2.1.

Abraham
Tradiţia evreiască îl consideră pe Abraham primul evreu. El este
întemeietorul monoteismului şi al iudaismului. Evreii îşi amintesc de
Abraham în rugăciunile lor, referinduse la el cu "Abraham, tatăl nostru" şi
la Dumnezeu cu "Dumnezeu al taţilor noştri, Abraham, Isaac şi Iacob" .
Când Abraham a fost ales de Dumnezeu, poporul evreu a luat fiinţă şi şi-a
asumat rolul de "popor ales," pentru a fi "lumina popoarelor." 1
Abraham este ales de Dumnezeu să devină întemeietorul
iudaismului ca rezultat al dorinţei lui Dumnezeu de a influenţa
comportamentul etic al umanităţii. Inainte de Abraham, Dumnezeu s-a
arătat de două ori omenirii în încercarea de a o aduce în direcţia unui
comportament virtuos.
Mai întîi le-a aparut lui Adam şi Eva, care, pe când se aflau în
paradis, au înfruntat singura Lui interdicţie, aceea de a nu mânca din
"copacul cunoaşterii binelui şi al răului". Generaţii mai târziu, Dumnezeu îi
cruţă pe Noe şi pe familia lui de un imens potop, în speranţa de a restabili
o lume dominată de etică. Cu Abraham, Dumnezeu are o altă abordare. In
loc să încerce să schimbe întreaga umanitate dintr-o dată, Dumnezeu
decide să stabilească o familie model, sperând că ea şi urmaşii ei îl vor
face pe Dumnezeu şi dorinţa Lui cunoscute în toată lumea.
Geneza 12:1 începe cu Dumnezeu dându-i instrucţiuni lui Abraham:
Du mne zeu î i sp u se lu i A b ra ha m :
„P lea că , p ă ră se şte p ă mâ nt u l,
lo cu l t ău de ba şt ină , ca sa ta tă lu i t ău
şi vin o în ţa ra p e ca re ţ i- o vo i
a ră t a ”. 2

Du mne zeu î i sp u se lu i A b ra ha m :
„Rid ică -ţ i o ch ii şi prive şt e
Sp re mia ză n oa p te , sp re mia ză ri,
sp re ră să rit şi sp re ma re
Că ci to t a ce st p ă mâ n t p e ca re î l ve zi
ţ i-l d au ţ ie
şi u rma şilo r tă i
pe nt ru ve cie ”. 3
1
Isaiah 49
2
Facerea XII, 1
3
Facerea XIII, 14-15
 Dumnezeu promite să-i transforme pe urmaşii lui Abraham într-o
naţiune măreaţă, una prin care toate naţiunile de pe pământ vor fi
binecuvântate.
Tara în care Dumnezeu îl trimite pe Abraham este Canaanul,
pământul biblic al Israelului. In Canaan, Dumnezeu îi apare lui Abraham şi
4
îi promite că "va da această ţară urmaşilor săi."
De ce îl alege Dumnezeu pe Abraham ?
Un midraş ne relatează următoarea poveste. Terah, tatăl lui
Abraham, este idolatru şi deţine un magazin unde se vând idoli. Într-o zi,
Terah lasă magazinul în grija fiului. Abraham îi sparge toţi idolii, cu
excepţia celui mai mare dintre ei, în mâna căruia pune un topor.
La întoarcerea lui Terah, acesta îşi găseşte fiul în mijlocul molozului
şi îl întreabă disperat ce s-a întâmplat. Abraham îi spune că idolul cel mai
mare s-a înfuriat pe ceilalţi şi i-a distrus. Mâniat, Terah ţipă la fiul său:
„Încetează să mă mai minţi! Ştii că aceşti idoli nu pot umbla, vorbi, gândi
sau se mişca!”
Iar Abraham îi răspunde: „Dacă ei nu se pot proteja, atunci de ce te
rogi la ei să te protejeze pe tine?”
Atunci Terah îl duce pe fiul său la Nimrod, conducătorul local,
pentru a fi ars, dar Abraham este salvat de Dumnezeu.
Tora ne spune că atunci când Dumnezeu l-a instruit pe Abraham să
plece în ţara pe care i-a arătat-o, Abraham şi Sara au luat „oamenii pe
care i-au adunat” , lucru interpretat ca reprezentând oamenii pe care îi
convinsese să treacă la monoteism şi să îl servească pe Dumnezeu.
Abraham şi evreii sunt numiţi „ ivrim”. Acest nume vine de la
rădăcina „ever”, care înseamnă „parte”.
Sara, soţia lui Abraham, era sterilă şi nu putea avea copii. De aceea
Abraham l-a întrebat pe Dumnezeu cum va putea deveni astfel
întemeietorul unei mari naţiuni. Dumnezeu l-a chemat afară din cortul său

4
Geneza, 12:17
şi i-a arătat stelele şi i-a spus că urmaşii lui vor fi numeroşi precum
stelele, aşa cum mai demult îi promisese că vor fi ca nisipul mărilor. Într-o
interpretare alternativă, Abraham îl interogează pe Dumnezeu pe baza
semnului său astrologic. Acest semn din stele indică faptul că nu va avea
copii. Atunci Dumnezeu îl cheamă afară, îi arată steaua sa şi spune că
Abraham şi urmaşii lui nu sunt legaţi de „Mazal” sau de soartă, pentru că
El va avea grijă deosebită de ei.
Sara, care nu a putut avea copii, i-o dă lui Abraham pe slujnica ei
Hagar pentru a-i fi concubină. Hagar dă naştere lui Ismael. Dumnezeu îşi
repetă legământul faţă de Abraham şi îi pune pe acesta şi pe toţi bărbaţii
din gospodăria sa să fie circumcişi ca semn al legământului.
Pe parcursul acestei părţi, Dumnezeu îi vorbeşte lui Abraham de
legământul pe care îl stabileşte cu el şi urmaşii săi. El va fi Dumnezeul
lor, iar ei vor fi poporul său. Acest lucru este simbolizat de Brit Ben
Habtarim, sacrificii sau prin ritualul circumciziei, semnul fizic al acestui
legământ.
Circumcizia este cel mai vechi ritual al iudaismului. 5 Abraham a
primit instrucţiuni să îşi facă circumcizia la vârsta de nouăzeci şi nouă de
ani, să îşi circumcidă fiul de treisprezece ani, Ismael 6 şi, mai târziu, să
facă acelaşi lucru pentru fiul său Isac, când acesta avea opt zile. 7
Şi Dumnezeu hotărăşte să i se arate lui Abraham. Potrivit
Talmudului, Dumnezeu l-a vizitat pe Abraham în a treia zi după
circumcizie. Motivul : să se intereseze de sănatatea sa. Din această
interpretare provine tradiţia de vizitare a bolnavilor sau Bikur Holim.
Dumnezeu a trimis la el trei bărbaţi. Cei trei bărbaţi erau de fapt
îngeri : Mihail, Gavril şi Rafael, fiecare din ei având o sarcină anume.

5
Ceremonia, care implică îndepartarea prepuţului penisului, continuă să fie aplicată noilor-
născuţi evrei de sex bărbătesc la vârsta de opt zile şi a fost de-a lungul a trei mii de ani
semnul legământului unui băiat evreu cu Dumnezeu. Din acest motiv ceremonia se numeşte
Brit Milah, legământul circumciziei. De ce a devenit această operaţie minoră simbolul
legământului, marele pact dintre Dumnezeu şi poporul evreu? Nicăieri în Tora nu există un
raţionament pentru această poruncă neobişnuită. Totuşi, evreii acceptă importanţa lui Brit
Milah, care este unul dintre cele mai răspândite rituri practicate în tradiţia evreiască.
6
Geneza 17:9-14 si 24-25
7
Geneza 21:4
Rafael trebuia să îl vindece pe Abraham de efectele circumciziei, Mihail
trebuia să îi aducă Sarei veştile că va deveni mamă, iar Gavril urma să
distrugă Sodoma şi Gomora.
La vestea că va avea un fiu, Sara râde, gândindu-se că fost infertilă
atâta timp. În conformitate cu textul în sine, ea a pus la îndoială acest
lucru, afirmând : „acum când sunt veştejită să am parte de asemenea
bucurie, acum când soţul meu este atât de bătrân ”. 8 Evident că ea nu şi-a
dat seama cine erau musafirii săi pentru că altfel nu punea la îndoială
cuvântul lui Dumnezeu.
Dumnezeu îi apare lui Abraham şi prezice distrugerea Sodomei şi
Gomorei. Urmează o discuţie în care Abraham se tocmeşte pentru
cetăţenii acestor oraşe.
Aceasta este de fapt una dintre cele mai interesante discuţii biblice.
Aceste oraşe păcătuiseră atât de îngrozitor, încât Dumnezeu se hotărăşte
să le distrugă. Dumnezeu îl invită pe Abraham la discuţie spunând : „Să
ascund oare de Abraham ceea ce vreau să fac...? Pentru că l-am ales să-
şi instruiască copiii şi posteritatea să urmeze calea lui Dumnezeu făcând
ceea ce este drept şi corect. " 9
Abraham răspunde imediat în numele oamenilor şi îl întreabă: „Îi
vei mătura pe cei inocenţi împreună cu cei păcătoşi? Dacă sunt cumva
cincizeci de oameni nevinovaţi în oraş vei distruge atunci oraşul şi nu îl
vei ierta de dragul celor 50 de nevinovaţi? Departe de Tine acest lucru!
Nu se va purta corect judecătorul pământului?” 1 0
Dumnezeu acceptă acest lucru, iar Abraham se tocmeşte până când
Dumnezeu acceptă numai 10 persoane.
Spre deosebire de Noe, Abraham se interesează direct de
bunăstarea celorlalţi, chiar şi a celor mai răi dintre oameni. Din acest
motiv a fost ales să fie întemeietorul poporului evreu.

8
Geneza 18:12
9
Geneza 18:17,19
10
Geneza 18:23-25
 Argumentul lui Abraham se opreşte la zece. Zece este numărul
minim de oameni cinstiţi de care este nevoie pentru a-i influenţa pe
ceilalţi să facă lucruri bune. Pe lângă principiile fundamentale ale
iudaismului enumerate mai sus, aflăm de aici că acesta este numărul
minim de oameni care formează un minyan sau cvorumul necesar pentru
rugăciunea comună.
Lot, nepotul lui Abraham, este avertizat de îngeri să fugă cu familia
sa înaintea distrugerii. Lor li se spune să nu se uite la distrugerea
oraşului atunci când fug, dar soţia lui Lot se uită înapoi şi este imediat
transformată într-un stâlp de sare. Lot şi fiicele sale se refugiază într-o
peşteră.

La rândul său, Sara îi dăruieşte un fiu lui Abraham pe care îl

numesc Isaac.
Pentru a-l testa pe Abraham, Dumnezeu îi porunceşte să îl sacrifice
pe fiul său, Isaac. Abraham ascultă dar când coboară cuţitul pentru a-şi
ucide fiul, un înger al lui Dumnezeu îi strigă să se oprească. Datorită
ascultării lui Abrahm, Dumnezeu îşi repetă promisiunea de a-l face
iniţiatorul unei mari naţiuni.
Tradiţia ne spune că Abraham a fost supus de către Dumnezeu la
zece teste, pentru a se asigura că este omul potrivit pentru a începe o
naţiune devotată în întregime lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îi oferă lui
Abraham un motiv pentru sacrificarea fiului său. Abraham putea să-l
sacrifice pe „favoritul său, pe care îl iubeşte, chiar pe Isac” 1 1 , sau să nu
asculte porunca. Textul ne relatează că indiferent ce se petrecea în
mintea lui Abraham, acesta nu a pus la îndoială motivele lui Dumnezeu.
Ba chiar se scoală devreme şi pregăteşte el însuşi cele necesare.
Sara a murit la vârsta de 127 de ani în Kiriat-Arba. 1 2
Un midraş ne povesteşte că Sara a murit în acest moment pentru că
a venit Satana şi i-a spus că Abraham urma să-l sacrifice pe fiul lor.
11
Geneza 22:2
12
In prezent Hebron
 Cu timpul, Abraham se hotărăşte că ar trebui să găsească o soţie
pentru fiul său Yitzchak (Isaac) şi se opreşte asupra lui Rivka (Rebecca),
fiica lui Bethuel, fiul lui Nahor, fratele lui Abraham.
Chiar şi Abraham îşi ia o a doua soţie, pe Keturah, care îi naşte
şase copii. Înainte de moartea sa, Abraham îi lasă moştenire toată averea
lui Yitzchak şi le face daruri şi celorlalţi copii. La moarea lui Avraham,
Yitzchak şi Ishmael îl îngroapă alături de Sara, în peştera de la
Machpelah.
Fragmentul se încheie cu numirea celor doisprezece fii ai lui
Ishmael, care moare la vârsta de 137 de ani.