Tiroidita subacută

Plan de îngrijire

Tehnica: injecția intramusculară

Tiroidita subacută
Tiroidita este afecţiune inflamatorie sau infecţioasă a parenchimului
tiroidian caracterizată printr-o diversitate de forme clinice, cu etiologie, expresie
clinică şi tratamente foarte variate. Un factor comun este inflamaţia acută sau
cronică, microbiană sau nemicrobiană, specifică sau nespecifică a glandei tiroide
cu structură normală. Tiroidita subacută poate fi întalnită la orice vârstă şi la
ambele sexe, cu incidenţă maximă la femei de vârstă medie.

Tiroidite subacute:

- tiroidite granulomatoase (de Quevain)

-tiroidite painless (nedureroase)

-tiroidite de palpare

-tiroidite asociate neoplasmului

-tiroidite fungice

-tiroidita din tuberculoză

-tiroidita din sarcoidoză

-tiroiditele din vasculite

-tiroiditele secundare unui corp strain

La tiroiditele subacute, inflamaţia este focală, lobară sau extinsă la toată

glanda, care aderă la ţesuturile invecinate, desi există de regula un edem, care
conferă un spaţiu de clivaj în care disecţia se face fară dificultate. Microscopic se
constata largirea foliculilor, infiltraţie cu mononucleare, limfocite, neutrofile si
celule epitelioide gigante multinucleate, fibroza oculară si a ţesuturilor
perivasculare. Acestea sunt considerate boli sistemice, având o simptomatologie
minimă la puţini pacienţi, cei mai multi prezentând febră, dureri la nivelul regiunii
cervicale, stare generală alterată. Durerea, prezenta în cazurile clasice, apare la
nivelul gâtului, mandibulei, feţei sau urechii sau poate iradia la aceste nivele.

Tabloul clinic, este precedată cu 2-6 săptămâni de afecţiuni rinofaringiene

febrile nespecifice, (care pot trece nesemnalate de pacient), completat de febră,
astenie, tulburari menstruale, scădere ponderală. Debutul poate fi si insidios fără
simptomatologie alarmantă, singurul semn revelator fiind apariţia guşii (30%).
Alteori, debutul este marcat de instalarea semnelor clinice de hiper-tiroidite (10%).
Local se constată mărirea moderată de volum a glandei, care la palpare este fermă,
dureroasă, cu forma neregulată.

Analizele uzuale hormonale sunt :

TSH - cel mai fidel parametru care reflecta funcţia tiroidiană. arată dacă prezenţa
nodulului/nodulilor este asociată cu disfuncţie de tiroidă (hipertiroidie sau
hipotiroidie); hipertiroidia (TSH scazut, freeT4 crescut) poate arăta un adenom
toxic tiroidian (daca este prezent un singur nodul) sau o guşă polinodulară
hipertiroidizată (dacă sunt mai mulţi); hipotiroidia (TSH crescut, freeT4 scăzut)
poate arăta că nodulul/nodulii sunt apăruţi pe fond de tiroidită cronică Hashimoto;
in cazul majorităţii nodulilor funcţia tiroidei este normală;
ATPO - reprezintă principalul marker (90-95% din cazuri) pentru Tiroidita
Cronica(Hashimoto), dar cresc şi în multe cazuri de Boala Basedow-Graves; de
aceea, un titru crescut al ATPO arată pur şi simplu prezenţa unei reacţii autoimune
împotriva tiroidei, care poate fi asociată atât cu hipotiroidia (cel mai frecvent), cât
şi cu hipertiroidia;

Anticorpii Anti-Tiroglobulina – sunt auto-anticorpi care ataca tiroglobulina, o

proteina din care (dupa adăugarea iodului) se sintetizează hormonii tiroidieni; au,
în general, aceleaşi caracteristici ca şi ATPO, fiind markeri de boală autoimună
tiroidiană;

TRAb – Anticorpi Anti-Receptor de TSH - sunt auto-anticorpi care se leagă de

receptorul de TSH şi îl stimulează, determinând producţia excesivă de hormoni
tiroidieni (hipertiroidia); denumirea este un acronim de la TSH Receptor Antibody;
se recomandă măsurarea acestor auto-anticorpi în cazurile neclare, când este
nevoie de confirmarea diagnosticului; în cazurile tipice de boală Basedow-Graves
(hipertiroidie+gusă+exoftalmie simetrică) această analiză este inutilă;

Ecografia de tiroidă - este cea mai bună investigaţie imagistică pentru nodulii
tiroidieni; arată numărul şi dimensiunile exacte are nodulilor, făcând posibilă
urmarirea lor în timp; anumite caracteristici ecografice sunt sugestive de
benignitate/malignitate, orientând diagnosticul; nu există, totuşi, elemente
ecografice sigure care să spună clar dacă un nodul este malign sau benign;

Scintigrafia tiroidiană: utilizează o cantitate mica de iod radioactiv pentru a obţine

o imagine a glandei tiroide. Din cauză că celulele tiroidiene canceroase nu preiau
aşa uşor iodul, comparativ cu celulele tiroidiene normale, acest test este folosit
pentru a determina probabilitatea ca un nodul tiroidian să conţina celule
canceroase. Dacă este utilizată ca primă metodă de diagnostic, scintigrama poate
determina care dintre pacienţi necesită o biopsie tiroidiană.

Puncţia tiroidiană cu ac fin: se realizează sub anestezie locală, fiind nevoie de un

ac foarte fin prin care se extrag câteva celule din nodulul tiroidian. Este o
procedură relativ simplă care nu necesită o pregatire specială. De obicei, se extrag
celule din diferite zone ale nodulului, pentru a depista eventuala prezenţă a
celulelor canceroase. Ulterior, celulele se examinează la microscop de către
medicul anatomopatolog.

Examenele paraclinice

1. Leucocitoză cu neutrofilie

2. Valori crescute VSH (VSH ~ 100 mm/h)

3. Val. crescute gamma si alfa 2-globuline.

4. Scintigrama tiroidiană - zona necaptantă, difuză.

5. Ecografie - iniţial hipoecogen, transonic la constituirea abcesului.

6. Hemocultura poate izola uneori agentul patogen.

7. Radioiodocaptarea in limite normale.

8. Punctie pt. Prelevare puroi şi izolare agent etiologic.

Plan de îngrijire
Pacienta L.A., în vârstă de 38 de ani se internează cu următoarele motive :
difagie, inapetență, frilozitate, constipaţie, astenie, creştere ponderală, bradicardie,
piele uscată la nivelul coatelor şi genunchilor, febră persistentă, edem
anterocervical și durere la nivelul gâtului. Examenul local evidenţiază
limfoadenopatie de dimensiuni reduse pretraheal şi paratraheal. Ecografia
cervicală sugerează edem peritraheal şi absenţa unor colecţii lichidiene.

Nevoile afectate :

1. A respira și a avea o bună postură : bradicardie, edem anterocervical

2. A mânca și a bea : apetit cresccut datorită modificărilor hormonale
3. A se mișca și a avea o bună postură : intoleranță la efort
4. A dormi și a se odihni : treziri frecvente
5. A menține temperatura corpuluiîn limite normale : febră 38,8 grade

Obiective : pacienta să prezinte o circulaţie adecvată, să aibă un aport alimentar

adecvat, să prezinte un somn fiziologic, să prezinte temperatura corpului în limite
normale, ameliorarea durerii.

Intervenții autonome : monitorizez funcţiile vitale tensiunea arterială, pulsul,

respiraţia, edemele, culoarea tegumentelor şi mucoaselor și notez valorile obţinute
în foaia de temperatură. monitorizez toleranţa la efort, asigur condiții optime de
mediu, urmăresc ca atmosfera din jurul pacientei să fie calmă, să fie liniște, fără
conversații zgomotoase, vizitatori mulți, recomand pacientei repaus la pat, învăț
pacienta să evite consumul excesiv de sare și grăsimi , să consume alimente bogate
în vitamine, zarzavaturi și fructe ( regim hidrozaharat, hiposodat, hipocaloric),
sfătuiesc pacienta să evite stresul, expunerea la frig sau temperatura prea ridicată,
administrez medicatia prescrisa de medic și urmăresc efectele acesteia, aplic
tehnici de favorizare a circulatiei, efectuez exercitii pasive si active, masaj al
extremitatilor, sfătuiesc pacienta să continue tratamentul.

Intervenții delegate : Am recoltat sânge pentru analize de laborator : TSH, VSH,

Uree, Glicemie, HL, TC; se montează o PEV cu glucoză 5 % 500 ml şi ser
fiziologic, hidratare orală, administrez diazepan 1 cpr. seara, algocalmin
3x1fiola/zi i.m., mydocalm 1 fiola/zi i.m..

Pacienta prezintă un ritm cardiac adecvat, are un somn odihnitor în cursul nopții,
prezintă temperatura corpului în limitele normale, prezintă stare de bine, fără
durere.

Tehnica : injecția intramusculară

Verific prescripția medicală;

Mă spal pe mâini, mă dezinfectez și îmbrac mănușile de unică folosință;

Stimulez zona de injectare prin tapotări ușoare;

Șterg cu un tampon alcoolizat zona;

Recomand pacientului să rămână relaxat și să nu încordeze mușchiul;

Fixez locul și injectez cu acul în poziție de unghi de 90 de grade, perpendicular,

pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.

Aspir cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de sânge. Dacă
apare sângele, acul trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime;

Injectez substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să absoarbă

gradat medicația;

Folosesc cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce mâna

dominantă e folosită pentru menținerea poziției seringii;

După injectarea substanței, retrag acul printr-o mișcare bruscă în același unghi de
90 de grade;

Acoper locul puncționării cu un tampon alcoolizat;

Masez ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.