Politica bugetară a Uniunii Europene.

Impactul bugetului european asupra României.

Contents
1. Considerații generale privind politica bugetară a Uniunii Europene.......................................3
1.1. Aspecte generale privind U.E si politicile comerciale.........................................................3
Scurta introducere a Uniunii Europene....................................................................................3
Politica comercială a Uniunii Europene...................................................................................8
1.1.2 Politici comunitare............................................................................................................14
1.2 Politica bugetara a Uniunii Europene și bugetul U.E..........................................................19
1.2.1 Politica bugetară................................................................................................................19
1.2.2 Bugetul U.E...................................................................................................................24
2. Studiu privind impactul bugetului european asupra economiei României................................28
3. Concluzii și propuneri................................................................................................................29
Bibiliografie...................................................................................................................................30
 1. Considerații generale privind politica bugetară a Uniunii Europene

1.1. Aspecte generale privind U.E si politicile comerciale

Scurta introducere a Uniunii Europene

În centrul UE se află cele 28 de state membre care aparțin Uniunii și cetățenii acestora.
Caracteristica unică a UE este aceea că, deși toate statele membre rămân state suverane și
independente, acestea au decis să pună în comun o parte din „suveranitatea” lor în domenii în
care este util să colaboreze.
În practică, aceasta înseamnă că statele membre deleagă unele dintre competențele lor
decizionale instituțiilor comune pe care le-au creat, astfel încât deciziile cu privire la chestiuni
specifice de interes comun să poată fi luate în mod democratic la nivelul UE.
Mai multe instituții sunt implicate în procesul decizional la nivelul UE, în special:
 Parlamentul European, care îi reprezintă pe cetățenii UE și este ales în mod direct de către
aceștia;
 Consiliul European, care este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale UE;
 Consiliul, care reprezintă guvernele statelor membre ale UE; și
 Comisia Europeană, care reprezintă interesele UE în ansamblu.

În general, Comisia Europeană este cea care propune legi noi, iar Parlamentul European și
Consiliul (denumit, de asemenea, Consiliul Uniunii Europene) sunt instituțiile care le adoptă.
Statele membre și instituția sau instituțiile UE în cauză le pun ulterior în aplicare.
UE a realizat multe lucruri. De exemplu, a creat o piață unică pe baza a „patru libertăți”,
asigurând libera circulație a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor și a capitalurilor între toate
statele membre. Piața unică înseamnă că peste 500 de milioane de cetățeni ai UE sunt liberi să se
mute și să se stabilească oriunde doresc în Uniune. UE a creat o monedă unică, euro, care este
acum o monedă foarte importantă pe plan mondial și face piața unică mai eficientă. Aceasta a
instituit, de asemenea, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care protejează
anumite drepturi politice, sociale și economice ale cetățenilor și rezidenților din UE. De
asemenea, UE a deschis calea în ceea ce privește protejarea mediului și combaterea schimbărilor
climatice.
Uniunea Europeană a fost creată pentru a realiza obiective politice, pe care s-a angajat să le
îndeplinească prin cooperare economică. La ora actuală, tendințele demografice în statele
europene nu sunt foarte favorabile, în comparație cu celelalte state ale lumii. De aceea, statele
membre trebuie să se apropie tot mai mult pentru a asigura creșterea economică și pentru a se
menține competitive la nivel mondial. Niciun stat membru nu este pregătit să facă față, singur,
concurenței pe plan mondial în domeniul comerțului. Pentru a realiza economii de scară și pentru
a găsi noi clienți, întreprinderile europene au nevoie de o bază mult mai largă decât propriile
piețe, aceasta fiind asigurată de piața unică. Pentru a permite accesul unei părți cât mai mari a
populației la această piață europeană de peste 500 de milioane de consumatori, UE depune toate
eforturile pentru a elimina obstacolele din calea comerțului și caută să degreveze întreprinderile
de birocrația inutilă. Cu toate acestea, acest spațiu de liberă concurență la nivel european trebuie
să aibă drept corolar solidaritatea națiunilor europene. Aceasta aduce beneficii tangibile
cetățenilor europeni: atunci când cetățenii din unele regiuni ale Europei sunt victime ale
inundațiilor sau ale altor calamități naturale, bugetul UE prevede fonduri de asistență în acest
sens. „Fondurile structurale”, gestionate de Comisia Europeană, încurajează și sporesc eforturile
depuse de autoritățile naționale și locale ale țărilor membre pentru a reduce inegalitățile între
diversele regiuni ale UE. Mijloacele financiare de la bugetul UE și creditele oferite de Banca
Europeană de Investiții (BEI) sunt alocate pentru a îmbunătăți infrastructura de transporturi (de
exemplu, extinderea rețelei de autostrăzi și a infrastructurii feroviare de mare viteză), contribuind
astfel la un mai bun acces la regiuni limitrofe și la stimularea schimburilor comerciale
transeuropene. Criza financiară globală din anul 2008 a declanșat cea mai severă recesiune
economică din istoria Uniunii Europene. Guvernele și instituțiile UE au fost nevoite să acționeze
cu rapiditate pentru a salva un număr de bănci, iar UE a oferit asistență financiară țărilor cel mai
grav afectate. Sistemul monedei unice a permis protejarea euro împotriva speculațiilor și
devalorizării. În plus, în 2010, UE și statele sale membre au inițiat un efort concertat de reducere
a datoriei publice a acestora. Marea provocare a țărilor europene din perioada următoare va fi să
rămână unite în fața crizelor globale și să găsească o cale comună de a ieși din recesiune și de a
reveni la o dezvoltare durabilă
Uniunea economică și monetară

Uniunea economică și monetară și moneda euro asigură fundațiile comune pentru o mai
mare stabilitate, creștere economică și prosperitate în întreaga Europă.
Aceasta este un instrument puternic pentru crearea de locuri de muncă, creștere economică,
echitate socială și stabilitate financiară, dar este un proces în curs care încă trebuie finalizat.
Politicile economice și financiare ale UE în zona euro și în UE vizează:
● să promoveze creșterea economică și ocuparea forței de muncă;
● să promoveze stabilitatea macroeconomică și fiscală;
● să îmbunătățească funcționarea eficientă a uniunii economice și monetare;
● să promoveze investițiile;
● să prevină sau să corecteze dezechilibrele macroeconomice;
● să sprijine coordonarea politicilor structurale naționale;
● să promoveze prosperitatea în afara UE.
Ca reacție la criza economică și financiară din 2008, guvernanța economică a UE a fost
consolidată prin îmbunătățirile aduse Pactului de stabilitate și de creștere, normele fiscale
aplicate de statele membre pentru a facilita și a menține stabilitatea uniunii economice și
monetare. Țările care au fost excluse de pe piețele financiare, cum ar fi Grecia, au primit sprijin
financiar și politic, iar Mecanismul european de stabilitate a fost creat ca soluție permanentă
pentru astfel de situații din zona euro. De asemenea, a fost introdusă procedura privind
dezechilibrele macroeconomice, pentru a se monitoriza și a se corecta tendințele economice care
ar putea fi problematice din fiecare stat membru și pentru a le împiedica să afecteze celelalte
state membre. Moneda euro, aflată în circulație din 2002 și utilizată de peste 339 de milioane de
persoane în 19 state membre, este a doua monedă mondială ca importanță, după dolarul
american. O monedă unică este practică pentru cetățeni și este utilă în afaceri, aceasta fiind o
realizare majoră a integrării europene. Planul de investiții pentru Europa, de 315 miliarde EUR,
adoptat în noiembrie 2014, urmărește să aducă investițiile la nivelul istoric de dinainte de criza
din 2008. Fondul european pentru investiții strategice a declanșat deja investiții aprobate în
valoare de peste 236,1 miliarde EUR până în septembrie 2017. Se preconizează că aproximativ
454 000 de întreprinderi mici, mijlocii și cu capitalizare medie vor beneficia de un acces mai bun
la finanțare ca urmare a sprijinului din fond.
 Piața unică digitală a UE urmărește să deschidă oportunități pentru oameni și întreprinderi,
precum și să consolideze poziția Europei ca lider mondial în economia digitală. Cu toate acestea,
anumite obstacole încă îi împiedică pe oameni să facă afaceri, să cumpere sau să acceseze
conținut digital într-un alt stat membru al UE. Aceste bariere variază de la taxe la „blocarea
geografică”, la lipsa accesului la internet sau a competențelor digitale. Multe persoane nu au
acces la cea mai largă gamă de bunuri și servicii online, în timp ce societățile nu pot face afaceri
la nivelul extins la care ar dori sau nu pot să beneficieze de servicii digitale de înaltă calitate.
Ideea pieței unice digitale este de a trece de la 28 de piețe naționale la o zonă fără granițe, în
care oamenii și întreprinderile pot să facă schimburi comerciale, să inoveze și să interacționeze
legal, în siguranță, în mod securizat și la prețuri accesibile, ceea ce le-ar face viața mai ușoară.
Aceasta înseamnă că întreprinderile sunt capabile să utilizeze pe deplin noile tehnologii și
întreprinderile mici în special pot să traverseze UE „doar cu un clic”. Realizarea pieței unice
digitale ar putea să contribuie cu 415 miliarde EUR pe an la economia UE și să creeze sute de
mii de locuri de muncă. Din mai 2015, Comisia Europeană și-a respectat 35 de angajamente de
acțiune anunțate în strategia sa privind piața unică digitală. În prezent, accentul este plasat pe
transformarea propunerilor în realitate pentru cetățenii UE. Iată câteva dintre etapele care au fost
deja parcurse:
● Taxele de roaming au fost eliminate în iunie 2017, astfel încât utilizatorii pot folosi
dispozitivele mobile atunci când călătoresc în UE plătind aceleași prețuri ca acasă.
● Au fost convenite noi norme UE solide privind protecția datelor cu caracter personal.
● Comisia a propus măsuri pentru a asigura că toate persoanele din UE vor avea cea mai
bună conexiune internet posibilă, în timp ce inițiativa WiFi4EU sprijină instalarea de hotspoturi
Wi-Fi publice gratuite în comunitățile locale din UE.
● Unul dintre obiectivele-cheie ale UE este o mai bună protecție a europenilor în era
digitală. Prin urmare, Comisia a propus noi instrumente care să contribuie la apărarea oamenilor
și a întreprinderilor de atacurile cibernetice.
● Din 2018, noi norme UE privind portabilitatea vor însemna că utilizatorii vor putea să își
utilizeze în totalitate abonamentele online la filme și TV, cărți electronice, jocuri video și servicii
muzicale atunci când călătoresc în interiorul UE, în același mod în care le accesează acasă.
 Impozitare și fiscalitate
În general, guvernele statelor membre au o mare libertate de a-și elabora legile fiscale în
funcție de prioritățile lor naționale. Cu toate acestea, atunci când fac acest lucru, ele trebuie să
respecte anumite principii fundamentale, cum ar fi nediscriminarea și respectarea liberei
circulații a mărfurilor și serviciilor pe piața unică. Din ce în ce mai multe societăți și persoane își
desfășoară activitatea în mai multe țări, fiind astfel mai ușor pentru acestea să încerce să
plătească cel mai mic impozit posibil („evitarea obligațiilor fiscale”) sau să nu plătească
impozitele datorate („evaziune fiscală”) prin mijloace legale. O singură țară nu poate aborda
aceste probleme pe cont propriu, astfel încât statele membre ale UE colaborează pentru a se
asigura că fiscalitatea este echitabilă.
Uniunea Europeană nu are un rol direct în creșterea impozitelor sau în stabilirea cotelor de
impozitare. Rolul UE este de a supraveghea normele fiscale naționale pentru a se asigura că
acestea sunt compatibile cu anumite politici ale UE, cum ar fi:
● promovarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă;
● asigurarea fluxului liber de mărfuri, servicii și capital în întreaga UE pe piața unică;
● asigurarea faptului că întreprinderile dintr-o țară nu au un avantaj neloial față de
concurenții din alt stat;
● asigurarea faptului că impozitele nu-i discriminează pe consumatori, pe lucrători sau
întreprinderile din alte țări ale UE. Guvernele tuturor statelor membre trebuie să convină atunci
când este vorba de luarea deciziilor UE în materie fiscală, astfel încât să fie luate în considerare
interesele fiecărei țări din Uniune. În cazul anumitor impozite, cum ar fi impozitul pe valoarea
adăugată sau accizele la benzină, tutun și alcool, statele membre au convenit să își alinieze în
linii mari normele și ratele minime pentru a evita concurența neloială pe piața unică. Legislația
fiscală a unui stat membru nu ar trebui să permită persoanelor sau întreprinderilor să se sustragă
de la plata impozitelor în alt stat membru. Acțiunile de la nivelul întregii UE sunt esențiale
pentru soluționarea problemei și au fost înregistrate progrese importante în ultimii ani, inclusiv
adoptarea unui plan de acțiune al UE pentru combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale.
Coordonarea strânsă dintre administrațiile fiscale contribuie, de asemenea, la împiedicarea
exploatării de către societăți a necorelării dintre sistemele diferitelor țări, în scopul reducerii
valorii impozitelor pe care le plătesc acestea.
Politica comercială a Uniunii Europene

Aderarea şi integrarea României în Uniunea Europeană presupune şi adoptarea de către ţara

noastră a politicii comerciale comune a Uniunii, precum şi promovarea aceluiaşi cadru juridic al
relaţiilor externe faţă de toate ţările terţe UE. În cadrul negocierilor de aderare a României la UE,
demarate în februarie 2000, capitolul rezervat armonizării politicii comerciale ocupă un loc
principal în cadrul celor 31 de capitole de negociat, fiind, totodată şi unul dintre cele mai dificile.
Alinierea la politica comercială externă a UE implică deci pentru România acordarea
aceluiaşi tratament comercial faţă de terţi. Altfel spus, aceasta înseamnă aplicarea prevederilor
acordurilor comerciale ale UE în relaţiile economice cu alte state sau grupări de state din afara
acesteia.
Politica comercială comună a fost una dintre primele politici conturate şi aplicate în
totalitate de statele UE încă din 1957. Tratatul de la Roma, care a pus bazele integrării europene,
cerea ţărilor membre să aplice un tarif vamal comun faţă de ţările terţe, aceleaşi tipuri de măsuri
de protecţie comercială şi de promovare/stimulare a exporturilor, precum şi acelaşi tratament
comercial în relaţia cu statele terţe.
În baza prevederilor tratatelor constitutive şi a celorlalte norme (legislaţie secundară, tratate
multi şi bilaterale încheiate de Comunitatea Europeană) care reglementează relaţiile comerciale
ale Comunităţii cu ţările terţe se poate afirma că Comunitatea Europeană are o politică
comercială comună axată pe liberalizarea schimburilor în domeniul industrial şi relativ
protecţionistă în sectorul agricol
Formularea şi implementarea politicii comerciale comune a Comunităţii se face în baza
art.133 din Tratatul Comunităţii (fostul art.113), conform căruia orice măsură adoptată în cadrul
acestei politici este propusă de Comisie şi decisă de Consiliul UE prin majoritate calificată.
Comisia asigură reprezentarea uniformă a intereselor Comunităţii, precum şi exercitarea PCC,
atât la nivel bilateral, cat şi multilateral. Ea este asistată de un Comitet – Comitetul Articolului
133 - compus din reprezentanţi ai statelor membre (SM).
Principalele instrumente de politică comercială pot fi:
• de natură tarifară(vamală);
• de natură netarifară;
• de natură promoţională şi de stimulare.
 Protecţia tarifară se realizează prin intermediul taxelor vamale.
În cadrul barierelor netarifare utilizate în cadrul politicilor comerciale se includ
reglementările cantitative, măsurile antidumping, precum şi alte măsuri netarifare.
Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop impulsionarea
exporturilor globale ale ţării (sau comunităţii) respective.
La baza politicii comerciale comune se află Tratatul de la Roma, al cărui titlu I din partea a
II-a se numeşte „Libera circulaţie a mărfurilor”. În cadrul acestuia se face referire la următoarele
aspecte:
• eliminarea taxelor vamale între statele membre;
• instituirea tarifului vamal comun;
• eliminarea restricţiilor cantitative între statele membre;
• practicile de dumping.

Cadrul legal actual al politicii comerciale comune a Comunităţii este cel stabilit prin Tratatul
de la Maastricht modificat prin Tratatul de la Amsterdam.
Acesta avea misiunea de a asigura buna funcționare a pieței unice și, printre altele, o
dezvoltare armonioasă, echilibrată și durabilă a activităților economice, un nivel ridicat de
ocupare a forței de muncă și de protecție socială și egalitatea între bărbați și femei. Comunitatea
urmărea aceste obiective în limitele competențelor care îi erau încredințate, prin instituirea unei
piețe comune și a unor măsuri conexe menționate la articolul 3 din Tratatul CE, precum și prin
instaurarea unei politici economice și monedei unice menționate la articolul 4. Acțiunea
Comunității trebuia să respecte principiul proporționalității și, în domeniile care nu intrau în
competența sa exclusivă, principiul subsidiarității (articolul 5 din TCE)1.

Comerțul cu bunuri și servicii aduce o contribuţie semnificativă la intensificarea creșterii

economice durabile și la crearea de locuri de muncă. Peste 30 de milioane de locuri de muncă din
UE depind de exporturile în afara UE. Conform previziunilor, în viitor, 90% din creșterea
economică la nivel mondial va avea loc în afara frontierelor Europei. Prin urmare, comerțul este
un vector de creștere economică și o prioritate esențială pentru UE.

1
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/3/tratatele-de-la-maastricht-si-de-la-amsterdam
 Consiliul s-a angajat în favoarea unui sistem comercial multilateral puternic, bazat pe
norme. UE are o politică comercială responsabilă, cu un nivel ridicat de transparență și o
comunicare eficace cu cetățenii cu privire la beneficiile și provocările comerțului și ale piețelor
deschise.
Politica comercială este o competență exclusivă a UE. Aceasta înseamnă că cea care
legiferează în materie comercială și încheie acorduri comerciale internaționale este UE, și nu
statele membre. În cazul în care acordul cuprinde aspecte de responsabilitate comună, Consiliul
îl poate încheia numai după ratificarea sa de către toate statele membre.
Prin faptul că acționează colectiv și vorbește cu o singură voce pe scena internațională și că
nu urmează multiple strategii comerciale separate, UE ocupă o poziție puternică în ceea ce
privește comerțul la nivel mondial.
Uniunea europeană gestionează relațiile comerciale cu țări terțe prin intermediul acordurilor
comerciale. Acestea sunt concepute pentru a crea oportunități comerciale mai bune și a înlătura
barierele din calea comerțului.
UE dorește să se asigure că produsele importate sunt vândute la un preț corect și echitabil în
UE, indiferent de unde provin. Reglementările comerciale sub formă de instrumente de apărare
comercială sunt un mijloc de protejare a producătorilor UE împotriva daunelor și de combatere a
concurenței neloiale din partea societăților străine, reprezentată de dumping și de subvenționare,
de exemplu.

Uniunea europeană oferă finanțare pentru o gamă largă de proiecte și programe care acoperă
domenii precum:
 dezvoltarea regională și urbană
 ocuparea forței de muncă și incluziunea socială
 agricultura și dezvoltarea rurală
 politicile în domeniul maritim și al pescuitului
 cercetarea și inovarea
 ajutorul umanitar.

Gestionarea fondurilor
 Finanțarea este gestionată în baza unor reguli stricte, pentru a garanta faptul că se aplică
un control riguros asupra modului în care sunt utilizate fondurile și că banii sunt cheltuiți în mod
transparent și responsabil.
Celor 27 de comisari europeni le revine responsabilitatea politică finală de a garanta că
fondurile UE sunt cheltuite în mod corespunzător. Dar, întrucât cea mai mare parte a finanțării
este gestionată de țările beneficiare, obligația de a efectua controale și audituri anuale le revine
guvernelor naționale.
Peste 76% din bugetul UE este gestionat în parteneriat cu autoritățile naționale și regionale în
cadrul unui sistem de „gestiune partajată”, în principal prin intermediul a cinci fonduri majore2,
împreună, aceste instrumente contribuind la aplicarea Strategiei Europa 20203: 
 Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – dezvoltare regională și urbană
 Fondul social european (FSE) – incluziune socială și bună guvernanță
 Fondul de coeziune – convergența economică a regiunilor mai puțin dezvoltate
 Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) 
 Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) 
Alte fonduri sunt gestionate direct de UE, fiind acordate sub formă de:
 granturi pentru proiecte cu activități în domeniul politicilor UE, care, în general, se
acordă în urma publicării unei „cereri de propuneri”. Finanțarea provine de la UE și din
alte surse.
 contracte încheiate de instituțiile UE pentru a achiziționa servicii, bunuri sau lucrări de
care au nevoie pentru propria funcționare (studii, formare, organizarea de conferințe,
echipament IT). Contractele se acordă prin licitație.
.

Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN)

2
https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/
3
https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-and-fiscal-policy-coordination/eu-economic-
governance-monitoring-prevention-correction/european-semester_ro
 Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) este responsabil de politica UE în
trei domenii principale: politica economică, chestiuni referitoare la impozitare și reglementarea
serviciilor financiare.4
Cum funcționează ECOFIN?
Consiliul ECOFIN este format din miniștrii economiei și finanțelor din toate statele
membre. La reuniuni participă, de asemenea, comisarii europeni cu portofolii relevante pentru
tematica discutată.
Există și sesiuni speciale ale ECOFIN, la care participă miniștrii naționali ai bugetului și
comisarul european pentru programare financiară și buget, în vederea pregătirii bugetului anual
al UE.
Reuniunile ECOFIN au loc în general o dată pe lună.
Consiliul Afaceri Economice și Financiare, cunoscut în mod curent sub denumirea de
Consiliul ECOFIN, este responsabil de:
 politica economică
 chestiuni fiscale
 piețele financiare și fluxurile de capital
 relațiile economice cu țări din afara UE
De asemenea, acesta pregătește bugetul anual al UE și se ocupă de aspectele juridice și
practice ale monedei unice, euro.
Consiliul ECOFIN:
 coordonează politicile economice ale statelor membre
 promovează convergența performanței lor economice
 monitorizează politicile lor bugetare
De asemenea, acesta coordonează pozițiile UE pentru reuniuni internaționale, precum G20,
Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Consiliul ECOFIN este responsabil și pentru
aspectele financiare ale negocierilor internaționale cu privire la măsurile vizând combaterea
schimbărilor climatice.

Procedura bugetară

4
https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/configurations/ecofin/
 Exercitarea competențelor bugetare constă atât în stabilirea cuantumului total și a
distribuirii cheltuielilor anuale ale UE, precum și a veniturilor necesare pentru a le acoperi, cât și
în exercitarea controlului asupra execuției bugetului. Procedura bugetară propriu-zisă constă în
elaborarea și adoptarea bugetului

Parlamentul European (PE) și Consiliul formează împreună autoritatea bugetară. Înainte de

1970, competențele bugetare aparțineau exclusiv Consiliului; Parlamentul nu deținea decât un rol
consultativ. Tratatele din 22 aprilie 1970 și 22 iulie 1975 au sporit competențele bugetare ale PE:
 tratatul din 1970, deși menținea dreptul Consiliului de a avea ultimul cuvânt cu privire la
„cheltuielile obligatorii” legate de obligațiile decurgând din tratat sau din actele adoptate
în conformitate cu tratatul, acorda PE ultimul cuvânt cu privire la „cheltuielile
neobligatorii”, care reprezentau inițial 8 % din buget;
 tratatul din 1975 a acordat PE dreptul de a respinge bugetul în ansamblu.

Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, atât Consiliul, cât și Parlamentul

efectuau două lecturi pe parcursul procedurii bugetare, la finalul căreia Parlamentul putea să
adopte bugetul sau să-l respingă în ansamblu.
Până la schimbările majore introduse prin Tratatul de la Lisabona, tratatele ulterioare nu au
adus modificări substanțiale. Tratatul de la Lisabona a introdus o procedură bugetară mai simplă
și mai transparentă (codecizia bugetară). Modificările provin în special din eliminarea distincției
dintre cheltuieli obligatorii și cheltuieli neobligatorii, ceea ce permite abordarea similară a
tuturor cheltuielilor în temeiul aceleiași proceduri. Procedura a fost simplificată și prin faptul că
în cadrul fiecărei instituții are loc o singură lectură, bazată pe proiectul de buget prezentat de
Comisie.
1.1.2 Politici comunitare

Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza

acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene. Prezentam
mai jos elementele fundamentale referitoare la cateva din aceste domenii ale politicilor commune
europene.

Politici agricole
Au existat multe motive pentru crearea unei politici agricole comune: sa ofere, populatiei
in ansamblul ei, o piata alimentara stabila; sa confirme impactul sectorului agricol al micilor
ferme asupra economiei si a politicii regionale, sa stimuleze schimbarile structurale esentiale
care urmeaza sa ofere fermierilor posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltarii economice si
sociale, deoarece industria agricola era un sector de importanta majora in vederea realizarii
integrarii europene. Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana defineste obiectivele
politicii agricole comune (PAC), respectiv ale comertului intra-comunitar, care afecteaza atat
producatorii cat si consumatorii:
 creșterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic si asigurarea
dezvoltarii rationale a productiei precum si utilizarea optima a factorilor de
productie, in special a fortei de munca;
 asigurarea unui nivel de viata adecvat pentru populatie;
 stabilizarea pietelor;
 asigurarea disponibilitatii ofertei;
 luarea masurilor pentru ca acestea sa ajunga la consumator cu preturi rezonabile

Politici ale audiovizualului

Obiective principale:
- constituirea unui spatiu comun al informatiei, inclusiv adoptarea unor standarde
comune;
- promovarea programelor televizate cu problematica europeana, complementare
programelor nationale existente;
 - compatibilitatea reglementarilor Statelor Membre in perspectiva dereglementarii (sau
reintroducerii reglementarii) activitatilor de radio si televiziune.

Cercetarea si tehnologia
Principalul obiectiv il constituie dezvoltarea unei politici comune in domenii importante,
precum IT, tehnologia telecomunicatiilor si biotehnologie). Ar trebui ca politicile nationale sau
activitatile de cercetare sa fie coordonate, respectiv sa se desfasoare, la nivelul Comunitatii, in
scopul:
- eliminarii dublarii nejustificate a eforturilor in programele nationale; aceasta ar implica,
in special, o mai buna diseminare a rezultatelor in randul intreprinderilor (mai ales in randul
celor mici si medii), un raport bun costuri/beneficii si coordonarea intre programele nationale;
- imbunatatirii eficientei sau reducerea costurilor proiectelor nationale si comunitare prin
3 impartirea sarcinilor sau, eventual, utilizarea in comun a resurselor;
- armonizarii treptate a procedurilor de formulare si implementare a politicii comunitare
privind cercetarea;
- promovarii realizarii unei piete interne comune (de ex. formularea unor specificatii si
standarde comune) si sprijinirii activitatii privind depasirea granitelor stiintifice si tehnice in
Europa;
- promovarii proiectelor de cercetare potrivite in ceea ce priveste problemele
transfrontaliere (privind, de ex., protectia mediului si sanatatea publica); - reducerii diferentei
existente intre potentialul privind cercetarea si rezultatele specifice dobandite de tarile
Comunitatii si, multumita existentei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite),
mentinerii sau redobandirii competitivitatii Europei fata de Statele Unite si Japonia; drept
rezultat, sprijinirea reducerii somajului in Comunitate prin inovatie si noi tehnologii.

Politica concurenței
Politica concurentei trebuie sa garanteze unitatea pietei interne si sa evite monopolizarea
pietei prin impartirea acesteia de catre anumite firme in urma unor intelegeri private. Pietele pot
fi monopolizate ca rezultat al unor intelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica
in domeniul concurentei se incearca a se evita ca una sau mai multe firme sa-si utilizeze in mod
impropriu puterea economica in detrimentul firmelor mai slabe (abuz de pozitie dominanta). De
asemenea, trebuie sa impiedice guvernele statelor membre sa distorsioneze regulile prin
acordarea de discriminari pozitive/subventii intreprinderilor de stat sau prin favorizarea
companiilor din sectorul privat

Politica culturală
Tratatul de la Roma nu continea un capitol special sau paragraf cu privire la politica
culturala. Doar in preambulul Tratatului se facea referire la cultura ca factor capabil sa uneasca
popoarele si sa promoveze dezvoltarea sociala si economica. Incepand cu 1969, un numar de
intalniri ale sefilor de state si de guverne au accentuat necesitatea actiunii comunitare in
domeniul cultural, si desi realizarile practice in domeniul culturii erau putine ca numar, au avut o
anumita semnificatie, si Parlamentul European a avut un impact considerabil asupra acestora,
prin rezolutiile sale. Adoptarea Tratatului de la Maastricht a insemnat asigurarea unei baze
juridice pentru politica in domeniul culturii. Articolul 151 asigura baza actiunii comunitare cu
scopul de incuraja, sprijini si suplimenta activitatile statelor membre, fiind respectate in acelasi
timp diversitatea nationala si regionala, acordind in acelasi timp importanta mostenirii culturale.
Principiile interventiei comunitare in domeniul culturii sunt complementaritatea si
subsidiaritatea. Orice act de armonizare a prevederilor legale si regulatorii ale statelor membre
este exclusa din obiectivul Articolului 151. Masurile sunt adoptate prin procedura de codecizie
de catre Parlamentul European si Consiliu, si cu vot in unanimitate in Consiliu. Obiectivele
principale sunt: - sa contribuie la dezvoltarea culturii statelor membre, respectind in acelasi timp
diversitatea lor nationala si regionala; - sa puna mostenirea culturala in centrul actiunilor din
domeniul cultural
Politica liberei circulații
Libera circulatie a bunurilor. Libera circulatie se aplica produselor provenind din statele
membre si produselor provenind din terte tari, care se afla in circulatie pe teritoriul statelor
membre. La inceput, libera circulatie a bunurilor era considerata a face parte dintr-o uniune
vamala a statelor membre, constand in eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative asupra
schimburilor comerciale si a masurilor cu caracter echivalent, precum si stabilirea unui tarif
vamal extern unic pentru intreaga Comunitate. Mai tarziu, accentul a fost pus pe eliminarea
tuturor obstacolelor privind libera circulatie, in scopul realizarii pietei interne - un teritoriu fara
frontiere interne, unde bunurile (printre altele) sa poata circula la fel de liber ca in interiorul unei
piete nationale.
Libera circulatie a capitalurilor Obiective principale:
- eliminarea tuturor restrictiilor asupra circulatiei capitalului intre statele membre si apoi a
restrictiilor asupra circulatiei capitalului intre statele membre si tarile terte (in ultimul caz, cu
luarea in considerare a masurilor de protectie in situatii exceptionale);
- liberalizarea trebuie sa duca la crearea pietei unice prin incurajarea celorlalte libertati (de
circulatie a persoanelor, a bunurilor si a serviciilor);
- de asemenea, trebuie sa incurajeze progresul economic prin facilitarea investitiilor eficiente de
capital.
Libera circulatie a persoanelor. Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor
la frontierele interne fac parte dintr-un concept mai larg, acela al pietei interne in care nu este
posibila existenta frontierelor interne sau restrangerea libertatii de circulatie a persoanelor. De la
aparitia sa, conceptul de libera circulatie a persoanelor si-a schimbat intelesul. Primele prevederi
referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulatie a persoanelor asimilate agentilor
economici, fie angajatori, fie prestatori de servicii. Conceptul economic originar a castigat treptat
un inteles mai general, acoperind si notiunea de cetatean al Uniunii, independent de orice
activitate economica sau distinctii privind nationalitatea. Aceasta se aplica si cetatenilor unor
terte tari, caci odata cu eliminarea controalelor la frontierele interne nici o persoana nu mai putea
fi supusa controlului privind nationalitatea.
Libera circulatie a serviciilor. Se urmareste ca persoanele care presteaza activitati
independente (in domeniul comercial, industrie, activitati mestesugaresti sau profesii liberale) sa
fie libere sa isi exercite profesia in cadrul Comunitatii, cu luarea in considerare atat a libertatii de
stabilire a resedintei cat si a libertatii de a presta servicii, in special in ceea ce priveste cea mai
buna localizare din punct de vedere economic. Aceasta implica eliminarea discriminarii pe baza
nationalitatii si, atunci cand aceste libertati urmeaza sa fie puse efectiv in practica, masuri pentru
a facilita exercitarea lor, mai ales armonizarea regulilor nationale privind accesul sau
recunoasterea lor reciproca.
Politica externa si de securitate comuna
Cele cinci obiective specifice ale PESC, asa cum sunt definite in Tratatul privind Uniunea
Europeana sunt urmatoarele: -salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a
independentei Uniunii. Tratatul de la Amsterdam extinde acest obiectiv si la salvgardarea
integritatii Uniunii in conformitate cu principiile Cartei Natiunilor Unite; - consolidarea
securitatii Uniunii si a statelor membre, sub toate formele; - mentinerea pacii si consolidarea
securitatii internationale, in conformitate cu principiile 12 Cartei Natiunilor Unite, precum si cu
principiile Actului final de la Helsinki si obiectivele Cartei de la Paris. In Tratatul de la
Amsterdam se precizeaza ca acest obiectiv se refera si la granitele externe; - promovarea
cooperarii internationale; - dezvoltarea si consolidarea democratiei si a statului de drept, precum
si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
1.2 Politica bugetara a Uniunii Europene și bugetul U.E

1.2.1 Politica bugetară

Exercitarea competențelor bugetare constă atât în stabilirea cuantumului total și a

distribuirii cheltuielilor anuale ale UE, precum și a veniturilor necesare pentru a le acoperi, cât și
în exercitarea controlului asupra execuției bugetului. Procedura bugetară propriu-zisă constă în
elaborarea și adoptarea bugetului.
Descriere
Parlamentul European (PE) și Consiliul formează împreună autoritatea bugetară. Înainte de
1970, competențele bugetare aparțineau exclusiv Consiliului; Parlamentul nu deținea decât un rol
consultativ. Tratatele din 22 aprilie 1970 și 22 iulie 1975 au sporit competențele bugetare ale PE:
 tratatul din 1970, deși menținea dreptul Consiliului de a avea ultimul cuvânt cu privire la
„cheltuielile obligatorii” legate de obligațiile decurgând din tratat sau din actele adoptate
în conformitate cu tratatul, acorda PE ultimul cuvânt cu privire la „cheltuielile
neobligatorii”, care reprezentau inițial 8 % din buget;
 tratatul din 1975 a acordat PE dreptul de a respinge bugetul în ansamblu.
Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, atât Consiliul, cât și Parlamentul efectuau
două lecturi pe parcursul procedurii bugetare, la finalul căreia Parlamentul putea să adopte
bugetul sau să-l respingă în ansamblu.
Până la schimbările majore introduse prin Tratatul de la Lisabona, tratatele ulterioare nu au adus
modificări substanțiale. Tratatul de la Lisabona a introdus o procedură bugetară mai simplă și
mai transparentă (codecizia bugetară). Modificările provin în special din eliminarea distincției
dintre cheltuieli obligatorii și cheltuieli neobligatorii, ceea ce permite abordarea similară a
tuturor cheltuielilor în temeiul aceleiași proceduri. Procedura a fost simplificată și prin faptul că
în cadrul fiecărei instituții are loc o singură lectură, bazată pe proiectul de buget prezentat de
Comisie.
  Fazele procedurii
 Articolul 314 din TFUE5 prevede fazele și termenele care trebuie respectate pe parcursul
procedurii bugetare. Cu toate acestea, instituțiile convin în fiecare an asupra unui calendar
pragmatic, în timp util înainte de demararea procedurii bugetare, pe baza practicii curente.
I.  Prima fază: stabilirea de către Comisie a unui proiect de buget
Parlamentul și Consiliul stabilesc orientări privind prioritățile bugetare. Comisia elaborează
proiectul de buget și îl transmite Consiliului și Parlamentului cel târziu până la 1 septembrie [în
temeiul articolului 314 alineatul (2) din TFUE, dar până la sfârșitul lui aprilie sau începutul lui
mai conform calendarului pragmatic]. Comisia poate modifica proiectul de buget într-o fază
ulterioară pentru a se lua în considerare noi evoluții, însă nu mai târziu de momentul convocării
comitetului de conciliere (a se vedea mai jos).
II.  A doua fază: stabilirea poziției Consiliului asupra proiectului de buget
Consiliul adoptă poziția sa asupra proiectului de buget și o transmite Parlamentului cel târziu
până la 1 octombrie [în temeiul articolului 314 alineatul (3) din TFUE, dar până la sfârșitul lui
iulie conform calendarului pragmatic]. Acesta trebuie să informeze pe deplin Parlamentul în
legătură cu motivele care l-au determinat să adopte poziția respectivă.
III.  A treia fază: lectura Parlamentului
Parlamentul are la dispoziție 42 de zile pentru a reacționa. În termenul respectiv, acesta poate fie
să aprobe poziția Consiliului sau să refuze să ia o decizie, caz în care bugetul este considerat
adoptat definitiv, fie să adopte amendamente cu majoritatea membrilor care îl compun, caz în
care proiectul modificat se trimite înapoi Consiliului și Comisiei. Președintele Parlamentului, în
consens cu Președintele Consiliului, trebuie să convoace fără întârziere comitetul de conciliere.
IV. A patra fază: reuniunea comitetului de conciliere și adoptarea bugetului
Din ziua când este convocat, comitetul de conciliere (compus din reprezentanți ai membrilor
Consiliului și un număr egal de reprezentanți ai Parlamentului) dispune de 21 de zile pentru a
ajunge la un acord asupra unui proiect comun. În acest sens, comitetul de conciliere trebuie să
decidă cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanților lor și cu
majoritatea reprezentanților Parlamentului. Comisia participă la lucrările comitetului de
conciliere și adoptă toate inițiativele necesare pentru promovarea reconcilierii între poziția
Parlamentului și a Consiliului.

5
TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE
 În cazul în care, în termenul de 21 de zile menționat mai sus, comitetul de conciliere nu
ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Comisia trebuie să prezinte un nou proiect de
buget. În cazul în care comitetul de conciliere ajunge în termenul respectiv la un acord asupra
unui proiect comun, atunci Parlamentul și Consiliul dispun de 14 zile de la data acordului pentru
aprobarea proiectului comun. Tabelul următor prezintă succint posibilele rezultate la sfârșitul
perioadei de 14 zile.
V. Bugete rectificative și suplimentare
În cazul unor situații inevitabile, excepționale sau neprevăzute (în conformitate cu
articolul 41 din Normele financiare), Comisia poate propune proiecte de bugete rectificative
pentru a modifica bugetul adoptat aferent exercițiului respectiv. Aceste bugete rectificative sunt
supuse acelorași reguli ca și bugetul general.

Execuția bugetului

Comisia este responsabilă cu execuția veniturilor și cheltuielilor bugetare în conformitate

cu tratatele și cu dispozițiile și instrucțiunile prevăzute în Regulamentul financiar, în limita
creditelor autorizate.
Statele membre cooperează cu Comisia pentru ca toate creditele să fie utilizate în
conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, și anume principiile economiei, eficienței și
eficacității.
A. Mecanismul de bază
Execuția bugetară constă în două operațiuni principale: angajamente și plăți. În ceea ce
privește angajarea cheltuielilor, se ia o decizie de a utiliza o anumită sumă de la o linie bugetară
specifică în scopul finanțării unei anumite activități. Odată ce au fost stabilite angajamentele
juridice aferente (cum ar fi contractele), iar serviciul, lucrările sau bunurile care fac obiectul
contractului au fost furnizate, sunt autorizate cheltuielile și sunt achitate sumele datorate.6
B. Metode de execuție
În conformitate cu dispozițiile articolului 58 din Regulamentul financiar, modalitățile
prin care Comisia poate executa bugetul sunt următoarele: — în mod direct („gestiune directă”),
prin intermediul direcțiilor sale sau prin intermediul agențiilor executive; — prin gestiune

6
http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.5.4.pdf ..
partajată cu statele membre („gestiune partajată”); — în mod indirect („gestiune indirectă”), prin
încredințarea sarcinilor care țin de execuția bugetară unor entități sau persoane cum sunt țările
terțe, organizațiile internaționale și altele.7
La articolul 317 din TFUE se prevede că Comisia trebuie să execute bugetul în cooperare
cu statele membre și, în plus, că regulamentele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE
trebuie să prevadă obligațiile de control și de audit ale statelor membre în execuția bugetului,
precum și responsabilitățile care decurg din acestea.
C. Norme de execuție
Regulamentul financiar conține toate principiile și normele care reglementează execuția
bugetului. Acesta are un caracter orizontal, fiind aplicabil tuturor domeniilor de cheltuieli și
tuturor veniturilor. Norme suplimentare privind execuția bugetului pot fi găsite și în
regulamentele sectoriale care acoperă anumite politici ale UE.8

Controlul bugetar

Natura dublă a contabilității și a raportării în UE

Conturile UE sunt de două tipuri: (a) conturi bugetare (care oferă o evidență detaliată a
execuției bugetului) și (b) conturi generale (care sunt utilizate pentru a pregăti bilanțul și
rezultatele economice). Conturile bugetare se bazează pe principiile contabilității de casă
modificate, ceea ce înseamnă că tranzacțiile (cheltuieli și venituri) sunt înregistrate doar atunci
când lichiditățile sunt plătite sau primite.
Conturile generale (sau registrul general) utilizează metoda contabilă în partidă dublă
pentru a înregistra toate veniturile și cheltuielile de pe durata exercițiului financiar. Conturile
generale sunt utilizate pentru a stabili rezultatul economic și bilanțul de active și pasive, care se
întocmește pentru a evidenția situația financiară a UE la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Raportul privind execuția bugetului
Comisia publică situația execuției bugetare în fiecare lună pe pagina sa de internet.
Aceste rapoarte lunare evidențiază modul de utilizare a fondurilor. Informațiile sunt oferite
pentru fiecare capitol al bugetului și în funcție de domeniul de politică. Datele săptămânale sunt

7
Ibid.
8
http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.5.4.pdf.
stocate inclusiv de către departamentele în cauză. O trecere în revistă a rezultatelor evaluărilor
din cursul anului și a măsurilor de monitorizare planificate poate fi consultată în „Evaluarea
anuală”.
Comisia publică și conturile anuale ale Uniunii Europene, care includ rapoartele de
sinteză privind execuția bugetului și bilanțul. Pregătite în conformitate cu Standardele
internaționale de contabilitate publică (IPSAS), acestea consolidează conturile tuturor instituțiilor
și organismelor UE, precum și pe cele ale majorității agențiilor.
Controlul la nivel național
Controlul inițial al veniturilor și cheltuielilor este exercitat în mare parte de către
autoritățile naționale. Acestea și-au păstrat competențele, mai ales în ceea ce privește resursele
proprii tradiționale, în legătură cu care dispun de procedurile necesare pentru colectarea și
verificarea sumelor respective. Controlul bugetar se exercită și prin lupta împotriva fraudei.
Cheltuielile operaționale din cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA), al
Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și al fondurilor structurale sunt, de
asemenea, controlate în primă instanță de către autoritățile din statele membre.9
Controlul la nivelul Uniunii
1. Controlul intern
În fiecare instituție, controlul este exercitat de către ordonatorii de credite și contabili,
precum și de către auditorul intern al instituției.
2. Controlul extern
Controlul extern este efectuat de către curțile de conturi naționale și Curtea de Conturi
Europeană (CCE), care prezintă autorității bugetare rapoarte detaliate în temeiul articolului 287
din TFUE.10
În fiecare an, Curtea de Conturi întocmește un raport pentru Parlament și Consiliu. Pe
lângă raportul anual, aceasta emite un aviz numit „declarație de asigurare” privind: (i) fiabilitatea
conturilor (de exemplu, dacă evidențele sunt ținute corect) și (ii) legalitatea și regularitatea
tranzacțiilor subiacente (de exemplu, veniturile colectate și plățile efectuate).11
3. Controlul politic exercitat de către Parlamentul European

9
http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.5.5.pdf .
10
Ibid.
11
http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf .
 După publicarea raportului anual al Curții de Conturi și după finalizarea conturilor
anuale, Consiliul înaintează recomandările sale Parlamentului. În funcție de aceste recomandări,
Parlamentul European se pronunță în privința gestionării de către Comisie pentru exercițiul
financiar în cauză. Dacă Parlamentul consideră că bugetul UE a fost gestionat corespunzător de
către Comisie, acesta aprobă „descărcarea de gestiune” a Comisiei. Atunci când aprobă
descărcarea, Parlamentul recomandă adesea Comisiei adoptarea unor acțiuni de monitorizare. Ca
răspuns la aceste recomandări, Comisia identifică măsurile pe care le poate adopta și informează
Parlamentul și Consiliul în acest sens.12

1.2.2 Bugetul U.E

Bugetul UE contribuie la realizarea lucrurilor importante pentru europeni. Prin punerea în

comun a resurselor la nivelul UE, statele membre pot realiza mai mult decât ar reuși acționând
singure. aBugetul UE sprijină o gamă largă de politici puse în aplicare în cadrul Uniunii
Europene și a contribuit la consolidarea de către UE a rolului său puternic pe plan internațional,
ca lider în lupta împotriva schimbărilor climatice și cel mai mare donator de ajutoare umanitare
și pentru dezvoltare în lume. În timpul crizei economice și financiare, bugetul UE s-a dovedit a fi
un instrument puternic de sprijinire a investițiilor. Având în vedere că bugetele naționale din
multe state membre se află în mare dificultate, bugetul UE, în special fondurile structurale, a ieșit
din criza din 2008 ca un factor de stabilizare care investește în creștere economică și locuri de
muncă.
Cel mai recent, bugetul a susținut, de asemenea, gestionarea frontierelor externe ale UE și
răspunsul european la criza refugiaților și la amenințarea pe care o prezintă criminalitatea
organizată și terorismul.
Sursele de venit ale UE includ contribuțiile primite de la statele membre, taxele la import
aplicate produselor provenind din afara UE și amenzile impuse întreprinderilor care nu respectă
normele europene. Țările UE convin asupra mărimii bugetului și asupra modului în care va fi
finanțat acesta în următorii ani. 

12
http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf.
 Bugetul UE sprijină creșterea economică și crearea de locuri de muncă. În baza politicii
de coeziune, el finanțează investițiile menite să atenueze diferențele economice majore dintre
țările și regiunile UE. De asemenea, contribuie la dezvoltarea zonelor rurale din Europa.
Bugetul UE:
 este finanțat în proporție de 98 % din resursele proprii ale UEEN13, la care se adaugă alte
surse de venituri;
 se bazează pe principiul echilibrului între cheltuieli și venituri;
 include mecanisme de compensare pentru anumite țări din UEEN;

Cum este cheltuit bugetul UE

Bugetul UE finanțează activități diverse, de la dezvoltarea zonelor rurale și conservarea

mediului, până la promovarea drepturilor omului și protecția frontierelor externe. Dimensiunea
bugetului și modul în care este alocat acesta sunt stabilite de Comisie, Consiliu și Parlament.
Responsabilitatea privind cheltuielile îi revine însă Comisiei. Țările UE și Comisia își împart
responsabilitatea pentru aproximativ 80 % din buget14.

Elaborarea proiectului de buget

Bugetul anual este decis în mod democratic. Mai întâi, Comisia Europeană propune un
buget. Apoi, guvernele naționale (care acționează prin intermediul Consiliului Uniunii Europene)
și Parlamentul European ales în mod direct aprobă propunerea. Acesta devine bugetul pentru
anul următor. Aproximativ 94 % din buget este cheltuit în statele membre și în afara UE pentru
dezvoltare și asistență umanitară, iar 6 % este cheltuit pentru administrația UE.
Fiecare buget anual face parte dintr-un ciclu bugetar de șapte ani cunoscut sub numele de
„cadru financiar multianual“. Acesta este stabilit de Comisia Europeană și necesită aprobarea în
unanimitate din partea statelor membre și negocieri care să fie urmate de acordul Parlamentului
European. Cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020 a fost adoptat în 2013. Limita
generală de cheltuieli a fost redusă cu aproximativ 3 % în termeni reali în comparație cu perioada
13
https://ec.europa.eu/info/strategy/eu-budget/long-term-eu-budget/2014-2020/revenue/own-
resources_ro#own_res
14
https://ec.europa.eu/info/strategy/eu-budget/long-term-eu-budget/2014-2020/spending_en
precedentă (2007-2013). Cu toate acestea, acest plan de cheltuieli vizează creșterea economică și
crearea de locuri de muncă în Europa, încurajarea agriculturii ecologice și crearea unei Europe
proeminente pe plan internațional și care dă dovadă de conștiință ecologică. S-au majorat
fondurile acordate în domeniile cercetării și inovării, educației și formării și relațiilor externe. Se
vor utiliza fonduri specifice pentru combaterea criminalității și a terorismului, precum și pentru
politicile în materie de migrație și azil. Se preconizează că, în perioada 2014-2020, cheltuielile
din domeniul mediului vor reprezenta cel puțin 20 % din cheltuielile UE

Gestionarea fondurilor UE

Responsabilitatea finală pentru alocarea bugetului îi revine Comisiei. Cu toate acestea,

80 % din fondurile UE sunt gestionate de guvernele statelor membre. Dacă se constată că au fost
efectuate plăți necuvenite, Comisia colaborează cu statele membre în cauză pentru a recupera
banii. Pentru a asigura transparența, informațiile privind organizațiile și întreprinderile care
beneficiază de fonduri europene sunt făcute publice.

Domenii de cheltuieli
Bugetul UE se împarte în circa 6 domenii de cheltuieli15.
Cheltuielile din bugetul comunitar sunt grupate în şase mari categorii:
- cheltuieli agricole, al căror rol este cel de a asigura creşterea competitivităţii
agriculturii, de asigura un nivel de viaţă echitabil populaţiei ocupate în activităţile agricole, de a
garanta securitatea aprovizionării cu produse agricole şi alimentare, de a asigura preţuri
rezonabile cumpărătorilor, etc.;
- cheltuieli structurale, ce au în vedere reducerea inegalităţilor de bogăţie între regiuni,
ameliorarea folosirii forţei de muncă, favorizarea dezvoltării armonioase a diverselor regiuni
europene, protejarea şi ameliorarea mediului;
- cheltuieli ale altor politici comunitare, în categoria cărora se înscriu cheltuielile
efectuate în vederea realizării pieţei interne şi între care se disting cheltuielile cu cercetarea şi
dezvoltarea tehnologică, cheltuielile cu reţelele transeuropene de transporturi, de energii şi de

15
https://ec.europa.eu/info/strategy/eu-budget/long-term-eu-budget/2014-2020/funding-programmes_en
telecomunicaţii, cheltuielile din domeniile educaţiei, formării profesionale, a tineretului,
cheltuielile de mediu, etc.;
- cheltuieli privind acţiuni exterioare Uniunii, prin care se asigură finanţarea acţiunilor de
politică externă a Uniunii Europene, cum ar fi acţiuni umanitare de solidaritate cu victimele din
ţări lovite de dezastre naturale, acţiuni de susţinere a ţărilor est-europene de refacere economică,
de susţinere a procesului de pace în diferite zone ale planetei, acţiuni de cooperare economică şi
socială cu ţările din America Latină sau Asia,etc.;
- cheltuieli administrative, prin care se asigură funcţionarea instituţiilor europene,
incluzând în această categorie cheltuielile de personal, cele materiale şi servicii şi cele de capital
necesare pentru aceste instituţii; - cheltuieli cu pregătirea extinderii Uniunii.

Bugetul UE pe 2017 - Total: 157,9 miliarde EUR

În prezent, cea mai mare parte a resurselor bugetare este orientată către stimularea
creșterii economice, crearea de locuri de muncă și reducerea decalajelor economice dintre
diferitele regiuni ale UE. Agricultura, dezvoltarea rurală, sectorul pescuitului și protecția
mediului beneficiază, de asemenea, de cote importante. Printre celelalte domenii de cheltuieli se
numără și combaterea terorismului, a crimei organizate și a imigrației ilegale.

.
2. Studiu privind impactul bugetului european asupra economiei
României

Previziuni economice ale Romaniei

Indicators 2019 2020 2021 2022
GDP growth (%, yoy) 4,1 -5,0 3,8 4,016
Inflation (%, yoy) 3,9 2,3 2,6 2,4

16
https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-performance-and-forecasts/economic-
performance-country/romania/economic-forecast-romania_en
3. Concluzii și propuneri
Bibiliografie

 12 lecții despre Europa-Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană), Fontaine,

Pascal, 2014
 EVOLUŢII ALE POLITICII COMERCIALE A UNIUNII EUROPENE,Centrul de
Informare şi Documentare Economică, Cornel ALBU, Eugen ANDREESCU, Liliana
RĂDULESCU Dragoş SĂLĂGEAN, Nicoleta TAUDOR, Rodica VELCIU,2002
 Politica comercială a UE, © Uniunea Europeană, 2016
 Bugetul Uniunii Europene, pe scurt, Uniunea Europeană, 2016-
https://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf
 TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE- Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene
Surse internet:
1. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?
ftuId=FTU_1.5.1.html
2. http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eu-revenue-own-resources/
3. http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf
4. http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.4.3.pdf
5. http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.5.4.pdf
6. http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.5.5.pdf