Secretul vulpii

Lumea noastră nu încetează să mă uimească…

Întâmplarea a făcut ca să primesc cadou de crăciun cartea lui Saint-Exupéry alături de un

șevalet o pânză, tempera și pensule. Tot întâmplarea a făcut ca după ce am făcut acest tablou
și l-am așezat la loc de onoare, să fiu nevoită să mă întorc la el pentru a duce la bun sfârșit un
exercițiu de introspecție.

Mereu când citesc un text mă simt în căutarea a ceva. Caut ceva în acele rânduri, nu știu ce
anume. Probabil mă aflu și eu, precum oamenii de pe această planetă, într-o căutare agitată și
fără rost. „- Și totuși ceea ce caută ei ar putea fi găsit într-un singur trandafir sau în puțină
apă…” (Saint-Exupéry 132)

Ajungând la concluzia că oamenii au mai multe flori, mi-am dat seama că în cea mai mare
parte a timpului le neglijează. În contrast, micul prinț are doar o floare și a învățat să o
prețuiască. Ea este pentru el fără seamăn în lume, iar el este pentru ea fără seamăn în lume.

Observ că eu caut ceva ce pot găsi foarte ușor într-un prieten. Precum trandafirul eu am venit
în chip de sămânță pe planeta prietenei mele și precum micul prinț, prietena mea are grijă de
mine. În același fel prietena mea a venit în chip de sămânță pe planeta mea și de atunci am
grijă de ea pentru că este pentru mine fără seamăn în lume. Îmi place să cred că fiecare dintre
noi are planeta sa sau insula sa și pe ea fiecare poate să primească ființe dragi care chiar dacă
pleacă la un moment dat lasă în urmă amintiri. Iar aceste amintiri fac ca aceste ființe să revină
ori de câte ori le regăsești chiar și vag în altceva, printr-un detaliu cât de mic, pe atât de
semnificativ.

Cu toate acestea atunci când l-am reprezentat pe micul prinț fără față îmi imaginam că eu mă
aflu încă în stadiul de sămânță în căutarea unei planete, iar micul meu prinț nu are încă o
identitate. Mă gândeam la el ca la tot ceea ce încă nu am găsit.

În momentul în care te oprești din tumultul căutării haotice și îți acorzi ție un moment de
tăcere, te trezești ca dintr-un vis și începi să înțelegi că ești cel mai fericit cu ceea ce ai. Sunt
fericită cu vulcanul inactiv pe care-l folosesc pe post de scaun, cu apusurile la fiecare 24 de
ore, cu trandafirul meu cu 4 spini care îmi este cel mai de preț pe lume.

1
Mi-ar plăcea să nu uit niciodată și să știu să le spun și altora secretul vulpii:

„E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi. […]
Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău este ceea ce face ca trandafirul tău să fie atât de
important. […] Devii răspunzător pentru totdeauna față de ce ai îmblânzit. Ești răspunzător
față de floarea ta de trandafir…” (Saint-Exupéry 118-120)

Atunci când doi oameni ce au petrecut mult timp împreună se despart, simt încă că sunt
răspunzători unul de altul și se mai caută din când în când din grijă, din iubire. Sau cel puțin
așa simt eu că se întâmplă.

Bibliografie

Saint-Exupéry, Antoine: Micul prinț Cu ilustrațiile autorului. Traducere de Ileana Cantuniari.

București: RAO, 2018