Studiu Fezabilitate Panouri PV

UTCN LUCRARE DE DISERTAŢIE 2/67
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ
LUCRARE DE DISERTAŢIE
Autor:
Specializarea: Managementul Sistemelor Electroenergetice Moderne
CONDUCĂTOR:
Prof. dr. ing. Vădan Ioan
Cluj-Napoca
- 2011 -
UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ
Studiu de fezabilitate privind instalarea unui sistem

fotovoltaic pe clădirea primăriei Petreşti
I. ENUNŢUL TEMEI: Proiectul îşi propune realizarea unei staţii pilot pentru studiul
experimental al centralelor solare cu scopul de a studia posibilitatea de utilizare a energiei solare –
sursă de energie regenerabilă şi nepoluantă. Staţia pilot va fi amplasată la Primăria Petreştii de Jos, jud
Cluj.
II. CONŢINUTUL proiectului de diplomă:
 Introducere ;
 Sisteme fotovoltaice ;
 Studiu de caz: Primăria Petreştii de Jos jud . Cluj;
 Bibliografie;
 Anexe.
III.LOCUL DOCUMENTĂRII: Universitatea Tehnicǎ din Cluj-Napoca, Primăria Petreşti
IV. CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. dr. Ing. Ioan Vǎdan
V. Data emiterii temei: 1.10.2010
VI. Termen de predare: 30.06.2011
Conducător ştiinţific, Absolvent:

Prof. dr. ing. Vădan Ioan
CUPRINS
CAPITOLUL I - INTRODUCERE.................................................................................................5
1.1. Oportunitatea lucrării de disertaţie..........................................................................................6
1.2. Scopul şi obiectivele lucrării de disertaţie..............................................................................8
1.3. Probleme de soluţionat în lucrarea de disertaţie.....................................................................9
CAPITOLUL II –SISTEME FOTOVOLTAICE..........................................................................10

2.1. Energia solară.........................................................................................................................11
2.2. Conversia fotovoltaică. Istoric şi perspective de dzvoltare....................................................15
2.3 Principiul de funcţionare al celulelor fotoelectrice................................................................17
2.4. Tipuri de celule fotovoltaice.................................................................................................23
2.5. Tipuri de instalţii fotovoltaice...............................................................................................37
2.6. Aplicaţii ale energiei solare...................................................................................................40
CAPITOLUL III -STUDIU DE CAZ - INSTALAREA UNUI SISTEM PV LA PRIMĂRIA

PETREŞTII DE JOS.....................................................................................................................49
3.1. Date de proiectare.................................................................................................................50
3.2. Estimarea consumului de energie electricặ...........................................................................52
3.3. Alegerea panourilor fotovoltaice..........................................................................................55
3.4. Conectarea panourilor fotovoltaice........................................................................................57
3.5. Alegere invertor....................................................................................................................58
3.6. Dimensionare cabluri............................................................................................................60
3.7. Evaluarea energiei electrice produse.......................................................................................61
3.8. Calculul tehnico-economic....................................................................................................62
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................65
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
1.1. Oportunitatea lucrării de disertaţie
În prezent omenirea se confruntă cu o criză energetică datorată epuizăriii in viitorul apropiat a

resurselor de combustibili fosili care stau la baza generării a circa 70% din energia electrică produsă in
lume.
Singura optiune viabilă pentru depăşirea acestei crize energetice este utilizarea surselor
regenerabile de energie: energia hidraulică a cursilor de apă, energia eoliană şi energia solară.
Energia solară are unele avantaje în raport cu energia eoliană şi energia hidraulică, fiind mult mai
uniform distribuită. Astfel faţă de energia eoliană nu are un caracter aşa de variabil, existând doar
variaţii importante noapte-zi. Energia solară este considerată energia viitorului. Radiţia solară poate fi
transformată în energie electrică si în energie termică, prin intermediul instalaţiilor specifice.
Soarele este singura stea aflată din sistemul nostru solar, aflată în centrul acestuia. Pamântul si
celelalte plante orbitează în jurul soarelui. Energia provenită de la soare sub formă de radiaţie solară
susţine aporape toată viaţa de pe Terra indirect prin fotosinteză şi este principala cauză a schimbărilor
climatice si a stărilor atmosferice.
La origine, toate formele de energie cunoscute de către oameni în ziua de astăzi sunt de origine
solară. Petrolul, cărbunele, gazele naturale şi lemnul sunt produse originare ale fotonsitezei, urmate de
un proces complex de reacţii chimice, în care descompunerea vegetaţiei este datorată unor temperaturi
şi presiuni foarte ridicate de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.
Cel mai mare avantaj al folosirii de energie solară, în comparaţie cu alte forme de energie constă
în faptul că aceasta poate fi produsă fără a afecta mediul înconjurător prin poluare. De-a lungul
ultimilor o sută de ani, combustibilii fosili au produs cea mai mare parte a energiei, deoarece erau mult
mai ieftini si mai convenabili în comparaţie cu sursele alternative de energie, însă doar recent poluarea
mediului înconjurător a devenit o problemă de interes global.
Este dovedit că rezervele de petrol se ridică la 1200 de miliarde de barili (2005). Consumul curent
este egal cu 80 de milioane de barili per zi. De aceea marea problemă este că, rezervele de petrol, la
rata curentă de producţie, îndeplinesc cererile doar pentru încă 40 de ani. Rezervele de cărbuni se află
intr-o situatie mai bună, corespund cererii pentru încă cel puţin 230 de ani [9].
De aceea, dacă încercăm să vedem implicaţiile acestor limite de rezerve, suntem puşi în faţa unei
situaţii în care preţul combustibililor va creşte, proporţional cu descreşterea rezervelor. Considerând că
preţul petrolului s-a stabilit tot mai ferm ca fiind cel care determină preţul celorlalte forme de
conbustibili, concluzia este că preţul energiei va continua să crească în decadele ce vor urma. Ca şi
completare, există creşterea importanţei acordate poluării mediului înconjurător, cauzate de arderea
combustibililor fosili.
Într-o lume în care economia se dezvoltă pentru a satisface aşteptările ţărilor de pe glob, cererea de
energie este de asemenea aşteptată să crească, deşi sunt depuse eforturi laborioase pentru creşterea
eficientizării consumului de energie. În clipa de faţă există o părere relativ unanim acceptată, cum că
tehnologia de producere a energiei regenerabile poate îndeplini cerinţele de creştere ale preţului care
sunt egale sau chiar mai mici decât previziunile de preţ pentru energia convenţională. Până la mijlocul
secolului 21, sursele de energie regenerabilă ar putea cântări trei cincimi din piaţa mondială de
electricitate (conform unui scenariu optimistic în care cererea de energie continuă să crească în ciuda
creşterii rapide în eficienţa producerii energiei).
Dintre avantajele folosirii energiei solare amintim: este gratuită, este autonomă, este
inepuizabilă, este ecologică (nepoluantă), instalaţia nu necesită practic nici un fel de întreţinere si nu
este influenţată de creşteri de preţ.
Prezenta lucrare îşi propune să studieze din punct de vedere economic oportunitatea utilizării
energiei solare pentru generarea de electricitate şi reducerea costului cu energiei electrică la primăria
Petreşti din judeţul Cluj.
1.2. Scopul şi obiectivele lucrării de disertaţie
Se va realiza un studiu de fezabilitate pentru a aprecia oportunitatea instalării pe acoperişul

clădirii primăriei Petreşti de panouri fotovoltaice.
Obiectivele lucrării de disertaţie sunt:
 Realizarea unei cercetări bibliografice pentru a afla stadiul actual al tehnologiei
sistemelor fotovoltaice accesibile comercial în lume;
 Proiectarea unui sistem fotovoltaic conectat la reţea pentru a fi amplasat pe acoperişul
clădirii primăriei Petreşti;
 Analiza tehnico-economică a sistemului proiectat.
1.3. Probleme de soluţionat în lucrarea de disertaţie
Se vor soluţiona următoarele soluţii:

 Se va proiecta sistemul fotovoltaic;
 Se vor recomanda soluţii de fixare pe acoperişul clădirii primariei Petreşti;
 Se vor recomanda soluţii de conectare la reţeaua de J.T a localităţii Petreşti;
 Se vor obţine oferte de preţ pentru componentele sistemului fotovoltaic şi se va calcula
numărul de ani pentru recuperare a investiţiei.
CAPITOLUL II
SISTEME FOTOVOLTAICE
2.1 Energia solară
Deşi conversia fotovoltaică este încă puţin răspândită, industria de profil înregistrează creşteri
anuale de aproximativ 25%, în unele ţări ca Japonia, atingând chiar valori de ordinul 63%. Cu toate
acestea, este foarte clar că energia solară nu este valorificată la întregul potenţial. Unele din motivele
utilizării încă reduse a panourilor fotoelectrice şi a răspândirii reduse a centralelor fotoelectrice sunt:
 principalul motiv al slabei exploatări este cel economic. Pentru ca acest tip de conversie
să capete o largă răspândire, trebuie ca să devină avantajoasă din punct de vedere
economic. Pentru aceasta, preţul de producţie (a energiei) trebuie să scadă, iar
randamentul instalaţiilor să crească. Tehnologia nu este încă maturizată suficient,
eficienţa nu este suficient de mare.
 absenţa unei cereri masive pe piaţă a acestei tehnologii este o cauză ascunsă. Dacă
cererea ar fi masivă, atunci şi numărul producătorilor ar creşte şi ar putea livra
echipamentele la un preţ acceptabil. Dacă cererea ar fi mai mare, tehnologiile
fotovoltaice s-ar dezvolta şi exploata mai rapid, devenind astfel eficiente. În ciuda
absenţei unor reale investiţii masive, atât din partea consumatorilor, cât şi a guvernelor
(în comparaţie cu investiţiile alocate producerii energiei din surse convenţionale),
randamentul panourilor solare continuă să se îmbunătăţească. La început (1954),
randamentul celulelor fotovoltaice era de 6%, iar preţul de 600 $ / W. Există în prezent
celule de laborator cu randament de 24 %, şi variante industrializate cu randament de
15%. Creşterea randamentului, cumulată cu reducerea preţului, poate contribui la
utilizarea mai largă a acestui tip de conversie.
 Alte motive care ar putea duce la creşterea producţiei de energie fotovoltaică stau în
promovarea fiscală, fiabilitatea fluctuantă a capacităţilor clasice de producţie,
conştientizarea pericolelor efectelor negative ale utilizării combustibililor fosili. Aceste
evoluţii pot fi observate deja pe piaţa de echipamente fotovoltaice. În SUA, spre
exemplu, piaţa a crescut într-un an (1999 faţă de 1998) cu 52%. Se estimează, până în
2020, o creştere anuală cu 25 %.
Energia solară reprezintă o opţiune foarte bună în ţările în curs de dezvoltare, datorită costurilor
mari pe care le presupune electrificarea (linii de transport a energiei, transportul combustibilului). O
treime din populaţia globului (majoritatea în ţările în curs de dezvoltare) nu beneficiază încă de energie
electrică. Utilizarea tehnologiei fotovoltaice ar putea fi o soluţie la cererea din ce în ce mai mare de
energie electrică în astfel de zone. Firma BPSolar (fosta Solarex) a încheiat două proiecte de câte 30
milioane $, unul în Filipine, altul în Indonezia şi derulează un altul de 48 milioane $, care va asigura
alimentarea cu energie electrică a 114 sate.
Exemplele de aplicaţii nu se limitează doar la ţările în curs de dezvoltare. De exemplu, în
Spania, la Murcia, firma AstroSolar construieşte o centrală fotovoltaică cu puterea de 13 MW.
Panourile vor ocupa o suprafaţă de dimensiunea a 57 de terenuri de fotbal. Japonia investeşte de 10-20
de ori mai mult decât SUA pentru comercializarea panourilor fotovoltaice, sperând ca până în 2010 să
deţină o putere instalată de 4.600 MW.
Deşi însă creşterile sunt semnificative, ponderea energiei solare fotovoltaice rămâne
încănesemnificativă. În SUA, doar 0,1 % din energia electrică produsă este de natură solară (80%pe
baza combustibililor fosili, 52 % pe bază de cărbune - cel mai poluant cu plumb, mercur, CO2, NOx,
SO2).
Producţia de energie fotoelectrică depinde de expunerea la Soare a locaţiei şi de temperatură,
deci de situare geografică, de anotimp şi de ora zilei: producţia este maximă la amiază (ora solară), cu
cer senin. Valoarea maximă înregistrată este de aproximativ 1000 W/m2 (valoare, numită "de
referinţă"). Aceasta înseamnă că pentru o instalaţie de 20 m2, se poate obţine o producţie zilnică de
aproximativ 2,8 kWv, respectiv 5 - 8 kWh, ceea ce ar putea acoperi nevoile unei locuinţe de patru
persoane.
Instalaţiile fotoelectrice sunt inegal dezvoltate în Europa şi, contrar aşteptărilor, nu ţările care
se bucură de cea mai puternică însorire sunt cele mai dezvoltate din acest punct de vedere.
Helio electricitatea a apărut în 1930, odată cu dezvoltarea celulei cu oxid de cupru şi apoi a celei cu
seleniu. Abia în 1954 însă, odată cu realizarea în laboratoarele companiei Bell Telephone a primelor
celule fotoelectrice cu siliciu, se întrevede posibilitatea obţinerii de energie electrică. Foarte rapid
utilizate pentru alimentarea vehiculelor spaţiale, dezvoltarea şi progresele rapide au fost determinate de
programele spaţiale.
Pe parcursul anilor 1980, tehnologia fotoelectrică terestră a progresat cu regularitate, prin
punerea în funcţiune a mai multor centrale de câţiva megawaţi şi prin foarte familiarele produse cu
consum redus, cum ar fi ceasuri, calculatoare de buzunar, balize radio şi meteo, pompe şi frigidere
solare. Au contribuit şi evenimente cum ar fi cursele de vehicule solare, care oferă imaginea înaltei
tehnologii ecologice a viitorului.
Evoluţia tehnologiei şi a pieţei de produse fotoelectrice este în general pozitivă. Ameliorarea
metodelor de fabricaţie, ca şi creşterea volumului de producţie, au condus la reducerea costurilor.
Producţia mondială de module fotoelectrice a crescut de la 5 MW-vârf (MWv) în 1982 la 60 MWv în
1992.
În prezent, 90% din producţia mondială de module se realizează în Japonia, Statele Unite şi
Europa, în special de mari companii ca Siemens, Sanyo, Kyocera, Solarex şi BP Solar, care deţin 50%
din piaţa mondială. Restul de 10% al producţiei mondiale este realizat în Brazilia, India şi China, care
sunt principalii producători de module fotoelectrice din ţările în curs de dezvoltare.
Exceptând sursele nucleare de energie, toate celelalte surse de energie de pe planeta noastră îşi au
originea în energia solară.
Centralele termice cu combustibili fosili, centralele hidroelectrice, generatoarele eoliene şi
centralele utilizând energia mărilor şi oceanelor convertesc indirect energia solară în energie electrică.
Lumina directă a soarelui este cea mai abundentă sursă de energie de pe glob. O parte este
absorbită de atmosferă şi se regăseşte sub forma energiei eoliene, dar în medie 1.353 kW/m 2 din
această energie cade pe suprafaţa pământului, bineînţeles cu valori mai mari la ecuator şi în zone
deşertice.
Utilizarea directă a energiei solare (a acestui kilowat) se face de mult timp folosind captatoare
solare cu sau fără concentratoare pentru încălzirea apei, pentru încălzirea aerului, pentru topirea
metalelor, pentru uscarea diferitelor produse agricole sau industriale şi pentru producerea de energie
electrică în centrale termice solare. Este cunoscută legenda cu oglinzile lui Arhimede, cu care ar fi
incendiat corăbiile inamice.
Există state, Israelul, SUA, Australia şi Japonia, care au montate milioane de captatoare solare
fiecare, pentru producerea apei calde. Există multe centrale termice solare care produc energie
electrică, cu puteri de sute de MW fiecare, dar costul energiei electrice produse nu a putut fi scăzut sub
10 cenţi pe kWh faţă de 5 cenţi în centralele electrice clasice
Dar cea mai interesantă cale de utilizare a energiei solare este conversia ei directă în energie
electrică. Există mai multe modalităţi de utilizare directă a energiei solare: conversia fotovoltaică,
conversia termoelectrică şi conversia termoionică. Dintre acestea, conversia fotovoltaică se pare că are
cele mai mari posibilităţi de a deveni o tehnologie alternativă la modul clasic de producere a energiei
electrice în condiţiile actualei crize energetice. Principiul de funcţionare, efectul fotovoltaic, a fost
descoperit de savantul francez Becquerel încă din 1839.
Această nouă tehnologie a fost inventată la laboratoarele Bell din New Jersey în 1954, căutând o sursă
de electricitate pentru telefoanele din zonele izolate. Au realizat celule fotovoltaice cu randamente de
4-6%, dar din cauza costurilor mari a energiei produse au renunţat la această tehnologie.
Celula fotovoltaică a fost salvată de la obscuritate de cursa spaţială Statele Unite – Uniunea
Sovietică din anii ’60. În scopul găsirii unui mod practic de alimentare cu energie electrică a sateliţilor,
s-au alocat fonduri importante de cercetare şi firme ca: Texas Instruments, RCA şi Heliotek au reuşit
să scadă preţul acestor celule fotovoltaice de peste 10 ori.
Criza energetică din anii ’70 a adus multe miliarde de dolari în progresul acestei tehnologii
fotovoltaice (FV), pentru a o folosi şi în aplicaţii terestre.
În anii ’80 erau larg răspândite în staţii ţi relee telefonice, în faruri izolate şi cabine telefonice
rutiere etc., deşi costul unui kWh produs încă nu a scăzut sub 20 cenţi. Au crescut vânzările de celule
fotovoltaice de la 6 MW în 1980 la 29 MW în 1987 şi 60 MW în 1983. În prezent marea majoritate a
ceasurilor de mână şi a calculatoarelor de buzunar din lume au o astfel de sursă de energie.
Un nou avânt al acestei industrii este iminent: electrificarea rurală în ţările lumii a treia. La
Congresul Mondial al Energiei din 1995 de la Tokio s-a afirmat că 40% din populaţia actuală a lumii
nu are nici un acces la o energie comercială, populaţie aflată în ţările subdezvoltate ale lumii a treia.
Guvernele acestor ţări în loc să subvenţioneze extinderea reţelelor electrice clasice spre zonele
rurale, industria lor energetică nefiind competitivă cu a ţărilor dezvoltate, ar putea găsi mai eficientă
tehnologia FV, ceea ce ar echivala cu o revoluţie în domeniul energetic.
Există lanterne solare care folosesc un panou solar de 2.6 W pentru încărcarea unei baterii pe
timpul zilei şi care poate aprinde două lămpi fluorescente pe timpul nopţii. Acest produs este accesibil
ca preţ şi familiilor cele mai sărace.
Utilizarea sistemelor electrice solare în gospodăriile rurale creşte şi în ţările industriale. Astfel
un sistem FV de 2500W – suficient pentru a alimenta iluminatul, maşina de spălat, frigiderul, radioul,
televizorul şi computerul unei locuinţe costă mai puţin de 15000 de dolari, inclusiv panoul fotovoltaic,
becuri, cabluri, baterie de înmagazinare a energiei şi instalaţia de reglare.
Norvegia avea în 1993 peste 50000 de case rurale alimentate cu celule fotovoltaice şi o situaţie
similară se întâlneşte în Japonia, Spania, Elveţia şi SUA. În Germania se derulează programul celor
100000 de acoperişuri solare.
În Israel pot fi văzuţi stâlpi de iluminat stradal echipaţi cu mici panouri solare, care ziua
acumulează energie electrică şi noaptea asigură iluminatul stradal.
Japonia intenţionează să asigure 30% din consumul rezidenţial de instalaţii fotovoltaice (250
MW în anul 2000 şi 4600MW în anul 2010), Germania 10% până în anul 2010, SUA 15% din
consumul rezidenţial până în 2010 şi 100% în următorii 25-40 de ani după 2010.
Reducerea costurilor celulelor fotovoltaice este aşteptată în continuare şi ca urmare o mai largă
utilizare a acestei tehnologii.
Există mulţi producători de celule fotovoltaice, care este totuşi o tehnologie de vârf, ca:
AMOCO Solarex Corp din SUA, BP Solar din Marea Britanie, NAPS din Franţa, Sanyo, Kyocera şi
Sharp din Japonia etc., dar cel mai mare producător de fotovoltaice din lume în 1993 era gigantul
german Siemens care cumpărase ARCO Solars din California în 1990.
2.2. Conversia fotovoltaică. Istoric şi perspective de dezvoltare
Termenul „fotovoltaic” derivă din combinaţia cuvântului grec photos ceia ce înseamnă lumină
şi numele unităţii de măsură a forţei electromotoare – volt. Astfel, tehnologia fotovoltaică (PV) descrie
generarea electricităţii cu ajutorul luminii.
Descoperirea efectului fotovoltaic este atribuită lui fizicianului francez Edmond Becquerel,
care în anul 1839, efectuând experimente cu „bateria umedă” a observat că tensiunea generată de
baterie creşte dacă placa de argint este expusă radiaţiei solare.
Primul raport asupra efectului fotovoltaic sau fotoelectric, cum era numit la timpul respectiv, a
fost făcut de savanţii din Cambridge W.Adams şi R. Day în 1877 unde sunt descrise schimbările care
au loc într-o placă de selenium expusă luminii.
În experienţele sale Heinrich Hertz a observat în anul 1887, că o placă din zinc se încarcă cu
sarcină pozitivă dacă este expusă unei radiaţii ultraviolete. Fenomenul se datorează aceluiaşi efect
fotoelectric: sub acţiunea razelor ultraviolete din metal sunt dezbătuţi electroni, ca rezultat metalul se
încarcă pozitiv.
Prima celulă PV a fost construită de electricianul american Charles Fritts în 1883 pe bază de
selenium. Construcţia celulei a fost patentată în anul 1884. Trebuie de menţionat, că construcţia celulei
era foarte asemănătoare cu celulele de astăzi. Dar eficienţa celulei era mai mică de un procent şi nu a
obţinut o utilizare industrială.
La mijlocul secolului XX savanţii şi inginerii au revenit asupra studiului efectului fotovoltaic
care are loc în semiconductoare. În anul 1953 echipa de ingineri de la Telephone Laboratories (Bell
Labs) D. Chapin, C. Fuller şi G. Pearson creează celula PV din siliciu dopat cu o eficienţă cu mult mai
mare decât celula din selenium. În următorul an aceiaşi echipă construiesc o celulă din siliciu cu un
randament de 6 %. În acelaşi timp apar şi primii consumatori de energie fotovoltaică – sateliţii
artificiali. În anul 1958 celulele PV au fost instalate la bordul satelitului american Vanguard 1 şi
serveau pentru alimentarea unui emiţător radio. Până în prezent celulele PV sunt cele mai indicate
surse de energie pentru tehnica spaţială.
Competiţia între SUA şi ex-URSS din anii ’60 ai secolului trecut în domeniul surselor de
alimentare cu energie electrică a sateliţilor a condus la o dezvoltare spectaculoasă a tehnologiei PV şi
s-a produs o ruptură în dependenţa rigidă a energeticii descentralizate de sursele tradiţionale: grupuri
electrogene, baterii de acumulatoare sau baterii uscate.
S-a început o nouă competiţie – pentru aducerea generatorului PV înapoi pe pământ. Guvernele
ţărilor industrializate şi numeroase companii particulare au investit miliarde de dolari în progresul
tehnologiei PV. În figura 4.1 se prezintă evoluţia producerii mondiale de celule şi module PV şi a
costului unui watt în perioada 1990 – 2004.

După anul 1996 constatăm o creştere extraordinară a producţiei mondiale de panouri
fotovoltaice. În ultimii trei ani, 2002 – 2004, creşterea în raport cu anul precedent a fost, respectiv
egală cu 28.2, 79 şi 60,5 %. Pe o perioadă de 15 ani capacitatea mondială de producere a modulelor
PV a crescut de circa 25 ori. Această tendinţă se va amplifica în anii următori deoarece în noile
programe naţionale se implică din ce în ce mai mult marile companii petroliere (Shell, British
Petroleum).
Concomitent cu creşterea volumului de producere are loc scăderea costurilor celulelor
fotovoltaice. Pe o perioadă de 10 ani costul unui watt a scăzut de 2,35 ori.
După anul 2000 se constată o creştere a costului unui watt ce se explică prin formarea unui
decalaj dintre capacităţile mondiale de producere a celulelor şi de asamblare a modulelor PV şi
producerea de materie primă – a siliciului pur. În prezent, la nivel mondial, se atestă o penurie de
materie primă. Principalul material semiconductor care se foloseşte pentru producerea celulelor PV
este siliciul. În prezent tehnologia siliciului policristalin şi cristalin este cea mai avansată, asigură
producerea de module PV la scară industrială cu un randament de 14 –17 % şi cu o durată de viaţă a
modulelor de 30 de ani. Dar această tehnologie are un dezavantaj esenţial – potenţial limitat de scădere
în viitor a costurilor de producere a celulelor PV. Experţi în domeniu consideră, că costul unui watt nu
va scădea mai jos de 2 Euro. Din acest punct de vedere, tehnologia siliciului amorf şi a siliciului în
starturi subţiri are o perspectivă mai promiţătoare. Costurile unui watt produs cu aceste tehnologii va
scădea până la 1 W - cost limită la care energia electrică PV devine mai ieftină decât energia electrică
produsă din surse fosile. Presupunem, că din aceste motive în ultimii ani se constată o redistribuire a
pieţei mondiale în favoarea tehnologiei siliciului amorf şi în straturi subţiri.
Domeniile de utilizare în ţările dezvoltate şi în ţările în curs de dezvoltare sunt diferite. De
exemplu, în ţările UE se evidenţiază sistemele conectate la reţea cu 68 %, iar în ţările în curs de
dezvoltare – pot fi evidenţiate trei domenii principale de utilizare a energiei electrice PV: electrificarea
rurală, ocrotirea sănătăţii şi pomparea apei, Toate aceste sisteme funcţionează în regim autonom, altfel
spus, sunt sisteme descentralizate şi dispersate teritorial.
Puterea instalată la nivel mondial a constituit în anul 2004 circa 1194 MWc, primele trei locuri
fiind ocupate de Japonia cu 51,8 %, urmată de UE cu 25,8 % şi SUA cu 11,5 % . Energia electrică PV
este cu mult mai scumpă şi în majoritatea cazurilor nu concurează cu energia obţinută din surse fosile.
Excepţie fac sistemele PV de pompare şi cele destinate alimentării consumatorilor mici şi dispersaţi
teritorial, în caz, dacă le comparăm cu grupurile electrogene sau cu extinderea reţelelor electrice
publice. Din această cauză în diferite ţări ale lumii, în cadrul programelor naţionale de promovare a
energiei PV, au fost elaborate diferite metode de susţinere şi subvenţionare a energiei electrice PV.
2.3 Principiul conversiei fotoelectrice a energiei
Conversia radiaţiei solare în energie electrică prin efect fotovoltaic se realizează în celule
solare.
Celula solară este un dispozitiv realizat cu materiale semiconductoare, în care prin absorbţia
luminii se generează perechi de electroni şi goluri libere, iar aceştia sunt separaţi spaţial datorită unei
discontinuităţi interne ce formează o barieră de potenţial, electronii fiind antrenaţi în sens opus
golurilor. Prin separarea purtătorilor de sarcină ia naştere o tensiune la bornele celulei şi un curent
printr-o rezistenţă de sarcină, astfel încât celula iluminată funcţionează ca un generator de putere
electrică.
Din punct de vedere structural, celulele fotovoltaice sunt formate din două zone, realizând o
joncţiune, care poate fi de mai multe tipuri:
 homojoncţiune, în care cele două zone sunt formate din acelaşi material semiconductor,
având tipuri de conducţia diferite;
 heterojoncţiune, în care cele două zone sunt formate din materiale semiconductoare diferite,
având de asemenea tipuri de conducţie diferită;
 joncţiune metal - semiconductor (celula Schotky);
 joncţiune electrolit – semiconductor
 celule electrochimice pe bază de pigmenţi;
 celule din compuşi organici;
 celule bazate pe fluorescenţă.
Principalele fenomene care formează conversia fotoelectrică se pot explica pornind de la cazul
cel mai simplu: homojoncţiunea semiconductoare.
2.3.1 Efectul fotoelectric în joncţiunea p-n
Fie o homojoncţiune p-n (fig. 2.1) neiluminată. Presupunem cunoscute noţiunile generale de
fizica semiconductoarelor. Această homojoncţiune poate fi realizată prin impurificarea diferită cu
impurităţi donoare şi acceptoare a cristalului semiconductor, aplicând metode ca difuzia şi alierea sau
implantare ionică.
Deşi ambele zone sunt neutre din punct de vedere electric, ele conţin purtători de sarcină liberi,
de ambele semne, dar în proporţii diferite, purtătorii majoritari atribuind şi denumirea zonei respective
(electronii pentru zona n şi golurile pentru zona p).
_ +
p _ + n
_
+
I3
I4
I1
I2
EC
Eg
EF
Ei
EV
Fig. 2.1 Structura, circulaţia de curenţi şi benzile energetice

pentru homojoncţiunea p-n
La contactul între regiunea p şi regiunea n, realizat în joncţiune, densitatea electronilor liberi
fiind mai mare în regiunea n decât în regiunea p , electronii dintr-un strat din regiunea n difuzează în
regiunea p unde se recombină cu golurile. La fel se întâmplă şi cu golurile din regiunea p. La
echilibru, de o parte şi alta a joncţiunii se formează două regiuni înguste sărăcite în purtători mobili.
Datorită donorilor ionizaţi rămaşi necompensaţi după plecarea electronilor, regiunea din zona n se
încarcă pozitiv. Regiunea din zona p rămâne încărcată negativ prin plecarea golurilor, datorită
acceptorilor ionizaţi. Astfel se formează un strat dublu de sarcină spaţială fixă care va împiedica
difuzia în continuare a purtătorilor majoritari de sarcină, numit strat de baraj. Acestuia îi corespunde şi
o barieră de potenţial de contact Ei. şi un câmp electric intern orientat de la n spre p. Acest câmp
electric frânează difuzia în continuare a purtătorilor majoritari şi favorizează circulaţia purtătorilor
minoritari.
În prezenţa barierei de potenţial, intensităţile curenţilor care circulă prin joncţiune se pot
exprima, în principiu:
 curentul de electroni din zona p către zona n
I 1  k1  n1 ; (2.1)
 curentul de goluri din zona n către zona p
I 2  k 2  n2 ; (2.2)
 curentul de electroni din zona n către zona p
I 3  k 3  n3  e  qEi / kT ; (2.3)
 curentul de goluri din zona p către zona n

I 4  k 4  n4  e  qEi / kT , (2.4)
în care k1 – k4 reprezintă nişte constante iar n1 – n4 sunt concentraţiile purtătorilor de sarcină respectivi.
Curentul total prin joncţiune va fi
qEi

I   k1 n1  k 2 n2    k 3 n3  k 4 n4  e kT , (2.5)
şi care la echilibru va trebui să fie nul. Deci

qEi

k1 n1  k 2 n 2   k 3 n3  k 4 n 4  e kT . (2.6)
Când joncţiunii i se aplică o tensiune exterioară în sens direct (+ la p şi – la n) , înălţimea

barierei de potenţial scade cu mărimea tensiunii aplicate, ceea ce favorizează circulaţia purtătorilor
majoritari fără a afecta circulaţia purtătorilor minoritari. Curentul prin joncţiune în cazul polarizării
directe se poate scrie
q  Ei U 

I d   k1 n1  k 2 n2    k 3 n3  k 4 n4  e kT . (2.7)
În cazul polarizării inverse, înălţimea barierei de potenţial creşte, ceea ce împiedică circulaţia
purtătorilor de sarcină majoritari şi de asemenea nu afectează circulaţia purtătorilor minoritari de
sarcină.
Pentru polarizări inverse mari, circulaţia purtătorilor majoritari încetează, rămânând numai un
curent invers al purtătorilor minoritari
I 0  k1 n1  k 2 n 2 . (2.8)
Ţinând cont de relaţia (8.7), curentul prin joncţiune în cazul polarizării directe devine:
 qU 
Id  I0 
e
kT
 1
, (2.9)
 
a cărei reprezentare grafică este prezentată în figura 2.2 (curba 1).
I
(1)
(2)
U
UM
U0
IM
M
Isc
Fig. 2.2 Caracteristicile externe pentru homojoncţiunea p-n

polarizată direct (1) şi luminată (2).

În continuare, considerând joncţiunea nepolarizată, dar supusă unei radiaţii monocromatice,
având cuanta de energie a fotonilor mai mare decât lăţimea zonei interzise Eg, în celulă se generează
perechi de purtători de sarcină liberi, electron-gol. Dacă acestea sunt generate în zona de influenţă a
câmpului electric intern sau la o distanţă cel mult egală cu lungimea de difuzie a purtătorilor de
sarcină, ei vor putea fi dirijaţi de către câmpul electric intern astfel:
 golurile către regiunea p;
 electronii către regiunea n.
Prezenţa electronilor suplimentari în regiunea n şi a golurilor suplimentare în regiunea p produce o
micşorare a barierei de potenţial cu o cantitate egală cu tensiunea fotoelectrică, analog polarizării
directe a joncţiunii aflate la întuneric.
Ca urmare, prin joncţiune va trece curentul de diodă într-un sens şi curentul de iluminare în sens
contrar, astfel încât curentul total în acest regim va fi:
 qU 
It  I0 
e
kT
 1
  IL . (2.10)
 
În această expresie, U este tensiunea fotoelectrică, care se stabileşte la bornele celulei,

polarizând-o în sens direct. În cazul ideal, valoarea maximă a acesteia (la mersul în gol) ar corespunde
dispariţiei totale a barierei de potenţial, iar tensiunea de mers în gol ar fi cu atât mai mare cu cât
doparea semiconductorului ar fi mai mare. În realitate, în toate cazurile U0<Eg şi în cele mai bune
situaţii U0=2/3Eg. Aceasta se întâmplă din cauză că, la dopări prea mari, curentul invers creşte pe
seama efectului tunel.
Din expresia curentului (2.10) rezultă că , în regim de iluminare, caracteristica I-U a fotocelulei
se obţine deplasând în jos caracteristica diodei polarizate direct la întuneric cu mărimea IL (fig. 2.2
curba 2).
Apare astfel în cadranul IV o porţiune a caracteristicii pentru care P=U·I<0 ceea ce, conform
convenţiei din termodinamică, înseamnă că celula este generatoare de energie.
Pe baza expresiei (2.10) se poate stabili schema echivalentă a unei fotocelule, ca în figura 2.3.
IL It
Id
Fig. 2.3 Schema echivalentă a unei fotocelule

Schema cuprinde o sursă de curent constant IL (pentru o iluminare constantă), care debitează pe
rezistenţa neliniară a joncţiunii p-n , polarizată direct şi pe rezistenţa de sarcină R.
Se poate observa că la scurtcircuit (U=0)
I sc   I L . (2.11)
De obicei acest curent este direct proporţional cu intensitatea radiaţiei incidente.
Tensiunea de mers în gol (pentru It=0), se poate calcula din relaţia (2.10):
kT I 
U0   ln L  1 . (2.12)
q  I0 
Această relaţie ne arată că tensiunea de mers în gol variază logaritmic cu intensitatea radiaţiei
incidente, având o tendinţă de saturare.
Puterea debitată de celulă se exprimă prin aria dreptunghiului haşurat din figura 8.2, corespunzător
punctului de funcţionare. Există un punct unde această arie este maximă.
2.3.2 Efectul fotoelectric în heterojoncţiunea semiconductoare

Heterojoncţiunile se formează prin contactul a două materiale semiconductoare diferite atât ca
natură cât şi prin tipul de conducţie. Datorită materialelor diferite diferă lărgimile zonelor interzise în
cele două materiale ca şi alţi parametrii fizici precum constantele reţelelor cristaline, coeficienţii de
dilatare termică, afinităţile electronice etc.
Datorită lărgimilor diferite a zonelor interzise, în zona de contact apar discontinuităţi ale
benzilor energetice de conducţie şi de valenţă. Aceste discontinuităţi se adaugă zonei interzise, mărind
bariera de potenţial şi deci tensiunea de mers în gol, ceea ce constitue un mare avantaj.
De asemenea, în acest caz, bariera de potenţial pentru goluri va fi diferită de cea pentru
electroni, predominând curentul datorat unui singur tip de purtători.
Cele mai mari randamente teoretice şi practice s-au obţinut cu acest tip de joncţiuni.
2.3.3 Joncţiuni metal-semiconductor

Formarea stratului de baraj, care imprimă comportamentul de diodă redresoare acestei joncţiuni
se datorează, în acest caz, efectului de emisie termoelectrică a celor două materiale. Pentru a se
realiza acest strat, trebuie îndeplinite anumite condiţii cu privire la mărimea lucrului de ieşire al
electronului din metal (Lm), respectiv din semiconductor (Ls). Astfel:
a) în cazul joncţiunii metal-semiconductor (n), trebuie ca
Lm  Ls (2.13)
astfel încât unii electroni să treacă din semiconductor în metal, formându-se în semiconductor un
strat cu sarcină legată pozitivă, iar metalul încărcându-se negativ;
b) în cazul joncţiunii metal-semiconductor (p), se cere ca

Lm  Ls , (2.14)
astfel că prin trecerea unor electroni din metal în semiconductor se formează în acesta un strat de
sarcini spaţiale negative, metalul rămânând cu sarcină rezultantă pozitivă. De asemenea are loc
apariţia câmpului electric intern, care se opune trecerii în continuare a electronilor spre
semiconductor.
În regimul de iluminare a unei asemenea fotocelule, rolul principal îl are zona semiconductoare,
deoarece stratul de metal depus pe suprafaţa semiconductorului trebuie să fie atât de subţire încât să
permită trecerea luminii prin el. Eficienţa de colectare a purtătorilor în stratul de baraj este foarte mare
astfel încât curentul de scurtcircuit rezultă mai mare decât la alte fotocelule, dar tensiunile de mers în
gol vor fi mai reduse.
Mărirea tensiunii de mers în gol se poate realiza prin intercalarea între metal şi semiconductor a
unui strat foarte subţire de material izolant sau de oxid, realizând structuri MIS sau MOS.
2.4 Tipuri de fotocelule
2.4.1 Momente în dezvoltarea celulelor fotovoltaice
1839 – Este descoperit efectul fotovoltaic de către Alexandre-Edmond Becquerel, fizician francez.
Acesta a fost începutul tehnologiei care stă la baza celulei fotovoltaice. Experimentul lui Becquerel a
fost realizat prin iluminarea a doi electrozi cu tipuri diferite de lumină. Electrozii erau înfăşuraţi în
materiale sesibile la lumină AgCl sau AgBr, şi plasaţi într-o cutie neagră, într-o soluţie acidă. Creşterea
intensităţii luminoase a determinat o creştere a intensităţii electrice.
1873 – Este descoperită fotoconductivitatea elementului selenium de către Willoughby Smith, inginer
englez.
1876 – Selenium-ul produce curent electric, expus fiind la lumina solară. William Grylls Adams şi
Richard Evans Day demostrează că este posibilă conversia energiei solare în electricitate, direct, fără
utiliuzarea căldurii sau a elementelor mobile. Această celulă solară a fost foare ineficientă, neputând
alimenta vreun apart electric.
1883 – Prezentarea unei celule solare realizată dintr-o foiţă de Selenium de către Charles Fritts.
1894 - Charles Fritts.construieşte ceea ce a fost probabil prima adevărată celulă solară. El a acoprit un
material semiconductor (selenium) cu un start extrem de subţire de aur. Eficienţa a fost doare de 1%
aşa că nu a putut fi folosită în alimentarea cu energie electrică, dar a fost mai târziu utilizată ca senzor
de lumină.
1904 - Wilhelm Ludwig Franz Hallwachs, fizician german, descoperă o combinaţie de cupru şi oxid de
cupru care este fotosensibilă.
1905 – Albert Einstei publică lucrarea sa despre efectul fotoelectric. El afirmă că lumina este alcătuită
din “pachete” sau cuante de energie (cunoscute în ziua de astăzi sub numele de fotoni). Această
energie variază în funcţie de frecvenţă (unde electromagnetice sau “culoarea luminii”). Teoria, deşi
foarte simplă a fost revoluţionară reuşind să explice foarte bine absorbţia fotonilor relativ la frecvenţa
luminii.
1914 - Goldman si Brodsky notează existenţa unui strat barieră în dispozitivele fotovoltaice.
1916 - Robert Andrews Millikan dovedeşte experimental efectul fotoelectric.
1918 - Jan Czochralski, chimist polonez descoperă o metodă de fabricare a monocristalului de silicon.
Aceasta a contribuit la o creştere substanţială a eficienţei celulelor fotovoltaice bazate pe silicon.
1923 - Albert Eistein primeşte premiul Nobel pentru teoria care explică efectul fotoelectric.
1930 - Walter Schottky, Neville Mott şi alţii dezvoltă o teorie a straturilor barieră în metalele
semiconductoare.
1932 - Audobert şi Stora descoperă efectul fotovoltaic în CdS.
1950 – Laboratoarele Bell produc celule solare pentru activităţile spaţiale.
1951 – Prin dezvoltarea joncţiunii p-n se poate produce o celulă mono-cristalină de Germaniu.
1953 - Dan Trivich, SUA face primele calcule teoretice ale eficienţei mai multor tipuri de materiale cu
diferite benzi de energie, bazate pe spectrul solar.
1954 - Trei cercetători de la Laboratoarele Bell Gerald Pearson, Daryl Chapin şi Calvin Fuller
creează o celulă solară de siliciu, fiind primul material care transformă energia solară in energie
electrică ce poate alimenta dispozitive electrice. Cu o eficienţă de 4% care mai apoi a crescut la 11%,
celulele erau fabricate manual şi costau 1000$ per Watt.
1954- O joncţiune p-n de sufură de cadmiu a fost produsă cu o eficienţă de 6%.
1958 - Hoffman Electronics ajunge la o eficienţă a celulelor solare de 9%.
1958 – Primul satelit alimentat fotovoltaic, Vanguard este lansat. Panoul solar avea 100 cm² şi un efect
de 0.1W.
1959 – Hoffman Electronics atinge 10% eficienţă pentru panorile solare comerciale.
1959 – Explorer 6 este lansat având în componenţa sa 9600 de celule solare.
1960 – Hoffman Electronics ajunge la o eficienţă de 14%.
1963 – Japonezii de la Sharp produc module fotovoltaice viabile din celule solare pe bază de siliciu.
1970 – Primele celule solare de înaltă eficacitate pe bază de GaAs sunt creeate de către Zhores Alferov
URSS.
1972 – Institutul de Conversie a energiei al universităţii DelaWare dezvoltă primele sisteme solare
celulă subţire, devenind primul laborator modial dedicat exclusiv cercetării fotovoltaicelor.
1976 - David Carlson şi Christopher Wronski produc primele celule fotovoltaice pe bază de siliciu
amorf a căror producţie este mult mai ieftină decât a celor pe bază de siliciu cristalin. Eficienţă 1.1%.
1980 – La universitatea din Delaware primele celule solare cu strat subţire ating o eficienţă de peste
10%.
1981 - Paul MacCready zboară cu prima aeronavă alimentată exclusiv cu energie solară din Franţa
către Anglia. Aeronava deţinea 16000 de celule solare montate pe aripi, cu o putere de 3KW.
.1985 – Universitatea din South Wales sparge bariera de eficienţă de 20% pentru celulele pe bază de
siliciu.
1992 – Universitatea din South Florida dezvoltă celule fotovoltaice cu strat subţire cu o eficienţă de
15.9% .
1999 – Spectrolab Inc. Dezvoltă o tehnologie pentru celulelel fotovoltaice care convertesc 32.3% din
lumina soarelui în electricitete cu o tehnologie care combină trei straturi de materiale fotovoltaice într-
o singură celulă solară.

2001 - TerraSun LLC utilizează o metodă folosind filmul holografic pentru creearea celulelor
fotovoltaice.
2007 – Universitatea din Delaware ajunge la o eficienţă de 42.3% pentru celulele solare.
2.4.2 Celule fotovoltaice cu siliciu cristalin

Germaniul nu se foloseşte la realizarea fotocelulelor din cauza slabei sale rezistenţe la
temperaturi ridicate.
Siliciul domină piaţa mondială a celulelor fotovoltaice ( peste 50%), din cel puţin trei motive:
stabilitate funcţională şi randamente bune, tehnologii bine puse la punct în alte domenii ale
electronicii, el fiind şi unul din cele mai abundente materiale din natură. Tehnologiile actuale utilizează
siliciul sub trei forme: monocristal, policristalin şi amorf hidrogenat. Dezavantajul major al acestor
tipuri de fotocelule este costul încă ridicat.
Tehnologia cu siliciu monocristalin tipică are trei etape distincte: producerea plachetei (40%
din cost), producerea celulei (40% din cost), asamblarea şi încapsularea (20%).
În prima etapă, nisipul sau cuarţul este transformat în siliciu de grad metalurgic (99%
puritate). Materialul este purificat în continuare în siliciu de grad semiconductor. După purificare
siliciul este topit, se dopează corespunzător şi este tras apoi în monocristal. Materialul este tăiat apoi în
plachete de 0.3 mm grosime, ce se polizează pentru îndepărtarea defectelor de tăiere.
In etapa de producere a celulei, placheta se dopează din nou pentru a forma o pătură
superficială de conductivitate opusă plachetei de bază. Se ataşează apoi contactele metalice pe cele
două feţe şi adăugarea unui strat antireflectant pe faţa luminată definitivează celula. Celulele sunt apoi
interconectate şi încapsulate transparent sticlă sau plastic.
Pentru reducerea costurilor se admite un nivel de purificare intermediar între siliciul
metalurgic şi cel semiconductor şi anume siliciul de tip solar, nivel care nu afectează semnificativ
randamentul celulei solare.
S-a dezvoltat o tehnologie de producere a unei panglici de siliciu monocristalin, obţinându-se
siliciu de grad solar, eliminând etapele de tăiere şi polizare. Panglica se obţine prin ridicarea siliciului
în stare topită prin efect capilar într-o matriţă din grafit cu fantă dreptunghiulară (firma Mobile Tyco-
SUA).
Renunţarea completă la siliciul monocristalin în favoarea celui policristalin antrenează o
scădere considerabilă a preţurilor, deşi randamentul este mai slab. Această soluţie a găsit cea mai mare
răspândire în momentul de faţă, mari producători ca ARCO-SUA, AEG-Germania, Kyocera-Japonia
utilizând-o exclusiv. Siliciul de grad solar se toarnă în lingouri paralelipipedice urmată de tăierea şi
prelucrarea mecanică. Doparea finală a plachetelor se face prin difuzie din fază gazoasă sau solidă şi
prin implantare ionică cu atomi de fosfor (placheta fiind de tip p).

Difuzia din stare gazoasă nu este recomandată deoarece se dopează plachetele pe ambele feţe şi
o joncţiune va trebui înlăturată. Difuzia din stare solidă se face prin depunere chimică din stare de
vapori (CVD), pulverizare şi serigrafiere.
Cea mai utilizată este tehnologia prin serigrafiere. O pastă cu fosfor este întinde pe plachetă
printr-o sită serigrafică. apoi plachetele sunt arse la 900ºC într-un cuptor tunel, sunt corodate şi se
obţine joncţiunea.
Implantarea ionică produce o dopare foarte bine controlată, dar echipamentul este cam scump
şi nu se justifică pentru celule solare, care nu au cerinţe deosebite privind controlul dopării.
În figura 2.4 este prezentată structura unei celule fotoelectrice normale cu siliciu cristalin.
Există un mare număr de variante constructive, descrise în [2].
Contact grilă
strat
difuzie n+ antireflectant
Si-p grilă
contact
posterior
Fig. 2.4 Structura unei celule normale cu siliciu.

Materialul cel mai utilizat pentru fabricarea de celule solare pe bază de semiconductori este
Siliciul. Dacă la început pentru producerea celulelor solare se utilizau deşeuri rezultate din alte procese
tehnologice pe bază de semiconductori, astăzi se apelează la materiale speciale în acest scop fabricate.
Pentru industria semiconductorilor siliciul este materialul aproape ideal. Este ieftin, se poate produce
întru-un singur cristal la un înalt grad de puritate, şi se poate impurifica(dota) în semiconductor de tip
“n” sau “p”. Prin simpla oxidare se pot crea straturi izolatoare subţiri. Totuşi lărgimea zonei interzise
fac siliciul mai puţin potrivit pentru exploatarea directă a efectului fotoelectric. Celule solare pe bază
pe siliciu cristalin necesită o grosime de strat de cel puţin 100 µm sau mai mult pentru a putea absorbi
lumina solară eficient. La celulele cu strat subţire de tip semiconductor direct ca de exemplu GaAs sau
chiar siliciu cu structura cristalină puternic perturbată (vezi mai jos), sunt suficiente 10 µm.
În funcţie de starea cristalină a Siliciului se deosebesc următoarele tipuri de celule:
1. Monocristaline: Celulele rezultă din aşa numitele Wafer (plăci de siliciu dintr-un cristal).
 Eficienţă: Între 15% şi 18% (Siliciu Czochralski);
 Formă: Depinde de marimea mono-cristalului care a fost tăiat celulele. Pot fi rotunde, semi-
rotunde sau pătrate. Cele rotunde sunt mai ieftine decăt cele semi-rotunde sau pătrate datorită
faptului că este risipită o cantitate mai mică de material în timpul producţiei. Cu toate acestea
sunt rar utilizate în modulele standard deoarece când sunt aşezate una lângă alta în module nu
ocupă eficient spaţiul disponibil. Însă pentru module speciale destinate clădirilor unde este
dorită parţial transparenţa sau pentru sisteme destinate consumului casnic, celulele rotunde sunt
alternativa viabilă perfectă.
 Dimensiuni uzuale: 10cm2 x 10cm2 ; 12.5cm2 x 12.5cm2 sau 15cm2 x15cm2; 0:12.5cm sau
15cm.
 Grosime: 0.2mm până la 0.3mm.
 Aspect: uniform;
 Culoare: albastru închis până la negru; gri.
Fig.2.5 Celulă solară pe bază de siliciu monocristalin. Fig.2.6 Panou solar cu celule din siliciu monocristalin.
2. Policristaline: Celulele sunt din plăci care conţin zone cu cristale ce au orientări diferite. Acestea
pot fi fabricate de exemplu prin procedeul de turnare, sunt mai ieftine şi ca atare cele mai răspândite în
producţia de dispozitive fotovoltaice. Deseori ele se numesc şi celule solare policristaline.
 Eficienţă: 13% până la 16%;
 Formă: Pătrată;
 Dimensiuni uzuale: 10cm2 x 10cm2; 12.5cm2 x 12.5cm2; 15cm2 x 15cm2; 15.6cm2 x15.6cm2 şi
21cm2 x 21cm2.
 Grosime: 0.24mm până la 0.3mm.
 Aspect: Din cauză că lumina este reflectată diferit, cristalele individuale pot fi observate foarte
clar pe suprafaţă.
 Culoare: albastru; gri-albăstrui.
Fig.2.7 Celulă solară policristalină.
4. Microcristaline Acestea sunt celule cu strat subţire cu structură microcristalină. Au un randament

mai bun decât celulele amorfe şi nu au un strat atât de gros ca cele policristaline. Se utilizează parţial la
fabricarea depanouri voltaice, dar nu sunt atât de răspândite.
5. Celule solare tandem sunt straturi de celule solare suprapuse, deobicei o combinaţie de straturi
policristaline şi amorfe. Straturile sunt din materiale diferite şi astfel acordate pe domenii diferite de
lungimi de undă a luminii. Prin utilizarea unui spectru mai larg din lumina solară, aceste celule au un
randament mai mare decât celulele solare simple. Se utilizează parţial la fabricarea de panouri solare
dar sunt relativ scumpe. O ieftinire apreciabilă se va obţine prin utilizarea în combinaţie cu sisteme de
lentile, aşa numitele sisteme de concentrare.
6. Back-Contacted Aceste celule au contactele situate pe spatele celulei. În afară de faptul că evită
umbrirea cauzată de contactele montate pe partea orientată către soare facilitează crearea ulterioară a
unor siruri de celule într-un modul de celule solare şi permite aspectul uniform.
 Eficienţă: 20.8 %.
 Formă: semi-rotundă.
 Dimensiuni: 12.5cm x 12.5cm.
 Grosime: 0.27mm.
 Aspect: uniform.
 Culoare: negru purpuriu.
2.4.3. Celule solare cu strat subţire

Celulele solare cu strat subţire se găsesc în diferite variante după substrat şi materialul condensat
având o varietate a proprietăţilor fizice şi a randamentului pe măsură. Celulele solare cu strat subţire se
deosebesc de celulele tradiţionale (celule solare cristaline bazate pe plăci de siliciu) înainte de toate în
tehnologia de fabricaţie şi grosimea stratului materialului întrebuinţat. Proprietăţile fizice ale siliciului
amorf, care se deosebesc de cele ale siliciului cristalin determină proprietăţile celulelor solare.
Anumite proprietăţi nu sunt încă pe deplin clarificate din punct de vedere teoretic.
Chiar şi la celulele solare cristaline lumina este absorbită deja într-un strat superficial (de o
adâncime de cca 10 µm). Ar fi deci de preferat să se fabrice celulele solare cu un strat foarte subţire. În
comparaţie cu celulele din plăci de siliciu cristalin celule cu strat subţire sunt de 100 de ori mai subţiri.
Celulele cu strat subţire se obţin de cele mai multe ori prin condensarea din fază gazoasă direct pe un
material purtător care poate fi sticlă, folie metalică, material sintetic, sau alt material.
Cel mai întrebuinţat material pentru celulele cu strat foarte subţire este siliciul amorf (a-Si:H).
Modulele cu celule de acest tip au o durată de viaţă lungă. Testele confirmă un randament stabil pe o
perioadă de mai mult de 10 ani. Alte materiale ce se mai pot întrebuinţa sunt siliciul microcristalin (µc-
Si:H), arseniura de galiu (GaAs), teluriura de cadmiu(CdTe) sau legături cupru-indiu-(galiu)-sulf-
seleniu, aşa numitele celule CIS, respective celule CIGS unde în funcţie de tip S poate însemna sulf
sau seleniu.Modulele pe bază de celule cu strat subţire CIS au atins deja un randament de 11-12 %
egal cu cel al modulelor multicristaline cu siliciu.
Pentru producerea de curent electric este de dorit un randament mai mare, pe care parţial îl pot
oferi şi celulele cu strat subţire. Se pot atinge randamente în jur de 20 % (de exemplu 19,2 % cu celule
CIS). Totuşi randamentul nu este singurul criteriu în alegere, de multe ori mai importante sunt
costurile la care se poate produce curent cu ajutorul panourilor solare, iar acestea sunt determinate de
procedeul de fabricaţie utilizat şi de preţul materiei prime.
Una din proprietăţile avantajoase a celulelor cu strat subţire constă în fapul că nu necesită un
substrat rigid ca de exemplu sticlă sau aluminiu. La celulele solare flexibile ce pot fi fixate pe rucsac
sau cusute pe haină, se acceptă un randament mai scăzut deoarece factorul greutate este mai important
decât transformarea optimă a luminii în energie electrică. O altă proprietate avantajoasă a celulelor cu
strat subţire, mai ales al celor din siliciu amorf este că ele au un mod de fabricaţie mai simplu şi pot
avea o suprafaţă efectivă mai mare. Din acest motiv ele au un segment de piaţă semnificativ.
Utilajele de fabricaţie parţial sunt identice cu cele utilizate în fabricarea de ecrane plate, şi se pot
obţine straturi cu o suprafaţă de peste 5 m². Cu procedeul de fabricaţie bazat pe siliciu amorf se pot
produce şi straturi subţiri din siliciu cristalin, aşa numitul siliciu microcristalin combinînd proprietăţile
siliciului cristalin ca material pentru celule solare cu avantajele metodelor utilizate în tehnica filmului
subţire. Prin combinarea siliciului amorf şi a celui microcristalin au fost obţinute măriri substanţiale de
randament în ultimul timp.
a) b)
Fig.2.8 Celule solarecu strat subţire.
2.4.4 Fotocelule cu siliciu amorf hidrogenat (a-Si:H)
Celulele solare constau dintr-un strat subţire de siliciu amorf (fără cristalizare) şi din această
cauză se numesc celule cu strat subţire. Se pot produce de exemplu prin procedeul de condensare de
vapori de siliciu şi sunt foarte ieftine, dar au un randament scăzut în spectru de lumină solară, totuşi au
avantaje la lumină slabă. De aceea se utilizează în calculatoare de buzunar şi ceasuri.
Din cauza ordinii structurale, siliciul monocristalin (c-Si), are benzi de conducţie şi de valenţă
clar delimitate, în care purtătorii de sarcină au mobilităţi mari, deci este un semiconductor cu
proprietăţi controlabile prin dopare controlată.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre siliciul amorf pur (a-Si). Acesta, din cauza dezordinii
structurale, are mulţi atomi cu legături rupte. Acestea fac ca să existe un număr mare de stări
energetice, iar purtătorii de sarcină să posede mobilităţi scăzute. Toate acestea fac imposibilă
controlarea prin dopare a tipului de conducţie şi în final conduc la o fotoconducţie neglijabilă.
Dacă, prin procesul de preparare al siliciului amorf, în acesta se incorporează şi hidrogen,
rezultă siliciul amorf hidrogenat (a-Si:H), care este de fapt un aliaj siliciu-hidrogen cu hidrogen în
proporţie de până la 30%. Circa 1% din acest hidrogen compensează majoritatea legăturilor rupte din
atomii de siliciu ai reţelei dezordonate, iar restul hidrogenului realizează legături siliciu-hidrogen care
relaxează în continuare tensiunile şi abaterile de la ordinea locală, impuse de necesitatea interconectării
atomilor într-o reţea care rămâne totuşi dezordonată. În final, numărul de stări energetice se reduce şi
se obţine un semiconductor amorf cu proprietăţi asemănătoare celui cristalin şi care are proprietăţi
fotovoltaice controlabile prin dopare controlată.

Cea mai utilizată metodă de preparare a a-Si:H este metoda descărcării luminescente sau GD
(glow discharge) într-o atmosferă de silan-SiH4, un compus gazos al siliciului (fig. 2.9).
Stratul de a-Si:H se depune pe un suport din sticlă, metal sau chiar plastic, plasat într-un reactor de
depunere. În reactor, racordat la o instalaţie de vidare, se introduce un debit controlat de SiH4, în care
se amorsează o descărcare electrică luminescentă prin aplicarea unei tensiuni de radiofrecvenţă. În
plasma descărcării , SiH4 se descompune în grupuri SiH3 , SiH2 , SiH, pe suport depunându-se în final
un strat de a-Si:H.
Acesta este un semiconductor cvasi intrinsec cu un slab caracter n. Proprietăţile stratului se controlează
prin temperatura suportului, debitul şi presiunea gazului şi tensiunea de radiofrecvenţă aplicată.
Reactor de
depunere Control debit
Gene
rator
RF

SiH4
B2H3
PH3
Suport
Vid Butelii
Fig. 2.9 Instalaţie de depunere a siliciului amorf hidrogenat (a-Si:H) prin descărcare luminescentă în
plasmă de silan
Straturi de a-Si:H cu dopare controlată se obţin cu mici adaosuri de fosfină (PH3-dopare n) sau
diboran (B2H7-dopare p), procente de debit în general sub 1% din debitul de silan.
Avantajele tehnologice şi economice sunt evidente: prin controlul simplu al duratei de
depunere şi al debitelor se pot realiza în mod controlat, pe suporţi ieftini, structuri complexe p-n, p-i-n,
p-p+ etc., din compuşi gazoşi ai siliciului şi la temperaturi scăzute (300C).
În figura 2.10 se prezintă structura unei fotocelule cu siliciu amorf hidrogenat.
Aceste celule au lungimea de difuzie a purtătorilor de sarcină foarte redusă şi efectul
fotovoltaic ar fi neglijabil dacă siliciul amorf nu ar avea un coeficient de absorbţie a radiaţiilor solare
mult mai bun (cu un ordin de mărime) decât cel cristalin. Rezultă că sunt necesare grosimi de câţiva
microni faţă de sute de microni la cele cu siliciu cristalin . Din acest motiv un strat suplimentar de circa
0.7 m de tip i, adică cu conducţie intrinsecă, este binevenit, această regiune devenind regiune de
barieră cu câmp electric ridicat.
contact frontal
semitransparent
p
i
contact spate
Fig. 2.10 Celulă fotovoltaică cu siliciu amorf hidrogenat şi structură p – i –n.
Firma Sanyo a introdus două inovaţii importante:

 realizarea stratului frontal p sub formă de fereastră din a-SiC:H (prin introducerea de
metan în reactor), joncţiunea p-i-n devenind o heterojoncţiune;
 depunerea diverselor straturi ale structurii p-i-n se efectuează în reactoare cu camere
diferite pentru evitarea contaminării, în special contaminarea cu bor a stratului intrinsec.
Se realizează astăzi celule solare cu structuri de homo şi heterojoncţiune p-i-n , pe suport de
sticlă cu electrod transparent conductor de SnO (oxid de staniu), sau ITO (indium tin oxide), oţel
inoxidabil sau chiar plastic, care alimentează de la lumină ceasuri electronice, calculatoare portabile,
radiouri şi televizoare.
Între firmele implicate se citează: Sanyo, Sharp, Mitsubishi, Fuji Electric în Japonia, ECD,
RCA în SUA şi Siemens în Germania. Şi în România s-au realizat astfel de celule solare la IFTM şi
ICCE Bucureşti începând din 1980.
2.4.5 Celule solare pe bază de CdS

Aceste celule solare sunt de tipul heterojoncţiune obţinute în tehnologie cu straturi subţiri
policristaline. Stratul de bază (stratul n) este întotdeauna sulfura de cadmiu CdS, dar stratul p poate fi
realizat în mai multe moduri: din sulfură de cupru Cu2S, telurură de cadmiu CdTe sau CuInSe2.
Există mai multe tehnologii de realizare a acestor celule solare: metoda pulverizării pirolitice
din soluţie (spray), metoda evaporării termice în vid şi metoda serigrafică. Metoda evaporării în vid, se
pare că este cea mai folosită şi va fi prezentată în continuare.
Tehnologia evaporării în vid este bine cunoscută, fiind folosită pe scară largă în industria
dispozitivelor semiconductoare, deci este accesibilă întreaga gamă de utilaje necesare.
Celulele CdS-Cu2S au intrat în atenţia cercetătorilor deoarece pot fi obţinute cu straturi subţiri
policristaline, deci consum redus de materiale semiconductoare şi cu tehnologii de mare serie.
O asemenea asociere a fost determinată de doi factori:
 sulfura cuproasă, care este semiconductorul cu banda interzisă îngustă şi în care are loc
absorbţia celei mai mari părţi din lumina spectrului solar, nu poate fi obţinută decât sub formă
de semiconductor de tip p, şi ca atare s-a ales un alt semiconductor de tip n având proprietăţi
ale reţelei potrivite cu ale ei;
 sulfura cuproasă poate fi obţinută printr-o reacţie chimică direct pe stratul de CdS.
Există două tipuri posibile de structuri: cu iluminarea joncţiunii dinspre partea de CdS şi cu
iluminarea dinspre partea de Cu2S. Ultima soluţie este cea mai folosită deoarece permite folosirea unor
benzi metalice netransparente în calitate de contacte la stratul de CdS.
O asemenea structură este prezentată în figura 2.11. În calitate de substraturi se folosesc în special
plăci de sticlă ordinară sau folii subţiri de cupru (0.035 mm). În primul caz, în calitate de contact
reflectant se utilizează un strat de argint obţinut prin evaporare în vid. În al doilea caz folia de cupru
este zincată şi ca urmare a tratamentelor termice rezultă un strat de alamă care este reflectant, zincul
din compoziţia ei asigurând contactul ohmic la CdS.
Pulberea presată de CdS este încălzită indirect într-un creuzet de cuarţ, în vid, de la un încălzitor
de grafit. Substratul este încălzit tot indirect în aceeaşi incintă vidată până la 200C. Viteza de
evaporare asigură o depunere de circa 1m/min. Se depune un strat de 15-30m.
strat încapsulant strat antireflectant de SiO

grilă contact electric la Cu2S
stratul Cu2S
stratul CdS
contact electric la CdS
(reflectant)
substrat
Fig. 2.11 Celulă solară CdS-Cu2S obţinută prin metoda evaporării în vid.
Stratul de Cu2S se obţine prin reacţia chimică a sulfurii de cadmiu cu o clorură cuproasă în aşa
fel încât atomii de Cu îi înlocuiesc pe cei de Cd în matricea cristalină a sulfurii de cadmiu. Acest
proces poartă denumirea de topotaxie. El se realizează fie prin scufundarea (dipping) stratului de CdS
într-o soluţie de CuCl la 99C fie prin depunerea în vid a unui strat de CuCl urmată de un tratament
termic de reacţie.
2.4.6 Celule solare din GaAs

Utilizarea acestui tip de semiconductor la realizarea celulelor solare ar avea , în raport cu
siliciul, următoarele avantaje:
 este cel mai eficient material semiconductor în conversia energiei solare în energie electrică
prin fenomene fotovoltaice (eficienţă maximă 26%);
 poate funcţiona la temperaturi superioare siliciului, permiţând realizarea de celule solare cu
concentrarea 1000 faţă de concentrarea 100 cât permit cele de siliciu;
 coeficient de absorbţie mai ridicat, ceea ce permite folosirea structurilor foarte subţiri.
Ele au şi dezavantaje, din care cauză încă nu au cunoscut o mare răspândire. Astfel, acest
material semiconductor este mai scump de vreo 10 ori decât siliciul. Tehnologia de realizare a acestor
fotocelule este cea a creşterii epitaxiale, care de asemenea este mai scumpă de circa 10 ori decât
celelalte tehnologii utilizate în cazul siliciului.
Ţinând cont şi de avantaje şi de dezavantaje, cele două direcţii sunt comparabile între ele, aşa
că multe firme din lume produc astfel de celule. O structură tipică este prezentată în figura 2.12.
Straturile se obţin prin creştere epitaxială. Stratul p are trei substraturi. Stratul AlGaAs-p
acţionează ca un contact aproape transparent pentru stratul p, iar ultimul strat GaAs-p are rolul de a
asigura valori reduse pentru rezistenţa de contact metal-semiconductor.
In GaAs-p
Ni, Au, Zn
Al0.8Ga0.2As-p
GaAs-p
GaAs-n
Ni,Au,Ge
GaAs-substrat
Cu
In
SnPb
Fig. 2.12 Structura tipică a unei celule cu strat fereastră din AlGaAs.
Şi în România s-au realizat astfel de celule la IFTM Bucureşti, încapsulate în capsule de
tranzistoare de putere tip TO3, capabile să producă 3.4 W la o concentrare a radiaţiei solare de 500.
2.4.7. Celule Transparente
 Eficienţă: 10 % sau 13.8 (cele cu tăiere laser).
 Forma: pătrată.
 Dimensiuni: 10cm2 x 10cm2; 12.5cm2 x 12.5cm2.
 Grosime: 0.3mm.
 Aspect: Depinde în funcţie de modelul policristalin
 Culoare: depinde de tip.
2.4.8 Celule solare electrochimice pe bază de pigmenţi
Acest tip ce celule se mai numesc şi celule Grätzel. Spre deosebire de celulele prezentate până
acum la celule Grätzel curentul se obţine prin absorbţie de lumină cu ajutorul unui pigment utilizându-
se oxidul de titan ca semiconductor. Ca pigmenţi se utilizează în principiu legături complexe al
metalului rar ruthenium, dar în scop demonstrativ se pot utiliza şi pigmenţi organici, de exemplu
clorofila, sau anthocian (din mure) (dar au o durată de viaţă foarte redusă). Modul de funcţionare al
acestui tip de celule nu este încă pe deplin clarificat; este foarte probabilă utilizarea comercială, dar
tehnologia de producţie nu este pusă la punct.
2.4.9 Celule solare din compuşi organici
Celule solare din compuşi organici utilizează legături carbon-hidrogen care au proprietăţi
semiconductoare. În aceşti semiconductori lumina excită goluri/electroni din legăturile de valenţă, care
însă au un spectru de lungime de undă destul de restrâns. De aceea deseori se utilizează două materiale
semiconductoare cu nivele de energie puţin diferite pentru a împiedica dispariţia acestor purtători.
Randamentul pe o suprafaţă de 1cm² se cifrează la maximal 5 % (situaţia la nivel de ianuarie 2007).
2.4.10 Celule bazate pe fluorescenţă
Este vorba de celule solare, care mai întâi produc lumină de lungime de undă mai mare prin
fenomenul de fluorescenţă, ca mai apoi să o transforme la marginile plăcii.
2.4.11 Producători de fotocelule şi echipamente fotoelectrice

 Pentru Celulele solare pe bază de siliciu monocristalin : Astro Power, Bharat Electronics,
BHEL, BP Solar, Canrom, CEL, CellSiCo, Deutsche Cell, Eurosolare, GE Energy, GPV,
Helios, Humaei, Isofoton, Kaifeng Solar Cell Factory, Kwazar JSC, Maharishi, Matsushita
Seiko, Microsolpower, Ningbo Solar Energy Power, Pentafour Solec Technology, Photowatt,
RWE Schott Solar, Sharp, Shell Solar, Solartec, Solar Wind Europe, Solec, Solmecs, Solterra,
Suntech, Sunways, Telekom-STV, Tianjin Jinneng Solar Cell, Viva Solar, Webel SL, Yunnan
Semiconductor.
 Pentru celule solare policristaline: Al-Afandi, BP Solar, Deutsche Cell, ErSol, Eurosolare,
GPV, Kwazar JSC, Kyocera, Maharishi, Mitsubishi, Motech, Photovoltech, Photowatt, Q-
Cells, RWE Schott Solar, Sharp, Shell Solar, Solar Power Industries, Solartec, Solterra,
Suntech, Sunways, Tianjin Jinneng Solar Cell.
 Pentru celulele solare cu start subţire: BP Solar, Canon, Dunasolar, ECD Ovonics, EPV, Free
Energy Europe, Fuji Electric, ICP, Iowa Thin Film Technologies, Kaneka, MHI, RWE Schott
Solar, Sanyo, Shenzhen Topray Solar, Sinonar, Solar Cells, Terra Solar, Tianjin Jinneng Solar
Cell, United Solar Ovonic, VHF Technologies.
 Pentru celulele solare pe bază de Cupru şi Indiu: CIS Solartechnik GmbH, Daystar, EPV,
Global Solar, Shell Solar, Showa Shell, Solarion, Sulfurcell, Wiirth Solar [6].
 Pentru celulele pe bază de CdTe: Antec Solar Energy, First Solar.

2.5. Tipuri de instalaţii fotovoltaice
2.5.1 Componentele unui sistem fotovoltaic
Instalaţiile fotovoltaice sunt proiectate pentru funcţionarea în exterior, în condiţii aspre cum ar
fi cel marin, la tropice, cel arctic sau deşert. Instalaţia fotovoltaică constă într-un număr de module
fotovoltaice individuale, interconectate în module, iar acestea la rândul lor se interconectează în
panouri fotovoltaice, pentru producerea unui current şi voltaj corespunzător. (Fig. 2.13)
Fig. 2.13 Celule, module şi panouri fotovoltaice.
Cele mai multe module de putere livrează curent continuu la 12V, pe când cele mai multe
aplicaţii casnice şi procese industriale operează cu un curent alternativ la 240V sau 400V. De aceea
este utilizat un invertor pentru conversia curentului continuu cu tensiuni joase în curent alternativ de
tesiuni ridicate.
Electricitatea generată poate fi stocată, folosită direct sau transmisă către reţeaua globală de
energie electrică. În funcţie de tipul aplicaţiei, restul sistemului (BOS-Balance of system) conţine
diferite componente. BOS-înglobează toate celelalte componente ale unui sistem fotovoltaic cu
excepţia panourilor solare.
Principiul de bază al sistemelor fotovoltaice este prezentat în Fig. 2.14. Aşa cum se poate
observa dispunerea PV produce electricitate care poate fi direcţionată din controler fie spre baterie sau
direct către consumator. În lipsa luminii solare, bateria poate alimenta consumatorul, dacă are o
capacitate suficientă.
Fig.2.14 Schema de bază a instalaţiilor PV.
2.5.2. Sisteme PV cuplate direct la consummator de c.c.

În cazul unui sistem PV cuplat direct, modulul fotovoltaic este conectat direct la sarcină.
Aşadar, consumatorul operează doar atunci când există radiaţie solară, un asemenea sistem având
aplicaţtii foarte limitate.
Dispunerea Consumator
PV
Fig.2.15 Schema pentru sisteme PV cuplate direct.
O aplicaţie tipică pentru acest caz o reprezintă sistemul pentru pomparea apei. Sistemul
operează cât timp lumina solară este disponibilă, şi în loc de stocarea energiei electrice, este stocată
apa.
2.5.3 Sisteme PV independente

Sistemele PV independente sunt utilizate în zonele care nu sunt foarte uşor accesibile sau nu au
acces la reţeaua de electricitate. Un asemenea sistem este independent faţă de reţea iar energia produsă
este în mod normal stocată în baterii. Un sistem independent tipic constă în modulele fotovoltaice,
baterii şi un controler de încărcare. Un invertor poate de asemenea să fie adăugat sistemului, pentru
conversia curentului continuu produs de fotovoltaice în curent alternativ necesar aplicaţiilor normale.
Controler de Consumator de
Dispunerea PV
încărcare curent continuu
Baterie Invertor
Consumator de
curent alternativ
Fig 2.16. Schema pentru sisteme PV independente.
2.5.4. Sisteme PV conectate la reţea

Actualmente, cel mai des întâlnit sistem este cel conectat la reţea. În timpul zilei, electricitatea
generată de către panorile fotovoltaice poate fi utilizată imediat (o practică normală pentru sitemele
instalate în birouri, clădiri comerciale şi aplicaţii industriale) sau poate fi vândută către una din
companiile furnizoare de energie electrică. Seara, când sistemul solar nu este capabil să producă
electricitatea necesară puterea poate fi luată din reţea. În concluzie, reţeaua se comportă ca un
acumulator de energie , ceea ce înseamnă că sistemul nu mai trebuie să includă o baterie. O schemă
este prezentată în fig. 2.17.
Consumator
Panou de
Dispunerea PV Invertor
distribuţie
Reţea electrică
Fig 2.17. Schemă pentru sistmele PV conectate la reţea

2.6 Aplicaţii ale energiei solare
Unele dintre cele mai comune aplicaţii ale sistemelor fotovoltaice sunt prezentate în continuare.
2.6.1 Sistemele fotovoltaice pentru alimentarea zonelor greu accesibile.

Sistemele fotovoltaice pot asigura consumul de energie electrică pe termen lung pentru zonele
aflate la distanţe considerabile faţă de reţeaua electrică. Consumatorii pot fi reprezentaţi de sistemele
de iluminat, aplicaţiile electrice de mici dimensiuni, pompele de apă şi echipamentele de comunicaţie.
În cazul acestor aplicaţii, cererea de consum poate varia de la câţiva waţi până la la zeci de kilowaţi. În
general sistemele PV sunt preferate în defavoarea generatoarelor pe bază de combustibili tradiţionali
deoarece nu depind de furnizorii de combustibil, fapt ce poate creea diverse probleme. De asemenea,
nu necesită întreţinere şi nu pot creea probleme în ceea ce priveşte poluarea mediului înconjurător.
2.6.2 Reducerea facturii la consumul casnic de energie electrică

În figura 2.18 se prezintă modul de interconectare a unui sistem fotovoltaic la reţeaua electrică
din locuinţă.
Fig. 2.18 Sistem fotovoltaic conectat la reţea.
2.6.3 Aplicaţii în comunicaţii.

Fotovoltaicele pot constitui o sursă de putere sigură pentru sistemele de telecomunicaţie, în
special în zonele izolate, la distanţe mari de reţea. Exemple în acest sens sunt turnurile de
telecomunicaţie, transmiţătoarele de informaţii pentru călători, transmiţătoarele telefonice mobile,
staţiile radio, unităţile pentru apeluri de urgenţă şi instalaţiile de comunicaţie militare. Aceste sisteme
pot varia în dimensiuni de la câţiva waţi, pentru sistemele de alertă în caz de pericol până la câţiva
kilowaţi în cazul staţiilor radio. Desigur aceste sisteme sunt unităţi independente, în care bateriile
furnizează o tensiune alternativă ce întruneşte cererile de curent. Practica a demonstrat că astfel de

sisteme PV pot funcţiona pentru o largă periuadă de timp fără lucrări de mentenanţă complexe.
2.6.4 Aplicatii PV pentru monitorizarea la distanţă.

Datorită simplicităţii, siguranţei şi a capacităţii de funcţionare fără supraveghere, modulele
fotovoltaice sunt preferate în alimentarea senzorilor de distanţă, înregistraoarelor automate de date şi
transmiţătoarelor de monitorizare meteorologice asociate, controlul irigaţiilor, monitorizarea traficului
rutier pe autostrăzi. Cele mai multe aplicaşii necesită mai puţin de 150W şi pot fi alimentate printr-un
singur panou solar. Bateriile necesare sunt de cele mai multe ori plasate în zone ferite de temperaturi
extreme asemeni echipamentelor necesare achiziţiilor de date şi monitorizării. Vandalismul poate
constitui o problemă în aceste cazuri de aceea montarea modulelor se face la mare înălţime.
2.6.5 Aplicaţii PV pentru pompare apă.

Sistemele fotovoltaice independente pot întruni cerereile pentru aplicaţiile de pompare a apei
de la cele mai mici până la cele medii. Acestea pot fi siteme de irigare, consum domestic, alimentare
cu apă pentru mediul rural şi rezerve de apă. Avantajele utilizării sistemelor fotovoltaice sunt
reprezentate de întreţinerea redusă, instalarea simplă şi siguranţă. Cele mai multe sisteme de pompare a
apei nu folosesc baterii dar stochează apa pompată în rezervoare.
În figura 2.19 şi 2.20 se prezintă scheme respectiv exemplu de utilizarea energiei fotovoltaice
la pomparea apei pentru fermele de animale.
Fig. 2.19 Schemă pentru utilizarea panourilor fotovolataice la pomparea apei.

Fig. 2.20 Sistem de pompare apă pentru animale alimentat cu energie solară.
2.6.6 Fotovoltaice integrate în structura clădirilor.

Aceste sisteme sunt instalate fie pe faţada clădirii sau pe acoperişul acesteia constituind o parte
integrantă a clădirii ce înlocuieşte în fiecare caz în parte o componentă a construcţiei.
Pentru a se evita încălzirea excesivă a clădirii, de obicei este creeat un spaţiu între elementul de
construcţie(cărămidă, placă) aflat în spatele panoului solar şi acesta, astfel încât aerul să poată circula
şi îndepărta căldura produsă. În timpul iernii acest aer este orientat către clădire pentru a acoperi
necesarul de căldură. Pe timpul verii, aerul este pur şi simplu evacuat în mediul ambient. Un exemplu
tipic în acest caz îl constituie aşa numitele case de energie zero, unde clădirea este o unitate de
producţie pentru energie ce satisface integral toate cererile energetice.
În figura 2.21 se prezintă o instalaţie fotovoltaică integrată în acoperişul clădirii, adică chiar
panourile fotovoltaice sunt utilizate ca elemente de construcţie pentru acoperiş.
Grid-tied Building Integrated PV
Fig. 2.21 Instalaţie fotovoltaică integrată în construcţia clădirii.

În cazul altor aplicaţii legate de clădiri, Sistemele PV pot fi utilizate efectiv ca dispozitive
pentru umbrire.
În figura 2.22 se prezintă un exemplu tipic de montare a panourilor fotovoltaice pe acoperiş.
Fig. 2.22 Montarea panourilor fotovoltaice pe acoperiş.
2.6.7 Încărcarea bateriilor de maşină.

Când nu sunt utilizate, bateriile pentru autovehicule se descarcă în timp. Aceasta poate
reprezenta o problemă majoră pentru organizaţiile ce deţin un număr mare de maşini cum ar fi spre
exemplu serviciile de pompieri. Încărcătoarele de baterie fotovoltaice pot ajuta la rezolvarea
problemei, prin menţinerea bateriilor la un nivel ridicat de încărcare. Pentru aceste aplicaţii modulele
pot fi instalate pe acoperişul parcărilor sau clădirilor din apropiere fie chiar pe vehicul. O altă aplicaţie
importantă din această arie o reprezintă folosirea modulelor PV pentru încărcarea bateriilor
autovehiculelor electrice.
2.6.8 Iluminat stradal

În figura 2.23 se prezintă o lampă de iluminat stradală alimentată cu energie solară.
Fig. 2.23 Lampă solară stradală.

Caracteristici tehnice:
1. Lampa:
 putere consumata: 5W - 18W;
 funcṭionare: 2 - 4 ani, în functie de operare.
1. Modul fotovoltaic:
 putere maxima: 25 - 100W;
 timp de viaṭặ: 15 - 20 ani.
2. Baterie acumulatori:
 plumb-acid, 25 - 150Ah/12V;
 timp de viata: 3 - 5ani.
3. Controler funcṭii:
 praguri de funcṭionare sistem la încarcare si descặrcare;
 start/stop lampa automat;
 Montare modul fotovoltaic: suport pentru module cu înclinare la unghi solar variabil.
2.7. Dimensionarea unui sistem fotovoltaic
2.7.1. Principii generale

Principiul general care stă la baza dimensionării instalaţiei PV este următorul: trebuie
întotdeauna de respectat echilibrul între energia produsă de generatorul PV şi energia
consumată de utilizator. Acest echilibru se realizează pentru o perioadă definită, de obicei o zi
sau o lună.
Prezenţa bateriei de acumulatoare permite compensarea deficitului între energia produsă
şi cea consumată, deficit care poate fi din cauza timpului noros sau suprasolicitării din partea
consumatorului.
Dimensionarea unui sistem PV presupune parcurgerea următoarelor etape principale:
1. Calculul radiaţiei solare disponibile pe suprafaţa modulului PV;
2. Calculul consumului diurn de energie electrică – Ec;
3. Calculul cantităţii de energie electrică necesară de produs de modulul PV - Ep;
4. Calculul puterii critice a modulului PV - Pc şi alegerea acestuia;
5. Calculul capacităţii acumulatoarelor – C şi alegerea acestora;
6. Verificarea echilibrului consumului şi producerii de energia electrică.
În figura 2.24 este prezentată procedura de dimensionare a unui sistem PV cu baterii de
acumulare.
2.7.2 Calculul radiaţiei solare disponibile pe suprafaţa modulului PV. Se efectuează în

conformitate cu metodica descrisă în paragrafele 2.6.3 şi 2.6.4. Unghiul de înclinaţie a
modulului PV faţă de orizont β se determină din condiţia asigurării echilibrului consum
/producere energie electrică în lunile cu cea mai mică radiaţie solară.
2.7.3 Calculul consumului diurn de energie electrică. În acest scop, pentru fiecare
consumator de curent continuu şi alternativ se determină puterea nominală şi orele de utilizare
zilnică. Consumul de energie electrică, EC, se determină ca produsul puterii nominale la
numărul de ore
(2.14)
unde k este numărul de consumatori de c.c.; m – numărul de consumatori de c.a.; Pni, Pnj –
puterea nominală a consumatorilor de c.c. şi c.a.; ti, tj - durata de funcţionare a consumatorilor
respectivi; ηR, ηCF, ηAc – respectiv randamentul regulatorului de încărcare descărcare,
acumulatorului şi a convertorului de frecvenţă. Pentru calcule prealabile ηR =0,95-0,98, ηAc =
0,85-0,90, ηCF =0,85 - 0,95. Puterile nominale ale utilajului electrotehnic sunt specificate în
cartea tehnică. Totodată, ele pot fi puse la dispoziţia proiectantului de firma producătoare de
utilaje respective. Valorile duratelor de funcţionare în zi a utilajelor se decurg din necesităţile
declarate ale beneficiarului sau se determină din datele statistice.
Fig. 2.24. Procedura de dimensionare a unui sistem PV

În boxa 4.3 sunt prezentate date tehnice estimative privind cei mai uzuali consumatori
casnici de energie electrică: puterea nominală, eficienţa, durata de funcţionare, etc.
2.7.4 Calculul cantităţii de energie electrică necesară de produs de modulul PV.

Energia care trebuie să fie produsă de modulul PV
Ec
Ep  (2.15)
K
unde factorul K ia în consideraţie incertitudinea datelor meteorologice, pierderile în cabluri,
abaterea punctului de funcţionare a subsistemului modul PV – sarcina de la cel optimal, etc.
Valoarea factorului K pentru sistemele PV cu baterii de acumulatoare est cuprinsă între 0,75 şi
0,85.
2.7.5 Calculul puterii critice a modulului PV.

Se determină cu formula
EP EC
PC   (2.16)
G K  G
unde Gβ - prezintă valoarea medie a radiaţiei solare globale pe perioada de interes în localitatea
dată pentru unghiul de înclinaţie β a modulului PV. În formula (2.27) Gβ este numeric egal cu
numărul de ore pe zi de radiaţie solară standard egală cu 1000 W/m2 şi se notează HRS.
În dependenţă de puterea PC alegem puterea unui modul PV şi numărul de module
conectate în serie
U cc
Ns  , (2.17)
Um
unde Ucc – este tensiunea nominală a consumatoarelor de c.c.; Um – tensiunea nominală a unui
modul PV, care de obicei se consideră egală cu 12 V.
Numărul de module PV conectate în paralel se determină astfel. Se calculează numărul total de
module cunoscând puterea unui modul şi puterea cerută. Împărţind numărul total de module la
numărul de module legate în serie obţinem numărul şirurilor de module legate în paralel.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ: IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM
FOTOVOLTAIC LA PRIMARIA PETREŞTI - JUDEŢUL CLUJ
3.1. Date de proiectare
Se va proiecta un sistem fotovoltaic conectat la reţeaua de joasă tensiune pentru reducerea

facturii la energia electrică pentru consumatorii clădirii Primăriei Petreştii de jos, jud. Cluj.
Panourile fotovoltaice urmează să fie amplasate pe versantul sudic al acoperişului clădirii
primăriei (Fig. 3.1).
Fig. 3.1 Clădirea Primăriei Petreştii de Jos, jud Cluj.
Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe acoperişul clădirii primăriei cu ocazia reparaţiei

acoperişului care urmează să aibe loc în acest an.
Amplasarea clădirii s-a facut pe un teren neted, fără înclinaţii faţă de orizontală şi nu dispune
de frontiere terestre sau forestiere, deci nu există obstacole ce pot crea fenomenul de umbră asupra
panourilor solare. Orientarea locuinṭei este spre est, un fapt avantajos instalặrii panourilor solare
datoritặ direcṭiei uneia dintre suprafeṭele plane ale acoperiṣului spre Sud.
Puterea instalată se va alege în funcţie de suprafaţa disponibilă a acoperişului pe faţa sudică, şi
nu în funcţie de consumatori deoarece instalaţia fotovoltaică urmează să acopere doar o parte din
consumul de energie electrică al primăriei.
Amplasarea sistemului fotovoltaic este recomandat a se face pe faţa sudică a acoperişului

clădirii. Suprafaţa acestei feţe este:
b * h 10 * 5
S   25 m2., (3.1)
2 2
unde b=10m este lăţimea clădirii iar h=5m este înălţimea triunghiului feţei sudice a acoperişului.
Feţele vestice şi estice ale acoperişului nu sunt favorabile amplasării, deoarece nu asigură o
iluminare solară pe toată durata zilei. Se va recomanda un sistem fotovoltaic a cărui suprafaţă să nu
depăşească 25 m2 şi să permită amplasarea modulelor fotovoltaice pe forma triunghiulară a suprafeţei
feţei sudice a acoperişului.
3.2 Calculul consumului de energie electrică
Nr. de Nr. consumatori de Puterea Durata zilnică Ua [v] Funcţionare/săptă Consumul de

compo acelaşi tip nominală de funcţionare mână energie [Wh]
nente [W] [h] [zile]
5 Becuri 20 2 230 5 200

economice
1 Cafetieră 900 0.1 230 5 90
5 Incărcător baterii 4 1.5 230 5 30
Ni-Cd
Tabelul 3.1 - Sarcina electrică zilnică
2 Monitor 180 5 230 5 1800
calculator 17
inch+ PC
2 Fax 35 0.2 230 5 70

1 Imprimantă jet 800 0.5 230 5 400
laser
Pntotal = Et=2590
1939 [WH/zi]
Primul pas în proiectarea unei instalaţii electrice, de orice natură, implică cunoaşterea în detaliu a
tuturor consumatorilor care o vor folosi. În general, minimul de informaţii necesare despre un anumit
consumator constă în :
 valoarea şi tipul de alimentare;
 puterea electrică a consumatorului;
 numărul de consumatori de acelaşi tip;
 durata medie zilnică de funcţionare în regim normal.
Pentru dimensionarea diferitelor componente este necesar să se cunoască atât consumul zilnic de
energie electrică, cât şi puterea maximă solicitată, care apare atunci când toate sarcinile sunt conectate
simultan. Referitor la clădirea pe care o considerăm, în urma celor menţionate mai sus, realizăm
necesarul de consumatori pentru primărie. Energia necesară zilnic pentru fiecare sarcină se calculează
efectuând produsul dintre puterea maximă în regim nominal a sarcinii.
Caracteristicile nominale ale aparatelor electronice si electrocasnice sunt specificate în cartea

tehnică. Valorile duratelor medii zilnice de funcţionare ale aparatelor se decurg din necesităţile
Estimarea necesarului pleacă de la evaluarea puterii in regim nominal pentru fiecare sarcină
individuală şi a durateei de funcţionare a acesteia în 24 de ore. Energia necesară zilnic pentru fiecare
sarcină se calculează efectuând produsul dintre puterea maximă în regim nominal a sarcinii.
Caracteristicile nominale ale aparatelor electronice si electrocasnice sunt specificate în cartea
tehnică. Valorile duratelor medii zilnice de funcţionare ale aparatelor se decurg din necesităţile
Bilanţul de puteri determină, pentru fiecare consumator, următorii parametri:
 -puterea electrică instalată Pi;
 -factorul de utilizare maximă ku;
 -factorul de simultaneitate ks;
 -puterea solicitată de către consumator pentru a funcţiona în regim normal.
Pentru a proiecta instalaţia electrică a aceastei locuinţe, se impune stabilirea necesarului maxim de
sarcină pe care sistemul de alimentare cu energie electrică il poate satisface. Astfel, puterea instalată se
calculează ca fiind suma puterilor nominale Pn ale tuturor dispozitivelor consumatoare de energie
electrică şi se măsoară în kW:
Pi=Σ Pn= 5*20+ 1*900+5*4+2*180+2*35+1*800=2255 [W]; (3.2)
Cu toate acestea, în realitate nu această valoare a puterii trebuie furnizată de către setul
generator .Majoritatea aparatelor şi echipamentelor electrice indică puterea nominală, cum ar fi cazul
motoarelor electrice ale aspiratorului sau ale hidroforului, unde puterea nominală se referă la mărimea
de ieşire la arborele motor. Consumul de putere la intrare va fi evident mai mare.
În condiţii normale de funcţionare, consumul de putere al unei sarcini este uneori mai mic decât
cel indicat ca fiind puterea nominală, ceea ce reprezinta un fapt comun care justifică aplicarea utilizarii
factorului de utilizare maximă ku în estimarea unor valori realiste.
Acest factor trebuie aplicat pentru fiecare tip de consumator, cu atenţie deosebită motoarelor
electrice existente în locuinţă, care acţionează foarte rar la puterea lor maximă.
Estimarea reală a puterii care se utilizează practic în cadrul instalaţiei electrice se realizează
prin produsul dintre puterea instalată calculată anterior şi aceşti 2 coeficienţi, ks- factor de
simultaneitate şi ku-factorr de utilizare maximă.
Ku=0.9 ks=0.78 (3.3)
Pc=Pi*ks*ku=2255*0.9*0.78=1583 [W] (3.4)
Acesti coeficienṭi s-au ales din tabelul 3.2 şi figura 3.2.
Tabelul 3.2. Factorii de utilizare maximi.
Fig. 3.2 Coeficienţii de simultaneitate.

3.3. Alegerea panourilor fotovoltaice
În ceea ce priveşte alegerea elementelor de instalaţie, am avut în vedere mai multe aspecte
legate de preţ, eficacitate şi calitate.
În prezent, sunt disponibile numeroase tipuri de celule fotovoltaice. După tehnologia
materialului semiconductor folosit, putem distinge următoarele clase principale: Si-monocristalin, Si-
policristalin, Si-amorf, precum şi tehnologiile care folosesc Cadmiu (Cd).
Celulele fotovoltaice care se bazează în principal pe utilizarea elementului chimic Cd sunt
considerate foarte periculoase având în vedere toxicitatea Cadmiului. În conformitate cu directiva
2002/95/CE, comercializarea acestor celule a fost restransă considerabil pe teritoriul Uniunii
Europene. În consecinţă, în acest caz, acestea nu se pot utiliza.
Celulele solare cu Si amorf sunt cele mai ieftine, dar dovedesc cele mai scăzute randamente, de
aproximativ 5%-7%. De asemenea, au cel mai scurt ciclu de viaţă util, iar după prima expunere la
lumina solară, ele pierd aproximativ 20% din proprietaţile de conversie a energiei. Aşadar, acest tip de
celule nu sunt adaptate la utilizarea eficientă şi de lungă durată.
Celulele fotovoltaice cu Si policristalin aduc un compromis între eficacitatea producerii
energiei electrice şi preţul de fabricaţie. Cu un randament de 10%-13%, până la maxim 16% şi cu o
durată lungă de viată utilă, ele sunt destinate utilizării la scară largă, industrial. Pentru uz residenţial
într-o zonă montană, acestea nu sunt recomandabile deoarece folosesc în principal radiaţia solară
directă şi nu pe cea difuză.
Celulele cu Siliciu monocristalin aduc o conversie a luminii în energie electrică foarte ridicată.
Deşi au cost important de fabricaţie, din cauza necesităţii de obţinere a unei purităţi deosebite în
structura cristalină, acestea au un randament de cca. 20%, celulel e de înaltă calitate putând chiar
depăşi această valoare. În plus, se comportă bine în zilele cu însorire scăzută, datorită randamentului
ridicat. Ele suntadaptate în mod special pentru utilizarea în sistemele fotovoltaice de talie şi putere
mică, de exemplu pentru electrificarea gospodăriilor rurale.
Un alt aspect important îl reprezintă rezistenţa mecanică a panourilor cu acest tipde celule şi
etanşeitatea lor. Cum în regiunile montane, umiditatea relativă a aerului şi cantitatea anuală de
precipitaţii sunt relativ ridicate, infiltraţia apei poate conducela o diminuare puternică a randamentului,
iar în plus, cauzează apariţia coroziunii.Un anumit grad de infiltraţie este inevitabil, însă dacă aceasta
se manifestă încantităţi mici, se poate contracara cu fenomenul de evaporare din panouri.
Având în vedere chestiunile evocate mai sus, am ales utilizarea panourilor
MonocristalinesSolarModul produse de compania germană CONRAD, care se bazează pe folosirea
tehnologiei cu Si monocristalin. Aceste panouri sunt special concepute pentru zonele în care radiaţia
difuză este foarta importantă. Panourile au un randament de 18.8%.
În tabelul de mai jos se pot vedea caracteristicile electrice a panoului fotovoltaic ales.
Tabelul 3.3 Parametrii Electrici
Tipul modulului Monocristalin 200D .
Puterea de ieṣire [W] 200
Eficienţa modulului [%] 18.8
Tensiunea la Pmax (Vmpp) [V] 46.3
Curentul la Pmax (Impp) [A] 4.31
Tensiunea la circuit deschis (Voc) [V] 55.76
Curentul de sc (Isc) [A] 4.90
Temperatura mediului ambient [0C] -400C-+900C
Dimensiuni (A*B*C) [mm] 1580*1068*35
Masa netặ 23 kg
Celula Celule solare silicon monocristalin
125*125 mm
Numặr celule conexiuni 96 (8*12)
Preṭ 2180 ron
Fig.3.3. Panou fotovoltaic monocristalincristalin SPSM 250D

3.4 Conectarea panourilor fotovoltaice
Numărul de panouri se calculează după dimensiunile (în dm) ale feţei sudice a acoperişului
clădirii primăriei (Fig. 3.4) şi după dimensiunile panoului ales (Tabelul 3.3).
Fig. 3.4 Amplasarea panourilor fotovoltaice.

Se poate vedea că se pot amplasa maximum 8 panouri. Deci puterea maximă va fi:
P  8  Ppanou  8  200W  1600W . (3.5)
Această putere este puṭin mai mare decât puterea cerută de consumatorii din clădirea primăriei,
calaculată la paragraful 3.2 şi anume de 1583W.
Deoarece aceste panouri generează o tensiune optimă de 46.3Vcc, vom conecta cât mai multe
module în serie pentru a obţine o tensiune cât mai ridicată şi un curent cât mai mic. O să înseriem câte
4 module şi cele două şiruri le vom lega în paralel.
3.5. Alegere invertor
Invertoarele sunt dispozitive care fac conversia curent continu (DC) in curent alternativ (AC)
asigurând calitatea frecvenţei la 50Hz, deci ele fac conversia tensiunii de 12V, 24V sau 48 V,
provenitặ de la baterii sau PV, în tensiune 230 Vca. În general existặ douặ tipuri de invertoare:
 cu undặ perfect sinusoidalặ (perfomanţe mult superioare în comparaţie cu reţeaua
convenţionalặ de energie);
 cu undặ sinusoidalặ modificatặ (unda este alternativặ, dar nu este sinusoidalặ, sunt mai
ieftine ).
Am ales invertorul SG 1K5TL conectat la reţea fără transformator (Fig. 3.5, 3.6).
Fig. 3.5 Invertor conectat la reţea.

3.6 Invertor SG 1K5TL

Tensiunea optimă pentru un modul este 46.3Vcc (Tabelul 3.3). Pentru patru module legate în
serie tensiunea optimă va fi 185.2 care se încadrează în intervalul recomandat pentru invertorul ales de
150-380Vdc. Invertorul are puterea nominală mai mică decât a panourilor fotovoltaice (1500<1600W),
dar acest lucru e normal deoarece există pierderi de energie pe cablurile de legătură dintre panouri şi
invertor, invertorul poate asigura pentru timp scurt şi puterea maximă de 1700Wp, iar iluminarea în
zona noastră nu ne asigură puterea maximă a panourilor doar foarte rar.
3.6 Dimensionarea cablurilor
Deoarece invertorul va fi amplasat în interiorul clădirii Primăriei, iar panourile fotovoltaice pe

acoperiş, va fi nevoie de un cablu electric cu trei fire, de legătură de lungime 30m.
Secţiunea acestui cablu se alege în funcţie de valoarea curentului debitat de cele două şiruri de
panouri fotovoltaice legate în paralel:
I  2  I panou  2  4.9 A  10 A . (3.6)
În acest caz se va ţine cont la dimensionare şi de lungimea cablului, pentru a asigura o cădere
de tensiune pe cablu mai mică de 5%. Pentru o lungime estimată de 30m, secţiunea cablului se va lua:
I  L 10  30
s   3mm 2 , (3.7)
100 100
această formulă fiind una empirică recomandată de [3]. S-a ales un cablu MYF cu izolaţie din PVC de
secţiune 3x4mmp.
Pentru cablul care face legătura între invertor şi tabloul electric general s-a ales acelaṣi tip de
cablu, curentul alternativ având o valoare puţin mai mică decât cel continuu, deoarece la aceeaşi putere
tensiunea alternativă este mai mare decât cea continuă (230V>185V).
3.7 Evaluarea energiei generate de sistemul fotovoltaic
În figura 3.7 se prezintă iradiaţia globală anuală primită de module voltaice amplasate în
Romania şi înclinate optim.
Fig. 3.7 iradiaţia globală anuală ăn Romania.
În judeţul Cluj, deci şi în localitatea Petreşti această iluminare este de 1600kWh/(m 2/an). Pentru
13.5 mp cât este suprafaţa totală a celor 8 panouri iradierea va fi 21600kWh. La un randament de
18.8% se va obţine anual 4060kWh, respectiv 11kWh/zi, mai mult decât 2.6 kWh/zi estimat. Dar pot
apărea şi alţi factori care reduc această energie: murdărirea panourilor, lipsa orientării după soare a
panourilor etc. Pe ansamblu se poate spune că soluţia este acoperitoare.
3.8 Calculul tehnico-economic
3.8.1 Listă de materiale

Tabel 5.1 Fişa de materiale
Nr. Model Denumire Cantit UM Preţ unit. Preţ total

crt. material ate LEI
1 SPSM Panou solar 200W, 8 buc 2180 17440
200D 46.3V
2 SG 1K5TL Invertor 1 buc 3000 3000
3 Cablu Cu 3x4mmp 30 m 10 300

4 Diverse 1 buc 700 700
Total 21440 Lei

3.8.2 Fişa de manoperă directă
Nr. Denumire operaţie Număr Tarif Nr. ore Total

crt. lucrători LEI/ora
2 Electrician 1 10 30 300
4 Instalator 2 10 40 800
4 Proiectant 1 20 20 400
Total 1500LEI
3.8.3 Deviz estimativ
Nr. crt. Denumire Valoare [LEI]
1. Materiale 21440
2. Manoperă 1500
3. CAS (19,5% din manoperă) 292.5
4. Somaj (1% din manoperă) 15
5. Sănătate (7% din manoperă) 105
6. TOTAL MANOPERĂ 1912.5
7. TOTAL GENERAL (Materiale + manoperă) 23352.5
8. TOTAL GENERAL + TVA 28957
3.8.4 Durata de recuperare a investiţiei

Cei 4000 kWh produşi anual la un preţ mediu de 1 leu/kWh înseamnă 4000 lei anual reducerea
facturii la energie. Costul de 28957 lei se va recupera deci in aproximativ 7 ani. Este un termen
rezonabil ştiind că durata de viaţă a acestor panouri fotovoltaice este de 30 ani.
BIBLIOGRAFIE
[1] M. Benghanem, A. Maafi, Performance of stand-alone photovoltaic systems using Measured

meteorological data for Algiers, Renewable Energy, 1998.
[2] T. Bhattacharya, Text Book of Terrestrial Solar Photovoltaics, Narosa Publishing House,
New Delhi, India, 1998.
[3] Chel, G.N. Tiwari, A. Chandra, Sizing and cost estimation methodology for stand-alone
residential PV power system, International Journal of Agile Systems and Management , 2009.
[4] Arvind Chel, G.N. Tiwari, Avinash Chandra, Simplified method of sizing and life cycle cost
assessment of building integrated photovoltaic system, 2009.
[5] L.Fara, E.Paulescu, M. Paulescu, Sisteme fotovoltaice, Matrix ROM, Bucureşti, 2005.
[6] The German Energy Society (Deutsche Gesellshaft fur Sonnenenergie (DGS LV Berlin
BRB), Planning and Installing Photovoltaic Systems, A guide for installers, architects and
engineers, second edition, 2008.
[7] Gronbeck, C., Wind power economics: cost of remote power using PV stand alone System,
1994.
[8] S. Habali, M. Taani, Renewable energy application in Jordan, in: The twentieth European
PV conference at Barcelona, June 5–10, 2005.
[9] J. Kalogirou, Solar Energy Engineering - Processes and Systems, Academic Press Elsevier
2009.
[10] L. Recio Maillo, Optimal cable sizing in PV sytems, Leonardo Energy, 2009.
[11] R. Messenger, J. Ventre, Photovoltaics Systems Engineering, CRC Press LLC, Florida,
2000.
[12] J.D. Mondol, Y.G. Yohanis, B. Norton, Optimal sizing of array and inverter for grid
connected photovoltaic systems, Solar Energy 80 (2006).
[13] *** AFFORDABLE SOLAR, www.affordable-solar.com
[14] *** Institutul pentru Energie al Comisiei Europene, ie.jrc.ec.europa.eu
[15] *** IRONRIDGE, www.ironridge.com
[16] *** Operatorul pieţei de echilibrare, www.ope.ro
[17] *** OUTBACK Power Systems, www.outbackpower.com
[18] *** Pvresources, www.pvresources.com
[19] *** PVSYST Project design, www.pvsyst.com
[20] *** Renewable Energy, www.infinitepower.org
[21] *** SolarBuzz, Portal to the solar energy, www.solarbuzz.com

[22] *** Solar Photovoltaic Projects www.builditsolar.com
[23] *** SUNTECH Power, www.suntech-power.com
[24] *** WIKIPEDIA, The free Encyclopedia, www.wikipedia.org
[25] *** org.ntnu.no/solarcells
[26] *** solar.physics.uvt.ro

Studiu Fezabilitate Panouri PV

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu Fezabilitate Panouri PV

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UTCN LUCRARE DE DISERTAŢIE 2/67

UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ-NAPOCA

Studiu de fezabilitate privind instalarea unui sistem

II. CONŢINUTUL proiectului de diplomă:

III.LOCUL DOCUMENTĂRII: Universitatea Tehnicǎ din Cluj-Napoca, Primăria Petreşti

IV. CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. dr. Ing. Ioan Vǎdan

V. Data emiterii temei: 1.10.2010

VI. Termen de predare: 30.06.2011

Conducător ştiinţific, Absolvent:

CAPITOLUL II –SISTEME FOTOVOLTAICE..........................................................................10

CAPITOLUL III -STUDIU DE CAZ - INSTALAREA UNUI SISTEM PV LA PRIMĂRIA

1.1. Oportunitatea lucrării de disertaţie

În prezent omenirea se confruntă cu o criză energetică datorată epuizăriii in viitorul apropiat a

1.2. Scopul şi obiectivele lucrării de disertaţie

Se va realiza un studiu de fezabilitate pentru a aprecia oportunitatea instalării pe acoperişul

1.3. Probleme de soluţionat în lucrarea de disertaţie

Se vor soluţiona următoarele soluţii:

2.1 Energia solară

2.2. Conversia fotovoltaică. Istoric şi perspective de dezvoltare

costului unui watt în perioada 1990 – 2004.

2.3 Principiul conversiei fotoelectrice a energiei

2.3.1 Efectul fotoelectric în joncţiunea p-n

(electronii pentru zona n şi golurile pentru zona p).

Fig. 2.1 Structura, circulaţia de curenţi şi benzile energetice

I 3  k 3  n3  e  qEi / kT ; (2.3)

 curentul de goluri din zona p către zona n

şi care la echilibru va trebui să fie nul. Deci

Când joncţiunii i se aplică o tensiune exterioară în sens direct (+ la p şi – la n) , înălţimea

a cărei reprezentare grafică este prezentată în figura 2.2 (curba 1).

Fig. 2.2 Caracteristicile externe pentru homojoncţiunea p-n

polarizată direct (1) şi luminată (2).

În această expresie, U este tensiunea fotoelectrică, care se stabileşte la bornele celulei,

Fig. 2.3 Schema echivalentă a unei fotocelule

2.3.2 Efectul fotoelectric în heterojoncţiunea semiconductoare

2.3.3 Joncţiuni metal-semiconductor

b) în cazul joncţiunii metal-semiconductor (p), se cere ca

2.4 Tipuri de fotocelule

2.4.1 Momente în dezvoltarea celulelor fotovoltaice

o singură celulă solară.

2.4.2 Celule fotovoltaice cu siliciu cristalin

prin implantare ionică cu atomi de fosfor (placheta fiind de tip p).

Fig. 2.4 Structura unei celule normale cu siliciu.

 Culoare: albastru; gri-albăstrui.

Fig.2.7 Celulă solară policristalină.

4. Microcristaline Acestea sunt celule cu strat subţire cu structură microcristalină. Au un randament

 Culoare: negru purpuriu.

2.4.3. Celule solare cu strat subţire

2.4.4 Fotocelule cu siliciu amorf hidrogenat (a-Si:H)

fotovoltaice controlabile prin dopare controlată.

barieră cu câmp electric ridicat.

Fig. 2.10 Celulă fotovoltaică cu siliciu amorf hidrogenat şi structură p – i –n.

Firma Sanyo a introdus două inovaţii importante:

2.4.5 Celule solare pe bază de CdS

strat încapsulant strat antireflectant de SiO

2.4.6 Celule solare din GaAs

2.4.8 Celule solare electrochimice pe bază de pigmenţi

2.4.9 Celule solare din compuşi organici

2.4.10 Celule bazate pe fluorescenţă

2.4.11 Producători de fotocelule şi echipamente fotoelectrice

 Pentru celulele pe bază de CdTe: Antec Solar Energy, First Solar.

2.5. Tipuri de instalaţii fotovoltaice

2.5.1 Componentele unui sistem fotovoltaic

Fig. 2.13 Celule, module şi panouri fotovoltaice.