FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Specializarea: Kinetoterapie și Motricitate Specială

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:
Mihaela Oravițan ABSOLVENT:
Pupăză Petronela Tania

TIMIŞOARA
2019
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Specializarea: Kinetoterapie și Motricitate Specială

KINETOTERAPIA ÎN RECUPERAREA
COPILULUI CU HEMIPAREZĂ

COORDONATOR:
Mihaela Oravițan ABSOLVENT:
Pupăză Petronela Tania

TIMIŞOARA
2019
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Cuprins

Capitolul I – Partea introductivă............................................................................2

1.1. Importanţa şi actualitatea temei......................................................................2
1.2. Motivaţia alegerii temei..................................................................................3
1.3 Scopul, sarcinile şi ipoteza lucrării..................................................................3
Capitolul II – Fundamentarea teoretico-științifică a lucrării ................................4
2.1. Definiție – Aspecte generale..........................................................................4
2.2. Clasificarea hemiparezelor.............................................................................5
2.3. Etiopatogenia hemiparezei.............................................................................6
2.4. Semne clinice și paraclinice (Diagnostic)......................................................8
2.5. Tratament......................................................................................................17
Capitolul III – Organizarea și desfășurarea cercetării.........................................24
3.1. Metode de cercetare utilizate........................................................................24
3.2. Locul, subiecţii şi etapele cercetării............................................................ 25
3.3. Program kinetoterapeutic.............................................................................27
3.4. Desfăşurarea cercetării.................................................................................41
Capitolul IV – Rezultatele obținute și interpretarea lor..................................... 42
Cap.V - Concluzii şi propuneri.......................................................................... 45
Bibliografie ......................................................................................... 46
Anexe
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Capitolul I
Introducere
1.1. Importanța și actualitatea temei abordate

Hemipareza, este o boală îndeajuns de abordată datorită complexității ei, iar importanța
recuperării ei este deosebit de necesară pentru a nu se dezvolta și a deveni o hemplegie, de aceea
trebuie intervenit din timp cu o serie de controale ale mamei gravide, cât și ale copilului, după
naștere. Este o boală tot mai des întâlnită atât la copii, cât și la adulți, ce necesită a fi analizată și
recuperată cât mai repede. Principala cauză a apariției sale, în rândul copiilor este de origine
congenitală. Astfel, aceasta trebuie depistată cât mai repede pentru a se începe un tratament de
recuperare, ceea ce se face și ceea ce nu se face pentru a se evita agravarea acesteia. Este destul
de actuală în rândul copiilor cât și adulților, boală care ignorată, fără să se facă ședințe de
kinetoterapie poate degenera, membrele care se mișcă cât de cât putând paraliza total, de aceea
este deosebit de importantă cunoașterea și înțelegerea acestei boli cât și tratamentul de
recuperare care trebuie urmat cu strictețe.
Hemipareza este de actualitate, mai ales datorită multiplelor afecțiuni și leziuni la care este
supus copilul atât în pântecul mamei, cât și în timpul nașterii, nașterea având în unele cazuri,
destul de des, diverse complicații care pot să afecteze destul de mult copilul și din păcate multe
astfel de afecțiuni sunt depistate mai târziu, iar din acel moment recuperarea trebuie să fie
realizată neîntrerupt.
În ceea ce privește recuperarea, părinții sunt cei care trebuie să asigure copilului lor o
recuperare adecvată, să îl ducă frecvent la tratamente de kinetoterapie, fizioterapie, să îl
încurajeze deoarece, el fiind născut cu această afecțiune, este ca și cum mereu a avut doar
membrele sănătoase, și de aceea se folosește mereu de ele. El trebuie sprijinit și îndemnat mereu
să își folosească mâna deficitară, mâna cu care poate face activități, însă îi este incomod să o
folosească.
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Fiind o boală destul de curentă, tratamentul acesteia are o variabilitate destul de densă deoarece,
deși aparent este aceeași, fiecare persoană trebuie să dispună de o modalitate diferită de
tratament în funcție de ce alte deficite mai are, dar și de starea de sănătate generală a acestuia.

1.2. Motivația alegerii temei

Ceea ce m-a determinat în privința alegerii acestei teme pentru licență este, în principal
faptul că, văzând un astfel de om cu această boală s-a declanșat dorința mea de a studia
kinetoterapia deoarece, văzând pentru prima dată un om mai bolnav care avea hemipareză în
urma unui accident vascular cerebral mi-am dorit să aflu cum se întâmplă acest lucru, de ce apare
hemipareza, cum se produce, toate aceste întrebări pe care mi le puneam m-au făcut să realizez
ca mă interesează destul de mult kinetoterapia prin curiozitatea pe care am manifestat-o, prin
dorința de a cunoște cât mai mult și a învăța cât mai mult despre recuperarea medicală și în ce
constă ea, de aici și decizia mea în alegerea temei pentru licență. Interesul în aceasta temă, a fost
în primul rând o curiozitate pe care am simțit nevoia să o aflu, să îi deslușesc toate manifestările,
motivele apariției, cât și cunoașterea modalităților de recuperare.
Consider că o boală neurologică, precum aceasta este mai complexă și de aceea mi-am
dorit să o abordez în principal pentru a învăța și a aprofunda mai mult în acest domeniu, pentru a
cunoaște cauzele și dacă există un mijloc de recuperare și în ce mod. Interesul meu în această
boală ce presupune o hemipareză, m-a daterminat să o aleg pentru a putea studia mai mult în
ceea ce o privește, pentru a analiza această boală, a citi și a mă documenta despre apariția și
declanșarea ei. Curiozitatea și interesul sunt un mister pe care simți nevoia să îl descoperi, cu tot
ceea ce implică el.

1.3 Scopul, sarcinile și ipoteza lucrării

Scopul realizării acestei lucrări este de a realiza o documentare destul de detaliată asupra
apariției, manifestării cât și recuperării acestei boli, astfel încât să se cunoască criteriile de
diagnostic, stadiile cât și obiectivele ce trebuie avute în vedere în ceea ce privește recuperarea.
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Menirea acestei lucrări este pentru a fi explicită și înțeleasă în privința hemiparezei și

tratamentului kinetoterapeutic ceea ce se face și ceea ce nu se face într-o astfel de boală pentru a
nu se agrava ci pentru a se recupera progresiv.
Sarcinile aceste lucrari sunt de a clarifica neînțelegerile dintre o hemipareză și o
hemiplegie, modalitățile de recuperare în funcție de stadiu pacientului.
Această lucrare pleacă de la ideea că pentru a se efectua o recuperare desăvârșită, trebuie
să fie respectate toate condițiile necesare, trebuie efectuate analize specifice, trebuie urmat un
tratament adecvat și progresiv în funcție de stadiul, starea de sănătate a pacientului.

Capitolul II
Fundamentarea teoretico-științifică a lucrării

2.1. Definiția hemiparezei – Aspecte generale

Hemipareza reprezintă un deficit motor, care determină paralizia parțială, incompletă a

unei jumătăți a corpului. Aceasta este o dereglare succesivă unei leziuni unilaterale a căii
piramidale de la nivelul neuronului motor central, angrenând tulburări controlaterale când
leziunea realizată se situează deasupra decusației bulbare și ipsilaterală când leziunea este sub
acest nivel. Această definiție relevă importanța activității motorii, care deține controlul asupra
posturii, atitudinii. Frecvent, este asociată unor deviații ale gurii, ochilor, hipersalivație și
disfazie. Gravitatea leziunii ține de gradul afecțiunii cât și de răspândirea zonei cerebrale
afectate.[1, 2, 3]
Leziunea care se produce într-o jumătate emisferică va conduce întotdeauna la o
hemipareză în partea opusă acestei leziuni, fapt ce se produce datorită traiectelor nervoase care
răspândesc impulsuri pentru mișcările dorite ale membrelor, în drumul lor se la scoarță la
măduvă unde se încrucișază în bulb. Fenomenul generat fiind distrugerea unor celule cerebrale,
starea pacientului poate fi îmbunătățită dacă funcțiile celulelor distruse vor fi preluate de către
altele sau de revenirea celulelor afectate. [3]
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

După intensitate, hemipareza este o formă de paralizie incompletă, deoarece activitatea

motrică nu este pierdută în totalitate asemenea unei plegii, ci determină reducerea amplitudinilor
mișcării, cât și reducerea forței musculare de partea afectată. Acesta poate să mai fie recunoscută
precum un sindrom clinic, care este cauzat de leziunea piramidală deasupra de C5. [9, 13]
Gravitatea leziunii ține de gradul afecțiunii și de răspândirea zonei cerebrale afectate, de
aceea în funcție de gradul leziunii poate să fie o hemipareză ușoară , la care recuperarea se va
obține repede, în unele cazuri chiar spontan, o hemipareză intermediară la care recuperarea
durează mai mult, însă bolnavul nu își revine în totalitate, ci doar cât să își redobândească
independența fizică, socială, și mai este o fază mai gravă a acestei afecțiuni, la care recuperarea
nu este eficace, pacientul putând să facă doar câteva mișcări care sunt destul de limitate. [2, 3]
Hemipareza se prezină sub 3 stadii:
1. Stadiul inițial (flasc)
2. Stadiu mediu (de spasticitate)
3. Stadiu avansat (de refacere) [10, 14]

2.2. Clasificarea hemiparezelor

Conform localizării în care se produce, hemipareza poate să fie:

A. Hemipareza corticală, determină o afecțiune inegală a membrelor, de regulă cu o
predominanță asupra membrului superior, sau poate să prezinte chiar o pareză facială.
Acest fenomen se demonstrează prin faptul că frontala ascendentă nu poate să fie afectată
datorită întinderii ei largi. În cazul acestei hemipareze mai pot să apară și tulburări de
vorbire, sincinezii, tulburări psihice, tulburări de comportament, ce pot afecta starea
psihică a copilului, îngreunând perioada de recuperare.
B. Hemipareza capsulară, este cea mai des întâlnită și este distribuită în mod egal la
ambele membre. Cauza acesteia este afectarea capsulei interne prin faptul că artera
lenticulo-striată care vascularizează această capsulă este lezată printr-un accident
hemoragic sau prin necrozarea unei porțiuni de țesut cerebral. [5, 9, 12]
C. Hemipareza prin leziunea trunchiului cerebral
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Formele diverse apar din cauza zonei în care se produce leziunea cerebrală. Astfel, pot să
fie hemipareze de peduncul cerebral, hemipareze protuberanțiale și hemipareze bulbare.
Hemiparezele de peduncul cerebral se remarcă prin paralizia cerebrală de tip central.
Legat de localizarea leziunii există mai multe sindroame, însă Weber îl prezintă pe cel mai
reprezentativ, acela fiind o paralizie ipsilaterală de oculomotor comun, ceea ce cauzează o
imposibilitate a globului ocular de a se mișca în sus și jos. De asemenea pot să apară și afecțiuni
precum: mișcări parkinsoniene, rigiditate, tulburări de sensibilitate, tremor.
Hemiparezele protuberențiale se asociază cu paralizia facială de tip periferic, de aceeași
parte cu leziunea. Pot să apară și alte manifestări precum tulburarea sensibilității alterne
subiective și obiective, ataxie, mișcări coreoatetozice, paralizie de oculomotor extern cu strabism
convergent și diplopie homonimă. Dacă este atins nervul acustico-vestibular poate cauza
surditate, tulburări de echilibru și nistagmus.[ 5, 12, 13]
Hemiparezele bulbare, sunt sindroame alterne ce constau într-o hemipareză încrucișată
ce se asociază cu o paralizie a unui nerv bulbar de partea leziunii. Acest tip de hemipareză nu
afectează fața, dar pot să apară diverse sindroame:

- sindromul Wallemberg care determină paralizia vălului palatin, faringelui, laringelui.

- Sindrom bulbar paramedian ce poate cauza o hemianestezie cu disociație de tip tabetic și
paralizia hipoglosului de aceeași parte.
- Sindromul Claude Bernard-Horner care poate afecta Sistemul Nervos Vegetativ simpatic
latero-bulbar. [2, 4]

D. Hemipareza medulară
Apare mai rar și este de aceeași parte cu afecțiunea având forma sindromului Brown-
Sequard determinând tulburări de sensibilitate. Un alt sindrom al cărui aspect îl poate îmbrăca
este Opalski, sindrom de arteră spinală posterioară ce poate determina o hemiplegie în cruce, ce
cauzează paralizia membrului superior de o parte și membrului inferior de cealaltă parte . [4, 10]

2.3. Etiopatogenia hemiparezei

 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Hemipareza, este cauzată în principal de o hemoragie cerebrală sau de inflamarea

centrilor cerebrali și a căilor motoare superioare determinate de diverse leziuni la nivelul
sistemului nervos central. Este vorba despre o paralizie cerebrală infantilă care intervine în
copilărie și care poate să fie de origine:
- congenitală
- dobândită [4, 9, 11]
Hemiparezele congenitale sunt cele mai des întâlnite, de obicei în 80% din cazuri.
Hemipareza congenitală fiind o afecțiune ce poate să apară în primele 28 de zile după naștere.
Etiologia putând să fie prenatală, perinatală și postnatală. Majoritatea cauzelor sunt congenitale
din cauza faptului că înaintea și în timpul nașterii există o serie de riscuri ce se datoratează mai
multori factori legați atât de sănătatea mamei, cât și de forma nașterii, de pregătirea organismului
pentru a naște copilul. [9, 10]
Cauzele prenatale sunt determinate de:

- factorii nocivi din mediul înconjurător care îşi exercită efectul asupra embrionului
şi fătului;
- unii factori endocrini (diabetul mamei) care pot la rândul lor să manifeste anumite
anomalii congenitale ale creierului şi deficienţe mintale;
- manifestarea unor infecții intrauterine în timpul sarcinii, acţionează prin placentă
asupra fătului şi determină leziuni cerebrale;
- existența unei incompatibilități a Rh-ului;
- existența unor anomalii cromozomiale;
- tulburări ale circulaţiei sangvine în placentă [1, 2, 11]

Cauzele perinatale, din apariția paraliziei spastice se manifestă de la momentul

declanșării travaliului, până la nașterea copilului. Pot fi cauzate de un travaliu prelungit și dificil,
ce se manifestă prin traumatisme obstreticale în principal, dar și prin traumatisme chimice.
Traumatismele obstreticale sunt declanșate de presiunea mecanică exercitată asupra craniului
fătului, care este cel mai dispus la afecțiuni în momentul ieșirii din uter, fiind pus în pericol prin
realizarea anumitor proceduri. Presiunea mecanică exercitată asupra acestuia putând fi endogenă
sau exogenă. Presiunea endogenă vizează afecțiuni ale fătului efectuate în interiorul mamei în
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

încercarea de a fi născut, cum ar fi un bazin osos, cauze perineale, cauze determinate de

utilizarea miometrului. Presiunea exogenă se referă la procedurile prin care se utilizează
forcepsul sau alte mijloace folosite pentru a preîntâmpina alte posibile probleme din timpul
nașterii. Acestea însă sunt proceduri care efectuate incorect sau pur și simplu pentru că e nevoie
de ele pentru a nu se întâmpla alte incidențe nefericite, pot cauza multe afecțiuni grave ale
copilului în perioada postnatală sau imediat după naștere. [8, 10]
Traumatismele chimice sunt cele prin care creierul nu mai este oxigenat corespunzător,
ele fiind determinate de suspendarea schimbului de oxigen și dioxid de carbon, cauzate de un
stop cardiac al mamei, dar această formă acută este mai rară, pe când prezentarea unor afecțiuni
la nivelul trunchiului cerebral reprezintă o asfixie parțială. Fenomenul prin care circulația
sanguină cerebrală este lipsită de oxigenul de care are nevoie, se numește hipoxemie, iar
scăderea cantității de sânge a sistemului nervos central este o ischemie. Acestea pot să fie
determinate cel mai adesea de un travaliu îndelungat. [6, 8, 11]
Cauze postnatale sunt:
– bolile infecţioase ca: encefalita, rujeola, tusea convulsivă, meningitele sugarului,
copilului
– traumatismele cranio-cerebrale survenite în primii trei ani de viaţă pot fi urmate de
encefalopatii sechelare. [7, 8]
Hemipareza dobândită apare și în pediatrie având cauze mai diferite de adult, precum:
- Boli inflamatorii: meningite, encefalite, panencefalită sclerozantă
- Migrenă
- Traumatisme cranio-cerebrale
- Boli demielinizante
- Boli vasculare [9, 11]

2.4. Semne clinice și paraclinice (Diagnostic)

În perioada neonatală, diagnosticul de hemipareză nu poate fi stabilit atât de ușor, fiind chiar
rare cazurile în care se poate descoperi, deoarece examenul neurologic nu relatează date
anormale, sau există semne ce trec fără a fi observate în intervalul 4-9 luni. [9, 13]
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

După vârsta de 5 luni încep să apară semne precum:

- Predominanța reflexelor arhaice până după vârsta de 1 an
- Existența unei asimetrii în realizarea mișcărilor dintre membre
- Copilul extinde doar membrul superior integru în provocarea reflexului pregătirea pentru
săritură
- Copilul efectuează rostogolirea doar spre partea sănătoasă
- Târâșul se realizează mai frecvent cu membrul superior și membrul inferior sănătos, iar
deplasarea se realizează oblic
- Dorința folosirii unui membru superior mai frecvent decât celălalt, sau întotdeauna
- Din poziția decubit ventral, cu sprijin pe antebrațe, se poate evidenția cum copilul își
menține degetele și articulația pumnului în flexie
- Se poate observa o hipotrofie în jumătatea afectată a corpului, care este mult mai evidentă
și persistentă asupra membrului superior decât a celui inferior. [13, 14, 16]
Tabloul clinic prezintă:
- Membrul superior cu atrofie deltoidiană, se află în adducție și în rotație internă
- Flexia antebrațului pe braț, cu antebrațul în pronație
- Pumnul este flectat și închis, cu policele în adducție, iar degetele 2 și 3 peste el
- Membrul inferior hipertonic se află în extensie, cu șoldul în adducție, flexie și rotație
internă
- Piciorul este în varus-equin
- Progresiv poate să apară și o scolioză în ”C”, cu convexitatea în partea opusă hemiparezei
- Alte manifestări care se leagă de hemipareza infantilă sunt: strabism, atrofie optică,
limitarea câmpului vizual, epilepsie, cataractă, uneori tulburarea vorbirii și limbajului,
retard mental. [1, 9, 14]
Pot să mai apară elemente precum:
- O dată ce contracția voluntară a agoniștilor se realizează, apare scăderea relaxării
mușchilor antagoniști
- Scăderea realizării mișcărilor fin coordonate
- Contracția musculară voluntară prezintă un deficit
- Afazie
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

- Apraxie
- Pierderea capacității de a recunoaște părți din propriul corp, lipsa recunoașterii lui în
totalitate [1, 3, 14, 15]
Hemipareza se prezintă sub trei forme:
- Forma ușoară, prezintă o prehensiune în clește
- Forma medie, mâna se utilizează global
- Forma severă, membrul superior nu se reface [8]
Diagnosticul se stabilește după realizarea examenelor neurologice:
a. Clinice
b. Paraclinice
Această evaluare trebuie realizată minuțios, pentru început să fie mai pe larg, pentru a nu
produce frică, anxietate în rândul copilului și acesta să se obișnuiască cu mediul în care se află.
Astfel, prima ședință trebuie să fie interactivă, de cunoaștere, iar evaluarea propriu-zisă să fie
realizată în următoarea ședință. În principal, la o primă vedere trebuie evaluat comportamentul
copilului, și astfel o să știm cum trebuie abordată situația pentru a-i atrage atenția și a-l face să
interacționeze. [3, 4]
a. Examinarea clinică presupune în principal:
- anamneza,
- evaluarea posturii,
- evaluarea ortostatismului și mersului,
- evaluarea reflexelor,
- evaluarea sensibilității,
- evaluarea mișcărilor pasive
- evaluare mișcărilor active
- evaluarea retracției musculare.
Anamneza se realizează prin documentarea legată de modalitatea de parcurgere a sarcinii,
dacă au existat probleme, dacă mama a întâmpinat greutăți și ce fel de greutăți și cum s-a produs
nașterea, dacă a avut un travaliu îndelungat, dacă a fost o naștere bruscă, procedurile care i-au
fost aplicate.
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Evaluarea posturii este una dintre cele mai importante și evidente caracteristici prin care se
evidențiază pareza. Bolnavul cu hemipareză prezintă astfel: adducția brațului, flexia cotului,
rotația internă a membrului superior, mâna este în pronație, iar la membrul inferior se observă
extensia piciorului și faptul că acesta nu poate prea bine să îl flecteze, de aceea mersul lui se
numește unul „cosit”, de asemenea apare și piciorul equin. [10, 15, 16]
Evaluarea ortostatismului și mersului
Poziția ortostatică este esențială în evaluarea pacientului, deoarece se pot observa diverse
atitudini corporale, iar astfel se poate realiza mai ușor diagnosticul, prin examinarea acestor
semne clinice. În acest sens se poate realiza testul Romberg, prin care pacientul trebuie să își
mențină echilibrul cu ochii închiși timp de câteva secunde.
Mersul este de o importanță deosebită deoarece numai așa se poate observa coordonarea,
echilibrul, stabilitatea. Astfel, în timpul mersului pacientului trebuie să se urmărească:
- Cât de mare este baza de susținere a pacientului
- Felul în care piciorul ia contact cu solul
- Aderența la sol
- Dimensiunea pașilor
- Viteza mersului
În etapa spastică mersul se realizează prin proiectarea piciorului înainte prin realizarea
unei mișcări de rotație, tocmai datorită acestei incapacități de a flecta membrele. [6, 13, 16]
Evaluarea sensibilității
Examinarea sensibilității subiective este ceea ce pacientul relatează că simte, dacă apar
diverse tipuri de dureri, dacă simte amorțeli, înțepături.
Examinare obiectivă ține de realizarea unor teste, prin care pacientul este supus unor
tactici prin care, cu ochii acoperiți să depisteze ce i se aplică la nivelul segmentelor corporale,
precum eprubete cu apă rece, apă caldă, de asemenea acesta trebuie să specifice în ce loc nume
simte acea senzație. De asemenea, i se aplică vată pe lungimea segmentului corporal pentru a se
observa dacă pacientul reacționează. Aceste teste corespund sensibilității tactice și termice.
Sensibilitatea dureroasă este examinată cu ajutorul uni vârf de ac, examinare ce poate releva dacă
pacientul suferă de hiperestezie, hipoestezie sau anestezie. Sensibilitatea profundă este mai greu
de depistat de pacient mai ales dacă prezintă tulburări, deoarece aceasta presupune atingerea
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

segmentelor corporale cu diverse obiecte, de diverse mărimi și forme, pe care pacientul trebuie
să le denumească și de asemenea să zică locul în care au fost deplasate. [15, 16]
Evaluarea mișcărilor pasive - prin această examinare se poate observa nivelul de
spasticitate al copilului, hipertonia. Este important să se respecte axul mișcării. În timpul
realizării mișcărilor pasive se observă opunerea rezistenței de către pacient, care însă poate fi
controlată prin modalități reflex-inhibitorii ce se bazează pe punerea presiunii pe un anumit
segment de la nivelul corpului, spre exemplu la nivelul articulației radio-carpiene, în loc să se
încerce extinderea forțată a mâinii și degetelor, această mișcare este stimulată prin această
metodă de presiune. [7, 9]
Evaluarea reflexelor - prin observarea cu atenție a reflexelor copilului se poate depista
dacă există o anumită leziune, precum și tipul acestora. Se pot evidenția astfel reflexe precum:
reflexele de postură și reflexele primitive, care sunt cele mai importante, reflexe precum semnul
Babinski, reflexe osteo-tendinoase, precum și reflexe cutanate abdominale și cremasterie.
De asemenea, în altă categorie se încadrează o grupă mare de reflexe tranzitorii, acestea fiind
reflexele alimentare și reflexele posturale care alcătuiesc și ele mai multe modalități prin care se
pot evalua manifestările copilului. [10, 16]
1) În cadrul reflexelor alimetare, se evaluează modalitatea de alimentare a sugarului, dacă
aceasta îndeplinește toate reflexele care sunt naturale.
2) Reflexele posturale relevă cel mai bine felul în care copilul reacționează la diverse probe
de stimulare. Acestea sunt:
- Reflexul mersului automat
- Reflexul de suspendare
- Reflexul de pășire
Pe lângă acestea mai sunt cunoscute și reflexe precum:
- Reflexul Landau
- Reflexul Moro-Frendenberg
- Reflexe tonice cervicale și labirintice și altele.
Evaluarea mișărilor active
Acest tip de evaluare se realiează în rândul copiilor mai mari, care încearcă și înțeleg să
execute o anumită mișcare, ceea ce le este cerut. În timpul acestor mișcări se evidențiază
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

problemele, mai ales dacă există contracturi musculare, cât și îngreunarea realizării mișcărilor de
către antagoniști. În acest fel se pot executa câteva probe, precum cea a marionetelor, Ozeretski,
prinderea unui obiect, pentru coordonare. [13, 16]
Examen clinic neurologic mai presupune:
1. Bilanțul motor: analitic și global
2. Bilanț psihic
3. Bilanț social
4. Bilanț ortopedic
5. Bilanț sfincterian
1. Bilanțul motor analitic și global
A. Bilanțul articular, se referă la evaluarea amplitudinilor de mișcare ale pacientului cu
ajutorul unui goniometru, făcându-se măsurători, prin această evaluare putând astfel să se
depisteze probleme legate de amplitudine. În funcție de senzația resimțită de cel care
testează mișcarea, aceasta poate să fie mai brutală, fiind un fel de blocaj resimțit la finalul
amplitudinii, sau mai poate să fie transmisă precum o opunere, dar mai slabă, sau o
senzație intermediară. [1, 9, 15]
De asemenea, prin această metodă se poate observa diferența dintre unele membre, ceea
ce relevă o problemă evidentă.
B. Bilanțul muscular
Acesta presupune întocmirea unei evaluări prin care se testează forța musculară a mușchilor,
fie a unui singur mușchi, fie a unei întregi grupe musculare. Această examinare este și ea
deosebit de importantă, deoarece înaintea începerii unui program kinetoterapeutic este
important să fie de știut intensitatea și tipurile de exerciții corespunzătoare pentru refacerea ,
întârirea acelei grupe musculare, pentru a se pune accentul pe ceea ce trebuie întărit, refăcut.
Acest bilanț muscular având un rol important în stabilirea diagnosticului.
Conform aestui bilanț există 5 trepte de evaluare a forței musculare, trepte care pornesc de la
0 la 5. Astfel:
- Forța 0, contracție musculară nulă, inexistentă;
- Forța 1, este o contracție musculară schițată, în care segmentele nu se deplasează;
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

- Forța 2, este o contracție slabă în care segmentele se deplasează, însă fără a elimina
gravitația;
- Forța 3, este o contracție acceptabilă, care poate înfrânge gravitația sau chiar poate să se
opună unei mici rezistențe din partea kinetoterapeutului;
- Forța 4, este o contracție bună care poate înfrânge rezistențe mai mari;
- Forța 5, contracție musculară în limite normale. [1, 7, 9, 16]

C. Testarea tonusului muscular

Acesta reprezintă opunerea pe care mușchiul o realizează împotriva întinderilor pasive și
reprezintă o îngreunare asupra recuperării, de aceea în principal este preferabil să se lucreze pe
abolirea acestuia.
Cel care se opune mișcări reprezintă un tonus de repaus, iar cel care determină o aumită poziție
deficitară reprezintă un tonus postural.
Această metodă de examinare relevă dacă pacientul prezintă o hipotonie sau hipertonie
musculară, care la rândul ei trebuie examinată pentru a se deosebi tipul (piramidală sau
extrapiramidală). [12, 15]
Spasticitatea este un element important și destul de evident în rândul afecțiunilor piramidale.
Este un factor caracteristic care creează probleme în recuperarea pacientului. Aceasta este
caracterizată prin creșterea tensiunii musculare, care poate deveni chiar incontrolabilă. Datorită
acesteia se produc următoarele efecte:
- În executarea exercițiilor pasive, pacientul opune rezistență
- Contracția voluntară este limitată
- Reflexele de flexie sunt sporite
- Se amplifică reflexivitatea osteo-tendinoasă
Din cauza acestei spasticități, la copilul cu hemipareză se poate dezvolta o contractură
musculară, care poate duce chiar la o retractură musculară. [4, 7]
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Astfel, mușchii pe care îi are în vizor spasticitatea, și care sunt predispuși la o retractură
musculară sunt:
La membrul superior:
- Marele dorsal
- Deltoidul
- Rotundul mare
- Pectoralul
- Bicepsul brahial
- Rotundul pronator
- Flexorul radial al carpului
- Palmarul lung
- Flexorul ulnar al carpului
La membrul inferior:
- Adductorii coapsei
- Pectineul
- Ischiogambierii
- Tricepsul sural
Rigiditatea se aseamănă cu spasticitatea, însă sunt diferențiate prin mai multe aspecte, precum
durata de acțiune, rigiditatea acționând pe întreaga amplitudine de mișcare, iar spasticitatea doar
la început, de asemenea datorită unor factori externi spasticitatea este influențată, pe când
rigitatea nu. [3, 8, 12]
D. Examinarea controlului muscular și coordonării
Controlul reprezintă mișcarea voluntară pe care trebuie să o mențină și să o realizeze un mușchi.
Acest control nu poate fi stăpânit dacă nu se realizează și recuperarea coordonării și echilibrului.
Evaluarea controlului motor presupune cinci etape:
1) Prima etapă, presupune acumularea de noțiuni despre pacient, familia acestuia și altele.
2) Această etapă se bazează pe observarea pacientului, dacă există deficite de postură sau
prezintă mișcări anormale. Pentru a se observa aceste lucruri, pacientul este pus să
execute unele mișcări, prin care se va evidenția imediat dacă acestea prezintă tulburări de
coordonare sau mișcări decompensatorii.
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

3)
În această etapă, kinetoterapeutul începe să îl ajute pe pacient în realizarea mișcărilor, să îl
coordoneze și să îl atenționeze când nu execută corect și ceea ce trebuie evitat.
4) Această etapă se bazează pe examinarea amplitudinilor posibile de mișcare ale
pacientului cât și prin testarea forței și rezistenței.
5) În această ultimă etapă se examinează toate noțiunile adunate, iar pe baza acestora se
stabilește o metodă prin care se pot rezolva deficitele pacientului. [10, 16]
E. Testarea echilibrului
Aceasta este o evaluare foarte importantă, care presupune la rândul ei aplicarea unor teste
pentru a se determina cât echilibru are pacientul. Astfel de teste sunt: testul de mers Tinetti,
testul „ridică-te și mergi”, scala echilibrului Berg, precum și altele. [16]

2. Bilanțul psihic
Prezența unor tulburări psihice se evaluează prin examinarea comportamentului pacientului, felul
în care acesta abordează situația. Desigur că, la copil o astfel de leziune poate să nu determine
depresie, anxietate precum la adulți, însă poate dezvolta starea de frică, de neliniște, lipsa
răbdării în executarea mișcărilor, mai ales dacă, pe lângă această tulburare mai există și altele.
Pentru acest bilanț psihic, evaluarea se realizează pe baza unei scale de la 0 la 3 care prezintă cât
de des apar aceste neliniști, stări de agitație, frică. Astfel, acestea sunt evaluate după următoarea
scală:
- 0: uneori sau niciodată
- 1: 1-2 zile la 2-4 săptămâni
- 2: 3-4 zile, la 1-2 săptămâni
- 3: mai mereu
De asemenea, datorită acestor tulburări, pacientul mai poate duce lipsă de orientare și de
asemenea poate ajunge să își neglijeze segmentele afectate. [9, 15, 16]
3. Bilanțul social
Acest bilanț se bazează mai mult pe învățarea pacientului să se descurce de unul singur, să fie
capabil să se miște singur cât să se autoservească, în acest sens există 2 elemente pe care se
bazează această recuperare, iar acestea sunt:
- Posibilitatea de autoservire
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

- Capacitatea de a se deplasa singur, fără ajutor

Posibilitatea de autoservire, se bazează pe gradul de afecțiune al mâinii cu ajutorul căreia putem
realiza activitățile vieții zilnice precum: îmbrăcatul, dezbrăcatul și multe altele, iar dacă există o
problemă în realizarea acestor activități este necesar să ne bazăm în principal pe îmbunătățirea
realizării acestor activități principale.[13, 16]
Prin testarea ADL-urilor se urmărește:
- Evaluarea propriilor abilități
- Evaluarea modalităților comunicative
- Evaluarea modalităților de petrecere a timpului liber
- Evaluarea capacității de educare
- Evaluarea posibilităților de a se îngriji singur
Pe baza acestor examinări se poate face o anumită scală prin care se deosebește gradul de
dependență și independență al pacientului.
Capacitatea de a se deplasa singur fără ajutor
Pentru a se determina acest element, trebuie evaluat mersul copilului, iar pentru acest lucru
pacientul trebuie să fie capabil să realizeze o serie de tipuri de mers pentru a putea fi observate
mai multe aspecte, mers precum: normal, rapid, mers în lateral, mers peste obstacole, cât și
observarea realizării urcatului și coborâtului scărilor.[15, 16]
Mersul a fost examinat după 4 trepte valorice:
0 – impotență totală
1 – mers susținut activ de ambele părți
– mers susținut activ de o singură parte
– mers susținut pasiv de partener sau bare paralele
2 – mers asistat
3 – mers independent, dar pe distanțe scurte
4 – mers independent, inclusiv urcare/coborâre trepte
Valoarea maximă se calculează adunând scorul maxim al fiecărei activităţi. În cazul unei
hemipareze scorul obţinut va fi evident mai mic şi acesta raportat la cifra maximă de 84 va oferi
indicele procentual pe care bolnavul respectiv îl are la un moment dat. [8, 15, 16]
4. Bilanțul ortopedic
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Această metodă evaluează poziția deficitară a pacientului, poziție ce este cauzată de retracțiile
musculo-tendinoase. Poziția caracteristică a acestei boli este: flexia și adducția brațului cu mâna
în pronație, policele addus și strâns în pumn, iar la nivelul membrului inferior cel mai remarcabil
este piciorul equin. Acest bilanț determină o examinare amănunțită a umărului, unde se pot
produce frecvent luxații. De asemenea, se pot realiza intervenții chirurgicale sau orteze pentru
mână sau picior.
5. Bilanțul sfincterian
Datorită intensităţii tulburărilor sfincteriene şi a relaţiei dintre acestea şi tulburările psihice,
ambele fiind factori ce favorizează instalarea tulburărilor trofice cutanate şi a infecţiilor urinare
la bolnavii hemiparetici, este necesar un bilanţ sfincterian.
Bilanţul sfincterian vezical trebuie să precizeze tipul de incontinenţă: cu evacuare lentă ce
presupune o hiporeflectivitate vezicală sau cu emisiune precipitată determinată de
hiperreflectivitatea acesteia. Determinarea tipului de incontinenţă este necesară deoarece se poate
ordona tratamentul medicamentos şi fizioterapic. [4, 5, 9, 10]

b. Examen paraclinic
Această evaluare presupune:
- Computer tomografia (CT), este o investigație importantă care poate determina dacă
există tulburări de dezvoltare, atrofie periventriculară, atrofie corticosubcorticală sau dacă
totul este normal.
- Rezonanță magnetică nucleară (RMN), cu ajutorul acesteia se pot depista afecțiuni care
nu sunt vizibile pe CT.
- Ecografia transfontanelară (ETF), este o modalitate prin care se poate remarca la nou-
născut dacă există infarcte sau hemoragii periventriculare. [2, 4, 6]

2.5. Tratamentul hemiparezei

 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

A. Tratament profilactic
Hemipareza, ar putea să fie prevenită în multe cazuri dacă s-ar realiza examinări precum și
controale regulate.
Evaluarea regulată prenatală a femeii gravide este esențială în depistarea și stoparea
leziunilor, sau prevenirea acestora.
Anamneza joacă și ea un rol forte important, deoarece prin intermediul ei se află informații
legate de gravidă, informații care ar putea influența fătul precum: vârsta părinților, avorturi
precedente precumn și un alt copil cu afecțiuni pe care îl are familia.
Patologia gravidei are de asemenea o importanță mare, mai ales că bolile mamei pot afecta
dezvoltarea copilului. Anemia, este una din cauzele care pot să afecteze copilul precum și
diabetul sau alte traumatisme și boli.
Asistența la naștere
În majoritatea cazurilor, apar leziuni obstreticale, fie ca urmare a unui travaliu îndelungat, fie
datorită unor proceduri medicale, de aceea pentru a fi prevenite trebuie să existe o aparatură
modernă, cât și o asistență medicală adecvată. [5, 7, 9, 13]
B. Tratamentul kinetoterapeutic
Acesta se desfășoară ținându-se cont de stadiul în care se află pacientul. Fiecare stadiu
având propriile obiective și caracteristici de care trebuie să se țină cont cu strictețe dacă se
dorește o recuperare în beneficiul pacientului.
Stadiul I
Acesta se declanșază din momentul apariției leziunii și dureză de regulă câteva zile. Acesta se
caracterizează prin:
- hipotonie musculară;
- controlul de partea afectată este limitat, existând posibilitatea ca și partea sănătoasă să se
prezinte cu o ușoară dificultate;
- dominanța reflexelor tonice și spinale determină scăderea controlului trunchiului și
centurilor, astfel până și posturile se mențin cu dificultate;
- pierderea conștientizării asupra membrelor afectate;
- funcțiile vitale pot să fie afectate.
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Obiectivele acestui stadiu sunt:

- Îmbunătățirea funcțiilor vitale
- Conștientizarea atitudinii corporale
- Recăpătarea controlului trunchiului și centurilor
- Îmbunătățirea mobilității umărului, cotului, pumnului, mâinii și gleznei
- Revenirea tonusului în limite normale [7, 9, 15, 16]
Posturări
1) Din decubit dorsal, cu capul întors de partea sănătoasă, membrele superioare extinse,
brațul afectat extins pe o pernă cu un sac de nisip pe fața dorsală a mâinii, pentru evitarea
flexiei sau se pot poziționa degetele în abducție sub genunchi. Membrul inferior afectat
extins și ușor depărtat de celălalt, cu o pernuță sub genunchi, pentru ca acesta să fie într-o
ușoară flexie și o pernă poziționată în lateral, la nivelul piciorului, pentru evitarea rotației
externe.
2) Din decubit dorsal, cu o pernă sub ceafă și una sub membrul superior afectat, care este
poziționat în flexie, cu mâna așezată pe piept sau abdomen. În mână se așează un prosop
rulat pentru ca aceasta să nu se încleșteze, iar la nivelul membrului inferior se așează în
lateralul gleznei o pernă sau un sac de nisip, pentru evitarea rotației externe.
3) Din decubit lateral, așezat pe partea sănătoasă cu o pernă mai mare între coapse pe care
se sprijină membrul inferior afectat în ușoară flexie, membrul inferior sănătos poate
rămâne în extensie. Membrul superior flectat, în anteducție cu un sul în mână este așezat
pe o pernă, iar cel sănătos în extensie. Pentru evitarea dezechilibrării trunchiului, se pune
o pernă mai mare, sau două perne la spatele bolnavului.
4) Din decubit lateral pe partea afectată cu membrul superior afectat așezat pe o pernă, în
ușoară flexie, și un prosop rulat în mână sau un sac de nisip așezat deasupra mâinii,
membrul superior sănătos extins. La nivelul membrelor inferioare se așează o pernă Între
coapse, iar membrul inferior afectat este în flexie, iar cel sănătos în extensie.
5) Decubit ventral cu picioarele în afara suprafeței de sprijin, picioarele ușor depărtate, iar
membrul superior afectat extins, cu un prosop rulat în mână. Această poziție nu este
recomandată în a fi utilizată o perioadă mai îndelungată deoarece îngreunează respirația.
[3, 15, 16]
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Relaxarea fizică și psihică

Mai întâi de toate, copilul trebuie să fie relaxat pentru a se putea concentra. În acest sens se
pot realiza diverse metode care îl stimulează pe acesta și îi crează o stare de relaxare.
Metoda Maccagno, presupune o întindere a pacientului, acesta din decubit dorsal, cu
membrele superioare întinse în sus și membrele inferioare extinse se relaxează, apoi repetă
exercițiul de câteva ori.
Metoda Parrow, presupune un exercițiu de respirație, în care expirația se realizează
șuierător. Aceste modalități de relaxare se repetă mai tot timpul pentru ca pacientul să fie cât mai
relaxat posibil. [2, 11]
Mobilizări pasive – membru superior
Se realizează exerciții pasive începând de la nivelul degetelor,se execută flexii, extensii,
circumducții la început pe fiecare deget, apoi cu toată articulația radio-carpiană, se exeută de
asemenea exerciții pasive de pronație, supinație.
După se lucrează la nivelul cotului realizându-se flexii-extensii și apoi se trece la nivelul
umărului unde se realizează la fel, flexia și extensia umărului, apoi rotații interne, externe,
abducții, adducții.
După ce aceste articulații sunt mobilizate pe rând pasiv, apoi se trece la mobilizarea
simultană a acestora, spre exemplu prin exerciții pasive pe diagonalele Kabat.
Exerciții auto-pasive – membru superior
Acestea se realizează de către pacient cu membrul superior neafectat, astfel pacientul poate să
realizeze mișcări pasive ale membrului afectat destul de diverse, de la extensii și flexii de la
nivelul mâinii, la nivelul cotului și umărului, dar acestea se execută mai mult global, pe toată
amplitudinea cu ajutorul celuilalt membru.
Mișcări active – membru superior
Exercițiile active se realizează la început fără alte obiecte, spre exemplu se realizează presiuni
palmă în palmă, se realizează închideri și deschideri de pumn apoi se trece la flexia alternativă a
umărului, extensii, rotații. Aceste exerciții mai ușoare sunt de integrare și obișnuire a pacientului
cu mișcarea activă, iar pe măsură ce ele sunt executate mai corect și pe o amplitudine cât mai
mare se trece și la exerciții puțin mai diverse. [3,4, 9,15]
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Exerciții pasive – membru inferior

Se începe cu mobilizarea pasivă a degetelor de la picioare, se realizează flexia, extensia
degetelor, circumducția piciorului, rotație internă și externă apoi se execută flexia genunchiului,
extensia genunchiului, flexia coapsei pe bazin, rotații interne și externe de bazin. De asemenea se
pot realiza diagonalele Kabat.

Exerciții auto-pasive – membru inferior

Cu ajutorul membrului inferior sănătos poziționat sub cel afectat, din poziția de decubit dorsal se
execută flexia membrului inferior, circumducții, adducții, flexia gambei pe coapsă.
Exerciții active – membru inferior
Exercițiile active ale membrului inferior trebuie să se realizeze mai ales pentru exersarea flexiei,
de aceea se pot realiza exerciții de semigenuflexiuni pentru început, poziția cavalerului cu
menținere. Se realizează de asemenea multe exerciții din decubit pentru început, exerciții de
extensie a membrelor inferioare, exerciții prin care se stimulează trecerea greutății și pe partea
afectată.
Exerciții pasive pentru controlul trunchiului
Din decubit lateral, se realizează diverse balansări ale trunchiului, se realizează diagoala 1 de
flexie. De asemenea se realizează balansări ale brațelor și ca tehnici de facilitare: inversia lentă și
inversia lentă cu opunere. [3, 15, 16]
Stadiul II (de spasticitate)
Acest stadiu se caracterizează prin:
- Creșterea tonusului muscular la nivelul flexorilor membrului superior și extensorilor
membrului inferior
- Normalizarea progresivă a reflexelor tonice spinale
- Mișcări lipsite de control, coordonare din cauza spasticității
- Mobilizări articulare tot mai greu de realizat din cauza spasticității
Obiectivele ce trebuie avute în vedere în recuperarea din acest stadiu sunt:
- Promovarea activității antagoniștilor prin inhibarea musculaturii spastice (agoniștilor) și
facilitarea mișcărilor antagoniștilor
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

- Punerea accentului pe relaxarea musculaturii spastice

- Îmbunătățirea controlului
- Îmbunătățirea echilibrului
- Promovarea unor scheme complexe de mișcare
1) Posturarea
Se continuă realizarea posturilor descrise anterior, la stadiul I, la care se adaugă și
posturarea cu genunchii flectați din decubit dorsal. Iar pentru antrenarea membrului
superior se folosește poziția așezat sau stând în picioare cu sprijin pe mâini.
2) Se continuă cu mobilizările pasive ale tuturor articulațiilor la care se pot adăuga și
întinderi musculo-tendinoase lente.
3) Tehnicile FNP care se pot folosi în acest stadiu sunt cele care vizează mobilitatea sau
întocmirea stabilității, precum:
- pentru îmbunătățirea mobiltății se folosesc: inițierea ritmică (IR), mișcarea activă de
relaxare-opunere (ILO), mișările rapide fiind eviate deoarece cresc spasticitatea. Tehnica
MARO este folositoare pentru ameliorarea controlului antagoniștilor.
- Pentru creșterea stabilității tehnicile cele mai utilizate sunt izometria alternantă (IzA) și
stabilizarea ritmică (SR).
Controlul trunchiului
Pentru îmbunătățirea controlului trunchiului se folosesc exercițiile anterioare, precum și
aplicarea unor FNP-uri, de exemplu tehnica maro, inversia lentă, inversia lentă cu opunere,
izometria alternantă și stabilizarea ritmică.
Exerciții pentru pregătirea ridicării din șezând în ortostatism și pentru pregătirea
mersului
Pacientul este pus să se ridice de pe scaune cu diferite înălțimi, iar kinetoterapeutul opune
rezistență de partea genunchiului afectat, pentru a ușura postura de flexie a acestuia. Se
realizează tracțiuni ale genunchiului afectat, din ortostatism și de asemenea se realizează mutarea
greutății de pe un membru pe celălalt, ridicări pe vârfuri. [1, 3, 9]

Stadiul III (avansat, de refacere)

Acest stadiu se caracterizează prin:
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

- Capacitatea de a executa corect mișcările

- Tonusul muscular devine normal
- Existența unei dificultăți în menținerea controlului motor al segmentelor distale
- Controlul motor de la nivelul extremitățiilor distale întâmpină probleme de menținere
- Exitența unor probleme în viteza de executare a mișcărilor
Exerciții active
Se execută exterciții active, dinamice din toate pozițiile, începând cu exerciții din decubit
ventral și așezat.
Din decubit ventral se execută exerciții de extensie simultană a membrului superior și
membrului inferior opus, cu menținere, de asemenea acest exercițiu se poate executa și din
patrupedie, pentru întărirea echilibrului.
Din așezat se execută la nivelul membrelor inferioare exerciții de corectare posturală și
menținerea acesteia, exerciții cu ajutorul bastonului, de ridicare și coborâre a acestuia, cu
extensia cotului, exerciții de întindere a brațelor.
Din stând se execută exerciții exerciții la scara fixă pentru îmbunătățirea echilibrului și
controlului membrelor inferioare. [ 3, 10,15]
Exerciții pentru reeducarea mersului
Mersul hemipareticului este unul cosit, un mers prin care bolnavul nu își duce călcâiul pe sol
prima dată, ci o face invers, acesta călcând cu metatarsienele la nivelul solului și apoi cu călcâiul,
dar foarte puțin. Înainte de a solicita pacientului să meargă, i se vor da de realizat câteva exerciții
din ortostatism, și pentru stabilitate. Exercițiile sunt de ridicare pe vârfuri, de mutare a greutății
de pe un picior pe altul, exerciții de balansare a membrelor inferioare spre înainte, spre înapoi.
[15, 16]

C. Tratament fizioterapeutic
Presupune utilizarea:
- Crioterapiei
- Electroterapiei
- Termoterapiei
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

Termoterapia presupune punerea în folosință a băilor de lumină, care pot fi parțiale sau
complete. Prin acest tip de tratament se obțin beneficii care îmbunătățesc circulația periferică și
care produc efecte miorelaxante.
În ceea ce privește electroterapia, se utilizează curenții interferențiali de medie frecvență,
curentul faradic. De asemenea, se utilizează sonoterapia, ultrasonoterapia și altele.
Crioterapia presupune aplicarea unor pungi cu gheață sau comprese cu apă rece. [1, 6, 10]
D. Tratament medicamentos
Acest tip de tratament se indică mai ales în formele mai ușoare și constă în administrarea de
medicamente precum:
- Medicația anticonvulsivă, care se folosește doar când trebuie și chiar este necesară.
- Medicația tranchilizantă, se utilizează și ea doar când este nevoie.
Diazepamul influențează în mod pozitiv spasticitatea și este un anticonvulsivant. Acest
medicament este administrat în principal copiilor hiperexcitabili, anxioși, hipertoni, ținându-se
cont de vârsta acestora, cât și de gradul de severitatea al afecțiunii copilului.
De asemenea, din aceeași categorie se utilizzează și napotonul care este un sedativ și care uneori
se combină cu diazepamul.
- Medicația neuroleptică, se folosește pentru a stopa probleme legate de afecțiunea
encefalică. Astfel, se folosesc: clordelazinul, levomepromazina.
Clordelazinul, se administrează copiilor care prezintă stări de agitație, neliniște, agresivitate și
alte tulburări.
- Medicația decontracturantă
Se folosesc: clorpromazina și midocalmul, adenozin-trifosforic, lecitina. [10, 12]

E. Tratament ortopedic
Se folosesc orteze, atele gipsate pentru a preveni agravarea pozițiilor vicioase ale segmentelor
corporale.
Pentru corectareaa poziției de flexie a mâinii, dar în special adducția policelui, se folosesc atele
din material plastic, sau din duraluminiu pentru a ajuta extensia pumnului și cea a degetelor.
De asemenea, pentru a combate piciorul equin se folosesc diverse atele, orteze.
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

F.
Tratament chirurgical
Pentru membrul superior nu sunt reomandate intervențiile chirurgicale. Însă la nivelul membrului
inferior se pot realiza intervenții de alungire a tendonului lui ahile, dar numai în cazul în care
există un spasm al tendonului sau altă tulburare care necesită această intervenție
De asemenea, daca piciorul equin prezintă o formă mai agravată, se realizeaază secționarea
transversală a aponevrozei de inserție a tendonului. [2, 5, 13]