Constituția din 1923

Constituția este legea fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara

celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si
datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale
etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a
statului respectiv.1
Constitutia din 1923 este acea „lege fundamentala statului roman” adoptata dupa Marea
Unire și a vrut sa fie o aducere la realitațile lumii actuale (anul 1923) a Constituției din anul
1866. Aceasta Constituție a fost in vigoare pana la adoptarea Constitutiei din 1938, insa a fost
repusa in vigoare in anul 1944 pana la 30 decembrie 1947, cand Romania a fost proclamata
republica.
Proiectul de constitutie a fost elaborat de Partidul National Liberal (condus de Ion I.C.
Bratianu), partid majoritar in Camere. Cu privire la adoptarea acestei constitutii s-au facut
aprecieri negative de catre partidele de opozitie, in special Partidul National Roman (condus de
Iuliu Maniu) si Partidul Taranesc (condus de Ion Mihalache), in sensul ca adoptarea ei ar fi
nelegala, intrucat nu s-au respectat intru totul regulile de revizuire a Constitutiei stabilite in art.
1282  al Constitutiei din 1866.

Constitutia a fost adoptata de Adunarea Nationala Constituanta a Deputatilor in sedinta

din 26 martie 1923  cu majoritate de 247 voturi pentru, 8 contra si 2 abtineri din totalul de 369 de
deputati, situatie certificata de Presedintele Adunarii Deputatilor, M.G. Orleanu, si de secretarul
I.G. Duca si de Adunarea Nationala Constituanta a Senatului in sedinta din 27 martie 1923 cu
majoritate de 137 de voturi pentru, 2 contra si 2 abtineri din totalul de 194 de senatori, situatie
certificata de Presedintele Senatului si de secretarul  acestuia. Constitutia a fost sanctionata de
Regele Ferdinand I cu Decretul Regal nr.1360 din 28 martie 1923, contrasemnat de Presedintele
Consiliului de Ministri, Ion I.C.Bratianu, si de 14 ministri, si a fost publicata in “Monitorul
Oficial” nr.282 din 29 martie 1923.

            Principiile si continutul Constitutiei

Constitutia din 1923 era o constitutie noua si totodata in fond, fiind constitutia veche
amplu revizuita, sau dupa aprecierea lui Stefan Zeletin, indica transformarea liberalismului in
forma sa opusa: aceea a neoliberalismului.

Aceasta cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului, organizarea

si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral, organizarea
financiara, armata, administrativa s.a. Principiul legalitatii si  suprematiei Constitutiei este
exprimat mult mai clar decat in 1866: „numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a
judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contra
Constitutiei”.3 Constitutia a introdus principiile moderne de guvernare parlamentara,
fundamentale in doctrina neoliberala a vremii si anume: interventia puterii de stat in viata
sociala; limitarea proprietatii individuale in interesul societatii; drepturile cetatenesti concepute

1
Dicționar explicativ al limbii romane, 1998
2
Art. 128.,Constituțiunea de fața nu pote fi suspendata nici in total, nici in parte.
3
Zaberca V.M., „Din istoria statului si dreptului”, Romania, Resita, 1997, pg.215
ca functii sociale. Includerea acestora in Constitutie a fost benefica si reprezenta de fapt, singura
alternativa viabila de organizare constitutionala a unui stat de drept intr-o epoca si intr-o regiune
geopolitica amenintata de totalitarime de esenta fascista sau marxista.

Romania avea nevoie de un stat puternic, care pastrand principiile democratiei

parlamentare si garantand efectiv drepturi si libertati vitale, sa poata deveni o tara cu eficienta
sociala, sa o controleze si sa-si asume raspunderi concrete pentru infaptuirea intereselor generale
ale tarii.

            Constitutia a introdus principii noi:

 consacrarea statului national unitar (art.1);

 inscrierea votului universal si adancirea democratiei parlamentare (art.64);
 instituirea senatorilor de drept (art.61);
 introducerea conceptului de proprietate ca functie sociala (art.17);
 angajamentul statului pentru protectia sociala (art.21);
 principiul legalitatii si “domnia legii” ca fundament al statului, realizat prin:
o institutionalizarea controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor (art.103);
o institutionalizarea contenciosului administrativ;
o declararea de ordin constitutional a dreptului de recurs in casare (art.103 alin.3);
o inamovibilitatea judecatorilor (art.104).

Potrivit Constitutiei din 1923, Romania era o monarhie constitutionala, stat national,
unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constitutia unificarii, cum mai e numita, consfinteste
realizarea Romaniei Mari si are la baza constitutia din 1866, dovada fiind faptul ca din cele 138
de articole, 78 s-au pastrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta
elementul cheie al vietii politice. El exercita puterea executiva, numea si revoca ministrii,
sanctiona si promulga legile, era seful Armatei, avea drept de veto, putea bate moneda, conferea
decoratii, avea drept de amnistie si gratiere, convoca si dizolva Parlamentul, incheia tratate
(acestea devenind valabile dupa ce erau aprobate de Parlament). Regele avea dreptul de a
convoca parlamentul in sesiuni extraordinare, de a dizolva una ori ambele camere, de a numi un
nou guvern, de a numi si revoca ministri. In domeniul executiv regele avea o serie de atributii:
numirea ori confirmarea in functiile publice, putea crea noi functii in stat, era seful armatei, avea
dreptul de a bate moneda, conferea decoratii.

Parlamentul constituia puterea legislativa in cadrul regimului democratic. El era

bicameral (Senatul si Adunarea deputatilor) si avea rolul de a vota legile, de a le abroga si avea
drept de control asupra activitatii guvernului.

Puterea executiva era exercitata in numele regelui de catre guvern, format din ministri,
care constituiau impreuna Consiliul de Ministri, avandu-l ca presedinte pe cel insarcinat de rege
cu formarea guvernului. Persoana regelui era inviolabila, iar ministrii erau raspunzatori pentru
actele semnate ori contrasemnate. Armata facea parte din puterea executiva.

Aceasta Constituție cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului,

organizarea si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral,
organizarea financiara, armata, administrativa s.a. Principiul legalitatii si  suprematiei
Constitutiei este exprimat mult mai clar decat in 1866: „numai Curtea de Casatie in sectiuni unite
are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt
contra Constitutiei” .4

4
Principiul legalitatii si  suprematiei Constitutiei
 Principiul suveranitatii nationale a fost formulat mai precis declarand Romania stat
national unitar si indivizibil, al carei teritoriu este indienabil si care nu poate fi colonizat cu
populatii ori grupuri etnice straine. Constitutia din 1923 admite exproprierea  pentru cauza de
utilitate publica, redefinea si includea notiunile de „domeniu public” si „bunuri publice”.
Totodata, zacamintele miniere si bogatiile de orice natura deveneau proprietatea statului.
Constitutia mai prevedea cenzurarea legalitatii actelor administrative de catre instantele
judecatoresti si, de asemenea, in partial acest caz de pericol de stat se poate introduce starea de
asediu general.

In titlul consacrat drepturilor romanilor erau introduse o serie de principii specifice

functionarii democratiei: garantarea drepturilor si libertatilor romanilor, fara deosebire etnica,
limba sau religie, egalitatea cetatenilor in societate si inaintea legilor, libertatea constiintei si
intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului s.a. era
proclamat votul universal, egal, direct obligatoriu si secret. Femeile si militarii nu erau admisi sa-
si exprime optiunea politica.

In cel de al treilea titlu al asezamantului din 1923 se consacra principiul separatiei

puterilor in stat; cele trei puteri erau independente una de alta, existand posibilitatea sa se
limiteze reciproc in atributii. Activitatea legislativa urma sa fie exercitata de rege si
reprezentanta nationala, cea executiva de rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele
judecatoresti.

Constitutia din anul 1923 a consfintit monarhia si continuitatea ei, apreciata in epoca
factor al stabilitatii statului, al pastrarii intereselor tuturor categoriilor sociale, al mentinerii
unitatii statale depline.

            In ceea ce priveste drepturile si libertatile cetatenesti, se poate aprecia ca Asezamantul

fundamental a preluat prevederile Constitutiei din 1866 dar a adus unora din ele modificari
substantiale. Astfel art.5 a adaugat la sfera libertatilor prevazute de Constitutie in 1866, dreptul la
asociere.  In plus, a prevazut ca de libertatile respective se bucurau toti romanii, “fara deosebire
de origine etnica, de limba sau de religie”.

In general, Constituantul a fost preocupat sa intareasca institutiile statului si sa amplifice rolul

acestuia in intreaga viata sociala; statul a capatat dreptul de control si de decizie, atat in ceea ce
priveste aspectele politice ale guvernarii cat si in cele economice. Relevante in acest sens sunt
dispozitiile inscrise in art.17 referitor la proprietate. Dupa dezbateri furtunoase a prevalat punctul
de vedere potrivit caruia statul putea restrange proprietatea prin expropriere daca nevoile
societatii impuneau aceasta. In aceeasi categorie de dispozitii ce proteguiau interesele nationale
ale tarii, trebuie incluse si indisponibilitatea strainilor de a dobandi cu orice titlu si de a detine
imobile rurale in Romania. De asemenea, potrivit art.19, zacamintele miniere, precum si
bogatiile de orice natura ale subsolului erau declarate proprietatea statului ceea ce echivala cu
nationalizarea acestora.

In completarea acestei Constituții, pentru a fi una cat mai democratica, in urmatorii

ani,  s-au elaborat mai multe legi in diferite domenii:

 in 1924 s-a elaborat Legea Invatamantului care stipula gratuitatea si obligativitatea

invatamantului elementar care avea o durata de  7 ani;
 legea administrativa din 1925 imparțea țara in județe, plase, orase, comune și sate.
Județele erau conduse de un prefect numit de Guvern, plasele de catre un pretor, iar
orasele si comunele de catre un primar ales de consiliile locale. Aceasta lege punea in
 aplicare si principiul descentralizarii - transferarea unor prerogative ale organelor centrale
(Guvern), autoritatilor locale.
 Legea electorala din 1926 introducea principiul primei electorale: partidul care obținea la
alegerile parlamentare cel putin 40 % din locurile parlamentului primea o prima
electorala care sa-i poate permite sa obțina majoritatea. Aceasta masura a asigurat o
stabilitate a guvernelor in perioada interbelica.

In art.122, Constitutia a introdus un organism nou, cu caracter permanent – Consiliul

Superior al Apararii Tarii, investit cu atributia de a lua masurile necesare pentru organizarea
apararii nationale. Initiativa revizuirii revenea Regelui sau oricareia dintre adunarile legiuitoare,
dupa care Adunarea Deputatilor si Senatul hotarau fiecare, cu majoritate absoluta de voturi, daca
revizuirea se impunea cu adevarat. In cazul in care Camerele hotarau necesitatea revizuirii,
ambele corpuri legiuitoare alegeau o comisie mixta care avea ca sarcina sa propuna textele din
Constitutie ce urmau a fi supuse revizuirii. Raportul comisiei era citit in fiecare adunare de doua
ori la interval de 15 zile. Dupa aceasta procedura, camerele se intruneau in sedinta comuna si
hotarau cu majoritate de doua treimi din numarul membrilor lor care anume articole urmau sa fie
revizuite. In urma votului, camerele erau de drept dizolvate si organizate noi alegeri.  Numai
noul Parlament, in acord cu Regele aveau competenta sa modifice Constitutia, potrivit hotararii
parlamentului anterior cu privire la textele in cauza.

Legea dobandirii și pierderii naționalitații romane (legea Marzescu)

Aceasta lege poarta numele inițiatorului ei  Gheorghe Gh. Marzescu om politic și jurist.
A fost primarul Iașiului in perioada 1914-1916 și ministru in mai multe guverne liberale. Aceasta
lege a fost publicata la data de 24 februarie 1924.

Dupa promulgarea noii Constituții din 1923, a intrat in vigoare in termen de trei luni
pentru depunerea cererilor de naturalizare care sa permita celor cateva zeci de mii de evrei
indigeni sa devina cetațeni romani. Pentru ca in unele locuri din provincie procurorii nu prea
vroiau sa acorde acest statut multora s-a votat și adoptat legea privind dobandirea și pierdere
naționalitații romane.

Locuitorii aparținand mai multor categorii erau recunoscuți ca cetațeni romani:

 Persoanele care aveau indigenatul intr-una din comunele din Transilvania, Banat,
Crișana, Satu Mare, Maramureș, precum și sin Bucovina la data intrarii in vigoare a
tratatelor
 Persoanele di nationalitate austriaca,ungara si rusa care desi nedomiciliate la la data
intrarii in vigoare a tratatelor in teritorile devenite romannesti s-au nascut totusi acolo
,din parinti care au domiciliat acolo.
 Supusi ai fostului Imperiu rus,stabiliSupusi ai fostului Imperiu rus,stabiliti in teritoriul
basarabean,adica cei care, conform legilor rusesti, aveau un domiciliu administrativ in
Basarabia la data de 27 martie 1918
 Supusi austriaci sau unguri . ca si persoanele fara nici o nationalitate (haimatlos) care au
avut domiciliul pe teritoriul Romaniei Mari la data intrarii in vigoare a tratatelor.
 dispozitie speciala reamiintea ca drepturile evreilor locuind intr-unul din teritoriile
Romaniei la data intrari in vigoare a tratatelor si care nu se prevalau de nici o alta
nationalitate erau reglemnentate conform articolului 133 al Constitutiei.
 alta stipulare oferea posibilitatea renuntari printr-o declaratie, la nationalitatea romana.In
acest caz, cei care vor uza de acest drept vor trebuie sa-si transfere domiciliul in tara de
alegere,in termen de douasprezece luni.
  In sfarsit, un intreg capitol se ocupa de dobandirea nationalitatii romane a carei constatare
trebuie facuta in prima instanta de adminstratia locala, iar in a doua instanta de catre o
comisie mixta centrala a Ministerului de Interne, functionand la Bucuresti.

O lectura atenta a acestei ample regelmentari, din care am prezentat principiile directoare,
dezvaluie voinata legislatorului de a limita numarul celor avand dreptul la nationalitatea
ramana.Violand  Tratalul de la Saint-Germain, care-i recunostea in mod automat ca cetatieni
romani pe fostii supusi unguri, austriacii si rusi, regulamentul introducea cunditii restrictive. El
reclama ca indeosebi ca persoanele sa-si poata justifica indigenatul-notiune juridica noua,
implicand inscrierea lor in registrele comunale ale teritoriilor alipite de unde erau originari- si sa
duca dovada ca domiciliul parintilor corespundea de asemenea indigenatului comunal al acestor
teritorii. Cu toate ca proclama faptul ca nationalitatea romana era recunoscuta ca deplin drept si
fara nici o formalitate persoanele prevazute de tratatele de pace, regulamentul ministerial incalca
de fapt dispozitiile socotite a-i garanta aplicarea. Din examenul critic al acestui proiect, rezulta
ca in Vechiul Regat drepturile dobandite de evrei, in ce priveste nationalitatea romana, se gaseau
anulate prin faptul ca ei sunt supusi unei noi constatari, de catre o comisie special ceruta in acest
scop.

Aceste drepturi risca sa fie pierdute definitiv in cazul in care noua autoritate ar refuza sa
le constate sau ar comite sa le treaca in tabelele statistice devenite obligatorii. U.E.R., criticase
textul regulamentului, a denuntat imediat, printr-un memoriu, continutul proiectului noii
legi. Rezultatul acestui demers a fost modificarea proiectului de lege in partea referitoare la
evreii din Vechiul Regat, care au fost intr-adevar scutiti de a indeplini anumite formalitati. Nu
acelasi lucru a fost insa valabil pentru populatiile minoritare, dintre care evreii trebuiau sa
produca un certificat de indigenat, adica un act care care atesta domiciliul permanent intr-o
localitate de origine. Obtinerea acestuia era extrem de dificila in lipsa arhivelor, iar aceasta
procedura, care nu avea nimic de a aface cu nationalitatea obtinuta de drept si de fapt prin
tratatele de pace si prin insesi anexiunile teritoriale, plasa in afara cetateniei romane un foarte
mare numar de persoane.

            Ministrul Marzescu a justificat proiectul sau de lege prin grija de a controla situatia reala
a pupulatiilor din teritoriile alipite in vederea „excuderii unei mase compacte de straini care nu
aveau nici un drept real la nationalitatea romana”. El facea aici aluzia, fara a-i cita, la zeci de mii
de refugiati din Rusia vecina, majoritatea evrei, ucraineni, care fugisera de fara delegile
armatelor albe si care isi gasisera, cu acordul guvernului roman, o halta provizorie in Basarabia,
inainte de plecarea in Occident, mai ales in Statele Unite. Rezultatul ecestei legi a fost acela ca
cei care nu vor putea dovedi apartenența la Bucovina și Ardeal sau domiciliul administrativ in
Basarabia vor fi declarați straini. Daca nu vor putea fi expulzati, pentru ca ei nu mai aparțin
niciunui alt stat. Statul roman va trebui sa-itolereze și sa le elibereze pașapoarte in caz de
necesitate, dar vor fi straini.5

Constitutia din 1923 a fost abrogata expres la data de 30 decembrie 1947, prin Legea
nr.363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman in Republica Populara
Romana, promulgata prin Decretul nr.2299 din 30 decembrie 1947, semnat de Petru Groza,
Presedintele Consiliului de Ministri, si publicata in “Monitorul Oficial” nr.300 bis din 30
decembrie 1947.

5
Curierul Israelit, nr 5, 1924
 Bibliografie:

1. Dicționar explicativ al limbii romane, 1998

2. Constitutia Romaniei din 1923
3. Zaberca V.M., „Din istoria statului si dreptului”, Romania, Resita, 1997
4. Principiul legalitatii si  suprematiei Constitutiei
5. Curierul Israelit, nr 5, 1924
6. Curs de Istoria statului si dreptului