Administrarea medicamentelor

Se face în scop

 preventiv (vaccinările);
 curativ (ameliorarea simptomelor - antialgice, simptomatice; și vindecarea bolilor -
antibiotice, chimioterapice, antinicotice etc);

Medicamentele au:

1. Acțiune locală – medicamentele trebuie aplicate cu ajutorul unor substanțe care să

acționeze timp cât mai îndelungat asupra locului unde au fost aplicate.
2. Acțiune generală (sistemică) – presupune ca medicamentele (substanța) să se
absoarbă și să intre în circulație.

Prevenirea erorilor în administrarea medicamentelor

Înaintea administrării oricărei medicaţii aceasta trebuie comparată cu medicaţia prescrisă de

medic din foaia de observaţie. Se va verifica mental regula celor cinci “P”:

1. pacientul potrivit;
2. medicamentul potrivit – este verificat înainte de administrare:

o sub aspect cantitativ (gr., ml., nr. buc.);

o sub aspect calitativ:

 culoare;
 formă de prezentare:
1. solidă (tablete, comprimate, granule, drajeuri, capsule, pulberi);
2. lichidă (tincturi, ceaiuri, fiole, flacoane);
3. semisolidă (unguente, creme);
 concentrație;
 termen de garanție.
 doza potrivită – asistentul medical trebuie să cunoască diferența dintre:
 doza terapeutică – la care se obține efectul așteptat și nu apar reacții
toxice asupra organismului;
 doza maximă – cea mai mare cantitate de medicament suportată de
organism;
 doza toxică – cantitatea care provoacă reacții toxice;
 doza letală – care ucide.
 calea de administrare potrivită:
 enterală;
 parenterală;
 locală.
 timpul (ora) de administare potrivit.
Căi de administrare a medicamentelor

Prin cale de administrare a medicamentelor se înțelege modalitatea prin care anumite

substanțe medicamentoase sunt introduse în organism. Calea de administrare este aleasă de
medic în funcție de:

-scopul urmărit;

-capacitatea de absorbție a căii respective;

-acțiunea medicamentelor asupra mucoaselor;

-necesitatea unei acțiuni mai lente sau mai rapide;

-toleranța organismului față de medicamente și de particularitățile anatomice și

fiziologice ale organismului.

Calea enterală – la nivelul tractului gastrointestinal

- Calea orală, denumită și calea per os (PO)

- Calea (intra)rectală
- Calea sublinguală (administrare sub limbă) și cea bucală (administrare între
gingii și obraz)

Calea inhalatorie sau respiratorie

Calea parenterală

 intravenos (IV) - administrare într-o venă

 intramuscular (IM) - administrare în mușchi
 intracardiac - administrare în miocard
 intraosos - administrare în os
 intraperitoneal - administrare în peritoneu
 intraseros - administrare într-o seroasă: intraperitoneal, intrapleural, intrapericardic
 subcutanat (SC) – administrare în tesutul subcutanat
 intradermic (ID) - administrare în derm
 transdermic - administrare prin piele
 intraarticular - administrare în articulații
 intratecal - administrare în meninge
 epidural - administrare în canalul rahidian
 intracavernos - administrare la baza penisului
 Local- pe mucoase și cutanat

Calea cutanată

Căile: nazală, auriculară, oftalmică, rectală, vaginală

Pregătirea pacientului pentru administrarea medicamentelor

Pentru administrarea medicamentelor pacientul trebuie informat, întrebat (asupra

eventualelor substanțe medicamentoase la care face alergie) după care el trebuie să coopereze
în vederea administrării medicamentelor.

Pregătirea psihică

 pacientul este informat asupra necesității administrării medicamentelor;

 i se explică efectul acestuia (pe înțelesul bolnavului);
 se lămurește asupra importanței respectării tratamentului (doze, orar, ritm de
administrare);
 se informează asupra căii de administrare și este rugat să colaboreze în timpul
administrării;
 se solicită consimțământul pacientului pentru administrarea medicamentului prescris.

Pregătirea fizică

 pacientul este informat că tegumentele trebuie menținute curate (la nevoie se va face
toaleta parțială);
 se va asigura poziția necesară căii de administrare:

o decubit dorsal sau lateral cu capul ușor ridicat, semișezând, șezând pentru
administrarea medicamentelor pe cale digestivă și respiratorie;
o decubit dorsal lateral ventral pentru administrarea locală, pe suprafața
tegumentelor și mucoaselor;
o decubit dorsal ( I.V., I.D., S.C. ), ventral ( I.M. ), lateral (I.M., I.V., S.C.).
 de citit despre medicamente
 DEFINIŢIE
       Conform definiţiei date de OMS medicament este orice substanţă sau amestec de
substanţe utilizate pentru diagnosticarea, tratamentul, ameliorarea sau prevenirea unei
boli sau a tulburărilor funcţionale la om sau animale. Originea medicamentelor poate
fi minerală, animală, vegetală sau sintetică.
 FORMELE MEDICAMENTOASE (FORMELE FARMACEUTICE)
         În dependență de starea de agregare, se clasifică în:
1. Forme medicamentoase solide - pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele,
drajeurile şi granulele.
           Pulberile – sunt substanţe solide dispersate in particule uniforme, cu
grad de diviziune determinat, aspect omogen. Se obţin din substanţe solide
uscate, mărunţite şi trecute prin site cu ochiuri de diferite dimensiuni. Se
prepară uşor; au aspect omogen, au absorbţie bună prin diluare. După
compoziţie sunt pulberi simpe (cu o singură substanţă activă) şi compuse
(conţin 2 sau mai multe substanţe active). După calea de administrare există
pulberi pentru uz extern sau pudre şi pulberi pentru uz intern (se inghit).
          Pilulele – se obţin in farmacie, fiind preparate magistrale. Sunt
formaţiuni solide, sferice cu greutatea de 0,2-0,3 grame, ce conţin substanţe
active inglobate in excipienţi potriviţi ca: sirop, mucilagii, pulberi, glicerină,
zahăr, etc. Cel mai folosit excipient este masa pilulară care conţine miere,
glicerină, pulbere, zahăr.
          Capsulele – sunt invelişuri care conţin doze unitare de substanţe active
solide sau lichide. Protejează mucoasa gastrică de acțiunea iritantă a
asubstanțelor active; protejează substanţele active de inactivarea prin HCl din
sucul gastric, dirijează absorbţia, maschează gustul. După compoziţia lor se
clasifică in : amilacee, gelatinoase, operculate, sferice, enterosolubile.
          Comprimatele – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea
substanţelor medicamentoase sub formă de pulberi impreună cu substanţe
ajutătoare. Există mai multe tipuri de comprimate : orale, sublinguale, bucale,
efervescente, retard, vaginale.
          Drajeurile – se obţin numai pe cale industrială. Sunt comprimate
acoperite cu unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă
lucioasă, sunt albe sau colorate. După locul unde se dezagregă şi cedează
substanţa activă se clasifică in: drajeuri gastrosolventes și drajeuri
enterosolventes.
           Granulele – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect
de fragmente vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau
colorate, constituite din agregate de pulberi medicamentoase, zahăr şi
aromatizanţi. La temperatura de 37 0C cedează substanţa activă in 15’, iar cele
efervescente in 5’. Sunt preferate indeosebi la copii. Se dozează cu linguriţa
sau cu unitatea de măsură prevăzută in ambalaj.
2. Formele medicamentoase semisolide și moi - supozitoarele, unguentele, pastele,
linimentele, emplastrele şi săpunurile.
          Supozitoarele  – sunt forme semisolide care la temperatura camerei sunt
solide şi se topesc la temperatutra corpului de 37 0C. După calea de
admninistrare se clasifică in : rectale, vaginale, uretrale.
          Unguentele – sunt preparate farmaceutice de consistenţă moale, care se
aplică pe tegumente şi mucoase in scop de protecţie sau terapeutic. Se
clasifică:
 a) după locul de aplicare: dermice, oftalmice, nazale, pentru plăgi (sterile).
 b) după tipul acţiunii: de protecţie, epitelizante, cosmetice, revulsive,
dezinfectante.
 c) după capacitatea de pătrundere: epidermice, endodermice, diadermice
          Pastele – sunt unguente ce conţin intre 50-60% din compoziţie substanţe
inerte, impreună cu substanţe active, care se aplică pe tegumente in scop
sicativ sau de protecţie. Excipientul este vaselina alba, care păstrează stază de
căldură.
          Linimentele – sunt forme lichide sau semisolide ce conţin amestecuri de
săpunuri, uleiuri, alcooli şi alte substanţe, avand efect lăptos, care se aplică pe
tegumente, după o agitare prealabilă.
          Săpunurile – sunt sărurile alcaline ale acizilor graşi superiori. Săpunurile
de sodiu sunt solide iar cele de potasiu sunt lichide. Au efect de curăţire sau
degresare; pot fi folosite pentru pătrunderea unor substanţe active prin
tegumente; există şi săpunuri medicinale, care incorporează substanţe
antiseptice: sulf, gudron, borax, resorcinol.
          Emplastrele – sunt amestecuri de săpunuri, rezine, ceruri, substanţe
grase, cauciuc şi substanţe medicamentoase. După destinaţie se clasifică in
emplastre terapeutice şi adezive. Cele terapeutice conţin substanţe
medicamentoase. Plasturii adezivi pentru absorbţie transdermică se aplică pe
piele şi cedează lent substanţa activă in vederea absorbţiei transcutanate şi a
efectului sistemic.
 3. Forme medicamentoase lichide - sunt forme farmaceutice constituite dintr-
un mediu de dispersie fluid (solvent) in care se găsesc dispersate substanţe
active solide lichide sau gazoase.
          După complexitate sunt simple cu o singură substanţă activă şi compuse
sau amestecuri, mixturi.
          Avantajele formelor lichide: efect terapeutic prompt, administrare
controlabilă, este o formă accesibilă copiilor. Dezavantajele formelor lichide:
 gustul, mirosul neplăcut se simt mai uşor, volumul mare, pot apare reacţii de
incompatibilitate (precipitare, efervescenţă, de culoare).
          Soluţii pentru uz extern - sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi
mucoase pentru badijonare, comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe
active dizolvate in următorii solvenţi: apă distilată, alcool diluat şi ulei de
floarea soarelui.
          Suspensii pentru uz extern – conţin substanţe insolubile, care se
dispersează in apă sau ulei.
          Emulsii pentru uz extern – sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin
dispersarea a 2 lichide nemiscibile, unul apos şi altul uleios. Se agită inainte de
aplicare.
          Picăturile pentru ochi – se pot prezenta sub formă de soluţii, emulsii sau
suspensii care se aplică in sacul conjunctival, cate 1-3 picături odată in
tratamentul conjunctivitelor, iridociclitelor sau pentru examenul fundului de
ochi.         Trebuie să indeplinească următoarele condiţii: să fie sterile şi să fie
izotone şi izohidre cu lichidul lacrimal.
           Picăturile pentru nas se administrează in fiecare nară pentru
decongestionarea mucoasei nazale in rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc
substanţe vasoconstrictoare (cu excepţia nou-născuţilor la care in scop
decongestionant se prescrie intotdeauna ser fiziologic).
          Picăturile pentru urechi  pot fi preparate cu apă, ulei sau amestecuri, cu
sau fără glicerină.
          Gargarismele sau apele de gură – forme lichide, care după intrebuinţare
se expulzează fără să fie inghiţite. Sunt soluţii care conţin substanţe active cu
acţiune antiseptică, dezinfectantă, dezodorizantă dizolvate in apă, alcool sau
amestecuri. Există preparate tipizate, fie gata preparate, fie concentrate care se
diluează in momentul utilizării. De obicei din acestea se dizolvă 1-2 linguri in .
pahar cu apă.
           Clismele - conţin substanţe medicamentoase care se introduc pe cale
rectală in, scop diagnostic, terapeutic sau evacuator. Ca solvenţi se folosesc
apa, glicerina, amestecuri, ulei, etc. In scop terapeutic se folosesc in
tratamentul colitelor ulceroase, iar in scop diagnostic pentru irigografie,
irigoscopie.
          Picături pentru uz intern – sunt soluţii care conţin substanţe active
dizolvate intr-un solvent adecvat. Se introduc intr-o linguriţă cu zahăr, compot
dulceaţă, miere sau pe un cub de zahăr sau pe un miez de paine, pentru a masca
gustul neplăcut al substanţelor active.
          Poţiunile – sunt forme destinate administrării pe cale orală cu lingura la
adulţi şi cu linguriţa la copii. In afară de substanţa sau substanţele active conţin
edulcoranţi in proporţie de 10-30% din cantitatea totală, iar solventul este apa
distilată.
           Edulcoranţii sunt substanţe cu rol corectiv, folosite pentru ameliorarea
gustului necorespunzător al substanţelor active. Se folosesc: apele aromatice,
siropurile, limonadele gazoase, mucilagiile, glicerolul sau glicerina.
 4. Forme lichide pentru administrare parenterală : injecţiile şi perfuziile.
          Injecţiile - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe
cale industrială. Prin filtrare şi sterilizare se indepărtează impurităţile din
soluţie şi microorganismele. Soluţia injectabilă este condiţionată in fiole,
flacoane sau seringi preumplute. Fiolele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu o
prelungire in care se introduce o singură doză dintr-un medicament.
Substanţele active conţinute se prezintă ca soluţii adevărate, emulsii sau
suspensii. Ca solvenţi se folosesc apa distilată sau bidistilată, uleiuri vegetale,
solvenţi sintetici, rareori solvenţi anhidri (propilenglicol). Pentru preparatele cu
acţiune prelungită se folosesc solvenţi anhidri, miscibili cu apa sau uleiul,
soluţii de macromolecule - gelatină, carboximetilceluloză sodică,
polivinilpirolidona, dextran, alginat de sodiu. Flacoanele sunt recipiente de
sticlă prevăzute cu un dop de cauciuc şi uneori armătură metalică. Pot conţine
soluţii, emulsii, suspensii sau substanţe active sub formă de pulberecare se
dizolvă extemporaneu.
          Perfuziile  - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează
intravenos in cantitate mare (250, 500, 1000 ml), in ritm lent, picătură cu
picătură, cu ajutorul aparatului de perfuzie. Nu pot fi decat soluţii adevărate,
deoarece emulsiile provoacă embolie. Se condiţionează in flacoane sau pungi
de plastic. Se intrebuinţează pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic, ca
inlocuitori de plasmă, pentru introducerea unor medicamente care se elimină
prea repede, in scop nutritiv.
 5. Formele medicamentoase gazoase - sunt gaze, lichide volatile şi aerosoli.
          Gazele se administrează inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză.
          Lichidele volatile sunt anestezicele generale (halotan, eter etilic) sau
uleiuri volatile (ulei de mentă, eucalipt).
          Aerosolii (spray-urile) sunt sisteme heterogene constituite dintr-un
mediu de dispersie gazos in care se dispersează substanţe active lichide sau
solide.

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor care se resorb la
nivelul mucoase digestive.
 Absorbţia medicamentelor după administrarea orală poate avea loc la nivelul
stomacului, intestinului subţire şi intestinului gros.

Forme de prezentare

Formă lichidă:
 Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.
 Mixturi – suspensii.
 Infuzii – ceaiuri.
 Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.
 Tincturi – soluţii extractive alcoolice.
 Emulsii – amestec de două lichide.
 Siropuri
 Soluție
Formă solidă:
 Comprimat
 Drajeu
 Granule 
 Pulberi 
 Capsule
 Tabletă efervescentă

Efectul medicamentos
a) Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul, dezinfectează etc.
Medicamente cu efect local sunt:
 medicamente care dizolvă mucozităţiile de pe mucoasa gastro-intestinală (ape
minerale, substanţe alcaline, etc.)

 medicamente care protejează mucoasa gastro-intestinală (ulcerotrat, magneziu, etc.)

 medicamentele care dezinfectează tubul digestiv (antibiotice neresorbabile,

chimioterapicele)

 medicamente care scad procesul de fermentaţie din tubul digestiv (cărbunele animal)

b) General – efect asupra întregului organism etc.

Medicamente cu efect general:
 Pătrund în sânge, în circulaţia generală, se resorb prin mucoasele tubului digestiv
(antibiotice, hipnotice, analgezice) sau numai asupra unor organe (cardiotonicele, etc.)

Asistentul medical trebuie să cunoască cantitatea de medicament administrat în grame

sau submultipli gramului. 
Per os medicaţia lichidă se administrează:
 cu linguriţa

 picături

 prin aspiraţie cu paiul

 în capsule

Mod de administrare
 Cu pahare gradate sau căni.

 Cu linguriţa sau cu lingura.

 Cu pipeta sau cu picurător.

 Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează sublingual

(Nitroglicerina).

Indicaţii tehnice de administrare

 Se folosesc materiale individuale pentru administrare.

 Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc.

 Granulele se administrează cu linguriţa.

 Capsulele ajung nedizolvate în stomac.

 Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează sfărmate.

 La pacienții inconștienți, cu tulburări de deglutiție se introduc medicamentele pe

sonda Einchorn, împreună cu alimentele

Pregătirea pacientului
1.PSIHICĂ:

 informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului

 informaţi pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)

 asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii

2.FIZICĂ:

 asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât să poată bea

 verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după masă, etc)

 tabletele şi capsulele sunt date cu apă pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor

chimice ale medicamentelor

 siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru că li se

diminuează efectul
 tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă
aceasta nu este contraindicată de dietă

Tehnica
 aşezaţi materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)

 verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de

administrare;

 identificaţi fiecare medicament pe care-l primişte pacientul: eticheta, ambalajul.

 puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic

 verificaţi numărul salonului şi numele pacientului

 duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon

 explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust

neplăcut

 aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie

comodă în care să bea lichidul în funcţie de starea acestuia

 serviţi pacientul cu doză unică

 daţi-i paharul cu apă şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele sau

ajutaţi-l dacă nu poate să bea singur

 instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie

Îngrijirea pacientului
 aşezaţi pacientul în poziţie comodă

 asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort

Reorganizarea locului de muncă

 plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat

 asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare

 spălaţi mâinile
Notaţi

 data, ora, medicamentul, doza şi reacţia pacientului

 refuzul pacientului
 numele persoanei care a administrat medicamentul

 dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele.

 transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură

Rezultate aşteptate/dorite:

 medicamentele au fost administrate fără incidente

 pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături

 pacientul acceptă medicamentele, este cooperant

 pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului

Rezultate nedorite / Ce faceţi:

 Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele –  întrebaţi medicul
 Pacientul/clientul acuză senzaţii de greaţă şi vomă: asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri
neplăcute în încăpere – aerisiţi, invitaţi pacientul să inspire profund, rămâneţi cu
pacientul până când se simte bine și dacă este cazul, anunţaţi medicul.

 Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică: opriţi administrarea, anunţaţi medicul,

pregătiţi medicamente antihistaminice pe care le veți administra la recomandarea
medicului;
 Reacţia alergică este severă: anunțați medicul, aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu
capul puţin ridicat, evaluaţi semnele vitale la 10- 15′, urmăriţi dacă
prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie , pregătiţi o trusă de urgenţă pe care
s-o aveţi la îndemână, asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea,
notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice.
Consideraţii speciale
 asistenta se va asigura că are medicaţie scrisă de medic, cerând indicaţii necesare
timpului şi modului de adminstrare dacă este necesar.

 nu se va adminstra niciodată medicaţie prin indicaţie verbală.

 se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau
efecte adverse.

 medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare.

 nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat. Nu se va
eticheta niciodată un flacon decât de către farmacist.

 medicaţia nu se va lăsa niciodată la îndemâna nimănui. Pacientul poate lua din

greşeală altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi greşeli grave.

 medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în

vedere atât specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general
valabile referitoare la acestea.

 dacă pacientul cere detalii despre medicaţia sa, se va verifica din nou prescripţia
medicului şi i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice
schimbare survenită în schema sa de tratament.

 pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse şi i se va cere să anunțe

echipa de îngrijire despre orice schimbare în starea sa.

 se vor administra preparatele lichide pe bază de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai,
pentru a preveni afectarea dentară.

 tot cu un pai se pot administra şi lichidele cu gust neplăcut, deoarece în acest fel vor
intra în contact cu acesta mult mai puţine papile gustative.

 dacă pacientul nu poate înghiţi o tabletă sau capsulă, fie aceasta se va sfărâma dacă
este posibil, fie se va cere medicului şi farmacistului să ofere o variantă lichidă a
aceluiaşi medicament.

Calea de administrare sublinguală(administrare sub limbă)

 – modalitatea optimală de administrare pentru medicamentele cu liposolubilitate mare şi

active în doze mici

Această cale de administrare este frecvent abordată în crizele de angină pectorală, astm
bronşic, hipertensiune arterială paroxistică etc.

Pe calea sublinguală pot fi administrate nitroglicerina, izoprenalina, metil-

testosteronul, progesteronul, pregnina, aldosteronul, oxitocina, nifedipină.

Calea de administrare bucală (administrare între gingii și obraz)

– poate fi utilă pentru acţiune generală sau locală.

Pentru acţiunea generală se întrebuinţează comprimate bucale cu dizolvare lentă până

la 4 ore, iar în scopul acţiunii locale – tablete cu dizolvare până la 1 oră.
 Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Administrarea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare cu efecte de
resorbție la nivelul mucoasei rectale.
Forma de prezentare
 Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate
ascuţită, la care substanţa activă este înglobată într-o masă solidă care se topeşte la
temperatura corpului.
 Clisme medicamentoase
- Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat
5% 10-15 ml.
- Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000-2000 ml soluţie
medicamentoasă. În timpul unei clisme medicamentoase picătură cu picătură se menține
temperatura constantă a soluției de 39-42 grade Celsius, pentru a evita reflexul de
defecație.

Indicaţii de administrare
 Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.

 Evitarea mucoasei gastrice.

 Pacienţi operaţi pe tub digestiv.

 Intoleranţă digestivă.

 Evitarea circulaţiei portale.

Scop
Efecte locale și efecte generale:
 Golirea rectului.

 Calmarea durerilor.

 Atenuarea peristaltismului intestinal.

 Efect antiinflamator.

 Efect antitermic.

Contraindicaţii
 Afecţiuni rectale sau anale.

 Diaree.

 Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.

Obiective
 Folosirea unei căi alternative de administrare în cazul intoleranţei digestive
(vărsături).
 Medicamentul are gust neplăcut, influenţează activitatea hepatică sau are efect iritant
al mucoasei gastrice.

 Se inactivează sub influența sucurilor gastrice.

Pregătirea materialelor pentru administrarea pe cale rectală

 Supozitoarele prescrise

 Mănuşi

 Paravan, draperie

 Tavă/cărucior pentru medicamente

 Materiale pentru clismă dacă este cazul

Pregătirea pacientului pentru administrarea pe cale rectală

a) psihică:
 Explicaţi necesitatea sau eficacitatea procedurii;

 Explicaţi efectul terapeutic şi avantajele;

 Identificaţi eventualele alergii;

 Asiguraţi pacientul că se va respecta intimitatea;

 Obţineţi consimţământul;

 Explicaţi pacientului/clientului că poate apare senzaţia de defecaţie pe care trebuie să

o stăpânească.

b) fizică:
 Asiguraţi poziţia de decubit lateral stâng.

Tehnica –  administrarea pe cale rectală

 Pregătiţi materialele pe o tavă /cărucior pentru medicamente;

 Verificaţi prescripţia medicală;

 Identificaţi pacientul/clientul;

 Duceţi medicamentele în salon;

 Explicaţi tehnica;

 Asiguraţi intimitatea cu un paravan;

 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile;

 Aşezaţi pacientul/clientul în decubit lateral stâng cu piciorul de jos întins şi cel de
deasupra flectat;

 Îndepărtaţi folia de pe supozitor;

 Cu o mână îndepărtaţi uşor fesele şi evidenţiaţi orificiul anal;

 Introduceţi supozitorul în canalul rectal dincolo de sfincterul intern;

 De evitat supraîncălzirea supozitorului care determină topirea lui și imposibilitatea de

administrare

 Instruiţi pacientul/clientul să stea liniştit 15 minute pentru a favoriza absorbţia

medicamentului;

Îngrijirea pacientului  după administrarea pe cale rectală

 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă după 15 minute;

 Observaţi efectul medicamentului şi informaţi pacientul/clientul când instalează

acesta şi cât durează;

 Instruiţi pacientul cum se procedează dacă trebuie să continue tratamentul la

domiciliu.

Reorganizarea locului de muncă

 Plasaţi supozitoarele rămase într-un loc adecvat pentru păstrare;

 Îndepărtaţi mănuşile;

 Spălaţi mâinile.

 Notaţi: Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare; numele asistentei care

a administrat medicamentul; existenţa iritaţiei sau sângerării, a hemoroizilor, etc.
Observații
 deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele
pentru combaterea constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă
pentru a facilita defecaţia;

 pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul;

 unii pacienţi (de exemplu, cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia imperioasă
pentru defecație şi nu pot reţine supozitorul mult timp;

 pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului

următor
 Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Definitie :introducerea medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa respiratorie

Forme de prezentare
-gaze sau substante,gaze ificate
-pulberi dizolvate
-lichide fin pulverizate sau sub forma de vapori
-solutii pentru injectie intratraheala

Scop:
-dezinfectia decongestionarea mucoasei cailor respiratorii
-imbogatirea aerului inspirat in oxigen,pentru combaterea hipoxiei
-fluidificarea sputei,expectoratia

Metode de administrare
-inhalatie
-instilatie
-aerosoli                       
Inhalatia

Inhalatia :
-reprezinta introducerea substantelor medicamentoase in caile respiratorii ,antrenate de vapori
de apa(esente aromatice,antiseptice,sarurietc)
                             

                                                                    
Indicatii :
-rinite;rinofaringe
-bronsite ;astm bronsic

Pregatirea inhalatiei :
Pacientul
-pregatirea psihica
     -este informat cu privire la scopul administrarii medicamentelor
     -i se explica modul in care va respira ;inspiratie pe gura ,expiratie pe nas
-pregatire fizica
     -se aseaza in pozitie sezand
     -invata unde sa-si sufle nasul
     -se aseaza un prosop in jurul gatului
     -se ung buzele ci tegumentele peri-bucale cu vaselina

Materiale
-inhalator ,prosop,vaselina,cort ,apa clocotinda
-substanta medicamentoasa:esente aromate ,substante antiseptice,substante alcaloide
                               
Efectuarea inhalatiei:

Asistenta                                              
-isi spala mainile
-inchide ferestrele camerei
-introduce in vasul inhalatorului cu apa clocotita o lingurita inhalant la 1-2 l apa
-aseaza pacientul pregatit in fata palniei inhalatorului,il acopera cu cortul sau pelerina
-menitine distanta de 30-80 cm fata de palnie
-invita pacientul sa inspire pe gura ,sa expire pe nas
-supravegheaza pacientul
-durata unei sedinte:5-20 min

Ingrijirea ulterioara a pacientului :

-se sterege fata pacientului cu un prosop moale
-este ferit de curentii de aer rece
-ramane in incapere 15-30 min

Reorganizarea :
-materialele se strang ,se spala
-inhalatorul se dezinfecteaza
inhalatorul poate deveni sursa de contaminare a cailor respiratorii,daca nu este sterilizat in
prealabil
 De evitat :inhalarea primilor vapori deoarece acestia pot antrena picaturi de apa fierbinte

Utilizarea flacoanelor presurizate

Soluţiile medicamentoase pot fi introduse în căile respiratorii prin inhalare în stare
pulverizată. Pulverizarea poate fi făcută atât la cald cât şi la rece. Se utilizează inhalatorul de
vapori pentru apă şi soluţii medicamentoase calde, iar pentru lichide reci pulverizatorul.
Mai recent se utilizează inhalatoare sub presiune.
 Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
 Se răstoarnă flaconul şi se adaptează buzele în jurul piesei bucale.

 Se înclină capul uşor posterior.

 Expiraţie lentă, profundă.

 Inspir profund cu activarea flaconului cu aerosoli păstrând limba apăsată.

 Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.

 Clătirea gurii cu apă caldă .

Observaţii
 Suprafaţa întinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia gazelor sau
substanţelor gazeificate, fin pulverizate sau instilate.

 Distribuirea cantităţii de aerosoli:

 o 40% în alveolele pulmonare.

o 35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii.

o 25% se elimină prin expiraţie.

 Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de antibiotice,

bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, fluidizante, expectorante – cu acţiune
locală şi generală.

Administrarea oxigenului
Oxigenul  – calea principală de administrare este calea fiziologică (calea respiratorie).
Oxigenul din sursa centrală a spitalului, rezervorul de oţel sau din balon poate fi administrat
bolnavului după metode diferite.

Masca de oxigen – realizează inhalarea gazului în cantitate de 100%. Masca este de tip
inspirator-expirator, care printr-un sistem de ventilaţie asigură, pentru aerul expirat, o altă
cale decât pentru cel inspirat. Masca este confecţionată din material plastic şi asigură o
închidere ermetică a căilor respiratorii. Alimentaţia cu oxigen se face din reţeaua centrală.
După ce gazul a fost umidificat prin barbotor pătrunde în mască, de unde este inspirat de
bolnav. Aparatul trebuie reglat foarte bine, sub controlul permanent al manometrelor.

Substanţele narcotice
Eterul, cloroformul, clorura de etil se inhalează sub formă de vapori. Protoxidul de
azot şi ciclopropanul sunt introduse în căile respiratorii ale bolnavului printr-un sistem de
tuburi şi manometre din butelii speciale, unde se găsesc sub presiune. Se administrează de
către medicul anestezist.
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie
– Observații
Numeroase substanţe medicamentoase se inhalează cu ajutorul vaporilor de apă cu
scopul de a decongestiona mucoasele inflamate ale căilor respiratorii.
Inhalarea vaporilor de apă nu se utilizează niciodată în stare pură, ci li se vor
adăuga uleiuri şi esenţe aromatice antiseptice volatile, unele săruri minerale, substanţe
alcaloide sau de altă natură.

Inhalarea de aerosoli – Nebulizarea

Un aparat cu aerosoli (nebulizator) este un dispozitiv medical care

generează aerosoli pentru îmbunătățirea respirației, folosit în terapiile respiratorii.
Prin aerosoli se înţelege un amestec de gaz cu un medicament dispersat în particule
sferice de ordinul micronilor, amestec cu proprietăţi fizico-chimice identice cu acelea ale
sistemelor coloidale.
 Prin aerosoli se pot introduce în organism antibiotice, substanţe anesteziante,
antialergice, bronhodilatatoare, hemostatice locale, vitamine, fluidificante,
expectorante, etc., cu scopul de a acţiona local sau după resorbţia lor, general.
Nebulizatoarele sunt aparate care transformă medicamentele lichide în particule
foarte fine (ca un fel de abur) ușor de inhalat, fiind adecvate pentru tratament în caz de:
 dereglări pulmonare (de respirație)

 traheită

 bronșită
 sinuzită
 Alergii

 răceli.

Aparatele generatoare de aerosoli sunt construite după principii diferite, astfel deosebim:
 aerosoli prin pulverizaţie gazoasă sub presiune

 aerosoli prin pulverizaţie mecanică

 aerosoli prin ultrasunete

Tratamentul cu aerosoli nu necesită pregătirea prealabilă a bolnavului. Se umple

rezervorul generatorului cu medicamentul dizolvat în apă distilată, se reglează aparatul de
încălzire la temperatura dorită şi se aplică amboul pe faţa bolnavului.

Bolnavul va fi aşezat în poziţie şezând sau semişezând. Generatorul de presiune va fi

reglat la presiune corespunzătoare, în funcţie de mărimea particulelor şi viteza de dispersare
dorită.

Un avantaj major al terapiei cu aerosoli constă în faptul că se utilizează cantități

foarte mici de medicament, efectul sistemic este redus, dar răspunsul la tratament este
eficient. 

Administrarea medicamentelor pe cale percutanată – pe cale tegumentară

 Definiţie:
 Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă introducerea
medicamentelor prin suprafaţa tegumentelor cu absorbţie la nivelul pielii.
 Efect:
 Local - fricţiunea etc.
 General – ionoforeza etc.
 Forma de prezentare:
 Pudre.
 Comprese medicamentoase.
 Alifii, uleiuri, emulsii uleioase.
 Unguente, paste.
 Mixturi agitate.
 Săpunuri terapeutice.
 Emplastre medicinale.
 Băi medicinale etc.
 Metode de administrarea:
 Fricţiune.
 Pudraj.
 Comprese medicamentoase.
 Badijonări.
 Ionoforeză.
 Băi medicinale.
 Materiale necesare:
 Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
 Mănuşi de protecţie.
 Comprese, tampoane sterile.
 Pense, porttampon, spatule chirurgicale.
 Pudriere, pulverizator.
 Săpun.
 Prosop.
 Tăviţă renală.
 Fricţionarea:
 Medicamentele sunt înglobate în lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau emulsii
uleioase.
 Se recomandă în tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de sulf etc.
 Tehnică:
o Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun.
o Se usucă bine.
o Se îmbracă mănuşi de protecţie.
o Se aplică medicamentul pe piele.
o Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu vârful degetelor sau cu
suprafaţa palmei) pentru a masa medicamentul în piele.
o Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-30 cm2.
o Se masează până la dispariţia aparentă am medicamentului.
o Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă aplicarea s-a făcut pe toată
suprafaţa pielii se înveleşte în cearşaf.
 Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc.
 Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect iritant.
 Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi suprafaţa.

 Ionoforeza:
 Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul curentului galvanic.
 Se pot introduce medicamente ionizate ca : iod, magneziu, salicilat de sodiu,
histamină, stricnină, cocaină, novocaină etc.
 Scop:
o Terapeutic – cu efect general.
 Tehnică:
o Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei.
o Se conduce pacientul la serviciul de fizioterapie.
o Se aşează în şezut pe pat.
o Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent.
o Se aplică electrozii înveliţi în tifon îmbibat cu soluţie medicamentoasă – polul
activ se aplică pe regiunea ce trebuie tratată.
 Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100 cm2.
 Durata tratamentului → 10-30-60 minute
 Se supraveghează starea generală a bolnavului.

 Pudrajul:
 Constă în pudrarea pielii cu pudre medicamentoase.
 Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi răcorirea pielii.
 Se aplică: talc, oxid de zinc, caolin făină de grâu în care s-a înglobat substanţa
medicamentoasă – antibiotic, chimioterapic etc.
 Se aplică cu: pudriere, tampoane, comprese.
 Comprese medicinale:
 Se aplică comprese (din material textil) îmbibate în substanţă medicamentoasă la
temperatura corpului.
 Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiinflamatoare, decongestionante,
astringente – Rivanol, Burow etc.
 Se aplică reci sau calde – temperatura va fi menţinută constantă pe toată durata
aplicării.

 Badijonarea:
 Soluţiile medicamentoase îmbibate pe tampoane fixate pe porttampon se aplică pe
tegumente prin ştergere sau pensulare.
 Nu se introduce pensula sau tamponul în flaconul cu soluţie.
 Tampoanele folosite se ard.
 Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana, albastru de metil, mercurocrom,
betadine etc.

 Unguentele:
 Sunt preparate farmaceutice semisolide.
 Substanţa activă este înglobată în vaselină sau grăsimi animale sau vegetale.
 Se păstrează la rece.
 Se aplică prin întindere cu spatula chirurgicală, prin fricţiune sau direct din tub pe
suprafaţa mucoaselor.

 Pastele:
 Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele.
 Se aplică cu spatula.

 Linimentele:
 Sunt preparate lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos.
 Se aplică cu mâna sau cu tampoane.

 Mixturile:
 Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre) nemiscibile.
 Se agită înaintea folosirii.
 Se întind în strat subţire cu tampoane.Se lasă să se usuce.
 Creme, unguente, geluri – de uz genital:
 Se foloseşte aplicator de unică întrebuinţare.
 Se îndepărtează capacul tubului cu medicament şi se înfiletează aplicatorul pe tub.
 Se introduce medicamentul prin presare în aplicator.
 Se introduce aplicatorul profund în vagin şi se apasă pistonul până la epuizarea
medicamentului, după care se retrage aplicatorul din vagin.

 Săpunurile terapeutice:
 Conţin în compoziţie substanţe medicamentoase: gudron, sulf, ihtiol etc.
 Se folosesc la spălarea regiunii.
 Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată suprafaţa pielii şi se lasă
să se usuce.
 Se îndepărtează la câteva ore sau 1-2 zile.
 Adăugat la clisme are efect purgativ.

 Stilete caustice:
 Au forma unor bastonaşe introduse în tuburi protectoare.
 Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint.
 Utilizare: pentru cauterizerea formaţiunilor papilomatoase, a excrescenţele din
ulceraţii, efect hemostatic.

 Emplastru medicamentos:
 Au în compoziţie substanţe medicamentoase.
 Se aplică direct pe pielea bine spălată şi uscată
 Nu se aplică pe regiuni cu cute sau sub haine.
 Pot avea consistenţă vâscoasă (se încălzesc înaintea utilizării), aderente la o suprafaţă
textilă sau consistenţă lichidă (se aplică prin pensulare şi se lasă să se usuce).

 Băile medicinale:
 Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos.
 Pot fi parţiale sau totale.
 Temperatura → apropiată de temperatura corpului.
 Durata de acţiune 10-20 de minute (sau zile, săptămâni – băile terapeutice folosite în
tratamente dermatologice).
 Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu plante, băi cu săruri
aromate etc.

 Observaţii:
 Toleranţa ţesuturilor este excelentă.
 Medicamentele nu sunt inactivate de secreţii sau de componentele sângelui.
 Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută.
 Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate.
 Se evită tratamentele prelungite

Administrarea medicamentelor pe cale percutanată – pe cale tegumentară

 Definiţie:
 Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă introducerea
medicamentelor prin suprafaţa tegumentelor cu absorbţie la nivelul pielii.
 Efect:
 Local - fricţiunea etc.
 General – ionoforeza etc.
 Forma de prezentare:
 Pudre.
 Comprese medicamentoase.
 Alifii, uleiuri, emulsii uleioase.
 Unguente, paste.
 Mixturi agitate.
 Săpunuri terapeutice.
 Emplastre medicinale.
 Băi medicinale etc.
 Metode de administrarea:
 Fricţiune.
 Pudraj.
 Comprese medicamentoase.
 Badijonări.
 Ionoforeză.
 Băi medicinale.
 Materiale necesare:
 Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
 Mănuşi de protecţie.
 Comprese, tampoane sterile.
 Pense, porttampon, spatule chirurgicale.
 Pudriere, pulverizator.
 Săpun.
 Prosop.
 Tăviţă renală.
 Fricţionarea:
 Medicamentele sunt înglobate în lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau emulsii
uleioase.
 Se recomandă în tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de sulf etc.
 Tehnică:
o Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun.
o Se usucă bine.
o Se îmbracă mănuşi de protecţie.
o Se aplică medicamentul pe piele.
o Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu vârful degetelor sau cu
suprafaţa palmei) pentru a masa medicamentul în piele.
o Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-30 cm2.
o Se masează până la dispariţia aparentă am medicamentului.
o Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă aplicarea s-a făcut pe toată
suprafaţa pielii se înveleşte în cearşaf.
 Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc.
 Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect iritant.
 Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi suprafaţa.

 Ionoforeza:
 Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul curentului galvanic.
 Se pot introduce medicamente ionizate ca : iod, magneziu, salicilat de sodiu,
histamină, stricnină, cocaină, novocaină etc.
 Scop:
o Terapeutic – cu efect general.
 Tehnică:
o Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei.
o Se conduce pacientul la serviciul de fizioterapie.
o Se aşează în şezut pe pat.
o Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent.
o Se aplică electrozii înveliţi în tifon îmbibat cu soluţie medicamentoasă – polul
activ se aplică pe regiunea ce trebuie tratată.
 Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100 cm2.
 Durata tratamentului → 10-30-60 minute
 Se supraveghează starea generală a bolnavului.

 Pudrajul:
 Constă în pudrarea pielii cu pudre medicamentoase.
 Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi răcorirea pielii.
 Se aplică: talc, oxid de zinc, caolin făină de grâu în care s-a înglobat substanţa
medicamentoasă – antibiotic, chimioterapic etc.
 Se aplică cu: pudriere, tampoane, comprese.

 Comprese medicinale:
 Se aplică comprese (din material textil) îmbibate în substanţă medicamentoasă la
temperatura corpului.
 Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiinflamatoare, decongestionante,
astringente – Rivanol, Burow etc.
 Se aplică reci sau calde – temperatura va fi menţinută constantă pe toată durata
aplicării.
 Badijonarea:
 Soluţiile medicamentoase îmbibate pe tampoane fixate pe porttampon se aplică pe
tegumente prin ştergere sau pensulare.
 Nu se introduce pensula sau tamponul în flaconul cu soluţie.
 Tampoanele folosite se ard.
 Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana, albastru de metil, mercurocrom,
betadine etc.

 Unguentele:
 Sunt preparate farmaceutice semisolide.
 Substanţa activă este înglobată în vaselină sau grăsimi animale sau vegetale.
 Se păstrează la rece.
 Se aplică prin întindere cu spatula chirurgicală, prin fricţiune sau direct din tub pe
suprafaţa mucoaselor.

 Pastele:
 Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele.
 Se aplică cu spatula.

 Linimentele:
 Sunt preparate lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos.
 Se aplică cu mâna sau cu tampoane.

 Mixturile:
 Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre) nemiscibile.
 Se agită înaintea folosirii.
 Se întind în strat subţire cu tampoane.Se lasă să se usuce.

 Creme, unguente, geluri – de uz genital:

 Se foloseşte aplicator de unică întrebuinţare.
 Se îndepărtează capacul tubului cu medicament şi se înfiletează aplicatorul pe tub.
 Se introduce medicamentul prin presare în aplicator.
 Se introduce aplicatorul profund în vagin şi se apasă pistonul până la epuizarea
medicamentului, după care se retrage aplicatorul din vagin.

 Săpunurile terapeutice:
 Conţin în compoziţie substanţe medicamentoase: gudron, sulf, ihtiol etc.
 Se folosesc la spălarea regiunii.
 Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată suprafaţa pielii şi se lasă
să se usuce.
 Se îndepărtează la câteva ore sau 1-2 zile.
 Adăugat la clisme are efect purgativ.

 Stilete caustice:
 Au forma unor bastonaşe introduse în tuburi protectoare.
 Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint.
 Utilizare: pentru cauterizerea formaţiunilor papilomatoase, a excrescenţele din
ulceraţii, efect hemostatic.

 Emplastru medicamentos:
 Au în compoziţie substanţe medicamentoase.
 Se aplică direct pe pielea bine spălată şi uscată
 Nu se aplică pe regiuni cu cute sau sub haine.
 Pot avea consistenţă vâscoasă (se încălzesc înaintea utilizării), aderente la o suprafaţă
textilă sau consistenţă lichidă (se aplică prin pensulare şi se lasă să se usuce).

 Băile medicinale:
 Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos.
 Pot fi parţiale sau totale.
 Temperatura → apropiată de temperatura corpului.
 Durata de acţiune 10-20 de minute (sau zile, săptămâni – băile terapeutice folosite în
tratamente dermatologice).
 Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu plante, băi cu săruri
aromate etc.

 Observaţii:
 Toleranţa ţesuturilor este excelentă.
 Medicamentele nu sunt inactivate de secreţii sau de componentele sângelui.
 Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută.
 Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate.
 Se evită tratamentele prelungite

Administrarea medicamentelor pe suprafata mucoaselor

Medicamentele aplicate pe suprafata mucoaselor sub forma de solutii, unguente,
pulberi, au scopul de a dezinfecta si decongestiona mucoasele. Ele se aplica diferit, in functie
de mucoasa care se trateaza.

a)     Aplicarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivala

1. Instilatia oculara reprezinta administrarea unor solutii medicamentoase (prin

picurare) pe mucoasa conjunctivala.

Materiale necesare:

pipeta

tampoane si comprese sterile

prosop

tavita renala

solutie medicamentoasa izotonica

Pregatirea pacientului:

pacientul se informeaza cu privire la scopul tehnicii

se aseaza in decubit dorsal sau in pozitie sezand, pe un scaun, cu capul in hiperextensie.

Efectuarea tehnicii:

asistenta isi spala mainile cu apa si sapun

daca exista secretii oculare acestea sunt indepartate cu o compresa sterila

se aspira solutia in pipeta

se deschide fanta palpebrala, deprimand usor pleoapa inferioara cu policele mainii stangi
 se invita bolnavul sa priveasca in sus

se instileaza numarul de picaturi de solutie medicamentoasa, recomandata de medic in

fundul de sac conjunctival inferior

se solicita bolnavului sa miste globul ocular

se continua apoi cu celalalt ochi daca este cazul

se sterge picatura de medicament sau lacrima care se scurge, cu un tampon  steril ce se

arunca in tavita renala.

Instilatia pe mucoasa conjunctivala se face numai cu solutii izotonice sau apropiate de

acestea.

2. Aplicarea unguentelor pe mucoasa conjunctivala.

Unguentele se aplica in fundul de sac conjunctival sau pe marginea pleoapelor direct din tub
prin apasare la capatul opus sau din cutie cu ajutorul unei baghete de sticla rotunjita fin pe
toate laturile si latita sub forma de lopata la una din extremitati.

Materiale necesare:

bagheta de sticla

tampon de vata steril

comprese sterile

unguent

Pregatirea pacientului:

pacientul se informeaza cu privire la scopul tehnicii

se aseaza in decubit dorsal sau in pozitie sezand, pe un scaun, cu capul in hiperextensie.

Efectuarea tehnicii:

asistenta isi spala mainile cu apa si sapun

se pozitioneaza bolnavul si se invita sa priveasca in sus

se trege in jos si in afara pleoapa inferioara, cu policele mainii stangi, folosind o compresa

se aplica unguentul incarcat pe partea latita a baghetei (cat un bob de grau) pe fata interna a
pleoapei sau se preseaza din tub

se da drumul pleoapei si se solicita bolnavului sa inchida si sa deschida ochiul pentru a

antrena astfel unguentul pe suprafata globului ocular
 surplusul de unguent se sterge cu un tampon steril.

Administrarea pulberilor pe mucoasa conjunctivala.

Pulberile se introduc in sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane de vata montate pe o

bagheta de sticla.

Pacientul este pregatit ca si pentru instilatie.

Efectuarea tehnicii:

asistenta isi spala mainile cu apa si sapun

se aseaza pacientul in pozitie sezanda cu capul in hiperextensie

se incarca fin tamponul cu pudra

se tractioneaza in jos pleoapa inferioara cu policele mainii stangi

se preasara pudra, prin usoare lovituri exercitate asupra baghetei, pe suprafata sacului
conjunctival inferior

se solicita bolnavului sa inchida ochii, antrenand astfel si pudra pe toata suprafata sacului
conjunctival.

b)      Aplicarea medicamentelor pe mucoasa nazala.

Instilatia nazala reprezinta administrarea unor solutii medicamentoase (prin picurare) pe

mucoasa nazala.

Materiale necesare:

pipeta

tampoane si comprese sterile

prosop

solutia medicamentoasa

tavita renala.

Pregatirea pacientului:

se informeaza cu privire la scopul tehnicii

 se aseaza bolnavul in decubit dorsal, fara perna sau in pozitie sezanda cu capul in
hiperextensie.

Efectuarea tehnicii:

asistenta isi spala mainile cu apa si sapun

invita pacientul sa-si sufle nasul

se pozitioneaza bolnavul

se ridica usor varful nasului pacientului cu policele mainii stangi

se introduce varful pipetei in vestibulul fosei nazale fara a atinge peretii ei

se instileaza numarul de picaturi prescrise

se repeta operatia si in narina opusa

se anunta pacientul sa ramana in aceasta pozitie 30-40 secunde pentru ca solutia sa ajunga in
faringe.

*** Medicamentul lichid sa nu fie aspirat, deoarece poate patrunde in laringe, provocand
accese de tuse si spasme laringiene.

2. Aplicarea unguentelor pe mucoasa nazala.

Unguentele se aplica pe mucoasa nazala cu ajutorul unor tampoane montate pe porttampoane.

Efectuarea tehnicii:

asistenta isi spala mainile cu apa si sapun

invita pacientul sa-si sufle nasul

se asaza bolnavul in decubit dorsal

se incarca tamponul cu o cantitate de unguent de marimea unui bob de grau

se ridica usor de varsul nasului pacientului cu policele mainii stangi, pentru a evidentia mai
bine orificiul extern al fosei nazale (narina)

se depune unguentul pe suprafata interna a vestibulului nazal

se scoate tamponul, se inchide narina, se apleaca capul pacientului usor inainte si se solicita
sa aspire medicamentul in mod treptat, pentru a nu-l inghiti

se repeta procedeul si de partea opusa

pentru fiecare vestibul nazal se folosesc tampoane separate.

c) Aplicarea medicamentelor in conductul auditiv extern.

1. Instilatia auriculara reprezinta administrarea unor solutii medicamentoase in

conductul auditiv extern.

Materiale necesare:

pipeta

tampoane de vata si comprese sterile

prosop

tavita renala

vas cu apa calda la 370 C.

Efectuarea tehnicii:

asistenta se spala pe maini cu apa curenta si sapun

se aseaza pacientul in decubit lateral (pe partea sanatoasa)

se curata conductul auditiv extern cu un tampon de vata

se incalzeste solutia medicamentoasa, in baie de apa, pana la 370 C

se se tractioneaza pavilionul urechii in sus si inapoi cu mana stanga

se lasa sa cada din pipeta numarul de picaturi prescrise

se mentine pacientul in aceeasi pozitie cateva minute

se introduce un tampon de vata absorbant in conductul auditiv extern, lejer

se procedeaza la fel si pentru urechea opusa.

2. Unguentele se aplica in conductul auditiv extern cu ajutorul tampoanelor de vata

infasurate pe porttampon.

Efectuarea tehnicii:

asistenta se spala pe maini cu apa curenta si sapun

se aseaza pacientul in decubit lateral (pe partea sanatoasa)

se curata conductul auditiv extern cu un tampon de vata

se incarca tamponul cu o cantitate de unguent, de marimea unui bob de grau

 se introduce tamponul cu foarte mare precautie in conductul auditiv extern

se depune unguentul pe portiunea bolnava a conductului sau se intinde pe toata suprafata lui

se introduce un mic tampon steril in pavilion, dupa terminarea tehnicii.

*** A nu se patrunde in ureche peste limita vizibilitatii, pentru a nu leza membrana

timpanului.

Se utilizeaza tampoane separate, pentru fiecare ureche, folosindu-se numai o

singura data.

d) Aplicarea medicamentelor pe mucoasa bucala.

Badijonarea mucoasei bucale reprezinta intinderea unei solutii medicamentoase pe suprafata

mucoasei bucale, total sau partial, cu ajutorul unui tampon montat pe porttampon.

Materiale necesare:

musama, aleza, prosop

pense hemostatice sterile

spatula linguala sterila

casoleta cu tampoane si comprese sterile

manusi sterile

tavita renala

solutia medicamentoasa.

Pregatirea pacientului:

pacientul este informat asupra necesitatii tehnicii

se asaza in pozitie sezand cu capul in hiperextensie

se protejeaza lenjeria cu un prosop in jurul gatului.

Efectuarea tehnicii:

asistenta isi spala mainile

imbraca manusi sterile

 se solicita pacientului sa deschida larg gura

asistenta examineaza fata dorsala a limbii, palatal dur, valul palatin, pilierii anteriori,
mucoasa obrajilor, arcadele dentare, fata interna a buzelor, lojile amigdaliene, pilierii
posteriori, amigdalele , peretele posterior al faringelui

imbiba tamponul fixat pe pensa hemostatica in solutie medicamentoasa

solutia medicamentoasa se incalzeste la temperatura corpului

badijoneaza suprafata care prezinta leziuni sau intreaga mucoasa bucala daca este cazul, in
aceeasi ordine in care s-a facut examinarea.

Nu se foloseste acelasi tampon pentru badijonarea mai multor zone ale mucoasei
bucale. Tamponul folosit nu se introduce in solutia medicamentoasa.

a)     Aplicarea medicamentelor pe mucoasa vaginala.

Solutiile medicamentoase sau unguentele se aplica pe mucoasa vaginala sub forma

tampoanelor vaginale.

1. Tampoanele vaginale sunt confectionate din vata presarata, acoperit de tifon, care se

prelungeste de la tampon inca 20-25 cm, astfel incat capetele ramase partial inafara vaginului,
permit extragerea tamponului.

Materiale necesare:

musama, aleza

valve vaginale

pensa lunga porttampon

manusi chirurgicale sterile

tavita renala

solutie medicamentoasa

tampoane sterile

glicerina pentru lubrefiere.

Pregatirea pacientei:

se informeaza pacienta cu privire la scopul aceste forme de tratament

i se explica durata de mentinere a tamponului

se asaza pacienta in pozitie ginecologica.

Efectuarea tehnicii:

asistenta se spala pe maini cu apa si sapun

imbraca manusi sterile

se lubrefiaza valvele vaginale

introduce valvele vaginale

se imbiba tamponul cu medicamentul prescris si il monteaza pe pensa porttampon

se introduce tamponu prin lumenul format de valve pana la fundul de sac posterior al
vaginului, lasand sa atarne capetele tifonului

indeparteaza valvele vaginale

se ajuta pacienta sa coboare de pe masa ginecologica si sa mearga la pat

se indeparteaza tamponul la ora sau ziua indicate de medic.

2. Globulele (ovulele) vaginale sunt preparate farmaceutice solide, de forma ovoida sau

sferica, care au medicamentul activ inglobat in substante care se topesc la temperatura
vaginala.

Materiale necesare:

materiale necesare efectuarii unei spalaturi vaginale

manusi sterile

globulele vaginale prescrise.

Efectuarea tehnicii:

asistenta se spala pe maini cu apa si sapun

imbraca manusi sterile

se asaza pacienta in pozitie ginecologica

i se efectueaza pacientei spalatura vaginala

se departeaza labiile, cu degetele mainii stangi, pentru a pune in evidenta vaginul

se introduce cu mana dreapta ovulul si se impinge spre colul uterin cu indexul.

 Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
Administrarea medicamentelor pe cale parenterală înseamnă administrarea în
afara tubului digestiv (administrarea medicamentelor prin injecții).
Injecția reprezintă tehnica de introducere a unei substanțe în țesuturile organismului, pe
diferite căi (intravenoasă, intramusculară, intradermică etc), prin intermediul unui ac adaptat
la o seringă.

Avantajele injecţiilor
 Dozaj corect şi exact;

 Efect instalat rapid, absorbţie uşoară;

 Absorbţie independentă de starea tractului digestiv administrarea de substanţe care

sunt distruse de sucurile digestive);

 Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive.

– hormoni, vaccinuri, seruri;
 Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie, hemoragii
digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv;

 Siguranţa administrării medicamentului la pacienţii inconştienţi;

 Se pot introduce şi substanţe în scop explorator sau diagnostic.

Calea de administrare
Locul de elecție al injectiilor îl constituie țesuturile în care se introduc medicamentele:
 grosimea dermului – injectia intradermică ;
 sub piele, în țesutul celular subcutanat– injecția subcutanată;
 țesutul muscular – injectia intramusculară
 în vasele sanguine – injectia intravenoasă și injecția intraarterială ;
 în inima – injecția intracardiacă;
 în intervenția de urgență – în măduva roșie a oaselor – intraosos;
 în spatiul subarahnoidian– subarahnoidian.
Prezentare farmaceutică
 Soluţii injectabile – în fiole.

 Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.

 Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.

Soluţiile injectabile pot fi:

 Soluţii apoase.
 Soluţii uleioase.

 Suspensii – pentru absorbţie întârziată.

În principiu, diferitele substanțe se administrează astfel:

 sarurile metalelor grele (bismut, mercur, iod, calciu, aur) se introduc intramuscular

 substanţele uleioase se injectează intramuscular profund
 soluţiile izotonice se pot injecta pe orice cale
 soluţiile hipotonice se administrează în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
 cantităţile mari de substanţe (soluţii perfuzabile, sânge, derivate de sânge) se
introduc intravenos sau intraarterial
 pentru explorarea funcţiei anumitor organe sau vizualizarea sistemului arteriovenos,
substanţele se introduc direct în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
Unele substanţe pot determina reacţii de hipersensibilitate din partea bolnavului, ceea ce
necesită testarea prealabilă a sensibilităţii.

Reguli generale de pregătire a injecţiilor

 Se verifică:

o medicamentul prescris.

o Doza – concentraţia – modul de administrare.

o Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.

o Integritatea fiolei, a ambalajului.

o Modul de păstrare şi depozitare.

 Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.

 Se verifică soluţia injectabilă.

 Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.

 Se încarcă corect seringa.

 Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.

Materiale necesare
 Seringă cu ac adaptate injecţiei.

 Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde (i.m.,

i.v.),  albastru, mov (s.c.), portocaliu  (s.c.),  negru (i.m., i.v.), verde (i.m.,
i.d.),  roz (recoltare, dizolvare şi extragere soluţii).
 Acele – au diferite dimensiuni, în funcţie de utilizare:
 pentru injecţii intradermice au lungime 10 – 25 mm, grosime 0,4 m şi bizou scurt

 pentru injecţii subcutanate au lungime 25 – 30 mm, grosime 0,6 – 0,8 mm şi bizou

lung

 pentru injecţii intramusculare sunt lungi de 50 – 80 mm, grosime 0,7 – 0,8 mm şi

bizou lung

 pentru injecţii intravenoase au lungime 30 – 40 mm, grosime 0,8 – 1 mm şi bizou

scurt

Codul culorilor pentru acele de seringă

Culoare Marime Diametrul Exterior

Roz 18G 1.20mm

Crem 19G 1.10mm

Galben 20G 0.90mm

Verde 21G 0.80mm

Negru 22G 0.70mm

Albastru 23G 0.60mm

Mov 24G 0.55mm

Portocaliu 25G 0.50mm

Maron 26G 0.45mm

Gri 27G 0.40mm

Alte materiale necesare

 Soluţie de injectat verificată.

 Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.

 Garou, leucoplast.

 Pile pentru tăierea gâtului fiolelor.

 Mănuşi de protecţie, mască de tifon.

 Material pentru protecţia patului.

 Tăviţă renală.
 Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.

Pregătirea pacientului
 Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.

 Se informează pacientul asupra durerii resimţite.

 Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care
execută tehnica.

 La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.

 Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.

Montarea și încărcarea seringii din fiole

 Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.

 Se desface ambalajul de sus în jos.

 Se înşurubează acul de amboul seringii.

 Se îndepărtează protecţia acului.

 Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce

lichidul din gâtul fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).

 Se aspiră soluţia în seringă

 Se golește lichidul din vârful fiolei prin mișcări de rotație

 Se dezinfectează gâtul fiolei prin ștergere cu tamponul îmbibat în alcool

 Se deschide fiola astfel: se ține cu mâna stângă, iar cu policele și indexul mâinii
drepte protejate cu o compresă sterilă se deschide partea subțiată a fiolei

 Se introduce acul în fiola deschisă, ținută între policele mâinii drepte și având grijă ca
bizoul acului să fie permanent acoperit cu soluția de aspirat;

 Fiola se înclină treptat;

 Se îndepărtează aerul din seringă, fiind în poziție verticală cu acul îndreptat în sus,
prin împingerea pistonului până la apariția primei picături de soluție prin ac;

 Se schimba acul de aspirat cu un alt ac steril potrivit pentru injecție;

 Nu se ating pereţii fiolei cu acul.

Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc

 Se îndepărtează apărătoarea metalică și se dezinfectează dopul;

 Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon;

 Se perforează flaconul și se răstoarnă;

 Se introduce aerul sub presiune în flacon – lichidul se golește singur în seringă;

 Acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injecție;

 Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului;

 Se ataşează protecţia la ac.

Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Gâtul fiolei se rupe fără să se spargă

 Nu se produc leziuni ale mâinilor la deschiderea fiolei

 Pacientul nu are istoric de alergie medicamentoasă

Rezultate nedorite /Ce faceţi ?

 Soluţia este precipitată, decolorata sau expirata. Folosiţi altă fiolă

 Cioburile de sticlă cad în fiolă când gâtul fiolei; se sparge la deschidere. Aruncați
fiola. Folosiţi altă fiolă

 Pacientul are istoric de alergie la medicament și trebuie testat. Efectuați testul la

indicația și în prezența medicului

 Pacientul dezvoltă reacții de sensibilizare la testare. Interveniți conform prescripţiei

medicale

Dizolvarea pulberilor

 se aspiră solventul în seringă;

 se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului se dezinfectează capacul de cauciuc,

se așteaptă evaporarea alcoolului;

 se pătrunde cu acul prin capacul de cauciuc și se introduce cantitatea de solvent

prescris;

 se scoate acul din flacon și se agită pentru a completa dizolvarea.

Principii de igienă în administrarea injecțiilor

 Se folosesc seringi și ace sterile – de unică întrebuințare. După folosire se aruncă în
recipientele speciale.

 Materialele sterile de unică folosință se depozitează în spații special destinate.

 Este obligatorie spălarea și dezinfectarea înainte și după executarea fiecărei injecții.

 Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie în timpul executării tratamentelor
parenterale.

 Este obligatorie schimbarea acului după încărcarea seringii din flacon cu dop de
cauciuc.

Tehnica generală a injecțiilor

 Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.

 Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariția

complicaţiilor.

 Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.

 După injectare se comprimă ușor locul.

 În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.

 Se desface garoul înaintea injectării soluției.

Observații
 Calea de administrare se alege în funcţie de:

o Hotărârea medicului.

o Scopul injecţiei.

o Rapiditatea asimilării medicamentului.

o Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.

o Interacţiuni medicamentoase.

o Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.

 Fiola tăiată se administrează imediat.

 Fiolele neetichetate se aruncă.

 Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.

 În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei.

 Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii de
păstrare.

 Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.

 Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru a le

fluidifica.

 Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor.

 Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.

Injecția intravenoasă

Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe medicamentoase direct în

sistemul vascular. Aceasta tehnica permite o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege
atunci când se dorește un efect imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții
medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone în circulația venoasă, prin intermediul
unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se administrează cantități mai mari de substanțe
active hidrosolubile.
Atentie!   Nu se introduc soluții uleioase deoarece produc embolii grăsoase și consecutiv
moartea.
Nu se utilizează această cale pentru administrarea:
 substanţelor liposolubile (risc de embolie grăsoasă pulmonară)

 administrarea substanţelor iritante (risc de producerea fiebitelor)

Scop
 Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid; realizarea unei
concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt.
 Explorator –  prin administrarea substanțelor de contrast în radiologie
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă:
 Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică)
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Stabilirea locului injecției intravenoase
pentru injecția intravenoasă la adult:
 se aleg venele accesibile ale membrului superior nondominant: vena cefalică, vena
bazilică, vena medio-cubitală, vena radială sau arcada venoasă dorsală a mâinii.

pentru injecția intravenoasă la nou născut se utilizează:

 venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a piciorului, venele gambei) şi
venele epicraniene.
pentru injecția intravenoasă la pacienţii cu tratament parenteral de lungă durată:
 ordinea puncţionării venelor este întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal
al membrelor.

Se va evita puncţionarea venelor situate în vecinătatea unei articulaţii.

Materiale necesare
 Tavă medicală

 Medicația prescrisă de medic

 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)

 Seringă sterilă

 Ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru injectare, de
capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris)

 Garou

 Mănuși de unică folosință

 Tampoane dezinfectante

 Plasturi

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Materiale necesare pentru injecția intravenoasă

Contraindicații
 refuzul pacientului

 alergii medicamentoase

 substanțe incompatibile (liposolubile, iritante)

Pentru efectuarea injecției intravenoase se evita zonele cu:

 arsuri
 eczeme
 infecții
 fracturi
 paralizii ale membrului respectiv
 fistule
 celulita
 tromboflebita.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia

 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestuia

Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi

cât mai comod (decubit dorsal, poziţie semişezândă)
 Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie completă sau în
poziţie sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport textile pe
spătarul scaunului;

 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție

Injecția intravenoasă – pași

Pașii executării injecției intravenoase sunt:

1. pregătirea pacientului

2. pregătirea materialelor

3. igiena asistentului medical

4. verificarea prescripției și a recomandărilor medicale

5. poziționarea pacientului

6. dezinfectarea locului de elecție

7. pregătirea soluției medicamentoase de administrat

8. aplicarea garoului

9. identificarea venei și dezinfectarea locului de elecție după palpare

10. introducerea acului

11. injectarea soluției

12. finalizarea tehnicii.

Tehnica 

Injectia intravenoasa – tehnica

1. Verificarea
se verifică recomandarea medicală

se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității

2. Pregătirea asistentului medical
asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează

îmbracă mănușile de unică folosință

3. Pregătirea soluțiilor de administrat
aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul

înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac capișonat și elimină
aerul menținând seringa în poziție verticală
4. Stabilirea și pregătirea locului puncției
-selectează o venă accesibilă

-se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea stazei
venoase

-se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior și se
așteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic

-se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea intravenoasă prin
 palpare

-dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează
evidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate de închidere-deschidere a
pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă,
poziționarea declivă a mâinii

-după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări circulare din interior
spre exterior
5. Puncționarea venei
se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus

6. Verificarea poziției acului

se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar prezența sângelui indică
prezența acului 

7. Injectarea soluției medicamentoase

se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând reacțiile pacientului

8. Extragerea acului
se extrage rapid acul din venă

9. Finalizarea tehnicii
se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a îndoi brațul

se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele administrării de

medicamente pe cale intravenoasă sunt imediate
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Evaluarea tehnicii
Rezultate aşteptate/dorite ale injecției intravenoase:

 medicamentul este injectat lent

 vena este corect puncţionată

 pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop

 pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop

explorator

 locul puncționării nu prezintă efecte secundare

Observatii
 nu se administrează medicamentul cu același ac cu care s-a aspirat din fiolă sau
flacon;
 nu se recomandă încărcarea seringii fără ac prin introducerea directă a amboului în
fiolă, deoarece este compromisă sterilitatea;

 vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h ,de aceea nu se vor
repeta injecţiile în aceeaşi venă la intervale scurte;

 daca s-au revărsat în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone, se va interveni pentru a se

evita necrozarea ţesuturilor;

 abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri
de urgentă majoră pentru a evita complicaţiile tromboembolice;

 abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator

(vena femurala, jugulara, subclaviculara);
 e interzis a se puncţiona vena din nou după formarea unui hematom.
Accidente / Incidente
 durere  
 amețeală, lipotimie
 valuri de căldură  (se injectează soluția lent și se comunică cu pacientul);
 alergie la substanță, soc anafilactic. Pune viața în pericol a pacientului. Trebuie să se
intervină de urgență (se anunţă medicul și se intervine de urgenţă conform protocolului:
se întrerupe administrarea medicamentului, se păstrează acul în venă, se schimbă seringa
şi se administrează medicaţia de urgenţă ex: Adrenalină, Hemisuccinat de hidrocortizon
sau Metilprednisolon).
 embolie gazoasă prin introducerea accidentală de aer în vena (! poate duce la moartea
pacientului)
 hematom prin străpungerea, perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea
garoului (se aplică comprese umede reci);
 tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei
 traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi vene

 flebalgia prin injectarea rapidă a substanței sau din cauza efectului iritativ resimțit
prin durere vie
 paraliza nervului median – rezultatul injectarii paravenoase a substanțelor cu acțiune
neurolitică
 puncționarea sau injectarea unei artere – se produce necroza totală cu dureri mari,
albirea mâinii si degete cianotice. Puncționarea unei artere se datorează unui defect de
tehnică, iar accidentul este sugerat de apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare
mai deschisă decât cel venos. Se întrerupe injectarea și se solicită ajutor de urgență.
 la administrarea injecţiilor intravenoase este posibilă producerea sincopei vaso-
vagale, de teamă; în cazul pacienţilor anxioşi, hipervagotoni.

 colaps (se anunță medicul și se intervine conform protocolului).

 Injecția intramusculară

Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe medicamentoase (soluţii

izotone cristaline, uleioase sau substanţe coloidale) în țesutul muscular prin intermediul unui
ac ataşat la o seringă.
Administrarea intramusculară oferă un efect sistemic rapid. Volumul care poate fi
administrat pe această cale este de pâna la 5 ml. Se pot administra chiar și substanțe iritante
deoarece țesutul muscular are inervație senzorială redusă.
Injecția intramusculară – Scop
Terapeutic
 Absorbție rapidă în circulația sanguină.

 Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice  sau subcutanate.

Efectul medicaţiei administrate intramuscular se instalează mai lent faţă de efectul
medicației administrate intravenos, dar mai rapid de 4-5 ori decât ce este
administrat subcutanat.
Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare. 
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară
Locul de elecție al administrarii intramusculare se alege în functie de starea generală a
pacientului, scopul injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele inflamate, infectate, cu
edem.

 Mușchi voluminoși
– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injectiilor cu volum
mic. (= 2 ml). Zona deltoidiană se folosește de regulă la administrarea vaccinurilor. Se cere
pacientului să țină mâna în șold, se identifică acromion scapular, iar acul se va introduce la
2-3 cm sub acest nivel. Nu se va injecta mai jos pentru a se evita nervul radial și artera
brahială. 
– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4
cadrane. Locul propice pentru injecția intramusculară este cadranul superior
extern (pentru a nu se atinge nervul sciatic). Nerespectarea acestei regiuni poate duce la
lezarea nervului sciatic. Regiunea gluteală este de obicei folosită în cazul adulților.

– Muschiul ventrogluteal. Pentru identificarea locului propice pentru injecția

intramusculară, se pune mâna cu eminența tenară (grupa de mușchi dispusă sub degetul
mare) pe trohanterul mare, indexul pe spina iliacă antero-superioară și mediusul larg
deschis pe creasta iliacă. Spatiul delimitat între degetele 2 si 3 corespunde locului injectiei.
– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este
folosită de obicei la copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei musculare.
Regiunea este situată pe partea laterală a coapsei la un lat de palmă sub trohanterul mare și
un lat de palmă deasupra rotulei.
– Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.

Materiale necesare
 Tava medicală

 Medicația prescrisă de medic;

 Seruri pentru dizolvare;

 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii

 Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament (5 ml) ce trebuie injectată și

ac steril intramuscular lung (4-7 cm);

 Mănusi de unică folosință;

 Comprese sterile și alcool.

Pregatirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;

 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțămantul și colaborarea acestuia.

Pregatirea medicamentelor

 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează; îmbracă mânuși de unică

folosință;

 Se verifica prescripția: medicația de administrat, doza de administrat, calea de

administrare (în acest caz calea intramusculară), ora la care trebuie administrată
substanța.

 Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform regulilor de

administrare.

 Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a

sterilității;

 Pentru medicamentele fiole: se examinează soluția; se aplică o lovitură blândă la

gâtul fiolei pentru ca tot lichidul să fie în partea de jos; se rupe gâtul fiolei prin aplicarea
de presiune la locul marcat; se verifică să nu fie fragmente de sticlă căzute în interiorul
fiolei (în acest caz nu va putea fi utilizată); se trage doza necesară în seringă; se schimbă
acul cu unul potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din
seringă.

 Pentru medicamentele sub formă de pudră: dacă medicamentul este în flacon sub
formă de pudră, se desface capacul flaconului; se sterge dopul cu alcool; se introduce
acul în flacon și se dizolva cu ser întreaga cantitate de pulbere (conform cu instructiunile
medicamentului); se aspira medicamentul dizolvat în seringă; se schimbă acul cu unul
potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pregătirea substanței de administrat se face respectând toate normele de asepsie.

 Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin urmatoarea tehnică: Seringa se umple
cu aer, trâgand de piston acea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasă din
flacon. Se atașează apoi la acul la flacon și se introduce aerul cu care seringa a fost
 umplută anterior. Se intoarce apoi flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea
necesară de lichid.

Tehnica

 Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică

folosință;

 Stimulează zona de injectare prin tapotari ușoare;

 Șterge cu un tampon alcoolizat zona;
 Recomandă pacientului sa rămână relaxat și să nu încordeze mușchiul;

 Seringa se ține cu policele și celelalte degete, în mâna dominantă.

 Fixează locul si injectează cu acul în pozitie de unghi de 90 de grade, perpendicular,

pătrunzând 4-7 cm (în funcție de constituția pacientului) cu rapiditate şi siguranţă.

 Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de sânge. Dacă
apare sângele, acul trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime; Pentru aspirație se
utiliează cealalta mâna pentru acționarea pistonului, în timp ce mâna dominanta e
utilizată pentru menținerea poziției acului.
 Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să absoarbă
gradat medicația; Nu se forțează injectarea susbstanței prin apararea puternică a
pistonului.
 Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce mâna
dominantă e folosită pentru menținerea poziției seringii;

 După injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în același unghi de

90 de grade;

 Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;

 Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.

 Se supraveghează în continuare starea bolnavului pentru a observa reacțiile
administrării.

Reorganizarea locului de muncă după injectia intramusculară

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Observatii
 Locul se alege in funcție de constituția pacientului;
 Se evită zonele cu edeme, iritații, patologii dermatologice, zone cu abcese
tegumentare, acnee, foliculită, furuncule, regiuni inflitrate.
 Injecțiile intramusculare sunt contraindicate pacienților cu tulburari de coagulare,
dupa terapii antitrombotice sau infarct miocardic acut.
 Medicatia administrată este limitată la 2-5 ml, pentru a nu se mări riscul de infecţii –
abces postinjectabil.
 Atenție! Daca se administrează pentru prima dată este indicat să se
facă testarea pentru ca pacientul să nu fie alergic la substanță.
 La pacienții cu tratament lung intramuscular este indicat să se țină o evidență a
zonelor de injectare, iar acestea să alterneze
 Dacă avem un pacient anxios sau care se teme, putem să punem aplicații cu gheață pe
zona unde urmează să efectuam injectia intramusculară, pentru a amorți zona și a reduce
durerea.

 Se atenționează întotdeauna pacientul să nu încordeze mușchiul la injectare pentru că

va spori gradul de durere.

 Dacă este nevoie de mai multe injecții IM, de fiecare data locul injecției se va
schimba.

 Injectiile musculare pot duce la cresterea nivelului de creatinkinaza. Se pot crea

confuzii, deoarece creatinkinaza crește în infarct miocardic acut. De aceea, la pacientii
cărora le trebuie testat nivelul de creatinkinaza, este recomandat ca administrarea să se
facă intravenos
Accidente/ Incidente injecția intramusculară
 Durere prin atingerea nervului sciatic;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin lezarea unui vas;
 Ruperea acului;
 Embolie si deces prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor uleioase;
 Infecții locale în cazul nerespectarii regulilor de asepsie și antisepsie;
 Flegmon postinjectional.
 Injecția subcutanată
Injecția subcutanată reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase
(insulină, anticoagulant) în hipoderm prin intermediul unui ac adaptat la o seringă.
Soluțiile (maxim 1,5 ml) vor forma un depozit din care se va difuza lent,
către sistemul capilar, soluția medicamentoasă. 
Calea subcutanată este este preferată atunci când se dorește o absorbție lentă și
continuă a substanței.

Țesutul subcutanat are puține vase de sânge și astfel medicamentele injectate aici sunt
pentru rate de absorbție lente. Absorbția este mai lentă decât injecțiile intramusculare , dar
mai rapidă decât injecțiile intradermice.

Scop
 Terapeutic 
Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.
Locurile de elecție pentru injecția subcutanată
Locuri bogate în țesut celular lax  
 Regiunea deltoidană
 Faţa externă a braţului
 Fața anteroexternă a coapsei
 Regiunea supra şi subspinoasă omoplatului
 Flancurile peretelui abdominal
 Regiunea periombilicală
 Regiunea subclaviculară
 Regiunile centrale fesiere.
! Nu se administrează subcutanat în zone de infiltrare ale altor injecții, zone infectate, zone
edematoase sau cu modificări dermatologice.
Fața laterală a brațului este preferată pentru că este o zonă puțin dureroasă, iar regiunea
periombilicală este aleasă pentru că la acest nivel stratul adipos este bine reprezentat.

Materiale necesare pentru injecția subcutanată

 Tavă medicală

 Mănuși de unică folosință;

 Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată (0,5 – 2
ml) și ac steril hipodermic de 30-52 mm și diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung;
 Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în cazuri
speciale);

 Tampoane cu alcool

 Taviță renală

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Pregatirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;

 Verificați dacă pacientul are alergii la anumite substanțe/medicamente;

 Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;

 Se asigură intimitatea pacientului;

Pregătirea fizică
 Întrebați dacă pacientul preferă un anumit loc de injectare după ce i-ați expus locurile
de elecție. Dacă pacientul primește injecții subcutanate regulate, asigurați-vă că locurile
de injectare sunt facute prin rotație.

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi

cât mai comod și în funcție de starea acestuia; în mod obişnuit se poziționează pacientul
în poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal.
 Se stabilește locul de elecție.

 Se expune locul în care va fi efectuată injecția.

Reguli generale de administrare

Înainte de a continua, verificați cele șapte reguli de administrare:

1. Pacientul corect: cereți pacientului să confirme identitatea și apoi comparați-o cu

brățara pacientului (dacă există)/ fișa pacientului și cu prescripția medicală.
2. Medicament corect: verificați dacă medicamentul corespunde prescripției și
asigurați-vă că medicamentul nu a expirat.
3. Doza corectă: verificați doza de medicament în comparație cu prescripția pentru a vă
asigura că este corectă.
4. Momentul corect: verificați orarul pentru administrarea medicamentului și când
pacientul a primit o doză anterioară, dacă este relevant.
5. Calea corectă: verificați dacă administrarea subcutanată este adecvată pentru
medicamentul pe care îl administrați.
6. Consimțământul: asigurați-vă că a fost obținut consimțământul informat înainte de
administrare.
7. Documentare corectă a prescripției și alergiilor: asigurați-vă că prescripția este
valabilă și verificați dacă pacientul nu este alergic la medicamentul pe care urmează să îl
administrați.
Odată confirmate toate cele de mai sus, pregătiți medicamentul.
Tehnica 

Injectia subcutanata – tehnica

1. Verificarea
Se verifica medicația prescrisă.

Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității,

conform regulilor de administrare;

2. Pregătirea asistentului medical

Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă manușile de unică
folosință;
3. Pregătirea soluțiilor de administrat
Încarcă în seringă soluția, cu excepția seringilor preîncărcate cu medicație;

Dacă medicamentul e sub formă de fiole/ flacoane, e necesară etapa de pregătire a

seringii:

Pregătirea cuprinde următorii pași:

• Se deschide ambalajul seringii;
• Se atașează acul la seringă;
• Se verifică vizual soluția din fiolă (un aspect tulbure sau sedimentat ar putea însemna
că soluția nu e potrivită pentru administrare);
• Se aplică câteva lovituri cu degetul la nivelul superior al fiolei;
• Se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de presiune în locul marcat (pentru a se evita
accidentele, se poate rupe fiola acoperită cu un tampon);
• Se încarcă seringa cu soluția din fiolă;
• Schimbă acul cu care a tras soluția cu un ac pentru injectarea în hipoderm ( 23/26 G);
 • Se ține seringa în sus și se aplică câteva lovituri pentru ca bulele să se ridice, apoi se
elimină bulele din seringă.

! Atenție – Toți pașii se efectuează păstrând toate materialele sterile.

În cazul seringilor preumplute nu e necesară eliminarea bulei de aer din seringă;

aceasta are rolul de a împinge substanța medicamentoasă rămasă în ac pentru ca întreaga
doză de soluție să fie administrată.
4. Stabilirea și pregătirea locului de elecție pentru injecția subcutanată

Dacă trebuie să administrați mai multe injecții, utilizați locuri diferite pentru fiecare
injecție.

Dacă se administrează injecții frecvente, rotiți locurile de injectare.

Dezinfectează locul puncției;

Cu policele și indexul mâinii se formează un pliu cutanat ridicat de pe planurile

profunde de aproximativ 5cm;
5. Executarea injecției
Pătrunde cu acul cu bizoul în sus, în profunzimea stratului subcutanat în unghi de 45 de
grade la o adâncime de 2-4 cm;

Injecția se poate executa și într-un unghi de 90 de grade dacă acul este scurt și stratul
subcutanat al pacientului este gros.
6. Verificarea poziției acului
Se aspiră pentru a se verifica dacă nu s-a atins accidental un vas de sânge;

Aspirarea nu este obligatorie pentru injecțiile subcutanate, deoarece nu există vase de

sânge majore în țesutul subcutanat și riscul de administrare intravenoasă accidentală este
minim. Cu toate acestea, ar trebui să respectați întotdeauna recomandările.
7. Injectarea soluției
Se relaxează pliul și se injectează lent, cu presiune ușoară pentru a nu destinde brusc
țesutul subcutanat.

8. Scoaterea acului
Se retrage acul și se tamponează cu vată cu alcool, masând ușor zona pentru a închide
traiectoria acului și a favoriza circulația locală în vederea accelerării resorbției (în
cazul administării de insulină nu se tamponează cu alcool, iar în cazul administrării de
anticoagulante nu se masează);
9. Finalizarea tehnicii
Se aplică un plasture la locul injecției.

Așezați pacientul într-o poziție comodă observând faciesul, tegumentele și

comportamentul acestuia.

Explicați pacientului că procedura este completă.

Resorbția substanței administrate subcutanat va începe după 5-10 minute de la injectare.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform precauțiilor universale

(PU).

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.
Observatii
 pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană (pacientul
se poziţionează cu mâna în şold);
 pentru injectarea insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a preveni apariţia
lipodistrofiei;
 nu se injectează substanțe iritante;
 nu se injectează în regiuni infiltrate.
Accidente / Incidente
 Durere prin lezarea unor terminații nervoase
 Durere prin injectarea rapidă de substanță care duce la distensia bruscă a țesuturilor: 
 Hematom din cauza perforării accidentale a unui vas de sânge;
 Injectarea accidentală intravasculară care poate duce la embolie;
 Ruperea acului;
 Infectii locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie și antisepsie

Injecția intradermică
Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm cu ajutorul
unui ac adaptat la seringă care traversează zone lipsite de foliculi piloși.

Scop
 Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni;
 Terapeutic: anestezie locală, desensibilizări.

Locuri de elecție pentru injecția intradermică

Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia intradermică poate fi bine
observată cu ușurință. Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu
pilozitate redusă.
Se aleg zone lipsite de foliculi piloși, în special:
 fața anterioară a antebrațului

 faţa externă a brațului sau a coapsei

 orice loc care necesită anestezie locală;

Resorbția soluției medicamentoase administrate intradermic este foarte lentă.

Materiale necesare
 Taviță renală

 Tampoane sterile și alcool

 Mănuși de unica folosință

 Seringă sterilă (seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt)

 Substanța de injectat

 Ser dizolvant

 Ac steril pentru injectare (27 G)

 Ac pentru încărcarea subsțanței în seringă

 Plasturi

Pregătirea pacientului pentru injecția intradermică

 Se verifică identitatea pacientului;

 Se explică tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțământul acestuia și colaborarea;

 Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat;

 Se asigură intimitatea;
 Se cercetează zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a
braţului şi a coapsei;

 Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate.

Tehnica
 Se verifică prescripția pacientului;

 Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia (în prealabil se
face 
testarea sensibilităţii organismului la anestezie )
 Asistentul medical se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință;
 Se dezinfectează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior şi se
aşteaptă evaporarea;

 Se încarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare; 

 Se montează acul pentru injectarea substanței în derm;

 Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului;

 Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index și degetul mediu și se introduce
într-un unghi de 10-15 grade față de planul cutanat ;

 Se pătrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus, tangențial pe

suprafața pielii, și se injectează lent substanța cu policele mâinii drepte;

 Se observă la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de portocală

cu diametrul de 5-6 mm și înălțime de 1-2 mm la 0,1 ml de substanță injectată;

 Se retrage acul brusc fără a se aplica tampon la locul puncției;

 Nu se tamponează cu alcool!

 Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU;

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor;

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat injecția, data și ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Îngrijirea ulterioară

 Se informează pacientul să nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime.

Accidente / incidente
 Revărsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul în direcție greșită;

 Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea
profund; 

 Lipotimie;

 Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz
de șoc anafilactic se intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon;   
 Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va apărea sânge pe seringă la aspirație;

 Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă;

 Ruperea acului în cazuri rare;

 Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.

Subiecte pe scurt
1. DREPTURILE PACIENTILOR (conform Legii nr. 46/2003)
1. Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate.

2. Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.

3.. Dreptul pacientului la informaţia medicală

4.. Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală

5.. Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului.

6.. Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale

2. Consimțământul pacientului
1.Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-
şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa;
2.In cazul in care pacientul necesita o interventie medicala de urgenta,
consimtamantul reprezentantului legal nu mai este necesar.
3. Consimtamantul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pastrarea,
folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau
4. Consimtamantul pacientului este obligatoriu in cazul participarii sale in
invatamantul medical clinic si la cercetarea stiintifica.
5.Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără
consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare
diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale

3.Dreptul pacientului la informaţia medicală

1. Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile,
precum şi furnizorilor de servicii de sănătate
2.Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe
care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
3.Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a
intervenţiilor, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor
existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi
nerespectării recomandărilor medicale
4.Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care
informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
5.Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o
altă persoană care să fie informată în locul său.
 6.Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală.
7. Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al
investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada
spitalizării.

Lavajul simplu
Când? Cu ce?- săpun

 la intrarea şi la ieşirea din serviciu;

 înainte şi după înlăturarea mănuşilor sau a oricărui tip de echipament de

protecţie;

 după orice gest contaminant;

 după acordarea îngrijirilor igienice de confort sau hoteliere;

 cu ocazia îngrijirilor neinvazive (injecţii, recoltare de sânge, punerea unei

sonde gastrice, realizarea pansamentului, sondajului urinar, etc.);

 înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a medicamentelor per os;

 după folosirea toaletei.

Diferența cu lavajul antiseptic

când? Cu ce? – săpun antiseptic sau soluție spumoasă antiseptică

2.Lavajul antiseptic
 după îngrijirea unui pacient imunodepresiv sau purtător al unei infecţii;

 cu ocazia realizării unei proceduri invazive;

 cu ocazia aplicării măsurilor de izolare septică sau aseptică;

 după două secvenţe de îngrijire cu risc de contaminare la acelaşi pacient sau

între doi pacienţi.

Tehnica
o se descoperă mâinile şi antebraţele;

o se îndepărtează bijuteriile, ceasurile, se taie scurt unghiile;

o se udă mâinile şi articulaţiile mâinilor;

o se aplică o doză de săpun;

o se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul unghiilor, la extremitatea degetelor, la

police şi la manşetele mâinilor; pentru fiecare din aceste regiuni se execută câte 5
mişcări;

o se usucă prin tamponare cu şerveţele de unică folosinţă fără a reveni asupra unei zone
deja uscată;

o se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul şerveţel de mâini utilizat;

o se aruncă şerveţelele la pubelă fără să atingem pubela cu mâna.

3.Fricţiunea igienică
o Soluţia hidroalcoolică, sau gelul, sunt utilizate pentru a substitui lavajul antiseptic în
cazul mâinilor curate din punct de vedere macroscopic.
o Fricţiunea cu soluţie hidroalcoolică sau cu gel se aplică pe mâinile care nu prezintă
urme vizibile de murdărie sau pulberi. În caz contrar se recurge la spălarea cu apă şi
săpun.
o se pun aproximativ 2 ml de soluţie în scobitura mâinii uscate şi se efectuează
fricţiunea timp de 30 secunde frecând palmele până la degete apoi insistând în spaţiile
interdigitale interne şi externe;

o se freacă fiecare police în interiorul mâinii închise, apoi extremităţile degetelor

împreunate de la fiecare mână în podul palmei opuse.

4.Lavajul chirurgical
 cu ocazia unor proceduri cu risc înalt de infecţii (cateterismul central, puncţia
lombară, drenajul pleural, etc.);

 pentru intervenţiile chirurgicale la blocul operator sau în serviciul de radiologie

intervenţională;

 în alte servicii de investigare;

 pentru asistarea naşterilor .

Necesită purtarea unei măşti, calote şi utilizarea de apă controlată bacteriologic și

şerveţele sterile pentru uscarea mâinilor. Se pun în prealabil masca şi calota.

Se prepară/pregăteşte peria impregnată cu soluţia spumantă antiseptică.

Se efectuează în 4 timpi:

Timpul 1: prespălarea
o se udă mâinile, articulaţiile, antebraţele până la coate timp de 1 minut;
o se aplică o doză de săpun antiseptic şi se face spumă din abundenţă prin masajul
efectuat de la extremitatea degetelor până la coate timp de 1 minut;

o se menţin mâinile deasupra coatelor în timpul acestei operaţii;

o se clătesc din abundenţă mâinile (1 min – 30′ pentru fiecare), articulaţiile, antebraţele,
apa curgând obligatoriu de la degete la coate;

Timpul 2
o se perie unghiile tăiate scurt cu peria sterilă impregnată cu soluţie spumantă
antiseptică timp de 1 minut;

o se clătesc din abundenţă mâinile, încheieturile, antebraţele;

Timpul 3
o se ia încă o doză de săpun antiseptic şi se masează timp de 1 minut mâinile,
încheieturile, antebraţele, apoi se clătesc;

o se usucă, prin tamponare cu şerveţele sterile, câte unul pentru fiecare membru, sensul
obligatoriu începând de la degete spre coate şi menţinând mâinile ridicate.

Timp 4
o dezinfecție prin frecare cu soluție antiseptică hidroalcoolică.

Tehnica de spălare rapidă (sapunire/clatire/uscare + dezinfectie cu 2 antiseptice).

Observaţii
După 2 ore este necesară refacerea igienei mâinilor. Lavajul chirurgical poate fi completat cu
fricţiuni chirurgicale cu soluţii hidroalcoolice sau iodate