Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ancorare Stalpi La Baza
Ancorare Stalpi La Baza
BUCUREŞTI
FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE INDUSTRIALE SI AGRICOLE
TEZĂ DE DOCTORAT
CONTRIBUŢII LA
STUDIUL TEORETIC ŞI EXPERIMENTAL
AL COMPORTĂRII ŞI CALCULULUI
ŞURUBURILOR DE ANCORAJ
ALE ELEMENTELOR STRUCTURALE METALICE
DIN PUNCT DE VEDERE AL
PROIECTĂRII,
EXECUŢIEI ŞI MONTAJULUI,
AL EXPLOATĂRII
ŞI FIABILITĂŢII
(rezumat)
BUCUREŞTI - 2010
CONTRIBUŢII LA STUDIUL TEORETIC ŞI EXPERIMENTAL
AL COMPORTĂRII ŞI CALCULULUI ŞURUBURILOR DE ANCORAJ
ALE ELEMENTELOR STRUCTURALE METALICE
DIN PUNCT DE VEDERE AL PROIECTĂRII, EXECUŢIEI ŞI
MONTAJULUI, AL EXPLOATĂRII ŞI FIABILITĂŢII
- cuprins -
I - INTRODUCERE. (5 pag.)
-2-
V – CONTRIBUŢII PROPRII la studiul teoretic şi
experimental al şuruburilor de ancoraj. (48 pag.)
VI – CONCLUZII. (4 pag.)
Bibliografie. (5 pag.)
________
-3-
CAPITOLUL I
INTRODUCERE.
-4-
• a prezenta algoritmi şi exemple practice sugestive de dimensionare a
prinderii elementelor metalice în fundaţie folosind şuruburi de ancoraj.
Problematica şuruburilor de ancoraj este împărţită şi structurată în
prezenta teză de doctorat astfel încât să fie privită, în mod consecutiv, din punct
de vedere: al alcătuirii prinderii elementelor structurale metalice în fundaţie; al
alcătuirii diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj; al execuţiei şi montajului; al
comportării în exploatare; al fiabilităţii prinderii în fundaţie ce foloseşte şuruburi
de ancoraj. Vor fi prezentate defectele curente la montaj, consecinţele lor şi
metodele de remediere.
________
CAPITOLUL II
PARTICULARITĂŢI DE
ALCĂTUIRE ALE PRINDERII
ELEMENTELOR STRUCTURALE
METALICE ÎN FUNDAŢIE.
-5-
La capătul inferior al stâlpului se dispune placa de bază, a cărei grosime
trebuie să fie suficientă unei repartizări satisfăcătoare a presiunilor pe beton.
Dimensiunile plăcii trebuie să asigure respectarea presiunii maxim acceptate pe
betonul de subturnare. Ipoteza acceptată în calculul ingineresc consideră o
distribuţie liniară a presiunilor pe suprafaţa de contact dintre betonul de
subturnare şi placa de bază. Aceasta face necesară realizarea unui aparat de
reazem care să asigure indeformabilitatea plăcii de bază.
Este necesară asigurarea unei grosimi a plăcii de bază adecvată
suprafeţei sale, dispunerii rigidizărilor verticale şi solicitării elementului metalic.
Măsurile constructive impun o grosime minimă de 15 mm, în practica curentă
fiind folosite grosimi de 20÷40 mm. Dimensiunea în plan a plăcii de bază se
determină din condiţia ca presiunea pe betonul de subturnare să nu depăşească
presiunea maximă acceptată. Grosimea plăcii de bază se determină din condiţia
de rezistenţă la încovoiere sub acţiunea presiunii-reacţiune din beton. Rigiditatea
prinderii elementului metalic în fundaţie trebuie să asigure o distribuţie a
presiunilor pe beton, conform ipotezelor acceptate în calcul.
Uneori, din raţiuni economice, se poate adopta o placă de bază de grosime
mare, fără rigidizări. Pentru ca placa să nu rezulte de grosime prea mare şi
pentru sporirea rigidităţii la nivelul prinderii uzual se dispun rigidizări verticale
sudate continuu de profilul stâlpului. Acestea îmbunătăţesc rigiditatea plăcii de
bază. Rigidizările asigură şi o transmitere favorabilă a eforturilor de la nivelul
inferior al stâlpului la placa de bază. În primele paragrafe aceste rigidizări au fost
descrise ca o dezvoltare a capătului inferior al stâlpului. Înălţimea rigidizărilor
verticale se recomandă a fi de minimum 250 mm, iar cordoanele de sudură
verticale trebuie să fie capabile să preia starea de tensiune indusă de solicitarea
stâlpului.
Asigurarea comportării unitare a stâlpului metalic şi fundaţiei sale necesită
dispunerea corespunzătoare a şuruburilor de ancoraj. Măsurile constructive,
distanţa minimă şi maximă între două şuruburi alăturate şi secţiunea minim
acceptată sunt prezentate la punctul II.6.1. Elementele componente ale
diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj sunt prezentate în subcapitolul III.1.
Dimensionarea şuruburilor de ancoraj este prezentată în subcapitolele III.3 şi
IV.2.
La nivelul bazei stâlpului, solicitarea suprastructurii produce şi o forţă
orizontală. Suplimentul de forţă ce nu poate fi preluat prin frecarea dintre placa
de bază şi betonul de subturnare se preia prin dispunerea sub placa de bază de
pinteni (crampoane) de metal sau plăci ancorate în beton prevăzute cu piese de
blocare sudate. Apare necesară verificarea acestor piese de metal, a rezistenţei
sudurii acestora de placa de bază şi a capacităţii betonului de a prelua solicitarea
orizontală.
-6-
Fig. 2-2.Piesă metalică sudată de placa de bază prin intermediul
căreia se preiau forţele orizontale, la nivelul prinderii în fundaţie.
În cazul unor structuri metalice realizate în anii 80, lipsa de contact dintre
pinten şi beton, pe direcţia şi în sensul solicitării a făcut ca şuruburile de ancoraj
să intre în lucru pentru preluarea forţei orizontale, cauzând o solicitare
suplimentară de încovoiere şi forfecare a tijelor şuruburilor. În lipsa adoptării unui
element de tipul celui sus precizat pentru preluarea suplimentului de forţă
tăietoare, suplimentul este preluat prin intermediul tijei şuruburilor. Se
recomandă dispunerea unor piese suplimentare pentru preluarea forţei tăietoare
ce apare la nivelul prinderii dintre stâlpul metalic şi fundaţia sa.
Pentru asigurarea unui contact intim între placa de bază şi betonul de la
faţa fundaţiei, precum şi pentru a avea posibilitatea corectării cotei plăcii de
bază, se dispune un strat de beton de subturnare, de calitate superioară, ce se
injectează după calarea1 stâlpului. Montajul stâlpilor presupune sprijinirea plăcii
de bază pe plăci metalice (bailagăre), a căror suprafaţă este calculată pentru a
putea prelua încărcările stâlpului pe perioada de montaj. Grosimea stratului
trebuie să fie de 30÷70 mm, iar agregatul betonului trebuie să fie de râu sau
concasat, spălat şi uscat, cu diametrul maxim de 7 mm, pentru a putea pătrunde
în condiţii bune în spaţiul de dimensiuni reduse. În loc de beton de subturnare, în
prezent, se folosesc betoane sau mortare epoxidice, care se întăresc în 24 de ore
şi au rezistenţă de peste 600 daN/cm2. Suprafaţa betonului de subturnare trebuie
să fie mai mare decât cea a amprentei pe beton a plăcii de bază (vezi fig. 2-5)
pentru a evita expulzarea betonului de subturnare datorită solicitării de
compresiune a stâlpului. Betonul de subturnare şi cel din fundaţie trebuie să
îndeplinească, constructiv, o cerinţa minimă de rezistenţă.
Există structuri metalice al căror mod de alcătuire al prinderii elementelor
structurale metalice în fundaţii asigură existenţa unei lungimi de deformare liberă
a şuruburilor. Inexistenţa acesteia determină o comportare nesatisfăcătoare la
solicitări dinamice în general şi variabile în special, fenomenul de oboseală
instalându-se mult mai rapid.
În acest caz se pot folosi elemente suplimentare ce permit asigurarea unei
lungimi libere de deformare(def) satisfăcătoare a şuruburilor de ancoraj
(elemente suplimentare prezentate în fig. 2-4).
1
Calarea constă în asigurarea poziţiei în plan şi verticalităţii stâlpului.
-7-
Fig. 2-4. Mod de a asigura lungimea de deformare liberă a şuruburilor
de ancoraj . {2.1}
-8-
Fig. 2-5.Prinderea elementului structural metalic în fundaţie, prindere
ce permite asigurarea unei lungimi de deformare liberă suficientă a
şuruburilor de ancoraj. (prinderea încastrată în fundaţie)
-9-
II.2- Cazul particular al elementelor structurale
metalice de secţiune circulară tubulară de
diametru mare.
1
Pentru descrierea pieselor şurubului de ancoraj (reprezentate în secţiunea 2-2) vezi fig. 2-5, secţiunea 4-4.
- 10 -
Dimensiunile plăcii de bază trebuie să respecte ipotezele acceptate în
calcul, cât şi prevederile şi măsurile constructive precizate în subcapitolul II.1.
Pentru asigurarea lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj (de
minim 5 diametre) se dispune o flanşă inelară sudată continuu de faţa
exterioară a elementului metalic circular tubular care reazemă pe nervurile
învecinate şuruburilor de ancoraj (câte două pentru fiecare şurub), formându-se
casete pentru preluarea efortului din fiecare şurub. Sub şaibele superioare ale
şuruburilor de ancoraj se dispun platbande groase şi, în general, două profile [
spate în spate ce reazemă pe traverse de rigidizare.
Placa de bază este rigidizată prin nervuri. Nervura este o placă groasă ale
cărei dimensiuni plane trebuie să facă un raport cu grosimea de maxim 15. Cele
două nervuri învecinate unui şurub trebuie să fie capabile a prelua în condiţii de
siguranţă efortul capabil de întindere al acestuia. Sudura verticală a nervurilor de
mantaua elementului metalic trebuie să permită preluarea întinderii maxime din
şurub.
Măsurile constructive, distanţa minimă şi maximă între două şuruburi
alăturate şi secţiunea minim acceptată sunt prezentate în subcapitolul II.6.
Dimensiunile elementelor componente ale diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj
sunt prezentate în subcapitolul III.1. Dimensionarea şuruburilor de ancoraj este
prezentată în subcapitolul III.5.
Pentru transmiterea suplimentului de forţă tăietoare ce nu poate fi preluat
prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare se folosesc
pinteni sau un alt sistem de blocare.
Placa de bază reazemă pe un strat de beton de subturnare ce trebuie să
respecte prevederile precizate în subcapitolul II.6.
În cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru
mare, la care peretele este sensibil la fenomenul de voalare, este strict interzisă
asigurarea lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj prin dispozitivul
din figura 2-4 (datorită încovoierii semnificative induse mantalei de transmiterea
excentrică a întinderii din şurub).
În cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru
mare prinderea în fundaţie, prin modul ei de alcătuire, este una încastrată.
- 11 -
încovoietor asigură o presiune uniformă pe talpa fundaţiei şi permite economii
semnificative de beton şi armătură (la nivelul fundaţiei).
Prinderea articulată a stâlpului în fundaţie se poate obţine în mod
aproximativ prin prevederea şuruburilor de ancoraj în axa de simetrie a
secţiunii stâlpului, astfel încât preluarea de către acestea a unor eforturi de
întindere să nu se opună rotirii în planul dorit. În practică, rotirea apare în raport
cu o axă paralelă cu cea de simetrie. Astfel există un braţ de pârghie al întinderii
din şuruburi permite preluarea unui moment redus în prindere, ceea ce conferă o
anumită rigiditate la rotire. Aceasta face ca funcţionarea articulaţiei (ce va fi
adoptată în schema statică) să fie aproximativă. Forţa tăietoare se transmite
fundaţiei prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare, prin
dispozitive specifice şi prin forfecarea şuruburilor de ancoraj.
Articulaţia se obţine după o singură direcţie, pe direcţia ortogonală acesteia
prinderea fiind una încastrată. Prinderea articulată realizează prin dispunerea
şuruburilor de ancoraj pe axa de simetrie a secţiunii stâlpului metalic, axă după
care se urmăreşte funcţionarea articulaţiei.
(a) (b)
1
Modul de obţinere al prinderii articulate pentru stâlpii secundari este prezentat în subcapitolul II.3 şi reprezentat grafic în
figura 2-7.
- 12 -
(c) (d)
Fig. 2-15.Aparate de reazem fix, cu articulaţie, folosite la prinderea
elementelor metalice importante în fundaţie: {2.5}
(a) reazem cu placă curbă şi tacheţi ;
(b) reazem cu genunchi ;
(c) reazem cu bulon de articulaţie ;
(d) prindere cu rezemare directă şi suprafaţă de contact mare, de
formă cilindrică.
- 13 -
exemplificată în subcapitolul IV.3. Prezentarea grafică este făcută în figura 2-
5. Precizări suplimentare legate de prinderea încastrată în fundaţie a elementelor
metalice cu secţiune circulară tubulară de diametru mare sunt făcute în
subcapitolul II.2 şi prezentarea grafică a unei astfel de prinderi este făcută în
figura 2-6.
Prinderea încastrată după ambele direcţii a elementelor metalice în
fundaţie este cea mai des întâlnită în practica construcţiilor civile şi industriale cu
structură metalică.
- 14 -
cel al şurubului de ancoraj. Este obligatorie dispunerea de şaibe în contact cu
placa de bază cât şi sudarea pe contur a acestora de placa de bază.
- O altă şaibă se dispune la capătul superior(def), sub piuliţă. Aceasta trebuie să
fie capabilă să reziste solicitării de încovoiere şi forfecare, apărută ca urmare a
preluării de la nivelul piuliţei, a efortului capabil al şurubului de ancoraj. Ea
asigură transmiterea solicitării, în condiţii de siguranţă, profilelor pe care
reazemă (vezi fig. 2-5). Dimensiunea şaibei superioare se recomandă să permită
rezemarea sa pe contur pe o lăţime de 20÷30 mm.
- Piuliţa(def) trebuie să aibă o înălţime de (80÷100)% din diametrul brut al
şurubului de ancoraj (să fie o „piuliţă înaltă”).
- Deasupra piuliţei este obligatorie dispunerea unei contrapiuliţe(def), ce poate
avea o înălţime mai mică decât piuliţa. Aceasta are rolul de a împiedica rotirea
piuliţei (desfacerea piuliţei), atunci când şurubul de ancoraj este solicitat la
întindere.
- Este necesară asigurarea unei lungimi filetate a şurubului de ancoraj care să
permită strângerea piuliţei şi a contrapiuliţei. În acest scop este necesară
existenţa a 3÷4 paşi de filet liber (faţă de poziţia strâns a contrapiuliţei).
Se recomandă întreruperea zonei filetate la nivelul şaibei superioare. În caz
contrar, în calculul tensiunilor de întindere din şurub se consideră secţiunea
redusă, măsurată la fundul filetului. Se precizează că această recomandare
practic nu este realizabilă, datorită abaterilor la montaj. Se va evita prin alcătuiri
constructive corespunzătoare ajungerea filetului în zona de solicitare la forţe
tăietoare şi/sau la strivire. Zonele filetate ale şuruburilor de ancoraj vor avea
lungimi minime necesare şi vor asigura toleranţele de montaj.
- Grosimea betonului de subturnare(def) este de 3÷7 cm. Betonul de subturnare
depăşeşte marginile plăcii de bază cu minimum 50 mm, dar nu mai puţin decât
grosimea betonului de subturnare. Panta pe contur a acestuia trebuie să fie de
45° (Pe contur, betonul de subturnare va fi prelucrat, după întărire cu pantă de
aproximativ 45°. Panta va începe după depăşirea marginii plăcii cu minim 50
mm, dar nu mai puţin decât grosimea betonului de subturnare). Betonul de
subturnare se va prepara cu cimenturi cu contracţii reduse(def), cu grosimea
granulei maxime de 3÷7 mm (adecvată grosimii de subturnare). Consistenţa(def)
este impusă de modul de realizare a subturnării (îndesare, turnare). Se
recomandă ca rezistenţa de calcul a acestuia să fie de minim 2 ori mai mare
decât efortul unitar maxim de compresiune ce poate apare sub placa de bază.
- Betonul fundaţiei trebuie să aibă rezistenţa de calcul de cel puţin de 1.5 ori
mai mare decât efortul unitar maxim de compresiune obţinut sub placa de bază a
elementului structural.
- Şuruburile de ancoraj grupa 5.6 se vor îngloba în beton de fundaţie având clasa
minimă C8/10, iar şuruburile grupa 6.8 în betoane având clasa minimă C12/15.
- 15 -
- Distanţa dintre axul şurubului de ancoraj şi marginea suportului de beton
armat trebuie să asigure plasarea marginii capului inferior al şurubului la o
distanţă de minim 20 mm de armătura de rezistenţă din cuzinet.
- Se recomandă strângerea piuliţei şuruburilor de ancoraj astfel încât să se
obţină în şurub un efort remanent de 25÷30 N/mm2. Prima strângere cu cheia
dinamometrică se va face după montajul stâlpului. În cazul unei structuri masive
este necesară repetarea operaţiei după încărcarea structurii. Practica a dovedit o
comportare satisfăcătoare a şuruburilor de ancoraj cu un efort remanent de
pretensionare de până la 50% din capacitatea portantă.
- Este interzis a se suda tija şuruburilor de ancoraj de şaibă sau de placa de
bază a elementului structural. În cazul şuruburilor de ancoraj din oţel aliat, supus
tratamentelor termice este interzisă sudarea în general. Chiar şi sudarea prin
puncte a tijei acestora de carcasa rigidă, necesară asigurării poziţiei în plan şi pe
verticală a şuruburilor la montaj, este interzisă.
Cerinţele minimale de mai sus sunt obligatorii, prin proiectare şi execuţie
trebuind luate măsuri ca acestea să fie respectate. Aceste măsuri ţin cont de
importanţa acestei prinderi şi de dificultatea remedierii deteriorărilor importante
ce ar putea să apară la nivelul acesteia. Recomandările sunt făcute pe baze
teoretice şi pe analiza comportării prinderilor existente.
- 16 -
Lăţimea casetei unui şurub (vezi fig. 2-6) trebuie să permită sudarea şaibei
groase de placa de bază, cu respectarea distanţei minime admisibile dintre
cordonul orizontal de sudare al nervurii şi cel de sudură pe contur al şaibei
groase. Se recomandă ca distanţa dintre şuruburile de ancoraj (vezi fig. 2-6), în
general, să nu depăşească 50 cm.
Pentru o corectă transmitere a solicitării la beton distanţa minimă între două
şuruburi trebuie să fie de 8 diametre. În cazul şuruburilor cu ancoraj scurt, cu
placă de distribuţie, trebuie ca distanţa dintre axele lor să fie de minim 2 ori
lăţimea unei plăci de distribuţie.
- 17 -
stabilită astfel încât să permită pătrunderea plăcilor de ancoraj ale şuruburilor,
chiar dacă acestea sunt dispuse înclinat, la 45˚ (după dimensiunea cea mai mare
posibilă). Spaţiul liber între faţa armăturii şi colţul plăcii de ancoraj a şurubului
trebuie să fie de minim 50 mm.
La finalizarea turnării fundaţiei se întocmeşte de către topometru un plan
complet din care să rezulte abaterile faţă de proiect.
- 19 -
CAPITOLUL III
ANALIZA STĂRII DE EFORTURI
ÎN ŞURUBURILE DE ANCORAJ.
- 21 -
Fig. 3-2. Şurub cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie.
- 22 -
III.2- Transmiterea solicitării de la nivelul
şurubului la fundaţie.
- 23 -
III.3- Metode de calcul a întinderii din şuruburile
de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de
subturnare.
- 24 -
Fig. 3-4. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda nr.
1 şi pentru metoda nr. 2.
- 25 -
σ max
unde: x = ⋅l (3.6)
σ max + σ min
Se precizează că rezultanta întinderilor este preluată la nivelul tijei şuruburilor
poziţionate constructiv şi a căror poziţie nu corespunde cu centrul de greutate al
tensiunilor de întindere (a căror distribuţie a fost acceptată ca fiind liniară).
- 26 -
dt – distanţa de la axele şuruburilor întinse la axa după care acţionează vectorul
moment ;
d1 – distanţa de la axele şuruburilor din zona comprimată la marginea plăcii de
bază.
Se analizează cazul particular în care solicitarea de compresiune cu moment
încovoietor determină o presiune nulă în dreptul tijei unui şurub. Aceasta
necesită o lăţime a zonei comprimate cel puţin egală cu l0 .
În acest caz se admite că efortul în tije este nul (Ft=0) iar lăţimea zonei
comprimate este egală cu hp . Prin scrierea condiţiilor de echilibru se poate
determina, în funcţie de dimensiunile plăcii şi valoarea momentului încovoietor,
compresiunea maximă în stâlp pentru care apare întindere la nivelul tijei
şuruburilor. Ecuaţia de moment se obţine prin exprimarea echilibrului în raport cu
centrul de greutate al plăcii de bază.
1 h
N = ⋅ pm ⋅ d t + p ⋅ b p (3.14)
2 2
1 h h 1 h
M= ⋅ pm ⋅ dt + p ⋅ bp ⋅ p − ⋅ dt + p (3.15)
2 2 2 3 2
3⋅ M
⇒ N max = (3.16)
hp − d t
Pentru N≥Nmax nu apar întinderi în şuruburi. Lăţimea zonei comprimate
este egală cu lăţimea piesei (y0=hp), iar diagrama presiunilor în beton se acceptă
ca fiind trapezoidală.
- 27 -
Notându-se presiunea minimă sb,min=pm’ , presiunea maximă sb,max=pm şi
scriindu-se condiţiile de echilibru echivalente situaţiei anterior prezentate se
poate obţine valoarea presiunii maxime.
p + pm '
N= m ⋅ hp ⋅ b p (3.17)
2
bp ⋅ hp
2
M = ( p m − p m ') ⋅ (3.18)
12
6 ⋅ M + N ⋅ hp
⇒ σ max = pm = (3.19)
bp ⋅ h p
2
- 28 -
Se acceptă poziţionarea axei neutre funcţie de dimensiunile elementelor
componente ale prinderii şi de natura acţiunilor ce conduc la solicitarea de
încovoiere cu efort axial.
ne ⋅ At b
y0 = ⋅ 1 + p ⋅ (2 ⋅ d t + hp ) − 1 (3.22)
bp ne ⋅ At
Supraestimarea în limite ponderate a coeficientului de echivalenţă (ne) duce la
creşterea gradului de siguranţă al prinderii. Aceasta determină creşterea efortului
de dimensionare a şuruburilor de ancoraj şi o scădere a presiunii teoretice
maxime în beton.
În cazul în care lăţimea zonei comprimate este suficient de mică pentru a
apare întindere sub efectul solicitării considerate (compresiune cu încovoiere
monoaxială) în ambele secţiuni verticale determinate de tijele şuruburilor (y0<d1)
se acceptă folosirea acoperitoare a relaţiilor de mai sus.
- 29 -
Fig. 3-8. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda 4.
- 30 -
Această relaţie a fost obţinută prin prelucrarea sistemului de ecuaţii:
εb ξ ⋅ l0 ξ
= = (3.28)
ε a l0 − ξ ⋅ l0 1 − ξ
ε b = σ b ⋅ Eb (3.29)
Na
εa = ⋅ Eb (3.30)
At
S-au adăugat 2 ecuaţii de echilibru:
Nb = N a + N (3.31)
ξ ⋅ l0
M + N ⋅ a = Nb ⋅ l − (3.32)
3
Prin prelucrarea celor 3 ecuaţii având ca necunoscute ξ , σ b şi Na se poate reduce
prin înlocuire sistemul la o ecuaţie:
1
α ⋅ ξ 2 + 3 ⋅ (1 − α ) ⋅ ξ = γ ⋅ − 1 (3.33)
ξ
N ⋅ l0
unde: α= (3.34)
N ⋅a + M
E ⋅A
γ = 6⋅ a t (3.35)
Eb ⋅ Ab
Aceasta permite determinarea necunoscutei ξ , a cărei cunoaştere este suficientă
şi necesară pentru determinarea necunoscutelor Na şi σ b din relaţiile de calcul
(3.25), respectiv (3.26).
- 31 -
III.4- Verificarea prin calcul a secţiunii
şuruburilor de ancoraj.
- 32 -
Conform formulei de mai sus, eforturile provenite din seism sunt amplificate cu
valoarea 1.1 ⋅ γ ov ⋅ Ω ⋅ EF , E , acest coeficient fiind limitat superior la situaţia
răspunsului integral în domeniu elastic a structurii:
1.1 ⋅ γ ov ⋅ Ω ⋅ E F , E < q (3.33)
q - factorul de comportare la seism al structurii (factor de reducere a forţei
seismice).
Detaliul de alcătuire a bazei stâlpului (pentru prezentare vezi capitolul 2)
are o importanţă deosebită la buna comportare în timp a şuruburilor de ancoraj.
Normativul P100-1/2006 recomandă ca “transmiterea forţelor orizontale de
la nivelul suprastructurii să nu se realizeze prin intermediul şuruburilor de
ancoraj”. Trebuie precizat că, în marea majoritate a cazurilor, forţa tăietoare este
preluată prin frecarea dintre placa de bază şi beton.
- 33 -
Fig. 3-9. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru calculul
prinderii cu blocul fundaţie al elementelor a căror placă de bază este
reprezentată de o coroană circulară.
- 34 -
Nunit – efortul de întindere într-un şurub teoretic situat la distanţa unitate de axa
neutră a încovoierii ;
Ni – efortul de întindere într-un şurub (şurubul „i”) ;
di – braţul de pârghie al şurubului „i” pentru solicitarea considerată ;
M – momentul de încovoiere al prinderii ;
F – diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune ;
n – numărul de şuruburi de ancoraj ;
a – unghiul la centru al arcului determinat de axa de poziţionare a două
şuruburi consecutive ;
ai – unghiul ce permite definirea poziţiei şurubului „i” faţă axa perpendiculară
pe vectorul moment al solicitării şi faţă de centrul secţiunii (ai=0÷90 grade) ;
Dint - diametrul interior al flanşei circulare ce reprezintă placa de bază ;
Dext - diametrul exterior al flanşei circulare ce reprezintă placa de bază ;
ng – numărul găurilor corespunzătoare şuruburilor în placa de bază ;
dg – diamentrul găurilor pentru şuruburi din placa de bază.
Φ
di = ⋅ cos(α i ) (3.49)
2
Φ
[ ]
2 n/4
1
⋅ M = N unit ⋅ ⋅ 2 ⋅ ∑ cos 2 (α i )
2 2 1
M
⇒ N unit = (3.50)
[ ]
n/4
Φ ⋅ ∑ cos (α i )
2 2
- 35 -
4⋅M N
N1max = − (3.54)
n⋅Φ n
Presiunea maximă pe betonul de subturnare este:
4⋅ N 32 ⋅ M ⋅ Dext
σ b = σ max = +
2
(
π ⋅ Dext − Dint − n ⋅ d g
2 2
) n
( )
π ⋅ Dext 4 − Dint 4 − n ⋅ d g 4 − 16 ⋅ ∑ d g 2 ⋅ yi2
(3.63)
1
Se limitează presiunea efectivă: σ b ≤ Rb Rb = 0.6 ⋅ Rc (3.64)
Rc – rezistenţa de calcul la compresiune a betonului ;
yi – coordonata găurii în placa de bază corespunzătoare şurubului „i”.
4⋅M
Pentru calculul aportului adus de momentul încovoietor, N1max( M ) = , se
Φ⋅n
poate folosi următorul algoritm:
N1max( M ) = β ⋅ M (3.73)
N1max( M ) - întinderea în şurubul cel mai solicitat determinată de momentul
încovoietor ;
4
b- coeficient preluat din tabelul 3-1, măsurat în m-1 ( β = );
n⋅Φ
M – momentul încovoietor ce se dezvoltă la baza elementului.
n
4 8 12 16 20 24 28 32 36 40 44 48 52
F(m)
1.00 – 0.500 – – – – – – – – – – –
1.50 – – 0.223 – – – – – – – – – –
2.00 – – 0.167 0.125 – – – – – – – – –
2.50 – – – 0.100 0.080 – – – – – – – –
3.00 – – – – 0.067 0.056 – – – – – – –
3.50 – – – – – 0.048 0.041 – – – – – –
4.00 – – – – – 0.042 0.036 0.032 – – – – –
4.50 – – – – – – 0.032 0.028 0.025 – – – –
5.00 – – – – – – – 0.025 0.023 0.020 – – –
5.50 – – – – – – – – 0.021 0.019 0.017 – –
6.00 – – – – – – – – 0.019 0.017 0.016 0.014 –
- 36 -
F - diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune (vezi fig. 3-9).
Valorile coeficientului b corespund unui număr de şuruburi (n) a căror
dispunere respectă distanţele întâlnite în practică dintre şuruburile de ancoraj.
Soluţia aleasă trebuie să respecte distanţele minime (pentru realizarea
constructivă) şi maxime recomandate, prezentate la punctul II.6.2.
- 37 -
● necorespondenţa între poziţia şurubului de ancoraj şi poziţia găurii
corespunzătoare din placa de bază ;
● deteriorarea filetului şuruburilor de ancoraj, acolo unde nu s-a folosit
protectoare la montaj pentru acestea ;
● lipsa şaibelor groase, la şuruburile de ancoraj care au prevăzute casete.
- 39 -
Fig. 3-27. Transmiterea efortului de la filetul şurubului la filetul
piuliţei. {3.32}
- 40 -
CAPITOLUL IV
STADIUL ACTUAL
AL CUNOAŞTERII COMPORTĂRII
ŞI METODELOR DE CALCUL
ALE ŞURUBURILOR DE ANCORAJ.
- 41 -
Fig. 4-1. Reprezentarea schematică1 pentru definirea notaţiilor
folosite în calculul plăcii de bază.
1
Pentru reprezentarea grafică detaliată a prinderii încastrate în fundaţie a unui element structural metalic (profil de tip
HEB) vezi fig. 2-5.
2
Pentru prezentarea ecuaţiei uzuale de determinare a efortului maxim de compresiune în betonul de subturnare vezi punctul
III.3.1.
3
Pentru descrierea metodelor de calcul ce ţin cont de diferenţa dintre modulul de elesticitate al oţelului şi al betonului vezi
punctele III.3.3 şi III.3.4.
4
Pentru descrierea şuruburilor de ancoraj cu cap ciocan vezi punctul III.1.3.
5
Pentru reprezentarea grafică a poziţie găurilor din placa de bază pentru expulzarea golurilor de aer la injectarea betonului
vezi fig. 2-5.
- 42 -
Dimensionarea diametrului tijei şuruburilor de ancoraj se face prin folosirea
algoritmilor de calcul prezentaţi în subcapitolul III.3. Adoptarea lungimii zonei
filetate, lungimii de ancoraj, piuliţei şi contrapiuliţei sunt prezentate la
subpunctul II.6.1. Determinarea grosimii şaibei inferioare se face conform
recomandărilor de la subpunctul III.6.1.2 , iar grosimea şaibei superioare în
conformitate cu precizările de la punctul II.6.1 .
IV.2.3- Traversele.
Se precizează că pentru bazele stâlpilor secundari, slab solicitaţi, traversele
pot să lipsească. Asigurarea lungimii de deformare liberă este obligatorie şi se
realizează tehnic, în mod curent, cu ajutorul pieselor descrise în subcapitolul II.1.
În celelalte cazuri este necesară dispunerea traverselor (vezi fig. 4-1), ce sunt
uzual realizate din platbande. Se întâlnesc construcţii existente a căror traverse
sunt realizate din profile [ sau au secţiune compusă.
Dimensionarea traverselor stâlpului (prezentată în {4.3}) rezultă din
următoarele condiţii:
(1) Prinderea traverselor de stâlp trebuie să fie capabilă să transmită întreaga
solicitare a capătului inferior al stâlpului (N, M). Pentru cazul din fig. 4-1,
înălţimea traversei trebuie să respecte relaţia:
4 ⋅ (htr − 2 ⋅ as ) ⋅ R fs ≥ N tr( N ) + N tr( M ) (4.3)
4 – numărul cordoanelor de sudură ce preiau solicitarea ;
htr – înălţimea traversei (=lungimea cordoanelor de sudură) ;
as – grosimea cordoanelor de sudură ;
Rfs – rezistenţa de calcul la forfecare a cordonului de sudură în relief ;
N
N tr( N ) = (4.4)
2
N tr( N ) –efortul în traversă apărut datorită forţei de compresiune axială a stâlpului;
M
N tr( M ) = (4.5)
h
N tr(M ) – efortul în traversă apărut datorită momentului încovoietor după axa tare
a stâlpului (M), direcţie după care prinderea este încastrată ;
h = hi + tt (4.6)
hi – înălţimea inimii secţiunii stâlpului ;
tt – grosimea tălpii secţiunii stâlpului (vezi fig. 4-1).
(2) Traversele şi prinderea acestora de stâlp trebuie să fie capabile a transmite
efectul de consolă ce apare în placa de bază, efect prezentat în paragraful
următor.
Reacţiunea din betonul de subturnare induce un moment de încovoiere în
placa de bază, fibra întinsă fiind situată la faţa inferioară. Efortul de întindere în
şuruburile de ancoraj determină o încovoiere a plăcii de bază, fibra întinsă fiind
situată la faţa superioară. Cum prinderea plăcii de bază şi traverselor formează
- 43 -
un tot unitar, momentul din placa de bază solicită şi secţiunea traversei, iar, la
contactul cu stâlpul, solicită sudurile traversei de stâlp (Pentru reprezentare vezi
fig. 2-5).
Este necesar ca traversa să poată prelua în condiţii de siguranţă
încovoierea la care este supusă placa de bază. Placa de bază este rezemată pe
mediul elasto-plastic omogen reprezentat de betonul de subturnare. În cazul unei
traverse dreptunghiulare secţiunea cea mai periculoasă este secţiunea verticală
la contactul cu stâlpul, în imediata vecinătate a sudurilor verticale (vezi fig. 2-5).
Trebuie respectată condiţia:
M tr
≤R (4.7)
Wtr
Mtr – momentul încovoietor transmis unei traverse ;
Wtr – modulul de rezistenţă al unei traverse ;
R – rezistenţa de calcul oţelului din care este alcătuită traversa.
M
M tr = pb (4.8)
ntr
Mpb – momentul de încovoiere (în secţiunea considerată) al plăcii de bază.
- se consideră integral transmis traverselor ;
ntr – numărul traverselor ce preiau fenomenul de consolă al plăcii de bază pe
respectiva direcţie.
M pb = max M pb(
(1) ( 2)
, M pb ) (4.9)
σ bmax ⋅ c 2
(1)
M pb = ⋅L (4.10)
2
( 2)
M pb = ns ⋅ d ⋅ Ts (4.11)
σ bmax - tensiunea maximă de compresiune în beton ;
c – lungimea pe care placa de bază se află în consolă, în zona comprimată
(c=hc2 , vezi fig. 4-1) ;
L – dimensiunea plăcii de bază pe care se manifestă fenomenul de consolă (se
măsoară perpendicular pe distanţa c) ;
ns – numărul şuruburilor a căror tracţiune determină efectul de consolă al plăcii
de bază ;
d – distanţa între axa şuruburilor întinse şi secţiunea de calcul ;
Ts – efortul capabil de întindere al şuruburilor de ancoraj.
În cazul pretensionării şuruburilor apar ambele momente încovoietoare
( M pb
(1)
şi M pb
( 2)
), pretensionarea reducând încovoierea provocată de reacţiunea din
betonul de subturnare. Este necesară contarea cu prudenţă pe efectul favorabil al
pretensionării, datorită faptului că, în orice element metalic supus unei solicitări
constante prelungite, în timp apare fenomenul de relaxare, ce conduce la
reducerea stării de tensiune din prestrângere.
htr ⋅ ttr
2
Wtr = (4.12)
6
- 44 -
Wtr – modulul de rezistenţă al unei traverse (în secţiune verticală) ;
htr – înălţimea traversei în secţiune verticală ;
ttr – grosimea traversei.
M tr
Punând condiţia: ≤ R şi cunoscând înălţimea traversei (htr) se
Wtr
determină grosimea necesară a acesteia (ttr). Se impune constructiv grosimea
minimă de 10 mm.
Se precizează că folosirea algoritmului de calcul anterior prezentat are un
caracter acoperitor, situaţia reală1, conducând la valori ale reacţiunii în betonul
de subturnare mai mari decât cele estimate în vecinătatea secţiunii stâlpului şi
mai reduse în rest. Astfel, situaţia reală de încărcare determină încovoieri mai
reduse ale plăcii de bază decât cele estimate ( M pb
(1)
).
1
Placa de bază este încărcată local, perpendicular pe planul său, şi reazemă pe întreaga suprafaţă pe un mediu elasto-plastic
omogen (situaţie prezentată, în cazul prinderii încastrate în fundaţie, la punctul V.5.2).
2
Spre exemplu: majoritatea necesită t=25 mm, iar puţine t=40 mm.
- 45 -
IV.2.5- Profilele pe care reazemă şaiba superioară.
În marea majoritate a cazurilor aceste profile sunt reprezentate de două
profile [ spate în spate, aceasta fiind şi soluţia recomandabilă (vezi fig. 2-5).
Dimensionarea acestora se face în următoarele etape:
- Se consideră schema static echivalentă în care reazemele elementului orizontal
sunt reprezentate de traversele prinderii, elementul orizontal având secţiunea
unui profil [. Încărcarea elementului este reprezentată de forţe concentrate
verticale, câte una pentru fiecare şurub de ancoraj a cărui şaibă reazemă pe
elementul orizontal considerat. Fiecare profil [ preia 50% din întinderea capabilă
a fiecărui şurub. Această forţă determină în profil forfecare şi încovoiere.
Totodată determină şi torsiune ca urmare a aplicării excentrice, faţă de centrul de
greutate al secţiunii profilului, a întinderii capabile din şurub transmisă prin
intermediul şaibei superioare.
- În urma efectuării calcului static pentru situaţia precizată se determină forţa
tăietoare şi momentul încovoietor în secţiunea cea mai periculoasă a elementului
orizontal.
- Calculul de rezistenţă al unei secţiuni solicitate la forfecare şi încovoiere
monoaxială permite dimensionarea profilelor [ spate în spate.
- Este necesară respectarea unei condiţii de săgeată maximă, recomandându-se
fmax=1/500 din deschidere. Se precizează că o deformare importantă a profilelor
ar atrage ridicarea locală a plăcii de bază de pe betonul de subturnare, fenomen
interzis şi dăunător bunei comportări a prinderii stâlpului metalic în fundaţie.
Datorită distanţei mici dintre reazeme, situaţiile de dimensionare din săgeată
sunt foarte rare.
________
- 46 -
CAPITOLUL V
CONTRIBUŢII PROPRII
LA STUDIUL TEORETIC
ŞI EXPERIMENTAL
AL ŞURUBURILOR DE ANCORAJ.
- 47 -
Metoda 3 şi metoda 4 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a
presiunii maxime pe betonul de subturnare (pentru prezentarea lor vezi punctele
III.3.3, respectiv III.3.4) ţin seama de caracteristicile fizico-mecanice ale
îmbinării stâlpilor în fundaţie, cât şi de caracteristicile elastice ale materialelor din
care este alcătuită îmbinarea. Aceste metode, din punct de vedere teoretic, sunt
mai precise decât metodele 1 şi 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare (pentru prezentarea lor vezi
punctele III.3.1, respectiv III.3.2).
Metoda 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare, propusă în STAS 10108/0-78, consideră de la
început cunoscută presiunea maximă pe betonul de subturnare, aceasta ducând
la abateri ce fac formula de calcul una inexactă.
Metoda 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare, metoda de calcul inginerească obişnuită, este
cea mai sugestivă dintre ele, dar este şi inexactă. Totuşi, eforturile obţinute
pentru dimensionarea şuruburilor de ancoraj conform acestei metode se găsesc,
în general, în domeniul acceptabilului pentru o dimensionare obişnuită.
Analizând rezultatele obţinute la calculul eforturilor din şuruburile de
ancoraj prin cele 4 metode, se consideră că diferenţele dintre ele ies din
domeniul acceptabilului (vezi şi exemplificarea numerică de la punctul IV.3,
partea a II-a).
Pe aceste considerente, se poate stabili o metodă combinată între
metoda 1 şi metoda 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare, care să îmbunătăţească precizia de calcul.
Metoda propusă constă în determinarea presiunii maxime pe beton considerând o
secţiune omogenă de beton cu dimensiunile plăcii de bază, supusă la
compresiune şi încovoiere (conform metodei 1). Presiunea maximă pe beton
astfel determinată este considerată în calculul întinderii în şuruburile de ancoraj,
conform metodei 2 (singura metodă corectă din punct de vedere legal, unica
metodă existentă în STAS 10108/0-78).
În cazul structurilor importante, se recomandă aplicarea tuturor cele 4
metode de dimensionare mai sus precizate, pentru a plasa în condiţii de
siguranţă prinderea în fundaţie a elementelor metalice componente.
- 48 -
Solicitarea şuruburilor de ancoraj în regim de funcţionare continuu este o
solicitare variabilă de amplitudine constantă. Comportarea şuruburilor de ancoraj
sub acţiunea unei încărcări variabile şi algoritmul de calcul sunt detaliate la
subpunctul III.6.3.2. Se precizează că, în accord cu ipotezele acceptate,
încărcarea variabilă de amplitudine constantă este complet definită de valorile
extreme ale tensiunii induse în şurub (s smin , smax) şi de durata de acţiune (t ,
sau echivalent, de numărul de cicluri de solicitare – N).
(I) Cazul adoptării unui diametru de şurub astfel încât efortul maxim să fie
apropiat de 50% din capacitatea portantă la încărcări statice.
(I.A) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 5]
- 49 -
(I.A.1) smin=60 N/mm2 ; smax=80 N/mm2 .
Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este:
t = 1095 zile ≈ 3 ani
(I.A.2) smin=20 N/mm2 ; smax=80 N/mm2 .
0.413 ⋅ 106
t= = 24 zile .
12 ⋅ 60 ⋅ 24
(II) Cazul adoptării unui diametru de şurub astfel încât efortul maxim să
fie de 30÷40% din capacitatea portantă la încărcări statice.
(II.A) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 5] .
(II.A.1) smin=35 N/mm2 ; smax=60 N/mm2 .
Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este:
6.25 ⋅ 106
t= = 362 zile ≈ 1 an .
12 ⋅ 60 ⋅ 24
(II.A.2) smin=35 N/mm2 ; smax=45 N/mm2 .
100 ⋅ 106
t> = 5787 zile ≈ 15.85 ani .
12 ⋅ 60 ⋅ 24
- 50 -
atrage necesitatea verificării şi corectării periodice a efortului din şurub,
recomandându-se contarea cu prudenţă pe efortul de strângere existent în tija
şurubului.
1
Prinderea articulată prin dispunerea a două şuruburi de ancoraj în axul prinderii este prezentată în subcapitolul II.3.
2
Din condiţia asigurării lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj (a cărei prezentare este făcută la punctul
III.6.4) înălţimea rigidizărilor este suficientă descărcării efortului din stâlp pe întreaga secţiune aflată în contact cu placa de
bază.
- 51 -
distribuirea reală se face pe întreaga secţiune de la nivelul părţii inferioare a
stâlpului, în mod omogen.
Se analizează presiunile-reacţiuni în secţiunea 1-1. Se consideră o lăţime
de placă de bază de 1 mm învecinată secţiunii 1-1, ce constituie o fâşie din placa
de bază. Din distribuţia uniformă a efortului axial se determină acţinile la nivelul
plăcii de bază.
P = ⋅ (t ⋅ 1)
N
(5.1)
A
P – solicitarea fâşiei considerate din placa de bază ;
N – solicitare axială a stâlpului, la nivelul prinderii în fundaţie ;
A – aria la nivelul părţii inferioare a stâlpului ;
t – grosimea platbandelor intersectate1 de secţiunea 1-1 ;
1
Pentru dimensionarea grosimii plăcii de bază din condiţia de încovoiere vezi punctul IV.2.4.
- 53 -
Fig. 5-31. Zona activă a presiunilor-reacţiuni, în cazul ipotezei
descărcării eforturilor la 45°.
Metoda nr. 1 de calcul a zonei active a plăcii de bază (în cazul prinderii
articulate a stâlpului metalic în fundaţie) – uzuală.
Metoda nr. 2 de calcul a zonei active a plăcii de bază (în cazul prinderii
articulate a stâlpului metalic în fundaţie) – prin considerarea distribuţiei
eforturilor la 45°° sub secţiunea completă a bazei stâlpului
Concluzii:
Un oţel de calitate superioară (OL44, OL52) va duce la diferenţe procentuale şi
mai mari între valorile presiunilor maxime calculate cu cele două metode sus
prezentate.
Se observă că folosirea unui beton de subturnare slab (clasa C12/15) duce,
conform ipotezelor metodei nr. 2, la tensiuni de compresiune superioare valorii
maxim acceptate pentru solicitări locale. Pentru o clasă superioară acesteia (clasa
C16/20) condiţia este îndeplinită, pentru oţelul cu rezistenţe mecanice reduse.
1
Pentru prezentarea prinderii încastrate vezi subcapitolul II.5.
2
Pentru descrierea fenomenului de expulzare locală a betonului de subturnare, vezi paragraful despre betonul de subturnare
de la punctul II.6.3.
- 54 -
V.6- Metodă de îmbunătăţire a stării de tensiune
în beton, la contactul cu elementul metalic.
1
Prezentarea celor două metode de calcul a zonei active a plăcii de bază este făcută la punctul V.5.1.
2
Concentrările locale maxim acceptate sunt prezentate la punctul V.5.1, subpunctul 1. Calculul concentrărilor locale
maxime ce pot apărea sub placa de bază este prezentat, acceptând ipoteza descărcării eforturilor la 45°, tot la punctul V.5.1.
- 55 -
d = t + 4 ⋅ t pb + 5 mm ; e = s + 4 ⋅ t pb + 5 mm ;
Fig. 5-33. Elementele suplimentare orizontale cu rol de îmbunătăţire
a comportării prinderii articulate a stâlpilor metalici în fundaţie.
În cazul prinderii încastrate, sub acţiunea efortului axial şi
momentului încovoietor de la capătul inferior al stâlpului, tensiunea maximă de
compresiune în beton apare pe lăţimea plăcii de bază. Prin dispunerea sub
această latură a unei platbande (şi, implicit, a alteia dispuse simetric), de
grosime egală cu cea a plăcii de bază şi lăţime limitată superior pentru a permite
pătrunderea tijei şuruburilor prin placa de bază, se obţine o distribuţie mai
omogenă a tensiunilor de compresiune1. Dimensiunile platbandelor orizontale şi a
spaţiului rămas până la faţa fundaţiei trebuie să respecte cerinţele mai sus
precizate. În cazul prinderii încastrate, dispunerea platbandelor orizontale
suplimentare este utilă numai în cazul în care, în urma calculului de rezemare2 pe
mediu omogen elastic al fâşiei de margine de lungime egală cu lăţimea plăcii de
bază şi considerată cu lăţimea de 10 mm, se obţin concentrări de eforturi mai
mari de 25% ( σ max
fasie
> 1.25 ⋅ σ omogen
fasie
). În nici un caz platbandele suplimentare nu
trebuie să depăşească conturul plăcii de bază.
σ max
fasie
- maximul local al presiunilor, din fâşia de margine.
σ omogen
fasie
- tensiunea de compresiune, prin acceptarea sa ca fiind constantă pe
lungimea fâşiei considerate.
Pentru situaţiile uzuale nu se obţin concentrări de eforturi mari, datorită grosimii
plăcii de bază mari prin raportare la distanţa dintre traverse şi la distanţa dintre o
traversă şi marginea plăcii. (pentru reprezentarea grafică vezi fig. 5-32)
Elementele suplimentare mai sus prezentate au exclusiv rolul de a
îmbunătăţi comportarea în cazul acceptării ipotezei descărcării eforturilor la 45°.
________
1
În calcul, se dublează înălţimea grinzii de lungime finită, în algoritmul de calcul descris la punctelele V.5.2 şi V.5.1.
2
Calculul de rezemare pe mediu omogen elastic este amintit la punctul V.5.1 (calculul unei grinzi de lungime finită
rezemată pe întreaga lungime pe un mediu omogen elastic).
- 56 -
CAPITOLUL VI
CONCLUZII.
- 57 -
bază. Aceste şaibe se vor introduce la montaj şi se vor suda de placa de bază
după definitivarea poziţiei stâlpului.
5- Betonul de subturnare.
Betonul de subturnare va fi realizat cu agregat mărunt de maxim 7 mm
(sau de 3 mm, în funcţie de grosimea stratului). Va fi superior ca marcă betonului
din cuzinet. Va avea o grosime mai mare de 30 mm, pentru a putea umple
spaţiul dintre placa de bază şi cuzinet.
Pentru structurile importante betonul de subturnare se va realiza din
mortare epoxidice, care au rezistenţe de minim 30 N/mm2 la 24 de ore de la
turnare şi ajungând la 80÷100 N/mm2 la 3 zile. Betonul de subturnare pentru
utilaje dinamice se face exclusiv cu mortare epoxidice. Cele mai folosite mortare
epoxidice sunt Sika Grant 311 şi Sika Grant 314.
Pentru a se evita fisurarea şi expulzarea betonului de subturnare de sub
placa de bază a construcţiei se vor respecta următoarele:
● presiunea maximă pe betonul de subturnare nu va depăşi 50% din marca
acestuia ;
● betonul de subturnare va depăşi conturul plăcii de bază cu minim 50 mm ;
● pe contur, betonul de subturnare va fi prelucrat astfel încât să aibe o pantă de
45˚, pantă ce începe după minim 50 mm faţă de placa de bază.
- 58 -
6- Folosirea şabloanelor pentru amplasarea şuruburilor de ancoraj.
La fundaţiile care au un număr mare de şuruburi sau care au amplasarea
şuruburilor pe o curbă sau la care şuruburile sunt dispunse neuniform, este
recomandabil să se folosească şabloane metalice. Aceste şabloane se folosesc
obligatoriu pentru: coloane tehnologice; prize de aer; coşuri de fum; stâlpii
turnurilor cu secţiune triunghiulară sau rectangulară.
Şablonul este obţinut ca amprentă a plăcii de bază realizată în uzină. Acest
şablon este executat de unitatea care execută confecţia metalică şi transmis
firmei de execuţie a fundaţiilor. Găurile pentru şuruburi prevăzute în şablon vor
avea diametrul cu maxim 2 mm mai mare decât diametrul brut al şuruburilor.
Cu ajutorul a două şabloane şi a unor bare metalice suplimentare se obţine
o carcasă rigidă. Aceasta are rolul de a menţine şuruburile în poziţii relative (unul
faţă de altul) corecte. Carcasa trebuie să fie rigidă pentru ca poziţiile relative ale
şuruburilor să rămână corecte, chiar şi în cazul în care carcasa s-ar deplasa în
fundaţie.
Şuruburile de ancoraj tratate termic nu se vor suda de carcasă.
ANEXE
- 60 -
Anexa B - Elementele constructive recomandate
şi elementele de calcul ale principalelor
tipuri de şuruburi de ancoraj.
BIBLIOGRAFIE
1- Bibliografie.
- 61 -
[11] „Construcţii metalice. Exemple de calcul” – D. Mateescu, D. Roşu, I. Caraba
– 1972.
[12] „Construcţii metalice.” – C. Dalban, N. Juncan, C. Şerbescu, Al. Varga, Ş.
Dima – 1983.
- 62 -
[I 1d] Rompetrol Quality Control, Buletin de analiză nr. 08/07.04.2006.
[I 1e] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 222/12.04.2006.
2- Bibliografie generală.
3- Trimiteri punctuale.
_______
- 63 -