1.

Prima bere

Berea a devenit un liant social de-a lungul istoriei. Prima bere a apărut acum
6.000 de ani, când s-a observat că pâinea umedă începe să fermenteze. Berea este
menționată și în cea mai veche operă literară a umanității: Epopeea lui Ghilgameș.
Enkindu(o sălbăticiune), se transformă în om și devine prietenul eroului, după ce fiara
bea bere. “Luna de miere” provine din obiceiul sumerienilor de a dărui tinerelor
cupluri bere îndulcită cu miere, cât să le ajungă o lună. Faraonii au aflat de berea din
Babilon, le-a plăcut, și au început să o fabrice și pe malurile Nilului. Devenită populară
în Egiptul Antic, totuși, nici un faraon nu s-a gândit să impoziteze berea. Dar, când
frumosa Cleopatra a rămas fără bani pentru piramide, ea a introdus și primul impozit
pe băuturi.

2. „Debutul” european al berii

Ajunsă în Europa, berea a fost inițial considerată o băutură a săracilor. Dar un

celebru împătimit al berii a fost chiar Iulius Cezar. Trecând cu legiunile sale Rubiconul
pentru cucerirea Romei, Cezar a marcat momentul spunând „Alea iacta est” după
care a băut bere. Apoi, el ajunge la Roma, pune capăt Republicii și se declară împărat.
Chiar dacă elita romană nu aprecia berea, medicii romani o făceau. Antyllus, vestit
chirurg al antichității, recomanda femeilor care alăptau sa bea bere cu frunze de
palmier uscate. Philumenus, în tratatul despre otrăvuri și otrăviri, recomanda
împotriva înțepăturilor de viespe berea amestecată cu usturoi pisat, iar Marcellus
Empirius, doctorul împăratului Teodosie, susținea că “un pahar de bere fiartă cu sare
potolește tusea”. Toate aceste recomandări s-au perpetuat în medicina tradițională
europeană.

3. Expansiunea berii în nord

În Bavaria s-au găsit ulcioare din lut(precursoare ale halbelor), care erau
folosite acum 5000 de ani. Cea mai mare realizare a romanilor în ceea ce privește
berea a fost răspândirea rețetei în nordul Europei. Germanii au creat un meșteșug din
berărit, transformând berea în băutură națională. Berea nemțească de atunci diferea,
însă, în funcție de lemnul butoaielor în care era fermentată. În acest timp, berea
ajunsese până în Britania și Scandinavia. Berea era, de-acum, europeană, iar în Evul
Mediu, era cea mai întâlnită băutură. Călugarii catolici și-au dat seama că, datorită
ingredientelor naturale, berea poate fi un aliment desăvârșit pentru perioada
postului. Astfel, fiecare mănăstire s-a specializat în producerea unei beri cu o anumită
aromă, iar berile călugărești au rămas printre cele mai apreciate.
4. „Hai noroc!” - un obicei... sănătos!

Tradiția ciocnitului zgomotos al halbelor spumoase, provine din întunecatul ev

mediu, când otrăvurile(și otrăvirile!) erau des folosite în înalta societate, pentru
„rezolvarea” unor situații complicate și cu mare potențial conflictual. Amoruri tainice,
moșteniri surpriză sau succesiuni regale, istoria acelor timpuri este plină de otrăvuri și
otrăvitori. Pe atunci, ciocnitul zelos al halbelor de bere(operațiune prin care care
stropii de spumă sau chiar de bere comunică involuntar și se întrepătrund), era o
dovadă a faptului că băutura nu era otrăvită. Era o metodă simplă de siguranță
menită să arate că între tovarășii de la masă nu existau intenții dușmănoase. De ce
bere și nu altceva? Deoarece era cea mai răspândită. Ajunsă astăzi un adevărat liant
social, berea, prin adăugarea acestui ritual, devine și mai prietenoasă.

5. Berea ajunge în „Lumea Nouă”

În 1587 coloniștii lui Walter Raleigh(cel care a adus tutunul și cartoful în

Europa), construiesc prima fabrică de bere din Lumea Nouă, în Virginia. Rezultatul
decepționează, iar oamenii au trimis cereri în Anglia, pentru o bere mai bună.
Oricum, berea ajunsese în America. În 1612 se deschide prima fabrică de bere, în
actualul New York, după ce coloniștii publicaseră la Londra anunțuri pentru găsirea
unui investitor experimentat. În 1674, colegiul Harvard avea propria fabrică. Dar,
condițiile din Lumea Nouă impuneau utilizarea unui orz care în Europa era destinat
furajelor, diferență care și-a pus amprenta definitiv, berea americană, devenind una
aparte. În 1757 colonelul George Washington își nota rețeta “To make Small Beer”, în
agendă, pe când comanda armata din Virginia în războiul dintre francezi și indieni.

6. Bătălia pentru puritate

În 1810, la Munchen, Oktoberfest devine sărbătoare oficială. Dar momentul

reper al berii actuale îl reprezintă cel în care nemții îi standardizează producerea.
„Legea Germană a Purității Berii”, a fost adoptată în 1516 în Ingolstadt, Bavaria. Din
acel moment, doar apa, orzul, hameiul și drojdia pot fi utilizate ca ingrediente. Pe
atunci, berea reprezenta o componentă importantă în dieta populației. Exista și un
motiv economic al acestei legi: pâinea fiind un aliment esențial, diriguitorii doreau să
evite un război al prețurilor între producătorii de bere și brutari, limitând astfel
producția de bere la un singur tip de cereală: orzul. Legea a acoperit inițial Ducatul de
Bavaria, dar influența ei s-a simțit atât de puternic încât adoptarea legii la nivel
național a fost una din condițiile unificării Germaniei în 1871.

7. Particularitățile berii în Albion

În evul mediu, dacă pe continent nemții puneau accentul pe rețeta strictă, iar
călugării foloseau arome secrete, peste canalul Mânecii, în Anglia, berea era apreciată
după modul în care era uscat malțul. Cel uscat la foc din lemne din Norvegia, era
favorit. Regina Elisabeta, în călătorii, își trimitea înainte curieri pentru degustarea
berii locale. Dacă ea nu era bună, o rezervă trimisă rapid de la Londra rezolva
problema. Tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere. El testa berea
turnând o parte pe bancă, asezându-se apoi pentru a termina restul de bere. Dacă
băutura nu era pură sau conținea zahăr, pantalonii deveneau lipicioși. La sfârșitul
secolului 17, pentru că berea mai sigură și mai bună la gust decât apa, elevii unei școli
primeau două sticle pe zi.

8. Legile berii

Berea și consumul ei a generat tot felul de reglementări. În Nigeria, sunt ilegale

importul sau producerea de bere, dar nu e interzisă achiziția și consumul. În SUA sunt
mai multe ciudățenii: În Nebraska e ilegală vânzarea de bere în local dacă nu există un
ceaun cu supă; în Alaska, este ilegal să adapi cu bere un ren; în Ohio poți dai bere
peştilor(dacă nu îi îmbeţi!), iar în Iowa, nu ai voie să te bagi în pat cu soția dacă băut
peste trei guri de bere. Până nu demult, în Texas era ilegală Enciclopedia Britanică,
deoarece are o reţetă de bere de casă. Undeva, în Canada,nu ai voie să bei apă dacă
bei bere, iar în vestul Australiei este interzisă strivirea unei doze de bere între sâni(sau
cu pieptul).

9. Berile ciudate

Populară Africa, Berea Sprecher Mbege Ale, este din banane si are 7% alcool. În
1996, când în Germania a fost acceptată cultivarea canabisului, imediat a aparut
berea Cannabia. În Belgia se produce o bere cu muștar, iar „englezeasca” Barley tikka
vindaloo, este cea mai condimentată bere, conținând chilli, ghimbir, coriandru,
chimen, cardamon si fenic. În Japonia există Elephant Dung Beer, produsă din boabele
de cafea care au traversat întreg sistemul digestiv al unui elefant. „Veninul Șarpelui”
este prezentată drept berea cu cel mai mare conținut de alcool: 67,5%! Ea a detronat
astfel, „Sam Adams Utopia” cu „doar” 50% tărie... New Crustacean, este o bere
produsă în SUA, cu o tulpină de drojdie crescută într-o barbă! Da, ați auzit bine. Dar
ea trebuie servită cu moderație, având 11,6% alcool.

10. Când excesul de bere... „dăunează”

Pe 17 octombrie 1814, când Anglia trepida în revoluția industrială, Londra s-a

confruntat cu o inundație de... bere. 1.2 milioane de litri de bere s-au revărsat pe
străzi, într-un tsunami care a ucis opt oameni și a rănit câteva zeci. Dezastrul a pornit
de la berăria “Potcoava”, care a cărei fabrică dispunea de mai multe rezervoare
enorme din lemn, fiecare având capacitatea de 18.000 de butoaie. Unul din cercurile
metalice ale unui astfel de butoi a cedat. Primul val a spart și celelalte rezervoare. Era
amiază, iar majoritatea bărbaților erau plecați la muncă, așa că morții și răniții au fost
în mare parte femei și copii. Zilele următoare, felcerii au avut de lucru cu mulți
„pacienți” care reclamau tulburări digestive, deoarece ar fi băut din berea scursă pe
străzi.