ROMANUL

Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Încadratîn“monumentulsadovenian” alînceputului de secol XX,

Baltagulestereprezentativpentru opera scriitoruluisău, iubitor al oamenilor de sub
cetinabrazilor. Conceputîntr-un timprelativscurt, Baltagulse constituie ca o monografie a
satuluimoldovenesc de la munte, având ca puncte de plecaretreibaladepopulare: Şalga, din
care preiasetea de dreptate a eroinei; Dolca, încare se înfăţişeazăprieteniadintre om
şianimalulcredinciosşiMioriţa, din care suntpreluatesimbolul, structuraepicăşiconflictul.
Motto-ul dinMioriţa: “Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne…”, l-a
determinatpecriticulliterar George Călinescusăafirmecă“Baltagulreprezintă o
Mioriţăîndimensiunimaimari”.
Înopinia mea, operaBaltagul, de MihailSadoveanueste un roman, fiind o specie a
genului epic înproză, de dimensiuni ample, cu o acţiunecomplexă,
desfăşuratăpemaimulteplanurinarative, antrenândpersonajenumeroase, între care se
stabilescrelaţii complicate.
Înprimulrând, temaoperei se concentreazăpedouăplanurinarative ample:
primulconținemonografiasatului de munte, existențacomunitățiiconducându-se
dupăritualuristrăvechi: tradiții, obiceiuri, riturireligioaseșipremoniții; al doilea plan
descrietraseulprotagonisteiîncăutareasoțuluidispărut, aceastaparcurgând un spațiularg, cu
multiple reperegeografice: MăguraTarcăului, Bicaz, Călugăreni, Fărcașa, Borca, Cruci,
VatraDornei, Sabasa, Suha.Titlulromanului, Baltagul, estesimbolic,
desemnândatâtarmacrimei, câtșiobiectul magic prin care se restabileșteordineapierdută a
uneilumi.
Întrealtele, romanul are o structurăepicăvastă, de aceeaBaltagulestealcătuit din treipărţi
care formeazătreinucleeepice: aşteptarealuiNechifor Lipan de cătreprotagonistă,
căutarealuişipedepsireaucigaşilor, toateacesteafiindprezentateînsuccesiuneaclasică a
momentelorsubiectului. Astfel, înincipitulromanuluise relateazăo
legendăpopularădespreîmpărţireape care a făcut-o Dumnezeu la începutullumii, la care
ciobanii au ajunsultimii, pentrucăaveaumult de mers; înrevanșă, Atotputernicul,
pentrucăîieraudragi, le-a dat o inimăliniştită, darei tot la munte au rămas, desi viața le
estegrea, ducându-şitraiulîncondiţiiaspre. Înexpozițiune, se stabilescindiciitemporali
(timpulacţiuniiestelimitat, întâmplărilepetrecându-se de toamnapânăprimăvara, adică de la
plecareaoilor la iernatpână la întoarcereaacestora la păşunat-transhumanţă).
Indiciispațialisuntmultipli, cuprinzândmunţiistâncoşiaiMoldoveişideplasareaacţiuniiîn diverse
localităţi.
Înaceastă parte, naratorul include elemente de monografie a satului, toposîn
careoameniitrăiescînrespectultradiţiei, căcibărbaţiisuntmaimultplecaţi cu oile,
iarfemeilepăstreazăunitateafamiliei. Vitoria Lipan, protagonist,este o reprezentantă a
acesteilumi, care, înintrigaoperei, fiindneliniştităde plecareasoţului la Dorna,cautăsprijin la
preot, la mănăstire, apoi la vrăjitoareasatuluişi, încele din urmă,depune o reclamaţie la
Prefectură.
Partea a doua a operei, adicădesfăşurareaacţiunii, înfăţişeazădrumulVitorieiprinmunţi.
Eaîntreabă de omul “cu căciulăbrumărie”, prima urmădescoperind-o la potcovar,
apoieareconstituiefiecareurmă a bărbatuluieipână la Dorna. Aiciaflăcă a avutloc o mare
vânzare de oi şicăNechifor Lipan a cedat o turmăaltordoiciobani, cu care a
plecatapoiînmunţi la iernat.Înpartea a treia a romanului, Vitoria
descoperămaiîntâicâineledispărut, pe care-l ţineascuns, apoipeceidoivinovaţi, anterior
osemintelorluiNechifor Lipan şi ale caluluisău.
Abiadupăaceastavacereajutorulautorităţilor.Înpunctul culminant, eavareuşi cuabilitate
“săîiînţepe cu vorba” peceidoiciobanişiîldeterminăpesubprefectsăfacă o anchetă, urmărind
nu un furt de oi, ci o crimă.
În al doilearând, în roman aparnumeroasepersonaje: personajul principal, Vitoria
Lipan, personajesecundare: soțul absent, Nechifor Lipan; fiul, Gheorghiță; vinovații:
CalistratBogzașiIlieCuțui, precumșipersonaje cu rol episodic: preotul Daniil, baba Maranda,
prefectulAtanaseBalmez. Vitoria Lipan esteprotagonistaromanului. Eaestecaracterizatăîn mod
direct de cătrenarator, prindetaliifizice, încă din expoziţiune: “Ochiieicăprii, în care parcă se
răsfrângealuminacastanie a părului, erauduşideparte. Fusul se învârteaharnic,
darsingur….Aceiochiaprigişiîncătinericăutauzărinecunoscute.”În mod indirect, prinrelațiile
cu ceidoicopii, se poateobservacăatitudineaobișnuită a mameieste“melancolia”, darîmpletită
cu spiritul de disciplină, cu autoritatea. Din acțiunile sale întraseulcăutăriiluiNechifor, ea se
remarcă a fi inteligentă, abilă, puternică, de aceeaîigăseștepevinovații de crimășicontribuie la
pedepsirealorși la restabilireaechilibruluiexistenței.
În plus, ca înoriceoperăepică, modul de expunere predominant estenaraţiunea de tip
obiectiv, împletită cu dialogulşicu descrierea. Cu ajutorulacesteia din urmă,
naratorulcreioneazăelemente de monografie a satului, învremecedialogul are rolul de a
dinamizarelațiilecomplexedintrepersonaje. Se observălimbajul popular, cu nuanțeregionale,
protagonistafiindconvinsă de adevărulunorzicale: ”Omcerca; cine nu cearcă, nu
izbuteşte.”Îndiscursul epic,suntfolositeregionalismeprecum: ”bondiţă”, “stuh”, “druşcă”,
“ţintirim”.
Înconcluzie, avândînvedereargumentele demonstrate anterior, se poateafirmacă opera
Baltagul, de MihailSadoveanueste roman.