Sunteți pe pagina 1din 1

Fiecare om care activează într-un domeniu al creației, pentru a

putea impresiona, trebuie să-și creeze un stil propriu, unic, astfel încât să
se evidențieze prin originalitatea lui.
În opinia mea, relația maestru-discipol favorizează crearea unui stil
artistic propriu, întrucât maestrul pune bazele corespunzătoare, pentru
ca discipolul să aibă valorile necesare creării unui stil propriu. Totodată,
maestrul reprezintă o sursă de inspirație veritabilă pentru discipol, acesta
fiind un reper pentru el, reper de la care extrage trăsăturile care îl atrag și
la care își adaugă propriile idei.
În primul rând, maestrul, reprezintă punctul de plecare al ucenicul,
acesta adaptând lucrarile învățătorului prin propria gândire, având șansa
să elimine elementele care nu-i plac și să le folosească doar pe acelea
ce-i prezintă interes. După cum spune și autoarea Sorana Constanța
Georgescu-Gorjan în articolul „Geneza ansamblului brâncușian de la
Târgu-Jiu” din revista „Brâncuși”, „experiența arhaică o va reedita într-o
sinteză superioară, în confluență cu noile idei și tendințe novatoare ale
vremii...”/„manifestul său de modernitate, este fără doar și poate, o
replică la „Sărutul” rodinian”, astfel sculptorul transformând lucrarea
maestrului său de la care se inspiră prin originalitatea sa și aducând-o în
actualitate.
În al doilea rând, bazele, noțiunile introductive, dar si micile trucuri
într-un domeniu artistic sunt elemente pe care fiecare om trebuie să le
dobândească, dacă este la începutul parcursului său de activitate. Astfel,
fiecare începe prin a învăța de la cineva cu experiență care poate oferi
informații ajutătoare și iniția elevii săi în direcția pe care și-o doresc. De
exemplu, și în actorie este nevoie ca actorii la început de drum să aibă
un mentor pentru a-i antrena în tot ceea ce înseamnă această industrie.
Actrița Carmen Tănase spune că nu știe ce s-ar fi făcut dacă nu ar fi avut
pe lângă ea oameni cu adevărat mari în industrie care să o ajute să-și
găsească drumul. La facultate, profesoară i-a fost actrița Olga
Tudorache, pentru care are doar vorbe de laudă și de mulțumire: „Cam
toată cariera mea se leagă de Olga Tudorache, într-un fel sau altul, a fost
profesoara mea, mama mea de-a doua, regina mea mamă”/
„Pentru că noi, de fapt, meserie pe scenă cu ea am făcut. Acolo am
învăţat grosul meseriei.”
În concluzie, consider că relația maestru-discipol favorizează
crearea unui stil artistic propriu, deoarece maestrul ajută discipolul să-și
cunoască calitățile, defectele, lucrurile preferate, dar și lucrurile care nu-i
plac, astfel indrumându-l spre propriul său drum artistic.

S-ar putea să vă placă și