UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE ȘI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI

SPORT
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPII
MASTER ANUL I

ABORDAREA ANXIETĂȚII ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI ACTUALE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: DIANA CHISĂLIȚĂ

STUDENT: NICOLA (CHIOREAN) ILEANA-DAFINA

1
 STUDIU DE CAZ

Date de identificare:
Nume/prenume: D.M.
Vârsta: 67 ani

Istoric familial:
Foarte multe date nu am reușit să strâng, deoarece am avut doar o singură ședință. A crescut
într-o familie cu ambii părinți prezenți, cu încă doi frați, ea fiind cea mai mică. Nu-și
amintește să fi crescut cu injoncțiuni, agresiuni fizice sau psihice, s-a simțit iubită atât de
părinți, cât și de bunici și alți unchi și mătuși. A fost un copil care a crescut peste tot, la
bunici și la alte două familii din neam, aceea neavând copii. Părinții fiind nevoiți să meargă
să muncească, ei ca și copii au crescut în neam.
Locuiește cu băiatul și familia acestuia, formată din soția și doi copii (fată și băiat).
Băiețelul are probleme, nu extrem de serioase, la inimă și sunt foarte de atenți cu el.
Motivul prezentării la cabinet:
Din relatările clientei, reiese faptul că a dezvoltat o frică exacerbată de când a început
pandemia, având acasă nepoțelul cu probleme la aorta unde se întrepătrunde cu plămânii:
„eram atât de speriați încât îmbibam covoarele de la intrare cu clor, când ne întorceam de la
magazin ne dezbrăcam la ușă, mergeam direct la baie, ne spălam.... Ieșeam doar să cumpărăm
câte ceva și atât... Nu mai dormeam noaptea, m-a speriat și mama, că a căzut de pe scaun și
eu când am intrat în cameră, am văzut doar sângele care-i curgea din cap și am început să
tremur toată, să țip și nu mai știu.... Am fost rău.”
A fost internată o săptămână la Spitalul Militari în București pentru tensiune arterială
mărită, insomnii, tulburări alimentare, început de astm bronșic amețeli ș.a.
După mai multe investigații, nu i s-a descoperit nimic organic foarte grav, ci doar somatizări
în urma acestei frici exacerbate, depresie și anxietate. I s-a recomandat coaxil și un anxiolitic.
După o săptămână de tratament, începuse să se simtă mai bine, însă unui vecin (cu care s-a
avut foarte bine) i s-a făcut rău într-o seară, a fost internat de urgență și după o săptămână l-
au adus mort acasă: „de atunci nu mai pot ieși din casă seara de frică, nici măcar în propria
curte, orice zgomot (mai trântesc copii ceva, se mai închide ușa) mă sperie și simt de la
stomac ceva, apoi îmi amorțesc mâinile și mă apucă tremuratul... Cu toate medicamentele,
acum nu mă mai pot stăpâni....”
Am întrebat-o dacă se poate relaxa vreodată, dacă este o persoană foarte activă, deducând
din istorisirile dânsei: „munceam și la serviciu, apoi veneam acasă și mergeam s-o ajut pe
mama la grădină...”. Răspunsul a fost așa cum bănuiam, nu știe să se relaxeze: „eu și când
stau trebuie să fac ceva....Dacă mă așez în pat dorm și nu-mi place, pentru că seara mă apucă
dimineața până adorm....”

2
1. I-am explicat ce se întâmplă cu organismul nostru în momentul în care intră în starea de
frică (luptă, fugi sau îngheață), dereglările care au loc la nivel celular (crește adrenalina
și scade dopamina). I-am dat un exemplu: ”Gândiți-vă că sunt o mașină de spălat rufe pe
care o folosiți fără întrerupere timp de câteva luni, ce credeți că se va întâmpla cu
mașina la un moment dat? Răspunsul a fost, normal, că se va strica. I-am explicat că așa
se întâmplă și cu corpul și psihicul nostru, dacă nu avem grijă de noi. Am explicat că
prima „frică” se învăță ca și făt când se naște, trecând prin procesul de naștere, apoi în
prima copilărie când copilul ia contact cu febra mare sau alte boli care îi pot pune viața
în pericol, și tot așa (adică pe tot parcursul vieții luăm contact cu frica și că ea este
normală, atâta timp cât o controlăm noi, nu ea).
Atunci mi-a relatat că își aduce aminte de frica, care a cuprins-o în momentul în care,
mică fiind, fratele îi spunea mamei că tatăl ei este rău și că nu va scăpa (a murit de
cancer).
2. I-am dat temă pentru acasă acel jurnal în care să-mi scrie ce gânduri îi trec prin minte,
dacă sunt reale și în limite normale, justificabile, gândurile automate distorsionate.
3. Spunându-mi că seara nu mai poate ieși în curte, i-am sugerat să începem cu un pas în
plus de unde poate ajunge pentru desensibilizare.
4. I-am făcut o scurtă tehnică de relaxare.
5. I-am propus să-și pună muzică și să stea în pat fără să adoarmă, sau să se așeze pe un
fotoliu timp de 30 minute în primă fază. Să spună: „nu mai pot acum, le poate face și
mai târziu”.
6. I-am spus despre o tehnică în care își imaginează nori iar gândurile le lasă să zboare,
intră în acei nori și pleacă, indiferent ce gânduri sunt (în urma mărturisirii dânsei, că
aceste gânduri îi vin doar seara când nu mai are ce face). Am discutat pe această temă,
spunându-i că aceste gânduri „negre” nu apar și dispar, ci le are în permanență doar că
nu le conștientizează, deoarece este sustrasă de alte treburi pe care le face.
7. I-am sugerat să se gândească la cei care au trecut prin războaie, la cei care au trecut prin
pandemia de acum o sută de ani (parcă), vrând să evidențiez că au fost și alți oameni
care au trăit ce trăim noi acum și că s-au descurcat și viața a mers mai departe cu
pierderi, cu frici, dar nu s-a oprit. De asemenea, am vorbit și despre tendința de control
pe care o are, despre faptul că acești oameni tind să devină rigizi, și atunci am dat un alt
exemplu de imagistică: „imaginați-vă că sunteți un copac rigid și vine o mare furtună,
credeți că veți rezista?” Răspunsul a fost că nu ci se va rupe. Atunci am punctat faptul,
că în viață este foarte important să încercăm să ne adaptăm și să fim mai maleabili.

3
4