Curs 9-DEA-25.11.

2015
Articolul 49 -(ex-articolul 43 TCE)

În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a
resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și
restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru
stabiliți pe teritoriul altui stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și

constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 54 al
doilea paragraf, în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub
rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.

Articolul 56 -(ex-articolul 49 TCE)

În conformitate cu dispozițiile ce urmează, sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor
în cadrul Uniunii cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într-un alt stat membru decât cel al
beneficiarului serviciilor. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot extinde beneficiul dispozițiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii
care sunt resortisanți ai unui stat terț și sunt stabiliți în cadrul Uniunii.

 Conditiile in care pj, intreprinderile pot sa invoce dispozitiile din Tratat consacrate dreptului
de stabilire sau pe cele care vizeaza libera prestare a serviciilor (art. 49 sau 56):

->privitor la aceeasi situatie juridica,nu se pot aplica cumulativ dispozitiile art 49 si 56

Art 49 (2)-> se mentioneaza intreprinderile, iar aceste entitati nu sunt neaparat entitati cu personalitate
juridica (desfasoara o activitate economica independent de statutul ei juridic)

Art 54->Societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și având sediul social,
administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Uniunii sunt asimilate, în
aplicarea prezentei subsecțiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre. Prin societăți se
înțeleg societățile constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv
societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția celor fără scop
lucrativ.
Conditia 1: entitatea trebuie sa aiba personalitate juridica. Dispozitiile pot fi invocate si de entitatile
fara pj, dar care au patrimoniu propriu si capacitatea de a sta in justitie (intreprinderile)

Conditia 2: pj in cauza, societatea, sa fie constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru (nu
conteaza criteriul aplicat. Cel determinant e locul unde pj isi are sediul real)

Conditia 3: pj sa aiba sediul social, administratia centrala, sau locul principal de desfasurare a
activitatii in cadrul Uniunii (este vorba despre criterii alternative, deci e suficient ca unul dintre ele sa
fie indeplinit)

Conditia 4: pj sa aiba scop lucrativ, dar aceasta notiune e interpretata in sens larg, deci este vorba
despre o pj care desfasoara o activitate economica (de obicei desfasurata in schimbul unui pret, dar nu
e necesar)

=>Daca aceste conditii sunt indeplinite, pj in cauza poate sa invoce dispozitiile art 49, sau 56. Acestea
(pj) sunt asimilate pf resoritisante ale statelor membre (art 56).
C-210/06 (Cartesio)- o societate care s-a constituit in Ungaria si solicita sa aiba atat sediul statutar cat
si cel real in Ungaria (ceea ce s-a intamplat). Dupa un timp a dorit sa isi transfere sediul real in Italia
(cel statutar sa ramana in Ungaria), dar sa fie considerata in continuare ca soc apartinand statului
maghiar. Totusi, legea maghiara nu permitea asa ceva. Deci, s-a pus problema daca prevederile din
legea maghiara constituiau sau nu un obstacol in materia dreptului de stabilire in raport cu dispozitiile
art 49 TFUE. Decizie-> o pf poate invoca dispo art 49 daca are cetatenia unui stat membru. In cazul pj,
ele trebuie sa aiba nationalitatea unui stat membru. La fel ca in cazul pf in care statul membru stab
conditiile in care pers respective dobandesc cetatenia acelui stat, asa e si in cazul pj. Aceste
reglementari nu contravin dispo 49 TFUE, indiferent de sistemul fiecarui stat membru (privitoare la
dobandirea/mentinerea cetateniei/nationalitatii). Dreptul de stabilire cu titlu principal poate fi invocat
si de pj si art 49 interzice obstacolele in tara de plecare, daca pj din subiect de drept apartinand tarii de
plecare, vrea sa se transforme in subiect de drept apartinand tarii de destinatie. Aceasta inseamna
aplicarea consecutiva a dispozitiilor din tara de plecare si cea de destinatie.

Dreptul de stabilire cu titlu secundar

Poate sau nu sa fie invo de o pj daca ea se constituie intr-un stat membru, profitand de normele mai
avantajoase din acel stat, e constituita in acel stat, nu desf nicio activitate si la un moment dat vrea sa
invoce art 49 pentru a infiinta o infrastructura intr-un alt stat membru, urmand ca acolo sa isi
desfasoare intreaga activitate? (frauda)

Raspunsul a fost dat in Cauza Centros (212/97) -> 2 cetateni danezi au infiintat o societate in MB.
Acolo, societatea nu a desfasurat vreo activitate si dupa un timp, asociatii au solicitat infiintarea unei
sucursale in Danemarca, unde sa isi desfasoare intreaga activitate. Autoritatile daneze au refuzat.=> in
art 54 se face referire la criterii alternative, deci e suficient daca o societatete si-a stabilit sediul social
intr-un stat membru, chiar daca acolo nu desfasoara o activitate, iar ulterior isi infiinteaza o sucursala
in alt stat memru. NU ne aflam in prezenta unui comportament fraudulos, intrucat insusi art 54
foloseste criterii alternative.

Ce se intampla in cazul in care o soc e constituita in afara Uniunii, ulterior ea isi infiinteaza o
sucursala intr-un stat membru si pornind de la acea sucursala vrea sa invoce dispozitiile art 49 sau
56? Nu poate, pentru ca art 54 solicita ca entitatea in cauza sa fie constituita in conformitate cu
dispozitiile unui stat membru.

Semnificatia si implicatii ale liberei circulatii a persoanelor si a servicilor. Aplicarea regulii

nediscriminarii si a regulii egalitatii de tratament

Aceste doua reguli au la baza principiul egalitatii, care (conform art 2 TUE) reprezinta o valoare pe
care se intemeiaza Uniunea si o valoare comuna statelor membre.

Corespunzator unei jurisprudente constante, situatii asemanatoare nu trebuie tratate diferit si situatii
diferite nu trebuie tratata asemanator, afara daca acest tip de tratament se justifica.

Legislatie principala:
Articolul 18 -(ex-articolul 12 TCE)
În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede,
se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate.
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot
adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări-> au efect direct, insa pot fi invocate
in mod autonom numai daca nu exista dispozitii cu caracter special in cadrul dreptului UE.\
(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii
statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă

Articolul 49- (ex-articolul 43 TCE)

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și
constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 54 al
doilea paragraf, în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub
rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile

Articolul 57 -(ex-articolul 50 TCE)

Fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea
executării prestației, să își desfășoare temporar activitatea în statul membru în care prestează serviciul,
în aceleași condiții care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanți

Articolul 157 -(ex-articolul 141 TCE)

(1)Fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex
masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare

Carta: 2 articole

Legislatie secundara:

Reg 492/2011-> art 7-10 (se aplica lucratorilor care desfasoara activitati salariate, dar unele prevederi
pot fi relevante si in cazul lucratorilor care desfasoara activitati independente.

Dir 2014/54

Reg 883/2004-> privind coordonarea sistemelor de securitate sociala- art 4 si art 7

Dir 2004/38 – art 24 (egalitatea de tratament)

Dir 2006/123- privind serviciile in cadrul pietei interne (cuprinde dispozitii consacrate dreptului de
stabilire- art 4, art 15, art 16 (2), art 19, art 20)

EGALITATEA-> pornind de la principiul egalitatii, exista apoi o serie de dispozitii care vizeaza fie
egalitatea de tratament, fie nediscriminarea. Intre aceste doua notiuni exista o legatura stransa. Proful
considera ca nu se poate pune semnul echivalentei intre aceste notiuni (unii considera ca sunt
identice), deoarece: Uneori, inegalitatea de tratament nu inseamna incalcarea regulilor nediscriminarii
(in caz de discriminare pozitiva). In cazul regulii egalitatii de tratament, daca ne referim la pf, trebuie
sa beneficieze in statul membru gazda de tratamentul care este prevazut pentru nationali.

Se face diferenta intre:

- discriminarile directe (se aplica pentru situatii comparabile, dispozitii diferite)=> ele sunt foarte greu
admisibile (discr directe instiuite prin masuri nationale) pentru ca e foarte greu sa se arate ca masura
nationala respectiva e necesara si respecta principiul proportionalitatii
-discriminarile indirecte=> pot fi justificate prin motive imperative de interes general

Persoanele fizice- aplicarea regulii egalitatii de tratament si a nediscriminarii in legatura cu

desfasurarea unei activitati profesionale:

1. Lucratorii salariati (art 45 (2) TFUE, art 7 si 9 din Reg 492/2011)

Regula egalitatii de tratament si cea a nediscriminarii se aplica si pentru chestiunile care sunt utile
pentru desfasurarea unei activitati salariate (de ex, obtinerea unei locuinte in statul membru gazda)

Art 7 (4)-> anctiunea aplicabila e nulitatea de drept.

Desfasurarea unei activitati independente:

Chiar solicitarea unei autorizatii pentru desfasurarea unei activitati poate sa fie contrara
dispozitiile privind libertatea de stabilire si libera prestare a serviciilor.

Se aplica si persoanelor care beneficiaza de servicii.

In cadrul Dir 2006/123 se face referire la niste cerinte interzise (obstacole).

Dreptul de stabilire- cerinte interzise: cerinte discriminatorii bazate direct sau indirect pe cetatenie:
aplicarea de la caz la caz a unui test economic;

-cerinte care trebuie evaluate: sunt cerinte nediscriminatorii: obl unui prestator de
a adopta o forma juridica specifica (pot fi justificate prin motive imperative de interes general.

Diplome-art 53 TFUE+ Dir 2005/36 privind recunoasterea calificarilor profesionale-> recunoasterea

diplomelor nu opereaza intotdeauna in mod automat.

Principiul egalitatii de tratament se aplica in ceea ce priveste accesul de formare la scolile profesionale

(de la Dreptul de stabilire- INCOMPLET (foarte))

(Continuare-lucratorii inactivi dpv economic)