Referat - Doctrine Politice

29.11.2012

FASCISMUL ŞI NEOFASCISMUL

NAZISM VS FASCISM
-asemănări şi deosebiri-

Realizator: Constantin Ana-Lavinia

Prof. Coordonator: Liliana Mihuţ
 Istoria fiecărui popor contribuie la naşterea, dezvoltarea şi ascensiunea acestuia
dar uneori istoria se dovedeşte a fi potrivnică cu cei ce o scriu, majoritatea fiind avizi de
putere, dornici de afirmare şi prea puţin de ajutorare a poporului. Aceasta poate fi
definiţia secolului XX, un secol al naşterii ideologiilor înfricoşătoare, al monstruozităţilor
dar şi un secol de declin. Definiţia lui Girel Barbu şi anume Doctrină: ştiinţă care
studiază bolile politice.¹ , surpinde esenţa primei jumătăţi al secolului XX, moment în
care bolile politice infestează Europa marcând-o pentru eternitate.
Nazismul şi fascismul reprezintă două ideologii reprezentative din păcate pentru
Europa sec. XX, acestea fiind stâns legate în ceea ce priveşte aspiraţiile şi aşteptările
celor care le-au dat naştere. Ambele au pornit de la premisa refacerii gloriei pierdute, dar
numai una dintre ele a fost responsabilă de moartea a 6 milioane de evrei.
Fascismul, ideologie politica născută odată cu neîncrederea oamenilor in
progresul societătii, alimentată şi de explozia de patriotism ce şi-a făcut simţită prezenţa
după Primul Război Mondial, îşi are originile în Italia, fondatorul acestuia fiind Benito
Mussolini. Deşi nu este remarcat de pe băncile şcolii ca fiind un copil eminent, Mussolini
reuşeste să ajungă la putere prin manipularea maselor fiind convins că războiul reprezintă
unica soluţie de a recupera gloria Romei. Odată cu izbucnirea războiului acesta vede o
portiţă de a instiga poporul la conflict fondând ziarul ,,Il Popolo d'Italia’’. Acesta mizează
pe soldaţii reîntorşi de pe front pentru a forma o nouă societate care să promoveze
comunitatea şi patriotismul. Cu toate că la alegerile din 1919 fascismul nu avea foarte
mulţi simpatizanţi, revoltele socialiste prin haosul provocat au facut oamenii sa încline
mai mult spre fascism, moment în care Cămăşile Negre sunt înfiinţate, menite sa
oprească activităţile politice ale socialiştilor, căştigând astfel simpatie. Urmarea firească a
acestor evenimente era înfiinţarea unui partid ce avea să consolideze toate efoturile făcute
până în acel moment de Mussolini. Partidul National Fascist promova anticomunismul,
antidemocraţia şi nu în ultimul rând cultul personalităţii, partid prin intermediul căruia
Mussolini dorea control asupra guvernului, el având de fiecare data ultimul cuvânt.
Emblema acestui partid era reprezentată de ,,fascia’’un simbol al puterii in Imperiul
Roman. Nici măcar monarhia nu a reprezentat pentru acesta o piedică datorită faptului că
regele nu contesta realizările viitorului dictator, motiv pentru care ii oferă funcţia de
prim-ministru. Astfel, momentul în care Mussolini avea să deţină intreaga putere nu era
deloc departe, pasul cel mai convingător în acest sens pentru populaţie şi pentru rege a
fost amenintarea cu lovitura de stat. ,,Marşul asupra Romei’’, acele ample organizaţii il
fac pe rege să nu ia nicio măsură de a-l opri pe Mussolini ci din contră acesta îi propune
realizarea unui guvern de coaliţie. Mussolini a ştiut că trebuie să accepte pentru ca
următoarele lui aspiraţii să prindă viaţă, lucru ce nu a întârziat să se producă. Acesta a
desfiinţat partidele politice, a limitat libertatea presei, înfiinţează o nouă poliţie încercând
să se infiltreze în toate sectoarele vietii sociale şi politice. Totul se amplifică, fasciştii
punând acum accent pe clasa muncitoreasca. Încrederea poporului era din ce în ce mai
mare în politica promovată de Mussolini datorită prosperităţii agrare, economice,
industriale, a îmbunătăţirii invăţământului şi construirii autostrăzilor. ,,Nu eu am creat
fascismul: eu doar l-am extras din subcoştientul italienilor’’², prin aceste lozinci ducele
reuşeşte să ajungă la inimile italienilor. Nici pe plan internaţional politica acestuia nu
dădea greş datorită prezenţei active în semnarea tratatelor. Acesta reprezintă momentul de
glorie al dictatorului moment în care tot poporul era atras de discursurile lui Mussolini,
acesta bucurându-se de admiraţie şi respect datorită revenirii Italiei din umilirea naţională
şi a haosului politic de după război. Totuşi cea mai mare realizare a acestuia a reprezentat
politica corporatistă apreciată de mulţi intelectuali şi teoreticieni din acele timpuri. În
această perioadă ducele a dezvoltat cultul personalităţii fapt pentru care acesta trebuia sa
fie văzut de către popor ca un salvator al Italiei, el fiind noul Caesar, un om puternic,
deştept şi infailibil. Ducele ţinea foarte mult să fie respectat şi recunoscut drept un om al
culturii, un model pentru toţi bărbaţii italieni. Invadarea Etiopiei si noua funcţie a lui
Adolf Hitler de cancelar german generează încheierea unei alianţe cu Hitler, pentru a face
faţa pierderilor suferite in război fapt ce va duce treptat la declinul ducelui. Crearea axei
Berlin-Roma-Tokyo şi implicarea lui Mussolini în razboiul civil din Spania nu erau
concorde cu scopul instaurării fascismului şi anume acela de a rezolva problemele interne
ale Italiei, aceasta facându-şi duşmani pe plan extern datorită relaţionării cu Hitler. O
mare greşeală fusese deja produsă, Italia fiind inclusă în planurile lui Hitler de a cuceri
Europa şi Rusia pierzând legăturile internaţionale. Ducele este forţat să implice Italia in
noul război ştiind că nu are suficiente resurse pentru a supravieţui. In urma pierderilor
suferite pe câmpurile de luptă, regele hotărăşte înlaturarea lui Mussolini.
Am preferat să încep cu fascismul în expunerea mea datorită faptului că de aici
Hitler s-a inspirat in politica sa de stăpânire a Germaniei şi multe din ideile şi concepţiile
puse în practică de Benito Mussolini au reprezentat un ghid pentru ascensiunea lui Hitler.
Acesta nu era diferit ca temperament de Mussolini, ambii fiind avizi de putere şi chiar
inclinaţi spre o astfel de cariera încă din pruncie. Adolf Hitler, un iubitor al picturii şi a
muzicii lui Wagner îşi dezvoltă aptitudinile de lider la München ,,La München, in afara
exercitării profesiei mele, eram atras în special de studierea continuă a evenimentelor
politice şi în particular de evenimentele politicii externe’’¹ şi ura faţă de evrei la
Viena ,,Erau o ciumă, o ciumă morală, mai rea decât ciuma neagră de odinioară, care,
în aceste locuri, contamina populaţia’’². Intrarea sa în politică începe odată cu implicarea
lui Hitler în propaganda Partidului German al Muncitorilor din München ,,A fost
hotărârea decisivă a vieţii mele [...] ,,În consecinţă m-am înscris printre membrii
partidului muncitoresc german şi am primit titlul provizoriu de membru, cu numărul
şapte’’³. Având în vedere situaţia Germaniei de dupa Primul Război Mondial şi anume
una deloc favorabilă care îi dădea un statut umilitor faţă de celelalte state fiind acuzată de
pierderea războiului, acest lucru împreuna cu criza economica ce îşi făcea simţită
prezenţa, Hitler a reuşit sa avanseze uşor uşor in politica sa dictatorială reuşind de
asemenea sa pună în practică ideile sale politice scrise ulterior în Mein Kampf. Astfel el
devine parte integrantă din Partidul Muncitoresc German, cu toate că nu era un susţinător
al mişcării de stânga. Partidul începe să caştige cât mai mulţi susţinători datorită
discursurilor pline de ardoare ale lui Hitler deosebind partidul de celelalte prin
introducerea svastigii, a culorilor oficiale negru, roşul şi alb acestea având o strânsă
legătură cu tot ce studiase Hitler relaţionat cu ocultismul de asemenea şi salutul nazist.
Aceasta este perioada sa de afirmare prin acele discursuri somptuoase despre renaşterea
naţională, anisemitismul, noua rasă superioară, partidul unic şi multe altele ce erau
menţionate în cartea sa. Încercarea eşuată a loviturii de stat denumită "Puciul berii" îi
aduc lui Hitler o condamnare la închisoare dar în acelaşi timp 9 luni de strategii prin care
să reuşească. Criza economică din anul 1929 nu-l descurajează ba chiar acesta candidează
la alegerile prezidenţiale pe care le pierde dar realizează că este susţinut într-un număr
destul de mare de popor. Momentul începerii punerii în aplicare a ideilor sale măreţe este
constituit de numirea lui Hitler în funcţia de cancelar al Germaniei urmat apoi de moartea
preşedintelui Hindenburg. Astfel ,,el va promulga o lege potrivit căreia va cumula
funcţiile de führer şi preşedinte, iar a doua zi armata îi jura credinţă in noua postură.
Practic, nimic nu mai stătea în calea visurilor de mărire ale dictatorului.’’¹ Începe să
redreseze economia prin eliminarea inflaţiei şi a şomajului fapt ce îi aduce şi mai mulţi
simpatizanţi, schimbă bazele învăţământului ,,Trebuie făcută o distincţie foarte netă între
cultura generală şi cunoştinţele profesionale. Acestea ameninţă tocmai în zilele noastre
din ce în ce mai mult să se pună în slujba lui Mammon, şi cultura generală trebuie
păstrată pentru ca să constitue contragreutatea lor, prin caracterul ei mai idealist’’² şi
îşi începe poltica antisemită. Milioane de evrei sunt persecutaţi, căzuţi din drepturi odata
cu elaborarea legilor de la Nürenberg. Aceştia erau învinuiţi pentru decăderea Germaniei,
motiv pentru care au fost omorâţi în nenumăratele lagăre de concentrare din Al Doilea
Război Mondial, murind astfel peste 6 milioane de evrei ,,Cunoşteam în sfârşit geniul
rău al poporului nostru’’³. Acum începe să elimine partidele, să limiteze libertăţile, să
înlocuiasca sindicatele cu organisme conduse de către partidul lui şi să-i omoare pe cei ce
erau împotriva lor. Dezvoltă un cult al personalităţii bazat pe persoana lui plină de
grandomanie şi fanatism. Văzându-şi planurile puse în aplicare puţin câte puţin, Hitler nu
se opreşte aici şi porneşte o politica de expansiune dorind astefel să-şi creeze un adevărat
imperiu prin cucerii in toată Europa. Ocupă Austria, Cehoslovacia, se declanşează Al
Doilea Război Mondial, încalca tratul de la Versailles culmind cu atacarea Rusiei,
moment în care începe decăderea lui Hitler. Este înfrânt dar continuă să cucerească
teritoriile Norvegiei, Danemarcei, Olandei culminând cu Franţa. Declinul său se
concretizează atunci când atacă pentru a doua oară Rusia şi pierde. Fiind conştient de
pierderea războiului Hitler se sinucide in buncarul său de la Berlin, regimul totalitar
nazist fiind desfiinţat.
Privite per ansamblu aceste aspecte par utopice, dar veridicitatea lor au distrus mii
de vieţi şi au schimbat istorii. Se spune că din greşelile istoriei ar trebui să învăţăm dar
istoria ne demonstrează exact contrariul. Am inceput expunerea mea cu Italia lui
Mussolini deoarece, aşa cum am precizat anterior, Hitler a preluat puţin câte puţin din
dictatura lui Mussolini pentru a-şi crea propriul imperiu. Deşi ambii erau consideraţi a fi
problematici în ceea ce priveşte şcoala nefiind buni elevi ba chiar instigau la revoltă şi
neascultare, aceştia pornesc în cariera lor politică treptat dar sigur. Mussolini îşi
infiinţează propriul partid, pe când Hitler accedă la unul care ii promovează credinţele şi
pe care îl modelează treptat după ideile sale. Ura pentru comunism şi liberalism era una
acerbă iar accentul pe care îl puneau pe naţionalism era cu mult exagerat. Simbolurile
specifice precum svastica lui Hitler şi fascia lui Mussolini, de asemenea salutul nazist ce
avea sa fie preluat de la italieni, culorile specifice înfiinţarea Cămăşilor Negre şi a celor
Brune tot preluate de la Mussolini aveau sa reprezinte totul pentru popor. Cultul
personalităţii este promovat intens în ambele ţări, cei doi conducători declarându-se a fi
oameni de cultura, iar ideile lor având litera de lege. Pornind la drum fără o susţinere
majoritară, cei doi pierd primele alegeri la care participă, fapt deloc descurajator. Ideile
de ascensiune porneau de la fapte deja întâmplate, precum în cazul Italiei, Mussolini
atrăgând poporul prin dorinţa lui de a readuce Italiei vechiul respect şi vechea glorie a
Imperiului Roman, pe când Hitler dorea de asemenea o recăpătare a gloriei pierdute în
urma Tratatului de la Versailles, tratat ce blama Germania pentru pierderea Primului
Război Mondial. Momentul în care Mussolini a simţit că poate avea controlul, a fost
atunci când a declanşat lovitura de stat numită ,,Marşul asupra Romei’’, Hitler acţionând
de asemenea la începuturile sale organizând şi el o lovitură de stat numită ,,Puciul berii’’.
Monarhia aflată la putere nu l-a împiedicat pe Mussolini ba chiar din contră regele il ajută
să-şi promoveze ideile. Nici preşedintele Hindenburg nu-i stă în cale lui Hitler
propunându-i funcţia de cancelar fapt ce îl propulesează în politica sa. Ambii încep acum
promovarea unui ,,om nou’’ ce trebuie să diferenţieze statele lor de celelalte, înfiinţează
poliţii secrete precum Gestapo-ul, SS-ul, OVRA, îşi iau denumiri precum ,,Il Duce’’ şi
,,Führer’’, dezvoltă învăţământul, aduc prosperitate ţării prin redresarea economiei, lucru
ceva mai accentuat la Mussolini, rolul femeii fiind redus doar la crearea de noi generaţii.
Politica expansionistă este cea care aduce declinul în ambele regimuri. Mussolini se
aliază cu Hitler formându-se axa Berlin-Roma-Tokyo implicându-se totodată în planurile
expansioniste ale acestuia, Hitler eşuând în cucerirea Rusiei moment în care totul se
destramă.
În ciuda tuturor coincidenţelor dintre cele două ideologii prezentate fascismul,
respectiv nazismul au existat mici diferenţieri consider eu mai puţin semnificative,
exceptând una. Aceea face referire la antisemitismul promovat de nazisti care a provocat
o tragedie in poporul evreu şi care nu poate fi trecută cu vederea. Când am spus acele
mici diferenţe ma refeream la politicile celor doi, cea a lui Mussolini fiind una mai
domoala în ceea ce priveşte intervenţia statului in viaţa privată a oamenilor sau a
eliminării oponenţilor spre deosebire de cea a lui Hitler, care manevreaza vieţile
oamenilor prin controlul lui exagera,t de exemplu prin impunerea cetăţenilor ca în fiecare
casă să existe un exemplar din cartea sa ,,Mein Kampf’’. Înca o deosebire ar putea consta
în faptul ca fascismul lui Mussolini nu a eliminat credinţa catolica, încheind un pact cu
Biserica Catolică spre deosebire de Hitler care avea o falsă credinţă bazată pe naţionalism
şi antisemitism.
Rasismul transformă astfel fascismul în nazism, dar începutul fascismului îşi are
originile în afirmaţiile lui Lenin şi anume că Mussolini şi Hitler sunt cei care au creat
fascismul dar şi Marea Criză a avut de asemenea contribuţia ei conducând la o decădere a
politiii democratice în ochii oamenilor, ce plini de deznădejde îşi pun speranţele în noile
ideologii. Astfel fascismul ia naştere, curând după el şi nazismul, două ideologii ce au
comis atrocităţi, au dus o politică agresivă de expansiune punând accent pe dezvoltarea
militară, a producţiei industriale, au promovat distrugerea a tot ce ţinea de trecut pentru a
face loc unor noi oameni superiori. Prezenţa unui lider puternic, ferm care a ştiut să
atragă masele de partea lui profitând de slabiciunea şi neîncrederea poporului datorată
pierderii razboiului, îi fac pe oameni să accepte noile ideologii.
Expunerea mea s-a vrut a fi una fără perdea deoarece vorbind despre acea
perioadă, consider ca detaliile şi datele concrete nu sunt cele care redau suferinţa, sărăcia,
crimele, dispreţul, avariţia şi nepăsarea acelor timpuri. Este drept ca nu vom şti niciodată
ce au însemnat acele vremuri pentru popoarele înrobite, dar vreau sa cred că ştim ce ar
trebui să facem pe viitor. Faptul că războiul era doar sinonim cu dezastru şi nu cu
recăpătarea gloriei, iar încrederea oarbă înseamna doar negare, mă face să realizez că
totul a fost o eroare a istoriei sau pur şi simplu să cred că anumite lucruri sunt făcute ca să
se intample. Dacă ar fi să reduc totul la cateva fraze sugestive ale acestor ideologii, m-aş
opri la cea expusă de Winston Churchill, ,,Fascismul: copilul monstros al
comunismului..’’.¹ respectiv Vasile Ghica ,,Nazistele lagăre ale morţii au dovedit că cei
care şi-au imaginat iadul au fost nişte novici’’². Prima ia naştere venind să provoace noi
urmări negative, iar cea de-a doua să arate că cel puţin pentru jumătate de secol, ba chiar
şi mai mult datorită urmărilor, pamântul a luat locul iadului atât în sufletele oamenilor cât
şi în lupta lor de supravieţuire.