EVALUAREA LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN CICLUL PRIMAR

Predarea, învăţarea și evaluarea sunt cele trei activităţi fundamentale ce se desfăşoară

în mod unitar și simultan în cadrul procesului de învăţământ. Procesul de învăţământ este
eficient numai atunci când cele trei acţiuni fundamentale ale sale, de natură instructiv –
educativă, formează o unitate. Pentru ca demersul activitații didactice să ducă la reușita
școlară a elevilor, profesorul trebuie să acorde o importanță deosebită în procesul instructiv-
educativ, îmbinând, în mod firesc, elementele de predare cu cele de învățare și culminând cu
evaluarea.

Noțiuni teoretice

Evaluarea este „un proces prin care se măsoară și se apreciază valoarea rezultatelor
unor activități și eficacitatea resurselor, a condițiilor și a operațiilor folosite în activitatea
respectivă prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse în vederea luării unor decizii
ulterioare.”1.

Astfel, profesorul elaborează o strategie didactică în care prefigurează

comportamentul pe care trebuie să-l dobândească elevii prin parcurgerea fiecărei secvențe și
a lecției întregi. Pentru realizarea obiectivelor/competențelor stabilite, profesorul va avea în
vedere următoarele acțiuni:

➢ precizarea și explicarea performanțelor ce urmează a fi realizate de către elevi;

➢ dozarea progresivă a sarcinilor (gradarea cunoștințelor și ierarhizarea dificultăților);
➢ stimularea intereselor de cunoaștere ale elevilor;
➢ evaluarea rezultatelor pentru stabilirea eficienței activităților și pentru îmbunătățirea
viitorelor acțiuni de instruire.

Deasemenea, înainte de a proiecta instrumentele de evaluare, profesorul trebuie să-

și însușească funcțiile evaluării, așa cum reies ele din literatura de specialitate:

➢ funcția de control, de constatare și apreciere a rezultatelor în raport cu obiectivele

stabilite sau cu alte rezultate anterioare ale elevului, descoperind astfel cauzele ce au
determinat rezultatele;
➢ funcția de reglare, de ameliorare și de optimizare a rezultatelor, care determină
acțiuni de corecție, fie în organizarea procesului de predare-învățare, fie în
modalitatea de predare a profesorului, ori în relația profesor-elev;
➢ funcția de predicție sau de anticipare a rezultatelor;
➢ funcția de clasificare și selecție prin care se ierarhizează elevii în funcție de rezultatele
lor;
➢ funcția de stimulare și motivare a elevilor menită să conştientizeze şi să motiveze, să
stimuleze interesul pentru studiu continuu, pentru perfecţionare şi pentru obţinerea
unor performanţe cât mai bune;
➢ funcția de informare (socială) a familiei sau a comunității în privința rezultatelor
elevilor. Aceste funcţii se întrepătrund, tratarea lor distinctă având doar scop didactic.

1
Radu, I. T., Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului”, EDP, București, 1981, pag. 17-18
 În practică, în raport cu scopul evaluării, unele funcţii vor avea o pondere mai mare
decât altele sau vor fi urmărite în mod special.

Există trei forme de evaluare:

➢ evaluarea inițială (predictivă) care urmărește să stabilească nivelul de la care se

pleacă în procesul instructiv-educativ pe o anumită etapă (an de învățământ, ciclu de
învățământ, ciclu curricular); este realizată la începutul clasei I, la începutul unui nou
ciclu curricular (în clasa a III-a), la începutul anului şcolar sau dacă o clasă este preluată
de un alt profesor pentru învăţământ primar; urmăreşte stabilirea nivelului de
pregătire a elevilor. Informaţiile obţinute în urma evaluării inițiale îl ajută pe profesor
să identifice nivelul achiziţiilor elevilor în materie de competenţe, abilităţi şi cunoştinţe
și îl ajută în planificarea activităţilor de predare şi învăţare viitoare, sau în realizarea
unor programe diferenţiate în funcţie de capacităţile elevilor.
➢ evaluarea continuă (formativă) care face parte integrantă din procesul instructiv-
educativ și contribuie la formarea elevilor, provocând atitudini pozitive ale acestora
față de învățare; secvenţe de evaluare formativă se pot insera în orice moment al
lecţiei, în funcţie de obiectivele urmărite.
➢ evaluarea finală (sumativă) care încheie procesul instructiv-educativ și prin care
profesorul acordă un calificativ/o notă elevului, stabilind totodată nivelul de învățare
la care acesta a ajuns; aceasta trebuie să acopere competențele specifice urmărite pe
parcursul unei unităţi de învăţare, al unui an şcolar sau de-a lungul unui ciclu
curricular.

Acțiunea de evaluare presupune următoarele operații:

➢ măsurarea rezultatelor școlare prin procedee specifice ca probe scrise, orale sau
practice, proiecte, etc., moment în care se culeg informații – culegere de informații;
➢ aprecierea sau interpretarea datelor, care constă în emiterea unor judecăți de
valoare asupra activității evaluate, pe baza unor criterii unitare – descriptori de
performanță;
➢ luarea unor decizii ameliorative, ceea ce presupune activități de reînvățare, activități
diferențiate care să mobilizeze la maximum efortul elevilor – realizarea de rezultate
superioare.

Evaluarea curentă a rezultatelor şcolare se realizează pe tot parcursul anului şcolar şi

are un caracter preponderent formativ. Actuala reformă în educație, pentru învățământul
primar, aplică sistemul docimologic cu calificative (Foarte bine, Bine, Suficient și Insuficient),
bazat pe descriptori de performanţă, care permite o evaluare mult mai obiectivă, pe niveluri
de performanţă superioară, medie şi minimă. Evaluarea prin calificative, „cu caracter
preponderent formativ, are în vedere activizarea elevului ca participant la propria formare,
conştientizându-i permanent nivelul propriilor performanţe, dar şi căile pe care trebuie să le
urmeze în învăţare. Astfel, acesta va ajunge să facă eforturi conştiente pentru dobândirea
unor capacităţi, competenţe, abilităţi, care să-i permită operaţionalizarea cunoştinţelor şi a
informaţiilor în aşa fel încât procesul instructiv să devină eficient pentru el.” 2

2
Matei Cerkez, Victoria Pădureanu, Mihaela Singer, Competenţe şi calificative la clasa a II-a. Limba
română.Matematică, Seria Evaluare, Colecţia Învăţământ primar, Editura Sigma, Bucureşti, 1999, p. 6
 Evaluarea şi aprecierea prin calificative necesită elaborarea descriptorilor de
performanţă, care indică nivelul de competenţă/capacitatea atinsă de fiecare elev la o
anumită disciplină, în funcţie de obiectivele de referinţă/competențele specifice ale
programei şcolare pentru clasa respectivă (obiectivele de referinţă/competențele specifice
indică rezultatele aşteptate ale învăţării). În activitatea de evaluare, obiectivele de
referinţă/competențele specifice ale programei şcolare sunt transformate în descriptori de
performanţă, exprimaţi în termeni de realizare. Așadar, descriptorii de performanţă se
elaborează în concordanţă cu noul curriculum la fiecare disciplină în parte, în funcţie de
capacităţi şi subcapacităţi esenţiale (conţinuturi de învăţare) pe care elevii trebuie să le
demonstreze după anumite perioade de instruire şi în funcţie de care vor primi calificativele
respective de FB. , B., S., și I.

Astfel, Ion T. Radu3, indică cele patru paliere corespunzătoare descriptorilor de

performanţă:

➢ „calificativul Foarte bine sau palierul învăţării depline exprimă acumularea

cunoştinţelor cerute, capacitatea de a opera cu ceea ce a învăţat, autonomie în
învăţare;
➢ calificativul Bine sau palierul Credit corespunde situaţiei în care elevul posedă
cunoştinţe, însuşite bine, este capabil nu numai de a le recunoaşte, ci şi să le utilizeze
în situaţii similare, oferă garanţia unor progrese, de aceea i se acordă credit;
➢ calificativul Satisfăcător sau palierul Prag, minimum acceptabil, presupune însuşirea
unui cuantum de cunoştinţe şi formarea unor capacităţi care permit elevului să
abordeze etapa următoare cu şansa de a reuşi;
➢ calificativul Nesatisfăcător sau palierul Inacceptabil sancţionează insuccesul şi face
necesare măsuri recuperatorii.”

Așadar, evaluarea este un proces care se desfășoară pe etape și care implică o serie de
judecăți de valoare pe baza cărora se iau anumite decizii pedagogice care să conducă la
obținerea unor rezultate superioare din partea elevilor. Evaluarea nu este un proces al
activității de învățare și nu se rezumă doar la notarea elevilor – expresia numerică a
performanțelor.

Metode de evaluare
Metode tradiționale de evaluare

Conform lucrărilor de specialitate există 4 metode tradiționale de evaluare: probele

orale, probele scrise, probele practice și testul docimologic (cf. I. T. Radu, op. cit.).

Probele orale sunt preponderent folosite pentru evaluarea elevilor din ciclul primar la
disciplinele din aria curriculară Limbă și comunicare, deoarece aceste discipline se ocupă și de
dezvoltarea competențelor de comunicare orală a elevilor: elevii învață să elaboreze și să
răspundă oral la întrebări, elaborează texte orale și discursuri, etc. Conversaţia euristică este
cea mai importantă metodă folosită în procesul evaluativ de tip oral. Pentru a putea fi utilizată

3
Radu, Ion T., Evaluarea procesului didactic, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2000, p. 274
în procesul de învăţare a unor date, aspecte, fapte, întâmplări, candidații trebuie să
beneficieze deja de informaţii anterioar.
Atunci când profesorul folosește probele orale pentru evaluare, acesta va ține cont de
următoarele aspecte :

➢ obiectivele urmărite să fie clar formulate și bine înțelese ;

➢ întrebările adresate elevilor să fie clar formulate și adaptate capacităților de
înțelegere ale elevilor, să fie corelate cu obiectivele/competențele fixate
anterior, să stimuleze gândirea, memoria, imaginația și cretivitatea elevilor ;
➢ sarcinile de lucru să fie accesibile și adaptate vârstei elevilor ;
➢ timpul acordat elevilor pentru formularea răspunsurilor să fie adecvat.

Metoda probelor orale se poate aplica individual sau pe grupe de elevi. Principalul
avantaj al acestei metode îl constituie posibilitatea dialogului profesor-elev, în cadrul căruia
profesorul îşi poate da seama nu doar „ce ştie” elevul, ci şi cum gândeşte el, cum se exprimă,
cum face faţă unor situaţii problematice diferite de cele întâlnite pe parcursul instruirii. Cu
prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o
anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări
suplimentare atunci când se află în impas. Probele orale le oferă elevilor condiții de folosire a
cunoștințelor dobândite în diferite situații de comunicare orală.

Metoda are însă şi unele dezavantaje: poate fi subiectivă și este mare consumatoare
de timp - timp care, adesea, le lipseşte profesorilor ale căror discipline sunt prevăzute în
planul de învăţământ cu un număr mic de ore, deci care au mai mulţi elevi cărora trebuie –
potrivit reglementărilor în vigoare – să le atribuie cel puţin trei note „în oral” pentru a li se
încheia media semestrială. Un alt dezavantaj este şi acela referitor la dificultatea de a
selecţiona, pentru toţi elevii examinaţi, întrebări cu acelaşi grad de dificultate. Pentru a
elimina aceste dezavantaje se pot stabili anumite restricţii cu privire la durata acestor
examinări orale, în funcţie de vârstă; întrebările vor fi stabilite din vreme pentru a fi cât mai
uniforme, ca grad de dificultate, pentru întregul grup de elevi supus verificării, formularea lor
făcându-se clar şi precis, fără ambiguităţi. Ca să-i fie mai uşor, profesorul poate avea în faţă,
pe durata examinării, o fişă de evaluare orală.

Probele scrise sunt sunt de mai multe feluri: unele folosite pentru controlul curent –
câteva sarcini didactice dintr-o lecție, altele folosite pentru evaluarea unei unități de învățare
sau semestriale. Metoda probelor scrise este mult mai obiectivă, din următoarele motive:
profesorul nu mai poate influența răspunsurile elevilor prin intervenții ca la probele orale; se
folosesc aceleași criterii și aceleași condiții pentru evaluarea tuturor elevilor ceea ce permite
o ierarhizare corectă a elevilor; starea emoțianală a elevilor/profesorului sau ritmul mai lent
de lucru al unor elevi nu influențează răspunsurile acestora la fel ca „în oral”.

Probele practice oferă elevilor posibilitatea să-și aplice cunoștințele dobândite și

abilitățile formate în diferite lucrări practice. Evaluarea prin probe practice vizează
identificarea capacităţilor de aplicare practică a cunoştinţelor dobândite de către candidați, a
gradului de încorporare a unor priceperi şi deprinderi, concretizate în anumite suporturi
obiectivale sau activităţi materiale. Probele practice răspund unui deziderat al pedagogiei
moderne, şi anume acela de a da curs cerinţei de „a şti să faci".
 Testele docimologice oferă standarde prin care se evaluează mai exact performanțele
elevilor și au la bază criterii de psihodiagnoză. Acestea se elaborează urmărind o serie de
etape:

➢ se stabilesc obiectivele urmărite;

➢ se fixează conținuturile din care se face evaluarea;
➢ se elaborează descriptorii de performanță în raport cu obiectivele;
➢ se elaborează itemii, în raport cu obiectivele și conținuturile fixate;
➢ se aplică testul;
➢ se prelucrează și se analizează rezultatele;
➢ se stabilesc deciziile ameliorative.

Instrumentul de evaluare se compune din itemi care solicită tehnici de declanşare/

prezentare/ redactare a răspunsurilor. Cele trei concepte sunt intim asociate. Deşi vizează
realităţi diferite ale procesului evaluativ, se află într-o strânsă interdependenţă. Între itemii
de evaluare, tehnicile de evaluare şi instrumentele de evaluare este o legătură indisolubilă.
Itemul înseamnă sarcina de lucru, forma sub care se prezintă plus răspunsul
aşteptat. Itemul pedagogic, în limbaj cotidian, reprezintă cea mai mică componentă
identificabilă a unui test sau a unei probe de evaluare. Din punct de vedere ştiinţific, itemul
este un element component al unui „chestionar standardizat" care vizează evaluarea
candidatului în condiţii de maximă rigurozitate (Gilbert de Landsheere, 1992, pag. 173).
Itemul pedagogic reprezintă cerinţa, întrebarea la care trebuie să răspundă
candidatul; este un element al unei probe de evaluare sau al unui test pedagogic, deci al
instrumentului de evaluare. Se exprimă prin formularea unei întrebări care se integrează în
structura unei probe de evaluare.
„Itemii (sau elementele) unui test constituie, în ansamblu, un eşantion dintr-un
univers de itemi care, la modul ideal, ar trebui să acopere în totalitate conţinutul testat" (P.
Lisievici, op. Cit.).
Tehnica de evaluare constituie modalitatea prin care evaluatorul declanşează şi
orientează obţinerea unor răspunsuri din partea subiecţilor, în conformitate cu obiectivele
sau specificaţiile testului. Fiecare tip de item declanşează o anumită tehnică la care candidatul
apelează pentru a da răspunsul său. Spre exemplu, un item cu alegere multiplă (IAM) va face
apel la „ tehnica răspunsului cu alegere multiplă". Candidatul va încercui, va bifa sau va marca
printr-o cruciuliţă varianta de răspuns pe care o consideră corectă. Un item tip „ completare
de frază" va face apel la „ tehnica textului lacunar". Candidatul va completa spaţiile libere din
textul respectiv.
O probă cu mai mulţi itemi poate solicita una sau mai multe tehnici de evaluare, în
funcţie de tipurile de itemi pe care îi include:
➢ itemii cu alegere duală sau multiplă vor declanşa „tehnica răspunsului la alegere";
➢ itemii tip eseu structurat vor declanşa „tehnica elaborării răspunsului în funcţie de
cerinţele exprimate'' etc.

Instrumentul de evaluare este o probă, o grilă, un chestionar, un test de evaluare

care „colectează" informaţii, „produce" dovezi semnificative despre aspectele sau rezultatele
luate în considerare.
Instrumentul de evaluare se compune, de regulă, din mai mulţi itemi. O probă de
evaluare (un instrument) se poate compune dintr- un singur item (o singură întrebare, cerinţă,
problemă etc., îndeosebi atunci când răspunsul pe care trebuie să-l formuleze candidatul este
mai complex) sau din mai mulţi itemi.
Un instrument de evaluare integrează fie un singur tip de itemi (spre exemplu numai
itemi cu alegere multiplă - IAM) şi, în acest caz, constituie un „Chestionar cu alegere multiplă"
(CAM), fie itemi de diverse tipuri, care solicită, în consecinţă, tehnici diverse de redactare,
formulare
Nume elev Nivel de performanță sau
Recunoaște Fixează locul Dă exemple Folosește prezentare
sunetul sunetului în de cuvinte cu cuvântul în a
cuvânt sunetul propoziții
x x

răspunsurilor.

Itemii sunt așadar elemente componente ale instrumentului de evaluare și pot îmbrăca
forma unor întrebări, unor enunțuri urmate de întrebări, a unor exerciții sau probleme,
întrebări structurate de tip eseu, etc. Ei reprezintă și tipul de răspuns așteptat din partea
elevilor. În elaborarea itemilor, profesorul trebuie să țină seamă de următoarele aspecte:

➢ să fie formulaţi clar, fără ambiguităţi;

➢ să testeze unul sau mai multe obiective
➢ să nu sugereze răspunsul;
➢ să existe un singur răspuns corect (acolo unde sunt mai multe răspunsuri corecte să
se precizeze);
➢ să se axeze pe conţinuturile esenţiale;
➢ să fie independenți (răspunsul la un item să nu depindă de altul).

Itemii se clasifică în funcție de mai multe criterii, dintre care, cele mai importante sunt:
obiectivitatea în notare și tipul de răspuns așteptat. În funcție de obiectivitatea în notare,
itemii pot fi:

➢ itemi obiectivi: cu alegere duală (devărat-fals, da-nu, corect-incorect); cu alegere

multiplă; de tip pereche;
➢ itemi semiobiectivi: cu răspuns scurt; întrebări structurate;
➢ itemi subiectivi: rezolvare de probleme; eseu structurat; eseu liber.

În funcție de tipul de răspuns așteptat, itemii se clasifică în:

➢ itemi al căror răspuns este selectat dintr-o serie de opțiuni;

➢ itemi al căror răspuns trebuie elaborat.

Exemple de tipuri de probe de evaluare

Exemplul 1: clasa I
Obiectiv: Elevii vor fi capabili să recunoască sunetul g din mai multe cuvinte, altele decât cele
din textul studiat.
- să sesizeze locul sunetului în cuvânt;
- să găsească alte cuvinte care conțin sunetul;
- să folosească aceste cuvinte în propoziții.

Material de sprijin: Povestea gâștelor, Abecedar de Olga Pîrîială, p. 80

Pe o punte era un gâscan cu ghinde sub aripă. El scapă ghindele în apă. Toate gâștele au venit
repede la strigătele lui.

Probă orală : set de întrebări

a) Ce sunet învățat astăzi ați auzit (g) ?
b) De câte ori sunetul se aude sunetul? (4 ori)
c) În ce cuvinte auzim sunetul g ? (gâscan, ghinde, ghindele, gâștele, strigătele)
d) Unde se află sunetul g în fiecare cuvânt?
e) Dați exemple de alte cuvinte care conțin sunetul g.
f) Alegeți un cuvânt care conține sunetul g și folosiți-l într-o propoziție;
g) Formați propoziții cu alte cuvinte.

Fișă de consemnare a rezultatelor

Matricea de evaluare

Competențe urmărite Strategii de evaluare Descriptori de performanță

S B FB
-recunoașterea Conversații euristice Să Să Să
sunetului; Observarea rezolve rezolve rezolve
-recunoașterea locului comportamentului sarcinile sarcinile toate
sunetelor în cuvinte; comunicativ de la a), de la a), sarcinile
-folosirea cuvintelor în b), c), d) b), c),
propoziții d), e)

Exemplul 2: clasa pregătitoare

Această fișӑ de evaluare este o ȋmpletire a cunoștințelor vizate spre evaluare

corespunzătoare disciplinelor C.L.R., M.E.M. și D.P. Li se distribuie tuturor copiilor fișa,
explicȃndu-li-se itemii pe care ȋi au de ȋndeplinit. Li se pun la dispoziție culori și creioane.
Obiectiv fundamental: Identificarea unor informații variate dintr-un mesaj scurt,
rostit clar și rar.
Instructaj : copiii vor primi fiecare cȃte o fișӑ de lucru, se vor citi sarcinile pe care le au
de rezolvat și vor fi rugați sӑ nu se uite unii la alții.
Probă scrisă: fișă de evaluare
Itemi:
I.1. Ascultă cu atenție mesajul și scrie X sub imaginile potrivite.
 I.2. Colorează litera corespunzătoare sunetului iniţial al cuvântului care denumeṣte
imaginea.
I.3. Scrie în cerculeț cifra care indică numărul de silabe al cuvântului.
I.4. Realizează corespondenţa între cuvânt şi imagine.
I.5. Încercuiește cuvintele formate din trei silabe.
I.6. Denumește imaginile.
I.7. Realizează reprezentarea grafică pentru propoziţie, cuvânt, silabă şi sunete.
Descriptori de performanțӑ:
F.B.: Rezolvӑ corect toți cei 7 itemi
B.: Rezolvӑ corect 6-4 itemi
S.: Rezolvӑ corect mai puțin de 3 itemi

Fișă de evaluare

1. Ascultă cu atenție mesajul și scrie X sub imaginile potrivite.

Este o zi frumoasă de vară. Mihaela muncește în grădină.

2. Colorează litera corespunzătoare sunetului iniţial al cuvântului care denumeṣte

imaginea.
3. Scrie în cerculeț cifra care indică numărul de silabe ale cuvântului.

F V Z Ă G C E I F M S Z B T D

4. Realizează corespondenţa între cuvânt şi imagine.

5. Încercuiește cuvintele formate din trei silabe.
VEVERIȚĂ CUIB
CÂINE SEMAFOR
DINTE PERIE
 ZEBRĂ BRAD
COJOC VULPE
GÂȘTE ROBOȚEL
6. Denumește imaginile.

7. Realizează reprezentarea grafică pentru propoziţie, cuvânt, silabă şi sunete.

Mirela joacă șotron.

Ce exprimă chipul tău la sfârșit de an școlar? Desenează!

Cum te simți după test?
Colorează!

Metode alternative de evaluare

Folosirea metodelor alternative este benefică cel puţin din două perspective:
• Perspectiva procesuală, în sensul în care evaluarea modernă nu mai este centrată în
principal pe produsele învăţării, ci pe procesele pe care aceasta le presupune (de la evaluare
la activitate evaluativă);
• Perspectiva de comunicare evaluator-candidat, în măsura în care acestea sunt
considerate instrumente de evaluare care corespund unui demers de evaluare democratică
şi autentică, întrucât facilitează cooperarea între parteneri şi încurajează autonomia.
 Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o furnizează, atât în desfăşurarea
procesului de învăţare cât şi ca sinteză a activităţii de-a lungul timpului, metodele alternative
sunt în măsură:
a)să preia o parte din sarcinile evaluării continue, formative, putând să elimine tensiunile
induse de metodele tradiţionale de evaluare/verificare;
b)să constituie parte integrantă a unei evaluări sumative sau chiar parte a unei examinări.

Exemple de probe alternative de evaluare:

➢ Observarea sistematică
➢ Portofoliul
➢ Investigaţia
➢ Proiectul
➢ Autoevaluarea
➢ Hărţile conceptuale
➢ Metoda R.A.I.
➢ Tehnica 3-2-1

Dintr-o perspectivă a evoluţiei evaluării spre procesele de învăţare -„obiecte" specifice

ale educaţiei cognitive, se justifică pe deplin complementaritatea metodelor tradiţionale şi a
celor alternative de evaluare, fiecare categorie dovedind virtuţi şi limite.