Eu nu strivesc corola de minuni a lumii 

de Lucian Blaga - Trasaturi

curent, idei poetice, elemente de compozitie

 Introducere
 I. TRĂSĂTURI CURENT
 II. IDEI POETICE
 III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ
 Concluzie

 
INTRODUCERE
   Lucian Blaga este un poet, prozator, dramaturg interbelic modernist; este
filozoful ale cărui idei despre cunoaștere se regăsesc în creația lirică prin
conceptele de cunoaștere luciferică și paradisiacă, idei redate prin
intermediul metaforelor plasticizante și revelatorii.
   Poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide
volumul ”Poemele luminii”, publicat în anul 1919, într-o perioadă de
efervescență culturală când în literatura română se manifestă două curente
literare: modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu la revista și
cenaclul “Sburătorul” și tradiționalismul,  manifestat în jurul revistei
“Gândirea” a lui Nichifor Crainic. Poezia se încadrează în modernismul
expresionist prin: caracterul de artă poetică, exacerbarea eului,
elementele de prozodie (ingambamentul), preocuparea pentru esențe,
prezentarea misterului universal ca sens al existenței, al artei, al poeziei.
⇑ Cuprins

I. TRĂSĂTURI CURENT
    O prima trăsătură modernistă a poeziei este caracterul de artă
poetică. Tema poeziei este raportul dintre eu și univers și atitudinea
poetică în fața marilor taine ale existenței. Viziunea despre lume a eului se
confundă cu viziunea despre poezie. Blaga accentuează ideea acestui
raport dintre poet și lume și dintre poet și creație. Rolul poetului nu este
acela de a descifra, ci de a spori, prin creație, tainele lumii.
    A dua trăsătură modernistă se regăsește la nivelul prozodiei. Poezia
este structurată sub forma unui monolog liric construit prin tehnica
ingambamentului ce presupune formularea cu majusculă a unei idei
principale și continuarea ei cu litera mică sub formă unui discurs fluent.
Versurile se grupează în trei secvențe lirice, fără strofe și rime, versurile
având măsură inegală. Versul liber presupune existența unui ritm interior și
constituie un element de modernitate.
   Tema poeziei ilustrează condiția creatorului în raport cu propriul univers
liric, concepția acestuia despre cunoaștere și creație. Autorul afirmă că
secole de-a rândul, filozofii au încercat să descifreze rațional tainele lumii,
dar n-au reușit, de aceea azi ei nici nu mai cred că este posibil. Singura
atitudine înțeleaptă este aceea de a contempla misterele fără a-ți propune
să le înțelegi, ci să le amplifici prin creație.
⇑ Cuprins

II. IDEI POETICE

     Prima imagine relevantă pentru temă este antiteza între două tipuri
de cunoaștere redate prin metaforele: “lumina mea”  și “lumina altora”.
Celor două tipuri le corespund verbe antonimice :”eu cu lumina mea
sporesc” , ”lumina altora sugrumă” .
    Cunoașterea paradisiacă, rațională, reduce misterul, dar nu îl
elucidează pentru că se opune limita cunoașterii umane, “bariera marelui
Anonim”. Acest tip de cunoaștere are un efect distructiv asupra misterului:
“sugrumă vraja nepătrunsului ascuns“, ucide “cu mintea tainele”.
    Cunoașterea poetică (luciferică) divide obiectul într-o parte care se
arată, supusă contemplării poetice și o parte care se ascunde dincolo de
obiectul cunoașterii, misterul. Blaga este numit poet transcendental, căci
amplifică misterul cu ajutorul metaforelor revelatorii. Enumerația “în flori, cu
ochi, pe buze ori morminte” detaliază imaginea corolei de minuni a lumii,
fiecare termen reprezentând un mister. Ochiul devine “izvorul nopții”, florile
simbolizează arta, sensibilitatea, buzele redau ideea comunicării
semnificante, iar mormintele presupun misterul de dincolo de “marea
trecere prin lumină”.
   O a doua idee poetică o reprezintă comparația amplă a cunoașterii
poetice cu razele albe ale lumii ce “mărește…taina nopții”. Poetul
îmbogățește “întunecata zare” adăugând emoție și frumusețe prin
potențarea misterului: ”căci tot ce-i ne-nțeles/ se schimbă-n ne-nțelesuri și
mai mari” Blaga compară efectul luminii selenare cu iluminarea artistică a
lumii prin poezie. „Lumina lunii” nu risipește întunericul nopții, ci sporește
misterul, prin amplificarea umbrelor. Artistul și lumina au aceeași menire: de
a crea un univers neclar, în care toate elementele devin interpretabile. De
fapt, poezia nu explică, ci sugerează, adică „îmbogățește” „corola de
minuni a lumii”, prin simboluri care deschid drumul unui mare număr de
interpretări, amplificând emoția receptării. Metafora cuprinsă în versul „cu
largi fiori de sfânt mister” sugerează vibrațiile sufletului poetului.
⇑ Cuprins

III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ

   În ceea ce privește elementele de compoziție, un aspect important îl
reprezintă însuși titlul, element paratextual ce anticipează tema
cunoașterii. Titlul este o propoziție dezvoltată având ca subiect pronumele
de persoana I, eu, marcă a eului liric ce anticipează lirismul subiectiv, dar și
caracterul de artă poetică. Verbul la forma negativă (nu strivesc) atribuie
eului o atitudine de protejare a tainelor lumii redate prin metafora revelatorie
“corola de minuni”. Corola, simbolul perfecțiunii, presupune totalitatea
petalelor unor flori, iar la sens conotativ sugerează totalitatea elementelor
lumii văzute ca obiecte ale cunoașterii poetice,  minuni sau mistere, supuse
contemplării poetice.
Un alt element de compoziție ilustrează exacerbarea eului, reliefată prin
frecvența pronumelor și a verbelor de persoana I, singular, ceea ce indică
lirismul subiectiv: “eu nu strivesc”, “eu cu lumina mea”, “dar eu/ eu cu
lumina mea”. În poezie se folosesc cuvinte din câmpul semantic al nopții
incluse în structuri metaforice (“adâncimi de întuneric“,“ întunecata zare“) și
al luminii (“cu razele ei albe luna“ ) în consens cu ideea poetică. Eul liric e
marcat de pronumele la persoana I: „eu”, adică poetul, artistul. În
concepția lui Blaga, arta reprezintă un mod de cunoaștere pe care el o
definește poetic prin sintagma „eu, cu lumina mea”, așezând actul de
creație deasupra simplei căutări spirituale. Pentru el, simbolul
luminii capătă sensurile cunoașterii ca act de înălțare, deoarece lumina
eliberează ființa și-o pune în legătură cu Dumnezeu.
   În concluzie, poetul propune prin creația sa o nouă viziune asupra lumii
formate din “mistere” ce nu pot fi descifrate și reflectă viziunea despre
creație și cunoaștere a poetului-filozof.