împlinire interioară, cântă frumuseţile simple ale unei lumi naturale, la care poetul

pare să fi tânjit întotdeauna cu nostalgie.

Iubirea împlinită îi dezvăluie autorului un univers miraculos; aşa că,
tandreţea conjugală l-a înviat din „morţi”, l-a ajutat să-şi descopere puterile, să
renască:

„De când mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine.

Nu ştiam că mă mă voi vindeca de mine cu tine.
Vorbele, gândurile, împletirile crezusem că-mi ajung.
Nu ştiam. Au zvâncit umerii, au crescut braţele: fusesem ciung.
Mi-am simţit coapsele, gleznele, spinarea tari ca un luptător.
M-am vindecat şi m-am născut, sărutându-şi talpa unui picior..(„Înviere”)13)
Cadrul ambiant naturist este plin de gingăşie şi vigoare, de candoare şi
senzualitate. Mireasa este initată într-o livadă luxuriantă, spaţiului ce ar garanta
traiul paradisiac:

„ Vino să te ascund în trestii şi popuri,

Până-or sosi hainele din cufere şi dulapuri,
Pantofii înalţi
Cu care ai să te-ncalti
Ciorapii de sticlă de mătasă,
Horbota moale, cămăşile fumurii de acasă.
Mâinile mele vor să te îmbrace
În aromate, calde promoroace...” („Îngenuncheare”)

Intimitatea cuplului apare ca o scufundare lentă şi dulce în mâlul roditor al

teluricului:

„Pământul dă din el
Tidve, ismă, muşeţel
Boance, piersice, struguri
Ai vrea să-nceapă noaptea? Vrei?
Strânge-mi încet un deget, două, trei.
Neputincioase, somnoroase, putrede, slute,
Pe adormite, pe tăcute.”
(„Logodnă”)

Poezia iubirii apare uneori la Arghezi din intervenţia copiilor, care devin
centrul universului familial ca în „Cartea cu jucării”. <<Pentru că aţi