Main Seminar 6mai

Electrotehnică - Breviar de Seminar
Teoria Circuitelor Electrice

- Document actualizat la 4 mai 2020 -
Gabriela Ciuprina, Daniel Ioan

Mihai Popescu, Sorin Lup, Ruxandra Bărbulescu
”UPB-Online”
Copyright © 2020 Gabriela Ciuprina, Daniel Ioan
Mihai Popescu, Sorin Lup, Ruxandra Bărbulescu
Copying prohibited
All rights reserved. No part of this publication may be reproduced or transmitted in any form or by
any means, electronic or mechanical, including photocopying and recording, or by any information
storage or retrieval system, without the prior written permission of the publisher.
Art. No N/A
ISBN N/A
Edition 1.0
Cover design by Un student voluntar. Se ofera cineva?
Published by ”UPB-Online”
Printed in UPB, LMN http://www.lmn.pub.ro
Cuprins
1 Circuite şi grafuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

1.1 Noţiuni de topologie a circuitelor electrice 1
1.2 Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff) 4
1.3 Puteri 7
1.4 Potenţial electric 9
1.5 Probleme propuse 10
1.6 Studiu individual 12
2 Elemente ideale dipolare de circuit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

2.1 Rezistorul ideal liniar 14
2.2 Sursa ideală de tensiune (SIT) 16
2.3 Sursa ideală de curent (SIC) 17
2.4 Surse reale (SRT, SRC) 18
2.5 Generarea circuitelor electrice cu soluţii ı̂ntregi 20
2.6 Bilanţul de puteri 22
2.9 Despre simboluri 26
3 Teoreme de echivalenţă pentru circuite rezistive liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

3.1 Echivalenţa SR - SRT - SRC 29
3
3.2 SRT conectate ı̂n serie/SRC conectate ı̂n paralel. Cazuri particulare. Divizorul de
tensiune/curent. 32
3.3 SRT conectate ı̂n paralel/ SRC conectate ı̂n serie. Cazuri particulare. 35
3.4 Buna formulare a problemei. Arbore normal. 36
3.5 Metoda generatoarelor echivalente 38
4 Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi. Metoda curenţilor de coarde. . . . . . . . . . . . . . . . . 45

4.1 Teoremele lui Kirchhoff 45
4.2 Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi 46
4.3 Metoda curenţilor de coarde 50
4.4 Curenţi ciclici/de bucle 54
4.5 Reţeta de asamblare 55
5 Metoda tensiunilor ramurilor. Metoda nodală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61

5.2 Metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni 62
5.3 Metoda tensiunilor ramurilor 67
5.4 Metoda potenţialelor nodurilor (metoda nodală) 70
5.5 Reţeta de asamblare a ecuaţiilor metodei nodale 74
5.6 Metoda nodală modificată (MNA) 76
5.8 Concluzii referitoare la metodele sistematice 82
5.9 Studiu individual. Referinţe 83
6 Metodele Thévenin şi Norton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84

6.1 Teorema şi formula Thévenin 84
6.2 Teorema şi formula Norton 85
6.3 Algoritmii metodelor Thévenin şi Norton 87
6.4 Teorema transferului maxim de putere 90
6.5 Probleme rezolvate 92
7 Circuite electrice rezistive liniare cu surse comandate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97

7.1 Definiţiile surselor comandate liniar 97
7.2 Rezolvarea circuitelor cu surse comandate 101
7.3 Generarea circuitelor cu surse comandate 102
7.4 Buna formulare a problemelor cu surse comandate 103
7.7 Modelul liniar al amplificatorului operaţional 110
7.8 Aplicaţii ale A.O. 113
8 Circuite electrice rezistive neliniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

8.1 Elemente dipolare rezistive neliniare (E2Cn) 120
8.2 Modelarea E2Cn liniar pe porţiuni 121
8.3 Metoda dreptei de sarcină 126
8.4 Identificarea combinaţiilor de segmente 132
8.5 Generalizarea metodei dreptei de sarcină 134
9 Circuite electrice ı̂n curent alternativ. Metode de analiză. . . . . . . . . . . . . . . . . 143

9.1 Reprezentări ale mărimilor sinusoidale 144
9.2 Impedanţa/admitanţa complexă a E2C liniare 150
9.3 Metode de analiză a circuitelor de c.a. fără cuplaje 154
9.4 Puteri ı̂n curent alternativ 160
9.5 Circuite de c.a. cu cuplaje mutuale 164
9.6 Alte reprezentări ı̂n complex posibile 177
10 Circuite electrice liniare ı̂n regim trazitoriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182

10.1 Variabile de stare. Formularea problemei. 182
10.2 Metoda identificării constantelor 183
10.3 Metoda transformatei Laplace 195
10.4 Circuite cu elemente ı̂n exces 195
Mulţumim următorilor studenţi care au sugerat corecţii şi ı̂mbunătăţiri:
Alexandru Groza, Radu Ştefan Minea, Rareş Petruc, Alexandru Necula, lista este deschisă ...
Notă: Acest document este ı̂n lucru si de aceea vă sfatuim să nu ı̂l imprimati decât, eventual, la
sfârşitul semestrului. Informaţiile din acest document sunt un breviar. Pentru aprofundare vă rugăm
să consultaţi referinţele indicate.
1. Circuite şi grafuri
1.1 Noţiuni de topologie a circuitelor electrice 1
1.2 Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff) 4
1.3 Puteri 7
1.4 Potenţial electric 9
În primul seminar de electrotehnică (ELTH) veţi discuta şi exersa următoarele chestiuni:
1. concepte ale teoriei grafurilor importante pentru teoria circuitelor electrice: bucle, secţiuni,
arbori, coarbori;
2. curent, tensiune - sensuri de referinţă;
3. legile lui Kirchhoff;
4. puteri şi reguli de asociere a sensurilor; teorema lui Tellegen;
5. potenţialul electric.
1.1 Noţiuni de topologie a circuitelor electrice
Definiţie 1.1 (Circuit electric) Un circuit electric este un ansamblu de elemente de circuit
conectate pe la borne.
Definiţie 1.2 (Element de circuit; Borne/Terminale) Un element de circuit electric este un

domeniu spaţial din spaţiul fizic a cărui conexiune cu exteriorul se realizează prin nişte puncte
de pe suprafaţa sa numite borne (sau terminale).
Definiţie 1.3 (Element dipolar de circuit) Un element dipolar de circuit (E2C) este un element
de circuit care are două borne.
Observaţii
1. Conexiunea este exclusiv electrică;
2. Spaţiul este topolgic, nu metric. În consecinţă desenul nu este important, un element de circuit poate fi de-
senat cât mai simplu posibil, de exemplu un arc de curbă orientat (Fig.1.1). În consecinţă reprezentarea
unui circuit devine un graf (Fig.1.2).
3. În acest seminar vom lucra exclusiv cu E2C.
1
2 1.1. Noţiuni de topologie a circuitelor electrice
Fig. 1.1: Reprezentarea unui E2C. Con-

tează modul de conexiune. Fig. 1.2: Graful circuitului.
Definiţie 1.4 (Graful unui circuit; Noduri; Laturi) Graful unui circuit este o mulţime de puncte
numite noduri (care reprezintă bornele E2C), unite prin arce de curbă (ı̂n particular segmente
de dreaptă) orientate, numite laturi (care reprezintă E2C).
Graful unui circuit are laturile orientate, pentru a indica modul ı̂n care sunt conectate elementele
cu borne polarizate (pentru care este importantă orientarea lor in circuit).
Notaţii:
• laturi: l, unde l = 1, 2, . . . , L, L este numărul total de laturi;
• noduri: (n), unde n = 1, 2, . . . , N, N este numărul total de noduri;
• l ∈ (n) - latura l este incidentă la nodul (n);
• l < (n) - latura l nu este incidentă la nodul (n).
(1) 3
2
(3)
1
(2) 4
Exemplu 1.1
N = 3, L = 4, 4 ∈ (2), 1 < (3)
Un nod reprezintă un terminal al unui element de circuit. El poate fi conectat cu unul sau mai multe noduri ale
altor elemente, sau poate fi lăsat neconectat. La un nod pot fi incidente una sau mai multe laturi.
Definiţie 1.5 (Bucla unui graf) O buclă ı̂n graful unui circuit este o mulţime de laturi care
alcătuiesc o curbă ı̂nchisă. Bucla este un obiect orientat.
Bucla are propria orientare, dar nu contează orientarea laturilor ı̂n buclă.
Seminar 1. Circuite şi grafuri 3
Notaţii:
• bucla: [b], unde b = 1, 2, . . .;
• l ∈ [b] - latura l aparţine buclei [b]);
• l < [b] - latura l nu aparţine buclei [b]).
3
[1]
2
1
4
Exemplu 1.2
[1] = {1, 3, 4}, 3 ∈ [1] 2 < [1]
Definiţie 1.6 (Cale ı̂ntr-un graf) O cale este o mulţime de laturi care alcătuiesc o curbă simplă,
fără ramificaţii.
Conceptul de ”ochi” este un caz particular de buclă, valabil doar pentru grafuri planare. Un ochi este o buclă
simplă (fără laturi interne) ı̂ntr-un graf planar. O buclă nu este neaparat ochi. De aceea preferăm termenul de
”buclă”, care este mai general.
Definiţie 1.7 (Secţiune ı̂ntr-un graf) O secţiune ı̂ntr-un graf este o mulţime de laturi din graf
obţinute prin intersecţia grafului cu o suprafaţă ı̂nchisă. Secţiunea este un obiect orientat (are
propria orientare, spre interior sau exterior, fără a ţine cont de orientarea laturilor).
Notaţii:
• secţiune: {s}, unde s = 1, 2, . . .;
• l ∈ {s} - latura l aparţine secţiunii {s};
• l < {s} - latura l nu aparţine secţiunii {s}.
5 4 {1}
6 3
7 2
9
Exemplu 1.3 8
{1} = {9, 7, 2, 3}, 2 ∈ {1} 4 < {1}
4 1.2. Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff)
Definiţie 1.8 (Arbore ı̂ntr-un graf. Ramuri) Un arbore ı̂ntr-un graf este o mulţime de laturi din
graf care:
1. atinge toate nodurile;
2. nu formează bucle.
Laturile unui arbore se numesc ramuri.
Definiţie 1.9 (Coarbore ı̂ntr-un graf. Coarde) Un coarbore ı̂ntr-un graf este o mulţime de laturi
complementară arborelui faţa de graf. Laturile unui coarbore se numesc coarde.
Sunt N − 1 ramuri şi L − N + 1 coarde ı̂n graful unui circuit.
Teorema 1.1 (Legătura ı̂ntre coarde şi bucle) Fiecare coardă defineşte ı̂n mod univoc o buclă.
Sistemul de bucle generat de coarde este un sistem independent de bucle.
Teorema 1.2 (Legătura ı̂ntre ramuri şi secţiuni) Fiecare ramură defineşte ı̂n mod univoc o
secţiune. Sistemul de secţiuni generat de ramuri este un sistem independent de secţiuni.
2
1 3
4
6
Exemplu 1.4
Sistemul fundamental de bucle:
[1] = {4, 1, 2}, [2] = {5, 2, 3}, [3] = {6, 1, 2, 3}
Sistemul fundamental de secţiuni:
{1} = {1, 4, 6}, {2} = {2, 6, 4, 5} {3} = {3, 5, 6}
1.2 Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff)
Definiţie 1.10 (Intensitatea curentului electric) Intensitatea curentului electric este o mărime
fizică scalară (poate fi pozitivă sau negativă), asociată unui sens de referinţă marcat de-a lungul
elementului.
Notaţie şi unitate de măsură:
• i(t) dacă mărimea este variabilă ı̂n timp;
• I dacă mărimea este constantă ı̂n timp;

• unitatea de măsură [A] (Ampere).
Ea reprezintă mărimea măsurată de un ampermetru, conectat ı̂n serie cu elementul, sensul de referinţă al
curentului fiind de la borna + la borna - a ampermetrului (Fig.1.3).
i + -
A
Fig. 1.3: Semnificaţia fizică a intensităţii curentului electric.
Definiţie 1.11 (Graf de curenţi) Graful de curenţi al unui circuit este un graf orientat pe laturile
căruia sunt marcate intensităţile curenţilor prin laturi.
-3 A
-4 A
5A
1A
1A
2A
Exemplu 1.5
Iată un exemplu de graf de curenţi.
Definiţie 1.12 (Tensiunea electrică) Tensiunea electrică este o mărime fizică scalară (poate fi
pozitivă sau negativă), asociată unui sens de referinţă corespunzător unei perechi orientate de
noduri.

• u(t) dacă mărimea este variabilă ı̂n timp;
• U dacă mărimea este constantă ı̂n timp;
• unitatea de măsură [V] (Volt).
Ea reprezintă mărimea măsurată de un voltmetru, conectat ı̂ntre cele două noduri, sensul de referinţă al
tensiunii fiind de la borna + la borna - a voltmetrului (Fig.1.4).
În cazul particular ı̂n care cele două noduri aparţin unei laturi, atunci se spune că tensiunea se măsoară
la bornele elementului, voltmetrul fiind conectat ı̂n paralel cu elementul.
În concluzie, sensurile de referinţă ale curenţilor şi tensiunilor indică modul ı̂n care sunt montate
ı̂n circuit aparatele (ampermetrul şi respectiv voltmetrul) care măsoară acele mărimi. Ele au deci un
caracter convenţional, putând fi alese arbitrar. La schimbarea lor se schimbă semnul mărimii respec-
tive.
6 1.2. Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff)
+ V
-
u
Fig. 1.4: Semnificaţia fizică a tensiunii electrice.
Definiţie 1.13 (Graf de tensiuni) Graful de tensiuni al unui circuit este un graf orientat pe
laturile căruia sunt marcate tensiunile electrice la bornele laturilor.
3V
2V 1V
-1 V
0V
3V
Exemplu 1.6
Iată un exemplu de graf de tensiuni.
Curenţii şi tensiunile sunt supuse unor restricţii date de legile lui Kirchhoff.
Axioma 1.1 (Legea lui Kirchhoff pentru curenţi (Kirchhoff I)) Suma algebrică a intensităţilor
curenţilor care concură la orice nod dintr-un circuit este nulă.
XA
ik = 0, ∀(n) (1.1)
k∈(n)
Convenţia de semne:
• semnul este + atunci când sensul de referinţă al curentului iese din nod;
• şi minus ı̂n caz contrar.
Precizare: O sumă algebrică este o sumă aritmetică ı̂n care mărimile au un factor de semn.
XA X
xk = εk xk εk = ±1
k
De aceea este importantă precizarea unei convenţii de semne.
Consecinţe importante:
• Legea lui Kirchhoff pentru curenţi este valabilă şi pentru secţiuni;
• Curenţii se adună ca debitele.
• Putem genera un graf de curenţi care să satisfacă legea Kirchhoff pentru curenţi plasând valori arbitrare
ı̂n coarde şi calculând curenţii din ramuri.
Exerciţiul 1.1 Generaţi 5 grafuri de curent, cu complexitate din ce ı̂n ce mai mare, care să aibă
valori ale intensităţilor curenţilor numere ı̂ntregi (pozitive sau negative).
Axioma 1.2 (Legea lui Kirchhoff pentru tensiuni (Kirchhoff II)) Suma algebrică a tensiunilor
din laturile oricărei bucle dintr-un circuit este nulă.
XA
uk = 0, ∀[b] (1.2)
k∈[b]
Convenţia de semne:
• semnul este + atunci când sensul de referinţă al buclei coincide cu cel al laturii;
• şi minus ı̂n caz contrar.
Consecinţe importante:
• Tensiunea electrică dintre două noduri nu depinde de calea pe care a fost calculată;
• Tensiunile se adună ca vectorii;
• Putem genera un graf de tensiuni care să satisfacă legea Kirchhoff pentru tensiuni plasând valori arbi-
trare ı̂n ramuri şi calculând tensiunile din coarde.
Exerciţiul 1.2 Generaţi 5 grafuri de tensiune, cu aceeaşi topologie ca cele 5 grafuri de curent
generate anterior, care să aibă valori ale tensiunilor numere ı̂ntregi, pozitive sau negative.
1.3 Puteri
Definiţie 1.14 (Puterea electrică) Puterea electrică este o mărime scalară, pozitivă sau nega-
tivă, ce caracterizează energetic elementul de circuit.

• p(t) dacă mărimea este variabilă ı̂n timp;
• P dacă mărimea este constantă ı̂n timp;
• unitatea de măsură [W] (Watt).
Axioma 1.3 (Puterea electrică transferată de un E2C) Puterea electrică transferată de un

element dipolar de circuit este
p = ui
Deoarece valorile u şi i depind de alegerea unor sensuri de referinţă, atunci şi valoarea puterii
depinde de aceste sensuri de referinţă. Cele 4 cazuri posibile de alegere a sensurilor de referinţă
pentru tensiunea şi curentul unui element se grupează ı̂n două clase de echivalenţă numite regula de
la receptoare şi regula de la generatoare.
8 1.3. Puteri
Definiţie 1.15 (Regula de la receptoare) Tensiunea şi curentul unui E2C sunt ı̂n regula de la
receptoare dacă ele sunt plasate similar faţă de borne (Fig.1.5).
i i
p p
E2C u E2C u
Fig. 1.5: Regula de la receptoare. Sensul convenţional de transfer al puterii este de la circuit către
element.
În perechea de grafuri curent - tensiune a unui circuit, o latură pentru care s-a ales convenţia de la receptoare
este orientată la fel ı̂n ambele grafuri.
În regula de la receptoare sensul convenţional de transfer al puterii este de la circuit către element. Ceea
ce se ı̂ntâmplă ı̂n realitate depinde de semnul valorii p. Astfel:
• dacă p = ui > 0 atunci sensul real de transfer al puterii coincide cu cel convenţional, E2C este un
consumator;
• dacă p = ui < 0 atunci sensul real de transfer al puterii este opus celui convenţional, ı̂n realitate puterea
se transferă de la element la circuit, E2C este un producător de putere.
Definiţie 1.16 (Regula de la generatoare) Tensiunea şi curentul unui E2C sunt ı̂n regula de la
generatoare dacă ele sunt plasate diferit faţă de borne (Fig.1.6).
i i
p p
E2C u E2C u
Fig. 1.6: Regula de la generatoare. Sensul convenţional de transfer al puterii este de la element către
circuit.
În perechea de grafuri curent - tensiune a unui circuit, o latură pentru care s-a ales convenţia de la generatoare
este orientată diferit ı̂n cele două grafuri.
În regula de la generatoare sensul convenţional de transfer al puterii este de la element către circuit. Ceea
ce se ı̂ntâmplă ı̂n realitate depinde de semnul valorii p. Astfel:
• dacă p = ui > 0 atunci sensul real de transfer al puterii coincide cu cel convenţional, E2C este un
producător de putere;
• dacă p = ui < 0 atunci sensul real de transfer al puterii este opus celui convenţional, ı̂n realitate puterea
se transferă de la circuit la element, E2C este un consumator.
Exerciţiul 1.3 Pentru un E2C desenaţi toate cele patru variante de alegere a sensurilor de
referinţă pentru tensiune şi pentru curent, modificând valorile intensităţii curentului şi tensiunii
astfel ı̂ncât cele patru situaţii să reprezinte acelaşi element real. Calculaţi puterile transferate de
element şi interpretaţi sensurile de transfer.
Exerciţiul 1.4 Pentru cele 5 perechi de grafuri tensiune-curent pe care le-aţi creat, calculaţi
suma puterilor transferate de laturile aflate ı̂n regula de la receptoare PR şi suma puterilor tran-
ferate de laturile aflate ı̂n regula de la generatoare PG . Verificaţi că obţineţi rezultatul enunţat
de Teorema lui Tellegen.
Teorema 1.3 (Teorema lui Tellegen) Suma puterilor transferate de laturile unui circuit pentru
care se aplică regula de la receptoare este egală cu suma puterilor transferate de laturile unui
circuit pentru care se aplică regula de la generatoare.
1.4 Potenţial electric
Definiţie 1.17 (Potenţialul electric) Potenţialul electric este o mărime fizică scalară (poate fi
pozitivă sau negativă), asociată unui nod şi definită ca tensiunea de la acel nod la un nod de
referinţă pentru care potenţialul se consideră nul (Fig.1.7).
(n) Vn = Un0
Un0
V0 = 0
Fig. 1.7: Definiţia potenţialului electric. Notaţie v(t) sau V. Unitate de măsură: V (Volt).
Pentru a calcula potenţialele ı̂ntr-un circuit trebuie să alegeţi mai ı̂ntâi un nod de referinţă.
(1) 2V (2) V1=-5 V V2=-3 V V1=2 V V2=4 V
-5 V 3V -4 V
(4) (3)
Exemplu 1.7
7V V4=0 V3=-7 V V4=7 V V3=0
Iată exemple de valori pentru potenţiale, deduse din graful de tensiuni, după alegerea
potenţialului de referinţă.
Imaginaţi-vă cum conectaţi un voltmetru ı̂n circuit astfel ı̂ncât să măsuraţi potenţialele tuturor
nodurilor.
Potenţialul este definit până la o constantă aditivă, care se fixează o dată cu alegerea nodului de referinţă.
10 1.5. Probleme propuse
Teorema 1.4 Tensiunea dintre două noduri este egală cu diferenţa de potenţiale: potenţialul
nodului iniţial minus potenţialul nodului final:
Uab = Va − Vb (1.3)
Uab = Ua0 + U0b = Ua0 − Ub0 = Va − Vb

(a) (b)
Ub0 = Vb
Ua0 = Va
V0 = 0
Demonstraţie.

Exerciţiul 1.5 Faceţi o analogie ı̂ntre potenţial/tensiune şi altitudine/diferenţă de nivel.
1.5 Probleme propuse
Completaţi grafurile de curenţi şi de tensiuni şi verificaţi teorema lui Tellegen.
5A 3A −6 V
Problema 1.1
Pentru verificare: PG = PR = 18 W.
−2 A
2V
−3 V
1A
−1 V
3A
Problema 1.2
5V
−4 V
−1 A
2V
4A 1V
3V
2A −3 A
Problema 1.3
Pentru verificare: PG = PR = −13 W.
1V
−2 A
−2 V
1A 0A
3V
Problema 1.4
−1 A 4A −3 A
2A
3A
Problema 1.5
0V
10 V 8V
0V
18 V
12 1.6. Studiu individual
1.6 Studiu individual

• Quizul de antrenament de pe moodle.
• Daniel Ioan, Circuite electrice rezistive. Breviare teoretice si probleme, disponibil online la
http://www.lmn.pub.ro/ daniel/culegere.pdf, paginile 1-17.
2. Elemente ideale dipolare de circuit
2.1 Rezistorul ideal liniar 14
2.2 Sursa ideală de tensiune (SIT) 16
2.3 Sursa ideală de curent (SIC) 17
2.4 Surse reale (SRT, SRC) 18
2.5 Generarea circuitelor electrice cu soluţii ı̂ntregi 20
2.6 Bilanţul de puteri 22
2.9 Despre simboluri 26
În acest seminar veţi discuta şi exersa următoarele chestiuni:
1. rezistorul ideal liniar;

2. sursa ideală de tensiune;
3. sursa ideală de curent;
4. surse reale;
5. generarea circuitelor electrice cu soluţii ı̂ntregi;
6. bilanţul de puteri.
Pentru fiecare element studiat se vor prezenta: definiţia, simbolul, relaţia de definiţie/relaţia
constitutivă, parametri, cazuri particulare, caracterizarea energetică. În final veţi genera un
circuit având soluţia cunoscută, pentru care veţi verifica bilanţul de puteri.
După acest seminar aţi putea practic redacta o culegere de probleme de curent continuu (capi-
tolul de enunţuri şi cel de răspunsuri).
Definiţie 2.1 (Element ideal dipolar de circuit) Un element ideal dipolar de circuit este un
element de circuit care impune o anumită restricţie ı̂ntre tensiunea la bornele sale şi intensitatea
curentului ce-l străbate.
Definiţie 2.2 (Caracteristică / Relaţie constitutivă / Relaţie de funcţionare) Relaţia impusă

prin definiţie ı̂ntre tensiune şi curent pe la bornele unui element ideal se numeşte ecuaţie/relaţie
constitutivă/caracteristică de funcţionare.
Elementele ideale au caracteristici extrem de simplificate (idealizează cele mai răspândite elemente reale), dar
ele nu există ı̂n realitate, fiind totuşi foarte utile in modelarea elementelor reale.
13
14 2.1. Rezistorul ideal liniar
2.1 Rezistorul ideal liniar
Definiţie 2.3 (Rezistor ideal dipolar liniar) Rezitorul ideal dipolar liniar este un element dipolar
pentru care tensiunea la borne este proporţională cu curentul ce-l străbate.
Definiţiile elementelor ideale de circuit se fac funcţional şi nu structural.
Simbol
Relaţie constitutivă
Regula de la receptoare Regula de la generatoare
i i
u u
u = Ri (2.1) u = −Ri (2.2)
Relaţia constitutivă a rezistorului ideal liniar este valabilă şi pentru mărimi variabile ı̂n timp u(t) = Ri(t).
În cele ce urmează, dependenţa de timp nu va fi menţionată ı̂n mod explicit, deoarece ı̂n analiza circuitelor
rezistive timpul nu intervine.
Parametri
• R rezistenţa rezistorului; < R >SI = 1Ω
• G= 1
R conductanţa rezistorului; < G >SI = 1Ω−1 sau S sau ”mho”
De multe ori, relaţiei u = Ri i se spune ”Legea lui Ohm”. Aceasta provine din faptul că Ohm a fost acela
care a descoperit că, ı̂n anumite condiţii, există o relaţie de proporţionalitate ı̂ntre tensiune şi intensitatea
curentului electric pentru conductoare aflate ı̂n stare electrocinetică. Pentru un rezistor construit dintr-un
material conductor, rezistenţa R este ı̂ntotdeauna un parametru pozitiv. Definiţia de mai sus, consideră exclusiv
comportarea funcţională a elementului de circuit cu două terminale şi nu cea structurală. De aceea vom
admite că parametrii (R sau G) pot avea valori pozitive sau negative, iar relaţia u = Ri vom prefera să o
numim ”relaţie de definiţie/caracteristică a unui element rezistiv ideal, dipolar”. Altfel spus, elementele cu
două borne cu caracteristică u ∼ i pe care le vom folosi nu sunt neaparat conductoarele pe care le-a folosit
Ohm ı̂n experimentele sale.
Puterea convenţional primită

Să considerăm cazul ı̂n care u şi i sunt ı̂n regula de la receptoare. Atunci puterea convenţional
primită este
p = ui = Ri2 = Gu2 (2.3)
p>0 ⇔ R > 0. (2.4)
Un rezistor ideal liniar cu rezistenţă pozitivă este ı̂ntotdeauna un consumator de putere, deci un ele-
ment pasiv.
Seminar 2. Elemente ideale dipolare de circuit 15
Cazuri particulare
1. R = 0 ⇒ u = 0 ∀i
Obţinem astfel definiţia unui nou element ideal de circuit, numit conductor perfect.
Conductorul perfect este un caz particular de rezistor cu rezistenţa nulă.
u=0
2. G = 0 ⇒ i = 0 ∀u
Obţinem astfel definiţia unui nou element ideal de circuit, numit izolator perfect.
Izolatorul perfect este un caz particular de rezistor cu conductanţa nulă.
i=0
Caracteristică
Pentru un element rezistiv, se poate desena caracteristica u-i - o curbă ı̂n planul u − i care indică
perechile posibile de valori.
Dacă R , 0 elementul este controlabil atât ı̂n tensiune cât şi ı̂n curent.
Conductorul perfect este controlabil ı̂n curent şi necontrolabil ı̂n tensiune.
16 2.2. Sursa ideală de tensiune (SIT)
Izolatorul perfect este controlabil ı̂n tensiune şi necontrolabil ı̂n curent.
2.2 Sursa ideală de tensiune (SIT)
Definiţie 2.4 (Sursa ideală de tensiune) Sursa ideală de tensiune (SIT) este un element dipolar
de circuit pentru care tensiunea la borne este independentă de curentul ce o străbate.
Simbol
e e
u u
u=e (2.5) u = −e (2.6)

Parametru
• e tensiunea electromotoare (t.e.m.); < e >SI = 1V
Dacă t.e.m. este constantă ı̂n timp, se poate nota şi cu E.
Atenţie la semnul relaţiei de definiţie şi la sensurile din figură!

În relaţia constitutivă u este tensiunea la borne. Ea indică cum trebuie montat un voltmetru pentru a
”măsura” t.e.m.
Puterea convenţional cedată

Până acum nu a fost nevoie să marcăm un sens de referinţă pentru curent. În momentul ı̂n care
dorim să calculăm puterea transferată este necesară alegerea unui astfel de sens. Să presupunem că il
alegem astfel ı̂ncât să se respecte regula de la generatoare.
e
i
Cu această notaţie, puterea convenţional cedată este
p = ui = ei, (2.7)
şi ea poate fi pozitivă sau negativă. De aceea, SIT este un element activ.
Caz particular
1. e = 0 ⇒ u = 0 ∀i
Conductorul perfect este şi un caz particular de SIT cu t.e.m. nulă.

Deoarece conductorul perfect era şi un caz particular de rezistor cu rezistenţă nulă, se spune că o SIT
are rezistenţă internă nulă.
În acest caz particular p = 0 şi sursa devine element pasiv. De aceea operaţia de anulare a t.e.m. se
numeşte pasivizarea sursei ideale de tensiune.
Pasivizarea unei SIT ı̂nseamnă ı̂nlocuirea ei cu un conductor perfect.
Caracteristică
Exerciţiul 2.1 Desenaţi caracteristica unei surse ideale de tensiune, atât ı̂n planul u-i cât şi ı̂n
planul i-u.
2.3 Sursa ideală de curent (SIC)
Definiţie 2.5 (Sursa ideală de curent) Sursa ideală de curent (SIC) este un element dipolar de
circuit pentru care intensitatea curentului ce o străbate este independentă de tensiunea la borne.
Simbol
j j
i i
i= j (2.8) j = −i (2.9)
Parametru
• j curentul electromotor (c.e.m.); < j >SI = 1A

18 2.4. Surse reale (SRT, SRC)
Dacă c.e.m. este constant ı̂n timp, se poate nota şi cu J.
Atenţie la semnul relaţiei de definiţie şi la sensurile din figură!

În relaţia constitutivă i este intensitatea curentului prin element. Ea indică cum trebuie montat un amper-
metru pentru a ”măsura” c.e.m.
Puterea convenţional cedată

Până acum nu a fost nevoie să marcăm un sens de referinţă pentru tensiunea la bornele SIC. În
momentul ı̂n care dorim să calculăm puterea transferată este necesară alegerea unui astfel de sens. Să
presupunem că ı̂l alegem astfel ı̂ncât să se respecte regula de la generatoare.
j
i
u
Cu această notaţie, puterea convenţional cedată este
p = ui = u j (2.10)
şi ea poate fi pozitivă sau negativă. De aceea, SIC este un element activ.
Caz particular
1. j = 0 ⇒ i = 0 ∀u
Izolatorul perfect este şi un caz particular de SIC cu c.e.m. nul.

Deoarece izolatorul perfect era şi un caz particular de rezistor cu conductanţa nulă (”rezistenţa infinit”),
se spune că o SIC are o conductanţă internă nulă (”rezistenţa internă infinit”).
În acest caz particular p = 0 şi sursa devine element pasiv. De aceea operaţia de anulare a c.e.m. se
numeşte pasivizarea sursei ideale de curent.
Pasivizarea unei SIC ı̂nseamnă ı̂nlocuirea ei cu un izolator perfect.
Caracteristică
Exerciţiul 2.2 Desenaţi caracteristica unei surse ideale de curent, atât ı̂n planul u-i cât şi ı̂n
planul i-u.
SIT şi SIC nu sunt elemente liniare de circuit. Relaţia lor constitutivă este neliniară, de tip afin.
2.4 Surse reale (SRT, SRC)
Definiţie 2.6 (Sursa reală de tensiune (SRT)) Conexiunea serie dintre un rezistor dipolar liniar
şi o SIT este un model pentru o sursă reală şi se numeşte sursă reală de tensiune.
E
Sursă R
i i
reală
u
u
Fig. 2.1: Sursa reală de tensiune este o conexiune serie ı̂ntre un rezistor ideal liniar şi o sursă ideală de
tensiune. Parametrii ei sunt R - rezistenţa internă şi E - tensiunea electromotoare.
Caracteristica sursei reale de tensiune din Fig.2.1 este dată de relaţia
u = E − Ri (2.11)
Exerciţiul 2.3 Desenaţi caracteristica sursei reale de tensiune din Fig.2.1, pentru care se cunosc
parametrii R şi E, atât ı̂n planul u-i cât şi ı̂n planul i-u. Pentru reprezentare calculaţi coordonatele
punctelor de interesecţie ale caracteristicii cu axele. Care este semnificaţia fizică a acestor
puncte? Cum aţi putea măsura aceste valori?
Exerciţiul 2.4 Presupuneţi că puteţi măsura punctele care reprezinta intersecţiile caracteristicii
cu axele. Cum calculaţi parametrii unei surse reale de tensiuni folosind aceste măsuratori?
Definiţie 2.7 (Sursa reală de curent (SRC)) Conexiunea paralel dintre un rezistor dipolar liniar
şi o SIC este un model pentru o sursă reală şi se numeşte sursă reală de curent.
G
i
i Sursă
reală
J
u u
Fig. 2.2: Sursa reală de curent este o conexiune paralel ı̂ntre un rezistor ideal liniar şi o sursă ideală de
curent. Parametrii ei sunt G - conductanţa internă şi J - curentul electromotor.
Caracteristica sursei reale de curent din Fig.2.2 este dată de relaţia
i = J − Gu (2.12)
Exerciţiul 2.5 Desenaţi caracteristica sursei reale de curent din Fig.2.2, pentru care se cunosc
parametrii G şi J, atât ı̂n planul u-i cât şi ı̂n planul i-u. Pentru reprezentare calculaţi coordonatele
punctelor de interesecţie ale caracteristicii cu axele. Care este semnificaţia fizică a acestor
20 2.5. Generarea circuitelor electrice cu soluţii ı̂ntregi
puncte? Cum aţi putea măsura aceste valori?
Exerciţiul 2.6 Presupuneţi că puteţi măsura punctele care reprezinta intersecţiile caracteristicii
cu axele. Cum calculaţi parametrii unei surse reale de curent folosind aceste măsuratori?
2.5 Generarea circuitelor electrice cu soluţii ı̂ntregi
În acest moment putem genera circuite electrice rezistive liniare, cu soluţii cunoscute. Vom folosi
aceste probleme ulterior pentru a exersa metode de rezolvare specifice teoriei circuitelor.
Ideea este de a porni de la grafurile de tensiune şi curent, a continua apoi cu alegerea elementelor
pe laturi şi calculul parametrilor lor. Un exemplu este dat ı̂n cele ce urmează.
Pasul 1:
Se generează o pereche de grafuri, unul de curent şi unul de tensiune. Se alege un arbore şi valori
arbitrare pentru curenţii din coarde şi tensiunile din ramuri. Iată un exemplu:
−3A
2V
1V
3V
1A
2A
Pasul 2:
Se completează grafurile şi se verifică teorema lui Tellegen. Această verificare este importantă pentru
că validează corectitudinea completării grafurilor.
−3A 3V
−4A
2V
5A 1V
1A 3V
1A
−1V
2A 0V
Fig. 2.3: Soluţia circuitului generat: stânga - graful de curenţi; dreapta - graful de tensiuni.
Exerciţiul 2.7 Verificaţi că grafurile au fost completate corect şi că PG = PR = −5W.
Pasul 3:
Se plasează elemente pe laturi. Putem alege un singur element ideal pe o latură, caz ı̂n care parametrul
său va fi determinat ı̂n mod univoc ı̂n funcţie de valorile din grafurile de curent sau putem alege o
sursă reală, caz ı̂n care unul din cei doi parametri va trebui ales arbitrar, iar cel de-al doilea va rezulta
ı̂n mod univoc.
Pasul 4:
Se calculează parametrii elementelor. Pe laturile pe care se află un singur element ideal este suficientă
inspecţia grafurilor.
E2
R2
1/
2Ω
5A
−3V
Ω
−1
E1
R1
Pe laturile pe care sunt plasate surse reale se scrie mai ı̂ntâi relaţia constitutivă, apoi se fixează un
parametru şi se calculează cel de al doilea.
De exemplu pentru latura cu parametrii R1 şi E1 , relaţia constitutivă este
0 = −2R1 + E1
şi dacă alegem R1 = 2Ω rezultă E1 = 4 V.
Exerciţiul 2.8 Ce valoare ar fi rezultat pentru R1 dacă am fi fixat E1 = 0?
Exerciţiul 2.9 Scrieţi relaţia constitutivă pentru latura cu parametrii R2 şi E2 şi verificaţi că
dacă R2 = 1Ω atunci rezultă că E2 = 6 V.
Circuitul final rezultat este cel din Fig.2.4.

Pasul 5:
Verificarea finală o constituie calculul puterilor transferate de elemente. Ea validează corectitudinea
calculului parametrilor.
22 2.6. Bilanţul de puteri
6V
1Ω
1/
2Ω
5A
−3V
Ω
−1
4V
2Ω
Fig. 2.4: Circuit generat, a cărui soluţie este dată de grafurile din Fig.2.3.
Vom finaliza acest pas ı̂n paragraful care urmează.
2.6 Bilanţul de puteri

Teorema lui Tellegen reprezintă un bilanţ de puteri care ia ı̂n considerare exclusiv sensurile de referinţă
ale tensiunilor şi curenţilor din laturi, grupând laturile ı̂n două categorii: cele pentru care sensurile de
referinţă ale tensiunii şi curentului sunt ı̂n regula de la receptoare şi cele pentru care s-a ales regula de
la generatoare.
Dorim acum să reformulăm teorema lui Tellegen ı̂ntr-o formă mai apropiată de semnificaţia fizică
(energetică) a elementelor ideale pe care le-am introdus. Ne-am dori să grupăm laturile ı̂n alte două
categorii şi anume: cele care consumă şi cele care produc putere.
Am văzut că rezistoarele ideale sunt pasive (consumă putere) dacă rezistenţele lor sunt pozitive şi
sursele ideale sunt elemente active, pentru că ele pot ı̂ntotdeauna să genereze putere ı̂n circuit. Vom
presupune pentru ı̂nceput că laturile circuitului conţin fiecare câte un singur element ideal: R, SIT sau
SIC, ca şi cum am considerat noduri toate bornele lor. Dacă ar exista o latură compusă, de tip SRT,
atunci am considera un nod suplimentar şi am ”descompune” această latură ı̂n două laturi conectate ı̂n
serie. Similar pentru SRC, doar că aceasta se ”descompune” ı̂n două laturi conectate ı̂n paralel.
Adoptăm acum, ı̂n mod sistematic, următoarea convenţie de asociere a sensurilor de referinţă:
• pentru laturile de tip R, regula de la receptoare; ı̂n acest caz, puterea este convenţional primită
de toate aceste elemente, fiecare rezistor Rk , parcurs de un curent Ik , primeşte de la circuit, ı̂n
mod convenţional, o putere egală cu Rk Ik2 .
• pentru laturile de tip SIT şi SIC, regula de la generatoare; ı̂n acest caz puterea este convenţional
cedată de toate aceste elemente, astfel:
– fiecare SIT Ek parcurs de curentul Ik , cedează circuitului ı̂n mod convenţional o putere
egală cu Ek Ik ;
– fiecare SIC Jk având la borne tensiunea Uk , cedează circuitului ı̂n mod convenţional o
putere egală cu Uk Jk .
Pentru această convenţie de reprezentare va rezulta
X X X
Rk Ik2 = Ek Ik + U k Jk
k∈IR k∈ISIT k∈ISIC
unde IR este o mulţime de indici ai laturilor care sunt rezistoare ideale liniare, ISIT , ISIC sunt
mulţimea indecşilor laturilor SIT şi, respectiv SIC. În general, sensurile de referinţă nu sunt exact
cele menţionate mai sus. Această situaţie afectează numai termenii corespunzători surselor ideale de
tensiune şi curent.
Forma finală a bilanţului de puteri este reprezentată de egalitatea dintre puterea consumată Pc care este puterea
transferată convenţional de circuit elementelor de tip R, şi puterea generată Pg care este puterea transferată
convenţional de elementele SIT şi SIC restului circuitului:
Pc = Pg , (2.13)
unde Pc este o sumă aritmetică X

Pc = Rk Ik2 , (2.14)
k∈IR
şi Pg este o sumă algebrică

XA XA
Pg = E k Ik + Uk Jk . (2.15)
k∈IS IT k∈IS IC
Semnul + ı̂n expresia puterii generate corespunde demonstraţiei de mai sus:

• termenii corespunzători SIT se iau cu + atunci când sensul de referinţă al curentului Ik este ı̂n acelaşi
sens cu săgeata internă a tensiunii electromotoare Ek ;
• termenii corespunzători SIC se iau cu + atunci când sensul de referinţă al tensiunii la borne Uk este
ı̂n sens opus săgeţii interne a curentului electromotor Jk .
Atenţie! În formula Pg , tensiunea Uk este strict la bornele SIC. Dacă circuitul conţine o latură
compusă dintr-o SIC ı̂n serie cu alt element, atunci vă sfătuim să consideraţi un nod suplimentar,
astfel ı̂ncât SIC să fie singurul element al unei laturi.
Exerciţiul 2.10 Revenim acum la aplicaţia din paragraful anterior, pentru a finaliza Pasul 5:
1
Pc = (−1) · 12 + · (−4)2 + 2 · 22 + 1 · (−3)2 = 24 W
2
Pg = −(−3) · 1 + 4 · 2 − 6 · (−3) − 1 · 5 = 24 W
Plasarea elementelor ı̂n laturi nu se poate face chiar oricum, dar vom discuta acest aspect ı̂n seminarul
următor.
Exerciţiul 2.11 Pentru cele 5 perechi de grafuri tensiune-curent pe care le-aţi creat la seminarul
anterior şi pentru care aţi verificat Teorema lui Tellegen la exerciţiul 1.4, generaţi circuite care
să conţină toate elementele ideale prezentate. Pe cel puţin una din laturi plasaţi o SRT. Verificaţi
bilanţul de puteri.

Circuitele de mai jos au grafurile de curenţi şi de tensiuni pe care le-aţi completat ı̂n secţiunea 1.5.
Deduceţi parametrii elementelor ideale din schemă şi verificaţi bilanţul de puteri.
Problema 2.1 Vedeţi grafurile de curenţi şi de tensiuni ale problemei 1.1.
?A ?V ?Ω
Răspuns: Pg = Pc = 18 W.
?A
?V 1Ω
?Ω
?V
1Ω
?A
?V
?Ω ?V
?Ω
?Ω ?A
?V ?Ω
1Ω
?A
?Ω
?Ω
6V
?Ω ?A
?V
?Ω
Problema 2.5 Vedeţi grafurile de curenţi şi de tensiuni ale problemei 1.5. Pentru laturile cu
tensiune zero, au fost deja alese conductore perfecte.
?V 1Ω
?V ?Ω ?Ω
2Ω ?V
?A
1Ω
?A

26 2.9. Despre simboluri
2.9 Despre simboluri
În lume există mai multe standarde pentru simbolurile elementelor de circuit, cele mai importante
fiind:
1. Europa: EN/IEC 60617 (sau British Standard BS 3939) - disponibil contra cost la
http://std.iec.ch/iec60617.
2. America: ANSI standard Y32 (sau IEEE Std 315) - disponibil la

http://ieeexplore.ieee.org/xpl/articleDetails.jsp?arnumber=985670
Există şi pagini web unde puteţi vedea simboluri, de exemplu la

http://www.rapidtables.com/electric/electrical symbols.htm.
Într-o postare pe net este scris: Most people that follow a published standard, use the old AN-
SI/IEEE Std 315 standard. I have worked at about 6 companies in my life, and only one of them used
this standard. All the others use a ”home grown” standard.
Toate cele de mai sus sunt argumente pentru a realiza că trebuie să recunoaşteţi simboluri diferite
pentru acelaşi element de circuit. Pentru moment trebuie să recunoaşteţi simbolurile din figurile de
mai jos.
Figura 2.5 prezintă simboluri pentru rezistoare ideale liniare. Vom folosi pe parcursul acestei
discipline standardul IEC, pentru că reprezentarea din standardul IEEE poate fi confundată cu o bobină
ı̂n desenele realizate de mână.
5 5
,(& ,(((
Fig. 2.5: Simboluri pentru rezistoare.
Figura 2.6 prezintă simboluri pentru sursa ideală de tensiune. Vom folosi pe parcursul acestei
discipline simbolul surselor pe care ı̂l veţi ı̂ntâlni ı̂n cărţile ı̂n limba română. Simbolul este mai sugestiv
decât celelalte pentru că vă reaminteşte că sursa ideală de tensiune are rezistenţa internă nulă, şi prin
pasivizare devine conductor perfect. Ultimul simbol desenat pe care ı̂l puteţi ı̂ntâni ı̂n diverse cărţi
are dezavantajul că nu are bornele polarizate, deşi poziţia unei astfel de surse influenţează starea
circuitului. În astfel de situaţii va trebui să căutaţi ı̂n context informaţii din care să vă daţi seama de
sensul tensiunii electromotoare.
H H H
FDUWL52 ,((( KRPHJURZQ
Fig. 2.6: Simboluri pentru surse ideale de tensiune.
Figura 2.7 conţine simboluri pentru sursa ideală de curent. Vom folosi pe parcursul acestei dis-
cipline simbolul surselor pe care ı̂l veţi ı̂ntâlni ı̂n cărţile ı̂n limba română. Simbolul este mai sug-
estiv decât celelalte pentru că vă reaminteşte că sursa ideală de curent are rezistenţa internă infinită
(conductanţa internă nulă), prin pasivizare devine izolator perfect. Ultimul simbol desenat pe care
ı̂l puteţi ı̂ntâni ı̂n diverse cărţi are dezavantajul că nu are bornele polarizate, deşi poziţia unei astfel
de surse influenţează starea circuitului. În astfel de situaţii va trebui să căutaţi ı̂n context informaţii
din care să vă daţi seama de sensul curentului electromotor. În anumite materiale scrise cu mai puţină
grijă, chiar şi simbolul cu două cercuri nu are săgeata deasupra, caz ı̂n care trebuie să cautaţi ı̂n context
informaţii suplimentare.
M
M M M
FDUWL52 ,((( KRPHJURZQ
Fig. 2.7: Simboluri pentru surse ideale de curent.
În ce priveşte sursele reale, aţi mai ı̂ntâlnit simbolul din partea stângă a Fig. 2.8. Modelul unei
surse reale constă dintr-o sursă ideală de tensiune ı̂n serie cu un rezistor ideal (ı̂n partea dreapta a
figurii). Pentru a evita confuziile şi scrierea greşită a relaţiilor, vom evita folosirea simbolului sursei
reale şi vom folosi ı̂n schimb schema ei echivalentă, care conţine exclusiv elemente ideale de circuit.
H5 H
5
Fig. 2.8: Simbolul unei surse reale de tensiune (stânga) şi schema ei echivalentă (dreapta).
3. Teoreme de echivalenţă pentru circuite rezistive liniare
3.1 Echivalenţa SR - SRT - SRC 29
3.2 SRT conectate ı̂n serie/SRC conectate ı̂n paralel.

Cazuri particulare. Divizorul de tensiune/curent. 32
3.3 SRT conectate ı̂n paralel/ SRC conectate ı̂n serie.

Cazuri particulare. 35
3.4 Buna formulare a problemei. Arbore normal. 36
3.5 Metoda generatoarelor echivalente 38

1. conceptul de echivalenţă dintre două elemente dipolare de circuit (E2C);
2. echivalenţa: sursă reală (SR) - sursă reală de tensiune (SRT) - sursă reală de curent (SRC);
3. SRT conectate ı̂n serie/paralel şi cazuri particulare;
4. SRC conectate ı̂n serie/paralel şi cazuri particulare;
5. buna formulare a problemelor; arbore normal;
6. divizorul de tensiune şi de curent;
7. metoda generatoarelor echivalente.
Mesajul principal al acestui seminar este acela că echivalenţele pot simplifica foarte mult anal-
iza unui circuit şi ı̂nţelegerea funcţionării lui. În consecinţă, după acest seminar trebuie să puteţi
rezolva cu uşurinţă orice problema de circuit rezistiv liniar ı̂n care identificaţi numai conexiuni
de tip serie, paralel sau mixt (adică conexiuni combinate numai din conectări serie şi paralel).
Definiţie 3.1 (Echivalenţa a două elemente dipolare de circuit - I) Două E2C sunt echivalente
dacă ele au ecuaţii caracteristice identice.
Definiţie 3.2 (Echivalenţa a două elemente dipolare de circuit - II) Două E2C sunt echivalente
dacă ele impun aceeaşi relaţie ı̂ntre tensiunea la borne şi curentul prin element.
Definiţie 3.3 (Echivalenţa a două elemente dipolare de circuit - III) Două E2C sunt echiva-
lente dacă atunci când sunt interschimbate ı̂ntr-un circuit, restul circuitului nu simte această
schimbare.
Cele trei definitii de mai sus sunt echivalente. Conceptul de echivalenţă ı̂n teoria circuitelor se referă la
comportarea elementelor de circuit văzută pe la borne. Elementele de circuit echivalente ı̂ntre ele pot fi ı̂n
”interior” diferite, dar din ”exterior” se ”văd” identic.
28
Seminar 3. Teoreme de echivalenţă pentru circuite rezistive liniare 29
În acest seminar ne ocupăm de circuite rezistive liniare, care pot fi alcătuite din: rezistoare ideale liniare, surse
ideale de tensiune (SIT) şi surse ideale de curent (SIC). Chiar dacă SIT şi SIC nu sunt elemente liniare pentru
că au o caracteristică neliniară de tip afin, ele sunt incluse ı̂n clasa circuitelor rezistive liniare, pentru că altfel,
soluţia ı̂ntregului circuit, alcătuit numai din rezistoare ideale este cea nulă.
Există şi teoreme de echivalenţă pentru elemente multipolare. Celebre sunt de exemplu echivalenţele stea-
triunghi, valabile pentru elementele tripolare de circuit (E3C). Nu ne vom ocupa de acest caz ı̂n cadrul acestui
seminar. Cele mai importante idei referitoare la echivalenţe se pot transmite studiind cazul E2C.
3.1 Echivalenţa SR - SRT - SRC
Definiţie 3.4 (Sursă reală (SR)) O sursă reală (ı̂n general) este un element de circuit care are
caracteristica o dreaptă care nu trece prin origine (Fig. 3.1).
Fig. 3.1: Caracteristica unei surse reale. Nu este relevant cum este realizată sursa ı̂n interior.
O sursă reală este caracterizată de doi parametri: tensiunea de mers ı̂n gol (U0 ) şi curentul de
scurt-circuit Isc . Cei doi parametri reprezintă intersecţia caracteristicii sursei cu axele u − i.
1. Tensiunea de mers in gol:
def
U0 = u|i=0 (3.1)
2. Curentul de scurt-circuit:
def
Isc = i|u=0 (3.2)
Teorema 3.1 (Echivalenţa SR - SRT) O sursă reală caracterizată de U0 şi Isc este echivalentă
cu o sursă reală de tensiune (SRT) care are rezistenţa internă R şi tensiunea electromotoare E
E
Sursă R
i i
≡
reală
u
u
30 3.1. Echivalenţa SR - SRT - SRC
dacă şi numai dacă au loc relaţiile:

U0
R= (3.3)
Isc
E = U0 (3.4)
Demonstraţie. Pentru a demonstra această teoremă pornim de la ecuaţia caracteristicii SR, scrisă prin
”tăieturi”:
u i
+ =1 (3.5)
U0 Isc
De aici rezultă
U0
u=− i + U0 (3.6)
Isc
Pe de altă parte, dorim să echivalăm SR cu o SRT care are parametrii R şi E schemă pentru care relaţia
constitutivă este
u = −Ri + E (3.7)
SR va fi echivalentă cu SRT dacă şi numai dacă relaţiile (3.6) şi (3.7) sunt identice, lucru care se
realizează dacă şi numai dacă au loc relaţiile (3.3) şi (3.4).
Pentru a scrie relaţiile exact ı̂n forma (3.3) şi (3.4) u şi i sunt ı̂n convenţia de la generatoare, iar sensul SIT
este ales ı̂n corelaţie cu sensul de referinţă ales pentru u. Nu este nicio problemă dacă adoptaţi convenţia de la
receptoare pentru u şi i, numai că trebuie să puneţi anumite semne celor două relaţii. Vă lăsăm acest calcul ca
un exerciţiu.
Teorema 3.2 (Echivalenţa SR - SRC) O sursă reală caracterizată de U0 şi Isc este echivalentă
cu o sursă reală de curent (SRC) care are conductanţa internă G şi curentul electromotor J
i Sursă i
reală ≡
J
u u

Isc
G= (3.8)
U0
J = Isc (3.9)
Demonstraţie. Pentru a demonstra această teoremă pornim din nou de la ecuaţia caracteristicii SR,
scrisă prin ”tăieturi”, dar de data această calculăm expresia intensităţii curentului
Isc
i=− u + Isc (3.10)
U0
Pe de altă parte, dorim să echivalăm SR cu o SRC care are parametrii G şi J schemă pentru care relaţia
constitutivă este
i = −Gu + J (3.11)
SR va fi echivalentă cu SRC dacă şi numai dacă relaţiile (3.10) şi (3.11) sunt identice, lucru care se
realizează dacă şi numai dacă au loc relaţiile (3.8) şi (3.9).
Pentru a scrie relaţiile exact ı̂n forma (3.8) şi (3.9) u şi i sunt ı̂n convenţia de la generatoare, iar sensul SIC
este ales ı̂n corelaţie cu sensul de referinţă ales pentru i. Nu este nicio problemă dacă adoptaţi convenţia de la
receptoare pentru u şi i, numai că trebuie să puneţi anumite semne celor două relaţii. Din nou, vă lăsăm acest
calcul ca un exerciţiu.
Deoarece relaţia de echivalenţă este tranzitivă, rezultă imediat o nouă teoremă de echivalenţă,
foarte importantă ı̂n teoria circuitelor.
Teorema 3.3 (Echivalenţa SRT - SRC) O sursă reală de tensiune care are rezistenţa internă R
şi tensiunea electromotoare E este echivalentă cu o sursă reală de curent care are conductanţa
internă G şi curentul electromotor J
E G
R

1
R= (3.12)
G
E = RJ (3.13)
Observaţi că ı̂n prezentarea acestei teoreme nu mai este nevoie să marcăm sensuri de referinţă pentru curent
şi tensiune. Ele s-au ”dizolvat” pentru că mărimile specifice unei surse generale (tensiunea de mers ı̂n gol şi
curentul de scurt-circuit) au fost eliminate din relaţii. Pentru scrierea relaţiilor sub forma (3.12) şi (3.13) este
important ca orientarea SIT din SRT şi orientarea SIC din SRC să se facă corelat, altfel trebuie să corectaţi a
doua relaţie de mai sus cu un semn minus. De aceea, vă sfătuim din nou, să nu rotiţi schemele de circuit când
faceţi echivalenţe, ca sa evitaţi greşelile sau ambiguităţile.
Observaţi de asemenea că laturile SRC şi SRT sunt laturi compuse din câte două elemente ideale. Sunt
evidenţiate doar nodurile care se conectează cu exteriorul şi nu nodurile interne.
Exerciţiul 3.1 Demonstraţi Teorema 3.3.
Teorema 3.3. este deosebit de importantă ı̂n teoria circuitelor şi este bine să o ţineţi minte pe de
rost. Acest lucru nu este dificil pentru că cele două SRT şi SRC au aceeaşi valoare a rezistenţei interne,
conform (3.12). De asemenea, relaţia (3.13) este simplu de memorat dacă o gandiţi dimensional:
1 V = 1Ω · 1 A. Să nu uitaţi ı̂nsă că SRT reprezintă o conexiune serie şi SRC o conexiune paralel.
3.2. SRT conectate ı̂n serie/SRC conectate ı̂n paralel. Cazuri particulare. Divizorul de
32 tensiune/curent.
Exerciţiul 3.2 Ce credeţi că se ı̂ntâmplă in Teorema 3.3. dacă rezistenţa internă a SRT este
nulă? Dar dacă conductanţa internă a SRC este nulă?
O SIT nu se poate echivala cu o SRC. O SIC nu se poate echivala cu o SRT.
3.2 SRT conectate ı̂n serie/SRC conectate ı̂n paralel. Cazuri particulare.
Divizorul de tensiune/curent.
SRT conectate ı̂n serie. Divizorul de tensiune.
Teorema 3.4 (Conexiunea serie a SRT) O conexiune serie de SRT (de parametri Rk , ek ) este
echivalentă cu o SRT (de parametri R, e) care are rezistenţa internă R egală cu suma aritmetică
a rezistenţelor interne Rk ale surselor şi t.e.m. e egală cu suma algebrică a t.e.m ek . Semnul
este + dacă sursa ek este orientată la fel ca sursa echivalentă e, şi − ı̂n caz contrar (Fig. 3.2).
e1 en e
R1 Rn R
n
X
R= Rk (3.14)
k=1
Xn A
e= ek (3.15)
k=1
Fig. 3.2: Echivalarea conexiunii serie a SRT.
Exerciţiul 3.3 Demonstraţi Teorema 3.4 arătând că relaţiile constitutive ale celor două scheme
sunt identice.
Relaţia se particularizează uşor dacă toate ek = 0 (Fig. 3.3) sau toate Rk = 0 (Fig. 3.4).
R=
Pn
R1 R2 Rn k=1 Rk
Fig. 3.3: Echivalarea conexiunii serie a rezistoarelor.
Dacă toate Rk = R0 atunci R = nR0 .

e= A
Pn
e1 e2 en k=1 ek
Fig. 3.4: Echivalarea conexiunii serie a SIT.
Teorema 3.5 (Divizorul rezistiv de tensiune) Tensiunea care cade pe un rezistor al unui divi-
zor rezistiv de tensiune este proporţională cu rezistenţa acelui rezistor (Fig. 3.5).
R1 u1 R1
u1 = u (3.16)
R1 + R2
u R2
u2 = u (3.17)
R2 u2 R1 + R2
Fig. 3.5: Divizor rezistiv de tensiune.
Exerciţiul 3.4 Demonstraţi relaţiile divizorului rezistiv de tensiune.
SRC conectate ı̂n paralel. Divizorul de curent.
Teorema 3.6 (Conexiunea paralel a SRC) O conexiune paralel de SRC (de parametri Gk , jk )
este echivalentă cu o SRC (de parametri G, j) care are conductanţa internă G egală cu suma
aritmetică a conductanţelor interne Gk ale surselor şi c.e.m. j egal cu suma algebrică a c.e.m
jk . Semnul este + dacă sursa jk este orientată la fel ca sursa echivalentă j, şi − ı̂n caz contrar
(Fig. 3.6 şi relaţiile (3.18) şi (3.19)).
G1 j1 Gn jn G j
Fig. 3.6: Echivalarea conexiunii paralel a SRC, unde parametrii echivalenţi sunt daţi de (3.18) şi
(3.19).
3.2. SRT conectate ı̂n serie/SRC conectate ı̂n paralel. Cazuri particulare. Divizorul de
34 tensiune/curent.
n
X
G= Gk (3.18)
k=1
Xn A
j= jk (3.19)
k=1
Exerciţiul 3.5 Demonstraţi Teorema 3.6 arătând că relaţiile constitutive ale celor două scheme
sunt identice.
Relaţia se particularizează uşor dacă toţi jk = 0 (Fig. 3.7) sau toate Gk = 0 (Fig. 3.8).
G=
Pn
G1 G2 Gn k=1 G k
Fig. 3.7: Echivalarea conexiunii paralel a rezistoarelor.
Cazuri particulare utile:
• dacă n = 2
R1 R2
G = G1 + G2 ⇔ R= (3.20)
R1 + R2
• dacă toate Gk = G0 atunci

R0
G = nG0 ⇔ R= , (3.21)
n
unde R = 1/G şi R0 = 1/G0 .
j= A
Pn
k=1 jk
j1 j2 jn
Fig. 3.8: Echivalarea conexiunii paralel a SIC.
Teorema 3.7 (Divizorul rezistiv de curent) Curentul care trece printr-un rezistor al unui divi-
zor rezistiv de curent este proporţional cu conductanţa acelui rezistor (Fig. 3.9).
Exerciţiul 3.6 Demonstraţi relaţiile divizorului rezistiv de curent.

i1 i2 G1
i1 = i (3.22)
G1 + G2
G1 G2 G2
i2 = i (3.23)
G1 + G2
Fig. 3.9: Divizor rezistiv de curent.
3.3 SRT conectate ı̂n paralel/ SRC conectate ı̂n serie. Cazuri particulare.
SRT conectate ı̂n paralel.
Teorema 3.8 (Conexiunea paralel a SRT) O conexiune paralel de SRT (de parametri Rk , ek ),
unde Rk , 0 ∀k, este echivalentă cu o SRT (de parametri R, e) care are conductanţa internă 1/R
egală cu suma aritmetică a conductanţelor interne 1/Rk ale surselor şi t.e.m. e egală cu media
ponderată a t.e.m ek , cu ponderile conductanţele Gk = 1/Rk (ı̂n care suma este algebrică).
Semnul este + dacă sursa ek este orientată la fel ca sursa echivalentă e, şi − ı̂n caz contrar
(Fig. 3.10).
R1 R2 Rn R
e1 e2 en e
1
R = Pn 1
(3.24)
k=1 Rk
Pn,A ek
k=1 Rk
e = Pn 1
(3.25)
k=1 Rk
Fig. 3.10: Echivalarea conexiunii paralel a SRT.
Exerciţiul 3.7 Demonstraţi Teorema 3.8 folosind numai echivalenţe. Echivalaţi mai ı̂ntâi toate
laturile SRT cu SRC, aplicaţi formula (simplu de memorat) de la SRC conectate ı̂n paralel,
calculaţi SRC echivalent, apoi SRT echivalent, folosind echivalenţa SRT-SRC.
36 3.4. Buna formulare a problemei. Arbore normal.
În Teorema 3.8 toate rezistenţele au fost considerate nenule. Altfel, trebuie aplicată Teorema 3.9.
Un caz particular foarte util ı̂n practică este cel ı̂n care n = 2 unde t.e.m. echivalentă este
e1 R2 + e2 R1
e= (3.26)
R1 + R2
dacă e1 şi e2 au aceeaşi orientare ca e. În plus, dacă R1 = R2 , atunci e = (e1 + e2 )/2 este media
aritmetică a t.e.m.
Teorema 3.9 (SIT ı̂n paralel cu orice compatibil cu ea) O SIT, caracterizată de t.e.m. e, ı̂n
paralel cu orice element compatibil cu ea este echivalentă cu o SIT de t.e.m. e (Fig. 3.11) .
e e
Obs: sunt compatibile cu SIT numai ele-

mentele controlate ı̂n tensiune (nu SIT şi nu
∀ comp.
conductor perfect).
Fig. 3.11: Echivalarea SIT ı̂n paralel cu orice compatibil cu ea.
SRC conectate ı̂n serie.

Teorema 3.10 (Conexiunea serie a SRC) O conexiune serie de SRC (de parametri Gk , jk ),
unde Gk , 0 ∀k, este echivalentă cu o SRC (de parametri G, j) care are rezistenţa internă
1/G egală cu suma aritmetică a rezistenţelor interne 1/Gk ale surselor şi c.e.m. j egal cu
media ponderată a c.e.m. jk , cu ponderile rezistenţele Rk = 1/Gk (ı̂n care suma este algebrică).
Semnul este + dacă sursa jk este orientată la fel ca sursa echivalentă j, şi − ı̂n caz contrar
(Fig. 3.12).
Exerciţiul 3.8 Demonstraţi Teorema 3.10 folosind numai echivalenţe. Echivalaţi mai ı̂ntâi
toate laturile SRC cu SRT, aplicaţi formula (simplu de memorat) de la SRT conectate ı̂n serie,
calculaţi SRT echivalent, apoi SRC echivalent, folosind echivalenţa SRT-SRC.
În Teorema 3.10 toate conductanţele au fost considerate nenule. Altfel, trebuie aplicată Teorema 3.11.
Teorema 3.11 (SIC ı̂n serie cu orice compatibil cu ea) O SIC, caracterizată de c.e.m. j, ı̂n
serie cu orice element compatibil cu ea este echivalentă cu o SIC de c.e.m. j (Fig. 3.13).
3.4 Buna formulare a problemei. Arbore normal.

Revenind la Teorema 3.9, dacă am insista să desenăm un model de circuit ı̂n care să fie conectate
ı̂n paralel două SIT, atunci ajungem fie la o contradicţie matematică (dacă cele două SIT au t.e.m.
G1 Gn G
j1 jn j
1
G = Pn 1
(3.27)
k=1 Gk
Pn,A Jk
k=1 Gk
j= Pn 1
(3.28)
k=1 Gk
Fig. 3.12: Echivalarea conexiunii serie a SRC.
j
j
∀ comp.
Obs: sunt compatibile cu SIC numai elementele contro-
late ı̂n curent (nu SIC şi nu izolator perfect).
Fig. 3.13: Echivalarea SIC ı̂n serie cu orice compatibil cu ea.
diferite), fie la o nedeterminare (dacă cele două SIT au t.e.m. corelate, caz ı̂n care curenţii prin cele
două SIT nu pot fi determinaţi, existând o infinitate de posibilităţi.) Un astfel de model nu poate fi un
model corect al realităţii, care are soluţie şi soluţia este unică.
Un raţionament similar, dual cu cel de mai sus, este cel ı̂n care insistăm să realizăm un model de
circuit ı̂n care să fie conectate ı̂n serie două SIC.
Reamintim că circuitele electrice sunt modele ale realităţii (existente sau viitoare), iar cazul ı̂n care
soluţia circuitului fie nu există, fie nu este unică, reprezintă o modelare incorectă, inutilă.
De exemplu, o modelare incorectă (fără soluţie) o constituie cazul unei SIT cu t.e.m. nenulă pusă
ı̂n scurtcircuit, sau cazul unei SIC cu c.e.m. nenul, lasată ı̂n gol. O modelare incorectă (cu o infinitate
de soluţii) o constituie cazul a două SIT cu t.e.m. egale şi orientate la fel faţa de noduri, conectate ı̂n
paralel. Un exemplu similar este cel al două SIC conectate ı̂n serie. În particular, două conductoare
perfecte conectate ı̂n paralel şi două izolatoare perfecte conectate ı̂n serie constituie modele incorecte.
Exerciţiul 3.9 Pentru fixarea cunoştinţelor de până acum vă recomandăm să construiţi un
tabel de echivalenţe astfel. Consideraţi liniile corespunzătoare următoarelor elemente de cir-
cuit: R (parametru R1 ), SIT (parametru E1 ), SIC (parametru J1 ), SRT (parametri R1 , E1 ), SRC
(parametri R1 , J1 ), conductor perfect, izolator perfect şi coloanele corespunzătoare unor ele-
mente similare: R (parametru R2 ), SIT (parametru E2 ), SIC (parametru J2 ), SRT (parametri
R2 , E2 ), SRC (parametri R2 , J2 ), conductor perfect, izolator perfect. Duceţi diagonala aces-
tui tabel, trasând diagonala dreptunghiurilor de pe diagonală. În fiecare căsuţă astfel formată
completaţi o schemă echivalentă minimală, deasupra diagonalei corespunzătoare conexiunii se-
38 3.5. Metoda generatoarelor echivalente
rie, iar sub diagonală corespunzătoare conexiunii paralel. În situaţiile ı̂n care căsuţa corespunde
unei modelări incorecte, haşuraţi-o.
Verificaţi rezultatul cu tabelul de la sfârşitul acestui seminar.
Există un criteriu topologic de recunoaştere a bunei formulări a unei probleme. Ea se bazează pe

construcţia unui arbore normal ı̂n circuit.
Definiţie 3.5 Un arbore normal ı̂ntr-un circuit rezistiv, este un arbore care conţine toate SIT şi
nicio SIC.
Se demonstrează următoarele teoreme.

Teorema 3.12 (Condiţie necesară şi suficientă de bună formulare) Un circuit rezistiv liniar,
fără surse comandate şi cu rezistenţe strict pozitive este bine formulat dacă şi numai dacă există
un arbore normal ı̂n circuit.
Teorema 3.13 (Condiţie necesară de bună formulare) Pentru ca un circuit să fie bine formulat
este necesar să existe un arbore normal.
Teorema 3.13 este uşor de ı̂nţeles dacă ne-am imagina o SIT cu t.e.m. nenulă aplicată unui divizor
rezistiv de tensiune, ı̂n care cele două rezistenţe sunt egale şi de semn contrar.
Exerciţiul 3.10 Verificaţi dacă cele 5 probleme pe care le-aţi creat ı̂n cele două seminarii
anterioare admit un arbore normal. În cazul ı̂n care ele nu admit un astfel de arbore, corectaţi-le
schimbând un număr minimal din elementele de circuit pe care le-aţi plasat pe laturi.
3.5 Metoda generatoarelor echivalente
În acest paragraf vom prezenta cea mai simplă metodă de rezolvare a circuitelor cu conexiune de tip
serie, paralel sau mixt. Ea se bazează pe toate teoremele anterioare, este o metoda nesistematică şi
nepotrivită pentru implementări pe calculator. Are ı̂nsă avantajul că permite analiza rapidă a circuitelor
simple.
Să formulăm mai ı̂ntâi problema pe care o rezolvăm - analiza circuitelor electrice rezistive liniare.
Problema fundamentală a analizei circuitelor rezistive liniare
Se dau
• topologia circuitului (schemă de circuit, netlist sau matrice de descriere)
• parametrii elementelor pasive Rk ;
• parametrii elementelor active Ek , Jk ;
Se cer
• intensităţile curenţilor prin toate elementele (graful de curenţi);
• tensiunile la bornele tuturor elementelor (graful de tensiuni);
• puterile transferate de laturi (bilanţul de puteri).

Ideea metodei nu poate fi descrisă printr-un algoritm precis. Rezolvarea depinde foarte mult de
experienţa fiecăruia. Ea se bazează pe faptul că două E2C conectate ı̂n serie sau paralel se reduc la 1
E2C, iar starea restului circuitului nu se modifică. Ca principiu, vă sfătuim mai ı̂ntâi să pregătiţi gra-
furile de curent şi de tensiune şi să completaţi ce se poate din inspecţia parametrilor problemei. Apoi,
se alege o latură pe care mărimile sunt necunoscute, se reduce restul circuitului la o singură latură,
iar curentul prin latura păstrată va rezulta din bucla astfel obţinută. Mărimea obţinută se plasează pe
graf, lucru ce va atrage după sine completarea altor mărimi. Relaţiile divizorului rezistiv de tensiune
şi curent sunt de multe ori utile ı̂n astfel de probleme.
Ca exemplu, să calculăm toţi curentii şi toate tensiunile circuitului următor.
1Ω
4A
1Ω 2Ω
3Ω 2Ω 6A 3A
2V 16V
1Ω
Dacă pentru această problemă am aplica o metodă Kirchhoff clasică ı̂n curenţi, ar trebui să scriem
7 ecuaţii Kirchhoff I şi 5 ecuaţii Kirchhoff II, deci rezolva ı̂n final un sistem de 12 ecuaţii cu 12
necunoscute. Folosirea echivalenţelor simplifică rezolvarea extrem de mult.
Pasul 1:
Pregătim grafurile de curenţi şi de tensiune şi completăm informaţia pe care o avem deja din
parametri (SIT sau conductoare perfecte, SIC sau izolatoare perfecte). Mărimile nou completate sunt
indicate cu roşu ı̂n figurile de mai jos.
4A
6A 3A
0V 0V
0V 0V
Pasul 2:
40 3.5. Metoda generatoarelor echivalente
Inspectăm circuitul şi observăm dacă se mai pot completa valori. De exemplu, ı̂n acest caz rezultă
curenţii din Kirchhoff I apoi din relaţia divizorului de curent. Aceaste calcule atrag după sine com-
pletarea altor tensiuni ı̂n grafurile de tensiuni. Mărimile completate ı̂n acest pas sunt indicate cu roşu
ı̂n figurile de mai jos. Observaţi că, pe latura care conţine un SIC ı̂n serie cu un rezistor, am plasat ı̂n
graful de tensiuni un nod suplimentar, pentru a putea calcula tensiune care cade numai pe SIC, utilă ı̂n
10 A 4A
4A 6A 6A 3A
10 A 4A
0V 4V 0V
12 V 12 V 12 V
0V 4V 0V
Pasul 3:
Alegem acum o latură pentru care nu avem informaţie calculată şi echivalăm restul circuitului
până ajungem la o buclă. Să alegem, de exemplu latura cu R = 1Ω ı̂nseriată cu SIT având E = 2 V.
Figurile de mai jos conţin o succesiune de echivalenţe. Laturile marcate cu roşu sunt laturi care au
pierdut detaliile din circuitul iniţial.
4A
1Ω 2Ω 1Ω 2Ω
≡ ≡
3A −1 A
2V 16V 2V 16V
1Ω 2Ω În bucla astfel formată calculăm curentul din

Kirchhoff II:
≡ i
(14 − 2) V
i= =4A
2V 14V (1 + 2) Ω
Pasul 4:
Plasăm acest rezultat nou calculat ı̂n graful de curenţi şi putem completa acum graful de curenţi
(folosind Kirchhoff I) şi grafurile de tensiuni (folosind relaţii constitutive şi Kirchhoff II). Rezultatul
final este
10 A 4A 8A
4A 6A 6A 4A 5A 3A
10 A 4A 8A
0V 14 V 4V 0V
12 V 12 V 12 V 6V 6V 6V
0V 4V 0V
În final, verificăm bilanţul de puteri:
Pc = 3 · 42 + 2 · 62 + 1 · 42 + 1 · 42 + 1 · 42 + 2 · 52 = 218 W
Pg = 6 · 12 + 4 · 14 + 3 · 6 − 2 · 4 + 16 · 5 = 218 W
Exerciţiul 3.11 Printre cele 5 probleme pe care le-aţi inventat, există una care este de tip serie,
paralel, mixt? Dacă da, atunci rezolvaţi-o folosind metoda generatoarelor echivalente.
Rezolvaţi problemele de mai jos cu metoda generatoarelor echivalente.
5A 6V 2Ω
Problema 3.1
2A
5V 1Ω
1Ω
1V
1Ω
Problema 3.2 3A
−8 V 1Ω
−10 V 2Ω 2Ω
2Ω 11 V
−2 A
1Ω
Problema 3.3 3A
8V
1Ω
5V −13V 4V
4Ω 4Ω 3A
2Ω 2Ω 8Ω
2Ω
Problema 3.4 −6A

Tabelul 3.1: Tabel de echivalenţe.
serie J1
paralel R1 R1
E1 J1 E1
R1
R1 + R2
R2 R2 R1 + R2 R1 + R2 R2
R1 R2 E1 J1 E1 J1 R 1
R1 +R2
E1 + E2 R1 R1
E2 E2 J1 E1 + E2 E 2 + J1 R 1 E2
N/A
N/A
J2 N/A
J2 E1 J2 J2 J2
J1 + J2
R1
R1 + R2
E1 + E2
R1 R2
R2 R1 +R2 E2 R1 R2 R1 + R2 R2
E2 R1 +R2 E1 E2 + J1 R2 E 2 + J1 R 1 E2
R1 R2
R1 +R2 E1 R2+E2 R1
R1 +R2
R1 + R2
J1 R 1 + J2 R 2
J2 J2 J1 + J2 J2 + RE11 J2
E1 J1 + J2
R1 R2 R1 R2
R2 R1 +R2 R2 R1 +R2 R2
R1 R2
R1 +R2
N/A
N/A
J1 N
R1 R1
E1 J1 E1
R1
4. Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi. Metoda curenţilor de coarde.
4.2 Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi 46
4.3 Metoda curenţilor de coarde 50
4.4 Curenţi ciclici/de bucle 54
4.5 Reţeta de asamblare 55

1. independenţa relaţiilor Kirchhoff (Teoremele Kirchhoff);
2. forma particulară a relaţiei Kirchhoff II;
3. metoda Kirchhoff ı̂n curenţi;
4. metoda curenţilor de coarde;
5. ce sunt curenţii ciclici/de bucle.
Mesajul principal al acestui seminar este acela că există metode sistematice de rezolvare a
circuitelor electrice, ce permit determinarea tuturor curenţilor şi tuturor tensiunilor din circuit.
Efortul de calcul se poate simplifica dacă se aleg ca necunoscute un număr minimal de curenţi,
egal cu numărul de coarde din circuit (L− N +1) minus numărul de surse ideale de curent (nSIC ).
Sistemul de rezolvat este asamblat din ecuaţii Kirchhoff II scrise pe bucle generate de coardele
care nu sunt SIC şi are dimensiunea L − N + 1 − nSIC .
4.1 Teoremele lui Kirchhoff

Legile lui Kirchhoff, enunţate ı̂n paragraful 1.2, se referă la orice nod/secţiune (legea Kirchhoff I) şi re-
spectiv la orice buclă din circuit (legea Kirchhoff II). Teoremele lui Kirchhoff se referă la independenţa
acestor relaţii. Să notăm cu N numărul de noduri din circuit şi cu L numărul de laturi.
Teorema 4.1 (Teorema Kirchhoff pentru curenţi) N − 1 relaţii Kirchhoff pentru curenţi sunt
independente, oricare ar fi nodurile (secţiunile independente) pe care se aplică.
Teorema 4.2 (Teorema Kirchhoff pentru tensiuni) Pentru orice circuit L − N + 1 relaţii Kirch-
hoff pentru tensiuni sunt independente.
Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi este extinderea metodei pe care aţi ı̂nvăţat-o ı̂n liceu, ı̂n cazul ı̂n care
circuitul are şi SIC. Metoda curenţilor de coarde este o aplicare inteligentă a ei, care simplifică extrem
de mult efortul de calcul şi pe care v-o recomandăm ca alternativă la metoda Kirchhoff ı̂n curenţi.
45
46 4.2. Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi
4.2 Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi

Vom rezolva aceeaşi problemă formulată general ı̂n paragraful 3.5, pe care o vom presupune bine
formulată. În metoda Kirchhoff ı̂n curenţi, necunoscutele principale vor fi intensităţile curenţilor.
Laturi standard. Necunoscutele metodei.

Să presupunem că circuitul este alcătuit din laturi de tip sursă reală de tensiune (SRT) şi sursă ideală
de curent (SIC) (Fig. 4.1).
Ek Jk
Rk
Fig. 4.1: Laturi standard ı̂n metoda Kirchhoff ı̂n curenţi sau ı̂n metoda curenţilor de coarde: sursă reală
de tensiune (SRT) şi sursă ideală de curent (SIC).
În particular, o latură de tip SRT poate fi un rezistor ideal sau o sursă ideală de tensiune (SIT),
considerarea acestor laturi standard nediminuând generalitatea metodei. O latură SRT va introduce ca
necunoscută intensitatea curentului prin ea, iar o latură SIC va introduce ca necunoscută tensiunea la
bornele ei. În metoda Kirchhoff ı̂n curenţi sistemul asamblat are următoarele L necunoscute: L − nSIC
curenţi prin laturile de tip SRT; nSIC tensiuni la bornele SIC.
Forma particulară a legii Kirchhoff II

Să considerăm o buclă b oarecare ı̂ntr-un circuit care are laturile standard descrise mai sus şi să pre-
supunem sensurile de referinţă ale tensiunilor şi curenţilor ca ı̂n Fig. 4.2.
Ek Jk
Rk
Ik
Uk
Fig. 4.2: Sensuri de referinţă alese prin laturile standard, utile pentru a deduce forma particulară a
Teoremei Kirchhoff II. Curentul Ik este ales ı̂n acelaşi sens cu Ek , dar tensiunea Uk este arbitrară, nu
este corelează cu sensul lui Jk .
Conform legii Kirchhoff II:

X A X A
Uk + Uk = 0, (4.1)
k∈[b]∩ISRT k∈[b]∩ISIC
unde [b] ∩ ISRT reprezintă laturile SRT din bucla b, iar [b] ∩ ISIC reprezintă laturile SIC din bucla b.
Înlocuind expresia tensiunii la bornele laturilor SRT din buclă rezultă
X A X A
(Rk Ik − Ek ) + Uk = 0, (4.2)
k∈[b]∩ISRT k∈[b]∩ISIC
de unde se obţine forma particulară a relaţiei Kirchhoff II.

Seminar 4. Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi. Metoda curenţilor de coarde. 47
Teorema 4.3 (Kirchhoff II - forma particulară)

X A X A X A
Rk Ik + Uk = Ek . (4.3)
k∈[b]∩ISRT k∈[b]∩ISIC k∈[b]∩ISRT
Relaţia (4.3) arată ca suma algebrică a căderilor de tensiune dintr-o buclă plus suma algebrică
a tensiunilor la bornele SIC din buclă este egală cu suma algebrică a tensiunilor electromotoare
din buclă. Convenţia de semne este:
• căderea de tensiune pe un rezistor Rk Ik se ia cu plus atunci când sensul curentului Ik

coincide cu sensul de parcurs al buclei şi cu minus ı̂n caz contrar;
• tensiunea la bornele unei SIC Uk se ia cu plus atunci când orientarea ei coincide cu sensul
de parcurs al buclei şi cu minus ı̂n caz contrar;
• tensiunea electromotoare Ek se ia cu plus atunci când orientarea t.e.m este ı̂n sensul de
parcurs pe buclă si cu minus ı̂n caz contrar.
Forma particulară a legii Kirchhoff II vă e familiară din liceu, numai că acolo nu aţi ı̂ntâlnit sursele ideale de
curent. Acestea apar ı̂n acelaşi membru cu căderile de tensiune pe rezistoare. În consecinţă, pentru aplicarea
acestei teoreme se parcurge fiecare buclă independentă de trei ori: prima dată se urmăresc doar rezistoarele,
apoi doar SIC, se pune semnul egal şi apoi se parcurg SIT.
Algoritmul metodei
Sistemul de ecuaţii asamblat ı̂n metoda Kirchhoff ı̂n curenţi conţine L ecuaţii: N − 1 relaţii indepen-
dente Kirchhoff I şi L − N + 1 relaţii independente Kirchhoff II. Algoritmul metodei este următorul.
• Pasul 1: Se determină parametrii topologici: N - numărul de noduri; L - numărul de laturi; nSIC

- numărul de surse ideale de curent.
• Pasul 2: Se verifică dacă există un arbore normal, adică un arbore care conţine toate SIT (inclu-
siv conductoare perfecte) şi nicio SIC. Dacă nu există un arbore normal, problema se declară a
fi fără soluţie şi se abandonează rezolvarea. Acest lucru se ı̂ntâmplă când există surse ı̂n exces,
adica SIT (inclusiv conductoare perfecte) care formeaza bucle sau SIC care formează secţiuni.
• Pasul 3: Se aleg sensuri de referinţă arbitrare şi se notează curenţii din laturile SRT şi tensiunile
la bornele SIC.
• Pasul 4: Se scriu N − 1 relaţii Kirchhoff I pentru N − 1 noduri alese arbitrar;
• Pasul 5: Se aleg L − N + 1 bucle independente care se orientează arbitrar;
• Pasul 6: Se scriu L − N + 1 relaţii Kirchhoff II de tipul (4.3) pentru buclele independente alese
la pasul anterior;
• Pasul 7: Se rezolvă sistemul de L ecuaţii cu L necunoscute şi rezultă curenţii prin laturile SRT
şi tensiunile la bornele SIC.
• Pasul 8: Se completează graful de curenţi;

48 4.2. Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi
• Pasul 9: Se completează graful de tensiuni. Pe laturile SRT tensiunile rezultă din relaţii consti-
tutive;
• Pasul 10: Se verifică bilanţul de puteri.
Problemă rezolvată
Vom ilustra algoritmul descris anterior pentru a rezolva circuitul din Fig. 4.3.
13 V
4Ω
1Ω
1V
3Ω 3
A 1Ω
2V −4 V
2Ω
−4 A
Fig. 4.3: Circuit de rezolvat cu metoda Kirchhoff ı̂n curenţi. Aceeaşi problemă se va rezolva şi cu
metoda curenţilor de coarde.
• Pasul 1: Determinăm parametrii topologici: numărul de noduri este N = 4, numărul de laturi

este L = 7 şi numărul de surse ideale de curent este nSIC = 2. Sistemul de rezolvat ı̂n metoda
Kirchhoff ı̂n curenţi va fi de dimensiune L = 7.
• Pasul 2: Se poate observa că circuitul admite un arbore normal, care are N − 1 = 3 ramuri.
Deoarece toate rezistenţele sunt pozitive, problema este bine formulată, va avea o soluţie unică.
Exerciţiul 4.1 Desenaţi un arbore normal al acestui circuit.
• Pasul 3: Alegem sensuri de referinţă arbitrare pentru curenţii din laturile SRT şi pentru tensiu-
nile la bornele SIC (Fig. 4.4) şi notăm aceste L = 6 necunoscute.
• Pasul 4: Scriem N − 1 = 3 relaţii Kirchhoff I, de exemplu pentru nodurile (1), (2) şi (3)
(1) : I5 − I1 − I2 − 3 = 0 (4.4)
(2) : I1 − I5 − I4 + 4 = 0 (4.5)
(3) : −I3 + I4 + 3 = 0 (4.6)
13 V
4Ω
I1
[1]
I5 (2)
(1)
1Ω
1V
3Ω 1Ω
U6 [3]
I2 I4
3
A
2V [2] −4 V
I3
(4) (3)
2Ω
[4]
U7
−4 A
Fig. 4.4: Necunoscutele sunt marcate cu roşu: 5 intensităţi de curenţi I1 , . . . , I5 şi două tensiuni la
bornele SIC: U6 şi U7 . Sensurile de referinţă au fost alese arbitrar.
• Pasul 5: Alegem L − N + 1 = 4 bucle independente (de exemplu ochiurile ca ı̂n Fig. 4.4.), pe
care le orientăm arbitrar.
• Pasul 6: Scriem L − N + 1 = 4 relaţii Kirchhoff II pentru buclele independente alese la pasul

anterior şi astfel completăm sistemul de rezolvat, cu ı̂ncă 4 ecuaţii:
[1] : 4I1 + 1 · I5 = 13 + 1 (4.7)

[2] : 3I2 − 2I3 + U6 = −2 (4.8)
[3] : 1 · I5 − 1 · I4 − U6 = 1 + 4 (4.9)
[4] : 2I3 + 1 · I4 − U7 = −4 (4.10)
• Pasul 7: Se rezolvă sistemul de L = 7 ecuaţii cu L = 7 necunoscute (relaţiile (4.4)-(4.10)) şi

rezultă curenţii prin laturile SRT (I1 , . . . , I5 ) şi tensiunile la bornele SIC (U6 , U7 ).
50 4.3. Metoda curenţilor de coarde
Pentru că sistemul este relativ mare pentru o rezolvare manuală, vom folosi un instrument soft-
ware numeric pentru rezolvare https://octave-online.net/. Pentru aceasta trebuie să
asamblăm manual sistemul de ecuaţii algebrice de rezolvat. Vom presupune că vectorul ne-
cunoscutelor este
x = [I1 ; I2 ; I3 ; I4 ; I5 ; U6 ; U7 ] (4.11)
Sistemul de rezolvat va fi Ax = b unde A ∈ R7×7 şi b ∈ R7×1 şi rezolvarea lui se poate observa
ı̂n Fig. 4.5.
Fig. 4.5: Rezolvarea sistemului de ecuaţii asamblat ı̂n metoda Kirchhoff ı̂n curenţi.
Soluţia sistemului conduce la I1 = 2 A, I2 = 1 A, I3 = 3 A, I4 = 0 A (calculul numeric are erori

de rotunjire), I5 = 6 A, U6 = 1 V, U7 = 10 V.
• Pasul 8: Putem acum să completăm graful de curenţi (Fig. 4.6). Prezentarea soluţiei pe grafuri
este mai sugestivă şi permite verificări imediate, pe noduri sau secţiuni.
• Pasul 9: Completăm acum şi graful de tensiuni (Fig. 4.7). Pe laturile SRT tensiunile rezultă din
relaţii constitutive;
• Pasul 10: În final verificăm bilanţul de puteri.
Pc = 1 · 62 + 1 · 02 + 2 · 32 + 3 · 12 + 4 · 22 = 73 W
Pg = 13 · 2 + 1 · 6 − 4 · 0 − 2 · 1 + 3 · 1 + 4 · 10 = 73 W
4.3 Metoda curenţilor de coarde
Ideea metodei. Necunoscute.

La seminarul 1 aţi văzut că putem genera grafuri de curenţi plasând valori arbitrare ı̂n coarde şi cal-
culând curenţii din ramuri ı̂n funcţie de curenţii din coarde. Rezultatul acesta este de fapt o altă formă
a Teoremei Kirchhoff I, care se poate demonstra.
Teorema 4.4 (Altă formă a Teoremei Kirchhoff pentru curenţi) Curenţii din ramuri se exprimă
ı̂n mod univoc ı̂n funcţie de curenţii din coarde.
2A 5V
6A 5V
3A 1V
1A 0A 5V 4V
3A 6V
−4 A 10 V
Fig. 4.6: Graful de curenţi. Fig. 4.7: Graful de tensiuni.
Metoda curenţilor de coarde se bazează pe această formă a Teoremei Kirchhoff I. Numărul de

curenţi necunoscuţi poate fi redus dacă lucrăm numai cu curenţii din coarde.
Să presupunem din nou că circuitul este alcătuit din laturi de tip sursă reală de tensiune (SRT)
şi laturi de tip sursă ideală de curent (SIC), aceleaşi ca la metoda Kirchhoff ı̂n curenţi (Fig. 4.1).
Necunoscutele metodei sunt curenţii prin coarde. Dar deoarece SIC sunt de asemenea plasate ı̂n
coarde, numărul de curenţi necunoscuţi este de fapt L − N + 1 − nSIC .
Curenţii prin ramuri se exprimă simbolic, ca fiind combinaţii de curenţi din coarde, exact cu
procedura pe care aţi ı̂nvăţat-o la generarea grafurilor de curenţi. Teorema Kirchhoff I este astfel
rezolvată pe graful circuitului şi ce rămâne de aplicat este Teorema Kirchhoff II. Numărul de ecuaţii
independente Kirchhoff II este ı̂nsă L − N + 1 şi nu L − N + 1 − nSIC , deci aparent mai mare decât
necesar. Pentru a scrie exact L − N + 1 − nSIC ecuaţii Kirchhoff II independente din care să rezulte
curenţii necunoscuţi, este necesar să alegem numai o parte din buclele sistemului fundamental de
bucle, şi anume pe cele generate de coardele care nu sunt SIC. În acest fel numărul total de ecuaţii şi
necunoscute ı̂n metoda curenţilor de coarde este astfel L − N + 1 − nSIC .
Algoritmul metodei
Sistemul de ecuaţii asamblat ı̂n metoda curenţilor ı̂n coarde conţine L − N + 1 − nSIC ecuaţii care sunt
relaţiile Kirchhoff II explicite, scrise pe buclele generate de coardele care nu sunt SIC. Algoritmul
metodei urmează următorii paşi:
• Pasul 1: Se determină parametrii topologici: N - numărul de noduri; L - numărul de laturi; nSIC

- numărul de surse ideale de curent.
52 4.3. Metoda curenţilor de coarde
• Pasul 3: Se aleg sensuri de referinţă arbitrare şi se notează cu simboluri curenţii din coardele
SRT şi cu valori numerice curenţii din coardele SIC.
• Pasul 4: Se aleg sensuri de referinţă arbitrare pentru curenţii din ramuri şi se calculează expre-
siile simbolice ale acestor curenţi, ı̂n funcţie de curenţii din coarde.
• Pasul 5: Se determină şi se orientează arbitrar buclele generate de coardele care nu sunt SIC, ı̂n
număr de L − N + 1 − nSIC .
• Pasul 6: Se scriu relaţiile Kirchhoff II de tipul (4.3) pentru buclele alese la pasul anterior; aceste
relaţii nu conţin tensiuni la bornele SIC.
• Pasul 7: Se rezolvă sistemul de L− N +1−nSIC ecuaţii cu L− N +1−nSIC necunoscute şi rezultă

curenţii necunoscuţi şi astfel toţi curenţii din circuit.
• Pasul 8: Se completează graful de curenţi;
• Pasul 9: Se completează graful de tensiuni. Pe laturile SRT tensiunile rezultă din relaţii con-
stitutive. Pe laturile SIC tensiunile rezultă din relaţiile Kirchhoff II, acest calcul putându-se
efectua direct pe graf.
Vom ilustra algoritmul descris anterior pentru a rezolva din nou circuitul din Fig. 4.3.

este L = 7 şi numărul de surse ideale de curent este nSIC = 2. Sistemul de rezolvat ı̂n metoda
curenţilor de coarde va fi de dimensiune L − N + 1 − nSIC = 2, mai mic decât cel de la metoda
Kirchhoff ı̂n curenţi.
• Pasul 2: Circuitul admite arbore normal, care are N − 1 = 3 ramuri. Arborele este marcat cu
roşu ı̂n Fig. 4.8. Deoarece toate rezistentele sunt pozitive, problema este bine formulată, va avea
o soluţie unică. Acest arbore va fi util ı̂n continuare ı̂n metoda curenţilor de coarde.
• Pasul 3: Alegem sensuri de referinţă arbitrare şi notăm cu simboluri curenţii din coardele SRT
şi cu valori numerice curenţii din coardele SIC În Fig. 4.8 curenţii din coarde sunt notaţi cu
roşu.
• Pasul 4: Alegem sensuri de referinţă arbitrare pentru curenţii din ramuri şi calculăm expresiile
simbolice ale acestor curenţi, ı̂n funcţie de curenţii din coarde (Fig. 4.8).
• Pasul 5: Determinăm şi orientăm arbitrar buclele generate de coardele care nu sunt SIC, ı̂n
număr de L − N + 1 − nSIC = 2. (Fig. 4.8 - buclele utile sunt marcate cu verde).
13 V
4Ω
I1
[1]
I1 + I2 + 3
1Ω
1V
3Ω 1Ω
I2 −I2 + 1
[2]
3
A
3A
2V −4 V
−I2 + 4
2Ω
−4 A
−4 A
Fig. 4.8: Notaţii utile ı̂n metoda curenţilor de coarde: arborele, curenţii ı̂n coarde, curenţii ı̂n ramuri
se calculează, buclele generate de coardele care nu sunt SIC.
• Pasul 6: Scriem relaţiile Kirchhoff II explicit pentru buclele independente alese la pasul ante-
rior;
[1] : 4I1 + 1 · (I1 + I2 + 3) = 13 + 1 (4.12)

[2] : 3I2 + 1 · (I1 + I2 + 3) − 1 · (−I2 + 1) − 2(−I2 + 4) = −2 + 1 + 4 (4.13)
Aducem sistemul de rezolvat la o formă simplă:
5I1 + I2 = 11 (4.14)
I1 + 7I2 = 9 (4.15)
• Pasul 7: Rezolvăm sistemul de L − N + 1 − nSIC = 2 ecuaţii cu tot atâtea necunoscute şi rezultă
curenţii necunoscuţi I1 = 2 A, I2 = 1 A şi astfel toţi curenţii din circuit.
• Pasul 8: Se completează graful de curenţi (Fig. 4.9);
54 4.4. Curenţi ciclici/de bucle
• Pasul 9: Se completează graful de tensiuni (Fig. 4.10). Pe laturile SRT tensiunile rezultă din
relaţii constitutive. Pe laturile SIC tensiunile rezultă din relaţiile Kirchhoff II, care pot fi rezol-
vate direct pe graf.
2A 5V
6A 5V
3A 1V
1A 0A 5V 4V
3A 6V
−4 A 10 V
Fig. 4.9: Graful de curenţi. Fig. 4.10: Graful de tensiuni.

Pc = 1 · 62 + 1 · 02 + 2 · 32 + 3 · 12 + 4 · 22 = 73 W
Pg = 13 · 2 + 1 · 6 − 4 · 0 − 2 · 1 + 3 · 1 + 4 · 10 = 73 W
4.4 Curenţi ciclici/de bucle
În literatură puteţi ı̂ntâlni terminologia de curenţi ciclici/de bucle. Curenţii ciclici sunt curenţi fictivi,
asociaţi acestor bucle orientate, intensitătile curenţilor prin laturi fiind combinaţii liniare ale acestor
curenţii ciclici. Este o schimbare de variabilă ı̂n curenţi care asigură ı̂ndeplinirea legii Kirchhoff I.
Ei sunt ı̂n strânsă legătură cu curenţii de coarde. Pentru a ı̂nţelege această afirmaţie, să ne ima-
ginăm buclele independente ı̂n graful unui circuit (de exemplu ochiurile ı̂n Fig. 4.11).
Pentru curenţii ciclici din Fig. 4.11, curenţii din laturi sunt I4 = −I10 + I20 , I6 = −I10 − I30 , I2 = I20 , etc.
După realizarea acestei schimbări de variabilă, singurele relaţii rămase de scris sunt cele Kirchhoff
II explicite, ı̂n care curenţii sunt substituiţi cu expresiile lor ı̂n funcţie de curenţii ciclici. O aplicare
neinteligentă a acestei schimbări de variabilă, de exemplu cea ı̂n care printr-o SIC ar trece doi curenţi
ciclici, ar conduce la un sistem de ecuaţii care are ca necunoscute curenţii ciclici şi tensiunile la bornele
SIC, un număr de L − N + 1 + nSIC ecuaţii.
Aplicarea inteligentă a metodei curenţilor ciclici presupune alegerea buclelor astfel ı̂ncât printr-o
latură cu SIC să treacă exact un singur curent ciclic. Acest mod de alegere a buclelor face ca numărul
de curenţi ciclici necunoscuţi să scadă cu numărul de SIC. Ecuaţiile Kirchhoff II scrise pe aceste bucle
vor fi ı̂n număr de L − N + 1 − nSIC , suficient pentru a calcula curenţii ciclici necunoscuţi.
I2
I02 I5
I4
I1 I3
I01 I03
I6
Fig. 4.11: Curenţii ciclici/de buclă sunt asociaţi unor bucle independente.
Cel mai inteligent mod de a alege buclele astfel ı̂ncât printr-o SIC să treacă exact un curent ciclic
este cu ajutorul unui arbore normal. Dacă buclele alese ı̂n metoda curenţilor ciclici sunt generate
cu ajutorul unui arbore care nu conţine SIC, atunci curenţii ciclici sunt chiar curenţii de coarde din
paragraful anterior.
În concluzie, metoda curenţilor ciclici/de buclă, aplicată ı̂n mod inteligent, este exact metoda
curenţilor de coarde. Sau şi mai simplu, ı̂ntr-o aplicare inteligentă, curenţii ciclici/de buclă sunt curenţi
de coarde.
4.5 Reţeta de asamblare
În literatură se practică şi furnizarea unei reţete de asamblare a ecuaţiilor metodei curenţilor de coard-
e/ciclici/de buclă. Deşi nu este greu de memorat, nu o promovăm pentru lucrul la seminar, pentru ca
ea ascunde legătura dată de teoria grafurilor.
O astfel de reţetă ar putea fi utilă celor care doresc să scrie un program care să implementeze
această metodă. Puteţi intui această reţetă dacă scrieţi ecuaţiile metodei curenţilor de coarde pe o
problemă doar cu SRT, ı̂n care să nu lucraţi cu valori numerice. Semnificaţia termenilor sistemului
asamblat se poate demonstra ı̂n mod riguros, dacă se lucrează cu formele matriceale ale Teoremelor
Kirchhoff.
Exerciţiul 4.2 Alegeţi o problemă cu 3 bucle, cu toate laturile de tip SRT şi scrieţi simbolic,
ecuaţiile metodei curenţilor de coarde. Observaţi structura matricei coeficienţilor şi vectorul
termenilor liberi.
Reţeta de asamblare a sistemului de ecuaţii se bazează pe asamblarea directă a unui sistem de

L − N + 1 ecuaţii cu tot atâtea necunoscute
R0 I0 = E0 , (4.16)
unde I0 este vectorul curenţilor ciclici, R0 este matricea rezistenţelor ciclice, iar E0 este vectorul t.e.m.
ciclice. Este esenţial ca buclele să fie alese inteligent, adică o SIC să fie străbătută de exact un curent
ciclic. Relaţiile (4.16) se scriu doar pentru buclele care nu conţin SIC şi se asamblează astfel:
• Termenii diagonali ai matricei R0kk - reprezintă suma rezistenţelor din bucla k;

56 4.5. Reţeta de asamblare
• Termenii nediagonali ai matricei R0k j = R0jk (ı̂n problemele fără surse comandate) - reprezintă
suma algebrică a rezistenţelor parcurse ı̂n comun de bucla k şi bucla j, unde semnul este plus
dacă cele două bucle parcurg rezistenţa comună ı̂n acelaşi sens şi minus ı̂n caz contrar;
• Termenii liberi Ek0 reprezintă suma algebrică a t.e.m. din bucla k, este exact termenul liber din
relaţia Kirchhoff II scrisă ı̂n forma ei particulară (4.3).
Ecuaţiile pentru buclele care conţin SIC se ı̂nlocuiesc cu valorile curenţilor ciclici, care sunt cunoscute
pentru că un astfel de curent ciclic străbate exact o SIC. În acest fel, sistemul de rezolvat are de fapt
dimensiunea L − N + 1 − nSIC .
Ca exemplu, să reluăm problema pe care am rezolvat-o cu metoda curenţilor de coarde. Este important
să marcăm toate buclele acum, nu numai cele care corespund laturilor SRT. Vom ı̂ncepe numerotarea
cu buclele generate de coarde SRT şi apoi vom numerota buclele care corespund coardelor SIC.
Conform reţetei, trebuie să scriem un sistem de o = L − N + 1 = 4 ecuaţii, dar pentru buclele
determinate de coarde SIC vom scrie direct valorile curenţilor ciclici. Constatăm că două din cele
patru ecuaţii pot fi şi vor fi eliminate din sistem. Ele corespund curenţilor cicilici care trec prin SIC.
R011 I10 + R012 I20 + R013 I30 + R014 I40 = E10 (4.17)
R021 I10 + R022 I20 + R023 I30 + R024 I40 = E20 (4.18)
I30 = 3 (4.19)
I40 = 4 (4.20)
Valorile rezistenţelor ciclice sunt
R011 = 4 + 1 = 5 (4.21)
R022 = 3+1+1+2 = 7 (4.22)
R012 = R021 =1 (4.23)
R013 =1 (4.24)
R014 =0 (4.25)
R023 = 1+1 = 2 (4.26)
R024 = −2 − 1 = −3 (4.27)
şi valorile t.e.m. ciclice sunt
E10 = 13 + 1 = 14 (4.28)
E20 = −2 + 1 + 4 = 3 (4.29)
Substituind valorile cunoscute, rămâne de rezolvat următorul sistem de 2 ecuaţii cu 2 necunoscute
5I10 + I20 = 11 (4.30)

I10 + 7I20 =9 (4.31)
sistem care este identic cu cel dat de relaţiile (4.14) şi (4.15).
13 V
4Ω
I1
I01
1Ω
1V
3Ω 1Ω
I03
I2
I02
3
A
3A
2V −4 V
2Ω
I04
−4 A
−4 A
Fig. 4.12: Notaţii utile ı̂n metoda curenţilor ciclici - varianta directă, de tip ”reţetă”. Este necesară
marcarea tuturor buclelor.
Exerciţiul 4.3 Rezolvaţi cele 5 probleme pe care le-aţi inventat pe parcursul seminariilor ante-
rioare cu metoda curenţilor de coarde. Estimaţi care este dimensiunea sistemului de rezolvat ı̂n
cazul folosirii metodei Kirchhoff ı̂n curenţi.
Să se rezolve problemele următoare folosind metoda curenţilor de coarde. Estimaţi care este
dimensiunea sistemului de rezolvat ı̂n cazul folosirii metodei Kirchhoff ı̂n curenţi.
1Ω
9V −5 A
1Ω 2Ω 3Ω 13 V
2Ω
4Ω 6V
3Ω 10 V
3V 3V
Problema 4.1 −5 A
Răspuns: Problema este prost formulată.
1Ω
9V −5 A
1Ω 2Ω 3Ω 13 V
2A
2A 4Ω
10 V
3A 3V
3Ω
Problema 4.2 4A
27 V
1Ω
1A 2Ω −3 A 13 V
2Ω
4Ω 6V
3Ω −8 A
3V 3V
3Ω
Problema 4.3 4A
27 V
9V
1Ω 2Ω 3Ω −2 A
2Ω
4Ω 6V
3A 10 V −4 A
3V
Problema 4.4 3Ω
27 V
9V
1Ω 2Ω 3Ω −2 A
2Ω
4Ω 6V
3A 10 V −4 A
3V
Problema 4.5 3Ω 3Ω

5. Metoda tensiunilor ramurilor. Metoda nodală
5.2 Metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni 62
5.3 Metoda tensiunilor ramurilor 67
5.4 Metoda potenţialelor nodurilor (metoda nodală) 70
5.5 Reţeta de asamblare a ecuaţiilor metodei nodale 74
5.6 Metoda nodală modificată (MNA) 76
5.8 Concluzii referitoare la metodele sistematice 82
5.9 Studiu individual. Referinţe 83

1. independenţa relaţiilor Kirchhoff (Teoremele Kirchhoff);
2. forma particulară a relaţiei Kirchhoff I;
3. metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni;
4. metoda tensiunilor ramurilor;
5. metoda potenţialelor nodurilor;
6. metoda nodală modificată.
Mesajul principal al acestui seminar este acela că există metode sistematice de rezolvare a
circuitelor electrice, ce permit determinarea tuturor curenţilor şi tuturor tensiunilor din circuit.
Efortul de calcul se poate simplifica dacă se aleg ca necunoscute un număr minimal de tensiuni
sau potenţiale, egal cu numărul de ramuri din circuit (N − 1) minus numărul de surse ideale
de tensiune (nSIT ). Sistemul de rezolvat este asamblat din ecuaţii Kirchhoff I scrise pe secţiuni
generate de ramuri care nu sunt SIT şi are dimensiunea N − 1 − nSIT . Dacă SIT-urile din circuit
formează un subgraf conex, atunci sistemul de rezolvat poate fi asamblat din ecuaţii Kirchhoff I
scrise pentru noduri care nu aparţin subgrafului conex al SIT şi are tot dimensiunea N −1−nSIT .
Deşi nu generează cel mai mic sistem de ecuaţii posibil, o variantă a metodei potenţialelor
nodurilor, numită ”metoda nodală modificată” (MNA1 ) este implementată de toate simulatoarele
de circuit deoarece are flexibilitate maximă ı̂n reprezentarea elementelor, şi de aceea este impor-
tant ca ideea ei să fie ı̂nţeleasă. Necunoscutele MNA sunt potenţialele nodurilor şi curenţii prin
SIT, numărul de necunoscute fiind N − 1 + nSIT .
5.1 Teoremele lui Kirchhoff

Legile lui Kirchhoff, enunţate ı̂n paragraful 1.2, se referă la orice nod/secţiune (legea Kirchhoff I)
şi, respectiv. la orice buclă din circuit (legea Kirchhoff II). Teoremele lui Kirchhoff se referă la
independenţa acestor relaţii. Să notăm cu N numărul de noduri din circuit şi cu L numărul de la-
turi.
Teorema 5.1 (Teorema Kirchhoff pentru curenţi) N − 1 relaţii Kirchhoff pentru curenţi sunt
independente, oricare ar fi nodurile (secţiunile independente) pe care se aplică.
1 din limba engleză modified nodal analysis
61
62 5.2. Metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni
Teorema 5.2 (Teorema Kirchhoff pentru tensiuni) Pentru orice circuit L − N + 1 relaţii Kirch-
hoff pentru tensiuni sunt independente. exista
Metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni este duală metodei Kirchhoff ı̂n curenţi, iar metoda tensiunilor ra-
murilor este duală metodei curenţilor de coarde, prezentate ı̂n seminarul anterior. Raţionamentele
”nodale” din metoda potenţialelor nodurilor şi metoda nodală modificată sunt frecvent folosite ı̂n
analiza circuitelor.
5.2 Metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni

Vom rezolva aceeaşi problemă formulată general ı̂n paragraful 3.5, pe care o vom presupune bine
formulată. În metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni, necunoscutele principale sunt tensiuni la bornele laturilor.
Laturi standard. Necunoscutele metodei.

Să presupunem că circuitul este alcătuit din laturi de tip sursă reală de curent (SRC) şi sursă ideală de
tensiune (SIT) (Fig. 5.1).
Gk Ek
Jk
Fig. 5.1: Laturi standard ı̂n metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni sau ı̂n metoda tensiunilor ramurilor: sursă
reală de curent (SRC) şi sursă ideală de tensiune (SIT).
În particular, o latură de tip SRC poate fi un rezistor ideal sau o sursă ideală de curent (SIC),
considerarea acestor laturi standard nediminuând generalitatea metodei. O latură SRC va introduce ca
necunoscută tensiunea la bornele ei, iar o latură SIT va introduce ca necunoscută intensitatea curentu-
lui prin ea.
O latură de tip SRC care are conductanţa nenulă este echivalentă cu o latură de tip SRT care are
rezistenţa nenulă. Latura de tip SRC are avantajul că, ı̂n particular devine SIC (dacă conductanţa ei
este nulă), caz care nu poate fi obţinut prin particularizarea unei SRT. Dacă dorim să evităm folosirea
laturilor SRC (care sunt elemente compuse din două laturi ı̂n paralel), atunci trebuie să considerăm ı̂n
locul lor laturi SRT cu rezistenţă nenulă şi laturi SIC, deci ı̂n total, ı̂mpreună cu laturile SIT, trei feluri
de laturi standard. De fapt, laturile de tip SRC (echivalente cu laturi SRT cu rezistenţă nenulă şi laturi
SIC) reprezintă laturi controlate ı̂n tensiune, pe când laturile SIC reprezintă laturi controlate ı̂n curent.
Separarea ı̂n cele două feluri de laturi standard are deci, ca esenţă, separarea după tipul de control2 .
În metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni sistemul asamblat are următoarele L necunoscute: L−nSIT tensiuni
la bornele laturilor SRC; nSIT intensităţi de curenţi prin laturile SIT.
Forma particulară a legii Kirchhoff I - laturi SRC şi SIT

Să considerăm un nod n oarecare ı̂ntr-un circuit care are laturile standard descrise mai sus şi să pre-
supunem sensurile de referinţă ale tensiunilor şi curenţilor ca ı̂n Fig. 5.2.
2 La metoda Kirchhoff ı̂n curenţi si derivatele ei - coarde, ciclici - laturile standard sunt cele controlate ı̂n curenţi - SRT
şi cele controlate ı̂n tensiuni - SIC.
Seminar 5. Metoda tensiunilor ramurilor. Metoda nodală 63
Gk Ek
Ik
(n) Jk (n)
Uk
Fig. 5.2: Sensuri de referinţă alese prin laturile standard, utile pentru a deduce forma particulară a
Teoremei Kirchhoff I. Tensiunea Uk este alesă ı̂n sens contrar cu Jk , dar curentul Ik este arbitrar, nu
este corelat cu sensul lui Ek .
Conform legii Kirchhoff I:

X A X A
Ik + Ik = 0, (5.1)
k∈(n)∩ISRC k∈(n)∩ISIT
unde (n) ∩ ISRC reprezintă laturile SRC care concură la nodul n, iar (n) ∩ ISIT reprezintă laturile SIT
care concură la nodul n. Înlocuind expresia curentului prin SRC care concură la nod rezultă
X A X A
(Gk Uk − Jk ) + Ik = 0, (5.2)
k∈(n)∩ISRC k∈(n)∩ISIT
de unde se obţine forma particulară a relaţiei Kirchhoff I.
Teorema 5.3 (Kirchhoff I - forma particulară)

X A X A X A
Gk Uk + Ik = Jk . (5.3)
k∈(n)∩ISRC k∈(n)∩ISIT k∈(n)∩ISRC
Relaţia (5.3) arată ca suma algebrică a intensităţilor curenţilor din rezistoarele care concură la
un nod plus suma algebrică a intensităţilor curenţilor prin laturile SIT care concură la nod este
egală cu suma algebrică a curenţilor electromotori care concură la nod. Convenţia de semne
este:
• curentul prin rezistor Gk Uk se ia cu plus atunci când sensul tensiunii Uk iese din nod şi
cu minus ı̂n caz contrar;
• curentul prin SIT Ik se ia cu plus atunci când iese din nod şi cu minus ı̂n caz contrar;
• curentul electromotor Jk se ia cu plus atunci când intră ı̂n nod şi cu minus ı̂n caz contrar,
motiv pentru care spunem ca Jk este conventional ”injectat ı̂n nod”.
Forma particulară a legii Kirchhoff I este duală formei particulare a legii Kirchhoff II. Pentru aplicarea acestei
teoreme se parcurg laturile care concură la un nod de trei ori: prima dată se urmăresc doar rezistoarele, apoi
doar SIT, se pune semnul egal şi apoi se parcurg SIC.
Algoritmul metodei
Sistemul de ecuaţii asamblat ı̂n metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni conţine L ecuaţii: N − 1 relaţii indepen-
dente Kirchhoff I şi L − N + 1 relaţii independente Kirchhoff II. Algoritmul metodei este următorul.
• Pasul 1: Se determină parametrii topologici: N - numărul de noduri; L - numărul de laturi; nSIT

- numărul de surse ideale de tensiune.
• Pasul 3: Se aleg sensuri de referinţă arbitrare şi se notează tensiunile la bornele laturilor SRC
şi intensităţile curenţilor prin SIT.
• Pasul 4: Se scriu N − 1 relaţii Kirchhoff I de tipul (5.3) pentru N − 1 noduri alese arbitrar;
• Pasul 5: Se aleg L − N + 1 bucle independente care se orientează arbitrar (de exemplu buclele
generate de arborele normal);
• Pasul 6: Se scriu L−N+1 relaţii Kirchhoff II pentru buclele independente alese la pasul anterior;
• Pasul 7: Se rezolvă sistemul de L ecuaţii cu L necunoscute şi rezultă tensiunile la bornele SRC
şi curenţii prin SIT.
• Pasul 8: Se completează graful de tensiuni;
• Pasul 9: Se completează graful de curenţi. Pe laturile SRC intensităţile curenţilor rezultă din
relaţii constitutive;
Metoda are un efort de calcul identic cu metoda Kirchhoff ı̂n curenţi şi deoarece există metode mai eficiente
decât ea, nu vom continua cu un exemplu ı̂n acest sens şi nici nu vom recomanda aplicarea ei. Forma particulară
(5.3) va fi ı̂nsă utilă ı̂n discuţia metodelor mai eficiente, mai ales ı̂n cazul metodei nodale modificate.
Evitarea laturilor SRC

De multe ori se preferă echivalarea unei laturi SRC cu o latură SRT, mai comodă uneori ı̂n utilizare.
Echivalenţa este posibilă doar dacă latura SRC nu are conductanţa nulă. Într-un astfel de scenariu,
este util să considerăm trei tipuri de laturi standard: SRT cu rezistenţa nenulă, SIC şi SIT (Fig. 5.3).
Ek(SRT) Ek
Rk ,0
Ik
(n) (n) (n)
Uk Jk
Fig. 5.3: Sensuri de referinţă alese prin laturile standard ı̂n care am evitat folosirea SRC. Tensiunea
Uk este alesă ı̂n sens contrar cu t.e.m. a laturii SRT, dar curentul Ik este arbitrar, nu este corelat cu
sensul lui Ek .
Conform legii Kirchhoff I:

X A X A X A
Ik + Ik + Ik = 0, (5.4)
k∈(n)∩ISRT k∈(n)∩ISIC k∈(n)∩ISIT
unde (n) ∩ ISRT reprezintă laturile SRT care concură la nodul n, iar (n) ∩ ISIC reprezintă laturile SIC
care concură la nodul n. Înlocuind expresia curentului prin SRT şi prin SIC, rezultă
(SRT)
X A Uk − Ek X A X A
+ (−Jk ) + Ik = 0, (5.5)
Rk
k∈(n)∩ISRT k∈(n)∩ISIT k∈(n)∩ISIT
de unde se obţine forma particulară a relaţiei Kirchhoff I ı̂n acest caz.

(SRT)
X A 1 X A X A X A Ek
Uk + Ik = Jk + . (5.6)
Rk Rk
k∈(n)∩ISRT k∈(n)∩ISIT k∈(n)∩ISIC k∈(n)∩ISRT
Termenii din membrul drept reprezintă ”injecţiile de curent ı̂n noduri”, adică suma algebrică a curenţilor
de scurtcircuit ai laturilor de tip SIC şi SRT (cu rezistenţe nenule).
O metodă mai simplă de a scrie forma particulară a relaţiei Kirchhoff I

Atât (5.3) cât şi (5.6) par complicat de memorat. De aceea vă sugerăm mai degrabă să abordaţi
următoarea strategie:
1. ı̂n laturile SIT - curenţii sunt necunoscuţi şi fie se vor evita ı̂n scrierea ecuaţiilor (ı̂n metoda
tensiunilor ramurilor sau potenţialelor nodurilor), fie se vor nota ca necunoscute (ı̂n MNA);
2. ı̂n laturile SIC - curenţii sunt cunoscuţi, daţi de c.e.m;
3. ı̂n laturile SRT (cu rezistenţe nenule) - curenţii se pot exprima uşor dacă se desenează (eventual
imaginar) tensiunea strict la bornele rezistorului din latură, ı̂n regula de la receptoare, apoi se
construiesc (eventual imaginar) două tensiuni ajutătoare (conform regulii de adunare a vecto-
rilor), care se exprimă uşor ı̂n funcţie de tensiunea laturii sau potenţialele nodurilor şi t.e.m din
latură; un exemplu este dat mai jos.
Exemplu 5.1 (Deducerea rapidă a curentului printr-o latură SRT, cu rezistenţă nenulă) Să
presupunem că vrem să exprimăm rapid curentul prin latura de mai jos, ı̂n care sunt date Rk ,
Ek , Uk .
Ek
Rk ,0
Ik =?
Uk
Primul pas este de a identifica căderea de tensiune pe rezistor şi a o orienta astfel ı̂ncât ea să fie
ı̂n regula de la receptoare faţă de curentul pe care dorim să ı̂l calculăm. Faptul că ı̂n figura de
mai jos am notat tensiunea cu * sugerează faptul că, ı̂n final, ne dorim să puteţi face astfel de
raţionamente fără a fi neaparat nevoie să marcaţi pe grafuri aceste tensiuni ajutătoare.
Ek
Rk Ik = R∗k
∗
Uk
Urmează apoi vizualizarea a două tensiuni ajutătoare, construite astfel ı̂ncât suma lor să reprez-
inte căderea de tensiune pe rezistor. Ele sunt notate cu ** şi *** ı̂n figura de mai jos. Analogia
cu adunarea vectorilor (regula poligonului) este foarte utilă ı̂n acest caz.
E
Rk Ik = (∗∗)+(∗∗∗) k
Rk
∗∗∗
∗∗
Uk
În final, ultimele două tensiuni ajutătoare sunt exprimate ı̂n funcţie de valorile cunoscute (ten-
siunea la borne/potenţialele nodurilor şi t.e.m):
Ek
Rk Ik = Uk +Ek
Rk
∗∗∗
∗∗
Uk
Exemplu 5.2 (Scrierea rapidă a curentului printr-o latură SRT. Alte exemple) În metodele care
urmează vom aplica acest mod de scriere al Teoremei Kirchhoff I şi de aceea este important să
vi-l ı̂nsuşiţi. În acest scop, iată alte exemple de exprimare rapidă a curentului printr-o latură
SRT. Tensiunile ajutătoare nu au mai fost desenate. Verificaţi că relaţiile sunt corecte. Pentru
aceasta vizualizaţi mental tensiunile ajutătoare şi remarcaţi ordinea ı̂n care termenii au fost
scrişi la numărătorul fracţiei.
Ek
Rk ,0
Ik =? −Ek + V2 − V1
V1 V2 ⇒ Ik =
Rk
Ek
Rk ,0
Ik =? V1 − V2 − Ek
V1 V2 ⇒ Ik =
Rk
Ek
Rk ,0
Ik =? −Uk − Ek
⇒ Ik =
Rk
Uk
5.3 Metoda tensiunilor ramurilor

La seminarul 1 aţi văzut că putem genera grafuri de tensiuni plasând valori arbitrare ı̂n ramuri şi
calculând tensiunile din coarde ı̂n funcţie de tensiunile din ramuri. Rezultatul acesta este de fapt o altă
formă a Teoremei Kirchhoff II, care se poate demonstra.
Teorema 5.4 (Altă formă a Teoremei Kirchhoff pentru tensiuni) Tensiunile din coarde se
exprimă ı̂n mod univoc ı̂n funcţie de tensiunile din ramuri.
Metoda tensiunilor ramurilor se bazează pe această formă a Teoremei Kirchhoff II. Numărul de
tensiuni necunoscute poate fi redus dacă lucrăm numai cu tensiunile din ramuri.
Să presupunem din nou că circuitul este alcătuit din laturi de tip sursă reală de curent (SRC) şi
laturi de tip sursă ideală de tensiune (SIT), aceleaşi ca la metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni (Fig. 5.1).
Alternativ, putem considera circuitul alcătuit din laturi de tip SRT cu rezistenţe nenule, laturi de tip
SIC şi laturi de tip SIT. Necunoscutele metodei sunt tensiunile ramurilor. Dar deoarece SIT sunt de
asemenea plasate ı̂n ramuri, numărul de tensiuni necunoscute este de fapt N − 1 − nSIT .
Tensiunile din coarde se exprimă simbolic, ca fiind combinaţii de tensiuni din ramuri, exact cu
procedura pe care aţi ı̂nvăţat-o la generarea grafurilor de tensiuni. Teorema Kirchhoff II este astfel
rezolvată pe graful circuitului şi ce rămâne de aplicat este Teorema Kirchhoff I. Numărul de ecuaţii
independente Kirchhoff I este ı̂nsă N −1 şi nu N −1−nSIT , deci aparent mai mare decât necesar. Pentru
a scrie exact N − 1 − nSIT ecuaţii Kirchhoff I independente din care să rezulte tensiunile necunoscute,
este necesar să alegem numai o parte din secţiunile sistemului fundamental de secţiuni, şi anume pe
cele generate de ramurile care nu sunt SIT. În acest fel numărul total de ecuaţii şi necunoscute ı̂n
metoda tensiunilor ramurilor este N − 1 − nSIT .
Algoritmul metodei
Sistemul de ecuaţii asamblat ı̂n metoda tensiunilor ramurile conţine N − 1 − nSIT ecuaţii care sunt
relaţiile Kirchhoff I particulare, scrise pe secţiunilor generate de ramurile care nu sunt SIT. Algoritmul

• Pasul 3: Se aleg sensuri de referinţă arbitrare şi se notează cu simboluri tensiunile din ramurile
SRC (SRT cu rezistenţe nenule) şi cu valori numerice tensiunile din ramurile SIT.
• Pasul 4: Se aleg sensuri de referinţă arbitrare pentru tensiunile din coarde şi se calculează
expresiile simbolice ale acestor tensiuni, ı̂n funcţie de tensiunile ramurilor.
• Pasul 5: Se determină şi se orientează arbitrar secţiunile generate de ramurile care nu sunt SIT,
ı̂n număr de N − 1 − nSIT .
68 5.3. Metoda tensiunilor ramurilor
• Pasul 6: Se scriu relaţiile Kirchhoff I de tipul (5.3) pentru secţiunile alese la pasul anterior;
aceste relaţii nu conţin intensităţi de curenţi prin SIT.
• Pasul 7: Se rezolvă sistemul de N − 1 − nSIT ecuaţii cu N − 1 − nSIT necunoscute şi rezultă

tensiunile necunoscute şi astfel toate tensiunile din circuit.
relaţii constitutive. Pe laturile SIT curenţii rezultă din relaţiile Kirchhoff I, acest calcul putându-
se efectua direct pe graf.
8V
1Ω
Ω
1
−1
A
V
4
−7 V 3Ω
Ω
2
6
V
2Ω
12 V
Fig. 5.4: Circuit de rezolvat cu metoda tensiunilor ramurilor. Sistemul de rezolvat are dimensiunea 2.
Dacă ar fi fost rezolvat cu metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni, sistemul asamblat ar fi avut dimensiunea 8.

este L = 8 şi numărul de surse ideale de curent este nSIT = 2. Sistemul de rezolvat ı̂n metoda
tensiunilor ramurilor va fi de dimensiune N − 1 − nSIT = 2, mai mic decât cel de la metoda
Kirchhoff ı̂n tensiuni.
• Pasul 2: Circuitul admite arbore normal, care are N − 1 = 4 ramuri. Arborele este marcat cu
roşu ı̂n Fig. 5.5. Deoarece toate rezistentele sunt pozitive, problema este bine formulată, va avea
o soluţie unică. Acest arbore va fi util ı̂n continuare ı̂n metoda tensiunilor ramurilor.
U2 − U1 − 7
8V
1Ω {2}
Ω
1
−1
A
V
U2 − 6
4
−U1 − 1
−7 V 7V 3Ω U2
6V
Ω
2
6
6 − U1
V
2Ω
12 V
{1}
U1
Fig. 5.5: Notaţii utile ı̂n metoda tensiunilor ramurilor: arborele, tensiunile ramurilor, tensiunile din
coarde se calculează, secţiunile generate de ramurile care nu sunt SIT.
• Pasul 3: Alegem sensuri de referinţă arbitrare şi notăm cu simboluri tensiunile din ramurile
SRC (SRT cu rezistenţe nenule) şi cu valori numerice tensiunile din ramurile SIT. În Fig. 5.5
tensiunile necunoscute din ramuri sunt scrise cu roşu, iar valorile tensiunilor cunoscute din
ramuri sunt notate direct pe figură.
• Pasul 4: Alegem sensuri de referinţă arbitrare pentru tensiunile din coardeşi calculăm expresiile
simbolice ale acestor tensiuni, ı̂n funcţie de tensiunile din ramuri (Fig. 5.5).
• Pasul 5: Determinăm şi orientăm arbitrar secţiunile generate de ramurile care nu sunt SIT, ı̂n
număr de N − 1 − nSIT = 2. (Fig. 5.5 - secţiunile 1 şi 2).
• Pasul 6: Alegem sensuri de referinţă arbitrare pentru curenţi şi scriem relaţiile Kirchhoff I
particulare pentru secţiunile independente alese la pasul anterior; metoda de scriere adoptată
70 5.4. Metoda potenţialelor nodurilor (metoda nodală)
este cea ”rapidă”, explicată la paragraful anterior.

U1 + 12 6 − U1 −8 + U2 − U1 − 7
− −1− = 0
2 2 1
U2 U2 − 6 − 4 −8 + U2 − U1 − 7
+ + = 0
3 1 1
2U1 − U2 = −17 (5.7)

−U1 + 7
3 U2 = 25 (5.8)
• Pasul 7: Rezolvăm sistemul de N − 1 − nSIT = 2 ecuaţii cu tot atâtea necunoscute şi rezultă
tensiunile necunoscute U1 = −4 V, U2 = 9 V şi astfel toate tensiunile din circuit.
• Pasul 8: Se completează graful de tensiuni (Fig. 5.6);
• Pasul 9: Se completează graful de curenti (Fig. 5.7). Pe laturile SRC (SRT cu rezistenţe nenule)
curenţii rezultă din relaţii constitutive. Pe laturile SIT curenţii rezultă din relaţiile Kirchhoff I,
care pot fi rezolvate direct pe graf.
6V 2A
3V 3V −1 A
1A
7V 9V 1A −3 A
10 V 6V
5A 7A
−4 V 4A
Fig. 5.6: Graful de tensiuni. Fig. 5.7: Graful de curenţi.
Pc = 1 · 22 + 1 · 12 + 2 · 52 + 2 · 42 + 3 · 32 = 114 W
Pg = −(−7) · 1 + 12 · 4 + 8 · 2 + 6 · 7 − (−4) · (−1) + (−1) · 3 = 114 W
5.4 Metoda potenţialelor nodurilor (metoda nodală)

În metoda tensiunilor ramurilor, ideea este de a rezolva legea Kirchhoff II pe graf, prin notaţii ale vari-
abilelor independente şi a scrie doar numărul strict necesar de ecuaţii Kirchhoff I pentru a determina
aceste variabile independente.
O altă metoda de a avea satisfăcută legea Kirchhoff II este de a lucra cu potenţialele nodurilor.
Schimbarea de variabile de la tensiuni ı̂n ramuri la potenţiale ale nodurilor asigură realizarea legii
Kirchhoff II şi aceasta constituie de fapt o altă formă a Teoremei Kirchhoff II, care se poate demonstra.
Teorema 5.5 (Altă formă a Teoremei Kirchhoff pentru tensiuni) Dacă tensiunile se exprimă
ca diferenţe de potenţiale (potenţialul iniţial minus potenţialul final), atunci legea Kirchhoff II
este identic satisfăcută pentru orice buclă.
Metoda potenţialelor nodurilor se bazează pe această formă a Teoremei Kirchhoff II. Numărul
de potenţiale necunoscute este N − 1, pentru că unul din noduri trebuie ales nod de referinţă. Să
presupunem că numerotarea este făcută astfel ı̂ncât VN = 0.
În metoda tensiunilor ramurilor numărul de necunoscute scădea cu numărul de surse ideale de
tensiune, care impuneau valori cunoscute unor tensiuni ı̂n ramuri. Pentru a se realiza o situaţie similară
şi ı̂n cazul ı̂n care lucrăm ı̂n potenţiale, trebuie să avem ı̂ndeplinite două condiţii:
• SIT să formeze un subgraf conex;
• Potenţialul de referinţă să fie ales unul din nodurile subgrafului conex al SIT.
Acest paragraf presupune aceste două condiţii ı̂ndeplinite. În această situaţie, toate nodurile sub-
grafului conex al SIT vor avea potenţiale cunoscute, deoarece pentru oricare nod al acestui subgraf
există o cale către nodul de referinţă, alcătuită numai din SIT. În consecinţă, numărul de necunoscute
va scădea şi aici, şi va fi N − 1 − nSIT , exact ca la metoda tensiunilor ramurilor.
Numărul de ecuaţii independente Kirchhoff I este ı̂nsă N − 1 şi nu N − 1 − nSIT , deci aparent mai
mare decât necesar. Pentru a scrie exact N − 1 − nSIT ecuaţii Kirchhoff I independente din care să
rezulte tensiunile necunoscute, este necesar să alegem numai o parte din nodurile circuitului, şi anume
pe cele care nu aparţin subgrafului conex al SIT. În acest fel numărul total de ecuaţii şi necunoscute ı̂n
metoda potenţialelor nodurilor este N − 1 − nSIT .
Algoritmul metodei
Sistemul de ecuaţii asamblat ı̂n metoda potenţialelor nodurilor conţine N − 1 − nSIT ecuaţii care sunt
relaţiile Kirchhoff I particulare, scrise pe nodurile care nu aparţin subgrafului conex al SIT. Algoritmul

• Pasul 3: Se verifică dacă SIT formează un subgraf conex şi se continuă cu pasul 4.
Dacă nu este ı̂ndeplinită această condiţie există următoarele alternative:
– se aplică metoda tensiunilor ramurilor - care va genera un sistem de ecuaţii de dimensiune

N − 1 − nSIT ;
– se aplică metoda nodală modificată, explicată ı̂n paragraful următor, care va genera un
sistem de ecuaţii de dimensiune N − 1 + nSIT
72 5.4. Metoda potenţialelor nodurilor (metoda nodală)
– se construieşte o problemă echivalentă (de exemplu folosind Teorema Vaschy se elimină o

parte din SIT din circuit) cu problema iniţiala din punct de vedere al curenţilor, ı̂n care SIT
formează un subgraf conex, se rezolvă problema modificată, apoi se revine la problema
iniţială pentru calculul tensiunilor.
• Pasul 4: Se alege un nod de referinţă unul din nodurile subgrafului conex al SIT.
• Pasul 5: Se aleg orientări arbitrare pentru curenţii din laturile care concură la nodurile care nu
aparţin subgrafului conex al SIT şi se exprimă aceşti curenţi ı̂n funcţie de potenţialele nodurilor.
• Pasul 6: Se scriu relaţiile Kirchhoff I de tipul (5.3) pentru nodurile care nu aparţin subgrafului
conex al SIT; aceste relaţii nu conţin intensităţi de curenţi prin SIT.
• Pasul 7: Se rezolvă sistemul de N − 1 − nSIT ecuaţii cu N − 1 − nSIT necunoscute şi rezultă
potenţialele necunoscute şi astfel toate tensiunile din circuit.
relaţii constitutive. Pe laturile SIT curenţii rezultă din relaţiile Kirchhoff I, acest calcul putându-
se efectua direct pe graf.
8V
1Ω
Ω
1
2Ω
V
4
1
A
3Ω
Ω
2
9V
6
V
−4 V
Fig. 5.8: Circuit de rezolvat cu metoda potenţialelor nodurilor. Sistemul de rezolvat are dimensiunea
2. Dacă ar fi fost rezolvat cu metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni, sistemul ar fi avut dimensiunea 8.
• Pasul 1: Determinăm parametrii topologici: N = 5 noduri; L = 8 laturi; nSIT = 2 surse ideale de

tensiune.
• Pasul 2: Circuitul admite arbore normal, care are N − 1 = 4 ramuri. Deoarece toate rezistentele
sunt pozitive, problema este bine formulată, va avea o soluţie unică.
• Pasul 3: SIT formează un subgraf conex. În Fig. 5.9 este marcat cu roşu subgraful conex al
SIT.
8V
V1 V2
1Ω
Ω
1
2Ω
V
4
1
A
V3 = 6 V 3Ω
Ω
2
9V
6
−4 V V
V4 = −4 V
Fig. 5.9: Notaţii ı̂n metoda potenţialelor nodurilor: necunoscutele sunt potenţialele nodurilor care nu
aparţin grafului conex al SIT. Ecuaţiile care se scriu sunt Kirchhoff I pentru aceste noduri.
• Pasul 4: Alegem nodul de referinţă unul din nodurile subgrafului conex al SIT, de exemplu
nodul comun al celor două SIT.
• Pasul 5: Algeme orientări arbitrare pentru curenţii din laturile care concură la nodurile care nu
aparţin subgrafului conex al SIT;
• Pasul 6: Scriem relaţiile Kirchhoff I pentru nodurile care nu aparţin subgrafului conex al SIT;
aceste relaţii nu conţin intensităţi de curenţi prin SIT; metoda de scriere adoptată este cea
”rapidă”, explicată la paragraful anterior.
9 + (−4) − V1 −8 + V2 − V1
− −1− = 0
2 1
V2 − 0 V2 − 6 − 4 −8 + V2 − V1
+ + = 0
3 1 1
2 V1 − V2 = − 2
3 9
(5.9)
−V1 + 37 V2 = 18 (5.10)
• Pasul 7: Rezolvăm sistemul de N − 1 − nSIT = 2 ecuaţii cu tot atâtea necunoscute şi rezultă
potenţialele necunoscute V1 = 3 V, V2 = 9 V;
74 5.5. Reţeta de asamblare a ecuaţiilor metodei nodale
• Pasul 8: Se completează graful de tensiuni (Fig. 5.10);

• Pasul 9: Se completează graful de curenti (Fig. 5.11). Pe laturile SRC (SRT cu rezistenţe
nenule) curenţii rezultă din relaţii constitutive. Pe laturile SIT curenţii rezultă din relaţiile Kirch-
hoff I, care pot fi rezolvate direct pe graf.
6V 2A
3V 3V −1 A
1A
7V 9V 1A −3 A
10 V 6V
5A 7A
−4 V 4A
Fig. 5.10: Graful de tensiuni. Fig. 5.11: Graful de curenţi.
• Pasul 10: Se verifică bilanţul de puteri

Pc = 2 · 12 + 1 · 22 + 1 · 12 + 2 · 52 + 2 · 42 + 3 · 32 = 116 W
Pg = −(−9) · 1 + 12 · 4 + 8 · 2 + 6 · 7 − (−4) · (−1) + (−1) · 3 = 116 W
5.5 Reţeta de asamblare a ecuaţiilor metodei nodale
În literatură se practică şi furnizarea unei reţete de asamblare a ecuaţiilor metodei potenţialelor nodurilor.
Reamintim că se presupune că SIT formează un subgraf conex, iar nodul de referinţă este unul din
nodurile acestui subgraf.
O astfel de reţetă ar putea fi utilă celor care doresc să scrie un program care să implementeze
această metodă. Puteţi intui această reţetă dacă scrieţi ecuaţiile metodei potenţialelor nodurilor pe o
problemă doar cu SRT cu rezistenţe nenule, ı̂n care să nu lucraţi cu valori numerice. Semnificaţia
termenilor sistemului asamblat se poate demonstra ı̂n mod riguros, dacă se lucrează cu formele ma-
triceale ale Teoremelor Kirchhoff.
Exerciţiul 5.1 Alegeţi o problemă cu 4 noduri, cu toate laturile de tip SRT cu rezistenţe
nenule şi scrieţi simbolic, ecuaţiile metodei potenţialelor nodurilor. Observaţi structura ma-
tricei coeficienţilor şi vectorul termenilor liberi.
Reţeta de asamblare a sistemului de ecuaţii se bazează pe asamblarea directă a unui sistem de N −1

ecuaţii cu tot atâtea necunoscute
G0 V0 = J0 , (5.11)
unde V0 este vectorul potenţialelor, G0 este matricea conductanţelor nodale, iar J0 este un vector
injecţiilor de curent ı̂n noduri. Relaţiile (5.11) se scriu doar pentru nodurile k care nu aparţin subgra-
fului conex al SIT şi se asamblează astfel:
• Termenii diagonali ai matricei G0kk - reprezintă suma conductanţelor laturilor care concură la
nodul k;
• Termenii nediagonali ai matricei G0k j = G0jk (ı̂n problemele fără surse comandate) - reprezintă
suma conductanţelor laturilor care unesc direct nodul k cu nodul j, luată cu semnul minus;
• Termenii liberi Jk0 reprezintă suma algebrică a curenţilor electromotori care concură la nodul k.
Dacă laturile sunt reprezentate ı̂n forma SRT (cu rezistenţa nenulă), aceşti curenţi electromotori
reprezintă curenţi de scurtcircuit ai laturilor, şi au expresia Ek /Rk sau Jk . Semnul se ia cu plus
atunci când curentul electromotor Jk sau tensiunea Ek intră ı̂n nod şi cu minus ı̂n caz contrar.
De fapt, fiecare din aceste ecuaţii reprezintă o relaţie Kirchhoff I pentru curenţi ı̂ntr-un circuit ı̂n
care ne inchipuim că toate SRT au fost echivalate cu SRC. De exemplu, ecuatia n spune că suma
curenţilor care părăsesc nodul n prin laturile n-k, de valori Gnk (Vn − Vk ) este egală cu suma curenţilor
electromotori Jk , injectaţi ı̂n nodul n de SRC.
Ecuaţiile pentru nodurile care aparţin subgrafului conex al SIT se ı̂nlocuiesc cu valorile potenţialelor,
care sunt cunoscute pentru că există o cale către referinţă, formată numai din SIT. În acest fel, sistemul
de rezolvat are de fapt dimensiunea N − 1 − nSIT .
Ca exemplu, să reluăm problema din Fig. 5.12 pe care am rezolvat-o anterior.
8V
V1 V2
1Ω
Ω
1
2Ω
V
4
1
A
V3 = 6 V 3Ω
Ω
2
9V
6
V
−4 V
V4 = −4 V
Fig. 5.12: Notaţii utile ı̂n metoda potenţialelor nodurilor - varianta directă, de tip ”reţetă”. Este nece-
sară numerotarea tuturor nodurilor.
Conform reţetei, trebuie să scriem un sistem de N − 1 = 4 ecuaţii, dar pentru nodurile care aparţin
subgrafului conex al SIT valorile potenţialelor. Constatăm că două din cele patru ecuaţii pot fi şi vor
fi eliminate din sistem. Ele corespund nodurilor de potenţiale cunoscute. Dar, ATENTIE! aceasta
eliminare nu reduce numarul de termeni din celelalte ecuatii. Termenii corespunzători potenţialelor
cunoscute vor trece ı̂n membrul drept.
76 5.6. Metoda nodală modificată (MNA)
G011 V1 + G012 V2 + G013 V3 + G014 V4 = J10 (5.12)

G021 V1 + G022 V2 + G023 V3 + G024 V4 = J20 (5.13)
V3 = 6 (5.14)
V4 = −4 (5.15)
Valorile conductanteor nodale sunt

1 1 3
G011 = + = (5.16)
2 1 2
1 1 1 7
G022 = + + = (5.17)
1 1 3 3
1
G012 = G021 = − (5.18)
1
G013 = 0 (5.19)
1
G014 = − (5.20)
2
1
G023 = − (5.21)
1
G024 = 0 (5.22)
şi valorile injecţiilor de curent sunt

9 8 5
J10 = + + 1 − = − (5.23)
2 1 2
8 4
J20 = + + 0 = 12. (5.24)
1 1
Substituind valorile cunoscute, rămâne de rezolvat următorul sistem de 2 ecuaţii cu 2 necunoscute
2 V1 − V2 = − 2
3 9
(5.25)
−V1 + 73 V2 = 18 (5.26)
sistem care este identic cu cel dat de relaţiile (5.9) şi (5.10). Constatam că, termenii diagonali ai
matricei sistemului sunt pozitivi, iar cei nediagonali sunt simetrici şi negativi. Se obţine din nou
soluţia din Fig. 5.10 şi Fig. 5.11.
Se poate demonstra că, ı̂n cazul circuitelor cu rezistenţe pozitive şi fără surse comandate, termenii diagonali
ai matricei conductanţelor nodale sunt pozitivi, iar termenii nediagonali sunt negativi şi simetrici. Mai mult,
pentru un astfel de circuit matricea conductanţelor nodale este pozitiv definită, aspect care constituie un avantaj
ı̂n alegerea unor metode eficiente de rezolvare numerică.
5.6 Metoda nodală modificată (MNA)
În cazul ı̂n care SIT nu formează un subgraf conex, putem continua să lucrăm cu potenţialele nodurilor
ca necunoscute, dacă adăugăm ca necunoscute suplimentare curenţii prin SIT. Această metodă este
importantă deoarece ea este metoda implementată de majoritatea simulatoarele de circuit, putând fi
uşor genralizată pentru cazul circuitelor cu surse de orice fel, independente sau comandate.
Lucrând ı̂n potenţiale, singurele ecuaţii care trebuie scrise sunt ecuaţiile Kirchhoff I, pentru toate
nodurile din circuit. La ele se adaugă restricţiile pentru potenţiale, impuse de laturile SIT. Metoda
asamblează şi rezolvă un sistem de N − 1 + nS IT ecuaţii cu tot atâtea necunoscute.
Algoritmul metodei urmează următorii paşi:

• Pasul 4: Se alege un nod de referinţă şi se notează (numerotează) celelalte noduri.
• Pasul 5: Se aleg orientări arbitrare pentru curenţii din laturi. Curenţii din laturile SIT vor fi
necunoscute ale problemei.
• Pasul 6: Se scriu relaţiile Kirchhoff I de tipul (5.3) pentru N − 1 noduri; ı̂n aceste ecuaţii pot
apare şi intensităţi de curenţi prin SIT.
• Pasul 7: Se adaugă sistemului nSIT ecuaţii care corespund restricţiilor impuse de SIT.
• Pasul 8: Se rezolvă sistemul de N − 1 + nSIT ecuaţii cu N − 1 + nSIT necunoscute şi rezultă

potenţialele tuturor nodurilor şi curenţii prin SIT.
relaţii constitutive. Pe laturile SIT curenţii au fost obţinuţi din rezolvarea sistemului.
Ca exemplu, să reluăm problema din Fig. 5.13 pe care am rezolvat-o anterior. Necunoscutele
problemei sunt cele 4 potenţiale V1 , . . . , V4 şi doi curenţin prin SIT: I5 şi I6 . Sistemul asamblat conţine
4 relaţii Kirchhoff I şi două restricţii impuse de SIT. Pentru scrierea relaţiilor Kirchhoff I, folosim din
nou, metoda de scriere ”rapidă”:
9 + V4 − V1 −8 + V2 − V1
− −1− = 0
2 1
V2 − 0 V2 − V3 − 4 −8 + V2 − V1
+ + = 0
3 1 1
V3 − V4 V2 − V3 − 4
+ I5 − +1 = 0
2 1
V3 − V4 9 + V4 − V1
I6 − + = 0
2 2
V3 − 0 = 6
V4 − 0 = −4
78 5.6. Metoda nodală modificată (MNA)
8V
V1 1Ω V2
Ω
1
2Ω
V
4
1
A
V3 3Ω
Ω
2
9V
I5
6
V
−4 V
I6
V4
Fig. 5.13: Notaţii utile ı̂n metoda nodală modificată. Necunoscutele sunt toate potenţialele şi curenţii
prin SIT.
Un astfel de sistem ı̂l vom rezolva cu un instrument software şi atunci este necesară asamblarea ma-
tricei sistemului şi a vectorului termenilor liberi.
 2 + 1 0 0   V1   92 + 1 − 81 
 1
− 12
   
−1 0
 −1 13 + 1 + 1 −1 0 0   V2   18 + 41 
  
0
 
2 +1
1
− 12 1 0   V3   −1 − 14 
  
 0 −1
 
 = (5.27)
2 + 2 0 1   4  
 − 1 0 − 21 1 1  
 V   − 92

2 

+6

 0 0 1 0 0 0   I5  
  
   
I6 −4

0 0 0 1 0 0
Constatăm că algoritmul de asamblare automată a matricei sistemului este unul foarte simplu.
Fiecare rezistor conectat ı̂ntre nodurile n şi k contribuie cu patru elemente la matrice, adaugă un fel de
”ştampilă” de tipul
1/R −1/R
−1/R 1/R
ı̂n liniile n, k şi coloanele n, k. Sursele contribuie cu
−J
J
sau
−E/R
E/R
ı̂n liniile n (nodul iniţial, de la care pleaca sursa), şi respectiv k (nodul la care ajunge sursa) din
termenul liber. Acestea sunt contrubutiile din metoda nodală. La metoda nodală modificată, fiecare
SIT, orientată de la n la k şi parcursă de curentul Im contribuie cu
+1 −1
ı̂n linia m şi ı̂n coloanele n respectiv k, dar şi cu
+1
−1
ı̂n coloana m şi liniile n respectiv k, precum si cu −E la termenul liber ı̂n linia m, corespunzătoare
curentului din sursă.
Pentru mai multe detalii despre asamblarea ecuaţiilor MNA consultaţi [2,3].
Rezolvarea sistemului se poate observa ı̂n Fig. 5.14 şi ea conduce la aceeaşi soluţie găsită anterior.
Fig. 5.14: Rezolvarea sistemului de ecuaţii asamblat ı̂n metoda nodală modificată.
Şi pentru că MNA este o metodă implementată de simulatoarele de circuit, ı̂n Fig. 5.15 puteţi
observa descrierea şi soluţia acestei probleme ı̂n LTSpice ı̂n Fig. 5.16.
Fig. 5.15: Folosirea unui simulator: descrierea circuitului se poate face cu o schemă, sau cu un limbaj
de descriere a listei elementelor şi conexiunilor dintre ele.
Fig. 5.16: Rezultatele simulării.
Exerciţiul 5.2 Rezolvaţi cele 5 probleme pe care le-aţi inventat pe parcursul seminariilor ante-
rioare cu metoda potenţialelor nodurilor, tensiunilor ramurilor sau metoda nodală modificată.
Să se rezolve problemele următoare folosind una din metodele prezentate ı̂n acest seminar
3Ω
−4 V
5Ω
7V
6V 1Ω 2V
V
−1
4Ω
Problema 5.1 2A
Răspuns: Problema este prost formulată.
3Ω
−4 V
5Ω
Ω
7V 2
6V
V 3V
−1
Problema 5.2 2A −2 V
3Ω
−4 V
5Ω
Ω
7V 2
6V −3 V
V
−1
2Ω
3Ω
−4 V
5Ω
Ω
3V 7V 2
V 3V
−1
1Ω
82 5.8. Concluzii referitoare la metodele sistematice
3Ω
−4 V
5Ω
Ω
3V 7V 2
V 3V 2V
−1
1Ω
2Ω 4Ω
Problema 5.5 2A
5.8 Concluzii referitoare la metodele sistematice
Să recapitulăm efortul de calcul al metodelor sistematice ı̂nvăţate ı̂n acest seminar şi ı̂n cel anterior,
pentru problemele fără surse comandate:
1. Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi: L ecuaţii / necunoscute; sistem fără proprietăti speciale;
2. Metoda curenţilor de coarde/ciclici (inteligent): L − N + 1 − nSIC ecuaţii / necunoscute; necesită

alegerea inteligentă a buclelor; matricea coeficienţilor sistemului de ecuaţii este simetrică;
3. Metoda Kirchhoff ı̂n tensiuni: L ecuaţii / necunoscute; sistem fără proprietăti speciale;
4. Metoda tensiunilor ramurilor/nodală (SIT subgraf conex): N − 1 − nSIT ; matricea sistemului de

ecuaţii este simetrică.
Dacă presupunem ı̂n plus că toate rezistenţele sunt pozitive, atunci matricea coeficienţilor ı̂n
metoda nodală are termenii diagonali pozitivi, termenii nediagonali negativi, este simetrică şi, mai
mult, se poate demonstra că este pozitiv definită. Este metoda care conduce ı̂n acest caz la sistemul de
ecuaţii cel mai avantajos din punct de vedere al unei eventuale rezolvări cu metode numerice.
În concluzie, pentru rezolvările manuale vă recomandăm să alegeţi ı̂ntotdeauna să rezolvaţi pe
graful circuitului fie teorema Kirchhoff I (caz ı̂n care mergeţi pe metode ı̂n curenţi - de tip curenţi de
coarde), fie teorema Kirchhoff II (caz ı̂n care mergeţi pe metode ı̂n tensiuni - de tip tensiuni de ramuri
sau potenţiale ale nodurilor). Un criteriu pentru a alege una sau alta din metode este comparaţia dintre
L − N + 1 − nSIC şi N − 1 − nSIT . În rezolvările manuale vă recomandăm să alegeţi metoda care vă
conduce la numărul minim de ecuaţii de rezolvat.
Dacă numărul de ecuaţii de rezolvat este mare, chiar şi ı̂ntr-o metodă manuală, alegeţi să asamblaţi
sistemul de ecuaţii de rezolvat şi să folosiţi pentru rezolvare un instrument software numeric.
Dacă doriţi să implementaţi un program general pentru analiza circuitelor, util dacă doriţi să aveţi
control total al rezolvării, atunci implementaţi metoda nodală modificată, fie ı̂n varianta cu ştampile,
fie ı̂n varianta cu asamblarea blocurilor de matrice [2,3].
5.9 Studiu individual. Referinţe

[1 ] Daniel Ioan, Circuite electrice rezistive. Breviare teoretice si probleme, disponibil online la
[2 ] Daniel Ioan, Teoremele fundamentale ale circuitelor electrice. Note de curs, disponibile la
http://www.lmn.pub.ro/ daniel/BazeELTH-6-Teoremele circuitelor.pdf, paginile
38-41.
[3 ] Gabriela Ciuprina, Algoritmi numerici pentru analiza circuitelor electrice liniare (c.c. şi c.a.).
Note de curs, disponibile la http://an.lmn.pub.ro/slides2017/03 AN.pdf.
6. Metodele Thévenin şi Norton
6.1 Teorema şi formula Thévenin 84
6.2 Teorema şi formula Norton 85
6.3 Algoritmii metodelor Thévenin şi Norton 87
6.4 Teorema transferului maxim de putere 90

1. Teorema Thévenin; Formula Thévenin;
2. Teorema Norton; Formula Norton;
3. Metoda Thévenin;
4. Metoda Norton;
5. Teorema transferului maxim de putere.
Metodele Thévenin şi Norton sunt metode de rezolvare bazate pe teoreme de echivalenţă cu
acelaşi nume, care permit calculul unei singure mărimi din circuit (un curent sau o tensiune).
Se spune că ele sunt metode nesistematice şi, deşi nu permit calculul tuturor mărimilor din
circuit, ele devin avantajoase atunci când se doreşte:
• un studiu parametric (de exemplu dependenţa tensiunii sau curentului printr-un rezistor,
ı̂n funcţie de valoarea rezistenţei sale);
• studiul unui circuit rezistiv neliniar care are un singur element neliniar (metoda dreptei de
sarcină);
• studiul unui circuit liniar de ordinul unu, aflat ı̂ntr-un regim tranzitoriu dintr-o stare
staţionară ı̂n altă stare staţionară (metoda identificării constantelor).
În acest seminar veţi studia metodele Thévenin şi Norton şi aplicarea lor pentru un studiu para-
metric, enunţat sub forma unei teoreme a transferului maxim de putere. Metoda dreptei de
sarcină o veţi studia ı̂n seminarul 8, iar metoda identificării constantelor ı̂n seminarul 10.
6.1 Teorema şi formula Thévenin
Teorema 6.1 (Teorema Thévenin) Orice circuit rezistiv liniar, controlabil afin ı̂n curent (deci
cu elemente liniare şi surse independente) faţă de două borne A şi B, este echivalent faţa de
aceste borne cu o sursă reală de tensiune (numită şi generator/schemă echivalent/ă Thévenin)
care are tensiunea electromotoare egală cu tensiunea de mers ı̂n gol (UAB0 ) şi rezistenţa internă
egală cu rezistenţa echivalentă (RAB0 ) a circuitului pasivizat şi ı̂n gol (Fig. 6.1).
84
Seminar 6. Metodele Thévenin şi Norton 85
A A
E=UAB0
≡
R=RAB0
+elemente
liniare
B B
Fig. 6.1: Theorema Thévenin.
Enunţul de mai sus a fost dat pentru circuite rezistive pentru că până acum am tratat la seminar numai circuitele
de acest tip, dar el este mai general, fiind valabil pentru orice fel de circute liniare (rezistive sau reactive). În
cazul unui enunţ general, termenul ”rezistenţă” se ı̂nlocuieşte cu operatorul ”impedanţă”.
Definiţie 6.1 Pasivizarea unui circuit ı̂nseamnă pasivizarea tuturor surselor independente, adică
ı̂nlocuirea surselor ideale de tensiune cu conductoare perfecte şi ı̂nlocuirea surselor ideale de
curent cu izolatoare perfecte. Sursele comandate liniar se lasă nemodificate.
Datorită echivalenţei, atunci când conectăm un rezistor (numit ı̂n mod uzual ”de sarcină”) ı̂ntre
cele două borne A şi B, intensitatea curentului prin el va fi aceeaşi, indiferent dacă vom considera
conexiunea la circuitul iniţial, sau la schema echivalentă Thévenin (Fig. 6.2).
A A
E=UAB0
RAB ≡ RAB
R=RAB0
+elemente IAB IAB
liniare
B B
Fig. 6.2: Intensitatea curentului IAB este aceeaşi ı̂n ambele scheme.
Formula Thévenin este expresia curentului prin rezistorul de sarcină, şi se demonstrează imediat,
aplicând Kirchhoff II pe bucla formată ı̂n schema din dreapta din Fig. 6.2, că are expresia:
UAB0
IAB = (6.1)
RAB + RAB0
Un circuit care nu este controlabil afin ı̂n curent (de exemplu un SIC sau un circuit cu elemente neliniare altele
decât SRC şi SIT) nu admite schemă echivalentă Thévenin.
6.2 Teorema şi formula Norton

Teorema Norton este duala teoremei Thévenin.
86 6.2. Teorema şi formula Norton
Teorema 6.2 (Teorema Norton) Orice circuit rezistiv liniar afin controlabil ı̂n tensiune (deci
cu elemente liniare şi surse independente) faţă de două borne A şi B, este echivalent faţa de
aceste borne cu o sursă reală de curent (numită şi generator/schemă echivalent/ă Norton) care
are curentul electromotor egală cu intensitatea curentului de scurtcircuit (IscAB ) şi conductanţa
internă egală cu conductanţa echivalentă (GAB0 ) a circuitului pasivizat şi ı̂n gol (Fig. 6.3).
A A
≡ J=IscAB G=GAB0
+elemente
liniare
B B
Fig. 6.3: Theorema Norton.
Şi enunţul de mai sus este mai general, fiind valabil pentru orice fel de circute liniare (rezistive sau reactive).
În cazul unui enunţ general, termenul ”conductanţă” se ı̂nlocuieşte cu operatorul ”admitanţă”.
Datorită echivalenţei, atunci când conectăm un rezistor ”de sarcină” ı̂ntre cele două borne A şi B,
tensiunea la bornele lui va fi aceeaşi, indiferent dacă vom considera conexiunea la circuitul iniţial, sau
la schema echivalentă Norton.
A A
GAB0
GAB UAB ≡ IscAB GAB UAB
+elemente
liniare
B B
Fig. 6.4: Tensiunea UAB este aceeaşi ı̂n ambele scheme.
Formula Norton este expresia tensiunii la bornele rezistorului de sarcină, şi se demonstrează ime-
diat, aplicând Kirchhoff I ı̂n nodul A pe schema din dreapta din Fig. 6.4, că are expresia:
IscAB
U AB = (6.2)
GAB + GAB0
Un circuit care nu este controlabil afin ı̂n tensiune (de exemplu un SIT sau un circuit care conţine elemente
neliniare altele decât SRT şi SIC) nu admite schemă echivalentă Norton.
Datorită tranzitivităţii relaţiei de echivalenţă, are loc

Teorema 6.3 (Teorema surselor echivalente Thévenin şi Norton) Un circuit rezistiv liniar
este echivalent faţă de două borne cu o sursă reală de tensiune (generator echivalent Thévenin)
sau o sursă reală de curent (generator echivalent Norton). Dacă ambele echivalenţe sunt posi-
bile, atunci cele două scheme sunt echivalente ı̂ntre ele şi sunt echivalente cu circuitul iniţial,
caz ı̂n care:
1
RAB0 = , (6.3)
GAB0
UAB0 = RAB0 IscAB . (6.4)
SRT poate fi SIT, caz ı̂n care circuitul nu admite schemă Norton.
SRC poate fi SIC, caz ı̂n care circuitul nu admite schemă Thévenin.
6.3 Algoritmii metodelor Thévenin şi Norton
Thévenin
Să presupunem că dorim să calculăm numai intensitatea curentului IAB printr-o rezistenţă RAB conec-
tată ı̂ntre bornele A şi B ale unui circuit rezistiv, liniar, cu surse independente. Algoritmul metodei
Thévenin urmează următorii paşi:
• Pasul 1: Se reprezintă pe circuit sensul de referinţă al curentului prin rezistor, de la A la B.
• Pasul 2: Se elimină rezistorul de sarcină RAB , bornele A şi B se lasă ı̂n gol şi se calculează
tensiunea de mers ı̂n gol UAB0 cu orice metoda sistematică de analiză.
Observaţie. Circuitul de analizat are o latură mai puţin decât circuitul iniţial. Deoarece scopul
acestui pas este calculul unei tensiuni, metodele naturale de rezolvare sunt cele orientate pe
tensiuni/potenţiale.
Dacă acest pas conduce la o problemă prost formulată, atunci metoda se abandonează şi se aplică
metoda Norton, circuitul echivalent este de fapt un SIC, deci un caz particular de schemă Norton.
• Pasul 3: Se pasivizează circuitul de la pasul 2 şi se calculează rezistenţa echivalentă RAB0 ı̂ntre
bornele A şi B.
Metodele de calcul ale acestei rezistenţe echivalente sunt prezentate mai jos.
• Pasul 4: Se calculează intensitatea curentului cu formula Thévenin.
• Pasul 5: Dacă este nevoie, se calculează tensiunea pe rezistorul de sarcină cu UAB = RAB IAB .
88 6.3. Algoritmii metodelor Thévenin şi Norton
Norton
Să presupunem că dorim să calculăm numai tensiunea UAB la bornele unui rezistor de conductanţă
GAB conectat ı̂ntre bornele A şi B ale unui circuit rezistiv, liniar cu surse independente. Algoritmul
metodei Norton urmează următorii paşi:
• Pasul 1: Se reprezintă pe circuit sensul de referinţă al tensiunii la bornele rezistorului, de la A

la B.
• Pasul 2: Se elimină rezistorul de sarcină GAB , bornele A şi B se scurtcircuitează şi se calculează
intensitatea curentului de scurtcircuit IscAB cu orice metoda sistematică de analiză.
Observaţie. Circuitul de analizat are un nod mai puţin decât circuitul iniţial (cele două noduri
scurtcircuitate au acelaşi potenţial, se mai spune că formează un ”pseudonod”). Deoarece
scopul acestui pas este calculul unui curent, metodele naturale de rezolvare sunt cele orientate
pe curenţi.
Dacă acest pas conduce la o problemă prost formulată, atunci metoda se abandonează şi se aplică
metoda Thévenin, circuitul echivalent este de fapt un SIT, deci un caz particular de schemă Thévenin.
• Pasul 3: Se pasivizează circuitul de la pasul 2 şi se calculează conductanţa echivalentă GAB0

ı̂ntre bornele A şi B.
Metodele de calcul ale acestei conductanţe echivalente sunt prezentate mai jos.
• Pasul 4: Se calculează tensiunea la bornele rezistorului de sarcină cu formula Norton.
• Pasul 5: Dacă este nevoie, se calculează intensitatea curentului prin rezistorul de sarcină cu
IAB = GAB UAB .
Rezistenţa/conductanţa internă a generatorului echivalent

Rezistenţa internă a generatorului echivalent Thévenin, notată cu RAB0 este rezistenţa circuitului pa-
sivizat şi ı̂n gol, faţă de bornele A şi B (Fig. 6.5). Conductanţa internă a generatorului echivalent
Norton, notată cu GAB0 este conductanţa circuitului pasivizat şi ı̂n gol, faţă de bornele A şi B.
A A
RAB
+elemente +elemente
liniare liniare
B B
Fig. 6.5: Stânga: circuit activ, cu sarcină; Dreapta: circuitul pasivizat şi ı̂n gol; RAB0 este rezistenţă
echivalentă a acestui circuit, ı̂ntre bornele A şi B. Pentru pasivizare, SIT se ı̂nlocuiesc cu conductoare
perfecte, iar SIC cu izolatoare perfecte.
Dacă ambele generatoare echivalente există atunci are loc (6.3). Pentru calculul acestei mărimi se
poate folosi una din metodele descrise mai jos.
1. Dacă circuitul pasivizat şi ı̂n gol are o topologie de tip serie, paralel sau mixt (serie şi paralel)
atunci se pot aplica formulele de echivalenţă, pentru rezistoare ı̂n serie, paralel sau mixt.
Pentru a aplica astfel de echivalenţe, circuitul nu trebuie să aibă surse comandate. Exemplele discutate
până acum nu au avut astfel de surse. Cazul surselor comandate va fi discutat ı̂n seminarul următor.
2. Se alimentează circuitul pasiv cu o sursă ideală de tensiune, având tensiunea electromotoare

E şi se calculează curentul absorbit de circuit cu ajutorul unei metode sistematice de analiză
(Fig. 6.6). Să notăm acest curent cu I.
A
I
+elemente
liniare
B
Fig. 6.6: Determinarea rezistenţei echivalente excitând ı̂n tensiune şi calculând curentul absorbit de
circuitul pasiv.
Rezistenţa circuitului pasivizat şi ı̂n gol va fi

E
RAB0 = . (6.5)
I
Calculul se poate face simbolic, sau numeric, dând o valoare arbitrară mărimii E. Deoarece
circuitul este liniar, raportul E/I este independent de valoarea lui E.
Dacă această problemă, corespunzătoare alimentării cu E este prost formulată, atunci este de asteptat
ca RAB0 să fie nulă, generatorul echivalent Thévenin este un SIT. Pentru verificare, se poate aplica metoda
următoare, ı̂n care circuitul se alimentează ı̂n curent.
3. Se alimentează circuitul pasiv cu o sursă ideală de curent, având curentul electromotor J şi
se calculează tensiunea la bornele circuitului cu ajutorul unei metode sistematice de analiză
(Fig. 6.7). Să notăm această tensiune cu U.
Rezistenţa circuitului pasivizat şi ı̂n gol va fi
U
RAB0 = . (6.6)
J
Calculul se poate face simbolic, sau analitic, dând o valoare arbitrară mărimii J. Deoarece
circuitul este liniar, raportul U/J este independent de valoarea lui J.
Dacă această problemă, corespunzătoare alimentării cu J este prost formulată, atunci este de asteptat
ca GAB0 să fie nulă, generatorul echivalent Norton este un SIC. Pentru verificare, se poate aplica metoda
anterioară, ı̂n care circuitul se alimentează ı̂n tensiune.
90 6.4. Teorema transferului maxim de putere
J U
+elemente
liniare
B
Fig. 6.7: Determinarea rezistenţei echivalente excitând ı̂n curent şi calculând tensiunea la bornele
circuitului pasiv.
4. Dacă schema echivalentă nu este degenerată (SIT sau SIC), o metodă de calcul a mărimii RAB0
constă ı̂n calculul tensiunii de mers ı̂n gol (ca la metoda Thévenin, Fig. 6.8, stânga) şi a curentuui
de scurtcircuit (ca la metoda Norton, Fig. 6.8, dreapta).
A A
UAB0 IscAB
+elemente +elemente
liniare liniare
B B
Fig. 6.8: Stânga: circuit activ ı̂n gol; Dreapta: circuit activ ı̂n scurtcircuit.
Rezistenţa circuitului pasivizat şi ı̂n gol se calculează ca

UAB0
RAB0 = . (6.7)
IscAB
6.4 Teorema transferului maxim de putere

Unul din avantajele metodelor Thévenin şi Norton este acela că ele permit analize parametrice. De
exemplu, să analizăm cum depinde intensitatea curentului, tensiunea la borne, sau puterea absorbită
de un rezistor, ı̂n funcţie de valoarea rezistenţei acestuia.
Conform formulei Thévenin intensitatea curentului este
UAB0
I(R) = , (6.8)
R + RAB0
de unde tensiunea la borne, ı̂n regula de la receptoare, se obţine prin ı̂nmulţire cu R:
R
U(R) = UAB0 , (6.9)
R + RAB0
iar puterea convenţional absorbită de rezistor va fi produsul dintre tensiune şi curent
R
P(R) = U2 . (6.10)
(R + RAB0 )2 AB0
În cazurile extreme:
• R = 0, adică scurtcircuit: tensiunea la borne este zero, curentul este cel de scurtcircuit, iar
puterea absorbită este nulă;
• R → ∞, adică gol: curentul este nul, tensiunea la borne este cea de mers ı̂n gol, iar puterea
absorbită este nulă.
Puterea dată de (6.10) are o valoare maximă, care se determină impunând condiţia de punct critic
pentru funcţia P(R), adică dP/dR = 0. Se demonstrează astfel următoarea teoremă:
Teorema 6.4 (Teorema transferului maxim de putere) Puterea disipată de un rezistor de

rezistenţă R conectat ı̂ntr-o reţea (circuit) rezistivă liniară cu surse, este maximă atunci când R
este egală cu rezistenţă echivalentă a reţelei pasivizate.
Exerciţiul 6.1 Demonstraţi că, pentru cazul unei puteri maxime disipate:
2
UAB0 IscAB UAB0
Pmax = , I|P=Pmax = , U|P=Pmax = . (6.11)
4RAB0 2 2
Exerciţiul 6.2 Anlizaţi circuitul şi graficele din Fig. 6.9 şi verificaţi că au loc relaţiile (6.11).
Fig. 6.9: Ilustrarea transferului maxim de putere, folosind simulatorul de circuit LTSpice.
92 6.5. Probleme rezolvate
6.5 Probleme rezolvate

Problemă rezolvată - Thévenin
Să considerăm circuitul din Fig. 6.10 şi să calculăm intensitatea curentului şi tensiunea la bornele
rezistorului RAB = 2 Ω, plasat orizontal ı̂n circuit.
A RAB = 2 Ω B
IAB
4V
U AB
2Ω 4A 1Ω
2Ω
8V
2Ω
Fig. 6.10: Problemă rezolvată cu metoda Thévenin.
Vom alege pentru rezolvare metoda Thévenin pentru că intuim că rezolvarea circuitului activ ı̂n
gol va fi simplă, deoarece eliminarea rezistorului va conduce la ı̂mpărţirea circuitului ı̂n două părţi
care nu se vor influenţa.
Calculul tensiunii de mers ı̂n gol
A U AB0 B
4V
2Ω 4A 1Ω
2Ω
8V
2Ω
Fig. 6.11: Circuitul activ, ı̂n gol.
Mai ı̂ntâi desenăm circuitul ı̂n gol şi sensul de referinţă al tensiunii de calculat (Fig. 6.11).
Grafurile de curent şi de tensiune ale acestei probleme se completează imediat, cu raţionamente
simple (Fig. 6.12). Rezultă imediat că
UAB0 = 2 + 8 − 4 = 6 V.
A B
1A 1A 4A 4A
0A
A B
U AB0
2V 2V 4V 4V
8V
Fig. 6.12: Grafurile de curenţi şi tensiuni ale circuitului activ, ı̂n gol.
Calculul rezistenţei circuitului pasivizat şi ı̂n gol. Desenăm acum schema circuitului pasivizat
şi ı̂n gol (Fig. 6.13).
A B
RAB0
2Ω 2Ω 1Ω
2Ω
Fig. 6.13: Circuitul pasiv, ı̂n gol.
Deoarece topologia este de tip serie-paralel, rezistenţa echivalentă se calculează uşor ca
2·2
RAB0 = + 2 + 1 = 4 Ω.
2+2
Calculul mărimilor sarcinii. Conform formulei Thévenin rezultă

UAB0 6
IAB = = = 1 A,
RAB + RAB0 2 + 4
iar tensiunea pe sarcină se va calcula din relaţia constitutivă
UAB = RAB IAB = 2 V.
Problemă rezolvată - Norton

Să considerăm circuitul din Fig. 6.14 şi să calculăm intensitatea curentului şi tensiunea la bornele
rezistorului RAB = 2 Ω, plasat vertical ı̂n circuit.
2Ω
8V
U AB RAB = 2 Ω
4A 1Ω
2Ω
IAB
B 1Ω
10 V
Fig. 6.14: Problemă rezolvată cu metoda Norton.
Vom alege pentru rezolvare metoda Norton pentru că intuim că rezolvarea circuitului activ ı̂n
scurtcircuit va fi simplă, deoarece scurtcircuitul ı̂ntre A şi B va conduce la ı̂mpărţirea circuitului ı̂n
două părţi care nu se vor influenţa, din cauza conductorului perfect care va fi ı̂n paralel cu fiecare din
cele două părţi.
Calculul curentului de scurtcircuit
Mai ı̂ntâi desenăm circuitul ı̂n scurtcircuit şi sensul de referinţă al curentului de calculat (Fig. 6.15).
Deoarece nu interesează detaliile acestui circuit, ci doar curentul prin conductorul perfect, putem
echivala sursa reală de curent din partea dreaptă cu o sursă reală de tensiune (Fig. 6.16).
Grafurile de curent şi de tensiune ale acestei probleme se completează imediat, cu raţionamente
simple (Fig. 6.17).
Rezultă imediat că
IscAB = 7.5 A.
Calculul conductanţei circuitului pasivizat şi ı̂n gol. Desenăm acum schema circuitului pa-
sivizat şi ı̂n gol (Fig. 6.18). Deoarece topologia este de tip serie-paralel, rezistenţa echivalentă se
calculează uşor ca
2·4 4
RAB0 = = Ω.
2+4 3
de unde conductanţa este
3
GAB0 = Ω−1 .
4
2Ω
8V
I scAB 4A 1Ω
2Ω
B 1Ω
10 V
Fig. 6.15: Circuitul activ, ı̂n scurtcircuit.
2Ω
8V 4V
I scAB
2Ω 1Ω
B 1Ω
10 V
Fig. 6.16: Circuitul activ, ı̂n scurtcircuit, simplificat
A A
0V 0V 0V 4A I scAB 3.5 A
B B
Fig. 6.17: Grafurile de curenţi şi tensiuni ale circuitului activ, ı̂n gol, simplificat
A 2Ω
2Ω 1Ω
1Ω
Fig. 6.18: Circuitul pasiv, ı̂n gol.
Calculul mărimilor sarcinii

Conform formulei Norton rezultă
15
IscAB 2
UAB = = = 6 V,
GAB + GAB0 1
2 + 43
iar intensitatea curentului prin sarcină se va calcula din relaţia constitutivă

1
IAB = GAB UAB = · 6 = 3 A.
2
Exerciţiul 6.3 Pentru fiecare din cele 5 probleme pe care le-aţi inventat pe parcursul seminari-
ilor anterioare, alegeţi câte un rezistor pe care să ı̂l consideraţi sarcină şi determinaţi tensiunea
şi curentul prin el, aplicând metoda Thévenin sau Norton, la alegere.
Exerciţiul 6.4 Pentru fiecare din problemele propuse la seminariile unde s-au prezentat metoda
generatoarele echivalente, metodele sistematice ı̂n curenţi şi metodele sistematice ı̂n tensiuni,
alegeţi câte un rezistor pe care să ı̂l consideraţi sarcină şi determinaţi tensiunea şi curentul prin
el, aplicând metoda Thévenin sau Norton, la alegere.

7. Circuite electrice rezistive liniare cu surse comandate
7.1 Definiţiile surselor comandate liniar 97
7.2 Rezolvarea circuitelor cu surse comandate 101
7.3 Generarea circuitelor cu surse comandate 102
7.4 Buna formulare a problemelor cu surse comandate 103
7.7 Modelul liniar al amplificatorului operaţional 110
7.8 Aplicaţii ale A.O. 113
1. surse de tensiune/curent comandate liniar ı̂n tensiune/curent;

2. metode de rezolvare sistematice/nesistematice ale circuitelor ce conţin surse comandate;
3. generarea problemelor cu surse comandate;
4. amplificatorul operaţional - modele şi aplicaţii de bază.
Sursele comandate sunt elemente multipolare (cuadripol diport) ideale de circuit care au apărut
din necesitatea de a modela componente electronice ca de exemplu amplificatoarele operaţionale
sau tranzistoarele.
În acest seminar veţi analiza modul de rezolvare a problemelor ı̂n care apar următoarele patru
tipuri de surse comandate liniar: sursa de tensiune comandată ı̂n tensiune, sursa de tensiune
comandată ı̂n curent, sursa de curent comandată ı̂n tensiune şi sursa de curent comandată ı̂n
curent. Veţi vedea că adaptarea metodelor ı̂nvăţate până acum este minimală.
În spiritul primului seminar, veţi ı̂nvăţa cum se pot genera circuite cu astfel de surse comandate,
cu soluţia cunoscută, şi veţi discuta aspecte legate de buna formulare.
În final, ca aplicaţie a surselor comandate, veţi discuta modele şi veţi rezolva câteva aplicaţii
de bază ale amplificatorului operaţional care funcţionează ı̂n zona liniară a caracteristicii sale
(deci ı̂n circuite cu reacţie negativă).
7.1 Definiţiile surselor comandate liniar
Definiţie 7.1 (Sursă comandată) O sursă comandată este un element cuadripolar de tip diport,
care se comportă ca o sursă de tensiune sau de curent, a cărei tensiune electromotoare sau curent
electromotor depinde de curentul sau tensiunea din altă latură a circuitului.
Definiţie 7.2 (Element cuadripolar) Un element cuadripolar este un element de circuit care are
patru terminale (borne).
97
98 7.1. Definiţiile surselor comandate liniar
Definiţie 7.3 (Port) Două borne ale unui element de circuit formează un port dacă intensitatea
curentului care intră ı̂n element printr-o bornă a portului este egală cu intensitatea curentului
care iese din element prin cealaltă bornă a portului.
Definiţie 7.4 (Sursă comandată liniar) O sursă este comandată liniar dacă relaţia dintre
mărimea de comandă şi mărimea comandată este liniară.
Există patru feluri de surse comandate liniar:

1. sursă de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune;
2. sursă de tensiune comandată liniar ı̂n curent;
3. sursă de curent comandată liniar ı̂n tensiune;
4. sursă de curent comandată liniar ı̂n curent.
Pentru simplificare scrierii, vom folosi siglele din tabelul următor1 :
comandată ı̂n tensiune comandată ı̂n curent
Sursă de tensiune SUCU SUCI
(voltage controlled voltage source) (current controlled voltage source)
(VCVS) (CCVS)
Sursă de curent SICU SICI
(voltage controlled current source) (current controlled current source)
(VCCS) (CCCS)
Portului unde se aplică mărimea de comandă i se spune port de intrare, iar portului care corespunde mărimii
comandate i se spune port de ieşire. Starea unui element cuadripolar de tip diport este caracterizată complet de
patru mărimi scalare, câte două pentru fiecare port: u1 , i1 pentru un port (de intrare) şi u2 , i2 pentru al doilea
port (de ieşire).
Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune (SUCU)
Definiţie 7.5 (SUCU) Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune este un element cuadripo-
lar de dip diport, care se comportă la intrare ca un izolator perfect, iar la ieşire ca o sursă de
tensiune care are tensiunea electromotoare proporţională cu tensiunea de intrare (Fig. 7.1).
Relaţiile constitutive ale SUCU sunt:

i1 = 0
(
(7.1)
u2 = αu1
unde α este parametrul acestei surse, numit factor de transfer ı̂n tensiune (adimensional).
SUCU este un element multipolar rezistiv controlat hibrid invers (ı̂n tensiunea portului 1 şi curen-
tul portului 2): " # " #" #
i1 0 0 u1
= . (7.2)
u2 α 0 i2
Matricea de transfer este nesimetrică, acest element rezistiv de circuit fiind nereciproc.
1 Siglele ı̂n limba engleză sunt utile pentru identificarea acestor componente ı̂n simulatoarele de circuit.
Seminar 7. Circuite electrice rezistive liniare cu surse comandate 99
i1 =0
u1 u2 =αu1
Fig. 7.1: Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune.
Sursa de curent comandată liniar ı̂n curent (SICI)
Definiţie 7.6 (SICI) Sursa de curent comandată liniar ı̂n curent este un element cuadripolar de
dip diport, care se comportă la intrare ca un conductor perfect, iar la ieşire ca o sursă de curent
care are curentul electromotor proporţional cu intensitatea curentului de intrare (Fig. 7.2).
i1 i2 =βi1
u1 =0
Fig. 7.2: Sursa de curent comandată liniar ı̂n curent.
Relaţiile constitutive ale SICI sunt:

u1 = 0
(
(7.3)
i2 = βi1
unde β este parametrul acestei surse, numit factor de transfer ı̂n curent (adimensional).
SICI este un element multipolar rezistiv controlat hibrid (ı̂n curentul portului 1 şi tensiunea portu-
lui 2): " # " #" #
u1 0 0 i1
= . (7.4)
i2 β 0 u2
Sursa de curent comandată liniar ı̂n tensiune (SICU)
Definiţie 7.7 (SICU) Sursa de curent comandată liniar ı̂n tensiune este un element cuadripolar
de dip diport, care se comportă la intrare ca un izolator perfect, iar la ieşire ca o sursă de curent
care are curentul electromotor proporţional cu tensiunea de intrare (Fig. 7.3).
Relaţiile constitutive ale SICU sunt:
i1 = 0
(
(7.5)
i2 = γu1
100 7.1. Definiţiile surselor comandate liniar
i1 =0 i2 =γu1
u1
Fig. 7.3: Sursa de curent comandată liniar ı̂n tensiune.
unde γ este parametrul acestei surse, numit conductanţă de transfer sau transconductanţă [Ω−1 ].
SICU este un element multipolar rezistiv controlat ı̂n tensiune:
" # " #" #
i1 0 0 u1
= . (7.6)
i2 γ 0 u2
Sursa de curent comandată liniar ı̂n tensiune (SUCI)
Definiţie 7.8 (SUCI) Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n curent este un element cuadripolar
de dip diport, care se comportă la intrare ca un conductor perfect, iar la ieşire ca o sursă de
tensiune care are tensiunea electromotoare proporţională cu intensitatea curentului de intrare
(Fig. 7.4).
i1
u1 =0 u2 =ρi1
Fig. 7.4: Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n curent.
Relaţiile constitutive ale SUCI sunt:
u1 = 0
(
(7.7)
u2 = ρi1
unde ρ este parametrul acestei surse, numit rezistenţă de transfer sau transrezistenţă [Ω].
SUCI este un element multipolar rezistiv controlat ı̂n curent:
" # " #" #
u1 0 0 i1
= . (7.8)
u2 ρ 0 i2
Observaţii:
• Sursele comandate ı̂n tensiune se comportă la intrare ca un izolator perfect.
• Sursele comandate ı̂n curent se comportă la intrare ca un conductor perfect.
• Dacă mărimile de comandă sunt zero, mărimile comandate sunt zero. Aceste surse nu sunt capabile să
producă curent sau tensiune dacă nu li se comandă acest lucru. De aceea, un circuit format numai din
rezistoare şi surse comandate liniar are soluţia banală (zero). Din acest motiv, sursele comandate se
aseamănă mai mult cu rezistoarele decât cu sursele independente. Sursele comandate nu au statut de
sursă ı̂n circuit.
• Spre deosebire de rezistoarele cu rezistenţe pozitive, care sunt elemente pasive, sursele comandate sunt
elemente active, indiferent ce semn are parametrul lor caracteristic.
• Nu este obligatorie reprezentarea cu romb a surselor comandate. Chiar dacă se păstrează simbolul de
cerc, caracterul de sursă comandată se vede din expresia tensiunii sau curentului electromotor.
7.2 Rezolvarea circuitelor cu surse comandate

Dintre metodele ı̂nvăţate până acum, numai metoda generatoarelor echivalente nu se poate aplica.
Restul metodelor ı̂nvăţate (Kirchhoff ı̂n curenţi, curenţi de coarde, tensiuni ı̂n ramuri, potenţiale ale
nodurilor, etc.) se aplică cu mici modificări.
Rezolvarea problemelor cu surse comandate se bazează pe următorii paşi:
• Pasul 1: Se aplică algoritmul metodei făcând abstracţie de caracterul comandat al surselor;
• Pasul 2: După scrierea ecuaţiilor se exprimă mărimile de comandă ı̂n funcţie de mărimile co-
mandate;
• Pasul 3: Se exprimă mărimile comandate ı̂n funcţie de necunoscutele metodei alese pentru
rezolvare;
• Pasul 4: Se rezolvă sistemul de ecuaţii;
• Pasul 5: Se completează grafurile de curenţi şi de tensiuni;
Sugestii ı̂n alegerea metodelor sistematice

• Dacă mărimile de comandă sunt curenţi, atunci este mai simplu să se folosească metode de
rezolvare a căror necunoscute principale sunt curenţii din laturi (Kirchhoff ı̂n curenţi, curenţi de
coarde)
• Dacă mărimile de comandă sunt tensiuni, atunci este mai simplu să se folosească metode de re-
zolvare a căror necunoscute principale sunt tensiuni ale laturilor (Kirchhoff ı̂n tensiuni, tensiuni
ale ramurilor) sau potenţiale ale nodurilor.
Sistemele de ecuaţii obţinute ı̂n metodele curenţilor de coarde, tensiunilor ı̂n ramuri şi potenţialelor nodurilor
ı̂şi pierd simetria ı̂n cazul circuitelor cu surse comandate. Nereciprocitatea, introdusă ı̂n circuit prin nesimetria
matricelor de trasfer ale surselor comandate, se observă la nivelul sistemului de ecuaţii algebrice de rezolvat
ı̂n metodele amintite, prin nesimetria acestuia.
102 7.3. Generarea circuitelor cu surse comandate
Important pentru metodele nesistematice - Thévenin şi Norton

În metodele Thévenin şi Norton, ı̂n etapa ı̂n care circuitul trebuie pasivizat, sursele comandate nu se
pasivizează. În consecinţă, pentru calculul rezistenţei/conductanţei circuitului pasivizat şi ı̂n gol nu se
pot aplica echivalenţe, ci doar metodele care presupun: excitaţia cu o tensiune a circuitului pasivizat
şi calculul curentului absorbit (Fig. 6.6 şi relaţia (6.5)) sau excitaţia ı̂n curent a circuitului pasivizat
şi calculul tensiunii la borne (Fig. 6.7 şi relaţia (6.6)) sau calculul tensiunii de gol şi a curentului de
scurtcircuit (Fig. 6.8 şi relaţia (6.7)).
7.3 Generarea circuitelor cu surse comandate
Deoarece am văzut cum se pot genera circuite care au rezistoare şi surse independente, pornind de la
soluţie, este interesant şi util pentru fixarea cunoştinţelor şi antrenamentul deprinderilor de rezolvare,
să vedem cum s-ar putea genera circuite cu surse comandate cu soluţia cunoscută.
Pentru aceasta se porneşte de la o problemă cu rezistoare şi surse independente la care ştim soluţia,
şi ı̂nlocuim o sursă independentă cu o sursă comandată, mărimea de comandă alegând-o curentul sau
tensiunea din altă latură din circuit. Deoarece problema nou obţinută are aceeaşi soluţie cu problema
iniţială, putem deduce parametrul de transfer al sursei comandate. Totuşi această procedură nu garan-
teaza că circuitul obţinut este bine formulat, chiar daca circuitul iniţial este bine formulat. În unele
cazuri este posibil ca el să aibă o infinitate de soluţii, printre care şi soluţia circuitului iniţial.
Să luăm ca exemplu problema pe care am generat-o ı̂n seminarul 2. Reluăm aici grafurile de
tensiuni şi curenţi de la care am pornit (Fig. 7.5) şi elementele pe care le-am ales (Fig. 7.6).
−3A 3V
−4A
2V
5A 1V
1A 3V
1A
−1V
2A 0V
Fig. 7.5: Soluţia circuitului generat: stânga - graful de curenţi; dreapta - graful de tensiuni.
6V
1Ω
1/
2Ω
5A
−3V
Ω
−1
4V
2Ω
Fig. 7.6: Circuit generat, a cărui soluţie este dată de grafurile din Fig.7.5.
Vom transforma sursa independentă de 6 V ı̂ntr-o SUCI, comandată ı̂n curentul care trece prin
sursa de 4 V (Fig. 7.7).
E=?
1Ω
1/
2Ω
5A
−3V
Ω
−1
4V
2Ω
I
Fig. 7.7: Alegerea sursei care va fi transformată ı̂n sursă comandată şi a mărimii de comandă.
E=3I
1Ω
1/
2Ω
5A
−3V
Ω
−1
4V
2Ω
I
Fig. 7.8: Circuitul generat. Este obligatoriu ca ı̂n circuitele cu surse comandate, mărimile de comandă
să fie indicate pe circuit.
Tensiunea electromotoare E depinde de curentul I conform dependenţei:
E = ρI.
Acest circuit trebuie să satisfacă soluţia iniţiala: I = 2 A şi E = 6 V, de unde rezultă că ρ = 3 Ω.
Circuitul final generat este cel din Fig. 7.8.
7.4 Buna formulare a problemelor cu surse comandate

Criteriul topologic de existenţă a unui arbore normal, care să conţină SIT şi să nu conţină SIC rămâne
condiţie necesara, dar nu suficientă de bună formulare.
Buna formulare a unei probleme cu surse comandate nu poate fi verificată decât algebric, după
asamblarea sistemului de ecuaţii. Dacă matricea sistemului de ecuaţii asamblat este nesingulară, atunci
circuitul este bine formulat.
În paragraful anterior am generat o problemă cu o sursă comandată pornind de la un circuit care
avea numai surse independente. Am putea să continuam acest exerciţiu şi să ı̂nlocuim toate sursele
independente din problema cu surse comandate. Am obţine ı̂n final un circuit care are doar rezistoare
şi surse comandate. Acest circuit are ı̂nsă atât soluţia banală cât şi soluţia problemei de la care am
plecat. În consecinţă, acest circuit are o infinitate de soluţii, şi buna formulare a problemei se poate
pierde ı̂n acest procedeu de generare a problemelor cu surse comandate.
În concluzie, atunci când vă generaţi propriile probleme cu surse comandate, nu pierdeţi din vedere să verificaţi
că sistemul de ecuaţii algebrice obţinut are soluţie unică.
7.5 Probleme rezolvate
Vom rezolva problema generată anterior prin diferite metode.
Metoda curenţilor de coarde

În metoda curenţilor de coarde trebuie să alegem un arbore normal, necunoscutele fiind curenţii de
coarde. Deoarece mărimea de comandă este un curent, latura prin care trece acel curent nu o vom
include ı̂n arbore. Arborele ales şi notaţiile utile metodei curenţilor de coarde se pot observa ı̂n Fig. 7.9.
Necunoscutele sunt: I - curentul de comandă şi I1 . Restul de curenţi sunt calculaţi (simbolic) pe graf.
E=3I
1Ω
1/
2
I −5
Ω
I1 − 5 5A
5A
−3 V [1]
I1
Ω
−1
I − I1
[2]
I
2Ω
4V
Fig. 7.9: Notaţii utile pentru scrierea ecuaţiilor metodei curenţilor de coarde.
Rămân de scris două ecuaţii Kirchhoff II, pe buclele generate de coardele care nu sunt SIC:
1
[1] : (−1)I1 + (I1 − 5) = −3 (7.9)
2
[2] : 2I + 1 · (I − 5) = 4 − (−3) − 3I (7.10)
Din rezolvarea acestui sistem rezultă I1 = 1 A şi I = 2 A, care conduce la soluţia aşteptată, cea
prezentată ı̂n Fig. 7.5.
Metoda potenţialelor nodurilor

Putem aplica acestei probleme metoda potenţialelor nodurilor, deoarece există o singură SIT. Alegem
potenţialul de referinţă unul din nodurile acestei SIT. Problema va avea două potenţiale necunoscute,
notate V1 şi V2 ı̂n Fig. 7.10, potenţialul nodului al treilea fiind cunoscut V3 = 3 V.
E=3I
V3 = 3 V 1Ω
1/
2
Ω
5A
V1
−3 V Ω V2
−1
4V
2Ω
I
Fig. 7.10: Notaţii utile pentru scrierea ecuaţiilor metodei potenţialelor nodurilor.
Rămân de scris două ecuaţii Kirchhoff I, pentru nodurile de potenţiale necunoscute. La acestea
trebuie adaugată o ecuaţie care reprezintă exprimarea mărimii de comandă, care apare ı̂n expresia unei
tensiuni electromotoare, ı̂n funcţie de necunoscutele metodei, adică ı̂n funcţie de potenţiale.
0 − V1 V1 − 3
(1) : − +5+ =0 (7.11)
−1 1/2
4 + V2 − 0 3 − V2 − 3I
(2) : −5− =0 (7.12)
2 1
4 + V2 − 0
mărimea de comandă: I = (7.13)
2
Din rezolvarea acestui sistem rezultă V1 = 1 V, V2 = 0 V şi I = 2 A, care conduce la soluţia aşteptată,
cea prezentată ı̂n Fig. 7.5.
Metoda Thévenin
Să aplicăm acum metoda Thévenin pentru a calcula curentul prin rezistenţa RAB = 1/2 Ω (Fig. 7.11).
Mai ı̂ntâi calculăm tensiunea de mers ı̂n gol (Fig. 7.12). În principiu, se rezolvă o nouă problemă,
cu orice metodă. În particular pentru această problemă, tensiunea de gol rezultă imediat deoarce
curentul prin rezistenţa de −1 Ω este 5 A, iar tensiunea de gol se poate calcula pe bucla pe care o
ı̂nchide prin SIT de −3 V şi rezistenţa de −1 Ω:
UAB0 = −5 · (−1) + (−3) = 2 V (7.14)
Rezistenţa circuitului pasivizat şi ı̂n gol o vom calcula cu ajutorul tensiunii de gol şi curentului de
scurtcircuit. Pentru aceasta, calculăm curentul de scurtcircuit (Fig. 7.13). În principiu, se rezolvă o
nouă problemă, cu orice metodă. În particular pentru această problemă, curentul de scurtcircuit rezultă
E=3I
B 1Ω
RA
B
=1
/ 2
Ω
IAB =? 5A
−3 V
A
Ω
−1
4V
2Ω
I
Fig. 7.11: Vom aplica metoda Thévenin pentru a calcula curentul prin rezistenţă de sarcină RAB
E=3I
1Ω
UAB0
5A
−3 V
5A
Ω
4V
−1
2Ω
I
Fig. 7.12: Circuitul pentru calculul tensiunii de mers ı̂n gol.
imediat deoarce tensiunea pe rezistenţa de −1 Ω este 3 V, iar curentul de scurtcircuit se poate calcula
din nodul ı̂n care se ı̂ntâlnesc latura prin care trece SIC de −5 A şi rezistenţa de −1 Ω:
3
IscAB = − − 5 = −2 A (7.15)
−1
Rezultă că
UAB0 2V
RAB0 = = = −1 Ω. (7.16)
IscAB −2 A
În final, aplicăm formula Thévenin pentru a calcula curentul prin rezistenţa de sarcină:
UAB0 2
IAB = = = −4 A, (7.17)
RAB + RAB0 1/2 + (−1)
ceea ce corespunde rezultatului aşteptat.

E=3I
1Ω
I scAB
5A
−3 V
3V
Ω
4V
−1
2Ω
I
Fig. 7.13: Circuitul pentru calculul curentului de scurtcircuit.
Exerciţiul 7.1 Transformaţi cele 5 probleme pe care le-aţi inventat pe parcursul seminariilor
anterioare ı̂n probleme care conţin o sursă comandată şi rezolvaţi-le cu orice metodă.
Să se rezolve problemele următoare.
Problema 7.1 Determinaţi graful de curenţi, de tensiuni şi verificaţi bilanţul de puteri.
2Ω
1V 6V
1Ω U J=2U
3Ω 5Ω
1Ω
Răspuns: Pc = Pg = 39 W
Problema 7.2 Determinaţi graful de curenţi, de tensiuni şi verificaţi bilanţul de puteri.
4Ω
10 V
2Ω
4V
I
1Ω
1V
J= 32 I
Răspuns: Pc = Pg = 73 W
Problema 7.3 Calculaţi generatoarele echivalente faţa de A şi B, intensitatea curentului şi
tensiunea la bornele rezistenţei de sarcină RAB .
U AB =?
10 V
A
RAB =4 Ω
2Ω IAB =?
B
1Ω
1V E=2U
3A
Răspuns: Generatorul echivalent Thévenin are E = 88/9 V şi R = 2/9 Ω; generatorul echivalent
Norton are J = 44 A şi G = 9/2 Ω−1 .
A RAB = 3 Ω B
IAB
2Ω U AB
2Ω
E=6I 1A
14
V I
2Ω
Răspuns: Generatorul echivalent Thévenin are E = 12 V şi R = 0; nu există generator echivalent

Norton.
3Ω A
1Ω
RAB = 2 Ω U AB
6V J=3I
−5
V IAB
I
2Ω B
Răspuns: Generatorul echivalent Norton are J = 1 A şi G = 0; nu există generator echivalent

Thévenin.
110 7.7. Modelul liniar al amplificatorului operaţional
7.7 Modelul liniar al amplificatorului operaţional

Amplificatorul operaţional (A.O) este o componentă electronică reală, cu 5 terminale: două terminale
de intrare, notate cu + (borna neinversoare) şi - (borna inversoare), două terminale de alimentare, şi
un terminal de ieşire (Fig. 7.14).
Fig. 7.14: Amplificatorul operaţional este o componentă electronică.

Figură preluată de la https://www.st-andrews.ac.uk/∼jcgl/Scots Guide/experiment/lab/expt6/expt6.html
Simbolurile unui A.O. ı̂ntr-un circuit sunt prezentate ı̂n Fig. 7.15. În stânga este reprentarea com-
pletă, cu cele 5 terminale. Deoarece aliementarea se face de la o sursă dublă, pentru simplificarea
reprezentării se elimină terminalele de alimentare (figura din mijloc), ca şi cum sursa dublă este in-
clusă ı̂n triunghi. Cea mai simplă reprezentare este cea cu trei terminale, ı̂n care terminalul de masă
nu mai este reprezentat (figura din dreapta).
+V s
V− − V− − V− −
Vo Vo Vo
V+ + V+ + V+ +
−V s
Fig. 7.15: Simboluri ale A.O.
Circuitul electronic al A.O. este unul complicat (conţine inclusiv tranzistoare, diode, conden-
satoare), dar ceea ce ne interesează acum este comportarea lui pe la borne atunci când el funcţionează
ı̂n zona liniară a caracteristicii sale. Aceasta comportare este descrisă de următoarele trei modele.
Modelul liniar cu 3 parametri

În acest model A.O. se comportă la intrare ca un rezistor cu rezistenţa Ri , iar la ieşire ca un rezistor
cu rezistenţa Ro ı̂n serie cu o sursă de tensiune comandată liniar ı̂n tensiunea de intrare ui = V+ − V−
(Fig. 7.16), coeficientul de transfer ı̂n tensiune fiind notat cu A0 şi fiind numit amplificare ı̂n buclă
deschisă. Constatăm că această componentă este unidirectională: intrarea influenţează ieşirea, dar
ieşirea nu are nicio influenţă asupra intrării. În acest model AO este un element cuadripolar diport,
controlat hibrid invers, ı̂n tensiunea de intrare ui şi curentul de ieşire ie :
ii = h011 ui + h012 ie , (7.18)
ue = h021 ui + h022 ie , (7.19)
+
A0 ui
ui Ri
Ro
uo
−
Fig. 7.16: Modelul liniar cu 3 parametri: Ri , Ro , A0 .
cu h011 = 1/Ri , h012 = β = ii /ie |( ui = 0) = 0, h021 = A0 , h022 = Re .

Pentru a ı̂nţelege simplificările ce urmează, este important să precizăm valorile uzuale ale celor
trei parametri:
• Ri ≈ 106 Ω - rezistenţa de intrare;
• Ro ≈ 100Ω - rezistenţa de ieşire;
• A0 ≈ 106 - amplificarea ı̂n buclă deschisă.
Mărimea de comandă este ı̂ntotdeauna considerată de la borna + la borna - a A.O.
ui = V+ − V− (7.20)
Modelul liniar cu 1 parametru

Modelul liniar simplificat cu 1 parametru se obţine idealizând ı̂n modelul de mai sus rezistenţa de
intrare şi cea de ieşire:
• Ri → ∞
• Ro = 0
Sigurul parametru al acestui model este A0 ≈ 106 (Fig. 7.17). Se observă uşor că relaţiile caracteristice
ale acestui model sunt
ii = 0,
(
(7.21)
uo = A0 ui .
La intrare A.O. se comportă ca un izolator perfect, iar la ieşire ca o sursă de tensiune comandată liniar
ı̂n tensiunea de intrare ui . Tensiunile de ieşire sunt de ordinul volţilor şi deoarece factorul de transfer
ı̂n tensiune este de ordinul milioanelor, urmează că tensiunea de intrare este de ordinul microvolţilor.
Aceste ordine de mărime justifică modelul simplificat următor.
112 7.7. Modelul liniar al amplificatorului operaţional
ii +
A0 ui
ui
uo
−
Fig. 7.17: Modelul liniar cu 1 parametru: A0 .
Modelul liniar fără parametri - A.O. perfect (AOP)

Dacă ı̂n modelul anterior considerăm ı̂n plus că amplificarea ı̂n buclă deschisă este infinită, urmează
că tensiunea de intrare ui trebuie să fie zero, pentru a face posibilă o tensiune de ieşire finită. Se obţine
astfel modelul amplificatorului operaţional perfect (AOP) care este un model fără niciun parametru.
ii +
ui
−
∞
uo
Fig. 7.18: Modelul amplificatorului operaţional perfect.
Modelul AOP foloseşte următoarele idealizări:
• Ri → ∞
• Ro = 0
• A0 → ∞
Relaţiile caracteristice ale acestui model sunt
ii = 0
(
, (7.22)
ui = 0
şi ele arată că AOP este un model degenerat care spune totul despre intrare şi nimic despre ieşire.
AOP realizează ı̂ntre intrare şi ieşire o legătură foarte puternică, prin intermediul circuitului ı̂n care este
conectat (vedeţi aplicaţiile următoare). Modelele prezentate pot fi folosite doar dacă AO este conectat ı̂n reacţie
negativă, caz ı̂n care el funcţionează ı̂n zona liniară a caracteristicii ui − uo (Fig. 7.19).
u0
Vs
panta A0
ui
−V s
Fig. 7.19: Caracteristica intrare-ieşire a unui AO. Cele 3 modele prezentate sunt valabile dacă A.O.
funcţionează ı̂n zona liniară şi nu se saturează.
7.8 Aplicaţii ale A.O.
În acest paragraf vom ilustra câteva aplicaţii rezistive, liniare ale A.O.
Montajul inversor, rezolvare cu AOP

În montajul inversor, semnalul de intrare este aplicat pe borna - (Fig. 7.20). Observaţi reacţia negativă,
asigurată de rezistorul R2 , care aduce o parte a semnalului de ieşire la intrarea inversoare a A.O.
R2
R1
−
e1 (t) + uo (t)=?
Fig. 7.20: AO ı̂n montaj inversor: semnalul de intrare este aplicat pe borna -.
Ne propunem să calculăm tensiunea de ieşire u0 ı̂n funcţie de tensiunea de intrare, rezistenţele R1
şi R2 şi parametrii A.O.
114 7.8. Aplicaţii ale A.O.
Ca recomandare de rezolvare a acestor probleme, vă sugerăm să lucraţi cu metoda nodală. Exprimaţi curenţii
ı̂n funcţie de potenţiale şi scrieţi apoi Kirchhoff I ı̂n borna minus.
Vom lucra mai ı̂ntâi cu modelul AOP, cel mai simplu model posibil. Figurile 7.21 - 7.24 de mai
jos ilustrează raţionamentele făcute direct pe graful circuitului.
R2
R1
0
−
ui =0 ∞
e1 (t) + uo (t)=?
Fig. 7.21: Dacă lucrăm cu AOP, ı̂n primul rând marcăm simbolul AOP (amplificare infinită este viz-
ibilă pe triunghi) şi condiţiile impuse de acest model: tensiune zero la intrare şi curent zero absorbit.
R2
R1
0
−
V=0
∞
e1 (t) + uo (t)=?
Fig. 7.22: Deoarece tensiunea de intrare a AO este zero rezultă că potenţialul bornei - este egal cu
potenţialul bornei +, care aici este pusă la masă. În consecinţă, potenţialul bornei - este nul, motiv
pentru care spunem a aceasta este pusă virtual la masă.
R2
R1
V=e1 0
−
V=0 V=uo
∞
e1 (t) + uo (t)=?
Fig. 7.23: Exprimăm celelalte potenţiale ı̂n funcţie de semnalele de intrare şi ieşire.
uo R2
R2
R1 e1
V=e1 R1 0
−
V=0 V=uo
∞
e1 (t) + uo (t)=?
Fig. 7.24: Exprimăm intensităţile curenţilor ı̂n funcţie de potenţiale.
În final, scriem Kirchhoff I ı̂n borna -:

e1 u0
+ =0 (7.23)
R1 R2
De unde rezultă tensiunea de ieşire
R2
uo (t) = − e1 (t) (7.24)
R1
Montajul se numeşte inversor pentru că tensiunea de ieşire schimbă semnul tensiunii de intrare
(presupunând rezistenţele pozitive). Amplificarea ı̂n tensiune a circuitului poate fi ı̂n modul mai mare,
egală sau mai mică decât 1, ea depinzând de valorile rezistenţelor conectate ı̂n circuit.
Chiar dacă am folosit un model degenerat pentru A.O., tensiunea de ieşire este bine definită, impusă de
parametrii elementelor din circuitul ı̂n care este conectat A.O.
Dacă la intrarea circuitului conectăm ı̂n loc de sursa reală de tensiune o sursă ideală de curent, cu c.e.m
j, atunci tensiunea de iesire este uo = −R2 j, deci circuitul se comportă ca o sursă de tensiune comandata liniar
ı̂n curent (SUCI), convertind semnalul de curent j(t) de la intrare ı̂n semnal de tensiune de la ieşire uo (t).
Montajul inversor, rezolvare cu modelul A.O. cu 1 parametru

Pentru a vedea ce eroare se face folosind un astfel de model degenerat, vom rezolva din nou prob-
lema folosind pentru A.O. modelul cu 1 parametru. Paşii raţionamentului de mai sus sunt repetaţi ı̂n
116 7.8. Aplicaţii ale A.O.
Fig. 7.25. Curentul absorbit de A.O. este zero, dar tensiunea de intrare nu mai este nulă. În consecinţă
potenţialul bornei minus este V = −ui . Potenţialul bornei de ieşire este dat de tensiunea pe sursa de
tensiune comandată ı̂n tensiune.
A0 ui +ui R2
R2
R1 e1 +ui
V=e1 R1 0
−
V= − ui V=A0 ui =uo
A0
e1 (t) + uo (t)=?
Fig. 7.25: În modelul cu 1 parametru, curentul absorbit de A.O. este zero, dar tensiunea de intrare nu
mai este nulă.
Exprimăm curenţii prin R1 şi R2 ı̂n funcţie de potenţiale şi scriem Kirchhoff I ı̂n nodul minus:
e1 + ui A0 ui + ui
+ = 0. (7.25)
R1 R2
Rezultă expresia tensiunii de intrare
R2 e1
ui = − (7.26)
R1 1 + A0 + R2
R1
şi ı̂n final expresia tensiunii de ieşire

R2 e1 (t)
uo (t) = A0 ui = − . (7.27)
R1 1 + 1 1 + R2
A0 R1
Erorile obţinute sunt de ordinul 10−6 , rezultat ce validează folosirea modelului AOP ı̂n calcule.
Exerciţiul 7.2 (Montajul neinversor) Folosind modelul AOP demonstraţi că pentru circuitul
din figură !
R2
uo (t) = 1 + e1 (t).
R1
e1 (t) −
R2
R1
Justificaţi numele ”neinversor”. Particularizaţi pentru R2 = 0 (repetor). La ce ar putea fi util?

Dacă ı̂n montajul neinversor vom considera R2 ca rezistenţă de sarcină, observăm că valoarea
curentului prin această rezistenţă este io = e1 /R1 , deci circuitul funcţionează ca o sursă de curent
comandată liniar ı̂n tensiune (SICU), convertind semnalul de tensiune de la intrare e1 (t) ı̂n semnal de
curent la ieşire io (t).
În consecinţă, sursele comandate liniar se pot modela cu amplificatoare operaţionale perfecte. Aceasta face
ca AOP să devină elementul ideal primitiv ı̂n clasa circuitelor multipolare, liniare nereciproce, luând locul
surselor comandate liniar.
Exerciţiul 7.3 (Montajul sumator) Folosind modelul AOP demonstraţi că pentru circuitul din
figură !
e1 (t) e2 (t)
uo (t) = −R + .
R1 R2
R
R1 R2
+ uo (t)=?
e1 (t) e2 (t)
Exerciţiul 7.4 (Montajul diferenţial (I)) Folosind modelul AOP demonstraţi că pentru circuitul
din figură !
R2 R2
uo (t) = e1 (t) 1 + − e2 (t) .
R1 R1
e1 (t) −
R2
R1
e2 (t)
Exerciţiul 7.5 (Montajul diferenţial (II)) Folosind modelul AOP demonstraţi că pentru circuitul
din figură, dacă R3 /R4 = R1 /R2 atunci
R2
uo (t) = (e1 (t) − e2 (t)).
R1
R3
+
e1 (t) R4 −
R2
R1
e2 (t)
Indicaţie: observaţi că R3 şi R4 formează un divizor de tensiune deoarece curentul absorbit de borna + a A.O.
este nul. Calculaţi potenţialul bornei + folosind relaţia divizorului de tensiune, apoi aplicaţi rezultatul obţinut la
problema anterioară.
Amplificatoarele operaţionale care funcţionează ı̂n zona liniară realizează operaţii matematice ı̂n care intervin
semnalele de intrare. Aceasta este explicaţia numelor lor. În acest seminar am lucrat exclusiv cu elemente
rezistive şi de aceea operaţiile ilustrate au fost adunarea şi scăderea. În seminariile următoare vom ilustra şi
alte operaţii precum derivarea şi integrarea.
A.O. sunt folosite ı̂n convertoarele digital-analogice precum şi ı̂n buclele de reglare automată. Schema lor
echivalentă se bazează pe surse comandate şi de aceea ele au fost alese ca aplicaţie finală a acestui seminar.

8. Circuite electrice rezistive neliniare
8.1 Elemente dipolare rezistive neliniare (E2Cn) 120
8.2 Modelarea E2Cn liniar pe porţiuni 121
8.3 Metoda dreptei de sarcină 126
8.4 Identificarea combinaţiilor de segmente 132
8.5 Generalizarea metodei dreptei de sarcină 134

1. elemente rezistive dipolare neliniare;
2. modelarea elementelor rezistive dipolare neliniare;
3. metoda dreptei de sarcină şi generalizarea ei;
4. caracteristici liniare pe porţiuni şi metoda identificării segmentelor.
Până acum aţi lucrat exclusiv cu elemente liniare (rezistoare, surse comandate liniar) sau neli-
niare de tip afin (SIT, SIC, SRT, SRC). Toate aceste elemente sunt incluse ı̂n categoria circuitelor
rezistive liniare. Sursele neliniare de tip afin sunt incluse ı̂n această categorie pentru că altfel
circuitele realizate exclusiv cu elemente liniare ar avea soluţia nulă, nefiind utile din punct de
vedere practic.
În acest seminar veţi lucra cu elemente rezistive neliniare care nu sunt afine. Din punct de
vedere matematic, analiza acestor circuite conduce la rezolvarea unui sistem de ecuaţii algebrice
neliniare. Acestea nu admit ı̂n general soluţie analitică, rezolvarea lor necesitând folosirea unor
metode numerice de calcul (de exemplu metoda Newton). Totuşi, ı̂n anumite cazuri simple, dacă
circuitul are un element rezistiv neliniar, se pot estima valorile tensiunii şi curentului (”punctul
static de funcţionare”) printr-un element neliniar. Metoda se bazează pe intersecţia grafică
dintre caracteristica părţii liniare a circuitului, caracteristică numită ”dreaptă de sarcină” cu
caracteristica elementului neliniar, care poate fi la rândul ei aproximată liniar pe porţiuni. În
acest din urmă caz, se preferă rezolvarea sistemului cu ajutorul unei interpretări de circuit.
Metoda dreptei de sarcină se poate generaliza ı̂n cazul unor circuite particulare.
În cazul aproximării liniare pe porţiuni a caracteristicilor neliniare pe porţiuni, o posibilitate
de rezolvare a circuitelor rezistive neliniare este metoda identificării segmentelor ı̂n care se
află punctele statice de funcţionare ale elementelor neliniare. În cazul unei rezolvări manuale,
aceasta metodă se poate aplica doar dacă numărul de variante de analizat este mic.
119
120 8.1. Elemente dipolare rezistive neliniare (E2Cn)
8.1 Elemente dipolare rezistive neliniare (E2Cn)
Definiţie 8.1 (Rezistorul dipolar neliniar) Rezistorul dipolar neliniar este un element dipolar
de circuit pentru care valorile instantanee ale curentului ce ı̂l străbate şi ale tensiunii la bornele
sale sunt ı̂ntr-o relaţie algebrică.
Simbol şi relaţie constitutivă
i
F(u, i) = 0 (8.1)
u unde F : 2 → .
Clasificare din punct de vedere al modului de control.
Un rezistor dipolar neliniar (E2Cn) poate fi:
• controlat ı̂n curent (Fig. 8.1-stânga):
∃f :→ a.ı̂. u = f (i); (8.2)
• controlat ı̂n tensiune (Fig. 8.1-dreapta):
∃g : → a.ı̂. i = g(u); (8.3)
• controlat ı̂n curent şi ı̂n tensiune: ∃ f şi ∃ g ca mai sus şi f = g−1 ;
• necotrolabil ı̂n tensiune sau curent: caracterizarea este făcută doar prin relaţia (8.1), nu există
funcţii f şi g definite ca mai sus.
Fig. 8.1: Caracteristica unui element dipolar rezistiv neliniar controlat ı̂n curent (stânga) şi ı̂n tensiune
(dreapta).
Definiţie 8.2 (Rezistor polarizat/nepolarizat) Dacă rezistorul neliniar are caracteristica sime-
trică faţă de origine (de exemplu f (−i) = − f (i)), se spune că este nepolarizat. În caz contrar el
este polarizat.
Parametri
Un rezistor neliniar poate fi caracterizat de unul sau mai mulţi parametri, numiţi rezistenţă/conductanţă
statică/dinamică definiţi ca ı̂n Tab. 8.1.
Seminar 8. Circuite electrice rezistive neliniare 121
Tabelul 8.1: Relaţii de definiţie pentru parametrii unui rezistor dipolar neliniar.
statică dinamică
f (i)
Rezistenţa [Ω] Rs = u
i = i Rd = du
di = f 0 (i)
g(u)
Conductanţa [Ω−1 ] Gs = i
u = u Gd = di
du = g0 (u)
Atunci când acest element neliniar este conectat ı̂ntr-un circuit rezistiv, presupus ı̂n curent con-
tinuu, valoarea perechii tensiune-curent, cunoscută sub numele de punct static de funcţionare (PSF)1 ,
depinde de restul circuitului ı̂n care este conectat elementul.
Observaţii:
1. Rezistenţele statice/dinamice se pot defini numai dacă rezistorul neliniar este controlat ı̂n curent;
2. Conductanţele statice/dinamice se pot defini numai dacă rezistorul neliniar este controlat ı̂n tensiune;
3. Parametrii statici reprezintă pantele segmentelor care unesc originea sistemului de axe u − i cu punctul
static de funcţionare;
4. Parametrii dinamici reprezintă pantele dreptelor tangente la caracteristică ı̂n punctul static de funcţionare.
Cazuri particulare
• rezistorul liniar (cu rezistenţă nenulă): element rezistiv neliniar, nepolarizat, controlat atât ı̂n
curent cât şi ı̂n tensiune, R s = Rd = R, G s = Gd = G = 1/R;
• sursa ideală de tensiune (SIT): element rezistiv neliniar, polarizat, controlat ı̂n curent, necontro-
labil ı̂n tensiune R s = Rd = 0;
• sursa ideală de curent (SIC): element rezistiv neliniar, polarizat, controlat ı̂n tensiune, necontro-
labil ı̂n curent, G s = Gd = 0;
• sursa reală (care nu este o sursă ideală): element rezistiv, neliniar, polarizat, controlat atât ı̂n
tensiune cât şi ı̂n curent; rezistenţa dinamică este rezistenţa internă a sursei reale de tensiune
echivalente (Thévenin); conductanţa dinamică este conductanţa internă a sursei reale de curent
echivalent (Norton).
8.2 Modelarea E2Cn liniar pe porţiuni

Pentru a ilustra modul ı̂n care elementele rezistive neliniare se pot modela liniar pe porţiuni, vom
considera cazul unui dispozitiv electronic real, neliniar, dipolar: dioda. Există multe tipuri de diode
(Fig. 8.2), dar procedura de modelare pe porţiuni prezentată ı̂n acest paragraf, deşi ilustrată pentru
dioda semiconductoare, se poate aplica pentru orice fel de diodă.
1 În limba engleză - operational point (OP).
122 8.2. Modelarea E2Cn liniar pe porţiuni
Fig. 8.2: Tipuri de diode.

Figura preluată de la https://www.elprocus.com/types-of-diodes-and-applications/
Cea mai simplă diodă este dioda semiconductoare, care are simbolul
Caracteristica unui element rezistiv este o reprezentare analitică sau grafică a dependenţei u − i.
Cum valorile depind de alegerea sensurilor de referinţă, este important ca o astfel de caracteristică
să aibă alături figura cu sensurile de referinţă marcate pe element. De exemplu, pentru sensurile din
Fig. 8.3-stânga, caracteristica diodei semiconductoare2 este cea din Fig. 8.3-dreapta.
Fig. 8.3: Pentru alegerea sensurilor de referinţă ca ı̂n stânga, caracteristica i − u este cea din dreapta.
Se observă că dioda semiconductoare este controlată ı̂n tensiune şi nu este controlată ı̂n curent.
Dacă PSF corespunde unei valori u > 0 se spune că dioda este polarizată direct (sau că este ı̂n conducţie),
iar dacă u < 0 se spune că dioda este polarizată invers (sau că este blocată, deoarece opreşte practic trecerea
curentului).
Exerciţiul 8.1 Desenaţi caracteristica unei diode semiconductoare pentru celelalte trei variante
posibile de desenare a sensurilor de referinţă pentru curent şi tensiune.
2 Justificarea fizică a acestei caracteristice se bazează pe fenomene microscopice asociate joncţiunii dintre două materiale
semiconductoare, unul de tip p şi unul de tip n. Studiul acestor fenomene nu face obiectul acestei cărţi-breviar. Aici vom
studia elementele exclusiv prin prisma comportării lor pe la borne.
Modelul exponenţial al diodei semiconductoare

Modelul exponenţial al diodei semiconductoare este relaţia analitică (8.4), considerată valabilă pentru
orice valoare a tensiunii la borne:
u u
i(u) = I s e VT − 1 , (8.4)
i
unde I s se numeşte curent de saturaţie (≈ pA) şi VT se numeşte tensiunea termică (≈ mV).
Modelul liniar pe porţiuni, cu 3 parametri (Gi ,Gd , V p )

O primă aproximare pe porţiuni a caracteristicii diodei se poate face folosind două drepte ca ı̂n Fig. 8.4.
Dreapta din stânga trece prin origine şi este caracterizată de panta Gi (numită conductanţă dinamică ı̂n
blocaj sau polarizare inversă). Această dreaptă corespunde unor valori ale tensiunii la borne mai mici
sau egale cu V p , parametru numit tensiune de prag. Pentru valori ale tensiunii mai mari decât tensiunea
de prag, caracteristica este o dreaptă de pantă Gd (numită conductanţă dinamică ı̂n polarizare directă).
Se observă că acest model este controlabil atât ı̂n tensiune cât şi ı̂n curent.
u panta Gd
u
Vp
panta Gi
Fig. 8.4: Model liniar pe porţiuni al diodei semiconductoare cu 3 parametri: conductanţele dinamice
ı̂n polarizare directă şi inversă şi tensiunea de prag.
Această caracteristică se poate exprima analitic cu ajutorul funcţiei g : R → R:
dacă u < V p ,
(
Gi u
i = g(u) = (8.5)
Gd u + (Gi − Gd )V p dacă u ≥ V p ,
În funcţie de circuitul la bornele căruia este conectată dioda, PSF se poate afla pe una din cele două
ramuri ale funcţiei. Dacă PSF se află pe segmentul de pantă Gi , atunci dioda se comportă ca un rezistor
de conductanţa Gi . Dacă PSF se află pe segmentul de pantă Gd , atunci dioda se comportă ca o sursă
reală de tensiune (SRT) (Fig. 8.5).
Dacă am putea estima ı̂n care segment cade PSF al diodei, atunci dioda ar putea fi ı̂nlocuită cu modelul de
circuit corespunzător, care este liniar sau neliniar dar afin, iar analiza circuitelor cu o singură diodă s-ar putea
face cu una din metodele sistematice sau nesistematice prezentate anterior pentru circuite liniare.
124 8.2. Modelarea E2Cn liniar pe porţiuni
i Gd −Gi
Gd V p
Gd
i
u
Vp
Gi
i
Fig. 8.5: Scheme echivalente de circuit pentru modelul cu 3 parametri, corespunzătoare celor două
segmente ale caracteristicii.
Modelul liniar pe porţiuni, cu 2 parametri (Gd , V p )

Putem simplifica modelul cu 3 parametri ştiind că ı̂n realitate Gi are valori relativ mici. Dacă idealizăm
şi alegem Gi = 0, atunci dioda se poate modela cu doi parametri: tensiunea de prag V p şi conductanţa
dinamică ı̂n polarizare directă Gd (Fig. 8.6).
i i
Vp
Gd
i
panta Gd
u
u u
Vp i Vp
Fig. 8.6: Model liniar pe porţiuni al diodei semiconductoare cu 2 parametri: conductanţa dinamică ı̂n
polarizare directă şi tensiunea de prag.
Acest model este controlat ı̂n tensiune dar nu este controlat ı̂n curent, caracteristica lui putând fi
exprimată analitic cu funcţia g : R → [0, ∞):
dacă u < V p ,
(
0
i = g(u) = (8.6)
Gd (u − V p ) dacă u ≥ V p ,
Modelul liniar pe porţiuni, cu 1 parametru (V p )

Putem simplifica modelul cu 2 parametri ştiind că ı̂n realitate Gd are valori relativ mari. Dacă ide-
alizăm şi alegem Gd → ∞, atunci dioda se poate modela cu un parametru: tensiunea de prag V p
(Fig. 8.7). Acest model nu este controlabil nici ı̂n tensiune nici ı̂n curent.
i i
Vp
i
u
u u
Vp i Vp
Fig. 8.7: Model liniar pe porţiuni al diodei semiconductoare cu 1 parametru: tensiunea de prag.
Acest model nu este controlat nici ı̂n tensiune nici ı̂n curent, iar caracteristica se poate exprima
analitic, dar nu cu o singură funcţie:
i=0 dacă u < V p

(
(8.7)
u = V p dacă i > 0.
Modelul liniar pe porţiuni, fără niciun parametru. Dioda perfectă.

Putem simplifica modelul cu 1 parametru ştiind că ı̂n realitate uneori putem neglija tensiunea de prag.
Obţinem un model degenerat, fără niciun parametru (Fig. 8.8). Acest model nu este controlat nici ı̂n
tensiune nici ı̂n curent.
u
i Vp
Fig. 8.8: Model liniar pe porţiuni al diodei semiconductoare, fără niciun parametru: dioda perfectă.
Definiţie 8.3 (Dioda perfectă) Dioda perfectă (DP) este elementul ideal de circuit definit de
următoarea relaţie caracteristică:
i = 0 dacă u < 0
(
u = 0 dacă i > 0.
Simbolul şi, respectiv, caracteristica ei sunt:

126 8.3. Metoda dreptei de sarcină
Constatăm că DP se comportă ı̂n polarizare directă ca un conductor perfect şi ı̂n polarizare inversă ca un
izolator perfect. În consecintă, curentul trece doar ı̂ntr-un singur sens prin acest element, el trece nestingherit
ı̂n sensul triunghiului din simbol şi este total blocat ı̂n sens invers.
Exerciţiul 8.2 (Dioda Zener) Un alt tip de diodă des ı̂ntânit ı̂n practică este dioda Zener. Sim-
boluri pentru această diodă sunt cele din stânga, iar o caracteristică tipică este cea din dreapta.
i
u
i
u
Figură preluată de la https://www.technologyuk.net/physics/
Ce modificări trebuie făcute modelelor diodei semiconductoare pentru a putea fi folosite pentru
modelarea liniară pe porţiuni a unei diode Zener? Care este schema echivalentă a diodei dacă
PSF corespunde tensiunii Vz (parametru numit tensiune de stabilizare)?
8.3 Metoda dreptei de sarcină
Metoda dreptei de sarcină este o metodă grafică de analiză a circuitelor rezistive neliniare care au un
singur element neliniar. Fiind o metodă grafică ea este imprecisă, dar are avantajul că este o metodă
intuitivă şi permite determinarea zonei din caracteristica elementului neliniar unde se află punctul
static de funcţionare (PSF).
Ideea metodei dreptei de sarcină este de a echivala partea liniară, oricât de complicată ar fi, cu un generator
echivalent.
A A
E
u ≡ u
+elemente R
i i
liniare
B B
Fig. 8.9: Partea liniară se poate ı̂nlocui cu o schemă echivalentă Thévenin caracterizată de t.e.m. E şi
rezistenţa internă R. În acest caz UAB0 = E şi IscAB = E/R.
Definiţie 8.4 (Dreapta de sarcină) Dreapta de sarcină este caracteristica generatorului echiva-
lent la bornele căruia este conectat rezistorul neliniar. Ea este definită ı̂n mod univoc de tăieturile
cu axele u − i, care reprezinta tensiunea de gol şi curentul de scurtcircuit.
Dacă generatorul echivalent este echivalat cu unul Thévenin (Fig. 8.9), atunci PSF caracterizat de
perechea (i, u) satisface relaţiile impuse atât de partea liniară cât şi de cea neliniară:
u = E − Ri,
(
(8.8)
u = f (i) sau i = g(u).
A A
G
u ≡ J u
+elemente
i i
liniare
B B
Fig. 8.10: Partea liniară se poate ı̂nlocui cu o schemă echivalentă Norton caracterizată de c.e.m. J şi
conductanţa internă G. În acest caz UAB0 = J/G şi IscAB = J.
Dacă generatorul echivalent este echivalat cu unul Norton (Fig. 8.10), atunci PSF caracterizat de
perechea (i, u) satisface relaţiile impuse atât de partea liniară cât şi de cea neliniară:
i = J − Gu,
(
(8.9)
u = f (i) sau i = g(u).
Indiferent dacă forma sistemului de rezolvat este (8.8) sau (8.9), semnificaţia geometrică a re-
zolvării lui o constituie găsirea punctului de intersecţie dintre dreapta ce reprezintă caracteristica
părţii liniare (dreapta de sarcină) şi caracteristica neliniară (Fig. 8.11). Soluţia problemei este dată
de coordonatele PSF.
Algoritmul metodei dreptei de sarcină are următorii paşi:
• Pasul 1: Se recomandă să se aleagă sensuri de referinţă pentru curentul şi tensiunea elementului
neliniar, ı̂n conformitate cu reprezentarea standard a caracteristicii sale neliniare. Acest pas
nu este obligatoriu, dar dacă nu este respectat trebuie reprezentată caracteristica elementului
neliniar ı̂n concordanţă cu sensurile de referinţă alese.
UAB0
u = f (i)
i
IscAB
dreapta
de sarcină
Fig. 8.11: PSF se află la intersecţia celor două grafice. Coordonatele acestui punct sunt curentul şi
tensiunea la bornele elementului neliniar.
• Pasul 2: Se elimină elementul neliniar şi se determină tensiunea de mers ı̂n gol.
• Pasul 3: Se elimină elementul neliniar, se scurtcircuitează bornele sale şi se determină curentul
de scurtcircuit.
Observaţie: Dacă partea liniară este de tip serie-paralel şi nu are surse comandate, atunci
ı̂naintea pasului 2 se poate determina generatorul echivalent Thévenin sau generatorul echiva-
lent Norton folosind echivalenţe.
• Pasul 4: Se reprezintă peste graficul funcţiei caracteristice a elementului neliniar dreapta de

sarcină care intersectează axele ı̂n tensiunea de gol (determinată la pasul 2) şi curentul de scurt-
circuit (determinat la pasul 3).
• Pasul 5: Se determină coordonatele punctului de intersecţie.
• Pasul 6: Pentru determinarea celorlalţi curenţi şi tensiuni din circuit se aplică teorema substituţiei.
Teorema 8.1 (Teorema substituţiei) Orice latură a unui circuit parcursă de curentul i şi având
la borne tensiunea u poate fi ı̂nlocuită cu un SIT având t.e.m. e = u (orientată corespunzător)
sau cu un SIC având c.e.m. j (orientat corespunzător) fără ca starea circuitului să se modifice.
Observaţie: Teorema substituţiei este o teorema de echivalenţă ı̂n sens limitat, pentru o anumită
stare. Dacă după o astfel de substituţie, se ı̂nlocuieşte un element din restul circuitului, cele două
circuite (iniţial modificat şi substituit modificat) nu mai sunt echivalente.
Deoarece pasul 5 al algoritmului este imprecis, ı̂n rezolvările manuale se practică aproximarea liniară pe
porţiuni a caracteristicii elementului neliniar, aşa cum a fost explicat ı̂n paragraful 8.2. După identificarea
zonei din caracteristică ı̂n care se află PSF, elementul neliniar se ı̂nlocuieşte cu schema lui echivalentă pe
porţiunea respectivă. Problema de rezolvat devine un circuit rezistiv liniar.
Problemă rezolvată 1
Să se calculeze toţi curenţii şi toate tensiunile circuitului din Fig. 8.12, unde pentru dioda Zener
consideraţi caracteristica din Fig. 8.13, având Gd = 0.2 Ω−1 , V p = 0.6 V şi Vz = −5 V.
8Ω
1A 2Ω 8Ω
10 V
4Ω
Fig. 8.12: Circuit pentru problema rezolvată 1.
panta Gd
i Vz u
u Vp
Fig. 8.13: Caracteristica diodei Zener din problemă are 3 parametri: tensiunea de stabilizare Vz , ten-
siunea de prag V p şi conductanţa dinamică ı̂n conducţie directă Gd .
• Pasul 1: Alegem sensuri de referinţă pentru curentul şi tensiunea diodei Zener, ı̂n conformitate
cu reprezentarea standard a caracteristicii sale neliniare (Fig. 8.14).
• Paşii 2 şi 3: Deoarece partea liniară este de tip serie-paralel, ea poate fi echivalată cu uşurinţă
cu un generator echivalent de tensiune (Fig. 8.15).
Exerciţiul 8.3 Verificaţi corectitudinea echivalării.
Tensiunea de gol este u0 = 7 V (Fig. 8.16-stânga) şi curentul de scurtcircuit este isc = 7 V/10 Ω =
0.7 A (Fig. 8.16-dreapta).
A i B
u A B
8Ω i
1A 2Ω 8Ω u
7V
10 Ω
10 V
4Ω Fig. 8.15: Echivalarea părţii liniare.
Fig. 8.14: Marcarea sensurilor de referinţă.
A B A i sc B
u0
7V 7V
10 Ω 10 Ω
Fig. 8.16: Schema echivalentă ı̂n gol (stânga) şi scurtcircuit (dreapta).
• Pasul 4: Se reprezintă peste graficul funcţiei caracteristice a elementului neliniar dreapta de

sarcină (Fig. 8.17).
i[A]
i sc = 0.7 panta Gd = 0.2 Ω−1
Vz = −5
u[V]
V p = 0.6
u0 = 7
Fig. 8.17: Identificarea zonei caracteristicii ı̂n care se află PSF.
• Pasul 5: Se determină coordonatele punctului de intersecţie prin rezolvarea unei probleme de

circuit ı̂n care dioda Zener se ı̂nlocuieşte cu schema ei echivalentă.
Schema echivalentă corespunzătoare acestei porţiuni este identică cu cea prezentată ı̂n Fig. 8.6
pentru zona de conducţie directă. Schema echivalentă este o SRT având rezistenţa egală cu inversa
conductanţei dinamice deci 1/(0.2 Ω−1 ) = 5 Ω ı̂n serie cu o SIT de valoare 0.6 V, orientată core-
spunzător (Fig. 8.18).
0.6 V
A 5Ω B
i
u
7V
10 Ω
Fig. 8.18: Elementul neliniar se ı̂nlocuieşte cu schema lui echivalentă.
PSF se calculează imediat din bucla formată:

7 − 0.6 6.4 41
i= = A ≈ 0.4 A, u = 5i + 0.6 = ≈ 2.7 V.
10 + 5 15 15
Este bine să verificaţi după acest pas că rezultatul obţinut corespunde segmentului de caracteristică identificat
grafic. Într-adevăr: u > 0.6 V şi i > 0.
• Pasul 6: Pentru determinarea celorlalţi curenţi şi tensiuni din circuit se aplică teorema substituţiei.
Graful de curenţi şi de tensiuni al problemei care conţine elementul neliniar sunt identice cu gra-
furile circuitelor din Fig. 8.19.
2.7 V 0.4 A
A B A i B
i
u u
8Ω 8Ω
1A 2Ω 8Ω 1A 2Ω 8Ω
10 V 10 V
4Ω 4Ω
Fig. 8.19: Aplicarea teoremei substituţiei pentru calculul celorlalte mărimi din circuit. Elementul
neliniar poate fi ı̂nlocuit cu o SIT (stânga) sau cu o SIC (dreapta).
Exerciţiul 8.4 Reluaţi această problemă ı̂n cazul ı̂n care dioda Zener este conectată invers.
Arataţi că acum PSF se află ı̂n zona de stabilizare (ceea ce corespunde aplicaţiilor uzuale ale
acestei diode). Calculaţi toate mărimile din circuit.
132 8.4. Identificarea combinaţiilor de segmente
8.4 Identificarea combinaţiilor de segmente
Ca alternativă la metoda dreptei de sarcină, ı̂n cazul ı̂n care se aproximează liniar pe porţiuni carac-
teristica neliniară, se poate identifica segmentul unde se află PSF şi fără reprezentare grafică astfel.
Se parcurg pe rând segmentele caracteristicii şi se ı̂nlocuieşte, pe rând, schema echivalentă de circuit
corespunzătoare acelui segment. Se rezolvă problema de circuit rezistiv liniar şi segmentul este validat
doar dacă soluţia găsită corespunde intervalelor pe u şu pe i ale segmentului considerat. Se continuă
până când soluţia găsită este validată.
Ca exemplu, să reluăm problema anterioară şi să o rezolvăm cu procedura descrisă mai sus.
i
Vp
Gd
i
Vz
u
i Vp
i
u u
Vz
i
u
Fig. 8.20: Fiecare segment al caracteristicii corespunde unei scheme echivalente a diodei.
Caracteristica are trei segmente, deci vom analiza maxim 3 cazuri.

Cazul 1. Presupunem că dioda funcţioneză ı̂n zona de stabilizare caracterizată de u = Vz = −5 V şi
i < 0. Înlocuim dioda cu schema ei echivalentă şi verificăm dacă acest PSF este posibil. Pentru a face
uşoară analiza ı̂n cele ce urmează vom lucra cu schema echivalentă pentru partea liniară (Fig. 8.21).
−5 V
A B
i
u
7V
10 Ω
Fig. 8.21: Cazul 1 presupune că dioda funcţionează ı̂n zona de stabilizare. Ipoteza nu va fi validată.
Se observă că i = (7 + 5)/10 = 1.2 A, valoarea nefiind negativ aşa cum ar fi trebuit. Am ajuns la o
contradicţie, deci ipoteza că PSF se află ı̂n zona de stabilizare este falsă.
Cazul 2. Presupunem că dioda funcţioneză ı̂n zona de blocaj, caracterizată de i = 0 şi u ∈
[Vz, 0] = [−5, 0] V. Înlocuim dioda cu schema ei echivalentă şi verificăm dacă acest PSF este posibil.
(Fig. 8.22).
A B
i
u
7V
10 Ω
Fig. 8.22: Cazul 2 presupune că dioda funcţionează ı̂n zona de blocaj. Ipoteza nu va fi validată.
Se observă că u = 7 V, deci nu este ı̂n intervalul de tensiuni aşteptat. Am ajuns din nou la o
contradicţie, deci nici această ipoteză nu este corectă.
Cazul 3. Presupunem că dioda funcţioneză ı̂n zona de conducţie directă, caracterizată de i > 0 şi
u > V p = 0.6 V. Înlocuim dioda cu schema ei echivalentă şi verificăm dacă acest PSF este posibil.
(Fig. 8.23).
0.6 V
A 5Ω B
i
u
7V
10 Ω
Fig. 8.23: Cazul 3 presupune că dioda funcţionează ı̂n zona de polarizare directă. Ipoteza va fi validată.
PSF se calculează imediat din bucla formată:

7 − 0.6 6.4 41
i= = A ≈ 0.4 A, u = 5i + 0.6 = ≈ 2.7 V,
10 + 5 15 15
şi se observă că el se află ı̂ntr-adevăr pe segmentul testat, deci el reprezintă soluţia problemei.
Această idee, a testării pe rând a segmentelor pe care se află PSF se poate aplica şi ı̂n problemele cu mai multe
elemente rezistive neliniare. În varianta ei manuală, ea se poate aplica doar dacă numărul de combinaţii de
segmente posibile este suficient de mic.
Dacă ı̂ntr-o problemă cu mai multe elemente rezistive neliniare avem intuiţia segmentelor pe care
se află PSF, atunci combinaţia se poate testa imediat şi dacă este validată, atunci aceasta este soluţia
problemei.
Într-un algoritm care ar implementa această metodă, numărul maxim de iteraţii este egal cu
numărul maxim de combinaţii de segmente. Există o variantă a metodei (cunoscută sub numele de
metoda Katzenelson), ı̂n care la fiecare iteraţie se modifică un singur segment, cel corespunzător
variaţiei maxime a PSF-ului curent.
134 8.5. Generalizarea metodei dreptei de sarcină
D
1
D
3
R2 u2 =?
4
D
2
e1 R1
Exerciţiul 8.5 Pentru circuitul din figură, R1 = R2 = 1 Ω.
Folosind metoda combinaţiei segmentelor (şi, eventual, intuiţia), determinaţi PSF al celor 4
diode şi tensiunea pe rezistorul R2 ı̂n următoarele cazuri:
• a) model DP pentru diode, e1 = 10 V;
• b) model DP pentru diode, e1 = −10 V;
• c) model cu 1 parametru pentru diode (V p = 0.7 V), e1 = 10 V;
• d) model cu 1 parametru pentru diode (V p = 0.7 V), e1 = −10 V;
• e) model cu 1 parametru pentru diode (V p = 0.7 V), e1 = 1 V;
Indicaţie: Dacă aveţi de la ı̂nceput intuiţia segementelor unde află PSF ale fiecărei diode, atunci nu aveţi decât să
verificaţi această ipoteză. Altfel, aveţi de făcut maxim 24 = 16 ı̂ncercări.
Răspuns: a) şi c) D1, D4 conduc, D2,D3 sunt blocate; e) toate diodele sunt blocate; a) şi b)
5 V; c) şi d) 4.3 V; e) 0 V. Dacă sursa de tensiune ar fi sinusoidală, atunci circuitul realizează o
redresare bialternanţă.
Metoda identificării segmentelor a condus studiul către circuite rezistive liniare cu mai multe ele-
mente neliniare. Testarea multor combinaţii pierde intuiţia imediată oferită de metoda dreptei de
sarcină. Metoda dreptei de sarcină poate fi generalizată şi ı̂n cazul unui circuit cu mai multe elemente
neliniare, care au topologii mai simple, aşa cum este explicat ı̂n paragraful următor.
8.5 Generalizarea metodei dreptei de sarcină
Generalizarea metodei dreptei de sarcină se poate face pentru mai multe elemente neliniare conectate
ı̂n serie, paralel sau mixt (serie şi paralel). Dacă subgraful elementelor neliniare este conex, atunci
metoda rămâne ı̂n continuare a ”dreptei de sarcină”, altfel ea devine metoda ”curbei de sarcină”.
În oricare variantă, procedura de bază este determinarea caracteristicii neliniare echivalente a unei
conexiuni serie sau paralel dintre două elemente neliniare.
Conexiunea serie a elementelor neliniare - interpretare geometrică

În cazul a două elemente rezistive neliniare conectate ı̂n serie (Fig. 8.24-stânga), caracteristica echiva-
lentă a ansamblului este construită grafic (Fig. 8.24-dreapta) pe baza relaţiei:
u = u1 + u2 , (8.10)
valabilă pentru orice curent i care trece prin elementele conectate ı̂n serie. Valorile constante ale
curentului i sunt sugerate de liniile ı̂ntrerupte din figură. Dacă axa tensiunii este orizontală, ı̂n cazul ı̂n
care elementele sunt controlate ı̂n tensiune atunci adunarea se face pe orizontală, iar ı̂n cazul ı̂n care
elementele sunt controlate ı̂n curent adunarea se face pe verticală.
i
i = g1 (u1 ) i = g2 (u2 )
i = g(u1 + u2 )
i
u1 u2
u u
Fig. 8.24: Adunarea grafică a două caracteristici neliniare a două elemente rezistive neliniare conectate
ı̂n serie. Pentru aceeaşi valoare a intensităţii curentului, se adună tensiunile corespunzătoare caracter-
isticilor individuale. Figura din dreapta corespunde unor elemente controlate ı̂n tensiune.
Raţionamentul poate fi dus la extins şi dacă elementele nu sunt controlate ı̂n tensiune decât parţial,
pe anumite porţiuni ale caracteristicii. De exemplu, dacă unul din cele două elemente neliniare (de ex-
emplu al doilea) este o SIT, atunci graficul elementului echivalent se obţine prin translaţia cu valoarea
t.e.m a graficului primului element (Fig. 8.25). În particular, dacă elementul neliniar este o diodă per-
fectă (de asemenea necontrolată ı̂n tensiune), conexiunea serie cu o SIT conduce la caracteristica din
Fig. 8.26, care se obţine prin translaţia după direcţia tensiunii a caracteristii DP. Dacă acest ansamblu
este conectat ı̂n serie cu un rezistor liniar de rezistenţă R1 , atunci caracteristica rezultată este cea din
Fig. 8.27.
Interpretarea geometrică a adunării caracteristicilor din figurile Fig. 8.26 şi Fig. 8.27 corespunzătoare seg-
mentului pentru care i = 0 şi u < E este mai puţin evidentă. Pentru aceast caz puteţi folosi interpretarea de
circuit, caz ı̂n care dioda perfectă este un izolator perfect conectat ı̂n serie cu alte elemente, echivalent deci cu
un izolator perfect.
i u2 = E
i = g(u1 + E)
E
i
i = g1 (u1 )
u1 u2
u u
E
Fig. 8.25: Un SIT ı̂n serie cu un element neliniar este echivalent cu un element neliniar care are
caracteristica translatată după direcţia tensiunii cu valoarea t.e.m. a SIT.
E
i
u u
E
Fig. 8.26: Un SIT ı̂n serie cu o diodă perfectă are caracteristica identică cu cea corespunzătoare unui
model de diodă cu 1 parametru: tensiunea de prag V p , unde V p = E.
panta 1/R1
E R1
i
u u
E
Fig. 8.27: Conexiunea serie dintre o DP, o SIT şi un rezistor liniar are caracteristica identică cu cea
corespunzătoare unui model de diodă cu 2 parametri: tensiunea de prag V p şi conductanţa ı̂n polarizare
directă Gd , unde V p = E şi Gd = 1/R1
.
Conexiunea paralel a elementelor neliniare - interpretare geometrică

În cazul a două elemente rezistive neliniare conectate ı̂n paralel (Fig. 8.28-stânga), caracteristica
echivalentă a ansamblului este construită grafic (Fig. 8.28-dreapta) pe baza relaţiei:
i = i1 + i2 , (8.11)
valabilă pentru orice tensiune u aplicată elementelor conectate ı̂n paralel. Valorile constante ale ten-
siunii u sunt sugerate de liniile ı̂ntrerupte din figură. Dacă axa tensiunii este orizontală, ı̂n cazul ı̂n
care elementele sunt controlate ı̂n tensiune atunci adunarea se face pe verticală, iar ı̂n cazul ı̂n care
elementele sunt controlate ı̂n curent adunarea se face pe orizontală.
i
i = g1 (u) + g2 (u)
i1 = g1 (u)
i1
i i2 = g2 (u)
i2
u
u
Fig. 8.28: Adunarea grafică a două caracteristici neliniare a două elemente rezistive neliniare conectate
ı̂n paralel. Pentru aceeaşi valoare a tensiunii la borne, se adună curenţii corespunzători caracteristicilor
individuale. Figura din dreapta corespunde unor elemente controlate ı̂n tensiune.
Ca exemplu, dacă ansamblul serie DP-SIT-R discutat anterior se conectează ı̂n paralel cu un rezis-
tor de rezistenţă R2 , atunci caracteristica obţinută este cea din Fig. 8.29.
E R1
i panta 1/R1 + 1/R2
R2
u
panta 1/R2 E
u
Fig. 8.29: Conexiunea paralel dintre un rezistor liniar şi conexiunea serie DP-SIT-R studiată anterior
are caracteristica identică cu cea corespunzătoare unui model de diodă cu 3 parametri: tensiunea de
prag V p , conductanţa ı̂n polarizare directă Gd şi conductanţa ı̂n polarizare inversă Gi , unde V p = E,
Gd = 1/R1 + 1/R2 şi Gi = 1/R2 .
Rezultatul obţinut se poate generaliza ı̂n următoarea teoremă.
Teorema 8.2 (Teoremă de modelare pentru elemente rezistive neliniare) Orice element rezis-
tiv neliniar se poate aproxima oricât de bine cu o funcţie liniară pe porţiuni, care se poate
modela cu o schemă cu topologie scară, cu trepe formate din SIT(SIC), R şi DP.
Coordonatele punctelor de frângere sunt date de t.e.m ale SIT sau de c.e.m ai SIC, numărul
punctelor de frângere fiind egal cu numărul surselor. Cu cât acest număr este mai mare, cu
atât este de aşteptat ca eroarea de aproximare a funcţiei caracteristice să scadă. Punctele de
frângere pot avea proiecţii echidistante pe axa tensiunilor sau pe cea a curenţilor, sau pot avea
poziţii optime, care minimizează eroarea de aproximare a graficului funcţiei caracteristice cu o
linie poligonală.
O consecinţă a acestei teoreme este că SIT/SIC, R, DP sunt primitive ı̂n clasa elementelor dipolare, rezistive,
neliniare.
Metoda curbei de sarcină

Dacă schema circuitului conţine elemente neliniare care nu sunt ı̂n serie sau paralel, dar dacă topologia
circuitului este de tip serie, paralel sau mixt, atunci se poate considera un element neliniar ca fiind
sarcina, iar pentru restul circuitului se determină caracteristica echivalentă folosind regulile descrise
anterior. PSF al elementului neliniar considerat sarcină se află la intersecţia dintre caracteristica lui şi
caracteristica echivalentă a circuitului la bornele căruia este conectat, numită ”curbă de sarcină”.
Să se calculeze PSF ale diodelor din Fig. 8.30, unde pentru dioda Zener consideraţi caracteristica din
Fig. 8.31, unde Gd1 = Gd2 = 0.2 Ω−1 , V p1 = V p2 = 0.6 V şi Vz1 = −5 V, Vz2 = −3 V.
DZ1 DZ2
A i B
u
7V
10 Ω
Fig. 8.30: Circuit pentru problema rezolvată 2.
Partea liniară este deja o SRT, aceeaşi ca ı̂n problema rezolvată 1. Parametrii ei au fost deja
calculaţi: tensiunea de gol UAB0 = 7 V şi curentul de scurtcircuit IscAB = 0.7 A permit trasarea cu
uşurinţa a dreptei de sarcină.
Trebuie determinată caracteristica neliniară echivalentă a ansamblului celor două diode ı̂n serie.
Pentru aceasta marcăm sensuri de referinţă convenabile, de exemplu ca ı̂n Fig. 8.32.
Vom aplica u = u1 + u2 pentru un acelaşi curent i care străbate cele două diode. Observăm că
perechea i − u1 este conform reprezentării standard a caracteristicii unei diode Zener, dar perechea
i − u2 este schimbată atât pentru curent cât şi pentru tensiune.
panta Gd
i Vz u
u Vp
Fig. 8.31: Caracteristica diodei Zener din problemă are 3 parametri: tensiunea de stabilizare Vz , ten-
siunea de prag V p şi conductanţa dinamică ı̂n conducţie directă Gd .
DZ1 DZ2
i
u1 u2
u
Fig. 8.32: Marcarea sensurilor de referinţă.
i [A]
0.7
PSF
−5.6
3.6 7 u [V]
DZ1 DZ2
Fig. 8.33: PSF al ansamblului celor doua diode ı̂n serie se determină prin intersecţia caracteristicii
echivalente cu dreapta de sarcină.
În consecinţă, pentru a aduna caracteristicile corect, pentru dioda DZ2 trebuie desenată o carac-
teristică corespunzătoare acestor sensuri de referinţă, obţinută prin simetrie faţă de origine a caracter-
isticii standard (Fig. 8.33 - curba cu verde). Rezultatul adunării graficelor este reprezentat cu roşu ı̂n
Fig. 8.33.
Se observă că PSF al ansamblului de diode cade ı̂n porţiunea de caracteristică caracterizată de o
pantă de 0.2 Ω−1 şi o intersecţia cu axa tensiunilor de 3.6 V.
Înlocuim ansamblul de elemente neliniare cu schema echivalentă, ca ı̂n Fig. 8.34. PSF se cal-
3.6 V
A 5Ω B
i
u
7V
10 Ω
Fig. 8.34: Pentru determinarea PSF se ı̂nlocuiesc cele două diode ı̂n serie cu schema lor echivalentă.
culează imediat din bucla formată:

7 − 3.6 3.4 71
i= = A ≈ 0.2 A, u = 5i + 3.6 = ≈ 4.7 V.
10 + 5 15 15
PSF al fiecărei diode ı̂n parte se face din inspecţia graficului din Fig. 8.33. Ambele diode sunt parcurse
de acelaşi curent i1 = i2 = i ≈ 0.2 A. Se observă că dioda DZ2 funcţionează ı̂n zona de stabilizare deci
u2 = 3 V, de unde rezultă apoi tensiunea pe DZ1: u1 = u − u2 ≈ 4.7 − 3 = 1.7 V.
Problema 8.1 Să se determine PSF al diodei, grafurile de curenţi şi de tensiuni şi să se verifice
4V u
i
2Ω 2A 1Ω
2Ω 0.5 Ω
Pentru diodă folosiţi următoarele modele:

a) modelul DP;
b) modelul cu 1 parametru: V p = 0.6 V;
c) modelul cu 2 parametri: V p = 0.6 V, Gd = 2 Ω−1 ;
d) modelul cu 1 parametru: V p = 1.2 V.
Răspuns:
a) PSF: i = 2 A, u = 0 V, Pg = Pc = 8 W
b) PSF: i = 1.4 A, u = 0.6 V, Pg = Pc = 5.4 W
c) PSF: i = 0.9 A, u = 1 V, Pg = Pc = 8 W
d) PSF: i = 0.8 A, u = 1.2 V, Pg = Pc = 8 W
Problema 8.2 În circuitul din figură se dau e1 , R1 > 0, R2 > 0.
R1 u
i
e1 R2 u2
a) Calculaţi u2 dacă pentru diodă se foloseşte un model DP;

b) Calculaţi u2 dacă pentru diodă se foloseşte un model cu 1 parametru V p > 0;
c) Reprezentaţi pe acelaşi grafic caracteristicile de transfer u2 (e) pentru e ∈ [−2V p , 2V p ], ı̂n
cazul R1 = R2 , corespunzătoare modelelor folosite la punctele a) şi b);
d) Dacă e1 (t) = 2V p sin(ωt), reprezentaţi pe acelaşi grafic e1 (t) şi cele două curbe u2 (t), pentru
t ∈ [0, T ], T = 2π/ω, pentru R1 = R2 şi modelele folosite la punctele a) şi b). Circuitul este un
redresor monoalternanţă.
Răspuns:
a) u2 = eR2 /(R1 + R2 ) dacă e > 0 şi u2 = 0 dacă e ≤ 0.
b) u2 = (e − V p )R2 /(R1 + R2 ) dacă e > V p şi u2 = 0 dacă e ≤ V p .
Problema 8.3 Pentru exerciţiul de la exemplul 8.5, presupuneţi e1 (t) = 10 sin(ωt).

Reprezentaţi pe acelaşi grafic e1 (t) şi cele două curbe posibile pentru u2 (t), pentru t ∈ [0, 2T ],
T = 2π/ω ı̂n cazul ı̂n care pentru diode folosiţi modelul DP sau modelul cu 1 parametru
(V p = 0.7 V). Circuitul este un redresor bialternanţă.
Problema 8.4 Determinaţi PSF ale celor două diode din circuitul din figură.
i2
10 mA 1 kΩ u1 u2
i1
Folosiţi pentru diode un model cu 1 parametru V p = 0.7 V.

Răspuns: i1 = 9.3 mA, u1 = 0.7 V, i2 = 0 A, u2 = 0.7 V
Problema 8.5 Determinaţi PSF ale celor două diode din circuitul din figură, folosind pentru
ele modelul de diodă perfectă.
i2
u1 u2
i1
5A 2Ω
6V 8V
Indicaţie: Folosiţi metoda identificării segmentelor sau metoda curbei de sarcină.

Răspuns: i1 = 2 A, u1 = 0 V, i2 = 0 A, u2 = 2 V.
Problema 8.6 În circuitul din figură, cu diodă Zener, se dau: e > 0, R1 > 0, R2 > 0, iar pentru
dioda Zener se adoptă un model cu 1 parametru Vz < 0, În ce condiţii pentru e şi R2 tensiunea
pe sarcină este u2 = −Vz ?
R1 i
e u R2 u2
Răspuns: e > −Vz şi R2 > −R1 Vz /(e + Vz ).

9. Circuite electrice ı̂n curent alternativ. Metode de analiză.
9.1 Reprezentări ale mărimilor sinusoidale 144
9.2 Impedanţa/admitanţa complexă a E2C liniare 150
9.3 Metode de analiză a circuitelor de c.a. fără cuplaje 154
9.4 Puteri ı̂n curent alternativ 160
9.5 Circuite de c.a. cu cuplaje mutuale 164
9.6 Alte reprezentări ı̂n complex posibile 177

1. mărimi sinusoidale, reprezentarea ı̂n complex;
2. impedanţa complexă;
3. puteri ı̂n curent alternativ (c.a.);
4. metode de analiză a circuitelor de c.a.;
5. tratarea bobinelor cuplate.
În cadrul seminariilor de până acum aţi lucrat exclusiv cu elemente rezistive. Prin exemplele re-
zolvate sau propuse spre rezolvare, a fost studiat regimul staţionar, ı̂n care sursele independente
au valori constante, caz cunoscut sub numele de curent continuu (c.c.). Într-un circuit rezistiv,
chiar dacă sursele ar depinde de timp, starea circuitului la un moment dat nu depinde de starea
circuitului la un moment anterior. Fiecare moment de timp s-ar putea analiza separat, ca un
circuit de curent continuu, având valorile surselor independente constante, egale cu valoarea
lor la acel moment de timp. În oricare din problemele discutate anterior am fi putut presupune
că sursele au variaţii arbitrare de timp. Metodele de rezolvare nu se modifică, calculele ar trebui
făcute simbolic, timpul fiind doar un parametru-simbol, iar soluţiile ar deveni funcţii de timp.
Dacă ı̂n circuit există elemente reactive (bobine, condensatoare, surse comandate ı̂n derivate
sau integrale de semnale) atunci abordarea acestor probleme depinde de regimul de funcţionare
al circuitelor. În acest seminar vom discuta despre regimul sinusoidal sau armonic al circuitelor
electrice, cunoscut ı̂n mod uzual sub numele de curent alternativ (c.a.).
Mesajul principal al acestui seminar este acela că abordarea circuitelor de c.a. se face prin
similitudine cu cazul c.c. Cheia acestei similitudini este dată de reprezentarea ı̂n complex. Con-
cepte specifice circuitelor ı̂n c.a. sunt: bobinele cuplate şi diversitatea de puteri care se definesc.
În seminarul următor sunt prezentate aplicaţii specifice ale acestor circuite care se referă la
rezonanţă (fenomen specific regimului de c.a.), caracteristici de frecvenţă şi circuite trifazate.
143
144 9.1. Reprezentări ale mărimilor sinusoidale
9.1 Reprezentări ale mărimilor sinusoidale
Definiţie 9.1 (Regim de c.a = regim sinusoidal) Regimul sinusoidal, armonic, sau de c.a. este
regimul ı̂n care toate mărimile (toţi curenţii şi toate tensiunile din circuit) au variaţie sinusoidală
ı̂n timp, cu aceeaşi frecvenţă.
Observaţii:
1. O condiţie obligatorie ca un circuit să fie ı̂n c.a. este ca el să fie alcătuit din elemente liniare (rezistoare,
bobine inclusiv cuplate, condensatoare) liniare, surse comandate liniar şi surse sinusoidale de frecvenţă
comună. Altfel, daca circuitul conţine şi doar un element neliniar, chiar dacă sursele independente ar
fi toate sinusoidale cu aceeaşi frecvenţă, ele ar genera ı̂n circuit semnale care nu mai satisfac această
proprietate şi circuitul nu ar mai putea fi ı̂ncadrat ı̂n acest regim.
2. Este important ca sursele să aibă aceeaşi frecvenţă, altfel, chiar dacă elementele ar fi liniare aşa cum
a fost descris anterior, ı̂n circuit ar apărea semnale care nu mai sunt sinusoidale. Totuşi, acest tip de
circuit poate fi analizat prin superpoziţie.
3. Circuitul are parametrii şi topologia constante, stabilite cu mult ı̂nainte de momentul studiului. Este ca
şi cum timpul ocupă ı̂ntreaga axă reală şi nu este relevant cum şi când a ajuns circuitul ı̂n acest regim.
Regimul de c.a. este important atât prin dispozitivele practice existente care funcţionează ı̂ntr-un
astfel de regim (motoare, generatoare, transformatoare, transmiterea la distanţă a energiei electrice
prin reţele aeriene, etc.), cât şi prin importanţa teoretică a analizei circuitelor ı̂n alte regimuri (de
exemplu regimuri periodice nesinusoidale, circuite neliniare ı̂n care sursele au mici variaţii faţă de un
punct de funcţionare).
Mărime sinusoidală. Reprezentarea analitică.

Vom reprezenta analitic orice mărime sinusoidala (tensiune u sau curent i) sub forma:
√
y(t) = Y 2 sin(ωt + α) (9.1)
unde
• t - este timpul, variabilă independentă [s];
• y - semnalul (tensiune [V] sau curent [A]), mărime dependentă de t;
• Y - valoare efectivă ([V] sau [A]);

√
• Y 2 = Ymax - valoare maximă (amplitudine)([V] sau [A]);
• ω - frecvenţă unghiulară (pulsaţie) [rad/s];
• ωt + α - fază [rad];
• α = fază iniţială (faza la t = 0).
Este evident că y este o mărime periodică

√ √
y(t) = y(t + T ) ∀t ⇔ Y 2 sin(ωt + α) = Y 2 sin[ω(t + T ) + α] ⇒ ωT = 2π
Seminar 9. Circuite electrice ı̂n curent alternativ. Metode de analiză. 145
• T - perioada semnalului [s]:

2π
T= ; (9.2)
ω
• f - frecvenţa semnalului [Hz]:
1
f= . (9.3)
T
Valoarea efectivă este o mărime pozitivă

Ymax
Y= √ (9.4)
2
şi ea are următoarele proprietăţi importante:
1. Este valoarea medie pătratică1 a mărimii instantanee:

s
1 T
Z
(y(t))2 dt = Y
T 0
2. Un curent continuu, de valoare I are acelaşi efect termic ca un curent alternativ, de valoare
efectivă I. Dacă notăm Pcc = RI 2 , atunci
√
pca (t) = R(i(t))2 = R(I 2 sin(ωt + α))2 ,
1 T 1 T
Z Z
T
pca (t) =
] pca (t) dt = 2RI 2 sin2 (ωt + α) dt = RI 2 = Pcc .
T 0 T 0
3. Ampermetrele şi voltmetrele de c.a. măsoară valoarea efectivă.
Exerciţiul 9.1 Prizele de acasă vă oferă posibilitatea de a alimenta diferite dispozitive cu o
tensiune alternativă de frecvenţă f = 50 Hz şi valoare efectivă U = 220 V.
Calculaţi valoarea maximă a acestui semnal, perioada şi frecvenţa unghiulară.
Reprezentarea ı̂n complex. Reprezentarea fazorială.

Metodele de analiză a circuitelor de c.a. se bazează pe izomorfismul dintre:
1. Sω - spaţiul funcţiilor sinusoidale de aceeaşi frecvenţă unghiulară ω, care este un spaţiu vectorial
bidimensional peste corpul numerelor reale ;
2. Corpul numerelor complexe care este un este spaţiu vectorial bidimensional peste ;
3. Mulţimea vectorilor din plan care este spaţiu vectorial bidimensional peste .
Tabelul 9.1 prezintă relaţii care inspiră noi moduri de reprezentare a unei mărimi sinusoidale.
În contextul teoriei circuitelor, unitatea imaginară se notează cu j (unde j2 = −1) pentru că notaţia i este
rezervată intensitătii curentului. Simbolurile ce reprezintă numerele complexe se notează cu bară dedesubt, iar
∗ ı̂nseamnă conjugatul unui număr complex, adică un număr complex ı̂n care j este ı̂nlocuit cu − j.
1 În limba engleză valorii efective i se spune root mean square.

Tabelul 9.1: Similitudini ı̂ntre Sω , , 2 .
Sω 2
√
Mărimea y(t) = Y 2 sin(ωt + α) z = z e jα ~v
Y≥0 z≥0
n√ √
~i, ~j
o n o
Baza 2 sin(ωt), 2 cos(ωt) = {1, j} =
n√ √
= 2 sin(ωt), 2 sin(ωt + π2 ) = {cos(0) + j sin(0), cos( π2 ) + j sin( π2 )}
o
Produsul scalar < y1 , y2 >= < z1 , z2 >= ~v1 · ~v2 =

= Y1 Y2 cos(α1 − α2 ) = z1 z2 cos(α1 − α2 ) = v1 v2 cos(ϕ)
Reprezentarea ı̂n complex a unei mărimi sinusoidale
Definiţie 9.2 (Reprezentarea ı̂n complex a unei mărimi sinusoidale) Unei mărimi sinusoidale
din Sω ı̂i corespunde ı̂n mod univoc o mărime complexă din şi reciproc:
y(t) Y
unde √
y(t) = Y 2 sin(ωt + α)
şi
not
C(y(t)) = Y unde Y = Y e jα
Altfel spus, ı̂n reprezentarea ı̂n complex a mărimilor sinusoidale se preia din expresia mărimii in-
stantanee informaţia care o defineşte ı̂n mod univoc: valoarea efectivă care devine modulul numărului
complex şi faza iniţială care devine argumentul numărului complex.
Proprietăţile reprezentării ı̂n complex. Reprezentarea fazorială.

Reprezentarea ı̂n complex are proprietăţi importante, enunţate de următoarele teoreme.
Teorema 9.1 (1) Teorema liniarităţii) ∀y1 , y2 ∈ Sω , ∀λ1 , λ2 ∈

Dacă
y1 Y 1 şi y2 Y 2
atunci
λ1 y 1 + λ2 y 2 λ1 Y 1 + λ2 Y 2
Teorema 9.2 (2) Teorema derivării) ∀y ∈ Sω

Dacă
y(t) Y
atunci
dy(t)
jωY
dt
Teorema 9.3 (3) Teorema integrării) ∀y ∈ Sω

Dacă
y(t) Y
atunci Z
Y
y(t) dt
jω
Teorema 9.4 (4) Teorema produsului scalar) ∀y1 , y2 ∈ Sω

Dacă
y1 Y 1 şi y2 Y 2
atunci
< y1 , y2 >Sω =< Y 1 , Y 2 >
Definiţie 9.3 (Reprezentarea fazorială) Reprezentarea fazorială este reprezentarea mărimii

sinusoidale ı̂n planul bidimensional, printr-un vector care are modulul egal cu valoarea efectivă
şi direcţia dată de faza iniţială.
Constatăm că reprezentarea fazorială se identifică cu cea geometrică din planul complex, locul axelor reală şi
imaginară fiind identic cu cel al axelor Ox şi, respectiv Oy. Fazorii se mai numesc şi vectori rotitori, deoarece
dacă ei ı̂ncep să se rotească ı̂n jurul originii cu viteza unghiulară ω, atunci proiecţia lor pe axa verticală este
√
proporţională cu semnalul sinsoidal pe care ı̂l reprezintă, cu factorul de proporţionalitate 2.
Tabelul 9.2 sintetizează proprietăţile reprezentării ı̂n complex şi reprezentarea fazorială:
• adunării a două mărimi sinusoidale ı̂i corespunde ı̂n complex adunarea reprezentărilor complexe
şi ı̂n planul bidimensional adunarea a doi vectori;
• ı̂nmulţirii unei mărimi sinusoidale cu un scalar ı̂i corespunde ı̂n complex ı̂nmulţirea reprezentării
ı̂n complex cu acel scalar şi ı̂n planul bidimensional ı̂nmulţirea unui vector cu un scalar;
• derivării unei mărimi sinusoidale ı̂i corespunde ı̂n complex ı̂nmulţirea cu jω a reprezentării ı̂n
complex şi ı̂n planul bidimensional o rotaţie cu π/2 ı̂n sens pozitiv (trigonometric).
• integrării unei mărimi sinusoidale ı̂i corespunde ı̂n complex ı̂mpărţirea cu jω a reprezentării ı̂n
complex şi ı̂n planul bidimensional o rotaţie cu π/2 ı̂n sens negativ.
Tabelul 9.2: Proprietăţile reprezentării ı̂n complex şi reprezentările lor fazoriale.
Instantaneu (Sω ) Complex (C) Fazorial (R2 )

=
Y
α
√ <
y(t) = Y 2 sin(ωt + α) Y = Y e jα
=
Y1 + Y2
Y1
Y2
<
y1 (t) + y2 (t) Y1 + Y2
=
λY
Y
<
λy(t) λY
=
jωY
π Y
2
dy(t)
<
dt jωY
=
Y
1
− π2 jω Y
R <
1
y(t)dt jω Y
În concluzie, reprezentarea ı̂n complex transformă sistemul de ecuaţii diferenţiale ordinare liniare ale cir-
cuitelor electrice de c.a. ı̂n ecuaţii algebrice ı̂n mulţimea numerelor complexe, satisfăcute de imaginile ı̂n
complex ale curenţilor şi tensiunilor. Reprezentarea fazorială reduce aceste operaţii la construcţii geometrice
elementare.
Exerciţiul 9.2 Verificaţi reprezentările ı̂n complex ale mărimilor sinusoidale de mai jos.
Indicaţie: Din reprezentarea sinusoidală treceţi mai ı̂ntâi ı̂n forma exponenţială a reprezentării ı̂n complex, apoi
ı̂n forma algebrică.
a)
√ π
i1 (t) = 5 2 sin ωt + I1 = 5 j
2
√
u1 (t) = 10 sin(ωt) U1 = 5 2
b)
10
i2 (t) = √ sin(ωt + π) I 1 = −5
2
√ π √
u2 (t) = −10 2 sin ωt − U 2 = 5 2(−1 + j)
4
c)
√
i3 (t) = 10 cos(ωt) I3 = 5 2 j
π
u3 (t) = 10 sin ωt + U 3 = 5(1 + j)
4
d)
√ π
i4 (t) = 10 2 sin ωt − I 4 = −10 j
!2
3π
u4 (t) = 20 sin ωt − U 4 = −10 − 10 j
4
e)
√
i5 (t) = 10 2 sin(ωt) I 5 = 10
!
3π
u5 (t) = 20 sin ωt + U 4 = −10 + 10 j
4
Exerciţiul 9.3 Verificaţi reprezentările instantanee ale mărimilor complexe de mai jos.
Indicaţie: Reprezentaţi numărul complex ı̂n forma exponenţială şi apoi scrieţi reprezentarea instantanee.
a)
√
I6 = 5 i6 (t) = 5 2 sin(ωt)
π
U 6 = 10 + 10 j u6 (t) = 20 sin ωt +
4
b)
√
I 7 = −10 i7 (t) = 10 2 sin(ωt + π)
π
U7 = 5 − 5 j u7 (t) = 10 sin ωt −
4
c)
√ π
I 8 = 10 j i8 (t) = 10 2 sin ωt +
2
√
! !
4
U 8 = −3 + 4 j u8 (t) = 5 2 sin ωt + arctg − + π
3
d)
√ π
I 9 = −2 j i9 (t) = 2 2 sin ωt −
2
√
!!
4
U9 = 3 − 4 j u9 (t) = 5 2 sin ωt + arctg −
3
150 9.2. Impedanţa/admitanţa complexă a E2C liniare
9.2 Impedanţa/admitanţa complexă a E2C liniare

Impedanţa complexă şi admitanţa complexă sunt operatori de circuit ı̂n c.a. importanţi pentru analiza
circuitelor ı̂n astfel de regimuri. Să considerăm un element de circuit dipolar (E2C) liniar, ı̂n c.a.
Definiţie 9.4 (Impedanţa complexă a unui E2C) Impedanţa complexă a unui E2C liniar (Z)
este prin definiţie raportul dintre reprezentarea ı̂n complex a tensiunii la borne şi reprezentarea
ı̂n complex a curentului prin element, dacă aceste două mărimi au sensurile conform regulii de
la receptoare.
I
def U
E2C U Z = (9.5)
I
Definiţie 9.5 (Impedanţa şi defazajul unui E2C) Modulul impedanţei complexe se numeşte
impedanţă (Z) şi se măsoară ı̂n Ohmi [Ω]. Argumentul impedanţei complexe se numeşte
defazaj (ϕ):
Z = |Z|, ϕ = arg (Z),

unde
Z = Z e jϕ . (9.6)
Dacă explicităm formele complexe ale tensiunii şi curentului ı̂n forma exponenţială
u U = U e jϕu i I = I e jϕi ,
rezultă că
U e jϕu U j(ϕu −ϕi )
Z= = e
I e jϕi I
de unde rezultă că impedanţa este raportul valorilor efective alte tensiunii şi curentului, iar defazajul
este faza iniţială a tensiunii minus faza iniţiala a curentului:
U
Z= , ϕ= ϕu − ϕi . (9.7)
I
Definiţie 9.6 (Rezistenţa (de c.a.) şi reactanţa unui E2C) Partea reală a impedanţei complexe
se numeşte rezistenţă (de c.a.) (R). Partea imaginară a impedanţei complexe se numeşte
reactanţă (X). Ambele se masoara in Ohmi [Ω].
R = <(Z), X = =(Z),
unde
Z = R + jX. (9.8)
Impedanţa complexă a unui E2C pasiv ı̂n c.a. nu depinde de valorile efective şi fazele iniţiale ale mărimilor
de stare, deşi ea este definită cu ajutorul lor. Aceasta este o consecinţă a liniarităţii elementului de circuit.
Impedanţa complexă depinde de modul ı̂n care este construit/modelat elementul respectiv şi depinde cel mult de
frecvenţă.
Toate formulele de mai sus pot fi reţinute cu uşurinţă cu ajutorul reprezentării geometrice numită
triunghiul impedanţelor (Fig. 9.1):
= • forma exponenţială: Z = Z e jϕ
• forma algebrică: Z = R + jX
• trecerea de la forma exponenţială la cea algebrică

Z
X R = Z cos(ϕ) X = Z sin(ϕ)
ϕ
< • trecerea de la forma algebrică la cea exponenţială:
R
p X
Fig. 9.1: Triunghiul impedanţelor Z= R2 + X 2 tan(ϕ) =
R
Definiţie 9.7 (Admitanţa complexă a unui E2C) Admitanţa complexă a unui E2C pasiv (Y) este
prin definiţie raportul dintre reprezentarea ı̂n complex a intensităţii curentului prin element şi
tensiunea la bornele sale, dacă aceste două mărimi au sensurile conform regulii de la receptoare.
I
def I
E2C U Y = (9.9)
U
Este evident că admitanţa complexă este inversa impedanţei complexe:

1
Y= . (9.10)
Z
Definiţie 9.8 (Admitanţa şi defazajul unui E2C) Modulul admitanţei complexe se numeşte
admitanţă (Y) şi se măsoară ı̂n Siemens [S]. Argumentul admitanţei complexe este minus de-
fazajul definit anterior.
Y = |Y|
unde
Y = Y e− jϕ (9.11)
şi ϕ = ϕu − ϕi .
Definiţie 9.9 (Conductanţa (de c.a.) şi susceptanţa unui E2C) Partea reală a admitanţei
complexe se numeşte conductanţă (de c.a.) (G). Partea imaginară a admitanţei complexe se
numeşte susceptanţă (B). Ambele se masoara in Siemens [S].
G = <(Y), B = =(Y),
unde
Y = G + jB (9.12)
Notă. În unele cărti se defineşte forma algebrică a admitanţei ca Y = G − jB.
152 9.2. Impedanţa/admitanţa complexă a E2C liniare
Admitanţa complexă a unui E2C pasiv ı̂n c.a. nu depinde de valorile efective şi fazele iniţiale ale mărimilor
de stare, deşi ea este definită cu ajutorul lor. Aceasta este o consecinţă a liniarităţii elementului de circuit.
Admitanţa complexă depinde de modul ı̂n care este construit/modelat elementul respectiv şi depinde cel mult de
frecvenţă.
Să particularizăm conceptele definite mai sus pentru cazul rezistorului, bobinei şi condensatoru-
lui. Pentru aceasta vom trece ı̂n complex relaţiile lor constitutive, aplicând proprietăţile trecerii ı̂n
complex. Vom face şi reprezentări fazoriale pentru a ı̂nţelege modul ı̂n care sunt defazate mărimile ce
caracterizează starea.
Rezistorul dipolar
i
u(t) = Ri(t) U = RI (9.13)
u
Dacă notăm reprezentările ı̂n complex ale mărimilor de stare ca
u U = U e jϕu , i I = I e jϕi ,
din (9.13) rezultă U e jϕu = RI e jϕi , echivalent cu (9.14), (9.15) şi diagrama fazorială din Fig. 9.2.
=
U
I
ϕu = ϕi U = RI, (9.14)
<
ϕu = ϕi . (9.15)
Fig. 9.2: Diagrama fazorială a rezistorului.
Curentul şi tensiunea sunt ı̂n fază.
Bobina ideală dipolară
i di(t)
u(t) = L U = jωLI (9.16)
dt
u
Din (9.16) rezultă U e jϕu = ωLI e j(ϕi +π/2) , echivalent cu (9.17), (9.18) şi diagrama din Fig. 9.3.
=
U
I
ϕu
ϕi U = ωLI, (9.17)
< π
ϕu = ϕi + . (9.18)
2
Fig. 9.3: Diagrama fazorială a bobinei.
Curentul este ı̂n urma tensiunii.
Condensatorul ideal dipolar
i
du(t)
i(t) = C I = jωCU (9.19)
dt
u
Din (9.19) rezultă I e jϕi = ωCU e j(ϕu +π/2) , echivalent cu (9.20), (9.21) şi diagrama din Fig. 9.4.
=
U
I ϕi
I = ωCU, (9.20)
ϕu π
< ϕi = ϕu + . (9.21)
2
Fig. 9.4: Diagrama fazorială a condensatorului.
Tensiunea este ı̂n urma curentului.
Tabelul 9.3: Impedanţa şi admitanţa complexă a a elementelor dipolare liniare ideale.
Z R X Z ϕ Y G B
1 1
R R 0 R 0 R R 0
π
jωL 0 ωL ωL 2
1
jωL 0 1
− ωL
1
jωC 0 1
− ωC 1
ωC − π2 jωC 0 ωC
Din relaţiile (9.13), (9.16), (9.19) rezultă expresia impedanţei complexe şi, ı̂n consecinţă, expresi-
ile tuturor mărimilor definite ı̂n acest paragraf. Rezultatele sunt prezentate ı̂n Tab. 9.3.
Observaţii:
1. Bobina ideală şi condensatorul ideal au impedanţa complexă pur imaginară. Bobina cu inductivitate
pozitivă are reactanţa strict pozitivă (X > 0), iar condensatorul cu capacitate pozitivă are reactanţa
strict negativă (X < 0).
2. Atât bobina cât şi condensatorul au rezistenţe de c.a. nule. Se observă clar că rezistenţa de c.a. este
diferită de rezistenţa de c.c. (un condensator ı̂n c.c. se comportă ca un izolator perfect, deci ca un
rezistor de rezistenţă infinit).
3. Conductanţa de c.a. nu este inversa rezistenţei de c.a. (aşa cum se ı̂ntâmplă ı̂n c.c.).
154 9.3. Metode de analiză a circuitelor de c.a. fără cuplaje
9.3 Metode de analiză a circuitelor de c.a. fără cuplaje

Problema pe care dorim să o rezolvăm este:
Problema fundamentală a analizei circuitelor de c.a.
Se dau
• topologia circuitului (schemă de circuit, netlist sau matrice de descriere);
• parametrii elementelor pasive (rezistenţe, inductivităti, capacităţi);
• parametrii elementelor active: valorile efective şi fazele iniţiale ale surselor;
• frecvenţa.
Se cer:
• intensităţile curenţilor (valori efective, faze iniţiale) prin toate elementele (graful de curenţi);
• tensiunile (valori efective, faze iniţiale) la bornele tuturor elementelor (graful de tensiuni);
• puterile transferate de laturi (bilanţul de puteri).
Pentru moment nu considerăm cazul bobinelor cuplate, pe care ı̂l vom studia separat ı̂n paragraful
9.5.
Metodele de analiză a circuitelor de c.a. se bazează tot pe teoremele lui Kirchhoff şi pe relaţiile
constitutive ale elementelor. Formele ı̂n complex ale legilor lui Kirchhoff sunt date de următoarele
două teoreme, a căror demonstraţie este evidentă datorită liniarităţii transformării ı̂n complex.
Teorema 9.5 (Forma ı̂n complex a legii lui Kirchhoff pentru curenţi)
XA XA
ik (t) = 0 Ik = 0 ∀(n)
k∈(n) k∈(n)
Teorema 9.6 (Forma ı̂n complex a legii lui Kirchhoff pentru tensiuni)
XA XA
uk (t) = 0 Uk = 0 ∀[b]
k∈[b] k∈[b]
Atenţie! Legile lui Kirchhoff nu sunt valabile pentru valori efective!
Valabililitatea ı̂n complex a relaţiilor lui Kirchhoff ne va permite să putem plasa ı̂n continuare
pe grafuri, mărimile reprezentate ı̂n complex. Unui circuit de c.a. ı̂i vom putea asocia grafuri de
curenţi şi de tensiuni reprezentate ı̂n complex şi vom putea folosi şi aici metode eficiente care rezolvă
teoremele lui Kirchhoff pe grafuri. Pe de altă parte, reprezentarea ı̂n complex a relaţiilor constitutive
ale elementelor simple, pasive R, L, C a condus la relaţii similare cu cele de c.c. pentru R, dacă ı̂n
loc de rezistenţă se lucrează cu impedanţa complexă, iar ı̂n loc de mărimi instantanee se lucrează cu
reprezentările lor ı̂n complex.
Aceasta ı̂nseamnă că analiza circuitelor de c.a. se poate face similar cu cea a circuitelor de c.c.,
algoritmul de rezolvare având următorii paşi:
• Pasul 1: Se reprezintă ı̂n complex sursele independente;
• Pasul 2: Elementele pasive se ı̂nlocuiesc cu reprezentările lor ı̂n complex:
1. rezistorul rămane neschimbat (pentru că impedanţa lui este Z = R);

2. bobina dipolară se ı̂nlocuieşte cu un element dipolar de impedanţă Z = jωL;
3. condensatorul se ı̂nlocuieşte cu un element dipolar de impedanţă Z = 1
jωC ;
• Pasul 3: Se rezolvă circuitul cu metodele de la c.c., doar că locul rezistenţelor este luat de
impedanţele complexe;
• Pasul 4: Se revine ı̂n timp.
Toate metodele ı̂nvătate până acum la c.c. pot fi aplicate: metoda generatoarelor echivalente,
metoda Kirchhoff ı̂n curenţi, metoda curenţilor de coarde, metoda tensiunilor ramurilor, metoda nodală,
metodele Thévenin şi Norton.
Este util să facem câteva consideraţii legate de echivalenţa elementelor pasive. Se poate demonstra
următoarea teoremă.
Teorema 9.7 Două elemente pasive ı̂n c.a. sunt echivalente dacă ele au aceeaşi impedanţă
(admitanţă) complexă.
Egalitatea de impedanţe sau admitanţe complexe ı̂nseamnă egalitatea a două numere reale: perechea
real-imaginar, sau perechea modul-argument. Aceasta ı̂nsemnă că:
1. Un rezistor cu rezistenţă nenulă nu poate fi echivalat niciodată cu o bobină de inductivitate

nenulă deoarece impedanţa complexă a rezistorului este pur reală, iar impedanţa complexă a
bobinei este pur imaginară.
2. Un rezistor cu rezistenţă nenulă nu poate fi echivalat niciodată cu un condensator de capacitate

nenulă deoarece impedanţa complexă a rezistorului este pur reală, iar impedanţa complexă a
condensatorului este pur imaginară.
3. O bobină de inductivitate nenulă, pozitivă, nu poate fi echivalantă niciodată cu un conden-

sator de capacitate nenulă, pozitivă, deoarece impedanţa complexă a bobinei este pur imagi-
nară, partea imaginară fiind strict pozitivă, iar impedanţa complexă a condensatorului este pur
imaginară, partea imaginară fiind strict negativă.
Echivalenţele pentru conexiunile serie-paralel ı̂nvătate la seminarul 3 se păstrează ı̂n c.a. ı̂n cazul
elementelor dipolare dacă ı̂n locul rezistenţelor se folosesc impedanţe şi ı̂n locul t.e.m sau c.e.m se
folosesc reprezentările lor ı̂n complex.
Astfel, o conexiune paralel dintre un rezistor de rezistenţă R p şi o bobină de inductivitate L p se
poate echivala cu o conexiune serie dintre un rezistor de rezistenţă R s şi o bobină de inductivitate L s
(Fig. 9.5).
Să presupunem că se dau R p şi L p şi se cer R s şi L s . Pentru echivalenţă se impune condiţia
Z s = Z p, (9.22)
echivalent cu
R p · jωL p
R s + jωL s = . (9.23)
R p + jωL p
Rp
Rs Ls
≡
Lp
Fig. 9.5: O conexiune R-L paralel se poate echivala cu o conexiune R-L serie. Echivalenţa este valabilă
numai la o anumită frecvenţă.
Prelucrând membrul drept şi identificând părţile reale şi imaginare rezultă că
ω2 R p L2p
Rs = , (9.24)
R2p + (ωL p )2
L p R2p
Ls = . (9.25)
R2p + (ωL p )2
Echivalenţele făcute ı̂n c.a. sunt valabile doar la o anumită frecvenţă!
Este evidentă următoarea teoremă.
Teorema 9.8 (Modelarea unui E2C liniar, pasiv ı̂n c.a.) Un element dipolar pasiv se poate
modela faţă de 2 borne cu una sau mai multe din următoarele 4 scheme canonice: R-L serie,
R-L paralel, R-C serie, R-C paralel.
Schema obţinută este valabilă numai pentru o anumită frecvenţă. Se spune că elementul liniar,
pasiv este:
• rezistiv - dacă impedanţa complexă/admitanţa complexă echivalentă sunt pur reale (R > 0, X = 0
sau G > 0, B = 0);
• pur inductiv - dacă impedanţa complexă este pur imaginară, cu partea imaginară strict pozitivă
(R = 0, X > 0) sau admitanţa complexă este pur imaginară, cu partea imaginară strict negativă
(G = 0, B < 0);
• pur capacitiv - dacă impedanţa complexă este pur imaginară, cu partea imaginară strict negativă
(R = 0, X < 0), sau admitanţa complexă este pur imaginară cu partea imaginară strict pozitivă
G = 0, B > 0;
• inductiv - dacă impedanţa complexă are parte reală pozitivăşi parte imaginară pozitivă (R > 0,
X > 0) sau admitanţa complexă are partea reală pozitivă şi partea imaginară negativă (G > 0,
B < 0);
• capacitiv - dacă impedanţa complexă are parte reală pozitivă şi parte imaginară negativă (sau
admitanţa complexă are parte reală pozitivă şi parte imaginară pozitivă) (R > 0, X < 0 sau G > 0,
B > 0).
Exerciţiul 9.4 Să se reducă schema RLC serie la o schemă canonică, pentru o frecvenţă ω
fixată.
C
R L
Impedanţa echivalenţa a conexiunii serie este

!
1 1
Z e = R + jωL + = R + j ωL − (9.26)
jωC ωC
Notăm reactanţa echivalentă

1
X = ωL − (9.27)
ωC
şi frecvenţa unghiulară
1
ω0 = √ . (9.28)
LC
• Dacă ω > ω0 atunci X > 0, circuitul are un caracter inductiv şi se poate modela (echivala)
cu un rezistor de rezistenţă R ı̂n serie cu o inductivitate echivalenţa Le astfel ı̂ncât
1 1
ωLe = ωL − ⇒ Le = L − .
ωC ω2C
• Dacă ω = ω0 atunci X = 0, circuitul are un caracter rezistiv şi se poate modela (echivala)
cu un rezistor de rezistenţă R.
• Dacă ω < ω0 atunci X < 0, circuitul are un caracter capacitiv şi se poate modela (echivala)
cu un rezistor de rezistenţă R ı̂n serie cu o capacitate echivalenţa Ce astfel ı̂ncât
!−1
1 1 1
− = ωL − ⇒ Ce = − ω2 L .
ωCe ωC C
După aceste considerente, este evident că criteriul topologic de existenţă al unui arbore normal
este o condiţie necesară dar nu suficientă pentru buna formulare a problemei. Un exemplu simplu de
problemă prost formulată dar care admite un arbore normal ı̂l constituie o SIT de c.a. şi frecvenţă
unghiulară ω conectată la bornele unei conexiuni serie L-C pentru care are loc ωL = 1/(ωC).
Dacă toate laturile sunt strict pasive (disipative), adică au rezistenţa de c.a. strict pozitivă, atunci problemele
cu arbore normal sunt bine formulate. Altfel, buna formulare a problemelor de c.a. se verifică la nivel algebric.
Pentru circuitul din Fig. 9.6, calculaţi toţi curenţii şi toate tensiunile laturilor.
L f = 50 Hz
√
R j1 (t) = 2 cos(ωt) [A]
!
3π
j1 (t) C e2 (t) = 16 sin ωt + [V]
4
e2 (t) R=2Ω
20
L= mH
π
5
Fig. 9.6: Circuitul pentru problema rezolvată 1. C = mF
π
• Pasul 1: Mai ı̂ntâi vom reprezenta ı̂n complex sursele independente. Este util ca reprezentările
lor ı̂n complex să fie aduse la forme algebrice, ı̂n vederea rezolvării problemei.
√ √ π
j1 (t) = 2 cos(ωt) = 2 sin ωt + J 1 = e jπ/2 = j
2
 √ √ 
√ 
!
3π 16 j3π/4 2 2 
e2 (t) = 16 sin ωt + E2 = √ e = 8 2 − + j = 8 (−1 + j)
4 2 2 2
Calculăm frecvenţa unghiulară
ω = 2π f = 100 π rad/s.
• Pasul 2: Elementele pasive se ı̂nlocuiesc cu reprezentările lor ı̂n complex.
1. rezistorul rămâne la fel:

ZR = R = 2
2. bobina se ı̂nlocuieşte cu un element de impedanţă jωL:
20
Z L = jωL = j 100 π · 10−3 = 2 j
π
1
3. condensatorul se ı̂nlocuieşte cu un element dipolar de impedanţă jωC :
1 1
ZC = = = −2 j
jωC j 100 π 5 · 10−3
π
Reprezentarea ı̂n complex a circuitului este cea din Fig. 9.7.
impedanţele complexe.
Deoarece topologia este simplă, de tip serie paralel, putem rezolva problema uşor folosind
metoda generatoarelor echivalente. Singura informaţie care se observă imediat este intensi-
tatea curentului prin SIT, alte mărimi nu se pot calcula. De aceea vom face o echivalenţă pentru
a afla o altă mărime din circuit. Vom păstra latura care conţine sursa de tensiune şi vom echivala
sursa ideală de curent ı̂n paralel cu impedanţa complexă de -2j, cu o sursă reală de tensiune
(Fig. 9.8). Latura marcată cu roşu a pierdut detaliile circuitului iniţial.
2j 2j
2 −2 j 2
j −2 j
8 (−1 + j) 2 8 (−1 + j)
I
Fig. 9.7: Reprezentarea ı̂n complex a circuitului. Fig. 9.8: Echivalarea păstrează valoarea I.
Intensitatea curentului prin bucla formată este

8 (−1 + j) + 2
I= = −3 + 4 j.
2−2j+2j
Putem acum completa graful reprezentărilor ı̂n complex ale curenţilor (Fig. 9.9-stânga) şi un
graf similar pentru tensiuni (Fig. 9.9-dreapta).
j 3 (1 − j) −3 + 4 j 6 (1 + j)
Fig. 9.9: Grafurile de curenţi şi de tensiuni (ı̂n complex).
Alternativ, dacă am fi ales pentru rezolvare o metodă sistematică, este bine să analizăm care ar
fi fost cea mai eficientă. Deoarece numărul de noduri este N = 2, numărul de laturi este L = 3,
numărul de SIC este nSIC = 1 şi numărul de SIT este nSIT = 0, rezultă că metodele ı̂n tensiuni
(de exemplu metoda nodală) vor necesita N − 1 − nSIT = 1 ecuaţie, iar metodele ı̂n curenţi (de
exemplu curenţi de coarde) vor necesita tot L − N + 1 − nSIC = 1 ecuaţie.
Să aplicăm de exemplu metoda nodală. Alegem unul din noduri de referinţă, şi notăm potenţialul
nodului necunoscut cu V 1 (Fig. 9.10). Singura ecuaţie de scris este Kirchhoff I ı̂n nodul 1. Dacă
aplicăm metoda de scriere rapidă prezentată ı̂n seminarul 5, ecuaţia nodală este:
V 1 V 1 + 8 (−1 + j)
−j+ + = 0,
−2 j 2+2j
relaţie echivalentă cu
8 (−1 + j)
!
1 1
+ V1 = j − ,
−2 j 2 + 2 j 2+2j
care reprezintă ”reţeta” de scriere, prezentată ı̂n acelaşi seminar. Rezolvarea acestei ecuaţii
conduce la V 1 = −6 (1 + j), soluţie din care se obţin, aşa cum era aşteptat, grafurile din Fig. 9.9.
160 9.4. Puteri ı̂n curent alternativ
V1 2j
j −2 j
8 (−1 + j)
Fig. 9.10: Notaţii pentru metoda nodală.

Soluţia ı̂n timp a problemei este cea din Fig. 9.11.
5 2 sin(ωt + atan(−4/3) + π)
6 sin(ωt − π/4)
√
2 cos(ωt) 12 sin(ωt + π/4)
√
Fig. 9.11: Grafurile de curenţi şi de tensiuni.
Putem face un bilanţ de puteri pentru a verifica soluţia obţinută. Cel mai simplu mod este de
a verifica acest bilanţ pentru soluţia ı̂n complex. Vom face şi acest pas după prezentarea noţiunilor
teoretice necesare.
9.4 Puteri ı̂n curent alternativ
Să considerăm pentru moment cazul elementelor dipolare de circuit.
i(t)
p(t)
E2C u(t) ⇐=
Conform legii puterii, puterea instantanee trasferată unui E2C pentru care se adoptă regula de la
receptoare este
p(t) = u(t)i(t) [W] (9.29)
şi are expresia
p(t) = 2UI sin(ωt + ϕu ) sin(ωt + ϕi ) [W]. (9.30)
În practică puterea instantanee nu este utilă, sunt mai importante mărimile ce caracterizează energetic
circuitul sau elementul, pe o perioadă.
Definiţie 9.10 (Puterea activă P) Puterea activă este media pe o perioadă a puterii instantanee.
Z T
1
P= u(t)i(t) dt [W] (9.31)
T 0
Se observă că expresia puterii active este un produs scalar ı̂n spaţiul Sω . Putem aplica teorema
produsului scalar pentru a obţine o altă expresie a ei, ı̂n funcţie de valorile efective a tensiunii şi
curentului şi defazajului dintre ele.
P =< u, i >Sω =< U, I > = <(U I ∗ ) = <(U e jϕu I e− jϕi ) = UI cos(ϕu − ϕi )
P = UI cos(ϕ) ϕ = ϕu − ϕi . (9.32)
Deşi dipolul poate avea la borne tensiuni şi curenţi mari, puterea activă absorbită poate fi mică dacă valoarea
lui cos(ϕ) este mică. În acest caz reţeaua de alimentare a dipolului este solicitată inutil.
Definiţie 9.11 (Puterea reactivă Q) Puterea reactivă este prin definiţie
Q = UI sin(ϕ) [VAr] (9.33)
Observaţii
• Puterea reactivă este o măsură a solicitării inutile a reţelei de alimentare;
• Se poate demonstra că reprezintă o măsură a necompensării schimburilor de energie dintre

bobinele şi condensatoarele din circuit:

Q = 2ω WfL T − W
g T
C . (9.34)
• P şi Q au o oarecare simetrie, şi de aceea se defineşte o mărime ce le ı̂nglobează pe ambele.
Definiţie 9.12 (Puterea complexă S ) Puterea complexă este prin definiţie
S = U I∗ (9.35)
Într-adevăr: S = U I ∗ = U e jϕu I e− jϕi = UI cos(ϕ) + jUI sin(ϕ) = P + jQ.
S = P + jQ (9.36)
162 9.4. Puteri ı̂n curent alternativ
Definiţie 9.13 (Puterea aparentă S ) Puterea aparentă este prin definiţie modulul puterii com-
plexe
S = |S | [VA] (9.37)
Puterea aparentă este produsul valorilor efective ale tensiunii şi curentului S = |S | = |U I ∗ | = UI.
S = UI (9.38)
S = U I ∗ = U e jϕu I e− jϕi = UIe j(ϕu −ϕi ) = S e jϕ
S = S e jϕ (9.39)
Definiţie 9.14 (Factor de putere) Factorul de putere este prin definiţie
P
k= ⇒ k = cos ϕ
S
Toate formulele de mai sus pot fi reţinute cu uşurinţă cu ajutorul reprezentării geometrice numită
triunghiul puterilor (Fig. 9.12):
= • forma exponenţială: S = S e jϕ
• forma algebrică: S = P + jQ
• trecerea de la forma exponenţială la cea algebrică

S
Q P = S cos(ϕ) Q = S sin(ϕ)
ϕ
< • trecerea de la forma algebrică la cea exponenţială:
P
Q
q
Fig. 9.12: Triunghiul puterilor. S = P2 + Q 2 tan(ϕ) =
P
În cazul dipolilor liniari, caracterizaţi de un operator de impedanţă complex
S = U I ∗ = Z I I ∗ = ZI 2 (9.40)
Atenţie la modul ı̂n expresia ZI 2 !
Din relaţiile (9.13), (9.16), (9.19) rezultă expresia puterii complexe şi, ı̂n consecinţă, expresiile
tuturor mărimilor definite ı̂n acest paragraf, pentru rezistor, bobină şi condensator. Rezultatele sunt
prezentate ı̂n Tab. 9.4.
Observaţii:
1. Bobina ideală şi condensatorul ideal au puterea complexă pur imaginară. Presupunând regula de la
receptoare, bobina cu inductivitate pozitivă consumă putere reactiva (Q > 0), iar condensatorul cu ca-
pacitate pozitivă produce putere reactivă (Q < 0).
2. Atât bobina ideală cât şi condensatorul ideal nu transferă putere activă (P = 0).
Tabelul 9.4: Puteri ı̂n c.a. ale elementelor dipolare liniare ideale.
S P Q S ϕ
RI 2 RI 2 0 RI 2 0
π
jωLI 2 0 ωLI 2 ωLI 2 2
1 2
jωC I 0 1 2
− ωC I 1 2
ωC I − π2
Caracterul rezistiv/inductiv/capacitiv al unui element liniar, pasiv rezultă şi din analiza puterilor,
nu numai din analiza impedanţei complexe. Elementul este:
• rezistiv dacă puterea reactivă transferată de el este nulă, echivalent cu puterea complexă este pur
reală (P > 0, Q = 0);
• pur inductiv dacă puterea activă transferată est nulă şi puterea reactivă primită este strict pozitivă
(P = 0, Q > 0), echivalent cu puterea complexă este pur imaginară, cu partea imaginară strict
pozitivă;
• pur capacitiv dacă puterea activă transferată est nulă şi puterea reactivă primită este strict neg-
ativă (P = 0, Q < 0), echivalent cu puterea complexă este pur imaginară, cu partea imaginară
strict negativă;
• inductiv dacă puterea activă este pozitivă şi puterea reactivă primită este pozitivă (P > 0, Q > 0);
• capacitiv dacă puterea activă este pozitivă şi cea reactivă primită este negativă (P > 0, Q < 0).
În ce priveşte conservarea puterilor, toate cu excepţia puterii aparente S se conservă. Cea mai
utilă relaţie de conservare a puterilor este cea scrisă pentru puterile complexe. În cazul considerat,
relaţia seamană cu cea de la bilanţul de puteri ı̂n c.c. pe care aţi exersat-o ı̂n seminarul 2. Există două
aspecte la care trebuie atenţie: folosirea modulelor curenţilor ı̂n complex ı̂n expresia puterii complexe
consumate şi conjugarea curenţilor ı̂n expresia puterii complexe generate.
Forma finală a bilanţului de puteri este reprezentată de egalitatea dintre puterea complexă consumată S c
care este puterea complexă transferată convenţional de circuit elementelor de tip R, L, C şi puterea complexă
generată S g care este puterea complexă transferată convenţional de elementele SIT şi SIC restului circuitului:
S c = S g, (9.41)
164 9.5. Circuite de c.a. cu cuplaje mutuale
unde S c este o sumă aritmetică X

Sc = Z k Ik2 , (9.42)
k∈IR,L,C
şi S g este o sumă algebrică

XA XA
Sg = E k I ∗k + U k J ∗k . (9.43)
k∈IS IT k∈IS IC
Semnul + ı̂n expresia puterii generate corespunde unei demonstraţii similare cu cea prezentată ı̂n seminarul 2:
• termenii corespunzători SIT se iau cu + atunci când sensul de referinţă al curentului I k este ı̂n acelaşi
sens cu săgeata internă a tensiunii electromotoare E k ;
• termenii corespunzători SIC se iau cu + atunci când sensul de referinţă al tensiunii la borne U k este
ı̂n sens opus săgeţii interne a curentului electromotor J k .
Atenţie! În formula S g , tensiunea U k este strict la bornele SIC. Dacă circuitul conţine o latură
compusă dintr-o SIC ı̂n serie cu alt element, atunci vă sfătuim să consideraţi un nod suplimentar,
astfel ı̂ncât SIC să fie singurul element al unei laturi.
Exerciţiul 9.5 Revenim acum la problema rezolvată ı̂n anterior, pentru a verifica bilanţul de
puteri al soluţiei complexe Pasul 3 - completare:
S c = (−2 j) · [32 + (−3)2 ] + (2 + 2 j) · [(−3)2 + 42 ] = 50 + 14 j

S g = +8(−1 + j)(−3 − 4 j) − 6(1 + j)(− j) = 50 + 14 j
Bilanţul de puteri pe componente este
Pc = Pg = 50 W
Qc = Qg = 14 VAr
9.5 Circuite de c.a. cu cuplaje mutuale
Perechea de bobine ideale cuplate
Definiţie 9.15 (Perechea de bobine ideale cuplate) Este un element cvadripolar de circuit de
tip diport (E4C2p), pentru care tensiunea la fiecare port este o combinaţie liniară a derivatelor
curenţilor celor două porturi.
Pentru a scrie relaţiile constitutive ale acestui element multipolar de circuit, trebuie marcate sensuri
de referinţă pentru tensiuni şi curenţi. Este necesară definirea unei borne polarizate pentru fiecare din
bobinele cuplate şi dacă se adoptă următoarea regulă standard de asociere a sensurilor (Fig. 9.13):
1. curenţii intră ı̂n bornele polarizate,

i1 M i2
u1 L11 L22 u2
Fig. 9.13: Regula standard pentru sensurile de referinţă ale curenţilor şi tensiunilor.
2. se foloseşte regula de la receptoare pentru fiecare port,
atunci relaţiile constitutive ale perechii de bobine cuplate sunt date de (9.44),
di1 di2
 u1 = L11 dt + L12 dt




, (9.44)



 u2 = L21 di1 + L22 di2


dt dt
unde L11 şi L12 se numesc inductivităţi proprii, iar

not
L12 = L21 = M (9.45)
se numeşte inductivitate mutuală. Deoarece L12 = L21 , elementul se spune că este reciproc. Induc-
tivităţile se măsoară ı̂n Henry [H].
Sistemul de două bobine cuplate este caracterizat de trei parametri reali: două inductivităţi proprii, care sunt
valori reale strict pozitive şi o inductivitate mutuală care poate fi pozitivă sau negativă, ı̂n funcţie de cum sunt
alese bornele polarizate. Dacă se schimbă poziţia unei borne polarizate, atunci semnul inductivităţii mutuale
se schimbă.
Dacă regula standard de mai sus nu este respectată, atunci termenii ecuaţiilor (9.44) trebuie să aibă semne
corespunzătoare.
Dacă M = 0 sistemul de bobine reprezintă de fapt două bobine ideale dipolare care nu se influenţează
reciproc, adică nu sunt cuplate, iar relaţiile constitutive sunt cele cunoscute. În cazul M , 0, tensiunile
Lkk dik /dt se numesc tensiuni autoinduse, iar tensiunile Lk j di j /dt unde k , j se numesc tensiuni induse
prin cuplaj.
Pasivitatea acestui element de circuit implică condiţia ca matricea inductivităţilor
" #
L11 M
L= (9.46)
M L22
√
să fie pozitiv definită, adică L11 > 0, L22 > 0 şi det(L) >= 0 adică |M| ≤ L11 L22 .
Definiţie 9.16 (Factorul de cuplaj) Factorul de cuplaj al unei perechi de bobine cuplate este
prin definiţie
|M|
k= √ , (9.47)
L11 L22
şi el este un număr real ı̂n [0,1]. Valoarea k = 0 corespunde unor bobine necuplate, iar k = 1
corespunde unor bobine cuplate total (”perfect”).
Dacă notăm vectorii curentilor şi tensiunilor la borne cu

" # " #
u1 i
u= , i= 1 , (9.48)
u2 i2
atunci ı̂n convenţia standard de reprezentare, relaţiile constitutive ale perechii de bobine cuplate sunt
di
u=L , (9.49)
dt
scriere similară cu cazul bobinei dipolare ideale.
În c.a. relaţiile constitutive ale perechii de bobine cuplate, după reprezentarea ı̂n complex, devin
U 1 = jωL11 I 1 + jωMI 2
(
. (9.50)
U 2 = jωMI 1 + jωL22 I 2
Reprezentarea ı̂n complex a perechii de bobine cuplate este caracterizată de trei parametri: impedanţele
complexe proprii Z kk = jωLkk şi impedanţă complexă a cuplajului Z M = jωM.
U 1 = Z 11 I 1 + Z M I 2
(
. (9.51)
U 2 = Z M I 1 + Z 22 I 2
Dacă notăm matricea impedanţelor complexe
" #
Z 11 Z M
Z= (9.52)
Z M Z 22
observăm că
Z = jωL, (9.53)
relaţie similară cu impedanta complexă a unei bobine ideale dipolare.
În scrierea compactă, matriceală, relaţiile constitutive ale sistemelor de bobine cuplate (cu eventual mai multe
bobine cuplate, nu neaparat două) sunt similare cu cele ale unei bobine liniare ideale dipolare.
Modelarea ı̂n complex cu surse comandate

Relaţia (9.50) sugerează posibilitatea de a echivala sistemul de bobine cuplate cu un element mul-
tipolar care conţine bobine necuplate şi surse de tensiune comandate liniar ı̂n curent, având drept
parametru de transfer chiar impedanţa complexă a cuplajului (Fig. (9.14)).

Sω I1 I2
i1 M i2
jωL11 jωL22
u1 u2
L11 L22
U1 U2
jωMI 2 jωMI 1
Fig. 9.14: Echivalarea ı̂n complex, a unui sistem de bobine cuplate, printr-un element cu bobine
necuplate şi surse de tensiune comandate ı̂n curenţi.
Această echivalare inspiră o regulă de scriere a ecuaţiilor bazată pe observaţia că dacă intensitatea curentului
inductor intră (iese) ı̂n (din) borna polarizată, atunci tensiunea indusă privită ca tensiune la borne intră (iese)
ı̂n (din) borna polarizată.
Pe scurt: ”intră ⇒ intră, iese ⇒ iese”, idee reprezentată simplificat ı̂n Fig. 9.15-dreapta, prin
culori identice pentru curentul inductor şi pentru tensiunea indusă.
I1 I2
I1 I2
jωMI 2 jωMI 1 jωM
U1 U2
U1 jωL11 jωL22 U2
jωL11 jωL22
Fig. 9.15: Modelul cu surse comandatate (stânga) şi reprezentarea simplificată a tensiunilor la bornele
surselor comandate (dreapta).
Pentru Fig. 9.15-dreapta U 1 = + jωL11 I 1 + jωMI 2 , unde primul + este datorat regulii de la recep-
toare pentru U 1 şi I 1 , iar al doilea + este deoarece tensiunea indusă de I 2 , marcată cu verde, este ı̂n
acelaşi sens cu U 1 .
Cazul unei perechi de bobine cuplate cu o bornă comună

În cazul ı̂n care bobinele cuplate au o bornă comună, atunci modelarea se poate face numai cu bobine
necuplate.
Teorema 9.9 (Eliminarea cuplajului - modelarea perechii de bobine cuplate cu o schema ı̂n
T (stea/Y)) O pereche de bobine cuplate care au o bornă comună se poate modela cu o schemă
ı̂n T formată numai din bobine ideale liniare, necuplate.
i1 M i2 L1 L2
i1 i2
u1 L11 L22 u2 u1 L3 u2
Fig. 9.16: Modelarea unei perechi de bobine cuplate (cu o bornă comună) cu o schemă fără cuplaje.
Exerciţiul 9.6 Demonstraţi că cele două circuite din Fig. 9.16 sunt echivalente ı̂n c.a. dacă au
loc relaţiile:
L1 = L11 − M, L2 = L22 − M, L3 = M. (9.54)
Indicaţie: treceţi schema ı̂n T ı̂n complex şi exprimaţi reprezentările ı̂n complex alte tensiu-
nilor la borne ı̂n funcţie de reprezentările ı̂n complex ale curenţilor. Identificaţi apoi termenii
sistemului comparând cu (9.50).
Condiţia ca bobinele să aibă o bornă comună este impusă de schema ı̂n T, unde se observă că
o bornă a portului 1 are acelaşi potenţial cu o bornă a portului 2, condiţie care trebuie să fie
respectată şi de schema cu bobine cuplate.
În rezolvarea problemelor cu bobine cuplate eliminaţi cuplajele ori de câte ori este posibil. Cel mai simplu este
cazul ı̂n care eliminarea cuplajului nu introduce surse comandate, dar acest lucru nu este ı̂ntotdeauna posibil,
el necesită ca bobinele să aibă o bornă comună (să existe o legătură galvanică ı̂ntre ele). Eliminarea cuplajului
prin introducerea unor surse comandate este ı̂ntotdeauna posibilă.
Puterea transferată
Conform legii puterii, puterea instantanee transferată de diportul din Fig. 9.13 este
p = uT i = iT u. (9.55)
Ei ı̂i va corespunde puterea complexă
S = UT I∗ = I∗ T U = P + jQ. (9.56)
Înlocuind U = Z I rezultă
S = I∗ T Z I = jωI∗ LI (9.57)
Exerciţiul 9.7 Demonstraţi că dacă ı̂nlocuim expresiile

" # " #
L11 M I1
L= I= ,
M L22 I2
atunci din (9.56) şi (9.57) rezultă
S = Z M (I 1 I ∗2 + I 2 I ∗1 ) (9.58)
P = 0 (9.59)
 L11 I12 L22 I22
 
Q = 2ω  + + M <(I 1 I ∗2 ) .

(9.60)
2 2
O pereche de bobine ideale cuplate nu consumă putere activă, ci doar putere reactivă pozitivă (deoarece L este
pozitiv definită).
Bilanţul de puteri ı̂n circuitele cu bobine cuplate

În circuitele ı̂n care există bobine cuplate, bilanţul de puteri se face tot pentru puterea complexă,
singura diferenţă faţă de formulele (9.41), (9.42), (9.43) apare numai ı̂n expresia puterii complexe
consumate, care include acum şi contribuţiile cuplajelor:
X XA
Sc = Z k Ik2 + Z km (I k I ∗m + I m I ∗k ). (9.61)
k∈IR,L,C km∈I M
Contribuţia cuplajelor este o sumă algebrică, unde semnul este plus dacă I k şi I m au aceeaşi poziţie
faţa de bornele polarizate şi cu minus ı̂n caz contrar.
M
f = 50 Hz
L1 L2 π
j1 (t) = 4 sin ωt + [A]
4
√
e2 (t) = 16 2 cos(ωt) [V]
R R=2Ω
70
j1 (t) C L1 = mH
π
50
e2 (t) L2 = mH
π
30
M = − mH
π
Fig. 9.17: Circuitul pentru problema rezolvată 2. 10
C= mF
3π
• Pasul 1: Mai ı̂ntâi vom reprezenta ı̂n complex sursele independente. Este util ca reprezentările
lor ı̂n complex să fie aduse la forme algebrice, ı̂n vederea rezolvării problemei.
√ √ 
π 4 jπ/4 √  2 2 
j1 (t) = 4 sin ωt + J1 = √ e = 2 2 
 + j = 2 + 2 j
4 2 2 2
√ √ π
e2 (t) = 16 2 cos(ωt) = 16 2 sin ωt + E 2 = 16e jπ/2 = 16 j
2
Calculăm frecvenţa unghiulară
ω = 2π f = 100 π rad/s.
• Pasul 2: Elementele pasive se ı̂nlocuiesc cu reprezentările lor ı̂n complex.
1. Rezistorul rămâne la fel: Z R = R = 2

2. Bobina se ı̂nlocuieşte cu un element de impedanţă jωL: Z L1 = jωL1 = j 100 π 70

π · 10
−3 = 7 j.
Similar Z L2 = 5 j, Z M = −3 j.
3. Condensatorul se ı̂nlocuieşte cu un element dipolar de impedanţă 1

jωC : ZC = 1
jωC = 1
j 100 π 3π
10
·10−3
=
−3 j. Reprezentarea ı̂n complex a circuitului este cea din Fig. 9.7.
−3 j
7j 5j
2
2+2j −3 j
16 j
Fig. 9.18: Reprezentarea ı̂n complex a circuitului. Am păstrat simbolurile obişnuite, pentru a marca şi
impedanţă complexă corespunzătoare cuplajului.
impedanţele complexe.
Deoarece bobinele au o bornă comună vom construi un circuit echivalent din punct de vedere al
grafului de curenţi, prin folosirea teoremei 9.9. Se obţine succesiunea de echivalenţe din Fig. 9.19.
4j 2j 4j 2j
3j 2 2
2+2j 2+2j I1
−3 j 16 j 16 j
Fig. 9.19: Echivalarea nu modifică graful de curenţi.
Din circuitul echivalent din Fig. 9.19-dreapta rezultă (din Kirchhoff II pe o buclă care se ı̂nchide
prin conductorul perfect) intensitatea I 1 :
16 j 8j 8 j(1 − j)
I1 = = = = 4 + 4 j.
2+2j 1+ j 2
Graful de curenţi al problemei se completează imediat deoarece curentul prin latura din stânga
este impus de SIC, curentul prin latura din dreapta a fost calculat anterior, iar curentul prin latura din
mijloc rezultă din Kirchhoff I (Fig. 9.20-stânga) .
−2 + 2 j 14 − 14 j
2+2j 2+2j 4+4j 8−8j 6−6j 8−8j
Fig. 9.20: Soluţia ı̂n complex: curenţi (stânga), tensiuni (dreapta).
−3 j
7j 5j
U L1 U L2 2
2+2j UC −3 j U1
2+2j 16 j
2+2j
4+4j
Fig. 9.21: Curenţii sunt marcaţi pe schemă pentru a calcula uşor tensiunile. Sunt marcate şi tensiunile
induse (tensiuni la bornele surselor comandate, care nu mai sunt desenate).
Graful de tensiuni (Fig. 9.20-dreapta) se completează folosind graful de curenţi şi schema proble-
mei iniţiale, cu bobinele cuplate. Pentru a face raţionamentele mai uşor, vom marca pe figură valorile
curenţilor (Fig. 9.21).
Tensiunea pe condensator rezultă simplu:
U C = −3 j(2 + 2 j) = 6 − 6 j.
Tensiunea pe SRT se calculează ca:
U 1 = −16 j + 2(4 + 4 j) = 8 − 8 j.
Tensiunea pe bobina L2 se poate calcula din Kirchhoff II:
U L2 = U C + U 1 = (6 − 6 j) + (8 − 8 j) = 14 − 14 j,
sau din relaţia constitutivă
U L2 = −5 j(4 + 4 j) − (−3 j)(2 + 2 j) = 14 − 14 j.
Să explicăm acest din urmă calcul. Termenul −5 j(4 + 4 j) reprezintă caderea de tensiune proprie, egală
cu impedanţa complexă a bobinei ı̂nmulţită cu curentul ı̂n complex, semnul minus fiind datorat sen-
surilor care sunt ı̂n regula de la generatoare, iar termenul (−3 j)(2+2 j) reprezinta impedanţa complexă
mutuală ı̂nmulţită cu curentul complex inductor, care trece prin bobina L1 . Semnul minus din faţa
acestui termen se datorează faptului că sensul curentului inductor iese din borna polarizată (a bobinei
L1 ), ı̂n consecinţă tensiunea indusă iese din borna polarizată (a bobinei L2 ). Sensul tensiunii indusă
prin cuplaj este marcată cu roşu, lângă borna polarizată, ea corespunde tensiunii la bornele sursei co-
mandate care nu a mai fost desenată. Deoarece acest sens este opus sensului tensiunii U L2 , ea trebuie
luată cu minus.
Tensiunea pe bobina L1 nu se poate calcula decât din relaţia constitutivă:
U L1 = 7 j(2 + 2 j) + (−3 j)(4 + 4 j) = −2 + 2 j,
tensiunea indusă prin cuplaj mutual fiind marcată cu verde pe figură.
Putem verifica acum bilanţul de puteri, având grijă ca ı̂n puterea complexă consumată să includem
contribuţia cuplajului:
S c = (−3 j)(22 + 22 ) + (2 + 5 j)(42 + 42 ) + 7 j(22 + 22 )+(−3 j)[(2 + 2 j)(4 − 4 j) + (2 − 2 j)(4 + 4 j)] =
= 64 + 96 j
S g = +16 j(4 − 4 j) − (8 − 8 j)(2 − 2 j) = 64 + 96 j.
Exerciţiul 9.8 Construiţi grafurile instantanee de curenţi şi de tensiuni ale acestei probleme.
Să rezolvăm aceată problemă şi fără desfacerea cuplajului, cu o metodă sistematică, de exemplu
metoda curenţilor de coarde.
−3 j
7j 5j
2+2j −3 j
2+2j 16 j
I1 − 2 − 2 j
I1
Fig. 9.22: În metoda curenţilor de coarde, singurul curent necunoscut este I 1 .
Alegem un arbore care nu conţine SIC (marcat cu roşu ı̂n Fig. 9.22). Sunt două coarde, din care
una singură are curentul necunoscut, notat cu I 1 . Exprimăm curentul prin condensator ı̂n funcţie
de curentul necunoscut şi scriem această expresie direct pe schema circuitului. Singura ecuaţie care
trebuie scrisă este Kirchhoff II pe bucla generată de coarda care conţine curentul necunoscut (bucla
este marcată ı̂n figură).:
(2 + 5 j)I 1 + (−3 j)(I 1 − 2 − 2 j) + (−3 j)(2 + 2 j) = 16 j.
Rezultă I 1 = 4 + 4 j şi regăsim astfel soluţia obţinută anterior.
f = 50 Hz
M √
e2 (t) j1 (t) = 2 2 cos(ωt) [A]
√
e2 (t) = 10 2 sin(ωt) [V]
L1 L2 j1 (t)
R = 10 Ω
100
R L1 = mH
π
100
L2 = mH
π
Fig. 9.23: Circuitul pentru problema rezolvată 3. 50
M= mH
π
Exerciţiul 9.9 Verificaţi că reprezentarea ı̂n complex a acestei probleme este cea din Fig. 9.24.
I1 2j
5j
10
10 j 10 j 2j U
10
Fig. 9.24: Reprezentarea ı̂n complex a circuitului şi notaţii utile ı̂n metoda Kirchhoff ı̂n curenţi.
Vom rezolva problema cu metoda Kirchhoff ı̂n curenţi. Mărimile necunoscute sunt curentul I 1
care circulă prin bobina L1 şi tensiunea U la bornele bobinei L2 . Ecuaţiile metodei sunt:
(10 + 10 j)I 1 + (5 j)(2 j) = 10

(−10 j)(2 j) − 5 jI 1 + U = 0
Exerciţiul 9.10 Finalizaţi rezolvarea acestei probleme.

Răspuns: I 1 = 1 − j, U = −15 + 5 j, S c = S g = 20 + 40 j.
Pentru circuitul din Fig. 9.25, determinaţi generatorul echivalent faţă de bornele A şi B. Determinaţi
sarcina care trebuie conectată ı̂ntre Aşi B astfel ı̂ncât puterea activă disipată pe ea să fie maximă şi
calculaţi această putere activă.
M f = 50 Hz
e2 (t) √
e2 (t) = 10 2 sin(ωt) [V]
L1 L2 ? R = 10 Ω
100
L1 = mH
R π
100
L2 = mH
π
B 50
M= mH
π
Fig. 9.25: Circuitul pentru problema rezolvată 4.
În afară de sarcina ce trebuie conectată ı̂ntre A şi B, această problemă este identică cu problema
anterioară, ı̂n consecinţă putem reprezenta imediat circuitul ı̂n complex (Fig. 9.26).
5j
10
10 j 10 j ZS
10
Fig. 9.26: Reprezentarea ı̂n complex a circuitului.
Determinarea generatorului echivalent (Thévenin sau Norton) se face exact ca ı̂n curent continuu.
Vom adopta aici metoda care calculează tensiunea de gol şi curentul de scurtcircuit. Schema ı̂n gol
este cea din Fig. 9.27. Scriind relaţia Kirchhoff II pe bucla din stânga rezultă:
(10 + 10 j)I 1 + 5 j · 0 = 10,
de unde rezulţa I 1 = (1 − j)/2. Tensiunea de mers ı̂n gol este tensiunea pe bobina L2 :
1− j 5+5j
U AB0 = 10 j · 0 + 5 j =
2 2
Schema ı̂n scurtcircuit este cea din Fig. 9.28.
Rezolvăm această nouă problemă cu metoda Kirchhoff ı̂n curenţi:
(10 + 10 j) I 1 − 5 jI scAB = 10
(10 j) I scAB − 5 jI 1 = 0 (9.62)
Exerciţiul 9.11 Verificaţi că I scAB = (−8 + 10 j)/41.

I1 I 2 =0 A
5j
10
10 j 10 j U AB0
10
Fig. 9.27: Circuitul ı̂n gol.
I1 A
5j
10
10 j 10 j I scAB
10
Fig. 9.28: Circuitul ı̂n scurtcircuit.
Impedanţa complexă a reţelei pasivizate şi ı̂n gol este

U AB0
Z AB0 = .
I scAB
Exerciţiul 9.12 Verificaţi că Z AB0 = 5(1 − 9 j)/4.
Generatorul echivalent de tensiune (Thévenin) ı̂n complex şi generatorul echivalent de curent (Nor-
ton) ı̂n complex sunt cele din Fig. 9.29.
Exerciţiul 9.13 Desenaţi schemele reale ale generatoarelor echivalente şi calculaţi parametrii
lor, realizând impedanţa internă cu o schemă canonică R-L sau R-C.
Pentru a răspunde cerinţei referitoare la transferul maxim de putere activă, trebuie să analizăm ce
devine teorema transferului maxim de putere (prezentată ı̂n capitolul 6), ı̂n c.a.
A A
Z AB0
Y AB0 I scAB
U AB0
B B
Fig. 9.29: Generatorul echivalent Thévenin (stânga) şi Norton (dreapta).
Teorema 9.10 (Teorema transferului maxim de putere activă) În regim sinusoidal, puterea
activă disipată de o impedanţă de sarcină Z conectată ı̂ntr-o reţea (circuit) liniară cu surse,
este maximă atunci când Z este egală cu impedanţa complexă conjugată echivalentă a reţelei
pasivizate.
Exerciţiul 9.14 Demonstraţi teorema transferului maxim de putere ı̂n c.a.

Indicaţie: Porniţi de la formula Thévenin valabilă ı̂n c.a.:
U AB0
I AB = (9.63)
Z AB + Z AB0
apoi calculaţi puterea complexă ca

2
Z AB UAB0 (RAB + jXAB )UAB0
2
S = U AB I ∗AB = Z AB I AB I ∗AB = = . (9.64)
|Z AB + Z AB0 |2 (RAB + RAB0 )2 + (XAB + XAB0 )2
Puterea activă depinde de doi parametri

2
RAB UAB0
P(RAB , XAB ) = . (9.65)
(RAB + RAB0 )2 + (XAB + XAB0 )2
Impunând condiţia de punct critic ∂P/∂RAB = 0 şi ∂P/∂XAB = 0 rezultă RAB = RAB0 şi XAB =
−XAB0 , deci
Z AB = Z ∗AB0 . (9.66)
În final
2
UAB0 UAB0 ZAB0 UAB0
Pmax = , I|P=Pmax = , U|P=Pmax = . (9.67)
4RAB0 2RAB0 2RAB0
Exerciţiul 9.15 Verificaţi că pentru problema propusă Z AB = 5(1 + 9 j)/4 şi Pmax = 2.5 W.
9.6 Alte reprezentări ı̂n complex posibile
În literatură se ı̂ntâlnesc şi alte forme de reprezentare ı̂n complex. În multe cărţi ı̂n limba engleză,
forma standard a unei mărimi sinusoidale este
u(t) = Umax cos(ωt + ϕ)
şi ei i se asociază reprezentarea ı̂n complex
U = Umax e jϕ .
De asemenea, ı̂n locul notaţiei e jϕ se poate scrie exp( jϕ) sau se foloseşte separatorul < (care
U = Um < ϕ sau U = Um ∠ϕ.
reprezintă un unghi, ı̂n unele cărţi veţi ı̂ntâlni simbolul ∠), deci √
Totuşi, notaţia pe care o folosim şi noi şi anume u(t) = Urms 2 sin(ωt+ϕ), unde Urms = U este val-
oarea efectivă, este standardul IEEE pentru reprezentarea mărimilor sinusoidale şi avantajele folosirii
ei sunt cele prezentate ı̂n paragraful 9.1.
Problema 9.1 Datele circuitului din figură sunt: √

f = 50 Hz, R = 2 Ω, L = 20π mH, C = π mF, j1 (t) = 2 cos(ωt).
5
Determinaţi graful de curenţi, de tensiuni şi verificaţi bilanţul de puteri.
j1 (t) C
Răspuns: Pc = Pg = 2 W, Qc = Qg = −2 VAr
√
Problema 9.2 Se dau: R, e(t) = E 2 sin(ωt), ωL = ωC
1
.
Considerând R rezistenţa de sarcină, să se calculeze generatorul echivalent faţă de A şi B. Să se
determine iAB (t) ı̂n funcţie de datele problemei.
L
A
e(t)
C R
B
Răspuns: Există doar generator √ de curent, circuitul este echivalent faţă de A şi B cu un SIC
având c.e.m. J = ER . iAB (t) = ER 2 sin(ωt). Acest circuit este cunoscut sub numele de circuit
Boucherot.
√
2 sin ωt − π2 , e2 (t) =

Problema 9.3 Datele circuitului din figură sunt: f = 50 Hz, e1 (t) = 2
π

4 , j3 (t) = 2 cos ωt − 4 , C 4 = 2π mF, L5 = π mH, R6 = 5 Ω, C 6 =
4 sin ωt + 7π 5 30 4 25
π mF.
e1 (t) j3 (t) R6
C4
e2 (t) L5 C6
Răspuns: S c = S g = 4 + 14 j
√
Problema 9.4 Datele circuitului din figură sunt: j1 (t) = 2 2 sin ωt + 5π 2 , e5 (t) =

2 sin ωt + 4 , j6 (t) = 2 sin ωt − 4 , R4 = ωL1 = ωL3 = ωC2 = 1, R3 = 2, ωL4 = 4.
3π 3π 1
L4 R4
(t )
e5
L1
C2
j6 (t)
R3
j1 (t)
L3
Răspuns: Pc = Pg = 5 W, Qc = Qg = 1 VAr
√ √
2 sin ωt − π2 , j3 (t) = 4 2 sin (ωt),

Problema 9.5 Datele circuitului din figură sunt: j2 (t) = 7
√
e6 (t) = 2 sin (ωt + π), R2 = ωC1
4
= ωC
1
5
= 1.
Calculaţi generatorul echivalent Thévenin şi generatorul echivalent Norton faţă de bornele A şi
B. Calculaţi intensitatea curentului prin C5 .
R2
e1 =1 · i j3 (t)
j2 (t)
B
i A
C4 C5
e6 (t)
√
Răspuns: U AB0 = −8, I scAB = −8 j, Z AB0 = − j, iAB (t) = 4 2 sin ωt − π2 .

√
Problema 9.6 Datele circuitului din figură sunt: f = 50 Hz, j2 (t) = e4 (t) = 2 2 cos (ωt),
R1 = 2 Ω, R2 = R5 = 1 Ω, L5 = 10 π mH, C 3 = π mF.
10
B. Calculaţi intensitatea curentului prin R1 . Ce trebuie conectat ı̂ntre A şi B astfel ı̂ncât puterea
activă disipată pe ea să fie maximă?
R1
A B
R5
e4 (t)
j 2(
t)
C3
L5
i
R2
e3 =1 · i
√
Răspuns: U AB0 = 3 − j, I scAB = 2 + j, Z AB0 = 1 − j, iAB (t) = 2 sin (ωt). Pentru putere ac-
tivă disipată maximă, trebuie conectat: un rezistor de valoarea 1 Ω ı̂n serie cu o bobină de
inductivitate 10π mH.
√
2 sin ωt + π2 , R1 = 4 Ω,

Problema 9.7 Datele circuitului din figură sunt: f = 50 Hz, e(t) = 8
R2 = R s = 1 Ω, L1 = 40π mH, L2 = π mH, M = π mH, C 1 = 2π mF, C 2 = 4π mF.
60 40 5 5
B. Calculaţi intensitatea curentului prin R s .
C1 C2
A
M
e1 (t) L1 L2 Rs
R1 R2 B
−4+4 j

Răspuns: U AB0 = −4 + 4 j, I scAB = 3 , Z AB0 = 3, iAB (t) = 2 sin ωt + 3π
4 .
√ √
Problema 9.8 Datele circuitului din figură sunt: j1 (t) = 2 sin (ωt), j2 (t) = 2 cos (ωt), R =
10 Ω, ωL1 = ωL2 = 10 Ω, ωL3 = 5 Ω, ωM = −5 Ω, ωC 1
1
= 5 Ω, ωC 1
2
= 10 Ω.
L1
M L2
j1 (t) j2 (t) C2
C1
L3
Răspuns: Pc = Pg = 10 W, Qc = Qg = −5 VAr

Problema 9.9 Datele circuitului din figură sunt: e(t) = 20 sin ωt + 3π
4 , R = 5 Ω, ωL1 = ωL2 =
10 Ω, ωM = −5 Ω, ωC 1
= 5 Ω.
B. Ce valoare ar trebui să aibă impedanţa complexă Z astfel ı̂ncât puterea activă disipată pe ea
să fie maximă?
M
L1 L2
A
e(t)
C j= 12 · i Z
R R B
Răspuns: U AB0 = −5 + 5 j, I scAB = j, Z AB0 = 5 + 5 j. Pentru putere activă disipată maximă,

Z = 5 − 5 j. (S c = S g = 25 + 15 j)
Problema 9.10 Folosind modelul AOP calculaţi tensiunea de ieşire uo (t) ı̂n funcţie de semnalul
de intrare ei (t) pentru fiecare din frecvenţele: f1 = 0, f2 = 100 Hz, f3 = 1.3 kHz.
R3 R2
−
R1
+ uo (t)=?
ei (t) C
R2

Răspuns: Vo = Vi 1+ jωCR
1
1
1 + R3 , ω = 2π f .
Indicaţie: Rezolvaţi pentru o frecvenţă f oarecare. Observaţi că R1 şi C formează un divizor de
tensiune, deoarece curentul absorbit de borna + a A.O. este nul. Similar, R2 şi R3 formează un
divizor de tensiune. Calculaţi potenţialele bornei + şi - folosind relaţia divizorului de tensiune,
apoi egalaţi cele două potenţiale, deoarece tensiunea de intrare a AOP este nulă.
Acest circuit reprezintă un filtru trece-jos cu frecvenţa de tăiere de aprox. 1.1 kHz.
10. Circuite electrice liniare ı̂n regim trazitoriu
10.1 Variabile de stare. Formularea problemei. 182
10.2 Metoda identificării constantelor 183
10.3 Metoda transformatei Laplace 195
10.4 Circuite cu elemente ı̂n exces 195
În acest seminar veţi studia următoarele aspecte legate de analiza circuitelor electrice liniare ı̂n
regim trazitoriu:
1. metoda identificării constantelor;
2. metoda transformatei Laplace;
3. ordinul unui circuit;
4. constante de timp, frecvenţe de oscilaţie;
5. elemente acumulatoare de energie ı̂n exces.
Regimul tranzitoriu al circuitelor electrice este regimul ı̂n care mărimile din circuit pot avea
variaţii arbitrare ı̂n timp. Sunt situaţii ı̂n care un astfel de regim poate dura puţin, dar efectele
lui sunt importante fie din punct de vedere al suprasarcinilor (supratensiuni, supracurenţi) care
pot apărea ı̂n circuit, fie din punct de vedere al ı̂ntârzierii semnalelor transmise de la surse către
sarcini. De aceea este important să căpătaţi deprinderi de rezolvare şi intuiţii despre circuitele
simple ı̂n regim tranzitoriu. Acesta este scopul acestui seminar.
Metoda identificării constantelor se poate aplica doar pentru o clasă restrânsă de situaţii şi
anume circuitele electrice de ordinul 1 cu excitaţii treaptă. Această situaţie este des ı̂ntâlnită
ı̂n multe situaţii practice. Metoda transformatei Laplace se poate aplica pentru orice circuit
liniar şi ea reprezintă o adaptare, ı̂n limbajul circuitelor electrice, a metodei transformatei
Laplace pe care aţi ı̂nvăţat-o la matematică pentru rezolvarea unei ecuaţii sau al unui sistem de
ecuaţii diferenţiale ordinare. Ordinul unui circuit, important pentru extragerea unor parametri
importanţi pentru regimul dinamic al circuitului (constante de timp, frecvenţe de oscilaţie), poate
fi corelat cu numărul de elemente acumulatoare de energie (bobine, condensatoare), dar sta-
bilirea lui depinde de modul de plasare ı̂n circuit a acestor elemente. Noţiunea de arbore normal,
discutată pentru circuitele rezistive, va fi extinsă acum şi pentru circuitele care conţin bobine şi
condensatoare. Sunt situaţii ı̂n care circuitele ı̂n regim tranzitoriu au elemente acumulatoare de
energie ı̂n exces. Acestea pot conduce la soluţii nerealiste (care au valori infinite), totuşi utile ı̂n
identificarea zonelor vulnerabile ale unui circuit.
10.1 Variabile de stare. Formularea problemei.

Circuitele care fac obiectul acestui capitol pot conţine: rezistoare ideale liniare; bobine ideale liniare;
condensatoare ideale liniare; surse comandate liniar; bobine ideale liniare cuplate; surse ideale de
tensiune - cu variaţii arbitrare ı̂n timp; surse ideale de curent - cu variaţii arbitrare ı̂n timp. Numai ı̂n
182
Seminar 10. Circuite electrice liniare ı̂n regim trazitoriu 183
astfel de situaţii există metode relativ simple, care să conducă la o soluţie analitică, iar scopul unui
seminar este acela de a dezvolta intuiţia problemelor simple.
Circuitele ı̂n regim tranzitoriu care nu sunt liniare necesită metode numerice de rezolvare.
Problema fundamentală a analizei circuitelor electrice liniare ı̂n regim tranzitoriu

Se dau:
• topologia circuitului (schemă sau listă de elemente sau matrice de descriere);
• parametrii elementelor liniare: Rk , Lk , Ck , Lkm , inclusiv ai surselor comandate liniar αk , βk ,

ρ k , γk ;
• excitaţiile ı̂n tensiune ek (t) şi/sau curent jk (t), unde ek , jk : [t0 , ∞) → ;
• condiţiile iniţiale: curenţii prin bobine iLk (t0 ) şi tensiunile la bornele condensatoarelor uCk (t0 )
Se cer:
• tensiunile şi curenţii uk (t) şi ik (t) unde uk , ik : [t0 , ∞) → ;
• puterile transferate de laturile circuitului pk (t).
În regim tranzitoriu interesează evoluţia ı̂ncepând de la un moment de timp ı̂ncolo, spre deosebire
de regimul de c.a unde axa timpului era (−∞, ∞). În majoritatea aplicaţiilor se poate considera t0 = 0
deoarece circuitul liniar este un sistem invariant ı̂n timp. Ecuaţiile unui circuit ı̂n regim tranzitoriu pot
fi prelucrate şi aduse la forma unui sistem de ecuaţii cu derivate ordinare (ODE) care necesită, conform
teoremei lui Cauchy, impunerea unor condiţii de unicitate. Condiţiile de unicitate sunt condiţii iniţiale
pentru variabilele de stare şi ele reprezintă istoria circuitului până la momentul t0 .
Variabilele de stare sunt esenţa unui sistem (aici circuit). Dacă ele sunt cunoscute la un moment de timp, atunci
starea sistemului (orice altă mărime) la acel moment de timp poate fi calculată şi, mai mult, se poate calcula
evoluţia (”traiectoria”) viitoare a sistemului.
Se spune că variabilele de stare ale unui sistem sunt mărimile care determină starea sistemului şi evoluţia
lui ı̂n timp. În cazul circuitelor ele sunt tensiunile la bornele condensatoarelor uCk şi curenţii prin bobine iLk 1 .
Vom vedea ı̂n paragraful 10.4 că ı̂n cazul circuitelor cu elemente acumulatoare de energie (bobine,
condensatoare) ı̂n exces, unele excitaţii devin improprii şi nu toţi curenţii prin bobine şi toate tensiunile
la bornele condensatoarelor sunt variabile de stare.
10.2 Metoda identificării constantelor
Metoda identificării constantelor se aplică exclusiv circuitelor liniare de ordinul 1, cu excitaţie treaptă.
Definiţie 10.1 (Circuit de ordinul 1) Se spune că un circuit liniar este de ordinul 1, dacă el are
un singur element acumulator de energie (o bobină sau un condensator).
1 Pentru a ţine minte cu uşurinţă: mărimile de stare sunt mărimile care se derivează: pentru bobină: u = L diL ; pentru
L dt
duC
condensator: iC = C dt
184 10.2. Metoda identificării constantelor
Definiţie 10.2 (Excitaţie treaptă) Excitaţia treaptă ı̂nseamnă trecerea circuitului de la o stare
staţionară (de curent continuu) la altă stare staţionară.
În cazul unei excitaţii treaptă, circuitul evoluează de la o stare iniţială (corespunzătoare momen-
tului t = 0) la o stare de regim permanent (t → ∞). Excitaţia treaptă poate apărea atât prin variaţia
explicită a surselor, dar şi prin schimbarea topologiei circuitului intenţionat (prin intermediul unor
ı̂ntrerupătoare sau comutatoare) sau neintenţionat (ı̂n cazul apariţiei unor defecte). Deoarece circuitul
are un element acumulator de energie, această tranziţie nu se face instantaneu, ci ı̂ntr-un interval limitat
de timp dacă circuitul este stabil.
Metoda identificării constantelor se poate aplica pentru un circuit liniar de ordinul 1, care face o tranziţie
stabilă de la o stare staţionară (de c.c.) la altă stare staţionară.
Ideea metodei
Ideea metodei porneşte de la expresia variabilei de stare, curentul prin bobina sau (exclusiv) tensiunea
la bornele condensatorului, care are expresia
t
x(t) = A e− τ + B, (10.1)
unde τ [s] se numeşte constantă de timp şi are expresia τ = RC la circuitele cu condensator şi τ = L/R
la circuitele cu bobină, unde R, L, C sunt cunoscute, iar constantele A şi B se determină din analiza
circuitului ı̂n cele două stări staţionare ı̂ntre care se face tranziţia:
1. starea iniţială t = 0, cunoscută prin valoarea x0 = x(0) care fie se dă explicit, fie trebuie analizat
circuitul ı̂n regim permanent anterior regimului tranzitoriu;
2. starea finală t → ∞, cunoscută prin valoarea x∞ = limt→∞ x(t), care se obţine prin analiza cir-
cuitului ı̂n regimul staţionar posterior regimului tranzitoriu. Este important ca circuitul să fie
stabil (τ > 0), deci limita să existe, altfel metoda nu se poate aplica.
Cele două condiţii aplicate relaţiei (10.1) conduc la
x0 = A + B, (10.2)
x∞ = B, (10.3)
de unde rezultă că variaţia ı̂n timp a mărimii de stare este

t
x(t) = (x0 − x∞ ) e− τ + x∞ . (10.4)
Reprezentarea grafică a evoluţiei ı̂n timp a variabilei de stare este prezentată ı̂n Fig. 10.1. Funcţia
este continuă inclusiv ı̂n origine, are asimptotă orizontală la x∞ , iar segmentul care uneşte punctul
iniţial (0, x0 ) cu punctul de pe asimptotă corespunzător constantei de timp (τ, x∞ ) este tangent la curba
x(t) ı̂n punctul iniţial (0, x0 ). La t = τ mărimea x(t) a parcurs cam 64 % din drumul pe care ı̂l are de
parcurs de la x0 la x∞ , deoarece
x(t) − x∞ t
= e− τ
x0 − x∞
are valoarea e−1 ≈ 0.37 = 37 %. La t = 3τ această valoare este e−3 ≈ 0.049 = 4.9 %, iar la t = 4τ
raportul este e−4 ≈ 0.018 = 1.8 %
x∞ x(t)
37%
63% x0
t
0 τ 2τ 3τ 4τ
Fig. 10.1: Evoluţia variabilei de stare ı̂ntr-un circuit de ordinul 1 sub excitaţie treaptă.
Chiar dacă teoretic regimul tranzitoriu al unui circuit de ordinul 1 cu excitaţie treaptă durează un timp infinit,
din punct de vedere practic se consideră că el se termină după 3 ÷ 4 constante de timp. De aceea constanta
de timp dă informaţii asupra duratei regimului tranzitoriu, aspect important şi atunci când sunt folosite simu-
latoare pentru rezolvarea unei astfel de probleme, unde timpul maxim de simulare trebuie ales ı̂n corelaţie cu
constanta de timp, sau atunci când sunt folosite proceduri proprii de rezolvare numerică, caz ı̂n care pasul de
integrare trebuie corelat cu constanta de timp pentru a obţine o procedură numerică robustă.
Argumentarea formulei A exp(−t/τ) + B

Pentru argumentarea relaţiei (10.1) vom considera un circuit care are o singură bobină de inductivitate
L, iar ı̂n rest numai elemente rezistive liniare şi surse constante. Conform teoremei Thévenin, partea
liniară activă se poate echivala cu un generator echivalent de tensiune având t.e.m. E egală cu tensiunea
de gol şi rezistenţa internă R egală cu rezistenţa reţelei pasivizate (Fig. 10.2).
A A
E
L ≡ L
+elemente R
i(t) i(t)
liniare
B B
Fig. 10.2: Intensitatea curentului i(t) este aceeaşi ı̂n ambele scheme. Constanta de timp este τ = L/R.
A A
E
C u(t) ≡ C u(t)
+elemente R
liniare
B B
Fig. 10.3: Tensiunea u(t) este aceeaşi ı̂n ambele scheme. Constanta de timp este τ = RC.
Scriind relaţia Kirchhoff II pe bucla simplă formată ı̂n circuitul din Fig. 10.2 rezultă că variabila
de stare i(t) satisface următoarea ecuaţie diferenţială liniară, de ordinul 1, cu coeficienţi constanţi,
neomogenă:
di
L + Ri(t) = E. (10.5)
dt
Ordinul 1 al circuitului poate fi corelat cu ordinul ecuaţiei diferenţiale de rezolvat.
Soluţia acestei ecuaţii este suma dintre soluţia ecuaţiei omogene şi o soluţie particulară a ecuaţiei
neomogene, aceasta din urmă căutându-se de forma termenului liber: i(t) = io (t)+i p . Ecuaţia omogenă
di
L dt + Ri = 0 are ecuaţia caracteristică Lx + R = 0 care are soluţia x = −R/L notată x = −1/τ, unde
τ = L/R. (10.6)
t
Rezultă soluţia ecuaţiei omogene io (t) = A e xt = A e− τ . Soluţia particulară a ecuaţiei neomogene se
caută de forma termenului liber, aici o constantă i p = B şi ı̂n consecinţă
t
i(t) = A e− τ + B. (10.7)
Înlocuind soluţia particulară ı̂n (10.5) rezultă că RB = E de unde B = E/R. Soluţia particulară este
soluţia de regim permanent, obţinută din analiza circuitului ı̂n care bobina este ı̂nlocuită cu schema ei
echivalentă ı̂n c.c., adică cu un conductor perfect.
Un raţionament similar se poate face pentru cazul ı̂n care problema are un singur condensator
(Fig. 10.3). Ecuaţia diferenţială satisfăcută de variabila de stare (tensiunea la bornele condensatorului)
este
du
RC + u(t) = E, (10.8)
dt
iar constanta de timp a circuitului rezultă
τ = RC. (10.9)
Algoritmul metodei identificării constantelor

• Pasul 1: Se analizează circuitul ı̂n regimul staţionar anterior regimului tranzitoriu cu metodele
de la curent continuu, ı̂nlocuind elementele acumulatoare de energie cu schema lor echivalentă
de c.c. (bobina cu un conductor perfect, condensatorul cu un izolator perfect).
În acest pas, topologia circuitului este cea de la momentul anterior regimului tranzitoriu (mo-
mentul numit mai jos ”0-”). Prin această analiză se determină intensitatea curentului prin con-
ductorul care ı̂nlocuieşte bobina iL0 sau tensiunea la bornele izolatorului care ı̂nlocuieşte con-
densatorul uC0 .
• Pasul 2: Se analizează circuitul ı̂n regimul staţionar posterior regimului tranzitoriu cu metodele
de la curent continuu, ı̂nlocuind elementele acumulatoare de energie cu schema lor echivalentă
de c.c. (bobina cu un conductor perfect, condensatorul cu un izolator perfect).
În acest pas, topologia circuitului este cea de la momentul posterior regimului tranzitoriu (mo-
mentul numit mai jos ”0+”). Prin această analiză se determină intensitatea curentului prin
conductorul care ı̂nlocuieşte bobina iL∞ sau tensiunea la bornele izolatorului care ı̂nlocuieşte
condensatorul uC∞ .
• Pasul 3: Se pasivizează circuitul şi se determină rezistenţa echivalentă faţă de bornele elemen-
tului acumulator de energie. Această valoare, notată cu R va fi folosită ı̂n calculul constantei de
timp: τ = RC ı̂n cazul circuitului cu condensator sau τ = L/R ı̂n cazul circuitului cu bobină.
• Pasul 4: Se determină evoluţia ı̂n timp a variabilei de stare, identificând constantele din expresia
t
x(t) = Ae− τ + B,
unde x(t) = iL (t) pentru circuitul cu bobină şi x(t) = uC (t) pentru circuitul cu condensator. Pentru
aceasta se impun cele două condiţii: x(0) = x0 şi limt→∞ x(t) = x∞ , unde valoarea iniţială x0 este
cea calculată la pasul 1 şi valoarea de regim permanent x∞ este cea calculată la pasul 2.
Vă recomandăm ca la acest pas să calculaţi şi cealaltă mărime pentru elementul acumulator de
energie (curentul prin condensator sau tensiunea la bornele bobinei) şi să le reprezentaţi grafic,
punând ı̂n evidentă constanta de timp. Veţi ı̂nţelege astfel mai bine importanţa constantei de
timp ı̂n estimarea duratei regimului tranzitoriu.
• Pasul 5: Se determină celelalte mărimi din circuit ı̂nlocuind elementul acumulator de energie
cu o sursă ideală de curent (ı̂n cazul circuitului cu bobină) sau cu o sursă ideală de tensiune (ı̂n
cazul circuitului cu condensator), conform teoremei substituţiei2 .
În circuitul din Fig. 10.4 ı̂ntrerupătorul se ı̂nchide la momentul t = 0. Să se calculeze evoluţia tuturor
mărimilor din circuit.
1V
1 mF uC (t) 1Ω 7A
4Ω iC (t)
3Ω
Circuitul este de ordinul 1 pentru că are un singur condensator, iar sursele sunt constante. Datorită
schimbării topologiei la momentul t = 0, va exista o tranziţie a circuitului de la o stare staţionară la
o altă stare staţionară. Metoda identificării constantelor poate fi aplicată, aşa cum este prezentat ı̂n
detaliu mai jos. Mărimea de stare este tensiunea la bornele condensatorului pe care o vom calcula
pentru sensul de referinţă marcat ı̂n Fig. 10.4.
• Pasul 1: Se analizează circuitul ı̂n regimul staţionar anterior regimului tranzitoriu cu metodele
de la curent continuu (Fig. 10.5.
2 Teorema substituţiei a fost enunţată şi folosită pentru prima dată la seminarul despre elemente rezistive neliniare.
1V −1
uC0 1Ω 7A
4Ω 0
3Ω
Fig. 10.5: Circuitul pentru determinarea valorii iniţiale a variabilei de stare.
Pentru aceasta se ı̂nlocuieşte condensatorul cu un schema lui echivalentă de curent continuu, deci
cu un izolator perfect (Fig. 10.5). Topologia este cea de la momentul anterior regimului tranzitoriu
(momentul ”0-”). Vom calcula tensiunea la bornele izolatorului care ı̂nlocuieşte condensatorul uC0 .
Rezolvarea acestei configuraţii este simplă, se observă că prin latura din stânga nu trece curent şi
atunci adunând tensiunea la bornele SIT cu tensiunea la bornele rezistorului rezultă că uC0 = −1 V.
• Pasul 2: Se analizează circuitul ı̂n regimul staţionar posterior regimului tranzitoriu (Fig. 10.6).
1V −1
uC∞ 1Ω 7A
4Ω 4i
3Ω
Fig. 10.6: Circuitul pentru determinarea valorii finale (de regim permanent, posterior regimului tranz-
itoriu) a variabilei de stare.
Se ı̂nlocuieşte condensatorul cu un izolator perfect. Topologia circuitului este cea de la momentul

posterior regimului tranzitoriu (Fig. 10.6). Prin această analiză se determină tensiunea la bornele
izolatorului care ı̂nlocuieşte condensatorul uC∞ . Se observă că pentru a calcula această mărime este
suficient să se determine curentul i care trece prin latura din stânga. Cea mai simplă metodă este
de a echivala SRC din dreapta, unde detaliile nu interesează (Fig. 10.7). În bucla simplă formată se
calculează imediat curentul i = (7 + 1) V/(4 + 3 + 1) Ω = 1 A şi apoi uC∞ = −1 + 4 · 1 = 3 V.
• Pasul 3: Se pasivizează circuitul şi se determină rezistenţa echivalentă faţă de bornele conden-
satorului (notate cu A şi B ı̂n Fig. 10.8).
1V −1 7V
uC∞
4Ω 4 1Ω
3Ω
Fig. 10.7: Circuitul echivalent pentru determinarea valorii finale.
1Ω
4Ω
B
3Ω
Fig. 10.8: Circuitul pentru determinarea rezistenţei echivalente fată de bornele elementului acumulator
de energie, a circuitului pasivizat.
Se observă că faţă de A şi B avem o structură formată dintr-o rezistenţă de 4 Ω, ı̂n paralel cu o
conexiune serie formată dintr-o rezistenţă de 3 Ω şi una de 1 Ω. Rezistenţa echivalentă a reţelei
pasivizate şi ı̂n gol (considerând condensatorul ca fiind sarcina) rezultă R = 2 Ω, de unde constanta de
timp a circuitului este
τ = RC = 2 Ω · 1 mF = 2 ms. (10.10)
• Pasul 4: Se determină evoluţia ı̂n timp a variabilei de stare, identificând constantele A şi B din
t
expresia uC (t) = Ae− τ + B :
uC0 = −1 ⇒ A + B = −1. (10.11)

uC∞ = 3 ⇒ B = 3, (10.12)
de unde B = 3 şi A = −4. Tensiunea la bornele condensatorului este

t
uC (t) = −4e− τ + 3 [V] pentru t > 0 (10.13)
Să calculăm şi curentul prin condensator. Conform relaţiei constitutive pentru condensator, pre-
supunând curentul ı̂n regula de la receptoare faţă de tensiune (Fig. 10.4) rezultă
duC d t −1 t 4 t 4 t t
iC (t) = C =C −4e− τ + 3 = C (−4)e− τ = e− τ = e− τ = 2e− τ [A] t>0 pentru
dt dt RC R 2
(10.14)
Evoluţiile (10.13) şi (10.14) sunt reprezentate grafic ı̂n Fig. 10.9. După cum era de aşteptat tensiunea
la bornele condensatorului este continuă ı̂n origine uC (0+) = 3 = uC (0−) = uC0 , iar curentul prin
condensator are un salt de la iC (0−) = 0 (ı̂n curent continuu condensatorul este o ı̂ntrerupere, prin el
nu circulă curent) la iC (0+) = 2 A. Valoarea finală a intensităţii curentului prin condensator este de
asemenea zero pentru că ı̂n final condensatorul se va comporta ca un izolator perfect.
[V]
uC (t)
3
τ 3τ t
-1
[A]
2 iC (t)
0 τ 3τ t
Fig. 10.9: Soluţia problemei rezolvate: tensiunea la bornele condensatorului şi curentul ce ı̂l străbate.
• Pasul 5: Se determină celelalte mărimi din circuit ı̂nlocuind condensatorul cu o sursă ideală de
tensiune, având t.e.m. o funcţie care depinde de timp (Fig. 10.10).
−4 exp(−t/τ + 3)
1V
uC (t) 1Ω 7A
4Ω
V1 (t)
3Ω
Fig. 10.10: Pentru calculul celorlalte mărimi din circuit se aplică teorema substituţiei.
De exemplu, dacă am alege o metodă sistematică de rezolvare, se observă că cea care are efortul de
calcul cel mai mic este metoda potenţialelor nodurilor. Există un singur potenţial necunoscut, marcat
V1 (t) ı̂n figură. Relaţia Kirchhoff I ı̂n nodul acestui potenţial necunoscut este
V1 (t) − 0 V1 (t) − (−4 exp(−t/τ) + 3)
+ + 7 = 0,
3 1
de unde rezultă V1 (t) şi apoi se pot calcula curenţii din orice latură. Rezolvarea problemei este una
parametrică, având timpul t ca parametru.
Concluzii asupra metodei identificării constantelor

Doar variabila de stare este o mărime continuă, celelalte mărimi pot avea salturi bruşte. Acest lucru
este justificat şi de următoarele două teoreme:
Teorema 10.1 (Continuitatea tensiunii la bornele unui condensator) Tensiunea la bornele

unui condensator este o mărime continuă.
Teorema are atât o demonstraţie matematică (tensiunea unui condensator este o mărime derivabilă,
deci continuă), dar şi un argument fizic, bazat pe faptul că sarcina electrica ce se acumulează pe
armăturile unui condensator (ca dispozitiv de câmp) nu poate varia brusc.
Teorema 10.2 (Continuitatea curentului printr-o bobină) Intensitatea curentului printr-o

bobină este o mărime continuă.
Teorema are atât o demonstraţie matematică (curentul printr-o bobină este o mărime derivabilă,
deci continuă), dar şi un argument fizic, bazat pe faptul că fluxul magnetic ce trece printr-o bobină (ca
dispozitiv de câmp) nu poate varia brusc.
Algoritmul metodei identificării constantelor prezentat mai sus se poate aplica numai pentru vari-
abila de stare (tensiunea pe condensator/curentul prin bobină). Condiţia iniţială, determinată din anal-
iza la 0- este preluată apoi prin continuitate, pentru a determina expresia evoluţiei exponenţiale a
variabilei de stare.
Metoda identificării constantelor se poate aplica şi pentru mărimi discontinue, cu condiţia să fie
folosite ca valori iniţiale mărimile la momentul 0+. Acestea se pot determina dintr-o analiză de curent
continuu, ı̂n care elementul acumulator de energie se ı̂nlocuieşte cu o sursă de tensiune (ı̂n cazul con-
densatorului) sau cu o sursă de curent (ı̂n cazul bobinei) de valoare aleasă ı̂n conformitate cu valoarea
la 0- care se determină ca ı̂n pasul 1 al algoritmului prezentat anterior. Înlocuirea este argumentată de
teorema substituţiei care se aplică pentru momentul 0+. De exemplu, ı̂n cazul ı̂n care problema are un
condensator, ı̂n primul moment al regimului tranzitoriu, condensatorul tinde să ı̂si păstreze tensiunea
de la 0-, şi el se comportă ca o sursă ideală de tensiune de valoare corespunzătoare. Dacă el era iniţial
descărcat, atunci la momentul 0+ el se comportă ca un conductor perfect (scurtcircuit). Similar, dacă
circuitul are o bobină, ea tinde să ı̂şi păstreze curentul prin ea la momentul 0+, comportându-se ca o
sursă de curent având un curent electromotor corespunzător curentului prin ea la momentul 0-. Dacă
la 0- bobina nu era parcursă de curent, atunci imediat după ı̂nceperea regimului tranzitoriu, bobina se
va comporta ca un izolator perfect (gol).
Ca exemplu, să reluăm problema rezolvată din paragraful anterior şi să calculăm curentul prin
condensator la momentul 0+. Ştim că tensiunea iniţială la bornele condensatorului este −1V şi ı̂n
consecinţă ı̂nlocuim condensatorul cu un SIT de valoare corespunzătoare (Fig. 10.11) Putem folosi
echivanlenţe pentru calculul curentului iC (0+). Transformăm ı̂n partea din dreaptă SRC ı̂ntr-o SRT
(Fig. 10.12). Rezultă imediat
−(−1) − 1 7 − (−1)
i1 = = 0, i2 = = 2, iC (0+) = i1 + i2 = 2 A.
4 3+1
Un astfel de calcul se poate face şi dacă interesează doar salturile mărimilor din circuit (supracurenţii,
supratensiunile) ı̂n momentul iniţial.
1V
−1 V uC0 1Ω 7A
4Ω iC (0+)=?
3Ω
Fig. 10.11: Calculul mărimilor la 0+.
i1 i2
1V 7V
−1 V uC0
4Ω iC (0+)=? 1Ω
3Ω
Fig. 10.12: Curentul iC (0+) ı̂n schema echivalentă.
În circuitul din Fig. 10.13 ı̂ntrerupătorul se ı̂nchide la momentul t = 0 şi se deschide la momentul
t1 = 2 ms. Să se calculeze evoluţia ı̂n timp a tensiunii şi curentul prin condensator.
Circuitul este identic cu cel de la problema rezolvată anterior, numai că regimul tranzitoriu nu
ajunge să se ”stingă” deoarece constanta de timp calculată anterior era τ1 = 2 ms, iar momentul de
timp la care circuitul ı̂şi schimbă din nou confirugaţia este t < 4τ1 . După un timp t = τ1 ı̂ntrerupătorul
se deschide şi circuitul va ajunge din nou ı̂ntr-o stare staţionară identică cu starea la t = 0.
Rezolvarea trebuie să cuprindă două părţi, una corespunzătoare primei tranziţii, pentru t ∈ (0, t1 )
şi una pentru tranziţia corespunzătoare timpului t ∈ (t1 , ∞).
Pentru t ∈ (0, t1 ) rezolvarea este identică cu cea prezentată la problema rezolvată 1, valoarea de
regim permanent se calculează ı̂n ipoteza că nu mai există o schimbare de configuraţie a circuitului.
Obţinem deci:
− τt
uC (t) = −4e 1 +3 [V] pentru t ∈ (0, t1 ) (10.15)
− τt
iC (t) = 2e 1 [A] pentru t ∈ (0, t1 ) (10.16)
unde τ1 = 2 ms. La momentul t = 2 ms = τ1 variabila de stare ajunge la valoarea

t
− τ1
uC (t1 ) = −4e 1 + 3 = −4e−1 + 3 ≈ 1.53 V, (10.17)
t = 0 se ı̂nchide
t = 2 ms se deschide
1V
1 mF uC (t) 1Ω 7A
4Ω iC (t)
3Ω
care va deveni condiţie ”iniţială” pentru noua tranziţie, ı̂n care topologia se schimbă. Pentru această
nouă tranziţie, putem considera o axă a timpului translatată
t 0 = t − t1 , (10.18)
valoarea iniţială a variabilei de stare fiind
uC0 (0) = uC (t1 ) = 1.53 V, (10.19)
şi valoarea finală corespunzând circuitului din Fig. 10.5:
uC0 (∞) = uC (0) = −1V. (10.20)
Circuitul va evolua cu altă constantă de timp pentru că topologia lui s-a schimbat. Trebuie să calculăm
acum noua rezistenţă echivalentă pe la borne. Ea corespunde circuitului din Fig. 10.14. Rezultă
R2 = 4 Ω şi
τ2 = R2C = 4 Ω · 1 mF = 4 ms. (10.21)
În partea a doua a tranziţiei, fenomenele se desfăşoară de două ori mai lent. Identificăm acum con-
stantele corespunzătoare acestei tranziţii:
− τt
uC (t0 ) = A0 e 2 + B0 , (10.22)
0
uC0 = 1.53 ⇒ A + B = 1.53. (10.23)
0
uC∞ = −1 ⇒ B = −1, (10.24)
de unde B = −1 şi A = 2.53. Tensiunea la bornele condensatorului este
0
− τt
uC (t0 ) = 2.53e 2 −1 [V] pentru t0 > 0 (10.25)
Să calculăm şi curentul prin condensator. Conform relaţiei constitutive pentru condensator, pre-
supunând curentul ı̂n regula de la receptoare faţă de tensiune (Fig. 10.13) rezultă
0 0
duC d − τt
−1 −t 2.53 − t0
iC (t ) = C 0 = C 0 2.53e − 1 = C
0 2 (2.53e τ2 − 1) = − e τ2 =
dt dt R2 C R2
2.53 − τt0 −t
0
=− e 2 = −0.63e τ2 [A] pentru t0 > 0 (10.26)
4
1Ω
4Ω
B
3Ω
Fig. 10.14: Circuitul pentru determinarea rezistenţei echivalente pentru partea a doua a tranziţiei.
Revenim acum la variabila t şi pentru a doua parte a tranziţiei, ceea ce ne permite să furnizăm
răspunsul cu o singură funcţie, definită pe porţiuni:
−4e−t/τ1 + 3
(
[V] pentru t ∈ (0, t1 )
uC (t) = (10.27)
2.53e −(t−t 1 )/τ2 − 1 [V] pentru t ∈ (t1 , ∞)
( −t/τ
2e 1 [A] pentru ∈ (0, t1 )
iC (t) = (10.28)
−0.63e−(t−t1 )/τ2 [A] pentru t ∈ (t1 , ∞)
unde t1 = 2 ms, τ1 = 2 ms, τ2 = 4 ms.
Reprezentarea grafică ”manuală” a soluţiei problemei se poate observa ı̂n Fig. 10.15. Ea pune ı̂n
evidenţă cele două constante de timp diferite, corespunzătoare celor două intervale de timp.
Pentru reprezentări rapide se pot folosi instrumente software numerice, un exemplu tipic fiind cel
din Fig. 10.16.
[V]
uC (t)
3
τ1 3τ1
t
-1
[A]
2 iC (t)
0 t
τ2
t1 3τ2
Fig. 10.15: Soluţia problemei rezolvate 2: tensiunea la bornele condensatorului şi curentul ce ı̂l
străbate.
Fig. 10.16: Soluţia problemei rezolvate 2 reprezentată ı̂n Octave (https://octave-online.net/).
10.3 Metoda transformatei Laplace

in lucru
10.4 Circuite cu elemente ı̂n exces

in lucru

in lucru

Main Seminar 6mai

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Main Seminar 6mai

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Electrotehnică - Breviar de Seminar

Teoria Circuitelor Electrice

Gabriela Ciuprina, Daniel Ioan

Cover design by Un student voluntar. Se ofera cineva?

1 Circuite şi grafuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

2 Elemente ideale dipolare de circuit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

3 Teoreme de echivalenţă pentru circuite rezistive liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

4 Metoda Kirchhoff ı̂n curenţi. Metoda curenţilor de coarde. . . . . . . . . . . . . . . . . 45

5 Metoda tensiunilor ramurilor. Metoda nodală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61

6 Metodele Thévenin şi Norton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84

7 Circuite electrice rezistive liniare cu surse comandate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97

8 Circuite electrice rezistive neliniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

9 Circuite electrice ı̂n curent alternativ. Metode de analiză. . . . . . . . . . . . . . . . . 143

10 Circuite electrice liniare ı̂n regim trazitoriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182

1.1 Noţiuni de topologie a circuitelor electrice 1

1.2 Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff) 4

1.4 Potenţial electric 9

1.5 Probleme propuse 10

1.6 Studiu individual 12

1.1 Noţiuni de topologie a circuitelor electrice

Definiţie 1.2 (Element de circuit; Borne/Terminale) Un element de circuit electric este un

Fig. 1.1: Reprezentarea unui E2C. Con-

• laturi: l, unde l = 1, 2, . . . , L, L este numărul total de laturi;

• noduri: (n), unde n = 1, 2, . . . , N, N este numărul total de noduri;

• l ∈ (n) - latura l este incidentă la nodul (n);

• l < (n) - latura l nu este incidentă la nodul (n).

• bucla: [b], unde b = 1, 2, . . .;

• l ∈ [b] - latura l aparţine buclei [b]);

• l < [b] - latura l nu aparţine buclei [b]).

• secţiune: {s}, unde s = 1, 2, . . .;

• l ∈ {s} - latura l aparţine secţiunii {s};

• l < {s} - latura l nu aparţine secţiunii {s}.

1. atinge toate nodurile;

Laturile unui arbore se numesc ramuri.

Sunt N − 1 ramuri şi L − N + 1 coarde ı̂n graful unui circuit.

1.2 Mărimi primitive (i, u) şi legi (Kirchhoff)

Notaţie şi unitate de măsură:

• i(t) dacă mărimea este variabilă ı̂n timp;

• I dacă mărimea este constantă ı̂n timp;

• unitatea de măsură [A] (Ampere).

Fig. 1.3: Semnificaţia fizică a intensităţii curentului electric.

Notaţie şi unitate de măsură:

Fig. 1.4: Semnificaţia fizică a tensiunii electrice.

• şi minus ı̂n caz contrar.

De aceea este importantă precizarea unei convenţii de semne.

• şi minus ı̂n caz contrar.

Notaţie şi unitate de măsură:

Axioma 1.3 (Puterea electrică transferată de un E2C) Puterea electrică transferată de un

1.4 Potenţial electric

(1) 2V (2) V1=-5 V V2=-3 V V1=2 V V2=4 V

Uab = Ua0 + U0b = Ua0 − Ub0 = Va − Vb

Exerciţiul 1.5 Faceţi o analogie ı̂ntre potenţial/tensiune şi altitudine/diferenţă de nivel.

1.5 Probleme propuse

1.6 Studiu individual

2.1 Rezistorul ideal liniar 14

2.2 Sursa ideală de tensiune (SIT) 16

2.3 Sursa ideală de curent (SIC) 17

2.4 Surse reale (SRT, SRC) 18

2.5 Generarea circuitelor electrice cu soluţii ı̂ntregi 20

2.6 Bilanţul de puteri 22

2.7 Probleme propuse 23

2.8 Studiu individual 25

2.9 Despre simboluri 26

În acest seminar veţi discuta şi exersa următoarele chestiuni:

FDUWL52 ,((( KRPHJURZQ

FDUWL52 ,((( KRPHJURZQ