Introducerea monedei euro

Uniunea economică și monetară (UEM) a reprezentat o ambiție recurentă

pentru Uniunea Europeană încă de la sfârșitul anilor 1960. UEM presupune
coordonarea politicilor economice și bugetare, aplicarea unei politici monetare
comune și utilizarea unei monede unice, euro. O monedă unică oferă multe
avantaje: întreprinderile pot face mai ușor comerț transfrontalier, economia
evoluează mai bine, iar consumatorii au mai multe oportunități și posibilități de
alegere.Au existat însă obstacole politice și economice – de la angajamentul politic
uneori slab și divergențele de opinii asupra priorităților economice până la
turbulențele de pe piețele internaționale. Toate aceste obstacole au trebuit să fie
depășite pentru a înainta către uniunea economică și monetară.

Stabilitatea valutară internațională din perioada imediat postbelică nu a durat

mult. Tulburările de pe piețele valutare mondiale amenințau sistemul de prețuri
comune asociat politicii agricole comune, unul din pilonii principali ai Comunității
Economice Europene de la acel moment. Încercările ulterioare de a atinge rate de
schimb stabile au fost afectate de crizele petroliere și de alte șocuri, până când, în
1979, a fost lansat Sistemul Monetar European (SME)EN.

Sistemul Monetar European s-a bazat pe menținerea cursurilor de schimb ale

monedelor participante într-un interval restrâns. Această abordare complet nouă a
reprezentat o coordonare fără precedent a politicilor monetare ale țărilor UE și a
funcționat cu succes timp de peste un deceniu. Apoi, sub președinția lui Jacques
Delors, guvernatorii băncilor centrale din țările UE au elaborat „Raportul Delors”
privind modul în care ar putea fi realizată UEM.
Raportul Delors propunea o perioadă de pregătire în trei etape pentru uniunea
economică și monetară și pentru zona euro, care acoperea perioada 1990-1999.
Liderii europeni au acceptat recomandările formulate în Raportul Delors.

Noul tratat privind Uniunea Europeană, care conține dispozițiile necesare

pentru punerea în aplicare a uniunii monetare, a fost convenit la Consiliul European
de la Maastricht, din Țările de Jos, în decembrie 1991.

După un deceniu de pregătiri, moneda euro a fost lansată la 1 ianuarie 1999:

în primii trei ani, a fost o monedă „invizibilă”, utilizată doar pentru contabilitate și plăți
electronice. La 1 ianuarie 2002, au fost lansate monedele și bancnotele euro. Astfel,
în unele țări ale UE, a avut loc cea mai mare schimbare de monede din istorie.
Euro este moneda oficială a 19 dintre 27 statele membre ale UE.
Introducerea monedelor și bancnotelor euro, în 2002, a fost pregătită timp de peste
40 de ani. Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană sunt responsabile cu
menținerea valorii și stabilității monedei euro și cu definirea criteriilor de aderare
la zona euro.
Dovadă tangibilă a integrării europene, moneda unică are un istoric specific în ceea
ce privește aspectul, introducerea și politicile care o vizează. Cu toate că trecerea la
euro a avut loc cu aproape 20 de ani în urmă, în unele țări este încă posibil să
schimbați bancnote și monede naționale vechi în euro.

Moneda unică europeană și-a început existența pe 1 ianuarie 1999 după zeci
de ani de efort și negocieri din partea țărilor membre UE. Fostele monede naționale
au fost rapid preluate de către euro și au încetat să mai existe. Euro este una dintre
cele mai importante valute din lume, astfel utilizarea bancnotelor și monedelor
euro s-a extins pe tot globul pământesc. Euro este considerată a doua cea mai
sigură monedă din lume după dolarul american, și aceasta este utilizată de către
multe bănci centrale, printre care și de Banca Națională a Moldovei ca monedă
internațională de rezervă.
Inițial euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de
operațiuni de plată unde nu se implicau bancnote sau monede. Pentru plățile în
numerar se utilizau monedele vechi pentru fiecare țară individual. Pe 1 ianuarie
2002 euro a fost introdus pentru prima dată publicului sub formă de bancnote
și monede. Nu toate țările membre ale UE nu au optat pentru aderarea la monedă.
Pentru introducerea acesteia ca monedă oficială țările erau obligate să parcurgă
schimbări economice importante, trebuiau să atingă o rata a inflației mică, dobânzi
bancare mici și statul trebuie să aibă capacitățile economice necesare pentru a ține
moneda sub control, odată cu aderarea la aceasta. Două țări membre, Regatul Unit
și Danemarca, care aveau posibilitatea să introducă moneda au optat pentru clauza
de neparticipare prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Doar 11 țări din statele membre ale UE au introdus moneda unică europeană drept
monedă oficială pe 1 ianuarie 1999, Grecia 2 ani mai târziu după care Slovenia în
2007, Malta și Cipru în 2008, Slovacia în 2009 și Estonia în 2011. Grecia a fost
țara care a aderat cu mici “probleme” în anul 2001 care s-au dezvoltat până în ziua
de azi și care au generat o criză dificilă. Moneda unică europeană a fost adoptată
de către 17 state membre ale Uniunii Europene care împreună formează zona euro.
Introducerea monedei a fortificat relațiile dintre țările membre și la moment circa
330 milioane de cetățeni europeni o utilizează zi de zi. Următoarele țări care
planifică sa adopte euro sunt Letonia pe 1 ianuarie 2014 și Lituania pe 1 ianuarie
2015. Bulgaria, Cehia și România la moment nu au o dată țintă pentru adoptarea
monedei unice europene.
Euro este utilizat și în afara Uniunii Europene, iar în ziua de azi numărul țărilor
care au valuta oficială euro a ajuns pragul de 23 de țări. Trei state – Monaco, San
Marino și Vaticanul au semnat acorduri cu UE pentru a utiliza moneda și pentru a
emite propriul numerar. Andorra a fost a 4-a țară la număr care a creat un acord de
a utiliza și emite propriile monede în aprilie 2012 și respectiv pe 1 iulie 2013.
Kosovo și Muntenegru au adoptat oficial moneda euro însă acestea nu au semnat
nici un acord comun cu UE, de aceea aceste 2 state nu au dreptul de a emite
bancnote și monede euro.
Moneda unica europeană este coordonată de către Banca Centrală Europeană.
Sarcina principală a BCE este de a menține inflația sub control la o medie de 2%
anual.

România se înscrie în rândul statelor membre ale Uniunii Europene care au

obligaţia adoptării monedei euro, ceea ce înseamnă practic participarea cu drepturi
depline la Uniunea Economică şi Monetară, odată cu îndeplinirea tuturor
condițiilor necesare, respectiv a criteriilor de convergență nominală2 , juridică şi
reală3 . Acestea din urmă nu sunt menţionate explicit în legislaţia relevantă a
Uniunii Europene, însă devin din ce în ce mai importante în aprecierea gradului de
pregătire al unui stat pentru adoptarea monedei unice. De altfel, Rapoartele de
Convergență elaborate o dată la doi ani de Banca Centrală Europeană şi Comisia
Europeană, pun accent din ce în ce mai mare pe convergența reală. Astfel, în
perioada premergătoare adoptării monedei unice, economia naţională trebuie să
parcurgă ajustările necesare integrării în zona euro, marcate de reforme structurale
ample, cu efecte asupra competitivității sale generale.
în cadrul BNR funcţionează, începând din luna februarie 2010, Comitetul de
pregătire a trecerii la euro ce reprezintă un forum de dezbatere a problematicilor
legate de convergenţa nominală şi reală, menit să susţină demersurile băncii
centrale în ceea ce priveşte participarea României, cu drepturi depline, la Uniunea
Economică şi Monetară.
 Cu siguranță viitorul monedei euro nu este cert pentru că însuși ca concept
economia nu este deloc previzibilă. Viitorul monedei euro cu siguranță va depinde
de deciziile de lungă durată al BCE și al fiecărui membru al zonei euro. Mulți
specialiști consideră că moneda euro este una dintre cele mai mari greșeli și bariere
în stimularea și menținerea creșterii economice din zona euro și deja au prezis o
prăbușire fatală în următorii 15-20 de ani.
Alți specialiști sunt mai optimiști și consideră că unele state din zona euro nu au
fost pregătite pentru a face față crizei din 2008, însă odată cu revenirea și
menținerea stabilității al acestor țări zona euro va înregistra creșteri de lungă
durată. Doar timpul ne va arată cât de trainică este moneda unică europeană și
eficiența sistemului unic format pe continentul european.