Grecia

Vinul era principala băutură folosită în Grecia antică şi civilizaţia grecească a răspândit
acest obicei în întreaga zonă mediteraneană. Preţul acestui aliment era destul de ridicat în cazul
în care era de bună calitate. Astfel , un vin din insula Chios (foarte căutat) se vindea astfel: 39 de
litri valorau 1400 kg de orz. In ciuda acestor preţuri exorbitante existau băutori convinşi. Homer
scrie in opera sa, Iliada şi Odisea, că la banchetele greceşti exista la masă vin din abundenţă.
Grecia nu avea teritorii vaste destinate agriculturii. Viţa de vie era plantată alături de alte
plante: măslini şi orz. Cea mai importantă dezvoltare a culturii viţei de vie a avut loc între
secolele XVIII şi XVI î.Cr. Atunci multe terenuri cu pădure şi păşunat au fost destinate cultivării
viei. Modul de plantare era asemănător cu ceea ce se face în zilele noastre. Butaşii erau sădiţi
cu atenţie pe rânduri drepte, paralele. Ramurile viţei erau tăiate cu un cuţit special.
Aici existau multe soiuri de vie. Pentru a obţine vin roşu existau: argitis, bazilica,
graecula, alopecis, mareotica, psithia şi dracontios iar pentru vinul roşu – amephystos,
helvennaca. Oamenii atribuiau diferite proprietăţi unor soiuri de vin: cel produs în regiunea
Heraea avea proprietatea să le ia minţile bărbaţilor şi să le facă pe femei fertile, cel din Cirene şi
Trozen cauza avorturi.
Oamenii din Grecia antică au renumele de a fi oameni cumpătaţi. Ei obişnuiau să ia două
mese pe zi iar dimineaţa consumau cam câteva bucăţi de lipie înmuiate în vin. Acesta din urmă
era amestecat cu apă în proporţie de două părţi apă şi o parte în vin. (Drimba, 2000: 108)
Dar nu aşa stau lucrurile şi in cazul în care ei participau la ospeţe. Un banchet grecesc
avea, de obicei, două părţi. In prima fază se servea mâncare şi se bea apă. Atunci oamenii doar se
pregăteau pentru a doua parte în care era adus un vas mare (crater) pentru a fi umplut cu apă şi
vin. De acum se începea cina propriu-zisă, aşa numitul “symposion” (întrunire de băutori). Se
începea cu închinarea unui pahar de vin în cinstea zeului Dionis. Apoi se trăgea la sorţi pentru a
afla care este regele simpozionului. El avea autoritatea să decidă proporţia de apă în care se
amesteca vinul. Atmosfera era întreţinută de curtezane şi muzică. Aristofan, Xenofan, Lucian
spuneau că grecii nu dovedeau prea multă cumpătare la aceste ocazii. (Drimba, 2000: 109,vol 3)

Roma
 La început, romanii urmau modelul spartan în care nu încurajau consumul de vin. Dar ei
i-au cucerit pe Greci şi aşa au preluat de la ei obiceiul de a cultiva vie în cantităţi mai mari. Soiul
de vin cel mai răspândit era cel falerian care era produs în regiunea Capua. Pliniu nu a apreciat
acest fel de vin considerând că are prea multă tărie şi că are un gust aspru. Mai exista şi alte
feluri de vin: sorrentum, cales, veliternum
„In antichitate vinul se lasa mult la pastrare. Multe vinuri grecesti si romane, sigilate in
vase din lut – amfore – si ingropate in sol racoros, se pastrau pina la 15-20 ani, si doar dupa
aceasta faza puteau fi considerate bune de consumat. Pastrarea vinului in butoaie de lemn a fost
inventata de gali. Romanii foloseau butoaiele pentru transportarea vinului pe cale maritima, iar
pentru pastrare, continuau sa foloseasca amfore, dopuri si ceara, pentru a preveni contactul
vinului cu aerul.
La Roma protectorul viilor, vinificaţei si al vinului era zeul Bahus, pe care il mai numeau
Libero. Imbracat intr-un circel de vita de vie de pe care atirnau struguri, insotit de o companie
galagioasa de pani si sileni, se plimba pe coline si prin paduri. Pe data de 17 martie, in cinstea lui
Libero, se sarbatorea ziua Liberaliei, la care se consuma mult vin si se organizau diverse
spectacole teatrale si jocuri hazlii” (www.vartely.md)
Ţăranii romani preparau băuturi fermentate din miere, pere, gutui amestecându-le cu două
tremi de cantitate de apă. Dar principala băutură rămâne vinul de struguri care era consumat de
marea majoritate. Vinul de proastă calitate era accesibil şi sclavilor care, după descrierea lui
Cato, are următoarea compoziţie: un ameste de 52 de l de vin, cu 52 l de oţet, 260 l de must, 35 l
de apă de mare şi 1300 l de apă dulce. In mod obişnuit, înainte de prima tescuire, struguri erau
ţinuţi pentru o perioadă în apă de mare. Vinul era ţinut în amfore ce erau date în interior şi
exterior cu răşină. Adeseori se adăugau plante aromatice, care schimbau complet gustul vinului.
(Drimba, 2000: 274,vol 3)

Evul mediu

Pe timpul invaziei teutonilor, vizigoţilor vandalilor, hunilor, multe culturi au fost distruse,
inclusiv viţa de vie. După ce războaiele au mai încetat şi s-au dezvoltat ordinele călugăreşti, mari
suprafeţe de vie au început să fie cultivate. Apoi, în secolele XI şi XII Europa a fost bântuiută de
foamete şi secetă, având consecinţe grave asupra agriculturii şi provocând mari pierderi umane.
Dar odată cu cruciadele, au fost importate noi specii de viţă de vi , mai rezistente, din regiunea
Corint şi Cipru.
Pe vremea regelui Ludovic al XI lea s-a dat o lege de protejare a speciei de viţă de vie
interzicând plantarea de soiuri de slabă calitate. In cazul Flandrei şi Angliei, acestea se
aprovizionau din regiunea Rinului, dar cantitatea de vin a devenit insuficientă în condiţiile
creşterii populaţiei acestor ţări şi a creşterii economice. In secolul al XII –lea Flandra era
principalul exportator de vinuri franceze şi obţineau în schimb orz, peşte uscat, nălunru ruseşti.
Băutura celor din clasele mai sărace era cidrul – mai ales cel de pere, mai puţin acru şi
care, diluat cu apă, era şi băutura copiilor. Berea era o băutură obişnuită mai ales în Anglia şi
Germania. Compoziţia acestei băuturi era din orz, grâu, ovăz sau alac. Începând din secolul al
XV-lea, la pregătirea ei s-a adăugat şi hameiul. Uneori berea era îndulcită cu miere, sau
aromatizată cu mentă. (Drimba, 2000: 412,vol 5)
Se consumau diferite feluri de rachiu de drojdie îndoit cu apă, bere. Totuşi, cel mai
răspândit era vinul , acesta fiind produs, mai degrabă în ţară prin tehnici de producţie tot mai
bine puse la punct iar ordinul monastic al cistercienii erau vestiţi prin podgoriile lor de calitate.
(Genevieve D’Haucourt, 2000: 49)

Europa in sec. XVIII-XIX

In Europa către începutul sec.XVIII britanicii au devenit renumiţi prin vinurile lor, mai
ales în ce priveşte soiul Portwine. Englezii au început sa-l consume la începutul sec.XVII.
Aceasta s-a întâmplat din cauza războaielor. Impozitul pentru vinurile rafinate franceze a devenit
prea mare. La început englezilor nu li s-a dat pe gust Portwine-ul, dar cu timpul s-au deprins cu
acesta si l-au considerat drept un bun naţional.
O problemă care a apărut în domeniul culturii viţei de vie a fost apariţia filoxerei care a
provocat multe daune. Până la urmă, problema a fost rezolvată simplu. Plantele americane aveau
imunitatea împotriva filoxerei, dar vinul era de calitate joasă. Insă după ce planta europeană a
fost altoită în rădăcina americană, vinificatorii au observat ca au obţinut tot ce este mai bun din
ambele plante. Astăzi cele mai bune vinuri sint obtinute din plante selectionate in aăa mod.
Filoxera
Prohibiţia din America de la începutul secolului XX

In 1830 în Marea Britanie consumul de alcool era răspândit datorită, în parte, condiţiilor
grele de trai şi datorită industrializării rapide. In timpul primului război mondial, primul
ministru, Davis Lloyd George a intenţionat să interzică vânzarea de alcool, dar a fost sfătuit să
nu ia această decizie din cauza presiunii sociale. Oricum, s-au emis anumite restricţii în domeniu.
Un eşec enorm a înregistrat Marea Prohibiţie din America. Această lege a fost favorizată
de un climat mai conservator al secolului XIX. Prima lege în acest sens a fost promulgată în
Maine (1851) şi a fost adoptată de 12 state. Legea a fost acceptată în comunităţile rurale,
deoarece oamenii au simpatizat cu ideile susţinute de ea, dar în oraşe s-a dezvoltat o adevărată
industrie în ce priveşte producerea, transportul şi contrabanda de bere şi lichior.
In farmacii era disponibil whisky medicinal şi putea fi prescris pe bază de reţete reale/
false. In acest context, oamenii au început să consume alcool utilizat în industrie, care era tratat
cu substanţe toxice pentru organism, dar era „spălat” de substanţele dăunătoare şi diluat în apă.
Consecinţele au fost grave. Statisticile au arătat pentru primele cinci luni ale anului 1923 că 100
de oameni au murit din cauza băuturilor alcoolice contaminate.
La nivel social, Marea Prohibiţie a oferit un climat bun pentru dezvoltarea mafiei şi a
corupţiei. Persoanele din lumea interlopă au mituit oficialii pentru ca ei să-şi poată desfăşura în
voie afacerile. Veniturile anuale ale lui Al Capone au fost estimate în momentul arestului său la
60 de milioane de dolari anual. Putem spune, că economia subterană e s-a dezvoltat în acea
perioadă, erodând mecanismele legale de exercitare a puterii. Când s-a decretat abolirea legii
(1933) a rămas o structură complexă de crimă organizată. Pe de altă parte, după al doilea război
mondial, atât în America cât şi în Europa s-au dezvoltat mari companii de vinuri care au caută să
vândă nu numai produsul dar şi o imagine a firmei astfel încât să atragă cumpărătorii.
In concluzie observăm că alcoolul a jucat un rol important în vieţile oamenilor şi a avut
un rol important la nivel social. La începutul secolului XXI există o adevărată industrie a
băuturilor alcoolice, care sunt promovate insistent prin reclame. Cu siguranţă băuturile alcoolice
vor juca, în continuare, un rol important în viaţa oamenilor pentru proprietăţile sale .