Despre ce pot face Detectivii Particulari

De aceea, adesea, când cineva întră în biroul unui detectiv particular, se așteaptă
să întâlnească reprezentarea a ceea ce și-a imaginat sau a fost ajutat să își
imagineze: o pipă fumegând într-o scrumieră alături de un vraf de ziare vechi
pline de praf,  o persoană  abia conturată după norul de fum și o voce răgușită
care întreabă  “ce pot face pentru dvs.”?

Și, bineînțeles că în filme, detectivului urmează să i se încredințeze cele mai

neașteptate și chiar bizare cereri.

Puțini știu că de-a lungul timpului au fost făcute numeroase clasificări ale
lucrurilor pe care le pot face detectivii particulari.

Este bine de știut că sunt cel puțin 101 lucruri care aceștia le pot face, 51 de
servicii clasificate la nivel mondial și acestea la rândul lor regrupate în 26
de domenii pe care Federația Internațională a Asociațiilor de Detectivi le-a
stabilit că fiind uzuale în Europa.

Definiția spune că detectivul particular este persoană anume pregătită și

autorizată care poate face toate acele acțiuni – legale – reunite sub genericul de
“investigații”, care să conducă la soluționarea cazului încredința de clientul sau.

El poate lucra singur sau într-o echipă complexă, alături de alți detectivi
particulari, avocați, experți din diverse domenii, specialiști și consultanți.

Ce pot face detectivii particulari?

De obicei, caută și adună informații.

Pentru această este nevoie să se întâlnească uneori cu mulți oameni. Cu răbdare

și atenție să își urmărească firul căutării și să pună întrebările cu mult meșteșug
și istețime ….întotdeauna cu multă politețe și răbdare.

Cei de la care pot află informațiile necesare sunt tineri, bătrâni, copii, femei sau
bărbați care într-un fel sau altul, într-o împrejurare sau altă “știu” frânturi din
ceva, povești, zvonuri, își amintesc cu acuratețe sau vag un lucru întâmplat, au
participat direct la ceva sau doar au auzit despre acesta…
Despre toate, detectivul particular întreabă și apoi ascultă cu atenție și multă
răbdare.

Detectivul particular are nevoie să capteze încrederea și bunăvoința

interlocutorului ales, acesta să vorbească deschis, înțelegând că relatarea sa este
importantă și aduce lumină în ceva.

Oamenii trebuie să știe că detectivii sunt angajați și acceptă doar cauze legale,
drepte și morale.

Uneori aceștia pot declara deschis cazul, alteori păstrează confidențiale datele,
punând întrebările acoperit și inteligent. Dar, întotdeauna într-un scop nobil și
drept.

Nimănui nu i-ar face bine sau plăcere să îi fie abuzat copilul, să îi fie furate
lucrurile, să îi dispară o persoană dragă despre care să nu mai știe nimic sau să
piardă bunuri de familie intrate în posesia unor falși  “beneficiari testamentari”
care au profitat abil de slăbiciunile bătrânilor. Autorii unor astfel de situații se
găsesc printre noi de cele mai multe ori. O informație cât de mică poate ajută
detectivul particular să îl găsească mai repede pe bătrânul amnezic care a ieșit
pe poarta casei și nu a mai găsit drumul înapoi sau să stabilească cât mai
aproape de adevăr starea persoanei care a semnat un testament … înainte cu
câteva luni de deces.

Uneori, ca în filme, detectivii  notează. Alteori  sunt dotați cu tehnică de

înregistrare (reportofon, telefon cu funcții de înregistrare)  care îi ajută mai
târziu, în birourile lor, să deruleze înregistrarea de zeci de ori și să analizeze
fiecare amănunt înregistrat. Și, în final, să aleagă informația corectă.

Se întâmplă însă, de multe ori, că după zeci de ore petrecute întrebând și

ascultând oameni detectivii să nu obțină nimic concludent. Și atunci…își
continuă căutarea.

În instituții, arhive, locuri în care cineva poate ști, ceva poate conduce la
informația căutată.

Internetul este un instrument de mare utilitate. Înainte de a începe o lucrare,

detectivul particular petrece multe ore în față calculatorului căutând pe rețele de
socializare, website-uri, arhive electronice, presa vremii, canale de informații,
galerii foto; citește și ascultă, caută și selectează, un indiciu cât de mic care să îi
deschidă calea.

Multe dintre informațiile necesare se găsesc chiar în memoria sau documentele,

fotografiile, notițele, casă sau proprietățile clientului.

De aceea, un detectiv particular petrece multe ore cu clientul său. Cercetează și

observă.

La început, de obicei, clientul are doar o versiune – “a sa”– despre ceea ce îl

interesează. Relatează într-un mod care să conducă la opinia sa. De cele mai
multe ori cu amănunte și detalii care par a fi semnificative.

Detectivul particular însă, își organizează ideile, planul de lucru și își

structurează ideile și întrebările care să conducă în primul rând la stabilirea
obiectivelor cazului.

Cu cât mai clare și realizabile sunt obiectivele cazului, cu atât mai mici sunt
eforturile și nemulțumirile de ambele părți.

De aceea, modul în care este ascultat clientul este una dintre cele mai importante
“chei” ale cazului.

Nu orice persoană are abilitățile necesare de a “asculta” și a sintetiza relatările

unui client.

Nu orice persoană are calitățile și comportamentul  și pregătirea care să capteze

atenția și încrederea cilentului.

La detectivi, un om se simte ca la doctor: spune ce îl doare și așteaptă analize și

tratament.

Pentru toate acestea este nevoie de încredere.  Și de dispoziția și convingerea că

poate vorbi fără temeri, fără emoții, fără ascunzișuri.

Lucrurile se complică atunci când clientul are imaginație (o sintagma elegantă

pentru minciună) și dorește să conducă investigatorul către concluziile sale – pe
care le dorește însă confirmate profesional.
Într-o echipă de detectivi particulari, există unul anume care îndeplinește
această sarcină. Care are pregătirea necesară și care își dezvoltă abilitățile de a
planifica și structura cazul. Împreună cu echipa să stabilește acțiunile, ordinea
lor și persoanele potrivite să le facă.

Clienții detectivilor particulari sunt adesea nerăbdători ! Curioși! Neliniștiți și

plini de emoții.

Detectivul descris mai sus este cel care menține legătură cu clientul, continuă să
adune informații noi chiar de la acesta, dozează, verifică și structurează
informațiile.

Există o regulă în muncă detectivilor particulari: niciodată nu se furnizează

clientului informații parțiale, neverificate și probate, niciodată nu este permisă
intervenția clientului în caz.

Sunt situații în activitatea detectivilor particulari mai puțin experimentați în care

Clientul lor este acela care le “dictează” acțiunile și le spune cum să procedeze.
Situații impardonabile și nepermise, care s-au soldat întotdeauna nu numai cu
discreditarea profesionistului, ci mai ales cu nemulțumirea clientului și proasta
soluționare a cazului.

Este bine de știut că atunci când cineva merge la un detectiv particular trebuie să
accepte ceea ce profesional denumim “un studiu de caz”, o analiză pe care
detectivul particular o face înainte de a accepta cazul. Verificări preliminare și
stabilirea etapelor și obiectivelor.

Este un studiu de caz plătit, sunt orele de lucru ale detectivului particular, ore
incluse în cheltuielile cazului, dar cel mai probabil unele dintre cele mai
importante.

Detectivul particular studiază documente.

În cazul unor litigii care s-au întins pe perioade lungi de timp în dosarele aflate
pe rolul instanțelor s-au acumulat “informații”. Documente depuse de părți,
declarații de martori, chiar declarații ale părților. Atent și urmărindu-și firul,
detectivul particular citește fiecare filă, extrage și notează indiciile. Împreună cu
avocații cauzelor, stabilește care anume “informație” este necesară și în ce
formă trebuie prezentată. Un martor nou? Un document posibil și uitat… o
documentare fotografică ? S-a întâmplat de multe ori ca în cauze pierdute în
primele instanțe, să se prezinte dovezi și motive noi pentru instanțele superioare
care, au dat soluții favorabile în baza noilor dovezi.

Detectivul particular caută! Aceasta este muncă lui. Acesta este talentul lui.

Pentru aceasta s-a pregătit. A învățat. Uneori mulți ani de școală și de practică.
Ca să poată ști unde să caute, cum să caute și ce anume să vadă.

Detectivii particulari oferă servicii de consultanță.

În cadrul studiului de caz, atunci când se stabilesc obiectivele cazului, cercetând

detaliile, documentele, tot ceea ce un client prezintă în cazul său detectivului
particular, acesta își formează o viziune asupra situației și stabilește ce este
important și ce nu. Ce poate fi utilizat și unde, ce este legal, ce este posibil.

Detectivul particular își consiliază clientul cu privire la ce este cel mai potrivit,
util și chiar mai puțin costisitor în cazul său. Clientul poate alege între un litigiu
care are sau nu sorți de izbândă și între o decizie cu final cert: spre exemplu ce
înseamnă să te îndrepți împotriva unui angajat neloial? Ai suspiciuni că acesta
“vinde” informații din firmă unui concurent…Cum îți poți verifică suspiciunile?
Ce acțiuni, dovezi, acte și fapte pot proba neloialitatea? Cât costă aceste dovezi?
Și dacă le vei obține, cum le vei folosi?

Consultanța în astfel de situații îi ajută pe clienții detectivilor să decidă ce au de

făcut. Ce obțin și cât plătesc? Când și cum poate fi concediat angajatul neloial?
Ce măsuri de protecție sunt necesare?

Și este foarte adevărat și necesar ca în astfel de situații detectivii particulari să

solicite opinia de specialitate a avocaților specializați.

Un sfat bun, primit de la un detectiv particular corect și bine pregătit poate fi

obținut cu un cost mic, mult mai mic decât o acțiune de amploare desfășurată
inutil.

Oamenii s-au obișnuit să considere “banale” cazurile de divorț, “infidelitățile”

reale sau presupuse, dar în realitate deteriorarea relațiilor  între soți,
disfuncționalitățile în relațiile de cuplu au cauze cu mult mai adânci și
“divorțurile” au consecințe nebănuite mai ales asupra copiilor.
S-a întâmplat de multe ori ca cele câteva ore petrecute cu un detectiv particular
cu experiență în cauze de acest gen, să determine clientul la reflecții serioase
asupra propriului compartament, asupra cauzelor adevărate ale deteriorării
relațiilor de cuplu și chiar la realitatea suspiciunilor de infidelitate.

Oamenii au nevoie de oameni care să empatizeze cu cazul lor, și detectivul

particular trebuie să dețină această capacitate.

Mi-am propus ca în articolele care urmează să ridic un colț al cortinei și să

vorbesc deschis și concret despre “ce poate și ce nu poate  face un detectiv
particular”.

Opinii care sper să folosească atât celor care se îndreaptă spre această profesie
cât și celor care îi vor alege în viitor spre a le soluționa posibile cazuri.
MINISTRUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIȚIE “Alexandru Ioan Cuza” ȘCOALA DOCTORALĂ
“Ordine publică și siguranță națională” Doctorand MAXIM Iulian TEZĂ DE DOCTORAT TEMA:
DETECTIVISMUL ÎN ARIA INVESTIGATIV JUDICIARĂ REZUMAT Conducător științific: Prof.univ.dr. MICLEA
Damian București -2016- Domeniile cercetate sunt susţinute pe principiul de egalitate în faţa legii, pe
dreptate socială şi adevăr ştiinţific, al exercitării rolului activ din partea organelor puterii publice pentru
realizarea dezideratelor din societate, al contradictorialităţii în raporturile dintre organele de control şi
cetăţenii care se adresează instituţiilor publice pentru recunoaşterea şi respectarea drepturilor lor.
Dreptul ca ştiinţă îşi dezvăluie construcţia sistematic, prin normele sale care se structurează sub forma
instituţiilor juridice. În acest cadru, activitatea de detectiv particular este socotită ca o activitate specifică
a statului, fiind menită să-i asigure drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Profesia de detectiv particular
este una dintre puţinele meserii care îţi garantează în mod sigur libertatea de mişcare şi decizie.
Libertatea de a accepta rezolvarea unui caz, sau, de ce nu, atunci când nu crezi în moralitatea şi
legalitatea unei solicitări, libertatea de a refuza. Nu în ultimul rând libertatea de a-ţi organiza singur
programul, de a lucra în echipă pe care o doreşti sau de a lucra independent. Lucrarea de faţă este
coordonată de către domnul prof univ. Dr. Miclea Damian, o personalitate a sistemului naţional de
ordine publică şi siguranţă naţională din România cu preocupării active în domeniul detectivisticii,
membru fondator al Asociaţiei Naţionale a Detectivilor Particulari din România şi al Fundaţiei Colegiului
Naţional de Afaceri Interne care sprijină cercetarea în domeniul siguranţei publice, o adevărată entitate
care dezvoltă şi inovează permanent idei noi care să vină în sprijinul celor interesaţi în consolidarea şi
transformarea radicală a actualului sistem integrat de ordine şi siguranţă publică din România. Acum
când violenţa este la cote alarmante, când infractorii folosesc cele mai moderne tehnici şi metode de
comitere a infracţiunilor, autorităţile statului trebuie săşi îmbunătăţească permanent tehnicile de lucru,
să adopte şi să folosească cele mai noi descoperiri în domeniul şi de ce nu să folosească modelele
folosite cu succes în alte state ale lumii. Un astfel de procedeu este şi investigaţia realizată de
persoanele ce practică activitatea de detectiv. Cu toate că în ţara noastră aplicarea acestei metode nu
are caracter probant în cadrul procesului penal, după aceleaşi reguli şi investigaţiile procesuale şi
investigativ - operative ale organelor de urmărire penală, este de neconceput în prezent o reprofilare a
organizaţiilor particulare în vederea acordării unor prevederi mai vaste. În România această metodă de
investigaţie nu a fost aplicată la cote maxime ci mai degrabă sporadic, deoarece nu au existat sau nu
există criterii de evaluare, iar specialiştii în domeniu sunt foarte puţin. Activitatea de detectiv se
desfăşoară în conformitate prevederile Legii 329/2003, Republicată 2014, privind exercitarea profesiei
de detectiv particular, publicat în M.Of. nr. 530/23 iul. 2003. În activitatea de detectiv se admite
interpelarea cetăţenilor şi a persoanelor cu funcţii de răspundere (cu acordul acestora), culegerea de
date şi informaţii, studierea numai u acordul posesorilor a documentelor sau a obiectelor după caz,
controlul exterior al construcţiilor, localurilor şi altor obiecte, efectuarea de observaţii pentru obţinerea
informaţiilor necesare şi protecţia clienţilor. În lucrarea de faţă nu ne vom opri la toate măsurile admise
pentru desfăşurarea activităţii de detectiv, ci doar la cele principale, care descriu sub prismă doctrinală
munca cotidiană a persoanei ce prestează activităţi de detectiv particular. În condiţiile constituirii
statului de drept, de efectuare a reformei judiciare, investigaţiile noastre în acest domeniu au menirea
de a propune soluţii în vederea edificării ştiinţei naţionale, la care ne alăturăm prin prisma acestui studiu
modest. Metode de cercetare. La baza elaborării tezei a stat legislaţia privind activitatea de detectiv din
România, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, trecută prin filtrul interpretării autorului,
precum şi multitudinea de opinii exprimate de către conducătorul de doctorat şi experţi în literatura de
specialitate. Problemele ştiinţifice ce vizează instituţia investigaţiilor private au constituit în diferite
perioade de timp obiectul de studiu reflectat în lucrările şi publicaţiile elaborate de autori români şi
străini. Studiile realizate de către autor se referă fie la legislaţiile statelor străine, fie reprezintă doar o
abordare tangenţială a obiectului de cercetare, din care realizarea unei cercetări complexe în domeniul
activităţii de detectiv se impunea ca una imperios necesară. Obiectivele tezei. Obiectivul principal al
lucrării a constat în efectuarea unei cercetări ştiinţifice cu iminente implicaţii în materia normativului
particular, a doctrinei penale şi practicii judiciare, elucidându-se cumulul de probleme teoretice şi
aplicative privind activitatea de detectiv particular şi, ca efect – oferindu-se soluţii aferente. Lucrarea are
şi un obiectiv secundar ce analizează experienţele profesionale a unor oameni ce s-au desăvârşit ca
pregătire în cadrul agenţiilor de detectivi particulare, având acumulate cunoştinţe solide pe baza cărora
vom concretiza toate cazurile aflate în lucru. De asemenea, ne bazăm pe experienţa şi aportul celor care
au lucrat în mediul privat în domenii în care se solicită în mod expres culegerea, analizarea, selectarea şi
sintetizarea informaţiilor. Pentru a atinge acest scop, au fost stabilite următoarele obiective, şi anume:
studierea evoluţiei istorice referitoare la desfăşurarea activităţii de detectiv particular în România;
analiza cadrului legislativ şi doctrinar al investigaţiilor desfăşurate în cadrul activităţii de detectiv
particular; elucidarea metodelor şi mijloacelor care prin investigarea lor să nu ducă la atingerea
drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a normelor de drept; evidenţierea criteriilor de delimitare
a investigaţiilor particulare de cele ale organelor de urmărire penală ale Poliţiei Române; înaintarea
unor propuneri şi recomandări în vederea perfecţionării practicii de aplicare a investigaţiilor în cadrul
activităţii detectivului particular, şi de ce nu îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, crearea unui statut al
detectivului particular şi încadrarea acestuia pe piaţa muncii. teza de doctorat este concepută pe o
abordare pluridisciplinară a tematicii respective, îmbinând cunoştinţele din perspectiva lucrărilor de
specialitate naţionale şi internaţionale ce vizează subiectul lucrării cu cele din ştiinţele juridice,
jurisprudenţa din ţara noastră, instrumentele internaţionale în materie, rapoarte ale organizaţiilor
internaţionale şi naţionale de apărare a drepturilor omului, etc. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor
obţinute în opinia noastră ar fi că prezenta teză, fiind o cercetare complexă şi bine sistematizată a
problematicii investigaţiilor realizate în cadrul activităţii detectivului particular, constituie o investigaţie
modestă, dar sperăm noi că prin unele idei înaintate se va favoriza organizarea şi exercitarea ei în ţara
noastră. Prin esenţa sa, cercetarea în rezumat a analizei activităţii de detectiv particular, în special prin
detalierea politicii în materia desfăşurării legale al acesteia, caracterizarea noţiunilor de tehnică
legislativă utilizate la formularea conţinutului normativ al activităţii detectivului particular, deducerea
semnelor de individualizare a genurilor de activităţi prestate. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă.
Odată cu adoptarea de către parlamentul României a Legii 329/2003, Republicată 2014, privind
exercitarea profesiei de detectiv particular publicat în M.Of. nr. 530/23 iul. 2003 au apărut un şir de
întrebări legate de modul de desfăşurare a unei asemenea activităţi, în baza căror principii se va
desfăşura o asemenea activitate, care sunt avantajele şi dezavantajele şi multe alte întrebări de acest
ordin. Punctele pe „i” au fost puse prin a doua promulgare a legii privind activitatea de detectiv
particular în 2014, răspunsul la doar câteva din arsenalul de întrebări noi apărute vom încerca să le dăm
în lucrarea de faţă. Pregătirea specialiştilor în acest domeniu impune pregătirea unui curs special pe
marginea legii şi explicarea tuturor raporturilor care pot apărea pe parcursul acestei activităţi.
Elaborarea acestei lucrări am crezut-o necesară pentru a-ne expune părerea alături de specialiştii în
domeniu, cărora vrem să le aducem cele mai sincere mulţumiri, şi de a da o noţiune cât mai clară a
activităţii de detectiv particular şi care ar face să se deosebească de alte tipuri de activităţi
asemănătoare. Structura tezei: Am structurat lucrarea pe cinci capitole, concluzii şi propuneri de lege
ferenda, bibliografie naţională şi internaţională, volumul textului de bază fiind de peste 200 pagini.
Aprecieri asupra literaturii ştiinţifice în domeniul abordat. Anterior documentării propriu-zise, am
desfăşurat o amplă cercetare asupra abordărilor teoretice în domeniu. După identificarea, sortarea şi
studierea surselor bibliografice, care mi-a permis conturarea unei viziuni de ansamblu asupra impactului
pe care detectivul particular îl aduce în actualul context, am trecut la abordarea bibliografiei de
specialitate. De asemenea, prin intermediul surselor de stocare, am organizat pe suport electronic o
evidenţă a surselor bibliografice, actualizând şi completând totodată, permanent, volumului de surse
informaţionale. Abordarea metodologică a cuprins o dimensiune cantitativă şi o dimensiune calitativă,
cu includerea consultării literaturii de specialitate, naţională şi internaţională, cursuri, monografii, studii,
articole, lucrări ale autorilor români şi străini, precum şi surse online, rapoarte naţionale şi
internaţionale privind profesia de detectiv particular. Pentru atingerea obiectivelor arătate anterior a
fost folosită o metodologie a cercetării ştiinţifice adecvată domeniului studiat, compusă din metodele de
cercetare pretabile. Au fost folosite analiza bibliografică, metoda inductivă, metoda deductivă, metoda
comparativă şi studiul de caz. Activitatea de documentare a fost realizată sub îndrumarea directă a
conducătorului de doctorat în următoarele etape: - Stabilirea titlului şi a cuprinsului temei de cercetare;
- Identificarea surselor care abordează şi tratează problematica detectivului particular în ţara noastră şi
în Europa (atât în plan teoretic, cât şi practic); - Examinarea sumară a informaţiilor şi clasificarea
acestora, în funcţie de valoare; - Studierea atentă a materialelor bibliografice; - Valorificarea
informaţiilor obţinute prin sistematizarea şi prelucrarea acestora. De un real folos s-a dovedit a fi
utilizarea referatelor ştiinţifice prezentate pe parcursul celui de-al doilea an de studii doctorale, în care
am prezentat în sinteză conţinutul unora dintre lucrările studiate. Aceste instrumente mi-au fost extrem
de utile în înţelegerea esenţialului lucrărilor parcurse şi eliminarea informaţiilor nerelevante pentru
tema de cercetare abordată. Documentarea, în cadrul procesului de elaborare a temei de cercetare,
intitulată: „DETECTIVISMUL ÎN ARIA INVESTIGATIV JUDICIARĂ”, s-a dovedit a fi extrem de complexă.
Având în vedere tema abordată, iniţial am desfăşurat o amplă activitate de cercetare asupra specificităţii
activităţilor detectivului particular, mai precis în cadrul Asociaţiei Naţionale a Detectivului Particular, în
cadrul căreia sunt afiliate numeroase cabinete de detectivi particulari dar şi şcoli de detectivistică.
Aplicabilitatea cercetării ştiinţifice rezultă din aceea că: - Tema de cercetare poate sintetiza cunoştinţele
de bază referitoare la detectivul particular, integrând într-un tot unitar teoria şi practica în domeniu; -
Tema de cercetare poate constitui un instrument de aprofundare şi înţelegere a actelor efectuate de
către detectivul particular şi mai ales a metodelor şi mijloacelor folosite de către acesta la rezolvarea
cazurilor; - Tema de cercetare este utilă şi managerilor unităţilor de poliţie, sensibilizându-i cu privire la
impactul pe care îl are profesia de detectiv particular asupra sistemului se siguranţă publică; - Tema de
cercetare poate constitui un instrument util în procesul educaţional al Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza”
şi al şcolilor de agenţi de poliţie, modulul de studiu propus fiind un posibil punct de plecare în
dezvoltarea unor deprinderi sănătoase ale viitorilor detectivi particulari. Prin posibila implementare în
pregătirea de specialitate iniţială şi continuă a unui modul de performanţă profesională, cercetarea se
adresează atât viitorilor detectivi, ofiţeri de poliţie, cât şi angajaţilor sistemului naţional de ordine
publică şi siguranţă naţională; - Este necesară includerea în programul de studii al Academiei de Poliţie
„Al.I.Cuza” şi al şcolilor de agenţi de poliţie a unor noţiuni referitoare la profesia de detectiv particular
asociate carierei din structurile operative, în scopul cunoaşteri şi conlucrări în cazurile investigate. -
Elaborarea acestei lucrări poate veni în sprijinul managerilor, studenţilor Academiei de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza”, masteranzilor şi doctoranzilor. În final, apreciem că tema de cercetare sugestiv
intitulată „DETECTIVISMUL ÎN ARIA INVESTIGATIV JUDICIARĂ” poate răspunde unor cerinţe reale de
formare profesională, aducând în discuţie informaţii utile şi cu consecinţe imediate în plan profesional şi
personal, scopul final fiind, pe de o parte, recunoaşterea profesiei liberale de detectiv particular, iar pe
de altă, sporirea eficienţei instituţiei detectivului particular, inclusiv din punct de vedere economic. De
asemenea, consider că întregul conţinut se poate conforma cerinţelor în domeniu, urmărind în mod
logic dezvoltarea problemei şi oferă celor interesaţi numeroase răspunsuri la problemele pe care le au
de soluţionat. Considerăm că lucrarea noastră vine în sprijinul pregătirii tuturor celor care lucrează în
domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale. Doresc să pun accentul pe tematica pentru a oferi
cititorului o imagine de ansamblu asupra detectivului particular, asupra profesiei acestuia, care sperăm
noi va constitui un punct de plecare pentru cei care doresc să îmbrăţişeze această profesie aparte, cu
rigori dar şi cu satisfacţii nemărginite. Reformarea instituţiilor de ordine publică pentru asigurarea unui
mediu de securitate propice cetăţeanului, pentru a apăra drepturile fundamentale ale omului,
reconstruirea şi de ce nu eficientizarea sistemului de justiţie care a cunoscut în ultima perioadă de timp
o evoluţie dinamică în contextul aderării la Uniunea Europeană sunt atuurile unei societăţi care se află în
plină evoluţie. Tot mai mulţi cetăţeni reclama lipsa de promptitudine, indiferentă, formalismul sau lipsă
de profesionalism a autorităţilor publice ce activează în zona ordinei şi siguranţei publice. De partea
cealaltă statul susţine că nu dispune de resurse umane şi financiare suficiente pentru a putea soluţiona
în condiţii optime aspectele sesizate de către cetăţeni. Indicatoarele statistice care releva eficienta
serviciilor publice prezentate de către autorităţi nu se suprapun aproape niciodată cu aşteptările şi
nevoile cetăţenilor. În acest moment cetăţeni trăiesc un profund sentiment de insecuritate atunci când
autorităţile statului sunt preocupate din ce în ce mai mult să găsească justificări pentru lipsa de eficienţă
şi nu soluţii pragmatice pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor. Cifrele alarmante ale autorilor
necunoscuţi care au săvârşit infracţiuni grave asupra persoanelor şi a bunurilor, dinamica extrem de
crescută a cazurilor de dispariţii de persoane raportat la numărul foarte mic de funcţionari împuterniciţi
să soluţioneze aceste cazuri reclama o auditare a serviciilor asigurate de către autorităţile de ordine şi
siguranţa publică în vederea identificării segmentelor de servicii ce ar putea fi externalizare pe piaţa
serviciilor de securitate privată. Transformările de ordin politic, social şi economic pe care ţara noastră a
înregistrat-o în ultimi ani a dus la o creştere a nevoi de securitate şi siguranţă a cetăţenilor şi a unei
implicări serioase a comunităţilor în realizarea securităţii proprii, domeniu care era în exclusivitate de
competenţa poliţie. Odată cu apariţia Legii 329/2003 care promulga exercitarea profesiei de detective
particular se creează toate condiţiile pentru apariţia unei noi categorii de profesionişti, cu o pregătire de
specialitate asemănătoare cu cea a structurilor statului, dar cumva asemănător acestora. Profesia de
detectiv particular are un istoric de peste un secol, dar în ţara noastră nu a fost cunoscută decât din
emisiunii, seriale şi filme tv. sau din cărţi sau romane poliţiste. În acest mod regizorii şi scriitori au
prezentat detectivi ca fiind persoane cu calităţii neobişnuite din punct de vedere fizic şi psihic şi totodată
au creat dileme pentru cei care doresc să urmeze o astfel de profesie. Noi credem că necunoaşterea în
totalitate a profesiei duce la neâncredere şi de aceia dorim să arătăm şi să prezentăm cât mai detaliat o
imagine favorabilă profesiei, astfel încât studenţii Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza” şi oricine doreşte să
cunoască, să aprofundeze studiul în acest domeniu sau să apeleze la astfel de profesionişti să aibă o
imagine cât mai clară. Cele două obiective care vor fi prezentate în lucrarea de faţă ar fii: tratarea
metodelor, mijloacelor, tehnicilor şi procedeelor specifice muncii de detectiv particular şi analizarea
aspectelor legale din activitatea sa, delimitând competenţele structurilor specializate ale statului de cele
ale detectivului. Atât detectivul particular cât şi viitorul beneficiar al serviciilor sale trebuie să se
încreadă că totul se va desfăşura în condiţii legale prevăzute în legislaţia internă cât şi internaţională, cu
respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a demnităţi sale. Ideile abordate aici au la bază
legislaţia naţională şi internaţională. Mentalitatea învechită, existenţa similitudinilor între activităţile
desfăşurate de organele specializate ale statului şi cea a activităţi desfăşurate de către detectiv face ca
această lucrare să fie contestată specialişti din domeniu din teama de a dezvălui publicului larg
mijloacele şi metodele de lucru specifice în activitatea de investigare deşi actele normative şi legile de
funcţionare sunt clare şi nu lasă loc de interpretări. Să nu uităm că această profesie veche de peste un
secol a reuşit să-şi cristalizeze propriile principii, metode, concept, procedee şi tehnici care delimitează
mijloacele ce se folosesc în domeniul investigative, deşi detectivul particular are un caracter de noutate
nu numai pentru ţara noastă. În demersul nostru ştiinţific dorim să identificăm şi să arătăm limitele
acestei profesii, competenţele sale deoarece tehnicile şi metodele de investigare sunt comune cu cele
ale organelor statului. Legea detectivului particular stabileşte clar limitele sale de acţiune fără să aducă
atingere libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Am avut în vedere faptul că, procesul investigativ al
detectivului particular are o finalitate diferită de cea a organelor specializate ale statului care în urma
finalizării anchetelor investigative trebuie, să identifice şi să stabilească clar încălcarea legii penale şi
pedepsirea celor ce au săvârşit astfel de fapte. Primul capitol al tezei de doctorat tratează cu predilecție,
istoricul detetectivului particular în țara noastră, profesia liberală a detectivului particular precum și
desfășurarea activității detectivului particular în România și Uniunea Europeană. Cel de-al doilea capitol
al tezei de doctorat face o analiză a detectivului particular în România dar și în principalelel țării
europene și nu numai. Capitolul trei al tezei de doctorat este dedicat sferei investigației private unde se
încearcă delimitarea de investigațiile desfășurate de principalele instituții ale statului cu atribuții în
domeniul supus cercetării noastre. Cel de-al patrulea capitol este dedicat principiilor investigării, a
organizării și a modului de finalizare a procesului investigativ. Capitolul cinci al tezei de doctorat dezbate
pe larg metodele, mijloacele și tehnicile folosite în cadrul procesului investigativ.Pe pacursul acestui
capitol sunt descrise cele mai moderne mijloace de supraveghere care îi fac detectivului particular
munca tot mai ușoară. Cum este și firesc cercetarea științifică încheie argumentat această teză de
doctorat. PLEDOARIE PENTRU PROFESIA DE DETECTIV PARTICULAR Apariţia relativ recentă a detectivului
particular ca profesie la noi în ţară, face ca numărul lucrărilor şi al publicaţiilor care să trateze obiectul,
natura, cerinţele psihice şi morale ale omului ce o execută, să fie destul de redus întrucât în România
activitatea detectivului particular era cunoscută doar din romanele poliţiste, seriale T.V. sau filme care,
au creat imagini mai puţin realiste, se impune ca de la început să facem o “radiografiere” a acestei
profesii. Pentru a nu crea dubii, însăşi Legea 329/2003 care consfinţeşte noua profesie are titulatura “...
privind exercitarea profesiei de detectiv particular” Dar ce este o profesie? Prin ce se caracterizează şi se
deosebeşte profesia detectivului particular de alte profesii? Unii autori apreciază că profesia este “un
complex de comportamente teoretice şi practice dobândite printr-un proces de calificare pe baza cărora
se desfăşoară o activitate utilă 1 “. Este sau nu din aceasta perspectivă munca detectivului particular o
profesie? 1 V. Lascus "Comportament si civilizaţie’- Ed. științifica si enciclopedica. Bucureşti 1987
pag.204. Plecând de la faptul că prin modul în care sunt organizate şi conduse asociaţiile de detectivi
particulari se creează condiţiile desfăşurării unei veritabile profesii. Că aceste asociaţii sunt încadrate cu
personal calificat, care a acumulat în şcoli speciale un bagaj de cunoştinţe profesionale, priceperi şi
deprinderi indispensabile prestării unui serviciu privat necesar şi util, răspunsul nu poate fi decât
afirmativ. Mai mult, acest serviciu, pe lângă o instrucţie specializată solicită un profesionalism specific,
fundamentat teoretic, practic şi psihosocial. În plus comportamentul detectivului nu se evaluează numai
financiar ci şi social - umanitar. Natura complexă a muncii detectivului particular, cu volumul său mereu
crescând de cazuri şi situaţii inedite îl obliga pe acesta la o pregătire teoretică şi practică permanentă.
Munca detectivului particular este legată şi cu alte profesii ce se aseamănă din mai multe puncta de
vedere. De exemplu se aseamănă cu munca judecătorului, poliţistului, procurorului, avocatului, etc.,
deoarece activitatea lor se desfăşoară pentru protecţia omului şi aflări adevărului. Dar se deosebeşte
foarte mult de unele din aceste profesii. Dacă în timpul exercitării profesiei, procurorul, avocatul sau
judecătorul vor aplica legea dosar după studierea tratatelor de drept, detectivul particular, trebuie să
cunoască foarte bine actele normative, să acţioneze şi să ia decizii numai în conformitate cu
prescripţiunile lor. Fără a minimaliza importanţa, responsabilitatea şi profesionalismul, cerute de
profesiile amintite, vrem doar să subliniem că a decide în conformitate cu legea în situaţii presante ori
de risc presupune solicitare intelectuală, gândire suplă, hotărâre, intuiţie, imparţialitate, etc. Nu mai
vorbim de faptul că toate acestea trebuie să se muleze uneori pe un comportament simulat în cadrul
unui joc de rol pe care şi-l asumă detectivul m mod inspirat şi deliberat pentru a nu se deconspira. De
aceea detectivul particular trebuie să aibă anumite calităţi intelectuale şi volitive, să fie un om care
gândeşte profund şi pune mult suflet în ceea ce face. El nu are, de foarte multe ori cu cine să se
consulte, cu cine să se sfătuiască, pe cine să întrebe dacă ceea ce face este legal sau nu, este bine sau
rău, ci trebuie să decidă singur, bazându-se pe cunoştinţele, deprinderile şi priceperile sale. Instinctul
său de intervenţie şi apărare trebuie să se bazeze pe lege altfel risca să ajungă după gratii sau chiar să-şi
piardă viaţa. În general munca detectivului nu este uşoară întrucât, pe lângă faptul că vine permanent în
contact cu necunoscutul, că lucrează cu caracterele, atitudinile şi temperamentele oamenilor care nu
întotdeauna sunt dominaţi de bune intenţii, el trebuie să-şi îndeplinească sarcinile preponderant în
teren, în condiţii meteo şi de mediu, de foarte multe ori ostile. Munca îl duce pe detectiv la răscrucea
necazurilor şi mizeriei umane, a patimilor şi iluziilor de tot soiul, îl duce prin “poienele luminoase ale
cinstei, modestiei şi altruismului oamenilor dar şi prin “mlaştinile” răutăţii, minciunii, egoismului,
falsităţii, intrigii si răzbunării criminale. Munca îl cheamă în casele ultra luxoase unde întâlneşte eleganţa
şi bunele maniere, dar şi prin hrubele întortocheate unde domneşte mizeria, nepăsarea neputinţa,
ignoranţa generate de multe ori de aburii alcoolului. El are ocazia să păşească pe covoarele persane în
companii deosebit de stilate şi pretenţioase dar şi in preajma cadavrelor în descompunere, a căror
duhoare trebuie să ştie a o suporta. În plus el trebuie să deţină o serie de cunoştinţe de priceperi şi
deprinderi tehnice (de a mânui aparatul foto, camera de luat vederi, reportofonul, etc.) de aşa maniera
încât să nu fie observat. Putem, fără să intram în detalii să amintim aici şi faptul ca detectivul trebuie să
aibă şi o serie da abilitaţi actoriceşti, să deţină arta machiajului si a deghizării pentru a se face credibil
sau de nerecunoscut. Uneori pur si simplu trebuie să “joace teatru” lucru ce nu este la îndemâna oricui.
Iată doar câteva consideraţii care ne îndreptăţesc să spunem şi să susţinem că munca detectivului
particular este o profesie şi chiar una deosebită. Cu atât mai mult cu cât celor care o practică li se cere să
o transforme într-o adevărată artă; arta de a sluji oamenii împotriva nelegiuirii şi de a descoperii
adevărul acolo unde alţii nu vor, nu ştiu sau nu pot să o facă. Munca detectivului, înţeleasă ca activitate
profesionala exercitată de oameni cu anumite calităţi psihofizice formate printr-o calificare adecvată,
generează anumite cerinţe, norme şi principi morale, care vizează pe de o parte relaţiile de serviciu în
cadrul asociaţiei, relaţiile dintre detectiv, iar pe de alta parte cele dintre detectivi şi cetăţeni. Exercitarea
acestei profesii presupune în acelaşi timp şi un anumit profil moral. În activitatea şi conduita sa, trebuie
să se evidenţieze o serie de valori morale specifice cum sunt: demnitatea şi probitatea profesională,
ataşamentul faţă de profesie şi colegi, cinstea şi onoarea profesională, pasiunea în muncă, dorinţa de
perfecţionare, şi multe altele. Născute deci în procesul muncii, în exercitarea profesiei, aceste cerinţe,
deprinderi şi atitudini reprezintă elemente de morala profesională practică fără de care succesul acestei
activităţi nu ar fi posibil. Ele sunt sintetizate şi prezentate atât in Legea 329/2003 cât şi în jurământul
detectivului particular adoptat de Asociaţia Naţională a Detectivilor Particulari din România la 15
decembrie 2005. Elementele componente ale moralei profesiei de detectiv particular constituie obiect
de studiu al unei ştiinţe numita etica profesională. In timpul comunismului s-a contestat nu numai
profesia de detectiv particular ci şi dreptul la un statut aparte al eticii profesionale în general. S-a socotit
că există o singură morală şi o singură etică cea comunistă, valabilă în orice domenii de activitate. După
decembrie 1989 au fost tot mai multe preocupări pentru descifrarea şi evidenţierea cerinţelor morale, a
principilor, normelor de comportament indispensabile exercitării diferitelor profesii. Plecăm de la
convingerea că recunoaşterea unei singure morale, a unui singur cod al moralei ar săracii mult realitatea
neputând surprinde multiplele situaţii particulare specifice diferitelor profesii, cu atât mai mult a celei de
detectiv particular. Ori se poate lesne constata la o simpla analiza că în activitatea detectivului particular
anumite norme de comportament, anumite imperative ale moralei comune a societăţii se
metamorfozează în exigenţe profesionale specifice.