Sunteți pe pagina 1din 17

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Anul II
Diana Mihaela Cozma

Metode și mijloace privind selecția și pregătirea


echipei reprezentative școlare la Rugby-Tag la
nivelul învățământului primar

Ipoteza și scopul cercetării


Cercetarea de față reprezintă o încercare de a evidenția încă odată importanța
pe care o au jocurile pregătitoare în dezvoltarea calităților și însușirea corectă a
deprinderilor motrice de bază cât și cele specifice, precum și a însușirilor și
deprinderilor moral volitive. Odată cu trecerea timpului importanța pe care o primesc
jocurile pregătitoare este din ce în ce mai mare deoarece există numeroase studii
care scot la iveală rolul deosebit în dezvoltarea psihică a copilului.

Încă de la o vârstă fragedă cum este cea a copilului de nivel primar, trebuie să
se acționeze prin dezvoltarea copilului prin jocuri, la nivelul primar reușesc aceste
jocuri să prindă foarte bine la elevi.

Jocul de Rugby-Tag este un sport în creștere în țara noastră, însă un sport


foarte cunoscut în țările cu o vastă tradiție în jocul de Rugby, fiind un important factor
în dezvoltarea tinerei generații.

Iar prin această cercetare se dorește evidențierea privind importanța


metodelor și a mijloacelor folosite adecvat în pregătirea unei echipe reprezentative
de Rugby-Tag, cu cât sunt mai bine alese metodele și mijloacele de pregătire cu atât
rezultatele sunt mai bune. Astfel, se urmărește ca activitatea de pregătire a echipei
reprezentative să fie una eficientă, plăcută și să determine o implicare mult mai mare
din partea elevilor ca urmare a creșterii atractivității antrenamentelor.

La nivelul primar, scopul este de a folosi metode și mijloace adecvate vârstei,


cât mai eficiente pentru a îmbunătăți nivelul de joc și nivelul de implicare în
antrenamente. Scopul lucrării este un punct de pornire atât pentru mine cât și pentru
cei care vor dori să obțină eficiență în timpul pregătirii echipei reprezentative de
Rugby-Tag la nivel primar.
Îmi doresc ca această cercetare ținând cont și de actualitatea temei, să
constituie o bază de plecare în procesul de pregătire cu puternice valențe informative
și formative, să reprezinte un material de inspirație și pentru alte persoane, care
doresc să conducă antrenamentele, intr-o stare de concentrare maximă și lipsite de
monotonie.
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

Conținutul activității desfășurate


Cercetarea a avut loc la Școala Gimnazială “SB” BM pe parcursul anului
școlar 2020-2021. Având în vedere că cercetarea vizează metode și mijloace privind
pregătirea echipei reprezentative de Rugby-Tag la nivelul învățământului
primar,experimentul a fost făcut la nivelul claselor primare.

În special pe elevii claselor a - III și a - IV-a de la Școala Gimnazială „SB”


BM,și pe cei din clasa a - IV – a ,de la Școala Gimnazială ”LB” BM:

- clasa a III –a de la Școala Gimnazială „SB” BM, cu un efectiv de 6 elevi, 5


băieți și o fată.
- clasa a IV- a de la Școala Gimnazială „SB” BM, cu un efectiv de 12 elevi, 8
băieți și 4 fete, nici unul dintre ei ne fiind scutit.
- clasa a IV de la Școala Gimnazială ”LB” BM, cu un efectiv de 10 elevi, 6 băieți
și 4 fete, în această clasă existând în anul școlar 2020-2021, 2 băieți scutiți
medical.

Această cercetare a vizat folosirea unor metode și mijloace cât mai benefice
pentru îmbunătățirea rezultatelor sportive ale unei echipe reprezentative de Rugby-
Tag, în vederea participări la competițiile școlare specifice acestei ramuri de sport și
demonstrarea importanței jocului în dezvoltarea calităților motrice. Metodele și
mijloacele folosite în această cercetare au fost adaptate și dozate cu respectarea
proiectării demersului didactic la educație fizică și sport pentru învățământul primar.

Realizarea acestui experiment s-a realizat în 3 etape:

Etapa I

În această primă etapă se urmărește testarea inițială a celor 26 de elevi apți


pentru a practicarea educație fizică și sport, iar din cei 26 de elevi testați inițial se
selecționează echipa reprezentativă de Rugby-Tag,un număr de 15 elevi(10 băieți,5
fete), în urma rezultatelor obținute de , iar cei aleși să facă parte din echipa
reprezentativă vor complecta un chestionar din care va rezulta așteptările elevilor de
la antrenamente . Toate investigațiile și testările inițiale ale elevilor aleși pentru a face
parte din acest experiment s-au desfășurat pe parcursul anului școlar 2020-2021,
după orele de curs.

Pentru selecția și evaluarea gradului de dezvoltare și pregătire fizică al


elevului s-au folosit următoarele probe de control , care sunt descrise amănunțit în
subcapitolul următor:

 alergare de viteză 5x5 metri;


 săritura în lungime de pe loc;
 alergare de rezistență;
 aruncarea la țintă verticală;
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

 menținut în atârnat;
 îndemânarea(traseu)
 ridicarea trunchiului din culcat facial;
 mobilitate.

Etapa a - II-a

Această etapă a constat în alegerea mijloacelor și realizarea unui plan de


antrenament optime pentru pregătirea echipe reprezentative de Rugby-Tag, care
constituie și obiectul cercetării. În același timp am încercat găsirea unor metode și
mijloace pentru a crește nivelul de pregătire tehnică – tactică – fizică - psihică al
elevilor,specifică vârstei și atragerea elevilor către practicarea unui joc util și plăcut,
astfel încât să se evite monotonia.

Etapa a - III-a

Cuprinde testările finale după parcurgerea unui ciclu de pregătire,


înregistrarea și ordonarea datelor în vederea prelucrării lor prin metoda statistico-
matematică; o altă activitate a acestei etape este analizarea prin comparare și
stabilirea gradului de realizare a obiectivelor propuse, interpretarea rezultatelor
obținute și stabilirea unor concluzii și propuneri

Tabelul 1 – probe de control adaptat după prof. Daniel Mitrea


Punct 30 p 40 p 50 p 60 p 70 p 80 p 90 p 100 p 30 p 40 p 50 p 60 p 70 p 80 p 90 100
e p p
Proba Alergare de viteză 5x5 metri Săritura în lungime de pe loc(cm)
Vârsta

7 19”8 19”4 19”0 18”6 18”2 17”8 17”4 17”0 115 117 119 121 123 125 127 129
8 19”6 19”2 18”8 18”4 18”0 17”6 17”2 16”8 120 122 124 126 128 130 132 134
9 19”4 19”0 18”6 18”2 17”8 17”4 17”0 16”6 125 127 129 131 133 135 137 139
10 19”2 18”8 18”4 18”0 17”6 17”2 16”8 16”4 130 132 134 136 138 140 142 144
11 19”0 18”6 18”2 17”8 17”4 17”0 16”6 16”2 135 137 139 141 143 145 147 149
Alergare de rezistență(durată) Aruncarea la țintă verticală
7 1’45” 1’50” 1’55” 2’00” 2’05” 2’10” 2’15” 2’20” 1-12 2-12 3-12 4-12 5-12 6-12 7-12 8-12
8 1’50” 1’55’ 2’00’ 2’05” 2’10” 2’15” 2’20” 2’25” 2-12 3-12 4-12 5-12 6-12 7-12 8-12 9-12
9 1’55” 2’00” 2’05” 2’10” 2’15” 2’20” 2’25” 2’30 3-12 4-12 5-12 6-12 7-12 8-12 9-12 10-
12
10 2’10” 2’15” 2’20” 2’25” 2’30” 2’35” 2’40” 2’45” 4-12 5-12 6-12 7-12 8-12 9-12 10- 11-
12 12
11 2’15” 2’20 2’25” 2’30” 2’35” 2’40” 2’45” 2’50” 5-12 6-12 7-12 8-12 9-12 10- 11- 12-
12 12 12
Menținut în atârnat Îndemânare(navetă)
7 17” 22” 27” 32” 37” 42” 47” 52” 15”4 14”4 13”4 12”5 11”5 10”5 9”6 8”9
8 19” 24” 29” 34” 39” 44” 49” 54” 14”9 14”0 13”2 12”3 11”4 10”5 9”6 8”0
9 21” 26” 31” 36” 41” 46” 51” 56” 14”5 13”6 12”7 11”8 10”9 10”0 9”1 8”3
10 23” 28” 33” 38” 43” 48” 53” 58” 13”9 13”1 12”1 11”4 10”6 9”8 9”1 8”3
11 25” 30” 35” 40” 45” 50” 55” 1’00” 13”7 12”9 12”1 11”3 10”4 9”6 8”8 8”1
Abdomene număr repetări/30” Mobilitate(cm)
7 9 11 13 15 17 19 21 23 49 53 56 62 66 70 74 79
8 10 12 14 16 18 20 22 24 49 53 56 60 64 68 72 76
9 11 13 15 17 19 21 23 25 48 52 56 60 64 68 72 76
10 14 16 18 20 22 24 26 28 48 52 56 59 63 67 72 74
11 16 18 20 22 24 26 28 30 48 52 56 59 62 66 70 74
Aprecierea punctajului
 Excelent 800 - 680 puncte
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

 Foarte bine 680 - 560 puncte


 Bine 560 - 480 puncte
 Suficient 480 - 360 puncte
 Slab 360 - 280 puncte
Nu s-a folosit un barem diferențial între fete și băieți deoarece fetele au
concurat împotriva fetelor, și băieți împotriva băieților, și în această variantă se mai
pot observa și diferențele dintre fete și băieți.

Metodele utilizate în cercetare


În elaborarea și desfășurarea acestui studiu privind metodele și mijloacele de
pregătire a echipei școlare de Rugby-Tag, nivel învățământ primar, s-au folosit
următoarele metode de cercetare:

Metoda studiului bibliografic

Această lucrare este bazată pe studierea unei bibliografi de specialitate, nu


este o bibliografie foarte vastă deoarece subiectul lucrării este de actualitate, dar
care nu exclude abordarea și unei cercetări concrete. Scopul într-un studiu este în
primul rând de a sistematiza o serie de cunoștințe asupra unei probleme, de a
formula aprecieri care eventual să devină ipoteze la rândul lor pentru alte cercetări.

Metoda observației

Despre observație, M.Singletary afirmă că este “cea mai pură formă de


cercetare calitativă, pentru că ea apare în localizările naturale și îi cere cercetătorului
să facă și să înțeleagă lucrurile așa cum le face participatul la cercetare”
(V.Marinescu,2005)

Este recunoscută ca fiind metoda primă și fundamentală în cunoașterea


realității înconjurătoare și, ca urmare “canavaua cognitivă a acțiunilor noastre“
(P.Iluț,1997). Trebuie de asemenea precizat că observația nu este numai o tehnică
de lucru care face parte dintr-un set de tehnici de lucru practicate în investigație.

Această metodă poate fi clasificată astfel:

1. După modul de realizare: observație directă și observație indirectă.


2. După orientarea în timp: observația transversală și observația longitudinală.
3. După locul de desfășurare: observație în teren și observație de laborator.
4. După modul de organizare: observație integrală și observație selectivă.

Metoda experimentală

Constă în esență, în introducerea sau suprimarea uneia ssau mai multor


factori bine delimitați într-o situație cunoscută în vederea rezultatelor acestei
intervenții. Astfel în cadrul acestei metode există procedeul grupelor de control sau
grupelor paralele. Procedeul antrenează în experiment două sau mai multe grupe de
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

subiecți egale sau cât mai aproape sub toate aspectele, cu excepția unui factor care
este supus unei modificări deliberate.

Performanța fiecărei grupe este urmărită în condiții identice încât diferențele


de performanță să poată fi atribuite variabilului independent.

Metoda chestionarului (sondajului de opinie)

Instrumentul de bază al sondajului de opinie este chestionarul. Chestionarul


poate fi constituit doar în măsura în care știm foarte clar cum se prezintă problema
studiată. Din cauza complexității , realității sociale trebuie să descompunem
problemele de-a lungul diferitelor dimensiuni. Fiecare dimensiune trebuie
descompusă în indicatori. Doar ca urmare a acesteia operaționalizării putem ajunge
la măsurare. În momentul în care știm ce vrem să măsurăm vom traduce indicatorii,
în întrebări care să apară în chestionar.

Pentru ca să putem constitui un chestionar bun trebuie să avem o cunoaștere


cât mai bună a subiectului, să avem o schemă explicativă a fenomenului, să
cunoaștem cât mai bine populația care va fi chestionată și să stăpânim tehnica de
construcție a chestionarului.

Există câteva tipuri de întrebări:

- Factuale – referitoare la anumite componente sau situații cunoscute de


subiecți;
- De opinie – referitoare la atitudinile și credințele celor chestionați;
- De cunoștințe – se folosesc pentru a cunoaște cât mai bine persoana
investigată. Uneori acestea pot constitui chiar scopul cercetării.

Metoda statistico-matematică

Statistica reprezintă acel domeniu al matematicii aplicate, fundamentat pe


teoria probabilităților și pe legea numerelor mari, care permit studiul diferitelor
caracteristici ale fenomenelor de masă. În raport cu variabila supusă atenției și cu
metoda adaptată în investigarea ei, intervenția metodelor statistice în cercetarea
pedagogică implică câteva momente importante:

- stabilirea eșantioanelor asupra cărora urmează să se efectueze investigația;


- elaborarea instrumentelor de măsură adecvate ce urmează a fi studiate;
- recoltarea metodică a informațiilor brute referitoare la colocviul de subiecți
supus investigației, cuantificarea lor și ierarhizarea datelor numerice;
- reducerea mulțimii ordonate de date la un număr mic de rezultate sintetice
prin prelucrarea datelor ordonate și constituirea curbelor de distribuție;
- interpretarea rezultatelor obținute prin formularea unor ipoteze, verificarea lor,
stabilirea unor concluzii cu valoare prognostică, descoperirea raporturilor
dintre fenomene.
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

Preluarea statistică a informațiilor reduce și uneori elimină subiectivitatea


cercetătorului, contribuind la sporirea obiectivității științifice.

1. Media aritmetică
- media are simbolul M sau X;
- media aritmetică este valoarea care exprimă rezultatele raportului dintre totalul
( suma) valorilor și numărul lor;
- acest parametru este util pentru caracterizarea unui șir de date, ce provin
dintr-o repartiție ce poate fi normalizată.
2. Meridiana
- meridiana are simbolul Med și este valoarea care împarte șirul ordonat de
date în 2 părți egale;
- este acel parametru care prin poziția sa, se află în mijlocul seriei de date. Ea
reprezintă punctul central al seriei, deoarece la stânga și la dreapta ei se
situează câte 50% din totalitatea datelor. Mediana coincide cu media în cazul
unei distribuții teoretice normale și se îndepărtează mult de aceasta dacă
distribuită este sistematică.
3. Modulul sau dominanta
- modulul are simbolul Mo și este valoarea cu frecvența cea mai mare.
4. Abaterea standard
- este o mărime care aproximează tendința de împrăștiere, printr-un număr
proporțional cu pătratul abaterilor individuale și reprezintă valoarea rădăcinii
pătrate din dispersie.
5. Coeficientul de variabilitate
- simbolul este Cv și se exprimă în procente;
- este raportul dintre abaterea standard și media aritmetică și înmulțit cu 100;
- coeficientul de variabilitate , aproximează tendința relativă de variabilitate a
elementelor unei mulțimi, se mai numește și dispersie și este un indicator care
permite compararea variabilității între valori exprimate diferit;
- este utilizat în scopul stabilirii gradului de omogenitate a unui eșantion și se
obține prin raportarea abaterii standard la media eșantionului. Rezultatul
obținut se raportează apoi în procente. Un coeficient de variație mai mic indică
o grupare mai bună în jurul valorii medii.
Cv=Ab*100/X
Interpretarea coeficientului de variabilitate de face în funcție de valorile
obținute:
- dacă coeficientul este cuprins între 0 și 15% înseamnă că împrăștierea datelor
este foarte mică, iar media este reprezentativă, deoarece eșantionul măsurat
este omogen;
- dacă valoarea lui este între 15 și 30% împrăștierea datelor este mijlocie,
media fiind încă suficient de reprezentativă;
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

- dacă coeficientul depășește 30%, media aritmetică nu este reprezentativă


pentru eșantionul în cauză, fiind recomandată utilizarea medianei din cauza
lipsei de omogenitate a grupului.

Mijloacele folosite în pregătirea echipei reprezentative


În această etapa s-au folosit exerciții care ajută la dezvoltarea calităților
motrice, a tehnici și mai ales sfera afectivă deoarece au fost implicați elevi de
nivel primar.
În fiecare antrenament s-au regăsit exerciții sub formă de joc pentru
dezvoltarea vitezei sub toate formele, rezistenței, forței, îndemânări și
mobilității
Marea majoritate a mijloacelor folosite au urmărit câteva principii de joc.
Primul mijloc de pregătire utilizat „Tag”
Al doilea mijloc de pregătire utilizat „Buldog Tag”
Al treilea mijloc de pregătire utilizat „Manipularea balonului”

Rezultatele obținute și interpretarea lor

Testări și rezultate obținute


 Clasa a III – a, rezultatele testării inițiale(5 băieți și o fată)
Tabel 2

Nr. Nume și Alergare Săritura în Alergare Aruncarea


crt prenume de viteză lungime de la țintă
5x5m de pe rezistență verticală
loc(cm)
1. BR 12”39 150 2’30” 6-12
2. MS 11”81 149 2’32” 6-12
3. PA 11”88 100 2’10” 3-12
4. PC 11”31 151 2’30” 5-12
5. PD 11”27 159 2’35” 7-12
6. TD 13”06 131 2’20” 5-12
Tabel 3

Nr. Nume și Menținut Îndemânar Abdomen Mobilitate


crt prenume în e e (cm)
atârnat (30”)
1. BR 36” 10”06 22 59
2. MS 44” 10”60 21 56
3. PA 29” 13”67 17 33
4. PC 34” 12”05 20 52
5. PD 47” 10”58 23 58
6. TD 30” 11”42 20 48
Tabel 4
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

 Clasa a IV –a, rezultatele testării inițiale(8 băieți,4 fete)

Nr. Nume și Alergare Săritura în Alergare Aruncarea


crt prenume de viteză lungime de la țintă
5x5m de pe rezistență verticală
loc(cm)
1. CI 12”92 130 2’30” 4-12
2. GM 13”12 121 2’25” 3-12
3. HC 11”26 145 2’32” 6-12
4. KR 11”04 136 2’30” 6-12
5. MC 11”04 160 2’35” 6-12
6. MR 11”45 140 2’30” 5-12
7. PA 11”45 137 2’26” 2-12
8. PR 10”66 140 2’38” 5-12
9. PR 12”10 133 2’16” 4-12
10. SP 13”09 130 2’21” 4-12
11. SG 11”00 142 2’33” 8-12
12. SA 12”33 134 2’24’ 4-12
Tabel 5

Nr. Nume și Menținut Îndemânare Abdomene Mobilitate


crt prenume în atârnat (30”) (cm)
1. CI 41” 10”05 20 50
2. GM 30” 12”01 12 43
3. HC 47” 10”35 22 53
4. KR 46” 9”87 22 56
5. MC 48” 9”80 23 60
6. MR 42” 10”02 21 57
7. PA 45” 10”24 20 48
8. PR 45” 9”80 22 57
9. PR 31” 13”00 16 52
10. SP 36” 10”48 17 49
11. SG 42” 10”40 21 52
12. SA 31” 12”87 16 40

Tabel 6
 Rezultate băieți;

Nr Nume și Alergare de viteză Săritura în Alergare de Aruncarea la


. prenum 5x5m lungime de pe rezistență țintă
crt e loc(cm) verticală

TI TF EV TI TF EV TI TF EV TI TF EV
O O O O
1. M.C. 11”0 10”0 1”02 16 16 7 2’35 3’10 35” 6- 8- 2
4 2 0 7 ” ” 1 12
2
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

2. V.S. 9”80 9”54 0”34 17 17 4 2’40 3’10 30” 7- 10 3


0 4 ” ” 1 -
2 12
3. P.D. 11”2 9”91 1”36 15 16 4 2’35 3’10 35” 7- 10 3
7 9 3 ” ” 1 -
2 12
4, M.S. 11”8 11”2 0”54 14 15 2 2’32 3’00 28” 6- 7- 1
1 7 9 1 ” ” 1 12
2
5. T.D. 10”4 9”45 1”04 15 15 1 2’40 3’10 30” 6- 9- 3
9 4 5 ” ” 1 12
2
6. P.R. 10”6 9”89 0”77 14 14 3 2’38 3’07 29” 5- 9- 4
6 0 3 ” ” 1 12
2
7. P.C. 11”3 11”3 - 15 15 1 2’30 2’58 28” 5- 7- 2
1 7 0”06 1 2 ” ” 1 12
2
8. H.C. 11”2 10”6 0.62 14 14 3 2’32 3’02 30” 6- 10 4
6 4 5 8 ” ” 1 -
2 12
9. Ș.A. 9”84 10”0 - 14 14 3 2’30 3’03 33” 6- 10 4
5 0”21 2 5 ” ” 1 -
2 12
10 S.G. 11”0 10”0 0”55 14 15 10 2’33 3’11 38” 8- 7- -1
. 0 5 2 2 ” ” 1 12
2

Tabel 7

Nr. Nume și Menținut în Îndemânare Abdomene Mobilitate


crt prenume atârnat (30”) (cm)

TI TF EVO TI TF EVO TI TF EVO TI TF EVO


1. M.C. 48” 56 8” 9”80 9”01 0”79 23 25 2 6 66 6
” 0
2. V.S. 44” 48 4” 10”38 9”48 0.90 24 25 1 5 59 5
” 4
3. P.D. 47” 51 4” 10”58 9”51 1”07 21 24 3 5 60 4
” 6
4, M.S. 44” 47 3” 10”6 9”98 0”62 21 23 2 5 59 3
” 6
5. T.D. 40” 42 2” 10”39 9”84 0”55 24 25 1 5 60 9
” 1
6. P.R. 45” 50 5” 9”80 9”40 0”40 22 25 3 5 62 5
” 7
7. P.C. 34” 40 6” 12”05 10”3 1”71 20 24 4 5 59 7
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

” 4 2
8. H.C. 47” 49 2” 10”35 9”87 0”48 22 24 2 5 57 4
” 3
9. Ș.A. 47” 51 4” 10”36 9”51 0”85 25 24 -1 4 57 7
” 9
10. S.G. 42” 47 5” 10”40 9”43 0”97 21 25 4 5 57 5
” 2

 Punctajul fete
 Punctaj băieți

Nr Nume
Nume șiși Punctaj
Punctaj
total total
. prenume TI
prenum TF EVO
crt e
TI TF EV
O
1. B.R. 57 67 100
0 0
2. K.R. 48 65 70
0 0
3. M.R. 46 63 70
0 0
4, C.I. 40 55 150
0 0
5. V.L. 38 50 120
0 0
Nr.
crt
1. M.C. 580 690 110
2. V.S. 580 660 80
3. P.D. 570 690 120
4. M.S. 570 640 70
5. T.D. 550 630 80
6. P.R. 510 640 130
7. P.C. 510 630 120
8. H.C. 510 630 120
9. Ș.A. 500 640 140
10. S.G. 500 620 120
Tabel 8 Tabel 9

Parametri statici calculați


 Grupa 1 de băieți
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

Instrument Alergare de viteză Săritura în lungime Alergare de


(probă) 5x5m de pe loc(cm) rezistență

Paramet TI TF EVO TI TF EVO TI TF EVO


ru
X Grupa 10”84 10”21 0”63 151.1 155 3.90 2’34” 3’02” 28”
1
Med. Grupa 11”02 10”03 0”99 150 152 2 2’34” 3’08 34”
1
Mod Grupa 11”00 10”05 0”95 142 152 10 2’30” 3’10” 40”
1
Ab. Grupa 1” 0”96 0”04 15 15.5 0.5 0”05 0”26 0”21
Std 1
Cv % Grupa 9.22 9.40 0.18 9.92 10 0.08 2.13 8.60 6.47
1
Instrument Aruncarea la țintă Menținut în atârnat Îndemânare
(probă) verticală

Paramet TI TF EVO TI TF EVO TI TF EVO


ru
X Grupa 6,2 8,7 2,5 43”8 48”1 4”3 10”47 9”63 0”84
1
Med. Grupa 6 9 3 44”5 48”5 4” 10”37 9”51 0”86
1
Mod Grupa 6 10 4 47” 51” 4” 10”36 9”51 0”85
1
Ab. Grupa 1.5 1.5 0 7” 8” 1” 1”12 0”66 0”46
Std 1
Cv % Grup 24.19 17.2 6.95 15.98 16.6 0.65 10.6 6.85 3.83
a1 4 3 9

Instrument Abdomene Mobilitate


(probă) (30”) (cm)

Parametru TI TF EVO TI TF EVO


X Grupa 22.2 24.4 2.2 54 59.6 5.6
1
Med. Grupa 22 24.5 2.5 53.5 59 5.5
1
Mod Grupa 21 25 4 52 57 5
1
Ab. Std Grupa 2.5 1 1.5 5.5 4.5 1
1
Cv % Grupa 11.26 4.09 7.16 10.18 7.55 2.62
1
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

Tabel 11
 Grupa 2 de fete

Alergare de viteză Săritura în lungime Alergare de


5x5m de pe loc(cm) rezistență

TI TF EVO TI TF EVO TI TF EVO


X Grupa 11”67 10”64 1”03 137.2 145. 8.4 2’27” 2’59” 32”
2 6
Med. Grupa 11”45 10”77 0”68 136 147 11 2’30” 2’57” 27”
2
Mod Grupa 12”39 10”21 2”18 130 147 17 2’30” 3’ 30”
2
Ab. Std Grupa 1”16 0”79 0”37 10 8 2 0”07 0”10 0”03
2
Cv % Grupa 9.94 7.42 2.52 7.28 5.49 1.79 3.08 3.86 -
2 0.78
Instrument Aruncarea la țintă Menținut în atârnat Îndemânare
(probă) verticală

Parametru TI TF EVO TI TF EVO TI TF EVO


X Grupa 5.4 7.8 2.4 39”6 44”8 5”2 10”23 9”52 0”71
2
Med. Grupa 6 8 2 41” 46” 5” 10”05 9”34 0”31
2
Mod Grupa 6 8 2 42” 46” 4” 10”06 9”31 0”35
2
Ab. Std Grupa 1 1 0 6”5 6”5 0 0”65 0”49 0”24
2
Cv % Grup 18.51 12.82 5.69 16.4 14.5 1.91 6.35 5.14 1.21
a2 1
Tabel 12

Instrument Abdomene Mobilitate


(probă) (30”) (cm)

Parametru TI TF EVO TI TF EVO


X Grupa 21 23.2 2.2 54.6 59 4.4
2
Med. Grupa 21 24 3 56 59 3
2
Mod Grupa 20 24 4 56 59 3
2
Ab. Std Grupa 1 1 0 4.5 3 1.5
2
Cv % Grupa 4.76 4.31 0.35 8.24 5.05 3.15
2
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

Tabel 13

Interpretarea rezultatelor obținute


Datele strânse de pe urma cercetării, în special de pe grupul de elevi
selecționați pentru a face parte din echipa reprezentativă de Rugby-Tag, un grup de
elevi compus din 10 băieți și 5 fete, rezultatele testelor au fost tabelate și interpretate
statistic-matematic.

Având la bază tabelele, în următoarele rânduri prezint interpretarea datelor obținute.

Parametri somatici

1. Alergare de viteză 5x5 metri (navetă)


- Băieți
Media aritmetică calculată este de 10”84 la testarea inițială, ajungând la 10”21
la testarea finală, realizându-se un progres cu 0”63. Abaterea standard la
testarea inițială fost de 1 iar la cea finală de 0,96. Coeficientul de variabilitate
calculat la testarea inițială a fost de 9,22% iar la testarea finală de 9,40%.
Astfel rezultatele indică o dispersie de date foarte mică, ceea ce arată o
omogenitate a valorilor individuale la cele două testări
- Fete
Media aritmetică calculată este de 11”67 la testarea inițială, ajungând la 10”64
la testarea finală, realizându-se un progres cu 1”03. Abaterea standard la
testarea inițială a fost de 1,16 iar la cea finală de 0,79. Coeficientul de
variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 9,94% iar la testarea finală de
7,42%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date foarte mică, ceea ce
înseamnă că media este reprezentativă, deoarece eșantionul măsurat este
omogen.
2. Săritura în lungime de pe loc
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 151,1 la testarea inițială, ajungând la 155 la
testarea finală, realizându-se un progres de 3,90 centimetri. Abaterea
standard la testarea inițială fost de 15 iar la cea finală de 15,5. Coeficientul de
variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 9,92% iar la testarea finală de
10%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date foarte mică fiind sub 15%,
ceea ce arată o omogenitate a valorilor individuale la cele două testări.
- Fete
Media aritmetică calculată este de 137,2 la testarea inițială, ajungând la 145,6
la testarea finală, realizându-se un progres de 8,4 centimetri fată de testarea
inițială. Abaterea standard la testarea inițială a fost de 10 iar la cea finală de
8. Coeficientul de variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 7,28% iar la
testarea finală de 5,49%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date foarte
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

mică, ceea ce înseamnă că media este reprezentativă, deoarece eșantionul


măsurat este omogen.
3. Alergare de rezistență
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 2’34” la testarea inițială, ajungând la 3’02”
la testarea finală, realizându-se un progres cu 28”. Abaterea standard la
testarea inițială a fost de 0,05 iar la cea finală de 0,26. Coeficientul de
variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 2,13% iar la testarea finală de
8,60%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date foarte mică, ceea ce arată
o omogenitate a valorilor individuale la cele două testări.
- Fete
Media aritmetică calculată este de 2’27” la testarea inițială, ajungând la 2’59”
la testarea finală, realizându-se un progres cu 32”. Abaterea standard la
testarea inițială a fost de 0,07 iar la cea finală de 0,10. Coeficientul de
variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 3,08% iar la testarea finală de
3,86%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date foarte mică, ceea ce
înseamnă că media este reprezentativă, deoarece eșantionul măsurat este
omogen.
4. Aruncarea mingii la țintă verticală
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 6,2 aruncări reușite din 12 încercări la
testarea inițială, ajungând la 8,7 la testarea finală, realizându-se un progres de
2,5 . Abaterea standard la testarea inițială a fost 1,5de iar la cea finală tot de
1,5. Coeficientul de variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 24,19%
iar la testarea finală de 17,24%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date
mijlocie fiind între 15%-30%, media fiind încă suficient de reprezentativă.
- Fete
Media aritmetică calculată este de 5,4 aruncări din 12 la testarea inițială,
ajungând la 7,8 la testarea finală, realizându-se un progres de 2,4 fată de
testarea inițială. Abaterea standard la testarea inițială a fost de 1 iar la cea
finală tot de 1. Coeficientul de variabilitate calculat la testarea inițială a fost de
18,51% iar la testarea finală de 12,82%. Astfel rezultatele indică o dispersie
de date foarte mică, ceea ce înseamnă că media este reprezentativă,
deoarece eșantionul măsurat este omogen.
5. Menținut în atârnat
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 43”8 la testarea inițială, ajungând la 48”1 la
testarea finală, realizându-se un progres cu 4”3 . Abaterea standard la
testarea inițială a fost de 7 iar la cea finală de 8. Coeficientul de variabilitate
calculat la testarea inițială a fost de 15,98 iar la testarea finală de 16,63%.
Astfel rezultatele indică o împrăștiere de date mijlocie, media fiind încă
suficient de reprezentativă.
- Fete
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

Media aritmetică calculată este de 39”6 la testarea inițială, ajungând la 44”8 la


testarea finală, realizându-se un progres cu 5”2. Abaterea standard la testarea
inițială a fost de 6,5 iar la cea finală tot de 6,5. Coeficientul de variabilitate
calculat la testarea inițială a fost de 16,41% iar la testarea finală de 14,5%.
Astfel rezultatele indică o dispersie de date mică, ceea ce înseamnă că media
este reprezentativă, deoarece eșantionul măsurat este omogen.
6. Îndemânare (traseu)
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 10”47 la testarea inițială, ajungând la 9”63
la testarea finală, realizându-se un progres cu 0”84 . Abaterea standard la
testarea inițială a fost de 1,12 iar la cea finală de 0,66. Coeficientul de
variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 10,69 iar la testarea finală de
6,85%. Rezultatele indică o împrăștiere de date mică, media este
reprezentativă,deoarece eșantionul măsurat este omogen.
- Fete
Media aritmetică calculată este de 10”23 la testarea inițială, ajungând la 9”52
la testarea finală, realizându-se un progres cu 0”71. Abaterea standard la
testarea inițială a fost de 0,65 iar la cea finală de 0,49. Coeficientul de
variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 6,35% iar la testarea finală de
5,14%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date mică, ceea ce înseamnă
că media este reprezentativă, deoarece eșantionul măsurat este omogen.
7. Ridicarea trunchiului din culcat dorsal
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 22,2 ridicări ale trunchiului din culcat dorsal
la testarea inițială, ajungând la 24,4 la testarea finală, realizându-se un
progres cu 2,2 . Abaterea standard la testarea inițială a fost de 2,5 iar la cea
finală de 1. Coeficientul de variabilitate calculat la testarea inițială a fost de
11,26 iar la testarea finală de 4,09%. Rezultatele indică o împrăștiere de date
mică, media este reprezentativă,deoarece eșantionul măsurat este omogen.
- Fete
Media aritmetică calculată este de 21 la testarea inițială, ajungând la 23,2 la
testarea finală, realizându-se un progres cu 2,2. Abaterea standard la testarea
inițială a fost de 01 iar la cea finală tot de 1. Coeficientul de variabilitate
calculat la testarea inițială a fost de 4,76% iar la testarea finală de 4,31%.
Astfel rezultatele indică o dispersie de date mică, ceea ce înseamnă că media
este reprezentativă, deoarece eșantionul măsurat este omogen.
8. Mobilitate articulară
- Băieți
Media aritmetică calculată este de 54 de centimetri la testarea inițială,
ajungând la 59,6 centimetri la testarea finală, realizându-se un progres de 5,6
centimetri. Abaterea standard la testarea inițială fost de 5,5 iar la cea finală
de 4,5. Coeficientul de variabilitate calculat la testarea inițială a fost de
10,18% iar la testarea finală de 7,55%. Astfel rezultatele indică o dispersie de
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

date foarte mică fiind sub 15%, ceea ce arată o omogenitate a valorilor
individuale la cele două testări.
- Fete
Media aritmetică calculată este de 54,6 de centimetri la testarea inițială,
ajungând la 59 centimetri la testarea finală, realizându-se un progres de 4,4
centimetri. Abaterea standard la testarea inițială fost de 4,5 iar la cea finală
de 3. Coeficientul de variabilitate calculat la testarea inițială a fost de 8,24%
iar la testarea finală de 5,05%. Astfel rezultatele indică o dispersie de date
foarte mică fiind sub 15%, ceea ce arată o omogenitate a valorilor individuale
la cele două testări.

Concluzii
Concluzia generală este că jocul de Rugby-Tag este un sport foarte accesibil
ce poate fi practicat ușor atât de fete cât și de băieți, datorită faptului că nu este
permis contactul sub nici o formă este un sport perfect pentru a fi practicat în echipe
mixte.

Participă în deosebi la dezvoltarea personalității participanților și la formarea


unor trăsături destul de importante, cum ar fi: cooperarea, fairplay, disciplina,
respect, responsabilitate, sportivitate etc.

- o altă concluzie este că prin mijloacele și metodele folosite în această


cercetare s-a reușit observat o îmbunătățire a dezvoltării calităților motrice;
- prin jocul de Rugby-Tag s-a adus o contribuție considerabilă la dezvoltarea
cognitivă și socio-afectivă a acestuia prin simpla valorificare a valențelor
jocului;
- prin participarea în echipa reprezentativă de Rugby-Tag a favorizat și
manifestarea relațiilor sociale, care a presupus armonizarea intereselor
individuale și a eforturilor personale cu cele ale grupului;
- conform datelor înregistrate în tabele se observă progresul reușit de fete în
comparație cu băieții, progres reușit de fete la proba de viteză,săritura în
lungime de pe loc, rezistență, menținere în atârnat;
- băieții au reușit să aibă un progres mai bun decât fetele doar la aruncarea
mingii la țintă verticală, îndemânare, mobilitate iar la ridicarea trunchiului din
culcat dorsal fiind un progres identic;
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Anul II
Diana Mihaela Cozma

S-ar putea să vă placă și