Paul Niculescu-Mizil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Paul Niculescu-Mizil

Politicianul Paul Niculescu-Mizil

Date personale

Născut 25 noiembrie 1923
Bucuresti, România

Decedat 5 decembrie 2008, (85 de ani)

București, România

Căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil

Copii Donca, Lidia (mama deputatei PSD Oana

Niculescu-Mizil), Serghei, Dumitru , Doru

Naționalitate română

Cetățenie  România 

Ocupație politician 

Ideolog comunist și secretar al CC al PCR

Rectorul Școlii de Partid „Ștefan Gheorghiu"

În funcție
1950 – 21 iunie 1954

Director adjunct al Institutului de istorie a PMR

 În funcție
1955 – 25 ianuarie 1956

Șeful secției de propagandă a CC al PMR

În funcție
25 ianuarie 1956 – 1965

Membru al Comitetului Politic Executiv al PCR

În funcție
24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989

Viceprim-ministru al guvernului

În funcție
18 martie 1972 – 30 martie 1981

Ministru al Educației și Învățământului

În funcție
1972 – 1976

Ministru al Finanțelor

În funcție
7 martie 1978 – 30 martie 1981

Precedat de Florea Dumitrescu

Succedat de Petre Gigea

Președinte al Centrocoop

În funcție
1981 – 1989

Premii A 40-a aniversare de la înființarea

Partidului Comunist din România

Partid politic Partidul Muncitoresc Român

Partidul Comunist din România
Frontul Salvării Naționale
Partidul Alianța Socialistă

Alma mater Academia Comercială și Industrială

(1945); curs de partid de două săptămâni
pe lângă Comitetul regional Ilfov (în
1946)
 Profesie politician comunist

Modifică date / text 

Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, București, România – d. 5

decembrie 2008, București, România[1]) a fost un înalt demnitar comunist, care a
ocupat, printre altele, funcțiile de ministrul educației și învățământului din Republica
Socialistă România (între 1972-1976), fiind și cel de-al 129-lea ministru al Finanțelor
Publice ale României (între 1978-1981). A fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil și a
avut șase copii, din care trei adoptați.

Cuprins

 1Cariera politică
 2Familia
 3Scrieri
 4Decorații
 5Note
 6Bibliografie
 7Legături externe

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Tatăl lui Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Niculescu-Mizil [2], provenea din vechea mișcare
socialistă. Din această cauză, în familie predominau
lecturile marxiste, leniniste și staliniste[3]. Influențat de acestea, Niculescu-Mizil devine în
1945 membru al PCR, făcând carieră în aparatul propagandistic. A lucrat în cadrul
secțiilor conduse de Leonte Răutu, unul din zbirii ideologici staliniști. A devenit curând
prorectorul, apoi rectorul Școlii Superioare de Partid „Ștefan Gheorghiu” și director
adjunct al Institutului de istorie a P.M.R. (1955). În anii '50 a condus numeroase
prelucrări și a fost un actor principal în înscenările și procesele din anii 1958-1960[4].

Între 1956 și 1968 a fost șeful secției de propagandă și agitație a Comitetului Central al
P.M.R., fiind unul din artizanii cultului personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej[4].

În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului

Comunist din România”.

În anii 1963-1964 a participat la întocmirea documentelor care au dus la Declarația din

aprilie 1964[4]. Adoptată la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964, „Declarația cu
privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și
muncitorești internaționale”, anunța o reorientare a conducerii comuniste de la București
în raport cu Uniunea Sovietică. Declarația enunța principiile călăuzitoare care trebuiau
să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi,
neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva
problemele politice și organizatorice. Deși Declarația din aprilie 1964 anunța o poziție
de independență față de U.R.S.S., resorturile ei erau în realitate altele. După moartea
lui Stalin, după demascarea crimelor acestuia de către Nikita Hrușciov în
faimosul Raport Secret de la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice, și mai ales după evenimentele din 1956 din Ungaria, vechea gardă stalinistă
din țările satelit ale Moscovei începuse să fie înlocuită de sovietici cu lideri ceva mai
flexibili ideologic. Plenara din aprilie 1964 era de fapt un răspuns al conducerii
dogmatice de la București, în frunte cu Gheorghiu-Dej, pentru a se asigura că va
rămâne cu orice preț la putere.[4][5]

După moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Paul Niculescu-Mizil devine secretar
al C.C., însărcinat cu ideologia și problemele mișcării comuniste. La Congresul al IX-lea
al PCR din 19-24 iulie 1965 este ales membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R.,
funcție în care va rămâne până în 1989. La scurt timp este promovat membru al
Prezidiului Permanent al C.P.Ex., devenind o persoană foarte influentă a aparatului de
partid pe care s-a bizuit Nicolae Ceaușescu pentru acapararea totală a puterii[6].

Paul Niculescu-Mizil în 1971

penultimul din dreapta,
în primul rând de la prezidiu

Ca urmare a politicii de rotație a cadrelor promovată de Ceaușescu, Paul Niculescu-

Mizil este transferat din aparatul politic de partid în sfera executivă, fiind numit viceprim-
ministru al guvernului (1972-1981), ministru al Educației și Învățământului (1972-1976),
ministru al Finanțelor (1978-1981), președinte al Centrocoop (1981-1989). [4]

Ca demnitar și membru deplin al C.P.Ex., Niculescu-Mizil și-a pus semnătura pe toate

actele de represiune săvârșite de regimul Ceaușescu după 1965. Printre ele,
reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului din 1977, a Mișcării Goma, a revoltei
anticomuniste de la Brașov din 1987.[4]
După Revoluția din decembrie 1989, Ion Iliescu l-a păstrat pe Paul Niculescu-Mizil în
conducerea Frontului Salvării Naționale, însă presiunile societății civile au dus repede la
îndepărtarea, arestarea și ulterior judecarea sa ca membru al lotului C.P.Ex. [4], alături de
demnitari comuniști importanți precum Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu, Ion
Dincă, Emil Bobu sau Tudor Postelnicu. Condamnat, Niculescu-Mizil a executat o
pedeapsă de trei ani de închisoare pentru implicarea directă, prin votul dat în Comitetul
Politic Executiv, în represiunea împotriva manifestanților de la București și Timișoara.
Ulterior a fost grațiat de Ion Iliescu. [3]

După eliberarea din închisoare, Paul Niculescu-Mizil a fost activ în presă, acordând
numeroase interviuri și scriindu-și memoriile. În tot ce a publicat, el și-a clamat
nevinovăția și a luat apărarea sistemului comunist, acuzându-l pentru abuzuri pe
Nicolae Ceaușescu. Într-unul din interviuri, Niculescu-Mizil spunea [7]:
„Odată, un ziar din București a scris că eu sunt nostalgic sau criptocomunist.
Le-am zis: «domnilor, nu mai căutați atâția termeni, eu sunt comunist».”
—Martor Incomod - august 2006

În 2003, respectând jurământul dat la intrarea în PCR, a rămas un comunist adevărat,

devenind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Alianța Socialistă unde a fost activ
până la moarte. Paul Niculescu-Mizil a murit pe 5 decembrie 2008, la 85 de ani, în azilul
privat din Bucureștii Noi în care locuia în ultimul timp. Suferea de probleme cardiace, în
2007 fiind operat la o clinică din Germania. Cu aprobarea ministrului Varujan
Vosganian, trupul său a fost depus la Ministerul Finanțelor, generând un scandal intern
în sânul Partidului Național Liberal[3], aflat la acea vreme la guvernare. Fruntași ai
partidului precum Smaranda Enache, Adrian Cioroianu sau Mircea Ionescu Quintus și-
au declarat dezamăgirea față de decizia ministrului Vosganian, acuzând o „reabilitare
mascată, care nu se face în nici un stat fost comunist membru al UE”[3]. Paul Niculescu-
Mizil a fost înmormântat pe 9 decembrie 2008 în cimitirul din curtea mănăstirii Cernica,
fiind condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane.

Familia[modificare | modificare sursă]
Paul Niculescu-Mizil a fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil. Împreună au avut șase
copii, din care trei adoptați. Copiii naturali sunt Serghei Mizil, Lidia Mizil și Donca Mizil.
Pe Doru, Paul Niculescu-Mizil l-a înfiat înainte de a împlini 1 an, după ce a rămas orfan
în urma unui accident rutier.[8]

Serghei Mizil a dus o viață obișnuită pentru un fiu de demnitar comunist [9]:
„În primii ani ai lui Ceaușescu puteai să faci rost de orice. Am avut Mercedes 220 decapotabil, ca James
Bond, un Jaguar, alții aveau BMW sau Jeep. Erau doar în uzul nostru, proprietatea statului.”
„Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau milițienii de mine. Astea
erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri,
țigări mai bune. Astea se datorau funcțiilor părinților. Aveam un magazin, la început, pe strada Varșovia,
unde ăia din Biroul Politic puteau să comande orice, și Rolex și Merțane. În ultimii ani se duseseră și o
parte din avantajele astea, Ceaușescu voia să facă economii.”
—Jurnalul Național - 4 martie 2008

A absolvit Arte Plastice, obținând o diplomă de pictor, și o perioadă a profesat. A făcut

rochii sau curele pentru Fondul Plastic, a vândut tablouri inclusiv în străinătate,
beneficiind, ca fiu de activist de Partid, de privilegiul unui pașaport [10]. A fost un apropiat
al lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta a dus o
viață de noapte, frecventând baruri și restaurante cunoscute în epocă; din cercul celor
doi mai făceau parte și alți fii de demnitari comuniști sau de persoane sus-puse,
precum Mădălin Voicu, Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer, nepoții lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Ghiță, Sanda și Mândra, Gino Iorgulescu, Irinel Columbeanu sau Sașa
Marinescu[9]. Mama lui Sașa, Violeta Marinescu, a fost primul colonel
de Securitate femeie din România[11]. Serghei Mizil a fost coleg de școală cu Sorin
Oprescu[12]. Actualmente este considerat o persoană mondenă și invitat la diverse
posturi de televiziune.

Donca Mizil a avut o relație îndelungată - timp de 10 ani - cu Nicu Ceaușescu. Acesta s-
a îndrăgostit de ea pe când avea 16 ani, iar apropiații lor susțin că între cei doi a fost o
dragoste adevărată.[13] Dar această legătură amoroasă nu era pe placul Elenei
Ceaușescu, care a intervenit mereu în relația celor doi. Din cauza ei, Donca Mizil a fost
chiar nevoită să suporte o întrerupere de sarcină într-o lună avansată, după cum
amintește politologul Vladimir Tismăneanu [4]. Elena Ceaușescu a reușit până la urmă
să-l despartă pe Nicu de fata lui Paul Niculescu-Mizil și să-l determine să se însoare cu
preferata ei, Poliana Cristescu. Elena Ceaușescu o cunoscuse pe aceasta într-o vizită
oficială la Târgoviște, unde Cristescu era șefa Organizației de Pionieri din județ.
Deoarece din primele verificări rezultau numai aspecte favorabile: înfățișare agreabilă,
tânără, licențiată, devotată Partidului, inteligentă și fără încurcături, Elena Ceaușescu a
mutat-o la București, numind-o secretară a Comitetului Central al Uniunii Tineretului
Comunist, în subordinea lui Nicu Ceaușescu[14]. Nunta celor doi s-a oficiat pe 10
decembrie 1983, în fața delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al sectorului 1
București. Jean Maurer își amintește că despărțirea lui Nicu de Donca „i-a distrus pe
amândoi”[13].

În total, Paul Niculescu-Mizil a avut 11 nepoți, cei mai cunoscuți fiind Răzvan Niculescu-
Mizil și deputata Oana Mizil, aleasă în această funcție la alegerile din 2008 din
partea P.S.D.[15]. Oana Mizil este proprietara revistei „Monden” și este căsătorită cu
politicianul Marian Vanghelie

Nașul de botez al lui Răzvan Niculescu-Mizil a fost Nicu Ceaușescu [11]. Director
la compania de telefonie mobilă Zapp, el a decedat pe 2 mai 2005, într-un accident
rutier, în apropierea localității Săftica. Răzvan Mizil conducea motocicleta personală cu
viteză excesivă și a pierdut controlul acesteia, izbindu-se de balustrada de protecție
a DN1[16]. La înmormântare au participat mulți membri ai nomenclaturii comuniste și
copii ai acestora, precum nepoții lui Nicolae Ceaușescu, Mădălin Voicu, Sașa și Violeta
Marinescu[11]. Alți participanți la înmormântare au fost interlopul Fane Spoitoru,
fiica președintelui Băsescu, Elena Băsescu, Tudor Vasile, băiatul fostului premier Radu
Vasile, Alexandru Erbașu, fostul director al S.I.E. Cătălin Harnagea, oameni de
afaceri libanezi sau palestinieni[11].

Scrieri[modificare | modificare sursă]
 „O istorie trăită”, Editura Enciclopedică, București,
1997
 „România și războiul americano-vietnamez”, 2008[17].

Decorații[modificare | modificare sursă]
  Ordinul „Steaua Republicii Populare
Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite
deosebite în opera de construire a socialismului, cu
prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării
patriei”[18]
 titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu
prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea
Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite
în opera de construire a socialismului”[19]
 medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu
prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea
Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite
în opera de construire a socialismului”[19]

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^  ro  Membrii CC al PCR
2. ^ Sociologia comunismului - articol de Vladimir
Tismăneanu în Revista 22, 18 februarie 2002
3. ^ a b c d România Liberă: „Reabilitarea fruntașului comunist
Paul Niculescu-Mizil îi irită pe liderii liberali”
4. ^ a b c d e f g h Vladimir Tismăneanu: „Despre 1989. Naufragiul
Utopiei” ISBN 978-973-50-2562-5
5. ^ Vladimir Tismăneanu: „Arheologia terorii - Ediția a III-a
revăzută și adăugită” ISBN 978-973-669-497-4
6. ^ Vladimir Tismăneanu: „Stalinism pentru eternitate” ISBN
973-681-899-3
7. ^ Martor Incomod: Interviu cu Paul Niculescu-Mizil
8. ^ Oana Niculescu-Mizil: „Este momentul celor care s-au
realizat”
9. ^ a b Serghei Mizil: „Nu am murit de ciroză și am căzut în
picioare”
10. ^ Cinemarx: Biografie Serghei Mizil
 11. ^ a b c d HotNews citând Evenimentul Zilei: „Elena Băsescu și
Fane Spoitoru, la înmormântarea lui Răzvan Mizil”
12. ^ Serghei Mizil: „Am fost la școală cu Sorin Oprescu. El
mergea mai mult, eu mai puțin”
13. ^ a b HotNews citând Evenimentul Zilei: „Amantele lui Nicu
Ceaușescu”
14. ^ Ziare.com: „Secretele căsătoriei lui Nicu Ceaușescu”
15. ^ Cotidianul: „Fostul ministru comunist Paul Niculescu-Mizil a
murit”
16. ^ infonews: „Nepotul lui Paul Niculescu Mizil și-a pierdut viața
într-un accident de motocicletă”
17. ^ România a mediat între SUA și Vietnam, 20 iunie 2008,
Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 13 ianuarie 2011
18. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne
nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale
Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12
din 27 august 1964.
19. ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste
România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de
Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai
1971.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Vladimir Tismăneanu. „Despre 1989. Naufragiul
Utopiei”, Editura Humanitas, București (2009). ISBN
978-973-50-2562-5
 Vladimir Tismăneanu: „Stalinism pentru
eternitate”, Editura Polirom, Iași (2005). ISBN 973-
681-899-3

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Paul Niculescu-Mizil

 A murit Paul Niculescu-Mizil, 6 decembrie

2008, Evenimentul zilei
 A murit un comunist de omenie: Niculescu-Mizil , 7
decembrie 2008, Evenimentul zilei
 A murit Paul Niculescu-Mizil / "Fără unirea tuturor
forțelor nu se poate ieși din criză", 7 decembrie
2008, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
 VLADIMIR TISMĂNEANU: Un campion al
stalinismului național, 7 decembrie 2008, Vladimir
Tismăneanu, Evenimentul zilei
 Interviuri

 Flacarile lui august, 23 august 2004, Jurnalul

Național

Al 129-lea ministru
Predecesor: Succesor:
al Finanțelor Publice ale României
Florea Dumitrescu Petre Gigea
7 martie 1978 – 30 martie 1981

[ascunde]
v • d • m
Miniștri de finanțe ai Români

Alexandru C. Moruzi · Balș · Catargi · Ghica · A. Cantacuzino · A. Cantacuzino · C. I. Iliescu · C. I. Iliescu · Steege · Rosetti-

Principatel
Bălănescu · Strat · Kretzulescu · Oteteleșanu · Sturdza · Mavrogheni · Brătianu · Mavrogheni · Văsescu · Steege · Arghiropol · I. C
e Unite
Cantacuzino · Grădișteanu · Sturdza · Mavrogheni · G. G. Cantacuzino · Strat · Gen. Tell · I. C. Brătianu · Sturdza · I. C. Brătianu ·

Sturdza · I. C.
Brătianu · Chițu · Lecca · Nacu · Nacu · Sturdza · Ghermani · Vernescu · Ghermani · Vernescu · Știrbei · Ghermani · Râfoveanu · L
Regatul arp · Rosetti · Marghiloman · Costinescu · V.
României Antonescu · Titulescu · Enescu · Seulescu · Arion · Enescu · Kiriacescu · Gen. Popescu · Angelescu · Vlad · Popovici · Argetoianu
gearu · Madgearu · Răducanu · Popovici · Popovici · Argetoianu · Mironescu · Madgearu · Madgearu · Brătianu · Slăvescu · V.
Antonescu · Cancicov · Cancicov · Savu · Cancicov · Constantinescu · Leon · Cretzianu · Gen. Stoenescu · Neagu · Netta · Gen. P

România
Luca · Petrescu · Mănescu · Vijoli · Pîrvu · Dumitrescu · Niculescu-Mizil · Gigea · Babe · Paraschiv · Pățan
comunistă

România Pățan · Stolojan · Dijmărescu · Danielescu · Georgescu · Ciumara · Dăianu · Remeș · Tănăsescu · Popescu · Vlădescu · Vosganian 
după 1989 Dragu  · Ștefan  · Mișa  · Teodorovici  · Cîțu  · Nazare  · Vîlceanu
0 0001 1459 5568

99076658

110222024

495451

Identities (via VIAF): 300495451
Categorii: 
 Nașteri în 1923
 Nașteri pe 25 noiembrie
 Decese în 2008
 Decese pe 5 decembrie
 Bucureșteni
  Comuniști români condamnați
 Decese în București
 Eroi ai Muncii Socialiste ai Republicii Socialiste
România
 Membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist
Român
 Miniștri ai educației români
 Miniștri comuniști români
 Miniștri de finanțe ai României
 Propagandiști români
 Rectori români
 Membri ai Partidului Muncitoresc Român
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
  Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
În alte limbi
 Deutsch
 English
 中文
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 11 noiembrie 2021, ora 21:16.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie