Tudor Arghezi

Tudor Arghezi va ramane mereu o enigma din punct de vedere artistic.

Creatiile sale sunt in egala masura apreciate si ridicate la rang de
capodopere asemeni celor lui Eminescu dar si blamate pentru ca au aspectul
unor unelte create de un mestesugar.

Opiniile vor ramane mereu impartite si ramane la atitudinea fiecaruia

in a alege categoria pro sau contra in reliefarea valorii artistice a lui Arghezi.

Cel mai mare omagiu adus de admiratorii lui Arghezi ar fi acela de a fi

comparat cu Mihai Eminescu. N. D. Concea a fost primul care dupa lecturarea
a doua trei poezii a proclamat: ”Iata cel mai mare poet de la Eminescu
incoace”.

Numarul 3 al revistei Integral din 1925 a fost consacrat in intregime

poetului. El este prezentat ca fiind “o forta coordonatoare de haos” (B.
Fundoianu), ”fierar al cuvantului “ (Ilarie Voronca), ”creator de curent” (F.
Brunea) dar si geniu independent (Ion Calugaru).

El a reusit sa evite dilema intre modernism si traditionalism fiind astfel

o exceptie rara. ”Traditionalist este numai in masura in care accepta
realitatea autohtona viabila, pe care sa altoiasca organic elemente noi
moderne”. (Alexandru Bojin).

Eugen Lovinescu realizeaza o sinteza destul de concreta a poeziei sale

moderniste si traditionaliste.

Volumul “Cuvinte potrivite” aparut in 1927 domina productina intregii

epoci , pornita in plin samanatorism. Psihologia argheziana este considerata
complexa deoarece in sufletul ei nu salasluiesc numai doua suflete ci se
ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern.

O poezie definitorie pentru estetica scriitorului este “Testament”:

”Facui din zdrente, muguri si coronae./Veninul strans l-am preschimbat in
miere, /Lasand intreaga dulcea lui putere. /Am luat ocara, si torcand usure
/Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure /... Din bube, mucegaiuri si noroi
/Iscat-am frumuseti si preturi noi.”

Capacitatea de a transforma veninul in miere , pastrandui totusi dulcea

putere si de a slefui bubele, mucegaiurile si noroiul in frumuseti inedite este
remarcata pe tot parcursul operei poetului, el creaza noi valori literare.
 Astfel, Tudor Arghezi a fost multa vreme recunoscut ca fiind unul din
ctitorii simbolismului. Estetica sa este insa antisimbolista intrucat nu
apeleaza la abstractizare pentru spiritualizarea materiei ci mai degraba
pentru materializare.

De la “Cuvinte potrivite” el evolueaza la “Flori de mucigai” acest volum

fiind o reflectare adecvata a personalitatii scriitorului. Sunt prezentate in
mod obiectiv scene ale vietii de puscarie remarcabile prin originalitatea
cruda a expresiei: ”Strambati de la umeri, din sold si picior, /In blidul
fierbinte, cu aburi galbui, /Isi duc parca sangele lor”(Cina).

Viziunea asupra raiului si iadului,a diavolului si a lui Dumnezeu este

apreciata de Pompiliu Constantinescu care o considera adanc etnica si de o
sensibilitate “ortodoxa”.

In lirica argheziana starea adamica a constiintei este prima treapta a

vietii spiritual, ea transpune o imagine a omului din faza paradisiacal, in viata
pamanteasca conceputa ca un fragment al varstei primordiale.

Metafizica argheziana il infrunta, il contesta, il aproximeaza pe

Dumnezeu ca apoi sa-l afirme si sa-l confirme in absolutul creativitatii
neintrerupte, manifestata in viata, in moarte si inviere ca intr-un principiu
cosmic. Viziunea “facerii“ argheziene nu e departe de basmele copilariei.
Dumnezeu e un batran bonom ce-si organizeaza lumea, asa cum un bunic isi
distreaza nepotii. El a creat universul ca sa scape de urat.

George Calinescu se numara de asemenea prntre criticii lui Tudor

Arghezi.El considera ca s-au spus multe lucruri superficial si juste despre
poet :ca exprima conflictul dintre real si ireal, ca e baudelairean si
eminescian, ca e creator de limba. Toate acestea s-ar putea spune despre
oricare alt poet. Universul sau substantial, sensul de exploratie metafizica a
viziunilor, intelectualitatea fara cadre rationale a acestei lirici acestea sunt
chestiunile adevarate. In plus nu exista persoana care va citi fara infiorare
solemnul “Testament”.

Perspectiva cosmic este un element al poeziei argheziene iar

instrumental este reprezentarea creatiunii sempiterne a germinatiei “Ce-ai
cu mine, vantule” (Musca), ”Har”.

Blestemele au o traditie in literatura romana pentru impresia adanca

pe care o produc. La Arghezi tema e adanca in sine bizuita pe superstitia
magica. Credinta ca Universul e construit pe un sistem ocult de principii:
”Ganganii si molii necunoscute /Sa-si fara-n tezaur cuibare”.
 Al doilea aspect profund al poeziei lui Arghezi este sentimentul de
oscilare materiala intre doua lumi cu densitati deosebite, cerul si pamantul
ex. ”Vant de toamna”, ”Cantec de boala”, ”Heruvim bolnav”.

Serban Cioculescu ii atribuie scriitorului vigoare, gingasie si umor dintr-

un sentiment profund de veneratie. Unirea acestor termini este unul din
contrastele placute ale liricii argheziene. Poetul manifesta atat o
sensibilitate pentru fapurile mici ale naturii cat si pentru copii carora le ofera
“Cartea de jucarii. Nici umorul nu este ignorant, acesta fiind mai degraba
sec, retinut, americanesc, cu tendinta groteasca ex. “Evolutii” care deplange
civilizarea prin care oamenii au pierdut farmecul mitologiei si miraculosul
crestinism primitiv: ”Sfantul Duh, inchis in colivie/ Facutu-s-a pui mic de
pitpalac”. Astfel poetul este intr-o continua inoire deoarece abordeaza o
diversitate de perspective asupra operei sale.

Mihai Ralea il descrie ca fiind un revoltat care pleaca de la cuvantul

incordat incarcat cu toata comprimarea care l-au apasat. Revolta vine dintr-o
pacienta lung apasata intr-un sistem al prejudecatilor inerte comode
conservatoare : “Un popor intreg recunoaste in Arghezi un ecou autentic al
framantarilor noastre in clipa in care traim”.

Domitian Cesereanu comenteaza contributia lui Arghezi la prelucrarea

folclorului . Acesta are o modalitate artistic specifica care se deosebeste in
multe privinte de prelucrarile folclorice cunoscute in literaturile secolului al
XIX-lea. Poetul intrebuinteaza folclorul ca pe un dat insusit de la care retine
aspect generale si caracteristice in ceea ce priveste continutul si forma. El
surprinde modul de a gandi si simti a omului din popor. Un exemplu ar fi
poeziile “drumu-I lung”, ”intr-un judet”, ”Insatele si vaile”, ”Da,e lung”, ”de
la Jii, in drum” care formeaza un grup tematic inspirit din realitatile tragic ale
ultimului razboi mondial fiind doine despre saracie, foamete si mizerie.

Printre admiratori se mai numara Alexandru George care il considera

un maestru al cuvintelor, Const. Ciopraga care ii valorifica perspectiva
romaneasca, aerul national si Petru Mihai Gorcea care il descrie ca fiind un
poet al contrariilor care s-a redescoperit odata cu limbajul.

Oricat ar fi blamat sau laudat Arghezi ramane un artist care a reusit sa

isi puna amprenta asupra liricii romanesti si nimeni nu ii poate contesta
acest titlu. Indraznesc sa apelez la citatul lui Pompiliu Constantinescu pentru
a reliefa o impresie finala despre acest astru : ”Violet si trivial, mohorat si
suav, grav ca un clopot si fluid ca o reverie, el canta in aceeasi orchestra cu
egala virtuozitate, desi alterneaza mai multe instrumente. Le schimba cu
treceri insensibile, cu maini repezi si pricepute, fara sa le incurce, urmarind
toate unduirile melodiei interioare.