Cronologia2 PDF

Cuprins
Dr. ALESANDRU DUŢU

REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989
Cronologie
1
Revoluţia din decembrie 1989. Cronologie
2
Cuprins
Dr. ALESANDRU DUŢU
REVOLUŢIA DIN
DECEMBRIE 1989
Cronologie
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
Editura SITECH
Craiova, 2010
3
Redactor de carte: Alexandru Oşca
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DUŢU, ALESANDRU
Revoluţia din decembrie 1989. Cronologie/dr. Alesandru Duţu.
- Craiova: Editura Sitech, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-606-11-0726-1
94(498)”1989.12”
ISBN 978-606-11-0726-1
4
Cuprins
CUPRINS
Cuvânt înainte....................................................................................................7
1917 – 1989 .....................................................................................................16
14 decembrie 1989...........................................................................................79
15 decembrie 1989...........................................................................................81
16 decembrie 1989...........................................................................................83
17 decembrie 1989...........................................................................................88
18 decembrie 1989.........................................................................................103
19 decembrie 1989.........................................................................................109
20 decembrie 1989.........................................................................................117
21 decembrie 1989.........................................................................................132
22 decembrie 1989.........................................................................................151
23 decembrie 1989.........................................................................................206
24 decembrie 1989.........................................................................................223
25 decembrie 1989.........................................................................................236
26 decembrie 1989.........................................................................................242
27 decembrie 1989.........................................................................................245
28 decembrie 1989.........................................................................................247
29 decembrie 1989.........................................................................................248
30 decembrie 1989.........................................................................................250
31 decembrie 1989.........................................................................................251
1990 – 1991 ...................................................................................................253
BIBLIOGRAFIE ...........................................................................................275
INDICE GENERAL ......................................................................................279
5
6
Cuvânt înainte
Cuvânt înainte
Înlăturarea regimurilor totalitare comuniste / socialist-comuniste1 a

conferit anului 1989 o importanţă excepţională în istoria Europei, per-
miţând trecerea de la dictatură la democraţie, precum şi finaliza-
rea/începerea unor ample procese reformatoare în domeniile politic,
economic, social etc. Concomitent, ea a contribuit – în cadrul noului
context internaţional care a permis dărâmarea zidului Berlinului (9 no-
iembrie 1989) – la terminarea ,,războiului rece” şi a creat condiţii favo-
rabile declanşării procesului de unificare a continentului.
Într-un timp relativ scurt (1988-1989), revoluţiile din estul Europei au
înlăturat regimurile comuniste instaurate prin forţă, la fel de rapid
(1944-1948), în statele intrate în sfera de influenţă/de ocupaţie a Uniu-
nii Sovietice, state care respinseseră în perioada interbelică experienţa
comunistă2, în pofida încercărilor Moscovei de a o impune în diverse
locuri şi a activităţii Internaţionalei a III-a Comuniste, în perioada
1919-1943.
A fost necesar să treacă 27 de ani, de la impunerea comunismului în
Rusia, ca Armata Roşie să depăşească, în martie 1944, limitele estice
ale Uniunii Sovietice, să pătrundă la vest de Nistru, în România, apoi în
Polonia, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia şi Germania, şi
mai ales ca Winston Churchill să încheie cu I.V. Stalin funestul Acord
de procentaj din 9 octombrie 1944 prin care au fost împărţite sferele de
influenţă în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, în raport cu intere-
sele de moment şi de perspectivă ale Uniunii Sovietice şi Marii Britanii,
pentru ca Moscova să-şi impună nu numai influenţa/ dominaţia/ ocupa-
ţia în zonele respective, dar şi regimuri comuniste în statele în care mi-
litarii sovietici puseseră piciorul sau nu (Albania, Bulgaria, Cehoslova-
cia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria, precum şi în viitoarea
Germanie de Est), cu excepţia Austriei. Se adevereau astfel spusele lui
I.V. Stalin din aprilie 1945, conform cărora ,,oricine ocupă un teritoriu
impune şi propriul său sistem social. Fiecare impune propriul său sis-
1
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu consideră că ,,în statele din Europa Centrală şi de Sud-Est,
în care puterea aparţinea partidelor comuniste” nu a existat un regim comunist, ci
,,unul socialist-totalitar” (Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context
internaţional, Editura Enciclopedică, Editura Institutului Revoluţiei Române din
Decembrie 1989, Bucureşti, 2006, p. 21-34). Deoarece denumirile şi aprecierile de
partid şi regim comunist sunt consacrate în istoriografie le vom folosi în prezenta
lucrare, cu precădere.
2
Comunismul a fost instaurat (cel puţin declarativ), pentru prima dată, în octombrie
1917, în Rusia, care a devenit, în 1922, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. În
1924 Partidul Popular Revoluţionar Mongol a decis, şi el, ca Mongolia să urmeze calea
dezvoltării necapitaliste.
7
tem social până unde înaintează armata lui”3. În Asia, în afara Mongo-
liei, aveau să devină comuniste China Populară, Republica Democrată
Coreeană şi Republica Democrată Vietnam, iar pe continentul ameri-
can, ceva mai târziu (1959), Cuba.
Dacă în 1939, în momentul declanşării celui de-al doilea război
mondial, trăiau sub regimul comunist 170 000 000 de locuitori (8-9%
din populaţia globului), în 1949, când comuniştii cuceriseră puterea po-
litică în toate statele aflate sub dominaţia Moscovei, în această situaţie
se aflau 845 000 000 de cetăţeni ai planetei (circa 33%)4. Pretutindeni
regimurile comuniste europene au fost instalate, de cele mai multe ori,
prin forţă şi teroare5. Iniţial, până în 1948, pentru noile state satelite,
viitor comuniste, a fost folosit termenul de ,,democraţii populare”, apoi
a fost impus termenul de ,,dictatură a proletariatului”6.
În ceea ce priveşte numărul membrilor de partid, unele partide co-
muniste din statele europene (România, Ungaria ş.a.) erau, la sfârşitul
războiului, extrem de slabe şi în acelaşi timp compromise prin activita-
tea antistatală pe care o desfăşuraseră în perioada interbelică şi în tim-
pul conflagraţiei. În alte state (Iugoslavia, Albania, Cehoslovacia),
acestea câştigaseră simpatia populaţiei prin ampla mişcare de rezistenţă
antigermană pe care o desfăşuraseră, preluând chiar puterea înainte de
sfârşitul războiului7.
Prin diverse mijloace şi profitând de situaţia de după război (presiuni
politice, militare, economice etc. din partea Uniunii Sovietice, invo-
carea rolului eliberator al Armatei Roşii, sărăcia în care trăiau mulţi din
cetăţenii statelor intrate sub influenţa sovietică, oportunismul şi carie-
rismul unora dintre elementele necomuniste etc.), numărul membrilor
de partid a crescut mereu în primii ani postbelici, ajungând, în 1947, la
1 300 000 în Cehoslovacia, 400 000 în Iugoslavia, 800 000 în Polonia,
710 000 în România, 750 000 în Bulgaria8. Aceasta, în pofida rapturilor
teritoriale săvârşite de către Uniunea Sovietică (cazul Poloniei în 1939 -
chiar dacă în 1945 a impus deplasarea graniţei polono-germane până pe
linia Oder-Neisse – şi cel al României, în 1940), a atrocităţilor săvârşite
de sovietici în unele state (în cazul Poloniei, în 1939, şi în cel al Româ-
niei – în Basarabia şi nordul Bucovinei – în 1940-1941).
3
Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii an-
glo-americane (1944-1947), Editura Iconica, Bucureşti, 1993, p. 8.
4
Jean François Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele
noastre, Editura Polirom, Iaşi, p. 11.
5
Joseph Rothschild apreciază că securitatea geomilitară a Uniunii Sovietice ,,ar fi putut
să fie garantată foarte uşor şi prin alte mijloace” (Întoarcerea la diversitate. Istoria
politică a Europei Centrale şi de Est după al doilea război mondial, Editura Antet,
Oradea, 1997, p. 115).
6
Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2005), Editura Fundaţiei Româ-
nia de Mâine, Bucureşti, 2005, p. 115.
7
Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial, Editura Politică,
Bucureşti, 1971, p. 147-162, 216-232, 332-354.
8
Teodora Stănescu-Stanciu, Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est (1918-
2000), Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p. 80.
8
Cuvânt înainte
În funcţie de situaţia din fiecare ţară, comuniştii locali au fost impuşi la

putere prin mijloace variate, oferindu-li-se, sau acaparând, principalele
ministere din aparatul de stat, din care au acţionat pentru eliminarea
partidelor burgheze democratice din opoziţie sau chiar aliate (socialiste,
social-democrate). În unele ţări, în care comuniştii aveau o imagine
,,respectabilă şi indigenă”9, prim-miniştrii au fost de la început
comunişti (Klement Gottwald în Cehoslovacia), în altele – doar
simpatizanţi (dr. Petru Groza în România). Peste tot, comuniştii au
compensat, însă, lipsa de popularitate prin importanţa posturilor minis-
teriale deţinute (Interne, Justiţie, Apărare etc), precum şi prin perma-
nentul sprijin sovietic.
În perioada 1944-1948, în unele guverne de coaliţie au fost incluse şi
personalităţi care acţionaseră în exil, în afara Uniunii Sovietice (în
Polonia ,,londonezul” St. Mikolajczyk a fost numit chiar prim-minis-
tru10). În altele, în guvernele de coaliţie din perioada 1945-1948, comu-
niştii au manifestat ,,moderaţie” faţă de partenerii ,,burghezi” (Ceho-
slovacia) sau au acţionat cu duritate (România), urmărind distrugerea
structurilor politice ale acestora şi chiar eliminarea fizică a adversarilor.
Concomitent, în cursa lor spre putere, comuniştii au controlat şi dirijat,
în aproape toate statele, organizaţiile de masă, sindicatele etc.
În unele ţări, partidele comuniste şi-au consolidat poziţia în urma
alegerilor parlamentare pe care le-au dirijat, în general, cum au dorit,
procedând, cu mici excepţii (Ungaria, la 4 noiembrie 1945, pentru a nu-
i provoca pe anglo-americani, în speranţa obţinerii de avantaje la Con-
ferinţa de pace din 1946), la teroare, la arestarea opozanţilor şi a susţi-
nătorilor acestora, şi chiar la falsificarea alegerilor pe care le-au câşti-
gat, de regulă, în cadrul unor coaliţii de forţe (Frontul Popular în Iugo-
slavia, Frontul Patriei în Bulgaria, Frontul Democratic în Albania,
Frontul Naţional în Cehoslovacia, Blocul Partidelor Democrate în
România, Blocul Partidelor Democratice în Polonia), după care şi-au
abandonat/lichidat aliaţii. În Ungaria, în noiembrie 1945, datorită unei
politici ,,moderate” faţă de adversarii politici, comuniştii au obţinut
doar 17% din voturi (spre nemulţumirea Moscovei), iar în august 1947
– numai 22,3%. Abia în mai 1949, într-un alt context istoric şi când s-a
votat pe o listă guvernamentală unică, au obţinut 95,6% din sufragii.
După 1948, în contextul intensificării războiului rece, Moscova a impus
peste tot guverne comuniste/socialist-totalitare, renunţând la politica de
,,alianţe” din primii ani postbelici. În Cehoslovacia, unde continua să
mai fiinţeze sistemul pluripartitist, inclusiv la guvernare, s-a profitat de
demisia celor 12 miniştri necomunişti (12 februarie 1948), au fost
scoase masele în stradă şi s-a creat o stare prerevoluţionară (ca în
România, în februarie 1945). Peste câteva zile, la 25 februarie, s-a
impus un guvern comunist, condus de Klement Gottwald.
9
Joseph Rothschild, op. cit. p. 134.
10
La 21 octombrie 1947 a fugit în Occident.
9
Paralel cu desfiinţarea partidelor politice ale ,,claselor exploatatoare”,

comuniştii aflaţi deja la putere au impus în majoritatea statelor din
sistem procesul de ,,unificare/contopire”, pe baze marxiste, cu partidele
social-democrate/socialiste, rezultând: Partidul Socialist Unit din
Germania (21-22 aprilie 1946/în zona de ocupaţie sovietică), Partidul
celor ce Muncesc din Ungaria (12-14 ianuarie 1948), Partidul Munci-
toresc Român (21-23 februarie 1948), Partidul Muncitoresc Unit Polo-
nez (15-21 decembrie 1948). În alte state şi-au schimbat denumirea, re-
zultând: Partidul Muncii din Albania – din Partidul Comunist din Al-
bania (8-22 noiembrie 1948), Partidul Comunist Bulgar – din Partidul
Muncitoresc Bulgar (18-25 decembrie 1949), Uniunea Comuniştilor
din Iugoslavia – din Partidul Comunist din Iugoslavia (noiembrie
1952).
În aceeaşi perioadă, în conformitate cu scenariul general de cucerire a
puterii politice în stat, majoritatea ţărilor europene (şi nu numai) din
zona de influenţă sovietică s-au proclamat Republici Populare: Iugo-
slavia – la 29 noiembrie 1945, Albania – la 11 ianuarie 1946, Bulgaria
– la 15 septembrie 1946, România – la 30 decembrie 1947; Ungaria – la
18 august 1949. Unele şi-au zis Republici Democrat-Populare (în cazul
Cehoslovaciei, la 9 mai 1948) sau Democrate (în cazul părţii de est a
Germaniei, la 7 octombrie 1949). Ulterior, Albania, Cehoslovacia, Iu-
goslavia şi România au luat denumirea de Republică Socialistă.
Concomitent sau la scurt timp au fost adoptate şi Constituţii după
modelul sovietic: la 31 ianuarie 1946 în Iugoslavia, 11 martie 1946 în
Albania, 4 decembrie 1946 în Bulgaria, 9 mai 1948 în Cehoslovacia, 7
octombrie 1949 în R.D.G., 13 aprilie 1948 în România, 18 august 1949
în Ungaria.
Chiar şi după cucerirea puterii în stat, în multe situaţii s-au produs
tensiuni/schisme atât în cadrul partidelor comuniste, cât şi între centrul
conducător de la Moscova şi unele din partidele mai mici (Iugoslavia)
sau mai mari (China). Deseori, liderii aflaţi la putere au reuşit să-şi eli-
mine opozanţii reali sau închipuiţi, în urma unor arestări, judecări şi
condamnări la mulţi ani de închisoare sau chiar la moarte.
În Cehoslovacia, după ce realizase ,,epurarea” (sprijinit de Klement
Gottwald), Rudolf Slánský a căzut el însuşi victimă unui proces
răsunător, între 12 şi 27 noiembrie 1952, fiind considerat, împreună cu
alţi 13 comunişti ,,trădători troţkisto-sionisto-naţionalisto-burghezi,
spioni şi sabotori, duşmani ai naţiunii cehoslovace, ai ordinii sale po-
pular-democratice şi ai socialismului”11.
În Ungaria a devenit notoriu procesul fostului ministru de Interne,
László Rajk (martie 1946 - august 1948), care, după ce militase pentru
impunerea la putere a comuniştilor unguri într-un ritm mai rapid decât
cel dorit de I.V. Stalin, a fost arestat în iunie 1949, judecat şi suprimat
prin spânzurare în septembrie acelaşi an.
11
Joseph Rothschild, op. cit. p. 198.
10
Cuvânt înainte
În România, după ce intelectualul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu a fost

eliminat politic, în 1948 (şi fizic, în 1954), a venit rândul (în 1952)
grupului Ana Pauker – Vasile Luca (ambii ,,moscoviţi”) şi al lui Teoha-
rie Georgescu.
În Bulgaria a fost eliminat ,,naţionalistul” Traicho Kostov (26 martie
1949), care, după ce a fost arestat (25 iunie), a fost judecat, condamnat
la moarte şi spânzurat la 16 decembrie 1949.
În Albania a fost judecat pentru trădare şi condamnat la moarte Koci
Xoxe.
În Polonia, Wladislav Gomulka a fost înlăturat din funcţia de secretar
general, exclus din Comitetul Central (21 ianuarie 1949) şi arestat la 2
ianuarie 1951. Procesele au continuat şi după moartea lui I.V. Stalin (în
Cehoslovacia în mai 1953 şi în aprilie 1954, în România în 1954).
Chiar dacă majoritatea partidelor comuniste europene au acceptat de la
început supremaţia Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi
principiile ideologiei marxist-leniniste, au existat şi situaţii în care
anumiţi lideri au încercat să găsească şi să adopte ,,căi proprii” spre
socialism (I.B. Tito în Iugoslavia12, Wladislaw Gomulka în Polonia).
,,Luaţi la ochi”, aceştia aveau să fie acuzaţi de ,,devieri dreptiste şi na-
ţionaliste”, chiar dacă, în Polonia, de exemplu, I.V. Stalin nu a interve-
nit prea brutal în impunerea modelului sovietic13.
Unii dintre liderii comunişti, care l-au supărat într-un fel sau altul pe
,,stăpânul” de la Kremlin, aveau să fie ,,excomunicaţi” (I.B. Tito), alţii
înlăturaţi de la conducerea partidelor respective şi arestaţi, deşi nu
contestaseră esenţa sistemului comunist (Wladislav Gomulka14) şi chiar
executaţi (Traicho Kostov). Singurul care s-a menţinut la putere a fost
I.B. Tito în Iugoslavia.
Acolo unde a considerat că liderii şi partidele comuniste depăşiseră
,,limitele” general acceptate de centrul conducător în construirea socia-
lismului, Moscova a intervenit brutal, pe cale armată (în Ungaria în
1956 şi în Cehoslovacia în 1968), folosind în cazul cehoslovac şi forţe
armate ale Tratatului de la Varşovia (cu excepţia celor româneşti). Cu
toate acestea au fost situaţii în care, folosind contextul internaţional fa-
vorabil, unii lideri comunişti au promovat, fără a periclita în vreun fel
apartenenţa la sistemul comunist, o politică internă de liberalizare şi de
distanţare/departajare de politica Moscovei, în plan extern (Nicolae
Ceauşescu/temporar), sau doar de liberalizare internă (János Kádár).
Asupra tuturor a planat, însă, mereu pericolul aplicării ,,doctrinei
Brejnev”, adoptată după evenimentele din Cehoslovacia din 1968, care
prevedea intervenţia rapidă, inclusiv pe cale armată, pentru restabilirea
12
În 1953 a abandonat colectivizarea şi a adoptat (13 ianuarie) o Constituţie diferită de
cea din 31 ianuarie 1946, care o copiase aproape integral pe cea sovietică.
13
Acest lucru a permis o atitudine mai ,,blândă” faţă de Biserică, de ţărănime, de
păstrarea tradiţiei şi a însemnelor naţionale etc.
14
Liderul comunist polonez a fost eliberat în decembrie 1954, fără a fi însă reabilitat
politic.
11
,,valorilor” socialismului, acolo unde acestea ar fi fost ameninţate. Un

moment de cotitură în destinele Uniunii Sovietice, dar şi în cel al
comunismului în general15, avea să se producă în primăvara anului
1985 când, aşa cum releva J.Fr. Revel, în urma alegerii lui M.S. Gorba-
ciov în funcţia de secretar general al P.C.U.S. şi a schimbărilor propuse
de acesta în cadrul programelor denumite perestroika (restructurare),
glasnosti (transparenţă) şi uskorenie (accelerare), „valul democratizării
a început să zguduie universul comunist”. Încet, dar sigur, schimbarea
şi-a făcut loc, chiar dacă noul lider sovietic dorea doar să scoată
socialismul-totalitar din criză16. Mai ales în urma înlocuirii ,,doctrinei
Brejnev” cu ,,doctrina Sinatra”, care prevedea pentru prima dată nein-
tervenţia Uniunii Sovietice în treburile interne ale statelor din zona sa
de influenţă, şi a implicării statelor democratice occidentale în înlătura-
rea ,,imperiului răului” şi a consecinţelor acestuia.
În acest context internaţional favorabil, majoritatea statelor din estul
Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample
procese reformatoare (Ungaria şi Polonia), printr-o ,,revoluţie de cati-
fea” (Cehoslovacia), printr-o revoluţie extrem de sângeroasă (România)
sau prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovi-
turi de stat) în Bulgaria şi R.D.G. –, la fel de rapid cum acesta fusese
impus în 1917 în Uniunea Sovietică şi în perioada 1945-1948 în statele
aflate în sfera de influenţă sovietică.
Începutul s-a făcut în Polonia, unde, pentru prima dată, la începutul
anilor ‘80, un guvern comunist a fost nevoit să negocieze cu un sindicat
liber (,,Solidaritatea”), care nu era controlat de comunişti sau de către
reprezentanţii puterii. Şi tot acolo, peste aproape un deceniu, generalul
Wojciech Jaruzelski – cel care în decembrie 1981 proclamase Legea
Marţială şi scosese ,,Solidaritatea” în afara legii –, a fost nevoit să ac-
cepte (la 26 august 1988) o ,,masă rotundă” cu opoziţia şi să numească
în fruntea guvernului un comunist reformator (Mieczyslaw Rakovski),
adept al politicii gorbacioviste. Un an mai târziu, în urma câştigării ale-
gerilor de către opoziţie, acelaşi Wojciech Jaruzelski l-a numit, la 19
august 1989, în fruntea guvernului pe Tadeus Mazoviecki, consilier al
,,Solidarităţii”, guvern în care opoziţia era majoritară, iar comuniştii
minoritari. Această situaţie inedită avea să fie acceptată şi de M.S. Gor-
baciov.
Reformatorii au avut succes şi în Ungaria, unde Kádár János, aflat din
1956 în fruntea Partidului Muncitoresc Socialist Unit, adoptase o
politică mai liberală decât în alte state din sistem. Cu toate acestea, lide-
rul comunist maghiar avea să fie înlocuit din conducerea partidului la
22 mai 1988. Mai mult, în cadrul Congresului extraordinar din 6-9 oc-
tombrie 1989, noua conducere a P.M.S.U. a fost nevoită să accepte şi să
declare că ,,rolul istoric” al partidului încetase şi să decidă schimbarea
15
Teodora Stănescu-Stanciu, op. cit. p. 131.
16
Ioan Scurtu, 1989 – an revoluţionar în istoria Europei în, ,,Clio 1989”, Bucureşti,
2005, p. 15-64.
12
Cuvânt înainte
denumirii acestuia în Partidul Socialist Ungar. În noul context interna-

ţional şi beneficiind de încurajările şi sprijinul statelor occidentale, în
special al S.U.A. şi al R.F.G., Parlamentul de la Budapesta avea să ho-
tărască, la 20 octombrie 1989, modificarea Constituţiei, prin care se re-
nunţa la denumirea de Republică Populară, şi să se pronunţe pentru in-
stituirea economiei de piaţă, a introducerii multipartitismului. Au urmat
desfiinţarea organizaţiilor de partid de la locul de muncă şi alte măsuri,
care i-au scos definitiv pe comuniştii unguri din prim-planul vieţii
politice.
Chiar dacă nu au păşit deschis pe calea reformelor, comuniştii ce-
hoslovaci s-au declarat, cel puţin, adepţii acestora, făcând schimbări de
persoane, la nivelul guvernului, în noiembrie 1988, Lubomir Strugal
fiind înlocuit cu Ladislav Adamec. Un an mai târziu, însuşi Milos
Jakes, secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist
Cehoslovac, s-a pronunţat pentru un dialog cu cetăţenii (pentru a con-
trabalansa acţiunea opoziţiei), a căror acţiune se radicaliza din ce în ce
mai mult sub influenţa Forumului Civic, condus Václav Havel.
Au urmat ample manifestaţii cetăţeneşti, în cadrul ,,revoluţiei de
catifea”, în urma cărora, la 29 noiembrie 1989, Parlamentul de la Praga
a decis eliminarea din Constituţie a rolului conducător al partidului co-
munist în societate şi în stat. Apoi a fost format un nou guvern în care
comuniştii erau minoritari (10 decembrie 1989), a fost eliberat din
funcţia de preşedinte al Republicii Gustáv Husák (11 decembrie 1989)
şi a fost ales în cea mai înaltă funcţie în stat (la 29 decembrie 1989) Vá-
clav Havel, liderul Forumului Civic şi conducătorul ,,revoluţiei de
catifea”.
Procesul de liberalizare s-a manifestat şi în Bulgaria, unde reformatorii
i-au impus lui Todor Jivkov, la 10 noiembrie 1989, să demisioneze din
funcţia de secretar general al partidului comunist, locul său fiind luat de
Petăr Mladenov, care s-a pronunţat pentru lărgirea democraţiei şi a
libertăţilor cetăţeneşti.
Ostil reformelor democratice, chiar şi a celor de tip perestroika, s-a
manifestat, în R.D.G. Erich Honecker, care nu s-a putut opune cu suc-
ces schimbărilor cerute de opoziţie, în special de cea reprezentată de
Noul Forum. Confruntate şi cu sutele de mii de est-germani care au ieşit
în stradă cerând schimbări democratice, autorităţile au fost nevoite să
recurgă la dialog. Încercând să detensioneze situaţia, însuşi Erich Ho-
necker a fost obligat să demisioneze (18 octombrie 1989) din funcţia de
secretar general al P.M.S.U.G. (la 3 decembrie a fost exclus şi din Co-
mitetul Central şi din rândul membrilor de partid), fiind înlocuit cu
Egon Krenz, considerat mai liberal, care s-a pronunţat pentru dialog cu
opoziţia şi Biserica, pentru alegeri libere. Evenimentele aveau să se
precipite, în sens pozitiv, după căderea zidului Berlinului, la 9 noiem-
brie 1989, când Parlamentul a decis anularea prevederii art. 1 din Con-
stituţie referitoare la rolul conducător al partidului comunist.
Spre deosebire de situaţia din celelalte state aflate la est de ,,cortina de
13
fier”, în România nu a fost posibilă înlăturarea regimului comunist/

socialist-totalitar pe cale paşnică, deoarece Nicolae Ceauşescu s-a
cramponat de putere şi a respins categoric chiar şi ideea efectuării de
reforme democratice în societatea românească.
Ca urmare, în cadrul procesului revoluţionar est-european şi al
scenariilor externe privind înlăturarea de la putere a lui Nicolae
Ceauşescu şi a regimului pe care acesta îl patrona, la mijlocul lunii
decembrie 1989, după încercarea de revoltă populară eşuată de la Iaşi
(14 decembrie), românii au ieşit în stradă, mai întâi la Timişoara (16
decembrie), apoi la Arad, Lugoj, Cluj etc., scandând ,,Libertate!”, ,,Jos
dictatura!”, ,,Jos Ceauşescu!” etc., înfruntând represiunea structurilor
de forţă ale regimului, care, la ordinul şefului statului, nu au ezitat să
tragă şi să provoace morţi şi răniţi, spre indignarea întregii lumi, care s-
a solidarizat cu lupta lor eroică.
După cinci zile în care au înfruntat singuri structurile regimului, timişo-
renii au ieşit, la 20 decembrie, cu zecile de mii în stradă, au declanşat
greva generală şi au constituit Frontul Democrat(ic) Român, care a ce-
rut organizarea de alegeri libere şi democratice, acordarea de drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti, reforme politice, economice şi sociale, eliberarea
deţinuţilor politici, a celor arestaţi etc. În Piaţa Operei manifestanţii au
declarat Timişoara primul oraş liber de dictatura comunistă.
A urmat, la 21 decembrie, şi revolta bucureştenilor, represiunea din
noaptea de 21 spre 22 decembrie de la ,,Intercontinental”, ieşirea în
stradă a zecilor de mii de cetăţeni ai Capitalei (22 decembrie), urmată
de înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu şi constituirea
Frontului Salvării Naţionale al cărui Consiliu a făcut cunoscut ţării, la
televiziune, seara târziu, Comunicatul către ţară, cel mai radical docu-
ment al Revoluţiei.
Cu acel prilej, Ion Iliescu a anunţat demiterea guvernului şi dizolvarea
structurilor de putere ale vechiului regim, preluarea puterii de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, abandonarea rolului conducător
al partidului comunist, statornicirea unui sistem democratic pluralist de
guvernământ etc. Documentul mai preciza că obiectivul principal al
F.S.N. consta în ,,instaurarea democraţiei, libertăţii şi drepturilor
poporului român”, că în viitor ţara se va numi România.
Cu puţin timp înainte, însă, forţe rămase necunoscute, au declanşat
atacuri teroriste, care au provocat numeroase victime umane, pierderi
materiale şi spirituale; concomitent, România a fost supusă şi unui in-
tens război electronic. Situaţia s-a stabilizat la scurt timp după
,,judecarea” şi execuţia lui Nicolae Ceauşescu (şi a soţiei sale) la 25 de-
cembrie 1989. Pentru victoria Revoluţiei române s-au jertfit 1 104 ce-
tăţeni, dintre care 221 au fost militari. Concomitent, au fost răniţi 3 321
(663 de militari)17.
17
Armata română în Revoluţia din Decembrie 1989. Studiu documentar, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Editura Militară, Bucureşti, 1998, p.462 (în continuare se va cita
Armata română în Revoluţia din decembrie 1989...).
14
Cuvânt înainte
În anii care au urmat, statele din estul Europei au continuat, mai rapid
sau mai lent, calea spre democraţie şi libertate, în acest proces
înscriindu-se şi U.R.S.S., unde comunismul avea să dispară la sfârşitul
anului 1991, odată cu dezintegrarea imperiului care-l impusese. Refer-
indu-se la acest lucru, Henri Kissinger avea să consemneze: ,,Nici o
putere mondială nu s-a dezagregat vreodată atât de total sau de rapid
fără să piardă vreun război”18
18
Henri Kissinger, Democraţia, Bucureşti, Editura All, 1998, p. 665.
15
1917 – 1989
1917
25 octombrie/7 noiembrie. În urma unei lovituri de stat, declanşată la
Petrograd – sediul guvernului provizoriu, condus de A.F. Kerenski –
bolşevicii preiau puterea în Rusia Sovietică (din 1922 URSS). Faptul
este făcut public prin Apelul ,,Către cetăţenii Rusiei”, lansat de Comi-
tetul Militar-Revoluţionar (creat pe lângă Sovietul din Petrograd la
12/25 octombrie). Imediat, se constituie primul guvern sovietic (Consi-
liul Comisarilor Poporului, în frunte cu V.I. Lenin), este ales Comitetul
Executiv Central din Rusia (organul suprem al puterii până la convoca-
rea celui de-al III-lea Congres al Sovietelor de Deputaţi ai Muncitorilor
şi Soldaţilor din Rusia). La scurt timp, bolşevicii aveau să preia puterea
şi la Moscova, Minsk, Ivanovo-Voznesensk, Lugansk, Kazan, Rostov
pe Don, Ekaterinburg, Revel, Samara, Saratov, Baku, Vladivostok etc.
Urmează un sângeros război civil, care va fi câştigat de către bolşevici
(noiembrie 1920), după zdrobirea armatei lui Vranghel.
1918
22-24 februarie/6-8 martie. Congresul a VII-lea al Partidului Muncito-
resc Social-Democrat din Rusia adoptă denumirea de Partidul Comunist
(bolşevic) din Rusia.
10 iulie. În Rusia bolşevică este promulgată o nouă Constituţie, care
consfinţeşte instaurarea de jure a dictaturii proletariatului.
1919
30 decembrie 1918-1 ianuarie. Se constituie Partidul Comunist din
Germania, care acţionează împotriva guvernului socialist şi care for-
mează, după model bolşevic, comitete de soldaţi, marinari şi muncitori,
în special în zonele industriale din Ruhr, Saxonia, Bavaria şi în portu-
rile de la Marea Nordului. La scurt timp se va proclama Republica So-
vietică din Bremen (10 ianuarie), Republica Sovietică din Bavaria (13
aprilie), care aveau să aibă, însă, o existenţă de scurtă durată.
2-6 martie. La Moscova, sub conducerea lui V.I. Lenin, se constituie
Internaţionala a III-a Comunistă, care îşi propune să devină ,,un partid
comunist mondial”, cu misiunea de a instaura socialismul şi comunis-
mul în întreaga lume. Partidele comuniste afiliate sunt considerate
,,secţii naţionale” şi sunt obligate să respecte necondiţionat hotărârile
Internaţionalei. Prin întreaga activitate desfăşurată, Internaţionala a III-
a a devenit un factor de pericol pentru independenţa şi integritatea sta-
telor vecine cu Rusia Sovietică, inclusiv pentru România.
21 martie-6 august. După înfiinţarea Partidului Comunist din Ungaria
16
1917 – 1989
(24 noiembrie 1918) şi în contextul crizei politice, determinată şi de do-

rinţa satisfacerii dezideratelor maghiare la Conferinţa de pace de la Pa-
ris, care-şi deschisese lucrările în ianuarie 1919, în Ungaria se consti-
tuie, la 21 martie 1919, Republica Ungară a Sfaturilor, guvernul, for-
mat din socialişti şi comunişti, luând denumirea de Consiliul de Guver-
nare Revoluţionar. Un rol determinant în activitatea acestuia l-a avut
ministrul de Externe Béla Kun. Divergenţele apărute între socialişti şi
comunişti, acţiunile interne ,,contrarevoluţionare” şi înfrângerile înreg-
istrate pe front în războiul de agresiune împotriva României şi Slovaciei
au făcut ca Republica Ungară a Sfaturilor, constituită după modelul Ru-
siei Bolşevice, cu care îşi corela şi politica externă, să-şi înceteze acti-
vitatea după 133 de zile, la 6 august 1919, când s-a constituit un guvern
de dreapta şi s-a declanşat ,,teroarea albă” a ,,armatei naţionale” con-
dusă de amiralul Horthy Miklós (ales de Parlament, la 1 martie 1920,
regent al Ungariei – proclamată Monarhie la 23 martie)19.
1921
17 martie. Imediat după Congresul al X-lea al Partidului Comunist
(bolşevic) din Rusia este adoptată o nouă politică economică (N.E.P).
8-12 mai. În România, în cadrul Congresului general al Partidului
Socialist20, se hotărăşte transformarea acestuia în Partidul Socialist-
Comunist din România. În după-amiaza zilei de 12 mai, în jurul orei
17,00, în sală pătrund reprezentanţi ai autorităţilor care arestează
delegaţii ce votaseră afilierea ,,fără rezerve” la Internaţionala a III-a
Comunistă21, sub învinuirea de ,,complot împotriva siguranţei
statului”22. Pe scena politică românească apare astfel şi o grupare
politică extremistă de stânga.
1922
3-4 octombrie. Congresul al II-lea al Partidului Socialist-Comunist din
România, desfăşurat la Ploieşti, adoptă statutul partidului şi decide ca
acesta să se numească Partidul Comunist din România. În funcţia de se-
cretar general este ales Gheorghe Cristescu, care este desemnat şi re-
prezentant al partidului pe lângă Comitetul Executiv al Internaţionalei
Comuniste.
5 noiembrie - 5 decembrie. Internaţionala a III-a Comunistă îşi arogă, în
cadrul Congresului al IV-lea de la Petrograd, dreptul de a se amesteca în
problemele interne ale partidelor comuniste afiliate.
19
Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, p. 373.
20
Desfăşurat, până la 9 mai inclusiv, în sediul ziarului ,,Socialismul”, apoi la sediul
central al partidului, în strada Sf. Ionică din Bucureşti.
21
,,Afilierea la Comintern – apreciază Denis Deletant – a fost un fel de «sărut al
morţii” pentru Partidul Comunist în perioada interbelică” (România sub regimul
comunist, ediţia a II-a, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2006, p. 15).
22
Cei arestaţi vor fi judecaţi între 23 ianuarie 1922-4 iunie 1922, la Bucureşti, în proce-
sul din ,,Dealul Spirii”.
17
30 decembrie. Rusia Sovietică devine Uniunea Republicilor Sovietice

Socialiste (U.R.S.S.).
1923
Septembrie - decembrie. Internaţionala a III-a Comunistă stabileşte (cu
prilejul vizitei la Moscova a unei delegaţii conduse de Gheorghe Cris-
tescu) pentru Partidul Comunist din România sarcina de a desfăşura o
activitate intensă pentru eliberarea ,,de sub imperialismul românesc” a
,,popoarelor asuprite”, pe baza principiului dreptului naţiunilor la au-
todeterminare până la desprinderea de statul român.
1924
21 ianuarie. Moare V.I. Lenin. Supremaţia în partidul bolşevic şi în
statul sovietic este preluată de I.V. Stalin, care, manevrând cu abilitate
şi impunându-şi din ce în ce mai mult dictatura personală, îşi elimină pe
rând adversarii (Troţki23, Kirov, Zinoviev, Buharin, Kamenev ş.a.),
pune capăt (27 decembrie 1927), la Congresul al XV-lea al partidului,
Noii Politici Economice, instaurează teroarea în rândurile partidului şi
în afara lui, inclusiv în cadrul armatei, a cărei comandă (în frunte cu
mareşalul Tuhacevski) este decapitată.
Aprilie-iulie. Ca urmare a poziţiei adoptate în problema naţională, în
special, autorităţile române pun sub urmărire şi arestează pe principalii
conducători comunişti, dizolvă organizaţiile teritoriale ale Partidul Co-
munist din România, care avea să fie scos în afara legii în decembrie
1924.
August. La Viena se desfăşoară lucrările celui de-al III-lea congres al
Partidului Comunist din România, în cadrul căruia sunt adoptate teze şi
lozinci eronate, care nu concordă cu statutul României de stat naţional
unitar şi independent. În funcţia de secretar general al partidului este in-
stalat Elek Köblöş.
1928
28 iunie - 7 iulie. În cadrul Congresului al IV-lea al Partidului Comu-
nist din România, desfăşurat la Harkov, comuniştii români continuă să
aprecieze eronat situaţia internă şi externă a României. În funcţia de se-
cretar general este ales Vitali Holostenko, membru al Partidului Comu-
nist Ucrainean; din 1929 se vor intensifica luptele fracţioniste în interi-
orul partidului. Dacă în 1922 partidul avea circa 2.000 de membri, în
1928 numărul acestora scăzuse la 50024.
1931
3-24 decembrie. Cu prilejul Congresului al V-lea al Partidului Comu-
nist din România, desfăşurat lângă Moscova, comuniştii români conti-
23
Expulzat din URSS, în ianuarie 1929, Leon Troţki avea să fie asasinat în Mexic, la 20
august 1940.
24
Denis Deletant, op.cit., p. 19-20.
18
1917 – 1989
nuă să manifeste confuzii ideologice şi să facă aprecieri eronate asupra

unor partide şi grupări politice din ţară. Secretar general este ales
Alexander Danieliuk Ştefanski, membru al Partidului Comunist din
Polonia.
1936
5 decembrie. În cadrul celui de-al VIII-lea Congres extraordinar al So-
vietelor este adoptată o nouă Constituţie, care a consacrat victoria soci-
alismului în U.R.S.S.
1939
23 august. Uniunea Sovietică şi Germania încheie funestul pact de nea-
gresiune, prin care cele două puteri totalitare îşi împart sferele de influ-
enţă în Europa Centrală şi de Sud-Est. Momentul marchează şi declan-
şarea agresiunii sovietice împotriva statelor vecine, concretizată prin
înglobarea statelor baltice şi ocuparea prin forţă a unor teritorii finlan-
deze şi româneşti.
1940
Toamna. Ştefan Foriş este numit, de către Comintern, secretar general
al Partidului Comunist din România.
1941
22 iunie. Uniunea Sovietică este atacată de către Germania. La război
participă şi România, care urmărea să reintegreze Basarabia şi nordul
Bucovinei, ocupate de sovietici cu un an înainte. La scurt timp,
U.R.S.S. va coaliza cu Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, co-
aliţia antihitleristă, care avea să câştige cel de-al doilea război mondial.
1943
15 mai. Prezidiul Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste
decide autodizolvarea acesteia. Decizia a fost de formă, deoarece, în
realitate, P.C.U.S. a continuat să-şi menţină şi să-şi extindă influenţa
asupra partidelor şi organizaţiilor comuniste, mai ales în ţările în care
avea să pătrundă Armata Roşie. După ce trupele Armatei Roşii depă-
şesc graniţele vestice ale URSS (1944), Kremlinul avea să-şi asigure
dominaţia totală asupra statelor din zona de influenţă ce-i revenise în
urma acordului de procentaj din octombrie 1944 şi să impună la condu-
cerea statelor din zonă regimuri prosovietice.
1944
4 aprilie. În locul vechiului Secretariat al Comitetului Central al Parti-
dului Comunist din România este constituită o conducere provizorie, în
frunte cu Emil Bodnăraş, Constantin Pârvulescu şi Iosif Rangheţ.
20 iunie. În contextul noii situaţii internaţionale, în care trupele sovie-
tice pătrunseseră în martie 1944 în nord-estul României, Partidul Co-
19
munist Român devine partener al Partidului Naţional-Ţărănesc, Parti-

dului Naţional-Liberal şi Partidului Social Democrat în cadrul nou-con-
stituitului Bloc Naţional Democrat, care îşi propunea să acţioneze pen-
tru scoaterea României din Axă şi trecerea de partea Naţiunilor Unite.
23 august. România trece de partea Naţiunilor Unite, actul având o im-
portanţă excepţională, contribuind la scurtarea celui de-al doilea război
mondial. Lucreţiu Pătrăşcanu, fruntaş al partidului comunist, este inclus
în guvernul condus de generalul Constantin Sănătescu, format în seara
aceleiaşi zile.
9 septembrie. În urma victoriei insurecţiei populare, în Bulgaria se con-
stituie primul guvern al Frontului Patriei (prim-ministru: Kimon
Gheorghiev) în cadrul căruia comuniştii au rolul conducător.
9 octombrie. În cadrul convorbirilor de la Moscova, Winston Churchill
îi propune lui I.V. Stalin împărţirea sferelor de influenţă în centrul şi
sud-estul Europei. Liderul sovietic acceptă şi, ca urmare a discuţiilor
din ziua următoare, dintre Anthony Eden şi V.M. Molotov, preponde-
renţa sovietică a fost stabilită la 90% în România, 75% în Bulgaria,
50% în Ungaria, 50% în Iugoslavia şi 10% în Grecia25. Într-un timp
scurt, Moscova avea să-şi impună propriul sistem politic în ţările res-
pective, ca şi în Polonia, Cehoslovacia şi Albania.
12 octombrie. În România, Frontul Naţional Democrat (F.N.D.), for-
mat din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul
Plugarilor, M.A.D.O.S.Z. (Uniunea Populară Maghiară), Sindicatele
Unite, Uniunea Tineretului Comunist, Uniunea Patrioţilor, Apărarea
Patriotică, declanşează o aprigă luptă pentru cucerirea puterii politice în
stat.
4 noiembrie. În noul guvern român, prezidat de către gene-ralul Con-
stantin Sănătescu, Frontul Naţional Democrat, dominat de comunişti,
obţine vicepreşedinţia Consiliului de Miniştri, o treime din ministere şi
3 subsecretariate de stat.
6 decembrie. Comuniştii români şi Frontul Naţional Democrat îşi men-
ţin poziţiile în noul guvern, condus, de această dată, de către generalul
Nicolae Rădescu.
22 decembrie. În cadrul guvernului naţional provizoriu al Ungariei,
format de Frontul Independenţei Naţionale Maghiare, comuniştii ocupă
poziţii insignifiante.
1945
1 ianuarie. Comitetul Polonez de Eliberare Naţională, alcătuit din co-
munişti care activaseră în mişcarea de rezistenţă antigermană, este
transformat, cu acordul Moscovei, în Guvern provizoriu al Poloniei, de-
venind, la 28 iunie acelaşi an, Guvern provizoriu al unităţii naţionale.
6 martie. În urma unei aprige lupte politice, declanşată în octombrie
25
Istoria politicii externe româneşti în date (coordonator: Ion Calafeteanu), Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 342.
20
1917 – 1989
1944, în România, sovieticii reuşesc să impună guvernul condus de dr.

Petru Groza, în care comuniştii aveau un rol conducător. Se declanşa ast-
fel procesul de comunizare/sovietizare a României.
7 martie. În guvernul iugoslav de uniune naţională, recunoscut de către
Aliaţi, condus de către J.B. Tito, conducătorul mişcării de rezistenţă din
timpul celui de-al doilea război mondial, comuniştii deţin majoritatea
ministerelor (23 din 28).
4 aprilie. În noul guvern cehoslovac, format cu acceptul Moscovei,
condus de Zdenk Fierlinger, comuniştii deţin patru portofolii.
9 mai. Cel de-al doilea război mondial ia sfârşit în Europa. La scurt
timp, neînţelegerile dintre foştii aliaţi încep să se adâncească din ce în
ce mai mult, astfel încât Winston Churchill, primul-ministru britanic,
atrăgea atenţia, la 12 mai, lui Harry Truman, preşedintele S.U.A.: ,,O
cortină de fier s-a lăsat în faţa lor /a sovieticilor - n.n./. Noi nu ştim ce
se petrece în spatele ei”.
19 august. Regele Mihai I, încurajat de atitudinea marilor puteri, care s-
au pronunţat la conferinţa de la Potsdam pentru instaurarea unor gu-
verne ,,democratice recunoscute”,cere demisia guvernului condus de
dr. Petru Groza şi constituirea altuia, reprezentativ. Deoarece primul-
ministru nu cedează, regele refuză să semneze decretele prezentate de
guvern, declanşând o criză constituţională, cunoscută sub numele de
,,greva regală”.
2 septembrie. Se constituie Republica Democrată Vietnam.
16-21 octombrie. La Bucureşti, se desfăşoară Conferinţa Naţională a
P.C.R.; noul Comitet Central îl alege pe Gheorghe Gheorghiu-Dej în
funcţia de secretar general.
4 noiembrie. În cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria, câştigate de
Partidul Micilor Agrarieni, comuniştii obţin 17% din voturi, fapt pentru
care Mátýyás Rákosi avea să fie criticat la Moscova, de către I.V.
Stalin.
18 noiembrie. În Bulgaria, Frontul Patriei (revizuit între timp) dominat
de comunişti, obţine o victorie categorică (88,2%) în alegerile pentru
Adunarea Populară.
29 noiembrie. În urma câştigării alegerilor pentru Adunarea Constitu-
antă de către Frontul Popular (11 noiembrie 1945 - 90% din voturi) şi a
înlăturării regelui Petru (29 noiembrie), Iugoslavia se proclamă Repu-
blică Populară Federativă26.
1946
11 ianuarie. În urma alegerilor pentru Adunarea Constituantă (2 de-
cembrie 1945 – 93,18% din voturi), câştigate de Frontul Democratic,
dominat de comunişti (noua denumire a Frontului de Eliberare Naţio-
nală din august 1945), Albania se proclamă Republică Populară (la 14
martie 1946 se va adopta o Constituţie după model sovietic), puterea
26
În 1963 a luat denumirea de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.
21
politică fiind exercitată de Partidul Comunist Albanez (înfiinţat în

1941), condus de Enver Hodja până la moartea acestuia (12 aprilie
1985). Neinvitaţi să participe la înfiinţarea Cominformului (septembrie
1947 – au fost reprezentaţi de comuniştii iugoslavi), comuniştii alba-
nezi aveau să stea iniţial în ,,umbra” celor iugoslavi (până în 1948),
apoi a celor sovietici (1948-1961) şi a celor chinezi (1961-1978), Alba-
nia intrând apoi într-o izolare totală până spre sfârşitul mileniului.
31 ianuarie. În Iugoslavia se adoptă o nouă Constituţie, care prevedea
organizarea în cadrul Republicii a şase state: Serbia, Muntenegru, Cro-
aţia, Slovenia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina. Reformele politice
introduse de I.B. Tito vor copia modelul sovietic – naţionalizare, coope-
rativizare, cenzură, poliţie politică, teroare – în cadrul căruia s-au înre-
gistrat numeroase victime.
5 martie. La Fulton, în S.U.A., în prezenţa lui Harry Truman, Winston
Churchill ţine un fulminant discurs în care anunţă politica ,,de pe poziţii
de forţă” împotriva comunismului reprezentat de U.R.S.S., momentul
fiind apreciat ca început al războiului rece.
21-22 aprilie. Prin unificarea Partidului Comunist cu Partidul Social-
Democrat, în zona răsăriteană a Germaniei se constituie Partidul Socia-
list Unit din Germania, care în alegerile din 20 octombrie va obţine
50% din voturi.
26 mai. Consolidându-şi, treptat, poziţia în stat, Partidul Comunist
Cehoslovac se plasează pe primul loc, cu 38%, în alegerile parla-
mentare pentru Adunarea Naţională Constituantă, liderul său, Klement
Gottwald, devenind la scurt timp (2 iulie) prim-ministru.
15 septembrie. În urma plebiscitului din 8 septembrie, Bulgaria se pro-
clamă Republică Populară (ţarul Simeon al II-lea a fost exilat). La scurt
timp (27 octombrie), Frontul Patriei27 va câştiga din nou alegerile parla-
mentare (78,3%) în urma cărora liderul comunist Gheorghi Dimitrov28
va fi numit prim-ministru (22 noiembrie). Concomitent, comuniştii au
trecut la desfiinţarea sistemului pluripartit, la arestarea adversarilor
politici, la judecarea şi chiar la suprimarea lor fizică29. Sovietizarea va
fi finalizată în 1947-1948, când a avut loc naţionalizarea industriei, a
băncilor, minelor etc. şi s-au luat măsuri pentru planificarea
centralizată.
19 noiembrie. În România, prin falsificarea primelor alegeri parlamen-
tare postbelice, Blocul Partidelor Democrate – alianţă electorală alcătu-
ită din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Partidul
Naţional-Liberal (Gheorghe Tătărescu), Partidul Naţional-Ţărănesc
(Anton Alexandrescu), Frontul Plugarilor şi Partidul Naţional Popular,
27
La 2-3 februarie 1948, Frontul Patriei va fi transformat într-o organizaţie social-poli-
tică de masă sub conducerea comuniştilor.
28
Vechi lider comunist bulgar. A decedat la Moscova, la 2 iulie 1949.
29
La 5 iunie 1947, Nikola Petkov, conducător al Uniunii Agrare Bulgare, a fost arestat
în sediul Parlamentului, judecat, condamnat la moarte şi spânzurat la 23 septembrie
1947.
22
1917 – 1989
în cadrul căruia comuniştii aveau rolul preponderant – obţine 79,86%

din voturi şi 378 din cele 414 locuri \n Adunarea Deputaţilor.
1947
19 ianuarie. Sporindu-şi mereu rândurile (500 000 de membri în ianua-
rie 1947), comuniştii polonezi, care constituiseră încă din vara prece-
dentă Blocul Partidelor Democratice, câştigă împreună cu partidele din
coaliţie alegerile pentru Seimul polonez (la 5-6 februarie, acesta va
alege pe Boléslaw Bierut în funcţia de preşedinte al Republicii Polone).
La scurt timp (19 februarie) ţara se va proclama Republică Populară.
12 martie. Pronunţându-se, în faţa Congresului american, pentru ajuto-
rarea Greciei, Turciei şi a ,,popoarelor libere care se opuneau unor
grupuri minoritare înarmate sau unor presiuni externe menite a le
subjuga”, preşedintele Harry Truman lansează doctrina care-i va purta
numele şi care a constituit semnalul declanşării acţiunilor ferme pentru
blocarea expansiunii sovietice. Câteva luni mai târziu (5 iunie), secreta-
rul de stat american George Marshall va adăuga componentei politice a
,,doctrinei Truman”, pe cea economică a ,,Planului Marshall”. La 2 iu-
lie, Uniunea Sovietică va refuza să accepte ajutorul economic american,
impunând aceeaşi atitudine şi ţărilor aflate în sfera sa de dominaţie.
14 iulie. În România este arestat un grup de lideri naţional-ţărănişti, în
frunte cu Ion Mihalache (diversiunea de la Tămădău), care încearcă să
părăsească ţara. Folosind acest pretext, autorităţile trec la arestarea tutu-
ror liderilor naţional-ţărănişti.
29 iulie. După ce trecuse la etatizarea Băncii Naţionale (decembrie
1946) şi instituise controlul de stat în întreprinderi (iunie 1947), guver-
nul român dizolvă Partidul Naţional-Ţărănesc, principalii conducători
ai acestuia (inclusiv Iuliu Maniu) fiind condamnaţi la mulţi ani de în-
chisoare. Într-un asemenea context, Partidul Naţional-Liberal îşi va
suspenda activitatea (august 1947). Cele două partide istorice, care mi-
litau pentru reintroducerea democraţiei în România dispăreau, astfel,
din viaţa politică a ţării.
31 august. Comuniştii ungari se impun parţial în alegeri (cu 22,8%),
constituind, împreună cu Partidul Naţional-Ţărănesc (8,3%), Partidul
Micilor Proprietari (15,2%) şi Partidul Social-Democrat (14,9%),
Frontul Naţional Independent.
22-27 septembrie. Pentru a supraveghea mai bine mişcarea comunistă
internaţională, P.C.U.S. fondează Cominformul (Biroul Informativ al
Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti), structură care va activa până la
17 aprilie 1956, când va fi dizolvată. La scurt timp, în Cominform vor
apărea divergenţe majore.
6 noiembrie. Prin votul de neîncredere dat de către Adunarea Deputaţi-
lor activităţii grupării liberale conduse de Gheorghe Tătărescu, repre-
zentanţii acestei ultime grupări burgheze acceptată la guvernare sunt
eliminaţi din executivul român. În locul lor au fost promovaţi
,,moscoviţii” Ana Pauker şi Vasile Luca.
23
30 decembrie. Dr. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej îl obligă pe

regele Mihai I să abdice, acţiunea încadrându-se în planul general al re-
acţiei sovietice la ,,doctrina Truman” şi ,,planul Marshall”. În aceeaşi
zi, Adunarea Deputaţilor proclamă ţara Republică Populară.
1948
21-23 februarie. Partidul Comunist Român fuzionează cu Partidul
Social-Democrat, pe baza ideologiei marxist-leniniste, constituindu-se
Partidul Muncitoresc Român (secretar general: Gheorghe Gheorghiu-
Dej), care într-un timp foarte scurt va impune o serie de măsuri ce vor
modifica radical stările de lucruri, şi aşa extrem de grave, din societatea
românească, făcând ca aceasta să urmeze, în principal, calea sovietică:
adoptarea unei noi Constituţii (13 aprilie 1948, după modelul celei so-
vietice din 1936); reorganizarea Academiei Române, care-şi pierde au-
tonomia şi devine instituţie de stat (9 iunie 1948); naţionalizarea princi-
palelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări şi de
transport (11 iunie 1948; în realitate o confiscare a acestora); reforma-
rea învăţământului şi laicizarea acestuia în sensul copierii modelului
sovietic (3 august 1948); modificarea regimului general al cultelor reli-
gioase (4 august 1948); înfiinţarea Securităţii (30 august 1948; după
modelul Poliţiei politice sovietice); trecerea agriculturii sub controlul
statului (prin cooperativizarea/ transformarea socialistă a agriculturii,
între 1949-1962) etc. Concomitent, s-au produs lupte interne în cadrul
partidului, soldate cu victoria grupului din jurul lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, susţinut de I.V. Stalin. Asemenea celorlalte state aflate
sub dominaţie sovietică, regimul comunist/socialist totalitar din
România a impus iniţial ,,dictatura proletariatului”, desfăşurând o
aprigă luptă de clasă prin care şi-a eliminat ultimii adversari, în special
foştii conducători ai partidelor politice democratice (Iuliu Maniu, Ion
Mihalache, Dinu Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Gheorghe Tătărescu
ş.a.), elitele militare (generalii Ilie Şteflea, Nicolae Dăscălescu, Radu
Korne, Nicolae Şova, Aurel Aldea, Nicolae Dragomir, Horia
Măcellariu, Ion Sichitiu ş.a.), religioase (Ioan Suciu, Alexandru Rusu,
Iuliu Hossu ş.a.), în general intelectuali, care au fost judecaţi (deseori
fără motiv) şi condamnaţi la mulţi ani de închisoare. Represiunea a
declanşat, însă, mişcarea naţională de rezistenţă, inclusiv cea armată.
25 februarie. Prin ,,lovitura” de la Praga, sovieticii elimină opoziţia din
Cehoslovacia şi grăbesc comunizarea ţării. La 29 februarie se va con-
stitui un nou guvern, condus de Klement Gottwald, iar la 9 mai ţara va
deveni Republică Populară.
27 martie. I.V. Stalin declanşează campania de denigrare a liderului
comunist iugoslav I.B. Tito, care îşi manifestase nemulţumirea faţă de
amestecul sovietic în treburile interne ale Iugoslaviei şi încercase să fe-
deralizeze Peninsula Balcanică sub egida Belgradului.
31 martie. Locţiitorul guvernatorului militar sovietic din Berlin face
cunoscut guvernatorului american că, începând cu 1 aprilie, sovieticii
24
1917 – 1989
vor controla întregul personal al S.U.A. şi toate transporturile care vor

trece prin zona sovietică. Se declanşa astfel ,,blocada cea mică” a Ber-
linului, desfăşurată până la 1 iunie acelaşi an. La 24 iunie, sovieticii
aveau să interzică legăturile cu căile terestre dintre sectoarele american,
englez şi francez din Berlin şi zonele de ocupaţie occidentale din Pru-
sia. Circa două milioane de berlinezi au rămas astfel fără lumină elec-
trică, cu hrană doar pentru 36 de zile şi combustibil pentru o lună şi ju-
mătate. Puterile occidentale, în frunte cu S.U.A., au reacţionat imediat,
la 28 iunie, prin realizarea ,,podului aerian”, demonstrându-şi hotărârea
de a se opune sovieticilor. Blocada Berlinului avea să ia sfârşit la 12
mai 1949.
28 aprilie. Acuzat de ,,politică naţionalist-şovină”, Lucreţiu Pătrăş-
canu, intelectual comunist local (nu ,,moscovit”), este arestat şi judecat
în cadrul unui amplu proces politic în care a intervenit şi Gheorghe
Gheorghiu-Dej (care-l considera principalul concurent la funcţia su-
premă în partid). În final, după moartea lui I.V. Stalin, Lucreţiu Pătrăş-
canu avea să fie condamnat la moarte şi executat în noaptea de 16 spre
17 aprilie 1954.
28 iunie. Neacceptând personalitatea liderului iugoslav I.B. Tito şi în-
cercările acestuia de a consolida poziţia ţării sale în Balcani, I.V. Stalin
decide întreruperea relaţiilor cu Partidul Comunist din Iugoslavia (Uni-
unea Comuniştilor din Iugoslavia, din noiembrie 1952) pe care îl va ex-
clude din Biroul Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti (la
4 iulie 1948). Astfel apărea prima ruptură postbelică în cadrul sistemu-
lui comunist. În pofida multiplelor atacuri externe la care avea să fie
supus, liderul comunist iugoslav avea să-şi păstreze, şi chiar să-şi con-
solideze poziţia în partid şi în stat.
9 septembrie. Se proclamă Republica Populară Democrată Coreeană;
preşedinte al Consiliului de Miniştri: Kim Ir Sen.
8-22 noiembrie. Congresul I al Partidului Comunist din Albania (înfi-
inţat la 8 noiembrie 1941) decide ca noua denumire a partidului să fie
Partidul Muncii din Albania.
15-21 decembrie. Partidul Muncitoresc Polonez impune fuziunea cu
Partidul Socialist Polonez (mult mai numeros şi mai bine organizat), re-
zultând Partidul Muncitoresc Unit Polonez (preşedinte: B. Bierut).
18-25 decembrie. Partidul Muncitoresc Bulgar ia denumirea de Parti-
dul Comunist Bulgar (la 4 martie 1954 Todor Jivkov va deveni prim-
secretar al partidului).
1949
25 ianuarie. Pentru a controla şi în plan economic statele satelite (şi ca
replică la Planul Marshall), Moscova decide înfiinţarea Consiliului de
Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R), membrii fondatori fiind: U.R.S.S.,
Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România şi Ungaria. Ulterior au mai
aderat: Albania (februarie 1949-1962), R.D.G. (octombrie 1950), R.P.
Mongolă (iulie 1962), Cuba (iulie 1972) şi R.D. Vietnam (iunie 1978). La
25
28 iunie 1991, ţările componente au decis dizolvarea organizaţiei.

3-5 martie. Plenara C.C. al P.M.R. decide transformarea socialistă a
agriculturii române. Va urma un proces extrem de dur de colectivizare
forţată, mult mai dur decât în alte state socialiste, în cadrul căruia ţăra-
nii vor opune o aprigă rezistenţă, care va determina o represiune în
masă din partea autorităţilor, care au arestat, torturat şi condamnat la
mulţi ani de închisoare circa 80.000 de ţărani (conform mărturiei lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej). Cu toate acestea, ţăranii nu au încetat să
protesteze, în multe situaţii ajungându-se la răscoale cu caracter local.
4 aprilie. La Washington se constituie Pactul Atlanticului de Nord
(North Atlantic Treaty Organization/NATO), ca organizaţie de autoapă-
rare şi securitate.
15 mai. Frontul Popular din Ungaria, dominat de comunişti, câştigă
alegerile pentru Adunarea de Stat cu 95,60%, în condiţiile în care votul
,,secret” a fost o farsă. Peste câteva luni, la 18 august 1949, în urma
adoptării unei noi Constituţii, după model sovietic, Ungaria avea să se
proclame Republică Populară (la 1 februarie 1946 se proclamase Re-
publica Ungaria).
1 octombrie. Se proclamă Republica Populară Chineză, care devine stat
comunist. Mao Tzedong este ales preşedintele Guvernului popular cen-
tral şi preşedinte al Consiliului popular revoluţionar. În continuare, va
încerca să promoveze o politică de ,,modernizare” a Chinei. Urmărind
să joace un rol major în Asia, la 6 octombrie 1950, peste 1.000.000 de
,,voluntari” chinezi aveau să invadeze Coreea, în ajutorul lui Kim Ir
Sen. Bunele raporturi cu Uniunea Sovietică aveau să se deterioreze din
1956, când Mao Tzedong a combătut demitizarea lui I.V. Stalin.
7 octombrie. La cinci luni după constituirea Republicii Federale a Ger-
maniei (în zonele de ocupaţie americană, franceză şi engleză), se con-
stituie şi Republica Democrată Germană (în zona de ocupaţie sovie-
tică). Asemenea celorlalte state din zona de influenţă/ ocupaţie sovie-
tică, noul stat va trece şi el la edificarea societăţii socialiste/comuniste,
conform directivelor emise de Moscova.
1950
28 iunie. Cu prilejul Târgului internaţional de la Poznan, muncitorii din
localitate manifestează şi scandează ,,Jos URSS!”, ,,Libertate religi-
oasă!” etc. Intervenţia brutală a forţelor de ordine poloneze se soldează
cu peste 50 de morţi şi sute de răniţi.
1951
3 martie. Se constituie în mod oficial Partidul celor ce Muncesc din
Vietnam.
1952
26-27 mai. Plenara C.C. al P.M.R. demască ,,grupul fracţionist, anti-
partinic şi antistatal”, format din Ana Pauker (i se dă avertisment şi nu
26
1917 – 1989
mai este aleasă în Secretariatul şi în Biroul Politic al C.C. al P.M.R) şi

Vasile Luca (exclus din Comitetul Central şi trimis în faţa Comisiei
Controlului de partid), doi dintre cei mai cunoscuţi ,,moscoviţi”, care
sunt înlăturaţi din conducerea de partid şi de stat, fiind învinuiţi de
,,deviere de dreapta şi aventurism de stânga”, de subminarea rolului
conducător al partidului etc. Cu acelaşi prilej a fost scos din Comitetul
Central şi din Biroul Politic şi trimis la munca de ,,jos” Teoharie Geor-
gescu, ministrul Afacerilor Interne, acuzat că a manifestat o ,,atitudine
împăciuitoristă faţă de devierea de dreapta” a lui Vasile Luca.
1953
13 ianuarie. J.B. Tito este ales preşedinte al Republicii Populare Fede-
rative Iugoslavia.
5 martie. Moare I.V. Stalin. Decesul său va avea urmări importante în
cadrul relaţiilor internaţionale, inclusiv în cadrul mişcării comuniste şi
muncitoreşti internaţionale. În cadrul ,,destinderii”, la scurt timp (27
martie), în U.R.S.S va fi emis decretul de amnistie, prin care vor fi eli-
beraţi circa 900.000 de deţinuţi politici (din cei peste două milioane şi
jumătate închişi în timpul dictatorului comunist; ulterior aveau să fie
eliberate şi o mare parte din persoanele deportate în aşa-numitele ,,sate
de lucru”30); la 4 septembrie 1953, în funcţia de prim-secretar al
P.C.U.S. va fi ales N.S. Hruşciov.
16-17 iunie. Muncitorii din Berlinul de Est şi din alte centre industriale
ale R.D.G. (Leipzig, Dresda, Rostock etc.) se revoltă împotriva autori-
tăţilor comuniste est-germane, care sporiseră, la 28 mai, normele de lu-
cru în industrie cu 10%. Sovieticii ordonă decretarea Legii Marţiale şi
scot tancurile pe străzile capitalei R.D.G., înregistrându-se morţi şi ră-
niţi. Concomitent, au loc numeroase arestări şi întemniţări. Se apreciază
că fără a exista o legătură între centrele revoltei, în cele peste 350 de lo-
calităţi au manifestat circa 500.000 de oameni, care au respins politica
guvernului comunist est-german şi au marcat ,,începutul simbolic al
procesului de erodare lentă, dar continuă, a legitimităţii regimurilor
comuniste din Europa de Est”31.
Iunie. La scurt timp după decesul lui I.V. Stalin, în Ungaria, Imre Nagy
denunţă, printr-un Raport extrem de dur înaintat Comitetului Central al
partidului, cultul personalităţii şi practicile staliniste din timpul lui
Mátyás Rákosi, abuzurile partidului şi statului, politica economică gre-
şită a guvernului ungar.
1954
16-17 ianuarie. La Plenara Comitetului Central al Ligii Comuniştilor
din Iugoslavia, I.B. Tito critică poziţia adoptată de Milovan Djilas, care
pusese semnul egalităţii între leninism şi stalinism. Exclus din Comite-
30
Adrian Pop, Tentaţia Tranziţiei. O istorie a prăbuşirii comunismului în Europa de
Est, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p. 35 şi 42.
31
Ibidem, p. 13-36.
27
tul Central şi din toate funcţiile deţinute în stat, Djilas avea să demisio-
neze, la rându-i, din partid, fiind hărţuit şi chiar arestat temporar.
4 martie. Todor Jivkov este ales prim-secretar al Partidului Comunist
Bulgar.
1955
31 ianuarie. Combătând practicile lui I.V. Stalin, N.S. Hruşciov conti-
nuă în realitate să le aplice. După ce-l eliminase pe Beria (iulie 1953) îl
înlătură pe Malenkov din fruntea guvernului (31 ianuarie 1955), apoi
pe Molotov, Kaganovici şi Malenkov din Biroul Politic (iunie 1957),
Jukov (octombrie 1957) şi Bulganin (martie 1958), consolidându-şi pe
deplin puterea. Deocamdată. Modelul avea să fie folosit şi de alţi lideri
comunişti, care considerau că în partidele lor se realizase destalinizarea,
inclusiv de către Gheorghe Gheorghiu-Dej.
14 mai. La Varşovia, reprezentanţii guvernelor din Albania, Bulgaria,
Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria şi U.R.S.S.
semnează Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, care
statua o structură politică şi militară supranaţională, condusă de Comi-
tetul Politic Consultativ şi Comandamentul Unificat al Forţelor Armate
ale Statelor Participante la Tratat. În timpul existenţei sale, Tratatul de
la Varşovia s-a dovedit a fi o replică la Pactul Atlanticului de Nord, în
cadrul confruntărilor din timpul războiului rece, dar şi un instrument
sovietic de control şi corectare a evoluţiilor din interiorul blocului co-
munist, în sensul dorit de Moscova. Evenimentele din Ungaria (1956) şi
Cehoslovacia (1968) sunt concludente în acest sens32.
26 mai. În cadrul procesului de reconciliere sovieto-iugoslav, N.S.
Hruşciov vizitează Belgradul. În declaraţia finală din 2 iunie, iugoslavii
aveau să insiste asupra faptului că ,,diferenţele între sistemele sociale şi
deosebirile între formele concrete de dezvoltare socialistă sunt exclusiv
o problemă a poporului din fiecare ţară în parte”.
Iunie. Reconciliere sovieto-iugoslavă. I.B. Tito continuă să promoveze,
însă, o politică reformistă şi autonomistă faţă de Moscova.
Iulie. În România se acordă o primă amnistie politică, de care benefici-
ază o parte dintre foştii înalţi demnitari arestaţi şi condamnaţi în primii
ani postbelici.
23-28 decembrie. În cadrul Congresului al II-lea al P.M.R. se vorbeşte
pentru prima dată despre adaptarea marxism-leninismului la condiţiile
locale. În ceea ce priveşte însă elementele esenţiale de construire a so-
cialismului – monopolul puterii politice, poliţie politică, represiune, in-
dustrializare, colectivizare, cenzură – s-a păstrat şi s-a dezvoltat mode-
lul sovietic.
32
Constantin Olteanu, Alesandru Duţu, Constantin Antip, România şi Tratatul de la
Varşovia. Istoric. Mărturii. Documente. Cronologie, Editura Pro Historia, Bucureşti,
2005.
28
1917 – 1989
1956
14-25 februarie. La Congresul al XX-lea al P.C.U.S., N.S. Hruşciov
prezintă un Raport secret (în noaptea de 24 spre 25 februarie) prin care
se fac cunoscute crimele lui I.V. Stalin şi se denunţă cultul personalită-
ţii fostului lider sovietic. Cu acelaşi prilej se proclamă teza
,,coexistenţei paşnice” între cele două blocuri politico-militare. Proce-
sul de destalinizare (respins în China de Mao Tzedong) avea să aibă
consecinţe nu numai pentru societatea sovietică, dar şi pentru popoarele
statelor-satelit. În final, ,,reforma” pe care a încercat să o realizeze pe
plan intern noul lider sovietic avea să fie blocată de conservatorii de la
Kremlin.
23-25 martie. Deşi iniţial considerase Raportul secret ţinut de către
N.S. Hruşciov la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. ca fiind o mare gre-
şeală (se temea că foştii lideri comunişti din timpul lui I.V. Stalin aveau
să fie înlocuiţi de la conducerea partidelor respective), Gheorghe
Gheorghiu-Dej exprimă, la Plenara C.C. al P.M.R., unele aspecte critice
faţă de cultul personalităţii fostului lider de la Kremlin (şi al unora din
propriul partid), considerând că în România destalinizarea avusese loc
în 1952, când fuseseră îndepărtaţi Ana Pauker, Vasile Luca şi Teoharie
Georgescu (,,deviaţioniştii de dreapta”). Condamnarea cultului perso-
nalităţii şi a abuzurilor din timpul epocii staliniste a fost făcută (mai
mult sau mai puţin formal) şi de către conducerile partidelor comuniste
din celelalte state-satelit.
Iunie-octombrie. În Polonia, după revolta muncitorilor de la Poznan
(iunie 1956), ca urmare a anunţării creşterii preţurilor, soldată cu 53 de
morţi, se produc ample manifestaţii cu caracter politic şi social (unele
chiar violente) la care iau partea peste 500 000 de oameni (Gdansk,
Szczecin, Poznan, Lublin, Lodz, Bydoszcz, Kielce, Wroclaw etc.).
Creşterea stării de spirit antisovietice determină conducerea de la Mos-
cova să ia în calcul sancţiuni cu caracter economic şi chiar militar.
Pentru o mai bună gestionare a situaţiei, N.S. Hruşciov soseşte la Var-
şovia, în fruntea unei numeroase delegaţii sovietice. Informat că polo-
nezii se vor apăra în faţa unei invazii străine, liderul de la Moscova de-
cide să ajungă la un compromis, asigurându-l pe Wladislaw Gomulka
(ales prim-secretar al C.C. al P.M.U.P. la Plenara din 19-20 octombrie
acelaşi an, în locul lui Edward Ochab), că va sprijini noua orientare po-
litică a Biroului Politic al P.M.U.P., care, la rându-i, s-a declarat de
acord să păstreze monopolul politic al partidului şi să menţină Polonia
în sistemul de alianţă politico-militară dominat de Moscova. Reformele
întreprinse de Wladislaw Gomulka în cadrul procesului de instituire a
,,căii poloneze spre socialism” s-au încadrat, însă, în limitele sistemului
comunist. Cu toate acestea, în Polonia avea să fie recunoscută, în pre-
mieră, existenţa şi a altor formaţiuni politice, care au putut să prezinte
candidaţi la alegerile din ianuarie 1957, când opoziţia (şi candidaţii in-
dependenţi) a obţinut 18% din voturi. La scurt timp, însă, partidul co-
29
munist a trecut la restaurarea controlului asupra societăţii poloneze33.

23 octombrie-4 noiembrie. În Ungaria se desfăşoară prima revoluţie
anticomunistă şi antisovietică din cadrul statelor aflate sub dominaţia
Moscovei, înăbuşită în sânge de trupele sovietice34. Începută la 23
octombrie, când studenţii din Budapesta au demonstrat paşnic şi au ce-
rut, şi au obţinut, revenirea la putere a lui Imre Nagy35, libertatea
cuvântului şi a presei, alegeri libere pluripartite, eliberarea deţinuţilor
politici, reevaluarea relaţiilor maghiaro-sovietice etc., revoluţia ungară
a fost pusă în primejdie la 24 octombrie, când trupele sovietice staţio-
nate în Capitală şi în împrejurimi au intervenit în forţă, la cererea pri-
mului-secretar Enrö Gerö. Speranţa sovieticilor că situaţia se va stabi-
liza, ca în Polonia, a fost spulberată de radicalizarea situaţiei revoluţio-
nare, ca urmare a atitudinii la care a aderat Imre Nagy, care s-a situat pe
poziţii opuse celor susţinute de noul prim-secretar al partidului János
Kádár (numit la 25 octombrie). Într-un asemenea context, premierul
Imre Nagy, care constituise un guvern format din reprezentanţi ai fos-
telor partide burgheze, le-a cerut sovieticilor să-şi retragă trupele din
ţară, a denunţat participarea la Tratatul de la Varşovia şi a declarat Un-
garia stat neutru. Neacceptând nici una din aceste cereri, Moscova a de-
cis intervenţia armată, care a fost declanşată la 4 noiembrie şi a fost fi-
nalizată cu reprimarea revoluţiei ungare36. Represiunea sovietică avea
să fie condamnată (12 decembrie 1956) de către Adunarea Generală a
O.N.U.
24 octombrie – 2 noiembrie 1956. În România, autorităţile apreciază
evenimentele de la Budapesta ca fiind îndreptate împotriva socialis-
mului şi îşi manifestă disponibilitatea de a participa la reprimare. Ca
urmare, trupele de grăniceri române de la frontiera cu Ungaria sunt în-
tărite cu 10 companii de infanterie, care au fost dispuse la cele mai vul-
nerabile treceri peste graniţă. Concomitent este consolidată paza a 40 de
obiective importante de pe teritoriul regiunilor 2 şi 3 militare cu subu-
nităţi de tăria unui pluton.
La 25 octombrie, delegaţii militari, trimişi de conducerea armatei ro-
mâne pentru întărirea comandamentelor unităţilor şi marilor unităţi în
garnizoanele importante din ţară (Cluj, Timişoara, Sibiu, Sf. Gheorghe,
Braşov, Craiova, Iaşi, Constanţa, Târgu Mureş), prelucrează cu
comandanţii instrucţiunile Marelui Stat Major şi trec la aplicarea în
practică a măsurilor indicate. Cu acest prilej se relevă faptul că o parte
33
Adrian Pop, op. cit., p. 62-72.
34
1956. Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra evenimentelor din Polonia şi
Ungaria (ediţie întocmită de Corneliu Mihai Lungu şi Mihai Retegan), Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1996; vezi şi Alexandru Oşca, Vasile Popa, România - o
fereastră deschisă în cortina de fier, Editura Vrantop, Focşani, 1996.
35
Fost prim-ministru în perioada 1953-1955; demis din toate funcţiile în aprilie 1955.
36
Retras la ambasada Iugoslaviei, Imre Nagy a cerut azil politic. În momentul în care a
părăsit clădirea, după ce obţinuse din partea noului guvern ungar garantarea libertăţii, a
fost răpit de trupele sovietice şi transportat în România. Readus în Ungaria, a fost
judecat, condamnat la moarte şi executat la 16 iunie 1958.
30
1917 – 1989
dintre militarii şi angajaţii civili au avut ,,manifestări negative”,

afirmând că: ,,nu mai este mult şi ceea ce s-a petrecut în Polonia şi
Ungaria se va petrece şi la noi în România” (locotenent-colonel
Nichifor Turcu, locţiitor pentru spate în Regimentul 132 Transilvania);
,,autorii articolelor (din presa poloneză - n.n.) sunt patrioţi care urmă-
resc instaurarea unui socialism naţional” (general-maior Mihai Fenici
din Direcţia Tehnică); ,,impozitele din Ungaria şi România se datoresc
faptului că la conducerea Ungariei nu sunt unguri şi numai numele un-
guresc, la fel ca şi în România” (locotenent-major Iuliu Pentec din Re-
gimentul 285 Infanterie); ,,acum să mai spună cineva că în Ungaria,
Polonia şi celelalte ţări guvernează cu ajutorul ruşilor. Cum să nu se
răscoale polonezii când i-au subjugat ruşii complet şi le-au luat şi te-
ritoriul ?” (plutonier Avram Florea de la Direcţia Generală Construcţii
şi Cazarea Trupelor); “Bine au făcut maghiarii că s-au răsculat. Acest
lucru ar trebui să se întâmple şi la noi” (locotenent-major Ludovic
Tivodan, medic stomatolog la Spitalul Militar Timişoara). Pe măsura
precipitării evenimentelor din Ungaria şi pentru a se împiedica infiltra-
rea grupurilor contrarevoluţionare în România, la 27 octombrie sunt lu-
ate noi măsuri în sensul realizării unei legături strânse între comandanţii
militari şi delegaţii C.C. al P.M.R. din zonă (Miron Constantinescu,
Alexandru Sencovici, Ludovic Fazekas ş.a.), efectuării unui schimb re-
ciproc de informaţii în legătură cu evenimentele neobişnuite din oraşele
Cluj, Târgu Mureş, Oradea şi Timişoara, acordării unei atenţii deosebite
sectorului cuprins între râul Crişul Alb şi Beba Veche (cel mai expus
trecerii peste graniţă a grupurilor ,,contrarevoluţionare”), prevenirii şi
înlăturării ,,manifestărilor negative” în unităţi. Cu toate acestea, la Ti-
mişoara, Cluj, Bucureşti etc. au loc demonstraţii studenţeşti în cadrul
cărora se cere îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi unele reforme în ca-
drul regimului existent. Cea mai semnificativă demonstraţia are loc la
Timişoara (30 octombrie), unde “elemente reacţionare studenţeşti” (în
aprecierea autorităţilor române) organizează o adunare ,,provocatoare”
la Institutul Politehnic, la care participă câteva sute de studenţi din toate
facultăţile, discuţiile fiind canalizate pe “linie antistatală şi antisovie-
tică”, aşa cum rezultă din documente ale vremii. Manifestaţia a consti-
tuit prilejul (şi pretextul) trecerii la măsuri urgente şi eficace pentru ne-
utralizarea grupului de studenţi. Rezultatul a constat în încercuirea clă-
dirii Institutului Politehnic, cu subunităţi militare aparţinând armatei şi
Securităţii Statului, şi arestarea a circa 1000 de studenţi, care au fost
duşi într-o cazarmă de la Becichecul Mic. Ca şi când în zonă ar fi fost
stare de război, în Timişoara au mai fost aduse subunităţi militare de la
Jebel, Gătaia şi din alte locuri. Concomitent, în zona institutelor şi că-
minelor studenţeşti au fost trimise patrule militare, a fost interzisă intra-
rea studenţilor în facultăţi şi plecarea studenţilor în grup din Timişoara,
iar organele Securităţii de Stat şi ale organelor puterii locale au primit
ordin să interzică mitingurile şi manifestările sportive din oraş. Măsuri
asemănătoare au fost luate şi în oraşele Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc.
31
Organele de Securitate au primit ordin să aresteze toate delegaţiile de

studenţi care ar fi încercat să se deplaseze spre Timişoara din alte centre
de învăţământ superior. Încercările studenţilor de a-i atrage pe ostaşi de
partea lor sau de a-i provoca au rămas fără rezultat. Ca urmare a resta-
bilirii situaţiei din Timişoara, autorităţile române decid (2 noiembrie) ca
o parte din facultăţi să-şi reînceapă cursurile, în timp ce gărzile militare
de la căminele studenţeşti au fost retrase la 100-150 metri de acestea. În
zilele următoare nu s-a mai semnalat decât tendinţa unor studenţi de a
pleca din oraş spre Bucureşti şi Cluj sau de a se retrage la sate (sub
pretextul că merg la părinţi), precum şi difuzarea a 14 manifeste cu
,,caracter subversiv”, sub semnătura O.S.R. (Organizaţia Studenţilor
Români).
În final, starea excepţională din Timişoara avea să fie ridicată la 10
noiembrie 1956, orele 12, generalul Marcu Stan concluzionând că ,,un
rol hotărâtor” în restabilirea ordinii în oraş l-a avut armata, cu toate că
în rândurile acesteia au fost înregistrate şi ,,manifestări duşmănoase”
îndreptate împotriva ,,regimului democrat-popular din Ungaria, din
ţara noastră, a conducătorilor partidului şi Guvernului din R.P.R., a
armatei sovietice şi a conducătorilor Statului Sovietic”.
1957
28 iunie. Plenara C.C. al P.M.R. decide excluderea din Biroul Politic a
lui Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, învinuiţi de complot
împotriva conducerii partidului şi de denaturare a învăţămintelor Con-
gresului al XX-lea al P.C.U.S. Gheorghe Gheorghiu-Dej rămânea astfel
liderul de necontestat al partidului.
Iunie. După înfrângerea revoluţiei din 1956, Partidul celor ce Muncesc
din Ungaria se reorganizează şi ia denumirea de Partidul Muncitoresc
Socialist Ungar (P.M.S.U.), prim-secretar fiind ales János Kádár (între
13 septembrie 1961 şi 25 iunie 1965 şi prim-ministru). În mod
surprinzător pentru unii, treptat-treptat, János Kádár promovează, în
anii ’60, o politică de reforme moderate (la începutul anului 1968 a
lansat programul intitulat Noul Mecanism Economic/NME), profitând
din plin de sprijinul sovietic în plan economic. Slăbind controlul
statului asupra societăţii, dar păstrând controlul partidului şi principiile
etatiste, Kádár a permis apariţia unor elemente ale economiei de piaţă,
autonomia cooperativelor etc., care au dat rezultate. Cu o scurtă
întrerupere, în ultima parte a anilor ’70, N.M.E.-ul a fost reluat în 1979,
astfel încât din 1981 în Ungaria au apărut peste 10 000 de întreprinderi
private şi semiprivate. În cadrul relaxării ideologice, a slăbirii cenzurii,
viaţa culturală şi intelectuală s-a dezvoltat fără prea mari represalii.
Chiar dacă, în planul politicii externe, Budapesta s-a subordonat total
Moscovei, relaţiile Ungariei cu Occidentul s-au îmbunătăţit, pe parcurs,
mai ales la sfârşitul anilor ’80.
16-19 noiembrie. Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi
muncitoreşti de la Moscova consacră rolul de hegemon al P.C.U.S. în
32
1917 – 1989
mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională. Cu acel prilej, Mao

Tzedong respinge renunţarea la cultul stalinist, cere promovarea unei
politici radicale faţă de statele capitaliste, în special faţă de S.U.A.,
contestă supremaţia sovietică în mişcarea comunistă internaţională şi
cere acordarea pentru Partidul Comunist Chinez a unui rol mai mare în
mişcarea comunistă internaţională. N.S. Hruşciov rămâne, însă, fidel
politicii de destindere în relaţiile cu S.U.A.
Mai mult, la sfârşitul anilor ’50 întreţine relaţii bune şi cu India,
vizitează S.U.A., reduce asistenţa militară sovietică şi refuză să
coopereze în plan nuclear cu China, aşa cum dorea Mao Tzedong. Ca
urmare, relaţiile bilaterale sovieto-chineze se deteriorează rapid, ruptura
producându-se la 20 iulie 1963, după conferinţa tripartită de la
Moscova (cu participarea reprezentanţilor U.R.S.S., Marii Britanii şi
S.U.A.), unde s-a dezbătut stoparea experienţelor nucleare. ,,Schisma”
sovieto-chineză este interpretată de analiştii politici ca marcând
,,dispariţia visului revoluţiei mondial”37.
1958
17 februarie. În România se emite un Decret referitor la instituirea unor
măsuri privind apărarea ordinii în stat (internarea în colonii de muncă
obligatorie pentru o perioadă de 2-4 ani a persoanelor care primejduiau
ordinea în stat). Activitatea represivă va fi înăsprită printr-un nou de-
cret, la 21 iulie acelaşi an.
Iunie-august. Trupele sovietice staţionate în România din toamna anu-
lui 1944 părăsesc ţara, în urma negocierilor care au avut loc între con-
ducerile de partid şi de stat ale celor două state. Evenimentul a avut o
importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a României38.
9-13 iulie. Plenara C.C. al P.M.R. dezbate tema ,,luptei împotriva ide-
ologiei burgheze” şi critică manifestările de ,,apolitism”, ,,negativism”,
,,eclectism”, ,,servilism” şi ,,snobism”, care se făcuseră simţite în acti-
vitatea unor intelectuali, scriitori, artişti plastici etc. Hotărârea adoptată
cerea organizaţiilor de partid să lupte ,,neobosit împotriva revizionis-
mului şi a oricăror influenţe ale ideologiei străine, sub orice forme s-ar
manifesta, împotriva naţionalismului, a concepţiilor idealiste, a esteti-
cii burgheze reacţionare, a manifestărilor moralei burgheze”, să pună
în centrul preocupărilor ,,studierea aprofundată a marxism-leninismu-
lui, să-şi ridice combativitatea şi vigilenţa împotriva oricăror manifes-
tări ale ideologiei străine”.
1958. În China, Mao Tzedong declanşează campania de dezvoltare ac-
celerată a ţării, denumită Marele Salt Înainte, care se va solda, însă, cu
un dezastru economic (27 000 000 de oameni au murit de foame, in-
dustria a fost adusă în stare de faliment), experimentul fiind întrerupt în
37
Stelian Tănase, Miracolul revoluţiei. O istorie politică a căderii regimurilor comu-
niste, Editura Humanitas, Bucureşti, p. 24.
38
România. Retragerea trupelor sovietice. 1958 (coordonator: prof. univ. dr. Ioan
Scurtu), Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996.
33
1961. Pentru a compensa scăderea de prestigiu, conducătorul chinez a

impus un exagerat cult al propriei personalităţi.
1959
1 ianuarie. Intrarea armatei revoluţionare în Santiago de Cuba şi în Ha-
vana consacră victoria ,,revoluţiei antiimperialiste”. La 16 februarie,
Fidel Castro-Ruz devine prim-ministru.
1960
24 februarie-1 martie. În România se desfăşoară procesul pentru
,,crimă de uneltire contra ordinii sociale”, intentat unui grup de inte-
lectuali în frunte cu Constantin Noica. Inculpaţii sunt acuzaţi că au fo-
losit cărţi şi manuscrise filosofice ale unor români ,,de dincolo” şi că au
întreţinut relaţii directe cu personalul ambasadelor engleză, franceză,
americană etc.
20-25 iunie. La cel de-al III-lea Congres al P.M.R. se afirmă că în Ro-
mânia au fost puse bazele economice ale socialismului. Concomitent, la
24 iunie, la Bucureşti, are loc, din iniţiativa lui N.S. Hruşciov, o reuni-
une a reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările so-
cialiste în care se critică şi se condamnă politica Partidului Comunist
Chinez (Gheorghe Gheorghiu-Dej nu se alătură poziţiei lui N.S. Hruşciov).
30 noiembrie-5 decembrie. Încercând să justifice represiunile care avu-
seseră loc în România, Gheorghe Gheorghiu-Dej declară în cadrul Ple-
narei C.C. al P.M.R. că nimeni nu mai era de reabilitat post-mortem,
deoarece destalinizarea avusese loc încă din timpul lui I.V. Stalin. Cu
acelaşi prilej, liderul comunist român propune să se îndepărteze toate
statuile lui Stalin. Plenara marchează, totodată, deteriorarea relaţiilor
dintre Bucureşti şi Moscova, procesul fiind agravat de încercările sovi-
eticilor de transformare a C.A.E.R.-ului într-un organism supranaţional,
în care unele state să furnizeze produse industriale, iar altele – materii
prime agricole (între acestea era plasată şi România).
1961
12 august. Cu acordul Moscovei, R.D.G. închide graniţa dintre Berlinul
de vest şi de est şi începe construirea zidului care va deveni celebru, în-
cercând să oprească exodul cetăţenilor est-germani în R.F.G. Eveni-
mentul, extrem de grav, i-a surprins pe occidentali, fiind pe cale să pro-
voace chiar declanşarea războiului în contextul în care, la 26-27 octom-
brie, tancurile sovietice şi americane se aflau faţă în faţă la punctul de
frontieră ,,Charlie”.
17-31 octombrie. Cel de-al XXII-lea Congres al P.C.U.S. consacră es-
caladarea conflictului sovieto-chinez. Cu acelaşi prilej se critică politica
şi metodele de acţiune ale liderilor comunişti albanezi, care începuseră
a se îndepărta de la ,,linia convenită de mişcarea comunistă din în-
treaga lume”.
30 noiembrie-5 decembrie. La Plenara lărgită a C.C. al P.M.R., Gheor-
34
1917 – 1989
ghe Gheorghiu-Dej pune accentul pe intensificarea activităţii educative.

Liderul comunist român îşi reafirmă teza conform căreia în România
destalinizarea avusese loc în perioada 1952-1953, când fuseseră înde-
părtaţi Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, şi în 1957, odată
cu eliminarea lui Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi.
10 decembrie. În urma unui proces rapid de deteriorare a relaţiilor bi-
laterale sovieto-albaneze, cele două state rup relaţiile diplomatice. La
scurt timp, Albania va primi ajutor politic, militar şi economic din par-
tea Chinei (până la sfârşitul anilor ‘70).
1962
27-30 aprilie. Sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale consa-
cră încheierea colectivizării agriculturii în România (3 201 000 de fa-
milii cooperativizate, 96% din suprafaţa arabilă a ţării şi 93,4% din cea
agricolă).
6-7 iunie. La Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi
muncitoreşti din ţările membre ale Tratatului de la Varşovia, desfăşu-
rată la Moscova, se adoptă documentul intitulat Principiile fundamen-
tale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii şi se subliniază din
nou necesitatea transformării C.A.E.R.-ului într-un organism supranaţi-
onal, cu largi drepturi de coordonare a politicilor economiilor naţionale.
Divergenţele româno-sovietice în această privinţă se vor releva şi în
timpul vizitei oficiale întreprinse în România de către N.S. Hruşciov,
între 18 şi 25 iunie acelaşi an. Poziţia românească de respingere a creă-
rii unor organisme supranaţionale în condiţii dezavantajoase pentru
unele state a fost repetată în cadrul Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din
5-8 martie 1963, precum şi de Alexandru Bârlădeanu în timpul şedinţei
Comitetului Executiv al C.A.E.R. de la Moscova (15 februarie 1963) şi
de Gheorghe Gheorghiu-Dej în timpul Consfătuirii primilor secretari ai
Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste şi muncitoreşti şi a şefi-
lor de guverne ale ţărilor membre C.A.E.R.(24-26 iulie 1963).
Octombrie. Instalarea de către sovietici a rampelor de lansare a rache-
telor în Cuba provoacă ,,criza rachetelor”, care este pe cale să pro-
voace războiul între cele două superputeri ale lumii şi aliaţii lor.
1963
7 aprilie. Scupşcina Populară Federală adoptă o nouă Constituţie, care
proclamă Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.
1964
15-22 aprilie. Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. adoptă Declaraţia cu
privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării
comuniste şi muncitoreşti internaţionale, care subliniază acţiunile des-
făşurate de către conducerea politică şi de stat a României pentru deten-
sionarea conflictului sovieto-chinez şi militează, pentru prima dată,
pentru aplicarea principiilor ,,independenţei şi suveranităţii naţionale,
35
egalităţii în drepturi, avantajului reciproc, întrajutorării tovărăşeşti,

neamestecului în treburile interne, respectării integrităţii teritoriale”.
Documentul şi dezbaterile care au avut loc cu prilejul adoptării lui con-
stituie expresia politicii de emancipare limitată de sub tutela Moscovei.
,,Declaraţia din aprilie” a avut un impact mare, determinând îmbună-
tăţirea poziţiei internaţionale a României. În plan intern a urmat un pro-
ces de destindere politică (la 24 iulie 1964 au fost graţiaţi ultimii
condamnaţi politici) şi de liberalizare în planul vieţii culturale39.
Semnificative au fost şi precizările făcute de către Nicolae Ceauşescu la
scurt timp după adoptarea Declaraţiei :,,Vom pune capă Agenturii
K.G.B. în România şi de astăzi orice abatere de acest fel va fi sancţio-
nată de Tribunalul Militar”.
14 octombrie. Plenara CC al PCUS decide înlăturarea lui N.S. Hruşciov
din funcţia de prim-secretar. În locul său va fi ales L.I. Brejnev.
1965
19 martie. Încetează din viaţă Gheorghe Gheorghiu-Dej. La scurt timp
(22 martie), Plenara C.C. al P.M.R. îl alege pe Nicolae Ceauşescu în
funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R.. Acesta continuă procesul de
liberalizare şi relaxare ideologică (până în 1971).
19-24 iulie. În cadrul celui de-al IX-lea Congres (renumerotat cu acel
prilej), comuniştii români decid schimbarea denumirii Partidului Mun-
citoresc Român (P.M.R.) în Partidul Comunist Român (P.C.R.). Imediat
se trece la eliminarea din conducerea partidului a unor cadre care făcu-
seră parte din echipa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nicolae Ceauşescu,
ales secretar general al C.C. al P.C.R., va prelua, la scurt timp, toate
funcţiile importante în partid şi în stat, concentrând întreaga putere în
mâinile sale şi ale familiei (Elena Ceauşescu a fost aleasă în Comitetul
Politic Executiv, devenind practic a doua persoană în conducerea parti-
dului şi statului).
10 noiembrie. În China, Mao Tzedong lansează ,,revoluţia culturală”,
care s-a dovedit a fi în realitate un atac extrem de dur la adresa adevă-
raţilor intelectuali, un mijloc de epurare a opozanţilor partidului
comunist.
18-20 noiembrie. C.C. al P.M.S.U. dezbate problemele privind aplica-
rea Noului Mecanism Economic (reforma sistemului de preţuri, dife-
renţieri salariale, cultivarea de către ţărani a loturilor personale, plata
muncitorilor în funcţie de productivitate, profitul întreprinderilor etc.)
începând cu 1 ianuarie 1968. În final, Plenara Comitetului Central din
14-15 noiembrie 1972 avea să consemneze oprirea temporară a acestui
program reformator (promotorii lui aveau să fie eliminaţi în primăvara
anului 1974).
39
Alexandru Oşca, Vasile Popa, op. cit.; vezi şi Florian Banu, Liviu Ţăranu, Aprilie
1964. ,,Primăvara de la Bucureşti”. Cum s-a adoptat ,,Declaraţia de independenţă” a
României?, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004.
36
1917 – 1989
1966
7 mai. Cu prilejul împlinirii a 45 de ani de la înfiinţarea P.C.R., Nicolae
Ceauşescu critică intervenţia Cominternului în treburile interne ale par-
tidului. În cadrul procesului de liberalizare, în perioada următoare, se
vor lua unele măsuri în ceea ce priveşte ,,relaxarea” controlată în do-
meniul culturii, încurajarea iniţiativei particulare (în iulie 1967 s-a per-
mis, pentru scurt timp, deschiderea de restaurante, prăvălii şi pensiuni
particulare), intensificarea relaţiilor cu statele capitaliste etc.
1967
26-27 iunie. Plenara C.C. al P.C.R. decide constituirea unei comisii
care să analizeze ,,cazul Lucreţiu Pătrăşcanu” şi să cerceteze abuzurile
Securităţii. Dincolo de aspectul pozitiv al deciziei, se impune menţionat
faptul că prin aceste măsuri, care afectau serios imaginea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej şi a altor lideri comunişti, Nicolae Ceauşescu viza întă-
rirea propriei poziţii în partid şi în stat. Rezultatele cercetării Comisiei
au fost făcute cunoscute în cadrul Plenarei C.C. al P.C.R. din 22-25
aprilie 1968.
6-8 decembrie. În cadrul Conferinţei Naţionale a P.C.R., Nicolae Ceau-
şescu îşi exprimă neîncrederea faţă de experienţele privind trecerea la
forme incipiente ale economiei de piaţă, reafirmă rolul proprietăţii soci-
aliste asupra mijloacelor de producţie şi rolul conducător al partidului
comunist în întreaga societate.
9 decembrie. Marea Adunare Naţională alege în funcţia de preşedinte al
Consiliului de Stat pe Nicolae Ceauşescu, încălcând prevederile art. 13
din statutul P.C.R., care interzicea cumulul de funcţii.
1968
3 ianuarie. În Cehoslovacia, Alexander Dubcek este ales prim-secretar
al C.C. al P.C.C. Momentul marchează începutul unui proces reforma-
tor în societatea cehoslovacă (,,Primăvara de la Praga”), faţă de care
îşi vor declara sprijinul categorii tot mai largi de cetăţeni, în special in-
telectualii. La scurt timp, C.C. al P.C.C. face cunoscut, prin Programul
de acţiune din aprilie 1968: ,,Noi vrem să ne angajăm în construcţia
unui nou model de societate socialistă, profund democratică şi adap-
tată la condiţiile cehoslovace”. În cadrul deschiderilor politice care au
loc în societatea cehoslovacă, în primăvara anului 1968, se impun par-
tide necomuniste (Partidul Socialist Cehoslovac, Partidul Cehoslovac al
Poporului), precum şi organisme civice (Clubul 231, Clubul Nemem-
brilor de Partid etc.). Consecvent noii orientări democratice, Alexander
Dubcek avea să reconfirme la televiziune, la 18 iulie 1968: ,,Nu vrem
să renunţăm la nici unul din principiile pe care le-am exprimat în Pro-
gramul de acţiune”.
26 februarie-5 martie. Delegaţia română, condusă de Paul Niculescu-
Mizil, participantă la întâlnirea consultativă a partidelor comuniste şi
muncitoreşti de la Budapesta, părăseşte reuniunea, deoarece, în urma
37
criticilor şi acuzaţiilor aduse P.C.R. de către reprezentanţii Partidului

Comunist Sirian (privind manifestări naţionaliste), participanţii nu au
acceptat propunerea de a se renunţa la practica blamării activităţii parti-
delor ,,frăţeşti”.
8 martie. La Varşovia, circa 1 000 de studenţi manifestează şi scan-
dează: ,,Trăiască Cehoslovacia!”, ,,Polonia îşi aşteaptă Dubcek-ul
ei!”, ,,Democraţie!”, ,,Libertate!”. Forţele de ordine intervin cu bruta-
litate. Imediat, autorităţile trec la eliminarea elementelor reformiste din
principalele instituţii ale statului.
22-25 aprilie. Plenara C.C. al P.C.R. analizează abuzurile şi crimele
comise împotriva ,,duşmanilor de clasă” în perioada 1945-1965 şi chiar
în cadrul partidului (sunt vizaţi în mod direct Gheorghe Gheoghiu-Dej,
Iosif Chişinevschi, Teoharie Georgescu, Alexandru Drăghici ş.a.) şi
reabilitează unii activişti de partid. Nu face, însă, nici o referire la zecile
de mii de deţinuţi politici care au fost judecaţi şi încarceraţi în acea
perioadă.
21 mai. Generalul Ion Gheorghe, şeful Marelui Stat Major român, apre-
ciază următoarele într-o discuţie avută cu generalul sovietic G.P. Ro-
manov: ,,Eu nu văd nimic îngrijorător în ceea ce priveşte situaţia din
Cehoslovacia. Dumneavoastră cunoaşteţi de altfel şi poziţia partidului
nostru în această privinţă, care a arătat că nu trebuie să ne amestecăm
în treburile lor. Să construiască socialismul aşa cum cred ei”.
27 iunie. Intelectualii cehoslovaci emit declaraţia Două mii de cuvinte,
prin care acuză politica dictatorială a partidului comunist şi cere accele-
rarea reformelor. Cu toate că a avut un larg ecou internaţional, docu-
mentul a iritat Moscova, L.I. Brejnev avertizând, la 3 august, că ,,nu
putem rămâne indiferenţi faţă de soarta socialismului într-o altă ţară”.
Cu puţin timp înainte, la 11 iulie, ,,Pravda” comparase situaţia din Ce-
hoslovacia cu cea din Ungaria din octombrie 1956.
14-15 iulie. Liderii a cinci state din Tratatul de la Varşovia discută pro-
blema mişcării de liberalizare din Cehoslovacia şi apreciază că în
această ţară s-a creat o situaţie primejdioasă pentru bazele socialismu-
lui. Concomitent, sovieticii anunţă desfăşurarea de mari manevre mili-
tare în apropierea Cehoslovaciei.
15-27 august. Chiar dacă avea rezerve faţă de conţinutul reformelor
care aveau loc în societatea cehoslovacă, Nicolae Ceauşescu susţine, în
timpul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Cehoslovacia, în discuţi-
ile avute cu Alexander Dubcek, secretar general al P.C.C., şi cu Ludvik
Svoboda, preşedintele R.S.C., dreptul partidului şi poporului cehoslo-
vac de a acţiona conform intereselor naţionale.
29 iulie-1 august. La Cierna nad Tissu, L.I.Brejnev îl ameninţă pe Ale-
xander Dubcek cu intervenţia armatei sovietice, declarând că U.R.S.S.
şi aliaţii săi nu vor permite instaurarea democraţiei burgheze în Ceho-
slovacia. Liderul comunist cehoslovac respinge presiunile sovietice şi
intervenţia străină în treburile interne ale ţării sale.
20 spre 21 august. Importante forţe militare (22 de divizii) sovietice,
38
1917 – 1989
bulgare, est-germane, poloneze şi ungare din cadrul Tratatului de la

Varşovia (mai puţin cele române) invadează Cehoslovacia, ocupând, în
decurs de câteva ore, oraşul Praga şi alte centre importante ale ţării.
Alexander Dubcek, Oldrich Cernick (prim-ministru) şi colaboratorii
apropiaţi sunt transportaţi în Uniunea Sovietică, fiind readuşi apoi în
ţară, ca urmare a intransigenţei manifestate de preşedintele Ludvik
Svoboda40.
21 august. Prezidiul C.C. al P.C.C. declară că trupele străine au trecut
frontiera de stat fără ştirea preşedintelui, guvernului şi primului-secretar
al partidului, că acţiunea contravenea principiilor privind relaţiile dintre
statele socialiste şi normele fundamentale ale dreptului internaţional. O
declaraţie similară face şi Ludvik Svoboda, preşedintele Republicii.
În România, într-o şedinţă comună, C.C. al P.C.R., guvernul şi Consi-
liul de Stat discută situaţia din Cehoslovacia. Comunicatul dat publici-
tăţii consemnează că ,,acest act reprezintă o încălcare flagrantă a suve-
ranităţii naţionale a unui stat socialist frăţesc, liber şi independent, a
principiilor pe care se bazează relaţiile între ţările socialiste, a nor-
melor unanim recunoscute ale dreptului internaţional”. Apoi, în cadrul
unui impresionant miting desfăşurat în Piaţa Palatului din Bucureşti,
Nicolae Ceauşescu şi populaţia Capitalei (circa 100 000 de cetăţeni)
condamnă intervenţia militară în Cehoslovacia. Concomitent, Prezidiul
Marii Adunării Naţionale declară că acţiunea trupelor aliate constituia o
încălcare a suveranităţii statului cehoslovac şi cere preşedinţilor guver-
nelor şi parlamentelor celor cinci ţări să-şi retragă imediat trupele din
Cehoslovacia. A doua zi, 22 august, Marea Adunare Naţională va
adopta ,,Declaraţia cu privire la principiile de bază ale politicii externe
a României”, care exprima ,,dezaprobarea faţă de amestecul în trebu-
rile interne ale poporului cehoslovac, faţă de intervenţia militară a ce-
lor cinci ţări în Cehoslovacia”, şi făcea cunoscut că în viitor tratatele
internaţionale, inclusiv staţionarea sau trecerea unor trupe aliate pe
teritoriul României, trebuiau aprobate numai de forumul suprem al
statului.
28 august. La Washington, după ce îi spune lui Anatoli Dobrînin că în
ultimele 24 de ore se constatase ,,o mişcare neobişnuită” de trupe sovi-
etice la frontiera cu România şi că guvernul american considera că o
invazie sovietică în România era iminentă, Dean Rusk precizează: ,,În
numele întregii omeniri, vă rugăm să nu faceţi asta, căci urmările sunt
greu de prevăzut”.
1969
16 ianuarie. În Piaţa Venceslas, din Praga, studentul Jan Palach îşi dă
foc, protestând astfel faţă de invazia din august 1968 şi revenirea la ve-
40
Ion Pătroi, Alexandru Oşca, Vasile Popa, Îngheţ în plină vară, Editura Paideea, 1998;
Alexandru Oşca, Teofil Oroian, Vasile Popa, Tentaţia libertăţii. Operaţiunea Sumava,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998; Mihai Retegan, 1968. Din primăvară până în
toamnă, Editura RAO, Bucureşti, 1998.
39
chile practici comuniste.

17 aprilie. Alexander Dubcek este înlocuit din funcţia de prim-secretar
al C.C. al P.C.C. cu Gustáv Husák.
6-12 august. Congresul al XII-lea al P.C.R. marchează un moment im-
portant în întărirea poziţiei lui Nicolae Ceauşescu în partid prin intro-
ducerea în structurile superioare de conducere a unor cadre devotate
acestuia. Cu acelaşi prilej s-a decis ca în viitor secretarul general al
partidului să fie ales de către Congres şi nu de către Comitetul Central.
Drumul spre cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu era astfel
deschis.
1970
14 decembrie. În Polonia, în urma anunţării unor noi creşteri ale preţu-
rilor, muncitorii polonezi de pe litoralul baltic declanşează o amplă
mişcare grevistă (la 18 decembrie aceasta s-a extins în toată ţara). La
Gdansk s-a scandat, între altele: ,,Jos Gomulka!”, ,,Pâine, pâine!”.
Autorităţile au intervenit în forţă, declarând stare de asediu la Gdansk
(16 decembrie) şi au deschis focul din elicoptere la Gdynia (17 decem-
brie), unde au avut loc şi lupte, în cursul cărora sunt ucişi 36 de oameni,
1 200 sunt răniţi, iar alţi 2.300, arestaţi. Ca urmare a acestor grave inci-
dente, la 18 decembrie, Wladyslaw Gomulka va demisiona din fruntea
partidului comunist (în urma unui atac de cord), fiind înlocuit cu Ed-
ward Gierek (21 decembrie), care a suspendat măsurile excepţionale şi
a acordat imunitate greviştilor. Încercând să accelereze industrializarea
ţării, Gierek va face împrumuturi externe masive, politica sa dând re-
zultate până la mijlocul anilor ’70, când criza petrolului a avut grave
repercusiuni şi asupra economiei poloneze. Greutăţile intervenite la ex-
port au făcut ca datoria externă a ţării să ajungă la 20 de miliarde de
dolari, iar starea materială a populaţiei să se agraveze din nou.
1971
10 februarie. În cadrul întâlnirii cu oamenii de cultură şi de artă,
Nicolae Ceauşescu atrage atenţia că ,,datoria scriitorilor şi artiştilor
este aceea de a contribui activ la făurirea omului nou…, la modelarea
unui tip înaintat de om, gata să lupte pentru fericirea, libertatea şi
independenţa patriei sale, pentru cauza socialismului”.
Martie-iulie. În Cehoslovacia au loc o serie de procese politice împo-
triva lui Petr Uhl şi a prietenilor săi. Peste un an vor avea loc altele
asemănătoare, de această dată împotriva lui Jaroslav Sabata, Karel
Bartosk, Jan Tesar ş.a.
3 mai. Erich Honecker devine secretar general al partidului comunist
est-german.
6 iulie. Sub impresia manifestărilor grandioase (mitinguri, parăzi, de-
monstraţii etc.) care fuseseră organizate de gazde în timpul vizitei pe
care o întreprinsese în China (1-9 iunie) şi Coreea de Nord (9-15 iunie),
mai ales, Nicolae Ceauşescu impune, în şedinţa Comitetului Executiv al
40
1917 – 1989
C.C. al P.C.R., aşa-numitele ,,teze din iulie”, inaugurând ,,revoluţia

culturală” (în realitate anticulturală) în cadrul căreia se va pune accen-
tul pe îndoctrinare şi ideologizare, pe naţionalism şi cultul personalităţii
etc. Măsurile adoptate frânează perioada de liberalizare internă a regi-
mului comunist, declanşată la începutul anilor ’60. La scurt timp (15 iu-
lie), controlul de partid asupra activităţii şi creaţiei culturale se întă-
reşte. Concomitent, ca urmare a poziţiei diferite pe care a avut-o faţă de
excesele ideologice impuse de Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, secreta-
rul cu propaganda al C.C. al P.C.R. şi membru supleant al Comitetului
Politic Executiv al P.C.R., a fost acuzat de ,,intelectualism” şi
,,liberalism”, fiind eliberat din funcţie şi retrogradat în structurile de
conducere ale Comitetelor judeţene de partid Timiş (1971-1974) şi Iaşi
(1974-1979), apoi director la Consiliul Naţional al Apelor şi, în final, la
Editura Tehnică.
3-5 noiembrie. La Plenara C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu prezintă
Expunerea cu privire la programul P.C.R. pentru îmbunătăţirea acti-
vităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia
socialistă a maselor. Momentul marchează reinstaurarea controlului
total al partidului asupra activităţilor economice, politice, sociale,
culturale etc., desfăşurate în România, consolidarea puterii personale a
liderului comunist român. Pentru a se obţine controlul total asupra
demnitarilor şi activiştilor de partid, la Plenara C.C. al P.C.R din 20-21
aprilie 1972 s-a adoptat principiul rotirii cadrelor în funcţiile de partid
şi de stat.
1973
18-19 iunie. În cadrul Plenarei C.C. al P.C.R., Elena Ceauşescu este
aleasă membră a Comitetului Politic Executiv al partidului. În perioada
următoare, soţia lui Nicolae Ceauşescu avea să fie numită în tot mai
multe funcţii, devenind a doua persoană în partid şi în stat, influenţând
negativ toate ramurile de activitate în care era implicată direct sau indi-
rect.
15-16 octombrie. În Ungaria se declanşează operaţia de epurare a inte-
lectualilor contestatari, în special a filosofilor din Budapesta.
1974
28-29 martie. Nicolae Ceauşescu este învestit în funcţia de Preşedinte
al Republicii Socialiste România, nou creată, prin modificarea Consti-
tuţiei.
25-28 noiembrie. Congresul al XI-lea al P.C.R. adoptă Programul Par-
tidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral
dezvoltate şi înaintare a României spre comunism.
1975
8 aprilie. În Cehoslovacia, Václav Havel trimite o Scrisoare deschisă
lui Gustáv Husák (la 25 mai acelaşi an, acesta va fi numit preşedinte al
41
Republicii în locul lui Ludvik Svoboda), publicată în mai multe ziare

din lume, prin care contestă omnipotenţa Puterii. ,,Mă tem – conchidea
ilustrul dramaturg – de consecinţele pe termen lung, grave şi absurde,
pe care atmosfera înăbuşitoare de acum le va avea pentru populaţie.
Mă tem de preţul pe care-l vom avea de plătit pentru această obstrucţi-
onare a istoriei, pentru această crudă şi inutilă punere în jug a vieţii”.
1 august. În cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Euro-
peană de la Helsinki, şefii de state şi de guverne din 33 de state euro-
pene, din S.U.A. şi Canada, semnează trei seturi de documente referi-
toare la: securitatea europeană; relaţiile economice şi ştiinţifice; libera
circulaţie a oamenilor şi ideilor şi la drepturile omului. Înţelegerile din
Capitala Finlandei au confirmat, încă o dată, împărţirea Europei în cele
două mari blocuri, inclusiv recunoaşterea şi legitimitatea ocupaţiei so-
vietice în Europa centrală şi Estică. Prevederile documentului referi-
toare la drepturile omului aveau să fie respectate în foarte mică măsură
de către guvernele statelor comuniste, inclusiv de către cel român.
Decembrie. În Polonia, 59 de intelectuali cer redarea libertăţilor fun-
damentale. 40 000 de polonezi semnează petiţii de protest faţă de intro-
ducerea în Constituţie a principiului rolului conducător al Partidului
Muncitoresc Unit Polonez.
1976
25 iunie. În urma unei noi decizii de majorare a preţurilor, muncitorii
polonezi se revoltă (la Ursus, Radom etc.). Ca de obicei, autorităţile re-
acţionează în forţă, înregistrându-se victime. Pentru a calma situaţia,
conducerea de partid renunţă la creşterea preţurilor.
29-30 iunie. La Berlin, în cadrul Conferinţei partidelor comuniste şi
muncitoreşti din Europa, Nicolae Ceauşescu insistă asupra necesităţii
respectării deplinei egalităţi, a dreptului fiecărui partid de a-şi elabora
linia generală politică, tactica şi strategia în conformitate cu specificul
ţării respective.
9 septembrie. În China, decesul ,,marelui conducător”, Mao Tzedong,
în ultimul timp bolnav şi izolat în cadrul partidului, de ,,banda celor
patru” (Jian Qing- soţia lui Mao, Jang Chunciao, Wang Hangwen şi
Yao Wenyuan), provoacă o luptă aprigă pentru putere, la scurt timp cei
patru fiind arestaţi (octombrie 1976), judecaţi şi condamnaţi la ani mulţi
de închisoare. În 1978, puterea va fi preluată de o ,,troikă” formată din
Hua Guofeng – prim-ministru, Deng Xiaoping şi mareşalul Ye. Peste
un an, în 1979, Deng Xiaoping, cel mai influent conducător al Chinei,
victimă a revoluţiei culturale şi favorit al lui Ciu Enlai (mort în februa-
rie 1976), avea să lanseze cele ,,patru modernizări” (a agriculturii, a
industriei, a apărării naţionale, a ştiinţei şi tehnicii), să reintroducă pro-
prietatea privată şi elemente ale economiei de piaţă. Pentru a ieşi din
izolarea impusă de Mao, China semnează, la 12 august 1978, Tratatul
de pace şi prietenie cu Japonia, în 1979 face schimb de ambasadori cu
S.U.A., multiplică acordurile economice şi comerciale internaţionale,
42
1917 – 1989
devenind o mare putere economică, pe cale să ia locul Uniunii Sovie-

tice, nu numai în cadrul sistemului comunist.
23 septembrie. În Polonia se constituie oficial Comitetul de Apărare a
Muncitorilor (K.O.R.), care la 29 septembrie 1977 se va transforma în
Comitetul de Autoapărare Socială (K.S.S.-K.O.R.). Ambele structuri
au avut un rol important în informarea opiniei publice despre principa-
lele probleme economice, sociale şi politice cu care se confrunta socie-
tatea poloneză.
1977
1 ianuarie. Dizidenţii cehoslovaci publică manifestul referitor la dreptu-
rile şi libertăţile omului (,,Charta ’77”). Printre putătorii de cuvânt se
numără filosoful Jan Patocka (la înmormântarea acestuia/martie acelaşi
an, câteva sute de persoane şi-au exprimat ataşamentul faţă de dreptu-
rile omului), dramaturgul Václav Havel (la 18 octombrie 1977 va fi
condamnat împreună cu Ota Ornest şi Jiri Ledarer pentru ,,instigaţii
subversive”) şi fostul ministru Jiri Hajek. În cursul anului, purtătorii de
cuvânt ai ,,Cartei ’77” vor publica 33 de documente. Imediat, 34 de in-
telectuali maghiari lansează o scrisoare de sprijin pentru iniţiatorii
,,Chartei ’77”.
Ianuarie. În România se declanşează ,,mişcarea Goma”, de solidaritate
cu semnatarii ,,Cartei ’77”. În februarie, acelaşi an, mâhnit de atitudi-
nea concetăţenilor, care, temându-se de Securitate, refuzaseră să se so-
lidarizeze cu ideile ,,Cartei ’77”, Paul Goma trimite o Scrisoare des-
chisă lui Nicolae Ceauşescu, cerându-i să trimită o ,,declaraţie de susţi-
nere a ,,Cartei ’77”, fiind ,,ferm convins că milioane de români” îi vor
urma exemplul şi se vor ,,solidariza şi ei cu cehii şi slovacii”. Intimidat
şi ameninţat mereu, chiar arestat, scriitorul român va fi expulzat la 19
noiembrie acelaşi an.
1-3 august. Circa 35 000 de mineri români din Valea Jiului (în special
de la Lupeni) intră în grevă, solicitând condiţii mai bune de muncă şi de
trai. Încercările de negociere (cu Ilie Verdeţ şi Gheorghe Pană, care
sunt luaţi ostatici) eşuează. Cu toate că la 3 august avea să fie huiduit şi
Nicolae Ceauşescu (sosit la faţa locului şi proclamat ,,Miner de
Onoare”), în final, minerii aveau să cedeze, acceptând ,,regimul special
pentru Valea Jiului, cu toate drepturile” solicitate41. Totuşi, măsurile
represive împotriva minerilor din Valea Jiului şi a conducătorilor aces-
tora au continuat. În epocă, greva minerilor, cea mai amplă mişcare re-
vendicativă muncitorească după 1948, a fost foarte puţin cunoscută. Şi
41
Minerii au cerut şi au reuşit să obţină promisiuni pentru: menţinerea pensiilor de
gradul II şi III; pensionarea la 50 de ani; respectarea repausului duminical;
suplimentarea locurilor în staţiunile de odihnă şi tratament; reintroducerea uniformelor
şi asigurarea echipamentului de protecţie; acordarea de hrană caldă la intrarea în mină;
asigurarea de locuri de muncă pentru femei în industria uşoară; asigurarea unei bune
aprovizionări a populaţiei cu produse agroalimentare; să nu fie luate măsuri împotriva
greviştilor etc.
43
mai puţin cunoscute au rămas grevele din bazinul văii Motrului (oc-
tombrie 198142) şi altele care s-au derulat până la revolta braşovenilor
din 15 noiembrie 1987.
1978
Ianuarie. În Polonia se constituie Societatea de Cursuri ştiinţifice, de-
numită şi ,Universitatea volantă” (T.K.N.), care va activa în şase mari
oraşe poloneze. La scurt timp (25 februarie), Kayimiers Switonia con-
stituie primul sindicat liber, urmat, la 29 aprilie, de Comitetul Fondator
al Sindicatelor Libere din Gdansk.
24 aprilie. În Cehoslovacia se constituie Comitetul pentru Apărarea
Persoanelor Persecutate Nedrept (V.O.N.S.).
Aprilie. Plenara P.M.S.U. decide reluarea N.M.E.; până la punerea
acestuia în practică vor mai trece, însă, patru ani.
7 iunie. Cu prilejul vizitei în România a cancelarului R.F.G. Willy
Brandt, Direcţia V a Securităţii elaborează planul intitulat Acţiunea Z –
197843 prin care USLA primea misiunea de a asigura ,,obiectivele şi
locurile vulnerabile cum sunt: hoteluri, localuri frecventate de studenţi
şi cetăţeni străini, obiectivele şi itinerariile cuprinse în programul vi-
zitei şi alte locuri care pot constitui posibilităţi de pregătire şi acţi-
une”, de a asigura pe toată durata vizitei ,, echipaje de luptă în timpul
deplasărilor şi în obiective”. Cu acelaşi prilej s-a dispus ca dispoziti-
vele de securitate şi gardă la obiective şi pe itinerare ,,să fie concepute
şi organizate cu maximum de discreţie”, iar ,,efectivele în uniformă, cu
excepţia posturilor strict necesare, să nu fie amplasate «la vedere»”44.
16 octombrie. Cardinalul polonez Karol Vojtila, arhiepiscop de Craco-
via, este ales în fruntea statului Vatican, ca Papa Ioan Paul al II-lea.
Evenimentul naşte multe speranţe, care aveau să fie şi împlinite, în
spatele ,,cortinei de fier”.
1979
2 iunie. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia provoacă entuzias-
mul de nedescris al polonezilor; autoritatea regimului comunist este se-
rios diminuată.
42
Grevele locale şi revoltele minerilor au fost cauzate de reducerea raţiilor de pâine pe
cap de locuitor şi de anularea dreptului pentru navetişti de a cumpăra pâine din alte
localităţi. Revoltaţi, minierii au devastat sediul Comitetului orăşenesc de partid, au
scandat ,,Ceauşescu – PCR – pâinea noastră unde e?”. În final, au fost ,,liniştiţi” prin
intervenţia structurilor de forţă ale regimului. În decembrie 1981, ,,capii revoltei”
(Gheorghe Sârbu, Valu Nişulescu, Constantin Tâlvovschi, Nicolai Gaidoş, Constantin
Controloru, Valerică Măciucă, Constantin Soare, Dumitru Tătaru, Vasile Ursan) au fost
condamnaţi la 7-8 ani închisoare (Teodor Brateş, Trilogia Revoluţiei Române, vol. 3, p.
196-197).
43
In baza informaţiei că membrii organizaţiei teroriste Baader-Meindorf s-ar fi putut
infiltra în România.
44
Apud Alex. Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1991. Prima
guvernare Pete Roman, Editura RAO, Bucureşti, 2006, p. 108.
44
1917 – 1989
3 octombrie. La Varşovia, 15 membri ai Opoziţiei democrate încep o

grevă a foamei în semn de solidaritate cu apărătorii drepturilor omului
din Cehoslovacia.
19-23 noiembrie. La Bucureşti se desfăşoară Congresul al XII-lea al
P.C.R. În ultima zi, Constantin Pârvulescu, unul dintre fondatorii parti-
dului, îl critică pe Nicolae Ceauşescu şi declară că nu mai este de acord
cu realegerea sa în funcţia de secretar general al partidului. Scurta cu-
vântare a lui Constantin Pârvulescu a fost virulentă. După ce a declarat
că a fost ,,uimit cum s-a desfăşurat pregătirea acestui congres şi însuşi
congresul”, că ,,tovarăşul Ceauşescu şi-a permis ca să pregătească
încă înainte de congres şi în tot timpul congresului şi la conferinţe, ca
să fie reales secretar general al partidului”, că acest lucru ,,este fără
precedent”, după ce a fost întrerupt şi după ce din sală s-a scandat
,,Ceauşescu reales la al XII-lea Congres!”, Constantin Pârvulescu a
conchis: ,,Tovarăşi, eu nu votez pentru ca să aleg pe Ceauşescu în con-
ducerea partidului!”45.
24 decembrie. Circa 25 000 de militari sovietici (6 divizii) invadează
Afganistanul. În Kabul, capitala ţării, trupele aeropurtate ocupă palatul
prezidenţial, staţia de radio şi de televiziune. În locul preşedintelui
Hafizullah Amin, înlăturat de la putere şi asasinat (care încercase o
apropiere cu opoziţia musulmană, cu Pakistanul şi Statele Unite ale
Americii), este instalat Babrak Karmal, fidel Moscovei. Peste câteva
zile (29 decembrie), guvernul de la Moscova declară că trupele sovie-
tice fuseseră solicitate de guvernul afgan pentru a-l apăra împotriva ac-
ţiunilor contrarevoluţionare organizate de China, Pakistan şi Statele
Unite ale Americii. Concomitent, Moscova avea să-şi justifice invazia
în Afganistan şi prin raţiunile de securitate: apărarea republicilor din
sudul URSS de influenţa şi penetraţia musulmană46. Invazia sovietică,
asemănătoare celei din R.D.G. din 1953, din Ungaria din 1956 şi din
Cehoslovacia, din 1968, avea să ducă, în acelaşi timp, la sfârşitul politi-
cii de destindere dintre S.U.A. şi U.R.S.S., mai ales că de această dată
intervenţia Armatei Roşii se producea în afara ,,zonei de influenţă” so-
vietică, stabilită şi acceptată după al doilea război mondial. Reacţia co-
munităţii internaţionale a fost, de această dată, imediată şi fermă, Adu-
narea Generală a O.N.U. votează, la mijlocul lunii ianuarie 1980, o Re-
zoluţie prin care se cerea retragerea imediată şi necondiţionată a trupe-
lor sovietice din Afganistan.
1980
Iulie-decembrie. Creşterea preţurilor anunţată de guvernul polonez (1
iulie) este urmată de o serie de proteste şi greve declanşate de muncito-
rii din Poznan şi Szczecin. Autorităţile intervin violent, rezultând zeci
de morţi şi răniţi. La 14 august, muncitorii, în frunte cu Lech Walésa,
45
Teodor Brateş, Trilogia Revoluţiei Române în direct, vol. 2, p. 383-384.
46
Stelian Tănase, op. cit., p. 7-8.
45
ocupă şantierele navale din Gdansk, se închid în incintă şi cer să discute

cu conducerea. Printre cele 16 revendicări (abolirea cenzurii, respecta-
rea libertăţii de expresie, dreptul la grevă, eliberarea activiştilor din în-
chisori etc.) figurează şi constituirea sindicatelor libere. Astfel, revendi-
cărilor economice ale greviştilor, susţinuţi de Biserică, li s-au adăugat
cereri sindicale şi chiar politice. În pofida promisiunilor făcute de Ed-
ward Gierek, la 18 august, grevele se extind la Szczecin şi în alte oraşe,
care se solidarizează cu Gdansk-ul. În apărarea greviştilor intervin in-
telectualii. În final, după multe ezitări, reprezentanţii Puterii cedează şi
semnează, la 30-31 august, respectiv 3 septembrie, acordurile de la
Szczecin, Gdansk şi Jastrzebie. Grevele încetează, muncitorii obţinând
o victorie categorică. Momentul avea să fie apreciat de Milovan Djilas
drept ,,cel mai important eveniment survenit în Europa de Est după al
doilea război mondial”.
La 17 septembrie, avea să se constituie, la Gdansk, sindicatul liber
,,Solidarnosc”/ ,,Solidaritatea”, unic pe întreaga ţară, la care aveau să
adere milioane de polonezi, inclusiv comunişti (o treime din membrii
de partid) şi membri ai forţelor de ordine (inclusiv din armată). Înfrânţi
în confruntarea cu greviştii, comuniştii conservatori pierd şi pe primul-
secretar, Edward Gierek, care suferă, la 5 septembrie, un atac de cord.
Locul său avea să fie luat de Stanislaw Kanya, care se pronunţase
pentru negocieri. Concomitent, peste 1 000 000 de comunişti polonezi
demisionează din partid, o mare parte dintre ei înscriindu-se în
,,Solidaritatea”, care cere legalizarea sa. La rându-le, autorităţile
solicită sindicatului să recunoască rolul conducător al partidului,
sistemul socialist şi alianţele statului. Sindicaliştii nici nu se gândesc la
aşa ceva. În final, la 10 noiembrie, Tribunalul va accepta înregistrarea
,,Solidarităţii”. A doua zi, câteva milioane de polonezi sărbătoresc
Victoria. Situaţia Poloniei se agrava din ce în ce mai mult. Chiar dacă,
iniţial, Moscova îi lasă pe polonezi să-şi rezolve singuri problemele
interne, la sfârşitul anului Marele Stat Major sovietic avea deja
pregătite planuri de invazie a Poloniei. Ordinul de plecare la atac nu a
fost, însă, dat. În adoptarea deciziei de neintervenţie armată, Kremlinul
a ţinut seama şi de situaţia economică internă precară, precum şi de
blamul internaţional primit în urma intervenţiei din Afganistan. Un rol
important în acest sens l-a avut poziţia Statelor Unite ale Americii,
Marii Britanii şi a Papei Ioan Paul al II-lea47. După câţiva ani de
reforme care au schimbat faţa Chinei, regimul comunist, în special
Deng Xiaoping (în 1987 se va retrage din toate funcţiile, cu excepţia
Comisiei militare a partidului), începe să simtă presiunea a tot mai
numeroase categorii sociale, care deseori se transformă în demonstraţii
de mari proporţii (1986, studenţii din Shanghai, Beijing). Ca reacţie,
protestatarii sunt deseori arestaţi, iar în universităţile chineze se reia
învăţământul ideologic marxist-maoist.
47
Stelian Tănase, op. cit., p. 56-70.
46
1917 – 1989
1981
Ianuarie. În România se accentuează politica de austeritate, ca urmare a
deciziei lui Nicolae Ceauşescu de a achita, într-un termen cât mai scurt,
întreaga datorie externă (circa 10 miliarde dolari).
19 martie. În Polonia, forţele de ordine intervin împotriva sindicalişti-
lor de la Bydgoszcz, declanşându-se astfel o profundă criză politică, ac-
centuată de desfăşurarea manevrelor militare ale Forţelor Armate Unite
din Tratatul de la Varşovia, denumite ,,SOIUZ-81”. La scurt timp (2
aprilie) avea să apară primul număr al săptămânalului ,,Solidarnosc”,
editat în 500 000 de exemplare.
27 mai. În Polonia, Stanislaw Kanya este acuzat că tolerează ,,revizio-
nismul şi contrarevoluţia”. La rându-i, L.I. Brejnev avertizează pe toţi
liderii comunişti polonezi că trebuie să fie gata să apere cauza
socialismului.
12 iulie. Pentru prima dată în istoria Partidului Muncitoresc Unit Polo-
nez, alegerea organelor conducătoare se face prin vot liber şi secret. Re-
zultatul este dezastruos pentru comunişti: 90% din membrii vechiului
Comitet Central nu mai sunt aleşi (mai mult, o cincime dintre ei sunt
membri ai sindicatului ,,Solidaritatea”), iar 7 din cei 11 membri ai Bi-
roului Politic au fost schimbaţi. Cu toate acestea, P.M.U.P. rămâne în
continuare incapabil să soluţioneze problemele cu care se confrunta
Polonia, care, în scurt timp, vor duce la radicalizarea activităţii
,,Solidarităţii”.
18 septembrie. Moscova cere guvernului polonez să ia măsuri pentru
anihilarea sindicatului ,,Solidaritatea” (peste puţin timp, la conducerea
acestuia avea să fie ales Lech Walesa), considerând că acesta ducea o
politică antisovietică.
18 octombrie. În Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski, prim-ministru
(de la 9 februarie 1981) şi ministru al Apărării, devine şi prim-secretar
al P.M.U.P. (în locul lui Stanislaw Kanya), concentrând în mâinile sale
toate puterile în stat. Pentru a detensiona situaţia din ţară, iniţiază nego-
cieri cu ,,Solidaritatea” şi Biserica (17 noiembrie), propunând consti-
tuirea unui Front de Înţelegere Naţională, dar pregăteşte şi o intervenţie
în forţă, pe care o declanşează la 2 decembrie.
3-4 decembrie. În cadrul şedinţei Comitetului Miniştrilor Apărării din
cadrul Tratatului de la Varşovia, generalul Constantin Olteanu, minis-
trul român al Apărării, nu este de acord cu propunerea mareşalului so-
vietic Dmitri Ustinov, ministrul Apărării al U.R.S.S., de a se introduce
în Comunicatul final următoarea completare: ,,Comitetul Miniştrilor
Apărării sprijină acţiunile întreprinse de guvernul polonez pentru cur-
marea amestecului forţelor contrarevoluţionare străine şi a statelor
N.A.T.O., care pun în pericol existenţa socialismului în Polonia”. Co-
relată cu precizarea că generalul Wojciech Jaruzelski ar fi cerut ajutor
(printr-o telegramă), completarea cerută de mareşalul sovietic ar fi de-
terminat, fără îndoială, intervenţia forţelor armate ale Tratatului de la
Varşovia în Polonia. Conştient de acest lucru, Constantin Olteanu s-a
47
opus, a raportat telefonic situaţia lui Nicolae Ceauşescu, care i-a cerut
să-şi menţină în continuare poziţia48.
11-12 decembrie. Consiliul ,,Solidarităţii” se reuneşte la Gdansk, unde
cere organizarea unui referendum în cadrul căruia populaţia să fie în-
trebată dacă este sau nu de acord cu metodele de guvernare; în acest
timp, polonezii sunt chemaţi la grevă generală. În noaptea de 12 spre 13
decembrie, după ce Wojciech Jaruzelski ceruse, şi primise, aprobarea
lui L.I. Brejnev pentru declanşarea ,,Operaţiei X” (numele de cod pen-
tru introducerea Legii Marţiale în Polonia), autorităţile intervin în forţă,
arestând majoritatea liderilor ,,Solidarităţii”.
13 decembrie. Dimineaţa, la radio, generalul Wojciech Jaruzelski pro-
clamă ,,starea de război” pe întreg teritoriul naţional (ridicată la 22 iulie
1983), interzice activitatea ,,Solidarităţii” şi a altor organizaţii şi asoci-
aţii. Liderii sunt arestaţi (Lech Walesa va fi eliberat la 14 noiembrie
1982 şi va primi, la 5 octombrie 1983, Premiul Nobel pentru Pace; alţi
lideri ai ,,Solidarităţii” şi ai K.O.R. vor fi amnistiaţi la 22 iulie 1984).
Concomitent, se constituie un Consiliu Militar de Salvare Naţională.
Cu toate că forţele de ordine au făcut zeci de mii de arestări şi au în-
temniţat peste 10 000 de oameni, în ţară au izbucnit zeci de greve, înă-
buşite, însă, cu brutalitate de către Armată şi Miliţie, spre satisfacţia
conducerilor de partid din statele comuniste. Pasive au fost şi majorita-
tea guvernelor occidentale, o intervenţie mai fermă înregistrându-se
doar din partea preşedintelui american Ronald Reagan, care a anunţat
sancţiuni economice şi instituirea embargoului pentru produsele polo-
neze. Argumentându-şi decizia, generalul Jaruzelski avea să afirme că,
procedând astfel, a evitat ocuparea Poloniei de către trupele sovietice.
Încercând să evite ,,infernul”, aşa cum avea să declare mai târziu,
Jaruzelski a optat pentru dictatura militară. Prima de acest fel, instituită
de un lider comunist.
1982
22 aprilie. În Polonia se constituie conducerea clandestină a
,,Solidarităţii” (la 8 octombrie acelaşi an, Sindicatul va fi dizolvat şi
declarat ilegal).
1-2 iunie. La Plenara lărgită a C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu pre-
zintă expunerea Cu privire la stadiul actual al edificării socialismului
în ţara noastră, la problemele teoretice, ideologice şi activitatea poli-
tică, educativă a partidului, adoptată apoi ca document-program pen-
tru activitatea întregului partid. La scurt timp, între 24 şi 25 iunie, Con-
gresul al II-lea al educaţiei politice şi culturii socialiste va adopta un
program de măsuri ce urmau a fi luate pentru formarea omului nou, cu
o înaltă conştiinţă socialistă, constructor devotat al socialismului şi
comunismului în România.
48
Constantin Olteanu, Alesandru Duţu, Constantin Antip, România şi Tratatul de la
Varşovia. Istoric. Mărturii. Documente. Cronologie, Editura Pro Historia, Bucureşti,
2005, p. 231-215.
48
1917 – 1989
10 noiembrie. Moare L.I. Brejnev (decesul va fi anunţat a doua zi); pe

12 noiembrie, în funcţia de secretar general al P.C.U.S. va fi ales Iuri
Andropov, fost şef al K.G.B. (după decesul acestuia, la 9 februarie
1984, secretar general va deveni Konstantin Cernenko).
1983
Februarie. Un grup de studenţi din Iaşi răspândeşte în oraş manifestul
Curaj, moldoveni!, textul având un evident caracter anticeauşist.
28 martie. Consiliul de Stat al R.S. România adoptă Decretul privind
regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii
scrierilor şi al maşinilor de scris, prin care se introduce controlul statu-
lui asupra folosirii acestor aparate.
26 iulie. Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. aprobă Programul
de măsuri cu privire la îmbunătăţirea activităţii ideologice şi politico-
educative în rândul comuniştilor, al tuturor oamenilor muncii de la
oraşe şi sate.
1984
Octombrie. În România, un grup de militari în rezervă (dar şi în activi-
tate), cu funcţii şi grade superioare (în frunte cu generalul Ion Ioniţă,
fost ministru al Forţelor Armate) concepe scenariul unei lovituri de stat
militare care viza înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu.
19-23 noiembrie. Cel de-al XIII-lea Congres al P.C.R. adoptă Progra-
mul ideologic al partidului, prin care se urmăreşte aplicarea politicii de
partid în domeniile ştiinţei, culturii şi învăţământului.
1985
11 martie. În urma decesului lui Konstantin Cernenko (10 martie), C.C.
al P.C.U.S. îl alege pe M.S. Gorbaciov în funcţia de secretar general.
Momentul marchează începutul destinderii Est-Vest şi al unor mari
transformări politice şi sociale în sistemul comunist. În cadrul noii po-
litici interne sovietice, noul lider de la Kremlin va face, la 23 aprilie, în
cadrul Comitetului Central, un prim apel pentru perestroika (restructu-
rarea) economiei. Va urma apoi lansarea termenului de uskorenie (ac-
celerare) şi glasnost (transparenţă). M.S. Gorbaciov va şoca din nou lu-
mea la 15 ianuarie 1986, când a propus lichidarea totală a armelor nu-
cleare.
11 aprilie. Moare Enver Hodja, prim-secretar al Partidului Muncii din
Albania. Succesorul Ramiz Alia va iniţia un firav program de reformă
de tip gorbaciovist.
8 iunie. În Ungaria se desfăşoară primele alegeri parlamentare cu doi
sau mai mulţi candidaţi în fiecare circumscripţie electorală. Apoi, după
ce între 14 şi 16 iunie 1986, la Monor, se va desfăşura o reuniune a
opoziţiei democratice, la jumătatea anului 1987, cercul Beszélö (Viito-
rul) a publicat Contractul Social – cerinţele managementului crizei po-
litice, un program de acţiune politică prin care i se cerea direct lui
49
Kádár ,,să plece”49

21 septembrie. Pentru manifestări anticomuniste, inginerul Gheorghe
Ursu este arestat, în Bucureşti, decedând în închisoare (17 noiembrie
1985) în urma maltratărilor la care a fost supus.
21 noiembrie. Arh. Grigore Ionescu şi istoricii Dinu C. Giurescu, Răz-
van Theodorescu, Vasile Drăguţ şi Virgil Cândea semnează un protest
faţă de dărâmarea complexului de la Văcăreşti, considerat ca ,,o creaţie
arhitectonică şi de artă de prim rang şi care încheia şirul marilor lăca-
şuri voievodale început în secolele XIV şi XV prin ctitoriile de la Cur-
tea de Argeş, Târgovişte şi Putna”. ,,Distrugerea acestui monument –
mai precizau distinşii intelectuali români – înseamnă o pierdere irepa-
rabilă pentru cultura şi creaţia românească, înseamnă o ştirbire gravă
adusă istoriei şi identităţii noastre naţionale”. Demolarea complexului
arhitectonic de la Văcăreşti nu a fost singulară. Conform unei liste
întocmite de prof. univ. dr. Dinu C. Giurescu în 1988, au fost demolate
următoarele biserici şi monumente istorice: în 1977 – Biserica Enei şi
Casa Cerchez; în 1984 – Biserica Schitul Maicilor, Biserica Postăvari,
Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul Tămăduirii, Biserica Cotroceni,
Casa Soare, Casa Mirea, Hanul Galben, Ruinele Curţii Arse; în 1985 –
Spitalul Brâncovenesc, Biserica Pantelimon, Biserica Sf. Mina, Biserica
Sf. Nicolae Sârbă; 1986 – Biserica Sf. Nicolae, Biserica Adventiştilor,
Complexul Mânăstirea Văcăreşti; Sinagoga Sefardică, Biserica Sf. Pa-
raschiva, Biserica Sf. Vineri, Biserica Olteni, Biserica Sf. Spiridon
Vechi, Biserica Bradu Stoica, Biserica Sf. Treime Dudeşti.
1986
Ianuarie. În Bulgaria, Todor Jivkov anunţă un nou ,,mecanism econo-
mic”, care consta într-o nouă regrupare a ministerelor de profil.
Februarie. În Uniunea Sovietică, M.S. Gorbaciov începe să atace sis-
temul administrativ de comandă.
5 septembrie. În Polonia, Wojciech Jaruzelski decide eliberarea tuturor
deţinuţilor politici.
16 decembrie. Dizidentul sovietic Andrei Saharov, exilat la Gorki, în
ianuarie 1980, de către L.I. Brejnev, este sunat de către M.S. Gorba-
ciov, care-l informează că se poate întoarce acasă.
1987
27 ianuarie. M.S. Gorbaciov face cunoscut un plan de reformă politică
în U.R.S.S., care prevedea, între altele, mai mulţi candidaţi la alegeri şi
votul secret. În faţa plenului C.C. al P.C.U.S., liderul sovietic declară
într-un discurs televizat: ,,Avem nevoie de democraţie ca de aer”.
16 februarie. Studenţii ieşeni ies în stradă şi scandează ,,Lumină, să în-
văţăm!”, ,,Apă, să ne spălăm!” etc. şi cântă imnul naţional, în Piaţa
Unirii. În aceeaşi zi, muncitorii uzinelor ,,Nicolina” declanşează o
49
Adrian Pop, op. cit., p. 230.
50
1917 – 1989
grevă spontană, cerând condiţii mai bune de muncă şi de viaţă50.

28 februarie. Presa occidentală anunţă că dizidentul român Mihai Botez
a fost spitalizat în urma rănilor provocate de un agresor din Bucureşti.
18 martie. Încercând să mimeze reforma gorbaciovistă, comuniştii ce-
hoslovaci lansează un Program care îşi propunea democratizarea societăţii.
25-27 mai. Cu prilejul vizitei lui M.S. Gorbaciov la Bucureşti, Nicolae
Ceauşescu afirmă că în România reformele au fost făcute încă de la
sfârşitul anilor ’60. Concluzionând însă asupra vizitei întreprinsă la Bu-
cureşti, M.S. Gorbaciov avea să afirme însă următoarele, la 4 iunie, în
şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S.: ,,Impertinenţa lui era foarte
mare. Suficienţă şi fanfaronadă, tendinţa de a-i învăţa şi povăţui pe
toţi. În problemele internaţionale haos şi vârtej. Printre altele, s-a pro-
nunţat cu tărie împotriva conceptului de «suficienţă» în doctrina noas-
tră militară. Se poate pune întrebarea dacă ar fi trebuit, de fapt, să
mergem la el. Cred că nu, în această situaţie”51.
Primăvara. Preşedintele Jambîn Batmunh asigură pe M.S. Gorbaciov
că va aplica ,,creativ” experienţa sovietică în Mongolia. În acest spirit
aveau să fie iniţiate reforme economice, în special în ceea ce priveşte
proprietatea cooperatistă.
26 iunie. C.C. al P.C.U.S. aprobă planul de reformă economică propus
cu o zi înainte de M.S. Gorbaciov.
Iunie. La Gdansk, Papa Ioan Paul al II-lea declară: ,,Cuvântul Solida-
ritate este onoarea voastră, oameni din Gdansk şi Gdynia, voi care aţi
păstrat în memorie evenimentele din 1970 şi 1980”.
7 iulie. Organizaţia Amnesty International publică un Raport despre
abuzurile statului român în ceea ce priveşte respectarea drepturilor
omului.
27-28 iulie. La Plenara Comitetului Central, Todor Jivkov propune mă-
suri pentru descentralizare politică şi dezvoltarea autogestiunii econo-
mice. Pe aceeaşi linie de acţiune, în august acelaşi an, Biroul Politic va
adopta măsuri pentru limitarea cultului personalităţii, iar în decembrie
1988, însuşi Todor Jivkov avea să anunţe că sosise timpul pentru re-
formarea completă a sistemului politic bulgar. În realitate, realizările au
fost minime. Mai mult, la 1 februarie 1989, primul-ministru reformist,
Gheorghi Atanasov a fost obligat să-şi prezinte demisia.
Iulie. În vederea reorganizării economiei, autorităţile ungare lansează
Programul de evoluţie socială şi economică, continuat în anul următor
(în premieră pentru statele din sistemul comunist) de introducerea taxei
pe valoare adăugată (T.V.A.). Aproape concomitent, în Bulgaria, Todor
Jivkov propune C.C. al P.C.B. un program de reformă care viza descen-
tralizarea puterii, diminuarea birocraţiei, autogestiune economică, acor-
50
Alex. Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 4, partea I,
,,Revoluţia din decembrie 1989” – o tragedie românească, Editura RAO, Bucureşti,
2004, p. 211.
51
Apud Grigore Cartianu, Sfârşitul Ceauşeştilor. Să mori împuşcat ca un animal
sălbatic, Editura Adevărul, 2010, p. 35.
51
darea unei mai mari independenţe întreprinderilor şi băncilor, consti-

tuirea de asociaţii naţionale ale producătorilor, schimbarea raporturilor
dintre partid şi stat etc.
1 septembrie. În R.D.G., nemulţumiţi de situaţia din ţară, numeroşi est-
berlinezi manifestează în faţa Porţii Brandemburg.
27 septembrie. La Lakitelek, în Ungaria, comuniştii reformatori şi in-
telectualii ,,populişti” adoptă o declaraţie prin care recomandă consti-
tuirea Forumului Democratic Maghiar.
15 noiembrie. În România, la Braşov, muncitorii de la uzinele de cami-
oane ,,Steagul Roşu” se revoltă, manifestează pe străzi şi scandează
,,Jos cu dictatura!”, ,,Vrem pâine!”, ,,Jos Ceauşescu!” etc., cântă
,,Deşteaptă-te române!” şi iau cu asalt sediile Primăriei şi Judeţenei de
partid. Forţele de ordine intervin şi arestează o parte din participanţi şi
conducători. De această dată, evenimentele au un larg ecou internaţio-
nal (la 1 februarie 1988, populaţia din Praga, Varşovia, Berlinul de Est
şi din Budapesta, organizată de Opoziţie, demonstrează în semn de so-
lidaritate)52, în pofida încercărilor Puterii de a le ,,camufla”53.
Noiembrie 1987. Pe unul din zidurile Consiliului Judeţean Timiş cineva
a scris: ,,Jos regele foamei şi întunericului!”. În aceeaşi perioadă, tot în
Timişoara, în Piaţa Libertăţii, de gâtul statuii lui Decebal a fost legată o
pâine neagră şi tare şi un afiş cu întrebarea: ,,Decebal, pe vremea ta,
pâinea tot aşa era?”54.
2 decembrie. Postul de televiziune ,,Antenne 2” difuzează un reportaj despre
situaţia din România în care Doina Cornea, Mihai Botez, Radu Filipescu şi
alţii explică motivele opoziţiei lor faţă de regimul totalitar din România.
17 decembrie. În Cehoslovacia, Gustav Husák este înlocuit cu Milos
Jakes. Păstrează, însă, funcţia de membru al Prezidiului şi de preşedinte
al Republicii.
1988
15 ianuarie. La Praga ies în stradă câteva mii de persoane. Peste 90
sunt arestate. Între acestea se află şi dramaturgul Wáclav Havel, care va
fi acuzat, la 21 februarie, de ,,incitare la participare la o adunare inter-
zisă”, de ,,obstrucţionare a agenţilor forţei publice”, fiind condamnat
la 9 luni închisoare.
16 ianuarie. În Bulgaria se constituie Societatea Independentă pentru
Drepturile Omului. La sfârşitul anului (noiembrie) se va forma şi Aso-
ciaţia pentru Drepturile Omului, iar în 1989 apar numeroase grupuri
civice, ecologiste, pentru libertăţi religioase (peste 50). Toate militau
52
Străinătatea a fost informată despre cele întâmplate la Braşov şi de către Silviu
Brucan, prin posturile de radio ,,Vocea Americii”, ,,Europa Liberă”, ,,B.B.C”, precum
şi prin ,,The New Times”, ,,Le Monde”, The Independent”, ,,Time”. Ca urmare,
autorităţile de la Bucureşti i-au impus domiciliu forţat, i-au interzis corespondenţa şi
legăturile telefonice.
53
Mărturii braşovene, în ,,Caietele Revoluţiei”, nr. 3/2006, p. 7-15.
54
Timişoara, 16-22 decembrie 1989, Editura Facla, Timişoara, 1990, p. 87.
52
1917 – 1989
pentru reformarea societăţii bulgare.

18 ianuarie. Ministerul de Interne austriac face cunoscut că, numai în
decembrie 1987, un număr de 112 persoane fugite din România au ce-
rut azil politic.
15 februarie. ,,Libération” publică interviul lui Dan Petrescu, în care
oponentul regimului de la Bucureşti declară: ,,Este mai uşor să-l omo-
râm pe Ceauşescu decât să schimbăm sistemul”55.
26 februarie. Guvernul S.U.A. îşi anunţă decizia de a retrage României,
începând cu 3 iulie, clauza naţiunii celei mai favorizate.
Februarie. La iniţiativa semnatarilor ,,Chartei ’77”, mai multe amba-
sade române sunt pichetate în semn de protest faţă de politica regimului
de la Bucureşti.
În U.R.S.S. începe să se producă o ruptură între gruparea reformistă
guvernamentală şi radicali.
Martie. Pe scena politică ungară încep să se impună, treptat, din ce în
ce mai mult, Alianţa Liber Democrată (SzSSz), Forumul Democrat
Maghiar (F.D.M.), Alianţa Tinerilor Democraţi (F.I.D.E.S.Z.) - contra-
pondere la Tineretul socialist - Partidul Micilor Proprietari, Partidul
Naţional Ţărănesc.
Aprilie. Nicolae Ceauşescu face cunoscut planul privind ,,sistematiza-
rea rurală”, conform căruia din cele 12 000 de sate, 7 000 urmau a fi
înlocuite, până în anul 2.000, de 550 de aşezări agroindustriale.
10 mai. Plenara C.C. al P.M.S.U. decide schimbări importante în con-
ducerea partidului şi nu numai. În urma demisiei lui János Kádár (19
mai; rămâne însă membru al C.C.), Károly Grósz va fi ales (22 mai) în
funcţia de secretar general al C.C. al P.M.S.U. Deşi era partizan al re-
formelor de tip gorbaciovist, noul lider comunist a trebuit să facă faţă
unui curent şi mai reformator din partid, acela condus de Imre Pozsgay.
16 iunie. Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la execuţia liderului re-
voluţiei ungare din 1956, Imre Nagy, la Budapesta şi Paris au loc mani-
festaţii, în cadrul cărora se cere: ,,Jos cu statul poliţienesc!”, ,,Multi-
partitism!”, ,,Democraţie!”. Comitetul pentru Justiţia Istorică (T.I.B.)
cere reabilitarea martirilor din 1956.
28 iunie. La Conferinţa Naţională a P.C.U.S., M.S. Gorbaciov prezintă
un plan pentru o nouă structură de conducere superioară, care prevede
un regim prezidenţial puternic şi revenirea la denumirea de Congresul
Deputaţilor Poporului.
Iunie. România se opune formei finale a Acordului privind dreptu-rile
omului, acceptat de 35 de state la Conferinţa pentru Securitate şi Coo-
perare de la Viena.
9 iulie. În Ungaria, Rezsö Nyers, membru al Biroului Politic, solicită în
presa de partid ,,o ruptură clară cu trecutul stalinist”.
15 august. După grevele care au avut loc în mai 1988 în Polonia, mine-
55
Vartan Arachelian, În faţa dumneavoastră. Revoluţia şi personajele ei, Editura
Nemira, Bucureşti, 1998, p. 186.
53
rii din Silezia, constructorii de nave din Gdansk şi Szcecin intră şi ei în

grevă şi scandează: ,,Nu există libertate fără Solidaritatea!”. De
această dată, Jaruzelski preferă dialogul, luând în calcul chiar asocierea
sindicatului la conducere. La rându-le, liderii ,,Solidarităţii” au fost de
acord, la 10 septembrie, cu începerea negocierilor, Lech Walésa şi ge-
neralul Czeslaw Kiszack, ministrul de Interne, stabilind, la 15 septem-
brie, agenda convorbirilor. Pe aceeaşi linie de abordare a dialogului,
C.C. al P.M.U.P. avea să discute, la 20 decembrie, problema ,,Mesei
Rotunde”.
21 august. La Praga, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la ocuparea
Cehoslovaciei de către trupele a cinci state din Tratatul de la Varşovia,
câteva mii de persoane defilează în semn de protest, scandând
,,Dubcek!”, ,,Libertate!”.
August. Biroul Politic al Partidului Comunist Bulgar adoptă măsuri re-
feritoare la renunţarea la cultul personalităţii; în decembrie acelaşi an se
vor face declaraţii publice de intenţie privind reformarea sistemului po-
litic.
3 septembrie. În Ungaria, Forumul Democrat Maghiar se constituie
într-o mişcare politică independentă. Două luni mai târziu, la 10 noiem-
brie, autorităţile ungare aveau să facă public un proiect de lege privind
autorizarea constituirii partidelor politice.
Din Elveţia, Regele Mihai I cere să se ia poziţie faţă de planul de
,,sistematizare a satelor”, demolarea bisericilor şi politica alimentară a
regimului de la Bucureşti.
15 septembrie. În Polonia, Puterea este nevoită să înceapă dialogul cu
Opoziţia. Pentru a distrage atenţia opiniei publice de la problemele eco-
nomice, premierul Zbigniew Messer este înlocuit cu Mieczyslaw
Rakowski, adept al reformelor în stil gorbaciovist.
23 octombrie. În Ungaria, Puterea şi Opoziţia (deja acceptată) come-
morează (separat) revoluţia maghiară din 1956.
28 octombrie. După vizita la Moscova şi întâlnirea cu M.S. Gorbaciov,
Nicolae Ceauşescu reafirmă opoziţia faţă de reforme în România. În
Cehoslovacia, populaţia protestează vehement împotriva regimului.
Sperându-se în redresarea situaţiei, primul-ministru Lubomir Strougal
este înlocuit cu Ladislav Adamec, iar ultraconservatorul Vasil Bilak
este eliminat din rândurile Biroului Politic (noiembrie 1988).
Octombrie-noiembrie. Silviu Brucan se deplasează, succesiv, la Was-
hington (unde susţine mai multe conferinţe, prilej cu care se întâlneşte
şi cu unii responsabili ai Biroului pentru Europa de est din Departa-
mentul de Stat), la Londra (unde dă un interviu postului de radio
,,Europa Liberă”, care nu este difuzat ,,deocamdată”) şi la Moscova
(unde pretinde că s-a întâlnit chiar cu M.S. Gorbaciov)56. Peste tot a
56
Deplasarea a fost urmărită în permanenţă de Securitatea română, convinsă că aceasta
a fost organizată de către americani. La întoarcerea în ţară a lui Silviu Brucan s-a
constatat că acesta nu avea trecută pe paşaport vizele necesare pătrunderii şi ieşirii în şi
din Marea Britanie şi Uniunea Sovietică.
54
1917 – 1989
realizat şi ,,contacte” cu reprezentanţi ai structurilor care urmăreau, cel

puţin, înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu57.
11 noiembrie. În Polonia, trupele Z.O.M.O. (unităţi speciale de inter-
venţie împotriva demonstraţiilor de stradă, grevelor etc.) folosesc vio-
lenţa împotriva populaţiei care manifestează cu prilejul împlinirii a 70
de ani de la obţinerea independenţei Poloniei.
29 noiembrie. În Szeged, un grup de intelectuali din P.M.S.U. anunţă
formarea primului ,,cerc de reformă” al partidului.
1 decembrie. În Uniunea Sovietică are loc o reformă constituţională,
care conturează un regim prezidenţial după model occidental. În
R.D.G., Erich Honecker declară că standardul de viaţă al cetăţenilor est-
germani este mai ridicat decât al celor din Germania Federală.
18 decembrie. În Polonia, sub conducerea lui Lech Walésa, se înfiin-
ţează Comitetul Civic, care reunea personalităţi ale opoziţiei, din
,,Solidaritatea” şi societatea civilă, şi care îşi propunea pregătirea alege-
rilor şi a negocierilor cu guvernul.
1989
4 ianuarie. La Bucureşti, Constantin Oancea, adjunct al ministrului
Afacerilor Externe, reaminteşte ambasadorului sovietic, E.M.
Tiajelnikov, că anterior parte aromână apreciase ,,nu este bine să se în-
treţină relaţii” cu Silviu Brucan, şi recomandase că ,,nu este cazul” ca
acesta să fie primit oficial în URSS şi ,,să i se ofere de către instituţii
reprezentative tribuna şi firma acestora pentru a expune aprecieri care
contravin politicii României şi spiritului relaţiilor de prietenie pro-
fundă şi încredere existentă între ţările noastre”. ,,Contrar acestor re-
comandări – continuă Nota de audienţă – Institutul de Economie Mon-
dială al U.R.S.S., instituţie oficială a Uniunii Sovietice, l-a primit şi i-a
deschis larg porţile acestui individ ca invitat oficial. În această calitate
oficială a fost primit şi de directorul Institutului. I-au fost organizate,
de asemenea, întâlniri la Institutul de Economie a Sistemului Mondial
Socialist, unde au avut loc discuţii şi unde s-au făcut aprecieri pe pro-
bleme de conducere. Au fost făcute aprecieri «personale» contrare do-
cumentelor de partid şi de stat ale ţării noastre. A fost, de asemenea,
primit, la acest institut de un şef de sector. Partea română este sur-
prinsă. A stârnit mirare şi modul în care individul respectiv a intrat şi
ieşit din U.R.S.S., deoarece pe paşaportul său nu figurează nici o viză,
nici un semn, deşi se cunoaşte cu exactitate că el a intrat şi ieşit din
URSS. Din câte se cunoaşte, şi ministrul de Externe al României, la in-
trarea şi ieşirea din U.R.S.S., are pe paşaport aplicat ştampila orga-
nelor de frontieră sovietice. Ca prieteni, ne întrebăm, pe drept cuvânt,
care au fost raţiunile ce au determinat partea sovietică să acorde
57
Referindu-se la acest lucru, Silviu Brucan avea să declare, la 8 februarie 1994, în faţa
Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989: ,,Gorbaciov
a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, dar a
subliniat de mai multe ori ca PCR să rămână forţa politică conducătoare în ţară”.
55
acestei persoane un astfel de tratament preferenţial”.

11 ianuarie. În Ungaria apare legea asociaţiilor care permite constitui-
rea de partide politice, sindicate independente, asociaţii civice etc. Ast-
fel, guvernul de la Budapesta legalizează Opoziţia şi se angajează să
respecte principiul alegerilor libere.
15 ianuarie. Populaţia din Praga manifestează în memoria lui Jan
Palach, care în 1969 îşi dăduse foc în semn de protest faţă de invazia
sovietică. Autorităţile intervin brutal; a doua zi, Václav Havel este
arestat din nou.
În România, Puterea face cunoscut faptul că nu se simte legată de clau-
zele Actului final al Conferinţei de la Helsinki din 1975 referitoare la
drepturile omului.
18 ianuarie. C.C. al P.M.U.P. acceptă, sub presiunea generalului
Jaruzelski, reluarea activităţii sindicale şi anulează decretul din 1982
care interzicea ,,Solidaritatea”.
26 ianuarie. În România, Nicolae Ceauşescu respinge ideea oricărei re-
forme politice şi economice.
Ianuarie. Mai mulţi ziarişti români, între care Petre Mihai Băcanu, An-
drei Uncu, Mihai Creangă ş.a., sunt arestaţi pentru concepere, tipărire şi
difuzare de manifeste politice.
6 februarie. La Varşovia, Puterea şi Opoziţia încep dialogul în cadrul
,,Mesei Rotunde”, finalizat prin semnarea Acordurilor din 5 aprilie,
care prevesteau restabilirea pluralismului sindical, intrarea ,,controlată”
a ,,Solidarităţii” în Parlament şi democratizarea instituţiilor statului.
Peste puţin timp (18 aprilie), sindicatul liber ,,Solidaritatea” avea să fie
înregistrat ca organism politic.
10-11 februarie. În Ungaria, C.C. al P.M.S.U. acceptă trecerea ,,gradată şi
progresivă” la pluripartitism, alegeri libere, renunţarea la monopolul
partidului comunist.
15 februarie. Ultimele trupe sovietice părăsesc Afganistanul.
21 februarie. Václav Havel este condamnat la nouă luni de închisoare
(în final va fi eliberat după patru luni). Cu toate acestea, regimul comu-
nist de la Praga nu va putea opri manifestarea opoziţiei, chiar dacă
aceasta va fi destul de firavă (la începutul primăverii comuniştii
reformişti, în frunte cu Dubcek, vor constitui gruparea ,,Obroda”/
,,Renaşterea”).
20 februarie. C.C. al P.M.S.U. acceptă ca ,,rolul conducător” al parti-
dului să nu mai fie înscris în Constituţie.
Februarie. În Bulgaria, la Plovdiv, se constituie primul sindicat inde-
pendent (Podkrepa).
6 martie. Comisia pentru Drepturile Omului a ONU adoptă o Rezoluţie
pentru constituirea unei Comisii de anchetă privind situaţia din Româ-
nia.
10-11 martie. Posturile de radio ,,Europa Liberă” şi ,,B.B.C.” fac cu-
noscută Scrisoarea deschisă prin care şase foste personalităţi ale P.C.R.
(Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Con-
56
1917 – 1989
stantin Pârvulescu, Grigore Răceanu, Silviu Brucan)58 îi reproşează lui

Nicolae Ceauşescu că a discreditat ideile socialismului, că prin politica
pe care a dus-o a izolat România pe plan internaţional, că nu respectă
prevederile Actului final de la Helsinki din 1 august 1975 privind
drepturile omului şi pe cele ale Constituţiei României. Semnatarii Scri-
sorii se refereau în mod direct la consecinţele negative ale politicii de
,,sistematizare a satelor”, interdicţia pentru cetăţenii români de a co-
munica cu cei străini, construirea Centrului Civic, acţiunile represive
ale Securităţii, nerespectarea secretului corespondenţei, politica agri-
colă, asimilarea forţată a germanilor, ungurilor şi evreilor, obligaţi ast-
fel să emigreze etc. În situaţia în care se renunţa la ,,politica de siste-
matizare”, se oprea exportul de alimente şi se trecea la respectarea
drepturilor cetăţenilor, cei şase semnatari îşi arătau disponibilitatea de a
participa ,,într-un spirit constructiv la un dialog cu guvernul cu privire
la căile şi mijloacele de a depăşi prezentul impas”59. La scurt timp,
semnatarii Scrisorii aveau să fie puşi doar sub supraveghere la domici-
liu, Nicolae Ceauşescu nedorind să forţeze concomitent relaţiile cu
SUA şi URSS60.
• În Ungaria, în prezenţa mai multor lideri comunişti, se desfăşoară
primul Congres naţional al Forumului Democratic, urmat, la 15 martie,
cu prilejul noii zile naţionale a Ungariei, de demonstraţia, la Budapesta,
a circa 100.000 de persoane.
17 martie. ,,Liberation” publică un interviu fulminat cu Mircea Di-
nescu, în care poetul-dizident condamnă, în stilu-i caracteristic, regimul
comunist din România, abordând, într-o formă ironică, multiple realităţi
tragice cu care se confruntau românii.
23 martie. Adunarea Naţională Ungară votează o Lege care permite
desfăşurarea acţiunilor greviste şi a conflictelor de muncă; în aprilie
presa va publica proiectul de lege pentru funcţionarea partidelor poli-
tice. În aceeaşi perioadă (martie-aprilie), F.D.M. şi SzDSz decid reali-
zarea unei coaliţii sub denumirea de Masa Rotundă a Opoziţiei. La
sfârşitul lunii, şi C.C. al P.M.S.U. va accepta ideea dialogului, avansând
chiar data de 8 aprilie.
În Ungaria, Adunarea naţională votează o lege prin care se permitea
desfăşurarea de greve.
9 aprilie. Printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Uniunii Scriitorilor,
58
Pentru modul în care a fost elaborată scrisoarea vezi Grigore Cartianu, op. cit., p. 55-
61.
59
,,Clio.1989”, I, nr. 1-2/2005, p. 163-165.
60
Referindu-se la adevăratul scop al acestei iniţiative, Silviu Brucan avea să declare la
8 februarie 1994: ,,«Scrisoarea celor şase» a avut ca scop strategic ruptura între masa
partidului şi Ceauşescu, ca să creeze şi la noi o aripă reformistă – ca în Polonia,
Ungaria, Cehoslovacia – care să schimbe lucrurile după Revoluţie. Iar acţiunea asta
pe plan intern a fost concertată cu acţiunile pe plan extern. Spre sfârşitul lui `88 am
făcut călătoria aceea la Washington, Londra şi Moscova, în timpul căreia l-am văzut
pe Gorbaciov, care urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui
Ceauşescu. Acesta era scopul”.
57
şapte scriitori români îşi declară sprijinul faţă de Mircea Dinescu, care
criticase regimul de la Bucureşti.
La Tbilisi, forţele sovietice intervin brutal împotriva manifestanţilor; 20
de persoane sunt ucise.
12-14 aprilie. Cu prilejul Plenarei C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu
anunţă că România a plătit, la sfârşitul lunii martie, întreaga datorie
externă. Cu toate acestea, situaţia economico-socială avea să se deterio-
reze în continuare61.
16 aprilie. În Ungaria, Alianţa Democraţilor Liberi ţine primul
congres.
22 aprilie. Deoarece autorităţile chineze au închis Piaţa Tien Anmen din
Beijing pentru a împiedica participarea studenţilor la funeraliile lui Hu
Yaobang, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, care se
pronunţase pentru efectuarea de reforme în societatea chineză, aceştia
au ocupat zona, la 27 aprilie, numărul protestatarilor ajungând la 100
000. Protestul este intens mediatizat, mai ales că la 15 mai la Beijing
urma să vină M.S. Gorbaciov. Sperând că liderul sovietic va determina
conducerea comunistă chineză să negocieze, între 15 şi 17 mai în Piaţă
s-au strâns sute de mii de oameni.
Aprilie. În România, un grup de scriitori români – Geo Bogza, Ştefan
Augustin Doinaş, Dan Hăulică, Octavian Paler, Andrei Pleşu, Alexan-
dru Paleologu, Mihai Şora – elaborează o Scrisoare către preşedintele
Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, prin care iau apărarea po-
eţilor Dan Deşliu, Ana Blandiana şi Mircea Dinescu, cărora li se impu-
sese domiciliu forţat ca urmare a atitudinii adoptate faţă de regim.
2 mai. Ungaria distruge gardul de sârmă ghimpată de la graniţa cu
Austria (350 km), înlesnind exodul est-germanilor spre Republica Fede-
rală a Germaniei. În ,,Cortina de Fier” apare astfel prima fisură, com-
pletată cu deschiderea frontierei dintre cele două state (10 septembrie).
Relevând însemnătatea acestor acte, cancelarul Helmut Kohl va declara
la 12 septembrie: ,,Ceea ce Ungaria a făcut în acele zile pentru noi nu
vom uita niciodată”. La rându-i, preşedintele S.U.A, George Bush va
anunţa, la 18 septembrie, decizia de a se acorda Ungariei clauza naţiunii
celei mai favorizate.
8 mai. În Ungaria, János Kádár este exclus din Comitetul Central al
Partidului Muncitoresc Socialist Ungar (va muri la 6 iunie 1989). Con-
comitent, guvernul primeşte dreptul de a numi în funcţii şi nemembri de
partid.
12 mai. Un număr de 172 de membri ai Congresului S.U.A. cer preşe-
dintelui George Bush să revizuiască relaţiile cu România, care era con-
siderată ,,una din cele mai represive ţări din Europa de Est”.
61
La 21 octombrie 1993, Ion Dincă, fostul demnitar comunist, a declarat că Nicolae
Ceauşescu a refuzat să folosească excedentul de circa un miliard de dolari pentru
satisfacerea nevoilor populaţiei, declarând: ,,Nu! Banii să meargă în industrie. Nu
înseamnă că, dacă am plătit datoria, dăm drumul la curea şi mâncăm tot ce
producem”.
58
1917 – 1989
25 mai. Pentru prima dată, lucrările Congresului Deputaţilor Poporului

de la Moscova sunt transmise în direct la televiziune.
26 mai. În Bulgaria sunt arestaţi mai mulţi membri ai grupărilor inde-
pendente. Cu toate acestea, presiunea grupurilor civice (în special a
Ecoglasnostului, condus de Petăr Slabakov) asupra regimului comunist
avea să sporească, mai ales cu prilejul Conferinţei Mediului Înconjură-
tor, organizată de O.S.C.E., la Sofia, între 16 octombrie şi 3 noiembrie
1989.
31 mai. În emisiunea ,,Telejurnal”, Televiziunea maghiară informează:
,,La Conferinţa de la Paris a statelor europene cu privire la drepturile
omului, România a fost criticată în mod direct de către Italia şi Elveţia
deoarece încalcă în mod flagrant principii ale drepturilor omului. Deşi
încearcă tot felul de subterfugii, România nu va putea să se sustragă de
la respectarea prevederilor documentului final semnat la Viena”.
2 iunie. Agenţia ,,France Presse” publică scrisoarea Doinei Cornea
prin care cunoscuta dizidentă protesta faţă de politica promovată de
autorităţile române.
4 iunie. Deoarece negocierile dintre liderii comunişti chinezi şi studen-
ţii protestatari din Piaţa Tien Anmen au eşuat, chiar dacă unii dintre
conducătorii comunişti se arătau dispuşi la un compromis cu studenţii
(Zhao Ziang, înlăturat din structurile de conducere), în zorii zilei de 4
iunie, armata chineză, inclusiv blindatele, intervine în forţă şi pune ca-
păt în mod tragic ,,Primăverii” de la Beijing.
În Polonia au loc alegeri legislative libere (pentru Seim, parţial libere,
deoarece 65% din locuri reveneau Puterii). În primul tur, ,,Solidarita-
tea” obţine un succes neaşteptat (toate locurile din Seim pentru care s-
au organizat alegeri şi marea majoritate a celor în Senat). Din acel mo-
ment polonezii au respins oficial regimul comunist62. În cel de-al doilea
tur de scrutin, desfăşurat la 18 iunie 1989, ,,Solidaritatea” şi-a confir-
mat victoria zdrobitoare. Succesul înregistrat în confruntarea cu regimul
comunist polonez a fost receptat imediat şi în Occident, la Varşovia so-
sind, la scurt timp, preşedintele francez, François Mitterrand, şi cel
american, George Bush. Deocamdată, M.S. Gorbaciov a păstrat tăcerea.
9 iunie. În timpul vizitei în Belgia, Wojciech Jaruzelski susţine expune-
rea O Polonie în schimbare într-o Europă în schimbare.
10-11 iunie. Şeful de stat polonez continuă vizita în Anglia, unde Mar-
garet Thatcher se referă şi la ,,fascinaţia” cu care urmăreşte evenimen-
tele din Polonia.
13 iunie. P.M.S.U. şi nouă grupări din Opoziţie încep negocierile, în
cadrul unei ,,mese rotunde”, privind organizarea multipartitismului şi a
viitoarelor alegeri libere.
Discuţiile se finalizează la 19 septembrie 1989, fără ca SzDSz şi
F.I.D.E.S.Z. să semneze acordul, acestea refuzând compromisul cu
partidul comunist, la care era dispus Forumul Democrat Maghiar.
62
Adrian Pop, op. cit., p. 205-206.
59
Pentru a evita posibilitatea ca Imre Poszgay să fie ales preşedinte al

Ungariei, prin alegeri generale, SzDSz şi F.I.D.E.S.Z. au reuşit să
strângă 200 000 de semnături pentru desfăşurarea unui referendum,
programat la sfârşitul lui noiembrie 1989, prin care s-a decis ca viitorul
preşedinte să fie desemnat de către parlament.
14-16 iunie. În timpul vizitei efectuate în Polonia, preşedintele Franţei,
François Mitterand, declară: ,,Aş dori ca ceea ce se întâmplă în Polo-
nia, Ungaria şi parţial în U.R.S.S. să contamineze şi restul ţărilor Eu-
ropei de Est”63 .
16 iunie. În Ungaria, 200 000 de persoane asistă la reînhumarea lui
Imre Nagy şi a altor victime din 1956, într-un cimitir de la marginea
Budapestei. Ceremonia este transmisă de televiziune. Opoziţia câştigă
noi poziţii în lupta cu Puterea. Referindu-se la acest moment, ambasa-
dorul român la Budapesta, Traian Pop, consemnează: ,,Ziua de 16 iunie
1989 poate fi considerată în Ungaria ca un moment de vârf în procesul
destrămării orânduirii socialiste”.
23-24 iunie. Plenara C.C. al P.M.S.U. decide instituirea unui prezidiu
format din patru membri, în cadrul căruia funcţia de preşedinte a fost
atribuită lui Rezsö Nyers, care devine numărul 1 în partid, iar cea de se-
cretar general, lui Károly Grósz.
28 iunie. Cu prilejul împlinirii a 600 de ani de la bătălia de la Câmpia
Mierlei (Kosovo Polie), Slobodan Miloşevici, care preluase conducerea
comuniştilor din Serbia în mai 1986, îşi exacerbează discursul naţiona-
list, spre nemulţumirea Republicilor constitutive ale Federaţiei Iugo-
slave.
Iunie. În Cehoslovacia, petiţia ,,Câteva Fraze” revendică democratiza-
rea ţării, eliberarea deţinuţilor politici, desfiinţarea cenzurii, dialog cu
opoziţia. În continuare, Opoziţia se va radicaliza rapid, constituindu-se
noi organizaţii, precum Iniţiativa democratică, Forumul democratic al
minorităţii maghiare, Cercul intelighenţiei independente, Clubul ecolo-
gist Moravia, Clubul verzilor.
• În România, Marin Ceauşescu, şeful Agenţiei Economice a României
la Viena, atenţionează pe Nicolae Ceauşescu: ,,Nu mai e scăpare,
Nicule, că şi-au băgat coada şi ruşii, şi americanii! Fiecare are oameni
aici, care mai mult complotează, doar ştii şi tu, dar n-au găsit încă
prilejul, însă nu vor pierde ocazia... Nu le face jocul, Nicule ! Nu le da
apă la moară, că va fi vai şi-amar de noi şi de ţara asta. Salvează-te !
Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum
el este desemnat să vină”64. Avertismentele fratelui mai mare nu sunt
luate însă în seamă de Nicolae Ceauşescu.
2 iulie. Premierul cehoslovac Ladislau Adamec ţine în Parlamentul ce-
63
1989. Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene (ediţie de
Dumitru Preda şi Mihai Retegan), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,
2000, p. 114.
64
Grigore Cartianu, op. cit., p. 22 (pe larg: Mihaela Ceauşescu Moraru, Nu regret, nu
mă jelesc, nu strig, Editura Meditaţii, 2008).
60
1917 – 1989
hoslovac un discurs cu o firavă tentă reformistă

6 iulie. Curtea Supremă din Ungaria reabilitează juridic memoria lui
Imre Nagy. În aceeaşi zi moare János Kádár.
• În faţa Consiliului Europei de la Strasbourg, M.S. Gorbaciov respinge
,,doctrina Brejnev” din 1968.
7- 8 iulie. La Bucureşti, cu prilejul consfătuirii Comitetului Politic Con-
sultativ al Tratatului de la Varşovia, are loc o discuţie extrem de tensio-
nată între Nicolae Ceauşescu şi M.S. Gorbaciov.
• Petăr Mladenov, ministrul bulgar de externe, foloseşte prilejul şi
obţine de la M.S. Gorbaciov simpatia acestuia pentru cauza reformistă
în Bulgaria, care i-a spus: ,,Simpatizăm cu voi, dar asta este treaba
voastră”.
8 iulie. La Universitatea din Varşovia, reprezentanţi ai organizaţiilor
P.M.U.P. din Capitala Poloniei constituie ,,Iniţiativa 8 iulie”, care cere
schimbări la vârf în conducerea partidului şi schimbarea denumirii
acestuia.
9-11 iulie. Pe parcursul vizitei în Polonia, George Bush, preşedintele
S.U.A. afirmă: ,,Realizările voastre au întrecut orice aşteptări şi au
câştigat admiraţia noastră… Recunoştinţa mea pentru ceea ce a-ţi reu-
şit să faceţi de la vizita mea anterioară: primele alegeri libere în Polo-
nia postbelică… America este gata să ajute Polonia, pe măsura înain-
tării pe calea reformelor”65.
12 iulie. Aflat în vizită la Budapesta, preşedintele S.U.A., George Bush,
declară: ,,Acum, pentru Ungaria a început anotimpul libertăţii”.
19 iulie. În Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski este ales în funcţia
de preşedinte al Republicii de către Parlamentul polonez (cu o majori-
tate de un singur vot), o contribuţie importantă având deputaţii
,,Solidarităţii”. Imediat, generalul se retrage din fruntea partidului co-
munist, în favoarea lui Mieczyslaw Rakowski. În cadrul negocierilor
pentru constituirea noului guvern, după eşecul generalului Kiszczak,
Lech Walésa anunţă, la 7 august, decizia ,,Solidarităţii” de a forma
noul Executiv, dar fără comunişti. Interpelat de Rakowski, noul condu-
cător al partidului comunist polonez, M.S. Gorbaciov refuză să inter-
vină în politica internă a Poloniei.
3-4 august. Televiziunea maghiară transmite un interviu al regelui Mi-
hai I prin care acesta critică situaţia din România.
17 august. În cadrul discuţiilor purtate pentru constituirea primului gu-
vern necomunist din Polonia şi din spaţiul aflat sub influenţa Moscovei,
Lech Walésa atrage atenţia că ,,Polonia nu trebuie să uite unde se gă-
seşte pe hartă şi faţă de cine are obligaţii. Suntem în Tratatul de la
Varşovia. Asta nu poate fi schimbat”.
18 august. În urma demisiei lui Czeslaw Kiszczak (17 august), în Polo-
nia, Tadeusz Mazowiecki este propus a fi noul şef al Executivului de la
Varşovia (la 24 august va fi confirmat de către parlament). În momen-
65
1989. Principiul dominoului, p. 136-137.
61
tul în care Parlamentul a votat lista noului Cabinet (12 septembrie), cel
dintâi prim-ministru necomunist din statele care constituiau Tratatul de
la Varşovia avea să exclame: ,,Cei 40 de ani de guvernare comunistă s-
au încheiat”.
19 august. În cadrul procesului de autoreformare, C.C. al P.M.S.U. (la
28 iulie renunţase oficial la caracterul de partid ateu) adoptă documen-
tul intitulat Învăţămintele drumului nostru istoric, prin care se anunţa că
partidul renunţă la ,,situaţia sa de monopol şi la rolul de partid al sta-
tului, considerându-se parte a democraţiei cu mai multe partide”.
,,Declaraţia-Program”, elaborată cu acelaşi prilej, menţiona ca ţel
strategic al partidului trecerea la ,,socialismul democratic”.
19 spre 20 august. Într-un Mesaj trimis conducerilor partidelor comu-
niste din statele participante la Tratatul de la Varşovia, Nicolae Ceau-
şescu afirmă că P.C.R. nu consideră evoluţia din Polonia ,,ca una strict
internă” a acestei ţări, că ceea ce se petrece acolo ,,interesează toate
statele socialiste”. Prin urmare, trebuia să se adopte o poziţie care ,,să
nu admită ca liderii ,,Solidarităţi” să fie însărcinaţi cu formarea guver-
nului polonez”, care să oprească ,,cursul evenimentelor care urmăresc
îndepărtarea socialismului în Polonia”.
A doua zi, la 21 august, în şedinţa Comitetului Politic Executiv,
Nicolae Ceauşescu avea să ceară ,,elaborarea unui program de
urgenţă” pentru a se preveni ,,pierderea Poloniei”66. La Praga, în Piaţa
Venceslas, câteva mii de tineri scandează: ,,Trăiască libertatea!”,
,,Trăiască Polonia!”.
24 august. Premierul Németh Miklós informează pe cancelarul vest-
german Helmut Kohl şi pe cancelarul austriac Franz Vranitzky că Un-
garia îşi va deschide graniţa cu Austria. Informate, oficialităţile de la
Berlin au protestat, iar cele de la Moscova nu au formulat nici o
obiecţie67.
10 septembrie. Guvernul ungar reziliază Convenţia din 1968 încheiată
cu guvernul Republicii Democrate Germane privind limitarea trecerilor
cetăţenilor est-germani într-o ţară terţă, dând astfel posibilitatea zecilor
de mii de refugiaţi din R.D.G. să treacă în Austria şi R.F.G..
12 septembrie. În R.D.G. se constituie Noul Forum, grup politic inde-
pendent, dominat de intelectuali de stânga, la care participă inclusiv
foşti comunişti, care urmăreşte doar dialogul cu Puterea şi participarea
la alegeri libere în cadrul unei societăţi socialiste democratice plura-
liste. Cu toate acestea, Puterea îl va declara ilegal (21 septembrie). Mă-
sura nu împiedică însă constituirea altor partide (Partidul Social-
Democrat), organizaţii, grupuri şi grupări independente (Iniţiativa
pentru pace şi drepturile omului, Deschiderea democratică, Federaţia
studenţească anonimă, Democraţie-acum etc.), care solicită reforme.
15 septembrie. În Cehoslovacia, 22 dintre semnatarii petiţiei Câteva
66
,,Clio.1989”, I, nr. 1-2/2005, p. 167-170.
67
Ioan Scurtu, Revoluţia Română din decembrie 1989 în context internaţional, p. 114.
62
1917 – 1989
Fraze (lansată în august) trimit o scrisoare premierului Ladislau Adamec

prin care solicită desfăşurarea de negocieri între guvern şi opoziţie.
18 septembrie. George Bush declară într-o conferinţă de presă că
S.U.A. sunt ,,ferm angajate în sprijinirea procesului de reforme din Eu-
ropa răsăriteană”. În Ungaria, Puterea şi Opoziţia cad de acord asupra
a şase texte de lege referitoare la tranziţia democratică.
19 septembrie. La Plenara C.C. al P.C.U.S., M.S. Gorbaciov se pro-
nunţă pentru creşterea autonomiei Republicilor din compunerea
U.R.S.S., însă atrage atenţia că nu vor fi admise „manifestările de naţi-
onalism şi de şovinism”68.
25 septembrie. În R.D.G., la Leipzig, circa 10 000 - 15 000 de cetăţeni
solicită legalizarea Noului Forum şi scandează: ,,Gorby!”, ,,Gorby!”.
Alte manifestaţii au loc în zilele următoare la Dresda, Potsdam, Jena,
Halle, Magdeburg etc. Puterea mobilizează forţele de represiune, care
fac arestări, însă nu trec la represiune69. Poziţia lui Erich Honeker se
clatină tot mai mult şi mai rapid.
26 septembrie. La Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Cehoslo-
vaciei, şefilor misiunilor diplomatice acreditate la Praga li se prezintă
expunerea Probleme actuale ale restructurării economice în Cehoslo-
vacia, în cadrul căreia s-au făcut referiri şi la democratizarea societăţii
cehoslovace, la elaborarea unei noi Constituţii care să ţină seama de
prevederile declaraţiei universale a drepturilor omului. Cu acelaşi prilej
s-a precizat, că ,,şi în viitor se are în vedere menţinerea şi chiar creşte-
rea rolului conducător al Partidului Comunist în societatea cehoslo-
vacă”70.
2 octombrie. În principalele oraşe din R.D.G. se declanşează un şir
aproape neîntrerupt de demonstraţii antiguvernamentale. Ele vor conti-
nua la Dresda – 4 şi 16 octombrie, în Berlinul de Est – 7 octombrie, 4 şi
6 noiembrie, Leipzig – 9, 16, 23 octombrie, Magdeburg – 16 octom-
brie), în cursul cărora se cere respectarea regulilor şi principiilor demo-
cratice, dialog cu autorităţile etc.
3 octombrie. În sediul şi în faţa ambasadei R.F.G. din Praga se află
peste 4 000 de cetăţeni est-germani care încearcă să folosească teritoriul
Cehoslovaciei pentru a ajunge în R.F.G.
7 octombrie. În cadrul unui Congres extraordinar, Partidul Muncitoresc
Socialist Ungar (P.M.S.U.) se transformă în Partidul Socialist Ungar
(preşedinte: Rezsö Nyers), care renunţă la centralismul democratic şi se
pronunţă pentru o societate pluralistă, pentru economie de piaţă. În cu-
68
M.S. Gorbaciov, Memorii, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, p. 242.
69
Referindu-se la evoluţiile politice din R.D.G., purtătorul de cuvânt al Casei Albe
făcea cunoscut la 12 octombrie 1989 că americanii urmăreau evenimentele din această
ţară ,,cu interes şi preocupare”, că sperau ca guvernul est-german să găsească ,,voinţa
de a răspunde, în mod uman şi pozitiv, la dorinţa covârşitoare de schimbare” şi că
,,admiră pe cei care urmăresc libertăţi democratice într-un fel sau altul” (Principiul
dominoului…, p. 224).
70
1989. Principiul dominoului, p. 207.
63
vântul său la Congres, Rezsö Nyers a precizat că în contextul schimbă-

rilor care aveau loc în cadrul societăţii ungare ,,se încheie şi rolul isto-
ric al P.M.S.U”, fiind nevoie de ,,un partid nou, dar care să nu conti-
nue politica P.M.S.U.”, de ,,un partid care nu putea fi comunist”, care
,,să se angreneze mai puternic în realizarea reformelor în toate dome-
niile”71.
• Concomitent, Erich Honecker organizează sărbătorirea a 40 de ani de
la înfiinţarea R.D.G., invitând la Berlin pe toţi liderii statelor membre
ale Tratatului de la Varşovia. O primire deosebită i-au făcut cetăţenii
est-germani lui M.S. Gorbaciov72, care – în contextul în care a constatat
că liderul est-german nu a lăsat să se întrevadă nici o speranţă de
schimbare (în cuvântarea pe care a ţinut-o) – a replicat cu mult subîn-
ţeles: ,,Cel care reacţionează cu întârziere este pedepsit de viaţă”. La
aceasta, Erich Honecker a replicat: ,,U.R.S.S.-ul este o ţară mare şi de
aceea perestroika va avea nevoie de zece ani să o distrugă. În R.D.G.
nu vor fi necesare mai mult de zece zile. Iată de ce spun nu” .73. Conco-
mitent, est-berlinezii au ieşit pe străzi purtând lozinci prin care cereau
libertate, democraţie, legalizarea organizaţiei Noul Forum etc74. Cu ace-
laşi prilej, manifestanţii s-au referit şi la unificarea Germaniei75.
10 octombrie. La încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Stras-
bourg, François Mitterand precizează că ,,...problema unor provincii
cum ar fi Silezia, Mravia, Prusia Orientală etc. trebuie să rămână in-
tangibilă. În schimb nu trebuie să se omită problema divergenţelor în-
tre Ungaria şi România în problema Transilvaniei, sau problema Basa-
rabiei... Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de asigurare a echili-
brului în Europa, aşa cum au făcut-o de secole”.
11 octombrie. Pentru a-l linişti pe M.S. Gorbaciov, cancelarul vest-ger-
man Helmut Kohl îl informează telefonic: ,,Republica Federală nu este
interesată în nici un caz de existenţa unui haos în R.D.G. Noi sperăm
ca evoluţiile de acolo să nu scape de sub control, ca sentimentele să nu
debordeze. Interesul nostru este mai degrabă ca R.D.G. să se alăture
cursului sovietic de reforme şi restructurării şi ca oamenii să rămână
acolo”. Pe aceeaşi linie de conduită, la 31 octombrie 1989, Helmut
Kohl şi Egon Krenz au decis să nu se mai încurajeze emigrarea cetăţe-
nilor est-germani în R.F.G.
11-12 octombrie. La Plenara C.C. al P.C.C., Milos Jakes critică pe cei
care urmăreau ,,destabilizarea socialismului, slăbirea rolului conducă-
tor al partidului şi discreditarea acestuia”, precum şi evoluţiile din
71
Principiul dominoului…, p. 215-216.
72
În momentul în care acesta a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Sovi-
etici, mulţimea a scandat: ,,Ajută-ne Gorbaciov!”.
73
Françoise Thome, Sfârşitul comunismului, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 66.
74
Referindu-se la aceste manifestaţii, Agenţia est-germană A.D.N. a transmis în seara
zilei că ,,huliganii, în cârdăşie cu mijloacele de informare occidentale, au încercat să
perturbe serbările populare ocazionate de aniversarea R.D.G.” (Principiul dominoului
…, p. 118).
75
Helmut Kohl, Am vrut reunificarea Germaniei, Institutul European, Iaşi, 1999, p.86.
64
1917 – 1989
Ungaria şi Polonia. Recunoaşte, însă, necesitatea restructurării pentru

,,dezvoltarea în continuare a societăţii socialiste” şi atrage atenţia că
nu va accepta cedarea poziţiilor ,,în favoarea antisocialiste” şi nu va
permite ca ,,partidul să piardă influenţa asupra evoluţiei evenimente-
lor”76.
12 octombrie. Cu o lună înainte de desfăşurarea celui de-al XIV-lea
Congres al PCR, Dispoziţiunea privind munca de partid, organizatorică
şi educativă, emisă de Comandamentul Aviaţiei Militare, prezintă o
prognoză îngrijorătoare pentru orice român: ,,1. În scopul creării con-
vingerii că agresiunea împotriva ţărilor socialiste are un caracter jus-
tificat, «eliberator», şi pentru ridicarea şi menţinerea moralului trupe-
lor care alcătuiesc G.P.A «Vest» şi «Sud», inamicul desfăşoară o in-
tensă acţiune de influenţare psihologică prezentând denaturat şi ten-
denţios realităţile din ţările socialiste, dezinformând trupele şi opinia
publică din ţările membre ale N.A.T.O. cu eforturile depuse de ţările
socialiste de reglementare a stării de încordare şi conflict prin tratative
politice şi diplomatice, cu apelurile insistente ale acestora de a renunţa
la folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa, totodată să minimalizeze ca-
pacitatea de luptă şi de rezistenţă a forţelor armate ale ţărilor socia-
liste, printre care şi ţara noastră. Este de aşteptat ca, în următoarele
zile, acţiunile de propagandă psihologică să crească în intensitate, să
se diversifice ca forme şi metode, predominând emisiunile de radio şi
televiziune, lansarea de zvonuri false, calomnierea conducerii de partid
şi de stat din ţara noastră prin toate mijloacele de informare în masă.
Inamicul va folosi, probabil, grupuri de cercetare-diversiune, elemente
teroriste şi reacţionare pentru crearea unei stări de nesiguranţă şi
teamă. În cadrul operaţiei aeriene ofensive se va apela, probabil, la
lansarea de manifeste prin care să se îndemne populaţia şi trupele pro-
prii să renunţe la rezistenţă şi să colaboreze cu inamicul «eliberator».
2. Starea moral-politică a armatei este bună, militarii şi populaţia ci-
vilă sunt hotărâţi să se opună cu dârzenie inamicului, să apere cuceri-
rile revoluţionare, independenţa şi suveranitatea patriei, mergând până
la sacrificiul suprem”.
16 octombrie. Prevalându-se de desfăşurarea Conferinţei Mediului În-
conjurător, organizată de O.S.C.E, la Sofia (până la 3 noiembrie), soci-
etatea civilă bulgară protestează intens împotriva regimului comunist
bulgar.
18 octombrie. După ce, la 12 octombrie, Biroul Politic al P.S.U.G. re-
confirmase ataşamentul partidului faţă de valorile socialismului, Willy
Stoph, prim-ministrul est-german, cere, tot în Biroul Politic, demisia lui
Erich Honecker. Pentru a nu fi umilit, liderul est-german renunţă la pu-
tere, demisionând ,,din motive de sănătate”. Este înlocuit cu Egon
Krenz (adept al gorbaciovismului77), care promite anumite schimbări,
76
Principiul dominoului…, p. 235.
77
Noul lider est-german proclamă şi el rolul conducător al partidului comunist,
apreciind că ,,socialismul este singura alternativă manifestă faţă de capitalism”
65
inclusiv dialog cu Opoziţia78. Schimbarea la ,,vârf” nu duce la reforma-

rea sistemului de conducere.
20 octombrie. Parlamentul ungar aduce unele amendamente Constitu-
ţiei, asupra cărora căzuseră de acord reprezentanţii P.M.S.U. şi ai Opo-
ziţiei: schimbarea denumirii statului în Republica Ungaria (renunţându-
se la cea de ,,Republică Populară”), adoptarea principiilor pluripartitis-
mului şi economiei de piaţă, sporirea atribuţiilor Adunării Naţionale
etc.
23 octombrie. În Ungaria, ziua de 23 octombrie, când a început revolu-
ţia din 1956, devine zi naţională. Momentul simbolizează totodată şi
căderea regimul comunist în Ungaria.
Eduard Şevarnadze, ministrul sovietic de Externe, se pronunţă în faţa
Sovietului Suprem pentru ,,absoluta libertate a popoarelor est-euro-
pene”.
După ce, la începutul lui octombrie, Stanko Todorov, preşedintele
Adunării Naţionale a Bulgariei, adresase o scrisoare Biroului Politic
prin care denunţa încetineala cu care se desfăşura procesul de reformă,
liderul grupului reformist din structurile de conducere, Petăr Mladenov,
îşi prezintă demisia din guvern79, concomitent cu formularea unei scri-
sori extrem de critice la adresa situaţiei din ţară şi a politicii promovate
de Todor Jivkov80.
În R.D.G. sute de mii de cetăţeni din Leipzig ies din nou în stradă şi cer
reforme democratice autentice. Vor fi urmaţi, la 4 şi 6 noiembrie, de
est-berlinezi.
24-25 octombrie. La Plenara lărgită a C.C.al P.C.R., Nicolae Ceauşescu
se pronunţă împotriva oricăror schimbări în sistemul politic românesc.
28 octombrie. Opoziţia cehoslovacă (circa 80 de grupări de diferite ori-
entări) reuşeşte să adune circa 10 000 de persoane în Piaţa Wenceslas
din Praga, pentru a marca întemeierea statului cehoslovac.
30 octombrie. Pe baza unui document elaborat de Dumitru Mazilu, ra-
portorul pentru România al Centrului pentru Drepturile Omului de pe
lângă Oficiul O.N.U. de la Geneva înmânează Ministerului Român de
Externe o Notă în care figurau 131 de cazuri de încălcare a drepturilor
omului în România, inclusiv măsuri luate împotriva opozanţilor politici
(Gabriel Andreescu, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu,
Doina Cornea, Radu Filipescu etc.). Imediat, Dumitru Mazilu este pus
sub urmărire de către Securitate.
Octombrie. Dizidentul român Dan Petrescu se pronunţă, într-un interviu
acordat postului de radio ,,Europa Liberă”, împotriva realegerii lui Ni-
(Principiul dominoului…, p. 244).

78
Se întâlneşte şi cu Werner Leich, conducătorul Bisericii Evanghelice din R.D.G.
79
La fel procedează Stanko Todorov, preşedintele Adunării Naţionale.
80
Situaţia lui Todor Jivkov avea să se agraveze după ce, la începutul lunii noiembrie,
M.S. Gorbaciov a refuzat să-l primească, făcând cunoscut că ,,problemele bulgare
trebuie rezolvate de comuniştii bulgari”.
66
1917 – 1989
colae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R.81.

3 noiembrie. În Bulgaria, peste 500 000 de susţinători ai grupului
Ecoglasnost manifestează în Sofia şi depun o Petiţie la sediul Adunării
Naţionale. Active sunt şi Clubul pentru sprijinirea glasnostului şi pere-
stroikăi, Asociaţia drepturilor omului, sindicatele libere, precum şi mai
nou înfiinţatele cluburi Helsinki şi 33. Peste cinci zile (8 noiembrie) câ-
ţiva membri ai Biroului Politic al Partidului Comunist Bulgar aveau să-i
ceară lui Todor Jivkov să-şi depună demisia.
4 noiembrie. În cadrul unei manifestaţii televizate, circa 300 000 de
cetăţeni din Berlinul de est cer demisia guvernului şi a conducerii
P.S.U.G.
7 noiembrie. Guvernul R.D.G. demisionează ,,în bloc”, Willy Stoph
fiind înlocuit cu reformistul Hans Modrow, care a inclus în guvern şi
necomunişti.
• Serviciul de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului
din România informează că preşedintele francez F. Mitterand şi cance-
larul german Helmut Kohl au decis să se intensifice aplicarea
măsurilor elaborate în cadrul NATO pentru stimularea evoluţiilor din
Europa de est, îndeosebi prin constituirea unui front comun al forţelor
de opoziţie din ţările socialiste.
8 noiembrie. Noul guvern est-german face cunoscut că, începând de a
doua zi, cetăţenii est-germani puteau părăsi ţara prin orice punct de
frontieră.
9 noiembrie. Cetăţenii din Berlinul de Est iau cu asalt punctele de tre-
cere în Berlinul de Vest fără a mai întâmpina restricţii. Astfel, cade zi-
dul Berlinului, simbol al războiului rece.
10 noiembrie. Sub presiunea străzii şi a propriilor camarazi, Todor Jiv-
kov este înlăturat din funcţia de secretar general al Partidului Comunist
Bulgar (la 13 decembrie a fost eliminat şi din Comitetul Central şi din
rândul membrilor de partid82). Noua conducere a partidului avea să fie
asigurată de Petăr Mladenov, care a promis reforme moderate, în limi-
tele socialismului83. Dorind mai mult, populaţia a continuat să demon-
streze, solicitând instalarea imediată a unui sistem multipartid, dreptul
de liberă asociere (30 noiembrie); la 25 noiembrie, sindicatele îşi pro-
clamaseră deja independenţa.
13 noiembrie. Serviciul de Informaţii Externe informează că Adminis-
traţia americană a stabilit următoarele misiuni principalelor state mem-
bre din NATO: ,,Evenimentele din Europa de Est se desfăşoară cu ra-
piditate, fiind necesară o coordonare şi mai strânsă între statele mem-
bre ale Alianţei Nord-Atlantice pentru controlarea situaţiei şi accelera-
81
Ca urmare, după ce a fost reţinut pentru scurt timp, autorităţile române i-au impus
domiciliu forţat. La scurt timp, cu Dan Petrescu s-au solidarizat 11 intelectuali români.
82
La 18 ianuarie 1990, Todor Jivkov avea să fie pus sub stare de arest la domiciliu.
83
La întâlnirea cu reprezentanţii intelectualităţii, Petăr Mladenov a precizat că reforme-
le preconizate vizau crearea ,,unui stat socialist modern şi al justiţiei” (Principiul
dominoului…, p. 297).
67
rea cursului favorabil intereselor Occidentului. În acest sens trebuie să

se asigure o redistribuire a rolurilor statelor occidentale şi o mai mare
implicare a lor în acţiunile de influenţare a evoluţiilor din diferite ţări
socialiste. S.U.A se vor concentra îndeosebi asupra situaţiei din
U.R.S.S., urmând ca R.F.G. şi Marea Britanie să se ocupe mai mult de
problemele legate de R.D.G., Polonia, Cehoslovacia, iar Franţa şi Ita-
lia de cele privind Ungaria, Bulgaria şi România”84.
14 noiembrie 1989. Serviciul de Informaţii Externe informează
că CIA a înfiinţat „Trust Organisation” care îşi propune ,,încurajarea şi
sprijinirea mişcării de disidenţă în ţările socialiste; organizarea şi di-
rijarea activităţilor informative în rândul emigraţiei originare din
aceste ţări; iniţierea unor acţiuni îndreptate contra statelor socialiste
prin intermediul elementelor ostile din rândul emigraţiei sau al disi-
denţe”.
15 noiembrie. La Budapesta, în faţa Ambasadei române, Federaţia Ti-
nerilor Democraţi (FIDESZ) a organizat o demonstraţie de protest faţă
de situaţia din România, cu participarea a circa 400 de persoane, care
purtau torţe şi lumânări aprinse şi care scandau: ,,Jos regimul! ”,
,,Criminalii comunişti!, ,,Libertate Ardealului!”, Dumnezeule, nu ne
lăsa să pierdem Ardealul! ”. Concomitent, într-un parc din apropierea
ambasadei se purtau pancarte cu următoarele înscrisuri: ,,Jos dictatura
comunistă!”, ,,Jos sclavia din România!” etc.85.
16 noiembrie. În faţa Ambasadei române din Praga, un grup al
,,Partidului Radical European” protestează împotriva violării drepturilor
omului în România.
• Serviciul de Informaţii Externe informează că preşedintele francez F.
Mitterand urmăreşte ,,,adoptarea unei poziţii unitare la nivelul C.E.E.
faţă de evoluţiile din unele ţări est-europene, pornind de la premisa că
actuala conjunctură oferă condiţii favorabile iniţierii de noi măsuri co-
ordonate care să permită obţinerea unor poziţii tot mai influente în
statele respective; implicarea sporită a ţărilor comunitare în acţiunile
de destabilizare a situaţiei din Europa de Est şi prevenirea realizării
unor înţelegeri separate între SUA şi URSS privind impunere unui nou
echilibru pe continent care să ţină seama de obiectivele pe termen lung
ale comunităţii vest-europene; susţinerea ţărilor din Europa de Est
care au trecut pe calea reformelor, atât prin acordarea de ajutoare fi-
nanciare limitate, cât mai ales prin determinarea adoptării de către
acestea a unor măsuri pentru extinderea aplicării economiei de piaţă;
abţinerea de la stimularea în continuare a fluxului de persoane din Est
spre Vest, pe de o parte pentru a nu se crea probleme economice şi
chiar conflicte sociale în Europa Occidentală şi, pe de altă parte, pen-
tru a se încuraja direct constituirea în ţările socialiste a unei «mase de
84
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia română din decembrie 1989 retrăită
prin documente şi mărturii, Editura Axioma Eddit, Bucureşti, 2001, p. 104 (în
continuare se va cita: Revoluţia română din decembrie 1989...).
85
Conform unei sinteze întocmită de către Direcţia Informaţii a Armatei.
68
1917 – 1989
manevră», formată din cetăţenii nemulţumiţi, pretabili la acţiuni pro-

testatare”.
17 noiembrie. În Cehoslovacia începe ,,revoluţia de catifea”. Populaţia
se îndreaptă spre piaţa Wenceslas din Praga, scandând: ,,Libertate!”,
,,Alegeri libere!”, ,,Afară cu Jakes!”, ,,Să se termine cu monopolul
P.C.C.!”. Iniţial, forţele de ordine nu reacţionează, însă în cadrul scena-
riului dinainte stabilit86, în jurul orei 20,00, intervin cu brutalitate, fac
arestări şi rănesc peste 500 de manifestanţi.
• În U.R.S.S., Eduard Şevarnadze declară, în Comitetul pentru Relaţiile
Internaţionale al Sovietului Suprem, că ,,nimeni nu avea dreptul să
schimbe în mod unilateral realităţile din Europa”.
• În România, Ministerul Afacerilor Externe dă ,,instrucţiuni precise”
şefilor de misiuni diplomatice în legătură cu modul de comportare: ,,În
perioada actuală, urmăriţi cu foarte multă atenţie evoluţia evenimen-
telor şi desprindeţi, din contactele pe care le veţi avea, tendinţele pen-
tru perioada următoare, poziţia diferitelor partide politice din ţara de
reşedinţă, precum şi poziţia altor state faţă de aceste evoluţii şi eveni-
mente. Ne interesează, în mod deosebit, poziţia SUA, URSS, Franţei,
Marii Britanii, RFG, a ţărilor din Piaţa Comună, poziţia ţărilor din
Orientul Mijlociu faţă de evenimentele din zonă, a ţărilor africane faţă
de soluţionarea conflictului din Africa Australă etc; poziţia marilor
puteri faţă de situaţia din America Centrală şi America Latină; iniţia-
tive şi poziţii ale ţărilor din America Latină faţă de evenimentele inter-
naţionale şi altele. Acordaţi atenţie şi fiţi prudent în interpretarea ce se
dă poziţiilor SUA şi URSS, eventuala lor «coordonare» în legătură cu
perspectiva soluţionării problemelor internaţionale... 4. Sunt posibile
unele recrudescenţe şi intensificări ale unor acţiuni ostile ţării noastre,
continuarea publicării şi transmiterii unor materiale prin mijloace de
informare în masă, cu caracter necorespunzător. În legătură cu
aceasta, vă rugăm să urmăriţi atent evoluţia evenimentelor, să luaţi
imediat poziţii ferme de respingere a acestora, prezentând argumentat
situaţia reală, politica statului şi partidului nostru. Acolo unde este ca-
zul, prezentaţi protest din partea ambasadei”.
18 noiembrie. Noul guvern est-german include 11 miniştri necomunişti
(din 28).
• În Cehoslovacia, universităţile şi teatrele intră în grevă.
• Adunarea Populară din Bulgaria (Parlamentul) decide constituirea
unei Comisii pentru elaborarea unui noi Constituţii, precizând că toate
măsurile ce urmau a fi luate trebuiau să vizeze consolidarea şi dezvolta-
86
Urmărind înlocuirea lui Milos Jakes cu reformatorul Zdenek Mlynar, generalul Alois
Lonec, şeful poliţiei secrete cehoslovace, şi Viktor Gruşko, şeful adjunct al K.G.B., au
stabilit un plan care prevedea, ca în urma intervenţiei în forţă a poliţiei cehoslovace, să
se anunţe că un student (în realitate un ofiţer de Securitate) a fost ,,ucis” pentru a
amplifica revolta populaţiei. Planul a reuşit parţial, deoarece adevăratul Martin Smidt a
dezminţit imediat ,,moartea” sa, iar Zdenek Mlynar a refuzat să ia locul lui Milos Jakes
(Ioan Scurtu, Revoluţia Română din decembrie 1989 în context internaţional, p. 125).
69
rea ,,orânduirii socialiste”, Partidul Comunist păstrându-şi rolul de

avangardă.
19 noiembrie. Circa 100 000 de cetăţeni ai Capitalei cehoslovace ies
din nou în stradă. Seara târziu, din iniţiativa lui Václav Havel, se con-
stituie Forumul Civic, care reuneşte 12 organizaţii şi mişcări indepen-
dente.
20 noiembrie. La Bucureşti încep lucrările Congresului al XIV-lea al
P.C.R. Delegaţii îl aplaudă frenetic pe Nicolae Ceauşescu, care declară
că nu va permite să se aducă ,,atingere socialismului” (la 24 noiembrie
va fi reales, în unanimitate, secretar general al P.C.R.).
• Radio ,,Europa Liberă” informează, la ora 18,00: ,,În ajunul Congre-
sului al XIV-lea al P.C.R. au fost luate, în întreaga ţară, măsuri speci-
ale de securitate. Agenţiile de ştiri occidentale, iugoslavă şi maghiară
semnalează cazurile unor cetăţeni străini cărora le-a fost refuzată in-
trarea în România. La frontiera maghiaro-română un număr de unguri,
polonezi, cehoslovaci, sovietici, olandezi, vest-germani şi turci au fost
întorşi din drum fără explicaţii din partea grănicerilor români”87. Câ-
teva ore mai târziu, Alexandra Polizu făcea cunoscut de la acelaşi post
de radio: ,,Diplomaţii din 12 state membre ale Comunităţii Europene
acreditaţi la Bucureşti boicotează cel de-al XIV-lea Congres al P.C.R.,
în semn de protest faţă de violarea drepturilor omului în România… O
decizie similară a fost luată de Ambasada S.U.A. la Bucureşti”.
• La Praga ies din nou în stradă circa 200 000 de oameni, care cer, între
altele, scoaterea din Constituţie a rolului conducător al Partidului Co-
munist, dialog social, pluralism politic.
• ,,Europa Liberă” transmite afirmaţia făcută de Roland Dumas, minis-
trul francez de Externe, în Senat: ,,Ieri Budapesta, Varşovia şi Berlin, şi
apoi Sofia! Astăzi e la rând Praga! Mâine va fi Bucureştiul!”.
21 noiembrie. În Cehoslovacia, Forumul Civic realizează primele con-
tacte cu premierul Adamec în vederea desfăşurării unei ,,mese ro-
tunde”, după modelul polonez. La rându-i, cardinalul Frantisek
Tomasek face publică o Declaraţie (lipită pe zidurile Capitaliei) în care
se arăta: ,,Nu putem avea încredere într-o conducere de stat care refuză
să spună oamenilor adevărul şi să le acorde drepturile şi libertăţile
care sunt proprii şi ţărilor în curs de dezvoltare”88.
• Din Moscova, ambasadorul Ion Bucur informează despre vizita la
Moscova a ministrului Afacerilor Externe al Franţei: ,,R. Dumas a fost
primit de M. Gorbaciov şi a avut convorbiri cu Şevarnadze. După cum
a relatat un director adjunct din MAE al URSS, R. Dumas a venit la
Moscova din însărcinarea preşedintelui Franţei pentru a efectua un
schimb de păreri cu M. Gorbaciov privind evoluţiile din unele ţări so-
cialiste europene, îndeosebi cum este văzută de URSS problema reuni-
ficării Germaniei. Ambele părţi au constatat unitatea de vederi în pri-
87
E un început în tot sfârşitul, p. 19.
88
70
1917 – 1989
vinţa respectării graniţelor postbelice în Europa, precum şi în legătură

cu faptul că Germania nu este o problemă actuală. M. Gorbaciov a
atras atenţia asupra lipsei de perspectivă a cererilor unor cercuri poli-
tice din RFG în privinţa realizării unificării Germaniei, subliniind că
puterile învingătoare trebuie să-şi expună din nou poziţia în această
problemă. M. Gorbaciov a subliniat însemnătatea unor abordări echi-
librate, constructive, din partea ţărilor occidentale, a evenimentelor din
unele ţări socialiste, arătând că nu a sosit încă timpul pentru distruge-
rea organizaţiilor politice şi economice din Europa. El a repetat teza
sa, potrivit căreia lumea contemporană nu reprezintă două civilizaţii
care se exclud reciproc, cu una singură, universală, în care predomină
valorile generale umane şi libertatea de alegere”.
• La Washington (conform relatării ambasadorului Ion Stoichici din
ziua următoare) Hans Dietrich Genscher, ministrul de Externe al RFG,
solicită asigurări de la preşedintele George Bush şi de la secretarul de
stat J. Baker că în timpul întâlnirii sovieto-americană la nivel înalt din
2-3 decembrie ,,nu se intenţionează ca cei doi preşedinţi să convină noi
hotărâri privind viitorul Europei peste capul europenilor”. La sfârşitul
vizitei, oficiali ai Administraţiei americane au declarat că diplomatului
vest-german i s-a promis că nu se va lua o decizie unilaterală în ceea ce
priveşte viitorul Europei în cadrul convorbirilor la nivel înalt de la
Malta. În timpul vizitei, Hans Dietrich Genscher a dat asigurări că ,,în
Vest există interes ca mişcările reformiste să reuşească şi că Occiden-
tul nu va face nimic care să tulbure aceste mişcări reformiste”, că ,,nu
vom încerca să obţinem avantaje unilaterale de pe urma problemelor
care ar putea apărea”, că Occidentul înţelege şi acceptă ,,interesele
URSS previn securitatea şi are, ca şi URSS, interes pentru menţinerea
stabilităţii, în condiţiile realizării procesului de reforme”. Referindu-se
la problema germană, ministrul vest-german a declarat: ,,suntem un po-
por, nu există naţiune germană capitalistă şi o naţiune germană socia-
listă; această o singură naţiune germană trăieşte împreună în două
state diferite”.
22 noiembrie. Biroul Politic al P.S.U.G. propune partidelor participante
la guvernare şi formaţiunilor Opoziţiei participarea la o ,,Masă Ro-
tundă” pentru a se discuta o nouă lege electorală şi o nouă Constitu-
ţie89. Imediat se înfiinţează noi formaţiuni politice.
• La Bratislava se înfiinţează organizaţia Publicul Împotriva Violenţei,
similară Forumului Civic de la Praga.
• În U.R.S.S., primul secretar al Comitetului Regional şi Orăşenesc Le-
ningrad declară: ,,Noi rupem hotărât cu ideologia stalinistă şi a stagnă-
rii, însă suntem convinşi: steagul nostru a fost şi rămâne roşu şi pe el
89
Egon Krenz aprecia că noua lege electorală trebuia ,,să asigure alegeri libere,
generale, democratice şi secrete”. Referitor la Constituţie, considera că rolul unui
partid nu era acela de a elabora legi şi decrete, ci de a acţiona pentru dezvoltarea
societăţii.
71
este scris Lenin, Octombrie, Socialism”90.

• Preşedintele Franţei, François Mitterand, declară în Parlamentul de la
Strasbourg: ,,Auzim apelul mulţimii de la Praga şi, dacă nu auzim încă
vocea poporului român, simţim însă că această tăcere re-prezintă un
fapt enorm”.
• Preşedintele SUA, George Bush precizează că va cere lui M.S.
Gorbaciov, la Malta, ,,să construim împreună o nouă lume”, că în
Europa ,,a venit libertatea”, că ,,o nouă Europă trebuie să se bazeze pe
valorile democratice”, că ,,pacea pe care o construim împreună trebuie
să fie diferită de cea de până acum”, că ,,a sosit timpul pentru
schimbări istorice”.
• Serviciul de Informaţii Externe de la Bucureşti consideră că deciziile
adoptate la reuniunea de la Paris a şefilor de guvern şi de stat ai ţărilor
membre ale C.C.E. preconizează, în ceea ce priveşte România,
,,intensificarea acţiunilor vizând crearea unor tensiuni interne destabi-
lizatoare, prin folosirea unor stări de nemulţumire şi incitări în mediul
minorităţii maghiare, considerându-se că, în acest fel, România ar pu-
tea fi determinată să nu mai obstrucţioneze procesele ce au loc în Est”.
23 noiembrie. Dimităr Stanişev, secretar al C.C. al Partidului Comunist
Bulgar, apreciază că după 10 noiembrie 1989 s-a trecut la ,,o nouă
etapă în dezvoltarea Bulgariei” în cadrul căreia se viza ,,lărgirea de-
mocraţiei” şi a ,,libertăţilor cetăţeneşti”, reformele efectuându-se în
cadrul ,,normelor socialiste şi pentru construirea orânduirii socialiste”,
sub conducerea partidului comunist, ,,în condiţiile creşterii rolului său
de avangardă şi forţă politică”91.
24 noiembrie. La Praga, în faţa a peste 300.000 de oameni, Wáclav Ha-
vel, declară: ,,Vrem libertate!”, ,,Vrem alegeri libere, vrem pluralism!”.
Seara, conducerea P.C.C. demisionează ,,în bloc”. Karel Urbanek ia
locul lui Milos Jakes (la 1 decembrie va fi exclus şi din P.C.C.).
• Oleg Bogomolov, consilier economic al preşedintelui M.S. Gorbaciov,
declară într-un interviu luat de Radio France International: ,,Procesul
care se desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa are un caracter
ireversibil şi de generalitate. Anumiţi lideri politici pot să nu fie conşti-
enţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o im-
pune. De aceea privesc cu oarecare optimism evoluţia viitoare a Româ-
niei”.
25 noiembrie. În Bulgaria, sindicatele oficiale îşi proclamă indepen-
denţa. La scurt timp, în cadrul libertăţii de asociere aveau să se consti-
tuie circa 50 de partide. Concomitent, este înlăturată şi cenzura.
• În Cehoslovacia, circa 1.000.000 de manifestanţi (la Praga, Bratislava,
Plzen, Brno etc.) cer demisia lui Gustav Husák. Wáclav Havel cere, la
televiziune, abrogarea rolului conducător al partidului comunist şi
alegeri libere.
90
91
72
1917 – 1989
26 noiembrie. Opozanţii din Cehoslovacia fac cunoscut documentul

,,Ce vrem noi!”. O delegaţie a Forumului Civic, condusă de Wáclav
Havel, discută cu reprezentanţii autorităţilor, conduşi de premierul La-
dislau Adamec, solicitând eliberarea deţinuţilor politici, libertatea pre-
sei, accesul opoziţiei la mass-media. Concomitent, Plenara extraordi-
nară a C.C. al P.C.C. decide eliberarea din funcţiile deţinute a celor care
fuseseră instalaţi după invazia sovietică din 1968, pentru constituirea
unui guvern de coaliţie (la nivel federal şi în Cehia şi Slovacia), precum
şi pentru convocarea Congresului extraordinar al partidului la 26 ianua-
rie 199092.
• În Ungaria, populaţia se pronunţă prin plebiscit pentru desfiinţarea
organizaţiilor de partid de la locul de muncă. Opoziţia obţine, cu acelaşi
prilej, câştig de cauză în ceea ce priveşte modalitatea alegerii viitorului
preşedinte al Republicii (prin alegeri prezidenţiale, după cele parla-
mentare)93.
• În ,,Pravda”, M.S. Gorbaciov sintetizează esenţa societăţii pe care
voia să o realizeze în U.R.S.S: ,,Socialismul spre care mergem în pro-
cesul restructurării este o societate care se bazează pe o economie efi-
cientă pe baza celor mai înalte realizări ale ştiinţei şi tehnicii, culturii,
pe structuri sociale umanizate, care să realizeze democratizarea tutu-
ror laturilor vieţii sociale şi să creeze condiţii pentru o viaţă şi o acti-
vitate creatoare intensă a oamenilor”. În opinia liderului sovietic,
P.C.U.S. trebuia să rămână ,,avangarda politică a societăţii”, urmând să
se transforme ,,într-un centru de elaborare a platformelor politice şi
ideologice”.
27 noiembrie. Greva generală din Cehoslovacia ,,paralizează” întreaga
ţară.
• Nadia Comăneci, celebra gimnastă română, care obţinuse, la Montreal
în 1976, pentru prima dată nota 10 într-un concurs, părăseşte clandestin
România, cu ajutor străin94. La sosirea în SUA, Nadia avea să declare
următoarele: ,,Sunt foarte fericită că mă aflu aici, am vrut de multă
vreme să vin aici”95.
28 noiembrie. Premierul cehoslovac Ladislau Adamec se declară de
acord cu aproape toate cererile opoziţiei: organizarea de alegeri libere
(acceptate la 30 noiembrie), libertatea de asociere (acceptată la 30 no-
iembrie), libertatea cuvântului şi a presei, denunţarea intervenţiei sovi-
etice din 1968 (fapt împlinit la 1 decembrie, concomitent cu cererea de
retragere a trupelor sovietice din ţară), renunţarea la rolul conducător al
92
Ioan Scurtu, Revoluţia română din Decembrie 1989 în context internaţional, p. 149.
În acelaşi timp, în cadrul Partidului Comunist Cehoslovac se constituie Forumul
Democratic al Comuniştilor, care se pronunţă pentru dialog cu Opoziţia.
93
La 21 decembrie s-a decis ca viitoarele alegeri libere să aibă loc la 25 martie 1990.
94
Referindu-se la acest lucru, Alex Mihai Stoenescu declara la 2 august 2009:
,,Serviciile secrete maghiare nu au lucrat de capul lor în cazul «evadarea Nadiei». Ele
au dus la îndeplinire un plan stabilit de americani şi bazat pe coruperea ofiţerilor de
frontieră de pe «culoarul de fugă»” (apud Grigore Cartianu, op. cit., p. 64).
95
E un început în tot sfârşitul... p. 25.
73
partidului în stat şi societate (deziderat aprobat de Adunarea Naţională

la 29 noiembrie).
29 noiembrie. Helmut Kohl, cancelarul vest german, prezintă un plan în
10 puncte pentru unificarea Germaniei96.
• Ataşatul militar cehoslovac de la Belgrad atenţionează pe omologul
român: ,,Fiţi atenţi că la voi vor fi demonstraţii ale ungurilor”.
Noiembrie. Ramiz Alia, liderul comuniştilor albanezi, se opune refor-
melor de orice fel.
1 decembrie. În R.D.G., Parlamentul decide abolirea prevederii consti-
tuţionale privind rolul conducător al partidului comunist.
• În România, generalul Iulian Vlad, şeful departamentului Securităţii
Statului, informează pe Nicolae Ceauşescu că în cadrul apropiatei întâl-
niri dintre George Bush şi M.S. Gorbaciov se ,,vor aborda cu prioritate
probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei
noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant
în toate problemele internaţionale”. În finalul documentului se anticipa
că cei doi lideri ,,ar urma să discute şi problema exercitării de noi pre-
siuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la apli-
carea de reforme «reale», fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză,
Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele
membre ale N.A.T.O. vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor
cu România şi va solicita ca şi U.R.S.S. să procedeze în mod similar,
mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi mine-
reu de fier”97.
2 decembrie 1989. Serviciul de Informaţii Externe informează eşaloa-
nele superioare despre aprecierile făcute de preşedintele american Ge-
orge Bush referitoare la situaţia din România: ,,Aş dori să văd unele
acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am
trimis în România un nou ambasador, Allan Green, care îmi este prie-
ten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi in-
transigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi liber-
tate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va
prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Ni-
colae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu”98. La
fel procedează şi Raymond Selz, adjunctul Secretarului de Stat al
S.U.A. pentru problemele Europei şi Canadei, care apreciază într-o con-
ferinţă de presă: ,,Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România.
Este o ţară insensibilă sau imună la toate schimbările care au loc în
Europa răsăriteană”.
96
Anterior, a obţinut acordul şi sprijinul preşedintelui S.U.A., George Bush, a promis
sprijin economic şi financiar Uniunii Sovietice şi a dat asigurări lui M.S. Gorbaciov că
Germania reunificată nu intenţiona ,,să devină o mare putere”.
97
Ioan Scurtu, Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context internaţional, p. 160-
162.
98
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia română din Decembrie 1989…, p.
106.
74
1917 – 1989
• Informat şi el despre ce se va discuta la Malta, Nicolae Ceauşescu

cere lui Constantin Olteanu, secretar al C.C. al P.C.R. şi şef al Secţiei
Relaţii Externe, să îl convoace pe ambasadorul sovietic la Bucureşti,
Evheni Tiajelnikov, şi să îi transmită dorinţa părţii române ca M.S.
Gorbaciov să nu discute despre toate ţările socialiste deoarece nu a fost
împuternicit de nimeni.
2-3 decembrie . La Malta, G. Bush şi M.S. Gorbaciov discută probleme
referitoare la dezarmare, cooperare, situaţia internaţională etc. Liderul
american îşi manifestă interesul faţă de evoluţiile politice din estul Eu-
ropei, iar cel sovietic declară că nu urmăreşte influenţarea situaţiei din
America Centrală. Elogiind activitatea lui M.S. Gorbaciov, George
Bush îi declară: ,,Dumneavoastră sunteţi catalizatorul schimbărilor din
Europa, care sunt constructive”. La rându-i, liderul sovietic conchide:
,,Trebuie să acţionăm împreună – şi acţionăm împreună – într-un spirit
real de răspundere şi cu multă ponderaţie în această perioadă, în cur-
sul căreia Europa cunoaşte atâtea frământări”99. După reuniune, la
conferinţa de presă comună, George Bush a declarat că va sprijini poli-
tica de restructurare dusă de M.S. Gorbaciov.
3 decembrie. În Cehoslovacia se constituie un nou guvern în care con-
ducerile a cinci ministere (din 20) nu mai sunt conduse de comunişti.
Opoziţia nu este de acord cu componenţa noului Executiv, Forumul Ci-
vic solicitând constituirea unui veritabil guvern de coaliţie.
• Plenara C.C. al P.S.U.G. decide excluderea din partid a lui Erich
Honeker, Willy Stoph şi a altor colaboratori apropiaţi; întreaga condu-
cere a partidului demisionează.
4 decembrie. La Moscova, cu prilejul şedinţei Comitetului Politic Con-
sultativ al Tratatului de la Varşovia, M.S. Gorbaciov informează pe li-
derii statelor care făceau parte din această organizaţie despre conţinutul
discuţiilor avute cu George Bush la Malta, referindu-se în general la
pace, dezarmare, la Europa Unită. Concomitent, condamnă invazia din
1968 din Cehoslovacia şi oferă garanţii cu privire la neamestecul în
afacerile interne ale statelor membre. Nicolae Ceauşescu a reamintit că
România nu a participat la respectiva agresiune, pe care a apreciat-o,
din nou, ca ,,o încălcare gravă a suveranităţii şi independenţei unui
stat, un act agresiv, contrar normelor şi principiilor relaţiilor dintre
state, care a dăunat mult socialismului, inclusiv Uniunii Sovietice”, fi-
ind aprobat imediat de către Rezsö Nyers. Cu acelaşi prilej, Nicolae
Ceauşescu s-a pronunţat şi pentru retragerea trupelor sovietice din Ce-
hoslovacia100, şi chiar din toate ţările în care acestea se află, fapt care l-a
surprins pe liderul sovietic şi a produs rumoare în sală. În timpul uneia
dintre pauze, Egon Krenz i s-a adresat lui Nicolae Ceauşescu, cu sub-
înţeles: ,,Nu ştiu dacă ne vom mai vedea!”101
99
M.S. Gorbaciov, Memorii,Editura Nemira, 1994, p. 80.
100
M.S. Gorbaciov a replicat că această problemă urma să fie reglementată pe cale
bilaterală între sovietici şi cehoslovaci.
101
Grigore Cartianu, op. cit., p. 30.
75
• În continuare, într-o atmosferă tensionată, are loc o întâlnire între Ni-

colae Ceauşescu şi M.S. Gorbaciov (cu participarea primilor-miniştri
Constantin Dăscălescu şi Nikolai Rîşkov), în cadrul căreia liderul ro-
mân a insistat pentru organizarea unei întâlniri a reprezentanţilor parti-
delor comuniste (cu participare sovietică) şi pentru sporirea de către
Uniunea Sovietică a livrărilor de materii prime, în special petrol şi gaz
metan sau o nouă întâlnire bilaterală pe 9 ianuarie 1990. Din nou cu
subînţeles, M.S. Gorbaciov a replicat: ,,Să trăim noi până atunci!”.
Referindu-se la procesul revoluţionar din Europa, Nicolae Ceauşescu a
arătat: ,,Noi suntem foarte preocupaţi de ce se întâmplă în câteva ţări
socialiste din Europa. Înţelegem perfecţionarea, înnoirea, însă nu de
aceasta vreau să vorbesc acum, dar forma în care se acţionează pune
foarte serios în pericol nu numai socialismul, ci şi existenţa partidelor
comuniste din ţările respective. Dacă se lasă să se continue acest curs
se va ajunge la o situaţie foarte gravă”102.
• În Cehoslovacia, manifestanţii scandează: ,,Afară cu comuniştii!”,
,,Fără comunişti!”, ,,Ruşine!”, ,,Mafia!”, Plecaţi!”, ,,Husák, de data
asta să nu te mai bizui pe tancurile sovietice!”.
• Imre Pozsgay, ministru de stat ungar, declară la televiziunea Antenne
2 că ,,Ungaria nu are altă cale de ales decât democraţia, până la capăt.
Libertatea va fi prezervată”.
5 decembrie. Petăr Mladenov declară, la Moscova, lui M.S. Gorbaciov
că în Bulgaria ,,toată lumea, cu excepţia unei pături subţiri a popula-
ţiei, susţine cu căldură perestroika”. Reafirmându-şi poziţia faţă de ne-
cesitatea unui ,,dialog sincer şi deschis cu societatea”, care va contribui
la ,,întărirea autorităţii partidului”, liderul sovietic precizează că
schimbările nu trebuiau făcute ,,în pripă”, şi-i recomandă lui Mladenov
să studieze articolul său Ideea socialistă şi perestroika revoluţionară,
care conţinea orientările sale ,,pe termen lung” şi se baza pe ,,valorile
noastre socialiste, pe o interpretare contemporană a clasicilor marxis-
mului”.
• Din Washington, ambasadorul român Ion Stoichici informează că D.
Quayle, vicepreşedintele S.U.A., a apreciat că ,,lucrurile evoluează
foarte rapid în Europa răsăriteană, într-un sens pozitiv” şi că america-
nii trebuie să fie pregătiţi ,,pentru evoluţii neaşteptate, în situaţia în
care evenimentele vor lua o întorsătură negativă” deoarece ,,avem de a
face cu guverne totalitare”.
6 decembrie. M.S. Gorbaciov abordează cu François Mitterand, la
Kiev, şi probleme referitoare la situaţia politică din estul Europei103.
102
,,Atunci – avea să menţioneze M.S. Gorbaciov în memoriile sale – m-am convins
definitiv că Ceauşescu, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul
democratizării, al deschiderii, al înnoirii”.
103
,,A doua întâlnire importantă – apreciază Alex Mihai Stoenescu - a fost cea din 6
decembrie 1989, de la Kiev, între Gorbaciov şi Mitterand, la care s-a convenit
îndepărtarea prin forţă a lui Ceauşescu, conlucrarea informativă şi militară între
Franţa şi URSS pe acest subiect (Mitterand a plusat oferind grupuri de comando ale
76
1917 – 1989
• Egon Krenz demisionează din funcţiile de preşedinte al Consiliului de

Stat104 şi al Consiliului Apărării al R.D.G.
7 decembrie. În Bulgaria, grupările independente se unesc în cadrul
Uniunii Forţelor Democrate (U.F.D.), condusă de Jelio Jelev, care mi-
litează pentru democraţie de tip occidental.
• În R.D.G., la ,,Masa rotundă” participă nu mai puţin de 14 partide şi
grupări politice de opoziţie, alături de reprezentanţii P.S.U.G.. La scurt
timp avea să fie dizolvată temuta poliţie politică S.T.A.S.I.
• În Cehoslovacia, premierul Ladislau Adamec îşi prezintă demisia.
• Presa din Budapesta publică textul scrisorii adresate de către Matyas
Szurös lui Nicolae Ceauşescu, prin care preşedintele interimar al Unga-
riei făcea cunoscut că preotul reformat Lászlo Tökes ,,este şicanat,
ameninţat şi maltratat în mod grav” (la fel ca şi ,,membrii pres-
biteriului care îl sprijină”) fapt ce provoacă ,,o gravă îngrijorare în
rândul opiniei publice ungare”.
În final, şeful statului ungar atrăgea atenţia lui Nicolae Ceauşescu că
,,tratamentul autorităţilor române contravine spiritului cursului de la
Helsinki, obligaţiilor şi principiilor în acest domeniu, semnate şi de
România” şi cerea ,,insistent” să se intervină ,,în scopul încetării
imediate a şicanării de către autorităţi şi a ameninţărilor împotriva lui
Lászlo Tökes şi a familiei sale, pentru repunerea sa în serviciul
bisericesc şi a-i face posibilă exercitarea liberă a drepturilor oficiale şi
ale omului”.
8 decembrie. Ales, în cadrul Congresului extraordinar al P.S.U.G., în
funcţia de preşedinte al partidului, Gregor Gysi se pronunţă pentru ,,a
treia cale”, deosebită de ,,socialismul stalinist şi dominaţia monopolu-
rilor tradiţionale”, sursele ei urmând a fi ,,social-democrate, socialiste,
comuniste nestaliniste, antifasciste şi pacifiste”. În acelaşi cadru, pri-
mul-ministru Hans Modrow se pronunţă pentru ,,un stat R.D.G. suveran
şi socialist”105.
10 decembrie. În Cehoslovacia se constituie guvernul condus de M.
Calfa (în urma demisiei lui Adamec), în cadrul căruia comuniştii nu
mai sunt majoritari. A doua zi va fi înlocuit din funcţia de preşedinte al
ţării şi Gustáv Husák.
• La Radio ,,Europa Liberă”, Mircea Carp face cunoscut: ,,Cu prilejul
zilei internaţionale a drepturilor omului, «Liga anticomunistă ro-
mână», una dintre organizaţiile românilor refugiaţi în Ungaria, a dat
publicităţii un apel în care îi cheamă pe toţi românii, precum şi în-
Armatei franceze, astfel încât să fie îndepărtată posibilitatea ca o eventuală intervenţie

cu trupe sovietice sau ungare să pară un atac al forţelor Tratatului de la Varşovia),
precum şi confirmarea status-quo-ului teritorial, pe frontierele stabilite la Ialta,
inclusiv drepturile URSS asupra Basarabiei şi nordului Bucovinei” (Alex Mihai
Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 4, partea I, ,,Revoluţia din
decembrie 1989” – o tragedie românească, Editura RAO, Bucureşti, 2004, p. 268).
104
Funcţia a fost preluată, interimar, de către Manfred Gerlach, preşedintele Partidului
Liberal-Democrat.
105
Principiul dominoului…, p. 418-419.
77
treaga opinie internaţională, să condamne nerespectarea drepturilor

omului în România”.
• Nicolae Ceauşescu încearcă să se relaxeze la vânătoare de fazani, în
pădurea Ogarca de lângă Bucureşti.
10 spre 11 decembrie, pe străzile Timişoarei, persoane neidentificate
împrăştie manifeste cu conţinut anticeauşist: ,,Jos dictatura!”, ,,Jos ti-
rania ceauşistă!”, ,,Moarte dictatorului!”106.
11 decembrie. Serviciul de Informaţii Externe al României apreciază
că, în ceea ce priveşte România, guvernul olandez acţionează pentru
,,intensificarea campaniei propagandistice de denigrare a realităţilor
din România şi stimularea prin toate mijloacele, inclusiv prin posibili-
tăţile Ambasadei Olandei la Bucureşti, a elementelor protestatare din
ţara noastră”, pentru ,,sprijinirea în continuare a organizării în
Olanda de manifestări antiromâneşti, îndeosebi pe tema pretinsei ne-
respectări a drepturilor omului şi a programului de modernizare a lo-
calităţilor”, pentru ,,tolerarea pe mai departe a activităţii grupurilor
iredentiste maghiare din Olanda”107.
13 decembrie. În Polonia, la chemarea ,,Solidarităţii”, sunt trase sire-
nele şi clopotele, marcându-se astfel 9 ani de la decretarea stării de
asediu.
106
Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere. Decembrie 1989, Editura All, Bucureşti,
2005, p. 54.
107
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia română din Decembrie 1989..., p.
107.
78
14 decembrie 1989
14 decembrie 1989
• La Iaşi, autorii manifestelor/fluturaşilor şi ai documentului intitulat

,,Chemare către toţi românii de bună credinţă”108 (semnat Frontul de
Salvare Naţională/sau Frontul Popular Român) cheamă populaţia ora-
şului la o demonstraţie în Piaţa Unirii, de unde participanţii urmau să se
deplaseze spre Piaţa Palatului Culturii pentru a protesta împotriva
,,terorii dezlănţuite de dictatura ceauşistă” etc. Intervenţia autorităţilor
şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca
acţiunea să eşueze.
• Chemarea avea următorul conţinut: ,,A sosit ceasul descătuşării
noastre. Să punem capăt foamei, frigului, fricii şi întunericului care
stăpânesc de 25 de ani. Să punem capăt terorii dezlănţuite de dictatura
ceauşistă care a dus un popor întreg în pragul deznădejdii. Am rămas
ultima ţară din Europa în care mai persistă coşmarul stalinist amplifi-
cat de către o conducere incompetentă şi răuvoitoare. Să arătăm că
noi, cei din urmă, vom fi cei dintâi. Stă în puterea noastră şi numai a
noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată
ţara noastră. Pentru aceasta chemăm toţi cetăţenii de bună credinţă,
sâmbătă 16 decembrie109, ora 18,00, la demonstraţia de protest care va
avea loc în Piaţa Unirii. Dorim ca demonstraţia să se desfăşoare într-o
tăcere deplină , iar la ora 19,00 să pornim cu toţii către Piaţa Palatului
Culturii, unde se va sfârşi demonstraţia, urmând să ne întâlnim sâm-
bătă 23 decembrie, la aceeaşi oră, în acelaşi loc. Ultima demonstraţie
va avea loc la 30 decembrie, ora 18,00, când vom cere înlăturarea de
la conducerea statului a lui Ceauşescu şi a familiei sale. Facem apel la
Armată, Miliţie şi Securitate să dea dovadă de curaj, patriotism şi clar-
viziune politică şi să sprijine acţiunea noastră de salvare a acestui
neam, care este al nostru, al tuturor »110.
• Chiar dacă a eşuat, ca urmare a măsurilor luate de către autorităţi, ma-
nifestaţia, conţinutul Chemării şi al manifestelor, precum şi întreaga
activitate a liderilor Frontului Popular Român, reliefează atitudinea an-
ticomunistă şi anticeauşistă a ieşenilor şi se constituie în acţiuni care au
premers revolta timişorenilor din 16 decembrie 1989.
• La Timişoara, aflând că autorităţile intenţionează să pună în aplicare
108
În unele variante a apărut ,,Către toţi cetăţenii de bună credinţă”
109
În mod inexplicabil a fost greşită data.
110
Apud Alex. Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 4, partea I,
,,Revoluţia din decembrie 1989” - o tragedie românească, Editura RAO, Bucureşti,
2004, p. 223-234. Autorul consideră că Proclamaţia de la Iaşi reprezintă primul
document al Revoluţiei române, care a început în capitala Moldovei, la 14 decembrie
1989 (Ibidem, p. 248-249).
79
hotărârea judecătorească privind evacuarea din locuinţă a pastorului

Lászlo Tökes, 30-40 de enoriaşi (majoritatea persoane în vârstă) ai Bi-
sericii reformate protestează în faţa casei parohiale din strada Timotei
Cipariu nr. 1111. Pentru a nu inflama situaţia, şi aşa destul de tensionată,
datorită mediatizării internaţionale a conflictului, în special prin mass-
media maghiară, colonelul Ion Deheleanu, şeful Miliţiei judeţene, pro-
pune lui Radu Bălan, prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid
Timiş, să oprească acţiunea de evacuare.
111
La cererea Episcopiei Reformate Oradea, confirmată de Departamentul Cultelor,
pastorul Lászlo Tökes a fost revocat din funcţia de preot supleant la Parohia Reformată
Timişoara şi somat să elibereze locuinţa din strada Timotei Cipariu nr. 1 spre a fi pusă
la dispoziţia lui Makay Botond, numit în locul său. Deoarece Lászlo Tökes a refuzat să
se conformeze, Episcopia Reformată Oradea l-a dat în judecată, iar Judecătoria
Timişoara a decis şi ea evacuarea locuinţei (Şase zile care au zguduit România.
Ministerul de Interne în Decembrie 1989. Pledoarie pentru istorie, vol. I, Bucureşti,
1995, p. 68-69; în continuare se va cita: Şase zile care au zguduit România...).
80
15 decembrie 1989
15 decembrie 1989
• Dimineaţa. În Timişoara, în faţa parohiei lui Lászlo Tökes, se adună

grupuri de enoriaşi, care protestează împotriva deciziei judecătoreşti de
evacuare a pastorului în altă localitate112.
• Ziua. Numărul protestatarilor din faţa casei parohiale creşte.
• La Timişoara soseşte Denis Currie, secretar II al Ambasadei S.U.A. în
România (însoţit de o ,,corespondentă de presă” de la Ambasada Marii
Britanii) - urmărit în permanenţă de către organele de filaj ale Securită-
ţii locale -, care încearcă să ia legătura cu Lászlo Tökes113.
• În judeţul Timiş, la punctele de intrare în ţară din Iugoslavia se sem-
nalează grupuri masive de turişti (sovietici, maghiari ş.a.) care călăto-
resc cu autoturisme, în coloane de maşini (20-30 de autovehicule); unii
tranzitează judeţul, alţii rămân. Concomitent, în Timişoara se intensi-
fică activitatea ,,unor persoane cunoscute ca agenţi sovietici”.
• Un fenomen asemănător se înregistrează şi în judeţul Brăila, de unde
grănicerii semnalează că în multe autovehicule ,,Lada” se află câte
două-trei persoane, în general bărbaţi tineri şi atletici.
• Structurile abilitate acţionează ,,în direcţia descifrării scopului şi sen-
sului venirii în ţara noastră a unui mare număr de cetăţeni din Unga-
ria, cu mult peste perioadele anterioare”. În acelaşi timp, constată ,,o
creştere fără precedent a numărului evenimentelor de frontieră”114.
• După-amiază. În zona parohiei reformate din strada Timotei Cipariu
nr. 1 se adună peste 100 de persoane115, care aveau în mâini lumânări
aprinse.
• Întorcându-se de la Buzău, respectiv de la Iaşi, unde participaseră la
depunerea jurământului de către noul contingent de militari, generalii
Ştefan Guşă şi Vasile Milea constată deplasarea a unor numeroase ma-
şini ,,Lada”, cu număr de înmatriculare rusesc. Nedumerit, Vasile Mi-
112
Referindu-se la acest lucru, Gazda Arpad avea să rememoreze: ,,În dimineaţa de 15
decembrie s-au adunat oamenii. Întâi câte 3-4, care n-aveau curajul să steie în faţa
casei (unde erau poliţişti în uniformă). Se plimbau prin zonă, intrau în farmacie,
ieşeau, intrau în alimentară, ieşeau. La un moment dat a ieşit la geam Tökes şi atunci
toţi cei care erau împrăştiaţi s-au adunat şi l-au întrebat dacă are nevoie de ceva”
(Marius Mioc, Revoluţia din Timişoara. Aşa cum a fost şi falsificatorii istoriei
revoluţiei, Editura Sedona, Timişoara, 1999, p. 8; în continuare se va cita: Revoluţia
din Timişoara…).
113
Cadre de Miliţie şi Securitate au afirmat că Denis Currie nu a reuşit să ia legătura cu
Lászlo Tökes, în timp ce Gazda Arpad a declarat că diplomatul american a vorbit cu
pastorul, la uşa locuinţei acestuia, în limba engleză.
114
Sergiu Nicolaescu, Începutul adevărului, p. 22-23.
115
În funcţie de surse şi propria percepţie, numărul manifestanţilor este prezentat
diferit în istoriografie şi memorialistică.
81
lea i s-a adresat astfel lui Ştefan Guşă: ,,Cam ce o fi cu ăştia? fac Cră-
ciunul pe aici?”. Referindu-se la acelaşi lucru, generalul Iulian Vlad
avea să relateze şi el, la 19 octombrie 1993, o întâmplare petrecută la
Miliţia din Caransebeş, unde un cetăţean sovietic care produsese un ac-
cident rutier s-a adresat astfel căpitanului Ruşeţ, care dorea să obţină
mai multe informaţii: ,,Hai, colega, că suntem şi noi militari ca şi dum-
neata!116 . În aceeaşi perioadă s-a constatat şi o intensă deplasare a
diplomaţilor străini, mai ales în partea de vest a României şi sosirea în
ţară a numeroşi ziarişti străini.
• Seara. Pentru calmarea spiritelor (între timp se ajunsese la confruntări
între provocatorii infiltraţi printre manifestanţi şi cadrele de Miliţie şi
Securitate), în zona casei parohiale, sosesc Petre Moţ, primarul Timi-
şoarei, şi Ion Rotărescu, secretar cu probleme organizatorice al Comi-
tetului Municipal de Partid, care dau asigurări pastorului Lászlo Tökes
că nu va fi evacuat. Mulţimea huiduie pe reprezentanţii puterii şi pe cei
ai Miliţiei. Apoi scandează lozinci anticeauşiste, fiind nemulţumită de
condiţiile de trai şi de muncă. Se cântă ,,Deşteaptă-te române!”. La in-
trarea în parohie se aprind lumânări. De la un geam de deasupra farma-
ciei din apropiere un operator filmează evenimentele. Seara târziu,
după ce însuşi pastorul anunţă că s-a ajuns la o înţelegere, la îndemnul
acestuia, majoritatea enoriaşilor se retrag spre casele lor117.
• La rându-i, Radu Bălan îl informează pe Emil Bobu despre evenimen-
tele din oraş.
116
Grigore Cartianu, op. cit., p. 78.
117
Costel Balint, 1989. Timişoara în decembrie, Editura Helicon, Timişoara, 1992, p.
8-9.
82
16 decembrie 1989
16 decembrie 1989
• Ora 8,00. La Timişoara, Radu Bălan informează colaboratorii apropi-

aţi despre ,,cazul” Tökes şi, în pofida faptului că în acel moment în faţa
parohiei pastorului era linişte, face cunoscut că pentru anihilarea susţi-
nătorilor acestuia în zonă urmau să fie aduşi 400-500 de oameni de în-
credere.
• Ora 9,00. Pe strada Timotei Cipariu încep să apară enoriaşii.
• Ora 10,00. De la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu îi cere lui Radu Bălan
să ia măsuri pentru restabilirea ordinii la Timişoara şi pentru evacuarea
pastorului Lászlo Tökes. Mai realist, primul-secretar al Comitetului Ju-
deţean de Partid Timiş amână acţiunea în speranţa de a nu se escalada
conflictul.
• Concomitent, structurile puterii (de Partid, Securitate şi Miliţie) trimit
în zona casei parohiale cadre şi efective, fapt care agravează şi mai mult
situaţia.
• Ora 13,00. În Timişoara, în zona străzii Timotei Cipariu se adună câ-
teva sute de manifestanţi, care scandează lozinci cu revendicări sociale
şi economice, antidictatoriale şi împotriva lui Nicolae Ceauşescu118.
• Ora 16,00. În zona casei parohiale soseşte un grup de 60-70 de sindi-
calişti, trimişi de primarul Timişoarei cu misiunea de a se opune susţi-
nătorilor lui Lászlo Tökes şi celorlalţi manifestanţi, printre care se aflau
şi simpli curioşi. La scurt timp, aceştia îşi vor manifesta şi ei nemulţu-
mirea.
• Ora 17,00. Nicolae Ceauşescu îl acuză pe Radu Bălan că nu îl infor-
mează corect despre situaţia de la Timişoara.
• Primul-secretar al Comitetului Judeţean de Partid Timiş cere introdu-
cerea Gărzilor Patriotice în dispozitivul de apărare al Judeţenei de
Partid.
• Ora 17,15. Lászlo Tökes iese la fereastra locuinţei şi cere enoriaşilor
să se împrăştie. Când aceştia scandează ,,Libertate!”, pastorul li se
adresează: ,,Dar eu sunt liber... Plecaţi acasă. Nu vă periclitaţi viaţa
pentru mine. Nu mă vor lua. Mi-au dat asigurări”.
• Orele 17,30-18,00. Revolta timişorenilor se extinde în Piaţa Maria,
unde se blochează circulaţia, după ce Ion Monoran trage pantograful
unui tramvai119. Manifestanţii acuză violent regimul. Se scandează lo-
zinci antidictatoriale şi cu caracter social: ,,Libertate”, ,,Jos dictatura”,
,,Jos Ceauşescu!”,,,Jos cu realesul!”, ,,Azi în Timişoara, mâine în toată
118
Sergiu Nicolaescu consideră că acest moment constituie ,,începutul revoltei popu-
lare” (Lupta pentru putere. Decembrie 1989, p. 573).
119
,,Caietele Revoluţiei”, nr. 3/2006, p. 24-25.
83
ţara!”, ,,Vrem pâine!”, ,,Vrem lapte!”, ,,Vrem căldură!” etc.120 Conco-

mitent, se cântă ,,Deşteaptă-te române!” şi ,,Hora Unirii!”. Între timp,
în zonă apar trupele de ,,ordine”, în uniforme albastre, cu căşti, scuturi
albe şi bastoane de cauciuc, care reuşesc să despartă enoriaşii din
dreptul casei parohiale de cei dinspre podul Maria. Cu toate acestea, se
incendiază steaguri roşii, portrete şi cărţi ale lui Nicolae Ceauşescu. Re-
volta devine violentă, iar Timişoara - ,,detonatorul revoluţiei ro-
mâne”121. Între timp, Nicolae Ceauşescu îl întreabă pe Radu Bălan dacă
a ieşit armata în stradă.
• Orele 19,00-20,30. În Timişoara situaţia se complică. Ciocnirile între
manifestanţi şi forţele de ,,ordine” continuă122. În special în Piaţa Ma-
ria, unde este dispus plutonul de intervenţie al Miliţiei (80 de cadre),
echipat cu bastoane de cauciuc, scuturi şi căşti de protecţie. Scutierii
atacă manifestanţii, care nu părăsesc zona (chiar dacă Lászlo Tökes le
ceruse din nou acest lucru) şi se repliază apoi la contraatacul acestora.
Măsurile represive au un evident caracter ilegal.
• Alături de manifestanţii paşnici acţionează şi cetăţeni violenţi (majo-
ritatea tineri), care blochează circulaţia, sparg vitrine, librării (aruncă în
stradă cărţile lui Nicolae Ceauşescu şi le dau foc), magazine etc123.
• Un grup de manifestanţi se îndreaptă spre sediul Comitetului Judeţean
de Partid, resping dialogul cu primarul Petre Moţ (trimis de Radu Bă-
lan să-i întâmpine), care încearcă să-i oprească pe podul Michelangelo,
scandează ,,Fără teamă!”, ,,Libertate! Libertate!”, ,,Vrem căldură!”,
,,Vrem mâncare!”, ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Vrem pâine!”, Azi în Timi-
şoara, mâine în toată ţara!” şi atacă cu pietre, sticle etc. sediul Judeţe-
nei de Partid, trupele de Miliţie (circa 80-100 de ofiţeri şi subofiţeri,
120
Referindu-se la caracterul acţiunilor din 16 decembrie 1989, prof. univ. dr. Ioan
Scurtu apreciază că manifestanţii din Timişoara ,,nu se ridicaseră împotriva orânduirii
socialiste şi nici a intereselor celor ce muncesc. Revendicările lor aveau un caracter
limitat, vizând respectarea unor drepturi constituţionale şi ameliorarea condiţiilor de
viaţă ale «celor ce muncesc»” (Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context
internaţional, ediţia I-a).
121
Claudiu Iordache, Detonatorul Timişoara. Calea spre libertate, în Agora social-
democrată, p. 33; vezi şi ,,Caietele Revoluţiei”, nr. 3/2006, p. 16-35.
122
Printre manifestanţii care acţionau în jurul casei pastorului Lászlo Tökes, organele
de filaj au identificat şi agenţi ai spionajului străin. La Proces, însă, aceştia au negat
existenţa unor agenţi străini care s-ar fi implicat în revolta timişorenilor.
123
Referindu-se la apartenenţa acestor grupuri violente, Sergiu Nicolaescu enunţă patru
supoziţii: ,,grupuri de furioşi, formate ca reacţie la acţiunile extrem de dure ale forţelor
de opresiune, de care au profitat şi jefuitorii de profesie; grupuri de mercenari străini
în acţiuni de diversiune; diversiune făcută de Securitate, în justificarea unor acţiuni de
lichidare a revoltei; diversiune făcută de trupe M.Ap.N., respectiv D.I.A, în acelaşi
scop” (Lupta pentru putere. Decembrie 1989, Editura All, Bucureşti, 2005, p. 58).
Referindu-se la acelaşi lucru, autorii lucrării Şase zile care au zguduit România.
Ministerul de Interne în decembrie 1989, vol. 1 consemnează la p. 72: ,,Pe măsură ce
se contura o participare mai numeroasă a cetăţenilor la acţiunile de stradă, o parte
însemnată a nucleului de indivizi violenţi se retrăgea din prim-planul activităţilor, unii
dintre ei apărând ulterior în alte locuri, tot în calitate de iniţiatori ai agresiunilor”.
84
16 decembrie 1989
plutonul de intervenţie – 30 de cadre)124, precum şi echipajele de

pompieri care încercaseră să-i oprească cu jeturi de apă, smulg şi sparg
însemnele comuniste. În final, manifestanţii sunt respinşi spre Poştă,
folosindu-se şi gazele lacrimogene.
• Alt grup de manifestanţi rămâne în zona Bisericii Reformate, unde
sunt trimişi 70-80 lucrători de miliţie.
• Alţi manifestanţi se deplasează spre Piaţa Operei, unde sunt asaltaţi de
scutieri. Alte grupuri se îndreaptă spre căminele studenţeşti, unde scan-
dează ,,Jos dictatura!”, ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Studenţi veniţi cu noi!”,
,,Vrem libertate!” etc. şi cântă ,,Deşteaptă-te Române!”. Studenţii (cei
mai mulţi erau plecaţi în vacanţă) nu reacţionează însă aşa cum vor ma-
nifestanţii.125
• În faţa Facultăţii de Electrotehnică se scandează: ,,Jos Ceauşescu!”,
,,Vrem libertate!”.
• Concomitent, grupuri de manifestanţi devastează magazinele dintre
Regionala C.F.R. şi Gara de Nord, atacă o autocisternă a pompierilor.
• Pentru restabilirea situaţiei intervin forţele de ,,ordine” (efective ale
Miliţiei, Trupelor de Securitate126, Pompieri, Grăniceri). Deşi nu s-a
executat foc, s-au înregistrat numeroase agresări fizice (de o parte şi de
alta) şi au fost făcute arestări (circa 180 de persoane127), inclusiv de
către patrulele militare scoase între timp în stradă, unii dintre
manifestanţi fiind bătuţi şi arestaţi. În acţiunea represivă, forţele de
,,ordine” au folosit şi gazele lacrimogene. În final, manifestanţii se
regrupează în faţa Catedralei. Situaţia rămâne tensionată în cursul
nopţii, când o parte dintre manifestanţi se deplasează în cartierele
oraşului pentru a mobiliza populaţia pentru a doua zi.
• Ora 20,45. Radu Bălan, primul-secretar al Comitetului Judeţean de
Partid Timiş, cere locotenent-colonelului Constantin Zeca, înlocuitor la
comanda Diviziei 18 mecanizate, să scoată în stradă trupe şi tehnică
militară pentru a participa, alături de forţele Ministerului de Interne, la
restabilirea ordinii în oraş. Informat, comandantul Armatei 3, generalul
Dumitru Roşu, ordonă să nu se ia nici o măsură fără ordinul ministrului
Apărării Naţionale.
• În faţa casei parohiale din str. Timotei Cipariu nr. 1 manifestanţii
timişoreni continuă să scandeze lozinci anticeauşiste şi antidictatoriale.
• Ora 21,00. La Bucureşti, generalul Iulian Vlad convoacă şefii de di-
124
În jurul orei 20.00, după ce a înlocuit plutonul de intervenţie al trupelor de Securitate
(fără muniţie de război), plutonul de intervenţie al Miliţiei (echipat în salopete gri-bleu
şi dotat cu bastoane de cauciuc, cască de protecţie şi scut) a fost dispus în zona Piaţa
Maria şi la Catedrală, unde a constituit un dispozitiv ,,triunghi cu vârful înainte” spre
podul Maria.
125
Despre formarea şi deplasarea coloanelor de manifestanţi vezi, pe larg, Alexandru
Oşca (coordonator), Revoluţia Română din decembrie 1989 în Banat, Craiova,Editura
Sitex, 2009, p.131-136.
126
Conform declaraţiilor şefilor Securităţii, aceasta şi-a concentrat activitatea asupra
misiunilor informative curente (informaţii, contraspionaj etc.).
127
Între care: Virgil Hossu, Marius Mioc, etc.
85
recţii din Departamentul Securităţii Statului şi dispune trimiterea la Ti-

mişoara a unei grupe operative care să acţioneze în problemele speci-
fice Departamentului128.
• Ora 21,30. Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale,
aprobă cererea lui Radu Bălan privind scoaterea în municipiul Timi-
şoara a patrulelor militare înarmate (fiecare cu câte 10 militari), con-
duse de către ofiţeri, dar fără muniţie.
• Ora 21,45. Spre Piaţa Maria apare (dinspre strada Küttl, unde mulţi-
mea construise o baricadă căreia i s-a dat foc) o maşină de pompieri
care aruncă apă în timp ce scutierii împrăştie mulţimea. Manifestanţii
ripostează, aruncând cu pietre din pavaj şi cu alte obiecte spre scutieri şi
pompieri.
• Ora 22,00. Nicolae Ceauşescu cere generalului Iulian Vlad să-l in-
formeze despre situaţia de la Timişoara.
• Ministerul de Interne ordonă punerea în aplicare a Situaţiei nr. 2 (or-
dinul nr. 0230 din 15 mai 1973) care prevedea punerea în stare de alertă
a efectivelor şi intensificarea activităţilor specifice pentru prevenirea şi
descoperirea faptelor antisociale, pentru întărirea pazei şi ordinii
publice.
• Ministerul Apărării Naţionale transmite ordinul de constituire a gru-
pelor operative la toate comandamentele, marile unităţi şi unităţi.
• Ora 23,30. În Timişoara, confruntările dintre manifestanţi şi trupele
de ,,ordine” continuă, deseori luând aspectul luptelor de stradă. În final,
trupele de Miliţie şi Securitate se retrag destul de ,,şifonate”. În acelaşi
timp, grupuri de civili continuă devastările în oraş.
• La Primărie, Radu Bălan informează activul de partid şi directorii de
întreprinderi din oraş despre modul în care a fost atacat sediul Comite-
tului Judeţean de Partid şi prezintă un material referitor la activitatea
,,antistatală a pastorului Lászlo Tökes şi despre modul în care s-a pre-
gătit evacuarea acestuia.
• Spre miezul nopţii, manifestanţii, care se regrupaseră în zona Cate-
dralei, cântă ,,Deşteaptă-te române!”, ,,Hora Unirii!”.
Apoi multe coloane se îndreaptă spre diferite zone ale oraşului pentru a
mobiliza cetăţenii pentru a doua zi. Se scandează: ,,Coborâţi!”,
,,Luptăm!”, ,,Români veniţi cu noi!”, ,,Nu fiţi laşi!”, ,,Libertate!”, ,,Jos
Ceauşescu!”.
• Noaptea. La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu discută în mai multe rân-
duri cu ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, şi cu şeful
Departamentului Securităţii Statului, generalul Iulian Vlad, modalităţile
128
Grupa operativă a D.S.S. s-a deplasat spre Timişoara cu un tren special, începând cu
ora 23,00, în următoarea alcătuire: general Emil Macri, şeful Direcţiei de
Contrainformaţii Economice, colonel Filip Teodorescu, adjunct al şefului Direcţiei
Contraspionaj, colonel Dumitru, locotenent-colonel Dan Nicolici, şeful Centrului de
Informaţii şi Documentare din D.S.S., locotenent-colonel Gheorghe Glăvan, şeful
Serviciului informativ din U.S.L.A., locotenent-colonel Gabriel Atanasiu, şeful
Direcţiei Informaţii Interne.
86
16 decembrie 1989
de soluţionare a crizei129. Ordonă generalului Vasile Milea ca a doua zi

armata să demonstreze în centrul Timişoarei cu subunităţi militare pen-
tru a intimida populaţia.
• Organele de informaţii militare române fac cunoscut că în Ungaria
batalioanele de cercetare-diversiune din organica corpurilor 1 şi 3 ar-
mată execută, în apropierea frontierei cu România, pregătire de luptă
specifică ducerii acţiunilor de luptă în spatele trupelor inamice130.
129
,,Intrat în panică şi fiind hotărât să împiedice orice acţiune care ar fi impus
adoptarea unor reforme şi iniţierea unui dialog cu societatea românească – apreciază
prof. univ. dr. Ioan Scurtu -, regimul Ceauşescu a acţionat în forţă, crezând că astfel se
va menţine şi va putea controla situaţia din ţară” (Revoluţia Română din Decembrie
1989 în context internaţional, p. 182). Vezi şi Viorel Domenico, Ordinele lui
Ceauşescu, în ,,Caietele Revoluţiei”, nr. 3/2006, p. 51-53.
130
Sergiu Nicolaescu, Începutul adevărului, p. 23.
87
17 decembrie 1989
• Ora 2,00. Nicolae Ceauşescu reproşează generalului Iulian Vlad ne-

implicarea totală a Securităţii în soluţionarea crizei de la Timişoara.
• Ora 3,00-4,00. Din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, pastorul Lászlo
Tökes este evacuat forţat şi transportat (împreună cu familia) în locali-
tatea Mineu din judeţul Sălaj131 .
• Ora 4,00. Patrulele militare scoase în stradă în cursul nopţii sunt re-
trase în cazărmi.
• Ora 6,00. Nicolae Ceauşescu cere generalului Vasile Milea să scoată
armata în stradă la Timişoara pentru intimidarea manifestanţilor.
• Ora 6,30. În Timişoara soseşte trenul special cu grupa operativă a
Ministerului de Interne, condusă de generalul Emil Macri, care este in-
formată (între orele 8,00 şi 8,30) despre situaţia din oraş132. În mod rea-
list, colonelul Ion Deheleanu, şeful Miliţiei judeţene, raportează supe-
riorilor: ,,Poate să vină tot I.G.M.-ul (Inspectoratul General al Miliţiei),
totul e terminat, conturile sunt încheiate”133.
• Generalul Iulian Vlad ordonă obţinerea de informaţii privind eveni-
mentele din Timişoara, implicarea spionajului străin, starea de spirit a
populaţiei etc.
• Ora 6,45. Nicolae Ceauşescu cere, din nou, generalului Vasile Milea
să organizeze în Timişoara o paradă militară, apoi (ora 7,30) îi repro-
şează că armata nu s-a implicat în soluţionarea situaţiei de la Timişoara.
• Dimineaţa. Radu Bălan solicită telefonic (din ordinul lui Nicolae
Ceauşescu) comandantului Armatei 3 de la Craiova, scoaterea în stradă,
în Timişoara, a subunităţilor militare. Generalul Dumitru Roşu răs-
punde că nu există ordin superior în acest sens. Acelaşi răspuns îl va da
şi generalul Vasile Milea, care revine după puţin timp cu precizarea că
trupele urmau să fie scoase în stradă fără armament şi muniţie.
• Ora 8,00. Generalul Vasile Milea ordonă constituirea unor patrule
militare în garnizoanele Cluj-Napoca, Oradea, Bistriţa şi Zalău.
• Subunităţile trupelor de Securitate din Cluj-Napoca trec la aplicarea
măsurilor prevăzute în Situaţia nr. 2 privind pregătirea suplimentară în
vederea îndeplinirii de misiuni specifice.
• Ora 9,05. În Timişoara soseşte o grupă operativă a Marelui Stat Ma-
131
Pastorul şi soţia sa au fost transportaţi într-un autoturism Dacia, iar mobila într-un
autocamion. Gazda Arpad a declarat că Lászlo Tökes a fost bătut, iar cei care s-au aflat
alături de el în momentul arestării au fost arestaţi şi agresaţi. Vezi ,,Caietele
Revoluţiei”, nr. 3/2006, p. 43-44.
132
Puţin mai târziu, în Timişoara, cu trenul şi cu avionul, au sosit din Capitală alţi
ofiţeri de Securitate şi Miliţie.
133
Şase zile care au zguduit România..., p. 82.
88
17 decembrie 1989
jor, condusă de colonelul Dumitru Ionescu, precum şi ofiţeri din cadrul

Consiliului Politic Superior al Armatei şi al Inspectoratului Muzicilor
Militare; cu puţin timp înainte sosise şi Gheorghe Diaconescu, adjunc-
tul procurorului general al României.
• Ora 10,00. La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu informează Biroul Per-
manent al Comitetului Politic Executiv că situaţia de la Timişoara a fost
rezolvată şi că pastorul Lászlo Tökes a fost evacuat.
• Orele 10,00-13,00. La Timişoara, subunităţi militare (constituite în
detaşamente), cu fanfară, drapel de luptă şi armament (pistoale-mitrali-
eră), dar fără muniţie, defilează prin oraş (până la ora 13,30). În unele
locuri militarii sunt primiţi cu injurii şi ameninţări, în altele sunt atacaţi
de indivizi violenţi, care îi îndeamnă să-şi omoare ofiţerii134.
• Spre prânz, acţiunile protestatare iau proporţii, numărul manifestanţi-
lor ajungând la circa 4 000 de persoane. Se scandează ,,Libertate!”,
,,Jos Ceauşescu!”, Nu vă fie frică!”, ,,Acum ori niciodată!”.
• Forţele de ordine (de Securitate şi Miliţie) reacţionează dur, folosind
gaze lacrimogene, jeturi de apă din autocisterne etc. Concomitent, gru-
purile violente, înarmate cu răngi, bâte, sticle incendiare, distrug obiec-
tivele comerciale din zonă135.
• Manifestanţii se îndreaptă spre sediul Comitetului Judeţean de Partid,
unde încercările de dialog cu Radu Bălan eşuează.
• În urma cererilor insistente ale lui Radu Bălan, generalul Vasile Milea
ordonă Diviziei 18 mecanizate să intervină cu forţe pentru blocarea că-
ilor de acces spre Judeţeana de Partid136.
• Ora 11,00. La Braşov, generalul Ion Florea, comandantul garnizoanei,
primeşte ordin de la Armata 1 ca, începând cu ora 12,00, să ia măsuri
de întărire a pazei unităţilor şi obiectivelor militare din subordine.
• Ora 12,00. Ca urmare şi a anunţării vizitei oficiale a lui Nicolae Cea-
uşescu în Iran137, generalul Vasile Milea ordonă punerea în vigoare a
134
La ordinul comandantului de detaşament, militarii au luat poziţie de luptă în jurul
drapelului, apoi, după calmarea situaţiei, au continuat deplasarea (Alexandru Oşca –
coordonator -, Op.cit.,p. 138-139 ; Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia
Română din Decembrie 1989 retrăită prin documente şi mărturii, Editura Axioma Edit,
Bucureşti, 2001, p. 231)
135
După ce întreabă retoric: ,,Au fost aceste grupuri spontane sau organizate?”, Sergiu
Nicolaescu conchide: ,,Iată o întrebare la care nu au putut sau nu au dorit să răspundă
nici S.R.I.-ul, nici Procuratura sau Ministerul de Interne. După atâţia ani de la
Revoluţie este inadmisibil să nu putem avea unele piste. În caz contrar trebuie să
admitem spontaneitatea acestor grupuri pe care le vom regăsi cu rare excepţii la
Bucureşti, în noaptea de 21-22.12.1989 şi în unele localităţi din restul ţării” (Lupta
pentru putere. Decembrie 1989, Editura ALL, Bucureşti, 2005, p. 63).
136
Ca urmare, subunităţi din UM 01197, 01125 şi 01115 blochează circulaţia la Podul
Michelangelo, cele din UM 01115, 01103 şi 01185 patrulează pe itinerariul: stadionul 1
Mai – str. Avrig – str . Cluj – complexul Studenţesc. Sergiu Nicolaescu apreciază că
,,din acest moment, armata devine principala forţă care luptă împotriva populaţiei
revoltate” (Lupta pentru putere. Decembrie 1989, Editura ALL, Bucureşti, 2005, p. 63).
137
Referindu-se la această vizită, generalul Iulian Vlad, şeful D.S.S., apreciază: ,,Nici
un om, şef de stat normal, în asemenea situaţii, cu toate asigurările date, nu ar fi plecat
din ţară, deşi vizita era importantă şi benefică” (Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru
89
prevederilor cerute de indicativul Tabela ABC ,,ANA” (întărirea pazei şi

apărării unităţilor şi obiectivelor militare, precum şi constituirea unor
grupe operative).
• Orele 13,00-13,15. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Milea, în-
cearcă să obţină, fără succes, mai multe informaţii despre situaţia de la
Timişoara de la generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii
Statului, şi de la Tudor Postelnicu, ministrul de Interne. Ultimul îi re-
proşează că l-a informat pe Ion Coman despre dezordinile petrecute în
oraşul de pe Bega şi îl asigură că structurile Ministerului de Interne stă-
pânesc situaţia.
• Generalul Ilie Ceauşescu, şeful Consiliului Politic Superior al Arma-
tei, afirmă, în cadrul şedinţei Biroului Consiliului de Conducere al Mi-
nisterului Apărării Naţionale, că evenimentele de la Timişoara ,,sunt
iniţiate şi se desfăşoară cu sprijin din afară, din Ungaria şi din alte
ţări, inclusiv din U.R.S.S.”.
• Ora 13,30. Nicolae Ceauşescu îl acuză pe generalul Vasile Milea că
armata nu a reacţionat cum trebuie la Timişoara şi îl informează că a
decretat ,,starea de necesitate”. Imediat, ministrul Apărării Naţionale
face cunoscut comandantului Diviziei 18 mecanizate din Timişoara că
situaţia ,,s-a agravat”, că este ordin ,,să intervină armata”, care intră
,,în stare de luptă” şi că în judeţul Timiş s-a decretat ,,starea de nece-
sitate” (fără a se emite decretul prezidenţial legal). Ca urmare, în oraş
sunt scoase numeroase subunităţi militare, inclusiv tehnică de luptă
(T.A.B.-uri, tancuri etc.). Concomitent, se constituie dispozitive mixte,
formate din trupe ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului
de Interne.
• Ora 13,40. Ministrul Apărării Naţionale ordonă telefonic comandan-
ţilor marilor unităţi din Timişoara să scoată în oraş alte efective militare
care să apere Comitetul Judeţean de Partid, hotelul Intercontinental,
Poşta, Banca, depozitul de armament al Gărzilor Patriotice ş.a.
• Ora 13,55138. Generalul Vasile Milea ordonă direct comandantului
UM 01115 Giroc să scoată în oraş 10 tancuri de instrucţie pentru a
apăra sediul Comitetului Judeţean de Partid. Peste o jumătate de oră,
blindatele încep deplasarea spre centrul oraşului, de la podul Decebal,
patru dintre ele fiind dirijate spre comandamentul Diviziei 18 mecani-
zate din Piaţa Libertăţii. Acest lucru îi irită foarte mult pe demonstranţi,
care atacă blindatele şi chiar le blochează. Unul dintre tancuri este in-
cendiat139, fiind recuperat apoi, la ora 15,55, cu sprijinul unei subunităţi
de securitate din zonă. La scurt timp, manifestanţii încearcă să pătrundă
prin dispozitivul militar din zona podului Decebal. Subunitatea
reacţionează prin foc de avertisment. Persoane neidentificate execută
foc din parcul Copiilor şi din parcul din faţa Miliţiei.
putere. Decembrie 1989, Editura ALL, Bucureşti, 2005, p. 112).

138
În unele surse este consemnată ora 14.05. Vezi Alexandru Oşca, op cit., p.141.
139
În momentul în care a încercat să iasă din tanc, locotenentul-major Ion Bănicioiu a
fost lovit în cap cu un topor.
90
17 decembrie 1989
• Orele 14,00-14,20. O parte dintre manifestanţii timişoreni iau cu asalt

sediul Comitetului Judeţean de Partid. Lupta cu forţele de ,,ordine”
este extrem de dură. Se strigă: ,,Jos Ceauşescu!”, Jos Guvernul!”,
,,Libertate!”. Se sparge uşa de la intrare şi se pătrunde în sala de consi-
liu, se dă jos steagul şi se decupează stema, precum şi portretele lui
Ceauşescu. Se incendiază şi se devastează. În final, manifestanţii sunt
împrăştiaţi în urma intervenţiei forţelor de ordine.
• Ilie Matei, fostul prim-secretar de partid, scapă sărind pe fereastră, iar
Radu Bălan, fugit şi el din clădire la Inspectoratul de Miliţie, îl infor-
mează pe Nicolae Ceauşescu despre cele întâmplate140. La rându-i,
Gheorghe Diaconescu comunică procurorului şef al României că la Ti-
mişoara ,,este altceva... este o chestiune de altă natură... este politic”.
Informată, ca urmare a interceptării convorbirii, Elena Ceauşescu cere
ca procurorul general adjunct să fie destituit din funcţie şi condamnat
pentru trădare.
• Ora 14,25. Unităţile şi marile unităţi din judeţul Timiş primesc indi-
cativul ,,Radu cel Frumos” – alarmă de luptă parţială.
• Ora 14,30. Nicolae Ceauşescu decide să trimită la Timişoara pe Ion
Coman, secretar al C.C. al P.C.R., pentru ca împreună cu conducerea
Judeţenei de Partid să rezolve toate problemele din oraş, astfel încât a
doua zi situaţia ,,să reintre în normal”. Informându-l despre situaţia din
Timişoara, secretarul general al partidului precizează: ,,Un grup de
vandali, de derbedei, vânduţi străinătăţii, încearcă să destabilizeze
România. Au spart magazine, au incendiat unităţi militare, au incendiat
Comitetul Judeţean de Partid, au încercat să ia drapelul de luptă al
unităţii. În această situaţie am hotărât stare de necesitate în municipiul
Timişoara şi am ordonat lui Milea şi celor de la Interne să trimită un
grup de generali de răspundere şi să execute aceste ordine141.
• Ora 15,00. Forţele de ordine restabilesc situaţia de la sediul Comite-
tului Judeţean de Partid Timiş142. Străzile Timişoarei rămân, însă, pline
de manifestanţi143.
• La librăria Mihai Eminescu se dă foc cărţilor lui Ceauşescu. Spre ora-
şul revoluţionar de pe Bega sunt însă dirijate efective militare aparţi-
nând UM 01233 din Buziaş, 01140 din Lugoj, 01380 din Arad. Per-
soane neidentificate rănesc prin împuşcare câţiva militari.
• Ora 15,15. Generalul Vasile Milea atrage atenţia generalului Iulian
Topliceanu că în Ungaria există forţe care ,,pregătesc o agresiune la
140
Costel Balint, op. cit., p. 25.
141
Generalul Ştefan Guşă a afirmat ulterior că, înainte de a se deplasa spre Timişoara,
generalul Vasile Milea i-a precizat că grupul de generali şi ofiţeri români se va afla în
,,subordinea nemijlocită” a lui Ion Coman, care îl reprezenta pe Nicolae Ceauşescu.
142
Conform afirmaţiilor locotenent-colonelului Constantin Zeca, în zona Comitetului
Judeţean de Partid se aflau la acea oră circa 1 500 de militari din forţele de ,,ordine”,
inclusiv tancuri şi T.A.B.-uri.
143
Referindu-se la acest lucru, Sergiu Nicolaescu apreciază: ,,Din acest moment, orice
amestec străin nu mai are nici o importanţă. În stradă, voinţa populară se impune”
(Lupta pentru putere. Decembrie 1989, Editura ALL, Bucureşti, 2005, p. 66).
91
frontiera de vest a ţării” şi îi cere să ia ,,măsuri ferme pentru ridicarea

capacităţii de luptă a unităţilor”. La rându-i, comandantul Armatei 4
apreciază că ,,pot avea oricând acţiuni în zona de frontieră”. Apoi a in-
format grănicerii despre ,,deplasări de trupe spre frontiera de vest a
României”. După ce arată că ,,situaţia s-a agravat la Timişoara”, unde
,,huliganii au devastat şi au dat foc la magazine”, atacând şi unităţile
militare, Vasile Milea precizează că ,,toate cererile de efective” pentru
diferite misiuni le va aproba numai el, primii-secretari de partid de la
judeţe urmând să-l sune şi să-i ,,solicite ce doresc”144.
• La Timişoara, în Piaţa Libertăţii şi în Piaţa Operei, manifestanţii
scandează ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Vrem alegeri libere!”.
• Ora 15,22. Din ordinul generalului Vasile Milea, două elicoptere mi-
litare survolează spaţiul aerian al municipiului Timişoara pentru a con-
stata situaţia din oraş şi a o raporta comandamentului Diviziei 18 meca-
nizate145.
• Ora 15,25. Ministrul Apărării Naţionale ordonă alarma de luptă par-
ţială pentru toate unităţile din Capitală.
• Ora 15,30. Generalul Vasile Milea ordonă generalului Ştefan Guşă,
prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat
Major, să se deplaseze la Timişoara, împreună cu un grup de generali şi
ofiţeri superiori (generalul Victor Atanase Stănculescu, prim-adjunct al
ministrului Apărării, generalul Mihai Chiţac, comandantul Trupelor
Chimice şi comandant al garnizoanei Bucureşti etc.)146.
• Ora 16,30. La Timişoara sosesc, cu un avion special, Ion Coman, ge-
neralii Ştefan Guşă, Victor Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu
şi colonelul Radu Gheorghe, din Ministerul Apărării Naţionale, precum
şi din Ministerul de Interne: generalii Constantin Nuţă, Velicu Mihalea,
Emil Macri şi coloneii Filip Teodorescu şi Ion Moraru.
• În zona centrală a oraşului, în special în apropierea sediului Diviziei
18 mecanizate, un grup violent, format din 10-12 persoane, atacă clădi-
rea marii unităţi, încercând să pătrundă în incintă. Concomitent, incen-
diază unele obiective din zonă (Casa Armatei, Restaurantul militar
etc.). Informat despre acest lucru, ministrul Apărării Naţionale ordonă
deschiderea focului de către santinele. La rându-i, generalul Ştefan
Guşă (care nu putuse pătrunde în sediul Diviziei 18 mecanizate, deoa-
rece acesta era înconjurat de manifestanţi) face cunoscut (în sediul In-
spectoratului Judeţean al Ministerului de Interne) că va ajunge la marea
unitate chiar dacă va trebui să folosească tancul. Iniţial, s-a deplasat în
144
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia Română din Decembrie 1989..., p.
196-197.
145
La ora 17,10, elicopterele au survolat din nou spaţiul aerian al Timişoarei.
146
Din grupa operativă a Marelui Stat Major au mai făcut parte: colonelul Gheorghe
Radu, locţiitor al şefului Direcţiei Operaţii, colonelul Gheorghe Cârneanu, locţiitor al
comandantului Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului ş.a. La Timişoara
a sosit şi generalul Constantin Nuţă, trimis la cererea lui Nicolae Ceauşescu pe motiv că
era ,,cel mai milităros” dintre cadrele de conducere ale Ministerului de Interne
(conform declaraţiei lui Tudor Postelnicu).
92
17 decembrie 1989
cazarma Oituz în care se afla Batalionul de Transmisiuni al Diviziei, de

unde avea asigurate toate legăturile pe fir militar. Ulterior, pe un traseu
ocolit, a ajuns la comandamentul diviziei mecanizate.
• La Sibiu, Nicu Ceauşescu solicită locotenent-colonelului Aurel Dra-
gomir, comandantul garnizoanei, să pregătească substanţe chimice la-
crimogene pentru a fi transportate, cu un elicopter, la Timişoara.
• Orele 17,00. În cadrul şedinţei Comitetului Politic Executiv147, Nico-
lae Ceauşescu minimalizează situaţia de la Timişoara, informând că în
oraş au avut loc ,,unele evenimente” în legătură cu evacuarea, din lo-
cuinţa pe care o deţinea, a preotului reformat Lászlo Tökes, apreciind
că ,,incidentele grave de la Timişoara” au fost organizate de ,,cercurile
revanşarde, revizioniste şi de agenţi atât din răsărit cât şi din apus”,
care aveau ca scop ,,destabilizarea situaţiei din România, de a acţiona
în direcţia lichidării independenţei şi integrităţii teritoriale a Româ-
niei”. După ce precizează că a fost devastat sediul Comitetului Judeţean
de Partid, îi acuză pe generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naţio-
nale, şi pe Tudor Postelnicu, ministrul de Interne148, de ,,atitudine defe-
tistă, capitulardă”, imputându-le faptul că nu au îndeplinit ordinele pe
care le-a dat în noaptea de 16 spre 17 decembrie de a deplasa în oraş
trupe mecanizate şi chiar tancuri, că au scos în stradă militarii cu
gloanţe de manevră, în loc să lichideze rapid ,,toate aceste lucruri”149.
Generalul Vasile Milea a mai fost acuzat că a trimis trupele spre graniţa
147
Stenogramele acestei şedinţe prezintă unele diferenţe de conţinut. În varianta ste-
nogramei prezentată de Sergiu Nicolaescu (Revoluţia. Începutul adevărului. Un raport
personal, Editura Topaz Grup, Bucureşti, 1995, p. 274-288) la şedinţă au participat:
Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Emil Bobu, Lina Ciobanu, Nicolae Constantin,
Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Miu Dobrescu, Ludovik Fazecaş, Manea Mănescu,
Paul Niculescu-Mizil, Olteanu Constantin, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Dumitru
Popescu, Ion Radu, Gheorghe Rădulescu, Ioan Totu, Ştefan Andrei, Silviu Curticeanu

Limbă

Cronologia2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cronologia2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Dr. ALESANDRU DUŢU

Dr. ALESANDRU DUŢU

Redactor de carte: Alexandru Oşca

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Înlăturarea regimurilor totalitare comuniste / socialist-comuniste1 a

În funcţie de situaţia din fiecare ţară, comuniştii locali au fost impuşi la

Paralel cu desfiinţarea partidelor politice ale ,,claselor exploatatoare”,

În România, după ce intelectualul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu a fost

,,valorilor” socialismului, acolo unde acestea ar fi fost ameninţate. Un

denumirii acestuia în Partidul Socialist Ungar. În noul context interna-

fier”, în România nu a fost posibilă înlăturarea regimului comunist/

(24 noiembrie 1918) şi în contextul crizei politice, determinată şi de do-

30 decembrie. Rusia Sovietică devine Uniunea Republicilor Sovietice

nuă să manifeste confuzii ideologice şi să facă aprecieri eronate asupra

munist Român devine partener al Partidului Naţional-Ţărănesc, Parti-

1944, în România, sovieticii reuşesc să impună guvernul condus de dr.

politică fiind exercitată de Partidul Comunist Albanez (înfiinţat în

în cadrul căruia comuniştii aveau rolul preponderant – obţine 79,86%

30 decembrie. Dr. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej îl obligă pe

vor controla întregul personal al S.U.A. şi toate transporturile care vor

28 iunie 1991, ţările componente au decis dizolvarea organizaţiei.

mai este aleasă în Secretariatul şi în Biroul Politic al C.C. al P.M.R) şi

munist a trecut la restaurarea controlului asupra societăţii poloneze33.

dintre militarii şi angajaţii civili au avut ,,manifestări negative”,

Organele de Securitate au primit ordin să aresteze toate delegaţiile de

mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională. Cu acel prilej, Mao

1961. Pentru a compensa scăderea de prestigiu, conducătorul chinez a

ghe Gheorghiu-Dej pune accentul pe intensificarea activităţii educative.

egalităţii în drepturi, avantajului reciproc, întrajutorării tovărăşeşti,

criticilor şi acuzaţiilor aduse P.C.R. de către reprezentanţii Partidului

bulgare, est-germane, poloneze şi ungare din cadrul Tratatului de la

chile practici comuniste.

C.C. al P.C.R., aşa-numitele ,,teze din iulie”, inaugurând ,,revoluţia

Republicii în locul lui Ludvik Svoboda), publicată în mai multe ziare

devenind o mare putere economică, pe cale să ia locul Uniunii Sovie-

3 octombrie. La Varşovia, 15 membri ai Opoziţiei democrate încep o

ocupă şantierele navale din Gdansk, se închid în incintă şi cer să discute

10 noiembrie. Moare L.I. Brejnev (decesul va fi anunţat a doua zi); pe

Kádár ,,să plece”49

grevă spontană, cerând condiţii mai bune de muncă şi de viaţă50.

darea unei mai mari independenţe întreprinderilor şi băncilor, consti-

pentru reformarea societăţii bulgare.

rii din Silezia, constructorii de nave din Gdansk şi Szcecin intră şi ei în

realizat şi ,,contacte” cu reprezentanţi ai structurilor care urmăreau, cel

acestei persoane un astfel de tratament preferenţial”.

stantin Pârvulescu, Grigore Răceanu, Silviu Brucan)58 îi reproşează lui

25 mai. Pentru prima dată, lucrările Congresului Deputaţilor Poporului

Pentru a evita posibilitatea ca Imre Poszgay să fie ales preşedinte al

hoslovac un discurs cu o firavă tentă reformistă

Fraze (lansată în august) trimit o scrisoare premierului Ladislau Adamec

vântul său la Congres, Rezsö Nyers a precizat că în contextul schimbă-

Ungaria şi Polonia. Recunoaşte, însă, necesitatea restructurării pentru

inclusiv dialog cu Opoziţia78. Schimbarea la ,,vârf” nu duce la reforma-

(Principiul dominoului…, p. 244).

colae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R.81.

rea cursului favorabil intereselor Occidentului. În acest sens trebuie să

manevră», formată din cetăţenii nemulţumiţi, pretabili la acţiuni pro-

rea ,,orânduirii socialiste”, Partidul Comunist păstrându-şi rolul de

vinţa respectării graniţelor postbelice în Europa, precum şi în legătură

este scris Lenin, Octombrie, Socialism”90.

26 noiembrie. Opozanţii din Cehoslovacia fac cunoscut documentul