăţii de membru al Familiei Regale era sancţionată inclusiv prin încetarea ime-
diată a rolurilor onorifice, de reprezentare ori de patronaj deţinute până atunci în
slujba unor organizaţii, instituţii sau asociaţii de „utilitate publică”. Cea mai
importantă prevedere în privinţa domiciliului era legată de efectul pe care îl
producea renunţarea de bunăvoie la statutul de membru al Familiei Regale şi care
avea drept consecinţă nu doar pierderea tuturor titlurilor, drepturilor şi prerogati-
velor constituţionale, dar şi a drepturilor politice, precum şi anularea definitivă a
posibilităţii de a avea domiciliul şi reşedinţa pe teritoriul statului român. Este
evident că această prevedere legislativă voia să preîntâmpine crize dinastice şi
situaţii neprevăzute şi stânjenitoare pentru Casa Regală, precum aceea în care
fusese implicat moştenitorul tronului, Principele Carol. Inclusiv interdicţia de a
rămâne în ţară după pierderea statutului de membru al dinastiei era o personi-
ficare a situaţiei în care s-a găsit şi se găsea Principele11.
Aceeaşi lege din 1926, modificată ulterior în 1927, aduce prevederi impor-
tante în privinţa căsătoriilor, divorţului şi adopţiilor în cazul membrilor Familiei
Regale. Prevederile se inspirau din situaţii întâlnite în Familia Regală a României.
Mariajul regal era condiţionat să fie oficializat de ministrul Justiţiei, după ce,
anterior, acesta fusese delegat de către Consiliul de Miniştri, iar în cazul căsă-
toriilor contractate în afara ţării ministrul Justiţiei trebuia să oficializeze căsă-
toria, ajutat de secretarul general al Ministerului Justiţiei. Aprobarea monarhului
pentru orice căsătorie a principilor sau principeselor, inclusiv a moştenitorului
tronului era obligatorie şi aceasta trebuia să se regăsească în actul căsătoriei.
Lipsa consimţământului său pentru contractarea căsătoriilor atrăgea, după sine,
excluderea din Familia Regală a principelui sau principesei în cauză, precum şi
pierderea tuturor drepturilor şi prerogativelor care decurgeau din această calitate.
                                                          
11 Lege privind actele civile ale membrilor Familiei Domnitoare din 5 ianuarie 1926.

Această Lege a fost votată de Senat şi Adunarea Deputaţilor în ședinţele din 4 ianuarie
1926, promulgată prin Decretul nr. 15/926 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 4 din 5
ianuarie 1926. Ulterior, Statutul membrilor Familiei Domnitoare a fost modificat prin
Legea din 14 august 1927.
38
 Transformarea regalităţii româneşti

Divorţul membrilor Familiei Regale prelua cauzele admise de Codul Civil român,
dar adăuga condiţia aprobării de către suveran, precum şi oficializarea de către
Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, erau introduse câteva particularităţi prin
faptul că, faţă de prevederile Codului Civil, în cazurile speţelor în care erau
implicaţi membri ai Familiei Regale, procedura invitării părţilor pentru a încerca
reconcilierea era eliminată, Curtea se pronunţa cu celeritate în maxim o
săptămână de la înaintarea cererii de divorţ, iar şedinţa de judecată era secretă.
Legea mai stipula că dispoziţiile legate de tutela copiilor rezultaţi în urma căsă-
toriei sau eventualele despăgubiri nu făceau obiectul Codului Civil. În acelaşi
timp, orice cerere sau procedură de divorţ realizată către sau în instanţe străine
nu era recunoscută. Adopţiile erau interzise cu desăvârşire pentru toţi membrii
Familiei Regale12.
Statutul Familiei Regale impunea norme şi stabilea acţiuni în cazul unor
situaţii în ceea ce priveşte „puterea părintească”. Puterea monarhului se exercita
inclusiv asupra copiilor, depăşind în acest fel tutela legală, instituită de Codurile
Civil şi al Familiei: „Copiii membrilor acestei Familii sunt sub autoritatea părin-
ţilor lor până la majoritate sau emancipare, dar aceştia nu-şi pot exercita puterea
părintească decât în limitele statornicite de Rege şi sub direcţiunea şi supra-
vegherea Lui permanentă”. În cazul în care un membru al Familiei Regale pierdea
sau renunţa la titlurile şi prerogativele ce decurgeau din drepturile constitu-
ţionale, legile statului român sau statutul membrilor dinastiei, acesta pierdea
inclusiv tutela asupra propriilor copii – membri ai Familiei Regale –, precum şi
„uzufructul legal al averii personale a copiilor lor”. Puterea monarhului rezida şi
din faptul că, în cazul unor situaţii de renunţare sau pierdere a statutului de
membru al Familiei Regale, „puterea părintească, tutela, administraţiunea şi folo-
sinţa averii trec direct asupra Regelui sau Regenţei”. Pentru a da un statut oficial
principesei Elena, fosta soţie a principelui-moştenitor Carol şi mama viitorului
Rege Mihai I, legea instituia titulatura de „principesă-mamă”, acordându-i în
acelaşi timp şi dreptul de reşedinţă permanentă într-un palat regal sau princiar,
dar şi o rentă anuală „ce i se va atribui de Rege din averea Principelui Moştenitor
minor sau din lista civilă a acestuia”13.
Legea din 1927 reglementa inclusiv chestiunea testamentară şi succesiunile.
Astfel, pentru toate testamentele cuplului, inclusiv cele „mistice”, ale moşte-
nitorului tronului sau ale tuturor celorlalţi membri ai Familiei Regale, era nevoie
de oficializarea recunoscută prin ministrul Justiţiei, asistat de secretarul general al
ministerului. La decesul oricărui membru al dinastiei, inclusiv al monarhului, se
putea deschide succesiunea la cererea unuia dintre moştenitori, organul judiciar
competent fiind Curtea de Apel Bucureşti. Instituţia va fi totodată cea care urma
să realizeze inventarul bunurilor, iar pentru împărţirea bunurilor oricărui
membru al Familiei Regale se recurgea la „un partaj amiabil”. Dacă acest lucru nu
                                                          
12 Ibidem.
13 Ibidem.

39 
 Alexandru Muraru

era posibil, intervenea decizia instanţei de judecată, printr-o procedură ce

includea o comisie desemnată de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, care făcea
evaluarea. Dacă în termen de o lună de la împărţirea bunurilor stabilită de
comisie aceasta nu era contestată, ea devenea definitivă şi executorie. În schimb,
contestarea realizată de un moştenitor sau de un alt membru al Familiei Regale se
soluţiona în Camera de Consiliu, de către un complet format din cinci judecători.
Decizia ţinea cont de „voinţa defunctului” şi de „dispoziţiunile testamentare cu
privire la alcătuirea părţilor succesorale”. Pronunţarea avea loc într-o lună de la
contestare şi putea fi, de asemenea, contestată într-un termen de 15 zile. Dacă
recursul era admis, Curtea de Casaţie reintra pe fondul procedural al întregii
succesiuni14.
Legea din 1927 a fost cel mai amplu şi mai complex act normativ pentru
monarhia în funcţiune, în privinţa statutului membrilor Familiei Regale a
României. Privit ca un Cod Civil amendat sau ca o lege specială care stabilea sfera
publică şi privată a membrilor Dinastiei, aceasta a funcţionat cu modificări ulte-
rioare, impuse de schimbările dinastice şi politice până la 30 decembrie 1947, anul
abolirii monarhiei de către regimul comunist. Este important de precizat că legea
care reglementa actele civile ale membrilor Familiei Domnitoare stipula că
„Dispoziţiunile codului civil român cari nu sunt contrarii Statutului de faţă
continuă a se aplica şi membrilor Familiei Regale”. Pentru modificarea şi comple-
tarea statutului membrilor Familiei Regale s-au mai elaborat, până la plecarea
forţată a dinastiei, două decrete-legi. Astfel, în iunie 1930, ca urmare a revenirii în
ţară pentru a prelua tronul, la presiunea lui Carol al II-lea, sunt abrogate două
articole esenţiale ale Legilor din 1926 şi 1927, respectiv articolele 6 şi 715. Acestea
făceau referire la domiciliul şi reşedinţa membrilor Familiei Regale. Având în
vedere exilul pe care l-a impus Carol Reginei-Mamă Elena, abrogarea articolelor
produceau efectul imediat de a anula obligativitatea pentru aceasta de a avea
domiciliul în ţară, în acelaşi oraş cu Regele, precum şi interdicţia care i se aplica
tocmai lui: „Membrul Familiei Regale care renunţă sau îşi pierde această calitate
nu mai are dreptul la reşedinţă în Palatele Regale sau Princiare”. Aceeaşi lege16
anula inclusiv decizia renunţării Principelui Carol la succesiunea tronului şi la
toate drepturile, titlurile şi prerogativele de care se bucura în calitate de membru
al Familiei Regale şi de principe moştenitor. Cea de-a doua modificare s-a produs
în 194117 şi a venit, cel mai probabil, pe fondul viitoarelor revendicări sau
                                                          
14 Ibidem.
15 Actul normativ a fost votat de Senat și Adunarea Deputaţilor în ședinţele din 8 iunie

1930. Este promulgat prin Decretul Consiliului de Miniștri nr. 2130/1930, publicat în
Monitorul Oficial, nr. 124 bis, din 8 iunie 1930.
16 Ibidem.
17 Decretat cu Î.D.R. nr. 1964 din 5 iulie 1941 şi publicat în Monitorul Oficial, nr. 258, din

7 iulie 1941. A se vedea Statutul Membrilor Familiei Domnitoare, din 5 ianuarie 1926, în
Codul General, vol. XV-XVI, p. 10, cu modificările din 14 august 1927 şi 8 iulie 1930.
40
 Transformarea regalităţii româneşti

nemulţumiri ale membrilor Familiei Regale, precum Carol al II-lea sau chiar
Principele Nicolae. Completarea statutului membrilor Familiei Domnitoare stipula
faptul că eventualele revendicări privind cererile patrimoniale între statul român
şi Administraţia Bunurilor Casei Regale, precum şi membrii Familiei Regale,
inclusiv cei care nu mai făceau parte din familie, erau adresate Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie. Colegiul prezidenţial al instanţei supreme judeca, pe baza pro-
belor, solicitările în şedinţe secrete. Actul normativ amendat în 1941 aducea o
noutate importantă: mandatarii şi persoanele ce-i reprezentau pe foştii membri ai
Familiei Regale aveau nevoie de autorizarea absolută prealabilă a Regelui.

Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, astăzi18

Exilul Familiei Regale a făcut practic imposibilă continuitatea statutului
dinastiei. Prevederile care instituţionalizau componenta privată a Familiei Regale
erau oficializate prin acte normative care, odată cu instalarea Republicii, la 30
decembrie 1947, fuseseră abrogate. O familie nedomnitoare în exil pierde, cel
puţin temporar, palierul juridic ce îi reglementează normele familial-statale. În
cazul românesc, abolirea monarhiei de către o putere străină, lipsa unui referen-
dum pentru plebiscitarea formei de guvernământ, impunerea cu forţa a actului
abdicării particularizează elaborarea unui nou statut. Pentru perioada exilului,
Familia Regală a păstrat aproape cu stricteţe prevederile actelor normative ce
reglementau relaţiile de familie, chiar dacă sfera juridică oficială dispăruse. Mihai
I a privit mereu exilul ca pe un provizorat, un interimat pus forţat în calea
destinului politic al Familiei Regale a României. Tocmai din acest motiv, până la
revenirea în ţară a Familiei, nu s-a pus vreodată problema elaborării unui nou
statut, care ar fi putut să fie interpretat ca o renunţare a priori la misiunea şi rolul
unei dinastii.
În 1997, la 30 decembrie, Mihai I anunţa oficial decizia succesiunii19, care
cel mai probabil fusese luată în timpul exilului. Din motive uşor de intuit,
succesiunea – în plan dinastic şi instituţional – era (şi este) o chestiune vitală în
perspectiva supravieţuirii regalităţii. Abolirea monarhiei cu jumătate de secol
înainte a întrerupt filonul instituţional al Dinastiei, iar păstrarea formei de
guvernământ republicane a făcut practic imposibilă o soluţionare statală care să
servească principiului supravieţuirii şi continuităţii dinastice. Parlamentul, ca
autoritate supremă a suveranităţii populare, organ suprem al reprezentativităţii
naţionale, are în regimurile monarhice inclusiv atributul de a modifica, aşa cum

                                                          
18 Acest subcapitol se regăsește într-o formă apropiată în „Viziunea și statutul Casei

Regale pentru următoarele decenii”, în Alexandru Muraru, Republica monarhică.

Aportul familiei regale la integrarea euro-atlantică a României, Editura Junimea, Iași,
2009, pp. 95-124.
19 „Cuvântul Regelui Mihai la 30 decembrie 1997”, în Liviu Vălenaș, Regele Mihai printre

noi (1989-1999), prefaţă de Liviu Antonesei, Editura Ars Longa, Iași, 1999, pp. 630-631.
41 
 Alexandru Muraru

am văzut mai sus, normele şi statutul membrilor Familiei Domnitoare. Adaptarea

acestor acte fundamentale, ce reglementează organizarea şi funcţionarea privată
şi publică a oricărei familii regale, este, deseori, mai ales în ultimele decenii, con-
diţionată de evoluţia situaţiei politice interne, în special când dinastia devine
nedomnitoare. Au existat cazuri, precum în Franţa sau Grecia, în care s-a apelat la
măsuri coercitive şi restrictive la adresa regalităţii instituţionalizate, dinastice,
astfel încât a fost practic imposibilă reconectarea tranzitivă a procesului institu-
ţional pentru reluarea firului istoric al dinastiilor în asemenea situaţii. Cazul
românesc a scos din discuţie, în perioada regimului comunist, reconectarea
instituţională a Familiei Regale la procesul instituţional-statal, cu toate că, aşa
cum au remarcat numeroşi istorici sau observatori ai exilului românesc, Casa
Regală rămăsese singura instituţie legitimă, refugiată în Marea Britanie, apoi în
Elveţia, la Versoix. De aceea, momentul de la 30 decembrie 1997 a avut o compo-
nentă majoră în arealul simbolic şi instituţional al regalităţii româneşti. Eveni-
mentul în sine este important pentru identificarea elementelor emancipării şi
recunoaşterii politice, atât din perspectiva actorilor şi a contextului, cât şi a
mizelor ulterioare în procesul de reinstituţionalizare a Casei Regale a României.
Mesajul Regelui din 30 decembrie 1997 trebuie privit din perspectiva eveni-
mentelor şi metamorfozelor din ultimii 20 de ani, fiecare dintre acestea contri-
buind semnificativ la redimensionarea şi creionarea drumului participativ al
Casei Regale la reinstituţionalizarea sa statală: „Privind către viitor, simt că
trebuie să vă împărtăşesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost
scrisă Constituţia din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârşitul războiului
şi pe care comuniştii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte
multe drepturi şi erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci, multe s-au
schimbat. Femeile acum votează şi sunt alese în poziţii de mare responsabilitate
peste tot. Cele mai multe democraţii europene au făcut de mult aceste schimbări.
Constituţiile monarhiilor moderne au fost şi ele modificate, nu numai pentru a
permite femeilor dreptul la succesiune, dar şi pentru a permite primului născut,
indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradiţiile
noastre ar trebui păstrate împotriva realităţilor prezente. În acest spirit, vreau să
vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile şi
prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. Nu am
crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate,
cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu
afecţiune şi încredere, în acelaşi fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta,
Maria şi Elena, cu aceeaşi afecţiune şi speranţă cu care a fost înconjurată, alături
de mine, Regina Ana. Statutul Familiei va fi amendat în consecinţă în viitorul
apropiat. Conştient de responsabilităţile mele constituţionale, pun soarta ei şi a
mea, ca întotdeauna, în mâinile poporului român. Finalmente, poporul va decide
ceea ce eu doresc astăzi. Dar cred că înţelegeţi de ce acum, şi nu în altă zi, am

42
 Transformarea regalităţii româneşti

dorit să vă împărtăşesc punctul meu de vedere”20. Totodată, discursul cu valoare

istorică pentru parcursul reinstituţionalizării Casei Regale a României a avut
câteva semnificaţii suplimentare. Decizia Monarhului venea odată cu alternanţa
la putere a forţelor democratice, declarat pro-europene şi pro-atlantice, dar şi la
finalul unui an în care Familia Regală desfăşurase un amplu turneu de susţinere a
candidaturii României pentru aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de
Nord, acţiune ce adusese Casa Regală în prim-planul percepţiei instituţionale.
Nivelul înalt de reprezentare, coerenţa acţiunilor regale, rezultatele importante
ale turneului în planul imaginii externe – toate acestea au validat teza potrivit
căreia Casa Regală era într-un proces de ascensiune instituţională, iar momentul
anunţării succesiunii a venit ca o confirmare a acestei ipoteze. De asemenea,
anunţul deciziei Regelui Mihai I la exact 50 de ani de la abolirea monarhiei de
către regimul comunist privea o dimensiune statală, nu doar una familial-dinas-
tică, hotărârea antrenând practic şi poziţia de şef al statului (nu doar cea de şef al
Casei Regale). În cazul revenirii ţării la forma de guvernământ monarhică, aceasta
ar fi însemnat contopirea celor două calităţi cu cea de şef al statului. În contextul
crizelor politice repetate din coaliţia de guvernare de la acel moment, decizia
Regelui nu venea să confirme scenariile exagerate şi inadecvate potrivit cărora
principalul partid de guvernământ (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi
Democrat) şi preşedintele Republicii, Emil Constantinescu, pregăteau restaurarea
monarhiei, ci venea tocmai cu mesajul că, indiferent de culoarea politică sau de
voinţa guvernanţilor, Casa Regală va fi o garanţie şi o recunoaştere a parcursului
european şi democratic al României. Practic, legarea traseului României cu
destinul Casei Regale întărea ideea potrivit căreia procesul de reconectare institu-
ţională a Familiei Regale la statalitatea românească nu mai era condiţionat de
alternanţa politică sau guvernamentală. Polemica ce a urmat la acea vreme i-a dat
prilejul Regelui să constate public faptul că toată teza abdicării forţate devenea o
chestiune publică, recunoscută de factori politici importanţi, element ce redimen-
siona decisiv şi fundamental parcursul ulterior al familiei nedomnitoare21.
Un alt moment important pentru înţelegerea contextului emancipării şi
participării Casei Regale la procesul de reinstituţionalizare s-a produs în 10 mai
2007. În prezenţa prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, a fostului preşedinte
al României Emil Constantinescu, a unui număr considerabil de oameni politici
români, membri ai societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai corpului diplomatic
acreditat la Bucureşti, Şeful Familiei Regale a arătat că, în acord cu modificările
praxisului politic şi ale schimbării statutului României, se impunea elaborarea
unei noi constituţii.

                                                          
20 Ibidem.
21 „Precizare a Biroului de Presă al M.S., Regele Mihai, în legătură cu desemnarea de

către Regele Mihai a A.S.R., Principesa Margareta a României, ca succesoare la tron”,

în Liviu Vălenaş, op. cit., pp. 632-633.
43 
 Alexandru Muraru

Mesajul Regelui Mihai a făcut apel la valorile tradiţionale ale României,

suveranul afirmând că „de 140 de ani încoace, Regii şi Reginele României au făcut
sacrificii pentru a îndrepta ţara către valorile, instituţiile şi alianţele europene şi
atlantice. Aşa a făcut Regele Carol I, cel mai mare şef de Stat român modern, aşa au
făcut Ferdinand şi Maria, aşa am făcut şi eu, la rândul meu, chiar în anii pribegiei”.
În acest context, în viziunea Casei Regale, valorile transatlantice vor însemna
dezvoltarea armonioasă a României în termenii statului de drept, ai democraţiei
liberale, ai prosperităţii şi statorniciei, ai respectării proprietăţii private.
Condiţia optimă pentru ca naţiunea să aibă un viitor stabil şi predictibil, în
calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, era o nouă Constituţie de
valoare europeană, fără ca acest pas să fie privit drept unul politic, ci identitar.
Acest moment putea să garanteze, în accepţiunea Regelui Mihai, rolul precis,
eficient şi stabil al instituţiilor, fără ca legea fundamentală să fie sursa anta-
gonismelor politice dintre diverşii actori instituţionali: „Acest pas nu este unul
politic, ci unul identitar şi statal, care angajează viitorul ţării. În deplin respect
pentru tradiţiile noastre şi pentru democraţie, România are nevoie să-şi dăltuiască
o Constituţie europeană care să dea un rol limpede, neechivoc şi complementar
instituţiilor Statului. Tot ceea ce îndepărtează de la această voinţă nu are alt efect
decât să slăbească ţara şi să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin
această voinţă istorică, se poate duce la bun sfârşit reconstruirea economică şi
socială a ţării”22.
Apelul Regelui Mihai şi, implicit, al Familiei Regale la reconstrucţia politică
a Constituţiei fundamenta integral viziunea următoarei generaţii princiare în
perspectiva viitorului României. Consolidată pe seama celor 140 de ani de tradiţie
dinastică, a celor 80 de ani de când şeful Familiei Regale îşi începuse exerciţiul de
leadership şi a celor 18 ani de democraţie românească scurşi până la momentul
2007, în care instituţia monarhică se implicase în dezvoltarea socială şi economică
a României şi îşi adusese pe deplin contribuţia la integrarea euro-atlantică,
viziunea Dinastiei române era profund identitară. Aceasta venea în continuarea
procesului precursor de reinstituţionalizare a Familiei Regale.
Conflictul dintre preşedinte şi prim-ministru, care a debutat în 2005 şi s-a
acutizat în 2007, culminând cu ruperea Alianţei Dreptate şi Adevăr, a adus în
discuţie şi mai mult schimbarea actului fundamental şi întoarcerea la tradiţiile
româneşti. Principele Radu a descris, într-un interviu acordat BBC, situaţia din
România anului 2007: „În primul rând, nu sunt de acord deloc cu noţiunea de
criză politică, România nu are o criză politică. România are o criză psihologică,
identitară. Ceea ce se întâmplă în mediul politic zilele acestea nu îmbracă forma
unei crize, ci, mai degrabă, forma unui exerciţiu. Deoarece criza, cu adevărat, nu
se petrece la nivel instituţional şi nici la nivel politic, adică la punerea în practică
                                                          
22 Discursul Regelui Mihai la decernarea premiului „Hanno R. Ellenbogen”, 10 mai 2007

(„Mesajul MS Regelui Mihai I, 10 mai 2007, Palatul Elisabeta”, accesibil online la

http://www.familiaregala.ro/?id2=0202020003&lng= (23 aprilie 2008).
44
 Transformarea regalităţii româneşti

a democraţiei de tip euro-atlantic, ci în plan identitar şi psihologic. România a

avut de rezolvat în ultimele decenii o chestiune identitară puternică şi nu a
rezolvat-o! Şi aceasta nu numai pentru că clasa politică este chemată să o rezolve;
ea se vede foarte bine astăzi, când apele s-au limpezit: România funcţionează
după reguli europene din punct de vedere militar, politic, economic şi cu toate
acestea traversează o criză. Este cel mai bun exemplu ca în medicină, să vezi că,
odată ce ai înlocuit o parte din cauze, rămâne totuşi un simptom. Deci el nu vine
de la ceea ce am crezut noi că este”23.
Inevitabil, trebuie spus că parcursul Casei Regale a devenit intens şi
accelerat, odată cu adâncirea procesului de integrare a României în Uniunea
Europeană şi, pe măsură ce acest lucru a fost util şi vizibil, reconectarea Casei
Regale la palierul instituţional a devenit un proces în dublu sens. Multiplele
angajamente şi dimensiuni pe care Familia Regală le-a conexat cu necesităţile
societăţii româneşti au transformat pe deplin şi drumul acestei instituţii. Astfel,
ascensiunea rolului Familiei Regale în societatea românească trebuia să aducă, în
mod natural, şi o clarificare internă a raporturilor de putere şi status între
membrii acesteia. Ca orice instituţie, ierarhia şi componenta organizaţională sunt
o carte de vizită şi o proiecţie în timp, fără de care orice exerciţiu de leadership, pe
termen lung, devine vulnerabil. Cu atât mai mult cu cât această instituţie cu o
vechime de peste 140 de ani îşi impune viziunea şi valorile tocmai prin ideea de
continuitate şi reprezentare. Aşa cum au declarat în repetate rânduri repre-
zentanţii Casei Regale, menirea fundamentală a unei familii dinastice este aceea
de a „livra naţiunii şefi de stat”24. În acest sens şi plecând de la această logică,
susţinătorii şi cei care au făcut referire doar indirect la fenomenul monarhismului
românesc s-au întrebat deseori care este ierarhia în baza căreia legitimitatea
Familiei şi a rostului dinastic capătă sens. Aşa cum am văzut în cazul parcursului
interbelic, structurile de putere din interiorul Familiei erau reglementate în baza
normelor care activau sau se suprapuneau Codului Civil.
În fond, esenţa fundamentală a existenţei unei dinastii, fie aceasta
domnitoare sau nu, este aceea de a proiecta, de a evidenţia spre viitor oameni de
stat şi lideri autentici care să poată călăuzi naţiunea spre obiective strategice. O
casă regală fără un statut dinastic stabilit public şi clar era o instituţie incertă,
care ar fi continuat ambiguităţile referitoare la relaţiile din interiorul său. Lipsa
normelor interne reprezenta o vulnerabilitate însăşi şi un obstacol în calea pro-
cesului de dezvoltare, de emancipare şi de reinstituţionalizare a regalităţii. Până la
urmă, aceasta este şi diferenţa care separă o familie regală de clasa politică în
ansamblul ei: transparenţa predării puterii, viziunea clară a angajamentului cu
                                                          
23 Principele Radu, interviu acordat BBC, 2 mai 2007 („Regele Mihai va vorbi despre

situaţia din România pe 10 mai”, accesibil online la http://www.bbc.co.uk/romanian/

news/story/2007/05/070502_regele_mihai_pozitie.shtml (15 mai 2007).
24 Mihai Gădălean, interviu cu Principele Radu: „Nu vom forma un partid, nu vom

candida, nu vom deveni miniștri!”, Foaia transilvană, 21 iulie 2008.

45 
 Alexandru Muraru

propriul popor, predictibilitatea acţiunilor şi a mutărilor politice, dar mai ales

respectul alegerii şi încrederii acordate din generaţie în generaţie pentru marile
proiecte naţionale. În acelaşi context, vârsta biologică a Regelui Mihai îndemna la
trasarea unui testament de putere generaţional. Cu toate că societatea
românească era familiarizată cu prezenţa Principesei Margareta, cu statutul său
(principesă moştenitoare) şi cu momentul când acest lucru fusese consfinţit de
decizia Regelui (30 decembrie 1997), un document oficial nu mai putea întârzia.
Astfel, la 30 decembrie 2007, în ziua când se împlineau 60 de ani de la abdicarea
forţată a monarhului, la un deceniu distanţă de când Mihai I anunţase succe-
siunea, Familia Regală a organizat, într-un cadru privat, la Castelul Săvârşin, cere-
monia semnării de către Rege, a noului „Statut Dinastic al Familiei”, numit
Normele fundamentale ale Familiei Regale ale României25. Mass-media şi opinia
publică au fost anunţate printr-un comunicat de presă că „evenimentul subliniază
continuitatea şi valorile perene ale Casei Regale a României, dincolo de
meandrele istoriei”26.
Documentul Casei Regale27 este construit într-un puternic spirit legalist şi
oficial: se face apel la principii de drept, la continuitate, la respectarea statutului
şi la toate urmările care decurg din aceste norme. De fapt, acest act îşi funda-
menta importanţa şi legitimitatea pe două paliere: în primul rând, sunt trasate
regulile – de ordin intern (familial), dar şi extern (societal) – după care membrii
Familiei Regale îşi îndeplinesc angajamentele în baza apartenenţei lor la cadrul
oficial al Casei Regale; în al doilea rând, este stabilită cea mai importantă decizie
pe termen lung a acestei instituţii: ordinea succesiunii la şefia Familiei sau, în caz
de domnie, la tron. Normele fundamentale ale Familiei Regale a României au forma
unui testament cu valoare normativă şi istorică. Promulgat prin semnătura
Regelui, statutul precizează în introducere că, în momentul intrării sale în vigoare
(30 decembrie 2007), „toate statutele precedente şi toate privilegiile, apelativele,
titlurile, rangurile şi drepturile dinaştilor sau ale descendenţilor lor sunt revo-
cate”28. Documentul subliniază intenţia Familiei Regale: crearea unui „moment
zero”, care să marcheze relansarea în profunzime a istoricei instituţii. „Anul
strategic” 2007 nu era doar momentul aderării României la Uniunea Europeană, ci
şi o reafirmare a instituţiei dinastice.

                                                          
25 Biroul de presă al Majestăţii Sale Regelui, Comunicat de presă, 30 decembrie 2007

(„Principesa Margareta, moștenitoarea tronului României”, accesibil online la

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2142475-principesa_margareta_mostenitoarea_
tronului_romaniei.htm (30 decembrie 2007).
26 Ibidem.
27 Casa Regală a României (Hohenzollern-Sigmaringen), Normele fundamentale ale

Familiei Regale, 2007, accesibil online la http://www.familiaregala.ro/upload/p0002_

NormeleRomana.pdf (16 iulie 2008).
28 Ibidem, p. 3.

46
 Transformarea regalităţii româneşti

Construit ca o „constituţie familială”, documentul Casei Regale adună, în

cele aproape 20 de pagini, cinci capitole şi două anexe, valorile, normele şi
descendenţii săi la tron. Insistându-se pe credinţa ortodoxă şi puterea Divinităţii,
normele includ, în primul capitol (art. 1, alin. 1), o definiţie statutară a organizării
instituţiei monarhice: „Casa Regală este o comunitate de familie autonomă,
înfiinţată şi organizată pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum în
vigoare”29. O altă noutate vine să consfinţească tradiţia internă a Familiei din
ultima jumătate de secol. Cu toate că actul oficial al căsătoriei dintre Regele Mihai
şi Principesa de Bourbon Parma s-a încheiat la 10 iunie 1948, după ce Regele
Mihai fusese forţat să abdice, apelativul care s-a folosit ulterior, în toate docu-
mentele oficiale ale Casei Regale, a fost acela de „Regina Ana”, cu toate că nu
fusese niciodată încoronată ca regină. Inspirată, deducţia are valoare de simbol şi
a fost păstrată şi în noul statut: la aliniatele 2 şi 7 se precizează că, în momentul în
care prezumtivul moştenitor va prelua şefia Familiei, acesta va purta titlul şi ape-
lativul de „Rege” sau „Regină”, indiferent de poziţia instituţiei dinastice – dacă va
fi domnitoare sau nedomnitoare. Argumentul principal al acestei cutume, în
opinia noastră, este unul istoric: atât timp cât nici un regim politic, de la 1948
până în prezent, nu a restabilit organic legătura cu istoria naţională de la 1947 –
în speţă, revenirea referendară la monarhia constituţională – şi nu a făcut o
analiză constituţională şi juridică a actului de abdicare de la 30 decembrie 1947,
Casa Regală va continua să folosească pentru Şeful Casei Regale apelativul şi
titlul de „Rege” sau „Regină”. Un argument în plus este acela că niciodată, după 30
decembrie 1947, Regele nu a recunoscut actul de abdicare, dezavuându-l cu
fiecare ocazie şi catalogându-l ca fiind „nul şi neavenit”.
Se cuvine să remarcăm, de altfel, în privinţa procesului evoluţiei Familiei
Regale şi al etapelor premergătoare instituţionalizării, în contextul situaţional
generat de noile realităţi politice după 1997 şi 2007, că a existat un fenomen
circumscris acestuia, şi anume cel al legăturilor de familie şi al sporirii identităţii
naţionale al dinastiei. Este important acest pas pentru a descifra şi mai bine
tranziţia instituţionalizării. De altfel, Regele a evidenţiat în interviurile30 cu
valoare memorialistică acordate imediat după 1989 că în perioada exilului a refu-
zat să adauge în documentele civile oficiale numele „Hohenzollern” – folosind
titulatura „de România” –, pe care nu doar dinastia îl purtase până la Regele
Ferdinand, dar tradiţia relaţiilor caselor europene a României şi Germaniei sta-
tuase această cutumă, inclusiv în cazul lui Mihai I, ca principii moştenitori (şi nu
numai) să poarte şi titulatura „de Hohenzollern”, titlu acordat ad personam, ca o
reparaţie simbolică a legăturii cu Casa Regală ce dăduse naştere tinerei dinastii
române, dar şi ca o ancorare în interiorul familiilor europene. Ca urmare a
deciziei României de a lupta împotriva Germaniei, legăturile de familie au fost
                                                          
29 Ibidem, p. 5.
30 Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, București,

1997, p. 105.
47 
 Alexandru Muraru

întrerupte atunci, Casa de Hohenzollern excluzându-l pe monarhul român din

rândurile sale, iar în 1921, dinastia a devenit oficial complet independentă şi
autohtonă. De altfel, începând cu anul 2004, titlul (ad personam, nedinastic, cu
valoare de consort) de principe de Hohenzollern-Veringen acordat soţului
Principesei Moştenitoare Margareta de către Casa de Hohenzollern-Sigmaringen
în 1999, prin şeful acesteia, a fost contestat31, iar ulterior au existat conflicte de
familie32, care au adus în discuţie ascendentul încă existent al Casei de
Hohenzollern asupra Familiei Regale a României. De aceea, în 2011, când se
împlineau 130 de ani de la proclamare, iar Regele urma să celebreze 90 de ani de
viaţă, la 10 mai, Mihai I decidea33, printr-un document oficial intern, „în virtutea
autorităţii (…) nedisputate ca şef al Casei Regale” şi ţinând cont de voinţa Regelui
Ferdinand de a da „un caracter naţional şi independent dinastiei”, precum şi
apelând la unele articole punctuale adoptate în interiorul Normelor fundamentale
ale Familiei Regale a României, „ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice cu
Casa de Hohenzollern”. Aceeaşi decizie adăuga două noi hotărâri ce întăreau
independenţa, identitatea şi rolul naţional al dinastiei autohtone: „Casa Regală
română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de «Casa Regală a
României»” şi „nici un membru al familiei regale a României nu va mai purta şi
nu va mai avea dreptul să poarte sau să folosească vreun titlu conferit (ereditar
sau ad personam) de orice şef al casei princiare de Hohenzollern. Capul Casei
Regale a României rămâne singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea
oricărui titlu sau distincţie”34. Actul din 10 mai 2011 însemna o reafirmare a
faptului că Familia Regală a României devenise o dinastie naţională35 pe deplin

                                                          
31 „Presa despre acuzaţiile aduse Principelui Radu”, accesibil online la http://www.

familiaregala.ro/presa/articol/presa-despre-acuzatiile-aduse-principelui-radu (25 iulie 2017).

32 Pe lângă alte chestiuni interne, de ordin familial, au existat două tipuri de situaţii, care

au făcut practic imposibilă continuarea relaţiei cu casa de Hohenzollern: 1. capacitatea

șefului Familiei de Hohenzollern de a acorda sau retrage titluri, în condiţiile dreptului
și legilor Germaniei, stat republican, în dezacord cu dreptul dinastic de a acorda titluri,
ca un drept de familie și 2. legăturile strânse ale noului șef al Familiei de Hohenzollern
și urmașii nelegitimi ai lui Carol al II-lea, care au contestat în permanenţă componenţa
și succesiunea Familiei Regale a României, generaseră pericolul ca aceștia să emită
pretenţii de succesiune la șefia Casei Regale a României (pentru detalii, vezi Filip-
Lucian Iorga, „Casa Regală a României nu are de ce să rămână legată acum de zona
umbroasă a familiei de Hohenzollern”, disponibil online la http://www.contributors.ro/
interviu/filip-lucian-iorga-%E2%80%9Ccasa-regala-a-romaniei-nu-are-de-ce-sa-ramana-
legata-acum-de-zona-umbroasa-a-familiei-de-hohenzollern%E2%80%9D, 26 iulie 2017).
33 „Regele Mihai anunţă ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern”,

Mediafax, 10 mai 2011, disponibil online la http://www.mediafax.ro/social/regele-mihai-

anunta-ruperea-legaturilor-istorice-si-dinastice-cu-casa-de-hohenzollern-8257364 (26 iulie 2017).
34 Ibidem.
35 Filip-Lucian Iorga, loc. cit.

48
 Transformarea regalităţii româneşti

validată de generaţiile sale, de suportul popular, în ciuda schimbărilor politice

care-i curmaseră la un moment dat continuitatea.
Statutul dinastic actual al Casei Regale a României reglementează şi situaţia
descendenţilor Regelui Carol al II-lea. După cum bine se cunoaşte, fiul Regelui
Ferdinand şi al Reginei Maria a avut, după căsătoria nerecunoscută cu Zizi
Lambrino, un fiu pe nume Mircea Lambrino. Fiul acestuia, Paul Lambrino, nu a
încetat să-şi revendice drepturile dinastice şi succesorale, implicit cele legate de
proprietăţile regale, care decurgeau de aici. Creându-şi o casă regală aproape
paralelă, nerecunoscută de nicio dinastie europeană, fără legitimitatea şi succesul
celei conduse de Regele Mihai, Lambrino s-a autointitulat încă de la venirea sa în
România, în 1990, „Alteţa Sa Regală Prinţul Paul de România”. Este aproape de
neconceput apartenenţa sa la Familia Regală a României, din moment ce Regele
Ferdinand şi statul român nu au recunoscut niciodată mariajul lui Carol al II-lea
cu Zizi Lambrino, iar Ferdinand a lăsat prin testament, în mod direct, lui Mihai
proprietăţile şi bunurile Familiei printr-un codicil adăugat la testamentul regal
din 1927. Normele fundamentale de la sfârşitul lui 2007 stabilesc în chip explicit,
la art. 1, alin. 6, faptul că „descendenţii Regelui Carol al II-lea al României, pe
orice ramură colaterală, îşi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în
timpul domniei Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea. Potrivit dorinţei şi pre-
cedenţei stabilite de Majestatea Sa, aceşti descendenţi vor continua să fie excluşi
din linia de succesiune şi nu vor fi membri ai Casei Regale a României”36.
Documentul mai aducea o noutate legată de atribuirea titlurilor ad personam
celor care nu fac parte din Familia Regală. Modalitatea prin care consorţii princi-
peselor Familiei Regale a României sau consoartele principilor Familiei Regale a
României dobândesc titluri şi apelative este reglementată de statut, respectiv prin
decizia Şefului Casei Regale. Mai mult decât atât, este invocat explicit, la art. 1,
alin. 10, faptul că „nici o persoană născută în principal ca membru al unei Case
Regale sau Princiare străine nu poate intra în Linia de succesiune a Casei Regale a
României şi nu se poate bucura de vreun alt privilegiu dinastic”37.
Transmiterea puterii generaţionale este practic fundamentul şi argumentul
principal al acestui statut dinastic. Astfel, documentul precizează, în anexa I, că,
în momentul decesului Regelui Mihai, ce-i care îi vor succeda la conducerea
Dinastiei române vor fi: „ASR Principesa Moştenitoare Margareta (Custode al
Coroanei României), ASR Principesa Elena a României, Nicolae de Roumanie
Medforth Mills (care a devenit iniţial ASR Principele Nicolae al României la 1
aprilie 2010, potrivit documentului Şefului Casei Regale a României, aşa cum a
fost dat la 5 ianuarie 2005), Elisabeta Karina de Roumanie, ASR Principesa Irina a
României, Michael de Roumanie Kreuger, Angelica de Roumanie Kreuger, ASR

                                                          
36 Casa Regală a României (Hohenzollern-Sigmaringen), Normele fundamentale ale

Familiei Regale, p. 6.
37 Ibidem.

49 
 Alexandru Muraru

Principesa Sofia a României, Elisabeta Maria Biarneix, Principesa Maria a

României”38.
La cinci ani de la atribuirea titlului de „principe” şi a calificativului de
„alteţă regală” lui Nicolae, fiul principesei Elena, a doua fiică a regelui Mihai, pe 1
august 2015 monarhul a luat decizia de a-i retrage acestuia titlul acordat, de a-l
deposeda de calificativul atribuit şi de a-l exclude din linia de succesiune la tron.
Anunţul deciziei39 sublinia că hotărârea fusese luată de Mihai I „în calitate de Şef
al Casei şi Familiei Regale ale României (…) cu gândul la România timpurilor care
vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele
Coroanei”40. Mihai I mai transmitea public că „Familia Regală şi societatea
românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul
modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la
ceilalţi”, ceea ce dădea câteva indicii asupra motivelor pentru care nepotul său
fusese exclus din cadrul dinastiei. Totodată, deşi vestea aproape că a şocat socie-
tatea românească, deschizând noi dezbateri şi polemici cu privire la deciziile din
interiorul Casei Regale şi la viitorul regalităţii, a adus la o zi distanţă şi poziţia
fostului principe Nicolae. Acesta îşi asuma excluderea din dinastie şi adăuga că
„poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana
României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept.
De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui
este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi prin-
cipiile în alt mod”41. Deşi nu au fost anunţate oficial alte decizii ale şefului şi Casei
Familiei Regale, linia de succesiune a fost modificată în ultimii ani, alţi trei membri
ai Familiei Regale părăsind această ierarhie. Cel mai probabil, principesa Irina şi
copiii acesteia, Michael de Roumanie Kreuger şi Angelica de Roumanie Kreuger, au
fost excluşi ca urmare a problemelor de natură legal-penală în care fiica Regelui a
fost implicată42 în 2013 în Statele Unite ale Americii. Anexele ce însoţesc normele
organice ale Familiei Regale au fost astfel modificate în consecinţă.
Cu toate că între acest statut şi decizia Regelui Mihai, cunoscută prin
discursul de la 30 decembrie 1997 pe care l-am amintit mai devreme, nu a fost
făcut public niciun document, Normele fundamentale aduc cu sine o anexă (a II-a)

                                                          
38 Ibidem, anexa I, p. 14.
39 „Comunicatul Biroului de Presă al Majestăţii Sale, 10 august 2015”, disponibil online la

http://www.familiaregala.ro/stiri/articol/comunicatul-biroului-de-presa-al-majestatii-sale-
10-august-2015 (26 iulie 2017).
40 Ibidem.
41 „Comunicatul Biroului de Presă al Majestăţii Sale, 11 august 2015”.
42 Carla Dinu, „SUA: Principesa Irina, fiică a regelui Mihai, și soţul său, arestaţi pentru

organizarea de lupte de cocoși. Casa Regală: Sperăm că justiţia va soluţiona în cel mai
just și rapid mod acest caz”, Hotnews.ro, 16 august 2013, disponibil online la
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15387830-sua-principesa-irina-fiica-regelui-mihai-
sotul-sau-arestati-pentru-organizarea-lupte-cocosi-presa.htm (26 iulie 2017).
50
 Transformarea regalităţii româneşti

cu valoare de ordin familial intern, datată 5 ianuarie 2005, în care este enunţată
dorinţa Regelui ca următorul succesor la Şefia Familiei să fie Principesa
Margareta: „Fiica mea cea mare, Principesa Margareta, va fi succesorul meu
dinastic şi Şef al Casei Regale a României, după moartea mea. În cazul în care
Naţiunea română şi Parlamentul României vor considera potrivită folosirea
monarhiei ca formă de guvernământ, solicit Parlamentului să renunţe la aplicarea
legii salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor
societăţii româneşti”43.
Apelul la modificarea legii salice din 2005 vine să confirme ceea ce Regele
amintise deja în mai multe rânduri, inclusiv în alocuţiunea din 30 decembrie 1997.
Faţă de Constituţia din 1923, actul fundamental în baza căruia Suveranul a reuşit
să treacă timp de şase decenii peste vicisitudinile istoriei, drepturile femeilor s-au
modificat fundamental în Europa. Casele regale din Europa, cum ar fi cea a
Olandei sau a Marii Britanii, au fost sau sunt conduse de femei. Universalitatea
dreptului de vot este un fapt obişnuit, iar femeile deţin poziţii importante în
aproape toate domeniile de activitate. În acest sens, punctul B al primei anexe din
normele organice ale Familiei Regale este îndreptăţit să argumenteze renunţarea
la îndepărtarea femeilor din drepturile succesorale: „În semn de recunoaştere a
integrării României în Uniunea Europeană şi a obligaţiilor pe care acest lucru le
presupune, în special Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Noi modificăm
principiile şi practica legii salice, cu descendenţă exclusiv masculină, care nu va
mai fi folosită la stabilirea succesiunii”44.
În ceea ce priveşte adopţia, Normele fundamentale ale Familiei Regale păs-
trează principiul statutelor interbelice discutate mai devreme. Astfel, documentul
stipulează faptul că nicio adopţie nu va primi acceptul Şefului Familiei, însă
acestea, potrivit legilor în vigoare, nu pot fi oprite. Totodată, documentul prevede
că, întocmai ca în cazul documentelor care reglementau relaţiile de familie şi
civile până în 1947, în cazul căsătoriilor şi divorţurilor care nu primesc
consimţământul Regelui, acestea nu vor fi recunoscute dinastic. De asemenea,
membrii Casei Regale care vor încheia căsătorii fără acceptul Şefului Familiei vor
pierde, pe cale de consecinţă, toate drepturile, privilegiile şi onorurile45.
Noutăţile pe care statutul aflat în vigoare astăzi le mai aduce sunt legate de
partea administrativă şi de gestionarea bunurilor Familiei. Este reînfiinţată, în
chip statutar, „Casa Majestăţii Sale Regelui”, constituită ca „structură adminis-
trativă aflată sub autoritatea Şefului Casei Regale a României, organizată potrivit
ordinelor şi regulamentelor proprii. (...) Casa Majestăţii Sale Regelui coordonează
administrarea averii Casei Regale, potrivit deciziilor Şefului Casei Regale a

                                                          
43 Casa Regală a României (Hohenzollern-Sigmaringen), Normele fundamentale ale

Familiei Regale, anexa II, p. 15.

44 Ibidem, anexa I, p. 14.
45 Ibidem, pp. 8-9.

51 
 Alexandru Muraru

României, face numiri pentru titluri şi distincţii, informează pe toţi membrii

Familiei Regale despre deciziile care îi privesc”46.
Procesul tranziţional către reinstituţionalizarea Familiei Regale parcurge o
importantă etapă prin aceste norme, iar ele evidenţiază o realitate: „Casa Regală”
nu desemnează doar generic instituţia Familiei Regale, politicile şi poziţia
dinastiei în societate, ci face trimitere la o instituţie reală, înfiinţată de Carol I la
1866. Cu o structură mult mai complexă decât acum, instituţia Casei Regale era
alcătuită din Casa Civilă, Casa Militară şi Casa Reginei, iar cel care conducea la
nivel administrativ şi protocolar curtea era „Mareşalul Curţii Regale”. Acesta avea
rang de demnitar şi reprezenta oficial instituţia pe lângă Guvern, ministere şi pe
lângă reprezentanţii acreditaţi ai corpului diplomatic47. În final, acest statut
dinastic stabileşte şi puterea sa simbolică. La articolul 15, alin. 1 se prevede în
mod explicit inactualitatea vechilor norme şi regulamente: „Acest document,
numit Normele fundamentale ale Casei Regale a României – Statutul complet al
Casei Regale, înlocuieşte toate Statutele, regulile şi regulamentele anterioare”48.
Trebuie remarcat, în contextul pregătirii succesiunii şi a reconectării statale
a Casei Regale între instituţiile recunoscute oficial, că ultimii ani au adus două
noi structuri interne, care au formalizat practic nivelul de decizie intern şi au pus
elitele societăţii în interiorul celuilalt organism, democratizând hotărârile dinas-
tice. Ambele organisme apropie şi mai mult modelul interbelic, cu o Casă Regală
instituţionalizată de cea în desfăşurare şi conturează un model instituţional-biro-
cratic, cu organisme de tip semiplenar, reprezentative şi dinamice din punctul de
vedere al adoptării deciziilor. Normele fundamentale ale Familiei Regale adaugă
astfel reînfiinţarea Consiliului Familiei Regale. Această structură internă are rolul
de a lua deciziile strategice din punct de vedere dinastic, fiind compusă din
totalitatea membrilor Familiei, dar rămâne prioritară puterea suverană a Şefului
Familiei Regale: „Totalitatea deciziilor şi a rezoluţiilor rămâne atributul exclusiv
al Şefului Casei Regale a României”49. În 2010, ca urmare a evoluţiilor politice şi a
apropierii naturale a succesiunii, Şeful Casei Regale a decis înfiinţarea celui de-al
doilea organism intern, cu rol decizional strategic, paralel şi complementar,
respectiv Consiliul Familiei Regale. Înfiinţat la 1 octombrie 2010, „cu scopul de a fi
un corp consultativ, care să ajute «prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei
Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică,
economico-financiară, politică şi dinastică”», acest organism este precursorul
                                                          
46 Ibidem, p. 11.
47 Familia Regală a României, Raport anual 2006-2007, 2008, p. 36.
48 Casa Regală a României (Hohenzollern-Sigmaringen), Normele fundamentale..., p. 12.
49 „Normele fundamentale ale Familiei Regale a României” (Statutul complet al Casei

Regale a României, Promulgat prin semnătura Majestăţii Sale Regelui Mihai I al

României pentru a succeda tuturor celorlalte Statute și Legi ale Casei, începând cu 30
decembrie 2007), disponibil online la http://familiaregala.ro/familia-regala/normele-
fundamentale-ale-familiei-regale-a-romaniei (28 iulie 2017).
52
 Transformarea regalităţii româneşti

comitetelor politice şi consultative, informale sau formale, care au fost înfiinţate

de Regele Mihai de-a lungul timpului, atât în perioada exilului, cât şi în perioada
imediat următoare prăbuşirii comunismului50.

Formule inedite de pre-instituţionalizare a regalităţii: turneele

europene, Biroul Reprezentantului Special, poziţia de şef
al statului în viziunea Casei Regale
Au existat de-a lungul timpului, din practica regalităţii româneşti, câteva
formule inedite de pre-instituţionalizare. Putem considera parcursul
instituţional-diplomatic al Regelui Mihai încă din perioada exilului sau chiar din
anii ’90, atunci când în turnee în special din Europa de Vest şi Statele Unite ale
Americii le cerea politicienilor şi puterilor occidentale o privire atentă asupra
României şi susţinerea în interiorul procesului de integrare în structurile
euroatlantice. În acest sens, în urma experienţelor care au debutat în 1997 şi care
s-au aprofundat în 2002 prin cele două turnee51 în vederea aderării României la
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană, Familia Regală
s-a individualizat ca un actor instituţional în sine, cu rol diplomatic şi de
reprezentare. Apelul suveranului era bazat52 pe principiile organizaţiilor europene
şi euro-atlantice, cum ar fi respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei
de piaţă, salvgardarea culturii naţionale, promovarea şi respectul pentru adevărul
istoriei naţionale, protejarea proprietăţii private şi consolidarea procesului de
restituire, întărirea statului de drept şi a democraţiei, protejarea drepturilor
minorităţilor naţionale şi relaţii externe cu vecinii, precum şi protecţia comu-
nităţilor româneşti din afara graniţelor.
Mai mult, experienţa dialogului oficial dintre Familia Regală şi autorităţi a
continuat după 2001 într-o formulă inedită, care a dat imbold unei recuperări
instituţionale parţiale prin care Casa Regală a avut la dispoziţie un vehicul de
reprezentare instituţională. Biroul Reprezentantului Special al Guvernului
României pentru Integrare, Cooperare şi Dezvoltare Durabilă a funcţionat între
anii 2002-200853 şi a fost practic o ministructură de tip cabinet a unei poziţii de
                                                          
50 „Consiliul Regal”, disponibil online la http://www.familiaregala.ro/familia-regala/

consiliul-regal (28 iulie 2017).

51 Pentru o descriere în detaliu a celor două turnee diplomatice desfășurate de Regele

Mihai și Familia Regală în anii 1997 și 2002, vezi Alexandru Muraru, Cum supra-
viețuiește monarhia într-o republică? Regele Mihai, românii și regalitatea după 1989,
prefaţă de Emil Hurezeanu, Editura Curtea Veche, București, 2015; Alexandru Muraru,
Republica monarhică. Aportul familiei regale la integrarea euro-atlantică a României, ed.
cit., pp. 41-69; Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Persona, Editura Nemira &
Co., București, 2006, pp. 312-318.
52 Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, op. cit., p. 313.
53 Pentru o sinteză a misiunii și acţiunilor Biroului Reprezentantului Special al

Guvernului României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă, vezi

53 
 Alexandru Muraru

consilier de stat în cadrul Guvernului României, fără personalitate juridică

proprie, având acţiunile şi cheltuielile de funcţionare finanţate din Fondul pentru
Promovarea Imaginii Externe, în baza proiectelor supuse aprobării Executivului la
începutul fiecărui an. În luna ianuarie 2008 era reconfirmată, prin publicarea în
Monitorul Oficial, această poziţie. Folosirea termenilor principe şi Casa Regală era
o acceptare sui-generis a existenţei Familiei Dinastice în prim-planul puterii
executive. Acest proiect al reprezentantului special al Guvernului României
pentru Cooperare, Integrare şi Dezvoltare Durabilă a fost conceput după modelele
britanic, spaniol, olandez, belgian şi danez54.
Ideea organismului plecase de la cele opt vizite externe pe care Familia
Regală le desfăşurase în turneul pentru susţinerea aderării României la NATO, iar
această formulă de reprezentare „arătase guvernării de atunci că e bine să
instituţionalizeze prezenţa Familiei Regale în viaţa publică românească”. Această
„neobişnuită instituţie”, care „a reluat perspectiva istorică a 137 de ani de
prezenţă în şi pentru România a Familiei Regale”, a funcţionat mai bine de şase
ani. În toată această perioadă, structura a reuşit să traverseze guvernări de
orientări şi coaliţii politice diferite, fiind percepută mai degrabă ca un acord poli-
tic şi un compromis al clasei politice. Totodată, organismul creat a fost asimilat
unuia neutru din punct de vedere politic, neafiliat spectrului partizan, aşa cum
îndeobşte sunt consideraţi în genere consilierii unui prim-ministru sau ai unui
guvern55.
Structura de reprezentare a fost un mecanism inedit, care a adăugat formu-
lelor guvernamentale de reprezentare consacrate – ministere, agenţii, ambasade
etc. – o instituţie naţională personificată de un membru al Familiei Regale, supra-
punând practic simbolistica, identitatea şi tradiţia unei dinastii peste o compo-
nentă executivă. Angajamentele Biroului Reprezentantului Special al Guvernului
au acoperit o vastă paletă de domenii, care a depăşit inclusiv titulatura sa oficială.
Atât în interiorul graniţelor, în comunităţi urbane şi rurale, cât şi aproape pe
întreg mapamondul, reprezentantul Executivului şi al Familiei Regale a avut
anual în jur de 700 de angajamente, „o performanţă cantitativă pentru orice
demnitar”. S-au realizat numeroase proiecte de reprezentare, delegaţii economice,
culturale şi educaţionale, s-au creat asociaţii nonguvernamentale, iniţiative locale,
regionale, naţionale sau chiar europene care au implicat mediile comunitar,
antreprenorial, cultural, militar, civic etc. Vizitele înalţilor oficiali europeni sau
din întreaga lume la Bucureşti includeau de cele mai multe ori o întrevedere cu
înaltul reprezentant al Guvernului, un mesaj important asupra simbolisticii
                                                          
Alexandru Muraru, Republica monarhică, ed. cit., pp. 70-94.
54 Radu de Hohenzollern-Veringen, Principe Consort, Altfel: legământul noii generații

regale. Principele Radu al României în dialog cu Nicolae Drăguşin, cuvânt înainte de

Andrei Brezianu, Editura Polirom, Iaşi, 2009, p. 173.
55 Vladimir Creţulescu, Corina Murafa, Principele Radu: un destin, Editura Litera

Internaţional, București, 2009, pp. 108-112.

54
 Transformarea regalităţii româneşti

instituţionale şi a anvergurii de care s-a bucurat acest cadru instituţional oferit

unui membru al Familiei Regale a României. În aceste condiţii de cvasi-instituţie
„republicano-monarhică”, mesajul, filosofia instituţională, rezultatele şi propa-
garea misiunii în sine au depăşit cu mult limitele proiectului, dovedindu-se astfel
că iniţiativa fusese în sine rezultatul unui acord politic de durată, o paradigmă
instituţionalizată de reprezentare a României atât în plan intern, cât şi interna-
ţional, iar în plan particular, focalizat pe integrarea ţării în Uniunea Europeană56.
În expunerea parcursului către reinstituţionalizarea regalităţii, iniţiativa
reprezentantului special a fost un punct important şi o bornă instituţională
semnificativă, pentru că a reuşit să convingă atât mediul politic, cât şi opinia
publică nu doar asupra utilităţii demersului, cât mai degrabă a viabilităţii sale, a
eficienţei şi posibilităţii derulării unor asemenea transformări şi renaşteri
instituţionale. Totul s-a desfăşurat într-un context inedit, generat de forma de
guvernământ – la prima vedere, incompatibilă cu crearea unei Case Regale
instituţionale – şi de oportunitatea geopolitică a României la acel moment. Însăşi
Casa Regală a văzut57 în conturarea şi funcţionarea acestei instituţii – ea însăşi
autodefinindu-se ca „parte substanţială a acestui proiect” – o „construcţie
inspirată”, având o „perspectivă interdisciplinară pe termen lung”, „o abordare
holistică”, „focalizată pe esenţa construcţiei europene” şi care denota, în contextul
constituţional românesc, „stabilitatea politică”. Modelul de implicare oficială,
executivă a unui membru al Casei Regale nu era ceva nefiresc, dar era unic în
prezentul românesc. La nivelul anilor 2000, existau numeroşi reprezentanţi ai
familiilor europene angrenaţi în activităţi de reprezentare, cu suport guverna-
mental, exemple în acest sens fiind principele Andrew al Marii Britanii, repre-
zentant special al Guvernului britanic pentru Comerţ şi investiţii, Principele de
Asturia în Spania, Principele Moştenitor Willem-Alexander în Olanda, Principele
Moştenitor Philippe şi principesa Astrid în Belgia, principele Moştenitor Haakon
în Norvegia etc.58
Casa Regală aprecia că „apariţia Biroului Reprezentantului Special nu este
întâmplătoare, întrucât instituţia regală în România nu este un experiment
importat acum 137 de ani. Avem o tradiţie a ideii monarhice, legată de suvera-
nitatea spaţiului politico-românesc. Problema majoră a acestui filon monarhic a
fost însă fragmentarea, întârzierea, eclipsarea sau exilarea sa de-a lungul duratei
istorice, de alternative impuse din exterior. Monolitizarea societăţii după 1945,
impusă de comunism, a echivalat nu doar cu exilarea membrilor Familiei Regale,
dar şi a unei tradiţii istorice regăsite”. Instituţia care a funcţionat între 2002 şi
                                                          
56 Ibidem.
57 Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Europa din noi: regalitatea și democrația-

spectacol, Editura Polirom, Iași, 2005, pp. 166-170.

58 Radu, Principe al României, Trei poduri peste lume: consemnări între anii 1982 și 2003,

prefaţă de Michel Camus, postfaţă de Olivier, Marchiz de Trazegnies, Curtea Veche

Publishing, București, 2013, p. 406.
55 
 Alexandru Muraru

2008 era, în viziunea Familiei Regale, „o reuşită, pentru că reprezintă, în esenţă, o

reactivare a susţinerii şi promovării interesului naţional românesc, printr-un mod
instituţionalizat”, iar misiunea sa era aceea de a încerca „să pună împreună
elemente ale regiunilor ţării noastre cu spaţii europene echivalente”. Mai mult,
Casa Regală considera că „produsul instituţional numit Biroul Reprezentantului
Special” dispunea de toate coordonatele necesare pentru a participa la construcţia
europeană, beneficiind de „simbolul numit familie”, „o familie istorică, detaşată de
interese politice, care participă la ridicarea unei Europe noi, la consolidarea
familiei europene”. Instituţia dinastică a identificat, totodată, după primii ani de
activitate, câteva „atuuri” ale Biroului Reprezentantului Special: imaginea
„«detaşată de factorul politic»”, „singura voce instituţionalizată care se bazează pe
o perspectivă istorică de 137 de ani”, „efectul subliminal pe care îl produce repre-
zentantul unei case regale prin ideea de ritual, respect suplimentar, deschidere mai
generoasă”, „structură de reprezentare ce acoperă simultan interiorul şi exteriorul
ţării şi atinge, în ambele planuri, aspecte economice, de integrare, politice, de
apărare, culturale, educaţionale, de mediu înconjurător”, „singura instituţie de acest
fel din ţările candidate la Uniunea Europeană şi NATO”, „singura structură oficială
de reprezentare a României intrinsec legată, familial şi cultural-identitar, de
aproape toate ţările Europei şi de jumătate din şefii de stat ai Uniunii”59.
Proiectul guvernamental, care a funcţionat atât în perioada de preaderare,
cât şi după integrarea ţării în Uniunea Europeană, a deschis perspectivele unei
noi etape în viaţa Familiei Regale. Experienţa bulgară a avut o rezonanţă impor-
tantă. La sud de Dunăre, fostul rege Simeon de Saxa-Coburg Gotha deţinuse
poziţia de prim-ministru şi finalizase cu succes negocierile pentru aderarea
Bulgariei la Comunitatea Europeană, iar ulterior fostul monarh şi-a creat o for-
maţiune politică cu care să candideze în alegerile generale. Apropierea alegerilor
prezidenţiale din România şi aşteptarea creată în jurul Familiei Regale au conturat
un proiect inedit, practic de neimaginat cu ani înainte. Cu paşi repezi, misiunea
de reprezentare guvernamentală a generat anvergura şi germenii unui proiect
mai amplu, care ar fi vizat o implicare politică substanţială. Mai mult, crizele poli-
tice multiple din anii 2007-2009, cu schimbări de majorităţi guvernamentale,
referendumuri de demitere a preşedintelui, scandaluri şi politizări excesive ale
discursului şi spaţiului public, au adus o interpretare nouă a Casei Regale. Potrivit
acestora, turbulenţele politice din România nu aveau resorturi politice imediate
sau de nerezolvat; ţara traversa o criză identitară profundă, generată de lipsa unei
continuităţi constituţionale şi a unei reveniri la tradiţiile istorice. Mesajul Regelui
din 2007, de Ziua Regalităţii, evocat mai devreme în acest studiu, spunea, în fond,
acest lucru, subliniind urgenţa unui nou act fundamental prin apelul la responsa-
bilitatea oamenilor politici, că, „la început de drum instituţional european şi
atlantic, naţiunea română mai are de îndeplinit un pas istoric. Acest pas nu este

                                                          
59 Ibidem.

56
 Transformarea regalităţii româneşti

unul politic, ci unul identitar şi statal, care angajează viitorul ţării. În deplin
respect pentru tradiţiile noastre şi pentru democraţie, România are nevoie să-şi dăl-
tuiască o Constituţie europeană, care să dea un rol limpede, neechivoc şi comple-
mentar instituţiilor Statului”60. Apelul la modificarea legii fundamentale reprezenta
un îndemn grav şi urgent, dar şi subtil în acelaşi timp, pentru o rearanjare de
ansamblu a sistemului politic, care, după aderarea statului la Uniunea Europeană,
rămăsese cuprins de aceleaşi tare şi mecanisme nefuncţionale în privinţa evoluţiilor
politice, sociale şi economice.
O formulă de preinstituţionalizare a fost şi intenţia de candidatură a
Principelui Radu la funcţia de preşedinte al României. Aparent un nonsens politic
şi tradiţional-istoric, ca un membru al Familiei Regale să intre în competiţia
pentru cea mai înaltă poziţie dintr-o republică, demersul a avut resorturi impor-
tante. Familia Regală a apreciat, în urma experienţelor istorice, constituţionale şi
politice, că modificările şi evoluţiile în structura politică a ţării după exil, anii de
oprelişti şi revenirea dificilă impuneau o altă etapă politică. Implicarea putea deveni
mult mai generoasă, mai profundă şi mai statală dacă poziţia de şef al statului ar fi
fost preluată de un membru al Familiei Regale. În fond, şi modelul bulgar, şi cel
muntenegrean au arătat în ultimii ani că dinastiile nedomnitoare au fost aproape
obligate de statutul lor şi de contextul politic şi social să găsească modalităţi noi şi
oportunităţi fără precedent pentru a reveni în arealul instituţional şi politic. Într-o
conferinţă din 2004 despre Carol I, Principele Radu anunţa modificările de
paradigmă politică şi instituţională ale dinastiei: „Regalitatea este o instituţie
istorică europeană care, la 90 de ani de la moartea lui Carol I, arată că, în România
cel puţin, este capabilă să găsească modalităţi noi, flexibile, creatoare, motivate şi
potrivite de a fi utile”61. De asemenea, Principele Radu afirma în 2009 că, în
eventualitatea în care Casa Regală va fi reprezentată la Palatul Cotroceni,
România ar fi „mai liberă, mai mândră şi mai coerentă”, situaţia politică implicând
pentru România vulnerabilitate, nu din cauza prezentei forme de guvernământ
republicane, ci a modului în care republica a fost instalată (două suprapuneri
ilegitime: 1947 şi 1989 – n.n.), acest lucru „s-a repercutat în inconsistenţa şi lipsa
de respectabilitate a statului şi instituţiilor publice şi, mai ales, în ambiguitatea şi
echivocul raportului dintre instituţii”62.
Într-un mesaj istoric rostit în ianuarie 2004, ca replică pentru diferitele
speculaţii şi acuzaţii la adresa Casei Regale despre o eventuală implicare în viaţa
politică a ţării sau pentru susţinerea anumitor proiecte de diplomaţie publică,
Regele Mihai declara: „Am susţinut ideea românească, din 2001 încoace, dinăun-
trul României, dar nu pentru că vreau să încurajez o anume direcţie politică, nici
                                                          
60 MS Regele Mihai I al României, „Mesajul Regelui”, 10 mai 2017, disponibil online la
http://www.romaniaregala.ro/jurnal/10-mai (31 august 2017).
61 Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Europa din noi: regalitatea și democrația-

spectacol, ed. cit, p. 186.

62 Radu de Hohenzollern-Veringen, Principe Consort, Altfel: legământul noii generații

regale, ed. cit., p. 142.

57 
 Alexandru Muraru

pentru că sunt dispus să închid ochii la aspecte grave din societatea românească,
ci fiindcă momentul european pe care îl traversăm nu trebuie ratat. (…) Trebuie să
se facă diferenţa între o formaţiune politică sau o organizaţie civică şi Casa
Regală. Deşi se află adesea în lumina aceloraşi reflectoare, aceste instituţii fac
lucruri cu totul diferite, ca esenţă. Diferenţa trebuie să fie pricepută şi în 2004,
chiar dacă ochiul public a pierdut, în patru decenii de comunism, acest discernă-
mânt. Casa Regală este o instituţie unică, o construcţie complexă, de esenţe
diverse şi profunde, care se va adapta, în mod potrivit, timpului de azi”63. Mai
mult, argumentele monarhului au fost reluate în 2009, printr-un mesaj64 de
susţinere a candidaturii principelui consort la preşedinţia republicii, în care
sublinia că, deşi refuzase de-a lungul anilor diverse proiecte imaginate de socie-
tatea civilă sau intelectuali publici pentru implicarea Familiei Regale în sistemul
politic, găsea potrivit momentul alegerilor prezidenţiale: „Am chibzuit îndelung,
în ultimii ani, la propunerile de a ne implica din nou în mersul statal al României.
Au fost idei ale intelectualilor, ale oamenilor politici sau ale tinerilor. Am făcut
mereu bine ţării noastre, nu am forţat niciodată lucrurile şi nu am profitat per-
sonal de întorsăturile istoriei recente. Actul potrivit pentru ţară vine la momentul
potrivit”. Totodată, Mihai I a admis atunci că, deşi nu era un lucru obişnuit ca un
membru al Familiei Regale să participe la competiţia politică pentru poziţia de şef
al statului, Casa Regală fusese nevoită de-a lungul timpului să facă faţă „multor
situaţii neobişnuite”. Motivaţia Regelui aducea nevoia de reconstrucţie a
României şi reprezentarea acestei demnităţi: „Prin prezenţa în alegerile demo-
cratice pentru instituţia şefului Statului, Familia mea încearcă să unească şi să
însănătoşească România de astăzi. Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu
adevărat”65.
Deşi proiectul nu a fost dus la bun sfârşit, în septembrie 2009 Principele
anunţând66 public ieşirea din cursa prezidenţială ca urmare a lipsei fondurilor de
campanie şi a condiţiilor politice din acel moment, circumstanţele create au
reprezentat un punct important în evoluţia regalităţii şi a Casei Regale în
România. Este necesar să adăugăm că filosofia de la care a plecat proiectul inedit,
ca un membru al Casei Regale să devină pe cale electorală preşedinte, a adus în
discuţie la nivelul societăţii româneşti depolitizarea celei mai înalte poziţii în stat.

                                                          
63 M.S. Regele Mihai I al României, „Regele Mihai și societatea civilă”, disponibil online la

http://www.romaniaregala.ro/jurnal/regele-mihai-%C8%99i-societatea-civila (1 septembrie
2017).
64 „Regele Mihai: A venit momentul pentru Casa Regala să se implice în mersul statal al

ţării”, Hotnews, 23 aprilie 2009, disponibil online la http://www.hotnews.ro/stiri-politic-

5623655-video-regele-mihai-venit-momentul-pentru-casa-regala-implice-mersul-statal-
tarii.htm (1 septembrie 2017).
65 Ibidem.
66 Principele Radu al României, „Cum stau lucrurile astăzi”, disponibil online la

http://www.romaniaregala.ro/jurnal/cum-stau-lucrurile-astazi (1 septembrie 2017).

58
 Transformarea regalităţii româneşti

În viziunea Regelui Mihai, funcţia de şef al statului era una lipsită de culoare
politică, ea situându-se deasupra spectralului politic. Fie rege sau preşedinte, şeful
statului era, potrivit Casei Regale, un demnitar nepolitic, astfel că orice implicare
a unui membru al Familiei Regale în desfăşurarea unei campanii electorale şi,
eventual, ulterior, la exercitarea primei funcţii în stat ar avea ca scop
„salvgardarea respectabilităţii, valorilor şi principiilor instituţiei statului”67. Deşi
se admitea faptul că o candidatură în sine reprezenta „o abatere de la identitatea
Coroanei”68, proiectul în sine legitima o dezvoltare instituţională a Casei Regale,
vizând readucerea dinastiei pe un loc istoric, „în postura de Primă Familie a
Ţării”69. În acelaşi timp, Casa Regală aprecia că, în cazul în care unul dintre
membrii Familiei Regale ar prelua, în urma câştigării alegerilor prezidenţiale,
funcţia de şef al statului, „s-ar forma un model de şef de stat european, care să se
ocupe de treburile specifice statului, şi nu de politică. O paradigmă de leadership
complementar politicii, neechivoc şi limpede. Acesta ar da demnitate, mândrie şi
predictibilitate ţării. Ar readuce cârmuirea României în mâinile unor instituţii, şi
nu ale unor oameni sau asociaţii de interese. Toate acestea sunt în avantajul
României, nu al Casei Regale”.
Am publicat în martie 2016 un articol-manifest70 care a avut menirea de a
deschide şi de a lansa dezbaterea despre noua formă instituţională pe care Casa
Regală va trebui să o aibă în următorul interval temporal. Sistemul politic, în
accepţiunea ştiinţelor politice moderne, este populat deopotrivă de actori institu-
ţionali formali şi informali, care contribuie la legitimitatea sistemului, la dezvol-
tarea democraţiei, la căutarea consensului pentru teme fundamentale pentru sta-
talitate, la găsirea căilor potrivite pentru pacea socială. Particularizată şi singula-
rizată în peisajul public şi politic, ca un organism unic, de sine stătător, în afara
circuitului legislativ sau executiv, instituţia dinastică a recuperat o formulă de
reprezentare fără egal în peisajul instituţional, pentru că aceasta avea o compo-
nentă istorică, de legitimitate şi statalitate neîntreruptă. Am plecat de la
constatarea sociologică potrivit căreia românii considerau, în anul aniversării a
150 de ani de fondarea dinastiei naţionale, ca benefică implicarea Familiei Regale
în viaţa instituţională a statului, iar opinia acestora despre relaţionarea Familiei
Regale cu principalele instituţii şi clasa politică era evaluată pozitiv71. Această

                                                          
67 Radu de Hohenzollern-Veringen, Principe Consort, Altfel: legământul noii generaţii

regale, ed. cit., p. 66.

68 Ibidem, p. 63.
69 Ibidem, pp. 64-65.
70 Vezi Alexandru Muraru, „Reinstituţionalizarea Familiei Regale și «noua monarhie»”,

Timpul, nr. 203-204 (februarie-martie 2016), disponibil online la http://www.

revistatimpul.ro/ view-article/3019 (28 iulie 2017).
71 Mădălina Mihalache, „Sondaj. Monarhia putea salva România. Două treimi din români

cred că am fi evoluat înspre mai bine dacă după Revoluţie deveneam monarhie”,
Adevărul, 26 aprilie 2016, disponibil online la http://adevarul.ro/news/politica/sondaj-
59 
 Alexandru Muraru

realitate, alături de toate experienţele şi experimentele regalităţii româneşti din

ultimii 27 de ani, ne-a determinat să constatăm72 că există un fenomen nou al
redescoperirii Coroanei de către români, de către societate în ansamblul său,
proces de anvergură la care participă patru categorii de actori fundamentali:
instituţiile, politicienii, societate şi elitele, precum şi comunităţile. Fenomenul
reinstituţionalizării a adus în interiorul societăţii două realităţi care s-au articulat
reciproc de-a lungul timpului, dând naştere, din punct de vedere politologic, unei
formule noi în spaţiul românesc şi, putem spune, în cel est-european: „una, în
care sistemul politic s-a construit peste instituţiile ieşite din comunism şi apoi din
tranziţie, şi o alta, a unui chip nou, care aduce imaginea instituţionalizată a unei
Românii nevirusate de anii totalitarismului, singura legătură neîntreruptă cu
perioada interbelică şi cu istoria democraţiei parlamentare româneşti de dinainte
de război”. Procesul reinstituţionalizării Casei Regale nu este unul unic în
regiune, dar experienţele au făcut ca ultimii 20 de ani şi în special ultimii 15 ani să
modifice fundamental normele, criteriile de funcţionare şi de relaţionare a
dinastiei, în raport cu actorii guvernamentali, cu instituţiile statului, cu actorii
non-politici ai societăţii. Am denumit „noua monarhie” acest proces aproape
neîntrerupt de transformare organică şi structurală a regalităţii din România
plecând de la câteva realităţi descrise mai sus. De la perioada interbelică la anii
exilului, iar apoi la revenirea Casei Regale în România, pe parcursul aproape unui
secol, statutele membrilor Familiei Regale au păstrat regalitatea instituţională în
interiorul dinastiei, protejând şi conservând filonul instituţional. Chiar atunci
când monarhia dispăruse, regalitatea a beneficiat de o formulă informală nu doar
prin personalitatea istorică a lui Mihai I şi memoria Casei Regale, cât mai ales
prin legitimitatea şi identitatea generate de lupta continuă pentru supravieţuire
instituţională. În ultimele două decenii, Casa Regală şi-a confirmat statutul de
instituţie informală, conexiunile cu principalele organisme constituţionale
româneşti, cu întregul corp diplomatic autogenerând deopotrivă legitimitate,
prestigiu, credibilitate, un vehicul instituţional al unei structuri fără precedent.
Eforturile depuse de Casa Regală pentru sprijinirea proceselor de aderare a
României la cele două procese continentale, raporturile instituţionale, implicarea
sa pe paliere multiple în comunităţi, favorabilitatea publică de care beneficiază,
statutul privilegiat în interiorul sistemului politic – toate acestea creează
premisele dezvoltării procesului de reinstituţionalizare a Casei Regale în chip
legislativ şi constituţional.
Putem considera aşadar că întregul fenomen politic al transformării rega-
lităţii româneşti contribuie astăzi inclusiv la susţinerea performanţei
leadership-ului politic şi, mai ales, la creşterea încrederii cetăţenilor în democraţie
şi în dezvoltarea instituţiilor. 
                                                          
romanii-nu-sperante-viitorul-casei-regalerepublica-forma-guvernamant-preferata-
1_571f1b675ab6550cb85afa6b/index.html (1 septembrie 2017).
72 Alexandru Muraru, „Reinstituţionalizarea Familiei Regale și «noua monarhie»”, loc. cit.

60
 Transformarea regalităţii româneşti

Bibliografie
„Comunicatul Biroului de Presă al Majestăţii Sale, 10 august 2015”, accesibil online la
http://www.familiaregala.ro/stiri/articol/comunicatul-biroului-de-presa-al-majestatii-
sale-10-august-2015.
„Consiliul Regal”, accesibil online la http://www.familiaregala.ro/familia-regala/consiliul-
regal
„Normele fundamentale ale Familiei Regale a României” (Statutul complet al Casei Regale
a României, Promulgat prin semnătura Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României
pentru a succeda tuturor celorlalte Statute și Legi ale Casei, începând cu 30 decembrie
2007), accesibil online la http://familiaregala.ro/familia-regala/normele-fundamentale-
ale-familiei-regale-a-romaniei.
„Regele Mihai anunţă ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern”,
Mediafax, 10 mai 2011, accesibil online la http://www.mediafax.ro/ social/regele-mihai-
anunta-ruperea-legaturilor-istorice-si-dinastice-cu-casa-de-hohenzollern-8257364.
„Regele Mihai: A venit momentul pentru Casa Regala să se implice în mersul statal al
ţării”, Hotnews, 23 aprilie 2009, accesibil online la http://www.hotnews.ro/stiri-politic-
5623655-video-regele-mihai-venit-momentul-pentru-casa-regala-implice-mersul-statal-
tarii.htm.
Biroul de presă al Majestăţii Sale Regelui, Comunicat de presă, 30 decembrie 2007
(„Principesa Margareta, moștenitoarea tronului României”, accesibil online la
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2142475-principesa_margareta_
mostenitoarea_tronului_romaniei.htm.
Casa Regală a României, Normele fundamentale ale Familiei Regale, 2007, accesibil online
la http://www.familiaregala.ro/upload/ p0002_NormeleRomana.pdf.
Ciobanu, Mircea, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, București, 1997.
Creţulescu, Vladimir; Murafa, Corina, Principele Radu: un destin, Editura Litera Internaţional,
București, 2009.
Decretul Consiliului de Miniștri nr. 2130/1930, publicat în Monitorul Oficial, nr. 124 bis,
din 8 iunie 1930.
Decretul nr. 15/926 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 5 ianuarie 1926.
Dinu, Carla, „SUA: Principesa Irina, fiică a regelui Mihai, și soţul său, arestaţi pentru
organizarea de lupte de cocoși. Casa Regală: Sperăm că justiţia va soluţiona în cel mai
just și rapid mod acest caz”, Hotnews.ro, 16 august 2013, accesibil online la
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15387830-sua-principesa-irina-fiica-regelui-mihai-
sotul-sau-arestati-pentru-organizarea-lupte-cocosi-presa.htm.
Focșeneanu, Eleodor, Istoria constituțională a României (1859-1991), ediţia a II-a revăzută,
Editura Humanitas, București, 1998.
Hitchins, Keith, Românii: 1774-1866, traducere de George G. Potra și Delia Răzdolescu,
ediţia a II-a, Editura Humanitas, București.
Iorga, Filip-Lucian, „Casa Regală a României nu are de ce să rămână legată acum de zona
umbroasă a familiei de Hohenzollern”, disponibil online la http://www.contributors.ro/
interviu/filip-lucian-iorga-%E2%80%9Ccasa-regala-a-romaniei-nu-are-de-ce-sa-ramana-
legata-acum-de-zona-umbroasa-a-familiei-de-hohenzollern%E2%80%9D.
Legea „Statutul actelor civile ale Membrilor Familiei Domnitoare”, din M.O. nr. 3646/30
august 1920.

61 
 Alexandru Muraru

Mamina, Ion, Monarhia constituțională în România (1866-1938), Editura Enciclopedică,

București, 2002.
Mihai I, MS Regele, „Mesajul Regelui”, 10 mai 2017, disponibil online la http://www.
romaniaregala.ro/jurnal/10-mai.
Mihai I, MS Regele, „Regele Mihai și societatea civilă”, accesibil online la http://
www.romaniaregala.ro/jurnal/regele-mihai-%C8%99i-societatea-civila.
Mihai I, Regele, „Mesajul MS Regelui Mihai I, 10 mai 2007, Palatul Elisabeta”, accesibil
online la http://www.familiaregala.ro/?id2=0202020003&lng= .
Mihalache, Mădălina, „Sondaj. Monarhia putea salva România. Două treimi din români
cred că am fi evoluat înspre mai bine dacă după Revoluţie deveneam monarhie”,
Adevărul, 26 aprilie 2016, accesibil online la http://adevarul.ro/news/politica/sondaj-
romanii-nu-sperante-viitorul-casei-regalerepublica-forma-guvernamant-preferata-
1_571f1b675ab6550cb85afa6b/index.html. 
Muraru, Alexandru, „Reinstituţionalizarea Familiei Regale și «noua monarhie»”, Timpul,
nr. 203-204 (februarie-martie 2016), accesibil online la http://www.revistatimpul.ro/
view-article/3019.
Muraru, Alexandru, Cum supraviețuiește monarhia într-o republică? Regele Mihai, românii și
regalitatea după 1989, prefaţă de Emil Hurezeanu, Editura Curtea Veche, București, 2015.
Muraru, Alexandru, Republica monarhică. Aportul familiei regale la integrarea euro-
atlantică a României, Editura Junimea, Iași, 2009.
Radu, Principe al României, „Cum stau lucrurile astăzi”, disponibil online la
http://www.romaniaregala.ro/jurnal/cum-stau-lucrurile-astazi .
Radu, Principe al României, Trei poduri peste lume: consemnări între anii 1982 și 2003,
prefaţă de Michel Camus, postfaţă de Olivier, Marchiz de Trazegnies, Curtea Veche
Publishing, București, 2013.
Radu, Principe de de Hohenzollern-Veringen, Principe Consort, Altfel: legământul noii
generații regale. Principele Radu al României în dialog cu Nicolae Drăguşin, cuvânt
înainte de Andrei Brezianu, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen, Europa din noi: regalitatea și democrația-
spectacol, Editura Polirom, Iași, 2005.
Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen, interviu acordat BBC, 2 mai 2007 („Regele
Mihai va vorbi despre situaţia din România pe 10 mai”, accesibil online la
http://www.bbc.co.uk/romanian/ news/story/2007/05/070502_regele_mihai_pozitie.shtml .
Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen, Persona, Editura Nemira & Co., București, 2006.
Statutul membrilor Familiei Domnitoare a fost modificat prin Legea din 14 august 1927.
Statutul Membrilor Familiei Domnitoare, din 5 ianuarie 1926, în Codul General, vol. XV-
XVI, p. 10, cu modificările din 14 august 1927 şi 8 iulie 1930.
Vălenaş, Liviu, Regele Mihai printre noi (1989-1999), Pref. de Liviu Antonesei, Editura Ars
Longa, Iaşi, 1999.
Vladimir Volkoff, Despre Rege, traducere de Sanda Aronescu, Editura Anastasia, Bucureşti,
(ediţie electronică).
 

62
 Mobilizare şi conflicte politice în România.
O competiţie între populisme?
Mobilization and political conflicts in Romania.
A competition between populisms?

Ovidiu Gherasim-Proca1

Abstract:
At the beginning of 2017, large-scale protests carried out in Bucharest caught the
attention of international media. Strategic political reactions coming from the
Government and the coalition in power were expected to occur. In reply to the
uncompromising anti-corruption focused mobilization, the parliamentary majority
turned to the national cult of traditional values, trying to secure the support of the
religious conservative movement which was already developing a nation-wide
campaign meant to oppose the presence of „gender ideology” in public education,
and to change the text of Romanian Constitution so that the previously enforced
legal ban on gay marriage to become extremely difficult to overcome. Conspiracy
theories about the occult influence of globalist circles were summoned against the
rumors that the only purpose of current judicial reforms is enabling corruption. It
is already clear that conflicting political camps were building ideological
fortifications that are deepening the division in Romanian society, and that this
process tends to continue indefinitely. The paper analyzes some of the structural
elements of these conflicts and the possibility to describe them in terms of a
competition between two distinct, yet ideologically related, types of populism.
Keywords: right-wing populism, illiberal democracy, political mobilization,
anti-gender campaigns.

                                                          
1 Ovidiu Gherasim-Proca este lector în Departamentul de Știinţe Politice, Relaţii
Internaţionale și Studii Europene al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Coeditor al unui volum despre politica digitalizată (Guvernanța electronică. De la
promisiuni teoretice la realități empirice, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
Iași, 2014). Editor al volumului Borders, Barriers and Protest Culture (Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2018). Cele mai recente proiecte la care a
contribuit urmăresc să dezvolte mijloace teoretice și colaborativ-conversaţionale de a
înţelege tendinţele curente în planul mobilizării politice („Borders, Barriers and
Protest Culture. The New Politics of Social Movements in Central and Eastern Europe”
– PATTERNS Lectures), avatarurile naţionalismului („Comunităţi re-imaginate”, 1+1),
construcţia și deconstrucţia discursului politic („Cadre discursive: cultură-politică”,
tranzit.ro/Iași) sau reexaminarea critică a „sferei publice burgheze” („Retracing the
subject”, tranzit.ro/Iași).
63
 Ovidiu Gherasim-Proca

A devenit un loc comun observaţia potrivit căreia vizibilitatea şi potenţialul

politic transnaţional al reţetelor ideologice populiste, în special al celor ce valori-
fică temele „dreptei radicale”, au crescut în mod treptat după mişcările de protest
de mare amploare din perioada 2010-2013. Răspunsul popular iniţial la eşecurile
politice generate de criza financiară a rămas fără urmări semnificative în planul
politicilor destinate atenuării procesului de polarizare socială2, iar presiunea
economică şi insecuritatea ce afectează clasele de mijloc europene mai curând
s-au accentuat în perioada de redresare ce a urmat3.
Mesajele ce revendicau receptivitatea politicienilor europeni faţă de nevoile
claselor populare, în numele democraţiei şi solidarităţii sociale, ca răspuns firesc
la politicile de austeritate impuse ulterior şocului crizei financiare, s-au estompat
treptat. Mişcările catalogate drept reprezentative pentru populismul de stânga
(Occupy Wall Street, Syriza, Podemos) şi-au pierdut energia iniţială. Într-un
climat de securitate internaţională din ce în ce mai degradat, replicile ce au urmat
au devenit tot mai favorabile antreprenorilor politici care pariază pe temele pre-
dilecte ale „dreptei radicale”: măsuri excepţionale de siguranţă publică, controlul
poliţienesc „cu mână forte” al imigraţiei, politici identitare bazate pe excludere şi
autovictimizare, elogierea valorilor religioase, a culturii naţionale sau pretinsul
pericol moral reprezentat de abandonarea valorilor religioase creştine. Lucrul
acesta a devenit cu atât mai evident după victoria neaşteptată a Partidului
Republican în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, unde, în mod paradoxal,
miliardarul Donald Trump a reuşit să se erijeze în apărătorul intereselor populare
pe o platformă ce propunea emfatic suprafortificarea graniţei de sud, supremaţia
intereselor economice americane şi înfruntarea elitei corupte de la Washington.
În 2017, Marine Le Pen a devenit principalul contracandidat al
preşedintelui francez actualmente în funcţie. La sfârşitul aceluiaşi an, Partidul
Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut 94 de mandate în Bundestag, iar
Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ) a obţinut 26% din voturi, intrând în coaliţia
guvernamentală4. Cel mai recent, în Brazilia, Jair Bolsonaro a reuşit să ocupe
funcţia prezidenţială după o controversată campanie anticorupţie care a dus la
punerea sub acuzare a Dilmei Rousseff şi la condamnarea unuia dintre favoriţii
cursei prezidenţiale, Luiz Inácio Lula da Silva5.
Deşi România nu se găseşte în postura nici unuia dintre cazurile
menţionate mai sus şi nici nu a ajuns la contraperformanţele demo-neliberale ale
                                                          
2 Jorge Valero, „Pre-Davos report calls for reforming capitalism to survive global
backlash”, euractiv.com, 13 ianuarie 2017.
3 Jorge Vincenti, Daniela Valero, „Davos warns ‘squeezed’ middle class needs attention”,
euractiv.com, 18 ianuarie 2017.
4 William A. Galston, „The rise of European populism and the collapse of the center-
left”, Brookings, 8 martie 2018.
5 Anthony Boadle, Gabriel Stargardter, „Far-right Bolsonaro rides anti-corruption rage
to Brazil presidency”, Reuters, 29 octombrie 2018.
64
 Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?

altor state din Europa de Est, există semne că se găseşte în circumstanţe care o
îndreaptă în aceeaşi direcţie. Crizele politice, din ce în ce mai numeroase şi mai
persistente după reforma electorală ce a separat alegerile prezidenţiale şi alegerile
parlamentare (transformând regimul de „coabitare”, dintr-o virtualitate, în regula
semiprezidenţialismului autohton), creşterea în intensitate a conflictului partizan
şi reducerea discursului politic la schema simplistă, mitologizată a luptei între
bine şi rău, în care detaliile factuale şi coerenţa contează infim sau nu contează
deloc, deplasarea continuă a agendei politice către dreapta spectrului politic, toate
acestea creează condiţiile propice pentru manifestarea populismului cu accente
ultraconservatoare. Acest articol explorează o serie de teme proeminente, care
structurează conflictele politice recente în România, propunând ipoteza potrivit
căreia, ca o consecinţă a înfruntării politice foarte intense, construcţia politică din
perspectiva ofertei (supply-side) consolidează aliniamentele populismului de
dreapta, generând o competiţie între discursuri populiste dominante opuse, dar
înrudite ideologic.

Populismul nu este în mod necesar dăunător pentru democraţie

Cuvântul populism este atât de încărcat de conotaţii retorice (de obicei,
negative), încât ar putea să fie considerat deja prea imprecis pentru a contribui la
analiza riguroasă a competiţiei politice. Cu atât mai mult atunci când este vehi-
culat foarte intens, din pricina focalizării discursului mediatic asupra unor eveni-
mente particulare, într-o perioadă relativ scurtă de timp. În 2017, după ce
Dicţionarul Cambridge selectase termenul populism drept „cuvânt al anului”, Cas
Mudde remarca nu numai că definirea propusă scosese în evidenţă un sens folosit
chiar de liderii populişti pentru a-şi descrie contribuţia politică (a oferii oamenilor
obişnuiţi a ceea ce îşi doresc), ci şi că face trimitere la discursul detractorilor
acestora, care tind să îşi manifeste condescendenţa faţă de „populaţia” dispusă să
răsplătească prin vot această contribuţie – într-un mod, se presupune, necritic şi
neîntemeiat6. Implicaţia inerentă ar fi fost aceea că oferta politicienilor
non-populişti este autentică şi ireproşabilă. De fapt, explica Mudde, cuvântul
nativism ar fi trebuit să fie atunci în centrul atenţiei, sensul acestui concept fiind
atribuit în mod eronat cuvântului populism, un exemplu destul de bun pentru
modul în care termenul respectiv poate să ascundă elemente esenţiale ale
realităţii politice.
Populismul nu este în mod necesar dăunător sau devastator pentru demo-
craţia liberală. Apariţia mişcărilor care apelează la supremaţia voinţei „poporului”
(oricum ar fi definit el) este un avertisment referitor la scăderea dramatică a
receptivităţii faţă de preferinţele politice ale unor categorii largi de cetăţeni.

                                                          
6 Cas Mudde, „Why nativism, not populism, should be declared word of the year”, The
Guardian, 7 decembrie 2017.
65 
 Ovidiu Gherasim-Proca

Alături de efectele negative, există efecte pozitive imposibil de ignorat (vezi

tabelul nr. 1).
În încercarea de a da substanţă unui concept folosit mai ales în scopul de a
descrie patologiile democraţiilor liberale – aşadar de a evita abordările ce reduc
esenţa fenomenului populist la o combinaţie de oportunism şi demagogie –, Cas
Mudde propunea în studiul său din 2004, intitulat „The Populist Zeitgeist”, o
soluţie conceptuală mai complexă, fondată pe analiza ideologiilor populiste.
Populismul poate fi conceput ca ideologie politică sui-generis – o specificitate a
contextului democraţiei liberale, cu premisele şi limitele lui –, ce articulează în
termeni antielitişti reacţiile populare faţă de disfuncţionalitatea relaţiei de repre-
zentare a guvernaţilor de către guvernanţi. El poate fi considerat o ideologie
construită în jurul unui nucleu conceptual relativ sărac, insuficient pentru a
dezvolta un corp ideologic funcţional autonom (thin-centered ideology); este o
ideologie minimală, ce are nevoie de alte curente ideologice pentru a se autojusti-
fica, fie de dreapta, fie de stânga.
Tabel nr. 1. Efecte pozitive şi negative ale populismului
Efecte pozitive Efecte negative
1. Populismul poate da o voce grupurilor 1. Populismul poate folosi noţiunea şi
care nu se simt reprezentate de elite, pre- practica suveranităţii populare în sens
zentând teme relevante pentru „majo- contrar principiului separaţiei puterilor
ritatea tăcută”. în stat.
2. Populismul poate mobiliza segmente 2. Populismul poate să folosească noţiu-
excluse ale societăţii; îmbunătăţirea inte- nea şi practica regulii majorităţii pentru a
grării politice. eluda sau ignora drepturile minorităţilor.
3. Populismul poate promova crearea
3. Populismul poate reprezenta secţiuni unui nou clivaj politic (populiştii vs
excluse ale societăţii. non-populiştii), care împiedică formarea
de coaliţii politice stabile.
4. Populismul poate construi o punte 4. Populismul poate duce la concentrarea
ideologică menită să susţină construcţia dezbaterilor politice pe un discurs
de coaliţii sociale şi politice, depăşind moralizator, ce face extrem de dificilă
barierele de clasă. obţinerea compromisului şi consensului.
5. Populismul poate favoriza o transfor-
5. Populismul poate spori răspunderea mare plebiscitară a politicii, care sub-
minează legitimitatea şi puterea insti-
democratică, făcând ca problemele şi tuţiilor politice (de exemplu, a partidelor
politicile publice să poată fi considerate
parte a domeniului politic (mai degrabă şi parlamentelor) sau a instituţiilor
neelective (organizaţii precum băncile
decât parte a domeniului economic sau centrale sau organismele de inspecţie)
judiciar).
care sunt indispensabile pentru o „bună
guvernare”.

66
 Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?

Efecte pozitive Efecte negative

6. Populismul poate aduce înapoi dimen- 6. În mod ironic, prin susţinerea deschi-
siunea agonistică a politicii, contribuind derii vieţii politice către non-elite, ten-
astfel la revitalizarea opiniei publice şi a dinţa populistă majoritaristă, antielitistă,
mişcărilor sociale, în scopul de a favoriza poate promova cu uşurinţă o contracţie a
„democratizarea democraţiei”. „politicului”, a spaţiului democratic.
Sursă: adaptare după Cas Mudde, Cristóbal Rovira Kaltwasser, Populism in Europe and the Americas:
Threat Or Corrective For Democracy?, Cambridge University Press, Cambridge, 2012, pp. 19-22.

Desigur, nu ar trebui să considerăm că ambivalenţa discursului populist se

manifestă identic în legătură cu categorii sau cazuri particulare. Spre exemplu,
observaţia potrivit căreia diversele variante de populism prezente în politica
statelor sud-americane au contribuit în mod sistematic la includerea în viaţa
politică a unor largi grupuri marginalizate s-ar putea să pară curioasă pentru un
observator al politicii europene, unde mişcările populiste se angajează, cu
susţinerea unor partide radicale de dreapta, în excluderea categoriilor sociale
considerate indezirabile, în special imigranţii. Nu este mai puţin adevărat că, în
cadrul acestor mişcări, populismul este doar unul dintre ingrediente, alături de
autoritarism şi nativism7.
Potrivit lui Mudde, populismul este „o ideologie ce consideră că societatea
este separată în două grupuri antagonice, «poporul curat» contra «elitei corupte»,
şi care afirmă că politica trebuie să fie o expresie a «voinţei generale» a popo-
rului”8. Populismul s-ar opune astfel elitismului, ale cărui trăsături le reproduce
inversat. Pe de altă parte, el va respinge premisele pluraliste ale idealului demo-
craţiei liberale. Din punctul de vedere pe care îl reprezintă, societatea nu este un
ansamblu eterogen de grupuri cu interese şi motivaţii distincte, uneori opuse, iar
„poporul” are o voinţă generală ce se poate exprima cu uşurinţă. Fără să fie o
abordare infailibilă, această strategie de definire este una dintre cele mai adecvate
pentru subiectul articolului de faţă, fie şi numai pentru că focalizează asupra dis-
cursului moralizator al purităţii morale a „poporului”. Ea poate explica cu uşu-
rinţă felul în care discursul populist se poate adăuga ca ingredient relevant în
oferte politice cu compoziţii ideologice diverse. În plus, ea evidenţiază posi-
bilitatea ca oferta politică, transpusă sau amplificată mediatic, să deschidă sau să
adâncească faliile sociale ce amplifică polarizarea politică.

Populismul anticorupţie şi populismul penal

Tema populismului anticorupţie a devenit un subiect des frecventat în sfera
publică internaţională, mai ales după succesele recente ale unor politicieni cu
vederi populiste. Glosând în marginea unui raport al organizaţiei Transparency
                                                          
7 Cristóbal Rovira Kaltwasser, „The ambivalence of populism: threat and corrective for
democracy”, Democratization, vol. 19, nr. 2, aprilie 2012, pp. 189-200.
8 Cas Mudde, „The Populist Zeitgeist”, Government and Opposition, vol. 39, nr. 4, 2004, p. 543.
67 
 Ovidiu Gherasim-Proca

International din 2016, unul care semnala ascensiunea mişcărilor populiste de

dreapta în Occident, revista Foreign Policy atrăgea atenţia asupra faptului că în
spatele discursului anticorupţie îmbrăţişat de mulţi lideri populişti stau, de multe
ori, relaţii clientelare şi de corupţie vădite: „Ţintind în mod direct către Preşedintele
Statelor Unite, Donald Tump, Transparency International constată că, în timp ce
liderii şi mişcările populiste cresc în parte ca răspuns la corupţie, cel mai probabil
doar vor exacerba corupţia, de vreme ce ea continuă să pătrundă în instituţiile
democratice”9.
În legătură cu procesele de mobilizare protestatară şi conflictele politice din
România, categoria „populism anticorupţie” a fost folosită de Alina
Mungiu-Pippidi, unul dintre politologii care au promovat insistent reformele
anticorupţie autohtone cu mijloacele activismului politic, încă din perioada în
care România abia se pregătea să devină stat-membru al Uniunii Europene.
Autoarea semnalează posibilitatea ca reformele respective, descrise în general ca
un succes, în ciuda tuturor criticilor îndreptăţite referitoare la politizarea excesivă
şi erodarea garanţiilor de imparţialitate, să poată fi comparate, prin efectele lor
politice, cu campaniile justiţiare italiene din anii ’90, care au restructurat
competiţia partizană fără să ducă la rezultate benefice pe termen lung10.
Mungiu-Pippidi nu se străduieşte să explice cum defineşte populismul
anticorupţie atunci când se referă la „populismul anticorupţie în stil italian” din
România, dar printre observaţiile pe care le face ies în evidenţă cele care descriu
mecanismele prin care politicienii reuşesc să-şi crească susţinerea electorală
folosindu-se de frustrarea generală faţă de clasa politică postcomunistă cu
veleităţi oligarhice.
La începutul anului 2017, protestele de mare amploare desfăşurate la
Bucureşti au reiterat contestările publice care au condus la demisia Guvernului
Ponta. Protestele veneau în urma unor iniţiative de legiferare ce ar fi urmat,
potrivit majorităţii guvernamentale, să aducă modificările cerute de Curtea
Constituţională legislaţiei penale şi să răspundă problemei încălcării drepturilor
omului în închisori11 prin graţierea anumitor categorii de condamnaţi. Încercarea
Guvernului de a introduce aceste modificări legislative prin instrumentul ordo-
nanţelor de urgenţă s-a lovit de opoziţia societăţii civile şi a opozanţilor politici,
care apreciau că intenţiile reale ale Guvernului sunt acelea de a-i proteja pe
oficialii Partidului Social Democrat. Consultările publice organizate de Guvern nu
s-au dovedit convingătoare, iar atitudinea condescendentă a Ministrului Justiţiei,

                                                          
9 Ruby Mellen, „Anti-Corruption Populists Tend to be More Corrupt, Report Says”,
Foreign Policy, 25 ianuarie 2017.
10 Alina Mungiu-Pippidi, „Romania’s Italian-Style Anticorruption Populism”, Journal of

Democracy, vol. 29, nr. 3, 2018.

11 Romania Insider, „ECHR: Detention conditions in Romanian prisons are in breach of

European Convention of Human Rights”, Romania Insider, 25 aprilie 2017.

68
 Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?

Florin Iordache, nu a adăugat credibilitate iniţiativei guvernamentale, dimpotrivă12.

Curând, demonstraţiile au luat o amploare excepţională. Preşedintele României nu
a ratat ocazia de a-i încuraja personal pe protestatari, alături de alţi politicieni ai
opoziţiei parlamentare prezenţi la manifestaţii. El şi-a exprimat public indignarea:
„Am venit aici în Piaţa Universităţii, ca şi miile de români, ca să-mi arăt
indignarea. O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legis-
laţia din România, vrea să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate
admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci şi sute de politicieni certaţi
cu legea să-i găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii pe
bună dreptate sunt indignaţi”13.
Pusă în perspectivă, această din urmă afirmaţie ilustrează un tip de discurs
politic ce poate fi încadrat fără dificultate în sfera conceptului de populism penal.
Dincolo de exagerarea pe care o cuprinde, declaraţia Preşedintelui României era
un apel la indignarea populară împotriva unor autorităţi publice care ar fi urmărit
protejarea prezumtivilor infractori aflaţi în poziţii privilegiate. Este vorba despre
un subiect care se adresează sensibilităţilor publicului ce împărtăşeşte valori
conservatoare, precum întâietatea nevoii de instaurare a ordinii publice sau rolul
deosebit de important pentru societate al instituţiilor poliţieneşti. El evocă ten-
dinţa de a apela public la soluţia, considerată universală şi infailibilă, a înăspririi
legislaţiei penale, indiferent de efectele dezirabile sau indezirabile ale noilor
reguli14, o tendinţă ce a fost promovată în România în timpul marilor campanii
anticorupţie ce ar fi urmat să-i convingă pe oficialii Comisiei Europene că
România face progrese mari în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare15,
prin anchetarea unui număr record de cazuri de corupţie. Populismul penal,
susţine John Pratt, „se adresează felului în care infractorii şi deţinuţii sunt văzuţi
a fi favorizaţi pe seama victimelor infracţiunilor, în particular pe seama publicului
care arată o atitudine respectuoasă faţă de lege. El se hrăneşte cu expresii ale
furiei, dezamăgirii şi deziluziei faţă de instituţiile care aplică justiţia penală. Le
consideră răspunzătoare pentru inversarea insidioasă a priorităţilor de bun-simţ:
protejarea bunăstării şi siguranţei «oamenilor obişnuiţi» care respectă legea,
pedepsirea acelora care pun în pericol toate acestea”16.

                                                          
12 Ovidiu Gherasim-Proca, „Proteste anticorupţie și criză politică. O analiză contextuală”,

în Ovidiu Gherasim-Proca (ed.), Granițe, bariere și cultură protestatară, Editura

Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2018, pp. 19-43; Diana Mărgărit, „Două dis-
cursuri despre legitimitate. Iarna românească în tumult”, în ibidem, pp. 45-62.
13 Departamentul Politic, „Iohannis a ieşit în stradă împotriva «găştii de oameni politici

cu probleme penale»”, Evenimentul Zilei, ianuarie 2017.

14 William Wood, „Punitive populism”, în J. Mitchell Miller (ed.), The encyclopedia of

theoretical criminology, John Wiley & Sons, Inc., Chichester, West Sussex, 2014.
15 Cf. Martin Mendelski, „Europeanization and the Rule of Law: Towards a Pathological

Turn”, Southeastern Europe, vol. 40, nr. 3, 7 noiembrie 2016.

16 John Pratt, Penal Populism, Routledge, Londra, New York, 2007, p. 12.

69 
 Ovidiu Gherasim-Proca

Chiar şi fără a aborda problema crucială a importanţei instituţiilor disci-

plinar-inchizitoriale în practica democraţiilor liberale contemporane sau chestiu-
nile controversate referitoare la politizarea partizană a politicii penale, orientarea
discursului public spre o formă de populism penal cu specific anticorupţie este
evidentă. Descrierea politicienilor care câştigaseră alegerile parlamentare cu
câteva săptămâni în urmă drept „o gaşcă de oameni politici cu probleme penale”
nu ar fi fost probabil suficient de acceptabilă social dacă nu ar fi reiterat mesaje
cu conţinut similar vehiculate din abundenţă în presă sau pe platformele de
socializare online. De altfel, preşedintele a primit şi o sancţiune din partea
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma reiterării repetate
a unor astfel de catalogări17. În stradă, mesajele protestatarilor erau şi ele lipsite
de echivoc. Lângă efigii ale politicienilor îmbrăcaţi în zeghe sau cătuşe desenate
pe carton, se puteau citi mesaje mai mult sau mai puţin creative. De la simpla
evocare a penitenciarului sau identificarea politicienilor din coaliţia guverna-
mentală cu un grup de infractori („Părinţi! Hoţii guvernează ţara copiilor noştri”,
„Make Jilava great again!”, „Mustăcioara lui, visul deţinutului”) la menţionarea
aluzivă, presupus umoristică, a abuzurilor sexuale petrecute în penitenciare
(„Liviule îţi spun precis/ deţinuţii au decis/ pentru şeful de partid/ vor avea săpun
lichid”)18. Numeroase mesaje asemănătoare, uneori ca parte a unui insistent
discurs al urii îndreptat împotriva celor acuzaţi că au încălcat legea, au populat
paginile reţelelor de socializare online. Titluri precum „Efectele noului Cod de
Procedură Penală: infractorii scapă, restul suntem victime”19 sau „Proiectul
OUG-ului de graţiere – Cum pot scăpa de jumătate de pedeapsă pedofilii,
criminalii, tâlharii şi violatorii: Dacă au peste 60 de ani sau au în întreţinere
minori sub 5 ani”20 scoteau în evidenţă posibilitatea ca persoanele condamnate să
nu fie pedepsite suficient de aspru pentru infracţiunile care le-au atras
condamnarea.
Campaniile de comunicare ce au însoţit protestele anticorupţie din România
pot fi caracterizate prin prisma unei atmosfere generale marcată de elemente
precum: panica morală amplificată de mediile de comunicare în masă; emoţio-
nalism, reacţii emoţionale puternice faţă de evenimente traumatice; orientarea
sentimentelor generale de frustrare şi insecuritate către politica penală, văzută ca
un resort-cheie al rezolvării problemelor sociale, economice sau politice;
                                                          
17 Alina Mungiu-Pippidi, op. cit., p. 108.
18 Adrian Georgescu, „Cele mai puternice mesaje de la protest (sâmbătă)”,

https://adriangeorgescu.ro/2017/02/05/cele-mai-puternice-mesaje-de-la-protest-sambata, 5
februarie 2017.
19 Ramona Ursu, „Efectele noului Cod de Procedură Penală: infractorii scapă, restul

suntem victime”, Newsweek România, 7 martie 2018.

20 Victor Cozmei, „Proiectul OUG-ului de graţiere – Cum pot scăpa de jumătate de

pedeapsă pedofilii, criminalii, tâlharii și violatorii: Dacă au peste 60 de ani sau au în

întreţinere minori sub 5 ani”, HotNews.ro, 18 ianuarie 2017.
70
 Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?

combaterea fără rezerve a principiilor clasice ale umanismului dreptului penal;

relativizarea drepturilor fundamentale şi a prezumţiei de nevinovăţie; practica
cererilor publice de măsuri excepţionale şi pedepse exemplare.

Referendumul constituţional din 6-7 octombrie 2018 şi resursele

de mobilizare ale populismului ultraconservator
Reacţiile de adaptare strategică venite din partea coaliţiei guvernamentale
nu s-au lăsat foarte mult aşteptate. Partidele majorităţii parlamentare se găseau
într-o criză majoră, la foarte scurt timp după ce câştigaseră alegerile parlamentare
cu un surplus de voturi indiscutabil. Mai ales după separarea Uniunii Social
Liberale (USL), alianţa organizată ca modalitate de a obţine şi gestiona puterea
guvernamentală după criza din 2012, Partidul Social Democrat (PSD) a dezvoltat o
retorică ce scotea în evidenţă temele identităţii şi unităţii naţionale, fapt evident
în efectele de comunicare politică ale campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
După ce premierul Victor Ponta, favorit şi perdant în cursa prezidenţială din 2014,
devenit ţinta unor anchete pentru presupuse fapte de corupţie şi confruntat cu
protestele ce au urmat după accidentul tragic de la clubul Colectiv, a demisionat,
discursul public al PSD s-a orientat din ce în ce mai mult spre tropi ai autovicti-
mizării, ce indicau surse oculte pentru eşecurile neaşteptate pe care partidul le-a
suferit. La aproximativ un an după aceea, după un interludiu de guvernare pro-
vizorie „tehnocrată”, ale cărei deficienţe au fost exploatate din plin, PSD a câştigat
alegerile pe baza unui generos program de stimulare economică anti-austeritate.
La puţin timp după alegeri, la începutul anului 2017, PSD se confrunta deja cu o
opoziţie îndârjită din partea preşedintelui şi a forţelor protestatare ce se pro-
filaseră clar ca o mişcare anticorupţie.
Protestele din Capitală au avut o amploare neobişnuită. În replică faţă de
mobilizarea intransigentă împotriva unor proiecte legislative ce a fost privită în
general ca simplu mijloc de încurajare deliberată a corupţiei, PSD a căutat surse
de sprijin cu o capacitate de mobilizare comparabilă. Sprijinul public acordat
mişcării protestatare de către Preşedintele României prin intermediul declaraţiilor
politice a fost însoţit şi de iniţiativa unui referendum referitor la „continuarea
luptei anticorupţie şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” în ianuarie 201721. În
acest context, la 20 februarie, Liviu Dragnea, noul preşedinte al PSD, explica deja
posibilitatea ca referendumul promovat de Coaliţia pentru Familie (CpF), având la
bază o campanie ce se lăuda cu strângerea a trei milioane de semnături, să fie
organizat în primăvara aceluiaşi an22. Ulterior, deşi PNL a semnat şi el un pro-

                                                          
21 G.S., „Iohannis a declanșat procedura pentru referendumul privind «Continuarea

luptei împotriva corupţiei și asigurarea integrităţii funcţiei publice»”, HotNews.ro, 24

ianuarie 2017.
22 Alina Neagu, „Liviu Dragnea: De multe ori cei care au iniţiat un referendum au fost și

cei care au pierdut în final”, HotNews.ro, 20 februarie 2017.

71 
 Ovidiu Gherasim-Proca

tocol de colaborare cu Coaliţia pentru Familie, declarându-se în favoarea consul-

tării populare, PSD a fost cel mai vizibil susţinător al referendumului.
Rezultat al revirimentului conservatorismului religios în contextul unor
campanii similare desfăşurate la nivel regional european, iniţiativa cetăţenească
ce viza modificarea articolului 48 din Constituţia României nu făcea decât să
încerce consolidarea unei interdicţii deja înscrise în Codul Civil, care prevedea, în
cuprinsul art. 227, faptul că „este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi
sex” şi că parteneriatele civile sau contractele maritale încheiate între persoane de
acelaşi sex pe teritoriul altor state nu sunt recunoscute în România. Dezbaterile
publice insistente au contribuit însă la proliferarea mesajelor politice conser-
vatoare, unele dintre ele având un ton vădit discriminator. Relaţia Partidului
Social Democrat cu susţinătorii campaniei nu a fost lipsită de tensiuni, iar eşecul
referendumului i-a determinat în final pe membrii comitetului de iniţiativă să acuze
un pretins boicot al tuturor partidelor politice. Totuşi, chiar amânările care i-au
nemulţumit atât de mult pe susţinătorii referendumului pot fi explicate prin
intenţia liderilor coaliţiei guvernamentale de a folosi cât mai mult timp susţinerea
acestui grup în încercarea de a contracara eforturile de mobilizare ale adversarilor.
Pe de altă parte, diverşi politicieni social-democraţi sau susţinători ai PSD
nu au ezitat să îşi suplimenteze discursul suveranist de autovictimizare în relaţie
cu apelurile politice venite din partea Parlamentului European sau din partea
unor politicieni occidentali, care şi-au arătat în mod repetat şi intruziv nemulţu-
mirea faţă de politicile publice iniţiate de majoritatea parlamentară în materia
organizării sistemului judiciar sau în cea a legislaţiei penale. Deşi agenda politică
anti-austeritate a fost principalul motor electoral al victoriei PSD în alegerile
parlamentare, temele economice au pierdut din vizibilitate pe măsură ce protestele
anticorupţie au captat dezbaterea publică. Imitând în parte discursul de auto-
victimizare promovat de preşedintele Statelor Unite şi criticând evoluţiile proble-
matice pe care Alina Mungiu-Pippidi le numeşte „democraţia Big Brother”23, PSD a
optat pentru o strategie de comunicare în care acuza puterea ocultă a serviciile de
informaţii, un aşa-numit „stat paralel”. De altfel, PSD a organizat în vara anului
2018 o mare manifestaţie populară cu această temă. La ideea organizării unei
manifestaţii de amploare cu tema „familiei tradiţionale”24 s-a renunţat între timp.

Concluzii
Expunerea de mai sus arată că noţiunea de populism anticorupţie atribuită
evoluţiilor recente din politica românească devine mai puţin vagă din punctul de
vedere al poziţionării ideologice a fenomenului pe care îl descrie, atunci când este
încadrată, pornind de la trăsăturile evidente ale cazului particular la care ne
                                                          
23 Alina Mungiu-Pippidi, op. cit., pp. 110-112.
24 R.P., „Dragnea anunţă un «miting foarte mare» pentru susţinerea familiei tradi-

ţionale”, HotNews.ro, 16 aprilie 2018.

72
 Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?

referim, ca specie în categoria mai largă a „populismului penal”. Desigur, aceasta

nu exclude posibilitatea ca cele două noţiuni să funcţioneze ca două categorii
descriptive distincte cu referire la alte cazuri.
Aceste observaţii sunt importante în contextul în care populismului cu ten-
dinţe radicale sau de extremă dreaptă diverse grupări politice europene încearcă
să-i opună un populism de stânga sau unul situat cât mai aproape de centrul
liberal, în căutarea echilibrului de care Uniunea Europeană are atât de multă
nevoie. Fără îndoială, pentru democraţiile liberale, populismele nu sunt în mod
invariabil un semn al decăderii, deşi semnalează o criză îngrijorătoare. Apariţia
mişcărilor populiste este un indicator al abandonării intereselor claselor populare
de către elita politică; ea reprezintă o reacţie împotriva primatului intereselor oli-
garhice în deciziile politice. De asemenea, populismul nu are în mod necesar doar
efecte negative, aşa cum mulţi au ajuns să creadă, urmărind o anumită categorie
de discursuri populiste, fondate pe incitarea la ură, pe alimentarea continuă a
atitudinilor antiegalitare rasializante – atitudini vădit antidemocratice, în măsura
în care se opun principiului esenţialmente democratic al egalităţii politice – şi pe
resuscitarea fantasmelor de grandoare ale tribalismului cripto-fascist. Populismul
poate fi un factor important în redresarea şi adaptarea regimurilor democratice
liberale tocmai prin creşterea receptivităţii faţă de preferinţele politice ale
cetăţenilor.
Care sunt totuşi limitele adoptării unor formule populiste în încercarea de a
compensa, cu ajutorul unui „populism bun”, defectele substanţiale ale „populis-
mului rău”? Care sunt efectele pozitive şi cele nocive ale populismului penal în
România? Cât de mult contează în contextul actual conservarea păcii sociale şi a
unor formule instituţionale echilibrate, prin comparaţie cu supralicitarea ofertei
de separări maniheiste şi clivaje politice care duc la poziţii politice ireconciliabile?
În ce măsură datele fundamentale ale competiţiei politice avantajează echilibrul
politic sau creşterea dezechilibrelor? Acestea sunt întrebările elementare la care
trebuie să răspundă politicienii aflaţi în căutarea unor soluţii credibile la actuala
criză a democraţiei liberale, dar şi analiştii capabili să contribuie la o dezbatere
critică reală referitoare la viitorul construcţiei instituţionale europene.

Bibliografie
***, „ECHR: Detention conditions in Romanian prisons are in breach of European
Convention of Human Rights”, Romania Insider, 25 aprilie 2017, https://www.romania-
insider.com/echr-detention-conditions-in-romanian-prisons-are-in-breach-of-european-conv
ention-of-human-rights, consultat la 2 august 2018.
Boadle, Anthony; Stargardter, Gabriel, „Far-right Bolsonaro rides anti-corruption rage to
Brazil presidency”, Reuters, 29 octombrie 2018, disponibil online la adresa
https://www.reuters.com/article/us-brazil-election-idUSKCN1N203K, consultat la 3
noiembrie 2018.
Cozmei, Victor, „Proiectul OUG-ului de graţiere – Cum pot scăpa de jumătate de pedeapsă
pedofilii, criminalii, tâlharii şi violatorii: Dacă au peste 60 de ani sau au în întreţinere

73 
 Ovidiu Gherasim-Proca

minori sub 5 ani”, HotNews.ro, 18 ianuarie 2017, https://www.hotnews.ro/stiri-

esential-21540545-proiectul-oug-ului-gratiere-cum-pot-scapa-jumatate-pedeapsa-pedofilii
-criminalii-talharii-violatorii-daca-peste-60-ani-sau-intretinere-minori-sub-5-ani.htm,
consultat la 3 noiembrie 2018.
Departamentul Politic, „Iohannis a ieşit în stradă împotriva «găştii de oameni politici cu
probleme penale»”, Evenimentul Zilei, ianuarie 2017, https://evz.ro/iohannis-a-iesit-
in-strada.html, data accesării 21 februarie 2018.
Galston, William A., „The rise of European populism and the collapse of the center-left”,
Brookings, 8 martie 2018, disponibil online la adresa: https://www.brookings.edu/
blog/order-from-chaos/2018/03/08/the-rise-of-european-populism-and-the-collapse-of-the-
center-left, consultat la 2 august 2018.
Georgescu, Adrian, „Cele mai puternice mesaje de la protest (sâmbătă)”, 5 februarie 2017,
https://adriangeorgescu.ro/2017/02/05/cele-mai-puternice-mesaje-de-la-protest-sambata,
consultat la 23 februarie 2018.
Gherasim-Proca, Ovidiu (ed.), Graniţe, bariere şi cultură protestatară, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2018.
Kaltwasser, Cristóbal Rovira, „The ambivalence of populism: threat and corrective for
democracy”, Democratization, vol. 19, nr. 2, aprilie 2012, pp. 184-208.
Mellen, Ruby, „Anti-Corruption Populists Tend to be More Corrupt, Report Says”, Foreign
Policy, 25 ianuarie 2017, disponibil online la adresa https://foreignpolicy.com/
2017/01/25/anti-corruption-populists-tend-to-be-more-corrupt-report-says, consultat la 3
noiembrie 2018.
Mendelski, Martin, „Europeanization and the Rule of Law: Towards a Pathological Turn”,
Southeastern Europe, vol. 40, nr. 3, 7 noiembrie 2016, pp. 346-384.
Mudde, Cas, „Why nativism, not populism, should be declared word of the year”, The
Guardian, 7 decembrie 2017, disponibil online la adresa https://www.theguardian.com/
commentisfree/2017/dec/07/cambridge-dictionary-nativism-populism-word-year,
consultat la 2 februarie 2018.
Mudde, Cas; Kaltwasser, Cristóbal Rovira, Populism in Europe and the Americas: threat or
corrective for democracy?, Cambridge University Press, Cambridge, 2012.
Mungiu-Pippidi, Alina, „Romania’s Italian-Style Anticorruption Populism”, Journal of
Democracy, vol. 29, nr. 3, 2018, pp. 104-116.
Neagu, Alina, „Liviu Dragnea: De multe ori cei care au iniţiat un referendum au fost şi cei
care au pierdut în final”, HotNews.ro, 20 februarie 2017, disponibil online la adresa
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-21621106-liviu-dragnea-multe-ori-cei-care-initiat-ref
erendum-fost-cei-care-pierdut-final.htm, consultat la 3 noiembrie 2018.
Pratt, John, Penal Populism, Routledge, Londra, New York, 2007.
R. P., „Dragnea anunţă un «miting foarte mare» pentru susţinerea familiei tradiţionale”,
HotNews.ro, 16 aprilie 2018, disponibil online la adresa https://www.hotnews.ro/stiri-
politic-22396204-dragnea-mare-miting-psd-pentru-sustinerea-familiei-traditionale.htm,
consultat la 16 iulie 2018.
Shammas, Victor L., „Who’s afraid of penal populism? Technocracy and ‘the people’ in
the sociology of punishment”, Contemporary Justice Review, vol. 19, nr. 3, 2 iulie 2016,
pp. 325-346.

74
 Mobilizare şi conflicte politice în România. O competiţie între populisme?

Ursu, Ramona, „Efectele noului Cod de Procedură Penală: infractorii scapă, restul suntem
victime”, Newsweek România, 7 martie 2018, disponibil online la adresa https://
newsweek.ro/justitie/efectele-noului-cod-de-procedura-penala-infractorii-scapa-restul-sunte
m-victime, data accesării 5 august 2018.
Valero, Jorge, „Pre-Davos report calls for reforming capitalism to survive global
backlash”, euractiv.com, 13 ianuarie 2017, disponibil online la adresa https://www.
euractiv.com/section/social-europe-jobs/news/pre-davos-report-calls-for-reforming-capital
ism-to-survive-global-backlash, consultat la 2 august 2018.
Vincenti, Jorge; Valero, Daniela, „Davos warns ‘squeezed’ middle class needs attention”,
euractiv.com, 18 ianuarie 2017, disponibil online la adresa https://www.euractiv.com/
section/social-europe-jobs/news/davos-warns-squeezed-middle-class-needs-attention,
consultat la 3 noiembrie 2018.
Wood, William, „Punitive populism”, în J. Mitchell Miller (ed.), The encyclopedia of
theoretical criminology, John Wiley & Sons, Inc., Chichester, West Sussex, 2014.
 

75 
 Provinciile istorice ale României la 100 de ani de la Marea Unire:
performanţa lor în privinţa guvernării electronice
The historical provinces of Romania at 100 years since
the Great Union: their performance in electronic government

Virgil Stoica1

Abstract:
Electronic government is one of the newest concepts in political science and is
seen as the most important direction of development of the administration in the
21st century. Some societies or parts of societies seem to have joined the new
information and communication technologies, while others seem to be more
reluctant or just formally adopt them. The present paper presents the stage of
electronic government at the urban level in Romania in 2018 using five
dimensions: security and protection of personal data, ease of use, content, services
and citizen participation. Then it analyzes its development according to the
Romanian historical provinces. The discrepancies between the regions of Romania
regarding the latest information technologies seem to reflect the economic and
educational differences existing 100 years ago, at the time of the Great Union.
                                                          
1 Virgil Stoica este prof. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
director al Departamentului de Știinţe Politice, Relaţii Internaţionale și Studii
Europene. Doctor în Știinţe Politice, studii postdoctorale în Statele Unite (University
of Kentucky) și Marea Britanie (University of Derby). Este abilitat să conducă lucrări
de doctorat în domeniul știinţelor politice. Printre principalele interese de cercetare se
numără guvernarea electronică, elitele politice și politicile publice. A publicat, ca autor
sau editor, cinci cărţi referitoare la elitele politice, metode de cercetare în știinţele
politice, procesul politicilor publice, guvernanţa electronică (împreună cu Ovidiu
Gherasim) și valorile în politică (împreună cu Bogdan Mihăilescu). În anul 2002 a
primit Premiul Ron King al Societăţii Române de Știinţe Politice pentru lucrarea
Politici publice în privința egalității de șanse între femei și bărbați în România 1990-2000.
A fost directorul proiectului CNCSIS „Guvernarea electronică în orașele României.
Evaluare și dinamică”. În ultimii ani a publicat mai multe lucrări și capitole de carte în
domeniul guvernării electronice, printre care: „Age based digital divide in the city of
Iași”, Review of Research and Social Intervention; „Romanian Urban E-Government.
Digital Services and Digital Democracy in 165 Cities”, Electronic Journal of E-
Government; „Is Romania Ready for Nation-Wide Public e-Services? Five Factors to
Consider before Adopting an E-Government Public Policy”, Handbook of Research on
E-Government in Emerging Economies: Adoption, E-Participation, and Legal Frameworks,
IGI Global, SUA; „Explaining the Underdevelopment of Rural E-Government: The
Case of Romania”, E-Governement Implementation and Practice in Developing Countries,
IGI Global, SUA.
77
 Virgil Stoica

Keywords: electronic government, urban, Romanian historical provinces, Great

Union.

Introducere
Guvernarea electronică reprezintă o direcţie importantă a dezvoltării siste-
melor politice şi administrative din statele democratice. Atunci când se studiază
guvernarea electronică, prima provocare este de adaptare la o terminologie
specială, ce reflectă o nouă realitate. Este clar că fiecare autor aduce anumite
contribuţii la înţelegerea termenilor, dar trebuie remarcat că adăugarea ter-
menului electronic modifică sensul conceptului tradiţional2. Astfel, e-guvernare nu
este doar un cuvânt nou pentru definirea procesului de informatizare a sectorului
public3. În acelaşi timp, e-democraţie nu presupune doar democraţie prin mijloace
electronice, ci un aspect mai substanţial, prin care se stabileşte o relaţie directă
între cetăţeni şi oficialii aleşi.
E-guvernarea a beneficiat în evoluţia sa de şansa procesului iniţiat la
mijlocul anilor ’90, de a „moderniza” administraţia4. Guvernarea electronică a
apărut pe agenda politică la sfârşitul anilor ’90 şi a fost considerată de mulţi ca
fiind direcţia cea mai importantă în dezvoltarea administraţiei publice în secolul
XXI. În plus, datorită creşterii explozive a afacerilor online, au apărut opinii
potrivit cărora e-guvernarea ar trebui să semene cât mai mult cu e-businessul şi
să preia cât mai mult din experienţa sa. Cu toate acestea, alte studii au arătat că
e-guvernarea, fiind plasată în cadrul sferei publice, şi nu în cadrul celei private,
are regulile sale, experienţa proprie fiind mai importantă decât ceea ce s-ar putea
învăţa din alte domenii apropiate5.
                                                          
2 Jane Fountain, Building the Virtual State. Information Technology and Institutional
Change, Brookings Institution Press, Washington DC, 2001, p. 27; Hans Scholl,
„Discipline or Interdisciplinary Study Domain? Challenges and Promises in Electronic
Government Research”, în H. Chen, L. Brandt, V. Gregg, R. Traunmuller, S. Dawes, E.
Hovy, A. Macintosh, C. Larson (Eds.), Digital Government. E-Government Research,
Case Studies, and Implementation, Springer, New York, 2008, p. 22.
3 Jae Moon, „The Evolution of E-government Among Municipalities: Rhetoric or
Reality?”, Public Administration Review, 62(4), 2002, p. 429; Stephen Coleman,
„Foundation of Digital Government”, în H. Chen, L. Brandt, V. Gregg, R. Traunmuller,
S. Dawes, E. Hovy, A. Macintosh, C. Larson (Eds.), Digital Government. E-Government
Research, Case Studies, and Implementation, Springer, New York, 2008, p.11.
4 Pippa Norris, „Who Surfs? New Technology, Old Voters, and Virtual Democracy”, în
Elaine Ciulla Kamarck and Joseph S. Nye, Jr. (Eds.), Democracy.com? Governance in
Networked World , Hollis Publishing Company, Hollis NH, 1999, p. 89; Jae Moon,
Stuart Bretschneider, „Does the Perception of Red Tape Constrain IT Innovativeness
in Organizations? Unexpected Results from Simultaneous Equation Model and
Implications”, Journal of Public Administration Research and Theory, 12(2), 2002, p. 279.
5 L. Baacke, R. Fitterer, T. Mettler, P. Rohner, „Transformational Government – A
Conceptual Foundation for Innovation in Public Administrations”, în Proceedings of
78
 Provinciile istorice ale României la 100 de ani de la Marea Unire 

Încă de la început, nu era clar modul în care reţelele electronice vor afecta
atât administraţia, cât şi democraţia. Chiar şi astăzi nu există încă răspunsuri
sigure, deşi cercetările din ultimii 15-20 de ani au reuşit să modeleze unele direcţii
de dezvoltare. Pentru a exemplifica, luând în considerare numai dimensiunile utili-
zate în această lucrare, este posibil să se studieze dacă dezvoltarea guvernării
electronice este incrementală sau transformaţională şi care sunt etapele ei de
evoluţie. În plus, pentru fiecare ţară se pot adăuga factori suplimentari ce pot
influenţa fenomenul, precum corupţia.
Ţinând cont de faptul că e-guvernarea are numeroase avantaje în compa-
raţie cu administraţia tradiţională, ar fi fost de aşteptat o dezvoltare rapidă a
acesteia. Cu toate acestea, există studii care arată că guvernarea electronică se
potriveşte mai mult cu un model de schimbare incrementală decât cu unul de
transformare6. În general, prin schimbare incrementală se înţelege un model de
decizie în care schimbarea politicii se face cu paşi mici, pe măsură ce autorităţile
învaţă din experienţa lor. Ca orice schimbare organizaţională, diferiţi factori pot
contribui la această inerţie: lipsa de obişnuinţă a cetăţenilor cu noile aranjamente,
gradul încă scăzut de securitate, opoziţia unor oficiali, lipsa de educaţie etc.7 În
timp ce unele societăţi sau părţi ale unor societăţi par să fi aderat cu totul la noile
tehnologii, altele par să prefere o utilizare limitată, câteodată formală a acestora.
Această cercetare a examinat guvernarea electronică locală pornind de la
un model de dezvoltare treptată. Mulţi autori sunt de acord că e-guvernarea s-a
dezvoltat în mai multe etape, fiecare dintre ele reflectând un grad de sofisticare
tehnică şi de interacţiune sporită cu utilizatorii: difuzarea de informaţii (comu-
nicarea unidirecţională), comunicarea bidirecţională, serviciile online şi
tranzacţiile financiare, integrarea (orizontală şi verticală) şi participarea politică8.
Pornind de la acest model, cercetarea noastră evaluează nivelul de dezvoltare al
guvernării electronice urbane în România şi Republica Moldova.

                                                          
the 8th European Conference on e-Government, Academic Publishing Limited, Reading,
2008, p. 48; James Carr, Pat Gannon-Leary, „e-Government Leaders, Organizational
Change and ICTs: Learning from FAME and other e-Government Experiences”,
Electronic Journal of e-Government, 5(1), 2007, p. 17.
6 Darrell West, Digital Government: Technology and Public Sector Performance, Princeton
University Press, New Jersey, 2005, p. 15.
7 Lee Bolman, Terrence Deal, Refreaming Organizations. Artistry, Choice and Leadership,
John Wiley & Sons, San Francisco, 2008, p. 407.
8 Bhatnagar, S., E-government. From Vision to Implementation. A practical Guide with
Case Studies. London, SAGE Publications, 2004; Layene, K. & Lee J. (2001). Developing
Fully Functional E-Government: A Four Stage Model, Government Information
Quartely, 18(2), 122-136.
79
 Virgil Stoica

Sursele informaţiilor şi metodele de cercetare

Scopul acestei cercetări este de a evalua performanţa site-urilor oficiale ale
unor oraşe din România şi Republica Moldova şi de a compara apoi provinciile
istorice ale României. S-a urmat îndeaproape modelul descris de Mark Holzer şi
Seang-Tae Kim în studiul lor Digital Governance in Municipalities Worldwide (2005).
La momentul cercetării, în România erau 308 aşezări urbane, inclusiv cele 6
sectoare ale municipiului Bucureşti, iar în Republica Moldova erau 52 (excluzând
aici cele 14 oraşe din Transnistria şi Găgăuzia). Criteriul utilizat pentru evaluarea
paginilor Web ale oraşelor are cinci componente: securitatea şi protecţia datelor
personale, uşurinţa în utilizare, conţinutul, furnizarea de servicii şi democraţia
digitală. Studiul utilizează 98 de itemi, cu ajutorul cărora se poate obţine un scor
brut maxim de 219 şi un scor ponderat maxim de 100. Ponderarea a fost necesară
deoarece fiecare dintre cele cinci dimensiuni are un număr diferit de întrebări (18
pentru securitate) şi 20 pentru toate celelalte dimensiuni, precum şi diferite scoruri
(25, 32, 48, 59, 55). Celor cinci dimensiuni li s-a dat o greutate egală, neţinând cont
de numărul de întrebări utilizate pentru evaluare. Astfel, după ponderare, fiecare
dimensiune a putut primi scoruri de la 0 la 20, punctajul maxim fiind 100.
Pentru securitate şi protecţia datelor personale au fost operaţionalizate con-
cepte precum: declaraţii publice privind protecţia datelor personale, autentificare,
criptare, managementul informaţiilor colectate şi utilizarea de cookies-uri. Uşurinţa
în înţelegerea paginii Web şi designul simplu, lungimea paginii de acces,
structura acesteia, măsura în care se adresează unor audienţe specifice şi capa-
citatea de a căuta informaţii pe site au fost conceptele operaţionalizate pentru
dimensiunea uşurinţei în utilizare. În ceea ce priveşte conţinutul, accentul a fost
plasat pe posibilitatea de a accesa informaţii recente, existenţa documentelor
oficiale, a rapoartelor, a publicaţiilor şi a materialelor audiovizuale. În categoria
serviciilor furnizate au fost incluse tranzacţiile care ar putea apărea între admi-
nistraţia locală şi cetăţeni sau proprietarii de afaceri, precum şi depunerea
cererilor pentru diverse autorizaţii (permise, licenţe). În ceea ce priveşte dimen-
siunea democraţiei digitale, operaţionalizarea a privit mijloacele oferite cetăţenilor
de pagina Web a oraşului pentru a furniza feedback autorităţilor locale, dez-
baterile online privind politicile publice locale, existenţa unui sistem de măsurare
a satisfacţiei cetăţenilor şi de măsurare a performanţei guvernării locale.
Grila de evaluare a inclus exemple pentru fiecare item, operatorii primind
explicaţii detaliate despre sistemul de notare. Pentru a asigura fidelitatea instru-
mentului, fiecare site a fost evaluat de cel puţin două ori, de operatori diferiţi. În
cazul în care diferenţa dintre scorurile obţinute a fost mai mare de 5 puncte (5%
din valoarea maximă a scalei), site-ul a fost evaluat încă o dată.
Procesul de culegere a informaţiilor a fost realizat cu ajutorul studenţilor
din cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi, în vara anului 2017. În total, au fost analizate paginile Web a 268
de oraşe (237 din România şi 31 din Republica Moldova). Judeţele României au
80
 Provinciile istorice ale României la 100 de ani de la Marea Unire 

fost grupate astfel încât să se suprapună cu provinciile istorice, chiar dacă această
suprapunere nu este perfectă (vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Provinciile istorice ale României
Nr. de site-uri
Regiunea Judeţe componente
analizate
Bucovina Suceava 8
Braşov, Sibiu, Hunedoara, Alba, Mureş, Covasna,
Transilvania 66
Harghita, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj
Banat Timiş, Caraş-Severin 13
Crişana-Maramureş Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş 23
Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea,
Moldova 33
Galaţi
Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi,
Muntenia 55
Ilfov, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman
Dobrogea Constanţa, Tulcea 14
Oltenia Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt 25
Basarabia Republica Moldova 31

Analiza datelor
Tabelul 2 arată valorile scorului general al guvernării electronice la nivel
naţional, cât şi valorile pentru fiecare dintre cele cinci dimensiuni.
Tabelul 2. Scorurile maxime, minime şi medii pentru fiecare dimensiune
Scorul Scorul Scorul Deviaţia
Dimensiunea Mediana
maxim minim mediu standard
Scorul
52,26 9,97 22,86 7,819 21,07
general
Securitate 10,23 0 0,83 1,71 0
Utilizare 16,88 1,88 9,97 2,75 10
Conţinut 13,20 0,68 6,50 2,71 6,4
Servicii 12,20 0 3,60 2,40 3,2
Participare 10,89 0 2,11 2,02 1,45

Scorul mediu al performanţei guvernării electronice la nivel urban în toate

provinciile istorice româneşti este de 22,86 din 100 posibil. Cel mai mare scor, al
municipiului Arad (52,26), este situat şi el destul de departe de cele mai bune
performanţe la nivel mondial (Seul – 81,70). Dimensiunea cea mai performantă
este uşurinţa în utilizare (9,97 puncte din 20 posibile), urmată de conţinut (6,5),
servicii oferite (3,6) şi participare (2,11). Preocuparea pentru securitate şi prote-
jarea datelor cetăţenilor este aproape inexistentă (0,83). Uşurinţa în utilizare
reprezintă dimensiunea tehnică a scorului guvernării electronice, celelalte dimen-
siuni fiind cele legate de politică şi administraţie. Aici se poate observa existenţa
„formelor fără fond”: site-uri cu aceeaşi formă, dar cu scor total diferit. Este
81
 Virgil Stoica

situaţia întâlnită în Republica Moldova, unde mai multe pagini Web ale unor
oraşe au fost construite cu ajutorul USAID şi sunt similare ca formă, dar perfor-
manţa lor este total diferită: de la mai nimic la cel mai bun site din Basarabia.
Acest fenomen arată importanţa pe care o au liderii politici, care înţeleg sau nu
importanţa acestui domeniu.
Dacă analizăm modul de distribuţie al rezultatelor (vezi figura 1), se poate
observa o înclinare spre dreapta: scorurile mari ale unor site-uri performante fac
în aşa fel încât media să fie mai mare decât mediana cu 1,79 puncte, cele mai
multe site-uri având scorul între 15 şi 20.

Figura 1. Histograma scorurilor la nivel naţional

Tabelul 3 prezintă scorurile globale şi pe cele cinci dimensiuni ale câtorva
oraşe reprezentative pentru fiecare provincie istorică.
Tabelul 3. Scorurile globale şi pe cele cinci dimensiuni ale câtorva oraşe
din România şi Republica Moldova
Participare
Securitate

Conţinut
Utilizare

Servicii
Oraşul

Scorul

Arad 52,26 2,58 16,88 10,80 12,20 9,80

Sibiu 49,86 8,39 16,25 12,00 8,14 5,08

82
 Provinciile istorice ale României la 100 de ani de la Marea Unire 

Participare
Securitate

Conţinut
Utilizare

Servicii
Oraşul

Timişoara Scorul
42,02 3,87 15 11,60 6,10 5,45
Iaşi 41,87 1,29 10,63 11,60 7,46 10,89
Suceava 40,90 5,81 15 8,40 9,15 2,54
Cluj-Napoca 36,94 0 9,38 10,40 8,81 8,35
Bucureşti 35,55 3,87 15 8,40 6,10 2,18
Constanţa 30,31 0 9,38 9,60 4,07 7,26
Craiova 25,29 0 10 8 4,75 2,54
Chişinău 23,41 0,65 8,75 6,80 5,76 1,45

Se poate observa că scorul Chişinăului (aproximativ 500.000 de locuitori) şi

al Craiovei (300.000) sunt la jumătatea performanţei de vârf (Arad – 160.000).
Bucureştiul (2 milioane de locuitori) nu se situează nici el în topul clasamentului,
mărimea oraşului nefiind un factor determinant în performanţa guvernării
electronice.
Scorurile medii şi mediane ale guvernării electronice în funcţie de regiunea
istorică sunt prezentate în tabelul 4. Diferenţele dintre provincii sunt semni-
ficative din punct de vedere statistic, valoarea lui p pentru ANOVA fiind practic
zero (vezi tabelul 5). Provinciile care au fost parte a Imperiului Austro-Ungar şi
Moldova se situează deasupra mediei, iar restul provinciilor Vechiului Regat şi
Basarabia se situează sub medie.
Tabelul 4. Scorurile guvernării electronice în funcţie de regiunea istorică
Nr. de site-uri Deviaţia
Regiunea Scorul mediu Mediana
analizate standard
Bucovina 8 29,45 9,652 30,47
Transilvania 66 25,19 8,361 24,14
Banat 13 23,30 8,275 21,06
Crişana-Maramureş 23 23,08 9,299 22,04
Moldova 33 22,90 8,401 19,89
România (medie) 268 22,86 7,819 21,07
Muntenia 55 22,86 7,472 21,51
Dobrogea 14 22,42 5,431 22,14
Oltenia 25 20,53 5,338 20,44
Basarabia 31 17,93 3,941 17,80
83
 Virgil Stoica

Tabelul 5. ANOVA Single Factor în funcţie de regiunea istorică

ANOVA: Single Factor  
SUMMARY   
Groups  Count Sum Average Variance  
Banat  13 938.967 72.22823 515.1632  
Bucovina  8 749.131 93.64138 1176.39  
Crişana-Maramureş 23 530.863 23.081 86.48198  
Dobrogea  14 313.908 22.422 29.49521  
Moldova  33 755.788 22.90267 70.58724  
Muntenia  55 1253.227 22.78595 55.03711  
Oltenia  25 513.436 20.53744 28.4989  
Basarabia  31 555.98 17.93484 15.53135  
Transilvania  66 1662.669 25.19195 69.89994  
ANOVA   
Source of Variation SS df MS F P-value  F crit 
Between Groups  68100.65 8 8512.581 79.80467 1.77E-65  1.974252 
Within Groups  27626.94 259 106.6677  
Total  95727.58 267

Am utilizat şi mediana pentru că această informaţie statistică nu este afectată de

valorile extreme. Clasamentul nu se modifică semnificativ dacă discutăm de mediană:
Muntenia şi Dobrogea urcă peste mediana naţională, iar Moldova coboară pe
penultimul loc, înaintea Basarabiei.
Această poziţionare pare să reproducă nivelul de dezvoltare economică existent
la momentul Marii Uniri din 1918: cele mai dezvoltate provincii erau cele din Imperiul
Austro-Ungar, urmate de provinciile Vechiului Regat şi de Basarabia. La fel în ceea ce
priveşte educaţia: rata de alfabetizare cea mai ridicată era în Transilvania, urmată de
cea din Vechiul Regat şi apoi de Basarabia.

Concluzii
În anul 2018, aproape toate oraşele României şi Republicii Moldova au
pagină Web, deşi scorul mediu al guvernării electronice la nivel urban (22,86 de
puncte din 100 posibile) este foarte scăzut. Performanţele maxime sunt la două
treimi faţă de nivelul de vârf pe plan mondial, iar dintre cele cinci dimensiuni ale
indicelui de evaluare, doar uşurinţa în utilizare atinge un nivel oarecum
rezonabil. Conţinutul informaţional al site-urilor este relativ sărac, serviciile
oferite online nu sunt foarte multe, interacţiunile cu cetăţenii prin intermediul
paginilor oficiale sunt limitate şi pare să existe o preocupare scăzută pentru
securitatea şi protejarea datelor personale.
Decalajele dintre regiuni în privinţa guvernării electronice par să reflecte
decalajele existente şi acum 100 de ani în privinţa dezvoltării economice, educa-
ţionale şi culturale. Acest fenomen sugerează existenţa unei dependenţe de cale în

84
 Provinciile istorice ale României la 100 de ani de la Marea Unire 

privinţa guvernării electronice: dezvoltarea economică şi, posibil, capitalul social

la nivelul anului 1918 se reflectă în cea mai nouă faţetă a politicii şi
administraţiei, guvernarea electronică a anului 2018.

Bibliografie
***, The Worldwide Governance Indicators (WGI) project (2008), disponibil online la adresa:
http://info.worldbank.org/governance/wgi/index.asp.
Arlsan, A., „Turkish Local e-Governments: a Longitudinal Study”, Electronic Journal of
E-Government, 5(2), 2007, pp. 95-106, disponibil online la adresa
www.ejeg.com/volume-5/vol5-iss2/v5-i2-art1.htm.
Baacke, L.; Fitterer, R.; Mettler, T.; Rohner, P., „Transformational Government – A
Conceptual Foundation for Innovation in Public Administrations”, în Proceedings of
the 8th European Conference on e-Government, Academic Publishing Limited, Reading,
2008, pp. 43-50.
Bhatnagar, S., E-government. From Vision to Implementation. A practical Guide with Case
Studies, SAGE Publications, Londra, 2004.
Bolman L.; Deal, T., Refreaming Organizations. Artistry, Choice and Leadership, John Wiley
& Sons, San Francisco, 2008.
Carr, J.; Gannon-Leary, P., „E-Government Leaders, Organizational Change and ICTs:
Learning from FAME and other e-Government Experiences”, Electronic Journal of
E-Government, 5(1), pp. 11-20, 2007, disponibil online la adresa http://www.ejeg.com/
volume-5/vol5-iss1/v5-i1-art2.htm.
Choudrie, J.; Ghinea, G.; Weerakkody, V., „Evaluating Global E-Government Sites: A View
Using Web Diagnostic Tools”, Electronic Journal of E-Government, 2(2), pp. 104-114, 2004,
disponibil online la adresa www.ejeg.com/volume-2/volume2-issue2/v2-i2-art4.htm.
Coleman, S., „Foundation of Digital Government”, în H. Chen, L. Brandt, V. Gregg, R.
Traunmuller, S. Dawes, E. Hovy, A. Macintosh, C. Larson (eds.), Digital Government.
E-Government Research, Case Studies, and Implementation , Springer Science+Business
Media, New York, 2008, pp. 3-19.
Finger, M.; Pecoud, G., „From E-Government to E-Governance? Towards a Model of
E-Governance”, Electronic Journal of E-Government, 1(1), 2003, disponibil online la
adresa www.ejeg.com/volume-1/volume1-issue-1/issue1-art1.htm.
Fountain, J.E., Building the Virtual State. Information Technology and Institutional Change,
Brookings Institution Press Washington, 2001.
Hiller, J.; Belanger, F., Privacy Strategies for Electronic Government. E-Government Series,
Pricewaterhouse Coopers Endowment for the Business of Government, Arlington, 2001.
Holzer, M.; Kim S., Digital Governance in Municipalities Worldwide (2007). A Longitudinal
Assessment of Municipal Websites Through the World, The E-Governance Institute,
National Center for Public Productivity, Rutgers, the State University of New Jersey,
Global e-Policy e-Government Institute, Graduate School of Governance
Sungkyunkwan University, 2007, http://andromeda.rutgers.
Holzer, M.; Kim, S., Digital Governance in Municipalities Worldwide (2005). A Longitudinal
Assessment of Municipal Websites Through the World, The E-Governance Institute,
National Center for Public Productivity, Rutgers, the State University of New Jersey,
Global e-Policy e-Government Institute, Graduate School of Governance
Sungkyunkwan University, 2005, http://www.andromeda.rutgers.edu.

85
 Virgil Stoica

Layene, K.; Lee, J., „Developing Fully Functional E-Government: A Four Stage Model”,
Government Information Quartely, 18(2), 2001, pp. 122-136.
Martin, B.; Byrne, J., „Implementing E-Government: Widening the Lens”, Electronic
Journal of E-Government, 1(1), 2003, disponibil online la adresa
www.ejeg.com/volume-1/volume1-issue-1/issue1-art2.htm.
Moon, M.J., „The Evolution of E-government Among Municipalities: Rhetoric or Reality?”,
Public Administration Review, 62(4), 2002, pp. 424-434.
Moon, M.J.; Bretschneider, S., „Does the Perception of Red Tape Constrain IT
Innovativeness in Organizations? Unexpected Results from Simultaneous Equation
Model and Implications”, Journal of Public Administration Research and Theory, 12(2),
2002, pp. 273-291.
Norris, D.F., Current Issues and Trends in E-Government Research, CyberTech Publishing,
Hershey, 2007.
Norris, D.F.; Moon, M.J., „Advancing E-Government at the Grassroots: Tortoise or Hare?”,
Public Administration Review, 65(1), 2005, pp. 64-75.
Norris, P., „Who Surfs? New Technology, Old Voters, and Virtual Democracy”, în Elaine
Ciulla Kamarck, Joseph S. Nye, Jr. (eds.), Democracy.com? Governance in Networked
World, Hollis Publishing Company, Hollis, 1999, pp. 71-94.
Scholl, H., „Discipline or Interdisciplinary Study Domain? Challenges and Promises in
Electronic Government Research”, în H. Chen, L. Brandt, V. Gregg, R. Traunmuller, S.
Dawes, E. Hovy, A. Macintosh, C. Larson (eds.), Digital Government. E-Government
Research, Case Studies, and Implementation, Springer Science+Business Media, New
York, 2008, pp. 21-41.
Selke, S.; Mallick, B.; Kolzbach, A., „E-Honesty: Technical Potentials and Social Risks of
Local e-Government Strategies in Bangladesh for Supporting the Fight Against
Corruption”, Proceedings of the 8th European Conference on e-Government, pp. 475-482,
Academic Publishing Limited, Reading, 2008, pp. 475-482.
Sprecher, M., „Racing to E-government: Using the Internet for Citizen Service Delivery”,
Government Finance Review, 16(5), 2000, pp. 21-22.
Stoica, V.; Ilaş, A., „The Evolution of Romanian Urban E-Government: 2006-2008”, în P.
Hahamis, D. Remenyi (eds.), 9th European Conference on e-Government. Proceedings,
Academic Conferences Ltd., 2009.
Tat-Kei Ho, „Reinventing Local Governments and the E-Government Initiative”, Public
Administration Review, 62(4), 2002, pp. 434-445.
West, D.M., Digital Government: Technology and Public Sector Performance, Princeton
University Press, New Jersey, 2005.
 

86
 Democraţia fără liberalism şi majoritarismul discreţionar
Democracy without liberalism and discretionary majoritarianism

Vasile Pleşca1

„When a democracy fails, we usually expect the failure to be spectacular.

It is a public event, familiar enough in modern history
to have acquired a ceremony of its own.
Democracy has died many times round the world.
We know what it looks like. It looks something like this:
NOTHING WAS ANNOUNCED IN ADVANCE.”2

Abstract:
In the last twenty-five years, democracy has never been challenged so much as in
the last years. Once „the popular democracies” collapsed, the liberal discourse of
democracy remained, for the first time in history, the only one that could support
the political legitimacy and the political sciencies. But, as the big crisis between
1929-1933 broke the fragile balance set after The Big War, the economic crisis
between 2007-2009 produced a strong mutation in the way the liberal democracy
was perceived. This has not happened suddenly, it was the result of many events
when, as Fared Zakaria said, liberty and democracy broke apart. But, after the
economic crisis, there was another mutation at the discursive level: the non-liberal
speech of democracy became stronger and it was supported by the politicians and
some of the political theorists. In other words, it got legitimacy by practice and by
                                                          
1 Vasile Pleșca este doctor în filosofie (2007) la Facultatea de Filosofie și Stiinţe Social-
Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu o teză intitulată Liberalismul
ca proiect rațional. În prezent, este cercetător la Institutul de Știinţe Economice și
Sociale „Gh. Zane” al Academiei Române, Filiala Iași. Preocupări generale legate de
filosofie și epistemologie politică și preocupări punctuale legate de teoria democraţiei
și liberalism. În 2015 a coordonat, împreună cu Ruxandra Ivan, volumul A guverna, a fi
guvernat. Ipostaze ale raportului dintre stat și cetățean (Editura PRO Universitaria,
București). Printre studiile apărute în ultimii ani se numără: „O constituţie liberală.
Drepturile” și „O constituţie liberală. Separarea puterilor”, în Sorin Bocancea (coord.),
Constituția României. Opinii esențiale pentru legea fundamentală, Editura Institutul
European, Iași, 2013; „Guvernăm sau suntem guvernaţi? Despre democraţia
deliberativă și posibilităţile ei de manifestare în societatea românească a secolului
XXI”, în Ruxandra Ivan, Vasile Pleșca (coord.), A guverna/A fi guvernat. Ipostaze ale
raportului dintre stat și cetăţean, Editura PRO Universitaria, București, 2015;
„Democraţia fără liberalism din România contemporană”, în Sorin Adam Matei, Caius
Dobrescu, Emanuel Copilaș (coord.), Liberalismul: pro și contra. O idee ce refuză să
moară, deși nu știe ce o ține în viață, Editura Adenium, Iași, 2017.
2 David Runciman, How Democracy Ends, Basic Books, New York, 2018, p. 26.
87
 Vasile Pleșca

assuming this practice. Romania had no chance to miss this process. That
happened, first of all, because the Romanian political regime has never been in the
front line of the democratic construction of the world. As a practice of power, the
liberal democracy is still a foreign concept for the Romanian politics. It was
accepted due to the post-communist avant-garde of democratization, but it has
never been accepted as something natural to us. In the last ten years, when
Romania became a part of the European Union, absolutely all the local and private
initiatives of the political class ment to fragile the liberal democracy instead of
consolidating it. Romania had more democratic institutions before the period of
becoming a member of the European Union. How and why this thing happened I
shall try to answer in this paper.
Keywords: liberal democracy, rights, discretionary majoritarianism, iliberalism,
political challenge, freedom.

Democraţia poate muri în multe feluri. Se poate prăbuşi brusc, sub lovi-
turile unei junte militare (aşa cum a fost de multe ori în ultimul secol în America
Latină) sau sub o ocupaţie străină (aşa cum a fost cazul democraţiilor vestice
distruse de Germania nazistă la începutul celui de-al Doilea Război Mondial). Dar,
în ultimii ani, democraţiile se îndreaptă spre moarte altfel, greu, în chinuri,
într-un proces căruia nu i se întrevede sfârşitul atât de clar şi de spectaculos3. Este
un proces pe care Samuel Huntington îl întrevedea acum mai bine de 20 de ani:
„Este posibil ca ameninţările la adresa democraţiilor din al treilea val să nu vină
din partea generalilor şi revoluţionarilor care nu simt pentru democraţie altceva
decât dispreţ, ci mai degrabă din partea celor implicaţi în procesul democratic.
Aceştia sunt lideri politici şi grupări politice care câştigă alegerile, preiau puterea,
iar apoi manipulează mecanismele democraţiei pentru a o afecta sau chiar
distruge. (…) În cazul democraţiilor din al treilea val, problema nu e răsturnarea
regimurilor democratice, ci eroziunea lor, adică slăbirea intermitentă sau treptată
a democraţiei de către cei care câştigă alegerile”4.

                                                          
3 „How do elected authoritarians shatter the democratic institutions that are supposed
to constrain them? Some do it in one fell swoop. But more often the assault on
democracy begins slowly. For many citizens, it may, at first, be imperceptible. After
all, elections continue to be held. Opposition politicians still sit in congress. Independent
newspapers still circulate. The erosion of democracy takes place piecemeal, often in baby
steps. Each individual step seems minor—none appears to truly threaten democracy.
Indeed, government moves to subvert democracy frequently enjoy a veneer of legality:
They are approved by parliament or ruled constitutional by the supreme court” (Steven
Levitsky, Daniel Ziblatt, How Democracies Die. What History Reveals About Our Future,
Crown Publishing, New York, 2018, p. 76).
4 Samuel Huntington, „Democraţie pe termen lung”, în Larry Diamond, Yun-han Chu,
Marc Plattner, Tien Hung-mao (coord.), Cum se consolidează democrația, traducere de
Magda Muntean și Aurelian Muntean, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 45.
88
 Democraţia fără liberalism şi majoritarismul discreţionar

Aceasta face ca perspectivele democraţiei liberale să nu fie decât sumbre.

Fenomenul contemporan al declinului democratic e cu atât mai grav cu cât, în
ultimii zece ani, au fost mai multe democraţii consolidate care au cunoscut un
regres sau au stagnat decât cele ce au cunoscut un progres. Democraţiile
consolidate care au evoluat le numeri, de fapt, pe degetele de la o mână5.
Însă ceea ce trebuie să ne îngrijoreze în plus este faptul că democraţia
liberală cunoaşte un recul fără a avea un opozant clar şi manifest, un competitor
în organizarea politică a statelor. Toată lumea clamează că este democrată. Însă
despre ce fel de democraţie este vorba? De orice fel, numai să nu fie liberală.
Prezentul studiu nu face decât să atingă puţin fenomenul atât de complex al
declinului contemporan al democraţiei liberale, referindu-se la un singur aspect,
dintre altele foarte multe, ce ruinează democraţia liberală. Unul dintre imboldurile
cele mai importante ce stau la baza naşterii unei democraţii contemporane, de
factură liberală, este suspiciunea faţă de orice formă concentrată de putere poli-
tică, manifestată în orice condiţii şi întrupată în indivizi singulari, în grupări
politice sau în guverne. Aşa cum spune Dahl, „am putea compara diferite
regimuri în funcţie de măsura în care se permite opoziţia, contestaţia publică sau
concurenţa politică”, iar „regimurile variază şi în funcţie de proporţia în care
populaţia are dreptul să participe, pe baze mai mult sau mai puţin egale, la
controlul şi contestarea activităţii guvernului, să facă parte, ca să spunem aşa, din
sistemul de contestare publică”6.
Dintre toate elementele constitutive ale democraţiei, ruinarea acestui
sistem de contestare publică este marca cea mai puţin vizibilă în declinul actual al
democraţiei, dar, din păcate, cea mai importantă. Accepţiunea dominantă a ter-
menului democraţie nu vorbeşte despre contestarea politică. Întregul sistem legiti-
mator al puterii politice (democratice) nu vorbeşte despre contestare. Procesele
politice nu sunt definite a fi democratice pe baza capacităţii de contestare. Ceea
ce defineşte democraţia, în accepţiunea majoritară, nu este contestarea, ci „parti-
ciparea”, capacitatea cetăţeanului obişnuit de a decide direct sau indirect jocul pe
scena politică. Abordarea aceasta, a „supremaţiei voinţei poporului”, este de
înţeles. Fiecare sistem politic are nevoie de legitimitate. Or, legitimitatea politică
în democraţie nu se poate construi pe ideea de contestare, ci, de două secole
încoace, doar pe cea de participare.
Această dominaţie a participării în definiţia democraţiei duce, în ultima
vreme şi mai ales în zonele în care democraţia este un lucru proaspăt descoperit,
la ideea că majoritatea politică aleasă în mod democratic poate să facă orice,
tocmai pentru că este majoritate. Acest fapt duce la nerespectarea a două norme

                                                          
5 A se vedea Democracy Index, editat de The Economist Intelligence Unit în ultimii 12 ani.
6 Robert Dahl, Poliarhiile. Participare și opoziție, traducere de Mihaela Sadovschi, Editura
Institutul European, Iași, p. 30.
89
 Vasile Pleșca

de bază în construcţia democratică, aşa cum sunt reliefate de Steven Levitsky în

How Democracies Die7: „toleranţa reciprocă” şi „abţinerea instituţională”.
România, căci ea ne interesează în mod deosebit, nu a fost niciodată în
avangarda avântului democratic. Din contră, în secolul XX, în oricare dintre cele
mai îngăduitoare sensuri ale sale, democraţia românească nu a existat. În
perioada interbelică, mai ales în condiţiile în care discursul democratic oricum era
obnubilat la nivel european, regimul politic românesc avea elemente ce ţineau de
un autoritarism riguros, de la lipsa egalităţii în faţa legii până la un regim discre-
ţionar al guvernării, trecând printr-un antisemitism organic, toate sub umbra unei
sărăcii cronice. În perioada postbelică, România a fost în avanposturile atacurilor
la adresa democraţiei, perioada comunistă nefiind decât una pe care o putem
considera drept una în care toate elementele definitorii ale unei democraţii
contemporane – pluralism, drepturi ale omului, separarea puterilor în stat etc. –
nu au fost doar ignorate, ci atacate continuu. În perioada post-1989, discursul
democratic a căpătat ceva relevanţă în România, doar pentru că, pentru o
perioadă, a fost singurul discurs legitim, iar unica direcţie în Europa de Est, la
intrarea într-un alt mileniu, a fost strict în direcţia democraţiilor cu model
occidental. Numai că, bineînţeles, această direcţie a fost, în cazul României, plină
de ambiguitate şi chiar, de la un moment dat, cu adevărat problematică8.
Ceea ce trebuie observat în procesul deciziei la nivel politic în România este
amestecul de lipsă de transparenţă, ignorare a regulilor şi acea lipsă de abţinere
instituţională pe care am menţionat-o, toate acestea făcând, aşa cum se observă
într-un raport al Comisiei de la Veneţia, ca „ideea de bază (în politica românească
– n.n.) să fie aceea că majoritatea politică poate face orice, din simplul motiv că e
majoritară”9.
Ceea ce este cu adevărat grav este continuarea acestei observaţii. Acest
majoritarism discreţionar nu este doar un fenomen ce ţine de manifestarea puterii
                                                          
7 „…two norms stand out as fundamental to a functioning democracy: mutual toleration
and institutional forbearance. Mutual toleration refers to the idea that as long as our
rivals play by constitutional rules, we accept that they have an equal right to exist,
compete for power, and govern.” „A second norm critical to democracy’s survival is
what we call institutional forbearance. Forbearance means 'patient self-control';
'restraint and tolerance', or 'the action of restraining from exercising a legal right'. For
our purposes, institutional forbearance can be thought of as avoiding actions that,
while respecting the letter of the law, obviously violate its spirit” (Steven Levitsky,
Daniel Ziblatt, op. cit., pp. 101, 106).
8 Vezi, printre altele, Oliver Jens Schmitt, România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de
istorie, traducere de Wilhelm Tauwinkl, Editura Humanitas, București, 2018, p. 26.
9 „The underlying idea may have been that the majority can do whatever it wants to do
because it is the majority”, http://www.scribd.com/ doc/117124113/Raport-Comisia-de-la-
Veneția, accesat ultima oară în 1 noiembrie 2018 (citatele din lucrările în alte limbi
decât limba română apar în traducerea autorului, acolo unde nu se menţionează
traducătorul).
90
 Democraţia fără liberalism şi majoritarismul discreţionar

politice („fac lucrul X pentru că mă aflu în poziţia instituţională ce îmi permite

acest lucru şi nimic nu mă poate opri”), ci este un reflex adânc înrădăcinat în
viziunea unei largi mase de români, ca şi la nivelul multor instituţii cu o
puternică influenţă.
Ca să exemplific acest lucru, m-aş putea opri la oricare dintre deciziile
politice ale ultimelor 20 de luni, pentru că, în cea mai mare parte, sunt expresia
manifestă a acestui majoritarism discreţionar, însă argumentele ar fi indirecte şi,
de fapt, bazele acestui proces au fost puse mai de mult timp.
În 2012 a fost iniţiat, de către majoritatea parlamentară, un referendum
pentru demiterea preşedintelui. Nimic în neregulă până aici, acesta nefiind primul
referendum de demitere a preşedintelui din ultimul sfert de secol şi cu atât mai
puţin în neregulă, de vreme ce un referendum este, dincolo de toate, expresia
voinţei populare, baza cea mai puternică a democraţiei. Numai că, pentru ca acel
referendum să fie adoptat, majoritatea politică de atunci a iniţiat o serie de acţiuni
care au mers pe linia acelui majoritarism discreţionar despre care am pomenit:
• limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale prin ordonanţă de urgenţă;
• ignorarea flagrantă a opiniei Curţii Constituţionale;
• încercarea de a elimina cvorumul la referendum prin ordonanţă de urgenţă,
după ce procedurile referendumului fuseseră iniţiate;
• revocarea Avocatului Poporului fără un temei întemeiat;
• demiterea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în paralel cu
restrângerea atribuţiilor CCR de a se pronunţa pe această temă;
• presiunile exercitate asupra judecătorilor Curţii Constituţionale;
• modificarea regulilor în timpul jocului10.
Deşi lucrurile au fost evidente, din punctul de vedere al încălcării normelor
democratice, ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost cu adevărat grav: deşi,
sfidând orice limită a domniei legii, referendumul a fost un succes popular, pentru
8,4 milioane de oameni partizanatul politic fiind mai important decât normele
democratice. Altfel spus, chiar dacă, prin însăşi organizarea referendumului,
bazele democratice ale funcţionării politice româneşti au fost puternic şubrezite,
acest lucru nu a contat pentru o mare parte din societatea românească. Lipsa de
abţinere instituţională îşi găseşte corespondentul într-o lipsă de reţinere
populară, exprimată în felul următor: „dacă politicianul X sprijină demersul Y, cu

                                                          
10 „In July 2012, the Romanian Government and Parliament adopted a series of measures

in quick succession, which led to the removal from office of the Advocate of the
People, the Presidents of both Houses of Parliament, a limitation of the competences
of the Constitutional Court, changes on the conditions for a referendum on the
suspension of the President of the Republic and the suspension of the President itself.
The Venice Commission is of the opinion that these measures, both individually and
taken as a whole are problematic from the viewpoint of constitutionality and the rule
of law” (ibidem).
91
 Vasile Pleșca

care eu sunt de acord, voi sprijini acest demers, chiar dacă modalitatea lui de
punere în practică distruge fundamentele democratice ale ţării”.
Această indiferenţă democratică s-a văzut reluată şi în toamna lui 2018,
odată cu organizarea unui nou referendum, de data aceasta privind definirea
căsătoriei. Nu mă voi pronunţa asupra oportunităţii demersului, aceasta fiind o
temă în care fiecare tabără a putut aduce – şi a adus – nenumărate argumente
valide în sprijinul opţiunii sale. La fel, nu voi aduce în discuţie problema respectării
sau încălcării drepturilor omului, pentru că este o temă mult prea largă, ce excedă
cu mult atât obiectivele acestor rânduri, cât şi timpul avut la dispoziţie. De
asemenea, voi susţine clar, până la apariţia unor dovezi contrare, că demersul a
fost legal fundamentat, parcurgându-se corect toate etapele civice ale iniţierii lui.
Din momentul în care procedura de organizare a referendumului a ajuns
însă în sfera politică, datele s-au schimbat radical. Puterea politică nu a făcut
absolut niciun pas în direcţia sprijinirii unui vot corect, echilibrat şi informat. Din
contră, totul a fost organizat în pripă, fără ca această grabă să fie justificată, din
procedura de organizare a votului a fost eliminat sistemul informatic de moni-
torizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, prevederile ambigue ale
Legii nr. 3 din 2000 au fost păstrate, durata votului a fost extinsă nejustificat pe
parcursul a două zile, regulile de numire a preşedinţilor de secţii de vot au fost
ignorate, regulile de informare corectă şi echilibrată au fost încălcate etc.
În aceste condiţii, orice persoană cu repere foarte clare în privinţa unui
demers democratic, orice organizaţie religioasă şi orice formaţiune civică impli-
cate ar fi trebuit să trateze acest referendum aşa cum a fost, unul nedemocratic
prin procedurile sale. Ştim cu toţii că nu a fost aşa. Atât bisericile, cu o singură
excepţie, cât şi organizaţiile civice implicate direct în organizarea referendumului
nu au avut nicio reţinere în a gira, prin implicarea lor activă, neregulile din
organizare. Din nou, lipsa de abţinere instituţională în a forţa şi chiar a depăşi
normele în vigoare a fost completată de o lipsă totală de reţinere la nivelul spri-
jinitorilor organizării referendumului. Faptul că referendumul nu a fost validat
este o palidă consolare, contextul politic, partizanatul politic, dar şi indiferenţa
fiind motive mai serioase în a explica eşecul său decât conştiinţa corectitudinii
democratice atât la nivelul instituţiilor implicate, cât şi la nivelul indivizilor.
Altfel spus, situaţia generală în care se află democraţia românească, sub un
asediu continuu din partea unor politicieni cu tendinţe autoritariste, este explicată şi
prin această întărire a majoritarismului discreţionar de la nivel politic cu un
majoritarism discreţionar la nivel popular. Or, acesta din urmă nu doar că este la fel
de nociv precum cel de la nivel politic, dar, practic, existenţa lui face ca majori-
tarismul discreţionar la nivel politic să prospere şi să sprijine autoritarismul.
Rezultatul nu este doar o democraţie iliberală, aşa cum a fost creionată de
Fareed Zakaria acum două decenii11, una în care principiile liberale în construcţia
                                                          
11 Fareed Zakaria, Viitorul libertății. Democrația neliberală în Statele Unite ale Americii și

în lume, traducere de Doris Mironescu, Editura Polirom, Iași, 2009, pp. 16-20 (Zakaria
92
 Democraţia fără liberalism şi majoritarismul discreţionar

democratică sunt pur şi simplu ignorate şi date la o parte pentru a se consolida o

viziune autoritaristă asupra puterii, ci, clar, una antiliberală, în care aceste
principii sunt făţiş şi explicit atacate, în numele altor valori, de la unele simple,
precum banalul partizanat politic sau religios, până la populisme complexe ce
îmbină discursuri naţionaliste, xenofobe, conspiraţioniste şi revanşarde. Cazul
democraţiei româneşti este cu atât mai dramatic cu cât lipsesc aproape în
totalitate repere instituţionale şi individuale ce ar putea fi folosite în această luptă
de supravieţuire a democraţiei. Nu există nicio instituţie în România care să nu fie
penetrată de acest proces antidemocratic, iar minimele excepţii aleg tăcerea şi
acceptarea tacită. Nu există, în actualul context, o contestare instituţională a
actualelor derapaje antidemocratice, ci doar revolte individuale, uşor de margina-
lizat şi de ignorat. Asta face ca viitorul democratic al României să fie sumbru,
atâta vreme cât trendul democratizării şi al consolidării sale pare a fi devenit
desuet în chiar inima celor mai dezvoltate democraţii din lume12. Cum România
nu a fost niciodată originală în acest domeniu, este de aşteptat ca, odată ce
direcţia iliberală şi antiliberală din sânul democraţiilor contemporane se va
acutiza, acest proces să fie amplificat la noi.
Toate aceste date identifică o problemă banală, dar cu implicaţii profunde:
felul în care practica politică funcţionează în România determină în mod direct
calitatea democraţiei. Modul în care este construit statul în România, centralizat
şi omnipotent în raport cu individul, face ca deschiderea către autoritarism să fie
foarte largă şi uşor de abordat. Iar când asta se întâmplă şi cu sprijinul – tacit sau
explicit – al unei majorităţi populare confortabile, riscul pentru democraţie este
cu atât mai ridicat. Din aceste motive, un discurs despre limitarea şi controlul
puterii politice trebuie să-şi facă loc în spaţiul public românesc pentru a avea o
importanţă cel puţin la fel de mare precum cel despre câştigarea puterii politice.
Şi nu doar atât: viziunea asupra statului trebuie să se transforme dintr-una
monolitică, apăsătoare şi autoritară, într-una flexibilă, dinamică şi subordonată
moral, ontologic şi instituţional intereselor individului. Pentru că, doar cu un stat
subordonat individului, acesta nu va mai gira atât de uşor derapajele puterii
politice.

                                                          
vorbește despre democraţii iliberale încă din anul 1997).
12 „While two-thirds of Americans over the age of 65 say that it is absolutely important

to live in a democracy, for example, less than one-third of those under the age of 35
say the same thing. A growing minority is even open to authoritarian alternatives:
between 1995 and 2017, the proportion of French, Germans and Italians who prefer a
military regime has increased threefold” (Yascha Mounk, Roberto Stefan Foa, „The End of
the Democratic Century”, Foreign Affairs, mai-iunie 2018, https:// www.foreignaffairs.com/
articles/2018-04-16/end-democratic-century?, accesat ultima dată în 30 noiembrie 2018).
93
 Vasile Pleșca

Bibliografie
***, Raportul Comisiei de la Veneţia, decembrie 2012, http://www.scribd.com/doc/
117124113/Raport-Comisia-de-la-Veneţia.
***, The Economist Inteligent Unit’s Democracy Index, https://infographics
.economist.com/2018/DemocracyIndex.
Diamond, Larry; Chu, Yun-han; Plattner, Marc; Tien, Hung-mao (coord.), Cum se
consolidează democraţia, traducere de Magda Muntean şi Aurelian Muntean, Editura
Polirom, Iaşi, 2004.
Dahl, Robert, Poliarhiile. Participare şi opoziţie, traducere de Mihaela Sadovschi, Editura
Institutul European, Iaşi, 2000.
Levitsky, Steven; Ziblatt, Daniel, How Democracies Die. What History Reveals About Our
Future, Crown Publishing, New York, 2018.
Mounk, Yascha; Foa, Roberto Stefan, „The End of the Democratic Century”, Foreign Affairs,
mai-iunie 2018, https://www.foreignaffairs.com/articles/2018-04-16/end- democratic-century?.
Runciman, David, How Democracy Ends, Basic Books, New York, 2018.
Schmitt, Oliver Jens, România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie, traducere de
Wilhelm Tauwinkl, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018.
Zakaria, Fareed, Viitorul libertăţii. Democraţia neliberală în Statele Unite ale Americii şi în
lume, traducere de Doris Mironescu, Editura Polirom, Iaşi, 2009.

94
 

Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

European Union. Culture and integration

Liviu Warter1, Iulian Warter2

Abstract:
Intercultural management is a very important issue for the organizations and we
can notice the special consideration of both academics and practitioners.
Intercultural management findings can lead to different interpretations and might
provoke specific emotional and behavioural reactions. Europe is the most diverse
cultural continent in the world. Five of the six possible models of organizing a
                                                          
1 Liviu Warter este fondator și vicepreședinte al Center for Socio-Economic Studies and
Multiculturalism din Iasi, Romania (http://csesm.warter.ro/; https:// www.facebook.com/
pages/Center-for-Socio-Economic-Studies-and-Multiculturalism/ 823187711097080). Este
Editor al Journal of Intercultural Management and Ethics (http://jime.warter.ro/; https://
web.facebook.com/Journal-of-Intercultural-Management-and-Ethics-160630334585921/).
Este consultant specializat în procese de achiziţie/fuziune/ restructurare și planificare
strategică. Este partener al Consulting Experts-Warter din Iași, România (http://
www.warter.ro), o companie specializată în furnizarea de consultanţă de management,
fuziuni, achiziţii și investiţii.Vorbește fluent engleza, franceza, ebraica și româna. A
publicat cărţi, capitole de carte și articole știinţifice despre management intercultural,
investiţii străine directe, fuziuni și achiziţii transfrontaliere, sinergie interculturală, due
diligence intercultural, management strategic, inovare, etică in afaceri, studii despre
Holocaust, calitate și etică în învăţământul superior (https:// www. researchgate.net/
profile/Liviu_Warter; https://independent. academia.edu/LiviuWarter PhD). Deţine un
doctorat în Management intercultural, un M.A. în management și un M.Sc. în Inginerie
Mecanică.
2 Iulian Warter este fondator și președinte al Center for Socio-Economic Studies and
Multiculturalism din Iași, România (http://csesm.warter.ro/;https:// www.facebook.com/
pages/Center-for-Socio-Economic-Studies-and-Multiculturalism/ 823187711097080). Este
Editor in Chief al Journal of Intercultural Management and Ethics (http://jime.warter.ro/;
https://web.facebook.com/Journal-of-Intercultural-Management-and-Ethics-160630334585
921/) Este Managing Partner al Consulting Experts-Warter din Iași, România
(http://www.warter.ro). Compania este specializată în furnizarea de consultanţă de
management, fuziuni, achiziţii și investiţii. Consultant specializat în strategii și proiecte de
afaceri și investiţii, deţine un doctorat în Management Intercultural, un Master în inginerie
mecanică și un master în Management. A publicat articole in reviste, capitole de carte și
cărţi despre management trans-cultural, fuziuni și achiziţii transfrontaliere, negociere
interculturală, due diligence intercultural, luarea deciziilor, management strategic,
inovare, etică în afaceri, calitate și etică în învăţământul superior, studii despre
Holocaust (https://www.researchgate. net/profile/Iulian_Warter; https://independent.
academia.edu/IulianWarter). Vorbește engleză, ebraică, germană, franceză și română.
95
 Liviu Warter, Iulian Warter

nation state are to be found in the EU. Bridging these differences is a political and
intellectual challenge of unique proportions. The way Europe is trying to bridge
the value differences between nation states without imposing one model is a
laboratory for solving similar challenges for a globalizing world. This study
uncovers the most important intercultural aspects for the European Union
integration. It envisages, also, the relationship between intercultural elements and
EU performance. This study sought to summarize the findings from the
intercultural research on EU and to suggest new research directions. The leading
questions that should be answered are: “Which are the intercultural particularities
in EU?”, “What is the relationship between intercultural elements and EU
performance?” and “How to be successful in EU integration?”. The relationship
between intercultural elements and EU performance is a key topic in literature in
last decades. Despite the advances, important research gaps and paradoxes remain.
Through our analysis, we have shown some different intercultural factors that may
shape the EU.
Keywords: culture; intercultural management; European Union; mental images;
cultural clusters; political models.

Introducere
Managementul intercultural este o problemă foarte importantă pentru
organizaţii şi putem observa consideraţia specială atât a oamenilor de ştiinţă, cât
şi a practicienilor. Constatările managementului intercultural pot duce la inter-
pretări diferite şi pot provoca reacţii emoţionale şi comportamentale specifice3.
Montesquieu a susţinut că există „spiritul general al unei naţiuni” (ceea ce
acum am numi cultura sa) şi că „legiuitorul ar trebui să urmeze spiritul naţiunii
pentru că nu facem nimic mai bun decât ceea ce facem liber şi prin respectarea
geniului nostru natural”. Astfel, instituţiile urmează programe mentale şi – prin
modul în care funcţionează – se adaptează culturii locale.
Legi similare funcţionează diferit în diferite ţări, aşa cum a experimentat
Uniunea Europeană în mai multe rânduri. La rândul lor, instituţiile care s-au dez-
voltat în cadrul unei culturi perpetuează programarea mentală pe care au fost
întemeiate. Instituţiile nu pot fi înţelese fără a ţine cont de cultură şi înţelegerea
culturii presupune o perspectivă asupra instituţiilor.

                                                          
3 A se vedea: Friedman Hershey, Warter Iulian, Warter Liviu, „Economic growth and
happiness. Cultural relativism”, în Journal of Intercultural Management and Ethics,
3/2018, pp. 31-38; Warter Iulian, Warter Liviu, „Implications Of M&As For Banking
Industry. From Cultural Fit To Cultural Clashes”, în Angela Roman, Sorin Gabriel
Anton, Irina Bilan (Eds.), Euro and the European banking system: evolutions and
challenges, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015, pp. 367-376; Warter
Liviu, Warter Iulian, „Organizational Functions and Core Values: Intercultural
Matters”, in A. Jabłoński (Ed.), Sustainability and Scalability of Business: Theory and
Practice, Nova Science Publishers, NY, 2017, pp. 97-112.
96
 Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

Valorile unei ţări sunt puternic legate de structura şi funcţionarea

instituţiilor sale şi mult mai puţin de diferenţele de identitate.
Nu putem schimba modul în care oamenii dintr-o ţară gândesc, simt şi
acţionează pur şi simplu importând instituţii străine. După dispariţia comu-
nismului în fosta Uniune Sovietică şi în alte părţi ale Europei de Est, unii econo-
mişti au considerat că tot ceea ce aveau nevoie fostele ţări comuniste erau
instituţii capitaliste, în stil american, pentru a găsi drumul către avere. Lucrurile
nu au mers aşa. Fiecare ţară trebuie să se lupte prin propriul tip de reforme,
adaptat la software-ul din mintea oamenilor săi. Globalizarea de către corporaţii
multinaţionale şi instituţii supranaţionale, cum ar fi Banca Mondială, se confruntă
cu o rezistenţă locală aprigă, deoarece sistemele economice nu sunt independente
de cultură4.
Înţelegerea valorilor fundamentale ale culturii explică de ce problemele
aparent fără legătură pot fi identificate prin aceleaşi principii de bază. De ase-
menea, poate ajuta la explicarea diferenţelor sistematice în sistemele politice,
sistemele economice şi practicile de management, să spunem, între Franţa,
Germania, România şi Olanda.
Este de crezut că Franţa ar putea fi convinsă după discuţii raţionale că ar
trebui să accepte un sistem federal? Ne putem aştepta ca germanii să fie de acord
cu un primat politic pentru Banca Centrală Europeană sau pentru restul ţărilor
UE să adopte o politică privind drogurile în stil olandez?
Este mai realist să presupunem că argumentele culturale, şi nu doar
tehnic-raţionale, vor fi decisive. În plus, marea problemă este că studiile empirice
au indicat Europa drept cel mai divers continent din lume.
„Cadrul creativităţii” se concentrează pe potenţialul culturii de a promova
competitivitatea europeană. Deşi acest discurs nu este nou, dominanţa sa pe
agenda UE şi puterea cu care este afirmat sunt fără precedent.
În absenţa unui tratat de competenţă pentru cultură înainte de Tratatul de
la Maastricht, găsirea justificării pentru intervenţia UE în domeniu a fost
întotdeauna un efort dificil. Chiar şi după Tratatul de la Maastricht, criza a
persistat, deoarece garanţiile pentru autonomia naţională au fost oferite printr-o
aplicare strictă a principiului subsidiarităţii. În acest context, instituţiile UE au
prezentat pentru prima dată dezvoltarea activităţii culturale a UE ca un imperativ
politic. Dacă UE va reuşi ca entitate, cetăţenii europeni ar trebui să fie conştienţi
de apartenenţa lor la o cultură comună5.
                                                          
4 Hofstede Geert, Hofstede Geert Jan, Minkov Michael, Cultures and organizations.
Software of the mind. Intercultural Cooperation and Its Importance for Survival,
McGraw-Hill, New York, 2010.
5 Annabelle Littoz-Monnet, „Encapsulating EU Cultural Policy into the EU’s Growth
and Competiveness Agenda: Explaining the Success of a Paradigmatic Shift in
Brussels”, in Psychogiopoulou Evangelia (Ed.), Cultural Governance and the European
Union, Palgrave Macmillan, Hampshire, 2015, p. 27.
97
 Liviu Warter, Iulian Warter

Pentru a conduce procesul de schimbare, statele membre trebuie, de ase-

menea, să se angajeze activ în domeniul integrării culturale. Orice efort nou în
domeniu este sortit să eşueze, cu excepţia cazului în care autorităţile naţionale iau
măsuri corelative, menţinând echilibrul atins la nivel comunitar între diferitele
interese implicate. Punerea la dispoziţie a unor politici sensibile la cultură pe teren,
nu doar o problemă pe care instituţiile comunitare trebuie să o rezolve, necesită
adoptarea de măsuri interne de punere în aplicare şi de monitorizare adecvate.
Doar pe această cale, acţiunea comunitară va produce rezultate politice
substanţiale6.
În afaceri, astăzi, oamenii sunt cea mai importantă sursă de avantaj compe-
titiv durabil. Fiecare persoană aduce o combinaţie unică de istorie, moştenire, sex,
religie, educaţie şi experienţă la locul de muncă. Această diversitate reprezintă o
sursă demnă de remarcat de noi idei şi vitalitate.
Fenomenul creşterii diversităţii în mediul de muncă are loc la nivel mondial.
Cu toate acestea, Europa de astăzi este un exemplu primordial, deoarece 28
de culturi naţionale lucrează acum pentru a se integra ca membri ai UE.
Provocările noastre actuale de diversitate sunt determinate de forţele care
modelează economia şi lumea afacerilor în general şi nu pot fi discutate izolat de
ele. Diversitatea se referă la globalizare, învăţare organizaţională şi importanţa
din ce în ce mai mare a managementului cunoştinţelor, la fel cum este vorba
despre recrutare, şanse egale, demografie a forţei de muncă şi integrare socială.
Se referă la tehnologia informaţiei care revoluţionează aproape zilnic
comunicarea. Aceasta afectează reţeaua interactivă şi transportul.
Europa a fost întotdeauna foarte diversă, iar europenii au fost întotdeauna
conştienţi de diversitatea lor. Ei diferă de nord-americani în ceea ce fac în acest
sens. În cele mai bune perioade, europenii consideră că „gardurile bune fac vecini
buni.” În cele mai grave vremuri, cei care încearcă să modeleze, să creeze sau să
remodeleze aceste graniţe le vopsesc în sânge.  Diversă prin natură, Uniunea
Europeană a început căutarea păcii şi a prosperităţii după cel mai devastator
război din istorie. În Europa, a fost punctul de plecare pentru cooperarea econo-
mică între diversele sale popoare. Abia mai târziu, această întreprindere coope-
rativă a început să îşi asume responsabilitatea pentru o integrare socială şi
culturală ale cărei necesitate, utilitate şi dezirabilitate continuă să fie puse la
îndoială la fiecare pas al drumului7.

                                                          
6 Psychogiopoulou Evangelia, The integration of cultural considerations in EU law and
policies, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, 2008.
7 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
98
 Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

Diversitatea culturală în Uniunea Europeană

Majoritatea studiilor privind identitatea europeană presupun că nu se poate
urma modelul identităţilor naţionale. Identităţile naţionale sunt rezultatul
proceselor istorice pe termen lung care includ experienţe dramatice pozitive şi
negative. Toate acestea sunt stocate în memoria colectivă a naţiunilor. Astfel de
experienţe dramatice includ conflicte şi războaie între statele naţionale europene.
Ca atare, identităţile naţionale oferă un fundal de neegalat identităţii europene. 
Posibilitatea identităţii europene de a afişa acelaşi grad de experienţă istorică
comună şi coeziune culturală ca identităţile naţionale şi, într-adevăr, de a trans-
fera asemenea identităţi, este de neconceput. Prin urmare, anumite orientări de
valoare politică de bază, mai degrabă decât istoria comună, sunt considerate a fi o
bază potenţială a identităţii europene, stimulând mulţi teoreticieni să poziţioneze
identitatea europeană ca identitate politică8.
Amploarea şi compatibilitatea identităţilor naţionale cu o identitate euro-
peană sunt în parte legate de modul în care relaţiile „noi-ei” şi diversitatea
culturală sunt percepute în cadrul comunităţii naţionale. Atitudinile mai liberale
faţă de comunitatea naţională dintr-o anumită ţară, o deschidere mai mare spre
diversitatea culturală şi imigranţi, par să însoţească o identificare mai puternică
cu Europa şi o mai mare compatibilitate între identităţile naţionale şi cele
europene.  Codul republican al construcţiei comunităţii naţionale declanşează
rezultate mixte şi un ataşament mediu general faţă de Europa. Modul etnic de
încadrare a comunităţii naţionale nu merge neapărat mână în mână cu o atitudine
naţionalistă faţă de Uniunea Europeană9.
Individualismul a fost adoptat sau opus diferitelor facţiuni politice din
istoria ţărilor, iar puterea acestei etici depinde astăzi de şansa avocaţilor săi. A
triumfat în SUA, dar este încă puternic opusă tradiţiei catolice franceze. Franţa
din secolul al XVIII-lea, însă, a fost expusă bucuriei individualismului de către
Voltaire şi Rousseau. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, socialiştii francezi au
evidenţiat efectele pozitive ale individualismului, în timp ce subliniau o nouă
independenţă faţă de structurile tradiţionale şi respingeau autoritatea ierarhiilor
religioase, economice şi intelectuale. Este posibil ca chestiunea franceză să fi fost
afectată pentru totdeauna de faptul că partidul liberal francez pro-business a fost
la putere atunci când Franţa a căzut brusc în faţa naziştilor în 1940. Averile

                                                          
8 Dieter Fuchs, „Cultural diversity, European identity and legitimacy of the EU: A
theoretical framework”, în Fuchs Dieter, Klingemann Hans-Dieter (Eds.), Cultural
Diversity, European Identity and the Legitimacy of the EU, Edward Elgar Publishing,
Cheltenham, 2011, p. 27.
9 Andrea Schlenker-Fischer, „Multiple identities and attitudes towards cultural diversity
in Europe: A conceptual and empirical analysis”, în Fuchs Dieter, Klingemann Hans-
Dieter (Eds.), Cultural Diversity, European Identity and the Legitimacy of the EU,
Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2011, p. 86.
99
 Liviu Warter, Iulian Warter

individualismului britanic, cel puţin în comerţ, au fost afectate de doamna

Thatcher şi de revoluţia ei10.
Lumea se schimbă rapid şi suntem obligaţi să ne adaptăm la aceste
schimbări şi să dezvoltăm un comportament nou. Cu toate acestea, dezvoltarea
acestui nou comportament este influenţată constant de setul de preferinţe
colective pe care le-am desemnat ca setări ale minţii.
Este posibil să pară „la fel de moale ca untul”. Este adevărat că există o
oarecare ezitare la nivel internaţional, chiar şi o rezistenţă la utilizarea acestor
explicaţii culturale. Unii oameni chiar le văd ca o mască pentru argumente deter-
ministe obscure.
Nu cu mult timp în urmă, un articol principal din „The Economist” era
dedicat culturii ca explicaţie pentru comportament. Concluzia autorului, după ce
a examinat o serie de cărţi recente despre influenţa culturii de către autori
precum Fukuyama („Încrederea: virtuţile sociale şi crearea prosperităţii”);
Harrison („Cine prosperă? Cum modelează valorile culturale succesul economic şi
politic”) şi Huntington („Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”), a
fost extrem de prudentă. Subtitlul său a fost „Din ce civilizaţie faci parte contează
mai puţin decât ai putea crede”. Ciudăţenia acestui articol este că ignoră pers-
pectiva cercetării ştiinţifice empirice.
Autorii citaţi de “The Economist” au toate premizele de bază (istorice, filo-
zofice şi religioase), pe care ei le leagă de părerile observate despre lume. Nu este
de mirare că concluziile autorilor sunt atât de neconcludente. Cu toate acestea,
merită să luăm în considerare ce ar fi găsit dacă ar fi inclus câteva abordări
empirice. Cel mai des citat cercetător în acest domeniu este Geert Hofstede11.
Diferenţele culturale dintre europenii din est şi cei din vest sunt adesea
atribuite moştenirii socialismului în stil sovietic. Există o opinie populară larg
răspândită în Europa de Est conform căreia cultura sa a fost modelată de regimul
care exista acolo de aproape 50 de ani. Cât de corectă este această credinţă?
Răspunsul la această întrebare este vizibil pe harta culturală a lumii a lui
Inglehart-Welzel, pe baza unei analize a unui număr mare de trăsături culturale.
Germania de Est şi de Vest, care au fost studiate separat în anii 90, sunt la fel de
apropiate între ele ca Serbia şi Muntenegru: două ţări identice din punct de
vedere etnic, care au avut întotdeauna acelaşi regim politic.  Republica Cehă şi
Germania de Vest sunt, de asemenea, la fel de apropiate, într-adevăr atât de
apropiate, încât ar putea fi două regiuni ale aceleiaşi ţări. Distanţa dintre ele este
de peste cinci ori mai mică decât distanţa dintre ţările est-europene, cum ar fi
Bulgaria, Ucraina şi Rusia şi cele din regiunea Caucaz: Armenia, Azerbaidjan şi
                                                          
10 Trompenaars Fons, Hampden-Turner Charles, Riding the waves of culture, Nicholas

Brealey Publishing, London, 1997.

11 Wursten Huib, „Mental images The influence of culture on (economic) policy”, 2018,

disponibil la https://www.researchgate.net/ publication/239595764_Mental_images_

The_influence_of_culture_on_economic_policy (08.11.2018).
100
 Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

Georgia. Concluzia este că diferenţele culturale nu pot fi uşor atribuite demo-

craţiei după 50 de ani de socialism în stil sovietic.
Aceasta nu înseamnă că tipul de guvernare al unei ţări nu are nicio
legătură cu cultura sa, ci doar că oamenii care au trăit secole în regim opresiv au
astăzi culturi care îi deosebesc de cei care au trăit în condiţii mai liberale. Cu
toate acestea, guvernele totalitare care au condus Europa de Est timp de jumătate
de secol nu au avut suficient timp pentru a produce o schimbare culturală
masivă12.
Culturile nu dictează ceea ce gândim, ci cum gândim. Instituţiile, care au
articulat şi apărat o cultură, au rămas neschimbate, dar atitudinile şi opiniile au
fost schimbate, astfel încât îndepărtarea frontierelor a devenit o mare oportu-
nitate pentru turismul păcatului. Aceasta duce la întrebarea de ce valorile au fost
schimbate înainte de fricţiunile cauzate de libera circulaţie a oamenilor. Părea
evident că noţiunile liberale de autonomie şi individualitate vor eclipsa în cele din
urmă tradiţia nordică şi irlandeză, în ciuda faptului că această tradiţie a supra-
vieţuit expansiunii occidentale a individualismului. Moralitatea sexuală irlandeză
şi părerile nordice asupra consumului de alcool s-au întors într-o altă perioadă în
care societatea s-a bazat pe o singură autoritate morală unificatoare pentru a
determina alegerile de viaţă. Cadrele morale au durat atât timp cât au durat,
deoarece s-au adresat anumitor prejudecăţi şi nevoi în fiecare cultură. Cu toate
acestea, nimic nu durează pentru totdeauna, iar ascensiunea noilor generaţii de
alegători, departe de momentele definitorii care au conturat climatul normativ, a
erodat ataşamentul faţă de aceste idealuri13.
Europa consideră că problemele globale cer tot mai mult un răspuns global,
şi acesta este motivul pentru care este nevoie de o abordare colectivă europeană.
Globalizarea, extinderea şi internaţionalizarea sunt cuvinte cheie în Europa.
Aceasta necesită considerarea diversităţii culturale şi lingvistice a Europei,
oferind astfel şanse egale tuturor afacerilor şi cetăţenilor din Europa de a bene-
ficia de societatea informaţională.
În trecut, UE a fost nevoită să depăşească conflictele periodice, lucrând
împreună asupra diferenţele culturale pentru a construi o putere multinaţională,
multiculturală şi multilingvă.
Practicile globale de gestionare a diversităţii tind să aibă trei abordări dife-
rite. Este delimitată o abordare, în care organizaţia globală ar determina fiecare
din filiale să stabilească o strategie de gestionare a diversităţii unică pentru ele
înşişi. Acest lucru ar permite luarea în considerare a nevoilor unice de diversitate
ale fiecărei filiale. Cu toate acestea, această abordare nu se referă la ceea ce se
poate întâmpla dacă tehnici diferite de gestionare a diversităţii în reţea permit
prea multă libertate de libertate care poate duce în cele din urmă la măsuri
                                                          
12 Minkov Michael, Cultural differences in a globalizing world, Emerald, London, 2011.
13 Kurzer Paulette, Markets and moral regulation, Cambridge University Press,

Cambridge [England], 2004.

101
 Liviu Warter, Iulian Warter

insuficiente de gestionare a diversităţii în anumite filiale. Pentru a rezolva acest

neajuns, abordarea universală oferă un mijloc de standardizare în cadrul filialelor
şi al întreprinderii globale. Aceasta generează întrebarea dacă această abordare
este insensibilă la provocările obiceiurilor locale şi la diversitate.
Abordarea transversală necesită o negociere în care fiecare filială să ţină
seama de situaţia sa locală atunci când se angajează într-o politică globală de
gestionare a diversităţii. Această metodă este mai constructivistă şi permite
modificarea practicilor diversităţii în cadrul filialelor, prin adaptarea la fiecare
situaţie locală, în timp ce se formează politica şi practicile la nivel global14.

Clustere culturale şi modele politice

Profesorul Geert Hofstede este un cunoscut savant şi practician în dome-
niul diferenţelor culturale. El a definit o dimensiune ca un aspect al unei culturi
care poate fi măsurată în raport cu alte culturi.
Primele patru dimensiuni ale lui Hofstede sunt15:
1. Distanţa faţă de putere (PDI)
Reprezintă măsura în care oamenii dintr-o cultură acceptă faptul că puterea
este distribuită inegal. Accentul aici se pune pe cuvântul „acceptă”.
2. Individualism versus colectivism (IDV)
În societăţile individualiste, oamenii sunt crescuţi cu ideea că trebuie să se
concentreze pe ei înşişi. În societăţile colectiviste, prima loialitate este către grup.
3. Masculin versus Feminin (MAS)
Descrie opinia predominantă despre motivaţie. În societăţile masculine,
oamenii sunt motivaţi de concurenţă, ambiţie, de a accepta provocări şi de a face
o carieră. În ţările feminine, oamenii se simt mai puţin confortabili în legătură cu
aceşti termeni.
4. Evitarea incertitudinii (UAI)
Indică nevoia oamenilor de previzibilitate şi arată măsura în care sunt
dispuşi să îşi asume riscuri.
Huib Wursten a dezvoltat un instrument care descrie efectele combinării
dimensiunilor unice şi reducerii complexităţii. Acest lucru a dus la 6 clustere de
cultură la care se poate face referire mai uşor pentru a înţelege diferenţele de
cultură în termeni practici. Aceste clustere sunt prezentate în rezumat mai jos16.
                                                          
14 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global

Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
15 Wursten Huib, Lanzer Fernando, „The EU: the third great European cultural

contribution to the world”, 2012, disponibil la https://www.academia.edu/

22416977/The_EU_the_third_great_European_cultural_contribution_to_the_world
(10.11.2018).
16 Wursten Huib, Lanzer Fernando, „The EU: the third great European cultural contribution

to the world”, 2012, disponibil la https://www.academia.edu/22416 977/The_EU_the_third_

great_European_cultural_contribution_to_the_world (10.11.2018).
102
 Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

Concurs Reţea Familie Piramidă Sistem solar Mașină

BRA, CHL, COL,
AUL, GBR, IRE, DEN, NET, CHI, HOK, ECA, BEL, FRA, AUT, CZE,
NZL, USA NOR, SWE, IND, IDO, SAL, GRE, GUA, ITA North HUN, GER,
FIN MAL, PHI, SIN ITA SOUTH, KOR, SPA, SWI SWI
MEX, PER, (FRENCH) (GERMAN)
POR, RUS, TAI, THA
TUR, URU, VEN

Competiţie Consens Loialitate și Loialitate. Ierarhie și Ordine

ierarhie Ierarhie și birocraţie
ordine implicită impersonală

-PDI -PDI +PDI +PDI +PDI -PDI

+IDV +IDV -IDV -IDV +IDV ± IDV/+IDV
-UAI -UAI/+UAI -UAI +UAI +UAI +UAI
+MAS -MAS

Figura 1. Clustere culturale

Potrivit lui Huib Wursten şi Fernando Lanzer, modelele politice ale celor
şase clustere culturale sunt17:

Modelul politic al ţărilor de concurs („contest”)

• Acesta este cunoscut şi sub denumirea de „modelul Westminster”. Timp
de mulţi ani, mass-media din Marea Britanie şi SUA a susţinut că demo-
craţia, chiar şi în termeni economici obiectivi, este cel mai bun sistem
politic. Numai democraţia poate asigura libertatea economică pe termen
lung. Drepturile de proprietate, de exemplu, sunt protejate independent
de lideri sau regimuri.
• În ţările de concurs vedem un sistem democratic prin care două partide
politice puternice concurează între ele într-o manieră polarizantă şi
permit „câştigătorului să ia totul” după alegeri. Aceasta include numirea
funcţionarilor publici de cel mai înalt nivel, astfel încât straturile de vârf

                                                          
17 Wursten Huib, Lanzer Fernando, „The EU: the third great European cultural

contribution to the world”, 2012, disponibil la https://www.academia.edu/22416977/

The_EU_the_third_great_European_cultural_contribution_to_the_world (10.11.2018).
103
 Liviu Warter, Iulian Warter

ale organizaţiilor guvernamentale să fie schimbate, în concordanţă cu

câştigătorul alegerilor.
• În acest sistem este foarte important să se menţină o serie de verificări şi
echilibre, astfel încât nicio parte să nu poată câştiga pentru totdeauna.
• Ţările implicate au un scor mare la Individualism versus Colectivism.
Aceasta înseamnă că individul este punctul de plecare al raţionamentului
asupra drepturilor şi obligaţiilor. Normele provin strict din Declaraţia
Drepturilor Omului. Drepturile şi obligaţiile sunt aceleaşi pentru toată
lumea. Culoarea pielii, sexul, preferinţele sexuale sau fondul etnic nu ar
trebui să facă diferenţa.

Modelul politic al ţărilor reţea („network”)

• Democraţia, influenţată de sistemul de reţea, presupune că mai mulţi
actori sociali implicaţi în reţea sunt dispuşi şi capabili să participe la con-
sultări, în timpul cărora sunt prezentate cât mai bine interesele personale,
fără a evita problema. Această formă de participare este „normală” în
ochii culturilor de reţea.
• Principiile conducătoare în domeniul politic al culturilor de reţea sunt
cunoscute sub numele de „cei patru C”:
o Solicitarea consensului
o Guvernele de coaliţie
o Administrare colegială (fără ierarhie)
o Cooptarea (încercarea de a-l duce pe inamic la bord)

Modelul politic al ţărilor Piramidă („Pyramid”)

• Există o nevoie puternică de centralizare.
• Un punct de referinţă frecvent pentru legitimarea acţiunilor este „inte-
resul general”, astfel cum este formulat de oamenii de top. Există o nevoie
puternică de a oficializa comunicarea între diferitele niveluri şi de a
formaliza mandatul între niveluri.
• Mandatul se face întotdeauna de sus în jos. Nivelurile inferioare trebuie
să facă doar ceea ce mandatul oficial le permite să facă. Dacă se întâmplă
ceva, ceea ce nu este prevăzut în mandat, oamenii ar trebui să se întoarcă
înapoi în sistemul ierarhic pentru a cere instrucţiuni.
• Colectivismul duce, de asemenea, la o „necesitate” în ceea ce priveşte pro-
filul conducătorilor efectivi. Se presupune că se comportă ca un tată/mamă
a familiei. În schimbul loialităţii, „şeful” trebuie să aibă grijă de oameni.
Aceasta înseamnă că oamenii se aşteaptă la favoruri. Clientelismul este o
caracteristică comună. Promovarea nu este adesea legată de performanţă,
ci mai degrabă este folosită drept recompensă pentru loialitate.

104
 Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

Modelul politic al ţărilor Solare („Solar”)

• Principala diferenţă a acestor culturi faţă de sistemul piramidal este ten-
siunea dintre o acceptare ridicată a ierarhiei, pe de o parte, și un grad
ridicat de individualism, pe de altă parte. Aceasta înseamnă că abordarea
„morală” este înlocuită cu o abordare mai raţională şi funcţională.
Recompensarea loialităţii este înlocuită cu o atitudine de „persoană
potrivită şi locul potrivit”. Elementul de coordonare este însoţit de supra-
vegherea directă şi de standardizarea descrierilor sarcinilor.
• Din cauza individualismului ridicat, conducerea nu este atât de legată de
a fi „tatăl familiei”, ci mai degrabă de un tehnocrat intelectual extrem de
vizibil. Delegarea şi controlul sunt aceleaşi ca în sistemul piramidal.
• Separarea puterilor în gândirea democratică provine de la unul dintre
reprezentanţii acestui tip de cultură: Franţa. Principiul a fost formulat de
Montesquieu. În realitatea socială, acest lucru este adesea problematic;
din cauza gândirii ierarhice, există tendinţa de a vedea nivelul politic ca
fiind vârful ierarhiei. Nivelurile de control şi de execuţie ar trebui să
urmeze conducerea politicienilor.

Modelul politic al ţărilor familiale („Family”)

• Aceasta este imaginea dominantă în unele ţări din Asia, în special cul-
turile dominate de chinezi, dar şi în unele ţări din Caraibe. Această ima-
gine este formată dintr-o combinaţie de distanţă mare de putere,
colectivism şi scor scăzut pentru Evitarea Incertitudinii.
• Acest grup nu este relevant pentru acest articol, deoarece nu există ţări în
Europa cu acest tip de cultură, prin urmare nu îl vom descrie aici.

Modelul politic al ţărilor de maşină bine unsă („Well-oiled

machine”)
• Problema de bază a acestor culturi este o necesitate ridicată de structură.
În principiu, oamenii se simt autonomi şi doresc să îndeplinească sarcini
în mod independent. Dar condiţia este ca toate neclarităţile din jurul
finalizării sarcinii şi descrierii sarcinilor să fie reduse. Claritatea în struc-
tură şi procedurile explicite constituie nucleul discuţiei interne despre
organizaţie. Descentralizarea în cadrul unor acorduri clare, „de neclintit”
este forma naturală de conducere şi management.

Concluzii
Managementul intercultural este o chestiune foarte importantă pentru
organizaţii şi putem observa consideraţia specială atât a oamenilor de ştiinţă, cât
şi a practicienilor. Abordările managementului intercultural pot duce la

105
 Liviu Warter, Iulian Warter

interpretări diferite şi pot provoca reacţii emoţionale şi comportamentale

specifice.
Am prezentat cele mai importante aspecte interculturale pentru integrarea
în Uniunea Europeană. De asemenea, am avut în vedere relaţia dintre elementele
interculturale şi performanţa UE.
Se pune un accent deosebit pe stabilirea unor reglementări, politici, procese
şi proceduri clare. Acestea trebuie urmate în mod constant de fiecare individ.
Planificarea şi organizarea sunt revizuite şi modificate, pentru a evita repetarea
unei circumstanţe neprevăzute.
Diferenţele dintre oamenii lumii pot duce la creştere şi realizare reciprocă,
care sunt mai mult decât contribuţia unică a fiecărei părţi. Dialogul intercultural
este un obiectiv împărtăşit de Consiliu şi UE.
În secolul trecut, societăţile europene au fost afectate de problema mino-
rităţilor şi de exoduri şi migraţii de tot felul. Scopul dialogului intercultural este
de a face ca toţi membrii societăţilor noastre să împărtăşească valorile funda-
mentale care conferă Europei identitatea şi unitatea sa. Aceste valori – drepturile
omului, democraţia, statul de drept, egalitatea de gen, diversitatea, toleranţa şi
respingerea discriminării bazate pe origine etnică sau religie – nu sunt negociabile.
Promovarea şi diseminarea acestor minima moralia este o sarcină imensă şi
complexă. Natura dezbaterii interculturale este determinată de locaţia geografică
a ţărilor în cauză, precum şi de comunităţile care locuiesc în ele sau vin în ele.
Aceasta înseamnă că dialogul intercultural trebuie în primul rând considerat un
dialog intra-european – o dezbatere între diversele componente ale societăţilor
noastre europene. Lucrul important pentru Consiliul Europei este, în primul rând,
să se concentreze, împreună cu UE, şi prin intermediul reţelelor sale guverna-
mentale, parlamentare, locale şi ale societăţii civile, pe un dialog intercultural
cultural pan-european care conduce la împărtăşirea valorilor noastre funda-
mentale ale tuturor membrilor societăţilor europene, indiferent de originea lor, şi
afilierea culturală, etnică şi religioasă.
Europa este cel mai divers cultural continent din lume. Cinci din cele 6
modele posibile de organizare a unui stat naţional se regăsesc în UE. Armonizarea
acestor diferenţe este o provocare politică şi intelectuală de proporţii unice.
Modul în care Europa încearcă să rezolve diferenţele de valori dintre statele
naţiuni fără a impune un model este un laborator pentru soluţionarea unor
provocări similare pentru o lume în globalizare.
Cercetătorii trebuie să reducă decalajul dintre teorie şi practică. Practicienii
trebuie să se concentreze pe gândirea orientată spre acţiune şi să încurajeze
teoreticienii să fie mai realiști şi mai puţin reducţionişti într-o abordare inter-
disciplinară.
Am căutat să sintetizăm rezultatele cercetărilor interculturale din UE şi să
sugerăm noi direcţii de cercetare.

106
 Uniunea Europeană. Cultură şi integrare

Am încercat să răspundem la întrebările: „Care sunt particularităţile

interculturale din UE?”, „Care este relaţia dintre elementele interculturale şi perfor-
manţele UE?” și „Cum să fie de succes integrarea europeană?”.
Relaţia dintre elementele interculturale şi performanţa UE este un subiect
cheie în literatura de specialitate din ultimele decenii. În ciuda progreselor, rămân
lipsuri şi paradoxuri importante în cercetare.
Prin analiza noastră, am arătat câţiva factori interculturali diferiţi care pot
contura UE.
Considerăm că factorii cheie de succes în integrarea UE rămân mai puţin
înţeleşi. Există multe lacune şi probleme nerezolvate în domeniu care necesită mai
mult studiu teoretic şi empiric.
Studiile viitoare ar putea explora alţi factori interculturali specifici pentru
diferite ţări. Studierea particularităţilor interculturale ale Europei de Est în econo-
miile post-comuniste ar putea fi o direcţie viitoare interesantă.
Considerăm că lucrarea noastră contribuie la o înţelegere mai profundă a
problemelor interculturale ale UE, prezentând diferite interpretări exprimate de
oameni de știinţă şi practicieni.

Bibliografie
Friedman Hershey; Warter Iulian, Warter Liviu, „Economic growth and happiness. cultural
relativism”, în Journal of Intercultural Management and Ethics, 3/2018, pp. 31-38.
Dieter Fuchs, „Cultural diversity, European identity and legitimacy of the EU: A
theoretical framework”, în Fuchs Dieter, Klingemann Hans-Dieter (Eds.), Cultural
Diversity, European Identity and the Legitimacy of the EU, Edward Elgar Publishing,
Cheltenham, 2011, pp. 27.
Hofstede Geert; Hofstede Geert Jan; Minkov Michael, Cultures and organizations. Software
of the mind. Intercultural Cooperation and Its Importance for Survival, McGraw-Hill,
New York, 2010.
Kurzer Paulette, Markets and moral regulation, Cambridge University Press, Cambridge
[England], 2004.
Minkov Michael, Cultural differences in a globalizing world, Emerald, London, 2011.
Annabelle Littoz-Monnet, „Encapsulating EU Cultural Policy into the EU’s Growth and
Competiveness Agenda: Explaining the Success of a Paradigmatic Shift in Brussels”, în
Psychogiopoulou Evangelia (Ed.), Cultural Governance and the European Union,
Palgrave Macmillan, Hampshire, 2015, p. 27.
Moran Robert; Harris Philip; Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
Psychogiopoulou Evangelia, The integration of cultural considerations in EU law and
policies, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, 2008.
Schlenker-Fischer Andrea, „Multiple identities and attitudes towards cultural diversity in
Europe: A conceptual and empirical analysis”, în Fuchs Dieter, Klingemann
Hans-Dieter (Eds.), Cultural Diversity, European Identity and the Legitimacy of the EU,
Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2011, p. 86.

107
 Liviu Warter, Iulian Warter

Trompenaars Fons, Hampden-Turner Charles, Riding the waves of culture, Nicholas

Brealey Publishing, London, 1997.
Warter Iulian; Warter Liviu, „Implications Of M&As For Banking Industry. From Cultural
Fit To Cultural Clashes”, în Angela Roman, Sorin Gabriel Anton, Irina Bilan (Eds.),
Euro and the European banking system: evolutions and challenges, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015, pp. 367-376.
Warter Liviu; Warter Iulian, „Organizational Functions and Core Values: Intercultural
Matters”, în A. Jabłoński (Ed.), Sustainability and Scalability of Business: Theory and
Practice, Nova Science Publishers, NY, 2017, pp. 97-112.
Wursten Huib, „Mental images The influence of culture on (economic) policy”, 2018,
available online at https://www.researchgate.net/ publication/239595764_Mental_
images_The_influence_of_culture_on_economic_policy (08.11.2018).
Wursten Huib; Lanzer Fernando, „The EU: the third great European cultural contribution
to the world”, 2012, available online at https://www.academia.edu/22416977/
The_EU_the_third_great_European_cultural_contribution_to_the_world (10.11.2018).
 

108
 

Diferenţe culturale în Uniunea Europeană.

Un avantaj sau o vulnerabilitate?
Cultural differences in European Union.
An asset or a liability?

Iulian Warter1, Liviu Warter2

Abstract:
This study is an analysis of the most important determinants for the European
Union integration and the main processes during this activity. It focuses, also, on
                                                          
1 Iulian Warter este fondator și președinte al Center for Socio-Economic Studies and Multi-
culturalism din Iași, România (http://csesm.warter.ro/;https://www.facebook.com/pages/
Center-for-Socio-Economic-Studies-and-Multiculturalism/823187711097080). Este Editor in
Chief al Journal of Intercultural Management and Ethics (http:// jime. warter.ro/;
https://web.facebook.com/Journal-of-Intercultural-Management-and-Ethics-160630334585
921/). Este Managing Partner al Consulting Experts-Warter din Iași, România
(http://www.warter.ro). Compania este specializată în furnizarea de consultanţă de mana-
gement, fuziuni, achiziţii și investiţii. Consultant specializat în strategii și proiecte de
afaceri și investiţii, deţine un doctorat în Management Intercultural, un Master în inginerie
mecanică și un master în Management. A publicat articole în reviste, capitole de carte și
cărţi despre management trans-cultural, fuziuni și achiziţii transfrontaliere, negociere
interculturală, due diligence intercultural, luarea deciziilor, management strategic, inovare,
etică în afaceri, calitate și etică în învăţământul superior, studii despre Holocaust (https://
www.researchgate.net/profile/Iulian_Warter; https://independent.academia.edu/IulianWarter)
Vorbește engleză, ebraică, germană, franceză și română.
2 Liviu Warter este fondator și vicepreședinte al Center for Socio-Economic Studies and
Multiculturalism din Iași, România (http://csesm.warter.ro/; https://www.facebook.
com/pages/Center-for-Socio-Economic-Studies-and-Multiculturalism/823187711097080).
Este Editor al Journal of Intercultural Management and Ethics (http://jime.warter.ro/;
https://web.facebook.com/Journal-of-Intercultural-Management-and-Ethics-16063033458
5921/). Este consultant specializat în procese de achiziţie/fuziune/restructurare și planifi-
care strategică. Este partener al Consulting Experts-Warter din Iași, România (http://
www.warter.ro), o companie specializată în furnizarea de consultanţă de management,
fuziuni, achiziţii și investiţii.Vorbește fluent engleză, franceză, ebraică și română. A
publicat cărţi, capitole de carte și articole știinţifice despre management intercultural,
investiţii străine directe, fuziuni și achiziţii transfrontaliere, sinergie interculturală,
due diligence intercultural, management strategic, inovare, etică în afaceri, studii
despre Holocaust, calitate și etică în învăţământul superior (https://www.
researchgate.net/profile/Liviu_Warter; https://independent.academia.edu/LiviuWarter
PhD). Deţine un doctorat în Management intercultural, un M.A. în management și un
M.Sc. în Inginerie Mecanică.
109
 Iulian Warter, Liviu Warter

synergy as a success factor of EU integration. Some major findings from the

European Union integration research have been synthesized. Some intercultural
determinants have been identified. This study attempts to answer the following
questions „Which are the key determinants for EU integration?”, „What does it
actually mean EU integration?” and „How to achieve synergy in the European
Union?”. Culture is having a defining role in the choices people make also in the
political environment and it is closely linked to national identity and individual
identity. Political and economic systems are strongly connected to culture.
Cultural differences are not a matter of development. Economic, political, or
legislative model cannot be rated as better or worse than others. In order to make
progresses regarding European integration, a number of concessions will need to
be made to the five different set of values (culture clusters) of the member-states.
The European Union enlargement is a result of globalization, of the need of growth
and of achieving synergies. Achieving synergy remains a central concept in EU
integration research. Some contradictory findings suggest that these complex
issues require more theoretical and empirical study. Future research on EU
integration should consider analyzing the relation between cultural and
non-cultural determinants of synergy. This study contributes to further the
understanding about the EU integration fundamental issues by providing a
different way to interpret the inconsistencies of the research outcomes.
Keywords: intercultural management; cultural differences; cultural synergy;
integration; European Union; international management.

Introducere
Organizaţiile publice şi neguvernamentale care trec graniţele naţionale
depind, pentru funcţionarea lor, de comunicarea şi cooperarea interculturală.
Majoritatea organizaţiilor internaţionale nu trebuie să aibă o cultură naţională de
origine; factorii cheie de decizie, de obicei, trebuie să provină din diferite ţări.
Exemple sunt Naţiunile Unite cu filialele sale, Uniunea Europeană, Organizaţia
Internaţională a Muncii.
Confederaţiile, precum Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană, nu ar trebui
să aibă o cultură naţională dominantă. Acest mandat reprezintă o problemă mai
mică pentru partea politică a unor astfel de organizaţii, în care oamenii trebuie să
acţioneze ca reprezentanţi ai propriilor ţări şi să-şi rezolve diferenţele prin nego-
ciere. Cu toate acestea, este o problemă considerabilă în operaţiunile zilnice în
care oamenii trebuie să reprezinte nu ţările lor, ci organizaţia ca atare. Organi-
zaţiile pot funcţiona numai dacă membrii lor împărtăşesc un tip de cultură – dacă
împreună pot lua anumite lucruri ca un fapt dat.
Astfel de organizaţii nu pot scăpa de ineficienţă şi pierderi doar prin
dezvoltarea unei culturi organizaţionale puternice la nivelul practicilor comune.
Un sistem viabil de evaluare a performanţei este esenţial. Diferenţele de naţio-
nalitate în cadrul acestor organizaţii afectează atât procesul, cât şi conţinutul acti-
vităţii organizaţiei: modul în care funcţionează birocraţia organizaţiei şi proiec-
tele pe care organizaţia decide să le întreprindă. Ca şi în cazul politicii naţionale,
110
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

procesul este legat în primul rând de distanţa faţă de putere şi evitarea incerti-
tudinii, iar conţinutul se referă la individualism şi masculinitate3.
Cele trei comunităţi europene iniţiale au fost create pentru a aborda pro-
vocările economice şi tehnologice cu care se confrunta Europa după dezastrul
celui de-al doilea război mondial. Cu toate acestea, dacă obiectivele imediate erau
în mod expres economice şi de dezvoltare, cele pe termen lung erau, de asemenea,
culturale şi politice. Integrarea economică a fost văzută ca „dospitul din care va
creşte o comunitate mai largă şi mai profundă între ţările opuse mult timp una
celeilalte de sângeroase diviziuni”. În acest sens, acesta a fost un răspuns direct şi
la respingerea naţionalismului, totalitarismului şi teoriilor superiorităţii rasiale
care au caracterizat regimurile fasciste recente4.
Normele orientează factorii de decizie în direcţia soluţiilor considerate
eficiente şi sensibile de către publicul relevant. Sunt şabloane care stabilesc modul
de evaluare a unei situaţii noi şi ce fel de acţiuni trebuie întreprinse. Liderii de
stat se bazează pe norme pentru a diagnostica o situaţie şi a proiecta un plan de
acţiune în concordanţă cu aşteptările naţionale. Standardele normative sunt
frecvent instituţionalizate şi intră în rutină. După ce sunt încorporate în instituţii
şi proceduri, semnificaţia lor nu mai este pusă la îndoială şi este considerată un
dat.  Factorii de decizie se bazează pe „seturi de instrumente” pentru rezolvarea
problemelor şi organizarea activităţilor. Simbolurile, poveştile, ritualurile şi
viziunea asupra lumii legitimează, la rândul lor, selecţia unui anumit curs politic,
deoarece populaţia are aşteptări ca guvernele să adopte acest tip de acţiune.
Normele internaţionale sunt susceptibile să remodeleze prescripţiile de comporta-
ment interne dacă există deja o compatibilitate culturală sau instituţională ante-
rioară.
Uneori, markerii culturali sunt ambigui şi deschişi la diferite interpretări,
ceea ce creează apoi loc pentru introducerea şi asimilarea normelor interna-
ţionale. După ce sunt încorporate în instituţiile şi structurile interne, ele creează
comportamentul după un anumit model.
Din când în când, un stat va fi puternic ataşat de modul său de a face lucru-
rile şi va respinge decisiv abordările şi convenţiile convenţionale (adică europene)5.

                                                          
3 Hofstede Geert, Hofstede Geert Jan, Minkov Michael, Cultures and organizations.
Software of the mind. Intercultural Cooperation and Its Importance for Survival,
McGraw-Hill, New York, 2010.
4 Rachael Craufurd Smith, „The Cultural Logic of Economic Integration”, în
Psychogiopoulou Evangelia (Ed.), Cultural Governance and the European Union,
Palgrave Macmillan, Hampshire, 2015, pp. 7-24.
5 Kurzer Paulette, Markets and moral regulation, Cambridge University Press,
Cambridge [England], 2004.
111
 Iulian Warter, Liviu Warter

Probleme culturale în Uniunea Europeană

Problemele interculturale sunt foarte importante pentru organizaţiile
internaţionale. Acestea primesc o atenţie deosebită şi de la oamenii de ştiinţă, şi
de la practicieni6.
Cultura nu a fost întotdeauna populară ca sursă de explicaţii pentru
comportament. Goebbels a spus odată într-un mod infam: „De îndată ce aud
cuvântul cultură, îmi iau arma”. Desigur, cultura nu poate fi folosită ca o expli-
caţie pentru tot ceea ce se întâmplă în societate. Viaţa este mult prea complexă
pentru a pretinde că explicaţiile unidimensionale pot cuprinde în mod adecvat
condiţia umană. În plus, comportamentul uman nu este întotdeauna previzibil.
Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii devin conştienţi de ei înşişi în
raport cu mediul lor, ei sunt capabili să facă noi alegeri. Mai mult decât atât,
atunci când examinăm istoriile individuale de viaţă, descoperim că alegerile pe
care oamenii le fac nu sunt în niciun caz aleatorii. Recunoaştem regularităţi,
„scenarii”, care pot fi identificate în valori adânc înrădăcinate în personalităţile
oamenilor care dau direcţie acţiunilor/reacţiunilor lor. În psihologie, acestea sunt
numite setări ale minţii. Setările minţii sunt valori care dau direcţie noului
comportament şi îi stabilesc limitele. (Aici, valorile sunt definite ca preferinţă
pentru o anumită situaţie asupra alteia, legate de emoţii puternice). Putem vedea,
de asemenea, setări ale minţii culturale în istorie. Cultura este definită drept
programarea colectivă, mentală, care distinge un grup sau o categorie de oameni
de alta. Această programare, sau setare a minţii, influenţează tiparele de gândire,
care se reflectă în sensul pe care oamenii îl acordă diferitelor aspecte ale vieţii lor
şi, prin urmare, ajută la formarea instituţiilor unei societăţi.
Aceasta nu înseamnă că toată lumea dintr-o anumită societate este progra-
mată în acelaşi mod. Există diferenţe individuale considerabile. Dar, atunci când
sunt comparate valorile fundamentale ale diferitelor societăţi, se constată că
există „preferinţe majoritare”, care apar din nou, ca urmare a modului în care
copiii sunt crescuţi de părinţii lor şi de sistemul educaţional.  Atunci când
examinăm modul în care societăţile se organizează singure, aceste preferinţe
majoritare se dovedesc a influenţa atât la nivel micro, cât şi macro. Se pare că au
                                                          
6 A se vedea Warter Iulian, Warter Liviu, „Responsibility, Strategy and Business Value:
Intercultural Approach to Strategic Management”, în Adam Jabłoński (Ed.),
Sustainability and Scalability of Business: Theory and Practice, Nova Science Publishers,
NY, 2017, pp. 113-133; Warter Liviu, Warter Iulian, „Unmasking post-merger challenges:
Synergy effects achieved by the integration of different areas”, în Forum Scientiae
Oeconomia, 5(2)/2017, pp. 69-85; Warter Liviu, Warter Iulian, „Intercultural issues in
mergers and acquisitions. Are cultural differences an asset or a liability?”, în Bulletin
of The Polytechnic Institute of Iasi, LX (LXIV),(2)/2017, pp. 9-24; Wursten Huib, Lanzer
Fernando, „The EU: the third great European cultural contribution to the world”, 2012,
disponibil la https://www.academia.edu/ 22416977/The_EU_the_third_great_European_
cultural_contribution_to_the_world (10.11.2018)
112
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

o influenţă asupra modurilor în care este definit un bun leadership, asupra

modului în care este structurat procesul de luare a deciziilor, precum şi asupra
modului în care oamenii monitorizează modul de implementare a politicilor. Pe
scurt, tot ceea ce are legătură cu comportamentul organizaţional.
Problema este că o mulţime de oameni nu recunosc aceste descrieri ale
„grupului mare” ca având o influenţă şi fiind consecvente în timp. În medie,
oamenii tind să simtă: „Eu sunt foarte diferit de părinţii mei, iar bunicii sunt
foarte diferiţi de părinţii mei”. Motivul acestei observaţii „adevărate” este că, de
obicei, sunt comparate aspectele vizibile ale culturii. În acest sens, se pare că este
uşor de stabilit că comportamentul, clar vizibil, al generaţiei prezente este diferit
de comportamentul generaţiilor trecute. Abordarea setării minţii poate fi folosită
pentru a obţine o perspectivă asupra a ceea ce este diferit şi a ceea ce este
consecvent. Părinţii şi bunicii noştri s-au comportat diferit pentru că au trăit în
condiţii total diferite. Cine a trebuit să se ocupe de probleme precum globalizarea,
Uniunea Europeană, Internetul, telefoanele mobile etc., acum cincizeci de ani?7
Uniunea Europeană este un exemplu foarte bun de profeţie care se
împlineşte pe sine; importanţa şi puterea ei în lume au fost proclamate înainte de
a obţine ceva.
Îmbinarea de atribuire şi realizare a orientărilor este o caracteristică a
liderilor economiei mondiale, Japonia şi Germania. Ambele culturi tind să se
limiteze la realizări ca indivizi. După aceea, managerii trebuie să coopereze. Reali-
zarea devine mai puţin o sarcină pentru indivizi care se înghesuie reciproc pentru
avantaj decât pentru grupuri întregi, conduşi de cei care au excelat mai devreme
şi individual.
Atribuirea şi realizarea pot fi exclusive, dar nu este neapărat aşa. Realizarea
dvs. vă poate susţine ascensiunea, ca atunci când „câştigaţi pe teren”. Sau atri-
buirea poate conduce la realizări, ca atunci când primele domenii sunt vizate şi
apoi câştigate de „campioni naţionali”8.
Întrebarea privind legitimitatea Uniunii Europene (UE) a fost declanşată în
mare parte de ceea ce Philippe C. Schmitter a descris cândva drept „disocierea tot
mai mare între electoratele teritoriale şi competenţele funcţionale”, care carac-
terizează în parte proiectul de integrare europeană. Întrebarea a produs o vastă
literatură de-a lungul anilor, în special de la publicarea raportului Tindemans în
1975. În acest raport, pentru prima dată, distanţa dintre cetăţeni şi instituţiile
Comunităţilor Europene a fost recunoscută şi prezentată ca o sursă de tensiune
pentru integrarea europeană.

                                                          
7 Wursten Huib, „Mental images. The influence of culture on (economic) policy”, 2018,
disponibil la https://www.researchgate.net/publication/239595764_Mental_images_The_
influence_of_culture_on_economic_policy (08.11.2018)
8 Trompenaars Fons, Hampden-Turner Charles, Riding the waves of culture, Nicholas
Brealey Publishing, London, 1997.
113
 Iulian Warter, Liviu Warter

De atunci, literatura s-a dezvoltat în proporţii impresionante9.

Consensul permisiv care sprijină integrarea europeană pare să se
estompeze într-o Uniune din ce în ce mai extinsă şi mai diversificată din punct de
vedere cultural, care a dobândit tot mai multe puteri decizionale. Integrarea euro-
peană a devenit politizată în măsura în care nu mai poate fi considerată un
proiect de elită. Ca orice alt sistem politic democratic, depinde de sprijinul
cetăţenilor săi.
Nu există niciun consens cu privire la motivul pentru care cetăţenii susţin
sau resping integrarea europeană.
Acest lucru este valabil atât pentru dimensiunea normativă, cât şi pentru
cea empirică a problemei. Din punct de vedere normativ, majoritatea argu-
mentelor gravitează în jurul problemei că este necesar un demos european cu cel
puţin o identitate (politică şi/sau socială) pentru a legitima deciziile politice la
nivelul Uniunii Europene10.
Diferenţele economice nu sunt singurele probleme pertinente pentru inte-
grarea noilor membri; diferenţele culturale au, de asemenea, un impact semni-
ficativ. Stabilitatea structurii instituţionale a UE depinde de convingerile cetă-
ţenilor cu privire la o societate ideală. UE extinsă se va dovedi instabilă pe termen
lung dacă instituţiile sale nu sunt compatibile cu orientările valorice ale cetăţe-
nilor săi. Toate statele membre ale UE, ţările aderate şi candidaţii sunt democraţii
în care factorii de decizie nu îşi pot permite să neglijeze valorile şi preferinţele
reprezentanţilor lor. Dacă factorii de decizie ignoră aceste valori şi preferinţe,
cetăţenii nu îi vor alege din nou. Această legătură ancorată structural între
factorii de decizie şi orientările valorice ale cetăţenilor obligă elitele politice să
răspundă dorinţelor cetăţenilor11.
Potrivit lui Minkov, unele dintre cele mai importante aspecte legate de
cultură sunt12:
1. Cultura este un fenomen complex care poate fi studiat ştiinţific ca
subiect în sine. Diferenţele culturale între populaţiile umane nu pot fi descrise în
mod adecvat şi înţelese în mod satisfăcător fără o abordare ştiinţifică solidă,
implicând analize statistice moderne.

                                                          
9 Olivier Ruchet, „Cultural diversity, European identity and legitimacy of the EU: A
review of the debate”, în Fuchs Dieter, Klingemann Hans-Dieter (Eds.), Cultural
Diversity, European Identity and the Legitimacy of the EU, Edward Elgar Publishing,
Cheltenham, 2011, p. 3.
10 Dieter Fuchs, Hans-Dieter Klingemann, Andrea Schlenker-Fischer, „Cultural diversity,

European identity and legitimacy of the EU: Summary and discussion”, în Fuchs
Dieter, Klingemann Hans-Dieter (Eds.), Cultural Diversity, European Identity and the
Legitimacy of the EU, Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2011, pp. 247.
11 Gerhards Jürgen, Cultural overstretch, Routledge, New York, 2007.
12 Minkov Michael, Cultural differences in a globalizing world, Emerald, London, 2011.

114
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

2. Cultura este şi stabilă, şi schimbătoare. Poate fi destul de constantă în

absenţa dezvoltării economice. Pe măsură ce o societate se îmbogăţeşte sau trece
de la un tip de economie la altul, inevitabil suferă schimbări culturale semni-
ficative în multe domenii.
3. Dacă toate ţările sărace s-ar dezvolta rapid, în timp ce toate cele bogate
ar staţiona, ne-am putea aştepta la o convergenţă economică şi culturală semni-
ficativă în viitorul apropiat. Cu toate acestea, realitatea este diferită. Cu excepţia
unor cazuri excepţionale, nu a existat prea multă convergenţă economică şi
culturală în întreaga lume.
4. Chiar şi ţările care au ajuns din urmă din punct de vedere economic
Occidentul nu au obţinut o convergenţă culturală deplină cu acesta. Diferenţele
au rămas chiar şi în ceea ce priveşte multe valori şi credinţe care par a fi puternic
sensibile la efectul acumulării de avere.
5. Deşi creşterea economică nu este un predictor absolut al schimbărilor
culturale, este o ipoteză relativ sigură că, pe măsură ce o ţară se dezvoltă econo-
mic, societatea ei va deveni mai indulgentă, mai puţin monumentalistă, mai puţin
hipometropă şi mai universalistă.
6. Cultura unei ţări este mult mai greu de gestionat decât economia sa.
Trăsăturile culturale nu se pot schimba prin decret guvernamental. Experienţa
rusă şi est-europeană arată că chiar şi îndoctrinarea politică masivă, sub forma
predicilor şcolare şi a sloganurilor media, este puţin probabil să aducă o cultură
radical nouă într-un timp relativ scurt. Oamenii nu îşi schimbă în mod dramatic
perspectivele ca răspuns la decrete şi discursuri. Valorile, credinţele, normele şi
auto-percepţiile lor se pot schimba substanţial doar într-un mediu fizic sau
economic modificat radical, exercitând o influenţă asupra culturii lor pe o
perioadă lungă de timp.
7. Unele trăsături culturale se schimbă mai repede decât altele. Probabil cea
mai rezistentă valoare culturală cunoscută până acum este religiozitatea. Deşi nu
este complet imună la schimbare, este considerabil mai rezistentă la influenţele
externe decât alte valori.
8. Deoarece multe diferenţe culturale importante există pentru a rămâne
mult timp, trebuie să fim pregătiţi să le abordăm într-o manieră funcţională.
Aceasta implică preferinţa pentru acomodare şi compromis, mai degrabă decât o
confruntare directă puternică.
9. Pentru a evita reacţia aproape firească a respingerii trăsăturilor unei
culturi străine ca fiind inferioare, stupide sau chiar patologice, este necesar să
realizăm o cunoaştere profundă a acesteia. Trebuie să ne adâncim mult mai mult
în cultura străină pentru a înţelege logica a ceea ce pare ciudat şi inacceptabil.
10. Din păcate, nu există o reţetă magică unică care să funcţioneze ori de
câte ori un conflict începe să declanşeze într-o întâlnire interculturală. Diferenţele
individuale pot complica orice situaţie dată, iar unele persoane sunt mai flexibile

115
 Iulian Warter, Liviu Warter

şi mai deschise culturilor străine decât altele. Cu toate acestea, există şi un alt
aspect important de reţinut. Unele valori culturale par nenegociabile.
Singurul drum spre reconcilierea credinţelor, valorilor şi practicilor
diametral opuse trece printr-o evoluţie culturală lentă care ar putea în cele din
urmă să apropie cele două tabere culturale. Este probabil să dureze câteva
generaţii în cel mai bun caz.
11. Nu există o cultură bună sau rea într-un sens general, la fel cum timpul
este un concept lipsit de sens, în absenţa obiectelor în mişcare sau schimbare ale
căror poziţii sau transformări pot fi folosite pentru a-l măsura. Dar, odată ce un
anumit criteriu şi o perioadă istorică sunt alese ca sistem de coordonate, este
posibil să se evalueze dezirabilitatea caracteristicilor culturale specifice. În
prezent, unele sunt mai bune decât altele în ceea ce priveşte încurajarea creşterii
economice. Dar sunt mai rele într-un sistem de coordonate diferit: purtătorii
acestor culturi sunt mai puţin fericiţi şi mai puţin mulţumiţi de viaţa lor. În cele
din urmă, cât de bună sau de rea este o anumită cultură este o problemă de
percepţie şi judecată individuală.

Diferenţe culturale. Efecte sinergetice

Sinergia se referă la rezultatele diferiţilor factori luaţi împreună versus o
sumă de factori. Din punct de vedere etimologic, conceptul de sinergie are un
sens neutru: efectul comun a doi sau mai mulţi factori este diferit de suma lor
simplă. În consecinţă, valoarea de sinergie poate fi pozitivă, dacă o combinaţie de
factori îmbunătăţeşte eficacitatea acţiunilor singure, sau negativă, dacă rezultatul
acţiunii comune a doi sau mai mulţi factori este mai mic decât suma lor simplă.
Sinergia culturală se bazează pe similitudini şi amalgamează diferenţele,
ducând la activităţi şi sisteme umane mai eficiente. Împărtăşirea diverselor per-
cepţii şi medii culturale poate fi folosită pentru a îmbunătăţi rezolvarea proble-
melor şi a îmbunătăţi luarea deciziilor. Utilizarea informaţiilor şi a tehnologiei
pentru a promova cooperarea între elementele disparate din sistemele umane
creează ceva mai bun decât a existat prin eforturi separate.
Aceste diferenţe în cultura naţională pot crea o sursă de conflict şi de
neînţelegere care împiedică partenerii să colaboreze cu succes. Aceasta este în
conformitate cu ipoteza lui Hofstede privind distanţa culturală, care susţine că
dificultăţile, costurile şi riscurile asociate contactului intercultural cresc odată cu
diferenţele culturale tot mai mari între indivizi, grupuri sau organizaţii. Cu toate
acestea, punctul de vedere opus, că diferenţele de cultură naţională între organi-
zaţiile partenere pot fi benefice, ducând la o sursă de creare a valorii şi de
învăţare, a fost, de asemenea, avansat şi susţinut empiric.
Anumite condiţii (de exemplu, când complementaritatea, mai degrabă decât
asemănarea este sursa principală de sinergie) duc la niveluri ridicate atât de
integrare, cât şi de autonomie. În plus, similaritatea moderează negativ relaţia

116
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

dintre complementaritate şi autonomie atunci când ţinta oferă ambele surse de

sinergie.
La sfârşitul secolului XX, entităţile multinaţionale din Europa au căutat moda-
lităţi de a-şi unifica eforturile economice prin formarea unei pieţe comune europene.
Pe măsură ce sfera cooperării a crescut între participanţi (de exemplu, Agenţia
Spaţială Europeană), termenul CE a intrat în vigoare. În 1991, ţările membre au
semnat Tratatul de la Maastricht, o foaie de parcurs pentru crearea unei uniuni
economice şi monetare. Redenumită UE, au fost create trei instituţii cheie – un
Consiliu European, o Comisie şi un Parlament. Până în 2002, o monedă comună
numită euro a fost pusă în circulaţie şi adoptată iniţial de unsprezece state
membre.
UE cheltuieşte peste un miliard de dolari pe an pentru a menţine egalitatea
lingvistică prin traducerea documentelor în peste 20 de documente oficiale13.
Aceste eforturi sinergice faţă de CE au avut ca rezultat acorduri formale
care permit bunurilor, persoanelor, serviciilor, informaţiilor şi capitalului să se
deplaseze liber între ţările membre.
Temele centrale ale UE sunt14:
 să obţină o economie de piaţă unică a consumatorilor care să ofere
stabilitate paşnică şi bogăţie, precum şi un impact politic şi economic;
 să instituie instituţii şi politici europene;
 să respecte şi să nu lupte contra diferenţelor din cadrul acestei uniuni
voluntare.
Deşi europenii încă apreciază diversitatea lor, nu totul este o navigare lină
pe măsură ce apar viziuni diferite şi concurente. Extinderea rapidă a UE a creat
tensiuni asupra identităţii etnice, religioase şi culturale. Cu toate acestea, multe
dintre următoarele probleme au fost soluţionate sau sunt în curs de soluţionare:
 Tehnice: standarde şi reglementări naţionale diferite, legi comerciale
contradictorii şi achiziţii publice protejate.
 Flux liber de mărfuri odată cu dispariţia vămii în UE, ca şi cum nu ar
exista graniţe naţionale.
 Libera circulaţie a lucrătorilor, astfel încât cetăţenii unui stat să poată
căuta un loc de muncă într-un altul fără discriminare în legătură cu tipul
locului de muncă, remuneraţii sau alte condiţii de muncă.
 Libertatea de stabilire, astfel încât un cetăţean sau o afacere dintr-un stat
are dreptul să se localizeze şi să desfăşoare activităţi în altă parte a UE.
 Libertatea de a furniza servicii persoanelor din întreaga UE.
                                                          
13 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
14 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
117
 Iulian Warter, Liviu Warter

Diferenţele dintre culturile organizaţionale între entităţi impun ca acestea

să aibă un sentiment comun de scop şi înţelegere pentru a putea profita de
potenţialele sinergii operaţionale.
Este esenţial să înţelegem importanţa sinergiei atunci când lucrăm sau con-
ducem în cadrul organizaţiilor multinaţionale, filialelor, diviziilor şi echipelor lor.
Într-un astfel de context, liderii globali care promovează sinergia culturală
influenţează schimbările sociale în comportamentul uman şi îmbunătăţesc efica-
citatea sistemului. De reţinut că oamenii de ştiinţă din domeniul comportamental
sugerează că, în timp ce managerii pot căuta eficienţa sau să facă lucrurile corect,
în mediul de lucru, liderii urmăresc să promoveze eficacitatea sau să facă lucrurile
corecte.
Oamenii reuşesc să obţină sinergii, nu pentru că sunt pricepuţi să aleagă o
parte faţă de cealaltă, ci pentru că sunt capabili să concilieze valori aparent opuse.
Integrarea a două obiective dezirabile, care erau în tensiune, creează o realitate
nouă, îmbogăţită.
Eforturile pentru integrarea şi standardizarea europeană au dus cu succes
la o mai mare unificare economică şi valutară, precum şi la respectarea statului de
drept. Unele dintre avantajele pe care noile politici ale UE urmează să le realizeze
includ următoarele15:
 Asigurarea economiilor de costuri prin eliminarea controalelor la
frontiera internă.
 Creşterea concurenţei şi a cererii consumatorilor.
 Facilitarea economiilor de scară.
 Sprijinirea cheltuielilor mai mari pentru cercetare şi dezvoltare
combinate.
 Promovarea utilizării mai eficiente a resurselor umane continentale.
 Scăderea şomajului.
 Preţuri mai mici, creşterea economică în toată UE.
Pentru a profita de oportunităţile pieţei unice, corporaţiile globale creează
companii cu sediul în UE, iar japonezii sunt cei mai importanţi în această stra-
tegie. Multe întreprinderi străine achiziţionează sau fuzionează cu unităţile indus-
triale europene, crescând provocările interculturale atât la nivel naţional, cât şi la
nivel corporativ. Pe lângă cunoaşterea politicilor şi reglementărilor UE, managerii
globali alocaţi Europei vor trebui să fie mai competitivi, precum şi mai bine pre-
gătiţi şi mai sensibili din punct de vedere cultural. De asemenea, aceştia trebuie să
se ocupe de diverse economii şi sisteme monetare, în special moneda euro, care
nu este utilizată peste tot. Dar ei se confruntă cu noi oportunităţi pentru
consumatori, pentru că europenii cumpără din ce în ce mai mult dincolo de
                                                          
15 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global

Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
118
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

frontierele naţionale, fie că este vorba de poliţe de asigurare, conturi bancare,

fonduri mutuale sau obligaţiuni euro16.
Dacă se consideră că Europa este cel de-al doilea cel mai mic continent din
lume, dar aglomerat cu multe ţări diferite, care abundă de culturi şi limbi diferite,
ar putea fi dificil să se poată găsi un fundament comun între ele. Crearea şi extin-
derea continuă a Uniunii Europene au jucat un rol integral în crearea de sinergie
culturală într-un grup divers de ţări vecine.
Crearea iniţială a Uniunii Europene a început cu entităţi multinaţionale din
Europa care căutau modalităţi de a-şi unifica eforturile economice şi, în cele din
urmă, a dus la crearea unei uniuni economice şi monetare. Dacă ne uităm la una
dintre ideile principale ale sinergiei conform căreia ansamblul este mai mare
decât suma părţilor sale, cu siguranţă se poate concluziona că acest lucru este
foarte adevărat pentru membrii UE.
UE este acum cea mai mare piaţă, exportator şi investitor străin din lume.
Europa este acum casă pentru multe dintre cele mai mari şi de succes companii;
unele ţări membre, precum Finlanda şi Irlanda, se situează în vârful competitivi-
tăţii globale, în timp ce noii membri ai Europei Centrale sunt în principal eco-
nomii cu creştere rapidă. În ultimii 70 de ani, Europa a cunoscut o pace relativă,
cu excepţia Balcanilor, după ce s-a ridicat din ruinele economice în 1945.
În ciuda acestui fapt, multe dintre legile şi reglementările inutile emanate
de instituţiile UE de la Bruxelles slăbesc autonomia şi democraţia unora dintre
membri, în timp ce înglobează economia europeană. Euroscepticii se tem că
extinderea continuă a UE distrage de la formarea unei federaţii eficiente prin
creşterea diversităţii de interese şi puncte de vedere politice. Europa încă nu are o
limbă comună, o mass-media naţională şi o identitate naţională. Jumătate dintre
oamenii din UE vorbesc în continuare doar limba maternă. Unii susţin că o mai
mare integrare europeană subminează naţionalismul ţării lor, deoarece cetăţenii
interacţionează în principal cu propriile lor guverne, nu cu UE.
UE încă nu a obţinut un sprijin popular autentic pentru „unirea tot mai
strânsă” care contribuie la apariţia treptată a unei euroculturi. Ceea ce poate
rezulta este o UE mai diversificată, care permite membrilor şi locuitorilor acestora
să adopte diferite niveluri de integrare mai adecvate preferinţelor lor naţionale.
Extinderea UE a fost un instrument pentru stabilizarea continentului, crearea de
noi pieţe şi promovarea interdependenţei prin liber schimb şi circulaţie. Speranţa
este că însăşi diversitatea sa poate stimula concurenţa între diferite modele
economice şi sociale din Europa17.

                                                          
16 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
17 Moran Robert, Harris Philip, Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
119
 Iulian Warter, Liviu Warter

Diferenţele culturale, dacă sunt înţelese şi gestionate corect, pot fi mai

degrabă un avantaj decât o slăbiciune. Diferenţele culturale pot afecta sub-
procesele de integrare socio-culturală în moduri diferite.
Diferenţele culturale naţionale, care sunt mai relevante decât diferenţele
culturale organizaţionale, pot creşte conştientizarea importanţei factorilor
culturali în procesul de integrare şi pot conduce la o gestionare a integrării mai
sensibilă din punct de vedere cultural (de exemplu, o utilizare mai mare a
mecanismelor de integrare socială, niveluri mai scăzute de control impus etc). În
plus, diferenţele culturale naţionale pot spori potenţialul de combinare şi pot
spori performanţa, oferind acces la un set divers de practici şi capabilităţi.  De
exemplu, pot declanşa noi soluţii, pot favoriza inovaţia şi pot spori dezvoltarea
abilităţilor tehnologice. Astfel, diferenţele culturale pot fi o sursă de creare a
valorii şi de învăţare, dar pot crea, de asemenea, obstacole în calea obţinerii siner-
giilor proiectate prin exacerbarea problemelor de integrare socială.
Recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor este importantă în crearea de
sinergie culturală. UE face o treabă excelentă în păstrarea patrimoniului cultural
comun al Europei şi în contribuţia la a-l face accesibil pentru alţii, precum şi în
sprijinirea şi promovarea industriilor artistice şi creative din Europa. De ase-
menea, UE cheltuieşte mai mult de un miliard de dolari pe an pentru a menţine
egalitatea lingvistică prin traducerea documentelor în peste 20 de documente
oficiale. În păstrarea culturilor ţărilor şi menţinerea egalităţii, UE întruchipează
idealurile de sinergie culturală prin care se utilizează perspectivele diverse ale
diferitelor culturi pentru a crea ceva mai important decât fiecare cultură în parte.
Trecerea de la o simplă sinergie la sinergie culturală are şi ea implicaţiile
luării în considerare a diversităţii culturale globale. Sinergia culturală este: „o
abordare dinamică a gestionării diversităţii culturale într-o varietate de contexte.”
Diferenţele dintre culturi în rezolvarea conflictelor au devenit evidente în
ultimii ani, în timp ce lumea corporatistă încearcă să se îndrepte spre globalizare.
Principalele zone ale lumii afectate de aceste diferenţe culturale sunt America de
Nord, Europa şi Japonia. În domeniul comunicării interculturale se află problema
negocierii unui conflict cu graniţele internaţionale. În ciuda modului în care
America de Nord, Europa şi Japonia domină obstacolele culturale în comunicarea
eficientă în afaceri, ţările mai mici sunt încă afectate de diferenţele culturale în
procesul lor de negociere cu alte ţări.
Atunci când apare un conflict pe platforma internaţională, culturile trebuie
să poată evalua în primul rând propria lor cultură. Cu o percepţie solidă a
propriei culturi, un lider poate merge mai departe în cadrul unei negocieri şi
poate înlătura barierele culturale care împiedică o soluţionare.
În Europa, există tot atâtea tipuri de dialog şi de discuţii interculturale,
precum există puncte de contact – şi uneori fricţiuni – între indivizi şi grupuri cu
diferite culturi.

120
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

Scopul sinergiei dintre Consiliu şi UE nu este de a exacerba diferenţele şi de a

le transforma în conflicte, ci de a promova egalitatea în diferenţe şi de a folosi
valori de bază comune pentru a construi unitatea. Scopul, mai presus de toate, este
de a face posibil comunităţilor – adesea împinse în confruntare în trecut, printr-o
înţelegere pervertită a istoriei, culturii şi identităţii, cu rezultate cuprinse între
conflicte minore până la genocid la scară nesperată – să trăiască paşnic împreună.
Un lucru important pentru Consiliul Europei este, în primul rând, să se
concentreze, împreună cu UE, şi prin intermediul canalelor sale guvernamentale,
parlamentare, locale şi ale societăţii civile, pe un dialog intercultural cultural
pan-european care conduce la împărtăşirea elementelor noastre fundamentale,
valori ale tuturor membrilor societăţilor europene, indiferent de originea lor şi de
afilierile culturale, etnice şi religioase. Europa trebuie să poată absorbi diferenţele
prin eforturile proprii, bazându-se pe autoritatea valorilor şi argumentelor sale şi,
mai ales, a convingerii reflectate în acţiunile sale.

Concluzii
Am efectuat o analiză a celor mai importanţi factori pentru integrarea în
Uniunea Europeană şi a principalelor procese ale acestei activităţi. Ne-am con-
centrat, de asemenea, pe sinergie ca factor de succes al integrării în UE. Acest
studiu ne-a permis să atragem atenţia asupra problemei şi ne va permite să dez-
voltăm cercetări suplimentare despre cum să realizăm sinergia între membrii UE.
În acest studiu, am sintetizat câteva constatări majore din cercetarea de
integrare a Uniunii Europene şi am identificat unii factori interculturali.
Am încercat să răspundem la întrebările: „Care sunt factorii cheie pentru
integrarea UE?”, „Ce înseamnă de fapt integrarea UE?” și „Cum să realizăm
sinergia în Uniunea Europeană?”
Cultura are un rol definitoriu în alegerile pe care oamenii le fac şi în mediul
politic şi este strâns legată de identitatea naţională şi identitatea individuală.
Sistemele politice şi economice sunt puternic conectate la cultură. Diferenţele
culturale nu sunt o problemă de dezvoltare. Acestea sunt vizibile şi în ţările
democratice extrem de dezvoltate.
Modelul economic, politic sau legislativ nu poate fi considerat mai bun sau
mai rău decât al altora.
Importul sistemelor care încadrează un tip de cultură în alte sisteme de
valori, fără a lua în considerare acest lucru, poate fi considerat ca neglijenţă.
Pentru a realiza progrese în ceea ce priveşte integrarea europeană, statele
membre vor trebui să accepte o serie de concesii care să limiteze diferenţele
generate de cele cinci seturi de valori diferite (grupuri de cultură).
Integrarea nu va fi lină; conflictele sunt de aşteptat. Dorinţa pentru viitor
va fi însoţită de dorul de trecut.
Din analiza de mai sus, este de la sine înţeles că extinderea Uniunii Europene
este rezultatul globalizării, al nevoii de creştere şi al realizării de sinergii.
121
 Iulian Warter, Liviu Warter

În studiul nostru, am găsit diverse interpretări ale proceselor de integrare

în UE. În consecinţă, observăm că mulţi oameni de ştiinţă şi practicieni au avut
contribuţii semnificative în domeniu.
Analizând modul în care oamenii de ştiinţă şi practicienii îşi justifică opi-
niile, considerăm că realizarea sinergiei rămâne un concept central în cercetarea
privind integrarea UE. Unele descoperiri contradictorii sugerează că aceste
probleme complexe necesită un mai mult studiu teoretic şi empiric.
În plus, cercetările viitoare privind integrarea UE ar trebui să ia în consi-
derare analiza relaţiei dintre factorii determinanţi culturali şi non-culturali ai
sinergiei.
Pe scurt, studiile viitoare în acest domeniu ar trebui să se concentreze pe
clarificarea conceptului de „diferenţe culturale” în Uniunea Europeană şi pe relaţia
dintre factorii culturali şi non-culturali ai integrării UE. Acest studiu contribuie la o
mai bună înţelegere a problemelor fundamentale ale integrării în UE, oferind o
modalitate diferită de a interpreta incoerenţele rezultatelor cercetării.

Bibliografie
Dieter Fuchs; Hans-Dieter Klingemann; Andrea Schlenker-Fischer, „Cultural diversity,
European identity and legitimacy of the EU: Summary and discussion”, în Fuchs
Dieter, Klingemann Hans-Dieter (eds.), Cultural Diversity, European Identity and the
Legitimacy of the EU, Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2011, p. 247.
Gerhards Jürgen, Cultural overstretch, Routledge, New York, 2007.
Hofstede Geert; Hofstede Geert Jan; Minkov Michael, Cultures and organizations. Software
of the mind. Intercultural Cooperation and Its Importance for Survival, McGraw-Hill,
New York, 2010.
Kurzer Paulette, Markets and moral regulation, Cambridge University Press, Cambridge
[England], 2004.
Minkov Michael, Cultural differences in a globalizing world, Emerald, London, 2011.
Moran Robert; Harris Philip; Moran Sarah, Managing Cultural Differences. Global
Leadership Strategies for the 21st Century (Managing cultural differences series), 8th ed.,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 2011.
Olivier Ruchet, „Cultural diversity, European identity and legitimacy of the EU: A review
of the debate”, în Fuchs Dieter, Klingemann Hans-Dieter (Eds.), Cultural Diversity,
European Identity and the Legitimacy of the EU, Edward Elgar Publishing, Cheltenham,
2011, p. 3.
Rachael Craufurd Smith, „The Cultural Logic of Economic Integration”, în
Psychogiopoulou Evangelia (ed.), Cultural Governance and the European Union,
Palgrave Macmillan, Hampshire, 2015, p. 7.
Trompenaars Fons; Hampden-Turner Charles, Riding the waves of culture, Nicholas
Brealey Publishing, London, 1997.
Warter Iulian; Warter Liviu, „Responsibility, Strategy and Business Value: Intercultural
Approach to Strategic Management”, în Adam Jabłoński (ed.), Sustainability and Scalability
of Business: Theory and Practice, Nova Science Publishers, NY, 2017, pp. 113-133.

122
 Diferenţe culturale în Uniunea Europeană. Un avantaj sau o vulnerabilitate?

Warter Liviu; Warter Iulian, „Unmasking post-merger challenges: Synergy effects

achieved by the integration of different areas”, în Forum Scientiae Oeconomia,
5(2)/2017, pp. 69-85.
Warter Liviu; Warter Iulian, „Intercultural issues in mergers and acquisitions. are cultural
differences an asset or a liability?”, în Bulletin of The Polytechnic Institute of Iasi, LX
(LXIV),(2)/2017, pp. 9-24.
Wursten Huib, „Mental images The influence of culture on (economic) policy”, 2018,
disponibil la https://www.researchgate.net/publication/239595764_Mental_images_
The_influence_of_culture_on_economic_policy (08.11.2018)
Wursten Huib, Lanzer Fernando, „The EU: the third great European cultural contribution
to the world”, 2012, disponibil la https://www.academia.edu/22416977/The_EU_
the_third_great_European_cultural_contribution_to_the_world (10.11.2018)
 

123
 

Tratatul României cu Puterile Antantei (4/17 august 1916):

un test pentru relaţiile franco-ruse?
Romania’s Treaty with the Entente Powers (4/17 August 1916):
a Test for the French-Russian relations?

Gabriel Leanca1

Abstract:
This article aims at analysing the image of Romania in Entente diplomatic milieus,
prior to its entry in the First World War in 1916. It emphasizes on some of the
Russian-French negotiations with respect to Romania and on the ways in which
these exchanges contributed to the strengthening of the French-Russian ties in the
context of the mass geopolitical transformations occasioned by the war. The treaty
signed by Romania was considered by the Entente powers very useful for the
general purpose of obtaining a quicker victory over Germany and Austria-Hungary.
However, it was not considered, neither at Paris nor at Petrograd as an untouchable
act in the relationship Romania was trying to build with the Entente powers. Both
France and Russia, which were the core members of the Entente, agreed that the
treaty was to be re-examined at a future moment.
Keywords: First World War, Romania, France, Russia, Entente, treaty, geopolitics.

Responsabilizarea Austro-Ungariei de către Antantă pentru declanşarea

războiului european în vara anului 1914 a avut consecinţe pe termen lung. De la
începutul ostilităţilor militare, posibilitatea redefinirii graniţelor Dublei Monarhii
într-o nouă Europă – fie maximală, sinonimă cu disoluţia, fie minimală, care
deschidea calea rectificărilor de frontieră – s-a numărat printre obiectivele
alianţei franco-ruse, nucleul dur al Antantei. Presiunile din partea diplomaţiilor
franceză şi rusă spre a determina poziţia Bucureştiului nu au demarat odată cu
relevarea intenţiilor belicoase ale Austro-Ungariei din vara anului 1914. Acestea
                                                          
1 Gabriel Leanca este lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Istorie a
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Doctor în istorie, din decembrie 2007, al
Universităţii ieșene și al Universităţii Bourgogne, Dijon (Franţa). Domenii de interes:
istoria relaţiilor internaţionale (sec. XVIII-XX), istoria relaţiilor româno-franceze,
istoriografie. Publicaţii recente: À l’ère des empires et des nations: la France et les
principautés de Moldavie et de Valachie (1711-1859), t. I (1711-1789), Les Éditions Isis,
coll. du Centre d’histoire diplomatique ottomane, Istanbul, 2019; L’entrée de la
Roumanie dans la Grande Guerre. Documents diplomatiques français (1er janvier-9
septembre 1916), textes réunis, présentés et commentés par Gabriel Leanca,
L’Harmattan, Paris, 2016.
125
 Gabriel Leanca

erau mai vechi, fiind legate de valorificarea, la nivelul rivalităţii dintre polurile de
putere europene, a lipsei drepturilor politice pentru etnicii români din
Austro-Ungaria2. Unul dintre momentele importante ale desprinderii României de
Tripla Alianţă s-a derulat în contextul războaielor balcanice. În 1912, după
acordarea bastonului de mareşal al armatei imperiale ruse regelui Carol I, marele
duce Nicolai Mihailovici a purtat o conversaţie esenţială cu Ion I.C. Brătianu,
şeful partidului liberal, aflat în acel moment în banca opoziţiei. La întrebarea
reprezentantului ţarului cu privire la intenţiile României privind recuperarea
Basarabiei (fără a aduce în discuţie dacă era vorba despre cele trei judeţe alipite
Moldovei la 1856 sau de un teritoriu mai extins), Brătianu a redirecţionat con-
versaţia spre problema transilvăneană3. Cu alte cuvinte, în cazul preluării
guvernării, Brătianu nu se împotrivea deschiderii unui canal de comunicare cu
diplomaţia rusă pe tema crizei de legitimitate a sistemului politic austro-ungar. Pe
moment, discuţia particulară a marelui duce cu Brătianu nu putea conduce la o
modificare a politicii externe româneşti. Însă ocazia care a introdus o primă
nuanţă în raportarea României la Austro-Ungaria nu s-a lăsat aşteptată. Soli-
citarea diplomaţiei române de a modifica frontiera cu Bulgaria în sectorul
dobrogean a generat opoziţia Ballhausplatz-ului, ceea ce a condus la o răcire a
relaţiilor dintre Bucureşti şi Viena. Dacă, în contextul războaielor balcanice, a fost
adusă în prim-plan în mediile româneşti ideea pericolului rusesc, Pacea de la
Bucureşti din 1913 a relevat opusul acestei situaţii: spectrul unei alianţe
bulgaro-austro-ungare şi revizionismul deschis al Vienei faţă de tratatul tocmai
încheiat. Or, din 1883, România era aliata Austro-Ungariei4. Cu alte cuvinte, cu
cât Franţa reuşea să limiteze tentativele unilaterale ale Rusiei de a influenţa
                                                          
2 Keith Hitchins, „The Nationality Problem in Hungary: István Tisza and the Rumanian
National Party, 1910-1914”, The Journal of Modern History, t. 53, nr. 4/1981, pp. 619-651.
3 Nicolai Mihailovici către Nicolae al-II-lea, 20 august 1916, în Lettres des grands-ducs à
Nicolas II, Payot, Paris, 1926, p. 136: „V.A.I. veut me blaguer, je ne puis même comme
ardent patriote roumain désirer l’impossible, mais moi au pouvoir je mettrai la question
de Transylvanie en première ligne et ferai tout pour me rapprocher de la Russie”.
4 Gabriel Leanca, „L’annexion de la Dobroudja du Sud par la Roumanie en 1913 et
l’alliance franco-russe”, în Catherine Horel (coord.), Les guerres balkaniques 1912-1913.
Conflits, enjeux, mémoires, Peter Lang, Bruxelles, 2014, pp. 129-151; idem, „De
l’engagement balkanique au défi centre-européen: une révolution dans la politique
extérieure de la Roumanie (10 août 1913 – 4 juillet 1916)”, în Marius Balan, Gabriel
Leanca (coord.), Cultură juridică, stat și relații internaționale în epoca modernă. Omagiu
Profesorului Corneliu-Gabriel Bădărău, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
Iași, 2016, pp. 210-232; idem, Gabriel Leanca (ed.), L’entrée de la Roumanie dans la
Grande Guerre. Documents diplomatiques français (1er janvier – 9 septembre 1916),
L’Harmattan, Paris, 2016 (în continuare, se va cita L’entrée de la Roumanie dans la
Grande Guerre); idem, „L’entrée de la Roumanie dans la Grande Guerre”, în Robert
Frank, Catherine Horel (coord.), Entrer en guerre 1914-1918: des Balkans au monde.
Histoire, historiographie, mémoires, Peter Lang, Bruxelles, 2018, pp. 29-38.
126
 Tratatul României cu Puterile Antantei (4/17 august 1916)

geopolitica Balcanilor, cu atât mai mult opţiunea către alianţa franco-rusă a unor
state-cheie din regiune ar fi fost mai uşor de formulat5.
După obţinerea independenţei, singura zonă deschisă politicii externe
româneşti a fost teritoriul Turciei europene. Din această perspectivă, anul care a
separat războaiele balcanice de izbucnirea conflagraţiei mondiale nu a fost unul
diferit, dar anumite nuanţe au apărut. În primul rând, diplomaţia română a criti-
cat ocupaţia sârbească a Albaniei, alăturându-se astfel poziţiei Austro-Ungariei.
Susţinerea din partea acesteia a prinţului Wilhelm de Wied, nepotul reginei
Elisabeta a României, pentru ocuparea tronului Albaniei constituia un argument
în plus în această direcţie. Însă susţinerea regelui Carol I pentru Austro-Ungaria
în dauna Serbiei în problema albaneză nu a mers decât până la respectarea
statu-quo-ului girat de Concertul european. În aceeaşi tradiţie balcanică a
diplomaţiei Vechiului Regat se înscriu şi tentativele de mediere a conflictului
îngheţat între Imperiul Otoman şi Grecia după Pacea de la Bucureşti6. Odată ce
Ion I.C. Brătianu a devenit preşedinte al Consiliului de Miniştri, politica balcanică
iniţiată de Carol I părea că nu va suferi modificări. Vizita la Bucureşti a lui Nikola
Pašić, preşedintele Consiliului de Miniştri al Serbiei, şi a lui Eleftherios Venizelos,
preşedintele Consiliului de Miniştri al Greciei, a făcut loc ideii unei colaborări
balcanice mai strânse decât o stipulase Tratatul de la Bucureşti7. Aceasta ar fi
avut scopul de a descuraja politica revizionistă practicată de guvernul bulgar, dar
putea avea şi o aplicabilitate mai sofisticată, din perspectiva creării unui veritabil
subsistem internaţional cvasiautonom în raport cu directoratul european. De fapt,
apropierea Bucureştiului de Belgrad şi Atena se realiza sub observaţia aparent
dezinteresată a Sankt Petersburgului, căci vizitele celor doi oficiali balcanici la
Bucureşti erau parte a unui turneu diplomatic ce inclusese şi Sankt Petersburgul.
Însă momentul cel mai semnificativ din punctul de vedere al politicii pe care
încearcă să o schiţeze Ion I.C. Brătianu în dauna ataşamentului regelui Carol I
pentru Tripla Alianţă este cel legat de vizita ţarului Nicolae al-II-lea la Constanţa,
în vara anului 1914. Deşi acest eveniment în sine avea o valoare simbolică de
necontestat, fiind dublată de perspectiva căsătoriei viitorului rege Carol al-II-lea
cu marea ducesă Olga Romanova, discuţia purtată de Ion I.C. Brătianu cu Serghei
Sazonov, ministrul de Externe al ţarului Nicolae II, a constituit elementul de
rezistenţă. La întrebarea lui Sazonov în legătură cu atitudinea Guvernului român
în cazul în care Rusia ar fi forţată să apere Serbia de o intervenţie militară a
Austro-Ungariei, Brătianu nu s-a abţinut de la a afirma, conform raportului lui
Sazonov către Nicolae al-II-lea, că interesul României nu este acela de a avea o
                                                          
5 René Girault, „Les Balkans dans les relations franco-russes en 1912”, Revue historique,
t. 253, 1975, pp. 155-184.
6 William Peter Kaldis, „Background for Conflict: Greece, Turkey, and the Aegean
Islands, 1912-1914”, The Journal of Modern History, t. 51, nr. 2/1979, pp. 1131-1132.
7 Descos către Doumergue, Belgrad, 11 februarie 1914, Documents diplomatiques
français, seria III, t. 9, Imprimerie Nationale, Paris, 1936, p. 353.
127
 Gabriel Leanca

Serbie slabă. Deşi problema alianţei României cu Austro-Ungaria nu a fost atinsă

în această discuţie, aceasta a fost implicită. Dar modul cum a fost abordată
această dilemă de securitate comună pentru Rusia şi România nu a creat nici
efectul unei presupuse presiuni ruseşti asupra Bucureştiului, nici nu a forţat
România să facă un pas care ar fi costat-o slăbirea garanţiilor de securitate pe
care le avea din partea Vienei şi, par ricochet, din partea Berlinului. Cu alte
cuvinte, convorbirile ruso-române nu au condus la un plan concret cu privire la
alterarea statu-quo-ului. Însă plimbarea pe care cei doi oameni politici au efectuat-o
în Transilvania, după un intermezzo la Sinaia, era totuşi o formă de frondă a
României faţă de Austro-Ungaria şi un semnal din partea Sankt Petersburgului,
care nu a putut fi trecut cu vederea la Ballhausplatz. Cu toate acestea, raportul
ministrului rus de Externe nu valida teza separării Bucureştiului de Viena. De
fapt, Sazonov considera că nu are suficiente argumente pentru a aprecia cu
precizie care ar putea fi poziţia României în cazul unui conflict regional extins8.
După vizita în România, diplomaţia rusă era mai degrabă circumspectă decât
încrezătoare în faţa luărilor de poziţie anti-austro-ungare pe care oficialii români
le aveau, în special în faţa diplomaţilor francezi. Dar nu mai puţin adevărat era
faptul că, înainte de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, canalul diplomaţiei
franceze a început sa fie utilizat fără reţinere de diplomaţii români cu scopul
înlesnirii comunicării cu Rusia. Din acest moment, intermediarul principal al
României în relaţia sa cu Rusia avea să devină Franţa. Deşi Anglia se va alătura
Rusiei şi Franţei în contextul precizării beligeranţilor în Marele Război, temele
legate de Europa Centrală şi de Sud-Est se vor afla în primul rând sub incidenţa
factorilor de decizie de la Paris şi Sankt Petersburg. Guvernul britanic avea
responsabilităţi privind apărarea Orientului Mijlociu, care îi interziceau – cum
avea să o demonstreze reticenţa sa într-o campanie balcanică susţinută – un
angajament extins în problema românească9.
Din prima zi a războiului, preocuparea pentru o nouă ordine mondială avea
să cântărească la fel de mult la Bucureşti precum intenţiile mărturisite de
Brătianu marelui duce Nicolai Mihailovici. Reconfigurarea echilibrului de forţe în
centrul sistemului european trecea la Paris, Petrograd şi Londra, în primul rând
prin analiza la rece a nevoilor legate de mersul războiului. Aşa se explică decla-
raţiile fără precedent ale lui Sazonov pe tema refacerii Poloniei în urma înfrân-
gerilor armatei imperiale ruse în faţa efectivelor germane. În cazul României,
repunerea în discuţie în mod fundamental a statu-quo-ului în Europa Orientală
din partea Rusiei alimenta unele năzuinţe false, cultivate inclusiv de Camille
Blondel, ministrul Franţei la Bucureşti, pe tema cedării de către Rusia a
                                                          
8 „Rapport de S.D. Sazonof au Tsar sur son voyage en Roumanie au mois de juin 1914”,
în Un livre noir. Diplomatie d’avant-guerre d’après les documents des archives russes,
prefaţă de René Marchand, t. II, Librairie du Travail, Paris, 1923, pp. 379-380.
9 C.J. Lowe, „The Failure of British Diplomacy in the Balkans, 1914-1916”, Annales
canadiennes d’histoire, t. 4, nr. 1/1969, pp. 73-100.
128
 Tratatul României cu Puterile Antantei (4/17 august 1916)

Basarabiei10. Acest tip de discurs, menit să reducă la tăcere germanofilii din poli-
tica românească şi să blocheze posibilităţile de negociere a Centralilor la
Bucureşti, nu putea avea de fapt niciun ecou în Rusia şi cu atât mai puţin la Quai
d’Orsay, care nu dorea să-şi lezeze singurul aliat important pe continent contra
Germaniei. Însă instrumentul care scurtcircuitează politica de decenii a regelui
Carol I la faimosul Consiliu de Coroană din 1914 este legitimarea internaţională
de către Imperiul rus a problemei drepturilor politice ale românilor transilvăneni
şi bucovineni, prin punerea în discuţie a statu-quo-ului teritorial existent. Faptul
lăsa loc formulării de către Guvernul român a unor ambiţii cu privire la teritoriile
locuite de românii din Austro-Ungaria. Neutralitatea Italiei – cunoscută chiar în
timpul derulării Consiliului – a jucat un rol extrem de important în rezerva parti-
cipanţilor de a autoriza un atac asupra Rusiei, aşa cum a cerut regele Carol I11. În
ciuda rezultatului Consiliului – care nu a avizat neutralitatea12, ci inacţiunea şi
expectativa în raport cu evoluţia situaţiei internaţionale –, nici Brătianu, nici
Sazonov nu şi-au pierdut luciditatea în aprecierea contextului. Pentru Sazonov,
ceea ce era important era să îngheţe o foarte posibilă intervenţie militară a
României împotriva Rusiei, ceea ce justifica declaraţia scrisă, conform căreia
România era îndreptăţită să anexeze teritoriile locuite de români şi care apar-
ţineau Austro-Ungariei. Théophile Delcassé, ministrul Afacerilor Externe al
Franţei, a fost însă scandalizat de modul în care Sazonov, în loc să se asigure de
deschiderea unui nou front, a lansat perspectiva ca România să obţină teritorii
importante doar în baza neutralităţii sale faţă de conflictul european. În plus,
Delcassé nu vedea în declaraţia remisă de Sazonov lui Diamandi pe 1 octombrie
1914 (bază juridică pe care s-au aşezat negocierile viitoare coordonate de
                                                          
10 „Des hommes politiques influents qui nous sont dévoués et déploient tous leurs efforts

en notre faveur sont préoccupés des hésitations du gouvernement et des manœuvres

désespérées de l’Allemagne pour entraîner le Roi à résolution extrême contraire à
l’opinion générale du pays. Ils sont prêts à résister de toutes leurs forces et de toute
leur influence, mais ils ne se dissimulent pas les difficultés de la lutte; ils ne cessent de
me répéter que si la Russie faisait le geste que nous lui conseillons depuis deux ans, si
elle se décidait à abandonner à la Roumanie ne fût ce qu’un district de Bessarabie,
l’élan populaire serait tel que le Roi ne pourrait y résister. Il faut qu’à Pétersbourg on
se rende compte que le moment est grave qu’il faut à tout prix empêcher la Roumanie
de prêter son appui à nos adversaires et obtenir le concours de ses armes. Si la Russie
est consciente de la situation telle que je la vois et telle que je m’efforce de la faire voir
à mon collègue russe, elle ne doit pas hésiter à faire un sacrifice qui peut coûter à son
amour-propre mais dont les conséquences seront considérables”, Blondel către René
Viviani (telegrama nr. 83), București, 28 august 1914, Archives du Ministère des Affaires
Étrangères. La Courneuve, fond Guerre 1914-1918, t. 351, Balkans, Roumanie,
Négociations avec l’Entente (5 août – 30 novembre 1914), f. 39.
11 Glenn E. Torrey, „The Rumanian-Italian Agreement of 23 September 1914”, The

Slavonic and East European Review, t. 44, nr. 103/1966, pp. 403-420.
12 Ion Mamina (ed.), Consilii de Coroană, Editura Enciclopedică, București, 1997, pp. 27-51.

129
 Gabriel Leanca

Brătianu) decât un document fără nicio valoare. Practic, România ar fi intrat în

Austro-Ungaria când aceasta ar fi fost înfrântă, de unde şi refuzul lui Brătianu de
a fixa data la care ţara ar fi urmat să intre în război. Este inutil să mai precizăm că
speranţa unei ieşiri rapide a Austro-Ungariei din război (coşmarul lui Brătianu, de
altfel) era văzută de Maurice Paléologue, ambasadorul Franţei la Sankt Petersburg
(apoi la Petrograd), ca un antidot la o prea mare influenţă rusă în Europa
Centrală13, ceea ce vorbea de la sine despre limitele colaborării franco-ruse. Cu
toate acestea, Sazonov nu dăduse asigurări în privinţa apărării suveranităţii
României contra unui atac bulgar. Aşadar trocul româno-rus nu avea decât con-
secinţe în orizontul relaţiilor bilaterale dintre România şi Rusia. Parisul a trebuit
pe moment să se mulţumească cu ceea ce nu era decât garanţia românească de a
nu ataca Rusia, ceea ce reprezenta şi rezultatul concret al Consiliului de Coroană
din 1914, iar Rusia a trebuit să accepte doar slăbirea dispozitivului militar
austro-ungaro-român imaginat înainte de război. Pe de altă parte, considerăm că
Tratatul României cu Tripla Alianţă (1883) nu era pur şi simplu caduc după
Consiliul de Coroană, ci neaplicabil. Alianţa de la 1883 nu era complet lipsită de
rost după inacţiunea României, ceea ce se va releva prin ezitările de început ale
Bulgariei faţă de ciocnirile militare din Serbia. Faptul justifică interesul lui
Sazonov, spre deosebire de Delcassé, pentru un tratament ceva mai atent, deşi nu
lipsit de ambiguitate în privinţa României. Mai precis, era vorba despre oferte
tentante pe care Rusia putea să le facă, dar de la care putea să se retragă oricând
dacă România nu avea intenţia să devină beligerantă de partea Antantei. Nu este
fără temei documentar nici ipoteza că neutralitatea României ar fi servit mai bine
diplomaţiei ruse. Faptul ar fi convenit şi Franţei, deoarece multiplicarea angaja-
mentelor diplomatice, atât pentru durata războiului, cât şi pentru perioada post-
belică, făcea mai dificilă trasarea unei arhitecturi stabile a sistemului internaţional.
Însă intrarea României în Marele Război de partea Antantei nu putea lipsi
din calculele, din ce în ce mai clare, elaborate de oamenii politici francezi privind
încercuirea Puterilor Centrale. Acesta era punctul de convergenţă între diplo-
maţia interaliată, dominată de Quai d’Orsay, şi nevoia simţită în mod corect de
Brătianu de a da un caracter multilateral negocierilor pentru intrarea României în
război de partea Antantei. Practic, Brătianu, deşi favorizat în atitudinea sa ostilă
Austro-Ungariei de stingerea din viaţă a Regelui Carol I, intra în miezul facerii
României Mari cu aceeaşi gravitate cu care tatăl său – îi mărturiseşte Brătianu lui
Camille Blondel – a trebuit să facă faţă contextului semnării Tratatului cu Puterile
Centrale din 188314. În opinia lui Ion I.C. Brătianu, situaţia se schimbase total în
                                                          
13 Paléologue către Delcassé (telegramă secretă), Petrograd, 15 aprilie 1915 (anexa 1),

Documents diplomatiques français. 1915 (1er janvier – 25 mai), t. I, Peter Lang,

Bruxelles, 2002, p. 422.
14 „J’ai tracé la politique roumaine à vos côtés non seulement parce que les sympathies

de mon pays l’inclinaient impérieusement vers la France, mais encore parce que je
considère que les puissances occidentales sont intéressées à l’avenir d’une grande
130
 Tratatul României cu Puterile Antantei (4/17 august 1916)

câteva decenii, iar România nu putea rămâne legată de grupul centralilor. Impli-
carea franceză era cu atât mai importantă cu cât partea rusă tindea să nu mai aibă
aceeaşi înclinare pentru intrarea României în război, mai ales după abţinerea
românească în faţa reculului armatelor ruseşti, respinse cu succes de dispozitivul
defensiv german. Se părea că României îi fusese destinat un rol de forţă de
diversiune atât în momentul când activa în tabăra centralilor, cât şi ulterior, când era
curtată de Rusia, în timpul războiului. Brătianu nu putea combate această abordare
tranzacţionistă decât cu ajutorul Franţei, cel mai vechi aliat al Rusiei şi care avea
mijloacele morale şi materiale de a curba orgoliul rusesc cu privire la România. De
altfel, aceasta era singura posibilitate de a topi decenii de izolare diplomatică faţă de
puterile care compuneau Antanta şi care influenţau negativ asupra şanselor
Guvernului român de a-şi face înţelese temerile în materie de securitate.
Sarcina diplomaţiei franceze de a transforma în beligeranţă apropierea
României de Antantă a fost extrem de dificilă având în vedere atât intrarea
Turciei în război de partea Puterilor Centrale, cât, mai ales, a Bulgariei, la sfârşitul
verii lui 1915. De fapt, România era cvasi-înconjurată de un lanţ de foc ce aducea
în prim-plan nu inacţiunea sa faţă de atacul Austro-Ungariei contra Serbiei, ci
inacţiunea sa în faţa Bulgariei şi care punea capăt rezistenţei Serbiei şi care anula
Tratatul de la Bucureşti (1913). Faptul acesta, alături de eşecul de la Gallipoli, a
dat măsura stridenţei discuţiilor purtate cu încăpăţânare despre „justa” trasare a
graniţelor României, discuţii subsecvente angajării Bucureştiului de partea
Antantei. Era pur şi simplu fără şanse de reuşită o abordare neadaptată noului
context regional. Dar nu mai puţin adevărat este faptul că Aristide Briand nu
înţelegea, în vederea pregătirii ofensivei lui Brusilov – complement indispensabil
al rezistenţei de la Verdun, ale cărui date nu puteau fi comunicate lui Brătianu din
motive lesne de înţeles –, să revină asupra a ceea ce în principiu constituia numi-
torul comun al colaborării ruso-române, aşa cum dădeau de înţeles diplomaţii
ruşi. Ceea ce nu însemna că armata rusă trebuia să trimită în Basarabia un corp
de armată doar pentru a-l face pe Brătianu mai sigur pe el în faţa presiunilor fără

                                                          
Roumanie aux bords du Danube et que nous devons nous unir pour une politique
commune: c’est d’ailleurs la réponse que j’ai souvent faite à ceux qui me reprochaient
de ne pas suivre la politique inaugurée par mon père, lorsque mon père envisageait
une alliance avec les puissances centrales, il ne prévoyait pas qu’un jour la France et
l’Angleterre lutteraient avec la Russie contre l’Allemagne. La guerre actuelle a
(modifié) profondément l’équilibre entrevu alors et je suis résolument entré dans
l’orbite de l’Entente. Mais il ne faudrait pas que cette dernière suive trop facilement
les fluctuations quelquefois dangereuses de la Russie à notre égard et nous abandonne
dans la discussion. La méfiance avec laquelle on suit toujours ici l’(adhésion) russe ne
peut être complètement apaisée que par la confiance que l’on met dans la (loyauté) de
la France et de l’Angleterre”, Blondel către Briand, telegrama nr. 191, București, 28
iunie 1916, în L’entrée de la Roumanie dans la Grande Guerre, pp. 103-104.
131
 Gabriel Leanca

menajamente ale austro-germanilor la Bucureşti15. Sprijinirea din punct de vedere

militar a României de către Rusia nu putea avea loc decât cu condiţia beligeranţei.
La fel, condiţia lui Brătianu ca Bulgaria să fie reţinută la Salonic nu putea să se
materializeze decât cu condiţia beligeranţei16. Totodată, trebuie să menţionăm că
intervenţia de la Salonic era dorită nu doar de România, ci şi de Rusia, care se afla
sub impactul pierderilor umane uriaşe pe care le suferise17, dar şi exasperată de
declaraţiile fără acoperire pe care diplomaţia britanică le făcea cu privire la noua
ordine regională. Exemplul cel mai cunoscut este acela legat de cedarea
Constantinopolului către Rusia cu condiţia angajării totale a acesteia în marea
luptă. Era genul de afirmaţie amplu criticată la Quai d’Orsay pentru efectul
negativ asupra strategiei continentale a Franţei, care depindea de capacitatea de
luptă totuşi nu nelimitată a Rusiei. Însă, după cum am precizat, Anglia nu era
doar o putere europeană, ci şi una cu interese globale, de unde şi reticenţa
Londrei în sprijinirea misiunii încredinţate generalului Sarrail la Salonic18. Este
inutil să insistăm aici asupra impactului la Bucureşti a declaraţiei legate de
Constantinopol: o temere reală, înrădăcinată în istorie, faţă de politica Rusiei în
Sud-Estul Europei, dar, de la un anumit punct încolo, doar instrumentalizată de
germanofili19. În acelaşi timp, Franţa nu accepta aderarea României la Convenţia
de la Londra din 5 septembrie 1914, cu privire la obligativitatea de a nu încheia o
pace separată cu inamicul (fapt dovedit de propunerea franceză de convenţie
politică din 19 iulie 1916)20. Obligativitatea României de a nu încheia o pace
separată fost însă adăugată în tratatul final la propunerea Rusiei, dar nu prin
menţionarea aderării României la această convenţie, rezervată doar Marilor
Puteri. În interpretarea diplomaţiei franceze, această convenţie trebuia să
constituie garanţia pe care România o avea pentru obţinerea compensaţiilor
teritoriale avute în vedere la începutul războiului. Dar propunerea lui Aristide
Briand, mijlocită de scrisoarea personală a preşedintelui Raymond Poincaré către
Nicolae al-II-lea (5 august 1916) de a accepta toate solicitările lui Brătianu
                                                          
15 Maurice Paléologue către Aristide Briand, telegrama nr. 85, Petrograd, 26 ianuarie

1916, în L’entrée de la Roumanie dans la Grande Guerre, pp. 29-30.

16 Saint-Aulaire către Briand, telegrama nr. 276, București, 9 august 1916, în L’entrée de

la Roumanie dans la Grande Guerre, p. 295.

17 Raport al generalului Maurice Janin (Cartierul General al Armatei Ruse), 5 iulie 1916,

în L’entrée de la Roumanie dans la Grande Guerre, p. 123; Maurice Janin, En mission

dans la Russie en guerre (1916-1917). Le journal inédit du général Janin, L’Harmattan,
Paris, 2015, pp. 75-76.
18 Saint-Aulaire către Aristide Briand, telegrama nr. 296, 14 august 1916, în L’entrée de la

Roumanie dans la Grande Guerre, pp. 321-323.

19 Blondel către Delcassé, telegrama nr. 69, cifrată, București, 11 februarie 1915, în

Documents diplomatiques français. 1915 (1er janvier – 25 mai), t. I, Peter Lang, Bruxelles,
2002, p. 250.
20 Briand către Blondel, telegrama nr. 187-190, secretă, Paris, 7 iulie 1916, în L’entrée de la

Roumanie dans la Grande Guerre, p. 130.

132
 Tratatul României cu Puterile Antantei (4/17 august 1916)

(inclusiv obligativitatea de a nu încheia o pace separată fără consimţământul

României şi promisiunea de concertare a efortului general printr-o ofensivă la
Salonic) a avut efectul scontat. Practic, aşa cum preciza inclusiv generalul
Maurice Pellé, care analiza (în data de 7 august 1916) stadiul acestor negocieri,
consimţământul integral în faţa cererilor lui Brătianu era singura formă prin care
ezitările acestuia, rod al schimbării situaţiei de pe teren după intrarea Bulgariei în
scenă, puteau să se stingă21.
În concluzie, ne considerăm îndreptăţiţi să afirmăm, pe baza cercetărilor
noastre în arhivele franceze, că, în niciun chip, semnarea tratatului şi a convenţiei
militare nu reprezentau finalul negocierilor dintre România şi aliaţii săi. Acestea
nu constituiau decât partea unui proces mai amplu, dominat de alianţa
franco-rusă şi mai puţin de Anglia, dar în baza angajamentelor şi a liniei
Antantei. Tratatul din 4/17 august 191622 urma să fie revizuit cu prima ocazie şi
cel mai târziu la conferinţa internaţională care trebuia patronată de Paris,
Petrograd şi Londra, rod al speranţei în epuizarea capacităţii militare a Puterilor
Centrale. Corespondenţa diplomatică franco-rusă nu precizează care rând sau
care articol trebuia să dispară sau să îşi schimbe conţinutul din acest acord, însă
ceea ce ne interesează este voinţa comună franco-rusă, nucleu al Antantei, de a
nu se separa în negocierile cu privire la noua ordine globală care trebuia să ia
fiinţă într-un orizont de timp apropiat23. Ar fi o greşeală să nu vedem în
                                                          
21 „Le seul moyen de supprimer tout nouveau retard est d’accorder aux Roumains leurs

demandes politiques. Elles ne contiennent rien qui engage gravement l’avenir. Par
contre et comme compensation de ces concessions, il faut imposer à M. Bratiano la
cessation de sa politique de marchand de tapis. Pour cela, obtenir du gouvernement
russe qu’en même temps qu’il notifiera notre adhésion aux demandes roumaines, il donne
à M. Bratiano 48 heures pour signer les conventions politique et militaire. Cette dernière
spécifierait que l’armée d’Orient attaquera 72 heures après la signature de la
convention. [L’]armée roumaine devra attaquer Autriche-Hongrie au plus tard 13
jours après signature”, scrisoarea lui Maurice Pellé, Paris, 7 august 1916, în L’entrée de
la Roumanie dans la Grande Guerre, p. 286 (nu am putut identifica destinatarul acestei
scrisori prezente în fondul Guerre 1914-1918).
22 Textul tratatului și al Convenţiei militare, în L’entrée de la Roumanie dans la Grande

Guerre, pp. 335-342.

23 „Les Ambassadeurs de Russie à Paris, à Londres et à Rome sont chargés de porter ce

qui précède à la connaissance des Gouvernements auprès desquels ils sont accrédités,
en vue des instructions en conséquence à donner à Leurs Représentants respectifs à
Bucarest. Le Gouvernement Impérial exprime en même temps la conviction que les
concessions et les sacrifices énormes, consentis par la Russie en vue du succès de la
tâche commune, à la suite des instances des Gouvernements Alliés, seront dûment pris
en considération et que si, dans l’avenir, la nécessité se posait d’interpréter quelques-uns
des engagements stipulés par le texte de la convention, qui ne paraîtraient pas
entièrement clairs, les Cabinets Alliés voudront bien appuyer le point de vue de la
Russie”, notă comunicată de Guvernul Imperial Rus, Paris, 14 august 1916, în L’entrée
de la Roumanie dans la Grande Guerre, pp. 323-324; răspunsul la nota formulată de
133
 Gabriel Leanca

încheierea tratatului o victorie diplomatică a strategilor de la Quai d’Orsay, care

înrădăcinau o influenţă politică franceză la Bucureşti cum nu mai existase de la
sfârşitul Războiului Crimeii. Era greu de crezut, mai ales în contextul multiplicării
fronturilor de negociere franco-ruso-britanice în lume, că Franţa dorea să-şi
altereze semnificativ statutul de garant al viitoarelor graniţe româneşti sau să se
retragă din calitatea de mediator în relaţiile româno-ruse. La rândul său, Boris
Stürmer, succesorul lui Sazonov, nu a specificat expres ce şi cum trebuia schimbat
în acel tratat pentru a nu încurca ambiţiile viitoare ale Rusiei în vreo decizie de
etapă. Oricum, Sazonov şi-a pus amprenta asupra negocierilor cu România într-o
asemenea manieră încât, aşa cum scria Aimé de Fleuriau, consilier în Ambasada
Franţei la Londra, devenea imposibil pentru succesorul său să se retragă din
tranzacţie fără a afecta funcţionarea diplomaţiei interaliate24. Nu mai puţin
adevărat era faptul că Franţa trebuia să respecte poziţia Rusiei în conservarea
ordinii internaţionale. Prin intrarea României în război, Parisul dorea să expună
Germania la un nou efort militar. De asemenea, prin acceptul de principiu privind
revizuirea tratatului, diplomaţii francezi nu aveau în vedere decât să se asigure că
viitorul diferend frontalier româno-rus, dacă acesta se producea, era localizat sau
pur şi simplu neutralizat şi închis din lipsă de interes la nivelul Marilor Puteri.
Dar nici interpretarea conform căreia Franţa susţinea varianta maximală din
obiecţiile viitoare ale Bucureştiului faţă de Petrograd nu era complet imposibilă în
cazul în care Rusia, aşa cum am afirmat, nu ceda în alte câmpuri de negociere.
Pentru moment, Franţa şi Rusia marcau o victorie importantă în consolidarea
încrederii reciproce.
 

                                                          
Boris Stürmer: „Pour répondre au désir que m’a exprimé, au nom du Gouvernement
Impérial, l’Ambassadeur de Russie, j’ai fait à Iswolsky [ambasadorul rus la Paris –
n.n.] la déclaration suivante: ‘Le Gouvernement de la République tenant compte des
concessions et sacrifices consentis par la Russie en vue d’assurer la collaboration de la
Roumanie, est prêt à s’entendre avec elle pour résoudre, le cas échéant, toutes les
questions que pourrait soulever l’interprétation des stipulations de la Convention avec
la Roumanie dont la rédaction pourrait ne pas paraître entièrement claire’. Je vous
prie, de votre côté, de confirmer cette déclaration à M. Stürmer”, Pierre de Margerie
către Maurice Paléologue, Paris, 17 august 1916, telegrama nr. 1235, în L’entrée de la
Roumanie dans la Grande Guerre, p. 333.
24 Aimé de Fleuriau către Ministerul Afacerilor Externe, Londra, 15 august 1916, în

L’entrée de la Roumanie dans la Grande Guerre, p. 329.

134
 

Specificul relaţiilor moldo-române

după declaraţia de independenţă
Specifics of the Moldovan-Romanian relations
after the declaration of independence

Cristina Paunescu1

Abstract:
The Republic of Moldova and Romania have had a very complicated relationship
since the declaration of Moldova's independence in 1991. Pan-Romanianism was a
coherent part of Moldova's policy, and was adopted by the People's Front of
Moldova in its 1992 platform.
Romania's relations with the Republic of Moldova have been strained since 1994.
Most of the territory that today forms the Republic of Moldova was a part of
Romania during the interwar period, and linguists generally agree that the
Moldovan language is identical to the Romanian.
The initial signals that Romania and the Republic of Moldova could unite after the
transition of both states from the communist totalitarian regime to democracy
quickly ceased due to the Russian intervention that led to the emergence of the
autonomous region of Gagauzia and of the unrecognized republic of Transnistria,
both created by Russia in order to prevent the reunification of the Romanian
territory.
Romania remains interested in Moldova's political and economic affairs and
supports the Republic of Moldova limited during the civil conflict with the
separatist republic of Transnistria. However, the two countries have failed to reach
an agreement on a bilateral base treaty; Romania insists (against the determined
resistance in Moldova) that such a treaty should refer to the special relations
between Romania and the Republic of Moldova.
The relations of the Republic of Moldova with Romania should have gained a
privileged, special character, because of culture, language and of the common
historical past. But they become tense since 1994, with the adoption of the
Constitution of the Republic of Moldova which stipulated that the state language is
Moldovan, and the Awaken thee, Romanian! anthem is changed in Our Language.
Starting with 2009, when the pro-European forces come to power in Moldova, the
relations between the two banks change cardinally in a positive sense: barriers to
                                                          
1 Cristina Paunescu este doctorandă a Universităţii de Stat din Moldova, cu tema
„Relaţiile Republicii Moldova cu ţările vecine din perspectiva consolidării identităţii
statului și a integrării europene”. Acest capitol este parte a proiectului de cercetare
doctorală în cadrul căruia Cristina Paunescu a mai publicat „Perspectivele integrării
europene a Republicii Moldova” (CEP Chișinău, 2017) și „Parcursul european al
Republicii Moldova din perspectiva relaţiilor moldo-române” (AAP Chișinău, 2018).
135
 Cristina Paunescu

crossing the border are removed, the barbed wire fence on the left bank of the Prut
is removed, the cultural and social relations between the two states intensify.
The reality is that such activities carried out by extra-governmental institutions do
not depend on the will (or financing) of the public institutions and could have been
carried out independently by them, which in the two years of thaw in the
Romanian-Moldovan relations did not happen. In other words, the draft Action
Plan consulted by CRPE provides in the economic part issues that could be done
without it, but they have not been done, and other issues that could not be done
without the Plan, but they have little concrete economic impact. An important
point of the economic relations between the two countries (and with implications
outside the economic sphere) is the collaboration to ensure and increase energy
security. Here the focus is on the interconnection of national systems for the
transport of natural gas and electricity. For this purpose, projects for the
interconnection of natural gas pipelines transport systems and power lines are
considered:
• Ungheni-Iasi natural gas transport system,
• interconnections of power lines (Falciu-Gotesti, Balti-Suceava).
In the field of shipping it is mentioned the stimulation of the transports on the
Prut river in order to establish and ensure its navigability conditions, and in the
field of air transport - the intensification of cooperation in the field of air traffic
management, including the support for the implementation by the Republic of
Moldova of the Community legislation on the Single European Sky, for which
Republic of Moldova received the approval on the start of negotiations by the
European Commission.
Romania conceived its cooperation relationship with the Republic of Moldova in
early 1992 under two main aspects: a) affirmation of the special character of this
relationship, given by the community of language, history, culture, traditions, etc.–
Realities that cannot be circumvented or denied; b) the European dimension of
bilateral cooperation, based on the strategic objective of both states for integration
into the European Union.
Taking into account the new geopolitical arrangement, in order to maintain the
existing dialogue between the Republic of Moldova and Romania, it would be
appropriate for these relations to be carried out nowadays also on the basis of a
well-defined legal, political and cultural framework. We consider that alongside
the idea of developing a narrow nationalism, Romania has the right and the
capacity to promote in its relations with the Republic of Moldova the principles of
stability and good neighborliness, democracy, fundamental rights and freedoms,
including the affirmation of the cultural and ethnic identity of all Romanians.
Keywords: Republic of Moldova, Romania, European integration, international
relations, investment, economy,strategy, policy, neighboring countries.

România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii

Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenţei acesteia (27
august 1991).
Relaţiile diplomatice, la nivel de ambasadă, au fost stabilite la data de 29
august 1991. Ambasada României a fost prima reprezentanţă diplomatică deschisă
136
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

de un stat în capitala Republicii Moldova (şi-a început activitatea la 20 ianuarie

1992). Până în luna iunie 1993 a fost condusă la nivel de însărcinat cu afaceri a.i.
Primul ambasador român a fost acreditat la Chişinău în luna iunie 1993, iar
primul ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti a fost acreditat în luna
ianuarie 1992.
Republica Moldova şi România au avut o relaţie extrem de complicată de la
declararea independenţei Moldovei, în 1991. Panromânismul a fost o parte
coerentă a politicii din Moldova şi a fost adoptat de Frontul Popular al
Moldovei în platforma sa din 19922.
Relaţiile României cu Republica Moldova au fost încordate începând cu
1994. Majoritatea teritoriului care formează astăzi Republica Moldova a fost parte
din România în perioada interbelică, iar lingviştii, în general, sunt de acord că
limbile moldovenească şi română sunt identice.
În ceea ce priveşte relaţiile politice dintre Republica Moldova şi România,
observăm că principalele direcţii sunt expuse în două documente de bază: Con-
cepţia politicii externe a Republicii Moldova din 1995 şi programul Politica externă
şi promovarea imaginii reale a României. Documentul Concepţia politicii externe a
Republicii Moldova3, adoptat la 8 februarie 1995, nr. 368-XIII, este elaborat în baza
standardelor europene în politica externă a Republicii Moldova, în cadrul comu-
nităţii internaţionale. Conform documentului, dar şi în baza prevederii Consti-
tuţiei, sunt considerate ca priorităţi în politica externă a Republicii Moldova
următoarele aspecte: consolidarea independenţei şi suveranităţii ţării; asigurarea
integrităţii teritoriale; afirmarea ţării în calitate de factor de stabilitate pe plan
regional; contribuirea la promovarea reformelor social-economice necesare
pentru tranziţia la economia de piaţă şi ridicarea bunăstării populaţiei; edificarea
statului de drept, fiind garantate şi aduse la nivelul standardelor internaţionale
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului etc.
Din 7 iulie 2016, domnul Daniel Ioniţă este ambasadorul României la
Chişinău, iar din 15 decembrie 2015, domnul Mihai Gribincea este ambasadorul
Republicii Moldova la Bucureşti.
România concepea relaţia sa de colaborare cu Republica Moldova la
începutul anului 1992 sub două aspecte principale: a) afirmarea caracterului
special al acestei relaţii, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiţii
etc. (realităţi ce nu pot fi eludate sau negate); b) dimensiunea europeană a
cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al ambelor state de
integrare în Uniunea Europeană.
Ţinând cont de noul aranjament geopolitic, în scopul menţinerii dialogului
existent între Republica Moldova şi România, ar fi cazul ca şi în prezent aceste
                                                          
2 Ștefan Rusu, Matei Bejenaru (ed.), Moldova în două scenarii, Centrul pentru Artă
Contemporană, Chișinău, 2008, p. 78.
3 Constituţia Republicii Moldova, Direcţia de Stat pentru Asigurarea Informaţională
Moldpress, Chişinău, 1994.
137
 Cristina Paunescu

relaţii să se desfăşoare în baza unui cadru juridic, politic şi cultural bine defini-
tivat. Considerăm că, alături de ideea dezvoltării unui naţionalism îngust,
România are dreptul şi capacitatea să promoveze în relaţiile sale cu Republica
Moldova principiile stabilităţii şi bunei vecinătăţi, ale democraţiei, ale drepturilor
şi libertăţilor fundamentale, inclusiv afirmarea identităţii culturale şi etnice a
tuturor românilor.
Începând cu anul 20094, când la putere în Moldova vin forţele proeuropene,
relaţiile dintre cele două maluri se schimbă cardinal în sens pozitiv: sunt eli-
minate barierele la traversarea hotarului, este scos gardul ghimpat de pe malul
stâng al Prutului, se intensifică relaţiile culturale şi sociale dintre cele două state.
România şi Republica Moldova au semnat un acord comun de promovare şi
protejare a investiţiilor încă din anul 1992 (Bucureşti), dar acesta a intrat în
vigoare abia în 19975. Acesta a fost al doilea acord de acest tip semnat de R.
Moldova, primul fiind semnat cu două luni mai devreme cu Statele Unite ale
Americii. Din anul 2007 a intrat în vigoare Convenţia de Evitare a Dublei
Impuneri dintre România şi R. Moldova6 (dubla impunere internaţională are loc
atunci când unul şi acelaşi obiect impozabil este supus impozitării în două sau mai
multe state, pentru una şi aceeaşi perioadă de timp). Cu ocazia vizitei Preşedintelui
interimar Mihai Ghimpu la Bucureşti, în 27 aprilie 2010, cei doi preşedinţi au
făcut o Declaraţie Comună (cunoscută drept „Declaraţia Ghimpu-Băsescu”)
privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova
pentru Integrare Europeană. Pentru punerea în practică a acestei declaraţii,
Guvernele român şi moldovean au promis că vor conveni asupra unui plan de
acţiuni7.
Pe plan economic, se prevede „Schimbul de experienţă privind aplicarea
standardelor şi recomandărilor europene în domeniul economic, comercial şi cel
al finanţelor publice în procesul de consolidare a sectorului economic din
Republica Moldova”8. În proiectul planului de acţiuni (document consultat de
CRPE) este readusă în discuţie Comisia Mixtă Economică şi de Integrare
Europeană, înfiinţată potrivit Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul

                                                          
4 Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Colecţia
Cartier Istoric, Chișinău, 2009, p. 97.
5 V.G. Baleanu, In the shadow of Russia: Romania’s Relations With Moldova And Ukraine,
August 2000, Conflict Studies Research Centre Paper, G85, p. 64.
6 Victor Chirilă, „Politica Externă a Republicii Moldova: tradiţii, paradoxuri, provocări”,
http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1021/BALAN%2CS.%2C_NOR
OC%2CL._REPUBLICA_MOLDOVA_IN_SISTEMUL_RELATIILOR_INTERNATIONALE.pd
f?sequence=1&isAllowed=y (accesat în 14.04.2018).
7 „Interviu cu președintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu”, http://www.romania-
actualitati.ro/interviu_cu_presedintele_republicii_moldova_mihai_ghimpu-13408
(accesat în 03.02.2018).
8 Ibidem.
138
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

Republicii Moldova cu privire la cooperarea economică, industrială şi

tehnico-ştiinţifică, semnat la Bucureşti la 16 noiembrie 20059 şi sunt stabilite
activităţi viitoare în responsabilitatea acestei comisii ce este reorganizată pentru a
răspunde cerinţelor Planului de Acţiune. În proiectul Planului de Acţiune sunt
menţionate organizarea de forumuri economice şi întrevederi de afaceri cu parti-
ciparea agenţilor economici din ambele state, dar iniţiativa acestora este pusă în
dreptul unor „instituţii abilitate”10, precum organizaţiile profesionale, patronatele
şi camerele de comerţ.
Realitatea este că astfel de activităţi derulate de instituţii extraguverna-
mentale nu depind de voinţa (sau finanţarea) instituţiilor publice şi ar fi putut să
fie derulate independent de acestea, ceea ce, în cei doi ani de dezgheţ în relaţiile
româno-moldovene nu s-a întâmplat. Cu alte cuvinte, proiectul de Plan de Acţiuni
consultat de CRPE prevede în partea economică unele chestiuni care se puteau
face fără el, dar nu s-au făcut, şi alte chestiuni care nu se puteau face fără Plan,
însă nu prea au impact economic concret. Un punct important al relaţiilor econo-
mice dintre cele două ţări (şi cu implicaţii şi în afara sferei economice) este
colaborarea pentru asigurarea şi sporirea securităţii energetice. Aici se pune
accent pe interconectarea sistemelor naţionale de transport de gaze naturale şi de
energie electrică. În acest scop se au în vedere proiecte de interconectare a
sistemelor de conducte de transport al gazelor naturale şi al liniilor electrice:
• sistemul de transport al gazelor naturale Ungheni-Iaşi;
• interconexiunile liniilor electrice (Fălciu-Goteşti, Bălţi-Suceava)11.
De asemenea, se mai au în vedere sporirea eficienţei energetice prin redu-
cerea pierderilor în liniile electrice de interconexiune între RM şi România;
diversificarea surselor de asigurare a resurselor energetice prin examinarea posi-
bilităţii livrării energiei electrice din România în Republica Moldova şi
examinarea posibilităţilor implicării Republicii Moldova în proiectele AGRI şi
NABUCCO12; alinierea la principiile pieţelor interne de energie electrică şi gaze
naturale ale UE. De-a lungul timpului, cele două state au identificat proiecte
concrete pentru a fi realizate în special cu ajutorul financiar al României şi, în
general, cu fonduri europene şi internaţionale la care Republica Moldova are
acces. Printre acestea menţionăm proiecte de interconectare a infrastructurilor de
transport rutier şi feroviar şi proiecte de integrare în cadrul reţelelor de transport
şi telecomunicaţii din spaţiul european.

                                                          
9 Ambasada Republicii Moldova în Romania, Tratate bilaterale, http://www.romania.
mfa.md/bilateral-treaties-rom-ro (accesat în 12.05.2018).
10 Ibidem.
11 „Iaşi-Ungheni. Gazoductul, finalizat până în decembrie”, http://www.puterea.ro/

economie/iasi-ungheni-gazoductul-finalizat-pana-in-decembrie-74953.html (accesat în
21.03.2018).
12 Ibidem.

139
 Cristina Paunescu

În domeniul transportului naval este menţionată stimularea transporturilor

pe râul Prut, în sensul stabilirii şi asigurării condiţiilor de navigabilitate a
acestuia, iar în domeniul transportului aerian – intensificarea cooperării în dome-
niul managementului traficului aerian, inclusiv sprijinirea implementării de către
Republica Moldova a legislaţiei comunitare privind Cerul European Unic, pentru
care RM a primit aprobarea începerii negocierilor din partea Comisiei Europene13.
Ambasada României în Republica Moldova a ţinut neocupat pentru o bună
parte din ultimii doi ani unul dintre cele două posturi destinate consilierilor
economici. Totodată, nu s-a acordat o atenţie suficientă (cel puţin nu la nivelul
relaţiilor politice şi culturale) relaţiilor economice, nefiind alocate suficiente
resurse pentru a organiza evenimente destinate oamenilor de afaceri. Nici
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia sa
Comercială şi de Relaţii Internaţionale, nu a reuşit să facă mai mult: au lipsit
forumurile economice şi nu s-a reuşit deschiderea unui centru de suport pentru
promovarea/facilitarea afacerilor. Activitatea Camerei de Comerţ şi Industrie
România – Republica Moldova, iniţiată în anul 1997, se opreşte neclar undeva în
anul 200514.
Conferinţele/forumurile economice au fost în special organizate la
iniţiativa mediilor de afaceri din cele două ţări (în special a mediului de afaceri
din R. Moldova), instituţiile publice mărginindu-se doar să patroneze respectivele
evenimente, fără să aibă implicări directe. Una dintre acestea a fost organizată în
2011 de o casă de avocatură din Chişinău care spera că va găsi investitori români
pe care să-i poată face clienţi15.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova,
volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu România la 30.06.2017 a
însumat 550,98 milioane USD, înregistrând o majorare de 20,5%. Exporturile, în
valoare de 250,74 milioane USD, sunt în creştere cu 16,5%, iar importurile de
300,24 milioane USD au cunoscut o majorare cu 24,1% faţă de perioada similară a
anului precedent. Soldul balanţei comerciale a înregistrat 49,5 milioane USD16.
Multe dintre ţările cu cel mai mare grad de prosperitate au datorii externe
halucinante, care depăşesc produsul intern brut înregistrat de acestea. SUA are
cea mai mare datorie externă din lume, însă aceasta nu depăşeşte PIB-ul. Ţara cu

                                                          
13 „Colaborarea parteneriatului moldo-român, discutată de miniştrii Apărării ai Republicii

Moldova şi României”, https://www.publika.md/colaborarea-parteneriatului-moldo-roman-

discutata-de-ministrii-apararii-ai-republicii-moldova-si-romaniei_2988 421.html (accesat în
01.12,2018).
14 „Acordul de Liber Schimb aprofundat şi cuprinzător dintre RM şi UE”, http://

www.viitorul.org/files/library/4516294_md_acordul_de_lib.pdf (accesat în 12.04.2017).

15 Ibidem.
16 Janusz Bugajski, Pacea Rece. Noul imperialism al Rusiei, Editura Casa Radio, Bucureşti,

2005.
140
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

cea mai mare datorie externă raportată la produsul intern brut este, la ora actuală,
Irlanda, cu o datorie cu peste 10 ori mai mare decât PIB-ul.
SUA: datoria externă (ca procent din PIB): 94,3%; datoria externă per capita:
43,793 dolari; datoria externă brută: 13.454 miliarde de dolari; PIB 2008: 14.454
miliarde de dolari.
După valoarea volumului schimburilor comerciale, înregistrat în perioada
analizată, România se situează pe locul 1 între partenerii cu care Republica
Moldova întreţine relaţii comerciale, atât la exporturi, precum şi la importuri,
deţinând o pondere de 17,17%, dintre care la exporturi 24,38%, iar la importuri
13,76%17.
Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, la data de 01.07.2017, în
Republica Moldova funcţionează 1.678 de întreprinderi cu capital românesc.
Investiţiile în capitalul social au însumat 697 de milioane MDL sau 5% din capitalul
social total investit din străinătate. România se clasează pe locul 6 în topul statelor
care au investit în capitalul social al Republicii Moldova şi pe locul 1 după numărul de
întreprinderi în care a efectuat investiţii, cu o pondere de 15%18.
Anul 2018 este important pentru Moldova, fiind un an electoral. Mandatul
actualului Parlament se încheie pe 30 noiembrie şi poate fi prelungit cu maxim
trei luni, ceea ce ar duce alegerile exact în perioada în care România va deţine
preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Iulian Chifu19 afirmă că la Chişinău
„avem două componente europene: una la guvernare, alta în opoziţie (…) în
opoziţie puternică una cu alta”. Chifu nu exclude „probleme” „în cazul unei modi-
ficări substanţiale a situaţiei majorităţii sau unei dificultăţi de a forma o majo-
ritate proeuropeană”. Altminteri, „vedem o revenire în prim-plan a două puteri,
una mai degrabă militară, Federaţia Rusă, una mai degrabă economică, China,
care pun sub semnul întrebării acest statut dominant al SUA”. „Rusia rămâne
principala ameninţare istorică asupra flancului Estic al NATO şi UE”, în special
prin războiul informaţional, „Inamicul invizibil şi tăcut care poluează şi alterează
spaţiul public şi minţile cetăţenilor occidentali”.
Şi Valentin Naumescu a schiţat o serie de provocări ale anului 2018 la nivel
global. El se aşteaptă la „adâncirea faliilor deja create şi exacerbarea tensiunilor
din sistemul internaţional către punctul critic, dincolo de care transformările

                                                          
17 „Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2018”,

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6143 (accesat în 02.10.2018).

18 „Comerţul exterior al Republicii Moldova cu România la 30.06.2017”,
http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=336 (accesat în 01.07.2017).
19 Iulian Chifu, „Confruntări geopolitice şi fratricide la Chişinău: bătălia pentru

poziţionare la generale, https://adevarul.ro/moldova/politica/confruntari-geopolitice-

fratricide-chisinau-batalia-pozitionare-generale-1_5af158b3df52022f75b729b5/index.html
(accesat în 20.05.2018).
141
 Cristina Paunescu

devin ireversibile, iar lumea intră, practic, într-un alt capitol al istoriei”20. „2018 ar
putea juca rolul unui point of no return în politica Europei şi a lumii. (…) Opţiunile
se vor radicaliza şi polariza dramatic pe toate continentele. Ideologiile vor reveni
în forţă, dar nu în formele lor moderate de odinioară (centru-dreapta vs
centru-stânga), ci mai degrabă raportate la axa liberal-iliberal”21. Tendinţele pot
depăşi zona Grupului Vişegrad şi pot afecta inclusiv România, consideră analistul.
Falia dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană se va adânci, mai ales odată cu
proiectul PESCO, al forţei proprii de apărare a Uniunii. Marele câştigător strategic
ar putea fi în 2018 China. Cu o condiţie: „de a reuşi să gestioneze rezonabil criza
nord-coreeană, ale cărei capcane abia acum încep să se întrevadă”22.
În timp, relaţia bilaterală dintre cele două state unde se vorbeşte aceeaşi
limbă a cunoscut un proces de maturizare, influenţat consistent şi de oscilaţiile
contextului internaţional. De la perioada „romantică”23 a „podurilor de flori”,
chimia legăturilor s-a modificat spre abordări mai practice, mai puţin influenţate
de emoţii colective.
În România anului 2018, stindardul unionist a fost preluat de fostul
preşedinte Traian Băsescu, aflat probabil în căutarea unei noi tinereţi şi identităţi
politice, iar avântul care îl însoţeşte se regăseşte în declaraţiile de unire semnate
de peste o sută de localităţi moldovene. Remarcăm şi patetismul de ocazie şi de
operetă al lui Liviu Dragnea24, care vrea „să ne unim”, având în cap stereotipul
unificării celor două Germanii.
Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a rezumat bine momentul:
„Din punctul meu de vedere, declaraţiile privind unirea pe care le-au adoptat mai
multe municipalităţi sau conduceri de comune sunt de fapt expresia dorinţei de a
fi mult mai aproape de România. Ele nu au valoare juridică, sunt expresia unei
dorinţe pe care o înţelegem şi pe care o respectăm. (…) Ele nu au niciun fel de
valoare juridică şi nu afectează în niciun fel relaţiile noastre cu Republica
Moldova. Vreau să vă asigur că (…) există un respect deosebit şi mulţumiri calde
pentru tot ceea ce face România în sprijinirea Republicii Moldova. Există o
diferenţă de viziune între preşedintele Dodon, care este mai degrabă preocupat de
orientarea Republicii Moldova spre spaţiul estic şi de majoritatea guvernamentală

                                                          
20 Valentin Naumescu, „Se îndreaptă statele vest-europene spre semnarea unui Tratat sepa-

rat? Cât de importantă devine dimensiunea Apărării?”, http://www.contributors.ro/ edito-

rial/se-indreapta-statele-vest-europene-spre-semnarea-unui-tratat-separat-cat-de-importanta-
devine-dimensiunea-apararii (accesat în 14.05.2018).
21 Ibidem.
22 I. Caşu, „Politica etno-culturală în Moldova Sovietică (1944-1989)”, Caiete de Istorie, Fundaţia

Forumului European pentru Istorie şi Cultură, anul II, nr. 1(5), decembrie 2002, p. 43.
23 „Liviu Dragnea: Eu vreau să ne unim cu Moldova”, https://www.digi24.ro/stiri/

actualitate/politica/liviu-dragnea-eu-vreau-sa-ne-unim-cu-moldova-902587 (accesat în
12.05.2018).
24 Ibidem.

142
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

şi de majoritatea parlamentară care susţin ideea drumului european al Republicii

Moldova, idee în care România contribuie foarte substanţial”25.
În ultimii cinci ani, guvernele de la Bucureşti şi Chişinău s-au reunit în trei
şedinţe comune. La ultima, care s-a ţinut la Piatra Neamţ, premierul de atunci,
Sorin Grindeanu, spunea: „Credem că e timpul acţiunilor concrete. Trebuie
accelerate procesele de reformă şi consolidat pe mai departe parcursul european
al Republicii Moldova. România aşteaptă din partea Republicii Moldova consec-
venţă şi seriozitate. Doar opţiunea europeană poate aduce răspunsuri durabile la
aşteptările de prosperitate şi stabilitate ale cetăţenilor din Republica Moldova.
Suntem pregătiţi să susţinem în continuare Republica Moldova pe acest drum”26,
ceea ce este grăitor pentru noua abordare.
Semne ale componentei realiste, pământene a relaţiei „româno-române”
sunt, de exemplu, legea foarte recentă prin care autorităţile administraţiei publice
locale din România pot aproba finanţarea unor proiecte propuse de autorităţile
administraţiei publice locale din Republica Moldova sau faptul că Transgaz a
câştigat concursul pentru privatizarea companiei Vestmoldtransgaz. Sau ajutorul
financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro. Sau viitoarea autostradă
Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (134 km), care va lega România de Republica
Moldova. Sau alocarea anuală a 5.000 de burse de studiu în învăţământul preuni-
versitar, universitar şi postuniversitar27.
Mult timp, Bucureştiul a afişat faţă de Chişinău superioritatea metropolei faţă
de teritoriul „de peste mări” şi, în consecinţă, probabil că şi aşteptările din cealaltă
parte au fost oarecum supradimensionate, însoţite de unele dezamăgiri pe măsură.
Republica Moldova este un stat mic, vizitat de dese turbulenţe interne. Dar
este un stat strategic nu doar pentru România, ci şi pentru marii jucători şi o
placă turnantă pentru mari interese de tot felul. Paradoxal, prin aşezare, „slă-
biciunea” sa este şi puterea sa. În consecinţă, singura atitudine înţeleaptă a
României este să o trateze ca pe un real partener. Vremea aroganţei de metropolă
s-a cam dus.
Dacă ar fi să caracterizăm printr-un singur cuvânt viziunea autorităţilor
române faţă de viitorul relaţiilor politice dintre România şi Republica Moldova,

                                                          
25 „Teodor Meleşcanu, despre declaraţiile de unire cu Basarabia adoptate de autorităţile

locale”, https://www.romaniatv.net/teodor-melescanu-despre-declaratiile-de-unire-cu-
basarabia-adoptate-de-autoritatile-locale_408386.html (accesat în 12.08.2018).
26 „Grindeanu: România aşteaptă seriozitate şi consecvenţă din partea Moldovei; Filip: Repu-

blica Moldova rămâne ferm angajată în implementarea reformelor”, https:// www.news.ro/

politic-extern/grindeanu-romania-asteapta-seriozitate-si-consecventa-din-partea-moldovei-
filip-republica-moldova-ramane-ferm-angajata-in-implementarea-refermelor-1922403323002
017031516856040 (accesat în 15.07.2018).
27 „Transgaz a câştigat concursul pentru privatizarea companiei de gaze din Republica

Moldova”, https://www.mediafax.ro/externe/transgaz-a-castigat-concursul-pentru-
privatizarea-companiei-de-gaze-din-republica-moldova-17035666 (accesat în 14.07.2018).
143
 Cristina Paunescu

acest cuvânt ar fi ambiguitate28. Se vorbeşte despre sprijinul României pentru

integrarea efectivă a RM în Uniunea Europeană, se vorbeşte chiar şi despre unirea
României cu Moldova, dar niciunul din cele două obiective nu are un orizont clar
de finalizare în acest moment. În 27 martie 2018, Parlamentul României a adoptat
o declaraţie prin care „consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni
ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state” şi că „România şi
cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei
manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca
o expresie a voinţei suverane a acestora”. Preşedintele Iohannis, după ce în 2016
aprecia că unirea cu RM „este posibilă, dar nu în viitorul apropiat”29, în martie
2018 vorbea despre „sprijinul pe care România îl acordă parcursului european al
RM”, cu precizarea că „dacă acest parcurs va însemna integrarea în UE sau
altceva depinde de cetăţenii moldoveni”30. Cât despre Guvernul Dăncilă… aceleaşi
declaraţii de sprijin pentru integrarea europeană a RM, fără alte nuanţe.
Probabil nici nu ar putea fi altfel, având în vedere nu numai contextul
internaţional bine-cunoscut (UE, NATO, Rusia, Ucraina etc.), dar şi situaţia
politică internă din Moldova: ţara este condusă de un preşedinte prorus, de un
guvern declarat proeuropean, dar care respinge categoric ideea unirii cu România
şi este suspectat de duplicitate şi complicitate cu socialiştii, alegerile pentru
Primăria Chişinău au fost anulate în instanţă, opoziţia proeuropeană încă nu este
reprezentată în Parlament, iar mişcarea unionistă – deşi tot mai vizibilă – nu este
încă foarte influentă. Rămâne de văzut ce vor aduce alegerile parlamentare de la
finalul anului 2018.
Dacă în ultimul timp există evoluţii mai clare şi încurajatoare în direcţia
apropierii României de RM, acestea s-au înregistrat în domeniul investiţiilor şi
prezenţei României în economia Moldovei; este şansa cea mai importantă ca
România să fie cu adevărat vizibilă în Republica Moldova. România se situează pe
primul loc din punctul de vedere al numărului de companii în care a făcut
investiţii (1690) şi pe locul 5 în topul ţărilor care au investit în capitalul social al
                                                          
28 România şi Republica Moldova – de la romantismul podului de flori la pragmatism de

ultimă oră”, http://www.evzmd.md/special/302-special/71864-romania-si-republica-

moldova-de-la-romantismul-podului-de-flori-la-pragmatism-de-ultima-ora.html (accesat
în 12.07.2018).
29 Dragos Filipescu „«Unionism» pragmatic: relatiile economice dintre România și

Republica Moldova”, http://www.contributors.ro/economie/%E2%80%9 Cunionism%

E2%80%9D-pragmatic-relatiile-economice-dintre-romania-si-republica-moldova (accesat
în 18.08.2018).
30 Mădălina Panaete, „Antreprenori români: «Veniţi să investiţi în Republica Moldova,

sunt oportunităţi unice de creştere. Unul dintre cele mai mari avantaje este capitalul
uman din IT care din păcate emigrează peste hotare»”, https://www.zf.ro/
special/antreprenori-romani-veniti-sa-investiti-in-republica-moldova-sunt-oportunitati-
unice-de-crestere-unul-dintre-cele-mai-mari-avantaje-este-capitalul-uman-din-it-care-
din-pacate-emigreaza-peste-hotare-17356301 (accesat în 12.05.2018).
144
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

companiilor din estul Prutului, cu 42 de milioane USD (mai 2018, conform datelor
furnizate de Ambasada României la Chişinău). România este astăzi primul parte-
ner comercial al Republicii Moldova şi o prezenţă semnificativă în sectoare-cheie
ale economiei statului vecin31.
Transportul gazelor naturale. În martie 2018, compania Transgaz, deţinută
de statul român, prin filiala sa din Republica Moldova, Eurotransgaz, a semnat
contractul de privatizare a companiei Vestmoldtransgaz, scoasă la privatizare de
Guvernul Republicii Moldova, la un preţ de 180 de milioane de lei moldoveneşti
(circa 8,8 milioane de euro), o condiţie fiind investirea a 93 de milioane de euro în
următorii doi ani. Compania va construi conducta Ungheni-Chişinău pe teritoriul
Moldovei, proiect menit să crească nivelul interconectării dintre cele două ţări în
privinţa infrastructurii de transport gaze naturale şi, desigur, să reducă depen-
denţa RM faţă de gazul rusesc32.
Energia electrică. Moldova este dependentă în proporţie de aproape 100% de
importurile de energie, capacităţile proprii de producţie fiind reduse. O parte din
energia necesară este produsă de centrala de la Cuciurgan, aflată însă pe teritoriul
Transnistriei şi deţinută de concernul rus InterRao; restul reprezintă importuri
din Ucraina. În decembrie 2017, Republica Moldova a semnat un acord care, odată
dus la final, va reduce semnificativ gradul de dependenţă de energia electrică din
Est şi va uni practic ţara cu România şi Uniunea Europeană33. Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Uniunea Europeană (UE), Banca
Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială au semnat un acord pentru un
pachet de finanţare de 270 de milioane de euro, în vederea asigurării inter-
conectării permanente între reţelele electrice din Moldova şi România. Compania
Moldelectrica urmează să construiască până în 2022 o nouă line electrică de înaltă
tensiune de 400 kV între Vulcăneşti (sudul Republicii Moldova, lângă graniţa cu
România) şi capitala Chişinău, o staţie electrică de tip back-to-back de 600 MW în
Vulcăneşti – necesară pentru a uniformiza diferenţele de voltaj între sistemul
românesc şi cel din RM – şi va moderniza staţia de transformare de la Chişinău.
Practic, după ce proiectul va fi finalizat, o parte din reţeaua de înaltă tensiune a
Moldovei va funcţiona la 400 kV, aceeaşi ca în România şi Europa Centrală şi
Occidentală, iar Moldova va putea primi energie electrică din reţeaua
românească34. După modelul Transgaz, Transelectrica ar putea deveni acţionar
                                                          
31 „Băncile licenţiate din RM”, https://www.bnm.md/ro/content/bancile-licentiate-din-

republica-moldova (accesat în 28.04.2018).

32 Ibidem.
33 „Transgaz a cumpărat Vestmoldtransgaz”, http://www.bursa.ro/transgaz-a-cumparat-

vestmoldtransgaz-343731&s=companii_afaceri&articol=343731.html (accesat în 12.02.2018).

34 Mihai Nicuţ, „Carburanţi, gaz, energie electrică. Republica Moldova intră treptat sub

influenţa României din punct de vedere energetic”, http://www.economica.net/

carburanti-gaz-energie-electrica-republica-moldova-este-tot-mai-aproape-de-romania-
din-punct-de-vedere-energetic_148092.html (accesat în 21.04.2018).
145
 Cristina Paunescu

majoritar al Moldelectrica. Viitorul tranzacţiilor de acest gen însă poate fi afectat

de politica statului român: „confiscarea” de către stat a 90% dintre profiturile
obţinute de companiile din sectorul public sub formă de dividende periclitează
sursa de finanţare a potenţialelor proiecte de investiţii35.
Distribuţia de carburanţi. Pe această piaţă, locurile 3 şi 4 sunt ocupate de
două reţele româneşti de benzinării: OMV Petrom, cu 80 de staţii, respectiv
Rompetrol, cu 77 de staţii, dintr-un total de 650 de benzinării (dintre care 500 de
benzinării de reţea, restul fiind distribuitori independenţi)36. Totuşi, această piaţă
este controlată practic de firme din România. Rompetrol este primul furnizor de
carburanţi din RM (retail şi wholesale), vânzând combustibili şi altor distribuitori,
Petrom îşi alimentează benzinăriile proprii, iar staţiile Lukoil sunt alimentate de
rafinăria Petrotel din România. În Republica Moldova nu există nicio rafinărie.
Sectorul bancar. Prezenţa românească pe piaţa bancară a Republicii
Moldova a crescut semnificativ odată cu preluarea Victoriabank, a treia bancă din
sistem, de către Banca Transilvania (împreună cu BERD). Conform datelor din
decembrie 2017, băncile controlate de entităţi din România deţin împreună circa o
treime din totalul activelor bancare din RM: Victoriabank (BT şi BERD) – 18,3%;
Mobiasbanca (BRD-Groupe Société Générale) – 12,7%; Banca Comercială Română
Chişinău (BCR – Grup Erste) – 1,7%37.
Sectorul farmaceutic şi al serviciilor medicale. În sectorul farmaceutic s-a reali-
zat cea mai importantă investiţie de capital privat românesc din Republica Moldova:
una dintre cele mai mari fabrici de medicamente din Europa de Est, deschisă la
Chişinău, cu o cotă de 25% din piaţa medicamentelor produse local şi comercializate
pe piaţa RM. De asemenea, un mare producător farmaceutic din România cu capital
majoritar de stat intenţionează să deschidă o reprezentanţă în Moldova, iar unul
dintre furnizorii importanţi de servicii medicale private din România este deja
prezent pe piaţa din Moldova, cu o cotă de piaţă estimată la 10-15%38.
Alte sectoare. Investiţii româneşti importante în RM s-au realizat şi în
industria alimentară, IT şi comerţ online (piaţă cu mare potenţial în RM, dar ame-
ninţată de emigrarea resursei umane), servicii de consultanţă, retail, bricolaj,
tâmplărie PVC şi altele. În plus, România s-a implicat în Moldova şi prin finanţarea
unor lucrări de reparaţii ale sediilor unor instituţii socio-culturale, grădiniţe

                                                          
35 Ibidem.
36 „Top zece state în care R. Moldova exportă cele mai multe mărfuri. România, pe

primul loc”, https://www.caleaeuropeana.ro/top-zece-state-in-care-r-moldova-exporta-

cele-mai-multe-marfuri-romania-pe-primul-loc (accesat în 18.04.2018)
37 Ibidem.
38 „Cea mai mare fabrică de medicamente din Europa de Est. Investiţii românești peste

Prut”, https://newsweek.ro/sanatate/cea-mai-mare-fabrica-de-medicamente-din-europa-
de-est-investitii-romanesti-peste-prut (accesat în 16.05.2018).
146
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

(inclusiv cea din localitatea Sadova, satul natal al preşedintelui Dodon!), achiziţie
de microbuze şcolare, activitatea serviciului de urgenţă SMURD şi altele39.
Comerţul exterior. România este primul partener comercial al Republicii
Moldova, devansând Rusia şi Ucraina. La finele anului trecut, comerţul bilateral
s-a ridicat la 1,7 miliarde de dolari. Din această sumă, exporturile României s-au
ridicat la 1 miliard de dolari40.
Finanţări rambursabile şi nerambursabile. România i-a acordat Republicii
Moldova o finanţare nerambursabilă de 100 de milioane de euro, din care – din
păcate – până în februarie 2018, fusese utilizată doar suma de 29 de milioane de
euro, pentru construcţia şi modernizarea de grădiniţe şi pentru gazoductul
Ungheni-Chişinău. Ajutorul financiar poate fi accesat până la sfârşitul lui martie
2019. Totodată, se află în derulare şi un acord privind asistenţa financiară
rambursabilă dintre România, în calitate de împrumutător, şi Republica Moldova,
în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150 de milioane de euro, semnat la
Chişinău la 7 octombrie 2015. Împrumutul, venit într-un moment foarte dificil
pentru Republica Moldova din punct de vedere financiar şi bugetar, este acordat
în condiţii foarte avantajoase de dobândă, pe termen de cinci ani, în trei tranşe41.
Investiţii şi relaţii comerciale. România reprezintă o prezenţă tot mai vizibilă
în finanţarea unor proiecte sociale, de asistenţă financiară rambursabilă şi
nerambursabilă. Este important că toate acestea reprezintă modalităţi concrete şi
vizibile de implicare benefică a României dincolo de Prut. Investiţiile în economie
şi finanţările de proiecte înseamnă pentru Moldova locuri de muncă, o mai bună
calitate a vieţii, contracte comerciale pentru companiile moldoveneşti, sume
vărsate la bugetul public. Şi mai înseamnă ceva extrem de important: integrarea
economică treptată a Republicii Moldova nu doar cu România, dar şi cu întregul
sistem economic şi energetic european. O dezvoltare economică a Moldovei, cu
implicarea tot mai puternică a României şi a altor state UE, mai ales în condiţiile
liberalizării accesului cetăţenilor moldoveni pe piaţa muncii din Uniunea
Europeană, nu poate să nu aibă consecinţe şi la nivel social, nu poate să nu creeze o
schimbare de mentalitate şi de percepţie a moldovenilor (mai problematic, în cazul
găgăuzilor) faţă de ceea ce înseamnă apropierea de România, de UE şi, inevitabilă,
comparaţia cu Rusia. Chiar în condiţiile în care politicienii aflaţi conjunctural la
conducerea Moldovei nu vor dori sau vor tergiversa apropierea ţării de România şi
de UE, realitatea economică va veni peste ei şi îi va presa să se adapteze.

                                                          
39 „Top zece state în care R. Moldova exportă cele mai multe mărfuri. România, pe

primul loc”, https://www.caleaeuropeana.ro/top-zece-state-in-care-r-moldova-exporta-

cele-mai-multe-marfuri-romania-pe-primul-loc (accesat în 18.04.2018).
40 „Republica Moldova a folosit doar o treime din ajutorul nerambursabil oferit de România”,

http://tv8.md/2018/02/19/republica-moldova-a-folosit-doar-o-treime-din-ajutorul-nerambur-
sabil-oferit-de-romania (accesat în 06.05.2018).
41 Ibidem.

147
 Cristina Paunescu

Bibliografie
***, „Acordul de Liber Schimb aprofundat şi cuprinzător dintre RM şi UE”,
http://www.viitorul.org/files/library/4516294_md_acordul_de_lib.pdf.
***, „Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2018”,
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6143.
***, „Ambasada Republicii Moldova în România. Tratate bilaterale”,
http://www.romania.mfa.md/bilateral-treaties-rom-ro.
***, „Băncile licenţiate din RM”, https://www.bnm.md/ro/content/bancile-licentiate-
din-republica-moldova.
***, „Cea mai mare fabrică de medicamente din Europa de Est. Investiţii româneşti peste
Prut”,
https://newsweek.ro/sanatate/cea-mai-mare-fabrica-de-medicamente-din-europa-de-est-i
nvestitii-romanesti-peste-prut.
***, „Colaborarea parteneriatului moldo-român, discutată de miniştrii Apărării ai
Republicii Moldova şi României”, https://www.publika.md/colaborarea-parteneriatului-
moldo-roman-discutata-de-ministrii-apararii-ai-republicii-moldova-si-romaniei_2988421.
html.
***, „Comerţul exterior al Republicii Moldova cu România la 30.06.2017”,
http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=336.
***, „Constituţia Republicii Moldova. Direcţia de Stat pentru Asigurarea Informaţională
Moldpress”, Chişinău, 1994.
***, „Grindeanu: România aşteaptă seriozitate şi consecvenţă din partea Moldovei; Filip:
Republica Moldova rămâne ferm angajată în implementarea refermelor”,
https://www.news.ro/politic-extern/grindeanu-romania-asteapta-seriozitate-si-consecvent
a-din-partea-moldovei-filip-republica-moldova-ramane-ferm-angajata-in-implementarea
-refermelor-1922403323002017031516856040.
***, „Iaşi-Ungheni. Gazoductul, finalizat până în decembrie”, http://www. puterea.ro/
economie/iasi-ungheni-gazoductul-finalizat-pana-in-decembrie-74953.html.
***, „Interviu cu preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu”, http://www.romania-
actualitati.ro/interviu_cu_presedintele_republicii_moldova_mihai_ghimpu-13408.
***, „Liviu Dragnea: Eu vreau să ne unim cu Moldova”, https://www.digi24.ro/
stiri/actualitate/politica/liviu-dragnea-eu-vreau-sa-ne-unim-cu-moldova-902587.
***, „Republica Moldova a folosit doar o treime din ajutorul nerambursabil oferit de
România”,
http://tv8.md/2018/02/19/republica-moldova-a-folosit-doar-o-treime-din-ajutorul-
nerambursabil-oferit-de-romania.
***, „România şi Republica Moldova – de la romantismul podului de flori la pragmatism de
ultimă oră”, http://www.evzmd.md/special/302-special/71864-romania-si-republica-
moldova-de-la-romantismul-podului-de-flori-la-pragmatism-de-ultima-ora.html.
***, „Teodor Meleşcanu, despre declaraţiile de unire cu Basarabia adoptate de autorităţile
locale”,
https://www.romaniatv.net/teodor-melescanu-despre-declaratiile-de-unire-cu-basarabia-a
doptate-de-autoritatile-locale_408386.html.
***, „Top zece state în care R. Moldova exportă cele mai multe mărfuri. România, pe
primul loc”, https://www.caleaeuropeana.ro/ top-zece-state-in-care-r- moldova-exporta-
cele-mai-multe-marfuri-romania-pe-primul-loc.

148
 Specificul relaţiilor moldo-române după declaraţia de independenţă

***, „Transgaz a câştigat concursul pentru privatizarea companiei de gaze din

Republica Moldova”, https://www.mediafax.ro/externe/transgaz-a-castigat-
concursul-pentru-privatizarea-companiei-de-gaze-din-republica-moldova-17035666.
***, „Transgaz a cumpărat Vestmoldtransgaz”, http://www.bursa.ro/transgaz-
a-cumparat-vestmoldtransgaz-343731&s=companii_afaceri&articol=343731.html.
***, Caşu, Igor, „Politica etno-culturală în Moldova Sovietică (1944-1989)”, Caiete de Istorie,
Fundaţia Forumului European pentru Istorie şi Cultură, anul II, nr. 1(5), decembrie
2002, p. 43.
Baleanu, V.G., In the shadow of Russia: Romania’s Relations With Moldova And Ukraine,
August 2000, Conflict Studies Research Centre Paper, G85.
Bugajski, Janusz, Pacea Rece. Noul imperialism al Rusiei, Editura Casa Radio, Bucureşti,
2005.
Chifu, Iulian, „Confruntări geopolitice şi fratricide la Chişinău: bătălia pentru poziţionare
la generale”, https://adevarul.ro/moldova/politica/confruntari-geopolitice-fratricide-
chisinau-batalia-pozitionare-generale-1_5af158b3df52022f75b729b5/index.html.
Chirilă, Victor, „Politica Externă a Republicii Moldova: tradiţii, paradoxuri, provocări”,
http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1021/BALAN%2CS.%2C_NOR
OC%2CL._REPUBLICA_MOLDOVA_IN_SISTEMUL_RELATIILOR_INTERNATIONALE.pd
f?sequence=1&isAllowed=y.
Dungaciu, Dan, „Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest”, Editura Cartier, colecţia
Cartier Istoric, Chişinău, 2009.
Filipescu, Dragoş, „«Unionism» pragmatic: relatiile economice dintre România şi Republica
Moldova”, http://www.contributors.ro/ economie/%E2%80%9Cunionism%E2%80%9D-
pragmatic-relatiile-economice-dintre-romania-si-republica-moldova.
Naumescu, Valentin, „Se îndreaptă statele vest-europene spre semnarea unui Tratat separat?
Cât de importantă devine dimensiunea Apărării?”, http://www.contributors.ro/
editorial/se-indreapta-statele-vest-europene-spre-semnarea-unui-tratat-separat-cat-de-import
anta-devine-dimensiunea-apararii.
Nicuţ, Mihai, „Carburanţi, gaz, energie electrică. Republica Moldova intră treptat sub
influenţa României din punct de vedere energetic”, http://www.economica.
net/carburanti-gaz-energie-electrica-republica-moldova-este-tot-mai-aproape-de-romania
-din-punct-de-vedere-energetic_148092.html.
Panaete, Mădălina, „Antreprenori români: «Veniţi să investiţi în Republica Moldova, sunt
oportunităţi unice de creştere. Unul dintre cele mai mari avantaje este capitalul uman
din IT care din păcate emigrează peste hotare»”, https://www.zf.ro/special/antreprenori-
romani-veniti-sa-investiti-in-republica-moldova-sunt-oportunitati-unice-de-crestere-unul
-dintre-cele-mai-mari-avantaje-este-capitalul-uman-din-it-care-din-pacate-emigreaza-pe
ste-hotare-17356301.
Rusu, Ştefan; Bejenaru, Matei, Moldova în două scenarii, Centrul pentru Artă
Contemporană, Chişinău, 2008.
 

149
 

Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea. Abordări teoretice,

practice şi orientări politice în Republica Moldova
European integration, accession to EU and Union. Theoretical and
Practical Approaches and Political Directions
in the Republic of Moldova

Grigore Vasilescu1, Cristina Morari2

Abstract:
European integration with all its inconstancy has been declared and it is promoted
as the main objective in domestic and foreign policy of the Republic of Moldova.
                                                          
1 Grigore Vasilescu este prof. univ. dr. hab., profesor Jean Monnet în integrare politică
europeană, directorul Centrului de Studii Europene al Facultăţii de Relaţii
Internaţionale, Știinţe Politice și Administrative, Universitatea de Stat din Moldova.
Domenii de interes: studii europene, studii de integrare europeană, relaţii internaţionale,
globalistică și studii globale, filosofia, estetica și etica politică. Publicaţii recente: Relațiile
internaționale în curriculumul universitar: bazele teoretico-metodologice (în colaborare cu
V. Teosa, V. Rotaru, coord.), CEP USM, Chișinău, 2016; „Ideea de Europa și idealul păcii”,
în cadrul lucrărilor conferinţei Țările post-sovietice între UE și Federația Rusă. Analiza
circumstanțelor specifice și tendințelor politice, CEP USM, Chișinău, 2016, pp. 331-338;
„Despre extinderea geopolitică a Uniunii Europene”, în cadrul lucrărilor conferinţei
Știința politică și societatea în schimbare, CEP USM, Chișinău, 2015, pp. 527-536; „Views
regarding methodology of contemporary European Studies” (în colaborare cu C. Morari),
Eastern European Journal of Regional Studies, vol. 1, issue 2, Center for European
Integration Studies Academy of Economic Studies of Moldova, Chișinău, 2015, pp. 58-
72; „Globalistica în calitate de domeniu distinct al cunoașterii interdisciplinare”,
Moldoscopie (Probleme de analiză politică), nr. 4 (LXVII), 2014, pp. 156-173.
2 Cristina Morari este lect. dr. univ., prodecan al Facultăţii de Relaţii Internaţionale de
Știinţe Politice și Administrative, Universitatea de Stat din Moldova. Domenii de
interes: studii europene, integrare europeană, relaţii internaţionale. Publicaţii recente:
„Procesul de integrare europeană și noţiuni conexe – aspecte teoretice”, Moldoscopie
(Probleme de analiză politică), nr. 3 (LXXXII), 2018, pp. 121-135; „External and internal
dimensions in the european integration process. The case of the Republic of Moldova”
(în colaborare cu G. Vasilescu), în materialele culegerii știinţifice Eastern Europe.
Regional Studies, CEP, USM, Chișinău, 2017, pp. 293-302; „Moldova-EU collaboration:
evolutions and difficulties”, în materialele culegerii știinţifice Eastern Europe. Regional
Studies, CEP, USM, Chișinău, 2017, pp. 80-83; „EU role in the Republic of Moldova
European integration within Eastern Partnership”, în CES Working Papers, vol. VIII,
issue 3, pp. 410-425 Iași, 2016; „Realizarea dimensiunilor externe și interne în procesul
de integrare europeană a Republicii Moldova: evoluţie și actualitate”, Studia
Universitatis Moldaviae, nr. 3 (93), pp. 181-188, 2016.
151
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

Thus, it is important to highlight how was interpreted the meaning of European

integration of the Republic of Moldova and to establish the interdependence
between the integration and accession to EU. Even if the Republic of Moldova has
not obtained the prospect of EU membership and the realization of European
integration process is with a lot of backlogs we mention that European community
supports the European aspirations of the country and the reform process
encouraging in this way domestic transformations. So, in the article is analyzed
how Republic of Moldova fulfils its commitments on its European way, especially
within the implementation of the Association Agreement EU-Moldova and there
are pointed priorities in this direction.
Examining the issue from a theoretical point of view, even if there are already
some importnat practical aspects (it is about european states that even have not
joined EU are more integrated in Europe then some EU member states), within
european integration process can be pointed two distinct forms: integration with
reference to Europe, that is viewd as an idea, concept and maybe as an ideal – so,
more complex than just from a historic perspective; and with refernce to European
Union – so, from a more concrete perspective with all its limits and possibilities.
The second form, from a practical point of view, can be accomplished only after
accession to EU. Thus, it can be outlined that there are: European integration with
accession to EU and European integration without accession to EU. In the case of
the Republic of Moldova this distinction is very important, taking into
consideration the situation in the country, political options and the necessity to
realize reforms from the perspective of advancement on the European path,
irrespective of the prospect of EU membership, as accession to EU becomes more
difficult, but still beneficial.
From this point of view, from the perspective to include as soon as possible within
European project, a shortest way of European integration of the Republic of
Moldova can be considered the union with Romania as an EU member state, in any
form that may be discussed at as on bilateral level or on European, multilateral
one. In this way will be produced and the accession to EU, but also remaking of the
national unity and the restoration of the historic truth. These aspects are also
studied in the context of analysis of the political options in the Republic of
Moldova.
Keywords: European integration, accession, unification, union, membership, priorities.

Introducere
Integrarea europeană, cu toate abaterile şi inconsecvenţele sale, a fost
declarată şi se promovează ca obiectiv principal în politica externă şi cea internă
a Republicii Moldova. Din acest considerent este important de evidenţiat cum s-a
interpretat esenţa şi realizarea procesului de integrare europeană a Moldovei şi de
stabilit care este corelaţia între integrare şi aderare la UE. Cu toate că perspectiva
de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu a fost obţinută şi cu
toate că integrarea se realizează cu deficienţe şi cu multe restanţe, menţionăm că,
totuşi, comunitatea europeană, într-un mod consecvent, acordă asistenţă
Republicii Moldova în calea sa europeană şi suport în realizarea reformelor,
152
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

încurajând transformările interne. Astfel, vom analiza cum îşi îndeplineşte

Republica Moldova angajamentele asumate în parcursul său european, inclusiv în
contextul implementării Acordului de Asociere UE-RM, şi vom încerca să identi-
ficăm priorităţile în această direcţie prin studierea lacunelor şi problemelor
existente. Pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, un rol
foarte important îl are experienţa şi suportul acordat de către statul vecin,
România, ceea ce la fel se cere a fi examinat.
Abordând problema din punct de vedere teoretic, deşi avem deja şi mani-
festări practice destul de relevante (ne referim aici la state europene care, deşi
n-au aderat la Uniunea Europeană, sunt mai mult integrate în Europa decât cele
care au aderat la UE), în integrarea europeană se evidenţiază distinct două forme:
1. integrarea cu referire la Europa, aceasta privită ca idee, poate şi ca ideal, deci
dintr-o perspectivă mult mai mare din punct de vedere istoric; 2. integrarea cu
referire la Uniunea Europeană, deci dintr-o perspectivă mai concretă şi mai locali-
zată istoric, cu toate limitele şi posibilităţile actualului proiect european în plină
desfăşurare. Cea de-a doua formă, din punct de vedere practic, se poate realiza
doar după aderarea la UE. Respectiv, pot fi deosebite: 1. integrarea europeană cu
aderare la UE; 2. integrarea europeană fără aderare la UE. În cazul Republicii
Moldova, distincţia evidenţiată este destul de importantă, având în vedere atât
situaţia din ţară, orientările şi opţiunile politice, dar şi necesitatea realizării refor-
melor din perspectiva înaintării pe calea europeană indiferent de perspectiva
aderării, care devine tot mai problematică, dar rămâne şi cea mai eficientă, mai
benefică. Din acest punct de vedere, din perspectiva includerii cât mai curând şi
mai pregnant în proiectul european, calea cea mai scurtă şi cea mai eficientă ar fi
integrarea europeană a Republicii Moldova prin unirea cu România, ca ţară
membră a UE, sub orice formă care poate fi discutată şi negociată atât la nivel
bilateral, cât şi multilateral european, pe această cale asigurându-se şi aderarea la
UE, dar şi refacerea unităţii naţionale şi restabilirea adevărului istoric. Aceste
aspecte la fel vor fi examinate în contextul opţiunilor politice din Republica
Moldova.
În legătură cu cele menţionate, vom examina următoarele aspecte: abordările
generale şi particulare privind integrarea europeană, referitoare la Republica
Moldova; integrarea europeană în raport cu aderarea la Uniunea Europeană (unele
abordări teoretice şi practice, inclusiv cu referire la Republica Moldova); integrarea,
aderarea la Uniunea Europeană şi Unirea, acestea fiind analizate cel puţin din două
perspective, una ce ţine de unificarea europeană şi alta ce ţine de unificarea
românească.

Abordări privind integrarea europeană. Integrarea europeană în

raport cu aderarea la Uniunea Europeană
Integrarea europeană a fost declarată şi se promovează ca obiectiv principal
în politica externă şi cea internă a Republicii Moldova. Totodată, trebuie men-
153
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

ţionat că, deseori, integrarea europeană a Republicii Moldova este echivalată şi

chiar confundată cu aderarea la UE. Respectiv, este important, din punct de
vedere teoretic, dar mai ales practic, de efectuat deosebirea dintre integrare şi
aderare. Astfel, cercetătorii autohtoni delimitează conceptele date, subliniind că
integrarea implică faptul că statul care tinde să facă parte dintr-o organizaţie deja
existentă poate influenţa regulile de funcţionare ale organizaţiei într-o direcţie
favorabilă pentru sine, în virtutea importanţei sale politice, a puterii economice şi
amplasării strategice. Atunci când este vorba despre aderare, noul membru
acceptă regulile de funcţionare în vigoare până la momentul aderării sale şi nu
are pretenţii reformatoare. Mai mult ca atât, membrii organizaţiei existente pot
impune condiţii pe care candidatul trebuie să le îndeplinească, deseori, chiar
înainte de a fi acceptat3.
Prin urmare, când un stat aderă la comunitatea europeană, acesta subscrie
nu numai la ansamblul de tratate, legislaţie şi norme ale UE, dar şi la un set de
valori comun împărtăşite, bazate pe democraţie, drepturile omului şi principiile
dreptăţii sociale4. În aşa fel, putem deduce că aderarea cuprinde mai multe etape,
şi anume: apropierea, adaptarea, faza de preaderare, aderarea propriu-zisă şi
etapa postaderare. Apropierea, în sensul său figurat, semnifică dobândirea sau
posesiunea unor trăsături asemănătoare, comune. Respectiv, este vorba despre
identificarea şi fundamentarea acelor criterii comune ale statului cu aspiraţii
europene şi comunitatea europeană, care ar stabili baza pentru ulterioara ajustare
sau adaptare în vederea corespunderii unor cerinţe şi împrejurări noi. Adaptarea
presupune reducerea distanţelor existente între sistemele economice, pregătirea
structurilor politice în vederea participării în realizarea politicilor UE în diverse
sfere şi ajustarea legislaţiei naţionale la cea europeană. Bineînţeles că adaptarea
este un proces destul de îndelungat, iar durata sa depinde totuşi de nivelul de dez-
voltare a statului, a sistemului său social-valoric, dar şi de voinţa politică a sa.
Etapa de preaderare, după cum s-a menţionat mai sus, este caracteristică
perioadei negocierilor de aderare la UE şi adoptării aquis-ului comunitar. Aceasta
este iniţiată odată cu acordarea statutului de stat candidat (de regulă, prin
semnarea Acordurilor de Asociere, denumite şi Acorduri Europene) şi poate dura
decenii, până când statul candidat va fi în stare să realizeze, pe lângă cele 35 de
capitole ale aquis-ului de aderare, toate criteriile de măsurare (numite
benchmarks) ale UE. În general, conform specialiştilor în domeniu, acordurile de
asociere practicate de UE sunt de două tipuri: asocierea ca o formă specială de
asistenţă pentru dezvoltare şi asocierea alternativă la statutul de membru al
comunităţii europene. În cazul celui de-al doilea tip, acordul de asociere poate
semnifica şi o etapă preliminară explicită a aderării atunci când, în preambul, este

                                                          
3 Stratulat Diana, Burian Alexandru, „Unele aspecte privind procesele de integrare
europeană”, Legea și Viața, nr. 9, 2005, p. 38.
4 Michelle Cini, European Union Politics, Oxford University Press, New York, 2007, p. 2.
154
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

precizat acest lucru5. Totodată, este nevoie de specificat că, în cazul statelor cum
sunt Republica Moldova, UE a introdus un element nou, şi anume asocierea
politică şi integrarea economică fără perspectiva de aderare. Aceasta permite
integrarea graduală pe plan economic şi politic cu structurile europene şi consi-
derăm că poate fi identificată drept o fază intermediară între adaptare şi etapa de
preaderare. După ce aderarea devine un fapt împlinit, are loc deja adaptarea din
cadrul perioadei de postaderare, care este dedicată întăririi poziţiilor şi regulilor
adoptate până la momentul aderării. De fapt, acest lucru demonstrează că
integrarea începe şi continuă după aderare.
Aderarea este o etapă a procesului mult mai larg al integrării. Prin urmare,
integrarea e posibilă atât cu aderare, cât şi fără aderare. Atunci când are loc inte-
grarea europeană care presupune aderarea, cum ar fi şi cazul Republicii Moldova,
vorbim şi despre integrarea în UE, care are loc după producerea aderării. Cu alte
cuvinte, integrarea în UE ar putea fi definită drept adaptarea, asimilarea şi imple-
mentarea normelor şi standardelor existente ale comunităţii europene de către
statul aderent, asigurându-se că statul respectiv este complet ancorat în struc-
turile europene printr-o legătură cât se poate de strânsă. La rândul său, integrarea
fără aderare presupune aceeaşi modernizare, dezvoltare şi asimilare a standar-
delor europene, însă fără o ancorare propriu-zisă la UE.
În general, apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană nu a fost
atât de dinamică şi productivă ca în cazul statelor din Europa Centrală şi de Est.
Faptul că dialogul politic dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană nu s-a
bucurat de consecutivitate se explică, după cum subliniază Victor Juc6, prin aceea
că Republica Moldova nu a avut capacitatea să se impună pentru a fi inclusă în
lista de priorităţi strategice ale Uniunii Europene datorită lipsei unei forţe politice
eficiente şi consecvente, ce s-ar fi identificat cu integrarea europeană şi ar fi pro-
movat acest proces de apropiere graduală şi aderare prin activităţi concrete de
sensibilizare a occidentalilor, reformare şi consolidare democratică a instituţiilor
puterii de stat, edificare a economiei funcţionale de piaţă etc., precum şi incertitu-
dinea cursului politic promovat de Republica Moldova atât în interior, cât şi în
exterior, reflectată prin calitatea reformelor şi alternanţa priorităţilor strategice
de politică externă proeuropene, turnuri care insuflă neîncredere7.
Se poate afirma că practica, atunci când foaia de parcurs este oferită de UE,
iar realizarea acesteia depinde de propria iniţiativă şi doleanţă a Republicii
Moldova, persistă şi la momentul actual. Această stare de lucruri creată poate fi
explicată prin faptul că Republica Moldova nu a ştiut să îşi stabilească în mod clar
priorităţile, spre deosebire de Ţările Baltice şi cele din Europa Centrală şi de Est,
                                                          
5 Iordan Gheorghe Bărbulescu, Dicționar explicativ trilingv al Uniunii Europene, Polirom,
Iași, 2009, p. 71
6 Victor Juc, „Opţiunea de integrare europeană a Republicii Moldova prin prisma
interesului naţional”, Revista Națională de Drept, Bacău, nr. 3, 2010, p. 109.
7 Ibidem.
155
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

care au trimis mesaje foarte clare, lipsite de ambiguitate nu numai în capitalele

occidentale, ci şi în cele din Est, limitând benevol marja de manevră şi intrând în faza
de integrare europeană, obţinând un motiv puternic în plus de a se reforma pe plan
intern şi de a edifica sisteme compatibile pe plan juridic, economic şi politic.
Prin urmare, pentru Republica Moldova, Acordul de Asociere cu UE poate
fi considerat, teoretic vorbind, cimentarea cursului european al ţării, acesta presu-
punând iniţierea unor schimbări esenţiale în ţară; odată ce uşa Uniunii Europene
continuă să fie deschisă Moldovei, principalul său plan de acţiune este europe-
nizarea, democratizarea şi implementarea eficientă a reformelor în vederea
adoptării standardelor europene. Semnarea acordului a întărit cu siguranţă dorinţa
de a opta pentru perspectiva de aderare la UE în urma implementării cu bună-cre-
dinţă a angajamentelor asumate în cadrul acestuia. În acest sens, printre priorităţile
înaintate în faţa Guvernului Republicii Moldova s-a plasat crearea instituţiilor
funcţionale în serviciul cetăţenilor, combaterea eficientă a corupţiei, asigurarea
unei justiţii viabile şi a unei economii cu adevărat de piaţă. În acest sens, Republica
Moldova a beneficiat permanent de un suport semnificativ financiar şi tehnic din
partea UE.
Totodată, UE a demonstrat că are capacitatea să aplice condiţionalitatea
negativă la adresa Republicii Moldova, realizând pe deplin tactica „morcovului şi
băţului”. În urma instabilităţii politice şi economice cu care s-a confruntat ţara
începând cu anul 2015 şi având în vedere dificultăţile din sectorul bancar al
Republicii Moldova şi, în general, din sfera financiară, dar şi incompetenţa şi
corupţia guvernului moldovenesc, UE a mers la măsuri dure, îngheţând finanţarea
Republicii Moldova. Partenerii europeni au substituit calificativul de „poveste de
succes” acordat Republicii Moldova cu cel de „stat capturat”, ţara fiind acuzată de
corupţie, furturi şi incompetenţă la nivel înalt.
În general, activizarea în procesul de implementare a Acordului de
Asociere este dictată datorită presiunilor făcute de UE, care optează neîncetat
pentru un guvern legitim, stabilizarea situaţiei, urgentarea reformelor şi reali-
zarea angajamentelor asumate. În această privinţă s-a exprimat şi Consiliul UE,
care a adoptat în februarie 2016 Concluziile privind Republica Moldova8, care, în
esenţă, prezintă un şir de aşteptări de la autorităţile moldoveneşti în vederea
stabilizării politice şi economice din ţară şi, în ansamblu, reflectă o nouă condi-
ţionalitate a UE. Consiliul încurajează Republica Moldova, reafirmând angaja-
mentul de a consolida asocierea politică şi integrarea economică dintre ea şi
Uniunea Europeană, dar, în acelaşi timp, într-un mod ferm, cere punerea în
aplicare accelerată a programului de asociere, realizarea reformelor ce ţin de
combaterea corupţiei, asigurarea independenţei justiţiei, reforma procuraturii,
administraţiei publice şi a sectorului financiar-bancar, subliniind în special
                                                          
8 Concluziile Consiliului privind Republica Moldova, comunicat de presă, 15/02/2016,
http://infoeuropa.md/files/concluziile-consiliului-ue-privind-republica-moldova.pdf
(accesat pe 2.03.2016).
156
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

necesitatea numirii guvernatorului Băncii Naţionale, anchetarea cazurilor de

fraudă şi recuperarea fondurilor deturnate şi aducerea celor responsabili în faţa
justiţiei, asigurarea unui climat de afaceri şi de investiţii atractiv, cooperarea cu
societatea civilă şi mass-media independentă, privind reformele realizate şi cele
care urmează să fie desfăşurate în cadrul Acordului de Asociere, incluzând
ZLSAC, asigurarea libertăţii mass-mediei şi promovarea procesului de soluţionare
a conflictului transnistrean ca prioritate-cheie etc.9
Rezultatele evaluării efectuate de Institutul pentru Politici şi Reforme
Europene (IPRE) arată că, pe parcursul primului semestru al anului 2018, Planul
Naţional de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere Republica
Moldova – UE (PNAIAA II) a fost realizat în proporţie de 41,2%, iar rata generală
de îndeplinire, în raport cu toate măsurile planificate până la sfârşitul anului 2019,
este de 20,7%. În acelaşi timp, concluzia principală a analizei calitative este că,
până la 1 septembrie 2018, se constată un progres foarte redus în privinţa punerii
în aplicare a angajamentelor prevăzute de Acordul de Asociere UE-Moldova. În
comparaţie cu sfârşitul anului 2017, se atestă un regres, în special din cauza
încetinirii dialogului politic UE-Moldova şi a suspendării asistenţei financiare a
UE. Astfel, măsurile realizate nu au fost suficiente pentru a constata un progres
calitativ în realizarea obiectivelor setate în domeniul dialogului politic şi al
reformelor. Motivul principal, după cum arată experţii autohtoni, este încetinirea şi,
practic, răcirea dialogul politic UE-Moldova la mijlocul anului 2018, din următoarele
cauze: 1. anularea rezultatelor alegerilor locale în municipiul Chişinău; 2. Neadop-
tarea legii cu privire la organizaţiile comerciale; 3. restanţele în domeniul reformei
judiciare; 4. lipsa unui progres în investigarea fraudelor bancare; 5. lipsa unei viziuni
integrate la nivel naţional cu privire la reintegrarea ţării. Dialogul politic UE-Moldova
la nivel oficial a intrat într-o fază de incertitudine, existând un risc sporit pentru ca
relaţiile UE-Moldova la nivel oficial să fie îngheţate până la anunţarea rezultatelor
alegerilor parlamentare planificate pentru 24 februarie 201910.
În condiţiile actuale, considerăm prioritare următoarele domenii asupra
cărora Republica Moldova trebuie să-şi focuseze atenţia în vederea modernizării,
europenizării şi pregătirii ţării pentru avansarea procesului de integrare
europeană: 1. implementarea Acordului de Asociere; 2. efectuarea reformelor în
domeniile-cheie marcate de UE cu steguleţe roşii; 3. soluţionarea conflictului
transnistrean; 4. consolidarea rolului societăţii civile în procesul de integrare
europeană; 5. asigurarea coeziunii sociale, informarea şi formarea europeană a
populaţiei Republicii Moldova.
Prin urmare, considerăm că procesul de integrare europeană a Republicii
Moldova trebuie efectuat reieşind din necesităţile naţionale şi în baza plasării
accentului pe europenizarea, modernizarea şi democratizarea ţării nu ca efect
                                                          
9 Ibidem.
10 Iulian Groza et. al., Planul Național de Acțiuni privind implementarea Acordului de

Asociere Republica Moldova – UE PNAIAA II (2017-2019), IPRE, 2018, pp. 7, 10.

157
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

direct al presiunii exercitate de Uniunea Europeană, ci ca rezultat al propriilor

eforturi depuse în vederea angajamentelor asumate.

Integrarea, aderarea la UE şi Unirea

Aşadar, după cum s-a constatat, corelaţia dintre integrarea europeană şi
aderarea la Uniunea Europeană este o problemă destul de importantă şi princi-
pială atât din punct de vedere teoretic, dar mai ales practic. Aceasta pentru că de
felul cum înţelegem şi interpretăm corelaţia dintre aceste noţiuni şi, respectiv,
procese depind foarte mult orientările politice şi practice, inclusiv în cazul
Republicii Moldova. În primul rând, aşa cum menţionam, este necesar să se facă
deosebire între integrarea europeană cu aderarea la Uniune şi integrarea euro-
peană fără aderare, deosebire care există şi în plan teoretic, dar şi practic. În al
doilea rând, ştim şi faptul – demonstrat şi de practică – că există o integrare euro-
peană până la aderarea la Uniune şi o integrare după aderare, proces care poate
avea destul de lungă durată, cum e şi cazul României sau al Bulgariei. Mai
adăugăm aici, în al treilea rând, că deosebit de importantă ar fi şi deosebirea
dintre integrare cu referire la Uniunea Europeană, adică cu referire la ceea ce deja
este, şi integrarea cu referire la Europa, aceasta dintr-o perspectivă mult mai
îndelungată, mai ambiţioasă de construire a unei Europe nu numai din punctul de
vedere a aceea ce este, dar şi a ceea ce ar trebui să fie, potrivit ideilor, idealurilor
noastre privind Europa mare, adevărată, cea care a fost visată, gândită şi
proiectată de generaţii întregi de intelectuali şi gânditori europeni.
Este cazul să menţionăm că, în elaborările teoretice şi abordările practice
din Republica Moldova privind integrarea europeană şi corelaţia acesteia cu
aderarea la Uniunea Europeană, există multe neclarităţi, diferite interpretări,
viziuni, puncte de vedere, unele dintre acestea fiind total deplasate şi chiar
greşite. Astfel, se afirmă că, în cazul Republicii Moldova, trebuie mai întâi să
aderăm la Uniunea Europeană şi apoi să ne integrăm. Mai mult decât atât, se
susţine ideea că, atâta timp cât n-am aderat la Uniunea Europeană, în general, nu
este corect să discutăm despre integrare. Pentru conformitate, vom face aici refe-
rire la un articol pe această temă intitulat „Gogoaşa «integrării» europene a
Moldovei”, publicat de cotidianul naţional independent Timpul sub semnătura lui
George Scarlat: „Termenul «integrare», folosit pentru intrarea Moldovei în UE,
este greşit. Integrarea europeană înseamnă transferul de competenţe de la guver-
nele statelor-membre la Comisia Europeană. Pentru că Moldova nu este membru
al UE, nu are nimic de-a face cu acest proces. Cuvântul corect este «aderare». Cei
de la Bruxelles îi lasă pe moldoveni să bată câmpii despre «integrare», deşi ştiu că
este greşit. Acest termen confuz nu spune nimic precis. Atunci când Voronin a
înlocuit din vocabularul său «integrarea europeană» cu «modernizarea
europeană a republicii» nu a observat nimeni”11.
                                                          
11 Scarlat George, „Gogoașa «integrării» europene a Moldovei”, Timpul, 6 octombrie 2009, p. 5.

158
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

De fapt, dacă e să examinăm în esenţă, în toate discuţiile privind integrarea

europeană problema principală nu este deloc cea a aderării la Uniunea
Europeană. Aderarea nu este şi nu trebuie tratată ca un scop în sine. Indiferent de
intenţii şi de poziţionări politice, nu se cade şi nu este cazul să se vorbească
despre aderare în termeni obligatorii, nu aderare cu orice preţ. Aspectul principal
în procesele de integrare europeană a oricărui stat este dezvoltarea acestuia con-
form cerinţelor, principiilor, standardelor europene, realizarea tuturor reformelor
necesare în acest sens, modernizarea, reformarea, democratizarea reală, europe-
nizarea până la urmă. Adică este vorba ca statul respectiv să fie pregătit, conform
condiţiilor şi criteriilor, din toate punctele de vedere, în cazul unei eventuale
aderări la comunitate. Dar aceasta nu înseamnă că statul respectiv este obligat să
adere la Uniune, deşi, din perspectiva unei Europe Mari, din perspectiva întregirii
şi creării unei Europe comune, ar fi de dorit ca statele europene să fie pregătite cu
timpul să formeze acea mare Uniune Europeană la care se visează de secole. Dar,
reieşind din realităţile actuale, statul respectiv poate şi să nu adere la Uniune în
cazul în care populaţia, la un referendum obligatoriu ca procedură de aderare, nu
va dori acest lucru. Este cunoscut în acest sens cazul Norvegiei, a cărei populaţie,
la două referendumuri organizate referitor la aderarea la UE, s-a pronunţat ferm
împotrivă, deşi această ţară, după toate cerinţele, criteriile şi standardele, cores-
pundea întru totul celor europene. Cazul României poate fi catalogat ca invers,
deoarece decizia de admitere a acesteia în UE a fost mai degrabă una politică, ţara
nefiind suficient de pregătită pentru aderare, situaţie care se resimte şi în prezent.
La mijloc a fost, în acest caz, cunoscutul fenomen numit „graba extinderii”,
situaţie care n-a putut să nu aibă consecinţe.
Concluzia din cele expuse este una singură: totul depinde nu de dorinţa sau
intenţia de aderare, pe seama acesteia înaintându-se chiar diferite speculaţii şi
demagogii care s-au făcut şi se mai fac şi în cazul Republicii Moldova. Depinde
foarte mult cum interpretăm, cum înţelegem integrarea şi mai ales ce şi cum
facem concret pentru aceasta, evitând, evident, speculaţiile şi demagogiile. Pentru
că, dacă realizăm ceea ce este necesar – dar aceasta se ştie destul de bine, inclusiv
conform documentelor în vigoare, în cazul Republicii Moldova principalul din
acestea fiind Acordul de Asociere –, atunci trebuie consultată populaţia în
privinţa acestui subiect.
Ne referim acum la integrare, aderare şi unire. Atrăgeam atenţia mai sus că
vom analiza integrarea, aderarea la UE şi Unirea cel puţin din două perspective,
una ce ţine de unificarea europeană şi alta ce ţine de unificarea românească. Vom
începe mai întâi cu unificarea europeană, şi iată de ce. Unirea românească despre
care se vorbeşte astăzi şi Marea Unire din 1918, al cărei centenar l-am sărbătorit
au ambele în vedere aceleaşi scopuri, dar sunt totuşi lucruri diferite, în sensul că
Unirea de la 1918 a avut loc în anumite condiţii şi circumstanţe istorice diferite de
ceea ce avem azi. Despre unirea de acum trebuie discutat în alţi termeni, în
condiţiile în care există Uniunea Europeană şi este în deplină desfăşurare

159
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

procesul de integrare şi unificare europeană. O nouă unire/unificare românească

poate avea loc în condiţiile unificării europene! Este o teză, poate o axiomă destul
de importantă, ceea ce presupune, prin definiţie, că putem să ne unim prin parti-
cipare la proiectul comun european. Aceasta presupune, în rând cu altele, şi faptul
că la realizarea actualului proiect de unificare românească ar trebui să participe, să
contribuie nu doar noi, cei de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi Comunitatea
Europeană, instituţiile europene, ceea ce până acum nu s-a luat în vedere.
Reieşind din specificul actualelor discuţii privind unificarea românească în
contextul unificării europene, am vrea să facem câteva precizări.
În primul rând, referitor la unificarea europeană. Interpretările din literatura
de specialitate orientează spre o diferenţiere clară dintre noţiunile şi procesele de
integrare europeană şi unificare europeană, cu toate că, la o eventuală corelare,
acestea s-ar raporta ca proces (integrarea europeană) şi rezultat final (unificare
europeană), deşi, examinată aparte, unificarea este şi ea un proces şi, după cum
devine tot mai evident, unul tot mai îndelungat, tot mai complex, mai contra-
dictoriu decât s-a crezut iniţial. Totuşi, unul dintre autorii care preferă termenul de
unificare europeană celui de integrare, Andrei Marga, explică mai detaliat de ce
foloseşte „un termen oarecum mai radical”, cel de unificare europeană: „Raţiunea
suficientă a acestei opţiuni este dată de multiple argumente. Primul ţine de
împrejurarea că scopul, afirmat în Tratatul de la Roma, al procesului european
transcende integrarea economică şi integrarea în general, el fiind scopul politic de
to establish the foundations of an ever closer union among the European peoples,
încât să se substitute for age-old rivalries the merging of their essential interests;
community, the basis for a broader and deeper community among peoples long
divided by bloody conflicts; and to lay the foundations for institutions which will
give direction to a destiny henceforward shared. În raport cu acest scop, este de
stabilit cadrul conceptual al abordării procesului european şi, până la urmă, de
evaluat rezultatele din fiecare moment. Al doilea argument: cadrul conceptual
organizat în jurul termenului de integrare europeană a fost satisfăcător pentru a
aborda procesul articulării Comunităţii Europene, dar el nu mai face faţă pro-
cesului declanşat odată cu acordul de la Maastricht, de articulare a Uniunii
Europene. Ne aflăm, nu numai prin proiectele anunţate, ci şi prin ceea ce s-a
făcut, pe calea unificării europene. În sfârşit, al treilea argument provine din
împrejurarea că putem aborda un proces în curs operând cu timpi diferiţi. O
abordare filosofică rămâne credincioasă sieşi abordând un proces în perspectiva
lungă a scopului său final”12.
Aşadar, într-adevăr, asistăm la actualul proces de unificare europeană,
parte din care este şi România ca ţară membră a Uniunii Europene, cu toate
scopurile acestui proces, cu toate argumentele şi abordările asupra cărora insistă
autorul citat mai sus. Totuşi, considerăm că, dintre toate procesele integraţioniste
                                                          
12 Andrei Marga, Filosofia unificării europene, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene,

Cluj-Napoca, 2001, p. 17.

160
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

care se desfăşoară acum pe continentul european şi nu numai, pentru că procese

asemănătoare – într-adevăr, la alt nivel şi de altă natură – au loc şi pe alte
continente, procesul de integrare este cel de bază, cel mai important, dat fiind şi
faptul că unificarea are limitele sale, la care ne vom referi mai jos. Pe de altă
parte, ceea ce ţine de Republica Moldova, noi, în raport cu Uniunea Europeană,
suntem acum, aşa cum este recunoscut oficial, în etapa integrării economice şi a
asocierii politice. Deci nu participăm nici la integrare europeană din interiorul UE,
ci doar din afara acesteia, pentru că nu am aderat la comunitate şi nici nu avem, cel
puţin declarate, perspective clare în acest sens, nici, cu atât mai mult, la unificarea
europeană, etapă în care se află România. Totuşi, subliniem aici o teză destul de
importantă, actuală şi din punct de vedere practic, şi anume că, între perspectiva
europeană a Republicii Moldova şi şansele acesteia de a participa pe deplin la toate
procesele integraţioniste de pe continent, inclusiv cele de unificare europeană, şi
unificarea românească, ar exista o strânsă legătură şi chiar o anumită condiţiona-
litate. Ar fi o nouă şansă istorică de întregire a neamului românesc în noile condiţii,
iar pentru Republica Moldova ar fi cea mai scurtă, dar şi cea mai eficientă formă şi
cale de accelerare a integrării noastre europene. Teza aceasta, după părerea noastră,
ar trebui să fie avută permanent în vedere, să fie discutată şi să fie găsite căi de
realizare la toate nivele, inclusiv la nivelul Uniunii Europene.
Se pare că totul e atât de clar şi posibil, încât până şi unii activişti din
Transnistria au ajuns să înţeleagă asta. Astfel, fostul vicepreşedinte al autoprocla-
matei Republici Moldoveneşti Nistrene (RMN), Alexandr Caraman, consideră că
problema unirii Moldovei cu România poate fi soluţionată destul de uşor. Potrivit
agenţiei Infotag, într-un interviu pentru agenţia rusă Regnum, el a spus că, în
cadrul serbării centenarului Unirii Basarabiei cu România, ar putea avea loc o
şedinţă comună sau separată a parlamentelor din România şi Moldova, care vor lua
o decizie privind integrarea Moldovei în România: „România este deja membru al
Uniunii Europene şi membru NATO. Astfel, procedurile legislative internaţionale
lungi şi complexe legate de aderarea unui stat la UE şi NATO vor fi evitate uşor”,
a spus Caraman, fiind convins că „Curtea Constituţională a Moldovei, unde cinci
dintre cei şase judecători sunt deja cetăţeni ai României, va recunoaşte că o
asemenea hotărâre nu contravine Constituţiei”13.
Ce avem însă acum în problema aceasta şi în practica actualelor discuţii
privind unirea, unificarea românească? Părerea noastră e că, pe lângă mai multe
neclarităţi, confuzii, speculaţii de tot genul etc., în problema unirii predomină o
interpretare mai mult emoţională, sentimentală, bazată pe dorinţele unui anumit
segment al societăţii moldoveneşti (procentual, acest segment constituie ceva mai
mult de 20%), poate şi pe anumite vise şi idealuri, unele exprimate, altele mai
latente. Existau şi există presupuneri deloc neîntemeiate că şi în România
                                                          
13 „Tiraspol: Problema unirii Moldovei cu România poate fi soluţionată ușor și rapid”,

https://stiri.md/article/politica/tiraspol-problema-unirii-moldovei-cu-romania-poate-fi-
solutionata-usor-si-rapid (accesat în 9.11.2018).
161
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

„Centenarul Unirii se va reduce la festivităţi şi comemorări…, fără să aibă vreun

impact asupra realităţilor neunivoce din RM”14. Pe lângă acestea, în opinia lui
Oazu Nantoi, „unionismul în RM oscilează între un fel de religie, romantismul
celora cu «inima română», folclor politic provincial şi cinismul agenturii lui
Putin, care utilizează frica faţă de «Unire», moştenită din URSS, pentru a-şi
promova agentura în structurile-cheie ale RM”15.
Ce trebuie făcut concret, cum trebuie realizată practic unirea, ce putem
face, ce şi cum putem construi împreună cu partea română – aceste întrebări se
discută mai puţin. Ar fi timpul să se treacă la o interpretare şi o abordare mai
raţionale şi pragmatice asupra problemelor legate de Unire. Ar fi necesar de
gândit, de elaborat un program pragmatic, o foaie de parcurs, un plan real de o
parte şi alta, pentru că, în acest moment, pe linia claselor politice de la Bucureşti
şi Chişinău, un plan serios în acest sens, care să ia în consideraţie toate aspectele,
circumstanţele şi condiţiile, inclusiv cele economice, politice, geopolitice, geostra-
tegice etc., nu există şi nu se discută. N-a calculat încă nimeni la modul serios şi
responsabil care ar fi adevăratele costuri ale unei eventuale uniri în actualele
condiţii. Asupra acestui aspect atrage atenţia şi analistul politic de la Chişinău
Oazu Nantoi, în materialul citat mai sus: „Inclusiv nu se cunoaşte atitudinea cetă-
ţenilor României faţă de necesitatea susţinerii unor costuri ale Unirii. Mai ales că
nici n-am auzit de studii serioase privind eventualele costuri ale Unirii, dacă e
vorba despre Unirea între România şi RM în limita frontierelor oficiale”16.
De fapt, în contrazicere cu cele menţionate de Oazu Nantoi, trebuie spus că,
totuşi, în România, s-au făcut anumite calcule referitoare la costurile unirii cu
Republica Moldova – într-adevăr, destul de discutabile. Mai mult decât atât,
putem spune că şi la un anumit nivel oficial se recunoaşte şi se susţine ideea
unirii României cu Moldova. Acest lucru s-a produs, de exemplu, în cadrul eveni-
mentului din 27 martie 2018, şedinţa solemnă a ambelor camere ale Parlamentului
României, Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată celor 100 de ani de la Unirea
Basarabiei cu România, la care oaspeţi de onoare au fost spicherul Parlamentului
Republicii Moldova, Andrian Candu, vicepremierul pentru Eurointegrare, Iurie
Leancă, şi un grup de deputaţi de la Chişinău. Şedinţa respectivă a adoptat
„Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă, România, la 27
martie 1918”, document care a fost calificat drept unul original, destul de corect,
dar totuşi nu cel care a fost aşteptat probabil de multă lume. „Este o declaraţie
simbolică”, a estimat acest document analistul politic de la Chişinău Igor Boţan,
„dedicată, în fond, trecutului. Nu conţine nici o iniţiativă neaşteptată, îndrăzneaţă.

                                                          
14 Oazu Nantoi, „Cum să realizăm «Unirea»?”, https://cotidianul.md/2018/09/ 20/cum-sa-

realizam-unirea (accesat în 10.11.2018).

15 Ibidem.
16 Ibidem.

162
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

Cred că cetăţenii moldoveni şi români, care au participat duminică la manifestaţia

consacrată celor 100 de ani de la unire au fost dezamăgiţi”17.
În România au fost calculate costurile unirii cu Republica Moldova. Încă din
anul 2006, când preşedintele Traian Băsescu a propus ca Republica Moldova să
intre în UE împreună cu România, renunţând la Transnistria, ziarul românesc
Cotidianul a publicat calculele experţilor. Reieşea că unirea ar costa nu mai puţin
de 30-35 de miliarde de euro, iar în primii cinci ani Bucureştiul va trebui să
cheltuiască anual nu mai puţin de 5% din PIB. „Este prea mult, comparativ cu
posibilităţile noastre şi foarte posibil că vom destabiliza economia”, declara pe
atunci ministrul român al Finanţelor Sebastian Vlădescu. Un alt studiu, efectuat în
anul 2014 de Fondul Universităţii Mării Negre al Academiei Române, a arătat că
numai pentru egalizarea pensiilor celor 670 de mii de pensionari moldoveni va
trebui prevăzut în buget nu mai puţin de un miliard de euro, iar alte 550 de
milioane, pentru egalizarea salariilor bugetarilor români şi moldoveni. În plus,
calculele au arătat că, după unirea României cu Republica Moldova, PIB-ul pe cap
de locuitor se va reduce de la 6.800 la 5.700 euro. Conform altor date publicate pe
romanialibera.ro în anul 2017, pentru „a apropia nivelul economiei basarabene de
cel al Patriei-mamă, România va trebui să investească în Basarabia 180 de
miliarde de euro”. Iar conform publicaţiilor din anul curent, pe parcursul a 20 de
ani, România va trebui să aloce anual nu mai puţin de 9 miliarde de dolari, în
scopul nivelării economiilor. Evident, se face concluzia că, de una singură,
România nu va putea suporta asemenea cheltuieli. De aceea, experţii români
speră să fie susţinuţi din fonduri europene18.
Aşadar, părerile sunt împărţite. În plus, credem că, uneori, evaluările
costurilor sunt prezentate într-o manieră exagerată. Totuşi, la modul general, în
anumite discuţii se estimează că aceste costuri n-ar fi atât de mari şi nu ar
constitui o problemă, dat fiind că Republica Moldova nu este o ţară atât de mare,
iar România este membră a UE şi, în cazul punerii în aplicare a unui proiect de
unificare, am putea beneficia de suportul structurilor europene. Poate ar fi aşa,
dar aceste probleme, proiecte şi variante ar trebui puse inclusiv la nivelul Uniunii
Europene, mai ales atunci când se discută sau se negociază anumite situaţii legate
de integrarea sau perspectiva europeană a Republicii Moldova, cum au fost şi
negocierile privind semnarea Acordului de Asociere RM-UE. Şi încă un aspect,
poate cel mai important: fără anumite costuri, probabil că această mare problemă
nu va putea fi rezolvată. Dar în prim-plan credem ar trebui să fie pusă ideea
naţională, cauza noastră comună de întregire a neamului, pentru care s-ar merita
anumite sacrificii.

                                                          
17 Xenia Florea, „România, pregătită de unire. Urmează răspunsul Moldovei”,

https://noi.md/politica/romania-pregatita-de-unire-urmeaza-raspunsul-moldovei (accesat
în 10.11.2018).
18 Ibidem.

163
 Grigore Vasilescu, Cristina Morari

De fapt, ceea ce am vrea să accentuăm în partea de încheiere este că, aşa

cum în raport cu Uniunea Europeană integrarea noastră europeană are în vedere
orice se produce (chiar la nivel oficial se recunoaşte că suntem în etapa integrării
economice şi a asocierii politice), la fel şi în raport cu România unificarea se pro-
duce pe mai multe planuri, segmente şi filiere, în primul rând pe plan cultural,
spiritual, educaţional, civilizaţional, ştiinţific etc. Deja creăm împreună mai multe
spaţii comune şi avem inclusiv proiecte în domeniile economic şi de infra-
structură. Pe plan politic se organizează şedinţe comune ale guvernelor de la
Bucureşti şi Chişinău, la care se discută diferite probleme de interes comun şi se
iau decizii importante în diverse domenii. Procesele acestea se vor desfăşura şi în
continuare şi, eventual, se vor amplifica. Sunt necesare discuţii la nivel politic,
sub ce formă poate fi realizată Unirea, care ar putea fi structura unui stat unificat,
cum trebuie lichidate definitiv frontierele pe care încă le mai avem şi care ne
despart. Aceste probleme şi multe altele referitoare la unificare trebuie discutate
şi negociate, inclusiv cu participarea obligatorie a structurilor europene, dacă
acestea sunt cointeresate şi au în vedere acest subiect. Pentru că nu putem noi,
Republica Moldova, să ne integrăm, să aderăm la Uniunea Europeană, să ne unim
fără unirea cu România. Pentru că nu putem să aderăm şi să ne unim cu UE prin
Vladivostok, ci numai prin Bucureşti!
Totuşi, rămân multe probleme cu unificarea, inclusiv cea europeană. Cea
mai mare şi cea mai complicată este următoarea: ce poate şi ce nu poate fi
unificat în Europa? Pentru că unificarea nu poate fi totală! Unificarea nu
înseamnă contopire, nu înseamnă asimilare, aşa cum era în fosta Uniune
Sovietică. Unificarea nu înseamnă nici omogenizare. Rămân diversităţile, marile
diversităţi europene. Statele membre ale Uniunii, cedându-şi o parte din
suveranitate în favoarea instituţiilor europene, rămân totuşi independente şi
suverane. Se păstrează identităţile, cele naţionale îndeosebi. Din acest punct de
vedere, este necesară individualizarea, mai ales cea cultural-civilizaţională. Se are
în vedere individualizarea atât la nivel mare, european, cât şi la nivel mai jos,
regional, local etc. Aceasta pentru că şi la nivelul statelor există în interiorul lor
diferenţieri, individualizări. Este foarte important de avut în vedere, când vorbim
despre unificare, contextul respectării principiului fundamental european al
unităţii în diversitate. În România, spre exemplu, în același timp cu unitatea de
pretutindeni a românilor de neam, de limbă, de anumite tradiţii, obiceiuri etc.,
există şi o importantă diferenţiere şi individualizare identitară la nivelul celor cel
puţin opt regiuni de azi sau al celor zece provincii tradiţionale existente la etapa
Marii Uniri (Dobrogea, Banatul, Crişana, Moldova, Basarabia, Muntenia,
Transilvania, Maramureşul, Ardealul, Bucovina), unele din acestea depăşind
hotarele României de azi şi aparţinând în parte unor state vecine. În plus, există o
diferenţiere la un nivel şi mai local, cel al aşa-numitelor Ţări, cum ar fi Ţara
Bihariei, Ţara Buzăului, Ţara Codrului, Ţara Dornelor, Ţara Făgăraşului,
denumită şi Ţara Oltului, Ţara Mocanilor, Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Ţara

164
 Integrarea europeană, aderarea la UE şi Unirea

Severinului sau a Mărginimilor, cum ar fi Mărginimea Sibiului, sau al unor

diferite ţinuturi, cum ar fi Ţinutul Secuiesc etc. În cazul unei eventuale unificări
româneşti, în contextul de azi, al unificării europene, este foarte important să
stabilim ce putem uni, ce nu putem, ce este necesar şi important de păstrat, de
individualizat, în raport cu ce etc. Aceste şi alte întrebări şi probleme ale unificării
româneşti necesită a fi discutate, cercetate şi soluţionate.

Bibliografie
***, „Tiraspol: Problema unirii Moldovei cu România poate fi soluţionată uşor şi rapid”,
https://stiri.md/article/politica/tiraspol-problema-unirii-moldovei-cu-romania-poate-fi-sol
utionata-usor-si-rapid (accesat în 10.11.2018).
***, Concluziile Consiliului privind Republica Moldova, comunicat de presă, 15.02.2016, http://
infoeuropa.md/files/concluziile-consiliului-ue-privind-republica-moldova.pdf (accesat în
02.03.2016).
Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Dicţionar explicativ trilingv al Uniunii Europene, Polirom,
Iaşi, 2009.
Cini, Michelle, European Union Politics, Oxford University Press, New York, 2007.
Florea, Xenia, „România, pregătită de unire. Urmează răspunsul Moldovei”,
https://noi.md/politica/romania-pregatita-de-unire-urmeaza-raspunsul-moldovei (accesat
în 10.11.2018).
Groza, Iulian et al., Planul Naţional de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere
Republica Moldova – UE PNAIAA II (2017-2019), IPRE, 2018.
Juc, Victor, „Opţiunea de integrare europeană a Republicii Moldova prin prisma
interesului naţional”, Revista Naţională de Drept, nr. 3, Bacău, 2010, pp. 105-121.
Marga, Andrei, Filosofia unificării europene, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene,
Cluj-Napoca, 2001.
Nantoi, Oazu, „Cum să realizăm «Unirea»?”, https://cotidianul.md/ 2018/09/20/
cum-sa-realizam-unirea (accesat în 9.11.2018).
Scarlat, George, „Gogoaşa «integrării» europene a Moldovei”, Timpul, 6 octombrie 2009.
Stratulat, Diana; Burian, Alexandru, „Unele aspecte privind procesele de integrare
europeană”, Legea şi Viaţa, 2005, nr. 9, pp. 4-10.

165
 

Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova

(Geo)Political Orientations of the Republic
of Moldova’ Population

Natalia Putină1

Abstract:
Since independence of Republic of Moldova, both political forces, leaderships and
parties, as well as the population is divided between foreign policy vector – East or
West. The signing of the EU-Moldova Association AgreementMoldovan
Government generates serious consequences in economic and political relations
with the Russian Federation. But also was re-launched the Vest-East rhetoric
dilemma between political parties on the one hand, as well as an increase in the
division of the geopolitical guidelines across society.
A special role in the analysis of this topic will also be given to the positioning of
the national minority in the definition of geopolitical orientations at the level of
society and the identity cleavages that influence this process. The article will focus
on the role of the patron states and the levers used by them in maintaining
cleavages between different political and social actors. It’s known that Moscow is a
Patron-state for ethnics segment of population from former Soviet republics, and
utilizes these affinity relationships as a tool to pressure governments of post-
Soviet states.
Ather goal of this paper is to undertake an objective of the complexity of
Moldova’s geopolitical aspirations, pointing on the role and behavior approach of
national minorities in this way; underling the potential security concern risks for
Moldova in such areas that Transnistria and Gagauzia. Also we will analyze the
measures promoted by Chişinău to prevent new challenges in this aspect, and to
promote pro-European aspiration among the population of Republic of Moldova in
general, but also among persons belonging to national minorities, in particular.
Keywords: geopolitical perceptions, ethnical cleavage, language cleavage, East-West
orientation, panromanism, statehood.

                                                          
1 Natalia Putină este doctor în știinţe politice, lector universitar, prodecan al Facultăţii
de Relaţii Internaţionale, Știinţe Politice și Administrative, cercetător știinţific superior
în cadrul Laboratorului Știinţific „Sociologia Politicii”, Universitatea de Stat din
Moldova. A susţinut teza de doctorat cu titlul UTA Găgăuzia (Gagauz Yeri) în contextul
procesului politic din Republica Moldova: general și particular în 2012, în cadrul
Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Știinţe Politice și Administrative a Universităţii de
Stat din Moldova. Domenii de interes știinţific: minorităţi etnice, procese migraţionale
și relaţiile cu diaspora, procese politice și electorale.
167
 Natalia Putină

De la independenţa Republicii Moldova, atât forţele politice, guvernanţii şi

partidele, cât şi cetăţenii au opinii împărţite privind vectorul de politică externă
pe care ar trebui să-l parcurgă Republica Moldova în definirea statalităţii, a mode-
lului de dezvoltare şi a instrumentelor politice pentru atingerea acestor obiective.
O caracteristică esenţială a procesului politic şi electoral din Republica Moldova
este oscilarea strategiei de politică externă între Vest şi Est, formatul de relaţii
externe pe care ar trebui să-l aibă Republica Moldova cu Uniunea Europeană,
Rusia şi România.
Un rol deosebit în analiza acestui subiect va fi acordat şi poziţionării mino-
rităţilor naţionale în definirea orientărilor geopolitice la nivelul societăţii şi a
clivajelor de identitate care influenţează acest proces. Subiectul respectiv poate fi
analizat în contextul rolului statelor patronale şi al pârghiilor utilizate de acestea
în menţinerea delimitărilor între diferiţi actori politici şi sociali. Se ştie că Rusia
este un stat-patron pentru etnicii populaţiei din fostele republici sovietice şi folo-
seşte aceste relaţii de afinitate drept un instrument de presiune asupra guvernelor
statelor post-sovietice.
O altă perspectivă de analiză a complexităţii aspiraţiilor geopolitice ale
Republicii Moldova este aspectul ce ţine de însuşi rolul şi comportamentul mino-
rităţilor naţionale, subliniind potenţialele riscuri de stabilitate pentru Moldova în
zonele în care există aspiraţii de autodeterminare externă şi separatism. De ase-
menea, vom analiza măsurile promovate de Chişinău pentru a preveni noi pro-
vocări în acest sens şi pentru a promova aspiraţia proeuropeană în rândul
populaţiei Republicii Moldova în general, dar şi în rândul persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale în special.
Caracteristica referitoare la orientarea externă este expresia faptului că,
de-a lungul existenţei Republicii Moldova în calitate de stat independent,
problema supravieţuirii ca stat sau a dispariţiei acestuia a fost una dintre dilemele
fundamentale. În lupta pentru putere, partidele şi politicienii au încercat cu perse-
verenţă notorie să utilizeze diferite mesaje geopolitice pentru a asigura susţinerea
electorală a diferitelor grupuri-ţintă, fie că e vorba despre filoromâni, filoruşi,
proeuropeni, nostalgici sovietici, moldovenişti sau minorităţi naţionale. Opţiunile
electorale ale acestora sunt, la fel, influenţate de clivajul geopolitic.
În Republica Moldova, minorităţile naţionale, a căror cotă a variat de la
36%, 22% la 19,4% din populaţia ţării de-a lungul timpului (principalele grupuri de
minorităţi sunt cele rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară etc.)2, au avut un impact
considerabil în susţinerea unor partide politice care exploatau clivajul geopolitic,
ele reprezentând un electorat cu relaţii la Moscova, Kiev, Ankara sau Sofia3. Fiind
un segment electoral mai puţin fragmentat decât moldovenii, fără crize de identi-
tate, minorităţile naţionale au devenit apanajul partidelor politice multietnice, cu
                                                          
2 Proporţia minorităţilor naţionale în raport cu grupul etnic majoritar, conform datelor
recensămintelor din 1989, 2004, 2014, realizate în Republica Moldova.
3 Iulian Fruntașu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-2012, Editura Cartier, Chișinău, 2002.
168
 Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova

mesaje pro-estice, şi au fost mai uşor de înregimentat într-un spectru politic de

stânga, nu atât din punct de vedere ideologic, cât geopolitic. Preţul unei asemenea
particularităţi de comportament politic şi electoral a favorizat şi mai mult
consolidarea dependenţei de Moscova.
Problema orientării vectorului politicii externe a statului moldovenesc a
revenit în prim-plan în anii 1993-1994, după ce a trecut euforia democratizării şi
renaşterii naţionale. Partidele politice s-au angajat într-o competiţie de con-
vingere a populaţiei Republicii Moldova cu privire la care ar fi partenerul
strategic mai puţin dezirabil al statului. Evoluţia relaţiilor externe a fost una
alternantă, perindând de la Est la Vest, în dependenţă de mesajele electorale ale
partidelor politice importante şi capacitatea lor de a obţine un suport consistent.
Semnarea acordului de asociere Uniunea Europeană – Moldova a generat
consecinţe grave în relaţiile economice şi politice cu Federaţia Rusă. De ase-
menea, a fost relansată dilema retorică Vest-Est între partidele politice, pe de o
parte, precum şi o creştere a divizării orientărilor geopolitice din întreaga
societate, în special în campania electorală prezidenţială din 2016.
Analiştii politici care urmăresc dezvoltarea sistemului de partide din
Moldova considerau, de regulă, că partidele pro-CSI/Uniunea Euro-Asiatică sunt
de stânga, iar partidele pro-vectorul european sunt de dreapta. Din considerentele
menţionate, poate fi înţeleasă tratarea într-o manieră peiorativă a partidelor din
Republica Moldova drept partide geopolitice, şi nu politice. În acest sens, se poate
afirma că, în mod constant, a fost cultivat mitul despre incapacitatea de a se
consolida în calitate de stat independent, de aceea urmând ca Republica Moldova
să aibă următoarele opţiuni:
– să se unească cu România – proiectul unionist de la început anilor ’90,
reanimat în ultima perioadă de unele partide, precum Partidul Liberal (în special
în campania electorală prezidenţială din 2016), Partidul Unităţii Naţionale,
cooptându-l pe Traian Băsescu în calitate de preşedinte de onoare;
– să se integreze profund în structurile CSI (1994-2000), inclusiv să adere la
Uniunea Rusia-Belarus (2001-2002), iar în acest moment la Uniunea Vamală
Euro-Asiatică (vectorul estic);
– să meargă pe calea integrării europene, idee dominantă, de compromis,
din 2003 până în acest moment4.
Clivajul geopolitic este conectat profund la clivajul teritorial, care se mani-
festă pe trei dimensiuni de bază: unionism, statalism, separatism. Curentul
unionist este în profund antagonism cu adepţii statalismului moldovenesc şi ex-
ploatat drept argumentare a separatismului transnistrean şi din regiunea de sud
(autonomia Găgăuziei), argumentând că Republica Moldova nu este un stat
consolidat, aflându-se sub iminenţa unui proces de unire cu România.
                                                          
4 Igor Boţan, „Mulţi chemaţi, puţini aleși… Categorii de partide în competiţia electorală”,
10 octombrie 2010, http://www.e-democracy.md/monitoring/politics/comments/many-
called-few-chosen (accesat în 30.11.2018)
169
 Natalia Putină

Studiile asupra procesului electoral au demonstrat că formarea deciziei de

vot a alegătorilor este influenţată în mare măsură de apartenenţa persoanei la
unele grupuri sociale mari, în particular la grupurile etnice. În acelaşi timp, cu cât
minorităţile etnice se integrează mai greu în statul de referinţă, cu atât mai mult
factorul etnic este mai pronunţat. Ruşii, spre exemplu, se caracterizează printr-un
grad şi o capacitate destul de reduse de integrare într-un stat străin, în virtutea
faptului că se consideră o naţiune puternică şi în virtutea mentalităţii lor
imperiale5.
Pentru Republica Moldova, manifestarea fenomenului votului „etnic” sau
„geopolitic”, în general, este determinată de imaginea partidelor politice în rân-
durile electoratului, deoarece multe dintre partidele moldoveneşti au neglijat
anumite grupuri etnice drept potenţiali alegători. Dacă e să facem o clasificare a
partidelor politice, putem afirma că, din punctul de vedere al varietăţii
grupurilor-ţintă (în cazul nostru, grupurile-ţintă sunt grupurile etnice), distingem:
– partide etnice (care segmentează electoratul după principiul etnic, adică
partide ale minorităţilor);
– partide politice inclusive sau multietnice (care încearcă să includă în
programele lor politice probleme-cheie ale minorităţilor, cum este cazul PCRM şi
PSRM, Partidul ŞOR);
– partide noninclusive (care resping prin mesajul lor politic afecţiunea
alolingvilor, cum sunt partidele pan-româniste în Republica Moldova şi cum este
cazul unor partide precum PNL, PL, PPCD, mai nou, PUN).
Problema factorului extern asupra alegerilor din localităţile compact
populate de minorităţi naţionale se profilează de mult. Cel mai evident şi mai uşor
de observat este în cazul autonomiei Găgăuziei. Factorul geopolitic, element
central de persuadare, iar uneori şi de manipulare a alegătorului, se manifestă în
această regiune nu doar la nivelul alegerilor naţionale, dar şi în cadrul alegerilor
autorităţilor propriu-zise ale autonomiei teritoriale (alegerile Guvernatorului şi
Adunării Populare). Vizitele oficiale la Moscova, semnarea de acorduri de coope-
rare, primirea de ajutoare din partea Rusiei, exprimarea susţinerii faţă de anumiţi
candidaţi ai curselor electorale le conferă automat un avantaj important. La
alegerile din Găgăuzia, platformele electorale ale concurenţilor reprezintă puncte
de referinţă foarte importante cu privire la atitudinea faţă de Rusia. În campaniile
electorale din regiune, între principalii candidaţi se dau adevărate bătălii pentru a
convinge electoratul că elitele ruseşti, dar şi importante instituţii din Federaţia
Rusă susţin candidaţii respectivi.
Pentru a explica în continuare importanţa clivajului geopolitic şi a modului
în care sunt formate reprezentările şi opţiunile geopolitice ale cetăţenilor
Republicii Moldova, vom aduce în discuţie teoria clivajelor interconectate, care
explică stabilitatea sau instabilitatea multor democraţii. Aşadar partidele, în lupta
                                                          
5 Natalia Putină, „Fenomenul votului etnic în Republica Moldova (cazul găgăuz)”,
Moldoscopie. Probleme de analiză politică, nr. 2 (LVII), 2012, pp. 138-148.
170
 Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova

lor pentru putere, sunt în situaţia de a se adresa altor categorii de votanţi decât
doar celor care reprezintă sursa lor de bază a suportului electoral6.
Pe parcursul primului deceniu de independenţă, clivajul identitar a fost
unul dintre principalele criterii de poziţionare a forţelor politice din Republica
Moldova. Mai mult chiar, reieşind din istoria politică a statului, putem afirma că,
în prima fază de pluralism politic, problema identităţii etnice a fost punctul de
departajare a forţelor de dreapta de cele de stânga. Dreapta politică era reprezentată
de formaţiuni ce pledau pentru ideea românismului, iar stânga era reprezentată de
cei care activau sub lozinci antiromâneşti, antiunioniste şi insistau asupra unui
moldovenism exacerbat. Ulterior, dilema în cauză a fost scoasă din prim-planul
vieţii politice, însă ea continuă să rămână un subiect de discuţie destul de actual şi
emotiv7.
Adepţii românismului consideră Republica Moldova un al doilea stat
românesc, insistând asupra identităţii „româneşti” a populaţiei băştinaşe. Promotorii
şi părtaşii conceptului moldovenismului insistă asupra unor diferenţe fundamentale
dintre români şi moldoveni şi susţin concepţia „naţiunii moldoveneşti”8. Clivajul
identitar este interconectat cu clivajul lingvistic ce departajează cetăţenii
Republicii Moldova în vorbitori de limbă rusă versus vorbitori de limbă română,
precum şi cu clivajul axat pe denumirea corectă a limbii oficiale: limbă română
sau limbă moldovenească?
Clivajul identitar este unul care a marcat şi zădărnicit procesul de creare a
statului (state-building) Republica Moldova. O trăsătură specifică a creării noului
stat, în comparaţie cu alte state generate de colapsul sovietic, este procesul de
„tranziţie cvadruplă”, democratizare, liberalizare economică, state-building şi
nation-bulding, pe care trebuia să le realizeze ca obiective de bază. Ultima etapă,
cea de construire a naţiunii (state-building), este una strict caracteristică
Republicii Moldova. Construirea „naţiunii moldoveneşti” (nation-building) a fost
una dintre cele mai mari provocări pentru putere, dar şi pentru cetăţeni. Clivajul
identitar, lingvistic, precum şi pluralismul etnic a făcut ca etnicitatea să devină un
instrument de afirmare, de protejare sau renegociere a statutului grupurilor
etnice, dar şi un instrument politic al puterii şi partidelor pentru a-şi configura
mai uşor bazinul de susţinători. În acest context, analizăm un alt clivaj la nivelul
populaţiei Republicii Moldova, cel etnocentric. Atât la nivelul minorităţilor
                                                          
6 Frank Bealey, The Blackwell Dictionary of Political Science, Blackwell Publishers Inc.,
Oxford, Masachussets, 1999, pp. 61-62.
7 Oleh Protsyk, Igor Bucătaru, Andrei Volentir, Competiția partidelor în Moldova.
Ideologie, organizare internă, abordarea conflictelor etno-teritoriale, CEP USM, Chișinău,
2007, pp. 100-101.
8 Julien Danero Iglesias, „Integrarea minorităţilor în discursul politic din Republica
Moldova”, Polis, nr. 2, 2013, http://revistapolis.ro/integrarea-minoritatilor-in-discursul-
politic-din-republica-moldova-integration-of-minorities-in-the-public-discourse-from-
republic-of-moldova (accesat în 1.11.2018).
171
 Natalia Putină

naţionale, cât şi în cazul grupului etnic majoritar, prevalează identitatea etnică

asupra identităţii civice.
Conform recensământului din 2014, în Republica Moldova trăiesc, pe lângă
moldoveni/români (73,7%, respectiv 6,9%), ucraineni (6,5%), ruşi (4%), găgăuzi
(4,5%) şi bulgari (1,8%), care constituie în acest moment 19,4% din populaţie9.
Aceste minorităţi trăiesc astăzi într-un stat care poate fi considerat „naţionali-
zant”, după conceptul lui Rogers Brubaker, un stat în care autorităţile încearcă să
edifice un stat-naţiune după modelul clasic al secolului al XIX-lea. După destră-
marea Uniunii Sovietice, autorităţile noului stat independent au reluat viziunea
sovietică asupra naţiunii, denumită „moldovenism”, şi au pus în practică o
politică naţională în care se insistă asupra unei naţiuni şi a unui popor moldo-
veneşti distincte. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi
Vladimir Voronin, liderul partidului şi preşedintele republicii între 2001 şi 2009,
au revigorat acest moldovenism şi au dat dovadă, după părerea lui Luke March,
de „o strategie consistentă”, cu care partidul urmărea să devină un Moldovan
nation-builder, punând accentul pe depăşirea diviziunilor etnice şi apărarea
statalităţii şi integrităţii teritoriale10.
Făcând trimitere la teoria lui Linz privind strategiile de nation-building,
utilizate de diferite state în raport cu minorităţile naţionale care locuiesc pe
teritoriile lor, autorul sintetizează patru tipuri de strategii care au existat în
practica politică: strategia purificării, strategia izolării, strategia asimilării şi
strategia echilibrului11. Republica Moldova a încercat să-şi axeze politica etnică pe
strategia echilibrului între toate grupurile etnice, armonizarea relaţiilor
interetnice fiind o sarcină destul de dificil de realizat. Gestionarea pluralismului
etnic a fost de o manieră laissez-faire, tactica non-intervenţiei privind integrarea
minorităţilor fiind îmbinată cu politica etnică permisivă, deseori criticată de
partenerii externi.
Astfel, construirea naţiunii statului Republica Moldova s-a bazat la modul
general pe două modele:
– modelul civic de naţiune (moldovenismul), bazat pe voinţa şi consensul
tuturor cetăţenilor şi diferit de naţiunea română, românii fiind consideraţi o
„minoritate” în RM;

                                                          
9 Rezultatele Recensământului Populaţiei și al Locuinţelor 2014 (RPL2014), accesibil
online http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=479 (accesat în 29.11. 2018).
10 Julien Danero Iglesias, „Integrarea minorităţilor în discursul politic din Republica

Moldova”, Polis, nr. 2, 2013, accesibil online http://revistapolis.ro/integrarea-

minoritatilor-in-discursul-politic-din-republica-moldova-integration-of-minorities-in-the-
public-discourse-from-republic-of-moldova (accesat în 1.11.2018).
11 Juan J. Linz, „State building and nation building”, European Review, vol. 1, issue 4,

October 1993, pp. 355-369.

172
 Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova

– modelul etnic de naţiune (românismul), concepţie promovată iniţial de

partidele anticomuniste (dreapta, dreapta extremă), ulterior de unele partide pro-
europene, un model etnic de naţiune, care nu lasă loc pentru minorităţi12.
Românismul vizează mai mult recunoaşterea afinităţii istorice, culturale şi
lingvistice şi unităţii poporului român, nu neapărat manifestat şi prin dorinţe de
realizare a unirii cu România.

Orientările geopolitice ale cetăţenilor Republicii Moldova sunt influenţate

şi de alţi doi factori importanţi. În primă instanţă, punem în evidenţă clivajul
Bisericii Ortodoxe manifestat prin crearea Bisericii Bicefale a Mitropoliei
Basarabiei şi a Mitropoliei Moldovei, prima cu relaţii la Bucureşti, cealaltă cu
patronajul Patriarhiei de la Moscova. Partidele filoruse au beneficiat de avantajul
influenţei Mitropoliei Moldovei asupra populaţiei şi a utilizării imaginii Bisericii
în campaniile electorale.
Reprezentările identitare şi geopolitice ale cetăţenilor Republicii Moldova
au rămas profund afectate de trecutul sovietic. Procesul de „de-sovietizare” nu s-a
produs. Dacă e să facem referinţă la datele oferite de cercetările sociologice13,
chiar şi după mai bine de 25 de ani de independenţă, sentimentul de „nostalgie
sovietică” se resimte la nivelul persoanelor care au trăit în URSS şi care au reuşit
să transmită un sentiment de simpatizare a acelui regim în rândul populaţiei
tinere (persoane care au fost născute după destrămarea URSS).

Concluzii şi recomandări
Discursul politic al partidelor politice din Republica Moldova a ţinut de-a
lungul timpului să accentueze relaţia dintre bunăstare, prosperitate şi securitate
în strânsă corelaţie cu factorul geopolitic. Diminuarea impactului votului etnic ar
putea avea loc drept urmare a renunţării retoricii axate pe clivajele existente la
nivelul societăţii în Republica Moldova, analizate în prezenta lucrare, supradozată
şi utilizată excesiv în campaniile electorale. De multe ori, efectul acestor mesaje
este mai degrabă unul peiorativ (duce la sentimente agresive şi tensionate în rela-
ţiile interetnice), decât cumulativ (capital politic pentru concurenţii electorali).
Un rol nu mai puţin important în formarea deciziei de vot îl au mijloacele
de informare în masă. Necunoaşterea limbii de stat este un impediment a priori în
utilizarea surselor de informare autohtone pentru cetăţenii ce aparţin mino-
rităţilor etnice. De cele mai multe ori, minorităţile explorează mass-media
(internet, presă, televiziune, radio) de sorginte rusească. Abordarea acestor surse
externe a evenimentelor din republică este deseori una părtinitoare, distorsionată
şi cu caracter preponderent ideologic pro-estic, pro-rusesc. Scopul lor primar este

                                                          
12 Julien Danero Iglesias, op. cit.
13 Barometrul Opiniei Publice, octombrie 2016, IPP, accesibil online la http://ipp.md/old/

libview.php?l=ro&idc=156&id=804 (accesat în 29.11.2018).

173
 Natalia Putină

unul de dezinformare. Iată de ce minorităţile naţionale ce utilizează mass-media

externă ca sursă principală de informare percep diferit şi din exterior realităţile
din Republica Moldova.
Factorul geopolitic va rămâne unul important pentru scrutinul din
februarie 2019, dar va fi îmbinat cu mesaje sociale, anti-sărăcie, anti-guverna-
mentale, anti-oligarhice, anti-corupţie, adresate atât cetăţenilor care locuiesc în
ţară, cât şi celor din diaspora. Lipsa unor programe politice convingătoare şi
realiste stimulează angajarea partidelor în competiţia electorală prin mesaje
populiste, etnocentrice şi geopolitice.

Figura nr. 1. Orientările geopolitice ale cetăţenilor RM în baza clivajului Vest-Est14

                                                          
14
Barometrul Opiniei Publice, mai 2018, IPP, accesibil online la http://ipp.md/2018-
05/barometrul-opiniei-publice-mai-2018 (accesat în 29.11.2018).
174
 Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova

Tabel nr. 1. Opţiunile cetăţenilor Republicii Moldova cu privire la trecutul comunist15

(distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Ce atitudine aveţi faţă de fostul regim comunist
de până în 1990?)

Tabel nr. 2. Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Dacă duminica viitoare ar avea loc un
referendum pentru ca RM să redevină iarăşi parte componentă a URSS, aţi vota pentru
sau împotrivă?

                                                          
15 Barometrul Opiniei Publice, octombrie 2016, IPP, accesibil online la http://ipp.md/old/

libview.php?l=ro&idc=156&id=804 (accesat în 20.11.2018).

175
 Natalia Putină

Tabel nr. 3. Reprezentările cetăţenilor RM cu privire la clivajul lingvistic16

Distribuţia răspunsurilor la întrebarea: Cum credeţi că ar trebui oficial să se numească
limba de stat a RM: moldovenească sau română?

Bibliografie
***, Barometrul Opiniei Publice, mai 2018, IPP, accesibil online la
http://ipp.md/2018-05/barometrul-opiniei-publice-mai-2018 (accesat în 29.11.2018).
***, Barometrul Opiniei Publice, octombrie 2016, IPP, accesibil online la
http://ipp.md/old/libview.php?l=ro&idc=156&id=804 (accesat în 29.11.2018).
***, Rezultatele Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2014 (RPL2014), accesibil
online http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=479 (accesat în 29.11. 2018).
Bealy, Franc, The Blackwell Dictionary of Political Science, Blackwell Publishers Inc.,
Oxford, Masachussets, 1999, pp. 61-62.
Boţan, Igor, „Mulţi chemaţi, puţini aleşi… Categorii de partide în competiţia electorală”, 10
octombrie 2010, accesibil online http://www.e-democracy.md/monitoring/politics/comments/
many-called-few-chosen (accesat în 30.11.2018).
Fruntaşu, Iulian, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812-2012, Editura Cartier, Chişinău, 2002.
Iglesias, Julien Danero, „Integrarea minorităţilor în discursul politic din Republica Moldova”,
Polis, nr. 2, 2013, accesibil online http://revistapolis.ro/integrarea-minoritatilor-in-discursul-
politic-din-republica-moldova-integration-of-minorities-in-the-public-discourse-from-rep
ublic-of-moldova (accesat în 1.11.2018).
Linz, Juan J., „State building and nation building”, European Review, vol. 1, Issue 4,
October 1993, pp. 355-369.

                                                          
16 Barometrul Opiniei Publice, octombrie 2016, IPP, accesibil online la
http://ipp.md/old/libview.php?l=ro&idc=156&id=804 (accesat în 20.11.2018).
176
 Orientările (geo)politice ale populaţiei Republicii Moldova

Protsyk, Oleh; Bucătaru, Igor; Volentir, Andrei, Competiţia partidelor în Moldova.

Ideologie, organizare internă, abordarea conflictelor etno-teritoriale, CEP USM, Chişinău,
2007, pp. 100-101.
Putină, Natalia, „Fenomenul votului etnic în Republica Moldova (cazul găgăuz)”,
Moldoscopie. Probleme de analiză politică, nr. 2 (LVII), 2012, pp. 138-148.
 

177
 

Studiu de caz privind impactul Acordului de Asociere UE-RM asupra

reformei sistemului de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă
Case study on the impact of the EU-RM Association Agreement
on the reform of pension insurance system for retirement

Ina Odinokaia1

Abstract:
The key objective of the reform of the pension insurance system inspired by the
EU-Moldova Association Agreement and enshrined in the Republic of Moldova
National Development Strategy Moldova 2020 is the establishment of a fair and
sustainable pension system.
Poor demographic situation, mass emigration of the population, increasing the
contribution rates in the public social insurance system, the existence of privileged
pensions, the small amount of pensions granted to the elderly, the unsustainability
of the long-term pension system are just a few factors that have conditioned the
need to reform the pension system.
The current pension system is based on the principle of generational solidarity,
and pensions are paid from social security contributions that are borne by young
generations. In the last years, the pension fund base has been reduced as a result of
production decrease, which has negatively influenced the possibility of ensuring
decent pensions for retired persons and the pension system now represents the
payment of relatively small sums of money to a rather big number of persons.
Reforms of the pension system, performed in 1998 and 2016, have resulted with the
increase standard of the retirement age and extension of the contributory period,
introduction of new pension calculating formula, etc. However, today, it is
necessary to conduct an objective of assessment of the national pension system, a
                                                          
1 Ina Odinokaia este conf. univ. dr. la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
Studii doctorale la Universitatea Stat din Moldova (Chișinău), cu tema Locul și rolul
dreptului protecției sociale în sistemul de drept al Republicii Moldova. Domenii de
interes: drepturile omului, sistemul de protecţie socială, sistemul de învăţământ
superior etc. Publicaţii recente: „Analiza teoretico-practică a coraportului dintre
conceptele stagiu de cotizare și vechime în muncă”, în Materialele conferinței
internaționale „Promovarea valorilor sociale în contextul integrării europene, Editura
Lira, Chișinău, 2018, pp. 172-176; „Проблемы дифференциации социального права
и права социального обеспечения”, în Materialele conferinței internaționale
științifico-practice „Particularitățile adaptării legislației Republicii Moldova și a Ucrainei
la legislația Uniunii Europene”, Editura Iulian, Chișinău, 2018, pp. 227-234;
„Теоретические аспекты проблемы кодификации права социального
обеспечения в Республике Молдова”, în Anuarul Catedrei de științe socioumane și
asistență socială, Bălţi, 2017, pp. 136-140.
179
 Ina Odinokaia

benchmark analysis of the pension insurance system in economically

well-developed countries, as well as in the countries that have gone transition
from centralized economy to a market based economy.
Although some changes have been made in the field, however, the social inequities
in establishing the retirement age have been kept, which imposed the Moldova`s
Government to set its long-term objective to equating to 2034 the retirement age
for all categories of employees.
The present study is an analysis of legislative changes in the field of pension
system in terms of their impact on the standard of living of retired persons, as well
as the requirements imposed by the EU-Moldova Association Agreement.
Keywords: sustainability, public pension system, number of pensioners, social
security contributions, average pension, retirement pension.

Semnarea şi ratificarea în anul 2014 a Acordului de Asociere între

Republica Moldova şi Uniunea Europeană constituie un pas important spre legi-
ferarea deplină a asocierii politice şi integrării economice a Republicii Moldova cu
Uniunea Europeană, „modelul UE reprezentând cel mai convingător model de
dezvoltare a ţărilor europene care a existat cândva”2.
Cu toate acestea, constatăm că un procent mic al populaţiei susţine cursul
european al Republicii Moldova, fapt confirmat şi de datele prezentate în
Barometrul Opiniei Publice, realizat în lunile aprilie-mai 2018, conform căruia, la
întrebarea „Dacă ar trebui de ales în cadrul unui referendum între aderarea
Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-
Kazahstan)”, opţiunile sunt: pro Uniunea Europeană – 46%; pro Uniunea Vamală
– 34%; indecişi – 14 %; n-ar participa – 6%3.
Analiza datelor denotă o polarizare a societăţii, iar cetăţenii Republicii
Moldova nu şi-au conturat o opţiune clară privind vectorul de politică externă a
statului. Perceperea emoţională şi iraţională rezultă din faptul că cetăţenii îşi
fundamentează convingerile şi eventualele decizii privind Uniunea Europeană nu
prin anumite fapte argumentate, statistici sau realităţi, ci prin prisma unor temeri
de necunoscut.
Reformele sociale implementate în ultimii ani au fost asociate cu apro-
pierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, fără a fi analizate prin prisma
politicilor de austeritate, care condiţionează necesitatea reducerii cheltuielilor
bugetare, optimizarea şi „raţionalizarea” proceselor ce se impun încă din anii ’90.
Angajamentele Republicii Moldova rezultate din cap. IV, titlul IV din
Acordul de Asociere UE-RM sunt centrate pe „ocuparea forţei de muncă, politică
socială şi egalitate de şanse”, fiind menite să consolideze dialogul şi cooperarea
RM-UE în vederea implementării Programului OIM de Ţară privind Munca
                                                          
2 Ion Creangă, Olesea Bostan, Beneficiile Acordului de asociere UE-RM, IDIS, Chișinău,
2005, p. 9.
3 Barometrul Opiniei Publice, aprilie-mai 2018, CIVIS, Chișinău, 2018, p. 81.
180
 Acordul de Asociere UE-RM asupra reformei sistemului de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă

Decentă pentru anii 2016-2020, inclusiv pe segmentul politici şi reforme în dome-

niul protecţiei sociale, incluziune socială etc., contribuind la dezvoltarea durabilă
şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
În acest context, putem reaminti reforma sistemului de pensionare din
2016, care s-a soldat cu modificări esenţiale ale modalităţii de acordare a pensiilor
pentru limită de vârstă, printre care enumerăm creşterea şi egalizarea vârstei
standard de pensionare de la 01.07.2028 (63 de ani) şi a stagiului de cotizare de la
01.07.2024 (34 de ani) atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
O mare parte a populaţiei a raportat toate aceste reforme privind imple-
mentarea prevederilor Acordului de Asociere UE-RM, fără a analiza obiectiv,
constant şi critic pericolele cu care s-a confruntat sistemul solidar de pensii
Pay-As-You-Go (PAYG) din Republica Moldova pe parcursul anilor.
În ultimele două decenii, sistemul de pensionare, devenit nesustenabil, s-a
ales cu fisuri în interior, dând intensitate unui şir de carenţe de sistem şi reflectând
„oglinda” unui şir de procese socio-economice şi demografice care îşi au originea
încă din anii ’90. Acestea au făcut ca sistemul să se ruineze cu paşi mărunţi, în timp
ce alternative de dezvoltare a acestuia nu au fost încă identificate4.
Reforma sistemului de pensionare din anul 2016 a generat un val de
nemulţumiri şi critici în rândul populaţiei, precum şi un şir de frici nefondate
privind perceperea asocierii cu UE, fără a fi trecute în revistă şi analizate
problemele cu care s-a confruntat sistemul de pensii.
O trăsătură distinctivă a sistemului de pensii naţional este fundamentarea
acestuia pe principiul solidarităţii între generaţii, conform căruia contribuţiile
colectate sunt utilizate imediat pentru plata pensiilor. Riscurile generale care se
impun prin aplicarea unui asemenea mecanism redistributiv sunt de ordin econo-
mic, demografic, social şi juridic, iar cele specifice sunt scăderea ratei de ocupare,
fenomenul emigraţiei forţei de muncă şi îmbătrânirea populaţiei, riscuri care
afectează esenţial stabilitatea sistemului.
Pentru a percepe logica asigurării cu pensii din Republica Moldova şi a
demonstra că toate aceste riscuri constituie o provocare a sistemului de pen-
sionare, vom realiza o succintă incursiune istorică asupra evoluţiei sistemului de
pensii naţional.
Periodizarea istorică a dezvoltării sistemului de asigurare cu pensii al
Republicii Moldova poate fi împărţită convenţional în trei etape: prima – până la
01.01.1999 (mai bine zis, până la reformele din sistemul de pensii); a doua – între
01.01.1999 şi 01.07.2017; a treia – începând cu 01.07.2017.
Prima etapă de dezvoltare a sistemului de pensii a început odată cu
adoptarea Legii nr. 438 din 27.12.1990 cu privire la asigurarea cu pensii de stat în
RSSM, denumire modificată în baza Legii nr. 1005 din 02.04.1992 din RSSM în
Republica Moldova.
                                                          
4 Viorica Antonov, Notă analitică privind necesitatea reformei sistemului de pensii din
Republica Moldova: o abordare sistemică, Chișinău, 2016, p. 5.
181
 Ina Odinokaia

În corespundere cu art. 1 şi 2 din legea nominalizată, scopul acesteia a fost

crearea cadrului juridic prin care ar fi asigurat dreptul cetăţenilor, al cetăţenilor
străini şi al persoanelor fără cetăţenie la pensii pentru muncă (pentru limită de
vârstă, de invaliditate, în cazul pierderii întreţinătorului, pentru vechime în
muncă) şi pensii sociale.
Conştientizarea faptului că sistemul de asigurare cu pensii nu corespunde
realităţilor socio-economice a determinat Parlamentul Republicii Moldova să
adopte, prin Hotărârea nr. 141 din 23.09.1998, Strategia reformei sistemului de
asigurare cu pensii al Republicii Moldova. Din cap. II al Strategiei putem evidenţia
principalii factori ce au determinat necesitatea reformei din anii 1998-1999,
printre care enumerăm: nivelul scăzut de asigurare; discordanţa în legislaţie; pre-
siunea asupra populaţiei economic active la asigurarea plăţilor sociale; sistemul
costisitor; recesiunea producţiei; creşterea inflaţiei.
În scopul soluţionării problemelor menţionate, legiuitorul a conturat în art.
1 al cap. III din strategie următoarele obiective: asigurarea unui sprijin material
adecvat la bătrâneţe; asigurarea respectării principiului echităţii sociale; asigu-
rarea transparenţei şi accesibilităţii sistemului de pensii5.
Realizând că numărul pensionarilor este în permanentă creştere, iar
numărul persoanelor încadrate în câmpul muncii este în descreştere, Ministerul
Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a modelat un şir de scenarii de reformare a
sistemului de pensionare:
A) scenariul de bază (zero), care nu prevedea modificări ale sistemului de
asigurare cu pensii;
B) scenariul de bază rectificat, axat pe majorarea pensiei medii de la 40% la
50% din salariul mediu, fără modificări în sistemul de asigurare cu pensii;
C) scenariul întâi, prin care se propunea creşterea vârstei de pensionare, în
baza a două variante:
a) creşterea vârstei de pensionare a bărbaţilor de la 60 la 65 de ani, iar a
femeilor, de la 55 la 60 de ani, cu o frecvenţă de 6 luni pe an;
b) creşterea vârstei de pensionare şi a bărbaţilor, şi a femeilor la 65 de ani,
cu o frecvenţă de 6 luni pe an;
D) scenariul al doilea, fundamentat pe anularea condiţiilor avantajoase de
pensionare, conform Listelor nr. 1, nr. 2 şi nr. 3, precum şi pentru mamele cu
mulţi copii;
E) scenariul al treilea, care presupunea îmbunătăţirea colectării defalcărilor
în Fondul Social de la nivelul real de 70% din anul 1996 la cel de 90% către anul
2007, cu un ritm de creştere anuală de 2,5% începând cu anul 2000;
F) scenariul al patrulea, acceptat de legiuitor, prin care a fost propusă
îmbinarea scenariilor întâi şi al treilea, şi a stat la baza adoptării Legii nr. 156
                                                          
5 Hotărârea pentru aprobarea Strategiei reformei sistemului de asigurare cu pensii din
Republica Moldova, nr. 141 din 23.09.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr. 108 din 03.12.1998.
182
 Acordul de Asociere UE-RM asupra reformei sistemului de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă

14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care a intrat în vigoare

începând cu 01.01.1999.
Din analiza definiţiei legale a pensiei de asigurări sociale de stat, prin care
s-a consfinţit „dreptul bănesc cuvenit asiguratului, corelativ obligaţiilor privind
plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat”6, observăm că începe trecerea de
la sistemul de asigurare cu pensii axat pe modelul Beveridge, care presupune
plata pensiilor din taxe generale colectate, la modelul de finanţare a pensiilor de
tip Bismark, excepţie rămânând pensiile pentru vechime în muncă, acordate în
baza legilor speciale (procurori, judecători, militari etc.) care se achitau şi în
continuare după modelul Beveridge.
Prin implementarea scenariului IV de reformare a sistemului de asigurare
cu pensii, s-a impus iniţial, pentru perioada 01.01.1999-01.01.2008, conform art.
41, creşterea vârstei de pensionare cu 6 luni anual, de la 55 de ani la 60 de ani
pentru femei şi de la 60 de ani la 65 de ani pentru bărbaţi.
De asemenea, în temeiul art. 42, a început creşterea stagiului de cotizare
necesar obţinerii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă de la 26 de ani
pentru bărbaţi şi 22 de ani pentru femei la 35 de ani pentru bărbaţi şi femei,
începând cu 01.01.2008.
Luând în considerare criticile însoţitoare ale asigurării cu pensii pentru
limită de vârstă, condiţionate de nemulţumirile legate de creşterea vârstei de pen-
sionare şi a stagiului de cotizare, reforma sistemului de pensii debutată la
01.01.1999 şi care trebuia să-şi atingă finalitatea la 01.01.2008 a trecut în categoria
„reformă veşnic amânată”, din cauza lipsei unei voinţe politice.
Analizând reforma sistemului de pensii prin prisma teoriei clasice a
clivajelor7, Cornel Ciurea evidenţiază caracterul „pronunţat ideologic” al reformei
de pensii, manifestat, în opinia sa, prin conflicte ideologice transversale „în sensul
clasic al cuvântului, care pun accentul pe clivajul liberali vs. socialişti”, în depen-
denţă de apartenenţa la stânga sau la dreapta economică8. Axându-se pe reperele
valorice eficienţă vs. echitate, expertul evidenţiază lupta constantă între două
orientări diferite cu o abordare polară a chestiunii austerităţii, indicând că, deşi
reforma sistemului de pensionare impune un grad înalt de raţionalizare a mijloa-
celor, totuşi, pentru oponenţii politici, este important procesul, şi nu rezultatul
reformei.

                                                          
6 Art. 1 din Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr. 156-
XIV din 14.10.1998 (modificată), Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 111-113
din 17.12.1998.
7 Teoria clasică a clivajelor formulată în 1967 de Seymour Lipset și Stein Rokkan în lucrarea
Cleavage Structures, Party Systems and Voter Alignments: An Introduction, în care autorii
propun paradigma celor patru clivaje și „transpunerea lor în sisteme de partid”.
8 Cornel Ciurea, Reformele sociale din Republica Moldova: un caz particular – reforma
sistemului de pensii, IDIS „Viitorul”, Chișinău, 2014, p. 6.
183
 Ina Odinokaia

În acest context, menţionăm că reformele sociale reprezintă un factor

important de modelare a comportamentului electoral. Un exemplu elocvent, care
comportă o tentă profund electorală, este aprobarea de către legiuitorul naţional a
Legii nr. 1485 din 22.11.2002, prin care s-a impus stoparea creşterii vârstei de pen-
sionare la 57 de ani pentru femei şi la 62 de ani pentru bărbaţi pentru perioada
01.01.2003-31.12.2007, ceea ce ne determină să credem că urma, începând cu
01.01.2008, creşterea în continuare a vârstei de pensionare, fapt care nu s-a realizat.
Luând în consideraţie că, în parlamentele de legislatură 2001-2005 şi 2005-2009,
majoritatea parlamentară i-a aparţinut Partidului Comunist, aceste modificări le
putem categorisi drept mijloace de modelare a comportamentului electoral al
susţinătorilor acestui partid, fără a lua în calcul caracterul ineluctabil al reformei de
pensionare în scopul evitării unui „colaps al sistemului de pensionare”.
„Aritmetica jocului politic” în care au fost antrenaţi guvernanţii a impul-
sionat, către anul 2012, schimbări rapide şi radicale ale sistemului de pensionare,
care devenise nesustenabil. În opinia mai multor experţi, „pentru a depăşi criza de
sistem, trebuie construit sistemul multipilon, bazat pe diversificarea riscurilor
demografice şi economice”9.
Deşi, în urma reformei din 1998, au fost înregistrate unele progrese,
precum indexarea şi majorarea pensiei, totuşi, în urma studiului Strategiei
Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”: Opt soluţii pentru creşterea economică şi
reducerea sărăciei, aprobată prin Legea nr. 166 din 11.07.201210, constatăm că unul
dintre obiectivele de dezvoltare a ţării este constituirea unui sistem de pensii
echitabil şi sustenabil.
Situaţia demografică precară şi emigrarea în masă a populaţiei Republicii
Moldova sunt factori care s-au reflectat negativ şi asupra sistemului de asigurare
cu pensii. O analiză comparativă a strategiilor 1998 şi 2012 privind sistemul de
pensionare ne scoate în evidenţă aceleaşi provocări, din care enumerăm: pensiile
în cuantum mai mic decât minimul de existenţă; nivelul scăzut al ratei de
înlocuire; numărul mic de contribuabili şi reducerea coraportului între numărul
de contribuabili şi pensionari; îmbătrânirea populaţiei; vârsta de pensionare
diferită; nivelul scăzut al venitului asigurat al contribuabililor; nesustenabilitatea
financiară a sistemului; redistribuirea inechitabilă a mijloacelor financiare;
atractivitatea redusă a sistemului de pensii; fondurile de pensii private facultative
slab dezvoltate şi inexistenţa fondurilor de pensii private obligatorii.
Un alt factor care a impulsionat demararea unei serii de reforme de ordin
politic, economic şi social, printre care şi reforma sistemului de pensii, a fost
                                                          
9 Viorica Antonov, Valeriu Frunzaru, Olga Poalelungi, Spre un sistem sustenabil de pensii
în Republica Moldova, Chișinău, 2012, p. 11.
10 Legea pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2020”, nr. 166 din

11.07.2012, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 245-247 din 11.07.2012,

modificată și completată prin Legea nr. 121 din 03.07.2014, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 293-296 din 03.10.2014.
184
 Acordul de Asociere UE-RM asupra reformei sistemului de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă

ratificarea Acordului de Asociere UE-RM, în baza căruia Republica Moldova s-a

obligat să analizeze evoluţia cadrului legal şi a situaţiei socio-economice din ţară,
precum şi a politicilor promovate în aceste domenii, urmând, conform art. 371 din
Acordul de Asociere UE-RM, să menţină nivelul de protecţie actuală.
În acest context, a debutat etapa a treia de reformare a sistemului de pensii,
impusă prin modificările din 16.12.2016 aduse Legii Republicii Moldova privind
pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998, actuala denumire fiind
Legea privind sistemul public de pensii, ale cărei prevederi sunt implementate
începând cu 01.06.2017.
În urma analizei prevederilor legale, constatăm că pensia pentru limita de
vârstă se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind standardul de
vârstă (art. 41) şi stagiul de cotizare (art. 42)11.
Argumentele în favoarea echivalării standardului de vârstă pentru ambele
sexe le regăsim în studiile de fezabilitate, în care experţii califică drept discri-
minatorie pensionarea femeilor şi bărbaţilor la vârste diferite, fapt care se
răsfrânge asupra cuantumului pensiilor, în cazul femeilor fiind mai mic12.
De asemenea, experţii consideră că impactul scontat al majorării vârstei de
pensionare ar asigura „economisirea a circa 1 miliard de lei anual începând cu 2020,
fapt ce va permite atenuarea deficitului structural al sistemului pentru o perioadă
destul de lungă de timp. Totuşi, în baza simulărilor constatăm că începând cu 2040
deficitul structural începe să crească exponenţial. Prin urmare, egalarea condiţiilor
de pensionare între femei şi bărbaţi oferă un răgaz important pentru sistemul de
pensii, dar nu asigură durabilitatea pe termen lung a acestuia”13.
În acest context, se stabileşte vârsta standard de pensionare de 63 de ani, atât
pentru bărbaţi (începând cu 01.01.2019), cât şi pentru femei (începând cu
01.07.2028), a cărei atingere graduală se va realiza prin creşterea anuală, conform
eşalonării prevăzute în următorul tabel:
De la 1 Vârsta standard de pensionare
iulie Bărbaţi Femei
2017 62 de ani şi 4 luni 57 de ani şi 6 luni
2018 62 de ani şi 8 luni 58 de ani
2019 63 de ani 58 de ani şi 6 luni
2020 63 de ani 59 de ani
                                                          
11 Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr. 156 din 14.10.1998, redenumită

Legea privind sistemul public de pensii prin Legea nr. 290 din 16.12.2016, cu aplica-
bilitate de la 01.07.2017, accesibilă online la http://lex.justice.md/md/313291 (accesat în
10.11.2018).
12 Cristian Ciobanu, Cristina Văileanu, Reformarea sistemului de pensii prin prisma egalităţii

de gen, p. 18, accesibil online la http://www.progen.md/files/ 6827_reforma_pensii_ final.pdf

(accesat 10.11.2018).
13 Adrian Lupușor, Criza sistemului de pensii și măsuri de intervenție, Expert-Grup,

Chișinău, 2015, pp. 22-23.

185
 Ina Odinokaia

De la 1 Vârsta standard de pensionare

iulie Bărbaţi Femei
2021 63 de ani 59 de ani şi 6 luni
2022 63 de ani 60 de ani
2023 63 de ani 60 de ani şi 6 luni
2024 63 de ani 61 de ani
2025 63 de ani 61 de ani şi 6 luni
2026 63 de ani 62 de ani
2027 63 de ani 62 de ani şi 6 luni
2028 63 de ani 63 de ani
Referindu-ne la stagiul de cotizare, observăm că legiuitorul impune stagiul
complet de cotizare de 34 de ani: pentru bărbaţi începând cu 01.07.2018, iar pentru
femei începând cu 01.07. 2024, conform eşalonării prevăzute în următorul tabel:
De la 1 iulie Stagiul complet de cotizare
Bărbaţi Femei
2017 33 de ani şi 6 luni 30 de ani şi 6 luni
2018 34 de ani 31 de ani
2019 34 de ani 31 de ani şi 6 luni
2020 34 de ani 32 de ani
2021 34 de ani 32 de ani şi 6 luni
2022 34 de ani 33 de ani
2023 34 de ani 33 de ani şi 6 luni
2024 34 de ani 34 de ani
Remarcăm că reforma de pensionare s-a axat pe eliminarea discrepanţei de
pensionare axată pe sex, echivalând atât vârsta de pensionare, cât şi durata
stagiului de pensionare pentru femei şi bărbaţi.
Reforma sistemului de pensii promovată în anul 2016 ne demonstrează cu
prisosinţă conflictul existent între constrângerile de ordin economic şi demografic
vizavi de logica politică ce reclamă o „alchimie reformistă” de escamotare a costu-
rilor şi promovarea doar a părţilor mai puţin problematice ale reformei sistemului
de asigurare a pensiei pentru limită de vârstă.
Problemele cu care s-a confruntat sistemul de pensionare puteau fi dimi-
nuate sau, pe unele segmente, chiar rezolvate dacă exista voinţă politică şi conti-
nuitate în acţiuni, iar reforma din 1998 şi-ar fi atins finalităţile.
Mai mult decât atât, dreptul la pensie pentru limită de vârstă, fiind un drept
esenţialmente social, se circumscrie dreptului la asistenţă şi protecţie socială, con-
sacrat de art. 47 din Constituţia Republicii Moldova, din care desprindem ideea că
cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de bătrâneţe, iar „statul este obligat să ia
măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure

186
 Acordul de Asociere UE-RM asupra reformei sistemului de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă

sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea,

locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare”14.
Prin acest postulat constituţional, încă din anul 1994 a fost consfinţit
caracterul social al statului, reconfirmat şi prin art. 126 al. 2 lit. g din Constituţie,
ce rezidă în „instituirea unui sistem politic, care ar permite adoptarea unor
măsuri adecvate pentru redistribuirea bunurilor conform principiilor echităţii
sociale, astfel încât toţi membrii societăţii să posede un minim garantat de
asigurare socială”15.
Interpretarea prevederilor constituţionale de către Curtea Constituţională
ne scoate în vileag faptul că una dintre funcţiile principale ale statului este men-
ţinerea echilibrului social între păturile sociale ale societăţii şi acesta „nu îşi poate
permite iresponsabilitatea de a deveni un debitor incapabil de a-şi onora angaja-
mentele”16.
Cu toate acestea, percepem un decalaj considerabil între veniturile dife-
ritelor categorii de populaţie, precum şi diferenţieri considerabile privind cuantu-
mul pensiilor chiar în cadrul sistemului de pensionare.
Studiul rapoartelor, statisticilor şi studiilor de fezabilitate ne-a conturat
situaţia dificilă cu care s-a confruntat sistemul de asigurare cu pensii, fapt ce ne
determină să înţelegem că statul a devenit un debitor incapabil de a-şi onora
obligaţiile, afirmaţie fundamentată pe un şir de argumente.
1. Reforma sistemului de pensionare nu a contribuit la stabilitatea financiară
a sistemului de asigurări sociale, dovadă fiind deficitul Bugetului Asigurărilor
Sociale de Stat pentru anul 2018, deficit acoperit prin defalcări de la Bugetul de Stat
în sumă de peste 1,3 miliarde de lei, sumă practic echivalentă cu cea din anul 2017.
2. Raportul dintre pensia medie pentru limită de vârstă şi salariul mediu
înregistrat în economie reprezintă doar 28,2%, pe când Codul European de
Securitate Socială stabileşte valoarea recomandată a acesteia la 40%. Mai mult
decât atât, modelarea sistemului autohton de pensii pe termen lung arată că, în
condiţiile actuale de funcţionare a sistemului, rata de înlocuire se va diminua în
continuare până la 23% în anul 2020 şi până la un nivel extrem de mic, de 14%, în
jurul anilor 2040. În aceste condiţii, creşte dramatic presiunea asupra statului de a
majora pensiile, fapt ce va conduce la destabilizarea sistemului de pensii.
Diminuarea ratei de înlocuire este cauzată de doi factori: modalitatea de indexare

                                                          
14 Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 (cu modificările ulterioare), accesibilă la

http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731 (accesat în 11.11.2018).

15 §43 din Hotărârea Curţii Constituţionale 27/2011 privind înăsprirea condiţiilor de

pensionare pentru vechime în muncă, în Alexandru Tănase, Rodica Secrieru, Lilia

Rusu ș.a. (coord.), Compendiu al Jurisprudenței Curții Constituționale a Republicii
Moldova (1995-2017), Editura Wolters Kluwer, București, 2017, p. 225.
16 Ibidem, p. 226, Hotărârea Curţii Constituţionale 5/2012 privind plata indemnizaţiei

pentru incapacitate temporară de muncă, §27.

187
 Ina Odinokaia

a pensiei şi neactualizarea (neindexarea) venitului asigurat din trecut la

determinarea pensiei iniţiale.
3. Auditul de performanţă al sistemului de pensionare realizat de Curtea de
Conturi în anul 2015 a evidenţiat faptul că „inechitatea socială constituie prin-
cipala cauză a riscurilor privind sustenabilitatea” fondului de pensii, indicând
faptul că 3% dintre pensionarii cărora li se acordă pensii speciale (militari,
deputaţi, miniştri, judecători etc.) absorb 9% din fond, pe când celelalte 91% de
surse din fond sunt cheltuite pentru finanţarea altor categorii de pensii, ceea ce
reprezintă 97%17.
4. Se impune stringent realizarea „obiectivului de raţionalizare” între
veniturile şi cheltuielile sistemului de asigurări sociale, în situaţia în care se
micşorează numărul contribuabililor şi se majorează numărul pensionarilor.
Raportul minim considerat sustenabil între contribuabili şi pensionari este de 4:1,
pe când datele oficiale ne prezintă un raport de 1,8:1.
5. A fost exclus dreptul la pensie în condiţii avantajoase pentru limită de
vârstă acordată persoanelor care activează în condiţii nefavorabile şi a fost anulat
dreptul la pensie anticipată pentru limită de vârstă. Doar la insistenţa Confederaţiei
Naţionale a Sindicatelor din Moldova, prin Legea nr. 317 din 22.12.2017, a fost
reglementat dreptul persoanelor care au realizat stagiul de cotizare în condiţii
deosebite de muncă de 10 ani compleţi diminuarea vârstei standard de pensionare
cu 5 ani. Apoi, la fiecare an lucrat în plus peste 10 ani în condiţii deosebite, vârsta
standard de pensionare s-a diminuat cu încă cu 6 luni. Totodată, legea stabileşte
condiţia stagiului total de cotizare de 34 de ani, ceea ce pune în dificultate meca-
nismul de implementare a normelor. Ca rezultat, foarte puţine persoane vor
beneficia de pensie anticipată, activând în condiţii deosebite de muncă mai mult
de 10 ani.
6. Conform datelor prezentate de Casa Naţională de Asigurări Sociale la
01.01.2018, observăm că numărul pensionarilor este de 708.761 de cetăţeni, ceea
ce reprezintă 19,18% din populaţie. Din numărul total de pensionari, 530.895
primesc pensie pentru limită de vârstă, ceea ce reprezintă 74,98% din numărul
total al pensionarilor sau 14,97% din populaţia ţării18.

                                                          
17 „Raportul auditului de performanţă privind sistemul de pensii în Republica Moldova”,

aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi, nr. 39, din 27.10.2015, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 317-323 din 27.11.2015.
18 „Informaţie privind beneficiarii de pensii, alocaţii sociale de stat şi indemnizaţii

adresate familiilor cu copii, aflaţi la evidenţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale la

situaţia de 01.10.2018”, accesibil online la http://www.cnas.md/doc.php?l=ro&idc=
244&id=4727&t=/Statistica/INFORMATIE-privind-beneficiarii-de-pensii-alocatii-sociale-
de-stat-si-indemnizatii-adresate-familiilor-cu-copii-aflati-la-evidenta-Casei-Nationale-
de-Asigurari-Sociale-la-situatia-de-01102018 (accesat în 01.11.2018).
188
 Acordul de Asociere UE-RM asupra reformei sistemului de asigurare cu pensii pentru limită de vârstă

În baza datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică pentru semestrul

I al anului 2018, coşul minim de consum pentru pensionarii pentru limită de
vârstă este de 1.589 de lei (83,01 euro)19.
Raportarea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale stabilite persoa-
nelor pentru limită de vârstă la preţul coşului minim de consum scoate la iveală
un tablou dramatic, din care desprindem că o parte considerabilă a ţării este
asigurată sub limita minimului de existenţă, fapt pe care-l puteţi desprinde din
datele prezentate în tabelul de mai jos.
Cuantum Raportare la coş
Tipul prestaţiei Cuantum (lei)
(euro) minim de consum
Pensia medie pentru limită
1.598,8 83,1 101,1%
de vârstă
Pensia minimă pentru limită
1.025 53,55 64,5%
de vârstă
Alocaţia socială de bătrâneţe
204,5 10,68 12,87%
(8.093 de persoane)
În concluzie, putem menţiona că Republica Moldova este la „finalul utili-
zării bonusului demografic de pe urma fertilităţii mari în etapele anterioare”20,
având o oportunitate modestă de utilizare a potenţialului uman după vârsta de
pensionare pentru a susţine dezvoltarea economică.
În acest context, pentru a exclude un eventual „colaps al sistemului”,
rămânem optimişti şi sperăm că reforma din 2016 îşi va atinge finalitatea,
asigurând modernizarea sistemului de pensionare şi garantând un „comporta-
ment mai compliant cu privire la declararea venitului real şi formalizarea muncii
nedeclarate”21.
Sperăm că, deşi intră în colimatorul politic, va fi promovată într-o manieră
„raţională” din punct de vedere economic, demografic şi nu electoral, iar factorul
politic va conştientiza că sustenabilitatea sistemului de pensii impune paşi
radicali, concreţi şi nepopulari, printre care:
• unificarea modalităţii de calcul a cuantumului de pensii pentru toate
categoriile de contribuabili;
• elaborarea şi adoptarea unei strategii pentru combaterea economiei
informale şi achitarea salariilor în „plic”, cu implicarea tuturor partenerilor
sociali şi a societăţii civile;
• reglementarea pensiei anticipate pentru persoanele care confirmă un stagiu
complet de cotizare înaintea vârstei standard de pensionare;

                                                          
19 „Minimul de existenţă în semestrul I, 2018”, accesibil online pe http://www.

statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6129 (accesat în 05.11.2018).

20 Viorica Antonov, op. cit., p. 4.
21 Martin Hutsebaut, Reforma sistemului de pensii în Republica Moldova. Principalele

aspecte și recomandări pentru îmbunătățire, CNSM, Chișinău, 2017, p. 12.

189
 Ina Odinokaia

• revederea mecanismului de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă a

persoanelor care au activat în condiţii deosebite de muncă;
• trecerea etapizată la sistemul multipilon de pensionare, cu luarea în calcul a
diversităţii riscurilor demografice şi economice.

Bibliografie
***, „Hotărârea Curţii de Conturi pentru aprobarea Raportului auditului de performanţă
privind sistemul de pensii în Republica Moldova, nr. 39 din 27.10.2015”, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 317-323 din 27.11.2015.
***, „Hotărârea pentru aprobarea Strategiei reformei sistemului de asigurare cu pensii din
Republica Moldova”, nr. 141 din 23.09.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.
108 din 03.12.1998.
***, „Legea pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare «Moldova 2020»”, nr. 166
din 11.07.2012, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 245-247 din 11.07.2012.
***, „Legea privind sistemul public de pensii”, nr. 156 din 16.12.2016, cu aplicabilitate de la
01.07.2017, accesibilă online la http://lex.justice.md/md/313291.
***, „Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr. 156-XIV
din 14.10. 1998 (modificată)”, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 111-113 din
17.12.1998.
***, Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 ( cu modificările ulterioare).
Antonov, Viorica, Notă analitică privind necesitatea reformei sistemului de pensii din
Republica Moldova: o abordare sistemică, Chişinău, 2016.
Antonov, Viorica; Frunzaru, Valeriu; Poalelungi, Olga, Spre un sistem sustenabil de pensii
în Republica Moldova, Chişinău, 2012.
Ciobanu, Cristian; Văileanu, Cristina, Reformarea sistemului de pensii prin prisma egalităţii
de gen, Chişinău, 2016.
Ciurea, Cornel, Reformele sociale din Republica Moldova: un caz particular – reforma
sistemului de pensii, Chişinău, 2014.
Creangă, Ion; Bostan, Olesea, Beneficiile Acordului de asociere UE-RM, Chişinău, 2015.
Hutsebaut, Martin, Reforma sistemului de pensii în Republica Moldova. Principalele aspecte
şi recomandări pentru îmbunătăţire, CNSM, Chişinău, 2017.
Lupuşor, Adrian, Criza sistemului de pensii şi măsuri de intervenţie, Chişinău, 2015.
Tănase, Alexandru; Secrieru, Rodica; Rusu, Lilia ş.a. (coord.), Compendiu al Jurisprudenţei
Curţii Constituţionale a Republicii Moldova (1995-2017), Editura Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2017.
Verejan, Oleg; Bradu, Marcel; Verejan, Victoria ş.a., „Analiza sustenabilităţii sistemului
public de pensii prin prisma unui sistem de indicatori de monitorizare”, în
Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii, Conferinţa Ştiinţifică
Internaţională din 22-23 septembrie 2017, culegere de articole, vol. V, ASEM, Chişinău,
2018, pp. 101-107.
 

190
 

România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

Romania – Republic of Moldova: a radiography of the relationships

Rodica Rusu1

Abstract:
The paper analyzes the relationship between Republic of Moldova and Romania
through cultural, socio-economic and political dimension. Identity problems in the
Prut-Nistru space, which became independent with the collapse of the Soviet
Union, and Romania's delayed position at that stage, generated new political,
cultural and socio-economic relations.
Initiated on the backdrop of national rebirth, due to the lack of Romanian
sentiment in a strongly impregnated space with Soviet ideology, cultural relations
were gradually supplemented with economic relations. The signing of symbolic
statements of union by representatives of local authorities from over 155
Moldovan localities can be interpreted rather through the perspective of political
(mayoral party membership) and economic (signing of twinning and co-operation
agreements) rather than awareness of belonging to a common cultural space and
further union. In another context, Romania's lobbying activities in favor of the
Republic of Moldova to the EU institutions are not only an element of affinity and

                                                          
1 Rodica Rusu este doctor în știinţe politice, conferenţiar universitar, șef de catedră –
Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale la Academia de Administrare Publică din
Chișinău. Studii de doctorat în cadrul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Știinţe
Politice și Administrative a Universităţii de Stat din Moldova (titlul tezei: Dimensiunea
ideologică a procesului politic). Domenii de interes știinţific: migraţie, diasporă, inte-
grare europeană. Publicaţii recente: „Politici de reîntoarcere a cetăţenilor: experienţe
internaţionale și realităţi naţionale” (coautor: Anastasia Malai), Administrarea Publică,
nr. 3 (99), Academia de Administrare Publică, Chișinău, 2018, pp. 81-90; „Diaspora în
cadrul binomului «migraţiune și dezvoltare»: aspecte internaţionale și naţionale”,
Administrarea Publică, nr. 4 (96), Academia de Administrare Publică, Chișinău, 2017,
pp. 115-122; „Relationship between government and diaspora. Public Administration
Journal”, Administrarea Publică, nr. 2 (94), Academia de Administrare Publică,
Chișinău, 2017, pp. 108-114; „Diaspora Political Engagement”, Moldoscopie, nr. 2
(LXIX), Chișinău, 2015, pp. 73-84; „Diaspora”, în Migration Course: Training Manual
Developed within the „Building Training and Analytical Capacities on Migration in
Moldova and Georgia (GOVAC)”, proiect al International Centre for Migration Policy
Development, 2013, http://research.icmpd.org/fileadmin/Research-Website/GOVAC/
Training_Manual_Moldova_ENG.pdf; „Diaspora as an Element of Cultural-Ethnic
Cohesion” (coautor: V. Moșneaga), în Ethnicity and Intercultural Dialogue at the
European Union Eastern Border, Cambridge Scholars Publishing, Cambridge, 2013, pp.
211-228.
191
 Rodica Rusu

moral duty, but also activities aimed at obtaining the support of the Moldovan
electorate with Romanian citizenship.
Romania is seen in the Republic of Moldova in two hypostases: as the neighboring
state, with which it shares a common past, and an invaluable cultural baggage, and
as a member state of the European Union, which offers added legitimacy / image.
In a pragmatic manner, Romania could use smartly and stronger the EU
membership in the region by engaging more closely and monitoring more
rigorously the programs implemented under the EU's Neighborhood Policy. These
actions could be justified by security considerations on all levels.
Keywords: Republic of Moldova, Romania, European Union, common projects, union,
migration, soft power.

Problemele identitare din spaţiul dintre Prut şi Nistru, devenit independent

odată cu colapsul Uniunii Sovietice, şi poziţia ambiguă a României la acea etapă
au generat noi raporturi de natură politică, culturală şi socio-economică între
România şi Republica Moldova. Deşi la guvernare s-au perindat mai multe
personaje politice de coloratură diferită, atitudinea generală faţă de Republica
Moldova s-a menţinut, per ansamblu, într-un discurs fraternal, însă fără pretenţii
exagerate de frate mai mare, rol jucat de Uniunea Sovietică faţă de
republicile-surori (termen utilizat cu vehemenţă în perioada sovietică). De
cealaltă parte a Prutului, relaţiile au fost determinate în mare măsură de
interesele de moment ale guvernărilor perindate şi de posibile dividende politice
de pe urma speculării ideii de românism.
S-au conturat două direcţii, care, într-un fel sau altul, vizează aceeaşi
finalitate:
1. unirea României cu Republica Moldova;
2. sprijinul României pentru integrarea efectivă a Republicii Moldova în
Uniunea Europeană (aderarea ar nivela / uniformiza / minimiza anumite disensiuni).
Aceste direcţii pot fi exemplificate prin adoptarea la 27 martie 2018 de către
Parlamentul României a declaraţiei prin care „consideră ca fiind pe deplin
legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor
două state” şi că „România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să
vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetă-
ţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”2. Pe de
altă parte, Adrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, prezent
la eveniment, a accentuat posibilităţile de cooperare cu România în cadrul UE.
Această reticenţă a Chişinăului, a unui guvern declarat pro-european, este
susţinută şi de un preşedinte pro-rus, o situaţie politică incertă, cauzată de nere-
cunoaşterea alegerilor pentru Chişinău, dar şi de alte probleme de sistem.
                                                          
2 „Declaraţie pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie
1918. Parlamentul României”, accesibil online la: http://www.cdep.ro/pdfs/oz/20180327_
declaratie.pdf (10.11.2018).
192
 România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

Semnarea declaraţiilor simbolice de unire de către reprezentanţii autori-

tăţilor locale din peste 155 de localităţi din Republica Moldova (din numărul total
de 898 de localităţi) poate fi interpretată mai degrabă prin prisma politicului
(apartenenţa de partid a primarilor) şi economicului (semnarea acordurilor de
înfrăţire şi cooperare) decât prin prisma conştientizării apartenenţei la un spaţiu
cultural comun sau a intenţiilor sincere de unire. Această iniţiativă a declanşat un
feedback: semnarea unor declaraţii de anti-unire de către localităţile ai căror
primari împărtăşesc alte viziuni politice. Populaţia nu a reacţionat la aceste
acţiuni, ceea ce ne permite să constatăm fie maturitatea societăţii civile, fie indi-
ferenţa populaţiei faţă de anumite jocuri politice. Anumiţi aleşi locali au declarat
că, în cazul în care nu sunt afiliaţi partidului de la guvernare, unica soluţie este
semnarea de acorduri de cooperare, respectiv realizarea proiectelor de dezvoltare
a localităţilor cu entităţile omoloage din România.
În această ordine de idei, subiectul unirii Republicii Moldova cu România
din Barometrul Opiniei Publice (mai 2018) indică faptul că, dacă duminica viitoare
ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, 57%
dintre cetăţeni ar vota împotrivă, iar peste 24% ar fi pentru. Ceilalţi 19% nu ar
participa la referendum sau nu au ştiut cum să răspundă la întrebare3. O situaţie
similară se atestă şi în România. Astfel, un sondaj realizat de Centrul de Sociologie
Urbană şi Regională (CURS) specifică faptul că 27% dintre respondenţi consideră că
unirea Republicii Moldova cu România este necesară sau foarte necesară, 66%,
puţin sau deloc necesară, iar 7% nu au ştiut sau nu au răspuns la întrebare4.
Pentru caracterizarea naturii relaţiilor dintre Republica Moldova şi
România, considerăm oportună analiza conexiunilor celor doi actori regionali în
varii domenii.
Domeniul cultural este cel care a creat fundamentul acestor relaţii bilaterale şi
rămâne liantul celorlalte activităţi comune. Iniţiate pe fundalul renaşterii naţionale,
pe penuria sentimentului de românitate într-un spaţiu puternic impregnat cu ideo-
logia sovietică, relaţiile culturale au fost completate treptat cu relaţiile economice.
Într-o societate cu elemente rusificate, cooperarea culturală se dovedește extrem de
importantă, fiind, în fapt, și domeniul în care autoriăţile române excelează.
Activităţile desfăşurate de Institutul Cultural Român, prin Institutul Cultural Român
„Mihai Eminescu” din Chişinău: expoziţii, festivaluri de muzică şi film, lansări de
carte etc. Programele de mobilitate universitară şi bursele pentru studenţi repre-
zintă elemente de soft power aplicate de România în Republica Moldova.
                                                          
3 „Sunt moldovenii PRO sau CONTRA Unirii cu România? Ce arată datele BOP”,
accesibil online la: http://tv8.md/2018/05/14/sondaj-sunt-moldovenii-pro-sau-contra-
unirii-cu-romania-ce-arata-datele-bop (10.11.2018).
4 „Unirea, o utopie? Iată câţi cetăţeni ai României ar susţine unirea cu Republica
Moldova în anul Centenarului”, accesibil online la: https://telegraph.md/unirea-o-
utopie-iata-cati-cetateni-ai-romaniei-ar-sustine-unirea-cu-republica-moldova-in-anul-
centenarului (10.11.2018).
193
 Rodica Rusu

Totuşi, un studiu efectuat în 2012, care vizează percepţiile studenţilor

basarabeni vizavi de ideea unităţii, conchide: „Unirea este o atitudine. Dar este şi
o problemă de favorabilitate, mai exact una de context. Dacă ar fi să sistematizăm
problema, din analiza discuţiilor cu tinerii basarabeni aflaţi la studii în România, a
reieşit limpede că unirea ca atitudine există, însă nu şi contextul instituţional
favorabil valorificării acesteia. Mai exact, atitudine faţă de istorie, spaţiu, cultură,
etnicitate, societate, stat… În general, chestiunea Unirii stă sub semnul unui plan
secund, nu pentru că nu ar fi importantă pentru tineri, ci pentru că mediul
instituţional şi mass-media din România nu încurajează dezbaterea problemei
revizuirii graniţelor. Mass-media, administraţia, universitatea, politicienii sunt
percepuţi în cea mai mare parte ca nefavorabili în această chestiune. Acţiunile
publice care pot servi drept model pentru promovarea identităţii naţionale sunt
mai degrabă excepţii, tinerii basarabeni neavând reperul unei abordări coerente în
această privinţă. Neavând modelul, tinerii plasează în plan secund problema”5.
Considerăm că această stare de fapt relevă anumite lacune în interacţiunea dintre
mediul universitar, administraţie şi mass-media şi studenţii din Republica
Moldova. În acest context, se impune o nouă paradigmă de comunicare ce ar viza
un discurs persuasiv cu elemente ce ar consolida afinitatea identitară.
La fel, pe dimensiunea culturii, menţionăm două aspecte ale promovării
valorilor. În primul rând, concertele comune – la care participă artişti de muzică
(populară) de pe ambele maluri, care sunt recunoscuţi drept ambasadorii unirii şi
care promovează ideea unităţii – reprezintă un fel de diplomaţie culturală /
populară. O fi un mesaj mai puternic decât cel al politicienilor, decât textul decla-
raţiei din Parlamentul României? Deseori, aceste iniţiative culturale care se
adresează publicului într-un limbaj accesibil cimentează sentimentul de aparte-
nenţă la ceva comun.
În al doilea rând, diaspora românească, ce prezintă un grad de maturitate
mai avansată decât diaspora creată din cetăţenii Republicii Moldova aflaţi peste
hotare, ar putea reprezenta un instrument de coagulare / coeziune pentru emi-
granţii din aceste două state. Specificăm că aceste acţiuni ar putea fi promovate
preponderent pe continentul american, întrucât poziţia geografică şi caracterul
permanent al migraţiei influenţează intenţia de a promova şi conserva valorile
culturale. În acest context, în SUA funcţionează mai multe asociaţii culturale
româneşti. Una dintre ele, American Romanian Cultural Society din Seattle,
organizează varii evenimente culturale (de exemplu, anual, în luna noiembrie, are
loc Festivalul Filmului Românesc, la ediţia din 2018 fiind invitată Maia
Morgenstern) şi se organizează tabere de vară, şcoli de limbă română (de
exemplu, cursul de limbă română la liceu, în cadrul University of Washington).

                                                          
5 Radu Baltasiu (coord.), Cristinel Pantelimon, Gabriel Săpunaru, Traiectoria tinerilor
basarabeni veniţi la studii în România: între mit şi realitate, Editura Etnologică,
Bucureşti, 2012, p. 73.
194
 România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

Dacă ne referim la aspectul socio-economic, după aderarea României la

Uniunea Europeană (UE), aceasta intervine ca stat membru UE şi, pe de altă parte,
ca stat vecin, într-un context preferenţial. România este astăzi primul partener
comercial al Republicii Moldova. În acelaşi timp, România este şi o prezenţă
semnificativă în sectoare-cheie ale economiei (inclusiv energetic, care ia
amploare, bancar, medical etc.). Această prezenţă s-a intensificat şi în urma
implementării Acordului de Asociere RM-UE, în particular a capitolului referitor
la Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi
Uniunea Europeană (ZLSAC). Efectul imediat poate fi cuantificat prin
redimensionarea fluxului exporturilor realizate de către antreprenorii din
regiunea din stânga Nistrului: doar 10,5% s-au mai îndreptat spre Rusia, în timp
ce spre România și Ucraina, procentele au fost de 16,2%, repsectiv 18,3%6.
În plus, România se implică în Moldova şi prin finanţarea (nerambursabilă) a
unor lucrări de reparaţii ale sediilor unor instituţii socio-culturale, grădiniţe, prin
achiziţie de microbuze şcolare, activitatea serviciului de urgenţă SMURD şi altele.
Totodată, se află în derulare şi un acord privind asistenţa financiară
rambursabilă dintre România, în calitate de împrumutător, şi Republica Moldova,
în calitate de împrumutat, cu o valoare de până la 150 de milioane de euro,
semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015. Acest împrumut a fost acordat într-un
moment foarte dificil din punct de vedere financiar şi bugetar pentru Republica
Moldova. Este acordat în condiţii foarte avantajoase de dobândă, pe termen de 5
ani, în trei tranşe7.
În această ordine de idei, este importantă preluarea bunelor practici. De
exemplu, pe fondul corupţiei, ce reprezintă o problemă majoră în Republica
Moldova, se vehiculează sloganul „DNA, treceţi Prutul!” sau iniţiativa creării unei
organizaţii non-guvernamentale finanţată de UE care să coordoneze politicile
anticorupţie din două state vecine României: Bulgaria şi Republica Moldova.
Această iniţiativă este susţinută de mai mulţi europarlamentari germani din CDU,
partidul condus de cancelarul Angela Merkel. Noua entitate ar putea fi condusă
de europarlamentarul Monica Macovei şi fosta şefă a DNA, Laura Codruţa
Kövesi8.

                                                          
6 „Exporturile Republicii Moldova în România le depășesc pe cele realizate în CSI”,
accesibil online la: https://cotidianul.md/2018/07/03/exporturile-republicii-moldova-in-
romania-le-depasesc-pe-cele-realizate-in-csi (21.11.2018).
7 Dragoș Filipescu, „«Unionism» pragmatic: relaţiile economice dintre România și
Republica Moldova”, accesibil online la: http://www.contributors.ro/ economie/%
E2%80%9Cunionism%E2%80%9D-pragmatic-relatiile-economice-dintre-romania-si-
republica-moldova (5.11.2018).
8 „Monica Macovei pregătește un nou proiect. O are parteneră pe Laura Codruţa
Kövesi”, accesibil online la: https://www.capital.ro/monica-macovei-pregateste-un-nou-
proiect-o-are-partenera-pe-laura-1.html (8.11.2018).
195
 Rodica Rusu

Pe dimensiunea socio-economică se înscrie şi cooperarea în domeniul

proiectelor europene comune. În prezent, dintre cele 241 de proiecte depuse prin
Programul Operaţional Comun România (2014-2020), niciunul nu a fost contractat
încă.. Prin urmare, nu putem vorbi despre eficienţă, gradul de absorbţie fiind nul9.
Dacă este să ne referim în particular la Iaşi, Consiliul Judeţean a depus 12
proiecte, iar municipalitatea 3 proiecte, ce vizează investiţii de 24 de milioane de
euro, respectiv de 7,76 milioane de euro. Proiectele depuse se concentrează majo-
ritar pe acţiuni cu caracter cultural: restaurarea muzeelor şi promovarea monu-
mentelor istorice, proiecte de infrastructură rutieră, spitale, cercetare etc., ceea ce
denotă importanţa acordată cooperării primordial pe domeniul cultural între cele
două state.
Pentru comparaţie, valoarea totală alocată în cadrul Programului comun
(prin Instrumentul European de Vecinătate) se situează astfel: Bulgaria (258,5
milioane de euro), Ungaria (231,8 milioane de euro), Republica Moldova (89,1
milioane de euro), Serbia (88,1 milioane de euro) şi Ucraina (66 de milioane de
euro)10. Această distribuţie de fonduri reflectă interesul esenţial al UE de a se
consolida în/din interior.
Dacă relaţiile de cooperare pe domeniul cultural şi cel socio-economic au
cunoscut de-a lungul anilor o dezvoltare mai mult sau mai puţin graduală, dome-
niul politic nu a cunoscut o evoluţie uniformă. Relaţiile politice / interguverna-
mentale nu au cunoscut o ascendenţă permanentă de-a lungul anilor. S-au
înregistrat anumite sinusoide în dependenţă de interesele externe ale guvernelor;
oscilând de la declaraţii de dragoste la grave acuzaţii reciproce, Chişinăul a incri-
minat interese naţionaliste şi unioniste ale României, în timp ce partea română a
susţinut că liderii moldoveni reiau tezele staliniste din anii ’30.
Relaţiile dintre Republica Moldova şi România au cunoscut următoarele
perioade:
• 1991-1994 – perioada romantică, marcată de „podurile de flori” care uneau
cele două maluri ale Prutului. La nivel politic, oficialii de la Chişinău excelau în
declaraţii şi gesturi măgulitoare la adresa Bucureştiului. Tot în această perioadă
apar şi primele impedimente în stabilirea dialogului politic, şi anume dificultăţile
legate de semnarea unui tratat politic bilateral.
• 1994-2004 – perioada de distanţare, caracterizată de atitudinea elitei
politice moldoveneşti, accentuată de V. Voronin. Au loc o serie de incidente
diplomatice, cu declararea persona non-grata a unor oficialităţi din corpul
diplomatic al României la Chişinău.
                                                          
9 Radu Meșniţă, „«Pod» de milioane: Proiectele transfrontaliere cu Moldova, înecate în
Prut: 0 (zero) din 241”, accesibil online la: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-poda-de-
milioane-proiectele-transfrontaliere-cu-moldova-inecate-in-prut-0-zero-din-241--
203852.html (7.11.2018).
10 „Stadiul alocări la nivelul Programului operaţional comun România – Republica

Moldova 2014-2020”, accesibil online la: http://www.fonduri-ue.ro/ro-md# (7.11.2018).

196
 România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

• 2005-2009 – o aparentă deschidere între cele două ţări în anul 2005, spre o
deteriorare accentuată până la finele lui 2008 şi chiar o îngheţare în 2009, cel
puţin până la înfrângerea în alegeri a regimului Voronin. În tot acest timp însă,
România a susţinut că locul Moldovei este în Uniunea Europeană. Traian Băsescu
şi Călin Popescu-Tăriceanu, alături de toţi miniştrii de Externe care s-au succedat
la Bucureşti, au invocat în repetate rânduri necesitatea includerii Moldovei în
grupul ţărilor din Balcanii de Vest, în perspectiva extinderii UE şi neabandonarea
statului vecin. Pe de altă parte, Băsescu s-a comportat faţă de românii din
Moldova ca faţă de un bazin electoral important, cu toate implicaţiile pozitive şi
negative11. Tot în această perioadă s-a lansat ideea reîntregirii în interiorul UE.
• 2009 până în prezent – normalizare a relaţiilor moldo-române. Începând
cu 2010, relaţiile între România şi Republica Moldova se ameliorează vizibil, dar
se menţin într-un registru pragmatic, ce gravitează în jurul sprijinului dat de
România pentru integrarea europeană12.
Un aspect al cooperării politice moldo-române îl constituie organizarea
şedinţelor comune de guvern, ceea ce constituie o apropiere şi o sincronizare a
agendei politice a guvernelor celor două ţări.
Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Republicii Moldova a avut
loc pe 3 martie 2012, la Iaşi, cu participarea premierului moldovean Vlad Filat şi a
omologului său român, Mihai-Răzvan Ungureanu. În cadrul acesteia a fost semnat
Planul de Acţiuni pentru aplicarea Declaraţiei Comune privind Instituirea unui
Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea
Europeană a Republicii Moldova. Unul dintre obiectivele asumate prin semnarea
acestui document îl reprezintă crearea Comisiei Interguvernamentale România –
Republica Moldova. Un alt document semnat se referă la cooperarea şi ajutorul
reciproc în cazul producerii dezastrelor, dar şi la cooperarea în domeniul turis-
mului. De asemenea, a fost semnat un acord privind regimul juridic al mormin-
telor de război româneşti situate în Republica Moldova. Celelalte documente au
vizat securitatea socială sau cooperarea între ministerele Muncii, Educaţiei şi
Sportului13.

                                                          
11 Gabriel Pecheanu, „FOCUS: Relaţiile România – R. Moldova – când calde, când reci,

condimentate cu acuzaţii reciproce”, accesibil online la: https://www.mediafax.ro/main-

story/focus-relatiile-romania-r-moldova-cand-calde-cand-reci-condimentate-cu-acuzatii-
reciproce-5440851 (8.11.2018).
12 Ruxandra Ivan, „România şi Republica Moldova: un bilanţ al relaţiilor bilaterale”,

Policy Brief #40, Institutul Diplomatic Român, accesibil online la: http://www.idr.ro/
publicatii/Policy%20Brief%2040.pdf (5.11.2018).
13 Doina Stimpovschi, „Cum s-au desfășurat primele trei ședinţe comune ale guvernelor

României și Republicii Moldova”, accesibil online la: http://moldnova.eu/ro/cum-s-au-

desfasurat-primele-trei-sedinte-comune-ale-guvernelor-romaniei-si-republicii-moldova-
23659.html (3.11.2018).
197
 Rodica Rusu

Cea de-a doua reuniune a guvernelor României şi Republicii Moldova a

avut loc pe 22 septembrie 2015, la Constanţa, fiind condusă de prim-ministrul
Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, şi cel al României, Victor Ponta. Întâlnirea a
fost stabilită în luna august a aceluiaşi an, când prim-ministrul României, Victor
Ponta, a efectuat o vizită oficială la Chişinău chiar pe 27 august, Ziua
Independenţei Republicii Moldova. În cadrul acelei întâlniri a fost semnat un
protocol prin care România şi Republica Moldova au prelungit până în anul 2020
implementarea acordului de asistenţă financiară în valoare de 100 de milioane de
euro pe care autorităţile de la Bucureşti s-au angajat să le acorde Chişinăului încă
din anul 2010. Din aceşti bani au fost renovate până acum peste 800 de grădiniţe
din Republica Moldova. După o lună, a fost semnat Acordul cu privire la
împrumutul celor 150 de milioane de euro.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a exprimat atunci dezacordul ca
România să ofere Republicii Moldova un împrumut de 150 de milioane de euro,
considerând inoportună acordarea acestei sume unei ţări care se află în criză
politică. Totuşi, primele două tranşe din acel împrumut, de 60 și, respectiv, de 50 de
milioane de euro, au fost transferate în august 2016 şi în februarie 2017. Ultima
tranşă a împrumutului, de 40 de milioane de euro, a fost oferită în luna septembrie
2017.
Constatăm o discrepanţă între poziţia Preşedinţiei române şi Guvernul
României faţă de relaţiile cu Republica Moldova. De altfel, aceeaşi situaţie se
atestă şi în Republica Moldova, odată cu alegerea lui Igor Dodon în funcţia de
preşedinte, la sfârşitul lui 2016. Acesta susţine că mişcările unioniste constituie
un atac la statalitatea Republicii Moldova, nesemnarea unui tratat de frontieră
între cele două state fiind un subiect sensibil. Deşi acesta a întreprins peste 27 de
vizite în afara ţării (în particular Federaţia Rusă şi Turcia), nu a efectuat nicio
vizită oficială în România sau Ucraina.
A treia şedinţă comună a celor două guverne s-a desfăşurat pe 23 martie
2017, la Piatra Neamţ. De această dată, s-au întâlnit premierul moldovean Pavel
Filip şi omologul său român, Sorin Grindeanu. Cei doi au avut o întrevedere
personală, după care discuţiile despre parteneriatul bilateral şi posibilităţile de
aprofundare a colaborării moldo-române, inclusiv prin lansarea a noi proiecte, au
continuat la şedinţa în format restrâns a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti.
În cadrul acestei reuniuni s-au discutat acte normative privind stadiul proiectelor
comune în derulare, cum ar fi proiectul de asistenţă tehnică şi financiară acordat
de partea română Guvernului Republicii Moldova, dar şi proiectele sectoriale
comune din domeniile energetic, educaţional şi cultural.
A patra reuniune comună s-a desfăşurat la 22 noiembrie 2018, la Bucureşti,
şi a fost precedată de întrevederea bilaterală dintre prim-ministrul Pavel Filip şi
premierul Viorica Dăncilă. În cadrul şedinţei comune a Guvernelor Republicii
Moldova şi României, s-a convenit asupra elaborării unei foi de parcurs privind
realizarea proiectelor comune, cu stabilirea termenelor de implementare şi a

198
 România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

responsabililor pentru fiecare sector. De asemenea, au fost semnate mai multe

acorduri bilaterale în diverse domenii, care vor impulsiona relaţiile dintre cele
două ţări:
1. Acordul privind cooperarea în domeniul turismului, care presupune
realizarea proiectelor comune de investiţii în vederea promovării turismului.
2. Protocolul de cooperare în domeniul educaţiei şi culturii, care stabileşte
modul de colaborare între edituri şi biblioteci, pe dimensiunea patrimoniului
cultural.
3. Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul asistenţei
şi protecţiei consulare pentru persoanele cu dublă cetăţenie, care urmăreşte
coordonarea acţiunilor misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova şi
României, pentru acordarea asistenţei necesare cetăţenilor de pe teritoriul statelor
terţe aflaţi în dificultate.
4. Memorandumul de cooperare în domeniul relaţiilor cu diaspora, care
vizează schimburi de experienţă şi acţiuni comune pentru asigurarea accesului
diasporei la educaţia în limba maternă.
5. Memorandumul de înţelegere pentru promovarea antreprenoriatului,
cooperarea economică şi corporativă, ce presupune o serie de măsuri pentru
facilitarea dezvoltării start-up-urilor, precum şi identificarea surselor de finanţare
a programelor şi proiectelor de iniţiere a noilor afaceri.
6. Memorandumul de înţelegere privind promovarea cooperării în domeniul
afacerilor pe pieţe terţe, ce presupune cooperarea în scopul stimulării ocupării forţei
de muncă, internaţionalizarea companiilor şi dinamizarea dezvoltării economiilor
ambelor state.
7. Declaraţia de intenţie către Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi
Ministerul Apărării Naţionale al României cu privire la crearea unui cadru de
instruire intensificată în perspectiva înfiinţării unei unităţi mixte între Armata
României şi Armata Naţională a Republicii Moldova.
8. Planul de acţiuni în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale, ce prevede
cooperarea între instituţiile medicale, vizite de studiu reciproce, asistenţă tehnică
şi schimb de informaţii.
9. Declaraţia comună a Guvernului României şi a Guvernului Republicii
Moldova privind eliminarea unor tarife de roaming.
10. Contractul de finanţare privind dezvoltarea sistemului naţional de
transport în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătăţirii aprovizionării
cu gaze naturale a zonei, precum şi al asigurării capacităţilor de transport spre
Republica Moldova.
11. Protocolul privind constituirea şi activitatea echipelor mixte de
patrulare la frontiera de stat comună.

199
 Rodica Rusu

12. Protocolul de cooperare între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor

Rurale din România şi Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură din
Republica Moldova14.
Prin urmare, constatăm o conlucrare prolifică pe mai multe domenii ale
vieţii socio-economice între cele două state vecine. Totuşi, în pofida acestei apro-
pieri, mai sunt unele lacune. Unul dintre aceste impedimente în apropierea celor
două state considerăm că îl constituie prezenţa insuficientă a posturilor
mass-media din România în spaţiul mediatic al Republicii Moldova, care este
invadat de o serie de posturi ruseşti. În contextul promovării ideii unităţii
româneşti, jurnalistul şi deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova,
Constantin Tănase, constata că „nu există un proiect unionist la Chişinău; există
«insuliţe unioniste», «populate» de oameni sinceri, dar naivi, mioritici şi mereu
înlăcrimaţi de «ţara mea de dor», dar fără viziuni pragmatice şi proiecte realiste.
Conducerile de la Chişinău şi coloana a cincea a Moscovei gestionează cu multă
eficienţă această stare de lucruri şi, spre deosebire de România, are succese mai
mari în opera de rusificare şi manipulare a basarabenilor. De 20 de ani, de la
dispariţia URSS şi declararea independenţei R. Moldova, România a reuşit mai
puţin în crearea unui «cordon sanitar» de securitate la frontiera ei de pe Prut
decât Rusia, care nu are graniţe cu R. Moldova, dar a menţinut şi şi-a consolidat
aici o poziţie mai puternică”15.
În alt context, activităţile de lobby ale României în favoarea Republicii
Moldova la instituţiile UE nu constituie doar un element de afinitate şi datorie
morală, dar şi activităţi care vizează obţinerea suportului electoratului moldo-
venesc cu cetăţenie românească. Pe de altă parte, şi partidele de dreapta din
Republica Moldova cu aspiraţii unioniste în vederea unei eventuale uniri cu ţara
explorează / operează la fel cu cifre, calcule şi avantaje.
În pofida statutului de membru UE al României şi cel de stat asociat al
Republicii Moldova, ambele state au fost criticate dur în Rezoluţiile Parlamentului
European din noiembrie 2018. Astfel, Rezoluţia Parlamentului European din 14
noiembrie 2018 referitoare la punerea în aplicare a Acordului de Asociere
UE-Moldova16 menţionează faptul că lipsa voinţei politice reprezintă unul dintre

                                                          
14 „Guvernele Republicii Moldova și României au convenit asupra unei foi de parcurs

privind proiectele comune. Mai multe acorduri bilaterale au fost semnate astăzi la
București”, accesibil online la: https://gov.md/ro/content/guvernele-republicii-moldova-
si-romaniei-au-convenit-asupra-unei-foi-de-parcurs-privind (27.11.2018).
15 Constantin Tănase, „Relaţiile R. Moldova – România: «iluzii termice»”, accesibil online la:

https://www.timpul.md/articol/relatiile-r--moldova---romania-iluzii-termice-30850.html
(6.11.2018).
16 „Rezoluţia Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la punerea în

aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova”, accesibil online la: http://www.

europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P8-TA-2018-0458+0+DOC+
XML+V0//RO (20.11.2018)
200
 România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

principalele blocaje în calea unor reforme credibile. Cea mai importantă remarcă
vizează criteriul politic (cel mai important criteriu adoptat la Copenhaga în iunie
1993), şi anume: „regresele în privinţa standardelor democratice din Moldova,
valori de bază la care Moldova a subscris în special în cadrul AA, cum ar fi
democraţia – inclusiv alegeri corecte şi transparente, care să respecte voinţa
cetăţenilor, precum şi un sistem democratic multipartit – şi statul de drept –
inclusiv independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar –, fiind subminate de
liderii politici de la putere în înţelegere cu interese de afaceri, fără ca o mare parte
din clasa politică şi din sistemul judiciar să li se opună, având ca rezultat faptul că
Republica Moldova este un stat capturat de interese oligarhic”.
Rezoluţia Parlamentului European din 13 noiembrie 2018 referitoare la
statul de drept din România17 insistă asupra următorului fapt: „revizuirea legis-
laţiei judiciare şi penale din România, îndeosebi din cauza posibilităţii ca aceasta
să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capa-
cităţii acestuia de a combate în mod efectiv corupţia din România, precum şi la
slăbirea statului de drept”.
Constatăm anumite deficienţe similare în funcţionarea sistemelor politice şi
a statului de drept în ambele state, în particular în domeniul justiţiei. În acest caz,
este necesară o cooperare în domeniul politic în cadrul unor programe de profil şi
cu monitorizarea de către instituţiile UE.
La nivel geopolitic, România este văzută în Republica Moldova în două
ipostaze: cea de stat vecin, cu care împarte un trecut comun şi un bagaj cultural
inestimabil, şi ipostaza de stat membru al Uniunii Europene, ceea ce oferă un plus
de legitimitate / imagine. În viziunea liderilor UE, România este un stat membru
al UE, care facilitează dialogul UE – Republica Moldova pe două paliere: prin
activităţile şi proiectele comune în cadrul oferit de Parteneriatul Estic şi prin
fructificarea „relaţiilor privilegiate” la nivel bilateral. Pe de altă parte, eşecul în
implementarea reformelor în Republica Moldova revine parţial pe tolerarea de
către anumite elite politice de la Bucureşti a lipsei de iniţiative. Acestea se
întâmplă şi în virtutea unor relaţii între anumiţi lideri politici de pe ambele
maluri ale Prutului.
Totuşi, consider că preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului
UE în perioada ianuarie-iunie 2019 poate constitui o oportunitate pentru
impulsionarea relaţiei Republicii Moldova cu România şi o atenţie mai sporită din
partea Uniunii Europene faţă de vecinii estici.
În analiza relaţiei Republica Moldova – România nu trebuie ignorată
calitatea de membru NATO a României şi prezenţa americană în regiune. În
definirea relaţiilor moldo-române, un rol aparte îi revine relaţiei dintre cei doi
actori regionali, UE şi Rusia, o situaţie tensionată pe fondul escaladării recente
                                                          
17 „Rezoluţia Parlamentului European din 13 noiembrie 2018 referitoare la statul de drept în

România”, accesibil online la: http://www.europarl.europa.eu/ sides/getDoc.do?pubRef=-

//EP//NONSGML+TA+P8-TA-2018-0446+0+DOC+PDF+V0//RO, (20.11.2018).
201
 Rodica Rusu

din Crimeea. Într-o manieră pragmatică, România ar putea să valorifice mai

pregnant calitatea de membru UE în regiune, printr-o implicare mai angajată şi o
monitorizare mai riguroasă a programelor implementate în cadrul Politicii de
Vecinătate a UE. Aceste acţiuni ar putea fi argumentate prin raţionamente de
securitate pe toate palierele.
Urmarea modelului construcţiei Comunităţilor Europene, prin urmare,
definirea relaţiilor moldo-române prin proiecte comune de dezvoltare
socio-economică pe fundalul unor legături culturale tot mai consolidate, consti-
tuie un scenariu real de apropiere între Republica Moldova şi România.

Bibliografie
*** „Declaraţie pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie
1918”, Parlamentul României, accesibil online la: http://www.cdep.ro/ pdfs/oz/20180327_
declaratie.pdf (10.11.2018).
*** „Exporturile Republicii Moldova în România le depăşesc pe cele realizate în CSI”,
accesibil online la: https://cotidianul.md/2018/07/03/exporturile-republicii-moldova-
in-romania-le-depasesc-pe-cele-realizate-in-csi (21.11.2018).
*** „Guvernele Republicii Moldova şi României au convenit asupra unei foi de parcurs
privind proiectele comune. Mai multe acorduri bilaterale au fost semnate astăzi la
Bucureşti”, accesibil online la: https://gov.md/ro/content/guvernele-republicii-
moldova-si-romaniei-au-convenit-asupra-unei-foi-de-parcurs-privind (27.11.2018).
*** „Monica Macovei pregăteşte un nou proiect. O are parteneră pe Laura Codruţa
Kövesi”, accesibil online la: https://www.capital.ro/monica-macovei-pregateste-un-
nou-proiect-o-are-partenera-pe-laura-1.html (8.11.2018).
*** „Rezoluţia Parlamentului European din 13 noiembrie 2018 referitoare la statul de drept
în România”, accesibil online la: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?
pubRef=-//EP//NONSGML+TA+P8-TA-2018-0446+0+DOC+PDF+V0//RO (20.11.2018).
*** „Rezoluţia Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la punerea în
aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova”, accesibil online la:
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P8-TA-2018-045
8+0+DOC+XML+V0//RO (20.11.2018).
*** „Stadiul alocări la nivelul Programului operaţional comun România – Republica
Moldova 2014-2020”, accesibil online la: http://www.fonduri-ue.ro/ro-md# (7.11.2018).
*** „Sunt moldovenii PRO sau CONTRA Unirii cu România? Ce arată datele BOP”,
accesibil online la: http://tv8.md/2018/05/14/sondaj-sunt-moldovenii-pro-sau-contra-
unirii-cu-romania-ce-arata-datele-bop (10.11.2018).
*** „Unirea o utopie? Iată câţi cetăţeni ai României ar susţine unirea cu Republica
Moldova în anul Centenarului”, accesibil online la: https://telegraph.md/
unirea-o-utopie-iata-cati-cetateni-ai-romaniei-ar-sustine-unirea-cu-republica-
moldova-in-anul-centenarului (10.11.2018).
Baltasiu, Radu (coord.); Pantelimon, Cristinel; Săpunaru, Gabriel, Traiectoria tinerilor
basarabeni veniţi la studii în România: între mit şi realitate, Editura Etnologică,
Bucureşti, 2012.
Filipescu, Dragoş, „«Unionism» pragmatic: relaţiile economice dintre România şi
Republica Moldova”, accesibil online la: http://www.contributors.ro/economie/%E2%

202
 România – Republica Moldova: o radiografiere a relaţiilor

80%9Cunionism%E2%80%9D-pragmatic-relatiile-economice-dintre-romania-si-republica-
moldova (5.11.2018).
Ivan, Ruxandra, „România şi Republica Moldova: un bilanţ al relaţiilor bilaterale”, Policy
Brief #40, Institutul Diplomatic Român, accesibil online la:
http://www.idr.ro/publicatii/Policy%20Brief%2040.pdf (5.11.2018).
Meşniţă, Radu, „«Pod» de milioane: Proiectele transfrontaliere cu Moldova, înecate în
Prut: 0 (zero) din 241”, accesibil online la: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-poda-
de-milioane-proiectele-transfrontaliere-cu-moldova-inecate-in-prut-0-zero-din-241--20385
2.html (7.11.2018).
Pecheanu, Gabriel, „FOCUS: Relaţiile România – R. Moldova – când calde, când reci,
condimentate cu acuzaţii reciproce”, accesibil online la: https://www.mediafax.ro/
main-story/focus-relatiile-romania-r-moldova-cand-calde-cand-reci-condimentate-cu-acu
zatii-reciproce-5440851 (8.11.2018).
Stimpovschi, Doina, „Cum s-au desfăşurat primele trei şedinţe comune ale guvernelor
României şi Republicii Moldova”, accesibil online la: http://moldnova.eu/ro/
cum-s-au-desfasurat-primele-trei-sedinte-comune-ale-guvernelor-romaniei-si-republicii-
moldova-23659.html (3.11.2018).
Tănase, Constantin, „Relaţiile R. Moldova – România: «iluzii termice»”, accesibil online la:
https://www.timpul.md/articol/relatiile-r--moldova---romania-iluzii-termice-30850.html
(6.11.2018).

203
 

Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile

în România şi Republica Moldova
Comparative study on legal regulation of the civil status in Romania
and Republic of Moldova

Ludmila Ţaranu1

Abstract:
This study represents a research of the activity of civil registry offices in
determination of the legal nature and legal features of individual’s identification
attributes. The performed study confers a special importance on this institution
being treated under different aspects: both as attributes (features) and as records
(civil status acts) of natural person’s individualization. The innovative element is
expressed by the study of the current tendencies in the activity of the civil status
bodies, accompanied by the process of state registration of the acts of civil status.
Having analyzed the provisions of effective legislation and doctrinal concepts, we
have proposed to supplement the specialized legal literature with a research,
which reflects the method of organization of civil status institutions.
The theoretical significance, applied value of this work consists in the study of the
history of procedure of registration of civil status acts, which are the main pillars
of natural person’s individualization as well as study of concepts of civil status
which have been given no special treatment in the specialized literature.
Having in my background seven years of practical experience in the Moldovan
Civil Service Office, I started to pass over my knowledge to students at the Law
Faculty. During this period of my activity in the system, the most important
attributes included:

                                                          
1 Ludmila Ţaranu este doctor, lect. univ., la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din
Bălţi, Republica Moldova. Studii doctorale cu tema „Atributele de identificare ale
persoanei fizice și rolul organelor de stare civilă în domeniu”, cu acordarea gradului
știinţific de doctor în drept, urmate la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al
Academiei de Știinţe a Moldovei. Domenii de interes: drept civil, dreptul familiei.
Publicaţii recente: „Aspecte legale și conceptuale privind dreptul la identificarea
persoanei fizice”, în Protecția drepturilor omului: mecanisme naționale și internaționale:
la 25 ani de la fondarea Academiei de Administrare Publică, 6 decembrie 2017, Chișinău,
2018, pp. 118-124; „Reflecții privind actele de stare civilă în materia înregistrării faptelor
juridice”, în Teoria și practica administrării publice, 17 mai 2018, Academia de
Administrare Publică, Chișinău, SC ELAN-POLIGRAF SRL, 2018, pp. 288-291;
Atributele de identificare ale persoanei fizice în registrele de stare civilă. Studiu mono-
grafic, Reclama, Chișinău, 2018.
205
 Ludmila Ţaranu

 Representing the public institution as a part of diverse national work groups:

(Diaspora 2025 and migration; the decrease and the avoiding of stateless cases; the
issuing of identity acts to the victims of human trafficking, etc.);
 The participation at the elaboration of projects of normative documents and of
methodic letters;
 Issuing the documents of civil status (birth, marriage, divorce, changing of the
name and/or of the surname, death);
 Reception of request and the organizing of the files of transcription, rectification,
reconstitution, cancellation and the eventual issuing of the documents of civil
status;
 The official registering of the marriages and others.
By scientific justification of legal nature, which results in determination of place
and role of civil status acts in the matter of private law in the Romania and
Republic of Moldova. In this context, it is the necessity of a study by theoreticians
and practicians in the sphere of family law of the conjuncture in which they have a
task of fixing these legal acts and deeds, which create, modify and extinguish the
civil status of an individual in legal conditions.
Keywords: natural person, identification attributes, civil registry offices, subject of law.

Din toate timpurile, rolul major al organelor de stare civilă a fost de

înscriere a faptelor juridice ale persoanei fizice: naşterea, căsătoria, divorţul şi
decesul. Această instituţie civilă este singura autoritate administrativă prin grija
căreia este asigurată legalitatea realizării drepturilor şi intereselor persoanelor şi
ale statului, prin înregistrarea actelor de stare civilă şi prestarea serviciilor
publice în domeniu. Avându-şi originea într-un trecut istoric îndepărtat, dome-
niul de activitate al organelor de stare civilă a parcurs o evoluţie istorică deo-
sebită şi marcată printr-o dezvoltare social-politică aparte, ale cărei amprente
sunt resimţite şi astăzi. De aceea, trecutul, prezentul şi viitorul reprezintă pilonii
care, în egală măsură, susţin realizarea plenară a potenţialului stării civile,
valorificat într-o activitate rodnică.
Dreptul subiectiv de individualizare prin starea civilă cuprinde următoarele
prerogative: posibilitatea omului de a se individualiza prin starea civilă; posibi-
litatea de a pretinde să fie individualizat de către alţii prin starea sa civilă; posibi-
litatea de a apela, la nevoie, la concursul forţei coercitive a statului. Ca sumă a
unor calităţi personale, starea civilă cuprinde mai multe elemente, dintre care
unele privesc situaţia familială, inclusiv filiaţia şi natura acesteia: din căsătorie,
din afara căsătoriei, născut din părinţi necunoscuţi, adoptat, căsătorit, necăsătorit,
divorţat, văduv, recăsătorit, rudă sau afin cu cineva, sexul, vârsta, cetăţenia, locul
naşterii etc. După cum se afirmă în literatura juridică de specialitate, starea civilă
include numai calităţile inerente oricărei persoane fizice, dar nu şi diverse profesii
şi funcţii, chiar dacă acestea implică drepturi şi obligaţii proprii. Starea civilă este
determinată de lege, care fixează starea civilă a unei persoane la naşterea acesteia,

206
 Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România şi Republica Moldova

iar persoana nu poate să îşi modifice direct starea civilă, însă are posibilitatea de a
îndeplini anumite acte care vor antrena schimbări în starea sa civilă2.
Conform Dicţionarului enciclopedic, starea civilă este poziţia unei persoane
fizice în raport cu familia3. Potrivit cercetătorului P. Truşcă, starea civilă sau
statutul civil al persoanei fizice este o noţiune de sinteză; ea cuprinde toate ele-
mentele prin care se individualizează o persoană fizică, ca subiect de drepturi şi
obligaţii şi i se stabileşte poziţia juridică faţă de familia din care face parte. Astfel,
cu ajutorul elementelor de stare civilă, persoanei fizice i se poate stabili dacă este
născută din părinţi căsătoriţi, începutul calităţii de subiect de drepturi şi obligaţii,
dacă este căsătorită, divorţată, adoptată, precum şi dacă şi-a încetat calitatea de
subiect de drepturi şi obligaţii.
În cele ce urmează, vom realiza o incursiune istorică şi de evoluţie a stării
civile de-a lungul timpului. Menţionăm că transformările sociale, politice şi
economice determinate de unirea Basarabiei cu România în 1918 au impus
adoptarea în 1923 a Constituţiei României, care consacră caracterul laic al actelor
de stare civilă. Prin Legea privitoare la actele stării civile din 25 februarie 1928,
s-a realizat unificarea regimului juridic al actelor de stare civilă, deoarece, până
atunci, în Transilvania, Banat şi Maramureş se aplicau dispoziţii diferite de acelea
din Muntenia, Moldova, Dobrogea şi Bucovina. Astfel, prin Legea din 1928 se
desfiinţează atribuţiile de stare civilă ale organelor bisericeşti, acolo unde mai
fuseseră păstrate, dar se recunosc împuternicirile acestora realizate în trecut.
Legislaţia cuprindea şi unele dispoziţii formale, inaplicabile (înfăţişarea copilului
pentru întocmirea actului de naştere sau verificarea morţii de către primar). S-au
înregistrat şi unele greşeli, pentru că multe persoane au fost lăsate în afara
oricărui regim de stare civilă (români nomazi, persoanele venite din Iugoslavia în
urma Primului Război Mondial)4.
În conformitate cu dispoziţiile acestei legi, constituită din 134 de articole,
starea civilă se dovedea prin actele întocmite în registrele păstrate de ofiţerul de
stare civilă, a cărui competenţă era teritorială. Ofiţerul de stare civilă urma să pri-
mească declaraţiile de naştere şi de moarte, înscriindu-le în registrele de stare
civilă, la fel şi declaraţiile de căsătorie, având obligaţia de a celebra căsătoriile şi
de a le înscrie în registrul respectiv. Registrele de născuţi, căsătoriţi şi morţi
urmau să se ţină anual, în dublu exemplar, acestea fiind numerotate, şnuruite,
parafate şi sigilate de preşedintele tribunalului. Înscrierile în registre urmau să se
facă în limba română şi aveau să le fie citite înfăţişătorilor, iar în cazul în care nu
cunoşteau limba română, li se explica totul în limba lor. Actele de stare civilă
aveau să le semneze ofiţerul de stare civilă şi persoanele care se înfăţişau.
                                                          
2 Adrian-Relu Tănase, Noul Cod civil. Persoana fizică. Despre familie (art. 1-186, art. 252-
534). Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2012. p. 159.
3 ***, Mic dicționar enciclopedic, Univers Enciclopedic, București, 2005. p. 1320.
4 Paraschiv Peţu, Elena Velicu, Viorel Mardare, Starea civilă – mijloc de identificare a
persoanei fizice, ed. a III-a, Editura Detectiv, București, 2006, pp. 15-16.
207
 Ludmila Ţaranu

Caracterul de noutate îl constituia faptul că legea conţinea următoarele

subdiviziuni: „Rectificarea actelor de stare civilă”, „Reconstituirea registrelor de
stare civilă”, „Despre actele de naştere”, „Despre actele de recunoaştere a copiilor
naturali”, „Despre actele de căsătorie”, „Despre actele de moarte”, „Despre actele
de stare civilă întocmite în caz de mobilizare” ş.a.5
Doar prin Decretul nr. 272 din 30 decembrie 1950, emis de Marea Adunare
Naţională, s-a stabilit că registrele de stare civilă nu mai sunt publice, iar certifi-
catele de stare civilă se eliberează, în baza acestora, numai persoanelor îndreptăţite.
Sub aspectul asigurării aplicării uniforme a legislaţiei, un impact major l-a
avut Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală a Miliţiei, care îndruma
şi controla secţiile şi birourile de stare civilă ale primăriilor comunale, orăşeneşti
şi raionale asupra modului în care trebuiau să-şi realizeze atribuţiile ce le reven-
eau şi efectua verificări în cazurile prevăzute de lege.
În cadrul legislaţiei române privind problemele de stare civilă, un rol
deosebit de important l-a avut Codul familiei, pus în aplicare de la 1 februarie
1954 până la 1 octombrie 2011. Acesta a reglementat problemele privind profilul
moral al familiei, iar principiile din conţinutul său au avut drept scop întărirea
familiei, egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în relaţiile dintre soţi, mono-
gamia căsătoriei, ocrotirea de către stat a intereselor mamei şi copilului, apărarea
drepturilor părinteşti şi înrădăcinarea normelor de convieţuire.
Codul a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil român
în anul 2011. Noua reglementare a relaţiilor de familie valorifică soluţiile şi pro-
punerile de lege ferenda conturate în doctrină şi jurisprudenţă, având ca surse
principale de inspiraţie Codul civil francez, Codul civil din Québec şi Codul civil
elveţian. Cele mai spectaculoase modificări au fost aduse prin reglementarea con-
venţiilor matrimoniale, prin posibilitatea conferită soţilor de a divorţa prin
acordul pe cale administrativă sau notarială, a filiaţiei, a protecţiei copilului ş.a.6
Pentru prima dată prin Legea României nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu
privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare, şi care
este în vigoare în prezent, a fost stabilit cadrul legal pentru rezolvarea unor
situaţii absolut noi cu care se confruntă oficiile de stare civilă. Avem în vedere, în
acest sens, prevederile referitoare la caracterul doveditor al actelor şi certifi-
catelor de stare civilă, la modificarea statutului civil al persoanei, la modul de

                                                          
5 Colecţia Hamangiu. Codul general al României. Legi noi de unificare. 1922-1926, vol.
XIII-XIV, București, pp. 1203-1216, apud Dinu Poștarencu, File din istoria actelor de stare
civilă pe teritoriul dintre Prut și Nistru, http://www.history.asm.md/index.php/ro/proiecte/
fundamentale/359-118170704f-evoluii-sociale-culturale administrative-religioase-i-politice-
in-basarabia-i-in-teritoriile-din-stanga-nistrului-in-anii-1812-1918-studii-i-documente-
conductor-doctor-in-istorie-ion-varta-2011-2014 (site vizitat la 10 noiembrie 2018).
6 Paraschiv Peţu, Elena Velicu, Viorel Mardare, op. cit., p. 17.
208
 Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România şi Republica Moldova

întocmire a actelor de stare civilă şi la precizarea atribuţiilor autorităţilor

administraţiei publice centrale şi locale în acest domeniu7.
Actualmente, în România, în temeiul prevederilor Ordonanţei nr. 84 din 30
august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice
comunitare de evidenţă a persoanelor, înregistrarea faptelor juridice produse în
viaţa persoanei fizice, cum sunt naşterea, căsătoria, divorţul, schimbarea numelui
şi / sau a prenumelui şi decesul sunt puse în sarcina Serviciilor de Stare Civilă din
cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor, aflate în subordinea Consiliilor
Locale şi care îşi desfăşoară activitatea în fiecare localitate.
Cu referire la Basarabia, reglementările româneşti referitoare la starea
civilă au fost aplicate până în anul 1944, când a fost reinstaurată puterea
sovietică. Doctrinarul Dinu Poştarencu, în lucrarea File din istoria actelor de stare
civilă pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, menţionează că activitatea organelor
statale ale RSS Moldoveneşti, inclusiv modalitatea sovietică de înregistrare a
actelor de stare civilă, a fost restabilită în două etape, în funcţie de evoluţia
evenimentelor de pe teatrul de război: iniţial, în luna martie 1944, în zona de nord
a spaţiului dintre Prut şi Nistru, apoi, la sfârşitul lunii august 1944, în partea
centrală şi de sud a acestui spaţiu. Din cauza dificultăţilor provocate de război,
registrele de stare civilă de tip sovietic au fost introduse cu întârziere. În
decembrie 1944, din lipsă de hârtie, responsabilii din cadrul administraţiilor unor
localităţi înregistrau actele de stare civilă pe pagini de ziare româneşti.
În 1945, administraţiilor publice locale le-au fost puse la dispoziţie registre
tipărite, cu texte în două limbi: rusă şi moldovenească (recte română). Însă textele
în limba română erau scrise într-o limbă stâlcită, promovată, din 1937, de struc-
turile propagandistice sovietice. Următoarele mostre scot în evidenţă modul
agramat de exprimare: „Comisariatu Norodnic pe Treghile Dinnuntru a Uniunii
RSS. Secţia Actelor Stării Ţivile. Înscrierea actului despre naştere. Ăxemplearu
întâi. Ştiri despre copchil. Sexu. Câţi copchii s-a născut: unu, jemeni, trijemeni
etc.” Din 1944, sarcina de a înregistra actele de stare civilă o aveau oficiile de stare
civilă, a căror activitate era dirijată de Secţia Actelor de Stare Civilă, subordonată
Comisariatului Poporului al Afacerilor Interne (din 1946, Ministerul Afacerilor
Interne) al Uniunii Sovietice8.
Direcţia Generală Stare Civilă, ca organ administrativ sistemic, are la temelie
Hotărârea Sovietului Miniştrilor Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti din 11
ianuarie 1957, prin care a fost constituit Biroul Republican al Actelor de Stare
Civilă, în componenţa căruia a fost inclusă Arhiva Republicană. Este etapa când
se pune accent pe dezvoltarea infrastructurii secţiilor de înregistrare ale actelor
                                                          
7 Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în
Monitorul Oficial al României, nr. 60, 26 martie 1996.
8 Colecţia Hamangiu. Codul general al României. Legi noi de unificare. 1922-1926, vol.
XIII-XIV, București, pp. 1203-1216, apud Dinu Poștarencu, op. cit. (site accesat la 10
noiembrie 2018).
209
 Ludmila Ţaranu

stării civile, recrutarea de specialişti competenţi, asigurarea condiţiilor de muncă

dictate de specificul activităţii de stare civilă (înzestrarea secţiilor cu încăperi
adecvate, mobilier necesar etc.).
Sub aspect juridic, activitatea de stare civilă se baza pe reglementările
Codului căsătoriei şi al familiei, aprobat în 26 decembrie 1969. Ulterior, în anul
2000, a fost adoptat Codul familiei al Republicii Moldova, reglementând relaţiile
familiale în lumina principiilor unui stat suveran, democratic şi independent. În
dezvoltarea principiilor relaţiilor familiale, la 26 aprilie 2001, se aprobă Legea pri-
vind actele de stare civilă, iar în anul 2004, Instrucţiunea privind modul de înregis-
trare a actelor de stare civilă. Acest cadru normativ are acţiune juridică şi astăzi.
Aceste modificări au generat faptul că dreptul familiei a devenit o ramură
de drept autonomă. În sprijinul acestei idei vine Valentina Cebotari, care remarcă
apariţia relaţiilor juridice familiale din fapte juridice deosebite, cum ar fi căsă-
toria, rudenia, paternitatea, adopţia etc., faptul că a determinat delimitarea rela-
ţiilor de familie de relaţiile de drept civil. Mai mult decât atât, metoda de regle-
mentare a dreptului familiei capătă un caracter permisiv-imperativ, de vreme ce
normele juridice ale dreptului familiei le permit participanţilor la raporturile juri-
dice familiale să-şi aleagă comportamentul, respectând drepturile şi interesele
celorlalte subiecte9.
Ne vom referi şi la Ghidul ofiţerului de stare civilă10, elaborat de
Renata-Mihaela Marin, şefa Serviciului de Stare Civilă din Iaşi, care a îmbinat
partea teoretică cu aplicarea practică a normelor ce reglementează starea civilă a
persoanei fizice. Cercetând literatura de specialitate, aflăm că Ghidul este un stu-
diu util nu doar pentru cercetătorii în domeniu, ci şi pentru cetăţenii care au
intenţia să-şi exercite drepturile cu privire la eliberarea actelor de stare civilă. În
paginile Ghidului identificăm abordarea unor speţe de stare civilă însoţite de
soluţii concrete în scopul documentării şi eliberării actelor de stare civilă nece-
sare. Autoarea a realizat un studiu important despre starea civilă sub diverse
aspecte: noţiuni şi caractere juridice, organizarea activităţii de stare civilă şi
înregistrarea actelor de stare civilă.
De exemplu, Ghidul descrie procedura de înregistrare a naşterii în urmă-
toarele situaţii: înregistrarea naşterii copilului care nu a împlinit vârsta de un an,
înregistrarea tardivă a naşterii copilului sau întocmirea actului de naştere în cazul
adopţiei, fiind prezentate fiecare situaţie în parte, cât şi modalitatea de parcurgere
a fiecărei etape.
În acest context, ne propunem, ca cercetare de perspectivă, să realizăm un
ghid al funcţionarilor de stare civilă din Republica Moldova. Considerăm bine-
venită realizarea unui asemenea ghid şi în Republica Moldova, deoarece acesta ar

                                                          
9 Valentina Cebotari, Dreptul familiei, Reclama, Chișinău, 2014, pp. 17-19.
10 Renata-Mihaela Marin, Ghidul Ofițerului de Stare Civilă. Spețe de stare civilă, ediţie

revizuită și actualizată, Iași, 2011, p. 8.

210
 Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România şi Republica Moldova

spori calitatea serviciilor prestate de organele de stare civilă şi, nu în ultimul

rând, ar prezenta un suport ştiinţific şi pentru informarea cetăţenilor.
Din literatura de specialitate românească reţinem definiţia cea mai
complexă, în care autorul consideră starea civilă ca fiind mijlocul juridic de
individualizare a persoanei fizice pentru indicarea calităţilor personale, având
această semnificaţie, potrivit legii. Alături de nume şi domiciliu, starea civilă este
un drept personal nepatrimonial, prin care se individualizează persoana fizică11.
Legiuitorul moldovean nu ne oferă o definiţie a stării civile, ci doar sta-
bileşte că aceasta „se dovedeşte cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza
actelor de stare civilă întocmite în modul prevăzut de lege, precum şi cu actele de
stare civilă propriu-zise, cu copiile sau extrasele din acestea12” (art. 12, alin. 1 din
Legea nr. 100/2001), această sarcină revenind doctrinei.
Cercetând legislaţiile României şi Republicii Moldova, observăm că doar
legiuitorul român defineşte noţiunea de stare civilă. Astfel, se expune în art. 98
din Codul civil român că „Starea civilă este dreptul persoanei de a se indivi-
dualiza, în familie şi societate, prin calităţile strict personale care decurg din
actele şi faptele de stare civilă”13. În toate celelalte legislaţii nu am identificat o
definiţie propriu-zisă. Cu toate acestea, rămâne să fie discutabilă definiţia în
cauză din considerentele că starea civilă poate fi privită atât ca un atribut de
identificare a persoanei fizice, cât şi ca un drept al acesteia.
În Republica Moldova, perioada anilor 2000-2007 se caracterizează prin
realizări normative importante. S-au depus eforturi considerabile în scopul creării
cadrului juridico-normativ al înregistrării actelor de stare civilă în corespundere
cu normele internaţionale din domeniu.
Actualmente, în urma implementării Reformei serviciilor publice şi crearea
centrelor multifuncţionale pe teritoriul Republicii Moldova, în temeiul preve-
derilor Hotărârii Guvernului nr. 314 din 22 mai 2017, Direcţia Generală Stare
Civilă face parte din cadrul Agenţiei Servicii Publice şi îşi desfăşoară activitatea în
regimul „ghişeului unic”, în vederea prestării serviciilor publice.
În contextul dezvoltării României şi Republicii Moldova în lumina princi-
piilor democratice, a valorilor şi standardelor europene, precum şi a reformelor
statale, organele de stare civilă formează astăzi un adevărat sistem în care este
promovată întâietatea valorilor familiale, fiind respectate drepturile persoanelor
şi asigurate interesele statului.
Întru confirmarea acestui fapt, supunem atenţiei că, la 6 iulie 1996, a fost
încheiat Tratatul de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între România şi
                                                          
11 Petru Trușcă, Drept civil. Introducere în drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,

Universul Juridic, București, 2010, p. 376.

12 Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă, în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 97-99/765, 17 august 2001.

13 Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV, 6 iunie 2002, în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 82-86/661, 22 iunie 2002.

211
 Ludmila Ţaranu

Republica Moldova. Ca urmare, la 20 mai 2010, a fost semnat la Bucureşti Acordul

de cooperare între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei
al României. Chintesenţa Planului de acţiuni 2016-2018, stabilit în baza acestui
Acord, presupune asistenţă şi schimb de informaţii la prelucrarea datelor (în
special, în procesul de examinare a cererilor privind cetăţenia română şi a dosa-
relor de redobândire a cetăţeniei române), precum şi organizarea la Bucureşti şi
Chişinău a întâlnirilor anuale ale Grupului de lucru tehnic în domeniul cooperării
judiciare, al tratatelor şi relaţiilor internaţionale, prin schimb de bune practici şi
identificarea de soluţii legislative şi eficiente14.
Evidenţa datelor care identifică persoana fizică prezintă interes din multiple
puncte de vedere: economic, social, cultural, demografic, al cunoaşterii mişcării
populaţiei şi structurii acesteia, al organizării exercitării drepturilor politice, al
evidenţei îndeplinirii serviciului militar, al administrării justiţiei etc. Actele de stare
civilă constituie instrumente de probă pentru valorificarea de către persoanele
fizice a drepturilor ce decurg din această instituţie.
Starea civilă prezintă importanţă şi pentru terţele persoane, ce sunt inte-
resate să cunoască starea civilă a unei persoane în vederea stabilirii raporturilor
juridice pe care le pot încheia cu aceasta15.
Actualmente, starea civilă a persoanei fizice se compune din actele şi
faptele de stare civilă (numite în literatura de specialitate „izvoare de stare
civilă”). Starea civilă a unei persoane fizice este întărită doar prin actele de stare
civilă care i se potrivesc în fapt. Analiza preocupărilor noastre din acest studiu au
avut ca obiect evoluţia în timp a instituţiei stării civile, care determină calitatea
de subiect de drepturi şi obligaţii, precum şi corespunderea acesteia cu actele de
stare civilă (privite ca operaţiuni juridice de înscriere în registrele de stare civilă).
În mod tradiţional, un act de stare civilă este întocmit doar în urma constatării
naşterii sau decesului persoanei fizice, iar actele de încheiere sau de desfacere a
căsătoriei se înregistrează doar în urma consimţământului persoanelor.
Din conţinutul acestui studiu desprindem că istoricul stării civile de la
Marea Unire până în prezent are un conţinut cristalizat. Câteva elemente pe care
le-am expus succint credem că sunt semnificative şi demonstrează încă o dată
caracterul de permanentă actualitate a domeniului şi intensificarea tendinţei de
îmbunătăţire a cooperării între România şi Republica Moldova.

Bibliografie
Cebotari, Valentina, Dreptul familiei, Reclama, Chişinău, 2014.
Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV, 6 iunie 2002, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 82-86/661, 22 iunie 2002.

                                                          
14 Tratatul de asistenţă juridică în materie civilă și penală între România și Republica
Moldova încheiat la 6 iulie 1996, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 5 mai 1997.
15 Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel, op.cit., pp. 41-42.

212
 Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România şi Republica Moldova

Colecţia Hamangiu. Codul general al României. Legi noi de unificare. 1922-1926,

Bucureşti, vol. XIII-XIV, pp. 1203-1216, apud Dinu Poştarencu, File din istoria actelor
de stare civilă pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, http://www.history.asm.md/
index.php/ro/proiecte/fundamentale/359-118170704f-evoluii-sociale-culturaleadminist
rative-religioase-i-politice-in-basarabia-i-in-teritoriile-din-stanga-nistrului-in-anii-181
2-1918-studii-i-documente-conductor-doctor-in-istorie-ion-varta-2011-2014 (accesat la
10 noiembrie 2018).
Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în Monitorul
Oficial al României, nr. 60, 26 martie 1996.
Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 97-99/765, 17 august 2001.
Mic Dicţionar enciclopedic, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
Marin, Renata-Mihaela, Ghidul Ofiţerului de Stare Civilă. Speţe de stare civilă, ediţie
revizuită şi actualizată, Iaşi, 2011.
Peţu, Paraschiv; Velicu, Elena; Mardare, Viorel, Starea civilă – mijloc de identificare a
persoanei fizice, ediţia a III-a, Detectiv, Bucureşti, 2006. 
Tănase, Adrian-Relu, Noul cod civil. Persoana fizică. Despre familie, art. 1-186, art. 252-534,
Comentarii şi explicaţii, C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Tratatul de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între România şi Republica Moldova
încheiat la 06 iulie 1996, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15 mai 1997.
Truşcă, Petru, Drept civil. Introducere în drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,
Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

213
 Ludmila Ţaranu

Gavriil-Bănulescu Bodoni Acte vechi

Registru de stare civilă

214
Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România şi Republica Moldova

Acte vechi

215
 Ludmila Ţaranu

 
Acte legislative anterioare 

Acte normative anterioare 

Codul familiei

216
Studiu comparativ privind reglementarea juridică a stării civile în România şi Republica Moldova

Legea privind actele de stare civilă

Instrucţiune

217
 Ludmila Ţaranu

Acte vechi

218
 

O analiză privind impactul generat de factorul rusesc

în spaţiul informaţional al Republicii Moldova
An analysis of the impact generated by the Russian factor
in the information space of the Republic of Moldova

Mariana Iaţco1

Abstract:
After the proclamation of independence in 1991, the Republic of Moldova was and
remains in the sphere of influence of the Russian Federation, not just as an
“imperialist ambition” of the Kremlin in the illusion of reanimation of the USSR,
but also as a buffer zone for not admitting NATO's expansion to the East. A
component of the imperialist instrument used to maintain its external influence is
information propaganda. The purpose of the article is to investigate and to
compare the forms and methods of Russian propaganda in the local informational
space, from the perspective of the impact it exerts on the consumer of media
products in the Republic of Moldova. By observing the principle of objectivity and
truth, using the method of comparative, qualitative and content analysis, the
means and tools of Russian propaganda used to manipulate the opinion of the
population on what is “truth” and “false” have been identified.
Keywords: hybrid war, soft power, social media, manipulation, misinformation, the
Russian World.

                                                          
1 Mariana Iaţco a absolvit studii de doctorat la Universitatea Internaţională din
Andalucia, programul de doctorat inter-universitar „Historia social y Políticas
Contemporáneas”. Titlul tezei de doctorat: Las políticas sociales durante la transición
hacia la democracia en perspectiva comparada. În prezent este lector la Universitatea de
Stat din Moldova, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Știinţe Politice și Administrative,
Departamentul de Știinţe Politice și Administrative. Domenii de interes știinţific: politici
publice și advocacy, diaspora și procese migraţionale. Studii și publicaţii: „Caminos de
emigración de la Europa del Este a España. Un análisis comparado: Rumania, Bulgaria,
Moldavia y Ucrania”, Revista de Estudios Europeos, Universidad de Valladolid, Centro de
excelencia Jean Monnet, nr. 62, 2013; „Studiul politicilor de reducere a sărăciei în
Republica Moldova”, Viitorul, Hanns Seidel Stiftung, 2015; „The 2016 National Human
Development Report Inequalities and sustainable human Development in Moldova”,
http://hdr.undp.org/ sites/default/files/reports, 2016; „The evaluation of the Labour market
in Moldova under the Social-Economic Inequalities”, Education, Social Values and
European Integration, Debrecen Univercity Press, Debrecen, 2017; Necesitățile actorilor
interesați în dezvoltarea unui sistem de raportare digitală cu privire la finanțarea
partidelor politice, studiu de cercetare, CICDE, 2018.
219
 Mariana Iaţco

Începând cu anul 2014, în urma evenimentelor geopolitice regionale (con-

fruntările militare dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, anexarea Crimeii), dar şi cele
internaţionale (războiul din Siria, disputele dintre FR şi SUA/NATO), Rusia a
iniţiat intensificarea ofensivei propagandistice pro-ruse/antioccidentală,
canalizată pe două mari direcţii:
– cea internă, având ca ţintă publicul băştinaş şi având ca scop cimentarea
doctrinei politice interne a partidului de guvernământ „Edinaya Rossia”;
– cea externă, orientată spre spaţiul fostelor ţări socialiste cu populaţie
consumatoare de presă rusă, precum şi spre statele lumii pentru consolidarea
imaginii ca „super putere”, dar şi prezervarea şi promovarea intereselor naţionale
în politica externă.
În raport cu Republica Moldova, influenţa exercitată de propaganda rusă şi
efectele ei asupra consumatorilor de produse media sunt foarte mari în privinţa
preferinţelor şi percepţiilor populaţiei, în special în perioadele de importanţă
majoră pentru viitorul Republicii Moldova, cum sunt campaniile electorale, nego-
cierile ce vizează vectorul european al ţării, problematica transnistreană.
De menţionat că propaganda rusă nu se limitează doar la nivelul statelor
limitrofe cu UE şi NATO, ci vizează întreaga lume, ceea ce prezumă un război
informaţional lansat de Federaţia Rusă2. Atât în spaţiul informaţional al Republicii
Moldova, cât şi în cel mondial, propaganda rusă aplică aşa-numitul concept soft
power3, realizat prin intermediul unor diferite mişcări / formaţiuni politice loiale,
special create, ONG-uri neautentice, „schimburi culturale”, „exprimări de opinii”4
(în realitate, dezinformare), al cultivării concepţiei patriotismului şi autoidenti-
ficării sociale prin utilizarea factorului religios. Pe internet sunt create portaluri şi
„birouri de troli”5, care induc publicului-ţintă punctele de vedere convenabile
Kremlinului.
Influenţa informaţională este strâns legată cu wording, atunci când Rusia se
antrenează într-o confruntare informaţională sau ideologică, utilizând anumiţi
termeni pentru a crea conotaţii pozitive în percepţia publicului-ţintă. În acest
context, mass-media rusă abordează problemele politice în combinaţie cu istoria,
cultura, educaţia, şi limba, acestea fiind direcţiile de bază pe care Federaţia Rusă
se concentrează în spaţiul ţărilor ex-sovietice. În mesajele propagandistice, Rusia

                                                          
2 Iulian Chifu, Oazu Nantoi, Război informațional. Tipizarea modelului agresiunii,
Editura Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al
Academiei Române, București, 2016, p. 6.
3 Conceptul soft power este inclus în „Concept for the Foreign Policy of the Russian
Federation” și este corelat cu războiul informaţional, diplomaţia publică și cultivarea
internaţională a imaginii Rusiei.
4 Vezi site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.
5 Agenţia pentru Cercetarea pe Internet (Агентство Интернет Исследований) din
Sankt Petersburg, sub conducerea lui Evgeniy Prigojin, apropiatul și bucătarul
personal al lui Vladimir Putin.
220
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

subliniază importanţa statutului limbii şi culturii ruse, interpretează anumite

evenimente istorice în mod diferit de cele existente în ţara respectivă (un
exemplu elocvent în acest sens este serbarea zilei de 9 Mai, „Ziua Victoriei”). De
asemenea, este relevantă şi introducerea noilor terminologii de către propaganda
rusă (de exemplu, „omuleţii politicoşi”, „impunerea păcii”, „Crimeea e a noastră”,
„lupta cu fasciştii” ş.a.), care au drept scop justificarea acţiunilor Federaţiei Ruse
în plan regional şi internaţional (intervenţia în Donbas, anexarea Crimeei),
precum şi formarea unei percepţii pozitive în rândul publicului rus şi rusolingv
faţă de acţiunile Moscovei în spaţiul de interes strategic.
Astfel, pe flancul vestic al Federaţiei Ruse, ofensiva propagandistică este
orientată spre auditoriul din ţările Europei de Est, oferind Kremlinului oportu-
nităţi de infiltrare şi influenţare în spaţiul public autohton6. Odată cu parafarea
Acordului de Asociere RM-UE de la Vilnius (29 noiembrie 2013), aparatul
propagandistic rusesc a avut ca ţintă Republica Moldova. În pretinsele „materiale
jurnalistice” s-a relatat despre dezavantajele şi „pericolul economic” la care este
expusă Transnistria odată cu parcursul european al Republicii Moldova. Astfel, au
fost diseminate fraze manipulatorii, precum:
• „…potrivit sursei, după parafarea Acordului de Asociere cu UE, conducerea
de la Chişinău şi-a exprimat dorinţa de a scoate din lista exportatorilor pe agenţii
economici din Tiraspol, pe motiv că nu corespund cerinţelor UE…” (Pervîi Kanal)7;
• „…în cadrul unei intervenţii, liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk, a
menţionat că Moldova creează condiţii pentru destabilizarea situaţiei economice
din regiune…” (RTR)8.
Acestea sunt doar două dintre declaraţiile publicate de posturile centrale
TV din Federaţia Rusă, care au fost preluate şi interpretate intenţionat eronat de
agenţiile de presă, site-uri, blog-uri, reţele de socializare şi „birouri de troli”
pro-ruse.
La mijlocul anului 2014, după o perioadă de timp în care ştirile manipulatorii
au umplut spaţiul mediatic moldovenesc, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
al Republicii Moldova a suspendat activitatea postului TV rusesc Rossia 24 pe
teritoriul ţării. Însă, după protestele organizate de partidele de stânga de orientare
pro-rusă, postul Rossia 24 şi-a reluat activitatea, fiindu-i aplicată o sancţiune
administrativă maximă şi suspendarea activităţii pentru şase luni. Ulterior, după
                                                          
6 În ziua când Ucraina și-a redefinit vectorul extern spre integrare europeană (toamna
2013), Rusia și-a intensificat retorica agresivă și de manipulare a populaţiei ucrainene
prin utilizarea masivă a posturilor TV. În urma acestor reportaje și materiale, Ucraina
a suspendat definitiv toate posturile rusești. Ulterior, și Lituania a interzis un număr
de posturi TV manipulatorii din Rusia.
7 Transilvania Regional Business, Campioni la capitolul manipulare mediatică,
http://trb.ro/campioni-la-capitolul-manipulare-mediatica.
8 Unimedia, Rossia 1 continuă seria de știri manipulatorii, http://unimedia.info/stiri/video-
rossia-24-continua-seria-de-stiri-manipulatorii-69370.html.
221
 Mariana Iaţco

încălcări repetate ale legislaţiei audio-vizualului, activitatea postului a fost

suspendată definitiv din luna iunie 2015 (Ziare, 2015).
Postul de televiziune rusesc Rossia 1 (de asemenea suspendat), retransmis
de postul TV naţional RTR-Moldova, a desfăşurat o propagandă agresivă
pro-rusă, în calitate de auditoriu-ţintă fiind populaţia din sudul republicii (etnicii
găgăuzi şi bulgari) şi din regiunea separatistă. Reportajele purtau un mesaj
manipulator, în care se spune că „transnistrenii îşi vor întări securitatea în
regiune odată ce se vor uni cu Găgăuzia”9.
Relevant este faptul că UTA Găgăuzia nu a dorit să se supună cenzurii
autorităţilor de la Chişinău. Operatorii de cablu au promis că vor retransmite
posturile Rossia 24 şi Rossia 1 indiferent de interdicţii, invocând argumentul că
90% dintre găgăuzi doresc să privească ştirile din Rusia în limba rusă10.
Politica editorială a principalelor posturi TV moldoveneşti cu acoperire
naţională prevede retransmiterea posturilor TV ruse pe teritoriul Republicii
Moldova, cu toate că există un proiect de lege prin care se interzice retrans-
miterea pe teritoriul ţării a programelor de ştiri şi a emisiunilor analitice străine
care contravin intereselor naţionale ale ţării.
Analiza programelor televizate ruse retransmise pe teritoriul Republicii
Moldova denotă o situaţie alarmantă în ceea ce priveşte propaganda rusă, şi
anume:
• Postul TV Prime (retransmite postul TV rusesc Pervîi Kanal). În cadrul
emisiunilor informative realizate de postul rusesc Pervîi Kanal şi difuzate de
postul de televiziune moldovenesc Prime, s-a recurs la tertipuri de montaj,
etichetări şi mod de formulare a informaţiei, astfel încât partea ucraineană să
apară în lumină negativă, în timp ce adepţilor separatismului şi Rusiei le revine
rolul de „salvatori şi pacificatori”. Printre aceste emisiuni au fost fixate:
– ediţia de ştiri Voskresnoe vremea;
– editorialul Odnako, al jurnalistului Mihail Leontiev (purtătorul de cuvânt
al gigantului petrolier Rosnefti);
– emisiunea Struktura momenta, care aduce acuzaţii directe SUA;
– emisiunea Politika, realizată şi prezentată de jurnalistul Alexandr
Gordon, care invită în platou reprezentanţi ai regiunilor separatiste din Ucraina.
• Postul TV TV7 (retransmite postul TV rusesc NTV). Postul rusesc NTV a
recurs la realizarea şi difuzarea unor subiecte menite să provoace panică şi să
demonstreze atitudinea antiumană a Ucrainei faţă de propriul popor, în timp ce
Rusia se evidenţiază prin scopurile sale nobile, de a oferi ajutor şi susţinere. Prin
                                                          
9 ActiveNews, Reportaj manipulator la o televiziune rusă: Românii au probleme de identitate
națională, https://www.activenews.ro/prima-pagina/VIDEO-Reportaj-manipulator-la-o-
televiziune-rusa-Romanii-au-probleme-de-identitate-nationala-56030.
10 Unimedia, Un nou reportaj manipulator marca Rossia 1 despre Găgăuzia,

http://unimedia.info/stiri/video-un-nou-reportaj-manipulator-marca-rossia-1-despre-
gagauzia-80001.html
222
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

difuzarea unor emisiuni tematice, NTV desfăşoară într-un mod agresiv o pro-
pagandă politică împotriva Ucrainei, după cum urmează:
– emisiunea Bez kupiur, la împlinirea unui an de la anexarea Crimeei de
către Rusia, a realizat un şir de reportaje cu liderii separatişti din regiune;
– în cadrul emisiunii Spisok Norkina, concepută ca emisiune de dezbateri,
invitaţilor care susţin poziţia pro-rusă li se acordă tot timpul pentru a-şi exprima
poziţia.
• Postul TV RTR Moldova (retransmite postul rusesc Rossiya RTR, după ce
a fost suspendat postul Rossiya 1), pe lângă materialele tendenţioase despre
conflictul militar ruso-ucrainean, a difuzat constant reportaje prin care justifică şi
prezintă anexarea Crimeii la Rusia drept un succes al politicii ruse şi „un act de
dreptate”. În acest sens, au fost transmise pe post mai multe subiecte promo-
ţionale despre noul film documentar Crimeea. Calea spre casă, dar şi subiecte
despre prezentarea unor sondaje care conţin date despre opinia poporului refe-
ritoare la conducerea Kievului. Manipularea opiniei publice se efectuează nu doar
în buletinele informative, ci şi în emisiuni cum ar fi:
– Speţialinîi Koresspondent, subiectul discuţiilor fiind axat pe „politica
agresivă” dusă de NATO şi situaţia din Ucraina;
– emisiunea analitică Vecer s Vladimirom Soloviovîm, prin intermediul
căreia s-a urmărit intenţia de a plasa SUA şi Ucraina într-o lumină negativă, iar
Federaţia Rusă, un element pozitiv în acest conflict.
• Postul TV REN Moldova (retransmite postul rusesc REN TV) difuzează
subiecte care se axează, în general, pe denigrarea autorităţilor ucrainene, pe acre-
ditarea ideii că Uniunea Europeană şi SUA sunt interesate în escaladarea conflic-
tului, iar Rusia este prezentată ca unica parte promotoare a păcii. O deosebită
intensitate şi agresivitate şi o durată mai mare au aceste mesaje în emisiunile
informativ-analitice în format documentar. De asemenea, ponderea emisiunilor
realizate în format documentar este una considerabilă11, prezentând în sine un
material propagandistic bine gândit şi structurat pe fundalul denigrării SUA, care
sunt prezentate ca unicul stat vinovat şi cointeresat de continuarea războiului din
Ucraina. Drept exemple sunt aduse intenţiile Americii la nivel de stat de a livra
armament în Ucraina.
Situaţia este şi mai gravă la capitolul manipulării opiniei publice, în
condiţiile în care majoritatea populaţiei se informează din media televizată.
Potrivit sondajului realizat de fundaţia rusă Opinia Publică, pe un eşantion de
1 000 de respondenţi, 88% dintre cei intervievaţi află despre situaţia din Ucraina,
inclusiv despre statele vecine doar din mass-media televizată, dintre care 73% au
încredere în informaţia difuzată12.
                                                          
11 Emisiunile REN TV: Narkotiki Terrora, Teritoria zablujdenii, Voennaia Taina, ediţia de

știri Novosti 24.

12 Фонд „Общественное Мнение”, „Телевидение: предпочтения зрителей”,

http://fom.ru/SMI-i-internet/12214.
223
 Mariana Iaţco

Principalele agenţii de ştiri ruse aflate sub controlul Kremlinului şi de la

care „se alimentează” presa scrisă şi electronică autohtonă sunt: ITAR-TASS
(www.tass.ru), RIA Novosti (www.ria.ru), Interfax (www.interfax.ru), Federalnoye
Agentstvo Novostey (www.riafan.ru), Rosbalt (www.rosbalt.ru), IA Regnum
(www.regnum.ru).
Următorul nivel îl reprezintă agenţiile de ştiri electronice, care preiau
informaţia de la marile agenţii de ştiri, difuzându-le ulterior pe internet:
newsru.com, RuNews24.ru, Russkaya Linya (www.rusk.ru), Agentstvo Politicheskih
Novostey (www.apn.ru), Nezavisimaya Gazeta (www.ng.ru), Kommersant
(www.kommersant.ru), Svobodnaya Pressa (www.svpressa.ru).
Piaţa media din Federaţia Rusă este supusă unui control strict din partea
autorităţilor, fiind desemnat Serviciul Federal Roskomnadzor13. Această autoritate
a retras în 2015 licenţa de emisie a postului TV Dojdi, considerat unicul canal de
televiziune independent. Actualmente, acest canal este transmis exclusiv online,
fiind eliminat din grilă chiar şi de companiile private de televiziune prin cablu.
În funcţie de oportunitatea momentului de a influenţa opinia publică,
aceste resurse media se mobilizează şi acţionează asupra celor mai sensibile şi
importante subiecte de pe eşichierul politic intern al Republicii Moldova (scrutine
electorale, decizii politice privind vectorul european, implementarea reformelor
instituţionale, dialogul cu privire la soluţionarea diferendului transnistrean), şi
anume:
1. activizarea administraţiei separatiste de la Tiraspol în anumite acţiuni
provocatoare în raport cu Chişinăul şi impunerea ideii federalizării Republicii
Moldova şi utilizarea ei în calitate de „mecanism potenţial de soluţionare a
diferendului transnistrean”;
2. inspirarea la anumite idei separatiste a etnicilor găgăuzi din UTA
Găgăuzia şi a celor bulgari din raionul Taraclia („Republica Budjak”);
3. consolidarea ideilor pro-ruse în nordul Republicii Moldova (municipiul
Bălţi, oraşele Soroca, Drochia şi Ocniţa) şi promovarea ideilor aderării Republicii
Moldova la Uniunea Vamală;
4. aplicarea de către instituţiile de resort din Federaţia Rusă a unor
acţiuni coercitive suplimentare în raport cu cetăţenii Republicii Moldova aflaţi la
muncă sezonieră în Federaţia Rusă;
5. consolidarea proceselor de formare a forţelor de opoziţie din Republica
Moldova afiliate Moscovei care vor amplifica retorica agresivă împotriva
conducerii şi politicii pro-europene, totodată, promovând lozincile de aderare la
proiectele eurasiatice şi de federalizare a ţării;
6. utilizarea factorului religios pentru creşterea influenţei ruse. Cel mai
important aspect al noii ideologii îl constituie conştientizarea de către societate a
locului spiritual şi rolului istoric al Rusiei în comunitatea mondială.
                                                          
13 „Федеральная служба по надзору в сфере связи, информационных технологий

и массовых коммуникаций” (www.rkn.gov.ru).

224
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

Impactul mediatic pe care-l generează mass-media rusă asupra auditoriului

Republicii Moldova este foarte puternic. Conform sondajului14 realizat de Centrul
pentru Jurnalism Independent, cu genericul „Cât de mare este influenţa presei
ruse asupra moldovenilor”, s-a arătat că:
– 15% dintre respondenţi au afirmat că au încredere în presa rusească;
– 13%, în presa moldovenească;
– 7%, în presa românească sau europeană.
În ceea ce priveşte obiectivitatea şi veridicitatea informaţiei, 60% dintre
moldoveni consideră că cele mai veridice ştiri le difuzează primul post de
televiziune din Rusia, Pervîi Kanal.
Portalurile de ştiri pro-ruse, precum www.noi.md, www.ava.md, www.pan.md,
www.vedomosti.md, www.kp.md, www.gagauzinfo.md, www. kmpress.info, preiau
masiv informaţiile de la agenţiile de ştiri din Federaţia Rusă, traducându-le în
limba română pentru a acoperi un auditoriu cât mai mare al spaţiului mediatic
autohton. De asemenea, au fost identificate ediţii periodice cu acoperire
naţională, care, de fapt, reprezintă filiale ale editurilor din Federaţia Rusă, pe
paginile cărora este realizată propaganda rusă latentă şi bine camuflată, cum ar fi
ziarele Komsomolskaya Pravda v Moldove (www.kp.md), Argumenti i Fakti v
Moldove (www.aif.md) sau Kommersant Info (www.kmpress.info).
Drept exemplu este atenţia sporită pe care a manifestat-o mass-media din
Federaţia Rusă în privinţa campaniei electorale de alegere a başcanului
(guvernatorului) UTA Găgăuzia din 22 martie 2015. În urma scrutinului, a fost
aleasă Irina Vlah în funcţia de başcan al autonomiei, cunoscută pentru viziunile
sale pro-ruse, iar mesajul propagandistic al mass-mediei ruseşti este confirmat
din start prin titlurile articolelor:
– „Victorie pro-rusă în Găgăuzia: puterea înfrântă refuză să creadă”15;
– „În Găgăuzia a câştigat Rusia”16;
– „Alegerile din Găgăuzia au pus în dificultate Chişinăul”17;
– „În Moldova a sosit Primăvara Eurasiatică”18;

                                                          
14 James Pettit, „Propaganda rusească pune în pericol democraţia în Republica Moldova”,

Independent, 10.05.2015, http://independent.md/james-pettit-propaganda-ruseasca-pune-

pericol-democratia-republica-moldova/#.VhZg1WfWjcs.
15 „Пророссийская победа в Гагаузии: проигравшая власть отказывается верить”,

Московский Комсомолец, http://www.mk.ru/politics/2015/03/24/prorossiyskaya-pobeda-

v-gaaguzii-proigravshaya-vlast-otkazyvaetsya-verit.html.
16 „В Гагаузии выиграла Россия”, Радио Свобода, https://www.svoboda.org/
a/26914497.html.
17 „Выборы в Гагаузии усложнили жизнь Кишиневу”, Экономика Сегодня,

https://www.rueconomics.ru/46692-vyiboryi-v-gagauzii-ne-uprostili-zhizn-kishinevu.
18 „В Молдавию пришла Евразийская весна”, Русская народная линия,

https://ruskline.ru/news_rl/2015/03/24/v_moldaviyu_prishla_evrazijskaya_vesna.
225
 Mariana Iaţco

– „Alegerile din Găgăuzia – victoria vlahilor în Moldova”19;

– „Rusia şi-a ocupat loc în Moldova. Alegerile din Găgăuzia au fost
câştigate de candidatul Moscovei”20;
– „MAE FR: Rezultatele alegerilor din Găgăuzia indică la necesitatea ampli-
ficării relaţiilor regiunii cu Rusia”21.
Tactica propagandei în Republica Moldova este axată exclusiv pe factorul
etnic şi trecutul istoric, mesajele transmise de propaganda rusă fiind centrate pe
următoarele direcţii:
– identitatea slavă şi ortodoxă comună;
– rescrierea legăturilor istorice;
– ameninţarea unor eventuale repercusiuni, inclusiv militare, în cazul
nealinierii la interesele „comune” ale Moscovei;
– Rusia ca apărător al ruşilor din Ucraina şi Republica Moldova (inclusiv
regiunea transnistreană);
– sprijin deschis pentru mişcările pro-ruse;
– denigrarea mişcărilor ostile apropierii de Rusia;
– puritatea spirituală şi valorile ortodoxe în contrapondere cu desfrânarea
occidentală;
– rădăcinile ortodoxe / slave ale neamurilor din estul Europei (argument
pentru descrierea istoriei şi legăturilor dintre ruşi şi ucraineni, baltici, moldoveni
etc.);
– „dreptul” naţiunilor din spaţiul eurasiatic la independenţă şi suveranitate
în „parteneriat” cu Rusia.
Unul dintre principalele motive care determină popularitatea sporită a
mass-mediei ruseşti faţă de cea autohtonă îl reprezintă calitatea materiei difuzate,
începând cu ştiri până la conţinutul cu scop de divertisment. Mesajele
propagandei ruse se reflectă în mod evident în discursurile politicienilor pro-ruşi
din Republica Moldova:
– prin acordurile cu Uniunea Europeană, Moldova se supune sclaviei;
– modelul românesc este unul al sărăciei în UE;
– Uniunea Vamală dintre Rusia şi fostele state socialiste reprezintă o
alternativă de preferat în locul acordului cu UE;
– conflictul din Ucraina a izbucnit din cauza apropierii acesteia de UE, iar
Moldova s-ar putea afla într-o situaţie similară;

                                                          
19 „Выборы в Гагаузии – победа влахов в Молдове”, РСМД – Российский совет по

междунпродным делам, http://russiancouncil.ru/analytics-and-comments/analytics/

vybory-v- gagauzii-pobeda-vlakhov-v-moldove/?sphrase_id=853394.
20 „Россия заняла себе место в Молдавии”, Коммерсантъ, https://www.
kommersant.ru/doc/2692933.
21 „В Молдавии выбирают главу Гагаузии”, Росбалт, http://m.rosbalt.ru/world/2015/

03/22/1380372.html.
226
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

– România şi-a pierdut identitatea şi independenţa economică odată ce a

aderat la UE;
– românii sunt o naţiune diferită de moldoveni, iar limba română este alta
decât cea moldovenească;
– UE distruge credinţa ortodoxă;
– UE promovează minorităţile sexuale în defavoarea tradiţiilor milenare.
Dominaţia canalelor TV din Rusia amplifică impactul politicilor ruseşti de
tip soft power în societatea moldovenească. Aceasta se resimte prin existenţa unui
set de stereotipuri pozitiviste, legate de Rusia şi de persoana lui Vladimir Putin în
special. În acelaşi timp, fărădelegi precum „furtul miliardului” şi altele, comise de
„liderii politici” care au exploatat abuziv sloganul integrării europene, au con-
tribuit la compromiterea ideii europene printre cetăţenii Republicii Moldova mai
puţin iniţiaţi.
Unii sociologi sunt extrem de sceptici în ceea ce priveşte starea de spirit din
societatea moldovenească. Ei au constatat că, în urma agresiunii Rusiei împotriva
Ucrainei, în rândul populaţiei „rusolingve” au crescut agresivitatea şi spiritele
şovine, pe când în cadrul populaţiei vorbitoare de limbă română este prezent
spiritul de teamă şi derută. Aceiaşi sociologi au constatat că „tinerii vorbitori de
limbă rusă sunt pierduţi pentru Moldova”22.
Pentru manipularea segmentului important de locuitori rusificaţi ai
Republicii Moldova, este intens promovată ideea de apartenenţă la „lumea rusă”.
Profitând de cunoaşterea limbii ruse de majoritatea populaţiei din Republica
Moldova, moştenită de la URSS, şi de rusificarea şi neintegrarea minorităţilor
etnice, Rusia promovează politicile de menţinere a „relaţiilor spirituale” în spaţiul
ex-sovietic, prezentând Rusia drept continuatoare a „trecutului glorios”.
În promovarea politicilor sale de tip soft power, Federaţia Rusă adresează
politici concrete mai multor segmente din societatea moldovenească. Politici
separate sunt adresate în special populaţiei din Transnistria şi UTA Găgăuzia.
Fundaţia Lumea Rusă23 este cel mai elocvent exemplu al mecanismelor create şi
utilizate de Rusia în acest sens. Moscova promovează intens ideea că, în urma
destrămării URSS, poporul rus a devenit unul despărţit, utilizând într-o manieră
abuzivă şi speculativă noţiunea de compatrioţi, care este mult mai cuprinzătoare
şi confuză decât noţiunea univocă de cetăţean al Rusiei.
Politicile Rusiei sunt adresate tuturor categoriilor de vârstă ale cetăţenilor
Republicii Moldova. În special, este intens exploatată mitologia cu privire la
„Marea Victorie” în „Marele Război pentru Apărarea Patriei” (9 mai). Această
mitologie a devenit o parte componentă a unei cvasireligii stataliste, în care se
îmbină trecutul imperial al Rusiei, creştinismul în versiunea Bisericii Ortodoxe
Ruse, interpretarea pur propagandistică a rolului jucat de URSS în cel de-al Doilea
                                                          
22 Florea Xenia, „Limba rusă în Moldova: autorităţile o strâmtorează în fel și chip”, Noi,

28.04.2017, http://www.noi.md/md/news_id/219726.
23 Фонд „Русский Мир”, http://russkiymir.ru.

227
 Mariana Iaţco

Război Mondial, „democraţia suverană” în versiunea lui Vladimir Putin şi erupţia

şovinismului velicorus, determinat de anexarea ilegală a Crimeii şi agresiunea
împotriva Ucrainei.
Federaţia Rusă, cu complicitatea politicienilor locali „de stânga”, impune
perceperea în alb şi negru a evenimentelor legate de cel de-al Doilea Război
Mondial, din care rezultă că orice persoană care pune la îndoială rolul „eliberator”
al URSS este considerată în mod automat adeptă a nazismului etc. Cu implicarea
ONG-urilor finanţate de Rusia, pe fundalul isteriei propagandistice lansate prin
intermediul mass-mediei controlate de Rusia, cu implicarea partidelor politice
loiale Kremlinului, în fiecare an sunt lansate acţiuni zgomotoase cu panglicile
„Sfântul Gheorghe”, marşuri etc. Această politică ignoră totalmente faptul că
populaţia din RSSM, după „Marea Victorie” şi „eliberarea” din august 1944, a fost
supusă practicilor inumane de creare a „naţiunii socialiste moldoveneşti”, care
s-au soldat cu comiterea unor crime împotriva umanităţii (foametea artificială din
1946-1947, cu sute de mii de persoane decedate şi cu multiple cazuri de cani-
balism, deportările repetate în Siberia etc.).
Este imperativ de menţionat că, în special după agresiunea Rusiei împotriva
Ucrainei, a avut loc transformarea panglicii „Sfântul Gheorghe” din simbolul
gloriei militare din timpul Imperiului Rus şi URSS în simbolul şovinismului
velicorus, cu elemente evidente ale unui regim totalitar, identificat univoc cu
regimul lui Vladimir Putin. Aceste panglici îi „unesc” pe reprezentanţii tuturor
regimurilor separatiste, a căror temelie ideologică se bazează pe fidelitatea faţă de
Rusia şi ideologia şovinismului velicorus (Transnistria, Crimeea, regiunile Doneţk
şi Lugansk etc.) şi care au apărut şi supravieţuiesc graţie sprijinului venit din
partea Rusiei.
Cu scopul obţinerii efectului propagandistic maxim, Rusia recurge la
crearea unor structuri internaţionale, ghidate de la Kremlin, prin care se cultivă
spiritul de apartenenţă la spaţiul succesorilor „Marii Victorii”. În fiecare an sunt
organizate acţiuni dedicate zilei de 9 mai în UTA Găgăuzia, accentul fiind pus pe
implicarea tineretului, fiind implicată şi administraţia locală.
O altă mostră de politici de tip soft power o constituie Fundaţia Gorciakov24,
ce reprezintă un „mecanism unic de parteneriat statal-obştesc în domeniul
politicii externe”. Activităţile acestei fundaţii sunt adresate tinerilor din spaţiul
ex-sovietic şi urmăresc scopul de cultivare a spiritului de apartenenţă la
„patrimoniul măreţ” al Imperiului Rus.
Un rol cu totul deosebit în promovarea intereselor geopolitice ale Rusiei în
Republica Moldova îi revine Bisericii Ortodoxe Ruse. Este cunoscut faptul că în
RSSM regimul sovietic a promovat politici extrem de dure împotriva religiei.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei (subordonată Bisericii Ruse) sunt activ
implicaţi în campaniile mediatice care au drept scop compromiterea cursului

                                                          
24 Фонд Горчакова, http://gorchakovfund.ru.

228
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

european al ţării în percepţia credincioşilor moldoveni. Aceasta se referă în

special la isteria provocată de subiectul angajamentului Republicii Moldova de a
adopta legislaţia cu privire la egalitatea şanselor. Reprezentanţii clerului s-au
implicat activ în campania mediatică, al cărei scop era asocierea spaţiului
european cu desfrâul, homosexualismul, degradarea familiei etc.
Pe măsura consolidării relaţiilor RM-UE, s-a observat o activizare evidentă
a părtaşilor „vectorului eurasiatic” din partea Găgăuziei25, a „moldoveniştilor”, cu
implicarea deschisă a unor reprezentanţi odioşi ai Bisericii. Cert este că aceste
acţiuni au fost (şi sunt în continuare) orchestrate dintr-o zonă controlată de
Federaţia Rusă şi că Bisericii Ortodoxe din Moldova îi revine un rol important în
promovarea intereselor statului rus.
O ţintă aparte pentru Rusia o constituie populaţia din raioanele de est ale
Republicii Moldova (Transnistria), adică spaţiul mediatic din „Republica
Moldovenească Nistreană”. Populaţia din regiune, în special după instalarea tele-
viziunii prin cablu, este premeditat izolată de spaţiul mediatic al Republicii
Moldova, fiind totalmente dominat de canalele TV din Rusia, acompaniate de
canalul local al televiziunii „de stat”. În ultimii ani, în regiunea separatistă a fost
intens promovată ideea de existenţă a unei entităţi noi de „transnistreni”, o
versiune locală a „moldovenismului” în versiunea ei stalinistă. Scopul acestor
politici este evident: justificarea existenţei „Republicii Moldoveneşti Nistrene” şi
impunerea ideii de incompatibilitate a populaţiei locale cu realităţile din
Republica Moldova.
UTA Găgăuzia, împreună cu Transnistria au fost şi rămân ţinta politicilor
promovate de Rusia. Moscova promovează consecvent politicile de „discriminare
pozitivă” faţă de Găgăuzia – embargoul nemotivat pentru exportul producţiei în
Rusia, impus Republicii Moldova per ansamblu, nu se aplică în raport cu agenţii
economici din Găgăuzia şi Transnistria. În Găgăuzia, în repetate rânduri, au fost
trimise ajutoare umanitare din Federaţia Rusă. Ambasada Rusiei în Republica
Moldova este foarte activă în regiune, începând cu donaţii masive de cărţi în
limba rusă şi până la ingerinţe directe în procesele politice interne.
De exemplu, ultimele alegeri ale başcanului Găgăuziei (22 martie 2015) s-au
transformat într-o farsă – pe diferite căi, Irina Vlah a fost promovată atât de
brutal şi masiv de Rusia, încât toţi ceilalţi candidaţi n-au avut nici o şansă de a
concura cu ea. Totodată, orice încercare de a pune la îndoială „alegerea” Irinei
Vlah arăta ca o lipsă de loialitate faţă de „Marea Rusie”, ceea ce era inadmisibil
pentru mentalitatea populaţiei din regiunea autonomă. Drept urmare, Irina Vlah a
învins încă din primul tur. Pentru ca, după aceasta, într-o manieră rectilinie, în
calitate de başcan şi membru al Guvernului Republicii Moldova din oficiu, să se

                                                          
25 „O alianţă pro-rusă la Bălţi în frunte cu Formuzal”, Evenimentul, 10.06.2014,

http://evenimentul.md/o-alianta-pro-rusa-la-balti-in-frunte-cu-formuzal.
229
 Mariana Iaţco

implice în diferite activităţi subordonate intereselor Rusiei26. Totodată, în

mass-media locală din Găgăuzia, controlată de administraţie, este eliminată
consecvent orice menţiune pozitivă despre asistenţa oferită de UE. În situaţia în
care toate contactele cu regiunile din Rusia sunt prezentate într-o manieră
triumfalistă, vizita Irinei Vlah în România şi întrevederile la nivel înalt au fost
trecute sub tăcere27.
Impactul acestor politici în zona de sud a Republicii Moldova este extrem
de grav. Pe lângă folosirea canalelor de propagandă clasice, mediatice şi
înfiinţarea de formaţiuni, Rusia se foloseşte şi de minorităţile pe care le are în
diverse state din regiune pentru a crea instabilitate. Tactica propagandei ruse
constă în acuzarea guvernelor că nu respectă drepturile minorităţii ruse. Este o
idee răspândită tot mai agresiv de Rusia prin intermediul organizaţiilor
nonguvernamentale şi mass-media afiliată – că vorbitorii de rusă sunt discri-
minaţi şi că „are loc românizarea populaţiei Republicii Moldova”. Prin aceste
metode manipulatorii, Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova şi
totodată să exercite o presiune asupra societăţii moldoveneşti. Ca exemple pot
servi unele rezultate ale sondajului sociologic realizat de Institutul de Politici
Publice în cadrul Proiectului „Moldova între Est şi Vest: viziuni din Găgăuzia şi
Taraclia”28. Este suficient de menţionat, de exemplu, că circa 64% dintre res-
pondenţi consideră că Republica Moldova aparţine „Lumii Ruse” şi circa 35% văd
viitorul Republicii Moldova „în componenţa Rusiei”. Circa 85% ar fi votat la un
eventual referendum ca Republica Moldova să intre în Uniunea Eurasiatică.
Rezultatele sondajului demonstrează univoc că agresiunea Rusiei împotriva
Ucrainei a fost percepută în exclusivitate prin prisma propagandei ruseşti. Drept
urmare, circa 70% consideră că, „în urma Maidanului, în Ucraina, la putere au
venit fasciştii” şi peste 80% susţin „intrarea Crimeii în componenţa Rusiei”. Din
cifrele mai sus prezentate rezultă că această categorie de cetăţeni ai Republicii
Moldova trăieşte într-o realitate virtuală, creată de maşinăria propagandistică a
actualului regim politic din Rusia.
Din cele menţionate, se conturează tactica de acţiune a propagandei ruse,
care se desfăşoară pe trei direcţii principale:
1. Evidenţierea rolului şi locului primordial al Rusiei în menţinerea „statalită-
ţii/independenţei/integrităţii” Republicii Moldova. Analiza mesajelor propagan-
distice şi a tematicilor abordate de mass-media rusească pe acest vector scoate în
                                                          
26 „Replică de la Comrat: Marș al «apărătorilor statalităţii moldovenești», cu invitaţi din

Rusia”, Ziarul Național, 02.04.2016, https://www.ziarulnational.md/replica-de-la-comrat-

mars-al-aparatorilor-statalitatii-moldovenesti-cu-invitati-din-rusia.
27 „Bașcanul Găgăuziei Irina Vlah – în prima vizită de lucru la București”, Accent TV,

http://a-tv.md/md/index.php?newsid=9781.
28 Oazu Nantoi (coord.), Moldova între Est și Vest: viziuni din Găgăuzia și Taraclia,

Institutul de Politici Publice, Chișinău, 2016, http://ipp.md/wp-content/uploads/

2016/09/Moldova-intre-Est-si-Vest-Viziuni-din-Gagauzia-si-Taraclia_RO.pdf.
230
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

prim-plan teze cum ar fi: „Muncitorii moldoveni aflaţi la muncă în Rusia sunt
foarte apreciaţi”; „Federaţia Rusă recunoaşte suveranitatea, integritatea teritorială
şi independenţa Republicii Moldova, pe când regiunea transnistreană, din punct
de vedere istoric, a aparţinut şi actualmente este parte a Lumii Ruse”; „Guvernul
Federaţiei Ruse va intensifica cooperarea cu autorităţile moldoveneşti ce vizează
educaţia tineretului studios, cultivarea şi promovarea limbii ruse şi a tradiţiilor
culturale ruse”.
2. Argumentarea acţiunilor Federaţiei Ruse în politica sa externă şi conse-
cinţele care por apărea pentru Republica Moldova în încercările sale de a ieşi de
sub influenţa Rusiei. În general, mesajele propagandistice sunt canalizate pe
subiecte importante, cum ar fi: „Abandonarea de către Republica Moldova a legă-
turilor tradiţionale cu Rusia va avea impact direct asupra economiei moldo-
veneşti”; „Produsele moldoveneşti nu-şi găsesc piaţă de desfacere în UE”;
„Muncitorii moldoveni aflaţi la muncă în Rusia vor fi deportaţi în ţara de origine,
dacă se constată ilegalitatea aflării lor pe teritoriul Rusiei”; „Moscova este
cointeresată în soluţionarea diferendului transnistrean în formatul „5+2”29; „În
contextul dezgheţării conflictului militar din Nagorno-Karabah, Moscova nu va
retrage contingentul militar din zona de securitate transnistreană”.
3. Denigrarea României şi Ucrainei în faţa auditoriului autohton moldo-
venesc vorbitor de limbă rusă şi de limbă română şi prezentarea acestor state ca
fiind potenţiali duşmani pentru Republica Moldova. Mesajele promovate de media
aservită intereselor Kremlinului sunt axate pe teme sensibile pentru societatea
moldovenească, cum ar fi: „România complotează pentru distrugerea suveranităţii
Republicii Moldova, urmărind Unirea Mare”; „Chişinăul tolerează românizarea
populaţiei Republicii Moldova, inclusiv a etniilor din Găgăuzia, Taraclia şi Bălţi”;
„Ucraina încearcă să atragă atenţia Occidentului prin provocarea unui conflict în
Transnistria”; „Kievul şi Chişinăul au demarat un război hibrid împotriva
Transnistriei, dorind s-o înăbuşe economic”30.
În contextul ultimelor evenimente din Ucraina, propaganda rusă introduce
noi teme în spaţiul public, scopul fiind de a determina populaţia să acţioneze în
sensul dorit de manipulatorul opiniei publice. Chiar dacă tema în sine este nouă,
se recurge la liniile de mesaj deja vehiculate în alte contexte pentru a da credi-
bilitate mesajelor transmise. Un exemplu ar fi riscul declanşării unui Maidan la
Chişinău în contextul alegerilor prezidenţiale / parlamentare31. Aceste teze
propagandistice sunt însoţite cu mesaje de tipul: „În regiune au apărut mai multe
ONG-uri finanţate de Occident. Acestea discreditează ideea existenţei statului de
                                                          
29 Acesta era considerat de mai mulţi experţi ca fiind unul ineficient.
30 Marina Iudina, „Кишинёв и Киев договорились о блокаде Приднестровья”,

ПолитНавигатор, 05.10.2017, http://www.politnavigator.net/kishinev-i-kiev-

dogovorilis-o-blokade-pridnestrovya.html.
31 „Додон рассказал об угрозе Майдана в Молдове”, Point, 02.06.2017,
https://point.md/ru/novosti/politika/dodon-rasskazal-ob-ugroze-maidana-v-moldove.
231
 Mariana Iaţco

drept şi urmăresc provocarea unui Maidan în regiune”; „Aspiraţiile unioniste ale

unor descendenţi politici, pe de o parte, declaraţiile stataliste şi pro-ruse ale altor
forţe politice, pe de altă parte, vor constitui un catalizator al declanşării
Maidanului în Chişinău”; „UTA Găgăuzia îşi va rezerva dreptul la autodeter-
minare în condiţiile în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”.
Printre celelalte instrumente propagandistice utilizate de Federaţia Rusă în
spaţiul moldovenesc, sunt posturile de radio şi presa scrisă (electronică şi pe hârtie).
Din luna martie 2015, postul de radio Univers FM din Chişinău a devenit o
filială radio a media-holdingului federal de stat rus Rossiya Segodnea32, care este
succesoarea agenţiei de ştiri RIA Novosti şi finanţată din bugetul federal. Pentru
anul 2015 au fost alocate 108 milioane de dolari (6,4 miliarde de ruble), de două
ori mai mult decât în anii 2013 şi 2014. Pentru anul 2017, în bugetul federal au
fost prevăzute 100 de milioane de dolari (6 miliarde de ruble) pentru finanţarea
agenţiei, cu rectificarea finanţării spre majorare cu 792 de milioane de ruble (14
milioane de dolari)33.
Din motive de licenţiere şi tehnice, difuzarea ştirilor postului de radio
Univers FM – Studio Sputnik Moldova a fost suspendată. Ulterior, din luna
septembrie 2015, un alt post, Radio Alla, realizează transmiterea blocului de ştiri
în limbile română şi rusă atribuit agenţiei de ştiri Sputnik. În context, difuzarea
online a postului Radio Sputnik pe teritoriul ţării se realizează prin accesarea
paginii http://www.sputnik.md/popup/radio.
Reţeaua de radio internaţională Sputnik este parte componentă a grupului
media rus Sputnik News34, care la rândul său face parte din componenţa
media-holdingului Rossiya Segodnea.
Potrivit declaraţiilor directorului general al media-holdingului Rossiya
Segodnea, Dmitrii Kiseliov, platforma Sputnik News urmează să difuzeze în 130
de oraşe din 34 de ţări din întreaga lume cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Kiev,
Minsk, Belgrad ş.a. Din anul 2015, reţeaua de radio Sputnik îşi propunea să
opereze în 30 de limbi străine şi să transmită peste 800 de ore de conţinut pe zi35.

                                                          
32 La 9 decembrie 2013, prin decret prezidenţial, a fost lichidată Agenţia de știri RIA

Novosti și a fost creată agenţia internaţională de știri Россия Сегодня, finanţată din
bugetul federal. Pentru anul 2015 au fost alocate 130 de milioane de dolari (6,48
miliarde de ruble), de două ori mai mult decât în anii 2013 și 2014. Pentru anul 2016, în
proiectul de lege al bugetului federal sunt prevăzute 108 milioane de dolari (6,7
miliarde de ruble) pentru finanţarea agenţiei.
33 Farida Rustamova, „Бюджет государственных СМИ в России вырастет на 2,5

млрд рублей”, BBC (versiunea rusă), 26.05.2017, http://www.bbc.com/russian/news-

40062877.
34 www.sputniknews.com.
35 „Дмитрий Киселёв представил международный проект «Спутник»”, NTV,

10.11.2014, http://www.ntv.ru/novosti/1261480.
232
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

Propaganda rusă, prin intermediul reţelei internaţionale de ştiri Sputnik

News, şi-a găsit un segment din piaţa media a Republicii Moldova. El este orientat
către auditoriul rusolingv, dar şi cel românolingv, difuzând ştiri şi interviuri cu
pretinşii experţi şi analişti politici aserviţi Moscovei. Evident, fluxul informaţional
difuzat de acest post de radio este pro-rus şi anti-occidental. Pentru a combate
propaganda agresivă şi a diminua influenţa pe care o exercită media-holdingul
Rossiya Segodnea, autorităţile de la Chişinău i-au declarat persoane indezirabile,
pe un termen de cinci ani (până în anul 2020), pe următorii jurnalişti ai acestui
media-holding36:
– directorul Dmitrii Kiseliov;
– jurnalistul şi publicistul Armen Gasparean, fost redactor-şef al companiei
ruse de ştiri radio Golos Rossiyi;
– jurnalistul şi autorul filmului documentar Crimeea. Calea spre Patrie,
Andrei Kondraşov.
Totalizând cele expuse mai sus, se poate constata că politicile de tip soft
power promovate de Rusia au un impact deosebit de grav inclusiv din cauza
complicităţii clasei politice din Republica Moldova. Nici o guvernare şi nici un
partid politic n-au fost capabile să promoveze politicile de consolidare a
populaţiei în baza spiritului cetăţeniei, prin detaşarea conştientă de trecutul
sovietic, cu depăşirea conştientă a clişeelor ideologizate şi clivajelor
etnolingvistice moştenite de la URSS, pentru a putea fi atins acel nivel de
consolidare a societăţii care ar fi făcut inutile politicile de tip soft power în
versiunea Rusiei, anihilând totodată consecinţele războiului informaţional
declanşat de Rusia.
Cu toate acestea, Acordul de Asociere cu UE semnat la 27 iunie 2014
constituie un angajament juridic al statului moldovenesc în ceea ce priveşte
reformarea statului în conformitate cu standardele europene, însă clasa politică
din Republica Moldova a ales calea mimării reformelor. Persoanele-cheie cu care
se identifică starea de „stat captiv” nu doresc să scape de sub control instituţiile
statului şi nici posibilităţile de estorcare a banilor publici. Din această cauză,
ignoră toate revendicările din partea societăţii moldoveneşti şi a partenerilor de
dezvoltare. În schimb, caută posibilităţi de stabilire a „relaţiilor confidente” cu
administraţia de la Kremlin şi nu încearcă, utilizând resursele statului, să
contracareze consecinţele politicilor de tip soft power utilizate de Rusia şi ale
războiului informaţional.
Campaniile de propagandă ale Federaţiei Ruse aduc prejudicii reale inte-
reselor naţionale ale Republicii Moldova. Obiectivul lor principal este discre-
ditarea noţiunii de democraţie, subminarea guvernelor legitime ale statelor din

                                                          
36 Vladimir Soloviov, „Дмитрий Киселев и Андрей Кондрашов объявлены в

Молдавии персонами нон грата, în Коммерсантъ”, 18.03.2015, https://

www.kommersant.ru/doc/2689344.
233
 Mariana Iaţco

regiune, inclusiv Republica Moldova, şi consolidarea puterii politice şi militare a

Rusiei.
În condiţiile în care Guvernul moldav, dar şi instituţiile publice sunt inerte
la avertismentele societăţii civile, este necesar să se ceară asistenţă SUA şi UE
pentru susţinerea companiilor media autohtone capabile să destructureze
propaganda ostilă a Federaţiei Ruse, în special acele posturi de radio şi televiziune
care sunt responsabile de incitare la ură şi război.

Bibliografie
Accent TV, „Başcanul Găgăuziei Irina Vlah – în prima vizită de lucru la Bucureşti”,
http://a-tv.md/md/index.php?newsid=9781, accesat la 06.10.2018.
ActiveNews, „Reportaj manipulator la o televiziune rusă: Românii au probleme de identi-
tate naţională”, https://www.activenews.ro/prima-pagina/VIDEO-Reportaj-manipulator-
la-o-televiziune-rusa-Romanii-au-probleme-de-identitate-nationala-56030, accesat la
03.10.2018.
BBC (русская служба), „Бюджет государственных СМИ в России вырастет на 2,5
млрд рублей”, http://www.bbc.com/russian/news-40062877, accesat la 06.10.2018.
Chifu, Iulian; Nantoi, Oazu, 2016, Război informaţional. Tipizarea modelului agresiunii,
Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al
Academiei Române, Bucureşti, online, http://nato.md/wp-content/uploads/2016/08/
Razboi-Informational.pdf, accesat la 17.09.2018.
Evenimentul, „O alianţă pro-rusă la Bălţi în frunte cu Formuzal”, http://evenimentul.md/
o-alianta-pro-rusa-la-balti-in-frunte-cu-formuzal, accesat la 06.10.2018.
Nantoi, Oazu (ed.), 2016, „Moldova între Est şi Vest: viziuni din Găgăuzia şi Taraclia”,
Institutul de Politici Publice, Chişinău, http://ipp.md/wp-content/uploads/2016/09/
Moldova-intre-Est-si-Vest-Viziuni-din-Gagauzia-si-Taraclia_RO.pdf, accesat la
06.10.2018.
Naţional, „Replică de la Comrat: Marş al „apărătorilor statalităţii moldoveneşti”, cu
invitaţi din Rusia”, https://www.ziarulnational.md/replica-de-la-comrat-mars-al-
aparatorilor-statalitatii-moldovenesti-cu-invitati-din-rusia, accesat la 06.10.2018.
Noi, „Limba rusă în Moldova: autorităţile o strâmtorează în fel şi chip”,
http://www.noi.md/md/news_id/219726, accesat la 04.10.2018.
Pettit, James, „Propaganda rusească pune în pericol democraţia în Republica Moldova”,
Independent, 10.05.2015, http://independent.md/james-pettit-propaganda-ruseasca-pune-
pericol-democratia-republica-moldova/#.VhZg1WfWjcs, accesat la 04.10.2018.
Point, „Додон рассказал об угрозе Майдана в Молдове”, https://point.md/ru/
novosti/politika/dodon-rasskazal-ob-ugroze-maidana-v-moldove, accesat la 06.10.2018.
The Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation, http://archive.mid.ru//
brp_4.nsf/0/76389FEC168189ED44257B2E0039B16D, 29.09.2018.
Transilvania Regional Business, „Campioni la capitolul manipulare mediatică”,
http://trb.ro/campioni-la-capitolul-manipulare-mediatica, accesat la 01.10. 2018.
Unimedia, Rossia 1 continuă seria de ştiri manipulatorii, http://unimedia.info/stiri/
video-rossia-24-continua-seria-de-stiri-manipulatorii-69370.html, accesat la 02.10.2018.
Unimedia, „Un nou reportaj manipulator marca Rossia 1 despre Găgăuzia”,
http://unimedia.info/stiri/video-un-nou-reportaj-manipulator-marca-rossia-1-despre-gaga
uzia-80001.html, accesat la 02.10.2018.
234
O analiză privind impactul generat de factorul rusesc în spaţiul informaţional al Republicii Moldova

Ziare, „Post rus de televiziune, interzis in Republica Moldova”, http://www.ziare.com/

europa/moldova/post-rus-de-televiziune-interzis-in-republica-moldova-1365495, accesat
la 02.10.2018.
Коммерсантъ, „Дмитрий Киселев и Андрей Кондрашов объявлены в Молдавии
персонами нон грата”, https://www.kommersant.ru/doc/2689344, accesat la 03.10.2018.
Коммерсантъ, „Россия заняла себе место в Молдавии”, https://www.kommersant.ru/
doc/2692933, accesat la 05.10.2018.
Московский Комсомолец, „«Пророссийская» победа в Гагаузии: Проигравшая
власть отказывается верить”, http://www.mk.ru/politics/2015/03/24/prorossiyskaya-
pobeda-v-gaaguzii-proigravshaya-vlast-otkazyvaetsya-verit.html, accesat la 04.10.2018.
НТВ, „Дмитрий Киселёв представил международный проект «Спутник»”,
http://www.ntv.ru/novosti/1261480, accesat la 03.10.2018.
ПолитНавигатор, „Кишинёв и Киев договорились о блокаде Приднестровья”,
http://www.politnavigator.net/kishinev-i-kiev-dogovorilis-o-blokade-pridnestrovya.html,
accesat la 03.10.2018.
Радио Свобода, „В Гагаузии выиграла Россия”, https://www.svoboda.
org/a/26914497.html, accesat la 06.10.2018.
РОСБАЛТ, „В Молдавии выбирают главу Гагаузии”, http://m.rosbalt.ru/
world/2015/03/22/1380372.html, accesat la 08.10.2018.
РСМД – Российский совет по междунпродным делам, „Выборы в Гагаузии –
победа влахов в Молдове”, http://russiancouncil.ru/analytics-and-comments/
analytics/vybory-v-gagauzii-pobeda-vlakhov-v-moldove/?sphrase_id=853394, accesat la
05.10.2018.
Русская Народная Линия, „В Молдавию пришла Евразийская весна”,
https://ruskline.ru/news_rl/2015/03/24/v_moldaviyu_prishla_evrazijskaya_vesna, accesat
la 03.10.2018.
Фонд „Общественное Мнение”, „Телевидение: предпочтения зрителей”,
http://fom.ru/SMI-i-internet/12214, accesat la 02.10.2018.
Экономика Сегодня, „Выборы в Гагаузии усложнили жизнь Кишиневу”,
https://www.rueconomics.ru/46692-vyiboryi-v-gagauzii-ne-uprostili-zhizn-kishinevu,
accesat la 06.10.2018.
 

235
 

Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europeană

The legal framework of contracts in the European Union

Violeta Melnic1

Abstract:
The necessity to develop the European Law of Contracts is determined by the
objectives of the Internal Market, by the amplification of the commercial relations
inside the European Union (EU), by the abstract and selective regulation of the
contracts in the Treaty on European Union, in the EU Regulations and Directives,
as well as by the divergences of contracts in national legislations of EU Member
States.
Keywords: European Contract Law, Internal Market, legislations of EU Member
States, EU Directives.

Regimul juridic al contractelor în UE este determinat de Tratatul Uniunii

Europene, regulamentele, directivele, recomandările, rezoluţiile, comunicările
instituţiilor UE, hotărârile luate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind
interpretarea actelor UE, principiile de drept european contractual (în calitate de
lex mercatoria), legislaţiile naţionale ale statelor membre, precum şi de tratatele
internaţionale şi uzanţele comerciale.
                                                          
1 Violeta Melnic este licenţiată în drept și în știinţe economice. Are un master în drept
internaţional și un doctorat în drept. Este procuror, funcţionar public, cadru didactic.
A urmat studii aprofundate în Drept Privat Internaţional, studii de doctorat în drept la
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este conferenţiar la Facultatea de Drept
a Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova și coordonatorul Centrului
European de Studii Juridice. Autoare a monografiei Protecția și răspunderea penală a
minorului la nivel european (Editura IRIM, Chișinău, 2014), a cursului universitar
Dreptul Internațional al Afacerilor (Editura IRIM, Chișinău 2014), a Ghidului pentru
susținerea examenului de licență la disciplina Drept Internațional (Editura Grafema
Libris, IRIM, Chișinău, 2013), precum și a mai multor articole, dintre care amintim:
„Perspectivele Dreptului Penal al Uniunii Europene”, Analele Științifice ale Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași, tomul LXIII, seria Știinţe Juridice, 3, 2017, nr. 1, pp. 137-
154; „Dreptul la un remediu efectiv în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”,
Revista Relații Internaționale Plus, nr. 1 (9), 2016, pp. 157-176; „Republica Moldova în
contextul Politicii Europene de Vecinătate și Parteneriatului Estic”, Revista de Studii
Europene, nr. 6, 2015, pp. 74-103; „Genderul în reglementările europene a misiunilor de
gestionare a crizelor”, în Uniformizarea dreptului – efecte juridice și implicații sociale,
politice și administrative – Conferință internațională, Editura Hamangiu, București,
2014, pp. 606-612.
237
 Violeta Melnic

Actualmente, dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale la nivel comu-

nitar a contribuit la apariţia de noi contracte, care includ clauze mai complexe,
fapt ce poate genera noi reglementări în domeniul contractual. Contractul nu este
obiectul principal de reglementare a actelor normative ale Uniunii Europene şi nu
are o definiţie autonomă, este un instrument juridic de circulare a mărfurilor,
capitalurilor şi nu este definit de actele normative ale UE.
Textele de drept ale UE au ca obiect principal favorizarea schimburilor
comerciale în diferite sectoare şi s-au concentrat mai puţin pe definirea contrac-
tului. O aproximare în materia contractelor, fondată pe principiul reciprocităţii şi
interdependenţei, este caracteristică tuturor statelor UE. Redactarea textelor con-
tractelor trebuie să corespundă imperativelor la care dreptul să instituie un cadru,
dacă nu unificat, cel puţin armonizat2.
Prevederile surselor originare ale dreptului UE nu acoperă în mod necesar
şi suficient domeniile destinate dezvoltării liberalizării economice. În acest con-
text, a apărut necesitatea reglementării unor domenii specifice ale contractelor
prin intermediul directivelor. Legislatorul UE a urmat o apropiere selectivă în
materia contractelor, adoptând directive privind anumite contracte sau tehnici de
comercializare, dar necesitatea de armonizare este evidentă, așa cum reiese din
realitatea practică.
Divergenţele în materie contractuală din Uniunea Europeană suscită
probleme de la un caz la altul. Funcţionarea pieţei interne poate fi împiedicată de
problemele legate de încheierea, interpretarea şi aplicarea contractelor trans-
frontaliere, astfel încât este imperioasă dezvoltarea dreptului european al contrac-
telor. Acesta se manifestă prin natura sa bidimensională, în sensul în care se
dovedeşte a fi o excelentă ilustrare a relaţiilor complexe stabilite între ordinea
juridică europeană şi dreptul contractelor, care se vrea în acelaşi timp un drept al
integrării, prin directivele în materia protecţiei consumatorilor, şi un drept
european al coordonării prin instrumentele UE de drept internaţional privat.
Europenizarea materiei contractuale s-a manifestat pe un teren consu-
merist, iar ulterior s-a dezvoltat prin Regulamentele Roma I şi Bruxelles, prin care
au fost unificate regulile de drept internaţional privat aplicabile contractelor
transfrontaliere. Competenţa în temeiul căreia, ca urmare a intrării în vigoare a
Tratatului de la Amsterdam, au fost adoptate Regulamentul Bruxelles I şi
Regulamentul Roma I prin transformarea în instrumente ale UE a Convenţiilor
Internaţionale de la Bruxelles (1968) şi Roma (1980) este cea referitoare la
adoptarea de măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie comercială cu
incidenţă transfrontalieră3.

                                                          
2 Société de Législation Comparée, Terminologie contractuelle commune, Association
Henri Capitant des Amis de la Culture Juridique Française, Paris, 2008, pp. 26-27.
3 Gina Orga-Dumitriu, Dreptul european al contractelor, Editura C.H. Beck, București,
2013, pp 158-159.
238
 Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europenă

Regulamentul Roma I stabileşte următorul fapt: contractul este supus legii

alese de părţi, iar alegerea de către părţi a unei legi străine este combinată sau nu
cu alegerea unei instanţe străine. Atunci când toate celelalte elemente ale situaţiei
sunt localizate, în momentul alegerii, în aceeaşi ţară, nu poate să aducă atingere
dispoziţiilor imperative ale acelei ţări. Principiul autonomiei de voinţă este admis
de majoritatea legislaţiilor statelor membre ale UE şi de convenţiile internaţionale
la care acestea sunt parte4, fiind o cristalizare a principiului autonomiei de voinţă.
În cazul în care părţile nu au ales legea aplicabilă, contractul este supus legii
statului cu care are legătura cea mai strânsă.
Alegerea unei legi naţionale care să guverneze contractul părţilor nu este o
opţiune valabilă, având în vedere costurile pe care le implică un astfel de contract,
precum şi faptul că negocierea nu poate să ţină seama de aceste elemente (una
dintre părţi poate, în cadrul negocierilor, să arate că nu poate să încheie contracte
decât dacă respectă anumite condiţii de ordine publică).
În doctrină s-a subliniat importanţa libertăţii de alegere a legii contractelor,
consacrată prin jurisprudenţa CJUE. Nu s-a făcut aplicarea regulilor referitoare la
libera circulaţie în situaţia în care partenerii comerciali pot evita dreptul unui stat
membru ce restrânge drepturile acestora.
În hotărârea Alsthom, CJUE a fost sesizată cu o trimitere preliminară
pentru a se pronunţa dacă regulile din dreptul francez cu privire la răspunderea
vânzătorului pentru viciile unui produs echivalează cu o restricţie a liberei
circulaţii a mărfurilor prevăzute de articolele 28 şi 29 din Tratatul Uniunii
Europene. CJUE a afirmat că părţile unui contract de vânzare internaţional sunt
libere să determine dreptul aplicabil relaţiilor lor contractuale şi pot astfel să evite
să se supună dreptului francez. Aceasta echivalează cu o recunoaştere explicită a
libertăţii contractuale a părţilor.
Dacă o parte poate evita dreptul unui stat membru ce restricţionează liber-
tatea contractuală cu privire la răspunderea pentru viciile lucrului, ca în
hotărârea Alsthom, dreptul UE nu este aplicabil. Aceasta implică faptul că nu este
necesar ca la nivelul UE să se adopte dispoziţii referitoare la dreptul contractelor,
deoarece aceasta rămâne la latitudinea părţilor.
Reiese următorul fapt: contractul reprezintă acordul la care au ajuns
părţile. Prin urmare, părţile pot prevedea diverse clauze care să le guverneze rela-
ţiile, în virtutea principiului libertăţii contractuale; pe de altă parte, contractul
constituie atât un acord consimţit de părţi, cât şi o afacere. Determinarea consen-
sului a trezit divergenţe de opinii, ce rezultă din doctrina civilă germană a voinţei
şi expunerii voinţei. Contradicţia dintre acestea e următoarea: căruia dintre ele să
i se acorde prioritate, actului interior sau actului exterior? În primul caz, acordul

                                                          
4 Carmen Tamara Ungureanu, Dreptul privat al Afacerilor, Editura Junimea, Iași 2002, p. 156.
239
 Violeta Melnic

reprezintă voinţa la care au consimţit părţile; în al doilea caz, acţiunile consimţite

de părţi direcţionate spre atingerea scopului juridic prin încheierea contractului5.
În acest sens, părţile sunt libere să consimtă să decidă conţinutul contrac-
telor (inclusiv şi să facă referinţă la aplicarea unor prevederi ale legilor naţionale),
dar enunţarea condiţiilor contractului se va efectua în dependenţă de anumite
reguli, care vor garanta libertatea de acţiune a părţilor, precum şi interesul
general şi scopul liberalizării economice stabilit în Tratatul Uniunii Europene
pentru funcţionarea Pieţei Interne.
Limitarea principiului autonomiei de voinţă funcţionează în contractele cu
consumatorii de furnizare de obiecte mobile corporale, contractele de furnizare de
servicii, contractele de finanţare ale acestora. Unii autori consideră că, în materia
protecţiei consumatorilor, tendinţa este de a suprima punctul de legătură al
voinţei în soluţionarea conflictelor de legi şi de a folosi un punct de legătură
obiectiv, imperativ, reprezentat de reşedinţa obişnuită a consumatorului. Prin-
cipiul autonomiei continuă să joace un rol complementar, părţile putând să încor-
poreze în contractul lor dispoziţiile mai favorabile. Potrivit opiniei altor autori,
voinţa exercită funcţia sa de punct de legătură doar numai atunci când nu pri-
vează consumatorul de protecţia pe care i-o asigură dispoziţiile imperative ale
legii obiectiv aplicabile, legea reşedinţei obişnuite a consumatorului îi oferă o pro-
tecţie minimă, putând fi înlocuită cu altă lege care să îi asigure consumatorului o
protecţie mai bună.
Potrivit Convenţiei de la Bruxelles din 1968 cu privire la competenţa judi-
ciară şi executarea deciziilor în materie civilă şi comercială, „acţiunea intentată de
consumator împotriva celeilalte părţi poate fi introdusă fie în faţa instanţelor
statului contractant pe teritoriul căreia este domiciliată partea, fie pe teritoriul
statului contractant căruia este domiciliat consumatorul. Acţiunea intentată
împotriva consumatorului de cealaltă parte contractantă nu poate fi introdusă
decât în faţa instanţelor statului contractant pe teritoriul căruia este domiciliat
consumatorul” (art. 14).
Această regulă a fost reiterată şi de art. 15 al Regulamentului CE nr.
44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 cu privire la competenţa judiciară,
recunoaşterea şi executarea deciziilor în materie civilă şi comercială, care sta-
bileşte competenţa în materia contractelor încheiate de consumatori: în domeniul
contractului încheiat de o persoană, consumatorul, competenţa se determină în
conformitate cu dispoziţiile din respectiva secţiune – pentru o folosinţă putând fi
considerată ca străină activităţii sale profesionale când priveşte vânzarea în rate,
un împrumut în rate sau altă operaţiune de credit legată de finanţarea unei
vânzări de asemenea obiecte, când contractul a fost încheiat cu o persoană care

                                                          
5 Дмитрий Полдников, „Понятие граждаско-договора (современная доктрина и
ее исторические истоки)”, Вестник Московского Университета, № 4, Изд.
Московского Университета, Москва, 2006, p. 76.
240
 Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europenă

exercită activităţi comerciale sau profesionale pe teritoriul statului membru unde

consumatorul îşi are domiciliul.
Jurisdicţiile statului de domiciliu al consumatorului sunt competente
pentru a recunoaşte examinarea unui litigiu prin aplicarea Regulamentului CE nr.
44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 cu privire la competenţa judiciară,
recunoaşterea şi executarea deciziilor în materie civilă şi comercială, chiar dacă
altă parte la contract are domiciliu în alt stat contractant.
În cazul în care consumatorul nu are domiciliul pe teritoriul statului
contractant, dar posedă o sucursală, agenţie sau un alt stabiliment, constituie
domeniul contractelor încheiate cu consumatorii, singura excepţie este când
pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat contractant.
Potrivit jurisprudenţei CJUE, aceasta se referă numai la contractele
încheiate în scopul de a satisface propriile nevoi de consum privat ale persoanei,
oferind un regim protector consumatorului care este partea economică slabă. De
altfel, protecţia particulară nu se justifică în cazul consumatorilor având ca scop
activitatea sau finalitatea profesională pentru prezent sau viitor.
De asemenea, armonizarea sectorială în domeniul contractelor riscă să
antreneze incoerenţe la nivelul Uniunii Europene, precum şi la nivel naţional în
ceea ce priveşte măsurile de transpunere.
Problemele semnalate la nivelul Uniunii Europene sunt generate de
incoerenţa proprie a legislaţiei Uniunii Europene în materia contractelor. Aceasta
se explică prin faptul că situaţii identice fac obiectul unui tratament diferit, fără
să fie justificat într-o manieră pertinentă.
Exigenţe şi consecinţe divergente rezultă din directivele aplicabile la una şi
aceeaşi situaţie comercială (de exemplu, utilizarea în timp parţial a bunurilor imo-
biliare, vânzările la distanţă, vânzarea la distanţă a serviciilor financiare, precum
şi exigenţele de informare între directiva privind comerţul electronic şi două
directive privind vinderea la distanţă sau exigenţele de informare diferite în ceea
ce priveşte dreptul contractelor ce figurează în diferite directive privind protecţia
consumatorilor).
O altă situaţie critică este coexistenţa a două apropieri legislative diferite în
aceeaşi directivă. Aceasta poate contribui la incoerenţa determinată de aceeaşi
directivă (de exemplu, diferenţele în materia dreptului aplicabil marketingului şi
contractelor în directiva privind comerţul electronic). O altă incoerenţă constă în
transpunerea directivelor în dreptul intern (de exemplu, coexistenţa în directiva
privind agenţii comerciali a noţiunilor de indemnitate şi reparare, care au ca efect
transpunerea de către statul membru a unuia dintre aceşti termeni, dar un stat nu
a ales unul, ci le-a transpus pe ambele).
Totodată, o problemă este dacă interpretarea dată de CJUE în privinţa unui
termen definit de o directivă este valabilă pentru acelaşi termen folosit de altă
directivă. Astfel, CJUE afirmă că, dacă interpretarea unui termen abstract în
lumina directivei constituie un principiu directoriu, atunci interpretarea este

241
 Violeta Melnic

susceptibilă de a contribui la fragmentarea legislaţiei naţionale. Astfel, un stat,

pentru a aplica Directiva, poate defini un termen abstract într-o manieră
particulară.
Derivă din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate
cu consumatorii că judecătorilor naţionali li se recomandă să evite aplicarea
clauzelor abuzive, în scopul ca acestea să nu producă efecte de constrângere în
privinţa consumatorilor, fără ca aceştia să fie abilitaţi să revizuiască conţinutul
acestora. De fapt, contractul trebuie să existe fără nici o modificare ca urmare a
excluderii clauzelor abuzive în măsura în care, conform regulilor dreptului intern,
o astfel de persistenţă a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
În decizia din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito (C-618/10) (cf. points
65, 73, disp. 2), CJUE a stabilit că „Directiva 93/13 trebuie să fie interpretată în
sensul că îi revine statului membru să reglementeze posibilitatea judecătorului
naţional de a completa contractul încheiat între un profesional şi un consumator,
revizuind conţinutul clauzei abuzive în privinţa intereselor moratorii, dacă se
constată nulitatea acestei clauze”.
Potrivit Directivei 97/7, „este obligaţia vânzătorului de a furniza consu-
matorului informaţii pertinente în scris sau pe un alt suport durabil”. Art. 5,
paragraful 1 al Directivei privind protecţia consumatorilor în materia contractelor
la distanţă, trebuie să fie interpretat în sensul că „o practică comercială care
constă în a face accesibile informaţiile prevăzute în această dispoziţie nu satisface
exigenţele acesteia, în timp ce informaţiile nu sunt furnizate de către această
întreprindere şi nici primite de consumator”. De fapt, consumatorul trebuie să
primească aceste informaţii fără a i se cere un comportament activ din partea
acestuia.
Potrivit Directivei 2008/48, „statele membre pot conforma dreptul UE,
aplicând dispoziţiile acestei Directive domeniilor care nu ţin de sfera ei de
aplicare”.
De altfel, paragraful 1 din art. 22 al acestei Directive prevede că aceasta este
opozabilă numai la ceea ce pentru contracte statul membru impune obligaţii,
chiar dacă nu sunt neprevăzute de aceasta.
Astfel, o asemenea regulă de protecţie a consumatorilor într-un domeniu
nearmonizat de această Directivă 2008/48 este de natură să afecteze echilibrul pe
care se fundamentează Directiva, în domeniul armonizat de ea, între obiectivele
de protecţie a consumatorilor şi cele ce vizează asigurarea funcţionării unei pieţe
interne performante în domeniul creditelor consumatorului.
Legislaţia naţională de transpunere – ce include în câmpul de aplicare
contractele de credit, garantate prin bun imobiliar – exclude câmpul de aplicare a
Directivei 2008/48.
Aceasta nu împiedică statul membru, în cadrul unei marje de apreciere pe
care o lasă Directiva, să permită un acces mai larg consumatorilor la organele
special instituite pentru apărarea intereselor lor, în funcţie de riscul ca acei

242
 Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europenă

consumatori – care se află într-o situaţie de inferioritate în raport cu ofertanţii, în

ceea ce priveşte puterea de negociere, nivelul de informare – să facă ignorante
drepturile lor în raport cu dificultăţile pe care le exercită. De altfel, dispoziţiile
naţionale nu pot avea efect pentru procedurile extrajudiciare ale litigiilor în
privinţa contractelor de credit la consumaţia inadecvată, ineficace şi neres-
pectuoasă a efectului util al Directivei 2008/48.
Punctul 31 din Anexa nr. 1 a Directivei 2005/29, privind practicile comer-
ciale neloiale ale întreprinderilor vizavi de consumatori în piaţa internă, prevede
că acestea „trebuie să fie interpretate în sensul că interzic practicile agresive
pentru care consumatorii au câştigat deja preţul atunci când realizarea unei
acţiuni în raport cu cererea preţului are în vedere o cerere a acestui preţ, o cerere
de informare privind natura preţului şi luarea acestuia în posesie este subor-
donată obligaţiei de a achita banii sau de a suporta un cost oarecare”.
Costul impus consumatorului, cum ar fi cel de cost al timbrului, este negli-
jabil în raport cu valoarea preţului şi nu aduce niciun beneficiu din punct de
vedere profesional.
Cererea preţului este propusă prin mai multe metode consumatorului,
unele dintre ele fiind gratuite, iar altele contracost. Revine astfel jurisdicţiilor
internaţionale să aprecieze informaţiile furnizate consumatorilor în cadrul
Directivei 2005/29 privind practicile comerciale neloiale, ţinând cont de claritatea
şi comprehensivitatea acestor informaţii pentru publicul la care se referă.
Potrivit art. 6 al Directivei 93/13, privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii, acestea trebuie să fie interpretate în sensul că „jude-
cătorul naţional care a constatat caracterul abuziv al clauzei nu este obligat să
demonstreze consecinţele acestei constatări, să aştepte ca un consumator
informat de drepturile sale să prezinte în declaraţie, cerând ca respectiva clauză
să fie anulată”. Totodată, principiul contradictorialităţii impune judecătorului
care a constatat din oficiu caracterul abuziv să informeze părţile în litigiu pentru
a o dezbate contradictoriu, conform regulilor naţionale.
Această eficacitate stabilită de Directivă cere judecătorului naţional, în
virtutea art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, „să
asigure o protecţie jurisdicţională efectivă a drepturilor”.
De altfel, această posibilitate acordată consumatorului de a se exprima
răspunde obligaţiei ce-i revine judecătorului naţional să ţină cont de voinţa expri-
mată de consumator, fiind conştient de caracterul neimpus al clauzei abuzive, şi
că el se opune ca aceasta să fie omisă, acordându-i astfel un consimţământ liber şi
clar acestei clauze.
În virtutea art. 3 al Directivei 93/13 privind clauzele abuzive încheiate cu con-
sumatorii, „o clauză este considerată abuzivă în virtutea exigenţelor bunei-credinţe
atunci când ea creează în detrimentul consumatorilor un dezechilibru semnificativ
între drepturile şi obligaţiile ce decurg din contract”. Potrivit art. 4 al Directivei
nominalizate, „aprecierea trebuie făcută ţinând cont de natura serviciilor care fac

243
 Violeta Melnic

obiectul contractului, referindu-se la toate circumstanţele care caracterizează

încheierea sa, de alte clauze contractuale sau un alt contract de care depinde”.
Aşadar, judecătorul naţional, cu scopul de a aduce o apreciere asupra carac-
terului eventual abuziv al clauzei contractuale care se află la baza cererii, trebuie
să ţină cont de toate celelalte clauze contractuale.
Art. 1, paragraful 2 al Directivei 93/13, stabileşte următoarele: „clauzele
contractuale care reflectă dispoziţii legislative sau de reglementare imperative nu
sunt supuse acestor dispoziţii şi trebuie interpretate în sensul că această Directivă
se aplică clauzelor condiţiilor generale integrate în contract, încheiate între un
profesional şi un consumator, care reiau o regulă de drept naţional aplicabilă unui
tip de contract şi care nu sunt supuse reglementării naţionale respective”.
Posibilitatea de a exclude aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau
referinţele la acestea se justifică prin regimul de protecţie a consumatorilor
instaurat prin Directiva 93/13. De altfel, un profesional poate scăpa uşor de
controlul clauzelor abuzive care nu au făcut obiectul negocierilor individuale cu
consumatorul, neasigurând astfel echilibru între părţile contractante.
Art. 3 şi 5 ale Directivei 93/13 privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii, în coroborare cu art. 3, paragraful 3 al Directivei
2003/55 privind regulile comune pe piaţa internă a gazului natural, trebuie să fie
interpretate în sensul că acea clauză prin care o întreprindere de aprovizionare îţi
rezervă dreptul de a modifica toate cheltuielile de furnizare a gazului răspunde
interesului legitim al întreprinderii de a putea modifica toate cheltuielile servi-
ciului său.
O astfel de adaptare unilaterală trebuie să satisfacă exigenţele bunei
credinţe şi ale transparenţei puse de aceste dispoziţii. Trebuie să răspundem la
această exigenţă, în cazul în care contractul expune în manieră transparentă
motivul şi modalitatea de variaţie a acestor cheltuieli, în maniera în care consu-
matorul poate prevedea pe baza unor criterii clare şi comprehensive eventualele
modificări ale cheltuielilor. Absenţa informaţiei la acest subiect înainte de
încheierea contractului nu este compensată, prin simplul fapt că respectivul
consumator va fi informat, în cursul executării contractului referitor la
modificarea cheltuielilor, cu un aviz prealabil şi că are dreptul de a rezilia
contractul dacă nu acceptă modificările.
În concluziile sale, Consiliul Uniunii Europene pentru competitivitate a
subliniat necesitatea de a se concentra asupra aspectelor practice pentru a oferi
beneficii reale consumatorilor şi întreprinderilor, precum şi necesitatea de a
stabili o distincţie clară între contractele încheiate între întreprinderi şi consu-
matori şi cele încheiate între întreprinderi.
Potrivit principiilor comune ale legislaţiilor statelor membre ale UE,
vânzarea obiectelor mobiliare corporale în rate se exprimă ca fiind o tranzacţie al
cărei preţ se achită eşalonat sau care este legată de contractul de finanţare. O
interpretare restrictivă a art. 14 al Convenţiei denotă că nu le rezervă un privi-

244
 Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europenă

legiu jurisdicţional stabilit de această dispoziţie decât cumpărătorilor care au

nevoie de protecţie, poziţia lor economică fiind caracterizată prin slăbiciunea
vizavi de vânzători; de fapt, ei sunt consumatorii finali cu caracter privat,
neangajaţi, prin cumpărarea unui produs achiziţionat în rate, în activităţi comer-
ciale sau profesionale6.
Contractul de vânzare în rate are un înţeles diferit de la un stat membru la
altul, în funcţie de finalităţile urmărite de legislaţiile respective; în sensul
Convenţiei, este necesar a considera această naţiune autonomă şi a-i acorda un
conţinut material uniform, specific ordinii comunitare.

Concluzii
Regimul juridic al contractelor în Uniunea Europeană este determinat de
instituirea unor noţiuni specifice domeniului european al contractelor, de regle-
mentare a contractelor prin intermediul Regulamentelor şi Directivelor UE, prin
abordarea dreptului european al contractelor ca ramură distinctă de drept în
cursuri universitare, prin examinarea litigiilor contractuale de către Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene, la nivel de uzanţe, prin aplicarea Principiilor
Europene ale Contractelor.

Bibliografie
Melnic, Violeta, „Perspectivele de dezvoltare a dreptului european al contractelor”, Revista
de Studii Europene, nr. 1, pp. 7-36, Chişinău, 2013.
Orga-Dumitriu, Gina, Dreptul european al contractelor, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
Полдников, Дмитрий, „Понятие граждаско-договора (современная доктрина и ее
исторические истоки)”, Вестник Московского Университета, № 4, Изд.
Московского Университета, Москва, 2006.
Société de Législation Comparée, Terminologie contractuelle commune, Association Henri
Capitant des Amis de la Culture Juridique Française, Paris, 2008.
Ungureanu, Carmen Tamara, Dreptul privat al Afacerilor, Editura Junimea, Iaşi, 2002.

                                                          
6 Violeta Melnic, „Perspectivele de dezvoltare a dreptului european al contractelor”,
Revista de Studii Europene, nr. 1, pp. 7-36, Chișinău, 2013.
245
 

Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei

Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)
Promoting the ideal of the Union in the pages of the publication
Cuvânt Moldovenesc (Eng. The Moldovan Word) (1917-1918)

Diana Vrabie1

Abstract:
The Romanian interwar press in Bessarabia must be evaluated also by its relevance
in promoting the unionist ideal. In this respect, it is worth remarking the activity
of the publications Ardealul (Eng. Ardeal), România Nouă (Eng. The New Romania),
Soldatul Moldovan (Eng. The Moldovan Soldier), but the most eloquent case, in the
context of Bessarabia interwar unionist press, is represented by the periodical
Cuvânt Moldovenesc (Eng. The Moldovan Word). Bessarabian cultural magazine
intended for “the Moldovans in Bessarabia and across the Nistru river”, Cuvânt
Moldovenesc is initially issued with the financial support of the boyar Vasile
Stroescu and has a cultural enlightenment message. In fact, it refers to two

                                                          
1 Diana Vrabie este critic și istoric literar, doctor în filologie cu teza intitulată Drama
cunoașterii și tentația autenticității în literatura românească interbelică, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2004. Este conferenţiar universitar la Catedra de
Literatura română și universală a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Stat
„Alecu Russo” din Bălţi. Domenii de interes: poetica autenticităţii, imagologia literară
comparată, istoria presei interbelice, literatura de frontieră/literatura de „centură”,
literatura de detenţie. Cărţi și studii recente: „Franz Kafka: The Complex of «The
Culpable without Culpability»”, BPI, Bulletin of Integrative Psychiatry, Official
Publication of „SOCOLA”, Institute of Psychiatry, Iași, New Series, Year XXI, No. 1(64),
2015; „Textualizarea ne-spusului și discursivizarea traumei în Jurnal de Franz Kafka”,
Études Interdisciplinaire en Sciences Humaines (EISH), Revue officielle internationale du
Collège Doctoral Francophone Régional d’Europe Centrale et Orientale en Sciences
Humaines, numéro 3, 2016; „Iașul și ieșenii: studiu de (auto)imagologie literară”,
Anuarul Muzeului Național al Literaturii Române, Iași, Editura Muzeelor Literare, 2016;
Kafka sau Alegoria omului modern (volum în colaborare), 2016; Imaginea Iașilor în
presa interbelică ieșeană (antologie), 2016; Iașul în evocări literare: de la Constantin
Negruzzi la Geo Bogza (antologie), 2016; „Proletcult as forma mentis in the Novels of
the 50s to 60s from Bessarabia”, în Emanuel Grosu, Anca-Diana Bibiri, Camelia
Grădinaru, Andreea Mironescu, Roxana Patraș (eds.), Revolutions. The Archeology of
Change, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2017; „Memorialistica lui
Sextil Pușcariu între pactul autobiografic și pactul cu istoria”, în Caietele lui Sextil
Pușcariu, vol. III, 2017; O sută de voci lirice. Cor în Iașul Centenar (antologie lirică),
2018; Chișinău: evocări interbelice (antologie), 2018.
247
 Diana Vrabie

publications, which alternate at the beginning of their activity: the magazine

Cuvânt Moldovenesc (1913) and the newspaper with the homonym title, which was
issued beginning with 1914. Both publications convert into genuine and authentic
tribunes to promote the ideal of the union. Between 1917-1921, Cuvânt
Moldovenesc has contributed to the intensification of the Romanian national
movement in Bessarabia, coagulating the entire intellectual elite who, despite the
hesitation from the beginning, assumed the role of promoting the national spirit
among Moldovans. The newspaper benefited from constructive collaborations with
the great patriotic intellectuals of the time, among whom I. Pelivan, T. Inculeţ, Gh.
Stârcea, having Pan Halippa and Simeon Murafa as editors. Beginning with April
2, 1917, Pan Halippa becomes the first editor-in-chief, strongly promoting the ideal
of the union. In 1917 Cuvânt Moldovenesc along with the magazine Luminătoriul
(Eng. The Illuminator) were the only Romanian publications with Cyrillic
characters. In issue no. 49 of June 21, 1917 the poem Limba noastră (Eng. Our
Language) by Alexei Mateevici is published for the first time. Political articles will
be consistently signed by Pan Halippa, Onisifor Ghibu and other fighters for the
rights of Romanians in Bessarabia and Transylvania. Cuvânt Moldovenesc was in
the epicentre of the events of 1917, being the initiator and organizer of the
Moldovan National Party, of the summer courses for teachers, of the first
parliament of Bessarabia, laying the basis for political decisions in Chisinau, which
will consequently lead to the unification of all Romanians.
The present work aims at identifying the most relevant journalistic materials in
the given magazine, which have contributed to the realization of the Great Union.
We will analyse the first articles that use the ethnonym “Romanian” instead of
“Moldovan”, proof not only of the change of mentality, but rather of the true
Romanian feelings of the publication team of Cuvânt Moldovenesc. We will also
examine the differences of opinion regarding the firmness of the national
discourse and the hesitations of the Basarabians, reasons which will consequently
make Onisifor Ghibu give up this collaboration. We will also follow the reactions to
the country’s autonomy, the nationalization of education, the work of the Moldovan
national party, the recovery of national rights, the freedom of the press, etc.
Keywords: press, interwar, the ideal of union, national cause, Cuvânt Moldovenesc.

Revista de cultură basarabeană „pentru moldovenii din Basarabia şi de

peste Nistru” Cuvânt Moldovenesc, apărută cu sprijinul financiar al boierului
Vasile Stroescu, a reprezentat de la începuturile activităţii sale o veritabilă şi
autentică tribună pentru promovarea idealului unionist, alături de care mai
concurează revista basarabeană Luminătoriul (publicaţie religioasă ce apare încă
din 1908, neregulat), Soldatul moldovan (gazetă politică pentru soldaţi şi ţărani
editată de Sfatul Deputaţilor moldoveni basarabeni, ce apare între 1917 şi 1932),
Ardealul („gazetă săptămânală pentru românii transilvăneni aflători în Rusia”,
care apare din 1917 sub redacţia lui Onisifor Ghibu), România nouă, care va
continua, începând cu anul 1918, gazeta Ardealul şi care reprezintă „organul de

248
 Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)

propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”, sub conducerea unui

comitet alcătuit din românii din toate ţările.
Publicaţia Cuvânt Moldovenesc apare la Chişinău, neregulat, începând cu
luna mai 1913, cu grafie chirilică, fiind cea dintâi revistă moldovenească din
Rusia. Este „o revistă lunară de literatură şi ştiinţă practică”, pentru „Moldovenii
din Basarabia, Podolia, Herson şi întreaga Rusie”2, avându-l ca redactor editor pe
Nicolae Alexandri. Din ianuarie 1914 este secondată de ziarul Cuvânt
Moldovenesc, „gazetă naţională pentru moldovenii din Basarabia şi de peste
Nistru”3. Scopul celor două publicaţii (o revistă cu apariţie bilunară şi o gazetă
săptămânală) este să dea în special „cât mai multă şi mai favorabilă informaţie
despre România şi din părţile locuite de români”4, fondatorii fiind Pan Halippa,
Simeon Murafa şi Nicolae Alexandri.
În memoriile sale, Pan Halippa precizează: „Glasul conştiinţei mele de fiu al
Basarabiei moldoveneşti mă îndeamnă, în zilele de doliu din luna mai 1912, când
se comemorau 100 de ani de la răpirea Basarabiei, să scriu o schiţă istorică şi geo-
grafică asupra provinciei dintre Prut şi Nistru şi din vânzarea broşurii îmi formam
primul fond pentru tipărirea Cuvântului Moldovenesc”5.
Gazeta bisăptămânală Cuvânt Moldovenesc va apărea regulat din februarie
1917 până în 26 decembrie 1921, apoi, neregulat, din 1932 până în 10 decembrie
1939. Între anii 1919 şi 1920 apare cu subtilul Gazeta naţională moldovenească, iar
din 23 ianuarie 1921, cu subtitlul Gazetă de cultură şi gospodărie naţională. Din
aprilie 1917, publicaţia a devenit oficiosul Sfatului Ţării. În primul an de apariţie,
Cuvânt Moldovenesc a fost publicat în două ediţii diferite, una cu caractere
chirilice, care reflecta starea limbii vorbite la acea vreme în Basarabia, iar alta, în
grafie latină.
Publicaţia reuşeşte să prindă pulsul epocii, înregistrând cu fidelitate atitu-
dinile şi opiniile care animau societatea basarabeană. Într-un peisaj politic zbu-
ciumat şi contradictoriu, într-o societate angrenată în schimbări radicale, abia
scăpată de poliţia secretă ţaristă, periodicul a reuşit să-şi asume rolul de formator,
dar şi de catalizator al opiniei publice. După izbucnirea revoluţiei ruse din
februarie 1917, ziarul care apărea în paralel cu revista critică starea politică şi
socială anterioară, clamând o schimbare urgentă de lucruri: „Nevrednicia noastră
din trecut ne-a aruncat în bezna întunericului şi sărăciei, de care s-ar înfiora
străbunii noştri din vechea Romă şi nemuritoare, cât şi strălucitul voievod Ştefan
cel Mare”. Acuzaţi de unionism cu România, colaboratorii publicaţiei vor veni cu
argumente pertinente, în măsură să elucideze aspectele politice, dar şi culturale.
                                                          
2 Margarita Șcelcikova, Lidia Kulikovski, Presa basarabeană de la începuturi până în anul
1957. Catalog, Editura Epigraf, Chișinău, 2002, p. 145.
3 Ibidem, p. 146.
4 I. Hangiu, Dicționarul presei literare românești (1790-2000), Editura Institutul Cultural
Român, București, 2004, p. 206.
5 Pan Halippa, „Cronica vieţii mele”, în Memorii (1917-1920), București, 1975, pp. 217-248.
249
 Diana Vrabie

În articolul „Moldoveni şi români” din 20 iunie 1917, Onisifor Ghibu afirmă: „De o
sută de ani ni-au fost astupate gurile ca să nu putem grăi cu fraţii noştri; de acum
lăcăţele de pe guri ni-au căzut şi noi strigăm din răsputeri, că ne recunoaştem
fraţi cu toţi românii din toate ţările. Noi suntem români basarabeni, de acelaş
sânge cu românii bucovineni, cu românii transilvăneni, cu românii bănăţeni şi
maramurăşeni şi cu românii din România!”6.
În această perioadă, Pan Halippa, Onisifor Ghibu, Simeon Murafa, Ion
Pelivan, Daniel Ciugureanu, Theodor Inculeţ (fratele lui Ion Inculeţ), G. Nastas,
Elena Alistari, T. Roman, V. Cazacliu şi alţi luptători pentru drepturile românilor
din Basarabia şi Transilvania semnează articole politice, constituind o platformă
extrem de eficientă pentru pregătirea Marii Uniri. Colaboratorii publicaţiei
reuşesc să explice pe înţelesul publicului larg sintagmele utilizate în discursurile
politice, să elucideze controversele iscate în urma diverselor evenimente şi decizii
politice: „Ce s-a făcut până acum pentru treaba moldovenească?”7, „Ce vrea
partidul naţional moldovenesc?”8, „Slobozeniile cele nouă”9 etc. Vor suna tot mai
frecvent îndemnuri la luptă pentru unire, deşteptare şi strângerea rândurilor
românilor de pretutindeni. Este promovată insistent necesitatea instruirii şi susţi-
nerea slujbelor religioase în limba română, precum şi consolidarea societăţilor
culturale româneşti.
În perioada 1917-1919, publicaţia a contribuit la intensificarea mişcării
naţionale româneşti din Basarabia, coagulând întreaga elită intelectuală, care, în
ciuda ezitărilor de la început, şi-a asumat rolul de a promova spiritul naţional
printre moldoveni. În anul 1917, Cuvântul Moldovenesc şi revista Luminătoriul au
fost unicele publicaţii în limba română cu caractere chirilice. Începând cu data de
2 aprilie 1917, Pan Halippa devine prim redactor-şef, promovând cu asiduitate
idealul unirii. Cele mai relevante texte le aparţin, de altminteri, lui Pan Halippa şi
lui Onisifor Ghibu, cel din urmă fiind semnatarul unor articole al căror
cuvânt-cheie este unirea: „La luptă în unire”10, „Moldoveni, deşteptaţi-vă!”11,
„Moldovenilor uniţi-vă!”12, „Moldova s-adună”13 etc.
În imperativul articol „Acum ori nici odată”, din 26 martie 1917, Onisifor
Ghibu îndeamnă: „Trebui să râdicăm sus steagul, pe care să fie scris unire. Trebui
mai degrabă să ne arătăm ca o putere mare, ca şi pe noi lumea să ne ee în samă.
Trebui să scoatem nevoile noastre la dezbatere în lumea largă. Trebui să ne
                                                          
6 Onisifor Ghibu, „Moldoveni și români”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 45, 6.06.1917,
p. 2.
7 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 28, 9.04.1917, p. 3.
8 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 32, 23.04.1917, p. 2.
9 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 36, 7.05.1917, p. 1.
10 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 27, 2.04.1917, p. 2.
11 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 28, 9.04.1917, p. 2.
12 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 28, 9.04.1917, p. 2.
13 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 44, 3.06.1917, p. 3.

250
 Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)

pregătim pentru o luptă crâncenă cu duşmanii noştri, cari de o sută şi mai bine de
ani ne-au ţinut în bezna întunericului şi cari şi acuma n-ar vrea să ne vadă
trăgându-ne la lumină. Şi toate acestea trebuesc făcute cât mai degrabă, pân ce
nu-i pierdut timpul. «Acum ori nici odată să dăm dovadă la lume» că şi noi
sântem un popor vrednic de a trăi pe acest pământ”14.
La rândul său, Pan Halippa analizează în articolele sale situaţia politică a
„Moldovenilor de peste Nistru”15 şi arată „Cum ar trebui să lucreze moldovenii”16.
Trebuie reţinut unul dintre primele articole ale publicaţiei, „Schimbarea feliului
de ocârmuire în Rusia. În pragul vieţii noi”, semnat la data de 8 martie 1917, în
care cititorii erau anunţaţi despre instalarea Guvernului Provizoriu la Petrograd şi
se exprima speranţa pentru deşteptarea moldovenilor din starea în care au fost
aduşi de regimul ţarist: „Din numărul de faţă veţi afla că noi de-acum nu mai
sântem robii stăpânirei vechi, care ani dea-rândul şi-a bătut joc de ţară şi de noi
în chipul cel mai grozav. Ocârmuirea veche s-a prăbuşit şi pe dărmăturile ei se
clădeşte o viaţă nouă. Stăpânirea nouă, care a luat în mânile ei ocârmuirea
împărăţiei, este întocmită din oameni noi, nepătaţi cu nimica, se bucură de
încrederea ţării şi sânt însufleţiţi de dorul de a scoate împărăţia din starea de
cumpănă, în care este aruncată din pricina războiului. Stăpânirea nouă are de
gând să adune toate puterile împărăţiei, să se războiască desăvârşit cu protivnicul
şi, biruindu-l, să se pue pe munca de luminare a norodului şi pe îmbunătăţirea
vieţii lui. Astfel fiind, noi toţi trebui să ne plecăm cu inimă cu tot cătră stăpânirea
nouă şi prin ascultare şi muncă s-o sprijinim şi s-o ajutăm în trebile şi sarcinele ei
grele. Şi acum, scumpi cetitori, dee Domnul ca feliul nou de ocârmuire în împă-
răţie să ne fie şi nouă moldovenilor spre o înoire a vieţii şi spre deşteptarea din
somnul de moarte în care ne-a ţinut stăpânirea veche! Fie ca soarele, ce răsare
asupra împărăţiei, să ne dee o rază mântuitoare de lumină şi de slobozenie şi nouă
moldovenilor, cari am fost robi nevinovaţi mai bine de-o sută de ani!”17.
Paginile publicaţiei găzduiesc în acelaşi timp numeroase articole anonime,
care sunt edificatoare prin promovarea idealului unirii, cum ar fi: „În unirea
tuturor e puterea. Datoria boerimei moldoveneşti”18, „Ştiri locale. Unirea moldo-
venilor”19, „Deşteptarea neamului”20 etc. În nr. 49 din 21 iunie 1917 apare pentru
prima dată poezia „Limba noastră” de Alexei Mateevici. Prin colaboratorii săi,
tribuni ai mesajului unirii, oameni politici, publicişti, învăţători, preoţi, ţărani,
publicaţia a dat glas mesajelor politice ale mai multor fruntaşi români, dar şi ale
                                                          
14 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 25, 26.03.1917, p. 2.
15 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 35, 3.05.1917, p. 1.
16 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 38, 14.05.1917, pp. 1-2.
17 Pan Halippa, „Schimbarea feliului de ocârmuire în Rusia. În pragul vieţii noi”, Cuvânt

Moldovenesc, anul IV, nr. 20, 8.03.1917, p. 1.

18 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 26, 29.03.1917, p. 1.
19 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 40, 21.05.1917, p. 4.
20 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 44, p. 2.

251
 Diana Vrabie

vocilor din popor care îşi doreau reîntregirea şi care deplângeau starea deplo-
rabilă a moldovenilor forţaţi să-şi uite graiul şi identitatea. De exemplu, în data de
3 mai 1917, Filimon Marian se adresează lui Pan Halippa într-un mesaj mişcător:
„Domnule Halippa! Am de acum 76 de ani; ca mâne voi muri, da tot nu mă ndur
să se stângă moldoveneasca. De aceea foarte vă rog şi vă poftesc să nu-i uitaţi nici
pe moldovenii de pe malul Nistrului cel din stânga, din gubernia Hersonului. Că
toate satele pe malul Nistrului sunt moldoveneşti, da preoţii mai mult ruşi. Şi tare
ni-i întuneric cu aşa slujire. Foarte ni-i sete de preoţi moldoveni, şi nu-i avem;
deşi sunt unii moldoveni, tot ruseşte citesc. Mă rog să mă bucuraţi cu vre-un
răspuns bun la cererea me. Filimon Marian”.
Putem remarca faptul că fiecare articol dezbate cauza naţională,
orientându-se în sensul unei mişcări naţionale constructive:
– Simeon Murafa, „Ostaşii moldoveni de pe frontul românesc. O dare de
samă”21; „Nu uitaţi de bejenarii români”22, „De ce voim, ca şcoala să fie
moldovenească?”23;
– V. Cazacliu, „Despre autonomie”24, „Ştiri locale. Despre autonomia
Basarabiei”25 etc.
Identificăm în paginile publicaţiei toate premisele care vor contribui la
Marea Unire, printre care şedinţele adunării guberniale a zemstvei, activitatea
Partidului Naţional Moldovenesc, activitatea Adunării Întemeietoare, dar şi a
societăţilor moldovenilor din Odessa, Kiev, Rusia, care salută „Stăpânirea
Vremelnică şi noua orânduială”, recuperarea drepturilor naţionale etc. Rând pe
rând, cooperatiştii, învăţătorii, preoţii şi ţăranii solicită autonomia Basarabiei,
prin care înţeleg „dreptul de a trăi şi a se ocârmui singură după nevoile şi însu-
şirile ei naţionale”26. Paginile publicaţiei radiografiază şi transmit cu promptitu-
dine deciziile din cadrul congreselor, întrunirilor învăţătorilor basarabeni, ale
obştilor ţăranilor, ale adunărilor studenţilor moldoveni etc.
Cum bine observă coordonatorii volumului Ziarele româneşti despre Unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, „pas cu pas, printr-o campanie de presă mai
mult sau mai puţin conştientă, uneori chiar de conjunctură sau de oportunism
politic, această idee a unei Românii Mari a fost susţinută, explicată şi asumată”27.
Sunt abordate aspecte foarte temerare pentru contextul respectiv, cum ar fi,
de pildă, necesitatea utilizării etnonimului român în loc de moldovean, dovadă nu
                                                          
21 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 42, 28.05.1917, p. 4.
22 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 43, 31.05.1917, p. 2.
23 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 48, 18.06.1917, pp. 3-4.
24 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 58, 18.07.1917, pp. 1-2.
25 Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 74, 24.08.1917, p. 4.
26 Onisifor Ghibu, „Cooperatorii Basarabiei vreau autonomie”, Cuvânt Moldovenesc, anul

IV, nr. 29, 12.04.1917, pp. 2-3.

27 Marius Diaconescu, Andrei Florin Sora (coord.), Ziarele românești despre Unirea

Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, vol. I, Editura Ars Historica, București, 2018, p. 7.

252
 Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)

doar a schimbării de mentalitate, ci mai degrabă a adevăratelor sentimente

româneşti ale echipei publicaţiei Cuvântul Moldovenesc, necesitatea întocmirii
Sfatului Ţării28, a naţionalizării şcolii29, a unei Basarabii neatârnate, autonome etc.
Numeroase articole au această tonalitate imperativă, care îndeamnă la acţiuni
concrete: „Să urmăm pilda Ucrainei”30; „Să nu ne lepădăm de neamul nostru”31;
„Fraţi Moldoveni, învăţaţi slova latină! Aceasta e cerinţa zilelor pe care le
trăim”32, „Ostaşii ruşi pe-acasă”33. Iar efectele lor nu vor întârzia să apară. Astfel,
în ziua de 22 ianuarie 1918, Sfatul Ţării, sub preşedinţia vicepreşedintelui Pan
Halippa, proclamă neatârnarea Republicii Moldoveneşti: „Pe ziua de 22 ianuarie,
Sfatul Ţării, sub preşedinţia vicepreşedintelui P.N. Halippa, a hotărât să proclame
neatârnarea Republicei Moldoveneşti. Hotărârea aceasta istorică a fost luată de
Sfatul Ţării, în legătură cu proclamarea Ucrainei ca republică slobodă şi
neatârnată. Tot atunci s-a ales o comisie din 15 deputaţi, cari să alcătuiască
declaraţia Sfatului Ţării pentru proclamarea neatârnării Republicii Moldoveneşti.
Comisia a lucrat toată ziua de 23 ianuarie şi sara Sfatul Ţării a primit declaraţia,
hotărând s-o sloboadă la lume azi, la 24 ianuarie. Cuprinsul declaraţiei îl vom da
în numărul viitor. Trăiască Republica Democrată Moldovenească neatârnată!”34.
Publicaţia va reflecta de acum încolo în chip generos evenimentele din 24
Ianuarie 1918, mesajul unionist românesc obţinând accente şi mai pregnante.
Propaganda în favoarea unirii se face prin articolele de opinie, ştiri, interviuri cu
personalităţi importante ale epocii, anchete, reportaje din cadrul activităţilor
culturale româneşti, prin poeziile patriotice publicate în presă, unele scrise sub
impulsul imediat al mişcării naţionale (Pan Halippa: „Spre Unire”, „Hora
neatârnării”; T. Roman: „Sub a ţarului domnie…”; Mihail Minciună: „Prutul” etc.).
În data de 29 martie 1918 este anunţată Unirea Basarabiei cu România:
„Unirea Basarabiei cu România, s-a făcut!” („Bucurie mare vestim vouă, iubiţi fraţi
Moldoveni, ţărani şi cărturari, mari şi mici: soarta Basarabiei a întrat pe un drum
nou, care duce la deplina fericire a voastră şi a fiilor voştri: căci conducătorii
republicei noastre au hotărât Marţi în 27 Martie 1918, unirea Basarabiei cu
România, faptă care va schimba cu totul, şi anume în bine pentru voi, toată faţa

                                                          
28 „Despre întocmirea Sfatului Ţării”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 61, 25.07.1917, p. 1.
29 I. Buzdugan, „Naţionalizarea școlei (Hotărârea adunării zemstvei guberniale)”, Cuvânt

Moldovenesc, anul IV, nr. 89, 1.10.1917, pp. 2-3.

30 Pan Halippa, „Să urmăm pilda Ucrainei”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 102,

15.11.1917, pp. 1-2.

31 P.S., „Să nu ne lepădăm de neamul nostru”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 92,

22.10.1917, pp. 1-2.

32 „Fraţi Moldoveni, învăţaţi slova latină! Aceasta e cerinţa zilelor pe care le trăim”,

Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 18, 18.02.1918, p. 1.

33 „Știri locale. Ostașii ruși pe-acasă!”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr, 112, 13.12.1917, p. 4.
34 „Știri locale. Proclamarea neatârnării Republicei Moldovenești”, Cuvânt Moldovenesc,

anul V, nr. 9, 24.01.1918, p. 3.

253
 Diana Vrabie

ţării şi tot cursul vieţii în ea. După bărbăteşti chibzueli, Sfatul Ţării a hotărât
unirea Basarabiei cu România! 86 de glasuri ale deputaţilor Moldoveni au hotărât
fericitul fapt! 3 glasuri streine au fost împotrivă, iar 36 de deputaţi n-au glăsuit
nici pentru unire, nici împotriva ei”35).
Anunţul va fi urmat de o serie de articole ce relevă iradierea unirii şi
consecinţele ei imediate: „Ceasul fericirii Basarabiei a sunat!”36, „Sărbătoreasca
adunare a unirii. Şedinţa istorică din 27 Martie 1918”37, „Sărbarea unirii”38,
„Sărbătoarea Unirii la Iaşi”39, „Sărbătorirea unirii în Basarabia”40 etc. Trebuie
reţinut articolul lui Pan Halippa, „Cătră norod cu prilejul Unirei”: „Moldoveni şi
noroade înfrăţite ale Basarabiei! Pe ziua de 27 Martie Sfatul Ţării a proclamat
unirea Basarabiei cu ţara mamă – România. Gândul, care a împins Sfatul Ţării la
acest pas, a fost dorinţa de a îndrepta o nedreptate mare, care i s-a făcut Moldovei
– Maicei noastre – acum o sută şi şase ani, când împărăţia rusască i-a rupt partea
de pământ dintre Prut şi Nistru şi a pus-o sub călcâiul muscălesc. Câte a îndurat
ţărişoara noastră în curgerea acestui veac de robie, o ştim cu toţii! Ea a fost dată
pe mâna tuturor tâlharilor şi potlogarilor, cari au prădat-o şi au muls-o, cum le-a
fost cheful. Întunecimea cea mai mare a fost slobozită peste norod, ca el să nu-şi
cunoască duşmanii şi să rămâe în supunere dobicioască cătră ocârmuirea tâlhă-
rească dela Petersburg. Dar odată cu revoliuţia, Basarabia a început puţin câte
puţin să iasă de sub robia rusască. Şi cel de pe urmă lanţ, care a fost rupt şi
aruncat de pe trupul ţării noastre a fost stârpirea bolşevicilor, cari lucrau cu un
gând ascuns să ne dee iar pe mâna stăpânirei nelegiuite dela Petersburg”41.
Publicaţia Cuvânt Moldovenesc reprezintă şi o dovadă elocventă că
istoria se repetă pentru a ne oferi lecţii. La o sută de ani diferenţă, se atestă
situaţii uluitoare prin asemănarea lor, cum rezultă, de pildă, din articolul „Din
pildele altora. Pilda Ucrainei”: „Conducătorii republicei vecine Ucraina, deşi Ruşi
şi ei, doar cu o uşoară deosebire în grai, totuşi nu vor să mai audă de limba
rusească, ci peste tot locul o înlocuesc cu cea naţională a lor, ucraineană. În toate
şcolile din ţară se va învăţa de aci încolo numai în limba ucraineană. Şi la uni-
versitate. La deregătorii nu se primesc decât cereri în limba ucraineană. Firmele
(tablele cu numele negustorului ori măestrului) la dughene, la meseriaşi, peste tot
locul, se schimbă cu table cu scrisoare ucraineană. Că li-i dragă oamenilor limba
lor, şi-s sătui de limba rusă, care le aduce aminte de-o apăsare de veacuri sub
                                                          
35 „Unirea Basarabiei cu România s-a făcut!”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 29,

29.03.1918, p. 1.
36 „Ceasul fericirii a sunat”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 29, 29.03.1918, p. 1.
37 „Sărbătoreasca adunare a unirii. Ședinţa istorică din 27 Martie 1918”, Cuvânt

Moldovenesc, anul V, nr. 30, 1.04.1918, pp. 1-2.

38 „Sărbarea unirii”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 30, 1.04.1918, p. 2.
39 „Sărbătoarea Unirii la Iași”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 31, 5.04.1918, pp. 1-3.
40 „Sărbătorirea unirii în Basarabia”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 31, 5.04.1918, p. 3.
41 „Cătră norod cu prilejul Unirei”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 32, 1918, p. 3.

254
 Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)

cnutul ţarilor, în care vreme şi limba lor ucraineană, deşi soră ori fiică limbii
ruseşti, a trebuit să stee ascunsă după uşă, ca o cenuşotcă în casa sa. Oare noi
Moldovenii din Basarabia n-am avea nimic de învăţat din pilda luminoasă a
Ucrainei?”42.
În numărul 12, anul V din 1918, P. Săteanu abordează subtil impactul Rusiei
asupra ţărilor pe care şi le-a alipit, denunţându-i pornirile imperialiste: „Sunt
multe pricini, care au înrâurire asupra vieţii popoarelor şi care ori îl înalţă prea
sus pe un popor, ori îl coboară prea jos. Şi totdeauna a fost aşa, că soarta întăi
înalţă un popor, ca pe urmă de pe înălţimea mărirei lui să-l azvârlă în cea mai
adâncă beznă. Aşa s-a întâmplat cu Eghiptul, cu Asiria, cu Persia, cu Machedonia
şi cu Roma. Toate aceste ţări erau foarte puternice şi unile din ele, cum au fost
Machedonia şi Roma, cuprindeau mai toată lumea de pe atunci. Dar unde-s ele
astăzi? S-au râsâpit şi poate nici n-am mai şti acuma nimic de dânsele, cu toate că
ele au fost măreţe în vremea lor, dacă n-ar fi rămas urme vii din cultura lor. Şi
s-au râsâpit ţările pomenite, după legea firii: ce uşor se dobândeşte, aceia încă şi
mai uşor se râsâpeşte. Aşa s-a întâmplat şi cu Rusia, numai cu deosăbirea aceea că
Rusia nu poate fi numită măreaţă. Rusia a fost mare, dar n-a fost măreaţă. Ea n-a
avut cultura ţărilor vestite din vechime, ca Eghiptul, Machedonia, Greţia şi Roma.
Toate popoarele de astăzi cu mulţămire îşi aduc aminte că Roma biruind mai
toată lumea din vechime le-a dat popoarelor biruite cultura ei înaltă şi astfel euro-
penii şi mai ales popoarele de viţă latină au avut putinţa de a propăşi iute înainte
şi acum-s cele mai înţălepte. Alt ceva a făcut Rusia. Ea, biruind mai multe popoare
din răsăritul Europei, le-a făcut să dee înapoi cu cultura, pe când fraţii lor de
acelaşi neam peste brazdă mergeau înainte. Aşa am păţit-o noi românii
(moldovenii) din Besarabia, aşa au păţit-o şi ucrainenii. Acuma şi noi şi ucrainenii
stăm mult mai jos de cât fraţii noştri din România şi din Austro-Ungaria. Rusul
nu ne-a dat nouă nimica, ci ne-a luat vicleneşte şi aceea ce-am avut bun, moştenit
din străbuni…”43.
Începând cu data de 15 februarie 1918, Cuvântul Moldovenesc va ieşi sub o
formă nouă, sub redacţia părintelui Ioan Moţa, unul dintre cei mai buni gazetari
ai vremii. Directorul publicaţiei rămâne în continuare Pan Halippa, iar în calitate
de administrator, profesorul doctor ardelean Sebastian Bornemisa. În data de 16
februarie, gazeta România Nouă anunţă apariţia Cuvântului Moldovenesc în formă
nouă: „Începând cu ziua de 15 februarie, Cuvânt Moldovenesc din Chişinău, gazeta
ţăranilor din Basarabia, iese în formă nouă […]. Suntem încredinţaţi că destoinicia
păr. I. Moţa va face din Cuvânt Moldovenesc un izvor viu de viaţă şi de întărire
naţională, precum şi un puternic mijloc de propagandă sănătoasă a idealului
nostru. Acela care ne-a dat în Ardeal, în România şi în America foaia Libertatea,
cetită de zeci de mii de ţărani cu cel mai mare folos cultural şi naţional, se face
                                                          
42 „Din pildele altora. Pilda Ucrainei”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 35, 22.04.1918, p. 1.
43 P. Săteanu, „Trăiască Moldova Neatârnată”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 12,

2.02.1918, p. 1.
255
 Diana Vrabie

astăzi şi un îndrumător al presei poporale din Basarabia. Numărul 17, cel dintâi de
sub redacţia Domniei sale, deşi păstrează încă buchea rusească – singura
cunoscută de ţăranii basarabeni – se înfăţişează în format înc-odată aşa de mare
ca până acum. Dar aceea ce-i dă adevărata noutate preţioasă este drumul nou ce
se desface din cele 4 pagini mari, pe cari le citeşti cu o adevărată plăcere. Chiar de
la început păr. Moţa întăreşte credinţa cetitorilor, arătând că «sângele vărsat nu
rămâne niciodată vărsat în zadar». Avem nădejde că în curând lucrarea de lumi-
nare naţională pornită prin aceşti noi apostoli va da cele mai frumoase roade. Iar
când gazeta îşi va schimba şi haina îmbrăcând litera latină, ea se va preface deplin
în adevărat organ de luptă pentru unitatea naţională”44. Ioan Moţa publică, la
scurt timp după preluarea redacţiei, un articol în favoarea Regelui Ferdinand,
continuând activitatea de convingere a basarabenilor că monarhia din România
nu seamănă cu cea rusească.
Publicaţia va apărea de acum încolo de două ori pe săptămână. Articolele
îmbracă tot mai mult caracterul unei ştiri, fiind foarte suple şi concentrate ca
mesaj. Având un public concret (de obicei, ţăranii ştiutori de carte), articolele sunt
scrise într-un limbaj accesibil, fiind explicat idealul unionist pe înţelesul citito-
rului comun.
Începând cu anul 1926, va apărea seria nouă a Cuvântului Moldovenesc. Iniţiat
de un grup de cărturari din cercul Societăţii „Astra”, la sugestia Mitropolitului
Basarabiei Gurie Grosu, săptămânalul a început să apară în 1 noiembrie 1926,
având iniţial subtitlul Gazetă săptămânală cu tot felul de învăţături şi ştiri din
toată lumea, tipărită pentru trebuinţele norodului moldovenesc din Basarabia de
către Asociaţiunea „Astra”. Odată cu trecerea, în 1937, în subordinea Fundaţiei
Principele Carol, Regionala Basarabiei, va deveni pur şi simplu o „foaie săptă-
mânală pentru norod”. Dacă la început echipa redacţională era formată din
Onisifor Ghibu (director) şi doi redactori, Iorgu Tudor şi Mihail Minciună,
ulterior, îi va avea ca membri pe Leon T. Boga (director), Iorgu Tudor şi Emil
Gane (redactori).
Pe parcursul activităţii publicaţiei pot fi urmărite diferenţele de opinii în
legătură cu fermitatea discursului naţional şi ezitările basarabenilor, raţiuni ce îl
vor determina pe Onisifor Ghibu, unul dintre cei mai activi tribuni, să renunţe la
această colaborare.
Cert rămâne faptul că publicaţia Cuvântul Moldovenesc a reuşit să
surprindă gândurile şi atitudinile care au stat la baza sentimentului naţional al
societăţii. Prin articolele de opinie adunate pe parcursul activităţii sale, publicaţia
a reuşit să modeleze opinia publică şi a contribuit în măsură decisivă la
înfăptuirea Marii Uniri. Alături de revistele basarabene Luminătorul, Soldatul
moldovan, Ardealul, România nouă, Sfatul Ţării sau Şcoala Moldovenească,

                                                          
44 „Cuvânt Moldovenesc”, România Nouă, anul II, nr. 23, 16.02.1918, p. 2.

256
 Promovarea idealului Unirii în paginile publicaţiei Cuvânt Moldovenesc (1917-1918)

Cuvântul Moldovenesc a pus bazele deciziilor politice de la Chişinău, care au dus

la Unirea tuturor românilor în anul 1918.   

Bibliografie
Buzdugan, I., „Naţionalizarea şcolei (Hotărârea adunării zemstvei guberniale)”, Cuvânt
Moldovenesc, anul IV, nr. 89, 1.10.1917.
Cazacliu, V., „Despre autonomie”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 58, 18.07.1917.
Diaconescu, Marius; Sora, Andrei Florin (coord.), Ziarele româneşti despre Unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, vol. I, Bucureşti, Editura Ars Historica, 2018.
Ghibu, Onisifor, „Acum ori niciodată”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 25, 26.03.1917.
Ghibu, Onisifor, „Cooperatorii Basarabiei vreau autonomie”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV,
nr. 29, 12.04.1917.
Ghibu, Onisifor, „La luptă în unire”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 27, 2.04.1917.
Ghibu, Onisifor, „Moldoveni, deşteptaţi-vă!”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 28,
9.04.1917.
Ghibu, Onisifor, „Moldova s-adună”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 44, 3.06.1917.
Ghibu, Onisifor, „Moldoveni şi români”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 45, 6.06.1917.
Ghibu, Onisifor, „Moldovenilor, uniţi-vă”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 28, 9.04.1917.
Halippa, Pan, „Cronica vieţii mele”, în Memorii (1917-1920), Bucureşti, 1975.
Halippa, Pan, „Cum ar trebui să lucreze moldovenii”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 38,
14.05.1917.
Halippa, Pan, „Moldovenii de peste Nistru”, Cuvânt Moldovenesc, anul nr. 35, 3.05.1917.
Halippa, Pan, „Să urmăm pilda Ucrainei”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 102, 15.11.1917.
Halippa, Pan, „Schimbarea feliului de ocârmuire în Rusia. În pragul vieţii noi”, Cuvânt
Moldovenesc, anul IV, nr. 20, 8.03.1917.
Hangiu, I., Dicţionarul presei literare româneşti (1790-2000), Editura Institutul Cultural
Român, Bucureşti, 2004.
Murafa, Simion, „Ostaşii moldoveni de pe frontul românesc. O dare de samă”, Cuvânt
Moldovenesc, anul IV, nr. 42, 28.05.1917.
P.S., „Să nu ne lepădăm de neamul nostru”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 92,
22.10.1917.
Săteanu, P., „Trăiască Moldova Neatârnată”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 12, 2.02.1918.
Şcelcikova, Margarita; Kulikovski, Lidia, Presa basarabeană de la începuturi până în anul
1957. Catalog, Chişinău, Editura Epigraf, 2002.
***
„Cătră norod cu prilejul Unirei”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 32, 1918.
„Ceasul fericirii a sunat”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 29, 29.03.1918.
„Ce vrea partidul naţional moldovenesc”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 32, 23.04.1917.
„Cuvânt Moldovenesc”, în România Nouă, anul II, nr. 23, 16.02.1918.
„Datoria boierimii moldoveneşti”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 26, 29.03.1917.
„De ce voim ca şcoala să fie moldovenească”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 48,
18.06.1917.
„Despre întocmirea Sfatului Ţării”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 61, 25.07.1917.
„Din pildele altora. Pilda Ucrainei”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 35, 22.04.1918.

257
 Diana Vrabie

„Fraţi Moldoveni, învăţaţi slova latină! Aceasta e cerinţa zilelor pe care le trăim”, Cuvânt
Moldovenesc, anul V, nr. 18, 18.02.1918.
„Nu uitaţi de bejenarii români”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 43, 31.05.1917.
„Sărbarea unirii”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 30, 1.04.1918.
„Sărbătoarea Unirii la Iaşi”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 31, 5.04.1918.
„Sărbătoreasca adunare a unirii. Şedinţa istorică din 27 Martie 1918”, Cuvânt Moldovenesc,
anul V, nr. 30, 1.04.1918.
„Sărbătorirea unirii în Basarabia”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 31, 5.04.1918.
„Slobozeniile cele nouă”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 36, 7.05.1917.
„Ştiri locale. Despre autonomia Basarabiei”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 74,
24.08.1917.
„Ştiri locale. Ostaşii ruşi pe-acasă!”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr, 112, 13.12.1917.
„Ştiri locale. Proclamarea neatârnării Republicei Moldoveneşti”, Cuvânt Moldovenesc, anul
V, nr. 9, 24.01.1918.
„Unirea Basarabiei cu România, s-a făcut!”, Cuvânt Moldovenesc, anul V, nr. 29, 29.03.1918.
„Unirea moldovenilor”, Cuvânt Moldovenesc, anul IV, nr. 40, 21.05.1917.

258
 

Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

Phraseological derailment in postcommunist journalistic discourse

Lilia Trinca1

Abstract:
Phraseology, as an important language compartment, has a dynamic character.
The dynamics of phraseology is manifested by the increasing number of
phraseological units and by their modification, as well as by a very productive
phenomenon of phraseological variation, ”phraseological derailment”, which is a
type of reorganization (by de-structuring/re-structuring the signifier and the
signified of the phraseological unit) that occurs spontaneously or with a stylistic
intent. ”Phraseological derailment”, the emergence of phraseological duplicates,
whether ephemeral or occasional, is a testimony to the fact that phraseological
units are dynamic models. The perpetual competition between canonical forms
alias traditional ones as well as between various duplicates and innovative variants
catalyses multiple changes in expression and content. The article focuses on the
dynamics of phraseological units with archaic elements in modern Romanian from
the perspective of the phenomenon of ”phraseological derailment” and related
phenomena, highlighting, as much as possible, a series of changes of form and
meaning of some phraseological models consecrated by use as canonical and
traceable forms in Romanian dictionaries.
Keywords: repeated discourse, phraseological unit, phraseological derailment,
deconstructed phraseological unit, linguistic creativity.

Axaţi pe ideea că vorbirea este un teren propice de verificare a univer-

salităţii formelor mentale ce guvernează destructurarea discursului, ne propunem
să abordăm problema expresiilor frazeologice care conţin elemente arhaice din
perspectiva condiţiilor de „supravieţuire” a lor în limbă. Obiectivul cercetării
noastre îl reprezintă deraierea expresiilor frazeologice – enunţuri elaborate în
tradiţia comunicării prin „discurs repetat” (E. Coşeriu) – prin intervenţia conştientă
a vorbitorului asupra propriului discurs. Implicarea locutorului în „discursul
repetat” reflectă dovada capacităţii lui de creativitate, prin solicitarea funcţiei
                                                          
1 Lilia Trinca este doctor în filologie, cu teza Frazeologisme arhaice: expresie și conținut,
Academia de Știinţe a Moldovei, Chișinău, 2005. Conferenţiar universitar la Catedra
de Limba Română și Filologie Romanică a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii
de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Domenii de interes: lingvistică, frazeologie,
psiholingvistică. Dintre lucrările și studiile recente, amintim Frazeologisme cu elemente
arhaice în structură: expresie și conținut, Editura Studis, Iași, 2016 și Dicționarul
asociativ al limbii române (coautor), Editura Junimea, Iași, 2016.
259
 Lilia Trinca

fatice. Or, recursul / intervenţia în structura formulelor canonice seculare ale expe-
rienţei comunitare, ce sintetizează „înţelepciunea poporului”, „targhetează”
atragerea pe un teren comun de comunicare, prin efectul de seducţie al
cuvintelor2.
Arhaismele conservate în structura frazeologismelor pot fi considerate
unităţi lexicale privilegiate faţă de restul arhaismelor ce au ieşit completamente
din uz, deoarece au şansa să mai „vegeteze” în limbă, fie chiar şi lipsite de auto-
nomie semantică, cu o identitate lexicală şi o libertate sintactică extrem de reduse:
„a lua pe cineva la rost” („a mustra pe cineva”3); „a pune beţe în roate cuiva” („a
pune piedici”4), „a cădea în brânci”, „a băga pe cineva în boli”; „în doi timpi şi trei
mişcări”, „a bate câmpii”, „în (de) veci”, „a da ortul popii”, „a nu avea nici o
leţcaie”, „a umbla cu plosca” (cu minciuni) etc.
Existenţa în limbă a unor frazeologisme ce conservă în structura lor unele
fenomene perimate, ieşite din uzul general (frazeologisme ce conţin elemente
arhaice) constituie, în opinia noastră, o mărturie a „co-prezenţei diacroniei în
sincronie”, evoluţia limbii fiind deci o premisă obligatorie pentru apariţia unor
asemenea fenomene. Aceste expresii reprezintă formaţiuni cu o vechime de
secole, evocând imagini ale unor timpuri de mult apuse. De aceea în structura lor
pot rămâne cristalizate „rudimente” lingvistice, adică forme şi sensuri uzuale
cândva, dar învechite azi.
Remarcăm caracterul opac al unităţilor lexicale arhaice din cadrul îmbi-
nărilor pietrificate de cuvinte („a pune nart”, „a trage un ibrişin pe la nas”, „a
ajunge la ananghie”, „a nu avea nici un sfanţ” etc.). Prin urmare, pentru astfel de
îmbinări stabile de cuvinte, având mari şanse de arhaizare, discursul jurnalistic, în
special în perioada postcomunistă, a devenit un colac de salvare, oferindu-le o
şansă de supravieţuire şi conservare în limbă. Fără îndoială, stilul publicistic s-a
aflat în permanentă renovare, uneori chiar într-o totală reconfigurare. În perioada
postcomunistă, au prins contur alte evoluţii în domeniul mediatic, astfel încât
putem spune că acest stil al limbii literare a reflectat mişcarea în istorie a uma-
nităţii, fiind deschis spre toate celelalte limbaje / stiluri din care se inspiră. Dacă
în perioada comunistă limbajul publicistic – armă ideologică a singurului partid
aflat la putere – era încremenit în clişee, într-un limbaj rigid, sec, cu structuri
impersonale, adică într-un limbaj de lemn, insensibil şi anost, contribuind la
crearea continuă a omului fără individualitate, fără personalitate, a unui supus
necondiţionat al ideologiei propagate, în perioada postcomunistă asistăm la o
diversificare fără precedent a acestui limbaj. Or, publicistica românească, în
                                                          
2 Cf. Tatiana Slama-Cazacu, „Forţa și limitele influenţării contextului social al
comunicării asupra nucleului semnificativ al cuvântului”, în Cercetări asupra comu-
nicării, Editura Academiei, București, 1973, pp. 35-50.
3 Componentul rost își actualizează sensul originar („gură”), arhaizat azi, cunoscut, în
mare parte, numai de specialiști.
4 Forma gramaticală roate e arhaică.
260
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

general, şi cea basarabeană, în particular, au abordat şi au folosit cu sete şi fer-

voare toate resursele limbajului, însufleţind şi colorând discursul anemic comu-
nist. Desigur, au fost revitalizate, în primul rând, palierele constituite de secole în
limba română, aparţinând oralităţii populare, familiare, care s-au actualizat în
textele destinate publicului larg cu o forţă de-a dreptul impresionantă, devenind
în scurt timp una dintre sursele de inspiraţie de bază ale jurnaliştilor.
Astfel, materialul lingvistic folosit drept bază de discuţie pentru materialul
de faţă, reprezentând expresii frazeologice cu elemente arhaice supuse modi-
ficărilor, este selectat din limbajul publicistic, uzitat de ziarele şi revistele postate
pe internet. În cea mai mare parte, e vorba despre titluri de articole şi subtitluri
din corpul acestora. Menţionăm faptul că asemenea expresii, în varianta lor
destructurată, apar, în speţă, în titluri, fără a fi reluate ulterior în conţinutul
articolelor respective, fapt cauzat şi de „funcţia aperitivă” a titlului, care trebuie
să-i provoace cititorului, după cum consemnează criticul Roland Barthes, pofta de
lectură – strategie înrudită cu suspansul. Variaţia frazeologică, în aceste situaţii,
este produsă în mod conştient şi intenţionat de autori, fiind motivată stilistic, iar
expresiile în cauză nu devin tipare canonice, adică nu devin fenomene de limbă, ci
doar de vorbire.
Desigur, în contextul variaţiei frazeologice, merită să mai amintim că, din
perspectiva construirii textului, frazeologismele sunt nişte „prefabricate de
vorbire”, reprezentând o varietate a ceea ce numea E. Coseriu „discurs repetat”5
(în continuare, DR). În cazul unor asemenea construcţii, conform definiţiei,
„uzajul îţi interzice să schimbi ceva”, întrucât sunt „gata făcute”, adică „date ca
atare de tradiţie”6. Cu alte cuvinte, frazeologismele, ca nişte clişee cu formă
„canonică”, nu se pretează, în mod obişnuit, modificărilor. Contestarea însă ca ati-
tudine creatoare – în special în vorbire – în numele sensibilizării şi conferirii de
originalitate (chiar clişeului sesizat deja ca fiind banal) nu a putut să nu afecteze
sintagmele în cauză. Trebuie să recunoaştem faptul că, în ultimul timp, mai ales
în limbajul jurnalistic, publicitar, artistic, dar şi în limba vorbită, transpare în mod
tot mai vădit tendinţa de „alterare” a formei standard a frazeologismelor cu
scopul de a produce ironia, umorul, jocul de limbaj spiritual sau pentru a
contribui la referenţialitatea textului, adică a transmite în mod implicit informaţia
„incomodă”. Din dorinţa de a nu fi „închistaţi” în anumite formule, jurnaliştii tind
să „modernizeze” frazeologismele şi, prin aceasta, să confere enunţului o nouă
valoare: contestarea şi încălcarea clişeului contribuie la o exprimare mai subtilă şi
mai persuasivă. Modificarea frazeologismelor reflectă preocuparea vorbitorilor de
a nu crea impresia unei „îndoctrinări” simpliste a „consumatorului” de limbă, ce
numai „preia” şi inserează în propriul limbaj forme canonice arhicunoscute, ci,
                                                          
5 Eugen Coșeriu, Prelegeri și conferințe, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”,
Iași, 1994, p. 55.
6 Ion-Aurel Candrea, Dicționar de proverbe și zicători, ediţia a II-a, închipuită de Ion-
Aurel Candrea și realizată de Ion Bratu, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2002, p. 136.
261
 Lilia Trinca

viceversa, relevă tendinţa spre o exprimare catalizată de o ambiţie personală şi

ghidată de afect şi emoţie.
La baza „deraierii frazeologice” stă o dublă intenţie:
1. de ordin stilistic: revitalizarea acestor enunţuri-tip, care, datorită
elementelor arhaice din componenţa lor, îşi multiplică şansele de a se depune în
fondul pasiv, prin circumscrierea lor într-o altă zonă de semnificaţie sau
implicând o mutaţie valorică de esenţă şi, în consecinţă, un nou potenţial comu-
nicativ. Or, variaţia frazeologică însăşi devine condiţia sine-qua-non, ce explică
surprinzătoarea frecvenţă de utilizare a frazeologismului opacizat semantic şi
nemotivat. Mai mult, „parafrazarea” acestor frazeologisme, actualizarea curentă
în texte literare, publicistice etc., dar şi în vorbirea obişnuită constituie un indice
de recunoaştere, de acceptare a lor ca fenomene lingvistice moderne.
2. de natură fatică: captarea atenţiei receptorului asupra discursului – prin
urmare, gestionarea eficientă a contactului dintre emiţător şi destinatar, prin
intermediul unui contact de comunicare sui-generis.
Deraierile frazeologice constituie un fenomen lingvistic realizat în mod
conştient de vorbitor, cu impact la nivel semantic, pragmatic şi sintactic. Multe
variante frazeologice destructurate au, desigur, o existenţă efemeră în limbă, dar,
în anumite cazuri, un model frazeologic poate fi modificat de mai multe ori,
deschizând astfel paradigme. Compararea formelor canonice ale frazeologismelor
cu diferite inovaţii implică faptul că noutatea şi valoarea stilistică a deraierilor
frazeologice merg mână în mână.
Analizând DR în limbajul publicistic românesc, am constatat că, faţă de
formula canonică iniţială, aceste expresii sunt supuse unui proces de decons-
trucţie, conform celor patru reguli (figuri) de construcţie din retorica lui
Quintilian, preluate de neoretorică. Considerăm potrivită utilizarea acestei
proiecţii a figurilor de construcţie a lui Quintilian, întrucât deraierea frazeologică,
de cele mai multe ori, urmăreşte intenţii stilistice şi deci se pretează figurilor de
stil. Am constatat că figurile în discuţie se întâlnesc în cadrul DR în configuraţie
simplă, cele substanţiale fiind detractio („suprimare”), adiectio („adăugare”),
immutatio („substituire”), iar cea relaţională numindu-se transmutatio („per-
mutare”). Un caz aparte îl constituie categoria aşa-numitelor figuri „cameleonice”,
formate prin combinarea figurilor „canonice”7:

1. Detractio
Din capul locului, am vrea să facem următoarea observaţie liminară: redu-
cerea unui segment din corpul frazeologismului constituie o tehnică ce îi solicită
atât locutorului, cât şi receptorului un anumit efort de colaborare, lăsându-i
concomitent şi şansa unei eventuale opţiuni proprii. Or, deraierea frazeologică
                                                          
7 Stelian Dumistrăcel, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale,
Editura Institutul European, Iași, 2006, pp. 127-169.
262
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

generează premisele unei receptări a mesajului la un alt nivel intelectual decât o

simplă lectură lineară. Desigur, pentru ca receptorul să „guste” acest joc, el
trebuie să priceapă că i s-a oferit, în calitate de aperitiv, un artificiu lingvistic,
intertextual, realizat în tehnica „colajului” şi să-şi valorifice competenţa idio-
matică sau / şi culturală, asta în situaţia în care cultura lui generală îi permite să
identifice ceea ce ţine de tradiţia lingvistică şi culturală şi ce reprezintă inovaţie.
Numai un receptor „avizat” percepe interferenţa dintre tradiţia lingvistică,
sesizează mecanismul generării unor asemenea enunţuri şi, în subsidiar, e apt să
decodifice intenţia comunicativă ce a stat la baza acestei figuri de stil. Există,
astfel, eventualitatea ca receptorul să fie „non-cooperant” şi „să scape de sub
control”. Iată de ce deraierea frazeologică ce vizează suprimarea unui segment al
expresiei ilustrează în special funcţia fatică a limbajului. Iată câteva exemple:
• „Afacerea «Ortul Popii», faza bătăliei de culise” (Maramureşenii, 26 octombrie
2014, http://maramuresenii.ro/afacerea-ortul-popii-faza-bataliei-de-culise-
pentru-cimitire) reprezintă titlul unui articol ce vizează o dispută aprigă asu-
pra uneia dintre cele mai bănoase afaceri: cimitirele şi locurile de veci. Ideea
de cimitir este indusă implicit prin expresia a da ortul popii, care are sem-
nificaţia de „a muri” şi e legată de un obicei păgân de înmormântare şi de
punere a unui bănuţ (ort fiind o monedă de argint de valoare mică, repre-
zentând a patra parte dintr-un leu vechi) mortului, la degetul mic al mâinii
drepte, pentru ca acesta să-şi poată plăti vămile văzduhului, dar fiind folosit
şi pentru plata preotului la slujba de înmormântare. De aici, unitatea
lexicală ort mai induce şi semnificaţia de afacere făcută pe seama morţii
oamenilor, care, nici chiar după moarte, nu sunt scutiţi de plata tuturor
serviciilor funerare. Modificarea frazeologismului în exemplul „Opriţi
dricul, mortul ăsta n-a dat toţi orţii!” (TV Galaţi, 23 august 2014,
http://www.madeingalati.ro/opriti-dricul-mortul-asta-n-dat-toti-ortii) cores-
punde unei figuri mai complexe de substitutio şi reprezintă o referinţă
sarcastică la aceeaşi problemă.
• „Programul «Prânzul pe roate», Asociaţia «Filantropia Onesteana»” (site-ul
oficial al Patriarhiei Române, http://patriarhia.ro/program- pranzul-
pe-roate-asociatia-filantropia-onesteana--6183.html) este un titlu care anunţă
că, în cadrul acestui program ce are sprijinul financiar al enoriaşilor
parohiei Catedrala „Pogorârea Sf. Duh”, un număr de 20 de bătrâni
beneficiază de trei ori pe săptămână de un prânz complet. Titlul conţine un
segment din expresia a merge (ceva) ca pe roate, ceea ce vrea să sugereze
funcţionarea perfectă a programului.
• „Aere de echipă mare. «Vom da cât de multe goluri putem»” (Sport Moldova,
13 iulie 2016, http://sportmoldova.ro/aere-de-echipa-mare-vom- da-cat-
de-multe-goluri-putem) este un titlul rezultat din trunchierea expresiei a-şi
da sau a-şi lua aere, care înseamnă „a lua o atitudine de superioritate”, „a se

263
 Lilia Trinca

îngâmfa”, „a se făli” şi face aluzie la aroganţa fotbaliştilor din lotul

formaţiei Hajduk Split.
• „Ai rămas fără demachiant? Iată alte alternative la ananghie”
(http://fucsia.ro/ai-ramas-fara-demachiant-iata-alte-alternative-la-anaghie) e
un titlu ce conţine varianta redusă a frazeologismului a fi sau a se afla la
(mare) ananghie, cu semnificaţia „a fi, a se afla la mare strâmtoare”.
• „Uniunea Europeană convine pe repartizarea, în doi timpi, a 120.000 de refu-
giaţi” (Cuvântul libertăţii, 23 septembrie 2015, http://www.cvlpress.ro/
23.09.2015/uniunea-europeana-convine-pe-repatizarea-in-doi-timpi-a-120-000
-de-refugiati) şi „Un termen birocratic, înjumătăţit în doi timpi de primarul
Ioan Popa!” (Express de Banat, 5 iulie 2016, http:// expressdebanat.ro/
un-termen-birocratic-injumatatit-in-doi-timpi-de-primarul-ioan-popa) sunt
titluri care fac aluzie la expresia în doi timpi şi trei mişcări, cu semnificaţia
„foarte repede, cât ai clipi din ochi”, sugerând rapiditatea soluţionării unor
diferite probleme de către UE sau primar.
• „Zeci de primari PNL cu jalba-n proţap la Bucureşti! Ameninţă cu demisia”
(Sursa de Vest, http://www.sursadevest.ro/stire/zeci-de- primari-pnl-cu-
jalba-n-protap-la-bucuresti-ameninta-cu-demisia), „Denunţătorul Radu
Burescu cu jalba în proţap la primarul de Giroc: «DNA mi-a cerut să vă
înregistrez, dar nu fac eu din astea»” (Gazeta din Vest, https://gazetadinvest.ro/
denuntatorul-radu-burescu-cu-jalba-in-protap-la-primarul-de-giroc-dna-mi-a-
cerut-sa-va-inregistrez-dar-nu-fac-eu-din-astea) şi „Cu jalba-n proţap la Guvern,
Cazacu a ridicat un monument cu trei miliarde de lei vechi!” (Vocea
Hunedoarei, http://voceahunedoarei.ro/ 2016/05/27/cu-jalba-n-protap-la-guvern-
cazacu-a-ridicat-un-monument-cu-trei-miliarde-de-lei-vechi) sunt doar trei
dintre multiplele titluri ce conţin frazeologismul a umbla cu jalba-n proţap
(„nimic altceva decât a protesta, a reclama, a-ţi cere drepturile, a veni cu o
plângere la cei care te conduc, a te jelui, a cere insistent o favoare” în formă
elidată). În palierul semantic s-a produs deja trecerea formei destructurate a
frazeologismului în registrul conotativ.
• Pe diverse forumuri de comunicare am atestat şi varianta elidată de adverbul
negativ a frazeologismului nu face daraua cât ocaua: „Nici eu nu cred că
face daraua cât ocaua” (Asociaţia ClubRV-RO, membră a FICC,
http://www.clubrv.ro/forum/viewtopic.php?f=51 &t=8588&start=5) sau „Mda,
înţeleg ce zici tu Droopy, numai că nu ştiu dacă face daraua cât ocaua…”
(forum.computergames, http://forum.computergames.ro/2-hardware/51630-
putin-divertisment-poze-cu-pc-urile-noastre-57-print.html).
Analiza exemplelor selectate ne impune observaţia că strategia de
comunicare respectată în situaţia deraierii frazeologice prin detractio este
menţinerea unui context minim de relevanţă, astfel încât receptorul să aibă şansa
restabilirii ansamblului expresiei canonice şi, în consecinţă, să decodifice mesajul
implicit.
264
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

2. Adiectio
Cazul adăugării la forma originară a frazeologismului a unor elemente
suplimentare se atestă destul de frecvent în limbajul publicistic actual. Exemplele
selectate ne-au sugerat următoarea clasificare a acestora:
a) Adiectio iniţială sau finală, ce ar reprezenta un mecanism de precizare,
adaptare semantică la cazul concret descris:
•  „Orest Onofrei îi transmite lui Geoană să vină la serviciu şi să nu umble
«fleaura» prin ţară” (Monitorul de Suceava, 12 noiembrie 2009,
https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2009-11-12/Orest-Onofrei-ii-tran
smite-lui-Geoana-sa-vina-la-serviciu-si-sa-nu-umble-fleaura-prin-tara).
Expresia a umbla fleaura, cu semnificaţia „a umbla aiurea” conţine o
precizare circumstanţială de loc, sugerând că social-democratul Mircea
Geoană, în loc să se ocupe de sarcina lui de bază, călătoreşte prin ţară fă-
când campanie electorală.
• Auzind nemulţumirile boierilor, Mavrogheni şi-a adunat sfatul, „îl scoase
afară din grajduri şi în faţa veliţilor încremeniţi, îşi îmbracă calul cu caftan
boieresc” (Modelul corupţiei lui Nicolae Mavrogheni, copiat şi azi în România,
http://www.lovendal.ro/wp52/modelul-coruptiei-lui-nicolae-mavrogheni-copiat-si-
azi-in-romania). Dat fiind că piesa vestimentară caftan a fost un simbol al
rangului de domn sau de boier, expresia a îmbrăca (cu sau în) caftan are
semnificaţia de „a (se) ridica la rangul de domn sau de boier”. În exemplul
selectat, deraierea frazeologică prin adăugarea obiectului direct al acţiunii,
calul, şi a atributului calificativ boieresc sugerează culmea obrăzniciei
manifestată de demnitarii implicaţi în acte de corupţie.
• „De ce să cârpeşti anteriul lui Arvinte, tăind de la poale ca să peticeşti coatele?
Suma voturilor, întrunite de întreaga opoziţie, în urma unor certuri sau critici
reciproce, nu va creşte, ci, dimpotrivă, se va diminua” (Moldova.org,
http://www.moldova.org/bogat-si-sarac-in-asteptarea-unui-semnal-comun-al-opo
zitiei-191728-rom). Amintim aici că Arvinte este un zgârcit din snoavele
noastre populare şi personaj al comediei Arvinte şi Pepelea de Vasile
Alecsandri şi al fabulei Anteriul lui Arvinte de Alexandru Donici. Expresia
anteriul lui Arvinte este folosită pentru a indica pe cineva care drege într-o
parte şi strică în alta. Deraierea frazeologică prin adăugarea verbului în
acest „prefabricat de vorbire” induce ideea inutilităţii şi chiar a zădărniciei
acţiunilor belicoase, agresive ale liderilor de opoziţie.
• „Am tras la edecul vieţii,/ Mereu spre veşnicul izvor,/ Nu am lăsat locul
tristeţii,/ Având un gând cutezător” (Emil Halastuan, Edecul vieţii,
https://www.roportal.ro/discutii/blog/1102/entry-5748-filozofia-vietii).
Catrenul conţine frazeologismul destructurat a trage la edec, ce înseamnă „a
remorca o ambarcaţie sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului
apei”, care, prin atributul adăugat vieţii, implică ideea pesimistă a
caracterului dificil al vieţii umane.
265
 Lilia Trinca

b) Adiectio internă, ce presupune intervenţia în corpul frazeologismului în

mod nemijlocit, ceea ce implică, respectiv, o dislocare: „Ce fac ăştia de la Târgu atâtea
marazuri, eu nu le-am dat naveta din mai anul trecut şi nici nu le-o dau” (BZI.ro, 13
martie 2012, http://www.bzi.ro/profesorii-navetisti-din-targu-frumos-se-revolta-275141),
„Senatorul Ionel Agrigoroaei a schimbat din nou macazul: a trecut la PMP” (7 Est, 27
iulie 2016, http://www.7est.ro/acasa0/item/62196-senatorul-ionel-agrigoroaei-a- schimbat-
din-nou-macazul-a-trecut-la-pmp.html#sthash.tFYuI1rn.dpuf) şi „Gorbaciov a schimbat
brusc macazul. Îl laudă pe Putin şi cere Occidentului să recunoască statutul actual al
Crimeii” (Antena 3, 5 noiembrie 2014, http://www.antena3.ro/externe/ gorbaciov-
a-schimbat-brusc-macazul-il-lauda-pe-putin-si-cere-occidentului-sa-recunosca-statutul-
272603.html). Expresia canonică a face marazuri („a face mofturi”) este supusă unei
destructurări prin adăugarea atributului cu semnificaţie cantitativă atâtea, în
primul exemplu, iar în al doilea şi al treilea este dislocată de circumstanţialele
modale din nou, brusc, sugerând caracterul accentuat şi supărător al comporta-
mentului personajelor implicate.
• „Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă
lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului” (Moldova creştină, http://
moldovacrestina.md/devii-mai-intelept). Forma tradiţională a frazeolo-
gismului este a avea pizmă, cu sensul de „a invidia pe cineva; p. ext. a
duşmăni, a urî pe cineva”, căreia i s-au adăugat circumstanţa locului în
inima voastră şi atributul evaluativ de calificare amară.
• „Cam cât de bun e românul de slugă?” (Jurnal tehnic şi personal, http://
dorinlazar.ro/cam-cat-de-bun-e-romanul-de-sluga). În limba română nu e
reperată expresia a fi bun de slugă, ci doar a fi slugă la boier. Deraierea
frazeologică în cauză consemnează mentalitatea de slugă a poporului
român, sentimentul de inferioritate ce pleacă din necunoaştere: „Zilele
astea umblă un articol publicat de un ziar moscovit, Sputnik, despre cum
românii ar fi popor de slugă”.
• „Bătăi în uşă mă trezesc din gânduri,/ Visez la Făt Frumos din basmul
vechiu,/ Pe calul alb ce tropoteşte-n scânduri;// Foşnesc bancherii, şi eu
n-am nici bechiu,/ Se-adună toţi la uşa mea, strâng rânduri…/ Şi mă trezesc
din basmul cel străvechiu” (Scrieri umoristice în versuri, Parodie la „Afară-i
toamnă” de Mihai Eminescu, http://bucegi.bestforumlive.com/t13-scrieri
-umoristice-in-versuri).
Frazeologismul în forma sa originară este a nu şti (sau a nu zice, a nu
pomeni, a nu pricepe) bechiu, cu semnifică „a nu şti (sau a nu zice, a nu pomeni, a
nu pricepe) nimic, niciun cuvânt, nicio boabă” şi e destructurat prin atributul
restrictiv nici.

266
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

•    Nu-ţi mai da atâtea aere este titlul unei piese muzicale interpretată de
Susanu şi Nicolae Guţă (https://www.youtube.com/watch?v=5S4jO6y3Y-M) şi
conţine expresia a-şi da sau a-şi lua aere („a se făli”), destructurată de
atributul evaluativ atâtea şi semiadverbul modalizator mai.
• „Tiranul niciodată nu va fi mulţumit, oricât de tare te-ai strădui. Se va
plânge mereu că nu eşti suficient de bună, că nu faci totul cum vrea el şi va
trece fiecare greşeală într-un catastif gros” (evenimentul.ro, 2 iunie 2015,
http://ziarulevenimentul.ro/m/stiri/Sanatate/tipologii-de-barbati-si-ce-se-ascu
nde-in-spatele-comportamentului-lor--40679.html. Frazeologismul a trece (pe
cineva sau ceva) la catastif, cu sensul de „a avea sau a ţine evidenţa faptelor
cuiva (spre a se răzbuna pe el)”, a suportat modificări prin adăugarea
obiectului direct fiecare greşeală şi a atributului calificativ gros, ceea ce
scoate în evidenţă meticulozitatea bărbatului tiran în modul de a-şi tachina
femeia iubită.
• „Turcii şi bulgarii au pus beţe-n roate trenului de Istanbul. De când se reia
circulaţia şi ce rute internaţionale mai operează CFR Călători” (România liberă,
18 iulie 2016, http://www.romanialibera.ro/economie/ companii/turcii-si-
bulgarii-au-pus-bete-n-roate-trenului-de-istanbul-423092).
• „Declaraţiile primarului general pun beţe-n roate bicicliştilor” (Urbology.ro, 6
iulie 2016, http://urbology.ro/declaratiile-primarului-general-pun-bete-n-
roate-biciclistilor).
În ultimele două exemple atestăm o creştere a gradului de expresivitate
datorită glisării frazeologismului dat între tehnica DR şi tehnica liberă, alias între
îmbinarea stabilă de cuvinte, cu sens frazeologic unitar „a face (cuiva) dificultăţi
pentru a zădărnici o acţiune, un plan”, şi îmbinarea liberă de cuvinte, în care
substantivul roate admite valenţa cu o unitate lexicală care denumeşte vehicule,
în special cu roţi (automobil, bicicletă, tren).
În fragmentul „Altfel spus, nu face daraua, cât costă ocaua, această tăiere
de uscături, aducând mai degrabă pagubă, având în vedere programarea zilei de
«marcare»… a uscăturilor, de către tehnicianul ocolului silvic, de «aprecierea uscă-
turilor»… şi numai după aceea, tăierea acestora, transportul prin pădure şi vânzarea
lor pe la săteni” (Gazeta Oltului, 22 noiembrie 2015, http://www.gazetaoltului.ro/
gazeta-new/actualitate/proprietari-de-p-duri--uni-i-v---30d648c636374fbc91c101d4ea0d1
d53), atestăm un caz de adiectio în raport cu forma-tip nu face daraua cât ocaua.
Un caz special de adiectio este şi asocierea, suprapunerea şi încrucişarea a
două enunţuri DR, fenomen numit – în cazul în care se produce între două
frazeologisme – de L. Groza contaminaţie frazeologică8. La o analiză superficială,
acest procedeu seamănă cu un accident lingvistic cauzat de neglijenţa în
exprimare. Trebuie remarcat însă că o asemenea capacitate de a combina în mod

                                                          
8 Liviu Groza, Dinamica unităților frazeologice în limba română contemporană, Editura
Universităţii, București, 2005, p. 92.
267
 Lilia Trinca

intenţionat mai multe construcţii frazeologice sinonime sau asemănătoare ca

formă sau din aceeaşi sferă semantică reprezintă o manifestare elocventă de
maximă virtuozitate pe terenul limbii. Vom prezenta în continuare câteva
exemple de contaminări frazeologice conform tipologiei propuse de lingvistul
ieşean Stelian Dumistrăcel9:
a) Acumularea continuativă simplă:
Grafic, acest tip de deraiere ar putea fi reprezentat prin două cercuri între
care se plasează segmentul adăugat:
 

• „Guvernul Ponta va repune România pe roate în doi timpi şi trei mişcări”

(Subiectiv.ro, 2 mai 2012, http://www.subiectiv.ro/social/guvernul-ponta-romania-roate).

  
a pune pe roate în doi timpi și trei mișcări
  

• „Ana Birchall bate câmpii campaniei electorale” (Vremea nouă, 11 noiembrie

2014, http://www.vremeanoua.ro/ana-birchall-bate-campii-campaniei-electorale).

a bate câmpii a face campanie electorală

• „Îmi place enorm să călătoresc şi dacă pe scenă îmi e dor şi sete de ceva din
realitate, e de a-mi lua câmpii la propriu, în natură şi în locuri unde să pot da de
oameni cu griji foarte diferite de ale mele” (Art Magazin, http://artactmagazine.ro/
lari-giorgescu-ideile-si-gandurile-legate-de-ceea-ce-am-de-facut-ma-bantuie-si-noaptea-
sunt-prezent-si-atunci-in-ele).

  
a lua câmpii a o lua spre (în)…

Ambele DR intrate într-un astfel de raport pot fi frazeologisme ce conţin

arhaisme (ca în primul exemplu) sau doar unul.
                                                          
9 Pentru detalii, a se vedea [Dumistrăcel 2006: 151-165].
268
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

b) Intersectarea cu suprapunere parţială

Grafic, acest tip de deraiere ar putea fi reprezentat prin două cercuri secante:
 

• „E timpul să ne dăm aere condiţionate” (Sciencefriction.ro, 2 octombrie 2014,

http://www.sciencefriction.ro/2014/10/02/timpul-aere-conditionate).

a-și da aere aer condiționat

 • „Jocul cu mintea, pardon, cu mingea, adică fotbalul, a-nregistrat la catastif o groaza

de recorduri. Cartea Recordurilor de la Editura Rao le face cadou microbiştilor”
(Jurnal.ro, 12 mai 2005, http://jurnalul.ro/fun/recorduri-fotbalistice-45232.html).
 
a trece la catastif a înregistra la activ
 

• „Chiar dacă m-a făcut cetăţean de onoare, l-am contrazis de fiecare dată când o
lua pe câmpii, a spus Maricel Popa” (Top Iaşi, 7 mai 2016, http://www.topiasi.ro/
homepage/topiasi/11489-bombele-primei-zile-de-campanie-electoral%C4%83-la-ia%C
5%9Fi.html).

   a o lua razna a bate câmpii

• „Lungu: M-am îmbătat cu apă chioară” (Gazeta sv.ro,

http://www.gazetasv.ro/video-lungu-m-am-imbatat-cu-apa-chioara-vornicu-trebuie-
schimbat-antrenorul-mocanu-aruncam-bani-intr-o-gaura-neagra).

  
a se îmbăta cu apă rece apă chioară

• „Am scos de la catastif lista cu castele nevizitate, am calculat repede în minte

care ar fi cel mai aproape de locaţia petrecerii, astfel că n-a trecut mult până ce con-
cluzia a fost stabilită: Mergem la castelul Brézé” (http://www.blogul- larisei.com/
2014/06/breze-un-castel-sub-un-castel-valea-loarei.html).

269
 Lilia Trinca

  a scoate de la a avea însemnat

naftalină ceva la catastif

c) Intersectarea cu dislocare
Grafic, acest tip de deraiere ar putea fi reprezentat prin două cercuri con-
centrice:
 
 

• „Haideţi, completăm împreună lista situaţiilor în care trebuie să «circulăm cu

atenţie sporită», cum zice la catastif?” (Alexa, 4 iunie 2013, blogul Reguli şi legi).

cum zice buchia legii a scrie la catastif

 

• „Ar fi culmea ca atunci când vine vorba de topuri să nu le trâmbiţăm întâi pe-ale
noastre, ale românilor. Aşa că haideţi să ne-aducem cu onor aminte de recordul
lui Rică Răducanu, primul portar surprins in offside. E drept, Cartea Recordurilor
nu-l menţionează, probabil de ciudă!” (Jurnal.ro, http://www.slowride.ro/2013/06/
04/despre-mersul-preventiv-in-ritm-francez). 
 
a-și aduce aminte a da onor
    

• „S-a terminat şampania, o dăm pe apă chioară!” (IlfovSport, 20 martie 2016,

http://www.ilfovsport.ro/s-a-terminat-sampania-o-dam-pe-apa-chioara).

apă chioară dă-i cu bere, dă-i cu vin

• „Nu mai ţin minte de câte ori ziariştii sportivi au ridicat slave pentru Gică
Hagi, Gică Popescu şi Ilie Dumitrescu” (Jurnalul naţional, 28 octombrie 1996).
270
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

a ridica în slăvi a cânta osanale

Ambele expresii au sensul de „a slăvi pe cineva, a-l lauda”, ceea ce a

cauzat modificarea formei de plural slăvi în slave.
Trebuie să menţionăm faptul că asemenea creaţii intenţionate, ce
reprezintă variante frazeologice hibride, obţinute din combinarea voită a două
unităţi frazeologice care au un segment comun, sunt înrudite, într-un fel, cu
aşa-numitele „cuvinte-valiză” sau „telescopate”, de genul nepurcele, Dumnezeu să
ne iepure!; falimentara, socrotariat, dovadră etc., dar şi, bineînţeles, cu jocurile de
cuvinte. Dubla sau chiar multipla substituire denotă faptul că faticul cedează, în
asemenea construcţii, conativului, având cu preponderenţă o funcţie expresivă,
estetică. Fără îndoială, aceste turnuri lingvistice denotă maximă virtuozitate în
felul de a folosi limba română.

3. Immutatio
Substituţia, ca figură de deconstrucţie a frazeologismelor, este foarte
frecventă şi denotă variaţia diatopică, diastratică şi diafazică a limbii (a se vedea
mai ales deraierea frazeologică spontană).
• „Eduard Lădaru: Nu voi fi slugă în funcţia de viceprimar” (Radio Infinit, 10
octombrie 2016, http://www.radioinfinit.ro/2016/06/10/eduard-ladaru-nu-
voi-fi-sluga-in-func%C8%9 Bia-de-viceprimar). Expresia în forma ei canonică
este a fi (sau a se băga, a ajunge) slugă la dârloagă (la dârdală), având sem-
nificaţia „a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat,
nevrednic, nepriceput”. Ea a suportat o substituire circumstanţială, locu-
torul revendicându-şi dreptul de a-şi păstra autoritatea, autonomia fără a le
sluji altora.
• „Anteriul ţării” (Libertatea, 8 decembrie 2008, http://www. libertatea.ro/
stiri/stiri-interne/anteriul-tarii-300170), în loc de „Anteriul lui Arvinte”, care
este o aluzie la modul neruşinat de negociere a funcţiilor, nu politici în
jurul formării Guvernului după 30 noiembrie.
• „Şi în acest an târfele comuniste şi fasciştii ruşi din Liga tineretului rus inten-
ţionează să organizeze un Guleai legat de «sărbătorirea» de către aceste
hoituri a 70 ani de la eliberarea Moldovei şi Chişinăului de ocupanţii fas-
cişti germano-români” (Curaj.net, 18 februarie 2014, http://www.curaj.net/?
p=99084). Forma canonică este a face un guleai.
• „A muncit la stână timp de un an şi nu a primit nicio leţcaie” (Ziarul de
Vrancea, 17 iunie 2012, http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/80043-a-muncit-
la-stana-timp-de-un-an-si-nu-a-primit-nicio-letcaie.html). Forma canonică este a
nu avea nici o leţcaie.

271
 Lilia Trinca

• „Puterea, acuzată că şi-a făcut un nărav din chemarea pesediştilor la DNA.

Iliescu: E în spiritul vremii” (Antena3, 3 mai 2010, http://www.antena3.ro/
politica/puterea-acuzata-ca-si-a-facut-un-narav-din-chemarea-pesedistilor-la
-dna-iliescu-e-in-spiritul-vremii-98297.html). Forma canonică este a prinde
nărav.
Adăugăm nişte exemple de acest gen selectate de pe bloguri:
• „În doi timpi şi-un SMS” (http://www.tpark.ro/blog/in-doi-timpi-si-un-sms), o
reclamă pentru sistemul TPark.
• „În doi timpi şi două beri spaţiul verde a fost parţial igienizat!”
(http://ivcelnaiv.ro/2015/04/poem-in-doi-timpi-si-trei-strofe).
• „Poem în doi timpi şi trei strofe” (http://ivcelnaiv.ro/2015/04/poem-in-doi-
timpi-si-trei-strofe).
• „De la entuziasm la dezamăgire în doi timpi şi trei burtoşi” (http://raman-
roman.ro/de-la-entuziasm-la-dezamagire-in-doi-timpi-si-trei-burtosi).
• „Mare mi-a fost bucuria, când am aflat că Dumnezeu e atât de îngăduitor cu
noi, muritorii, permiţându-ne să divorţăm după buchea religiei” (Jurnal de
Chişinău, 14 februarie 2003, p. 3). Forma canonică este după buchea cărţii.
Adăugăm şi câteva exemple selectate din poveşti:
• „Dându-se şfară în oraş despre păţaniile fratelui celui mic, fraţii cei mai mari
puseră de gând să se ducă şi ei să se suie în acel copac” (Petre Ispirescu).
Forma canonică este a da şfară în ţară.
• „Împărăteasa şi cu fata împăratului lucrau la gherghef, iar Făt-Frumos bătea
câmpiile şi codrii, umblând după vânat” (Poveştile lui Făt-Frumos). Forma
canonică este a bate câmpii.
Atestăm şi situaţii când figura immutatio se asociază cu alte figuri, cum ar
fi, bunăoară, adiectio, ceea ce dă naştere unor combinaţii extrem de expresive,
numite „figuri cameleonice”10:
• „Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare”
(Radio România cultural, 2 ianuarie 2015, http:// www.radioromaniacultural.
ro/conformism_si_nonconformism_sau_viata_pe_branci_si_aplauzele_in_pici
oare-25716. Antiteza pe brânci (ca o caracteristică a modului de viaţă) şi în
picioare (vizând aspectul moral, etic al vieţii trăite) sugerează ideea că a
supravieţui nu e totul: esenţial şi valoros e să rămâi neatins, nepervertit la
nivel etic, moral, sufletesc, chiar dacă asta presupune sacrificiu, scrâşnirea
dinţilor, o viaţă pe brânci.
• „Aseară ţi-am luat hazna” (România literară, nr. 26, 1999, http://www.romlit.
ro/asear_ti-am_luat_hazna), în care hazna substituie cuvântul basma, ce ne
trimite la un vers dintr-un cântec popular (Mândro, ţi-am luat basma…). Ca
şi în domeniul morfologiei sau al formării cuvintelor, în frazeologie se
atestă fenomenul lingvistic de analogie având acelaşi rol. Analogia
                                                          
10 Stelian Dumistrăcel, op. cit., p. 140.

272
 Deraieri frazeologice în discursul jurnalistic postcomunist

frazeologică nu dă naştere la variante frazeologice, ci la unităţi frazeologice

noi, asemănătoare ca formă cu altele deja existente în limbă, dar diferite ca
sens de acestea. Foarte productiv pare să fie în româna contemporană
procedeul realizării unor noi unităţi frazeologice care se opun ca sens
modelului iniţial. Procedeul în discuţie este susţinut de existenţa în limbă a
unor perechi de unităţi frazeologice opuse ca sens, dar asemănătoare ca
formă, de felul: a face casă bună cu cineva / a face casă rea cu cineva.
• „Canibalul s-a «pocăit»! Ca şi cum n-ar fi contat că femeia de 46 de ani l-a
scos mereu de la ananghie, americanul i-a gătit apoi creierul, inima şi
plămânii. I-a dus trupul sfârtecat în cadă, unde a continuat să-l spintece”
(Click.ro, 23 decembrie 2015, http://www.click.ro/news/extern/canibalul-
care-si-mancat-iubita-luat-o-decizie-incredibila). Prin analogie cu expresia
a-l scoate de la greu, s-a obţinut a-l scoate de la ananghie. Forma-tip a fost a
fi (a se afla) la ananghie.

4. Transmutatio
Deraierile frazeologice vizează cel mai rar figura de construcţie numită
transmutatio, întrucât solicită un efort sporit din partea participanţilor la actul de
comunicare: atât în ceea ce priveşte codarea, cât şi decodarea mesajului. Legea
economiei în limbă şi a minimului efort îngrădeşte, astfel, apariţia deraierilor
frazeologice de acest tip. Totuşi, am identificat un exemplu:
• „Presa sârbă: Ce beţe în roate ar pune România vecinilor care vor să intre în
UE” (Ziare.com, 6 mai 2016, http://www.ziare.com/international/serbia/
presa-sarba-ce-bete-in-roate-ar-pune-romania-vecinilor-care-vor-sa-intre-in-u
e-1420772).
Fiind vorba despre un fenomen viu, care se manifestă cu o putere destul de
mare în limba vorbită, numărul exemplelor date, desigur, ar putea fi oricând
sporit cu noi creaţii sau numai cu scăpări şi neglijenţe în exprimare.
În concluzie, menţionăm că, pentru a impune atenţiei conţinutul diferitelor
articole menţionate, autorii acestora recurg la „rudimente” „forjate” ad-hoc, prin
destructurarea formei canonice a frazeologismelor. Finalităţile sociale ale utilizării
unor asemenea turnuri lingvistice, într-un cadru al „solidarităţii”, marchează
apartenenţa la o anumită comunitate, dar, prin refuzul de a reproduce într-o
formă identică / cvasi-identică a unor îmbinări fixe de cuvinte, are cel puţin două
avantaje:
1. la nivel denotativ, întrucât autorul găseşte o formulă aptă de sintetizare
şi surprindere a conţinutului de idei;
2. la nivel stilistic, deoarece mecanismul ludic denotă în mod obligatoriu pro-
funzimea şi subtilitatea gândirii, dând măsura inventivităţii verbale a locutorului.
În concluzie, ne-am abţine de la blamul rigid al excentricităţii ludice care
cauzează deraierea frazeologică, întrucât limbajul se înfăţişează ca activitate

273
 Lilia Trinca

liberă şi intenţională, iar normele pot fi suspendate, dacă există motive

întemeiate, precum dorinţa să „ne jucăm cu vorbele” (E. Coşeriu).

Bibliografie
Candrea, Ion-Aurel, Dicţionar de proverbe şi zicători, ediţia a II-a, închipuită de Ion Aurel
Candrea şi realizată de Ion Bratu, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2002.
Coşeriu, Eugen, Prelegeri şi conferinţe, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Iaşi,
1994.
Dumistrăcel, Stelian, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcţionale,
Editura Institutul European, Iaşi, 2006.
Groza, Liviu, Dinamica unităţilor frazeologice în limba română contemporană, Editura
Universităţii, Bucureşti, 2005.
Slama-Cazacu, Tatiana, „Forţa şi limitele influenţării contextului social al comunicării asupra
nucleului semnificativ al cuvântului”, în Cercetări asupra comunicării, Editura Academiei,
Bucureşti, 1973, pp. 35-50.
 

274
 

Proiecţii ale rusului în proza lui Iulian Ciocan

Projections of the Russian people in Iulian Ciocan’s prose

Inga Moşneguţu1

Abstract:
The importance and relevance of the theme resides in the attempt to synthesize
and interpret the imagological projections of the Russian, but also the image of
Russia as a whole, as it is revealed in the prose of Iulian Ciocan.
The aim of this approach is to draw a Russian robot-portrait, portrait unbreakable
by the socio-cultural context, starting from the four novels by Iulian Ciocan:
Înainte să moară Brejnev, Tărâmul lui Saşa Kozak, Iar dimineaţa vor veni ruşii, and,
most recently, Dama de cupă. In shaping an imagological gallery, it will take into
account both hetero-image, self-image, eternal image, stereotype image, a „signal”
that automatically sends to a single possible interpretation.
The theoretical dimension of the study is to be strengthened, focusing on the types
of images, the principles of alterity, the text and the interpreter, and the image of
the foreigner in general and that of the Russian in particular. This approach is also
intended to create and analyze the imaginary gallery of the Russian alien, to
explore the spirits of the collective mind, to identify the conventions of this type of
writing, the marks of its literary character, etc.
Modern concerns about the study of the image in general and the image of the
other, in particular, made imagology possible, as a science of the study of images
or the representation of the alien, a term which, moreover, denotes a research and
theorizing, knowledge of elements involved in the construction of images, the
latter being working tools of imagology, which implies a permanent search for
meaning.
Aliens have always been important elements in defining the national specificity,
because there was a need for them to better define us.
The interest in the research and study has always existed, from which it appears
the anecdotal works, of the realistic works, but above all, of the literary, artistic
works that offer a broad spectrum of research to the „other”.
The problem of the image is extremely complex not only difficult to analyze from a
single reference plan, but also because the image is closely related to human
nature and history, a thesis about the image being at the same time a foray in the
sphere of the anthurium and historical representations of the individual who
participate in the time of humanity, but also in the sphere of human nature.

                                                          
1 Inga Moșneguţu este licenţiată și absolventă a programului de master „Didactici
Moderne ale Disciplinelor Filologice” al Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat
„Alecu Russo” din Bălţi. În prezent este doctorandă în cadrul aceleiași facultăţi, cu
tema „Imaginea rusului și a Rusiei în proza contemporană din Basarabia”.
275
 Inga Moșneguţu

Thus, the novels of Iulian Ciocan are „plays” written by a Bessarabian, who has
lived through remarkable historical times, who experienced the taste of Soviet
childhood, and which subsequently, in an artistic way, brings us through of these
works, the film of Bessarabian life from 1970 to present, or even the future.
Keywords: imagology, image, stereotype, foreigner, portrait, alien.

Istoria şi cultura unui popor au fost dintotdeauna elementele definitorii în

precizarea originalităţii şi recunoaşterea specificului naţional, idee confirmată, de
altfel, şi de Mihail Sadoveanu în debutul romanului Baltagul, unde afirma că
„Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui
neam. Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul”2,
evidenţiind, astfel, prin aceste particularităţi, specificul şi marca fiecărei naţiuni.
Deşi fiecare popor se defineşte prin trăsături specifice, individualitatea etnică se
constituie nemijlocit din relaţia cu alţii, din impactul pe care l-a avut un anumit
neam asupra altuia, din imaginea în oglinda Celuilalt, „specificitatea nefiind o
notă unică, ci o notă cu precădere”3.
„Constituirea identităţii de sine a unui popor s-a realizat şi prin raportarea
la alte lumi, la alte tipuri umane, la alte mentalităţi şi practici sociale de
referinţă”4, fapt care nu avea cum să nu obţină anumite manifestări lingvistice,
prioritar în povestirile cu caracter anecdotic, în operele cu caracter realist. Aceste
transgresări vor fi surprinse în lucrările de imagologie literară, ştiinţă care este
definită (din perspectivă etnologică), în sens restrâns, drept „studiul imaginilor pe
care popoarele le fac despre sine (autoetnoimagini – AEI) sau despre alte popoare
(heteroetnoimagini – HEI)”5.
De-a lungul timpului, studiile de imagologie au trezit un real interes şi în
rândurile exegeţilor români, printre care Andrei Oişteanu, cu lucrarea Imaginea
evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central-european,
Dan A. Lăzărescu, cu Imaginea poporului român în conştiinţa europeană, Leonte
Ivanov, cu studiul Imaginea rusului şi a Rusiei în literatura română. 1840-1948 etc.
Prezenţa constantă a străinului pe teritoriul românesc, inclusiv al
Basarabiei de astăzi, a fost confirmată de numeroase izvoare istorice, dar şi lite-
rare, „reprezentările unui popor în oglinda reflectoare a altui popor sau naţiuni
constituind, în general, apanajul călătorilor străini, ambasadorilor culturali,
scriitori sau turişti, prin intermediul cărora au fost perpetuate, amplificate,

                                                          
2 Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Mihail Sadoveanu, București, 2013, p. 3.
3 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva,
București, 1986, p. 973.
4 Alexandru Duţu, Călătorii, imagini, constante, Editura Eminescu, București, 1985, p. 18.
5 Claudiu Alexandru Vitanos, Imaginea României prin turism, târguri și expoziții în
perioada interbelică, Editura Mica Valahie, București, 2011, p. 5.
276
 Proiecţii ale rusului în proza lui Iulian Ciocan

consolidate în conştiinţa colectivă”6. Astăzi, se remarcă o tendinţă evidentă de

proiectare imagologică a Rusiei şi a rusului în lucrările literare din Basarabia. Îi
menţionăm în acest context pe Dumitru Crudu, cu Oameni din Chişinău şi Două
tipe, pe Nicolae Dabija, cu Temă pentru acasă, pe Leo Butnaru, cu Copil la ruşi etc.
Un loc aparte în această paradigmă îl ocupă prozatorul basarabean Iulian
Ciocan, care este un nume de succes, tradus în mediile europene, iar romanele
sale, Înainte să moară Brejnev (2007), Tărâmul lui Saşa Kozak (2011), Iar dimineaţa
vor veni ruşii (2015) şi Dama de cupă (2018), filtrează imagini şi fenomene din
trecutul şi viitorul Basarabiei, lucrări de neocolit în privinţa surprinderii
proiecţiilor rusului şi a realizării portretului străinului din perspectivă literară, cu
trimiteri la realitatea istorică.
Proza lui Iulian Ciocan relevă modul în care realitatea se combină cu
ficţiunea, construcţie care cuprinde diverse aspecte ale spaţiului şi omului
sovietic şi post-sovietic. Este de reţinut şi maniera în care străinul se reflectă,
apare şi se impune pe teritoriul basarabean, dar şi modul în care scriitorul ni-l
prezintă pe străin, în baza experienţelor personale sau colective ce l-au motivat să
adune aceste proiecţii.
În fapt, rusul ca prezenţă şi manifestare, îl găsim mai puţin, dar se impune în
mod deosebit în viaţa socială descrisă în aceste opere prin intermediul „fantomei”
sovietice, prezentată drept un fenomen imuabil, cu „amprente” expresive.
Astfel, în romanele lui Iulian Ciocan, rusul are o prezenţă dominantă şi se
reflectă obsesiv la nivelul unor registre diverse.
În acest sens, un aspect definitoriu în identificarea rusului sunt prenumele
personajelor din romane, care sunt de origine slavă (Boris, Vladimir, Vladislav,
Olga, Tatiana, Liubovi, Svetlana, Liusea, Garik, Oleg etc.), sau li s-a atribuit
prenume de o altă origine o formă slavă: Grişa (Grigore – cu origine în elena
veche, gregoros = vigilent, atent), Petea (Petru – cu origine în greacă, petros =
piatră), Jora (Gheorghe – cu origine în limba greacă, gheorghios = lucrător al
pământului), Lena (Elena – cu origine în limba greacă, cu forma latină Elene = cea
luminoasă), Vera (Veronica – cu origine în limba latină, vera eikon = imagine
adevărată), Frosea (Eufrosinia – cu origine în prenumele grecesc grec.
Euphrosyne), Vichea (Victor – care provine din latinescul victorios = victorie),
Vitali (Vitalie – care provine din latinescul vitalis = vital, esenţial), Leonea (Leonid
– care provine din latinescul leon = leu) etc. Un alt aspect aproape constant este
forma slavă de adresare (prenume-patronimic), specifică nemijlocit culturii ruse:
Olga Leonovna, Boris Aurelovici, Vladimir Vladimirovici, Pavel Fiodorovici, Piotr
Kirilovici, Oleg Olegovici, Veniamin Nikanorovici ş.a.
Relaţiile moldo-ruse din prezentul sau trecutul sovietic din aceste opere îşi
lasă o amprentă uşor detectabilă şi în limbajul personajelor, fiind vorba despre
frecventa utilizare de către acestea a calchierilor, jargoanelor, argourilor sau chiar
                                                          
6 Diana Vrabie, „Ipostaze ale rusului în proza contemporană din Basarabia”, în Minorități
și identități naționale în spațiul central și est-european, Timpul, Iași, 2017, p. 125.
277
 Inga Moșneguţu

a expresiilor din rusă, alcătuind astfel registrul stilistic al romanelor, „imaginea

celuilalt apărând deseori ca o împletire de elemente comunicate de un om sau o
colectivitate”7.
Astfel, în romanele lui Iulian Ciocan, acţiunea începe în fosta Republică
Sovietică Socialistă Moldovenească pe la sfârşitul anilor ’70 (lucru identificabil
chiar din titlul romanului de debut, Înainte să moară Brejnev), continuă în cel
de-al doilea roman în anii ’90 şi în tranziţia moldovenească interminabilă, îşi
urmează cursul şi în opera Iar dimineaţa vor veni ruşii, unde este descrisă viaţa
basarabenilor de după 1991, precum şi viitorul din 2020, iar ulterior, în ultimul
roman, se relevă viaţa din Basarabia anilor 2000. Astfel, în toate romanele, se
observă tendinţa folosirii termenilor ruseşti în locul celor româneşti, fapt
justificat, de altfel, şi de Constantin Şchiopu, când afirma: „fiecărei emoţii, mai
exact fiecărei abateri de la starea noastră normală, îi corespunde, în câmp
expresiv, o abatere de la întrebuinţarea lingvistică normală şi, invers, o abatere de
la limbajul uzual e un indiciu al unei stări psihice neobişnuite. O expresie lingvis-
tică particulară este, pe scurt, reflexul şi oglinda unei condiţii particulare a
spiritului”8.
Trecem în revistă cuvinte ruseşti, folosite cu bună ştiinţă, în locul celor
potrivite contextului:
– miliţie (poliţie, în limba rusă) – „Dacă nu pleci, voi chema Miliţia!”9;
– trubă (ţeavă, în limba rusă) – „O crăpat truba din bucătărie! Trebuie să
oprim apa!”10;
– paţan (băiat, flăcău, în limba rusă) – „Chiar şi lăcătuşul Vova Ciocan – un
paţan inimos care-i oferea de băut când Liuba îi umbla prin buzunare – avea un
apartament comandat de 41 de metri pătraţi în sectorul Râşcanovca”11;
– bomj (boschetar, în limba rusă) – „Cine oare o fi? Vreun bomj care nu
vede soneria? îşi zise în sinea lui Oleg Olegovici, scormonindu-se în buzunare în
timp ce înainta spre antreu”12;
– piciană (biscuit, în limba rusă) – „Dă-ni o piciană! a repetat, răspicat,
cerşetoarea”13;
– bulkă (brioşă, în limba rusă) şi sosiskă (crenvurst, în limba rusă) – „Grafia
chirilică trebuia să-şi recâştige importanţa pe care o avea pe vremea Uniunii

                                                          
7 Ion Chiciudeanu, Bogdan-Alexandru Halic, Imagologie. Imagologie istorică, Editura
Comunicare.ro, București, 2003, p. 99.
8 „Registre stilistice ale operei literare: o abordare teoretico-metodologică”, Limba
Română, accesibil online la http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3463
(26.11.2018).
9 Iulian Ciocan, Înainte să moară Brejnev, Editura Polirom, Iași, 2007, p. 29.
10 Ibidem, p. 41.
11 Ibidem, p. 48.
12 Iulian Ciocan, Tărâmul lui Sașa Kozak, Editura Tracus Arte, București, 2011, p. 8.
13 Ibidem, p. 122.

278
 Proiecţii ale rusului în proza lui Iulian Ciocan

Sovietice, iar cuvintele cu «iz» românesc – brioşă, baghetă, crenvurst – urmau să

fie eliminate din meniu. Bulka şi sosiska reveneau în forţă!”14 etc.
În contextul disputelor şi acţiunilor din texte, se observă tendinţa folosirii
şi a unor expresii din rusă cu scopul de a evidenţia prezenţa constantă a rusului
în Basarabia:
– Bei bâkov! (Bate boii, în limba rusă) – „Făcându-şi curaj, împinseră uşa
grea pe care cineva scrise cu creta Bei bâkov!”15;
– Za cito? (Pentru ce, în limba rusă) – „Za cito? reuşi să strige înainte ca
lacrimile să-i ţâşnească din ochi”16;
– Kakie liudi! (Ce oameni, în limba rusă) – „Kakie liudi! Mă bucur să te văd,
tovarăşe Turturică”17;
– Zdesi loviti necego! (Nu este nimic de prins aici!) – „Să plecăm! Zdesi loviti
necego! exclamă speriat funcţionarul pleşuv”18 etc.
Am evidenţiat unele laturi ale limbajului utilizat, determinat de anumiţi
factori istorici şi sociali, într-o comunitate care „impune o anumită normă, un
anumit sistem; şi fiecare vorbitor are sentimentul a ceea ce constituie norma în
comunitatea în care se află”19.
N-ar fi lipsit de interes să ne întrebăm în ce fel se raportează aceste reflexe
ale rusului la impresiile personajelor basarabene, pentru că „măsura în care
străinul îl atrage sau îl respinge pe cel care îl priveşte, prin felul său special de a
fi, reprezintă de multe ori, dacă nu întotdeauna, o decizie prealabilă instinctivă în
legătură cu atitudinea generală faţă de acesta”20.
Astfel, gândurile şi opiniile personajelor despre ruşi, care au fost atât de
implicaţi în formarea specificului realităţii sovietice din Basarabia, sunt împărţite,
îmbrăcând diverse extreme, fie că aceştia sunt văzuţi, pe de o parte, ca generatori
de haos („Nu pentru că nu poate pricepe că nu am nici în clin, nici în mânecă cu
realismul socialist, ci pentru că anume realitatea sovietică – care-i repugnă atât
de mult – a generat haosul tranziţiei pe care o descrie”21) sau ca un punct de
stabilitate („Oleg Olegovici exclama: «Paştele mamei voastre!», îi făcea cu ou şi cu
oţet pe imbecilii care ignorau ostentativ tomberonul din apropiere, încerca să-şi

                                                          
14 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, Editura Polirom, Iași, 2015, p. 221.
15 Iulian Ciocan, Înainte să moară Brejnev, ed. cit., p. 42.
16 Ibidem, p. 80.
17 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit., p. 189.
18 Iulian Ciocan, Dama de cupă, Editura Polirom, Iași, 2018, p. 43.
19 Eugenio Coșeriu, Introducere în lingvistică, traducere de Elena Ardeleanu și Eugenia

Bojoga, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1995, p. 46.

20 Klaus Heitmann, Oglinzi paralele, Editura Fundaţiei Culturale Române, București,

1996, p. 13.
21 Iulian Ciocan, Înainte să moară Brejnev, ed. cit., p. 158.

279
 Inga Moșneguţu

explice cum de oamenii deveniseră atât de nepăsători şi regreta dispariţia Uniunii

Sovietice, a ţării în care era ordine”22).
Exemple de acest tip sunt multe, iar percepând situaţia din perspectiva
intereselor individuale sau colective, rusul este reprezentat, în acest caz, şi ca un
prieten de nădejde („Acum, declara ritos crainicul, poporul moldovenesc reunit
într-o singură ţară va putea să-şi făurească singur viitorul, alături de marele
popor rus, prietenul de nădejde”23), ca un izvor de băutură („«Acum nu-i,
Petrafon. Dar după ce ruşii vor lua frâiele-n mâinile lor, o să fie votcă multă şi
ieftină!», râse prosteşte tovarăşul înaripat”24), dar şi ca o piedică în realizarea
anumitor scopuri („Apoi, însă, abandonă agricultura din cauza pagubelor
provocate de capriciile vremii şi de embargourile impuse de Rusia”25), toate
acestea fiind o justificare a faptului că „popoarele cu un lung trecut istoric pre-
zintă o mare comunitate de opinii şi de credinţe asupra anumitor chestiuni
fundamentale”26.
Situarea omului în spaţiul şi în timpul sovietic implică, în cele din urmă,
raportarea sa esenţială la imaginile pe care le are acesta despre străini şi, mai
mult decât atât, la elementele-simbol cu care a interacţionat într-o perioadă
anume. Astfel, prezenţa rusului pe teritoriul basarabean se face resimţită şi din
elementele-simbol ale perioadei sovietice, din diverse domenii sociale, ce reve-
lează cele mai profunde aspecte ale realităţii cu vaste conotaţii în artă
(Cinematograful Moscova, Teatrul Cehov, Statuia lui Lenin, Formaţia Laskovâi
Mai, o formaţie din Rusia care a câştigat o mare popularitate în URSS la sfârşitul
anilor ’80), zile memorabile (23 februarie, adică Ziua Armatei Sovietice, 22 iunie
1941, adică ziua când germanii au năvălit asupra Uniunii Sovietice), literatură
(romanele lui Victor Erofeev, Vladimir Sorochin, Ludmila Uliţkaia, Alexandr
Soljeniţîn), mass-media (postul de televiziune ORT, programul Vremea, postul
Russkoe Radio, care difuzează în unele ţări din CSI şi din străinătate, ziarul
Pravda, publicaţia oficială a Partidului Comunist între anii 1918 şi 1991, ziarul
Makler, ziarul Komsomoliskaia Pravda, un ziar social şi politic sovietic şi rus care
apare zilnic, ziarul Pridnestrovie, revista Novâi Mir, una dintre cele mai vechi
reviste literare lunare din Rusia modernă, etc.), urbanism (sectorul Râşcanovca,
adică sectorul Râşcani al oraşului Chişinău, uliţa Munceşţkaia cetâre, adică strada
Munceşti nr. 4, Parcul Puşkin, adică actuala Grădina Publică „Ştefan cel Mare”
etc.), unităţi de transport (bicicleta Orlionok – în traducere, Vultur mic –, mărcile
de maşini Volga, Moscvici, Zaporojeţ şi ZIL), lucruri casnice (samovarul,
televizorul Alfa, pasta de dinţi Jemciug, ruble şi copeici), consumabile (Bomboane
Snejok – în traducere, Fulguşor –, limonada Buratino – în traducere, Pinocchio –,
                                                          
22 Iulian Ciocan, Tărâmul lui Sașa Kozak, ed. cit., p. 8.
23 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit., p. 142.
24 Ibidem, p. 123.
25 Iulian Ciocan, Dama de cupă, ed. cit., p. 197.
26 Ion Chiciudeanu, Bogdan-Alexandru Halic, Imagologie. Imagologie istorică, ed. cit., p. 68.

280
 Proiecţii ale rusului în proza lui Iulian Ciocan

cârnaţii Doktorskaia, populari în URSS şi în spaţiul post-sovietic, berea Jiguli,

ţigările Kent), alcătuind, astfel, simbolic, un univers specific uman.
Dacă până acum am atestat o prezenţă a rusului oarecum deductivă din
aspectele menţionate anterior, în continuare, vom arăta cum străinul se impune
prin prezenţa expansivă la modul cel mai direct. Astfel, în „romanul în roman” al
protagonistului Marcel Pulbere din opera Iar dimineaţa vor veni ruşii, aceştia din
urmă se impun pe teritoriul Basarabiei într-un mod agresiv, chiar barbar: Natura
dă primul semnal („Dar profesorul de latină avu senzaţia că ceva nu era în regulă,
că în aer pluteşte un soi de nelinişte apăsătoare… «Ce naiba s-o fi întâmplat?»”27)
→ Se observă o schimbare („În parcul bătrân, care supravieţuise printr-un
miracol ofensivei construcţiilor neautorizate, erau mult mai puţine mame cu copii
ca de obicei. «De ce oare?»”28) → Vestea şoc („Mă întrebi ce s-a întâmplat? Am
sfeclit-o, Nicanor! Transnistria a invadat ieri Moldova”29) → Oraşul semipustiu
(„În drum spre casa Raiei, Nicanor Turturică observă un fapt care-l îngrijoră şi
mai tare: terasele, de obicei luate cu asalt în sâmbetele toride, erau acum
semipustii, iar unele localuri nici nu se deschiseseră”30) → Frica („Pe uşa scării,
cineva lipise o hârtie la care Nicanor Turturică se holbă câteva minute bune. Pe
hârtie scria «СМЕРТЬ РУМЫНАМ!»” – „Moarte românilor”31) → Decizia
capitală („Trebuie să ne cărăm din oraşul ăsta, Raia! Vin ruşii! [… ] Mergi cu mine
în România?”32) → Zbuciumul urban („Din cauza semafoarelor care nu
funcţionau şi a dispariţiei poliţiştilor, pe străzile Chişinăului domnea haosul33) →
Lumea fuge în derivă („Drumul spre Leuşeni era plin cu maşini. […] «Fuge lumea
din ţară!»”34) → Atacul aerian („Dintr-odată, din tăriile cerului coborî în
picaj spre ei, vuind, un MiG35. […] Peste câteva secunde, o explozie asurzitoare
pulveriză avionul conducătorilor în mii de fragmente disparate”35) → Stăpânirea
mass-mediei („Deschizând televizorul, profesorul şi bufetiera constatară cu
stupoare că toate cele 60 de canale ale televiziunii prin cablu dispăruseră, cu
excepţia postului public, care anunţa, cu vocea stridentă a unui crainic bolfos,
eliberarea Moldovei de sub jugul româno-occidental”36) → Impunerea la primărie
(„Noile autorităţi se instalau în toate clădirile părăsite de vechea putere. Câţiva
soldaţi scoteau din primărie portretele şi busturile foştilor idoli”37) → Arderea
                                                          
27 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit, p. 17.
28 Ibidem.
29 Ibidem, p. 18.
30 Ibidem, p. 33.
31 Ibidem.
32 Ibidem, p. 38.
33 Ibidem, p. 46.
34 Ibidem, p. 47.
35 Ibidem, p. 104.
36 Ibidem, p. 146.
37 Ibidem, p. 148.

281
 Inga Moșneguţu

bibliotecii („Soldaţii ruşi o obligaseră să ardă în curtea colegiului, în prezenţa unei

mâini de elevi buimăciţi, câteva volume de Creangă, Eminescu, Vieru şi Liviu
Beschieru”38) → Ocuparea universităţii („În holul Facultăţii de Filologie, portretul
scriitorului proletcultist Nistor Cabac îl înlocuise pe cel al lui Eminescu”39) → Au
venit ruşii! („Eliberarea Moldovei de sub ocupaţia româno-occidentală îl însufleţi
şi-l revigoră pe septuagenarul Vitali Petrovici Varenniţa. Puteai să zici, uitându--
te la el, că omul se născuse a doua oară. Individul taciturn de altădată devenise
surâzător şi spiritual. I se citea în ochi fericirea nemărginită!40).
Abordarea imaginii străinului din perspectivă imagologică şi literară îşi are
punctul de plecare în aspectele menţionate anterior, decisive în formarea
„portretului-robot” al rusului, sau „heteroimaginii” („cum îl văd alte popoare”41),
care joacă un rol important, desemnând evaluarea străinului din diferite pers-
pective, iar „ca focalizare a interesului, ca vechime a preocupărilor şi, evident, ca
frecvenţă, deţine întâietatea”42.
În această ordine de idei, trebuie menţionat faptul că acest tip de imagine
este, de cele mai multe ori, constituită din prejudecăţi, clişee sau stereotipuri
culturale, care lasă loc de o permanentă căutare a sensului şi a adevărului.
Astfel, în romanele lui Iulian Ciocan, rusul este văzut de personajele basa-
rabene, pe de o parte, într-un mod favorabil, fiind prezentat drept prieten („Acum,
declara ritos crainicul, poporul moldovenesc reunit într-o singură ţară va putea
să-şi făurească singur viitorul, alături de marele popor rus, prietenul de
nădejde”43), idol („Maica Rusie nu mai era peste Nistru, nu undeva departe, ci aici,
la Chişinău”44), erou („Vitali Petrovici s-a îndreptat, cu sufletul la gură, spre
centrul oraşului pentru a vedea defilarea trupelor militare şi pentru a-i ovaţiona
pe ostaşii eliberatori”45), pacifist („Pentru că Uniunea Sovietică e bastionul păcii
pe pământ”46), o putere („Nu există armată mai puternică decât Armata Roşie!”47),
precum şi reprezentat de rusoaica frumoasă şi dezinvoltă („Acestea făceau o notă
aparte, pentru că erau mai dezinvolte, mai lascive şi mai încântătoare decât
moldovencele complexate”48), iar pe de altă parte, într-un mod mai puţin

                                                          
38 Ibidem, p. 166.
39 Ibidem, p. 189.
40 Ibidem, p. 237.
41 Leonte Ivanov, Imaginea rusului și a Rusiei în literatura română. 1840-1948, Editura

Cartier, București, 2004, p. 10.

42 Luminiţa Mihaela Iacob, Etnopsihologie și imagologie. Sinteze și cercetări, Editura

Polirom, Iași, 2003, p. 27.

43 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit., p. 142.
44 Ibidem, p. 238.
45 Ibidem.
46 Iulian Ciocan, Înainte să moară Brejnev, ed. cit., p. 134.
47 Ibidem, p. 171.
48 Iulian Ciocan, Tărâmul lui Sașa Kozak, ed. cit., p. 90.

282
 Proiecţii ale rusului în proza lui Iulian Ciocan

favorabil, ni se arată rusul ca un duşman de temut („Armata Moldovei, zise şeful

statului, va încerca să oprească ofensiva inamicului înarmat până-n dinţi”49), beţiv
(„După ce ruşii vor lua frâiele-n mâinile lor, o să fie votcă multă şi ieftină!”50),
ocupant („Moldovenii sunt nişte români ocupaţi de Imperiul Sovietic”51), pericol
(„Acolo pot fi deja ruşii… Oare nu înţelegeţi? Mă trimiteţi în gura lupului!”52),
cotropitor („Pe strada pustie înaintau cu aplomb două tancuri şi trei transpor-
tatoare blindate flancate de o puzderie de soldaţi ruşi înarmaţi până-n dinţi”53),
nihilist („Soldaţii ruşi o obligaseră să ardă în curtea colegiului, în prezenţa unei
mâini de elevi buimăciţi, câteva volume de Creangă, Eminescu, Vieru şi Liviu
Beschieru”54), brută („Nicanor Turturică fu aruncat cu brutalitate într-un subsol
întunecos, cu multe ţevi din care picura apă fierbinte, cu un bec anemic care
răspândea o lumină lâncedă, cenuşie, din tavan”55), xenofob („Nu se ştie cine îi
irită mai tare pe ruşi. Eu cred că românii, deşi e limpede că şi americanii le
repugnă”56), ateu („Olga Leonovna – care nu putea nicidecum uita că la
înmormântarea tatălui ei popa fusese împiedicat de un comunist să-şi facă
datoria”57), un obstacol („Abandonă agricultura din cauza pagubelor provocate de
capriciile vremii şi de embargourile impuse de Rusia”58). Sunt exemple din care
denotă ideea că omul este capabil să aibă imagini şi să le utilizeze în procesul
comunicării sociale, adaptându-se contextului istoric59.
Un alt tip de imagine a rusului prezentă în operele lui Iulian Ciocan este
„imaginea-nume” (a „suveranului” sau a altei „persoane exemplare”60 dintr-un
stat, într-o anumită perioadă), adesea definitorie în receptarea unui anumit model
promovat.
Astfel, romanele scriitorului basarabean imprimă imaginea conducătorului
efectiv al Uniunii Sovietice, Leonid Ilici Brejnev („De această dată, individul cu
voce calmă şi chiar plăcută discuta cu doi alţi indivizi despre… starea sănătăţii lui
Leonid Brejnev! Ziceau că liderul sovietic suferea de o boală gravă”61), iar în
planul de viitor, în anul 2020 din manuscrisul protagonistului Marcel Pulbere, din
cea de-a treia operă a lui Iulian Ciocan, îl avem pe preşedintele Rusiei, Vladimir
Putin, prezent sub „numele-umbră” „Pufin” („Dar eu îţi spun de pe acum că Pufin
                                                          
49 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit., 2015, p. 20.
50 Ibidem, p. 123.
51 Iulian Ciocan, Tărâmul lui Sașa Kozak, ed. cit., p. 59.
52 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit., p. 68.
53 Ibidem, p. 145.
54 Ibidem, p. 166.
55 Ibidem, p. 180.
56 Ibidem, p. 181.
57 Iulian Ciocan, Înainte să moară Brejnev, ed. cit., p. 165.
58 Iulian Ciocan, Dama de cupă, ed. cit., p. 197.
59 Corina Daba-Buzoianu, Morfologia imaginii, Institutul European, Iași, 2013, p. 11.
60 Leonte Ivanov, Imaginea rusului și a Rusiei în literatura română. 1840-1948, ed. cit., p. 12.
61 Iulian Ciocan, Înainte să moară Brejnev, ed. cit., p. 104.

283
 Inga Moșneguţu

n-o să ne facă viaţa mai uşoară!”62), nume cu forţă creatoare de imagini, care au
stat în capul evenimentelor din perioadele specifice romanelor şi care oferă
posibilitatea interpretativă din planul trecutului, dar şi din viitorul apropiat.
Romanele lui Iulian Ciocan sunt reprezentative pentru starea societăţii
basarabene, evidenţiind caracteristicile obişnuinţelor de viaţă, dar şi modul de trai
şi de gândire, direcţiile de orientare politică etc., toate acestea sub influenţa unei
sau altei puteri de stat.
În fapt, opera lui Iulian Ciocan sugerează faptul că Republica Moldova a
fost şi este un spaţiu al contradicţiilor, al dihotomiilor ireconciliante, din care îşi
iau seva aceste romane despre trăiri, supravieţuiri, veniri şi plecări dramatice,
deghizate în haina delicatei ironii.

Bibliografie
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva,
București, 1986.
Chiciudeanu, Ion; Halic, Bogdan-Alexandru, Imagologie. Imagologie Istorică, Editura
Comunicare.ro, București, 2003.
Ciocan, Iulian, Dama de cupă, Editura Polirom, Iași, 2018.
Ciocan, Iulian, Iar dimineața vor veni rușii, Editura Polirom, Iași, 2015.
Ciocan, Iulian, Înainte să moară Brejnev, Editura Polirom, Iași, 2007.
Ciocan, Iulian, Tărâmul lui Sașa Kozak, Editura Tracus Arte, București, 2011.
Coșeriu, Eugenio, Introducere în lingvistică, traducere de Elena Ardeleanu și Eugenia
Bojoga, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1995.
Daba-Buzoianu, Corina, Morfologia imaginii, Institutul European, Iași, 2013.
Duţu, Alexandru, Călătorii, imagini, constante, Editura Eminescu, București, 1985.
Heitmann, Klaus, Oglinzi paralele, Editura Fundaţiei Culturale Române, București, 1996.
Iacob, Luminiţa Mihaela, Etnopsihologie și imagologie. Sinteze și cercetări, Editura Polirom,
Iași, 2003.
Ivanov, Leonte, Imaginea rusului și a Rusiei în literatura română. 1840-1948, Editura
Cartier, București, 2004.
Sadoveanu, Mihail, Baltagul, Editura Mihail Sadoveanu, București, 2013.
Șchiopu, Constantin, „Registre stilistice ale operei literare: o abordare teoretico-metodologică”,
Limba Română, accesibil online la http://limbaromana.md/ index.php?go=articole&n=3463.
Vitanos, Claudiu Alexandru, Imaginea României prin turism, târguri și expoziții în perioada
interbelică, Editura Mica Valahie, București, 2011.
Vrabie, Diana, „Ipostaze ale rusului în proza contemporană din Basarabia”, în Minorități și
identități naționale în spațiul central și est-european, Timpul, Iași, 2017.

                                                          
62 Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, ed. cit., p. 123.

284
 

În aceeaşi colecţie au apărut:

seria Texte fundamentale:

Pierre-Joseph PROUDHON,
Despre principiul federativ

seria Ştiinţe Economice

Maria BÎRSAN, Simona-Gabriela MAȘCA,
Investițiile străine directe.
De la paradigma eclectică, la paradigma evoluției investițiilor

Iulia Andreea BUCUR,

Convergență și divergență
în procesul integrării economice europene

Mihaela TOFAN, Ana Maria BERCU,

Funcția publică și menegementul carierei funcționarului public european

Ramona ŢIGĂNAȘU,
Teoria dreptului de proprietate, instituţionalism şi dezvoltare economică

Simon HIX, Bjørn HØLAND,

Sistemul politic al Uniunii Europene

Mihaela TOFAN,
Drept financiar european