Cine este Dumnezeu pentru mine?

„Să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din
Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că
Dumnezeu este dragoste.”
1 Ioan 4:7-8

„El da tarie celui obosit si mareste puterea celui ce cade. Flacaii obosesc si ostenesc, chiar tinerii
se clatina; dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga, si nu
obosesc; umbla, si nu ostenesc.“ (Isaia 40:29-31)

Încep prin a-mi oglindi sufletul cu două versete foarte dragi mie. Nu știu dacă sunt cele mai
cunoscute în acest mediu cotidian și haotic în care ne aflăm acum, dar pot spune că sunt acele
cuvinte de care ne simțim legați fără să ne dăm seama, pe care dacă le-am auzi constant, ar
diminua stresul și supărările care ne încarcă conștiința în fiecare zi.
Ne aflăm de un an și jumătate într-un context destul de necunoscut și asta îngreunează foarte
mult relația pe care o avem cu Dumnezeu. Începem să îi întoarcem cu ușurință spatele și să ne
ațintim privirile asupra unor aspecte și informații care nu fac altceva decât să declanșeze spiritul
de supraviețuire într-o manieră care nu a mai fost practicată de secole. Nu ne dăm seama de gafa
pe care o facem, ne rătăcim sufletele într-o infinitate de griji, condimentate zdravăn cu
debusolare. Uităm deseori să ne luăm puterea din iubirea pe care Acesta ne-o poartă tuturor și ne
întoarcem către El doar în momentele de cumpănă, când realizăm că ultima speranță atârnă de
rânduiala Lui.

Ceea ce am descris mai sus este, din păcate, o abordare pe cât de practicată în situația actuală, pe
atât de greșită! În „teza-confesiune” pe care încerc să o redactez aici de față sper să găsiți o oază
de liniște care să vă bucure sufletele și care să vă redefinească traseul spiritual într-unul cârmuit
de gânduri pozitive.

Mă străduiesc pe cât posibil să nu răspund la întrebarea din titlu într-un mod direct și să las loc
de interpretare cât cuprinde. Numai așa o să reușiți să vă auziți propriile gânduri și să plăsmuiți o
viziune proprie asupra conștiinței de sine.

După cum știm, orice relația interumană se păstrează în anumite condiții. Pentru ca relația să
înflorească trebuie să îi acordăm timp, dedicare, sacrificii, să nu o neglijăm și să îi udăm
rădăcinile cu grijă. Timpul acordat lui Dumnezeu și relației pe care o avem cu Acesta se măsoară
în rugăciune, atât în biserică, cât și înafara acesteia. Înțelegem greșit mersul la biserică și îl
condundăm deseori cu o grijă sau un lucru care trebuie făcut din obligație. Mersul la biserică nu
este în sine procesul al cărui rezultat ne duce la mântuire. Gândurile, dorințele, interesele și
încărcătura emoțională cu care trecem șubred pragul lăcașului sfânt sunt câteva dintre
componentele fără de care relația cu Dumnezeu nu poate fi definită. Prin rugăciune nu trebuie
doar să cerem, ci trebuie de asemenea să mulțumim Celui care ne veghează pentru grija oferită
necondiționat. Drumul este lung și anevoios, cu suișuri și coborâșuri, însă doar cei care își doresc
cu adevărat reușesc să vadă capătul luminat al tunelului. Câteodată, tocmai atunci când ne
apropiem de lumină, cineva se găsește să mute capătul, făcându-ne călătoria mai dificilă. Prin
perseverența noastră îi dovedim Domnului că suntem vrednici de a-i fi prieteni și tot timpul pe
care Acesta ni l-a acordat, nu a fost în zadar.