PLAN DE SEMINAR

CATEDRA : Drept civil și drept procesual civil

DATA:

DURATA: 4 ore şi 40 de minute

TEMA SEMINARULUI : Probele în procesul civil

RESURSE:

a. Logistice : foi flipchart, carioci, laptop, proiector;

b. Didactice: dosar de studiu.
c. Legislație relevantă: art. 237-365 C.pr.civ
d. Bibliografie orientativă pentru pregătirea seminarului:
- G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015;
- G. Boroi (coord.), O. Spineanu-Matei, D. N. Theohari, A. Constanda, G.
Răducan, C. Negrilă, D.M. Gavriş, V. Dănăilă, F.G. Păncescu, M. Eftimie,
Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu,
București, 2016 (citat în continuare autor, Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole);
- V. M. Ciobanu şi M. Nicolae (coordonatori), Noul Cod de procedură civilă
comentat şi adnotat, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
-M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Ed. Universul Juridic, București,
2013;
- A.-A. Chiș, G.-L. Zidaru, Rolul judecătorului în procesul civil, Ed. Universul
Juridic, București, 2015.

DESFĂȘURAREA SEMINARULUI (descrierea activităților/unitate de timp):

I. Exerciții/Discuții pe marginea dosarului nr. 14105/302/2012
(aproximativ 60 minute)

II. Întocmire încheiere de încuviințare a probelor (aprox. 60 minute).

III. Incidente cu privire la probe (aproximativ 40 minute):

1
- posibilitatea instanței de a invoca din oficiu decăderea părților din dreptul de
a propune probe atunci când, prin ipoteză, ele au fost solicitate peste termen.
Din cuprinsul art. 254 alin. 2 pct. 5 C.pr.civ. rezultă că nu va interveni decăderea
părților din dreptul de a propune probe atunci când există acordul expres al acestora
asupra administrării dovezii propuse peste termen. Textul îngăduie constatarea că, în
absența unui atare consimțâmânt, instanța este îndreptățită să invoce din oficiu
decăderea părții din dreptul de a propune probe. Este adevărat că, în mod firesc,
răspunsul la problema discutată ar fi trebuit să pornească de la calificarea normelor
care reglementează decăderea, ca fiind de ordine publică sau de ordine privată. Sub
acest aspect, problema este în continuare (la fel ca și sub vechea reglementare)
controversată. S-a susținut astfel că norma instituită de art. 254 alin. 1 C.pr.civ. ar
avea natura unei norme imperative instituite în scopul desfășurării în bune condiții a
procesului civil, calificare care, neîndoielnic, justifică și posibilitatea instanței de a
invoca din oficiu decăderea (a se vedea: D. V. Dănăilă, Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole, pp. 508-509), dar și că ea este de ordine privată, însă, chiar
și în această situație, ea poate fi invocată de către instanță din oficiu, din moment ce
numai acordul expres al părților o poate înlătura (a se vedea D. N. Teohari, Noul Cod
de procedură civilă. Comentariu pe articole, p. 437). În cele din urmă, semnificativ
este regimul juridic al decăderii, care, sub aspectul problemei aici discutate,
recunoaște instanței dreptul de a invoca din oficiu decăderea.
Este, totuși, posibil ca instanța să dispună din oficiu (sigur, după prealabila
punere a probei în discuția contradictorie a părților) administrarea probei din care
partea a fost decăzută? Răspunsul este afirmativ, soluția găsindu-și susținerea în
cuprinsul art. 22 alin. 2 C.pr.civ. și art. 254 alin. 5 C.pr.civ. (a se vedea A-A Ciș, L.
Zidaru, Rolul judecătorului în procesul civil, Ed. Universul Juridic, 2015, pp. 242-243);
- posibilitatea reclamantului de a propune probe la primul termen de judecată la
care este legal citat. Art. 132 din vechiul Cod de procedură civilă era interpretat în
sensul că reclamantul putea propune la prima zi de înfățișare probe noi pe care nu
le-a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. De o manieră asemănătoare
se pronunță și art. 204 C.pr.civ. care îndreptățește reclamantul să propună dovezi noi
până la primul termen de judecată. Textul trebuie însă citit în corelație cu art. 254 alin
1 C.pr.civ. și, mai ales, cu art. 254 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ.. Din interpretarea sa
sistematică se degajă concluzia că reclamantul poate propune probe noi numai dacă
necesitatea probei rezultă din modificarea cererii de chemare în judecată, ceea ce

2
înseamnă că dovezile trebuie să privească elementele de noutate pe care le-a adus
actul modificator. Prin urmare, soluția care decurge din cuprinsul dispozițiilor noului
Cod este substanțial diferită de cea consacrată de vechiul art. 132 C.pr.civ.. Art. 204
C.pr.civ. nu reprezintă o nouă șansă pentru reclamantul nediligent de a propune
probele pe care a omis să le menționeze în cuprinsul cererii de chemare în judecată,
ci doar de a propune probe noi determinate de formularea cererii adiționale. Sub un
alt aspect, este însă de observat că art. 254 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ. nu distinge sub
aspectul momentului la care are loc modificarea cererii de chemare în judecată. Prin
urmare, chiar dacă ea este ulterioară primului termen de judecată la care reclamantul
este legal citat, reclamantul este îndreptățit să propună probe noi determinate tocmai
de incidența actului modificator. Sigur, cerința premisă este ca pârâtul să își
manifeste în mod expres acordul cu privire la modificarea cererii de chemare în
judecată, așa cum pretinde art. 204 alin. 3 C.pr.civ.
- sancțiunea întocmirii înscrisului sub semnătură privată cu nerespectarea
cerinței multiplului exemplar (art. 274 C.pr.civ.) sau a menționării formulei „bun
și aprobat” (art. 275 C.pr.civ.). Cele două formalități sunt condiții prevăzute pentru
valabilitatea înscrisului ca mijloc de probă. Absența lor este de natură să conducă la
anularea instrumentului probator, cu posibilitatea valorizării sale prin efectul
conversiunii ca început de dovadă scrisă. De altfel, aceasta este și singura indicație
oferită de art. 276 C.pr.civ., text care are ca obiect de reglementare tocmai
sancțiunea care intervine în cazul nerespectării celor două formalități. Din păcate,
dispozițiile procedurale nu sunt deloc lămuritoare asupra naturii nulității care
intervine, relativă sau absolută. Problema nu este lipsită de semnificație: spre
exemplu, dacă reclamantul invocă în susținerea cererii sale, ce tinde la restituirea
unui împrumut acordat pârâtului, un înscris (care constată operațiunea juridică)
redactat pe un formular tipizat care poartă semnătura pârâtului, absența mențiunii
„bun și aprobat” cu urmarea anulării înscrisului poate fi invocată și de către instanță
din oficiu sau numai de către pârât? Pare că este mai pregnant interesul privat ocrotit
prin dispoziía legală analizată. Consecința: nulitatea este una relativă, astfel că, în
absența invocării ei de către pârâtul interesat, instanța ar trebui să considere
înscrisul suficient pentru probarea raportului juridic dedus judecății [în contextul
reglementării anterioare noului Cod de procedură civilă, cu privire la art. 1179 C.civ.
și, respectiv, art. 1180 C.civ., s-a exprimat atât punctul de vedere în sensul căruia
cele două texte ar cuprinde norme care ocrotesc un interes privat, cât și opinia în

3
sensul căreia ele ar conține norme care ocrotesc un interes public (a se vedea pentru
aceste opinii, G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol. 1, Ed. All
Beck, București, 2001, text și nota de subsol nr. 1 de la p. 373, precum și p. 374)];
- admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic cu o
valoare mai mare de 250 de lei (sau pentru care legea pretinde forma scrisă ad
probationem) atunci când există acordul expres sau tacit al părților să
folosească această probă (art. 309 alin. 4 pct. 4 C.pr.civ.). Cu alte cuvinte, părțile
ar putea încheia o convenție asupra admisibilității probei testimoniale, chiar în acele
cazuri în care ea nu este permisă. Textul reprezintă una din aplicațiile art. 256
C.pr.civ., care, cu valoare generală, îngăduie părților să convină asupra admisibilității
mijloacelor de probă. Cu privire la manifestarea tacită de voință în sensul utilizării
probei testimoniale, urmează să își găsească aplicarea art. 1196 C.civ. (în afara unui
alt reper legislativ), în sensul căruia un anumit act sau fapt are valoare de
consimțământ numai atunci când el exprimă în mod neîndoielnic acordul părții la
perfectarea convenției. Transpunând acest text de lege problemei discutate, s-ar
putea considera că reprezintă acordul tacit al pârâtului în sensul utilizării probei
testimoniale: faptul de a nu-și fi exprimat punctul de vedere asupra cererii
reclamantului de încuviințare a probei testimoniale formulate în cuprinsul cererii de
chemare în judecată; lipsa sa de opoziție, când, deși prezent la termenul de
judecată, nu se opune probei testimoniale propuse de către reclamant sau solicită și
el, în apărare, tot proba cu martori. În principiu, absența sa la termenul de judecată
când s-ar cere pentru prima dată dovada cu martori nu are valoarea unui acord tacit
de natură să conducă la admisibilitatea acestei probe. Totuși, acordul tacit al
pârâtului ar putea fi „provocat”, procedându-se de o manieră similară celei
reglementate de art. 406 alin. 4 C.pr.civ. în materia renunțării la judecată. Astfel, el ar
putea fi citat cu mențiunea de a-și exprima poziția asupra solicitării de probațiune a
reclamantului. Refuzului lui de a-și exprima punctul de vedere i s-ar putea da
valoarea unei manifestări de voință în sensul utilizării în cauză a probei testimoniale.
Mutatis mutandis, cele arătate cu privire la modalitatea de interpretare a art. 309 alin.
4 pct. 4 C.pr.civ. se aplică și cât privește semnificația ce trebuie atribuită art. 315 alin.
2 C.pr.civ;
- problema comunicării raportului de expertiză părților. Cu titlu general, trebuie
menționat că, în ciuda formulării generale a art. 154 alin. 1 C.pr.civ., actele de
procedură (cu excepția citației) nu se comunică, ca regulă, părților. Credem că

4
aceasta – necomunicarea – este regula și în materia raportului de expertiză. Tocmai
de aceea, raportul de expertiză trebuie depus cu 10 zile înainte de termenul de
judecată, pentru a se asigura contextul temporal necesar pentru ca părțile să
cunoască conținutul raportului de expertiză din chiar cuprinsul dosarui. Chiar și
atunci când este depus cu nerespectarea acestui termen, soluția nu este
comunicarea lui, ci acordarea unui nou termen pentru studierea lui. Cu toate acestea,
instanța va putea comunica raportul de expertiză în acele situații care nu implică
cheltuieli suplimentare, cum ar fi cazul în care se impune oricum citarea părții (care
nu are termen în cunoștință) pentru următorul termen de judecată (a se vedea: D. V.
Dănăilă, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, p. 795; A.-A. Chiș, G.-
L. Zidaru, Rolul judecătorului în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2015,
p. 129).
- alte incidente privitoare la probe (ele rămân la aprecierea formatorului).

IV. Procesul simulat (aproximativ 120 minute). Conform calendarului stabilit, în

cadrul seminarului auditorii, potrivit rolului asumat, vor participa la administrarea
probelor și dezbaterea fondului, urmată de amânarea pronunțării. Întocmirea
încheierii se va realiza în afara seminarului, conținutul ei urmând a fi discutat în
cadrul seminarului următor.