se-nvecinează cu „Buna-Vestire”, „Maica Scintila” cu „Har”, „Cântec din fluier”

cu „De-a v-ati ascuns”.

Poetul doreşte să surprindă antagonismele; el este simultan cel << „căutat”,
„visat” şi „născocit”>>. Factorul unificator trebuie găsit în ceea ce Gilbert Durand
numeşte dinamismul echilibrant al imaginarului supus tensiunii a doua <<forţe de
coeziune, regimuri, polarităţi>>: Diurn, Nocturn, organizând imaginile în
universuri antagonice.11)
Poetica lui Arghezi se sprijină pe efectul-şoc al provocării contrariilor şi pe
coalescenţa componenţilor poeziei; toate izvoarele verbale asociate în imagini
apocaliptice, malefice, blasfematorii, terifiante sau, dimpotrivă, suave, senzuale,
delicate, luminoase.
Viziunile sunt când din „Bosch: „Albinele din bozii,aduc la stup
otravă,/Izvoarele-nacrite-s şi strugurii scămoşi...”, când din teroareanordicilor
Bocklin şi Munch: „Ce noapte groasă, ce noapte grea!/A bătut în fzndul lumii
cineva. E cineva sau poare, mi se pare,/ Cine umblă fără lumină, Fărp lună, fără
lumânare/ şi s-o lovit de plopii din grădină?...Cine-i acolo? Răspunde!”
Apariţia, în 1931, a „Florilor de mucigai” accentuează atitudinile extreme
ale criticilor faţă de originalitatea poetului.
Ion Barbu, cel mai vehement, şi-a declarat adversitatea încă dinaintea
publicării acestui volum, recunoscând totuşi timbrul particular al creatiilor lirice:
<< Poezia de pitoresc şi violenţă fac şi mai departe lacul de alimentare al vreunui
fericit critic...”.
E. Lovinescu va adăuga un paragraf edificator pentru susţinerea poetului, în
Compendiul din 1937 al „istoriei literaturii române contemporane”: „nota cea mai
prgnantă şi mai adecvată a personalităţii scriitorului...dă icoana vieţii de puşcărie
într-o serie de momente şi portrete de un realism, estetic, neatins îm literatura
noastră, remarcabil prin adâncire psihologică şi prin originalitatea crudă a expresiei
inegalate.”
În cazul poeziei argheziene trebuie făcută o diferenţiere între etos şi moral.
Spre deosebire e Baudelaire, al cărui lirism pendulează între Bine şi Rău, la
Arghezi termenii corespunzători sunt Realul şi Irealul, Fiinţa şi Nefiinţa, Socialul
şi Antisocialul, Naturalul şi Magicul, Viaţa şi Moartea, Frumosul şi Urâtul,
Gingaşul şi Trivialul.
Se poate face o comparaţie între „Une charogne” de Boudelaire şi
„Dimineaţa” de Arghezi. Ambele scrieri descriu Răul, într-o viziune naturalist-
estetică.12)

„Azi-noapte, cu luna şi plopii

Opt bolnavi au dat ortul popii