Sunteți pe pagina 1din 421

Ilia

Ilf și Evgheni Petrov

ROMANȚA SAMOVARULUI
(proză umoristică)

Lector: NINA GRIGORESCU


Tehnoredactor: ELENA BABY
Bun de tipar: 30.03.1976. Tiraj: 11.130 ex. broșate
Coli tipar 26,25.
Tiparul executat sub comanda nr. 1594 la
Intreprinderea Poligra ică „13 Decembrie 1918”

str. Grigore Alecsandrescu nr. 89 - 97,


Bucureș ti,
Republica Socialistă Româ nia
Mihail Zoșcenko; Panteleimon Romanov;
Ilia Ilf și Evgheni Petrov

ROMANȚA SAMOVARULUI
(proză umoristică)

Cu o prefață de MARCEL PETRIȘ OR

EDITURA UNIVERS
București, 1976
Coperta de Dan Erceanu
Мих. Зощенко „Уважаемые граждане"
Изд. Земля и фабрика,
Москва-Ленинград 1926.
„1935—1937“, рассказы, повести, фельетоны, театр, критика,
Государственное издательство „Художественная литература"
Ленинград 1937.
„Рассказы, фельетоны, повести" Государственное издательство
художественнои литературы
Москва 1958.
„Рассказы и повести"
Изд. Советскии писатель, Ленинград 1959.
П. Романов Собрание сочинении Москва 1928
И. Ильф— Е. Петров Собрание сочинении Государственное издательство
художественои литературы Москва 1961
Toate drepturile asupra acestei versiuni aparț in Editurii UNIVERS
Prefață

De ce râd Ilf și Petrov, Romanov și Zoșcenko?


Puține cărți din lume au stârnit cascadele de râs pe care le-au stârnit
scrierile lui Ilf și Petrov, primii dintre umoriștii sovietici cunoscuți în
lumea largă prin intermediul traducerilor. Citindu-i acum pe ei și citindu-
i în paralel și pe contemporanii lor - Romanov și Zoșcenko - râdem în
hohote, (deși uneori printre lacrimi). Rabelais pare însă naiv, iar
imaginația lui Swift pălește în comparație cu fantastica realitate în care
se mișcă eroii umoriștilor pe care-i avem în față. Nici chiar multe din
situațiile prin care trece Don Quijote nu ne fac să ne prăpădim de râs, așa
cum ne fac cele prin care trece Ostap Bender, sau anonimii eroi din
schițele acestui volum. Nu, hotărât nu, deoarece umorul rus are cu totul
alt substrat. Este umorul declanșat nu numai de caractere, situații sau
moravuri - motivele clasice ale acestor stări - ci de implicații mult mai
adânci. Este umorul născut din încercările de a silui, în cele mai improprii
tipare, cele mai irești porniri ale omului.
Aruncând, astfel, doar o privire asupra schiței Copiii trebuie să ie
iubiți (Ilf și Petrov) și putem descoperi mutilarea unora dintre cele mai
profunde bune intenții omenești. Ce situație mai hazlie și mai tragică în
același timp s-ar putea imagina, decât aceea în care se vede pus un tată
care, povestindu-i micuțului despre „ o băbuță cu un ieduț sur ”, își
amintește că nu a făcut precizările ideologice! Pentru ca „mintea
copilului să n-o ia razna”, cuprins de panică, adaugă explicativ: „Băbuța
nu e o simplă băbuță. E o colhoznică și ieduțul e un ieduț colectivizat”!
Sau cum s-a mutilat acea minte ca să creeze monstruozitatea versi icată
în care „să nu existe misticism, să nu existe biologie considerată izolat
față de alți factori, biologism pur adică, decadență”?
Umorul rus implică deci o participare masivă la ridicol chiar și a
celor mai neașteptate categorii sociale, începând cu „preșcolarii ” de pildă
(„ să a le redactorii și autorii celibatari că odraslele de vârstă preșcolară
sunt copii foarte mici”) și până la bătrâni, precum cei din Norocul
(Romanov), unde umorul depășește limitele unui cumplit tragism.
Rădăcinile acestui umor sunt de fapt foarte adânci și în ipte nu
numai în realitatea socială sovietică din primii ani de după Revoluție sau
din perioada NEP-ului, oglindită în povestirile autorilor din acest volum,
ci chiar în irea rusului.
Cândva, după ce scrisese Revizorul, Gogol îi spunea lui Dostoievski:
„Pe la noi, prin Rusia, umorul umblă pe stradă; îl întâlnești la tot pasul,
numai că nu-ți dă cu bâta-n cap ”. Este, de fapt, umorul și țesătura ină a
unui ochi căruia, neputându-i scăpa nici un contrast, nici o siluire și nici o
pidosnicie a irii, nu-i vine să treacă peste ceea ce vede fără să
sancționeze totul cu hohote de râs, adeseori atât de tragice.
Spre deosebire de Ironie care - aricit de mușcătoare, de veninoasă și
de neplăcută ar i și oricui ar aparține - când e bine mânuită, scoate în
evidență toate contradicțiile din cuprinsul unei „ desfășurări ” a
adversarului, Umorul, făcând același lucru, subtilizează cauzele acestor
inadvertențe, reducându-le totodată într-o percepere intuitivă la placări
mecanice ale viului pe scheme moarte sau arti iciale. Intr-un fel, acel
„mecanique plaque sur le vivant” al lui Bergson, în cazul umorului rus și
mai ales al celui de factură sovietică, este inversat; raportul se schimbă
însă numai după ce obiectul a fost deformat de actant. Continuându-se
prin aceasta, la nesfârșit, jocul dintre deformator și deformat (în care
cele două elemente își schimbă alternativ rolul), râsul care e ca o
evidență metalogică a ceea ce se petrece - adică a dereglării funcționale a
unor mecanisme deformate care nu se mai pot opri - intervine catartic,
trezind conștiința din inerția mecanicității dăunătoare căreia-i căzuse
victimă. Mirajul mecanicității funcționale (surprinsă în deformările-i
produse) odată spulberat, conștiinței receptoare (respectiv cititorului)
nu-i revine decât misiunea corectării raportului dintre viu și mecanic,
delimitând domeniul de manifestare pentru iecare factor participant la
„jocul” existenței. Și oricât de complicate ar i sistemele de referință, și
oricât de subtilă eroarea sau intuiția falsi icatoriei a celui ce se
desfășoară după scheme și modele arti iciale, umoristul in va simți
„deformarea” trăgând „perdeaua ” exact de pe locul în care se produce
infracțiunea. Victimele vor țipa sau vor protesta, desigur, copleșite însă de
cascadele sau lacrimile de râs ale spectatorilor.
Cu aceasta se deschide însă o competiție acerbă în care, cu cât
eroarea sau arti iciozitatea vor i mai subtile, cu atât și umorul va trebui
să ie mai in. Continuând totuși o ironie trează, vioaie și necruțătoare,
funcția umorului - de la nivelul etic la care se pro ilează el - este în primul
rând aceea de factor asanator în ceea ce privește trecutul și prezentul, iar
în ceea ce privește viitorul, cea de element pro ilactic. Îl vom descoperi
astfel uneori cenzurând transmisibilitatea nonvalorilor, alteori
sancționând categoric lipsa timpului de asimilare și numai foarte rar
selectând frumosul din tu ișurile unor eventuale bune intenții cu care, din
păcate, nu se poate face întotdeauna și artă.
Orice pretenție de sinteză se va putea limpezi în așa fel sub incidența
umorului, încât nici un asociaționism mecanic nu va putea corela într-un
tot organic, cu pretenții de funcționalitate vie, elemente eterogene sau
antagonice.
Și atunci când „sacrei” ironii - câine păzitor al valorilor - îi va sosi
vremea să-și încerce colții și-n propriu-i trup, spre edi icarea tragică a
conținutului său, numai umorului îi va reveni atribuția de anihilator al
perturbărilor săvârșite, al reacțiilor provocate, al resentimentelor
dezlănțuite (Bineînțeles, aceasta după ce „ sacra ” ironie l-a așezat pe
iecare la locul cuvenit, neadmițând împrumutul de valori decât în baza
integrării irești a acestora în diversele sisteme receptive - pentru ca
cititorul sau spectatorul să poată discerne fără echivoc partea de
moștenire de vrednicia celui ce-a sporit-o - împiedicând totodată și
pedantismul să se strecoare în corpul valorilor critice).
Or anihilările ne iind împăcări ale contrariilor, ci stingeri ale lor
(stingerea celui mai slab în cel mai tare și a celui arti icios în cel iresc),
râsul catalizator va ușura procesul catartic făcând ca umorul „să
izbutească” acolo unde nimic n-ar i putut izbuti. Față de el, o tainică
rușine ne pune pe gânduri și conștiința își începe introspecția sub
„zâmbetele” lui. Poate de aceea, în Idiotul lui Dostoievski, Ivolghin
propune odată „jocul mărturisirilor ”; și sigur, tot din aceleași motive,
eroii umoriștilor ruși contemporani ne pun pe gânduri după câte o
zdravănă porție de râs pe seama cine știe cărei spuse sau stări de lucruri.
Spre deosebire de umorul englezesc, german, francez, spaniol sau al
altor popoare, funcția umorului rus nu e numai critică. Dincolo de
inadvertență, la ruși, el dezvăluie întotdeauna o realitate de un nebănuit
tragism. Unde mai întâlnim (decât tot în literatura rusă sau prin operele
străine inspirate de ea) umorul Korobocikăi să zicem, cel al lui Oblomov,
sau (ca să ne apropiem de subiect) cel al eroilor anonimi, mărunți și
derutați de tot ceea ce se întâmplă cu ei, din schițele lui Romanov?
Și chiar dacă autorul nu intenționează realizarea umorului, la ruși el
apare ori de câte ori este vorba de o scenă tragică. Or, înrudirea aceasta
dintre tragic și comicul care declanșează umorul nu se întâlnește, atât de
organic închegată, în nici o altă literatură din lume; cele două categorii
iind ca fețele lui Ianus în care totul se răsfrânge diferențiat, până în cele
mai mici detalii.
Alegoria fantastică a lui Rabelais sau Swift, străinul lui Montesquieu,
eroul lui Cervantes, satira lui Butler, paradoxurile lui Shaw, domnul
Jourdain, Goldsmith sunt departe de a ne face să râdem (sau să plângem)
așa cum râdem sau plângem pe seama cine știe cărui biet slujbaș rus
„pierdut” printre hârtiile birourilor din vremea lui Gogol sau a
năpăstuitului autor al unui „Robinson sovietic”. In ambele cazuri, hazul
sau lacrimile rezultate de pe urma depistării situației reale a eroului se
continuă cu tulburătoare căderi pe gânduri. Și aceasta pentru că
literatura cea mai fantastică și cea mai realistă îi același timp este
literatura rusă. Nicăieri ca în acest climat al spiritului slav realitatea nu a
fost mai fantastică sau fantasticul mai real. Ca și Gogol sau Avercenko,
asemenea lui Șcedrin sau Goncearov, Ilf și Petrov Zoșcenko, și Romanov n-
au fost nevoiți să inventeze nimic. La cea mai rapidă aruncătură de ochi,
în jurul lor, realitatea le-a oferit totul pe tavă: eroi, situații și întâmplări
din care talentul n-avea decât să aleagă. Spre deosebire de iluștrii lor
antecesori însă, autorii de care ne ocupăm au trebuit să lupte îndoit
tocmai cu obtuzitatea acelor factori de care depindeau cel mai mult.
Aproape peste tot, în nuvelele sau schițele acestui volum, declanșatorii
umorului sunt factorii determinanți de prim rang ai bunului mers social
din acea perioadă tulbure a NEP-ului: responsabili, președinți, redactori
șe i, sau organe de conducere din ierarhia administrativ-politică a celor
vremi.
Față de îngustimea de spirit a acestor elemente învestite întâmplător
și temporar cu puteri hotărâtoare, umilii opozanți, reduși uneori la simpli
executanți, reacționează cum pot, suspinând, uimindu-se, îndoindu-se,
exclamând nedumeriți, pentru ca, în cele din urmă, toți, neavând ce face,
să accepte vremelnic siluirea. Or, tocmai modul în care se realizează
această deformare pe spiritul „ înghesuit ”, care - deși își dă bine seama
sau intuiește măcar tot ceea ce se întâmplă - n-are încotro, face să se
nască de fapt umorul „inculpatului” și râsul spectatorului.
Mecanismul umorului iind mereu același, coloratura și registrul
manifestărilor lui sunt totuși uluitor de bogate. Cazurile sunt extrem de
variate, după cum extrem de complexă este însăși existența. Și frumusețea
schițelor tocmai în aceasta constă, diversitatea rolului asigurând o
permanentă ispitire și deschidere, în același timp, a conștiinței spre el.
Fiecare dintre cei patru autori de care ne ocupăm (sau, mai bine zis,
trei căci întotdeauna Ilf și Petrov și-au împletit talentul în excelenta lor
operă comună) a recreat cu mijloace proprii, conform irii și „condeiului”
său, acea lume înconjurătoare, revoltată, derutată sau resemnată,
formată din oamenii mărunți pe umerii cărora Istoria și Societatea își
schimbă, cu di icultate, conturul.
Panteleimon Sergheevici Romanov (1885-1938), cel mai „liric” dintre
ei, la care substratul tragic este mai evident, aduce în fața ochilor noștri o
largă frescă pe tonuri mohorâte, în care se mișcă o lume umilă, deosebită
de cea a orășenilor: este lumea țăranilor legați organic de vechile
obiceiuri, împestrițată cu elementele civilizatoare improprii mentalității
lor, sau lumea micilor târgoveți din cine știe ce uitate colțuri de gubernie.
Pe unii dintre aceștia, de pildă, nu atât ispita unei insigne (Insigna) îi
ademenește la treabă, cât teama că nu vor primi ipoteticii galoși care se
vor distribui în funcție de aceste insigne; este ceea ce îi face să exclame, de
altfel: „Dar mergem voluntar sau obligatoriu?”
Intr-o altă povestire, spiritul „ revoluționar ” este contracarat de
sentimentul milei care se îndreaptă (paradoxal!) tocmai spre persoana
deposedată. Neînțelegerea revoluției se amestecă din plin cu temeri care
vin din cine știe ce străfunduri... și cititorul râde sau plânge, după
înțelegere (Pomană creș tinească ).
Teama îi face pe alți țărani să-l aleagă pe Lomov în postul de
președinte al comitetului agricol (Tunica albastră ) numai pentru că
acesta bătea în masă cu vârful creionului: „ Cu asta ne ține în mână,
diavolul! ” - relatare în care se împletesc subtil, dialectic chiar,
compromisul cu frica.
In lacrimi de râs izbucnim și la citirea schiței Fumul, mai ales când
oamenii exclamă nedumeriți: „Acuma toate-s pe dos; înainte vreme, de
sărbători oamenii umblau beți, iar vacile treze, pe când acuma oamenii-s
treji, iar vacile bete!” Fără explicația fenomenului, dată tot în schiță, am
crede că omul e nebun. Cunoscând-o însă, continuăm să râdem. Or, arta
prozatorului atinge punctul culminant tocmai prin in inită deschidere a
mesajului, polisemia semni icantului iind maximă.
Un amestec de spaimă, pofte, ticăloșie și foamete, altoit pe aceleași
su lete, întâlnim în schița Dar de la Domnul. O discuție pe tampoanele
unui vagon, în jurul unui sac de făină, în perioada marii foamete; un
schimb de gânduri, sentimente și temeri de o înfricoșătoare duritate,
învelit în veșmântul celui mai negru umor... Și poate unul dintre cele mai
lungi popasuri meditative asupra operei celui care a știut să ie liric și in
psiholog nu numai în Toamnă (1914) sau în Vise luminoase (1919), ci și
în schițele satirice pe care le răsfoim.
Oglindind în schițele sale tot pe „ eroul mărunt și insigni iant, cu
pasiunile și trăirile lui neînsemnate”, cum îl numește el însuși, Mihail
Mihailovici Zoșcenko (1895-1958) cuprinde o gamă mai diversi icată de
tipuri. Purtându-ne de la sat la oraș, din tramvai la spovedanie, de la
aeroplane la electri icare, de la limonadă la galoși, găsește în iecare
situație, în iecare ins, pretextul pentru a-i stigmatiza pe „cei ce caută
fericirea personală, oameni cu însușiri unilaterale, care știu numai să ia,
care socot că li se cuvine tot ceea ce capătă, oameni care nu doresc să dea
nici o fărâmă din ceea ce li se cere”, după cum ne spune Konstantin Fedin
în însemnările consacrate lui Zoșcenko.
Prin însăși viața sa zbuciumată în care Mihail Mihailovici trece prin
cele mai diverse întâmplări și meserii - soldat, tâmplar, cizmar, milițian,
actor, criminalist - reușește să cunoască o lume dintre cele mai pestrițe,
care îl poartă, în cariera sa de scriitor de la schițele satirice până la
scenariul ilmului Crimă ș i pedeapsă și de la Povestirile domnului Nazar
Ilici Sinebriuhov la Povestiri despre Lenin.
Tema „Omului mărunt” este tratată într-o manieră diferita de cea a
lui Romanov, folosind expresii vioaie, ticuri verbale, pe un fundal adeseori
grotesc și foarte viu colorat.
„ Oamenii nervoși ” care ajung de la ceartă la bătaie pentru un ac de
curățat primusul (Oameni nervoș i), sau taxatorul care își somează
unchiul venit de la țară să-și plătească biletul (Decâ t aș a rude, mai bine
lipsă ), formează acea lume de care se teme atât de mult Anisia Vasilievna
(O pacientă ) atunci când soțul i se întoarce de la oraș zicând: „Altul în
locul meu te-ar lăsa, uite-așa, pentru că ești înapoiată și neștiutoare ”.
Este aceeași lume care preferă să taie electricitatea pentru ca să nu se
vadă murdăria din casă, în loc să curețe casa (Să ră cie), sau să-și încarce
părinții cu poveri peste puterile lor, mânându-i de la spate ca pe niște
slugi (Un om ofensat).
Spre deosebire de Romanov, Zoșcenko zâmbește și aruncă o rază de
lumină. Un zâmbet șăgalnic, încurajator, adresat peste ani, vremilor când
reaua credință va i doar o amintire amară; zâmbet materializat prin
concluzia la schița Sărăcie: „Lumina, eu așa cred, va răzui tot gunoiul și
toată murdăria noastră ”.
Contemporani cu cei doi, promovând și ei satira ascuțită și
neiertătoare, „frații siamezi ” — copiii teribili ai literaturii sovietice - Ilf și
Petrov utilizează umorul descins direct din absurdul gogolian, purtându-
ne prin instituții de cultură, redacții și edituri, pe stradă sau prin
locuințele oamenilor, în plină epocă de producții, pretenții și dispoziții
absurde.
Pornind de la o idee năstrușnică a lui Valentin Kataev, fratele lui
Petrov, cu care lucrau împreună la ziarul „ Gudok” (Sirena), cei doi colegi
de redacție s-au asociat în tandemul literar care avea să-i facă celebri.
Cuplul a durat până în acea primăvară ploioasă a anului 193 7 când,
pentru prima dată în viața sa, Ilf avea să scrie cu tristețe: „E un vânt de
primăvară atât de înspăimântător de rece, că ți se face frig și groază în
su let. Ce ghinion cumplit am avut.” Ghinionul nu a fost doar al lui: a fost
și al fratelui său de condei, zdrobit de durere; a fost al literaturii ruse, a
fost al literaturii universale. O moarte absurdă, la numai patruzeci de ani,
a unui mare talent care, îmbinat cu cel al lui Petrov, manevra cu multă
abilitate absurdul literar.
Căci Ilf și Petrov fac parte tot dintre umoriștii care râd printre
lacrimi. Cât trebuie să i râs și plâns aceștia - și odată cu ei orice cititor
inteligent! - la caracterizarea făcută lui Menelau, din Frumoasa Elena de
Offenbach, de către crainicul emisiunilor muzicale: „Menelau - un rege
sub ale cărui aparențe se ascund cu măiestrie lipsa totală de voință și
instinctele unui mic proprietar și ale unui mare feudal”(ı̂n coperte de
aur) sau incredibila înșiruire de a ișe; „Nu fumați, nu scuipați pe jos”, „Nu
intrați fără treburi”, „Trageți apa”! (Ț i-ai fă cut datoria, pleacă ).
Ne întrebăm nedumeriți cum a fost posibil ca „ Omul cu bocanci de
fotbal ” să-și bată joc de întregul aparat de conducere al unei instituții de
stat, promițând „ un teatru de propagandă tehnică” unde „nu e nici un
decor, nu sunt nici actori, nu e nimic. Spectacolul are loc fără su leur. ” Să
râzi sau să plângi?
Am mai amintit Copiii trebuie să ie iubiți, dar revenim, având
impresia că nimic nu poate egala stupoarea noastră hilară în fața poeziei
pentru copii:
„Fiți cuminți, dragi copilași, /Respectați tractoarele, /Ce ară
ogoarele, /Calcă dușmanul, /Ară ogoare/Ha, ha, milioane de ha, /El,
năzdrăvanul, /Ha, ha, ha! ”
Ajungem apoi la Savonarola unde „ Spectatorii organizați erau tare
mirați. In program li se promiteau treizeci de girls și aici li se prezentau
treizeci de creaturi pocite, de sex îndoielnic și de o vârstă greu de stabilit”.
Sau bietul autor de romane pentru tineret care, descriind insulă pe care a
naufragiat Robinsonul sovietic, este întrebat de către redactor „ Unde
este, de exemplu, comitetul local? Unde e rolul conducător al
sindicatelor?”(Cum a fost creat Robinson).
Dar, după ce ne trece hazul, medităm abătuți la tot ceea ce ne-a
făcut să râdem.
In această meditație se ascunde, de altfel, întreg mecanismul râsului
și toată complicația paradoxului. In ea stă cheia genialității autorilor
despre care am vorbit; de asemenea și sâmburele amărăciunii lor. Și dacă
râsul e catartic, meditația nu poate să nu ne deschidă orizontul unor
mari întrebări, gânduri, re lecții și îndemnuri, din mulțimea cărora
citându-le chiar și numai pe cele ale lui Mihail Novicov din prefața
romanului Două sprezece scaune, scrise la 1-27 mai 1957, în București:
„Multe din aspectele negative biciuite în Două sprezece scaune, dar mai
ales în Vițelul de aur ar putea i identi icate cu particularități speci ice,
evident, și în realitatea noastră din R.P.R., ceea ce oferă, de bună seamă, o
mare satisfacție cititorilor. Ar putea servi ca îndemn și scriitorilor de a
stigmatiza cu aceeași mânie satirică, în lucrările lor, tot ceea ce frânează
mersul nostru înainte spre socialism. Dacă îndemnul va rodi, va i un
câștig și pentru literatură și pentru opinia publică, pentru cauza
educației socialiste a maselor. Cu o singură condiție, desigur: scriitorii să
dovedească în lucrările lor satirice aceeași încredere în superioritatea și
invincibilitatea socialismului, de care au fost pătrunși, în condiții mult
mai grele, admirabilii scriitori sovietici... ” (p. 24 ed. C.R. Buc. 1957), ne
putem da seama de e iciența umorului.
MARCEL PETRIȘOR
MIHAIL ZOȘCENKO

Versiune românească
de IGOR BLOCK
Capriciile naturii
Desigur, nu toți pot să locuiască ı̂n capitale. Unii, bună oară , ia niș te
pră pă diți, locuiesc ı̂n satul Rı̂bațki.
Vezi bine, ı̂n satul ă sta, comodită ți sunt mai puține decâ t ı̂ntr-o
capitală . Aicea, bună oară , nu există bulevarde. Cum ieș i din gară , o iei pe
traverse. Dacă nu vrei să mergi pe traverse, n-ai decâ t să stai toată viața
ı̂n gară .
Un cunoscut de-al nostru, de fel din satul Râ bațki, ı̂ntr-o bună zi n-a
mai putut rezista ș i a ieș it să facă o plimbare. Mă rog, era primă vară .
Aș a că a ieș it el din gară ș i a luat-o pe traverse. Cum am zis, era
primă vară . In aprilie. Taman ı̂nainte de Paș ti.
Merge omul aș a pe traverse. Vă ı̂nchipuiți ce drum e ă sta, să mergi
pe traverse. Unde mai pui că pă mâ ntul e desfundat, de, ca primă vara,
numai bă ltoace. Nu-i chip să faci un pas ı̂n lă turi, ză u aș a, că poți să te
ı̂neci. Pă i dacă -i primă vară ! Natură se ı̂nmoaie. Iș i dă drumul.
Ei bine, merge aș a omul nostru ı̂n lungul liniei. Ș i tot mergâ nd aș a,
se lasă purtat de vise. Or, aș a cum am zis, era primă vară . In aprilie.
Ciripit de pă să rele... Ș i era un aer - o nebunie.
Merge omul nostru aș a cum vă zic ș i se gâ ndeș te: pă i da,
pă să relelor ce le pasă - ciripesc acolo sus, dar ia dă -i drumul uneia pe
traverse, că numaidecâ t ı̂i ı̂nchizi pliscul.
S-a gâ ndit omul aș a, ș i ı̂n clipa aceea a că lcat pe-ală turi. Ș i cum am
zis, era primă vară . Inainte de Paș ti. Ce mai - mocirlă .
A că lcat pe-ală turi ș i a intrat cu piciorul ı̂ntr-o groapă . Ș i s-a
afundat ı̂n apă pâ nă la genunchi.
A scos omul piciorul din groapă ș i s-a fă cut alb la față.
„Bine barem, ı̂și zice, că sunt singur ș i nu cu vreo domniș oară . Ia să
i fost cu vreo domniș oară - mai mare ruș inea. Piciorul e ud. Picură .
Izmenele s-au dezlegat. Le atâ rna ațele. Cizmele nu le-am mai dat cu
vacs de mai bine de un an. Ș i am o mutră ca vai de lume. Mai mare
ruș inea.”
Tare s-a mai supă rat cunoscutul ă sta al nostru.
„Aha, care va să zică , aș a! ș i-a zis. Gropi pline cu apă ? Pe că ile
construcției de stat? Care va să zică las’ să putrezească traversele? Ș i
oamenii să se afunde ı̂n apă ? Ei bine, las’ că notă m noi.”
A venit omul nostru acasă . S-a descă lțat. Ș i după ce s-a descă lțat, s-
a apucat să scrie.
Ș i a scris o notă demascatoare. Ș i a trimis-o la „Gazeta roș ie”.
Adică lea, trecâ nd odată ... ș i aș a mai departe, m-am afundat pe că ile
construcției, ș i poate că putrezesc traversele...
Nota lui a apă rut la sfâ rș itul lui aprilie.
Ei bine, din acest moment, evenimentele principale s-au desfă ș urat
cu o rapiditate teribilă .
Pâ nă s-a citit nota, pâ nă s-a discutat prin cancelarii, pâ nă s-a
instituit o comisie, au trecut paisprezece ani. Adică , la drept vorbind, a
trecut mai puțin. Numai vreo două luni. Dar ı̂și ı̂n acest ră stimp, natura
ș i-a ară tat capriciile.
Pe scurt, la ı̂nceputul lui iunie, o comisie specială s-a deplasat ı̂n
gara Rı̂bațki, ca să inspecteze calea.
Au venit oamenii ș i ce vă d - minciună curată . Apă - ioc. Pă mâ ntul e
uscat ca ı̂n Sahara. Comisia a zâ mbit amar ı̂n sinea sa - adică lea, vezi
Doamne, ce le mai potrivesc oamenii la minciuni - ș i a plecat.
La ı̂nceputul lui iulie a apă rut ı̂n ziar o dezmințire. Adică lea
corespondentul a mințit, adică lea ı̂n gară nu s-a gă sit nici un fel de apă .
Nici mă car ı̂n garafă .
Unii cred ș i acum că omul nostru a mințit.
Or, omul e necă jit. Ș i comisia s-a vă zut ı̂ntr-o situație neplă cută . Ș i
pe noi ne ı̂ntristează să le aducem reproș uri ș i unora ș i altora. Dar n-
avem ı̂ncotro. Pentru că nu mai e chip cu atâ ta ı̂ncetineală . Mai ales ı̂n ce
priveș te presa.
Natura, cum se zice, nu aș teaptă . Ea seacă bă ltoacele. Ș i schimbă
panorama.
1922

La spovedanie
De Să ptă mâ na patimilor, baba Feokla ș i-a deschis bă ierile pungii - a
cumpă rat cu un bă nuț de două grivne o lumâ nare ș i a pus-o dinaintea
unei icoane.
Feokla s-a moș mondit mult cu lumâ narea asta, ca s-o pună câ t mai
aproape de icoană . Ș i după ce a pus-o, s-a tras ceva mai la o parte ș i,
ı̂ncâ ntată de treabă pe care a fă cut-o, ı̂ncepu să se roage ș i să ceară tot
soiul de milostivenii ı̂n schimbul bă nuțului cheltuit.
Feokla s-a rugat mult, bodogă nindu-ș i pă surile, ș i după ce a bă tut
mă tă nii dâ nd cu fruntea de podeaua murdară de piatră , s-a dus, icnind,
să se spovedească .
Oamenii se spovedeau ı̂n fața altarului, după un paravan.
Baba Feokla se aș eză la râ nd după o bă trâ nică albită de ani ș i se
apucă iar să facă cruci mă runte ș i să bodogă nească . Cei care intrau după
paravan nu ză boveau mult acolo.
Credincioș ii intrau după paravan ș i după un minut ieș eau, tuș ind
ı̂ncetiș or ș i ı̂nchinâ ndu-se la icoane.
„Popa e gră bit, ı̂și zise Feokla. Ce s-o i gră bind ș i el? Că doar n-a
luat foc mai ș tiu eu ce!”
Intrâ nd după paravan, Feokla fă cu o plecă ciune adâ ncă dinaintea
popii ș i-i să rută mâ na.
— Cum te cheamă ? o ı̂ntrebă popa, blagoslovind-o.
— Feokla mă cheamă .
— Ia spune, Feokla, zise popa, ce pă cate ai? Cu ce ai pă că tuit? Au
cumva huleș ti pe cineva? Au prea rar ı̂ți aduci aminte de Dumnezeu?
— Am pă că tuit, pă rinte, pă i dară , zise Feokla ș i fă cu o plecă ciune.
— Dumnezeu are să te ierte, zise popa, acoperind-o cu patra irul. Ia
spune, ı̂n Dumnezeu crezi? Au te ı̂ndoieș ti?
— Cred ı̂n Dumnezeu, zise Feokla. Câ nd vine fecioru-miu, de-o
vorbă , ı̂mi zice câ te ș i mai câ te, mă ceartă , ce mai! Dar eu tot cred.
— E bine, maică , zise popă . Nu te lă sa dusă ı̂n ispită . Dar ia spune,
ce zice fecioru-tu? Cum te ceartă ?
— Mă ceartă , zise Feokla. Cică astea-s prostii, credința ă lora. Cică
nu-i nici un Dumnezeu, câ t ai ră scoli tot cerul ș i norii...
— Dumnezeu există , zise popa cu asprime ı̂n glas. Nu te lă sa
amă gită ... Ia adu-ți aminte ce mai zicea iu-tu?
— Pă i zicea câ te ș i mai câ te...
— Câ te ș i mai câ te! Fă cu mâ nios popă . Dar toate câ te-s ı̂n jurul
nostru de unde-s? De unde sunt planetele, stelele ș i luna, dacă nu există
Dumnezeu? Nu ți-a spus nimic fecioru-tu, adică de unde sunt toate câ te
ne ı̂nconjoară ? Ori o i vreo vră jitorie?
— Nu mi-a spus, zise Feokla, clipind din ochi.
— Mai ș tii, o i vreo vră jitorie, zise popa, că zâ nd pe gâ nduri. Mai
ș tii, maică , poate că nici Dumnezeu nu există ș i totul e o vră jitorie...
Baba Feokla se uită speriată la popă . Dar popa ı̂i puse patra irul pe
cap ș i ı̂ncepu să bă lmă jească o rugă ciune.
— Pleacă , pleacă , zise popa, posomorâ t. Hai, că mai sunt ș i alți
credincioș i.
Feokla se mai uită o dată speriată la popă ș i ieș i, suspinâ nd ș i
tuș ind cu smerenie. Pe urmă se duse la sfâ ntul ei, se uită la lumâ nare, ı̂i
ı̂ndreptă mucul ı̂nnegrit ș i ieș i din biserică .
1923

Decât așa rude, mai bine lipsă


Timofei Vasilievici a umblat două zile ı̂n că utarea lui nepotu-su,
Serioga Vlasov. A treia zi, câ nd să plece acasă , a dat de el. L-a ı̂ntâ lnit ı̂n
tramvai.
S-a urcat ı̂n vagon, a scos un ban, ș i câ nd să -l dea taxatorului, ce-i
vă d ochii? Figura omului care vindea bilete ı̂i pă ru cunoscută . S-a uitat
mai bine - da! Serioga Vlasov ı̂n persoană - taxator pe tramvai.
— Tii! strigă Timofei Vasilievici. Serioga! Tu eș ti, bre, fră țioare?
Fâ stâ cit, taxatorul potrivi ruloul cu bilete, cu toate că nu era deloc
nevoie s-o facă , ș i zise:
— Indată , unchiule... numai să dau biletele astea.
— Bun! Se poate, zise bucuros unchiul. Aș tept.
Timofei Vasilievici râ se ș i gă si de cuviință să -i lă murească pe
că lă tori:
— E neam bun cu mine, Serioga Vlasov, bă iatul lui frate-miu Piotr...
Nu l-am mai vă zut de ș apte ani...
Se uită cu o privire voioasă la nepotu-să u ș i-i strigă :
— De două zile umblu ș i te caut, mă i fră țioare! Am colindat tot
oraș ul. Ș i tu uite unde-mi erai! Taxator... Am fost acasă la tine, ı̂n strada
Raznocinaia. Cică nu mai stă aici, s-a mutat, miau spus. Unde s-a mutat?
ı̂ntreb. Eu sunt unchiul lui. Nu ș tie nimeni... Ș i tu uite unde-mi erai:
taxator, care va să zică ?
— Taxator, ră spunse abia auzit nepotul.
Că lă torii se uitau curioș i la cele două rubedenii. Unchiul râ dea
fericit ș i se uita cu drag la nepotu-su. Acesta era vă dit stâ njenit ș i, iind
ı̂n exercițiul funcțiunii, nu ș tia ce să spună ș i cum să se poarte cu unchi-
su.
— Aș a, zise unchiul, care va să zică , taxator. La tramvaie?
— Taxator...
— Ca să vezi! Pă i cum m-am urcat, mă i fră țioare, vă d eu că prea ı̂mi
pare cunoscută igura taxatorului. Ș i câ nd colo, poftim, tu! Hei, mâ nca-
te-ar ciorile! Ce bine-mi pare!
Taxatorul se mută de pe un picior pe altul ș i zise:
— Trebuie să plă teș ti, unchiule. Ia bilet... Mergi departe?
Unchiul râ se din toată inima ș i-l plesni pe taxator peste geantă .
— Aș plă ti, ză u! Dacă mă urcam ı̂n alt tramvai, ori dacă scă pam
vagonul ă sta, plă team, de ce nu? Acuma plâ ngeam după bă niș ori! Mă i,
ir-ai tu să ii!... Merg pâ nă la gară , Serioga, dragule.
— Două stații, zise abă tut taxatorul, cu ochii ı̂n altă parte.
— Adică cum? se miră Timofei Vasilievici. Vorbeș ti serios?
— Trebuie să plă teș ti, unchiule, ı̂ngă imă taxatorul. Două stații... Nu
se poate să mergi pe gratis, fă ră bilet...
Timofei Vasilievici strâ nse din buze jignit ș i-l ixă cu privirea pe
nepotu-su.
— Cum vine asta, bre, bagi mâ na ı̂n buzunarul lui unchi-tu?
Taxatorul se uită acru pe geam.
— Asta-i jaf curat, izbucni unchiul. După ce că nu te-am vă zut de
ș apte ani, porcule, ı̂mi ceri să iau bilet? Mie, unchiului tă u? Ț ine-ți
mâ inile acasă , că nu mă sperii eu de ele, mă car că -mi eș ti nepot. Ș i nu
mai da din mâ ini, că faci vâ nt la că lă tori. Timofei Vasilievici suci bă nuțul
ı̂n palmă ș i-l vâ rı̂ ı̂n buzunar.
— Cum vine asta, oameni buni? ı̂ntrebă , adresâ ndu-se celor din jur.
Să -i ceară lui unchi-su să ia bilet! Cică -s două stații... Ai?
— Trebuie să plă teș ti, zise nepotul, gata să -l podidească plâ nsul.
Nu te supă ra, tovară ș e unchi, dar vezi că tramvaiul ă sta nu-i al meu. E
tramvaiul statului.
— Tramvaiul statului... ı̂l ı̂ngâ nă unchiul. Pe mine asta nu mă
priveș te. Ai putea să ai respect față de unchi-tu: bagă -ți, unchiule, banul
muncit ı̂n buzunar ș i mergi să nă tos. Că doar nu s-o dă râ ma dintr-atâ ta
tramvaiul. Câ nd am venit ı̂ncoace cu trenul, conductorul, mă car că nu
mi-e neam, ș i tot a zis: poftim, Timofei Vasilievici, lasă -lasă , urcă aș a... Ș i
m-a adus... mă car că nu mi-e neam... ia colo un consă tean. Ș i tu te iei de
unchi-tu? N-ai să vezi un ban de la mine!
Taxatorul se ș terse cu mâ neca pe frunte ș i trase de clopot.
— Coboară jos, tovară ș e unchi, zise nepotul pe un ton o icial.
Vă zâ nd că se-ngroaș ă gluma, Timofei Vasilievici plesni din palme ș i
scoase iar bă nuțul de adineauri, apoi ı̂l vâ rı̂ din nou ı̂n buzunar.
— Nu, zise, nu pot! Nu pot să -ți plă tesc ție, un mucos. Mai bine mă
dau jos.
Timofei Vasilievici se ridică grav ș i ofensat, ș i porni spre uș ă. Apoi
se ı̂ntoarse:
— Iți goneș ti unchiul... zise furios la culme. Ei, las’ că te aranjez eu,
mucosule! Ț i-ară t eu, porc de câ ine ce eș ti... Pentru o treabă ca asta pot
să te pun la zid! Că am eu destui oameni la Smolnı̂i...
Timofei Vasilievici ı̂i aruncă lui nepotu-su o privire nimicitoare ș i
coborı̂ din tramvai.

Cu momeală
Câ nd merg cu tramvaiul, ı̂ntotdeauna că lă toresc la remorcă .
Oamenii sunt aici mai binevoitori.
In vagonul motor e mare plictiseală , ș i nu care cumva să calci pe
cineva pe picior. La remorcă , fă ră să mai vorbesc de că lcatul pe picioare,
e mult mai slobod ș i mai vesel.
Uneori, aici că lă torii vorbesc ı̂ntre ei pe teme ilozo ice abstracte -
bună oară , despre onestitate, sau despre salariu. Câ teodată , ı̂nsă , se mai
ı̂ntâ mplă ș i unele peripeții.
Mai zilele trecute că lă toream cu tramvaiul patru.
In fața mea - doi cetă țeni. Unul cu un feră stră u, celă lalt cu o sticlă
de bere. Sticla goală . Ț ine omul sticla ı̂n mâ nă ș i bate darabana cu
degetele ı̂n ea. In ră stimpuri o duce la ochi ș i priveș te că lă torii prin
sticla verde.
Lâ ngă mine - o cetă țeancă ı̂nfofolită cu un ș al. Pare tare obosită ori
bolnavă . Din câ nd ı̂n câ nd ı̂nchide ochii. Lâ ngă ea, un pachet. Un pachet
ı̂nvelit ı̂ntr-un ziar ș i legat cu o sforicică .
Pachetul ă sta nu stă chiar lâ ngă cetă țeancă , ci ceva mai departe.
Cetă țeanca se uită din câ nd la el cu coada ochiului.
— Maică ! i-am zis eu. Vezi să nu ți-l ș terpelească . Pune-l pe
genunchi.
Cetă țeanca se uită mâ nioasă la mine, ı̂mi fă cu un semn misterios cu
mâ na ș i, ducâ ndu-ș i degetul la buze, ı̂nchise iar ochii.
Pe urmă se uită iar la mine, foarte nemulțumită , ș i zise:
— Mi-ai stricat planul, drace!
Am dat să mă supă r, dar cetă țeanca adă ugă cu venin ı̂n glas:
— Poate că eu am pus ı̂nadins pachetul mai la o parte. Ș i ce-i cu
asta? Poate că nu dorm, ci vă d tot ce se ı̂ntâ mplă ș i stau ı̂nadins cu ochii
ı̂ntredeschiș i...
— Adică cum? m-am mirat eu.
— „Cum, cum”... mă ı̂ngâ nă cetă țeanca. Poate că eu cu pachetul ă sta
vreau să prind un hoț ...
Că lă torii deveniră atenți la conversația noastră .
— Da ce ai ı̂n pachet? ı̂ntrebă cu interes omul cu sticla.
— Pă i eu ce zic, spuse cetă țeanca. Poate am pus ı̂nadins ı̂n el oase
ori câ rpe... Pentru că hoțul nu ș tie ce ș i cum. Ia ce se nimereș te... Las’ că
ș tiu eu! Poate că merg aș a cu tramvaiul de-o să ptă mâ nă ...
— Ș i se prinde câ te unul? ı̂ntrebă cineva, nespus de curios.
— Ba bine că nu, se ı̂nvioră cetă țeanca. Negreș it că se prinde... Mai
deună zi s-a prins ı̂n laț o cuconiță... Tinerică , dră guță. Una brunețică ...
Vă d eu că -mi tot dă tâ rcoale. Ș i deodată , haț pachetul ș i dă să plece... A-
a-a, zic eu, te-am prins, tică loaso...
— Hoții ă ș tia ar trebui dați jos din tramvai! zise mâ nios omul cu
feră stră ul.
— Cu asta nu faci nimic, interveni cineva. Trebuie duș i la miliție.
— La miliție, vezi bine, zise cetă țeanca. Negreș it că la miliție...
Odată s-a prins unul... Un bă rbat bine, cumsecade... S-a prins ș i el. Mai
ı̂ntâ i a luat pachetul ș i l-a ținut aș a o vreme. Ca să se obiș nuiască cu el.
De parcă ar i fost al lui. Eu tac mâ lc. Ș i mă fac că mă uit ı̂n altă parte. El
se ridică frumuș el ș i dă să plece... A-a, zic, tovară ș e, te-am prins,
nemernicule...
— Care va să zică , umbli cu momeală ? zise râ zâ nd omul cu sticla. Ș i
se prind mulți?
— Pă i dară ! zise cetă țeanca.
Femeia ı̂ncepu să clipească din ochi, se uită pe geam, se foi un pic ș i
porni spre ieș ire.
Câ nd să coboare din vagon, ı̂mi aruncă o privire mâ nioasă ș i zise
iar:
— Mi-ai stricat socotelile, drace! Te-ai apucat să tră ncă neș ti, ca să
te-audă tot vagonul. Acuma n-o să mai jinduiască nimenea pachetul. De-
aia ș i cobor mai devreme.
După ce femeia coborı̂, cineva zise mirat:
— La ce i-o i trebuind asta, mă i fraților? Ori o i vrâ nd să
stâ rpească hoția?
Alt că lă tor ı̂i ră spunse râ zâ nd:
— Aș i! Aș a ı̂i place ei, să -i vadă pe toți furâ nd.
Omul cu feră stră ul zise cu mâ nie ı̂n glas:
— Ca să vezi ce babornițe ale naibii mai există , de-alea formate de
vechiul regim!
1923
Aristocrata
Grigori Ivanovici ră su lă o dată adâ nc ș i ı̂ncepu:
— Mie, mă i fraților, nu-mi plac femeile care poartă pă lă rie. Câ nd
femeia umblă cu pă lă rie ș i cu ciorapi de idecos, ori ține ı̂n brațe un
că țeluș , ori are un dinte de aur, pentru mine o aristocrată din astea nici
nu mai e femeie, nu face două parale.
Cu toate astea, ı̂ntr-o vreme mi s-au aprins că lcâ iele după o
aristocrată . Mă plimbam cu ea, am dus-o ș i la teatru. La teatru am ș i dat
de bucluc. Acolo, la teatru, ș i-a dat ea toată ideologia pe față.
Am cunoscut-o ı̂n curte. La o ș edință. Mă uit ș i vă d o față. Cu ciorapi
ı̂n picioare, cu un dinte de aur ı̂n gură .
— Unde stai, cetă țeană ? zic. La ce numă r?
— La ș apte, zice.
— Să ii să nă toasă , zic eu.
Ș i nu ș tiu cum, mi-a ș i că zut cu tronc la inimă . Am ı̂ndesat-o cu
vizitele. La apartamentul ș apte. Mă duceam ca persoană o icială ,
chipurile ca s-o ı̂ntreb: cum stai, cetă țeană - aveți ceva defecțiuni la
robinet, la toaletă ? Funcționează ?
— Da, zice, funcționează .
Ș i ı̂și trage peste umeri ș alul de molton, ș i nu mai scoate o vorbă .
Numai ochii ı̂i sticlesc. Ș i dintele din gură stră luceș te.
Am tot dat pe la ea vreo lună de zile, pâ nă s-a obiș nuit cu mine. A
ı̂nceput să -mi ră spundă mai ı̂n amă nunt: robinetul funcționează ,
mulțumesc, Grigori Ivanovici.
Pe urmă am mers ș i mai departe - am ı̂nceput să ieș im ı̂mpreună la
plimbare pe stră zi. Cum ieș im ı̂n stradă , ı̂mi cere s-o iau la braț . O iau eu
la braț ș i mă las tâ râ t de ea. Ce să -i spun nu ș tiu, ș i mi-e ș i ruș ine de
oameni.
Odată ı̂mi zice:
— Ce mă tot porți aș a pe stră zi? Am amețit. Cum eș ti cavaler ș i la
putere, zice, ai putea să mă duci, paregzamplu, la teatru.
— Se poate, zic.
Taman bine a doua zi s-au primit de la celulă niș te bilete pentru
operă . Am că pă tat ș i eu unul. Altul mi l-a cedat Vasea - lă că tuș ul.
Nu m-am uitat la bilete, dar vezi că nu erau la fel. Al meu era la
parter, al lui Vasea la galerie.
Ne-am dus la teatru. Ne-am aș ezat pe locurile noastre. Ea pe biletul
meu, eu pe-al lui Vasea. Stau la cucurigu ș i nu vă d nici pe dracu. Dacă
mă aplec peste balustradă , o vă d pe ea. Dar nu prea bine. Am că scat eu
ce-am că scat, pe urmă am coborâ t. Câ nd mă uit, eram taman ı̂n antract.
Dâ nsa ieș ise ș i ea ı̂n antract.
— Bună seara, zic.
— Bună seara.
— Oare, zic, aici funcționează robinetul?
— Nu ș tiu, zice.
Ș i o ia spre bufet. Eu - după ea. Se ı̂nvâ rte prin bufet ș i se uită la
tejghea. Pe tejghea - o tavă , ș i pe tavă - niș te pră jituri.
Eu mă foiesc țanțoș pe lâ ngă dâ nsa, uite-aș a ca un burjui, ș i o invit:
— Dacă , zic, ai poftă să mă nâ nci o pră jitură , nu te jena. Plă tesc eu.
— Mersi, zice.
Ș i se apropie de tavă , cu un mers destră bă lat, ș i haț una cu cremă .
Ș i dă -i, ı̂nfulec-o!
Banii mei - numă rați. Cel mult pentru trei pră jituri. Ea mă nâ ncă , eu
mă scotocesc prin buzunare, mă uit pe furiș câ te parale am. Parale - mai
nimica.
După ce a mâ ncat-o pe aia cu cremă , haț alta. Am icnit, dar am
tă cut. M-a luat aș a, ca o ruș ine burgheză . Halal cavaler fă ră bani!
Mă ı̂nvâ rt ı̂n jurul ei ca un cocoș . Ea râ de ș i aș teaptă , să -i fac
complimente.
— N-ar i timpul să intră m? zic eu. Poate a sunat.
— Nu, zice ea.
Ș i mai ia o pră jitură .
— Nu-i cam mult pe stomacul gol? zic eu.
— Nu, zice, suntem obiș nuiți.
Ș i o ia ș i pe-a patra.
Atunci mi s-a suit sâ ngele la cap.
— Pune-o la loc! zic.
S-a speriat. A ră mas cu gura că scată . Eu - parcă m-a muș cat
strechea. Acuma tot un drac, s-a zis cu plimbă rile noastre!
— Pune-o dracului la loc! zic.
A pus-o la loc. Eu ı̂l ı̂ntreb pe bufetier:
— Câ t am de plată pentru trei pră jituri?
Bufetierul face pe niznaiul.
— Aveți de plă tit patru bucă ți, zice. Atâ ta ș i atâ ta.
— Care patru?! zic eu. Câ nd a patra e pe tavă ?
— Nix, zice el. Mă car că e pe tavă , dar a fost muș cată ș i turtită cu
degetul.
— Da’ de unde! zic eu. De unde-ai mai scos-o ș i p-asta?
Bufetierul face pe niznaiul, dă din mâ ini.
S-a strâ ns lumea, vezi bine. Experți.
Unii zic că a fost muș cată , alții zic că nu.
Eu mi-am ı̂ntors buzunarele pe dos: ce de-a nimicuri au mai că zut
din ele! Lumea râ de. Mie nu-mi arde de râ s. Eu numă r banii. I-am
numă rat: taman bine mi-ajung pentru patru bucă ți. Degeaba am mai
fă cut tă ră boi, pe cinstea mea!
Am plă tit. După aia ı̂i zic doamnei:
— Mă nâ nc-o, cetă țeană . S-a plă tit.
Doamna nu se clinteș te. Se jenează să mă nâ nce pră jitura.
— Dă c-o mă nâ nc eu, se bagă unul.
Ș i a mâ ncat-o. Pe banii mei.
Am intrat ı̂n sală . Am vă zut opera pâ nă la sfâ rș it. După aia, ne-am
ı̂ntors acasă . In fața casei, ea ı̂mi zice cu tonul ei burghez:
— Destul de urâ t din partea dumitale. Ai care n-au bani, nu se
plimbă cu doamnele.
Eu ı̂i zic:
— Nu banii, cetă țeană , fac fericirea omului. Iartă -mă că -ți dau
povețe.
Ș i uite-aș a ne-am despă rțit.
Nu-mi plac aristocratele.
1923
Baia
In America, mă i fraților, cică sunt niș te bă i pe cinste.
Vine omul, bună oară , ı̂și pune hainele ı̂ntr-o ladă specială ș i se duce
să se spele. Ș i nici habar n-are că s-ar putea să i se fure sau să i se piardă
ceva din lucruș oare. Nici mă car nu ia numă r de la garderobă .
Mă rog, poate câ te unul mai temă tor ı̂i zice ă luia de la haine:
— Gud bai, ai grijă !
Ș i atâ t.
Se ı̂mbă iază americanul ă sta, vine ı̂napoi ș i capă tă hainele cură țele:
spă late ș i că lcate. Obielele - albe ca ză pada. Izmenele - câ rpite, peticite.
Tră i nineacă !
La noi, bă ile sunt ș i ele cam aș a. Insă mai proaste. Dar de spă lat
poți să te speli ș i aici.
La noi e bucluc numai cu numerele alea de la garderobă . Sâ mbă ta
trecută m-am dus ș i eu la baie (doar nu era să merg pentru treaba asta
ı̂n America!). Ala de la garderobă ı̂mi dă două numere: unul pentru
haine, altul pentru palton ș i că ciulă .
Dar omul, câ nd e gol, unde să bage numerele? N-ai unde ș i pace!
Buzunare n-ai. Tot ce vezi, numai burtă ș i picioare. Necaz mare cu
numerele astea. Că doar n-ai să ți le legi de barbă ...
Mă rog, mi-am legat ș i eu numerele câ te unul de iecare picior, ca să
nu le pierd pe amâ ndouă odată . Ș i intru ı̂n baie.
Acuma, numerele mă tot plesnesc peste picioare. Ț i se ș i face
lehamite să mai umbli. Dar de umblat e musai. Trebuie să -ți faci rost de
un hâ rdă u. Pă i ce, fă ră hâ rdă u, aia mai e baie? Vai de baia aia!
Caut un hâ rdă u. Câ nd mă uit, vă d pe unul că se spală ı̂n trei hâ rdaie.
Intr-unul stă , ı̂ntr-altul ı̂și să puneș te dovleacul ș i pe-al treilea ı̂l ține cu
mâ na stâ ngă , ca să nu i-l fure.
Trag eu de hâ rdă ul ă sta, vreau să -l iau, ca să zic aș a, dar cetă țeanul
nu-i dă drumul.
— Ce, bă , zice, ce furi hâ rdaiele altora? Câ nd ți-oi arde un hâ rdă u
ı̂ntre ochi, zice, ai să vezi pe dracu’!
— Ia vezi, zic eu, că nu suntem pe vremea țarului, să -i arzi ı̂n
dreapta ș i-n stâ nga cu hâ rdaiele! Auzi, egoism! zic. Trebuie, zic, să se
mai spele ș i alții. Că doar nu suntem la teatru!
Ala ı̂mi ı̂ntoarce spatele ș i-i dă ı̂nainte cu spă latul.
„Doar n-o să stau aș a pe capul lui, mi-am zis. Acuma ă sta o să se
spele ı̂nadins trei zile.” M-am dus mai departe.
După vreo oră , vă d că unul cască gura ș i lasă hâ rdă ul din mină . Ori
că s-a aplecat să ia să punul, ori că se lă sase purtat de vise, nu ș tiu. Decâ t
că hâ rdă ul i l-am luat.
Acuma, hâ rdă u am, dar nu gă sesc un loc unde să mă aș ez. Ce, ă la
mai e spă lat, ı̂n picioare? Vai de capul meu!
Bun... Stau eu aș a copă cel, țin hâ rdă ul ı̂n mâ nă ș i mă spă l.
In jurul meu – Doamne - Doamne! E o spă lă torie ı̂n lege. Unul ı̂și
spală pantalonii, altul ı̂și freacă izmenele, altul stoarce mai ș tiu eu ce.
Abia te-ai spă lat, să zicem, că iar eș ti murdar. Stropesc ră u, ai naibii. Ș i e
o gă lă gie de nici nu-ți mai vine să te speli. Pră pă d, ză u!
„Ia mai dă -i ı̂ncolo, ı̂mi zic. Las’ că mă mai clă tesc eu acasă .”
Ies ı̂n antreu, dau numă rul ș i-mi iau hainele. Câ nd mă uit - toate-s
ale mele, pantalonii nu.
— Oameni buni, zic, pantalonii mei aveau o gaură uite colea. Aș tia
uite unde-o au.
Ala de la garderobă ı̂mi zice:
— Noi nu suntem puș i aici să pă zim gă urile. Nu suntem la teatru,
zice.
Bun. Imi pun pantalonii ș i mă duc să -mi iau paltonul. Ala nu mi-l
dă : ı̂mi cere numă rul. Ș i numă rul l-am uitat legat de picior. Trebuie să
mă dezbrac. Mi-am scos pantalonii, caut numă rul; numă rul nică ieri.
Sfoară e acilea, pe picior; hâ rtiuța nu se vede. A muiat-o apa. Ii dau ă luia
de la garderobă sfoara; nu vrea.
— Pe bază de sfoară , zice, nu eliberez nimic. Aș a, oricine poate să -
mi vină cu o gră madă de sforicele, că nu mi-ar mai ajunge paltoanele.
Mai stai, zice, pâ nă pleacă toți, ș i atuncea ți-l dau pe ă la care o ră mâ ne.
— Aoleu, fră țioare, zic, ș i dacă ră mâ ne mai ș tiu eu ce zdreanță?
Doar nu suntem la teatru, zic. Dă -mi-l, zic, după semnalmente. Un
buzunar e rupt, ă lă lalt lipseș te. Câ t priveș te nasturii, zic, ă la de sus e la
locul lui, ă ilalți, canci!
Pâ nă la urmă tot mi l-a dat. Ș i nici mă car nu mi-a cerut sfoara.
M-am ı̂mbră cat ș i-am ieș it ı̂n stradă . Deodată , mi-am adus aminte
că am uitat să punul. M-am ı̂ntors. Cu paltonul pe mine, nu mă lasă
ı̂nă untru.
— Dezbracă -te, ı̂mi zice ă la de la garderobă .
— Mă i oameni buni, zic eu, nu pot să mă dezbrac a treia oară . Doar
nu suntem la teatru, zic. Dați-mi barem contravaloarea să punului!
Nu vor să mi-o dea.
Dacă nu vor, atâ ta pagubă ! Am plecat fă ră să pun.
Desigur, cititorul s-ar putea să ie curios: ce baie e asta? Unde e? Pe
ce stradă ?
Ce baie? Una obiș nuită . Din alea cu un gologan intrarea.

Oameni nervoși
Mai zilele trecute, la noi a fost bă taie mare. Adică ce bă taie, bă tă lie
ı̂n toată regula. Acilea la noi, ı̂n casa comunală din colțul stră zilor
Glazovaia ș i Borovaia.
S-au bă tut, ce să zic, pe rupte. Gavrilov, invalidul, era să ră mâ nă ș i
fă ră ultimul picior pe care ı̂l mai are. L-au schilodit.
Ș i de ce, credeți? Pă i pentru că oamenii au devenit nervoș i din cale-
afară . Le sare muș tarul din te miri ce. Pe loc se-n ierbâ ntă . Ș i de-aia se
bat ca chiorii.
De, aș a e după orice ră zboi civil: oamenii ră mâ n cu nervii
zdruncinați. Aș a se zice. O i, nu zic ba. Numai că , umblâ nd cu ideologii
din astea, Gavrilov o să mai stea ı̂ncă multă vreme cu dovleacul betegit.
Ș i cum ziceam, la orele nouă seara, una din locatare, pe nume Maria
Vasilievna Ș cipțova, vine la bucă tă rie ș i dă să aprindă primusul. Aș a are
ea obiceiul să aprindă ı̂ntotdeauna primusul la ora asta. Pentru că bea
ceai ș i ı̂și pune priș nițe.
Care va să zică , vine femeia la bucă tă rie, ı̂și pune primusul dinainte
ș i dă să -l aprindă . Dar primusul, ca un fă cut, nu vrea să se aprindă .
Stă femeia ș i se gâ ndeș te: „De ce naiba nu s-o i aprinzâ nd? S-o i
ı̂nfundat, lua-l-ar dracii să -l ia!”
Drept care ia ı̂n mâ na stingă acul de cură țat ș i dă să curețe
primusul.
Ș i cum ziceam, vrea ea să curețe primusul ș i ia cu stâ nga acul de
cură țat, dar vezi că ı̂n vremea asta, o altă locatară , Daria Petrovna
Kobı̂lina, proprietara acului de cură țat, se uită ce-a luat ailaltă ș i zice:
— Stimată Maria Vasilievna, fă bine, rogu-te, ș i pune acul la loc.
Acul ă sta e al meu.
La auzul acestor cuvinte, Ș cipțova, vezi bine, s-a fă cut foc.
— Poftim, zice, ia-l, Daria Petrovna, ș i să -ți stea ı̂n gâ t acul ă sta al
dumitale. Mie, zice, mie scâ rbă să ș i ating acul ă sta, dară mite să pun
mâ na pe el.
La auzul acestor cuvinte, vezi bine, s-a fă cut foc Daria Petrovna
Kobı̂lina. Ș i femeile s-au ı̂ncins la vorbă . Ce mai, gă lă gie mare, cu
tră snete ș i fulgere.
La care gă lă gie se ı̂nfă țiș ează bă rbatul ă leia cu acul, Ivan Stepanı̂ci
Kobı̂lin. Un zdrahon de om, ba ı̂ncă cu burtă , dar nervos ș i el.
Care va să zică , vine acest Ivan Stepanı̂ci ș i zice:
— Eu, zice, muncesc de mă spetesc ı̂n cooperație pentru treizeci ș i
două de ruble ș i câ teva copeici, zâ mbesc la clienți, zice, le servesc salam,
ș i din bă nuții ă ș tia munciți, zice, ı̂mi cumpă r ace de cură țat, ș i nu permit
cu nici un chip persoanelor stră ine să se folosească de aceste ace.
La care s-a stâ rnit o gă lă gie ș i mai grozavă , ș i o ı̂ntreagă discuție ı̂n
jurul acului. Toți locatarii, vezi bine, au dat buzna ș i ei ı̂n bucă tă rie.
Zarvă mare, ce mai! Taman atunci ı̂și face apariția ș i Gavrilı̂ci, invalidul.
— Ce-i gă lă gia asta fă ră bă taie? zice.
După care numaidecâ t s-a ı̂ncins ș i o bă taie. Ș i să te ții!
Bucă tă rioara - vă dați seama - mică . Nu prea-ți vine la ı̂ndemâ na să
te bați. N-ai unde să te-ntorci. De jur ı̂mprejur numai cratițe ș i
primusuri. Ș i oameni, oricum - două sprezece persoane. Strâ mt al naibii.
Te ı̂mpiedici la iece miș care ș i dai ı̂n brâ nci. Nu că să ii invalid de un
picior, dar ș i trei picioare să ai, ș i tot nu-i chip să te ții drept.
Da’ invalidul, dat dracului de zurbagiu, aș a cum e el, s-a bă gat unde
e bă taia mai mare. Ivan Stepanâ ci, ă la cu acul, strigă la el:
— Fugi, Gavrilı̂ci, că te bagi ı̂n pă cat! Vezi că ră mâ i ș i fă ră piciorul
pe care-l mai ai.
La care Gavrilı̂ci zice:
— Dă -l ı̂ncolo de picior! Acuș a, zice, nu mai pot să plec pâ nă nu se
sfâ rș eș te bă taia.
Ș i uite că nu pleacă . Sare al naibii la bă taie. Taman atunci nu ș tiu
cine ı̂l atinge cu o cratiță peste chelie.
Invalidul - zdup la pă mâ nt. Ș i stă aș a, amă râ t nevoie mare. Intre
timp, cineva a ș i dat fugă după miliție.
Vine un milițian. Ș i cum vine, strigă :
— Hei, diavolilor, faceți-vă testamentul, că acuș i trag!
Abia după cuvintele astea fatale, locatarii ș i-au mai venit ı̂n ire. Ș i
au fugit prin odă ile lor.
„Ie-te dandana! Se gâ ndesc oamenii. Adică telea, stimați cetă țeni, de
ce ne-am luat noi la bă taie?”
Ș i cum zic, au fugit iecare prin odă ile lor, numai Gavrilı̂ci invalidul
n-a fugit. Ș ade ı̂ntins pe jos, auzi mata, amă râ t nevoie-mare. Ș i ı̂n jurul
lui - o bă ltoacă de sâ nge.
La două să ptă mâ ni după ı̂ntâ mplarea asta a avut loc procesul.
Judecă torul, care s-a nimerit să ie ș i el un bă rbat nervos, le-a spus
aș a ă lora de s-au bă tut:
— Voi, zice, nu sunteți oameni sovietici, sunteți niș te epave ale
imperiului pră buș it. Dar, zice, legalitatea revoluționară nu vă va permite
să vă faceți de cap pe ruinele vieții de odinioară .
Ș i cu aceste cuvinte, judecă torul i-a amendat pe toți cei care au
participat la bă taie. Iar ă luia de l-a mutilat pe Gavrilı̂ci i-a dat ș ase luni.
Pe dreptate, mă i fraților. Nervii ca nervii, dar, vezi dumneata, nu se
cade, să ne luă m la bă taie.
1924

O pacientă
Anisia a venit la spitalul comunal tocmai hă t de la treizeci de
verste.
A plecat de-acasă câ nd se cră pa de ziuă , ș i la amiază s-a oprit
dinaintea casei albe a spitalului.
— Chirurgul primeș te? ı̂l ı̂ntrebă ea pe un țăran care ș edea ı̂n
cerdac.
— Chirurgul, zici? ı̂ntrebă la râ ndu-i țăranul cu un vă dit interes. Ii i
bolnavă , ai? Burta?
— Bolnavă , ră spunse Anisia.
— Ș i eu ı̂s bolnav, dră guță, zise țăranul. M-am ı̂ndopat cu mei... Sunt
al ș aptelea la râ nd. Anisia legă calul de gard ș i intră ı̂n spital.
Bolnavii erau primiți de felcerul Ivan Kuzmici. Era un bă trâ nel mic
de stat ș i grozav de vestit. Il cunoș teau toți de prin ı̂mprejurimi, ı̂l
lă udau ș i ı̂i spuneau fă ră nici un motiv „chirurgul”. Anisia intră la el ı̂n
cameră , fă cu o temenea adâ ncă ș i se aș eză pe marginea unui scaun.
— Eș ti bolnavă ? o ı̂ntrebă Ivan Kuzmici.
— Bolnavă , zise Anisia. Adică telea bolnavă ră u. Fieș tecare oscior
mă doare ș i mi se bâ țâie. Inima ı̂mi putrezeș te de vie.
— Din ce ți s-o i tras? ı̂ntrebă felcerul cu o voce impasibilă . Ș i de
câ nd?
— De ast’ toamnă , Ivan Kuzmici. Din toamnă . Ast’ toamnă am că zut
bolnavă . Ș tii mata, cum a venit bă rbatu-miu Dimitri Naumı̂ci de la oraș ,
am ș i că zut bolnavă . Ș i cum zic, stă team aș a ș i tă vă leam ı̂n faină niș te
scovergi. Vezi că lui Dimitri Naumı̂ci ı̂i plac scovergile. Mă gâ ndeam:
unde o i acuma Dimitri Naumı̂ci? Dumnealui, ș tii, e deputat sovietic la
oraș ...
— Ascultă , femeie, interveni felcerul, las-o mai moale cu
minciunile. Zi mai bine ce te doare?
— Pă i eu ce zic? ră spunse Anisia. Stă team aș a ș i tă vă leam niș te
scovergi... Câ nd, uite-aș a tam-nesam, dă buzna mă tuș a Aga ia. Vine ı̂ntr-
un su let ș i dă din mâ ini. „Vino fugă , Anisiuș ka, mă strigă . Vezi că ți-a
venit omul de la oraș ș i umblă pe uliță cu desaga ș i toiagul.” Câ nd am
auzit eu una ca asta, mi-a stat inima ș i mi s-au tă iat picioarele. Stau ca
proastă ș i mozolesc scovergile... După aia am lă sat scovergile ș i am fugit
ı̂n ogradă . In ogradă joacă soarele ș i e un aer aș a de uș or, aș a de uș or! ı̂n
stâ nga, lâ ngă grajd, vițelul ă l galben stă ș i se apă ră cu codița de muș te.
Câ nd m-am uitat la vițel, mi-au dat lacrimile. Mă gâ ndeam ce-o să se
mai bucure Dimitri Naumı̂ci câ nd o vedea vițelul...
— Lasă asta, interveni sumbru felcerul, ș i spune-mi ce ai.
— Pă i eu ce zic, Ivan Kuzmici, dragule. Numai să nu te superi. Zic ce
am... Ș i cum zic, am ieș it afară pe poartă . Mă uit aș a, auzi dumneata; ı̂n
stâ nga - biserica, se plimbă o capră , un cocoș râ câ ie pă mâ ntul cu laba;
ı̂n dreapta, taman pe mijlocul uliței, ı̂l vă d venind pe Dimitri Naumı̂ci.
Mă uit la el. Inima mi-a fugit ı̂n că lcâ ie, dă să mă apuce sughițul. Aoleu,
mă gâ ndesc, maică precistă , prea sfâ nta nă scă toare! Aoleu, să -mi vină
ră u, nu alta!
El, Dimitri Kuzmici, merge aș a cu un mers aș ezat, cu paș i mă runți.
Barba ı̂i lutură ı̂n vâ nt. Poartă haine de la oraș . Ș i ghete ı̂n picioare...
Câ nd am vă zut ghetele alea, parcă s-a rupt ceva ı̂n mine. Aoleu, mă
gâ ndeam, aș a cum sunt eu, neș tiutoare de carte, mai pot eu să i iu
pereche, dacă dumnealui, poate, e un om de vază ș i deputat sovietic...
M-am proptit ca proasta de gard ș i nici că mai puteam să fac un pas.
Pipă i gardul cu deș tele ș i stau aș a neclintită . Dumnealui, Dimitri
Naumı̂ci, care e deputat sovietic, vine că tre mine cu paș ii lui mă runți ș i-
mi dă binețe.
„Bine te-am gă sit, zice, Anisia Vasilievna. De câ nd nu ne-am mai
vă zut...”
Eu, proasta de mine, să -i i luat desaga din spinare. Dar eu stau ș i
mă uit la ghetele lui, ș i nu mă clintesc din loc. Aoleu, mă gâ ndeam, s-a
dezobiș nuit omul meu de mine. Poartă ghete. Poate, mai ș tii, e ı̂n vorbă
cu alea de la oraș , cu comsomolistele alea. Dar Dimitri Naumı̂ci ı̂mi zice
cu glasul lui gros:
„Vă leu, zice, Anisia, Anisia! Că tare ı̂napoiată mai eș ti, Anisia
Vasilievna! Acuma, zice, ce pot eu să vorbesc cu tine? Eu, zice, sunt om
ı̂nvă țat ș i sunt deputat sovietic. Eu, zice, poate cunosc ș i cele patru
reguli aritmetice. Ș tiu, zice, ș i fracțiile... Pe câ nd tu, zice, uită -te la tine!
Cred, zice, că nici să te iscă leș ti pe hâ rtie nu ș tii. Altul ı̂n locul meu te-ar
lă sa, uite-aș a, pentru că eș ti ı̂napoiată ș i neș tiutoare.”
Eu stau lipită de gard ș i bă lmă jesc ceva: adică telea, vezi bine,
Dimitri Naumı̂ci, ce mare lucru pentru dumneata să mă laș i, dacă sunt
aș a cum sunt!
Dar el mă ia de mâ nă ș i ı̂mi zice:
„Am glumit ș i eu, Anisia Vasilievna. Nu te mai gâ ndi la asta. Am zis
ș i eu aș a. Ei, haide-haide...”
Iar mi s-a dus inima ı̂n că lcâ ie ș i iar dă să mă apuce sughițul.
„Fii pe pace, zic, Dimitri Naumı̂ci, că ș i eu, vezi bine, pot să a lu
fracțiile ș i alea patru reguli. Ori să mă iscă lesc pe hâ rtie. Eu, zic, n-am să
te fac de râ s pe dumneata, care eș ti ora ı̂nvă țat...”
Felcerul Ivan Kuzmici se ridică de pe scaun ș i fă cu câ țiva paș i prin
ı̂ncă pere.
— Ei hai, zice, ajunge, că ai luat-o razna... Spune, ce te doare?
— Ce mă doare? Pă i acuma nu mă mai doare nimic, Ivan Kuzmici.
Acuma parcă m-a mai lă sat. In ce priveș te să nă tatea, n-am de ce să mă
plâ ng... Ș i cum ziceam, dumnealui, Dimitri Naumı̂ci, zice: „Hai că am
glumit”. Adică lea a glumit ia colo ș i el.
— Pă i da, a glumit, ı̂ntă ri felcerul. Vezi bine, a glumit... Poate să -ți
dau vreun praf?
— Nu-i nevoie, zise Anisia. Iți mulțumesc, Ivan Kuzmici, pentru
sfaturile pe care mi le-ai dat. Vezi bine, acuma nu mai simt nici o durere.
Foarte mulțumesc.
Anisia, lă sâ nd pe masă o legă turică cu grâ u, porni spre uș ă. Apoi se
ı̂ntoarse.
— Fracțiile alea, Ivan Kuzmici... Unde aș putea eu acuma să a lu ce-i
cu fracțiile alea? Poate să merg la ı̂nvă țător, ai?
— Da, la ı̂nvă țător, zise felcerul cu un suspin. Vezi bine, la ı̂nvă țător.
Asta e ceva care nu e de domeniul medicinii.
Anisia fă cu o temenea adâ ncă ș i ieș i ı̂n drum.
1925

Sărăcie
In ziua de azi, mă i fraților, care e cuvâ ntul cel mai la modă , ai?
Azi cel mai la modă cuvâ nt e, vezi bine, electri icarea.
E o chestie mare, nimic de zis, să lumină m Rusia Sovietică . Dar ș i
chestia asta are deocamdată pă rțile ei umbrite. Nu voi să zic, tovară ș i,
că e scump. Scump nu e. Mă rog, la prețul banilor. Altu-i baiul.
Iată , adică , cum stă cazul.
Eu, mă i tovară ș i, am stat câ ndva ı̂ntr-o coș cogea că soaia. Toată casa
asta era luminată cu gaz. Oamenii ı̂și fă ceau lumină care cu ce avea -
unul cu o gazorniță, altul cu o lampă mai acă tă rii, altul cu o lumâ nare de
biserică . Canoneală mare, ză u aș a!
Intre timp oamenii au ı̂nceput să -ș i tragă lumină electrică . Curâ nd
după revoluție.
Primul ș i-a tras lumină ı̂mputernicitul. S-a apucat, uite-aș a, ș i ș i-a
tras lumină . E un bă rbat domol, nu-ș i dă aere. Atâ t că umblă ı̂ntr-un
chip ciudat ș i mereu ı̂și su lă nasul cu un aer gâ nditor.
Dar ı̂ncă nu-ș i dă aere.
Intr-o bună ziua, scumpa noastră gazdă Elizaveta Ignatievna
Prohorova ne anunță că vrea ș i ea să tragă lumină ı̂n locuința noastră
tare ı̂ntunecoasă .
— Toată lumea, zice, ı̂și trage lumină . Ș i-a tras ș i ı̂mputernicitul,
zice. De ce să ră mâ nem noi ı̂n urma oamenilor?
Unde mai pui, zice, că se face economie, iese mai ieftin decâ t gazul.
Mă rog, ne-am tras ș i noi lumină .
Ș i dacă s-a fă cut lumină , aoleu ce ne vă zură ochii! ı̂njur numai
putreziciune ș i mizerie.
Mai ı̂nainte, mergeai ș i tu de dimineață la lucru, te ı̂ntorceai seara,
ı̂ți beai ceaiul ș i haida la culcare. La lumina gazorniței nu vedeai mare
lucru. Acuma, dacă am aprins lumina, ce vedem? Ici se tă vă leș te un
pantof rupt, colo tapetul e fă cut ferfeniță ș i-i atâ rnă lațele, dincolo o
ploș niță a luat-o la trap, fuge de lumină , ici o câ rpă , colea un scuipat,
dincoace un muc de țigară , mai ı̂ncolo țopă ie un purice.
Doamne-Dumnezeule! ı̂ți vine să urli, nu alta. Te apucă urâ tul câ nd
vezi ceea ce vezi.
La noi ı̂n cameră , bună oară , stă tea o canapea. Credeam că tot e ceva
de capul ei. Uneori ș edeam seara pe canapeaua asta. Acuma, câ nd am
aprins lumina electrică , mă iculiță-Doamne! Aoleu ce mai canapea! Iese
din ea toată mă țăraia, atâ rnă numai zdrențe. Nu pot să mă aș ez pe o
canapea ı̂n halul ă sta, se ı̂mpotriveș te ı̂ntreaga-mi iință.
Ehe, ı̂mi zic, da’ tare să racă e viața pe care o duc! Ză u dacă nu-ți
vine să fugi din casă . Ț i se scâ rbeș te să vezi toate astea. Nici să lucrezi
nu mai ai chef.
Vă d că ș i gazda noastră , Elisaveta Ignatievna, umblă mo luză , se
foieș te la ea la bucă tă rie, deretică .
— Ce tot trebă luieș ti acolo, dră guță? O ı̂ntreb.
Ea dă din mâ nă a lehamite.
— Nici nu-mi ı̂nchipuiam, omule drag, zice, că duc o viață aș a de
urâ tă .
M-am uitat la boarfele ei: chiar aș a, stă ră u; mobilierul ca vai de
lume, ı̂njur - dezordine, pră pă d, murdă rie. Ș i toate astea sunt luminate
din plin ș i ı̂ți sar ı̂n ochi.
De la o vreme veneam acasă cam amă râ t.
Vin, aprind lumina, admir un timp becul ș i mă ı̂nfund cu nasul ı̂n
pernă .
Mai tâ rziu am fă cut altceva: la salariu am cumpă rat, cridă ș i m-am
pus pe lucru. Am jupuit tapetul, am nimicit ploș nițele, am mă turat
pâ nzele de pă ianjen, am dres canapeaua, am vopsit-o - mai mare dragul.
Pe scurt, a ieș it ceva fain ș i chiar extra.
Gazda noastră , Elisaveta Ignatievna, a procedat oarecum altfel. A
tă iat irele care dau ı̂n camera ei.
— Eu, zice, omule drag, nu vreau să tră iesc cu lumină . Nu vreau,
zice, să -mi luminez să ră cia, ca să mă fac de râ sul ploș nițelor.
M-am rugat de ea, i-am adus argumente, dar nimic! Ea o ținea pe-a
ei:
— Nu vreau, zice, să tră iesc cu lumină . N-am bani ca să mă apuc de
reparații.
— Pă i vă fac eu reparațiile, zic, pe nimica toată .
Nici nu vrea s-audă .
— Cu lumina asta a ta mare, zice, o să trebuiască să mă țin din zori
ș i pâ nă -n noapte numai de cură țenie ș i ordine. Oi tră i eu ș i fă ră lumină ,
zice, cum am tră it ș i pâ nă acum.
Imputernicitul a ı̂ncercat ș i el s-o convingă . Ba chiar s-a ș i certat cu
ea. A fă cut-o burgheză ı̂napoiată . Ea nu s-a lă sat. Nu ș i nu!
Treaba ei! Eu personal tră iesc cu bec electric ș i sunt nespus de
mulțumit.
Lumina, eu aș a cred, va ră zui tot gunoiul ș i toată murdă ria noastră .

Limonada
Eu, desigur, nu sunt bă utor. Dacă mai beau ș i eu uneori, beau un
pic, aș a, de ochii lumii, ori dacă mă a lu ı̂n gaș că .
Mai mult de două sticle deodată nu-i chip să consum, ı̂mi aduc
aminte că o dată , de fosta mea zi onomastică , am golit un galon.
Dar asta a fost ı̂n tinerețe, câ nd eram ș i eu ı̂n putere, câ nd inima
bă tea nă valnic ı̂n piept ș i mi se ı̂nvă lmă ș eau fel. Ș i fel de gâ nduri ı̂n cap.
Acuma am ı̂nceput să ı̂mbă trâ nesc.
Un cunoscut de-al meu, tovară ș ul Ptițın ̂ , care e felcer veterinar, m-a
consultat mai zilele trecute, ș i ce să vă spun, s-a speriat ră u.
— Dumneata, zice, eș ti complet devalorizat. Unde, zice, e icatul,
unde, zice, sunt rinichii, unde, zice, e bă ș ica udului, pas de mai e chip să
a li. Te-ai uzat, zice, ră u de tot din punct de vedere medical.
Am vrut să -i trag felcerului ă stuia o bă taie, dar pe urmă persoana
lui m-a lă sat rece.
„Hai, m-am gâ ndit, mai ı̂ntâ i să mă duc la un medic ca lumea, să vă d
cum stă cazul de-adevă ratelea.”
Medicul nu m-a gă sit câ tuș i de puțin devalorizat.
— Organele dumitale, zice, se prezintă destul de bine. Ș i bă ș ica,
zice, e ı̂n ordine ș i nu e gă urită . Câ t priveș te inima, e câ t se poate de
perfectă , ba chiar, zice, e cu două degete mai largă decâ t trebuie. Dar,
zice, să nu mai bei, altfel te paș te moartea.
Or eu, vezi bine, n-am chef să mor. Mie ı̂mi place să tră iesc. Sunt
ı̂ncă tâ nă r. Abia am ı̂mplinit patruzeci ș i trei de ani câ nd a ı̂nceput nep-
ul1. Sunt, ca să zic aș a, ı̂n loarea vâ rstei ș i sunt să nă tos tun. Ș i inima din
piept mi-e largă . Ș i ceea ce e mai important e că nici bă ș ica nu e gă urită .
Cu aș a bă ș ică să tot tră ieș ti ș i să te bucuri de viață.
„Trebuie ı̂ntr-adevă r, mi-am zis, să mă las de bă utură .”
Ș i m-am lă sat.
Nu beau ș i pace. Nu beau o oră , nu beau două ore. La ora cinci seara
m-am dus să iau masa la cantină .
Am mâ ncat o supă . Câ nd am ı̂nceput să mă nâ nc felul doi, carne
iartă , mi s-a fă cut sete. „ı̂n loc de o bă utură tare, mi-am zis, am să
comand ceva mai uș or - apă minerală sau limonadă .”
Chem ospă tarul.
— Mă i ă la care m-ai servit, zic, cap sec ce eș ti, ia fă -te-n-coa cu o
limonadă .
Mi se aduce, vezi bine, limonada, pe o tavă civilizată , ı̂ntr-o
că ră ioară . Imi torn ı̂n pahar.
Beau paharul ă sta ș i simt că parcă e votcă . Imi mai torn. Ză u că -i
votcă . Ei dră cie! Torn ce-a mai ră mas - ce mai, votcă toată ziua.
— Mai adu una! Strig la ospă tar.
„Ie-te, ı̂mi zic, că mi s-a deschis pofta.”
Ospă tarul ı̂mi mai aduce una.
Am gustat iar. Nu mai ı̂ncă pea nici o ı̂ndoială - votcă din cele mai
naturale.
Mai tâ rziu, la plată , i-am fă cut totuș i observație ospă tarului.
— Eu, zic, am comandat limonadă , ș i tu ce mi-ai adus, cap sec ce
eș ti?
Ala zice:
— Asta la noi s-a chemat ı̂ntotdeauna limonadă . E un cuvâ nt
perfect corect, ı̂ncă de pe vremuri... Dar limonadă adevă rată , scuzați, nu
ținem - nu se cere.
— Mai adu una, zic, ș i cu asta basta.
Ș i uite aș a s-a fă cut că nu m-am lă sat de bă utură . Ș i doar voiam să
mă las. Dar uite că n-a fost chip. Cum se zice, viața ı̂și dictează legile.
Trebuie să te supui.
Atâ t că nu prea-ți vine să te supui unor cuvinte. Nu?
1925
Galoșul
Să -ți pierzi un galoș ı̂n tramvai nu-i mare lucru.
Mai ales dacă din dreapta te-ndeasă ș i din spate te mai calcă unul
pe că lcâ i - s-a dus galoș ul.
E-o nimica toată să -ți pierzi un galoș .
Eu l-am pierdut câ t ai clipi din ochi. Nici n-am bă gat de seamă .
Câ nd m-am urcat ı̂n tramvai, amâ ndoi galoș ii erau la locul lor. Câ nd
am coborâ t, m-am vă zut cu unul singur; ă lă lalt dispă ruse. Gheața era la
locul ei, ș i ciorapul, ș i izmana. Numai galoș ul se fă cuse nevă zut.
Ce, era să fug după tramvai?
L-am scos din picior ș i pe celă lalt, l-am ı̂nvelit ı̂ntr-un ziar ș i mi-am
vă zut de drum.
Mă gâ ndeam să pornesc ı̂n că utarea galoș ului după ce-oi ieș i de la
serviciu. Doar n-o să las bună tate de marfă să se piardă aș a! Undeva dau
eu de el.
După ce-am ieș it de la serviciu, am pornit ı̂n că utarea galoș ului.
Intâ i ș i-ntâ i m-am sfă tuit cu un vatman, un cunoscut de-al meu.
Omul mi-a dat curaj.
— Zi mersi, zice, că l-ai pierdut ı̂n tramvai. In alt loc public nu
garantez, dar ı̂n tramvai dacă pierzi ceva, e sfâ nt. Avem noi un birou de
obiecte pierdute. Vii frumuș el ș i-ți iei obiectul. Sfâ nt!
— Mulțumesc, zic eu, mi-ai luat o piatră de pe inimă . Gâ ndeș te-te, e
ca nou. Il port abia al treilea sezon.
A doua zi mă ı̂nfă țiș ez la biroul de obiecte pierdute.
— Fraților, zic, se poate să -mi iau galoș ul ı̂napoi? L-am pierdut ı̂n
tramvai.
— Se poate. Ce fel de galoș ?
— Un galoș obiș nuit, zic. Numă rul doisprezece.
— Numă rul doisprezece avem vreo două sprezece mii, ı̂mi zice unul
de-acolo. Dă -ne semnalmentele.
— Semnalmentele, zic, sunt obiș nuite; ș taiful s-a fă cut ferfeniță,
postavul dină untru s-a ros...
— Galoș i din ă ș tia avem mai mult de-o mie. N-ai alte semnalmente
speciale?
— Am ș i semnalmente speciale, zic. Ș pițul s-a rupt, abia se mai ține.
Tocul s-a dus ș i el, aproape că nici nu mai are toc. Dar fețele, zic, ı̂ncă
mai rezistă .
— Ia loc aici. Vedem imediat.
Ș i omul vine cu galoș ul meu.
Ce m-am bucurat! Să leș in, nu alta!
„Mă i, mi-am zis, da’ bine mai lucrează aparatul ă sta de-aici! Ce
oameni, ce nivel, câ tă grijă pentru un galoș !”
— Vă mulțumesc, oameni buni, zic eu, ș i vă sunt recunoscă tor pâ nă
la moarte. Dați-l repede-ncoa’, să -l pun ı̂n picior. Vă mulțumesc!
— Nu putem să ți-l dă m, stimate tovară ș e, pentru că n-avem cum să
ș tim dacă l-ai pierdut dumneata ș i nu altcineva.
— Eu l-am pierdut, zic. Pe cuvâ nt de onoare!
— Noi te credem ș i te ı̂nțelegem, ș i este foarte probabil că
dumneata ș i nu altcineva ai pierdut galoș ul ă sta. Adu-ne o adeverință
precum că ai pierdut ı̂ntr-adevă r un galoș . Să con irme administrația
casei faptul, ș i ı̂ți eliberă m neı̂ntâ rziat ceea ce ai pierdut legal.
— Fraților, zic, tovară ș i dragi, pă i ă ia de la administrație nu cunosc
cazul. S-ar putea nici să nu-mi dea o hâ rtie din astea.
— Au să -ți dea, asta-i datoria lor, să -ți dea; că de-aia sunt puș i
acolo.
M-am mai uitat o dată la galoș ș i am ieș it.
A doua zi mă duc la preș edintele comitetului de locatari ș i-i zic:
— Dă -mi o adeverință, că mi se duce galoș ul pe copcă .
— Ș i chiar zici că l-ai pierdut? Ori umbli cu cioara vopsită ? Oi i
că utâ nd bunuri de larg consum pe de pomană , mai ș tii?
— Ză u că l-am pierdut! zic.
— Eu nu pot să te cred pe cuvâ nt, zice. Dacă -mi aduci o dovadă de
la parcul de tramvaie că ai pierdut un galoș , atunci ı̂ți dau ș i eu
adeverința. Altfel nu pot.
— Pă i ei m-au trimis la dumneata, zic.
— Atuncea dă o declarație, zice.
— Ș i ce să scriu? zic.
— Scrie, zice: ı̂n ziua de cutare am pierdut un galoș . Ș i aș a mai
departe. Prin prezență mă angajez ca pâ nă la elucidarea cazului să nu
pă ră sesc localitatea.
Am dat declarația. A doua zi am că pă tat o adeverință ı̂n toată
regula.
M-am dus cu adeverința asta la biroul de obiecte pierdute. Acolo,
ı̂nchipuiți-vă , fă ră multă vorbă rie mi-au ș i dat galoș ul.
Câ nd l-am pus ı̂n picior, eram ı̂n al nouă lea cer. Frumos mai
lucrează oamenii ă ș tia! mi-am zis. Ce, ı̂n altă parte ș i-ar i pierdut
vremea cineva cu galoș ul meu? L-ar i aruncat, ș i basta. Aicea, nici o
să ptă mâ nă n-am alergat, că mi l-au ș i restituit.
Mi-e necaz numai că ı̂n să ptă mâ na asta de alergă tură am pierdut
ă lă lalt galoș . Il purtam mereu la subsuoară , ı̂nvelit ı̂ntr-un ziar, ș i nu mai
mi-aduc aminte unde l-am lă sat, ı̂n nici un caz ı̂nsă ı̂n tramvai. Ș i asta-i
ră u. Acuma unde să -l caut, mă rog?
In schimb, primul galoș e ı̂n posesia mea. L-am pus pe comodă .
Câ nd mă apucă urâ tul, mă uit la galoș ș i parcă -mi creș te inima.
Mă gâ ndesc: ce bine lucrează birourile astea! Am să pă strez galoș ul
ca amintire. Las’ să ră mâ nă la urmaș i.

Un om ofensat
De să rbă tori obiș nuiesc să merg la Luga. Se zice că acolo e un aer
minunat - aer de pini ș i de brazi. Face bine la bronș ită . Aș a zic medicii.
Nu ș tiu dacă -i adevă rat, dar mie nu prea-mi vine să cred.
Ceea ce e mai ră u, e că drumul pâ nă la Luga e un chin. Aglomerație
mare. Inghesuială . Că lă torii ți se aș ază pe genunchi fă ră să -ți ceară voie.
Ori ı̂ți pun ı̂n cap coș urile ș i boccelele. Aș a nu-i mare lucru să te
pricopseș ti cu o bronș ită , ba mai dai ș i ı̂n ipohondrie.
Râ ndul trecut, la ı̂ntoarcere, cu toate că vagonul era ticsit, a mai
urcat un individ. Destul de tâ nă r. Cu mustă cioară . Chiar fercheș . Cu
cizme ruseș ti ı̂n picioare. Il ı̂nsoțea o bă trâ nă . O babă ca toate babele, cu
două boccele ș i un coș .
De fapt, ı̂ntâ i s-a urcat ı̂n vagon baba cu calabalâ cul ei. Iar după ea -
individul, cu mustă cioara lui.
Care va să zică , baba o ia ı̂nainte, fă câ ndu-ș i loc cu coatele, iar el,
țanțoș , după ea. Ș i-i tot porunceș te:
— Ț ine coș ul drept! Vezi că -l ră storni!... Acum bagă -l sub bancă !
Bagă -l sub bancă , am zis! Ei, dră cia dracului! Nu pune bocceaua pe
genunchii oamenilor! Pune-o pâ nă una, alta pe cap... Stai c-o urc eu ı̂n
plasă ! Ț ii, că proastă mai eș ti!
Că lă torii bagă de seamă că cetă țeanul ă sta o cam face de oaie,
ı̂ncalcă codul muncii. Pe scurt, observă că individul cu mustă cioară a
luat-o razna; țipă ca un mitocan la slujnica lui ș i o sileș te să facă lucruri
peste puterile ei.
Unii au ı̂nceput să -ș i arate pe față nemulțumirea: n-ar i cazul să -l
aducem la ordine, dacă ș i-a pierdut controlul ș i țipă la femeie? Se poate
să ridice bă trâ na singură coș cogea baloturile? Asta-i curată bă taie de
joc, ba mai mult - exploatare a oamenilor muncii! Nu e permis să țipi ș i
să comanzi aș a de față cu lumea. Asta o atinge ı̂n demnitatea ei de om
bă trâ n.
Deodată , un că lă tor care se aprinsese mai ră u ca ceilalți, vine lâ ngă
ă la cu mustă cioară ș i-l apucă de braț .
— O astfel de comportare nu e admisibilă , zice. Asta e bă taie de joc
față de un om liber. Pocitură a nep-ului ce eș ti!
Apucat de braț , individul s-a fă cut alb la față ș i s-a tras un pas
ı̂napoi. Abia după aceea a protestat:
— Ba, pardon, zice, ce pocitură ? Poate că eu că lă toresc cu mama la
Leningrad. Ș i aș a, zice, mă simt destul de ofensat câ nd mi se vorbeș te de
o ı̂ncă lcare a codului.
Că lă torii din vagon au ră mas oarecum descumpă niți. Se simțeau
stâ njeniți că au intervenit ı̂ntr-o chestiune de familie care nu-i priveș te.
Chiar aș a: persoana ı̂n cauză nu era altcineva decâ t mama, nu slujnica.
Cetă țeanul acela care se aprinsese mai ră u, vezi bine, nu s-a dat
bă tut cu una, cu două .
— Naiba să le mai descurce! Ce, stă scris pe fruntea ei că e mama
sau tată ? ı̂n cazuri din astea trebuie să anunți câ nd te urci ı̂n tren.
Pe urmă s-a aș ezat pe locul să u, lâ ngă geam.
— In orice caz, zice, ı̂mi cer scuze. De unde era să ș tim noi că dâ nsa
e stimabila dumitale mamă ! Ne-am ı̂nchipuit, vezi bine, cu totul altceva.
Ne-am ı̂nchipuit că e servitoarea. Aș a că , să ne scuzi.
Alt că lă tor, unul care mâ nca dintr-o jimblă , ı̂i zise ı̂nsă ă luia cu
mustă cioară ș i cu mamă :
— Mamei i se cuvine ș i mai mult respect decâ t slujnicei. Nu este
admisibil s-o ı̂mpovă rezi cu boccele ș i cu coș uri. Ș i să mai ș i țipi la ea!
Ala cu mustă cioară zice:
— Eu am certi icat de la doctor că sufă r de nervi. Rog să nu mi se
dea sfaturi la cine pot să țip ș i pe cine pot să -l ı̂ncarc cu boccele!
Ofensat cu ı̂ntâ rziere, tipul cu mustă cioară a tot bombă nit pâ nă la
Leningrad:
— Abia porneș ti la drum, că te ș i apucă de braț . Se leagă de tine,
care poate că ai bilet de că lă torie... Pune piciorul pe boccea, mamă , să
nu ți-o ș terpelească careva... Ie-te cine s-a gă sit să facă pe grozavul... Da’
poate că ș i eu stau la Leningrad ı̂ncă din nouă sute ș apteș pe. Ș i n-am să
ı̂ngă dui nimă nui să mă ofenseze acuzâ ndu-mă cum că ı̂ncalc codul.
Ceilalți că lă tori ș edeau tă cuți ș i evitau privirea omului ofensat.
1926

Căsuța scufundată
O dată , pe câ nd mă plimbam prin cartierul Vasilievski Ostrov, vă d o
că suță, o că scioară atâ tica.
Parter, etaj ș i acoperiș . Ș i un capă t de burlan. Ș i asta-i toată că suța.
Mititică . Dacă te urci pe umerii administratorului, ajungi cu mâ na
la etajul de sus.
Nici n-aș i luat ı̂n seamă că suța asta, dacă nu ș tiu care imbecil de la
etaj nu miar i vă rsat niș te zoaie ı̂n cap.
Gata să -i trag o ı̂njură tură , am ridicat capul, dar n-am vă zut pe
nimeni.
„S-a ascuns, nemernicul!” mi-am zis.
M-am uitat ș i eu la că suță. La etajul de sus vă d prinsă o tă bliță. Pe
tă bliță scrie: „Nivelul apei la 23 septembrie 1924”. „Oho, mi-am zis, a
urcat ceva apă aici ı̂n timpul inundației! Unde s-or i refugiat bieții
locatari, dacă apa a ajuns ș i la etaj? Unde? Pe acoperiș ...”
Ș i pe dinaintea ochilor au ı̂nceput să mi se perinde tot soiul de
tablouri ı̂ngrozitoare. Cum a acoperit apa parterul ș i cum urcă la etaj.
Iar locatarii, speriați, vezi bine, ș i-au aruncat lucruș oarele ș i se cațără
desperați pe acoperiș . Te pomeneș ti că s-or i legat cu frâ nghiile de coș ,
ca să nu-i ia vâ ntul ș i să -i zvâ rle ı̂n vâ ltoare!
Aș a m-a cuprins milă pentru nenorocirea lor de-atunci, că am ș i
uitat de supă rarea mea. Deodată se deschide o feră struică ș i o babă
arțăgoasă mă ı̂ntreabă :
— Ce doreș ti, omule? Eș ti de la asigură ri, sau ı̂i i vreun agent?
— Nu, mă tuș ică , zic, nu sunt nici una, nici alta. Mă uit ș i eu la
nivelul ă sta ș i mă ia groaza. Cred că ș i pe dumneata te-au legat eu
frâ nghia de coș , nu?
Bă trâ na s-a uitat la mine speriată ș i a ı̂nchis repede fereastra.
Deodată vă d că iese pe poartă un bă rbat voinic, ı̂n jiletcă . Omul mă
ı̂ntreabă neliniș tit:
— Ce doreș ti, cetă țene?
— Ce vă tot legați de mine? zic eu. Ce, nu e voie să mă uit ș i eu la
casă ? Mă uitam ș i eu, zic, la nivel. Ce s-a mai ridicat!
Bă rbatul râ de:
— Da’ de unde! Zice. La noi, aici ı̂n cartier, ı̂și cam fac de cap
huliganii. Mereu dă deau jos tă blița cu nivelul. Aș a că am pus-o ș i noi
mai sus. Acuma, slavă Domnului, nu se ating de ea. Nici de bec nu se
ating. E prea sus, ș i de-aia... Câ t priveș te apa, pă i aici a urcat numai pâ nă
la glezne. Putea să treacă ș i o gă ină .
Nu ș tiu de ce, parcă mi-a pă rut ră u, aș a deodată , de nivelurile astea.
— Mâ ine-poimâ ine, zic, te pomeneș ti că bateți tă blița pe coș ...
— Dacă o dau jos ș i de-aici, zice ă la, o batem pe coș , foarte simplu...
— Să vă ia dracu! Dacă aș a stau lucrurile, n-aveți decâ t să vă
scufundați...
1926
Poveste de Crăciun
Acuma nu mai scrie nimeni poveș ti de Cră ciun. Ș i asta, pentru că ı̂n
viață n-a mai ră mas nimic care să -ți amintească de să rbă torile
Cră ciunului.
Toate poveș tile astea de Cră ciun, cu draci, cu morți ș i cu tot soiul de
minuni, sunt acuma, ca să zic aș a, de domeniul legendei.
Adică - ce zic? - morții au ră mas. Despre un mort din ă ș tia, dragi
cetă țeni, aș putea să vă spun ș i eu o poveste.
Intâ mplarea asta adevă rată s-a petrecut ı̂nainte de Cră ciun. In
septembrie.
Mie mi-a spus povestea un medic de boli interne ș i de copii.
Medicul ă sta era destul de bă trâ n, alb tot ı̂n cap. O i albit după
ı̂ntâ mplarea asta, ori poate numai aș a, nu se ș tie. Fapt e că era ı̂ntr-
adevă r alb ı̂n cap ș i avea o voce ră guș ită ș i frâ ntă .
Câ t priveș te vocea, iară ș i nu se ș tie cum ș i-a pierdut-o: de pe urma
ı̂ntâ mplă rii ă steia, sau numai aș a.
Dar să trecem peste asta.
Ș i cum ziceam, ș edea ı̂ntr-o zi medicul ă sta la el ı̂n cabinet ș i se
gâ ndea:
„Pacienții de azi nu fac două parale. Fiecare caută să se trateze cu
carnetul de asigură ri. Nu să meargă ș i el la un doctor particular. Ză u
dacă nu-ți vine să ı̂nchizi pră vă lia”.
Ș i deodată zbâ rnâ ie soneria.
Intră un cetă țean de vâ rstă mijlocie ș i i se plâ nge medicului că nu
se simte bine. In ră stimpuri, zice, i se opreș te inima o vreme, ș i ı̂n
general simte că are să moară scurt timp după această consultație.
Medicul l-a examinat pe bolnav ș i nu i-a gă sit nimic. Omul pă rea
să nă tos ca un taur, era rumen ı̂n obraji, cu mustă țile ră sucite ı̂n sus.
Toate la locul lor.
Medicul i-a prescris pică turi de amoniac cu anason, i-a luat ș apte
grivne pentru consultație ș i a clă tinat din cap. Ș i cu asta s-au despă rțit.
A doua zi, la aceeaș i oră , se prezintă la medic o bă buță cu basma
neagră pe cap. Se smiorcă ie mereu ș i plâ nge.
— Ieri, zice, a venit la dumneavoastră iubitul meu nepot Vasili
Ledențov. Ei bine, astă -noapte a ră posat. N-ați putea să -i faceți actul de
deces?
Medicul zice:
— Mă surprinde că a murit. Rar moare cineva din pică turi de
anason. Totuș i, zice, nu pot să fac actul de deces pâ nă nu vă d mortul.
Bă buța, tare cumsecade bă buță, zice:
— Prea bine. Atuncea mergeți cu mine. E aici aproape.
Medicul ș i-a luat instrumentele, ș i-a pus - notați! - galoș ii ș i a ieș it
cu bă buța.
Ș i iată -l urcâ nd la etajul al patrulea. Cei doi intră ı̂n casă . Intr-
adevă r, miroase a tă mâ ie. Mortul stă ı̂ntins pe masă . Injur ard lumină ri.
Undeva ı̂n preajmă icneș te a jale o bă trâ nică .
Vă zâ nd toate astea, medicul s-a simțit, deodată tare plictisit ș i
scâ rbit.
„Bă trâ n ramolit ce sunt, ı̂și zice, să fac eu aș a o greș eală mortală cu
un pacient! Auzi bucluc pentru ș apte grivne”
După aia se aș ează la masă ș i scrie zorit actul de deces. L-a scris, l-a
dat bă buței, ș i fă ră a-ș i mai lua ră mas bun, s-a gră bit să iasă . A ieș it. A
ajuns la poartă . Ș i deodată ș i-a adus aminte - mă iculiță! - că ș i-a uitat
galoș ii.
„Ei, dră cia naibii, ı̂și zice. Iar trebuie să -mi tâ râ i ciolanele pâ nă sus”.
Urcă iar scara. Intră ı̂n casă . Uș a, vezi bine, era deschisă . Ș i ce
credeți că vede? Mortul, Vasili Ledențov, stă ı̂n capul oaselor pe masă ș i
ı̂și leagă ș ireturile de la ghete, ı̂și leagă ș ireturile ș i se ciorovă ieș te cu
bă buța. Iar bă buța, dră guța de ea, umblă ı̂n jurul mesei ș i stinge
lumâ nă rile cu degetele. Scuipă ı̂n degete ș i stinge lumâ nă rile.
Vă zâ nd asta, medicul s-a mirat foarte, de spaimă era câ t pe ce să
țipe, dar s-a stă pâ nit, ș i, aș a cum era fă ră galoș i, a luat-o la fugă .
Ajuns acasă , s-a trâ ntit pe canapea. Ii clă nțăneau dinții de frică . Pe
urmă a luat câ teva pică turi de amoniac cu anason, s-a calmat ș i a
telefonat la miliție.
A doua zi, miliția a fă cut lumină ı̂n cazul ă sta.
Iată ce-a fost. Vasili Mitrofanovici Ledențov, agent de publicitate, a
delapidat trei mii de ruble. Cu banii ă ș tia voia să se dea la fund ș i să
ı̂nceapă o viață nouă , o viață minunată .
Dar vezi că nu i-a mers.
Medicul ș i-a recă pă tat galoș ii după vreo trei luni, după ce a fost
supus la tot felul de proceduri lungi, a depus o mulțime de declarații ș i
jalbe ș i a umblat numai el ș tie pe unde.
Pe scurt, medicul a scă pat destul de ieftin, ș i afară de spaima trasă
ș i de criză de nervi pricinuită de aș teptarea ı̂ndelungată a restituirii
galoș ilor, alte neplă ceri n-a avut.
După ce mi-a povestit ı̂ntâ mplarea asta, medicul, scoțând un
suspin, a adă ugat:
— Fiind ı̂n posesia a trei mii de ruble, pezevenghiul voia s-o ș teargă
de pe lumea asta plă tind numai ș apte grivne, dar medicină nu l-a lă sat.
Ca să vezi unde-i duce pe oameni lă comia de bani!
1926

Regim de economii
Cum o i ı̂n alte oraș e cu regimul de economii, eu unul, tovară ș i, nu
ș tiu. Dar ı̂n oraș ul Borisov, regimul ă sta s-a dovedit a i foarte avantajos.
Intr-o singură iarnă , o iarnă scurtă , numai ı̂n instituția noastră s-au
economisit ș apte stâ njeni de lemne de brad.
Ce, erau?!
Zece ani de economie din asta, ș i iacă tă ș aptezeci de stâ njeni. Intr-o
sută de ani se pot economisi uș or trei barcazuri. Peste o mie de ani poți
să faci negoț cu lemne.
La ce oare s-or i gâ ndit oamenii mai ı̂nainte? De ce nu s-a introdus
mai demult un regim de economii aș a de avantajos? Pă cat, ză u!
La noi, regimul ă sta a ı̂nceput ı̂ncă din toamnă .
Ș eful nostru e bă iat bun. In toate alea se sfă tuieș te cu noi ș i
vorbeș te cu noi ca ș i cum i-am i rude. Ba mai ı̂mpuș că ș i câ te-o țigară
de la noi.
Vine ș eful ă sta ı̂ntr-o zi ș i zice:
— Hai, bă ieți, c-a ı̂nceput... Ia vedeți! Faceți ș i voi niscai economii...
Da cum să facem economii ș i la ce anume, nu se ș tie. Ș eful n-a fost
lă murit cum trebuie, nu ș i-a dat seama ce ș i cum, aș a că ne-a cerut nouă
să -l ajută m.
Ne-am gâ ndit noi ce să economisim. Poate să nu-l mai plă tim pe
boș orogul ă la de contabil sau mai ș tiu eu ce.
Ș eful zice:
— Dacă nu-l plă tim pe contabil, mă i fraților, boș orogul ă sta se
plâ nge imediat la protecția muncii. Asta nu se poate. Trebuie să gă sim
altceva.
In vremea asta, mersi frumos, Niuș a, femeia de serviciu, aduce ı̂n
discuție o problemă feminină .
— Dacă , zice, aș a stau lucrurile, s-ar putea, bună oară , să nu se mai
facă foc la toaletă . De ce să ardem degeaba lemnele acolo? Că doar nu e
un salon!
— Aș a e, ne-am declarat noi de acord, las’ să stea toaleta ı̂n frig.
Poate economisim vreo ș apte stâ njeni. Că o i cam ră coare, nu-i bai. Pe
ger, oamenii n-au să ză bovească prea mult acolo. Din asta ar putea să
crească ș i productivitatea.
Zis ș i fă cut. S-a renunțat să se mai facă foc la toaletă ș i ı̂n sala de
duș uri. Ne-am apucat să socotim ce economii realiză m.
Intr-adevă r, s-au economisit ș apte stâ njeni de lemne. Câ nd să
economisim al optulea stâ njen, s-a fă cut primă vară .
Mai mare necazul!
Dacă nu aducea naiba primă vara, mai economiseam o juma de cub.
Ne-a fă cut bucata primă vara. Dar să zicem mersi, că ș i ș apte
stâ njeni nu-s de colea.
Că a plesnit din cauza gerului nu ș tiu ce țeavă , pă i s-a constatat că
țeava asta a fost pusă ı̂ncă sub regimul țarist. Asemenea țevi trebuie
smulse din ră dă cini.
De altfel, pâ nă la toamnă ne putem uș or lipsi de țeavă . Iar la
toamnă se poate pune una mai ieftină . Că doar nu e un salon!
E drept, un instalator pe care-l cunosc zice:
— Chestia e că ș i cea mai ieftină țeavă o să vă coste mult mai scump
decâ t lemnele economisite. Ceea ce e ră u, dacă instalatorul nu minte.
Nu-nu, regimul ă sta de economii trebuie, se pare, bine gâ ndit. Altfel ı̂ți
iese pe nas.

Semnalul de alarmă
Chestia e că Volodea Bokov era cam cu chef. Altfel, vezi bine, nu
fă cea el aș a o poznă . Omul era bă ut.
Dacă vreți să ș tiți, Volodea Bokov a bă ut o sticluță de aia de Erevan,
chiar câ nd să plece trenul, ș i pe deasupra i-a mai dat ș i cu bere. Ș i de
mâ ncat ș tiți ce-a mâ ncat? Un câ rnă cior. Pă i asta-i mâ ncare?
Aș a că a luat-o razna bă iatul. Cred ș i eu: amestecul ă sta - otravă
curată ! O ia ș i capul la plimbare, ș i simți aș a ı̂n piept idei peste idei, câ te
ș i mai câ te, ș i-ți mai vine să faci pe grozavul de față cu onorabilul public.
Aș a că Volodea, cum s-a aș ezat pe locul lui, a ș i ı̂nceput să se um le-
n pene. Că el, vezi dumneata, e un om că ruia ı̂i e ı̂ngă duit orice. Ș i chiar
tribunalul popular, la caz de ceva, ı̂i ține partea. Pentru că - să ș tie
lumea - el are o origine extra. Ș i bunicu-să u a fost vă car, ș i maică -sa a
fost o femeie din cele mai simple.
Ș i-i turuie gura... De, l-a pă lit aș a - are el chef să se fă lească .
In fața lui Volodea s-a nimerit un cetă țean. Unul cu vată ı̂n urechi,
ı̂mbră cat cură țel, cu fason. Cetă țeanul ă sta ı̂i zice:
— Dacă ı̂i tot dai aș a cu gura, să ș tii că la prima haltă te ı̂nhață.
Volodea ı̂l repede:
— Dumneata să nu te legi de conș tiința mea. Nu poate, nimeni să
mă ı̂nhațe, avâ nd ı̂n vedere originea. Pot eu să fac ș i alte alea, ș i tot nu
pă țesc nimic.
Mă rog, l-a pă lit aș a lă udă roș enia. Beat, ce să -i faci!
Publicul a ı̂nceput să -ș i arate nemulțumirea. Unii, mai ai dracului,
s-au apucat să -l necă jească . Ba unul, cu o caschetă bleu ı̂n cap, ia un
blă stă mat, zice:
— Atuncea, simpaticule, ia sparge geamul ă sta, să vedem, te ı̂nhață,
ori nu pă țeș ti nimic?
Sau, mai bine, opreș te trenul. Uite, trage de mâ nerul ă la... Ala e
semnalul...
Volodea zice:
— Care mâ ner! Exprimă -te mai clar, deș teptule, zice.
Cel cu cascheta bleu ră spunde:
— Uite ă sta. E semnalul de alarmă . Trage uite-aș a, de la stâ nga-
ncoace...
Publicul ș i cetă țeanul cu vată ı̂n urechi au dat să -l oprească pe
instigator, zicâ nd că e destul de ruș inos să -i bagi ı̂n cap unui om bă ut
idei din astea lucide.
Dar Volodea Bokov s-a ridicat ș i a ș i tras de mâ ner...
Toți au ı̂nlemnit. Printre că lă tori s-a aș ternut tă cerea. Nu se mai
auzea decâ t țăcă nitul roților ș i nimic altceva.
Ala cu chipiu bleu a să rit ca ars:
— Aoleu, zice, tică losul a oprit trenul!...
Mulți că lă tori au să rit ș i ei de pe locurile lor. Ala cu chipiu bleu a
dat să iasă pe platformă , ca să nu ie tras la ră spundere, dar ceilalți nu l-
au lă sat.
Ala cu vată ı̂n urechi zice:
— Asta-i huliganism curat. Trenul o să se oprească ... Ceea ce
ı̂nseamnă uzură ı̂n plus pentru materialul rulant. Afară de asta, se
produce ș i o ı̂ntâ rziere.
Volodea Bokov s-a cam speriat ș i el:
— Puneți mâ na pe ă la cu chipiu bleu, zice. Barem să ne ı̂nhațe pe
amâ ndoi.
Trenul ı̂nsă n-a oprit dintr-o dată .
Că lă torii ı̂și dau ș i ei cu pă rerea:
— Trenul nu poate să se oprească brusc. Mă car că e tren suburban,
dar după frâ nare tot mai merge vreo două zeci ș i cinci de stâ njeni. Ba ș i
mai mult, dacă -s ș inele ude.
Trenul nostru, ı̂nsă , ı̂și vede de drum. Am mai mers o verstă ș i nu se
vede să i oprit. Ala cu vată ı̂n urechi zice:
— Mi se pare mie că semnalul ă sta... Volodea nu-l lasă să -ș i
sfâ rș ească vorba:
— Nu ziceam eu că n-o să pă țesc nimic? Ei, ați vă zut? Ș i zicâ nd aș a,
s-a aș ezat. La prima stație a ieș it pe platformă , s-a mai ră corit un pic ș i
acasă a ajuns treaz de-a binelea.
1926

Dictafonul
Deș tepți oameni americanii ă ș tia! Ce de-a descoperiri, ce de-a
invenții au mai fă cut ș i ei! Forța aburilor, lamele de ras „Gillette”, rotația
pă mâ ntului ı̂n jurul axei sale - toate astea au fost descoperite ș i
inventate de americani ș i ı̂n parte de englezi.
Ș i acum, poftim - altă binefacere pe capul omenirii: americanii au
dă ruit lumii o maș ină specială , numită dictafon.
Mă rog, se prea poate ca maș ina asta să i fost inventată ceva mai
ı̂nainte, dar nouă acuma ne-au trimis-o.
Câ nd ni s-a adus maș ina asta, a fost o zi solemnă , o zi mare.
O mulțime de oameni s-au strâ ns să vadă minunea asta.
Onorabilul Konstantin Ivanovici Dereveaș kin a scos husa de pe
maș ină ș i a ș ters-o cu o câ rpă , cu miș că ri pline de evlavie. In clipa aceea
ne-am convins cu ochii noș tri ce mare geniu a inventat noua maș ină .
Intr-adevă r, ochilor noș tri li s-au ı̂nfă țiș at o mulțime de ș urubele, axuri
ș i tot felul de dră covenii. De-a mirare, ză u, cum poate maș ina asta, aș a
de gingaș ă ș i de plă pâ ndă la vedere, să funcționeze potrivit destinației!
Ah, America, America, ce țară minunată !
După ce maș ina a fost examinată , onorabilul tovară ș Dereveaș kin,
aducâ nd laude americanilor, a rostit câ teva cuvinte introductive despre
foloasele invențiilor geniale. După care s-a trecut la probele practice.
— Cine dintre dumneavoastră , a zis Konstantin Ivanovici, doreș te
să spună câ teva cuvinte ı̂n acest aparat genial?
S-a oferit onorabilul tovară ș Tı̂kin Vasili. Unul slă bă nog ș i deș irat,
categoria a ș asea de salarizare, plus ore suplimentare.
— Permiteți-mi, zice, s-o ı̂ncerc eu.
I s-a permis.
Tı̂kin s-a apropiat de maș ină oarecum tulburat, s-a gâ ndit mult cam
ce să spună , ș i cum nu i-a venit nimic ı̂n minte, a dat o dată din mâ nă ș i
s-a retras, regretâ nd sincer lipsa lui de cultură .
Pe urmă s-a apropiat altul. Asta, fă ră să stea prea mult pe gâ nduri, a
strigat ı̂n pâ lnie:
— Fă , proasto!
Indată a fost ridicat capacul, s-a scos cilindrul, s-a pus unde trebuie
ș i, ce credeți? Cilindrul a reprodus ı̂ntocmai, ı̂n auzul tuturor celor
prezenți, cele de mai sus.
Atuncea oamenii, ı̂ncâ ntați, s-au ı̂mbulzit dinaintea pâ lniei,
ı̂ncercâ nd care mai de care să spună o frază sau o lozincă . Maș ina,
ascultă toare, ı̂nregistra totul cu exactitate.
Apoi Vasili Tı̂kin, ă la de e categoria a ș asea de salarizare, plus ore
suplimentare, a propus ca cineva din asistență să tragă o ı̂njură tură ı̂n
pâ lnie.
Onorabilul Konstantin Ivanovici Dereveaș kin mai ı̂ntâ i a interzis
categoric să se ı̂njure ı̂n pâ lnie ș i chiar a bă tut o dată din picior, dar pe
urmă , gă sind ideea ispititoare, a cerut să ie chemat din casa vecină un
fost marinar din lota Mă rii Negre, un zurbagiu tare scâ rnav la gură .
Marinarul nu s-a lă sat mult aș teptat.
— Unde să ı̂njur? ı̂ntreabă . In care gaură ?
I s-a ară tat unde, vezi bine. Mă i, ș i câ nd i-a tras ă sta una, pâ nă ș i
onorabilul Dereveaș kin a dat din mâ ini, chipurile: grozav! ı̂n chestiile
astea, tot noi suntem mai tari ca America!
Apoi, după ce marinarul a fost cu chiu, cu vai ı̂ndepă rtat, s-a pus
cilindrul unde trebuie. Ș i, ı̂ntr-adevă r, maș ina a reprodus ı̂ntocmai
ı̂nregistrarea.
Atunci s-au ı̂mbulzit iară ș i toți ı̂n jurul aparatului, ı̂ncercâ nd să
ı̂njure ı̂n pâ lnie ı̂n toate chipurile ș i dialectele. Pe urmă s-au pornit să
stâ rnească tot felul de sunete: bă teau din palme, tropoteau din picioare,
plesneau din limbă . Maș ina funcționa ireproș abil.
Aș a s-au convins cu toții ce mare ș i ce genială era invenția cu
pricina.
Pă cat numai că maș ina asta s-a dovedit a i oarecum plă pâ ndă ș i
nerezistentă la sunetele violente. Aș a bună oară , Konstantin Ivanovici a
tras cu pistolul, desigur, nu ı̂l pâ lnie, ci pe-ală turi, aș a, ca să imortalizeze
pe cilindru ı̂mpuș că tura, ș i ce credeți? Ei bine, maș ina a cedat, s-a
defectat.
Dinspre partea asta, laurii inventatorilor ș i speculanților americani
pă lesc oarecum ș i-ș i pierd din valoare.
Altfel, meritele lor față de omenire sunt totuș i mari ș i remarcabile.
1926

Cizme imperiale
Anul acesta, la Palatul de Iarnă s-au pus ı̂n vâ nzare tot felul de
bulendre ră mase de la familia țarului. N-aș putea spune cine s-a ocupat
cu negoțul ă sta, pare-se Fondul muzeistic.
M-am dus ș i eu acolo, ı̂mpreună cu Katerina Feodorovna
Kolenkorova. Femeia că uta un samovar pentru zece persoane.
Trebuie să spun că samovar n-a gă sit. Ori că țarul bea ceai din
ceainic, ori că i se aducea ceaiul de la bucă tă rie ı̂ntr-un pahar din alea
cu muchii, nu ș tiu, atâ t că samovare nu s-au pus ı̂n vâ nzare.
In schimb erau o mulțime de alte lucruri. Ș i ce lucruri! Mai mare
dragul. Tot felul de draperii, portiere, pă hă rele, scuipă tori, că mă ș i ș i alte
chestii din astea imperiale. Iți fug ochii, nu alta, nici nu ș tii de ce să te
apuci ș i ce lucru să -ți iei.
Atuncea Katerina Feodorovna, cu banii ce-i prisoseau a cumpă rat
ı̂n loc de samovar patru că mă ș i din madipolon din cel mai in. Faine de
tot. Mă rog, imperiale...
Eu, mă uit o dată , ș i vă d ı̂n inventar cizme. Carâ mb rusesc, optuș pe’
carboave.
Cum am vă zut asta, i-am ș i cerut vâ nză torului lă muriri.
— Ce fel de cizme sunt astea, amice dragă ?
— Cizme ca toate cizmele, cizme imperiale, zice vâ nză torul.
— Ș i ce garanție am eu, zic, că sunt imperiale? Poate, zic, le-a purtat
vreun majordom, ș i voi ziceți că erau ale țarului. Nu e frumos ceea ce
faceți, zic, nu-i cinstit.
Vâ nză torul zice:
— Tot ce se vede aici a aparținut familiei imperiale. Noi, zice, nu
vindem te miri ce.
— Ia, zic, să vă d marfa.
M-am uitat la cizme. Mi-au plă cut grozav, ș i se potriveau ș i la
mă sură . Inguste, frumuș ele. Ici botul, colea tocul. Ceva pe cinste! Ș i
purtate puțin. Dacă le-a purtat țarul trei zile. Pingeaua era ca nouă .
— Doamne, zic, Katerina Feodorovna, pă i puteai, zic, să visezi
altă dată să porți ı̂ncă lțări imperiale? Ori, bună oară , să te plimbi pe
stradă ı̂n cizmele țarului? Doamne, zic, cum se schimbă istoria, Katerina
Feodorovna!
Am dat optuș pe’ carboave pe ele fă ră să -mi pară ră u. Vezi bine,
prețul era câ t se poate de mic pentru o pereche de cizme imperiale.
Am pus jos optuș pe’ carboave ș i am luat cizmele astea imperiale
acasă .
Adevă rat, intrau greu ı̂n picior. Nu mai zic de obiele, dar nici cu
ciorap nu intrau. Hai că se mai lasă ele, mi-am zis.
Le-am purtat trei zile. A patra zi s-a desprins pingeaua. Adică ce zic
pingeaua, s-a dus naibii, cu tot cu toc, parterul, de-a ieș it piciorul afară .
Chestia asta parș ivă mi s-a ı̂ntâ mplat ı̂n plină stradă , pe Bulevardul
Sindicatelor, nu departe de Palatul Muncii. Am ajuns acasă aș a, fă ră
pingea.
Imi pă rea ră u mai ales de bani. Oricum, optuș pe’ carboave... Ș i nici
să te plâ ngi n-ai cui. Să ie niș te cizme fă cute de fabrică „Skorohod”, ori
de altă fabrică , se schimbă calimera. Poți să reclami sau să -i faci vâ nt
directorului pentru o asemenea defecțiune tehnică . Dar ce te faci cu
niș te cizme imperiale?
Bineı̂nțeles, a doua zi m-am dus la Fondul muzeistic. Dar vezi că
acolo negustoria se sfâ rș ise, era ı̂nchis.
Am vrut să merg la Ermitaj sau ı̂ncă ș i ı̂n altă parte, dar pe urmă m-
am lă sat pă gubaș . Ș i asta, pentru că m-a oprit Katerina Feodorovna.
— După atâ ția ani, zice, nu numai o cizmă imperială , dar ș i orice
cizmă regală poate să putrezească . Oricum, de la revoluție au trecut
zece ani. In atâ ta amar de vreme putea, vezi bine, să putrezească ața.
Trebuie să ı̂nțelegi ș i dumneata...
Adevă rat, fraților, au trecut zece ani. Pă i ce, e glumă ? A ı̂nceput să
se descompună pâ nă ș i marfa.
Katerina Feodorovna m-a mai liniș tit, dar vezi că , atuncea câ nd,
după al doilea spă lat, că mă ș ile alea imperiale de damă pe care le-a
cumpă rat au ı̂nceput să se rupă ı̂n bucă ți, pă i să i auzit ce era la gura ei
contra regimului țarist! Dar, de fapt, ar i caraghios să -ți faci inimă rea
că , doar au trecut atâ ția ani...
Tare repede mai trece vremea, mă i fraților! Ș i tot trecutul se face
praf ș i pulbere.

Electricianul
Eu, fraților, nu discut cine e mai important ı̂n teatru - actorul,
regizorul sau poate tâ mplarul. Faptele au s-o arate. Faptele vorbesc
singure.
Cele de mai jos s-au petrecut la Saratov sau la Simbirsk, pe scurt,
undeva pe-aproape de Turkestan. La teatrul oră ș enesc. Se juca acolo o
operă . Afară de artiș ti, care jucau desă vâ rș it, mai era la teatrul acela ș i
un electrician, pe nume Ivan Kuzmici Miakiș ev.
In 1923, câ nd s-a fă cut o fotogra ie ı̂n grup cu tot teatrul,
electricianul ă sta a fost ı̂mpins undeva la margine; de, personal tehnic.
In mijloc, pe un scaun cu spetează , stă tea tenorul.
Ivan Kuzmici Miakiș ev n-a zis nimic, dar a ră mas cu un fel de râ că .
Mai ales că el ia ieș it ı̂n fotogra ie ș ters, neclar.
Acuma să vezi ce se-ntâ mplă . Azi, bună oară , se joacă „Ruslan ș i
Ludmila”. Muzică de Glinka. Dirijează maestrul Kațman. La opt fă ră un
sfert vin la electricianul nostru două domniș oare, cunoș tințe de ale lui.
Le-o i invitat el mai ı̂nainte, ori au venit aș a, singure, asta nu se ș tie. Ei
bine, vin domniș oarele astea, ı̂i fac ochi dulci ș i se roagă de el să le bage
ı̂n sală . Să vadă spectacolul.
Electricianul zice:
— Cu multă plă cere, doamnelor. Imediat vă procur două bilete.
Aș teptați-mă aici, lâ ngă cabină .
Ș i dă fuga la director.
Directorul ı̂i zice:
— Azi e zi de să rbă toare. E o mulțime de lume. Toate locurile sunt
ocupate. Nu pot.
— Aș a? face electricianul. Atunci eu refuz să joc. Refuz, adică , să vă
luminez producția. Jucați fă ră mine. Să vedem care din noi e mai
important, cine se cuvine să ie fotogra iat la margine, ș i cine la mijloc.
Ș i zicâ nd aș a, s-a ı̂ntors ı̂n cabină , a stins toate luminile, a ı̂ncuiat
cabina cu cheia ș i stă ș i lirtează cu fetele.
Balamuc mare! Directorul aleargă ı̂ncoace ș i ı̂ncolo. Publicul urlă .
Casierul țipă : ı̂i e teamă să nu i se fure banii pe ı̂ntuneric. Haimanaua
aia de prim-tenor, obiș nuit să se fotogra ieze ı̂ntotdeauna ı̂n mijloc, se
prezintă la direcție ș i spune cu vocea lui de tenor:
— Eu pe ı̂ntuneric refuz să câ nt. Dacă nu e lumină , zice, eu plec. Eu,
zice, ı̂mi pă zesc vocea. Să câ nte electricianul.
Electricianul sare ș i el:
— Ș i ce dacă nu câ ntă ! Atâ ta pagubă ! Dacă dâ nsul se tot
fotogra iază ı̂n mijloc, atunci cu o mâ nă să câ nte ș i cu ailaltă să aprindă
luminile. Crede că dacă e tenor, trebuie să i se facă mereu lumină ? S-a
dus vremea tenorilor!
Vezi bine, cei doi s-au ș i luat la harță.
Deodată , apare directorul ș i zice:
— Unde-s fetele alea, ir-ar ele ale dracului? Din cauza lor se duce
de râ pă spectacolul. Las’ că le gă sesc eu un loc, lua-le-ar naiba!
— Iată -le! zice electricianul. Numai că spectacolul se duce de râ pă
nu din cauza lor, ci din cauza mea. Fac lumină imediat. Că mie din
principiu nu mi-e milă de energie. Ș i ı̂ndată aprinde luminile.
— Puteți ı̂ncepe, zice.
Domniș oarele au fost aș ezate ı̂n față ș i spectacolul a ı̂nceput.
Acum socotiți ș i dumneavoastră cine prezintă mai multă
importanță ı̂ntr-un complicat mecanism teatral.
Desigur, dacă stai să judeci la rece, tenorul prezintă ș i el o anumită
valoare pentru teatru. E câ te o operă care nici nu se poate juca fă ră
tenor. Dar nici fă ră electrician nu e viață pe scena teatrului.
Aș a că ei amâ ndoi sunt la fel de valoroș i. Ș i n-are nici un rost să faci
pe grozavul, fă lindu-te că eș ti tenor. N-are rost să eviți relațiile
prieteneș ti. Ș i nu e cazul ca alții să iasă ı̂n fotogra ie ș ters, neclar!
1927

Pușkin
Acum nouă zeci de ani a fost omorâ t ı̂n duel Alexandr Sergheevici
Puș kin.
Toată Rusia, aș putea zice, este ı̂ndurerată ș i varsă lacrimi la
această tristă comemorare. Dar cel mai mâ hnit dintre toți, de bună
seamă , e Ivan Feodorovici Golovkin.
Omul acesta cumsecade, numai câ nd aude cuvâ ntul Puș kin, tresare
ı̂nspă imâ ntat ș i priveș te ı̂n gol.
Cum să nu privească ı̂n gol, fraților, dacă a ieș it la iveală o asemenea
latură tristă , umbrită , aș zice, din viața genialului poet?
Noi, desigur, ne vom ı̂ncepe povestirea de departe, ca să nu
profană m memoria celebrului geniu. Vom ı̂ncepe cam de prin anul
1921. Atunci totul va apare mai clar.
In anul 1921, ı̂n decembrie, s-a ı̂ntors de la armată ı̂n oră ș elul să u
Ivan Feodorovici Golovkin.
Taman atuncea ı̂ncepuse nep-ul. Animație mare. Au apă rut
franzele. Comerțul prindea aripi. Pe scurt, viața pulsa din plin.
Dar cu toate astea, amicul nostru Golovkin bate stră zile oraș ului
degeaba. N-are unde sta. Doarme sâ mbă tă la un cunoscut. Pe jos. In
antreu.
Vezi bine, din pricina asta e sceptic.
— Nep-ul, zice, e curată utopie. Umblu de o jumă tate de an, zice, ș i
nu pot să -mi gă sesc casă .
In anul 1923, Golovkin a reuș it totuș i să -ș i gă sească o locuință. Ori
că a dat ilodormă , ori că zeița Fortuna s-a ı̂ntors cu fața la el, atâ t că a
gă sit.
O odă iță. Cu două geamuri. Cu duș umea, vezi bine. Cu tavan. Toate
astea - la locul lor, nimic de zis.
Golovkin s-a aranjat aici mai mare dragul. A bă gat ceva bani ı̂n
tapete. A bă tut cuie pe unde trebuie, ca să ie mai cu confort. Ș i tră ieș te
omul ca un padiș ah.
Ș i timpul trece, vezi bine. Vine a optzeci ș i ș aptea comemorare a
morții poetului nostru drag Puș kin. Pe urmă vine cea de-a optzeci ș i
opta.
La cea de-a optzeci ș i noua comemorare, vezi bine, s-au stâ rnit
discuții ı̂n casă . Mă rog, Puș kin. Scriitor. A stat la timpul să u ı̂n casa asta.
A fericit, ca să zic aș a, spațiul locativ cu geniul să u teribil. N-ar i ră u, ca
atare, să se pună vreo plă cuță, ı̂n care să se consemneze evenimentul, ca
să ră mâ nă drept pildă urmaș ilor.
Ivan Feodorovici Golovkin, ca prostul, a luat ș i el parte la punerea
plă cuței ă steia, ca pe urmă tot lui ı̂n cap să i se spargă .
Ei bine, a ı̂nceput forfota ı̂n casă . Cucoanele se agită , cură ță
cratițele, dau cu mă tura prin colțuri.
Pe urma vine o comisie de cinci persoane, ca să vadă localul.
Câ nd a vă zut comisia toată borfă raia din casă - cră tiți ș i surtuce -
numai a oftat din ră runchi.
— Aicea, zice, câ ndva a stat două să ptă mâ ni, ı̂n vizită la un prieten
al să u, Alexandr Sergheevici Puș kin. Ș i ce vedem noi aici după un secol?
Vedem că ı̂n casa asta e curată porcă rie. Uite ici o mă tură . Uite colo
atâ rnă o pereche de pantaloni, cu bretelele ră ș chirate pe pereți. Pă i asta
e de-a dreptul o profanare a memoriei unui geniu! Nu, nu, poate că
poetul nici nu l-ar i vizitat pe prietenul să u dacă ș tia cum se va sfâ rș i
treaba asta...
Pe scurt, după trei să ptă mâ ni, au fost evacuați toți locatarii.
Golovkin, e drept, a ı̂njurat de mama-focului. A ı̂njurat sumbra
epocă a lui Puș kin ș i mai ales pe Nicolae ı̂ntâ i. I-a ı̂njurat el, Golovkin, ș i
pe-ai să i de-ajuns, că de ce nu sunt locuințe ș i nare omul unde să stea!
Ivan Feodorovici Golovkin ı̂și spunea pă rerea pe față, fă ră a se teme
de nici un fel de consecințe.
— Ce-i asta? zice. Mă rog, a fost un geniu. Mă rog, a compus ș i el
niș te poezioare: „Pă să rică zboară -n pom”. Dar de ce să ie oamenii pe
râ nd evacuați? Atuncea dați-le spațiu, sau dați-le ilodormă .
Golovkin a vrut, chiar, să meargă ı̂n Rezervația Puș kin, ca să facă
gă lă gie, dar a renunțat, iind ı̂n că utare de locuință.
Caută ș i acum. A slă bit, i-au ieș it peri albi. A devenit tare pretențios.
Intreabă mereu cine a stat aici mai ı̂nainte. Ș i dacă n-a stat cumva, ferit-
a sfâ ntul, Demian Bednı̂i sau Kacialov2. Că ci dacă a stat, el, Golovkin, nu
intră aici nici să i se dea pe gratis.
Chiar ză u, câ nd te gâ ndeș ti ce dovadă de uș urință dau unele mari
genii: se tot mută dintr-o locuință ı̂n alta, ceea ce are niș te consecințe
aș a de triste!
Poftim, nu-i nevoie să mergem prea departe: un cunoscut de-al
nostru, poet, ș i-a schimbat ı̂n ultimul an odaia de ș apte ori. Nu putea
nicicum să se stabilească . Din pricină de neplată a chiriei.
Or, naiba-l ș tie, poate o i un geniu!
Aoleu, ce-au să -l mai ı̂njure peste vreo cincizeci de ani pentru astea
ș apte odă i!
Atâ t că poate pâ nă atunci o mai slă bi criza. Asta-i singura speranță.
1927

Cizmulițele
Tro imı̂ci din locuința noastră comunală s-a dus cu ie-sa să -i
cumpere cizmulițe. Fie-sa, Niuș ka, e o fetiță bine dezvoltată . Are ș apte
ani.
Ș i cum ziceam, s-a dus Tro imı̂ci cu ie-sa Niuș ka să -i ia cizmulițe.
Pentru că venea toamna ș i ea, vezi bine, n-avea cizmulițe.
A cam scrâ ș nit din dinți Tro imı̂ci, gâ ndindu-se la cheltuiala asta, a
luat-o pe Niuș ka de mâ nuță ș i s-a dus să -i cumpere cizmulițe.
A intrat cu copilul ı̂ntr-un magazin comercial. A cerut să i se arate
marfa. A cerut s-o mă soare. Toate bune - ș i marfa pe cinste, pe mă sura
potrivită . O singură chestie nu ține - prețul. Pă i gâ ndiți-vă ș i
dumneavoastră - două sprezece ruble!
Tro imı̂ci, vezi bine, voia să cumpere mai ieftin chiș toacele astea de
cizmulițe, să dea ș i el acolo o rublă juma, cel mult două .
S-a dus atunci Tro imı̂ci, cu toate urletele Niuș kă i, la alt magazin. La
alt magazin i-au cerut zece ruble. La cel de-al treilea magazin i-au cerut
iar zece ruble. Pe scurt, oriunde intrau, aceeaș i poveste; ș i mă sura
potrivită , ș i marfa bună , decâ t că prețul o ia razna, unde mai pui ș i
urletele Niuș kă i.
In cel de-al cincilea magazin, Niuș ka a probat o pereche de
cizmulițe - bune! Tro imı̂ci ı̂ntreabă de preț: nouă ruble, fă ră nici un fel
de reducere. A ı̂nceput Tro imı̂ci să se tocmească , ca să -i mai lase vreo
trei-patru ruble, ș i ı̂n vremea asta Niuș ka, cu cizmulițele noi ı̂n picioare,
s-a dus pâ nă la uș ă ș i, fată deș teaptă , a ieș it ı̂n stradă .
Tro imı̂ci fugă după copil, dar responsabilul magazinului l-a
reținut:
— Mai ı̂ntâ i, zice, trebuie să plă teș ti, tovară ș e, ș i după aia să mergi
la treburile dumitale.
Tro imı̂ci s-a rugat de responsabil să mai aș tepte un pic.
— Acuș i, zice, trebuie să vină copilul. Poate a ieș it să probeze
cizmulițele astea noi. Poate vrea să vadă dacă n-o strâ ng.
Responsabilul zice:
— Asta pe mine nu mă priveș te. Eu nu vă d marfa. Dă bani pe marfă .
Ori nu mai ieș i din magazin.
Tro imı̂ci ră spunse:
— Mai bine nu ies din magazin. Aș tept pâ nă vine copilul.
Atâ t că Niuș ka nu s-a ı̂ntors.
A ieș it din magazin cu cizmulițele alea noi ș i s-a dus frumuș el
acasă .„Pă i ce, ș i-a zis ea, tata tot n-are să le cumpere, pentru că sunt
scumpe”.Aș a că nu s-a mai ı̂ntors.
Neavâ nd ı̂ncotro, Tro imı̂ci a plă tit câ t i s-a cerut, a mai scrâ ș nit din
dinți ș i s-a dus acasă .
Niuș ka era de-acum acasă ș i se fă lea cu cizmulițele ei noi.
Ș i mă car că Tro imı̂ci i-a tras o mică chelfă neală , fetița a ră mas cu
cizmulițele.
Acum, după ı̂ntâ mplarea asta, poate ați bă gat de seamă că ı̂n
magazinele de stat se dă pentru mă sură numai câ te-o singură cizmuliță,
stâ nga.
Dreapta se ascunde undeva, ori o ține responsabilul ı̂n persoană
ı̂ntre genunchi ș i nu te lasă să pui mâ na pe ea.
Vezi dumneata, copiii de azi sunt destul de independenți.
O generație, zic, câ t se poate de liberă .

Scrisoarea
La Leningrad tră iau doi soți.
Soțul era salariat cu muncă de ră spundere la o ı̂ntreprindere
comunală . Era un om ı̂ncă destul de tâ nă r, voinic, deș tept ș i, ı̂n general,
ș tiți, energic, devotat cauzei socialismului ș i aș a mai departe.
Ș i cu toate că era un om simplu, de la țară , ș i n-a fă cut la vremea sa
nici un fel de studii superioare, câ t a stat la oraș a ı̂nvă țat ș i el multe ș i a
citit mult, ș i putea ține cuvâ ntă ri ı̂n fața orică rui auditoriu. Ba chiar era
ı̂n stare să angajeze discuții cu oameni de ș tiință de diverse specialită ți,
de la iziologi pâ nă la electricieni inclusiv.
Nevastă -sa ı̂nsă , Pelagheia, era neș tiutoare de carte. Ș i cu toate că
venise de la țară odată cu dâ nsul, n-a ı̂nvă țat nimic, a ră mas analfabetă
ș i nici mă car nu ș tia să se iscă lească .
Vă zâ ndu-se ı̂n situația asta, soțul Pelagheiei era tare mâ hnit,
suferea ș i nu ș tia cum să iasă din bucluc. Mai ales că era ș i el ocupat
pâ nă peste cap ș i n-avea timp liber ca să -ș i mai instruiască soția.
Ii zicea:
— Ar trebui, Pelagheiuș ka, să ı̂nveți să citeș ti, ori mă car să te
iscă leș ti. Ț ara noastră , zice, se ridică ı̂ncetul cu ı̂ncetul din bezna de
veacuri ș i din starea de ı̂napoiere. De jur ı̂mprejur, noi lichidă m
dobitocia ș i neș tiința de carte. Ș i câ nd colo, soția directorului unei
fabrici de pâ ine nu ș tie nici să citească , nici să scrie. Din pricina asta eu
sufă r peste poate.
La care Pelagheia, dâ nd a lehamite din mâ nă , ră spundea aș a:
— Ah, zice, Ivan Nikolaevici, nu te mai gâ ndi ș i dumneata la asta.
Tot degeaba! Dacă n-am fă cut-o la vremea mea, acuma anii trec ș i
tinerețea mi se duce, ș i degetele nu mi se ı̂ndoaie ca să țină plaivazul. La
ce bun să ı̂nvă ț buchile? Mai bine să facă treaba asta pionierii, că eu ci
apuca ș i aș a bă trâ nețile.
Soțul Pelagheiei, vezi bine, suspină mâ hnit ș i zice:
— Of, of, Pelagheia Maximovna...
O dată ı̂nsă , Ivan Nikolaevici a venit acasă cu un abecedar.
— Uite, Polia, zice, cel mai nou abecedar, ı̂ntocmit după ultimele
date ale ș tiinței. Am să te ajut eu, zice.
Pelagheia a zâ mbit, a luat abecedarul ı̂n mâ nă , l-a sucit pe o parte ș i
pe alta, ș i l-a ascuns ı̂n comodă ; să stea acolo, poate le-o prinde bine la
urmaș i.
Intr-o bună zi, Pelagheia s-a apucat să -i câ rpească haina lui Ivan
Nikolaevici; se rosese la cot.
S-a aș ezat Pelagheia la masă , a luat acul ș i câ nd bagă mâ na pe sub
haină , simte un fâ sâ it.
„Or i bani?” ș i-a zis.
Câ nd se uită , era o scrisoare. Un plic cură țel, cu niș te litere subțirele
pe el ș i cu hâ rtia mirosind a parfum ori a odicolon. Pelagheia a simțit o
ı̂nțepă tură ı̂n inimă .
„Oare să mă ı̂nș ele Ivan Nikolaevici? Oare să primească el scrisori
de amor de la cucoane ș i să -ș i bată joc de mine, ca o proastă ce sunt?”
S-a uitat Pelagheia la plic, a scos scrisoarea, a despă turit-o, dar pas
de citeș te, dacă nu ș tii carte.
Pentru ı̂ntâ ia oară ı̂n viață i-a pă rut ră u Pelagheiei că nu ș tie să
citească .
„Mă car că nu e pentru mine, dar eu trebuie să ș tiu ce scrie aici.
Poate că asta o să -mi schimbe viața, ș i ar i mai bine să mă ı̂ntorc la țară ,
la munca câ mpului.”
Au podidit-o lacrimile. Ș i-a adus aminte că de la o vreme Ivan
Nikolaevici parcă s-a schimbat ı̂ntr-adevă r: are grijă de mustă cioară , se
spală pe mâ ini mai des ș i ș i-a luat ș apcă nouă .
Ș ade Pelagheia, se uită la scrisoare ș i varsă ș iroaie de lacrimi.
Scrisoarea ı̂nsă nu poate s-o citească . Iar s-o arate cuiva, se ruș inează .
Pe urmă Pelagheia a ascuns scrisoarea ı̂n comodă , a câ rpit haina ș i
a ră mas ı̂n aș teptarea lui Ivan Nikolaevici. Iar câ nd a venit el, Pelagheia
s-a fă cut că nu ș tie nimic. Ba dimpotrivă , a vorbit cu bă rbatul ei foarte
liniș tită ș i chiar i-a dat de ı̂nțeles că n-ar avea nimic ı̂mpotrivă să ı̂nvețe
ș i ea carte, că i s-a urâ t să ie atâ ta de ı̂napoiată ș i neș tiutoare. Ivan
Nikolaevici s-a bucurat mult.
— Foarte bine, a zis. Am să te ajut eu.
— Ei, hai, ajută -mă ! S-a rugat de el Pelagheia.
Ș i s-a uitat țintă la mustă cioara lui Ivan Nikolaevici, bine potrivită .
Vreme de două luni, Pelagheia a ı̂nvă țat zi de zi să citească .
Silabisea cuvintele cu ră bdare, scria literele pe hâ rtie ș i ı̂nvă ța fraze
ı̂ntregi. Ș i ı̂n iecare seară scotea din comodă scrisoarea tă inuită ș i
ı̂ncerca să -i pă trundă ı̂nțelesul.
Treaba asta nu era ı̂nsă deloc uș oară .
Abia ı̂n cea de-a treia lună ș i-a dus Pelagheia la bun sfâ rș it
ı̂nvă țătura.
Dimineața, câ nd Ivan Nikolaevici era plecat la serviciu, Pelagheia a
scos din comodă scrisoarea ș i s-a apucat s-o citească .
Desluș ea anevoie scrisul mă runt. Numai mirosul abia simțit de
parfum, ră spâ ndit de hâ rtie, ı̂i dă dea ghes.
Scrisoarea ı̂i era adresată lui Ivan Nikolaevici.
Pelagheia citi:
„Stimate tovară ș e Kucikin, ı̂ți trimit abecedarul promis. Cred că
soția dumitale va reuș i să ı̂nvețe carte ı̂n două -trei luni. Promite-mi,
dragul meu, că ai s-o sileș ti să facă lucrul acesta. Lă mureș te-o câ t de ră u
e să ii o femeie analfabetă .
Acum, la aniversarea din acest an a Revoluției, noi lichidă m
analfabetismul ı̂n toată republică , prin toate mijloacele, dar de cei din
familie, nu ș tiu de ce, uită m.
Promite-mi, Ivan Nikolaevici, că ai să faci asta.
Cu salută ri comuniste,
Maria Blohina”.
Pelagheia a citit de două ori scrisoarea, ș i simțind parcă o nouă
supă rare, a izbucnit ı̂n plâ ns.
Dar pe urmă , gâ ndindu-se la Ivan Nikolaevici ș i zicâ ndu-ș i că ı̂n
că snicia lor totul e ı̂n regulă , s-a liniș tit ș i a ascuns ı̂n comodă
abecedarul ș i scrisoarea buclucaș ă.
Astfel, Pelagheia a ı̂nvă țat ı̂ntr-un ră stimp scurt să citească ș i să
scrie.
Acesta a fost un caz uimitor din istoria lichidă rii analfabetismului
la noi, ı̂n Uniune.

Incendiul
Trebuie să vă spun, mă i fraților, că ı̂n zilele noastre s-a petrecut o
ı̂ntâ mplare grozav de interesantă .
Ziarul „Gudok” a consemnat evenimentul ı̂n paginile sale vrednice
de tot respectul. Dar noi am vrea s-o relată m mai pe larg. Pentru că a
fost ceva prea din cale-afară anapoda.
Cum ı̂nsă nu dorim să -i punem ı̂ntr-o situație jenantă ı̂n fața
tribunalului pe eroii banali ai acestui eveniment, nu vom indica ı̂n opera
noastră literară domiciliul lor exact. Vom spune numai că ı̂ntâ mplarea
asta s-a petrecut pe linia ferată Sı̂zran-Viazma.
Gara, zic eu, nu trebuie menționată . Pentru că te pomeneș ti că ı̂n
punctul acesta ı̂ncep să ză bovească trenurile. Că ci toți sunt curioș i să
vadă ce fel de oameni sunt pe-acolo. Asta e. Să vedeți.
In apropierea gă rii se a la pră vă lia cetă țeanului Feodor Baluev.
Comerț de mă runțiș uri. Pe scurt, o ı̂ntreprindere particulară . Adică lea,
ı̂n localitatea asta, un particular ș i-a ı̂ntins mrejele ș i-i ademenea acolo
pe cumpă ră tori. Fă cea avere din mă runțiș uri. Se ı̂mbogă țea.
Ei bine, o dată , ı̂ntr-o sâ mbă tă seara, particularul ă sta a luat foc.
Se zice că i s-a aprins marfa de la un muc de țigară . Auzi ce
neglijență! A pă țit-o, nemernicul!
Care va să zică , a izbucnit un incendiu. Vezi bine, tă ră boi mare.
Fumă raie. Ț ipete.
Nu s-au tras clopotele, pentru că biserica era ı̂n demolare. Nici
semnalizare electrică nu exista aici. Că doar nu e la Leningrad. Atâ ta
numai că un cetă țean amator a dat fugă pe propriile lui picioare la
postul de pompieri.
Ajuns la post, omul strigă :
— Mă i, ir-ați voi să iți! Hai că arde! Dați-i drumul!
La strigă tele astea iese ı̂n cerdac ș eful pompierilor. Mă nâ ncă un
mă r. După aia o pâ rjoală .
— Ce țipi aș a, tontule? zice.
— Pă i, zice ă la, a izbucnit un incendiu. Puteți să interveniți.
Ș eful pompierilor zice:
— Vedem ș i noi. Că nu suntem orbi!
De vă zut se vedea ı̂ntr-adevă r. Flă că rile se ı̂nă lțau destul de sus
spre cer. Puzderie de scâ ntei, vezi bine. Ș i fumul te ustura la ochi.
Ș eful pompierilor zice:
— E destul de ciudat, cetă țene, să urli aș a ș i să ceri să intervenim.
— Pă i de ce?
— Pă i de-aia! Cine arde? Arde Baluev! Dar cine e Baluev?
Cooperația? Baluev e un particular. Las’ să ardă ! Ș i dumneata, zice,
tovară ș e, nu ı̂ncă lca linia de clasă cu țipetele astea ale dumitale. Că dacă
nu, să ș tii c-ai putea s-o pă țeș ti.
Cetă țeanul amator, vezi bine, a ră mas descumpă nit pentru
ideologia asta a lui ı̂napoiată ș i s-a ș i fă cut nevă zut.
In râ ndul populației nu s-a stâ rnit cine ș tie ce panică . De data asta
masele au avut o atitudine destul de conș tientă față de incendiu. Mai
ales că pră vă lia stă tea ceva mai la o parte de sat. Ș i nici vâ nt nu era.
Dar spre sfâ rș itul incendiului s-a stâ rnit totuș i un vâ ntuleț . Ș i
vâ ntulețul ă sta bă tea chiar ı̂nspre sat.
Dar ș i ı̂n aceste momente ı̂ngrijoră toare, ș eful pompierilor nu ș i-a
pierdut prezența de spirit. El a zis bravului să u efectiv:
— Să ne abținem de la o intervenție! N-o să ne apucă m noi să -l
stingem pe Feodor Baluev. Pe urmă s-ar putea să im acuzați că am
salvat din lă că ri capitalul privat.
Dar atunci vâ ntul s-a potolit din nou pe neaș teptate ș i primejdia
care amenința satul a dispă rut cu totul.
Aș a că , precum zic, prea mare zarvă n-a fost. Cu toate că s-au strâ ns
destui oameni la acest spectacol. Priveau cu niș te chipuri grave. Fă ră să
zâ mbească .
Particularul ı̂nsuș i ș edea pe niș te bolovani ı̂n fața focului ș i nu prea
se vâ ra ı̂n lă că ri ca să -ș i salveze avutul. Bombă nea supă rat:
— Las’ să ardă ! Am totul asigurat. Nu stingeți focul.
Aș a că ı̂n scurt timp focul s-a mistuit ș i oamenii s-au Dus pe la
casele lor.
Iar particularul s-a dus să ı̂nnopteze la niș te rude.
Cică ı̂n curâ nd pompierii vor i judecați demonstrativ pentru
atitudinea lor, ca să zic aș a, greș ită față de stingerea incendiilor.
Vezi că nu-i chip să ghiceș ti imediat ce trebuie să faci. Ș i trebuie să
faci nu cine ș tie câ t. Trebuie să stingi orice incendii, ca să nu arzi ș i tu cu
tot foiș orul tă u de foc.
Aș a că ı̂ncrustați pe ră boj aforismul ă sta simplu.
1928

Calitatea producției
La niș te cunoscuți de-ai mei, la familia Gusev, a stat un neamț din
Berlin.
A stat ı̂ntr-o cameră cu chirie. Aproape două luni.
Gusevii erau tare mâ ndri de chiriaș ul ă sta ș i lă udau față de toți
cunoscuții lor costumele stră inului, lucruș oarele lui stră ine, de o
calitate extra.
La plecare, neamțul a lă sat gazdelor sale o mulțime de lucruri. O
gră madă de bună tă ți stră ine. Tot felul de laconaș e, guleraș e, cutiuțe.
Afară de asta, două perechi de indispensabili. Ș i un pulover aproape
fă ră nici o ruptură . Ș i o groază de mă runțiș uri pentru uzul domnilor ș i
pentru uzul doamnelor.
Toate astea fuseseră ı̂ngră mă dite ı̂ntr-un ungher, lâ ngă spă lă tor.
Gazda, madam Guseva, femeie cinstită , nimic de zis, i-a adus aminte
neamțului, câ nd să plece: bitte-schon, nu cumva, aș a ı̂n pripă , ați uitat
marfa asta stră ină ?
Neamțul a clă tinat din cap, vrâ nd să spună : bitte-schon, luați-le
dumneavoastră , mai ı̂ncape vorbă ? Că mie nu-mi pare ră u.
Vezi bine, gazdele au ș i pus mâ na pe toată marfa. Gusev fă cut chiar
o listă a obiectelor. Ș i, bineı̂nțeles, ș i-a ș i pus puloverul pe el, ș i a luat ș i
indispensabilii.
După aia, două să ptă mâ ni a umblat cu indispensabilii ă ș tia ș i-i
ară ta la toți, mâ ndru nevoie-mare, lă udâ nd cum nu se mai poate
calitatea produselor nemțeș ti.
Lucrurile, mă car că erau uzate ș i, ca să zic aș a, abia se mai țineau,
erau, nici vorbă , marfă stră ină veritabilă , mai mare dragul să te uiți la
ea.
Printre ele era ceva aș a, ca un fel de bidonaș , ı̂n ine, o cutie puțin
turtită , cu niș te praf ı̂n ea. Un praf roz, in. Ș i cu un miros destul de
simpatic - miros de colonie sau de tranda iri.
După primele zile de bucurie, Gusevii au ı̂nceput să -ș i dea cu
presupusul ce fel de praf o mai i ș i ă sta. L-au tot dus la nas, l-au
mestecat ı̂n dinți, l-au pus ș i pe foc, dar pas de ghiceș te!
Umblau cu el prin toată casa, l-au ară tat la mai toți vecinii, dar tot
degeaba.
Mulți spuneau că ar i pudră , unii au zis că e talc nemțesc din ă la in
pentru pruncii nemților.
Gusev zice:
— Eu n-am ce face cu talc nemțesc din ă la in. Prunci n-am. Hai să -i
zicem că e pudră . Să mă dau cu ea pe față câ nd mă bă rbieresc. Să tră im
ș i noi civilizat mă car odată ı̂n viață.
A ı̂nceput să se bă rbierească ș i să se pudreze. De câ te ori se
bă rbierea, ı̂i luceau obrajii ı̂mbujorați ș i ră spâ ndea un miros minunat.
Ai din jur, ireș te, ı̂l pizmuiau. Ș i dă -i cu ı̂ntrebă rile.
Ei bine, Gusev a ș tiut să țină partea producției nemțeș ti. A tot
lă udat ș i el cum a putut marfa stră ină .
— Câ ți ani, zice, mi-am pocit fața cu porcă riile astea ale noastre,
dar ı̂n sfâ rș it am gă sit ce-mi trebuie. Câ nd s-o termina pudra asta, zice,
nici nu ș tiu, ză u, ce-am să mă fac. O să trebuiască să mai comand o cutie.
Grozavă marfă ! Simt o adevă rată desfă tare.
După o lună , câ nd pudra era pe sfâ rș ite, a venit ı̂n vizită la Gusev un
cunoscut de-al să u, un intelectual. Seara, la ceai, musa irul a citit
eticheta de pe cutie.
Era un praf nemțesc contra puricilor.
Desigur, cineva mai puțin optimist ar i ră mas tare mâ hnit a lâ nd
una ca asta. Ba poate chiar unuia mai puțin optimist, bă nuitor peste
mă sură , i s-ar i spuzit pielea de bubulițe ș i de coș uri. Dar Gusev nu era
din ă ș tia.
— Asta zic ș i eu, halal producție! A exclamat Gusev. Marfă pe cinste!
Bună la toate: te ș i pudrezi, omori ș i puricii. Dar la noi?
Ș i Gusev a mai lă udat o dată marfa nemțească :
— De-aia mă uit eu: de-o lună de câ nd mă dau cu pudră , un purice
nu m-a piș cat. Pe nevastă -mea, madam Guseva, o piș că . Bă ieții se
scarpină ș i ei de nu mai pot. Ninka, că țeaua, toată ziua cată purici.
Numai eu n-am habar. Insecte, insecte, dar simt, ale naibii, marfa. Aș a
mai zic ș i eu...
Acuma praful lui Gusev s-a ispră vit. Cred că iar ı̂l piș că puricii. Ș tiu,
ai naibii, pe cine să piș te.
1928

Căciula
Abia acum simți ș i ı̂nțelegi din plin câ t am pă ș it noi ı̂nainte ı̂n ă ș ti
zece ani!
Să luă m bună oară orice latură a vieții noastre - vezi bine, ı̂n toate e
plină dezvoltare ș i deplin succes.
Or eu, mă i fraților, ca fost lucră tor ı̂n transporturi, vă d câ t se poate
de bine ce s-a realizat, bună oară , ș i pe frontul acesta oricum important.
Trenurile circulă ı̂nainte ș i ı̂napoi. Traversele putrezite au fost
scoase. Semafoarele au fost refă cute. Sirenele luieră corect. Mai mare
plă cerea să că lă toreș ti.
Dar mai ı̂nainte cum era! Pă i să zicem ı̂n anul optuș pe’. Mergi,
mergi, ș i deodată stop.
Mecanicul, care va să zică , strigă din capul garniturii: veniți ı̂ncoa’,
fraților.
Pasagerii se strâ ng gră madă .
Mecanicul le zice:
— Uite aș a ș i pe dincolo. Nu pot să merg mai departe din cauză de
combustibil. Ș i dacă , zice, are cineva interes să că lă torească mai
departe, scoborâ ți-vă din vagoane ș i haida ı̂n pă dure după lemne.
Că lă torii, vezi bine, mai trag câ te o ı̂njură tură , mai se codesc față de
inovații de felul ă sta, dar totuș i se duc ı̂n pă dure să taie ș i să spargă
lemne!
Taie o juma de stâ njen de lemne ș i haida mai departe.
Lemnele ı̂nsă , vezi bine, sunt verzi, sfâ râ ie al naibii ș i funcționează
prost.
Cum zic, ı̂mi aduc aminte de o ı̂ntâ mplare tot din anul nouă ș pe.
Că lă toream ı̂n chipul acesta modest la Leningrad. Deodată trenul se
opreș te brusc la jumă tatea drumului. După aia dă ı̂napoi ș i iar se
opreș te.
Că lă torii, vezi bine, ı̂ntreabă :
— Ce s-a ı̂ntâ mplat? De ce s-a oprit ı̂n pă dure ș i de ce dă mereu
ı̂napoi? Ori, ferita sfâ ntul, e nevoie să mergem iar după lemne ș i caută
mecanicul vreun crâ ng de mesteceni? Ori poate ș eful trenului s-o i dus
ı̂n pă dure să culeagă coacă ze pentru ceai?
Pentru că pe vremea aia se ı̂ntâ mplau ı̂n transporturi ș i lucruri din
astea ı̂n ce priveș te poamele de tot soiul.
Ajutorul mecanicului zice:
— Ba nu, s-a ı̂ntâ mplat altceva decâ t vă ı̂nchipuiți. De data asta s-a
ı̂ntâ mplat un accident. Vâ ntul i-a luat mecanicului că ciula, ș i acuma el s-
a dus s-o caute.
Că lă torii au coborâ t din tren ș i s-au aș ezat ı̂n lungul rambleului.
Deodată ı̂l vă d pe mecanic ieș ind din pă dure. Amă râ t ră u. Alb la
față. Strâ nge din umeri.
— Nu e, zice, n-am gă sit-o. Naiba ș tie unde mi-a dus-o. S-a tras
garnitura cu ı̂ncă vreo cinci sute de paș i ı̂napoi.
Toți că lă torii au format grupuri ș i caută că ciula.
După vreo două zeci de minute, un desă gar strigă :
— Hei, fâ rtaților, veniți ı̂ncoa'! Uite-o unde-i. Intr-adevă r, era
că ciula mecanicului, agă țată ı̂n niș te tufe.
Mecanicul ș i-a pus că ciula ı̂n cap, a legat-o cu o sforicică de un
nasture, ca să nu i-o ia iar, vâ ntul, ș i s-a pus să facă aburi.
După o jumă tate de oră am pornit. De-aia zic, mai ı̂nainte era jale
cu transporturile. Acuma poate să ia vâ ntul nu o că ciulă , dar ș i pe un
că lă tor, că trenul tot nu opreș te mai mult de un minut.
Pentru că nu mai e cum a fost. Nu se poate sta locului. Ritmul vieții
nu ne mai permite să culegem coacă ze pentru ceai.
1928

Declarația
Nu demult s-a petrecut o ı̂ntâ mplare foarte interesantă . Cu atâ t mai
interesantă , cu câ t e adevă rată . Adică nu e câ tuș i de puțin o ı̂nchipuire
sau ceva de domeniul fantasticului. Dimpotrivă , totul e luat, ca să zic
aș a, din izvorul vieții.
Ș i e cu atâ t mai interesantă , cu câ t chestia are un substrat amoros.
Aș a iind, mulți se vor amuza să vadă ce se mai petrece ı̂n momentul de
față pe acest front destul de important ș i de actual.
Ei bine, acum doi ani, ı̂n oraș ul Saratov s-a ı̂ntâ mplat urmă torul
eveniment. Un tâ nă r destul de luș turatic, pe nume Serioja Hrenov,
funcționar, sau mai exact recepționer la o instituție, a ı̂nceput să -i facă
curte unei domniș oare, unei, să -i zicem, lucră toare. Ori poate a ı̂nceput
ea să -i facă curte lui. Acum, dat iind că de-atunci a trecut mult timp, nu
avem posibilitatea să lă murim această chestiune. Se ș tie numai că ei au
ı̂nceput să ie vă zuți ı̂mpreună pe stră zile Saratovului.
Au ı̂nceput să iasă ș i să se plimbe ı̂mpreună . Au ı̂nceput chiar să
meargă la braț . Au ı̂nceput să rostească tot felul de cuvinte de iubire. Ș i
aș a mai departe.
O dată , tâ nă rul ă sta il izon ı̂i spune aș a doamnei sale:
— Uite ce, zice, cetă țeană Anna Lı̂tkina. Acuma, zice, noi doi ne
plimbă m ı̂mpreună , umblă m ı̂mpreună , ș i fă ră ı̂ndoială , zice, nu putem
să prevedem ce-o să iasă din asta. Aș a că , zice, aibi amabilitatea ș i dă -mi
o declarație ı̂n sensul că ı̂n caz de ceva ș i dacă va rezulta un copil, nu ai
nici o pretențiune față de persoana menționată . Eu, zice, iind ı̂n posesii
unei astfel de declarații, am să iu, zice, mai amabil cu dumneata. In caz
contrar, zice, cred că mai degrabă am să ı̂ntorc spatele iubirii noastre,
decâ t să am mai tâ rziu neplă ceri pentru acțiunile mele ș i să plă tesc bani
pentru ı̂ntreținerea urmaș ilor.
Ori că ea era tare ı̂ndră gostită de el, ori că fantele ă sta i-a sucit
capul, tâ râ nd-o ı̂n smâ rcul deș ertă ciunii, atâ t că ea n-a stat la discuție cu
el, ci i-a dat declarația cerută . In sensul că aș a ș i pe dincolo, ș i ı̂n caz de
ceva, eu nu am nici o pretenție față de el ș i n-am să -i cer bani.
I-a dat hâ rtia asta, dar, desigur, i-a spus atunci ș i câ teva vorbe.
— E destul de ciudat, zice, din partea dumitale. Pâ nă acum n-am
dat nimă nui astfel de declarații. Ș i chiar, zice, mă simt foarte jignită că
dragostea dumitale ia forme aș a de ciudate. Dar, zice, dacă insiș ti, pot,
desigur, să semnez hâ rtia asta.
Recepționerul zice:
— Fii te rog amabilă . Eu, zice, urmă resc de zece ani viața din țara
noastră ș i ș tiu ce iese dintr-o chestie din astea.
Pe scurt, ea i-a semnat hâ rtia. Iar el, cum nu era un prostă nac, a
autenti icat semnă tura pusă cu mâ na ei superbă la administrația casei
ș i a ascuns acest document prețios mai aproape de inimă .
Ca să nu mai lungesc vorba, după un an ș i jumă tate, amâ ndoi
stă teau, dră guții de ei, ı̂n fața judecă torului ș i ı̂i vorbeau despre
sentimentul lor de mai ı̂nainte, acuma stins de tot.
Ea stă tea cu baticul ei alb, tricotat, ș i legă na un copilaș .
— Da, zice, adevă rat, din prostie am semnat, dar s-a nă scut un
copil, ș i acuma să -ș i dea ș i tată l copilului partea. Mai ales că acuma eu
nu am de lucru.
El, adică fostul tâ nă r tată , stă țanțoș ș i ı̂și râ de ı̂n mustă cioară .
Adică , mă rog, care-i baiul? Ce se ı̂ntâ mplă aici, mă rog? Nu-i chip
de ı̂nțeles ce se petrece. Câ nd ș i aș a totul e clar, ș i dumnealui, poftim de
vedeți, e ı̂n posesia unui anume document.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂și desface cu un aer solemn haina, se scotoceș te
puțin ș i scoate prețioasa hâ rtie.
Scoate prețioasa hâ rtie ș i surâ zâ nd discret, o pune pe masa
judecă torului.
Judecă torul se uită la declarație, se uită la semnă tură ș i la ș tampilă ,
zâ mbeș te ș i zice aș a:
— Indiscutabil, documentul este autentic!
Recepționerul zice:
— Absolut, pardon, ca să zic aș a, autentic! Ș i nu ı̂ncape nici un fel
de ı̂ndoială . S-a ı̂ntocmit, zice, cum trebuie ș i e perfect valabil.
Judecă torul zice:
— Documentul este indiscutabil autentic. Dar apare urmă torul
considerent: legea sovietică ia partea copilului ș i apă ră interesele lui,
anume. Ș i ı̂n cazul de față, potrivit legii, copilul nu trebuie să ie tras la
ră spundere sau să sufere dacă tată l să u s-a nimerit să ie o pramatie
atâ t de vicleană . Ș i ı̂n virtutea celor spuse, zice, declarația
dumneavoastră nu are nici o valoare ș i este bună numai ca o amintire.
Aș a că , zice, luați-v-o ı̂napoi ș i puneți-o repejor la piept.
Pe scurt, e o jumă tate de an de câ nd fostul tată plă teș te.
1929

De ziua nevestei
Pâ nă -n satul Borki nu erau, cred, decâ t vreo trei verste. Totuș i nu
m-am ı̂ncumetat să merg pe jos. Era un glod pâ nă la genunchi. Ca
primă vara.
Chiar lâ ngă gară , ı̂n fața cooperativei, stă tea o că ruță țără nească . In
jurul calului se foia un țăran trecut de ani, cu că ciulă ı̂n cap.
— Nene, zic, mă iei ș i pe mine pâ nă la Borki?
— Te iau, zise țăranul. Dar degeaba nu te duc. Ai să -mi dai o
rubliș oară , omule bun. E drumul greu.
M-am urcat ı̂n că ruță ș i am pornit.
Drumul era ı̂ntr-adevă r greu, roțile se ı̂nfundau ı̂n mocirlă .
— Ce mizerie! am zis.
— S-a strâ ns apă multă , vezi bine, mi-a ră spuns indiferent țăranul.
Ș edea ı̂n față, cu picioarele spâ nzurate, ș i plesnea mereu din limbă ,
ı̂ndemnâ ndu-ș i calul.
A plesnit aș a din limbă tot drumul. Câ nd contenea mă car pentru o
clipă , calul ı̂și ciulea urechile ș i se oprea cuminte.
Am mers aș a ca la vreo sută de paș i, câ nd deodată , ı̂n urma noastră ,
ı̂n dreptul cooperativei, au izbucnit niș te țipete disperate. O femeie cu
basma cenuș ie pe cap, dâ nd din mâ ini ș i ı̂njurâ nd de mama-focului,
venea zorită după că ruță, ı̂naintâ nd anevoie prin mocirlă .
— Aoleu, vagabondule! țipa femeia. Pe cine ai luat ı̂n că ruță, diavol
ı̂mpielițat? Fir-ai tu să ii de haimana!
Ț ăranul meu ı̂ntoarse capul ș i râ se ı̂n barbă .
— A naibii muiere! zise el cu un zâ mbet. Ia auzi-o ce-i mai turuie
gura!
— Pă i de ce? l-am ı̂ntrebat.
— Naiba s-o ș tie, ră spunse țăranul, su lâ ndu-ș i nasul. O i vrâ nd s-o
iau ı̂n că ruță. Se vede treaba că nu prea are chef să fră mâ nte glodul ı̂n
picioare.
— Pă i ia-o, am zis eu.
— Prea mulți - trei, ră spunse țăranul. E drumul greu.
Femeia, să ltâ ndu-ș i fustele mai sus de genunchi, zorea pasul, dar pe
glodul ă sta era cam greu să ne ajungă .
— Ai avut cumva vreo ı̂nvoială cu dâ nsa? l-am ı̂ntrebat.
— Ce ı̂nvoială ? mi-a ră spuns țăranul. E nevastă -mea. Despre ce
ı̂nvoiala poate i vorba?
— Ce zici! E nevasta dumitale? am ı̂ntrebat mirat. Pă i de ce ai mai
luat-o cu dumneata?
— S-a ținut scai de mine. Că azi e ziua ei. Am plecat după
cumpă ră turi. La cooperativă .
Om de la oraș , m-am simțit teribil de jenat să merg ı̂n că ruță, unde
mai pui că femeia ne ı̂njura acum tot mai avan ș i pe mine, ș i neamurile
mele, ș i pe prea puțin onorabilul ei bă rbat.
I-am dat țăranului o rublă , am să rit jos din că ruța ș i i-am zis:
— Las’ să urce nevasta. Eu am să merg pe jos.
Ț ăranul a luat rubla ș i, fă ră a-ș i scoate că ciula din cap, a vâ râ t-o nu
ș tiu unde sub claia de pă r.
Dar n-a stat să -ș i aș tepte să rbă torita. Plesnind din limbă , a pornit
mai departe.
Eu pă ș eam voiniceș te pe-ală turi, ținâ ndu-mă cu o mâ nă de loitră .
Apoi am ı̂ntrebat:
— De ce n-o iei ı̂n că ruță?
Ț ăranul oftă din ră runchi:
— E drumul greu. Acuma nu-i chip... Da’ las’ că n-are nimic. E dată
dracului...
Am să rit iar ı̂n că ruță ș i am mers aș a pâ nă -n sat, că utâ nd să nu mă
uit nici la țăranul meu, nici la nevastă -sa.
Pe drum, țăranul mi-a spus:
— La drept vorbind, mi-e milă de cal. Mai ales că noi nu suntem ı̂n
colhoz. Suntem individuali. Altfel luam neapă rat muierea ı̂n că ruță.
Dacă era calul statului. Da’ las’ că n-are nimic. Ț ine la drum. Pe cele mai
proaste drumuri.
La care eu i-am zis:
— Oricum, e ziua ei. I se cuvine atâ ta cinstire.
— Acasă am s-o cinstesc negreș it, zise țăranul. Dar acilea e drumul
greu ș i te-ai mai urcat ș i dumneata.
După o jumă tate de oră am ajuns. Ț ăranul zise:
— E drumul al naibii de greu, asta e. Pentru aș a un drum, voi, ă ș tia
de la oraș , ar trebui să dați o hâ rtie de trei. Ai vă zut singur că n-am luat-
o nici pe muiere ı̂n că ruță, pentru că e drumul greu.
— In privința prețului nu mă tocmesc, am zis eu, ș i i-am plă tit câ t
mi-a cerut.
După ce i-am plă tit, tocmai ne-a ajuns ș i să rbă torita. O trecuseră
toate nă duș elile. Iș i potrivi fustele ș i, uitâ ndu-se la bă rbatu-su, zise:
— Descă rcă m?
— Descă rcă m, ireș te, ră spunse țăranul. Că doar n-o să stea marfa
ı̂n că ruță pâ nă la vară . Să rbă torita se apropie ș i se apucă să descarce
cumpă ră turile, ducâ ndu-le ı̂n casă .
I-am dă ruit femeii cinci ruble ș i, indispus, m-am dus după treburile
mele.
Pe drumul de ı̂ntoarcere la oraș m-am tot gâ ndit la viața de la țară .
Ce bine, ză u, că prefacerile care au loc acum la sate au să lovească ,
cred eu, ı̂n bă rbații ă ș tia prea puțin onorabili.
Societatea colhoznică nu le va ı̂ngă dui să -ș i supere nevestele de
ziua lor.
1930

Ambalaj slab
Azi nu se mai ia ș perț. Inainte, da: nu puteai face un pas fă ră să dai
ori să iei.
Acuma, irea oamenilor s-a schimbat mult spre bine. Intr-adevă r,
ș perț nu se mai ia.
Zilele astea am expediat niș te lă zi de la gara de mă rfuri.
Stă m noi ı̂n gară ș i ni se ı̂nfă țiș ează urmă torul tablou rafaelian.
O gheretă . La uș a ei, vezi bine, coadă . Ș i un câ ntar decimal.
Cantaragiul - lâ ngă el. E un slujbaș câ t se poate de prezentabil. Ii turuie
gura turnâ nd la cifre. Notează mereu ı̂n registru, pune greută țile pe
câ ntar, lipeș te etichete pe lă zi ș i dă tot soiul de explicații.
Numai ı̂l auzi zicâ nd cu vocea lui simpatică :
— Patruzeci. O sută două zeci. Cincizeci. Dă -o jos. Ia-o. Dă -te la o
parte... Nu pune aici, tontule! Pune dincoace.
Ce tablou plă cut de muncă intensă !
Numai că , la un moment dat, bă gă m de seamă că , deș i lucrează aș a
de frumos, cantaragiul prea se ține de litera legii. Prea apă ră cu foc
interesele cetă țenilor ș i ale statului. Dacă nu chiar la iecare, dar la a
doua, la a treia persoană refuză să primească coletul. Cum e ambalajul
ceva mai slab, nu primeș te. Deș i se pare că o face cu toată pă rerea de
râ u.
Aia cu ambalajul slab, vezi bine, se vaită ș i se milogesc. Cantaragiul
zice:
— In loc să vă vă ică riți, mai bine ı̂ntă riți-vă ambalajele. E pe-aicea
unul cu niș te cuie. Duceți-vă la el. Bate colea două cuie ș i leagă lada cu o
sâ rmă . După aia veniți ı̂napoi; vă primesc fă ră râ nd.
Adevă rat, ı̂n dosul gheretei stă un om. Omul ține ı̂n mâ nă un ciocan
ș i niș te cuie. Munceș te de se speteș te, ı̂ntă rind ambalajele clienților. Aia
refuzați se uită la el rugă tori ș i-i oferă prietenia ș i banii lor.
Dar iată că -i vine râ ndul unui cetă țean. Unul blond, cu ochelari. Nu
e un intelectual, e numai miop. Sau poate că are conjunctivită ș i ș i-a pus
ochelari ca să nu se vadă . Ori poate că face serviciu la o fabrică de
produse optice ș i ă ia de-acolo le dau ochelari pe de gratis la salariați.
Uite-l că -ș i pune lă zile, ș ase de toate, pe decimal.
Cantaragiul cercetează atent cele ș ase lă zi ș i zice:
— Ambalajul e slab. Nu merge. Dă -le jos.
La auzul acestor vorbe, ochelaristul se amă ră ș te ră u de tot. Dar
ı̂nainte de a se amă rı̂, sare cu gura la cantaragiu.
— Ce vrei de la mine? Astea nu-s lă zile mele, zice. Sunt lă zile
statului, de la fabrica de produse optice. Ce să fac eu acuma cu ele?
Unde gă sesc o că ruță? De unde să iau o sută de ruble, ca să le duc
ı̂napoi?
Cantaragiul zice:
— Eu de unde să ș tiu? ș i-i face semn cu mâ na să se dea la o parte.
Ală lalt, miop cum e, ș i pentru că i s-au aburit lentilele ochelarilor,
interpretează gestul ı̂ntr-un fel. Se face roș u la față, aducâ ndu-ș i aminte
de ceva demult uitat. Apoi se scotoceș te prin buzunare ș i scoate vreo
cinci ruble, tot ı̂n hâ rtii de câ te-o rublă . Ș i dă să -i dea banii
cantaragiului.
La vederea banilor, cantaragiul se face stacojiu la față.
— Asta ce mai e? țipă . Nu cumva vrei să -mi dai ș perț , bou cu
ochelari ce eș ti!
Ochelaristul ı̂nțelege pe loc, vezi bine, ı̂n ce bucluc s-a bă gat.
— Nu, zice, am scos banii numai aș a. Voiam să mi-i ții dumneata
pâ nă dau jos lă zile de pe câ ntar.
S-a fâ stâ cit cu totul, vorbeș te aiurea, ı̂și cere mii de scuze ș i chiar
pare dispus să accepte o morală zdravă nă .
Cantaragiul zice:
— Ruș ine! Aici nu se ia ș perț . Dă jos lă zile de pe câ ntar, că m-apucă
dracii câ nd le vă d. Dar avâ nd ı̂n vedere că sunt lă zile statului, du-te la
omul de colo, să -ți ı̂ntă rească ambalajul. Câ t priveș te banii, mulțumeș te
cerului că n-am eu timp să mă ocup de dumneata.
Dar cantaragiul nu se opreș te aici. Mai cheamă un funcționar ș i-i
zice:
— Ș tii, adineauri a vrut unul să mă mituiască . Auzi, absurditate! ı̂mi
pare ră u că n-am primit ș i n-am luat banii aș a, de formă ; acuma e greu
s-o dovedesc.
Celă lalt funcționar ră spunde:
— Da, pă cat. Trebuia fă cut caz. Să nu-ș i ı̂nchipuie unii că la noi se
mai umblă cu chestii din astea.
Ochelaristul, muiat ră u de tot, se foieș te cu lă zile lui. Bă tute ı̂n cuie,
puse la punct, sunt aduse iar tâ râ ș la câ ntar.
Atunci mie ı̂ncepe să mi se pară că ș i ambalajul meu e slab.
Fă ră a mai aș tepta să -mi vină râ ndul la câ ntar, mă duc la omul acela
ș i-l rog, pentru orice eventualitate, să -mi bată ı̂n cuie ambalajul cam
dubios. Pentru treaba asta omul ı̂mi cere opt ruble.
— Ce, ați că piat cu toții? zic eu. Opt ruble pentru trei cuie?!
— Ai ș i dumneata dreptate. Eu ți le-aș bate ș i pentru o hâ rtie de
trei ruble, dar gâ ndeș te-te că trebuie să ı̂mpart ș i eu banii cu că pcă unul
ă la de colo.
Acuma ı̂ncep eu să pricep cum devine cazul.
— Adică telea, zic eu, ı̂mpă rți cu cantaragiul?
Omul pare puțin jenat că l-a luat gura pe dinainte, se apucă să -mi
ı̂ndruge câ te ș i mai câ te, că leafa-i mică , că scumpetea-i mare, ı̂mi face o
reducere serioasă ș i se apucă de lucru.
Iată că -mi vine ș i mie râ ndul.
Pun lada pe câ ntar ș i admir ambalajul bine prins ı̂n cuie.
Cantaragiul zice:
— Cam slab ambalajul. Nu merge.
— Da’ de unde! zic. Adineauri mi l-a bă tut ı̂n cuie omul acela cu
cleș tele.
— Ah, pardon! zice cantaragiul. Scuzele mele. Acuma ambalajul
dumitale e bun, dar era slab de tot. Eu observ dintr-o ochire. S-avem
pardon!
Primeș te lada ș i-i face scrisoarea de tră sură .
Iau foaia ș i citesc: „Ambalaj slab”.
— Ce-i asta, tâ lharilor? zic. Pă i, cu eticheta asta, ı̂mi golesc hoții
lada pe drum. Ș i nici n-am să pot cere despă gubiri, dacă scrie aș a.
Acuma, zic, vă d eu ce ș mecherii ı̂nvâ rtiți voi aici.
Cantaragiul zice:
— S-avem pardon. Scuzele mele.
Ș i ș terge mențiunea asta, după care plec ș i eu acasă . Pe drum mă
gâ ndesc la complexa construcție spirituală a concetă țenilor mei, la
restructurarea caracterelor, la ș mecheriile la care recurg stimații mei
concetă țeni cedâ ndu-ș i ı̂n silă pozițiile vechi.
De-aș a treabă , chiar s-avem pardon!
1930

Cutremurul
In timpul faimosului cutremur de pă mâ nt din Crimeea locuia la
Ialta un oarecare Snopkov.
Cizmar de meserie. Ț inea acolo un atelier. Vorba vine atelier: era o
gheretă , o coș melie cu pereții de zid.
Lucra cu un tovară ș . Nici unul nu era din partea locului. Fă ceau
reparații la ı̂ncă lțăminte, atâ t pentru localnici, câ t ș i pentru cetă țenii
veniți la bă i.
O duceau biniș or. Iarna, e drept, cam strâ ngeau cureaua, dar vara
aveau de lucru berechet. Câ teodată nici să dea ceva de duș că n-aveau
timp. Adică telea, cred că pentru treaba asta tot gă seau ei vreme. Alta ca
alta...
Aș a ș i acum. Taman, care va să zică , ı̂n ajunul cutremurului, ș i
anume, dacă nu mă -nș el, ı̂n ziua de vineri unsprezece septembrie,
cizmarul Ivan Iakovlevici Snopkov, fă ră a mai aș tepta sâ mbă ta, a
consumat o sticluță ș i jumă tate de votcă rusească .
Mai ales că ispră vise toate comenzile. Ș i mai ales că avea puse
deoparte două sticluțe. Aș a că ce să mai aș tepte? Le-a bă ut. Mai ales că
nici nu ș tia c-o să ie cutremur de pă mâ nt.
Aș a că a bă ut omul o sticluță ș i jumă tate de votcă , ș i a luat-o spre
casă , pe două că ră ri, vezi bine, câ ntâ nd ș i el, ia colo, ca omul cu chef.
S-a ı̂ntors aș adar acasă , s-a culcat ı̂n curte ș i a adormit, fă ră să mai
aș tepte cutremurul.
Avea el obiceiul ă sta câ nd era beat, să se culce ı̂n curte. Nu-i plă cea
să doarmă beat sub un acoperiș . Nu se simțea la largul lui cu tavanul
deasupra capului. Se ı̂nă buș ea. Il lua aș a cu leș in. Din care pricină
ı̂ntotdeauna poftea să stea la aer.
Aș a ș i acum. La unsprezece septembrie, taman cu puțin ı̂nainte de
cutremur, Ivan Iakovlevici Snopkov a dat-o vâ rtos cu votcă , s-a amețit
zdravă n ș i a adormit ı̂n curte, sub un chiparos.
Ș i ı̂n timp ce dumnealui doarme ș i visează câ te ș i mai câ te, paralel
cu asta se produce faimosul cutremur de pă mâ nt din Crimeea. Că suțele
se clatină , pă mâ ntul hă uie ș i se cutremură , dar Snopkov doarme dus ș i
habar n-are de nimic.
Câ t despre prietenul lui, ă la de la prima zguduitură a rupt-o la fugă
ș i s-a adă postit ı̂n gră dina publică , de teamă să nu-l omoare vreo
că ră midă .
Abia dimineața devreme de tot, pe la ceasul ș ase, a fă cut ochi ș i
Snopkov al nostru. S-a trezit Snopkov sub chiparos ș i nu-ș i mai
recunoș tea curtea. Mai ales că ghereta lor era la pă mâ nt. Nu se
dă râ mase ea chiar de tot, dar ı̂i că zuse un perete, ș i gardul se lă sase ș i el
ı̂ntr-o râ nă . Numai chiparosul ră mă sese aș a cum era, câ t despre rest,
Doamne-Doamne!
Snopkov se frecă la ochi ș i-ș i zise:
„Unde-oi i, mă iculiță? Am mai dat eu pe undeva ieri, beat cum
eram? Ce pră pă d ș i-n gospodă ria asta! Nu-mi dau seama a cui o i. Nu,
se gâ ndeș te Snopkov, nu e bine să mă ı̂mbă t ı̂n halul ă sta. Alcoolul e o
bă utură prea vă tă mă toare, din pricina lui se duce dracului memoria.”
Ș i odată se simți tare necă jit ș i amă râ t.
„Ie-te, ı̂și zise, pe unde-am ajuns! Bine barem că m-am culcat ı̂ntr-o
curte ș i nu ı̂n stradă , că mă că lca o maș ină , ori mă sfâ rteca un câ ine.
Trebuie s-o mai slă besc cu bă utura, ı̂și zise, ori să mă las de tot.”
Gâ ndurile astea ı̂l mâ hniră ș i mai ră u, ș i de mâ hnit ce era, scoase
din buzunar jumă tatea de sticluță care-i mai ră mă sese ș i o goli pe dată .
Snopkov goli sticluța ș i se ameți iar. Mai ales că nu mai mâ ncase
nimic demult ș i mai ales că -i era capul slă bit de amețeala de mai
ı̂nainte.
Aș a amețit, Snopkov se ridică ı̂n picioare ș i o porni pe stradă .
Merge el pe stradă ș i, beat cum e, nu recunoaș te cu nici un chip
strada. Mai ales că , după cutremur, lumea a dat toată nă vală pe stră zi.
Nu mai stă nimeni ı̂n casă . Ș i toți - ciudat - mai mult goi decâ t ı̂mbră cați,
cu plă pumi ș i saltele ı̂n brațe.
Merge aș a Snopkov pe stradă ș i se ı̂ngrozeș te. „Doamne, ı̂și zice, ir-
ar ea a dracului de treabă , unde naiba mă a lu? Ori oi i venit la Batum
cu vaporul? Ori poate am ajuns tocmai ı̂n Turcia? Io-te cum umblă toți
dezbră cați, parc-ar i la tropice!”
Ș i cum merge aș a beat, mai că -l podideș te plâ nsul.
A ieș it la ș osea ș i ș i-a vă zut de drum, fă ră a recunoaș te locurile.
A mers el ce-a mers ș i, de oboseală , ca ș i de tă ria alcoolului, a că zut
ı̂n ș anțul ș oselei ș i a adormit buș tean.
Gâ nd se trezeș te, vede că s-a lă sat seara. Deasupra capului sclipesc
stelele. Ș i e ră coare. Asta, pentru că ș ade lungit ı̂n marginea ș oselei fă ră
haine ș i fă ră ı̂ncă lțări. Numai ı̂n izmene.
Ș i cum ș ade aș a, pră dat de toate lucruș oarele, ı̂și zice: „Doamne, ir-
ar ea a dracului de treabă , ce-i cu mine ı̂n halul ă sta?”
De râ ndul acesta Snopkov s-a speriat de-a binelea, a să rit ı̂n
picioare, aș a desculț cum era, ș i a luat-o ı̂nainte pe ș osea.
In ierbâ ntat, a mers poate vreo zece verste ș i s-a aș ezat pe un
bolovan.
S-a aș ezat pe un bolovan, amă râ t ca vai de lume. Unde se a lă nu
ș tie ș i nu-ș i poate aduna cu nici un chip gâ ndurile. Il ia cu frig ș i-l trec
toți iorii. Ș i i s-a fă cut o foame...
Abia spre ziuă a a lat Ivan Iakovlevici Snopkov cum stau lucrurile.
De la un trecă tor.
Trecă torul ı̂l ı̂ntreabă :
— Ce-i cu dumneata, de umbli ı̂n izmene?
— Ză u dacă ș tiu ceva! zice Snopkov. Spune-mi, rogu-te, unde mă
a lu?
Au intrat ı̂n vorbă . Trecă torul zice:
— Pâ nă la Ialta să tot ie vreo treizeci de verste. Ian te uită tocmai
unde ai ajuns!
In ine, trecă torul i-a spus de cutremur, l-a informat unde ș i ce
distrugeri s-au fă cut.
Snopkov s-a ı̂ntristat ră u de tot a lâ nd de cutremur ș i a pornit-o
zorit spre Ialta.
A stră bă tut toată Ialta aș a, numai ı̂n izmene. De altminteri, lucrul
ă sta n-a mirat pe nimeni, din motiv de cutremur. Ba poate că ș i fă ră
cutremur tot nu s-ar i mirat nimeni.
După aceea, Snopkov ș i-a inventariat paguba: a fost pră dat ı̂n lege.
Hoții i-au luat ș aizeci de ruble bani gheață, haina, pantalonii ș i
sandalele aproape noi. Aș a că paguba se ridica la vreo sută de ruble,
fă ră a mai pune la socoteală ghereta avariată .
Acum I. I. Snopkov se pregă teș te să plece la Harkov. Vrea să facă o
cură de dezalcoolizare. Că aș a nu iese, ză u, la nici o socoteală .
Ce vrea să spună autorul cu această schiță? Cu această schița
autorul se ridică energic ı̂mpotriva beției. Să gețile acestei schițe satirice
sunt ı̂ndreptate ı̂mpotriva beției ș i a alcoolului.
Autorul vrea să spună că oamenii care obiș nuiesc să bea, pot lă sa
să le scape nu numai alte lucruri ceva mai gingaș e, dar chiar ș i un
cutremur.
Sau, aș a cum spune un a iș : „Nu bea! La beție ai putea să -ți
ı̂mbră țiș ezi duș manul de clasă !” Ș i ı̂ncă foarte uș or, tovară ș i.
1930

Să nu faci speculă
Câ t stă m noi aș a ș i că ută m soluții pentru tot soiul de probleme
importante cu privire la colhozuri ș i la planul industrial- inanciar, viața
ı̂și urmează cursul. Oamenii se aranjează , se ı̂nsoară , se mă rită , se
ı̂ngrijesc de fericirea lor personală , iar unii, chiar, se dedau la
escrocherii ș i la speculă . Desigur, azi e destul de greu să faci speculă . Cu
toate astea sunt unii cetă țeni care tot mai scornesc câ te ceva nou ı̂n
acest domeniu.
Uite, despre un caz din astea de speculă vreau să vă povestesc
acum. Mai ales că acest caz e destul de amuzant. Ș i unde mai pui că e o
ı̂ntâ mplare adevă rată . Mi-a povestit-o un neam de-al meu, venit din
provincie.
O locuitoare din oraș ul Simferopol, dentista O., de origine vă duvă , a
hotă râ t să se mă rite.
Or ı̂n zilele noastre nu e chiar aș a de uș or să te mă riți. Mai ales dacă
doamna ı̂n cauză e o intelectuală ș i doreș te să aibă ı̂n preajmă o
persoană tot intelectuală , de acelaș i nivel cu ea.
In țara noastră , ca să zic aș a, proletară , problema intelectualilor
este deocamdată ı̂ncă o problemă destul de acută . Problema cadrelor
nu a fost ı̂ncă soluționată ı̂n sens pozitiv, aș a că , pardon, nu prea e
oportun să umbli după candidați la ı̂nsură toare. E clar că azi sunt cam
puțini candidații intelectuali. Adică există , vezi bine, dar toți sunt nu
ș tiu cum... ori că -s gata ı̂nsurați, ori că au câ te două -trei familii, ori că
sunt din ă i lipsiți de drepturi civile, ceea ce desigur, iară ș i nu poate să
aducă nimic bun ı̂n viața conjugală .
Ei bine, ı̂n această situație tră ieș te la Simferopol o vă duvă care ș i-a
pierdut anul trecut bă rbatul. A murit de tuberculoză .
Care va să zică i-a murit bă rbatul. La ı̂nceput, cred, femeia n-a prea
luat ı̂n serios evenimentul. A-a, ș i-o i zis, n-are nimic! Dar pe urmă vede
ea că nu-i chiar aș a, că bă rbații candidați la ı̂nsură toare nu umblă prin
lume ı̂n cete. Ș i, desigur, a dat ı̂n nostalgie. Ș i cum zic, stă ea aș a, roasă
de nostalgie, cam vreun an ș i ı̂și spune necazul lă ptă resei. Venea la ea o
lă ptă reasă de-i aducea lapte. Intrucâ t bă rbatu-su a murit de
tuberculoză , avea grijă de persoana sa ș i se alimenta bine.
Care va să zică , bea ea aș a lapte cam vreun an, se mai ı̂nzdră veneș te
ș i ı̂ntr-o zi are o conversație ca ı̂ntre femei cu lă ptă reasă .
Nu se ș tie de unde a pornit. Probabil că ea a venit la bucă tă rie ș i a
intrat, aș a, ı̂n vorbă . Vorbesc ele de una, de alta, ba că se scumpesc
produsele alimentare, ba că laptele e cam subțire ș i că , ı̂n general, e
lipsă de bă rbați de ı̂nsurat. La care lă ptă reasa zice:
— Nu mai ı̂ncape vorbă , alta ca alta, dar aș a ceva e cam lipsă .
Dentista zice:
— Eu câ ș tig destul de bine. Am de toate: locuință, mobilă , ceva
bă niș ori. Ș i nici eu, zice, nu-s chiar pocită . Ș i uite că pur ș i simplu nu
sunt ı̂n stare să mă remă rit. Ză u dacă nu-mi vine să dau un anunț ı̂n ziar.
Lă ptă reasa zice.
— Cu ziarul nu faci treabă . Totuș i, la o treabă ca asta, se cuvine să
stai ș i să chibzuieș ti.
Dentista ı̂i ră spunde:
— In caz extrem, zice, nu m-aș zgâ rci la bani. I-aș da bani persoanei
care mi-ar face cunoș tință cu un bă rbat ı̂n vederea că să toriei.
Lă ptă reasa o ı̂ntreabă :
— Ș i cam câ t ați da?
— Mde, zice doctorița, depinde ce om gă sim. Dacă , desigur, e un
intelectual ș i vrea să se că să torească , aș da, zice, trei hâ rtii de zece fă ră
să clipesc din ochi.
— Trei, zice lă ptă reasa, e puțin. Dați-mi mie cinci hâ rtii, ș i vă
aranjez eu treaba asta. Am eu ı̂n vedere un om potrivit.
— Dar poate că nu e un intelectual, zice doctorița, poate că e un
escroc.
— Da de unde! zice lă ptă reasa. De ce escroc? Ba e chiar foarte
intelectual. E electrician.
Doctorița zice:
— In cazul acesta să -mi faci cunoș tință cu el. Poftim pâ nă una-alta
o hâ rtie pentru osteneală .
Ș i cu asta s-au despă rțit.
Trebuie să vă spun că lă ptă reasa n-avea pe nimeni ı̂n vedere, afară
de propriul ei soț .
Dar suma mare de bani a pus-o pe gâ nduri, aș a că tot chitea cum să
facă să -i su le doctoriței banii.
Vine ea acasă ș i ı̂i zice lui bă rbatu-su:
— Uite, Nokolaș a, aș a ș i aș a. E rost, zice, să um lă m vreo cincizeci
de ruble fă ră prea multă osteneală .
Adică ı̂i spune toată tă ră ș enia. Ce ar i dacă ea i-ar face ı̂nadins
cunoș tință cu doctorița asta ı̂mbogă țită , ș i aia, proastă , ı̂i pune ı̂n palmă
cinci hâ rtii de zece?
— La nevoie, zice, dacă ea stă ruie, poți să mergi ș i la starea civilă .
Azi treaba asta se face uș or. Azi te iscă leș ti, ș i mâ ine ori poimâ ine faci
cale-ntoarsă .
Bă rbatul lă ptă resei, un pezevenghi destul de frumuș el, cu
mustă cioară , ı̂i zice aș a:
— Prea bine. Mă rog! Eu, zice, sunt oricâ nd categoric bucuros să iau
cincizeci de ruble pe de gratis. Alții muncesc pentru aș a o sumă luni de
zile, pe câ nd aici, ce mare lucru să pui ia colo o iscă litură !
Aș a că după vreo două zile lă ptă reasa ı̂l prezintă pe bă rbatu-su
dentistei.
Dentista se arată sincer bucuroasă , ș i fă ră prea multă vorbă ı̂i dă
banii lă ptă resei.
Acuma să vezi ce se ı̂ntâ mplă .
Bă rbatul lă ptă resei, pezevenghiul ă sta cu mustă cioară , se prezintă
de urgență cu doctorița la starea civilă , se mută provizoriu ı̂n
apartamentele ei ș i pâ nă una alta stă acolo.
Stă el aș a cinci zile, pe urmă o să ptă mâ nă , pe urmă zece zile.
După zece zile vine lă ptă reasa.
— Adică cum vine asta? zice.
La care electricianul ı̂i ră spunde:
— Vezi că mi-am schimbat gâ ndul. Nu mă mai ı̂ntorc. Eu, zice,
ră mâ n să stau cu doctorița. Aicea viața ı̂mi pare mai interesantă .
Zicâ nd acestea, e drept, s-a ales cu câ teva palme pentru purtarea
lui neruș inată , dar pă rerea nu ș i-a schimbat-o. Ș i a ră mas să stea cu
doctorița. Iar doctorița, a lâ nd cum stau lucrurile, a râ s grozav ș i a spus
că , ı̂ntrucâ t nu a existat violență, ci alegere liberă , incidentul este ı̂nchis.
E drept că lă ptă reasa a mai venit de vreo două ori ș i a fă cut
scandal, cerâ nd să -i ie restituit soțul, dar din treaba asta n-a ieș it nimic.
Mai mult decâ t atâ t, ș i-a pierdut clienții de-aici, că ci i s-a spus să nu mai
aducă lapte, pentru a se evita alte scandaluri ș i drame.
Uite aș a, pentru cinci hâ rtii de zece ruble, lă ptă reasa asta zgâ rcită
ș i lacomă ș i-a pierdut soțul, un bă rbat frumos ș i intelectual.
1931

Dădaca
Zilele astea, la noi la Leningrad s-a petrecut ceva de-a dreptul
revoltă tor.
Soții Farforov aveau o dă dacă . Au luat-o pentru copil. Singuri nu
puteau să -i poarte de grijă copilului ș i să -i asigure mâ ngâ ierea cuvenită ,
pentru că amâ ndoi erau ı̂n producție.
Serioga Farforov avea serviciu. Ș i ea era ı̂n slujbă . El câ ș tiga destul
de frumos. Ș i ea avea o leafă buniș oară .
Ei bine, ı̂n situația asta li se naș te un copil.
Care va să zică , li s-a nă scut un copilaș ș i, vezi bine, au trebuit să ia
o dă dacă . Altfel, desigur, n-ar i luat.
Mai ales că nici nu erau obiș nuiți să țină dă dacă . Boieria asta n-o
ı̂nțelegeau ei.
Dar, aș a cum stă teau lucrurile, le convenea mai mult să țină o
dă dacă decâ t să -ș i lase madam Farforova slujba ș i să iasă din producție.
Aș a că au angajat o dă dacă .
Era nu prea bă trâ nă , dar nici chiar tâ nă ră . Pe scurt, o femeie
trecută de ani ș i cu o ı̂nfă țiș are destul de pocită .
Dar dincolo de ı̂nfă țiș area asta slută , soții Farforov au descoperit
curâ nd o inimă bună . Ș i nici prin cap nu le-ar i trecut ce viperă au
ı̂ncă lzit la sâ nul lor.
Vezi bine, ı̂nadins au angajat ei o femeie urâ tă , ca să n-aibă ș i ea
fericirea ei, ci numai să poarte de grijă plodului.
Au angajat-o pe bază de recomandație. Acolo li s-a spus că e o
bă trâ nă urâ tă ș i care nu bea, ș i că -i plac copiii de nici nu-i mai lasă din
brațe. Ș i mă car că e bă trâ nă , dar e o bă trâ nă care e demnă pe deplin să
intre ı̂n societatea nouă , nedivizată ı̂n clase.
Aș a li s-a spus. Dar ei ı̂ncă nu-ș i fă cuseră o pă rere.
Ei bine, o angajează ei pe dă daca asta ș i vă d că ı̂ntr-adevă r e aur, nu
dă dacă . Unde mai pui că a ı̂ndră git numaidecâ t copilul. Umblă mereu cu
el, nu-l mai lasă din brațe, ı̂l plimbă pâ nă la că derea nopții.
Farforovii, oameni cu vederi ı̂naintate, n-aveau nimic ı̂mpotrivă . Iș i
dă deau seama că aerul ș i plimbarea ı̂ntă resc organismul plodului. Aș a
că ș i-au zis: „Mă rog, n-are decâ t să se plimbe. Mai ales că aș a o să -i
vedem mai rar mutra.”
Acuma să vezi ce se ı̂ntâ mplă .
Dimineața, pă rinții se duc la slujbă . Dă daca ia pruncul ș i o sticluță
cu lapte, ș i iese la plimbare pe stră zile Leningradului.
Numai că o dată se ı̂ntâ mplă să treacă pe stradă cineva din
comitetul de locatari, unul Ț aplin.
Merge omul pe stradă , se gâ ndeș te poate la ale sale, ș i deodată ce-i
vă d ochii? ı̂n colț stă o cetă țeancă destul de jerpelită . Cu un copil ı̂n
brațe. Ș i aș a, cu copilul ı̂n brațe, cere de pomană .
Semion Mihailovici Ț aplin n-avea de gâ nd să -i dea nimic, s-a uitat ș i
el aș a. Se vede că persoana i s-a pă rut cunoscută : pă i sigur - dă daca cu
copilul soților Farforov!
S. M. Ț aplin din comitetul de locatari nu i-a zis nimic ș i nici nu i-a
dat ceva, ci numai s-a ı̂ntors ș i a luat-o ı̂napoi spre casă .
Numai el ș tie cum a ră bdat pâ nă seara, dar seara i-a spus lui
Farforov ı̂n persoană :
— Sunt peste mă sură de mirat, stimate tovară ș e, dar, zice, ori
dumneavoastră nu-i dați simbrie slujnicei, ori eu nu pot pricepe ce-i cu
ea. Te previn ı̂nsă că dacă dumneata o trimiți ı̂nadins să cerș ească cu
copilul ı̂n brațe, ı̂nseamnă , zice, că eș ti o pă tură stră ină ı̂n casa noastră
proletară .
La care Farforov zice:
— Pardon, despre ce e vorba?
Atuncea persoana din comitetul de locatari ı̂i spune ce-a vă zut ș i
câ t l-a afectat vederea unui asemenea spectacol.
Apoi urmează tot felul de scene, cu țipete ș i cu lacrimi. Ș i totul se
lă mureș te.
După aia, Farforov o cheamă pe dă dacă ș i-i spune aș a:
— Pă i se poate una ca asta? Ce, ți-ai ieș it din minți? Ori nu mai ș tii
pe ce lume tră ieș ti?
Dă daca zice:
— Nu-i nici un bai dacă stau ș i eu aș a, ori dacă oamenii milostivi
ı̂mi vâ ră singuri bani ı̂n mâ nă . Nu pot, ză u, să ı̂nțeleg de ce vă supă rați.
Copilul n-are nimic de suferit. Ba poate că -l ș i distrează să vadă atâ ția
oameni foindu-se prin fața lui.
— Da, zice Farforov, dar eu nu vreau să să desc ı̂n copilul meu astfel
de concepții de la o vâ rstă fragedă . Eu unul nu-ți permit să procedezi ı̂n
felul acesta. Cu atâ t mai mult cu câ t noi te plă tim bine, ai de toate, eș ti
să tulă ș i ı̂ncă lțată .
La care dă daca zice:
— Da, dar aș vrea să mai câ ș tig ș i eu ceva ı̂n plus. Madam Farforova
intervine, strâ ngâ ndu-ș i copilul la piept.
— Pe noi, purtarea asta ne jigneș te ı̂n cel mai ı̂nalt grad. De aceea
noi te dă m afară din slujbă .
— Iar eu, zice Ț aplin, ca membru ı̂n comitetul de locatari, spun că
aveți perfectă dreptate s-o dați afară pe dă daca asta tică loasă , ı̂ntrucâ t
nu dumneavoastră , ci ea e o pă tură stră ină ı̂n casa noastră proletară .
Bă trâ na zice:
— Aș i, că m-am ș i speriat! Acuma nu prea se gă sesc dă dace, aș a că
mă angajez imediat la altcineva. Cu plodul vostru abia dacă ciupeam ș i
eu vreo trei ruble, ș i pentru asta - atâ ta scandal! Uite că plec singură ,
pentru că sunteți niș te tică loș i fă ră su let, nu stă pâ ni adevă rați!
La auzul acestor cuvinte, Farforov, furios, a țipat la ea ș i chiar era
gata să -i zgâ lțâie puțin bă trâ nețile, dar Ț aplin nu l-a lă sat, ba chiar a
rostit ı̂n legă tură cu asta o scurtă cuvâ ntare. Ț aplin le-a vorbit aș a
soților Farforov:
— Uitați-vă la dă daca asta a dumneavoastră . Ea e adâ nc ı̂mplâ ntată
cu toate ră dă cinile ı̂n trecutul ı̂ndepă rtat, ı̂n care fă ceau casă bună
stă pâ nii cu robii. Ea s-a obiș nuit cu viața aceea ș i nu vede nimica de
ruș ine ı̂n calicie ș i ı̂n cerș eală . Tocmai de aceea s-a ș i pretat la o
asemenea tică loș ie, care a stâ rnit revolta dumneavoastră . Totuș i, să n-o
atingeți iziceș te, ci numai s-o dați afară din slujbă .
Soții Farforov aș a au ș i fă cut - au izgonit-o ı̂n chip ruș inos pe
dă dacă .
Dă daca a plecat ș i n-a luat nici o recomandație, ș i nu se ș tie unde s-
a angajat. Probabil ı̂nsă că iar ı̂ngrijeș te de vreun prunc, ș i cu ajutorul
lui câ ș tigă destul de frumuș el.
1931

O întâmplare în tren
Desigur, nu ı̂ncape vorbă , copiii ne sunt cum nu se mai poate de
necesari.
Fă ră ei, statul ı̂ntâ mpină greută ți. Ei sunt schimbul nostru de
mâ ine. Noi ne punem speranțele ı̂n ei ș i ne facem toate socotelile cu
gâ ndul la ei.
Cu atâ t mai mult, cu câ t oamenii maturi nu se pot dezbă ra chiar
atâ t de uș or de apucă turile lor mic-burgheze, pe câ nd copiii au să se
facă mari ș i, hotă râ t lucru, au să echilibreze nivelul nostru cultural.
Aș a că ı̂n privința asta, noi trebuie pur ș i simplu să -i purtă m pe
copii pe brațe, ș i să su lă m praful de pe ei, ș i să le ș tergem nă sucurile.
Fă ră să ne uită m dacă e copilul nostru sau copilul altuia.
Vezi ı̂nsă că tocmai aș a ceva nu prea se observă ı̂n viața noastră
particulară .
Ne amintim de o ı̂ntâ mplare destul de originală , petrecută sub ochii
noș tri ı̂n tren, cu puțin ı̂nainte de Novorossiisk.
Ai de se a lau ı̂n vagonul ă sta mergeau aproape toți la Novorossiisk.
In vagon, printre alții, se a la ș i o femeie. O femeie tâ nă ră , cu copil.
Ț ine copilul ı̂n brațe ș i că lă toreș te aș a cu el.
Merge cu copilul la Novorossiisk. Se pare că bă rbatu-su lucrează
acolo la o uzină . Aș a că femeia merge la bă rbatu-su.
Ș i cum zic, merge la bă rbatu-su. Mă rog, toate sunt la locul lor:
femeia ține copilul ı̂n brațe, ală turi, pe banchetă - o bocceluță ș i un
coș uleț . Ș i uite-aș a că lă toreș te ea la Novorossiisk.
Merge, zic, la bă rbatu-su, la Novorossiisk. Dar vezi că copilaș ul din
brațele ei e tare gă lă gios. Ț ipă ș i țipă , de parcă ș i-a pierdut mințile. Se
pare că e bolnă vior. Cum am a lat mai pe urmă , l-a apucat pe drum
durerea de burtă . O i mâ ncat ceva crud, ori o i bă ut te miri ce, atâ t că l-
a apucat pe drum. De-aia țipă .
Mă rog - copil. Nici nu-ș i dă seama ce-i cu el ș i de ce-l doare burtica.
Câ ți ani să aibă ? Poate trei, ori poate doi. Dacă n-ai observat copiii ı̂n
viața particulară , e cam greu să spui ce vâ rstă are respectivul. Se pare,
ı̂nsă , că e pionier; are legată la gâ t o bavețică roș ie-roș ie.
Ș i uite-aș a, micuțul ă sta că lă toreș te cu maică -sa la Novorossiisk.
Că lă toresc amâ ndoi, zic, la Novorossiisk, ș i, ca un fă cut, pe drum ı̂l
loveș te boala.
Ș i copilul dă de ș tire ı̂n iece clipă că e bolnav, zace ș i cere să i se
acorde toată atenția. Ș i, vezi bine, n-o lasă pe maică -sa să se odihnească
nici un pic. Femeia, de obosită ce e, mai să -l scape din brațe. Ș i nici să
doarmă nu poate. Ș i nici mă car un ceai nu poate să bea.
Ș i atuncea, cu puțin ı̂nainte de gara Lihnı̂, femeia, vezi bine, face
apel la că lă tori:
— Eu, zice, ı̂mi cer mii de scuze, dar vă rog să aveți puțin grijă de
copilaș ul meu. Vreau să dau o fugă pâ nă -n gara Lihnı̂, să mă nâ nc mă car
o farfurie de supă . Mi s-a lipit limba de cerul gurii, zice. Nu mai pot!
Merg, zice, la bă rbatu-meu, la Novorossiisk.
Că lă torii, vezi bine, caută să nu se uite ı̂ntr-acolo de unde s-au auzit
vorbele astea, se ı̂ntorc ı̂n partea ailaltă . Adică telea, vezi dumneata:
după ce că plodul ă sta țipă ș i urlă , să -i mai ș i porți de grijă ! Te
pomeneș ti că -l mai ș i abandonează . Sunt fel ș i fel de mame... E câ te una
care n-ar ș ovă i deloc să facă o treabă ca asta.
Ș i mă car că pâ nă la urmă aș a ceva nu s-a ı̂ntâ mplat ș i mamă
iubitoare a ră mas ală turi de copilul ei, că lă torii, neș tiind ı̂ncă cum au să
se sfâ rș ească toate astea, s-au ară tat destul de rezervați, cu alte cuvinte
au refuzat-o.
Care va să zică , nu vrea nimeni să -i țină copilul.
Acuma, trebuie să vă spun că printre că lă tori era unul, un cetă țean
pare-se de la oraș . Avea pe cap o ș epcuță ș i era ı̂mbră cat ı̂ntr-un trenci
internațional cauciucat. Ș i, desigur, avea sandale ı̂n picioare.
Cetă țeanul ă sta zice aș a, adresâ ndu-se celor de față:
— Trebuie să vă spun că mi-e sâ rbă să mă uit la dumneavoastră .
Mă ș i mir, ză u, zice, ce fel de oameni mai sunteți. Nu se poate, cetă țeni,
zice, să iți atâ t de indiferenți. Poate că mama se jenează să mă nâ nce
sub privirile noastre, că ci micuțul ei prea o ține legată de el. Ori, vă d că
aici iecare se ı̂ntoarce cu spatele de la aceste treburi obș teș ti. Ei bine,
asta ı̂nseamnă de-a dreptul renunțare la socialism!
Ailalți ı̂i zic:
— Atuncea ai grijă dumneata de copil! S-a gă sit deș teptul să țină
discursuri progresiste ı̂n tren!
Cetă țeanul zice:
— Cu toate că eu sunt burlac ș i mi-e al naibii de somn, nu sunt atâ t
de insensibil față de problema copiilor.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂l ia pe micuț ı̂n brațe, ı̂l leagă nă ș i ı̂ncearcă să -l
distreze, miș câ ndu-ș i ı̂ntruna degetul ară tă tor.
Desigur, tâ nă ra femeie ı̂i mulțumeș te foarte că lduros, ș i ı̂n gara
Lihnı̂ coboară .
In gară se duce la bufet ș i ză boveș te acolo. Trenul stă zece minute.
Astea zece minute trec, ș i se dă semnalul de plecare. Impiegatul de
serviciu ı̂și lutură chipiul lui roș u. Femeia - nu-i ș i nu-i...
Trenul se pune ı̂n miș care ș i alunecă pe ș ine, dar tâ nă ra mamă ia-o
de unde nu-i.
In vagon se petrec tot felul de scene. Unii râ d ı̂n gura mare, alții dau
să tragă semnalul de alarmă , vor să oprească trenul.
Ala cu sandale stă alb la față ș i nu mai are chef de somn. Ș i nu mai
ține discursuri.
Stă cu micuțul pe genunchi ș i ascultă sfaturile celor din jur.
Unul, desigur, ı̂l sfă tuieș te să dea o telegramă pe banii lui, alții,
dimpotrivă , zic:
— Il duci pâ nă la Novorossiisk ș i-l predai ı̂n gară . Ș i dacă ă ia nu-l
primesc, ı̂n cel mai ră u caz ı̂l ı̂n iezi.
Intre timp, micuțul țipă ș i boleș te, ș i nu vrea deloc să ie lă sat din
brațe.
Ș i uite aș a trec două ore de disperare, după care trenul, vezi bine,
opreș te ı̂ntr-o gară mare. Ala cu sandale ı̂l ia biniș or pe micuț ș i vrea să
iasă pe platformă , ca să meargă la detaș amentul de pază al trenului. Dar
taman atunci intră ı̂n vagon tâ nă ra mamă .
— Scuzați, zice. Am mâ ncat o supă ierbinte, ș i odată m-am muiat,
ș i am intrat ı̂nadins ı̂n vagonul de-ală turi ș i acolo i-am tras un pui de
somn. N-am dormit de două zile, zice. Dacă intram ı̂n vagonul ă sta, zice,
nu cred că mai apucam să dorm.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂și ia copilul ș i iar se apucă să -l dă dă cească .
Ala cu sandale zice:
— Procedezi destul de urâ t, cetă țeană ! Dar dacă ai dormit puțin, te
ı̂nțeleg. Copiii sunt schimbul nostru de mâ ine, ș i eu n-am nimic contra
să le port din câ nd ı̂n câ nd de grijă .
Atuncea ı̂n vagon s-a stâ rnit un râ s vesel, ı̂nvioră tor.
Ala cu sandale zice:
— Numai că ı̂n cazuri din astea oamenii trebuie preveniți.
Gâ ndeș te-te ș i dumneata prin ce emoții am trecut eu ı̂n astea două ore!
Uite asta nu e frumos din partea dumitale.
In vagon s-a produs iar o explozie de râ s. Ș i totul s-a sfâ rș it cu bine,
spre bucuria tuturor.
1932

Suferințele tânărului Werther


Mergeam odată cu bicicleta.
Pe bulevardul Kamenoostrovski. Cotesc pe o alee laterală , paralelă
cu bulevardul, ș i-mi vă d de drum.
Natura mi se ı̂nfă țiș ează ı̂n veș mâ ntul ei de toamnă . Iarba a
ı̂ngă lbenit. Florile din rond sau o ilit. Pe alee s-a aș ternut un covor de
frunze veș tede. Deasupră -mi, cerul ș i-a pierdut culoarea.
Ciripit de pă să rele. O cioară scormoneș te ı̂ntr-o movilă de gunoi. In
fața unei porți, un că țeluș cu pă rul sur latră de zor.
Privesc tabloul acesta autumnal ș i deodată mi se ı̂nmoaie inima, ș i
n-aș vrea să mă gâ ndesc la lucruri neplă cute. Mintea mea zugră veș te o
viață minunată . Oameni amiabili, ı̂nțelegă tori. Respectul persoanei.
Maniere civilizate. Iubire de aproapele. Fă ră ocă ri ș i mitocă nii.
Nă pă dit de aceste gâ nduri, mi-a venit deodată aș a să -i ı̂mbră țiș ez
pe toți, să le spun ceva frumos. Imi venea să strig: „Fraților, ce-a fost mai
greu a trecut. Mai e puțin ș i ne aș teaptă o viață de conte.”
Deodată , aud un țignal.
„Un contravenient, ı̂mi zic. O i trecut cineva stradă pe unde nu e
voie. Cred că ı̂n viitor o să dispară ș i asta. In viitor n-o să mai auzim aș a
de des țignalele astea asurzitoare, care amintesc de contravenții ș i de
amenzi.”
Undeva, aproape, aud iar țignalul, prelung, ı̂nsoțit de strigă te ș i
ocă ri.
„Cred că au să dispară ș i strigă tele astea grosolane. Poate or mai
striga unii, dar fă ră să ı̂njure aș a urâ t.”
Aud pe cineva fugind ı̂n urma mea. Omul strigă cu o voce ră guș ită :
— De ce fugi, ir-ai tu să ii! Opreș te imediat!
„Urmă resc pe cineva”, ı̂mi zic ș i continuu să pedalez
Agale, dar destul de stă ruitor.
— Leoș ka, aud, ia-o la stâ nga. Nu-l scă pa din ochi!
In stâ nga mea vă d alergâ nd un tinerel. Agită un bă ț ș i amenință cu
pumnul.
Intorc capul. Pe alee aleargă un paznic venerabil, cu pă rul alb. Urlă
ı̂n gura mare:
— Pune mâ na pe el! Leoș ka, nu-l scă pa din ochi!
Leoș ka mă ia drept țintă ș i ı̂și repede bă țul ı̂n roata bicicletei mele.
Atunci ı̂ncep să -mi dau seama că chestiunea mă priveș te. Sar jos de
pe bicicleta ș i ră mâ n ı̂n aș teptare.
Iată că m-a ajuns paznicul. Din pieptul lui iese un hâ râ it. Ră su lă
zgomotos.
— Pune mâ na pe el! țipă paznicul.
Vreo zece voluntari se apropie ı̂n goană de mine ș i dau să mă
ı̂nș face de mâ ini.
— Fraților, zic eu, ce, ați că piat? Ce, v-ați ieș it din minți laolaltă cu
prostul ă sta bă trâ n?
Paznicul zice:
— Câ nd ți-oi arde una peste bot, ai să ș tii cum să mai insulți
cetă țenii ı̂n exercițiul funcțiunii... Ț ineți-l bine... Nu-i dați drumul...
Obră znică tura!
Se strâ nge lume. Cineva ı̂ntreabă :
— Ce-a fă cut?
Paznicul zice:
— Am cincizeci ș i trei de ani, ș i nemernicul ă sta m-a bă gat ı̂n boală .
Merge pe unde nu e voie... Merge pe o alee unde circulația bicicletelor e
interzisă ... Ș i doar e pus un semn. Ei nu, dumnealui o ia pe-aici, ca un
ză natic... Fluier după el. Dumnealui dă din picioare. Chipurile, nu
pricepe. Parc-a picat din lună ... Noroc de ajutorul meu că l-a oprit.
Leoș ka ı̂și face loc prin mulțime, mă apucă strâ ns de ı̂ncheietura
brațului ș i zice:
— Voiam să -i rup mâ na, nemernicul, ca să nu mai meargă pe
bicicletă .
— Fraților, zic eu, nu ș tiam că pe-aici nu e voie. Eu nu voiam să fug.
Paznicul exclamă gâ fâ ind:
— Cică nu voia să fugă ! Auzi obră znicie! La miliție cu el! Ț ine-l
bine! De-alde ă ș tia ı̂mi scapă ı̂ntotdeauna.
Zic:
— Fraților, plă tesc amendă . Nu mă pun contra. Dar nu-mi mai
ră suciți aș a mâ inile!
Cineva intervine:
— Legitimează -l ș i ia-i amenda. Ce să -l mai duci degeaba la miliție?
Paznicul ș i câ țiva voluntari au ı̂nsă chef să mă care la miliție. Dar
sub presiunea celorlalți martori, paznicul, ı̂njurâ nd de mama-focului, ia
amenda ș i-mi dă drumul cu vă dită pă rere de ră u.
Merg clă tinâ ndu-mă , cu bicicleta de ghidon. Imi vâ jâ ie capul ș i
ı̂naintea ochilor ı̂mi ră sar cerculețe ș i puncte. Aiurez, cu su letul ră vă ș it.
In ierbâ ntat cum sunt, ı̂mi zic: „Doamne-Dumnezeule ı̂mi masez
brațele ș i lansez ı̂n spațiu un „pfui!”
Ies pe chei ș i ı̂ncalec iar.
— Ei, haide-haide... zic. Ș i ce dacă mi-au ră sucit mâ inile! Iaca na,
contele...
Merg ı̂ncet pe chei. Incep să uit scena aceea violentă , ı̂nchipuirea
ı̂mi zugră veș te priveliș ti superbe din viitorul apropiat.
Iată -mă , bună oară , că lare pe bicicletă . Cotesc pe aleea cu bucluc.
Aud pe cineva râ zâ nd. Mă uit, ș i vă d că vine spre mine un paznic, cu
pă lă rie de fetru ș i pantaloni de postav. Ț ine ı̂n mâ nă o loricică - o nu-
mă -uita sau o lalea de toamnă . Suceș te loarea ı̂n mâ nă ș i zice cu un
surâ s pe buze:
— Unde te bagi, amice? Vezi c-ai luat-o razna! Gură -cască ce eș ti! Ia,
ı̂napoi, că te amendez ș i nu-ți dau loarea asta.
Ș i-mi ı̂ntinde loricica, râ zâ nd discret. Schimbă m o privire galeș ă ș i
ne despă rțim.
Scena asta ı̂nduioș ătoare ı̂mi alină suferințele. Pedalez de zor ș i-mi
zic: „Nu-i nimic. Las’ că nu mă pră pă desc eu dintr-atâ t. Sunt tâ nă r. Sunt
dispus să aș tept. ”
Bucuria ș i iubirea de oameni ı̂mi umplu iar inima. Iar aș vrea să
spun ceva frumos, ori să strig: „Tovară ș i, noi construim o viață nouă , noi
am ı̂nvins, am trecut peste greută ți colosale; hai, ir-ar ea a dracului de
treabă , să ne respectă m unii pe alții!0”
1933

S-a dat la fund


Furtiș agul prezintă azi un interes cu totul neı̂nsemnat.
Profesia asta a devenit puțin rentabilă ı̂n comparație cu alte
ı̂ndeletniciri.
De-aceea s-au ı̂mpuținat ș i hoțiile. Ș i lumea nu se mai apucă de
treaba asta chiar aș a ca mai ı̂nainte.
Vezi bine, pe de-o parte, mulți ș i-au mai schimbat felul de a i, pe
alții, ca să zic aș a, nu-i aranjează sortimentul. Plus de asta, miliția
noastră judiciară s-a ridicat pe culmi nebă nuite.
Să vedeți ce s-a ı̂ntâ mplat de-adevă ratelea la noi, la Leningrad.
Un cetă țean, un oarecare F., a cam bă ut. Omul a primit niș te bani, a
intrat ı̂ntr-un foarte agreabil local oriental, s-a aș ezat ș i el acolo sub un
palmier ș i, cum se zice, a ı̂ntrecut mă sura la bă ut.
Pă i da, mai tâ rziu zicea că a bă ut puțin ș i că mai mult i-a dat cu
mâ ncarea. Aș a cum zicea el, n-a dat pe gâ t decâ t două pahare de rachiu
amar, din ă la rusesc, pe care l-a dres apoi cu nițică bere. Aș a că , mai ș tii,
poate că ı̂ntr-adevă r s-a amețit de mâ ncare ı̂ndestulată ș i nu de te miri
ce altceva. Ba chiar s-a apucat să câ nte solo, acompaniat de orchestră .
Toate astea le-au vă zut doi bandiți. Se a lau ș i ei acolo, ı̂n
restaurant, ș i poate că ı̂și ı̂necau ș i ei amarul. Ș i deodată vă d ı̂n fața lor
un „pasager” cu masa plină de mâ ncă ruri ș i de mandarine. Unde mai
pui că omul abia mai putea spune „mamă ”.
Vezi bine, asta a dat frâ u liber instinctelor primitive ale celor doi
amici. Odată le-a tresă ltat inima ı̂n piept. Ș i atuncea ș i-au pus ı̂n gâ nd.
Să -i facă bucata acelui ghiftuit care a luat-o razna.
Aș a că au venit ș i s-au aș ezat la masa lui. I-au spus un compliment,
două . Omul, auzind o vorbă bună de la niș te necunoscuți, odată a prins
viață, a mai bă ut ș i s-a fă cut, cum se zice, criță.
Atuncea cei doi reprezentanți ai lumii interlope l-au scos pe
desfrâ natul nostru ı̂n stradă , l-au bă gat ı̂ntr-o hudiță, i-au dat una peste
bot ș i l-au pră dat ı̂n lege.
I-au luat paltonaș ul ș i costumul, cu pantaloni cu tot. I-au luat
panto ii. Ș i nu s-au dat ı̂n lă turi să -i ia ș i că maș a de ze ir.
Aș a că l-au lă sat pe onorabilul nostru cap de familie tov. F., excelent
lucră tor din sectorul construcții, ı̂ntr-o postură cu totul arhi-imposibilă .
I-au lă sat numai izmenele ș i ș osetele, pe care nu le-au luat din
pricină de marfă proastă .
Aș a cum era, ı̂ntr-un hal fă ră hal, pă gubaș ul s-a rezemat de un gard
ș i s-a cufundat ı̂ntr-un somn dulce.
Numai că n-a dormit decâ t vreun ceas ș i ceva, ș i deodată s-a trezit;
i s-o i fă cut sete.
Dă să -ș i tragă pantalonii, dar pantalonii ia-i de unde nu-s. Se pipă ie
mai sus ș i observă că lipseș te ș i haina, ș i că maș a. N-are asupra lui decâ t
izmenele ș i ș osetele.
Atuncea se pipă ie ș i mai sus, ș i constată că are izionomia
vă tă mată ; i s-a um lat ș i ı̂l doare.
Aș a că omul nostru s-a ı̂ngrozit, numaidecâ t s-a trezit, a să rit ı̂n
picioare, aș a cum erau ele aproape despuiate, ș i, cum se zice, a ı̂ntins-o
spre casă .
Se vede treaba că pe unde putea, o lua la fugă , ținâ ndu-ș i cu mâ na
izmenele să nu cadă , iar pe-alocuri, dimpotrivă , cred că mergea tiptil,
tupilâ ndu-se ı̂n umbra oaselor.
Chiar că e o situație jenantă . Poate că s-a fă cut dimineață. Ciripesc
pă să relele. Unde mai pui că se a lă ı̂ntr-un oraș civilizat, un oraș model.
Peste tot e curat ș i frumos. Ș i de-odată ı̂nchipuiți-vă , apare aș a o
pocitanie, curat ca la baie.
Ne putem lesne ı̂nchipui ce s-a mai mirat portarul. Cred că i-a
deschis portița chicotind de râ s.
Câ t despre momentul intră rii ı̂n casă ș i momentul ı̂nfă țiș ării
dinaintea alor să i, ei bine, acestea nici nu se pot descrie cu mijloace
artistice. Aș a că ne abținem, sub presiunea realită ții mult mai pitoreș ti.
Oricum, onorabilul nostru cetă țean a ajuns acasă ș i s-a ı̂ncuiat ı̂n
odaia lui, ducâ nd cu el taina jafului de peste noapte.
Acum să vedeți ce se ı̂ntâ mplă .
In aceeaș i noapte, cei doi hoți au fost reținuți de miliția judiciară .
I-au luat la ı̂ntrebă ri: unde au furat lucrurile? Aia nu ș tiu să dea
lă muriri. Cică le-au luat de la unul, ı̂ntr-o ulicioară .
S-au dus ı̂n ulicioara aceea. Dar omul nu mai era acolo.
Lucră torii de la miliție zic:
— E ceva necurat la mijloc. Obiectele sunt, hoții sunt. Totul pare să
ie ı̂n ordine. Dar pă gubaș ul lipseș te. Ceea ce ı̂nseamnă că cele mai mari
greută ți urmează de-abia de-acum ı̂nainte. O să trebuiască să -l că ută m.
Ș i, judecâ nd după valoarea obiectelor, se prea poate ca pă gubaș ul să
ı̂ncerce să ș teargă orice urme. Nu e prima oară că se ı̂ntâ mplă aș a. Pe
ră ufă că tori ı̂i prindem relativ uș or, dar pe pă gubaș i ı̂i dibuim mai greu.
Tare nu le place să ie gă siți. Preferă să piardă ceva, ca să nu piardă
altceva.
Pe scurt, au scotocit oraș ul trei zile ı̂ncheiate. In că utarea
pă gubaș ului. Cercetă ri peste cercetă ri. Dar nimeni nu mă rturiseș te.
Poate că pă gubaș ului ı̂i e ruș ine că s-a a lat ı̂ntr-un asemenea hal ș i
poate se intimidează ı̂n fața opiniei publice.
Dar lucră torii de la miliția judiciară nu s-au dat bă tuți. Aș a că ı̂n cea
de-a patra zi, pă gubaș ul a fost gă sit. L-au gă sit după o chitanță de la
poș tă , a lată ı̂ntr-un buzunar al pantalonilor furați.
Pă gubaș ul nu voia să recunoască ș i o ținea una că nu el a fost bă tut
ș i pră dat de haine, dar pâ nă la urmă adevă rul tot a triumfat. S-a fă cut o
confruntare cu hoții. Ș i hoții ș i-au recunoscut imediat victima.
Unul dintre hoți zice:
— El e, categoric. Il recunosc după obraz. Uite ici i-a ră mas un semn
de la pumnul meu.
Atuncea victima, lă sâ ndu-ș i ochii ı̂n pă mâ nt, zice:
— In acest caz, recunosc. Eu eram. Rog să nu se dea cazul
publicită ții.
La care lucră torii de la miliția judiciară au izbucnit ı̂n râ s ș i iau spus
aș a victimei:
— Altă dată bea ș i mă nâ ncă , dar nu-ți pierde cunoș tința. Ia-ți
lucrurile ș i poți să pleci.
Cei doi hoți se uitau oarecum ı̂nspă imâ ntați la ceea ce se petrece ș i;
se ș uș oteau ı̂ntre ei, plâ ngâ ndu-se de greută țile meseriei lor ı̂n ziua de
azi.
1935

Feerie acvatică
Un cineast din Moscova a sosit la Leningrad ı̂n interes de serviciu.
Omul a tras la hotelul „Europa”.
Cameră splendidă . Confort. Două paturi. Baie. Covoare. Tablouri pe
pereți. Toate astea, ca să zic aș a, ı̂l predispuneau pe oaspete, fă câ ndu-l
să dorească societatea oamenilor ș i să -ș i petreacă timpul ı̂n chip plă cut.
Pe scurt, au ı̂nceput să -l viziteze prietenii.
Ș i aș a cum se ı̂ntâ mplă ı̂ntotdeauna, unii din amicii lui fă ceau cu
acest prilej baie. Pentru că mulți n-au baie acasă . Ș i nu la toți le place să
meargă la baia publică , după cum unii uită pur ș i simplu de această
ı̂ndeletnicire periodică . Or, ocazia era cum nu se poate mai binevenită :
treci pe la un amic, mai stai de vorbă , mai ilozofezi un pic, ș i faci ș i-o
baie. Unde mai pui că e ș i apă caldă , cearș af de la stat ș i aș a mai
departe.
De aceea multora le place să aibă prieteni veniți de aiurea.
Ca să nu lungesc vorba, după vreo cinci zile, ș irul ă sta de amici l-a
cam obosit pe moscovitul nostru.
Totuș i, omul s-a ținut tare pâ nă -n ultima clipă , câ nd, ı̂n sfâ rș it, s-a
produs catastrofa.
Ei bine, ı̂ntr-o seară i-au venit ı̂n vizită vreo ș ase cunoscuți.
Din vorbă -n vorbă , pâ nă la urmă musa irii ă ș tia au format o
adevă rată coadă la baie.
Trei din ei s-au ı̂mbă iat repede ș i după ce au luat un ceai, au plecat.
A patra la râ nd venea o doamnă ı̂n vâ rstă . O rudă de-a gazdei.
Cucoana asta a ză bovit ı̂n baie peste mă sură de mult. Ba chiar, pare-se,
ș i-a mai spă lat ș i câ te ceva din trusou.
A stat aș a de mult ı̂n baie, că moscovitul ș i cei care urmau la râ nd
ș i-au pierdut ră bdarea - să -i apuce damblaua, nu alta. Cum a intrat, o
oră ș i un sfert n-a mai ieș it de acolo.
Cum ı̂nsă ea ı̂i era mă tuș ă moscovitului nostru, acesta nu le-a
ı̂ngă duit amicilor să i nici un fel de excese la adresa ei.
Pe scurt, câ nd a ieș it cucoana din baie, era trecut mult de miezul
nopții.
Unul din amici n-a mai aș teptat ș i a plecat. Celă lalt ı̂nsă ,
surprinză tor de perseverent ș i obraznic, a stă ruit totuș i să se ı̂mbă ieze,
ca să ie curat, cine ș tie de ce, a doua zi.
Aș a că a stat pâ nă a ieș it cucoana. Omul a spă lat baia. A dat drumul
la apă caldă . Ș i s-a culcat pe canapea, aș teptâ nd să se umple cada.
Dar vezi că , din pricina oboselii, a adormit. Pe deasupra, moscovitul
a ațipit ș i el pe sofa.
După ce s-a umplut cada, apa s-a scurs afară ș i ı̂n scurt timp a
inundat camera, ba chiar sa prelins ș i la etajul de jos. Cum ı̂nsă acolo se
a la un salon ș i era gol, catastrofa na fost observată imediat.
Pe scurt, amicii noș tri s-au trezit din pricina că ldurii ș i a aburilor.
Moscovitul, aș a cum spunea mai tâ rziu, visase că era la Gagra.
Dar câ nd s-a trezit, a vă zut că toată camera se umpluse de apă ș i ı̂n
apă pluteau panto i, ziare ș i alte obiecte de lemn.
Apa iind ierbinte, ireș te,. Oamenii n-au putut pune capă t de
ı̂ndată inundației, pentru că n-aveau curaj să se repeadă pâ nă la baie, ca
să ı̂nchidă robinetul. Cocoțați unul pe canapea, celă lalt pe sofa, nu
riscau să -ș i vâ re picioarele ı̂n apa din care ieș eau aburi.
Pe urmă ı̂nsă , deplasâ nd mereu scaunele ș i să rind de pe unul pe
altul, amicul moscovitului, speriat nu glumă , a ajuns ı̂n baie ș i a ı̂nchis
robinetul.
Abia a ı̂nchis robinetul ș i apa a ı̂nceput să se scurgă nu ș tiu unde, că
ı̂n cameră a dat buzna directorul hotelului.
După ce a examinat camera de baie ș i etajul de jos, directorul a
ı̂nceput să se sfă tuiască cu inginerul care-l ı̂nsoțea.
Amicii noș tri s-au angajat ș i ei ı̂ntr-o discuție di icilă : cine e vinovat
ș i cine trebuie să plă tească pagubă ?
Prietenul moscovitului, sufocat de spaimă , a zis că el ar putea
acoperi vreo patruzeci de ruble, dar că tot ce depă ș eș te această sumă
trebuie să plă tească titularul camerei, care a ı̂ngă duit cu prea multă
uș urință unor persoane stră ine să facă baie la el.
Intre ă ș tia doi s-a ı̂ncins o discuție care putea să aibă un sfâ rș it
trist, dacă nu era prin preajmă administrația.
Moscovitul ı̂l ı̂ntrebă cu un tremur ı̂n glas pe director:
— Mă rog, la ce sumă s-ar putea să se ridice pagubele?
La care directorul ră spunse ı̂n doi peri:
— Vedeți dumneavoastră , jos, ı̂n salon, apa a muiat unele elemente
ornamentale: o igură antică mai mare ș i trei heruvimi, ceea ce va spori
mult cheltuielile.
Auzind de elemente ornamentale ș i de heruvimi, amicul
moscovitului ı̂ncepu să tremure de-a binelea.
Uitâ ndu-se la director cu un aer nostalgic, moscovitul ı̂ngă imă :
— Ș i la ce sumă se ridică deterioră rile suferite de heruvimii ă ș tia?
Inginerul zise:
— Noi aș a socotim că reparațiile astea au să necesite vreo ș apte-
opt miiș oare.
Suma asta l-a dat gata pe moscovit. Omul s-a culcat pe sofa, buimac.
Amicul lui s-a ı̂nfă țiș at atunci ı̂ntr-o lumină cu totul nefavorabilă . A
procedat ca un nemernic, ı̂ncercâ nd să fugă , să se facă nevă zut. A fost
ı̂nsă reținut de brațul slab, dar onest al moscovitului.
Abia miș câ ndu-ș i limba, moscovitul se rugă de director:
— Vreo două miiș oare n-ar i su icient? La urma urmei, nu mi-i mai
puneți la socoteală pe heruvimii ă ia. Tră im ı̂ntr-o epocă ı̂n care
heruvimii n-au loc ı̂n saloane.
Directorul zise:
— N-are nici un rost să vă impacientați ș i să vă tocmiți. Am
impresia că noi nu v-am cerut nici un fel de despă gubiri.
Auzind una ca asta, amicul moscovitului a ı̂nchis ochii, gâ ndind că
visează .
— Noi nu vă aducem nici o vină , urmă directorul. In cazul de față, e
o lipsă tehnică a noastră . Am calculat defectuos modalită țile de
scurgere a apei, ceea ce e o carență tehnică a noastră .
Inginerul se gră bi să dea explicații ș tiinți ice. Zise, ară tâ nd spre
camera de baie:
— Vedeți, aici, ı̂n partea de sus a că zii, e o gaură , prin care apa
trebuie să se scurgă pe mă sură ce se umple cada. Un calcul ș tiinți ic
corect nu permite apei să debordeze din cadă . Or, noi am dovedit o
oarecare carență ș i, după cum vedeți, gaura nu a putut absorbi tot
lichidul. Aș a că vă cerem scuze pentru deranj. In viitor nu se va mai
repeta. Defecțiunea va i remediată . Astea sunt defecțiuni tehnice care
nu-ș i au locul ı̂n epoca noastră glorioasă .
Auzindu-l vorbind aș a, amicul moscovitului dă du să cadă ı̂n
genunchi, ca să mulțumească administrației ș i soartei, dar celă lalt nu-l
lă să să facă una ca asta.
Moscovitul ı̂i zise directorului:
— Desigur, nici nu se putea altfel. Dar spuneți-mi, cine mă va
despă gubi pe mine? Mi s-au stricat papucii ș i mi s-a muiat valiza, ș i
poate că datorită acestei carențe tehnice a dumneavoastră , s-or i
deteriorat ceva din lucrurile din valiză .
Directorul zise:
— Faceți o cerere ș i vă vom despă gubi.
A doua zi, omul din Moscova a primit patruzeci ș i ș ase de ruble
pentru valiza deteriorată .
Amicul moscovitului a vrut să pro ite ș i el de ocazie, ca să
ciupească ceva bani pe seama tehnicii moderne, dar igura nu i-a reuș it,
pentru că el nu era ı̂n drept să se a le noaptea ı̂n camera altcuiva. Iată
din ce pricină amicul moscovitului a suportat singur cheltuielile
necesitate de că lcarea costumului feș telit.
In acest costum, proaspă t că lcat la croitor, s-a ı̂nfă țiș at din nou a
doua zi la hotel ș i a fă cut baie, deș i moscovitul s-a ară tat foarte
nemulțumit, ba chiar s-a ș i supă rat.

Poveste romantică
Un tâ nă r poet, cu o ı̂nfă țiș are voluntară destul de interesantă ,
autorul că rții „ı̂n ı̂ntâ mpinarea vieții”, s-a ı̂ndră gostit la bă i de o fă ptură
câ t se poate de dră gă laș ă.
Dâ nsa nu era poetă , dar vă dea mereu o ı̂nclinație spre poezie, ceea
ce l-a dat gata pe poetul nostru.
Afară de asta, persoana ı̂i plă cea ș i ca tip. Adică ı̂nfă țiș area ei
corespundea idealurilor sale.
Era blondă , ı̂n timp ce acolo la ei, ı̂n Sud, precumpă neau persoanele
oacheș e, care nu ı̂i provocau emoții poetice. Mai ales că el era un poet
liric ș i, aș a cum spunea singur, un câ ntă reț al zilelor revoluționare. Aș a
se face că s-a ı̂ndră gostit nebuneș te de persoana ı̂n cauză .
Mă rog - poet. O anume concepție despre lume. O ire ı̂n lă că rată ,
visă toare. Scrie versuri. Amator de lori ș i de o mâ ncare bună . El
ı̂nțelege frumosul. Se pricepe la psihologie. Cunoaș te cucoanele. Ș i
crede ı̂n menirea lor.
A ı̂ntâ lnit-o pe litoralul sudic, unde a venit ı̂n septembrie cu bilet de
odihnă . Tot acolo a venit ș i ea cu biletul ei de odihnă , ı̂n septembrie.
Acolo au avut fericirea neaș teptată de a se ı̂ntâ lni. Acolo au fă cut
cunoș tință. Ș i el a simțit că ea ı̂i e dragă . Ș i ea l-a ı̂ndră git grozav.
Au petrecut aș a o lună ı̂ntreagă ca ı̂ntr-o feerie.
Pe de-o parte - marea, natura, o viață fă ră griji, cu mâ ncare pe de-a
gata, pe de altă parte - ı̂nțelegere reciprocă din două cuvinte, poezie,
tră iri, frumusețe.
Ce să spun, au trecut ca ı̂ntr-un vis toate zilele, una mai frumoasă
ca alta.
Ș i iată că a venit vremea despă rțirii.
Ea s-a ı̂ntors acasă la Leningrad ș i s-a apucat să -ș i desă vâ rș ească
studiile ı̂n nu ș tiu ce ș tiință de importanță excepțională . El s-a ı̂ntors
acasă la Rostov. Ș i acolo ș i-a vă zut mai departe de poezia lui.
Dar vezi că acolo nu mai putea să facă poezie, ı̂ntrucâ t ı̂și amintea
mereu de persoana ı̂n cauză . Ii ducea dorul. Ș i iind poet liric, era trist.
Aș a că după ce a stat vreo două să ptă mâ ni ı̂n oraș ul să u din Sud,
ı̂ntr-o bună zi ș i-a fă cut bagajul, ș i fă ră să spună nimă nui nimic, a plecat
la simpatia sa ı̂n ı̂ndepă rtatul Leningrad.
Numai ı̂n ultimul moment i-a spus consoartei:
— M-am ı̂ndră gostit de alta. Noi ne despă rțim. Banii am să ți-i
trimit prin poș tă .
Ș i zicâ nd aș a, a plecat la Leningrad. Cu atâ t mai mult cu câ t aia ı̂l
chemase de zor acolo. Ii spunea aș a:
„Vino câ t mai repede. Eu stau acolo absolut singură , ı̂mi termin
studiile ı̂n ș tiințe. Nu depind de nimeni. Acolo vom continua să ne
iubim. ”
Acum, amintindu-ș i de cuvintele acestea gingaș e, pline de un
ı̂nțeles adâ nc, poetul nostru era zorit să se vadă câ t mai repede cu ea.
Ba s-a ș i mirat cum de nu s-a gâ ndit să plece imediat, de vreme ce
existau premise atâ t de grozave.
Pe scurt, a venit la ea ș i curâ nd apoi o ținea ı̂n brațele sale.
Ș i erau amâ ndoi nespus de mulțumiți.
Ea ı̂l ı̂ntrebă : „Ai venit pentru mult timp?” ș i el ı̂i ră spunse poetic:
„Pentru totdeauna!”
Ș i iară ș i au fost foarte mulțumiți.
Dar el nu putea să stea la ea, pentru că ea nu stă tea singură . Stă tea
la că min.
Nu fă ră oarecare tulburare, el vă zu ı̂n camera ei confortabilă patru
paturi, ceea ce fă cu să i se frâ ngă inima ı̂n piept.
Ea zise:
— Stau cu trei colege.
La care el ră spunse:
— Vă d asta ș i sunt nedumerit. In scrisoarea dumitale ı̂mi vorbeai
de singură tate, ceea ce mi-a ș i dat curajul să vin aici. Se pare că te-ai
cam lă udat.
Ea ı̂i ră spunse:
— Am spus „stau singură ” nu ı̂n sensul camerei, ci ı̂n sens
sentimental ș i matrimonial.
El spuse:
— Ah, asta e! ı̂n cazul acesta e o neı̂nțelegere la mijloc.
După care s-au ı̂mbră țiș at iar ș i au ră mas ı̂ndelung aș a, sorbindu-se
din ochi.
El zise:
— Nu-i nimic. Pâ nă una-alta am să stau la hotel. După aia vedem
noi ce-i de fă cut. Poate termini dumneata studiile sau poate scriu eu
niș te versuri valoroase.
La care ea zise:
— Foarte bine!
El s-a mutat la hotelul „Hermes”, unde plă tea două zeci de ruble
camera pe zi.
Dar vezi că dumnealui cheltuise ceva bani ș i acum nu ș tia ce-o să
ie mai departe. Afară de asta, spre ghinionul lui, curâ nd după sosirea sa
s-a nimerit să ie onomastica ei. Aș a că poetul nostru, vrâ nd să facă pe
grozavul, i-a fă cut cadou un cozonac de la cofetă rie ș i un ș irag de
mă rgele de chihlimbar. Mare i-a fost ı̂nsă mirarea câ nd dâ nsa, după ce a
primit ș iragul de mă rgele, a zis pe deasupra:
— Azi, cu ocazia zilei mele de naș tere, aș dori să merg cu
dumneata, cu mă rgelele astea, la restaurant.
Ș i zicâ nd aș a, i-a mai spus ceva despre Blok, că ruia, la timpul să u, ı̂i
plă cea ș i lui să umble prin restaurante ș i pe la cofetă rii.
Ș i cu toate că el i-a ră spuns „Pă i ă la era Blok...” i-a fă gă duit totuș i s-
o ducă seara la restaurant. Dar zicâ nd asta, inima i s-a fă cut câ t un
purice, presimțind niș te cheltuieli peste puterile lui.
Nu, nu era zgâ rcit poetul nostru, dar, ca să zic aș a, era pur ș i simplu
lefter. Afară de asta, iind de esență mic-burgheză , n-a ı̂ndră znit să -i
spună ei ı̂n ce situație critică se a lă . Deș i i-a dat de ı̂nțeles că nu prea se
simte la largul să u prin hoteluri. Dar ea, gâ ndindu-se la el câ t e de
nervos, a zis:
— Trebuie să pui stă pâ nire pe tine.
El a ı̂ncercat să pună stă pâ nire pe sine. Ș i de ziua ei de naș tere a dat
să -ș i ı̂ncalece muza poetică , pentru ca să ı̂ncropească mă car câ teva
poezioare, ca să le vâ ndă la vreo revistă .
Dar vezi că nu i-a mers. Muza s-a lă sat mult ı̂nduplecată , ș i câ nd s-a
milostivit pâ nă la urmă , poetul a ră mas uimit de ce-a fă cut cu ea. In
orice caz, citindu-ș i producția, ș i-a dat limpede seama că nici nu poate i
vorba de un onorariu. A ieș it ceva nemaipomenit, atribuit de poet ı̂n
parte grabei sale ș i stă rii de tulburare ı̂n care se a la.
Atuncea tâ nă rul nostru poet, gâ ndindu-se la vicisitudinile soartei ș i
că poezia e de fapt o chestie ı̂ncâ lcită , care nu-ți ı̂ngă duie să duci o viață
uș oară , ș i-a vâ ndut ı̂n piață paltonul.
Ș i aș a, ı̂n talie, a mers cu domniș oara sa unde a poftit dumneaei.
După care socotea să mai stea o să ptă mâ nă fă ră griji, cum i-o dori
inima. Abia după aia sa gâ ndit ce-i de fă cut. Ș i cum s-o scoată la capă t.
In caz de nevoie se gâ ndea să ı̂mprumute o sumă de bani de la persoana
respectivă .
Desigur, tare n-ar i vrut să recurgă la aș a ceva, ș i de-aceea s-a
gâ ndit să mai ı̂ncerce o dată cu muza lui poetică . Dar muza nu l-a ajutat
nicidecum să facă ceva mai de Doamne-ajută . Ș i poetul s-a descurajat ı̂n
aș a hal, ı̂ncâ t ș i-a fă gă duit că dacă iese cu bine din situația asta, ı̂și va
că uta neapă rat o slujbă , ca să nu se mai bizuie ı̂n viitor pe artă pură .
Visele cu privire la un ı̂mprumut de la prietena lui s-au dovedit a i
nerealiste. Spre marea lui mirare, ı̂n clipa câ nd tocmai voia să -i spună
de bani, ea i-a spus singură acelaș i lucru, dar gâ ndindu-se la dâ nsa ș i nu
la el. Aș a că poetul nici n-a ı̂nțeles imediat câ t de critic era momentul.
Ea i-a spus că mai e exact o să ptă mâ nă pâ nă primeș te bursa, ș i că dacă
el ar putea, să -i ı̂mprumute ceva bani.
El a zis: „Negreș it”.
Ș i după ce ea a plecat, s-a decis să -ș i lichideze costumul de
covercot.
Ș i-a vâ ndut costumul ı̂n piață, ș i-a aranjat ı̂n parte afacerile, ș i,
numai ı̂n maieu ș i ı̂n pantaloni sport, ı̂ntr-o zi s-a ı̂nfă țiș at la noi, la
Fondul literar din Leningrad, ș i ne-a spus toată povestea lui.
Noi i-am dat o sută de ruble, ca să -ș i ia bilet ș i să plece acasă la el.
Poetul a zis:
— Suma asta ı̂mi ajunge ca să plec. Dar eu aș dori să mai stau aici o
să ptă mâ nă . Aș dori tare mult.
Noi ı̂nsă i-am zis:
— Pleacă acum. Ș i cel mai bine e să -ți gă seș ti un serviciu acolo la
dumneata. Ș i paralel cu asta să scrii din câ nd ı̂n câ nd versuri bune. O să -
ți prindă bine.
Poetul a zis:
— Da, cred că aș a am să ș i fac. Sunt de acord că autorii tineri
trebuie ca ı̂n afară de poezia lor să se mai bizuie ș i pe altceva. Altfel uite
ce se ı̂ntâ mplă . Ș i e just că s-a dus o campanie pe chestia asta.
Mulțumindu-ne, poetul a plecat. Iar noi, ă ș tia de la Fondul literar,
ne-am gâ ndit, vorba poetului:
O, ce divină e împreunarea
Ființelor sortite-a i-mpreună,
Dar oamenii sortiți a i-mpreună
Se-mpreunează, vai, așa de rar!

Ș i cu asta s-a ı̂ncheiat povestea poetului ı̂ncepă tor.


1935
Viața personală
Mergeam ı̂ntr-o zi pe stradă ș i deodată bag de seamă că femeile nu
se mai uită la mine.
Mai ı̂nainte ieș eam ș i eu pe stradă uite-aș a, fercheș nevoie mare, ș i
ı̂ntâ lneam priviri prelungi, zâ mbete de simpatie, chicoteli ș i altele de-
astea.
Acuma - nimic!
Pă cat! mi-am zis. Oricum, mă gâ ndesc, femeia joacă un anumit rol
ı̂n viața personală .
Un economist burghez, sau, pare-mi-se, un chimist a emis originala
idee cum că nu numai viața personală , dar tot ceea ce facem noi, facem
pentru femei. Care va să zică , lupta, gloria, bogă ția, onorurile, schimbul
de locuință, cumpă rarea unui palton ș i aș a mai departe - toate astea se
fac de dragul femeii.
Desigur, respectivul a cam să rit peste cal, a cam luat-o razna, uite-
aș a, ca să se amuze burghezia, dar ı̂n ce priveș te viața personală , ei
bine, cu asta eu sunt ı̂ntru totul de acord.
Sunt de acord că femeia joacă un anumit rol ı̂n viața personală .
Oricum, câ nd mă duceam ș i eu la cinematograf, barem nu mă
necă jeam prea tare câ nd vedeam un ilm prost. Mai strâ ngi o mâ nuș iță,
mai spui ș i tu tot felul de gogorițe, ș i toate astea ı̂nfrumusețează arta
modernă ș i să ră cia vieții personale.
Inchipuiți-vă , dar, cum m-am simțit câ nd bag de seamă la un
moment dat că femeile nu se mai uită la mine!
„Ei dră cie! ı̂mi zic. De ce nu s-or i uitâ nd femeile la mine? Ai? Mă
rog, ce-or i vrâ nd?”
Ș i cum zic, vin acasă ș i ı̂ndată mă uit ı̂n oglindă . Ș i vă d o mutră tare
ș ifonată . Ș i o privire tulbure. Ș i niș te obraji fă ră pic de roș eață.
„Aha, acuma e clar! ı̂mi zic. Trebuie să forțez alimentația. Trebuie
să -mi umplu cu sâ nge ı̂nveliș ul anemiat. ”
Aș a că ı̂mi cumpă r de urgență de-ale gurii.
Cumpă r unt ș i salam. Cumpă r cacao ș i aș a mai departe.
Toate astea le mă nâ nc, le beau, le ı̂nfulec fă ră nici un pic de jenă . Ș i
ı̂n scurtă vreme ı̂mi recapă t o ı̂nfă țiș are plină de prospețime, fă ră urme
de surmenaj.
Ș i, aș a cum mă vă d, lanez pe stră zi. Bag ı̂nsă de seamă că , la fel ca
ș i mai ı̂nainte, doamnele nu-mi dau nici o atenție.
„Aha, ı̂mi zic, poate mi s-a sluțit mersul? Poate nu fac destule
exerciții de gimnastică , exhibiții la inele, să rituri? Poate că nu am
musculatura pe care obiș nuiesc s-o admire doamnele?”
Ca urmare ı̂mi cumpă r un trapez. Imi cumpă r inele ș i haltere, ș i
ı̂ncă nu ș tiu ce nă zdră vă nie.
Ș i mă ı̂nvâ rt ca un apucat ı̂n inelele ș i ı̂n aparatele astea. Diminețile
trag de nă zdră vă niile alea. Sparg pe gratis lemne la vecini.
In sfâ rș it, mă ı̂nscriu la un cerc sportiv. Mă plimb, cu barca ș i cu
bă rcuța. Fac baie pâ nă -n noiembrie. Odată , chiar, era câ t pe ce să mă
ı̂nec. Am plonjat ca prostul ı̂ntr-un loc adâ nc, ș i nedâ nd de fund, am
ı̂nceput să scot bă ș ici de aer, iindcă nu ș tiu să ı̂not prea bine.
Mă canonesc aș a o jumă tate de an. Imi pun viața ı̂n primejdie. De
două ori ı̂mi sparg capul, că zâ nd de pe trapez.
Suport cu bă rbă ție toate astea ș i ı̂ntr-o bună zi, bronzat ș i forti icat,
precum un resort, ies ı̂n stradă ca să ı̂ntâ lnesc zâ mbetul ı̂ncurajator,
demult uitat, al femeii.
Dar nici acum nu gă sesc zâ mbetul acesta.
Atunci ı̂ncep să dorm cu geamul deschis. Aerul proaspă t ı̂mi
pă trunde ı̂n plă mâ ni. Obrajii mi se ı̂mbujorează . Mă fac tranda iriu ș i pe
urmă roș u la față. Ba chiar, nu ș tiu de ce, cu o nuanță liliachie.
Cu mutra asta liliachie mă duc o dată la teatru. Ș i la teatru mă
ı̂nvâ rt ca un apucat tot prin preajma personalului feminin, stâ rnind
observații ș i aluzii grosolane din partea bă rbaților ș i chiar ghionturi ı̂n
piept.
Ca urmare vă d două -trei zâ mbete pră pă dite, care nu mă aranjează
câ tuș i de puțin.
Tot aici, la teatru, mă apropii de o oglindă mare ș i ı̂mi admir silueta
atletică ș i pieptul, care mă soară acum ı̂n circumferință, câ nd ı̂l um lu,
ș aptezeci ș i cinci de centimetri.
Imi ı̂ndoi mâ inile din coate, mă ı̂ndrept de spate, mă sucesc câ nd
ı̂ntr-o parte, câ nd ı̂n alta.
Sunt sincer mirat de nazurile femeilor, care ori turbă de bine ce le
e, ori naiba mai ș tie ce vor.
Mă admir ı̂n oglinda asta mare ș i deodată constat că sunt ı̂mbră cat
cam prost. Adică , ce mai, prost de tot ș i chiar inadmisibil de prost.
Pantalonii prea scurți, cu um lă turi la genunchi, mă ı̂ngrozesc ș i chiar
mă fac să mă cutremur.
Dar ră mâ n de-a binelea tră snit câ nd ı̂mi vă d extremită țile
inferioare, care nici nu e locul să ie descrise ı̂n literatura beletristică .
„A, acuma e clar! ı̂mi zic. Iată ce-mi distruge viața personală - sunt
prost ı̂mbră cat.”
Deprimat, abia ținâ ndu-mă pe picioare, mă ı̂ntorc acasă , dâ ndu-mi
cuvâ ntul că am să -mi schimb vestimentația.
Aș a că , ı̂n grabă mare, ı̂mi fac o nouă garderobă . Imi cos o haină
nouă dintr-o draperie de culoarea liliacului ș i ı̂mi cumpă r o pereche de
pantaloni „oxford”, ı̂ncropiți din două perechi de pantaloni bufanți.
Umblu ı̂n costumul ă sta ca ı̂ntr-un balon, amă râ t de o aș a modă .
Pe urmă ı̂mi cumpă r ı̂n piață un palton cu umerii largi. Ș i o dată ,
ı̂ntr-o zi liberă , ies pe bulevardul Tverskoi.
Ies, cum zic, pe bulevardul Tverskoi ș i mă plimb ca o că milă
dresată . Merg ı̂ncoace ș i ı̂ncolo, miș c din umeri ș i fac niș te paș i de balet.
Femeile se uită chiorâ ș la mine, cu un amestec de mirare ș i spaimă .
Bă rbații se uită mai puțin chiorâ ș . Aud observațiile lor, observații
grosolane ș i necivilizate ale unor oameni care nu ı̂nțeleg cum devine
cazul.
Aud astfel de fraze:
— Ie-te, sperietoarea! Ia priviți cum s-a ı̂mpopoțonat tică losul!
Mă copleș esc cu ironiile ș i ı̂și râ d de mine.
Merg aș a pe bulevard printre ș irurile de oameni, nutrind totuș i o
nu ș tiu ce speranță vagă .
Ș i deodată , lâ ngă monumentul lui Puș kin, observ o doamnă destul
de bine ı̂mbră cată , care mă priveș te cu o nespusă tandrețe ș i chiar cu o
privire un pic vicleană .
Ii zâ mbesc ș i mă aș ez pe banca dimpotrivă .
Doamna cea destul de bine ı̂mbră cată , pe chipul că reia mai stă ruie
vestigiile frumuseții de altă dată , se uită țintă la mine. Ochii ei alunecă
cu drag pe trupul meu prezentabil ș i pe fața pe care sunt ı̂ntipă rite cele
mai bune simțăminte.
Eu ı̂mi aplec capul, miș c din umeri ș i admir ı̂n gâ nd armoniosul
sistem ilozo ic al economistului aceluia burghez cu privire la valoarea
femeilor.
Apoi mă ı̂ntorc din nou spre doamna care acum vă d că urmă reș te
fă ră a clipi din ochi iecare miș care a mea.
Atunci, nu ș tiu de ce, mi se face frică de ochii aceș tia care nu
clipesc. Nu mă mai interesează să am succes la fă ptura asta. Aș a că
vreau să plec. Ș i sunt gata să dau ocol monumentului, ca să mă sui ı̂n
tramvai ș i să plec ı̂ncotro m-or duce ochii, undeva la periferie, unde nu
sunt oameni din ă ș tia care te privesc fă ră a clipi din ochi.
Câ nd deodată , doamna asta destul de bine ı̂mbră cată se apropie de
mine ș i zice:
— Scuzați, stimabile... Mi se pare, zice, foarte ciudat să vorbesc
despre asta, dar soțului meu i s-a furat un palton exact ca al
dumneavoastră . Fiți amabil ș i ară tați-mi că ptuș eala.
„Pă i da, ı̂mi zic, vezi bine, nu poate nici ea să intre ı̂n vorbă aș a,
tam-nesam”. Imi deschei paltonul, cu care prilej ı̂mi um lu pieptul la
maximum.
La vederea că ptuș elii, doamna ı̂ncepe să scoată niș te țipete isterice.
Pă i da, sigur, ă sta e paltonul ei! Un palton furat, pe care acum
nemernicul ă sta (adică eu) ı̂l poartă pe umerii lui.
Vă ică relile ei ı̂mi sparg timpanele. Imi vine să intru ı̂n pă mâ nt, cu
pantalonii ă i noi ș i cu palton cu tot.
Mergem amâ ndoi la miliție, unde mi se dresează un proces-verbal.
Mi se pun ı̂ntrebă ri, la care eu ră spund cu toată sinceritatea.
Ș i câ nd mă ı̂ntreabă ce vâ rstă am ș i le spun, numă rul ă sta, alcă tuit
aproape din trei cifre, mă face deodată să mă cutremur.
„Ah, ı̂mi zic, iată de ce nu se uită femeile la mine! Pă i am ı̂mbă trâ nit!
Ș i eu care voiam să dau vina pe garderobă pentru lipsurile din viața
mea personală ...”
Ii dau doamnei paltonul de furat pe care l-am cumpă rat ı̂n piață ș i
aș a, ı̂n talie, cu inima tulbure, ies ı̂n stradă .
„Ei las’, nu-i nimic, ı̂mi zic. Viața mea personală va i munca. Am să
muncesc. Am să le aduc oamenilor folos. Nu numai lumină ı̂n geam, ca
femeia.”
Ș i ı̂mi bat joc de spusele acelui savant burghez.
„Minciuni! ı̂mi zic. Scorneli ș i nimic altceva! Aiureli occidentale
tipice!”
Ș i râ d ı̂n hohote. Scuip ı̂n dreapta ș i-n stâ nga. Ș i câ nd vă d trecâ nd o
femeie, ı̂ntorc capul.
1932 -1935

Luminile orașului
Unui locatar din casa noastră comunală i-a venit taică -su de la țară .
Desigur, omul a venit dat iind că iu-să u era bolnav. Altfel poate că
n-ar i vă zut Leningradul pâ nă la sfâ rș itul zilelor sale. Cum ı̂nsă iu-su a
că zut bolnav, omul a venit.
Fiu-su era chiriaș la noi. Fă cea serviciu la un restaurant, unde era
ospă tar ș i era bine vă zut.
De prea multă râ vnă , poate, ı̂n ierbâ ntat după munca lui de noapte,
o dată a ieș it fuga ı̂n stradă ca să se ducă acasă ș i a ră cit ı̂n postul să u
culinar, ca să zic aș a. Mai ı̂ntâ i s-a ı̂nvâ rtit de-un guturai, ș i ș apte zile a
stră nutat. Pe urmă ră ceala a trecut la piept ș i temperatura s-a ridicat
brusc pâ nă la patruzeci de grade peste zero.
Pe deasupra, dorind să -ș i petreacă ı̂n chip civilizat timpul ı̂n ziua
lui liberă , s-a dus la Pavlovsk să viziteze palatele de acolo ș i s-a cam
forțat, ajutâ nd-o pe nevastă -sa să urce ı̂n vagon. Aș a că toate astea luate
la un loc au fă cut ca omul să se ı̂mbolnă vească ı̂n loarea vâ rstei.
Ș i iind de felul lui bă nuitor, bietul nostru ospă tar era ı̂ncredințat că
n-o să se mai facă bine ș i că n-o să mai revină , cum se zice, la
ı̂ndeplinirea ı̂ndatoririlor sale.
Aș a stâ nd lucrurile, l-a poftit pe taică -su să vină la Leningrad, ca să -
i dea iertă ciunea cea de pe urmă .
Nu c-ar i ținut el cine ș tie ce la pă rintele să u, ș i acum, la capă tul
vieții, ar i vrut cu orice preț să -l vadă ; dimpotrivă , vreme de patruzeci
de ani nu s-a interesat de el, existența lui lă sâ ndu-l cu totul indiferent.
Dar nevastă -sa, vă zâ nd că soțul ei are o temperatură aș a de mare, mai
degrabă din amor propriu - ca să ie aș a ca la toți oamenii - i-a trimis lui
tata-socru o telegramă : „Vino la Leningrad, iul dumitale e bolnav”.
Ș i atunci câ nd iul acesta a ı̂nceput să se ı̂nsă nă toș ească , la
Leningrad a sosit, spre surprinderea tuturor, de undeva de foarte
departe, taică -su, ı̂n opinci, cu o desagă ı̂n spinare ș i cu un toiag ı̂n
mâ nă . E drept, după cum s-a vă zut mai tâ rziu, bă trâ nul avea ı̂n desagă o
pereche de ciubote, pe care ı̂nsă nu le purta din principiu, zicâ nd că „cel
bogat face cum vrea, cel să rac face cum poate”.
Fireș te, toată lumea, printre care ș i iu-su, ı̂și ı̂nchipuia că o să vină
un moș neag cuminte, poate evlavios, de vreo ș aptezeci de ani, care o să
spună lucruri cuminți ș i o să se sperie de toate. Dar a ieș it, cum se zice,
taman pe dos.
Moș neagul era al naibii de arțăgos, scandalagiu, mitocan ș i
mincinos. Pe deasupra, nu car i fost un contrarevoluționar, dar era tare
ră mas ı̂n urmă din punct de vedere politic.
Moș neagul s-a ș i luat la harță cu portarul ı̂n curte ș i l-a tras de
urechi pe un bă ietan venit ı̂n vizită la unchi-su care stă tea aici de
doisprezece ani.
Pe urmă , la comitetul de locatari a avut o discuție cu preș edintele,
ı̂ncâ t acesta s-a ș i mirat ce concepții mai au unii despre vremea noastră
ș i chiar voia să ı̂nș tiințeze autorită țile de la domiciliul moș neagului.
Colac peste pupă ză , moș neagul l-a vâ râ t de-a binelea ı̂n sperieți pe
fecioru-su, informâ ndu-se tam-nesam la biroul spațiului locativ dacă nu
poate că pă ta o locuință ca să ră mâ nă pentru totdeauna la Leningrad.
Desigur, moș neagul era poate de felul să u un om bun la su let, dar
chiar din prima zi de la venirea lui, toți locatarii s-au dovedit a nu i la
ı̂nă lțime ı̂n ce priveș te comportarea civilizată . Au ı̂nceput toți să -l ia
peste picior, fă ceau glume pe socoteala lui, tratâ ndu-l ca pe un
prostă nac, ı̂și râ deau de apucă turile lui provinciale, de la țară . Ș i iecare
că uta să -i spună te miri ce aiureli, aș a cum, bună oară , ı̂i spunea portarul
de iecare dată câ nd ı̂l vedea, subțiindu-ș i glasul: „Din ce colhoz ai venit,
tinere?”
De altminteri, ș i fecioru-su, ospă tarul Gavrilov, nu se lă sa nici el
mai prejos, ș i uneori, abia stă pâ nindu-ș i râ sul, ı̂i spunea bă trâ nului,
stâ nd ı̂nadins cu nasul ı̂n ziar:
— Azi, taică , să nu ieș i ı̂n stradă , că se face razie, ı̂i caută pe ă ia
că runți ș i roș covani.
Desigur, toate astea se spuneau cu destulă afecțiune ș i fă ră ră utate,
totuș i se vede treaba că nu prea ı̂i fă ceau plă cere bă trâ nului, care a tră it
ș aptezeci ș i doi de ani ș i era de bună seamă mai ı̂nțelept decâ t toți ă ș tia
luați la un loc. Ei ı̂nsă ı̂l socoteau un prostă nac, un țără noi, ș i de-aia ı̂l
tratau aș a.
Ceea ce, ireș te, avea un efect negativ asupra comportă rii sale.
Aș a că atâ tea zile câ t a stat el aici, tot atâ tea scandaluri au fost, cu
țipete, mitocă nii ș i aș a mai departe.
Pe deasupra, ı̂n cea de-a ș aptea zi a ș ederii sale, moș neagul s-a
ı̂mbă tat ı̂ntr-o beră rie ș i s-a apucat să facă tă ră boi. Au vrut chiar să -l
ducă la miliție. Dar moș neagul a ș ters-o ș i a pornit haihui pe stră zi.
Merge el aș a pe stradă ș i câ nta. Bă trâ nel, cu pă rul alb, ı̂mbră cat ca
la țară , câ t se poate de simplu. Ș i tot mergâ nd aș a, vede deodată că s-a
ră tă cit.
Vezi bine, era cu neputință să se ră tă cească . Mai ales că ș tia strada.
Dar, beat cum era, s-a speriat ș i chiar s-a trezit.
Atunci l-a ı̂ntrebat pe un trecă tor pe unde trebuie s-o ia. Trecă torul
nu ș tia, aș a că l-a sfă tuit să se adreseze organelor de miliție.
Fireș te, moș neagul nostru s-a s iit să se ducă la milițianul din post
ș i, tulburat cum era, a mai mers vreo două -trei cvartale.
Dar pe urmă s-a dus la un milițian, cam cu teamă , gâ ndindu-se că
milițianul o să luiere din țignal ș i o să țipe la el.
Dar milițianul, conform instrucțiunilor regulamentului de ordine
interioară , l-a salutat, ducâ nd mâ na ı̂nmă nuș ată ı̂n alb la chipiu.
Gata de scandal ș i neobiș nuit cu una ca asta, bă trâ nul, surprins, s-a
cam fâ stâ cit ș i a bă lmă jit ceva aiurea. Milițianul, ı̂ntrebâ ndu-l ce stradă
caută , i-a ară tat pe unde s-o ia ș i, salutâ ndu-l din nou, ș i-a vă zut de-ale
sale.
Dar acest mic gest de respect ș i politețe, cuvenit pe vremuri
generalilor ș i baronilor, a fă cut o impresie extraordinară asupra
moș neagului nostru. Bă trâ nul a ı̂nceput chiar să tremure atunci câ nd
milițianul l-a salutat pentru a doua oară , dovedindu-i astfel că nu era
nici o greș eală la mijloc ș i că aș a se cuvenea să ie.
Ș i atunci bă trâ nul, aș a cum s-a a lat mai tâ rziu, s-a dus ș i la alt
milițian, ș i din nou a fost salutat, ceea ce i-a pă truns ș i mai adâ nc ı̂n
su letul netrebnic.
Desigur, nu ș tiu dacă aș a ceva poate să aibă o ı̂nrâ urire imediată
asupra caracterului, dar toată lumea a bă gat de seamă că bă trâ nul s-a
ı̂ntors acasă peste mă sură de grav ș i, trecâ nd pe lâ ngă portar, nu s-a luat
la harță cu el, ca de obicei, ci l-a salutat fă ră a scoate o vorbă ș i ș i-a
vă zut de drum.
Nu ș tiu dacă un lucru atâ t de mă runt, un leac ca acesta a putut să
joace vreun rol ı̂n schimbarea caracterului să u, dar toată lumea a bă gat
de seamă că s-a ı̂ntâ mplat ceva cu moș Gavrilov, ceva cu totul aparte.
Unii l-au vă zut cum s-a apropiat de vreo două ori de milițianul din
colț ș i a stat frumos de vorbă cu el.
Ș i mulți, cu un fel de a gâ ndi cam simplu, vă zâ nd schimbarea asta,
au pus-o pe seama spaimei pe care a tras-o bă trâ nul câ nd au vrut să -l
ducă la miliție. Dar unii au ı̂nțeles schimbarea ı̂ntr-alt fel.
Aș a că un intelectual de la noi din casă , unul care suferă de diabet, a
zis aș a despre ı̂ntâ mplarea asta:
— Eu am susținut ı̂ntotdeauna punctul de vedere după care
respectul față de om, laudele ș i stima dau rezultate excepționale. De pe
urma acestor lucruri, unele caractere ı̂mbobocesc literalmente ca
tranda irul ı̂n zori de zi.
Cei mai mulți n-au fost de acord cu el, ba chiar la noi ı̂n apartament
s-a ı̂ncins o discuție care n-a dus la nimic.
După vreo trei zile, moș Gavrilov i-a spus lui iu-su că el pleacă la
țară , chemat de treburi urgente.
Unii dintre locatari, vrâ nd s-o dreagă față de moș neag pentru
glumele lor proaste, s-au dus să -l conducă la gară .
Iar atunci câ nd a pornit trenul, bă trâ nul, stâ nd pe platformă , i-a
salutat cu mâ na la tâ mplă pe toți cei veniți să -l conducă . Ș i toți au râ s, ș i
a râ s ș i moș neagul, ș i a plecat la el la țară .
Iar acolo, acuma e, de bună seamă , mai amabil ı̂n raporturile sale
cu oamenii. Ceea ce ı̂i va face viața ș i mai luminoasă , ș i mai plă cută .
1936

Despre respectul fața de oameni


Iată ce ı̂ntâ mplare s-a petrecut la Leningrad.
Mai bine zis nu la Leningrad, ci ı̂n afara oraș ului. In halta Parcul
Aeronavigației.
Se pare că acolo, judecâ nd după denumire, zboară aeroplane,
umblă aviatori, vâ jâ ie elici. Se pare că pe peronul acestei halte, pasagerii
coboară cu un sentiment de mare satisfacție morală .
Dar această satisfacție se risipeș te ı̂n scurt timp precum fumul.
Pentru că aici, de ı̂ndată ce coborı̂ din tren, n-ai unde să mergi. Numai
câ mp ș i mlaș tină . Vara mai treacă -meargă , dar primă vara puteți să vă
ı̂nchipuiți cum e.
Aș a ı̂ncâ t că lă torii au prins prostul obicei de a merge aici pe
traverse. Or pentru asta, ei sunt, desigur, amendați. Pasagerii ı̂nsă nu se
lasă ș i continuă să meargă pe traverse.
Aș a stâ nd lucrurile, ı̂n lupta ı̂mpotriva acestui ră u au fost aruncați
doi oameni, un paznic ș i un secretar.
Secretarul stă ı̂n ghereta lui ș i scrie chitanțe. Paznicul umblă ca un
apucat ı̂n jurul gheretei, ș i cum ceva, te ı̂nhață. Adică ı̂i reține pe cei care
au mers pe terasament. Ș i-i duce la gheretă . La gheretă li se ia amenda.
Câ te o rublă de că ciulă . Totul e, ca să zic aș a, cum nu se poate mai bine,
cum cere legea ș i cum ș i trebuie să ie. Dacă nu intră m ı̂n amă nunte ı̂n
ce priveș te mlaș tina.
Atâ t că secretarul are chitanțe pe o sumă mai mare decâ t amenda.
El aplică o amendă de o rublă , dar chitanțele lui sunt de trei ruble.
Mă rog, te descurci cum ș tii.
Vezi ı̂nsă că secretarul ș i paznicul nu-ș i fac probleme cu asta. Ei au
gă sit o soluție. Adună ı̂n gheretă câ te trei pasageri. Ș i amendează dintr-
o dată toată echipa. Ș i totul iese de o precizie matematică . Incasează de
la iecare câ te o rublă ș i le dau la toți o singură , chitanță, ı̂mpreunâ nd,
ca să zic aș a, inimile celor trei pe temeiul necazului lor comun.
Chestia e câ t se poate de dră guță. Unde mai pui că e primă vară .
Poate că stră luceș te soarele. Natura ı̂și dă drumul. Mlaș tina se acoperă
de verdeață. In inimi se aprinde, ca să zic aș a, iubirea de oameni.
Respectul față de demnitatea umană ı̂ți umple pieptul.
Chitanțele, ı̂nsă , vezi bine, n-ai ce-i face, sunt de trei ruble. Au
ră mas probabil de la să riturile din mers din tramvai. Trebuiau ș i ele
folosite cumva.
Desigur, astfel de chitanțe uneori complică operația. Bună oară s-au
adunat doi contravenienți pasibili de amendă , dar al treilea ia-l de unde
nu-i. Fireș te, va apare ș i el odată cu trenul urmă tor. Oricum, ı̂nsă , e
chestie de aș teptare.
Dar mai ales trebuie ca numă rul total al pasagerilor amendați să se
ı̂mpartă la trei. Astfel totul e bine. Aș a, cifrele lor ies la țanc. Dar dacă
asta lipseș te, atunci pardon de aș a aritmetică .
Iată ı̂nsă că o dată numă rul pasagerilor amendați nu se ı̂mpă rțea la
trei. Nu era divizibil cu trei.
S-au poticnit aș a, la ei ı̂n gheretă , de dimineață. Doi pasageri stau ș i
aș teaptă , cel de-al treilea nu se arată . Câ nd a apă rut al treilea, odată cu
el a venit ș i al patrulea. Acum stă cel de-al patrulea ș i aș teaptă . Lipsesc
doi. Vine unul. Apoi iar o pereche. Ș i aș a toată ziua. Pâ nă ș i celor doi
angajați li s-a acrit ș i au devenit cam nervoș i. Dar n-au coborâ t steagul
producției pâ nă seara.
Ș i iată că au coborâ t din tren două persoane. Amâ ndouă lucrează la
„Elektrosila”. Una e agronomul T. de la sovhozul uzinei, cealaltă -
funcționara A.
Cele două persoane merg pe linie, fă ră a bă nui ce necaz le paș te ı̂n
ziua asta. Ș i vezi, dau peste paznic. Ș i paznicul le duce la gheretă .
La gheretă , apariția lor produce o mare bucurie. Intrucâ t aici stau
ı̂n aș teptare doi inș i. Ș i ă ș tia doi ș i-l aleg imediat pe agronom. Aș a că se
formează triunghiul necesar. Atuncea secretarul zice:
— Uite, acuma vă ı̂nțeleg, puteți pleca.
Funcționara zice:
— Ș i eu ce fac?
— Dumneavoastră , zice secretarul, mai aș teptați puțin. Cum apar
alți doi inș i, vă dau drumul. Ivanı̂ci, zice, ia ieș i pe linie. Vezi, poate
gă seș ti ceva. Să n-o reținem prea mult pe domniș oara.
Dar oricâ t s-a stră duit paznicul, de data asta n-a putut să facă
nimic.
Mai tâ rziu, totuș i l-a adus pe unul ră tă cit. Aș a că s-au fă cut doi. A
treia persoană , ı̂nsă , lipsea. Ori poate că ı̂ncepuse să amurgească .
Atuncea paznicul, presimțind cam cum iese chestia cu aritmetică ,
fu oarecum cuprins de panică . Ieș i ı̂ndată pe terasament, dar iar nu gă si
pe nimeni.
Secretarul, nemulțumit de paznic, ieș i singur ca să ia aer ș i ca să
vadă totodată dacă nu e cineva care merge pe terasament.
Dar ı̂n ziua aceea, cum am mai spus, parcă li se fă cuseră farmece. Ș i
oricâ t s-au silit ei să -l gă sească pe un al treilea, nu l-au putut gă si.
Atuncea secretarul, pe numele să u Sumarokov, scoate un oftat ș i
zice:
— O să trebuiască să scriem două procese-verbale. Achitați
dumneavoastră iecare câ te o rublă ș i prezentați buletinele de
identitate.
Cei doi au semnat procesele-verbale. In timpul ă sta, agronomul,
care nu plecase, pentru că o aș tepta pe colega sa, ı̂i zice acesteia:
— Să scrii ı̂n procesul-verbal ș i ı̂n privința chitanței de trei ruble.
Ceea ce colega lui a ș i fă cut.
Dar asta, nu ș tiu de ce, l-a supă rat pe secretar. I-a atins anumite
corzi sensibile. Ș i secretarul a zis:
— Nu voi admite nici un fel de propagandă inutilă ș i nici un fel de
scamatorii la că ile ferate.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂nchise ghereta ș i telefonă la miliție. Ș i ceru să i se
trimită un milițian.
Dar cum acesta ı̂ntâ rzia să vină , secretarul ı̂i conduse personal pe
cei doi, escortați de paznic, la gară .
La gară , oamenii au protestat. Ș i atunci secretarul, după ce a
ı̂ntocmit un nou proces-verbal, le-a dat drumul.
După un timp, agronomul primeș te o citație de la miliția din
Detskoe Selo. Este invitat să se prezinte acolo. Dar agronomul, iind
foarte ocupat, se prezintă mai tâ rziu decâ t la ora indicată . Ș i nu-l
gă seș te pe inspectorul de sector.
Atunci inspectorul ı̂i scrie pe un ton ș i mai energic.
„In caz, scrie, că nu vă prezentați la data de cutare, vă voi aduce sub
escortă .”
Dar agronomul, ca un fă cut, n-a putut să se prezinte; fusese trimis
la ı̂nsă mâ nțări la Gdovskie Slanțı.̂ Ș i acuma ı̂i e ș i lehamite să se ı̂ntoarcă
de-acolo ı̂n necunoscut.
Intr-adevă r, e ceva trist ı̂n treaba asta. Nu ș tiu cum, dar ș i dintr-o
parte, ș i din alta e ceva grosolan ș i jignitor.
Chestia e, zic eu, să se des iințeze mai degrabă chitanțele astea de
trei ruble, mă car din respect pentru demnitatea umană .
N-are, ză u, nici un haz supunerea asta oarbă ı̂n fața hâ rtiei. Auzi, să
aduni oameni pâ nă faci suma! De obicei se ı̂ntâ mplă invers. Dar aș a,
ză u, e ceva care te pune pe gâ nduri.
Câ t despre cei doi lucră tori aruncați ı̂n lupta ı̂mpotriva mersului pe
traverse, ı̂n loc să ne facă greută ți cu birocrația asta a lor, ar i putut
foarte bine ı̂n timpul ă sta să facă o că rare prin mlaș tină . Ceea ce ar
satisface ı̂n parte cerințele spirituale atâ t ale că lă toriilor, câ t ș i ale lor
ı̂nș iș i.
Ș i n-ar mai, i atâ tea țipete, lacrimi, supă ră ri ș i amă ră ciuni.
1936
Povestea bolii mele
In primă vara anului 1938, revista „Krokodil” mi-a propus să scriu
un foileton despre unele defecțiuni de la spitalele noastre regionale.
Drept material mi s-au pus la dispoziție vreo două zeci de scrisori
de la cititori, primite de revistă ș i de redacțiile unor ziare din Moscova.
Sarcina de a scrie un astfel de foileton putea i ı̂ndeplinită ı̂n două
feluri: să scriu ie un articol obiș nuit de ziar, indicâ nd adresele ș i
numele administratorilor ı̂n culpă , ie un foileton comic.
Am optat pentru cea de-a doua soluție. Cititorul are ı̂n față un spital
regional imaginar, unde sunt enumerate la modul ș arjat defecțiunile
reale semnalate de cititori.
Indeplinirea ı̂n acest fel a sarcinii date ı̂și atinge țelul nu mai puțin
e icient decâ t indicarea concretă a unor adrese ș i nume. Veri icarea
ulterioară a ară tat că multe din defecțiunile surprinse ı̂n foiletonul
nostru au fost grabnic ı̂nlă turate.
Nu-i mai puțin adevă rat că unele din ele se mai mențin pâ nă ș i ı̂n
ziua de azi.
*
Ca să iu sincer, eu unul prefer să bolesc acasă .
Desigur, nu ı̂ncape vorbă , la spital poate e mai multă lumină ș i e
mai civilizat. Ș i hrana, poate, e prevă zută să aibă mai multe calorii. Dar,
cum zice-o vorbă , tot mai bine-i acasă .
Am fost dus la spital iind bolnav de febră tifoidă . Ai mei credeau
să -mi uș ureze astfel suferințele neı̂nchipuite.
Dar nu ș i-au atins scopul, pentru că am nimerit ı̂ntr-un spital nu
ș tiu cum mai altfel, unde nu mi-a plă cut chiar totul.
Oricum, s-a adus un bolnav, e trecut ı̂n registru, ș i deodată bolnavul
citeș te acest aviz pe perete: „Cadavrele se eliberează de la orele 3 la 4”.
Nu ș tiu alți bolnavi, dar eu unul, câ nd am citit avizul ă sta, era să cad
jos. Gâ ndiți-vă , am temperatură mare, viața poate că abia se mai ține ı̂n
mine, poate că atâ rnă de un ir de pă r, ș i poftim - mi-e dat să citesc aș a
ceva!
I-am spus bă rbatului care mă ı̂nregistra:
— De ce, zic, tovară ș e felcer, a iș ați asemenea avize vulgare?
Oricum, zic, pe bolnavi nu-i interesează să citească aș a ceva.
Felcerul, sau cine o i fost el, s-a mirat auzindu-mă vorbind aș a ș i
zice:
— Ia te uită , e bolnav, abia mai merge, mai că nu scoate aburi pe
gură din pricina ierbințelii, ș i dumnealui, zice, face la toate autocritică .
Dacă , zice, ai să te faci bine, ceea ce mă ı̂ndoiesc, atunci să critici, că
altfel chiar că o să te eliberă m de la trei la patru, aș a cum scrie acolo, ș i
atunci ai să vezi!
Am vrut să mă iau de felcerul ă sta, dar pentru că aveam
tempe'atură mare, treizeci ș i nouă cu opt, n-am stat la discuție cu el. I-
am zis numai:
— Ei las’, maț de clistir, mă fac eu bine, ș i atunci ai să dai socoteală
pentru atâ ta neobră zare. Se poate, zic, să audă bolnavii asemenea
vorbe? Asta, zic, le macină moralceș te forțele.
Felcerul s-a mirat auzind pe un bolnav grav vorbind aș a de degajat
cu el ș i imediat a pus capă t discuției. Intre timp a venit o soră .
— Haidem, zice, bolnavule, la punctul de scă ldare.
Cuvintele astea m-au ș ocat ș i ele.
— Mai bine, zic, i-ai spune baie, nu punct de scă ldare. Aș a e mai
frumos, zic, ș i ridică moralul bolnavului. Eu, zic, nu-s cal, ca să iu dus la
scă ldat.
Sora zice:
— Mă car că e bolnav, zice, dar observă tot felul de inețuri.
Probabil, zice, n-ai să te faci bine, pentru că prea ı̂ți bagi nasul peste tot.
Intre timp, sora m-a dus la baie ș i mi-a spus să mă dezbrac.
Am ı̂nceput să mă dezbrac ș i deodată vă d că ı̂n cadă , deasupra apei,
stă un cap. Ș i deodată observ că ı̂n baie parcă e o babă , probabil o
bolnavă .
Ii zic sorei:
— Unde m-ați adus, nemernicilor, la baia femeilor? Aicea, zic, vă d
că cineva se scaldă .
Sora zice:
— E o bă trâ nă , bolnavă . N-o lua ı̂n seamă . Are temperatură mare ș i
nu mai reacționează la nimic. Aș a că dumneata dezbracă -te fă ră nici o
jenă . Intre timp, noi o să scoatem bă trâ na din cadă ș i o să -ți turnă m apă
proaspă tă .
La care eu zic:
— Bă trâ na nu reacționează , dar eu poate că mai reacționez. Ș i nu-
mi face absolut nici o plă cere să vă d ceea ce pluteș te ı̂n cada asta a
voastră .
Deodată vine iar felcerul.
— Prima oară , zice, vă d un bolnav aș a de cusurgiu. Că asta nu-i
place, că asta nu-i bine. Are pretenții ș i pentru că o bă trâ nă pe moarte
face baie. Dâ nsa are poate aproape patruzeci de grade ș i nu mai ia
seamă la nimic, ș i vede totul ca prin sită . Ș i ı̂n orice caz, la vederea
dumitale n-o să ză bovească pe lumea asta cinci minute ı̂n plus. Nu, zice,
mie ı̂mi place mai mult câ nd ne vin bolnavi ı̂n stare de inconș tiență. Cel
puțin atuncea toate le sunt pe gust, sunt mulțumiți de toate ș i nu se
angajează cu noi ı̂n dispute ș tiinți ice.
In vremea asta, bă trâ na din cadă prinde glas:
— Scoteți-mă , zice, din apă , că de nu, zice, acuș i ies singură ș i vă
ară t eu vouă !
Aș a că cei doi s-au ocupat de bă trâ nă ș i mie mi-au spus să mă
dezbrac.
Câ t m-am dezbră cat, au umplut numaidecâ t cada cu apă ierbinte ș i
mi-au spus să mă vâ r ı̂n cadă .
Cunoscâ ndu-mi irea, nu mai stă teau la discuție cu mine ș i că utau
să -mi facă voia ı̂n toate. Decâ t că după baie mi-au dat niș te rufe uriaș e,
care nu-mi erau pe mă sură . M-am gâ ndit că mi-au vâ râ t ı̂nadins aș a o
garnitură nu pe mă sura mea, dar pe urmă am vă zut că asta era la ei
ceva normal. La ei, de regulă , bolnavii scunzi umblau ı̂n că mă ș i lungi, iar
cei mari de statură , ı̂n că mă ș i scurte.
Ba ı̂ncă garnitura mea s-a dovedit a i mai bună decâ t altele.
Că maș a mea avea ș tampila spitalului pe o mâ necă ș i nu-i strică aspectul
general, pe câ nd la alți bolnavi ș tampila stă tea uneori pe spate, ori pe
piept, ceea ce ș oca moraliceș te demnitatea umană .
Dar ı̂ntrucâ t temperatura ı̂mi creș tea mereu, n-am mai stat la
discuție cu privire la obiectele astea.
M-au instalat ı̂ntr-un salon mic, unde se a lau vreo treizeci de
bolnavi de tot soiul. Unii se pare că erau grav bolnavi. Alții, dimpotrivă ,
erau ı̂n convalescență. Unii luierau. Alții jucau dame. Alții umblau prin
saloane ș i citeau silabisind ceea ce scria la că pă tâ iul bolnavilor.
Am fă cut gă lă gie, cerâ nd să vină medicul ș ef, dar ı̂n locul lui a venit
felcerul acela. Eu eram tare slă bit, ș i la vederea lui mi-am pierdut
complet cunoș tința.
Mi-am revenit, cred, abia după vreo trei zile.
Sora ı̂mi zice:
— Dumneata, zice, ai un organism teribil. Ai trecut, zice, prin cele
mai grele ı̂ncercă ri. Ba chiar, zice, te-am pus ı̂ntâ mplă tor lâ ngă un geam
deschis, ș i dumneata, cu totul surprinză tor, ai ı̂nceput să te ı̂ntremezi.
Acuma, zice, dacă n-ai să te molipseș ti de la bolnavii vecini, o să te
putem, zice, felicita din toată inima că te-ai ı̂nsă nă toș it.
Vezi ı̂nsă că organismul meu nu s-a lă sat atins de alte boli, ș i numai
cu puțin ı̂nainte de a ieș i din spital m-am ı̂mbolnă vit de o boală de copii
- de tuse mă gă rească .
Sora zice:
— Te-ai molipsit din pavilionul vecin. Acolo avem secția pentru
copii. Probabil că ai fost neatent ș i ai mâ ncat dintr-o farfurie din care a
mâ ncat un copil bolnav de tuse mă gă rească . Uite aș a te-ai ı̂mbolnă vit.
Altfel, organismul meu a rezistat ș i am ı̂nceput din nou să mă
ı̂ntremez.
Curâ nd m-am fă cut bine. După o lună am ieș it din spital. Ș i acum
bolesc acasă .

O istorioară instructivă
Iată ce mi-a relatat un lucră tor din transportul oră ș enesc.
Trebuie să spun că istorioara pe care mi-a povestit-o el e
instructivă nu numai pentru transporturi. Ea e plină de ı̂nvă țăminte ș i
pentru alte sectoare ale vieții noastre.
Iată de ce ne-am gâ ndit să solicită m atenția onorabililor cititori cu
această , ca să zic aș a, fabulă , ı̂n chipul unui mic foileton.
La o direcție fă cea serviciu un salariat destul de important, pe
nume K.
Vreme de două zeci de ani, el a ocupat posturi importante ı̂n
direcție. Un timp, imaginați-vă , s-a a lat ı̂n fruntea comitetului sindical.
Pe urmă s-a strecurat ı̂n postul de preș edinte al consiliului de
conducere. După aia a mai condus nu ș tiu ce.
Pe scurt, ı̂n toți cei două zeci de ani, el a fost vă zut pe culmile vieții.
Ș i toată lumea s-a obiș nuit cu asta. Ș i nimeni nu se miră că e aș a. Mulți
ı̂și ziceau: „Aș a ș i trebuie să ie”.
Desigur, K. nu era inginer sau tehnician. Nu avea nici un fel de
studii de specialitate. De altfel, ı̂n ce priveș te studiile, se pare că ı̂n
direcția asta stă tea prost de tot.
Nu ș tia să facă nimic deosebit, nu cunoș tea mai nimic ș i nici mă car
nu avea o scriere frumoasă .
Totuș i se bucura de multă considerație, era stimat, se puneau
speranțe ı̂n el ș i aș a mai departe.
Era deosebit de necesar atunci câ nd aveau loc ș edințe. Aici, ca să
zic aș a, se simțea la largul lui. Trâ ntea tot felul de cuvâ ntă ri, rostea fel ș i
fel de cuvinte, aforisme ș i lozinci. Deschidea iecare ș edință cu un
cuvâ nt introductiv ba despre una, ba despre alta. Ș i toți credeau că fă ră
el, lumea s-ar duce dracului.
Toate cuvâ ntă rile lui erau, desigur, stenogra iate pentru posteritate.
Ba la jubileul să u de două zeci de ani s-a gâ ndit chiar să -ș i publice
cuvâ ntă rile ı̂n broș ură . Dar ı̂ntrucâ t ı̂n ultimul timp, din hâ rtie se fabrică
intens farfurioare ș i pă hă rele pentru ı̂nghețată , pentru broș ura lui n-a
ajuns hâ rtie. Altfel i-am i citit cu interes cuvâ ntă rile originale ș i ne-am
i minunat ce fel de oameni există pe lumea asta.
Oricum, ı̂nsă , s-a hotă râ t ca jubileul lui să ie să rbă torit cu un fast
deosebit. Ș i chiar s-a cumpă rat o servietă , cu o plă cuță pe care au fost
gravate aceste cuvinte: „Dumneavoastră care... două zeci de ani... ș i aș a
mai departe... Noi pe dumneavoastră ... dumneavoastră pe noi... Mersi...
Etcetera, etcetera...”
Mă rog, ceva cam ı̂n genul ă sta.
Dar festivitatea nu a avut loc, deoarece ı̂ntre timp s-a petrecut un
eveniment care a fă cut să scadă vizibil semni icația jubileului apropiat.
Iată ce s-a ı̂ntâ mplat la ultima ș edință.
Omul nostru abia ș i-a rostit cuvâ ntarea. A rostit o cuvâ ntare caldă ,
ı̂n lă că rată ; vezi dumneata - muncitorii... munca... muncesc... vigilență...
solidaritate...
Ș i, obosit de cuvâ ntarea sa, s-a aș ezat ı̂n ropotul de aplauze pe locul
să u, ală turi de preș edinte, ș i a ı̂nceput să -ș i plimbe distrat creionul pe
hâ rtie.
Ș i deodată , ı̂nchipuiți-vă , se ridică unul, un vatman. Imbră cat
excepțional de cură țel, ı̂ntr-un costumaș gri, cu o loare la butonieră .
Omul ă sta se ridică ș i vorbeș te aș a:
— Adineauri am ascultat convingă toarea cuvâ ntare a tov. K. Am
dori să -l ı̂ntrebă m: ce a vrut să spună cu asta? De două zeci de ani ı̂i
auzim vocea de tenor: ah, muncitorii, ah, munca, ah, ba una, ba alta. Dar
permiteți-mi să vă ı̂ntreb ce este acest K. In sectorul nostru de muncă ?
Ce e: tehnician, inginer, sau artist de operă , trimis aici la noi cu un
anume interes? Sau dacă ș tie să facă ceva? Dar vezi că el nu ș tie să facă
nimic. Nu ace decâ t că rosteș te cuvâ ntă ri fă ră nici un conținut. Or noi,
ı̂nchipuiți-vă , am crescut mult ı̂n aceș ti două zeci de ani. Mulți din noi au
studii de ș apte clase. Iar unii au absolvit zece clase. Ș i dâ nș ii ar putea să l
ı̂nvețe ei câ te ceva pe stimatul tovară ș K., ı̂ntrucâ t vatmanii sunt azi de
altă formație. Mai ı̂nainte vreme, da, vatmanul ș tia numai să ră sucească
manivela motorului, ı̂n prezent, vatmanul e un fel de specialist, care ș tie
ș i să deseneze o schemă de motor, ș i să țină o cuvâ ntare politică , ș i să
dea o lecție de trigonometrie oratorului nostru K.
S-a stâ rnit rumoare. Ț ipete. Exclamații.
Preș edintele a cam sfeclit-o. Nu ș tie cum să reacționeze.
Exclamațiile continuă : „Just!” „Absolut just!” „Afară cu acest K.! “
Atuncea se ridică unul ș i zice:
— Nu, nu trebuie ca faimosul nostru orator să ie dat afară , ı̂ntrucâ t
dâ nsul a activat pe tă râ mul să u timp de două zeci de ani. Dar e mai bine
ca el să stea la comitetul sindical ș i să lipească timbre acolo, decâ t să
rostească cuvâ ntă ri moralizatoare la ș edințele noastre de producție.
Se auziră din nou strigă te: „Just!”
Unul, cam pornit să sară peste cal, s-a ridicat ș i a zis:
— Probabil că acest K. ș i-a scornit o lozincă pentru el: decâ t să duci
tu ceva ı̂n câ rcă , mai bine să -i mâ i din urmă pe alții. De-aia a ș i ajuns ı̂n
fruntea noastră .
Atunci preș edintele l-a ı̂ntrerupt pe vorbitor ș i a zis:
— Să nu ofensă m persoanele.
La care toți s-au uitat numaidecâ t la acest K. Toți se gâ ndeau să
vadă pe fața lui indignare, indispoziție, tulburare. Dar n-au vă zut nimic
din toate astea.
K. s-a ridicat, a zâ mbit ș i, scă rpinâ ndu-se după ceafă , a zis:
— De fapt, de ce v-ați legat de mine? Ce vină am eu? Voi m-ați
promovat, ceea ce m-a mirat ı̂ntotdeauna. De la bun ı̂nceput v-am spus
că nu mă pricep la nimic ı̂n munca voastră . Mai mult decâ t atâ t, am
ı̂nceput să vă conduc deș i eram aproape cu desă vâ rș ire analfabet. Ba ș i
acum, ca să iu sincer, fac câ te ș ase greș eli la două râ nduri.
La care toți au izbucnit ı̂n râ s. A râ s ș i K.
Apoi a zis:
— Stau, ză u, ș i mă minunez. Am tră it două zeci de ani ca-n basme.
Atuncea se ridică un taxator ș i zice:
— Aicea e ca la Puș kin... Cu aș a negustorie, halal să -i ie. Acuma
luieră a pagubă .
Inchizâ nd ș edința, preș edintele spuse:
Acuma luieră a pagubă pentru că vreme de două zeci de ani le-a tot
dat povețe la alții, dar el n-a ı̂nvă țat nimic.
PANTELEIMON ROMANOV

Versiune românească de
ECATERINA ȘIȘMANIAN
Insigna
Pe stradă , ı̂n fața uș ii comitetului de bloc, ciopor de lume, se
ı̂nghesuie de la ș ase dimineața. Unul stă cu o listă ș i-i notează pe cei
care se apropie.
Un milițian cu revolver trece pe-acolo ș i strigă :
— Pe-ai voș tri să -i mâ nați ı̂n piață, că acolo vi se spune ce ș i cum.
După muncă , toți cei care au lucrat capă tă insigne.
Apoi pleacă .
— De ce se adună lumea, maică ? ı̂ntreabă o bă trâ nă de vreo
ș aptezeci de ani, care sa apropiat ı̂ntre timp.
— Cum, nu te-ai ı̂nscris ı̂ncă ? se indignează un lă că u cu cizme tari
ș i cu haina la două râ nduri.
— Nu, maică ...
— Ce mai caș ti gura! Acuș i ne mâ nă . Inscrie-te degrabă .
— Doamne, câ t pe ce să ı̂ntâ rzii! se ı̂nspă imâ ntă bă trâ na, trecâ nd
mai la o parte, după ce s-a ı̂nscris. Mi-e capul buimac, m-au buș it toată .
— Mai e mult pâ nă să ne mâ nați? se aud glasuri pline de neră bdare.
— Da’ unde ne duce?
— Naiba să -i ș tie unde. Te cară de colo-colo...
— Nu cară pe nimeni ș i nici la naiba ș tie unde, i-o retează un
bă rbat cu obrazul ras, ı̂mbră cat ı̂ntr-o mantă militară , ci toți cetă țenii
conș tienți sunt chemați să participe la să rbă toarea muncii.
Ceilalți se uită la el cu spaimă ș i tac. Numai o precupeață, ı̂n rochie
de stambă ș i cu bă smă luță la gâ t, zice:
— Mai bine ne-am vorbi cu toții ș i n-am merge nică ieri; auzi, ce le
dă prin cap!
— Da’ mergem voluntar, sau obligatoriu?
— Voluntar, ră spunde cel cu lista, câ te un ins de iecare locuință.
— Da’ dacă nu te duci, ce se ı̂ntâ mplă ?
— Dracu’ ș tie... Cică au să ne elibereze nu-ș ce insigne.
— Da’ ă l de n-are insignă ce pă țeș te?
— Eu de unde să ș tiu, ce te-ai legat de mine, ı̂ntreabă -i pe
comuniș ti. N-ajunge că -i mâ n, afurisiții, mai trebuie să le dai ș i lă muriri.
Ș i aș a-s nă uc de cap.
Precupeața ı̂n rochie de stambă se gâ ndeș te câ t se gâ ndeș te apoi
spune:
— Mai bine ne-am ı̂nțelege cu toții ș i n-am merge.
— Tu aici te ı̂nțelegi, da’ pe strada ailaltă nu se ı̂nțeleg ș i o
nimereș ti cu oiș tea-n gard, se amestecă un fost bă can, cu cizme de lac
ponosite.
— Ș i-apoi mai e ș i insigna, adaugă careva din mulțime. Dracu’ ș tie,
s-ar putea să n-aibă nici o ı̂nsemnă tate, da’ poate că fă ră ea n-ai trecere
pe nică ieri. Uite, de pildă , cică ı̂n curâ nd or să se dea galoș i. Vii să
cumperi - „Prezentați insigna. N-aveți? Prea bine, nici noi n-avem galoș i
pentru dumneavoastră .”
— Asta ı̂ncă n-ar i nimic; dar dacă te ș terg de tot? zice unul.
— De unde?
— Ei, frate, gă sesc ei de unde!
— Gata, ispră viți cu vorba ș i haidem ı̂n piață. Incolonarea!
— Curat ca la paradă , se aude un glas batjocoritor.
— Acum mai e cum mai e... Dar data trecută ne mâ nă un comunist,
ș i-apoi ne-a pus să câ ntă m câ ntece, de mai mare chinul.
— Alinierea! strigă omul cu lista, ș i se dă cu spatele pâ nă -n mijlocul
stră zii, la fel cum ı̂și ia distanță un comandant care se pregă teș te să -ș i
conducă regimentul la paradă .
— Matale, bă trâ no, ce te vâ ri ba ı̂ncoace, ba ı̂ncolo? Odată ce s-a dat
comanda de aliniere, ı̂nseamnă că trebuie să te aș ezi ı̂n râ nd. Mergeți pe
mijlocul stră zii; ce vă tot suiți pe trotuar?
— Of, Doamne, maică !...
— Inainte marș ! Iar v-ați cocoțat pe trotuar? Ce mai nă rozi!...
— Pă i eu ı̂s ı̂nsă rcinată ...
— Atunci de ce te mai ı̂nvâ rti pe aici! Zeloș i, nevoie mare, câ nd nu
trebuie. S-a zis limpede - câ te un ins de iecare locuință, da’ ei s-au
adunat dracu’ ș tie câ ți.
— Pă i nimeni n-are chef să ră mâ nă fă ră galoș i, rosteș te careva ı̂n
surdină .
— Du-te acasă , ți s-a spus doar... o sfă tuiesc cei din jur pe femeia
ı̂nsă rcinată .
— Mă tem că n-au să -mi dea insigna.
— Le-au luat mințile cu insigna lor, blestemații. Bă buțo, ține pasul!
Câ nd să ajungă ı̂n piață, le iese ı̂nainte o altă echipă , cu orchestră ș i
cu drapele roș ii. Oamenii pă ș esc, vorbind ı̂ntre ei, au fețele vesele ș i
lutură prietenoș i basmale ș i ș epci.
— Pe ă ș tia i-au ș i procopsit, spune fostul bă can.
Deodată , cei din față se opresc.
— Ce v-ați poticnit! strigă cei din urmă , ridicâ ndu-se ı̂n vâ rful
picioarelor.
— Pă i nu ș tiu ı̂ncotro să ne mâ ne mai departe. S-au dus să ı̂ntrebe.
— Mai bine era să i adus lopețile de cu seară ș i să ne i gă sit o
treabă din timp, că am i scă pat cu toții ı̂n două ceasuri, se amestecă un
bă rbat pletos. Pe câ nd aș a, stai ș i aș teaptă .
— Să mi se usuce mâ inile dacă mă ating de lopată , se jură
precupeața ı̂n rochie de stambă .
— Ș tim noi cum ı̂mpart ă ș tia lopețile - aduc câ te una la cinci inș i ș i,
treaba ta, descurcă -te.
— Slavă Domnului că -i aș a, baremi nu-ți spurci mâ inile cu
asemenea muncă .
— Nu-i chiar slavă Domnului! Au să zică pe urmă : n-ai lucrat - nu
capeți insignă . Precupeața tace ı̂ncruntată , apoi, după o clipă , ı̂ncepe iar:
— Nu-s eu vinovată că n-au lopeți, da’ de venit am venit, aș a că
trebuie să capă t insigna.
— Incearcă de te ı̂nțelege cu ei. Au să -ți zică : n-aveai decâ t să
lucrezi cu râ ndul.
— Au adus lopeți! ı̂nhață, nu că sca gura, strigă gră bit careva.
Toți se reped la că ruță. Ș i, ı̂naintea tuturor, precupeața ı̂n rochie de
stambă prinde coada unei mă turi pe care o ținea altă femeie.
Brațe, lopeți, mă turi se agită ı̂n aer. Se aud strigă tele speriate ale
oamenilor ce se ı̂mbulzesc ı̂n jurul că ruței.
— Ce faceți? Ați că piat? Hei, muiere, a dat strechea ı̂n tine? Pă i aș a
ı̂i smulgi brațele, strigă câ țiva la precupeață.
Un milițian ı̂nhață două femei pe la spate, de poalele fustei, ș i le
trage ı̂napoi:
— Aveți tot timpul! Stați! Opriți-vă !
— Au turbat de-a binelea! Nu ș tiu care a mai pomenit aici de galoș i!
Adevă rată pacoste, ză u aș a!
Cel cu obrazul ras ș i cu manta militară a fost trâ ntit la pă mâ nt din
prima clipă ș i, ca să nu-l strivească , s-a bă gat sub că ruță ș i se uită de-
acolo.
— Aș a-i trebuie, să nu mai țină predici, diavolul, strigă careva.
Precupeața ı̂n rochie de stambă ș i-a cucerit pâ nă la urmă o lopată ,
iar altă , care-ș i zdrelise mâ na, ı̂ncercâ nd să i-o smulgă , o amenință cu
pumnul, de după că ruță:
— Las’ că -ți ară t eu să mai smulgi lopeți din mâ nă , scâ rbă
neruș inată ce eș ti. Ai că piat de rupi mâ inile la oameni?
— Să nu te vâ ri ı̂naintea altora! Dumneaei vrea să ı̂nhațe totul
numai pentru ea.
— Inainte marș !
— Ș i acum poftim de bate stră zile - om ı̂n toată irea, tată a trei
copii, spune un coș ar cu mă tura pe umă r.
După vreo cincisprezece minute se opresc din nou ı̂n dreptul pieții.
— De ce-ați stat iar?
— Am ajuns. S-a dus ă la să ı̂ntrebe, dar se vede că iar nu-i ceva ı̂n
regulă .
Se uită cu toții spre piață unde mă tură , râ zâ nd ș i vorbind ı̂ntre ei,
bă rbați ș i femei cu fețele asudate.
— Ce mai veselie! Rosteș te bă canul ironic. In loc să se ı̂nțeleagă cu
toții ș i să plece, stau de-ș i ı̂ndoaie spină rile. Eh, neam de gloabe!...
— La ce i-ai mâ nat ı̂ncoace? strigă din piață un bă rbat ı̂nalt cu
lopata ı̂n mâ nă .
— Da’ eu ce ș tiu?... Mi s-a spus să -i aduc aici...
— Pă i ce, ă lora de acolo le câ ntă greierii ı̂n cap, că -mi trimit a treia
echipă ? Eu nici cu dracii ă ș tia de aici nu ș tiu ce să fac.
— Ce facem, o luă m ı̂napoi? ı̂l ı̂ntrebă oamenii pe ș eful echipei.
Acesta se apropie ı̂ncruntat ș i nu catadicseș te să ră spundă . Apoi
scoate batista, ı̂și ș terge fruntea asudată , se uită fă ră țintă ı̂ntr-o parte ș i
ı̂n alta ș i lutură nehotă râ t batista de-a lungul stră zii, cu un aer
posomorâ t:
— Dați-i drumul, pornim!...
— De cu seară trebuia să ne i gă sit o treabă , rosteș te din nou
bă rbatul cel pletos.
— Data trecută tot aș a ne-au canonit. Au adunat la lume cu
ghiotura, da’ nu gă seau nimic de fă cut ș i pace. Ne-au plimbat pe la toate
barierele. Am umblat pâ nă la ș ase seara. Noroc că s-a nimerit un
responsabil cumsecade, de ne-a dat pâ nă la urmă insignele.
— E ceasul două sprezece ș i voi umblați de colo-colo ca niș te
lunateci! Le strigă un militar, trecâ nd gră bit, că lare, prin piață, aidoma
unui vechil care controlează muncile câ mpului pe moș ie. Nu v-ați gă sit
nică ieri un rost?
— Ce să facem dacă ne alungă de peste tot, ră spunde ursuz ș eful
echipei.
— Nu lucrați cu mintea neam, de-aia vă alungă . Ia-o ı̂napoi. Ș i de ce
mergeți ca muții?
— Vezi, dacă am i nimerit la ă sta, precis ne-ar i pus să câ ntă m,
spune bă canul. Pesemne că -i dintr-ă ia.
— S-aș tepți mult ș i bine că n-o mai iau ı̂napoi, mormă ie ș eful
echipei, după ce militarul a dispă rut după colț . Ș i porneș te ı̂nainte cu ai
lui.
Ză rind o casă dă râ mată ı̂n colțul unui maidan, se opreș te ș i strigă :
— Că rați că ră mizile lingă gard ș i astupați gropile. Da’ mai cu spor
că , dacă nu ispră viți pâ nă la trei, nu vă dau insigne.
— Slavă ție, Doamne, ı̂n sfâ rș it ne-am gă sit un rost!
— Bine că am dat de că suța asta, că altfel ră tă ceam pâ nă seara.
Ard cu toții de neră bdare să se apuce de lucru. Unul sapă cu lopata,
iar alți cinci stau la coadă ı̂n urma lui ș i-i strigă :
— Ț i-ajunge, nesă țiosule, să tot sapi!
— Asta dacă a pus mâ na pe lopată nu i-o mai smulgi! Lă sați-o ș i pe
bunicuța să sape nițel, respectați-i bă trâ nețile.
Câ te unii, care se nimeresc să treacă pe lâ ngă ei, ı̂i bruftuluiesc:
— Zeloș i, nevoie mare... Ce mai nă tă leți...
Munca s-a terminat ș i au ı̂nceput să se ı̂mpartă insignele, dar n-au
destule ca să -i dea ș i bă buței.
— Ce-ți mai trebuie insignă , câ nd ai peste ș aizeci de ani - puteai
nici să nu vii.
— Doamne, maică , pă i matale m-ai ı̂nscris. Uite, a vă zut toată
lumea.
— Nu ți se cuvine. Ai priceput? Care are peste ș aizeci de ani e scutit
de muncă . Câ ți ani ai?
— Merg pe ș aptezeci ș i unu, maică .
— A că piat bă buța de s-a prezentat.
— Mi-e capul buimac, nu mai pricep nimic, se vaită bă trâ nica.
— Acum putem merge pe trotuar?
— Puteți...
— Insigna s-o prind ı̂n piept, sau cum să fac? ı̂ntreabă gravida.
— Asta te priveș te personal.
Toți se ı̂ntorc acasă ı̂n grup vesel, cu insignele ı̂n piept, ș i se uită
chiorâ ș la trecă torii care n-au insigne.
— Dumnealor se plimbă , se tem să nu facă bă tă turi ia mâ ini, spune
precupeața. Nu ı̂nțeleg de ce se poartă cu mă nuș i cu ei. Ar trebui să -i
prindă pe stradă ș i să -i trimeată .
Bă trâ nică pă ș eș te gră bită ı̂n urma tuturor ș i murmură :
— Uite, mi-e capul buimac, nu mai pricep nimic...
1920

Pomană creștineasca
Un ș ir lung de să nii unduiau prin ză padă , pră vă lindu-se la
hâ rtoape. Se ı̂ndreptau spre oraș , la tâ rg. In sania din față, ș edea o
femeie cu ș al mare, pufos, ı̂nfofolită atâ t de tare, că ai i zis că -i o
momâ ie, din care pricină abia dacă se mai putea ı̂ntoarce ori de câ te ori
o strigau din să niile de la spate.
— Cumă tră , hei cumă tră , ian opreș te nițeluș , o chemă din urmă o
altă femeie, ı̂nsoțită de un bă iețandru care stă tea ı̂n genunchi ș i tot
tră gea de hă țuri biciuind că luțul, care se dă dea câ nd ı̂ntr-o parte, câ nd
ı̂ntr-alta, speriat de ză pada adâ ncă . Bă iatul se tot că znea să ı̂ntreacă
prima sanie.
Femeia cu ș alul pufos opri fă ră să se ı̂ntoarcă . Cealaltă sanie o
ajunse din urmă .
— O-o, mă icuță, tu erai, Stepanovna? o ı̂ntrebă femeia din spate
care, pe sub broboada uriaș ă, mai avea fruntea legată cu o basma albă ,
ı̂mpă turită , ca s-o ferească de vâ nt.
— Eu, maică .
— Fedka, tu du-te, că eu trec lâ ngă Stepanovna, spuse cea din spate.
Luă din sanie o boccea, veni fuga ș i se pră vă li ı̂n sania cumetrei, apoi se
ghemui lâ ngă ea, cu poalele cojocului strâ nse sub ș ezut.
— Te duci la tâ rg? ı̂ntrebă noua venită , pipă ind cu mâ na un să culeț .
— Nu, ı̂i duc ı̂n dar cucoanei mele un codru de pâ ine albă .
— Da’ ce, o duce ră u?
— Tiii, tare ră u, fereș te-ne Doamne! Cucoana-i gingaș ă ca o
trestioară , ı̂nainte vreme nu ș tia ce-i aia muncă , da’ acu’ aprinde singură
focul ı̂n sobă , cară oalele de tuci. De Pocroave3, tocmai mă pregă team să
plec la oraș ș i-aș a o jale m-a apucat câ nd mi-am amintit de ea, dră guța,
că nu mai puteam de oful ei...
— Nu spune, ș i eu la ı̂nceput n-am fost ı̂n stare să ı̂nchid ochii trei
nopți la râ nd.
— Da... M-a apucat jalea ș i hai, ı̂mi zic, să -i duc un dar. Iar dâ nsa,
câ nd a vă zut bocceluța, pune-te pe plâ ns. Ș i eu după ea. Pe urmă s-a
uitat lung, lung la mine ș i la bă trâ nul meu ș i a zis, ca ș i câ nd ar i vorbit
de una singură :
„Ce fel de oameni sunteți, la urma urmei?...” Ș i se ținea cu mâ na de
cap.
„Pă i suntem de-ai dumneavoastră , mă icuță, din Sonino, zic eu, sau
nu ne mai recunoaș teți”. Ș i chiar că m-a apucat spaima:
„Te pomeneș ti, ı̂mi zic, că i s-au ră tă cit mințile.”
— Pă i de ce, ați mă tră ș it-o ș i voi pe-a voastră ?
— Am mă tră ș it-o, mă icuță. Totul i-am luat, pâ nă la ultimul ir. Din
lucruri unele s-au spart, altele le-au că rat oamenii. Eu am apucat să iau,
uite, numai ș alul ă sta. Cu atâ ta m-am ales din bunul ei, dră guța de ea. Ș i
pe ă sta l-am luat numai ca să nu ajungă pe mâ inile unor oameni haini.
Ei, ș i mai am ce mi-a mai dat ea singură , mai ı̂nainte.
— Era darnică ?
— Pă i cum nu, era darnică mâ ndra noastră , la ea puteai să vii ș i să
ceri ce-ți pofteș te inima. Nu s-a ı̂ntâ mplat o dată să spună că nu-ți dă ,
ră spunse cu foc femeia cu ș alul pufos ș i se ı̂ntoarse că tre cumă tră .
— Uite ș i eu, tot aș a, ı̂i duc stă pâ nei mele. Ș i pe ea au mă tră ș it-o.
Da’ noi, pot să spun că ne-am că pă tuit bine.
— Aveți picioare mai tinere, de-aia. Eu nu mai sunt bună de nimic,
rosti femeia cu ș alul pufos.
— Da’, cu toate că apucă m, fă ră să mă uit, tot ce-mi că dea sub mâ nă ,
pâ nă la urmă am strâ ns lucruri, nu glumă . Uite, sub zeghea asta am
ș uba ei de vulpe. Ș i dâ nsa om bun, nimic de zis. Prin alte locuri boierii
umblau cu nasul pe sus de nu te lă sau, să te apropii. Da’ dâ nsa, câ nd se
ı̂ntâ mplă să vin, nici una, nici două : „Bea un ceai, Ivanovna”. Mereu ı̂mi
dă dea să beau ceai.
Sania intră ı̂n oraș . De o parte ș i de alta se perindau garduri,
pră vă lii cu uș i ferecate, felinare, colțuri de stradă .
— Ț ine un pic hă țurile, dră guță, se rugă femeia cu ș alul pufos. Iș i
desfă cu ı̂n grabă ș alul ș i-l vâ rı̂ sub țol. Pe urmă apucă bocceaua ș i alergă
să ltat spre portiță.
Peste vreo zece minute se ı̂ntoarse cu ochii plâ nș i.
— Ei, ce-i? o ı̂ntrebă femeia cu basmaua albă , trecâ ndu-i hă țurile ș i
uitâ ndu-se la ea cu neliniș te.
— Nu mai am putere ı̂n mine s-o vă d ce viață duce, ră spunse
cealaltă , plâ ngâ nd ș i su lâ ndu-ș i nasul ı̂n colțul basmalei. Spă rgea lemne
singură . Intru ı̂n curte, ı̂ntreb unde-i cucoana Alexeevna. Câ nd colo, era
chiar dâ nsa. Nici n-am recunoscut-o: pe cap cu o bă smă luță subțirică , ı̂n
picioare pâ slari de mujic... Cum am vă zut-o, m-a ș i podidit plâ nsul...
După ce se depă rtară la o oarecare distanță de casă , femeia se uită
ı̂napoi, scoase ș alul de sub țol ș i se ı̂nfă ș ură cu el.
— Pe urmă ne-am dus ı̂n casă , iar copilaș ii, câ nd au vă zut pâ inea
albă , numai ce li s-au aprins ochiș orii. S-au repezit la mine, de parcă ar
i venit a doua lor mamă . Dâ nsa le-a tă iat câ te o feliuță, pe urmă s-a
aș ezat lâ ngă mine, ș i-a lă sat capul pe umă rul meu ș i dă -i ș i plâ ngi. „Vezi
ș i tu...” zice. „Vă d, zic eu, să ră cuța de tine, vă d, frumoasa mea. Vă d ce-ai
ajuns... Doamne...”
Femeia tă cu, ı̂nghițindu-ș i lacrimile, ș i ı̂ntoarse capul.
— Mare pă cat, mare pă cat... Ș i de unde pedeapsa asta, Doamne!
— Numai Dumnezeu ș tie.
— I-au că lcat ș i casa?
— I-au luat tot, pâ nă la ultimul capă t de ață, ră spunse femeia cu
ș alul pufos ș i se aplecă peste marginea saniei ca să -ș i su le nasul de
atâ ta plâ ns.
— Dră guță, opreș te lâ ngă că suța aia albă , se rugă tovară ș a ei ș i se
apucă să -ș i scoată ı̂n grabă zeghea, apoi ș uba de vulpe. Ră mase ı̂ntr-un
cojocel rupt ș i, apucâ nd bocceluța, alergă la râ ndul ei pâ nă la portiță.
Femeia cu ș alul pufos ră mase să aș tepte ș i se apucă să cerceteze
ș uba de vulpe. Peste cinci minute cealaltă se ı̂ntoarse, ș tergâ ndu-ș i cu
mâ neca urmele de lacrimi.
— Ei, cum ı̂i?
Femeia cu basma se mulțumi să dea din mâ nă .
— Plâ nge ș i ea, plâ ng ș i eu. Am vă zut-o, ș i parcă o vedeam pe sora
mea bună . Atâ ta i-am spus: „Mă icuță! Oropsita mea!”... Ș i pe loc mi s-au
umplut ochii de lacrimi de n-am mai putut scoate o vorbă .
— Of, Doamne Dumnezeule, Mikola preamilostivule... rosti cu un
oftat adâ nc femeia cu ș alul pufos, de unde nă pasta asta!
Amâ ndouă că zură pe gâ nduri ș i tă cură ı̂ndelung...
1918

Tunica albastră
Cu puțin timp ı̂naintea alegerilor ı̂n comitetul agricol, ı̂n sat apă ru
un ins cu tunică albastră ș i cizme de lac, cu mustă ți mari ș i bă rbia
rotundă , rasă .
Veni la ș coală unde aveau loc alegerile. Oamenii ı̂l mă surară
duș mă noș i, cu priviri chiorâ ș e, ı̂ntrebâ ndu-se unii pe alții:
— Al cui o i?
— Pă i, cică -i feciorul lui Andreev, ă l de-a ieș it din obș te. Acu’ vreo
două zeci de ani ș i a plecat la Sevastopol.
— L-a ı̂ntâ lnit acolo cumă tru-meu din slobozie. Fă cea slujba la
jandarmi, parcă , aș a zicea.
— Da, se poate. Are tunică albastră .
— Ai de-acolo l-or i a lat ce poamă e ș i n-are tră i cu dâ nș ii; de-aia a
ș i ı̂ntins-o ı̂ncoace.
— Las’ că nici la noi nu face purici mulți.
— Mulți pungaș i de-ă ș tia umblă creangă , de colo-colo. Ar face bine
să -ș i ia câ t mai degrabă picioarele la spinare ș i s-o ș teargă de-aicea.
Stră inul stă tea de vorbă cu bă canul, preș edintele sovietului, ı̂n fața
ferestrei din ı̂ncă perea cea mare a ș colii, unde se a la ș i masa pentru
prezidiu. Oamenii ı̂l mă surau tă cuți, cu priviri bă nuitoare, duș mă noase.
— Se cunoaș te după mustă ți din ograda cui a picat motanul ă sta,
zise careva.
— Mai cu seamă ı̂ți dă de bă nuit tunica asta! Postav albastru, afară
de jandarmi, nu mai purta nimeni.
— Ș i-a scos epoleții ș i vrea să ne ducă . Nu-ți merge, mă i frate, că
pe-aicea nu-s proș ti.
Deodată , toți ı̂ntoarseră capul; necunoscutul se apropie de masa
prezidiului, ciocă ni cu creionul, ca ș i cum ar i cerut să se facă liniș te,
aș teptă o clipă să se potolească lumea ș i-ș i plimbă ochii de la
ră su lă toare la ceasul din perete, apoi la propriul să u ceas pe care-l
scoase din buzunar.
In odaie se lă să tă cere. Toți ı̂și ațintiră privirile asupra
necunoscutului.
— Curat ca la depunerea jură mâ ntului, rosti ı̂n surdină cineva din
spate. Ce l-aș mai lua de guler, să -l scot de la masa aia...
— Tovară ș i! Rosti noul venit cu glas sonor, calm ș i plin de
siguranță. Vă rog să -mi acordați cinci minute atenția dumneavoastră ,
după care ı̂ncepem alegerile
Mulțimea din fundul să lii veni mai ı̂n față. Scoțându-ș i că ciulile,
oamenii se ı̂nghesuiră , ı̂n semicerc, ı̂n jurul mesei, ca la citirea unui
manifest.
— M-am nă scut aici, aici am crescut, sunt consă tean de-al vostru ș i
am venit să muncesc ı̂n ținutul meu de baș tină . Fiecare e dator s-o facă
ı̂n vremurile grele prin care trecem.
— Dă -i ı̂nainte cu minciuna... se oțărı̂ ı̂n fundul să lii ierarul, cu
glasul pe jumă tate.
— Mă primiți ı̂n obș tea voastră , oameni buni?
Ț ăranii aveau de gâ nd să tacă , dar, ı̂ntrucâ t necunoscutul ı̂și rostise
ı̂ntrebarea cu ochii la Feodor, care ș edea acolo, cu cojocul sfâ ș iat la
umă r, acestea, fă ră voia lui, numai iindcă nu se cade să nu ră spunzi
câ nd eș ti ı̂ntrebat, aruncă ı̂n silă :
— Mă rog, pofteș te.
— Te primim, de ce nu... ı̂l sprijiniră ș i ceilalți, cu totul ı̂mpotriva
voinței lor, doar iindcă unul apucase să spună ș i ți-era peste mâ nă să
taci. Pâ nă ș i ierarul care, de lâ ngă sobă , unde stă tea, ı̂l amenințase
furios cu pumnul pe Feodor, rosti:
— Cum să nu, bucuroș i...
— Iată , tovară ș i, la dumneavoastră , aici, se organizează comitetul
agricol. Pentru dumneavoastră ă sta-i un lucru nou ș i nu mă dau ı̂n lă turi
să vă ajut.
— Mai bine te-ai duce dracului, câ t mai ai timp, bombă ni ierarul,
atâ t de tare ı̂ncâ t cei din jur se uitară la el.
— Ajutoare de-astea câ te vrei... rosti ursuz sobarul că tre ș elar, care
se ı̂nghesuia ı̂mpreună cu el pe un colț de laviță. Bă canul se apropie ș i el
de masă , lâ ngă noul venit.
— Il propun candidat, ı̂n fața adună rii, pe tovară ș ul Lomov, pentru
funcția de preș edinte al comitetului.
— Mă rog... ı̂i scă pă pe negâ ndite lui Feodor, după care, aruncâ nd o
că ută tură speriată că tre ierar, dă du din mâ nă ș i se aș eză pe altă laviță,
mai ı̂ncolo.
— Afurisitul dracului! ı̂l ocă ri ierarul, apoi ră cni aproape furios:
— Mă rog!
De pe lavița lui, Feodor ză ri de astă dată mai mulți pumni care-l
amenințau.
— De la primele vorbe să -i i dat câ teva peste ceafă , să -ș i ia
tă lpă ș ița de-aici, spuse ș elarul că tre sobar care rostise „mă rog” cu totul
ı̂mpotriva voinței sale ș i acum se uita cu ură la Feodor.
— Ce mai: dacă are tunică albastră , e limpede.
— Ș i ce aere-ș i dă , ai zice că -i vreun ș ef din ă ia mari... ba mai
ciocă neș te ș i cu creionul, câ rteau câ țiva ı̂ntr-un colț mai lă turalnic.
— S-a ı̂nvă țat să comande...
— Las’ că la noi ı̂i piere cheful, fă cu Andriuha, aș ezat cu spatele la
prezidiu, pe o laviță, lâ ngă Feodor pe care ș i-a pus ı̂n gâ nd să -l pă zească .
— Tovară ș i! Se auzi iar glasul ferm ș i mă surat de la prezidiu.
Câ țiva, ca ș i cum ar i protestat, continuară să vorbească , dar noul
preș edinte al comitetului agricol bă tu ı̂n masă cu vâ rful creionului. Toți
tă cură , ațintindu-ș i privirile asupra lui.
— Ciocă ne ı̂ntruna cu creionul, cu asta ne ține ı̂n mâ nă , diavolul,
mâ râ i ierarul.
— Tovară ș i! Vă propun să centralizați fondurile bă neș ti ı̂n mâ inile
unei persoane alese de dumneavoastră , care să dea socoteală ı̂n fața
obș tii. In caz că vreți să evitați o cheltuială ı̂n plus, pot să iau această
sarcină asupra mea ș i să prezint rapoarte să ptă mâ nale.
— Mă r... apucă să zică Feodor. Dar pă zitorul să u, Andriuha, se gră bi
să -i tragă un ghiont ı̂n spate, ı̂ncâ t Feodor, cu ră su larea tă iată , ı̂și ı̂nghiți
vorba.
Bă canul veni iar lâ ngă Lomov ș i, ı̂ntrucâ t oamenii ı̂ncepură să
lă rmuiască ı̂n jur, ı̂mpotrivindu-se, luă creionul din mâ na preș edintelui
proaspă t ales ș i ciocă ni cu el ı̂n masă .
— De unde au mai deprins ș i obiceiul ă sta, blestemații! fă cu
ierarul.
— Acuș i ai să vezi cum mi ți-i duce de nas pe nă tă ră ii ă ș tia, de mai
mare dragul.
— Ce le-aș mai smulge din mâ nă creionul ă la!
— Propun să -l rugă m pe tovară ș ul Lomov să ia asupra lui această
obligație, ca să evită m cheltuieli inutile. Cine este pentru, să ridice
mâ na.
Oamenii tă ceau.
— Naiba să -l ș tie de unde a picat, ı̂l vezi la față pentru ı̂ntâ iaș i dată
ș i să -i dai pe mâ nă bani, rosti ı̂ncet Ivan Nikitici, sobarul, zâ mbind a
batjocură ș i clă tinâ nd din cap.
— Trecem la vot individual. Ivan Nikitici, care-i pă rerea dumitale?
Sobarul se uită ı̂njur, descumpă nit.
— Pă i, ce pă rere? Că doar nu de mine-i vorba. Ce zic alții zic ș i eu...
— Cu alte cuvinte eș ti de acord să -l ı̂nsă rcină m pe tovară ș ul Lomov.
— Fie ș i aș a, ı̂ncuviință Ivan Nikitici.
Ș i, ı̂n timp ce bă canul se adresă celorlalți, trase un scuipat ș i-i
ı̂ntoarse spatele.
— Astea-s ș oltică rii curate! ı̂i spuse el ș elarului. Auzi la el, cică -i vot
individual. Pă i, el, diavolul, vede bine că nu-s de acord ș i dinadins a
ı̂nceput-o cu mine.
— Se pricep să umble cu ș oalda. Tunica aia albastră li s-ar potrivi la
amâ ndoi.
— Chiar aș a.
— Tovară ș i, urmă bă canul, ca s-o scurtă m, ı̂ntreb pe toată lumea
odată ; care-i ı̂mpotrivă să ridice mâ na.
Ț ăranii tă ceau nemiș cați.
— ... ı̂n unanimitate.
Ș i bă canul tă ie aerul cu mâ na.
— Declar ș edința ı̂nchisă .
Oamenii se ridicară ı̂n silă ș i ı̂ncepură să se ı̂mpră ș tie.
— Am nimerit-o bine... spuneau ei la ieș ire. Ce lume neroadă ! Pă i
pe un tică los ca ă sta nul laș i nici să -ți calce pragul, darmite să -l alegi.
— Asta de cum a venit trebuia luat frumuș el de subsuori ș i,... ia
pofteș te mata la centrul de plasă . Uite care-i povestea, tovară ș e
preș edinte de plasă ii bun ș i stai de vorbă cu dumnealui.
— Să -l i luat la ı̂ntrebă ri ı̂n privința tunicii, pasă mite de ce-i
albastră , adă ugă un glas batjocoritor.
— Că bine zici...
— Ah, afurisiții, că n-au minte nici atâ tica. De-acu ı̂ncolo ă sta se
aciuiază aici ș i se apucă să ne stoarcă , ca să -ș i umple buzunarele, ș i n-ai
ce să -i faci.
— Mai cu seamă că a fost ales ı̂n unanimitate, aici e buba.
1918

Trântorii
Portarul ș edea pe un scă unel, printre gră mezi de petice ı̂mpră ș tiate
pe duș umea, ș i dregea niș te cizme. Pe un alt scă unel ș edea un prieten al
să u, fochist la calorifer ı̂n clă direa vecină , ı̂mbră cat ı̂ntr-un palton vechi
ș i cu mâ inile murdare de funingine.
— Te-a că utat nevasta muzicantului, ă l de ș ade la numă rul 30,
spuse intrâ nd ı̂n odaie nevasta portarului, o bă trâ nică scundă ,
ı̂nfă ș urată ı̂ntr-un ș al mare, că lduros, petrecut pe după subsuori ș i
ı̂nnodat la spate. Te-a rugat cu cerul ș i cu pă mâ ntul să -i spargi niscaiva
lemne.
Portarul nu ră spunse; cercetă cu ı̂ndoială un petic de piele pe care-l
scosese dintr-o lă diță, ı̂l aruncă la loc ș i ı̂ncepu a scotoci că utâ nd altul
mai potrivit.
— Te-apucă mila câ nd te uiți la ei, ză u aș a, spuse bă trâ nică , de astă
dată că tre fochist. Dumneaei n-are putere să spargă lemne, iar bă rbatu-
să u cică n-are voie să -ș i strice mâ inile. Să spele rufe nu se pricepe, să
fră mâ nte aluat aș ijderea. Deună zi m-am dus eu de i l-am fră mâ ntat.
— Ce mai trâ ntori, Doamne iartă -mă ! oftă portarul.
— Pă i ă l de nu-i ı̂nvă țat de mic să pună osul la muncă o duce greu
acum, rosti fochistul clă tinâ nd din cap.
— Curată pacoste pe capul nostru, urmă bă trâ na ș i, desfă câ ndu-ș i
broboada de pe cap, o aruncă pe masă . Cică -i om vestit la noi, aș a umblă
vorba.
— Astă zi nu-i nici o scofală să ii vestit, rosti portarul.
— Pesemne că n-or i avâ nd mare nevoie de ei...
— Da, astă zi trebuie să vii cu o treabă ca lumea. Altminteri, dacă nu
te pricepi nici să spargi un lemn, faima nu-ți ține de cald.
— Mă iculiță Doamne, ce frig ș i ce murdar e la ei ı̂n casă !... Stau ı̂ntr-
o odaie ș i toate-s acolo claie peste gră madă : coș uri, lă zi, vase; ca după
cutremur.
— Da’ ce, cu muzica lor nu câ ș tigă nimic?
— Azi câ ș tigă numai cine munceș te. Pe câ nd ei toată viața n-au
ș tiut decâ t tri-li-li ș i tra-la-la.
— Pă i de ce să nu se distreze ș i ei, rosti fochistul ı̂mpă ciuitor. Că
doar nu fac ră u nimă nui...
— Mă rog, câ ntă câ t pofteș ti, nimeni n-are nimic ı̂mpotrivă , atâ ta
doar că trebuie să ș tii să le faci pe toate la timpul lor. Că deh, acum a
venit vremea să te pui pe treabă serioasă , iar dâ nș ii...
Fochistul vru să riposteze, dar portarul ı̂l ı̂ntrerupse.
— Deună zi alt necaz: le-a că zut burlanul de la soba de tuci. Iar a
venit la mine. Cică să -i chituiesc burlanul. „Pă i asta-i buba, i-am zis, că
dacă bă rbatul matale s-ar i priceput să facă treabă , v-ar i fost mai
lesne, că aș a ș i vouă vă e greu, ș i ă lor din jur nu le pică prea bine”. Ș i ce
crezi - s-a supă rat. „El, zice, a muncit toată viața, e vestit ı̂n toată
Europa.” A ı̂nceput să tremure ș i pune-te pe plâ ns.
— Ș i-n timpul ă sta, să ră cuța, se tot uita la carnea din farfurii, că
tocmai eram la masă ș i bă rbatu-meu ı̂mi adusese niscaiva porc de la
țară . „Ce te tot uiți?” o ı̂ntreb. Iar dâ nsa s-a roș it toată , s-a ı̂nfă ș urat ı̂n
ș al ș i a plecat.
— Sunt tare afanisiți4, că ı̂nainte vreme se ploconeau toți ı̂naintea
lor, iar acum ı̂i pun să spargă lemne, observă portarul. Care-i bun de
muncă e ș i azi să tul ș i stă la că ldură . Uite, spă lă toreasă , de pildă , ce de
bă net câ ș tigă .
— Pă i, iindcă munca ei are că utare.
— Asta ziceam ș i eu.
— Avem ș i noi ı̂n blocul nostru o artistă ... rosti fochistul ș i zâ mbi,
clă tinâ nd din cap, am uitat cum o cheamă ... Ș i despre dâ nsa se spune că ,
la timpul să u, era vestită ı̂n toată Europa. Apoi, altă dată , mamă
Doamne!... Veneau ș i stră inii s-o vadă , numai lori câ te primea... Scriau
ș i-n ziare despre dâ nsa, cum umblă , cum ș ade...
— Acu’, mă i frate-meu, s-a zis cu lorile...
— N-au că pă tat rație mă rită ?
— Asta-i...
— Astă -toamnă s-au tot zbă tut să intre ı̂n aceeaș i categorie cu
muncitorii. Ca să li se dea o rație mai mare de pâ ine.
— Da’ ce, au muncă grea?...
— Pă i ă ș tia atâ ta ș tiu... ră spunse portarul. Du-te, omule, mai ı̂ntâ i ș i
pune umă rul la treabă , da’ ei fac ce fac numai să tră iască pe socoteala
altora.
— Dumnezeule, dar le-o i ș i lor foame, se amestecă bă trâ na.
— Pă i astă zi dacă ai sta să -i hră neș ti pe toți trâ ntorii, crapă de
foame ș i ă i care muncesc.
— Uite-o, iar vine ı̂ncoace, rosti bă trâ na, uitâ ndu-se pe fereastră .
— Ei, drace, acu’ nu mai scă pă m de ei. Nu-i da drumul, spune că nu-
s acasă .
Nevasta portarului ieș i descumpă nită ı̂n tindă .
Din tindă se auzi un glas de femeie, agitat: „Pentru Dumnezeu,
mă car câ teva bucă ți, bă rbatu-meu nu poate să spargă , deseară are
concert. Am ı̂nghețat de tot.”
— Dacă nu s-ar ține atâ ta de muzici, n-ar mai ı̂ngheța, bombă ni
portarul.
„... dar tot pentru voi o face, să lbaticilor, iare ce sunteți, ah
Doamne, Dumnezeule!’ strigă din tindă glasul femeii ș i uș a de afară se
trâ nti cu zgomot.
Tulburată pâ nă la lacrimi, bă trâ na intră ı̂n odaie.
— Ț i-am spus să nu-i dai drumul! strigă furios portarul.
— Pă i n-a intrat decâ t ı̂n tindă ...
— Nici ı̂n tindă să n-o i lă sat. „Tot pentru voi o face”... Nu-i roagă
nimeni ș i pe urmă ı̂ți mai scot ș i ochii.
— Ian priviți, a ieș it chiar dumnealui cu toporul.
Cu toții se apropiară de geam să privească . Un domn că runt, cu
pă lă rie, ieș i pe poarta clă dirii, cu un topor ı̂n mâ nă . Afară de topor mai
că ra ș i o buturugă groasă de mesteacă n.
— Ei, Doamne-ajută , pentru prima dată ı̂l vă d ș i eu că face ceva,
rosti portarul.
Domnul cel că runt aș eză buturuga lâ ngă prag ș i, după ce-ș i privi,
nu ș tiu de ce, mâ inile, se apucă s-o spargă .
Portă reasa scoase un oftat:
— Ră u e de ă l care nu-i ı̂nvă țat de mic să facă o treabă adevă rată !
1918

Despre su let
Câ t a ținut iarna, țăranii nici nu ı̂ndră zneau să se gâ ndească la
pă mâ nt. Cu toții erau ı̂ncredințați că la primă vară , câ nd o ı̂ncepe
ı̂mpă rțeala, are să iasă cu bă taie, fă ră doar ș i poate.
Au aș teptat atâ ta amar de vreme. Ș i-acum or să sară ca lupii.
Dar primă vara veni ș i trecu ș i nu se ı̂ntâ mplă nimic deosebit. Cei
din comitet umblau cu registrul ș i notau cui să adauge pă mâ nt ș i cui să -
i scadă .
Fură nevoiți să -i scadă bă canului, geambaș ului ș i ierarului, ă i mai
ı̂nstă riți din sat.
Câ nd au venit la fostul lor moș ier ș i l-au ı̂ntrebat câ t pă mâ nt ı̂i
trebuie, se simțeau ei ı̂nș iș i miș cați la gâ ndul că , nu numai că nu-i
poartă pică , dar ı̂l ș i tratează omeneș te, cu binele. Ș i nu mai departe de
iarna trecută spuneau adeseori că , ı̂nainte de toate, ar trebui să smulgă
ciotul ă sta blestemat, cu ră dă cină cu tot.
— Cu câ t pă mâ nt să vă scriem: pentru cinci inș i? ı̂ntrebă Stepan,
care-ș i vâ rı̂ că ciula sub ș ezut, pe scaun, ș i se apucă să noteze pe hâ rtia
liniată .
— Câ ți suntem, cu atâ ta să mă treceți, spuse moș ierul.
— Are să vă iasă prea puțin, rosti Stepan, ridicâ nd ochii de pe
hâ rtie ș i uitâ ndu-se la moș ier.
— Sigur că -i puțin, ı̂ntă riră ș i ceilalți. Mai adaugă un su let.
— Pă i de ce? Faceți totul după lege, ră spunse moș ierul.
— Doamne pă zeș te, nu cumva credeți că ne pare ră u! să riră toți
ı̂ntr-un glas. Alde noi suntem obiș nuiți, ne mai strâ ngem nițeluș , da’
dumneavoastră o să vă vină greu la ı̂nceput, că -i puțin.
— Scrie al ș aselea su let, scrie! strigă Feodor, ı̂mpungâ nd hâ rtia cu
degetul, pe după umă rul lui Stepan.
Nu mai avea stare, era tulburat la gâ ndul că le fă ceau pe toate cu
biniș orul. Ceilalți erau ș i ei agitați ș i ar i vrut să -i facă ș i mai mult pe
plac omului acestuia, care se aș tepta, pesemne, la ră u din partea lor.
— Pă i cum altfel, parcă n-avem ș i noi su let! Unui om bun să nu-i
facem bine? Bucuroș i oricâ nd.
— Cneazul a fost ș i el un om bun, dar ce-ați fă cut cu el?
— Ei, se mai ı̂ntâ mplă ... L-ai scris pe al ș aselea?
— Scris.
— Ei, să dea Dumnezeu numai bine!
Ș i-au ı̂ndesat că ciulile ı̂n cap ș i au plecat. Ș i toată ziua au umblat
veseli ș i mulțumiți, afară de Zahar-cel-strâ mb, care bombă nea,
posomorâ t:
— Inainte vreme ziceau să smulgem ciotul din ră dă cină , iar acu’ s-
au muiat cu toții. Aici trebuia mers pe o singură cale: să le dai la cap
tică loș ilor ș i basta.
— Le-am tot dat la cap, e vremea să ne mai gâ ndim ș i la su let.
Bă canul, geambaș ul ș i ierarul erau neliniș tiți ș i preocupați. La
moș ier nu s-au dus, ı̂mpreună cu cei de la comitet, dar câ nd aceș tia au
pornit-o prin sat, li s-au ală turat tustrei.
Bă canul socotea ceva ı̂n minte ș i era atâ t de absorbit de calcule,
ı̂ncâ t se ı̂mpiedica de geambaș ul care mergea ı̂naintea lui, ori de câ te ori
acesta se oprea brusc.
— N-o să se descurce să ră cimea cu pă mâ ntul, rosti el, ca ș i câ nd ar
i vorbit de unul singur, ș i clă tină din cap. Caii, câ ți i-au că pă tat, s-au dus
pe apa sâ mbetei; cu ce să -l mai lucreze?
— Asta nu-i treaba noastră , ră spunse cizmarul Nikolai, membru ı̂n
comitet, fă ră să se uite la bă can.
— Da’ nu s-ar putea cumpă ra?
— Ce să cumperi?
— Pă i... pă mâ nt. Că de la noi s-a tă iat.
— De la cine să cumperi? ı̂ntrebă Nikolai, ı̂ntorcâ nd capul spre
bă can, dar fă ră să se uite la el.
— Pă i de la aceia... care, să zicem, n-o scot la capă t.
— Să cumperi pă mâ nt sub puterea sovietică nu-i voie, dră guțule,
fă cu Stepan cu blâ ndețe.
Bă canul tă cu mâ lc.
— Dacă nu s-or descurca, ı̂i ajută lumea, se amestecă geambaș ul. Că
doar nu-i oprit să dai o mâ nă de ajutor!
— Să dai o mâ nă de ajutor, asta se poate oricâ nd, ră spunse Stepan.
Ba, dimpotrivă , tocmai acolo vrem să ș i ajungem, ca toți să se ajute ı̂ntre
ei.
— Aș a ziceam ș i eu, ı̂ncuviință geambaș ul, altminteri cum să se
ı̂ncropească ei singuri, că n-au avut pă mâ nt de câ nd mama i-a fă cut. Ia-
o, de pildă , pe Stepanida, ce-o să facă asta cu pă mâ ntul?! Fă ră ajutor nu
se descurcă nicicum.
— Da’ voi ı̂ncotro ați pornit-o? ı̂ntrebă Nikolai, ı̂ntorcâ ndu-se spre
bă can, geambaș ș i ierar.
— Nică ieri, doar aș a, să privim ș i noi.
Ajunseră la Stepanida. Femeia ı̂și lă să ruș inoasă poalele sarafanului
sumes de jur ı̂mprejur ș i-i pofti ı̂n izbă .
Că suța era afumată toată , ı̂ntrucâ t soba n-avea horn ș i fumul
ră mâ nea ı̂n odaie. Un perete o luase razna ı̂n afară , unde era sprijinit cu
o bâ rnă , iar altul, aplecat ı̂nă untru, era aș ijderea susținut cu un țăruș
proptit de zidul cuptorului. De sus, de pe cotruța cuptorului se ițeau
patru capete bă laie.
Stepan se aș eză cu hâ rtia lui la masa pe care mai ı̂ntâ i o zgâ lțâi, ș tia
el de ce, cercetâ ndu-i picioarele pornite ș i ele care ı̂ncotro ș i strâ nse cu
o frâ nghie cu capetele ră sucite pe un bă ț .
Membrii comisiei luară ș i ei loc la masă .
— Ei, câ t pă mâ nt ı̂ți trebuie? Să -ți scriem pentru cinci inș i?
— Pă i la ce-mi foloseș te pă mâ ntul? Că doar nu mi-oi ı̂nhă ma
copilaș ii la plug, rosti Stepanida, aruncâ nd o privire spre cuptor.
Că pș oarele bă laie se ascunseră degrabă .
— Ai patru inș i de hră nit, au ba?
— Aș tia-s inș i! fă cu Stepanida, care stă tea ı̂n fața mesei cu mâ inile
ı̂ncruciș ate sub ș orț , aș a cum stau argatele câ nd le face stă pâ nul
socoteala. Ce să fac cu atâ ta pă mâ nt?
— Ce tot spui, ce tot spui! exclamă geambaș ul. Las’ că ți-oi da eu o
mâ nă de ajutor, că aș a-s vremurile de azi, să ne ajută m unii pe alții.
Bă canul, ocupat să facă socoteala câ t pă mâ nt ı̂i revine Stepanidei,
scă pă prilejul să -i spună că o va ajuta el, aș a că i-o luă ı̂nainte
geambaș ul, că ruia se mulțumi să -i arunce o privire plină de ură .
— Fie, atunci scrieți pentru cinci su lete.
— Cum pentru cinci? Da’ ı̂n leagă n ce-i? să ri geambaș ul.
— Leagă nu-i gol.
— Drace... Da’ parcă erai grea nu demult.
— L-am lepă dat.
— Să te ia naiba! S-a dus deseatina. Pă i cum se poate una ca asta?
De ce să riți ca niș te capre! Aveai ı̂n burtă o deseatină ı̂ntreagă !
Câ nd au ajuns la Kotiha ș i-au ı̂ntrebat-o câ t pă mâ nt ı̂i trebuie,
femeia, ı̂ntr-o rochie murdară , descheiată la gâ t de i se vedea pieptul
alb, ș i cu o mă tură ı̂i mâ nă , cu care tocmai mă tura podeaua de lut din
tindă , ı̂l luă la zor, furioasă :
— Ce dracu’ să fac cu pă mâ ntul ă sta? Să -l ar cu mâ țele? Ia te uită la
ei, ce mai binefă că tori!
— Binefă că tori... Da’ vacă ți-am dat, au ba?
— Nici cu vaca nu poți să -l ari, spuse Kotiha, uite-o colo, ı̂și dă
duhul, că mi-ați dat o vacă de-o să -mi hă pă ie ı̂n curâ nd toată casa. Asta-i
ucigă -l toaca, nu vacă .
— In evidență scrie că -i vacă , rosti sever Nikolai. Hai, n-o mai lungi,
spune câ t pă mâ nt să -ți dă m
De astă dată bă canul avu noroc ș i i-o luă ı̂nainte geambaș ului.
Acesta nici n-apucă să deschidă gura că gră dinarul ș i luă asupra lui
chestiunea cu ajutorul.
Dar Kotiha n-avea decâ t trei copii.
Bă canul cercetă ș i el leagă nul, la fel de gol ca al Stepanidei.
— Le faci de petrecanie pruncilor? O ı̂ntrebă el bă nuitor.
— Mor ei ș i singuri, că n-au ce să bage ı̂n burtă , ră spunse ea cu ură .
— Poate mai faci alții?
— De unde să -i fac, dacă n-am bă rbat!
— Ș i ce dacă n-ai, aș a-s vremurile acum. Mai bine te-ai gâ ndi cum
să pui mâ na ı̂n iecare an pe o deseatină , asta-i!
In a treia bă tă tură că zu norocul peste ierar. Intrară la Soloha ș i
aceasta avea cinci copii.
Bă canul ș i geambaș ul plesneau de invidie.
— Da-s copii de-adevă rat? ı̂ntrebă geambaș ul bă nuitor.
— Pă i cum vrei să ie? fă cu Soloha, privindu-l chiorâ ș . Mâ ini,
picioare, toate-s la locul lor.
— N-are a face că -s la locul lor, se amestecă bă canul. Ț i-a plecat
bă rbatul trei ani la oraș , la muncă , ș i trei ani la ră zboi, da’ copii ai o
ciurdă .
— Nu te bă ga unde nu-ți ierbe oala, ı̂l repezi ierarul, copiii sunt
cum sunt. Vrei să bagi mâ na ı̂n buzunarul altuia, tică losule!
Pe urmă , cei din comitet se mai duseră pe la alte zece bă tă turi ș i
porniră spre casă . In spatele lor, mai la distanță, pă ș ea bă canul,
ı̂ndoindu-ș i degetele de la mâ na stâ ngă ș i privindu-le concentrat. După
el venea geambaș ul, să ltâ ndu-ș i la iecare minut capul, cu ochii mijiți, ca
un om care socoteș te cu glas tare. După geambaș , ierarul mormă ia
preocupat. „Două su lete plus trei su lete fac cinci su lete”... Ș i, lovindu-
se brusc de geambaș ul care se oprise, ı̂ncurcă socoteala.
— Să te ia toți dracii, ce-mi stai ı̂n drum! Acu’ trebuie s-o iau de la
ı̂nceput.
Stepan se uită la ei, clă tinâ nd din cap.
— Ca să vezi cum s-au schimbat oamenii: pe timpuri, câ nd te
duceai să ceri ajutor unui bogă tan, stă teai ca la poarta lui Dumnezeu,
da’ acu’ vin ei singuri, buluc, să te-ajute.
— Aș a-s vremurile, ră spunse Feodor, ș i amâ ndoi se gâ ndiră la
su let.
1919
Săraci cu duhul
Trenul venea dinspre granița germană . Lumea nă vă li ı̂n vagon
umplâ nd toate culoarele, toate banchetele, toaletele ș i platformele.
Geamurile erau sparte, uș ile nu se ı̂nchideau cum trebuie. De pe
platforme se tot ițeau chipuri de soldați care se ridicau pe vâ rfuri
ı̂ncercâ nd, peste capetele celorlalți, să arunce o privire ı̂nă untrul
vagonului.
— Ce te tot vâ ri ı̂n mine? rosti supă rat un soldat, cu capetele glugii
legate cruciș peste piept, ı̂ntorcâ nd capul spre unul fă ră că ciulă , care-l
ı̂nghesuia.
— Poate m-oi strecura ș i eu ı̂n vagon, ră spunse acesta, că -i frig ră u
fă ră că ciulă .
— Da’ un’ ți-e că ciula?
— Mi-au furat-o. Cum am trecut granița, cum mi-au ș terpelit-o.
Rogu-vă , lă sați-mă să trec.
— Unde să treci? Crezi că ı̂n vagon ı̂i mai bine? se oțărı̂ soldatul.
— Poate nu su lă aș a tare.
— Ei, nu su lă , bombă ni un bă trâ n; avea nasul ș i obrajii negri, ı̂n
zbâ rcituri i se ı̂ncuibase praful de că rbune - un fochist, pesemne. Ș uieră
vâ ntul pe aici, mai avan ca-n câ mp deschis.
— Aș tia aș a s-au ı̂nvă țat: cum vă d un vagon, se ș i reped buluc, se
amestecă un țăran bă rbos cu suman, care ș edea pe un sac, pe culoar, da’
cum ı̂i ı̂n vagonul cela, nu stau să cerceteze.
Ș i, ı̂ngropâ ndu-ș i obrazul ı̂n marginea sumanului, ı̂și sprijini capul
de perete, aș a cum stai câ nd că lă toreș ti cu sania pe viscol.
— Auzi ce tică loș i, să -ți smulgă că ciula din cap! Tâ lhari de codru, nu
alta!
— Nu-i chip să mai pleci la drum, rosti o bă trâ nă ce stă tea pe
culoar cu o boccea ı̂n mâ nă . Trebuie să te ții mereu cu mâ na de buzunar,
ș i ți-e ș i teamă să -ți mai iei ochii de la boccea. Uite, adineauri, n-a stat
trenul ı̂n gară nici cinci minute, da’ pe doi i-au ș i cură țat de lucruri.
— Deh, harnici oameni.
— Nu ș tiți să vă pă ziți, d-aia vă fură , se amestecă un om ursuz de pe
bancă . Că scați gura ı̂n toate pă rțile ș i-apoi... vâ râ ți oamenii ı̂n pă cat.
— Nu ș tiți să vă pă ziți! Că dumnealui are ochi de vultur! ı̂l ı̂ngâ nă
un soldat care stă tea culcat pe bancheta de sus. Eu am servit ı̂n gară ș i-
apoi oricâ t boldeam noi ochii, tot ne-au ș terpelit astă -iarnă lingurile ș i
paharele - nu mai zic de ă i care ı̂nfulecau ș i pe urmă o ș tergeau fă ră să
plă tească .
— Inseamnă că n-ați ș tiut să boldiți bine ochii.
— O ține pe a lui... Cum naiba să -i urmă reș ti pe toți? Dacă erau
niscaiva pungaș i, mai zic, pe ă ș tia-i cunoș ti de la o poș tă , da’ dacă fură
toată lumea...
— Aș a-i, nu apuci să vezi de toți. Oricâ t de prevă ză tor ai i. Uite, eu
am mâ ncat ı̂n gară ș i mi-au cerut plată ı̂nainte, iar ı̂n spatele meu a stat
tot timpul unul, pâ nă am predat farfuria ș i lingură , iar câ nd am cerut un
pahar de ceai mi-au luat garanție treizeci de ruble pentru pahar.
— Cum te apropii de tejgheaua bufetului, se uită la tine ca la un
tâ lhar, rosti un bă rbat ı̂n suman, e de-a dreptul jignitor.
— N-ai de ce să te simți jignit, că doar nu strigă la tine, iar de uitat,
Dumnezeu cu ei, n-au decâ t să se uite câ t or pofti.
— Nu-i motiv de supă rare, ı̂ntă riră câ teva glasuri. Mă rog, dacă s-ar
uita numai după tine, da’ azi se uită după toată lumea.
— Oricâ t te-ai uita, nu te-ajută nici câ t negru sub unghie, se
amestecă soldatul de pe bancheta de sus; stă tea culcat pe spate ș i se
uita ı̂n tavan. Ar ı̂nsemna că , dacă vin trei sute de oameni, să ai trei sute
de slujbaș i care să stea pe după scaunul iecă ruia.
— Ba ı̂ncă pe după ă i de stau lâ ngă scaun ar mai trebui să steie câ te
unul, se amestecă un muncitor ș ugubă ț .
— Să -l controleze pe ă lă lalt?
— Pă i cum altfel!
— Altminteri n-o scoți la capă t.
— S-or i nă ră vit din pricina ră zboiului?
— Cin’ să -i ș tie!
— Uite, eu vin din Germania, spuse omul fă ră că ciulă , care izbutise
cum-necum să se strecoare ı̂n vagon, ș i-apă i pâ nă să ajung la graniță n-
am pă țit nimic, da’ cum am trecut granița, pe loc mi-au ș terpelit că ciula
ș i un sac cu pesmeți.
Toți se uitară la capul lui gol.
— Asta a fost de bun-sosit ı̂n țară , rosti muncitorul cel ș ugubă ț .
— Ai că scat gura, de bună seamă , observă ursuzul.
— M-am dezobiș nuit, că am lipsit mult de-acasă ; doi ani am fost pe
frontul franțuzesc ș i m-or mai ținut alte opt luni prizonier.
— Doi ani... ce-i drept, te poți dezobiș nui; pă i aș a ajungi ș i fă ră
obiele, nu numai fă ră că ciulă .
— Da’ de ce, pe-acolo nu se fură ? ı̂ntrebă un glas de pe bancheta de
sus.
— Defel. Is atâ t de cinstiți, blestemații, că -ți vine nu ș tiu cum...
Toată lumea se ı̂ntoarse cu capul spre fostul prizonier. Numai
ursuzul se uită pe fereastră ș i spuse:
— Nu cască gura, de-aia nu-i fură .
— Ba nu, ă i de acolo ı̂s... cum să zic... să raci cu duhul. Acolo, de
pildă , cobori ı̂n gară , ı̂ți iei singur ce-ți pofteș te inima ș i pe urmă
plă teș ti.
— Maică precistă ! exclamă bă trâ nică . Cine ș tie cum ı̂i mai cură ță...
— Ș i nici nu te controlează câ t ai mâ ncat, de parcă le-ar i ruș ine.
— Nici pe voi nu vă controlau?
— ... La ı̂nceput nu, ră spunse prizonierul după o mică ș ovă ială .
— Ia te uită , tică loș ii, ce purtă ri alese au.
— Acolo aș a se poartă . La noi, aici, ı̂ți iau garanție ș i pentru pahar,
ș i tot te urmă resc, da’ acolo se ı̂ntâ mplă să mă nâ nci de vreo trei ruble ș i
să zici că numai de cincizeci de copeici. Ș i nu pă țeai nimic, ı̂ți mergea.
— Chiar că -s să raci cu duhul. Pe ă ș tia să -i tot tragi pe sfoară ...
— Ș i la ı̂nceput o duceam bine, da’ pe urmă unul dintre ai noș tri ș i-
a dat ı̂n petic - a ș terpelit o lingură ș i o furculiță - ș i-atunci ne-a mers
mai greu.
— Vă dă deau afară ? ı̂ntrebă muncitorul.
— Nu, de dat afară nu ne dă deau, da’ cum te apropiai de bufet, ș i
cum bă gau de seamă că eș ti rus, ı̂ți fă ceau semne cu mâ na să nu te
atingi de nimic. De purtat se purtau ı̂nsă la fel, cu „dumneavoastră ” ș i ı̂n
toate, mă rog, cum se cuvine.
— Ia te uită ce popor inimos. Ș i se spunea despre ei că -s să lbatici,
că -s iare. Iar ei poate cor i mai buni ca noi.
— Buni, nebuni, da’ nu poți zice nimic ră u despre ei. Uite ı̂ntr-altă
dată tot aș a: unul dintre ai noș tri a furat o lingură ...
— Da’ ce vă tot azvâ rleați numai la linguri? ı̂s scumpe sau ce-i?
ı̂ntrebă cu neră bdare ı̂n glas bă trâ nă .
— Cică lucea tare frumos... Da... Ș i nu l-au bă tut, nu i-au fă cut nimic,
doar atâ ta că s-au apropiat doi inș i ș i-i zic: „Ați luat din greș eală o
lingură de-a noastră ”... Se-nțelege că pe limba lor au spus-o.
— Aici la noi ar i mâ ncat o bă taie soră cu moartea, spuse ursuzul.
Fură dacă vrei, da’ să nu te prindă . Dacă ai minte de gă ină , nu te bă ga.
Bă trâ nă oftă ș i-ș i pipă i bocceaua. Apoi, aruncâ nd o privire spre
vecinul să u, ș i-o trase mai aproape.
— Câ nd mai auzi ș i de-alde astea... rosti ea. Ș i aș a eș ti cu spaimă ı̂n
su let.
Trenul se opri ı̂ntr-o gară . Prizonierul, ı̂mpreună cu muncitorul,
pă ș iră peste bocceaua bă trâ nei ș i-ș i fă cură loc spre ieș ire, ca să coboare
pe peron.
Mutâ ndu-se ı̂ndelung de pe un picior pe altul, bă trâ nă oftă :
— Noroc de ă i de n-au bagaj, că dacă ai vreo nevoie să ieș i, ți-e
frică .
— Norocul ă sta ți-l pot rostui ei ı̂ntr-o clipă .
— O, Doamne, ce tot spui! Ș i aș a m-am sleit de tot. Fii bun, taică , ș i
vezi de bocceaua mea, că acuș i mă ı̂ntorc, rosti ea că tre ursuz.
— Bine...
Bă trâ nă porni să iasă , dar, ajunsă la uș ă, ı̂și privi bocceaua ș i se
adresă soldatului cu glugă :
— Maică , ai grijă de omul care-mi pă zeș te bocceaua.
In sala gă rii, unde intrase prizonierul ı̂nsoțit de muncitor, ș edeau
că lă tori la mesele golaș e, fă ră vaze de lori, ș i mestecau ceaiul cu o
frâ ntură de aș chie ı̂n paharele fă ră farfurioare. Alții, printre resturi de
mâ ncare nestrâ nse ș i scursuri de ciorbă , mâ ncau din stră chini de lut, cu
niș te linguri mari de lemn cu care se mă nâ ncă la țară . Pe alte mese
ș edeau ori stă teau culcați soldați cu saci, femei cu prunci țipâ nd ı̂n
brațe.
In spatele că lă torilor care mâ ncau, stă teau câ țiva chelneri care,
aidoma unor vechili la muncile câ mpului, aruncau priviri agere ı̂n toate
direcțiile.
— N-o mai linge atâ t, dă farfuria ș i vezi-ți de drum, strigă un
chelner bă trâ n, ras, cu un ș ervet murdar ca o câ rpă pe braț , adresâ ndu-
se unui soldat scund cu obrazul țepos, care ținea farfuria cu amâ ndouă
mâ inile ș i lingea resturile.
— Lasă gura, că mare nevoie am eu de farfuria ta.
— Ca să eliberezi locul, de-aia... Linge ș i tot linge, bombă ni
chelnerul, strâ ngâ nd după soldat ș i privind ı̂n urma lui, da’ cum ı̂ți iei
ochii de la el, te-ai lins tu pe boț de farfurie.
— Ce-ai ı̂nhă țat paharul, dă garanție treizeci de ruble, strigă
bufetierul unuia cu pâ slari ș i cu scurtă de oaie legată la brâ u cu o curea.
— Nu s-ar putea să te adresezi mai politicos unui intelectual?
— Totuna-i, dă garanție. Intelectual... dracu’ ı̂i mai recunoaș te acu’,
că umblă zdrențăroș i cu toții, ca niș te borfaș i. Ba se mai ș i supă ră ,
mormă i bufetierul punâ nd garanția ı̂n sertar.
— Care va să zică nici pe boieri nu-i prea ră sfață? ı̂ntrebă
prizonierul.
— Acu’ toți au parte de cinstire egală .
— Aici o i fost clasa ı̂ntâ i? ı̂ntrebă fostul prizonier, aruncâ nd o
privire ı̂n jur.
— Da. S-a zis cu clasele lor.
— Le-au luat fețele de masă ș i lorile?
— Unele au fost ș terpelite, altele au apucat să le strâ ngă .
— Curios, rosti prizonierul ș i privi din nou ı̂njur.
— Te-ai dezobiș nuit, da’ las’ că ajungi acasă ș i acolo ie ı̂nveți. Uite,
au strâ ns lingurile de la bufet, bă gă de seamă muncitorul.
— Cetă țeni, plecați de lâ ngă bufet! Strigă bufetierul gras, apă râ nd
de după samovar.
— Ia-o mai ı̂ncet! Câ nd m-oi prinde cu ocaua mică , atuncea să
strigi; da’ câ tă vreme nici n-am ı̂ntins mâ na, să taci, altminteri te
pomeneș ti că -ți ard o bleandă , de nu te vezi.
1917

Gulerul de samur
Soția ș efului de poș tă ș edea la ceai cu nevasta ierarului, o femeie
ı̂n vâ rstă , câ nd tocmai sosi preoteasă , avâ nd de trimis un colet.
O poftiră ș i pe dâ nsa la ceai.
— Doamne, rosti ea, plimbâ ndu-ș i ochii ı̂n jur, prin colțuri ș i peste
scaune, ı̂n că utarea unui loc unde să -ș i puie pă lă ria, am vă zut cum l-au
mă tră ș it aici pe moș ierul vostru: geamurile de la ferestre sparte, tabla
de pe acoperiș smulsă .
— Ne doare inima de mila lui, oftă soția ș efului de poș tă , care
stă tea ı̂n picioare, sprijinită de speteaza scaunului, aș teptâ nd ca
musa ira să ia loc.
Nevasta ierarului ș i pornise spre uș ă, unde se oprise cu mâ inile
ı̂ncruciș ate umil pe sub ș al; dar, poftită de gazdă , se aș eză iar, ı̂și potrivi
ș alul ș i, clipind din ochi, se apucă să -ș i soarbă ceaiul din farfurioară .
— Da, ca să vezi cum ș i-au dat arama pe față oamenii noș tri, spuse
preoteasa ș i trase spre ea chiseaua, dâ nd la o parte ciucurii ș alului care-
i atâ rnau peste braț . Ș i cine-i de vină ? Intelectualii noș tri i-au educat
aș a, că ă ș tia n-au nici casă , nici frică de Dumnezeu ș i de aia au ı̂ntins
mâ na spre bunul altuia. Că averea altuia e uș or s-o ı̂mpă rți.
— Să i vă zut mata, coană preoteasă , ce-a fost aici ı̂n primele zile:
unul ducea ı̂n spinare o masă de nuc, altul - un orologiu de bronz, al
treilea că ra un pian cu că ruța.
— Ș i pe mâ inile cui au ı̂ncă put toate astea? o ı̂ntrerupse musa ira.
Pe mâ inile unor neciopliți, care habar n-au a umble cu niș te lucruri mai
acă tă rii.
— Tocmai asta te indignează cel mai tare. Zice lumea că pianul stă
la curelar ı̂n tindă , că -n casă n-a ı̂ncă put, de ș i-au fă cut gă inile cuibar ı̂n
el.
— Ei, vezi...
— Tot atunci au sosit samsarii de la oraș , ș i le-au cumpă rat apoi pe
toate de la țărani.
— Cum de nu li se usucă mâ na să cumpere lucruri de furat, să tragă
folos din necazul altuia! se indignă ieră reasa.
— Le sticleau ochii ı̂n cap, uitaseră de toate pe lumea asta, câ nd au
vă zut că pot să cumpere pianul cu treizeci de ruble. Câ te unii de pe-aici
au ı̂ncercat ș i ei să cumpere, da’ degeaba, câ t ai clipi din ochi n-a mai
ră mas nimic. Ivan Platonici al meu s-a ı̂ntâ lnit cu tâ mplarul, tocmai că ra
masa de nuc. „Vinde-mi-o”, zice; câ nd colo, o ș i vâ nduse... cu zece ruble.
Ba ı̂i mai ș i strigă : „Du-te de-ți ia singur.”
— Du-te de-ți ia... Pă i acolo nici să te apropii nu-i chip, cu jefuitorii
ă ia, că -s ı̂n stare să te ș i omoare, spuse preoteasa. Aș tia de pe-aici ı̂s
tâ lhari de-a binelea. Voi te pomeneș ti că nu v-ați că pă tuit cu nimic?
— Nici vorbă de că pă tuială , coană preoteasă ! dă du din mâ nă soția
ș efului de poș tă . Apoi, după o clipă de tă cere, adă ugă , schimbâ nd tonul:
Doar cu dulapul ă sta ne-am ales, că a izbutit să i ı̂nduplece Ivan
Platonici, ș i cu fotoliul pe care ni l-a adus mai pe urmă tâ mplarul, că i-
am botezat toți copiii. Da’ vă să ria ș i niscaiva argintă rie, pe alea ni le
dă duse din vreme chiar bă trâ nul, să i le ținem la pă strare, ș i ı̂ncă vreo
câ teva lucruș oare.
— Da’ el unde-i acum? ı̂ntrebă preoteasa cu glas scă zut, tră gâ ndu-ș i
scaunul mai aproape de gazdă .
— Stă la oraș .
— Ș i te pomeneș ti că o să le ceară pe toate ı̂napoi?
— Dumnezeu să -l ș tie, poate că are să plece undeva mai departe.
— Poate dă Dumnezeu ș i pleacă , spuse nevasta ierarului.
— Ne-a scris o dată , ne-a rugat să i le ducem. Dar ne-a fost teamă să
nu ni le ia pe drum.
— Ferească Dumnezeu! exclamă preoteasa, dâ nd din mâ ini, la
râ ndul ei, spre gazdă . Vă mai ș i ı̂nchide pentru asta!
Ș i-apoi, nici nu mai avem cal.
— De unde cal ı̂n ziua de azi!
— Ca să vorbim cu dreptate, o i avâ nd el destule lucruri ș i fă ră
astea.
— La fel ne ziceam ı̂și eu cu bă rbatu-meu, rosti preoteasa, de bună
seamă că a apucat de a mai dosit câ te ceva.
— Da, avea avere multă . Dacă am i ș tiut dinainte... ireș te, n-ai cum
să le ghiceș ti pe toate, da’ ı̂n prima zi ce de-a lucruri s-au vâ ndut pe-aici,
chiar că pe gratis: ce de oglinzi, ce ș ube, un guler de samur - ă la singur
face cinci mii de ruble ș i l-au dat pe cinci.
— Ș i voi ce-ați pă zit? ı̂ntrebă agitată preoteasa.
Soția ș efului de poș tă oftă ș i nu ră spunse, apoi, peste o clipă , o
lă muri:
— Mi-e ș i ruș ine să -mi amintesc! Era ca ș i al meu. Ivan Platonici s-a
dus să -l vadă , l-a vă zut, la dâ nș ii a fost, rosti ea, dâ nd din cap spre
nevasta ierarului.
— La noi, la noi, ı̂ntă ri aceasta, iar eu, proastă bă trâ nă , nu mi-am
dat seama că v-a plă cut. Ș i câ nd colo, numai ce-a ieș it Ivan Platonici al
dumitale, că a ș i venit samsarul de i-am vâ ndut totul, cu toptanul, ș i ră u
ce mi-a pă rut câ nd am a lat că -l vroiai dumneata.
— Numai un prost de dă ı̂n gropi ar mai putea face ca Ivan Platonı̂ci
al meu: a dat o fugă pâ nă acasă , vezi Doamne, să mă ı̂ntrebe dacă să -l
cumpere sau nu. Pentru cinci ruble!
— Trebuia să i-l smulgă cu amâ ndouă mâ inile, ı̂ntă ri preoteasa.
Uite, m-am amă râ t din pricina dumitale, adă ugă ea, lă sâ ndu-ș i ș alul pe
spate, de parcă i s-ar i fă cut cald.
— Cum să nu te amă ră ș ti, câ nd e un lucru atâ t de scump!... Pă i o
ocazie ca asta nu mai ı̂ntâ lneș ti o viață ı̂ntreagă . Ș i parcă aveam o
presimțire; de mult ı̂i tot spuneam generalului: „Să -mi dați să vă pun
bine gulerul de blană ”. Da el nu, ı̂i pă rea ră u să -l dea.
— Asta-i lă comie curată , fă cu preoteasa. Să te agă ți de lucruri pâ nă -
n ultima clipă .
Tă cură tustrele, mâ hnite de amintirile ı̂ncă vii ș i tulbură toare.
— Câ nd mă gâ ndesc câ te mi-au scă pat, mi se strâ nge inima. Un om
mai iute ș i mai isteț , nu ca Ivan Platonici al meu, ce de avere ar i
adunat!
— N-aveai altă treabă decâ t să le culegi, atâ tea lucruri erau, rosti ca
un ecou nevasta ierarului.
Soția ș efului de poș tă mută iritată zaharnița pe masă ș i nu spuse
nimic.
— Ei nu, țăranii noș tri ı̂s mai cumsecade, ı̂ncepu preoteasa. Pot
spune cu mâ na pe inimă că nimeni n-a avut opreliș te câ nd l-au cură țat
pe moș ierul nostru. Au venit ș i au luat tot, care ce-a vrut. Ba chiar au
trimis după pă rintele Piotr al meu, câ nd ı̂mpă rțeau scâ ndurile
conacului.
— Doamne, exclamă soția ș efului de poș tă , aș a oameni cu su let
mai ı̂nțeleg!
— Ai noș tri-s iare să lbatice, ı̂ntă ri nevasta ierarului, chitind
chiseaua cu dulceață ș i tră gâ nd-o spre dâ nsa.
— Nu, de oamenii noș tri nu mă pot plâ nge, urmă preoteasa. Câ nd
s-au abă tut peste moș ier, au anunțat de-a dreptul: care vrea, să -ș i ia ce-i
place, iindcă totu-i ai poporului ș i toată lumea are voie. Fireș te, care s-a
dovedit mai iute, acela a ı̂nhă țat mai multe. Noi am apucat să luă m
numai vreo trei scrinuri, o cafetieră de argint ș i alte câ teva leacuri.
— Pă i da, iindcă bă rbatul matale-i om vrednic. Nu ca Ivan Platonici
al meu. Parcă -i să rac cu duhul, ză u aș a. Pacoste pe capul meu, nu alta.
Câ nd ı̂mi amintesc de blană aceea de samur... se poticni ea la jumă tatea
vorbei ș i ı̂ntoarse capul.
Nevasta ierarului lă să ochii ı̂n jos, aș a cum faci câ nd ai ı̂n față un
om care-ți mă rturiseș te o durere sfâ ș ietoare, ı̂ncercâ nd să -ș i rețină
lacrimile.
— Nu, la noi ș i Ivan Platonici al dumitale ș i-ar i că pă tat partea lui.
Ei, ireș te; nu prea mult, dar oricum. Pâ nă ș i scâ ndurile s-au ı̂mpă rțit la
urmă fră țeș te, iar pă rintele Piotr al meu a că pă tat chiar mai multe.
— Ia te uită ce oameni de treabă , se minună nevasta ierarului.
— Oameni buni, maică . Câ t despre scrinurile alea, le-am că rat noi
din vreme, câ nd am vă zut că tot asta li-e soarta.
— Da’ n-or să vi le ia? ı̂ntrebă soția ș efului de poș tă .
— Noi nu suntem moș ieri... rosti brusc ı̂nțepată ș i cu ră ceală
preoteasa. Ș i chiar de-am luat câ te ceva, am luat pentru folosință ș i nu
pentru avere.
Ș i se sculă , că utâ nd din ochi icoana.
— Nu, nu, e timpul să plec... se ı̂mpotrivi ea gră bită , la invitația
gazdei să mai ră mâ nă .
— Coană preoteasă ... rosti soția ș efului de poș tă , de parcă ș i-ar i
amintit de un lucru pe care-l trecuse cu vederea, ziceai că aveți trei
scrinuri.
— Acuma-s două . Unul l-am vâ ndut.
— Poate că -mi opreș ti ș i mie unul.
— Bine, bine, vă d eu.
Preoteasa plecă . Iar soția ș efului de poș tă se apucă să strâ ngă
vasele, fă ră s-o mai ı̂ntrebe pe nevasta ierarului dacă mai pofteș te ceai,
ori ba.
— A venit dinadins, ca să -mi ı̂ntoarcă su letul pe dos, se plâ nse ea;
câ nd ı̂mi amintesc de gulerul acela de samur, mi se ră scoleș te inima.
1918

Fumul
Cu vreo trei zile ı̂nainte de hram, preș edintele sovietului să tesc fu
chemat la plasă .
Lă sâ nd copiii să iarbă rachiul, plecă ı̂mpreună cu secretarul.
In timp ce treceau prin sat, se uitară la coș urile caselor ș i clă tinară
din cap: din iecare coș ș erpuia un iricel de fum.
— Muncesc toți... zise preș edintele. Cine ar i crezut că o să
ajungem s-o vedem ș i p-asta: iecare gospodă rie cu cazanul ei.
— Iți desfată ochii, nu alta! ră spunse secretarul. Vezi bine, nu
degeaba ne-am chinuit.
Peste o jumă tate de oră se ı̂ntoarseră amâ ndoi ı̂n fugă . Preș edintele
ciocă nea la iecare geam, strigâ nd:
— Stingeți focul la cazan, diavolilor! Declar toate povernele ı̂nchise.
Din case să riră afară țăranii ı̂nspă imâ ntați, să -l ı̂ntrebe ce s-a
ı̂ntâ mplat.
— A sosit agitatorul... ă l cu lupta. Fiți cu ochii-n patru. Ascundeți
tot.
— Unde naiba să mai ascundem acum, câ nd plă mada-i gata?
— Unde vreți. Dinspre partea mea, puteți s-o dați ș i vițeilor. Da’
dac’ oi gă si ceva pe la vreun tică los, a voastră -i vina.
Ș i alergă mai departe.
— La adunare!... strigă secretarul ı̂n celă lalt capă t al satului.
— Indată , mai e timp, lasă -ne să strâ ngem totul.
— Pă i treabă -i asta! bombă neau țăranii care se agitau pe lâ ngă
cazane, ı̂mpiedicâ ndu-se ı̂n prag de copiii care se uitau speriați ı̂n urma
lor.
— Ce vă tot foiți pe sub picioare! Voi mai lipseați aici. Hei, muieri,
puneți mâ na! Trageți cazanele ı̂n curte.
Peste o jumă tate de oră preș edintele ieș i ı̂n uliță ș i se uită la coș uri.
Fum nu se ză rea pe nică ieri.
— Bine lucrat, fă cu el, ı̂ntr-o singură clipită s-a trezit din beție tot
satul.
— Disciplină , deh!
Noul sosit, ı̂ntr-o scurtă de piele cu gaică la spate ș i cu o servietă ı̂n
mâ nă , veni la ș coală unde fusese convocată adunarea; trecu prin
mijlocul mulțimii dese care se despica ı̂n fața lui, fă câ ndu-i loc, de-o
parte ș i alta, la fel ca ı̂n biserică , atunci câ nd trec spre altar
notabilită țile.
Se opri ı̂n fața mesei ș i-ș i deschise servieta, potrivindu-ș i din câ nd
ı̂n câ nd cu mâ na ș i dâ ndu-ș i spre spate pă rul care i se tot res ira ș i-i
că dea pe frunte, ori de câ te ori se aplecă deasupra mesei. Se uită un
timp, cu o privire bă nuitoare, la mulțimea adunată ș i deodată ı̂ntrebă :
— Rachiu ierbeți?...
Oamenii tă ceau.
— Care nu ierbi, ridică mâ na.
Toți stă teau nemiș cați.
— Ce dracu’... fă cu noul sosit.
Ș i se adresă unuia care stă tea mai ı̂n față.
— Tu ierbi?
— Ferit-a Sfâ ntu’...
— Atunci de ce nu ridici mâ na?
— Pă i la ce s-o ridic numai eu!
— Dar tu?
— M-a pă zit Dumnezeu.
— Aș a, tovară ș i, se declară să ptă mâ na luptei ı̂mpotriva rachiului:
care strică grâ ul pentru vodcă , acela să vâ rș eș te crimă mare, iindcă
iroseș te avutul poporului. Grâ ul e puțin ș i aș a. Trebuie pă strat. E
limpede?
— Apă i ce-i greu de ı̂nțeles aici? E lucru ș tiut... rostiră câ teva
glasuri.
— Aș a. Iar voi trebuie să iți cu ochii ı̂n patru, să vedeți dacă nu se
a lă ı̂n obș tea voastră unii membri lipsiți de conș tiință, care nu ı̂nțeleg
acest lucru.
La ultimele cuvinte ale agitatorului, cei de față, aș ezați ı̂n semicerc
ı̂naintea mesei, cu că ciulile ı̂n mâ ini, cum stai câ nd asculți predica,
ı̂ncepură a arunca priviri ı̂n spate ș i a-ș i plimba ochii printre râ nduri, ca
ș i cum ar i că utat să vadă de nu s-or gă si niscaiva membri lipsiți de
conș tiință.
— Că , iată , treceam printr-un sat ș i-apă i acolo aproape din iecare
coș se ı̂nă lța câ te un ir de fum...
— Cum se poate... Pă i pentru asemenea treabă ... dacă ai, din mila
Domnului, cu ce-ți duce zilele, ce alta-ți mai trebuie...
— Da-i să rbă toare... se auzi din spate un glas ș ovă itor.
— Ș i ce dacă -i să rbă toare! Uite, ș i la voi e să rbă toare, dar fum nu-i.
Ț ăranii care stă teau pe margini, lâ ngă ferestre, se aplecară să
privească , cine să -i ș tie de ce, ı̂n uliță, plimbâ ndu-ș i ochii peste cer.
— Da’ nu s-ar putea să mută m să ptă mâ na asta peste ailaltă ?
ı̂ntrebă o voce ș ovă ielnică .
— Cum?...
Intrebarea nu se repetă .
— O să mergeți ș i pe la case?
— Cum?
Nici un ră spuns.
Peste o jumă tate de oră agitatorul, dâ ndu-ș i cu mâ na pă rul spre
spate, ieș i din clă direa ș colii. Oamenii, ı̂nghesuindu-se ı̂n tindă , se
buluciră ı̂n urma lui pe uliță ș i, cu ră su larea tă iată , aș teptau să vadă
ı̂ncotro are s-o apuce.
Noul sosit stă tea cu servieta ı̂n mâ nă , mutâ ndu-ș i privirile de la un
acoperiș la altul. Ț ăranii, ı̂n spatele lui, roteau ș i ei ochii ı̂n aceeaș i
direcție.
— Parcă n-ar i fum pe nică ieri, rosti noul venit.
— La noi nu se ı̂ntâ mplă niciodată , se gră bi să ră spundă
preș edintele, fă câ ndu-ș i loc să iasă ı̂n față.
— Asta-i bine. Că la vecinii voș tri ieș ea fum din iecare coș .
— N-au disciplină , fă cu secretarul.
— Ei, iată , declară m, care va să zică , să ptă mâ nă luptei ı̂mpotriva
rachiului. Să ascultați de preș edinte ș i să -l sprijiniți ı̂n toate cele.
— Da’ după să ptă mâ na asta ce facem?...
— Cum?...
Nu ră spunse nimeni.
— Ce nă pastă , bombă neau țăranii, să rbă toarea bate la uș ă, le
pregă tisem pe toate după cuviință, plă mada-i gata ș i deodată , pas de
mai fă ceva.
— Te pomeneș ti că ı̂n curâ nd or să declare să umblă m o să ptă mâ nă
fă ră nă dragi.
— Cam aș a. La tine-i să rbă toare, iar ă ș tia-ți vin pe cap cu
să ptă mâ na lor.
— Poate c-am putea să ațâțăm iar focul, se auzi un glas din spate,
după ce musa irul dispă ru la cotitură drumului.
— Iți ară t eu ațâțat... ră cni preș edintele. Odată ce ți s-a spus că timp
de o să ptă mâ nă e luptă , ı̂nseamnă că trebuie să ı̂nțelegi.
Veni ierarul, gâ fâ ind. Lipsise de la adunare.
— Pe unde-ai umblat?
— Pe unde... dar-ar boala ı̂n burta ei, ocă rı̂ ierarul ș tergâ ndu-ș i
mâ inile de ș orț . De spaimă , muierea mea a turnat plă mada din cazan ı̂n
jgheabul vacii ș i-apoi s-o matosit vita ș i a pornit să hă lă duiască , de nu te
mai ı̂nțelegeai cu ea.
— Data trecută , tot aș a, ne-au picat din senin vreo câ țiva, spuse
curelarul, iar plozii erau la cazan ș i-atâ ta au tras la mă sea, că se clă tinau
dracii. Unul dintre cei veniți le-a spus nu ș tiu ce, iar Miș ka al meu, de
opt aniș ori, ı̂i trâ nteș te una de mamă . Eu cu bă trâ nă mea să că dem jos
de spaimă ș i mai multe nu.
— Cu copii-i nă pastă mare. Toți ca unul beau rachiu.
— Pă i deh, ei ı̂l fac, ei se cinstesc.
— Fedka al meu merge abia pe al nouă lea an ș i-apoi nu-i zi de la
Dumnezeu să nu-l vezi beat ș i iar beat - da’ turtă !
— E mic ı̂ncă , ce ș tie el.
— Da, copiii au noroc: pe vremea noastră te cinsteau abia câ nd te
fă ceai lă că u, da’ ă ș tia trag de la cana, maică , din leagă n.
— In schimb au să aibă ce-ș i aminti.
— La ră zboi tare greu a mai fost. Cinci ani am luptat ș i, să nu-ți vină
să crezi, ı̂n iecare zi aveam capul treaz. Ț i-era ș i silă să mai tră ieș ti.
— Acum iar se țin de-astea. Ce, nu se puteau uita ı̂n calendar? Au
nimerit taman ı̂n preajma să rbă torilor.
Preș edintele privi cam prea lung, pe sub palma fă cută streaș ină ,
ı̂nspre partea ı̂n care plecase agitatorul, apoi ı̂ntrebă :
— N-ați vă zut, a trecut de podeț , au ba?
— Uite-l, urcă pe dâ mb, rostiră câ teva glasuri ș i cu toții se uitară la
preș edinte. Acesta ı̂și scoase punga de tutun ș i, fă ră să se uite la nimeni,
prinse a-ș i ră suci o țigară .
— Da, ı̂n timpul ră zboiului ne-am chinuit ră u de tot. Se apropiau
să rbă torile ș i n-aveam rachiu. Umblam cu toții de parcă am i pierdut
nu-ș ce. De Cră ciun nu auzeai uneori nici mă car o ı̂njură tură de mamă .
— Halal să rbă toare!
— Ce mai, umblam ca morți.
— Eh, câ nd distrugeam fabricile de spirt... ce-am mai bă ut atunci...
Câ nd am nă vă lit ı̂n slobozie, la rezervoarele cu spirt, apoi beam pâ nă ne
prindea moartea.
— Asta zic ș i eu moarte... numai ı̂n poveș ti mai vezi aș a ceva.
— Da... uneori treceai prin sat ș i ziceai că n-a ră mas su let de om ı̂n
viață, ză ceau toți duș i pe ceea lume.
— Nu-i libertate adevă rată . Eh, oftă unul. Câ nd mă gâ ndesc câ t
amar de grâ ne se pierde pe degeaba, că le iau pentru impozitul ă la. Pă i
dacă mi-ar i ră mas pe de-a-ntregul, din primă vară mi-aș i muruit
cazanul, i-aș i ı̂nhă mat pe copii la treabă ș i ține-te, nene, de te cinsteș te.
Pe câ nd aș a, uite, să rbă toarea-i aproape, iar noi am ră mas ca să lbaticii...
— Acuma toate-s pe dos, spuse altul. Inainte vreme, de să rbă tori
oamenii umblau beți, iar vacile treze, pe câ nd acuma oameni-s treji, iar
vacile bete...
Fierarul tă cea. Apoi, după o clipă , scuipă cu nă duf ș i spuse:
— A hă pă it ca la vreo două sticle, afurisita.
— Ș i ce rachiu frumos ierbeam! Pe vremuri, câ nd ı̂l beai - Maică
Precistă , ce pedeapsă - mirosea a fum, a dohot, că după aia nici capul nu
puteai să -l mai salți. Pe câ nd acu’, tocmai câ nd ne-am istețit la treabă ș i
noi, vin ei cu să ptă mâ nile lor. Ba-ți mai iau ș i cazanul. Inseamnă că iar
să te cațeri pe pereți.
— Pă i le pasă lor de asta? Atâ ta au ı̂n cap: să -ți strice ție rostul.
— Parcă poți tră i fă ră vodcă ? Nu mai zic că -ți cere ș i ție inima, da’
fă ră ea nu poți face nici o treabă : ai de dat o declarație, te duci la plasă ,
cum să te prezinți cu mâ inile goale?
Preș edintele fuma mai departe, scuipâ nd din câ nd ı̂n câ nd, ș i se
uita spre dâ mb, fă ră să scoată o vorbă .
— Aș a-i, aș a-i, ı̂ntă riră mai multe glasuri deodată .
— Uite, ı̂ntâ rziasem să scot hâ rtie pentru caii mei. Nu mai erau de
mult mâ nji ș i stă teau la mine fă ră ı̂nregistrare. Gâ ndeam că mă bagă la
zdup. Ș i le-am dus trei sticluțe...
— Ehei, pe unde se nimereș te câ te un preș edinte cu inimă ,
ı̂nțelegă tor, acolo mai poți tră i.
— Mai cu seamă că nu se poate să nu bei: dacă aș a-i lă sat de la
natură , oricâ t ai suci-o ș i-ai ı̂nvâ rti-o, tot acolo ajungi.
— Asta aș a-i... anul trecut am bă gat toată secara ı̂n vodcă , iar noi
am ră mas cu burțile goale, de ne-am ținut numai cu pleavă ; ı̂n schimb
iecare eram pregă tiți de să rbă tori cu tot tacâ mul ș i chiar din prima zi
aș a ne-am ı̂mbă tat, că am ză cut ca buș tenii.
— Pă i cum altfel... că suntem oameni pravoslavnici, slavă Domnului,
nu ni s-au dezvă țat frunțile de semnul crucii; mai cu seamă unde
preș edintele-i om ı̂nțelegă tor...
Preș edintele ispră vi de fumat țigara, aruncă o privire spre dâ mb,
apoi zise:
— S-a dus...
Toți se ı̂ntoarseră spre el ș i ră maseră nemiș cați.
— Cu prilejul să rbă torii... ținâ nd seama de condițiile locale ș i
nevoile populației... declar povernele deschise. Dar iți cu ochii-n patru.
Dacă să ptă mâ na asta prind pe vreunul - n-are scă pare.
— Pă i, cum facem cu fumul? ı̂ntrebă careva din spate.
— Fumul te priveș te cum ı̂l ascunzi, copii beți pe uliță să nu vă d, că
uite-aș a iar mai pică vreunul dintr-ă i mai mari de-i prinde că umblă pe
ș apte că ră ri.
— Dați ascultare preș edintelui, rosti secretarul.

Bănet
(Perioada anului 1919)
Ț ăranii se adunaseră ı̂n preajma cooperativei de consum ș i vorbeau
ı̂ntre ei, minunâ ndu-se câ ți bani s-au adunat acum ı̂n sat.
— Adineaori a fost la mine bă trâ na lui Arhip, spuse responsabilul,
m-a rugat să -i schimb o mie de ruble.
— Să vezi ș i să nu crezi!... Bă trâ na lui Arhip să aibă o mie de ruble...
— Da, s-a milostivit preabunul Dumnezeu de ne-a ı̂nzestrat ș i pe
noi cu niscaiva avere, rostiră câ teva bă buțe.
— Ș i ce de bă net au oamenii!... ı̂nainte vreme, dacă aveai un sutar
erai bogă tan, da’ acu’ o sută -i leac.
— Acuma treburile merg altfel, spuse jar responsabilul. Să vedeți,
deună zi vine la mine altă bă trâ nă , mama lui Nefedov din slobozie.
„Câ ntă reș te-mi, zice, maică , banii ă ș tia, că nu mă pricep să -i numă r.” Ș i-
mi ı̂ntinde o bocceluță mă riș oară . I-o câ ntă resc. Trei funți!
— Trei funți? exclamară ceilalți.
— Da... Ș i ı̂ntr-un funt să ie vreo cinci mii, dintr-ă ș tia mici.
— Ba mai mult!
— Nici un negustor nu avea ı̂nainte vreme atâ ția bani câ ți avem noi
acum.
— Preș edintele nostru spunea deună zi că , dacă am strâ nge toți
banii, Kerencile astea de le are acu’ norodul, s-ar putea aș terne cu ei un
drum pâ nă la Piter, pe o lă țime de doi arș ini.
— Straș nic!... Ce de-a bogă ție, mă iculiță-Doamne!
— Ș i de unde ne vine?... Pă i de acolo că țăranul nostru nu aruncă
banii ı̂n vâ nt, ci-i pune bine, la teș cherea. Alții cum dau de o copeică ,
cum o bagă ı̂n „treburi obș teș ti”, sau o dau pe gă teli ș i pe alte alea, pe
câ tă vreme la noi, vezi, de pildă , oierul, deș i are sute ș i mii, umblă cu
aceleaș i ı̂ncă lțări ponosite ca ș i pâ nă acum. Boierii de altă dată n-ar i
ținut nici vițeii ı̂ntr-o casă ca a lui, da’ el tră ieș te ș i rabdă . In schimb, nu-
i luieră vâ ntul prin buzunar.
— Asta-i drept, se amestecă un țăran cu o scurtă de blană peticită ,
uite, să -i luă m mă car ș i pe vecinii mei. Kerencile ș i Nikolaevcile astea le
câ ntă resc cu funtul, da’ ei se țin doar cu carto i ș i bă ga-n ei la pâ ine cu
pleavă ... ı̂n schimb, duc ı̂n iecare să ptă mâ nă la Moscova câ te un sac cu
carto i. Aș tia nu-ți irosesc pe leacuri nici o copeicuță, nu le aruncă pe
„treburi obș teș ti”.
— Amarnic de zgâ rcit s-a mai fă cut norodul, spuse responsabilul.
Deună zi preș edintele mi se plâ ngea: cică i-a impus cu o contribuție de
câ te două ruble ș i jumă tate de că ciulă pentru spital, ș i pentru atâ ta
lucru au lungit-o pâ nă n-au mai putut.
— Contribuție voluntară ? ı̂ntrebă un țăran din slobozie.
— Voluntară . Ș i cum spuneam... Iar pe urmă tot satul a cerut să
plă tească ı̂n rate.
— Pă i cum altfel, spuse o bă trâ nă , că banul aș a ı̂l aduni. Dacă ții
strâ ns copeica, nici nu-ți fuge printre degete.
— Strâ ns, mai strâ ns nici că se poate. Inainte-vreme, dacă se-
ntâ mplă să ceri un coltuc de pâ ine nu stă tea nimeni pe gâ nduri să -ți
deie. Da’ acu’ stă ș i socoteș te câ t ar putea să capete pentru bucata asta.
Acu’ nu le mai dau nici cerș etorilor.
— Câ nd erau banii puțini ți-era mai puțină milă de ei.
— De ce-o i aș a?
— Dumnezeu ș tie...
Pe lâ ngă țăranii adunați la vorbă , trecu o bă trâ nică murdară ș i
zdrențăroasă ; ı̂i privi cercetă tor, cu mâ na streaș ină la ochi, cum se uită
bă trâ nele, apoi se ı̂ntoarse ș i intră ı̂n pră vă lie.
— Uite ș i asta, rosti responsabilul, câ nd o vezi, zici că locul ei e-n
pridvorul bisericii, să ceară de pomană ; da’ aș a cum ı̂i ea, ruptă ,
desculță, murdară , ș i tot are mii de ruble. Că iu-să u mereu duce grâ u ș i
rachiu la Moscova.
— Deh, ne dă du ș i nouă Dumnezeu avere, drept ră splată că am
ră bdat atâ t.
Peste un minut bă trâ nă se ı̂ntoarse ș i se apropie de cei ce vorbeau.
— Acilea erai, ș i eu te caut ı̂n pră vă lie, ı̂i zise ea responsabilului. Fii
bun ș i uită -te ce bă niș ori am eu aici, că nu mai pricep nimic: ı̂nainte
erau mici, da acu’ nu ș tiu de ce scot cogeamitea-i hâ rtiile. Is mai bune
sau mai proaste?
— Asta-i ı̂mprumut de stat. Câ te o sută de ruble bucata.
— O sută ?...
— Da...
Bă trâ na se gâ ndi puțin, privind bancnotele, apoi ı̂ntrebă :
— Ș i cum să fac: le numă r, ori le câ ntă resc?
— Totuna-i, spuse responsabilul. Ce să le mai numeri, ascunde-le ı̂n
ladă , sau ı̂ngroapă -le ı̂n pă mâ nt ș i las’ să stea acolo.
— Aș a fac, maică .
— Mai bine le-ai da pentru „treburi obș teș ti”, rosti un glas
batjocoritor.
Bă trâ na nu ı̂nțelese, se uită doar la cel ce vorbise, apoi, ı̂ngrijorată ,
la bani ș i, fă ră să scoată o vorbă , dă du să plece.
— Hei, ia stai, ia stai! strigă responsabilul. Dar contribuția pentru
spital ai plă tit-o? Ai de dat cinci ruble.
— Am pă suială ı̂n rate, maică .
Ș i plecă tâ râ ș spre casă .
— O adevă rată pacoste cu contribuțiile astea. La fel am pă țit ș i cu
ı̂nvă țătorii: de două luni nu le dă m leafă ș i nici un țăran nu vrea să
scoată o copeică .
— Le mai arde lor de ı̂nvă țători, câ nd stau ș i ei cu burțile goale!
— Ei, iindcă țin strâ ns bă nuții. Ii pun bine, rostiră bă trâ nele, nu-i
aruncă ı̂n vâ nt. In schimb ı̂s avuți.
— Da’ totuș i se pierd mulți bani: câ te unul ı̂i ascunde ı̂n pereți ș i,
câ nd te uiți, ı̂i ia foc casa ș i s-au dus bă niș orii.
— Acu’ nu-i mai ascund ı̂n case, mai mult ı̂i ı̂ngroapă , lă muri
țăranul cu scurtă de blană peticită , aprinzâ ndu-ș i luleaua.
— Peste tot ı̂i vâ ră ... Muierea lui Petruha i-a ı̂nvelit ı̂ntr-o câ rpă ș i i-
a vâ râ t sub cuptor, ı̂n cenuș ă, da’ vezi câ rpa ceea era unsuroasă ș i i-au
mâ ncat ș oarecii ș ase funți de Kerenci dintr-astea...
— Ce să -i faci? Se mai ı̂ntâ mplă ș i aș a, n-ai cum să te pă zeș ti de
toate. Da’ ș tiu să țină bine gologanii. Că doar nu-i lucru de ș agă , uite,
dac-am lua, de pildă , satul nostru: noroiu-ți ajunge pâ nă la genunchi,
seara oamenii stau cu opaițul, nu se ı̂ndură să arunce banii pe gaz,
copiilor nu le mai dau lapte, de li s-au um lat burțile ca niș te tobe; da’
dac-ai sta să numeri, ı̂n tot satul strâ ngi peste un milion.
— Ba mai mult. Numai oierul are ș ase funți de Kerenci.
— Asta bă net, nu glumă !
— Straș nic bă net! Numai de-ar da Dumnezeu s-o tragem cumva
pâ nă la primă vară , să nu cră pă m de foame, că fă ina am vâ ndut-o toată .
1920

Dar de la Domnul
(Perioada anului 1920)
Pe tampoanele unui vagon de marfă , peste care aș ezaseră o
scâ ndură , că lă toreau trei femei ı̂n vâ rstă .
Două dintre ele aveau câ te un sac cu fă ină . A treia - doar o
bocceluță.
Se urcaseră ı̂n timpul nopții, pe furiș , după ce furaseră din gară
scâ ndura, fă câ ndu-ș i din ea o bancă .
— Doamne-Dumnezeule, am fă cut cale de trei sute de verste ca să
aduc fă ină ș i mi-au furat bă niș orii, spuse femeia cu bocceluță ș i ı̂ncepu
să plâ ngă .
— Mare necaz... ră spunse vecina ei, o bă trâ nă cu obiele albe
ı̂nfă ș urate gros ı̂n jurul picioarelor ș i pe deasupra legate cu sfori de
curmei - uite, mie mi-a ajutat Dumnezeu. N-are a face că n-am dormit
nopți ı̂n ș ir de nu mai pot ține ochii deschiș i, da’ câ nd mă gâ ndesc
numa’ că duc fă ină acasă , saltă inima ı̂n mine de bucurie. Ș i am că pă tat-
o, aș putea spune că aproape pe degeaba... Unui țăran, la fel ca matale, i-
au furat banii, nu mai avea cu ce să plece acasă , ș i i-am luat eu fă ina asta
cu o mie de ruble.
— Dar de la Domnul. Ț i-a picat din cer! rosti femeia cu bocceaua.
Bă trâ na care fă cuse rost de fă ină oftă cu ı̂nțelegere, apoi ı̂și pipă i
sacul ș i se aș eză mai comod sprijinindu-ș i piciorul ı̂n discul tamponului.
— Doamne, Maica Domnului, ce mă fac eu acum? se vă ică ri femeia
cu bocceaua. Cum să mă ară t ı̂n ochii bă trâ nului meu fă ră fă ină ? Că
mă nâ ncă acolo frunză de tei.
— Eu mă car că am puțină , da’ tot le duc ceva, fă cu cea de-a treia
ră sucindu-se spre sacul ei, de două ori mai mic decâ t al celeilalte.
— Pă i ș i eu, ı̂mi că ram sacul ș i-mi tot fă ceam cruce, zise bă trâ nă cu
obiele.
— Aveai ș i de ce. Aici se vede că -i mâ na lui Dumnezeu la mijloc -
cogeamite sacul cu o mie de ruble.
Trenul cobora gră bit pe povâ rniș . Vagoanele se legă nau ı̂ncoace ș i-
ncolo. Deodată se auzi un țipă t neomenesc. Ceva că zu sub roți. Ș i
dispă ru. Bă trâ nei cu sacul ı̂i alunecase piciorul de pe tampon ș i celelalte
două ı̂i mai ză riră doar o clipă , pe sub roți, basmaua ș i picioarele
ı̂nfă ș urate cu obiele ș i legate pe deasupra cu sfoară de curmei.
Femeia cu bocceaua privi cu spaimă pe după spatele vagonului ș i
scoase un țipă t acoperindu-ș i fața cu palma: la cotitură drumului,
printre ș ine, se zbă tea ceva ı̂nsâ ngerat, cum se zbate o gă ină tă iată .
Incepu apoi să urle, ca scoasă din minți, să cheme ı̂ntr-ajutor.
— Lasă , că acuma-i degeaba, ı̂i spuse vecina. A tă iat-o?...
— A tă iat-o, maică !.., Ț i-era ș i groază să te uiți, ră spunse femeia cu
bocceaua strâ ngâ ndu-ș i obrajii ı̂n palme ș i privind cu ochii mă riți de
spaimă . Ce se mai zbă tea...
— Doamne, stă pâ ne atotputernic, ce vremuri tră im!
Un timp tă cură amâ ndouă , zguduite de cele ı̂ntâ mplate.
— Dacă a tă iat-o, s-o i sfâ rș it de-acu!
— Tră ia omul ș i uite-l că nu mai e... Ș i ă i de-acasă o aș teaptă
pesemne, numă ră zilele pâ nă să le ducă baba fă ină .
— Zicea că -ș i tot fă cea cruce câ nd că ra sacul, credea că -i dar de la
Domnul, ș i câ nd colo, ı̂și ducea moartea pe umeri.
— Of, Doamne, acu’ am s-o visez toată să ptă mâ nă . Câ nd m-am uitat
eu - se zbă tea, să ră cuța. Te pomeneș ti că era vie, degeaba n-am oprit
trenul...
— N-aș crede... fă cu femeia cu fă ina. Dacă a tă iat-o ı̂nseamnă că nu
tră ieș te mult. A pedepsit-o Dumnezeu iindcă a tras folos din necazul
altuia. A cumpă rat fă ina pe nimica ș i s-a mai ș i bucurat.
Tă cură din nou ș i ră maseră o vreme nemiș cate.
Apoi se uitară amâ ndouă ı̂n acelaș i timp la sacul bă trâ nei ră mas pe
tampon ș i, ı̂ncruciș ându-ș i privirile, ı̂și feriră ochii iecare ı̂ntr-altă
parte.
— Of Doamne, Dumnezeule... Pesemne că se lasă ger la noapte.
— Da, ı̂ntr-acolo trage. Anul trecut, de Pocroave a că zut ză padă ,
ră spunse femeia cu fă ina.
Trenul se apropia de gară ș i ea ar i vrut să -ș i aș eze din timp fă ina
pe sacul bă trâ nei.
— Ce, nu stai bine? Las’ că trag eu sacul ă sta mai spre mine.
— Ba nu, nu-i nimic...
— Lasă -mă să trag sacul ca să te aș ezi mai aproape.
— Nu, nu, ı̂mi aș ez fă ina, uite-aș a, pe sac ș i vin mai ı̂ncoace.
— Un’ s-o pui pe sacul ă sta curat, nu vezi că al tă u e mâ njit tot de
noroi?
— Da’ tu ce treabă ai?... Ce-i fă ina ta?...
— N-am zis că -i a mea. Dă -i pă cat să murdă reș ti sacul.
— Taci din gură , dacă nu-i a ta!
Ș i femeia cu fă ina ı̂și aș eză sacul peste sacul bă trâ nei, din care
pricină pă rea că amâ ndoi sacii ar i fost ai ei.
— Unde dracu’ i-ai ı̂ngră mă dit aș a!... strigă femeia cu bocceaua, dă -l
jos ı̂ndată , că nu pot să ș ed bine.
— Ia-o mai ı̂ncet...
— Il dai jos, au ba?...
— Ce, ai pus ochii pe el?...
— Eu, una, nu i-am pus, da’ tu pesemne că i-ai pus. Cum intră m ı̂n
gară , las’ că povestesc eu cum nu m-ai lă sat să țip! Strigă , de astă dată ı̂n
gura mare, femeia cu bocceaua. Ai un sas ı̂ntreg, ei, nu, ți-e puțin, mai
vrei să jupoi ș i de la morți. Dă -l jos degrabă că de nu - ı̂l ı̂mping sub
vagon.
Femeia cu bocceaua fă cu o miș care ca ș i cum ar i vrut să ră stoarne
sacul.
Vecina ı̂i ı̂n ipse mâ inile ı̂n pă r.
— Ah, aș a va să zică ?!
Ș i femeia cu bocceaua, lă sâ nd ghearele adversarei să -i smulgă
pă rul, o apucă cu amâ ndouă mâ inile de gâ t.
Aceasta ı̂ncepu să horcă ie ı̂ncercâ nd cu o mâ nă să dea jos brațele
ridicate spre gâ tul ei, iar cu cealaltă tră gâ nd convulsiv sacul spre ea.
S-ar i putut ajuta ș i cu cealaltă mâ nă ca să -ș i elibereze gâ tul, dar se
temea să nu scape sacul.
Trenul porni din nou pe povâ rniș . Scâ ndura pe care ș edeau cele
două femei ı̂ncepu să salte ș i pe sub picioarele lor, ca niș te dungi
pestrițe, alergau traversele.
In cele din urmă femeia cu fă ina, holbâ nd ochii, ı̂și dă du drumul la
mâ ini, cu degetele ră ș chirate ș i țepene.
Cea cu bocceaua o mai ținu un timp aș a, zgâ lțâind-o uș urel, din care
pricină capul adversarei că dea mereu spre spate, cu ochii ieș iți din
orbite. Pe urmă o lă să ș i trase degrabă spre ea sacul bă trâ nei.
— Te-ai potolit?... Vezi să nu te arunc de-a binelea sub țug.
Scorpie!... Ai un sac ș i-ți mai ı̂ntinzi gheara să -nhați ș i altul stră in.
Femeia cu fă ina izbucni ı̂n plâ ns, suspinâ nd ș i tresă rind din tot
corpul, aș a cum plâ ng copiii.
— Mă car jumă tate toarnă -mi, nemernico!...
— Vezi să nu!... D-aia, va să zică ... Bă trâ na poate că mai era ı̂n viață,
da’ dumneaei nu mă lă sa să țip, că a pus ochii pe bunul altuia. Iți merge
mintea, ai ghicit repede ce ș i cum... Scâ rnă vie.
Femeia cu fă ina nu ră spunse nimic, continuâ nd să plâ ngă jalnic, cu
amă ră ciune. In depă rtare, pe după cotitură , se ză rea turnul de apă al
unei gă ri.
Femeia cu fă ina ı̂și ș terse lacrimile, clipi din ochi ș i, tot mai
tresă rind de suspine, rosti cu jale, umil:
— Cumă tră ... dră guță, baremi vreo zece funți să -mi torni.
Nu că pă tă nici un ră spuns.
— Vezi că eu te-am oprit, altminteri ai i strigat ș i tot ne-ar i luat
fă ina, dacă a ră mas ı̂n viață. Or, dâ nsa era vie, ză u n-a murit, numai că i-
a retezat trenul mâ inile sau picioarele. Oricum ar i spus totul... despre
fă ină .
Dar vecina, fă ră să -i ră spundă , ș edea țeapă nă ca o stană de piatră ,
privind dâ rză ı̂nainte. Ș i doar mâ inile ș i le ținea strâ ns ı̂ncleș tate pe sac.
Nu se opri trenul bine, că ș i să ri să ltâ ndu-ș i sacul ı̂n spinare, ș i, fă ră
‘să privească ı̂napoi, porni cu el ı̂n grabă , ı̂n direcția opusă gă rii.
Cealaltă , care ră mă sese, se uită la sacul ei, de două ori mai mic, ș i
ochii ı̂ncepură din nou să -i clipească mă runt, plini de jale.
Printre lacrimile ce-i ı̂ncețoș au privirea, se uita ı̂n urma celei care
pleca ș i, ı̂n semiı̂ntunericul serii ploioase ce se lă sa cuprinzâ nd ză rea, o
mai vă zu mult timp pe femeia cu sacul greu pe umă r depă rtâ ndu-se de
linia ferată ș i schițând ı̂ntruna cruci mari, ı̂n semn de neaș teptat noroc.
1920

Turma inconștienta
In dreptul gă rii oraș ului se ı̂nghesuia lume, aș teptâ nd să se
deschidă casa de bilete. Câ te unii veniseră de cu noapte ș i ș edeau pe
câ te o treaptă ı̂ncovoiați, cu mâ inile ascunse ı̂n mâ neci, privind cu ochii
tulburi la trecă torii ce alergau pe trotuar.
— Ară tați de parcă ați i beți... spuse unul din trecă tori. De mult
stați aici?
— De ieri, ră spunse ı̂n silă unul din cei ce aș teptau.
— Ziceau că au să ne dea nu-ș ce bonuri, ca să aș teptă m mai puțin,
ei, ș i ne-am gâ ndit să prindem ș i noi câ te unul ș i-am venit de cu seară
după bonurile astea.
— Aș a-i.
— Da’ mai cu seamă congresul ă sta ne-a sleit de tot.
— Care congres?
— Pă i uite colo, peste drum, ı̂n sala teatrului. Milițianul a să rit la
noi, că ne-am adunat cică prea mulți ș i a interzis să se facă liste, rosti un
om cu albeață ı̂n ochiul drept, ce ș edea pe o treaptă .
— Se dă ș i el peste cap, cum poate. Doar că mai sare uneori peste
cal, spuse un altul, ce stă tea lâ ngă zid, un bă rbat ı̂n vâ rstă , eu ochelari a
că ror ramă o ı̂ntă rise ı̂n dreptul nasului cu ață neagră - ș i-i fă cu cu
ochiul milițianului ce se a la pe aproape.
— Numai de treabă să ie, spuse vecina celui ı̂n vâ rstă , că azi cu ă i
zeloș i mai ră u o pă țeș ti.
Milițianul se uită la omul care vorbise primul, dar nu zise nimic.
Intre timp se apropie de el un milițian că lare cu o că ciulă ca de
poș taș , cu țugui, ș i-i spuse:
— Vezi să nu se ı̂nghesuie prea mulți. Dracu’ i-a mai pus să vâ ndă
bilete tocmai aici. Să se aș eze aș a fel, ca să se vadă că -i coadă , că -i prea
mare neorâ nduială . Ș i să nu facă liste, că tot lutură listele alea de nu
mai ș tii ce-s. Iar cei de dincolo ne ceartă , pe urmă .
Milițianul că lare plecă . Celă lalt se apropie de oamenii care
aș teptau:
— Cetă țeni, iți buni ș i aș ezați-vă la râ nd, că pe urmă pe mine mă
trage la ră spundere. Ș i, vă rog, descurcați-vă fă ră liste.
— Modă nouă ... bombă ni cel cu ochelari.
— Cine face listele? ı̂ntrebă gâ fâ ind o cucoană sosită ı̂n goană , cu
pană la pă lă rioară ș i cu o servietă ı̂n mâ nă .
— Nimeni. S-a interzis.
— Cum adică , s-a interzis? Asta-i neruș inare! E absurd!
Deschise cu hotă râ re servieta ș i scoase ı̂n grabă o foaie de hâ rtie.
— Ne-a rugat cu frumosul, rosti cineva din mulțime.
— Dacă vă roagă cineva cu frumosul să faceți o prostie, vă muiați
pe loc, ripostă iritată cucoana.
Ș i rupse cu foș net hâ rtia.
Milițianul tresă ri, ı̂ntoarse capul ı̂n direcția foș netului ș i se apropie
ı̂ndată de cucoană .
— Cetă țeană , strâ nge hâ rtia.
— De ce, adică ?
— Nu-i voie.
— Asta-i revoltă tor! Iar lumea stă , ș i tace! Ca o turmă inconș tientă :
ce le porunceș ti, aia fac.
— Matale, maică , nu te aprinde aș a, spuse un bă trâ nel ı̂ntr-un cojoc
ca vai de lume, cu guler nă pâ rlit: i se porunceș te ș i omul execută . Că
dacă nu execută ...
— L-a luat gaia, ı̂l completă un muncitor care stă tea ală turi,
ră sucindu-ș i o țigară .
— Intocmai, aș a stă treaba. Ș i dacă omul te roagă cu frumosul, de
ce să nu-i faci pe plac, urmă bă trâ nelul privind ı̂n treacă t la muncitor.
— Aș a e! ı̂ntă riră câ teva glasuri din mulțime.
— Dacă iecare ar sta să judece numai cu mintea lui, mai iese naiba
ș tie ce.
— Asta-i! Noi stă m o jumă tate de zi aici ș i plecă m. De descurcat ne-
om descurca cumva ș i fă ră liste, pe câ nd dumnealui are nevastă ș i copii.
Trebuie să ne gâ ndim ș i la asta.
— Adevă rat, aș a-i, se amestecă o femeie cu basma. Trebuie să ne
gâ ndim ș i la alții, nu numai, la noi.
— Pă i, cum altfel! Pe dumneaei să n-o atingi nici c-un deget, că se
porneș te, mamă -Doamne!
— Crede că dacă s-a ı̂mpopoțonat cu pă lă rie are trecere pe oriunde.
— Ferească Dumnezeu să ai de-a face cu de-alde astea. Numai la ele
se gâ ndesc, se stâ rniră vorbe prin mulțime.
— Nu de pă lă rie e vorba; trebuie să judeci ce-i cu cap ș i ce-i fă ră
cap, ı̂n loc să te supui orică rui... ră spunse enervată cucoana ș i se
ı̂ntoarse cu spatele, fă ră să mai termine ce-avea de spus.
— O ține iar pe-a ei.
— Dumneata, maică , mai bine n-ai mai judeca atâ t, ci te-ai gâ ndi la
alții, spuse bă trâ nul cu cojoc.
Un domn cu melon, care stă tea lâ ngă perete, schimbă o privire cu
cucoana, apoi zâ mbi batjocoritor ș i, clă tinâ nd din cap, scoase din
buzunar un ziar ș i-l desfă cu.
Milițianul se uită ı̂napoi, speriat:
— Cetă țene, strâ nge hâ rtia.
— Ce te legi de mine! Mi-am scos ziarul.
— Naiba mai ș tie ce scoateți voi acolo, urmă milițianul, oprindu-se
din mers, că din pricina voastră pot s-o pă țesc.
— Nu se poate lipsi de ziarul lui nici o clipă , rosti femeia cu basma
strâ ngâ nd nemulțumită din umeri ș i uitâ ndu-se neprietenos la domnul
care citea ziarul; ı̂l roagă omul cu frumosul, da’ dumnealui nu, dinadins
citeș te ș i foș neș te cu hâ rtia.
— Unul ca ă sta să te asculte, poți să aș tepți mult ș i bine.
— Uite-l, nici să citească , nu mai are chef, dar ı̂l ține dintr-adins ı̂n
mâ nă iindcă -i interzis de lege, urmă femeia.
— Hei, hei, unde te-ai aș ezat! strigă muncitorul la o femeie cu un
copil.
— Unde trebuie, acolo m-am aș ezat.
— Nu unde trebuie, că te vâ rı̂ pe locul altuia.
— Da’ ce, ai la tine scris al cui e locul ă sta? Dacă era al tă u, aici să i
stat.
— Pă i e adevă rat, a ș i stat aici. Ce v-ați pornit aș a! se auziră mai
multe glasuri.
— Mda, fă ră listă mai ră u nici că se poate, spuse careva.
Un timp tă cură apoi, deodată , ı̂ncepură cu toții:
— Chiar aș a, naiba ș tie ce mai nă scocesc, iar ție ı̂ți iese su letul. Ș i-
aș a n-am dormit toată noaptea.
— Pe dâ nsul n-aveți de ce să vă supă rați, rosti bă trâ nul cu cojoc. Că
poate-i om simplu, fă ră carte, o i tras ș i el o duș că acolo, ce să -i faci? Că
doar nu se obră zniceș te, te roagă cu frumosul.
Tă cură iar.
— Inainte vreme, câ nd se dă deau alimente la magazin, ı̂ți scriau
numă rul cu cretă , pe spate, spuse muncitorul, stingâ nd ı̂ntre degetele
muiate ı̂n scuipat chiș tocul de țigară .
— Aș a-i, ı̂ncuviință bă trâ nul cu cojoc; apoi se adresă milițianului.
Hei, stimabile, ce-ai zice dacă am folosi creta?
— Cum?
— Dacă , zic, am scrie cu cretă , se poate? .
— Unde să scrieți?... Oricum, e interzis! se gră bi el să adauge.
— Pă i, mai ı̂nainte ne dă dea voie să scriem pe spinare câ nd se
dă deau alimente.
— Pe spinare scrieți câ t vreți, numa’ hâ rtie să nu ie.
— Ne-a dat voie. Spuneam eu că -i om de treabă . Ș i dacă -ți cere să
faci cum zice, pune-te tu ı̂n locul lui ș i-ai să vezi că o să ii la fel.
— Adevă rat, aș a-i. Nu mai foș niți acolo cu hâ rtiile. Ce i-a mai apucat
ș i pe ă ș tia...
— Ce turmă inconș tientă , ı̂i ș opti domnul cucoanei cu pă lă rie.
Cucoana dă du din mâ nă ș i se ı̂ntoarse cu spatele.
— Stați puțin, strigă muncitorul! De ce să ne mâ zgă lim hainele? Ne
descurcă m noi ș i fă ră cretă . Scoase din buzunar un că pețel de creion
chimic, ı̂l dete cu scuipat, ș i, fă ră să spună nimic, se apropie de un om
somnoros, primul din râ nd, care stă tea chiar lâ ngă uș ă.
— Intinde mâ na...
— De ce să ı̂ntind mâ na? ı̂ntrebă acesta, ı̂ngrijorat.
— Intinde, ı̂ți spun. Scuipă -ți ı̂n palmă ș i ı̂ntindeți scuipatul. Aș a...
Ei, ș i-acum să -ți dă m un numă r. Eș ti primul?
— Primul, dră guță.
— Atunci ai să intri primul.
— Iți mulțumesc, taică .
— Care-i numă rul doi, să vină ı̂ncoace.
— Brava lui! exclamă femeia. Nici pe omul ă la nu-l mai supă ră m, ș i
de noi e bine.
— Porcă rie curată ! fă cu domnul cu ziarul.
— Nu-i nimic, taică , pe urmă ı̂l ș tergi, ı̂l liniș ti bă trâ nul cu cojoc.
Toți ı̂ntindeau mâ inile, după ce mai ı̂nainte scuipau palmă , ș i se
depă rtau, ca enoriaș ii la biserică , atunci câ nd să rută crucea ș i capă tă
blagoslovenia. Numai un bă trâ n ı̂nalt cu barbă lungă ș i sură , ș i cu
ı̂nfă țiș are de starover, se ı̂mpotrivi deodată .
— Nu vreau să -mi pun pecetea lui antihrist.
— Ce antihrist! N-ai decâ t să -ți scrii singur numă rul.
— Nu vreau...
— Gata, l-am scris... Care-i cu numă rul zece?
— Eu, taică , rosti o bă trâ nă , fă câ ndu-ș i loc prin mulțime.
— Poftim ș i matale. De ce ți-ai umplut toată palma cu scuipat!
Strigă deodată muncitorul, oprindu-se descumpă nit ı̂naintea unui
soldat cu manta zdrențuită . Scutură -l jos!
— Pă i ce-ai cu el, că scuipatul nu-i oprit, spuse careva.
— Dracu’ să -l mai ș tie ce-a scris ă sta aici, rosti un om cu cojoc,
ducâ ndu-ș i palma la ochi ș i privind-o, ba zici că -i patru, ba că -i ș apte.
Halal că rturari!
Câ nd veni râ ndul domnului ș i cucoanei, amâ ndoi roș iră ș i declarară
râ tos că ei vor sta fă ră numă r ș i să -i lase ı̂n pace.
— Te pomeneș ti că s-au supă rat? ı̂ntrebă careva din mulțime.
— Da. Mare necaz cu domnii ă ș tia. La iecare pas, dumnealor se
supă ră .
Câ nd cucoana ș i domnul voiră să -ș i ocupe locul ı̂n râ nd, cel cu
cojoc, care stă tea ı̂naintea lor, scoase cotul ș i ı̂mpingâ nd-o uș urel pe
cucoană spuse:
— Nu, dacă n-aveți numă r, aș ezați-vă la coadă , că pe urmă iar se
iscă ı̂ncurcă tură .
Ș i ı̂ntrucâ t casa de bilete se deschisese, cucoana, după ce schimbă o
privire indignată cu domnul, strâ nse din umeri, se apropie de
muncitorul care scria numerele ș i ı̂ntinse palma.
— V-ați ră zgâ ndit? ı̂ntrebă acesta. Poftim creionul; scuipați ș i
scrieți singuri: să nu ziceți că nu sunt respectuos!
Stă teau cu toții ținâ nd cu grijă mâ na dreaptă , ca să nu se ș teargă
numă rul; ori de câ te ori un trecă tor ză rea ı̂n râ nd pe câ te un cunoscut ș i
se apropia să -l salute, acesta ı̂i ı̂ntindea mâ na stâ nga:
— Unde te-ai ră nit? ı̂ntreba trecă torul.
— Nu, mă tem să nu se ș teargă numă rul.
— Ei, ați scos-o la capă t? ı̂ntrebă prietenos milițianul, apropiindu-
se de râ nd.
— Am scos-o, ră spunseră cu toții ı̂ntr-un glas.
— Ba ı̂ncă mai bine decâ t cu listă , tă icuțule, spuse bă trâ nă cu
basma.
— Foaia te pomeneș ti că se ră tă ceș te pe undeva ș i ră mâ i pe
dinafară , pe câ nd aș a n-ai stă pâ n pe cap, eș ti cu numă rul tă u ș i nu-ți
pasă de nimeni.
— Ș i mai cu seamă nu l-am obijduit nici pe dumnealui, rosti
bă trâ nul cu cojoc.
1920

Pisica
Intr-o odă iță din apartamentul nr. 45 locuia o femeie care nu mai
era nici tâ nă ră ș i nici frumoasă .
Nimeni dintre locatari nu ș tia de unde apă ruse ș i cine era de fapt.
Nu ș tiau nici mă car dacă fusese mă ritată sau nu, dacă o lă sase bă rbatul
sau ı̂i murise ș i nici din ce tră ia. Ultimul fapt era cu atâ t mai ciudat, cu
câ t de obicei un locatar e bine informat ı̂n ceea ce priveș te amă nuntele
din viața personală a vecinului să u: din câ t tră ieș te, dacă are leafă mare,
dacă cheltuieș te mult. Ș i, dacă ı̂n viața aceasta personală se ascunde
vreo taină , cum ar i, de pildă , un concubinaj, asemenea locatar sau
locatară se bucură de un interes deosebit din partea celor din jur.
Fiecare pas al respectivului locatar e ı̂nregistrat cu exactitate ș i
analizat, astfel că pă rerea despre el e gata formată chiar din prima zi. Ș i
cu câ t viața acestuia cuprinde mai multe aspecte nelegale sau, din
punctul de vedere al moralei locatarilor, reprobabile, cu atâ t mai multă
atenție i se acordă .
Vecinul va scoate neapă rat capul pe uș ă dacă va auzi că locatarul
sau mai cu seamă locatara din odaia ală turată are o vizită ; iar dacă va
auzi un zgomot prudent de sticle ș i o voce de bă rbat necunoscută ı̂n
chilia pâ nă atunci singuratecă a femeii, va ieș i fă ră doar ș i poate pe
coridor, cu aerul că ar că uta ceva, ș i cu inima bă tâ nd din pricina
curiozită ții nepermise, va face câ țiva paș i prin fața odă ii vecinei - dacă
va descoperi că uș a nu-i bine ı̂nchisă - ı̂n speranța că va izbuti să
surprindă o frâ ntură de viață - mai ș tii, poate interzisă ș i demnă de
acuzație.
Atunci se va ı̂ntoarce la severa ș i virtuoasa lui nevastă ș i, ca aceasta
să nu interpreteze cumva ı̂ntr-altfel interesul lui exagerat față de vecină ,
va spune cu disprețul unui bă rbat aș ezat ș i cuminte:,,Halal vecină ne-a
trimis Dumnezeu: casă de pierzanie, nu alta. Adineauri am ieș it
dinadins să vă d ce se petrece acolo”.
La care nevasta, privindu-l chiorâ ș , va spune cu vă dită neı̂ncredere
față de cumințenia lui: „Ai face mai bine să te uiți mai puțin la altele, că
ı̂n iecare seară te foieș ti prin fața uș ii ei”.
Dar nimeni nu putuse observa la locatara odă iței din apartamentul
nr. 45 ceva care să le dea prilej s-o vorbească de ră u. Nu deranja
niciodată pe nimeni, nu fă cea zgomot, nu venea nimeni la ea. Era slabă ,
palidă , cu pieptul teș it, purta mereu aceeaș i bluză de culoare deschisă ș i
aceiaș i panto i peticiți.
Lipsea aproape toată ziua, plecâ nd nu se ș tie unde cu un pachet
moale de percal negru sub braț , semă nâ nd cu pachetele pe care le
poartă croitorii ș i croitoresele câ nd ı̂și duc comenzile. O vedeau numai
dimineața, câ nd ieș ea din odaia ei ca să -ș i iarbă ceai ı̂n bucă tă ria
comună . Ș i pâ nă ș i treaba asta o fă cea ı̂ncet, neauzit, dâ ndu-se cu
fereală la o parte dacă cineva se apropia de plită .
Nici mă car nu ș tiau toți că o cheamă Maria Semionovna ș i poate că
nimeni n-ar i bă gat-o ı̂n seamă ș i nu s-ar i gâ ndit la ea, dacă n-ar i
existat un fapt datorită că ruia unii dintre locatari o invidiau chiar: avea
o pisică uriaș ă cu blana lungă ș i pufoasă , albă , fă ră nici o pată . Chiar din
prima zi câ nd a apă rut Maria Semionovna, pisica fusese cercetată de
ı̂ntreg apartamentul, ba chiar ı̂ntoarsă cu labele ı̂n sus ca să se vadă
dacă nu există , ı̂ntr-adevă r, nici o petiș oară pe blana ei.
Dar n-avea pete. Nici una.
Pisica, era unica iință care nutrea un simțămâ nt de dragoste
pentru femeia aceasta să racă ș i neinteresantă . Stâ rnea uimirea tuturor
prin devotamentul ei, atunci câ nd aș tepta cu regularitate, seară de
seară , la uș a din dos, să se ı̂ntoarcă Maria Semionovna. Iar apoi,
torcâ nd, ı̂și urma stă pâ nă pas cu pas. In acelaș i timp era prietenoasă ș i
blâ ndă cu toată lumea. Copiii o ı̂nhă mau la că rucior, o puneau să le sară
peste braț , sau o aș ezau cu labele ı̂n sus ı̂n antreu, pe un divan vechi ș i
desfundat, ș i ı̂nfă ș ând-o, ı̂i puneau la gâ t o suzetă de cauciuc legată de o
ață. Iar pisica torcea, culcată , cu suzeta la gâ t ș i moțăia cu ochii ı̂nchiș i.
Numai coada ș i-o miș ca uș or pe sub pelinci. O chema Maș ka. Odată
dispă ru timp de o zi ș i o noapte ș i toți ı̂n apartament bă gară de seamă ,
ı̂ntrebâ ndu-se neliniș tiți dacă o să se ı̂ntoarcă sau nu.
Oricine intră pentru ı̂ntâ ia dată ı̂n locuință, la vederea Maș kă i,
exclamă fă ră voie:
— Ce splendoare! A cui e?
Iar dacă celui ce ı̂ntrebase i-o ară tau ı̂n tă cere pe Maria
Semionovna care se a la din ı̂ntâ mplare pe coridor, acesta o privea fă ră
să mai spună nimic, ră corit dintr-o dată , ș i numai după ce stă pâ na
pisicii dispă rea după uș ă ı̂și relua tonul entuziast.
De Maș ka aveau grijă toți locatarii, aducâ ndu-i lapte ș i carne. Dar
vă zâ nd pisica grasă , bine hră nită , ală turi de chipul palid-cenuș iu ș i supt
al stă pâ nei sale, pesemne că ı̂n mintea multora se nă ș tea ı̂ntrebarea:
dar Maria Semionovna cu ce s-o i hră nind oare? Oare n-ar mâ nca
bucuroasă din cele ce capă tă pisica? Dar Maria Semionovna era atâ t de
neinteresantă , atâ t de comună , ı̂ncâ t chiar dacă un asemenea gâ nd se
nă ș tea ı̂n mintea cuiva, nu-l ducea niciodată pâ nă la capă t. De vreme ce
Maria Semionovna umblă , se miș că , ı̂și ierbe ceaiul ș i nu cere nimă nui
nimic, ı̂nseamnă că -ș i duce ea existența ı̂ntr-un fel sau altul. Insuș i
faptul că Maria Semionovna era o femeie deosebit de modestă ș i blâ ndă
ı̂i fă cea pe locatari să adopte față de ea o atitudine mai rece ș i mai
indiferentă .
Dacă ar i fost un om ră u, cică litor ș i neplă cut, oricine ar i avut o
justi icare pentru nepă sarea pe care i-o ară ta. Cum era ı̂nsă o iință
că reia n-aveai ce-i reproș a ș i, după toate probabilită țile, cu su let bun,
iecare ı̂n parte se simțea ı̂ntrucâ tva vinovat pentru ră ceala sa ș i de
aceea se stră duia să n-o bage ı̂n seamă , să nu intre ı̂n vorbă cu ea, de
parcă s-ar i temut că ajungâ nd la o discuție de la su let la su let va i
silit s-o ı̂ntrebe cum o duce. Ș i dacă va reieș i, de pildă , că o duce greu ș i
rabdă de foame, va i nevoit să -i ofere de mâ ncare sau cine ș tie ce.
Fiindcă deh! dacă ai apucat să asculți pă sul cuiva, e ruș inos să te dai ı̂n
lă turi câ nd e vorba să -l ajuți.
Aș a se face că nici de Maș ka nu se apropiau câ nd ı̂n bucă tă rie se
a la Maria Semionovna.
Intrau ı̂n vorbă eu ea numai locatarii cei noi, instalați doar de o zi,
două ı̂n apartament, ș i care nu cunoș teau ı̂ncă toate obiceiurile casei ș i
relațiile dintre vecini, ș i nu apucaseră să -ș i formeze o pă rere proprie
despre iecare dintre ei. Aceș tia spuneau de obicei:
— Aveți o adevă rată comoară . Umblă după dumneavoastră pas cu
pas ș i vi se uită ı̂n ochi. Zici că -i un om!
Ș i Maria Semionovna, pe care, pesemne, nici un om n-o privise
astfel ı̂n ochi, o strâ ngea pe Maș ka la piept ș i o să ruta duios, ca pe unica
ei alinare.
Iată ı̂nsă că ı̂ntr-o zi de primă vară se ı̂ntâ mplă o nenorocire care
tulbură ı̂ntreg apartamentul. Maria Semionovna plecase de dimineață
de acasă lă sâ nd-o pe Maș ka ı̂n odaie cu fereastra deschisă . Maș ka lenevi
mult timp tolă nită pe pervaz, cu labele strâ nse, ı̂ncă lzindu-se la soare.
Câ teva vră bii trecură ı̂n zbor, cu ciripit zgomotos, pe lâ ngă fereastră
ș i se aș ezară pe pervazul vecin. Maș kă i i se aprinseră ochii ș i, uitâ nd cu
desă vâ rș ire că locuia la etajul cinci, se lipi o clipă de pervaz apoi, cu un
salt puternic, se azvâ rli să ı̂nhațe prada. Dar nu se putu menține pe
pervazul ı̂ngust, ı̂mbră cat ı̂n tablă : o clipă ră mase atâ rnată de labele
dinainte, că utâ nd convulsiv ceva de care să -ș i sprijine labele din spate,
apoi se pră vă li jos ı̂n curtea asfaltată .
Copiii, care o ză riră cei dintâ i, stâ rniră larmă ș i plâ nsete. Apoi
alergară cei mari ı̂n jurul pisicii muribunde; ı̂i privea cu ochii larg
deschiș i ı̂n care ardea lacă ra verde a morții ș i labele ı̂i zvâ cneau
convulsiv.
Careva vru s-o ridice, dar o duzină de glasuri femeieș ti, ı̂necate de
plâ ns, ı̂i strigară să o lase, ı̂ntrucâ t de bună seamă că cea mai mică
atingere i-ar pricinui niș te dureri crâ ncene.
Lumea adunată comentă cu indignare că Mariei Semionovna i-ar i
putut veni ı̂n gâ nd să ı̂nchidă fereastra, ı̂nainte de a pleca de acasă . Ș i
cum o mai iubea pisica, umbla după dâ nsa ca un copil! Unde se ducea
stă pâ nă -sa, acolo ș i ea.
— Ce femeie dezgustă toare! Nu degeaba nu-i vine nimă nui să stea
de vorbă cu dâ nsa. Din toți locatarii nu gă seș ti unul care să ie ı̂n relații
bune cu ea.
— Să raca Maș ka, uite-o câ t se chinuieș te, spuneau femeile din
apartamentul nr. 45.
— Nu se mai chinuieș te: s-a sfâ rș it, rosti careva.
Ii pipă iră labele. Era moartă .
Deodată toată lumea ı̂ntoarse capul. Dinspre stradă , stră bă tâ nd
curtea, venea Maria Semionovna. Cu ochii lă sați ı̂n pă mâ nt, cu legă tura
sub braț , vreo comandă mizeră , pesemne, mergea cu pasul ei gră bit,
care nu atră gea atenția nimă nui. Ș i deodată , vă zâ nd lume ı̂n fața ei, se
opri. Fă ră voie, ridică privirile, cu spaimă , ı̂n direcția ferestrei.
Obrajii ı̂i deveniră pă mâ ntii, iar ochii ı̂ngrozitori de mari. Se
apropie iute de mulțimea care se dă duse la o parte, ı̂și duse mâ inile la
gură , ca ș i câ nd ar i vrut să -ș i ı̂nă buș e un țipă t, se uită câ teva clipe,
strâ ngâ nd din buzele-i subțiri, la animalul ce ză cea pe asfalt, apoi se
lă să ı̂n genunchi, ridică tă cută ı̂n brațe leș ul pisicii ș i, fă ră o vorbă , intră
ı̂n casă .
— Mă car să i scos un sunet, observă cineva. Imi vine s-o ucid
pentru pisica asta, rosti o femeie tâ nă ră ș i voinică din apartamentul nr.
45.
— De-acu’ trei nopți la râ nd n-am să mai pot dormi, are să -mi tot
apară ı̂n față priveliș tea asta, spuse o altă femeie, din corpul lateral al
clă dirii. A mai tră it să rmana vreo cinci minute ș i ce chinuri o i ı̂ndurat!
— Te cred, de la ı̂nă lțimea asta, pă i să tot ie vreo zece stâ njeni.
Cu toții se uitară spre fereastra de unde se pră buș ise Maș ka, ș i apoi
ı̂ncepură să se ı̂mpră ș tie.
— Nici n-a țipat mă car, spuse la plecare o femeie ı̂n vâ rstă , cu
basma, ș tergâ ndu-ș i ochii cu ș orțul, se uita doar jalnic la mine.
Viața ı̂n apartament ı̂și reluă cursul obiș nuit, dar dispariția Maș kă i
lă sase un gol straniu. Mereu era pomenită . Mai cu seamă ı̂n prima zi,
câ nd locatarii treceau pe lâ ngă farfurioara ei cu lapte din colțul de lâ ngă
plită . Dinadins n-au mai strâ ns-o: ca să -ș i amintească de ea. Tuturor li
se pă rea că Maș ka - superbă , pufoasă - o să vină ı̂ndată , o să -ș i scuture
de pe lă buțe laptele vă rsat pe jos ș i o să ı̂nceapă să lipă ie cu limba ei
delicată ș i roză .
Trecură două luni. Gospodinele se adunau ca mai ı̂nainte lâ ngă
plită , ı̂n timp ce gă teau, ș i-ș i duceau discuțiile obiș nuite.
Una dintre ele spuse ı̂ntr-o zi:
— Ce-o i cu Maria Semionovna, că n-a mai apă rut.
— V-ați trezit! Ce, nu ș tiți? ı̂ntrebă femeia cea tâ nă ră ș i voinică .
— Ce să ș tim?..
— Pă i de două să ptă mâ ni au dus-o la spital ș i moare de oftică .
— Mă iculiță, ș i cum ră mâ ne cu odaia?!
— Administratorul a ș i dat-o cuiva.
— Ah, tică losul! De acum ș ase ani am fă cut cerere să -mi schimbe
odaia. Ca să vezi ce pungaș i! Unde mai gă sesc eu o asemenea ocazie! Ș i
cum de n-am bă gat de seamă că nu-i aici!
— Pă i ș i noi abia peste o să ptă mâ nă am observat.
1920

Obiecte grele
In bazarul unde ı̂nainte se vindeau haine gata, iare, câ rnați fripți ș i
alte cele, acum pră vă liile erau ı̂nchise, cu uș ile bă tute ı̂n scâ nduri, iar ı̂n
spațiul dintre ele ș i pe toată ı̂ntinderea pieții, peste bă legarul ı̂mpră ș tiat
pe jos ș i noroiul pe jumă tate ı̂nghețat, erau ı̂ntinse rogojini umede, cu
tot soiul de mă rfuri pe ele: unul avea de vâ nzare o pereche de scrumbii
stă tute, doi nasturi ș i o cutie de chibrituri, altul - o ș ubă ponosită , ori de
schimbat o lingură de argint pe o pâ ine.
— Azi n-a fost razie? ı̂ntrebau cei care veneau.
— O fost ieri, ră spundea ı̂n silă careva.
Negustorii stă teau cu ochii-n patru, privind scrută tor ı̂n toate
pă rțile ș i la cea mai mică alarmă se lă sau la pă mâ nt, ca să -ș i poată
ı̂nș fă ca rogojinile cu marfă ș i s-o zbughească undeva pe-aproape, ı̂n
prima curte ı̂ntâ lnită ı̂n cale.
O cucoană cu pă lă rie boțită adusese o lampă cu un glob mat ı̂n chip
de abajur ș i, uitâ ndu-se nehotă râ tă ı̂n jurul ei, ı̂ntrebă :
— Cum e, se dă voie să vinzi?
Ceilalți aruncară priviri ră uvoitoare spre cucoană ș i spre lampa ei.
— Se dă voie... cui are picioare sprintene, spuse o precupeață cu
scurtă de oaie, potrivindu-ș i basmaua pe cap ș i fă ră să se uite la cea
care ı̂ntrebase.
— Matale, mă icuță, oi i ieș it pentru ı̂ntâ iaș i dată , ı̂ntrebă o
precupeață ı̂n vâ rstă , care avea ı̂nș irate pe rogojină cinci scrumbii ș i o
pompă de bicicletă .
— Intâ ia dată ...
— Tocmai, vă d ș i eu... că ai adus o lampă cu glob. Dacă o că dea
necazul peste noi ș i om i nevoiți s-o luă m la picior, teamă mi-e să nu ți-
o facă țăndă ri.
— Aș tia parcă -s picați din lună ...
— Cum simți ceva, uită -te, maică , la bă trâ nul cela, care vinde lacă te,
că -i isteț foc.
Un om cu podiovkă 5, care vindea pahare ș i vaze, se uită chiorâ ș ș i
spuse nemulțumit:
— Pă i cu lacă te e uș or să ii isteț . Le arunci ı̂n sac ș i gata. Da’ ia
ı̂ncearcă să arunci la fel sticlă ria asta. Că asta nu-i marfă , ci-i pacoste
curată .
— Uite, mai vine una mintoasă , nevoie-mare.
Se uitară cu toții. Se ivi o femeie cu un fotoliu pe care-l ținea cu
picioarele ı̂n sus ș i cu perna proptită ı̂n creș tetul capului. Femeia aș eză
fotoliul pe pă mâ nt ș i se opri, abia mai ră su lâ nd.
— Altceva mai greu n-ai gă sit? ı̂ntrebă o precupeață tâ nă ră .
— E ultimul, maică .
— Aș tia se cred ı̂nainte de eliberare.
Deodată traseră toți cu urechea.
— Stai, parc-ar ș uiera...
Se auzea ı̂ntr-adevă r un ș uierat.
Moarte, ș i de spaimă am scuturat toate scrumbiile ı̂n tină , ocă rı̂ cea
cu scrumbiile.
— Ț ie ți-e teamă de ș uieratul ă sta, ca de alte alea... Da’ las’ că ieri
ne-au lucrat bine ș i fă ră ș uierat.
— La tine nu-i mare lucru: ı̂nhați rogojina ș i să ne vedem cu bine,
pe câ nd uite astea – cu lampa ș i cu fotoliul - ce-or să se facă ? Pă zeș te-le
Doamne!
Dintr-o fundă tură ieș i un om cu un ciubă r cu varză ı̂ncă rcat ı̂ntr-o
roabă ș i porni cu ea spre mijlocul pieții.
— Dă -te la o parte, femeie. O fost ieri razie?
— Fost.
— Ei, ı̂nseamnă că azi n-o să ie.
— Ia te uită la el, parc-ar i cu roibii la teleagă . Uș urel, drace, că dai
peste lume.
— Se ı̂ndeasă afurisiții, ș i cum se ı̂ntâ mplă câ te ceva, se pornesc să
sară cu ciubă rele lor peste capetele oamenilor. Nu pricep de ce-i mai
lasă aici.
Deodată bă trâ nul cu lacă tele ciuli urechea, ı̂și vâ rı̂ luleaua ı̂n
buzunar, fă ră să scoată o vorbă , apoi scutură lacă tele de pe rogojină ı̂n
sac ș i dispă ru ı̂n mulțime.
De departe se ș i auzea un ș uierat ı̂nă buș it ș i prelung aidoma
semnalelor prin care se anunță vâ nă torii ı̂ntre ei că au dibuit vâ natul.
Precupeața ı̂n vâ rstă se uită neliniș tită ș i exclamă :
— Ah, ı̂mpielițații, au venit pe cealaltă parte...
— Acum o țin tot aș a, diavolii, ı̂n iecare zi - ș i nici nu mai ș uieră .
Intr-o clipă totul intră ı̂n miș care; oamenii se repezeau ı̂n toate
pă rțile, aș a cum soldații aș ezați ı̂n tabă ră ı̂și caută scă parea prin fugă la
un atac neaș teptat al inamicului. Nu se ză reau decâ t saci aruncați pe
umă r, ciubere, lă zi.
— Ce-mi stai ı̂n drum, mă , cap sec, să i strâ ns din vreme, n-ai
ı̂nvă țat ı̂ncă ?
— Da’ tu ce mi te vâ ri cu tă pă loagele peste scrumbii? A că piat de
tot, Doamne iartă -mă !
Bă trâ nul cu lacă tele nu-i dete nici o atenție, ba se mai apucă să -ș i
aprindă luleaua. Treptat se liniș tiră ș i ceilalți.
— Bă tu-v-ar ı̂n cap să vă bată , că m-ați speriat de moarte, ș i de
spaimă am scuturat toate scrumbiile ı̂n tină , ocă rı̂ cea cu scrumbiile.
Mai ı̂ncolo se auzeau țipete stridente ș i zâ ngă nit de sticlă spartă ;
țăranul cu ș orț ı̂și rostogolea roaba cu varză printre tarabe.
— Doamne, Maica Domnului, mi s-au muiat picioarele de spaimă . Ș i
nu ș tiu ı̂ncotro s-o mai apuc, plâ ngea femeia aș ezată ı̂n ză padă .
— Ia-o pe-acolo. Că au venit pe dincoace.
Dar ı̂n ı̂ntâ mpinarea mulțimii ce fugea ră sunară ș uieră turile
milițienilor.
— Ne-au tă iat calea, dracii! Spuse un soldat cu un sac cu carto i ı̂n
spinare; se opri ș i trase un scuipat. Uite pe-acolo, pe după turnul de apă
trebuia să i ocolit. De-am i apucat-o ı̂ntr-acolo, de la ı̂nceput, am i
ră zbit ı̂n fundă tură .
— De-acu’ ne iau ca din oală ... hei, ı̂ncotro cu lampa aia? A mai că rat
ș i abajurul! Mare pacoste cu lumea asta!
— Nu cunosc râ nduielile, de aia cară ce se nimereș te.
— Uite, colo, unul a adus niș te coarne de cerb. Asta câ nd te atinge o
dată cu coarnele pe sub coastă , ı̂ți dai duhul.
— Hei, voi de colo, ați adormit? strigă un soldat cu că ciulă de
postav țuguiată . Ocoliți prin dreapta ș i mâ nați-i pe toți ı̂ntr-un colț .
De după turnul de apă să riră alți soldați ș i ı̂mpră ș tiindu-se ı̂n cerc
ı̂ncepură să -i mâ ne pe toți ı̂ntr-o parte.
— Ia te uită , ă ș tia pâ ndeau ș i pe după turnul cu apă .
— Ne ı̂nconjoară , vor să ne prindă ı̂n sac. Ah, afurisiții! spuneau
femeile.
— Gata, ne-au ı̂nconjurat... de-acu’ s-a zis cu noi, fă cu soldatul cu
carto ii, erau pregă tiți mai demult.
— Acu’ barem nu trag, că mai ı̂nainte câ nd ı̂i ardeau câ te o salvă ı̂n
aer, te lă sai la pă mâ nt ș i picioarele-ți erau ca de vată .
— Ș i acuma, mă i frate, parcă -s de vată .
Bă trâ nul ı̂mpreună cu femeia cu peș tii, cu precupeața cea tâ nă ră ș i
cu soldatul, care li se ală turase, apucară să se strecoare pe o poartă ș i
ı̂ncovoind spină rile, se furiș ară pe un maidan dea lungul gardului rupt.
— Femeia cu fotoliul a ră mas, să ră cuța.
— Să se ı̂nvețe minte altă dată . Că asta era ı̂n stare să vină ș i cu un
scrin ı̂n câ rcă .
— I-au mâ nat ı̂n colț . Mamă , ce-i mai gonesc! spuse soldatul. Ah, că
dibaci ı̂s! Da’ asta nu-i nimic... uite noi, câ nd luam Erzerumul, am nă vă lit
tot aș a ı̂n piață... Ehei!
Tarabele astea de-aici ı̂s nimica toată pe lâ ngă ce era acolo! Ț ii, ce-a
mai fost! Da’ de ce nu trag? Mai ı̂ntâ i ș i mai ı̂ntâ i trebuie să tragi ı̂n aer,
fă ră oprire, pâ nă -i buimă ceș ti bine. După asta ı̂i iei ș i cu mâ na goală .
— Da ce-o i aia de aleargă cu picioarele ı̂n sus?... ı̂ntrebă
precupeața cea tâ nă ră - colo, colo... vezi, s-a oprit. Iar a pornit, uite, fuge
iar.
Ceilalți se uitară ı̂n direcția ară tată . Inspă imâ ntată , lumea se
azvâ rlea câ rduri - câ rduri, câ nd ı̂ntr-o parte, câ nd ı̂ntr-alta, iar ı̂n
mijlocul ı̂nvă lmă ș elii se ı̂nvâ rtea prin piață un fotoliu cu picioarele ı̂n
sus.
— Oh, dâ nsa o i, pesemne. Doamne fereș te!
— Asta ı̂și vată mă mijlocul, spuse bă trâ nul.
— Pă i se poate, ı̂ntr-o vreme ca asta să vii cu astfel de lucruri.
— Eh, prea puțin au tras, fă cu soldatul cu pă rere de ră u, vă zâ nd
cum oamenii adunați gră madă erau acum aș ezați ı̂n râ nd, trebuiau să
pocnească din puș ti fă ră oprire.
După ce mulțimea porni, mai ră mase câ tă va vreme să privească
piața cu tarabele ră sturnate ș i scrumbiile ı̂mpră ș tiate pe jos, apoi
scuipă admirativ:
— Oricum ı̂s dibaci, bă tu-i-ar să -i bată . Noi, câ nd luam Erzerumul,
aveam mă car cavalerie, da’ ă ș tia-s infanteriș ti ș i ce bine i-au lucrat.
— O scot ei la capă t ș i fă ră cavalerie, vezi-bine, observă bă trâ nul.
Că voi ați luat Erzerumul ă la o singură dată , da’ ă ș tia ı̂și fac de lucru pe
aici de câ te ș apte ori pe să ptă mâ nă , aș a că au avut timp să deprindă
meș teș ugul.
1920

Pescarii
— S-a primit ordin ca toate bunurile ı̂mpă rț ite sa ie strâ nse ș i
ı̂napoiate statului - anunț ă sosind la adunare Nikolai - cizmarul,
membru ı̂n comitetul de plasă . Cei care dosesc din lucruri vor i trimiș i
ı̂n faț a tribunalului.
Oamenii stă teau ı̂nmă rmuriți, fă ră a scoate o vorbă . Numai Senka,
tâ mplarul, nu se putu abține ș i zise:
— Panglicuțe roș ii... halal...
— Sa dat ordin să se controleze după liste care ce-a luat din vite ș i
din inventar.
— Pă i de ce?
— De ce, de ne ce, nu-i treaba noastră . Dacă mi s-a spus, ı̂nseamnă
că trebuie să execut.
— Pă i nu ziceau că totu-i al poporului?
— Ș i ce dacă ziceau. A fost al poporului ș i acu’ vor să ie al statului.
Ei, ajunge cu tră ncă neala. Trebuie să controlă m.
— Da’ ce s-a dat fă ră listă or să ni le ia ș i pe alea? ı̂ntrebă ierarul.
Ceilalți ı̂și ținură ră su larea.
— Ai ră bdare să controlez barem după listă , ı̂l repezi Nikolai, ș i
lutură din mâ nă cum alungi o muscă sâ câ itoare.
Se apucară să controleze.
— De la fermă s-au ı̂mpă rțit două zeci de vaci cu lapte celor să raci ș i
lipsiți de avere... Aici vă d numai cinci. Unde-s celelalte?
— Ei, unde-s... dacă n-au avut loc ı̂n bă tă tură ... se auzi un glas
nemulțumit.
— Cum adică n-au avut loc ı̂n bă tă tură ? Ce-ai fă cut cu vaca ta? o
ı̂ntrebă aspru Nikolai pe Kotiha.
— A cră pat, asta am fă cut cu ea - se oțărı̂ Kotiha, care stă tea acolo
ı̂n scurteica ei jerpelită ș i descheiată pe pieptul descă rnat. Mi-ați dat pe
cap o namilă de vacă , de nici pâ nă la bot nu-i ajungeam, dară mite s-o
hră nesc.
— Fir-ați ai dracului - ocă rı̂ Nikolai - ai s-o plă teș ti, fă ră multă
vorbă .
— Vezi să nu...
Vacile celorlalți dispă ruseră de asemenea. Unul o vâ nduse
geambaș ului pentru tă iere, altuia ı̂i cră pase.
— Vi s-au dat de-a gata ș i n-ați fost ı̂n stare să le pă ziți - fă cu
Nikolai. Ei, da’ cum ı̂i cu inventarul? S-au ı̂mpă rțit zece că ruțe, zece
să nii, pluguri ș i alte cele... Să ie adus ı̂napoi totul.
— Pă i de unde să le mai luă m? strigă sobarul. Eu, de pildă , m-am
ales, de la că ruțele alea, cu două roți din spate;
Alea din față se ı̂nvâ rtesc pe la alt careva. Pas, de le mai gă seș te
acum.
— Dacă le aduce iecare, s-ar aduna toate roțile.
— Se adună pe dracu...
— Pă i ce-ați fă cut cu lucrurile? strigă neră bdă tor Nikolai.
— Cin’ să mai ș tie - ră spunseră ceilalți. S-au ı̂mpră ș tiat pe la
oameni.
— Pă i oamenii nu-s tot aici?
Nu-i ră spunse nimeni.
— Da’ ce-i fă ră listă ... au să le ia ș i pe alea? ı̂ntrebă iar ierarul.
— Au să le ia. Trebuie să facem percheziție - ră spunse Nikolai
cercetâ nd niș te hâ rtii.
Oamenii de veniră din nou atenți, iar câ țiva o tuliră prin curtea din
dos...
— Ba ı̂mpart, ba adună , te-au nă ucit de-a binelea, naiba să -i ieie.
— Viață-i asta? Să că piezi de tot, Doamne iartă -mă .
— Mai cu seamă că ne-au luat pe nepusă masă . Unde să le mai
piteș ti acum? Care-s de lemn, să zicem că poți să le arzi, da’ iarele ce să
faci cu ele?
— Le ı̂ngropi. Ai din slobozie le-au ı̂ngropat toți.
— Sau le ı̂neci ı̂n iaz, fă cu careva.
— Unele le ı̂neci, cum le ı̂neci, da’ cu altele ı̂ți stuchi su letul,
bombă ni ierarul.
— Da, tu ce ai?
— Pă i destule... că ldă ri, bidoane de lapte, ghiventuri, o jumă tate din
ă la de-i zice... separator, sau boala să -l mai ș tie cum. Pe urmă un cuțit de
la seceră toare.
— Pe ă sta-l ı̂neci.
— Da’ câ nd trebuie să le aducem? ı̂ntrebă unul.
— Acuma trebuiesc aduse, ră spunse Nikolai care se uita concentrat
prin niș te hâ rtii.
— Pă i câ nd mai apucă m?
— Te pomeneș ti că o să ne scrieți?
— Ce să scriem?
Nimeni nu ră spunse. Alți câ țiva se desprinseră din mulțime ș i se
strecurară ș i ei prin uș a din dos. Cei ră maș i se uitară cu neliniș te ı̂n
urma lor, schimbâ nd priviri.
— Unde se duc?
— Oameni cu cap, ș tiu ei unde - rosti ierarul apoi, amintindu-ș i
parcă de ceva, se gră bi să plece ș i el. Ț ii, drace! Trebuie să -i dau fâ n
calului - fă cu el.
Nikolai continua să se gâ ndească la ale lui. Câ nd se uită , lâ ngă el
mai stă teau vreo trei oameni.
— Unde-i lumea? ı̂ntrebă el.
— Naiba să -i ș tie. Ei, ce facem, mergem pe la case?
— Da, mergem - ră spunse Nikolai. Dar, deodată , amintindu-ș i, rosti
ı̂n grabă : Aș teptați nițel, că -mi stă vaca neadă pată - ș i se strecură gră bit
ı̂n bă tă tură .
*
Peste vreo cinci minute, Nikolai ș i ierarul se ciocniră fă ră veste
lâ ngă iaz. Fierarul ducea niș te bidoane mari de lapte, din tablă albă ,
Nikolai - ı̂nș iruite pe o sfoară - gă ici, balamale, sfeș nice. Fierarul se piti
pe după o tufă cu bidoanele lui. Nikolai dă du să facă la fel, apoi dete din
mâ nă a lehamite:
— Naiba s-o ia... totuna-i... Numa’ vezi să nu tră ncă neș ti.
Ș i după ce ı̂și aruncă ı̂n iaz gă icile ș i sfeș nicile ı̂nș irate pe frâ nghie,
cu o plută prinsă de ea, se apucă să ı̂ngroape ı̂n mâ l capă tul frâ nghiei.
In vremea asta, su lâ nd din greu, că râ nd o roată de seceră toare ș i
alte câ teva mă runțiș uri, sosi ı̂n fugă sobarul ș i, dâ nd ochii cu ierarul, se
lă să la pă mâ nt, ca fript, dar, ză rindu-l ı̂n cealaltă parte pe Nikolai, dă du
din mâ nă ș i zicâ nd „Să nu tră ncă neș ti” - ieș i pe ză gaz.
Mai trecură cinci minute ș i ı̂ncepură să mai apară ș i alții.
— Dracu i-a mâ nat!... Ș i toți ı̂n acelaș i loc, de parcă -s ı̂nțeleș i...
Fierarul ı̂și aruncă bidoanele dar acestea se ı̂ntorseseră cu gura ı̂n
sus ș i nu vroiau să se ducă la fund, oricâ t le plimbă el pe apă tră gâ nd de
sfoară .
— Dar’ar boala ı̂n ele! Ș tiam eu că nu le poți veni de hac! Ia te uită
la ele cum ı̂și mai saltă botu-n sus! Ptiu!
Veni Senka, cu niș te gă leți. Apoi Afonea cu un soi de aparat care
stâ rni atâ t de mult curiozitatea celorlalți ı̂ncâ t lă sară o clipă treaba ș i se
apucară să -l cerceteze.
— Ai zice că -i pentru cură țat mere - spuse Fonea, privind mai ı̂ntâ i
la aparat, apoi la stă pâ nul lui.
Acesta se uită ș i el la aparat, ră sucindu-l ı̂n mâ ini de parcă l-ar i
vă zut ı̂ntâ ia oară .
— Cin’ să -l ș tie - fă cu el ı̂n sfâ rș it - l-am luat cu gâ ndul că -l pun
mâ ner la treieră toare, da’ nu s-a potrivit.
— Ei, ajunge câ t ați tră ncă nit - rosti sever Nikolai - puneți mâ na de
ispră viți ș i ı̂mpră ș tiați-vă pe la case.
Cu toții, ca niș te argați la ı̂ndemnul aspru al stă pâ nului, se apucară
de treabă , muncind, pe ı̂ntrecute, ı̂n jurul iazului, de nu mai auzeai decâ t
ici-colo:
— Unde-l arunci peste frâ nghia mea, cap sec ce eș ti! strigă unul.
— Dă -te mai ı̂ncolo cu plutele. Vrei să ocupi singur tot iazul?
— Unde să mă dau, câ nd podețele-s ici? Vezi că n-ai pic de
judecată ?
Bidoanele ierarului continuau să plutească cu gâ tu-n sus.
— Ai zice că -l au pe dracu-n ele. Iți vine să te bagi singur ı̂n apă ș i
să le ı̂neci, ză u aș a. Uite, afurisitele, cum mai aleargă !
— Unde naiba te vâ ri cu donițele alea! Mă , nepricopsitule, strigă
Afonea, tră gâ nd ı̂nfrigurat de frâ nghie - uite, te-ai agă țat de frâ nghia
mea!
— Să te ferească Dumnezeu de alea de-s goale la mijloc - spuneau
oamenii. Acu’ barem ai timp, da’ dacă o trebui să faci totul ı̂n grabă , ı̂ți
dai duhul, ză u aș a!
— Eu mi-am azvâ rlit gramofonul ș i n-am grijă - spuse Andriuș ka
frecâ ndu-ș i palmele, ca un negustor după o afacere izbutită .
— Gramofonu-i bun, că are miezul greu. Da’ uite donițele astea...
— Eram ı̂n slobozie câ nd au venit cu percheziția - povesti Feodor -
ș i-apă i ce-a fost acolo, mamă !... Toți ca unul au bidoane dintr-astea. Că
acolo era pe vremuri o brâ nză rie. Să le i vă zut câ nd s-au pornit să
plutească pe tot iazul, pacoste curată , alergau oamenii cu limba de un
cot.
— Chiar că -ți iese limba - rosti Zahar care-ș i muta plutele, ș i strigă
la ierar: unde dracu le mii, de vii să mi te ı̂ncurci ș i pe aici.
— Ce pot face dacă le mâ nă vâ ntul? Adineauri le ı̂mpingea ı̂ncolo,
acuma ı̂napoi, lovi-le-ar ciuma.
Dinspre sat, vă zâ nd lume lâ ngă iaz, alergau copiii cu ulcioare ș i
gă leți.
— Incotro ı̂mpielițaților! strigară la ei țăranii.
— La pescuit...
— Pescuit... Numai la nă zdră vă nii li-e gâ ndul.
Ș i ori de câ te ori vreun țăran, fă câ ndu-ș i vâ nt, cu un „Doamne
ajută ”, ı̂și arunca povara departe de mal, bă ieții cu ulcioarele se
repezeau spre el ș i se opreau nedumeriți, uitâ ndu-se cu mirare câ nd la
apă , câ nd la cel care aruncase.
— Ce vă tot vâ râ ți pe sub picioare! strigau la ei din toate pă rțile.
— Nu-i chip să te apuci de-o treabă , că ı̂ndată ră sar ș i lă custele
astea.
— S-au dat la fund!... se auzi strigâ ndu-se de pe ză gaz.
Bă ieții se nă pustiră ı̂ntr-acolo. Fierarului ı̂i dă duse prin minte, pâ nă
la urmă , să aplece spre apă , cu o pră jină , gâ turile bidoanelor ș i acestea,
bolborosind, porniră ı̂n jos.
— Ai ostenit? ı̂ntrebă Feodor, privindu-l compă timitor.
— Cum să nu osteneș ti... ră spunse ierarul prinzâ nd poalele
ș orțului, cu amâ ndouă mâ inile, ș i ș tergâ ndu-se de sudoarea ce-i ș iroia
pe față, aș a cum se ș tergea la ieră rie ori de câ te ori, ispră vind de bă tut
ierul ı̂ncins, ı̂l vâ ra ı̂napoi ı̂n vatră ș i se ducea la uș ă să se ră corească .
— Ei, ajunge, ajunge! Terminați, spuse Nikolai.
In timp ce oamenii uzi leoarcă ș i osteniți se ı̂ntorceau ı̂n ș ir de la
iaz, cei care-i ı̂ntâ lneau se opreau, se uitau la țăranii cu straiele ude ș i la
capiii cu ulcioare ș i ı̂ntrebau:
— Ați pescuit mult?
— Mult... ră spundea ursuz ierarul - să -ți dea Dumnezeu ș i ție, tot
atâ ta!
1920

Un lăcău lipsit de curaj


In fața uș ii unui magazin, cu geamurile din afară sparte ș i ferestrele
astupate cu scâ nduri, se ı̂nghesuia lume.
Oamenii care aș teptau ı̂n stradă , ı̂ncă lțați cu panto i de pâ slă
meș teriți ı̂n casă ș i cu sacoș e de pâ nză pe după umă r, tropă iau pe loc, cu
mâ inile ascunse ı̂n manș etele mâ necilor, ca să se apere de frig, ș i
ı̂ntorceau capul spre uș a de intrare ori de câ te ori ieș ea vreunul de
acolo cu un pachet ı̂n mâ nă . Câ te unii cră pau uș a vâ râ nd capul ș i se
uitau ı̂n magazin. Da* un tâ nă r cu ș orț , care stă tea lâ ngă uș ă, o ı̂mpingea
s-o ı̂nchidă la loc, silind capul să se retragă .
— Ce s-a dat? - ı̂i ı̂ntrebau oamenii pe cei care ieș eau din magazin.
— Nu ș tiu, maică , nu mai pricep nici eu - rosti o bă trâ nă de vreo
ș aptezeci de ani ș i se apucă să desfacă hâ rtia.
— Da’ matale ce-ai cerut?
— Pă i, o că maș ă pentru moș neag ș i o că ciulă , iar ei, priveș te, mi-au
dat, nu ș tiu de ce, pelinci ș i niș te câ rlige.
— Cu pelincile au ı̂ntâ rziat nițeluș - fă cu un muncitor - dumneata
câ ți aniș ori ai?..
— Din zori stau aici - se plâ nse bă trâ nă , fă ră să -i ră spundă .
— Aș a-i lumea, veș nic nemulțumită - fă cu iar muncitorul - multe
mai vrei ș i dumneata: ți-au dat ce nu-ți trebuie, ș i tot nu-ți ajunge. După
ce capeți marfă de prima mâ nă ...
— De-alde ă ș tia-s buni numai să dea din gură .
— Ș i câ te nu erau pe vremuri acolo - tot ce-ți poftea inima, zise
femeia ı̂n vâ rstă ; ș i haine gata, ș i blă nuri de tot soiul; ar i ajuns să
ı̂mbraci o lume ı̂ntreagă .
— Da, numai că cei de aici au jefuit totul din primul an, de n-a mai
ră mas nimic, decâ t câ rlige ș i pelinci.
— Ș i unde s-or i dus toate - rosti o altă bă trâ nă , care avea bon
pentru un palton.
— Ei, unde, se ș tie unde... De-ar i oamenii cinstiți!...
— Să i pus un controlor, dacă -s hoți.
— Da’ pe controlor cine să -l controleze?
— Dacă erau oameni cinstiți, ar i ı̂mpă rțit totul fră țeș te de ne-ar i
ajuns pe zece ani. Ș i pe urmă ... stai, nene, pe cuptor de ı̂nfulecă la
plă cinte.
— Ai cheltui prea multe lemne - fă cu muncitorul - n-ai de unde să
arzi atâ tea.
— Pă i, ză u aș a, ce obraz trebuie să ai ca să furi ı̂n vremuri de astea!
— Acu’ e taman bine de furat - se amestecă un lă că u.
— Uite toți ı̂s aș a, tinerii ă ș tia.
— Ba nu, de mine s-a milostivit Dumnezeu - spuse bă trâ na - am ș i
eu un lă că u, da’ pot să zic că nu pune mâ na pe nimica.
— Aș tia-s rari.
— Chiar dacă o ducem greu, nu-i nimic, ı̂n schimb are cugetul curat.
— Uite, eu am niș te vecini... - spuse o femeie grasă - bă rbatul are
slujbă la depozit... ș i apă i ă ș tia au lă zile pline pâ nă sus.
— O duc bine?
— Bine. De toate au: ș i fă ină albă , ș i zahă r.
— Da... Se-nțelege, a nimerit o slujbă bună ș i cară .
— Pă i azi nici nu se poate altfel - spuse femeia cea grasă - dacă nu
iei tu, ı̂nhață alții.
— Aș a-i, aș a-i - rostiră câ teva glasuri deodată - de-aia se ș i fură ,
iindcă ı̂n jur ı̂s numai hoți, nu dai de unul cinstit să -l cauți cu
lumâ narea.
— Ba nu, uite, al meu, mulțumesc lui Dumnezeu... ı̂ncepu bă trâ na.
— Să intre cinci oameni, strigă tâ nă rul din pră vă lie deschizâ nd uș a.
Un’ te bagi? Am zis cinci.
— Stau ș i eu aici, mai lâ ngă uș ă, că mi-au ı̂nghețat ră u de tot
picioarele.
— Las’ că te ı̂ncă lzeș ti acasă .
— Uite la el cum mai comandă . De el e bine, că ș ade la că ldură . Pe
câ nd tu, pentru orice leac, stai de ı̂ngheață ı̂n ger.
— A nimerit un loc bun ș i nici că -i pasă . Priveș te-l: are ș i pâ slari, ș i
podiovkă .
— Bună ar i o slujbă ca asta - spuse lă că ul.
— Ș i aici depinde după cum ı̂i omul - observă bă trâ na - uite ș i
bă iatul meu are slujbă la o instituție... nu mă pricep să -i rostesc numele.
Ș i apă i acolo, la depozit, au ı̂mbră că minte de tot soiul ș i doctorii.
— Atunci de ce mai stai aici?
— Pă i, iindcă -i zelos din cale afară . Are sub nas, aș putea să spun,
un munte de avere, alții ș i-au vâ râ t mâ inile pâ nă -n coate, da’ pe el nu-l
lasă inima să ia.
— O i comunist?
— Nu, ferit-a sfâ ntul, da’ aș a-i el, fă ră curaj.
— Degeaba mai ocupă locul - rosti lă că ul ș i scuipă .
— Iar maică -sa stă să ı̂nghețe aici ı̂n ger.
— Că aici poate capă tă niscaiva scutece - spuse muncitorul.
— Ș i eu la fel gâ ndesc... nu zic să -ș i facă de cap da’ aș a, să ia mă car
lucrurile de care avem nevoie. Că din asta nu să ră ceș te visteria.
— Se-nțelege că nu, câ t poate lua un om, acolo!... Alta-i treaba câ nd
ı̂ncepi să cari fă ră mă sură - spuse femeia cea grasă . Eu am un nepot care
lucrează la o farmacie, ș i-apoi chiar ș i el tot mai aduce uneori niscaiva
prafuri. Mă car că lucrurile de acolo nu-s prea folositoare; vine uneori cu
câ te o sticlă că nici nu ș tii ce să faci cu ea.
— In ziua de azi totu-i folositor.
— Asta zic ș i eu, care-i mai curajos ș i mai gospodar ă la se gâ ndeș te
ș i la casă - spuse bă trâ na. Iar pentru maică -sa-i o ı̂nlesnire.
— Pă i sigur, farmacia-i slujbă proastă , vorbă goală , nu slujbă , da’,
uite, noi am că pă tat prafuri de copt pentru două puduri de pâ ine.
— Un om deș tept ș tie să se descurce bine chiar ș i ı̂ntr-o slujbă
proastă - rosti un fost negustor.
Bă trâ nă oftă , apoi spuse, după o clipă de tă cere:
— Da. Uite, uneori, stai noaptea ı̂n pat ș i te gâ ndeș ti: Maică
precistă , Fecioară milostivă , de ce m-ai pedepsit să mă canonesc aș a la
bă trâ nețe. Alții se roagă la Dumnezeu să capete o slujbă ca asta, iar al
meu de nimerit a nimerit-o ș i tot n-avem de nici unele. Câ te unul stă
undeva la birou de se-nvâ rte printre hâ rtii ș i-apă i pâ nă ș i ă la, numai ce-
l vezi, cară fă ină acasă .
— Sunt dintr-ă ș tia. Le merge mintea - rosti fostul negustor - iindcă
au fost ı̂nvă țați de mici să se descurce. Câ te unul abia a ieș it din pelinci
da’ stă ș i se uită ı̂n jur cum ar putea să ı̂nvâ rtă mai bine o afacere, sau să
pună mâ na, să ia.
— Am i putut tră i ca-n sâ nul lui Avram, da’ eu uite stau de
dimineață la coadă , ca să -i cumpă r, tot lui, palton.
— Palton, asta-i bine.
— Pă i ce să faci cu paltonul, câ nd sub el n-ai nimic?
— Te simți mai sprinten - rosti râ zâ nd muncitorul, su lâ ndu-si
nasul ı̂ntr-o parte.
— Ajungă -ți câ t ai râ njit. Alege unul cu vatelină , că -i bun pentru
iarnă ș i-l poți purta ș i primă vara. Că alergi după blană ș i-apoi,
primă vara, n-ai ce pune pe tine.
— Ș i eu m-am gâ ndit tot aș a.
— Da’ ce, el, acolo, nu putea să -ș i facă rost?...
— Cum să nu poată ... Numai că n-are curaj.
— Ce v-au dat? - strigară câ țiva de lâ ngă ei câ nd din magazin apă ru
un nou grup.
— Ce nu ne trebuie, aia ne-au dat - rosti nemulțumit un bă rbat
ı̂nalt. Pe bon scrie haină de blană , iar ei mi-au dat o jachetă de lâ nă ș i
niș te câ rlige pe deasupra.
— Te omoară cu câ rligele lor, blestemații! Ț i le vâ ră pe gâ t ș i fă ce
vrei cu ele.
— Să mai intre cinci oameni.
Bă trâ na, dâ ndu-ș i seama că -i strigată , intră ı̂n panică ș i, fă câ ndu-ș i
gră bită semnul crucii, cu o față speriată , dispă ru pe după uș ă.
— Alege să ie cu vatelină - ı̂i strigă din urmă femeia cea grasă .
— Ce ne tot dau ă ș tia câ rlige? E a treia oară câ nd capă t aș a ceva.
— Cin’ să ș tie. Pesemne că le dau ı̂n schimbul altor lucruri.
— Aș tia câ nd ı̂ncep să -ți dea ceva, apă i o țin aș a ı̂ntruna, pâ nă se
termină .
— Vai de capul meu. Priveș te ce mai câ rlige, Doamne iartă -mă .
După ce-s de ier, mai sunt ș i ruginite. De unde naiba le-au scos? Pentru
niș te gioarse ca astea stai câ te cinci ceasuri. Unde-or i dispă rut
lucrurile bune?
— Uite, vecinii mei n-ar sta la coadă cinci ceasuri pentru nimic ı̂n
lume - rosti femeia cea grasă . Deună zi a adus el o bucată de stofă , să tot
i avut vreo două zeci ș i cinci de arș ini.
— Ca să vezi că mai sunt ș i slujbe dintr-astea... le mai capă tă câ te
unul.
— Da, care a avut noroc.
— Un om cu cap are noroc pretutindeni - spuse fostul negustor. Că
pe un prostă lă u, ca al bă trâ nei care a intrat după palton, oriunde l-ai
pune, nu iese nimic dintr-ı̂nsul.
— Vine bă trâ na. Slavă Domnului, barem nu te țin mult. Ai luat unul
cu vatelină ?
— Cu vatelină ?... Mi-au dat ı̂n loc niș te fețe de pernă ș i câ rlige. M-a
pedepsit Dumnezeu cu bă iatul ă sta al meu. Ai altora ı̂s oameni ca toți
oamenii pe câ nd jigodia mea afurisită ... Las’ că ajung eu acasă ș i-i dau
peste bot cu câ rligele astea... Doamne iartă -mă , pă că toasa de mine!
1920

Moștenirea
Trenul urca ı̂ncet pe povâ rniș . Pe o parte a liniei ferate se a la un
conac cu câ țiva brazi. In mijlocul unei pajiș ti verzi, cu brazde de lori
ră scolite, se ı̂nă lța un morman de gunoaie ș i că ră mizi ciobite. De o parte
ș i de alta se ı̂nș iruiau hambare ș i ș oproane cu acoperiș urile sparte, cu
uș ile ș i porțile smulse din țâțâni.
— Priveș te-i, mintoș ii, ce treabă au mai fă cut pe-aici - rosti un
muncitor cu scurtă că lduroasă ș i că ciulă cu urechi, care ș edea lâ ngă
fereastră . In loc să pă zească bunul poporului, l-au azvâ rlit ı̂n tuspatru
vâ nturi.
— Cei de pe la noi aș a au fă cut pretutindeni - ră spunse un țăran
ı̂mbră cat cu un cojoc, care ș edea ı̂n fața lui, ș i se scă rpina ı̂ntruna câ nd
pe umă r, câ nd la subțioară . Eu am fost paznic la gră dina moș ierului
nostru, un soi de gră dinar care va să zică , ș i-apă i acolo s-a luat tot, pâ nă
la ultima scâ ndură . Era ditamai că soiul, cu podele de... cum ı̂i zice...
parchet, iar tinda era pardosită toată cu plă ci de marmură . Plă cile alea
le spă rgeau ș i le că rau acasă . Peste o lună n-a mai ră mas pe locul acela
decâ t o gră madă de că ră mizi la fel ca asta. Să mă bată Dumnezeu dacă
nu-i aș a.
— Pă i vezi - fă cu muncitorul - asta iindcă au minte multă .
— Pe urmă m-au pus pe mine paznic la conac, din partea obș tii, ca
să nu se facă jaf – urmă țăranul.
— Ce să pă zeș ti, dacă n-au mai ră mas decâ t că ră mizile?
— De formă - lă muri țăranul ș i se uită pe fereastră . Le-am zis ș i eu,
da’ ei de colo: „Noi te-am pus - care va să zică noi suntem stă pâ nii.
Altminteri, dacă ne ı̂mpiedici să fură m, te dă m afară de tot”. Aș a că preț
de vreo două să ptă mâ ni, nu mai mult, am fost paznic la conac.
— Ș i de cine-l pă zeai? ı̂ntrebă careva.
— ...De cine... Ș tiu ș i eu? Aș a-i râ nduiala, ră spunse țăranul. De altfel
nici nu mi-au plă tit, ce-am luat singur cu aia m-am ales.
Intre timp intră un nou pasager - un lă că u cu un chipiu pă trat ș i cu
un baston ciudat ı̂n mâ nă , ı̂ncâ t toți se uitară mai ı̂ntâ i la baston ș i abia
pe urmă la dâ nsul.
— Ați primit moș tenire, nu glumă - rosti muncitorul aruncâ nd un
ochi spre baston - ș i dacă ar i ı̂ncă put pe mâ na unor oameni cu cap ș i
cu ı̂nvă țătură , ce de lucruri s-ar i putut face pe aici. Tră iți ı̂n cocini, ca
porcii, vezi bine, ș i ce de case mâ ndre ați dat la pă mâ nt aș a, din senin.
— Eu n-am nici o vină - spuse țăranul - eu ce luam, luam fă ră să
sparg. Ș i alții ar i fă cut la fel. Da’ câ nd ı̂i vedeai pe ă i din satul vecin cum
cară , parcă fă ră să vrei... Ai de colo duceau că ruțe ı̂ntregi.
— Că ruțe ı̂ntregi! se minună un tâ rgoveț bă trâ n, cu surtuc ș i fular
gros la gâ t, tră gâ ndu-se mai aproape de cei ce vorbeau.
— Mintoș i, nevoie mare... spuse iar muncitorul privind mohorâ t pe
fereastră - ı̂n loc să le folosească cu rost, desfac totul bucată cu bucată ...
— Pâ nă să le foloseș ti cu rost nu ră mâ ne o surcea - rostiră deodată
mai multe voci.
— Pă i cum altfel, că nu te lasă vremurile să stai cu brațele
ı̂ncruciș ate - fă cu bă trâ nul cu fular.
— Mai ı̂ntâ i trebuie să apuci ce-ți cade ı̂n mâ nă , ca să ai ce rostui pe
urmă - adă ugă vocea unui pasager nevă zut, de undeva din tavan.
Pesemne că stă tea culcat pe bancheta cea mai de sus ș i ascultă cu capul
aplecat spre cei de jos.
— S-au gă sit ș i pe la noi niscaiva deș tepți care ziceau la fel, tot
aș teptau, nu se atingeau de nimic ș i pâ nă să se ajungă la opis au ră mas
cu deș tu-n gură .
— Ce să mai vorbim, aș a e. Că de ținut predici se pricepe ș i-un...
Muncitorul, strâ ns cu uș a, pă ru descumpă nit ș i o vreme nu gă si ce
să ră spundă . Apoi se ı̂ntoarse că tre țăran, care-ș i ră sucea o țigară
ținâ nd pe genunchi o pungă din câ te se scuturau ire de tutun ș i-l
ı̂ntrebă fă țiș :
— Mata din care partid faci parte?...
Ceilalți amuțiră uitâ ndu-se la țăran ș i aș teptâ nd ce are să spună .
— Apă i noi suntem socialiș ti... Ș i ce-i cu asta? ră spunse țăranul
privind țintă la muncitor, cu aerul că -i gata să facă față la oricâ te
ı̂ntrebă ri:
— Socialiș ti... Ș i crezi mata că socialiș tii trebuie să se poarte astfel?
— D-apoi cum?
— Cum... - ră spunse ursuz muncitorul - să ajungă să se că pă tuiască
toți, uite cum.
— Care n-a că scat gura ă la s-a că pă tuit. Că noi n-am oprit pe
nimeni. Uite, eu eram paznic, da’ nu ziceam o vorbă nimă nui. Dacă am i
furat numai noi ș i nu i-am i lă sat pe ceilalți, altă socoteală .
— Atunci ați i fost hoți de-adevă ratelea.
— Da’ acuma ce suntem?
— Dracu’ să vă ș tie.
— Pă i vezi, asta e.
— Ați ră mas fă ră nume... - bă gă de seamă bă trâ nul cu fular care
asculta zâ mbind.
— Fă ră nume, da’ ı̂n schimb cu bunuri - spuse paznicul luâ nd țigara
ı̂n gură ș i strâ ngâ ndu-ș i punga.
— Ce bunuri?
— Grâ ne, ce alta... Boierul nostru mai avea ı̂n gră dină ș i un soi de
pă puș i albe, ș i-apoi pe alea, se ı̂nțelege...
— Nici o scofală ...
— Ș i noi la fel - adă ugă lă că ul cu baston - câ nd l-am că lcat pe
moș ierul nostru gâ ndeam, tot aș a, că o să gă sim avere berechet: ș i
grâ ne, ș i mă rog... de toate, da’ câ nd ne-am dus, afară de loricele, ș i
poze, ș i mofturi fel ș i chip n-am gă sit nici pe dracu’.
— Nu te pricepi, de-aia n-ai gă sit - spuse muncitorul.
— Pă i ce să te pricepi aici - fă cu lă că ul - dacă fă ceau o treabă cu
rost, da’ ei numai muieri mâ zgă leau.
— Da’ pă puș i albe erau? ı̂ntrebă paznicul.
— Erau.
— Ca să vezi, oameni bă trâ ni ș i tot la pă puș i li-e gâ ndul.
— Halal moș tenire! râ se bă trâ nul cu fular.
— Care nu pune mâ na să muncească , nici că ră mâ ne ceva de pe
urma lui.
— Floricele ș i tablouri, poftim de le ia,că grâ ne nu-s.
— Noi cu tablourile astea acoperim oalele ș i-atâ t.
— Pă i ce alta să faci cu ele!
— Ș i lorile astea... Uite mi-am fă cut ș i eu un baston, cu atâ ta m-am
ales - spuse lă că ul.
Ceilalți se uitară la baston.
— Ce lemn ı̂i ă sta? ı̂ntrebă paznicul ș i luâ nd bastonul se apucă să -l
cerceteze.
— Naiba să -l ș tie. Stă tea ditamai pomul, cu frunze câ t plă cinta de
mari... Pe ă sta l-am fă cut dintr-o aș chie.
— Atâ ta ți-a fost moș tenirea? ı̂ntrebă veselul bă trâ n cu fular.
— Bună moș tenire... - se auziră mai multe glasuri batjocoritoare.
— Du-te de caută un muș teriu, poate ți-o cumpă ra bastonul. Că
sunt dintr-ă ș tia. Cumpă ră te miri ce, vin pe-aici anume pentru asta.
— Sunt, sunt - ı̂ntă ri lă că ul - au fost ș i pe la noi, tot de pă puș ile
alea ı̂ntrebau, vezi numai că noi le-am spart nasurile la toate câ te-au
fost.
— Le iau ei ș i fă ră nas.
— Ce nu-i trebuie poporului muncitor nici pe gratis, cumpă ră ei pe
bani buni.
— Nici nu-i de mirare. Pe la noi au venit ș i de la Moscova, de la ș e ii
ă i mari, să caute tablouri. Da’ noi mai ră mă sesem doar cu ramele. Bune
rame erau!
— Cu geam?
— Geamurile le-am scos noi mai demult.
— Da... halal moș tenire, n-ai ce zice...
Trenul se opri. Intră un alt pasager, un țăran ı̂nalt ș i uscă țiv, ı̂ntr-un
cojoc vechi ș i zdrențuit, gâ rbovit sub greutatea unui sac pe care-l că ra
pe umeri.
Ceilalți se uitară tă cuți la el.
Fă ră să privească pe nimeni, țăranul că ută din ochi un loc pe care
să -ș i pună sacul care-i rupea, pesemne, spinarea.
— Greu ı̂i sacul, neică ? ı̂ntrebă blajin bă trâ nul cu fular.
— Greu, mâ nca-l-ar holera,vorbi țăranul ș i bufni cu nă duf sacul
ı̂ntr-un colț al banchetei, apă sâ ndu-l cu amâ ndouă mâ inile, ca să nu se
pră vă lească .
Vorbea cu venin, aș a cum ı̂ți ră spunde o mamă vitregă atunci câ nd
o ı̂ntrebi despre bă iețelul care-o ı̂nsoțeș te, crezâ nd că -i iul ei.
— Ș i ce-ai ı̂n sac? se interesă bă trâ nul.
— Că rți... - ı̂l lă muri țăranul, ı̂n silă . Iș i scoase că ciula mițoasă de
oaie ș i se scă rpină ı̂n pă rul ı̂ncâ lcit, apoi se uită roată prin vagon, ca ș i
cum nu s-ar i hotă râ t dacă să ră mâ nă aici ori să pornească mai departe,
ı̂n că utarea unui loc unde să se poată aș eza.
Muncitorul mă sură sacul cu o privire rapidă .
Paznicul bă gă de seamă ș i, fă câ nd cu ochiul că tre vecinul să u, ı̂l
ı̂ntrebă pe țăran:
— Au ajuns pentru toată lumea?
— Care-o fost prost, ă luia i-au ajuns, rosti iritat stă pâ nul sacului.
— Ș i asta-i moș tenire, care va să zică ! ı̂ntrebă lă că ul cu baston.
— Cum?
— De unde-l cari, adică ?
— Apoi de-acolo, de la conac, vorbi țăranul nemulțumit,
ı̂mpungâ nd cu degetul noduros undeva ı̂ntr-un colț , peste umă rul lui.
Ceilalți tă cură .
— Ș i de ce te-ai ales numai cu atâ t? Altceva n-a mai fost nimic?
— De fost o fost... Numai că , pâ nă să ne trezim noi, ă i deș tepți ș i
luaseră tot ce era mai de Doamne-ajută . Nouă nu ne-au ră mas decâ t
că rțile; le-am ales ș i noi pe care erau mai groase, da’ ne-au ieș it pe nas.
— Ș i voi ce că utați? gră i lă că ul cu baston.
— Grâ ne că utam...
— Da’ pă puș i albe erau? se interesă paznicul.
— Erau... - mormă i țăranul.
— Va să zică , tot tacâ mul, cum se cuvine.
— Un om deș tept ș tie să tragă foloase din toate cele, pe câ nd
prostul nu se că pă tuieș te oricâ t ar lua, rosti muncitorul care tă cuse
ı̂ndelung ș i la care nu se mai uita nimeni.
— Poftim de ı̂ncearcă să tragi un folos din asta - se ră țoi lă că ul cu
baston. Scoase din sac cartea cea mai groasă , o câ ntă ri ı̂n mâ nă , ca ș i
cum ar i vrut să -i ı̂ncerce greutatea apoi clă tină din cap cu un zâ mbet
batjocoritor ș i o deschise.
Ceilalți, tă cuți, se uitau câ nd la carte, câ nd la lă că u.
— Dicționar en... en... glez, citi lă că ul, ș i mai departe-s niș te semne
ı̂ncâ rligate. Cară -l, mă i frate, că ai nimerit un lucru bun.
— Taman bine să astupi oalele cu el - vorbi de pe banchetă
pasagerul nevă zut. Asta-i mai ceva decâ t tablourile.
— Vezi bine, iindcă -i mai greu. E bun să -l aș ezi peste brâ nză , să se
scurgă .
Ț ăranul luă cartea, fă ră să spună o vorbă , o vâ rı̂ ı̂ncet ı̂n sac, ș i,
că lcâ nd cu opincile peste picioarele celor ce ș edeau pe culoar, plecă plin
de obidă , ı̂n caftanul lui zdrențuit, să -ș i caute alt loc.
— Aș a moș tenitor mai zic ș i eu! ı̂i strigă lă că ul ı̂n urmă .
— Mda, o viață ı̂ntreagă au tră it din sudoarea truditorilor ș i câ nd a
venit norodul să -ș i capete moș tenirea - ia-o de unde nu-i.
— Prostul nu se alege cu nimic, oricâ tă moș tenire ar că pă ta - fă cu
muncitorul.
— In schimb avem cu ce astupa oalele, ı̂i ripostă lă că ul cel vesel.
Râ seră cu toții.
1917

Recensământul
După ce au fost ı̂nscrise toate vitele, din care o parte au fost luate
pe urmă pentru tă iere conform repartiției, sosiră niș te oameni de la
oraș ș i, convocâ nd o adunare, anunțară că trebuie să se ı̂ntocmească
liste cu copiii sub vâ rsta ș colară .
Inghesuiți ı̂n ı̂ncă perea ș colii, ı̂ntunecoasă ș i afumată ca o baie,
țăranii se priviră nedumeriți.
— Cum adică ?... Să -i numeri ș i pe copii?
— Nu-i numă ră m, ci alcă tuim liste, ră spunseră noii veniți.
— Tot dracu’ ă la e.
— Aș tia cam ı̂ntrec mă sura... rosti careva din spate.
Ceilalți se uitară neliniș tiți peste umă r.
— Deună zi s-au dat la vite, iar acu’ au ajuns ș i la copii.
— Vreți să ne luați ș i copiii? ı̂ntrebă din fund un glas batjocoritor.
Cei din comisie, ocupați cu hâ rtiile lor, nu ră spunseră .
— De luat nu-i iau, da’ ceva tot are să se ı̂ntâ mple.
— Listele se vor face aș a... anunță unul din comisie luâ nd de pe
masă o foaie de hâ rtie ș i uitâ ndu-se ı̂n ea.
Ț ăranii tă cură , strâ ngâ ndu-se ș i mai mult unul ı̂ntr-altul ș i, ı̂n grup
compact, fă cură un pas ı̂nainte, temâ ndu-se parcă să nu scape
lă muririle.
— ...Copiii sub cinci ani - separat, copiii sub ș apte ani - separat. Pe
cei mai mari nu-i treceți nică ieri. Ați ı̂nțeles?
Oamenii stau tă cuți.
— De altfel, o să trecem pe la case ș i-o să -i ı̂nscriem pe loc,
altminteri cine ș tie ce bazaconii mai spuneți, că n-o să ne mai
descurcă m după aceea. Declar ș edința ı̂nchisă .
— Imi dați voie să ı̂ntreb ı̂n scopul că rei necesită ți se face asta?
ı̂ntrebă bă canul, membru ı̂n sovietul să tesc.
— Datele sunt necesare pentru indemnizații, statistică ș i pentru
cercetă ri pedagogice; pe baza lor se vor emite noi dispoziții - lă muri cel
cu lista, fă ră să se uite la bă can ș i se apucă să -ș i adune hâ rtiile de pe
masă , aș a cum le adună un judecă tor care, cu câ teva clipe mai ı̂nainte, a
rostit o sentință fă ră drept de apel.
— Iar vor să ia ceva... Câ nd au să se termine toate astea?...
— Puteți pleca. Pe copii să -i pregă tiți de ı̂ndată .
Femeile nă vă liră afară din ș coală ș i se repeziră pe islaz, iecare spre
ulița sa, cu o ı̂nfă țiș are atâ t de buimacă ı̂ncâ t țăranii care treceau cu
că ruțele struniră caii, aruncâ nd priviri ı̂n toate pă rțile, aș a cum te uiți
câ nd bate clopotul de alarmă .
— M-am ză pă cit de nu mai nimeresc unde să -l ascund!... se auzi
dintr-o tindă un glas de femeie.
— Nici nu mai ș tii din care parte vin să te muș te.
Nu trecură nici cinci minute ș i femeile, cu basmalele alunecâ nd de
pe cap ș i ciocnindu-se ı̂n fugă una de cealaltă , se nă pusteau afară din
casă , iecare cu câ te o sarcină ı̂n brațe ș i la subsuori, pe care le că rau ı̂n
spatele bă tă turii - aș a cum scoți lucrurile la foc. Din câ nepiș te se auzeau
ı̂n cor urlete ș i plâ nsete de copii.
— Vin!...
— Femeile se repeziră ı̂napoi din lanurile de câ nepă ș i aș ezate ı̂n
pragul casei, abia tră gâ ndu-ș i ră su larea, aș teptară comisia.
Câ nd aceasta se ı̂nfă țiș ă, ı̂nsoțită de bă can, ș i, desfă câ nd hâ rtiile pe
masă vru să ı̂nceapă ı̂nscrierea, se constată că ı̂n cutare bă tă tură nu
sunt copii. La fel ș i ı̂n celelalte, nu gă siră nici unul. Se mai nimereau câ te
unii, foarte rar ș i numai din cei mai mă riș ori de câ te 12-13 ani.
— Cum se poate, nu aveți nici unul copii?
— Pă i câ nd să -i i nă scut?... Ba a fost ră zboi, ba...
— Atunci cine țipă acolo?
— O i la vecini, tă icuță...
— Naiba să mai priceapă , dacă ı̂n tot satul nu-i picior de copil,
atunci țipetele astea de unde se aud?
— Or i venind de jos, din slobozie, taică ...
Intrară ı̂n casa de la margine ı̂n pragul că reia stă tea o nevastă
tâ nă ră , care repetă ı̂ntruna, speriată :
— Nu-i bun, taică , nu-i bun de nimic... Nici mâ inile, nici picioarele
nu le ridică .
— Cine nu-i bun? Nu-a bun pentru ce?... Nu-i nimic: dacă -i bolnav,
se face el bine...
— Aș tia, mă i frate, nu stau să vadă ce ș i cum - rosti un glas din
mulțimea care pă ș ea tă cută ı̂n urma comisiei.
Ș i numai la Kuzneciha gă siră cinci copii deodată . Câ nd comisia
intră , femeia, care ș edea pe duș umea că utâ ndu-l ı̂n cap pe bă iatul mai
mare, de ș apte aniș ori, ră mase ı̂ncremenită .
— Le-a că zut ı̂n plasă ... rosti ı̂n surdină careva.
I-au ı̂nscris pe toți cinci. In locul mamei, o vecină tâ nă ră spunea
vâ rsta iecă ruia, ı̂ntrucâ t Kuzneciha nu mai era ı̂n stare să scoată o
vorbă .
— Da’ ai tă i unde sunt? o ı̂ntrebă nedumerit bă canul pe femeia cea
tâ nă ră .
Aceasta ı̂l fulgeră cu privirea ș i, amenințându-l cu pumnul pe sub
ș orț , se gră bi să ră spundă :
— Eu n-am copii. Erau ai soră -mi...
— Naiba să -i mai ı̂nțeleagă ... fă cu bă canul strâ ngâ nd din umeri.
— Am mâ zgă lit hâ rtia degeaba, rosti unul din noii veniți, uitâ ndu-
se la listă .
După ce comisia plecă la bă can să bea ceai, ı̂n câ nepiș te se stâ rni
din nou foială . Unele femei că rau ı̂napoi ı̂n casă leagă nele, sau alergau
ză pă cite prin lanuri, ı̂n timp ce altele le bruftuluiau:
— Ce te ı̂nvâ rți prin lanul altuia!...
— L-am pierdut pe ă l mic, de-aia!... Of, Doamne-Dumnezeule, că -l
pusei aici, lâ ngă hat.
— Trebuiau adunați gră madă , că , uite, i-au vâ râ t peste tot, de nu-i
mai gă sesc nici ele. Nu mai zic ce de câ nepă au să mai calce, lua-le-ar
dracu!
— Uite un copilaș al nu ș tiu cui!
Câ te una din femei se repezea ı̂ntr-acolo, dar ı̂n aceeaș i clipă , dâ nd
din mâ nă , venea ı̂napoi.
— Nu-i al meu, că al meu ı̂i cu că ciuliță roș ie.
— S-au ı̂mpră ș tiat prin câ nepiș te, care-ncotro... Curată pacoste...
— Unde te-ai mai dus, la dracu-n praznic?! Te-am aș ezat aici, ți-am
vâ râ t biberonul ı̂n gură , să i stat locului... Uf, plod ı̂mpielițat!
— Din ă ș tia-mi eș ti? Stai că -ți dau acuș i una la c..., ca să ții minte
altă dată - amenința alta tră gâ nd de mâ nă un bă iețel de vreo trei ani;
acesta, cu gura schimonosită a plâ ns ș i ferindu-ș i ochii cu cotul, abia se
ținea după maică -sa.
Doar cele care aveau copii de țâță ı̂și duceau liniș tite povara
uitâ ndu-se, din câ nd ı̂n câ nd, cu un aer nemulțumit, la vecinele care
alergau ı̂nnebunite.
— Asta-i chin, nu viață: ba să mâ ni vitale, ba să piteș ti copiii, parcă
n-ai avea altă treabă , spuse o nevastă tâ nă ră cu un sugar ı̂n brațe.
— Ț ie ce-ți pasă : ı̂nhați leagă nul subsuoară ș i, haide, ai pornit cu el.
Da’ ia ı̂ncearcă să te descurci cu doi ı̂n brațe ș i alți doi care ți se agață de
fuste. Uite că pe unul l-am ș i pierdut.
— Ei, orice s-ar spune, da’ frumos i-am mai dus. Ne-am ı̂nvă țat de
câ nd cu scrierea vitelor. In cinci minute eram gata.
— Ș i ı̂ncă nu ne-am dumerit dintr-o dată , că altminteri...
Toată lumea era mulțumită . Numai Kuzneciha ș edea ı̂n iarbă lâ ngă
saca ș i bocea de mai mare mila: câ ți copii avea, pe toți i-au scris, au pus
gheara pe ei. Oamenii se adunaseră ı̂n jur ș i se uitau la ea.
— Pică femeia ı̂n plasă din te miri ce, rosti unul.
— Altă dată are să se pă zească . Că a nă scut o ceată ı̂ntreagă ș i
crede că aș a e bine... Nu, mă i frate, au trecut vremurile alea.
— Ș i apoi, dac-ar i să vorbim cu mâ na pe inimă ... cu copiii e mult
mai uș or decâ t cu vitele. Aș tia chiar de s-au ı̂mpră ș tiat, nu-i mare
necazul, da’ câ nd tră geai de funie un tă uraș de un an care-ți repezea un
corn pe la spate - mamă ... vedeai stele verzi, nu alta.
— Da, cu copiii ți-e mult mai la ı̂ndemâ nă .
— Oricum, atunci au luat destule vite.
— Pă i dacă te iau pe nepusă masă , cum să -ți dai seama dintr-o
dată ?
In uliță apă ru bă canul.
— Care ș i-a ı̂nscris copiii să se ducă sâ mbă tă la oraș .
Ț ăranii se uitară fă ră voie la Kuzneciha.
— Da’ ce-o să ie acolo?
— Să capete indemnizație pentru copiii sub ș apte ani, haine,
ı̂ncă lțăminte...
O vreme tă cură toți. In cele din urmă unul din ei rosti scuipâ nd cu
nă duf:
— Afurisită viață, că nu poți să le ghiceș ti pe toate.
O ı̂nconjurară iar pe Kuzneciha, de astă dată cu invidie: numai ea,
din tot satul, o nimerise bine.
1920

Oameni primitori
Intr-o haltă mică se opri un tren cu soldați, care veneau din
Turkestan, ș i ră mase pe loc o zi ș i o noapte.
— Stai ș i-ngheți ca un câ ine - vorbi un soldat uscă țiv ı̂ntr-o manta
zdrențuită , zgribulindu-se de frig, cu mâ inile vâ râ te ı̂n mâ neci. Haine
nu-s, lemne nici pe-atâ t - adă ugă el privind ı̂n jur.
— Ascultă , nene, nu s-or gă si niscaiva lemne pe la mata?
— Nu - ră spunse paznicul de la calea ferată , care trecea pe acolo, cu
paftaua prinsă ı̂n piept. Se opri ș i aruncă o privire spre ostaș i.
Traversele, câ te au fost, pe toate le-au ars soldații, iar scâ ndurile, tot
aș a.
Paznicul se dovedi om cumsecade, cu chef de vorbă , aș a ı̂ncâ t ı̂și
aprinseră pipele ș i tă ifă suiră ı̂mpreună .
— Care va să zică , nouă nu ne-au mai ră mas decâ t gardurile - rosti
un alt soldat, ı̂mbră cat ı̂ntr-o tunică cu mâ necile prea scurte, cusută pe
mă sura altuia.
— Apoi cam aș a...
— Al cui o i gardul de acolo?
— Al unuia de pe la noi.
— N-avem ce-i face, trebuie să -l punem pe foc, că altceva n-a mai
ră mas.
— Vine lume multă - spuse paznicul - erau pe-aici de toate, da’ acu’
su lă vâ ntul peste tot... Ei puneți-vă de-l desfaceți cu ı̂ncetul, iar eu m-oi
da mai la o parte, că nu mi-e la ı̂ndemâ nă . De aia-s ș i pus aici, ca să mă
uit. Mai marele nostru nu-i, e dus la oraș . Ș i nu vine ı̂nainte de se face
noapte.
Soldații se ı̂ndepă rtară . Peste un minut se auzi trosnind gardul,
zgâ lțâit din stâ lpii putrezi. Iar peste vreo alte cinci minute ș edeau cu
toții de cealaltă parte a vagoanelor, pe terasamentul nă clă it de catran,
ca ı̂n toate gă rile, ș i se ı̂ncă lzeau la foc.
— I-ați venit de hac? ı̂ntrebă paznicul apropiindu-se.
— I-am venit. Arde bine, că era vopsit.
— E mai bun câ nd ı̂i vopsit, ı̂ncuviință paznicul.
— Panourile ș i ele ard straș nic...
— Panouri nu mai sunt, nu mai e nimic...
— Vai de capul nostru, rosti careva ș i oftă .
Ceilalți tă cură .
— Mâ ine, câ nd s-o scula gospodarul, ia gardul de unde nu-i.
— Are să aibă mai multă lumină , că -i astupa ferestrele - vorbi
soldatul cu mâ necile scurte.
— Dacă ne prindea, ce de scatoalce am i ı̂ncasat, ba ne mai ș i tâ ra
unde trebuie.
— Nu, fă cu paznicul, oamenii s-au obiș nuit cu de-alde astea, iar voi
v-ați vă zut de treabă , fă ră tă mbă lă u.
— S-au fă cut mai buni oamenii?
— Ei, totu-i că v-ați vă zut de treabă ș i mai ales că nu v-ați
obră znicit. Că eu, de pildă , sunt pus ca să pă zesc bunul statului, dar voi
dacă ați fă cut lucrul cu biniș orul, n-am nimic de zis.
— Uite, noi venim din Turkestan, ș i acolo era taman pe dos. La
ı̂nceput erau buni, de nu mai ș tiai ce să zici... Cu un cuvâ nt, au ei o lege
cum că , dacă ți-a intrat un oaspe ı̂n casă - ie el ș i soldat, de-o pildă - ai
datoria să -l hră neș ti, să -i dai să bea, ș i totul pe degeaba.
— Pe degeaba? se miră paznicul ș i, chincit6 cum era, se mută mai la
o parte de fum, ca să asculte ı̂n voie.
— Pe degeaba.
— Oameni primitori, care va să zică ?
— Straș nic de primitori!
— Asta ı̂ncă nu-i nimic... Mai au ei o râ nduială potrivit că reia, dacă
mosa irul laudă de pildă ș uba gazdei - halat cum ı̂i spun ei - spunâ nd că
i-a plă cut, apoi gazda trebuie să i-o deie.
— Mosa irului?
— Da.
Ceilalți soldați ș edeau ı̂n jurul focului ș i tă ceau, scormonind, din
câ nd ı̂n câ nd, ı̂n foc cu o aș chie - cu aerul că toate astea le sunt
cunoscute. In jur se ı̂ntindea noaptea neagră de toamna, punctată de
luminițele palide ale să tucului pierdut ı̂n stepă .
— Da, aș a norod mai zic ș i eu. Ș i v-ați procopsit bine de pe urma
lor, ı̂n felul ă sta?
— Biniș or... ră spunse cam ı̂n silă un soldat uscă țiv. Ș i ı̂ncă ne
puneau bețe-n roate ă i mari, care ne-au tot luat lucrurile ı̂napoi.
— Pă i de ce să le ia, dacă asta-i legea?
— Intreabă -i de ce...
— Uneori mâ ncai, beai ș i-apoi ı̂ncepeai să lauzi: ba că halatu-i
frumos, ba una, ba alta.
— Ș i nu vă venea peste mâ nă ?
— La ı̂nceput, desigur, luam câ te puțin, că tot ne era, parcă , nu ș tiu
cum. Da’ pe urmă , câ nd am vă zut că toți au prins clenciul, n-am mai avut
vreme să stă m să le alegem: lă udam tot ce ne că dea sub mâ nă .
— Ș i ei? ı̂ntrebă lacom paznicul.
— Ei ce puteau să facă , dacă aș a-i legea lor? Se ı̂nțelege că le venea
să -ș i smulgă pă rul din cap.
— Ș i cu toate astea nu nesocoteau legea?
— N-o nesocoteau. Pă i un popor bun se ține de cele legiuite. Ș i uite-
aș a, mă i frate-meu, i-am cură țat de-a binelea. La ı̂nceput, cum te vedea
unul, te chema la el, te ospă ta pe să turate ș i pe urmă aș tepta să vadă ce-
ai să alegi.
— Chiar aș tepta?! Halal oameni!
— Da’ după aceea, câ nd am ı̂nceput să că ră m pe apucate, se mai
piteau ș i ei, care cum putea.
— Impotriva legii, care va să zică ?
— Mă , sucitule, pă i le-am luat tot, pâ nă la ultimul capă t de ață.
— N-ai ce-i face, te ascunzi câ nd eș ti silit să -ți dai tot bunul, cu
mâ na ta - rosti soldatul cu mâ necile scurte.
— N-am lă sat nici mă car o plapumă ı̂n casă - urmă uscă țivul. Ș i
totul după lege, nu să zici că fă ceam vreo silnicie.
— Dacă -s oameni buni, primitori, trebuie să -i iei ș i tu cu frumosul -
bă gă de seamă paznicul.
— Asta aș a-i. Ș i crede-mă , n-a ieș it ră u nici cu frumosul. Numai că
după aceea - a ı̂nțărcat bă laia: uneori se ı̂ntâ mplă să lauzi câ te-o oaie
ră pă noasă , da’ el face pe surdul. Ei, ș i-atunci neam pus pe furat.
— V-ați ı̂ntors iute la legea pravoslavnică .
— Pă i cum altfel. Numai că ș i ei au priceput repede cum stă treaba
ș i cum să se poarte cu de-alde noi: după aceea, chiar de luai numai un
bă ț , erau gata să te tâ rască la comisar.
— Ca să vezi cum s-au schimbat! Au deprins pe loc orâ nduielile.
Deodată , de lâ ngă că suța de unde au că rat gardul, se auzi scâ rțâit
de teleagă . Apoi scâ rțâitul amuți, de parcă cel din că ruță a ră tă cit
drumul ș i s-a oprit să -l caute. După care cineva strigă :
— Doamne Isuse! Unde am mai nimerit? M-am ră tă cit chiar ı̂n
hogeagul meu. Hei, oameni buni! Ce gară -i aici?
— Spune că -i Arsenievo, ı̂i ș opti paznicul soldatului - că eu trebuie
să mă pitesc. Asta-i chiar stă pâ nul casei. Il cunosc...
— Arsenievo! strigă soldatul cu mâ necile scurte.
— Ce dracu!... se auzi dinspre casă .
Ș i peste un minut, la lumina focului, apă ru ı̂n zare un om cu o
podiovkă ș i cu biciul ı̂n mâ nă .
— Mi-a luat Dumnezeu mințile - m-am ră tă cit ı̂n ı̂ntuneric, de nu-
mi mai gă sesc casa.
— Nu cumva te-a ı̂mpins pă catul ș i-ai tras la mă sea? ı̂ntrebă
soldatul cel uscă țiv, dâ ndu-ș i un bobâ rnac peste gâ t ș i privi, cu ochii
mijiți de fum, la omul care se apropia.
Acesta nu ră spunse ș i se uită nedumerit ı̂njur.
— Toate-s la locul lor, aș a cum erau, rosti el, dar deodată , vă zâ ndu-
ș i gardul culcat, se scă rpină la ceafă ș i, fă ră să mai spună o vorbă , porni
ı̂napoi. Numai după ce se depă rtase la vreo zece paș i se auzi cum scuipă
ı̂ncrâ ncenat.
— A plecat? ı̂ntrebă paznicul, de după un vagon.
— A plecat... Ș i-a gă sit casa. Că dâ nsul vroia s-o recunoască după
gard ș i s-a ı̂ncurcat, lă muri soldatul eu mâ necile scurte.
— Ș i n-a zis nimic? ı̂ntrebă iar paznicul.
— Nimic. Doar atâ ta că a scuipat. Da’ asta după ce a plecat.
— Inainte vreme, dacă -l jefuiai ca acum, te tâ ra de pă r pâ nă la plasă
să te-nvețe minte. Pe câ nd acuma, se poartă de parcă toate ar i după
râ nduiala.
— S-au dezvă țat de obiceiurile vechi. Au trecut la altă credință,
rosti soldatul cu mâ necile scurte.
— Unii se dezvață, alții se ı̂nvață.
— Depinde de om, care va să zică ... fă cu paznicul.

Norocul
Soarele ı̂n amurg ı̂și trimite razele, aidoma unor ace lungi, roș iatice,
ș i se strecoară pe sub mestecenii bă trâ ni ai cimitirului de țară ,
presă râ nd pete de lumină pe crucile ș ubrede ș i pe mormintele nă pă dite
de iarbă .
In colțul cel mai ı̂ndepă rtat, lâ ngă drumul de care, se ză reș te o
movilă proaspă tă de humă . Se sapă un mormâ nt. Un lă că u ș ade pe
marginea gropii cu picioarele atâ rnâ nd ı̂n jos. Ț inâ ndu-ș i capul plecat
pe umă r, ı̂și ră suceș te o țigară ș i ı̂ngâ nă cu glas subțiratic, ca de femeie,
un câ ntec tă ră gă nat ș i trist.
Din groapă , mâ ini nevă zute aruncă afară lopeți de pă mâ nt reavă n.
— Sapi la mormâ nt ș i-ți arde de câ ntat, ı̂i strigă de peste ș anț un
țăran cu că ciulă ș i cu o nuia ı̂n mâ nă , care trecea pe acolo.
— Pă i nu mi-a venit ı̂ncă râ ndul, ră spunse lă că ul ș i fă ră să se uite
la cel care-l strigase, se apucă să -ș i lege punga cu tutun.
Ț ăranul să ri peste ș anț ș i veni mai aproape.
Din groapă se iți un bă trâ n, legat la cap cu o bentiță de curmei.
— Ne vine râ ndul la toți, rosti el, ș tergâ ndu-ș i cu mâ neca sudoarea
de pe frunte, apoi dispă ru iar ı̂n groapă .
— Pentru cine să pați acum?
— Gania ș i-a dat duhul, ră spunse glasul bă trâ nului, nevă zut din
pricina gră mezii de pă mâ nt. S-a milostivit Dumnezeu de ea.
Numele acesta alintă tor era al unei bă trâ ne fă ră că pă tâ i, ı̂n vâ rstă
de nouă zeci de ani, care tră ia pe socoteala satului ș i pe care o hră neau
ș i o adă posteau peste noapte, pe râ nd, toți gospodarii. Dar iindcă de
obicei se codeau s-o primească ı̂n casă , era nevoită să se ascundă
noaptea de vreme rea ș i de gerurile dimineții prin ș oproanele de nuiele.
— Astă -noapte, ne-a izbă vit Domnul de ea - spuse un bă rbat cu
haină ș i cu ș orț care vopsea, ceva mai ı̂ncolo, grilajul unui mormâ nt.
— Ș i unde a murit? ı̂n ș opron?...
— Nu, la staroste. A ı̂nghețat ı̂n tindă . Că azi-noapte s-a lă sat ger.
Iar dâ nsa era numai ı̂ntr-o că maș ă, udă ș i aceea. A apucat să se tâ rască
doar pâ nă la Anton ș i-apoi ă sta a tras-o pe rogojină pâ nă la staroste.
— Da’ de ce taman la staroste? ı̂ntrebă țăranul cu nuiaua, privindu-l
pe omul cu haină care, storcind din câ nd ı̂n câ nd bidineaua de marginea
grilajului, vopsea țăruș ii.
— Pă i iindcă era râ ndul starostelui. Ș i apoi, el o luase ı̂n seama lui,
aș a că trebuia să -i poarte de grijă . Iar dâ nsul a tras-o pâ nă -n tindă , cu
rogojină cu tot, ș i a lă sat-o acolo.
— O, Doamne! Să se poarte aș a câ nd femeia tră gea să moară !
— Ce să -i faci. Da’ de-acu’ a scă pat...
— Parcă starostelui ı̂i vine bine! rosti omul cu haină . Toată
să ptă mâ nă a că rat-o ı̂n ș opron să ‘mâ ie acolo ș i taman câ nd s-a ară tat ș i
el mai milos de-a lă sat-o ı̂n tindă , dâ nsa i-a fă cut pocinogul. Ș i să mai
zici că aș a ș i pe dincolo. Ce ți-e ș i cu oamenii ă ș tia...
Razele soarelui se sting pe geamurile cupolei. Pe izlazul satului se
aș terne o umbră lungă .
— Uite, mai vine unul care, azi-mâ ine, o să ne cadă pe cap, la fel ea
Gania.
Cu toții se uitară ı̂n direcția ară tată . Pe drum mergea cu paș i rari un
bă trâ n ı̂nalt. Intr-o mâ nă avea un sac gol, ı̂n cealaltă o câ rjă lungă ı̂n
care se sprijinea, potrivind-o cu grijă la iecare pas ı̂n fața sa, aș a cum
fac bă trâ nii.
— Are optzeci ș i cinci de ani, gâ ndea că o să moară repede ș i-atunci
ș i-a dat pă mâ ntul ie-si, ca să -l țină dâ nsa. E al treilea an de câ nd ı̂l
hră neș te, pe el ș i pe bă trâ nă -sa, dar moartea nu mai vrea să vină ș i
pace. Să -ș i smulgă pă rul din cap femeia ș i mai multe nu, lă muri lă că ul,
apoi ı̂și aruncă țigara neterminată ș i scuipă .
— Da, a cam ı̂ncurcat-o, adă ugă bă trâ nul din groapă .
— Iș i dă ș i el seama că nu-i frumos, numai că n-are ce face, că
moartea n-o poți chema câ nd vrei.
Tă cură un timp, uitâ ndu-se la bă trâ nul care se apropia.
— S-a gă tat... rosti bă trâ nul oprindu-se ș i privi ı̂ndelung, cu ochi
stinș i, mormâ ntul, cu gâ ndul la ale lui. Ră su la din greu, cu buzele
veș tede ı̂ntredeschise, ı̂ntocmai ca un bolnav de astmă .
Purta niș te opinci ponosite ș i un caftan vechi, ros pâ nă la urzeală ș i
rupt la umă r.
— De unde vii? ı̂l ı̂ntrebă omul cu haină .
— Am trecut pe-aici să mă ı̂nchin ș i-apoi mă duc după fă ină . A
izbă vit-o Dumnezeu după merit, rosti el ca pentru sine ș i, cu pieptul
sprijinit ı̂n toiag, privi undeva ı̂ntr-o parte.
— Nu-i nici un merit aici, replică omul cu haină , că a hoină rit câ t a
hoină rit, pâ nă ș i-a dat duhul, fă ră ı̂mpă rtă ș anie, fă ră nimic.
— Asta aș a-i, ı̂ncuviință bă trâ nul cu ochii ațintiți ı̂n zare - ce-i
drept, fă ră ı̂mpă rtă ș anie. Da’ nici n-avea de ce pă cate să se pocă iască .
Bunul Dumnezeu ș i fă ră ı̂mpă rtă ș anie... Nu ai de vâ nzare nițică fă ină ?
— Nu, du-te la arendaș .
— Deh, norocul, se-nțelege, nu se ı̂mparte cu dreptate: câ te unul ı̂și
gă seș te pacea devreme, da’ alții ı̂ncep să prindă ră dă cini ı̂n pă mâ nt ș i
nu se mai duc. Nici față de lume nu-i bine. Uite, Kuzma Somovski a
murit ș i, cică , n-avea nici ș aptezeci... Ilia a murit ș i el, vorbi bă trâ nul
parcă de unul singur, ș i apoi era mai tâ nă r ca mine cu vreo zece ani.
— Abramovna s-a pregă tit ș i ea de moarte, se amestecă bă trâ nul
din groapă scoțând capul afară , cu bentița lui de curmei, care-i ținea
pă rul să nu-i cadă ı̂n ochi câ nd să pa. S-a pregă tit cu de toate: ce că maș ă
să -i pună , ș i-a cusut singură giulgiul, mie mi-a dat, acum un an, arvună
pentru mormâ nt o jumă tate de rublă ș i uite că tot nimic...
— Nu se-mparte cu dreptate norocul, nu... rosti bă trâ nul clă tinâ nd
din cap.
— Se plâ nge că n-a mai ză cut bolnavă de câ nd lumea ș i se teme să
nu moară cumva fă ră să zacă ; că nu-i bine să mori fă ră să zaci, aș a zice
lumea. Da’ poți să ș tii dacă -i aș a?
Apoi dispă ru iar ı̂n groapă .
— Ce-i drept, de ză cut trebuie să zaci mai ı̂nainte, ı̂ncuviință o
bă trâ nă care se apropiase ı̂ntre timp.
— Da’ ce-i cu ea, o duce ră u? ı̂ntrebă țăranul cu nuiaua.
— Cine, Abramovna? Da’ de unde, o duce bine.
— Atunci, de ce se gră beș te să moară ?
— Apoi cum altfel, că nu-i bine câ nd nu vine moartea. Ganei i-au
adus acum sfeș nicele alea mari din biserică ... Câ nd au aprins lumină rile
să le i vă zut ce frumos luceau - spuse bă trâ na.
Ceilalți se ı̂ntoarseră că tre ea.
— Ai fost acolo?
— Am fost s-o spă l. Ce era pe ea!... fă cu bă trâ na dâ nd din mâ nă ı̂și
se ș terse la gură .
— Era ce trebuie să ie, ră spunse omul cu haină - a hoină rit fă ră
că pă tai, să pun pesemne că n-a vă zut de câ nd hă ul.
Soarele a as ințit. Dinspre sat adie miros de colb, stâ rnit pe drum, ș i
de lapte muls de la cireada mâ nată de pe islaz. Cu că meș ile sumese,
ară tâ ndu-ș i din fugă că lcâ iele desculțe, femeile mâ nă vacile ș i oile
ră tă cite.
Lâ ngă casa starostelui s-a oprit, mai la o parte, un grup de bă trâ ni
ș i bă trâ ne. Tot acolo e ș i Abramovna, cea care se pregă teș te de moarte.
Tocmai a ieș it din casă , fă câ ndu-ș i cruce.
— Ei, ce mai e pe-acolo?
— Au pus-o ı̂n odaia mare - spune ea ı̂n ș oaptă , cu fața luminată .
Zace, de zici că -i un ı̂nger. A primit-o Dumnezeu, vezi bine.
— Dâ nsa mă car merită . Pă cat numai că n-a bolit. Ei, da’ ș i aș a era
numai piele ș i os.
Se ı̂ntunecă . In zare se desenează o siluetă ı̂naltă . Bă trâ nul cu sacul
pe umă r ı̂și tâ ră ș te paș ii pe drumul de ı̂ntoarcere, ı̂ncovoiat sub povara
lui. Miș că din buze, vorbeș te cu el ı̂nsuș i. Pesemne despre norocul care
a că zut pe capul Ganei.
Prin curți scâ rțâie porțile care se ı̂nchid pentru noapte, ı̂n preajma
unora, gospodarii cinează pe iarbă .
Iar prin fereastra casei starostelui se ză reș te lințoliul alb,
să rbă toresc, de pe coș ciug ș i lumină rile ce ard ı̂n sfeș nicele mari de la
biserică .
1913 -1925

Datina
Printre puținii pasageri din vagon se a la un muncitor care,
ı̂naintea iecă rei gă ri, ı̂l ruga pe studentul rumen la față, ce ș edea lâ ngă
el pe banchetă , să aibă grijă de lucrurile lui; după care dispă rea, iar
după al doilea semnal apă rea iar, ș tergâ ndu-ș i din mers gura cu muchea
palmei.
— Nu mai ș tiu ce să mă fac, nu mă ră zbeș te ș i pace - spuse el.
— Ce nu te ră zbeș te? ı̂ntrebă studentul.
— Nu mă ı̂mbă t, nu ș tiu de ce. In iecare gară trag câ te o duș că ș i
nici atâ tica... Mare nă pastă !
— Da’ ce, ți-e mai bine câ nd eș ti beat?
— Pe dracu’ mai bine, ı̂ți ı̂ntoarce toate mațele pe dos.
— Atunci la ce-ți trebuie?
— Apoi mă duc acasă , ră spunse muncitorul. Uite, ș ase grivne s-au
ș i dus ș i nici mă car n-am amețit. De iecare cinzeacă o grivnă 7. Acu’ o să
iu nevoit să ı̂ncep o sticlă , poftim altă rublă ș i două zeci.
— Ai i, pesemne, bucuros că te duci acasă ? ı̂ntrebă iar studentul.
— Da’ de unde, bucuros... nevasta-mi zace la pat, ar trebui să -mi
cumpă r vacă ș i n-am bani... Da’ aș a-i lumea pe la noi... poți să ii, de
pildă , om harnic, bun, mă rog, fă ră cusur, dar dacă ai ajuns acasă treaz ș i
liniș tit, fă ră gă lă gie ș i te-ai dus ı̂n bă tă tură la tine pe jos, nu faci două
parale, nu te bucuri de nici o prețuire ș i nimeni nu se uită la tine. In
schimb, dacă te-ai matosit de nu mai ș tii de tine, dacă ai adus daruri cui
trebuie ș i cui nu trebuie, iar acasă ai venit cu birja, toți ı̂ți arată cinstire
ș i te respectă ı̂n toate cele.
— Pă i de ce să te respecte? ı̂ntrebă studentul.
— Asta te-ntreb ș i eu!... Fiindcă -s ı̂ntunecați la minte de-aia. Mai
mare nerozie nici că se poate: bani ai puțini ș i-aș a, femeia ți-e bolnavă ,
iar tu fă bine de te ı̂mbată ca să câ nți ı̂n gura mare, câ nd treci prin sat, ș i
să spui vorbe spurcate. Ce-i bine ı̂n asta? Eu de felul meu ı̂s om liniș tit,
bă utura nu-mi place, blă stă mă țiile de tot soiul nu le sufă r nici pe alea,
da’ ce să fac?... De vină -i numai ı̂napoierea asta afurisită .
— N-ai ce-i face, asta-i datina, rosti un țăran cu opinci nou-nouțe,
care ș edea ı̂n fața celui ce vorbise.
Trenul se opri ı̂ntr-o gară . Muncitorul scoase capul pe fereastră ș i
se uită pe peron. Dintr-un vagon ieș iră alți doi muncitori, amâ ndoi beți.
Se sprijineau unul de celă lalt ș i-ș i tâ rau sacii pe peron, câ ntâ nd câ t ı̂i
ținea gura.
— Uite, vezi, fă cu muncitorul ară tâ nd din cap ı̂n direcția lor, care
are noroc... De bă ut or i bă ut, poate,numai de-o copeică ș i jumă tate, da’
gă lă gie fac berechet ș i-i respectă toți: că vorba ceea, dacă eș ti beat, se
vede treaba c-ai câ ș tigat bine. Pe câ nd eu pot să dau pe gâ rlă ș i două
ruble că tot fă ră folos.
— Da’ poate că se prefac? rosti țăranul.
— Naiba să -i ș tie. Ș i asta-i cu putință. Da’ de ce nu m-o i ră zbind,
rogu-vă să -mi spuneți? Se că ina iar muncitorul, strâ ngâ nd din umeri.
Beau fă ră să mai ı̂mbuc ș i tot degeaba. Simt numai cum mă arde
afurisita de bă utură ș i nimica alta. Mă iculiță, curâ nd cobor!... adă ugă el.
Deună zi am ajuns treaz ș i s-au stâ rnit vorbe... Au venit după aia
cumetrele la nevastă -mea, s-o ı̂ntrebe dacă nu cumva m-au dat afară de
la lucru, sau dacă poate n-o mai iubesc ș i vreau s-o las. Câ te n-au
scornit...
— Asta aș a-i, vorbi țăranul cu opinci - oricui ı̂i poate trece prin
minte: dacă a venit omul de la lucru treaz, se vede că ceva nu merge
cum trebuie. Degeaba vrei să -i lă mureș ti, ei tot se uită chiorâ ș ș i iecare
gâ ndeș te ı̂n felul lui. Că datina nu noi am statornicit-o ș i nu nouă ni-e
dat s-o schimbă m.
— N-ai vrea să -mi ții tovă ră ș ie, moș ule, că singur mi-e tare silă , ză u
aș a. Mai cu seamă că i ı̂ncă dimineață, oamenii abia se ridică să plece la
lucru, iar eu să apar aș a...
— Se poate, de ce nu, se ı̂nvoi bă trâ nul. Ș i eu ı̂n tinerețile mele
eram ră u la bă utură , da’ cu anii m-am ı̂nvă țat ș i acu n-am nimic.
Ș i ră sturnâ ndu-ș i bă rbia ı̂n sus se apucă să bea din sticlă , clipind
din ochi ș i privind spre tavan.
Muncitorul se uită la el aș a cum se uită un medic la bolnavul că ruia
i-a dat o doctorie.
— Ei cum e? ı̂ntrebă el luâ nd sticla.
Ț ăranul ı̂și mâ ngâ ie burta:
— M-a ră zbit...
— Fir-ar să ie... ı̂nseamnă că iecare-i ı̂ntr-alt fel... Eu cu atâ ta mă
aleg, că -mi ı̂ntoarce mă runtaiele pe dos după aceea. Mi-au spus doctorii
la noi la spital că am o boală la mațe ș i nu mi-e ı̂ngă duit să beau nici o
pică tură .
— Omul să nă tos, se ı̂nțelege, nu pă țeș te nimic, ı̂ncuviința bă trâ nul,
dar unui bolnav ı̂i vine greu.
— Canon, nu alta, se plâ nse muncitorul clă tinâ nd din cap ș i
uitâ ndu-se la sticla pe care-o mai ținea ı̂n mâ nă . Uite, acum, pâ nă ajung
acasă , o să tot beau din otrava asta. Imi dau duhul, ză u aș a. Pă i, ı̂n felul
ă sta... faci trei drumuri pâ nă acasă ș i eș ti mort. Ș i dacă ai ajuns, să
zicem, primul lucru pe care trebuie să -l faci e să dai de bă ut neamurilor.
Iar tu e musai să ii beat. După aia te duci pe la cumetri ș i acolo, tot aș a,
eș ti nevoit să bei pe rupte. Că altminteri se supă ră : doar nu i-ai vă zut de
atâ ta vreme ș i dacă ai sosit nu se cuvine să stai ı̂n ospeție treaz.
— Pă i mai e vorbă ? ı̂i jigneș ti de moarte, ı̂ntă ri bă trâ nul ș i-l rugă el,
de astă dată : Ia mai dă -mi o ı̂nghițitură , că nu mai am mult să mi se suie
la cap.
Muncitorul trase mai ı̂ntâ i el câ teva ı̂nghițituri, dâ ndu-ș i capul pe
spate, apoi ı̂i ı̂ntinse sticla, ș tergâ ndu-ș i dezgustat buzele.
In timp ce bă trâ nul bea, urmă :
— Ș i de unde ne vine oare ı̂napoierea asta blestemată ? Că , poftim,
de popi ș i de religie neam scuturat, da’ de obiceiurile astea nu-i chip să
ne descotorosim. Uite eu, de pildă : am fă cut ceva bă niș ori, să mă i dus
frumuș el acasă cu ei, să -mi i rostuit ceva de-ale gospodă riei. Azi-mâ ine
mi-aș i cumpă rat poate ș i-o vă cuță; pe câ nd aș a, car acasă tot soiul de
nimicuri. Numai câ rnați o jumă tate de pud! Să -ți iei lumea ı̂n cap ș i mai
multe nu! Ș i apoi... câ tă vodcă de asta, ir-ar ea blestemată . Iar de
umblat umblu cu hainele rupte... Of! Mă iculiță, am ș i sosit? Parcă nici n-
am bă ut... Ah, dracu să mă ieie, că nu mi s-a suit la cap nici un pic! Ptiu!
— Ba eu, slavă Domnului, parcă m-am amețit, se lă udă țăranul, am
bă ut pe socoteala altuia, ș i nici prea mult, da’ mă simt de parcă aș i tras
zdravă n.
Iș i strâ nseră sacii ș i, câ nd trenul se opri, porniră spre ieș ire.
Studentul se apropie de fereastră ș i se uită afară .
Deodată ı̂l ză ri pe muncitor, sprijinit de țăran, că ı̂naintează cu pas
clă tinat pe peron, luturâ ndu-ș i mâ na liberă ș i câ ntâ nd câ t ı̂l ține gura,
cu glas de bețiv. Apoi urlă :
— Birjar! Trage ı̂ncoa’ t-tică losule, vreau să merg acasă ! Ce v-ați
bulucit aș a, mama voastră !? strigă el la țăranii care se adunaseră să -l
privească . Bine, uitați-vă , nu vă opresc.
Aceș tia ı̂i fă cură loc, continuâ nd să se uite la el. Iar unul dintre ei,
ı̂nalt, cu o barbă neagră , creață, zise:
— Brava, frumos l-a ră zbit. Uite-l, nemernicul, de-abia ı̂l mai ține
pă mâ ntul. Halal de el! Al cui o i?
— Al lui Semeon Frolov, din slobozie.
— O duce bine. Ah, tică losul, uite-l ce face!
— Pe ă sta nu degeaba l-au crescut taică -su ș i maică -sa. Acuș i
ajunge acasă - spre bucuria lui ș i alor să i. Pe câ nd noi, aici, stă m de ne
ı̂ncovoierii spină rile... Ptiu!
1926

Spaima
In preajma cimitirului, la marginea satului, lâ ngă o izbă goală ,
pă ră sită , cu cercevelele sparte, ș edeau doi țărani cu sumane tră gâ nd din
lulea ș i tă ifă suind ı̂n ș oaptă .
Lâ ngă ei ză ceau două bâ te, din acelea cu care se merge la paza de
noapte.
Cei doi erau de caraulă , pă zind un mort: ı̂n casa pustie atâ rna un
spâ nzurat.
— Cel mai pă că tos lucru - sa pă zeș ti morții, rosti primul țăran, care
purta o că ciulă uriaș ă, mițoasă .
Tovară ș ul să u, un om ı̂nalt ș i costeliv, cu ș apcă de postav ı̂n cap, mai
ı̂ntâ i tă cu, apoi spuse ı̂n silă :
— In schimb eș ti liniș tit, n-ai grijă c-o să fugă .
— De fugit nu fuge el, da’... ș i se uită ı̂njur ı̂nghițind ı̂n sec.
Un vâ nt rece, de toamnă , porni să su le deodată . Dinspre sat se
auzeau câ ntece. Era să rbă toare ș i lumea mai petrecea ı̂ncă .
— Bine că mă car se aud oamenii, ı̂ți mai trece urâ tul, vorbi țăranul
cu că ciulă . Uite, anul trecut, tot aș a, s-a ı̂necat moraru’ ı̂n iaz. Ș i ce crezi:
cum treci seara pe lâ ngă lacul acela, cum te ia cu frig.
— Doar n-o să te mă nâ nce, că n-au mai ră mas din el nici mațele,
rosti țăranul cel ı̂nalt tră gâ nd din pipă ș i privi spre un nor de toamnă
negru ș i greu de după care lică rea, galben-aprins, soarele ı̂n as ințit.
— Ba bine că n-au ră mas... Te-ai vâ rı̂ ı̂n apă să te scalzi noaptea ı̂n
lacul acela?...
Ț ăranul cel ı̂nalt nu ră spunse.
— Ș i eu ș tiu că morții nu umblă ș i nu pot să -ți facă nimic, da’ vezi,
oricum o suceș ti, tot ție frică . Uite, ă sta de pildă : numai o dată m-am
uitat la el, ieri, cum stă atâ rnat ı̂n casă deasupra laviței, cu ochii holbați,
limba scoasă ș i fața vâ nă tă cum ı̂i ceaunul - ș i de-atunci mi-e frică să
mai ies pe ı̂ntuneric ı̂n tindă . A mers noru-mea cu mine - mai mare
ruș inea. Dacă nu era ı̂nsă rcinarea obș tii, n-aș i venit aicea nici pentru
bani.
Razele as ințitului s-au stins. Dintr-o dată se fă cu mai rece ș i mai
ı̂ntuneric. Se stâ rni vâ ntul, foș nind ı̂n crengile pinului, scund ș i gă unos,
ce creș tea lâ ngă izbă .
— Ș i parcă dinadins s-a pornit ș i vâ ntul ă sta, spuse țăranul cu
că ciulă . Nimic nu-i mai ră u ca pinii ă ș tia, că tare urâ t se mai plimbă
vâ ntul prin ei, ș uieră , vuieș te... Ș tii, acolo, ı̂n marginea satului, lâ ngă
clopotniță, ı̂s tot pini. Uneori, câ nd treci noaptea, foș nesc aș a, că ți se
face nu ș tiu cum ș i-ți vine să dai ocol.
— Da’ ce te-a apucat de-o ții una ș i bună , să stâ rneș ti urâ tul!
Ț ăranul cu că ciulă nu ră spunse; privi din nou ı̂njur, apoi la casă .
— Ră u am fă cut că n-am ı̂nchis uș a pe lumină ... Mă car cu un țăruș
s-o i proptit.
— Pentru ce?
— Oricum era mai bine... Că dacă se ı̂ntâ mplă ceva, tot noi o să im
de vină .
— Da’ ce se poate ı̂ntâ mplă ?
— Cine ș tie, multe se petrec pe lumea asta. Mai ră u ca asta nici ca
se poate... Dacă ș tiam, plecam la oraș ș i gata.
Deodată amuțiră amâ ndoi.
— Ce-i asta? Ai lovit tu ı̂n ceva?
— Nu, nici n-am miș cat.
— Atunci ce-o i fost?
— Poate vâ ntul.
— Aș a-i, o i pesemne vâ ntul.
Peste o clipă ı̂ntoarseră amâ ndoi capul, speriați, spre uș a izbei ı̂n
care atâ rna spâ nzuratul. De astă dată auziră limpede un sunet ı̂nă buș it,
de parcă cineva ar i intrat sau ar i ieș it pe fereastră .
Ț ăranii, se priviră ı̂n tă cere. Apoi se sculară ș i, luâ ndu-ș i ciomegele,
se mutară mai departe de casă . Un timp stă tură din nou tă cuți.
Deodată din casă ră sună un oftat, ca atunci câ nd un om ostenit se
culcă ș i ră su lă uș urat ı̂ntinzâ ndu-ș i picioarele amorțite.
Cei doi ı̂și ră suciră capetele, ca la comandă , ı̂n direcția izbei,
simțind cum li se face pă rul mă ciucă .
— Foș neș te pinul, veni-i-ar ră u să -i vie...
— Uite, vezi, ș tii că nu poate i nimic, da’ tot stai noaptea-ntreagă ca
pe ace. Ș i mai e ș i cimitirul ală turi. Mai ră u nici că se poate...
Abia ı̂ncepuse să se ı̂ntunece, că pe drum, ı̂n dreptul cimitirului, ieș i
un om zdrențăros, ı̂nalt de stat, nă pă dit de pă r lă țos - unul dintre acei
care, după ı̂nfrâ ngerea albilor, se strecurau ı̂n gubernia lor, că utâ nd să
ocolească aș eză rile oamenilor.
Ș ezu un timp pe marginea ș anțului de lâ ngă cimitir, aș teptâ nd să se
ı̂ntunece de tot, apoi se furiș ă pâ nă la izba din marginea satului. Se opri
ı̂n fața cercevelelor smulse, vru să facă lumină , dar ı̂i pă ru ră u de chibrit
ș i intră pe ı̂ntuneric ı̂nă untru.
Gă si pe pipă ite ceva care aducea a laviță ș i se culcă . Era gata să
adoarmă câ nd i se pă ru deodată că aude un glas vorbind undeva ı̂ntr-un
colț . Deschise ochii mari ș i se aș eză speriat pe laviță. Dar nu se mai
auzea nimic.
Ascultă ı̂ncordat. De undeva de sus ră suna un zgomot slab,
ș uieră tor, dar nu-ș i putea da seama de la ce venea.
Se culcă iar pe spate ș i ı̂nchise ochii. In acelaș i timp ı̂ntinse
picioarele ș i oftă zgomotos. Piciorul i se propti de un obiect care cedă
uș or sub apă sarea acestuia. Apoi ceva ı̂l lovi ı̂n că lcâ i.
Omul ı̂ngheță.
Mai ı̂ntinse odată piciorul, din nou ı̂ntâ lni ceva ı̂n calea lui ș i ı̂n
secunda urmă toare acel ceva ı̂l lovi iar ı̂n talpă . Omul scoase chibriturile
ș i scapă ră unul, cu mâ inile tremurâ nde.
Privirea ı̂i fu izbită de o pereche de picioare, ı̂ncă lțate ı̂n cizme, care
atâ rnau deasupra laviței. Ridică capul ș i scoase deodată un strigă t, un
urlet să lbatic, repezindu-se spre partea unde ar i trebuit să ie ieș irea.
Uș a zbură ı̂n lă turi cu un trosnet, pocnindu-se de perete, ș i
hoinarul, fă câ nd o să ritură de-un stâ njen, zbură afară din casă cu pă rul
mă ciucă ș i spinarea ı̂nghețată . I se pă rea că nu țipase el, ci acel ceva din
spatele lui care adineaori atâ rna deasupra laviței iar acum gonea după
el. Ș i ı̂n clipa câ nd fă cu să ritura, din pă mâ nt mai ră să riră două iințe
ı̂ngrozitoare: una ı̂naltă , pă roasă , iar alta scundă , cu pă rul vâ lvoi,
ı̂nspă imâ ntă tor, care o luară la fugă ı̂naintea lui scoțând strigă te
neomeneș ti.
Omul țipă din ră sputeri, se azvâ rli ı̂ntr-o parte ș i se aș eză pe
pă mâ nt, ı̂ncruciș ând caraghios picioarele sub el.
Fă lcile ı̂i tremurau, iar ochii priveau să lbatic ı̂nainte. Câ t timp
trecuse nu ș tia, iindcă timpul se oprise ı̂n loc. Fă ră voie ı̂și pironise
privirea ı̂n direcția ı̂n care dispă ruseră cele două iințe pă roase ș i
ı̂ngrozitoare ș i nu ș i-o putea muta ı̂n altă parte; nu era ı̂n stare să -ș i
miș te nici piciorul, nici mâ na. Nu putea nici mă car să clipească sau să -ș i
ı̂nghită saliva.
Ș i deodată vă zu ceva la care parcă s-ar i aș teptat: din direcția ı̂n
care fugiseră cei doi pă roș i se auzi deodată un soi de vuiet, de parcă o
ceată ı̂ntreagă de pă roș i s-ar i nă pustit spre el.
Li se ză reau capetele la orizont, pe linia cerului de toamnă , care
pă rea mai luminos deasupra pă mâ ntului negru.
Ar i vrut s-o ia la goană , dar aș a cum se ı̂ntâ mplă ı̂ntr-un coș mar,
nu putu să -ș i miș te nici un picior. Ș tia, de-altfel, că tot n-o să reuș ească
să fugă . Oricum, peste o clipă aveau să -l gă sească .
Ș edea ı̂n aceeaș i poziție, eu picioarele ı̂ncruciș ate sub el, cu palmele
proptite ı̂n pă mâ nt, ară tâ nd, din pricina asta, ca ș i cum s-ar i pregă tit
de salt. In acelaș i timp dinții ı̂i clă nțăneau fă ră -ncetare.
Auzea vorbe, aproape că le pricepea ı̂nțelesul, dar vorbele ră sunau
ș i ele ca-ntr-un vis ș i nu putea ră spunde la nici una. Nici să -ș i schimbe
poziția nu putea. Ș i-apoi ș tia că ar i fost zadarnic să ră spundă .
— Ce-i acolo? strigau cei ce veneau ı̂n goană .
— A scă pat mortul din laț ...
— Uite-l! Uite-l!...
Urlâ nd, mulțimea se dă du ı̂napoi.
— N-avem un ou de Paș te... Un ou să i aruncat. Ia desenează un
cerc!... Un cerc!...
— Să aprindem paie ı̂n jurul lui! strigau din toate pă rțile.
— Trebuie lovit tare cu ciomagul; dacă -i ă l spâ nzurat, nu pă țeș te
nimic, că ciomagul sare
Inapoi.
— Pă i nu vedeți, afurisiților, că ș ade un om acolo! strigă un glas.
— Vedem noi că e un om, da’ ce fel de om o i, asta-i ı̂ntrebarea.
— Cum mai clă nțăne, cum mai clă nțăne! Vă leu!... țipă un glas de
femeie ș i mulțimea se dă du, cu un urlet, ı̂napoi.
— Ia-l pe la spate, pe la spate! Ce să te mai uiți!
— Mai stai nițel, o i totuș i om.
— Ce om!... Nu vezi că uș a casei e dată -n lă turi? Halal om!...
— Fă ră ou nu faci nimic.
— Cine eș ti? Hei, ră spunde!
Omul ș tia că -i ı̂ntrebat, pricepea ș i ce-l ı̂ntreabă , dar nu se putea sili
să descleș teze fă lcile; doar dâ rdâ ia ı̂ntruna.
Un braț de paie aprinse de cineva scă lda, ı̂ntr-o lumină roș cată ,
să ltă reață ș i ı̂nspă imâ ntă toare, trupul lui să lbatic, ghemuit la pă mâ nt.
— Ocoleș te-l, ocoleș te-l pe la spate! Nu te teme! Loveș te-l tare! ı̂n
moalele capului!...
Omul auzea, dar tot nu putea ı̂ntoarce capul, ı̂n timp ce țăranul
voinic, desprins din mulțime, ı̂ncepu să -l ocolească cu bă gare de seamă
pe la spate, apropiindu-se de el cu o mă ciucă ı̂n mâ nă .
— Dacă -i el, bâ ta trebuie să sară ı̂napoi - spuse un glas.
Ț ăranul se strecură la vreo doi paș i de cel ce ș edea pe pă mâ nt.
Oamenii amuțiră vă zâ nd cum se ridică mă ciuca grea.
In clipa urmă toare ră sună o izbitură ı̂nsoțită de-un plescă it ș i un
trosnet, aș a cum loveș ti o oală cu smâ ntâ nă , ș i cel ce ș edea se pleoș ti la
pă mâ nt.
— Nu-i el!... strigă cu un oftat de uș urare mulțimea.
Vânătorul
De cum a prins să se topească ză pada ș i ogoarele se ı̂nnegresc sub
soarele primă verii, simți că se apropie ı̂ncâ ntă toarele zile, câ nd pe
deasupra plopiș ului de peste pâ râ u se aud ı̂ngâ nâ ndu-se sitarii, iar ı̂n
poienile nă pă dite de muș chi ș i prin lă stă riș ul mă runt ră sună bă taia
gotcanilor.
Prin râ pile pă durii mai dă inuie petice de ză padă bă tă torită ș i
murdară , dar ı̂n luminiș uri, printre buturugi ș i puieții tainic
ı̂nră dă cinați ı̂n pă mâ nt, se oglindeș te ı̂n bă ltoace, ca-n toiul primă verii,
cerul curat al serilor ș i pă durea ră sună de ciripitul voios al pă să rilor
care, ı̂n raza amurgului, zbură tă cesc prin desiș ul ı̂ntunecos sporovă ind
parcă mai uș uratic ı̂n ceasurile câ nd se pregă tesc de culcare.
E vremea cocoș ilor de munte.
— Ca să -i poți ı̂nsă vâ na, trebuie să te-nsoțească neapă rat Vasili-
vâ nă torul. Il cunoaș te oricine: locuieș te la marginea satului ı̂ntr-o
că suță lă sată ı̂ntr-o râ nă ș i sprijinită , pentru mai multă siguranță, cu o
bâ rnă . Vasili e un prost gospodar. Ca ı̂nfă țiș are n-are nimic deosebit:
uscă țiv, cu o bă rbuță rară ș i pă rul veș nic nepieptă nat.
Pentru unul ca el, viața are un singur rost: vâ nă toarea. Vâ nează
orice iară , orice pasă re, cu condiția să stea locului. Trage cu puș ca de
treizeci de ani, dar nu s-a ı̂nvă țat ı̂ncă să ucidă din zbor o pasă re. Din
pricina asta la vâ nă toare nu face altceva decâ t să se furiș eze. Ș i-n timpul
ă sta, ı̂ncearcă pesemne, cea mai grozavă desfă tare. Ai zice că -l mâ nă un
instinct milenar atunci câ nd ı̂l vezi, cu arma ı̂ntr-o mâ nă , cum se
strecoară ı̂n patru labe printre tufe ș i se piteș te lă sâ ndu-se la pă mâ nt.
De aceea ı̂i ș i place mai mult pasă rea de stepă , cumpă nită , care ș ade pe
loc deschis ș i nu acelea care-ți țâș nesc, ı̂n desiș , de sub picioare, ca
nebunele. Nici timp să tragi o ı̂njură tură , să scuipi ı̂n sâ n de spaimă n-ai,
dară mite să mai ocheș ti cu puș ca.
In schimb locurile le cunoaș te ca nimeni altul.
Pe ı̂nserat m-am dus după Vasili.
— Mergem la gotcani?
Vasili ș edea ı̂n casă pe laviță ș i dregea un ham. Nu să ri ı̂n sus ș i nu
se repezi ı̂n că mară după armă , cum te-ai i putut aș tepta din partea
unui vâ nă tor ı̂nră it ca el, ci mai ı̂ntâ i stă tu o vreme fă ră să ră spundă ,
continuâ nd să ı̂mpungă cu sula ș i să tragă prin gaură o cureluș ă ră sucită
la vâ rf. Apoi, privind cerul prin fereastră , rosti:
— De mers se poate, de ce nu?
Ș i punâ nd hamul la o parte se ridică alene, uitâ ndu-se peste lavițe
ca ș i cum ar i că utat ceva. Apoi vă zâ ndu-ș i ı̂n cui, lâ ngă uș ă, că ciula
ruptă , ș i-o puse peste pă rul ı̂ncâ lcit.
— De ce nu tragi hamul, ghiavole! Iar n-o să aibă ă l mic cu cin’ să
care apă - ı̂i strigă femeia care stă tea lâ ngă cuptor tră gâ nd cu vă traiul
afară o oală cu rufe muiate ı̂n leș ie.
— Hamu’ ı̂i tot aici, nu fuge el, l-oi drege mâ ine - rosti Vasili fă ră să
se uite la ea ș i porni spre uș a de scâ nduri a că mă rii, să -ș i ia arma.
Ieș i ı̂n cerdac, privi ı̂n jur, apoi din nou la cer, cumpă nind arma ı̂n
mâ nă , ș i abia după aceea spuse:
— Trebuie să mergem la pă durea tă iată de la Pavlovskaia. Pâ nă să
ajungem, pâ nă să ridică m un adă post, ı̂nnoptă m acolo.
— Puș ca ți-e tot aia veche?
— Tot aia.
— Mai bine ți-ai lua una nouă .
Vasili se uită mai ı̂ntâ i, tă cut, la puș că , apoi zise:
— E bună ș i asta. Mi-am meș terit-o singur.
Ce-i drept, puș ca lui Vasili e fă cută mai mult de el. A cumpă rat țeava
din tâ rg cu cincizeci de copeici ș i i-a pus un pat din lemn cioplit cu
toporul. A prins țeava de patul puș tii cu fâ ș ii de tablă . Arma seamă nă
mai curâ nd cu o archebuză veche de pe vremea iobă giei decâ t cu o
puș că adevă rată . Că tarea a aș ezat-o singur. Dar n-a nimerit-o bine ș i a
ieș it strâ mbă . De aceea ținteș te pe lâ ngă că tare. Ș i tot de aceea nimeni
afară de el nu poate trage cu puș ca lui, iindcă , oricâ t ar ținti, nimereș te
ı̂ntotdeauna mai la dreapta cu vreo doi arș ini.
Iar cel care a ı̂ncercat să tragă se uită prin norul de fum spre locul
unde a țintit ș i zice cu nă duf: „Alege-s-ar praful de ea, pocitania
dracului! Pesemne că trebuia s-o dau mai la stâ nga”. Dar cu câ t anume
trebuia s-o dea mai la stâ nga asta n-o ș tia decâ t Vasili ș i bunul
Dumnezeu.
Ș i apoi nici un om care ține la viață nu s-ar ı̂nvoi să tragă cu puș ca
lui, ș i, mai cu seamă , cu ı̂ncă rcă tura pe care o poartă : Vasili toarnă
praful de puș că direct ı̂n că uș ul palmei, ș tergâ ndu-ș i apoi palma de
pantaloni. Ș i ı̂ntrucâ t că uș ul palmei lui n-are o mă sură anume, n-are
grijă decâ t de un singur lucru: să nu pună prea puțină pulbere. Iar
atunci câ nd trage, ı̂ntotdeauna e ı̂mpins ı̂napoi, ca de rafalele unui vâ nt
puternic. După care ı̂și trece cu bă gare de seamă mâ na peste față, ı̂și
priveș te palma, ș i abia după aceea se duce spre locul unde ș ezuse
vâ natul.
Iar dacă nu gă seș te nimic, rosteș te tare chiar dacă nu-i nimeni prin
preajmă :
— Trebuia s-o țin mai spre stâ nga...
Puș ca o are ı̂ntotdeauna ı̂ncă rcată . Ș i orice să lbă ticiune l-ai chema
să vâ neze - ie gotcani8, ie urș i - la toate se duce cu aceeaș i ı̂ncă rcă tură .
Fiindcă pune alice ș i din cele mă runte, ș i din cele mari. Ba mai ține
pregă tit ș i un glonț ı̂n buzunarul pantalonilor ș i, dacă ı̂ntâ lneș te o iară
mai mare, ı̂l vâ ră ș i pe acesta pe țeavă .
Se ı̂nserează . Pe mă sură ce coborâ m ı̂n vâ lcele, ne cuprinde
umezeala primă vă ratică venind dinspre pâ raie, ı̂n ale că ror ape, um late
de viitură , se zbat ı̂n iuțeala curentului vâ rfurile lă stă riș ului de salcie
nă pă dit de vâ ltoare. Picioarele aci se afundă fă ră zgomot ı̂n pă ș unea
joasă acoperită de muș chi, aci-ți plescă ie prin bă ltoace. Pretutindeni
stă ruie mireasma delicată a pă mâ ntului dezmorțit, pe care o ı̂ntâ lneș ti
atunci câ nd, după o iarnă ı̂ndelungată , cu vifornițe ș i troiene, ieș i,
pentru ı̂ntâ iaș i dată la vâ nat de gotcani, primă vara.
Pe dâ mburi, mai spre pă dure, după umezeala rece din vâ lcele, te
cuprinde fă ră veste o undă de aer neaș teptat de cald, ı̂ncă lzit parcă
anume, ce vine dinspre câ mpie, ș i picioarele calcă mai temeinic pe
drumeagul ı̂ntă rit dintre ară turi.
Pâ nă la poiana de la Pavlovskoe trebuia să treci mai ı̂ntâ i prin
câ mp, apoi prin pă dure, pe o că rare desfundată , plină de hâ rtoape.
De-l ı̂ntrebi pe Vasili câ t de departe e locul de vâ nă toare, ı̂ți
ră spunde ı̂ntotdeauna:
— Nu-i mult pâ n-acolo... e pe-aici, pe-aproape, numai câ t treci
câ mpul ș i pă durea.
Dar câ t anume ai de mers prin câ mp ș i prin pă dure, ș tie Dumnezeu.
Am trecut peste câ mp ș i am intrat ı̂n pă dure, unde, după spațiul
deschis de pâ nă atunci, ni s-a pă rut dintr-o dată ı̂ntuneric; aici trebuia
să pă ș im cu bă gare de seamă ca să nu nimerim ı̂n vreo bă ltoacă sau
peste vreo buturugă . Numai Vasili, fă ră a-ș i schimba pasul, ı̂nainta uș or,
fă ră zgomot, cu puș ca ı̂n mâ nă pe care o ținea paralel cu pă mâ ntul.
Să rea cu uș urință peste cioturi sau le ocolea pe lâ ngă tu iș uri, de parcă
ar i vă zut la fel de bine pe ı̂ntuneric ca ș i la lumina zilei.
— Ei, mai avem mult?
— Uite acuș i.
Ș i mergea ı̂ntruna, ı̂nainte... habar n-aveai ce ı̂nseamnă la el acuș i.
Fiindcă nu ți-e ı̂ndemâ nă să -l tot ı̂ntrebi ı̂n iecare clipă câ t mai ai
de mers, te ții după el ı̂n tă cere, ı̂mpiedicâ ndu-te la tot pasul, ba ı̂ntr-o
bă ltoacă , ba ı̂ntr-o tufă ı̂n ı̂ntuneric.
In sfâ rș it iată -ne ajunș i la locul vâ nă torii.
Pă durea bă trâ nă s-a ispră vit ș i acum se ı̂ntind, câ t cuprinzi cu
ochiul, mesteceni tineri, de-un braț grosime, ı̂n pâ lcuri care se res iră de
la o singură ră dă cină .
Printre mesteceni se ză reș te un spațiu neted, abia eliberat de sub
ză padă , acoperit cu iarbă putredă ș i frunze veș tede de mesteacă n, iar
ici-colo câ te-o buturugă arsă .
Vasili mai merge un timp drept ı̂nainte ș i ı̂n sfâ rș it se opreș te.
Aș ează puș ca jos ș i se uită ı̂n jur cu aerul că ar i singur, neı̂nsoțit de
nimeni.
In fața noastră , la loc deschis, pe pă mâ ntul moale, acoperit de
muș chi, se ı̂nalță ici-colo mesteceni iravi, puieți de stejar, iar printre ei
cioturi negre ce se ițesc dintre lă starii de rogoz din anul trecut, gă lbui ș i
țepoș i. Mai ı̂ncolo se ză reș te o fâ ș ie de pă dure tă iată presă rată de puieți,
după care porneș te, din nou deasă , pă durea bă trâ nă .
— Aici?
Vasili face un semn cu mâ na ară tâ nd că e aici ș i că trebuie vorbit ı̂n
ș oaptă . Fă ră să scoată o vorbă , sprijină puș ca de un copac, scoate de la
brâ u un briceag ș i se strecoară ı̂n tufă riș .
Aș teptâ ndu-l, stai ı̂n mijlocul tufelor poleite de razele as ințitului
privind cerul limpede ce ı̂ncepe să se ı̂ntunece ș i pe care pâ lpâ ie slab
primele stele, apoi la vâ rfurile mestecenilor tineri, ı̂ncremeniți ı̂n
nemiș care... tragi ı̂n piept mireasma pă durii primă vă ratice, umedă ș i
proaspă tă ... Ș i câ t de bine-ți pare că locul acesta se a lă atâ t de departe
de orice aș ezare omenească , ı̂n mijlocul poienii ș i al pă durii, sub ı̂naltul
cer al primă verii.
In sfâ rș it tu iș urile se dau ı̂n lă turi ș i apare Vasili, cu un braț de
ramuri subsuoară .
Privindu-i silueta tă cută , ı̂naintâ nd fă ră grabă , cu miș că ri leneș e
parcă , nu-ți vine să crezi că omul acesta s-a devotat vâ nă torii cu toată
patimă . Chiar câ nd i se vorbeș te de vâ nă toare, despre câ te să lbă ticiuni
se a lă prin alte pă rți, el ascultă la fel de nepă să tor, fă ră să arate nici cea
mai mică ı̂nsu lețire. Dar ı̂n timp ce vâ nă torul cel mai ı̂n lă că rat
osteneș te ș i adoarme, el tot continuă să umble de colo pâ nă colo, să se
vâ re prin tu iș uri, să se furiș eze.
Adă postul e gata. In pă mâ ntul reavă n de primă vară Vasili a ı̂n ipt
capetele unor ramuri ascuțite cu briceagul, iar vâ rfurile le-a strâ ns
mă nunchi ș i le-a legat. Pe deasupra a aruncat alte ramuri ș i rogoz uscat
smuls de lâ ngă buturugi. Acelaș i rogoz l-a aș ternut ș i ı̂n adă post, ca să
ie un culcuș moale ș i uscat.
Ne strecură m ı̂n adă post. Vasili ı̂ncarcă un cartuș pe care-l ține
ı̂ntre buzele strâ nse ı̂n timp ce ridică cu efort cocoș ul uriaș .
— Alicele tale-s bune pentru gotcani?
— Am pentru toate... Orice să lbă ticiune s-o nimeri, taman bine i se
potrivesc. Ei, acu’ să fumă m oleacă ș i basta! Dumneata dormi pâ nă
atunci, că te scol eu câ nd o i vremea.
Mă culc pe spate ș i prin acoperiș ul adă postului mă uit la cer
desluș ind cu ochii, ca apoi să le pierd iar, stelele tulburi ș i palide; ascult
ș oaptele abia desluș ite ale primă verii - ba trece ı̂n fugă un ș oarece de
câ mp, ba se ridică la loc iarba că lcată - dar toate aceste sunete
nelă murite se contopesc ı̂ntr-o singură senzație - prezența primă verii
timpurii ı̂n mijlocul acestor pă duri necunoscute, unde n-ai i ajuns
niciodată dacă nu te mâ na patima vâ nă torii...
Ațipesc. Vâ ntul proaspă t ı̂mi adie peste față. Deschid ochii ș i-i
ı̂nchid iar...
Deodată o mâ nă mă atinge cu bă gare de seamă ș i ı̂n acelaș i timp
aud o voce ı̂nă buș ită .
— E timpul... pe undeva a trecut unul.
După ațipeala de-o clipă simți ră coarea dinaintea zorilor ș i o poftă
nestă vilită de somn. Iți vine să -ți ı̂ngropi obrazul ı̂n rogozul ı̂ncă lzit de
corpul tă u ș i să dormi, să dormi ı̂ntruna... Dar mâ na te atinge mai
stă ruitor, te scutură de umă r.
Ș i câ t ai clipi ți-a pierit somnul. In aerul subțiat al dimineții se aud
limpede, undeva, departe, la marginea pă durii bă trâ ne, sunetele
cunoscute care te umplu de tulburare: ci-ciuf... ci-ciuf...
— Prea departe... ș opteș te Vasili. Ș i deodată se aruncă la pă mâ nt,
apoi ı̂și trage biniș or capul ı̂nainte ș i se uită la dreapta. Unul a trecut...
de acum se pornesc.
Ș i mă amenință cu degetul, fă ră să se ı̂ntoarcă , de parc-aș i vorbit
ı̂n ș oaptă eu, nu el.
Priveș ti cerul palid, lipsit ı̂ncă de rumeneala zorilor, care se ı̂nalță
pe deasupra vâ rfurilor nemiș cate ale mestecenilor vă duviți de frunze, ș i
aș tepți cu toată neră bdarea ș i patima un singur lucru: să ză reș ti silueta
necunoscută a pă să rii mari, cu coada scurtă , cu zbor de gă ină , dar iute
ș i energic.
Ș i te gâ ndeș ti: „De ce s-o i ı̂ncă pă ținâ nd să ză bovească atâ ta! Câ t de
puțin ne trebuie ca să im fericiți. Numai de l-aș ză ri. Mă car unul, să -l
vă d cum zboară . Fie ș i pe-ală turi pe undeva”.
Vasili cade din nou la pă mâ nt ș i-ș i vâ ră capul ı̂ntre umeri, ca ș i cum
ar vrea să se facă mai mic. Ș i vă d ı̂n sfâ rș it, dar cu totul ı̂ntr-alt fel ș i nu
din partea din care mă aș teptam, cum a să getat ceva printre mesteceni,
s-a aruncat ı̂n jos, apoi ș i-a desfă cut aripile ı̂n aer ș i s-a aș ezat.
El e!... Cocoș ul negru. S-a aș ezat ı̂n poiană . Ș i-a ı̂ndreptat aripile, le-
a strâ ns ș i a ră mas nemiș cat. Ai zice că doarme. Apoi trece prin iarbă
fă ră să scoată un sunet. Dar câ t e de departe!... Ș i iar ı̂l vezi trecâ nd, la
iecare clipă . Privirea ı̂ncordată ți-e ațintită ı̂n acelaș i punct. De atâ ta
ı̂ncordare ı̂ți joacă pete ı̂naintea ochilor ș i ți se pare că punctul negru a
dispă rut. Faci un efort ș i-ți deschizi ochii mai larg ș i-1 vezi că -i tot
acolo!...
Undeva ı̂n spatele adă postului se aude limpede cum foș nesc ı̂n zbor
aripi iuți ș i puternice. De unde anume?.. S-a aș ezat, ori a zburat mai
departe? Ș i nu poți scoate capul. Trebuie să zaci nemiș cat ș i să aș tepți
cu ră bdare pâ nă câ nd pasă rea o să se aș eze ı̂n poiana din fața
adă postului.
Stai culcat ș i toată puterea de voință ți-e concentrată ı̂ntr-un singur
loc, acolo, lâ ngă ciotul ars unde se ı̂nalță un mesteacă n tâ nă r, iar ı̂n jurul
acestuia se ı̂ntinde un câ mp, cosit parcă , cu iarba ı̂ngă lbenită , de anul
trecut. Timpul trece.
Din nou foș net de aripi ı̂n zbor ș i ı̂n depă rtare, pe ramura lungă a
unui stejar tâ nă r, care a fost cruțat la tă ierea pă durii, se aș ează o pasă re
neagră . Preț de un minut ră mâ ne locului ș i se uită ı̂n jur. Apoi ı̂și ı̂ndoaie
gâ tul ı̂n jos ș i devine deodată mare, necrezut de mare, din pricina cozii
ră s irate. Se aud iar sunetele acelea: ci-ciuf, ci-ciuf.
Alți doi cocoș i, care s-au ı̂ntâ lnit aproape ı̂n acelaș i timp, ară tâ ndu-
ș i o clipă că ptuș eala albă a aripilor, s-au lă sat cu mult, mai departe de
mesteacă nul pe care țintiseră să se aș eze.
Te uiți la ei fă ră să clipeș ti ș i te ı̂ntrebi:
— De ce nu s-au aș ezat de la ı̂nceput mai aproape!
Toată atenția, ı̂ntreaga voință ı̂ți sunt concentrate asupra acestor
două puncte, abia desluș ite de după tu iș uri.
Zorile se aprind aidoma unui coviltir roș iatic peste pă durea
ı̂ndepă rtată . Ș i ca la un semnal, din mai multe pă rți se aude cotcodă citul
acela ci-ciuf, ci-ciuf. Stai cu auzul ı̂n cordat ș i-ți pare că pă durea
ı̂ntreagă e plină de el, că sunetele pă să rilor se contopesc cu muzica
naturii ce se trezeș te, a zorilor ce se ı̂mpurpurează .
Cu o neră bdare care te face să -ți pierzi orice stă pâ nire de sine, te
ı̂ntrebi de ce Vasili a aș ezat adă postul tocmai aici ș i nu mai aproape de
mestecenii aceia. Oare nu era limpede de la ı̂nceput că acolo trebuiau să
se ı̂ntâ lnească ? O să stă m aici câ t o să stă m ș i o să plecă m cu mâ inile
goale.
Deodată Vasili s-a lipit cu totul de pă mâ nt, ș i-a ridicat ı̂ncetiș or
puș coacea ș i ș i-a ı̂ndreptat-o undeva spre stâ nga adă postului, dar
ı̂ncotro anume, nu vă d.
Ș i-a mijit ochiul, iar eu mă uit la obrazul lui zbâ rcit, cu irele bă rbii
rare, lipit de patul puș tii ș i, cu inima bă tâ nd, cu ochii clipind de
presimțirea ı̂mpuș că turii, aș tept... Trece un minut, trec două . Tot mai
ținteș te. Apoi clatină din cap, lasă puș ca jos, dar imediat ı̂ncepe iar să
țintească . Injur cotcodă citul ră sună tot mai tare, stâ rnit parcă ș i ațâțat
de zorile ce se aprind.
Pe neaș teptate ceva bufneș te asurzitor.
Toate sunetele se sting ı̂ntr-o clipă . Vasili ı̂și trece cu palma peste
față ș i se uită ı̂ndelung spre locul unde a tras.
— Am luat-o prea mult la stâ nga, spune el ı̂n ș oaptă , câ nd bă taia
cocoș ilor se stâ rneș te iar, treptat.
Vă d deodată două pă să ri mari, negre, aducâ nd cu două gă ini, care
se joacă ori se bat pe după o tufă , lâ ngă buturugă . Ș i la râ ndul meu ridic
ı̂ncetiș or țevile armei ș i aș tept să vă d dacă nu se dau ı̂n bă taia puș tii
mele. Dar ı̂n vremea asta un cocoș mare, care ș edea ı̂n spatele
mesteacă nului chitit de mine, ı̂și ia zborul, trece peste cei ce se bat ș i se
aș ează aproape, atâ t de aproape că mi se opreș te inima ı̂n loc ș i mi se
ı̂ntunecă ı̂n fața ochilor.
Plin de emoție, mut, cu mare bă gare de seamă , țevile puș tii ș i apă s
pe tră gaci.
Prin fumul ı̂mpuș că turii ză resc pasă rea zbă tâ ndu-se ı̂n iarbă . Apoi
se potoleș te.
Din nou se lasă liniș tea. Doi gotcani ș i-au luat zborul. Mult timp ı̂i
vă d plutind pe deasupra tu iș urilor pă durii tă iate apoi, pe neaș teptate,
o pornesc ı̂n jos ș i se aș ează .
Tot mai stă m culcați. Privirile ni se ațintesc ı̂ncordate spre tufele
nemiș cate din zare, apoi se ı̂ntorc spre pasă rea neagră care zace ı̂n
iarbă .
— Nu mai vin...
Vasili mă amenință cu degetul.
Zorile se ı̂mpurpurează tot mai puternic pe cerul curat al dimineții.
Pă durea amuțită după ı̂mpuș că turi ı̂și ı̂ncepe iar sporovă iala din sute de
glasuri. Pe vâ rfurile irelor de iarbă apar pică turi rotunde de rouă care
se aș tern ș i pe frunzele tu iș urilor, aidoma unui lințoliu cenuș iu. In
dreapta, deasupra unei vă i, se ridică albă printre tufe ceața dimineții.
Indată are să ră sară soarele, țâș nind cu razele-i purpurii peste
ramurile ude ale tu iș urilor ș i va prinde să sclipească ı̂n pică turile de
rouă de pe irele de iarbă . Dar iată că se aude din nou foș net de aripi. Ș i
tresă rind, de parcă ar i simțit pasă rea care s-a aș ezat aproape de tot,
Vasili ı̂și ı̂ndreaptă iar țeava spre stâ nga ș i bufneș te din puș coace.
— L-am nimerit la țanc, spune el, am țintit mai spre stâ nga cu un
arș in ı̂ntreg - apoi, mai gră bit ca prima oară , cu oarecare neliniș te, ı̂și
trece cu palma peste obraz. Palma e udă de sâ nge.
Câ nd pă ră sim adă postul, la vreo două zeci de paș i gă sim o pasă re
ucisă , cu penele ı̂mpră ș tiate ı̂n toate pă rțile.
Incă rcă tura lui Vasili ș i-a fă cut treaba.
Dar cu câ t mai tare e vă tă mată pasă rea, cu atâ t mai mare e
mulțumirea ce se citeș te pe chipul lui.
— Asta zic ș i eu c-a nimerit cum trebuie, spune el scormonind prin
penele ı̂nsâ ngerate. I-a smuls guș a de tot.
— Dar ai pă țit-o ș i tu?
— Nu-i nimic... M-a pă lit din butoiaș ul ă sta.
Luă m pă să rile, calde ı̂ncă , ș i pornim. Prin rouă se aș terne urma
neagră ș i ș erpuită a picioarelor noastre. Vâ rfurile ı̂ndepă rtate ale
pă durii, s-au aprins de lumina roș iatică a soarelui ce ră sare. Cerul e
limpede ș i ı̂nalt. Dincolo de pă dure, ı̂nvă luit ı̂n ceața dimineții, se
ză reș te satul cu fuioare de fum drepte ș i cu casele lui aș ezate pe dâ mb,
ce par că se ı̂ncă lzesc la soare. Iar ı̂n jurul nostru e rouă ș i mirosul
proaspă t al pă mâ ntului reavă n de primă vară .
1922

Rochia albastră
I
Ne norocirea asta s-a ı̂ntâ mplat la nuntă , cu vreo două să ptă mâ ni
ı̂nainte de Pocroave, după ce se strâ nsese grâ ul ș i pe câ mp nu mai
ră mă seseră decâ t carto ii tâ rzii, de toamnă .
Chiar ı̂n ajunul nunții iicei sale, Spiridon s-a dus pe ogor să vadă
dacă nu-i timpul să scoată carto ii. A stat o vreme uitâ ndu-se ı̂n jur cu
mâ na streaș ină la ochi, apoi a pornit necă jit spre casă . Cu o lună ı̂n
urmă , Ustiuș ka a venit ș i i-a spus că se mă rită cu un comsomolist,
bă iatul lui Porfen ierarul.
— Da’ bani pentru nuntă cine ț i-a pus deoparte? ı̂ntrebă Spiridon,
fă ră să se uite la fată .
— Ce ‘bani? El n-are nevoie de zestre, iar de cununat nu ne cunună m
la popă , ne ı̂nscriem la starea civilă ș i gata, ră spunse Ustiuș ka cu un soi
de nepă sare ș i aproape ı̂n treacă t; apoi se ră suci ı̂n că lcâ ie ș i plecă , cu
cosiț a ı̂n vâ nt.
Nevastă -sa Aleona ră mase ı̂nmă rmurită . Spiridon dă du să se
repeadă cu pumnul la iică -sa, dar se opri ș i dâ nd din mâ nă rosti doar
atâ t:
— S-a pră sit spiț a necuratului!...
Nu ș tia nici el de ce, dar ı̂l supă rase mai ales faptul că mirele n-are
nevoie de zestre. „ı̂nseamnă că n-o să -ș i rostuiască o gospodă rie ca
lumea, de vreme ce nu ș tie să prețuiască banul”, gâ ndi el.
Nu-ș i ară tase niciodată dragostea față de nevastă -sa, deș i atunci
câ nd aceasta pleca singură la oraș unde ză bovea mai mult, el ieș ea ı̂n
uliță să vadă dacă nu vine cumva, prefă câ ndu-se că se uită nu spre
marginea satului, ci pe undeva pe ală turi, astfel ca oamenii să nu-ș i dea
seama că -i neliniș tit din pricina ei ș i că o aș teaptă .
E adevă rat că ei doi nu vorbeau decâ t despre treburile gospodă riei.
De la o vreme ı̂nsă Spiridon devenise tă cut ș i iute la mâ nie, iar dacă era
bă ut ș i-l ațâța careva, i se aprindea ı̂n ochi o lucire să lbatică , ș i atunci,
fă ră să se poată stă pâ ni, să rea la bă taie.
Odată , chiar treaz iind, fu câ t pe ce să -l omoare pe Siomka, un
țăran scund ș i ciufulit că it lucra la acoperiș uri, iindcă acesta ı̂l felicitase
ı̂n batjocură cu „ginerele de ispravă ș i pe linie”.
Insă ori de câ te ori era beat ș i să rea să se bată cu careva, Aleona ı̂l
cuprindea ı̂n brațe ș i o ținea ı̂ntruna:
— Spiridon, su lețelule, potoleș te-te... Spiridon, dră guț ule, să nu faci
asta...
Ș i-l ducea acasă , oblojindu-i cu lut vâ nă tă ile pe care ș i le fă cea la
beție.
Cu câ t se apropia ziua nunții Ustiniei, cu atâ t devenea Spiridon mai
ursuz ș i mai ı̂ntunecat. Ș i poate că de n-ar i fost nunta asta, nu s-ar i
ı̂ntâ mplat nici nenorocirea aceea, atâ t de prostească ș i de ı̂ngrozitoare.

II
In sat ı̂ncepea voiosul anotimp al nunților. Dar Spiridon umbla
amă râ t de parcă -l bă tuse cineva. I se pă rea ruș inos faptul că nunta iică -
si nu era să ie o nuntă adevă rată , ci una fă ră popă .
Ospă țul de nuntă trebuia să se facă la mire. Aleona avusese de gâ nd
să -ș i pună rochia cea bună , una albastră de stofă , pe care i-o adusese
câ ndva Spiridon de la oraș , dar, fă ră să ș tie nici ea de ce, se ră zgâ ndi ı̂n
ultimul moment ș i-ș i puse alta, tot de să rbă toare, dar mai simplă . „De
parcă aș i avut o presimțire” - ı̂i povestea ea lui Spiridon mai tâ rziu,
câ nd se a la la spital.
Musa irii ı̂ncepură să se adune cu mult ı̂nainte de a se ı̂ntuneca. Pe
vremuri se ı̂ntorceau de la biserică cu troicile, cu lori de hâ rtie
ı̂mpletite ı̂n coamele ș i cozile cailor; acum ı̂nsă veneau ı̂n că ruțe
obiș nuite sau pe jos ș i fă ră nici un fel de lori.
Spiridon gă si ș i ı̂n asta ceva ruș inos ș i jignitor.
I se pă rea că lumea-ș i râ de de el ș i de iică -sa, că nu consideră
nunta ei o nuntă adevă rată . Imbră cat cum era ı̂n podiovka de zile mari
ș i cu pă rul dat cu gră sime, se simțea prost de parcă sar i gă tit la
moment nepotrivit. Altul ı̂n locul lui n-ar i venit deloc sau ș i-ar i pus
dinadins straie vechi.
Lumea se aduna ı̂n casă unde se ı̂nghesuiau mai cu seamă lă că i
purtâ nd haină sau tunică ș i fete ı̂mbră cate ș i ele ca la oraș - ı̂n rochii
albe, panto i ș i ciorapi albi, ca niș te domniș oare. Tinerii sporovă iau ș i
râ deau de parcă ei comandau ș i orâ nduiau aici totul, ı̂n vreme ce
bă trâ nii se retră seseră stingheri ı̂ntr-un colț .
In odaia cea mare se a la masa aș ternută , ı̂ntocmită din alte trei
mese puse cap la cap. Pe fața de masă , ı̂n dreptul farfuriilor, fuseseră
ı̂nș irate ș tergare cusute, scoase din lă zi, ca oaspeții să -ș i poată ș terge de
gră sime gura ș i mâ inile. Se mai a lau acolo sticle cu votcă , viș inată ș
platouri cu ră citură de pasă re.
Pe Spiridon nu-l ı̂ntâ mpina nimeni, nu i se ară tă o cinstire
deosebită ca tată al miresei, de parcă ar i fost un om fă ră ı̂nsemnă tate
acolo. Stă tea ı̂n grup cu ceilalți oaspeți aș teptâ nd să ie chemat la masă .
Ș i cu câ t stă tea mai mult, cu atâ t ı̂i creș tea obida: a muncit omul
două zeci de ani să -ș i crească fata ș i acum, la nunta ei, stă ca un osâ ndit,
de parcă ar i fost chemat din milă .
Ș i, colac peste pupă ză , câ nd s-a dat nu ș tiu cum ı̂napoi, fă ră să se
uite ce are ı̂n spate, a nimerit cu cizmă ı̂n farfurioara cu lapte a pisicii,
care se a la lâ ngă perete. Farfurioara trosni fă câ ndu-se țăndă ri, iar de
sub piciorul lui Spiridon se scurse un pâ râ iaș de lapte pâ nă spre
mijlocul duș umelei. Câ țiva musa iri pufniră ı̂n râ s, iar el se ı̂nroș i pâ nă
la urechi.
Bă trâ nele gazde, Parfen ș i nevastă -sa Anisia, se foiau ș i ei fă ră rost,
neș tiind pesemne ce să facă cu musa irii plictisiți. Tineretul ı̂n schimb
se adunase, ı̂mpotriva tuturor râ nduielilor, ı̂n odaia de dormit, de unde
se auzea vorbă ș i râ sete. Ustink, ı̂n rochie albă , cu pă rul strâ ns la ceafă ,
prins cu un pieptene, ș edea cu mirele pe pat, râ zâ nd ș i ea, ș i ba ı̂i
potrivea cravata, ba pă rul, de parcă ar i fost de pe acum al ei. Ș i toate
astea i se pă reau lui Spiridon lipsite de seriozitate ș i bună cuviință. Ba
chiar, ı̂ntr-un fel, neruș inate.
Spiridon se posomorı̂ ș i mai mult vă zâ nd că tot aici se a lă ș i
Siomka cel ciupit de vă rsat, care-l luase ı̂n ze lemea o dată ı̂n privința
nunții.
Numai cumă trul lui Spiridon, Serghei Gorbı̂lev, un țăran ı̂n vâ rstă
cu o barbă sură ș i creață ș i cu ire de pă r ı̂n nă ri, pă rea că -l ı̂nțelege.
Dâ nd la o parte cu piciorul cioburile farfurioarei ș i aplecâ ndu-se spre
Spiridon, ı̂i fă cu cu ochiul ș optind:
— Ai venit ș i tu ı̂n ospeție?
— Aș a se pare... ră spunse acesta mohorâ t.
In sfâ rș it lumea se ı̂nsu leți ș i ı̂ncepu să lă rmuiască . Flă că ii
ı̂mpingâ ndu-se se buluciră pe uș a odă ii de dormit, ı̂nghesuindu-i ș i pe
ceilalți.
Comsomolistul Garaska Ș cegolev, prietenul mirelui, ieș i ı̂n mijlocul
casei ș i ridică mâ na cerâ nd să ie liniș te. Ceilalți tă cură uitâ ndu-se la
dâ nsul ș i schimbâ nd priviri, cu simțămâ ntul stâ njenitor că acuș i are să
facă sau are să spună ceva care-i va sili să roș ească de ruș inea lui.
Garaska ı̂și ș terse buzele cu batistă ș i vâ râ ndu-ș i un deget pe sub
reverul tunicii rosti o scurtă cuvâ ntare adresată tinerilor. In ı̂ncheiere ı̂i
felicită că au renunțat la prejudecă ți ș i construiesc viața nouă .
Mirele, ı̂n tunică cafenie ș i pantaloni de la oraș , stă tea lâ ngă
mireasă ș i ba se uita la vorbitor, ba zâ mbea ș uș otind cu mireasa, ca să -ș i
ascundă stinghereală . Ș i ea ı̂i ș optea din câ nd ı̂n câ nd ceva, punâ ndu-ș i
mâ na la gură .
Ș i din nou ı̂ndră zneala ș i purtarea nestâ njenită a iică -ș i ı̂i pă rură
lui Spiridon aproape o neruș inare. Bă trâ na lui nu numai că n-a
ı̂ndră znit să ș uș otească sau să râ dă cu el câ nd erau miri, dar stă tea
țeapă nă toată - atâ t era de s ioasă .
Spiridon se uita la orator, la ș uvița de pă r nedată cu gră sime care
atâ rna pe fruntea acestuia, ș i-l chinuia gâ ndul că l-au nesocotit pe el,
tată l fetei, ba l-au mai luat ș i ı̂n râ s, atunci câ nd a nimerit ı̂n farfurioara
cu lapte, ș i că toți se lasă ı̂ncă lecați de un bă iețandru cu caș la gură .
Mai ră u ca alții i se pă ru că -ș i bate joc de el Siomka; acesta ș edea pe
pervaz ș i-ș i ră sucea o țigară , privind ı̂ntruna la mire ș i mireasă ș i
râ zâ ndu-ș i ı̂n barbă . Avea obrazul ciupit de vă rsat, mai cu seamă nasul,
care era atâ t de plin de ciupituri că pă rea mâ ncat tot. Din pricina asta
chipul lui ı̂i pă rea lui Spiridon mai ră u ș i mai nesuferit.
Se aș eză la masă cu podiovka pe el ș i mâ necile ei largi, tivite cu
piele, ı̂l ı̂mpiedicau să mâ nuiască furculița ș i cuțitul. Se apucă să taie din
bucata de gă ină proptind furculița ı̂n farfurie de-a-n picioarelea, dar
furculița alunecă fă ră veste cu un scrâ ș net atâ t de ı̂ngrozitor că
musa irii se priviră speriați. Pe vecinul din stâ nga ı̂l umplu tot de
ră citură . Acesta se apucă să scoată speriat bucă țile din barbă lui creață
de parcă n-ar i fost o amă râ tă de ră citură , ci scâ ntei din vatră ierarului.
Spiridon se roș i iar ș i de necaz fu câ t pe ce să trâ ntească farfuria de
duș umea ș i să plece acasă . Dar se stă pâ ni ș i, ı̂mpingâ nd ı̂n lă turi
farfuria, se mulțumi să bea.
— Nu prea-ți convine, ai? ı̂i spuse peste masă Siomka.
Spiridon se uită la el ș i nu-i ră spunse.
Limbile ı̂ncepură să se dezlege. Oaspeții puseră cuțitele deoparte ș i
ı̂ncepură să -ș i folosească mâ inile, desfă câ nd zgâ rciurile copanelor ș i
ronțăindu-le cu gura mâ njită de gră sime. Tineretul se adunase ı̂n jurul
noilor că să toriți, silind-o pe mireasă să bea votcă ș i să se să rute cu
mirele.
Lui Spiridon i se pă rea că ei ı̂și bat joc de iică -sa sub ochii lui ș i-ș i
râ d de el, din pricină că nu poate să facă nimic.
Siomka-ciupitul se ı̂mbă tase ș i-ș i tot lă sa capul pe masă ; se uita cu
ochi ră tă ciți la tinerii că să toriți, apoi la Spiridon ș i deodată strigă cu
glas ı̂mpleticit:
— Dați-i drumul, bă ieți, să rutați-o de-a valma că nu-i cununată !
Spiridon se fă cu alb ca hâ rtia.
Ț ăranii de lâ ngă Siomka ı̂ncercară să -l potolească , dar el strigă mai
tare, râ njind ı̂n obrazul lui Spiridon.
Dintr-o dată amuțiră cu toții. Scandalul era gata să izbucnească .
Dar nimeni nu bă nuia cele ce aveau să se petreacă .
— Dați-i drumul, bă ieți, nu vă s iiți! strigă iar Siomka.
Ș i ı̂n clipa asta ceva se ı̂ntâ mplă pe neaș teptate...
Cei doi țărani care ș edeau lâ ngă Spiridon zburară la podea, iar
acesta se trezi lâ ngă Siomka ș i se apucă să -l strâ ngă de gâ t. Siomka, cu o
mâ nă , ı̂ncercă să se smulgă din mâ inile lui Spiridon, iar cu cealaltă
bâ jbâ ia pe masă după cuțit. Prinzâ nd de veste, Spiridon ı̂și desfă cu fă ră
grabă , cu o singură mâ nă , cuțitul meș terit dintr-o lamă de coasă , pe
care-l ținea legat la brâ u, sub podiovkă . După ce-l scoase, se aplecă spre
Siomka peste masă , printre musa irii care se dă duseră ı̂n lă turi. Dar
abia apucase să -l ridice deasupra netrebnicului care clipea nă uc din
ochi, câ nd de brațul lui se agă ță Aleona strigâ nd:
— Spiridon, su lețelule, ajunge... Spiridon, dră guțule, să nu faci
asta...
Furios ca o iară , o ı̂mpinse cu putere pe nevastă -sa cu mâ na ı̂n care
avea cuțitul ș i Aleona, cu un țipă t slab ș i mirată parcă , se lă să ı̂ncet pe
podea.
Avea rochia tă iată de la piept pâ nă la poale ș i pe duș umea apă ru o
bă ltoacă de sâ nge negru ce se scurgea dintr-ı̂nsa ca un pâ râ iaș ı̂ngust
ı̂ntr-o adâ ncitură a podelei, iar pe deasupra lui plutea ı̂nvâ rtejindu-se
praful de pe jos.

III
Rana se dovedi mortală . Aleona fu dusă la spital unde ză cea pe
moarte.
Oamenii din sat ı̂l că inau pe Spiridon vorbind ı̂ntre ei despre
nenorocirea care s-a abă tut asupra lui: i-a ră mas gospodă ria fă ră
muiere.
Vecinii treceau adesea pe la el; ı̂l priveau cum ș ade singur ı̂n casă
cu capul lă sat ı̂n jos, ș i-i spuneau că fă ră femeie are să -i ie greu ı̂n
bă tă tură , trebuie să se ı̂nsoare, că doar nu-i bă trâ n ı̂ncă ... Ar putea s-o
pețească pe Katerina Soboleva, că -i femeie harnică ș i cu su let bun, deș i,
ce-i drept, are trei copilaș i. Dacă nu, o poate lua pe Stefanida - asta are
numai un bă iat ș i câ nd o creș te i-o i de ajutor.
Dar Spiridon nici nu voia să audă .
A treia zi ı̂l lă sară să intre la bolnavă ...
Câ nd sora de la spital, ı̂n halat alb, ı̂l conduse pe Spiridon prin
coridorul cu tavan ı̂nalt ș i se opri la uș a din fund, acesta, pă ș ind ı̂n urma
ei, stâ ngaci, ı̂n vâ rful picioarelor ı̂ncă lțate cu cizme uriaș e, ș i cu o
că ciulă ı̂n mâ nă , se opri ș i el, se uită la că ciula lui ca ș i cum n-ar i ș tiut
ce să facă cu ea, apoi la cizme, să vadă dacă n-a murdă rit podeaua.
Sora intră ı̂n salon. Prin uș a ı̂ntredeschisă Spiridon ză ri ı̂n colțul cel
mai depă rtat al salonului gol un pat, iar pe pernă fruntea cuiva, o frunte
galbenă ș i stră ină .
Sora se aplecă peste patul acela, apoi se ı̂ntoarse ș i-1 chemă cu
degetul. Pă ș ind ș i mai mult pe vâ rfuri, din care pricină picioarele i se
ră suceau stâ ngaci pe podeaua lustruită ș i alunecoasă , Spiridon veni
lâ ngă pat.
In fața lui ză cea Aleona. Fruntea aceea gă lbuie, ca de mort, se
dovedi a i a ei. Pă rea ciudat că s-a schimbat atâ t de repede. In jurul
ochilor adâ nciți ı̂n orbite se aș ternuseră cearcă ne negre, pă mâ ntii. Pe
deasupra pă turii cenuș ii de spital se odihneau mâ inile ei palid-gă lbui cu
degetele ră s irate, parcă atunci spă late, cu unghiile galbene, crescute.
Sora ieș i. Spiridon se aș eză pe marginea taburetului de lâ ngă pat.
Se simțea ruș inat ș i stâ njenit că Aleona murea din cauza lui, iar el
venise s-o vadă .
— Ei, cum ı̂ți e?... ı̂ntrebă Spiridon cu o voce stră ină . Vru să -ș i
dreagă glasul, dar se s ii.
Privirea stinsă a muribundei se opri asupra lui, ș i pe obrazul ei,
după zâ mbetul ce lică ri o clipă , ı̂n semn de ı̂mbă rbă tare parcă , trecu
umbra unei griji.
— Mor... rostiră slab, abia auzit, buzele ei lipsite de sâ nge. Ră mase o
vreme nemiș cată , ca ș i cum s-ar i odihnit după sforțarea fă cută .
Apoi, cu aceeaș i umbră de ı̂ngrijorare, spuse:
— Mare nă pastă ... ce-ai să te faci singur... nu te descurci cu
gospodă ria.
Iș i luase rolul ei obiș nuit de a-i purta de grijă , de parcă nu dâ nsa,
muribundă , ar i avut nevoie de ı̂ngrijire ș i milă , ci Spiridon, care
ră mâ ne singur cu carto ii nedezgropați, fă ră să aibă ı̂n preajmă un su let
care să vadă de el ș i să -i dea o mâ nă de ajutor.
Iar Spiridon le primea pe toate ca din obiș nuință, ba, fă ră voia lui,
ı̂și luase aerul unui om a lat ı̂n grea ı̂ncurcă tură . Vru chiar să -i spună
neveste-si că vecinii au ș i ı̂ncercat să -l ı̂nduplece să se ı̂nsoare, dar ceva
ı̂l opri. Dă du doar din mâ nă ca ș i câ nd n-ar i vrut să mai vorbească
despre starea lui ș i rosti:
— Nu-i nimic, m-oi descurca ı̂ntr-un fel. Numai pe tine să te vă d pe
picioare...
Dar la vorbele astea bolnavă clă tină doar din cap, fă ră nă dejde.
— Cu mine s-a zis...
Pe urmă se uită la mâ inile ei care ză ceau pe pă tură , le trase ı̂ncet
spre ea, ajutâ ndu-se eu unghiile, ș i după ce gâ ndi o clipă ı̂ntrebă :
— Cum e, tră iesc ı̂mpreună ? se gâ ndea pesemne, la iică -sa.
— Tră iesc deocamdată , ră spunse Spiridon.
Aleona clă tină iar din cap.
— Nu-i gospodar... nu-i trebuie zestre, ı̂nseamnă că n-are să
prețuiască banul... o să ie nefericită cu el... n-are s-o iubească .
— Nici vorbă de dragoste, ı̂i ră spunse bă rbatul pe acelaș i ton.
— Mai mult de două zile n-o duc... mi-a venit vremea să mă
hodinesc... rosti Aleona, apoi, gemâ nd de durere, ră mase un timp
nemiș cată , cu ochii ı̂nchiș i.
Pe Spiridon ı̂ncepură să -l usture ochii ș i să -l ı̂nțepe ı̂n nas din
pricina lacrimilor. Iș i zise că dâ nsa, deș i e pe moarte, nu se gâ ndeș te
decâ t la el, pe câ nd el, uite, ı̂și aminteș te că nu o dată a cumpă nit ı̂n
minte sfatul vecinilor; ca un om deprins să prețuiască banul, ı̂i pă rea
ră u de cheltuială dacă ar i fost nevoit să tocmească un ajutor, că ci de
unul singur, după moartea ei, tot n-are să se descurce.
Aleona deschise ochii, ı̂ntoarse spre Spiridon capul, pe perna
subțire de spital, ı̂l privi cu s ială ș i rosti, parcă ghicindu-i gâ ndurile:
— Să mă aș ezi ı̂n sicriu cu rochia albastră ... o am de la tine... n-am
apucat s-o pun niciodată ... mă uitam numai la ea... o să -mi aduc aminte
acolo de tine.
Spiridon se gâ ndi puțin apoi spuse:
— Pă cat de ea... la ce bun să putrezească degeaba ı̂n pă mâ nt? Mai
bine s-o poarte Ustiuș ka.
— A, ie ș i aș a... pune-mi ce-o i, că acolo n-au să -mi caute pricină că
nu m-am gă tit... rosti Aleona ș i pe buzele ei trecu umbra unui zâ mbet. Ai
zice că m-a ı̂ndemnat cineva...
Ea se opri, ră su lâ nd slab ș i des. Spiridon aș teptă ș i iindcă tă cea, o
ı̂ntrebă :
— Ce te-a ı̂ndemnat?
— Să nu-mi pun rochia aceea... s-ar i stricat de pomană ... ai i
spintecat-o toată .
Pe Spiridon ı̂ncepură să -l usture iar ochii ș i i se urcă un nod ı̂n gâ t.
— Ce-are a face... omul e mai de preț decâ t o rochie, rosti el dâ nd
din mâ nă .
— Mai de preț ... numai că omul aici e, aici nu-i... O ș i pusesem pe
mine, dar pe urmă am scos-o... ai zice că a avut grijă Dumnezeu de ea.
Spiridon ı̂și ș terse pe furiș lacrimile trecâ ndu-ș i că ciula peste ochi
ș i peste nas; ı̂i ră mase agă țată pe nas o scamă din că ptuș eală , pe care n-
o observă .
Aleona vru să -i atragă atenția, dar pesemne că pentru asta ar i
trebuit să facă o sforțare prea mare aș a că nu-i spuse nimic ș i se uită
numai la scama aceea care-i atră gea privirile.
Spiridon se uita ș i el la nevastă -sa ș i-ș i dă dea seama că nu-i mai e
dat să se ridice pe picioare, că ș i ea ș tie asta dar că totuș i continuă să -i
poarte de grijă . Ș i din nou durerea ș i jalea pentru omul ală turi de care a
tră it o viață ı̂ntreagă ı̂i strâ nse gâ tlejul.
Aleona bă gă de seamă , i se fă cu milă de bă rbatu-să u ș i, ca să -l
liniș tească ș i să -l ı̂mbă rbă teze, spuse:
— Nu te omorı̂ cu irea... poate scap... se mai ı̂ntâ mplă ...
— Să dea Dumnezeu... ră spunse Spiridon ș i se gâ ndi speriat că ar i
o nenorocire mai mare dacă scapă iindcă tot n-are să mai ie bună de
nici o treabă ș i o să ie silit doar s-o hră nească ș i să -i poarte de grijă .
— M-au ș i chemat la anchetator, pesemne că de-acu’ au să tot tragă
de mine ș i te pomeneș ti că nici să adape calul n-o să aibă cine.
Spuse asta, ı̂n primul râ nd, ca să -ș i mai alunge gâ ndurile ruș inoase
care-i veneau ı̂n cap ș i apoi nu-i era ı̂ndemâ na să ș adă aș a ı̂n fața
nevestei, care murea de mâ na lui, să nă tos tun, fă ră neplă ceri ș i griji;
simțea nevoia să se arate câ t mai nenorocit, doar cu foarte puțin mai
norocos ca Aleona. Se că znea chiar să vorbească cu glas slab, sfâ rș it.
— De ce să tragă de tine... rosti Aleona cu gâ ndul la anchetator -
ı̂nțeleg dacă ai i fă cut-o ı̂ntr-adins... ce socoteală să -i ceri unui om beat,
că se ı̂ntâ mplă de toate...
Nu ispră vi ș i ı̂nchise ochii, muș câ ndu-ș i buzele palide.
— Te doare? ı̂ntrebă Spiridon, aplecâ ndu-se uș or pe taburet.
Aleona dă du slab din cap, apoi gemu iar ș i ı̂ncepu să se ră sucească
ı̂n pat.
Iar Spiridon o privea ș i ı̂n acelaș i timp se ı̂ntreba dacă ı̂ntr-adevă r
are să scape.
Intră sora, ı̂i potrivi bolnavei pă tura, ı̂i luă mâ na ș i, ı̂ntorcâ ndu-se
cu spatele, ı̂i luă pulsul, apoi ı̂i fă cu semn din ochi lui Spiridon să plece.
Dar ı̂ntre timp Aleona deschise ochii ș i vă zâ ndu-l pe bă rbatu-să u ı̂i
spuse cu voce slabă :
— Ei, du-te... poate nu ne-om mai vedea... tocmeș te pe cineva să
dezgropi carto ii, că n-ai s-o scoți la capă t singur. Iar rochia dă -i-o
Ustiuș kă i... s-o poarte ea... că mie mi-e totuna care mior pune-o...
Apoi ı̂și trase ră su larea ș i adă ugă :
— Mai bine te-ai ı̂nsura... la ce să plă teș ti un om stră in. M-am ș i
gâ ndit la Katerina... e femeie cu su let bun.
— Ce-ți veni! spuse Spiridon. Poate dă Dumnezeu ș i te faci bine.
Mai stă tu o clipă cu că ciula ı̂n mâ nă lâ ngă pat ș i, neș tiind cum să -ș i
ia ră mas bun, se ı̂nchină adâ nc, aș a cum te ı̂nchini ı̂n fața unui mort,
apoi porni spre ieș ire la fel de stâ ngaci, pe vâ rfuri, cu scama aceea
prinsă pe nas.
Ajuns acasă , ı̂n odaia goală unde nu demult trebă luia nevastă -sa pe
lâ ngă cuptor, Spiridon se aș eză pe laviță ș i ră mase mult timp astfel, cu
capul plecat. Apoi trase sertarul mesei, că utâ nd ceva de mâ ncare, dar
nu gă si nimic afară de pâ ine ș i niș te carto i reci, sleiți ı̂n ceaunelul de pe
prichiciul cuptorului.
Ș i puș tiul din jur, liniș tea aceasta care te fă cea să crezi că s-a oprit
ceva ı̂n loc, pierderea tovară ș ei de viață, credincioasă ș i grijulie, carto ii
reci, toate laolaltă fă cură iară să i se ridice un nod ı̂n gâ t. Că doar dâ nsa
i-a fost ca o mamă toată viața... Chiar acum, murind de mâ na lui, se
gâ ndeș te numai la el, pâ nă chiar ș i la ı̂nsură toarea lui. In vreme ce el n-a
prețuit-o ș i nici mă car n-a bă gat de seamă grija ei pentru el. Ș i abia
acum, câ nd n-o mai are ală turi, câ nd carto ii reci din ceaun ı̂i apă r ca o
dovadă că a pierdut-o pentru totdeauna, abia acum le simte pe toate.
Ș i dacă n-o să izbutească să scape, mă car drept ră splată pentru
dragostea ei nemă rginită , trebuie să -i ră mâ nă credincios pâ nă la
mormâ nt. Mai bine are să mă nâ nce carto ii ă ș tia reci, decâ t să vie ı̂n
locul ei altcineva, ie ș i Katerina.

IV
Câ nd se duse a doua zi la spital, se ı̂ntrebă pe drum cum ră mâ ne cu
gospodă ria: dacă moare ea n-o scot la capă t singur; iar să tocmească un
om - pă cat de bani.
Se ı̂nțelege că cel mai bine ar i s-o ia pe Katerina. Dar Katerina,
deș i-i bună la su let, are trei copii. Atunci poate că mai bine ar i s-o ia
pe Stepanida, care are numai unul.
Dar dacă Aleona are să ră mâ nă ı̂n viață, tot va i schiloadă de acum
ı̂ncolo ș i n-o să poată să muncească , aș a că va i silit pâ nă la urmă să
tocmească un om, iindcă atâ ta timp câ t tră ieș te ea, nu se poate ı̂nsura
cu alta, ba mai trebuie să ia pe cineva care să aibă grijă ș i de dâ nsa.
Ș i pe câ nd se apropia de spital se gâ ndi că acuș i o să iasă sora ș i o
să -i spună :
— Slavă Domnului, bă trâ na ta a ră mas ı̂n viață, numai că o să
trebuiască s-o iei acasă ș i să tocmeș ti o vecină să vadă de ea, ți-a pus
Dumnezeu crucea asta pe umeri, dar trebuie să rabzi, iindcă dâ nsa nu-i
bună de muncă .
Spiridon ı̂ncercă să socotească la ce cheltuială ar ajunge, dar nu fu
ı̂n stare cu nici un chip s-o facă .
Apă sat de aceste gâ nduri, intră ı̂n coridorul spitalului ș i, s ios, ca ș i
câ nd ș i-ar i aș teptat osâ nda, se opri lâ ngă uș ă cu că ciula ı̂n mâ nă .
Sora ieș i de după mă suța ei albă , dată cu vopsea de ulei, la care
scria ceva ș i, ză rindu-l pe Spiridon, se apropie de el.
— Ei... ı̂ncepu ea.
Spiridon clipi des, inima i se opri ı̂n loc, iar fruntea i se acoperi de o
sudoare rece. Simți nevoia să ș i-o ș teargă cu că ciula.
— Ce să -i faci, trebuie să ı̂nduri, rosti sora ı̂n timp ce lui Spiridon, la
primele ei cuvinte, ı̂i apă ru ı̂n ochi gospodă ria lui. S-a sfâ rș it azi-noapte,
ı̂ncheie sora. E acolo, au dus-o la morgă , adă ugă ea
Fă ră să vrea, lui Spiridon ı̂i scă pă un oftat de uș urare. Dar la gâ ndul
că i-a ră mas casa vă duvită , că n-are s-o mai vadă niciodată pe bă trâ na
lui ș i auzind cuvintele au dus-o, simți din nou cunoscutul nod ı̂n gâ tlej ș i
spre surprinderea lui ı̂ncepu să se smiorcă ie prosteș te, ca o muiere, de-l
prinse ruș inea.

Sate vrăjite
La ș edința comitetului executiv de plasă s-a luat hotă râ rea să se
ı̂nceapă o luptă câ t se poate de energică ș i neı̂nduplecată ı̂mpotriva
unui ră u că ruia nicicum nu i se mai punea capă t: ierberea rachiului.
— La ce naiba le-o i trebuind, nu pricep, spuse preș edintele - au la
ı̂ndemâ nă tot soiul de conferințe, li s-a introdus alfabetizarea, s-au
ı̂n iințat case de cultură . Pâ nă la urmă s-a pus ı̂n vâ nzare ș i votcă de 30
de grade, da’ ei tot otrava asta o lă rcă ie.
— Fiindcă votca-i slabă ș i scumpă , rosti ı̂n surdină careva dintre
membrii comisiei, cu votcă de-asta de treizeci de grade, mai mult alergi
la privată .
— Ce-ai spus?
— Nu, nimic, vorbeam aici cu tovară ș ul... Dintr-asta ı̂ți trebuiesc
două sticle, pe câ nd dintr-aia nera inată ı̂ți ajunge ș i una - rosti aceeaș i
voce, dar de astă dată mai ı̂ncet.
— Intocmai, ı̂i ră spunse vecinul.
— Să ș tiți, tovară ș i, urmă preș edintele - că toate să ptă mâ nile de
luptă pe care le-am organizat pâ nă acum nu fac nici două parale.
Trebuie să numim trei oameni pe care să -i trimitem incognito. Că dacă
anunți dinainte să ptă mâ na de luptă , au să le pitească pe toate din timp,
tică loș ii, ș i pe urmă iar ı̂ncepe bâ lciul.
— Just. Apă i să -l luă m cu noi pe Feodor-surugiul, că el cunoaș te
toate ascunziș urile ă stora ș i le gă seș te ı̂ndată .
— Nici nu-i nevoie să cauți prea mult, le gă seș ti numaidecâ t, spuse
preș edintele, că ı̂n orice casă -i ascuns rachiu, gă seș ti pâ nă ș i la...
preș edintele se opri uitâ ndu-se ı̂njur, să vadă parcă dacă nu sunt
persoane stră ine de față. Principalul e să -i prindeți asupra faptului;
dacă dibuiți unul beat aduceți-l fă ră ocol la plasă , că pe urmă ne ră fuim
noi aici cu el. Mai cu seamă trebuie cercetate satele Semeonovskoe ș i
Streș nevo: că acolo oricâ ți am trimis nici că le pasă - ei ı̂și vă d de ale lor
ș i basta.
— Acolo trebuie trimiș i oamenii cei mai de nă dejde, că prea
miroase a vră jitorie.
Au fost aleș i trei membri ai comitetului executiv ș i trimiș i la fața
locului.
— Tovară ș e Matiuș in, spuse preș edintele din cerdac, ı̂n vreme ce
aleș ii, aidoma unei echipe care pleacă la vâ nă toare de lupi, se aș ezau ı̂n
sanie, ı̂nfă ș urâ ndu-se mai strâ ns ı̂n cojoace, tovară ș e Matiuș in, caută
mai ales să -i prinzi asupra faptului ș i dacă gă seș ti pe vreunul beat,
trimite-l de ı̂ndată , chiar cu sania asta, ı̂ncoace, iar voi ră mâ neți pe loc
să nu pierdeți vremea. Tu, Feodor, să le ară ți ascunză torile ș i cum s-a
strâ nge o grupă de bețivi, ı̂i ı̂ncarci ı̂n sanie ı̂și mi-i mâ i ı̂ncoace.
Surugiul ș edea pe capră ı̂ntr-un cojocel ponosit, legat cu fular peste
guler, ș i aș tepta, fă ră să se uite ı̂napoi, ca membrii comisiei să se aș eze
ı̂n sanie; ı̂ntoarse capul spre preș edinte, ı̂și su lă nasul, se ș terse cu
poala cojocului ș i abia după aceea ră spunse:
— Bine, se face.
— Dă -i drumul!
— Bine că ne-am ı̂mbră cat mai gras, că ı̂n câ mp e curent - rosti al
doilea membru al comisiei, un om ursuz cu mustă ți mari.
— Să tot ie vreo două zeci de grade.
— Asta dacă le mă sori după Reaumur, tovară ș e Matiuș in, spuse al
treilea membru, un omuleț scund cu o că ciulă cu urechi ș i cu
sprâ ncenele ridicate de parcă s-ar i mirat ı̂ntruna, că după Celsius e ș i
mai dihai.
— Lua-i-ar dracu’ urmă al doilea membru, acu să i stat acasă , la
că ldură ; pe câ nd aș a, poftim... Ș i la ce-o i bună , te ı̂ntreb eu, porcă ria
asta, de s-a ră spâ ndit aș a, că nu-i mai vii de hac? Că doar pricep ei că -ș i
fac ră u ș i lor, ș i statului, numai că nu se pot lă sa. Care să ie pricina?
— Nu-s ı̂n stare, repetă preș edintele comisiei.
— Ignoranța-i de vină , tovară ș e Matiuș in, spuse al treilea membru,
iindcă beau votcă dintr-aia fă cută ı̂n casă ș i nu pricep că aș a,
necură țată de alte amestecuri, le dă unează la să nă tate.
— Las’ că acum ne-am apucat zdravă n de treaba asta. Curâ nd o să
le venim de hac. Se ș i vede de pe acum că au ı̂nceput să dea ı̂napoi.
— Cum să zic... observă surugiul ı̂ndoind ı̂ntr-o parte gulerul
cojocului ș i ră sucindu-se pe capră spre cei din sanie. Ce-i drept, pe
alocuri au pus ș aua pe ei, de mai mare dragul. Numai că , uite, satele
astea două , Semeonovskoe ș i Streș nevo - pe care a binevoit să le
pomenească preș edintele, ei, pe astea nu le frâ ngi cu nimic.
— Care să ie pricina? ı̂ntrebă al doilea membru.
— Dracu să -i ș tie... parcă -s vră jiți. Câ ți nu s-au dus acolo ș i nici un
folos.
— Poate că le-au dat mită , tovară ș e Matiuș in? sugeră ı̂ntrebă tor al
treilea membru.
— N-aș putea să jur una ca asta, ră spunse surugiul.
Ajunse pâ nă la ră scruce ș i ı̂ntrebă :
— Incotro s-o iau?
— Mâ nă la Semeonovskoe, ie ce-o i!
— Da’ nu vă temeți? ı̂ntrebă iar surugiul ș i tră gâ nd caii de hă țul
stâ ng coti cu sania pe alt drum.
In timp ce se apropiau de sat, preș edintele ı̂ntrebă :
— La care casă ne ducem?
— La care-o i, ră spunse surugiul, că n-om da greș cu nici una. Să
ı̂ncepem mă car ș i cu asta.
Ș i ară tă cu degetul o casă cu pereții ı̂nnegriți ș i cu acoperiș ul
surpat.
— Ei, eu m-oi duce să aranjez treaba, iar dumneavoastră mai
ză boviți puțin ș i veniți acolo. Eu am să mă fac că vreau să beau ș i câ nd
intrați, oi ascunde sticla sub laviță. Acolo s-o că utați. Ca gospodarul să
nu-ș i deie seama. Nici nu se prea tem ei, de altfel. Parcă -s vră jiți de-a
binelea, ză u aș a.
Surugiul plecă , iar preș edintele comisiei, tovară ș ul Matiuș in, ară tă
cu degetul cerdacul nă ruit ș i spuse:
— Iată unde-l duce beția pe om.
— Foarte regretabil, tovară ș e Matiuș in, spuse al treilea membru al
comisiei, ı̂ntr-o țară ca asta, s-ar putea spune prima din lume ca bogă ție,
ă ș tia tră iesc ca porcii. Ar trebui să venim mai des, ca ı̂n iecare
să ptă mâ nă să controlă m reș edințele de plasă .
Peste vreo cinci minute porniră caii, le deteră bice ș i de ı̂ndată ce
sania opri ı̂n dreptul casei să riră din mers ș i nă vă liră ı̂nă untru.
La masă ș edea surugiul. In fața lui, ı̂n afară de o cană de ceai nu se
a la nimic. Pe laviță, ceva mai departe de masă , ș edea gazda ı̂nsă ș i. Nu
să ri ı̂n picioare ci se uită , cu nepă sare parcă , la cei ce intrară ı̂n fugă .
Unul dintre membrii comisiei scotoci pe sub laviță ș i scoase de
acolo o sticlă .
— Ei, ți-ajunge câ t ți-ai fă cut de cap! rosti preș edintele comisiei.
Uite ce-i, dră guță, fă bine de te pregă teș te să mergi la plasă .
Gazda se ridică ı̂n silă că utâ ndu-ș i că ciula.
— Da’ acolo ce mai ai?.. rosti al doilea membru al comisiei ș i,
cercetâ nd pe după sobă , mai scoase trei sticle.
Gazda nici nu ı̂ntoarse capul ș i-ș i vă zu de că utatul că ciulii
scă rpinâ ndu-se pe spinare.
Al doilea membru aș eză sticlele pe masă , se uită la ele ș i deodată
ră mase ı̂ncremenit, de uimire.
— Ce ai? ı̂ntrebă al treilea membru.
Acesta nu-i ră spunse ș i ră mase mai departe nemiș cat. Apoi, după
un timp, rosti:
— Halal meș teri, lua-i-ar naiba!.. Se vede pâ nă la Moscova printr-
ı̂nsa!...
— Ca lacrima, aș a-i? fă cu surugiul venind mai aproape.
Al treilea membru veni ș i el, privi sticlele ı̂n zare ș i ră mase
ı̂ncremenit.
— Votcă de asta n-am mai vă zut, tovară ș e Matiuș in, rosti el ı̂n
sfâ rș it.
Peste un ceas cei trei fă cură o percheziție asemă nă toare ı̂n
Streș nevo. Mai arestară vreo doi oameni ș i con iscară alte ș apte sticle.
Cel de al doilea membru le ı̂nș iră pe toate unsprezece pe masă , se
chinci ı̂naintea lor, ș i ı̂nchizâ nd un ochi, le privi la lumină .
Al treilea membru se chinci ș i el ală turi ı̂n timp ce preș edintele, cu
sprâ ncenele ridicate, se plimba prin odaie frecâ ndu-ș i mâ inile
ı̂nghețate. Surugiul, care ș edea cu că ciula ș i biciul ı̂n mâ ini, spuse:
— Poți să umbli prin toată gubernia, dar votcă ca asta nu gă seș ti.
Nici de-asta din Semeonovskoe, nici din Streș nevo. Fiindcă ă ș tia, care va
să zică , ı̂și pun toate puterile ca s-o facă .
— Ah, tovară ș e Matiuș in, ı̂n loc să se gâ ndească la reconstrucție,
dumnealor uite ce fac...
— A din Semeonovskoe e bună că -i limpede tare, urmă surugiul -
pe câ nd a din Streș nevo, chiar dacă -i mai tulbure, te ră zbeș te mă i frate-
meu!... te pă leș te aș a, că dintr-un pahar te laș i la pă mâ nt.
— Care, asta? ı̂ntrebă al doilea membru ară tâ nd sticlele.
— Chiar asta.
— Mda, ca lacrima... rosti gâ nditor al doilea membru.
— Aș tia ı̂nainte de-o ierb o lasă să stea la ger, pe urmă o ra inează
ı̂ntr-un fel că , uite-o, iese cum ı̂i roua Domnului, urmă iar surugiul, dar...
ireș te, depinde cui ı̂i place. Câ te unii sunt gata să -ș i dea su letul ca
votca să iasă limpede să vezi Moscova printr-ı̂nsa, da’ alții vor ca ı̂n
primul râ nd să te ardă la icați ș i să -ți amețească bine creierii.
— Tovară ș e Matiuș in, priveș te aici: asta-i din Semeonovskoe, iar
asta din Streș nevo. Dintr-o dată se vede deosebirea, zici că -i trasă o linie
ı̂ntre ele.
— Ah, nemernicii, fă cu al doilea membru, dacă nu eș ti cu un ochi pe
ei, ı̂și beau ș i mințile... Ce oameni! De ce-or i aș a?
Preș edintele se chinci ș i el ı̂n dreptul sticlelor ș i, clă tinâ nd din cap
spuse:
— Da, ı̂s meș teri...
— Da’ la gust care zici c-o i mai bună ? ı̂l ı̂ntrebă el pe surugiu.
Acesta se gâ ndi o clipă , apoi spuse:
— La gust?... cum să zic... La gust cred că -s la fel, da’ la tă rie, se
ı̂nțelege că a din Streș nevo.
Câ nd arestații intrară , pe masă se ı̂nș irau nouă sticle, iar membrii
comisiei, aș ezați pe lavițe, cu capetele proptite la râ nd pe marginea
mesei, se uitau ș i-ș i dă deau cu pă rerea:
— Vezi, cu câ t ı̂i mai tulbure... care nu se pricepe se uită doar la ea
ș i bea din ailaltă , limpede, iindcă se gâ ndeș te că are mai puține
amestecuri. Pe câ nd dacă eș ti un om cu glagorie9, un specialist, se
ı̂nțelege că n-ai ce face cu dâ nsa: din aia-ți trebuiesc două sticle, iar din
aslantă ’ ı̂ți faci treaba ș i cu una singură .
— Câ te sticle avem?
Preș edintele se apucă să numere ı̂mpungâ nd cu degetul ı̂n iecare
sticlă , dar la a treia nimeri ı̂n golul dintre două sticle ș i ı̂ncurcă
socoteala.
— Ț ine-o mai la dreapta, ı̂l sfă tui surugiul.
— Mă iculiță, nu-ș ce are degetul meu, că parcă -s două ! exclamă
preș edintele.
— Asta-i din pricina gerului, tovară ș e Matiuș in.
— A, prieteni vechi! Strigă preș edintele vă zâ ndu-i pe arestații care
stă teau lâ ngă uș ă. Ce veș ti bune ne-ați mai adus? Se spune despre voi că
ați i vră jiți? Las’ că scoatem noi vraja asta din voi. Câ nd oți sta o noapte
la magazia rece, la plasă , se duce ea ș i singură . In loc să munciți zi ș i
noapte, voi... Ptiu, drace!.. amarnic m-a ră zbit, mă i frate!..
— Da, straș nică -i aia tulbure...
— Ș i cum ați izbutit, afurisiților, să faceți votca asta? Mă i ce te
pă leș te!.. Ah, ir-ar blestemată !
— Ce dracu’ o mai i ș i asta; ı̂s ș aisprezece sticle pe masă ! Exclamă
al doilea membru al comisiei - care-a mai pus?
— Sunt opt. Ț i se pare aș a din pricina gerului, spuse al treilea
membru.
— Bine, stați jos să beți pentru ultima dată , ı̂i ı̂mbie preș edintele, ș i
să nu ne-o luați ı̂n nume de ră u... Da... Da... țara-i să racă , ca să zic aș a...
ı̂și ı̂ncordează toate puterile cu asta... cu reconstrucția, iar voi, ı̂n loc să ...
nu-i bine. Vă faceți singuri ră u.
— Uite, dacă am veni aici ı̂n iecare să ptă mâ nă , spuse al treilea
membru, să vezi atunci... cum mai...
Preș edintele că ută din ochi ș i, gă sindu-l pe surugiu, rosti:
— Feodor, tu, care va să zică ., să -i prezinți acolo pe toți, ı̂n cap.
— Se face...
— Bea, nu te codi! le strigă preș edintele arestaților. Noi, mă i frate,
suntem oameni fă ră farafastâ curi.. Că ați greș it, asta-i drept. Pentru asta
au să vă tragă la ră spundere, da’ pâ nă atunci beți fă ră s ială . Că afară -i
un ger straș nic iar vouă , acolo, v-au pregă tit o ı̂ncă pere cam ră coroasă .
Feodor, pregă teș te caii de drum.
— Ș i nu ne spuneți secretul vostru, cu ce v-ați vră jit?... rosti al
doilea membru...
— Aș a-i, care să ie pricina? ı̂ntrebă al treilea membru uitâ ndu-se
drept ı̂naintea lui ș i legă nâ ndu-se, fă ră voie, câ nd ı̂nainte, câ nd ı̂napoi,
de parcă l-ar i ı̂mpins cineva. O țară bogată ca-n poveș ti, cu un popor ca
să zic aș a, tâ nă r, ș i uite... s-a-ncuibat otrava asta... ș i totul merge
anapoda..
Peste o jumă tate de oră surugiul intră ı̂n casă . Membrii comisiei
ză ceau unul lâ ngă altul, cu capetele pe masă , iar țăranii stă teau lâ ngă
uș ă, cu că ciulile ı̂n mâ nă .
— Ei, sunteți gata? ı̂ntrebă surugiul.
— Pare-se că i-a ră zbit, ră spunseră țăranii.
— Maică Precistă ... Bine, dă -mi o mâ nă de ajutor.
Patru țărani ı̂i luară de subsuori pe cei ce ză ceau, apoi ı̂l să ltară ı̂n
spate, ș i apucâ ndu-i de brațele ce atâ rnau peste umerii lor, ı̂i tâ râ ră
pâ nă la sanie, aș a cum tâ ră ș ti un sac.
Cel de al treilea membru se trezi pentru o clipă ș i tră gâ nd cu
zgomot aerul ı̂n piept spuse:
— In loc să se gâ ndească la reconstrucție, uite-i ce fac...
— Care-o i pricina?...
1925

Circulara
In dreptul intră rii pe peron, unde se controlau biletele pentru un
tren local, se ı̂nghesuia o mulțime de pasageri cu cutii ș i coș uri ı̂n mâ nă .
In mijloc se a la o bă trâ nă ținâ nd un coș uleț ș i o colivie cu o pasă re.
— Treceți odată , ce v-ați ı̂mpotmolit? strigă ea.
— Ne controlează biletele...
— Aici controlează , ı̂n tren controlează , Doamne Dumnezeule!
— S-au deș teptat oamenii, nu-i mai duci de nas. Ba au mai scos ș i-o
circulară , să deschidă mai bine ochii la bagaje, că sunt câ te unii de
ı̂ncarcă o jumă tate de gospodă rie, umplu o jumă tate de vagon ș i duc
lucrurile pe gratis. Iar statul pă gubeș te.
— Asta mi-e tot bagajul, oricâ t s-ar uita, spuse femeia, ară tâ nd
pasă rea.
— Fiecare cu ce are...
— Lasă vorba, c-aveți timp pe urmă , acum ı̂naintați! strigă
controlorul ridicâ nd ochii ș i uitâ ndu-se, peste ochelari, la ș irul de
oameni. Prezentați biletele. Hei, stai! Un-te duci cu pasă rea? Arată
biletul.
— Pă i l-am mai ară tat.
— Biletul pentru pasă re.
— Cum pentru pasă re? N-am.
— Atunci nu pleci.
— Doamne Dumnezeule, dar cum vine asta?
— Să faci bine să citeș ti circularele: pentru animalele mici de pe
lâ ngă casă se scoate bilet separat.
— Pă i ce, ă sta-i animal? Ce-ai că piat?
— Lasă vorbă . Că nu suntem nici noi proș ti. Se asimilează cu
animalele. Ai priceput? Că n-oi i vrâ nd să se scoată separat o lege
pentru pasă rea ta. Du-te la secția de bagaje, acolo o să -ți ia taxa pentru
pasă re ș i-o să -ți dea chitanță. Abia după aceea să vii aici, spuse
controlorul.
Ii vâ rı̂ femeii biletul ı̂n palmă , dă du din mâ nă ară tâ ndu-i spre
celă lalt capă t al platformei ș i-ș i vă zu de treabă , uitâ ndu-se pieziș , pe
deasupra ochelarilor, la iecare bilet.
— Da’ dacă ı̂ntâ rzii la tren?
— Ai timp.
Ș i ı̂n timp ce femeia cu pasă rea, apucâ nd cu mâ na poalele fustei,
porni ı̂n fugă , se uită ı̂n urma ei ș i spuse:
— Se tot gră besc, dar de-i ı̂ntrebi ı̂ncotro, habar n-au.
— Hei, hei, aia cu pasă rea!... Unde te vâ ri? Aș ează -te la râ nd!
— Pă i sunt cu trenul ă sta. N-am decâ t pă să rica asta de câ ntă rit.
— N-are a face. Trebuie să respecți ordinea. Ai naibii, mereu se
ı̂nghesuie să treacă peste
— Asta se plimbă fă ră nici o treabă cu pasă rea ei, ı̂n vreme ce tu,
deș i pleci ı̂n delegație, eș ti silit să stai trei ceasuri la coadă .
Femeia nu ră spunse ș i se aș eză cu colivia la râ nd.
— E sticlete? ı̂ntrebă cu interes un bă trâ nel zbâ rcit cu galoș i mari
ı̂n picioare.
Ș i iindcă femeia nu ră spunse, adă ugă :
— Vă d ș i eu că -i sticlete.
— Ce te-ai aș ezat aici? se ră sti un hamal mustă cios cu ș orț ș i pafta
ı̂n piept. Nici n-ai câ ntă rit-o ș i stai pentru chitanță! Uite acolo să te duci!
Femeia se repezi speriată la câ ntarul de pe care doi lă că i zdraveni
tocmai descă rcau niș te saci cu sare câ ntă riți.
Un om cu haină la două râ nduri de nasturi se pregă tea să urce niș te
saci cu ovă z, câ nd femeia cu pasă rea alergă la el.
— Dră guțule, neică , lasă -mi mie râ ndul matale. Trebuie să mă urc
ı̂n trenul ă sta. Nu stau decâ t un minut, doar câ t să câ ntă resc pă să rica
asta. Nu trage la câ ntar nici atâ tica.
— Bine, las-o, că nu-i mare bagajul.
Femeia ı̂și fă cu loc, gră bită , spre câ ntar. Acolo stă tea cantaragiul
care, scoțând de după ureche un că pețel de creion, socotea ș i nota ceva
pe tejgheaua scrijelită .
— Ce-ți trebuie?
— Am de câ ntă rit.
— Pe cine să câ ntă reș ti?
— Pă i, uite asta...
— ... Să i adus mai bine un purice! Ai dracului, că n-au minte neam!
— S-au luat după boieri, de nu mai pot că lă tori fă ră pă să rele -
câ rteau prin mulțime - ı̂n vreme ce cantaragiul luă colivia ș i o aș eză pe
platforma prinsă ı̂n chingi de ier.
— Hei, vezi să nu se rupă câ ntarul! strigă un lă că u cu ı̂ncă lțări
rupte care stă tea tolă nit pe niș te saci cu ovă z. De ce s-o câ ntă reș ti cu
colivia? Ia-i greutatea netto.
— Sâ rguincios nevoie mare, să nu pă gubească statul.
Cantaragiul nu ră spunse ș i alese greută țile cele mai mici.
Le câ ntă ri ı̂n palmă , se uită ı̂ntrebă tor ș i le aruncă ı̂napoi.
— Mai repede, pentru Dumnezeu, că mai ı̂ntâ rzii la tren din pricina
dumitale.
— Să i ales mai bine ce ai de dus. Că aș a că rați ce se nimereș te ș i
trebuie omul să vă dă dă cească , să -ș i spargă capul cu voi... Uite că nu
trage blestemată , exclamă el, ș i am pus pe ultima crestă tură !
— Trebuia câ ntă rită cu femeie cu tot că s-ar i potrivit numai bine
pentru câ ntarul vostru, ı̂ndesată cum e...
— E numai bună pentru prima crestă tură , sugeră lă că ul de pe saci.
— Mult o să mă chinuiți aici? Bă tu-v-ar ı̂n cap cu câ ntarul vostru,
cu tot.
— Te țin ei mult e adevă rat, da’ ı̂n schimb câ ntă resc fă ră greș , se
auzi din mulțime.
— Mai ai mult, Kondratiev? Ce te-ai ı̂mpotmolit?
— Pă i uite, mă zbat cu dihania asta.
Portița ı̂ngră diturii de lemn se deschise ș i intră un altul, cu chipiu
de uniformă , care se opri descumpă nit ı̂n fața sticletelui de pe câ ntar.
Pasă rea se burzuluise ș i stă tea pleoș tită ı̂n colivie privind cu un
singur ochi, ı̂n timp ce celă lalt era acoperit cu o pieliță albă .
— E bolnav, sau ce are? ı̂ntrebă cel cu chipiul de uniformă .
— Dracu’ să -l ș tie, după mine poate să ș i crape...
Oamenii care aș teptau la râ nd, vă zâ nd că lâ ngă câ ntar s-a adunat
lume, se apropiară ș i ei ș i, stâ nd roată , se uitau tă cuți la sticlete.
— Al dracului, cu nimic nu-i vii de hac! se oțărı̂ cantaragiul ș i
scuipă .
— Ai pus pe ultima gradație?
— Pe naiba, ultima! Asta ș i fă ră gradație nu trage nimic. N-are
greutate.
— Trebuie să aibă . Nu există lucru să n-aibă greutate.
— Mult o să mă canoniți?
— Acuș i, aș teaptă . Nu te mai miorlă i că mă stâ njeneș ti.
— ...Ș i te pomeneș ti că greș eș te cu o jumă tate de pud ș i-o să
trebuiască să dea din buzunar, sugeră iar lă că ul cocoțat pe saci.
— Să cerem voie responsabilului să -i dă m drumul fă ră câ ntă rit?
— Nu se poate fă ră câ ntă rit. Scrie ı̂n circulara. Da’ de ı̂ntrebat nu
strică . Ivan Mitrici, strigă omul cu chipiul de uniformă , nu s-ar putea să
primim un bagaj fă ră să -l câ ntă rim?
La ferestruia ghiș eului apă ru o față mirată care spuse:
— Ai că piat? N-ai citit circulara?
— Vezi ș i tu.
— Hei femeie, ce te moș mondeș ti acolo? Că doar n-ă i i avâ nd o
cireadă de vite! strigară cei din spate. Ce are acolo?
— O pasă re.
— Multe?
— Una, ți-am zis...
— Atunci de ce naiba a prins ră dă cini acolo?
— Afurisita, acuș i ne trezim că ne pleacă trenul...
— Scriu ș i ă ș tia circulare, fă cu nemulțumit cantaragiul - să iei
greutatea după ochi nu te lasă , iar asta pe câ ntar nu trage nimic. Aveți
timp destul, unde vă ı̂nghesuiți? Că nu fac alta decâ t să vă câ ntă resc
sacii... Ce mai pacoste, ı̂l poți strivi cu unghia de mic ce e ș i uite câ tă
lume ține ı̂n loc, te pomeneș ti că s-au adunat pâ nă ı̂n stradă .
— Uite ce-i... ține o chitanță ca pentru bagaje de un pud ș i du-te,
pentru Dumnezeu, că ne dai totul peste cap - spuse omul cu uniformă
ı̂ntinzâ ndu-i femeii chitanța ș i dâ nd din mâ nă a lehamite.
Pe peron ș uieră o locomotivă .
— Mă iculiță! Strigară cei din râ nd ș i strivindu-se unul pe altul se
repeziră pe peron.
— A plecat, a plecat!
— Ah, tică loasa blestemată , că ne-a tras clapa la toți!
— Ș i de unde a mai adus-o necuratul?...
— Dracu’ s-o ș tie. Fă cea pe oița blâ ndă , aș a s-a bă gat.
— Da’ ce avea cu dâ nsa?
— Animale de casă , cică .
— Ce animale, o pasă re... Un leac de nimic...
— Halal leac, spuse lă că ul de pe saci, dacă aduci vreo zece leacuri
dintr-astea, se duce de râ pă circulația pentru o să ptă mâ nă ı̂ntreagă ...

Un număr prost
Lâ ngă stația de tramvai se formase o coadă lungă . In față stă teau
niș te femei cu basmale, după ele o bă trâ nă cu pă lă rie legată pe
deasupra cu un ș al că lduros, apoi un cetă țean gras ș i vreo cinci tineri,
cu scurte groase ș i cizme, veniți ı̂n grabă ı̂n ultima clipă .
— Acuș i ı̂ncepe bă tă lia, rosti una dintre femei tră gâ ndu-ș i basmaua
sub bă rbie ș i uitâ ndu-se ı̂napoi, la coada adunată . Cu ce ți-am greș it
Doamne?
— Asta-i cel mai prost tramvai, ră spunse alta, cu ă sta s-au istovit de
tot pâ nă ș i taxatorii. La nici unul nu se urcă atâ ta omenire ca la ă sta. De
iecare dată zici că i sfâ rș itul lumii, nu tramvai.
— Ar trebui ı̂mbună tă țit ı̂ntr-un fel...
— Cum să -l ı̂mbună tă țeș ti?
— Uite-l vine. Rabla dracului!
— Hei, femei, strigară lă că ii, dați din coate ș i lă sați vorba.
Se pregă tiră cu toții, uitâ ndu-se la vagonul ce se apropia aș a cum se
uită vâ nă torul care hă ituieș te iară . Unii să riră ı̂nainte, ca să -l prindă din
mers.
— Dați-i drumul, femei, strigară lă că ii, că vă ı̂mpingem noi din
spate.
N-apucă tramvaiul să se oprească ș i se nă pustiră cu toții spre el,
ı̂nghesuindu-se să urce pe platformă .
Vreme de câ teva secunde nu se desluș iră decâ t zgomotele ı̂nă buș ite
ale unei lupte ı̂ncordate.
Numai arareori mai auzeai:
— Of, Doamne, ı̂mi dau duhul... De ce v-ați ı̂mpotmolit?!
— Nu-mi pot ridica piciorul cu nici un chip, se plâ nse bă trâ nă cu
pă lă rie ș i ș al.
— Vaska, ridică -i piciorul! Strigă unul din spate.
— Altă dată mai bine fac un ocol de două verste, da’ nu mă urc ı̂n
numă rul ă sta.
In cele din urmă s-au ı̂nghesuit toți, ș i numai lă că ii ră maseră să
atâ rne pe scară . Unul din ei, cu brațele desfă cute, se ținea de barele de
ier iar cu pieptul o ı̂mpingea pe bă trâ nă .
— Vaska, dă -i brâ nci sus bă trâ nei, că n-am unde să pun piciorul.
— Doamne, Maică Precistă , dar sunt un om viu, nu o bucată de
lemn! strigă bă trâ na cu pă lă rie. De ce mă tot striviți!
— De-aia te ș i strivesc, că eș ti om viu, că pe un om viu ı̂l poți
ı̂mpinge. Ei, vezi c-ai intrat! Rosti lă că ul care izbutise să vâ re bă trâ na
ı̂nă untru ı̂n timp ce aceasta, cu brațele ı̂ncruciș ate, lipite de piept ca la
ı̂mpă rtă ș anie, era ră sucită cu spatele ș i tâ râ tă de curent ı̂n mijlocul
vagonului.
— Taxator, de ce-i mereu harababura asta aici?
— De-aia, iindcă -i un numă r prost, ră spunse acesta nemulțumit:
alelalte-s numere ca toate numerele, da’ ă sta, câ ine nu alta... nu mă mai
țin puterile.
— Ș i nu poate i ı̂ndreptat?
— Pe cine să ı̂ndrepți? ı̂ntrebă taxatorul indispus, uitâ ndu-se
chiorâ ș pe deasupra capetelor.
— „Pe cine!”... Vagonul.
— Vorbeș ti să n-adormi... Vagonul n-are nimic. Nu vagonul e de
vină , ci numă rul. La alte numere nu-i niciodată atâ ta lume, da’ aici merg
veș nic ca sardelele ı̂n cutie. De ce dracu’ı̂ți i venind numai aici, de vă
repeziți toți la un singur numă r! Nu-i chip să mai lucrezi.
— Pă i dacă -i multă lume, ar i trebuit... se auzi glasul unuia strivit
de mulțime.
— Ce-ar i „trebuit”? ı̂l ı̂ngâ nă ironic taxatorul.
Glasul nu ră spunse.
— Câ nd ı̂i numă rul prost n-ai ce să -i faci, adă ugă dur un minut
taxatorul. Las’ că ș i lumea-i de vină ... cu de-alde ă ș tia ı̂ți rupi gâ tlejul tot
țipâ nd la ei.
— Oamenii noș tri nu pot dacă nu țipi la ei. Aici ar trebui pus un
taxator anume.
— Pă i nici taxatorii n-au gâ tlejul de ier. Mai bine s-ar instala ı̂n
stație un megafon ca să -i ı̂njure pe toți de mamă de câ te ori se opreș te
tramvaiul.
— Vezi numai că tramvaiele nu se opresc toate ı̂n acelaș i timp; de
ce să -i ocă ră ș ti tam-nesam, ı̂n mers?...
— N-ai decâ t să -i previi că asta-i pentru stația urmă toare.
— Da’ de ce nu se dau mai multe vagoane?
— Fiindcă -i o linie periferică ș i circulația-i mică - ră spunse
nemulțumit taxatorul.
— Cum dracu’ ı̂i mică , dacă noi ne rupem aici coastele!
— N-are a face că le rupeți, asta se stabileș te după statistică , nu
după coaste.
— Maică , nu mă mai ı̂mpinge aș a! strigă bă trâ na, din mijlocul
vagonului.
— I-auzi „nu mă ı̂mpinge!” Da de ce te-ai suit ı̂ntr-un numă r ca ă sta,
te ı̂ntreb? Să -ți i ales unul după puteri. Numă rul patru, de pildă .
— Pă i cum să mă sui ı̂n numă rul patru, câ nd merg cu totul ı̂ntr-altă
parte?
— Mai stă să aleagă ı̂n care parte, bombă ni supă rat taxatorul. Hei,
ce faceți acolo! Ce mai nă tă ră i, doar v-am rugat să vă ı̂nghesuiți mai ı̂n
față.
— Da’ mai cuviincios nu se poate?
— Urcă ı̂n alt numă r, acolo ı̂s mai cuviincioș i.
— Nu cumva ai tras la mă sea?...
— Cu numă rul ă sta nu poți merge decâ t dacă ai bă ut, că unul treaz
nu rezistă , ră spunse taxatorul ș i adă ugă : Ce lume afurisită ! Dacă nu țipi
la ei fă ră ı̂ntrerupere, nu se miș că nici de-un deget.
— Dră guțule, țipă la ei mai tare! se auzi glasul bă trâ nei - că simt
cum mă sfâ rș esc.
— Cu țipete nu faci mare brâ nză aici, ră spunse ı̂mbufnat taxatorul
ș i-i strigă vatmanului: Pankratov, ian, scutură -i nițel!
Vagonul care zbura la vale ı̂ncetini brusc mersul ș i toți pasagerii
care stă teau pe locul de trecere se pră buș iră unii peste alții ı̂nspre
platforma din față.
— Doamne Dumnezeule! Ce-i asta?! Ce s-a ı̂ntâ mplat?!
— Nu s-a ı̂ntâ mplat nimic, spuse taxatorul, v-a scuturat pe toți ș i
uite că s-a mai fă cut loc.
— Da’ mai ı̂ncet nu se poate?! strigă un cetă țean care ș edea pe
scaun ș i că ruia ı̂i că zuse că ciula după spetează .
— Mai ı̂ncet nu faci nimic, lă muri taxatorul. La un alt numă r se
poate, desigur, ș i mai ı̂ncet, pe câ nd aici lumea s-a obiș nuit aș a fel că
numai câ nd ı̂ți faci vâ nt la vale ș i opreș ti brusc, abia atunci ı̂i scuturi. Că
ă ș tia s-au ı̂nvă țat să stea ı̂ntr-un fel anume; ı̂n alte numere oamenii stau
cum s-o nimeri, pe câ nd aici iecare caută să -ș i ră scră că reze picioarele
după cum merge vagonul. Cum să -l mai miș ti câ nd s-a proptit cu
piciorul ı̂n podea!
— De cinci ani merg cu numă rul ă sta, se plâ nse cetă țeanul cel gras,
ș i nu-i zi de la Dumnezeu să nu ı̂ndur chinul ă sta.
— Poți să mergi ș i zece ani ș i chinul o să ie acelaș i - spuse
taxatorul. La numă rul ă sta ar trebui să capeți după trei ani pensia
ı̂ntreagă .
— Ș i nu se poate face chiar nimic? ı̂ntrebă iar careva.
— Nu cu el trebuie fă cut, ci cu oamenii. Ba nici cu oamenii n-ai face
nimic, afară doar dacă ai că să pi jumă tate din ă i de merg cu numă rul
ă sta, atunci poate c-o i mai liber.
Vagonul se opri ı̂n stație ș i pe platforma din spate se porni iar
bă tă lia.
— Treceți mai ı̂n față, că doar a coborâ t lume! strigau cei de afară .
— Taxator, nu-i mai lă sa să intre, spune că nu mai e loc! strigă o
femeie din vagon, cu pă lă ria ră sucită la spate de atâ ta ı̂mbulzeală .
— Lasă -i să urce, ră spunse taxatorul, că dacă mata erai acolo ș i nu
aici, ai i vorbit cu totul altfel.
— Cei din față să avanseze! Taxator, strigă -le să avanseze.
— Am ı̂nceput să -mi pierd glasul de atâ ta strigat, spuse taxatorul,
las’ că ı̂ndată plecă m ș i-atunci ne aș eză m cum se cuvine.
Ș i câ nd vagonul porni luâ nd viteză la vale, strigă : „Pankratov,
scutură -i mai zdravă n!”
1926

Un om cinstit
Locuitorii sloboziei Mı̂șina, un raion mai mă rginaș , erau de-a
dreptul disperați din pricină că nu erau ı̂n stare să gă sească un
responsabil bun, un om cinstit ș i cu cap.
Fuseseră schimbați pâ nă acum unul după altul câ țiva responsabili
de cooperativă .
Primul avea mereu ı̂n magazin atâ ta marfă veche, de parcă ar i
ținut-o la pă strare câ țiva ani ı̂nainte de-a o pune ı̂n vâ nzare. Cafeaua din
cutiile de tablă , câ nd le deschideai ș i o miroseai, n-avea nici o aromă ,
atâ ta doar că te fă cea să stră nuți ș i n-avea nici un gust, afară doar de o
vagă amă reală . Invelitoarea de pe cutie era ı̂ngă lbenită ș i pă tată toată
de muș te.
— De unde vă vine norul ă sta de muș te? ı̂ntrebau cumpă ră torii.
— Anul trecut erau ș i mai multe, că a fost vara tare că lduroasă ,
ră spundea responsabilul.
— Da’ de ce-i atâ t de scumpă marfă ?
— Fiindcă -s silit să pun la socoteală ș i aia stă tută . Că doar nu poate
sta un an ı̂ntreg pe veresie, ră spundea responsabilul. Altminteri te duci
de râ pă câ t ai zice peș te. Că uite, mie mi se trimite marfă ș i voi no
cumpă rați, iar asta ı̂nseamnă că trebuie să -mi scot pâ rleala cu altceva.
— A stat un an ș i s-a scumpit; pă i dac-o st’a cinci nici n-ai să te mai
poți apropia de ea, spuneau cumpă ră torii.
Celă lalt responsabil, pe nume Kladuhin, se dovedi un om bețiv,
lă udă ros ș i hoț . Peste o lună revizia descoperi o lipsă de 500 de ruble.
— Nu gă seș ti un om cinstit, oricâ t ai că uta. Unde-s banii?
— Dracu’ să -i ș tie.
— Unde-i țineai?
— Pă i, ı̂n ceainicul ă sta de tablă . Unde era să -i țin? Că eu nu mi-s
bancă . Iar alteori ı̂i duceam ı̂n buzunar. Pe-ai mei ı̂n buzunarul drept,
pe-ai statului ı̂n ă l stâ ng.
— Da’ bețiile pe banii cui le fă ceai?
— Pe banii mei.
— Da’ de câ nd eș ti aș a de bogat? Martorii spun că te-au vă zut cum
luturai ı̂n câ rciumă un teanc de câ te zece ruble.
— Ș i ce dacă le luturam... Le scosesem din buzunarul stâ ng. Pă i
cum, după ce muncesc pentru voi de mă spetesc, n-am dreptul nici
mă car să lutur banii statului?
— Uite că de luturat i-ai luturat aș a de bine că acum nu-s.
— Nu-i nimic, se adună alții... mare lucru! Dar dacă mă dați afară , să
ș tiți că noul responsabil n-are să mai aibă tră i din pricina mea... ı̂i fac eu
una, de n-o să -i vină bine. Aș a sunt eu: dacă mă obijduieș te careva, pun
mâ na pe cuțit. Ș i mă pricep bine să dovedesc vina oricui.
— Impotriva unui om cinstit n-ai ce vină să dovedeș ti.
Pâ nă la urmă hotă râ ră să se ducă să -l roage pe Ivan Tro imı̂ci
Ș ciukin, zugravul, vestit pentru cinstea lui.
Omul acesta umbla ı̂ntotdeauna ı̂ntr-o podiovkă ponosită , era tă cut,
cinstit, drept ș i ducea la capă t, plin de zel, orice treabă i se ı̂ncredința.
Ori de câ te ori stă tea de vorbă cu un client, ı̂l asculta mâ ngâ indu-ș i
bă rbuța rară ș i uitâ ndu-se gâ nditor ı̂n pă mâ nt. Ș i numai după ce
clientul termina ce avea de spus ı̂și ridica privirea, ı̂ncuviința din cap ș i
rostea scurt:
— Bine, iți liniș tit, se face.
Câ nd veniră să -i spună că -l roagă să ie responsabil, ı̂și mâ ngâ ie
bă rbuța, se uită ı̂n pă mâ nt ș i ră spunse:
— Dar dacă Kladuhin o să ı̂ncerce să se ră zbune? Dacă o să mă
vorbească de ră u?
— Pă i cine-i Kladuhin! Care om l-ar crede? Ț i-ai gă sit, să te
asemuieș ti cu Kladuhin... N-o să -l lă să m nici mă car să deschidă gura ca
să clevetească ı̂mpotriva unui om cinstit.
— De asta mă temeam eu cel mai tare... că cu treaba m-oi descurca.
— Ei vezi, atunci batem palma. Că tu eș ti un sfâ nt, s-ar putea zice.
Noul responsabil se apucă de muncă . Slobozia Mı̂șina suspină
uș urată : ı̂n iecare lună socotelile ieș eau la țanc, marfa era ı̂ntotdeauna
proaspă tă ș i mai ieftină ca la particulari. Ș i afară de asta, omul era
plă cut, cu chef de vorbă . Nu lă sa un cumpă ră tor să plece fă ră să -i
adreseze câ teva cuvinte.
„Iată ce ı̂nseamnă un om cinstit”, spuneau cu toții. Conducerea ı̂i
pregă tea pentru Sfâ ntul Ilie o adresă de mulțumire ș i un dar.
Dar la o lună după numirea noului responsabil, apă ru Kladuhin pe
maidanul din dreptul cooperativei, se ı̂ntoarse cu fața spre magazin ș i,
amenințând cu pumnul, strigă :
— N-ai s-o mai duci mult aș a!!!
Oamenii se uitară la el ș i se mulțumiră să râ dă .
Apoi, la o adunare la casa de cultură , unde se a lau toți membrii
conducerii ș i cooperatorii, Kladuhin apă ru din nou, pentru o clipă , ș i
strigă :
— Felicită ri pentru responsabilul ales. N-ați a lat ı̂ncă nimic?...
Apoi ı̂și lutură că ciula ș i dispă ru.
Oamenii se priviră neliniș tiți.
Responsabilul era ș i el de față. Se roș i tot ș i spuse:
— Vedeți... A ș i ı̂nceput prigoana.
Ceilalți se gră biră să -l liniș tească , care mai de care:
— Câ inele latră , caravana trece.
— Fii liniș tit ș i vezi-ți de treabă .
— Mă gâ ndesc că mi-am lă sat meseria ș i-acum clienții au să treacă
la alți meș teri iar eu am să ră mâ n fă ră pâ ine.
— Nu-ți mai face gâ nduri, ți-am mai zis o dată ș i basta, poți să
dormi liniș tit. Ț i se pregă teș te o adresă de Sf. Ilie ș i tu ı̂i dai zor cu
pâ inea.
A doua zi ı̂n uliță apă ru iar Kladuhin ș i, lovindu-se peste buzunare,
strigă :
— Uite documentele, toate-s aici.
Cei ce treceau pe uliță se opriră ı̂n loc.
— Ce documente? Despre cine e vorba?
— Despre responsabilul vostru. In privința cinstei lui ș i alte cele.
— Ș tii ceva, ia mai du-te dracului!
— De dus m-oi duce eu, da’ uite, nu ș tiu voi unde o să ajungeți. Au
să vă scrie pe toți ă i de-i dați tâ rcoale. Asta-i, mă i fraților.
Ș i, luierâ nd, Kladuhin porni mai departe, pă ș ind golă neș te - cu
mâ inile ı̂n buzunare ș i ș apca dată pe ceafă .
— Ce s-a ı̂ntâ mplat? ı̂i ı̂ntrebară membrii conducerii pe trecă torii
adunați.
— Pă i zice lumea că s-ar i gă sit nu-ș ce „documente” ı̂mpotriva lui
Ș ciukin.
— Care a spus minciuna asta?
— Kladuhin tră ncă neș te...
— Ah, tică losul dracului, se ține scai!
De obicei, câ nd n-avea cumpă ră tori, Ș ciukin ieș ea ı̂n fața pră vă liei
să mai ș adă la soare. Ș i ı̂ntotdeauna se adunau ı̂n jurul lui doi-trei
oameni, să mai stea la taclale.
La vreo două luni după numirea lui, ı̂ntr-o duminică , Ș ciukin ieș i ca
de obicei să mai ș adă pe bancă . Stă tu toată ziua dar nu se apropie
nimeri. Iar dacă oprea el pe careva din trecă tori, acesta, zâ mbind cu
vinovă ție parcă , ı̂i striga:
— N-am vreme, mi-a nă scut nevasta. Mă duc la moaș ă.
Ș i iecare se gâ ndea: „E om cinstit, se ı̂nțelege, da’ tot e mai bine să
stai de-o parte, să vezi cum s-or termina toate. Altminteri te pomeneș ti
că -ți cade nă pasta pe cap. Au să spună că prea des ai stat de vorbă cu
el”.
Dacă intră vreunul ı̂n pră vă lie, se gră bea ș i se tot uita spre uș ă, de
parcă s-ar i temut să nu-l treacă cineva pe ră boj.
— Ei, cum e, nu s-a lă murit nimic? se ı̂ntrebau cetă țenii ori de câ te
ori se ı̂ntâ lneau.
— In privința documentelor? Nimic.
— Va să zică -i minciună ?
— Se ı̂nțelege că -i minciună .
— Ah, tică loș ii, cum gă seș ti un om bun, care-ți pune treaba pe roate
ș i ține socotelile la zi, cum ı̂ncep să -l sape ca să -l dea jos. Pe urmă iar
duc lucrurile de râ pă , vorbeau ı̂ntre ei membrii conducerii.
— Ș i-o să -l dea jos, n-avea grijă . Iar dacă te nimereș ti ı̂n drum,
zbori ș i tu, tot acolo.
— Simplu ca bună ziua.
— Da’ ce, există vreo dovadă ?
— Nu-i nici o dovadă . Dar tocmai asta e ră u. Că dacă ar i dovezi,
am i vă zut noi ce fel de dovezi sunt alea. Pe câ nd aș a, dracu’ ș tie ce
treabă o i ı̂nvâ rtit pe-acolo, că zboară alți zece după el. Că doar iecare
ı̂și are pă catele lui pe su let. Uite, tu, de pildă .
— Aș a-i, aș a-i.
Peste o să ptă mâ nă Ș ciukin fu chemat la conducere. Membrii
conducerii pă reau stâ njeniți, neș tiind pesemne cum să ı̂nceapă vorba.
— Uite ce-i neică ... Eș ti membru ı̂n sindicat?
— Pă i cum altfel...
— Atunci, uite ce-i, du-te, dră guță, la sindicatul tă u ș i ia de acolo o
hâ rtie cum că ... mă rog, ceva din care să reiasă ı̂ntr-un fel că eș ti om
cinstit iar ei, că ș i-ar pune ı̂ntr-un fel obrazul pentru tine.
— Da’ la ce vă trebuie?
— Aș a, pentru orice ı̂ntâ mplare... Că uite, Kladuhin ă sta scoate
despre tine tot soiul de vorbe; nu-l crede nimeni, se-nțelege, dă -i mai
bine pentru noi să ai o asemenea hâ rtie.
Indignat de scornelile stâ rnite, sindicatul ı̂i dă du bucuros lui
Ș ciukin tot ce trebuia.
Peste două zile Ș ciukin veni la conducere ș i spuse că nu mai are tră i
cu lumea ș i nu mai poate munci. Oamenii se uită la el cu un soi de teamă
ș i schimbă priviri ı̂ntre ei.
— Care-i pricina? Dacă -s vinovat, judecați-mă .
— Da de unde, dră guță! Ce vină să ai?!
— Atunci, dacă nu-s vinovat, vă rog să mă apă rați. Că deună zi mă
duc la Centru ș i-apoi ș i acolo ı̂și feresc oamenii ochii de mine, de parc-
aș i hoț ș i li-e teamă să se apropie.
Ș ciukin plecă . Membrii conducerii că zură pe gâ nduri.
— Il sapă tică losul de Kladuhin, spuse unul.
— Da, a ajuns pâ nă la Centru. Câ nd or nă vă li cei de-acolo, o să
trebuiască să -ș i scoată la iveală documentele, diavolul. Pesemne că le-a
falsi icat, nemernicul...
— Asta se face repede.
— Da, te pomeneș ti că le-a ș i ară tat acolo...
— Dracu’ să -l ș tie!... Nenorocirea e că nu ș tii dacă există sau nu.
Mergi pe bâ jbâ ite. Sigur că un om cinstit trebuie apă rat... dar câ nd nu
ș tii la ce să te aș tepți, cum să -l mai aperi?...
De Sfâ ntul Ilie, Ș ciukin fu chemat la conducere.
„In loc să -mi trimită pe tavă mulțumiri de tot soiul, mai bine ar face
ceva să iu stâ njenit ı̂n muncă ” se gâ ndi Ș ciukin.
— Uite ce-i, dră guță, e de datoria noastră să -ți spunem că n-am mai
avut pâ nă acum un responsabil mai bun ca tine: cinstit, conș tiincios,
energic - eș ti ı̂nzestrat cu de toate.
Organizația sindicală con irmă acelaș i lucru, dar nu poți să mai
ră mâ i aici, adică , nu se face să te mai ținem noi. S-au stâ rnit atâ tea
zvonuri, că pretutindeni nu se vorbeș te decâ t de tine.
— Dar ce vină mi se aduce?
— Cum „ce vină ”? Nici o vină . Ce-ți veni! Dar nu e cazul să mai
ră mâ i. Unii ar putea spune: „Uite ce se vorbeș te despre el, iar voi ı̂l mai
țineți...”
Vestea că Ș ciukin a fost scos se abă tu asupra sloboziei Mı̂șina ca un
tră snet.
— Slavă Domnului, spuneau toți. Poate că n-are nici o vină , da tot e
mai bine să te fereș ti de pă cat. Te rod ı̂ndoielile... că ș i-n pră vă lie ți-era
frică să mai intri: se ținea de tine să stai la taclale cu el ș i, câ nd colo, te
pomeneș ti că te-au ș i scris...
— Pă cat că s-a lă sat de meserie! Din ce-o să mai tră iască ? Că acum
la altă slujbă nu-l mai ia nimeni.
— Pă i, cine să -l ia, după o istorie ca asta...
— Da, pă cat de el, că era un om tare cinstit!

Odaia
Croitoreasa se tâ ra ı̂n patru labe pe duș umea, cu acele ı̂n gură , ı̂n
jurul materialului pe care-l croia, câ nd intră o rudă de-a ei sosită din
provincie, o femeie ı̂n vâ rstă purtâ nd niș te mă nuș i rupte la degete.
— Ei, n-a murit ı̂ncă ? ı̂ntrebă noua venită , stâ nd ı̂n prag fă ră să se
dezbrace.
— Da, de unde, ră spunse croitoreasa ridicâ nd capul ș i scoțând
acele din gură . Atâ ta numai că acum a surzit de tot.
— Ce-i de fă cut, unde să te vâ ri? Lucruri berechet, ba nu ș tiu ce 1-a
apucat pe Andrei Stepanovici, de-a mai adus ș i doi câ ini. M-au ză pă cit
de tot câ inii ă ș tia.
Noua venită ı̂și privi picioarele, ș i fă ră să se dezbrace, se aș eză pe
scaunul de lâ ngă uș ă.
— Aseară aproape că era gata, spuse croitoreasa, bă rbatu-meu 1-a
sunat chiar pe Andrei Stepanovici al tă u, cum că poate să aducă
lucrurile, că -ș i tră ia ultimele clipe, da’ acu’ iar nu se mai ș tie câ t o s-o
ducă .
In odaie intră bă rbatul gazdei, fă ră haină , cu catarama jiletcei
descheiată la spate, salută ș i spuse:
— Am mai fost o dată ș i ieri. Au fă gă duit să vă dea vouă odaia, nu
altuia. Ziceau că ı̂ndată ce moare bă trâ na puteți să vă instalați.
Musa ira ascultă cu atenția ı̂ncordată , apoi ı̂ncepu să privească fă ră
voie cum gazda taie cu foarfecă materialul, după linia trasă cu cretă .
— Da’ doctorul ce zice?
— Doctorul zice că se sfâ rș eș te. Deș i primul, pe care l-ați trimis
chiar voi la ı̂nceput, a spus că , cu boala asta, câ te unii tră iesc mult, dacă
nu se repetă crizele.
— Ei, ă la-i un prost, rosti femeia iritată .
— Vrei să intri, s-o vezi?
Femeia ı̂și scoase galoș ii ı̂n antreu, apoi cumpă ni o clipă ș -i mută ı̂n
salon, sub un fotoliu.
— Tare mult te iubeș te, spuse gazda, mereu ı̂ntreabă de tine.
Femeia nu ră spunse ș i la fel de ı̂ngâ ndurată porni spre odaia din
fund.
Intr-un colț , ză cea pe pat o bă trâ nă uscată , cu nasul ascuțit ca la
morți ș i cu privirea ixă .
— Am venit să vă d cum te mai simți, mă tuș ică , rosti femeia cu glas
tare, aplecâ ndu-se spre urechea muribundei, cu tonul cu care te
adresezi unui om bolnav ș i bă trâ n.
— Ai?
— U, drace... ziceam că am venit să a lu cum stai cu să nă tatea.
— Mulțumesc, maică , gâ ndeam că o să uitați de mine la bă trâ nețe,
da’ uite că s-a milostivit Dumnezeu... Fiul meu bun m-a uitat, da’ tu, uite,
mi-eș ti nepoată ș i nu mă uiți.
Zicâ nd acestea, bă trâ na tă cu privind ı̂n gol ș i ră su lâ nd din greu de
parcă ar i urcat o scară abruptă .
— Cum te simți?
— Tot ca mai ı̂nainte... Numai că am surzit. Mulțumesc pentru
doctori... Ala de-a venit primul e mai prost... mi-a dat niș te pică turi că
mi-au secat puterile dintr-o dată . Pe câ nd ă stă lalt ı̂i mai bun...
Dumnezeu să -i dea să nă tate.
— Al doilea-i mai bun? ı̂ntrebă la râ ndul să u femeia.
— Da...
— Da’ criza nu s-a mai repetat?
— Nu, slavă Domnului... cum mi-ai dat pică turile alea, cum m-am
simțit, dintr-o dată , mai bine.
— Of, Doamne, rosti femeia lă sâ ndu-ș i fă ră vlagă mâ inile pe
genunchi ș i uitâ ndu-se la icoană .
In uș ă se ivi un bă rbat cu că ciulă de miel ș i ș uba descheiată . Iș i
desfă cu descumpă nit mâ inile ș i, ridicâ ndu-se pe vâ rfuri, se uită peste
speteaza patului. Apoi ı̂ntrebă ı̂n ș oaptă :
— Ei? Să nu-mi spui că mai tră ieș te!
Femeia care ș edea lâ ngă pat ridică din umeri. Bă rbatul se luă cu
mâ inile de cap ș i scuipă . Femeia se apropie de el.
— Ce-i, ce te-a apucat?
Bă rbatul ı̂i ș opti ceva, dar dâ nsa nu-l auzi.
— Vorbeș te mai tare, că a surzit, nu te mai aude.
— Am adus lucrurile...
— Ai că piat! Ce să faci cu lucrurile câ nd ea zace aici ș i nici nu-i
pasă !
— Pă i am telefonat ieri. Mi-au spus că -i pe sfâ rș ite.
— Asta se sfâ rș eș te ı̂n iecare zi.
— Atunci ce-i de fă cut? Că nici ă i de acolo nu vor să le mai țină . Nici
noi, zic ei, nu mai avem loc să punem ceva. Ș i-apoi, cică , nu-i bine să mâ i
peste noapte fă ră să te ı̂nscrii.
— Of Doamne, Dumnezeule... unde să ne adă postim? Du-te de-l
ı̂ntreabă pe Alexei Ivanovici, poate le-om putea pune pâ nă una-alta pe
coridor, că doar n-o tră i pâ nă la să rbă tori!
Chemară gazdele ı̂n coridor ș i se apucară să discute situația.
— Eu, unul, vă ı̂nțeleg, spuse gazda ı̂mpungâ ndu-se cu degetul ı̂n
jiletcă . Mă rog, dacă s-o ı̂nvrednici să plece pe lumea ailaltă pâ nă -n trei
zile, mai merge, da’ ce te faci dac-o ı̂ntinde cu povestea asta ı̂ncă o
să ptă mâ nă ı̂ntreagă ? Atunci ce mă fac? Că doar nu m-oi că țăra ı̂n patru
labe peste lucrurile voastre.
— Mai cu seamă că primul doctor a zis că mai poate tră i câ teva
să ptă mâ ni, adă ugă nevastă -sa.
— Ba nu, vă garantez că mai mult de trei zile n-o duce - spuse
bă rbatul cu ș uba.
— Primul doctor e-un prost, ı̂ntă ri femeia.
— Aș a spui tu, da’ s-au mai vă zut cazuri dintr-astea, observă
stă pâ na casei. Uite, peste drum de noi ș ade o bă trâ nă ... abia mai su lă .
Ei, ș i oamenii buni, cu frica lui Dumnezeu, au vrut s-o petreacă la
groapă cum se cuvine. Aveau nevoie ș i ei de odaie, se-nțelege. I-au
comandat sicriu, au cumpă rat din timp provizii pentru praznic. Da’
dâ nsa nu mai murea ș i pace. Doar nu erau să lase să se strice proviziile.
Au chemat cunoscuți de-ai lor ș i au mâ ncat bucatele de su letul ei. Iar
dâ nsa mai tră ieș te ș i azi.
— De ce naiba țineți oamenii afară ? spuse intrâ nd surugiul,
ı̂mbră cat c-un suman ș i cu un bici ı̂n mâ nă .
— Aș teaptă , acuș i, că nu s-a lă murit ı̂ncă .
— Te tocmeș te cu trei ruble ș i-ți pierzi cu dâ nș ii ziua-ntreagă ... ba
mi-ați dat pe cap ș i câ inii ă ș tia. Se hâ rjonesc ı̂n mijlocul curții.
— Mă duc să vă d cu ochii mei, spuse bă rbatul cu ș ubă .
Ș i se ı̂ndreptă spre odaia bă trâ nei:
— Cel mai ră u e că au ı̂ncetat, pare-mi-se, crizele, rosti nevastă -sa
pă ș ind ı̂n urma lui: Ce ne tă cem dac-o mai ține pâ nă la să rbă tori? Cum
ne descurcă m?
— Cum te mai simți, mă tuș ă? Nu aude nici pe dracu’. Te ı̂ntrebam
cum o duci cu să nă tatea? strigă bă rbatul cu ș ubă .
Bă trâ na clă tină uș or din cap ș i rosti abia auzit:
— Câ nd mai ră u, câ nd mai bine... al doilea doctor m-a ajutat,
Dumnezeu să -i dea să nă tate.
— Crize n-ai avut ı̂ncă ? ı̂ntrebă bă rbatul aplecâ ndu-se spre
bă trâ nă .
— Nu, maică , slavă Domnului.
Bă rbatul ı̂și ı̂ndreptă spinarea ș i ı̂ntorcâ nd capul se uită la nevastă -
sa ș i la gazdă , care stă teau ı̂n spatele lui.
— Un om tâ nă r câ nd moare, moare dintr-o dată , spuse iritată
stă pâ na, pe câ nd bă trâ nele astea, curată pacoste, ı̂ți scot su letul pâ nă
să se urnească . Parcă a ı̂nceput să ș i ră su le mai bine. Bunicuțo, ți s-a
mai uș urat ră su larea? ı̂ntrebă ea cu glas tare.
— Mulțumesc... s-a mai uș urat.
— Ei, vedeți...
Bă rbatul cu ș ubă nu asculta, socotind ceva ı̂n minte. Apoi, nu ș tiu
de ce, se uită roată prin odaie ș i zise:
— Iată ce: pentru mine principalul e să vâ r divanul ș i scrinul. Incap
aici, cum nu se poate mai bine. Numai pe bă trâ nă s-o mută m colo ı̂n colț
ș i basta.
— Asta-i cu totul altceva.
— Mă tuș ica, ți-am adus un divă naș ș i un scrin, spuse bă rbatul cu
ș ubă , aplecâ ndu-se deasupra patului.
Bă trâ na ridică spre el privirea ı̂ncețoș ată ș i ș opti:
— Fiul meu m-a pă ră sit... la bă trâ nețe. Iar niș te oameni stră ini... ı̂s
mai buni decâ t de-ai tă i... ș i doctori, ș i scrin...
— Ia pune mâ na! strigă bă rbatul cu ș ubă , fă câ ndu-i semn din ochi
neveste-si ca să apuce patul. Ș i ı̂ntr-o clipă ı̂l ı̂mpinseră ı̂ntr-un colț mai
depă rtat.
— Adă lucrurile! strigă el spre uș ă că ruțaș ului.
După ce aduseră mobilierul ș i-l aș ezară , bă rbatul se apropie de
bă trâ nă ș i-i spuse:
— Ei, fă -te bine, mă tuș ă, pâ nă -n să rbă tori poate-o da Dumnezeu...
1923

Credincioșii
S-a ră spâ ndit zvonul cum că preoților o să li se interzică să mai
slujească iar bisericile vor i sigilate.
Câ nd s-au strâ ns la ș coală , pentru adunare, toți erau tulburați iar
sobarul, fă ră să mai aș tepte să se deschidă ș edința, strigă din colțul de
lâ ngă sobă , unde stă tea:
— Antihriș ti blestemați, ați ajuns să vă legați ș i de credință, care va
să zică ?
— Care credință? ı̂ntrebă preș edintele.
— Pă i, credința... v-ați pus ı̂n gâ nd să ı̂nchideți bisericile?
— Biserica poate i ı̂nchisă numai ı̂n cazul câ nd nu veți prezenta o
listă de credincioș i pe care s-o ı̂naintă m Sfatului...
— Incearcă numai de-o ı̂nchide...
— V-ați vâ ndut necuratului ș i acum vreți să ne tâ râ ți ș i pe noi ı̂n
cazanul lui?
Incruntâ nd sprâ ncenele, preș edintele se uita peste hâ rtiile ı̂nș irate
ı̂n fața lui ș i se fă cea că nu ascultă ce se vorbeș te. Apoi ı̂nsă ridică capul,
se uită stă ruitor la sobar ș i ı̂ntrebă :
— Despre ce-i vorba?
— Ei despre ce... ș tii tu...
— Cetă țeni, problema bisericii se va discuta ı̂ndată , câ nd o să -i vină
râ ndul. Vă rog să respectați ordinea de zi. Ivan Mikitiev, taci din gură .
— Ba nu, mă frate, am tă cut noi unde am tă cut, da’ acu’ să nu te
aș tepți. Cum v-ați atins de credință, s-a zis cu voi.
— Ai ispră vit? ı̂ntrebă preș edintele.
— Am ispră vit... de v-ați ispră vi ș i voi, afurisiților.
— Foarte bine. Să trecem, dar, la problema bisericii... voi de colo, vă
rog să iți atenți... puteți vorbi ș i acasă .
Oamenii lă sară discuțiile ș i se pregă tiră să asculte aș a cum asculți
ı̂n biserică după ce s-a terminat predică ș i ı̂ncepe iar slujba.
— Iată ce vreau să vă spun: nimeni nu se gâ ndeș te să se atingă de
biserica voastră ; vi se cere numai să alcă tuiți liste cu credincioș i. Sau
poate că nici nu avem credincioș i pe-aici.
— Cum să n-avem. Toți ı̂s credincioș i.
— Doar n-or i pă gâ ni.
— Pe noi să nu ne puneți la socoteală , spuseră tinerii.
— Nici nu vă punem. De mult oftează iadul după voi.
— Atunci, dacă toți ı̂s credincioș i, rosti preș edintele - scrieți o
declarație cum că vreți să aveți biserică ș i iscă liți-vă .
— Ce să vrem, câ nd o ș i avem.
— Aș a-i râ nduiala, că pă țânosule. Nu plă teați pe vremuri impozit
pentru biserică la eparhie?
— Plă team. Ș i ce-i cu asta?...
— Pă i asta-i, că ș i acum trebuie să plă tiți. Poftim o foaie, scrieți
declarația ș i ră spundeți la ı̂ntrebă ri, după ce vă iscă liți.
Oamenii tă cură ș i ridicâ ndu-se pe vâ rfuri se uitară unii peste
umerii celorlalți la foaia pe care le-o dă duse preș edintele, ș i care se a la
pe prima bancă de lâ ngă masa prezidențială .
— Ce ı̂ntrebă ri?
— O să vedeți. Scrie sus: „Declarație”, se adresă el unui lă că u
ciufulit care ș edea ı̂n banca ı̂ntâ i eu un suman vechi, avâ nd ı̂nsă mâ neci
noi.
— Nu-mi ajunge hâ rtia, nu ı̂ncape totul aici - rosti lă că ul.
— Dacă nu ți-o ajunge, ți-oi mai da. Scrie: „Declarație... Noi,
subsemnații, alcă tuim un grup de credincioș i, ș i pe baza asta prezentă m
o listă cu cei ce doresc să aibă o biserică ...”
— Stai puțin, că -i prea repede, spuse lă că ul cel ciufulit, fă ră să
ridice ochii de pe hâ rtie.
— Nu le mai picta ș i tu atâ ta... „cei ce doresc să aibă o biserică
pentru o icierea slujbelor religioase”. Ei, care-i credincios să iscă lească .
Ș i ı̂ncă ceva: „Ne obligă m să ı̂ntreținem biserica pe socoteala noastră ș i
să plă tim impozitele ce-i revin”.
Nimeni nu se miș că .
— La ce să iscă lim, diavole, câ nd ți-am mai spus o dată , pe limba
omenească : toți ı̂s credincioș i! Strigă sobarul de pe locul să u.
— Atunci vino de iscă leș te dacă eș ti credincios. Că de țipat țipi mai
tare ca toți, dar fă ră folos.
Oamenii ı̂ntoarseră cu iuțeală capul spre sobar.
Acesta ș ovă i o clipă , apoi scuipă ı̂nverș unat ș i ı̂ncepu să -ș i facă loc,
cu că ciula ı̂n mâ nă , prin mulțime, ı̂mpingâ nd cu umă rul ı̂nainte.
— Ei, unde să iscă lesc... spuse el ș i punâ ndu-ș i că ciula pe bancă ı̂și
su lecă mâ necile podiovkă i.
— Uite aici, ı̂i ară tă lă că ul cel ciufulit ș i-i ı̂ntinse tocul.
— Te-ai iscă lit?...
— Pă i cum credeai...
— Stai, ı̂ncotro te duci?... Acum ră spunde la ı̂ntrebă ri - ı̂i strigă
preș edintele.
Sobarul se opri ș i se uită peste umă r la preș edinte.
— Ce ı̂ntrebă ri?...
— Câ te su lete ai ı̂n casă ?...
— Ce, nu ș tii? Patru...
— Ș i câ t pă mâ nt?
Cei din preajma mesei se uitară unul la altul.
— Dar ce-are a face pă mâ ntul? ı̂ntrebă după o tă cere Ivan Nikitici.
— Aș a-i râ nduiala, de-aia.
— Patru loturi. Ș i mai departe?
— Câ te vaci?
— Ah, neruș inații... se auzi un glas plin de neliniș te.
Sobarul tă cea. Oamenii ı̂și țineau ră su larea. Deodată sobarul ı̂și luă
că ciula de pe bancă ș i ș tergâ ndu-ș i cu mâ neca pică turile de sudoare de
pe frunte, porni, fă ră să scoată o vorbă , spre sobă .
— Unde pleci?... Câ te vaci? Ră spunde!
— Două ... fă cu sobarul fă ră să mai ı̂ntoarcă capul ș i se duse la locul
să u sub privirile care-l aținteau.
Oamenii se uitau la el aș a cum te uiți la un om care a ră mas lefter la
că rți ș i acum se ı̂ndreaptă , de la masa dejoc, spre ieș ire.
— Da’ de ce ı̂ntrebați de vaci? ı̂ntrebă un glas speriat.
— Pentru informare. Că poate te angajezi să ı̂ntreții biserica, ș i
câ nd colo n-ai nici de unele.
— Pă i trebuie mult ca s-o ı̂ntreții?
— Vreo zece milioane de că ciulă , spuse preș edintele.
— Câ te o grivnă , care va să zică , nu-i mult. La ce atunci să mai
scrieți vacile pe de-a-ntregul?
— Că doar n-o să le ı̂nscriem numai cozile... Ei, care-i la râ nd să
vină ...
Dar cei că rora li se adresa ba se fă ceau că se uită ı̂ntr-altă parte ș i
nu-l vă d, ba că nu-l aud.
— Piotr Stepanovici, ı̂nscrie-te, că doar câ nți ı̂n strană .
— Mă iculiță, acu’ s-au pornit să ne strige pe nume.
— Hei, voi de colo, nu ieș iți! Câ nd s-o ispră vi, atunci se poate -
strigă preș edintele ridicâ ndu-se de pe scaun ș i privind pe deasupra
capetelor spre uș a care se tot deschidea ș i se ı̂nchidea ı̂n iece clipă .
— Nu ieș iți, ı̂mpielițaților! strigă deodată sobarul, cu un soi de
ı̂ncrâ ncenare, din colțul să u de lâ ngă sobă unde tă cuse pâ nă atunci.
Vâ nză tori de cruce ce sunteți!...
Oamenii se uitară la el cu aceeaș i curiozitate ș i milă ascunsă ,
ferindu-se să -i ı̂ntâ lnească privirile.
— Bine, fă cu deodată cu glas tare Prohor Stepanâ ci, care stă tea ı̂n
mijloc. Ș i dâ nd din mâ nă , ı̂ncepu să se ı̂nghesuie spre masă , prin
mulțime.
— Doamne, nu i-e frică ... rosti un glas de femeie din ultimele
râ nduri. După Prohor Stepanâ ci ieș i Seoma - prostovanul, dar, neș tiind
carte, iscă li ı̂n locul lui lă că ul cel pletos. El ı̂ntre timp ră mă sese ı̂n
dreptul mesei strâ ngâ nd că ciula la piept ș i se uita zâ mbind ı̂n toate
pă rțile, de parcă l-ar i evidențiat pentru ceva.
Dar Seoma n-avea nici vaci, nici oi, nimic.
— Ei, ați ispră vit? ı̂ntrebă preș edintele.
Tă cuți oamenii schimbau priviri.
— Din cinci sute de inș i, credincioș i ı̂s numai trei, ceea ce nu
ı̂nseamnă nici unul la sută , spuse preș edintele uitâ ndu-se peste masă la
hâ rtii.
— Dacă se ı̂nscriau toți, n-aveai de ce să nu te ı̂nscrii, vorbeau prin
mulțime, da’ aș a o pă țeș ti la fel ca Ivan Nikitici.
— Mai ales că , să nu zic vorbă urâ tă , ă ș tia se leagă de vaci.
— Au să -i jupoaie...
— Da... au pă țit-o ră u de tot. Cum or să se descurce numa’ ei doi?
Seoma nu intră la socoteală . Că el n-are nimic afară de su let, ș i-acela
nevolnic.
— Ce să mai vorbim... Să zicem că te-ai ı̂nscris al patrulea. Da nici
cu patru nu faci nimic.
— Unul singur a ținut piept cum trebuie, ș i nu s-a lă sat. Să -i dea
Dumnezeu să nă tate, vorbeau bă trâ nele despre Ivan Nikitici. Numai
pentru asta ș i i se iartă toate pă catele.
— Biserica nu se ı̂nchide; vor ră spunde pentru ea cei trei ı̂nscriș i.
Lumea ı̂ncepu să se ı̂mpră ș tie, că utâ nd să ocolească pe câ t putea
locul unde stă tea sobarul.
— M-ați vâ ndut, tică loș ilor, cu haine cu tot, rosti sobarul.
In timp ce preș edintele, cu registrul ı̂n mâ nă , se ducea spre casă , de
după biserică , dintr-o ulicioară ı̂ntunecoasă i se ală turară , ı̂n acelaș i
timp, două siluete, una ı̂n dreapta, alta ı̂n stâ nga.
Erau sobarul ș i Prohor Stepanâ ci.
— Ptiu, drace, m-ați speriat de moarte. Ce vă trebuie?
Sobarul vru să spună ceva dar, ză rindu-l pe Prohor Stepanı̂ci, tă cu.
Prohor Stepanâ ci vroia să spună ș i el ceva, dar vă zâ ndu-l pe sobar,
ı̂și muș că buzele ș i nu scoase o vorbă .
Apoi, deodată , ı̂ntrebară amâ ndoi ı̂ntr-un glas:
— Te duci acasă ?
— Da’ unde să mă duc?...
— Mâ ine ı̂ncepi cositul?... ı̂ntrebară iar amâ ndoi ı̂ntr-un glas ș i se
uitară cu ură unul la altul.
— Trebuie să ı̂ncep.
— Aș a... vremea-i numai bună . Ei, eu m-oi duce, spuse unul dintre
ei, dar nu plecă , aș teptâ nd parcă ceva.
— Bine, eu am plecat, spuse al doilea, dar ră mase ș i el privindu-l
chiorâ ș pe primul.
Ajunseră pâ nă la casa preș edintelui, stă tură un timp ș i se
despă rțiră , unul luâ nd-o pe după un colț , celă lalt pe după altul.
Sobarul nu se duse acasă , ci intră ı̂ntr-o ș ură de peste drum.
— Ptiu, bă tu-te-ar... Nu-i chip, spuse Ivan Nikitici ș i plecă acasă .
Duminică , deoarece parohia nu mai avea credincioș i, preș edintele
ı̂ncuie biserica. In jur stă tea lumea fă câ nd larmă . Bă trâ nele ı̂și ș tergeau
ochii.
— Intrucâ t parohia e lipsită de credincioș i, biserica se declară
ı̂nchisă , rosti preș edintele, ș i se predă ı̂nvă țămâ ntului pentru scopuri
culturale.
— Ia te uită la el! Iar o ține pe-a lui. Afurisiții! Vâ nză torii de cruce!
Că doar i s-a spus limpede că toți ı̂s credincioș i. Câ nd o să -i ajungă oare
pedeapsa lui Dumnezeu pe antihriș tii ă ș tia?
— Cu ce-am pă că tuit de s-a mâ niat pe noi bunul Dumnezeu?
Spuneau bă trâ nele cu lacrimi ı̂n ochi, privind biserica ı̂nchisă .
1923

Purcelul
Spă lă toreasa ș edea ı̂n curte, pe sub funia cu rufe ı̂ntinse ș i
sporovă ia cu o vecină scă rpinâ nd pe după urechi un purcel alb, tolă nit
la picioarele ei.
— Atâ ta avere ne-a mai ră mas, rosti ea.
Vecina oftă .
— Cu toți ı̂i la fel.
— Dar, să nu zic ı̂ntr-un ceas ră u, ne-a crescut un purcel cum nici n-
am visat. Era o stâ rpitură , mic, slă buț , iar acu’ priveș te-l ce frumusețe.
— Mă nâ ncă bine?
— Cam leneș la mâ ncare. Il hră nim cu de-a sila. Câ te puțin ș i mai
des. Uită -te la el, ce face, ș trengarul.
— Ii place să -l scarpini pe după urechi, spuse vecina.
— Ș i câ nd doarme - juri că -i om. Avem ı̂n casă un țol aș ternut
anume pentru el, ș i câ nd se tolă neș te ș i se propteș te cu capul de perete,
ı̂ți vine să -i pui o pernă sub cap, nu alta.
— Să nu-l lă sați singur ı̂n curte, că au să vi-l ș terpelească repede.
— Ferească sfâ ntul! Nu-l las nici un pas fă ră mine. M-am tocmit
guvernantă la bă trâ nețe, ce mai! ı̂l plimb vreo două ceasuri pe zi. Mă i
ș mechere, ia te uită la el cum s-a tolă nit. Să juri că i om.
— Mai bine ai pune copiii să -l pă zească , de ce să stai numai
dumneata?
— Ah! Afurisiții ă ș tia de copii parcă -i poți ține ı̂n casă ? Vin ı̂n fugă ,
mă nâ ncă ș i iar o iau la picior.
— Da, cum ı̂s vremurile, aș a-s ș i copiii - pedeapsa lui Dumnezeu, nu
alta.
— Ce să mai vorbim, mai mare povară nici că se poate! Al mic a
bolit deună zi... Ș i eu ș i bă rbatu-meu ziceam că -l strâ nge Dumnezeu. Dar
nu, s-a fă cut bine. Oricum, ı̂s cinci guri.
— Da, mare belea... Ș i te cunoaș te?
— Cine, Vaska? Mă cunoaș te după glas. Cum mă aude vorbind prin
curte, dac-am fost plecată undeva, ı̂ndată -mi dă de ș tire. Deună zi eram
la piață, iar lui ı̂i era urâ t fă ră mine. Cum m-a auzit că vin, s-a proptit cu
picioarele dinainte ı̂n pervaz, stă tea ș i se uita pe fereastră . Juri că -i om
ș i mai multe nu! Numai că azi, nu ș tiu ce are, că a mâ ncat cam puțin.
Tremur pentru el, numai eu ș tiu cum.
— Pă i cum să nu tremuri, Doamne! ı̂l țineți câ t ı̂l țineți vara ș i la
iarnă -l tă iați. O să aibă vreo cinci puduri, ı̂n curtea pe care o aveți ați
putea creș te vreo cinci dintr-ă ș tia. Dar bă rbatul dumitale nu se ocupă
cu aș a ceva?
— Se dă ı̂n vâ nt! rosti spă lă toreasă . Cum vine de la fabrică numai
eu el ı̂și face de lucru, ı̂l scarpină , iar deună zi 1-a scă ldat cu mâ na lui.
— Pă i cum să nu, maică , numai slă nină o să aveți vreo două puduri
pentru la iarnă ...
Portița se deschise ș i pe lâ ngă cele două cumetre care ș edeau
trecură ı̂n goană , intrâ nd ı̂n casă , doi bă iețaș i desculți, cu picioarele
murdare ș i arse de soare. Purcelul guiță speriat, să ri ı̂n picioare ș i se
aș eză pe fundul gras.
— Ce alergați ca turbații! strigă spă lă toreasă . Incotro vă repeziți?
Ce, te-ai speriat? Las’ că nu se-atinge nimeni de tine.
— Da, mare necaz cu copiii ă ș tia, spuse vecina, câ te griji ı̂ți fac ș i
câ tă alergă tură , să te ferească Dumnezeu!
— Dă -i ı̂ncolo, eu i-am lă sat de capul lor, numai să nu-i mai vă d
ı̂nvâ rtindu-mi-se ı̂n cale.
— Eu ziceam altceva, că hoină resc nu ș tii pe unde ș i nu ș tii cu cine
se-nhă itează - ă ș tia nu-s copii, ci bandiți sadea.
— Pă i cum să nu ie, dacă nu-i poți supraveghea cum trebuie. Că
ı̂nainte vreme, pâ nă să crească , scoteai de zece ori su letul din el, da’
acu’ să -l atingi nici c-un deget n-ai voie. Ș i parcă se poate fă ră bă taie? Pe
noi ne-au crescut de nu ı̂ndră zneam nici să crâ cnim ș i tot mâ ncam
chelfă neală de vreo două ori pe să ptă mâ nă , uneori pe merit, alteori
doar aș a, ca să ș tim de frică . Pe câ nd mă garii ă ș tia habar n-au de bă ț .
Cei doi copii ieș iră alergâ nd, cu undițele ș i cu câ te un coltuc de
pâ ine ı̂n mâ nă . Fă ră să se oprească , rupseră cu dinții o ı̂mbucă tură ș i se
repeziră spre portiță.
— Ce vă tot ı̂ndopați ı̂n iece clipă ? le strigă spă lă toreasă din urmă .
Mare nă pastă cu ei, cum vine vara, mă nâ ncă de te seacă .
— Aleargă , de-aia mă nâ ncă , spuse vecina.
— Crede-mă , oricâ t aș gă ti, tot degeaba. Am copt acu’ două zile o
pâ ine albă , câ t roata carului, ș i n-a mai ră mas nimic, adună irimiturile.
Nu ș tiu câ nd au să se sature că pcă unii ă ș tia. M-a pedepsit Dumnezeu,
nu alta: alții au câ te unul, cel mult doi, pe câ nd la mine-s cinci, o hoardă
ı̂ntreagă . Ș i orice-ar pă ți, nici focul nu-i arde, nici apă nu-i ı̂neacă . Pă i
aș a, mai trec zece ani pâ nă să ai vreun folos de pe urma ă lui mare. Iar
pe lâ ngă cel mare mai sunt alți patru, ă i mai mici. Ș i nici nu ș tii mă car
ce-o să iasă dintr-ı̂nsul. Poate creș ti ı̂n casă un hoț ș i-un tâ lhar.
— Numai de-ar i de folos pentru ai lui, spuse vecina, că -n ziua de
azi cu unul cinstit ai necazuri mai multe.
— Asta aș a-i... femeia tă cu, apoi zâ mbi. Uite, ar trebui să pun la
ı̂ncă lzit mâ ncarea lui bă rbatu-meu, că acuș i vine de la fabrică , iar eu
stau cu hoțomanul ă sta, m-am legat de el de parc-ar i copilul meu...
— Ș i eu tot aș a l-aș dă dă ci, cum să nu te-ngrijeș ti de unul ca ă sta:
după vâ rstă n-ar trebui să tragă nici un pud, iar el o i avâ nd de pe acum
numai slă nină vreo treizeci de funți.
In curte intră bă rbatul spă lă toresei, maistru la fabrică , ținâ nd ı̂n
mâ nă o ș apcă de pâ nză pă tată cu ulei.
— Masa nu-i gata, se-nțelege! strigă el.
— Acum pun la ı̂ncă lzit, ı̂i spuse nevastă -sa, degeaba urli!
— Ce treburi ați i avâ nd, afurisiților! Te speteș ti muncind din zori,
vii acasă cu burta goală ș i nu gă seș ti nimica de mâ ncare, strigă el la
nevastă -sa, ı̂ndreptâ ndu-se spre ea. Dar vă zâ nd-o că scarpină purcelul
tă cu ș i se opri, furios ı̂ncă . Apoi se lă să pe că lcâ ie.
— Mă ! fă cu el.
— Ce te vâ ri cu labele murdare, că abia l-am spă lat.
— N-are nimic, ı̂l mai spă lă m noi, ră spunse bă rbatul ș i apucâ nd
purcelul de cuta groasă de pe burtă rosti: S-a plimbat tâ lharul... ș i-a
umplut burdihanul.
Peste un minut ieș i nevastă -sa ș i-i strigă :
— Hai, vino la cră pelniță, că doar n-oi ı̂ncă lzi de zece ori! Ba vine
unul, ba altul. Pe blestemații ă ia am să -i las să rabde de foame, că toată
ziua ı̂ndeasă ı̂n ei ș i cum vine prâ nzul nu vezi pe nici unul. Bă tu-i-ar ı̂n
cap să -i bată . Doamne, Maica Domnului, câ nd o să mă scap de ei! Nu-i
mai ia moartea odată ?
1923

Tagma afurisită
La o iciul brațelor de muncă dintr-un oraș de gubernie era
ı̂nghesuială , lume multă .
Pe o canapea cu spetează de nuiele care se a la ı̂ntr-un coridor
ı̂ntunecos lâ ngă perete, ș edea o femeie cu un ș al roș u, al că rui capă t ș i-l
ı̂nfă ș urase ı̂n jurul gâ tului; ală turi, un bă rbat cu podiovkă ș i pâ slari albi
ș i un muncitor cu o că ciulă ale că rei clape desfă cute spâ nzurau de-o
parte ș i de alta.
— Ea treia să ptă mâ nă de câ nd umblu, ș i nici un folos nici mă car
atâ tica, spuse muncitorul.
— Eu umblu de-o lună , rosti bă rbatul cu pâ slari albi. De ce-o i aș a?
Fiindcă numai ă la care are cunoscuți, sau frați ș i cumnați, numai ă la
capă tă . Pe câ nd de-alde noi stă m ș i ı̂nghițim ı̂n sec. In vorbe toate-s
frumoase cum nici că se poate: toți ı̂s egali, totul se ı̂mparte după
dreptate, da’ câ nd o iei la bani mă runți - pe dracu’! Ș i de unde ni se trag
toate astea? Pă i de acolo, că nu există conș tiință cetă țenească . Dac-ar i
să te angajeze pentru ei, te-ar i ı̂ntors ș i pe față ș i pe dos, da’ nu-i
pentru ei, ci pentru stat, aș a că , „ ie ce-o i, ı̂l pun pe cumă tru-meu sau
pe gineri-miu, iar ă l de-i priceput să aș tepte pe divan.”
— Asta aș a-i, ce să mai vorbim, ı̂ncuviință muncitorul tră gâ nd din
țigară ș i privind ı̂naintea lui ı̂n podea.
— Ș i peste tot dai numai de domniș oare dintr-astea, te ș i ı̂ntrebi de
unde-au mai ră să rit atâ tea, ı̂ntă ri femeia.
— Ia te uită la ă sta cum se duce de-a dreptul - fă cu bă rbatul cu
pâ slari albi, ară tâ nd un tâ nă r care mai ı̂ntâ i s-a aș ezat ı̂n râ nd, dar peste
un minut a scos o scrisoare ı̂ntr-un plic ı̂nchis ș i a ı̂nceput să cerceteze
toate uș ile. După aceea s-a apropiat de femeia de serviciu, ı̂mbră cată cu
o scurtă bă rbă tească , care ducea un coș pentru hâ rtii, ș i a ı̂ntrebat-o
ceva continuâ nd să cerceteze uș ile.
Femeia de serviciu ı̂i ară tă spre uș a odă ii din fund, ș i tâ nă rul se
ı̂ndreptă ı̂ntr-acolo.
Apoi, peste cinci minute, ı̂ncheindu-ș i paltonul din mers ș i zâ mbind
pesemne unor gâ nduri plă cute, trecu pe lingă cei ce ș edeau pe canapea
ș i ieș i trâ ntind uș a ș ubrezită de atâ ta trâ ntit.
— Pe ă sta 1-a descâ ntat bunică -sa - fă cu bă rbatul cu pâ slari albi -
ce mai tagmă afurisită ! Pentru ă ș tia nu există nici râ nd, nimic! Ț uș ti -
drept ı̂n birou! Ș i gata treaba.
— N-au griji, ı̂ntă ri muncitorul. Ș i nouă , la fabrică , ne trimiteau
dintr-ă ș tia, care nu se pricepeau la nimic. Ș i odată te trezeai c-a ajuns
responsabil. El o i fost, poate, cofetar, la viața lui, da’ ei ı̂l bă gau la
turnă torie. Ș i toate-s din pricină că există protecție.
— Pă i lui ce-i pasă , fă cu femeia, primeș te bani ș i atâ ta-i trebuie. Eu
ı̂nsă mi m-aș duce oriunde, numai să -mi plă tească leafă . Că de mâ ncat
trebuie să mă nâ nci!
Bă rbatul cu pâ slari albi ı̂ntoarse capul spre femeie ș i se uită o
vreme, nemulțumit, la ea.
— Uite d-aia merg la noi toate cu susu-n jos, iindcă oamenii judecă
la fel ca dumneata. Parcă n-ar i toate ale lor, ci ale altora: nu se gâ ndesc
decâ t cum să smulgă o bucă țică pentru ei, da’ că din munca lor nu se
alege nici un folos, asta nu-i priveș te. Pă i dacă am i noi cetă țeni
adevă rați, care se zbat să -ș i construiască patria, am privi ı̂ntr-altfel
lucrurile. Uite, să zicem că pe mine mă numesc ı̂ntr-un post ș i mi se dă
leafă bună , iar eu le zic: scuzați, madam, sau cum vă zice, eu la treaba
asta-s cam nepriceput, dar sunt oameni mai destoinici decâ t mine,
luați-i pe ei că eu... deocamdată mai aș tept.
— Iți toceș ti pantalonii de atâ ta aș teptat - ripostă ı̂mbufnată
femeia.
— Aș a-i, desigur, rosti muncitorul cercetâ ndu-ș i cizma că scată -
dacă ar i toate după dreptate, de ce să nu aș tepți. Fiindcă ș tii că atunci
câ nd ți-o veni râ ndul, au să te aș eze la locul care ți se cuvine. Da’ câ nd
vezi pe câ te unul ca ă la cu plicu-n mâ na, cum ți-o ia ı̂nainte, te scarpini
la ceafă fă ră să vrei.
— Ș i asta-i tot lipsă de conș tiință, se ı̂mpotrivi bă rbatul cu pâ slari
albi - noi singuri trebuie să avem grijă . Uite, ă la s-a strecurat ı̂n birou,
foarte bine, te iei ı̂n aceeaș i clipă după el, ı̂l prinzi asupra faptului, faci
scandal ș i la judecată cu dâ nsul!
— Nu poți pă zi toate uș ile, fă cu iar ı̂mbufnată femeia. Tu ı̂l pâ ndeș ti
lâ ngă o uș ă, iar el se strecoară pe alta. Nu, cu ș mecheri de-ă ș tia n-ai ce
pă zi.
— De-aia nici nu i-ai putea pă zi, iindcă judeci cum judeci. Statul ni
se adresează ca unor cetă țeni conș tienți: „Ajutați-ne, zice, să stâ rpim
ră ul sau nedreptă țile de tot soiul, iți cu ochi-n patru, lucrați mâ nă -n
mâ nă cu noi” - iar noi ne scă rpină m pe după ceafă . Vezi cum se
să vâ rș eș te o tică loș ie sub ochii tă i, ș i nu numai că este pă gubit statul,
dar ți se smulge chiar ție bucata de pâ ine de sub nas, care-i dreptul tă u,
ș i tu stai, te uiți ı̂n urma lor ș i taci.
Pe coridor trecură gră bite două domniș oare cu ș ube, sporovă ind
vesele. Se apropiară de o uș ă, se ciondă niră nițel... pesemne că una o
poftea pe cealaltă să intre cu dâ nsa, iar aceea n-avea curaj; apoi prima
dispă ru pe după uș ă, iar a doua ră mase să aș tepte.
— Priveș te-le, tagmă afurisită , rosti bă rbatul cu pâ slari albi, acuș i
au să dea nițel din coadă ș i gata treaba. Acuma să i intrat ı̂n birou ș i să
i ı̂ntrebat: pe ce bază ?
— Da’ poate că au venit cu totul pentru altceva, spuse femeia.
Degeaba ai sta să alergi după toți. Că dâ nsa, dacă are nevoie, poate să
intre ș i pe dincolo.
— De-aia nu reuș im nimic, iindcă stă m să mai judecă m ı̂n loc să ...
Peste câ teva minute domniș oarele plecară ciripind ș i râ zâ nd cu mai
multă veselie, aș a cum râ zi după ce ți s-a rezolvat pe neaș teptate o
treabă la care nici nu ı̂ndră zneai să visezi...
— Fratele lui lucrează acolo, spuse prima fată .
Ș i amâ ndouă dispă rură .
— Poftim, „pentru altceva”. Pretutindeni nu auzi decâ t de frați ș i de
cumnați.
Deodată ı̂n ș irul de oameni, unde pâ nă atunci domnise liniș te, se
auzi zarvă ș i țipete.
— Ce repartiție mi-au mai dat ș i ă ș tia?! strigă un bă rbat cu o scurtă
uitâ ndu-se nedumerit la hâ rtia pe care o că pă tase. M-am ı̂nscris ca
tâ mplar, iar ei mă trimit la brută rie!
— Taci, nă tă ră ule, ce faci gă lă gie!... mulțumeș te-i lui Dumnezeu că
ți-au dat-o, ı̂l potoli un om ı̂n vâ rstă , cu o scurtă că lduroasă ı̂ncinsă la
mijloc. La brută rie ai s-o duci ca-n sâ nul lui
Avram. Mă nâ nci plă cinte ș i dai din buze, iar dacă ai cap ai să ajungi
să ș i comanzi acolo.
— Habar n-am de meseria asta.
— Dac-ar trebui să plă teș ti iindcă nu ș tii, mai ı̂nțeleg, dar te
plă tesc ei, mă i, sucitule!
Omul cu scurtă se mai uită o dată la hâ rtie, se scă rpina nehotă râ t la
tâ mple ș i, dâ nd din mâ nă , porni spre uș ă zicâ nd:
— Bine, mai ı̂nvă ț o meserie.
— Ș i ce-i ră u ı̂n asta? ı̂i spuse un om cu manta militară care stă tuse
ı̂n spatele lui, te-ai nă scut tâ mplar ș i ai să mori brutar.
— Halal s-a ı̂nvâ rtit! Rosti clă tinâ nd din cap bă rbatul cu pâ slari
albi. N-ajungi departe cu oameni dintr-ă ș tia. Ce să mai vorbesc.
Deodată un bă rbat cu că ciula din blană de iepure, care trecea pe-
acolo, se uită la cel cu pâ slarii albi, aplecâ ndu-se uș or ca să -l distingă
mai bine ı̂n semiı̂ntunericul din coridor, ș i exclamă :
— Ivan Andreevici, tu erai? Ce vâ nt te-aduce pe-aici?
— Ah, dragul meu, ce bine că ne-am ı̂ntâ lnit! Pă i uite, de o lună
ı̂ntreagă bat pragurile să -mi caut slujbă .
Bă rbatul cu că ciulă de iepure ı̂l trase deoparte ș i-i spuse:
— Pă i ı̂l am aici pe cumnatu-meu, ı̂ți aranjează el câ t ai zice peș te.
— Care cumnat? Fedoseici?
— Ei da!
— Ptiu, ir-ar să ie! Iar eu mi-am tocit pantalonii tot aș teptâ nd pe
canapea.
Amâ ndoi dispă rură ı̂n dosul uneia dintre uș i.
Iar peste câ teva minute ieș iră discutâ nd veseli ș i se ı̂ndreptară spre
ieș ire.
— Ca să vezi ce noroc pe mine! spunea bă rbatul cu pâ slari albi. Cu
toate că nu mă pricep nici atâ tica la munca asta, că doar ı̂s specialist la
uscarea legumelor, da’ ce să -i faci, n-ai timp să mai alegi. Ei, ı̂ți
mulțumesc! Haidem să să rbă torim evenimentul...
— Tagmă afurisită , rosti muncitorul cu că ciula cu clape, să i intrat
după ei ı̂n birou, să -i i prins cu mâ ța-n sac, să -i i luat la ı̂ntrebă ri ș i... la
judecată cu tică loș ii ă ș tia!

O slujba rară
Milițianul Ivan Mitrohin, de la secția 65, ajuns la postul să u, după
ce petrecuse de ziua cuscră -si, stă tea de strajă rezemat de-o poartă .
— Cel mai ră u e atunci câ nd bei bere după votcă -chibzuia Mitrohin.
Te cuprinde moleș eala ș i-n ochi ți se nă zar fel de fel de lucruri. Da’ de ce
să te temi? Stradă ca toate stră zile, iar ı̂mpotriva hoților ai revolver.
Dar deodată ı̂i ı̂ngheță sâ ngele ı̂n vine: drept spre dâ nsul veneau
două dihă nii ı̂n patru labe. Pă ș eau ı̂ntr-un chip ciudat, că utâ nd,
pesemne să se ațină tot pe mijlocul stră zii, dar deviau mereu spre
trotuar unde se adunaseră troiene.
Mitrohin scoase revolverul, ı̂nsă ı̂ndată ı̂și dă du seama că dacă -i
necuratul revolverul nu ajută la nimic, iar apoi ı̂și aminti că n-are voie
să creadă ı̂n necuratul.
Dihă niile se apropiau. Ș i-l fulgeră gâ ndul c-or i niscaiva urș i
scă pați din gră dina zoologică .
Se ascunse ı̂n dosul porții aș teptâ nd. Cei doi urș i ajunseră pâ nă -n
dreptul să u ș i Mitrohin desluș i limpede urmă toarele:
— Da, am gustat azi pe să turate, rosti unul dintre ei.
— Of... fă cu celă lalt ș i vru să mai adauge ceva, dar se mulțumi să
dea din labă ș i porni mai departe.
Auzind vorbă , Mitrohin se apropie cu fereală .
— Stați pe loc, cetă țeni! Spuse el aș ezâ ndu-se ı̂n drumul lor.
Ii strigase „cetă țeni”, ı̂ntr-o doară . Dar după câ te se pă rea erau ı̂ntr-
adevă r doi cetă țeni necunoscuți, care mergeau ı̂n patru labe.
— De ce nu umblați cum umblă toată lumea?
— Pă i am ı̂ncercat ı̂n fel ș i chip, ră spunse unul dintre ei ridicâ nd
capul, dar ră mâ nâ nd mai departe ı̂n patru labe.
Iș i ı̂ndreptă că ciula de miel care-i alunecase pe ochi ș i urmă , eu
limba ı̂mpleticită :
— La ı̂nceput mergeam cum se cuvine, da’ ne izbeam cu nasu-n
toate cele.
— Ș i ă l mai ră u ı̂i că te mâ nă parcă necuratul să te-nvâ rți mereu tot
pe-un loc, spuse celă lalt, fă ră să -ș i ridice capul. Numai să ieș im de după
colț ne-a trebuit, cred, mai mult de-un ceas.
— Sunt silit să vă rețin, rosti Mitrohin. Facem proces-verbal, iar pe
urmă au să vă poftească la judecată tovă ră ș ească .
— Pe noi nu ne sperii cu judecată , spuse unul, stâ nd, tot ı̂n patru
labe ș i ș tergâ ndu-se la gură cu mâ na.
— Ba cu judecată ı̂i vii de hac oricui, ı̂i ripostă milițianul, că
republica, cum să zic... luptă din toate puterile, iar voi umblați ı̂n patru
labe.
— Sucit mai eș ti, ză u aș a, spuse celă lalt, da’ cum vrei să umblă m?
Să i fost tu ı̂n locul nostru, mergeai la fel.
— Da’ cine sunteți voi?
— Degustă tori, spuse primul.
— Cum?
— Uite-aș a. Că tot nu pricepi.
— A, dacă nu pricep, atunci urmați-mă . De unde veniți?
— De la slujbă .
— Pă i ce fel de lucră tori ați i, dacă v-ați ı̂mbă tat criță? Să i fost ș i
eu ca voi, era bine?
— Apoi de-aia suntem beți, iindcă venim, de la slujbă .
— Lasă vorba. Dă mâ na-ncoa, să te ajut să mergi.
— Ai i vrâ nd să merg ı̂n trei labe?
— In două trebuie să mergi, ca toți ceilalți cetă țeni ai republicii,
rosti pe un ton sever milițianul.
— Ceilalți, poate, da’ nu noi...
— Ptiu, drace! fă cu milițianul că nu pricep chiar nimic. Cum ziceai
că vă numiți?
— Degustă tori.
Milițianul ciuli urechea, să audă mai bine, apoi dă du din mină ș i
spuse:
— Haidem, ne-om descurca noi acolo.
Mitrohin o luă ı̂nainte, ș i simți din nou că după votcă nu se cade să
bei bere.
— Hei! ı̂i strigă din urmă unul din arestați, ce te-nvâ rți aș a? Ț i-e
prea ı̂ngustă strada, de te-mpinge dracu’ ı̂n troian?
— Ce troian, nu-i nici un troian aici, ră spunse milițianul,
scuturâ ndu-ș i mâ neca de ză padă , iindcă se izbise de-o ı̂ngră ditură ș i
lunecase cu brațul de-a lungul zidului. Ce treabă să mai faci cu voi, ce fel
de constructori ai republicii sunteți? urmă el, ı̂naintâ nd pe lâ ngă
ı̂ngră ditură . Cum de v-ați matosit astfel?
— Am fă cut ore suplimentare, lă muriră arestații.
Milițianul ı̂ntoarse capul, se uită la ei ș i, fă ră să spună nimic, scuipă
ș i porni mai departe.
— Am mai dus bețivi la viața mea, dar ı̂mpielițați dintr-ă ș tia n-am
vă zut de câ nd sunt, mai spuse el apoi.
Ajunș i la miliție, Mitrohin intră la o ițerul de serviciu ș i-i spuse:
— Am adus niș te bețivi.
— Iar bețivi? ı̂ți vine să le stâ lceș ti mutra tică loș ilor ă stora!... Cine
sunt?
— Dracu’ să -i ș tie cine... fă cu milițianul - că nu te ı̂nțelegi cu ei.
Numai după vorbă i-am recunoscut că -s oameni.
— Adă -i ı̂ncoace, porunci o ițerul. Stai că le-ară tă m noi!
Arestații intrară , plini de ză padă , cu că ciulile alunecate
Pe ochi, tot silindu-se să le ı̂ndrepte cu mâ inile vâ râ te ı̂n mă nuș i.
O ițerul de serviciu, aș ezat la masă , se uită la ei pe deasupra ochelarilor
cu ramă de ier ș i-i ı̂ntrebă :
— Cine sunteți?
— Degustă tori... ră spunseră aceș tia.
Milițianul aruncă o privire rapidă spre o ițer.
— Nu există cuvâ ntul ă sta. De unde veneați?
— De la slujbă .
— Care slujbă ?
— De la depozit.
— Va să zică v-ați ı̂mbă tat ı̂n timpul serviciului?
— Pă i se ı̂nțelege, doar n-am bă ut ca să ne a lă m ı̂n treabă .
— Nu pricep, neam, ı̂i ș opti milițianul o ițerului.
Acesta, nemaiș tiind, pesemne, ce ı̂ntrebare să le mai pună , se uită
ı̂ncruntat la arestați.
— Ș i de ce veneați aș a de tâ rziu?
— Am fă cut ore suplimentare.
— Da’ de ce v-ați ı̂mbă tat? ı̂ntrebă iar o ițerul de serviciu ș i pocni
cu palma ı̂ntr-un gâ ndac care să rise nu ș tiu de unde ș i se pregă tea s-o ia
la goană de-a curmeziș ul mesei.
— De-aia ne-am ș i ı̂mbă tat, iindcă am fă cut ore suplimentare,
ră spunseră cei doi.
— Poftim de te descurcă dacă poți, spuse milițianul.
O ițerul se lă să pe speteaza scaunului.
— Da’ ı̂n ce constă slujba asta a voastră ?
— Cum ı̂n ce... gustă m vinul ș i-i stabilim soiul... care-i mai scump,
care, tot aș a, e ș i mai scump...
Milițianul ı̂și o ițerul schimbară iute o privire.
— Fir-ar să ie!... Pă i asta-i slujbă ?
— Da ce credeai! Slujbă , se-nțelege.
— Fir-ar a dracului!...
— Ș i cum gustați?
— Pă i cum se gustă , ne clă tim doar gura ș i scuipă m - aș a se cuvine.
— Să scuipați vinul? ı̂ntrebă nedumerit o ițerul.
— Ei da.
— Asta-i bă taie de joc! Spuse milițianul ș i scuipă - să -ți clă teș ti gura
ș i să -l dai afară ? Vezi să nu! Ș i voi chiar ı̂l scuipați?
— Cum se nimereș te... Câ nd guș ti din mai multe soiuri, ți se urcă la
cap chiar dacă nu scuipi.
— Aș a-i dacă amesteci mai multe, ı̂ntă ri milițianul, mai cu seamă
votca cu berea.
— Ș i care va să zică , ı̂n iecare zi de la Dumnezeu sunteți ı̂n halul
ă sta? ı̂ntrebă o ițerul de serviciu.
— Nu, numai câ nd facem ore suplimentare.
— Ș i poți face ore suplimentare de câ te ori ı̂ți vine cheful? ı̂ntrebă
milițianul.
— Pă i cum nu, câ nd ai treabă multă ?
— N-aș i lă sat să -mi scape o zi, rosti milițianul ș tergâ ndu-se la
gură .
— Aș ezați-vă , ce stați ı̂n picioare, ı̂i pofti o ițerul. Ca să vezi ce
slujbe mai există pe lumea asta!... Bei, care va să zică , ș i nimeni nu-ți
poate face nimic. Aș a slujbă mai zic ș i eu. Iar nouă ni se cere acum să -i
urmă rim mai cu seamă pe bețivi, iindcă beția aduce un mare ră u
republicii... Huliganism ș i alte câ te. Uite, voi mergeați ı̂n patru labe, iar
noi eram obligați să vă arestă m. Ș i, câ nd colo, chiar slujba vă cere să
umblați ı̂n patru labe.
— Da’ ce se ı̂ntâ mplă dacă nu-l scuipi de fel? ı̂ntrebă milițianul.
— Atunci nu mai ajungi acasă nici ı̂n patru labe, ră spunseră
arestații.
— Straș nic!
— Ei, cum vreți, ră mâ neți la noi peste noapte, sau să trimitem pe
careva să vă conducă ?
— Nu, om ajunge noi ș i singuri ı̂ntr-un fel.
— Iar mâ ine, care va să zică , o luați de la capă t iar, de dimineață?
— De dimineață.
— Ce mai slujbă !... Ca să vezi!
După ce arestații, sprijinindu-se unul de celă lalt, ieș iră din secție,
mergâ nd tot de-a lungul peretelui, cei doi se uitară lung ı̂n urma lor.
O ițerul le strigă :
— Da’ concediu vă dă ?
— Nu, că n-avem câ nd.
Milițianul se scă rpină la ceafă ș i ieș ind ı̂n cerdac ı̂n urma
arestaților, strigă :
— Da’ zilieri nu primiți?...

Banii poporului
Intr-una din ı̂ntreprinderile industriale sovietice, s-a pus ı̂n
discuție problema producției, care era sub orice nivel.
După plan trebuia să iasă un bene iciu de cinci sute de mii, iar ı̂n
fapt a ieș it o pierdere, tot de cinci sute de mii.
— Dracu’ să le ia de calcule! spuneau membrii conducerii: s-au
potrivit la țanc: copeică cu copeică , după socoteală , numai că taman pe
dos.
Situația a fost sesizată mai sus. Sosiră comisii.
— De ce-i atâ t de mare pierderea?
— Cine să ș tie... Pă rea că merge bine. Am ș i luat ı̂mprumut 200 de
mii ı̂n contul bene iciului ș i câ nd colo, parcă ș i-ar i vâ râ t coada
necuratul...
Se apucară de revizie. Se dovedi că la iecare depozit, unde ar i fost
de ajuns doar un gestionar, erau angajați câ te un responsabil, un
secretar, o dactilografă ș i un curier.
— De unde să ı̂ntrețineți o hoardă ca asta! La cei cinci sute ar i
trebuit să vi se mai dea o suplimentare de buget - spuseră membrii
comisiei.
— Am cerut noi, dar ne-au refuzat, ră spunseră cei din conducere.
Te zbați, te zbați...
Persoanele care sesizaseră problema se apucară să susțină ı̂ntr-un
glas că membrii conducerii efectuau cheltuieli câ t se poate de
neproductive. Fiecare dintre ei că uta să -ș i angajeze tot soiul de neamuri
ș i cunoscuți. De altfel, pretutindeni ai nevoie de protecție, că fă ră o
ițuică de la o persoană cu autoritate nu te poți angaja, iar câ nd cineva
prezintă o asemenea ițuică este angajat fă ră vorbă , chiar dacă nu e
nevoie de el.
Cel mai tare se agitau doi lucră tori devotați ı̂ntreprinderii - un
lungan pe nume Hruș ciov, ș i altul scund, Taskin.
— Uitați-vă ș i voi, tovară ș i, le striga Hruș ciov membrilor comisiei,
priviți numai câ te birouri avem! Ș i dintre toți cei care stau la ele,
cincizeci la sută au fost angajați prin protecție: ba rude, ba cunoscuți, ba
cei cu scrisori de recomandare de la persoane importante. Iată cum se
respectă regimul de economii, iată cum se cheltuiesc banii poporului.
Salariații umblau speriați, aș teptâ ndu-se la comprimă ri.
— Trebuie să ne sprijiniți! Spuneau membrii conducerii. Că dacă ne
dau afară pe noi, zburați ș i voi, cu toții.
Ș i salariații că zură de acord să -i sprijine, iindcă iecare trebuie să
mă nâ nce o pâ ine.
— Să ne sprijiniți! Le strigau salariaților Hruș ciov ș i Taskin. Dacă
dă m jos actuala conducere, punem la punct problema bene iciului,
scă pă m de de icit ș i drept mulțumire că ne-ați sprijinit, n-o să
concediem pe nimeni, ı̂ntrucâ t producția va i lă rgită .
Ș i salariații că zură de acord să -i sprijine, iindcă iecare trebuie să
mă nâ nce o pâ ine.
Conducerea fu schimbată , iar ı̂n posturile libere fură numiți
Hruș ciov ș i Taskin.
A doua zi veni la ei administratorul ș i le spuse:
— Tovară ș i, sora mea a fost scoasă ı̂n chip samavolnic de fostul
aparat de conducere. Trebuie să faceți dreptate ș i s-o primiți ı̂napoi.
— Unde e? Ad-o ı̂ncoace, spuse Hruș ciov.
Sora administratorului veni ı̂n grabă , iar Hruș ciov o duse ı̂ntr-un
birou ș i anunță:
— Iat-o pe victima samavolniciei foș tilor barbari care au introdus
nepotismul ı̂n instituție ș i i-au dat afară pe salariații lipsiți de protecție.
Ii dau un post ș i o avansare.
Toată lumea aplaudă .
Pe urmă Taskin ș i Hruș ciov ı̂ncepură să ie vizitați de rude ș i de
cunoscuți. Nici nu intrau la conducere, ci umblau mai ı̂ntâ i prin
ı̂ntreprindere cercetâ nd-o cu tot interesul, aș a cum examinezi o casă pe
care ai că pă tat-o ca moș tenire.
Iar dacă Hruș ciov ș i Taskin le spuneau că nu-i pot angaja, aceș tia se
supă rau:
— Halal rudă , că mult ı̂i pasă de ai lui, n-ai ce zice. Câ t timp a avut
nevoie, tot prin jurul nostru se ı̂nvâ rtea, da’ acu’ umblă cu nasul pe sus
ș i nu vrea să facă nimic pentru noi. Da’ pe sora administratorului de ce a
luat-o? Pe un stră in ı̂l pot primi, da’ pe ai lor nu?
Pe urmă veniră la Hruș ciov rudele nevestei. La ı̂nceput le refuză .
Drept ră splată - acasă - mutre bosum late, scandal. Aș a că a fost nevoit
să primească doi dintre solicitanți.
După ce i-au primit pe aceș tia, au venit ș i la Taskin trei rude, ș i
câ nd le-a refuzat, i-au spus că Hruș ciov a putut să ia rude de-ale lui, iar
el, Taskin, de ce nu poate?
Au fost siliți, scrâ ș nind din dinți, să -i ia ș i pe ă ș tia trei.
Pe urmă au venit oameni cu bilete de la persoane importante.
I-au refuzat.
Dar aceș tia au spus că de ce pe ei ı̂i refuză iar pe rudele lor le
primesc?
Au fost nevoiți aș adar să -i ia ș i pe ă ș tia. Fiindcă , dacă -i refuzi, nu
ră mâ i nici tu mult timp. Or, de mâ ncat trebuie să mă nâ nci.
Aș a se face că ı̂ntr-o zi veni administratorul la conducere ș i ı̂ntrebă :
— Ce ne facem?
— Dar ce s-a ı̂ntâ mplat?
— Nu ne ajung birourile.
— Ptiu, drace... ei, să se aș eze câ te doi oameni la un birou.
— Care doi, câ nd pe alocuri stau câ te trei. E o ı̂nghesuială ... că nu
poți nici să ră su li... Ș i gâ ndiți-vă că oamenii stau ș ase ceasuri ı̂n
ı̂ntreprindere.
— Să mai comprimă m, poate? Că aici mai sunt multe rude ale celor
din vechea conducere.
— Nu se face... Doar au fost de partea noastră . Nu, mai bine
comandă m niș te birouri. Ș i apoi s-a nimerit să ie jos tâ mplarii... se
foiesc pe-acolo de parcă le-a ș optit sfâ ntul duh că -i rost de câ ș tig.
In biroul conducerii nă vă li Taskin ș i spuse gră bit:
— Fir-ar a dracului de situație, ză u aș a! Iar trebuie să primim un
om. Nu mai am putere, pricepi, nu mai am! Le tă lmă ceș ti că nu se poate,
că ı̂ntreprinderea nu-i moș ia lui tat-tu, că banii nu-s ai tă i, ci ai
poporului, degeaba, nu vor să ș tie de nimic. Ba ı̂ncă ı̂mi dau de ı̂nțeles
că au să -mi facă bucata, că au să trimită o notiță la ziar. Ce-i de fă cut?
— Ce să faci? O să trebuiască să -l primim, ră spunse Hruș ciov. Pe un
om cumsecade ı̂l mai poți repezi, dar de tică loș i dintr-ă ș tia trebuie să te
fereș ti. Ș i ca să nu um lă m statele, o să im nevoiți să -l angajă m ca zilier.
— Dar ı̂ți revine de două ori mai scump!
— Ș i de trei ori să ie, n-are importanță, că poți să treci cheltuiala la
alt articol. Că ș i la noi, după state, iese o sumă de te sperii! Ș i-apoi
oricum le-am fă cut tâ mplarilor comanda pentru mese. Din cauza asta
am fost siliți să majoră m cifra la producție. S-o majoră m pe hâ rtie e
uș or, dar cum o s-o facem practic, nu se ș tie.
Intre timp s-a ș i stâ rnit ierberea. Se strigă aproape deschis că asta
nu-i ı̂ntreprindere ci sat fă ră câ ini, că conducerea ı̂și angajează rudele ș i
pe cei cu tot soiul de bilețele, direct, ș i că nici vorbă să poți intra acolo
prin o iciul brațelor de muncă .
Discuția asta o stâ rniră cei a că ror angajare fusese refuzată . Ș i o
susțineau cei care ră mă seseră nemulțumiți. Cel mai tare se agitau trei
lucră tori devotați ı̂ntreprinderii - Suș cev, Laskin ș i Smidt.
Iar câ nd tâ mplarii aduseră noile birouri, aceș tia strigară ară tâ nd
birourile de la fereastră :
— Iată cum se cheltuiesc banii poporului! Ș i pentru cine toate
astea? Pentru protejații lor. In timp ce l-au dat afară ı̂n doi timpi ș i trei
miș că ri pe frate-meu, un om care nu era mai prejos decâ t ei. Duceți-vă
pe la depozite, să vedeți câ tă lume e acolo: un responsabil, cu un
locțiitor, doi contabili ș i două dactilografe, doi calculatori ș i doi curieri!
Ba mai ș tiu că au vâ râ t ș i zilieri care nu sunt trecuți pe state... Sprijiniți-
ne să -i dă m de-a berbeleacul.
— Să vă sprijinim ca pe urmă să concediați jumă tate din noi?
— Nu cu voi avem ce-avem, ci cu ș e ii care irosesc banii poporului.
— Atunci se schimbă socoteala.
Problema a fost sesizată mai sus. Sosiră comisii. Se apucară de
revizie. Situația se dovedi catastrofală : se scontase pe un bene iciu de
ș apte sute de mii ș i rezultă o pierdere tot de ș apte sute de mii.
— Exact la țanc!... Ca ș i la ă i de dinainte, numai că cifrele-s mai
mari. Copeică cu copeică . Chiar că ș i-a vâ râ t coada necuratul. Iar noi am
ș i cerut un ı̂mprumut de trei sute de mii, ı̂n contul viitorului bene iciu.
O i stâ nd clă direa pe-un loc blestemat, naiba să ș tie ce-i la mijloc.
— Ba nu, nu locul e de vină - strigară Suș cev, Laskin ș i Smidt - ci
faptul că banii sunt ai poporului. Că dacă ar i condus ı̂ntreprinderea pe
banii lor, precis că n-ar i adus atâ ta lume, ei ar i că utat să -l stoarcă pe
iecare de ultimele puteri. Pe câ nd aș a, dacă banii sunt ai poporului - să
vină ș i frații, ș i cumnații, ș i ă i cu bilețele. Ar i trebuit să aibă bene iciu
de un milion ı̂n cap, iar la ei sunt ș apte sute de mii pierdere. Pă i cum să
nu ie pierdere, câ nd dumnealor au ș i maș ină , ș i deplasă ri, dracu’ ș tie
unde, ș i câ te ș i mai câ te. Pe scurt, e vorba de banii poporului. Sprijiniți-
ne, trebuie să stâ rpim molima asta!
Peste o să ptă mâ nă fu anunțată realegerea conducerii. Cu toții au
remarcat incontestabila justețe ș i curajul cu care au luat cuvâ ntul
Suș cev, Laskin ș i Smidt, indignați iind ı̂n acelaș i timp de explicațiile
ı̂ncâ lcite ale fostei conduceri ca ș i de statele um late.
Iar ı̂ntre timp, jos, ferindu-se de ochii trecă torilor, se ı̂nghesuiau, nu
ș tiu de ce, tâ mplarii, privind din câ nd ı̂n câ nd ı̂n sus, unde se țineau
realegerile.
— Ce v-ați adunat aici? ı̂ntrebă portarul.
— Pă i aș a... aș teptă m ș i noi...

Despre vaci
Perioada 1918
Tro im zugravul veni la ș edința sovietului de plasă ș i ı̂ntrebă
descumpă nit:
— Se aude că le-ați pus capac nevestelor...
— Care neveste?
— Pă i cele legitime...
— Te-ai trezit ș i tu... ı̂ncă de să ptă mâ na trecută . Toate alea de s-au
cununat ı̂nainte de soviet, s-a zis cu ele!
— Pă i eu cu baba mea tră im de treizeci de ani - spuse sobarul - ce
să mai fac cu ea acum?
— Ce vrei, da’ să n-o mai vedem pe-aici, ı̂i ră spunse Mitka
roș covanul.
— Câ nd eș ti cap sec ș i nu pricepi, mai bine ai tă cea - se amestecă
un membru al sovietului. Nu le alungă nimeni, li se cere numai să pună
ș tampilă .
— Unde s-o pună ?
Acesta se gâ ndi apoi spuse:
— Unde se cuvine...
— Ba nu, nouă ni s-a spus ceva de bă trâ ne, replică zugravul.
— A, despre bă trâ ne - că -i voie să te desparți?
— Asta era... Numai că ı̂n privința despă rțeniei era voie ș i ı̂nainte.
— Inainte vreme erai nevoit, poate, să umbli vreo trei ani după
dâ nsa cu martori, ca s-o prinzi cu o treabă urâ tă , pe câ nd acum
desparte-te câ nd vrei. Numai să dai declarație ș i să ară ți pricina. Ș i
dâ nsa poate să te lase, dacă te porți urâ t cu ea.
— Cum adică , dacă te porți urâ t?
— Ei, să zicem, dac-o bați.
— Pă i cum vine asta? Nu mai am voie nici s-o bat?
— Nici mă car s-o ı̂njuri.
— Pe nevasta ta?! se mirară câ teva glasuri.
— Pe aia de ți-a dat-o Dumnezeu?! Strigă Prohor Stepanâ ci care
citea psaltirea ı̂n biserică , ı̂n loc de diacon.
— Ați că piat de tot cu Dumnezeu ă sta, rosti cu nă duf soldatul
Andriuș ka, venit să se intereseze de ceva de la un membru al sovietului.
Va să zică , dacă vreau să mă despart, pot să ară t că din pricină c-o bat?
ı̂ntrebă el.
— Ba nu, dâ nsa trebuie să declare ı̂mpotriva ta...
— Dâ nsa?
— Ei da.
— Da’ ı̂n privința averii cum ră mâ ne? Dacă eu, să zicem, mă
despart ș i amâ ndoi avem o vacă ,cui ră mâ ne vaca?
Membrul sovietului se gâ ndi din nou o clipă apoi ră spunse:
— Dacă dovedeș ti că nevastă -ta-i de vină , atunci ı̂ți ră mâ ne ție.
— Dar cu aia nouă cum vine? ı̂ntrebă Andriuș ka.
— Care „aia nouă ”? Strigă ı̂nciudat membrul sovietului, fă câ ndu-i
semn cu mâ na zugravului care-l sâ câ ia ș i el cu ceva. Vorbeș te mai tare,
că nu aud nimic!...
Ș i, strâ mbâ ndu-se, ı̂ntinse gâ tul ı̂nainte, spre soldat, care ș edea pe
banca din spate.
— Spuneam că dacă mă ı̂nsor ș i nevasta cea nouă are o vacă , a cui
se socoate că e?
— A amâ ndurora... câ t timp tră iți ı̂mpreună ... ș i... se-nțelege că
bă rbatul ține frâ nele.
— Dar dacă termin cu a veche, mă cununați cu cea nouă ?
— Noi nu cunună m. Popa cunună . Noi punem doar ș tampila.
— Va să zică , dacă ai ieș it din lege nu mai intri ı̂napoi? ı̂ntrebară
deodată mai multe glasuri.
— Din care „lege”? fă cu membrul sovietului. Doar tră ieș ti cu
că să torie civilă .
— Pă i eu cu că să torie de-asta civilă tră iesc poate ı̂n iecare zi.
— Ai i tră ind, da fă ră ș tampilă ... Ș i dacă femeia are vacă , n-ai voie
să te atingi de ea. Mai ı̂ntâ i pui ș tampilă . Ai priceput?
— Am priceput... să -ți pierzi capul, nu alta; curat ca-n pă dure,
Doamne iartă -mă .
— Multă lume se mai chinuieș te. Acu’ două zile tâ mplarul din
slobozie s-a despă rțit de bă trâ na lui - ți-era ș i milă să te uiți. Tră iau aș a
bine, că nici nu ș tiu cum să zic... M-a podidit ș i pe mine plâ nsul.
— Ș i din ce s-a iscat pricina?
— Ș i-a gă sit altă mireasă . Are două vaci, cojoc aproape nou ș i
cincizeci de puduri de secară .
— Două vaci?
— Da... Ei ș i muierea-i frumoasă coz... obrajii plini, zdravă nă de mi
ți-l ia ı̂n câ rcă ș i pe ucigă -l toaca, ș i cară la saci de câ te cinci puduri. Iar
astă laltă era ș i ea muiere bună , supusă , da’ mult mai pipernicită . El a
adus ı̂n bă tă tură două vaci ș i ea tot două .
— Maică precistă !
— Dă -i trainică treaba asta?... ı̂ntrebă Andriuș ka.
— Cum?
— Pă i ı̂n privința averii.
— Are avere multă ?
— Cine, a veche?
— Nu, cea nouă .
— O vacă , pâ nză cincizeci de arș ini, o podiovkă de postav ș i vreo
zece funți de zahă r.
— Ș i ce-i, te-ai certat cu a veche?
— Ba nu, că -i tare bună . Numai că atunci câ nd toarnă grâ nele nu-i
ı̂n stare să ridice un sac.
— A, asta-i altceva.
— Deună zi Ivan Andronov s-a ı̂ntors de la că tă nie ș i câ nd s-a trezit
- nici nevastă , nici casă , nici cojoc, nimic. Nevastă -sa s-a mă ritat cu altul
ș i a dus totul acolo. Acu’ se judecă . Deună zi s-a ı̂ntâ lnit cu bă rbatul cel
nou. „Dă -mi ı̂napoi - zice - vaca ș i cojocul ș i-n rest dracu’ să te ieie.” Da’
celă lalt: „Ș i mie ce-mi ră mâ ne?” „Cum ce? Da’ muierea?” „Pă i, cum - zice
ă la - crezi că degeaba am luat-o eu pe muierea ta, că , uite, nu-i bună nici
să are. N-ai decâ t să -ți iei altă femeie, dacă vrei avere.” Ș i uite-aș a, nu i-a
dat nici vaca, nici cojocul. In ziua de azi cu judecă țile astea... să -ți pui
mâ inile pe piept nu alta...
— Despre ce vorbeați? ı̂ntrebă ierarul, apropiindu-se.
— Pă i uite, despre vaci.
— Vă leu, iar au ı̂nceput să moară ?
— Da de unde, ce să moară ... vorbeam de despă rțenie.

Un om câinos
In satul Hlı̂novka, din slobozia de sus, a luat foc casa cea mai
mă rginaș ă. Pâ nă să se bată clopotul, pâ nă să se adune lumea, mai luă
foc o casă .
Vreo cinci oameni stingeau focul, femeile pă gubaș e boceau, iar
ceilalți stă teau deoparte.
Se uitau la foc ș i-ș i dă deau cu pă rerea:
— Ard zdravă n.
— Da, ard bine.
— Is uscate, de-aia ard.
— Pesemne că nu se ı̂ntinde mai departe. Se mistuie astea ș i gata -
spuse careva.
— Depinde de vâ nt... Că dacă s-o stâ rni vâ ntul, ajunge pâ nă la
cooperativă .
— N-aș crede... ı̂ți trebuie vâ nt, nu glumă ...
— Bine că -i aș ezată mai la o parte, că dacă s-o ı̂ntâ mpla să se
stâ rnească vâ ntul, se duce totul câ t ai clipi.
— N-are a face vâ ntul, rosti un țăran, cu un fular ı̂nfă ș urat ı̂n jurul
gâ tului, care ș edea pe un buș tean, dacă se ı̂ntinde incendiul, ia foc chiar
dacă -i la două verste. Ș i nici nu-i nevoie de vâ nt.
— Hei, Kuznețov, nu că sca gura, vezi să nu ajungă pâ nă la casa ta, că
a ta vine la râ nd.
— Aoleu, aș a-i... fă cu Kuznețov, aș ezâ ndu-ș i mai bine ș apca, apoi
vâ rı̂ o mă tură cu coadă lungă ı̂ntr-un ciubă r cu apă ș i se aș eză ı̂n dreptul
casei sale, pregă tit să ı̂nfrunte focul.
— Uite c-a ieș it ș i responsabilul.
— Se teme pentru marfa lui. Ferească Dumnezeu... Vreo doi ani au
tot muncit, abia au construit-o ș i deodată se duce totul de râ pă ...
— Cică are stambă multă , spuse o femeie tâ nă ră cu sarafan.
— Multă .
— Da inventarul o să ie curâ nd? ı̂ntrebă careva.
— Pare-mi-se să ptă mâ na viitoare, aș a ziceau.
Cu toții se uitară spre cooperativă .
— Nu scapă ea, are să ia foc.
— S-ar putea trimite vreo trei oameni cu gă leți, pentru orice
ı̂ntâ mplare.
Deodată pe izlaz apă ru un om desculț fă ră ș apcă , venind ı̂n goană
mare. Era Karpuha, cel care umbla veș nic fă ră ı̂ncă lțări ș i ı̂n capul gol. Il
cunoș teau ca pe un cal breaz, iindcă la adună ri nu era de acord cu nici
un fel de propuneri sau hotă râ ri ș i propunea altele. Era sau nu era
nevoie, el ı̂și spunea pă rerea, se certa, striga ș i ză pă cea pe toată lumea.
Karpuha striga ceva de departe ș i dă dea din mâ ini spre
cooperativă .
— Ce 1-a apucat? O i luat foc cooperativa?
— Nu, parcă nu se vede nimic.
— Ferească Dumnezeu. Numai stambă cică -i de vreo cinci sute de
ruble.
— Hei, Kuznețov, a ajuns la casa ta!
— Unde?... Of, bă tu-te-ar...
— Da, s-a adus să aibă femeile de să rbă tori. Responsabilul zice că i
s-a urâ t să le tot vadă cum vin ș i se uită . De cumpă rat nu cumpă ră , vor
numai să vadă ș i să -ș i aleagă din timp. Vă leu, mă i frate-meu, ce mai
arde!...
Cele două case ală turate ardeau ı̂n vâ lvă tă i; paiele se mistuiseră ș i
că deau ı̂n ș amoioage aprinse scoțând un fum de o culoare ciudată ,
galben-cenuș iu, ca atunci câ nd la mijloc mai sunt paie nearse cu totul.
Că priorii dezgoliți ardeau slab ou sclipiri jucă uș e.
Gâ fâ ind de alergă tură , cu pă rul ciufulit, Karpuha se opri ı̂nainte de
a ajunge la mulțimea adunată ș i strigă :
— Ce stați, ı̂mpielițaților! O să ardă toată marfa!... Trebuie scoasă
afară .
— E departe, nu pă țeș te nimic, ră spunse un glas.
— O i departe, fă cu un altul, da’ n-ar strica s-o ferim.
Câ țiva inș i se desprinseră din mulțime.
— Unde se duc?
— Li s-a nă ză rit să apere cooperativa. Mai bine ar sta aici. Că te
pomeneș ti că ia foc ș i casa lui Kuznețov.
Alți câ țiva oameni se desprinseră ı̂n urma celor dintâ i ș i, după ce
ș ovă iră un timp, aș a cum ș ovă ie la iarmaroc lumea neș tiind ı̂n dreptul
că rei bară ci să se oprească , se nă pustiră deodată cu toții spre
cooperativă . Inaintea tuturor alergau muierile tinere.
— Adă cheile, descuie! ı̂i strigă Karpuha responsabilului.
— Care chei, ai că piat?
— Ei, care... trebuie scoasă marfa. Arde - nu vezi!
— Pă i arde la o jumă tate de verstă .
— In slobozie ardea la o verstă ș i tot n-a ținut piept. Adă cheile, ı̂ți
spun.
Descuiară pră vă lia ș i strivindu-se unii pe alții nă vă liră cu toții să
scoată marfa.
— Stați, stați, luați-o la râ nd! strigă responsabilul.
— Mai ai câ nd să le alegi? Pâ nă aș teptă m să le luă m la râ nd, arde
totul.
Femeile se repeziră ı̂nainte de toate la stă mburi.
— Lă sați stamba, că rați fă ina!
— Ii tare grea...
— Duceți marfa ı̂ntr-un singur loc, strigă Karpuha, aș ezați-o la
mijlocul izlazului, că pâ nă acolo n-o ajunge.
Dar femeile care ieș eau ı̂n goană din pră vă lie, nă duș ite, cu fețele
roș ii, cu basmalele trase de pe cap ș i cu brațele ı̂ncă rcate cu baloturi de
stambă sau alte mă rfuri, nu alergau spre un singur loc, ci tot ı̂n pă rți
diferite: care ı̂n câ nepiș te, care ı̂n curtea din dos.
Vă zâ nd că se goleș te pră vă lia, toți ceilalți pă ră siră focul ș i alergră
ı̂ntr-acolo, pâ nă ș i Kuznețov care-ș i azvâ rli mă tura cu coadă ı̂n mijlocul
izlazului.
— Mă i, hă bă ugule, tu de ce-ai mai venit? strigară la el.
— Lasă - fă cu acesta dâ nd din mâ nă ș i prinse ı̂n brațe niș te cutii
care mai ră mă seseră .
— Hei, de ce le trâ ntiți ı̂n câ nepiș te! strigau oamenii la femei.
— E mai bine aș a, că n-au să ardă ...
— De-acuma poți să faci inventarul ș i mâ ine, că nu mai ia foc.
După ce salvară toată marfa ș i se uitară la locul de pe izlaz unde li
se poruncise s-o aș eze, gă siră acolo doar trei gă leți de tablă , o legă tură
cu covrigi ș i două lopeți.
Oamenii se adunaseră ı̂n jur ș i se uitau la marfă .
Veni alergâ nd Karpuha, aș a cum la ră zboi aleargă un comandant,
după atac, să vadă câ ți prizonieri s-au luat, ș i strigă :
— Dar unde-i restul?
— Pesemne că n-au ajuns ı̂ncă cu ele. Sau le-or i pus ı̂n altă parte,
să ie mai departe de foc.
Din câ nepiș te ieș eau femeile nă duș ite ș i ciufulite ș i, vă zâ nd că
lumea se uită la ele, ı̂ncepeau să meargă agale potrivindu-ș i sarafanele
din mers, de parcă s-ar i dus pentru altă treabă .
— De unde vii?! strigă Karpuha, ı̂ntâ mpinâ ndu-le pe toate cu
aceeaș i ı̂ntrebare.
— Din câ nepiș te, nu vezi?
— Da’ pentru ce te-ai dus acolo?
— Pentru ce se merge...
— Marfă ai luat?
— Ce marfă ?
— Din cooperativă .
— Ai că piat! Nici n-am vă zut-o ı̂n ochi.
— Las’ c-o strâ ngi mai pe urmă , principalul e c-ai scos-o - spuneau
oamenii.
— Mă iculiță, a luat foc casa lui Kuznețov.
Ș i se repeziră la foc; ı̂naintea tuturor alerga Kuznețov cu cutiile
subsuoară .
— Of, lua-te-ar aghiuță!... strigă Kuznețov ı̂mpungâ nd deznă dă jduit
cu cangea ı̂n peretele cuprins de lă că ri al casei sale. La ce s-a mai vâ râ t,
câ inele, cu marfa aia a lui! Asta cum hă mă ie o dată , cum iese
ı̂ncurcă tură .
— De-acu s-a zis, spuneau oamenii, las-o să ardă , că mai zboară
ș omoioagele. Câ inos om, ză u aș a. Dracu’ l-a pus să latre.
— Da’ cooperativa ați scă pat-o? ı̂ntrebară noii veniți.
— Nici n-avea nevoie s-o scapi. Au scos doar marfa.
— Multă ?
— Nu, nu era mai nimic. Zace acolo, pe izlaz.
— Karpuha ă sta merită să -l arunci ș i pe el ı̂n foc pentru treaba asta.
La fel s-a ı̂ntâ mplat ș i anul trecut, cu hambarul moș ierului. Vroiam să -l
vindem că ne dă deau bani buni pe el, da’ numai ce-l vezi că se scoală la
adunare ș i dă -i cu gura: „Fiți cu ochii-n patru, tovară ș i, nu cumva să se
fure balamalele de la uș i ș i tabla de pe acoperiș , că tabla-i tare bună . E-o
tablă groasă , de pe vremuri - zice - cum nu poți să cumperi azi nici cu
bani”. Toată lumea a ascultat. A doua zi, câ nd ne-am uitat, jumă tate din
tablă se dusese. Iar peste trei zile au cură țat acoperiș ul de tot. Ca să vezi
ce face, ı̂mpielițatul.
— Om câ inos, ce să mai vorbim.
După ce-i arse casa pâ nă la temelii, Kuznețov se duse mai ı̂ncolo, se
aș eză pe un buș tean ș i se apucă să -ș i cerceteze cutiile. Desfă cu una, apoi
alta, apoi a treia ș i scuipă : ı̂n toate erau jucă rii pentru sugaci ș i susete
de cauciuc.
— Ei, ați, strâ ns marfa? ı̂ntrebă careva.
— Am strâ ns pe dracu’... Ne-a ars ș i-o casă ı̂n plus, ș i nici
cooperativă nu mai avem.
— Uite câ nd se aciuează pe undeva câ te un om câ inos ca ă sta,
numai belele ș i se trag de la el.
Un lucru ciudat
I
Vinerea, a doua zi după foc, a fost convocată la cooperativă o
adunare pentru a se discuta motivele falimentului acestei ı̂ntreprinderi.
— Vrei să -ți aprinzi luleaua, fă bine de aleargă la oraș după
chibrituri. Ne-am sleit de puteri, ziceau țăranii.
Pro itâ nd de situația asta, Prohor Fomicev, un țăran gras cu jiletcă
ș i cu rubaș că de stambă , pe care o purta deasupra pantalonilor, ı̂și
deschise o pră vă lie a lui ș i se apucă să aducă cele de trebuință, sporind
prețul cu un pitac la funt.
Lumea era mulțumită .
Dar câ nd fă cură socoteala câ ți pitaci intra de la tot satul ı̂n
buzunarul lui Fomicev, ajunseră la concluzia ca sunt niș te dobitoci. Ca
dacă au capete pe umeri, de ce să nu facă aș a fel, ca piticii să nu se
irosească ?
Organizară treaba. Adunară bani ș i aduseră marfă , deschizâ nd o
cooperativă peste drum de pră vă lia lui Fomicev.
— Moarte culacilor ș i patronilor! Să nu luă m marfa de la un
negustor particular!
Ca responsabil al cooperativei ı̂l aleseră pe Alfonka armonistul, un
invalid din ră zboiul civil. L-au ales gâ ndindu-se ca, ı̂n primul râ nd, era
un om care se pricepea la toate - dregea armonici, ceasuri, lă mpi de gaz;
pâ nă i focurile bengale ș tia să le aprindă . In al doilea râ nd n-avea
gospodă rie ș i tot stă tea acasă degeaba; dacă ı̂i dai acolo o leafă , el ı̂și
vede de vâ nzare.
— Te pricepi să vinzi? ı̂l ı̂ntrebară țăranii.
— Mare c...! Parcă -ți trebuie glagorie pentru asta - ră spunse
Afonka. Uite, să dregi un ceas e-o treabă mai complicată ș i tot mă
descurc.
A doua zi după deschidere, pe iarbă , lâ ngă cooperativă ș edea o
mulțime ı̂ntreaga.
— Mă iculiță, ce de lume s-a adunat, spuneau trecă torii. De ce stați?
— Aș teptă m.
Oamenii aș teptau cu bidoane pentru dohot ș i sticle pentru gaz,
fumâ nd ș i uitâ ndu-se câ nd ı̂ntr-o parte, câ nd ı̂ntr-aha.
— E ı̂nchis? ı̂ntrebau alți cumpă ră tori apropiindu-se.
— Inchis.
— Da’ Afonka unde-i?
— Pă i cică i-a dus popii lampa de gaz, că o luase ca s-o dreagă .
— Nu o lampă , ci o jucă rie cu arc.
— Drege ș i jucă rii?
— Drege.
— Aș a cap mai zic ș i eu... Ș i câ nd stă ı̂n pră vă lie?
— Pă i câ nd se nimereș te. Ieri cică a fost chiar de dimineață.
— Câ nd n-are nimic de dres, e aproape tot timpul aici. Ieri bă trâ na
mea a nimerit tocmai bine, ș i s-a ı̂ntors ı̂n cinci minute. Altă dată a avut
ghinion ș i a aș teptat trei ceasuri.
— Hei, ce stați acolo? Veniți să vă dau marfă , ı̂i strigă din pragul
pră vă liei sale Fomicev.
— Ba să cră pi. La ce dracu’ ne trebuieș ti! ı̂i ră spunseră țăranii fă ră
să -l ı̂nvrednicească mă car cu o privire. Câ nd ı̂n capul satului apă ru
Afonka cu câ rja lui, fă ră ș apcă , cu pletele nepieptă nate ș i ude de
sudoare de parcă tocmai atunci a ieș it de la scaldă , ı̂i strigară vreo zece
glasuri:
— Hei, pă i aș a ne-a fost vorba! Nici n-am apucat bine să -ți dă m o
treabă c-ai ș i ı̂nceput să tai frunză la câ ini. Uite, o să luă m marfă de la
negustorul particular, ș i-atunci să vezi cum mai luieri a pagubă .
— Dracu’ să vă iele, luați, că mie ce-mi pasă ? ră spunse Afonka. De
mult ați i fost acasă , ı̂n loc să aș teptați aici.
— Pă i de-aia te-am ș i pus, dobitocule, ca să nu luă m de la el.
— Ei, dacă m-ați pus de-aia, atunci ră bdați, ră spunse Afonka. Că
doar n-oi sta să vă pă zesc câ tu-i ziua de lungă ș i să vâ nd la unu’ câ te
unu’. Aș a barem v-ați adunat mai mulți ș i-am să vâ nd la toți o dată .
— Pă i bine, ı̂mpielițatule, te aș teptă m aici de trei ceasuri, drac
afurisit ce eș ti, ne stau vitele ı̂n ogradă neadă pate.
— Rabdă ele...
Afonka punea mai presus de orice meș teș ugul să u de mecanic.
Câ nd i se aducea să dreagă o armonică sau un ceas, le cercetă ı̂ndelung
ș ezâ nd pe prispă cu câ rja pusă de-o parte, desfă cea ș i strâ ngea lâ ngă
ureche burduful armonicii, vrâ nd să vadă dacă nu scapă pe undeva
aerul. O aș eza pe prispă ș i se uita la ea aș a cum se uită veterinarul la un
animal bolnav, apoi o lua iar ı̂n mâ ini.
Ș i-ți dă deai seama că pentru el clipele de cea mai mare desfă tare
erau atunci câ nd ı̂i că uta strică ciunea, ı̂n timp ce ı̂n fața lui stă tea, tă cut
ș i ı̂ncordat, proprietarul, ı̂ncercâ nd să ghicească după chipul meș terului
ce sentință are să -i dea.
Ș i cea mai mare plă cere pentru Afonka era să -i spună pe un ton
nepă să tor, care avea cu atâ t mai mult efect:
— S-a ispră vit cu muzicuța ta, nu se mai poate drege...
Iar apoi, câ nd proprietarul descumpă nit se ruga de el s ios ca s-o
dreagă mă car nițel, ca să câ nte cum o i, doar să câ nte, Afonka ı̂i spunea:
— Bine, las-o, mai vă d eu.
Atunci se simțea aidoma unui vră jitor, puternic ș i plin de
importanță ı̂n fața oamenilor, iindcă ș tia să facă un lucru de care, ı̂n
afară de el, nu era ı̂n stare nimeni.
Negustoria o disprețuia, privind-o ca pe o umilință, iindcă aici nu
era nevoie de nici o pricepere: ș i un prost poate să vâ ndă , pe câ nd el, un
meș ter, la ce bun să -ș i pună ı̂ntr-ı̂nsa toată inima? Se purta dinadins
astfel, ca lumea să vadă că el e mai presus de negoțul ă sta, că nare
nevoie de el ș i nici nu se gâ ndeș te, el, care-i atâ t de ı̂nzestrat, să -ș i
piardă cu treaba asta zile
Intregi. Ba să mai ș i facă pe vâ nză torul!
Firea lui independentă nu se ı̂mpă ca deloc cu socotelile
contabiliceș ti ș i cu obligația de a aduce marfă din timp. Nu nota nimic,
nu ținea nici o evidență.
— Dacă -i vâ ndut, e bun vâ ndut, la ce să mai scriu. Câ nd ai marfă ı̂n
pră vă lie nu-i nevoie s-o scrii, iindcă -i aici oricum. Iar câ nd e vâ ndută ,
degeaba o scrii, că tot nu e.
— O să dai socoteală . O să te tragem la ră spundere.
— N-ai decâ t, ră spundea Afonka ș i se ı̂ntorcea cu spatele,
aplecâ ndu-se ș i bă tâ ndu-se cu palma peste o anumită parte a corpului.
Cel care-l amenințase se uita spre locul ară tat ș i vedea acolo un
petic ș i două gă uri prin care ră zbea pielea goală .
Gă urile astea aveau două ı̂nțelesuri: pe de o parte serveau ca
dovadă a cinstei lui Afonka, iar pe de altă parte ară tau că -i cu neputință
să -l tragi la ră spundere.
Treaba care-i fusese ı̂ncredințată o fă cea la nimereală ș i n-avea un
ban la su letul lui. Aș a ı̂ncâ t, câ nd la o să ptă mâ nă după deschiderea
cooperativei veni la el un membru al conducerii ș i-l rugă cu fereală să -i
dea niscaiva marfă pe datorie, Afonka ı̂i spuse:
— Mie ce-mi pasă ?... Ia, că doar nu dau de la mine...
— O scrii? ı̂ntrebă membrul conducerii turnâ ndu-ș i singur fă ină
albă .
— La ce să mai scriu?...
— Atunci mai iau ș i-un funt de ceai.
— Ia-ți.
A doua zi veniră ceilalți doi membri ai conducerii ș i se foiră destul
de mult prin pră vă lie, turnâ ndu-ș i marfă ı̂n saci ș i aș ezâ ndu-i la
ı̂ndemâ nă .
Iar pe urmă veni un țăran - un membru al cooperativei, care avea ı̂n
buzunar o hâ rtie de cinci ruble, dar ı̂i pă rea ră u s-o schimbe.
— Imi dai pe datorie?
— Mie nu-mi pare ră u, că marfa-i a voastră , nu a mea.
A lâ nd că la cooperativă se dă pe datorie, veni buluc tot satul.
— Ț in-te bine, Fomicev, ı̂i spuneau țăranii negustorului care ș edea
ı̂n pră vă lia lui, vezi ș i tu ce vâ nzare facem!
Principala ı̂nsuș ire a lui Afonka, ș i cea mai prețioasă , era totalul lui
dezinteres față de bani. Ii trata aproape cu dispreț ș i toți ș tiau că nici o
copeică de-a obș tii nu s-a lipit de degetele lui. Aș a se face că la vreo
două să ptă mâ ni după numirea lui ca responsabil, atunci câ nd cineva ı̂l
ı̂ntoarse cu spatele la lumină , peticul ș i gă urile erau la locul lor.
Particularitatea lui Afonka, ı̂n postul de responsabil al cooperativei,
era că nu-ți cerea niciodată să -ți plă teș ti datoria. Se prea poate să -ș i i
fă cut urmă toarea socoteală :
„Ei sunt stă pâ nii, pră vă lia-i a lor, ș i dacă iau, pesemne că ș tiu câ nd
trebuie să dea ı̂napoi.”
Deș i se prea poate să nu i judecat ı̂n nici un fel.
— Gaz ai? ı̂l ı̂ntrebă un cumpă ră tor la trei să ptă mâ ni după ce se
deschisese cooperativa.
— N-am gaz, am dohot.
— Nu-mi trebuie dohot, de-o să ptă mâ nă umblu după gaz.
— Poți să umbli ș i trei că doar n-am să mă duc la oraș numai
pentru gazul tă u. Ia-ți ș i tu de peste drum.
A patra să ptă mâ nă după deschidere, pră vă lia era goală .
— Asta vâ nzare! spuneau țăranii, ș i noi care ne temeam să nu stea
marfa. Hei, de ce dormi ș i nu trimiți după marfă ? ı̂i strigau lui Afonka.
— Pă i dacă n-am bani.
— Ai vâ ndut o pră vă lie ı̂ntreagă ș i n-ai bani? O să trebuiască să -ți
facem revizie.
Sosi revizia. Dar ı̂ntrucâ t Afonka n-a notat pe nimeni dintre cei care
au luat pe datorie, revizia nu putu să -i descopere pe cumpă ră torii care
dovedeau atâ ta lipsă de conș tiință față de bunul obș tesc.
— Care a luat pe datorie? ı̂ntrebă revizorul.
Oamenii se mulțumeau să tacă aruncâ nd priviri ı̂njur ș i uitâ ndu-se
unul la altul, mirați câ t de neruș inată s-a fă cut lumea.
— Vom i nevoiți să te tragem la ră spundere, ı̂i spuse revizorul lui
Afonka.
Ș i cu toții ı̂l vă zură pe Afonka cum se ı̂ntoarce tă cut cu spatele la
revizor ș i cum ı̂i arată ș i lui ceea ce ară ta ı̂ndeobș te oricui amenința să -l
tragă la ră spundere.
Revizorul se uită maș inal spre locul acela ș i vă zu ceea ce vă zuseră
mai ı̂nainte ș i ceilalți: un petic ș i două gă uri.

II
Socotiră atunci că -i mai bine să plă tească leafă ca lumea ș i să
angajeze un om sâ rguincios, care să stea toată ziua ı̂n pră vă lie, să nu
dea pe datorie ș i să țină registrele.
Il aleseră pe Kubanov, fostul preș edinte, care fusese scos cu ordin
de la oraș pentru abuz de putere. Omul acesta era nă scut să comande ș i
ı̂n cele ș ase luni câ t fusese preș edinte ı̂și gă sise chemarea adevă rată .
Era ı̂ncredințat că fă ră ordine ș i asprime nu poate să meargă nici o
treabă . Fusese jignit câ nd ı̂l scoseseră . Iar după ce l-au ales ca
responsabil, se mulțumi să spună :
— Aia e, acum v-ați dat ș i voi seama, ı̂mpielițaților...
Devenind responsabil, el ară tă din plin ce ı̂nseamnă să ai autoritate
ie ș i ı̂ntr-un post umil cum e acela de responsabil de cooperativă . Câ nd
se apropiau de pră vă lie, cumpă ră torilor ı̂ncepeau să le clă nțăne dinții ı̂n
gură , de parcă nu s-ar i dus după marfă ci la un procuror care o să -i
ră sucească ı̂n fel ș i chip, de-o să scoată ș i su letul din ei.
Kubanov ș edea ı̂ntotdeauna ș i citea ziarul. Câ nd intra vreo bă trâ nă ,
striga fă ră să se uite la cumpă ră toare:
— Ce-ți trebuie?
— Cum?
— Spune de ce-ai venit.
— Eu, maică ... mie, maică ...
— Cum?! Vorbeș te mai repede, ce te bâ lbâ i! Ț i-a ı̂nțepenit limba ı̂n
gură ? Ei?
— Un funt de gaz...
— Da’ de unde ia bani i-tu? Las’ că pun mâ na pe voi, descopă r eu
tot. Scot totul la iveală . La biserică te duci? Pe popă ı̂n casă ı̂l primeș ti?
Nu te mai bâ lbâ i, vorbeș te! Impozitul l-ai plă tit? Nu? Atunci de unde ai
bani? Las’ că ș tiu eu. La casa de economii cine se duce? Eu le vă d pe
toate de-aici! Raportez eu totul. Poftim funtul de gaz. Ia-l ș i să nu te mai
prind pe-aici.
Bă trâ na se repezea afară din pră vă lie mai mult moartă de spaimă ș i
tot drumul ı̂și fă cea cruce ș i se uita ı̂ndă ră t.
Kubanov considera că funcția să ı̂i dă dreptul de a pă trunde ı̂n toate
amă nuntele din viața cetă țenilor ș i se purta cu cumpă ră torii să i
ı̂ntocmai ca un ș ef cu subalternii să i că rora le cerea, ı̂n primul râ nd, să -i
ș tie de frică .
Cea mai mare plă cere a lui era să -i vadă cum tremură de groază ș i
cum le ı̂nțepeneș te limba-n gură auzindu-i glasul.
Iș i disprețuia ș i el munca, la fel ca Afonka, ș i nu-i dă dea nici o
importanță. Pe primul loc ı̂nsă erau la el ordinea ș i asprimea. Față de
nevoile cumpă ră torilor se purta cu acelaș i dispreț , socotindu-le un
ră sfă ț .
— Ț i-am cerut ceai, de ce nu-mi dai, ı̂i spunea vreo nevastă tâ nă ră .
— Ia ce ți se dă . N-am ceai. Nu mai scormoni. Vrei sau nu vrei, ia, că
o să ie ră u de tine. Ș i fă ră multă vorbă , că o să raportez. Ț ie ce-ți
trebuie?
— Gaz.
— Peste drum.
Revizia gă si la el o ordine desă vâ rș ită ı̂n registre, dar ș i toată marfa
nevâ ndută . Nimeni nu cumpă ra, cu toate că conducerea a scă zut
prețurile cu 20% față de ale lui Fomicev.
— Fomicev, mai tră ieș ti? ı̂l ı̂ntreba careva.
— Tră iesc, ră spundea acesta din prag, scoțându-ș i ș apca.
— Da’ cum de izbuteș ti să mai faci negoț? Că dincolo s-a scă zut cu
două zeci la sută .
— Mare-i Dumnezeu!
— Ce mai diavoli afurisiți ș i culacii ă ș tia! Magie neagră ș i mai multe
nu, spunea clă tinâ nd din cap cel care-l ı̂ntrebase. Cum să -ți venim de
hac, Fomicev?
— Ați i ș tiind voi mai bine ca mine, ră spundea Fomicev.
Iar după ce se anunță ı̂n mod o icial lupta sistematică ı̂mpotriva
negoțului particular, se vă zu limpede că lui Fomicev i-a sosit sfâ rș itul.
I se puse un impozit atâ t de mare, ı̂ncâ t lumea vorbea:
— De-acu’, s-a zis cu el. Asta da, luptă ! De-acu’ ı̂ncolo n-are să ne
mai pună bețe-n roate. Iar dacă plă teș te impozitul ă sta, să i se mai pună
ı̂ncă o dată pe-atâ t.
— Ei, n-o mai duci mult Fomicev, aș a-i? S-a sfâ rș it cu tine, mă i frate!
— Ce să -i faci, ră spunse Fomicev.
Ș i iindcă n-avea bani de ajuns, i s-a luat toată marfa.
— Ei acu’ să vedeți ce negoț facem. Dar cum să nimerim un
responsabil bun, să alegem unul destoinic? Ne-ar trebui un om care se
pricepe să mâ nuiască marfa.

III
Al treilea fu ales Zubarev, fostul ș ef al secției inanciare de la plasă .
Acesta fusese mai ı̂nainte responsabilul unui magazin din Moscova, de
unde ı̂l concediaseră din pricină că avea vederi largi, după cum explică
el.
Zubarev era un bă rbat tuns scurt ș i periat, cu o față veș nic agitată ș i
alarmată pe care ș i-o ș tergea mereu cu batista fă cută ghem, de parcă ar
i alergat fă ră ră gaz vreo zece verste, ș i-ș i tot ciufulea pă rul ca peria.
Câ nd intră pentru prima dată ı̂n pră vă lie, ı̂și plimbă privirile peste
rafturi ș i aruncă disprețuitor:
— N-a fă cut nici un fel de operațiuni de stocuri. Asta a fost paznic,
nu responsabil. Principalul sunt operațiunile, ı̂ncă perea nu-i bună de
nimic! Trebuie construită alta.
De construit nu-l lă sară să construiască , dar ı̂i repartizară pentru
pră vă lie casa de cultură . Zubarev sparse pereți, puse geamuri ou
vitrină , fă cu rost de scaune pentru cumpă ră tori, organiză câ teva
raioane ș i cumpă ră asemenea mă rfuri, cum nu mai vă zuse nimeni pâ nă
atunci: pă lă rii, tablouri ı̂nră mate, umbrele. Ba nu ș tiu pentru ce mai
aduse ș i un cilindru.
Câ nd ı̂l ı̂ntrebară la ce-s bune toate astea, ră spunse:
— Să vedeți voi magazinul Mur ș i Murelise, că acolo ı̂s ș i mai ș i. Voi
v-ați ı̂nvă țat cu gazul vostru ș i de altceva habar n-aveți. Trebuie să vi se
bage-n cap cu de-a sila.
— Dar de ce te-ai ı̂ntins aș a, de unde ai să iei bani?
— Dar operațiunile de stocuri pentru ce sunt date? La voi nu s-au
fă cut operațiuni, de-aia ș i era marfa scumpă ș i ză cea luni ı̂ntregi.
Pentru operațiuni ı̂i trebuia cal ș i tră sură cu arcuri.
Adesea cu tră sura asta soseau niș te oameni necunoscuți. Zubarev
le ară ta câ tă marfă are, pe urmă iscă leau niș te hâ rtii. Era primul
responsabil devotat cu patimă muncii sale. Dar nu ca un negustor, ci ca
un artist.
Dar câ nd veniră să cumpere, vă zură că marfa-i mai scumpă decâ t la
oraș .
— De ce ne jupoi aș a? ı̂ntrebară țăranii.
— Din cauza operațiunilor ș i a cheltuielilor de impozit, ră spunse
Zubarev, ciufulindu-ș i pă rul scurt. Că ă l dinainte, care fă ceau negoț cu
scrumbii ș i gaz, luau totul din tâ rg, pe câ nd eu, pentru umbrele, a
trebuit s-o ı̂ntind pâ nă la Moscova.
— Dracu’ să le ia de umbrele, câ rteau țăranii, că de cumpă rat nu le
cumpă ră nimeni ș i ı̂nghit o groază de bani.
— Vâ nzarea-i slabă , spunea Zubarev, ce asta-i vâ nzare? Uite, la
patronul meu din Moscova era negoț , nu glumă ! Pe câ nd aici numai te
mâ njeș ti. Nu mai ai nici un chef să faci treabă . Aici ar trebui ridicat un
trust. Ș i ı̂n general n-ar strica să mai ı̂nvioră m nițel negoțul ă sta.
Iar după ce Zubarev se apucă să ı̂nvioreze negoțul, se ı̂nvioră el
ı̂ntr-o parte, iar rezultatele se vă zură ı̂ntr-alta.
Peste o să ptă mâ nă , trecâ nd prin dreptul pră vă liei lui Fomicev,
țăranii că scară gura mirați: pră vă lia era plină de marfă . Iar Fomicev
ı̂nsuș i ș edea pe un taburet lâ ngă prag ș i se uita câ nd ı̂n dreapta, câ nd ı̂n
stâ nga.
— Ce-i, ai ı̂nviat iar! exclamau trecă torii.
— Cu iertă ciune, am ı̂nviat iar.
— Pă i cum ai izbutit?!
— Cu ajutorul lui Dumnezeu ș i al conducerii noastre.
— Da’ de unde ai luat atâ ta marfă ? De la oraș ?
— Nu, că la oraș ı̂i tare scumpă , nu-i pentru buzunarul meu. S-a dat
drumul la solduri ı̂n cooperativa noastră , ca să se ı̂nvioreze negoțul.
— Ș i la ce preț vinzi?
— Cu cinci procente mai ieftin ca la ei.
— Cum aș a? ı̂ți faci singur pagubă ?
— Ba nu, pagubă n-am. Că la dâ nș ii cheltuielile de impozit ı̂s mari
foarte, ș i mai sunt ș i operațiunile alea. Ei au trimis la Moscova, după
umbrele, un om anume, pe câ nd eu n-am decâ t să trec peste drum pâ nă
la ei să le iau. Uite, după ce m-oi ı̂ntă ri nițel, le iau marfa toată , cu
ridicata. Chiar pe toată poate că n-o iau, umbrelele n-au decâ t să le
ră mâ nă lor, doar dacă mi le-ar da pe veresie, că eu mă zbat mai mult
pentru gaz ș i manufactură .
— Cum merg treburile? ı̂l ı̂ntrebară pe Zubarev.
— Nu prea ră u. Inchei luna cu un de icit neı̂nsemnat.
— Cum cu de icit? Că doar ai vâ ndut toată marfa?
— Toată , pâ nă la ultimul capă t de ață. La mine nu zace. Numai
umbrelele mai stau.
— Atunci unde-i câ ș tigul?
— Nici nu trebuie să am câ ș tig. O fac pentru demonstrație -
ră spunse Zubarev.
— Cum pentru demonstrație?
— Pă i aș a, ca să ia exemplu ș i alții, ră spunse Zubarev. Că a ieș it cu
de icit, ce să -i faci, dacă n-am fonduri. Uite, dacă mi s-ar aloca vreo
cincizeci de mii, atunci m-aș desfă ș ura cum ș tiu eu! Că altminteri, cu
asemenea cheltuieli de impozit ș i ı̂ncă fă ră fonduri, ce poți face?
Iar a doua zi striga la adunare:
— Cetă țeni, gră biți-vă cu plata contribuțiilor suplimentare pentru
acoperirea impozitului.
— Ptiu, lua-te-ar dracii!... Să vină revizia. Plă tim contribuții ș i n-
avem gaz de-o să ptă mâ nă .
— Aha, ı̂mpielițaților, ați pomenit de revizie - strigă atunci Zubarev,
vâ râ ndu-ș i ı̂n buzunar peria ș i oglinjoara. Las’ că vă ară t eu revizie! Nu
v-ați priceput să prețuiți un om, asta-i! V-aș i deschis noi orizonturi, pe
câ nd vouă , tă pă lă goș ilor, nu vi-e gâ ndul decâ t la gaz. Ce nevoie aveți de
gazul ă sta! Bă dă ranilor! Pretutindeni auzi numai gaz ș i iar gaz, de ți-e ș i
silă să mai munceș ti. La urma urmei... mai duceți-vă dracului! Mi-ați
frâ nt aripile, chiar din prima zi mi le-ați frâ nt. Nu dormeam nopțile,
visam să vă deschid noi orizonturi, iar voi... Parcă Afonka al vostru era
mai bun? Nu-i era gâ ndul la treabă nici atâ tica, nu fă cea decâ t să -ș i
dreagă armonicile. Sau Kubanov... Numai cu propaganda antireligioasă
cum vă scotea su letul. Pe câ nd eu tac. Credeți că nu vă d cum vă duceți
cu toții la biserică ș i că ați atâ rnat iar icoanele? Dar nu zic nimic. Mă fac
că nu-i treaba mea. Pe câ nd cooperativa - ia uitați-vă la ea! Unde mai
poți vedea asemenea ferestre? Numai ı̂ntr-un oraș de gubernie,
nă tă ră ilor, nică ieri altundeva. Pe câ nd eu le-am pus ı̂ntr-o pră vă lie
să tească . Ș i cilindru v-am adus, dobitocilor. Pesemne că n-ați vă zut aș a
ceva de câ nd mama v-a fă cut. Ați i murit proș ti, fă ră să -l i vă zut.
In pră vă lie intră un țăran cam ponosit, cu codiriș tea biciului ı̂n
mâ nă , se ș terse la nas, privi ı̂njur ș i ı̂ntrebă :
— N-aveți cumva niscai gaz?
Zubarev scuipă cu nă duf ș i la ı̂nceput nu ră spunse.. Apoi ı̂mpunse
cu degetul spre uș ă, rostind:
— Gazu-i dincolo... peste drum. Ș i de revizie, mă i fraților, nu mă
sperii eu. Fiindcă n-ați ș tiut să prețuiți ce are omul mai sfâ nt ı̂n el, puțin
ı̂mi pasă de toate celelalte. Pentru voi banii ı̂s mai presus decâ t omul. Ș i-
atunci duceți-vă dracului. Câ nd vine revizia?
— Miercuri, să ptă mâ na ce vine.
Miercuri trebuia să aibă loc revizia, dar luni luă foc cooperativa.
— Bine că s-a sfâ rș it cu ea, spuseră țăranii. Care are bani de
aruncat ă la să -ș i facă de cap, să organizeze cooperativă .
— Da, se vede că nu era de noi. Ș i care să ie pricina, mă i frate?
— E o treabă ciudată la mijloc.
ILIA ILF și EVGHENI PETROV

Versiune românească de
RADUALBALA, LUDMILA VIDRAȘCU și ELENA CASIAN
În coperte de aur
Câ nd s-a transmis la radio Frumoasa Elena, crainicul emisiunilor
muzicale a anunțat cu vocea sa catifelată :
— Atențiune, tovară ș i, transmitem lista personajelor:
1. Elena - o femeie cu ı̂nfă țiș are aleasă , care ascunde un su let dur,
pustiit.
2. Menelau - un rege sub ale că rui aparențe se ascund cu mă iestrie
lipsa totală de voință ș i instinctele unui mic proprietar ș i ale unui mare
feudal.
3. Paris - sub ı̂nfă țiș area sa de Fă t-Frumos se ascunde un veritabil
ș napan.
4. Agamemnon - ı̂și ascunde laș itatea sub ı̂nfă țiș area de erou.
5. Trei zeițe - un mit naiv.
6. Ajax - doi frați renegați.
Era destul de ciudată lista aceasta de personaje. Fiecare ascundea
câ te ceva sub ı̂nfă țiș area lui.
Ascultă torii ı̂și ciuliră urechile, iar crainicul emisiunilor muzicale
continuă :
— Muzica operetei a fost scrisă de Offenbach, care s-a stră duit să
ascundă , sub o muzicalitate exterioară ș i complet inutilă , un su let total
pustiit precum ș i instinctele hră pă rețe ale unui mare proprietar sau ale
unui mic feudal.
Ascultă torii, enervați, erau gata să se repeadă cu toată indignarea
asupra tuturor acestor fă țarnici care ı̂ncercau să pro ite de bună voința
lor de ascultă tori ș i totodată să -ș i prezinte mulțumirile redactorului
emisiunilor muzicale care i-a demascat ı̂n ultimul minut pe toți aceș ti
pariș i ș i agamemnoni, câ nd aceeaș i voce catifelată anunță:
— Ascultați, aș adar, opereta Frumoasa Elena. În câ teva minute dă m
legă tura directă cu sala.
Ș i, ı̂ntr-adevă r, după câ teva minute s-a dat legă tura directă cu sala.
Ș i ı̂ncepu să ră sune muzica, ı̂ntocmai ca ı̂n cuvâ ntul introductiv al
crainicului:
a) absolut inutilă ,
b) ı̂ncercâ nd să mascheze ceva,
c) dâ nd ı̂n vileag un su let pustiit.
Nemă rginită e uimirea ascultă torului.
In general, iubitorul de valori artistice e puțin ı̂ncurcat.
Dacă , după ce ı̂nchide aparatul de radio, ia ı̂n mâ nă o carte, ı̂l
aș teaptă o altă surpriză . El admiră ı̂ncâ ntat supracoperta colorată ,
coperta aurită ș i titlul Moravurile de culise, moravuri de viață publică -
memoriile lui A. M. Snop-Nenemețki, că pitan de infanterie ș i artist
amator, apoi deschide cartea unde ı̂l ı̂ntâ mpină deodată o largă
introducere.
De aici, cititorul a lă că A. M. Snop-Nenemețki
a) nu s-a remarcat niciodată prin cine ș tie ce talent;
b) a fost ı̂ntotdeauna super icial;
c) memoriile, scrise neı̂ngrijit, sunt stupide, iar autenticitatea lor e
ı̂ndoielnică ;
d) memoriile acestea nu le-a scris el, Snop-Nenemețki, ci Fantalov,
un ziarist incapabil,
un obscurantist ș i-un escroc;
e) ı̂nsă ș i existența reală a aș a-zisului Snop-Nenemețki stă sub
semnul ı̂ntrebă rii;
f) cu toate acestea, cartea prezintă un mare interes, deoarece
zugră veș te convingă tor ș i colorat ilistinismul actoricesc
prerevoluționar, oscilâ nd ı̂ntre mentalitatea de mare feudal ș i cea de
mic proprietar.
Urmează o gravură foarte ină pe lemn de palmier reprezentâ nd
să rutul a doi centauri ș i apoi, după centauri, opt sute de pagini de text
de ı̂ndoielnică autenticitate, dar zugră vind cu toate acestea ceva
convingă tor.
Ză pă cit, cititorul pune cartea deoparte ș i bombă ne:
— Vorbe peste vorbe ș i pe urmă , hodoronc-tronc, legă tura directă
cu sala!
S-a format ı̂ncetul cu ı̂ncetul o castă aparte de autori de introduceri
care, ce-i drept ı̂ncă neı̂ncadrați ı̂n Uniunea scriitorilor - compun după
două rețete standard.
Cea dintâ i defă imează cu spume la gură lucrarea, iar ı̂n inal o
recomandă că lduros atenției cititorului.
Cea de-a doua rețetă o folosesc autorii de cronici de teatru sau de
altfel de cronici, care ı̂n chip grosolan ı̂mbracă ı̂n haină marxistă ,
aș ezâ nd pe o bază ideologică orice bă trâ nică elizabetană , recomandâ nd,
de asemenea, atenției cititorului respectivele lucră ri.
La această ciudată castă aderă redactorii de la radiodifuziune,
precum ș i prezentatorii de spectacole care demască ı̂nainte de ridicarea
cortinei scamatoriile folosite de prestidigitatori, iluzioniș ti ș i fachiri.
Iar amatorul de valori artistice priveș te cartea cu suspiciune.
Defă imat, Snop-Nenemețki nu mai poate trezi nici un fel de interes, iar
bă trâ nică elizabetană care pă ș eș te curajos sub steagul marxismului nu
inspiră nici o ı̂ncredere.
Ș i amatorul pune cartea ı̂n raft, oftâ nd. S-o lă să m totuș i acolo.
Oricum, are coperte aurite.
1932

Ți-ai făcut datoria, pleacă


Nu v-ați ı̂ntrebat niciodată cine a enunțat pentru prima oară
sentința uimitor de scurtă ș i destul de grosolană :
„Nu fumați, nu scuipați pe jos”
Cine a nă scocit toate anunțurile astea categorice ș i imperative:
„Intrarea interzisă”
„Nu intrați fără treburi”
„Trageți apa”
De unde vin toate astea? Ce reprezintă toate astea? ı̂nțelepciunea
poporului? Dragostea nemă rginită pentru ordine? Sau pur ș i simplu
binefă că toare mă suri administrative?
Totuș i, toate textele amintite mai sus ș i toate preceptele sunt, fă ră
ı̂ndoială , izvorâ te dintr-o necesitate ș i nu au nevoie să ie susținute de
argumente. Intr-adevă r, ce-ar i dacă ı̂n tramvaiele din Moscova s-ar
fuma! Sau lumea ar scuipa pe jos! Că lă toria ar i câ t se poate de
neplă cută ! Sau să presupunem că ı̂ntr-o instituție intră o persoană care
nu ș tie pentru ce a venit, fă ră treburi. O asemenea persoană merită să
ie speriată de un a iș . Sau - intră , ı̂și rezolvă treburile ș i nu mai pleacă .
Cade cloș că . In sfâ rș it, mai sunt ș i asemenea să lbateci care se stră duie
să tragă chiulul a iș ului cu trasul apei. Ce să te faci cu ei?
Nu. Fă ră ı̂ndoială , toate aceste a iș e sunt necesare. Ș i nu ne
interesează atâ t conținutul acestora, câ t stilul lor. Cine a fost atâ t de
fericit inspirat ca să le dea o formă atâ t de impecabilă ? Cine este
creatorul acestor aforisme?
Acum se pare că nu mai există nici o nedumerire.
Printr-o ı̂ndelungată ș i amă nunțită cercetare, am reuș it să -l
descoperim pe autor, să -i urmă rim activitatea literară ș i să -i cunoaș tem
ultimele creații.
După ce a asigurat nevoile ı̂ntregii țări cu sentințe de a iș at ı̂n
locurile publice, după ce a produs, ca o ı̂ncununare, capodopere ca
„Respectați ordinea” ș i „Nu țineți de vorbă pe casier”, autorul a vă zut că
a creat tot ce era necesar ı̂n acest domeniu ș i s-a repro ilat brusc pe
lucră ri de critică de artă .
El nu ș i-a tră dat crezul artistic. E ș i mai departe concis, ș i-a pă strat
acelaș i ton categoric ș i fă ră drept de apel tramvaistico-administrativ. Ș i
tot ca ș i pâ nă acum consideră de prisos să -ș i susțină ı̂ndră znețele
aforisme cu argumente.
Ca domeniu de activitate ș i-a ales revista „Brigada artiș tilor” ș i ı̂n
doi timpi ș i trei miș că ri (ı̂n nr. 5 ș i 6) a rezolvat toate problemele
arhitecturii sovietice, numai cu câ teva legende ș i fotogra ii ale unor noi
clă diri.
Publică aș adar o fotogra ie.
Ș i dedesubt notează : „Clubul «Proletarul roș u». Dă impresia unui
restaurant pe malul mă rii. Nu este deloc redat speci icul unui club
muncitoresc.”
Atâ t, despre clă direa clubului „Proletarul roș u”. Atâ t ș i nimic mai
mult. Nici un fel de argumente! „Dă impresia” ș i „nu este redat”. De ce?
Nu se ș tie! Simplu: „Nu fumați, nu scuipați pe jos”.
Altă fotogra ie. Altă legendă .
„K. Melnikov. Clubul «Svoboda». Unul din obiș nuitele trucuri ale
«pă rintelui» formalismului sovietic - o cisternă strâ nsă ı̂ntre piloni.”
Bine, ie. Dacă e pă rinte, să ie pă rinte. Unul din obiș nuitele trucuri?
Să -l credem pe cuvâ nt! (Deș i fotogra ia nu este su icientă , ea nu
reprezintă tot clubul, ci numai o aripă ). Bun, să ne luptă m deci cu
„pă rintele” formalismului sovietic! Ar i totuș i de dorit să ai ceva
argumente pentru greaua luptă eu „pă rintele”. Dar argumente nu-s. Iar
criticul, după câ te se pare, nu are nici un fel de idei ı̂n această privință.
Altfel, dacă ar exista ı̂n mintea lui, le-ar expune, ı̂n loc să urle insolent ș i
poruncitor:
— Intrarea interzisă !
In continuare, se ı̂nfă țiș ează Clă direa guvernului din Moscova,
fotogra iată astfel ca ı̂n prim plan să se vadă felinarul din fața unei vechi
biserici.
Dedesubt scrie:
„Clă direa guvernului de pe cheiul Bersenev. Felinarul ı̂n stil
„empire” se armonizează bine cu clă direa, ară tâ nd incompatibilitatea
acestei construcții cu arta arhitecturală din U.R.S.S.”
Punct. O construcție incompatibilă . E o acuzare grea. Suntem gata
chiar să admitem că e justi icată , dar am vrea să ș tim ı̂ntâ i despre ce
este vorba. Situația e ı̂nsă fă ră ieș ire. „Nu puneți ı̂ntrebă ri casierului.”
După o critică atâ t de laconică ș i lipsită de menajamente,
arhitectului atâ t de hulit nu-i ră mâ ne decâ t să -ș i scoată bretelele
liliachii ș i să ș i le pună de gâ t, spâ nzurâ ndu-se chiar de felinarul ı̂n stil
„empire” care „se armonizează atâ t de bine cu clă direa”. E bine că
felinarul a fost dat jos odată cu biserica ș i că viața arhitectului este,
oricum, ı̂n afară de orice pericol.
Uneori, foarte rar, criticul aduce laude. Dar laudele le aduce tot aș a
de neplă cut ș i fă ră argumente, după acelaș i model nr. 1 - „Respectați
ordinea”.
„Clă direa Comitetului de construcții de pe bulevardul Gogol. Fațada
e pe alee. Ornamentele de sticlă pun ı̂n mod plă cut ı̂n evidență fațada
ı̂naltă , fă ră a vă di in luențe stră ine.”
Cunoscâ nd caracterul di icil al criticului, nu-l vom sâ câ i cu ı̂ntrebă ri
jenante - „de ce aș a ș i nu altfel”, „de ce”, de ce „ı̂n mod plă cut” ș i de ce
„fă ră a vă di”? Că dâ nsul tot nu ne va lă muri.
Să ne adresă m direct redacției.
— Tovară ș i din colegiul de redacție, dragi tovară ș i (după alfabet)
Deineka, Kondrakov, Malkin, Moor, Mordvinov, Novițki, Perelman,
Sokolov-Skalea, Tocilkin, Viazmenski ș i Williams! Oare dumneavoastră
nu considerați că stimatul dv. critic ș i-a fă cut datoria ș i că ar i trebuit
de mult să plece de la revistă ? Nu vă ie teamă ! Dați-i ı̂nainte!
Dumneavoastră sunteți mulți (dacă o luă m după alfabet), iar dâ nsul e
unul singur. Puteți foarte lesne să -l luați prin surprindere. Urmă riți-l ș i,
câ nd ı̂și scrie obiș nuitele atacuri la adresa arhitecturii, ı̂n stil
tramvaistic, puneți mâ na pe el (sunteți atâ ția!) ș i scoateți-l din redacție.
Ș i, foarte important, nu uitați să luați seama să tragă apa
numaidecâ t: aș a se obiș nuieș te acum ı̂n casele noi, ie ele cu ornamente
de sticlă , ie sub formă de cisternă strâ nsă ı̂ntre piloni.
1932

Omul cu bocanci de fotbal


Omul care stră bă tea culoarul acelei instituții nu semă na cu un
vizitator obiș nuit. Nici privirea nu-i era s ioasă , ș i nici ı̂mbră cat ca toată
lumea nu era: un palton cu guler galben de piele, o ș apcă de caracul ș i
niș te bocanci de fotbal albă strii, dar fă ră crampoane.
Ii repezi pe secretari ș i intră neanunțat ı̂n biroul conducă torului
instituției. Intră chiar ı̂n momentul ı̂n care acolo avea loc o ș edință
fulger.
Toți ı̂și ı̂ntoarseră nemulțumiți capul, iar conducă torul instituției
mormă i ceva nedesluș it care putea să ı̂nsemne: „ieș i afară ” sau „luați
loc”.
— Vă deranjez? ı̂ntrebă omul cu bocanci de fotbal.
— Avem o ș edință fulger - ră spunse tă ios ș eful.
— Atunci plec.
— Bine. Plecați.
Omul ı̂și potrivi ș apca de caracul pe cap ș i, zâ mbind amenințător,
spuse:
— Foarte bine, plec. Dar veți i amabil să luați asupra
dumneavoastră toată ră spunderea. Vă fac direct ră spunză tor.
Toate acestea necunoscutul le spuse atâ t de solemn, de parcă era
gata să arunce pe umerii conducă torului instituției o coroană funerară
cu lori de tinichea ș i cu panglici de moar.
Conducă torul o bă gase pe mâ necă . Nu-i plă cea deloc ră spunderea,
aș a că ră spunse numaidecâ t:
— Despre ce este vorba? Luați loc, tovară ș e.
Omul ș i-a ales un scaun mai bun ș i a ı̂nceput.
— Dumneavoastră cum considerați? Trebuie promovată tehnica ı̂n
mase?
— Trebuie.
— Poate că nu trebuie? Vă rog să -mi ră spundeți sincer. Ș i atunci
plec.
— Cum să nu trebuie! Doar am fost de acord cu dumneavoastră din
capul locului.
— Nu, ripostă necunoscutul. Eu vă d că sunteți ı̂mpotriva
propagandei tehnice. In vorbe sunteți cu toții pentru, dar ı̂n fapte... Voi i
cu siguranță nevoit să vă fac ră spunză tor.
Chibzui o clipă ș i adă ugă :
— Pe dumneavoastră ș i pe cei din această ș edință fulger. Am plecat.
Ș i dintr-o dată toți cei prezenți ı̂n birou vă zură ı̂n fața ochilor
ı̂nspă imâ ntă toarea coroană funerară . Ș i ce bine fusese pâ nă acum,
stă teau toți liniș tiți, schimbau pă reri, beau ceai, nu fă ceau nici un ră u
nimă nui ș i, deodată , hop, teroristul ă sta necunoscut!
— Pe cuvâ nt de onoare - spuse directorul - noi, din toată inima...
— Din toată inima - repetară neliniș tiți participanții la ș edința
fulger.
Cu toate acestea, necunoscutul cu guler de piele nu ı̂nceta să
strâ mbe din nas.
— Trebuie organizat un teatru de propagandă tehnică - spuse el, ı̂n
sfâ rș it. Ințelegeți?
Nimeni nu ı̂nțelese nimic, ı̂nsă veneticul le explică totul la iuțeală .
Va i un teatru conceput pe baze cu totul noi. Piesa există . Adică nu
există ı̂ncă concret, dar ı̂n curâ nd va exista. O piesă minunată despre
motoare. O scrie chiar el, omul ı̂n bocanci cb fotbal. Actori nu vor i.
Decor, de asemenea, nu va i. De fapt, nu va i nimic. Ș i de aceea nu e de
loc cazul să se neliniș tească cineva. E nevoie doar de o ı̂ncă pere ș i de o
mică sumă de bani, treizeci de mii. Toată ră spunderea ș i-o asumă
dâ nsul, omul cu ș apca de caracul. (Toți respirară uș urați).
— Un lucru mă pune pe gâ nduri, a spus conducă torul, de unde să
luă m ı̂ncă perea ș i treizeci de mii?
— Nu, vă d că trebuie să plec, spuse sec necunoscutul. Nu pot avea
nimic comun cu niș te oameni care bagatelizează o problemă
fundamentală ca aceea a propagandei tehnice. Iar ră spunderea mi-o
deci...
Toți se aruncară asupra necunoscutului, ı̂ngâ nâ nd diferite cuvinte
de scuză . Câ t ai bate din palme, s-au gă sit ș i localul ș i cei treizeci de mii
ș i ı̂ncă vreo patru mii drept avans pentru colectivul de garderobieri al
viitorului teatru. Din cauza agitației, au uitat să ı̂ntrebe pâ nă ș i numele
necunoscutului. O vreme au zis că ı̂l cheamă Liutikov, pe urmă s-a
constatat că nu e de loc Liutikov, ci Kopernik, dar nu „acela”, ci altul, nu
se ș tie cine.
Vreme de trei luni, Liutikov-Kopernik venea regulat la director, se
aș eza pe biroul acestuia ș i, legă nâ ndu-ș i picioarele ı̂ncă lțate nu ı̂n
bocanci de fotbal, ci cu ghete, cerea bani.
— In curâ nd, va avea loc premiera, spunea el. Va i minunat. Nu e
nici un decor, nu sunt nici actori, nu e nimic. Spectacolul are loc fă ră
su leur.
— Cum, fă ră su leur? ı̂ntreba nedumerit directorul.
— Ei, Iakov, tu subapreciezi propaganda tehnică , ră spundea
Kopernik. O bagatelizezi.
— Dar cum se numeș te piesa?
— Nu are titlu. Aici e toată ș mecheria. Titlu n-are. Recuzită n-are, n-
are nici pe dracu. Va i minunat. E primul teatru de acest gen din lume.
Mâ ndreș te-te, Iakov. Oamenii de teatru te vor purta pe brațe. Te va
remarca ı̂nsuș i Litovski.
— Dar ră spunderea?
— O iau toată asupra mea.
Punerea ı̂n scenă a piesei s-a mai amâ nat puțin, dar după ș apte luni
de la ı̂nceputul grelelor lupte pentru aș ezarea pe noi baze a
propagandei tehnice, Liutikov-Kopernik a anunțat premiera.
Invitațiile le-a adus el, personal. De data asta era ı̂mbră cat cu un
palton tranda iriu cu guler de cangur ș i, nu se ș tie de ce, avea ı̂n mâ nă o
valijoară .
Premiera a ı̂nceput pe la opt seara.
Cortină nu era. Recuzită nu era. Decor nu era. Actori nu erau. Pe
scenă goală , cam murdară , se a la o vâ rtelniță de lemn.
— Vom ı̂ncepe imediat, a anunțat Liutikov. Ră mâ neți aici, tovară ș i,
eu mă ı̂ntorc imediat.
Privind vreo zece minute la vâ rtelniță, directorul instituției a clipit
din ochi, amintindu-ș i că a vă zut de curâ nd o asemenea instalație ı̂n
operă Faust de Gounod. Acolo, lâ ngă vâ rtelniță ș edea Gretchen, iar ı̂n
apropiere se foia Faust. Acum de ea nu se apropia nimeni.
Deodată , a intrat pe scenă o bă trâ nică cu ochelari ș i a spus:
— Iată , copii, această vâ rtelniță a fost folosită ı̂n epoca feudală ș i
este prototipul actualului ră zboi de țesut. Acum, copii, vom trece ı̂n
foaier ș i vom vedea schițele acestui prototip al tehnicii moderne.
Tuș ind ș i su lâ ndu-ș i nasul, ı̂ntreaga instituție a nă vă lit pe coridor
ș i s-a oprit ı̂n fața schiței unei maș ini manuale de cusut. Dar bă trâ nica,
ı̂n loc să -ș i continue explicațiile, s-a apropiat de director ș i, ı̂necâ ndu-se
ı̂n lacrimi, a declarat că n-a primit ı̂ncă nici un salariu ș i că iau scos
su letul cu repetițiile.
— Dar Liutikov? a ı̂ntrebat uluit directorul. Unde e?
S-au apucat toți să -l caute pe organizatorul acestui teatru
nemaiauzit. Deodată conducă torul instituției ı̂și aminti că ı̂n ultimul
timp Liutikov nu se mai despă rțea de valiză . De groază , ı̂i veni amețeală .
— Ce-ar i să -l că ută m printre decoruri? a ı̂ntrebat secretarul.
— Unde să -l gă seș ti? că decoruri nu sunt.
Câ t ı̂l priveș te pe Liutikov-Kopernik, era acum ı̂n biroul secției
sanitare, unde spunea:
— Medicina ı̂n mase. Prin activitate teatrală . Ințelegeți? Actori nu
sunt, su leur nu e, garderobă nu e. Teatru de „infecție ș i farmacologie”.
Poate i denumit pe scurt „Tif”. Este nevoie numai de o ı̂ncă pere ș i de
bani. Cum? Atunci eu plec. Dar ră spunderea...
Ș eful asculta uluit, holbâ ndu-ș i ochii naivi.
1932

Copiii trebuie să ie iubiți


E seară ș i e vâ nt. La toate porțile se despart ı̂ndră gostiții. Se
despart ı̂ndelung, ı̂n tă cere, cu duioș ie. Aș a e primă vara. Ș i câ nd, ı̂n
sfâ rș it, s-au despă rțit, ea urcă ı̂n camera ei să ră că cioasă (aș a e tradiția
literară ), iar el, potrivindu-ș i pe cap ș epcuța cu cozoroc lă cuit, porneș te
spre casă , iar buzele, printr-o amuzantă inerție, i-au ră mas ı̂ncă
țuguiate ca pentru să rut (iată ceva nou! Sau, cum zice Oleș a,
modernizarea romanului).
Pe bă ncile umede din parcuri, pe care sunt scobite cu briceagul
inimi stră punse de să geți, stau perechi nemiș cate. Ce multe sunt! Le
poți vedea pe treptele muzeelor, pe bordurile de piatră ale trotuarelor,
ı̂n refugiile de tramvai. Ș i ı̂n liniș tea oraș ului se aude ritmic un continuu
țocă it, de parcă ș i-ar mâ na că luții nenumă rați birjari.
In aceste clipe de primă vară , e nespus de trist să meditezi la
literatură pentru copii.
Ce-i aș teaptă pe copiii care trebuie să presupunem că se vor naș te
ı̂n urma acestor preocupă ri atâ t de legitime ale populației?
Ce vor citi aceș tia? Cum vor ı̂ncepe să cunoască lumea? Ce le va
propune Uniunea Editurilor de Stat din U.R.S.S., atâ t de iubitoare de
copii?
Un tată ı̂și aș ează pe genunchi odrasla de vâ rstă preș colară (să a le
redactorii ș i autorii celibatari că odraslele de vâ rstă preș colară sunt
copii foarte mici) ș i-i spune:
— Ei, micuțule, ți-am cumpă rat o carte despre pompieri. E
interesant. Aș a e? Flă că ri, fă clii, că ș ti. Ascultă .
Ș i ı̂ncepe cu glas gâ ngurit:
— „Activitatea pompierilor din U.R.S.S. se deosebeș te radical de cea
din Rusia țaristă ...” Vai, mi se pare că am cumpă rat cu totul altceva. Oare
de ce mi-au spus la libră rie că e o carte pentru copii de cinci ani?”
Pă rintele priveș te uluit la copertă . S-ar aș tepta să vadă emblema
editurii tehnice, o irmă solidă , cunoscută prin editarea unor lucră ri de
specialitate. Dar nu. E „Tâ nă ra Gardă ”. Chiar ș i după poze se vede că e o
carte pentru copii. Pompierii sunt fă cuți ca niș te bețigaș e, iar din
ferestrele unei clă diri cuprinse de lă că ri ies niș te limbi galbene de foc
ca niș te pepeni galbeni.
Intre timp, odrasla aș teaptă . Vrea să cunoască lumea.
Ș i, zâ mbind nedumerit, tata pune cartea deoparte ș i ı̂ncepe a rosti
repede vechea formulă veri icată de veacuri:
— A fost odată ca niciodată , o bă buță cu un ieduț sur...
Auzind de ieduț , pe copil ı̂l apucă un râ s biologic vă tă mă tor ș i-ș i
agită mâ nuțele durdulii (nu vă supă rați pe mâ nuțele durdulii - e o
tradiție literară ).
Tată l simte că face un lucru nelalocul lui, că nu-l educă aș a cum
trebuie. Incepe să corecteze povestea:
— Uite, puiș or, bă buța nu e o simplă bă buță. E o colhoznică . Ș i
ieduțul, nu e simplu ieduț , e un ieduț colectivizat.
Ș i totuș i, ı̂n adâ ncul su letului să u, tată l ș tie că ieduțul e tot cel de
altă dată , poate chiar unul cu epoleți. Dar, ce-i de fă cut? Doar n-o să -i
citească copilului expunerea aceea greoaie despre activitatea
pompierilor.
— Acum despre pisicuță, ı̂l roagă , pe neaș teptate, odrasla.
Aici tată l ı̂și pierde cumpă tul. Ce fel de pisicuță? Cu ce cuvinte să -i
vorbească de pisicuță? E vorba de o pisicuță colectivizată ? Ar i o
deviere stâ ngistă . O pisicuță pur ș i simplu? Fă ră conținut. Neprincipial.
Nepedagogic.
E foarte greu! E ı̂ngrozitor!
Sau se ı̂ntâ mplă să gă seș ti o că rticică frumos colorată , ı̂n care scrie
cu litere mari, pentru copii:
Fiți cuminți, dragi copilași,
Respectați tractoarele,
Ce ară ogoarele,
Calcă dușmanul,
Ară ogoare Ha, ha, milioane de ha,
El, năzdrăvanul,
Ha, ha, ha!

Se pare că totul e ı̂n ordine. Tematica este de actualitate. Există ș i


ı̂ndemnul de a pă stra mecanismele („respectați tractoarele”). Se arată
raportul de forțe de la țară („calcă duș manul”). Apare ș i noua
terminologie („milioane de ha, “ ș i nu desetine). Există chiar ș i bună
voie copilă rească dirijată („el, nă zdră vanul, ha, ha, ha”). Nu se poate
aduce nici un reproș .
Ș i totuș i, de ce ți-e parcă penibil să citeș ti cu voce tare aș a ceva
unui copil? Ș i chiar dacă citeș ti, de ce nu reține copilul din toată
poezioara decâ t „ha, ha, ha, ha” ș i o ș i repetă câ teva zile la râ nd?
Desigur, tehnica versi icației a fă cut un mare pas ı̂nainte, de pildă :
„duș manul” ș i „nă zdră vanul”. Altă dată se brodea ș i mai ră u.
Era o dată la Odesa un cenzor, Serghei Plaxin, care, prin cumul, se
amuza scriind versuri. Le publica ı̂n anumite zile ı̂n ziarul „Buletinul
municipalită ții Odesei” ș i, cu dreptul lui de cenzor, scria foarte simplu:

Spune-mi, dragă mămico,


Ce sărbătoare e azi în calendar?
Într-o tunică splendidă-i tăticu,
Iar fratele Mitea la școală nu merge iar.

El rima „mă mico” cu „tă ticu”. Cine putea să -i interzică un asemenea
amuzament al condeiului, câ nd autorul era cenzor, redactor-
reprezentant al corpului de jandarmi, cititorii erau sergenții de stradă ,
iar versurile erau dedicate aniversă rii de trei sute de ani a casei
Romanovilor?
Dar cum să procedezi câ nd citeș ti o carte pentru copii editată ı̂n
1931, ı̂n care autorul face să rimeze „poduri” cu „dealuri”, „ierbi” cu
„ ierbi”? E mai ră u decâ t „tă ticu” cu „mă mico”. E o agresiune ı̂mpotriva
copiilor, ce se ı̂ncadrează la punctul 2 al articolului 184 din Codul penal:
agresiune ı̂nsoțita de constrâ ngere izică sau psihică .
Aici este vorba de constrâ ngere psihică . Iar „ha, ha, ha” este de-a
dreptul o constrâ ngere izică .
Pentru cine sunt oare elaborate toate aceste creații artistice?
Pentru copii sau pentru adulți? La ı̂nceput, s-ar pă rea că sunt pentru
copii, apoi ı̂ți dai seama că sunt pentru adulți. Că ci ı̂n editurile noastre
nu lucrează copii. Fiți pe pace, directorul secției „Ș eză tori la focul de
tabă ră ” nu e micuț , iar directoarea revistei pentru copii „Nuieluș a de
alun” (fostă „Nuieluș a fermecată ”) nu e nici dâ nsa un sugar.
Cum s-au petrecut toate acestea? Desigur că atunci câ nd s-a creat
opera menită educă rii copiilor - „Activitatea pompierilor ı̂n U.R.S.S. se
deosebeș te radical de...” au avut grijă de toate: să nu existe misticism, să
nu existe biologie, considerată izolat față de alți factori, biologism pur
adică , decadență.
Ș i a rezultat o lucrare care poate i citită doar la un congres al
teoreticienilor activită ții pompierilor. Chiar ș i aici bă trâ nii ș e i ai
corpurilor de pompieri vor da din capetele lor trecute prin vâ lvă taie ș i
vor spune:
— Orientarea e justă , dar e cam prea savant. Pentru noi, pompierii,
trebuia mai simplu.
Uneori ı̂nsă ș eful „Ș eză torilor la focul de tabă ră ”, ı̂și aminteș te cu
cine are de-a face, de fapt. Poate că cedase nu demult ı̂n tramvai locul
unei femei cu un copil ı̂n brațe ș i se cam emoționase, sau poate că pur ș i
simplu primise vreo adresă o icială cu unele indicații, atrageri aminte,
ba chiar propuneri. Intr-un cuvâ nt, ı̂și aminteș te de copii.
Ș i atunci ı̂ncepe un „ha, ha, ha” zgomotos, pentru a respecta,
chipurile, tematica de actualitate. Ș i, ı̂n grabă , se strecoară ș i
tehnicismul pur, ș i fetiș izarea lucrurilor, ș i blestemată de biologie luată
izolat.
Intre timp, pe aleile parcurilor, devenite artere principale de
plimbare pentru copii, fac larmă ș i râ d micii cititori.
Sunt mulți ș i devin din ce ı̂n ce mai numeroș i (e timpul să se
instaleze pentru ei semnalizatoare luminoase speciale). Sapă canaluri
ı̂n nisip, se leagă nă pe că milele pe coasta că rora scrie „Gomeț”, se joacă
de-a „instituția” ș i sar coarda.
Sunt buni. Nu trebuie traumatizați. Să ne alegem cu grijă cuvintele.
— Dragi autori izolați ale unor că rți izolate, editate ı̂n cazuri
izolate, de edituri izolate! Iubiți copiii! Respectați-i! Nu vă uitați că sunt
mici. Merită o atitudine cuviincioasă . Iubiți-i fă ră teamă , aici nu e vorba
de biologie!
1932

Marele șleau birocratic


In lumea literară a avut loc recent un eveniment extraordinar.
Nu, nu! Nu e deloc acela la care vă gâ ndiți dumneavoastră .
A fost un altfel de eveniment, o ı̂ntâ mplare dacă doriți, dar o
ı̂ntâ mplare extrem de importantă . Totuș i, nimeni nu i-a acordat prea
multă atenție. Suntem ı̂ndeobș te cam indiferenți, nu observă m multe
lucruri, iindcă ne-am obiș nuit cu ele. La Editura de Stat pentru
Literatură 10 atâ rnă , ele cine ș tie câ te luni, deasupra ghiș eului casieriei,
urmă torul aviz:

NU LĂSA SURPLUSURILE LA BERĂRIE,


CI PE LIBRETUL DE ECONOMII
Acest aviz nu deranja ı̂nsă pe nimeni. Scriitorii nu se supă rau, deș i
aluzia era mai mult decâ t stră vezie. Dacă ținem seama că la casieria
aceasta ı̂ncasează onorarii numai literații ș i dacă luă m, de asemenea, ı̂n
considerație ș i faptul că Editura este aproape unica editură de
beletristică , reiese că ı̂ntregul efectiv de prozatori, poeți ș i critici era
suspectat de a i alcă tuit din niș te bețivi ı̂nveterați. Ș i totuș i, nu s-a
ı̂nregistrat nici o plâ ngere. Toți au citit, dar nu ș i-au dat seama, n-au
simțit caracterul jignitor al aluziei, sau poate că n-au rumegat-o
ı̂ndeajuns ș i au pornit-o cu treburile spre coridorul vecin - să zicem la
„Redacția de poezie” (ș i asta este o denumire bizară , dar toată lumea
tace, iindcă s-a obiș nuit).
Ș i acum, să vedeți ce s-a ı̂ntâ mplat.
Intr-o instituție literară - există asemenea instituții - soseș te ı̂ntr-o
zi scriitorul Alexei Samooblojenski, care se fă cuse cunoscut printr-o
nuvelă intitulată foarte sugestiv Buturugi și hârtoape, inspirată din viața
vâ nză torilor de ı̂nghețată . Scriitorul ținea ı̂ntr-o mâ nă o coală de hâ rtie
pe care erau scrise cu concizie combativă urmă toarele:

Raport
Avâ nd ı̂n vedere supraı̂ncă rcarea cu muncă obș tească , sunt
lipsit de posibilitatea de a mă mobiliza pentru a scrie un
roman (bilogie) - demult gâ ndit ș i a că rui publicare vreau să
coincidă cu punerea ı̂n funcțiune a primei pă rți a
metropolitanului din Moscova.
Prin prezentul raport rog să mi se acorde un concediu de
creație de patru luni.
Motivul: Necesitatea compunerii bilogiei ară tate mai sus.
Anexe: Fă ră anexe.
Semnă tura: Alexei Samooblojenski.

Acest raport Samooblojenski l-a ară tat ș i altor scriitori care


bâ rfeau, aș ezați pe pervazurile ferestrelor de pe coridor.
Nici de data aceasta nu s-a mirat nimeni. Nimeni n-a ı̂ntrebat de ce
poartă hâ rtia titlul de „raport” ș i ce rost are aici metropolitanul.
Important este că nimeni nu s-a gâ ndit câ t de straniu, de nenatural este
ca un scriitor să solicite un concediu pentru a-ș i exercita profesiunea lui
de bază . Un poș taș nu-ș i ia un concediu special pentru a distribui
adresanților scrisori ș i telegrame. Manipulantul de tramvai ı̂și face ș i
dâ nsul munca fă ră a cere pentru aceasta o rezoluție specială .
In general, acțiunile lui Samooblojenski le pă reau tuturor câ t se
poate de ireș ti. I s-a spus chiar pe un ton ı̂ncurajator:
— E tare, Aleoș a. Mai ales cu metropolitanul. E foarte convingă tor.
Sigur că or să -ți dea concediul.
— Sigur c-or să mi-l dea, se bucura Samooblojenski. O să mă apuc
atunci de scris. Un subiect, un predicat, o idee, o metaforă . Ș i gata - iese
splendid!
— De fapt, cui anume vrei tu să prezinți acest raport?
— Pă i, o să -l dau eu cuiva. Aici, la Casa Herzen, Uniunii Scriitorilor.
— Să dai o copie ș i la R.J.S.K.T.11 „Scriitorul sovietic”. Vezi, ai grijă
Aleoș enka, s-ar putea să pleci ı̂n concediu de creație ș i pe chestia asta
să ră mâ i fă ră locuință.
— Da, da, s-a neliniș tit Samooblojenski, o copie la R.J.S.K.T. ș i o
copie la cantină .
A apă rut ı̂nsă ș i un sceptic care i-a obiectat:
— De ce trebuie să -ți prezinți raportul la Uniunea Scriitorilor? Ce
amestec are aici Uniunea? Cei de la Uniune o să spună : „Poftim, scrieți,
asta-i treaba dumneavoastră . Concediile nu le acordă m ı̂nsă noi. La noi
nimeni nu este salariat.” Ș i, odată cu aceasta, vor i anulate ș i copiile.
Tare s-a speriat Samooblojenski.
— Atunci cui să -l prezint? La Editură ? Sau la Narcompros12?
— Aș ează -te ș i tu, pur ș i simplu, la masă ș i scrie câ t pofteș ti.
— Nu, asta nu pot s-o fac. Ar i o atitudine cu o oarecare notă
individualistă , antisocială , un fel de anarhism. Cred că am să -mi cer
concediul la Glavlit13.
— Nu ș tiu ce-aș putea să -ți spun! Adevă rul e că nu-i nici treaba lor,
dar s-ar putea ca nici ei să nu-ți dea aprobarea. Mai bine să nu te duci la
Glavlit.
— Poate ar i mai bine atunci să mă duc la Enciclopedia literară ? E
totuș i o instituție serioasă . O să apar ı̂n curâ nd la ei, la litera „S”. N-or să
ı̂ndră znească să mă refuze, iar copiile le-aș putea depune la Marea
enciclopedie sovietică , la cea Mică , la cea Tehnică ș i la cea Medicală .
Pentru orice eventualitate, am să dau o copie ș i procurorului general.
Ei, ce zici?
— Ce să zic, e o idee.
Ș i bietul Samooblojenski pă ș i ı̂ncet de-a lungul coridorului ı̂mbibat
cu miros de supă amestecat cu cel de benzină , cu miros de iahnie de
fasole, de paltoane vechi ș i de cerneluri de cancelarie.
Cum a ajuns Samooblojenski ı̂ntr-o stare atâ t de critică ? Ce anume
l-a adus la ı̂ntocmirea unui document atâ t de tragic?
Totul a ı̂nceput cu trei ani ı̂n urmă . Samooblojenski era tâ nă r ș i naiv
ș i scria la „Buturugi ș i hâ rtoape” câ nd, ı̂ntr-o bună zi, a intrat cu totul
ı̂ntâ mplă tor - mi se pare că pentru a cere un foc - ı̂ntr-una din ı̂ncă perile
Casei Scriitorilor. Acolo ș edeau patru oameni. Oamenii aceș tia nu i-au
oferit un foc să -ș i aprindă țigara, dar l-au ales, ı̂n schimb, râ zâ nd
amenințător, vicepreș edinte al comisiei pentru stabilirea unui model
unic al carnetului de membru al Uniunii.
Samooblojenski nu cunoș tea ı̂ncă regula conform că reia nu e bine
să intri ı̂ntr-o cameră unde s-au adunat mai mult de patru scriitori - că ci
neapă rat vei i ales ı̂n vreo comisie.
Vicepreș edintele ales colindă toate camerele ca să -ș i aprindă totuș i
țigara, iar la sfâ rș itul zilei se trezi că face parte din vreo cincisprezece
comisii. In unele din ele fusese ales ı̂n unanimitate, ı̂ntr-altele cooptat,
tot ı̂n unanimitate. (Iată , copii, câ t de dă ună tor este fumatul! Să nu
fumați niciodată , copii!).
De atunci ı̂ncepu pentru Alexei Samooblojenski o viață nouă ; nu s-
ar putea spune că era o viață prea fericită , dar era ı̂n schimb neobiș nuit
de clocotitoare. Deveni celebru, mult mai celebru chiar decâ t atunci
câ nd ı̂și scria cartea. Numele lui era menționat mereu ı̂n ziare. Lua parte
la multe ș edințe ș i ajuta la rezolvarea utilă a multor probleme.
A ı̂ncetat ı̂nsă să mai scrie. Maș ina lui de scris a ruginit, iar topul de
hâ rtie primit de la Editură pentru trebuințele creației s-a consumat pe
neobservate, pentru ı̂ntocmirea proceselor-verbale.
Ș i, uite aș a, ș i-a irosit el minunata lui tinerețe cu diversele „s-a
discutat ș i s-a hotă râ t”. „S-a discutat problema revopsirii gardului ı̂ntr-o
culoare verde, mai economicoasă . Apoi s-a luat hotă râ rea ca gardul să
ie vopsit ı̂n culoarea verde economicoasă , iar problema irnisului să ie
preluată de tov. Samooblojenski ı̂mpreună cu tov. Seksopilș cikov de la
secția de cinematogra ie.” „S-a discutat ș i posibilitatea de a organiza
chemă ri la ı̂ntrecere ı̂ntre scriitorii ș i meș teș ugarii din Taldom. S-a
hotă râ t să ie organizată . Chemarea ș i din nou i-a fost trasată tov.
Samooblojenski sarcina să pregă tească materialul respectiv.”
Ș i după trei ani de viață plină de clocot a apă rut raportul acela
incredibil la prima vedere, raportul cu privire la dorința de a că pă ta un
concediu de creație.
Concediul i s-a aprobat. Pe raport a apă rut rezoluția cuiva. Poate că
ı̂ntr-adevă r i s-a fă cut milă procurorului sau poate că ı̂ncuviințarea a
fost dată de administrația imobilului unde domicilia petiționarul.
Pe scurt, Alexei Samooblojenski, scriitorul, s-a aș ezat la masa de
lucru. Toate erau câ t se poate de bine aranjate. Că limara era plină . Pe
masă se a la un top nou de hâ rtie de la Editură , iar prietenul credincios,
maș ina de scris reparată , cu un clopoțel ca la bicicletă , lucra cu clapele
ei albe.
Inspirația nu i-a venit chiar imediat. Romanul (bilogia) nu ș i-a fă cut
prea repede apariția pe hâ rtie.
Titlul Prima dragoste a fost ș ters. A doua tinerețe - ș ters. Al treilea
clopoțel - ș ters. Al patrulea etaj - ș ters. A cincea roată - aici, parcă ar i
ceva. Prin urmare, să -i zicem: A cincea roată .
Ș i, cu asta, s-a fă cut o pauză de două zile. Nu s-a vă rsat nici o
pică tură de cerneală . Bilogia nu se ı̂nchega defel.
Nu se gă sea un ton adecvat. Adică nu exista, ı̂n general, nici un fel
de ton. Scriitorul nu putea să scoată din stră fundurile lui nici o notă .
Uitase cum se face asta.
— Poate că ar i bine, Aleoș enka, să te duci la vreuna din comisii, ca
să -ți mai treacă starea asta, ı̂l sfă tui nevastă -sa.
— Da, da, la vreo comisie! E o idee foarte bună . Aici e nevoie de
ceva! De o formă nouă , un su lu nou ı̂n literatură .
Scriitorul ı̂și aminti de toate. Da, da, ı̂și zise el ș i vă zu parcă aievea
foițele subțiri de hâ rtie, caracterele liliachii, gardul verde, irnisul,
chemarea ră sună toare lansată meș teș ugarilor.
Ș i mâ na ı̂i alunecă uș or pe hâ rtie, ı̂nș irâ nd pe eroii de mult
concepuți, de-a lungul drumului croit de ș edințomani, de-a lungul
marelui ș leau birocratic.

A CINCEA ROATA roman-bilogie

S-A DISCUTAT S-A HOTARAT


1. Era o seară de primă vară câ nd Nikolai 1. A se lua la cunoș tință.
Kandı̂ba, tâ nă rul membru al asociației de sprijin
a miliției, a ieș it din clubul viu luminat al fabricii
de hâ rtie
2. Hanka ı̂l ș i aș tepta pe bancă , ca ș i data
trecută , ca ș i ı̂n alte dă ți trecute ale legă turii lor 2. A se ı̂n iința o comisie pentru
prelungite cercetarea relațiilor tov. Kandı̂ba ș i tov. Hanka.
3. Deș i Kandı̂ba ș tia că ı̂ntre ei totul s-a 3. A se pune la punct această problemă la
terminat ș i ș tia ca Hanka cunoaș te situația, după ș edința urmă toare.
cum cunosc situația toți membrii Asociației
voluntare de sprijin a miliției, unde el ı̂mpreună
cu Hanka a colaborat mai ı̂nainte ı̂n armonie
deplină , ı̂nsă această cunoaș tere a situației nu
putea să -i dea putere, pentru ca, ı̂n mod cinstit,
ca un comsomolist, să -i spună că , cu toate că el
nu vrea să -i pricinuiască neplă ceri, el, Kandı̂ba,
poate ș i trebuie să -i pricinuiască neplă ceri, deș i
colectivul asociației voluntare consideră că el
nu trebuie ș i nu poate să procedeze ı̂n aș a fel
cum nu trebuie să procedeze.

Gă sise o formă literară nouă ș i stră lucită . Bilogia se scria uș or. Se
ı̂nchega.
Cu mult ı̂nainte de a-i i expirat concediul de creație, Alexei
Samooblojenski ș i-a prezentat manuscrisul la editură . Pentru a face o
impresie mai puternică , ș i-a scris opera pe foiță. După două să ptă mâ ni,
a venit după ră spuns.
— Admirabil, i-a spus directorul editurii. Bilogia dumitale este un
minunat document de creație, care arată că dumneata ai putea să ocupi
la noi funcția de ș ef de birou. Ce stil! Ce formă ! Vrei? Ce zici? Mai ales că
tot nu prea avem hâ rtie.
Sub presiunea nevestei, Samooblojenski a acceptat.
Acum este angajatul editurii ș i se consideră că este un lucră tor
e icient. E drept că ı̂n adresele alcă tuite de dâ nsul se mai strecoară
uneori câ te o fantezie scriitoricească , unele metafore inutile, ı̂nsă ș e ii
lui direcți sunt convinș i că , treptat, toate acestea o să dispară fă ră urmă .
1932

Nașterea îngerului
Sarcina era serioasă . Trebuia ı̂ntocmit un scenariu de ilm pe o
temă industrială . E greu, e foarte greu să scrii un scenariu pe o astfel de
temă . Dar greutatea cea mare consta ı̂n faptul că eroul trebuia să ie
neapă rat pozitiv.
La scenariu lucrau opt oameni: Patuș inski, Uceotov ș i Samozvonski,
cei doi Popov, Anna-Luiza Koș kina, Semion Aghentov ș i Goleniș cev-
Kutuzov 2.
Pentru reuș ita lucră rii, grupului de scenariș ti i-au mai fost ataș ate
două escadroane de consultanți.
Regimentele erau conduse de Goleniș cev-Kutuzov 2. Dâ nsul era ș ef
ș i tot dâ nsul a deschis ș edința.
— Pe linia de minimă rezistență - spuse el - totul e ı̂n ordine.
Tipurile negative ne-au reuș it. A venit momentul să creă m tipul pozitiv
al zilelor noastre.
— Just, spuse Samozvonski, tipul pozitiv nu este un leac, nu-i ca
tipul negativ.
Ș i toți au ı̂nceput a vorbi cu ı̂n lă că rare câ t de uș or este să lucrezi la
crearea de personaje negative.
— Cadrele se ı̂nlă nțuie atâ t de uș or, spuse cu un oftat Anna-Luiza
Koș kina, atâ t de uș or.
— Tipul pozitiv trebuie să poarte barbă , zise, nitam-nisam, unul
dintre consultanți. E mai convingă tor.
Patuș inski ș i Uceotov au strigat ș i au fă cut o gă lă gie
nemaipomenită . Nu puteau să priceapă nici ı̂n ruptul capului ce rost are
barba ș i nici nu li se pă rea că ar i ceva convingă tor.
De ce cu barbă ! Miroase a ceva desuet, a ceva de pe vremea Rusiei
de dinaintea lui Petru cel Mare!
Ș i cei doi scenariș ti strigau de parcă erau duș i la tă iere.
— La urma urmelor, spuse pe neaș teptate Patuș inski, lasă -l cu
barbă . Barba te face să simți că există undeva o legă tură cu satul.
După Patuș inski s-a liniș tit ș i Uceotov.
— Foarte bine, deci să ie cu barbă , trase concluzia preș edintele. Să
mergem acum mai departe.
Nu s-a mai putut merge ı̂nsă mai departe. L-a nă pă dit un potop de
proteste. I se obiecta că ilmul se adresează totuș i ı̂ntr-o oarecare
mă sură ș i tineretului. Ș i atunci, e oare potrivit un personaj principal cu
barbă ? Ș i iar a ı̂nceput tă ră boiul. Unii spuneau că da, alții susțineau că
nu. S-a mai spus că un june de cincisprezece ani cu barbă nu e deloc un
caz unic. Au pornit apoi diferite discuții despre minunile naturii, despre
vițeii cu două capete ș i chiar despre sirene. Cineva a zis că a vă zut cu
ochii lui o femeie cu barbă .
— Fiindcă veni vorba, spuse gâ nditor Semion Aghentov, ce-ar i să
facem dintr-o femeie cu barbă igura pozitivă centrală a ilmului nostru?
Bineı̂nțeles că ı̂n cazul ă sta pro ilul nu va i unul eroic, ci unul de
comedie de moravuri. Ce spuneți, tovară ș i?
— Propunerea trebuie dezbă tută , au să rit frații Popov (Boris ș i
Gleb).
Apoi a luat cuvâ ntul consultantul - copilul-minune ı̂n vâ rstă de
doisprezece ani, audient al Academiei de arte spațiale de la Moscova.
— Pentru o femeie cu barbă s-ar putea gă si un loc - a decis el,
trebuie ı̂nsă să evită m clovneriile, ca să nu iasă ceva à la Charlie
Chaplin.
— N-ai nici o grijă , bă iețaș , interveni, gâ nditor, Goleniș cev-Kutuzov
2. N-o să iasă à la Chaplin. Iți garantez.
— Parcă ați ı̂nnebunit de tot! strigă deodată Koș kina. Cine o să vă
ı̂ngă duie să ară tați o femeie cu barbă ? Comitetul de repertoriu n-o să
ı̂ngă duie una ca asta. Nu ș tiu de ce, dar comitetului nu-i plac excepțiile.
— Nu vă abateți de la subiect, zise preș edintele. Deci, cum să ie
personajul pozitiv?
Ș i cu toții au că zut greu pe gâ nduri. Consultanții ı̂și miș cau tă cuți
buzele, iar scenariș tii desenau distrați ı̂n blocnotesuri iguri de pitici ș i
de femei cu barbă .
— Ș tiți ceva? spuse hotă râ t Samozvonski. Am gă sit o ieș ire. La
urma urmei, tipul pozitiv este antipodul celui negativ. Ei sunt ca doi poli
opuș i. De aceea, hai să ne apropiem de cel pozitiv pornind de la cel
negativ. De exemplu, să zicem că tipul negativ bea, iar cel pozitiv nu bea.
Cel negativ - trâ ndă veș te, iar pozitivul - munceș te ca un stahanovist...
Această nouă de iniție dată de Samozvonski a fă cut o impresie
deosebită .
— Apoi, continuă el, cel negativ - fumează , iar cel pozitiv nu
fumează , cel negativ este urâ t, iar cel pozitiv - frumos. Unul mă nâ ncă ,
celă lalt nu mă nâ ncă .
— Cum? Nu mă nâ ncă deloc?
— Nu, nu chiar deloc. Mă nâ ncă , dar de exemplu nu mă nâ ncă deloc
carne. Tipul pozitiv trebuie să ie vegetarian.
— Dați-mi voie, dacă -i vegetarian ı̂nseamnă că este tolstoian.
— Ei ș i ce-ați tă bă râ t aș a, tovară ș i! scâ nci Samozvonski. Lă sați-mă
să termin. Bineı̂nțeles că personajul pozitiv mă nâ ncă ș i carne, dar
numai undeva ı̂n culise, nu ș i pe ecran. Ca să nu apară cumva acest
iziologism ș i toate chestiile acestea biologice...
— Just, comunică consultantul, copilul minune, principalul este să
nu ie ca la Dovjenko sau Pudovkin.
— Nu te mai agita aș a, bă iete! interveni cu convingere Goleniș cev.
N-o să ie ca la Dovjenko. Nici ca la Pudovkin nu o să ie. Dar are
su iciente tră să turi pozitive eroul nostru?
— Puține! Puține! strigară consultanții. Mai adă ugați câ teva!
Ș i după lungi discuții, s-a hotă râ t ca eroul să mai ie ı̂nzestrat cu
urmă toarele calită ți:
a) E membru al tuturor asociațiilor voluntare, a că ror activitate ar
i bine să se oglindească ı̂n ilm.
b) E neapă rat un holtei, deoarece viața de familie ar putea să -l
abată de pe calea cea bună .
c) Ia parte la ș edințele comitetului local? Fă ră ı̂ndoială !
d) Barba - bineı̂nțeles că se aprobă (legă tura cu satul).
e) Dimineața lucrează . Dar seara? ı̂nvață. Dar noaptea? Citeș te
presa ș i astfel ı̂și lă rgeș te orizontul. Ce face pe drum - de la uzină pâ nă
acasă ? Luptă cu proasta funcționare a cooperației.
f) Luptă ș i cu alte defecțiuni din viața de iecare zi? Da. Cum să
ară tă m ı̂nsă acest lucru? Este câ t se poate de simplu. Pentru treaba asta
există inscripții.
— Ș i acum, se pare că putem ı̂ncepe? ı̂ntrebă voios Samozvonski. E
clar tipul? Dacă va i nevoie, se vor mai face completă ri ı̂n timpul
elaboră rii scenariului. Anna Martinovna, ia te rog o foaie de hâ rtie ș i un
creion. Prin urmare, aș a...
Ș i pe coală de hâ rtie apă rură primele fraze:
1. Tulbură tor ș i chemă tor sună sirena uzinei.
2. Din localul celulei asociației „Prietenul copiilor” iese Nikanorov,
ținâ nd sub braț Anti-Dubring...
După toate probabilită țile, acest ilm e acum terminat ș i ı̂n curâ nd ı̂l
vom putea vedea pe ecran pe eroul suprapozitiv, că ruia nu-i lipsesc
decâ t aripile pentru a deveni un adevă rat ı̂nger, ı̂ngerul care câ ntă la
țambal ı̂n gră dinile raiului.
1932

La umbra beletristicii
Treceau anii. Nimeni nu ne ı̂ntreba ce gâ ndim despre mica
burghezie, despre tovară ș ii de drum ai celor din cadrul RAPP14-ului,
sau despre rolul criticii ı̂n literatură . Nimeni nu ne punea ı̂ntrebă rile
care se pun de obicei scriitorilor de vreo două ori pe an.
Ș i atunci s-a ı̂ntâ mplat ceva ı̂ngrozitor. Nu am ı̂nvă țat să ne
exprimă m luent. Ne lipseș te ı̂n lă că rarea ș i ardoarea care ne sunt
necesare ı̂n acest sector de ră spundere al muncii literare.
Opiniile ș i gâ ndurile ră zlețe strâ nse aici le-am ambalat ı̂ntr-un mic
chestionar spre a ră spunde la ı̂ntrebă rile pe care ni le adresează
deseori persoanele particulare ș i unele mici organizații.
— Cum puteți scrie ı̂n doi?
— O, e foarte simplu! Facem ı̂n felul urmă tor: luă m o masă , apoi,
natural, o că limară , hâ rtie ș i venim ș i noi doi. Dacă stai ș i te uiți de la
distanță - nu vezi nimic interesant. Nu-ți apare nici o ciudă țenie
scriitoricească deosebită . Vezi numai fețe preocupate ș i neliniș tite
(asemenea fețe poți să vezi la oamenii că rora li s-a promis o cameră cu
gaze ș i pe urmă deodată nu li s-a mai dat), se aud reproș uri ba chiar ș i
jigniri reciproce ș i, ı̂n sfâ rș it, se iveș te ı̂nceputul romanului: „Un vapor
alb ca neaua spintecă , cu prora-i ascuțită , valurile albastre ale Mă rii
Mediterane”. O i bun un astfel de ı̂nceput? Poate că ar trebui să scriem
altfel, poate că ar trebui să scriem mai bine? Simțim o neliniș te, o mare
neliniș te ı̂n su let.
— De ce n-ați publicat ı̂ntr-o revistă mai voluminoasă , ci ı̂ntr-una
subțire cum este cea intitulată „Treizeci de zile"?
— O, asta e o poveste foarte complicată ! Revista aceea voluminoasă
ne-a invitat ș i ne-a propus să ı̂n iințăm un „colț al humorului”: glume,
improvizații ș i spirite, câ te o humorescă (domnilor de la redacție le
place foarte mult cuvâ ntul „humorescă ”). Ș i totodată să ı̂ntocmim
ș arade, logogrifuri, rebusuri ș i studii pentru jocul de dame. Cu alte
cuvinte, tot ceea ce ı̂nainte era inclus la rubrica „De toate pentru toți”
iar acum la „Muncitorul isteț”. Se mirau câ nd ı̂i refuzam cu ı̂ngâ mfare.
„Sunteți doar umoriș ti - ne spuneau cei de la revista voluminoasă . De ce
v-ar deranja treaba asta?”
— Este adevă rat că râ sul vostru nu este râ sul nostru, ci râ sul lor?
— Nu iți idiot!15
— Ce atitudine au redacțiile față de că ută rile dumneavoastră
creatoare?
— O atitudine câ t se poate de constantă . Totdeauna ne roagă să
tă iem din manuscris două râ nduri ș i să adă ugă m o pagină ș i jumă tate.
Cu vremea am că pă tat experiență ș i, câ nd predă m manuscrisul,
declară m că cele două râ nduri sunt deja tă iate, iar paginile le-am
adă ugat ı̂ncă ı̂n procesul de creație. Dar nici această mă sură pro ilactică
nu ne mai ajută .
— Ce v-a plă cut cel mai mult ı̂n „Literaturnaia gazeta” ı̂n anul o mie
nouă sute treizeci ș i doi?
— Hotă râ rea C. C. al partidului din două zeci ș i trei aprilie.
— Care este scriitorul dumneavoastră preferat?
— Momentan Dos Passos. Poate că Dos Passos le place acum
tuturor, iar preferința pentru el nu-i chiar ceva original - aceasta este
ı̂nsă situația pe trimestrul curent.
— Cititorul dumneavoastră preferat?
— Pasagerul din tramvai care stă ı̂n ı̂nghesuială , ı̂mbrâ ncit ș i lovit
din toate pă rțile, dar continuă să citească . O, pasagerul ă sta e altfel
decâ t cel din tren. In tren se citeș te din plictiseală . In tramvai - din
pasiune.
— Redactorul dumneavoastră preferat?
— Aici lucrurile sunt mai complicate. Abia ai ı̂nceput să ı̂ndră geș ti
din toată inima un anume redactor ș i te ș i pomeneș ti că l-au schimbat.
— Cum de reuș iți totuș i să scrieți ı̂n doi?
— Uite aș a, stă m ș i scriem, certâ ndu-ne unul cu altul pentru iecare
idee, iecare cuvâ nt ș i chiar pentru semnele de punctuație. Mai
supă ră tor e că , atunci câ nd vom depune acest manuscris la redacție, o
să im cu siguranță rugați să tă iem două râ nduri ș i să mai adă ugă m o
pagină ș i jumă tate. E un lucru foarte greu de fă cut, iindcă aș a cum ni s-
a mai spus, noi nu ne-am ı̂nvă țat ı̂ncă să ne exprimă m luent.
1932

Crinul regal
Medicilor bogați sau foș tilor avocați le place arta.
Să nu credeți că e o generalizare ră ută cioasă . N-avem intenția să
atacă m pe cineva, să aruncă m vreo umbră asupra cuiva sau, să zicem,
să -i aducem cuiva apă la moară . E pur ș i simplu o observație
nevinovată .
Medicii (ș i foș tii avocați) contribuie la progresul artei. Asta e
realitatea ș i nu e cazul să ne supă ră m!
N-ar i fost oare caraghios dacă toate femeile s-ar i supă rat dintr-o
dată , citind ı̂n lucrarea aceea ș tiinți ică nemțească „Tactica penală ”
urmă toarea formulare: „Femeile nu-ș i mă rturisesc niciodată vina?”
Sigur că nu e plă cut să citeș ti o a irmație atâ t de categorică , ı̂nsă
practica penală a ară tat că femeia care a comis un act antisocial (furt,
codoș lâ c, tă inuire de hoți) nu face ı̂ntr-adevă r niciodată mă rturisiri la
interogatoriu.
Astfel că , uneori, se pot face ș i generaliză ri dacă ele sunt con irmate
de o experiență de ani de zile.
Prin urmare, trebuie să spunem ı̂ncă o dată că medicii adoră arta.
In special medici-ginecologi. Le place mai ales pictura. Aceasta le este
necesară pentru ei ı̂nș iș i, pentru sala de aș teptare, pentru pacienți.
„Atâ ta timp câ t există medici-ginecologi, pictura nu va muri.”
Acest stră lucit aforism a fost enunțat de un pictor din
Ekaterinoslav, care tră ieș te acum la Dnepropetrovsk, ș i care, ı̂n fond, nu
e pictor, ci un fel de traducă tor sui generis. El face ceea ce se numeș te
„ubersetzen”. Transpune, ı̂ntr-un cuvâ nt, confecționează câ te un fals
Rubens, Aivazovski, Kuindji sau vreun alt maestru al penelului. Nu-i e
greu să picteze un peisaj marin, un ospă ț al semizeilor sau o natură
moartă ı̂n tonuri verzui cu o gă inuș ă de munte. Consumatorul se
descurcă mai lesne ı̂n medicină decâ t ı̂n pictură . Greu e să dai pâ nzei o
patină . Dar ș i problema asta s-a simpli icat considerabil ı̂n zilele
noastre.
Tabloul uscat se face sul. Rubens-Aivazovski „sare” ı̂n tramvai ș i
după nici o jumă tate de oră „de viață clocotitoare de tramvai” pâ nza
capă tă toate urmele necesare unui monument de artă din secolul XVI
sau XVII - cră pă turi, pete ș i margini zdrențuite.
Medicul stă apoi ı̂n camera lui cu mobilă de bambus tapisată cu
pluș , se uită ı̂ndelung la noua lui achiziție pe sub palma-i arcuită , ca
printr-o lunetă , ș i ș opteș te:
— ı̂n sfâ rș it, am un veritabil Veronese. Ah, ce mult ı̂mi place
Veronese! Ce transparență are!
Pentru banii lui, estetul pretinde ca tabloul să aibă câ t mai multă
transparență. Exigență pe care pictorul din Ekaterinoslav, actualmente
din Dnepropetrovsk, o cunoaș te. El ı̂i dă tabloului atâ ta ozon câ t ı̂i
trebuie medicului, chiar mai mult decâ t i-ar i dat ı̂nsuș i Veronese.
In general, ı̂nclinația spre frumos ı̂l cam orbeș te pe estet, ı̂l
hipnotizează ı̂nsă ı̂n special celebra semnă tură reprodusă de mâ na
poznaș ă a pictorului din Dnepropetrovsk.
Ar dori atâ t de mult să tră iască printre statuete, rame aurite,
scoarțe de că rți, printre sidefuri ș i metaloplastii.
Ș i astfel estetul din perioada de reconstrucție face un efort, după
cum spun negustorii francezi, ș i cumpă ră la anticariat patru pă hă rele ș i
o solniță cu blazoane de baron.
Că lă toria spre frumos nu se termină ı̂nsă aici. O jumă tate de salariu
se duce pentru o uriaș ă compotieră din epoca lui Manasevici-Manuilov
ș i pentru o furculiță specială de homari, care, după cum se ș tie, nu se
prea vâ nd pe la cooperative. Prin urmare, furculița ı̂i dă o pură
satisfacție morală ș i-i stâ rneș te pofta de noi cumpă ră turi.
Pe pereții casei estetului apar mici portrete ı̂n acuarelă ale
feluritelor femei frumoase din constelația Nataliei Goncearova ș i alte
miniaturi cam de pe vremea lui, ea să zicem aș a, Dante ș i Allighieri.
Cu ocazia aceasta se schimbă ș i tapetele. Apar tapete noi, albastre,
ı̂n stil decembrist. Iar pe tapetele albastre, apare spontan ș i portretul
unui fals stră bunic cu grad de general, cu niș te favoriți grozavi ș i cu
albeață à la Kutuzov la ochi.
Riscul e destul de mare! Bunicul de ı̂mprumut ar putea i
considerat drept bunic veritabil ș i atunci nepotul impostor ar i dat
afară din slujbă . Estetul, ı̂nsă , riscă orice, iindcă adoră arta.
După solnița din casa baronilor, după compotieră , după portretul
Nataș ei Goncearova ș i după furculița ș i portretul soldatului necunoscut
apare inevitabil primul volumaș al editurii „Preludium” („Preludium”
Verlag).
E o adevă rată orgie de lux ș i de ra inament. Orice ar conține cartea
asta (amintirile unui clarinetist iobag, o antologie de dansuri spaniole:
seguidilla, habanera etc., sau versurile poetei Antilopa Kastrakis din
antichitatea greacă ) - coperta satinată , confecționată din rubaș ca
ș efului secției de producție a editurii, va i ı̂ntotdeauna ı̂mpodobită cu
crini regali, de aur.
Cumpă ră torul e ı̂n culmea fericirii. El vede, ı̂n sfâ rș it, cu ochii lui
crinii veritabili ai casei de Bourbon! Nu-i vorba de niș te biete albine ale
uzurpatorului Bonaparte, ci de crinii veritabili ai Regelui-Soare (acela
cu „după mine potopul”).
Ehei, odinioară , la Versailles! Ehei, ș i la Tuileries! Stă madame
Recamier, tolă nită pe o bancă de bambus!
A, dacă s-ar edita Marx cu asemenea crini, cu o supracopertă de
pictorul Loș adețki, cu un frontispiciu din secolul XVIII ș i cu viniete ı̂n
care vreo două fete cam trecute ı̂și apleacă grațios capetele pe niș te
urne funerare, dacă ar avea gravuri ı̂n lemn, ı̂n aramă , pe linoleum sau
pe cauciucuri de bicicletă ! Atunci da, ar merita să -l cumperi!
Luxul magnetizează . Aurul ș i argintul de pe coperți ı̂ți iau ochii.
Lumea doreș te atâ t de mult să aibă ı̂n mâ nă lucruri frumoase, ı̂ncâ t un
viconte sovietic acceptă fă ră ș ovă ială o copertă din pâ nză de rubaș că
drept una de atlaz, nu observă că versurile Antilopei Kastrakis sunt
tipă rite pe hâ rtie de ambalat scrumbii ı̂n care se vă d niș te ire de paie ș i
rumeguș de lemn, că ı̂nș iș i crinii ı̂și scutură aurul după nici trei zile, că
nu mai e vorba de nici un lux, ci doar de un stil empire ginecologic de
mâ na a doua, o ı̂ncercare de a oferi limonadă drept ș ampanie.
1932

Savonarola
Intr-una din ı̂ncă perile Editurii IZOGIZ a avut loc o discuție ciudată .
Redactorul: Dragă Konstantin Pavlovici, m-am uitat la a iș ul
dumitale... Un moment te rog să ı̂nchid uș a, să nu ne audă cineva.
Pictorul: (zâ mbeș te trist).
Redactorul: Să ș tii Konstantin Pavlovici, că nu m-am aș teptat de la
dumneata la una ca asta. Ce ai pictat aici? Uită -te ș i dumneata!
Pictorul: Cum ce? Totul corespunde temei „Mai multă atenție
alimentației publice”. La fabrica-bucă tă rie o fată - ospă tara - serveș te
masa. Nu cumva am ı̂ncurcat textul? (Declamă speriat): „Acasă -i
mizerie, purici, lă turi - aicea sunt ciorbe, tocane, fripturi. Acasă e
primus, petrol, putregai - aici e friptură cu carto i pai.”
Redactorul: Nu, nu... Aici totul e-n regulă . Spune-mi ı̂nsă , te rog, ce-i
asta?
Pictorul: Ospă tara.
Redactorul: Nu, asta ce-i (Arată cu degetul.)
Pictorul: Bluză .
Redactorul: (veri ică dacă e bine ı̂nchisă uș a). Lasă leacurile.
Spune-mi mie ce e sub bluză ?
Pictorul: Sâ nii.
Redactorul: Vezi! Noroc că am observat numaidecâ t, Sâ nii ă ș tia
trebuie să -i scoți.
Pictorul: Nu ı̂nțeleg. De ce?
Redactorul: (cu timiditate) Sunt prea mari. Aș spune, tovară ș e, că
sunt chiar colosali.
Pictorul: Nu sunt deloc colosali. Sunt niș te sâ ni clasici, mici. E o
adevă rată Afrodită a lui Anadiomene. Ș tiți că ș i Canova are o „Venus
odihnindu-se...” Vă rog să vă uitați, ı̂n ine, ș i ı̂n cunoscuta lucrare a
profesorului german Anderfakt Bruște und Buste, ı̂n care se
demonstrează cu date precise că sâ nii femeii timpurilor noastre sunt cu
mult mai mari decâ t ai celor din antichitate... Eu am fă cut-o ı̂nsă antică .
Redactorul: Ei ș i ce este dacă -s mai mari? Nu putem să ne lă să m
duș i de un asemenea curent. Sâ nii trebuiesc organizați. Nu uita că a iș ul
ă sta va i privit de femei ș i de copii. Ba chiar ș i de bă rbați ı̂n toată irea.
Pictorul: Ză u dacă nu-mi vine să ș i râ d. Ospă tă rița mea e ı̂mbră cată ,
ce dracu? Ș i sâ nii sunt efectiv mici. Dacă ar i să le dă m numă r ca la
panto i, n-ar i mai mult de treizeci ș i trei.
Redactorul: Foarte bine, atunci ne trebuie niș te panto i de bă iețel,
un fel de două zeci ș i opt. Hai, să lă să m discuția. Totul e clar. Sâ nii ă ș tia
sunt indecenți.
Pictorul: (istovit) După dumneavoastră , ce mă rime trebuie să aibă
sâ nii ospă tă riței?
Redactorul: Câ t se poate de mică .
Pictorul: Aș vrea să ș tiu exact.
Redactorul (visător): Bine ar i să nu mai ie deloc.
Pictorul: Atunci să pictez mai bine un bă rbat?
Redactorul: Nu. Un bă rbat sută la sută , nu. Trebuie totuș i să facem
agitație pentru atragerea femeilor ı̂n producție.
Pictorul (bucuros): Poate vreți o bă trâ nă ?
Redactorul: Nu. Aș vrea totuș i să ie una tinerică . Fă ră să aibă ı̂nsă
asemenea... semnalmente. Ințelegi ș i dumneata că există unele lucruri
oarecum indecente.
Pictorul: Dar ș oldurile? Astea pot să le pictez?
Redactorul: Ce-i cu dumneata, Konstantin Pavlovici! ı̂n nici un caz
ș oldurile. Nu cumva ai vrea să mai pui ș i niș te epoleți ș i niș te
lampasuri! Prin urmare, ne-am ı̂nțeles?
Pictorul (plecând): Da, s-ar pă rea că ne-am ı̂nțeles. Dacă nu se
poate altfel. La revedere.
Redactorul: La revedere, prietene. Stai un moment. Iartă -mă , eș ti
ı̂nsurat?
Pictorul: Da.
Redactorul: Nu e bine. E ruș inos. In ine, la revedere...
Ș i a plecat pictorul acasă , să acopere sâ nii cei clasici cu o guaș ă
opacă .
Ș i i-a acoperit.
Virtutea (fă țărnicie plus minte ı̂ncuiată plus panică iepurească ) a
triumfat.
Fetele frumoase nu mai erau primite să lucreze ı̂n cinematogra ie.
Regizorul se ı̂nvâ rtea pe lâ ngă actriță ș i bâ iguia, nehotă râ t:
— Sigur, sunteți ı̂nzestrată ... Aveți chiar talent. Dar sunteți aș a, nu
ș tiu cum... Aveți anumite cusururi izice. Zveltă ca un plop de Kiev.
Sunteți, scuzați-mă , prea frumoasă . Drace! „ı̂n muzică ar i fost un
capriccio, iar ı̂n sculptură o igurină renaissance.” Pe scurt, cu aspectul
ă sta - nu merge, ș i gata. Ce-o să zică publicul dacă va vedea una ca asta
pe ecran?
— Sunteți nedrept, Lucifer Markovici - spunea actrița - față de anul
trecut (ș tiți că n-am fost distribuită nică ieri) ară t mult mai bine acum.
Nu vedeți câ te riduri mi-au apă rut pe frunte? Mi-au apă rut chiar ș i
câ teva ire de pă r alb.
— Mare lucru - câ teva riduri! se supă ră regizorul. Ehei, dacă ai avea
pungi sub ochi! Sau o gură că zută . Ar i cu totul altceva. Dar dumneata
ce fel de gură ai? Parcă vă d Livada cu vișini. Un fel de „vom vedea cerul
plin de diamante”. Zâ mbeș te, te rog. Poftim! Ai toți cei treizeci ș i doi de
dinți! Niș te perle! Vitrină cu bijuterii! Nu pot să te angajez. Pâ nă ș i
mersul dumitale e cam nu-ș tiu-cum. Grațios. O adiere de primă vară ! Ț i-
e ș i silă să te uiți!
Actrița izbucni ı̂n plâ ns.
— Doamne, ce nenorocită sunt! Am ș i talent ș i nici pocită nu-s!
— Nu e pă dure fă ră uscă turi, spuse sec regizorul. Ce să fac cu
dumneata? Ia ı̂ncearcă să te cocoș ezi puțin. Mai mult, mai mult. Incă . Nu
poți? Unde e asistentul? Tovară ș e Sataninski, agață-i de gâ t vreo două -
trei potcoave. Nu, nu din ilmul Șuruburile șlefuite, niș te potcoave
adevă rate, de ier. Ei, cum merge, dră guțo, te miș ti mai comod acum?
Da? Atunci e bine. Trebuie să -ți leg un ochi cu o câ rpă neagră . Prea sunt
simetric dispuș i ochii dumitale. Ei, aș a cum ară ți acum, s-ar putea să -ți
dau un rol episodic. De ce plâ ngi? Of, cine poate să -nțeleagă inima
femeii?
Astfel au cucerit ı̂ncuiații music-holul, cu un atac ı̂ndră zneț , o ș arjă
de cavalerie; atacul ă sta va intra cu siguranță ı̂n istoria universală a
armatelor de cavalerie.
In clă direa astfel cucerită plantele decorative au fast tă iate ı̂n
bucă țele, iar baletul compus din treizeci de fete a primit:

30 perechi de bocanci tip Chaplin 30


30 bucă ți de mustă ți bă rbă teș ti 30
30 gambete de la telal 30
30 surtuce de pă stor 30
30 perechi de pantaloni 30

S-au ales anume niș te pantaloni foarte largi, pentru ca nu cumva să
ne trezim că se conturează linia fermecă toare a piciorului.
Spectatorii organizați erau tare mirați. In program li se promiteau
treizeci de girls, ș i aici li se prezentau treizeci de creaturi pocite, de sex
ı̂ndoielnic ș i de o vâ rstă greu de stabilit.
In timpul dansului se auzeau de pe scenă plâ nsetele ı̂nă buș ite ale
balerinelor. Spectatorii, ı̂nsă , credeau că toate acestea fac parte dintr-o
nouă gă selniță a lui Kasian Goleizovski, reprezentâ nd că ută ri, nuanțe,
elanuri...
Gă selnițele nu erau ı̂nsă câ tuș i de puțin ale lui Goleizovski.
Ele erau ș i sunt opera adepților lui Savonarola, niș te bieți diletanți.
Ei ı̂l corectează pe marele Maupassant, scot din operele lui toate
amă nuntele artistice, care li se par imorale, ș i se ı̂ngrozesc câ nd eroul
romanului se ı̂nsoară . Pentru ei zgomotul unui să rut este mai de temut
decâ t explozia unui proiectil.
Ce fricoș i sunt, să racii, ce grea le e viața, ce tare se tem să tră iască !
Este regizorul un Savonarola? Ori un Savonarı̂t?
Nici una, nici alta. Ci doar o guvernantă dintr-aceea bă trâ nă ș i
proastă , care nu iese ı̂n stradă iindcă pe stradă poți ı̂ntâ lni bă rbați. Iar
bă rbații sunt ceva indecent.
— De ce sunt indecenți? Că doară umblă ı̂mbră cați.
— Da, dar sub haine sunt goi! ră spunde guvernanta. Nu, nu mă
duceți voi pe mine.

Cum a fost creat Robinson


La redacția revistei ilustrate bilunare „Romanul de aventuri” se
simțea lipsa unor lucră ri beletristice care să capete interesul tinerilor
cititori.
S-a gă sit câ te ceva, dar nu era ce trebuie. Prea erau serioase, prea
erau greoaie. Trebuie să vă spun că , de fapt, literatura asta mai mult
ı̂ntrista su letul tinerilor cititori decâ t ı̂l captiva. Redactorul dorea ı̂nsă ,
dimpotrivă , să -i captiveze.
Ș i astfel ı̂ntr-o bună zi se hotă râ ră să comande un roman cu „va
urma”.
Curierul redacției dă du fuga cu convocarea la scriitorul
Moldavanțev, iar a doua zi Moldavanțev ș edea pe divanul cu pretenții de
„stil” din cabinetul redactorului.
— Cred că mă -nțelegeț i, ı̂i explica redactorul, romanul trebuie să ie
amuzant, plin de prospeț ime ș i de aventuri pasionante. Intr-un cuvâ nt,
să ie un Robinson Crusoe sovietic, adică să ie scris astfel, ı̂ncâ t
cititorul să nu lase cartea din mâ nă .
— Vreț i un Robinson, se poate, ră spunse scurt scriitorul.
— Da, dar nu un Robinson oarecare, ci unul sovietic.
— Pă i, dar cum altfel! Doar nu unul româ nesc!
Scriitorul nu era prea vorbă reț . Se vedea imediat că e un om de
acțiune.
Ș i ı̂ntr-adevă r, la termenul prevă zut ı̂n contract romanul era gata.
Moldavanțev nu s-a abă tut prea mult de la celebrul original. Robinson
au vrut - Robinson să ie.
Un tâ nă r sovietic e victima unui naufragiu. Valurile ı̂l aruncă pe o
insulă pustie, singur, fă ră apă rare, ı̂n mijlocul naturii să lbatice.
Primejdiile ı̂l ı̂nconjoară la tot pasul: iare să lbatice, liane, perioada
iminentă de ploi. Dar Robinsonul sovietic, plin de energie ș i elan,
ı̂nvinge toate obstacolele ce pă reau insurmontabile. Peste trei ani, o
expediție sovietică ı̂l gă seș te zdravă n, teafă r ș i să nă tos. A supus natura,
ș i-a construit o că suță, a ı̂ncadrat-o cu livezi, a crescut iepuri de casă . Ș i-
a cusut o rubaș că din cozi de maimuță ș i a ı̂nvă țat papagalul să -l
trezească ı̂n iecare dimineață cu cuvintele: „Atențiune! Să ri din pat, să ri
din pat! ı̂ncepem gimnastică de ı̂nviorare!”
— Foarte bine, spuse redactorul, chestia cu iepurii de casă e chiar
minunată . Câ t se poate de oportun. Numai că nu prea ı̂mi este clară
ideea principală a operei.
— Lupta omului cu natura, ră spunse, cu obiș nuita-i concizie,
Moldavanțev.
— Foarte bine, dar nu vă d nimic sovietic.
— Cum, ș i papagalul? Papagalul reprezintă radioul. Un transmiț ător
experimentat.
— E foarte bun papagalul. Ș i gră dinile ı̂mi plac. Dar nu se vede
societatea sovietică . Unde este, de exemplu, comitetul local? Unde e
rolul conducă tor al sindicatelor?
Moldavanțev ı̂ncepu să se agite. Câ nd a vă zut că s-ar putea să nu i
se accepte manuscrisul, i-a dispă rut muțenia. Ba a devenit chiar
vorbă reț .
— De unde comitet local? Pe o insulă pustie?
— Da, pustie, ai perfectă dreptate. Dar un comitet local trebuie să
existe. Eu nu sunt artist al cuvâ ntului, ı̂nsă ı̂n locul dumitale l-aș i
introdus. Aș a, ca pe un element sovietic.
— Da, dar ı̂ntregul subiect e construit pe ideea că insulă e nelocu...
ı̂n clipa aceea ı̂ntâ mplă tor privirile celor doi s-au ı̂ntâ lnit. Moldavanțev
tă cu. Ochii redactorului erau atâ t de primă vă ratici, se simțea ı̂n ei atâ ta
gol ș i vâ nt de primă vară , ı̂ncâ t scriitorul se hotă rı̂ să accepte un
compromis.
— Să ș tiț i că aveț i dreptate, spuse el, ridicâ nd un deget. Sigur că da.
Ar i trebuit să pricep de la ı̂nceput! Scapă din naufragiu doi inș i:
Robinsonul nostru ș i preș edintele comitetului local.
— Trebuie să se salveze ı̂ncă doi membri eliberaț i din funcț ie, zise
rece redactorul.
— Aoleu, ț ipă Moldavanțev.
— Nici un aoleu, doi foș ti membri ai comitetului ș i ı̂ncă o activistă ,
ı̂ncasatoarea de cotizaț ii.
— Dar de ce ș i ı̂ncasatoarea? De la cine să ı̂ncaseze cotizaț iile?
— Chiar de la Robinson.
— Poate să ı̂ncaseze ș i preș edintele banii de la Robinson. N-o să -i
cadă coroana de pe cap.
— Aici faci o greș eală , tovară ș e Moldavanțev. Asemenea practici
sunt ı̂n mod categoric inadmisibile. Preș edintele comitetului local nu
trebuie să -ș i piardă timpul cu leacuri, să alerge după cotizaț ii. Noi
luptă m ı̂mpotriva acestor practici. Preș edintele trebuie să aibă o
muncă serioasă , de conducă tor.
— Perfect, să ie atunci ș i ı̂ncasatoarea, se ı̂nvoi Moldavanțev. Iese
chiar foarte bine aș a. Fata se va mă rita cu preș edintele, sau poate chiar
cu Robinsonul nostru. Are să ie ș i mai amuzant.
— Nu e bine. S-ar putea să ajungeț i la un gen bulevardier, la o
erotică nesă nă toasă . Fata trebuie doar să strâ ngă cotizaț iile ș i să le
pă streze ı̂n casa de bani.
Moldavanțev se ră suci pe divan.
— Imi daț i voie, o casă de bani e greu de gă sit pe o insulă pustie!
Redactorul că zu pe gâ nduri.
— Stai puț in, spuse el, ai pe undeva ı̂n primul capitol ceva splendid.
Odată cu Robinson ș i cu membrii comitetului local, valul aruncă pe
ț ărm diferite lucruri...
— Un topor, o carabină , o busolă , un butoiaș cu rom ș i o sticlă cu un
leac ı̂mpotriva scorbutului, enumeră triumfă tor scriitorul.
— Butoiaș ul cu rom scoate-l, spuse repede redactorul, ș i apoi, ce-i
cu sticla aceea de doctorie? Ce nevoie ai de ea? Mai bine o sticlă cu
cerneală ! Ș i neapă rat o casă de bani.
— Uf, m-aț i ı̂nnebunit cu casa asta de bani! Ce, cotizaț iile nu pot să
ie foarte bine pă strate ı̂n scorbura baobabului? Cine să -i fure?
— Cum cine? Dar Robinson? Dar preș edintele comitetului local? Dar
membrii eliberaț i din funcț ie? Dar comisia pentru cantine?
— Dar ce, s-a salvat ș i comisia? ı̂ntrebă cu frică Moldavanțev.
— Da, s-a salvat.
Se lă să tă cerea.
— Nu cumva a aruncat valul ș i o masă pentru ș edințe? ı̂ntrebă
ironic autorul.
— Ne-a-pă -rat! Trebuie doar să le creă m oamenilor condiț ii de
lucru. Să mai puneț i ș i o sticlă cu apă , clopoțelul, faț a de masă . Mă rog,
valul poate să arunce pe mal orice fel de faț ă de masă , roș ie, verde, eu
nu stingheresc creaț ia artistică . Ce trebuie fă cut ı̂nsă ı̂n primul râ nd - e
să ară tă m aici ș i masele. Pă turile largi ale oamenilor muncii.
— Valul nu poate să arunce pe mal masa de oameni, se ı̂ncă pă ț ână
Moldavanțev. E ı̂n contradicț ie cu subiectul. Gâ ndiț i-vă puț in! Să arunce
deodată pe ț ărm câ teva mii de inș i! Mai mare râ sul!
— Apropo de râ s. O cantitate mică de râ s plin de voioș ie, ı̂nsu leț it,
să nă tos, plasă redactorul, nu strică niciodată .
— Nu! Valul nu poate face una ca asta.
— Care val?! ı̂ntrebă redactorul.
— Dar cum să ajungă masele pe insulă ? Că doar e pustie?!
— Cine ț i-a spus că e pustie? Dumneata mă cam ı̂ncurci. Totul e
limpede. Trebuie să pui o insulă sau chiar mai bine o peninsulă . E mult
mai comod. Acolo se vor petrece o serie de ı̂ntâ mplă ri interesante, noi,
atră gă toare. Se va duce o muncă sindicală , neferită de unele lipsuri.
Activista va descoperi o serie de neajunsuri, să zicem chiar ı̂n domeniul
strâ ngerii cotizaț iilor. Va i ajutată de masele largi ș i de preș edintele
adus pe calea cea dreaptă . In inal se poate include ș i o adunare
generală . Din toate astea va rezulta un efect câ t se poate de reuș it din
punct de vedere literar. Asta-i tot.
— Dar Robinson? bâ igui Moldavanțev.
— Da. Bine că mi-ai amintit de el. Robinson ă sta ne cam ı̂ncurcă .
Scoate-l de tot. E o igură plâ ngă reaț ă, ridicolă , nejusti icată .
— Acum e clar, spuse Moldavanțev cu o voce de ı̂nmormâ ntare,
mâ ine va i totul gata.
— La revedere. Creează , te rog. Apropo; la ı̂nceputul romanului
dumitale se petrece un naufragiu. Ș tii ceva? Nu ne mai trebuie nici un
naufragiu. E mult mai interesant fă ră naufragiu. Nu-i aș a? Deci totul e ı̂n
ordine. Noroc bun!
Ră mas singur, redactorul râ se fericit.
— In sfâ rș it, spuse el, vom avea un adevă rat roman de aventuri ș i
totodată o operă ı̂ntr-adevă r literară .
1932

Distracție individuală
Să vorbim din nou despre vară .
A existat ș i un astfel de anotimp dulce ı̂n anul bugetar curent. A
existat ș i trimestrul ă sta minunat - iunie, iulie, august, câ nd pe
bulevardele Moscovei se cosea iarba ș i zbura puful plopilor, iar cerul
pur de seară era spintecat de râ ndunele.
Ș i, vai, câ t de anost a trecut acest ră stimp atâ t de poetic!
Intr-unul din parcurile capitalei, unde copacii ı̂și aruncă umbra
deasă pe nisipul scâ rțâitor al aleilor, a stat agă țat o vară ı̂ntreagă un
imens a iș cu urmă torul text:
„Să luptă m pentru o plimbare să nă toasă !”
Pe aici nu se plimba ı̂nsă nimeni. In zadar ı̂și aruncau umbrele lor
copacii, nici un picior de proletar nu se ı̂ntipă rea ı̂n nisipul in de pe
alei.
Pe aici nu se plimba nimeni. Se ducea numai lupta pentru o
plimbare să nă toasă .
Lupta pentru acest gen de odihnă , foarte util ș i, se pare, ı̂ncă nu
ı̂ndeajuns de asimilat, se ducea ı̂n felul urmă tor.
Responsabilii resortului de odihnă intrau de dimineață ı̂n
pavilionul de placaj, ı̂nchideau bine ferestrele ș i discutau pâ nă seara
tâ rziu cum trebuie oamenii să se plimbe. Discutau ș i fumau, bineı̂nțeles,
țigară după țigară . Dacă se ivea cumva pe o pajiș te igura timidă a
vreunui plimbă reț , acesta era imediat cooptat ı̂n prezidiul adună rii ca
reprezentant al maselor care se plimbă .
Pe urmă respectivul nu se mai plimba, ci se ı̂ncadra ı̂n râ ndul celor
ce luptau pentru plimbare.
In legă tură cu plimbarea să nă toasă aveau loc niș te discuții peste
mă sură de pă timaș e.
— Tovară ș i, de multă vreme a sosit timpul să dă m o ripostă
categorică unor teorii dă ună toare, stră ine nouă ș i ı̂n care se susține că o
plimbare poate i fă cută pur ș i simplu de dragul plimbă rii. Trebuie, ı̂n
sfâ rș it, să dă m o rațiune complexului proces de plimbare creatoare,
trivializat de că tre unii vulgarizatori cu simpla denumire de plimbare.
Se plimbă ı̂n general, pur ș i simplu, aș a ca să se plimbe, numai vacile
(râsete), câ inii (râsete zgomotoase) ș i pisicile (râsete în toată sala). Noi
trebuie, noi suntem obligați să dă m câ te o sarcină iecă rui individ care
se plimbe. Ș i acest individ, tovară ș i, nu trebuie pur ș i simplu să se
plimbe ci trebuie, tovară ș i, să ducă o imensă muncă ı̂n domeniul
plimbă rii. (O voce din sală: „Just!”) Există unele ı̂ncercă ri ı̂n această
direcție. Iată proiectul tovară ș ului Gorillo. Ce propune tovară ș ul
Gorillo? Tovară ș ul Gorillo propune să se agațe pe spatele iecă rui
individ ı̂n plimbare un a iș executat artistic pe o temă oarecare de
actualitate - „prietenul copacilor” sau „pentru asigură rile de stat”. De
exemplu: „ı̂n timp ce tu te plimbi aici, poate că -ți arde locuința. Asigură -
ți câ t de repede averea mobilă la societatea de asigură ri”. Ș i altele.
Tovară ș i, ce trebuie să facem ı̂nsă pentru ca indivizii izolați să nu piardă
din vedere nici un minut a iș ele ș i pentru ca acțiunea acestora să ie,
cum să vă spun, sută la sută e icientă ș i neı̂ntreruptă . Tovară ș ul Gorillo
a scă pat asta din vedere, sau, cum s-ar zice, i-a scă pat esențialul.
(Râsete). Treaba se poate ı̂nsă face, tovară ș i. Trebuie să ne stră duim ca
acei ce se plimbă să meargă ı̂n ș ir indian, unul ı̂n spatele altuia, ș i atunci
vor avea prin forța lucrurilor câ te un a iș ı̂n fața ochilor. Odihnindu-se
ı̂n felul acesta să nă tos, oamenii vor putea petrece vreo două -trei ore. (O
voce din sală: „Nu-i prea mult?”). Da, tovară ș i, două – trei ore. Ș i dacă e
necesar, poate chiar ș i patru, ș i cinci, tovară ș i. Ei, ș i după o scurtă pauză
de agitație politică de cinci minute se poate organiza un joc vesel de
mase cu denumirea de „Util-Eulenspiegel”. Tuturor indivizilor ı̂n
plimbare li se vor elibera cutiuțe de gunoi, artistic executate, ș i câ rlige
portative. Fiecare dintre cei ce se plimbă ı̂ncoace ș i ı̂ncolo prin parc, ı̂n
sunetele armonicei, se mai uită ș i pe jos ș i cum observă un lucru util, de
exemplu o câ rpă , un galoș vechi sau o sticlă goală de votcă , apucă
imediat obiectul acela util cu câ rligul ș i-l pune ı̂n cutiuța de gunoi,
executată artistic. El strigă totodată ı̂nceputul unei lozinci de
actualitate, iar ceilalți reiau ı̂n cor sfâ rș itul lozincii. In afară de aceasta,
celui mai norocos i se va acorda dreptul de a lua parte la un joc ı̂nsoțit
de dans ș i intitulat „Prizonierul capitalului” (O voce din sală: „Dar dacă
cei care iau parte la joc nu se uită pe jos, atunci ce-i de fă cut?”). Nu te
agita, tovară ș e! (Râsete). Se vor uita pe jos. Potrivit regulilor jocului,
iecă rui participant i se va atâ rna de gâ t câ te o mică greutate de vreo
două zeci de kilograme. Astfel, el va trebui, vrâ nd-nevrâ nd, să se uite pe
jos, iar jocul nu-ș i va pierde, ca să zic aș a, caracterul să u captivant ș i
să nă tos. Aproximativ cam acesta este, ı̂n linii generale, planul
tovară ș ului Gorillo.
— Eu, ı̂nsă , tovară ș i, aș vrea totuș i să spun câ teva cuvinte despre
acest plan al tovară ș ului Gorillo. Oare nu este cam fă ră obiect acest gen
de plimbare? Nu se ascunde oare aici un simplu joc provocă tor de
râ sete ș i distracții facile? Trebuie să im mai serioș i, tovară ș i. Pentru
muncitorul mai ı̂n vâ rstă , pe care vrem să -l atragem ı̂n parc, toate
acestea sunt lucruri prea simple. El vrea după muncă ceva mai mult.
Nevoia lui de plimbare trebuie să ie satisfă cută ı̂ntr-o atmosferă de
muncă . Muncitorul, tovară ș i, a crescut ı̂n lă rgime ș i ı̂n adâ ncime. Noi
trebuie să -i creă m o ambianță câ t mai apropiată de cea din producție.
Iată , vă dau de exemplu, un excelent numă r de atracție pentru vremea
de vară . Să pă m ı̂n parcul nostru un puț de mină de vreo treizeci de
metri adâ ncime ș i coborâ m ı̂n el, cu o benă , pe muncitorul nostru,
ı̂nchipuiți-vă ce bucurie va avea omul câ nd va vedea ı̂n fundul puțului
un pro ilactoriu politic subteran, unde poate oricâ nd obține informații
ı̂n probleme sindicale ș i de cotizație. Aud că unii dintre dumneavoastră
propun un amendament, ș i anume, că ar i bine ca acolo ı̂n puț să se
vâ ndă ș i apă minerală . Eu sunt contra, tovară ș i. Această propunere nu e
justă chiar de la bun ı̂nceput, iindcă aceasta, tovară ș i, va distrage pe
tovară ș ul nostru vâ rstnic de la munca ı̂n pro ilactoriu. Ar i mai bine ca
ı̂n loc de apă minerală să vindem broș ura noastră : „Să aducem la
cunoș tința generală problemele unei plimbă ri să nă toase”.
Ș i iată ce a ieș it. Statul a pus la dispoziție un crâ ng minunat, a
alocat o sumă de bani ș i a spus: „Plimbați-vă ! Respirați aer curat!
Veseliți-vă !” Ș i ı̂n loc să facă toate acestea (să se plimbe, să respire, să se
veselească ), deș tepții au ı̂nceput să se fră mâ nte ș i să -ș i bată capul:
„Cum să se plimbe? Cu cine să se plimbe? ı̂n ce mod să respire aerul?
După care metodă să se veselească ?’
Ș i a ieș it o plictiseală nemaipomenită . A ı̂nceput să miroasă atâ t de
tare a parastas, ı̂ncâ t nici chiar aerul, aerul acela pur, că ruia i se zice
ozon, nu mai putea să intre ı̂n gura celor ce se plimbau.
S-ar putea ca tot ce am povestit să nu ie crezut ș i s-ar putea să ie
considerat drept o scorneală de nebun, s-ar putea să ni se mai ceară ca
toate să ie ı̂ntă rite cu dovezi ș i n-ar i exclus să im rugați să -l
prezentă m pe tovară ș ul Gorillo ı̂n persoană , ı̂mpreună cu planul lui
extraordinar de odihnă civilizată .
Ș i cu toate acestea, totul e foarte apropiat de adevă r. In orice parc
pot i gă site semne ale luptei titanice duse pentru o plimbare să nă toasă ,
dar observâ ndu-se absența completă a unor oameni care să se plimbe.
Ideea de a organiza un Parc central de cultură ș i odihnă pentru
proletarii Moscovei este admirabilă . Este admirabil ș i terenul pus la
dispoziție pentru acest parc. Cheltuielile pentru ı̂ntreținerea lui sunt
ı̂nsemnate.
De ce poartă ı̂nsă unele mă suri pentru organizarea parcului
pecetea timidită ții, a unei prudențe exagerate ș i, mai ales, a unei
monotonii plicticoase ca o că lă torie cu trenul?
Nu vrem să micș oră m meritele numerosului personal al parcului,
care se stră duieș te desigur neı̂ncetat să creeze un adevă rat centru al
recreației, trebuie să spunem ı̂nsă deschis că ı̂n parc domneș te cultură
de mâ na a doua ș i odihnă de mâ na a doua.
Iar câ t priveș te distracțiile, nici nu mai putem vorbi de calitate. Ea
nu există deloc.
— Cum nu există ? va striga ı̂ntr-un glas ı̂ntregul personal. Dar
dragul nostru tobogan ı̂n spirală , frumusețea ș i mâ ndria sectorului de
distracții? Ce vă mai trebuie! Dar popularii că luș ei? Dar... dar...
Insă după acest „dar” nu va mai urma nimic, pentru că nu mai este
nimic. In cel mai mare ș i cel mai frumos parc din țara noastră , unde vin
sute de mii de oameni, există numai două obiecte de atracție: că luș eii
de iarmaroc ș i senzația secolului XIX - toboganul ı̂n spirală . De altfel,
dacă stă m ș i analiză m mai bine lucrurile, ne convingem că toboganul
ă sta nu e nici prea ı̂n spirală ș i nici prea grozav nu e. In construcția lui
se observă o timiditate foarte caracteristică diferitelor locuri de
amuzament din parcuri. Spiralele toboganului au o pantă atâ t de lină ,
ı̂ncâ t ı̂n locul unei că lă torii amețitoare, atâ t de dragă inimilor
tineretului (ı̂n secolul XIX această distracție se numea „senzații tari”),
individul izolat care se distrează se tâ ră ș te ı̂n jos ca melcul, gemâ nd ș i
sprijinindu-ș i picioarele de bordurile toboganului, ș i ajunge jos lac de
sudoare. Ș i numai discuția aprinsă cu ș eful toboganului ı̂i dă acele
„senzații tari” pe care ar i trebuit să i le dea toboganul ı̂nsuș i.
In parc se gă sesc mai puține obiecte de atracție decâ t erau ı̂n anul
inaugură rii lui. Apropo, unde a dispă rut oare „camera dracilor”? Adică
nu a dracilor (dracul nu există , administrația parcului a ținut desigur,
seama de asta - de vreme ce nu există dumnezeu, nu poate să existe nici
dracul), ci „camera misterelor”?
Camera nu era prea grozavă ș i nu reprezenta cine ș tie ce culme a
inventivită ții umane. Totuș i ră sunau de acolo râ setele ș i țipetele vesele
ale vizitatorilor. Camera asta le plă cea tuturor. Ș i totuș i a fost
des iințată .
De ce oare au des iințat această cameră a dracilor, adică , scuzați-ne,
a misterelor?
In imaginația noastră se conturează niș te amă nunte ı̂ngrozitoare.
Mare trebuie să i fost tulburarea produsă de acest numă r de
atracție ı̂n inimile lucră torilor din domeniul odihnei!
— Ce fel de cameră e asta? Pereții se rotesc, oamenii râ d, dracu ș tie
ce se-ntâ mplă ! E un numă r de atracție absolut lipsit de conținut,
neprincipial. Trebuie neapă rat să i se dea un conținut ideologic.
Ș i i s-a dat.
Cum se realizează la noi conținutul ideologic? S-au atâ rnat pe
pereți niș te pancarte - ș i gata. Numai că , ce să vezi? Conținutul ideologic
nu ajungea pâ nă la cetă țeni. Ș i nu ajungea pentru că pereții se roteau ș i
pancartele nu puteau i citite.
— Trebuie, tovară ș i, să oprim pereții. N-avem ce face.
— Dar atunci se duce dracului toată atracția!
— Nicidecum! Va i un numă r de atracție minunat ș i pe deplin
sovietic. Omul care vine să se distreze plă teș te zece copeici ș i obține
dreptul să stea ı̂n cameră cinci minute, citind pancartele ș i lă rgindu-ș i
astfel orizontul individual.
— Dar nu va mai i nimic misterios ș i, ı̂n orice caz, nimic distractiv!
— Nici nu trebuie să ie misterios. Iar ca denumire nu avem ce face
cu o irmă vulgară cum ar i „camera minunilor”, ci pur ș i simplu, după
sistemul nostru - „camera nr. 1”. E o denumire foarte atră gă toare. O să
vedeți ce bine are să ie. Are să dispară ș i râ sul acela prostesc, lipsit de
orice conținut util.
Nu ș tim dacă lucrurile s-au petrecut ı̂n felul acesta sau ı̂ntrucâ tva
altfel - nu are importanță. Principalul scop a fost ı̂nsă atins. Camera
misterioasă a pierit, iar ı̂mpreună cu ea au pierit ș i vreo patruzeci la
sută din râ setele care ră sunau ı̂n parc.
Administrația parcului oferă drept compensație fel de fel de
inscripții, tabele, diagrame, chemă ri ș i anunțuri. Dar asemenea metode
de lucru cu cartoane ș i placaje provoacă multe ı̂ndoieli. Mai ales câ nd
dai de o imensă chemare scrisă pe sticlă ș i ı̂n iptă ı̂n centrul parcului:

SĂ TRANSFORMĂM PARCUL ÎNTR-UN ȘANTIER PENTRU


ÎNDEPLINIREA HOTĂRÂRILOR CONGRESULUI
SINDICATELOR
Să transformă m parcul ı̂n ș antier!
Ce poate i mai trist decâ t o asemenea perspectivă ! Ce lipsă de
orizont! Ce noțiune falsă despre odihnă trebuie să avem, ca să ne-o
putem imagina sub formă de ș antier, chiar dacă ș antierul ă sta e
prevă zut pentru ı̂ndeplinirea hotă râ rilor.
Il ș i vă d pe cutare lucră tor din domeniul odihnei zbâ rlindu-se ș i
zicâ nd:
— Sigur, ă ș tia ne-ați fost! Sunteți contra ı̂ndeplinirii hotă râ rilor!
Nu, noi nu suntem contra ı̂ndeplinirii hotă râ rilor. Suntem numai
contra transformă rii parcului ı̂n atelier de lozinci ș i de rechizite de
cancelarie. Ar i mai bine dacă ı̂n loc să lansă m numai chemă ri pentru
ı̂ndeplinirea hotă râ rilor, am ș i ı̂ndeplini aceste hotă râ ri. Ar i bine dacă
am transforma parcul ı̂ntr-un adevă rat loc de odihnă proletară ș i nu
ı̂ntr-o ș coală oră ș enească de patru clase pentru copiii vâ nză torilor de
ı̂nghețată lipsiți de mijloace, aș a cum arată parcul acum.
Bineı̂nțeles că toți, cu mic, cu mare, se ı̂ndreaptă spre râ ul din parc
pe care nu au reuș it ı̂ncă să -l bareze cu un stă vilar de carton pe care să
ie o chemare sunâ nd cam aș a:
SĂ TRANSFORMĂM RÂUL ÎNTR-O CITADELĂ
PUTERNICĂ,
DE GRANIT, A UNEI ODIHNE SĂNĂTOASE
Totodată , cu toate eforturile responsabililor ı̂n ale odihnei, ı̂n parc
ră sună un râ s plin de bucurie care trece peste barierele devierii
culturale „stâ ngiste”. Parcul nu a avut aici ı̂nsă nici un rol.
Vizitatorii râ d iindcă le vine să râ dă . Sunt tineri. N-au decâ t
ș aptesprezece ani. Tinerețea râ de ı̂ntotdeauna. Dacă nu va ı̂nceta ı̂nsă
lupta aceasta de a „transforma parcul ı̂ntr-un ș antier”, dacă nu se va
termina cu această harababură ı̂ngrozitoare privind metodele „luptei
pentru o plimbare să nă toasă ”, ı̂n curâ nd nu vor mai râ de nici ei - tinerii
de ș aptesprezece ani.
Sunt lucruri asupra că rora trebuie să se ajungă la o ı̂nțelegere
iarna, ca să nu mai vedem ș i ı̂n vara viitoare toate cele descrise aici.
1932
Nepăsare crasă
In cele ce vom povesti aici, faptul cel mai important este cazul
petrecut ı̂n zorii unei zile.
Să vedeți despre ce este vorba.
Niș te tineri s-au ı̂ndră gostit unul de altul ș i s-au că să torit sau, ca să
vorbim mai cu emfază , au contractat o că să torie. Trebuie să menționez
că , ı̂n general, nunțile nu sunt evenimente rare ı̂n țara noastră . Se vă d
deci foarte des oameni că să torindu-se, iar schimbul amical de pă reri ı̂n
această ı̂mprejurare ca ș i clinchetul paharelor ră sună pâ nă tâ rziu după
miezul nopții.
Nu ș tiu de ce, dar despre asta nu se prea vorbeș te ı̂n literatură . Un
viitor cercetă tor nu va a la poate niciodată cum se fă cea o declarație de
dragoste ı̂n anul 1932. Nu va ș ti nimeni dacă lucrurile se petreceau la
fel ca ș i sub regimul țarist („cu ș oapte, vorbe s ioase ș i triluri de
privighetori”) sau altfel cumva, fă ră privighetori ș i, ı̂n general, fă ră
participarea aripatelor.
Informații despre dragoste nu se gă sesc nici mă car ı̂n romanele
superproblematice, scrise probabil anume pentru posteritate -
deoarece contemporanii nu le pricep - ș i nici ı̂n cupletele de revistă ,
compuse după rețeta „laboratoarelor” brigă zilor de agitație vizuală .
Tema dragostei ne readuce la cazul acela petrecut ı̂n zorii zilei.
In familia unui pictor era aș teptată venirea pe lume a unui copil.
Naș terea a ı̂nceput puțin mai devreme decâ t o prevă zuseră mamoș ii.
Aș a se-ntâ mplă aproape ı̂ntotdeauna. Naș terea a ı̂nceput ı̂n ceasul cel
mai incomod - la sfâ rș itul nopții, tot cam ca de obicei. Totul s-a petrecut
foarte rapid. Durerile au ı̂nceput să se repete la iecare zece minute, aș a
că soția pictorului trebuia să ie dusă imediat la maternitate. Primul
gâ nd al soțului a fost să ia un taxi.
Apartamentul nu avea ı̂nsă telefon. Pictorul ar i putut să -ș i ı̂nceapă
autobiogra ia cu o frază de un conținut profund: „M-am nă scut ı̂n anul
1901. Nici pâ nă acum nu am telefon.”
Această formulare de o concizie spartană ne permite să omitem
lungi descrieri ale felului ı̂n care pictorul a tot depus cereri la biroul de
abonamente, cum a recurs la cunoș tințe, cum a ı̂ncercat tot soiul de
combinații, dar fă ră nici un rezultat.
Prin urmare, ı̂n zorii zilei, pictorul dă du buzna ı̂ntr-o locuință
stră ină ș i se lipi de receptor. Citise multe despre taxiurile de noapte
care se prezintă la primul telefon al solicitantului, iar numă rul de la
garaj, 42-21, ı̂l ș tia pe de rost de trei luni. Era prevă ză tor. Ț inuse seama
de toate.
De la garaj i s-a ră spuns ı̂nsă foarte delicat că nu sunt maș ini.
Taxiurile de noapte ș i-au terminat serviciul, iar cele de zi ı̂ncă nu l-au
ı̂nceput.
— Dar e vorba de soția mea - de o naș tere...
— După ora nouă , cetă țene.
Era ı̂nsă numai ora ș apte.
„Salvarea” nu vine pentru asemenea cazuri. Pictorul ș tia cum stau
lucrurile. Pe toate le ș tia. Ș i, totuș i, simțea că ı̂nnebuneș te, nu alta. Ieș i
ı̂n stradă .
Fireș te că , la o asemenea oră , capitala nu-i putea oferi nici un
mijloc de transport. Tramvaiele abia ies din depou (de altfel ı̂n cazul
nostru tramvaiul n-ar i fost bun la nimic), iar de birjari nici urmă .
Pesemne că se ı̂nghesuiau pe undeva pe lâ ngă gă ri, dâ nd din mâ ini ș i
speriindu-i pe că lă tori cu noută ți despre scumpirea ovă zului.
Ș i deodată pictorul ră mase stană de piatră .
Il cuprinse o bucurie extraordinară , o copleș itoare fericire: vă zuse
o maș ină ı̂n care ș edeau doi ș oferi zdraveni.
Aceș tia au ascultat binevoitor bâ lbâ iala pictorului ș i s-au ı̂nvoit să -i
ducă soția la maternitate.
Au coborâ t-o deci cu mari precauțiuni de la etajul al treilea ș i au
aș ezat-o ı̂n maș ină . Pictorul era cum nu se poate mai bucuros. Fă ră voie,
ı̂i veneau ı̂n minte tot felul de proverbe banale: „Prietenul la nevoie se
cunoaș te”, „Mai bine o sută de prieteni decâ t o sută de ruble” ș i nu ș tiu
de ce ı̂și aminti ș i de zicala: „Cu ră bdarea treci marea”. Maș ina porni. De-
acum ı̂ncolo totul trebuia să meargă bine. Dar a ieș it prost.
Maș ina a fă cut zece metri ș i s-a oprit, iindcă i s-a gripat motorul.
Ș i să vezi ghinionul naibii! Pâ nă la maternitate mai erau cinci
minute de mers. Se vedea ı̂nsă după fețele ș oferilor, care ı̂ncepuseră să
se ı̂nfurie, că prea uș or n-au să se descurce ș i că maș ina n-are să
pornească prea curâ nd. Pe soția pictorului o ı̂ncercau acum dureri la
iecare două minute. Nu mai avea nici un rost să mai aș tepte. Pictorul
să ri din maș ină ș i porni din nou undeva, ı̂n fugă . De la poarta Kropotkin
alergă pâ nă -n Arbat, dar nu ză ri nici o tră sură ; maș ini treceau ı̂nsă
destul de des.
Ce să vă mai spun, dragi tovară ș i, prieteni ș i frați?!
Pictorul nostru a oprit peste cincizeci de automobile, dar nici unul
nu s-a ı̂nvoit să -l ajute. Intâ mplarea aceasta e atâ t de sumbră , atâ t de
regretabilă , că nu mai are nevoie să ie pusă ı̂n chenar ori tipă rită cu
cursive. Nici unul dintre oamenii care treceau la ora aceea pe Arbat n-a
catadicsit să se abată pentru câ teva minute din drum ca să dea ajutor
unei femei care nă ș tea ı̂n stradă .
La ı̂nceput, pictorul s-a jenat. Alerga ală turi de maș ină ș i-ș i striga
din mers necazul, dar nu-l asculta nimeni ș i nimeni nu se oprea, deș i
era vă dit că omul era câ t se poate de tulburat.
Atunci ı̂ncepu să acționeze mai hotă râ t, vă zâ nd că -ș i pierde vremea
degeaba.
Timpul trecea. Pictorul ieș i ı̂n mijlocul stră zii ș i bară drumul unui
Ford verde. Ină untru ș edea un om destul de obiș nuit, cu un chip fă ră
nici o umbră de ră utate.
Il ascultă pe pictor ș i-i spuse:
— N-am voie. Cum să transport o persoană particulară ? Ș i să
cheltuiesc ș i benzină statului pentru o persoană particulară !
Pictorul ı̂ncercă să bolborosească ceva despre bani. Omul cu chipul
blâ nd se supă ră ș i demară .
Deodată , vă zu venind un taxi hodorogit. Ș oferul ı̂ncercă să -l
ocolească pe pictorul care-i stă tea ı̂n drum, acesta să ri ı̂nsă pe scara
maș inii ș i toată discuția care a urmat s-a desfă ș urat ı̂n timp ce maș ina
mergea.
Taxiul era ocupat de un grup vesel ș i destul de numeros, patru
bă ieți ș i o fată pe bancheta din spate (unul din ei stă tea pe genunchii
altuia), iar ală turi de ș ofer, al ș aselea, (care s-a ș i dovedit apoi ș i cel mai
mare nemernic). Pe capetele tinerilor pierde-vară erau niș te pă lă rii
moi, ca de pâ slă . Fata, o luș turatecă , pufă ia mereu dintr-o țigară , fă ră să
tragă ı̂n piept. Toți erau foarte veseli, dar, câ nd au auzit rugă mintea
pictorului, i-a cuprins un plictis de moarte ș i au ı̂nceput să ră spundă pe
tonul acela dezgustă tor „de tramvai”. Nu era ı̂nsă prea uș or să te
descotoroseș ti de solicitant.
— Nu vă ı̂ncurcă prea mult, spunea el, că doar nu vă gră biți. E un
caz special.
— Adică cum nu ne ı̂ncurcă prea mult, replicau cei din maș ină . Ș i
de ce credeți că nu ne gră bim?
— Doar nu vă duceți la gară . Vă rog!
— Dumneata ne rogi, pe urmă ne roagă altul, iar noi am alergat
două ceasuri după taxiul ă sta.
— Vă rog, numai pentru zece minute! După zece minute vă aduc eu
maș ina ı̂napoi.
Tinerii pierde-vară nu voiau nici ı̂n ruptul capului să -i cedeze
maș ina ș i-l sfă tuiau să nu mai insiste.
— Gâ ndiți-vă , poate să nască ı̂n iecare clipă !
— Dumnealui ı̂și ı̂nchipuie că suntem niș te il izoni! Ș i-apoi ce
ı̂nseamnă asta, la urma urmei? Nici ı̂n taxi nu poți să scapi de
ı̂mbrâ nceală ?
— La urma urmei, aș putea chiar să vă oblig, insista pictorul.
— Ei, asta-i curată obră znicie, zise fata cea luș turatecă .
In clipa aceea ı̂și ı̂ntoarse capul cel de al ș aselea pasager, care ș edea
lâ ngă ș ofer ș i care pâ nă atunci tă cuse.
— Eș ti un huligan! strigă el cu un glas atâ t de tare ș i de mâ nios,
ı̂ncâ t ră sună toată strada. Coboară numaidecâ t de pe scară ! Cică ne ș i
obligă , mă garul!
Ș i se aplecă pe fereastra maș inii ca să -l zvâ rle pe pictor din mers.
Maș ina viră spre piața Smolenski ș i pictorul se vă zu ı̂n pericol de a
ajunge cine ș tie unde. Să ri jos.
Ah, ce i-ar mai i luat la bă taie ș i ce i-ar mai i blagoslovit pe
nesimțiți! Nu avea ı̂nsă timp de aș a ceva.
Dar ce să vezi - la capă tul stră zii opri o maș ină . Un tată fericit ı̂și
ajută soția ș i cei doi copii să coboare pe trotuar. Pictorul se repezi spre
dâ nsul.
Trebuie să vă spun că , de felul lui, pictorul nu era deloc un om
timid, ci mai curâ nd o ire chiar patetică . Un om care ș tia să convingă ș i
să emoționeze. Incepu ș i ı̂n clipa aceea să vorbească fă ră nici o inhibiție,
să ı̂nș ire niș te cuvinte pline de simțire, care ar i stors lacrimi pe orice
scenă , dar pe care te s ieș ti să le foloseș ti ı̂n viața de toate zilele.
— Sunteți tată , spunea el, nu se poate să nu mă ı̂nțelegeți. Ș i
dumneavoastră aveți copii mici. Sunteți un om fericit, ajutați-mă .
La teatru, tată l fericit s-ar i pornit pe plâ ns. Aici nu era ı̂nsă ı̂n
apropiere nici o cortină cu pescă ruș i albi, nu era nici un plasator cu
pă rul alb, aș a că omul ră spunse:
— N-am timp, tovară ș e. Intâ rzii la slujbă .
— Vă implor, se ruga pictorul, ı̂nțelegeți-mă , vă implor! ı̂n numele...
— Tovară ș e, vă ı̂nțeleg foarte bine, dar nu am nici un minut liber.
Dați-mi voie să intru ı̂n maș ină .
— Dar bine, spuse nefericitul, ı̂ncepâ nd fă ră motiv să vorbească ı̂n
ș oaptă : dacă ați vedea un om ı̂necâ ndu-se ı̂ntr-un râ u ce-ați face?
— Tovară ș e, sunt atâ t de ocupat că de doi ani nu am fost nici la
cinema, nici chiar ilmul „Paș aport pentru viață” nu l-am vă zut, iar
dumneata... Literalmente nu am nici un minut la dispoziție.
Pictorul ră mase din nou singur. Ca să alerge pe urmă după altul,
ı̂mpreunâ ndu-ș i mâ inile la piept ș i bolborosind:
— Vă rog omeneș te, vă conjur!
Să rea pe scă rile maș inilor, implora, oferea bani, ținea discursuri,
amenința sau plâ ngea ș i credeți că i-au ajutat la ceva toate acestea?! A
ieș it la iveală că toți sunt foarte ocupați cu niș te treburi care nu
sufereau, nici una, nici o amâ nare; maș inile curgeau una după alta ș i nu
exista ı̂n acel moment nici o forță care să le abată din drumul lor.
Adâ ncit ı̂ntr-o muncă uriaș ă, incomensurabilă , Lenin gă sea timp să
a le cum tră iesc nu numai tovară ș ii lui cei mai apropiați, ci ș i niș te
oameni pe care-i vă zuse numai ı̂n treacă t cu câ țiva ani ı̂n urmă - se
interesa dacă aceș ti oameni au nevoie de ceva, dacă sunt să nă toș i, dacă
nu-i ı̂mpiedică cineva să muncească ș i să tră iască .
Toți aceș ti cincizeci de oameni ı̂nsă , care-ș i ı̂nchipuie desigur că
sunt cetă țeni de nă dejde ai unei țări socialiste, nu au gă sit nici un
moment liber ș i nici o dorință pentru ı̂ndeplinirea celei mai elementare
obligații a unui membru al colectivului ș i a unui cetă țean al Uniunii
Sovietice - aceea de a să ri ı̂n ajutor la nevoie.
Toate câ te le-am povestit nu sunt o plă smuire de scriitor, ci o
ı̂ntâ mplare petrecută aievea astă -vară la Moscova.
Ne pare extrem de ră u că numerele maș inilor au ră mas
necunoscute, că toți aceș ti oameni ı̂ngrozitor de ocupați nu pot i
adunați ı̂n Sala coloanelor din Palatul Sindicatelor, spre a i judecați de
că tre ı̂ntreaga țară , cu proiectoare, microfoane-ampli icatoare, cu
rechizitoriul tună tor al procurorului, ca niș te duș mani ı̂nverș unați ai
societă ții socialiste, pentru cea mai mare crimă -nepă sarea.16
Cumplit lucru, nepă sarea! ı̂ți iese ı̂n cale câ nd ți-e lumea mai dragă .
Dar avâ ntul constructiv care a cuprins țara sovietică o depă ș eș te.
Nepă sarea se ı̂neacă ı̂n marele val oceanic al creației socialiste.
Nepă sarea e un fenomen mă runt, dar e per id ș i muș că .
Era undeva o casă fericită cu ș aptezeci ș i două de apartamente,
ș aptezeci ș i două de uș i de intrare ș i ș aptezeci ș i două de broaș te
americane. Dimineața locatarii plecau la lucru, seara se ı̂ntorceau acasă .
Vara plecau ı̂n vilegiatură , toamna veneau ı̂napoi.
Nimic nu prevestea furtuna. La furturi nimeni nici nu se gâ ndea. De
altfel, ı̂n ziare rubrica de fapte diverse a fost des iințată - desigur din
cauza caracterului nepotrivit al tematicii penale. Pesemne că un
serviciu de statistică calculează o dată pe an numă rul furturilor care
arată creș terea sau scă derea gă ină riilor ș i a micilor sustrageri din
locuințe dar cetă țenii habar n-au de asemenea treburi. După cum n-
aveau habar nici locatarii casei aceleia fericite cu ș aptezeci ș i două de
apartamente, ı̂ncuiate cu ș aptezeci ș i două de broaș te solide - producție
a unui atelier de meseriaș i de undeva din provincie. Plecâ nd la
ı̂ntreprinderile ș i instituțiile lor, locatarii ı̂și pă ră seau fă ră grijă
locuințele.
La ı̂nceput, a fost pră dat apartamentul numă rul opt. S-a furat totul,
ı̂n afară de mobilă ș i contorul de gaze. Apoi a fost spart apartamentul
numă rul ș aizeci ș i trei. Aici au luat ș i contorul, ș i au rupt ı̂n mod barbar
ș i icusul ı̂ndră git al familiei. Casa a ı̂nceput să tremure de frică . S-au
apucat toți să -ș i veri ice ı̂ncuietoarele pseudoamericane, fă cute la
atelierul provincial ș i s-au lă murit că broaș tele acelea ale lor se deschid
nu numai cu orice fel de cheie, ci ș i cu un ac de pă r, cu un briceag, cu o
peniță „rondă ”, cu o peniță obiș nuită , cu o scobitoare, cu unghia, cu un
chibrit, cu un ac de primus, cu un colț al carnetului de legitimație, cu un
buton de la guler, cu o pilă de unghii, cu o cheie de la ceasul deș teptă tor,
cu o coajă de ou ș i cu multe alte asemenea articole de larg consum. S-a
mai constatat spre seară că ajunge ca o uș ă din astea să ie numai uș urel
ı̂mpinsă , ca să se deschidă la fel de lesne.
Aș a stâ nd lucrurile, ș i-au procurat a ș aptezeci ș i treia broască
sigură . Era omul-lacă t, un cetă țean de cincizeci ș i opt de ani, paznicul
Evdokim Kolonnı̂ci. Uș ile principale au fost bă tute ı̂n cuie, iar bă trâ nul
Kolonnı̂ci stă acum la poartă , privind scrută tor pe iecare individ care
iese din casă cu diferite lucruri ı̂n mâ nă . Kolonnı̂ci primeș te un salariu. I
s-a cumpă rat din fondurile speciale ș i un cojoc enorm pentru hibernare.
Totuș i toată casa e stă pâ nită de frică , ı̂n vreme ce groaznice blesteme se
ı̂ndreaptă că tre ză natecul atelier care a azvâ rlit pe piață o atâ t de
stranie producție.
Atelierul ș tia ı̂nsă că producția lui se deschide ș i cu o peniță „rondă ’,
ș i cu o peniță simplă , ș i ı̂n general cu orice.
O ș tiau ș i vâ nză torii din magazin ș i la fel de bine informați erau ș i
ș e ii sectorului comercial. Ș i totuș i se face un negoț intens cu această
broască iluzorie care nu foloseș te nimă nui ș i care este produsul unei
totale nepă să ri.
Mă -ntreb, ce mâ nă nepă să toare a aruncat ı̂n libră riile din Ialta
numai lucră ri de medicină , astfel că pe litoralul ı̂nmiresmat al Crimeei
hrana su letească constă exclusiv din expunerea sumbră a bazelor
histologiei, din descrierea detailată a reumatismului articular, a
scrofulozei, a ulcerului ș i a peladei?
Uneori, ı̂n tramvaiul care traversează piața Sverdlov privirea
onorabilului oră ș ean de baș tină ră mâ ne ixă câ nd dă de ı̂ndemnul
patern scris pe o pancartă de carton:
Când un porc tu ai tăiat
Pielea lui tu ai predat?
Pentru ea, îți spun eu net,
Vei primi ceva bănet!

Cu acest cuplet atâ t de convingă tor, compus după rețeta brigă zii-
laborator responsabilă cu agitația vizuală , noi, pasagerii de tramvai din
Moscova, suntem ı̂ndemnați să predă m pieile de porc.
Să vedem puțin mai ı̂ndeaproape cum stau lucrurile. Vagonul are
două zeci ș i opt de scaune ș i ș ase locuri ı̂n picioare pe platforma din
spate; conversația cu manipulantul este interzisă , avansați, vă rog, ı̂n
față e complet liber - ı̂n total deci aici sunt două sute patruzeci ș i cinci
de oameni care stau ı̂n diferite poziții ciudate! Care dintre ei ar i putut
să taie un porc? Poate ă sta ı̂mbră cat ı̂n rubaș că de gală , sau acela care
citeș te revista „Rabis’? Sau zugravul acela care ține o bidinea ı̂nvelită ı̂n
hâ rtie de ziar? Sau cele două fetițe speriate de atâ ția „nene ș i „tanti”
care le ı̂nghesuie ı̂ngrozitor? Sau poate chiar „nenea” ș i „tanti” care au
luat de la capă t veș nica lor bâ rfă despre cei care poartă pă lă rie, cu
nelipsitele - eș ti „prost”, ba tu eș ti „proastă ”?
Tovară ș i, prieteni, ș i frați! Seamă nă oare pasagerul moscovit din
tramvai cu un proprietar de porci sau cu un crescă tor de purcei? Oare
a iș ul ă sta nu-i priveș te mai curâ nd pe să teni? A cui labă nepă să toare l-a
ı̂mpră ș tiat oare prin zgomotoasa capitală ?
Este vorba iară ș i de acelaș i om prezent pe statul de plată , care
ră mâ ne indiferent la orice se ı̂ntâ mplă pe lume ș i care se sperie numai
la gâ ndul că ar putea cheltui o jumă tate de litru din benzina statului
pentru a salva o femeie care naș te pe stradă . Ii simți ră su larea acră
ală turi de respirația tâ nă ră a oamenilor care construiesc o nouă lume.
Ș i uite aș a iese deodată la iveală ș irul de oameni vrednici de milă
care muncesc numai de ochii lumii ș i care reprezintă roiul sâ câ itor al
cetă țenilor legați de colectiv exclusiv prin statul de plată .
Omul acesta de pe statul de plată este ș iret. Dacă -l ı̂ntrebi de ce e
atâ t de nepă să tor față de tot ce e pe lume, el ı̂și va argumenta
indiferența printr-o ideologie de granit, spunâ ndu-ți cu o voce plină de
devotament:
— Broaș tele uș ilor, copilaș ii ș i alte diferite leacuri - toate acestea
sunt mă runțiș uri. Noi trebuie să avem un orizont mai larg, să vedem
mai profund, mai departe, mai principial. Eu ı̂mi iubesc clasa, ı̂ntreaga
clasă ı̂n totalitatea ei, ș i nu pe iecare reprezentant al ei ı̂n parte.
Interesele unor indivizi izolați nu vor clinti balanța istoriei.
Aceasta este masca omului din categoria „roi”. De fapt, el ı̂și iubeș te
numai persoana lui proprie (ș i pe rudele cele mai apropiate - cel mult
pâ nă la cele de gradul doi).
Judecâ nd după exteriorul lui tolstoian ș i după actele lui cam prea
de ultimă eră , omul acesta pare un constructor al socialismului (bun de
dus imediat la fotograf!). In fond ı̂nsă e un mic burghez egoist ș i
meschin.
1932

Fila de album
S-a lă murit acum de initiv că umorul este un gen minor. Aș a că
putem, ı̂n sfâ rș it, să trecem la un ton grav ș i pompos. De altfel, de mult
voiam să ne ı̂ncheiem haina la toți nasturii ș i să creă m ceva nepieritor.
Bineı̂nțeles, nu câ t ai bate din palme.
Deocamdată , dă m aici numai niș te ciorne, opinii, cuvinte prinse din
zbor - ca niș te diamante ı̂ncă neș lefuite.
________________________________________________

Personajul cel mai teribil ı̂ntr-o piesă actuală proastă este aș a-
numitul muncitor ı̂n vâ rstă .
Spectatorii ı̂i aș teaptă apariția plini de emoție. Ș i iată că personajul
intră ı̂n scenă . Publicul tuș eș te zgomotos, ı̂n timp ce el ı̂și dezvă luie
personalitatea.
E un personaj foarte complex acest muncitor! Ală turi de el,
neguțătorul venețian al lui Shakespeare apare ca o schemă grosolană ,
de gust provincial.
Se ı̂nțelege că un muncitor ı̂n vâ rstă nu e un om prea tâ nă r (are la
vreo 56 de ani). Poartă ı̂n mod obligatoriu cizme cu tocuri ı̂nalte de tip
„Skorohod”. Se ı̂nțelege că mai poartă ș i niș te ochelari cu rame de oțel, o
rubaș că de satin sub veston ș i niș te mustă ți, despre care lista de prețuri
a frizerilor de teatru anunță scurt ș i impertinent: „Mustă ți colhoznice -
80 cop.”
Toată lumea i se adresează ı̂ntotdeauna ș i ı̂n mod obligatoriu cu
numele patronimic: Ivan Timofeevici, Kuzma Egorı̂ci, Vasili Fomici.
Muncitorul ı̂n vâ rstă nu este membru de partid, dar posedă un
extraordinar simț de clasă , deș i ı̂ntr-o oarecare mă sură se a lă strâ ns ı̂n
chingile trecutului (icoana de pe perete o aruncă abia ı̂n actul trei). De
regulă muncitorul ı̂n vâ rstă ı̂și adoră maș ina la care lucrează .
Muncitorul ı̂n vâ rstă bombă ne deseori ș i se plâ nge de cooperație, dar
nu pă că leș te pe nimeni: sub aparența grosolană a omului care bombă ne
se ascunde o inimă devotată .
Dramaturgii nu-ș i permit nici o abatere de la această imagine
artistică . Ș i ı̂ndată ce ı̂n luminile rampei prind a luci ochelarii cu ramă
de oțel ai muncitorului ı̂n vâ rstă - su lerul va putea să iasă din cuș ca lui
plină de praf ș i să se ducă liniș tit la bufet - iindcă publicul ı̂nsuș i ı̂i va
su la lui Kuzma Egorı̂ci replica, dacă s-ar ı̂ntâ mplă s-o uite cumva.
E unul din veteranii scenei sovietice, atâ t de splendid conturat ı̂n
cabinetele secretariatelor literare.
_____________________________________________

— Toată lumea vrea să scrie o piesă pentru concurs.


— Dar cum trebuie să ie scrisă ?
— E foarte simplu. Să ie pe o temă majoră ș i să aibă trei acte.
— Ș i credeți că au să mă ridice ı̂n slava cerului?
— S-ar putea să te ridice.
— Interesant trebuie să ie acolo sus ı̂n slava cerului, ce zici?
— O-o-o!
— Il invidiez pe Ș olohov.
— Scrie ș i dumneata un roman bun ș i au să te ridice ș i pe
dumneata ı̂n slava cerului.
— Mare lucru un roman! Ridicați-mă ı̂ntâ i ș i pe urmă scriu eu ș i
romanul.
— Vă d că nu eș ti chiar prost.
— O, nu sunt prost deloc. Am să scriu chiar acolo sus. Acolo e
slobod, e spațiu, nu te ı̂ncurcă nimeni.
De ce nu-i iubesc oamenii pe critici? Probabil că anumite motive
există .
Dar astea-s lucruri despre care nu trebuie vorbit prea mult.
Totuș i, ı̂n orice treabă , chiar ș i ı̂n aceea atâ t de interesantă cum e
hă rțuirea criticilor, trebuie să pă stră m mă sura, tactul, ı̂ntr-un cuvâ nt
disciplina sindicală . Intre noi ie vorba, de la o vreme ı̂ncoace se
observă ı̂n acest domeniu o anumită exagerare, care nu e departe de
grosolă nie ș i care seamă nă mai degrabă cu insultă ș i cu o tendință de
camu lare a lipsurilor proprii, atâ t de numeroase din pă cate ı̂n
comparație cu realiză rile. Au apă rut ș i niș te maniere forte à la Chicago,
un fel de al-caponism ı̂n acțiune, au ı̂nceput ră pirile ziua-nă miaza mare.
De ı̂ndată ce un critic s-a pronunțat nefavorabil despre o expoziție
de pictură , sau despre o piesă nouă , partea interesată ı̂l ș i duce la ea la
ș edință ș i acolo ı̂ncepe să -l tortureze cu urmă toarea ordine de zi:
1. Analizarea atacului mâ rș av, tică los, neruș inat ș i abject al
criticului N.
2. Combaterea numitei javre gazetă reș ti N.
3. Diverse.
Iar biata javră stă cu urechile pleoș tite printre creatorii ı̂nfuriați,
aș teptâ nd ı̂ngrozită discuția de la punctul 3. Nu aș teaptă criticul nimic
bun de la „diverse”. La acest punct i se ı̂n ig lui sub unghii diversele
rezoluții ș i agrafe de birou, pâ nă i se stoarce repudierea recenziei.
Hă ituirea criticilor este, desigur, o treabă nemaipomenit de
pasionantă , totuș i, tovară ș i, nu se poate să ne purtă m chiar ca la
Chicago.
________________________________________________
— Spuneți-mi, vă rog, unde se face aici ridicarea ı̂n slă vi?
— Mi se pare că ı̂n camera doisprezece.
— Nu, nu, am fost acolo ș i abia am scă pat. Acolo se aduc jertfe.
— Incercați atunci la camera nouă .
— Acolo e o coadă care poate să țină ș i trei ani. Nu s-ar putea oare
să intru cumva pe din dos, pe blat? Am ș i un certi icat de boală .
— Nu, ı̂n slă vi nu se ridică pe blat.
— Asta-i dracu ș tie ce! E revoltă tor!
_________________________________________________

A fost odată un autor. Era tâ nă r, necunoscut, ı̂nsă al dracului de


descurcă reț . Ei, ș i a scris el o piesă ı̂n ș apte tablouri ș i un prolog, ș i a
intitulat-o Primele etaje.
Prologul nu era interesant, cele ș apte tablouri nici ele nu-ți
ı̂n lă că rau imaginația (tâ nă r ing. invent. combină tă iat copaci, dar duș m.
de cl., deteriorat maș . Muncit, propune majorare plan. Altă variantă
imposibilă .) Ochii ți se mai odihnesc numai atunci câ nd privesc lista
personajelor:
„Par il - țăran deschiaburit. Sabotor cu mască de udarnic.”
„Silanti - sosit de curâ nd de la țară .”
Aici sala poate să facă uș or completarea. Intrucâ t naivul Silanti a
venit nu demult de la țară . Hai ghiciți! Ș i sala ră sună ca ı̂ntr-un cor
triumfă tor: „E puternic in luențat de Par il”.
Să vă dau acum ș i o noutate a tehnicii dramaturgice.
„Responsabil sindical. Buhă it.”
Ce-i cu asta? De ce e buhă it? Aici e un dedesubt. Tâ nă rul specialist
Sokolov, de exemplu, nu este buhă it. Din contra, el este un „entuziast”.
Aș a stă scris ı̂n program, ı̂ngrijitoarea Vlasievna nu-i nici dâ nsa buhă ită ,
deș i „bă trâ nica ı̂l respectă foarte mult pe director. Timidă ”. Aici nu mai
pot exista alte orizonturi. Toate ı̂ngrijitoarele sunt bă trâ nele, toate sunt
timide. Profesorul Gorbunov e „miop”. Ș i aici totul e de ı̂nțeles. Om al
muncii intelectuale. Ș i-a stricat vederea cu ı̂nvă țătura. In ine, totul e ca
la Beaumarchais ș i Moliere. Numai organizatorul sindical te fră mâ ntă ,
te tulbură ș i face inima să -ți bată neliniș tită , de stai ș i te ı̂ntrebi: de ce-o
i buhă it?
Ajungi, ı̂n sfâ rș it, la prima lui replică :
„Organizator sindical... Zece minute pentru haleală , ı̂n rest trage
aghioase...”
Prin urmare asta era! E buhă it pentru că -i place să doarmă ! Aici e
satira. (Vă amintiți de - „Comitetul local doarme”.)
Aici autorul se ridică pâ nă la culmile satirei autentice, ascuțindu-ș i
armele ı̂mpotriva organizației sindicale inactive.
„Primele etaje” se termină cu o indicație optimistă :
„Maș ina ı̂ncepe să huruie mai tare”.
Parcă n-a huruit destul de-a lungul tuturor celor ș apte tablouri! E
foarte trist!
Cartea a fost editată de Editura de Stat pentru Literatură . Tirajul -
6000, pentru a satisface câ t mai deplin nevoile pieței.
S-a dat bun de tipar la 19 august 1932. Pe cine oare veți mai gă si la
Editură ı̂n august, ı̂n splendida lună de concediu? Fă ră ı̂ndoială că a
semnat „bunul de tipar” portarul casei Nr. 10 din Strada Nikolski. Sau
poate o oarecare Vlasievna de la Editură (dâ nsa respectă foarte mult
piesele inspirate din producție. E timidă ). E foarte trist!
_______________________________________

Trec pe lâ ngă comitetul sindical ș i aud glasuri care ră sună atâ t de
puternic de parcă ar veni de pe un câ mp de luptă . Mă uit pe fereastră ș i
simt că -mi tresaltă inima. Il ridică ı̂n slă vi pe Novikov-Priboi. M-a
cuprins deodată o mare invidie.
— De ce eș ti invidios?
— Pentru ce să -l ridice? Niciodată nu-ș i spune pă rerea, nu
participă la discuții, nu prea ia parte nici la dezbateri. A scris ș i el ceva...
pe o temă marină rească !
— Scrie ș i dumneata ceva marină resc.
— Eu nu cunosc nimic din viața marinarilor ș i a mă rii...
— Atunci scrie ceva terestru.
— Ceva terestru nu-mi iese, nu ș tiu de ce, dar nu pot concepe nimic
ı̂n domeniul acesta.
— Atunci ce mai vrei?
— Vreau să iu ridicat ı̂n slă vi. Pe cuvâ nt de onoare că mă voi
plâ nge. Am toate drepturile. Dacă merită cineva să ie ridicat ı̂n slă vi,
apoi eu sunt acela. N-am lipsit de la nici o ș edință. Numai lui Zweig i-am
scris trei sute de scrisori. In sfâ rș it, nu demult mi-am fă cut ı̂n mod
public autocritica pentru mentalitatea mea mic burgheză . Ridicați-mă !
Auziți? Vă cer ı̂n mod categoric. Ridicați-mă !
— Ce pot să fac eu! Scrie totuș i mă car ceva! Ș i apoi, astă zi e o zi ı̂n
care nu va i ridicat nimeni. Vino după congres. Ș i nu uita, te rog, să -ți
aduci manuscrisul, ı̂n care, ı̂ntr-o formă artistică , să ie repreze...
— Uite, chiar acest „repreze” la mine nu prea se repreze...
_________________________________________________

Foarte plă cut este să vorbeș ti serios, ı̂ncheindu-te la toți nasturii
hainei.

Nemaipomenitele chinuri ale unui director de


uzină
Ră sfoindu-ș i poș ta de dimineață, directorul uzinei de automobile
din Gorki dă du peste o scrisoare plină de optimism.
„Dragi tovară ș i - citea el - pentru bolș evici nimic nu este imposibil
ș i de aceea am hotă râ t ı̂mpreună cu ı̂ntregul nostru colectiv să
producem peste plan ı̂n sezonul anului 1933 10 tone de pepene verde
zaharisit la prețul de cel mult 4 ruble ș i 50 de copeici per kilogram,
produs care reprezintă ı̂n industria noastră de cofetă rie un excelent
articol de larg consum...”
— Ce ı̂nseamnă asta? Ivan Vasilievici, de ce mi-ai dat mie scrisoarea
asta? Ce are a face aici uzina noastră ? Scrisoarea se adresează desigur
conducerii superioare a unui trust al cofetă riilor. Dă -mi te rog
scrisoarea urmă toare.
„Republica noastră este o fostă colonie țaristă ... ı̂n timpul
țarismului, ı̂n Daghestan nu exista nici un institut de cercetă ri, acum ele
se numă ră cu zecile...”
— Bine, ș i ce ne priveș te asta pe noi?
„Problema de bază a stațiunii noastre experimentale pentru
viticultură ș i legumicultură din Derbent constă ı̂n a aduce struguri
ieftini ș i de bună calitate pentru masa iecă rui muncitor...”
— Ivan Vasilievici, ce ai cu mine? Eu n-am nimic ı̂mpotrivă ca
strugurii să ie aduș i pe masa oamenilor. Le doresc tot succesul ı̂n
spectaculoasele lor experiențe, dar ce legă tură au toate astea cu
producția de automobile?
— Citiți vă rog pâ nă la sfâ rș it. Ceva mai ı̂ncolo se vorbeș te ș i despre
automobile.
— Unde?
— Uitați-vă : „... ținâ nd seama de bogă ția condițiilor naturale se
poate considera că Deghestanul este o Californie sovietică ...
— Asta-i un fel de geogra ie stupidă !
— Aș a ı̂ncep ei ı̂ntotdeauna cu geogra ia. Ascultați, vă rog, mai
departe: „... Malaria este un adevă rat lagel. Singurul mijloc de a te apă ra
de malarie este să pleci din localitatea infectată noaptea, câ nd apar
țânțarii, ș i să te duci la oraș , iindcă acolo există mai multe mă suri
pro ilactice...” Vedeți unde am ajuns? Să pleci la oraș ! Dar cu ce să pleci?
Cu o birjă nu poți fugi de niș te vietă ți atâ t de rapide ca țânțarii. Trebuie
deci să ai un automobil.
— Bine, dar lupta contra malariei se duce cu alte mijloace. Parcă -
mi amintesc că se folosea chinina, ș i că se stropeau bă lțile cu petrol.
— Toate acestea nu mai sunt valabile. Directorul stațiunii,
tovară ș ul Ulusski, este de pă rere că nu poți scă pa de malarie decâ t
fugind cu automobilul. Ințelegeți?
— Nu ı̂nțeleg.
— Ș i cu toate astea e foarte simplu. Ei ne oferă sau, mai bine zis,
vor să aducă pe masa noastră un vagon de varză timpurie, un vagon de
roș ii timpurii ș i un vagon de struguri ș i, ı̂n schimb, ne roagă ; să le dă m
un automobil.
— Uite ce e, spuse directorul posomorâ t, pune te rog scrisoarea
asta la coș ul de hâ rtii.
Deodată intră ı̂n cabinet curierul uzinei cu pricina ș i, zâ mbind
ciudat, puse pe masă o ladă grea.
— Fructe zaharisite, spuse scurt secretarul.
— Ce fel de fructe?
— Pepeni. Ați citit chiar acum adresa: reprezintă un excelent
articol de larg consum. Unde-i prima scrisoare? Poftim, uitați-vă :
„Trimițându-vă ı̂n acelaș i timp ș i probe din producția noastră , vă rugă m
să ne examinați propunerea”. Iar propunerea o cunoaș teți. Dâ nș ii - adică
uzina sovhoz de fabricat melasă din pepeni de la Dubovskaia - ne dau
zece tone de fructe con iate, acest minunat articol de larg consum, iar
noi lor... ș ase automobile.
Peste o oră ı̂ncepeau audiențele.
In uș ă se ciocniră trei inș i: doi civili ș i un al treilea, tot civil, dar cu
un aer de marinar. Omul purta un veston negru cu nasturi aurii ai
marinei comerciale. Se iscă o scurtă busculadă ı̂n care lupul de mare,
ı̂mpodobit cu nasturi aurii, fu azvâ rlit ı̂n anticameră , aș a că ı̂naintea
directorului se ı̂nfă țiș ară cei doi civili obiș nuiți. Lupta ı̂i obosise ș i
ı̂ncepură să vorbească gâ fâ ind:
— Suntem din Leningrad, spuse primul civil.
— Din partea uzinei optico-mecanice, continuă cel de-al doilea.
— Dâ nsul este tovară ș ul Dubno, director adjunct, ı̂l recomandă
primul.
— Dumnealui este tovară ș ul Ț vetkov, secretarul comitetului de
Comsomol, ı̂l recomandă cel de-al doilea.
— Noi vă oferim două aparate de cinema sonor din ultimul tip de
construcție a inginerului Ș orin pentru deservirea culturală a
muncitorilor ș i a personalului TA. - ı̂ncepu primul.
— Iar dumneavoastră ne dați două maș inuțe - termină cel de-al
doilea.
— Vă rog să mă lă sați să lucrez, spuse cu blâ ndețe directorul.
— Am fost trimiș i la conducere.
— Ș i totuș i, vă rog să mă lă sați să lucrez.
— Ș i maș inuțele?
— O să vă dau eu niș te maș inuțe! Ș tiți ceva? Trenul spre Leningrad
pleacă exact la ora opt. Nu cumva să ı̂ntâ rziați.
In pragul cabinetului sclipiră nasturii aurii.
— Eu sunt Gnuș evici, se prezentă cel care intrase.
— Cum?
— Gnu-ș e-vici. Din administrația de navigație a Mă rii Negre.
Administrația noastră de navigație a a lat că efectivul dumneavoastră
de comandă suferă din cauza lipsei de ceasuri. Ei, ș i ı̂n concluzie,
administrația de navigație consideră că este o datorie a noastră , a
marinarilor, pă stră tori ai tradițiilor glorioase din administrație ș i din
navigație, să ı̂nzestră m ı̂ntregul efectiv de comandă cu ceasuri
cronometrice sistem Bouret, din import. Administrația de navigație...
— Lă sați-mă , că ı̂nnebunesc.
— Administrația de navigație...
— Ce vă trebuie?
— Trei maș ini, ș opti intimidat Gnuș evici, trei maș inuțe mititele.
Directorul se ridică ș i din piept ı̂i ieș i un sunet surd, ceva ı̂ntre
„marș de aici’ ș i „du-te dracului cu maș inuțele tale cu tot!”
— Vă rog să vorbiți mai domol, spuse Gnuș evici, ieș ind ı̂n grabă din
cabinet, că eu nu mă gră besc.
La consfă tuirea de producție directorul a avut de suferit o nouă
lovitură . In vreme ce tocmai se examina problema funcționă rii benzii
rulante mici, dă du buzna ı̂n cameră un tâ nă r entuziast din comitetul de
ı̂ntreprindere. Obrajii ı̂i ardeau, iar ı̂n mâ nă ținea o scrisoare.
— Tovară ș i, am o ș tire neı̂nchipuit de plă cută ! Institutul metodelor
izice de tratament din Sevastopol doreș te să studieze organismele
noastre. Da, da. Acest institut manifestă un interes excepțional pentru
cercetarea stă rii izice a muncitorilor din industria de automobile. Aș a
scrie ı̂n scrisoare. Anume a celor din industria de automobile. Tovară ș ii
vor să inițieze un studiu sistematic al modi ică rilor ce se petrec ı̂n
organismele udarnicilor noș tri. Ura! Ș i ne pun totodată la dispoziție
cinci paturi permanente ı̂n sanatoriul lor. Absolut gratis! Ura!
— Dar autoturisme nu ne cer?
— Nu.
— Ia uită -te mai bine acolo, mai jos...
— Ba, ne cer, bâ igui entuziastul, două bucă ți.
— Pe noi nu ne iubeș te nimeni dezinteresat, rosti directorul cu
lacrimi ı̂n ochi, toată lumea are un interes.
In timp ce directorul trecea pe coridor, un cetă țean necunoscut se
apropie de dâ nsul ș i, miș câ ndu-ș i misterios mustă țile, ı̂ntrebă :
— Nu vă trebuiesc niș te articole de larg consum?
Directorul ı̂l ı̂mpinse tă cut cu cotul ș i trecu mai departe.
In timp ce se urca ı̂n maș ină ca să meargă acasă , i se prezentă o
telegramă ș i un pliculeț roz. Telegrama avea urmă torul conținut:
„Inainte viitor luminos stop trimiteți una maș ină virament stop
posibil cincizeci procente ı̂n plus ı̂n produse alimentare - Comitetul de
partid raional Alma-Ata”.
Directorul scă pă din mâ ini telegrama ș i că zu fă ră putere pe
bancheta maș inii. Peste câ teva minute ı̂și aminti de pliculeț. Ină untru
era un ră vaș . Ră vaș ul era parfumat.„Vă iubesc. Sunteți atâ t de frumos,
nu semă nați cu alți directori. Vă aș tept la poș ta centrală la ora ș ase. Voi
ține ı̂n dinți un tranda ir roș u. Vă rog să veniți! Veniți, nu? A
dumneavoastră Genoveva.”
Era ora ș ase. Drumul trecea chiar pe lâ ngă poș tă , iar su letul unui
om e guvernat de legi neș tiute. Nici inima nu-i de piatră . Iar directorii
sunt ș i ei oameni. Ș i câ t de obosit poți i câ teodată din pricina unor
atitudini lipsite de su let! Că doar nu suntem că lugă ri, nu suntem, ca să
zic aș a, asceți. Ș i unde mai pui că a venit ș i primă vara; râ urile se
desferecă , gheața trosneș te ș i su lă un vâ nt turbat. Directorul ı̂i spune
ș oferului să oprească la poș tă .
Pe treptele poș tei stă tea Gnuș evici, cu un tranda ir roș u de hâ rtie ı̂n
dinții lui ca de sidef.
Fugind spre zarea cenuș ie a primă verii, directorul auzi mult timp ı̂n
urma lui un tropă it ș i niș te strigă te disperate...
— Alo! Stați puțin! Administrația noastră de navigație, pă stră toarea
marilor tradiții de administrație ș i de navigație...
„Ș i eu care credeam..., gâ ndi amă râ t directorul. Deș tept mai sunt!
Aria lui Jose din opera lui Bizet. Aș a-mi trebuie. ”
Seara a trecut destul de liniș tit. La una din fabricile de confecții din
Moscova s-a a lat că muncitorilor ș i personalului TA de la uzina de
automobile li s-au cam ros hainele, drept care cei de la confecții ı̂și
ofereau numai din pură bună tate su letească , protecția, desigur, nu pe
gratis, ci ı̂n schimbul unui... Iar la bucă tă rie a fost prins reprezentantul
ș antierului naval Sormovo, care oferea un remorcher pentru un
autoturism. Numai atâ t.
Dar noaptea la două , ı̂n dormitorul directorului s-a deschis cu
zgomot fereastra ș i ı̂n cadrul ei s-a conturat, ı̂n semiı̂ntuneric, silueta
unui bă rbat.
Directorul ı̂nș facă de sub pernă revolverul.
— Nu e cazul, spuse silueta, vă rog să nu trageți ı̂n mine. Ascultați-
mi mai ı̂ntâ i versurile. Sunt membru al comitetului oră ș enesc al
scriitorilor.
Ș i omul ı̂ncepu să croncă ne ca radioul la ora „odihnei
muncitorilor”:
Fă zgomot, calule de-oțel!
Să pâ lpâ i, focule rebel!
Să zbori, motorule, mii de mile...
— Eu vă d că vrei automobile? ı̂ntrebă directorul, intrâ nd, fă ră să
vrea, ı̂n mă sura versului.
— Da, se miră poetul. Ș i ce-i cu asta?
— Trag, ră spunse, sec, directorul.
— Stai, că nu-i nevoie! spuse slujitorul muzelor, să rind gră bit ı̂n
stradă .
Spre dimineață, directorul avu un coș mar. I-au apă rut ı̂n vis treizeci
ș i trei de pompieri ı̂n frunte cu bravul lor comandant. Iș i clă tinau că ș tile
de alamă . Ș i vorbeau cam ı̂n dodii:
— Vă rugă m să ne dați o maș inuță din acelea produse peste plan,
iar noi vă vom stinge focuș oarelele tot peste plan, peste râ nd!
Fu chemat medicul.
— Ce s-a ı̂ntâ mplat? Ce-i cu dumneavoastră ? ı̂ntrebă acesta.
— Ințelegeți, ı̂ncepu să se agite directorul, iecare automobil
produs este distribuit după o ordine de plan strict centralizată ... Ș i-mi
vin mereu diverș i tipi...
— Liniș tiți-vă ... Inspirați... Aș a. Acum expirați.
— E imposibil să le intre ı̂n cap că automobilele sunt trimise ı̂n
primul râ nd acolo unde cer interesele economiei socialiste!
— Nerviș orii, nerviș orii... să vă iau pulsul... Ș i n