Ilf & Petrov, Zoscenko, Romanov-Romanta Samovarului

Ilia
Ilf și Evgheni Petrov
ROMANȚA SAMOVARULUI
(proză umoristică)
Lector: NINA GRIGORESCU

Tehnoredactor: ELENA BABY
Bun de tipar: 30.03.1976. Tiraj: 11.130 ex. broșate
Coli tipar 26,25.
Tiparul executat sub comanda nr. 1594 la
Intreprinderea Poligra ică „13 Decembrie 1918”
str. Grigore Alecsandrescu nr. 89 - 97,

Bucureș ti,
Republica Socialistă Româ nia
Mihail Zoșcenko; Panteleimon Romanov;
Ilia Ilf și Evgheni Petrov
ROMANȚA SAMOVARULUI
(proză umoristică)
Cu o prefață de MARCEL PETRIȘ OR
EDITURA UNIVERS
București, 1976
Coperta de Dan Erceanu
Мих. Зощенко „Уважаемые граждане"
Изд. Земля и фабрика,
Москва-Ленинград 1926.
„1935—1937“, рассказы, повести, фельетоны, театр, критика,
Государственное издательство „Художественная литература"
Ленинград 1937.
„Рассказы, фельетоны, повести" Государственное издательство
художественнои литературы
Москва 1958.
„Рассказы и повести"
Изд. Советскии писатель, Ленинград 1959.
П. Романов Собрание сочинении Москва 1928
И. Ильф— Е. Петров Собрание сочинении Государственное издательство
художественои литературы Москва 1961
Toate drepturile asupra acestei versiuni aparț in Editurii UNIVERS
Prefață
De ce râd Ilf și Petrov, Romanov și Zoșcenko?

Puține cărți din lume au stârnit cascadele de râs pe care le-au stârnit
scrierile lui Ilf și Petrov, primii dintre umoriștii sovietici cunoscuți în
lumea largă prin intermediul traducerilor. Citindu-i acum pe ei și citindu-
i în paralel și pe contemporanii lor - Romanov și Zoșcenko - râdem în
hohote, (deși uneori printre lacrimi). Rabelais pare însă naiv, iar
imaginația lui Swift pălește în comparație cu fantastica realitate în care
se mișcă eroii umoriștilor pe care-i avem în față. Nici chiar multe din
situațiile prin care trece Don Quijote nu ne fac să ne prăpădim de râs, așa
cum ne fac cele prin care trece Ostap Bender, sau anonimii eroi din
schițele acestui volum. Nu, hotărât nu, deoarece umorul rus are cu totul
alt substrat. Este umorul declanșat nu numai de caractere, situații sau
moravuri - motivele clasice ale acestor stări - ci de implicații mult mai
adânci. Este umorul născut din încercările de a silui, în cele mai improprii
tipare, cele mai irești porniri ale omului.
Aruncând, astfel, doar o privire asupra schiței Copiii trebuie să ie
iubiți (Ilf și Petrov) și putem descoperi mutilarea unora dintre cele mai
profunde bune intenții omenești. Ce situație mai hazlie și mai tragică în
același timp s-ar putea imagina, decât aceea în care se vede pus un tată
care, povestindu-i micuțului despre „ o băbuță cu un ieduț sur ”, își
amintește că nu a făcut precizările ideologice! Pentru ca „mintea
copilului să n-o ia razna”, cuprins de panică, adaugă explicativ: „Băbuța
nu e o simplă băbuță. E o colhoznică și ieduțul e un ieduț colectivizat”!
Sau cum s-a mutilat acea minte ca să creeze monstruozitatea versi icată
în care „să nu existe misticism, să nu existe biologie considerată izolat
față de alți factori, biologism pur adică, decadență”?
Umorul rus implică deci o participare masivă la ridicol chiar și a
celor mai neașteptate categorii sociale, începând cu „preșcolarii ” de pildă
(„ să a le redactorii și autorii celibatari că odraslele de vârstă preșcolară
sunt copii foarte mici”) și până la bătrâni, precum cei din Norocul
(Romanov), unde umorul depășește limitele unui cumplit tragism.
Rădăcinile acestui umor sunt de fapt foarte adânci și în ipte nu
numai în realitatea socială sovietică din primii ani de după Revoluție sau
din perioada NEP-ului, oglindită în povestirile autorilor din acest volum,
ci chiar în irea rusului.
Cândva, după ce scrisese Revizorul, Gogol îi spunea lui Dostoievski:
„Pe la noi, prin Rusia, umorul umblă pe stradă; îl întâlnești la tot pasul,
numai că nu-ți dă cu bâta-n cap ”. Este, de fapt, umorul și țesătura ină a
unui ochi căruia, neputându-i scăpa nici un contrast, nici o siluire și nici o
pidosnicie a irii, nu-i vine să treacă peste ceea ce vede fără să
sancționeze totul cu hohote de râs, adeseori atât de tragice.
Spre deosebire de Ironie care - aricit de mușcătoare, de veninoasă și
de neplăcută ar i și oricui ar aparține - când e bine mânuită, scoate în
evidență toate contradicțiile din cuprinsul unei „ desfășurări ” a
adversarului, Umorul, făcând același lucru, subtilizează cauzele acestor
inadvertențe, reducându-le totodată într-o percepere intuitivă la placări
mecanice ale viului pe scheme moarte sau arti iciale. Intr-un fel, acel
„mecanique plaque sur le vivant” al lui Bergson, în cazul umorului rus și
mai ales al celui de factură sovietică, este inversat; raportul se schimbă
însă numai după ce obiectul a fost deformat de actant. Continuându-se
prin aceasta, la nesfârșit, jocul dintre deformator și deformat (în care
cele două elemente își schimbă alternativ rolul), râsul care e ca o
evidență metalogică a ceea ce se petrece - adică a dereglării funcționale a
unor mecanisme deformate care nu se mai pot opri - intervine catartic,
trezind conștiința din inerția mecanicității dăunătoare căreia-i căzuse
victimă. Mirajul mecanicității funcționale (surprinsă în deformările-i
produse) odată spulberat, conștiinței receptoare (respectiv cititorului)
nu-i revine decât misiunea corectării raportului dintre viu și mecanic,
delimitând domeniul de manifestare pentru iecare factor participant la
„jocul” existenței. Și oricât de complicate ar i sistemele de referință, și
oricât de subtilă eroarea sau intuiția falsi icatoriei a celui ce se
desfășoară după scheme și modele arti iciale, umoristul in va simți
„deformarea” trăgând „perdeaua ” exact de pe locul în care se produce
infracțiunea. Victimele vor țipa sau vor protesta, desigur, copleșite însă de
cascadele sau lacrimile de râs ale spectatorilor.
Cu aceasta se deschide însă o competiție acerbă în care, cu cât
eroarea sau arti iciozitatea vor i mai subtile, cu atât și umorul va trebui
să ie mai in. Continuând totuși o ironie trează, vioaie și necruțătoare,
funcția umorului - de la nivelul etic la care se pro ilează el - este în primul
rând aceea de factor asanator în ceea ce privește trecutul și prezentul, iar
în ceea ce privește viitorul, cea de element pro ilactic. Îl vom descoperi
astfel uneori cenzurând transmisibilitatea nonvalorilor, alteori
sancționând categoric lipsa timpului de asimilare și numai foarte rar
selectând frumosul din tu ișurile unor eventuale bune intenții cu care, din
păcate, nu se poate face întotdeauna și artă.
Orice pretenție de sinteză se va putea limpezi în așa fel sub incidența
umorului, încât nici un asociaționism mecanic nu va putea corela într-un
tot organic, cu pretenții de funcționalitate vie, elemente eterogene sau
antagonice.
Și atunci când „sacrei” ironii - câine păzitor al valorilor - îi va sosi
vremea să-și încerce colții și-n propriu-i trup, spre edi icarea tragică a
conținutului său, numai umorului îi va reveni atribuția de anihilator al
perturbărilor săvârșite, al reacțiilor provocate, al resentimentelor
dezlănțuite (Bineînțeles, aceasta după ce „ sacra ” ironie l-a așezat pe
iecare la locul cuvenit, neadmițând împrumutul de valori decât în baza
integrării irești a acestora în diversele sisteme receptive - pentru ca
cititorul sau spectatorul să poată discerne fără echivoc partea de
moștenire de vrednicia celui ce-a sporit-o - împiedicând totodată și
pedantismul să se strecoare în corpul valorilor critice).
Or anihilările ne iind împăcări ale contrariilor, ci stingeri ale lor
(stingerea celui mai slab în cel mai tare și a celui arti icios în cel iresc),
râsul catalizator va ușura procesul catartic făcând ca umorul „să
izbutească” acolo unde nimic n-ar i putut izbuti. Față de el, o tainică
rușine ne pune pe gânduri și conștiința își începe introspecția sub
„zâmbetele” lui. Poate de aceea, în Idiotul lui Dostoievski, Ivolghin
propune odată „jocul mărturisirilor ”; și sigur, tot din aceleași motive,
eroii umoriștilor ruși contemporani ne pun pe gânduri după câte o
zdravănă porție de râs pe seama cine știe cărei spuse sau stări de lucruri.
Spre deosebire de umorul englezesc, german, francez, spaniol sau al
altor popoare, funcția umorului rus nu e numai critică. Dincolo de
inadvertență, la ruși, el dezvăluie întotdeauna o realitate de un nebănuit
tragism. Unde mai întâlnim (decât tot în literatura rusă sau prin operele
străine inspirate de ea) umorul Korobocikăi să zicem, cel al lui Oblomov,
sau (ca să ne apropiem de subiect) cel al eroilor anonimi, mărunți și
derutați de tot ceea ce se întâmplă cu ei, din schițele lui Romanov?
Și chiar dacă autorul nu intenționează realizarea umorului, la ruși el
apare ori de câte ori este vorba de o scenă tragică. Or, înrudirea aceasta
dintre tragic și comicul care declanșează umorul nu se întâlnește, atât de
organic închegată, în nici o altă literatură din lume; cele două categorii
iind ca fețele lui Ianus în care totul se răsfrânge diferențiat, până în cele
mai mici detalii.
Alegoria fantastică a lui Rabelais sau Swift, străinul lui Montesquieu,
eroul lui Cervantes, satira lui Butler, paradoxurile lui Shaw, domnul
Jourdain, Goldsmith sunt departe de a ne face să râdem (sau să plângem)
așa cum râdem sau plângem pe seama cine știe cărui biet slujbaș rus
„pierdut” printre hârtiile birourilor din vremea lui Gogol sau a
năpăstuitului autor al unui „Robinson sovietic”. In ambele cazuri, hazul
sau lacrimile rezultate de pe urma depistării situației reale a eroului se
continuă cu tulburătoare căderi pe gânduri. Și aceasta pentru că
literatura cea mai fantastică și cea mai realistă îi același timp este
literatura rusă. Nicăieri ca în acest climat al spiritului slav realitatea nu a
fost mai fantastică sau fantasticul mai real. Ca și Gogol sau Avercenko,
asemenea lui Șcedrin sau Goncearov, Ilf și Petrov Zoșcenko, și Romanov n-
au fost nevoiți să inventeze nimic. La cea mai rapidă aruncătură de ochi,
în jurul lor, realitatea le-a oferit totul pe tavă: eroi, situații și întâmplări
din care talentul n-avea decât să aleagă. Spre deosebire de iluștrii lor
antecesori însă, autorii de care ne ocupăm au trebuit să lupte îndoit
tocmai cu obtuzitatea acelor factori de care depindeau cel mai mult.
Aproape peste tot, în nuvelele sau schițele acestui volum, declanșatorii
umorului sunt factorii determinanți de prim rang ai bunului mers social
din acea perioadă tulbure a NEP-ului: responsabili, președinți, redactori
șe i, sau organe de conducere din ierarhia administrativ-politică a celor
vremi.
Față de îngustimea de spirit a acestor elemente învestite întâmplător
și temporar cu puteri hotărâtoare, umilii opozanți, reduși uneori la simpli
executanți, reacționează cum pot, suspinând, uimindu-se, îndoindu-se,
exclamând nedumeriți, pentru ca, în cele din urmă, toți, neavând ce face,
să accepte vremelnic siluirea. Or, tocmai modul în care se realizează
această deformare pe spiritul „ înghesuit ”, care - deși își dă bine seama
sau intuiește măcar tot ceea ce se întâmplă - n-are încotro, face să se
nască de fapt umorul „inculpatului” și râsul spectatorului.
Mecanismul umorului iind mereu același, coloratura și registrul
manifestărilor lui sunt totuși uluitor de bogate. Cazurile sunt extrem de
variate, după cum extrem de complexă este însăși existența. Și frumusețea
schițelor tocmai în aceasta constă, diversitatea rolului asigurând o
permanentă ispitire și deschidere, în același timp, a conștiinței spre el.
Fiecare dintre cei patru autori de care ne ocupăm (sau, mai bine zis,
trei căci întotdeauna Ilf și Petrov și-au împletit talentul în excelenta lor
operă comună) a recreat cu mijloace proprii, conform irii și „condeiului”
său, acea lume înconjurătoare, revoltată, derutată sau resemnată,
formată din oamenii mărunți pe umerii cărora Istoria și Societatea își
schimbă, cu di icultate, conturul.
Panteleimon Sergheevici Romanov (1885-1938), cel mai „liric” dintre
ei, la care substratul tragic este mai evident, aduce în fața ochilor noștri o
largă frescă pe tonuri mohorâte, în care se mișcă o lume umilă, deosebită
de cea a orășenilor: este lumea țăranilor legați organic de vechile
obiceiuri, împestrițată cu elementele civilizatoare improprii mentalității
lor, sau lumea micilor târgoveți din cine știe ce uitate colțuri de gubernie.
Pe unii dintre aceștia, de pildă, nu atât ispita unei insigne (Insigna) îi
ademenește la treabă, cât teama că nu vor primi ipoteticii galoși care se
vor distribui în funcție de aceste insigne; este ceea ce îi face să exclame, de
altfel: „Dar mergem voluntar sau obligatoriu?”
Intr-o altă povestire, spiritul „ revoluționar ” este contracarat de
sentimentul milei care se îndreaptă (paradoxal!) tocmai spre persoana
deposedată. Neînțelegerea revoluției se amestecă din plin cu temeri care
vin din cine știe ce străfunduri... și cititorul râde sau plânge, după
înțelegere (Pomană creș tinească ).
Teama îi face pe alți țărani să-l aleagă pe Lomov în postul de
președinte al comitetului agricol (Tunica albastră ) numai pentru că
acesta bătea în masă cu vârful creionului: „ Cu asta ne ține în mână,
diavolul! ” - relatare în care se împletesc subtil, dialectic chiar,
compromisul cu frica.
In lacrimi de râs izbucnim și la citirea schiței Fumul, mai ales când
oamenii exclamă nedumeriți: „Acuma toate-s pe dos; înainte vreme, de
sărbători oamenii umblau beți, iar vacile treze, pe când acuma oamenii-s
treji, iar vacile bete!” Fără explicația fenomenului, dată tot în schiță, am
crede că omul e nebun. Cunoscând-o însă, continuăm să râdem. Or, arta
prozatorului atinge punctul culminant tocmai prin in inită deschidere a
mesajului, polisemia semni icantului iind maximă.
Un amestec de spaimă, pofte, ticăloșie și foamete, altoit pe aceleași
su lete, întâlnim în schița Dar de la Domnul. O discuție pe tampoanele
unui vagon, în jurul unui sac de făină, în perioada marii foamete; un
schimb de gânduri, sentimente și temeri de o înfricoșătoare duritate,
învelit în veșmântul celui mai negru umor... Și poate unul dintre cele mai
lungi popasuri meditative asupra operei celui care a știut să ie liric și in
psiholog nu numai în Toamnă (1914) sau în Vise luminoase (1919), ci și
în schițele satirice pe care le răsfoim.
Oglindind în schițele sale tot pe „ eroul mărunt și insigni iant, cu
pasiunile și trăirile lui neînsemnate”, cum îl numește el însuși, Mihail
Mihailovici Zoșcenko (1895-1958) cuprinde o gamă mai diversi icată de
tipuri. Purtându-ne de la sat la oraș, din tramvai la spovedanie, de la
aeroplane la electri icare, de la limonadă la galoși, găsește în iecare
situație, în iecare ins, pretextul pentru a-i stigmatiza pe „cei ce caută
fericirea personală, oameni cu însușiri unilaterale, care știu numai să ia,
care socot că li se cuvine tot ceea ce capătă, oameni care nu doresc să dea
nici o fărâmă din ceea ce li se cere”, după cum ne spune Konstantin Fedin
în însemnările consacrate lui Zoșcenko.
Prin însăși viața sa zbuciumată în care Mihail Mihailovici trece prin
cele mai diverse întâmplări și meserii - soldat, tâmplar, cizmar, milițian,
actor, criminalist - reușește să cunoască o lume dintre cele mai pestrițe,
care îl poartă, în cariera sa de scriitor de la schițele satirice până la
scenariul ilmului Crimă ș i pedeapsă și de la Povestirile domnului Nazar
Ilici Sinebriuhov la Povestiri despre Lenin.
Tema „Omului mărunt” este tratată într-o manieră diferita de cea a
lui Romanov, folosind expresii vioaie, ticuri verbale, pe un fundal adeseori
grotesc și foarte viu colorat.
„ Oamenii nervoși ” care ajung de la ceartă la bătaie pentru un ac de
curățat primusul (Oameni nervoș i), sau taxatorul care își somează
unchiul venit de la țară să-și plătească biletul (Decâ t aș a rude, mai bine
lipsă ), formează acea lume de care se teme atât de mult Anisia Vasilievna
(O pacientă ) atunci când soțul i se întoarce de la oraș zicând: „Altul în
locul meu te-ar lăsa, uite-așa, pentru că ești înapoiată și neștiutoare ”.
Este aceeași lume care preferă să taie electricitatea pentru ca să nu se
vadă murdăria din casă, în loc să curețe casa (Să ră cie), sau să-și încarce
părinții cu poveri peste puterile lor, mânându-i de la spate ca pe niște
slugi (Un om ofensat).
Spre deosebire de Romanov, Zoșcenko zâmbește și aruncă o rază de
lumină. Un zâmbet șăgalnic, încurajator, adresat peste ani, vremilor când
reaua credință va i doar o amintire amară; zâmbet materializat prin
concluzia la schița Sărăcie: „Lumina, eu așa cred, va răzui tot gunoiul și
toată murdăria noastră ”.
Contemporani cu cei doi, promovând și ei satira ascuțită și
neiertătoare, „frații siamezi ” — copiii teribili ai literaturii sovietice - Ilf și
Petrov utilizează umorul descins direct din absurdul gogolian, purtându-
ne prin instituții de cultură, redacții și edituri, pe stradă sau prin
locuințele oamenilor, în plină epocă de producții, pretenții și dispoziții
absurde.
Pornind de la o idee năstrușnică a lui Valentin Kataev, fratele lui
Petrov, cu care lucrau împreună la ziarul „ Gudok” (Sirena), cei doi colegi
de redacție s-au asociat în tandemul literar care avea să-i facă celebri.
Cuplul a durat până în acea primăvară ploioasă a anului 193 7 când,
pentru prima dată în viața sa, Ilf avea să scrie cu tristețe: „E un vânt de
primăvară atât de înspăimântător de rece, că ți se face frig și groază în
su let. Ce ghinion cumplit am avut.” Ghinionul nu a fost doar al lui: a fost
și al fratelui său de condei, zdrobit de durere; a fost al literaturii ruse, a
fost al literaturii universale. O moarte absurdă, la numai patruzeci de ani,
a unui mare talent care, îmbinat cu cel al lui Petrov, manevra cu multă
abilitate absurdul literar.
Căci Ilf și Petrov fac parte tot dintre umoriștii care râd printre
lacrimi. Cât trebuie să i râs și plâns aceștia - și odată cu ei orice cititor
inteligent! - la caracterizarea făcută lui Menelau, din Frumoasa Elena de
Offenbach, de către crainicul emisiunilor muzicale: „Menelau - un rege
sub ale cărui aparențe se ascund cu măiestrie lipsa totală de voință și
instinctele unui mic proprietar și ale unui mare feudal”(ı̂n coperte de
aur) sau incredibila înșiruire de a ișe; „Nu fumați, nu scuipați pe jos”, „Nu
intrați fără treburi”, „Trageți apa”! (Ț i-ai fă cut datoria, pleacă ).
Ne întrebăm nedumeriți cum a fost posibil ca „ Omul cu bocanci de
fotbal ” să-și bată joc de întregul aparat de conducere al unei instituții de
stat, promițând „ un teatru de propagandă tehnică” unde „nu e nici un
decor, nu sunt nici actori, nu e nimic. Spectacolul are loc fără su leur. ” Să
râzi sau să plângi?
Am mai amintit Copiii trebuie să ie iubiți, dar revenim, având
impresia că nimic nu poate egala stupoarea noastră hilară în fața poeziei
pentru copii:
„Fiți cuminți, dragi copilași, /Respectați tractoarele, /Ce ară
ogoarele, /Calcă dușmanul, /Ară ogoare/Ha, ha, milioane de ha, /El,
năzdrăvanul, /Ha, ha, ha! ”
Ajungem apoi la Savonarola unde „ Spectatorii organizați erau tare
mirați. In program li se promiteau treizeci de girls și aici li se prezentau
treizeci de creaturi pocite, de sex îndoielnic și de o vârstă greu de stabilit”.
Sau bietul autor de romane pentru tineret care, descriind insulă pe care a
naufragiat Robinsonul sovietic, este întrebat de către redactor „ Unde
este, de exemplu, comitetul local? Unde e rolul conducător al
sindicatelor?”(Cum a fost creat Robinson).
Dar, după ce ne trece hazul, medităm abătuți la tot ceea ce ne-a
făcut să râdem.
In această meditație se ascunde, de altfel, întreg mecanismul râsului
și toată complicația paradoxului. In ea stă cheia genialității autorilor
despre care am vorbit; de asemenea și sâmburele amărăciunii lor. Și dacă
râsul e catartic, meditația nu poate să nu ne deschidă orizontul unor
mari întrebări, gânduri, re lecții și îndemnuri, din mulțimea cărora
citându-le chiar și numai pe cele ale lui Mihail Novicov din prefața
romanului Două sprezece scaune, scrise la 1-27 mai 1957, în București:
„Multe din aspectele negative biciuite în Două sprezece scaune, dar mai
ales în Vițelul de aur ar putea i identi icate cu particularități speci ice,
evident, și în realitatea noastră din R.P.R., ceea ce oferă, de bună seamă, o
mare satisfacție cititorilor. Ar putea servi ca îndemn și scriitorilor de a
stigmatiza cu aceeași mânie satirică, în lucrările lor, tot ceea ce frânează
mersul nostru înainte spre socialism. Dacă îndemnul va rodi, va i un
câștig și pentru literatură și pentru opinia publică, pentru cauza
educației socialiste a maselor. Cu o singură condiție, desigur: scriitorii să
dovedească în lucrările lor satirice aceeași încredere în superioritatea și
invincibilitatea socialismului, de care au fost pătrunși, în condiții mult
mai grele, admirabilii scriitori sovietici... ” (p. 24 ed. C.R. Buc. 1957), ne
putem da seama de e iciența umorului.
MARCEL PETRIȘOR
MIHAIL ZOȘCENKO
Versiune românească
de IGOR BLOCK
Capriciile naturii
Desigur, nu toți pot să locuiască ı̂n capitale. Unii, bună oară , ia niș te
pră pă diți, locuiesc ı̂n satul Rı̂bațki.
Vezi bine, ı̂n satul ă sta, comodită ți sunt mai puține decâ t ı̂ntr-o
capitală . Aicea, bună oară , nu există bulevarde. Cum ieș i din gară , o iei pe
traverse. Dacă nu vrei să mergi pe traverse, n-ai decâ t să stai toată viața
ı̂n gară .
Un cunoscut de-al nostru, de fel din satul Râ bațki, ı̂ntr-o bună zi n-a
mai putut rezista ș i a ieș it să facă o plimbare. Mă rog, era primă vară .
Aș a că a ieș it el din gară ș i a luat-o pe traverse. Cum am zis, era
primă vară . In aprilie. Taman ı̂nainte de Paș ti.
Merge omul aș a pe traverse. Vă ı̂nchipuiți ce drum e ă sta, să mergi
pe traverse. Unde mai pui că pă mâ ntul e desfundat, de, ca primă vara,
numai bă ltoace. Nu-i chip să faci un pas ı̂n lă turi, ză u aș a, că poți să te
ı̂neci. Pă i dacă -i primă vară ! Natură se ı̂nmoaie. Iș i dă drumul.
Ei bine, merge aș a omul nostru ı̂n lungul liniei. Ș i tot mergâ nd aș a,
se lasă purtat de vise. Or, aș a cum am zis, era primă vară . In aprilie.
Ciripit de pă să rele... Ș i era un aer - o nebunie.
Merge omul nostru aș a cum vă zic ș i se gâ ndeș te: pă i da,
pă să relelor ce le pasă - ciripesc acolo sus, dar ia dă -i drumul uneia pe
traverse, că numaidecâ t ı̂i ı̂nchizi pliscul.
S-a gâ ndit omul aș a, ș i ı̂n clipa aceea a că lcat pe-ală turi. Ș i cum am
zis, era primă vară . Inainte de Paș ti. Ce mai - mocirlă .
A că lcat pe-ală turi ș i a intrat cu piciorul ı̂ntr-o groapă . Ș i s-a
afundat ı̂n apă pâ nă la genunchi.
A scos omul piciorul din groapă ș i s-a fă cut alb la față.
„Bine barem, ı̂și zice, că sunt singur ș i nu cu vreo domniș oară . Ia să
i fost cu vreo domniș oară - mai mare ruș inea. Piciorul e ud. Picură .
Izmenele s-au dezlegat. Le atâ rna ațele. Cizmele nu le-am mai dat cu
vacs de mai bine de un an. Ș i am o mutră ca vai de lume. Mai mare
ruș inea.”
Tare s-a mai supă rat cunoscutul ă sta al nostru.
„Aha, care va să zică , aș a! ș i-a zis. Gropi pline cu apă ? Pe că ile
construcției de stat? Care va să zică las’ să putrezească traversele? Ș i
oamenii să se afunde ı̂n apă ? Ei bine, las’ că notă m noi.”
A venit omul nostru acasă . S-a descă lțat. Ș i după ce s-a descă lțat, s-
a apucat să scrie.
Ș i a scris o notă demascatoare. Ș i a trimis-o la „Gazeta roș ie”.
Adică lea, trecâ nd odată ... ș i aș a mai departe, m-am afundat pe că ile
construcției, ș i poate că putrezesc traversele...
Nota lui a apă rut la sfâ rș itul lui aprilie.
Ei bine, din acest moment, evenimentele principale s-au desfă ș urat
cu o rapiditate teribilă .
Pâ nă s-a citit nota, pâ nă s-a discutat prin cancelarii, pâ nă s-a
instituit o comisie, au trecut paisprezece ani. Adică , la drept vorbind, a
trecut mai puțin. Numai vreo două luni. Dar ı̂și ı̂n acest ră stimp, natura
ș i-a ară tat capriciile.
Pe scurt, la ı̂nceputul lui iunie, o comisie specială s-a deplasat ı̂n
gara Rı̂bațki, ca să inspecteze calea.
Au venit oamenii ș i ce vă d - minciună curată . Apă - ioc. Pă mâ ntul e
uscat ca ı̂n Sahara. Comisia a zâ mbit amar ı̂n sinea sa - adică lea, vezi
Doamne, ce le mai potrivesc oamenii la minciuni - ș i a plecat.
La ı̂nceputul lui iulie a apă rut ı̂n ziar o dezmințire. Adică lea
corespondentul a mințit, adică lea ı̂n gară nu s-a gă sit nici un fel de apă .
Nici mă car ı̂n garafă .
Unii cred ș i acum că omul nostru a mințit.
Or, omul e necă jit. Ș i comisia s-a vă zut ı̂ntr-o situație neplă cută . Ș i
pe noi ne ı̂ntristează să le aducem reproș uri ș i unora ș i altora. Dar n-
avem ı̂ncotro. Pentru că nu mai e chip cu atâ ta ı̂ncetineală . Mai ales ı̂n ce
priveș te presa.
Natura, cum se zice, nu aș teaptă . Ea seacă bă ltoacele. Ș i schimbă
panorama.
1922
La spovedanie
De Să ptă mâ na patimilor, baba Feokla ș i-a deschis bă ierile pungii - a
cumpă rat cu un bă nuț de două grivne o lumâ nare ș i a pus-o dinaintea
unei icoane.
Feokla s-a moș mondit mult cu lumâ narea asta, ca s-o pună câ t mai
aproape de icoană . Ș i după ce a pus-o, s-a tras ceva mai la o parte ș i,
ı̂ncâ ntată de treabă pe care a fă cut-o, ı̂ncepu să se roage ș i să ceară tot
soiul de milostivenii ı̂n schimbul bă nuțului cheltuit.
Feokla s-a rugat mult, bodogă nindu-ș i pă surile, ș i după ce a bă tut
mă tă nii dâ nd cu fruntea de podeaua murdară de piatră , s-a dus, icnind,
să se spovedească .
Oamenii se spovedeau ı̂n fața altarului, după un paravan.
Baba Feokla se aș eză la râ nd după o bă trâ nică albită de ani ș i se
apucă iar să facă cruci mă runte ș i să bodogă nească . Cei care intrau după
paravan nu ză boveau mult acolo.
Credincioș ii intrau după paravan ș i după un minut ieș eau, tuș ind
ı̂ncetiș or ș i ı̂nchinâ ndu-se la icoane.
„Popa e gră bit, ı̂și zise Feokla. Ce s-o i gră bind ș i el? Că doar n-a
luat foc mai ș tiu eu ce!”
Intrâ nd după paravan, Feokla fă cu o plecă ciune adâ ncă dinaintea
popii ș i-i să rută mâ na.
— Cum te cheamă ? o ı̂ntrebă popa, blagoslovind-o.
— Feokla mă cheamă .
— Ia spune, Feokla, zise popa, ce pă cate ai? Cu ce ai pă că tuit? Au
cumva huleș ti pe cineva? Au prea rar ı̂ți aduci aminte de Dumnezeu?
— Am pă că tuit, pă rinte, pă i dară , zise Feokla ș i fă cu o plecă ciune.
— Dumnezeu are să te ierte, zise popa, acoperind-o cu patra irul. Ia
spune, ı̂n Dumnezeu crezi? Au te ı̂ndoieș ti?
— Cred ı̂n Dumnezeu, zise Feokla. Câ nd vine fecioru-miu, de-o
vorbă , ı̂mi zice câ te ș i mai câ te, mă ceartă , ce mai! Dar eu tot cred.
— E bine, maică , zise popă . Nu te lă sa dusă ı̂n ispită . Dar ia spune,
ce zice fecioru-tu? Cum te ceartă ?
— Mă ceartă , zise Feokla. Cică astea-s prostii, credința ă lora. Cică
nu-i nici un Dumnezeu, câ t ai ră scoli tot cerul ș i norii...
— Dumnezeu există , zise popa cu asprime ı̂n glas. Nu te lă sa
amă gită ... Ia adu-ți aminte ce mai zicea iu-tu?
— Pă i zicea câ te ș i mai câ te...
— Câ te ș i mai câ te! Fă cu mâ nios popă . Dar toate câ te-s ı̂n jurul
nostru de unde-s? De unde sunt planetele, stelele ș i luna, dacă nu există
Dumnezeu? Nu ți-a spus nimic fecioru-tu, adică de unde sunt toate câ te
ne ı̂nconjoară ? Ori o i vreo vră jitorie?
— Nu mi-a spus, zise Feokla, clipind din ochi.
— Mai ș tii, o i vreo vră jitorie, zise popa, că zâ nd pe gâ nduri. Mai
ș tii, maică , poate că nici Dumnezeu nu există ș i totul e o vră jitorie...
Baba Feokla se uită speriată la popă . Dar popa ı̂i puse patra irul pe
cap ș i ı̂ncepu să bă lmă jească o rugă ciune.
— Pleacă , pleacă , zise popa, posomorâ t. Hai, că mai sunt ș i alți
credincioș i.
Feokla se mai uită o dată speriată la popă ș i ieș i, suspinâ nd ș i
tuș ind cu smerenie. Pe urmă se duse la sfâ ntul ei, se uită la lumâ nare, ı̂i
ı̂ndreptă mucul ı̂nnegrit ș i ieș i din biserică .
1923
Decât așa rude, mai bine lipsă

Timofei Vasilievici a umblat două zile ı̂n că utarea lui nepotu-su,
Serioga Vlasov. A treia zi, câ nd să plece acasă , a dat de el. L-a ı̂ntâ lnit ı̂n
tramvai.
S-a urcat ı̂n vagon, a scos un ban, ș i câ nd să -l dea taxatorului, ce-i
vă d ochii? Figura omului care vindea bilete ı̂i pă ru cunoscută . S-a uitat
mai bine - da! Serioga Vlasov ı̂n persoană - taxator pe tramvai.
— Tii! strigă Timofei Vasilievici. Serioga! Tu eș ti, bre, fră țioare?
Fâ stâ cit, taxatorul potrivi ruloul cu bilete, cu toate că nu era deloc
nevoie s-o facă , ș i zise:
— Indată , unchiule... numai să dau biletele astea.
— Bun! Se poate, zise bucuros unchiul. Aș tept.
Timofei Vasilievici râ se ș i gă si de cuviință să -i lă murească pe
că lă tori:
— E neam bun cu mine, Serioga Vlasov, bă iatul lui frate-miu Piotr...
Nu l-am mai vă zut de ș apte ani...
Se uită cu o privire voioasă la nepotu-să u ș i-i strigă :
— De două zile umblu ș i te caut, mă i fră țioare! Am colindat tot
oraș ul. Ș i tu uite unde-mi erai! Taxator... Am fost acasă la tine, ı̂n strada
Raznocinaia. Cică nu mai stă aici, s-a mutat, miau spus. Unde s-a mutat?
ı̂ntreb. Eu sunt unchiul lui. Nu ș tie nimeni... Ș i tu uite unde-mi erai:
taxator, care va să zică ?
— Taxator, ră spunse abia auzit nepotul.
Că lă torii se uitau curioș i la cele două rubedenii. Unchiul râ dea
fericit ș i se uita cu drag la nepotu-su. Acesta era vă dit stâ njenit ș i, iind
ı̂n exercițiul funcțiunii, nu ș tia ce să spună ș i cum să se poarte cu unchi-
su.
— Aș a, zise unchiul, care va să zică , taxator. La tramvaie?
— Taxator...
— Ca să vezi! Pă i cum m-am urcat, mă i fră țioare, vă d eu că prea ı̂mi
pare cunoscută igura taxatorului. Ș i câ nd colo, poftim, tu! Hei, mâ nca-
te-ar ciorile! Ce bine-mi pare!
Taxatorul se mută de pe un picior pe altul ș i zise:
— Trebuie să plă teș ti, unchiule. Ia bilet... Mergi departe?
Unchiul râ se din toată inima ș i-l plesni pe taxator peste geantă .
— Aș plă ti, ză u! Dacă mă urcam ı̂n alt tramvai, ori dacă scă pam
vagonul ă sta, plă team, de ce nu? Acuma plâ ngeam după bă niș ori! Mă i,
ir-ai tu să ii!... Merg pâ nă la gară , Serioga, dragule.
— Două stații, zise abă tut taxatorul, cu ochii ı̂n altă parte.
— Adică cum? se miră Timofei Vasilievici. Vorbeș ti serios?
— Trebuie să plă teș ti, unchiule, ı̂ngă imă taxatorul. Două stații... Nu
se poate să mergi pe gratis, fă ră bilet...
Timofei Vasilievici strâ nse din buze jignit ș i-l ixă cu privirea pe
nepotu-su.
— Cum vine asta, bre, bagi mâ na ı̂n buzunarul lui unchi-tu?
Taxatorul se uită acru pe geam.
— Asta-i jaf curat, izbucni unchiul. După ce că nu te-am vă zut de
ș apte ani, porcule, ı̂mi ceri să iau bilet? Mie, unchiului tă u? Ț ine-ți
mâ inile acasă , că nu mă sperii eu de ele, mă car că -mi eș ti nepot. Ș i nu
mai da din mâ ini, că faci vâ nt la că lă tori. Timofei Vasilievici suci bă nuțul
ı̂n palmă ș i-l vâ rı̂ ı̂n buzunar.
— Cum vine asta, oameni buni? ı̂ntrebă , adresâ ndu-se celor din jur.
Să -i ceară lui unchi-su să ia bilet! Cică -s două stații... Ai?
— Trebuie să plă teș ti, zise nepotul, gata să -l podidească plâ nsul.
Nu te supă ra, tovară ș e unchi, dar vezi că tramvaiul ă sta nu-i al meu. E
tramvaiul statului.
— Tramvaiul statului... ı̂l ı̂ngâ nă unchiul. Pe mine asta nu mă
priveș te. Ai putea să ai respect față de unchi-tu: bagă -ți, unchiule, banul
muncit ı̂n buzunar ș i mergi să nă tos. Că doar nu s-o dă râ ma dintr-atâ ta
tramvaiul. Câ nd am venit ı̂ncoace cu trenul, conductorul, mă car că nu
mi-e neam, ș i tot a zis: poftim, Timofei Vasilievici, lasă -lasă , urcă aș a... Ș i
m-a adus... mă car că nu mi-e neam... ia colo un consă tean. Ș i tu te iei de
unchi-tu? N-ai să vezi un ban de la mine!
Taxatorul se ș terse cu mâ neca pe frunte ș i trase de clopot.
— Coboară jos, tovară ș e unchi, zise nepotul pe un ton o icial.
Vă zâ nd că se-ngroaș ă gluma, Timofei Vasilievici plesni din palme ș i
scoase iar bă nuțul de adineauri, apoi ı̂l vâ rı̂ din nou ı̂n buzunar.
— Nu, zise, nu pot! Nu pot să -ți plă tesc ție, un mucos. Mai bine mă
dau jos.
Timofei Vasilievici se ridică grav ș i ofensat, ș i porni spre uș ă. Apoi
se ı̂ntoarse:
— Iți goneș ti unchiul... zise furios la culme. Ei, las’ că te aranjez eu,
mucosule! Ț i-ară t eu, porc de câ ine ce eș ti... Pentru o treabă ca asta pot
să te pun la zid! Că am eu destui oameni la Smolnı̂i...
Timofei Vasilievici ı̂i aruncă lui nepotu-su o privire nimicitoare ș i
coborı̂ din tramvai.
Cu momeală
Câ nd merg cu tramvaiul, ı̂ntotdeauna că lă toresc la remorcă .
Oamenii sunt aici mai binevoitori.
In vagonul motor e mare plictiseală , ș i nu care cumva să calci pe
cineva pe picior. La remorcă , fă ră să mai vorbesc de că lcatul pe picioare,
e mult mai slobod ș i mai vesel.
Uneori, aici că lă torii vorbesc ı̂ntre ei pe teme ilozo ice abstracte -
bună oară , despre onestitate, sau despre salariu. Câ teodată , ı̂nsă , se mai
ı̂ntâ mplă ș i unele peripeții.
Mai zilele trecute că lă toream cu tramvaiul patru.
In fața mea - doi cetă țeni. Unul cu un feră stră u, celă lalt cu o sticlă
de bere. Sticla goală . Ț ine omul sticla ı̂n mâ nă ș i bate darabana cu
degetele ı̂n ea. In ră stimpuri o duce la ochi ș i priveș te că lă torii prin
sticla verde.
Lâ ngă mine - o cetă țeancă ı̂nfofolită cu un ș al. Pare tare obosită ori
bolnavă . Din câ nd ı̂n câ nd ı̂nchide ochii. Lâ ngă ea, un pachet. Un pachet
ı̂nvelit ı̂ntr-un ziar ș i legat cu o sforicică .
Pachetul ă sta nu stă chiar lâ ngă cetă țeancă , ci ceva mai departe.
Cetă țeanca se uită din câ nd la el cu coada ochiului.
— Maică ! i-am zis eu. Vezi să nu ți-l ș terpelească . Pune-l pe
genunchi.
Cetă țeanca se uită mâ nioasă la mine, ı̂mi fă cu un semn misterios cu
mâ na ș i, ducâ ndu-ș i degetul la buze, ı̂nchise iar ochii.
Pe urmă se uită iar la mine, foarte nemulțumită , ș i zise:
— Mi-ai stricat planul, drace!
Am dat să mă supă r, dar cetă țeanca adă ugă cu venin ı̂n glas:
— Poate că eu am pus ı̂nadins pachetul mai la o parte. Ș i ce-i cu
asta? Poate că nu dorm, ci vă d tot ce se ı̂ntâ mplă ș i stau ı̂nadins cu ochii
ı̂ntredeschiș i...
— Adică cum? m-am mirat eu.
— „Cum, cum”... mă ı̂ngâ nă cetă țeanca. Poate că eu cu pachetul ă sta
vreau să prind un hoț ...
Că lă torii deveniră atenți la conversația noastră .
— Da ce ai ı̂n pachet? ı̂ntrebă cu interes omul cu sticla.
— Pă i eu ce zic, spuse cetă țeanca. Poate am pus ı̂nadins ı̂n el oase
ori câ rpe... Pentru că hoțul nu ș tie ce ș i cum. Ia ce se nimereș te... Las’ că
ș tiu eu! Poate că merg aș a cu tramvaiul de-o să ptă mâ nă ...
— Ș i se prinde câ te unul? ı̂ntrebă cineva, nespus de curios.
— Ba bine că nu, se ı̂nvioră cetă țeanca. Negreș it că se prinde... Mai
deună zi s-a prins ı̂n laț o cuconiță... Tinerică , dră guță. Una brunețică ...
Vă d eu că -mi tot dă tâ rcoale. Ș i deodată , haț pachetul ș i dă să plece... A-
a-a, zic eu, te-am prins, tică loaso...
— Hoții ă ș tia ar trebui dați jos din tramvai! zise mâ nios omul cu
feră stră ul.
— Cu asta nu faci nimic, interveni cineva. Trebuie duș i la miliție.
— La miliție, vezi bine, zise cetă țeanca. Negreș it că la miliție...
Odată s-a prins unul... Un bă rbat bine, cumsecade... S-a prins ș i el. Mai
ı̂ntâ i a luat pachetul ș i l-a ținut aș a o vreme. Ca să se obiș nuiască cu el.
De parcă ar i fost al lui. Eu tac mâ lc. Ș i mă fac că mă uit ı̂n altă parte. El
se ridică frumuș el ș i dă să plece... A-a, zic, tovară ș e, te-am prins,
nemernicule...
— Care va să zică , umbli cu momeală ? zise râ zâ nd omul cu sticla. Ș i
se prind mulți?
— Pă i dară ! zise cetă țeanca.
Femeia ı̂ncepu să clipească din ochi, se uită pe geam, se foi un pic ș i
porni spre ieș ire.
Câ nd să coboare din vagon, ı̂mi aruncă o privire mâ nioasă ș i zise
iar:
— Mi-ai stricat socotelile, drace! Te-ai apucat să tră ncă neș ti, ca să
te-audă tot vagonul. Acuma n-o să mai jinduiască nimenea pachetul. De-
aia ș i cobor mai devreme.
După ce femeia coborı̂, cineva zise mirat:
— La ce i-o i trebuind asta, mă i fraților? Ori o i vrâ nd să
stâ rpească hoția?
Alt că lă tor ı̂i ră spunse râ zâ nd:
— Aș i! Aș a ı̂i place ei, să -i vadă pe toți furâ nd.
Omul cu feră stră ul zise cu mâ nie ı̂n glas:
— Ca să vezi ce babornițe ale naibii mai există , de-alea formate de
vechiul regim!
1923
Aristocrata
Grigori Ivanovici ră su lă o dată adâ nc ș i ı̂ncepu:
— Mie, mă i fraților, nu-mi plac femeile care poartă pă lă rie. Câ nd
femeia umblă cu pă lă rie ș i cu ciorapi de idecos, ori ține ı̂n brațe un
că țeluș , ori are un dinte de aur, pentru mine o aristocrată din astea nici
nu mai e femeie, nu face două parale.
Cu toate astea, ı̂ntr-o vreme mi s-au aprins că lcâ iele după o
aristocrată . Mă plimbam cu ea, am dus-o ș i la teatru. La teatru am ș i dat
de bucluc. Acolo, la teatru, ș i-a dat ea toată ideologia pe față.
Am cunoscut-o ı̂n curte. La o ș edință. Mă uit ș i vă d o față. Cu ciorapi
ı̂n picioare, cu un dinte de aur ı̂n gură .
— Unde stai, cetă țeană ? zic. La ce numă r?
— La ș apte, zice.
— Să ii să nă toasă , zic eu.
Ș i nu ș tiu cum, mi-a ș i că zut cu tronc la inimă . Am ı̂ndesat-o cu
vizitele. La apartamentul ș apte. Mă duceam ca persoană o icială ,
chipurile ca s-o ı̂ntreb: cum stai, cetă țeană - aveți ceva defecțiuni la
robinet, la toaletă ? Funcționează ?
— Da, zice, funcționează .
Ș i ı̂și trage peste umeri ș alul de molton, ș i nu mai scoate o vorbă .
Numai ochii ı̂i sticlesc. Ș i dintele din gură stră luceș te.
Am tot dat pe la ea vreo lună de zile, pâ nă s-a obiș nuit cu mine. A
ı̂nceput să -mi ră spundă mai ı̂n amă nunt: robinetul funcționează ,
mulțumesc, Grigori Ivanovici.
Pe urmă am mers ș i mai departe - am ı̂nceput să ieș im ı̂mpreună la
plimbare pe stră zi. Cum ieș im ı̂n stradă , ı̂mi cere s-o iau la braț . O iau eu
la braț ș i mă las tâ râ t de ea. Ce să -i spun nu ș tiu, ș i mi-e ș i ruș ine de
oameni.
Odată ı̂mi zice:
— Ce mă tot porți aș a pe stră zi? Am amețit. Cum eș ti cavaler ș i la
putere, zice, ai putea să mă duci, paregzamplu, la teatru.
— Se poate, zic.
Taman bine a doua zi s-au primit de la celulă niș te bilete pentru
operă . Am că pă tat ș i eu unul. Altul mi l-a cedat Vasea - lă că tuș ul.
Nu m-am uitat la bilete, dar vezi că nu erau la fel. Al meu era la
parter, al lui Vasea la galerie.
Ne-am dus la teatru. Ne-am aș ezat pe locurile noastre. Ea pe biletul
meu, eu pe-al lui Vasea. Stau la cucurigu ș i nu vă d nici pe dracu. Dacă
mă aplec peste balustradă , o vă d pe ea. Dar nu prea bine. Am că scat eu
ce-am că scat, pe urmă am coborâ t. Câ nd mă uit, eram taman ı̂n antract.
Dâ nsa ieș ise ș i ea ı̂n antract.
— Bună seara, zic.
— Bună seara.
— Oare, zic, aici funcționează robinetul?
— Nu ș tiu, zice.
Ș i o ia spre bufet. Eu - după ea. Se ı̂nvâ rte prin bufet ș i se uită la
tejghea. Pe tejghea - o tavă , ș i pe tavă - niș te pră jituri.
Eu mă foiesc țanțoș pe lâ ngă dâ nsa, uite-aș a ca un burjui, ș i o invit:
— Dacă , zic, ai poftă să mă nâ nci o pră jitură , nu te jena. Plă tesc eu.
— Mersi, zice.
Ș i se apropie de tavă , cu un mers destră bă lat, ș i haț una cu cremă .
Ș i dă -i, ı̂nfulec-o!
Banii mei - numă rați. Cel mult pentru trei pră jituri. Ea mă nâ ncă , eu
mă scotocesc prin buzunare, mă uit pe furiș câ te parale am. Parale - mai
nimica.
După ce a mâ ncat-o pe aia cu cremă , haț alta. Am icnit, dar am
tă cut. M-a luat aș a, ca o ruș ine burgheză . Halal cavaler fă ră bani!
Mă ı̂nvâ rt ı̂n jurul ei ca un cocoș . Ea râ de ș i aș teaptă , să -i fac
complimente.
— N-ar i timpul să intră m? zic eu. Poate a sunat.
— Nu, zice ea.
Ș i mai ia o pră jitură .
— Nu-i cam mult pe stomacul gol? zic eu.
— Nu, zice, suntem obiș nuiți.
Ș i o ia ș i pe-a patra.
Atunci mi s-a suit sâ ngele la cap.
— Pune-o la loc! zic.
S-a speriat. A ră mas cu gura că scată . Eu - parcă m-a muș cat
strechea. Acuma tot un drac, s-a zis cu plimbă rile noastre!
— Pune-o dracului la loc! zic.
A pus-o la loc. Eu ı̂l ı̂ntreb pe bufetier:
— Câ t am de plată pentru trei pră jituri?
Bufetierul face pe niznaiul.
— Aveți de plă tit patru bucă ți, zice. Atâ ta ș i atâ ta.
— Care patru?! zic eu. Câ nd a patra e pe tavă ?
— Nix, zice el. Mă car că e pe tavă , dar a fost muș cată ș i turtită cu
degetul.
— Da’ de unde! zic eu. De unde-ai mai scos-o ș i p-asta?
Bufetierul face pe niznaiul, dă din mâ ini.
S-a strâ ns lumea, vezi bine. Experți.
Unii zic că a fost muș cată , alții zic că nu.
Eu mi-am ı̂ntors buzunarele pe dos: ce de-a nimicuri au mai că zut
din ele! Lumea râ de. Mie nu-mi arde de râ s. Eu numă r banii. I-am
numă rat: taman bine mi-ajung pentru patru bucă ți. Degeaba am mai
fă cut tă ră boi, pe cinstea mea!
Am plă tit. După aia ı̂i zic doamnei:
— Mă nâ nc-o, cetă țeană . S-a plă tit.
Doamna nu se clinteș te. Se jenează să mă nâ nce pră jitura.
— Dă c-o mă nâ nc eu, se bagă unul.
Ș i a mâ ncat-o. Pe banii mei.
Am intrat ı̂n sală . Am vă zut opera pâ nă la sfâ rș it. După aia, ne-am
ı̂ntors acasă . In fața casei, ea ı̂mi zice cu tonul ei burghez:
— Destul de urâ t din partea dumitale. Ai care n-au bani, nu se
plimbă cu doamnele.
Eu ı̂i zic:
— Nu banii, cetă țeană , fac fericirea omului. Iartă -mă că -ți dau
povețe.
Ș i uite-aș a ne-am despă rțit.
Nu-mi plac aristocratele.
1923
Baia
In America, mă i fraților, cică sunt niș te bă i pe cinste.
Vine omul, bună oară , ı̂și pune hainele ı̂ntr-o ladă specială ș i se duce
să se spele. Ș i nici habar n-are că s-ar putea să i se fure sau să i se piardă
ceva din lucruș oare. Nici mă car nu ia numă r de la garderobă .
Mă rog, poate câ te unul mai temă tor ı̂i zice ă luia de la haine:
— Gud bai, ai grijă !
Ș i atâ t.
Se ı̂mbă iază americanul ă sta, vine ı̂napoi ș i capă tă hainele cură țele:
spă late ș i că lcate. Obielele - albe ca ză pada. Izmenele - câ rpite, peticite.
Tră i nineacă !
La noi, bă ile sunt ș i ele cam aș a. Insă mai proaste. Dar de spă lat
poți să te speli ș i aici.
La noi e bucluc numai cu numerele alea de la garderobă . Sâ mbă ta
trecută m-am dus ș i eu la baie (doar nu era să merg pentru treaba asta
ı̂n America!). Ala de la garderobă ı̂mi dă două numere: unul pentru
haine, altul pentru palton ș i că ciulă .
Dar omul, câ nd e gol, unde să bage numerele? N-ai unde ș i pace!
Buzunare n-ai. Tot ce vezi, numai burtă ș i picioare. Necaz mare cu
numerele astea. Că doar n-ai să ți le legi de barbă ...
Mă rog, mi-am legat ș i eu numerele câ te unul de iecare picior, ca să
nu le pierd pe amâ ndouă odată . Ș i intru ı̂n baie.
Acuma, numerele mă tot plesnesc peste picioare. Ț i se ș i face
lehamite să mai umbli. Dar de umblat e musai. Trebuie să -ți faci rost de
un hâ rdă u. Pă i ce, fă ră hâ rdă u, aia mai e baie? Vai de baia aia!
Caut un hâ rdă u. Câ nd mă uit, vă d pe unul că se spală ı̂n trei hâ rdaie.
Intr-unul stă , ı̂ntr-altul ı̂și să puneș te dovleacul ș i pe-al treilea ı̂l ține cu
mâ na stâ ngă , ca să nu i-l fure.
Trag eu de hâ rdă ul ă sta, vreau să -l iau, ca să zic aș a, dar cetă țeanul
nu-i dă drumul.
— Ce, bă , zice, ce furi hâ rdaiele altora? Câ nd ți-oi arde un hâ rdă u
ı̂ntre ochi, zice, ai să vezi pe dracu’!
— Ia vezi, zic eu, că nu suntem pe vremea țarului, să -i arzi ı̂n
dreapta ș i-n stâ nga cu hâ rdaiele! Auzi, egoism! zic. Trebuie, zic, să se
mai spele ș i alții. Că doar nu suntem la teatru!
Ala ı̂mi ı̂ntoarce spatele ș i-i dă ı̂nainte cu spă latul.
„Doar n-o să stau aș a pe capul lui, mi-am zis. Acuma ă sta o să se
spele ı̂nadins trei zile.” M-am dus mai departe.
După vreo oră , vă d că unul cască gura ș i lasă hâ rdă ul din mină . Ori
că s-a aplecat să ia să punul, ori că se lă sase purtat de vise, nu ș tiu. Decâ t
că hâ rdă ul i l-am luat.
Acuma, hâ rdă u am, dar nu gă sesc un loc unde să mă aș ez. Ce, ă la
mai e spă lat, ı̂n picioare? Vai de capul meu!
Bun... Stau eu aș a copă cel, țin hâ rdă ul ı̂n mâ nă ș i mă spă l.
In jurul meu – Doamne - Doamne! E o spă lă torie ı̂n lege. Unul ı̂și
spală pantalonii, altul ı̂și freacă izmenele, altul stoarce mai ș tiu eu ce.
Abia te-ai spă lat, să zicem, că iar eș ti murdar. Stropesc ră u, ai naibii. Ș i e
o gă lă gie de nici nu-ți mai vine să te speli. Pră pă d, ză u!
„Ia mai dă -i ı̂ncolo, ı̂mi zic. Las’ că mă mai clă tesc eu acasă .”
Ies ı̂n antreu, dau numă rul ș i-mi iau hainele. Câ nd mă uit - toate-s
ale mele, pantalonii nu.
— Oameni buni, zic, pantalonii mei aveau o gaură uite colea. Aș tia
uite unde-o au.
Ala de la garderobă ı̂mi zice:
— Noi nu suntem puș i aici să pă zim gă urile. Nu suntem la teatru,
zice.
Bun. Imi pun pantalonii ș i mă duc să -mi iau paltonul. Ala nu mi-l
dă : ı̂mi cere numă rul. Ș i numă rul l-am uitat legat de picior. Trebuie să
mă dezbrac. Mi-am scos pantalonii, caut numă rul; numă rul nică ieri.
Sfoară e acilea, pe picior; hâ rtiuța nu se vede. A muiat-o apa. Ii dau ă luia
de la garderobă sfoara; nu vrea.
— Pe bază de sfoară , zice, nu eliberez nimic. Aș a, oricine poate să -
mi vină cu o gră madă de sforicele, că nu mi-ar mai ajunge paltoanele.
Mai stai, zice, pâ nă pleacă toți, ș i atuncea ți-l dau pe ă la care o ră mâ ne.
— Aoleu, fră țioare, zic, ș i dacă ră mâ ne mai ș tiu eu ce zdreanță?
Doar nu suntem la teatru, zic. Dă -mi-l, zic, după semnalmente. Un
buzunar e rupt, ă lă lalt lipseș te. Câ t priveș te nasturii, zic, ă la de sus e la
locul lui, ă ilalți, canci!
Pâ nă la urmă tot mi l-a dat. Ș i nici mă car nu mi-a cerut sfoara.
M-am ı̂mbră cat ș i-am ieș it ı̂n stradă . Deodată , mi-am adus aminte
că am uitat să punul. M-am ı̂ntors. Cu paltonul pe mine, nu mă lasă
ı̂nă untru.
— Dezbracă -te, ı̂mi zice ă la de la garderobă .
— Mă i oameni buni, zic eu, nu pot să mă dezbrac a treia oară . Doar
nu suntem la teatru, zic. Dați-mi barem contravaloarea să punului!
Nu vor să mi-o dea.
Dacă nu vor, atâ ta pagubă ! Am plecat fă ră să pun.
Desigur, cititorul s-ar putea să ie curios: ce baie e asta? Unde e? Pe
ce stradă ?
Ce baie? Una obiș nuită . Din alea cu un gologan intrarea.
Oameni nervoși
Mai zilele trecute, la noi a fost bă taie mare. Adică ce bă taie, bă tă lie
ı̂n toată regula. Acilea la noi, ı̂n casa comunală din colțul stră zilor
Glazovaia ș i Borovaia.
S-au bă tut, ce să zic, pe rupte. Gavrilov, invalidul, era să ră mâ nă ș i
fă ră ultimul picior pe care ı̂l mai are. L-au schilodit.
Ș i de ce, credeți? Pă i pentru că oamenii au devenit nervoș i din cale-
afară . Le sare muș tarul din te miri ce. Pe loc se-n ierbâ ntă . Ș i de-aia se
bat ca chiorii.
De, aș a e după orice ră zboi civil: oamenii ră mâ n cu nervii
zdruncinați. Aș a se zice. O i, nu zic ba. Numai că , umblâ nd cu ideologii
din astea, Gavrilov o să mai stea ı̂ncă multă vreme cu dovleacul betegit.
Ș i cum ziceam, la orele nouă seara, una din locatare, pe nume Maria
Vasilievna Ș cipțova, vine la bucă tă rie ș i dă să aprindă primusul. Aș a are
ea obiceiul să aprindă ı̂ntotdeauna primusul la ora asta. Pentru că bea
ceai ș i ı̂și pune priș nițe.
Care va să zică , vine femeia la bucă tă rie, ı̂și pune primusul dinainte
ș i dă să -l aprindă . Dar primusul, ca un fă cut, nu vrea să se aprindă .
Stă femeia ș i se gâ ndeș te: „De ce naiba nu s-o i aprinzâ nd? S-o i
ı̂nfundat, lua-l-ar dracii să -l ia!”
Drept care ia ı̂n mâ na stingă acul de cură țat ș i dă să curețe
primusul.
Ș i cum ziceam, vrea ea să curețe primusul ș i ia cu stâ nga acul de
cură țat, dar vezi că ı̂n vremea asta, o altă locatară , Daria Petrovna
Kobı̂lina, proprietara acului de cură țat, se uită ce-a luat ailaltă ș i zice:
— Stimată Maria Vasilievna, fă bine, rogu-te, ș i pune acul la loc.
Acul ă sta e al meu.
La auzul acestor cuvinte, Ș cipțova, vezi bine, s-a fă cut foc.
— Poftim, zice, ia-l, Daria Petrovna, ș i să -ți stea ı̂n gâ t acul ă sta al
dumitale. Mie, zice, mie scâ rbă să ș i ating acul ă sta, dară mite să pun
mâ na pe el.
La auzul acestor cuvinte, vezi bine, s-a fă cut foc Daria Petrovna
Kobı̂lina. Ș i femeile s-au ı̂ncins la vorbă . Ce mai, gă lă gie mare, cu
tră snete ș i fulgere.
La care gă lă gie se ı̂nfă țiș ează bă rbatul ă leia cu acul, Ivan Stepanı̂ci
Kobı̂lin. Un zdrahon de om, ba ı̂ncă cu burtă , dar nervos ș i el.
Care va să zică , vine acest Ivan Stepanı̂ci ș i zice:
— Eu, zice, muncesc de mă spetesc ı̂n cooperație pentru treizeci ș i
două de ruble ș i câ teva copeici, zâ mbesc la clienți, zice, le servesc salam,
ș i din bă nuții ă ș tia munciți, zice, ı̂mi cumpă r ace de cură țat, ș i nu permit
cu nici un chip persoanelor stră ine să se folosească de aceste ace.
La care s-a stâ rnit o gă lă gie ș i mai grozavă , ș i o ı̂ntreagă discuție ı̂n
jurul acului. Toți locatarii, vezi bine, au dat buzna ș i ei ı̂n bucă tă rie.
Zarvă mare, ce mai! Taman atunci ı̂și face apariția ș i Gavrilı̂ci, invalidul.
— Ce-i gă lă gia asta fă ră bă taie? zice.
După care numaidecâ t s-a ı̂ncins ș i o bă taie. Ș i să te ții!
Bucă tă rioara - vă dați seama - mică . Nu prea-ți vine la ı̂ndemâ na să
te bați. N-ai unde să te-ntorci. De jur ı̂mprejur numai cratițe ș i
primusuri. Ș i oameni, oricum - două sprezece persoane. Strâ mt al naibii.
Te ı̂mpiedici la iece miș care ș i dai ı̂n brâ nci. Nu că să ii invalid de un
picior, dar ș i trei picioare să ai, ș i tot nu-i chip să te ții drept.
Da’ invalidul, dat dracului de zurbagiu, aș a cum e el, s-a bă gat unde
e bă taia mai mare. Ivan Stepanâ ci, ă la cu acul, strigă la el:
— Fugi, Gavrilı̂ci, că te bagi ı̂n pă cat! Vezi că ră mâ i ș i fă ră piciorul
pe care-l mai ai.
La care Gavrilı̂ci zice:
— Dă -l ı̂ncolo de picior! Acuș a, zice, nu mai pot să plec pâ nă nu se
sfâ rș eș te bă taia.
Ș i uite că nu pleacă . Sare al naibii la bă taie. Taman atunci nu ș tiu
cine ı̂l atinge cu o cratiță peste chelie.
Invalidul - zdup la pă mâ nt. Ș i stă aș a, amă râ t nevoie mare. Intre
timp, cineva a ș i dat fugă după miliție.
Vine un milițian. Ș i cum vine, strigă :
— Hei, diavolilor, faceți-vă testamentul, că acuș i trag!
Abia după cuvintele astea fatale, locatarii ș i-au mai venit ı̂n ire. Ș i
au fugit prin odă ile lor.
„Ie-te dandana! Se gâ ndesc oamenii. Adică telea, stimați cetă țeni, de
ce ne-am luat noi la bă taie?”
Ș i cum zic, au fugit iecare prin odă ile lor, numai Gavrilı̂ci invalidul
n-a fugit. Ș ade ı̂ntins pe jos, auzi mata, amă râ t nevoie-mare. Ș i ı̂n jurul
lui - o bă ltoacă de sâ nge.
La două să ptă mâ ni după ı̂ntâ mplarea asta a avut loc procesul.
Judecă torul, care s-a nimerit să ie ș i el un bă rbat nervos, le-a spus
aș a ă lora de s-au bă tut:
— Voi, zice, nu sunteți oameni sovietici, sunteți niș te epave ale
imperiului pră buș it. Dar, zice, legalitatea revoluționară nu vă va permite
să vă faceți de cap pe ruinele vieții de odinioară .
Ș i cu aceste cuvinte, judecă torul i-a amendat pe toți cei care au
participat la bă taie. Iar ă luia de l-a mutilat pe Gavrilı̂ci i-a dat ș ase luni.
Pe dreptate, mă i fraților. Nervii ca nervii, dar, vezi dumneata, nu se
cade, să ne luă m la bă taie.
1924
O pacientă
Anisia a venit la spitalul comunal tocmai hă t de la treizeci de
verste.
A plecat de-acasă câ nd se cră pa de ziuă , ș i la amiază s-a oprit
dinaintea casei albe a spitalului.
— Chirurgul primeș te? ı̂l ı̂ntrebă ea pe un țăran care ș edea ı̂n
cerdac.
— Chirurgul, zici? ı̂ntrebă la râ ndu-i țăranul cu un vă dit interes. Ii i
bolnavă , ai? Burta?
— Bolnavă , ră spunse Anisia.
— Ș i eu ı̂s bolnav, dră guță, zise țăranul. M-am ı̂ndopat cu mei... Sunt
al ș aptelea la râ nd. Anisia legă calul de gard ș i intră ı̂n spital.
Bolnavii erau primiți de felcerul Ivan Kuzmici. Era un bă trâ nel mic
de stat ș i grozav de vestit. Il cunoș teau toți de prin ı̂mprejurimi, ı̂l
lă udau ș i ı̂i spuneau fă ră nici un motiv „chirurgul”. Anisia intră la el ı̂n
cameră , fă cu o temenea adâ ncă ș i se aș eză pe marginea unui scaun.
— Eș ti bolnavă ? o ı̂ntrebă Ivan Kuzmici.
— Bolnavă , zise Anisia. Adică telea bolnavă ră u. Fieș tecare oscior
mă doare ș i mi se bâ țâie. Inima ı̂mi putrezeș te de vie.
— Din ce ți s-o i tras? ı̂ntrebă felcerul cu o voce impasibilă . Ș i de
câ nd?
— De ast’ toamnă , Ivan Kuzmici. Din toamnă . Ast’ toamnă am că zut
bolnavă . Ș tii mata, cum a venit bă rbatu-miu Dimitri Naumı̂ci de la oraș ,
am ș i că zut bolnavă . Ș i cum zic, stă team aș a ș i tă vă leam ı̂n faină niș te
scovergi. Vezi că lui Dimitri Naumı̂ci ı̂i plac scovergile. Mă gâ ndeam:
unde o i acuma Dimitri Naumı̂ci? Dumnealui, ș tii, e deputat sovietic la
oraș ...
— Ascultă , femeie, interveni felcerul, las-o mai moale cu
minciunile. Zi mai bine ce te doare?
— Pă i eu ce zic? ră spunse Anisia. Stă team aș a ș i tă vă leam niș te
scovergi... Câ nd, uite-aș a tam-nesam, dă buzna mă tuș a Aga ia. Vine ı̂ntr-
un su let ș i dă din mâ ini. „Vino fugă , Anisiuș ka, mă strigă . Vezi că ți-a
venit omul de la oraș ș i umblă pe uliță cu desaga ș i toiagul.” Câ nd am
auzit eu una ca asta, mi-a stat inima ș i mi s-au tă iat picioarele. Stau ca
proastă ș i mozolesc scovergile... După aia am lă sat scovergile ș i am fugit
ı̂n ogradă . In ogradă joacă soarele ș i e un aer aș a de uș or, aș a de uș or! ı̂n
stâ nga, lâ ngă grajd, vițelul ă l galben stă ș i se apă ră cu codița de muș te.
Câ nd m-am uitat la vițel, mi-au dat lacrimile. Mă gâ ndeam ce-o să se
mai bucure Dimitri Naumı̂ci câ nd o vedea vițelul...
— Lasă asta, interveni sumbru felcerul, ș i spune-mi ce ai.
— Pă i eu ce zic, Ivan Kuzmici, dragule. Numai să nu te superi. Zic ce
am... Ș i cum zic, am ieș it afară pe poartă . Mă uit aș a, auzi dumneata; ı̂n
stâ nga - biserica, se plimbă o capră , un cocoș râ câ ie pă mâ ntul cu laba;
ı̂n dreapta, taman pe mijlocul uliței, ı̂l vă d venind pe Dimitri Naumı̂ci.
Mă uit la el. Inima mi-a fugit ı̂n că lcâ ie, dă să mă apuce sughițul. Aoleu,
mă gâ ndesc, maică precistă , prea sfâ nta nă scă toare! Aoleu, să -mi vină
ră u, nu alta!
El, Dimitri Kuzmici, merge aș a cu un mers aș ezat, cu paș i mă runți.
Barba ı̂i lutură ı̂n vâ nt. Poartă haine de la oraș . Ș i ghete ı̂n picioare...
Câ nd am vă zut ghetele alea, parcă s-a rupt ceva ı̂n mine. Aoleu, mă
gâ ndeam, aș a cum sunt eu, neș tiutoare de carte, mai pot eu să i iu
pereche, dacă dumnealui, poate, e un om de vază ș i deputat sovietic...
M-am proptit ca proasta de gard ș i nici că mai puteam să fac un pas.
Pipă i gardul cu deș tele ș i stau aș a neclintită . Dumnealui, Dimitri
Naumı̂ci, care e deputat sovietic, vine că tre mine cu paș ii lui mă runți ș i-
mi dă binețe.
„Bine te-am gă sit, zice, Anisia Vasilievna. De câ nd nu ne-am mai
vă zut...”
Eu, proasta de mine, să -i i luat desaga din spinare. Dar eu stau ș i
mă uit la ghetele lui, ș i nu mă clintesc din loc. Aoleu, mă gâ ndeam, s-a
dezobiș nuit omul meu de mine. Poartă ghete. Poate, mai ș tii, e ı̂n vorbă
cu alea de la oraș , cu comsomolistele alea. Dar Dimitri Naumı̂ci ı̂mi zice
cu glasul lui gros:
„Vă leu, zice, Anisia, Anisia! Că tare ı̂napoiată mai eș ti, Anisia
Vasilievna! Acuma, zice, ce pot eu să vorbesc cu tine? Eu, zice, sunt om
ı̂nvă țat ș i sunt deputat sovietic. Eu, zice, poate cunosc ș i cele patru
reguli aritmetice. Ș tiu, zice, ș i fracțiile... Pe câ nd tu, zice, uită -te la tine!
Cred, zice, că nici să te iscă leș ti pe hâ rtie nu ș tii. Altul ı̂n locul meu te-ar
lă sa, uite-aș a, pentru că eș ti ı̂napoiată ș i neș tiutoare.”
Eu stau lipită de gard ș i bă lmă jesc ceva: adică telea, vezi bine,
Dimitri Naumı̂ci, ce mare lucru pentru dumneata să mă laș i, dacă sunt
aș a cum sunt!
Dar el mă ia de mâ nă ș i ı̂mi zice:
„Am glumit ș i eu, Anisia Vasilievna. Nu te mai gâ ndi la asta. Am zis
ș i eu aș a. Ei, haide-haide...”
Iar mi s-a dus inima ı̂n că lcâ ie ș i iar dă să mă apuce sughițul.
„Fii pe pace, zic, Dimitri Naumı̂ci, că ș i eu, vezi bine, pot să a lu
fracțiile ș i alea patru reguli. Ori să mă iscă lesc pe hâ rtie. Eu, zic, n-am să
te fac de râ s pe dumneata, care eș ti ora ı̂nvă țat...”
Felcerul Ivan Kuzmici se ridică de pe scaun ș i fă cu câ țiva paș i prin
ı̂ncă pere.
— Ei hai, zice, ajunge, că ai luat-o razna... Spune, ce te doare?
— Ce mă doare? Pă i acuma nu mă mai doare nimic, Ivan Kuzmici.
Acuma parcă m-a mai lă sat. In ce priveș te să nă tatea, n-am de ce să mă
plâ ng... Ș i cum ziceam, dumnealui, Dimitri Naumı̂ci, zice: „Hai că am
glumit”. Adică lea a glumit ia colo ș i el.
— Pă i da, a glumit, ı̂ntă ri felcerul. Vezi bine, a glumit... Poate să -ți
dau vreun praf?
— Nu-i nevoie, zise Anisia. Iți mulțumesc, Ivan Kuzmici, pentru
sfaturile pe care mi le-ai dat. Vezi bine, acuma nu mai simt nici o durere.
Foarte mulțumesc.
Anisia, lă sâ nd pe masă o legă turică cu grâ u, porni spre uș ă. Apoi se
ı̂ntoarse.
— Fracțiile alea, Ivan Kuzmici... Unde aș putea eu acuma să a lu ce-i
cu fracțiile alea? Poate să merg la ı̂nvă țător, ai?
— Da, la ı̂nvă țător, zise felcerul cu un suspin. Vezi bine, la ı̂nvă țător.
Asta e ceva care nu e de domeniul medicinii.
Anisia fă cu o temenea adâ ncă ș i ieș i ı̂n drum.
1925
Sărăcie
In ziua de azi, mă i fraților, care e cuvâ ntul cel mai la modă , ai?
Azi cel mai la modă cuvâ nt e, vezi bine, electri icarea.
E o chestie mare, nimic de zis, să lumină m Rusia Sovietică . Dar ș i
chestia asta are deocamdată pă rțile ei umbrite. Nu voi să zic, tovară ș i,
că e scump. Scump nu e. Mă rog, la prețul banilor. Altu-i baiul.
Iată , adică , cum stă cazul.
Eu, mă i tovară ș i, am stat câ ndva ı̂ntr-o coș cogea că soaia. Toată casa
asta era luminată cu gaz. Oamenii ı̂și fă ceau lumină care cu ce avea -
unul cu o gazorniță, altul cu o lampă mai acă tă rii, altul cu o lumâ nare de
biserică . Canoneală mare, ză u aș a!
Intre timp oamenii au ı̂nceput să -ș i tragă lumină electrică . Curâ nd
după revoluție.
Primul ș i-a tras lumină ı̂mputernicitul. S-a apucat, uite-aș a, ș i ș i-a
tras lumină . E un bă rbat domol, nu-ș i dă aere. Atâ t că umblă ı̂ntr-un
chip ciudat ș i mereu ı̂și su lă nasul cu un aer gâ nditor.
Dar ı̂ncă nu-ș i dă aere.
Intr-o bună ziua, scumpa noastră gazdă Elizaveta Ignatievna
Prohorova ne anunță că vrea ș i ea să tragă lumină ı̂n locuința noastră
tare ı̂ntunecoasă .
— Toată lumea, zice, ı̂și trage lumină . Ș i-a tras ș i ı̂mputernicitul,
zice. De ce să ră mâ nem noi ı̂n urma oamenilor?
Unde mai pui, zice, că se face economie, iese mai ieftin decâ t gazul.
Mă rog, ne-am tras ș i noi lumină .
Ș i dacă s-a fă cut lumină , aoleu ce ne vă zură ochii! ı̂njur numai
putreziciune ș i mizerie.
Mai ı̂nainte, mergeai ș i tu de dimineață la lucru, te ı̂ntorceai seara,
ı̂ți beai ceaiul ș i haida la culcare. La lumina gazorniței nu vedeai mare
lucru. Acuma, dacă am aprins lumina, ce vedem? Ici se tă vă leș te un
pantof rupt, colo tapetul e fă cut ferfeniță ș i-i atâ rnă lațele, dincolo o
ploș niță a luat-o la trap, fuge de lumină , ici o câ rpă , colea un scuipat,
dincoace un muc de țigară , mai ı̂ncolo țopă ie un purice.
Doamne-Dumnezeule! ı̂ți vine să urli, nu alta. Te apucă urâ tul câ nd
vezi ceea ce vezi.
La noi ı̂n cameră , bună oară , stă tea o canapea. Credeam că tot e ceva
de capul ei. Uneori ș edeam seara pe canapeaua asta. Acuma, câ nd am
aprins lumina electrică , mă iculiță-Doamne! Aoleu ce mai canapea! Iese
din ea toată mă țăraia, atâ rnă numai zdrențe. Nu pot să mă aș ez pe o
canapea ı̂n halul ă sta, se ı̂mpotriveș te ı̂ntreaga-mi iință.
Ehe, ı̂mi zic, da’ tare să racă e viața pe care o duc! Ză u dacă nu-ți
vine să fugi din casă . Ț i se scâ rbeș te să vezi toate astea. Nici să lucrezi
nu mai ai chef.
Vă d că ș i gazda noastră , Elisaveta Ignatievna, umblă mo luză , se
foieș te la ea la bucă tă rie, deretică .
— Ce tot trebă luieș ti acolo, dră guță? O ı̂ntreb.
Ea dă din mâ nă a lehamite.
— Nici nu-mi ı̂nchipuiam, omule drag, zice, că duc o viață aș a de
urâ tă .
M-am uitat la boarfele ei: chiar aș a, stă ră u; mobilierul ca vai de
lume, ı̂njur - dezordine, pră pă d, murdă rie. Ș i toate astea sunt luminate
din plin ș i ı̂ți sar ı̂n ochi.
De la o vreme veneam acasă cam amă râ t.
Vin, aprind lumina, admir un timp becul ș i mă ı̂nfund cu nasul ı̂n
pernă .
Mai tâ rziu am fă cut altceva: la salariu am cumpă rat, cridă ș i m-am
pus pe lucru. Am jupuit tapetul, am nimicit ploș nițele, am mă turat
pâ nzele de pă ianjen, am dres canapeaua, am vopsit-o - mai mare dragul.
Pe scurt, a ieș it ceva fain ș i chiar extra.
Gazda noastră , Elisaveta Ignatievna, a procedat oarecum altfel. A
tă iat irele care dau ı̂n camera ei.
— Eu, zice, omule drag, nu vreau să tră iesc cu lumină . Nu vreau,
zice, să -mi luminez să ră cia, ca să mă fac de râ sul ploș nițelor.
M-am rugat de ea, i-am adus argumente, dar nimic! Ea o ținea pe-a
ei:
— Nu vreau, zice, să tră iesc cu lumină . N-am bani ca să mă apuc de
reparații.
— Pă i vă fac eu reparațiile, zic, pe nimica toată .
Nici nu vrea s-audă .
— Cu lumina asta a ta mare, zice, o să trebuiască să mă țin din zori
ș i pâ nă -n noapte numai de cură țenie ș i ordine. Oi tră i eu ș i fă ră lumină ,
zice, cum am tră it ș i pâ nă acum.
Imputernicitul a ı̂ncercat ș i el s-o convingă . Ba chiar s-a ș i certat cu
ea. A fă cut-o burgheză ı̂napoiată . Ea nu s-a lă sat. Nu ș i nu!
Treaba ei! Eu personal tră iesc cu bec electric ș i sunt nespus de
mulțumit.
Lumina, eu aș a cred, va ră zui tot gunoiul ș i toată murdă ria noastră .
Limonada
Eu, desigur, nu sunt bă utor. Dacă mai beau ș i eu uneori, beau un
pic, aș a, de ochii lumii, ori dacă mă a lu ı̂n gaș că .
Mai mult de două sticle deodată nu-i chip să consum, ı̂mi aduc
aminte că o dată , de fosta mea zi onomastică , am golit un galon.
Dar asta a fost ı̂n tinerețe, câ nd eram ș i eu ı̂n putere, câ nd inima
bă tea nă valnic ı̂n piept ș i mi se ı̂nvă lmă ș eau fel. Ș i fel de gâ nduri ı̂n cap.
Acuma am ı̂nceput să ı̂mbă trâ nesc.
Un cunoscut de-al meu, tovară ș ul Ptițın ̂ , care e felcer veterinar, m-a
consultat mai zilele trecute, ș i ce să vă spun, s-a speriat ră u.
— Dumneata, zice, eș ti complet devalorizat. Unde, zice, e icatul,
unde, zice, sunt rinichii, unde, zice, e bă ș ica udului, pas de mai e chip să
a li. Te-ai uzat, zice, ră u de tot din punct de vedere medical.
Am vrut să -i trag felcerului ă stuia o bă taie, dar pe urmă persoana
lui m-a lă sat rece.
„Hai, m-am gâ ndit, mai ı̂ntâ i să mă duc la un medic ca lumea, să vă d
cum stă cazul de-adevă ratelea.”
Medicul nu m-a gă sit câ tuș i de puțin devalorizat.
— Organele dumitale, zice, se prezintă destul de bine. Ș i bă ș ica,
zice, e ı̂n ordine ș i nu e gă urită . Câ t priveș te inima, e câ t se poate de
perfectă , ba chiar, zice, e cu două degete mai largă decâ t trebuie. Dar,
zice, să nu mai bei, altfel te paș te moartea.
Or eu, vezi bine, n-am chef să mor. Mie ı̂mi place să tră iesc. Sunt
ı̂ncă tâ nă r. Abia am ı̂mplinit patruzeci ș i trei de ani câ nd a ı̂nceput nep-
ul1. Sunt, ca să zic aș a, ı̂n loarea vâ rstei ș i sunt să nă tos tun. Ș i inima din
piept mi-e largă . Ș i ceea ce e mai important e că nici bă ș ica nu e gă urită .
Cu aș a bă ș ică să tot tră ieș ti ș i să te bucuri de viață.
„Trebuie ı̂ntr-adevă r, mi-am zis, să mă las de bă utură .”
Ș i m-am lă sat.
Nu beau ș i pace. Nu beau o oră , nu beau două ore. La ora cinci seara
m-am dus să iau masa la cantină .
Am mâ ncat o supă . Câ nd am ı̂nceput să mă nâ nc felul doi, carne
iartă , mi s-a fă cut sete. „ı̂n loc de o bă utură tare, mi-am zis, am să
comand ceva mai uș or - apă minerală sau limonadă .”
Chem ospă tarul.
— Mă i ă la care m-ai servit, zic, cap sec ce eș ti, ia fă -te-n-coa cu o
limonadă .
Mi se aduce, vezi bine, limonada, pe o tavă civilizată , ı̂ntr-o
că ră ioară . Imi torn ı̂n pahar.
Beau paharul ă sta ș i simt că parcă e votcă . Imi mai torn. Ză u că -i
votcă . Ei dră cie! Torn ce-a mai ră mas - ce mai, votcă toată ziua.
— Mai adu una! Strig la ospă tar.
„Ie-te, ı̂mi zic, că mi s-a deschis pofta.”
Ospă tarul ı̂mi mai aduce una.
Am gustat iar. Nu mai ı̂ncă pea nici o ı̂ndoială - votcă din cele mai
naturale.
Mai tâ rziu, la plată , i-am fă cut totuș i observație ospă tarului.
— Eu, zic, am comandat limonadă , ș i tu ce mi-ai adus, cap sec ce
eș ti?
Ala zice:
— Asta la noi s-a chemat ı̂ntotdeauna limonadă . E un cuvâ nt
perfect corect, ı̂ncă de pe vremuri... Dar limonadă adevă rată , scuzați, nu
ținem - nu se cere.
— Mai adu una, zic, ș i cu asta basta.
Ș i uite aș a s-a fă cut că nu m-am lă sat de bă utură . Ș i doar voiam să
mă las. Dar uite că n-a fost chip. Cum se zice, viața ı̂și dictează legile.
Trebuie să te supui.
Atâ t că nu prea-ți vine să te supui unor cuvinte. Nu?
1925
Galoșul
Să -ți pierzi un galoș ı̂n tramvai nu-i mare lucru.
Mai ales dacă din dreapta te-ndeasă ș i din spate te mai calcă unul
pe că lcâ i - s-a dus galoș ul.
E-o nimica toată să -ți pierzi un galoș .
Eu l-am pierdut câ t ai clipi din ochi. Nici n-am bă gat de seamă .
Câ nd m-am urcat ı̂n tramvai, amâ ndoi galoș ii erau la locul lor. Câ nd
am coborâ t, m-am vă zut cu unul singur; ă lă lalt dispă ruse. Gheața era la
locul ei, ș i ciorapul, ș i izmana. Numai galoș ul se fă cuse nevă zut.
Ce, era să fug după tramvai?
L-am scos din picior ș i pe celă lalt, l-am ı̂nvelit ı̂ntr-un ziar ș i mi-am
vă zut de drum.
Mă gâ ndeam să pornesc ı̂n că utarea galoș ului după ce-oi ieș i de la
serviciu. Doar n-o să las bună tate de marfă să se piardă aș a! Undeva dau
eu de el.
După ce-am ieș it de la serviciu, am pornit ı̂n că utarea galoș ului.
Intâ i ș i-ntâ i m-am sfă tuit cu un vatman, un cunoscut de-al meu.
Omul mi-a dat curaj.
— Zi mersi, zice, că l-ai pierdut ı̂n tramvai. In alt loc public nu
garantez, dar ı̂n tramvai dacă pierzi ceva, e sfâ nt. Avem noi un birou de
obiecte pierdute. Vii frumuș el ș i-ți iei obiectul. Sfâ nt!
— Mulțumesc, zic eu, mi-ai luat o piatră de pe inimă . Gâ ndeș te-te, e
ca nou. Il port abia al treilea sezon.
A doua zi mă ı̂nfă țiș ez la biroul de obiecte pierdute.
— Fraților, zic, se poate să -mi iau galoș ul ı̂napoi? L-am pierdut ı̂n
tramvai.
— Se poate. Ce fel de galoș ?
— Un galoș obiș nuit, zic. Numă rul doisprezece.
— Numă rul doisprezece avem vreo două sprezece mii, ı̂mi zice unul
de-acolo. Dă -ne semnalmentele.
— Semnalmentele, zic, sunt obiș nuite; ș taiful s-a fă cut ferfeniță,
postavul dină untru s-a ros...
— Galoș i din ă ș tia avem mai mult de-o mie. N-ai alte semnalmente
speciale?
— Am ș i semnalmente speciale, zic. Ș pițul s-a rupt, abia se mai ține.
Tocul s-a dus ș i el, aproape că nici nu mai are toc. Dar fețele, zic, ı̂ncă
mai rezistă .
— Ia loc aici. Vedem imediat.
Ș i omul vine cu galoș ul meu.
Ce m-am bucurat! Să leș in, nu alta!
„Mă i, mi-am zis, da’ bine mai lucrează aparatul ă sta de-aici! Ce
oameni, ce nivel, câ tă grijă pentru un galoș !”
— Vă mulțumesc, oameni buni, zic eu, ș i vă sunt recunoscă tor pâ nă
la moarte. Dați-l repede-ncoa’, să -l pun ı̂n picior. Vă mulțumesc!
— Nu putem să ți-l dă m, stimate tovară ș e, pentru că n-avem cum să
ș tim dacă l-ai pierdut dumneata ș i nu altcineva.
— Eu l-am pierdut, zic. Pe cuvâ nt de onoare!
— Noi te credem ș i te ı̂nțelegem, ș i este foarte probabil că
dumneata ș i nu altcineva ai pierdut galoș ul ă sta. Adu-ne o adeverință
precum că ai pierdut ı̂ntr-adevă r un galoș . Să con irme administrația
casei faptul, ș i ı̂ți eliberă m neı̂ntâ rziat ceea ce ai pierdut legal.
— Fraților, zic, tovară ș i dragi, pă i ă ia de la administrație nu cunosc
cazul. S-ar putea nici să nu-mi dea o hâ rtie din astea.
— Au să -ți dea, asta-i datoria lor, să -ți dea; că de-aia sunt puș i
acolo.
M-am mai uitat o dată la galoș ș i am ieș it.
A doua zi mă duc la preș edintele comitetului de locatari ș i-i zic:
— Dă -mi o adeverință, că mi se duce galoș ul pe copcă .
— Ș i chiar zici că l-ai pierdut? Ori umbli cu cioara vopsită ? Oi i
că utâ nd bunuri de larg consum pe de pomană , mai ș tii?
— Ză u că l-am pierdut! zic.
— Eu nu pot să te cred pe cuvâ nt, zice. Dacă -mi aduci o dovadă de
la parcul de tramvaie că ai pierdut un galoș , atunci ı̂ți dau ș i eu
adeverința. Altfel nu pot.
— Pă i ei m-au trimis la dumneata, zic.
— Atuncea dă o declarație, zice.
— Ș i ce să scriu? zic.
— Scrie, zice: ı̂n ziua de cutare am pierdut un galoș . Ș i aș a mai
departe. Prin prezență mă angajez ca pâ nă la elucidarea cazului să nu
pă ră sesc localitatea.
Am dat declarația. A doua zi am că pă tat o adeverință ı̂n toată
regula.
M-am dus cu adeverința asta la biroul de obiecte pierdute. Acolo,
ı̂nchipuiți-vă , fă ră multă vorbă rie mi-au ș i dat galoș ul.
Câ nd l-am pus ı̂n picior, eram ı̂n al nouă lea cer. Frumos mai
lucrează oamenii ă ș tia! mi-am zis. Ce, ı̂n altă parte ș i-ar i pierdut
vremea cineva cu galoș ul meu? L-ar i aruncat, ș i basta. Aicea, nici o
să ptă mâ nă n-am alergat, că mi l-au ș i restituit.
Mi-e necaz numai că ı̂n să ptă mâ na asta de alergă tură am pierdut
ă lă lalt galoș . Il purtam mereu la subsuoară , ı̂nvelit ı̂ntr-un ziar, ș i nu mai
mi-aduc aminte unde l-am lă sat, ı̂n nici un caz ı̂nsă ı̂n tramvai. Ș i asta-i
ră u. Acuma unde să -l caut, mă rog?
In schimb, primul galoș e ı̂n posesia mea. L-am pus pe comodă .
Câ nd mă apucă urâ tul, mă uit la galoș ș i parcă -mi creș te inima.
Mă gâ ndesc: ce bine lucrează birourile astea! Am să pă strez galoș ul
ca amintire. Las’ să ră mâ nă la urmaș i.
Un om ofensat
De să rbă tori obiș nuiesc să merg la Luga. Se zice că acolo e un aer
minunat - aer de pini ș i de brazi. Face bine la bronș ită . Aș a zic medicii.
Nu ș tiu dacă -i adevă rat, dar mie nu prea-mi vine să cred.
Ceea ce e mai ră u, e că drumul pâ nă la Luga e un chin. Aglomerație
mare. Inghesuială . Că lă torii ți se aș ază pe genunchi fă ră să -ți ceară voie.
Ori ı̂ți pun ı̂n cap coș urile ș i boccelele. Aș a nu-i mare lucru să te
pricopseș ti cu o bronș ită , ba mai dai ș i ı̂n ipohondrie.
Râ ndul trecut, la ı̂ntoarcere, cu toate că vagonul era ticsit, a mai
urcat un individ. Destul de tâ nă r. Cu mustă cioară . Chiar fercheș . Cu
cizme ruseș ti ı̂n picioare. Il ı̂nsoțea o bă trâ nă . O babă ca toate babele, cu
două boccele ș i un coș .
De fapt, ı̂ntâ i s-a urcat ı̂n vagon baba cu calabalâ cul ei. Iar după ea -
individul, cu mustă cioara lui.
Care va să zică , baba o ia ı̂nainte, fă câ ndu-ș i loc cu coatele, iar el,
țanțoș , după ea. Ș i-i tot porunceș te:
— Ț ine coș ul drept! Vezi că -l ră storni!... Acum bagă -l sub bancă !
Bagă -l sub bancă , am zis! Ei, dră cia dracului! Nu pune bocceaua pe
genunchii oamenilor! Pune-o pâ nă una, alta pe cap... Stai c-o urc eu ı̂n
plasă ! Ț ii, că proastă mai eș ti!
Că lă torii bagă de seamă că cetă țeanul ă sta o cam face de oaie,
ı̂ncalcă codul muncii. Pe scurt, observă că individul cu mustă cioară a
luat-o razna; țipă ca un mitocan la slujnica lui ș i o sileș te să facă lucruri
peste puterile ei.
Unii au ı̂nceput să -ș i arate pe față nemulțumirea: n-ar i cazul să -l
aducem la ordine, dacă ș i-a pierdut controlul ș i țipă la femeie? Se poate
să ridice bă trâ na singură coș cogea baloturile? Asta-i curată bă taie de
joc, ba mai mult - exploatare a oamenilor muncii! Nu e permis să țipi ș i
să comanzi aș a de față cu lumea. Asta o atinge ı̂n demnitatea ei de om
bă trâ n.
Deodată , un că lă tor care se aprinsese mai ră u ca ceilalți, vine lâ ngă
ă la cu mustă cioară ș i-l apucă de braț .
— O astfel de comportare nu e admisibilă , zice. Asta e bă taie de joc
față de un om liber. Pocitură a nep-ului ce eș ti!
Apucat de braț , individul s-a fă cut alb la față ș i s-a tras un pas
ı̂napoi. Abia după aceea a protestat:
— Ba, pardon, zice, ce pocitură ? Poate că eu că lă toresc cu mama la
Leningrad. Ș i aș a, zice, mă simt destul de ofensat câ nd mi se vorbeș te de
o ı̂ncă lcare a codului.
Că lă torii din vagon au ră mas oarecum descumpă niți. Se simțeau
stâ njeniți că au intervenit ı̂ntr-o chestiune de familie care nu-i priveș te.
Chiar aș a: persoana ı̂n cauză nu era altcineva decâ t mama, nu slujnica.
Cetă țeanul acela care se aprinsese mai ră u, vezi bine, nu s-a dat
bă tut cu una, cu două .
— Naiba să le mai descurce! Ce, stă scris pe fruntea ei că e mama
sau tată ? ı̂n cazuri din astea trebuie să anunți câ nd te urci ı̂n tren.
Pe urmă s-a aș ezat pe locul să u, lâ ngă geam.
— In orice caz, zice, ı̂mi cer scuze. De unde era să ș tim noi că dâ nsa
e stimabila dumitale mamă ! Ne-am ı̂nchipuit, vezi bine, cu totul altceva.
Ne-am ı̂nchipuit că e servitoarea. Aș a că , să ne scuzi.
Alt că lă tor, unul care mâ nca dintr-o jimblă , ı̂i zise ı̂nsă ă luia cu
mustă cioară ș i cu mamă :
— Mamei i se cuvine ș i mai mult respect decâ t slujnicei. Nu este
admisibil s-o ı̂mpovă rezi cu boccele ș i cu coș uri. Ș i să mai ș i țipi la ea!
Ala cu mustă cioară zice:
— Eu am certi icat de la doctor că sufă r de nervi. Rog să nu mi se
dea sfaturi la cine pot să țip ș i pe cine pot să -l ı̂ncarc cu boccele!
Ofensat cu ı̂ntâ rziere, tipul cu mustă cioară a tot bombă nit pâ nă la
Leningrad:
— Abia porneș ti la drum, că te ș i apucă de braț . Se leagă de tine,
care poate că ai bilet de că lă torie... Pune piciorul pe boccea, mamă , să
nu ți-o ș terpelească careva... Ie-te cine s-a gă sit să facă pe grozavul... Da’
poate că ș i eu stau la Leningrad ı̂ncă din nouă sute ș apteș pe. Ș i n-am să
ı̂ngă dui nimă nui să mă ofenseze acuzâ ndu-mă cum că ı̂ncalc codul.
Ceilalți că lă tori ș edeau tă cuți ș i evitau privirea omului ofensat.
1926
Căsuța scufundată
O dată , pe câ nd mă plimbam prin cartierul Vasilievski Ostrov, vă d o
că suță, o că scioară atâ tica.
Parter, etaj ș i acoperiș . Ș i un capă t de burlan. Ș i asta-i toată că suța.
Mititică . Dacă te urci pe umerii administratorului, ajungi cu mâ na
la etajul de sus.
Nici n-aș i luat ı̂n seamă că suța asta, dacă nu ș tiu care imbecil de la
etaj nu miar i vă rsat niș te zoaie ı̂n cap.
Gata să -i trag o ı̂njură tură , am ridicat capul, dar n-am vă zut pe
nimeni.
„S-a ascuns, nemernicul!” mi-am zis.
M-am uitat ș i eu la că suță. La etajul de sus vă d prinsă o tă bliță. Pe
tă bliță scrie: „Nivelul apei la 23 septembrie 1924”. „Oho, mi-am zis, a
urcat ceva apă aici ı̂n timpul inundației! Unde s-or i refugiat bieții
locatari, dacă apa a ajuns ș i la etaj? Unde? Pe acoperiș ...”
Ș i pe dinaintea ochilor au ı̂nceput să mi se perinde tot soiul de
tablouri ı̂ngrozitoare. Cum a acoperit apa parterul ș i cum urcă la etaj.
Iar locatarii, speriați, vezi bine, ș i-au aruncat lucruș oarele ș i se cațără
desperați pe acoperiș . Te pomeneș ti că s-or i legat cu frâ nghiile de coș ,
ca să nu-i ia vâ ntul ș i să -i zvâ rle ı̂n vâ ltoare!
Aș a m-a cuprins milă pentru nenorocirea lor de-atunci, că am ș i
uitat de supă rarea mea. Deodată se deschide o feră struică ș i o babă
arțăgoasă mă ı̂ntreabă :
— Ce doreș ti, omule? Eș ti de la asigură ri, sau ı̂i i vreun agent?
— Nu, mă tuș ică , zic, nu sunt nici una, nici alta. Mă uit ș i eu la
nivelul ă sta ș i mă ia groaza. Cred că ș i pe dumneata te-au legat eu
frâ nghia de coș , nu?
Bă trâ na s-a uitat la mine speriată ș i a ı̂nchis repede fereastra.
Deodată vă d că iese pe poartă un bă rbat voinic, ı̂n jiletcă . Omul mă
ı̂ntreabă neliniș tit:
— Ce doreș ti, cetă țene?
— Ce vă tot legați de mine? zic eu. Ce, nu e voie să mă uit ș i eu la
casă ? Mă uitam ș i eu, zic, la nivel. Ce s-a mai ridicat!
Bă rbatul râ de:
— Da’ de unde! Zice. La noi, aici ı̂n cartier, ı̂și cam fac de cap
huliganii. Mereu dă deau jos tă blița cu nivelul. Aș a că am pus-o ș i noi
mai sus. Acuma, slavă Domnului, nu se ating de ea. Nici de bec nu se
ating. E prea sus, ș i de-aia... Câ t priveș te apa, pă i aici a urcat numai pâ nă
la glezne. Putea să treacă ș i o gă ină .
Nu ș tiu de ce, parcă mi-a pă rut ră u, aș a deodată , de nivelurile astea.
— Mâ ine-poimâ ine, zic, te pomeneș ti că bateți tă blița pe coș ...
— Dacă o dau jos ș i de-aici, zice ă la, o batem pe coș , foarte simplu...
— Să vă ia dracu! Dacă aș a stau lucrurile, n-aveți decâ t să vă
scufundați...
1926
Poveste de Crăciun
Acuma nu mai scrie nimeni poveș ti de Cră ciun. Ș i asta, pentru că ı̂n
viață n-a mai ră mas nimic care să -ți amintească de să rbă torile
Cră ciunului.
Toate poveș tile astea de Cră ciun, cu draci, cu morți ș i cu tot soiul de
minuni, sunt acuma, ca să zic aș a, de domeniul legendei.
Adică - ce zic? - morții au ră mas. Despre un mort din ă ș tia, dragi
cetă țeni, aș putea să vă spun ș i eu o poveste.
Intâ mplarea asta adevă rată s-a petrecut ı̂nainte de Cră ciun. In
septembrie.
Mie mi-a spus povestea un medic de boli interne ș i de copii.
Medicul ă sta era destul de bă trâ n, alb tot ı̂n cap. O i albit după
ı̂ntâ mplarea asta, ori poate numai aș a, nu se ș tie. Fapt e că era ı̂ntr-
adevă r alb ı̂n cap ș i avea o voce ră guș ită ș i frâ ntă .
Câ t priveș te vocea, iară ș i nu se ș tie cum ș i-a pierdut-o: de pe urma
ı̂ntâ mplă rii ă steia, sau numai aș a.
Dar să trecem peste asta.
Ș i cum ziceam, ș edea ı̂ntr-o zi medicul ă sta la el ı̂n cabinet ș i se
gâ ndea:
„Pacienții de azi nu fac două parale. Fiecare caută să se trateze cu
carnetul de asigură ri. Nu să meargă ș i el la un doctor particular. Ză u
dacă nu-ți vine să ı̂nchizi pră vă lia”.
Ș i deodată zbâ rnâ ie soneria.
Intră un cetă țean de vâ rstă mijlocie ș i i se plâ nge medicului că nu
se simte bine. In ră stimpuri, zice, i se opreș te inima o vreme, ș i ı̂n
general simte că are să moară scurt timp după această consultație.
Medicul l-a examinat pe bolnav ș i nu i-a gă sit nimic. Omul pă rea
să nă tos ca un taur, era rumen ı̂n obraji, cu mustă țile ră sucite ı̂n sus.
Toate la locul lor.
Medicul i-a prescris pică turi de amoniac cu anason, i-a luat ș apte
grivne pentru consultație ș i a clă tinat din cap. Ș i cu asta s-au despă rțit.
A doua zi, la aceeaș i oră , se prezintă la medic o bă buță cu basma
neagră pe cap. Se smiorcă ie mereu ș i plâ nge.
— Ieri, zice, a venit la dumneavoastră iubitul meu nepot Vasili
Ledențov. Ei bine, astă -noapte a ră posat. N-ați putea să -i faceți actul de
deces?
Medicul zice:
— Mă surprinde că a murit. Rar moare cineva din pică turi de
anason. Totuș i, zice, nu pot să fac actul de deces pâ nă nu vă d mortul.
Bă buța, tare cumsecade bă buță, zice:
— Prea bine. Atuncea mergeți cu mine. E aici aproape.
Medicul ș i-a luat instrumentele, ș i-a pus - notați! - galoș ii ș i a ieș it
cu bă buța.
Ș i iată -l urcâ nd la etajul al patrulea. Cei doi intră ı̂n casă . Intr-
adevă r, miroase a tă mâ ie. Mortul stă ı̂ntins pe masă . Injur ard lumină ri.
Undeva ı̂n preajmă icneș te a jale o bă trâ nică .
Vă zâ nd toate astea, medicul s-a simțit, deodată tare plictisit ș i
scâ rbit.
„Bă trâ n ramolit ce sunt, ı̂și zice, să fac eu aș a o greș eală mortală cu
un pacient! Auzi bucluc pentru ș apte grivne”
După aia se aș ează la masă ș i scrie zorit actul de deces. L-a scris, l-a
dat bă buței, ș i fă ră a-ș i mai lua ră mas bun, s-a gră bit să iasă . A ieș it. A
ajuns la poartă . Ș i deodată ș i-a adus aminte - mă iculiță! - că ș i-a uitat
galoș ii.
„Ei, dră cia naibii, ı̂și zice. Iar trebuie să -mi tâ râ i ciolanele pâ nă sus”.
Urcă iar scara. Intră ı̂n casă . Uș a, vezi bine, era deschisă . Ș i ce
credeți că vede? Mortul, Vasili Ledențov, stă ı̂n capul oaselor pe masă ș i
ı̂și leagă ș ireturile de la ghete, ı̂și leagă ș ireturile ș i se ciorovă ieș te cu
bă buța. Iar bă buța, dră guța de ea, umblă ı̂n jurul mesei ș i stinge
lumâ nă rile cu degetele. Scuipă ı̂n degete ș i stinge lumâ nă rile.
Vă zâ nd asta, medicul s-a mirat foarte, de spaimă era câ t pe ce să
țipe, dar s-a stă pâ nit, ș i, aș a cum era fă ră galoș i, a luat-o la fugă .
Ajuns acasă , s-a trâ ntit pe canapea. Ii clă nțăneau dinții de frică . Pe
urmă a luat câ teva pică turi de amoniac cu anason, s-a calmat ș i a
telefonat la miliție.
A doua zi, miliția a fă cut lumină ı̂n cazul ă sta.
Iată ce-a fost. Vasili Mitrofanovici Ledențov, agent de publicitate, a
delapidat trei mii de ruble. Cu banii ă ș tia voia să se dea la fund ș i să
ı̂nceapă o viață nouă , o viață minunată .
Dar vezi că nu i-a mers.
Medicul ș i-a recă pă tat galoș ii după vreo trei luni, după ce a fost
supus la tot felul de proceduri lungi, a depus o mulțime de declarații ș i
jalbe ș i a umblat numai el ș tie pe unde.
Pe scurt, medicul a scă pat destul de ieftin, ș i afară de spaima trasă
ș i de criză de nervi pricinuită de aș teptarea ı̂ndelungată a restituirii
galoș ilor, alte neplă ceri n-a avut.
După ce mi-a povestit ı̂ntâ mplarea asta, medicul, scoțând un
suspin, a adă ugat:
— Fiind ı̂n posesia a trei mii de ruble, pezevenghiul voia s-o ș teargă
de pe lumea asta plă tind numai ș apte grivne, dar medicină nu l-a lă sat.
Ca să vezi unde-i duce pe oameni lă comia de bani!
1926
Regim de economii
Cum o i ı̂n alte oraș e cu regimul de economii, eu unul, tovară ș i, nu
ș tiu. Dar ı̂n oraș ul Borisov, regimul ă sta s-a dovedit a i foarte avantajos.
Intr-o singură iarnă , o iarnă scurtă , numai ı̂n instituția noastră s-au
economisit ș apte stâ njeni de lemne de brad.
Ce, erau?!
Zece ani de economie din asta, ș i iacă tă ș aptezeci de stâ njeni. Intr-o
sută de ani se pot economisi uș or trei barcazuri. Peste o mie de ani poți
să faci negoț cu lemne.
La ce oare s-or i gâ ndit oamenii mai ı̂nainte? De ce nu s-a introdus
mai demult un regim de economii aș a de avantajos? Pă cat, ză u!
La noi, regimul ă sta a ı̂nceput ı̂ncă din toamnă .
Ș eful nostru e bă iat bun. In toate alea se sfă tuieș te cu noi ș i
vorbeș te cu noi ca ș i cum i-am i rude. Ba mai ı̂mpuș că ș i câ te-o țigară
de la noi.
Vine ș eful ă sta ı̂ntr-o zi ș i zice:
— Hai, bă ieți, c-a ı̂nceput... Ia vedeți! Faceți ș i voi niscai economii...
Da cum să facem economii ș i la ce anume, nu se ș tie. Ș eful n-a fost
lă murit cum trebuie, nu ș i-a dat seama ce ș i cum, aș a că ne-a cerut nouă
să -l ajută m.
Ne-am gâ ndit noi ce să economisim. Poate să nu-l mai plă tim pe
boș orogul ă la de contabil sau mai ș tiu eu ce.
Ș eful zice:
— Dacă nu-l plă tim pe contabil, mă i fraților, boș orogul ă sta se
plâ nge imediat la protecția muncii. Asta nu se poate. Trebuie să gă sim
altceva.
In vremea asta, mersi frumos, Niuș a, femeia de serviciu, aduce ı̂n
discuție o problemă feminină .
— Dacă , zice, aș a stau lucrurile, s-ar putea, bună oară , să nu se mai
facă foc la toaletă . De ce să ardem degeaba lemnele acolo? Că doar nu e
un salon!
— Aș a e, ne-am declarat noi de acord, las’ să stea toaleta ı̂n frig.
Poate economisim vreo ș apte stâ njeni. Că o i cam ră coare, nu-i bai. Pe
ger, oamenii n-au să ză bovească prea mult acolo. Din asta ar putea să
crească ș i productivitatea.
Zis ș i fă cut. S-a renunțat să se mai facă foc la toaletă ș i ı̂n sala de
duș uri. Ne-am apucat să socotim ce economii realiză m.
Intr-adevă r, s-au economisit ș apte stâ njeni de lemne. Câ nd să
economisim al optulea stâ njen, s-a fă cut primă vară .
Mai mare necazul!
Dacă nu aducea naiba primă vara, mai economiseam o juma de cub.
Ne-a fă cut bucata primă vara. Dar să zicem mersi, că ș i ș apte
stâ njeni nu-s de colea.
Că a plesnit din cauza gerului nu ș tiu ce țeavă , pă i s-a constatat că
țeava asta a fost pusă ı̂ncă sub regimul țarist. Asemenea țevi trebuie
smulse din ră dă cini.
De altfel, pâ nă la toamnă ne putem uș or lipsi de țeavă . Iar la
toamnă se poate pune una mai ieftină . Că doar nu e un salon!
E drept, un instalator pe care-l cunosc zice:
— Chestia e că ș i cea mai ieftină țeavă o să vă coste mult mai scump
decâ t lemnele economisite. Ceea ce e ră u, dacă instalatorul nu minte.
Nu-nu, regimul ă sta de economii trebuie, se pare, bine gâ ndit. Altfel ı̂ți
iese pe nas.
Semnalul de alarmă
Chestia e că Volodea Bokov era cam cu chef. Altfel, vezi bine, nu
fă cea el aș a o poznă . Omul era bă ut.
Dacă vreți să ș tiți, Volodea Bokov a bă ut o sticluță de aia de Erevan,
chiar câ nd să plece trenul, ș i pe deasupra i-a mai dat ș i cu bere. Ș i de
mâ ncat ș tiți ce-a mâ ncat? Un câ rnă cior. Pă i asta-i mâ ncare?
Aș a că a luat-o razna bă iatul. Cred ș i eu: amestecul ă sta - otravă
curată ! O ia ș i capul la plimbare, ș i simți aș a ı̂n piept idei peste idei, câ te
ș i mai câ te, ș i-ți mai vine să faci pe grozavul de față cu onorabilul public.
Aș a că Volodea, cum s-a aș ezat pe locul lui, a ș i ı̂nceput să se um le-
n pene. Că el, vezi dumneata, e un om că ruia ı̂i e ı̂ngă duit orice. Ș i chiar
tribunalul popular, la caz de ceva, ı̂i ține partea. Pentru că - să ș tie
lumea - el are o origine extra. Ș i bunicu-să u a fost vă car, ș i maică -sa a
fost o femeie din cele mai simple.
Ș i-i turuie gura... De, l-a pă lit aș a - are el chef să se fă lească .
In fața lui Volodea s-a nimerit un cetă țean. Unul cu vată ı̂n urechi,
ı̂mbră cat cură țel, cu fason. Cetă țeanul ă sta ı̂i zice:
— Dacă ı̂i tot dai aș a cu gura, să ș tii că la prima haltă te ı̂nhață.
Volodea ı̂l repede:
— Dumneata să nu te legi de conș tiința mea. Nu poate, nimeni să
mă ı̂nhațe, avâ nd ı̂n vedere originea. Pot eu să fac ș i alte alea, ș i tot nu
pă țesc nimic.
Mă rog, l-a pă lit aș a lă udă roș enia. Beat, ce să -i faci!
Publicul a ı̂nceput să -ș i arate nemulțumirea. Unii, mai ai dracului,
s-au apucat să -l necă jească . Ba unul, cu o caschetă bleu ı̂n cap, ia un
blă stă mat, zice:
— Atuncea, simpaticule, ia sparge geamul ă sta, să vedem, te ı̂nhață,
ori nu pă țeș ti nimic?
Sau, mai bine, opreș te trenul. Uite, trage de mâ nerul ă la... Ala e
semnalul...
Volodea zice:
— Care mâ ner! Exprimă -te mai clar, deș teptule, zice.
Cel cu cascheta bleu ră spunde:
— Uite ă sta. E semnalul de alarmă . Trage uite-aș a, de la stâ nga-
ncoace...
Publicul ș i cetă țeanul cu vată ı̂n urechi au dat să -l oprească pe
instigator, zicâ nd că e destul de ruș inos să -i bagi ı̂n cap unui om bă ut
idei din astea lucide.
Dar Volodea Bokov s-a ridicat ș i a ș i tras de mâ ner...
Toți au ı̂nlemnit. Printre că lă tori s-a aș ternut tă cerea. Nu se mai
auzea decâ t țăcă nitul roților ș i nimic altceva.
Ala cu chipiu bleu a să rit ca ars:
— Aoleu, zice, tică losul a oprit trenul!...
Mulți că lă tori au să rit ș i ei de pe locurile lor. Ala cu chipiu bleu a
dat să iasă pe platformă , ca să nu ie tras la ră spundere, dar ceilalți nu l-
au lă sat.
Ala cu vată ı̂n urechi zice:
— Asta-i huliganism curat. Trenul o să se oprească ... Ceea ce
ı̂nseamnă uzură ı̂n plus pentru materialul rulant. Afară de asta, se
produce ș i o ı̂ntâ rziere.
Volodea Bokov s-a cam speriat ș i el:
— Puneți mâ na pe ă la cu chipiu bleu, zice. Barem să ne ı̂nhațe pe
amâ ndoi.
Trenul ı̂nsă n-a oprit dintr-o dată .
Că lă torii ı̂și dau ș i ei cu pă rerea:
— Trenul nu poate să se oprească brusc. Mă car că e tren suburban,
dar după frâ nare tot mai merge vreo două zeci ș i cinci de stâ njeni. Ba ș i
mai mult, dacă -s ș inele ude.
Trenul nostru, ı̂nsă , ı̂și vede de drum. Am mai mers o verstă ș i nu se
vede să i oprit. Ala cu vată ı̂n urechi zice:
— Mi se pare mie că semnalul ă sta... Volodea nu-l lasă să -ș i
sfâ rș ească vorba:
— Nu ziceam eu că n-o să pă țesc nimic? Ei, ați vă zut? Ș i zicâ nd aș a,
s-a aș ezat. La prima stație a ieș it pe platformă , s-a mai ră corit un pic ș i
acasă a ajuns treaz de-a binelea.
1926
Dictafonul
Deș tepți oameni americanii ă ș tia! Ce de-a descoperiri, ce de-a
invenții au mai fă cut ș i ei! Forța aburilor, lamele de ras „Gillette”, rotația
pă mâ ntului ı̂n jurul axei sale - toate astea au fost descoperite ș i
inventate de americani ș i ı̂n parte de englezi.
Ș i acum, poftim - altă binefacere pe capul omenirii: americanii au
dă ruit lumii o maș ină specială , numită dictafon.
Mă rog, se prea poate ca maș ina asta să i fost inventată ceva mai
ı̂nainte, dar nouă acuma ne-au trimis-o.
Câ nd ni s-a adus maș ina asta, a fost o zi solemnă , o zi mare.
O mulțime de oameni s-au strâ ns să vadă minunea asta.
Onorabilul Konstantin Ivanovici Dereveaș kin a scos husa de pe
maș ină ș i a ș ters-o cu o câ rpă , cu miș că ri pline de evlavie. In clipa aceea
ne-am convins cu ochii noș tri ce mare geniu a inventat noua maș ină .
Intr-adevă r, ochilor noș tri li s-au ı̂nfă țiș at o mulțime de ș urubele, axuri
ș i tot felul de dră covenii. De-a mirare, ză u, cum poate maș ina asta, aș a
de gingaș ă ș i de plă pâ ndă la vedere, să funcționeze potrivit destinației!
Ah, America, America, ce țară minunată !
După ce maș ina a fost examinată , onorabilul tovară ș Dereveaș kin,
aducâ nd laude americanilor, a rostit câ teva cuvinte introductive despre
foloasele invențiilor geniale. După care s-a trecut la probele practice.
— Cine dintre dumneavoastră , a zis Konstantin Ivanovici, doreș te
să spună câ teva cuvinte ı̂n acest aparat genial?
S-a oferit onorabilul tovară ș Tı̂kin Vasili. Unul slă bă nog ș i deș irat,
categoria a ș asea de salarizare, plus ore suplimentare.
— Permiteți-mi, zice, s-o ı̂ncerc eu.
I s-a permis.
Tı̂kin s-a apropiat de maș ină oarecum tulburat, s-a gâ ndit mult cam
ce să spună , ș i cum nu i-a venit nimic ı̂n minte, a dat o dată din mâ nă ș i
s-a retras, regretâ nd sincer lipsa lui de cultură .
Pe urmă s-a apropiat altul. Asta, fă ră să stea prea mult pe gâ nduri, a
strigat ı̂n pâ lnie:
— Fă , proasto!
Indată a fost ridicat capacul, s-a scos cilindrul, s-a pus unde trebuie
ș i, ce credeți? Cilindrul a reprodus ı̂ntocmai, ı̂n auzul tuturor celor
prezenți, cele de mai sus.
Atuncea oamenii, ı̂ncâ ntați, s-au ı̂mbulzit dinaintea pâ lniei,
ı̂ncercâ nd care mai de care să spună o frază sau o lozincă . Maș ina,
ascultă toare, ı̂nregistra totul cu exactitate.
Apoi Vasili Tı̂kin, ă la de e categoria a ș asea de salarizare, plus ore
suplimentare, a propus ca cineva din asistență să tragă o ı̂njură tură ı̂n
pâ lnie.
Onorabilul Konstantin Ivanovici Dereveaș kin mai ı̂ntâ i a interzis
categoric să se ı̂njure ı̂n pâ lnie ș i chiar a bă tut o dată din picior, dar pe
urmă , gă sind ideea ispititoare, a cerut să ie chemat din casa vecină un
fost marinar din lota Mă rii Negre, un zurbagiu tare scâ rnav la gură .
Marinarul nu s-a lă sat mult aș teptat.
— Unde să ı̂njur? ı̂ntreabă . In care gaură ?
I s-a ară tat unde, vezi bine. Mă i, ș i câ nd i-a tras ă sta una, pâ nă ș i
onorabilul Dereveaș kin a dat din mâ ini, chipurile: grozav! ı̂n chestiile
astea, tot noi suntem mai tari ca America!
Apoi, după ce marinarul a fost cu chiu, cu vai ı̂ndepă rtat, s-a pus
cilindrul unde trebuie. Ș i, ı̂ntr-adevă r, maș ina a reprodus ı̂ntocmai
ı̂nregistrarea.
Atunci s-au ı̂mbulzit iară ș i toți ı̂n jurul aparatului, ı̂ncercâ nd să
ı̂njure ı̂n pâ lnie ı̂n toate chipurile ș i dialectele. Pe urmă s-au pornit să
stâ rnească tot felul de sunete: bă teau din palme, tropoteau din picioare,
plesneau din limbă . Maș ina funcționa ireproș abil.
Aș a s-au convins cu toții ce mare ș i ce genială era invenția cu
pricina.
Pă cat numai că maș ina asta s-a dovedit a i oarecum plă pâ ndă ș i
nerezistentă la sunetele violente. Aș a bună oară , Konstantin Ivanovici a
tras cu pistolul, desigur, nu ı̂l pâ lnie, ci pe-ală turi, aș a, ca să imortalizeze
pe cilindru ı̂mpuș că tura, ș i ce credeți? Ei bine, maș ina a cedat, s-a
defectat.
Dinspre partea asta, laurii inventatorilor ș i speculanților americani
pă lesc oarecum ș i-ș i pierd din valoare.
Altfel, meritele lor față de omenire sunt totuș i mari ș i remarcabile.
1926
Cizme imperiale
Anul acesta, la Palatul de Iarnă s-au pus ı̂n vâ nzare tot felul de
bulendre ră mase de la familia țarului. N-aș putea spune cine s-a ocupat
cu negoțul ă sta, pare-se Fondul muzeistic.
M-am dus ș i eu acolo, ı̂mpreună cu Katerina Feodorovna
Kolenkorova. Femeia că uta un samovar pentru zece persoane.
Trebuie să spun că samovar n-a gă sit. Ori că țarul bea ceai din
ceainic, ori că i se aducea ceaiul de la bucă tă rie ı̂ntr-un pahar din alea
cu muchii, nu ș tiu, atâ t că samovare nu s-au pus ı̂n vâ nzare.
In schimb erau o mulțime de alte lucruri. Ș i ce lucruri! Mai mare
dragul. Tot felul de draperii, portiere, pă hă rele, scuipă tori, că mă ș i ș i alte
chestii din astea imperiale. Iți fug ochii, nu alta, nici nu ș tii de ce să te
apuci ș i ce lucru să -ți iei.
Atuncea Katerina Feodorovna, cu banii ce-i prisoseau a cumpă rat
ı̂n loc de samovar patru că mă ș i din madipolon din cel mai in. Faine de
tot. Mă rog, imperiale...
Eu, mă uit o dată , ș i vă d ı̂n inventar cizme. Carâ mb rusesc, optuș pe’
carboave.
Cum am vă zut asta, i-am ș i cerut vâ nză torului lă muriri.
— Ce fel de cizme sunt astea, amice dragă ?
— Cizme ca toate cizmele, cizme imperiale, zice vâ nză torul.
— Ș i ce garanție am eu, zic, că sunt imperiale? Poate, zic, le-a purtat
vreun majordom, ș i voi ziceți că erau ale țarului. Nu e frumos ceea ce
faceți, zic, nu-i cinstit.
Vâ nză torul zice:
— Tot ce se vede aici a aparținut familiei imperiale. Noi, zice, nu
vindem te miri ce.
— Ia, zic, să vă d marfa.
M-am uitat la cizme. Mi-au plă cut grozav, ș i se potriveau ș i la
mă sură . Inguste, frumuș ele. Ici botul, colea tocul. Ceva pe cinste! Ș i
purtate puțin. Dacă le-a purtat țarul trei zile. Pingeaua era ca nouă .
— Doamne, zic, Katerina Feodorovna, pă i puteai, zic, să visezi
altă dată să porți ı̂ncă lțări imperiale? Ori, bună oară , să te plimbi pe
stradă ı̂n cizmele țarului? Doamne, zic, cum se schimbă istoria, Katerina
Feodorovna!
Am dat optuș pe’ carboave pe ele fă ră să -mi pară ră u. Vezi bine,
prețul era câ t se poate de mic pentru o pereche de cizme imperiale.
Am pus jos optuș pe’ carboave ș i am luat cizmele astea imperiale
acasă .
Adevă rat, intrau greu ı̂n picior. Nu mai zic de obiele, dar nici cu
ciorap nu intrau. Hai că se mai lasă ele, mi-am zis.
Le-am purtat trei zile. A patra zi s-a desprins pingeaua. Adică ce zic
pingeaua, s-a dus naibii, cu tot cu toc, parterul, de-a ieș it piciorul afară .
Chestia asta parș ivă mi s-a ı̂ntâ mplat ı̂n plină stradă , pe Bulevardul
Sindicatelor, nu departe de Palatul Muncii. Am ajuns acasă aș a, fă ră
pingea.
Imi pă rea ră u mai ales de bani. Oricum, optuș pe’ carboave... Ș i nici
să te plâ ngi n-ai cui. Să ie niș te cizme fă cute de fabrică „Skorohod”, ori
de altă fabrică , se schimbă calimera. Poți să reclami sau să -i faci vâ nt
directorului pentru o asemenea defecțiune tehnică . Dar ce te faci cu
niș te cizme imperiale?
Bineı̂nțeles, a doua zi m-am dus la Fondul muzeistic. Dar vezi că
acolo negustoria se sfâ rș ise, era ı̂nchis.
Am vrut să merg la Ermitaj sau ı̂ncă ș i ı̂n altă parte, dar pe urmă m-
am lă sat pă gubaș . Ș i asta, pentru că m-a oprit Katerina Feodorovna.
— După atâ ția ani, zice, nu numai o cizmă imperială , dar ș i orice
cizmă regală poate să putrezească . Oricum, de la revoluție au trecut
zece ani. In atâ ta amar de vreme putea, vezi bine, să putrezească ața.
Trebuie să ı̂nțelegi ș i dumneata...
Adevă rat, fraților, au trecut zece ani. Pă i ce, e glumă ? A ı̂nceput să
se descompună pâ nă ș i marfa.
Katerina Feodorovna m-a mai liniș tit, dar vezi că , atuncea câ nd,
după al doilea spă lat, că mă ș ile alea imperiale de damă pe care le-a
cumpă rat au ı̂nceput să se rupă ı̂n bucă ți, pă i să i auzit ce era la gura ei
contra regimului țarist! Dar, de fapt, ar i caraghios să -ți faci inimă rea
că , doar au trecut atâ ția ani...
Tare repede mai trece vremea, mă i fraților! Ș i tot trecutul se face
praf ș i pulbere.
Electricianul
Eu, fraților, nu discut cine e mai important ı̂n teatru - actorul,
regizorul sau poate tâ mplarul. Faptele au s-o arate. Faptele vorbesc
singure.
Cele de mai jos s-au petrecut la Saratov sau la Simbirsk, pe scurt,
undeva pe-aproape de Turkestan. La teatrul oră ș enesc. Se juca acolo o
operă . Afară de artiș ti, care jucau desă vâ rș it, mai era la teatrul acela ș i
un electrician, pe nume Ivan Kuzmici Miakiș ev.
In 1923, câ nd s-a fă cut o fotogra ie ı̂n grup cu tot teatrul,
electricianul ă sta a fost ı̂mpins undeva la margine; de, personal tehnic.
In mijloc, pe un scaun cu spetează , stă tea tenorul.
Ivan Kuzmici Miakiș ev n-a zis nimic, dar a ră mas cu un fel de râ că .
Mai ales că el ia ieș it ı̂n fotogra ie ș ters, neclar.
Acuma să vezi ce se-ntâ mplă . Azi, bună oară , se joacă „Ruslan ș i
Ludmila”. Muzică de Glinka. Dirijează maestrul Kațman. La opt fă ră un
sfert vin la electricianul nostru două domniș oare, cunoș tințe de ale lui.
Le-o i invitat el mai ı̂nainte, ori au venit aș a, singure, asta nu se ș tie. Ei
bine, vin domniș oarele astea, ı̂i fac ochi dulci ș i se roagă de el să le bage
ı̂n sală . Să vadă spectacolul.
Electricianul zice:
— Cu multă plă cere, doamnelor. Imediat vă procur două bilete.
Aș teptați-mă aici, lâ ngă cabină .
Ș i dă fuga la director.
Directorul ı̂i zice:
— Azi e zi de să rbă toare. E o mulțime de lume. Toate locurile sunt
ocupate. Nu pot.
— Aș a? face electricianul. Atunci eu refuz să joc. Refuz, adică , să vă
luminez producția. Jucați fă ră mine. Să vedem care din noi e mai
important, cine se cuvine să ie fotogra iat la margine, ș i cine la mijloc.
Ș i zicâ nd aș a, s-a ı̂ntors ı̂n cabină , a stins toate luminile, a ı̂ncuiat
cabina cu cheia ș i stă ș i lirtează cu fetele.
Balamuc mare! Directorul aleargă ı̂ncoace ș i ı̂ncolo. Publicul urlă .
Casierul țipă : ı̂i e teamă să nu i se fure banii pe ı̂ntuneric. Haimanaua
aia de prim-tenor, obiș nuit să se fotogra ieze ı̂ntotdeauna ı̂n mijloc, se
prezintă la direcție ș i spune cu vocea lui de tenor:
— Eu pe ı̂ntuneric refuz să câ nt. Dacă nu e lumină , zice, eu plec. Eu,
zice, ı̂mi pă zesc vocea. Să câ nte electricianul.
Electricianul sare ș i el:
— Ș i ce dacă nu câ ntă ! Atâ ta pagubă ! Dacă dâ nsul se tot
fotogra iază ı̂n mijloc, atunci cu o mâ nă să câ nte ș i cu ailaltă să aprindă
luminile. Crede că dacă e tenor, trebuie să i se facă mereu lumină ? S-a
dus vremea tenorilor!
Vezi bine, cei doi s-au ș i luat la harță.
Deodată , apare directorul ș i zice:
— Unde-s fetele alea, ir-ar ele ale dracului? Din cauza lor se duce
de râ pă spectacolul. Las’ că le gă sesc eu un loc, lua-le-ar naiba!
— Iată -le! zice electricianul. Numai că spectacolul se duce de râ pă
nu din cauza lor, ci din cauza mea. Fac lumină imediat. Că mie din
principiu nu mi-e milă de energie. Ș i ı̂ndată aprinde luminile.
— Puteți ı̂ncepe, zice.
Domniș oarele au fost aș ezate ı̂n față ș i spectacolul a ı̂nceput.
Acum socotiți ș i dumneavoastră cine prezintă mai multă
importanță ı̂ntr-un complicat mecanism teatral.
Desigur, dacă stai să judeci la rece, tenorul prezintă ș i el o anumită
valoare pentru teatru. E câ te o operă care nici nu se poate juca fă ră
tenor. Dar nici fă ră electrician nu e viață pe scena teatrului.
Aș a că ei amâ ndoi sunt la fel de valoroș i. Ș i n-are nici un rost să faci
pe grozavul, fă lindu-te că eș ti tenor. N-are rost să eviți relațiile
prieteneș ti. Ș i nu e cazul ca alții să iasă ı̂n fotogra ie ș ters, neclar!
1927
Pușkin
Acum nouă zeci de ani a fost omorâ t ı̂n duel Alexandr Sergheevici
Puș kin.
Toată Rusia, aș putea zice, este ı̂ndurerată ș i varsă lacrimi la
această tristă comemorare. Dar cel mai mâ hnit dintre toți, de bună
seamă , e Ivan Feodorovici Golovkin.
Omul acesta cumsecade, numai câ nd aude cuvâ ntul Puș kin, tresare
ı̂nspă imâ ntat ș i priveș te ı̂n gol.
Cum să nu privească ı̂n gol, fraților, dacă a ieș it la iveală o asemenea
latură tristă , umbrită , aș zice, din viața genialului poet?
Noi, desigur, ne vom ı̂ncepe povestirea de departe, ca să nu
profană m memoria celebrului geniu. Vom ı̂ncepe cam de prin anul
1921. Atunci totul va apare mai clar.
In anul 1921, ı̂n decembrie, s-a ı̂ntors de la armată ı̂n oră ș elul să u
Ivan Feodorovici Golovkin.
Taman atuncea ı̂ncepuse nep-ul. Animație mare. Au apă rut
franzele. Comerțul prindea aripi. Pe scurt, viața pulsa din plin.
Dar cu toate astea, amicul nostru Golovkin bate stră zile oraș ului
degeaba. N-are unde sta. Doarme sâ mbă tă la un cunoscut. Pe jos. In
antreu.
Vezi bine, din pricina asta e sceptic.
— Nep-ul, zice, e curată utopie. Umblu de o jumă tate de an, zice, ș i
nu pot să -mi gă sesc casă .
In anul 1923, Golovkin a reuș it totuș i să -ș i gă sească o locuință. Ori
că a dat ilodormă , ori că zeița Fortuna s-a ı̂ntors cu fața la el, atâ t că a
gă sit.
O odă iță. Cu două geamuri. Cu duș umea, vezi bine. Cu tavan. Toate
astea - la locul lor, nimic de zis.
Golovkin s-a aranjat aici mai mare dragul. A bă gat ceva bani ı̂n
tapete. A bă tut cuie pe unde trebuie, ca să ie mai cu confort. Ș i tră ieș te
omul ca un padiș ah.
Ș i timpul trece, vezi bine. Vine a optzeci ș i ș aptea comemorare a
morții poetului nostru drag Puș kin. Pe urmă vine cea de-a optzeci ș i
opta.
La cea de-a optzeci ș i noua comemorare, vezi bine, s-au stâ rnit
discuții ı̂n casă . Mă rog, Puș kin. Scriitor. A stat la timpul să u ı̂n casa asta.
A fericit, ca să zic aș a, spațiul locativ cu geniul să u teribil. N-ar i ră u, ca
atare, să se pună vreo plă cuță, ı̂n care să se consemneze evenimentul, ca
să ră mâ nă drept pildă urmaș ilor.
Ivan Feodorovici Golovkin, ca prostul, a luat ș i el parte la punerea
plă cuței ă steia, ca pe urmă tot lui ı̂n cap să i se spargă .
Ei bine, a ı̂nceput forfota ı̂n casă . Cucoanele se agită , cură ță
cratițele, dau cu mă tura prin colțuri.
Pe urma vine o comisie de cinci persoane, ca să vadă localul.
Câ nd a vă zut comisia toată borfă raia din casă - cră tiți ș i surtuce -
numai a oftat din ră runchi.
— Aicea, zice, câ ndva a stat două să ptă mâ ni, ı̂n vizită la un prieten
al să u, Alexandr Sergheevici Puș kin. Ș i ce vedem noi aici după un secol?
Vedem că ı̂n casa asta e curată porcă rie. Uite ici o mă tură . Uite colo
atâ rnă o pereche de pantaloni, cu bretelele ră ș chirate pe pereți. Pă i asta
e de-a dreptul o profanare a memoriei unui geniu! Nu, nu, poate că
poetul nici nu l-ar i vizitat pe prietenul să u dacă ș tia cum se va sfâ rș i
treaba asta...
Pe scurt, după trei să ptă mâ ni, au fost evacuați toți locatarii.
Golovkin, e drept, a ı̂njurat de mama-focului. A ı̂njurat sumbra
epocă a lui Puș kin ș i mai ales pe Nicolae ı̂ntâ i. I-a ı̂njurat el, Golovkin, ș i
pe-ai să i de-ajuns, că de ce nu sunt locuințe ș i nare omul unde să stea!
Ivan Feodorovici Golovkin ı̂și spunea pă rerea pe față, fă ră a se teme
de nici un fel de consecințe.
— Ce-i asta? zice. Mă rog, a fost un geniu. Mă rog, a compus ș i el
niș te poezioare: „Pă să rică zboară -n pom”. Dar de ce să ie oamenii pe
râ nd evacuați? Atuncea dați-le spațiu, sau dați-le ilodormă .
Golovkin a vrut, chiar, să meargă ı̂n Rezervația Puș kin, ca să facă
gă lă gie, dar a renunțat, iind ı̂n că utare de locuință.
Caută ș i acum. A slă bit, i-au ieș it peri albi. A devenit tare pretențios.
Intreabă mereu cine a stat aici mai ı̂nainte. Ș i dacă n-a stat cumva, ferit-
a sfâ ntul, Demian Bednı̂i sau Kacialov2. Că ci dacă a stat, el, Golovkin, nu
intră aici nici să i se dea pe gratis.
Chiar ză u, câ nd te gâ ndeș ti ce dovadă de uș urință dau unele mari
genii: se tot mută dintr-o locuință ı̂n alta, ceea ce are niș te consecințe
aș a de triste!
Poftim, nu-i nevoie să mergem prea departe: un cunoscut de-al
nostru, poet, ș i-a schimbat ı̂n ultimul an odaia de ș apte ori. Nu putea
nicicum să se stabilească . Din pricină de neplată a chiriei.
Or, naiba-l ș tie, poate o i un geniu!
Aoleu, ce-au să -l mai ı̂njure peste vreo cincizeci de ani pentru astea
ș apte odă i!
Atâ t că poate pâ nă atunci o mai slă bi criza. Asta-i singura speranță.
1927
Cizmulițele
Tro imı̂ci din locuința noastră comunală s-a dus cu ie-sa să -i
cumpere cizmulițe. Fie-sa, Niuș ka, e o fetiță bine dezvoltată . Are ș apte
ani.
Ș i cum ziceam, s-a dus Tro imı̂ci cu ie-sa Niuș ka să -i ia cizmulițe.
Pentru că venea toamna ș i ea, vezi bine, n-avea cizmulițe.
A cam scrâ ș nit din dinți Tro imı̂ci, gâ ndindu-se la cheltuiala asta, a
luat-o pe Niuș ka de mâ nuță ș i s-a dus să -i cumpere cizmulițe.
A intrat cu copilul ı̂ntr-un magazin comercial. A cerut să i se arate
marfa. A cerut s-o mă soare. Toate bune - ș i marfa pe cinste, pe mă sura
potrivită . O singură chestie nu ține - prețul. Pă i gâ ndiți-vă ș i
dumneavoastră - două sprezece ruble!
Tro imı̂ci, vezi bine, voia să cumpere mai ieftin chiș toacele astea de
cizmulițe, să dea ș i el acolo o rublă juma, cel mult două .
S-a dus atunci Tro imı̂ci, cu toate urletele Niuș kă i, la alt magazin. La
alt magazin i-au cerut zece ruble. La cel de-al treilea magazin i-au cerut
iar zece ruble. Pe scurt, oriunde intrau, aceeaș i poveste; ș i mă sura
potrivită , ș i marfa bună , decâ t că prețul o ia razna, unde mai pui ș i
urletele Niuș kă i.
In cel de-al cincilea magazin, Niuș ka a probat o pereche de
cizmulițe - bune! Tro imı̂ci ı̂ntreabă de preț: nouă ruble, fă ră nici un fel
de reducere. A ı̂nceput Tro imı̂ci să se tocmească , ca să -i mai lase vreo
trei-patru ruble, ș i ı̂n vremea asta Niuș ka, cu cizmulițele noi ı̂n picioare,
s-a dus pâ nă la uș ă ș i, fată deș teaptă , a ieș it ı̂n stradă .
Tro imı̂ci fugă după copil, dar responsabilul magazinului l-a
reținut:
— Mai ı̂ntâ i, zice, trebuie să plă teș ti, tovară ș e, ș i după aia să mergi
la treburile dumitale.
Tro imı̂ci s-a rugat de responsabil să mai aș tepte un pic.
— Acuș i, zice, trebuie să vină copilul. Poate a ieș it să probeze
cizmulițele astea noi. Poate vrea să vadă dacă n-o strâ ng.
Responsabilul zice:
— Asta pe mine nu mă priveș te. Eu nu vă d marfa. Dă bani pe marfă .
Ori nu mai ieș i din magazin.
Tro imı̂ci ră spunse:
— Mai bine nu ies din magazin. Aș tept pâ nă vine copilul.
Atâ t că Niuș ka nu s-a ı̂ntors.
A ieș it din magazin cu cizmulițele alea noi ș i s-a dus frumuș el
acasă .„Pă i ce, ș i-a zis ea, tata tot n-are să le cumpere, pentru că sunt
scumpe”.Aș a că nu s-a mai ı̂ntors.
Neavâ nd ı̂ncotro, Tro imı̂ci a plă tit câ t i s-a cerut, a mai scrâ ș nit din
dinți ș i s-a dus acasă .
Niuș ka era de-acum acasă ș i se fă lea cu cizmulițele ei noi.
Ș i mă car că Tro imı̂ci i-a tras o mică chelfă neală , fetița a ră mas cu
cizmulițele.
Acum, după ı̂ntâ mplarea asta, poate ați bă gat de seamă că ı̂n
magazinele de stat se dă pentru mă sură numai câ te-o singură cizmuliță,
stâ nga.
Dreapta se ascunde undeva, ori o ține responsabilul ı̂n persoană
ı̂ntre genunchi ș i nu te lasă să pui mâ na pe ea.
Vezi dumneata, copiii de azi sunt destul de independenți.
O generație, zic, câ t se poate de liberă .
Scrisoarea
La Leningrad tră iau doi soți.
Soțul era salariat cu muncă de ră spundere la o ı̂ntreprindere
comunală . Era un om ı̂ncă destul de tâ nă r, voinic, deș tept ș i, ı̂n general,
ș tiți, energic, devotat cauzei socialismului ș i aș a mai departe.
Ș i cu toate că era un om simplu, de la țară , ș i n-a fă cut la vremea sa
nici un fel de studii superioare, câ t a stat la oraș a ı̂nvă țat ș i el multe ș i a
citit mult, ș i putea ține cuvâ ntă ri ı̂n fața orică rui auditoriu. Ba chiar era
ı̂n stare să angajeze discuții cu oameni de ș tiință de diverse specialită ți,
de la iziologi pâ nă la electricieni inclusiv.
Nevastă -sa ı̂nsă , Pelagheia, era neș tiutoare de carte. Ș i cu toate că
venise de la țară odată cu dâ nsul, n-a ı̂nvă țat nimic, a ră mas analfabetă
ș i nici mă car nu ș tia să se iscă lească .
Vă zâ ndu-se ı̂n situația asta, soțul Pelagheiei era tare mâ hnit,
suferea ș i nu ș tia cum să iasă din bucluc. Mai ales că era ș i el ocupat
pâ nă peste cap ș i n-avea timp liber ca să -ș i mai instruiască soția.
Ii zicea:
— Ar trebui, Pelagheiuș ka, să ı̂nveți să citeș ti, ori mă car să te
iscă leș ti. Ț ara noastră , zice, se ridică ı̂ncetul cu ı̂ncetul din bezna de
veacuri ș i din starea de ı̂napoiere. De jur ı̂mprejur, noi lichidă m
dobitocia ș i neș tiința de carte. Ș i câ nd colo, soția directorului unei
fabrici de pâ ine nu ș tie nici să citească , nici să scrie. Din pricina asta eu
sufă r peste poate.
La care Pelagheia, dâ nd a lehamite din mâ nă , ră spundea aș a:
— Ah, zice, Ivan Nikolaevici, nu te mai gâ ndi ș i dumneata la asta.
Tot degeaba! Dacă n-am fă cut-o la vremea mea, acuma anii trec ș i
tinerețea mi se duce, ș i degetele nu mi se ı̂ndoaie ca să țină plaivazul. La
ce bun să ı̂nvă ț buchile? Mai bine să facă treaba asta pionierii, că eu ci
apuca ș i aș a bă trâ nețile.
Soțul Pelagheiei, vezi bine, suspină mâ hnit ș i zice:
— Of, of, Pelagheia Maximovna...
O dată ı̂nsă , Ivan Nikolaevici a venit acasă cu un abecedar.
— Uite, Polia, zice, cel mai nou abecedar, ı̂ntocmit după ultimele
date ale ș tiinței. Am să te ajut eu, zice.
Pelagheia a zâ mbit, a luat abecedarul ı̂n mâ nă , l-a sucit pe o parte ș i
pe alta, ș i l-a ascuns ı̂n comodă ; să stea acolo, poate le-o prinde bine la
urmaș i.
Intr-o bună zi, Pelagheia s-a apucat să -i câ rpească haina lui Ivan
Nikolaevici; se rosese la cot.
S-a aș ezat Pelagheia la masă , a luat acul ș i câ nd bagă mâ na pe sub
haină , simte un fâ sâ it.
„Or i bani?” ș i-a zis.
Câ nd se uită , era o scrisoare. Un plic cură țel, cu niș te litere subțirele
pe el ș i cu hâ rtia mirosind a parfum ori a odicolon. Pelagheia a simțit o
ı̂nțepă tură ı̂n inimă .
„Oare să mă ı̂nș ele Ivan Nikolaevici? Oare să primească el scrisori
de amor de la cucoane ș i să -ș i bată joc de mine, ca o proastă ce sunt?”
S-a uitat Pelagheia la plic, a scos scrisoarea, a despă turit-o, dar pas
de citeș te, dacă nu ș tii carte.
Pentru ı̂ntâ ia oară ı̂n viață i-a pă rut ră u Pelagheiei că nu ș tie să
citească .
„Mă car că nu e pentru mine, dar eu trebuie să ș tiu ce scrie aici.
Poate că asta o să -mi schimbe viața, ș i ar i mai bine să mă ı̂ntorc la țară ,
la munca câ mpului.”
Au podidit-o lacrimile. Ș i-a adus aminte că de la o vreme Ivan
Nikolaevici parcă s-a schimbat ı̂ntr-adevă r: are grijă de mustă cioară , se
spală pe mâ ini mai des ș i ș i-a luat ș apcă nouă .
Ș ade Pelagheia, se uită la scrisoare ș i varsă ș iroaie de lacrimi.
Scrisoarea ı̂nsă nu poate s-o citească . Iar s-o arate cuiva, se ruș inează .
Pe urmă Pelagheia a ascuns scrisoarea ı̂n comodă , a câ rpit haina ș i
a ră mas ı̂n aș teptarea lui Ivan Nikolaevici. Iar câ nd a venit el, Pelagheia
s-a fă cut că nu ș tie nimic. Ba dimpotrivă , a vorbit cu bă rbatul ei foarte
liniș tită ș i chiar i-a dat de ı̂nțeles că n-ar avea nimic ı̂mpotrivă să ı̂nvețe
ș i ea carte, că i s-a urâ t să ie atâ ta de ı̂napoiată ș i neș tiutoare. Ivan
Nikolaevici s-a bucurat mult.
— Foarte bine, a zis. Am să te ajut eu.
— Ei, hai, ajută -mă ! S-a rugat de el Pelagheia.
Ș i s-a uitat țintă la mustă cioara lui Ivan Nikolaevici, bine potrivită .
Vreme de două luni, Pelagheia a ı̂nvă țat zi de zi să citească .
Silabisea cuvintele cu ră bdare, scria literele pe hâ rtie ș i ı̂nvă ța fraze
ı̂ntregi. Ș i ı̂n iecare seară scotea din comodă scrisoarea tă inuită ș i
ı̂ncerca să -i pă trundă ı̂nțelesul.
Treaba asta nu era ı̂nsă deloc uș oară .
Abia ı̂n cea de-a treia lună ș i-a dus Pelagheia la bun sfâ rș it
ı̂nvă țătura.
Dimineața, câ nd Ivan Nikolaevici era plecat la serviciu, Pelagheia a
scos din comodă scrisoarea ș i s-a apucat s-o citească .
Desluș ea anevoie scrisul mă runt. Numai mirosul abia simțit de
parfum, ră spâ ndit de hâ rtie, ı̂i dă dea ghes.
Scrisoarea ı̂i era adresată lui Ivan Nikolaevici.
Pelagheia citi:
„Stimate tovară ș e Kucikin, ı̂ți trimit abecedarul promis. Cred că
soția dumitale va reuș i să ı̂nvețe carte ı̂n două -trei luni. Promite-mi,
dragul meu, că ai s-o sileș ti să facă lucrul acesta. Lă mureș te-o câ t de ră u
e să ii o femeie analfabetă .
Acum, la aniversarea din acest an a Revoluției, noi lichidă m
analfabetismul ı̂n toată republică , prin toate mijloacele, dar de cei din
familie, nu ș tiu de ce, uită m.
Promite-mi, Ivan Nikolaevici, că ai să faci asta.
Cu salută ri comuniste,
Maria Blohina”.
Pelagheia a citit de două ori scrisoarea, ș i simțind parcă o nouă
supă rare, a izbucnit ı̂n plâ ns.
Dar pe urmă , gâ ndindu-se la Ivan Nikolaevici ș i zicâ ndu-ș i că ı̂n
că snicia lor totul e ı̂n regulă , s-a liniș tit ș i a ascuns ı̂n comodă
abecedarul ș i scrisoarea buclucaș ă.
Astfel, Pelagheia a ı̂nvă țat ı̂ntr-un ră stimp scurt să citească ș i să
scrie.
Acesta a fost un caz uimitor din istoria lichidă rii analfabetismului
la noi, ı̂n Uniune.
Incendiul
Trebuie să vă spun, mă i fraților, că ı̂n zilele noastre s-a petrecut o
ı̂ntâ mplare grozav de interesantă .
Ziarul „Gudok” a consemnat evenimentul ı̂n paginile sale vrednice
de tot respectul. Dar noi am vrea s-o relată m mai pe larg. Pentru că a
fost ceva prea din cale-afară anapoda.
Cum ı̂nsă nu dorim să -i punem ı̂ntr-o situație jenantă ı̂n fața
tribunalului pe eroii banali ai acestui eveniment, nu vom indica ı̂n opera
noastră literară domiciliul lor exact. Vom spune numai că ı̂ntâ mplarea
asta s-a petrecut pe linia ferată Sı̂zran-Viazma.
Gara, zic eu, nu trebuie menționată . Pentru că te pomeneș ti că ı̂n
punctul acesta ı̂ncep să ză bovească trenurile. Că ci toți sunt curioș i să
vadă ce fel de oameni sunt pe-acolo. Asta e. Să vedeți.
In apropierea gă rii se a la pră vă lia cetă țeanului Feodor Baluev.
Comerț de mă runțiș uri. Pe scurt, o ı̂ntreprindere particulară . Adică lea,
ı̂n localitatea asta, un particular ș i-a ı̂ntins mrejele ș i-i ademenea acolo
pe cumpă ră tori. Fă cea avere din mă runțiș uri. Se ı̂mbogă țea.
Ei bine, o dată , ı̂ntr-o sâ mbă tă seara, particularul ă sta a luat foc.
Se zice că i s-a aprins marfa de la un muc de țigară . Auzi ce
neglijență! A pă țit-o, nemernicul!
Care va să zică , a izbucnit un incendiu. Vezi bine, tă ră boi mare.
Fumă raie. Ț ipete.
Nu s-au tras clopotele, pentru că biserica era ı̂n demolare. Nici
semnalizare electrică nu exista aici. Că doar nu e la Leningrad. Atâ ta
numai că un cetă țean amator a dat fugă pe propriile lui picioare la
postul de pompieri.
Ajuns la post, omul strigă :
— Mă i, ir-ați voi să iți! Hai că arde! Dați-i drumul!
La strigă tele astea iese ı̂n cerdac ș eful pompierilor. Mă nâ ncă un
mă r. După aia o pâ rjoală .
— Ce țipi aș a, tontule? zice.
— Pă i, zice ă la, a izbucnit un incendiu. Puteți să interveniți.
Ș eful pompierilor zice:
— Vedem ș i noi. Că nu suntem orbi!
De vă zut se vedea ı̂ntr-adevă r. Flă că rile se ı̂nă lțau destul de sus
spre cer. Puzderie de scâ ntei, vezi bine. Ș i fumul te ustura la ochi.
Ș eful pompierilor zice:
— E destul de ciudat, cetă țene, să urli aș a ș i să ceri să intervenim.
— Pă i de ce?
— Pă i de-aia! Cine arde? Arde Baluev! Dar cine e Baluev?
Cooperația? Baluev e un particular. Las’ să ardă ! Ș i dumneata, zice,
tovară ș e, nu ı̂ncă lca linia de clasă cu țipetele astea ale dumitale. Că dacă
nu, să ș tii c-ai putea s-o pă țeș ti.
Cetă țeanul amator, vezi bine, a ră mas descumpă nit pentru
ideologia asta a lui ı̂napoiată ș i s-a ș i fă cut nevă zut.
In râ ndul populației nu s-a stâ rnit cine ș tie ce panică . De data asta
masele au avut o atitudine destul de conș tientă față de incendiu. Mai
ales că pră vă lia stă tea ceva mai la o parte de sat. Ș i nici vâ nt nu era.
Dar spre sfâ rș itul incendiului s-a stâ rnit totuș i un vâ ntuleț . Ș i
vâ ntulețul ă sta bă tea chiar ı̂nspre sat.
Dar ș i ı̂n aceste momente ı̂ngrijoră toare, ș eful pompierilor nu ș i-a
pierdut prezența de spirit. El a zis bravului să u efectiv:
— Să ne abținem de la o intervenție! N-o să ne apucă m noi să -l
stingem pe Feodor Baluev. Pe urmă s-ar putea să im acuzați că am
salvat din lă că ri capitalul privat.
Dar atunci vâ ntul s-a potolit din nou pe neaș teptate ș i primejdia
care amenința satul a dispă rut cu totul.
Aș a că , precum zic, prea mare zarvă n-a fost. Cu toate că s-au strâ ns
destui oameni la acest spectacol. Priveau cu niș te chipuri grave. Fă ră să
zâ mbească .
Particularul ı̂nsuș i ș edea pe niș te bolovani ı̂n fața focului ș i nu prea
se vâ ra ı̂n lă că ri ca să -ș i salveze avutul. Bombă nea supă rat:
— Las’ să ardă ! Am totul asigurat. Nu stingeți focul.
Aș a că ı̂n scurt timp focul s-a mistuit ș i oamenii s-au Dus pe la
casele lor.
Iar particularul s-a dus să ı̂nnopteze la niș te rude.
Cică ı̂n curâ nd pompierii vor i judecați demonstrativ pentru
atitudinea lor, ca să zic aș a, greș ită față de stingerea incendiilor.
Vezi că nu-i chip să ghiceș ti imediat ce trebuie să faci. Ș i trebuie să
faci nu cine ș tie câ t. Trebuie să stingi orice incendii, ca să nu arzi ș i tu cu
tot foiș orul tă u de foc.
Aș a că ı̂ncrustați pe ră boj aforismul ă sta simplu.
1928
Calitatea producției
La niș te cunoscuți de-ai mei, la familia Gusev, a stat un neamț din
Berlin.
A stat ı̂ntr-o cameră cu chirie. Aproape două luni.
Gusevii erau tare mâ ndri de chiriaș ul ă sta ș i lă udau față de toți
cunoscuții lor costumele stră inului, lucruș oarele lui stră ine, de o
calitate extra.
La plecare, neamțul a lă sat gazdelor sale o mulțime de lucruri. O
gră madă de bună tă ți stră ine. Tot felul de laconaș e, guleraș e, cutiuțe.
Afară de asta, două perechi de indispensabili. Ș i un pulover aproape
fă ră nici o ruptură . Ș i o groază de mă runțiș uri pentru uzul domnilor ș i
pentru uzul doamnelor.
Toate astea fuseseră ı̂ngră mă dite ı̂ntr-un ungher, lâ ngă spă lă tor.
Gazda, madam Guseva, femeie cinstită , nimic de zis, i-a adus aminte
neamțului, câ nd să plece: bitte-schon, nu cumva, aș a ı̂n pripă , ați uitat
marfa asta stră ină ?
Neamțul a clă tinat din cap, vrâ nd să spună : bitte-schon, luați-le
dumneavoastră , mai ı̂ncape vorbă ? Că mie nu-mi pare ră u.
Vezi bine, gazdele au ș i pus mâ na pe toată marfa. Gusev fă cut chiar
o listă a obiectelor. Ș i, bineı̂nțeles, ș i-a ș i pus puloverul pe el, ș i a luat ș i
indispensabilii.
După aia, două să ptă mâ ni a umblat cu indispensabilii ă ș tia ș i-i
ară ta la toți, mâ ndru nevoie-mare, lă udâ nd cum nu se mai poate
calitatea produselor nemțeș ti.
Lucrurile, mă car că erau uzate ș i, ca să zic aș a, abia se mai țineau,
erau, nici vorbă , marfă stră ină veritabilă , mai mare dragul să te uiți la
ea.
Printre ele era ceva aș a, ca un fel de bidonaș , ı̂n ine, o cutie puțin
turtită , cu niș te praf ı̂n ea. Un praf roz, in. Ș i cu un miros destul de
simpatic - miros de colonie sau de tranda iri.
După primele zile de bucurie, Gusevii au ı̂nceput să -ș i dea cu
presupusul ce fel de praf o mai i ș i ă sta. L-au tot dus la nas, l-au
mestecat ı̂n dinți, l-au pus ș i pe foc, dar pas de ghiceș te!
Umblau cu el prin toată casa, l-au ară tat la mai toți vecinii, dar tot
degeaba.
Mulți spuneau că ar i pudră , unii au zis că e talc nemțesc din ă la in
pentru pruncii nemților.
Gusev zice:
— Eu n-am ce face cu talc nemțesc din ă la in. Prunci n-am. Hai să -i
zicem că e pudră . Să mă dau cu ea pe față câ nd mă bă rbieresc. Să tră im
ș i noi civilizat mă car odată ı̂n viață.
A ı̂nceput să se bă rbierească ș i să se pudreze. De câ te ori se
bă rbierea, ı̂i luceau obrajii ı̂mbujorați ș i ră spâ ndea un miros minunat.
Ai din jur, ireș te, ı̂l pizmuiau. Ș i dă -i cu ı̂ntrebă rile.
Ei bine, Gusev a ș tiut să țină partea producției nemțeș ti. A tot
lă udat ș i el cum a putut marfa stră ină .
— Câ ți ani, zice, mi-am pocit fața cu porcă riile astea ale noastre,
dar ı̂n sfâ rș it am gă sit ce-mi trebuie. Câ nd s-o termina pudra asta, zice,
nici nu ș tiu, ză u, ce-am să mă fac. O să trebuiască să mai comand o cutie.
Grozavă marfă ! Simt o adevă rată desfă tare.
După o lună , câ nd pudra era pe sfâ rș ite, a venit ı̂n vizită la Gusev un
cunoscut de-al să u, un intelectual. Seara, la ceai, musa irul a citit
eticheta de pe cutie.
Era un praf nemțesc contra puricilor.
Desigur, cineva mai puțin optimist ar i ră mas tare mâ hnit a lâ nd
una ca asta. Ba poate chiar unuia mai puțin optimist, bă nuitor peste
mă sură , i s-ar i spuzit pielea de bubulițe ș i de coș uri. Dar Gusev nu era
din ă ș tia.
— Asta zic ș i eu, halal producție! A exclamat Gusev. Marfă pe cinste!
Bună la toate: te ș i pudrezi, omori ș i puricii. Dar la noi?
Ș i Gusev a mai lă udat o dată marfa nemțească :
— De-aia mă uit eu: de-o lună de câ nd mă dau cu pudră , un purice
nu m-a piș cat. Pe nevastă -mea, madam Guseva, o piș că . Bă ieții se
scarpină ș i ei de nu mai pot. Ninka, că țeaua, toată ziua cată purici.
Numai eu n-am habar. Insecte, insecte, dar simt, ale naibii, marfa. Aș a
mai zic ș i eu...
Acuma praful lui Gusev s-a ispră vit. Cred că iar ı̂l piș că puricii. Ș tiu,
ai naibii, pe cine să piș te.
1928
Căciula
Abia acum simți ș i ı̂nțelegi din plin câ t am pă ș it noi ı̂nainte ı̂n ă ș ti
zece ani!
Să luă m bună oară orice latură a vieții noastre - vezi bine, ı̂n toate e
plină dezvoltare ș i deplin succes.
Or eu, mă i fraților, ca fost lucră tor ı̂n transporturi, vă d câ t se poate
de bine ce s-a realizat, bună oară , ș i pe frontul acesta oricum important.
Trenurile circulă ı̂nainte ș i ı̂napoi. Traversele putrezite au fost
scoase. Semafoarele au fost refă cute. Sirenele luieră corect. Mai mare
plă cerea să că lă toreș ti.
Dar mai ı̂nainte cum era! Pă i să zicem ı̂n anul optuș pe’. Mergi,
mergi, ș i deodată stop.
Mecanicul, care va să zică , strigă din capul garniturii: veniți ı̂ncoa’,
fraților.
Pasagerii se strâ ng gră madă .
Mecanicul le zice:
— Uite aș a ș i pe dincolo. Nu pot să merg mai departe din cauză de
combustibil. Ș i dacă , zice, are cineva interes să că lă torească mai
departe, scoborâ ți-vă din vagoane ș i haida ı̂n pă dure după lemne.
Că lă torii, vezi bine, mai trag câ te o ı̂njură tură , mai se codesc față de
inovații de felul ă sta, dar totuș i se duc ı̂n pă dure să taie ș i să spargă
lemne!
Taie o juma de stâ njen de lemne ș i haida mai departe.
Lemnele ı̂nsă , vezi bine, sunt verzi, sfâ râ ie al naibii ș i funcționează
prost.
Cum zic, ı̂mi aduc aminte de o ı̂ntâ mplare tot din anul nouă ș pe.
Că lă toream ı̂n chipul acesta modest la Leningrad. Deodată trenul se
opreș te brusc la jumă tatea drumului. După aia dă ı̂napoi ș i iar se
opreș te.
Că lă torii, vezi bine, ı̂ntreabă :
— Ce s-a ı̂ntâ mplat? De ce s-a oprit ı̂n pă dure ș i de ce dă mereu
ı̂napoi? Ori, ferita sfâ ntul, e nevoie să mergem iar după lemne ș i caută
mecanicul vreun crâ ng de mesteceni? Ori poate ș eful trenului s-o i dus
ı̂n pă dure să culeagă coacă ze pentru ceai?
Pentru că pe vremea aia se ı̂ntâ mplau ı̂n transporturi ș i lucruri din
astea ı̂n ce priveș te poamele de tot soiul.
Ajutorul mecanicului zice:
— Ba nu, s-a ı̂ntâ mplat altceva decâ t vă ı̂nchipuiți. De data asta s-a
ı̂ntâ mplat un accident. Vâ ntul i-a luat mecanicului că ciula, ș i acuma el s-
a dus s-o caute.
Că lă torii au coborâ t din tren ș i s-au aș ezat ı̂n lungul rambleului.
Deodată ı̂l vă d pe mecanic ieș ind din pă dure. Amă râ t ră u. Alb la
față. Strâ nge din umeri.
— Nu e, zice, n-am gă sit-o. Naiba ș tie unde mi-a dus-o. S-a tras
garnitura cu ı̂ncă vreo cinci sute de paș i ı̂napoi.
Toți că lă torii au format grupuri ș i caută că ciula.
După vreo două zeci de minute, un desă gar strigă :
— Hei, fâ rtaților, veniți ı̂ncoa'! Uite-o unde-i. Intr-adevă r, era
că ciula mecanicului, agă țată ı̂n niș te tufe.
Mecanicul ș i-a pus că ciula ı̂n cap, a legat-o cu o sforicică de un
nasture, ca să nu i-o ia iar, vâ ntul, ș i s-a pus să facă aburi.
După o jumă tate de oră am pornit. De-aia zic, mai ı̂nainte era jale
cu transporturile. Acuma poate să ia vâ ntul nu o că ciulă , dar ș i pe un
că lă tor, că trenul tot nu opreș te mai mult de un minut.
Pentru că nu mai e cum a fost. Nu se poate sta locului. Ritmul vieții
nu ne mai permite să culegem coacă ze pentru ceai.
1928
Declarația
Nu demult s-a petrecut o ı̂ntâ mplare foarte interesantă . Cu atâ t mai
interesantă , cu câ t e adevă rată . Adică nu e câ tuș i de puțin o ı̂nchipuire
sau ceva de domeniul fantasticului. Dimpotrivă , totul e luat, ca să zic
aș a, din izvorul vieții.
Ș i e cu atâ t mai interesantă , cu câ t chestia are un substrat amoros.
Aș a iind, mulți se vor amuza să vadă ce se mai petrece ı̂n momentul de
față pe acest front destul de important ș i de actual.
Ei bine, acum doi ani, ı̂n oraș ul Saratov s-a ı̂ntâ mplat urmă torul
eveniment. Un tâ nă r destul de luș turatic, pe nume Serioja Hrenov,
funcționar, sau mai exact recepționer la o instituție, a ı̂nceput să -i facă
curte unei domniș oare, unei, să -i zicem, lucră toare. Ori poate a ı̂nceput
ea să -i facă curte lui. Acum, dat iind că de-atunci a trecut mult timp, nu
avem posibilitatea să lă murim această chestiune. Se ș tie numai că ei au
ı̂nceput să ie vă zuți ı̂mpreună pe stră zile Saratovului.
Au ı̂nceput să iasă ș i să se plimbe ı̂mpreună . Au ı̂nceput chiar să
meargă la braț . Au ı̂nceput să rostească tot felul de cuvinte de iubire. Ș i
aș a mai departe.
O dată , tâ nă rul ă sta il izon ı̂i spune aș a doamnei sale:
— Uite ce, zice, cetă țeană Anna Lı̂tkina. Acuma, zice, noi doi ne
plimbă m ı̂mpreună , umblă m ı̂mpreună , ș i fă ră ı̂ndoială , zice, nu putem
să prevedem ce-o să iasă din asta. Aș a că , zice, aibi amabilitatea ș i dă -mi
o declarație ı̂n sensul că ı̂n caz de ceva ș i dacă va rezulta un copil, nu ai
nici o pretențiune față de persoana menționată . Eu, zice, iind ı̂n posesii
unei astfel de declarații, am să iu, zice, mai amabil cu dumneata. In caz
contrar, zice, cred că mai degrabă am să ı̂ntorc spatele iubirii noastre,
decâ t să am mai tâ rziu neplă ceri pentru acțiunile mele ș i să plă tesc bani
pentru ı̂ntreținerea urmaș ilor.
Ori că ea era tare ı̂ndră gostită de el, ori că fantele ă sta i-a sucit
capul, tâ râ nd-o ı̂n smâ rcul deș ertă ciunii, atâ t că ea n-a stat la discuție cu
el, ci i-a dat declarația cerută . In sensul că aș a ș i pe dincolo, ș i ı̂n caz de
ceva, eu nu am nici o pretenție față de el ș i n-am să -i cer bani.
I-a dat hâ rtia asta, dar, desigur, i-a spus atunci ș i câ teva vorbe.
— E destul de ciudat, zice, din partea dumitale. Pâ nă acum n-am
dat nimă nui astfel de declarații. Ș i chiar, zice, mă simt foarte jignită că
dragostea dumitale ia forme aș a de ciudate. Dar, zice, dacă insiș ti, pot,
desigur, să semnez hâ rtia asta.
Recepționerul zice:
— Fii te rog amabilă . Eu, zice, urmă resc de zece ani viața din țara
noastră ș i ș tiu ce iese dintr-o chestie din astea.
Pe scurt, ea i-a semnat hâ rtia. Iar el, cum nu era un prostă nac, a
autenti icat semnă tura pusă cu mâ na ei superbă la administrația casei
ș i a ascuns acest document prețios mai aproape de inimă .
Ca să nu mai lungesc vorba, după un an ș i jumă tate, amâ ndoi
stă teau, dră guții de ei, ı̂n fața judecă torului ș i ı̂i vorbeau despre
sentimentul lor de mai ı̂nainte, acuma stins de tot.
Ea stă tea cu baticul ei alb, tricotat, ș i legă na un copilaș .
— Da, zice, adevă rat, din prostie am semnat, dar s-a nă scut un
copil, ș i acuma să -ș i dea ș i tată l copilului partea. Mai ales că acuma eu
nu am de lucru.
El, adică fostul tâ nă r tată , stă țanțoș ș i ı̂și râ de ı̂n mustă cioară .
Adică , mă rog, care-i baiul? Ce se ı̂ntâ mplă aici, mă rog? Nu-i chip
de ı̂nțeles ce se petrece. Câ nd ș i aș a totul e clar, ș i dumnealui, poftim de
vedeți, e ı̂n posesia unui anume document.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂și desface cu un aer solemn haina, se scotoceș te
puțin ș i scoate prețioasa hâ rtie.
Scoate prețioasa hâ rtie ș i surâ zâ nd discret, o pune pe masa
judecă torului.
Judecă torul se uită la declarație, se uită la semnă tură ș i la ș tampilă ,
zâ mbeș te ș i zice aș a:
— Indiscutabil, documentul este autentic!
Recepționerul zice:
— Absolut, pardon, ca să zic aș a, autentic! Ș i nu ı̂ncape nici un fel
de ı̂ndoială . S-a ı̂ntocmit, zice, cum trebuie ș i e perfect valabil.
Judecă torul zice:
— Documentul este indiscutabil autentic. Dar apare urmă torul
considerent: legea sovietică ia partea copilului ș i apă ră interesele lui,
anume. Ș i ı̂n cazul de față, potrivit legii, copilul nu trebuie să ie tras la
ră spundere sau să sufere dacă tată l să u s-a nimerit să ie o pramatie
atâ t de vicleană . Ș i ı̂n virtutea celor spuse, zice, declarația
dumneavoastră nu are nici o valoare ș i este bună numai ca o amintire.
Aș a că , zice, luați-v-o ı̂napoi ș i puneți-o repejor la piept.
Pe scurt, e o jumă tate de an de câ nd fostul tată plă teș te.
1929
De ziua nevestei
Pâ nă -n satul Borki nu erau, cred, decâ t vreo trei verste. Totuș i nu
m-am ı̂ncumetat să merg pe jos. Era un glod pâ nă la genunchi. Ca
primă vara.
Chiar lâ ngă gară , ı̂n fața cooperativei, stă tea o că ruță țără nească . In
jurul calului se foia un țăran trecut de ani, cu că ciulă ı̂n cap.
— Nene, zic, mă iei ș i pe mine pâ nă la Borki?
— Te iau, zise țăranul. Dar degeaba nu te duc. Ai să -mi dai o
rubliș oară , omule bun. E drumul greu.
M-am urcat ı̂n că ruță ș i am pornit.
Drumul era ı̂ntr-adevă r greu, roțile se ı̂nfundau ı̂n mocirlă .
— Ce mizerie! am zis.
— S-a strâ ns apă multă , vezi bine, mi-a ră spuns indiferent țăranul.
Ș edea ı̂n față, cu picioarele spâ nzurate, ș i plesnea mereu din limbă ,
ı̂ndemnâ ndu-ș i calul.
A plesnit aș a din limbă tot drumul. Câ nd contenea mă car pentru o
clipă , calul ı̂și ciulea urechile ș i se oprea cuminte.
Am mers aș a ca la vreo sută de paș i, câ nd deodată , ı̂n urma noastră ,
ı̂n dreptul cooperativei, au izbucnit niș te țipete disperate. O femeie cu
basma cenuș ie pe cap, dâ nd din mâ ini ș i ı̂njurâ nd de mama-focului,
venea zorită după că ruță, ı̂naintâ nd anevoie prin mocirlă .
— Aoleu, vagabondule! țipa femeia. Pe cine ai luat ı̂n că ruță, diavol
ı̂mpielițat? Fir-ai tu să ii de haimana!
Ț ăranul meu ı̂ntoarse capul ș i râ se ı̂n barbă .
— A naibii muiere! zise el cu un zâ mbet. Ia auzi-o ce-i mai turuie
gura!
— Pă i de ce? l-am ı̂ntrebat.
— Naiba s-o ș tie, ră spunse țăranul, su lâ ndu-ș i nasul. O i vrâ nd s-o
iau ı̂n că ruță. Se vede treaba că nu prea are chef să fră mâ nte glodul ı̂n
picioare.
— Pă i ia-o, am zis eu.
— Prea mulți - trei, ră spunse țăranul. E drumul greu.
Femeia, să ltâ ndu-ș i fustele mai sus de genunchi, zorea pasul, dar pe
glodul ă sta era cam greu să ne ajungă .
— Ai avut cumva vreo ı̂nvoială cu dâ nsa? l-am ı̂ntrebat.
— Ce ı̂nvoială ? mi-a ră spuns țăranul. E nevastă -mea. Despre ce
ı̂nvoiala poate i vorba?
— Ce zici! E nevasta dumitale? am ı̂ntrebat mirat. Pă i de ce ai mai
luat-o cu dumneata?
— S-a ținut scai de mine. Că azi e ziua ei. Am plecat după
cumpă ră turi. La cooperativă .
Om de la oraș , m-am simțit teribil de jenat să merg ı̂n că ruță, unde
mai pui că femeia ne ı̂njura acum tot mai avan ș i pe mine, ș i neamurile
mele, ș i pe prea puțin onorabilul ei bă rbat.
I-am dat țăranului o rublă , am să rit jos din că ruța ș i i-am zis:
— Las’ să urce nevasta. Eu am să merg pe jos.
Ț ăranul a luat rubla ș i, fă ră a-ș i scoate că ciula din cap, a vâ râ t-o nu
ș tiu unde sub claia de pă r.
Dar n-a stat să -ș i aș tepte să rbă torita. Plesnind din limbă , a pornit
mai departe.
Eu pă ș eam voiniceș te pe-ală turi, ținâ ndu-mă cu o mâ nă de loitră .
Apoi am ı̂ntrebat:
— De ce n-o iei ı̂n că ruță?
Ț ăranul oftă din ră runchi:
— E drumul greu. Acuma nu-i chip... Da’ las’ că n-are nimic. E dată
dracului...
Am să rit iar ı̂n că ruță ș i am mers aș a pâ nă -n sat, că utâ nd să nu mă
uit nici la țăranul meu, nici la nevastă -sa.
Pe drum, țăranul mi-a spus:
— La drept vorbind, mi-e milă de cal. Mai ales că noi nu suntem ı̂n
colhoz. Suntem individuali. Altfel luam neapă rat muierea ı̂n că ruță.
Dacă era calul statului. Da’ las’ că n-are nimic. Ț ine la drum. Pe cele mai
proaste drumuri.
La care eu i-am zis:
— Oricum, e ziua ei. I se cuvine atâ ta cinstire.
— Acasă am s-o cinstesc negreș it, zise țăranul. Dar acilea e drumul
greu ș i te-ai mai urcat ș i dumneata.
După o jumă tate de oră am ajuns. Ț ăranul zise:
— E drumul al naibii de greu, asta e. Pentru aș a un drum, voi, ă ș tia
de la oraș , ar trebui să dați o hâ rtie de trei. Ai vă zut singur că n-am luat-
o nici pe muiere ı̂n că ruță, pentru că e drumul greu.
— In privința prețului nu mă tocmesc, am zis eu, ș i i-am plă tit câ t
mi-a cerut.
După ce i-am plă tit, tocmai ne-a ajuns ș i să rbă torita. O trecuseră
toate nă duș elile. Iș i potrivi fustele ș i, uitâ ndu-se la bă rbatu-su, zise:
— Descă rcă m?
— Descă rcă m, ireș te, ră spunse țăranul. Că doar n-o să stea marfa
ı̂n că ruță pâ nă la vară . Să rbă torita se apropie ș i se apucă să descarce
cumpă ră turile, ducâ ndu-le ı̂n casă .
I-am dă ruit femeii cinci ruble ș i, indispus, m-am dus după treburile
mele.
Pe drumul de ı̂ntoarcere la oraș m-am tot gâ ndit la viața de la țară .
Ce bine, ză u, că prefacerile care au loc acum la sate au să lovească ,
cred eu, ı̂n bă rbații ă ș tia prea puțin onorabili.
Societatea colhoznică nu le va ı̂ngă dui să -ș i supere nevestele de
ziua lor.
1930
Ambalaj slab
Azi nu se mai ia ș perț. Inainte, da: nu puteai face un pas fă ră să dai
ori să iei.
Acuma, irea oamenilor s-a schimbat mult spre bine. Intr-adevă r,
ș perț nu se mai ia.
Zilele astea am expediat niș te lă zi de la gara de mă rfuri.
Stă m noi ı̂n gară ș i ni se ı̂nfă țiș ează urmă torul tablou rafaelian.
O gheretă . La uș a ei, vezi bine, coadă . Ș i un câ ntar decimal.
Cantaragiul - lâ ngă el. E un slujbaș câ t se poate de prezentabil. Ii turuie
gura turnâ nd la cifre. Notează mereu ı̂n registru, pune greută țile pe
câ ntar, lipeș te etichete pe lă zi ș i dă tot soiul de explicații.
Numai ı̂l auzi zicâ nd cu vocea lui simpatică :
— Patruzeci. O sută două zeci. Cincizeci. Dă -o jos. Ia-o. Dă -te la o
parte... Nu pune aici, tontule! Pune dincoace.
Ce tablou plă cut de muncă intensă !
Numai că , la un moment dat, bă gă m de seamă că , deș i lucrează aș a
de frumos, cantaragiul prea se ține de litera legii. Prea apă ră cu foc
interesele cetă țenilor ș i ale statului. Dacă nu chiar la iecare, dar la a
doua, la a treia persoană refuză să primească coletul. Cum e ambalajul
ceva mai slab, nu primeș te. Deș i se pare că o face cu toată pă rerea de
râ u.
Aia cu ambalajul slab, vezi bine, se vaită ș i se milogesc. Cantaragiul
zice:
— In loc să vă vă ică riți, mai bine ı̂ntă riți-vă ambalajele. E pe-aicea
unul cu niș te cuie. Duceți-vă la el. Bate colea două cuie ș i leagă lada cu o
sâ rmă . După aia veniți ı̂napoi; vă primesc fă ră râ nd.
Adevă rat, ı̂n dosul gheretei stă un om. Omul ține ı̂n mâ nă un ciocan
ș i niș te cuie. Munceș te de se speteș te, ı̂ntă rind ambalajele clienților. Aia
refuzați se uită la el rugă tori ș i-i oferă prietenia ș i banii lor.
Dar iată că -i vine râ ndul unui cetă țean. Unul blond, cu ochelari. Nu
e un intelectual, e numai miop. Sau poate că are conjunctivită ș i ș i-a pus
ochelari ca să nu se vadă . Ori poate că face serviciu la o fabrică de
produse optice ș i ă ia de-acolo le dau ochelari pe de gratis la salariați.
Uite-l că -ș i pune lă zile, ș ase de toate, pe decimal.
Cantaragiul cercetează atent cele ș ase lă zi ș i zice:
— Ambalajul e slab. Nu merge. Dă -le jos.
La auzul acestor vorbe, ochelaristul se amă ră ș te ră u de tot. Dar
ı̂nainte de a se amă rı̂, sare cu gura la cantaragiu.
— Ce vrei de la mine? Astea nu-s lă zile mele, zice. Sunt lă zile
statului, de la fabrica de produse optice. Ce să fac eu acuma cu ele?
Unde gă sesc o că ruță? De unde să iau o sută de ruble, ca să le duc
ı̂napoi?
Cantaragiul zice:
— Eu de unde să ș tiu? ș i-i face semn cu mâ na să se dea la o parte.
Ală lalt, miop cum e, ș i pentru că i s-au aburit lentilele ochelarilor,
interpretează gestul ı̂ntr-un fel. Se face roș u la față, aducâ ndu-ș i aminte
de ceva demult uitat. Apoi se scotoceș te prin buzunare ș i scoate vreo
cinci ruble, tot ı̂n hâ rtii de câ te-o rublă . Ș i dă să -i dea banii
cantaragiului.
La vederea banilor, cantaragiul se face stacojiu la față.
— Asta ce mai e? țipă . Nu cumva vrei să -mi dai ș perț , bou cu
ochelari ce eș ti!
Ochelaristul ı̂nțelege pe loc, vezi bine, ı̂n ce bucluc s-a bă gat.
— Nu, zice, am scos banii numai aș a. Voiam să mi-i ții dumneata
pâ nă dau jos lă zile de pe câ ntar.
S-a fâ stâ cit cu totul, vorbeș te aiurea, ı̂și cere mii de scuze ș i chiar
pare dispus să accepte o morală zdravă nă .
Cantaragiul zice:
— Ruș ine! Aici nu se ia ș perț . Dă jos lă zile de pe câ ntar, că m-apucă
dracii câ nd le vă d. Dar avâ nd ı̂n vedere că sunt lă zile statului, du-te la
omul de colo, să -ți ı̂ntă rească ambalajul. Câ t priveș te banii, mulțumeș te
cerului că n-am eu timp să mă ocup de dumneata.
Dar cantaragiul nu se opreș te aici. Mai cheamă un funcționar ș i-i
zice:
— Ș tii, adineauri a vrut unul să mă mituiască . Auzi, absurditate! ı̂mi
pare ră u că n-am primit ș i n-am luat banii aș a, de formă ; acuma e greu
s-o dovedesc.
Celă lalt funcționar ră spunde:
— Da, pă cat. Trebuia fă cut caz. Să nu-ș i ı̂nchipuie unii că la noi se
mai umblă cu chestii din astea.
Ochelaristul, muiat ră u de tot, se foieș te cu lă zile lui. Bă tute ı̂n cuie,
puse la punct, sunt aduse iar tâ râ ș la câ ntar.
Atunci mie ı̂ncepe să mi se pară că ș i ambalajul meu e slab.
Fă ră a mai aș tepta să -mi vină râ ndul la câ ntar, mă duc la omul acela
ș i-l rog, pentru orice eventualitate, să -mi bată ı̂n cuie ambalajul cam
dubios. Pentru treaba asta omul ı̂mi cere opt ruble.
— Ce, ați că piat cu toții? zic eu. Opt ruble pentru trei cuie?!
— Ai ș i dumneata dreptate. Eu ți le-aș bate ș i pentru o hâ rtie de
trei ruble, dar gâ ndeș te-te că trebuie să ı̂mpart ș i eu banii cu că pcă unul
ă la de colo.
Acuma ı̂ncep eu să pricep cum devine cazul.
— Adică telea, zic eu, ı̂mpă rți cu cantaragiul?
Omul pare puțin jenat că l-a luat gura pe dinainte, se apucă să -mi
ı̂ndruge câ te ș i mai câ te, că leafa-i mică , că scumpetea-i mare, ı̂mi face o
reducere serioasă ș i se apucă de lucru.
Iată că -mi vine ș i mie râ ndul.
Pun lada pe câ ntar ș i admir ambalajul bine prins ı̂n cuie.
Cantaragiul zice:
— Cam slab ambalajul. Nu merge.
— Da’ de unde! zic. Adineauri mi l-a bă tut ı̂n cuie omul acela cu
cleș tele.
— Ah, pardon! zice cantaragiul. Scuzele mele. Acuma ambalajul
dumitale e bun, dar era slab de tot. Eu observ dintr-o ochire. S-avem
pardon!
Primeș te lada ș i-i face scrisoarea de tră sură .
Iau foaia ș i citesc: „Ambalaj slab”.
— Ce-i asta, tâ lharilor? zic. Pă i, cu eticheta asta, ı̂mi golesc hoții
lada pe drum. Ș i nici n-am să pot cere despă gubiri, dacă scrie aș a.
Acuma, zic, vă d eu ce ș mecherii ı̂nvâ rtiți voi aici.
Cantaragiul zice:
— S-avem pardon. Scuzele mele.
Ș i ș terge mențiunea asta, după care plec ș i eu acasă . Pe drum mă
gâ ndesc la complexa construcție spirituală a concetă țenilor mei, la
restructurarea caracterelor, la ș mecheriile la care recurg stimații mei
concetă țeni cedâ ndu-ș i ı̂n silă pozițiile vechi.
De-aș a treabă , chiar s-avem pardon!
1930
Cutremurul
In timpul faimosului cutremur de pă mâ nt din Crimeea locuia la
Ialta un oarecare Snopkov.
Cizmar de meserie. Ț inea acolo un atelier. Vorba vine atelier: era o
gheretă , o coș melie cu pereții de zid.
Lucra cu un tovară ș . Nici unul nu era din partea locului. Fă ceau
reparații la ı̂ncă lțăminte, atâ t pentru localnici, câ t ș i pentru cetă țenii
veniți la bă i.
O duceau biniș or. Iarna, e drept, cam strâ ngeau cureaua, dar vara
aveau de lucru berechet. Câ teodată nici să dea ceva de duș că n-aveau
timp. Adică telea, cred că pentru treaba asta tot gă seau ei vreme. Alta ca
alta...
Aș a ș i acum. Taman, care va să zică , ı̂n ajunul cutremurului, ș i
anume, dacă nu mă -nș el, ı̂n ziua de vineri unsprezece septembrie,
cizmarul Ivan Iakovlevici Snopkov, fă ră a mai aș tepta sâ mbă ta, a
consumat o sticluță ș i jumă tate de votcă rusească .
Mai ales că ispră vise toate comenzile. Ș i mai ales că avea puse
deoparte două sticluțe. Aș a că ce să mai aș tepte? Le-a bă ut. Mai ales că
nici nu ș tia c-o să ie cutremur de pă mâ nt.
Aș a că a bă ut omul o sticluță ș i jumă tate de votcă , ș i a luat-o spre
casă , pe două că ră ri, vezi bine, câ ntâ nd ș i el, ia colo, ca omul cu chef.
S-a ı̂ntors aș adar acasă , s-a culcat ı̂n curte ș i a adormit, fă ră să mai
aș tepte cutremurul.
Avea el obiceiul ă sta câ nd era beat, să se culce ı̂n curte. Nu-i plă cea
să doarmă beat sub un acoperiș . Nu se simțea la largul lui cu tavanul
deasupra capului. Se ı̂nă buș ea. Il lua aș a cu leș in. Din care pricină
ı̂ntotdeauna poftea să stea la aer.
Aș a ș i acum. La unsprezece septembrie, taman cu puțin ı̂nainte de
cutremur, Ivan Iakovlevici Snopkov a dat-o vâ rtos cu votcă , s-a amețit
zdravă n ș i a adormit ı̂n curte, sub un chiparos.
Ș i ı̂n timp ce dumnealui doarme ș i visează câ te ș i mai câ te, paralel
cu asta se produce faimosul cutremur de pă mâ nt din Crimeea. Că suțele
se clatină , pă mâ ntul hă uie ș i se cutremură , dar Snopkov doarme dus ș i
habar n-are de nimic.
Câ t despre prietenul lui, ă la de la prima zguduitură a rupt-o la fugă
ș i s-a adă postit ı̂n gră dina publică , de teamă să nu-l omoare vreo
că ră midă .
Abia dimineața devreme de tot, pe la ceasul ș ase, a fă cut ochi ș i
Snopkov al nostru. S-a trezit Snopkov sub chiparos ș i nu-ș i mai
recunoș tea curtea. Mai ales că ghereta lor era la pă mâ nt. Nu se
dă râ mase ea chiar de tot, dar ı̂i că zuse un perete, ș i gardul se lă sase ș i el
ı̂ntr-o râ nă . Numai chiparosul ră mă sese aș a cum era, câ t despre rest,
Doamne-Doamne!
Snopkov se frecă la ochi ș i-ș i zise:
„Unde-oi i, mă iculiță? Am mai dat eu pe undeva ieri, beat cum
eram? Ce pră pă d ș i-n gospodă ria asta! Nu-mi dau seama a cui o i. Nu,
se gâ ndeș te Snopkov, nu e bine să mă ı̂mbă t ı̂n halul ă sta. Alcoolul e o
bă utură prea vă tă mă toare, din pricina lui se duce dracului memoria.”
Ș i odată se simți tare necă jit ș i amă râ t.
„Ie-te, ı̂și zise, pe unde-am ajuns! Bine barem că m-am culcat ı̂ntr-o
curte ș i nu ı̂n stradă , că mă că lca o maș ină , ori mă sfâ rteca un câ ine.
Trebuie s-o mai slă besc cu bă utura, ı̂și zise, ori să mă las de tot.”
Gâ ndurile astea ı̂l mâ hniră ș i mai ră u, ș i de mâ hnit ce era, scoase
din buzunar jumă tatea de sticluță care-i mai ră mă sese ș i o goli pe dată .
Snopkov goli sticluța ș i se ameți iar. Mai ales că nu mai mâ ncase
nimic demult ș i mai ales că -i era capul slă bit de amețeala de mai
ı̂nainte.
Aș a amețit, Snopkov se ridică ı̂n picioare ș i o porni pe stradă .
Merge el pe stradă ș i, beat cum e, nu recunoaș te cu nici un chip
strada. Mai ales că , după cutremur, lumea a dat toată nă vală pe stră zi.
Nu mai stă nimeni ı̂n casă . Ș i toți - ciudat - mai mult goi decâ t ı̂mbră cați,
cu plă pumi ș i saltele ı̂n brațe.
Merge aș a Snopkov pe stradă ș i se ı̂ngrozeș te. „Doamne, ı̂și zice, ir-
ar ea a dracului de treabă , unde naiba mă a lu? Ori oi i venit la Batum
cu vaporul? Ori poate am ajuns tocmai ı̂n Turcia? Io-te cum umblă toți
dezbră cați, parc-ar i la tropice!”
Ș i cum merge aș a beat, mai că -l podideș te plâ nsul.
A ieș it la ș osea ș i ș i-a vă zut de drum, fă ră a recunoaș te locurile.
A mers el ce-a mers ș i, de oboseală , ca ș i de tă ria alcoolului, a că zut
ı̂n ș anțul ș oselei ș i a adormit buș tean.
Gâ nd se trezeș te, vede că s-a lă sat seara. Deasupra capului sclipesc
stelele. Ș i e ră coare. Asta, pentru că ș ade lungit ı̂n marginea ș oselei fă ră
haine ș i fă ră ı̂ncă lțări. Numai ı̂n izmene.
Ș i cum ș ade aș a, pră dat de toate lucruș oarele, ı̂și zice: „Doamne, ir-
ar ea a dracului de treabă , ce-i cu mine ı̂n halul ă sta?”
De râ ndul acesta Snopkov s-a speriat de-a binelea, a să rit ı̂n
picioare, aș a desculț cum era, ș i a luat-o ı̂nainte pe ș osea.
In ierbâ ntat, a mers poate vreo zece verste ș i s-a aș ezat pe un
bolovan.
S-a aș ezat pe un bolovan, amă râ t ca vai de lume. Unde se a lă nu
ș tie ș i nu-ș i poate aduna cu nici un chip gâ ndurile. Il ia cu frig ș i-l trec
toți iorii. Ș i i s-a fă cut o foame...
Abia spre ziuă a a lat Ivan Iakovlevici Snopkov cum stau lucrurile.
De la un trecă tor.
Trecă torul ı̂l ı̂ntreabă :
— Ce-i cu dumneata, de umbli ı̂n izmene?
— Ză u dacă ș tiu ceva! zice Snopkov. Spune-mi, rogu-te, unde mă
a lu?
Au intrat ı̂n vorbă . Trecă torul zice:
— Pâ nă la Ialta să tot ie vreo treizeci de verste. Ian te uită tocmai
unde ai ajuns!
In ine, trecă torul i-a spus de cutremur, l-a informat unde ș i ce
distrugeri s-au fă cut.
Snopkov s-a ı̂ntristat ră u de tot a lâ nd de cutremur ș i a pornit-o
zorit spre Ialta.
A stră bă tut toată Ialta aș a, numai ı̂n izmene. De altminteri, lucrul
ă sta n-a mirat pe nimeni, din motiv de cutremur. Ba poate că ș i fă ră
cutremur tot nu s-ar i mirat nimeni.
După aceea, Snopkov ș i-a inventariat paguba: a fost pră dat ı̂n lege.
Hoții i-au luat ș aizeci de ruble bani gheață, haina, pantalonii ș i
sandalele aproape noi. Aș a că paguba se ridica la vreo sută de ruble,
fă ră a mai pune la socoteală ghereta avariată .
Acum I. I. Snopkov se pregă teș te să plece la Harkov. Vrea să facă o
cură de dezalcoolizare. Că aș a nu iese, ză u, la nici o socoteală .
Ce vrea să spună autorul cu această schiță? Cu această schița
autorul se ridică energic ı̂mpotriva beției. Să gețile acestei schițe satirice
sunt ı̂ndreptate ı̂mpotriva beției ș i a alcoolului.
Autorul vrea să spună că oamenii care obiș nuiesc să bea, pot lă sa
să le scape nu numai alte lucruri ceva mai gingaș e, dar chiar ș i un
cutremur.
Sau, aș a cum spune un a iș : „Nu bea! La beție ai putea să -ți
ı̂mbră țiș ezi duș manul de clasă !” Ș i ı̂ncă foarte uș or, tovară ș i.
1930
Să nu faci speculă
Câ t stă m noi aș a ș i că ută m soluții pentru tot soiul de probleme
importante cu privire la colhozuri ș i la planul industrial- inanciar, viața
ı̂și urmează cursul. Oamenii se aranjează , se ı̂nsoară , se mă rită , se
ı̂ngrijesc de fericirea lor personală , iar unii, chiar, se dedau la
escrocherii ș i la speculă . Desigur, azi e destul de greu să faci speculă . Cu
toate astea sunt unii cetă țeni care tot mai scornesc câ te ceva nou ı̂n
acest domeniu.
Uite, despre un caz din astea de speculă vreau să vă povestesc
acum. Mai ales că acest caz e destul de amuzant. Ș i unde mai pui că e o
ı̂ntâ mplare adevă rată . Mi-a povestit-o un neam de-al meu, venit din
provincie.
O locuitoare din oraș ul Simferopol, dentista O., de origine vă duvă , a
hotă râ t să se mă rite.
Or ı̂n zilele noastre nu e chiar aș a de uș or să te mă riți. Mai ales dacă
doamna ı̂n cauză e o intelectuală ș i doreș te să aibă ı̂n preajmă o
persoană tot intelectuală , de acelaș i nivel cu ea.
In țara noastră , ca să zic aș a, proletară , problema intelectualilor
este deocamdată ı̂ncă o problemă destul de acută . Problema cadrelor
nu a fost ı̂ncă soluționată ı̂n sens pozitiv, aș a că , pardon, nu prea e
oportun să umbli după candidați la ı̂nsură toare. E clar că azi sunt cam
puțini candidații intelectuali. Adică există , vezi bine, dar toți sunt nu
ș tiu cum... ori că -s gata ı̂nsurați, ori că au câ te două -trei familii, ori că
sunt din ă i lipsiți de drepturi civile, ceea ce desigur, iară ș i nu poate să
aducă nimic bun ı̂n viața conjugală .
Ei bine, ı̂n această situație tră ieș te la Simferopol o vă duvă care ș i-a
pierdut anul trecut bă rbatul. A murit de tuberculoză .
Care va să zică i-a murit bă rbatul. La ı̂nceput, cred, femeia n-a prea
luat ı̂n serios evenimentul. A-a, ș i-o i zis, n-are nimic! Dar pe urmă vede
ea că nu-i chiar aș a, că bă rbații candidați la ı̂nsură toare nu umblă prin
lume ı̂n cete. Ș i, desigur, a dat ı̂n nostalgie. Ș i cum zic, stă ea aș a, roasă
de nostalgie, cam vreun an ș i ı̂și spune necazul lă ptă resei. Venea la ea o
lă ptă reasă de-i aducea lapte. Intrucâ t bă rbatu-su a murit de
tuberculoză , avea grijă de persoana sa ș i se alimenta bine.
Care va să zică , bea ea aș a lapte cam vreun an, se mai ı̂nzdră veneș te
ș i ı̂ntr-o zi are o conversație ca ı̂ntre femei cu lă ptă reasă .
Nu se ș tie de unde a pornit. Probabil că ea a venit la bucă tă rie ș i a
intrat, aș a, ı̂n vorbă . Vorbesc ele de una, de alta, ba că se scumpesc
produsele alimentare, ba că laptele e cam subțire ș i că , ı̂n general, e
lipsă de bă rbați de ı̂nsurat. La care lă ptă reasa zice:
— Nu mai ı̂ncape vorbă , alta ca alta, dar aș a ceva e cam lipsă .
Dentista zice:
— Eu câ ș tig destul de bine. Am de toate: locuință, mobilă , ceva
bă niș ori. Ș i nici eu, zice, nu-s chiar pocită . Ș i uite că pur ș i simplu nu
sunt ı̂n stare să mă remă rit. Ză u dacă nu-mi vine să dau un anunț ı̂n ziar.
Lă ptă reasa zice.
— Cu ziarul nu faci treabă . Totuș i, la o treabă ca asta, se cuvine să
stai ș i să chibzuieș ti.
Dentista ı̂i ră spunde:
— In caz extrem, zice, nu m-aș zgâ rci la bani. I-aș da bani persoanei
care mi-ar face cunoș tință cu un bă rbat ı̂n vederea că să toriei.
Lă ptă reasa o ı̂ntreabă :
— Ș i cam câ t ați da?
— Mde, zice doctorița, depinde ce om gă sim. Dacă , desigur, e un
intelectual ș i vrea să se că să torească , aș da, zice, trei hâ rtii de zece fă ră
să clipesc din ochi.
— Trei, zice lă ptă reasa, e puțin. Dați-mi mie cinci hâ rtii, ș i vă
aranjez eu treaba asta. Am eu ı̂n vedere un om potrivit.
— Dar poate că nu e un intelectual, zice doctorița, poate că e un
escroc.
— Da de unde! zice lă ptă reasa. De ce escroc? Ba e chiar foarte
intelectual. E electrician.
Doctorița zice:
— In cazul acesta să -mi faci cunoș tință cu el. Poftim pâ nă una-alta
o hâ rtie pentru osteneală .
Ș i cu asta s-au despă rțit.
Trebuie să vă spun că lă ptă reasa n-avea pe nimeni ı̂n vedere, afară
de propriul ei soț .
Dar suma mare de bani a pus-o pe gâ nduri, aș a că tot chitea cum să
facă să -i su le doctoriței banii.
Vine ea acasă ș i ı̂i zice lui bă rbatu-su:
— Uite, Nokolaș a, aș a ș i aș a. E rost, zice, să um lă m vreo cincizeci
de ruble fă ră prea multă osteneală .
Adică ı̂i spune toată tă ră ș enia. Ce ar i dacă ea i-ar face ı̂nadins
cunoș tință cu doctorița asta ı̂mbogă țită , ș i aia, proastă , ı̂i pune ı̂n palmă
cinci hâ rtii de zece?
— La nevoie, zice, dacă ea stă ruie, poți să mergi ș i la starea civilă .
Azi treaba asta se face uș or. Azi te iscă leș ti, ș i mâ ine ori poimâ ine faci
cale-ntoarsă .
Bă rbatul lă ptă resei, un pezevenghi destul de frumuș el, cu
mustă cioară , ı̂i zice aș a:
— Prea bine. Mă rog! Eu, zice, sunt oricâ nd categoric bucuros să iau
cincizeci de ruble pe de gratis. Alții muncesc pentru aș a o sumă luni de
zile, pe câ nd aici, ce mare lucru să pui ia colo o iscă litură !
Aș a că după vreo două zile lă ptă reasa ı̂l prezintă pe bă rbatu-su
dentistei.
Dentista se arată sincer bucuroasă , ș i fă ră prea multă vorbă ı̂i dă
banii lă ptă resei.
Acuma să vezi ce se ı̂ntâ mplă .
Bă rbatul lă ptă resei, pezevenghiul ă sta cu mustă cioară , se prezintă
de urgență cu doctorița la starea civilă , se mută provizoriu ı̂n
apartamentele ei ș i pâ nă una alta stă acolo.
Stă el aș a cinci zile, pe urmă o să ptă mâ nă , pe urmă zece zile.
După zece zile vine lă ptă reasa.
— Adică cum vine asta? zice.
La care electricianul ı̂i ră spunde:
— Vezi că mi-am schimbat gâ ndul. Nu mă mai ı̂ntorc. Eu, zice,
ră mâ n să stau cu doctorița. Aicea viața ı̂mi pare mai interesantă .
Zicâ nd acestea, e drept, s-a ales cu câ teva palme pentru purtarea
lui neruș inată , dar pă rerea nu ș i-a schimbat-o. Ș i a ră mas să stea cu
doctorița. Iar doctorița, a lâ nd cum stau lucrurile, a râ s grozav ș i a spus
că , ı̂ntrucâ t nu a existat violență, ci alegere liberă , incidentul este ı̂nchis.
E drept că lă ptă reasa a mai venit de vreo două ori ș i a fă cut
scandal, cerâ nd să -i ie restituit soțul, dar din treaba asta n-a ieș it nimic.
Mai mult decâ t atâ t, ș i-a pierdut clienții de-aici, că ci i s-a spus să nu mai
aducă lapte, pentru a se evita alte scandaluri ș i drame.
Uite aș a, pentru cinci hâ rtii de zece ruble, lă ptă reasa asta zgâ rcită
ș i lacomă ș i-a pierdut soțul, un bă rbat frumos ș i intelectual.
1931
Dădaca
Zilele astea, la noi la Leningrad s-a petrecut ceva de-a dreptul
revoltă tor.
Soții Farforov aveau o dă dacă . Au luat-o pentru copil. Singuri nu
puteau să -i poarte de grijă copilului ș i să -i asigure mâ ngâ ierea cuvenită ,
pentru că amâ ndoi erau ı̂n producție.
Serioga Farforov avea serviciu. Ș i ea era ı̂n slujbă . El câ ș tiga destul
de frumos. Ș i ea avea o leafă buniș oară .
Ei bine, ı̂n situația asta li se naș te un copil.
Care va să zică , li s-a nă scut un copilaș ș i, vezi bine, au trebuit să ia
o dă dacă . Altfel, desigur, n-ar i luat.
Mai ales că nici nu erau obiș nuiți să țină dă dacă . Boieria asta n-o
ı̂nțelegeau ei.
Dar, aș a cum stă teau lucrurile, le convenea mai mult să țină o
dă dacă decâ t să -ș i lase madam Farforova slujba ș i să iasă din producție.
Aș a că au angajat o dă dacă .
Era nu prea bă trâ nă , dar nici chiar tâ nă ră . Pe scurt, o femeie
trecută de ani ș i cu o ı̂nfă țiș are destul de pocită .
Dar dincolo de ı̂nfă țiș area asta slută , soții Farforov au descoperit
curâ nd o inimă bună . Ș i nici prin cap nu le-ar i trecut ce viperă au
ı̂ncă lzit la sâ nul lor.
Vezi bine, ı̂nadins au angajat ei o femeie urâ tă , ca să n-aibă ș i ea
fericirea ei, ci numai să poarte de grijă plodului.
Au angajat-o pe bază de recomandație. Acolo li s-a spus că e o
bă trâ nă urâ tă ș i care nu bea, ș i că -i plac copiii de nici nu-i mai lasă din
brațe. Ș i mă car că e bă trâ nă , dar e o bă trâ nă care e demnă pe deplin să
intre ı̂n societatea nouă , nedivizată ı̂n clase.
Aș a li s-a spus. Dar ei ı̂ncă nu-ș i fă cuseră o pă rere.
Ei bine, o angajează ei pe dă daca asta ș i vă d că ı̂ntr-adevă r e aur, nu
dă dacă . Unde mai pui că a ı̂ndră git numaidecâ t copilul. Umblă mereu cu
el, nu-l mai lasă din brațe, ı̂l plimbă pâ nă la că derea nopții.
Farforovii, oameni cu vederi ı̂naintate, n-aveau nimic ı̂mpotrivă . Iș i
dă deau seama că aerul ș i plimbarea ı̂ntă resc organismul plodului. Aș a
că ș i-au zis: „Mă rog, n-are decâ t să se plimbe. Mai ales că aș a o să -i
vedem mai rar mutra.”
Acuma să vezi ce se ı̂ntâ mplă .
Dimineața, pă rinții se duc la slujbă . Dă daca ia pruncul ș i o sticluță
cu lapte, ș i iese la plimbare pe stră zile Leningradului.
Numai că o dată se ı̂ntâ mplă să treacă pe stradă cineva din
comitetul de locatari, unul Ț aplin.
Merge omul pe stradă , se gâ ndeș te poate la ale sale, ș i deodată ce-i
vă d ochii? ı̂n colț stă o cetă țeancă destul de jerpelită . Cu un copil ı̂n
brațe. Ș i aș a, cu copilul ı̂n brațe, cere de pomană .
Semion Mihailovici Ț aplin n-avea de gâ nd să -i dea nimic, s-a uitat ș i
el aș a. Se vede că persoana i s-a pă rut cunoscută : pă i sigur - dă daca cu
copilul soților Farforov!
S. M. Ț aplin din comitetul de locatari nu i-a zis nimic ș i nici nu i-a
dat ceva, ci numai s-a ı̂ntors ș i a luat-o ı̂napoi spre casă .
Numai el ș tie cum a ră bdat pâ nă seara, dar seara i-a spus lui
Farforov ı̂n persoană :
— Sunt peste mă sură de mirat, stimate tovară ș e, dar, zice, ori
dumneavoastră nu-i dați simbrie slujnicei, ori eu nu pot pricepe ce-i cu
ea. Te previn ı̂nsă că dacă dumneata o trimiți ı̂nadins să cerș ească cu
copilul ı̂n brațe, ı̂nseamnă , zice, că eș ti o pă tură stră ină ı̂n casa noastră
proletară .
La care Farforov zice:
— Pardon, despre ce e vorba?
Atuncea persoana din comitetul de locatari ı̂i spune ce-a vă zut ș i
câ t l-a afectat vederea unui asemenea spectacol.
Apoi urmează tot felul de scene, cu țipete ș i cu lacrimi. Ș i totul se
lă mureș te.
După aia, Farforov o cheamă pe dă dacă ș i-i spune aș a:
— Pă i se poate una ca asta? Ce, ți-ai ieș it din minți? Ori nu mai ș tii
pe ce lume tră ieș ti?
Dă daca zice:
— Nu-i nici un bai dacă stau ș i eu aș a, ori dacă oamenii milostivi
ı̂mi vâ ră singuri bani ı̂n mâ nă . Nu pot, ză u, să ı̂nțeleg de ce vă supă rați.
Copilul n-are nimic de suferit. Ba poate că -l ș i distrează să vadă atâ ția
oameni foindu-se prin fața lui.
— Da, zice Farforov, dar eu nu vreau să să desc ı̂n copilul meu astfel
de concepții de la o vâ rstă fragedă . Eu unul nu-ți permit să procedezi ı̂n
felul acesta. Cu atâ t mai mult cu câ t noi te plă tim bine, ai de toate, eș ti
să tulă ș i ı̂ncă lțată .
La care dă daca zice:
— Da, dar aș vrea să mai câ ș tig ș i eu ceva ı̂n plus. Madam Farforova
intervine, strâ ngâ ndu-ș i copilul la piept.
— Pe noi, purtarea asta ne jigneș te ı̂n cel mai ı̂nalt grad. De aceea
noi te dă m afară din slujbă .
— Iar eu, zice Ț aplin, ca membru ı̂n comitetul de locatari, spun că
aveți perfectă dreptate s-o dați afară pe dă daca asta tică loasă , ı̂ntrucâ t
nu dumneavoastră , ci ea e o pă tură stră ină ı̂n casa noastră proletară .
Bă trâ na zice:
— Aș i, că m-am ș i speriat! Acuma nu prea se gă sesc dă dace, aș a că
mă angajez imediat la altcineva. Cu plodul vostru abia dacă ciupeam ș i
eu vreo trei ruble, ș i pentru asta - atâ ta scandal! Uite că plec singură ,
pentru că sunteți niș te tică loș i fă ră su let, nu stă pâ ni adevă rați!
La auzul acestor cuvinte, Farforov, furios, a țipat la ea ș i chiar era
gata să -i zgâ lțâie puțin bă trâ nețile, dar Ț aplin nu l-a lă sat, ba chiar a
rostit ı̂n legă tură cu asta o scurtă cuvâ ntare. Ț aplin le-a vorbit aș a
soților Farforov:
— Uitați-vă la dă daca asta a dumneavoastră . Ea e adâ nc ı̂mplâ ntată
cu toate ră dă cinile ı̂n trecutul ı̂ndepă rtat, ı̂n care fă ceau casă bună
stă pâ nii cu robii. Ea s-a obiș nuit cu viața aceea ș i nu vede nimica de
ruș ine ı̂n calicie ș i ı̂n cerș eală . Tocmai de aceea s-a ș i pretat la o
asemenea tică loș ie, care a stâ rnit revolta dumneavoastră . Totuș i, să n-o
atingeți iziceș te, ci numai s-o dați afară din slujbă .
Soții Farforov aș a au ș i fă cut - au izgonit-o ı̂n chip ruș inos pe
dă dacă .
Dă daca a plecat ș i n-a luat nici o recomandație, ș i nu se ș tie unde s-
a angajat. Probabil ı̂nsă că iar ı̂ngrijeș te de vreun prunc, ș i cu ajutorul
lui câ ș tigă destul de frumuș el.
1931
O întâmplare în tren
Desigur, nu ı̂ncape vorbă , copiii ne sunt cum nu se mai poate de
necesari.
Fă ră ei, statul ı̂ntâ mpină greută ți. Ei sunt schimbul nostru de
mâ ine. Noi ne punem speranțele ı̂n ei ș i ne facem toate socotelile cu
gâ ndul la ei.
Cu atâ t mai mult, cu câ t oamenii maturi nu se pot dezbă ra chiar
atâ t de uș or de apucă turile lor mic-burgheze, pe câ nd copiii au să se
facă mari ș i, hotă râ t lucru, au să echilibreze nivelul nostru cultural.
Aș a că ı̂n privința asta, noi trebuie pur ș i simplu să -i purtă m pe
copii pe brațe, ș i să su lă m praful de pe ei, ș i să le ș tergem nă sucurile.
Fă ră să ne uită m dacă e copilul nostru sau copilul altuia.
Vezi ı̂nsă că tocmai aș a ceva nu prea se observă ı̂n viața noastră
particulară .
Ne amintim de o ı̂ntâ mplare destul de originală , petrecută sub ochii
noș tri ı̂n tren, cu puțin ı̂nainte de Novorossiisk.
Ai de se a lau ı̂n vagonul ă sta mergeau aproape toți la Novorossiisk.
In vagon, printre alții, se a la ș i o femeie. O femeie tâ nă ră , cu copil.
Ț ine copilul ı̂n brațe ș i că lă toreș te aș a cu el.
Merge cu copilul la Novorossiisk. Se pare că bă rbatu-su lucrează
acolo la o uzină . Aș a că femeia merge la bă rbatu-su.
Ș i cum zic, merge la bă rbatu-su. Mă rog, toate sunt la locul lor:
femeia ține copilul ı̂n brațe, ală turi, pe banchetă - o bocceluță ș i un
coș uleț . Ș i uite-aș a că lă toreș te ea la Novorossiisk.
Merge, zic, la bă rbatu-su, la Novorossiisk. Dar vezi că copilaș ul din
brațele ei e tare gă lă gios. Ț ipă ș i țipă , de parcă ș i-a pierdut mințile. Se
pare că e bolnă vior. Cum am a lat mai pe urmă , l-a apucat pe drum
durerea de burtă . O i mâ ncat ceva crud, ori o i bă ut te miri ce, atâ t că l-
a apucat pe drum. De-aia țipă .
Mă rog - copil. Nici nu-ș i dă seama ce-i cu el ș i de ce-l doare burtica.
Câ ți ani să aibă ? Poate trei, ori poate doi. Dacă n-ai observat copiii ı̂n
viața particulară , e cam greu să spui ce vâ rstă are respectivul. Se pare,
ı̂nsă , că e pionier; are legată la gâ t o bavețică roș ie-roș ie.
Ș i uite-aș a, micuțul ă sta că lă toreș te cu maică -sa la Novorossiisk.
Că lă toresc amâ ndoi, zic, la Novorossiisk, ș i, ca un fă cut, pe drum ı̂l
loveș te boala.
Ș i copilul dă de ș tire ı̂n iece clipă că e bolnav, zace ș i cere să i se
acorde toată atenția. Ș i, vezi bine, n-o lasă pe maică -sa să se odihnească
nici un pic. Femeia, de obosită ce e, mai să -l scape din brațe. Ș i nici să
doarmă nu poate. Ș i nici mă car un ceai nu poate să bea.
Ș i atuncea, cu puțin ı̂nainte de gara Lihnı̂, femeia, vezi bine, face
apel la că lă tori:
— Eu, zice, ı̂mi cer mii de scuze, dar vă rog să aveți puțin grijă de
copilaș ul meu. Vreau să dau o fugă pâ nă -n gara Lihnı̂, să mă nâ nc mă car
o farfurie de supă . Mi s-a lipit limba de cerul gurii, zice. Nu mai pot!
Merg, zice, la bă rbatu-meu, la Novorossiisk.
Că lă torii, vezi bine, caută să nu se uite ı̂ntr-acolo de unde s-au auzit
vorbele astea, se ı̂ntorc ı̂n partea ailaltă . Adică telea, vezi dumneata:
după ce că plodul ă sta țipă ș i urlă , să -i mai ș i porți de grijă ! Te
pomeneș ti că -l mai ș i abandonează . Sunt fel ș i fel de mame... E câ te una
care n-ar ș ovă i deloc să facă o treabă ca asta.
Ș i mă car că pâ nă la urmă aș a ceva nu s-a ı̂ntâ mplat ș i mamă
iubitoare a ră mas ală turi de copilul ei, că lă torii, neș tiind ı̂ncă cum au să
se sfâ rș ească toate astea, s-au ară tat destul de rezervați, cu alte cuvinte
au refuzat-o.
Care va să zică , nu vrea nimeni să -i țină copilul.
Acuma, trebuie să vă spun că printre că lă tori era unul, un cetă țean
pare-se de la oraș . Avea pe cap o ș epcuță ș i era ı̂mbră cat ı̂ntr-un trenci
internațional cauciucat. Ș i, desigur, avea sandale ı̂n picioare.
Cetă țeanul ă sta zice aș a, adresâ ndu-se celor de față:
— Trebuie să vă spun că mi-e sâ rbă să mă uit la dumneavoastră .
Mă ș i mir, ză u, zice, ce fel de oameni mai sunteți. Nu se poate, cetă țeni,
zice, să iți atâ t de indiferenți. Poate că mama se jenează să mă nâ nce
sub privirile noastre, că ci micuțul ei prea o ține legată de el. Ori, vă d că
aici iecare se ı̂ntoarce cu spatele de la aceste treburi obș teș ti. Ei bine,
asta ı̂nseamnă de-a dreptul renunțare la socialism!
Ailalți ı̂i zic:
— Atuncea ai grijă dumneata de copil! S-a gă sit deș teptul să țină
discursuri progresiste ı̂n tren!
Cetă țeanul zice:
— Cu toate că eu sunt burlac ș i mi-e al naibii de somn, nu sunt atâ t
de insensibil față de problema copiilor.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂l ia pe micuț ı̂n brațe, ı̂l leagă nă ș i ı̂ncearcă să -l
distreze, miș câ ndu-ș i ı̂ntruna degetul ară tă tor.
Desigur, tâ nă ra femeie ı̂i mulțumeș te foarte că lduros, ș i ı̂n gara
Lihnı̂ coboară .
In gară se duce la bufet ș i ză boveș te acolo. Trenul stă zece minute.
Astea zece minute trec, ș i se dă semnalul de plecare. Impiegatul de
serviciu ı̂și lutură chipiul lui roș u. Femeia - nu-i ș i nu-i...
Trenul se pune ı̂n miș care ș i alunecă pe ș ine, dar tâ nă ra mamă ia-o
de unde nu-i.
In vagon se petrec tot felul de scene. Unii râ d ı̂n gura mare, alții dau
să tragă semnalul de alarmă , vor să oprească trenul.
Ala cu sandale stă alb la față ș i nu mai are chef de somn. Ș i nu mai
ține discursuri.
Stă cu micuțul pe genunchi ș i ascultă sfaturile celor din jur.
Unul, desigur, ı̂l sfă tuieș te să dea o telegramă pe banii lui, alții,
dimpotrivă , zic:
— Il duci pâ nă la Novorossiisk ș i-l predai ı̂n gară . Ș i dacă ă ia nu-l
primesc, ı̂n cel mai ră u caz ı̂l ı̂n iezi.
Intre timp, micuțul țipă ș i boleș te, ș i nu vrea deloc să ie lă sat din
brațe.
Ș i uite aș a trec două ore de disperare, după care trenul, vezi bine,
opreș te ı̂ntr-o gară mare. Ala cu sandale ı̂l ia biniș or pe micuț ș i vrea să
iasă pe platformă , ca să meargă la detaș amentul de pază al trenului. Dar
taman atunci intră ı̂n vagon tâ nă ra mamă .
— Scuzați, zice. Am mâ ncat o supă ierbinte, ș i odată m-am muiat,
ș i am intrat ı̂nadins ı̂n vagonul de-ală turi ș i acolo i-am tras un pui de
somn. N-am dormit de două zile, zice. Dacă intram ı̂n vagonul ă sta, zice,
nu cred că mai apucam să dorm.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂și ia copilul ș i iar se apucă să -l dă dă cească .
Ala cu sandale zice:
— Procedezi destul de urâ t, cetă țeană ! Dar dacă ai dormit puțin, te
ı̂nțeleg. Copiii sunt schimbul nostru de mâ ine, ș i eu n-am nimic contra
să le port din câ nd ı̂n câ nd de grijă .
Atuncea ı̂n vagon s-a stâ rnit un râ s vesel, ı̂nvioră tor.
Ala cu sandale zice:
— Numai că ı̂n cazuri din astea oamenii trebuie preveniți.
Gâ ndeș te-te ș i dumneata prin ce emoții am trecut eu ı̂n astea două ore!
Uite asta nu e frumos din partea dumitale.
In vagon s-a produs iar o explozie de râ s. Ș i totul s-a sfâ rș it cu bine,
spre bucuria tuturor.
1932
Suferințele tânărului Werther

Mergeam odată cu bicicleta.
Pe bulevardul Kamenoostrovski. Cotesc pe o alee laterală , paralelă
cu bulevardul, ș i-mi vă d de drum.
Natura mi se ı̂nfă țiș ează ı̂n veș mâ ntul ei de toamnă . Iarba a
ı̂ngă lbenit. Florile din rond sau o ilit. Pe alee s-a aș ternut un covor de
frunze veș tede. Deasupră -mi, cerul ș i-a pierdut culoarea.
Ciripit de pă să rele. O cioară scormoneș te ı̂ntr-o movilă de gunoi. In
fața unei porți, un că țeluș cu pă rul sur latră de zor.
Privesc tabloul acesta autumnal ș i deodată mi se ı̂nmoaie inima, ș i
n-aș vrea să mă gâ ndesc la lucruri neplă cute. Mintea mea zugră veș te o
viață minunată . Oameni amiabili, ı̂nțelegă tori. Respectul persoanei.
Maniere civilizate. Iubire de aproapele. Fă ră ocă ri ș i mitocă nii.
Nă pă dit de aceste gâ nduri, mi-a venit deodată aș a să -i ı̂mbră țiș ez
pe toți, să le spun ceva frumos. Imi venea să strig: „Fraților, ce-a fost mai
greu a trecut. Mai e puțin ș i ne aș teaptă o viață de conte.”
Deodată , aud un țignal.
„Un contravenient, ı̂mi zic. O i trecut cineva stradă pe unde nu e
voie. Cred că ı̂n viitor o să dispară ș i asta. In viitor n-o să mai auzim aș a
de des țignalele astea asurzitoare, care amintesc de contravenții ș i de
amenzi.”
Undeva, aproape, aud iar țignalul, prelung, ı̂nsoțit de strigă te ș i
ocă ri.
„Cred că au să dispară ș i strigă tele astea grosolane. Poate or mai
striga unii, dar fă ră să ı̂njure aș a urâ t.”
Aud pe cineva fugind ı̂n urma mea. Omul strigă cu o voce ră guș ită :
— De ce fugi, ir-ai tu să ii! Opreș te imediat!
„Urmă resc pe cineva”, ı̂mi zic ș i continuu să pedalez
Agale, dar destul de stă ruitor.
— Leoș ka, aud, ia-o la stâ nga. Nu-l scă pa din ochi!
In stâ nga mea vă d alergâ nd un tinerel. Agită un bă ț ș i amenință cu
pumnul.
Intorc capul. Pe alee aleargă un paznic venerabil, cu pă rul alb. Urlă
ı̂n gura mare:
— Pune mâ na pe el! Leoș ka, nu-l scă pa din ochi!
Leoș ka mă ia drept țintă ș i ı̂și repede bă țul ı̂n roata bicicletei mele.
Atunci ı̂ncep să -mi dau seama că chestiunea mă priveș te. Sar jos de
pe bicicleta ș i ră mâ n ı̂n aș teptare.
Iată că m-a ajuns paznicul. Din pieptul lui iese un hâ râ it. Ră su lă
zgomotos.
— Pune mâ na pe el! țipă paznicul.
Vreo zece voluntari se apropie ı̂n goană de mine ș i dau să mă
ı̂nș face de mâ ini.
— Fraților, zic eu, ce, ați că piat? Ce, v-ați ieș it din minți laolaltă cu
prostul ă sta bă trâ n?
Paznicul zice:
— Câ nd ți-oi arde una peste bot, ai să ș tii cum să mai insulți
cetă țenii ı̂n exercițiul funcțiunii... Ț ineți-l bine... Nu-i dați drumul...
Obră znică tura!
Se strâ nge lume. Cineva ı̂ntreabă :
— Ce-a fă cut?
Paznicul zice:
— Am cincizeci ș i trei de ani, ș i nemernicul ă sta m-a bă gat ı̂n boală .
Merge pe unde nu e voie... Merge pe o alee unde circulația bicicletelor e
interzisă ... Ș i doar e pus un semn. Ei nu, dumnealui o ia pe-aici, ca un
ză natic... Fluier după el. Dumnealui dă din picioare. Chipurile, nu
pricepe. Parc-a picat din lună ... Noroc de ajutorul meu că l-a oprit.
Leoș ka ı̂și face loc prin mulțime, mă apucă strâ ns de ı̂ncheietura
brațului ș i zice:
— Voiam să -i rup mâ na, nemernicul, ca să nu mai meargă pe
bicicletă .
— Fraților, zic eu, nu ș tiam că pe-aici nu e voie. Eu nu voiam să fug.
Paznicul exclamă gâ fâ ind:
— Cică nu voia să fugă ! Auzi obră znicie! La miliție cu el! Ț ine-l
bine! De-alde ă ș tia ı̂mi scapă ı̂ntotdeauna.
Zic:
— Fraților, plă tesc amendă . Nu mă pun contra. Dar nu-mi mai
ră suciți aș a mâ inile!
Cineva intervine:
— Legitimează -l ș i ia-i amenda. Ce să -l mai duci degeaba la miliție?
Paznicul ș i câ țiva voluntari au ı̂nsă chef să mă care la miliție. Dar
sub presiunea celorlalți martori, paznicul, ı̂njurâ nd de mama-focului, ia
amenda ș i-mi dă drumul cu vă dită pă rere de ră u.
Merg clă tinâ ndu-mă , cu bicicleta de ghidon. Imi vâ jâ ie capul ș i
ı̂naintea ochilor ı̂mi ră sar cerculețe ș i puncte. Aiurez, cu su letul ră vă ș it.
In ierbâ ntat cum sunt, ı̂mi zic: „Doamne-Dumnezeule ı̂mi masez
brațele ș i lansez ı̂n spațiu un „pfui!”
Ies pe chei ș i ı̂ncalec iar.
— Ei, haide-haide... zic. Ș i ce dacă mi-au ră sucit mâ inile! Iaca na,
contele...
Merg ı̂ncet pe chei. Incep să uit scena aceea violentă , ı̂nchipuirea
ı̂mi zugră veș te priveliș ti superbe din viitorul apropiat.
Iată -mă , bună oară , că lare pe bicicletă . Cotesc pe aleea cu bucluc.
Aud pe cineva râ zâ nd. Mă uit, ș i vă d că vine spre mine un paznic, cu
pă lă rie de fetru ș i pantaloni de postav. Ț ine ı̂n mâ nă o loricică - o nu-
mă -uita sau o lalea de toamnă . Suceș te loarea ı̂n mâ nă ș i zice cu un
surâ s pe buze:
— Unde te bagi, amice? Vezi c-ai luat-o razna! Gură -cască ce eș ti! Ia,
ı̂napoi, că te amendez ș i nu-ți dau loarea asta.
Ș i-mi ı̂ntinde loricica, râ zâ nd discret. Schimbă m o privire galeș ă ș i
ne despă rțim.
Scena asta ı̂nduioș ătoare ı̂mi alină suferințele. Pedalez de zor ș i-mi
zic: „Nu-i nimic. Las’ că nu mă pră pă desc eu dintr-atâ t. Sunt tâ nă r. Sunt
dispus să aș tept. ”
Bucuria ș i iubirea de oameni ı̂mi umplu iar inima. Iar aș vrea să
spun ceva frumos, ori să strig: „Tovară ș i, noi construim o viață nouă , noi
am ı̂nvins, am trecut peste greută ți colosale; hai, ir-ar ea a dracului de
treabă , să ne respectă m unii pe alții!0”
1933
S-a dat la fund

Furtiș agul prezintă azi un interes cu totul neı̂nsemnat.
Profesia asta a devenit puțin rentabilă ı̂n comparație cu alte
ı̂ndeletniciri.
De-aceea s-au ı̂mpuținat ș i hoțiile. Ș i lumea nu se mai apucă de
treaba asta chiar aș a ca mai ı̂nainte.
Vezi bine, pe de-o parte, mulți ș i-au mai schimbat felul de a i, pe
alții, ca să zic aș a, nu-i aranjează sortimentul. Plus de asta, miliția
noastră judiciară s-a ridicat pe culmi nebă nuite.
Să vedeți ce s-a ı̂ntâ mplat de-adevă ratelea la noi, la Leningrad.
Un cetă țean, un oarecare F., a cam bă ut. Omul a primit niș te bani, a
intrat ı̂ntr-un foarte agreabil local oriental, s-a aș ezat ș i el acolo sub un
palmier ș i, cum se zice, a ı̂ntrecut mă sura la bă ut.
Pă i da, mai tâ rziu zicea că a bă ut puțin ș i că mai mult i-a dat cu
mâ ncarea. Aș a cum zicea el, n-a dat pe gâ t decâ t două pahare de rachiu
amar, din ă la rusesc, pe care l-a dres apoi cu nițică bere. Aș a că , mai ș tii,
poate că ı̂ntr-adevă r s-a amețit de mâ ncare ı̂ndestulată ș i nu de te miri
ce altceva. Ba chiar s-a apucat să câ nte solo, acompaniat de orchestră .
Toate astea le-au vă zut doi bandiți. Se a lau ș i ei acolo, ı̂n
restaurant, ș i poate că ı̂și ı̂necau ș i ei amarul. Ș i deodată vă d ı̂n fața lor
un „pasager” cu masa plină de mâ ncă ruri ș i de mandarine. Unde mai
pui că omul abia mai putea spune „mamă ”.
Vezi bine, asta a dat frâ u liber instinctelor primitive ale celor doi
amici. Odată le-a tresă ltat inima ı̂n piept. Ș i atuncea ș i-au pus ı̂n gâ nd.
Să -i facă bucata acelui ghiftuit care a luat-o razna.
Aș a că au venit ș i s-au aș ezat la masa lui. I-au spus un compliment,
două . Omul, auzind o vorbă bună de la niș te necunoscuți, odată a prins
viață, a mai bă ut ș i s-a fă cut, cum se zice, criță.
Atuncea cei doi reprezentanți ai lumii interlope l-au scos pe
desfrâ natul nostru ı̂n stradă , l-au bă gat ı̂ntr-o hudiță, i-au dat una peste
bot ș i l-au pră dat ı̂n lege.
I-au luat paltonaș ul ș i costumul, cu pantaloni cu tot. I-au luat
panto ii. Ș i nu s-au dat ı̂n lă turi să -i ia ș i că maș a de ze ir.
Aș a că l-au lă sat pe onorabilul nostru cap de familie tov. F., excelent
lucră tor din sectorul construcții, ı̂ntr-o postură cu totul arhi-imposibilă .
I-au lă sat numai izmenele ș i ș osetele, pe care nu le-au luat din
pricină de marfă proastă .
Aș a cum era, ı̂ntr-un hal fă ră hal, pă gubaș ul s-a rezemat de un gard
ș i s-a cufundat ı̂ntr-un somn dulce.
Numai că n-a dormit decâ t vreun ceas ș i ceva, ș i deodată s-a trezit;
i s-o i fă cut sete.
Dă să -ș i tragă pantalonii, dar pantalonii ia-i de unde nu-s. Se pipă ie
mai sus ș i observă că lipseș te ș i haina, ș i că maș a. N-are asupra lui decâ t
izmenele ș i ș osetele.
Atuncea se pipă ie ș i mai sus, ș i constată că are izionomia
vă tă mată ; i s-a um lat ș i ı̂l doare.
Aș a că omul nostru s-a ı̂ngrozit, numaidecâ t s-a trezit, a să rit ı̂n
picioare, aș a cum erau ele aproape despuiate, ș i, cum se zice, a ı̂ntins-o
spre casă .
Se vede treaba că pe unde putea, o lua la fugă , ținâ ndu-ș i cu mâ na
izmenele să nu cadă , iar pe-alocuri, dimpotrivă , cred că mergea tiptil,
tupilâ ndu-se ı̂n umbra oaselor.
Chiar că e o situație jenantă . Poate că s-a fă cut dimineață. Ciripesc
pă să relele. Unde mai pui că se a lă ı̂ntr-un oraș civilizat, un oraș model.
Peste tot e curat ș i frumos. Ș i de-odată ı̂nchipuiți-vă , apare aș a o
pocitanie, curat ca la baie.
Ne putem lesne ı̂nchipui ce s-a mai mirat portarul. Cred că i-a
deschis portița chicotind de râ s.
Câ t despre momentul intră rii ı̂n casă ș i momentul ı̂nfă țiș ării
dinaintea alor să i, ei bine, acestea nici nu se pot descrie cu mijloace
artistice. Aș a că ne abținem, sub presiunea realită ții mult mai pitoreș ti.
Oricum, onorabilul nostru cetă țean a ajuns acasă ș i s-a ı̂ncuiat ı̂n
odaia lui, ducâ nd cu el taina jafului de peste noapte.
Acum să vedeți ce se ı̂ntâ mplă .
In aceeaș i noapte, cei doi hoți au fost reținuți de miliția judiciară .
I-au luat la ı̂ntrebă ri: unde au furat lucrurile? Aia nu ș tiu să dea
lă muriri. Cică le-au luat de la unul, ı̂ntr-o ulicioară .
S-au dus ı̂n ulicioara aceea. Dar omul nu mai era acolo.
Lucră torii de la miliție zic:
— E ceva necurat la mijloc. Obiectele sunt, hoții sunt. Totul pare să
ie ı̂n ordine. Dar pă gubaș ul lipseș te. Ceea ce ı̂nseamnă că cele mai mari
greută ți urmează de-abia de-acum ı̂nainte. O să trebuiască să -l că ută m.
Ș i, judecâ nd după valoarea obiectelor, se prea poate ca pă gubaș ul să
ı̂ncerce să ș teargă orice urme. Nu e prima oară că se ı̂ntâ mplă aș a. Pe
ră ufă că tori ı̂i prindem relativ uș or, dar pe pă gubaș i ı̂i dibuim mai greu.
Tare nu le place să ie gă siți. Preferă să piardă ceva, ca să nu piardă
altceva.
Pe scurt, au scotocit oraș ul trei zile ı̂ncheiate. In că utarea
pă gubaș ului. Cercetă ri peste cercetă ri. Dar nimeni nu mă rturiseș te.
Poate că pă gubaș ului ı̂i e ruș ine că s-a a lat ı̂ntr-un asemenea hal ș i
poate se intimidează ı̂n fața opiniei publice.
Dar lucră torii de la miliția judiciară nu s-au dat bă tuți. Aș a că ı̂n cea
de-a patra zi, pă gubaș ul a fost gă sit. L-au gă sit după o chitanță de la
poș tă , a lată ı̂ntr-un buzunar al pantalonilor furați.
Pă gubaș ul nu voia să recunoască ș i o ținea una că nu el a fost bă tut
ș i pră dat de haine, dar pâ nă la urmă adevă rul tot a triumfat. S-a fă cut o
confruntare cu hoții. Ș i hoții ș i-au recunoscut imediat victima.
Unul dintre hoți zice:
— El e, categoric. Il recunosc după obraz. Uite ici i-a ră mas un semn
de la pumnul meu.
Atuncea victima, lă sâ ndu-ș i ochii ı̂n pă mâ nt, zice:
— In acest caz, recunosc. Eu eram. Rog să nu se dea cazul
publicită ții.
La care lucră torii de la miliția judiciară au izbucnit ı̂n râ s ș i iau spus
aș a victimei:
— Altă dată bea ș i mă nâ ncă , dar nu-ți pierde cunoș tința. Ia-ți
lucrurile ș i poți să pleci.
Cei doi hoți se uitau oarecum ı̂nspă imâ ntați la ceea ce se petrece ș i;
se ș uș oteau ı̂ntre ei, plâ ngâ ndu-se de greută țile meseriei lor ı̂n ziua de
azi.
1935
Feerie acvatică
Un cineast din Moscova a sosit la Leningrad ı̂n interes de serviciu.
Omul a tras la hotelul „Europa”.
Cameră splendidă . Confort. Două paturi. Baie. Covoare. Tablouri pe
pereți. Toate astea, ca să zic aș a, ı̂l predispuneau pe oaspete, fă câ ndu-l
să dorească societatea oamenilor ș i să -ș i petreacă timpul ı̂n chip plă cut.
Pe scurt, au ı̂nceput să -l viziteze prietenii.
Ș i aș a cum se ı̂ntâ mplă ı̂ntotdeauna, unii din amicii lui fă ceau cu
acest prilej baie. Pentru că mulți n-au baie acasă . Ș i nu la toți le place să
meargă la baia publică , după cum unii uită pur ș i simplu de această
ı̂ndeletnicire periodică . Or, ocazia era cum nu se poate mai binevenită :
treci pe la un amic, mai stai de vorbă , mai ilozofezi un pic, ș i faci ș i-o
baie. Unde mai pui că e ș i apă caldă , cearș af de la stat ș i aș a mai
departe.
De aceea multora le place să aibă prieteni veniți de aiurea.
Ca să nu lungesc vorba, după vreo cinci zile, ș irul ă sta de amici l-a
cam obosit pe moscovitul nostru.
Totuș i, omul s-a ținut tare pâ nă -n ultima clipă , câ nd, ı̂n sfâ rș it, s-a
produs catastrofa.
Ei bine, ı̂ntr-o seară i-au venit ı̂n vizită vreo ș ase cunoscuți.
Din vorbă -n vorbă , pâ nă la urmă musa irii ă ș tia au format o
adevă rată coadă la baie.
Trei din ei s-au ı̂mbă iat repede ș i după ce au luat un ceai, au plecat.
A patra la râ nd venea o doamnă ı̂n vâ rstă . O rudă de-a gazdei.
Cucoana asta a ză bovit ı̂n baie peste mă sură de mult. Ba chiar, pare-se,
ș i-a mai spă lat ș i câ te ceva din trusou.
A stat aș a de mult ı̂n baie, că moscovitul ș i cei care urmau la râ nd
ș i-au pierdut ră bdarea - să -i apuce damblaua, nu alta. Cum a intrat, o
oră ș i un sfert n-a mai ieș it de acolo.
Cum ı̂nsă ea ı̂i era mă tuș ă moscovitului nostru, acesta nu le-a
ı̂ngă duit amicilor să i nici un fel de excese la adresa ei.
Pe scurt, câ nd a ieș it cucoana din baie, era trecut mult de miezul
nopții.
Unul din amici n-a mai aș teptat ș i a plecat. Celă lalt ı̂nsă ,
surprinză tor de perseverent ș i obraznic, a stă ruit totuș i să se ı̂mbă ieze,
ca să ie curat, cine ș tie de ce, a doua zi.
Aș a că a stat pâ nă a ieș it cucoana. Omul a spă lat baia. A dat drumul
la apă caldă . Ș i s-a culcat pe canapea, aș teptâ nd să se umple cada.
Dar vezi că , din pricina oboselii, a adormit. Pe deasupra, moscovitul
a ațipit ș i el pe sofa.
După ce s-a umplut cada, apa s-a scurs afară ș i ı̂n scurt timp a
inundat camera, ba chiar sa prelins ș i la etajul de jos. Cum ı̂nsă acolo se
a la un salon ș i era gol, catastrofa na fost observată imediat.
Pe scurt, amicii noș tri s-au trezit din pricina că ldurii ș i a aburilor.
Moscovitul, aș a cum spunea mai tâ rziu, visase că era la Gagra.
Dar câ nd s-a trezit, a vă zut că toată camera se umpluse de apă ș i ı̂n
apă pluteau panto i, ziare ș i alte obiecte de lemn.
Apa iind ierbinte, ireș te,. Oamenii n-au putut pune capă t de
ı̂ndată inundației, pentru că n-aveau curaj să se repeadă pâ nă la baie, ca
să ı̂nchidă robinetul. Cocoțați unul pe canapea, celă lalt pe sofa, nu
riscau să -ș i vâ re picioarele ı̂n apa din care ieș eau aburi.
Pe urmă ı̂nsă , deplasâ nd mereu scaunele ș i să rind de pe unul pe
altul, amicul moscovitului, speriat nu glumă , a ajuns ı̂n baie ș i a ı̂nchis
robinetul.
Abia a ı̂nchis robinetul ș i apa a ı̂nceput să se scurgă nu ș tiu unde, că
ı̂n cameră a dat buzna directorul hotelului.
După ce a examinat camera de baie ș i etajul de jos, directorul a
ı̂nceput să se sfă tuiască cu inginerul care-l ı̂nsoțea.
Amicii noș tri s-au angajat ș i ei ı̂ntr-o discuție di icilă : cine e vinovat
ș i cine trebuie să plă tească pagubă ?
Prietenul moscovitului, sufocat de spaimă , a zis că el ar putea
acoperi vreo patruzeci de ruble, dar că tot ce depă ș eș te această sumă
trebuie să plă tească titularul camerei, care a ı̂ngă duit cu prea multă
uș urință unor persoane stră ine să facă baie la el.
Intre ă ș tia doi s-a ı̂ncins o discuție care putea să aibă un sfâ rș it
trist, dacă nu era prin preajmă administrația.
Moscovitul ı̂l ı̂ntrebă cu un tremur ı̂n glas pe director:
— Mă rog, la ce sumă s-ar putea să se ridice pagubele?
La care directorul ră spunse ı̂n doi peri:
— Vedeți dumneavoastră , jos, ı̂n salon, apa a muiat unele elemente
ornamentale: o igură antică mai mare ș i trei heruvimi, ceea ce va spori
mult cheltuielile.
Auzind de elemente ornamentale ș i de heruvimi, amicul
moscovitului ı̂ncepu să tremure de-a binelea.
Uitâ ndu-se la director cu un aer nostalgic, moscovitul ı̂ngă imă :
— Ș i la ce sumă se ridică deterioră rile suferite de heruvimii ă ș tia?
Inginerul zise:
— Noi aș a socotim că reparațiile astea au să necesite vreo ș apte-
opt miiș oare.
Suma asta l-a dat gata pe moscovit. Omul s-a culcat pe sofa, buimac.
Amicul lui s-a ı̂nfă țiș at atunci ı̂ntr-o lumină cu totul nefavorabilă . A
procedat ca un nemernic, ı̂ncercâ nd să fugă , să se facă nevă zut. A fost
ı̂nsă reținut de brațul slab, dar onest al moscovitului.
Abia miș câ ndu-ș i limba, moscovitul se rugă de director:
— Vreo două miiș oare n-ar i su icient? La urma urmei, nu mi-i mai
puneți la socoteală pe heruvimii ă ia. Tră im ı̂ntr-o epocă ı̂n care
heruvimii n-au loc ı̂n saloane.
Directorul zise:
— N-are nici un rost să vă impacientați ș i să vă tocmiți. Am
impresia că noi nu v-am cerut nici un fel de despă gubiri.
Auzind una ca asta, amicul moscovitului a ı̂nchis ochii, gâ ndind că
visează .
— Noi nu vă aducem nici o vină , urmă directorul. In cazul de față, e
o lipsă tehnică a noastră . Am calculat defectuos modalită țile de
scurgere a apei, ceea ce e o carență tehnică a noastră .
Inginerul se gră bi să dea explicații ș tiinți ice. Zise, ară tâ nd spre
camera de baie:
— Vedeți, aici, ı̂n partea de sus a că zii, e o gaură , prin care apa
trebuie să se scurgă pe mă sură ce se umple cada. Un calcul ș tiinți ic
corect nu permite apei să debordeze din cadă . Or, noi am dovedit o
oarecare carență ș i, după cum vedeți, gaura nu a putut absorbi tot
lichidul. Aș a că vă cerem scuze pentru deranj. In viitor nu se va mai
repeta. Defecțiunea va i remediată . Astea sunt defecțiuni tehnice care
nu-ș i au locul ı̂n epoca noastră glorioasă .
Auzindu-l vorbind aș a, amicul moscovitului dă du să cadă ı̂n
genunchi, ca să mulțumească administrației ș i soartei, dar celă lalt nu-l
lă să să facă una ca asta.
Moscovitul ı̂i zise directorului:
— Desigur, nici nu se putea altfel. Dar spuneți-mi, cine mă va
despă gubi pe mine? Mi s-au stricat papucii ș i mi s-a muiat valiza, ș i
poate că datorită acestei carențe tehnice a dumneavoastră , s-or i
deteriorat ceva din lucrurile din valiză .
Directorul zise:
— Faceți o cerere ș i vă vom despă gubi.
A doua zi, omul din Moscova a primit patruzeci ș i ș ase de ruble
pentru valiza deteriorată .
Amicul moscovitului a vrut să pro ite ș i el de ocazie, ca să
ciupească ceva bani pe seama tehnicii moderne, dar igura nu i-a reuș it,
pentru că el nu era ı̂n drept să se a le noaptea ı̂n camera altcuiva. Iată
din ce pricină amicul moscovitului a suportat singur cheltuielile
necesitate de că lcarea costumului feș telit.
In acest costum, proaspă t că lcat la croitor, s-a ı̂nfă țiș at din nou a
doua zi la hotel ș i a fă cut baie, deș i moscovitul s-a ară tat foarte
nemulțumit, ba chiar s-a ș i supă rat.
Poveste romantică
Un tâ nă r poet, cu o ı̂nfă țiș are voluntară destul de interesantă ,
autorul că rții „ı̂n ı̂ntâ mpinarea vieții”, s-a ı̂ndră gostit la bă i de o fă ptură
câ t se poate de dră gă laș ă.
Dâ nsa nu era poetă , dar vă dea mereu o ı̂nclinație spre poezie, ceea
ce l-a dat gata pe poetul nostru.
Afară de asta, persoana ı̂i plă cea ș i ca tip. Adică ı̂nfă țiș area ei
corespundea idealurilor sale.
Era blondă , ı̂n timp ce acolo la ei, ı̂n Sud, precumpă neau persoanele
oacheș e, care nu ı̂i provocau emoții poetice. Mai ales că el era un poet
liric ș i, aș a cum spunea singur, un câ ntă reț al zilelor revoluționare. Aș a
se face că s-a ı̂ndră gostit nebuneș te de persoana ı̂n cauză .
Mă rog - poet. O anume concepție despre lume. O ire ı̂n lă că rată ,
visă toare. Scrie versuri. Amator de lori ș i de o mâ ncare bună . El
ı̂nțelege frumosul. Se pricepe la psihologie. Cunoaș te cucoanele. Ș i
crede ı̂n menirea lor.
A ı̂ntâ lnit-o pe litoralul sudic, unde a venit ı̂n septembrie cu bilet de
odihnă . Tot acolo a venit ș i ea cu biletul ei de odihnă , ı̂n septembrie.
Acolo au avut fericirea neaș teptată de a se ı̂ntâ lni. Acolo au fă cut
cunoș tință. Ș i el a simțit că ea ı̂i e dragă . Ș i ea l-a ı̂ndră git grozav.
Au petrecut aș a o lună ı̂ntreagă ca ı̂ntr-o feerie.
Pe de-o parte - marea, natura, o viață fă ră griji, cu mâ ncare pe de-a
gata, pe de altă parte - ı̂nțelegere reciprocă din două cuvinte, poezie,
tră iri, frumusețe.
Ce să spun, au trecut ca ı̂ntr-un vis toate zilele, una mai frumoasă
ca alta.
Ș i iată că a venit vremea despă rțirii.
Ea s-a ı̂ntors acasă la Leningrad ș i s-a apucat să -ș i desă vâ rș ească
studiile ı̂n nu ș tiu ce ș tiință de importanță excepțională . El s-a ı̂ntors
acasă la Rostov. Ș i acolo ș i-a vă zut mai departe de poezia lui.
Dar vezi că acolo nu mai putea să facă poezie, ı̂ntrucâ t ı̂și amintea
mereu de persoana ı̂n cauză . Ii ducea dorul. Ș i iind poet liric, era trist.
Aș a că după ce a stat vreo două să ptă mâ ni ı̂n oraș ul să u din Sud,
ı̂ntr-o bună zi ș i-a fă cut bagajul, ș i fă ră să spună nimă nui nimic, a plecat
la simpatia sa ı̂n ı̂ndepă rtatul Leningrad.
Numai ı̂n ultimul moment i-a spus consoartei:
— M-am ı̂ndră gostit de alta. Noi ne despă rțim. Banii am să ți-i
trimit prin poș tă .
Ș i zicâ nd aș a, a plecat la Leningrad. Cu atâ t mai mult cu câ t aia ı̂l
chemase de zor acolo. Ii spunea aș a:
„Vino câ t mai repede. Eu stau acolo absolut singură , ı̂mi termin
studiile ı̂n ș tiințe. Nu depind de nimeni. Acolo vom continua să ne
iubim. ”
Acum, amintindu-ș i de cuvintele acestea gingaș e, pline de un
ı̂nțeles adâ nc, poetul nostru era zorit să se vadă câ t mai repede cu ea.
Ba s-a ș i mirat cum de nu s-a gâ ndit să plece imediat, de vreme ce
existau premise atâ t de grozave.
Pe scurt, a venit la ea ș i curâ nd apoi o ținea ı̂n brațele sale.
Ș i erau amâ ndoi nespus de mulțumiți.
Ea ı̂l ı̂ntrebă : „Ai venit pentru mult timp?” ș i el ı̂i ră spunse poetic:
„Pentru totdeauna!”
Ș i iară ș i au fost foarte mulțumiți.
Dar el nu putea să stea la ea, pentru că ea nu stă tea singură . Stă tea
la că min.
Nu fă ră oarecare tulburare, el vă zu ı̂n camera ei confortabilă patru
paturi, ceea ce fă cu să i se frâ ngă inima ı̂n piept.
Ea zise:
— Stau cu trei colege.
La care el ră spunse:
— Vă d asta ș i sunt nedumerit. In scrisoarea dumitale ı̂mi vorbeai
de singură tate, ceea ce mi-a ș i dat curajul să vin aici. Se pare că te-ai
cam lă udat.
Ea ı̂i ră spunse:
— Am spus „stau singură ” nu ı̂n sensul camerei, ci ı̂n sens
sentimental ș i matrimonial.
El spuse:
— Ah, asta e! ı̂n cazul acesta e o neı̂nțelegere la mijloc.
După care s-au ı̂mbră țiș at iar ș i au ră mas ı̂ndelung aș a, sorbindu-se
din ochi.
El zise:
— Nu-i nimic. Pâ nă una-alta am să stau la hotel. După aia vedem
noi ce-i de fă cut. Poate termini dumneata studiile sau poate scriu eu
niș te versuri valoroase.
La care ea zise:
— Foarte bine!
El s-a mutat la hotelul „Hermes”, unde plă tea două zeci de ruble
camera pe zi.
Dar vezi că dumnealui cheltuise ceva bani ș i acum nu ș tia ce-o să
ie mai departe. Afară de asta, spre ghinionul lui, curâ nd după sosirea sa
s-a nimerit să ie onomastica ei. Aș a că poetul nostru, vrâ nd să facă pe
grozavul, i-a fă cut cadou un cozonac de la cofetă rie ș i un ș irag de
mă rgele de chihlimbar. Mare i-a fost ı̂nsă mirarea câ nd dâ nsa, după ce a
primit ș iragul de mă rgele, a zis pe deasupra:
— Azi, cu ocazia zilei mele de naș tere, aș dori să merg cu
dumneata, cu mă rgelele astea, la restaurant.
Ș i zicâ nd aș a, i-a mai spus ceva despre Blok, că ruia, la timpul să u, ı̂i
plă cea ș i lui să umble prin restaurante ș i pe la cofetă rii.
Ș i cu toate că el i-a ră spuns „Pă i ă la era Blok...” i-a fă gă duit totuș i s-
o ducă seara la restaurant. Dar zicâ nd asta, inima i s-a fă cut câ t un
purice, presimțind niș te cheltuieli peste puterile lui.
Nu, nu era zgâ rcit poetul nostru, dar, ca să zic aș a, era pur ș i simplu
lefter. Afară de asta, iind de esență mic-burgheză , n-a ı̂ndră znit să -i
spună ei ı̂n ce situație critică se a lă . Deș i i-a dat de ı̂nțeles că nu prea se
simte la largul să u prin hoteluri. Dar ea, gâ ndindu-se la el câ t e de
nervos, a zis:
— Trebuie să pui stă pâ nire pe tine.
El a ı̂ncercat să pună stă pâ nire pe sine. Ș i de ziua ei de naș tere a dat
să -ș i ı̂ncalece muza poetică , pentru ca să ı̂ncropească mă car câ teva
poezioare, ca să le vâ ndă la vreo revistă .
Dar vezi că nu i-a mers. Muza s-a lă sat mult ı̂nduplecată , ș i câ nd s-a
milostivit pâ nă la urmă , poetul a ră mas uimit de ce-a fă cut cu ea. In
orice caz, citindu-ș i producția, ș i-a dat limpede seama că nici nu poate i
vorba de un onorariu. A ieș it ceva nemaipomenit, atribuit de poet ı̂n
parte grabei sale ș i stă rii de tulburare ı̂n care se a la.
Atuncea tâ nă rul nostru poet, gâ ndindu-se la vicisitudinile soartei ș i
că poezia e de fapt o chestie ı̂ncâ lcită , care nu-ți ı̂ngă duie să duci o viață
uș oară , ș i-a vâ ndut ı̂n piață paltonul.
Ș i aș a, ı̂n talie, a mers cu domniș oara sa unde a poftit dumneaei.
După care socotea să mai stea o să ptă mâ nă fă ră griji, cum i-o dori
inima. Abia după aia sa gâ ndit ce-i de fă cut. Ș i cum s-o scoată la capă t.
In caz de nevoie se gâ ndea să ı̂mprumute o sumă de bani de la persoana
respectivă .
Desigur, tare n-ar i vrut să recurgă la aș a ceva, ș i de-aceea s-a
gâ ndit să mai ı̂ncerce o dată cu muza lui poetică . Dar muza nu l-a ajutat
nicidecum să facă ceva mai de Doamne-ajută . Ș i poetul s-a descurajat ı̂n
aș a hal, ı̂ncâ t ș i-a fă gă duit că dacă iese cu bine din situația asta, ı̂și va
că uta neapă rat o slujbă , ca să nu se mai bizuie ı̂n viitor pe artă pură .
Visele cu privire la un ı̂mprumut de la prietena lui s-au dovedit a i
nerealiste. Spre marea lui mirare, ı̂n clipa câ nd tocmai voia să -i spună
de bani, ea i-a spus singură acelaș i lucru, dar gâ ndindu-se la dâ nsa ș i nu
la el. Aș a că poetul nici n-a ı̂nțeles imediat câ t de critic era momentul.
Ea i-a spus că mai e exact o să ptă mâ nă pâ nă primeș te bursa, ș i că dacă
el ar putea, să -i ı̂mprumute ceva bani.
El a zis: „Negreș it”.
Ș i după ce ea a plecat, s-a decis să -ș i lichideze costumul de
covercot.
Ș i-a vâ ndut costumul ı̂n piață, ș i-a aranjat ı̂n parte afacerile, ș i,
numai ı̂n maieu ș i ı̂n pantaloni sport, ı̂ntr-o zi s-a ı̂nfă țiș at la noi, la
Fondul literar din Leningrad, ș i ne-a spus toată povestea lui.
Noi i-am dat o sută de ruble, ca să -ș i ia bilet ș i să plece acasă la el.
Poetul a zis:
— Suma asta ı̂mi ajunge ca să plec. Dar eu aș dori să mai stau aici o
să ptă mâ nă . Aș dori tare mult.
Noi ı̂nsă i-am zis:
— Pleacă acum. Ș i cel mai bine e să -ți gă seș ti un serviciu acolo la
dumneata. Ș i paralel cu asta să scrii din câ nd ı̂n câ nd versuri bune. O să -
ți prindă bine.
Poetul a zis:
— Da, cred că aș a am să ș i fac. Sunt de acord că autorii tineri
trebuie ca ı̂n afară de poezia lor să se mai bizuie ș i pe altceva. Altfel uite
ce se ı̂ntâ mplă . Ș i e just că s-a dus o campanie pe chestia asta.
Mulțumindu-ne, poetul a plecat. Iar noi, ă ș tia de la Fondul literar,
ne-am gâ ndit, vorba poetului:
O, ce divină e împreunarea
Ființelor sortite-a i-mpreună,
Dar oamenii sortiți a i-mpreună
Se-mpreunează, vai, așa de rar!
Ș i cu asta s-a ı̂ncheiat povestea poetului ı̂ncepă tor.

1935
Viața personală
Mergeam ı̂ntr-o zi pe stradă ș i deodată bag de seamă că femeile nu
se mai uită la mine.
Mai ı̂nainte ieș eam ș i eu pe stradă uite-aș a, fercheș nevoie mare, ș i
ı̂ntâ lneam priviri prelungi, zâ mbete de simpatie, chicoteli ș i altele de-
astea.
Acuma - nimic!
Pă cat! mi-am zis. Oricum, mă gâ ndesc, femeia joacă un anumit rol
ı̂n viața personală .
Un economist burghez, sau, pare-mi-se, un chimist a emis originala
idee cum că nu numai viața personală , dar tot ceea ce facem noi, facem
pentru femei. Care va să zică , lupta, gloria, bogă ția, onorurile, schimbul
de locuință, cumpă rarea unui palton ș i aș a mai departe - toate astea se
fac de dragul femeii.
Desigur, respectivul a cam să rit peste cal, a cam luat-o razna, uite-
aș a, ca să se amuze burghezia, dar ı̂n ce priveș te viața personală , ei
bine, cu asta eu sunt ı̂ntru totul de acord.
Sunt de acord că femeia joacă un anumit rol ı̂n viața personală .
Oricum, câ nd mă duceam ș i eu la cinematograf, barem nu mă
necă jeam prea tare câ nd vedeam un ilm prost. Mai strâ ngi o mâ nuș iță,
mai spui ș i tu tot felul de gogorițe, ș i toate astea ı̂nfrumusețează arta
modernă ș i să ră cia vieții personale.
Inchipuiți-vă , dar, cum m-am simțit câ nd bag de seamă la un
moment dat că femeile nu se mai uită la mine!
„Ei dră cie! ı̂mi zic. De ce nu s-or i uitâ nd femeile la mine? Ai? Mă
rog, ce-or i vrâ nd?”
Ș i cum zic, vin acasă ș i ı̂ndată mă uit ı̂n oglindă . Ș i vă d o mutră tare
ș ifonată . Ș i o privire tulbure. Ș i niș te obraji fă ră pic de roș eață.
„Aha, acuma e clar! ı̂mi zic. Trebuie să forțez alimentația. Trebuie
să -mi umplu cu sâ nge ı̂nveliș ul anemiat. ”
Aș a că ı̂mi cumpă r de urgență de-ale gurii.
Cumpă r unt ș i salam. Cumpă r cacao ș i aș a mai departe.
Toate astea le mă nâ nc, le beau, le ı̂nfulec fă ră nici un pic de jenă . Ș i
ı̂n scurtă vreme ı̂mi recapă t o ı̂nfă țiș are plină de prospețime, fă ră urme
de surmenaj.
Ș i, aș a cum mă vă d, lanez pe stră zi. Bag ı̂nsă de seamă că , la fel ca
ș i mai ı̂nainte, doamnele nu-mi dau nici o atenție.
„Aha, ı̂mi zic, poate mi s-a sluțit mersul? Poate nu fac destule
exerciții de gimnastică , exhibiții la inele, să rituri? Poate că nu am
musculatura pe care obiș nuiesc s-o admire doamnele?”
Ca urmare ı̂mi cumpă r un trapez. Imi cumpă r inele ș i haltere, ș i
ı̂ncă nu ș tiu ce nă zdră vă nie.
Ș i mă ı̂nvâ rt ca un apucat ı̂n inelele ș i ı̂n aparatele astea. Diminețile
trag de nă zdră vă niile alea. Sparg pe gratis lemne la vecini.
In sfâ rș it, mă ı̂nscriu la un cerc sportiv. Mă plimb, cu barca ș i cu
bă rcuța. Fac baie pâ nă -n noiembrie. Odată , chiar, era câ t pe ce să mă
ı̂nec. Am plonjat ca prostul ı̂ntr-un loc adâ nc, ș i nedâ nd de fund, am
ı̂nceput să scot bă ș ici de aer, iindcă nu ș tiu să ı̂not prea bine.
Mă canonesc aș a o jumă tate de an. Imi pun viața ı̂n primejdie. De
două ori ı̂mi sparg capul, că zâ nd de pe trapez.
Suport cu bă rbă ție toate astea ș i ı̂ntr-o bună zi, bronzat ș i forti icat,
precum un resort, ies ı̂n stradă ca să ı̂ntâ lnesc zâ mbetul ı̂ncurajator,
demult uitat, al femeii.
Dar nici acum nu gă sesc zâ mbetul acesta.
Atunci ı̂ncep să dorm cu geamul deschis. Aerul proaspă t ı̂mi
pă trunde ı̂n plă mâ ni. Obrajii mi se ı̂mbujorează . Mă fac tranda iriu ș i pe
urmă roș u la față. Ba chiar, nu ș tiu de ce, cu o nuanță liliachie.
Cu mutra asta liliachie mă duc o dată la teatru. Ș i la teatru mă
ı̂nvâ rt ca un apucat tot prin preajma personalului feminin, stâ rnind
observații ș i aluzii grosolane din partea bă rbaților ș i chiar ghionturi ı̂n
piept.
Ca urmare vă d două -trei zâ mbete pră pă dite, care nu mă aranjează
câ tuș i de puțin.
Tot aici, la teatru, mă apropii de o oglindă mare ș i ı̂mi admir silueta
atletică ș i pieptul, care mă soară acum ı̂n circumferință, câ nd ı̂l um lu,
ș aptezeci ș i cinci de centimetri.
Imi ı̂ndoi mâ inile din coate, mă ı̂ndrept de spate, mă sucesc câ nd
ı̂ntr-o parte, câ nd ı̂n alta.
Sunt sincer mirat de nazurile femeilor, care ori turbă de bine ce le
e, ori naiba mai ș tie ce vor.
Mă admir ı̂n oglinda asta mare ș i deodată constat că sunt ı̂mbră cat
cam prost. Adică , ce mai, prost de tot ș i chiar inadmisibil de prost.
Pantalonii prea scurți, cu um lă turi la genunchi, mă ı̂ngrozesc ș i chiar
mă fac să mă cutremur.
Dar ră mâ n de-a binelea tră snit câ nd ı̂mi vă d extremită țile
inferioare, care nici nu e locul să ie descrise ı̂n literatura beletristică .
„A, acuma e clar! ı̂mi zic. Iată ce-mi distruge viața personală - sunt
prost ı̂mbră cat.”
Deprimat, abia ținâ ndu-mă pe picioare, mă ı̂ntorc acasă , dâ ndu-mi
cuvâ ntul că am să -mi schimb vestimentația.
Aș a că , ı̂n grabă mare, ı̂mi fac o nouă garderobă . Imi cos o haină
nouă dintr-o draperie de culoarea liliacului ș i ı̂mi cumpă r o pereche de
pantaloni „oxford”, ı̂ncropiți din două perechi de pantaloni bufanți.
Umblu ı̂n costumul ă sta ca ı̂ntr-un balon, amă râ t de o aș a modă .
Pe urmă ı̂mi cumpă r ı̂n piață un palton cu umerii largi. Ș i o dată ,
ı̂ntr-o zi liberă , ies pe bulevardul Tverskoi.
Ies, cum zic, pe bulevardul Tverskoi ș i mă plimb ca o că milă
dresată . Merg ı̂ncoace ș i ı̂ncolo, miș c din umeri ș i fac niș te paș i de balet.
Femeile se uită chiorâ ș la mine, cu un amestec de mirare ș i spaimă .
Bă rbații se uită mai puțin chiorâ ș . Aud observațiile lor, observații
grosolane ș i necivilizate ale unor oameni care nu ı̂nțeleg cum devine
cazul.
Aud astfel de fraze:
— Ie-te, sperietoarea! Ia priviți cum s-a ı̂mpopoțonat tică losul!
Mă copleș esc cu ironiile ș i ı̂și râ d de mine.
Merg aș a pe bulevard printre ș irurile de oameni, nutrind totuș i o
nu ș tiu ce speranță vagă .
Ș i deodată , lâ ngă monumentul lui Puș kin, observ o doamnă destul
de bine ı̂mbră cată , care mă priveș te cu o nespusă tandrețe ș i chiar cu o
privire un pic vicleană .
Ii zâ mbesc ș i mă aș ez pe banca dimpotrivă .
Doamna cea destul de bine ı̂mbră cată , pe chipul că reia mai stă ruie
vestigiile frumuseții de altă dată , se uită țintă la mine. Ochii ei alunecă
cu drag pe trupul meu prezentabil ș i pe fața pe care sunt ı̂ntipă rite cele
mai bune simțăminte.
Eu ı̂mi aplec capul, miș c din umeri ș i admir ı̂n gâ nd armoniosul
sistem ilozo ic al economistului aceluia burghez cu privire la valoarea
femeilor.
Apoi mă ı̂ntorc din nou spre doamna care acum vă d că urmă reș te
fă ră a clipi din ochi iecare miș care a mea.
Atunci, nu ș tiu de ce, mi se face frică de ochii aceș tia care nu
clipesc. Nu mă mai interesează să am succes la fă ptura asta. Aș a că
vreau să plec. Ș i sunt gata să dau ocol monumentului, ca să mă sui ı̂n
tramvai ș i să plec ı̂ncotro m-or duce ochii, undeva la periferie, unde nu
sunt oameni din ă ș tia care te privesc fă ră a clipi din ochi.
Câ nd deodată , doamna asta destul de bine ı̂mbră cată se apropie de
mine ș i zice:
— Scuzați, stimabile... Mi se pare, zice, foarte ciudat să vorbesc
despre asta, dar soțului meu i s-a furat un palton exact ca al
dumneavoastră . Fiți amabil ș i ară tați-mi că ptuș eala.
„Pă i da, ı̂mi zic, vezi bine, nu poate nici ea să intre ı̂n vorbă aș a,
tam-nesam”. Imi deschei paltonul, cu care prilej ı̂mi um lu pieptul la
maximum.
La vederea că ptuș elii, doamna ı̂ncepe să scoată niș te țipete isterice.
Pă i da, sigur, ă sta e paltonul ei! Un palton furat, pe care acum
nemernicul ă sta (adică eu) ı̂l poartă pe umerii lui.
Vă ică relile ei ı̂mi sparg timpanele. Imi vine să intru ı̂n pă mâ nt, cu
pantalonii ă i noi ș i cu palton cu tot.
Mergem amâ ndoi la miliție, unde mi se dresează un proces-verbal.
Mi se pun ı̂ntrebă ri, la care eu ră spund cu toată sinceritatea.
Ș i câ nd mă ı̂ntreabă ce vâ rstă am ș i le spun, numă rul ă sta, alcă tuit
aproape din trei cifre, mă face deodată să mă cutremur.
„Ah, ı̂mi zic, iată de ce nu se uită femeile la mine! Pă i am ı̂mbă trâ nit!
Ș i eu care voiam să dau vina pe garderobă pentru lipsurile din viața
mea personală ...”
Ii dau doamnei paltonul de furat pe care l-am cumpă rat ı̂n piață ș i
aș a, ı̂n talie, cu inima tulbure, ies ı̂n stradă .
„Ei las’, nu-i nimic, ı̂mi zic. Viața mea personală va i munca. Am să
muncesc. Am să le aduc oamenilor folos. Nu numai lumină ı̂n geam, ca
femeia.”
Ș i ı̂mi bat joc de spusele acelui savant burghez.
„Minciuni! ı̂mi zic. Scorneli ș i nimic altceva! Aiureli occidentale
tipice!”
Ș i râ d ı̂n hohote. Scuip ı̂n dreapta ș i-n stâ nga. Ș i câ nd vă d trecâ nd o
femeie, ı̂ntorc capul.
1932 -1935
Luminile orașului
Unui locatar din casa noastră comunală i-a venit taică -su de la țară .
Desigur, omul a venit dat iind că iu-să u era bolnav. Altfel poate că
n-ar i vă zut Leningradul pâ nă la sfâ rș itul zilelor sale. Cum ı̂nsă iu-su a
că zut bolnav, omul a venit.
Fiu-su era chiriaș la noi. Fă cea serviciu la un restaurant, unde era
ospă tar ș i era bine vă zut.
De prea multă râ vnă , poate, ı̂n ierbâ ntat după munca lui de noapte,
o dată a ieș it fuga ı̂n stradă ca să se ducă acasă ș i a ră cit ı̂n postul să u
culinar, ca să zic aș a. Mai ı̂ntâ i s-a ı̂nvâ rtit de-un guturai, ș i ș apte zile a
stră nutat. Pe urmă ră ceala a trecut la piept ș i temperatura s-a ridicat
brusc pâ nă la patruzeci de grade peste zero.
Pe deasupra, dorind să -ș i petreacă ı̂n chip civilizat timpul ı̂n ziua
lui liberă , s-a dus la Pavlovsk să viziteze palatele de acolo ș i s-a cam
forțat, ajutâ nd-o pe nevastă -sa să urce ı̂n vagon. Aș a că toate astea luate
la un loc au fă cut ca omul să se ı̂mbolnă vească ı̂n loarea vâ rstei.
Ș i iind de felul lui bă nuitor, bietul nostru ospă tar era ı̂ncredințat că
n-o să se mai facă bine ș i că n-o să mai revină , cum se zice, la
ı̂ndeplinirea ı̂ndatoririlor sale.
Aș a stâ nd lucrurile, l-a poftit pe taică -su să vină la Leningrad, ca să -
i dea iertă ciunea cea de pe urmă .
Nu c-ar i ținut el cine ș tie ce la pă rintele să u, ș i acum, la capă tul
vieții, ar i vrut cu orice preț să -l vadă ; dimpotrivă , vreme de patruzeci
de ani nu s-a interesat de el, existența lui lă sâ ndu-l cu totul indiferent.
Dar nevastă -sa, vă zâ nd că soțul ei are o temperatură aș a de mare, mai
degrabă din amor propriu - ca să ie aș a ca la toți oamenii - i-a trimis lui
tata-socru o telegramă : „Vino la Leningrad, iul dumitale e bolnav”.
Ș i atunci câ nd iul acesta a ı̂nceput să se ı̂nsă nă toș ească , la
Leningrad a sosit, spre surprinderea tuturor, de undeva de foarte
departe, taică -su, ı̂n opinci, cu o desagă ı̂n spinare ș i cu un toiag ı̂n
mâ nă . E drept, după cum s-a vă zut mai tâ rziu, bă trâ nul avea ı̂n desagă o
pereche de ciubote, pe care ı̂nsă nu le purta din principiu, zicâ nd că „cel
bogat face cum vrea, cel să rac face cum poate”.
Fireș te, toată lumea, printre care ș i iu-su, ı̂și ı̂nchipuia că o să vină
un moș neag cuminte, poate evlavios, de vreo ș aptezeci de ani, care o să
spună lucruri cuminți ș i o să se sperie de toate. Dar a ieș it, cum se zice,
taman pe dos.
Moș neagul era al naibii de arțăgos, scandalagiu, mitocan ș i
mincinos. Pe deasupra, nu car i fost un contrarevoluționar, dar era tare
ră mas ı̂n urmă din punct de vedere politic.
Moș neagul s-a ș i luat la harță cu portarul ı̂n curte ș i l-a tras de
urechi pe un bă ietan venit ı̂n vizită la unchi-su care stă tea aici de
doisprezece ani.
Pe urmă , la comitetul de locatari a avut o discuție cu preș edintele,
ı̂ncâ t acesta s-a ș i mirat ce concepții mai au unii despre vremea noastră
ș i chiar voia să ı̂nș tiințeze autorită țile de la domiciliul moș neagului.
Colac peste pupă ză , moș neagul l-a vâ râ t de-a binelea ı̂n sperieți pe
fecioru-su, informâ ndu-se tam-nesam la biroul spațiului locativ dacă nu
poate că pă ta o locuință ca să ră mâ nă pentru totdeauna la Leningrad.
Desigur, moș neagul era poate de felul să u un om bun la su let, dar
chiar din prima zi de la venirea lui, toți locatarii s-au dovedit a nu i la
ı̂nă lțime ı̂n ce priveș te comportarea civilizată . Au ı̂nceput toți să -l ia
peste picior, fă ceau glume pe socoteala lui, tratâ ndu-l ca pe un
prostă nac, ı̂și râ deau de apucă turile lui provinciale, de la țară . Ș i iecare
că uta să -i spună te miri ce aiureli, aș a cum, bună oară , ı̂i spunea portarul
de iecare dată câ nd ı̂l vedea, subțiindu-ș i glasul: „Din ce colhoz ai venit,
tinere?”
De altminteri, ș i fecioru-su, ospă tarul Gavrilov, nu se lă sa nici el
mai prejos, ș i uneori, abia stă pâ nindu-ș i râ sul, ı̂i spunea bă trâ nului,
stâ nd ı̂nadins cu nasul ı̂n ziar:
— Azi, taică , să nu ieș i ı̂n stradă , că se face razie, ı̂i caută pe ă ia
că runți ș i roș covani.
Desigur, toate astea se spuneau cu destulă afecțiune ș i fă ră ră utate,
totuș i se vede treaba că nu prea ı̂i fă ceau plă cere bă trâ nului, care a tră it
ș aptezeci ș i doi de ani ș i era de bună seamă mai ı̂nțelept decâ t toți ă ș tia
luați la un loc. Ei ı̂nsă ı̂l socoteau un prostă nac, un țără noi, ș i de-aia ı̂l
tratau aș a.
Ceea ce, ireș te, avea un efect negativ asupra comportă rii sale.
Aș a că atâ tea zile câ t a stat el aici, tot atâ tea scandaluri au fost, cu
țipete, mitocă nii ș i aș a mai departe.
Pe deasupra, ı̂n cea de-a ș aptea zi a ș ederii sale, moș neagul s-a
ı̂mbă tat ı̂ntr-o beră rie ș i s-a apucat să facă tă ră boi. Au vrut chiar să -l
ducă la miliție. Dar moș neagul a ș ters-o ș i a pornit haihui pe stră zi.
Merge el aș a pe stradă ș i câ nta. Bă trâ nel, cu pă rul alb, ı̂mbră cat ca
la țară , câ t se poate de simplu. Ș i tot mergâ nd aș a, vede deodată că s-a
ră tă cit.
Vezi bine, era cu neputință să se ră tă cească . Mai ales că ș tia strada.
Dar, beat cum era, s-a speriat ș i chiar s-a trezit.
Atunci l-a ı̂ntrebat pe un trecă tor pe unde trebuie s-o ia. Trecă torul
nu ș tia, aș a că l-a sfă tuit să se adreseze organelor de miliție.
Fireș te, moș neagul nostru s-a s iit să se ducă la milițianul din post
ș i, tulburat cum era, a mai mers vreo două -trei cvartale.
Dar pe urmă s-a dus la un milițian, cam cu teamă , gâ ndindu-se că
milițianul o să luiere din țignal ș i o să țipe la el.
Dar milițianul, conform instrucțiunilor regulamentului de ordine
interioară , l-a salutat, ducâ nd mâ na ı̂nmă nuș ată ı̂n alb la chipiu.
Gata de scandal ș i neobiș nuit cu una ca asta, bă trâ nul, surprins, s-a
cam fâ stâ cit ș i a bă lmă jit ceva aiurea. Milițianul, ı̂ntrebâ ndu-l ce stradă
caută , i-a ară tat pe unde s-o ia ș i, salutâ ndu-l din nou, ș i-a vă zut de-ale
sale.
Dar acest mic gest de respect ș i politețe, cuvenit pe vremuri
generalilor ș i baronilor, a fă cut o impresie extraordinară asupra
moș neagului nostru. Bă trâ nul a ı̂nceput chiar să tremure atunci câ nd
milițianul l-a salutat pentru a doua oară , dovedindu-i astfel că nu era
nici o greș eală la mijloc ș i că aș a se cuvenea să ie.
Ș i atunci bă trâ nul, aș a cum s-a a lat mai tâ rziu, s-a dus ș i la alt
milițian, ș i din nou a fost salutat, ceea ce i-a pă truns ș i mai adâ nc ı̂n
su letul netrebnic.
Desigur, nu ș tiu dacă aș a ceva poate să aibă o ı̂nrâ urire imediată
asupra caracterului, dar toată lumea a bă gat de seamă că bă trâ nul s-a
ı̂ntors acasă peste mă sură de grav ș i, trecâ nd pe lâ ngă portar, nu s-a luat
la harță cu el, ca de obicei, ci l-a salutat fă ră a scoate o vorbă ș i ș i-a
vă zut de drum.
Nu ș tiu dacă un lucru atâ t de mă runt, un leac ca acesta a putut să
joace vreun rol ı̂n schimbarea caracterului să u, dar toată lumea a bă gat
de seamă că s-a ı̂ntâ mplat ceva cu moș Gavrilov, ceva cu totul aparte.
Unii l-au vă zut cum s-a apropiat de vreo două ori de milițianul din
colț ș i a stat frumos de vorbă cu el.
Ș i mulți, cu un fel de a gâ ndi cam simplu, vă zâ nd schimbarea asta,
au pus-o pe seama spaimei pe care a tras-o bă trâ nul câ nd au vrut să -l
ducă la miliție. Dar unii au ı̂nțeles schimbarea ı̂ntr-alt fel.
Aș a că un intelectual de la noi din casă , unul care suferă de diabet, a
zis aș a despre ı̂ntâ mplarea asta:
— Eu am susținut ı̂ntotdeauna punctul de vedere după care
respectul față de om, laudele ș i stima dau rezultate excepționale. De pe
urma acestor lucruri, unele caractere ı̂mbobocesc literalmente ca
tranda irul ı̂n zori de zi.
Cei mai mulți n-au fost de acord cu el, ba chiar la noi ı̂n apartament
s-a ı̂ncins o discuție care n-a dus la nimic.
După vreo trei zile, moș Gavrilov i-a spus lui iu-su că el pleacă la
țară , chemat de treburi urgente.
Unii dintre locatari, vrâ nd s-o dreagă față de moș neag pentru
glumele lor proaste, s-au dus să -l conducă la gară .
Iar atunci câ nd a pornit trenul, bă trâ nul, stâ nd pe platformă , i-a
salutat cu mâ na la tâ mplă pe toți cei veniți să -l conducă . Ș i toți au râ s, ș i
a râ s ș i moș neagul, ș i a plecat la el la țară .
Iar acolo, acuma e, de bună seamă , mai amabil ı̂n raporturile sale
cu oamenii. Ceea ce ı̂i va face viața ș i mai luminoasă , ș i mai plă cută .
1936
Despre respectul fața de oameni

Iată ce ı̂ntâ mplare s-a petrecut la Leningrad.
Mai bine zis nu la Leningrad, ci ı̂n afara oraș ului. In halta Parcul
Aeronavigației.
Se pare că acolo, judecâ nd după denumire, zboară aeroplane,
umblă aviatori, vâ jâ ie elici. Se pare că pe peronul acestei halte, pasagerii
coboară cu un sentiment de mare satisfacție morală .
Dar această satisfacție se risipeș te ı̂n scurt timp precum fumul.
Pentru că aici, de ı̂ndată ce coborı̂ din tren, n-ai unde să mergi. Numai
câ mp ș i mlaș tină . Vara mai treacă -meargă , dar primă vara puteți să vă
ı̂nchipuiți cum e.
Aș a ı̂ncâ t că lă torii au prins prostul obicei de a merge aici pe
traverse. Or pentru asta, ei sunt, desigur, amendați. Pasagerii ı̂nsă nu se
lasă ș i continuă să meargă pe traverse.
Aș a stâ nd lucrurile, ı̂n lupta ı̂mpotriva acestui ră u au fost aruncați
doi oameni, un paznic ș i un secretar.
Secretarul stă ı̂n ghereta lui ș i scrie chitanțe. Paznicul umblă ca un
apucat ı̂n jurul gheretei, ș i cum ceva, te ı̂nhață. Adică ı̂i reține pe cei care
au mers pe terasament. Ș i-i duce la gheretă . La gheretă li se ia amenda.
Câ te o rublă de că ciulă . Totul e, ca să zic aș a, cum nu se poate mai bine,
cum cere legea ș i cum ș i trebuie să ie. Dacă nu intră m ı̂n amă nunte ı̂n
ce priveș te mlaș tina.
Atâ t că secretarul are chitanțe pe o sumă mai mare decâ t amenda.
El aplică o amendă de o rublă , dar chitanțele lui sunt de trei ruble.
Mă rog, te descurci cum ș tii.
Vezi ı̂nsă că secretarul ș i paznicul nu-ș i fac probleme cu asta. Ei au
gă sit o soluție. Adună ı̂n gheretă câ te trei pasageri. Ș i amendează dintr-
o dată toată echipa. Ș i totul iese de o precizie matematică . Incasează de
la iecare câ te o rublă ș i le dau la toți o singură , chitanță, ı̂mpreunâ nd,
ca să zic aș a, inimile celor trei pe temeiul necazului lor comun.
Chestia e câ t se poate de dră guță. Unde mai pui că e primă vară .
Poate că stră luceș te soarele. Natura ı̂și dă drumul. Mlaș tina se acoperă
de verdeață. In inimi se aprinde, ca să zic aș a, iubirea de oameni.
Respectul față de demnitatea umană ı̂ți umple pieptul.
Chitanțele, ı̂nsă , vezi bine, n-ai ce-i face, sunt de trei ruble. Au
ră mas probabil de la să riturile din mers din tramvai. Trebuiau ș i ele
folosite cumva.
Desigur, astfel de chitanțe uneori complică operația. Bună oară s-au
adunat doi contravenienți pasibili de amendă , dar al treilea ia-l de unde
nu-i. Fireș te, va apare ș i el odată cu trenul urmă tor. Oricum, ı̂nsă , e
chestie de aș teptare.
Dar mai ales trebuie ca numă rul total al pasagerilor amendați să se
ı̂mpartă la trei. Astfel totul e bine. Aș a, cifrele lor ies la țanc. Dar dacă
asta lipseș te, atunci pardon de aș a aritmetică .
Iată ı̂nsă că o dată numă rul pasagerilor amendați nu se ı̂mpă rțea la
trei. Nu era divizibil cu trei.
S-au poticnit aș a, la ei ı̂n gheretă , de dimineață. Doi pasageri stau ș i
aș teaptă , cel de-al treilea nu se arată . Câ nd a apă rut al treilea, odată cu
el a venit ș i al patrulea. Acum stă cel de-al patrulea ș i aș teaptă . Lipsesc
doi. Vine unul. Apoi iar o pereche. Ș i aș a toată ziua. Pâ nă ș i celor doi
angajați li s-a acrit ș i au devenit cam nervoș i. Dar n-au coborâ t steagul
producției pâ nă seara.
Ș i iată că au coborâ t din tren două persoane. Amâ ndouă lucrează la
„Elektrosila”. Una e agronomul T. de la sovhozul uzinei, cealaltă -
funcționara A.
Cele două persoane merg pe linie, fă ră a bă nui ce necaz le paș te ı̂n
ziua asta. Ș i vezi, dau peste paznic. Ș i paznicul le duce la gheretă .
La gheretă , apariția lor produce o mare bucurie. Intrucâ t aici stau
ı̂n aș teptare doi inș i. Ș i ă ș tia doi ș i-l aleg imediat pe agronom. Aș a că se
formează triunghiul necesar. Atuncea secretarul zice:
— Uite, acuma vă ı̂nțeleg, puteți pleca.
Funcționara zice:
— Ș i eu ce fac?
— Dumneavoastră , zice secretarul, mai aș teptați puțin. Cum apar
alți doi inș i, vă dau drumul. Ivanı̂ci, zice, ia ieș i pe linie. Vezi, poate
gă seș ti ceva. Să n-o reținem prea mult pe domniș oara.
Dar oricâ t s-a stră duit paznicul, de data asta n-a putut să facă
nimic.
Mai tâ rziu, totuș i l-a adus pe unul ră tă cit. Aș a că s-au fă cut doi. A
treia persoană , ı̂nsă , lipsea. Ori poate că ı̂ncepuse să amurgească .
Atuncea paznicul, presimțind cam cum iese chestia cu aritmetică ,
fu oarecum cuprins de panică . Ieș i ı̂ndată pe terasament, dar iar nu gă si
pe nimeni.
Secretarul, nemulțumit de paznic, ieș i singur ca să ia aer ș i ca să
vadă totodată dacă nu e cineva care merge pe terasament.
Dar ı̂n ziua aceea, cum am mai spus, parcă li se fă cuseră farmece. Ș i
oricâ t s-au silit ei să -l gă sească pe un al treilea, nu l-au putut gă si.
Atuncea secretarul, pe numele să u Sumarokov, scoate un oftat ș i
zice:
— O să trebuiască să scriem două procese-verbale. Achitați
dumneavoastră iecare câ te o rublă ș i prezentați buletinele de
identitate.
Cei doi au semnat procesele-verbale. In timpul ă sta, agronomul,
care nu plecase, pentru că o aș tepta pe colega sa, ı̂i zice acesteia:
— Să scrii ı̂n procesul-verbal ș i ı̂n privința chitanței de trei ruble.
Ceea ce colega lui a ș i fă cut.
Dar asta, nu ș tiu de ce, l-a supă rat pe secretar. I-a atins anumite
corzi sensibile. Ș i secretarul a zis:
— Nu voi admite nici un fel de propagandă inutilă ș i nici un fel de
scamatorii la că ile ferate.
Ș i zicâ nd aș a, ı̂nchise ghereta ș i telefonă la miliție. Ș i ceru să i se
trimită un milițian.
Dar cum acesta ı̂ntâ rzia să vină , secretarul ı̂i conduse personal pe
cei doi, escortați de paznic, la gară .
La gară , oamenii au protestat. Ș i atunci secretarul, după ce a
ı̂ntocmit un nou proces-verbal, le-a dat drumul.
După un timp, agronomul primeș te o citație de la miliția din
Detskoe Selo. Este invitat să se prezinte acolo. Dar agronomul, iind
foarte ocupat, se prezintă mai tâ rziu decâ t la ora indicată . Ș i nu-l
gă seș te pe inspectorul de sector.
Atunci inspectorul ı̂i scrie pe un ton ș i mai energic.
„In caz, scrie, că nu vă prezentați la data de cutare, vă voi aduce sub
escortă .”
Dar agronomul, ca un fă cut, n-a putut să se prezinte; fusese trimis
la ı̂nsă mâ nțări la Gdovskie Slanțı.̂ Ș i acuma ı̂i e ș i lehamite să se ı̂ntoarcă
de-acolo ı̂n necunoscut.
Intr-adevă r, e ceva trist ı̂n treaba asta. Nu ș tiu cum, dar ș i dintr-o
parte, ș i din alta e ceva grosolan ș i jignitor.
Chestia e, zic eu, să se des iințeze mai degrabă chitanțele astea de
trei ruble, mă car din respect pentru demnitatea umană .
N-are, ză u, nici un haz supunerea asta oarbă ı̂n fața hâ rtiei. Auzi, să
aduni oameni pâ nă faci suma! De obicei se ı̂ntâ mplă invers. Dar aș a,
ză u, e ceva care te pune pe gâ nduri.
Câ t despre cei doi lucră tori aruncați ı̂n lupta ı̂mpotriva mersului pe
traverse, ı̂n loc să ne facă greută ți cu birocrația asta a lor, ar i putut
foarte bine ı̂n timpul ă sta să facă o că rare prin mlaș tină . Ceea ce ar
satisface ı̂n parte cerințele spirituale atâ t ale că lă toriilor, câ t ș i ale lor
ı̂nș iș i.
Ș i n-ar mai, i atâ tea țipete, lacrimi, supă ră ri ș i amă ră ciuni.
1936
Povestea bolii mele
In primă vara anului 1938, revista „Krokodil” mi-a propus să scriu
un foileton despre unele defecțiuni de la spitalele noastre regionale.
Drept material mi s-au pus la dispoziție vreo două zeci de scrisori
de la cititori, primite de revistă ș i de redacțiile unor ziare din Moscova.
Sarcina de a scrie un astfel de foileton putea i ı̂ndeplinită ı̂n două
feluri: să scriu ie un articol obiș nuit de ziar, indicâ nd adresele ș i
numele administratorilor ı̂n culpă , ie un foileton comic.
Am optat pentru cea de-a doua soluție. Cititorul are ı̂n față un spital
regional imaginar, unde sunt enumerate la modul ș arjat defecțiunile
reale semnalate de cititori.
Indeplinirea ı̂n acest fel a sarcinii date ı̂și atinge țelul nu mai puțin
e icient decâ t indicarea concretă a unor adrese ș i nume. Veri icarea
ulterioară a ară tat că multe din defecțiunile surprinse ı̂n foiletonul
nostru au fost grabnic ı̂nlă turate.
Nu-i mai puțin adevă rat că unele din ele se mai mențin pâ nă ș i ı̂n
ziua de azi.
*
Ca să iu sincer, eu unul prefer să bolesc acasă .
Desigur, nu ı̂ncape vorbă , la spital poate e mai multă lumină ș i e
mai civilizat. Ș i hrana, poate, e prevă zută să aibă mai multe calorii. Dar,
cum zice-o vorbă , tot mai bine-i acasă .
Am fost dus la spital iind bolnav de febră tifoidă . Ai mei credeau
să -mi uș ureze astfel suferințele neı̂nchipuite.
Dar nu ș i-au atins scopul, pentru că am nimerit ı̂ntr-un spital nu
ș tiu cum mai altfel, unde nu mi-a plă cut chiar totul.
Oricum, s-a adus un bolnav, e trecut ı̂n registru, ș i deodată bolnavul
citeș te acest aviz pe perete: „Cadavrele se eliberează de la orele 3 la 4”.
Nu ș tiu alți bolnavi, dar eu unul, câ nd am citit avizul ă sta, era să cad
jos. Gâ ndiți-vă , am temperatură mare, viața poate că abia se mai ține ı̂n
mine, poate că atâ rnă de un ir de pă r, ș i poftim - mi-e dat să citesc aș a
ceva!
I-am spus bă rbatului care mă ı̂nregistra:
— De ce, zic, tovară ș e felcer, a iș ați asemenea avize vulgare?
Oricum, zic, pe bolnavi nu-i interesează să citească aș a ceva.
Felcerul, sau cine o i fost el, s-a mirat auzindu-mă vorbind aș a ș i
zice:
— Ia te uită , e bolnav, abia mai merge, mai că nu scoate aburi pe
gură din pricina ierbințelii, ș i dumnealui, zice, face la toate autocritică .
Dacă , zice, ai să te faci bine, ceea ce mă ı̂ndoiesc, atunci să critici, că
altfel chiar că o să te eliberă m de la trei la patru, aș a cum scrie acolo, ș i
atunci ai să vezi!
Am vrut să mă iau de felcerul ă sta, dar pentru că aveam
tempe'atură mare, treizeci ș i nouă cu opt, n-am stat la discuție cu el. I-
am zis numai:
— Ei las’, maț de clistir, mă fac eu bine, ș i atunci ai să dai socoteală
pentru atâ ta neobră zare. Se poate, zic, să audă bolnavii asemenea
vorbe? Asta, zic, le macină moralceș te forțele.
Felcerul s-a mirat auzind pe un bolnav grav vorbind aș a de degajat
cu el ș i imediat a pus capă t discuției. Intre timp a venit o soră .
— Haidem, zice, bolnavule, la punctul de scă ldare.
Cuvintele astea m-au ș ocat ș i ele.
— Mai bine, zic, i-ai spune baie, nu punct de scă ldare. Aș a e mai
frumos, zic, ș i ridică moralul bolnavului. Eu, zic, nu-s cal, ca să iu dus la
scă ldat.
Sora zice:
— Mă car că e bolnav, zice, dar observă tot felul de inețuri.
Probabil, zice, n-ai să te faci bine, pentru că prea ı̂ți bagi nasul peste tot.
Intre timp, sora m-a dus la baie ș i mi-a spus să mă dezbrac.
Am ı̂nceput să mă dezbrac ș i deodată vă d că ı̂n cadă , deasupra apei,
stă un cap. Ș i deodată observ că ı̂n baie parcă e o babă , probabil o
bolnavă .
Ii zic sorei:
— Unde m-ați adus, nemernicilor, la baia femeilor? Aicea, zic, vă d
că cineva se scaldă .
Sora zice:
— E o bă trâ nă , bolnavă . N-o lua ı̂n seamă . Are temperatură mare ș i
nu mai reacționează la nimic. Aș a că dumneata dezbracă -te fă ră nici o
jenă . Intre timp, noi o să scoatem bă trâ na din cadă ș i o să -ți turnă m apă
proaspă tă .
La care eu zic:
— Bă trâ na nu reacționează , dar eu poate că mai reacționez. Ș i nu-
mi face absolut nici o plă cere să vă d ceea ce pluteș te ı̂n cada asta a
voastră .
Deodată vine iar felcerul.
— Prima oară , zice, vă d un bolnav aș a de cusurgiu. Că asta nu-i
place, că asta nu-i bine. Are pretenții ș i pentru că o bă trâ nă pe moarte
face baie. Dâ nsa are poate aproape patruzeci de grade ș i nu mai ia
seamă la nimic, ș i vede totul ca prin sită . Ș i ı̂n orice caz, la vederea
dumitale n-o să ză bovească pe lumea asta cinci minute ı̂n plus. Nu, zice,
mie ı̂mi place mai mult câ nd ne vin bolnavi ı̂n stare de inconș tiență. Cel
puțin atuncea toate le sunt pe gust, sunt mulțumiți de toate ș i nu se
angajează cu noi ı̂n dispute ș tiinți ice.
In vremea asta, bă trâ na din cadă prinde glas:
— Scoteți-mă , zice, din apă , că de nu, zice, acuș i ies singură ș i vă
ară t eu vouă !
Aș a că cei doi s-au ocupat de bă trâ nă ș i mie mi-au spus să mă
dezbrac.
Câ t m-am dezbră cat, au umplut numaidecâ t cada cu apă ierbinte ș i
mi-au spus să mă vâ r ı̂n cadă .
Cunoscâ ndu-mi irea, nu mai stă teau la discuție cu mine ș i că utau
să -mi facă voia ı̂n toate. Decâ t că după baie mi-au dat niș te rufe uriaș e,
care nu-mi erau pe mă sură . M-am gâ ndit că mi-au vâ râ t ı̂nadins aș a o
garnitură nu pe mă sura mea, dar pe urmă am vă zut că asta era la ei
ceva normal. La ei, de regulă , bolnavii scunzi umblau ı̂n că mă ș i lungi, iar
cei mari de statură , ı̂n că mă ș i scurte.
Ba ı̂ncă garnitura mea s-a dovedit a i mai bună decâ t altele.
Că maș a mea avea ș tampila spitalului pe o mâ necă ș i nu-i strică aspectul
general, pe câ nd la alți bolnavi ș tampila stă tea uneori pe spate, ori pe
piept, ceea ce ș oca moraliceș te demnitatea umană .
Dar ı̂ntrucâ t temperatura ı̂mi creș tea mereu, n-am mai stat la
discuție cu privire la obiectele astea.
M-au instalat ı̂ntr-un salon mic, unde se a lau vreo treizeci de
bolnavi de tot soiul. Unii se pare că erau grav bolnavi. Alții, dimpotrivă ,
erau ı̂n convalescență. Unii luierau. Alții jucau dame. Alții umblau prin
saloane ș i citeau silabisind ceea ce scria la că pă tâ iul bolnavilor.
Am fă cut gă lă gie, cerâ nd să vină medicul ș ef, dar ı̂n locul lui a venit
felcerul acela. Eu eram tare slă bit, ș i la vederea lui mi-am pierdut
complet cunoș tința.
Mi-am revenit, cred, abia după vreo trei zile.
Sora ı̂mi zice:
— Dumneata, zice, ai un organism teribil. Ai trecut, zice, prin cele
mai grele ı̂ncercă ri. Ba chiar, zice, te-am pus ı̂ntâ mplă tor lâ ngă un geam
deschis, ș i dumneata, cu totul surprinză tor, ai ı̂nceput să te ı̂ntremezi.
Acuma, zice, dacă n-ai să te molipseș ti de la bolnavii vecini, o să te
putem, zice, felicita din toată inima că te-ai ı̂nsă nă toș it.
Vezi ı̂nsă că organismul meu nu s-a lă sat atins de alte boli, ș i numai
cu puțin ı̂nainte de a ieș i din spital m-am ı̂mbolnă vit de o boală de copii
- de tuse mă gă rească .
Sora zice:
— Te-ai molipsit din pavilionul vecin. Acolo avem secția pentru
copii. Probabil că ai fost neatent ș i ai mâ ncat dintr-o farfurie din care a
mâ ncat un copil bolnav de tuse mă gă rească . Uite aș a te-ai ı̂mbolnă vit.
Altfel, organismul meu a rezistat ș i am ı̂nceput din nou să mă
ı̂ntremez.
Curâ nd m-am fă cut bine. După o lună am ieș it din spital. Ș i acum
bolesc acasă .
O istorioară instructivă
Iată ce mi-a relatat un lucră tor din transportul oră ș enesc.
Trebuie să spun că istorioara pe care mi-a povestit-o el e
instructivă nu numai pentru transporturi. Ea e plină de ı̂nvă țăminte ș i
pentru alte sectoare ale vieții noastre.
Iată de ce ne-am gâ ndit să solicită m atenția onorabililor cititori cu
această , ca să zic aș a, fabulă , ı̂n chipul unui mic foileton.
La o direcție fă cea serviciu un salariat destul de important, pe
nume K.
Vreme de două zeci de ani, el a ocupat posturi importante ı̂n
direcție. Un timp, imaginați-vă , s-a a lat ı̂n fruntea comitetului sindical.
Pe urmă s-a strecurat ı̂n postul de preș edinte al consiliului de
conducere. După aia a mai condus nu ș tiu ce.
Pe scurt, ı̂n toți cei două zeci de ani, el a fost vă zut pe culmile vieții.
Ș i toată lumea s-a obiș nuit cu asta. Ș i nimeni nu se miră că e aș a. Mulți
ı̂și ziceau: „Aș a ș i trebuie să ie”.
Desigur, K. nu era inginer sau tehnician. Nu avea nici un fel de
studii de specialitate. De altfel, ı̂n ce priveș te studiile, se pare că ı̂n
direcția asta stă tea prost de tot.
Nu ș tia să facă nimic deosebit, nu cunoș tea mai nimic ș i nici mă car
nu avea o scriere frumoasă .
Totuș i se bucura de multă considerație, era stimat, se puneau
speranțe ı̂n el ș i aș a mai departe.
Era deosebit de necesar atunci câ nd aveau loc ș edințe. Aici, ca să
zic aș a, se simțea la largul lui. Trâ ntea tot felul de cuvâ ntă ri, rostea fel ș i
fel de cuvinte, aforisme ș i lozinci. Deschidea iecare ș edință cu un
cuvâ nt introductiv ba despre una, ba despre alta. Ș i toți credeau că fă ră
el, lumea s-ar duce dracului.
Toate cuvâ ntă rile lui erau, desigur, stenogra iate pentru posteritate.
Ba la jubileul să u de două zeci de ani s-a gâ ndit chiar să -ș i publice
cuvâ ntă rile ı̂n broș ură . Dar ı̂ntrucâ t ı̂n ultimul timp, din hâ rtie se fabrică
intens farfurioare ș i pă hă rele pentru ı̂nghețată , pentru broș ura lui n-a
ajuns hâ rtie. Altfel i-am i citit cu interes cuvâ ntă rile originale ș i ne-am
i minunat ce fel de oameni există pe lumea asta.
Oricum, ı̂nsă , s-a hotă râ t ca jubileul lui să ie să rbă torit cu un fast
deosebit. Ș i chiar s-a cumpă rat o servietă , cu o plă cuță pe care au fost
gravate aceste cuvinte: „Dumneavoastră care... două zeci de ani... ș i aș a
mai departe... Noi pe dumneavoastră ... dumneavoastră pe noi... Mersi...
Etcetera, etcetera...”
Mă rog, ceva cam ı̂n genul ă sta.
Dar festivitatea nu a avut loc, deoarece ı̂ntre timp s-a petrecut un
eveniment care a fă cut să scadă vizibil semni icația jubileului apropiat.
Iată ce s-a ı̂ntâ mplat la ultima ș edință.
Omul nostru abia ș i-a rostit cuvâ ntarea. A rostit o cuvâ ntare caldă ,
ı̂n lă că rată ; vezi dumneata - muncitorii... munca... muncesc... vigilență...
solidaritate...
Ș i, obosit de cuvâ ntarea sa, s-a aș ezat ı̂n ropotul de aplauze pe locul
să u, ală turi de preș edinte, ș i a ı̂nceput să -ș i plimbe distrat creionul pe
hâ rtie.
Ș i deodată , ı̂nchipuiți-vă , se ridică unul, un vatman. Imbră cat
excepțional de cură țel, ı̂ntr-un costumaș gri, cu o loare la butonieră .
Omul ă sta se ridică ș i vorbeș te aș a:
— Adineauri am ascultat convingă toarea cuvâ ntare a tov. K. Am
dori să -l ı̂ntrebă m: ce a vrut să spună cu asta? De două zeci de ani ı̂i
auzim vocea de tenor: ah, muncitorii, ah, munca, ah, ba una, ba alta. Dar
permiteți-mi să vă ı̂ntreb ce este acest K. In sectorul nostru de muncă ?
Ce e: tehnician, inginer, sau artist de operă , trimis aici la noi cu un
anume interes? Sau dacă ș tie să facă ceva? Dar vezi că el nu ș tie să facă
nimic. Nu ace decâ t că rosteș te cuvâ ntă ri fă ră nici un conținut. Or noi,
ı̂nchipuiți-vă , am crescut mult ı̂n aceș ti două zeci de ani. Mulți din noi au
studii de ș apte clase. Iar unii au absolvit zece clase. Ș i dâ nș ii ar putea să l
ı̂nvețe ei câ te ceva pe stimatul tovară ș K., ı̂ntrucâ t vatmanii sunt azi de
altă formație. Mai ı̂nainte vreme, da, vatmanul ș tia numai să ră sucească
manivela motorului, ı̂n prezent, vatmanul e un fel de specialist, care ș tie
ș i să deseneze o schemă de motor, ș i să țină o cuvâ ntare politică , ș i să
dea o lecție de trigonometrie oratorului nostru K.
S-a stâ rnit rumoare. Ț ipete. Exclamații.
Preș edintele a cam sfeclit-o. Nu ș tie cum să reacționeze.
Exclamațiile continuă : „Just!” „Absolut just!” „Afară cu acest K.! “
Atuncea se ridică unul ș i zice:
— Nu, nu trebuie ca faimosul nostru orator să ie dat afară , ı̂ntrucâ t
dâ nsul a activat pe tă râ mul să u timp de două zeci de ani. Dar e mai bine
ca el să stea la comitetul sindical ș i să lipească timbre acolo, decâ t să
rostească cuvâ ntă ri moralizatoare la ș edințele noastre de producție.
Se auziră din nou strigă te: „Just!”
Unul, cam pornit să sară peste cal, s-a ridicat ș i a zis:
— Probabil că acest K. ș i-a scornit o lozincă pentru el: decâ t să duci
tu ceva ı̂n câ rcă , mai bine să -i mâ i din urmă pe alții. De-aia a ș i ajuns ı̂n
fruntea noastră .
Atunci preș edintele l-a ı̂ntrerupt pe vorbitor ș i a zis:
— Să nu ofensă m persoanele.
La care toți s-au uitat numaidecâ t la acest K. Toți se gâ ndeau să
vadă pe fața lui indignare, indispoziție, tulburare. Dar n-au vă zut nimic
din toate astea.
K. s-a ridicat, a zâ mbit ș i, scă rpinâ ndu-se după ceafă , a zis:
— De fapt, de ce v-ați legat de mine? Ce vină am eu? Voi m-ați
promovat, ceea ce m-a mirat ı̂ntotdeauna. De la bun ı̂nceput v-am spus
că nu mă pricep la nimic ı̂n munca voastră . Mai mult decâ t atâ t, am
ı̂nceput să vă conduc deș i eram aproape cu desă vâ rș ire analfabet. Ba ș i
acum, ca să iu sincer, fac câ te ș ase greș eli la două râ nduri.
La care toți au izbucnit ı̂n râ s. A râ s ș i K.
Apoi a zis:
— Stau, ză u, ș i mă minunez. Am tră it două zeci de ani ca-n basme.
Atuncea se ridică un taxator ș i zice:
— Aicea e ca la Puș kin... Cu aș a negustorie, halal să -i ie. Acuma
luieră a pagubă .
Inchizâ nd ș edința, preș edintele spuse:
Acuma luieră a pagubă pentru că vreme de două zeci de ani le-a tot
dat povețe la alții, dar el n-a ı̂nvă țat nimic.
PANTELEIMON ROMANOV
Versiune românească de
ECATERINA ȘIȘMANIAN
Insigna
Pe stradă , ı̂n fața uș ii comitetului de bloc, ciopor de lume, se
ı̂nghesuie de la ș ase dimineața. Unul stă cu o listă ș i-i notează pe cei
care se apropie.
Un milițian cu revolver trece pe-acolo ș i strigă :
— Pe-ai voș tri să -i mâ nați ı̂n piață, că acolo vi se spune ce ș i cum.
După muncă , toți cei care au lucrat capă tă insigne.
Apoi pleacă .
— De ce se adună lumea, maică ? ı̂ntreabă o bă trâ nă de vreo
ș aptezeci de ani, care sa apropiat ı̂ntre timp.
— Cum, nu te-ai ı̂nscris ı̂ncă ? se indignează un lă că u cu cizme tari
ș i cu haina la două râ nduri.
— Nu, maică ...
— Ce mai caș ti gura! Acuș i ne mâ nă . Inscrie-te degrabă .
— Doamne, câ t pe ce să ı̂ntâ rzii! se ı̂nspă imâ ntă bă trâ na, trecâ nd
mai la o parte, după ce s-a ı̂nscris. Mi-e capul buimac, m-au buș it toată .
— Mai e mult pâ nă să ne mâ nați? se aud glasuri pline de neră bdare.
— Da’ unde ne duce?
— Naiba să -i ș tie unde. Te cară de colo-colo...
— Nu cară pe nimeni ș i nici la naiba ș tie unde, i-o retează un
bă rbat cu obrazul ras, ı̂mbră cat ı̂ntr-o mantă militară , ci toți cetă țenii
conș tienți sunt chemați să participe la să rbă toarea muncii.
Ceilalți se uită la el cu spaimă ș i tac. Numai o precupeață, ı̂n rochie
de stambă ș i cu bă smă luță la gâ t, zice:
— Mai bine ne-am vorbi cu toții ș i n-am merge nică ieri; auzi, ce le
dă prin cap!
— Da’ mergem voluntar, sau obligatoriu?
— Voluntar, ră spunde cel cu lista, câ te un ins de iecare locuință.
— Da’ dacă nu te duci, ce se ı̂ntâ mplă ?
— Dracu’ ș tie... Cică au să ne elibereze nu-ș ce insigne.
— Da’ ă l de n-are insignă ce pă țeș te?
— Eu de unde să ș tiu, ce te-ai legat de mine, ı̂ntreabă -i pe
comuniș ti. N-ajunge că -i mâ n, afurisiții, mai trebuie să le dai ș i lă muriri.
Ș i aș a-s nă uc de cap.
Precupeața ı̂n rochie de stambă se gâ ndeș te câ t se gâ ndeș te apoi
spune:
— Mai bine ne-am ı̂nțelege cu toții ș i n-am merge.
— Tu aici te ı̂nțelegi, da’ pe strada ailaltă nu se ı̂nțeleg ș i o
nimereș ti cu oiș tea-n gard, se amestecă un fost bă can, cu cizme de lac
ponosite.
— Ș i-apoi mai e ș i insigna, adaugă careva din mulțime. Dracu’ ș tie,
s-ar putea să n-aibă nici o ı̂nsemnă tate, da’ poate că fă ră ea n-ai trecere
pe nică ieri. Uite, de pildă , cică ı̂n curâ nd or să se dea galoș i. Vii să
cumperi - „Prezentați insigna. N-aveți? Prea bine, nici noi n-avem galoș i
pentru dumneavoastră .”
— Asta ı̂ncă n-ar i nimic; dar dacă te ș terg de tot? zice unul.
— De unde?
— Ei, frate, gă sesc ei de unde!
— Gata, ispră viți cu vorba ș i haidem ı̂n piață. Incolonarea!
— Curat ca la paradă , se aude un glas batjocoritor.
— Acum mai e cum mai e... Dar data trecută ne mâ nă un comunist,
ș i-apoi ne-a pus să câ ntă m câ ntece, de mai mare chinul.
— Alinierea! strigă omul cu lista, ș i se dă cu spatele pâ nă -n mijlocul
stră zii, la fel cum ı̂și ia distanță un comandant care se pregă teș te să -ș i
conducă regimentul la paradă .
— Matale, bă trâ no, ce te vâ ri ba ı̂ncoace, ba ı̂ncolo? Odată ce s-a dat
comanda de aliniere, ı̂nseamnă că trebuie să te aș ezi ı̂n râ nd. Mergeți pe
mijlocul stră zii; ce vă tot suiți pe trotuar?
— Of, Doamne, maică !...
— Inainte marș ! Iar v-ați cocoțat pe trotuar? Ce mai nă rozi!...
— Pă i eu ı̂s ı̂nsă rcinată ...
— Atunci de ce te mai ı̂nvâ rti pe aici! Zeloș i, nevoie mare, câ nd nu
trebuie. S-a zis limpede - câ te un ins de iecare locuință, da’ ei s-au
adunat dracu’ ș tie câ ți.
— Pă i nimeni n-are chef să ră mâ nă fă ră galoș i, rosteș te careva ı̂n
surdină .
— Du-te acasă , ți s-a spus doar... o sfă tuiesc cei din jur pe femeia
ı̂nsă rcinată .
— Mă tem că n-au să -mi dea insigna.
— Le-au luat mințile cu insigna lor, blestemații. Bă buțo, ține pasul!
Câ nd să ajungă ı̂n piață, le iese ı̂nainte o altă echipă , cu orchestră ș i
cu drapele roș ii. Oamenii pă ș esc, vorbind ı̂ntre ei, au fețele vesele ș i
lutură prietenoș i basmale ș i ș epci.
— Pe ă ș tia i-au ș i procopsit, spune fostul bă can.
Deodată , cei din față se opresc.
— Ce v-ați poticnit! strigă cei din urmă , ridicâ ndu-se ı̂n vâ rful
picioarelor.
— Pă i nu ș tiu ı̂ncotro să ne mâ ne mai departe. S-au dus să ı̂ntrebe.
— Mai bine era să i adus lopețile de cu seară ș i să ne i gă sit o
treabă din timp, că am i scă pat cu toții ı̂n două ceasuri, se amestecă un
bă rbat pletos. Pe câ nd aș a, stai ș i aș teaptă .
— Să mi se usuce mâ inile dacă mă ating de lopată , se jură
precupeața ı̂n rochie de stambă .
— Ș tim noi cum ı̂mpart ă ș tia lopețile - aduc câ te una la cinci inș i ș i,
treaba ta, descurcă -te.
— Slavă Domnului că -i aș a, baremi nu-ți spurci mâ inile cu
asemenea muncă .
— Nu-i chiar slavă Domnului! Au să zică pe urmă : n-ai lucrat - nu
capeți insignă . Precupeața tace ı̂ncruntată , apoi, după o clipă , ı̂ncepe iar:
— Nu-s eu vinovată că n-au lopeți, da’ de venit am venit, aș a că
trebuie să capă t insigna.
— Incearcă de te ı̂nțelege cu ei. Au să -ți zică : n-aveai decâ t să
lucrezi cu râ ndul.
— Au adus lopeți! ı̂nhață, nu că sca gura, strigă gră bit careva.
Toți se reped la că ruță. Ș i, ı̂naintea tuturor, precupeața ı̂n rochie de
stambă prinde coada unei mă turi pe care o ținea altă femeie.
Brațe, lopeți, mă turi se agită ı̂n aer. Se aud strigă tele speriate ale
oamenilor ce se ı̂mbulzesc ı̂n jurul că ruței.
— Ce faceți? Ați că piat? Hei, muiere, a dat strechea ı̂n tine? Pă i aș a
ı̂i smulgi brațele, strigă câ țiva la precupeață.
Un milițian ı̂nhață două femei pe la spate, de poalele fustei, ș i le
trage ı̂napoi:
— Aveți tot timpul! Stați! Opriți-vă !
— Au turbat de-a binelea! Nu ș tiu care a mai pomenit aici de galoș i!
Adevă rată pacoste, ză u aș a!
Cel cu obrazul ras ș i cu manta militară a fost trâ ntit la pă mâ nt din
prima clipă ș i, ca să nu-l strivească , s-a bă gat sub că ruță ș i se uită de-
acolo.
— Aș a-i trebuie, să nu mai țină predici, diavolul, strigă careva.
Precupeața ı̂n rochie de stambă ș i-a cucerit pâ nă la urmă o lopată ,
iar altă , care-ș i zdrelise mâ na, ı̂ncercâ nd să i-o smulgă , o amenință cu
pumnul, de după că ruță:
— Las’ că -ți ară t eu să mai smulgi lopeți din mâ nă , scâ rbă
neruș inată ce eș ti. Ai că piat de rupi mâ inile la oameni?
— Să nu te vâ ri ı̂naintea altora! Dumneaei vrea să ı̂nhațe totul
numai pentru ea.
— Inainte marș !
— Ș i acum poftim de bate stră zile - om ı̂n toată irea, tată a trei
copii, spune un coș ar cu mă tura pe umă r.
După vreo cincisprezece minute se opresc din nou ı̂n dreptul pieții.
— De ce-ați stat iar?
— Am ajuns. S-a dus ă la să ı̂ntrebe, dar se vede că iar nu-i ceva ı̂n
regulă .
Se uită cu toții spre piață unde mă tură , râ zâ nd ș i vorbind ı̂ntre ei,
bă rbați ș i femei cu fețele asudate.
— Ce mai veselie! Rosteș te bă canul ironic. In loc să se ı̂nțeleagă cu
toții ș i să plece, stau de-ș i ı̂ndoaie spină rile. Eh, neam de gloabe!...
— La ce i-ai mâ nat ı̂ncoace? strigă din piață un bă rbat ı̂nalt cu
lopata ı̂n mâ nă .
— Da’ eu ce ș tiu?... Mi s-a spus să -i aduc aici...
— Pă i ce, ă lora de acolo le câ ntă greierii ı̂n cap, că -mi trimit a treia
echipă ? Eu nici cu dracii ă ș tia de aici nu ș tiu ce să fac.
— Ce facem, o luă m ı̂napoi? ı̂l ı̂ntrebă oamenii pe ș eful echipei.
Acesta se apropie ı̂ncruntat ș i nu catadicseș te să ră spundă . Apoi
scoate batista, ı̂și ș terge fruntea asudată , se uită fă ră țintă ı̂ntr-o parte ș i
ı̂n alta ș i lutură nehotă râ t batista de-a lungul stră zii, cu un aer
posomorâ t:
— Dați-i drumul, pornim!...
— De cu seară trebuia să ne i gă sit o treabă , rosteș te din nou
bă rbatul cel pletos.
— Data trecută tot aș a ne-au canonit. Au adunat la lume cu
ghiotura, da’ nu gă seau nimic de fă cut ș i pace. Ne-au plimbat pe la toate
barierele. Am umblat pâ nă la ș ase seara. Noroc că s-a nimerit un
responsabil cumsecade, de ne-a dat pâ nă la urmă insignele.
— E ceasul două sprezece ș i voi umblați de colo-colo ca niș te
lunateci! Le strigă un militar, trecâ nd gră bit, că lare, prin piață, aidoma
unui vechil care controlează muncile câ mpului pe moș ie. Nu v-ați gă sit
nică ieri un rost?
— Ce să facem dacă ne alungă de peste tot, ră spunde ursuz ș eful
echipei.
— Nu lucrați cu mintea neam, de-aia vă alungă . Ia-o ı̂napoi. Ș i de ce
mergeți ca muții?
— Vezi, dacă am i nimerit la ă sta, precis ne-ar i pus să câ ntă m,
spune bă canul. Pesemne că -i dintr-ă ia.
— S-aș tepți mult ș i bine că n-o mai iau ı̂napoi, mormă ie ș eful
echipei, după ce militarul a dispă rut după colț . Ș i porneș te ı̂nainte cu ai
lui.
Ză rind o casă dă râ mată ı̂n colțul unui maidan, se opreș te ș i strigă :
— Că rați că ră mizile lingă gard ș i astupați gropile. Da’ mai cu spor
că , dacă nu ispră viți pâ nă la trei, nu vă dau insigne.
— Slavă ție, Doamne, ı̂n sfâ rș it ne-am gă sit un rost!
— Bine că am dat de că suța asta, că altfel ră tă ceam pâ nă seara.
Ard cu toții de neră bdare să se apuce de lucru. Unul sapă cu lopata,
iar alți cinci stau la coadă ı̂n urma lui ș i-i strigă :
— Ț i-ajunge, nesă țiosule, să tot sapi!
— Asta dacă a pus mâ na pe lopată nu i-o mai smulgi! Lă sați-o ș i pe
bunicuța să sape nițel, respectați-i bă trâ nețile.
Câ te unii, care se nimeresc să treacă pe lâ ngă ei, ı̂i bruftuluiesc:
— Zeloș i, nevoie mare... Ce mai nă tă leți...
Munca s-a terminat ș i au ı̂nceput să se ı̂mpartă insignele, dar n-au
destule ca să -i dea ș i bă buței.
— Ce-ți mai trebuie insignă , câ nd ai peste ș aizeci de ani - puteai
nici să nu vii.
— Doamne, maică , pă i matale m-ai ı̂nscris. Uite, a vă zut toată
lumea.
— Nu ți se cuvine. Ai priceput? Care are peste ș aizeci de ani e scutit
de muncă . Câ ți ani ai?
— Merg pe ș aptezeci ș i unu, maică .
— A că piat bă buța de s-a prezentat.
— Mi-e capul buimac, nu mai pricep nimic, se vaită bă trâ nica.
— Acum putem merge pe trotuar?
— Puteți...
— Insigna s-o prind ı̂n piept, sau cum să fac? ı̂ntreabă gravida.
— Asta te priveș te personal.
Toți se ı̂ntorc acasă ı̂n grup vesel, cu insignele ı̂n piept, ș i se uită
chiorâ ș la trecă torii care n-au insigne.
— Dumnealor se plimbă , se tem să nu facă bă tă turi ia mâ ini, spune
precupeața. Nu ı̂nțeleg de ce se poartă cu mă nuș i cu ei. Ar trebui să -i
prindă pe stradă ș i să -i trimeată .
Bă trâ nică pă ș eș te gră bită ı̂n urma tuturor ș i murmură :
— Uite, mi-e capul buimac, nu mai pricep nimic...
1920
Pomană creștineasca
Un ș ir lung de să nii unduiau prin ză padă , pră vă lindu-se la
hâ rtoape. Se ı̂ndreptau spre oraș , la tâ rg. In sania din față, ș edea o
femeie cu ș al mare, pufos, ı̂nfofolită atâ t de tare, că ai i zis că -i o
momâ ie, din care pricină abia dacă se mai putea ı̂ntoarce ori de câ te ori
o strigau din să niile de la spate.
— Cumă tră , hei cumă tră , ian opreș te nițeluș , o chemă din urmă o
altă femeie, ı̂nsoțită de un bă iețandru care stă tea ı̂n genunchi ș i tot
tră gea de hă țuri biciuind că luțul, care se dă dea câ nd ı̂ntr-o parte, câ nd
ı̂ntr-alta, speriat de ză pada adâ ncă . Bă iatul se tot că znea să ı̂ntreacă
prima sanie.
Femeia cu ș alul pufos opri fă ră să se ı̂ntoarcă . Cealaltă sanie o
ajunse din urmă .
— O-o, mă icuță, tu erai, Stepanovna? o ı̂ntrebă femeia din spate
care, pe sub broboada uriaș ă, mai avea fruntea legată cu o basma albă ,
ı̂mpă turită , ca s-o ferească de vâ nt.
— Eu, maică .
— Fedka, tu du-te, că eu trec lâ ngă Stepanovna, spuse cea din spate.
Luă din sanie o boccea, veni fuga ș i se pră vă li ı̂n sania cumetrei, apoi se
ghemui lâ ngă ea, cu poalele cojocului strâ nse sub ș ezut.
— Te duci la tâ rg? ı̂ntrebă noua venită , pipă ind cu mâ na un să culeț .
— Nu, ı̂i duc ı̂n dar cucoanei mele un codru de pâ ine albă .
— Da’ ce, o duce ră u?
— Tiii, tare ră u, fereș te-ne Doamne! Cucoana-i gingaș ă ca o
trestioară , ı̂nainte vreme nu ș tia ce-i aia muncă , da’ acu’ aprinde singură
focul ı̂n sobă , cară oalele de tuci. De Pocroave3, tocmai mă pregă team să
plec la oraș ș i-aș a o jale m-a apucat câ nd mi-am amintit de ea, dră guța,
că nu mai puteam de oful ei...
— Nu spune, ș i eu la ı̂nceput n-am fost ı̂n stare să ı̂nchid ochii trei
nopți la râ nd.
— Da... M-a apucat jalea ș i hai, ı̂mi zic, să -i duc un dar. Iar dâ nsa,
câ nd a vă zut bocceluța, pune-te pe plâ ns. Ș i eu după ea. Pe urmă s-a
uitat lung, lung la mine ș i la bă trâ nul meu ș i a zis, ca ș i câ nd ar i vorbit
de una singură :
„Ce fel de oameni sunteți, la urma urmei?...” Ș i se ținea cu mâ na de
cap.
„Pă i suntem de-ai dumneavoastră , mă icuță, din Sonino, zic eu, sau
nu ne mai recunoaș teți”. Ș i chiar că m-a apucat spaima:
„Te pomeneș ti, ı̂mi zic, că i s-au ră tă cit mințile.”
— Pă i de ce, ați mă tră ș it-o ș i voi pe-a voastră ?
— Am mă tră ș it-o, mă icuță. Totul i-am luat, pâ nă la ultimul ir. Din
lucruri unele s-au spart, altele le-au că rat oamenii. Eu am apucat să iau,
uite, numai ș alul ă sta. Cu atâ ta m-am ales din bunul ei, dră guța de ea. Ș i
pe ă sta l-am luat numai ca să nu ajungă pe mâ inile unor oameni haini.
Ei, ș i mai am ce mi-a mai dat ea singură , mai ı̂nainte.
— Era darnică ?
— Pă i cum nu, era darnică mâ ndra noastră , la ea puteai să vii ș i să
ceri ce-ți pofteș te inima. Nu s-a ı̂ntâ mplat o dată să spună că nu-ți dă ,
ră spunse cu foc femeia cu ș alul pufos ș i se ı̂ntoarse că tre cumă tră .
— Uite ș i eu, tot aș a, ı̂i duc stă pâ nei mele. Ș i pe ea au mă tră ș it-o.
Da’ noi, pot să spun că ne-am că pă tuit bine.
— Aveți picioare mai tinere, de-aia. Eu nu mai sunt bună de nimic,
rosti femeia cu ș alul pufos.
— Da’, cu toate că apucă m, fă ră să mă uit, tot ce-mi că dea sub mâ nă ,
pâ nă la urmă am strâ ns lucruri, nu glumă . Uite, sub zeghea asta am
ș uba ei de vulpe. Ș i dâ nsa om bun, nimic de zis. Prin alte locuri boierii
umblau cu nasul pe sus de nu te lă sau, să te apropii. Da’ dâ nsa, câ nd se
ı̂ntâ mplă să vin, nici una, nici două : „Bea un ceai, Ivanovna”. Mereu ı̂mi
dă dea să beau ceai.
Sania intră ı̂n oraș . De o parte ș i de alta se perindau garduri,
pră vă lii cu uș i ferecate, felinare, colțuri de stradă .
— Ț ine un pic hă țurile, dră guță, se rugă femeia cu ș alul pufos. Iș i
desfă cu ı̂n grabă ș alul ș i-l vâ rı̂ sub țol. Pe urmă apucă bocceaua ș i alergă
să ltat spre portiță.
Peste vreo zece minute se ı̂ntoarse cu ochii plâ nș i.
— Ei, ce-i? o ı̂ntrebă femeia cu basmaua albă , trecâ ndu-i hă țurile ș i
uitâ ndu-se la ea cu neliniș te.
— Nu mai am putere ı̂n mine s-o vă d ce viață duce, ră spunse
cealaltă , plâ ngâ nd ș i su lâ ndu-ș i nasul ı̂n colțul basmalei. Spă rgea lemne
singură . Intru ı̂n curte, ı̂ntreb unde-i cucoana Alexeevna. Câ nd colo, era
chiar dâ nsa. Nici n-am recunoscut-o: pe cap cu o bă smă luță subțirică , ı̂n
picioare pâ slari de mujic... Cum am vă zut-o, m-a ș i podidit plâ nsul...
După ce se depă rtară la o oarecare distanță de casă , femeia se uită
ı̂napoi, scoase ș alul de sub țol ș i se ı̂nfă ș ură cu el.
— Pe urmă ne-am dus ı̂n casă , iar copilaș ii, câ nd au vă zut pâ inea
albă , numai ce li s-au aprins ochiș orii. S-au repezit la mine, de parcă ar
i venit a doua lor mamă . Dâ nsa le-a tă iat câ te o feliuță, pe urmă s-a
aș ezat lâ ngă mine, ș i-a lă sat capul pe umă rul meu ș i dă -i ș i plâ ngi. „Vezi
ș i tu...” zice. „Vă d, zic eu, să ră cuța de tine, vă d, frumoasa mea. Vă d ce-ai
ajuns... Doamne...”
Femeia tă cu, ı̂nghițindu-ș i lacrimile, ș i ı̂ntoarse capul.
— Mare pă cat, mare pă cat... Ș i de unde pedeapsa asta, Doamne!
— Numai Dumnezeu ș tie.
— I-au că lcat ș i casa?
— I-au luat tot, pâ nă la ultimul capă t de ață, ră spunse femeia cu
ș alul pufos ș i se aplecă peste marginea saniei ca să -ș i su le nasul de
atâ ta plâ ns.
— Dră guță, opreș te lâ ngă că suța aia albă , se rugă tovară ș a ei ș i se
apucă să -ș i scoată ı̂n grabă zeghea, apoi ș uba de vulpe. Ră mase ı̂ntr-un
cojocel rupt ș i, apucâ nd bocceluța, alergă la râ ndul ei pâ nă la portiță.
Femeia cu ș alul pufos ră mase să aș tepte ș i se apucă să cerceteze
ș uba de vulpe. Peste cinci minute cealaltă se ı̂ntoarse, ș tergâ ndu-ș i cu
mâ neca urmele de lacrimi.
— Ei, cum ı̂i?
Femeia cu basma se mulțumi să dea din mâ nă .
— Plâ nge ș i ea, plâ ng ș i eu. Am vă zut-o, ș i parcă o vedeam pe sora
mea bună . Atâ ta i-am spus: „Mă icuță! Oropsita mea!”... Ș i pe loc mi s-au
umplut ochii de lacrimi de n-am mai putut scoate o vorbă .
— Of, Doamne Dumnezeule, Mikola preamilostivule... rosti cu un
oftat adâ nc femeia cu ș alul pufos, de unde nă pasta asta!
Amâ ndouă că zură pe gâ nduri ș i tă cură ı̂ndelung...
1918
Tunica albastră
Cu puțin timp ı̂naintea alegerilor ı̂n comitetul agricol, ı̂n sat apă ru
un ins cu tunică albastră ș i cizme de lac, cu mustă ți mari ș i bă rbia
rotundă , rasă .
Veni la ș coală unde aveau loc alegerile. Oamenii ı̂l mă surară
duș mă noș i, cu priviri chiorâ ș e, ı̂ntrebâ ndu-se unii pe alții:
— Al cui o i?
— Pă i, cică -i feciorul lui Andreev, ă l de-a ieș it din obș te. Acu’ vreo
două zeci de ani ș i a plecat la Sevastopol.
— L-a ı̂ntâ lnit acolo cumă tru-meu din slobozie. Fă cea slujba la
jandarmi, parcă , aș a zicea.
— Da, se poate. Are tunică albastră .
— Ai de-acolo l-or i a lat ce poamă e ș i n-are tră i cu dâ nș ii; de-aia a
ș i ı̂ntins-o ı̂ncoace.
— Las’ că nici la noi nu face purici mulți.
— Mulți pungaș i de-ă ș tia umblă creangă , de colo-colo. Ar face bine
să -ș i ia câ t mai degrabă picioarele la spinare ș i s-o ș teargă de-aicea.
Stră inul stă tea de vorbă cu bă canul, preș edintele sovietului, ı̂n fața
ferestrei din ı̂ncă perea cea mare a ș colii, unde se a la ș i masa pentru
prezidiu. Oamenii ı̂l mă surau tă cuți, cu priviri bă nuitoare, duș mă noase.
— Se cunoaș te după mustă ți din ograda cui a picat motanul ă sta,
zise careva.
— Mai cu seamă ı̂ți dă de bă nuit tunica asta! Postav albastru, afară
de jandarmi, nu mai purta nimeni.
— Ș i-a scos epoleții ș i vrea să ne ducă . Nu-ți merge, mă i frate, că
pe-aicea nu-s proș ti.
Deodată , toți ı̂ntoarseră capul; necunoscutul se apropie de masa
prezidiului, ciocă ni cu creionul, ca ș i cum ar i cerut să se facă liniș te,
aș teptă o clipă să se potolească lumea ș i-ș i plimbă ochii de la
ră su lă toare la ceasul din perete, apoi la propriul să u ceas pe care-l
scoase din buzunar.
In odaie se lă să tă cere. Toți ı̂și ațintiră privirile asupra
necunoscutului.
— Curat ca la depunerea jură mâ ntului, rosti ı̂n surdină cineva din
spate. Ce l-aș mai lua de guler, să -l scot de la masa aia...
— Tovară ș i! Rosti noul venit cu glas sonor, calm ș i plin de
siguranță. Vă rog să -mi acordați cinci minute atenția dumneavoastră ,
după care ı̂ncepem alegerile
Mulțimea din fundul să lii veni mai ı̂n față. Scoțându-ș i că ciulile,
oamenii se ı̂nghesuiră , ı̂n semicerc, ı̂n jurul mesei, ca la citirea unui
manifest.
— M-am nă scut aici, aici am crescut, sunt consă tean de-al vostru ș i
am venit să muncesc ı̂n ținutul meu de baș tină . Fiecare e dator s-o facă
ı̂n vremurile grele prin care trecem.
— Dă -i ı̂nainte cu minciuna... se oțărı̂ ı̂n fundul să lii ierarul, cu
glasul pe jumă tate.
— Mă primiți ı̂n obș tea voastră , oameni buni?
Ț ăranii aveau de gâ nd să tacă , dar, ı̂ntrucâ t necunoscutul ı̂și rostise
ı̂ntrebarea cu ochii la Feodor, care ș edea acolo, cu cojocul sfâ ș iat la
umă r, acestea, fă ră voia lui, numai iindcă nu se cade să nu ră spunzi
câ nd eș ti ı̂ntrebat, aruncă ı̂n silă :
— Mă rog, pofteș te.
— Te primim, de ce nu... ı̂l sprijiniră ș i ceilalți, cu totul ı̂mpotriva
voinței lor, doar iindcă unul apucase să spună ș i ți-era peste mâ nă să
taci. Pâ nă ș i ierarul care, de lâ ngă sobă , unde stă tea, ı̂l amenințase
furios cu pumnul pe Feodor, rosti:
— Cum să nu, bucuroș i...
— Iată , tovară ș i, la dumneavoastră , aici, se organizează comitetul
agricol. Pentru dumneavoastră ă sta-i un lucru nou ș i nu mă dau ı̂n lă turi
să vă ajut.
— Mai bine te-ai duce dracului, câ t mai ai timp, bombă ni ierarul,
atâ t de tare ı̂ncâ t cei din jur se uitară la el.
— Ajutoare de-astea câ te vrei... rosti ursuz sobarul că tre ș elar, care
se ı̂nghesuia ı̂mpreună cu el pe un colț de laviță. Bă canul se apropie ș i el
de masă , lâ ngă noul venit.
— Il propun candidat, ı̂n fața adună rii, pe tovară ș ul Lomov, pentru
funcția de preș edinte al comitetului.
— Mă rog... ı̂i scă pă pe negâ ndite lui Feodor, după care, aruncâ nd o
că ută tură speriată că tre ierar, dă du din mâ nă ș i se aș eză pe altă laviță,
mai ı̂ncolo.
— Afurisitul dracului! ı̂l ocă ri ierarul, apoi ră cni aproape furios:
— Mă rog!
De pe lavița lui, Feodor ză ri de astă dată mai mulți pumni care-l
amenințau.
— De la primele vorbe să -i i dat câ teva peste ceafă , să -ș i ia
tă lpă ș ița de-aici, spuse ș elarul că tre sobar care rostise „mă rog” cu totul
ı̂mpotriva voinței sale ș i acum se uita cu ură la Feodor.
— Ce mai: dacă are tunică albastră , e limpede.
— Ș i ce aere-ș i dă , ai zice că -i vreun ș ef din ă ia mari... ba mai
ciocă neș te ș i cu creionul, câ rteau câ țiva ı̂ntr-un colț mai lă turalnic.
— S-a ı̂nvă țat să comande...
— Las’ că la noi ı̂i piere cheful, fă cu Andriuha, aș ezat cu spatele la
prezidiu, pe o laviță, lâ ngă Feodor pe care ș i-a pus ı̂n gâ nd să -l pă zească .
— Tovară ș i! Se auzi iar glasul ferm ș i mă surat de la prezidiu.
Câ țiva, ca ș i cum ar i protestat, continuară să vorbească , dar noul
preș edinte al comitetului agricol bă tu ı̂n masă cu vâ rful creionului. Toți
tă cură , ațintindu-ș i privirile asupra lui.
— Ciocă ne ı̂ntruna cu creionul, cu asta ne ține ı̂n mâ nă , diavolul,
mâ râ i ierarul.
— Tovară ș i! Vă propun să centralizați fondurile bă neș ti ı̂n mâ inile
unei persoane alese de dumneavoastră , care să dea socoteală ı̂n fața
obș tii. In caz că vreți să evitați o cheltuială ı̂n plus, pot să iau această
sarcină asupra mea ș i să prezint rapoarte să ptă mâ nale.
— Mă r... apucă să zică Feodor. Dar pă zitorul să u, Andriuha, se gră bi
să -i tragă un ghiont ı̂n spate, ı̂ncâ t Feodor, cu ră su larea tă iată , ı̂și ı̂nghiți
vorba.
Bă canul veni iar lâ ngă Lomov ș i, ı̂ntrucâ t oamenii ı̂ncepură să
lă rmuiască ı̂n jur, ı̂mpotrivindu-se, luă creionul din mâ na preș edintelui
proaspă t ales ș i ciocă ni cu el ı̂n masă .
— De unde au mai deprins ș i obiceiul ă sta, blestemații! fă cu
ierarul.
— Acuș i ai să vezi cum mi ți-i duce de nas pe nă tă ră ii ă ș tia, de mai
mare dragul.
— Ce le-aș mai smulge din mâ nă creionul ă la!
— Propun să -l rugă m pe tovară ș ul Lomov să ia asupra lui această
obligație, ca să evită m cheltuieli inutile. Cine este pentru, să ridice
mâ na.
Oamenii tă ceau.
— Naiba să -l ș tie de unde a picat, ı̂l vezi la față pentru ı̂ntâ iaș i dată
ș i să -i dai pe mâ nă bani, rosti ı̂ncet Ivan Nikitici, sobarul, zâ mbind a
batjocură ș i clă tinâ nd din cap.
— Trecem la vot individual. Ivan Nikitici, care-i pă rerea dumitale?
Sobarul se uită ı̂njur, descumpă nit.
— Pă i, ce pă rere? Că doar nu de mine-i vorba. Ce zic alții zic ș i eu...
— Cu alte cuvinte eș ti de acord să -l ı̂nsă rcină m pe tovară ș ul Lomov.
— Fie ș i aș a, ı̂ncuviință Ivan Nikitici.
Ș i, ı̂n timp ce bă canul se adresă celorlalți, trase un scuipat ș i-i
ı̂ntoarse spatele.
— Astea-s ș oltică rii curate! ı̂i spuse el ș elarului. Auzi la el, cică -i vot
individual. Pă i, el, diavolul, vede bine că nu-s de acord ș i dinadins a
ı̂nceput-o cu mine.
— Se pricep să umble cu ș oalda. Tunica aia albastră li s-ar potrivi la
amâ ndoi.
— Chiar aș a.
— Tovară ș i, urmă bă canul, ca s-o scurtă m, ı̂ntreb pe toată lumea
odată ; care-i ı̂mpotrivă să ridice mâ na.
Ț ăranii tă ceau nemiș cați.
— ... ı̂n unanimitate.
Ș i bă canul tă ie aerul cu mâ na.
— Declar ș edința ı̂nchisă .
Oamenii se ridicară ı̂n silă ș i ı̂ncepură să se ı̂mpră ș tie.
— Am nimerit-o bine... spuneau ei la ieș ire. Ce lume neroadă ! Pă i
pe un tică los ca ă sta nul laș i nici să -ți calce pragul, darmite să -l alegi.
— Asta de cum a venit trebuia luat frumuș el de subsuori ș i,... ia
pofteș te mata la centrul de plasă . Uite care-i povestea, tovară ș e
preș edinte de plasă ii bun ș i stai de vorbă cu dumnealui.
— Să -l i luat la ı̂ntrebă ri ı̂n privința tunicii, pasă mite de ce-i
albastră , adă ugă un glas batjocoritor.
— Că bine zici...
— Ah, afurisiții, că n-au minte nici atâ tica. De-acu ı̂ncolo ă sta se
aciuiază aici ș i se apucă să ne stoarcă , ca să -ș i umple buzunarele, ș i n-ai
ce să -i faci.
— Mai cu seamă că a fost ales ı̂n unanimitate, aici e buba.
1918
Trântorii
Portarul ș edea pe un scă unel, printre gră mezi de petice ı̂mpră ș tiate
pe duș umea, ș i dregea niș te cizme. Pe un alt scă unel ș edea un prieten al
să u, fochist la calorifer ı̂n clă direa vecină , ı̂mbră cat ı̂ntr-un palton vechi
ș i cu mâ inile murdare de funingine.
— Te-a că utat nevasta muzicantului, ă l de ș ade la numă rul 30,
spuse intrâ nd ı̂n odaie nevasta portarului, o bă trâ nică scundă ,
ı̂nfă ș urată ı̂ntr-un ș al mare, că lduros, petrecut pe după subsuori ș i
ı̂nnodat la spate. Te-a rugat cu cerul ș i cu pă mâ ntul să -i spargi niscaiva
lemne.
Portarul nu ră spunse; cercetă cu ı̂ndoială un petic de piele pe care-l
scosese dintr-o lă diță, ı̂l aruncă la loc ș i ı̂ncepu a scotoci că utâ nd altul
mai potrivit.
— Te-apucă mila câ nd te uiți la ei, ză u aș a, spuse bă trâ nică , de astă
dată că tre fochist. Dumneaei n-are putere să spargă lemne, iar bă rbatu-
să u cică n-are voie să -ș i strice mâ inile. Să spele rufe nu se pricepe, să
fră mâ nte aluat aș ijderea. Deună zi m-am dus eu de i l-am fră mâ ntat.
— Ce mai trâ ntori, Doamne iartă -mă ! oftă portarul.
— Pă i ă l de nu-i ı̂nvă țat de mic să pună osul la muncă o duce greu
acum, rosti fochistul clă tinâ nd din cap.
— Curată pacoste pe capul nostru, urmă bă trâ na ș i, desfă câ ndu-ș i
broboada de pe cap, o aruncă pe masă . Cică -i om vestit la noi, aș a umblă
vorba.
— Astă zi nu-i nici o scofală să ii vestit, rosti portarul.
— Pesemne că n-or i avâ nd mare nevoie de ei...
— Da, astă zi trebuie să vii cu o treabă ca lumea. Altminteri, dacă nu
te pricepi nici să spargi un lemn, faima nu-ți ține de cald.
— Mă iculiță Doamne, ce frig ș i ce murdar e la ei ı̂n casă !... Stau ı̂ntr-
o odaie ș i toate-s acolo claie peste gră madă : coș uri, lă zi, vase; ca după
cutremur.
— Da’ ce, cu muzica lor nu câ ș tigă nimic?
— Azi câ ș tigă numai cine munceș te. Pe câ nd ei toată viața n-au
ș tiut decâ t tri-li-li ș i tra-la-la.
— Pă i de ce să nu se distreze ș i ei, rosti fochistul ı̂mpă ciuitor. Că
doar nu fac ră u nimă nui...
— Mă rog, câ ntă câ t pofteș ti, nimeni n-are nimic ı̂mpotrivă , atâ ta
doar că trebuie să ș tii să le faci pe toate la timpul lor. Că deh, acum a
venit vremea să te pui pe treabă serioasă , iar dâ nș ii...
Fochistul vru să riposteze, dar portarul ı̂l ı̂ntrerupse.
— Deună zi alt necaz: le-a că zut burlanul de la soba de tuci. Iar a
venit la mine. Cică să -i chituiesc burlanul. „Pă i asta-i buba, i-am zis, că
dacă bă rbatul matale s-ar i priceput să facă treabă , v-ar i fost mai
lesne, că aș a ș i vouă vă e greu, ș i ă lor din jur nu le pică prea bine”. Ș i ce
crezi - s-a supă rat. „El, zice, a muncit toată viața, e vestit ı̂n toată
Europa.” A ı̂nceput să tremure ș i pune-te pe plâ ns.
— Ș i-n timpul ă sta, să ră cuța, se tot uita la carnea din farfurii, că
tocmai eram la masă ș i bă rbatu-meu ı̂mi adusese niscaiva porc de la
țară . „Ce te tot uiți?” o ı̂ntreb. Iar dâ nsa s-a roș it toată , s-a ı̂nfă ș urat ı̂n
ș al ș i a plecat.
— Sunt tare afanisiți4, că ı̂nainte vreme se ploconeau toți ı̂naintea
lor, iar acum ı̂i pun să spargă lemne, observă portarul. Care-i bun de
muncă e ș i azi să tul ș i stă la că ldură . Uite, spă lă toreasă , de pildă , ce de
bă net câ ș tigă .
— Pă i, iindcă munca ei are că utare.
— Asta ziceam ș i eu.
— Avem ș i noi ı̂n blocul nostru o artistă ... rosti fochistul ș i zâ mbi,
clă tinâ nd din cap, am uitat cum o cheamă ... Ș i despre dâ nsa se spune că ,
la timpul să u, era vestită ı̂n toată Europa. Apoi, altă dată , mamă
Doamne!... Veneau ș i stră inii s-o vadă , numai lori câ te primea... Scriau
ș i-n ziare despre dâ nsa, cum umblă , cum ș ade...
— Acu’, mă i frate-meu, s-a zis cu lorile...
— N-au că pă tat rație mă rită ?
— Asta-i...
— Astă -toamnă s-au tot zbă tut să intre ı̂n aceeaș i categorie cu
muncitorii. Ca să li se dea o rație mai mare de pâ ine.
— Da’ ce, au muncă grea?...
— Pă i ă ș tia atâ ta ș tiu... ră spunse portarul. Du-te, omule, mai ı̂ntâ i ș i
pune umă rul la treabă , da’ ei fac ce fac numai să tră iască pe socoteala
altora.
— Dumnezeule, dar le-o i ș i lor foame, se amestecă bă trâ na.
— Pă i astă zi dacă ai sta să -i hră neș ti pe toți trâ ntorii, crapă de
foame ș i ă i care muncesc.
— Uite-o, iar vine ı̂ncoace, rosti bă trâ na, uitâ ndu-se pe fereastră .
— Ei, drace, acu’ nu mai scă pă m de ei. Nu-i da drumul, spune că nu-
s acasă .
Nevasta portarului ieș i descumpă nită ı̂n tindă .
Din tindă se auzi un glas de femeie, agitat: „Pentru Dumnezeu,
mă car câ teva bucă ți, bă rbatu-meu nu poate să spargă , deseară are
concert. Am ı̂nghețat de tot.”
— Dacă nu s-ar ține atâ ta de muzici, n-ar mai ı̂ngheța, bombă ni
portarul.
„... dar tot pentru voi o face, să lbaticilor, iare ce sunteți, ah
Doamne, Dumnezeule!’ strigă din tindă glasul femeii ș i uș a de afară se
trâ nti cu zgomot.
Tulburată pâ nă la lacrimi, bă trâ na intră ı̂n odaie.
— Ț i-am spus să nu-i dai drumul! strigă furios portarul.
— Pă i n-a intrat decâ t ı̂n tindă ...
— Nici ı̂n tindă să n-o i lă sat. „Tot pentru voi o face”... Nu-i roagă
nimeni ș i pe urmă ı̂ți mai scot ș i ochii.
— Ian priviți, a ieș it chiar dumnealui cu toporul.
Cu toții se apropiară de geam să privească . Un domn că runt, cu
pă lă rie, ieș i pe poarta clă dirii, cu un topor ı̂n mâ nă . Afară de topor mai
că ra ș i o buturugă groasă de mesteacă n.
— Ei, Doamne-ajută , pentru prima dată ı̂l vă d ș i eu că face ceva,
rosti portarul.
Domnul cel că runt aș eză buturuga lâ ngă prag ș i, după ce-ș i privi,
nu ș tiu de ce, mâ inile, se apucă s-o spargă .
Portă reasa scoase un oftat:
— Ră u e de ă l care nu-i ı̂nvă țat de mic să facă o treabă adevă rată !
1918
Despre su let
Câ t a ținut iarna, țăranii nici nu ı̂ndră zneau să se gâ ndească la
pă mâ nt. Cu toții erau ı̂ncredințați că la primă vară , câ nd o ı̂ncepe
ı̂mpă rțeala, are să iasă cu bă taie, fă ră doar ș i poate.
Au aș teptat atâ ta amar de vreme. Ș i-acum or să sară ca lupii.
Dar primă vara veni ș i trecu ș i nu se ı̂ntâ mplă nimic deosebit. Cei
din comitet umblau cu registrul ș i notau cui să adauge pă mâ nt ș i cui să -
i scadă .
Fură nevoiți să -i scadă bă canului, geambaș ului ș i ierarului, ă i mai
ı̂nstă riți din sat.
Câ nd au venit la fostul lor moș ier ș i l-au ı̂ntrebat câ t pă mâ nt ı̂i
trebuie, se simțeau ei ı̂nș iș i miș cați la gâ ndul că , nu numai că nu-i
poartă pică , dar ı̂l ș i tratează omeneș te, cu binele. Ș i nu mai departe de
iarna trecută spuneau adeseori că , ı̂nainte de toate, ar trebui să smulgă
ciotul ă sta blestemat, cu ră dă cină cu tot.
— Cu câ t pă mâ nt să vă scriem: pentru cinci inș i? ı̂ntrebă Stepan,
care-ș i vâ rı̂ că ciula sub ș ezut, pe scaun, ș i se apucă să noteze pe hâ rtia
liniată .
— Câ ți suntem, cu atâ ta să mă treceți, spuse moș ierul.
— Are să vă iasă prea puțin, rosti Stepan, ridicâ nd ochii de pe
hâ rtie ș i uitâ ndu-se la moș ier.
— Sigur că -i puțin, ı̂ntă riră ș i ceilalți. Mai adaugă un su let.
— Pă i de ce? Faceți totul după lege, ră spunse moș ierul.
— Doamne pă zeș te, nu cumva credeți că ne pare ră u! să riră toți
ı̂ntr-un glas. Alde noi suntem obiș nuiți, ne mai strâ ngem nițeluș , da’
dumneavoastră o să vă vină greu la ı̂nceput, că -i puțin.
— Scrie al ș aselea su let, scrie! strigă Feodor, ı̂mpungâ nd hâ rtia cu
degetul, pe după umă rul lui Stepan.
Nu mai avea stare, era tulburat la gâ ndul că le fă ceau pe toate cu
biniș orul. Ceilalți erau ș i ei agitați ș i ar i vrut să -i facă ș i mai mult pe
plac omului acestuia, care se aș tepta, pesemne, la ră u din partea lor.
— Pă i cum altfel, parcă n-avem ș i noi su let! Unui om bun să nu-i
facem bine? Bucuroș i oricâ nd.
— Cneazul a fost ș i el un om bun, dar ce-ați fă cut cu el?
— Ei, se mai ı̂ntâ mplă ... L-ai scris pe al ș aselea?
— Scris.
— Ei, să dea Dumnezeu numai bine!
Ș i-au ı̂ndesat că ciulile ı̂n cap ș i au plecat. Ș i toată ziua au umblat
veseli ș i mulțumiți, afară de Zahar-cel-strâ mb, care bombă nea,
posomorâ t:
— Inainte vreme ziceau să smulgem ciotul din ră dă cină , iar acu’ s-
au muiat cu toții. Aici trebuia mers pe o singură cale: să le dai la cap
tică loș ilor ș i basta.
— Le-am tot dat la cap, e vremea să ne mai gâ ndim ș i la su let.
Bă canul, geambaș ul ș i ierarul erau neliniș tiți ș i preocupați. La
moș ier nu s-au dus, ı̂mpreună cu cei de la comitet, dar câ nd aceș tia au
pornit-o prin sat, li s-au ală turat tustrei.
Bă canul socotea ceva ı̂n minte ș i era atâ t de absorbit de calcule,
ı̂ncâ t se ı̂mpiedica de geambaș ul care mergea ı̂naintea lui, ori de câ te ori
acesta se oprea brusc.
— N-o să se descurce să ră cimea cu pă mâ ntul, rosti el, ca ș i câ nd ar
i vorbit de unul singur, ș i clă tină din cap. Caii, câ ți i-au că pă tat, s-au dus
pe apa sâ mbetei; cu ce să -l mai lucreze?
— Asta nu-i treaba noastră , ră spunse cizmarul Nikolai, membru ı̂n
comitet, fă ră să se uite la bă can.
— Da’ nu s-ar putea cumpă ra?
— Ce să cumperi?
— Pă i... pă mâ nt. Că de la noi s-a tă iat.
— De la cine să cumperi? ı̂ntrebă Nikolai, ı̂ntorcâ nd capul spre
bă can, dar fă ră să se uite la el.
— Pă i de la aceia... care, să zicem, n-o scot la capă t.
— Să cumperi pă mâ nt sub puterea sovietică nu-i voie, dră guțule,
fă cu Stepan cu blâ ndețe.
Bă canul tă cu mâ lc.
— Dacă nu s-or descurca, ı̂i ajută lumea, se amestecă geambaș ul. Că
doar nu-i oprit să dai o mâ nă de ajutor!
— Să dai o mâ nă de ajutor, asta se poate oricâ nd, ră spunse Stepan.
Ba, dimpotrivă , tocmai acolo vrem să ș i ajungem, ca toți să se ajute ı̂ntre
ei.
— Aș a ziceam ș i eu, ı̂ncuviință geambaș ul, altminteri cum să se
ı̂ncropească ei singuri, că n-au avut pă mâ nt de câ nd mama i-a fă cut. Ia-
o, de pildă , pe Stepanida, ce-o să facă asta cu pă mâ ntul?! Fă ră ajutor nu
se descurcă nicicum.
— Da’ voi ı̂ncotro ați pornit-o? ı̂ntrebă Nikolai, ı̂ntorcâ ndu-se spre
bă can, geambaș ș i ierar.
— Nică ieri, doar aș a, să privim ș i noi.
Ajunseră la Stepanida. Femeia ı̂și lă să ruș inoasă poalele sarafanului
sumes de jur ı̂mprejur ș i-i pofti ı̂n izbă .
Că suța era afumată toată , ı̂ntrucâ t soba n-avea horn ș i fumul
ră mâ nea ı̂n odaie. Un perete o luase razna ı̂n afară , unde era sprijinit cu
o bâ rnă , iar altul, aplecat ı̂nă untru, era aș ijderea susținut cu un țăruș
proptit de zidul cuptorului. De sus, de pe cotruța cuptorului se ițeau
patru capete bă laie.
Stepan se aș eză cu hâ rtia lui la masa pe care mai ı̂ntâ i o zgâ lțâi, ș tia
el de ce, cercetâ ndu-i picioarele pornite ș i ele care ı̂ncotro ș i strâ nse cu
o frâ nghie cu capetele ră sucite pe un bă ț .
Membrii comisiei luară ș i ei loc la masă .
— Ei, câ t pă mâ nt ı̂ți trebuie? Să -ți scriem pentru cinci inș i?
— Pă i la ce-mi foloseș te pă mâ ntul? Că doar nu mi-oi ı̂nhă ma
copilaș ii la plug, rosti Stepanida, aruncâ nd o privire spre cuptor.
Că pș oarele bă laie se ascunseră degrabă .
— Ai patru inș i de hră nit, au ba?
— Aș tia-s inș i! fă cu Stepanida, care stă tea ı̂n fața mesei cu mâ inile
ı̂ncruciș ate sub ș orț , aș a cum stau argatele câ nd le face stă pâ nul
socoteala. Ce să fac cu atâ ta pă mâ nt?
— Ce tot spui, ce tot spui! exclamă geambaș ul. Las’ că ți-oi da eu o
mâ nă de ajutor, că aș a-s vremurile de azi, să ne ajută m unii pe alții.
Bă canul, ocupat să facă socoteala câ t pă mâ nt ı̂i revine Stepanidei,
scă pă prilejul să -i spună că o va ajuta el, aș a că i-o luă ı̂nainte
geambaș ul, că ruia se mulțumi să -i arunce o privire plină de ură .
— Fie, atunci scrieți pentru cinci su lete.
— Cum pentru cinci? Da’ ı̂n leagă n ce-i? să ri geambaș ul.
— Leagă nu-i gol.
— Drace... Da’ parcă erai grea nu demult.
— L-am lepă dat.
— Să te ia naiba! S-a dus deseatina. Pă i cum se poate una ca asta?
De ce să riți ca niș te capre! Aveai ı̂n burtă o deseatină ı̂ntreagă !
Câ nd au ajuns la Kotiha ș i-au ı̂ntrebat-o câ t pă mâ nt ı̂i trebuie,
femeia, ı̂ntr-o rochie murdară , descheiată la gâ t de i se vedea pieptul
alb, ș i cu o mă tură ı̂i mâ nă , cu care tocmai mă tura podeaua de lut din
tindă , ı̂l luă la zor, furioasă :
— Ce dracu’ să fac cu pă mâ ntul ă sta? Să -l ar cu mâ țele? Ia te uită la
ei, ce mai binefă că tori!
— Binefă că tori... Da’ vacă ți-am dat, au ba?
— Nici cu vaca nu poți să -l ari, spuse Kotiha, uite-o colo, ı̂și dă
duhul, că mi-ați dat o vacă de-o să -mi hă pă ie ı̂n curâ nd toată casa. Asta-i
ucigă -l toaca, nu vacă .
— In evidență scrie că -i vacă , rosti sever Nikolai. Hai, n-o mai lungi,
spune câ t pă mâ nt să -ți dă m
De astă dată bă canul avu noroc ș i i-o luă ı̂nainte geambaș ului.
Acesta nici n-apucă să deschidă gura că gră dinarul ș i luă asupra lui
chestiunea cu ajutorul.
Dar Kotiha n-avea decâ t trei copii.
Bă canul cercetă ș i el leagă nul, la fel de gol ca al Stepanidei.
— Le faci de petrecanie pruncilor? O ı̂ntrebă el bă nuitor.
— Mor ei ș i singuri, că n-au ce să bage ı̂n burtă , ră spunse ea cu ură .
— Poate mai faci alții?
— De unde să -i fac, dacă n-am bă rbat!
— Ș i ce dacă n-ai, aș a-s vremurile acum. Mai bine te-ai gâ ndi cum
să pui mâ na ı̂n iecare an pe o deseatină , asta-i!
In a treia bă tă tură că zu norocul peste ierar. Intrară la Soloha ș i
aceasta avea cinci copii.
Bă canul ș i geambaș ul plesneau de invidie.
— Da-s copii de-adevă rat? ı̂ntrebă geambaș ul bă nuitor.
— Pă i cum vrei să ie? fă cu Soloha, privindu-l chiorâ ș . Mâ ini,
picioare, toate-s la locul lor.
— N-are a face că -s la locul lor, se amestecă bă canul. Ț i-a plecat
bă rbatul trei ani la oraș , la muncă , ș i trei ani la ră zboi, da’ copii ai o
ciurdă .
— Nu te bă ga unde nu-ți ierbe oala, ı̂l repezi ierarul, copiii sunt
cum sunt. Vrei să bagi mâ na ı̂n buzunarul altuia, tică losule!
Pe urmă , cei din comitet se mai duseră pe la alte zece bă tă turi ș i
porniră spre casă . In spatele lor, mai la distanță, pă ș ea bă canul,
ı̂ndoindu-ș i degetele de la mâ na stâ ngă ș i privindu-le concentrat. După
el venea geambaș ul, să ltâ ndu-ș i la iecare minut capul, cu ochii mijiți, ca
un om care socoteș te cu glas tare. După geambaș , ierarul mormă ia
preocupat. „Două su lete plus trei su lete fac cinci su lete”... Ș i, lovindu-
se brusc de geambaș ul care se oprise, ı̂ncurcă socoteala.
— Să te ia toți dracii, ce-mi stai ı̂n drum! Acu’ trebuie s-o iau de la
ı̂nceput.
Stepan se uită la ei, clă tinâ nd din cap.
— Ca să vezi cum s-au schimbat oamenii: pe timpuri, câ nd te
duceai să ceri ajutor unui bogă tan, stă teai ca la poarta lui Dumnezeu,
da’ acu’ vin ei singuri, buluc, să te-ajute.
— Aș a-s vremurile, ră spunse Feodor, ș i amâ ndoi se gâ ndiră la
su let.
1919
Săraci cu duhul
Trenul venea dinspre granița germană . Lumea nă vă li ı̂n vagon
umplâ nd toate culoarele, toate banchetele, toaletele ș i platformele.
Geamurile erau sparte, uș ile nu se ı̂nchideau cum trebuie. De pe
platforme se tot ițeau chipuri de soldați care se ridicau pe vâ rfuri
ı̂ncercâ nd, peste capetele celorlalți, să arunce o privire ı̂nă untrul
vagonului.
— Ce te tot vâ ri ı̂n mine? rosti supă rat un soldat, cu capetele glugii
legate cruciș peste piept, ı̂ntorcâ nd capul spre unul fă ră că ciulă , care-l
ı̂nghesuia.
— Poate m-oi strecura ș i eu ı̂n vagon, ră spunse acesta, că -i frig ră u
fă ră că ciulă .
— Da’ un’ ți-e că ciula?
— Mi-au furat-o. Cum am trecut granița, cum mi-au ș terpelit-o.
Rogu-vă , lă sați-mă să trec.
— Unde să treci? Crezi că ı̂n vagon ı̂i mai bine? se oțărı̂ soldatul.
— Poate nu su lă aș a tare.
— Ei, nu su lă , bombă ni un bă trâ n; avea nasul ș i obrajii negri, ı̂n
zbâ rcituri i se ı̂ncuibase praful de că rbune - un fochist, pesemne. Ș uieră
vâ ntul pe aici, mai avan ca-n câ mp deschis.
— Aș tia aș a s-au ı̂nvă țat: cum vă d un vagon, se ș i reped buluc, se
amestecă un țăran bă rbos cu suman, care ș edea pe un sac, pe culoar, da’
cum ı̂i ı̂n vagonul cela, nu stau să cerceteze.
Ș i, ı̂ngropâ ndu-ș i obrazul ı̂n marginea sumanului, ı̂și sprijini capul
de perete, aș a cum stai câ nd că lă toreș ti cu sania pe viscol.
— Auzi ce tică loș i, să -ți smulgă că ciula din cap! Tâ lhari de codru, nu
alta!
— Nu-i chip să mai pleci la drum, rosti o bă trâ nă ce stă tea pe
culoar cu o boccea ı̂n mâ nă . Trebuie să te ții mereu cu mâ na de buzunar,
ș i ți-e ș i teamă să -ți mai iei ochii de la boccea. Uite, adineauri, n-a stat
trenul ı̂n gară nici cinci minute, da’ pe doi i-au ș i cură țat de lucruri.
— Deh, harnici oameni.
— Nu ș tiți să vă pă ziți, d-aia vă fură , se amestecă un om ursuz de pe
bancă . Că scați gura ı̂n toate pă rțile ș i-apoi... vâ râ ți oamenii ı̂n pă cat.
— Nu ș tiți să vă pă ziți! Că dumnealui are ochi de vultur! ı̂l ı̂ngâ nă
un soldat care stă tea culcat pe bancheta de sus. Eu am servit ı̂n gară ș i-
apoi oricâ t boldeam noi ochii, tot ne-au ș terpelit astă -iarnă lingurile ș i
paharele - nu mai zic de ă i care ı̂nfulecau ș i pe urmă o ș tergeau fă ră să
plă tească .
— Inseamnă că n-ați ș tiut să boldiți bine ochii.
— O ține pe a lui... Cum naiba să -i urmă reș ti pe toți? Dacă erau
niscaiva pungaș i, mai zic, pe ă ș tia-i cunoș ti de la o poș tă , da’ dacă fură
toată lumea...
— Aș a-i, nu apuci să vezi de toți. Oricâ t de prevă ză tor ai i. Uite, eu
am mâ ncat ı̂n gară ș i mi-au cerut plată ı̂nainte, iar ı̂n spatele meu a stat
tot timpul unul, pâ nă am predat farfuria ș i lingură , iar câ nd am cerut un
pahar de ceai mi-au luat garanție treizeci de ruble pentru pahar.
— Cum te apropii de tejgheaua bufetului, se uită la tine ca la un
tâ lhar, rosti un bă rbat ı̂n suman, e de-a dreptul jignitor.
— N-ai de ce să te simți jignit, că doar nu strigă la tine, iar de uitat,
Dumnezeu cu ei, n-au decâ t să se uite câ t or pofti.
— Nu-i motiv de supă rare, ı̂ntă riră câ teva glasuri. Mă rog, dacă s-ar
uita numai după tine, da’ azi se uită după toată lumea.
— Oricâ t te-ai uita, nu te-ajută nici câ t negru sub unghie, se
amestecă soldatul de pe bancheta de sus; stă tea culcat pe spate ș i se
uita ı̂n tavan. Ar ı̂nsemna că , dacă vin trei sute de oameni, să ai trei sute
de slujbaș i care să stea pe după scaunul iecă ruia.
— Ba ı̂ncă pe după ă i de stau lâ ngă scaun ar mai trebui să steie câ te
unul, se amestecă un muncitor ș ugubă ț .
— Să -l controleze pe ă lă lalt?
— Pă i cum altfel!
— Altminteri n-o scoți la capă t.
— S-or i nă ră vit din pricina ră zboiului?
— Cin’ să -i ș tie!
— Uite, eu vin din Germania, spuse omul fă ră că ciulă , care izbutise
cum-necum să se strecoare ı̂n vagon, ș i-apă i pâ nă să ajung la graniță n-
am pă țit nimic, da’ cum am trecut granița, pe loc mi-au ș terpelit că ciula
ș i un sac cu pesmeți.
Toți se uitară la capul lui gol.
— Asta a fost de bun-sosit ı̂n țară , rosti muncitorul cel ș ugubă ț .
— Ai că scat gura, de bună seamă , observă ursuzul.
— M-am dezobiș nuit, că am lipsit mult de-acasă ; doi ani am fost pe
frontul franțuzesc ș i m-or mai ținut alte opt luni prizonier.
— Doi ani... ce-i drept, te poți dezobiș nui; pă i aș a ajungi ș i fă ră
obiele, nu numai fă ră că ciulă .
— Da’ de ce, pe-acolo nu se fură ? ı̂ntrebă un glas de pe bancheta de
sus.
— Defel. Is atâ t de cinstiți, blestemații, că -ți vine nu ș tiu cum...
Toată lumea se ı̂ntoarse cu capul spre fostul prizonier. Numai
ursuzul se uită pe fereastră ș i spuse:
— Nu cască gura, de-aia nu-i fură .
— Ba nu, ă i de acolo ı̂s... cum să zic... să raci cu duhul. Acolo, de
pildă , cobori ı̂n gară , ı̂ți iei singur ce-ți pofteș te inima ș i pe urmă
plă teș ti.
— Maică precistă ! exclamă bă trâ nică . Cine ș tie cum ı̂i mai cură ță...
— Ș i nici nu te controlează câ t ai mâ ncat, de parcă le-ar i ruș ine.
— Nici pe voi nu vă controlau?
— ... La ı̂nceput nu, ră spunse prizonierul după o mică ș ovă ială .
— Ia te uită , tică loș ii, ce purtă ri alese au.
— Acolo aș a se poartă . La noi, aici, ı̂ți iau garanție ș i pentru pahar,
ș i tot te urmă resc, da’ acolo se ı̂ntâ mplă să mă nâ nci de vreo trei ruble ș i
să zici că numai de cincizeci de copeici. Ș i nu pă țeai nimic, ı̂ți mergea.
— Chiar că -s să raci cu duhul. Pe ă ș tia să -i tot tragi pe sfoară ...
— Ș i la ı̂nceput o duceam bine, da’ pe urmă unul dintre ai noș tri ș i-
a dat ı̂n petic - a ș terpelit o lingură ș i o furculiță - ș i-atunci ne-a mers
mai greu.
— Vă dă deau afară ? ı̂ntrebă muncitorul.
— Nu, de dat afară nu ne dă deau, da’ cum te apropiai de bufet, ș i
cum bă gau de seamă că eș ti rus, ı̂ți fă ceau semne cu mâ na să nu te
atingi de nimic. De purtat se purtau ı̂nsă la fel, cu „dumneavoastră ” ș i ı̂n
toate, mă rog, cum se cuvine.
— Ia te uită ce popor inimos. Ș i se spunea despre ei că -s să lbatici,
că -s iare. Iar ei poate cor i mai buni ca noi.
— Buni, nebuni, da’ nu poți zice nimic ră u despre ei. Uite ı̂ntr-altă
dată tot aș a: unul dintre ai noș tri a furat o lingură ...
— Da’ ce vă tot azvâ rleați numai la linguri? ı̂s scumpe sau ce-i?
ı̂ntrebă cu neră bdare ı̂n glas bă trâ nă .
— Cică lucea tare frumos... Da... Ș i nu l-au bă tut, nu i-au fă cut nimic,
doar atâ ta că s-au apropiat doi inș i ș i-i zic: „Ați luat din greș eală o
lingură de-a noastră ”... Se-nțelege că pe limba lor au spus-o.
— Aici la noi ar i mâ ncat o bă taie soră cu moartea, spuse ursuzul.
Fură dacă vrei, da’ să nu te prindă . Dacă ai minte de gă ină , nu te bă ga.
Bă trâ nă oftă ș i-ș i pipă i bocceaua. Apoi, aruncâ nd o privire spre
vecinul să u, ș i-o trase mai aproape.
— Câ nd mai auzi ș i de-alde astea... rosti ea. Ș i aș a eș ti cu spaimă ı̂n
su let.
Trenul se opri ı̂ntr-o gară . Prizonierul, ı̂mpreună cu muncitorul,
pă ș iră peste bocceaua bă trâ nei ș i-ș i fă cură loc spre ieș ire, ca să coboare
pe peron.
Mutâ ndu-se ı̂ndelung de pe un picior pe altul, bă trâ nă oftă :
— Noroc de ă i de n-au bagaj, că dacă ai vreo nevoie să ieș i, ți-e
frică .
— Norocul ă sta ți-l pot rostui ei ı̂ntr-o clipă .
— O, Doamne, ce tot spui! Ș i aș a m-am sleit de tot. Fii bun, taică , ș i
vezi de bocceaua mea, că acuș i mă ı̂ntorc, rosti ea că tre ursuz.
— Bine...
Bă trâ nă porni să iasă , dar, ajunsă la uș ă, ı̂și privi bocceaua ș i se
adresă soldatului cu glugă :
— Maică , ai grijă de omul care-mi pă zeș te bocceaua.
In sala gă rii, unde intrase prizonierul ı̂nsoțit de muncitor, ș edeau
că lă tori la mesele golaș e, fă ră vaze de lori, ș i mestecau ceaiul cu o
frâ ntură de aș chie ı̂n paharele fă ră farfurioare. Alții, printre resturi de
mâ ncare nestrâ nse ș i scursuri de ciorbă , mâ ncau din stră chini de lut, cu
niș te linguri mari de lemn cu care se mă nâ ncă la țară . Pe alte mese
ș edeau ori stă teau culcați soldați cu saci, femei cu prunci țipâ nd ı̂n
brațe.
In spatele că lă torilor care mâ ncau, stă teau câ țiva chelneri care,
aidoma unor vechili la muncile câ mpului, aruncau priviri agere ı̂n toate
direcțiile.
— N-o mai linge atâ t, dă farfuria ș i vezi-ți de drum, strigă un
chelner bă trâ n, ras, cu un ș ervet murdar ca o câ rpă pe braț , adresâ ndu-
se unui soldat scund cu obrazul țepos, care ținea farfuria cu amâ ndouă
mâ inile ș i lingea resturile.
— Lasă gura, că mare nevoie am eu de farfuria ta.
— Ca să eliberezi locul, de-aia... Linge ș i tot linge, bombă ni
chelnerul, strâ ngâ nd după soldat ș i privind ı̂n urma lui, da’ cum ı̂ți iei
ochii de la el, te-ai lins tu pe boț de farfurie.
— Ce-ai ı̂nhă țat paharul, dă garanție treizeci de ruble, strigă
bufetierul unuia cu pâ slari ș i cu scurtă de oaie legată la brâ u cu o curea.
— Nu s-ar putea să te adresezi mai politicos unui intelectual?
— Totuna-i, dă garanție. Intelectual... dracu’ ı̂i mai recunoaș te acu’,
că umblă zdrențăroș i cu toții, ca niș te borfaș i. Ba se mai ș i supă ră ,
mormă i bufetierul punâ nd garanția ı̂n sertar.
— Care va să zică nici pe boieri nu-i prea ră sfață? ı̂ntrebă
prizonierul.
— Acu’ toți au parte de cinstire egală .
— Aici o i fost clasa ı̂ntâ i? ı̂ntrebă fostul prizonier, aruncâ nd o
privire ı̂n jur.
— Da. S-a zis cu clasele lor.
— Le-au luat fețele de masă ș i lorile?
— Unele au fost ș terpelite, altele au apucat să le strâ ngă .
— Curios, rosti prizonierul ș i privi din nou ı̂njur.
— Te-ai dezobiș nuit, da’ las’ că ajungi acasă ș i acolo ie ı̂nveți. Uite,
au strâ ns lingurile de la bufet, bă gă de seamă muncitorul.
— Cetă țeni, plecați de lâ ngă bufet! Strigă bufetierul gras, apă râ nd
de după samovar.
— Ia-o mai ı̂ncet! Câ nd m-oi prinde cu ocaua mică , atuncea să
strigi; da’ câ tă vreme nici n-am ı̂ntins mâ na, să taci, altminteri te
pomeneș ti că -ți ard o bleandă , de nu te vezi.
1917
Gulerul de samur
Soția ș efului de poș tă ș edea la ceai cu nevasta ierarului, o femeie
ı̂n vâ rstă , câ nd tocmai sosi preoteasă , avâ nd de trimis un colet.
O poftiră ș i pe dâ nsa la ceai.
— Doamne, rosti ea, plimbâ ndu-ș i ochii ı̂n jur, prin colțuri ș i peste
scaune, ı̂n că utarea unui loc unde să -ș i puie pă lă ria, am vă zut cum l-au
mă tră ș it aici pe moș ierul vostru: geamurile de la ferestre sparte, tabla
de pe acoperiș smulsă .
— Ne doare inima de mila lui, oftă soția ș efului de poș tă , care
stă tea ı̂n picioare, sprijinită de speteaza scaunului, aș teptâ nd ca
musa ira să ia loc.
Nevasta ierarului ș i pornise spre uș ă, unde se oprise cu mâ inile
ı̂ncruciș ate umil pe sub ș al; dar, poftită de gazdă , se aș eză iar, ı̂și potrivi
ș alul ș i, clipind din ochi, se apucă să -ș i soarbă ceaiul din farfurioară .
— Da, ca să vezi cum ș i-au dat arama pe față oamenii noș tri, spuse
preoteasa ș i trase spre ea chiseaua, dâ nd la o parte ciucurii ș alului care-
i atâ rnau peste braț . Ș i cine-i de vină ? Intelectualii noș tri i-au educat
aș a, că ă ș tia n-au nici casă , nici frică de Dumnezeu ș i de aia au ı̂ntins
mâ na spre bunul altuia. Că averea altuia e uș or s-o ı̂mpă rți.
— Să i vă zut mata, coană preoteasă , ce-a fost aici ı̂n primele zile:
unul ducea ı̂n spinare o masă de nuc, altul - un orologiu de bronz, al
treilea că ra un pian cu că ruța.
— Ș i pe mâ inile cui au ı̂ncă put toate astea? o ı̂ntrerupse musa ira.
Pe mâ inile unor neciopliți, care habar n-au a umble cu niș te lucruri mai
acă tă rii.
— Tocmai asta te indignează cel mai tare. Zice lumea că pianul stă
la curelar ı̂n tindă , că -n casă n-a ı̂ncă put, de ș i-au fă cut gă inile cuibar ı̂n
el.
— Ei, vezi...
— Tot atunci au sosit samsarii de la oraș , ș i le-au cumpă rat apoi pe
toate de la țărani.
— Cum de nu li se usucă mâ na să cumpere lucruri de furat, să tragă
folos din necazul altuia! se indignă ieră reasa.
— Le sticleau ochii ı̂n cap, uitaseră de toate pe lumea asta, câ nd au
vă zut că pot să cumpere pianul cu treizeci de ruble. Câ te unii de pe-aici
au ı̂ncercat ș i ei să cumpere, da’ degeaba, câ t ai clipi din ochi n-a mai
ră mas nimic. Ivan Platonici al meu s-a ı̂ntâ lnit cu tâ mplarul, tocmai că ra
masa de nuc. „Vinde-mi-o”, zice; câ nd colo, o ș i vâ nduse... cu zece ruble.
Ba ı̂i mai ș i strigă : „Du-te de-ți ia singur.”
— Du-te de-ți ia... Pă i acolo nici să te apropii nu-i chip, cu jefuitorii
ă ia, că -s ı̂n stare să te ș i omoare, spuse preoteasa. Aș tia de pe-aici ı̂s
tâ lhari de-a binelea. Voi te pomeneș ti că nu v-ați că pă tuit cu nimic?
— Nici vorbă de că pă tuială , coană preoteasă ! dă du din mâ nă soția
ș efului de poș tă . Apoi, după o clipă de tă cere, adă ugă , schimbâ nd tonul:
Doar cu dulapul ă sta ne-am ales, că a izbutit să i ı̂nduplece Ivan
Platonici, ș i cu fotoliul pe care ni l-a adus mai pe urmă tâ mplarul, că i-
am botezat toți copiii. Da’ vă să ria ș i niscaiva argintă rie, pe alea ni le
dă duse din vreme chiar bă trâ nul, să i le ținem la pă strare, ș i ı̂ncă vreo
câ teva lucruș oare.
— Da’ el unde-i acum? ı̂ntrebă preoteasa cu glas scă zut, tră gâ ndu-ș i
scaunul mai aproape de gazdă .
— Stă la oraș .
— Ș i te pomeneș ti că o să le ceară pe toate ı̂napoi?
— Dumnezeu să -l ș tie, poate că are să plece undeva mai departe.
— Poate dă Dumnezeu ș i pleacă , spuse nevasta ierarului.
— Ne-a scris o dată , ne-a rugat să i le ducem. Dar ne-a fost teamă să
nu ni le ia pe drum.
— Ferească Dumnezeu! exclamă preoteasa, dâ nd din mâ ini, la
râ ndul ei, spre gazdă . Vă mai ș i ı̂nchide pentru asta!
Ș i-apoi, nici nu mai avem cal.
— De unde cal ı̂n ziua de azi!
— Ca să vorbim cu dreptate, o i avâ nd el destule lucruri ș i fă ră
astea.
— La fel ne ziceam ı̂și eu cu bă rbatu-meu, rosti preoteasa, de bună
seamă că a apucat de a mai dosit câ te ceva.
— Da, avea avere multă . Dacă am i ș tiut dinainte... ireș te, n-ai cum
să le ghiceș ti pe toate, da’ ı̂n prima zi ce de-a lucruri s-au vâ ndut pe-aici,
chiar că pe gratis: ce de oglinzi, ce ș ube, un guler de samur - ă la singur
face cinci mii de ruble ș i l-au dat pe cinci.
— Ș i voi ce-ați pă zit? ı̂ntrebă agitată preoteasa.
Soția ș efului de poș tă oftă ș i nu ră spunse, apoi, peste o clipă , o
lă muri:
— Mi-e ș i ruș ine să -mi amintesc! Era ca ș i al meu. Ivan Platonici s-a
dus să -l vadă , l-a vă zut, la dâ nș ii a fost, rosti ea, dâ nd din cap spre
nevasta ierarului.
— La noi, la noi, ı̂ntă ri aceasta, iar eu, proastă bă trâ nă , nu mi-am
dat seama că v-a plă cut. Ș i câ nd colo, numai ce-a ieș it Ivan Platonici al
dumitale, că a ș i venit samsarul de i-am vâ ndut totul, cu toptanul, ș i ră u
ce mi-a pă rut câ nd am a lat că -l vroiai dumneata.
— Numai un prost de dă ı̂n gropi ar mai putea face ca Ivan Platonı̂ci
al meu: a dat o fugă pâ nă acasă , vezi Doamne, să mă ı̂ntrebe dacă să -l
cumpere sau nu. Pentru cinci ruble!
— Trebuia să i-l smulgă cu amâ ndouă mâ inile, ı̂ntă ri preoteasa.
Uite, m-am amă râ t din pricina dumitale, adă ugă ea, lă sâ ndu-ș i ș alul pe
spate, de parcă i s-ar i fă cut cald.
— Cum să nu te amă ră ș ti, câ nd e un lucru atâ t de scump!... Pă i o
ocazie ca asta nu mai ı̂ntâ lneș ti o viață ı̂ntreagă . Ș i parcă aveam o
presimțire; de mult ı̂i tot spuneam generalului: „Să -mi dați să vă pun
bine gulerul de blană ”. Da el nu, ı̂i pă rea ră u să -l dea.
— Asta-i lă comie curată , fă cu preoteasa. Să te agă ți de lucruri pâ nă -
n ultima clipă .
Tă cură tustrele, mâ hnite de amintirile ı̂ncă vii ș i tulbură toare.
— Câ nd mă gâ ndesc câ te mi-au scă pat, mi se strâ nge inima. Un om
mai iute ș i mai isteț , nu ca Ivan Platonici al meu, ce de avere ar i
adunat!
— N-aveai altă treabă decâ t să le culegi, atâ tea lucruri erau, rosti ca
un ecou nevasta ierarului.
Soția ș efului de poș tă mută iritată zaharnița pe masă ș i nu spuse
nimic.
— Ei nu, țăranii noș tri ı̂s mai cumsecade, ı̂ncepu preoteasa. Pot
spune cu mâ na pe inimă că nimeni n-a avut opreliș te câ nd l-au cură țat
pe moș ierul nostru. Au venit ș i au luat tot, care ce-a vrut. Ba chiar au
trimis după pă rintele Piotr al meu, câ nd ı̂mpă rțeau scâ ndurile
conacului.
— Doamne, exclamă soția ș efului de poș tă , aș a oameni cu su let
mai ı̂nțeleg!
— Ai noș tri-s iare să lbatice, ı̂ntă ri nevasta ierarului, chitind
chiseaua cu dulceață ș i tră gâ nd-o spre dâ nsa.
— Nu, de oamenii noș tri nu mă pot plâ nge, urmă preoteasa. Câ nd
s-au abă tut peste moș ier, au anunțat de-a dreptul: care vrea, să -ș i ia ce-i
place, iindcă totu-i ai poporului ș i toată lumea are voie. Fireș te, care s-a
dovedit mai iute, acela a ı̂nhă țat mai multe. Noi am apucat să luă m
numai vreo trei scrinuri, o cafetieră de argint ș i alte câ teva leacuri.
— Pă i da, iindcă bă rbatul matale-i om vrednic. Nu ca Ivan Platonici
al meu. Parcă -i să rac cu duhul, ză u aș a. Pacoste pe capul meu, nu alta.
Câ nd ı̂mi amintesc de blană aceea de samur... se poticni ea la jumă tatea
vorbei ș i ı̂ntoarse capul.
Nevasta ierarului lă să ochii ı̂n jos, aș a cum faci câ nd ai ı̂n față un
om care-ți mă rturiseș te o durere sfâ ș ietoare, ı̂ncercâ nd să -ș i rețină
lacrimile.
— Nu, la noi ș i Ivan Platonici al dumitale ș i-ar i că pă tat partea lui.
Ei, ireș te; nu prea mult, dar oricum. Pâ nă ș i scâ ndurile s-au ı̂mpă rțit la
urmă fră țeș te, iar pă rintele Piotr al meu a că pă tat chiar mai multe.
— Ia te uită ce oameni de treabă , se minună nevasta ierarului.
— Oameni buni, maică . Câ t despre scrinurile alea, le-am că rat noi
din vreme, câ nd am vă zut că tot asta li-e soarta.
— Da’ n-or să vi le ia? ı̂ntrebă soția ș efului de poș tă .
— Noi nu suntem moș ieri... rosti brusc ı̂nțepată ș i cu ră ceală
preoteasa. Ș i chiar de-am luat câ te ceva, am luat pentru folosință ș i nu
pentru avere.
Ș i se sculă , că utâ nd din ochi icoana.
— Nu, nu, e timpul să plec... se ı̂mpotrivi ea gră bită , la invitația
gazdei să mai ră mâ nă .
— Coană preoteasă ... rosti soția ș efului de poș tă , de parcă ș i-ar i
amintit de un lucru pe care-l trecuse cu vederea, ziceai că aveți trei
scrinuri.
— Acuma-s două . Unul l-am vâ ndut.
— Poate că -mi opreș ti ș i mie unul.
— Bine, bine, vă d eu.
Preoteasa plecă . Iar soția ș efului de poș tă se apucă să strâ ngă
vasele, fă ră s-o mai ı̂ntrebe pe nevasta ierarului dacă mai pofteș te ceai,
ori ba.
— A venit dinadins, ca să -mi ı̂ntoarcă su letul pe dos, se plâ nse ea;
câ nd ı̂mi amintesc de gulerul acela de samur, mi se ră scoleș te inima.
1918
Fumul
Cu vreo trei zile ı̂nainte de hram, preș edintele sovietului să tesc fu
chemat la plasă .
Lă sâ nd copiii să iarbă rachiul, plecă ı̂mpreună cu secretarul.
In timp ce treceau prin sat, se uitară la coș urile caselor ș i clă tinară
din cap: din iecare coș ș erpuia un iricel de fum.
— Muncesc toți... zise preș edintele. Cine ar i crezut că o să
ajungem s-o vedem ș i p-asta: iecare gospodă rie cu cazanul ei.
— Iți desfată ochii, nu alta! ră spunse secretarul. Vezi bine, nu
degeaba ne-am chinuit.
Peste o jumă tate de oră se ı̂ntoarseră amâ ndoi ı̂n fugă . Preș edintele
ciocă nea la iecare geam, strigâ nd:
— Stingeți focul la cazan, diavolilor! Declar toate povernele ı̂nchise.
Din case să riră afară țăranii ı̂nspă imâ ntați, să -l ı̂ntrebe ce s-a
ı̂ntâ mplat.
— A sosit agitatorul... ă l cu lupta. Fiți cu ochii-n patru. Ascundeți
tot.
— Unde naiba să mai ascundem acum, câ nd plă mada-i gata?
— Unde vreți. Dinspre partea mea, puteți s-o dați ș i vițeilor. Da’
dac’ oi gă si ceva pe la vreun tică los, a voastră -i vina.
Ș i alergă mai departe.
— La adunare!... strigă secretarul ı̂n celă lalt capă t al satului.
— Indată , mai e timp, lasă -ne să strâ ngem totul.
— Pă i treabă -i asta! bombă neau țăranii care se agitau pe lâ ngă
cazane, ı̂mpiedicâ ndu-se ı̂n prag de copiii care se uitau speriați ı̂n urma
lor.
— Ce vă tot foiți pe sub picioare! Voi mai lipseați aici. Hei, muieri,
puneți mâ na! Trageți cazanele ı̂n curte.
Peste o jumă tate de oră preș edintele ieș i ı̂n uliță ș i se uită la coș uri.
Fum nu se ză rea pe nică ieri.
— Bine lucrat, fă cu el, ı̂ntr-o singură clipită s-a trezit din beție tot
satul.
— Disciplină , deh!
Noul sosit, ı̂ntr-o scurtă de piele cu gaică la spate ș i cu o servietă ı̂n
mâ nă , veni la ș coală unde fusese convocată adunarea; trecu prin
mijlocul mulțimii dese care se despica ı̂n fața lui, fă câ ndu-i loc, de-o
parte ș i alta, la fel ca ı̂n biserică , atunci câ nd trec spre altar
notabilită țile.
Se opri ı̂n fața mesei ș i-ș i deschise servieta, potrivindu-ș i din câ nd
ı̂n câ nd cu mâ na ș i dâ ndu-ș i spre spate pă rul care i se tot res ira ș i-i
că dea pe frunte, ori de câ te ori se aplecă deasupra mesei. Se uită un
timp, cu o privire bă nuitoare, la mulțimea adunată ș i deodată ı̂ntrebă :
— Rachiu ierbeți?...
Oamenii tă ceau.
— Care nu ierbi, ridică mâ na.
Toți stă teau nemiș cați.
— Ce dracu’... fă cu noul sosit.
Ș i se adresă unuia care stă tea mai ı̂n față.
— Tu ierbi?
— Ferit-a Sfâ ntu’...
— Atunci de ce nu ridici mâ na?
— Pă i la ce s-o ridic numai eu!
— Dar tu?
— M-a pă zit Dumnezeu.
— Aș a, tovară ș i, se declară să ptă mâ na luptei ı̂mpotriva rachiului:
care strică grâ ul pentru vodcă , acela să vâ rș eș te crimă mare, iindcă
iroseș te avutul poporului. Grâ ul e puțin ș i aș a. Trebuie pă strat. E
limpede?
— Apă i ce-i greu de ı̂nțeles aici? E lucru ș tiut... rostiră câ teva
glasuri.
— Aș a. Iar voi trebuie să iți cu ochii ı̂n patru, să vedeți dacă nu se
a lă ı̂n obș tea voastră unii membri lipsiți de conș tiință, care nu ı̂nțeleg
acest lucru.
La ultimele cuvinte ale agitatorului, cei de față, aș ezați ı̂n semicerc
ı̂naintea mesei, cu că ciulile ı̂n mâ ini, cum stai câ nd asculți predica,
ı̂ncepură a arunca priviri ı̂n spate ș i a-ș i plimba ochii printre râ nduri, ca
ș i cum ar i că utat să vadă de nu s-or gă si niscaiva membri lipsiți de
conș tiință.
— Că , iată , treceam printr-un sat ș i-apă i acolo aproape din iecare
coș se ı̂nă lța câ te un ir de fum...
— Cum se poate... Pă i pentru asemenea treabă ... dacă ai, din mila
Domnului, cu ce-ți duce zilele, ce alta-ți mai trebuie...
— Da-i să rbă toare... se auzi din spate un glas ș ovă itor.
— Ș i ce dacă -i să rbă toare! Uite, ș i la voi e să rbă toare, dar fum nu-i.
Ț ăranii care stă teau pe margini, lâ ngă ferestre, se aplecară să
privească , cine să -i ș tie de ce, ı̂n uliță, plimbâ ndu-ș i ochii peste cer.
— Da’ nu s-ar putea să mută m să ptă mâ na asta peste ailaltă ?
ı̂ntrebă o voce ș ovă ielnică .
— Cum?...
Intrebarea nu se repetă .
— O să mergeți ș i pe la case?
— Cum?
Nici un ră spuns.
Peste o jumă tate de oră agitatorul, dâ ndu-ș i cu mâ na pă rul spre
spate, ieș i din clă direa ș colii. Oamenii, ı̂nghesuindu-se ı̂n tindă , se
buluciră ı̂n urma lui pe uliță ș i, cu ră su larea tă iată , aș teptau să vadă
ı̂ncotro are s-o apuce.
Noul sosit stă tea cu servieta ı̂n mâ nă , mutâ ndu-ș i privirile de la un
acoperiș la altul. Ț ăranii, ı̂n spatele lui, roteau ș i ei ochii ı̂n aceeaș i
direcție.
— Parcă n-ar i fum pe nică ieri, rosti noul venit.
— La noi nu se ı̂ntâ mplă niciodată , se gră bi să ră spundă
preș edintele, fă câ ndu-ș i loc să iasă ı̂n față.
— Asta-i bine. Că la vecinii voș tri ieș ea fum din iecare coș .
— N-au disciplină , fă cu secretarul.
— Ei, iată , declară m, care va să zică , să ptă mâ nă luptei ı̂mpotriva
rachiului. Să ascultați de preș edinte ș i să -l sprijiniți ı̂n toate cele.
— Da’ după să ptă mâ na asta ce facem?...
— Cum?...
Nu ră spunse nimeni.
— Ce nă pastă , bombă neau țăranii, să rbă toarea bate la uș ă, le
pregă tisem pe toate după cuviință, plă mada-i gata ș i deodată , pas de
mai fă ceva.
— Te pomeneș ti că ı̂n curâ nd or să declare să umblă m o să ptă mâ nă
fă ră nă dragi.
— Cam aș a. La tine-i să rbă toare, iar ă ș tia-ți vin pe cap cu
să ptă mâ na lor.
— Poate c-am putea să ațâțăm iar focul, se auzi un glas din spate,
după ce musa irul dispă ru la cotitură drumului.
— Iți ară t eu ațâțat... ră cni preș edintele. Odată ce ți s-a spus că timp
de o să ptă mâ nă e luptă , ı̂nseamnă că trebuie să ı̂nțelegi.
Veni ierarul, gâ fâ ind. Lipsise de la adunare.
— Pe unde-ai umblat?
— Pe unde... dar-ar boala ı̂n burta ei, ocă rı̂ ierarul ș tergâ ndu-ș i
mâ inile de ș orț . De spaimă , muierea mea a turnat plă mada din cazan ı̂n
jgheabul vacii ș i-apoi s-o matosit vita ș i a pornit să hă lă duiască , de nu te
mai ı̂nțelegeai cu ea.
— Data trecută , tot aș a, ne-au picat din senin vreo câ țiva, spuse
curelarul, iar plozii erau la cazan ș i-atâ ta au tras la mă sea, că se clă tinau
dracii. Unul dintre cei veniți le-a spus nu ș tiu ce, iar Miș ka al meu, de
opt aniș ori, ı̂i trâ nteș te una de mamă . Eu cu bă trâ nă mea să că dem jos
de spaimă ș i mai multe nu.
— Cu copii-i nă pastă mare. Toți ca unul beau rachiu.
— Pă i deh, ei ı̂l fac, ei se cinstesc.
— Fedka al meu merge abia pe al nouă lea an ș i-apoi nu-i zi de la
Dumnezeu să nu-l vezi beat ș i iar beat - da’ turtă !
— E mic ı̂ncă , ce ș tie el.
— Da, copiii au noroc: pe vremea noastră te cinsteau abia câ nd te
fă ceai lă că u, da’ ă ș tia trag de la cana, maică , din leagă n.
— In schimb au să aibă ce-ș i aminti.
— La ră zboi tare greu a mai fost. Cinci ani am luptat ș i, să nu-ți vină
să crezi, ı̂n iecare zi aveam capul treaz. Ț i-era ș i silă să mai tră ieș ti.
— Acum iar se țin de-astea. Ce, nu se puteau uita ı̂n calendar? Au
nimerit taman ı̂n preajma să rbă torilor.
Preș edintele privi cam prea lung, pe sub palma fă cută streaș ină ,
ı̂nspre partea ı̂n care plecase agitatorul, apoi ı̂ntrebă :
— N-ați vă zut, a trecut de podeț , au ba?
— Uite-l, urcă pe dâ mb, rostiră câ teva glasuri ș i cu toții se uitară la
preș edinte. Acesta ı̂și scoase punga de tutun ș i, fă ră să se uite la nimeni,
prinse a-ș i ră suci o țigară .
— Da, ı̂n timpul ră zboiului ne-am chinuit ră u de tot. Se apropiau
să rbă torile ș i n-aveam rachiu. Umblam cu toții de parcă am i pierdut
nu-ș ce. De Cră ciun nu auzeai uneori nici mă car o ı̂njură tură de mamă .
— Halal să rbă toare!
— Ce mai, umblam ca morți.
— Eh, câ nd distrugeam fabricile de spirt... ce-am mai bă ut atunci...
Câ nd am nă vă lit ı̂n slobozie, la rezervoarele cu spirt, apoi beam pâ nă ne
prindea moartea.
— Asta zic ș i eu moarte... numai ı̂n poveș ti mai vezi aș a ceva.
— Da... uneori treceai prin sat ș i ziceai că n-a ră mas su let de om ı̂n
viață, ză ceau toți duș i pe ceea lume.
— Nu-i libertate adevă rată . Eh, oftă unul. Câ nd mă gâ ndesc câ t
amar de grâ ne se pierde pe degeaba, că le iau pentru impozitul ă la. Pă i
dacă mi-ar i ră mas pe de-a-ntregul, din primă vară mi-aș i muruit
cazanul, i-aș i ı̂nhă mat pe copii la treabă ș i ține-te, nene, de te cinsteș te.
Pe câ nd aș a, uite, să rbă toarea-i aproape, iar noi am ră mas ca să lbaticii...
— Acuma toate-s pe dos, spuse altul. Inainte vreme, de să rbă tori
oamenii umblau beți, iar vacile treze, pe câ nd acuma oameni-s treji, iar
vacile bete...
Fierarul tă cea. Apoi, după o clipă , scuipă cu nă duf ș i spuse:
— A hă pă it ca la vreo două sticle, afurisita.
— Ș i ce rachiu frumos ierbeam! Pe vremuri, câ nd ı̂l beai - Maică
Precistă , ce pedeapsă - mirosea a fum, a dohot, că după aia nici capul nu
puteai să -l mai salți. Pe câ nd acu’, tocmai câ nd ne-am istețit la treabă ș i
noi, vin ei cu să ptă mâ nile lor. Ba-ți mai iau ș i cazanul. Inseamnă că iar
să te cațeri pe pereți.
— Pă i le pasă lor de asta? Atâ ta au ı̂n cap: să -ți strice ție rostul.
— Parcă poți tră i fă ră vodcă ? Nu mai zic că -ți cere ș i ție inima, da’
fă ră ea nu poți face nici o treabă : ai de dat o declarație, te duci la plasă ,
cum să te prezinți cu mâ inile goale?
Preș edintele fuma mai departe, scuipâ nd din câ nd ı̂n câ nd, ș i se
uita spre dâ mb, fă ră să scoată o vorbă .
— Aș a-i, aș a-i, ı̂ntă riră mai multe glasuri deodată .
— Uite, ı̂ntâ rziasem să scot hâ rtie pentru caii mei. Nu mai erau de
mult mâ nji ș i stă teau la mine fă ră ı̂nregistrare. Gâ ndeam că mă bagă la
zdup. Ș i le-am dus trei sticluțe...
— Ehei, pe unde se nimereș te câ te un preș edinte cu inimă ,
ı̂nțelegă tor, acolo mai poți tră i.
— Mai cu seamă că nu se poate să nu bei: dacă aș a-i lă sat de la
natură , oricâ t ai suci-o ș i-ai ı̂nvâ rti-o, tot acolo ajungi.
— Asta aș a-i... anul trecut am bă gat toată secara ı̂n vodcă , iar noi
am ră mas cu burțile goale, de ne-am ținut numai cu pleavă ; ı̂n schimb
iecare eram pregă tiți de să rbă tori cu tot tacâ mul ș i chiar din prima zi
aș a ne-am ı̂mbă tat, că am ză cut ca buș tenii.
— Pă i cum altfel... că suntem oameni pravoslavnici, slavă Domnului,
nu ni s-au dezvă țat frunțile de semnul crucii; mai cu seamă unde
preș edintele-i om ı̂nțelegă tor...
Preș edintele ispră vi de fumat țigara, aruncă o privire spre dâ mb,
apoi zise:
— S-a dus...
Toți se ı̂ntoarseră spre el ș i ră maseră nemiș cați.
— Cu prilejul să rbă torii... ținâ nd seama de condițiile locale ș i
nevoile populației... declar povernele deschise. Dar iți cu ochii-n patru.
Dacă să ptă mâ na asta prind pe vreunul - n-are scă pare.
— Pă i, cum facem cu fumul? ı̂ntrebă careva din spate.
— Fumul te priveș te cum ı̂l ascunzi, copii beți pe uliță să nu vă d, că
uite-aș a iar mai pică vreunul dintr-ă i mai mari de-i prinde că umblă pe
ș apte că ră ri.
— Dați ascultare preș edintelui, rosti secretarul.
Bănet
(Perioada anului 1919)
Ț ăranii se adunaseră ı̂n preajma cooperativei de consum ș i vorbeau
ı̂ntre ei, minunâ ndu-se câ ți bani s-au adunat acum ı̂n sat.
— Adineaori a fost la mine bă trâ na lui Arhip, spuse responsabilul,
m-a rugat să -i schimb o mie de ruble.
— Să vezi ș i să nu crezi!... Bă trâ na lui Arhip să aibă o mie de ruble...
— Da, s-a milostivit preabunul Dumnezeu de ne-a ı̂nzestrat ș i pe
noi cu niscaiva avere, rostiră câ teva bă buțe.
— Ș i ce de bă net au oamenii!... ı̂nainte vreme, dacă aveai un sutar
erai bogă tan, da’ acu’ o sută -i leac.
— Acuma treburile merg altfel, spuse jar responsabilul. Să vedeți,
deună zi vine la mine altă bă trâ nă , mama lui Nefedov din slobozie.
„Câ ntă reș te-mi, zice, maică , banii ă ș tia, că nu mă pricep să -i numă r.” Ș i-
mi ı̂ntinde o bocceluță mă riș oară . I-o câ ntă resc. Trei funți!
— Trei funți? exclamară ceilalți.
— Da... Ș i ı̂ntr-un funt să ie vreo cinci mii, dintr-ă ș tia mici.
— Ba mai mult!
— Nici un negustor nu avea ı̂nainte vreme atâ ția bani câ ți avem noi
acum.
— Preș edintele nostru spunea deună zi că , dacă am strâ nge toți
banii, Kerencile astea de le are acu’ norodul, s-ar putea aș terne cu ei un
drum pâ nă la Piter, pe o lă țime de doi arș ini.
— Straș nic!... Ce de-a bogă ție, mă iculiță-Doamne!
— Ș i de unde ne vine?... Pă i de acolo că țăranul nostru nu aruncă
banii ı̂n vâ nt, ci-i pune bine, la teș cherea. Alții cum dau de o copeică ,
cum o bagă ı̂n „treburi obș teș ti”, sau o dau pe gă teli ș i pe alte alea, pe
câ tă vreme la noi, vezi, de pildă , oierul, deș i are sute ș i mii, umblă cu
aceleaș i ı̂ncă lțări ponosite ca ș i pâ nă acum. Boierii de altă dată n-ar i
ținut nici vițeii ı̂ntr-o casă ca a lui, da’ el tră ieș te ș i rabdă . In schimb, nu-
i luieră vâ ntul prin buzunar.
— Asta-i drept, se amestecă un țăran cu o scurtă de blană peticită ,
uite, să -i luă m mă car ș i pe vecinii mei. Kerencile ș i Nikolaevcile astea le
câ ntă resc cu funtul, da’ ei se țin doar cu carto i ș i bă ga-n ei la pâ ine cu
pleavă ... ı̂n schimb, duc ı̂n iecare să ptă mâ nă la Moscova câ te un sac cu
carto i. Aș tia nu-ți irosesc pe leacuri nici o copeicuță, nu le aruncă pe
„treburi obș teș ti”.
— Amarnic de zgâ rcit s-a mai fă cut norodul, spuse responsabilul.
Deună zi preș edintele mi se plâ ngea: cică i-a impus cu o contribuție de
câ te două ruble ș i jumă tate de că ciulă pentru spital, ș i pentru atâ ta
lucru au lungit-o pâ nă n-au mai putut.
— Contribuție voluntară ? ı̂ntrebă un țăran din slobozie.
— Voluntară . Ș i cum spuneam... Iar pe urmă tot satul a cerut să
plă tească ı̂n rate.
— Pă i cum altfel, spuse o bă trâ nă , că banul aș a ı̂l aduni. Dacă ții
strâ ns copeica, nici nu-ți fuge printre degete.
— Strâ ns, mai strâ ns nici că se poate. Inainte-vreme, dacă se-
ntâ mplă să ceri un coltuc de pâ ine nu stă tea nimeni pe gâ nduri să -ți
deie. Da’ acu’ stă ș i socoteș te câ t ar putea să capete pentru bucata asta.
Acu’ nu le mai dau nici cerș etorilor.
— Câ nd erau banii puțini ți-era mai puțină milă de ei.
— De ce-o i aș a?
— Dumnezeu ș tie...
Pe lâ ngă țăranii adunați la vorbă , trecu o bă trâ nică murdară ș i
zdrențăroasă ; ı̂i privi cercetă tor, cu mâ na streaș ină la ochi, cum se uită
bă trâ nele, apoi se ı̂ntoarse ș i intră ı̂n pră vă lie.
— Uite ș i asta, rosti responsabilul, câ nd o vezi, zici că locul ei e-n
pridvorul bisericii, să ceară de pomană ; da’ aș a cum ı̂i ea, ruptă ,
desculță, murdară , ș i tot are mii de ruble. Că iu-să u mereu duce grâ u ș i
rachiu la Moscova.
— Deh, ne dă du ș i nouă Dumnezeu avere, drept ră splată că am
ră bdat atâ t.
Peste un minut bă trâ nă se ı̂ntoarse ș i se apropie de cei ce vorbeau.
— Acilea erai, ș i eu te caut ı̂n pră vă lie, ı̂i zise ea responsabilului. Fii
bun ș i uită -te ce bă niș ori am eu aici, că nu mai pricep nimic: ı̂nainte
erau mici, da acu’ nu ș tiu de ce scot cogeamitea-i hâ rtiile. Is mai bune
sau mai proaste?
— Asta-i ı̂mprumut de stat. Câ te o sută de ruble bucata.
— O sută ?...
— Da...
Bă trâ na se gâ ndi puțin, privind bancnotele, apoi ı̂ntrebă :
— Ș i cum să fac: le numă r, ori le câ ntă resc?
— Totuna-i, spuse responsabilul. Ce să le mai numeri, ascunde-le ı̂n
ladă , sau ı̂ngroapă -le ı̂n pă mâ nt ș i las’ să stea acolo.
— Aș a fac, maică .
— Mai bine le-ai da pentru „treburi obș teș ti”, rosti un glas
batjocoritor.
Bă trâ na nu ı̂nțelese, se uită doar la cel ce vorbise, apoi, ı̂ngrijorată ,
la bani ș i, fă ră să scoată o vorbă , dă du să plece.
— Hei, ia stai, ia stai! strigă responsabilul. Dar contribuția pentru
spital ai plă tit-o? Ai de dat cinci ruble.
— Am pă suială ı̂n rate, maică .
Ș i plecă tâ râ ș spre casă .
— O adevă rată pacoste cu contribuțiile astea. La fel am pă țit ș i cu
ı̂nvă țătorii: de două luni nu le dă m leafă ș i nici un țăran nu vrea să
scoată o copeică .
— Le mai arde lor de ı̂nvă țători, câ nd stau ș i ei cu burțile goale!
— Ei, iindcă țin strâ ns bă nuții. Ii pun bine, rostiră bă trâ nele, nu-i
aruncă ı̂n vâ nt. In schimb ı̂s avuți.
— Da’ totuș i se pierd mulți bani: câ te unul ı̂i ascunde ı̂n pereți ș i,
câ nd te uiți, ı̂i ia foc casa ș i s-au dus bă niș orii.
— Acu’ nu-i mai ascund ı̂n case, mai mult ı̂i ı̂ngroapă , lă muri
țăranul cu scurtă de blană peticită , aprinzâ ndu-ș i luleaua.
— Peste tot ı̂i vâ ră ... Muierea lui Petruha i-a ı̂nvelit ı̂ntr-o câ rpă ș i i-
a vâ râ t sub cuptor, ı̂n cenuș ă, da’ vezi câ rpa ceea era unsuroasă ș i i-au
mâ ncat ș oarecii ș ase funți de Kerenci dintr-astea...
— Ce să -i faci? Se mai ı̂ntâ mplă ș i aș a, n-ai cum să te pă zeș ti de
toate. Da’ ș tiu să țină bine gologanii. Că doar nu-i lucru de ș agă , uite,
dac-am lua, de pildă , satul nostru: noroiu-ți ajunge pâ nă la genunchi,
seara oamenii stau cu opaițul, nu se ı̂ndură să arunce banii pe gaz,
copiilor nu le mai dau lapte, de li s-au um lat burțile ca niș te tobe; da’
dac-ai sta să numeri, ı̂n tot satul strâ ngi peste un milion.
— Ba mai mult. Numai oierul are ș ase funți de Kerenci.
— Asta bă net, nu glumă !
— Straș nic bă net! Numai de-ar da Dumnezeu s-o tragem cumva
pâ nă la primă vară , să nu cră pă m de foame, că fă ina am vâ ndut-o toată .
1920
Dar de la Domnul
(Perioada anului 1920)
Pe tampoanele unui vagon de marfă , peste care aș ezaseră o
scâ ndură , că lă toreau trei femei ı̂n vâ rstă .
Două dintre ele aveau câ te un sac cu fă ină . A treia - doar o
bocceluță.
Se urcaseră ı̂n timpul nopții, pe furiș , după ce furaseră din gară
scâ ndura, fă câ ndu-ș i din ea o bancă .
— Doamne-Dumnezeule, am fă cut cale de trei sute de verste ca să
aduc fă ină ș i mi-au furat bă niș orii, spuse femeia cu bocceluță ș i ı̂ncepu
să plâ ngă .
— Mare necaz... ră spunse vecina ei, o bă trâ nă cu obiele albe
ı̂nfă ș urate gros ı̂n jurul picioarelor ș i pe deasupra legate cu sfori de
curmei - uite, mie mi-a ajutat Dumnezeu. N-are a face că n-am dormit
nopți ı̂n ș ir de nu mai pot ține ochii deschiș i, da’ câ nd mă gâ ndesc
numa’ că duc fă ină acasă , saltă inima ı̂n mine de bucurie. Ș i am că pă tat-
o, aș putea spune că aproape pe degeaba... Unui țăran, la fel ca matale, i-
au furat banii, nu mai avea cu ce să plece acasă , ș i i-am luat eu fă ina asta
cu o mie de ruble.
— Dar de la Domnul. Ț i-a picat din cer! rosti femeia cu bocceaua.
Bă trâ na care fă cuse rost de fă ină oftă cu ı̂nțelegere, apoi ı̂și pipă i
sacul ș i se aș eză mai comod sprijinindu-ș i piciorul ı̂n discul tamponului.
— Doamne, Maica Domnului, ce mă fac eu acum? se vă ică ri femeia
cu bocceaua. Cum să mă ară t ı̂n ochii bă trâ nului meu fă ră fă ină ? Că
mă nâ ncă acolo frunză de tei.
— Eu mă car că am puțină , da’ tot le duc ceva, fă cu cea de-a treia
ră sucindu-se spre sacul ei, de două ori mai mic decâ t al celeilalte.
— Pă i ș i eu, ı̂mi că ram sacul ș i-mi tot fă ceam cruce, zise bă trâ nă cu
obiele.
— Aveai ș i de ce. Aici se vede că -i mâ na lui Dumnezeu la mijloc -
cogeamite sacul cu o mie de ruble.
Trenul cobora gră bit pe povâ rniș . Vagoanele se legă nau ı̂ncoace ș i-
ncolo. Deodată se auzi un țipă t neomenesc. Ceva că zu sub roți. Ș i
dispă ru. Bă trâ nei cu sacul ı̂i alunecase piciorul de pe tampon ș i celelalte
două ı̂i mai ză riră doar o clipă , pe sub roți, basmaua ș i picioarele
ı̂nfă ș urate cu obiele ș i legate pe deasupra cu sfoară de curmei.
Femeia cu bocceaua privi cu spaimă pe după spatele vagonului ș i
scoase un țipă t acoperindu-ș i fața cu palma: la cotitură drumului,
printre ș ine, se zbă tea ceva ı̂nsâ ngerat, cum se zbate o gă ină tă iată .
Incepu apoi să urle, ca scoasă din minți, să cheme ı̂ntr-ajutor.
— Lasă , că acuma-i degeaba, ı̂i spuse vecina. A tă iat-o?...
— A tă iat-o, maică !.., Ț i-era ș i groază să te uiți, ră spunse femeia cu
bocceaua strâ ngâ ndu-ș i obrajii ı̂n palme ș i privind cu ochii mă riți de
spaimă . Ce se mai zbă tea...
— Doamne, stă pâ ne atotputernic, ce vremuri tră im!
Un timp tă cură amâ ndouă , zguduite de cele ı̂ntâ mplate.
— Dacă a tă iat-o, s-o i sfâ rș it de-acu!
— Tră ia omul ș i uite-l că nu mai e... Ș i ă i de-acasă o aș teaptă
pesemne, numă ră zilele pâ nă să le ducă baba fă ină .
— Zicea că -ș i tot fă cea cruce câ nd că ra sacul, credea că -i dar de la
Domnul, ș i câ nd colo, ı̂și ducea moartea pe umeri.
— Of, Doamne, acu’ am s-o visez toată să ptă mâ nă . Câ nd m-am uitat
eu - se zbă tea, să ră cuța. Te pomeneș ti că era vie, degeaba n-am oprit
trenul...
— N-aș crede... fă cu femeia cu fă ina. Dacă a tă iat-o ı̂nseamnă că nu
tră ieș te mult. A pedepsit-o Dumnezeu iindcă a tras folos din necazul
altuia. A cumpă rat fă ina pe nimica ș i s-a mai ș i bucurat.
Tă cură din nou ș i ră maseră o vreme nemiș cate.
Apoi se uitară amâ ndouă ı̂n acelaș i timp la sacul bă trâ nei ră mas pe
tampon ș i, ı̂ncruciș ându-ș i privirile, ı̂și feriră ochii iecare ı̂ntr-altă
parte.
— Of Doamne, Dumnezeule... Pesemne că se lasă ger la noapte.
— Da, ı̂ntr-acolo trage. Anul trecut, de Pocroave a că zut ză padă ,
ră spunse femeia cu fă ina.
Trenul se apropia de gară ș i ea ar i vrut să -ș i aș eze din timp fă ina
pe sacul bă trâ nei.
— Ce, nu stai bine? Las’ că trag eu sacul ă sta mai spre mine.
— Ba nu, nu-i nimic...
— Lasă -mă să trag sacul ca să te aș ezi mai aproape.
— Nu, nu, ı̂mi aș ez fă ina, uite-aș a, pe sac ș i vin mai ı̂ncoace.
— Un’ s-o pui pe sacul ă sta curat, nu vezi că al tă u e mâ njit tot de
noroi?
— Da’ tu ce treabă ai?... Ce-i fă ina ta?...
— N-am zis că -i a mea. Dă -i pă cat să murdă reș ti sacul.
— Taci din gură , dacă nu-i a ta!
Ș i femeia cu fă ina ı̂și aș eză sacul peste sacul bă trâ nei, din care
pricină pă rea că amâ ndoi sacii ar i fost ai ei.
— Unde dracu’ i-ai ı̂ngră mă dit aș a!... strigă femeia cu bocceaua, dă -l
jos ı̂ndată , că nu pot să ș ed bine.
— Ia-o mai ı̂ncet...
— Il dai jos, au ba?...
— Ce, ai pus ochii pe el?...
— Eu, una, nu i-am pus, da’ tu pesemne că i-ai pus. Cum intră m ı̂n
gară , las’ că povestesc eu cum nu m-ai lă sat să țip! Strigă , de astă dată ı̂n
gura mare, femeia cu bocceaua. Ai un sas ı̂ntreg, ei, nu, ți-e puțin, mai
vrei să jupoi ș i de la morți. Dă -l jos degrabă că de nu - ı̂l ı̂mping sub
vagon.
Femeia cu bocceaua fă cu o miș care ca ș i cum ar i vrut să ră stoarne
sacul.
Vecina ı̂i ı̂n ipse mâ inile ı̂n pă r.
— Ah, aș a va să zică ?!
Ș i femeia cu bocceaua, lă sâ nd ghearele adversarei să -i smulgă
pă rul, o apucă cu amâ ndouă mâ inile de gâ t.
Aceasta ı̂ncepu să horcă ie ı̂ncercâ nd cu o mâ nă să dea jos brațele
ridicate spre gâ tul ei, iar cu cealaltă tră gâ nd convulsiv sacul spre ea.
S-ar i putut ajuta ș i cu cealaltă mâ nă ca să -ș i elibereze gâ tul, dar se
temea să nu scape sacul.
Trenul porni din nou pe povâ rniș . Scâ ndura pe care ș edeau cele
două femei ı̂ncepu să salte ș i pe sub picioarele lor, ca niș te dungi
pestrițe, alergau traversele.
In cele din urmă femeia cu fă ina, holbâ nd ochii, ı̂și dă du drumul la
mâ ini, cu degetele ră ș chirate ș i țepene.
Cea cu bocceaua o mai ținu un timp aș a, zgâ lțâind-o uș urel, din care
pricină capul adversarei că dea mereu spre spate, cu ochii ieș iți din
orbite. Pe urmă o lă să ș i trase degrabă spre ea sacul bă trâ nei.
— Te-ai potolit?... Vezi să nu te arunc de-a binelea sub țug.
Scorpie!... Ai un sac ș i-ți mai ı̂ntinzi gheara să -nhați ș i altul stră in.
Femeia cu fă ina izbucni ı̂n plâ ns, suspinâ nd ș i tresă rind din tot
corpul, aș a cum plâ ng copiii.
— Mă car jumă tate toarnă -mi, nemernico!...
— Vezi să nu!... D-aia, va să zică ... Bă trâ na poate că mai era ı̂n viață,
da’ dumneaei nu mă lă sa să țip, că a pus ochii pe bunul altuia. Iți merge
mintea, ai ghicit repede ce ș i cum... Scâ rnă vie.
Femeia cu fă ina nu ră spunse nimic, continuâ nd să plâ ngă jalnic, cu
amă ră ciune. In depă rtare, pe după cotitură , se ză rea turnul de apă al
unei gă ri.
Femeia cu fă ina ı̂și ș terse lacrimile, clipi din ochi ș i, tot mai
tresă rind de suspine, rosti cu jale, umil:
— Cumă tră ... dră guță, baremi vreo zece funți să -mi torni.
Nu că pă tă nici un ră spuns.
— Vezi că eu te-am oprit, altminteri ai i strigat ș i tot ne-ar i luat
fă ina, dacă a ră mas ı̂n viață. Or, dâ nsa era vie, ză u n-a murit, numai că i-
a retezat trenul mâ inile sau picioarele. Oricum ar i spus totul... despre
fă ină .
Dar vecina, fă ră să -i ră spundă , ș edea țeapă nă ca o stană de piatră ,
privind dâ rză ı̂nainte. Ș i doar mâ inile ș i le ținea strâ ns ı̂ncleș tate pe sac.
Nu se opri trenul bine, că ș i să ri să ltâ ndu-ș i sacul ı̂n spinare, ș i, fă ră
‘să privească ı̂napoi, porni cu el ı̂n grabă , ı̂n direcția opusă gă rii.
Cealaltă , care ră mă sese, se uită la sacul ei, de două ori mai mic, ș i
ochii ı̂ncepură din nou să -i clipească mă runt, plini de jale.
Printre lacrimile ce-i ı̂ncețoș au privirea, se uita ı̂n urma celei care
pleca ș i, ı̂n semiı̂ntunericul serii ploioase ce se lă sa cuprinzâ nd ză rea, o
mai vă zu mult timp pe femeia cu sacul greu pe umă r depă rtâ ndu-se de
linia ferată ș i schițând ı̂ntruna cruci mari, ı̂n semn de neaș teptat noroc.
1920
Turma inconștienta
In dreptul gă rii oraș ului se ı̂nghesuia lume, aș teptâ nd să se
deschidă casa de bilete. Câ te unii veniseră de cu noapte ș i ș edeau pe
câ te o treaptă ı̂ncovoiați, cu mâ inile ascunse ı̂n mâ neci, privind cu ochii
tulburi la trecă torii ce alergau pe trotuar.
— Ară tați de parcă ați i beți... spuse unul din trecă tori. De mult
stați aici?
— De ieri, ră spunse ı̂n silă unul din cei ce aș teptau.
— Ziceau că au să ne dea nu-ș ce bonuri, ca să aș teptă m mai puțin,
ei, ș i ne-am gâ ndit să prindem ș i noi câ te unul ș i-am venit de cu seară
după bonurile astea.
— Aș a-i.
— Da’ mai cu seamă congresul ă sta ne-a sleit de tot.
— Care congres?
— Pă i uite colo, peste drum, ı̂n sala teatrului. Milițianul a să rit la
noi, că ne-am adunat cică prea mulți ș i a interzis să se facă liste, rosti un
om cu albeață ı̂n ochiul drept, ce ș edea pe o treaptă .
— Se dă ș i el peste cap, cum poate. Doar că mai sare uneori peste
cal, spuse un altul, ce stă tea lâ ngă zid, un bă rbat ı̂n vâ rstă , eu ochelari a
că ror ramă o ı̂ntă rise ı̂n dreptul nasului cu ață neagră - ș i-i fă cu cu
ochiul milițianului ce se a la pe aproape.
— Numai de treabă să ie, spuse vecina celui ı̂n vâ rstă , că azi cu ă i
zeloș i mai ră u o pă țeș ti.
Milițianul se uită la omul care vorbise primul, dar nu zise nimic.
Intre timp se apropie de el un milițian că lare cu o că ciulă ca de
poș taș , cu țugui, ș i-i spuse:
— Vezi să nu se ı̂nghesuie prea mulți. Dracu’ i-a mai pus să vâ ndă
bilete tocmai aici. Să se aș eze aș a fel, ca să se vadă că -i coadă , că -i prea
mare neorâ nduială . Ș i să nu facă liste, că tot lutură listele alea de nu
mai ș tii ce-s. Iar cei de dincolo ne ceartă , pe urmă .
Milițianul că lare plecă . Celă lalt se apropie de oamenii care
aș teptau:
— Cetă țeni, iți buni ș i aș ezați-vă la râ nd, că pe urmă pe mine mă
trage la ră spundere. Ș i, vă rog, descurcați-vă fă ră liste.
— Modă nouă ... bombă ni cel cu ochelari.
— Cine face listele? ı̂ntrebă gâ fâ ind o cucoană sosită ı̂n goană , cu
pană la pă lă rioară ș i cu o servietă ı̂n mâ nă .
— Nimeni. S-a interzis.
— Cum adică , s-a interzis? Asta-i neruș inare! E absurd!
Deschise cu hotă râ re servieta ș i scoase ı̂n grabă o foaie de hâ rtie.
— Ne-a rugat cu frumosul, rosti cineva din mulțime.
— Dacă vă roagă cineva cu frumosul să faceți o prostie, vă muiați
pe loc, ripostă iritată cucoana.
Ș i rupse cu foș net hâ rtia.
Milițianul tresă ri, ı̂ntoarse capul ı̂n direcția foș netului ș i se apropie
ı̂ndată de cucoană .
— Cetă țeană , strâ nge hâ rtia.
— De ce, adică ?
— Nu-i voie.
— Asta-i revoltă tor! Iar lumea stă , ș i tace! Ca o turmă inconș tientă :
ce le porunceș ti, aia fac.
— Matale, maică , nu te aprinde aș a, spuse un bă trâ nel ı̂ntr-un cojoc
ca vai de lume, cu guler nă pâ rlit: i se porunceș te ș i omul execută . Că
dacă nu execută ...
— L-a luat gaia, ı̂l completă un muncitor care stă tea ală turi,
ră sucindu-ș i o țigară .
— Intocmai, aș a stă treaba. Ș i dacă omul te roagă cu frumosul, de
ce să nu-i faci pe plac, urmă bă trâ nelul privind ı̂n treacă t la muncitor.
— Aș a e! ı̂ntă riră câ teva glasuri din mulțime.
— Dacă iecare ar sta să judece numai cu mintea lui, mai iese naiba
ș tie ce.
— Asta-i! Noi stă m o jumă tate de zi aici ș i plecă m. De descurcat ne-
om descurca cumva ș i fă ră liste, pe câ nd dumnealui are nevastă ș i copii.
Trebuie să ne gâ ndim ș i la asta.
— Adevă rat, aș a-i, se amestecă o femeie cu basma. Trebuie să ne
gâ ndim ș i la alții, nu numai, la noi.
— Pă i, cum altfel! Pe dumneaei să n-o atingi nici c-un deget, că se
porneș te, mamă -Doamne!
— Crede că dacă s-a ı̂mpopoțonat cu pă lă rie are trecere pe oriunde.
— Ferească Dumnezeu să ai de-a face cu de-alde astea. Numai la ele
se gâ ndesc, se stâ rniră vorbe prin mulțime.
— Nu de pă lă rie e vorba; trebuie să judeci ce-i cu cap ș i ce-i fă ră
cap, ı̂n loc să te supui orică rui... ră spunse enervată cucoana ș i se
ı̂ntoarse cu spatele, fă ră să mai termine ce-avea de spus.
— O ține iar pe-a ei.
— Dumneata, maică , mai bine n-ai mai judeca atâ t, ci te-ai gâ ndi la
alții, spuse bă trâ nul cu cojoc.
Un domn cu melon, care stă tea lâ ngă perete, schimbă o privire cu
cucoana, apoi zâ mbi batjocoritor ș i, clă tinâ nd din cap, scoase din
buzunar un ziar ș i-l desfă cu.
Milițianul se uită ı̂napoi, speriat:
— Cetă țene, strâ nge hâ rtia.
— Ce te legi de mine! Mi-am scos ziarul.
— Naiba mai ș tie ce scoateți voi acolo, urmă milițianul, oprindu-se
din mers, că din pricina voastră pot s-o pă țesc.
— Nu se poate lipsi de ziarul lui nici o clipă , rosti femeia cu basma
strâ ngâ nd nemulțumită din umeri ș i uitâ ndu-se neprietenos la domnul
care citea ziarul; ı̂l roagă omul cu frumosul, da’ dumnealui nu, dinadins
citeș te ș i foș neș te cu hâ rtia.
— Unul ca ă sta să te asculte, poți să aș tepți mult ș i bine.
— Uite-l, nici să citească , nu mai are chef, dar ı̂l ține dintr-adins ı̂n
mâ nă iindcă -i interzis de lege, urmă femeia.
— Hei, hei, unde te-ai aș ezat! strigă muncitorul la o femeie cu un
copil.
— Unde trebuie, acolo m-am aș ezat.
— Nu unde trebuie, că te vâ rı̂ pe locul altuia.
— Da’ ce, ai la tine scris al cui e locul ă sta? Dacă era al tă u, aici să i
stat.
— Pă i e adevă rat, a ș i stat aici. Ce v-ați pornit aș a! se auziră mai
multe glasuri.
— Mda, fă ră listă mai ră u nici că se poate, spuse careva.
Un timp tă cură apoi, deodată , ı̂ncepură cu toții:
— Chiar aș a, naiba ș tie ce mai nă scocesc, iar ție ı̂ți iese su letul. Ș i-
aș a n-am dormit toată noaptea.
— Pe dâ nsul n-aveți de ce să vă supă rați, rosti bă trâ nul cu cojoc. Că
poate-i om simplu, fă ră carte, o i tras ș i el o duș că acolo, ce să -i faci? Că
doar nu se obră zniceș te, te roagă cu frumosul.
Tă cură iar.
— Inainte vreme, câ nd se dă deau alimente la magazin, ı̂ți scriau
numă rul cu cretă , pe spate, spuse muncitorul, stingâ nd ı̂ntre degetele
muiate ı̂n scuipat chiș tocul de țigară .
— Aș a-i, ı̂ncuviință bă trâ nul cu cojoc; apoi se adresă milițianului.
Hei, stimabile, ce-ai zice dacă am folosi creta?
— Cum?
— Dacă , zic, am scrie cu cretă , se poate? .
— Unde să scrieți?... Oricum, e interzis! se gră bi el să adauge.
— Pă i, mai ı̂nainte ne dă dea voie să scriem pe spinare câ nd se
dă deau alimente.
— Pe spinare scrieți câ t vreți, numa’ hâ rtie să nu ie.
— Ne-a dat voie. Spuneam eu că -i om de treabă . Ș i dacă -ți cere să
faci cum zice, pune-te tu ı̂n locul lui ș i-ai să vezi că o să ii la fel.
— Adevă rat, aș a-i. Nu mai foș niți acolo cu hâ rtiile. Ce i-a mai apucat
ș i pe ă ș tia...
— Ce turmă inconș tientă , ı̂i ș opti domnul cucoanei cu pă lă rie.
Cucoana dă du din mâ nă ș i se ı̂ntoarse cu spatele.
— Stați puțin, strigă muncitorul! De ce să ne mâ zgă lim hainele? Ne
descurcă m noi ș i fă ră cretă . Scoase din buzunar un că pețel de creion
chimic, ı̂l dete cu scuipat, ș i, fă ră să spună nimic, se apropie de un om
somnoros, primul din râ nd, care stă tea chiar lâ ngă uș ă.
— Intinde mâ na...
— De ce să ı̂ntind mâ na? ı̂ntrebă acesta, ı̂ngrijorat.
— Intinde, ı̂ți spun. Scuipă -ți ı̂n palmă ș i ı̂ntindeți scuipatul. Aș a...
Ei, ș i-acum să -ți dă m un numă r. Eș ti primul?
— Primul, dră guță.
— Atunci ai să intri primul.
— Iți mulțumesc, taică .
— Care-i numă rul doi, să vină ı̂ncoace.
— Brava lui! exclamă femeia. Nici pe omul ă la nu-l mai supă ră m, ș i
de noi e bine.
— Porcă rie curată ! fă cu domnul cu ziarul.
— Nu-i nimic, taică , pe urmă ı̂l ș tergi, ı̂l liniș ti bă trâ nul cu cojoc.
Toți ı̂ntindeau mâ inile, după ce mai ı̂nainte scuipau palmă , ș i se
depă rtau, ca enoriaș ii la biserică , atunci câ nd să rută crucea ș i capă tă
blagoslovenia. Numai un bă trâ n ı̂nalt cu barbă lungă ș i sură , ș i cu
ı̂nfă țiș are de starover, se ı̂mpotrivi deodată .
— Nu vreau să -mi pun pecetea lui antihrist.
— Ce antihrist! N-ai decâ t să -ți scrii singur numă rul.
— Nu vreau...
— Gata, l-am scris... Care-i cu numă rul zece?
— Eu, taică , rosti o bă trâ nă , fă câ ndu-ș i loc prin mulțime.
— Poftim ș i matale. De ce ți-ai umplut toată palma cu scuipat!
Strigă deodată muncitorul, oprindu-se descumpă nit ı̂naintea unui
soldat cu manta zdrențuită . Scutură -l jos!
— Pă i ce-ai cu el, că scuipatul nu-i oprit, spuse careva.
— Dracu’ să -l mai ș tie ce-a scris ă sta aici, rosti un om cu cojoc,
ducâ ndu-ș i palma la ochi ș i privind-o, ba zici că -i patru, ba că -i ș apte.
Halal că rturari!
Câ nd veni râ ndul domnului ș i cucoanei, amâ ndoi roș iră ș i declarară
râ tos că ei vor sta fă ră numă r ș i să -i lase ı̂n pace.
— Te pomeneș ti că s-au supă rat? ı̂ntrebă careva din mulțime.
— Da. Mare necaz cu domnii ă ș tia. La iecare pas, dumnealor se
supă ră .
Câ nd cucoana ș i domnul voiră să -ș i ocupe locul ı̂n râ nd, cel cu
cojoc, care stă tea ı̂naintea lor, scoase cotul ș i ı̂mpingâ nd-o uș urel pe
cucoană spuse:
— Nu, dacă n-aveți numă r, aș ezați-vă la coadă , că pe urmă iar se
iscă ı̂ncurcă tură .
Ș i ı̂ntrucâ t casa de bilete se deschisese, cucoana, după ce schimbă o
privire indignată cu domnul, strâ nse din umeri, se apropie de
muncitorul care scria numerele ș i ı̂ntinse palma.
— V-ați ră zgâ ndit? ı̂ntrebă acesta. Poftim creionul; scuipați ș i
scrieți singuri: să nu ziceți că nu sunt respectuos!
Stă teau cu toții ținâ nd cu grijă mâ na dreaptă , ca să nu se ș teargă
numă rul; ori de câ te ori un trecă tor ză rea ı̂n râ nd pe câ te un cunoscut ș i
se apropia să -l salute, acesta ı̂i ı̂ntindea mâ na stâ nga:
— Unde te-ai ră nit? ı̂ntreba trecă torul.
— Nu, mă tem să nu se ș teargă numă rul.
— Ei, ați scos-o la capă t? ı̂ntrebă prietenos milițianul, apropiindu-
se de râ nd.
— Am scos-o, ră spunseră cu toții ı̂ntr-un glas.
— Ba ı̂ncă mai bine decâ t cu listă , tă icuțule, spuse bă trâ nă cu
basma.
— Foaia te pomeneș ti că se ră tă ceș te pe undeva ș i ră mâ i pe
dinafară , pe câ nd aș a n-ai stă pâ n pe cap, eș ti cu numă rul tă u ș i nu-ți
pasă de nimeni.
— Ș i mai cu seamă nu l-am obijduit nici pe dumnealui, rosti
bă trâ nul cu cojoc.
1920
Pisica
Intr-o odă iță din apartamentul nr. 45 locuia o femeie care nu mai
era nici tâ nă ră ș i nici frumoasă .
Nimeni dintre locatari nu ș tia de unde apă ruse ș i cine era de fapt.
Nu ș tiau nici mă car dacă fusese mă ritată sau nu, dacă o lă sase bă rbatul
sau ı̂i murise ș i nici din ce tră ia. Ultimul fapt era cu atâ t mai ciudat, cu
câ t de obicei un locatar e bine informat ı̂n ceea ce priveș te amă nuntele
din viața personală a vecinului să u: din câ t tră ieș te, dacă are leafă mare,
dacă cheltuieș te mult. Ș i, dacă ı̂n viața aceasta personală se ascunde
vreo taină , cum ar i, de pildă , un concubinaj, asemenea locatar sau
locatară se bucură de un interes deosebit din partea celor din jur.
Fiecare pas al respectivului locatar e ı̂nregistrat cu exactitate ș i
analizat, astfel că pă rerea despre el e gata formată chiar din prima zi. Ș i
cu câ t viața acestuia cuprinde mai multe aspecte nelegale sau, din
punctul de vedere al moralei locatarilor, reprobabile, cu atâ t mai multă
atenție i se acordă .
Vecinul va scoate neapă rat capul pe uș ă dacă va auzi că locatarul
sau mai cu seamă locatara din odaia ală turată are o vizită ; iar dacă va
auzi un zgomot prudent de sticle ș i o voce de bă rbat necunoscută ı̂n
chilia pâ nă atunci singuratecă a femeii, va ieș i fă ră doar ș i poate pe
coridor, cu aerul că ar că uta ceva, ș i cu inima bă tâ nd din pricina
curiozită ții nepermise, va face câ țiva paș i prin fața odă ii vecinei - dacă
va descoperi că uș a nu-i bine ı̂nchisă - ı̂n speranța că va izbuti să
surprindă o frâ ntură de viață - mai ș tii, poate interzisă ș i demnă de
acuzație.
Atunci se va ı̂ntoarce la severa ș i virtuoasa lui nevastă ș i, ca aceasta
să nu interpreteze cumva ı̂ntr-altfel interesul lui exagerat față de vecină ,
va spune cu disprețul unui bă rbat aș ezat ș i cuminte:,,Halal vecină ne-a
trimis Dumnezeu: casă de pierzanie, nu alta. Adineauri am ieș it
dinadins să vă d ce se petrece acolo”.
La care nevasta, privindu-l chiorâ ș , va spune cu vă dită neı̂ncredere
față de cumințenia lui: „Ai face mai bine să te uiți mai puțin la altele, că
ı̂n iecare seară te foieș ti prin fața uș ii ei”.
Dar nimeni nu putuse observa la locatara odă iței din apartamentul
nr. 45 ceva care să le dea prilej s-o vorbească de ră u. Nu deranja
niciodată pe nimeni, nu fă cea zgomot, nu venea nimeni la ea. Era slabă ,
palidă , cu pieptul teș it, purta mereu aceeaș i bluză de culoare deschisă ș i
aceiaș i panto i peticiți.
Lipsea aproape toată ziua, plecâ nd nu se ș tie unde cu un pachet
moale de percal negru sub braț , semă nâ nd cu pachetele pe care le
poartă croitorii ș i croitoresele câ nd ı̂și duc comenzile. O vedeau numai
dimineața, câ nd ieș ea din odaia ei ca să -ș i iarbă ceai ı̂n bucă tă ria
comună . Ș i pâ nă ș i treaba asta o fă cea ı̂ncet, neauzit, dâ ndu-se cu
fereală la o parte dacă cineva se apropia de plită .
Nici mă car nu ș tiau toți că o cheamă Maria Semionovna ș i poate că
nimeni n-ar i bă gat-o ı̂n seamă ș i nu s-ar i gâ ndit la ea, dacă n-ar i
existat un fapt datorită că ruia unii dintre locatari o invidiau chiar: avea
o pisică uriaș ă cu blana lungă ș i pufoasă , albă , fă ră nici o pată . Chiar din
prima zi câ nd a apă rut Maria Semionovna, pisica fusese cercetată de
ı̂ntreg apartamentul, ba chiar ı̂ntoarsă cu labele ı̂n sus ca să se vadă
dacă nu există , ı̂ntr-adevă r, nici o petiș oară pe blana ei.
Dar n-avea pete. Nici una.
Pisica, era unica iință care nutrea un simțămâ nt de dragoste
pentru femeia aceasta să racă ș i neinteresantă . Stâ rnea uimirea tuturor
prin devotamentul ei, atunci câ nd aș tepta cu regularitate, seară de
seară , la uș a din dos, să se ı̂ntoarcă Maria Semionovna. Iar apoi,
torcâ nd, ı̂și urma stă pâ nă pas cu pas. In acelaș i timp era prietenoasă ș i
blâ ndă cu toată lumea. Copiii o ı̂nhă mau la că rucior, o puneau să le sară
peste braț , sau o aș ezau cu labele ı̂n sus ı̂n antreu, pe un divan vechi ș i
desfundat, ș i ı̂nfă ș ând-o, ı̂i puneau la gâ t o suzetă de cauciuc legată de o
ață. Iar pisica torcea, culcată , cu suzeta la gâ t ș i moțăia cu ochii ı̂nchiș i.
Numai coada ș i-o miș ca uș or pe sub pelinci. O chema Maș ka. Odată
dispă ru timp de o zi ș i o noapte ș i toți ı̂n apartament bă gară de seamă ,
ı̂ntrebâ ndu-se neliniș tiți dacă o să se ı̂ntoarcă sau nu.
Oricine intră pentru ı̂ntâ ia dată ı̂n locuință, la vederea Maș kă i,
exclamă fă ră voie:
— Ce splendoare! A cui e?
Iar dacă celui ce ı̂ntrebase i-o ară tau ı̂n tă cere pe Maria
Semionovna care se a la din ı̂ntâ mplare pe coridor, acesta o privea fă ră
să mai spună nimic, ră corit dintr-o dată , ș i numai după ce stă pâ na
pisicii dispă rea după uș ă ı̂și relua tonul entuziast.
De Maș ka aveau grijă toți locatarii, aducâ ndu-i lapte ș i carne. Dar
vă zâ nd pisica grasă , bine hră nită , ală turi de chipul palid-cenuș iu ș i supt
al stă pâ nei sale, pesemne că ı̂n mintea multora se nă ș tea ı̂ntrebarea:
dar Maria Semionovna cu ce s-o i hră nind oare? Oare n-ar mâ nca
bucuroasă din cele ce capă tă pisica? Dar Maria Semionovna era atâ t de
neinteresantă , atâ t de comună , ı̂ncâ t chiar dacă un asemenea gâ nd se
nă ș tea ı̂n mintea cuiva, nu-l ducea niciodată pâ nă la capă t. De vreme ce
Maria Semionovna umblă , se miș că , ı̂și ierbe ceaiul ș i nu cere nimă nui
nimic, ı̂nseamnă că -ș i duce ea existența ı̂ntr-un fel sau altul. Insuș i
faptul că Maria Semionovna era o femeie deosebit de modestă ș i blâ ndă
ı̂i fă cea pe locatari să adopte față de ea o atitudine mai rece ș i mai
indiferentă .
Dacă ar i fost un om ră u, cică litor ș i neplă cut, oricine ar i avut o
justi icare pentru nepă sarea pe care i-o ară ta. Cum era ı̂nsă o iință
că reia n-aveai ce-i reproș a ș i, după toate probabilită țile, cu su let bun,
iecare ı̂n parte se simțea ı̂ntrucâ tva vinovat pentru ră ceala sa ș i de
aceea se stră duia să n-o bage ı̂n seamă , să nu intre ı̂n vorbă cu ea, de
parcă s-ar i temut că ajungâ nd la o discuție de la su let la su let va i
silit s-o ı̂ntrebe cum o duce. Ș i dacă va reieș i, de pildă , că o duce greu ș i
rabdă de foame, va i nevoit să -i ofere de mâ ncare sau cine ș tie ce.
Fiindcă deh! dacă ai apucat să asculți pă sul cuiva, e ruș inos să te dai ı̂n
lă turi câ nd e vorba să -l ajuți.
Aș a se face că nici de Maș ka nu se apropiau câ nd ı̂n bucă tă rie se
a la Maria Semionovna.
Intrau ı̂n vorbă eu ea numai locatarii cei noi, instalați doar de o zi,
două ı̂n apartament, ș i care nu cunoș teau ı̂ncă toate obiceiurile casei ș i
relațiile dintre vecini, ș i nu apucaseră să -ș i formeze o pă rere proprie
despre iecare dintre ei. Aceș tia spuneau de obicei:
— Aveți o adevă rată comoară . Umblă după dumneavoastră pas cu
pas ș i vi se uită ı̂n ochi. Zici că -i un om!
Ș i Maria Semionovna, pe care, pesemne, nici un om n-o privise
astfel ı̂n ochi, o strâ ngea pe Maș ka la piept ș i o să ruta duios, ca pe unica
ei alinare.
Iată ı̂nsă că ı̂ntr-o zi de primă vară se ı̂ntâ mplă o nenorocire care
tulbură ı̂ntreg apartamentul. Maria Semionovna plecase de dimineață
de acasă lă sâ nd-o pe Maș ka ı̂n odaie cu fereastra deschisă . Maș ka lenevi
mult timp tolă nită pe pervaz, cu labele strâ nse, ı̂ncă lzindu-se la soare.
Câ teva vră bii trecură ı̂n zbor, cu ciripit zgomotos, pe lâ ngă fereastră
ș i se aș ezară pe pervazul vecin. Maș kă i i se aprinseră ochii ș i, uitâ nd cu
desă vâ rș ire că locuia la etajul cinci, se lipi o clipă de pervaz apoi, cu un
salt puternic, se azvâ rli să ı̂nhațe prada. Dar nu se putu menține pe
pervazul ı̂ngust, ı̂mbră cat ı̂n tablă : o clipă ră mase atâ rnată de labele
dinainte, că utâ nd convulsiv ceva de care să -ș i sprijine labele din spate,
apoi se pră vă li jos ı̂n curtea asfaltată .
Copiii, care o ză riră cei dintâ i, stâ rniră larmă ș i plâ nsete. Apoi
alergară cei mari ı̂n jurul pisicii muribunde; ı̂i privea cu ochii larg
deschiș i ı̂n care ardea lacă ra verde a morții ș i labele ı̂i zvâ cneau
convulsiv.
Careva vru s-o ridice, dar o duzină de glasuri femeieș ti, ı̂necate de
plâ ns, ı̂i strigară să o lase, ı̂ntrucâ t de bună seamă că cea mai mică
atingere i-ar pricinui niș te dureri crâ ncene.
Lumea adunată comentă cu indignare că Mariei Semionovna i-ar i
putut veni ı̂n gâ nd să ı̂nchidă fereastra, ı̂nainte de a pleca de acasă . Ș i
cum o mai iubea pisica, umbla după dâ nsa ca un copil! Unde se ducea
stă pâ nă -sa, acolo ș i ea.
— Ce femeie dezgustă toare! Nu degeaba nu-i vine nimă nui să stea
de vorbă cu dâ nsa. Din toți locatarii nu gă seș ti unul care să ie ı̂n relații
bune cu ea.
— Să raca Maș ka, uite-o câ t se chinuieș te, spuneau femeile din
apartamentul nr. 45.
— Nu se mai chinuieș te: s-a sfâ rș it, rosti careva.
Ii pipă iră labele. Era moartă .
Deodată toată lumea ı̂ntoarse capul. Dinspre stradă , stră bă tâ nd
curtea, venea Maria Semionovna. Cu ochii lă sați ı̂n pă mâ nt, cu legă tura
sub braț , vreo comandă mizeră , pesemne, mergea cu pasul ei gră bit,
care nu atră gea atenția nimă nui. Ș i deodată , vă zâ nd lume ı̂n fața ei, se
opri. Fă ră voie, ridică privirile, cu spaimă , ı̂n direcția ferestrei.
Obrajii ı̂i deveniră pă mâ ntii, iar ochii ı̂ngrozitori de mari. Se
apropie iute de mulțimea care se dă duse la o parte, ı̂și duse mâ inile la
gură , ca ș i câ nd ar i vrut să -ș i ı̂nă buș e un țipă t, se uită câ teva clipe,
strâ ngâ nd din buzele-i subțiri, la animalul ce ză cea pe asfalt, apoi se
lă să ı̂n genunchi, ridică tă cută ı̂n brațe leș ul pisicii ș i, fă ră o vorbă , intră
ı̂n casă .
— Mă car să i scos un sunet, observă cineva. Imi vine s-o ucid
pentru pisica asta, rosti o femeie tâ nă ră ș i voinică din apartamentul nr.
45.
— De-acu’ trei nopți la râ nd n-am să mai pot dormi, are să -mi tot
apară ı̂n față priveliș tea asta, spuse o altă femeie, din corpul lateral al
clă dirii. A mai tră it să rmana vreo cinci minute ș i ce chinuri o i ı̂ndurat!
— Te cred, de la ı̂nă lțimea asta, pă i să tot ie vreo zece stâ njeni.
Cu toții se uitară spre fereastra de unde se pră buș ise Maș ka, ș i apoi
ı̂ncepură să se ı̂mpră ș tie.
— Nici n-a țipat mă car, spuse la plecare o femeie ı̂n vâ rstă , cu
basma, ș tergâ ndu-ș i ochii cu ș orțul, se uita doar jalnic la mine.
Viața ı̂n apartament ı̂și reluă cursul obiș nuit, dar dispariția Maș kă i
lă sase un gol straniu. Mereu era pomenită . Mai cu seamă ı̂n prima zi,
câ nd locatarii treceau pe lâ ngă farfurioara ei cu lapte din colțul de lâ ngă
plită . Dinadins n-au mai strâ ns-o: ca să -ș i amintească de ea. Tuturor li
se pă rea că Maș ka - superbă , pufoasă - o să vină ı̂ndată , o să -ș i scuture
de pe lă buțe laptele vă rsat pe jos ș i o să ı̂nceapă să lipă ie cu limba ei
delicată ș i roză .
Trecură două luni. Gospodinele se adunau ca mai ı̂nainte lâ ngă
plită , ı̂n timp ce gă teau, ș i-ș i duceau discuțiile obiș nuite.
Una dintre ele spuse ı̂ntr-o zi:
— Ce-o i cu Maria Semionovna, că n-a mai apă rut.
— V-ați trezit! Ce, nu ș tiți? ı̂ntrebă femeia cea tâ nă ră ș i voinică .
— Ce să ș tim?..
— Pă i de două să ptă mâ ni au dus-o la spital ș i moare de oftică .
— Mă iculiță, ș i cum ră mâ ne cu odaia?!
— Administratorul a ș i dat-o cuiva.
— Ah, tică losul! De acum ș ase ani am fă cut cerere să -mi schimbe
odaia. Ca să vezi ce pungaș i! Unde mai gă sesc eu o asemenea ocazie! Ș i
cum de n-am bă gat de seamă că nu-i aici!
— Pă i ș i noi abia peste o să ptă mâ nă am observat.
1920
Obiecte grele
In bazarul unde ı̂nainte se vindeau haine gata, iare, câ rnați fripți ș i
alte cele, acum pră vă liile erau ı̂nchise, cu uș ile bă tute ı̂n scâ nduri, iar ı̂n
spațiul dintre ele ș i pe toată ı̂ntinderea pieții, peste bă legarul ı̂mpră ș tiat
pe jos ș i noroiul pe jumă tate ı̂nghețat, erau ı̂ntinse rogojini umede, cu
tot soiul de mă rfuri pe ele: unul avea de vâ nzare o pereche de scrumbii
stă tute, doi nasturi ș i o cutie de chibrituri, altul - o ș ubă ponosită , ori de
schimbat o lingură de argint pe o pâ ine.
— Azi n-a fost razie? ı̂ntrebau cei care veneau.
— O fost ieri, ră spundea ı̂n silă careva.
Negustorii stă teau cu ochii-n patru, privind scrută tor ı̂n toate
pă rțile ș i la cea mai mică alarmă se lă sau la pă mâ nt, ca să -ș i poată
ı̂nș fă ca rogojinile cu marfă ș i s-o zbughească undeva pe-aproape, ı̂n
prima curte ı̂ntâ lnită ı̂n cale.
O cucoană cu pă lă rie boțită adusese o lampă cu un glob mat ı̂n chip
de abajur ș i, uitâ ndu-se nehotă râ tă ı̂n jurul ei, ı̂ntrebă :
— Cum e, se dă voie să vinzi?
Ceilalți aruncară priviri ră uvoitoare spre cucoană ș i spre lampa ei.
— Se dă voie... cui are picioare sprintene, spuse o precupeață cu
scurtă de oaie, potrivindu-ș i basmaua pe cap ș i fă ră să se uite la cea
care ı̂ntrebase.
— Matale, mă icuță, oi i ieș it pentru ı̂ntâ iaș i dată , ı̂ntrebă o
precupeață ı̂n vâ rstă , care avea ı̂nș irate pe rogojină cinci scrumbii ș i o
pompă de bicicletă .
— Intâ ia dată ...
— Tocmai, vă d ș i eu... că ai adus o lampă cu glob. Dacă o că dea
necazul peste noi ș i om i nevoiți s-o luă m la picior, teamă mi-e să nu ți-
o facă țăndă ri.
— Aș tia parcă -s picați din lună ...
— Cum simți ceva, uită -te, maică , la bă trâ nul cela, care vinde lacă te,
că -i isteț foc.
Un om cu podiovkă 5, care vindea pahare ș i vaze, se uită chiorâ ș ș i
spuse nemulțumit:
— Pă i cu lacă te e uș or să ii isteț . Le arunci ı̂n sac ș i gata. Da’ ia
ı̂ncearcă să arunci la fel sticlă ria asta. Că asta nu-i marfă , ci-i pacoste
curată .
— Uite, mai vine una mintoasă , nevoie-mare.
Se uitară cu toții. Se ivi o femeie cu un fotoliu pe care-l ținea cu
picioarele ı̂n sus ș i cu perna proptită ı̂n creș tetul capului. Femeia aș eză
fotoliul pe pă mâ nt ș i se opri, abia mai ră su lâ nd.
— Altceva mai greu n-ai gă sit? ı̂ntrebă o precupeață tâ nă ră .
— E ultimul, maică .
— Aș tia se cred ı̂nainte de eliberare.
Deodată traseră toți cu urechea.
— Stai, parc-ar ș uiera...
Se auzea ı̂ntr-adevă r un ș uierat.
Moarte, ș i de spaimă am scuturat toate scrumbiile ı̂n tină , ocă rı̂ cea
cu scrumbiile.
— Ț ie ți-e teamă de ș uieratul ă sta, ca de alte alea... Da’ las’ că ieri
ne-au lucrat bine ș i fă ră ș uierat.
— La tine nu-i mare lucru: ı̂nhați rogojina ș i să ne vedem cu bine,
pe câ nd uite astea – cu lampa ș i cu fotoliul - ce-or să se facă ? Pă zeș te-le
Doamne!
Dintr-o fundă tură ieș i un om cu un ciubă r cu varză ı̂ncă rcat ı̂ntr-o
roabă ș i porni cu ea spre mijlocul pieții.
— Dă -te la o parte, femeie. O fost ieri razie?
— Fost.
— Ei, ı̂nseamnă că azi n-o să ie.
— Ia te uită la el, parc-ar i cu roibii la teleagă . Uș urel, drace, că dai
peste lume.
— Se ı̂ndeasă afurisiții, ș i cum se ı̂ntâ mplă câ te ceva, se pornesc să
sară cu ciubă rele lor peste capetele oamenilor. Nu pricep de ce-i mai
lasă aici.
Deodată bă trâ nul cu lacă tele ciuli urechea, ı̂și vâ rı̂ luleaua ı̂n
buzunar, fă ră să scoată o vorbă , apoi scutură lacă tele de pe rogojină ı̂n
sac ș i dispă ru ı̂n mulțime.
De departe se ș i auzea un ș uierat ı̂nă buș it ș i prelung aidoma
semnalelor prin care se anunță vâ nă torii ı̂ntre ei că au dibuit vâ natul.
Precupeața ı̂n vâ rstă se uită neliniș tită ș i exclamă :
— Ah, ı̂mpielițații, au venit pe cealaltă parte...
— Acum o țin tot aș a, diavolii, ı̂n iecare zi - ș i nici nu mai ș uieră .
Intr-o clipă totul intră ı̂n miș care; oamenii se repezeau ı̂n toate
pă rțile, aș a cum soldații aș ezați ı̂n tabă ră ı̂și caută scă parea prin fugă la
un atac neaș teptat al inamicului. Nu se ză reau decâ t saci aruncați pe
umă r, ciubere, lă zi.
— Ce-mi stai ı̂n drum, mă , cap sec, să i strâ ns din vreme, n-ai
ı̂nvă țat ı̂ncă ?
— Da’ tu ce mi te vâ ri cu tă pă loagele peste scrumbii? A că piat de
tot, Doamne iartă -mă !
Bă trâ nul cu lacă tele nu-i dete nici o atenție, ba se mai apucă să -ș i
aprindă luleaua. Treptat se liniș tiră ș i ceilalți.
— Bă tu-v-ar ı̂n cap să vă bată , că m-ați speriat de moarte, ș i de
spaimă am scuturat toate scrumbiile ı̂n tină , ocă rı̂ cea cu scrumbiile.
Mai ı̂ncolo se auzeau țipete stridente ș i zâ ngă nit de sticlă spartă ;
țăranul cu ș orț ı̂și rostogolea roaba cu varză printre tarabe.
— Doamne, Maica Domnului, mi s-au muiat picioarele de spaimă . Ș i
nu ș tiu ı̂ncotro s-o mai apuc, plâ ngea femeia aș ezată ı̂n ză padă .
— Ia-o pe-acolo. Că au venit pe dincoace.
Dar ı̂n ı̂ntâ mpinarea mulțimii ce fugea ră sunară ș uieră turile
milițienilor.
— Ne-au tă iat calea, dracii! Spuse un soldat cu un sac cu carto i ı̂n
spinare; se opri ș i trase un scuipat. Uite pe-acolo, pe după turnul de apă
trebuia să i ocolit. De-am i apucat-o ı̂ntr-acolo, de la ı̂nceput, am i
ră zbit ı̂n fundă tură .
— De-acu’ ne iau ca din oală ... hei, ı̂ncotro cu lampa aia? A mai că rat
ș i abajurul! Mare pacoste cu lumea asta!
— Nu cunosc râ nduielile, de aia cară ce se nimereș te.
— Uite, colo, unul a adus niș te coarne de cerb. Asta câ nd te atinge o
dată cu coarnele pe sub coastă , ı̂ți dai duhul.
— Hei, voi de colo, ați adormit? strigă un soldat cu că ciulă de
postav țuguiată . Ocoliți prin dreapta ș i mâ nați-i pe toți ı̂ntr-un colț .
De după turnul de apă să riră alți soldați ș i ı̂mpră ș tiindu-se ı̂n cerc
ı̂ncepură să -i mâ ne pe toți ı̂ntr-o parte.
— Ia te uită , ă ș tia pâ ndeau ș i pe după turnul cu apă .
— Ne ı̂nconjoară , vor să ne prindă ı̂n sac. Ah, afurisiții! spuneau
femeile.
— Gata, ne-au ı̂nconjurat... de-acu’ s-a zis cu noi, fă cu soldatul cu
carto ii, erau pregă tiți mai demult.
— Acu’ barem nu trag, că mai ı̂nainte câ nd ı̂i ardeau câ te o salvă ı̂n
aer, te lă sai la pă mâ nt ș i picioarele-ți erau ca de vată .
— Ș i acuma, mă i frate, parcă -s de vată .
Bă trâ nul ı̂mpreună cu femeia cu peș tii, cu precupeața cea tâ nă ră ș i
cu soldatul, care li se ală turase, apucară să se strecoare pe o poartă ș i
ı̂ncovoind spină rile, se furiș ară pe un maidan dea lungul gardului rupt.
— Femeia cu fotoliul a ră mas, să ră cuța.
— Să se ı̂nvețe minte altă dată . Că asta era ı̂n stare să vină ș i cu un
scrin ı̂n câ rcă .
— I-au mâ nat ı̂n colț . Mamă , ce-i mai gonesc! spuse soldatul. Ah, că
dibaci ı̂s! Da’ asta nu-i nimic... uite noi, câ nd luam Erzerumul, am nă vă lit
tot aș a ı̂n piață... Ehei!
Tarabele astea de-aici ı̂s nimica toată pe lâ ngă ce era acolo! Ț ii, ce-a
mai fost! Da’ de ce nu trag? Mai ı̂ntâ i ș i mai ı̂ntâ i trebuie să tragi ı̂n aer,
fă ră oprire, pâ nă -i buimă ceș ti bine. După asta ı̂i iei ș i cu mâ na goală .
— Da ce-o i aia de aleargă cu picioarele ı̂n sus?... ı̂ntrebă
precupeața cea tâ nă ră - colo, colo... vezi, s-a oprit. Iar a pornit, uite, fuge
iar.
Ceilalți se uitară ı̂n direcția ară tată . Inspă imâ ntată , lumea se
azvâ rlea câ rduri - câ rduri, câ nd ı̂ntr-o parte, câ nd ı̂ntr-alta, iar ı̂n
mijlocul ı̂nvă lmă ș elii se ı̂nvâ rtea prin piață un fotoliu cu picioarele ı̂n
sus.
— Oh, dâ nsa o i, pesemne. Doamne fereș te!
— Asta ı̂și vată mă mijlocul, spuse bă trâ nul.
— Pă i se poate, ı̂ntr-o vreme ca asta să vii cu astfel de lucruri.
— Eh, prea puțin au tras, fă cu soldatul cu pă rere de ră u, vă zâ nd
cum oamenii adunați gră madă erau acum aș ezați ı̂n râ nd, trebuiau să
pocnească din puș ti fă ră oprire.
După ce mulțimea porni, mai ră mase câ tă va vreme să privească
piața cu tarabele ră sturnate ș i scrumbiile ı̂mpră ș tiate pe jos, apoi
scuipă admirativ:
— Oricum ı̂s dibaci, bă tu-i-ar să -i bată . Noi, câ nd luam Erzerumul,
aveam mă car cavalerie, da’ ă ș tia-s infanteriș ti ș i ce bine i-au lucrat.
— O scot ei la capă t ș i fă ră cavalerie, vezi-bine, observă bă trâ nul.
Că voi ați luat Erzerumul ă la o singură dată , da’ ă ș tia ı̂și fac de lucru pe
aici de câ te ș apte ori pe să ptă mâ nă , aș a că au avut timp să deprindă
meș teș ugul.
1920
Pescarii
— S-a primit ordin ca toate bunurile ı̂mpă rț ite sa ie strâ nse ș i
ı̂napoiate statului - anunț ă sosind la adunare Nikolai - cizmarul,
membru ı̂n comitetul de plasă . Cei care dosesc din lucruri vor i trimiș i
ı̂n faț a tribunalului.
Oamenii stă teau ı̂nmă rmuriți, fă ră a scoate o vorbă . Numai Senka,
tâ mplarul, nu se putu abține ș i zise:
— Panglicuțe roș ii... halal...
— Sa dat ordin să se controleze după liste care ce-a luat din vite ș i
din inventar.
— Pă i de ce?
— De ce, de ne ce, nu-i treaba noastră . Dacă mi s-a spus, ı̂nseamnă
că trebuie să execut.
— Pă i nu ziceau că totu-i al poporului?
— Ș i ce dacă ziceau. A fost al poporului ș i acu’ vor să ie al statului.
Ei, ajunge cu tră ncă neala. Trebuie să controlă m.
— Da’ ce s-a dat fă ră listă or să ni le ia ș i pe alea? ı̂ntrebă ierarul.
Ceilalți ı̂și ținură ră su larea.
— Ai ră bdare să controlez barem după listă , ı̂l repezi Nikolai, ș i
lutură din mâ nă cum alungi o muscă sâ câ itoare.
Se apucară să controleze.
— De la fermă s-au ı̂mpă rțit două zeci de vaci cu lapte celor să raci ș i
lipsiți de avere... Aici vă d numai cinci. Unde-s celelalte?
— Ei, unde-s... dacă n-au avut loc ı̂n bă tă tură ... se auzi un glas
nemulțumit.
— Cum adică n-au avut loc ı̂n bă tă tură ? Ce-ai fă cut cu vaca ta? o
ı̂ntrebă aspru Nikolai pe Kotiha.
— A cră pat, asta am fă cut cu ea - se oțărı̂ Kotiha, care stă tea acolo
ı̂n scurteica ei jerpelită ș i descheiată pe pieptul descă rnat. Mi-ați dat pe
cap o namilă de vacă , de nici pâ nă la bot nu-i ajungeam, dară mite s-o
hră nesc.
— Fir-ați ai dracului - ocă rı̂ Nikolai - ai s-o plă teș ti, fă ră multă
vorbă .
— Vezi să nu...
Vacile celorlalți dispă ruseră de asemenea. Unul o vâ nduse
geambaș ului pentru tă iere, altuia ı̂i cră pase.
— Vi s-au dat de-a gata ș i n-ați fost ı̂n stare să le pă ziți - fă cu
Nikolai. Ei, da’ cum ı̂i cu inventarul? S-au ı̂mpă rțit zece că ruțe, zece
să nii, pluguri ș i alte cele... Să ie adus ı̂napoi totul.
— Pă i de unde să le mai luă m? strigă sobarul. Eu, de pildă , m-am
ales, de la că ruțele alea, cu două roți din spate;
Alea din față se ı̂nvâ rtesc pe la alt careva. Pas, de le mai gă seș te
acum.
— Dacă le aduce iecare, s-ar aduna toate roțile.
— Se adună pe dracu...
— Pă i ce-ați fă cut cu lucrurile? strigă neră bdă tor Nikolai.
— Cin’ să mai ș tie - ră spunseră ceilalți. S-au ı̂mpră ș tiat pe la
oameni.
— Pă i oamenii nu-s tot aici?
Nu-i ră spunse nimeni.
— Da’ ce-i fă ră listă ... au să le ia ș i pe alea? ı̂ntrebă iar ierarul.
— Au să le ia. Trebuie să facem percheziție - ră spunse Nikolai
cercetâ nd niș te hâ rtii.
Oamenii de veniră din nou atenți, iar câ țiva o tuliră prin curtea din
dos...
— Ba ı̂mpart, ba adună , te-au nă ucit de-a binelea, naiba să -i ieie.
— Viață-i asta? Să că piezi de tot, Doamne iartă -mă .
— Mai cu seamă că ne-au luat pe nepusă masă . Unde să le mai
piteș ti acum? Care-s de lemn, să zicem că poți să le arzi, da’ iarele ce să
faci cu ele?
— Le ı̂ngropi. Ai din slobozie le-au ı̂ngropat toți.
— Sau le ı̂neci ı̂n iaz, fă cu careva.
— Unele le ı̂neci, cum le ı̂neci, da’ cu altele ı̂ți stuchi su letul,
bombă ni ierarul.
— Da, tu ce ai?
— Pă i destule... că ldă ri, bidoane de lapte, ghiventuri, o jumă tate din
ă la de-i zice... separator, sau boala să -l mai ș tie cum. Pe urmă un cuțit de
la seceră toare.
— Pe ă sta-l ı̂neci.
— Da’ câ nd trebuie să le aducem? ı̂ntrebă unul.
— Acuma trebuiesc aduse, ră spunse Nikolai care se uita concentrat
prin niș te hâ rtii.
— Pă i câ nd mai apucă m?
— Te pomeneș ti că o să ne scrieți?
— Ce să scriem?
Nimeni nu ră spunse. Alți câ țiva se desprinseră din mulțime ș i se
strecurară ș i ei prin uș a din dos. Cei ră maș i se uitară cu neliniș te ı̂n
urma lor, schimbâ nd priviri.
— Unde se duc?
— Oameni cu cap, ș tiu ei unde - rosti ierarul apoi, amintindu-ș i
parcă de ceva, se gră bi să plece ș i el. Ț ii, drace! Trebuie să -i dau fâ n
calului - fă cu el.
Nikolai continua să se gâ ndească la ale lui. Câ nd se uită , lâ ngă el
mai stă teau vreo trei oameni.
— Unde-i lumea? ı̂ntrebă el.
— Naiba să -i ș tie. Ei, ce facem, mergem pe la case?
— Da, mergem - ră spunse Nikolai. Dar, deodată , amintindu-ș i, rosti
ı̂n grabă : Aș teptați nițel, că -mi stă vaca neadă pată - ș i se strecură gră bit
ı̂n bă tă tură .
*
Peste vreo cinci minute, Nikolai ș i ierarul se ciocniră fă ră veste
lâ ngă iaz. Fierarul ducea niș te bidoane mari de lapte, din tablă albă ,
Nikolai - ı̂nș iruite pe o sfoară - gă ici, balamale, sfeș nice. Fierarul se piti
pe după o tufă cu bidoanele lui. Nikolai dă du să facă la fel, apoi dete din
mâ nă a lehamite:
— Naiba s-o ia... totuna-i... Numa’ vezi să nu tră ncă neș ti.
Ș i după ce ı̂și aruncă ı̂n iaz gă icile ș i sfeș nicile ı̂nș irate pe frâ nghie,
cu o plută prinsă de ea, se apucă să ı̂ngroape ı̂n mâ l capă tul frâ nghiei.
In vremea asta, su lâ nd din greu, că râ nd o roată de seceră toare ș i
alte câ teva mă runțiș uri, sosi ı̂n fugă sobarul ș i, dâ nd ochii cu ierarul, se
lă să la pă mâ nt, ca fript, dar, ză rindu-l ı̂n cealaltă parte pe Nikolai, dă du
din mâ nă ș i zicâ nd „Să nu tră ncă neș ti” - ieș i pe ză gaz.
Mai trecură cinci minute ș i ı̂ncepură să mai apară ș i alții.
— Dracu i-a mâ nat!... Ș i toți ı̂n acelaș i loc, de parcă -s ı̂nțeleș i...
Fierarul ı̂și aruncă bidoanele dar acestea se ı̂ntorseseră cu gura ı̂n
sus ș i nu vroiau să se ducă la fund, oricâ t le plimbă el pe apă tră gâ nd de
sfoară .
— Dar’ar boala ı̂n ele! Ș tiam eu că nu le poți veni de hac! Ia te uită
la ele cum ı̂și mai saltă botu-n sus! Ptiu!
Veni Senka, cu niș te gă leți. Apoi Afonea cu un soi de aparat care
stâ rni atâ t de mult curiozitatea celorlalți ı̂ncâ t lă sară o clipă treaba ș i se
apucară să -l cerceteze.
— Ai zice că -i pentru cură țat mere - spuse Fonea, privind mai ı̂ntâ i
la aparat, apoi la stă pâ nul lui.
Acesta se uită ș i el la aparat, ră sucindu-l ı̂n mâ ini de parcă l-ar i
vă zut ı̂ntâ ia oară .
— Cin’ să -l ș tie - fă cu el ı̂n sfâ rș it - l-am luat cu gâ ndul că -l pun
mâ ner la treieră toare, da’ nu s-a potrivit.
— Ei, ajunge câ t ați tră ncă nit - rosti sever Nikolai - puneți mâ na de
ispră viți ș i ı̂mpră ș tiați-vă pe la case.
Cu toții, ca niș te argați la ı̂ndemnul aspru al stă pâ nului, se apucară
de treabă , muncind, pe ı̂ntrecute, ı̂n jurul iazului, de nu mai auzeai decâ t
ici-colo:
— Unde-l arunci peste frâ nghia mea, cap sec ce eș ti! strigă unul.
— Dă -te mai ı̂ncolo cu plutele. Vrei să ocupi singur tot iazul?
— Unde să mă dau, câ nd podețele-s ici? Vezi că n-ai pic de
judecată ?
Bidoanele ierarului continuau să plutească cu gâ tu-n sus.
— Ai zice că -l au pe dracu-n ele. Iți vine să te bagi singur ı̂n apă ș i
să le ı̂neci, ză u aș a. Uite, afurisitele, cum mai aleargă !
— Unde naiba te vâ ri cu donițele alea! Mă , nepricopsitule, strigă
Afonea, tră gâ nd ı̂nfrigurat de frâ nghie - uite, te-ai agă țat de frâ nghia
mea!
— Să te ferească Dumnezeu de alea de-s goale la mijloc - spuneau
oamenii. Acu’ barem ai timp, da’ dacă o trebui să faci totul ı̂n grabă , ı̂ți
dai duhul, ză u aș a!
— Eu mi-am azvâ rlit gramofonul ș i n-am grijă - spuse Andriuș ka
frecâ ndu-ș i palmele, ca un negustor după o afacere izbutită .
— Gramofonu-i bun, că are miezul greu. Da’ uite donițele astea...
— Eram ı̂n slobozie câ nd au venit cu percheziția - povesti Feodor -
ș i-apă i ce-a fost acolo, mamă !... Toți ca unul au bidoane dintr-astea. Că
acolo era pe vremuri o brâ nză rie. Să le i vă zut câ nd s-au pornit să
plutească pe tot iazul, pacoste curată , alergau oamenii cu limba de un
cot.
— Chiar că -ți iese limba - rosti Zahar care-ș i muta plutele, ș i strigă
la ierar: unde dracu le mii, de vii să mi te ı̂ncurci ș i pe aici.
— Ce pot face dacă le mâ nă vâ ntul? Adineauri le ı̂mpingea ı̂ncolo,
acuma ı̂napoi, lovi-le-ar ciuma.
Dinspre sat, vă zâ nd lume lâ ngă iaz, alergau copiii cu ulcioare ș i
gă leți.
— Incotro ı̂mpielițaților! strigară la ei țăranii.
— La pescuit...
— Pescuit... Numai la nă zdră vă nii li-e gâ ndul.
Ș i ori de câ te ori vreun țăran, fă câ ndu-ș i vâ nt, cu un „Doamne
ajută ”, ı̂și arunca povara departe de mal, bă ieții cu ulcioarele se
repezeau spre el ș i se opreau nedumeriți, uitâ ndu-se cu mirare câ nd la
apă , câ nd la cel care aruncase.
— Ce vă tot vâ râ ți pe sub picioare! strigau la ei din toate pă rțile.
— Nu-i chip să te apuci de-o treabă , că ı̂ndată ră sar ș i lă custele
astea.
— S-au dat la fund!... se auzi strigâ ndu-se de pe ză gaz.
Bă ieții se nă pustiră ı̂ntr-acolo. Fierarului ı̂i dă duse prin minte, pâ nă
la urmă , să aplece spre apă , cu o pră jină , gâ turile bidoanelor ș i acestea,
bolborosind, porniră ı̂n jos.
— Ai ostenit? ı̂ntrebă Feodor, privindu-l compă timitor.
— Cum să nu osteneș ti... ră spunse ierarul prinzâ nd poalele
ș orțului, cu amâ ndouă mâ inile, ș i ș tergâ ndu-se de sudoarea ce-i ș iroia
pe față, aș a cum se ș tergea la ieră rie ori de câ te ori, ispră vind de bă tut
ierul ı̂ncins, ı̂l vâ ra ı̂napoi ı̂n vatră ș i se ducea la uș ă să se ră corească .
— Ei, ajunge, ajunge! Terminați, spuse Nikolai.
In timp ce oamenii uzi leoarcă ș i osteniți se ı̂ntorceau ı̂n ș ir de la
iaz, cei care-i ı̂ntâ lneau se opreau, se uitau la țăranii cu straiele ude ș i la
capiii cu ulcioare ș i ı̂ntrebau:
— Ați pescuit mult?
— Mult... ră spundea ursuz ierarul - să -ți dea Dumnezeu ș i ție, tot
atâ ta!
1920
Un lăcău lipsit de curaj

In fața uș ii unui magazin, cu geamurile din afară sparte ș i ferestrele
astupate cu scâ nduri, se ı̂nghesuia lume.
Oamenii care aș teptau ı̂n stradă , ı̂ncă lțați cu panto i de pâ slă
meș teriți ı̂n casă ș i cu sacoș e de pâ nză pe după umă r, tropă iau pe loc, cu
mâ inile ascunse ı̂n manș etele mâ necilor, ca să se apere de frig, ș i
ı̂ntorceau capul spre uș a de intrare ori de câ te ori ieș ea vreunul de
acolo cu un pachet ı̂n mâ nă . Câ te unii cră pau uș a vâ râ nd capul ș i se
uitau ı̂n magazin. Da* un tâ nă r cu ș orț , care stă tea lâ ngă uș ă, o ı̂mpingea
s-o ı̂nchidă la loc, silind capul să se retragă .
— Ce s-a dat? - ı̂i ı̂ntrebau oamenii pe cei care ieș eau din magazin.
— Nu ș tiu, maică , nu mai pricep nici eu - rosti o bă trâ nă de vreo
ș aptezeci de ani ș i se apucă să desfacă hâ rtia.
— Da’ matale ce-ai cerut?
— Pă i, o că maș ă pentru moș neag ș i o că ciulă , iar ei, priveș te, mi-au
dat, nu ș tiu de ce, pelinci ș i niș te câ rlige.
— Cu pelincile au ı̂ntâ rziat nițeluș - fă cu un muncitor - dumneata
câ ți aniș ori ai?..
— Din zori stau aici - se plâ nse bă trâ nă , fă ră să -i ră spundă .
— Aș a-i lumea, veș nic nemulțumită - fă cu iar muncitorul - multe
mai vrei ș i dumneata: ți-au dat ce nu-ți trebuie, ș i tot nu-ți ajunge. După
ce capeți marfă de prima mâ nă ...
— De-alde ă ș tia-s buni numai să dea din gură .
— Ș i câ te nu erau pe vremuri acolo - tot ce-ți poftea inima, zise
femeia ı̂n vâ rstă ; ș i haine gata, ș i blă nuri de tot soiul; ar i ajuns să
ı̂mbraci o lume ı̂ntreagă .
— Da, numai că cei de aici au jefuit totul din primul an, de n-a mai
ră mas nimic, decâ t câ rlige ș i pelinci.
— Ș i unde s-or i dus toate - rosti o altă bă trâ nă , care avea bon
pentru un palton.
— Ei, unde, se ș tie unde... De-ar i oamenii cinstiți!...
— Să i pus un controlor, dacă -s hoți.
— Da’ pe controlor cine să -l controleze?
— Dacă erau oameni cinstiți, ar i ı̂mpă rțit totul fră țeș te de ne-ar i
ajuns pe zece ani. Ș i pe urmă ... stai, nene, pe cuptor de ı̂nfulecă la
plă cinte.
— Ai cheltui prea multe lemne - fă cu muncitorul - n-ai de unde să
arzi atâ tea.
— Pă i, ză u aș a, ce obraz trebuie să ai ca să furi ı̂n vremuri de astea!
— Acu’ e taman bine de furat - se amestecă un lă că u.
— Uite toți ı̂s aș a, tinerii ă ș tia.
— Ba nu, de mine s-a milostivit Dumnezeu - spuse bă trâ na - am ș i
eu un lă că u, da’ pot să zic că nu pune mâ na pe nimica.
— Aș tia-s rari.
— Chiar dacă o ducem greu, nu-i nimic, ı̂n schimb are cugetul curat.
— Uite, eu am niș te vecini... - spuse o femeie grasă - bă rbatul are
slujbă la depozit... ș i apă i ă ș tia au lă zile pline pâ nă sus.
— O duc bine?
— Bine. De toate au: ș i fă ină albă , ș i zahă r.
— Da... Se-nțelege, a nimerit o slujbă bună ș i cară .
— Pă i azi nici nu se poate altfel - spuse femeia cea grasă - dacă nu
iei tu, ı̂nhață alții.
— Aș a-i, aș a-i - rostiră câ teva glasuri deodată - de-aia se ș i fură ,
iindcă ı̂n jur ı̂s numai hoți, nu dai de unul cinstit să -l cauți cu
lumâ narea.
— Ba nu, uite, al meu, mulțumesc lui Dumnezeu... ı̂ncepu bă trâ na.
— Să intre cinci oameni, strigă tâ nă rul din pră vă lie deschizâ nd uș a.
Un’ te bagi? Am zis cinci.
— Stau ș i eu aici, mai lâ ngă uș ă, că mi-au ı̂nghețat ră u de tot
picioarele.
— Las’ că te ı̂ncă lzeș ti acasă .
— Uite la el cum mai comandă . De el e bine, că ș ade la că ldură . Pe
câ nd tu, pentru orice leac, stai de ı̂ngheață ı̂n ger.
— A nimerit un loc bun ș i nici că -i pasă . Priveș te-l: are ș i pâ slari, ș i
podiovkă .
— Bună ar i o slujbă ca asta - spuse lă că ul.
— Ș i aici depinde după cum ı̂i omul - observă bă trâ na - uite ș i
bă iatul meu are slujbă la o instituție... nu mă pricep să -i rostesc numele.
Ș i apă i acolo, la depozit, au ı̂mbră că minte de tot soiul ș i doctorii.
— Atunci de ce mai stai aici?
— Pă i, iindcă -i zelos din cale afară . Are sub nas, aș putea să spun,
un munte de avere, alții ș i-au vâ râ t mâ inile pâ nă -n coate, da’ pe el nu-l
lasă inima să ia.
— O i comunist?
— Nu, ferit-a sfâ ntul, da’ aș a-i el, fă ră curaj.
— Degeaba mai ocupă locul - rosti lă că ul ș i scuipă .
— Iar maică -sa stă să ı̂nghețe aici ı̂n ger.
— Că aici poate capă tă niscaiva scutece - spuse muncitorul.
— Ș i eu la fel gâ ndesc... nu zic să -ș i facă de cap da’ aș a, să ia mă car
lucrurile de care avem nevoie. Că din asta nu să ră ceș te visteria.
— Se-nțelege că nu, câ t poate lua un om, acolo!... Alta-i treaba câ nd
ı̂ncepi să cari fă ră mă sură - spuse femeia cea grasă . Eu am un nepot care
lucrează la o farmacie, ș i-apoi chiar ș i el tot mai aduce uneori niscaiva
prafuri. Mă car că lucrurile de acolo nu-s prea folositoare; vine uneori cu
câ te o sticlă că nici nu ș tii ce să faci cu ea.
— In ziua de azi totu-i folositor.
— Asta zic ș i eu, care-i mai curajos ș i mai gospodar ă la se gâ ndeș te
ș i la casă - spuse bă trâ na. Iar pentru maică -sa-i o ı̂nlesnire.
— Pă i sigur, farmacia-i slujbă proastă , vorbă goală , nu slujbă , da’,
uite, noi am că pă tat prafuri de copt pentru două puduri de pâ ine.
— Un om deș tept ș tie să se descurce bine chiar ș i ı̂ntr-o slujbă
proastă - rosti un fost negustor.
Bă trâ nă oftă , apoi spuse, după o clipă de tă cere:
— Da. Uite, uneori, stai noaptea ı̂n pat ș i te gâ ndeș ti: Maică
precistă , Fecioară milostivă , de ce m-ai pedepsit să mă canonesc aș a la
bă trâ nețe. Alții se roagă la Dumnezeu să capete o slujbă ca asta, iar al
meu de nimerit a nimerit-o ș i tot n-avem de nici unele. Câ te unul stă
undeva la birou de se-nvâ rte printre hâ rtii ș i-apă i pâ nă ș i ă la, numai ce-
l vezi, cară fă ină acasă .
— Sunt dintr-ă ș tia. Le merge mintea - rosti fostul negustor - iindcă
au fost ı̂nvă țați de mici să se descurce. Câ te unul abia a ieș it din pelinci
da’ stă ș i se uită ı̂n jur cum ar putea să ı̂nvâ rtă mai bine o afacere, sau să
pună mâ na, să ia.
— Am i putut tră i ca-n sâ nul lui Avram, da’ eu uite stau de
dimineață la coadă , ca să -i cumpă r, tot lui, palton.
— Palton, asta-i bine.
— Pă i ce să faci cu paltonul, câ nd sub el n-ai nimic?
— Te simți mai sprinten - rosti râ zâ nd muncitorul, su lâ ndu-si
nasul ı̂ntr-o parte.
— Ajungă -ți câ t ai râ njit. Alege unul cu vatelină , că -i bun pentru
iarnă ș i-l poți purta ș i primă vara. Că alergi după blană ș i-apoi,
primă vara, n-ai ce pune pe tine.
— Ș i eu m-am gâ ndit tot aș a.
— Da’ ce, el, acolo, nu putea să -ș i facă rost?...
— Cum să nu poată ... Numai că n-are curaj.
— Ce v-au dat? - strigară câ țiva de lâ ngă ei câ nd din magazin apă ru
un nou grup.
— Ce nu ne trebuie, aia ne-au dat - rosti nemulțumit un bă rbat
ı̂nalt. Pe bon scrie haină de blană , iar ei mi-au dat o jachetă de lâ nă ș i
niș te câ rlige pe deasupra.
— Te omoară cu câ rligele lor, blestemații! Ț i le vâ ră pe gâ t ș i fă ce
vrei cu ele.
— Să mai intre cinci oameni.
Bă trâ na, dâ ndu-ș i seama că -i strigată , intră ı̂n panică ș i, fă câ ndu-ș i
gră bită semnul crucii, cu o față speriată , dispă ru pe după uș ă.
— Alege să ie cu vatelină - ı̂i strigă din urmă femeia cea grasă .
— Ce ne tot dau ă ș tia câ rlige? E a treia oară câ nd capă t aș a ceva.
— Cin’ să ș tie. Pesemne că le dau ı̂n schimbul altor lucruri.
— Aș tia câ nd ı̂ncep să -ți dea ceva, apă i o țin aș a ı̂ntruna, pâ nă se
termină .
— Vai de capul meu. Priveș te ce mai câ rlige, Doamne iartă -mă .
După ce-s de ier, mai sunt ș i ruginite. De unde naiba le-au scos? Pentru
niș te gioarse ca astea stai câ te cinci ceasuri. Unde-or i dispă rut
lucrurile bune?
— Uite, vecinii mei n-ar sta la coadă cinci ceasuri pentru nimic ı̂n
lume - rosti femeia cea grasă . Deună zi a adus el o bucată de stofă , să tot
i avut vreo două zeci ș i cinci de arș ini.
— Ca să vezi că mai sunt ș i slujbe dintr-astea... le mai capă tă câ te
unul.
— Da, care a avut noroc.
— Un om cu cap are noroc pretutindeni - spuse fostul negustor. Că
pe un prostă lă u, ca al bă trâ nei care a intrat după palton, oriunde l-ai
pune, nu iese nimic dintr-ı̂nsul.
— Vine bă trâ na. Slavă Domnului, barem nu te țin mult. Ai luat unul
cu vatelină ?
— Cu vatelină ?... Mi-au dat ı̂n loc niș te fețe de pernă ș i câ rlige. M-a
pedepsit Dumnezeu cu bă iatul ă sta al meu. Ai altora ı̂s oameni ca toți
oamenii pe câ nd jigodia mea afurisită ... Las’ că ajung eu acasă ș i-i dau
peste bot cu câ rligele astea... Doamne iartă -mă , pă că toasa de mine!
1920
Moștenirea
Trenul urca ı̂ncet pe povâ rniș . Pe o parte a liniei ferate se a la un
conac cu câ țiva brazi. In mijlocul unei pajiș ti verzi, cu brazde de lori
ră scolite, se ı̂nă lța un morman de gunoaie ș i că ră mizi ciobite. De o parte
ș i de alta se ı̂nș iruiau hambare ș i ș oproane cu acoperiș urile sparte, cu
uș ile ș i porțile smulse din țâțâni.
— Priveș te-i, mintoș ii, ce treabă au mai fă cut pe-aici - rosti un
muncitor cu scurtă că lduroasă ș i că ciulă cu urechi, care ș edea lâ ngă
fereastră . In loc să pă zească bunul poporului, l-au azvâ rlit ı̂n tuspatru
vâ nturi.
— Cei de pe la noi aș a au fă cut pretutindeni - ră spunse un țăran
ı̂mbră cat cu un cojoc, care ș edea ı̂n fața lui, ș i se scă rpina ı̂ntruna câ nd
pe umă r, câ nd la subțioară . Eu am fost paznic la gră dina moș ierului
nostru, un soi de gră dinar care va să zică , ș i-apă i acolo s-a luat tot, pâ nă
la ultima scâ ndură . Era ditamai că soiul, cu podele de... cum ı̂i zice...
parchet, iar tinda era pardosită toată cu plă ci de marmură . Plă cile alea
le spă rgeau ș i le că rau acasă . Peste o lună n-a mai ră mas pe locul acela
decâ t o gră madă de că ră mizi la fel ca asta. Să mă bată Dumnezeu dacă
nu-i aș a.
— Pă i vezi - fă cu muncitorul - asta iindcă au minte multă .
— Pe urmă m-au pus pe mine paznic la conac, din partea obș tii, ca
să nu se facă jaf – urmă țăranul.
— Ce să pă zeș ti, dacă n-au mai ră mas decâ t că ră mizile?
— De formă - lă muri țăranul ș i se uită pe fereastră . Le-am zis ș i eu,
da’ ei de colo: „Noi te-am pus - care va să zică noi suntem stă pâ nii.
Altminteri, dacă ne ı̂mpiedici să fură m, te dă m afară de tot”. Aș a că preț
de vreo două să ptă mâ ni, nu mai mult, am fost paznic la conac.
— Ș i de cine-l pă zeai? ı̂ntrebă careva.
— ...De cine... Ș tiu ș i eu? Aș a-i râ nduiala, ră spunse țăranul. De altfel
nici nu mi-au plă tit, ce-am luat singur cu aia m-am ales.
Intre timp intră un nou pasager - un lă că u cu un chipiu pă trat ș i cu
un baston ciudat ı̂n mâ nă , ı̂ncâ t toți se uitară mai ı̂ntâ i la baston ș i abia
pe urmă la dâ nsul.
— Ați primit moș tenire, nu glumă - rosti muncitorul aruncâ nd un
ochi spre baston - ș i dacă ar i ı̂ncă put pe mâ na unor oameni cu cap ș i
cu ı̂nvă țătură , ce de lucruri s-ar i putut face pe aici. Tră iți ı̂n cocini, ca
porcii, vezi bine, ș i ce de case mâ ndre ați dat la pă mâ nt aș a, din senin.
— Eu n-am nici o vină - spuse țăranul - eu ce luam, luam fă ră să
sparg. Ș i alții ar i fă cut la fel. Da’ câ nd ı̂i vedeai pe ă i din satul vecin cum
cară , parcă fă ră să vrei... Ai de colo duceau că ruțe ı̂ntregi.
— Că ruțe ı̂ntregi! se minună un tâ rgoveț bă trâ n, cu surtuc ș i fular
gros la gâ t, tră gâ ndu-se mai aproape de cei ce vorbeau.
— Mintoș i, nevoie mare... spuse iar muncitorul privind mohorâ t pe
fereastră - ı̂n loc să le folosească cu rost, desfac totul bucată cu bucată ...
— Pâ nă să le foloseș ti cu rost nu ră mâ ne o surcea - rostiră deodată
mai multe voci.
— Pă i cum altfel, că nu te lasă vremurile să stai cu brațele
ı̂ncruciș ate - fă cu bă trâ nul cu fular.
— Mai ı̂ntâ i trebuie să apuci ce-ți cade ı̂n mâ nă , ca să ai ce rostui pe
urmă - adă ugă vocea unui pasager nevă zut, de undeva din tavan.
Pesemne că stă tea culcat pe bancheta cea mai de sus ș i ascultă cu capul
aplecat spre cei de jos.
— S-au gă sit ș i pe la noi niscaiva deș tepți care ziceau la fel, tot
aș teptau, nu se atingeau de nimic ș i pâ nă să se ajungă la opis au ră mas
cu deș tu-n gură .
— Ce să mai vorbim, aș a e. Că de ținut predici se pricepe ș i-un...
Muncitorul, strâ ns cu uș a, pă ru descumpă nit ș i o vreme nu gă si ce
să ră spundă . Apoi se ı̂ntoarse că tre țăran, care-ș i ră sucea o țigară
ținâ nd pe genunchi o pungă din câ te se scuturau ire de tutun ș i-l
ı̂ntrebă fă țiș :
— Mata din care partid faci parte?...
Ceilalți amuțiră uitâ ndu-se la țăran ș i aș teptâ nd ce are să spună .
— Apă i noi suntem socialiș ti... Ș i ce-i cu asta? ră spunse țăranul
privind țintă la muncitor, cu aerul că -i gata să facă față la oricâ te
ı̂ntrebă ri:
— Socialiș ti... Ș i crezi mata că socialiș tii trebuie să se poarte astfel?
— D-apoi cum?
— Cum... - ră spunse ursuz muncitorul - să ajungă să se că pă tuiască
toți, uite cum.
— Care n-a că scat gura ă la s-a că pă tuit. Că noi n-am oprit pe
nimeni. Uite, eu eram paznic, da’ nu ziceam o vorbă nimă nui. Dacă am i
furat numai noi ș i nu i-am i lă sat pe ceilalți, altă socoteală .
— Atunci ați i fost hoți de-adevă ratelea.
— Da’ acuma ce suntem?
— Dracu’ să vă ș tie.
— Pă i vezi, asta e.
— Ați ră mas fă ră nume... - bă gă de seamă bă trâ nul cu fular care
asculta zâ mbind.
— Fă ră nume, da’ ı̂n schimb cu bunuri - spuse paznicul luâ nd țigara
ı̂n gură ș i strâ ngâ ndu-ș i punga.
— Ce bunuri?
— Grâ ne, ce alta... Boierul nostru mai avea ı̂n gră dină ș i un soi de
pă puș i albe, ș i-apoi pe alea, se ı̂nțelege...
— Nici o scofală ...
— Ș i noi la fel - adă ugă lă că ul cu baston - câ nd l-am că lcat pe
moș ierul nostru gâ ndeam, tot aș a, că o să gă sim avere berechet: ș i
grâ ne, ș i mă rog... de toate, da’ câ nd ne-am dus, afară de loricele, ș i
poze, ș i mofturi fel ș i chip n-am gă sit nici pe dracu’.
— Nu te pricepi, de-aia n-ai gă sit - spuse muncitorul.
— Pă i ce să te pricepi aici - fă cu lă că ul - dacă fă ceau o treabă cu
rost, da’ ei numai muieri mâ zgă leau.
— Da’ pă puș i albe erau? ı̂ntrebă paznicul.
— Erau.
— Ca să vezi, oameni bă trâ ni ș i tot la pă puș i li-e gâ ndul.
— Halal moș tenire! râ se bă trâ nul cu fular.
— Care nu pune mâ na să muncească , nici că ră mâ ne ceva de pe
urma lui.
— Floricele ș i tablouri, poftim de le ia,că grâ ne nu-s.
— Noi cu tablourile astea acoperim oalele ș i-atâ t.
— Pă i ce alta să faci cu ele!
— Ș i lorile astea... Uite mi-am fă cut ș i eu un baston, cu atâ ta m-am
ales - spuse lă că ul.
Ceilalți se uitară la baston.
— Ce lemn ı̂i ă sta? ı̂ntrebă paznicul ș i luâ nd bastonul se apucă să -l
cerceteze.
— Naiba să -l ș tie. Stă tea ditamai pomul, cu frunze câ t plă cinta de
mari... Pe ă sta l-am fă cut dintr-o aș chie.
— Atâ ta ți-a fost moș tenirea? ı̂ntrebă veselul bă trâ n cu fular.
— Bună moș tenire... - se auziră mai multe glasuri batjocoritoare.
— Du-te de caută un muș teriu, poate ți-o cumpă ra bastonul. Că
sunt dintr-ă ș tia. Cumpă ră te miri ce, vin pe-aici anume pentru asta.
— Sunt, sunt - ı̂ntă ri lă că ul - au fost ș i pe la noi, tot de pă puș ile
alea ı̂ntrebau, vezi numai că noi le-am spart nasurile la toate câ te-au
fost.
— Le iau ei ș i fă ră nas.
— Ce nu-i trebuie poporului muncitor nici pe gratis, cumpă ră ei pe
bani buni.
— Nici nu-i de mirare. Pe la noi au venit ș i de la Moscova, de la ș e ii
ă i mari, să caute tablouri. Da’ noi mai ră mă sesem doar cu ramele. Bune
rame erau!
— Cu geam?
— Geamurile le-am scos noi mai demult.
— Da... halal moș tenire, n-ai ce zice...
Trenul se opri. Intră un alt pasager, un țăran ı̂nalt ș i uscă țiv, ı̂ntr-un
cojoc vechi ș i zdrențuit, gâ rbovit sub greutatea unui sac pe care-l că ra
pe umeri.
Ceilalți se uitară tă cuți la el.
Fă ră să privească pe nimeni, țăranul că ută din ochi un loc pe care
să -ș i pună sacul care-i rupea, pesemne, spinarea.
— Greu ı̂i sacul, neică ? ı̂ntrebă blajin bă trâ nul cu fular.
— Greu, mâ nca-l-ar holera,vorbi țăranul ș i bufni cu nă duf sacul
ı̂ntr-un colț al banchetei, apă sâ ndu-l cu amâ ndouă mâ inile, ca să nu se
pră vă lească .
Vorbea cu venin, aș a cum ı̂ți ră spunde o mamă vitregă atunci câ nd
o ı̂ntrebi despre bă iețelul care-o ı̂nsoțeș te, crezâ nd că -i iul ei.
— Ș i ce-ai ı̂n sac? se interesă bă trâ nul.
— Că rți... - ı̂l lă muri țăranul, ı̂n silă . Iș i scoase că ciula mițoasă de
oaie ș i se scă rpină ı̂n pă rul ı̂ncâ lcit, apoi se uită roată prin vagon, ca ș i
cum nu s-ar i hotă râ t dacă să ră mâ nă aici ori să pornească mai departe,
ı̂n că utarea unui loc unde să se poată aș eza.
Muncitorul mă sură sacul cu o privire rapidă .
Paznicul bă gă de seamă ș i, fă câ nd cu ochiul că tre vecinul să u, ı̂l
ı̂ntrebă pe țăran:
— Au ajuns pentru toată lumea?
— Care-o fost prost, ă luia i-au ajuns, rosti iritat stă pâ nul sacului.
— Ș i asta-i moș tenire, care va să zică ! ı̂ntrebă lă că ul cu baston.
— Cum?
— De unde-l cari, adică ?
— Apoi de-acolo, de la conac, vorbi țăranul nemulțumit,
ı̂mpungâ nd cu degetul noduros undeva ı̂ntr-un colț , peste umă rul lui.
Ceilalți tă cură .
— Ș i de ce te-ai ales numai cu atâ t? Altceva n-a mai fost nimic?
— De fost o fost... Numai că , pâ nă să ne trezim noi, ă i deș tepți ș i
luaseră tot ce era mai de Doamne-ajută . Nouă nu ne-au ră mas decâ t
că rțile; le-am ales ș i noi pe care erau mai groase, da’ ne-au ieș it pe nas.
— Ș i voi ce că utați? gră i lă că ul cu baston.
— Grâ ne că utam...
— Da’ pă puș i albe erau? se interesă paznicul.
— Erau... - mormă i țăranul.
— Va să zică , tot tacâ mul, cum se cuvine.
— Un om deș tept ș tie să tragă foloase din toate cele, pe câ nd
prostul nu se că pă tuieș te oricâ t ar lua, rosti muncitorul care tă cuse
ı̂ndelung ș i la care nu se mai uita nimeni.
— Poftim de ı̂ncearcă să tragi un folos din asta - se ră țoi lă că ul cu
baston. Scoase din sac cartea cea mai groasă , o câ ntă ri ı̂n mâ nă , ca ș i
cum ar i vrut să -i ı̂ncerce greutatea apoi clă tină din cap cu un zâ mbet
batjocoritor ș i o deschise.
Ceilalți, tă cuți, se uitau câ nd la carte, câ nd la lă că u.
— Dicționar en... en... glez, citi lă că ul, ș i mai departe-s niș te semne
ı̂ncâ rligate. Cară -l, mă i frate, că ai nimerit un lucru bun.
— Taman bine să astupi oalele cu el - vorbi de pe banchetă
pasagerul nevă zut. Asta-i mai ceva decâ t tablourile.
— Vezi bine, iindcă -i mai greu. E bun să -l aș ezi peste brâ nză , să se
scurgă .
Ț ăranul luă cartea, fă ră să spună o vorbă , o vâ rı̂ ı̂ncet ı̂n sac, ș i,
că lcâ nd cu opincile peste picioarele celor ce ș edeau pe culoar, plecă plin
de obidă , ı̂n caftanul lui zdrențuit, să -ș i caute alt loc.
— Aș a moș tenitor mai zic ș i eu! ı̂i strigă lă că ul ı̂n urmă .
— Mda, o viață ı̂ntreagă au tră it din sudoarea truditorilor ș i câ nd a
venit norodul să -ș i capete moș tenirea - ia-o de unde nu-i.
— Prostul nu se alege cu nimic, oricâ tă moș tenire ar că pă ta - fă cu
muncitorul.
— In schimb avem cu ce astupa oalele, ı̂i ripostă lă că ul cel vesel.
Râ seră cu toții.
1917
Recensământul
După ce au fost ı̂nscrise toate vitele, din care o parte au fost luate
pe urmă pentru tă iere conform repartiției, sosiră niș te oameni de la
oraș ș i, convocâ nd o adunare, anunțară că trebuie să se ı̂ntocmească
liste cu copiii sub vâ rsta ș colară .
Inghesuiți ı̂n ı̂ncă perea ș colii, ı̂ntunecoasă ș i afumată ca o baie,
țăranii se priviră nedumeriți.
— Cum adică ?... Să -i numeri ș i pe copii?
— Nu-i numă ră m, ci alcă tuim liste, ră spunseră noii veniți.
— Tot dracu’ ă la e.
— Aș tia cam ı̂ntrec mă sura... rosti careva din spate.
Ceilalți se uitară neliniș tiți peste umă r.
— Deună zi s-au dat la vite, iar acu’ au ajuns ș i la copii.
— Vreți să ne luați ș i copiii? ı̂ntrebă din fund un glas batjocoritor.
Cei din comisie, ocupați cu hâ rtiile lor, nu ră spunseră .
— De luat nu-i iau, da’ ceva tot are să se ı̂ntâ mple.
— Listele se vor face aș a... anunță unul din comisie luâ nd de pe
masă o foaie de hâ rtie ș i uitâ ndu-se ı̂n ea.
Ț ăranii tă cură , strâ ngâ ndu-se ș i mai mult unul ı̂ntr-altul ș i, ı̂n grup
compact, fă cură un pas ı̂nainte, temâ ndu-se parcă să nu scape
lă muririle.
— ...Copiii sub cinci ani - separat, copiii sub ș apte ani - separat. Pe
cei mai mari nu-i treceți nică ieri. Ați ı̂nțeles?
Oamenii stau tă cuți.
— De altfel, o să trecem pe la case ș i-o să -i ı̂nscriem pe loc,
altminteri cine ș tie ce bazaconii mai spuneți, că n-o să ne mai
descurcă m după aceea. Declar ș edința ı̂nchisă .
— Imi dați voie să ı̂ntreb ı̂n scopul că rei necesită ți se face asta?
ı̂ntrebă bă canul, membru ı̂n sovietul să tesc.
— Datele sunt necesare pentru indemnizații, statistică ș i pentru
cercetă ri pedagogice; pe baza lor se vor emite noi dispoziții - lă muri cel
cu lista, fă ră să se uite la bă can ș i se apucă să -ș i adune hâ rtiile de pe
masă , aș a cum le adună un judecă tor care, cu câ teva clipe mai ı̂nainte, a
rostit o sentință fă ră drept de apel.
— Iar vor să ia ceva... Câ nd au să se termine toate astea?...
— Puteți pleca. Pe copii să -i pregă tiți de ı̂ndată .
Femeile nă vă liră afară din ș coală ș i se repeziră pe islaz, iecare spre
ulița sa, cu o ı̂nfă țiș are atâ t de buimacă ı̂ncâ t țăranii care treceau cu
că ruțele struniră caii, aruncâ nd priviri ı̂n toate pă rțile, aș a cum te uiți
câ nd bate clopotul de alarmă .
— M-am ză pă cit de nu mai nimeresc unde să -l ascund!... se auzi
dintr-o tindă un glas de femeie.
— Nici nu mai ș tii din care parte vin să te muș te.
Nu trecură nici cinci minute ș i femeile, cu basmalele alunecâ nd de
pe cap ș i ciocnindu-se ı̂n fugă una de cealaltă , se nă pusteau afară din
casă , iecare cu câ te o sarcină ı̂n brațe ș i la subsuori, pe care le că rau ı̂n
spatele bă tă turii - aș a cum scoți lucrurile la foc. Din câ nepiș te se auzeau
ı̂n cor urlete ș i plâ nsete de copii.
— Vin!...
— Femeile se repeziră ı̂napoi din lanurile de câ nepă ș i aș ezate ı̂n
pragul casei, abia tră gâ ndu-ș i ră su larea, aș teptară comisia.
Câ nd aceasta se ı̂nfă țiș ă, ı̂nsoțită de bă can, ș i, desfă câ nd hâ rtiile pe
masă vru să ı̂nceapă ı̂nscrierea, se constată că ı̂n cutare bă tă tură nu
sunt copii. La fel ș i ı̂n celelalte, nu gă siră nici unul. Se mai nimereau câ te
unii, foarte rar ș i numai din cei mai mă riș ori de câ te 12-13 ani.
— Cum se poate, nu aveți nici unul copii?
— Pă i câ nd să -i i nă scut?... Ba a fost ră zboi, ba...
— Atunci cine țipă acolo?
— O i la vecini, tă icuță...
— Naiba să mai priceapă , dacă ı̂n tot satul nu-i picior de copil,
atunci țipetele astea de unde se aud?
— Or i venind de jos, din slobozie, taică ...
Intrară ı̂n casa de la margine ı̂n pragul că reia stă tea o nevastă
tâ nă ră , care repetă ı̂ntruna, speriată :
— Nu-i bun, taică , nu-i bun de nimic... Nici mâ inile, nici picioarele
nu le ridică .
— Cine nu-i bun? Nu-a bun pentru ce?... Nu-i nimic: dacă -i bolnav,
se face el bine...
— Aș tia, mă i frate, nu stau să vadă ce ș i cum - rosti un glas din
mulțimea care pă ș ea tă cută ı̂n urma comisiei.
Ș i numai la Kuzneciha gă siră cinci copii deodată . Câ nd comisia
intră , femeia, care ș edea pe duș umea că utâ ndu-l ı̂n cap pe bă iatul mai
mare, de ș apte aniș ori, ră mase ı̂ncremenită .
— Le-a că zut ı̂n plasă ... rosti ı̂n surdină careva.
I-au ı̂nscris pe toți cinci. In locul mamei, o vecină tâ nă ră spunea
vâ rsta iecă ruia, ı̂ntrucâ t Kuzneciha nu mai era ı̂n stare să scoată o
vorbă .
— Da’ ai tă i unde sunt? o ı̂ntrebă nedumerit bă canul pe femeia cea
tâ nă ră .
Aceasta ı̂l fulgeră cu privirea ș i, amenințându-l cu pumnul pe sub
ș orț , se gră bi să ră spundă :
— Eu n-am copii. Erau ai soră -mi...
— Naiba să -i mai ı̂nțeleagă ... fă cu bă canul strâ ngâ nd din umeri.
— Am mâ zgă lit hâ rtia degeaba, rosti unul din noii veniți, uitâ ndu-
se la listă .
După ce comisia plecă la bă can să bea ceai, ı̂n câ nepiș te se stâ rni
din nou foială . Unele femei că rau ı̂napoi ı̂n casă leagă nele, sau alergau
ză pă cite prin lanuri, ı̂n timp ce altele le bruftuluiau:
— Ce te ı̂nvâ rți prin lanul altuia!...
— L-am pierdut pe ă l mic, de-aia!... Of, Doamne-Dumnezeule, că -l
pusei aici, lâ ngă hat.
— Trebuiau adunați gră madă , că , uite, i-au vâ râ t peste tot, de nu-i
mai gă sesc nici ele. Nu mai zic ce de câ nepă au să mai calce, lua-le-ar
dracu!
— Uite un copilaș al nu ș tiu cui!
Câ te una din femei se repezea ı̂ntr-acolo, dar ı̂n aceeaș i clipă , dâ nd
din mâ nă , venea ı̂napoi.
— Nu-i al meu, că al meu ı̂i cu că ciuliță roș ie.
— S-au ı̂mpră ș tiat prin câ nepiș te, care-ncotro... Curată pacoste...
— Unde te-ai mai dus, la dracu-n praznic?! Te-am aș ezat aici, ți-am
vâ râ t biberonul ı̂n gură , să i stat locului... Uf, plod ı̂mpielițat!
— Din ă ș tia-mi eș ti? Stai că -ți dau acuș i una la c..., ca să ții minte
altă dată - amenința alta tră gâ nd de mâ nă un bă iețel de vreo trei ani;
acesta, cu gura schimonosită a plâ ns ș i ferindu-ș i ochii cu cotul, abia se
ținea după maică -sa.
Doar cele care aveau copii de țâță ı̂și duceau liniș tite povara
uitâ ndu-se, din câ nd ı̂n câ nd, cu un aer nemulțumit, la vecinele care
alergau ı̂nnebunite.
— Asta-i chin, nu viață: ba să mâ ni vitale, ba să piteș ti copiii, parcă
n-ai avea altă treabă , spuse o nevastă tâ nă ră cu un sugar ı̂n brațe.
— Ț ie ce-ți pasă : ı̂nhați leagă nul subsuoară ș i, haide, ai pornit cu el.
Da’ ia ı̂ncearcă să te descurci cu doi ı̂n brațe ș i alți doi care ți se agață de
fuste. Uite că pe unul l-am ș i pierdut.
— Ei, orice s-ar spune, da’ frumos i-am mai dus. Ne-am ı̂nvă țat de
câ nd cu scrierea vitelor. In cinci minute eram gata.
— Ș i ı̂ncă nu ne-am dumerit dintr-o dată , că altminteri...
Toată lumea era mulțumită . Numai Kuzneciha ș edea ı̂n iarbă lâ ngă
saca ș i bocea de mai mare mila: câ ți copii avea, pe toți i-au scris, au pus
gheara pe ei. Oamenii se adunaseră ı̂n jur ș i se uitau la ea.
— Pică femeia ı̂n plasă din te miri ce, rosti unul.
— Altă dată are să se pă zească . Că a nă scut o ceată ı̂ntreagă ș i
crede că aș a e bine... Nu, mă i frate, au trecut vremurile alea.
— Ș i apoi, dac-ar i să vorbim cu mâ na pe inimă ... cu copiii e mult
mai uș or decâ t cu vitele. Aș tia chiar de s-au ı̂mpră ș tiat, nu-i mare
necazul, da’ câ nd tră geai de funie un tă uraș de un an care-ți repezea un
corn pe la spate - mamă ... vedeai stele verzi, nu alta.
— Da, cu copiii ți-e mult mai la ı̂ndemâ nă .
— Oricum, atunci au luat destule vite.
— Pă i dacă te iau pe nepusă masă , cum să -ți dai seama dintr-o
dată ?
In uliță apă ru bă canul.
— Care ș i-a ı̂nscris copiii să se ducă sâ mbă tă la oraș .
Ț ăranii se uitară fă ră voie la Kuzneciha.
— Da’ ce-o să ie acolo?
— Să capete indemnizație pentru copiii sub ș apte ani, haine,
ı̂ncă lțăminte...
O vreme tă cură toți. In cele din urmă unul din ei rosti scuipâ nd cu
nă duf:
— Afurisită viață, că nu poți să le ghiceș ti pe toate.
O ı̂nconjurară iar pe Kuzneciha, de astă dată cu invidie: numai ea,
din tot satul, o nimerise bine.
1920
Oameni primitori
Intr-o haltă mică se opri un tren cu soldați, care veneau din
Turkestan, ș i ră mase pe loc o zi ș i o noapte.
— Stai ș i-ngheți ca un câ ine - vorbi un soldat uscă țiv ı̂ntr-o manta
zdrențuită , zgribulindu-se de frig, cu mâ inile vâ râ te ı̂n mâ neci. Haine
nu-s, lemne nici pe-atâ t - adă ugă el privind ı̂n jur.
— Ascultă , nene, nu s-or gă si niscaiva lemne pe la mata?
— Nu - ră spunse paznicul de la calea ferată , care trecea pe acolo, cu
paftaua prinsă ı̂n piept. Se opri ș i aruncă o privire spre ostaș i.
Traversele, câ te au fost, pe toate le-au ars soldații, iar scâ ndurile, tot
aș a.
Paznicul se dovedi om cumsecade, cu chef de vorbă , aș a ı̂ncâ t ı̂și
aprinseră pipele ș i tă ifă suiră ı̂mpreună .
— Care va să zică , nouă nu ne-au mai ră mas decâ t gardurile - rosti
un alt soldat, ı̂mbră cat ı̂ntr-o tunică cu mâ necile prea scurte, cusută pe
mă sura altuia.
— Apoi cam aș a...
— Al cui o i gardul de acolo?
— Al unuia de pe la noi.
— N-avem ce-i face, trebuie să -l punem pe foc, că altceva n-a mai
ră mas.
— Vine lume multă - spuse paznicul - erau pe-aici de toate, da’ acu’
su lă vâ ntul peste tot... Ei puneți-vă de-l desfaceți cu ı̂ncetul, iar eu m-oi
da mai la o parte, că nu mi-e la ı̂ndemâ nă . De aia-s ș i pus aici, ca să mă
uit. Mai marele nostru nu-i, e dus la oraș . Ș i nu vine ı̂nainte de se face
noapte.
Soldații se ı̂ndepă rtară . Peste un minut se auzi trosnind gardul,
zgâ lțâit din stâ lpii putrezi. Iar peste vreo alte cinci minute ș edeau cu
toții de cealaltă parte a vagoanelor, pe terasamentul nă clă it de catran,
ca ı̂n toate gă rile, ș i se ı̂ncă lzeau la foc.
— I-ați venit de hac? ı̂ntrebă paznicul apropiindu-se.
— I-am venit. Arde bine, că era vopsit.
— E mai bun câ nd ı̂i vopsit, ı̂ncuviință paznicul.
— Panourile ș i ele ard straș nic...
— Panouri nu mai sunt, nu mai e nimic...
— Vai de capul nostru, rosti careva ș i oftă .
Ceilalți tă cură .
— Mâ ine, câ nd s-o scula gospodarul, ia gardul de unde nu-i.
— Are să aibă mai multă lumină , că -i astupa ferestrele - vorbi
soldatul cu mâ necile scurte.
— Dacă ne prindea, ce de scatoalce am i ı̂ncasat, ba ne mai ș i tâ ra
unde trebuie.
— Nu, fă cu paznicul, oamenii s-au obiș nuit cu de-alde astea, iar voi
v-ați vă zut de treabă , fă ră tă mbă lă u.
— S-au fă cut mai buni oamenii?
— Ei, totu-i că v-ați vă zut de treabă ș i mai ales că nu v-ați
obră znicit. Că eu, de pildă , sunt pus ca să pă zesc bunul statului, dar voi
dacă ați fă cut lucrul cu biniș orul, n-am nimic de zis.
— Uite, noi venim din Turkestan, ș i acolo era taman pe dos. La
ı̂nceput erau buni, de nu mai ș tiai ce să zici... Cu un cuvâ nt, au ei o lege
cum că , dacă ți-a intrat un oaspe ı̂n casă - ie el ș i soldat, de-o pildă - ai
datoria să -l hră neș ti, să -i dai să bea, ș i totul pe degeaba.
— Pe degeaba? se miră paznicul ș i, chincit6 cum era, se mută mai la
o parte de fum, ca să asculte ı̂n voie.
— Pe degeaba.
— Oameni primitori, care va să zică ?
— Straș nic de primitori!
— Asta ı̂ncă nu-i nimic... Mai au ei o râ nduială potrivit că reia, dacă
mosa irul laudă de pildă ș uba gazdei - halat cum ı̂i spun ei - spunâ nd că
i-a plă cut, apoi gazda trebuie să i-o deie.
— Mosa irului?
— Da.
Ceilalți soldați ș edeau ı̂n jurul focului ș i tă ceau, scormonind, din
câ nd ı̂n câ nd, ı̂n foc cu o aș chie - cu aerul că toate astea le sunt
cunoscute. In jur se ı̂ntindea noaptea neagră de toamna, punctată de
luminițele palide ale să tucului pierdut ı̂n stepă .
— Da, aș a norod mai zic ș i eu. Ș i v-ați procopsit bine de pe urma
lor, ı̂n felul ă sta?
— Biniș or... ră spunse cam ı̂n silă un soldat uscă țiv. Ș i ı̂ncă ne
puneau bețe-n roate ă i mari, care ne-au tot luat lucrurile ı̂napoi.
— Pă i de ce să le ia, dacă asta-i legea?
— Intreabă -i de ce...
— Uneori mâ ncai, beai ș i-apoi ı̂ncepeai să lauzi: ba că halatu-i
frumos, ba una, ba alta.
— Ș i nu vă venea peste mâ nă ?
— La ı̂nceput, desigur, luam câ te puțin, că tot ne era, parcă , nu ș tiu
cum. Da’ pe urmă , câ nd am vă zut că toți au prins clenciul, n-am mai avut
vreme să stă m să le alegem: lă udam tot ce ne că dea sub mâ nă .
— Ș i ei? ı̂ntrebă lacom paznicul.
— Ei ce puteau să facă , dacă aș a-i legea lor? Se ı̂nțelege că le venea
să -ș i smulgă pă rul din cap.
— Ș i cu toate astea nu nesocoteau legea?
— N-o nesocoteau. Pă i un popor bun se ține de cele legiuite. Ș i uite-
aș a, mă i frate-meu, i-am cură țat de-a binelea. La ı̂nceput, cum te vedea
unul, te chema la el, te ospă ta pe să turate ș i pe urmă aș tepta să vadă ce-
ai să alegi.
— Chiar aș tepta?! Halal oameni!
— Da’ după aceea, câ nd am ı̂nceput să că ră m pe apucate, se mai
piteau ș i ei, care cum putea.
— Impotriva legii, care va să zică ?
— Mă , sucitule, pă i le-am luat tot, pâ nă la ultimul capă t de ață.
— N-ai ce-i face, te ascunzi câ nd eș ti silit să -ți dai tot bunul, cu
mâ na ta - rosti soldatul cu mâ necile scurte.
— N-am lă sat nici mă car o plapumă ı̂n casă - urmă uscă țivul. Ș i
totul după lege, nu să zici că fă ceam vreo silnicie.
— Dacă -s oameni buni, primitori, trebuie să -i iei ș i tu cu frumosul -
bă gă de seamă paznicul.
— Asta aș a-i. Ș i crede-mă , n-a ieș it ră u nici cu frumosul. Numai că
după aceea - a ı̂nțărcat bă laia: uneori se ı̂ntâ mplă să lauzi câ te-o oaie
ră pă noasă , da’ el face pe surdul. Ei, ș i-atunci neam pus pe furat.
— V-ați ı̂ntors iute la legea pravoslavnică .
— Pă i cum altfel. Numai că ș i ei au priceput repede cum stă treaba
ș i cum să se poarte cu de-alde noi: după aceea, chiar de luai numai un
bă ț , erau gata să te tâ rască la comisar.
— Ca să vezi cum s-au schimbat! Au deprins pe loc orâ nduielile.
Deodată , de lâ ngă că suța de unde au că rat gardul, se auzi scâ rțâit
de teleagă . Apoi scâ rțâitul amuți, de parcă cel din că ruță a ră tă cit
drumul ș i s-a oprit să -l caute. După care cineva strigă :
— Doamne Isuse! Unde am mai nimerit? M-am ră tă cit chiar ı̂n
hogeagul meu. Hei, oameni buni! Ce gară -i aici?
— Spune că -i Arsenievo, ı̂i ș opti paznicul soldatului - că eu trebuie
să mă pitesc. Asta-i chiar stă pâ nul casei. Il cunosc...
— Arsenievo! strigă soldatul cu mâ necile scurte.
— Ce dracu!... se auzi dinspre casă .
Ș i peste un minut, la lumina focului, apă ru ı̂n zare un om cu o
podiovkă ș i cu biciul ı̂n mâ nă .
— Mi-a luat Dumnezeu mințile - m-am ră tă cit ı̂n ı̂ntuneric, de nu-
mi mai gă sesc casa.
— Nu cumva te-a ı̂mpins pă catul ș i-ai tras la mă sea? ı̂ntrebă
soldatul cel uscă țiv, dâ ndu-ș i un bobâ rnac peste gâ t ș i privi, cu ochii
mijiți de fum, la omul care se apropia.
Acesta nu ră spunse ș i se uită nedumerit ı̂njur.
— Toate-s la locul lor, aș a cum erau, rosti el, dar deodată , vă zâ ndu-
ș i gardul culcat, se scă rpină la ceafă ș i, fă ră să mai spună o vorbă , porni
ı̂napoi. Numai după ce se depă rtase la vreo zece paș i se auzi cum scuipă
ı̂ncrâ ncenat.
— A plecat? ı̂ntrebă paznicul, de după un vagon.
— A plecat... Ș i-a gă sit casa. Că dâ nsul vroia s-o recunoască după
gard ș i s-a ı̂ncurcat, lă muri soldatul eu mâ necile scurte.
— Ș i n-a zis nimic? ı̂ntrebă iar paznicul.
— Nimic. Doar atâ ta că a scuipat. Da’ asta după ce a plecat.
— Inainte vreme, dacă -l jefuiai ca acum, te tâ ra de pă r pâ nă la plasă
să te-nvețe minte. Pe câ nd acuma, se poartă de parcă toate ar i după
râ nduiala.
— S-au dezvă țat de obiceiurile vechi. Au trecut la altă credință,
rosti soldatul cu mâ necile scurte.
— Unii se dezvață, alții se ı̂nvață.
— Depinde de om, care va să zică ... fă cu paznicul.
Norocul
Soarele ı̂n amurg ı̂și trimite razele, aidoma unor ace lungi, roș iatice,
ș i se strecoară pe sub mestecenii bă trâ ni ai cimitirului de țară ,
presă râ nd pete de lumină pe crucile ș ubrede ș i pe mormintele nă pă dite
de iarbă .
In colțul cel mai ı̂ndepă rtat, lâ ngă drumul de care, se ză reș te o
movilă proaspă tă de humă . Se sapă un mormâ nt. Un lă că u ș ade pe
marginea gropii cu picioarele atâ rnâ nd ı̂n jos. Ț inâ ndu-ș i capul plecat
pe umă r, ı̂și ră suceș te o țigară ș i ı̂ngâ nă cu glas subțiratic, ca de femeie,
un câ ntec tă ră gă nat ș i trist.
Din groapă , mâ ini nevă zute aruncă afară lopeți de pă mâ nt reavă n.
— Sapi la mormâ nt ș i-ți arde de câ ntat, ı̂i strigă de peste ș anț un
țăran cu că ciulă ș i cu o nuia ı̂n mâ nă , care trecea pe acolo.
— Pă i nu mi-a venit ı̂ncă râ ndul, ră spunse lă că ul ș i fă ră să se uite
la cel care-l strigase, se apucă să -ș i lege punga cu tutun.
Ț ăranul să ri peste ș anț ș i veni mai aproape.
Din groapă se iți un bă trâ n, legat la cap cu o bentiță de curmei.
— Ne vine râ ndul la toți, rosti el, ș tergâ ndu-ș i cu mâ neca sudoarea
de pe frunte, apoi dispă ru iar ı̂n groapă .
— Pentru cine să pați acum?
— Gania ș i-a dat duhul, ră spunse glasul bă trâ nului, nevă zut din
pricina gră mezii de pă mâ nt. S-a milostivit Dumnezeu de ea.
Numele acesta alintă tor era al unei bă trâ ne fă ră că pă tâ i, ı̂n vâ rstă
de nouă zeci de ani, care tră ia pe socoteala satului ș i pe care o hră neau
ș i o adă posteau peste noapte, pe râ nd, toți gospodarii. Dar iindcă de
obicei se codeau s-o primească ı̂n casă , era nevoită să se ascundă
noaptea de vreme rea ș i de gerurile dimineții prin ș oproanele de nuiele.
— Astă -noapte, ne-a izbă vit Domnul de ea - spuse un bă rbat cu
haină ș i cu ș orț care vopsea, ceva mai ı̂ncolo, grilajul unui mormâ nt.
— Ș i unde a murit? ı̂n ș opron?...
— Nu, la staroste. A ı̂nghețat ı̂n tindă . Că azi-noapte s-a lă sat ger.
Iar dâ nsa era numai ı̂ntr-o că maș ă, udă ș i aceea. A apucat să se tâ rască
doar pâ nă la Anton ș i-apoi ă sta a tras-o pe rogojină pâ nă la staroste.
— Da’ de ce taman la staroste? ı̂ntrebă țăranul cu nuiaua, privindu-l
pe omul cu haină care, storcind din câ nd ı̂n câ nd bidineaua de marginea
grilajului, vopsea țăruș ii.
— Pă i iindcă era râ ndul starostelui. Ș i apoi, el o luase ı̂n seama lui,
aș a că trebuia să -i poarte de grijă . Iar dâ nsul a tras-o pâ nă -n tindă , cu
rogojină cu tot, ș i a lă sat-o acolo.
— O, Doamne! Să se poarte aș a câ nd femeia tră gea să moară !
— Ce să -i faci. Da’ de-acu’ a scă pat...
— Parcă starostelui ı̂i vine bine! rosti omul cu haină . Toată
să ptă mâ nă a că rat-o ı̂n ș opron să ‘mâ ie acolo ș i taman câ nd s-a ară tat ș i
el mai milos de-a lă sat-o ı̂n tindă , dâ nsa i-a fă cut pocinogul. Ș i să mai
zici că aș a ș i pe dincolo. Ce ți-e ș i cu oamenii ă ș tia...
Razele soarelui se sting pe geamurile cupolei. Pe izlazul satului se
aș terne o umbră lungă .
— Uite, mai vine unul care, azi-mâ ine, o să ne cadă pe cap, la fel ea
Gania.
Cu toții se uitară ı̂n direcția ară tată . Pe drum mergea cu paș i rari un
bă trâ n ı̂nalt. Intr-o mâ nă avea un sac gol, ı̂n cealaltă o câ rjă lungă ı̂n
care se sprijinea, potrivind-o cu grijă la iecare pas ı̂n fața sa, aș a cum
fac bă trâ nii.
— Are optzeci ș i cinci de ani, gâ ndea că o să moară repede ș i-atunci
ș i-a dat pă mâ ntul ie-si, ca să -l țină dâ nsa. E al treilea an de câ nd ı̂l
hră neș te, pe el ș i pe bă trâ nă -sa, dar moartea nu mai vrea să vină ș i
pace. Să -ș i smulgă pă rul din cap femeia ș i mai multe nu, lă muri lă că ul,
apoi ı̂și aruncă țigara neterminată ș i scuipă .
— Da, a cam ı̂ncurcat-o, adă ugă bă trâ nul din groapă .
— Iș i dă ș i el seama că nu-i frumos, numai că n-are ce face, că
moartea n-o poți chema câ nd vrei.
Tă cură un timp, uitâ ndu-se la bă trâ nul care se apropia.
— S-a gă tat... rosti bă trâ nul oprindu-se ș i privi ı̂ndelung, cu ochi
stinș i, mormâ ntul, cu gâ ndul la ale lui. Ră su la din greu, cu buzele
veș tede ı̂ntredeschise, ı̂ntocmai ca un bolnav de astmă .
Purta niș te opinci ponosite ș i un caftan vechi, ros pâ nă la urzeală ș i
rupt la umă r.
— De unde vii? ı̂l ı̂ntrebă omul cu haină .
— Am trecut pe-aici să mă ı̂nchin ș i-apoi mă duc după fă ină . A
izbă vit-o Dumnezeu după merit, rosti el ca pentru sine ș i, cu pieptul
sprijinit ı̂n toiag, privi undeva ı̂ntr-o parte.
— Nu-i nici un merit aici, replică omul cu haină , că a hoină rit câ t a
hoină rit, pâ nă ș i-a dat duhul, fă ră ı̂mpă rtă ș anie, fă ră nimic.
— Asta aș a-i, ı̂ncuviință bă trâ nul cu ochii ațintiți ı̂n zare - ce-i
drept, fă ră ı̂mpă rtă ș anie. Da’ nici n-avea de ce pă cate să se pocă iască .
Bunul Dumnezeu ș i fă ră ı̂mpă rtă ș anie... Nu ai de vâ nzare nițică fă ină ?
— Nu, du-te la arendaș .
— Deh, norocul, se-nțelege, nu se ı̂mparte cu dreptate: câ te unul ı̂și
gă seș te pacea devreme, da’ alții ı̂ncep să prindă ră dă cini ı̂n pă mâ nt ș i
nu se mai duc. Nici față de lume nu-i bine. Uite, Kuzma Somovski a
murit ș i, cică , n-avea nici ș aptezeci... Ilia a murit ș i el, vorbi bă trâ nul
parcă de unul singur, ș i apoi era mai tâ nă r ca mine cu vreo zece ani.
— Abramovna s-a pregă tit ș i ea de moarte, se amestecă bă trâ nul
din groapă scoțând capul afară , cu bentița lui de curmei, care-i ținea
pă rul să nu-i cadă ı̂n ochi câ nd să pa. S-a pregă tit cu de toate: ce că maș ă
să -i pună , ș i-a cusut singură giulgiul, mie mi-a dat, acum un an, arvună
pentru mormâ nt o jumă tate de rublă ș i uite că tot nimic...
— Nu se-mparte cu dreptate norocul, nu... rosti bă trâ nul clă tinâ nd
din cap.
— Se plâ nge că n-a mai ză cut bolnavă de câ nd lumea ș i se teme să
nu moară cumva fă ră să zacă ; că nu-i bine să mori fă ră să zaci, aș a zice
lumea. Da’ poți să ș tii dacă -i aș a?
Apoi dispă ru iar ı̂n groapă .
— Ce-i drept, de ză cut trebuie să zaci mai ı̂nainte, ı̂ncuviință o
bă trâ nă care se apropiase ı̂ntre timp.
— Da’ ce-i cu ea, o duce ră u? ı̂ntrebă țăranul cu nuiaua.
— Cine, Abramovna? Da’ de unde, o duce bine.
— Atunci, de ce se gră beș te să moară ?
— Apoi cum altfel, că nu-i bine câ nd nu vine moartea. Ganei i-au
adus acum sfeș nicele alea mari din biserică ... Câ nd au aprins lumină rile
să le i vă zut ce frumos luceau - spuse bă trâ na.
Ceilalți se ı̂ntoarseră că tre ea.
— Ai fost acolo?
— Am fost s-o spă l. Ce era pe ea!... fă cu bă trâ na dâ nd din mâ nă ı̂și
se ș terse la gură .
— Era ce trebuie să ie, ră spunse omul cu haină - a hoină rit fă ră
că pă tai, să pun pesemne că n-a vă zut de câ nd hă ul.
Soarele a as ințit. Dinspre sat adie miros de colb, stâ rnit pe drum, ș i
de lapte muls de la cireada mâ nată de pe islaz. Cu că meș ile sumese,
ară tâ ndu-ș i din fugă că lcâ iele desculțe, femeile mâ nă vacile ș i oile
ră tă cite.
Lâ ngă casa starostelui s-a oprit, mai la o parte, un grup de bă trâ ni
ș i bă trâ ne. Tot acolo e ș i Abramovna, cea care se pregă teș te de moarte.
Tocmai a ieș it din casă , fă câ ndu-ș i cruce.
— Ei, ce mai e pe-acolo?
— Au pus-o ı̂n odaia mare - spune ea ı̂n ș oaptă , cu fața luminată .
Zace, de zici că -i un ı̂nger. A primit-o Dumnezeu, vezi bine.
— Dâ nsa mă car merită . Pă cat numai că n-a bolit. Ei, da’ ș i aș a era
numai piele ș i os.
Se ı̂ntunecă . In zare se desenează o siluetă ı̂naltă . Bă trâ nul cu sacul
pe umă r ı̂și tâ ră ș te paș ii pe drumul de ı̂ntoarcere, ı̂ncovoiat sub povara
lui. Miș că din buze, vorbeș te cu el ı̂nsuș i. Pesemne despre norocul care
a că zut pe capul Ganei.
Prin curți scâ rțâie porțile care se ı̂nchid pentru noapte, ı̂n preajma
unora, gospodarii cinează pe iarbă .
Iar prin fereastra casei starostelui se ză reș te lințoliul alb,
să rbă toresc, de pe coș ciug ș i lumină rile ce ard ı̂n sfeș nicele mari de la
biserică .
1913 -1925
Datina
Printre puținii pasageri din vagon se a la un muncitor care,
ı̂naintea iecă rei gă ri, ı̂l ruga pe studentul rumen la față, ce ș edea lâ ngă
el pe banchetă , să aibă grijă de lucrurile lui; după care dispă rea, iar
după al doilea semnal apă rea iar, ș tergâ ndu-ș i din mers gura cu muchea
palmei.
— Nu mai ș tiu ce să mă fac, nu mă ră zbeș te ș i pace - spuse el.
— Ce nu te ră zbeș te? ı̂ntrebă studentul.
— Nu mă ı̂mbă t, nu ș tiu de ce. In iecare gară trag câ te o duș că ș i
nici atâ tica... Mare nă pastă !
— Da’ ce, ți-e mai bine câ nd eș ti beat?
— Pe dracu’ mai bine, ı̂ți ı̂ntoarce toate mațele pe dos.
— Atunci la ce-ți trebuie?
— Apoi mă duc acasă , ră spunse muncitorul. Uite, ș ase grivne s-au
ș i dus ș i nici mă car n-am amețit. De iecare cinzeacă o grivnă 7. Acu’ o să
iu nevoit să ı̂ncep o sticlă , poftim altă rublă ș i două zeci.
— Ai i, pesemne, bucuros că te duci acasă ? ı̂ntrebă iar studentul.
— Da’ de unde, bucuros... nevasta-mi zace la pat, ar trebui să -mi
cumpă r vacă ș i n-am bani... Da’ aș a-i lumea pe la noi... poți să ii, de
pildă , om harnic, bun, mă rog, fă ră cusur, dar dacă ai ajuns acasă treaz ș i
liniș tit, fă ră gă lă gie ș i te-ai dus ı̂n bă tă tură la tine pe jos, nu faci două
parale, nu te bucuri de nici o prețuire ș i nimeni nu se uită la tine. In
schimb, dacă te-ai matosit de nu mai ș tii de tine, dacă ai adus daruri cui
trebuie ș i cui nu trebuie, iar acasă ai venit cu birja, toți ı̂ți arată cinstire
ș i te respectă ı̂n toate cele.
— Pă i de ce să te respecte? ı̂ntrebă studentul.
— Asta te-ntreb ș i eu!... Fiindcă -s ı̂ntunecați la minte de-aia. Mai
mare nerozie nici că se poate: bani ai puțini ș i-aș a, femeia ți-e bolnavă ,
iar tu fă bine de te ı̂mbată ca să câ nți ı̂n gura mare, câ nd treci prin sat, ș i
să spui vorbe spurcate. Ce-i bine ı̂n asta? Eu de felul meu ı̂s om liniș tit,
bă utura nu-mi place, blă stă mă țiile de tot soiul nu le sufă r nici pe alea,
da’ ce să fac?... De vină -i numai ı̂napoierea asta afurisită .
— N-ai ce-i face, asta-i datina, rosti un țăran cu opinci nou-nouțe,
care ș edea ı̂n fața celui ce vorbise.
Trenul se opri ı̂ntr-o gară . Muncitorul scoase capul pe fereastră ș i
se uită pe peron. Dintr-un vagon ieș iră alți doi muncitori, amâ ndoi beți.
Se sprijineau unul de celă lalt ș i-ș i tâ rau sacii pe peron, câ ntâ nd câ t ı̂i
ținea gura.
— Uite, vezi, fă cu muncitorul ară tâ nd din cap ı̂n direcția lor, care
are noroc... De bă ut or i bă ut, poate,numai de-o copeică ș i jumă tate, da’
gă lă gie fac berechet ș i-i respectă toți: că vorba ceea, dacă eș ti beat, se
vede treaba c-ai câ ș tigat bine. Pe câ nd eu pot să dau pe gâ rlă ș i două
ruble că tot fă ră folos.
— Da’ poate că se prefac? rosti țăranul.
— Naiba să -i ș tie. Ș i asta-i cu putință. Da’ de ce nu m-o i ră zbind,
rogu-vă să -mi spuneți? Se că ina iar muncitorul, strâ ngâ nd din umeri.
Beau fă ră să mai ı̂mbuc ș i tot degeaba. Simt numai cum mă arde
afurisita de bă utură ș i nimica alta. Mă iculiță, curâ nd cobor!... adă ugă el.
Deună zi am ajuns treaz ș i s-au stâ rnit vorbe... Au venit după aia
cumetrele la nevastă -mea, s-o ı̂ntrebe dacă nu cumva m-au dat afară de
la lucru, sau dacă poate n-o mai iubesc ș i vreau s-o las. Câ te n-au
scornit...
— Asta aș a-i, vorbi țăranul cu opinci - oricui ı̂i poate trece prin
minte: dacă a venit omul de la lucru treaz, se vede că ceva nu merge
cum trebuie. Degeaba vrei să -i lă mureș ti, ei tot se uită chiorâ ș ș i iecare
gâ ndeș te ı̂n felul lui. Că datina nu noi am statornicit-o ș i nu nouă ni-e
dat s-o schimbă m.
— N-ai vrea să -mi ții tovă ră ș ie, moș ule, că singur mi-e tare silă , ză u
aș a. Mai cu seamă că i ı̂ncă dimineață, oamenii abia se ridică să plece la
lucru, iar eu să apar aș a...
— Se poate, de ce nu, se ı̂nvoi bă trâ nul. Ș i eu ı̂n tinerețile mele
eram ră u la bă utură , da’ cu anii m-am ı̂nvă țat ș i acu n-am nimic.
Ș i ră sturnâ ndu-ș i bă rbia ı̂n sus se apucă să bea din sticlă , clipind
din ochi ș i privind spre tavan.
Muncitorul se uită la el aș a cum se uită un medic la bolnavul că ruia
i-a dat o doctorie.
— Ei cum e? ı̂ntrebă el luâ nd sticla.
Ț ăranul ı̂și mâ ngâ ie burta:
— M-a ră zbit...
— Fir-ar să ie... ı̂nseamnă că iecare-i ı̂ntr-alt fel... Eu cu atâ ta mă
aleg, că -mi ı̂ntoarce mă runtaiele pe dos după aceea. Mi-au spus doctorii
la noi la spital că am o boală la mațe ș i nu mi-e ı̂ngă duit să beau nici o
pică tură .
— Omul să nă tos, se ı̂nțelege, nu pă țeș te nimic, ı̂ncuviința bă trâ nul,
dar unui bolnav ı̂i vine greu.
— Canon, nu alta, se plâ nse muncitorul clă tinâ nd din cap ș i
uitâ ndu-se la sticla pe care-o mai ținea ı̂n mâ nă . Uite, acum, pâ nă ajung
acasă , o să tot beau din otrava asta. Imi dau duhul, ză u aș a. Pă i, ı̂n felul
ă sta... faci trei drumuri pâ nă acasă ș i eș ti mort. Ș i dacă ai ajuns, să
zicem, primul lucru pe care trebuie să -l faci e să dai de bă ut neamurilor.
Iar tu e musai să ii beat. După aia te duci pe la cumetri ș i acolo, tot aș a,
eș ti nevoit să bei pe rupte. Că altminteri se supă ră : doar nu i-ai vă zut de
atâ ta vreme ș i dacă ai sosit nu se cuvine să stai ı̂n ospeție treaz.
— Pă i mai e vorbă ? ı̂i jigneș ti de moarte, ı̂ntă ri bă trâ nul ș i-l rugă el,
de astă dată : Ia mai dă -mi o ı̂nghițitură , că nu mai am mult să mi se suie
la cap.
Muncitorul trase mai ı̂ntâ i el câ teva ı̂nghițituri, dâ ndu-ș i capul pe
spate, apoi ı̂i ı̂ntinse sticla, ș tergâ ndu-ș i dezgustat buzele.
In timp ce bă trâ nul bea, urmă :
— Ș i de unde ne vine oare ı̂napoierea asta blestemată ? Că , poftim,
de popi ș i de religie neam scuturat, da’ de obiceiurile astea nu-i chip să
ne descotorosim. Uite eu, de pildă : am fă cut ceva bă niș ori, să mă i dus
frumuș el acasă cu ei, să -mi i rostuit ceva de-ale gospodă riei. Azi-mâ ine
mi-aș i cumpă rat poate ș i-o vă cuță; pe câ nd aș a, car acasă tot soiul de
nimicuri. Numai câ rnați o jumă tate de pud! Să -ți iei lumea ı̂n cap ș i mai
multe nu! Ș i apoi... câ tă vodcă de asta, ir-ar ea blestemată . Iar de
umblat umblu cu hainele rupte... Of! Mă iculiță, am ș i sosit? Parcă nici n-
am bă ut... Ah, dracu să mă ieie, că nu mi s-a suit la cap nici un pic! Ptiu!
— Ba eu, slavă Domnului, parcă m-am amețit, se lă udă țăranul, am
bă ut pe socoteala altuia, ș i nici prea mult, da’ mă simt de parcă aș i tras
zdravă n.
Iș i strâ nseră sacii ș i, câ nd trenul se opri, porniră spre ieș ire.
Studentul se apropie de fereastră ș i se uită afară .
Deodată ı̂l ză ri pe muncitor, sprijinit de țăran, că ı̂naintează cu pas
clă tinat pe peron, luturâ ndu-ș i mâ na liberă ș i câ ntâ nd câ t ı̂l ține gura,
cu glas de bețiv. Apoi urlă :
— Birjar! Trage ı̂ncoa’ t-tică losule, vreau să merg acasă ! Ce v-ați
bulucit aș a, mama voastră !? strigă el la țăranii care se adunaseră să -l
privească . Bine, uitați-vă , nu vă opresc.
Aceș tia ı̂i fă cură loc, continuâ nd să se uite la el. Iar unul dintre ei,
ı̂nalt, cu o barbă neagră , creață, zise:
— Brava, frumos l-a ră zbit. Uite-l, nemernicul, de-abia ı̂l mai ține
pă mâ ntul. Halal de el! Al cui o i?
— Al lui Semeon Frolov, din slobozie.
— O duce bine. Ah, tică losul, uite-l ce face!
— Pe ă sta nu degeaba l-au crescut taică -su ș i maică -sa. Acuș i
ajunge acasă - spre bucuria lui ș i alor să i. Pe câ nd noi, aici, stă m de ne
ı̂ncovoierii spină rile... Ptiu!
1926
Spaima
In preajma cimitirului, la marginea satului, lâ ngă o izbă goală ,
pă ră sită , cu cercevelele sparte, ș edeau doi țărani cu sumane tră gâ nd din
lulea ș i tă ifă suind ı̂n ș oaptă .
Lâ ngă ei ză ceau două bâ te, din acelea cu care se merge la paza de
noapte.
Cei doi erau de caraulă , pă zind un mort: ı̂n casa pustie atâ rna un
spâ nzurat.
— Cel mai pă că tos lucru - sa pă zeș ti morții, rosti primul țăran, care
purta o că ciulă uriaș ă, mițoasă .
Tovară ș ul să u, un om ı̂nalt ș i costeliv, cu ș apcă de postav ı̂n cap, mai
ı̂ntâ i tă cu, apoi spuse ı̂n silă :
— In schimb eș ti liniș tit, n-ai grijă c-o să fugă .
— De fugit nu fuge el, da’... ș i se uită ı̂njur ı̂nghițind ı̂n sec.
Un vâ nt rece, de toamnă , porni să su le deodată . Dinspre sat se
auzeau câ ntece. Era să rbă toare ș i lumea mai petrecea ı̂ncă .
— Bine că mă car se aud oamenii, ı̂ți mai trece urâ tul, vorbi țăranul
cu că ciulă . Uite, anul trecut, tot aș a, s-a ı̂necat moraru’ ı̂n iaz. Ș i ce crezi:
cum treci seara pe lâ ngă lacul acela, cum te ia cu frig.
— Doar n-o să te mă nâ nce, că n-au mai ră mas din el nici mațele,
rosti țăranul cel ı̂nalt tră gâ nd din pipă ș i privi spre un nor de toamnă
negru ș i greu de după care lică rea, galben-aprins, soarele ı̂n as ințit.
— Ba bine că n-au ră mas... Te-ai vâ rı̂ ı̂n apă să te scalzi noaptea ı̂n
lacul acela?...
Ț ăranul cel ı̂nalt nu ră spunse.
— Ș i eu ș tiu că morții nu umblă ș i nu pot să -ți facă nimic, da’ vezi,
oricum o suceș ti, tot ție frică . Uite, ă sta de pildă : numai o dată m-am
uitat la el, ieri, cum stă atâ rnat ı̂n casă deasupra laviței, cu ochii holbați,
limba scoasă ș i fața vâ nă tă cum ı̂i ceaunul - ș i de-atunci mi-e frică să
mai ies pe ı̂ntuneric ı̂n tindă . A mers noru-mea cu mine - mai mare
ruș inea. Dacă nu era ı̂nsă rcinarea obș tii, n-aș i venit aicea nici pentru
bani.
Razele as ințitului s-au stins. Dintr-o dată se fă cu mai rece ș i mai
ı̂ntuneric. Se stâ rni vâ ntul, foș nind ı̂n crengile pinului, scund ș i gă unos,
ce creș tea lâ ngă izbă .
— Ș i parcă dinadins s-a pornit ș i vâ ntul ă sta, spuse țăranul cu
că ciulă . Nimic nu-i mai ră u ca pinii ă ș tia, că tare urâ t se mai plimbă
vâ ntul prin ei, ș uieră , vuieș te... Ș tii, acolo, ı̂n marginea satului, lâ ngă
clopotniță, ı̂s tot pini. Uneori, câ nd treci noaptea, foș nesc aș a, că ți se
face nu ș tiu cum ș i-ți vine să dai ocol.
— Da’ ce te-a apucat de-o ții una ș i bună , să stâ rneș ti urâ tul!
Ț ăranul cu că ciulă nu ră spunse; privi din nou ı̂njur, apoi la casă .
— Ră u am fă cut că n-am ı̂nchis uș a pe lumină ... Mă car cu un țăruș
s-o i proptit.
— Pentru ce?
— Oricum era mai bine... Că dacă se ı̂ntâ mplă ceva, tot noi o să im
de vină .
— Da’ ce se poate ı̂ntâ mplă ?
— Cine ș tie, multe se petrec pe lumea asta. Mai ră u ca asta nici ca
se poate... Dacă ș tiam, plecam la oraș ș i gata.
Deodată amuțiră amâ ndoi.
— Ce-i asta? Ai lovit tu ı̂n ceva?
— Nu, nici n-am miș cat.
— Atunci ce-o i fost?
— Poate vâ ntul.
— Aș a-i, o i pesemne vâ ntul.
Peste o clipă ı̂ntoarseră amâ ndoi capul, speriați, spre uș a izbei ı̂n
care atâ rna spâ nzuratul. De astă dată auziră limpede un sunet ı̂nă buș it,
de parcă cineva ar i intrat sau ar i ieș it pe fereastră .
Ț ăranii, se priviră ı̂n tă cere. Apoi se sculară ș i, luâ ndu-ș i ciomegele,
se mutară mai departe de casă . Un timp stă tură din nou tă cuți.
Deodată din casă ră sună un oftat, ca atunci câ nd un om ostenit se
culcă ș i ră su lă uș urat ı̂ntinzâ ndu-ș i picioarele amorțite.
Cei doi ı̂și ră suciră capetele, ca la comandă , ı̂n direcția izbei,
simțind cum li se face pă rul mă ciucă .
— Foș neș te pinul, veni-i-ar ră u să -i vie...
— Uite, vezi, ș tii că nu poate i nimic, da’ tot stai noaptea-ntreagă ca
pe ace. Ș i mai e ș i cimitirul ală turi. Mai ră u nici că se poate...
Abia ı̂ncepuse să se ı̂ntunece, că pe drum, ı̂n dreptul cimitirului, ieș i
un om zdrențăros, ı̂nalt de stat, nă pă dit de pă r lă țos - unul dintre acei
care, după ı̂nfrâ ngerea albilor, se strecurau ı̂n gubernia lor, că utâ nd să
ocolească aș eză rile oamenilor.
Ș ezu un timp pe marginea ș anțului de lâ ngă cimitir, aș teptâ nd să se
ı̂ntunece de tot, apoi se furiș ă pâ nă la izba din marginea satului. Se opri
ı̂n fața cercevelelor smulse, vru să facă lumină , dar ı̂i pă ru ră u de chibrit
ș i intră pe ı̂ntuneric ı̂nă untru.
Gă si pe pipă ite ceva care aducea a laviță ș i se culcă . Era gata să
adoarmă câ nd i se pă ru deodată că aude un glas vorbind undeva ı̂ntr-un
colț . Deschise ochii mari ș i se aș eză speriat pe laviță. Dar nu se mai
auzea nimic.
Ascultă ı̂ncordat. De undeva de sus ră suna un zgomot slab,
ș uieră tor, dar nu-ș i putea da seama de la ce venea.
Se culcă iar pe spate ș i ı̂nchise ochii. In acelaș i timp ı̂ntinse
picioarele ș i oftă zgomotos. Piciorul i se propti de un obiect care cedă
uș or sub apă sarea acestuia. Apoi ceva ı̂l lovi ı̂n că lcâ i.
Omul ı̂ngheță.
Mai ı̂ntinse odată piciorul, din nou ı̂ntâ lni ceva ı̂n calea lui ș i ı̂n
secunda urmă toare acel ceva ı̂l lovi iar ı̂n talpă . Omul scoase chibriturile
ș i scapă ră unul, cu mâ inile tremurâ nde.
Privirea ı̂i fu izbită de o pereche de picioare, ı̂ncă lțate ı̂n cizme, care
atâ rnau deasupra laviței. Ridică capul ș i scoase deodată un strigă t, un
urlet să lbatic, repezindu-se spre partea unde ar i trebuit să ie ieș irea.
Uș a zbură ı̂n lă turi cu un trosnet, pocnindu-se de perete, ș i
hoinarul, fă câ nd o să ritură de-un stâ njen, zbură afară din casă cu pă rul
mă ciucă ș i spinarea ı̂nghețată . I se pă rea că nu țipase el, ci acel ceva din
spatele lui care adineaori atâ rna deasupra laviței iar acum gonea după
el. Ș i ı̂n clipa câ nd fă cu să ritura, din pă mâ nt mai ră să riră două iințe
ı̂ngrozitoare: una ı̂naltă , pă roasă , iar alta scundă , cu pă rul vâ lvoi,
ı̂nspă imâ ntă tor, care o luară la fugă ı̂naintea lui scoțând strigă te
neomeneș ti.
Omul țipă din ră sputeri, se azvâ rli ı̂ntr-o parte ș i se aș eză pe
pă mâ nt, ı̂ncruciș ând caraghios picioarele sub el.
Fă lcile ı̂i tremurau, iar ochii priveau să lbatic ı̂nainte. Câ t timp
trecuse nu ș tia, iindcă timpul se oprise ı̂n loc. Fă ră voie ı̂și pironise
privirea ı̂n direcția ı̂n care dispă ruseră cele două iințe pă roase ș i
ı̂ngrozitoare ș i nu ș i-o putea muta ı̂n altă parte; nu era ı̂n stare să -ș i
miș te nici piciorul, nici mâ na. Nu putea nici mă car să clipească sau să -ș i
ı̂nghită saliva.
Ș i deodată vă zu ceva la care parcă s-ar i aș teptat: din direcția ı̂n
care fugiseră cei doi pă roș i se auzi deodată un soi de vuiet, de parcă o
ceată ı̂ntreagă de pă roș i s-ar i nă pustit spre el.
Li se ză reau capetele la orizont, pe linia cerului de toamnă , care
pă rea mai luminos deasupra pă mâ ntului negru.
Ar i vrut s-o ia la goană , dar aș a cum se ı̂ntâ mplă ı̂ntr-un coș mar,
nu putu să -ș i miș te nici un picior. Ș tia, de-altfel, că tot n-o să reuș ească
să fugă . Oricum, peste o clipă aveau să -l gă sească .
Ș edea ı̂n aceeaș i poziție, eu picioarele ı̂ncruciș ate sub el, cu palmele
proptite ı̂n pă mâ nt, ară tâ nd, din pricina asta, ca ș i cum s-ar i pregă tit
de salt. In acelaș i timp dinții ı̂i clă nțăneau fă ră -ncetare.
Auzea vorbe, aproape că le pricepea ı̂nțelesul, dar vorbele ră sunau
ș i ele ca-ntr-un vis ș i nu putea ră spunde la nici una. Nici să -ș i schimbe
poziția nu putea. Ș i-apoi ș tia că ar i fost zadarnic să ră spundă .
— Ce-i acolo? strigau cei ce veneau ı̂n goană .
— A scă pat mortul din laț ...
— Uite-l! Uite-l!...
Urlâ nd, mulțimea se dă du ı̂napoi.
— N-avem un ou de Paș te... Un ou să i aruncat. Ia desenează un
cerc!... Un cerc!...
— Să aprindem paie ı̂n jurul lui! strigau din toate pă rțile.
— Trebuie lovit tare cu ciomagul; dacă -i ă l spâ nzurat, nu pă țeș te
nimic, că ciomagul sare
Inapoi.
— Pă i nu vedeți, afurisiților, că ș ade un om acolo! strigă un glas.
— Vedem noi că e un om, da’ ce fel de om o i, asta-i ı̂ntrebarea.
— Cum mai clă nțăne, cum mai clă nțăne! Vă leu!... țipă un glas de
femeie ș i mulțimea se dă du, cu un urlet, ı̂napoi.
— Ia-l pe la spate, pe la spate! Ce să te mai uiți!
— Mai stai nițel, o i totuș i om.
— Ce om!... Nu vezi că uș a casei e dată -n lă turi? Halal om!...
— Fă ră ou nu faci nimic.
— Cine eș ti? Hei, ră spunde!
Omul ș tia că -i ı̂ntrebat, pricepea ș i ce-l ı̂ntreabă , dar nu se putea sili
să descleș teze fă lcile; doar dâ rdâ ia ı̂ntruna.
Un braț de paie aprinse de cineva scă lda, ı̂ntr-o lumină roș cată ,
să ltă reață ș i ı̂nspă imâ ntă toare, trupul lui să lbatic, ghemuit la pă mâ nt.
— Ocoleș te-l, ocoleș te-l pe la spate! Nu te teme! Loveș te-l tare! ı̂n
moalele capului!...
Omul auzea, dar tot nu putea ı̂ntoarce capul, ı̂n timp ce țăranul
voinic, desprins din mulțime, ı̂ncepu să -l ocolească cu bă gare de seamă
pe la spate, apropiindu-se de el cu o mă ciucă ı̂n mâ nă .
— Dacă -i el, bâ ta trebuie să sară ı̂napoi - spuse un glas.
Ț ăranul se strecură la vreo doi paș i de cel ce ș edea pe pă mâ nt.
Oamenii amuțiră vă zâ nd cum se ridică mă ciuca grea.
In clipa urmă toare ră sună o izbitură ı̂nsoțită de-un plescă it ș i un
trosnet, aș a cum loveș ti o oală cu smâ ntâ nă , ș i cel ce ș edea se pleoș ti la
pă mâ nt.
— Nu-i el!... strigă cu un oftat de uș urare mulțimea.
Vânătorul
De cum a prins să se topească ză pada ș i ogoarele se ı̂nnegresc sub
soarele primă verii, simți că se apropie ı̂ncâ ntă toarele zile, câ nd pe
deasupra plopiș ului de peste pâ râ u se aud ı̂ngâ nâ ndu-se sitarii, iar ı̂n
poienile nă pă dite de muș chi ș i prin lă stă riș ul mă runt ră sună bă taia
gotcanilor.
Prin râ pile pă durii mai dă inuie petice de ză padă bă tă torită ș i
murdară , dar ı̂n luminiș uri, printre buturugi ș i puieții tainic
ı̂nră dă cinați ı̂n pă mâ nt, se oglindeș te ı̂n bă ltoace, ca-n toiul primă verii,
cerul curat al serilor ș i pă durea ră sună de ciripitul voios al pă să rilor
care, ı̂n raza amurgului, zbură tă cesc prin desiș ul ı̂ntunecos sporovă ind
parcă mai uș uratic ı̂n ceasurile câ nd se pregă tesc de culcare.
E vremea cocoș ilor de munte.
— Ca să -i poți ı̂nsă vâ na, trebuie să te-nsoțească neapă rat Vasili-
vâ nă torul. Il cunoaș te oricine: locuieș te la marginea satului ı̂ntr-o
că suță lă sată ı̂ntr-o râ nă ș i sprijinită , pentru mai multă siguranță, cu o
bâ rnă . Vasili e un prost gospodar. Ca ı̂nfă țiș are n-are nimic deosebit:
uscă țiv, cu o bă rbuță rară ș i pă rul veș nic nepieptă nat.
Pentru unul ca el, viața are un singur rost: vâ nă toarea. Vâ nează
orice iară , orice pasă re, cu condiția să stea locului. Trage cu puș ca de
treizeci de ani, dar nu s-a ı̂nvă țat ı̂ncă să ucidă din zbor o pasă re. Din
pricina asta la vâ nă toare nu face altceva decâ t să se furiș eze. Ș i-n timpul
ă sta, ı̂ncearcă pesemne, cea mai grozavă desfă tare. Ai zice că -l mâ nă un
instinct milenar atunci câ nd ı̂l vezi, cu arma ı̂ntr-o mâ nă , cum se
strecoară ı̂n patru labe printre tufe ș i se piteș te lă sâ ndu-se la pă mâ nt.
De aceea ı̂i ș i place mai mult pasă rea de stepă , cumpă nită , care ș ade pe
loc deschis ș i nu acelea care-ți țâș nesc, ı̂n desiș , de sub picioare, ca
nebunele. Nici timp să tragi o ı̂njură tură , să scuipi ı̂n sâ n de spaimă n-ai,
dară mite să mai ocheș ti cu puș ca.
In schimb locurile le cunoaș te ca nimeni altul.
Pe ı̂nserat m-am dus după Vasili.
— Mergem la gotcani?
Vasili ș edea ı̂n casă pe laviță ș i dregea un ham. Nu să ri ı̂n sus ș i nu
se repezi ı̂n că mară după armă , cum te-ai i putut aș tepta din partea
unui vâ nă tor ı̂nră it ca el, ci mai ı̂ntâ i stă tu o vreme fă ră să ră spundă ,
continuâ nd să ı̂mpungă cu sula ș i să tragă prin gaură o cureluș ă ră sucită
la vâ rf. Apoi, privind cerul prin fereastră , rosti:
— De mers se poate, de ce nu?
Ș i punâ nd hamul la o parte se ridică alene, uitâ ndu-se peste lavițe
ca ș i cum ar i că utat ceva. Apoi vă zâ ndu-ș i ı̂n cui, lâ ngă uș ă, că ciula
ruptă , ș i-o puse peste pă rul ı̂ncâ lcit.
— De ce nu tragi hamul, ghiavole! Iar n-o să aibă ă l mic cu cin’ să
care apă - ı̂i strigă femeia care stă tea lâ ngă cuptor tră gâ nd cu vă traiul
afară o oală cu rufe muiate ı̂n leș ie.
— Hamu’ ı̂i tot aici, nu fuge el, l-oi drege mâ ine - rosti Vasili fă ră să
se uite la ea ș i porni spre uș a de scâ nduri a că mă rii, să -ș i ia arma.
Ieș i ı̂n cerdac, privi ı̂n jur, apoi din nou la cer, cumpă nind arma ı̂n
mâ nă , ș i abia după aceea spuse:
— Trebuie să mergem la pă durea tă iată de la Pavlovskaia. Pâ nă să
ajungem, pâ nă să ridică m un adă post, ı̂nnoptă m acolo.
— Puș ca ți-e tot aia veche?
— Tot aia.
— Mai bine ți-ai lua una nouă .
Vasili se uită mai ı̂ntâ i, tă cut, la puș că , apoi zise:
— E bună ș i asta. Mi-am meș terit-o singur.
Ce-i drept, puș ca lui Vasili e fă cută mai mult de el. A cumpă rat țeava
din tâ rg cu cincizeci de copeici ș i i-a pus un pat din lemn cioplit cu
toporul. A prins țeava de patul puș tii cu fâ ș ii de tablă . Arma seamă nă
mai curâ nd cu o archebuză veche de pe vremea iobă giei decâ t cu o
puș că adevă rată . Că tarea a aș ezat-o singur. Dar n-a nimerit-o bine ș i a
ieș it strâ mbă . De aceea ținteș te pe lâ ngă că tare. Ș i tot de aceea nimeni
afară de el nu poate trage cu puș ca lui, iindcă , oricâ t ar ținti, nimereș te
ı̂ntotdeauna mai la dreapta cu vreo doi arș ini.
Iar cel care a ı̂ncercat să tragă se uită prin norul de fum spre locul
unde a țintit ș i zice cu nă duf: „Alege-s-ar praful de ea, pocitania
dracului! Pesemne că trebuia s-o dau mai la stâ nga”. Dar cu câ t anume
trebuia s-o dea mai la stâ nga asta n-o ș tia decâ t Vasili ș i bunul
Dumnezeu.
Ș i apoi nici un om care ține la viață nu s-ar ı̂nvoi să tragă cu puș ca
lui, ș i, mai cu seamă , cu ı̂ncă rcă tura pe care o poartă : Vasili toarnă
praful de puș că direct ı̂n că uș ul palmei, ș tergâ ndu-ș i apoi palma de
pantaloni. Ș i ı̂ntrucâ t că uș ul palmei lui n-are o mă sură anume, n-are
grijă decâ t de un singur lucru: să nu pună prea puțină pulbere. Iar
atunci câ nd trage, ı̂ntotdeauna e ı̂mpins ı̂napoi, ca de rafalele unui vâ nt
puternic. După care ı̂și trece cu bă gare de seamă mâ na peste față, ı̂și
priveș te palma, ș i abia după aceea se duce spre locul unde ș ezuse
vâ natul.
Iar dacă nu gă seș te nimic, rosteș te tare chiar dacă nu-i nimeni prin
preajmă :
— Trebuia s-o țin mai spre stâ nga...
Puș ca o are ı̂ntotdeauna ı̂ncă rcată . Ș i orice să lbă ticiune l-ai chema
să vâ neze - ie gotcani8, ie urș i - la toate se duce cu aceeaș i ı̂ncă rcă tură .
Fiindcă pune alice ș i din cele mă runte, ș i din cele mari. Ba mai ține
pregă tit ș i un glonț ı̂n buzunarul pantalonilor ș i, dacă ı̂ntâ lneș te o iară
mai mare, ı̂l vâ ră ș i pe acesta pe țeavă .
Se ı̂nserează . Pe mă sură ce coborâ m ı̂n vâ lcele, ne cuprinde
umezeala primă vă ratică venind dinspre pâ raie, ı̂n ale că ror ape, um late
de viitură , se zbat ı̂n iuțeala curentului vâ rfurile lă stă riș ului de salcie
nă pă dit de vâ ltoare. Picioarele aci se afundă fă ră zgomot ı̂n pă ș unea
joasă acoperită de muș chi, aci-ți plescă ie prin bă ltoace. Pretutindeni
stă ruie mireasma delicată a pă mâ ntului dezmorțit, pe care o ı̂ntâ lneș ti
atunci câ nd, după o iarnă ı̂ndelungată , cu vifornițe ș i troiene, ieș i,
pentru ı̂ntâ iaș i dată la vâ nat de gotcani, primă vara.
Pe dâ mburi, mai spre pă dure, după umezeala rece din vâ lcele, te
cuprinde fă ră veste o undă de aer neaș teptat de cald, ı̂ncă lzit parcă
anume, ce vine dinspre câ mpie, ș i picioarele calcă mai temeinic pe
drumeagul ı̂ntă rit dintre ară turi.
Pâ nă la poiana de la Pavlovskoe trebuia să treci mai ı̂ntâ i prin
câ mp, apoi prin pă dure, pe o că rare desfundată , plină de hâ rtoape.
De-l ı̂ntrebi pe Vasili câ t de departe e locul de vâ nă toare, ı̂ți
ră spunde ı̂ntotdeauna:
— Nu-i mult pâ n-acolo... e pe-aici, pe-aproape, numai câ t treci
câ mpul ș i pă durea.
Dar câ t anume ai de mers prin câ mp ș i prin pă dure, ș tie Dumnezeu.
Am trecut peste câ mp ș i am intrat ı̂n pă dure, unde, după spațiul
deschis de pâ nă atunci, ni s-a pă rut dintr-o dată ı̂ntuneric; aici trebuia
să pă ș im cu bă gare de seamă ca să nu nimerim ı̂n vreo bă ltoacă sau
peste vreo buturugă . Numai Vasili, fă ră a-ș i schimba pasul, ı̂nainta uș or,
fă ră zgomot, cu puș ca ı̂n mâ nă pe care o ținea paralel cu pă mâ ntul.
Să rea cu uș urință peste cioturi sau le ocolea pe lâ ngă tu iș uri, de parcă
ar i vă zut la fel de bine pe ı̂ntuneric ca ș i la lumina zilei.
— Ei, mai avem mult?
— Uite acuș i.
Ș i mergea ı̂ntruna, ı̂nainte... habar n-aveai ce ı̂nseamnă la el acuș i.
Fiindcă nu ți-e ı̂ndemâ nă să -l tot ı̂ntrebi ı̂n iecare clipă câ t mai ai
de mers, te ții după el ı̂n tă cere, ı̂mpiedicâ ndu-te la tot pasul, ba ı̂ntr-o
bă ltoacă , ba ı̂ntr-o tufă ı̂n ı̂ntuneric.
In sfâ rș it iată -ne ajunș i la locul vâ nă torii.
Pă durea bă trâ nă s-a ispră vit ș i acum se ı̂ntind, câ t cuprinzi cu
ochiul, mesteceni tineri, de-un braț grosime, ı̂n pâ lcuri care se res iră de
la o singură ră dă cină .
Printre mesteceni se ză reș te un spațiu neted, abia eliberat de sub
ză padă , acoperit cu iarbă putredă ș i frunze veș tede de mesteacă n, iar
ici-colo câ te-o buturugă arsă .
Vasili mai merge un timp drept ı̂nainte ș i ı̂n sfâ rș it se opreș te.
Aș ează puș ca jos ș i se uită ı̂n jur cu aerul că ar i singur, neı̂nsoțit de
nimeni.
In fața noastră , la loc deschis, pe pă mâ ntul moale, acoperit de
muș chi, se ı̂nalță ici-colo mesteceni iravi, puieți de stejar, iar printre ei
cioturi negre ce se ițesc dintre lă starii de rogoz din anul trecut, gă lbui ș i
țepoș i. Mai ı̂ncolo se ză reș te o fâ ș ie de pă dure tă iată presă rată de puieți,
după care porneș te, din nou deasă , pă durea bă trâ nă .
— Aici?
Vasili face un semn cu mâ na ară tâ nd că e aici ș i că trebuie vorbit ı̂n
ș oaptă . Fă ră să scoată o vorbă , sprijină puș ca de un copac, scoate de la
brâ u un briceag ș i se strecoară ı̂n tufă riș .
Aș teptâ ndu-l, stai ı̂n mijlocul tufelor poleite de razele as ințitului
privind cerul limpede ce ı̂ncepe să se ı̂ntunece ș i pe care pâ lpâ ie slab
primele stele, apoi la vâ rfurile mestecenilor tineri, ı̂ncremeniți ı̂n
nemiș care... tragi ı̂n piept mireasma pă durii primă vă ratice, umedă ș i
proaspă tă ... Ș i câ t de bine-ți pare că locul acesta se a lă atâ t de departe
de orice aș ezare omenească , ı̂n mijlocul poienii ș i al pă durii, sub ı̂naltul
cer al primă verii.
In sfâ rș it tu iș urile se dau ı̂n lă turi ș i apare Vasili, cu un braț de
ramuri subsuoară .
Privindu-i silueta tă cută , ı̂naintâ nd fă ră grabă , cu miș că ri leneș e
parcă , nu-ți vine să crezi că omul acesta s-a devotat vâ nă torii cu toată
patimă . Chiar câ nd i se vorbeș te de vâ nă toare, despre câ te să lbă ticiuni
se a lă prin alte pă rți, el ascultă la fel de nepă să tor, fă ră să arate nici cea
mai mică ı̂nsu lețire. Dar ı̂n timp ce vâ nă torul cel mai ı̂n lă că rat
osteneș te ș i adoarme, el tot continuă să umble de colo pâ nă colo, să se
vâ re prin tu iș uri, să se furiș eze.
Adă postul e gata. In pă mâ ntul reavă n de primă vară Vasili a ı̂n ipt
capetele unor ramuri ascuțite cu briceagul, iar vâ rfurile le-a strâ ns
mă nunchi ș i le-a legat. Pe deasupra a aruncat alte ramuri ș i rogoz uscat
smuls de lâ ngă buturugi. Acelaș i rogoz l-a aș ternut ș i ı̂n adă post, ca să
ie un culcuș moale ș i uscat.
Ne strecură m ı̂n adă post. Vasili ı̂ncarcă un cartuș pe care-l ține
ı̂ntre buzele strâ nse ı̂n timp ce ridică cu efort cocoș ul uriaș .
— Alicele tale-s bune pentru gotcani?
— Am pentru toate... Orice să lbă ticiune s-o nimeri, taman bine i se
potrivesc. Ei, acu’ să fumă m oleacă ș i basta! Dumneata dormi pâ nă
atunci, că te scol eu câ nd o i vremea.
Mă culc pe spate ș i prin acoperiș ul adă postului mă uit la cer
desluș ind cu ochii, ca apoi să le pierd iar, stelele tulburi ș i palide; ascult
ș oaptele abia desluș ite ale primă verii - ba trece ı̂n fugă un ș oarece de
câ mp, ba se ridică la loc iarba că lcată - dar toate aceste sunete
nelă murite se contopesc ı̂ntr-o singură senzație - prezența primă verii
timpurii ı̂n mijlocul acestor pă duri necunoscute, unde n-ai i ajuns
niciodată dacă nu te mâ na patima vâ nă torii...
Ațipesc. Vâ ntul proaspă t ı̂mi adie peste față. Deschid ochii ș i-i
ı̂nchid iar...
Deodată o mâ nă mă atinge cu bă gare de seamă ș i ı̂n acelaș i timp
aud o voce ı̂nă buș ită .
— E timpul... pe undeva a trecut unul.
După ațipeala de-o clipă simți ră coarea dinaintea zorilor ș i o poftă
nestă vilită de somn. Iți vine să -ți ı̂ngropi obrazul ı̂n rogozul ı̂ncă lzit de
corpul tă u ș i să dormi, să dormi ı̂ntruna... Dar mâ na te atinge mai
stă ruitor, te scutură de umă r.
Ș i câ t ai clipi ți-a pierit somnul. In aerul subțiat al dimineții se aud
limpede, undeva, departe, la marginea pă durii bă trâ ne, sunetele
cunoscute care te umplu de tulburare: ci-ciuf... ci-ciuf...
— Prea departe... ș opteș te Vasili. Ș i deodată se aruncă la pă mâ nt,
apoi ı̂și trage biniș or capul ı̂nainte ș i se uită la dreapta. Unul a trecut...
de acum se pornesc.
Ș i mă amenință cu degetul, fă ră să se ı̂ntoarcă , de parc-aș i vorbit
ı̂n ș oaptă eu, nu el.
Priveș ti cerul palid, lipsit ı̂ncă de rumeneala zorilor, care se ı̂nalță
pe deasupra vâ rfurilor nemiș cate ale mestecenilor vă duviți de frunze, ș i
aș tepți cu toată neră bdarea ș i patima un singur lucru: să ză reș ti silueta
necunoscută a pă să rii mari, cu coada scurtă , cu zbor de gă ină , dar iute
ș i energic.
Ș i te gâ ndeș ti: „De ce s-o i ı̂ncă pă ținâ nd să ză bovească atâ ta! Câ t de
puțin ne trebuie ca să im fericiți. Numai de l-aș ză ri. Mă car unul, să -l
vă d cum zboară . Fie ș i pe-ală turi pe undeva”.
Vasili cade din nou la pă mâ nt ș i-ș i vâ ră capul ı̂ntre umeri, ca ș i cum
ar vrea să se facă mai mic. Ș i vă d ı̂n sfâ rș it, dar cu totul ı̂ntr-alt fel ș i nu
din partea din care mă aș teptam, cum a să getat ceva printre mesteceni,
s-a aruncat ı̂n jos, apoi ș i-a desfă cut aripile ı̂n aer ș i s-a aș ezat.
El e!... Cocoș ul negru. S-a aș ezat ı̂n poiană . Ș i-a ı̂ndreptat aripile, le-
a strâ ns ș i a ră mas nemiș cat. Ai zice că doarme. Apoi trece prin iarbă
fă ră să scoată un sunet. Dar câ t e de departe!... Ș i iar ı̂l vezi trecâ nd, la
iecare clipă . Privirea ı̂ncordată ți-e ațintită ı̂n acelaș i punct. De atâ ta
ı̂ncordare ı̂ți joacă pete ı̂naintea ochilor ș i ți se pare că punctul negru a
dispă rut. Faci un efort ș i-ți deschizi ochii mai larg ș i-1 vezi că -i tot
acolo!...
Undeva ı̂n spatele adă postului se aude limpede cum foș nesc ı̂n zbor
aripi iuți ș i puternice. De unde anume?.. S-a aș ezat, ori a zburat mai
departe? Ș i nu poți scoate capul. Trebuie să zaci nemiș cat ș i să aș tepți
cu ră bdare pâ nă câ nd pasă rea o să se aș eze ı̂n poiana din fața
adă postului.
Stai culcat ș i toată puterea de voință ți-e concentrată ı̂ntr-un singur
loc, acolo, lâ ngă ciotul ars unde se ı̂nalță un mesteacă n tâ nă r, iar ı̂n jurul
acestuia se ı̂ntinde un câ mp, cosit parcă , cu iarba ı̂ngă lbenită , de anul
trecut. Timpul trece.
Din nou foș net de aripi ı̂n zbor ș i ı̂n depă rtare, pe ramura lungă a
unui stejar tâ nă r, care a fost cruțat la tă ierea pă durii, se aș ează o pasă re
neagră . Preț de un minut ră mâ ne locului ș i se uită ı̂n jur. Apoi ı̂și ı̂ndoaie
gâ tul ı̂n jos ș i devine deodată mare, necrezut de mare, din pricina cozii
ră s irate. Se aud iar sunetele acelea: ci-ciuf, ci-ciuf.
Alți doi cocoș i, care s-au ı̂ntâ lnit aproape ı̂n acelaș i timp, ară tâ ndu-
ș i o clipă că ptuș eala albă a aripilor, s-au lă sat cu mult, mai departe de
mesteacă nul pe care țintiseră să se aș eze.
Te uiți la ei fă ră să clipeș ti ș i te ı̂ntrebi:
— De ce nu s-au aș ezat de la ı̂nceput mai aproape!
Toată atenția, ı̂ntreaga voință ı̂ți sunt concentrate asupra acestor
două puncte, abia desluș ite de după tu iș uri.
Zorile se aprind aidoma unui coviltir roș iatic peste pă durea
ı̂ndepă rtată . Ș i ca la un semnal, din mai multe pă rți se aude cotcodă citul
acela ci-ciuf, ci-ciuf. Stai cu auzul ı̂n cordat ș i-ți pare că pă durea
ı̂ntreagă e plină de el, că sunetele pă să rilor se contopesc cu muzica
naturii ce se trezeș te, a zorilor ce se ı̂mpurpurează .
Cu o neră bdare care te face să -ți pierzi orice stă pâ nire de sine, te
ı̂ntrebi de ce Vasili a aș ezat adă postul tocmai aici ș i nu mai aproape de
mestecenii aceia. Oare nu era limpede de la ı̂nceput că acolo trebuiau să
se ı̂ntâ lnească ? O să stă m aici câ t o să stă m ș i o să plecă m cu mâ inile
goale.
Deodată Vasili s-a lipit cu totul de pă mâ nt, ș i-a ridicat ı̂ncetiș or
puș coacea ș i ș i-a ı̂ndreptat-o undeva spre stâ nga adă postului, dar
ı̂ncotro anume, nu vă d.
Ș i-a mijit ochiul, iar eu mă uit la obrazul lui zbâ rcit, cu irele bă rbii
rare, lipit de patul puș tii ș i, cu inima bă tâ nd, cu ochii clipind de
presimțirea ı̂mpuș că turii, aș tept... Trece un minut, trec două . Tot mai
ținteș te. Apoi clatină din cap, lasă puș ca jos, dar imediat ı̂ncepe iar să
țintească . Injur cotcodă citul ră sună tot mai tare, stâ rnit parcă ș i ațâțat
de zorile ce se aprind.
Pe neaș teptate ceva bufneș te asurzitor.
Toate sunetele se sting ı̂ntr-o clipă . Vasili ı̂și trece cu palma peste
față ș i se uită ı̂ndelung spre locul unde a tras.
— Am luat-o prea mult la stâ nga, spune el ı̂n ș oaptă , câ nd bă taia
cocoș ilor se stâ rneș te iar, treptat.
Vă d deodată două pă să ri mari, negre, aducâ nd cu două gă ini, care
se joacă ori se bat pe după o tufă , lâ ngă buturugă . Ș i la râ ndul meu ridic
ı̂ncetiș or țevile armei ș i aș tept să vă d dacă nu se dau ı̂n bă taia puș tii
mele. Dar ı̂n vremea asta un cocoș mare, care ș edea ı̂n spatele
mesteacă nului chitit de mine, ı̂și ia zborul, trece peste cei ce se bat ș i se
aș ează aproape, atâ t de aproape că mi se opreș te inima ı̂n loc ș i mi se
ı̂ntunecă ı̂n fața ochilor.
Plin de emoție, mut, cu mare bă gare de seamă , țevile puș tii ș i apă s
pe tră gaci.
Prin fumul ı̂mpuș că turii ză resc pasă rea zbă tâ ndu-se ı̂n iarbă . Apoi
se potoleș te.
Din nou se lasă liniș tea. Doi gotcani ș i-au luat zborul. Mult timp ı̂i
vă d plutind pe deasupra tu iș urilor pă durii tă iate apoi, pe neaș teptate,
o pornesc ı̂n jos ș i se aș ează .
Tot mai stă m culcați. Privirile ni se ațintesc ı̂ncordate spre tufele
nemiș cate din zare, apoi se ı̂ntorc spre pasă rea neagră care zace ı̂n
iarbă .
— Nu mai vin...
Vasili mă amenință cu degetul.
Zorile se ı̂mpurpurează tot mai puternic pe cerul curat al dimineții.
Pă durea amuțită după ı̂mpuș că turi ı̂și ı̂ncepe iar sporovă iala din sute de
glasuri. Pe vâ rfurile irelor de iarbă apar pică turi rotunde de rouă care
se aș tern ș i pe frunzele tu iș urilor, aidoma unui lințoliu cenuș iu. In
dreapta, deasupra unei vă i, se ridică albă printre tufe ceața dimineții.
Indată are să ră sară soarele, țâș nind cu razele-i purpurii peste
ramurile ude ale tu iș urilor ș i va prinde să sclipească ı̂n pică turile de
rouă de pe irele de iarbă . Dar iată că se aude din nou foș net de aripi. Ș i
tresă rind, de parcă ar i simțit pasă rea care s-a aș ezat aproape de tot,
Vasili ı̂și ı̂ndreaptă iar țeava spre stâ nga ș i bufneș te din puș coace.
— L-am nimerit la țanc, spune el, am țintit mai spre stâ nga cu un
arș in ı̂ntreg - apoi, mai gră bit ca prima oară , cu oarecare neliniș te, ı̂și
trece cu palma peste obraz. Palma e udă de sâ nge.
Câ nd pă ră sim adă postul, la vreo două zeci de paș i gă sim o pasă re
ucisă , cu penele ı̂mpră ș tiate ı̂n toate pă rțile.
Incă rcă tura lui Vasili ș i-a fă cut treaba.
Dar cu câ t mai tare e vă tă mată pasă rea, cu atâ t mai mare e
mulțumirea ce se citeș te pe chipul lui.
— Asta zic ș i eu c-a nimerit cum trebuie, spune el scormonind prin
penele ı̂nsâ ngerate. I-a smuls guș a de tot.
— Dar ai pă țit-o ș i tu?
— Nu-i nimic... M-a pă lit din butoiaș ul ă sta.
Luă m pă să rile, calde ı̂ncă , ș i pornim. Prin rouă se aș terne urma
neagră ș i ș erpuită a picioarelor noastre. Vâ rfurile ı̂ndepă rtate ale
pă durii, s-au aprins de lumina roș iatică a soarelui ce ră sare. Cerul e
limpede ș i ı̂nalt. Dincolo de pă dure, ı̂nvă luit ı̂n ceața dimineții, se
ză reș te satul cu fuioare de fum drepte ș i cu casele lui aș ezate pe dâ mb,
ce par că se ı̂ncă lzesc la soare. Iar ı̂n jurul nostru e rouă ș i mirosul
proaspă t al pă mâ ntului reavă n de primă vară .
1922
Rochia albastră
I
Ne norocirea asta s-a ı̂ntâ mplat la nuntă , cu vreo două să ptă mâ ni
ı̂nainte de Pocroave, după ce se strâ nsese grâ ul ș i pe câ mp nu mai
ră mă seseră decâ t carto ii tâ rzii, de toamnă .
Chiar ı̂n ajunul nunții iicei sale, Spiridon s-a dus pe ogor să vadă
dacă nu-i timpul să scoată carto ii. A stat o vreme uitâ ndu-se ı̂n jur cu
mâ na streaș ină la ochi, apoi a pornit necă jit spre casă . Cu o lună ı̂n
urmă , Ustiuș ka a venit ș i i-a spus că se mă rită cu un comsomolist,
bă iatul lui Porfen ierarul.
— Da’ bani pentru nuntă cine ț i-a pus deoparte? ı̂ntrebă Spiridon,
fă ră să se uite la fată .
— Ce ‘bani? El n-are nevoie de zestre, iar de cununat nu ne cunună m
la popă , ne ı̂nscriem la starea civilă ș i gata, ră spunse Ustiuș ka cu un soi
de nepă sare ș i aproape ı̂n treacă t; apoi se ră suci ı̂n că lcâ ie ș i plecă , cu
cosiț a ı̂n vâ nt.
Nevastă -sa Aleona ră mase ı̂nmă rmurită . Spiridon dă du să se
repeadă cu pumnul la iică -sa, dar se opri ș i dâ nd din mâ nă rosti doar
atâ t:
— S-a pră sit spiț a necuratului!...
Nu ș tia nici el de ce, dar ı̂l supă rase mai ales faptul că mirele n-are
nevoie de zestre. „ı̂nseamnă că n-o să -ș i rostuiască o gospodă rie ca
lumea, de vreme ce nu ș tie să prețuiască banul”, gâ ndi el.
Nu-ș i ară tase niciodată dragostea față de nevastă -sa, deș i atunci
câ nd aceasta pleca singură la oraș unde ză bovea mai mult, el ieș ea ı̂n
uliță să vadă dacă nu vine cumva, prefă câ ndu-se că se uită nu spre
marginea satului, ci pe undeva pe ală turi, astfel ca oamenii să nu-ș i dea
seama că -i neliniș tit din pricina ei ș i că o aș teaptă .
E adevă rat că ei doi nu vorbeau decâ t despre treburile gospodă riei.
De la o vreme ı̂nsă Spiridon devenise tă cut ș i iute la mâ nie, iar dacă era
bă ut ș i-l ațâța careva, i se aprindea ı̂n ochi o lucire să lbatică , ș i atunci,
fă ră să se poată stă pâ ni, să rea la bă taie.
Odată , chiar treaz iind, fu câ t pe ce să -l omoare pe Siomka, un
țăran scund ș i ciufulit că it lucra la acoperiș uri, iindcă acesta ı̂l felicitase
ı̂n batjocură cu „ginerele de ispravă ș i pe linie”.
Insă ori de câ te ori era beat ș i să rea să se bată cu careva, Aleona ı̂l
cuprindea ı̂n brațe ș i o ținea ı̂ntruna:
— Spiridon, su lețelule, potoleș te-te... Spiridon, dră guț ule, să nu faci
asta...
Ș i-l ducea acasă , oblojindu-i cu lut vâ nă tă ile pe care ș i le fă cea la
beție.
Cu câ t se apropia ziua nunții Ustiniei, cu atâ t devenea Spiridon mai
ursuz ș i mai ı̂ntunecat. Ș i poate că de n-ar i fost nunta asta, nu s-ar i
ı̂ntâ mplat nici nenorocirea aceea, atâ t de prostească ș i de ı̂ngrozitoare.
II
In sat ı̂ncepea voiosul anotimp al nunților. Dar Spiridon umbla
amă râ t de parcă -l bă tuse cineva. I se pă rea ruș inos faptul că nunta iică -
si nu era să ie o nuntă adevă rată , ci una fă ră popă .
Ospă țul de nuntă trebuia să se facă la mire. Aleona avusese de gâ nd
să -ș i pună rochia cea bună , una albastră de stofă , pe care i-o adusese
câ ndva Spiridon de la oraș , dar, fă ră să ș tie nici ea de ce, se ră zgâ ndi ı̂n
ultimul moment ș i-ș i puse alta, tot de să rbă toare, dar mai simplă . „De
parcă aș i avut o presimțire” - ı̂i povestea ea lui Spiridon mai tâ rziu,
câ nd se a la la spital.
Musa irii ı̂ncepură să se adune cu mult ı̂nainte de a se ı̂ntuneca. Pe
vremuri se ı̂ntorceau de la biserică cu troicile, cu lori de hâ rtie
ı̂mpletite ı̂n coamele ș i cozile cailor; acum ı̂nsă veneau ı̂n că ruțe
obiș nuite sau pe jos ș i fă ră nici un fel de lori.
Spiridon gă si ș i ı̂n asta ceva ruș inos ș i jignitor.
I se pă rea că lumea-ș i râ de de el ș i de iică -sa, că nu consideră
nunta ei o nuntă adevă rată . Imbră cat cum era ı̂n podiovka de zile mari
ș i cu pă rul dat cu gră sime, se simțea prost de parcă sar i gă tit la
moment nepotrivit. Altul ı̂n locul lui n-ar i venit deloc sau ș i-ar i pus
dinadins straie vechi.
Lumea se aduna ı̂n casă unde se ı̂nghesuiau mai cu seamă lă că i
purtâ nd haină sau tunică ș i fete ı̂mbră cate ș i ele ca la oraș - ı̂n rochii
albe, panto i ș i ciorapi albi, ca niș te domniș oare. Tinerii sporovă iau ș i
râ deau de parcă ei comandau ș i orâ nduiau aici totul, ı̂n vreme ce
bă trâ nii se retră seseră stingheri ı̂ntr-un colț .
In odaia cea mare se a la masa aș ternută , ı̂ntocmită din alte trei
mese puse cap la cap. Pe fața de masă , ı̂n dreptul farfuriilor, fuseseră
ı̂nș irate ș tergare cusute, scoase din lă zi, ca oaspeții să -ș i poată ș terge de
gră sime gura ș i mâ inile. Se mai a lau acolo sticle cu votcă , viș inată ș
platouri cu ră citură de pasă re.
Pe Spiridon nu-l ı̂ntâ mpina nimeni, nu i se ară tă o cinstire
deosebită ca tată al miresei, de parcă ar i fost un om fă ră ı̂nsemnă tate
acolo. Stă tea ı̂n grup cu ceilalți oaspeți aș teptâ nd să ie chemat la masă .
Ș i cu câ t stă tea mai mult, cu atâ t ı̂i creș tea obida: a muncit omul
două zeci de ani să -ș i crească fata ș i acum, la nunta ei, stă ca un osâ ndit,
de parcă ar i fost chemat din milă .
Ș i, colac peste pupă ză , câ nd s-a dat nu ș tiu cum ı̂napoi, fă ră să se
uite ce are ı̂n spate, a nimerit cu cizmă ı̂n farfurioara cu lapte a pisicii,
care se a la lâ ngă perete. Farfurioara trosni fă câ ndu-se țăndă ri, iar de
sub piciorul lui Spiridon se scurse un pâ râ iaș de lapte pâ nă spre
mijlocul duș umelei. Câ țiva musa iri pufniră ı̂n râ s, iar el se ı̂nroș i pâ nă
la urechi.
Bă trâ nele gazde, Parfen ș i nevastă -sa Anisia, se foiau ș i ei fă ră rost,
neș tiind pesemne ce să facă cu musa irii plictisiți. Tineretul ı̂n schimb
se adunase, ı̂mpotriva tuturor râ nduielilor, ı̂n odaia de dormit, de unde
se auzea vorbă ș i râ sete. Ustink, ı̂n rochie albă , cu pă rul strâ ns la ceafă ,
prins cu un pieptene, ș edea cu mirele pe pat, râ zâ nd ș i ea, ș i ba ı̂i
potrivea cravata, ba pă rul, de parcă ar i fost de pe acum al ei. Ș i toate
astea i se pă reau lui Spiridon lipsite de seriozitate ș i bună cuviință. Ba
chiar, ı̂ntr-un fel, neruș inate.
Spiridon se posomorı̂ ș i mai mult vă zâ nd că tot aici se a lă ș i
Siomka cel ciupit de vă rsat, care-l luase ı̂n ze lemea o dată ı̂n privința
nunții.
Numai cumă trul lui Spiridon, Serghei Gorbı̂lev, un țăran ı̂n vâ rstă
cu o barbă sură ș i creață ș i cu ire de pă r ı̂n nă ri, pă rea că -l ı̂nțelege.
Dâ nd la o parte cu piciorul cioburile farfurioarei ș i aplecâ ndu-se spre
Spiridon, ı̂i fă cu cu ochiul ș optind:
— Ai venit ș i tu ı̂n ospeție?
— Aș a se pare... ră spunse acesta mohorâ t.
In sfâ rș it lumea se ı̂nsu leți ș i ı̂ncepu să lă rmuiască . Flă că ii
ı̂mpingâ ndu-se se buluciră pe uș a odă ii de dormit, ı̂nghesuindu-i ș i pe
ceilalți.
Comsomolistul Garaska Ș cegolev, prietenul mirelui, ieș i ı̂n mijlocul
casei ș i ridică mâ na cerâ nd să ie liniș te. Ceilalți tă cură uitâ ndu-se la
dâ nsul ș i schimbâ nd priviri, cu simțămâ ntul stâ njenitor că acuș i are să
facă sau are să spună ceva care-i va sili să roș ească de ruș inea lui.
Garaska ı̂și ș terse buzele cu batistă ș i vâ râ ndu-ș i un deget pe sub
reverul tunicii rosti o scurtă cuvâ ntare adresată tinerilor. In ı̂ncheiere ı̂i
felicită că au renunțat la prejudecă ți ș i construiesc viața nouă .
Mirele, ı̂n tunică cafenie ș i pantaloni de la oraș , stă tea lâ ngă
mireasă ș i ba se uita la vorbitor, ba zâ mbea ș uș otind cu mireasa, ca să -ș i
ascundă stinghereală . Ș i ea ı̂i ș optea din câ nd ı̂n câ nd ceva, punâ ndu-ș i
mâ na la gură .
Ș i din nou ı̂ndră zneala ș i purtarea nestâ njenită a iică -ș i ı̂i pă rură
lui Spiridon aproape o neruș inare. Bă trâ na lui nu numai că n-a
ı̂ndră znit să ș uș otească sau să râ dă cu el câ nd erau miri, dar stă tea
țeapă nă toată - atâ t era de s ioasă .
Spiridon se uita la orator, la ș uvița de pă r nedată cu gră sime care
atâ rna pe fruntea acestuia, ș i-l chinuia gâ ndul că l-au nesocotit pe el,
tată l fetei, ba l-au mai luat ș i ı̂n râ s, atunci câ nd a nimerit ı̂n farfurioara
cu lapte, ș i că toți se lasă ı̂ncă lecați de un bă iețandru cu caș la gură .
Mai ră u ca alții i se pă ru că -ș i bate joc de el Siomka; acesta ș edea pe
pervaz ș i-ș i ră sucea o țigară , privind ı̂ntruna la mire ș i mireasă ș i
râ zâ ndu-ș i ı̂n barbă . Avea obrazul ciupit de vă rsat, mai cu seamă nasul,
care era atâ t de plin de ciupituri că pă rea mâ ncat tot. Din pricina asta
chipul lui ı̂i pă rea lui Spiridon mai ră u ș i mai nesuferit.
Se aș eză la masă cu podiovka pe el ș i mâ necile ei largi, tivite cu
piele, ı̂l ı̂mpiedicau să mâ nuiască furculița ș i cuțitul. Se apucă să taie din
bucata de gă ină proptind furculița ı̂n farfurie de-a-n picioarelea, dar
furculița alunecă fă ră veste cu un scrâ ș net atâ t de ı̂ngrozitor că
musa irii se priviră speriați. Pe vecinul din stâ nga ı̂l umplu tot de
ră citură . Acesta se apucă să scoată speriat bucă țile din barbă lui creață
de parcă n-ar i fost o amă râ tă de ră citură , ci scâ ntei din vatră ierarului.
Spiridon se roș i iar ș i de necaz fu câ t pe ce să trâ ntească farfuria de
duș umea ș i să plece acasă . Dar se stă pâ ni ș i, ı̂mpingâ nd ı̂n lă turi
farfuria, se mulțumi să bea.
— Nu prea-ți convine, ai? ı̂i spuse peste masă Siomka.
Spiridon se uită la el ș i nu-i ră spunse.
Limbile ı̂ncepură să se dezlege. Oaspeții puseră cuțitele deoparte ș i
ı̂ncepură să -ș i folosească mâ inile, desfă câ nd zgâ rciurile copanelor ș i
ronțăindu-le cu gura mâ njită de gră sime. Tineretul se adunase ı̂n jurul
noilor că să toriți, silind-o pe mireasă să bea votcă ș i să se să rute cu
mirele.
Lui Spiridon i se pă rea că ei ı̂și bat joc de iică -sa sub ochii lui ș i-ș i
râ d de el, din pricină că nu poate să facă nimic.
Siomka-ciupitul se ı̂mbă tase ș i-ș i tot lă sa capul pe masă ; se uita cu
ochi ră tă ciți la tinerii că să toriți, apoi la Spiridon ș i deodată strigă cu
glas ı̂mpleticit:
— Dați-i drumul, bă ieți, să rutați-o de-a valma că nu-i cununată !
Spiridon se fă cu alb ca hâ rtia.
Ț ăranii de lâ ngă Siomka ı̂ncercară să -l potolească , dar el strigă mai
tare, râ njind ı̂n obrazul lui Spiridon.
Dintr-o dată amuțiră cu toții. Scandalul era gata să izbucnească .
Dar nimeni nu bă nuia cele ce aveau să se petreacă .
— Dați-i drumul, bă ieți, nu vă s iiți! strigă iar Siomka.
Ș i ı̂n clipa asta ceva se ı̂ntâ mplă pe neaș teptate...
Cei doi țărani care ș edeau lâ ngă Spiridon zburară la podea, iar
acesta se trezi lâ ngă Siomka ș i se apucă să -l strâ ngă de gâ t. Siomka, cu o
mâ nă , ı̂ncercă să se smulgă din mâ inile lui Spiridon, iar cu cealaltă
bâ jbâ ia pe masă după cuțit. Prinzâ nd de veste, Spiridon ı̂și desfă cu fă ră
grabă , cu o singură mâ nă , cuțitul meș terit dintr-o lamă de coasă , pe
care-l ținea legat la brâ u, sub podiovkă . După ce-l scoase, se aplecă spre
Siomka peste masă , printre musa irii care se dă duseră ı̂n lă turi. Dar
abia apucase să -l ridice deasupra netrebnicului care clipea nă uc din
ochi, câ nd de brațul lui se agă ță Aleona strigâ nd:
— Spiridon, su lețelule, ajunge... Spiridon, dră guțule, să nu faci
asta...
Furios ca o iară , o ı̂mpinse cu putere pe nevastă -sa cu mâ na ı̂n care
avea cuțitul ș i Aleona, cu un țipă t slab ș i mirată parcă , se lă să ı̂ncet pe
podea.
Avea rochia tă iată de la piept pâ nă la poale ș i pe duș umea apă ru o
bă ltoacă de sâ nge negru ce se scurgea dintr-ı̂nsa ca un pâ râ iaș ı̂ngust
ı̂ntr-o adâ ncitură a podelei, iar pe deasupra lui plutea ı̂nvâ rtejindu-se
praful de pe jos.
III
Rana se dovedi mortală . Aleona fu dusă la spital unde ză cea pe
moarte.
Oamenii din sat ı̂l că inau pe Spiridon vorbind ı̂ntre ei despre
nenorocirea care s-a abă tut asupra lui: i-a ră mas gospodă ria fă ră
muiere.
Vecinii treceau adesea pe la el; ı̂l priveau cum ș ade singur ı̂n casă
cu capul lă sat ı̂n jos, ș i-i spuneau că fă ră femeie are să -i ie greu ı̂n
bă tă tură , trebuie să se ı̂nsoare, că doar nu-i bă trâ n ı̂ncă ... Ar putea s-o
pețească pe Katerina Soboleva, că -i femeie harnică ș i cu su let bun, deș i,
ce-i drept, are trei copilaș i. Dacă nu, o poate lua pe Stefanida - asta are
numai un bă iat ș i câ nd o creș te i-o i de ajutor.
Dar Spiridon nici nu voia să audă .
A treia zi ı̂l lă sară să intre la bolnavă ...
Câ nd sora de la spital, ı̂n halat alb, ı̂l conduse pe Spiridon prin
coridorul cu tavan ı̂nalt ș i se opri la uș a din fund, acesta, pă ș ind ı̂n urma
ei, stâ ngaci, ı̂n vâ rful picioarelor ı̂ncă lțate cu cizme uriaș e, ș i cu o
că ciulă ı̂n mâ nă , se opri ș i el, se uită la că ciula lui ca ș i cum n-ar i ș tiut
ce să facă cu ea, apoi la cizme, să vadă dacă n-a murdă rit podeaua.
Sora intră ı̂n salon. Prin uș a ı̂ntredeschisă Spiridon ză ri ı̂n colțul cel
mai depă rtat al salonului gol un pat, iar pe pernă fruntea cuiva, o frunte
galbenă ș i stră ină .
Sora se aplecă peste patul acela, apoi se ı̂ntoarse ș i-1 chemă cu
degetul. Pă ș ind ș i mai mult pe vâ rfuri, din care pricină picioarele i se
ră suceau stâ ngaci pe podeaua lustruită ș i alunecoasă , Spiridon veni
lâ ngă pat.
In fața lui ză cea Aleona. Fruntea aceea gă lbuie, ca de mort, se
dovedi a i a ei. Pă rea ciudat că s-a schimbat atâ t de repede. In jurul
ochilor adâ nciți ı̂n orbite se aș ternuseră cearcă ne negre, pă mâ ntii. Pe
deasupra pă turii cenuș ii de spital se odihneau mâ inile ei palid-gă lbui cu
degetele ră s irate, parcă atunci spă late, cu unghiile galbene, crescute.
Sora ieș i. Spiridon se aș eză pe marginea taburetului de lâ ngă pat.
Se simțea ruș inat ș i stâ njenit că Aleona murea din cauza lui, iar el
venise s-o vadă .
— Ei, cum ı̂ți e?... ı̂ntrebă Spiridon cu o voce stră ină . Vru să -ș i
dreagă glasul, dar se s ii.
Privirea stinsă a muribundei se opri asupra lui, ș i pe obrazul ei,
după zâ mbetul ce lică ri o clipă , ı̂n semn de ı̂mbă rbă tare parcă , trecu
umbra unei griji.
— Mor... rostiră slab, abia auzit, buzele ei lipsite de sâ nge. Ră mase o
vreme nemiș cată , ca ș i cum s-ar i odihnit după sforțarea fă cută .
Apoi, cu aceeaș i umbră de ı̂ngrijorare, spuse:
— Mare nă pastă ... ce-ai să te faci singur... nu te descurci cu
gospodă ria.
Iș i luase rolul ei obiș nuit de a-i purta de grijă , de parcă nu dâ nsa,
muribundă , ar i avut nevoie de ı̂ngrijire ș i milă , ci Spiridon, care
ră mâ ne singur cu carto ii nedezgropați, fă ră să aibă ı̂n preajmă un su let
care să vadă de el ș i să -i dea o mâ nă de ajutor.
Iar Spiridon le primea pe toate ca din obiș nuință, ba, fă ră voia lui,
ı̂și luase aerul unui om a lat ı̂n grea ı̂ncurcă tură . Vru chiar să -i spună
neveste-si că vecinii au ș i ı̂ncercat să -l ı̂nduplece să se ı̂nsoare, dar ceva
ı̂l opri. Dă du doar din mâ nă ca ș i câ nd n-ar i vrut să mai vorbească
despre starea lui ș i rosti:
— Nu-i nimic, m-oi descurca ı̂ntr-un fel. Numai pe tine să te vă d pe
picioare...
Dar la vorbele astea bolnavă clă tină doar din cap, fă ră nă dejde.
— Cu mine s-a zis...
Pe urmă se uită la mâ inile ei care ză ceau pe pă tură , le trase ı̂ncet
spre ea, ajutâ ndu-se eu unghiile, ș i după ce gâ ndi o clipă ı̂ntrebă :
— Cum e, tră iesc ı̂mpreună ? se gâ ndea pesemne, la iică -sa.
— Tră iesc deocamdată , ră spunse Spiridon.
Aleona clă tină iar din cap.
— Nu-i gospodar... nu-i trebuie zestre, ı̂nseamnă că n-are să
prețuiască banul... o să ie nefericită cu el... n-are s-o iubească .
— Nici vorbă de dragoste, ı̂i ră spunse bă rbatul pe acelaș i ton.
— Mai mult de două zile n-o duc... mi-a venit vremea să mă
hodinesc... rosti Aleona, apoi, gemâ nd de durere, ră mase un timp
nemiș cată , cu ochii ı̂nchiș i.
Pe Spiridon ı̂ncepură să -l usture ochii ș i să -l ı̂nțepe ı̂n nas din
pricina lacrimilor. Iș i zise că dâ nsa, deș i e pe moarte, nu se gâ ndeș te
decâ t la el, pe câ nd el, uite, ı̂și aminteș te că nu o dată a cumpă nit ı̂n
minte sfatul vecinilor; ca un om deprins să prețuiască banul, ı̂i pă rea
ră u de cheltuială dacă ar i fost nevoit să tocmească un ajutor, că ci de
unul singur, după moartea ei, tot n-are să se descurce.
Aleona deschise ochii, ı̂ntoarse spre Spiridon capul, pe perna
subțire de spital, ı̂l privi cu s ială ș i rosti, parcă ghicindu-i gâ ndurile:
— Să mă aș ezi ı̂n sicriu cu rochia albastră ... o am de la tine... n-am
apucat s-o pun niciodată ... mă uitam numai la ea... o să -mi aduc aminte
acolo de tine.
Spiridon se gâ ndi puțin apoi spuse:
— Pă cat de ea... la ce bun să putrezească degeaba ı̂n pă mâ nt? Mai
bine s-o poarte Ustiuș ka.
— A, ie ș i aș a... pune-mi ce-o i, că acolo n-au să -mi caute pricină că
nu m-am gă tit... rosti Aleona ș i pe buzele ei trecu umbra unui zâ mbet. Ai
zice că m-a ı̂ndemnat cineva...
Ea se opri, ră su lâ nd slab ș i des. Spiridon aș teptă ș i iindcă tă cea, o
ı̂ntrebă :
— Ce te-a ı̂ndemnat?
— Să nu-mi pun rochia aceea... s-ar i stricat de pomană ... ai i
spintecat-o toată .
Pe Spiridon ı̂ncepură să -l usture iar ochii ș i i se urcă un nod ı̂n gâ t.
— Ce-are a face... omul e mai de preț decâ t o rochie, rosti el dâ nd
din mâ nă .
— Mai de preț ... numai că omul aici e, aici nu-i... O ș i pusesem pe
mine, dar pe urmă am scos-o... ai zice că a avut grijă Dumnezeu de ea.
Spiridon ı̂și ș terse pe furiș lacrimile trecâ ndu-ș i că ciula peste ochi
ș i peste nas; ı̂i ră mase agă țată pe nas o scamă din că ptuș eală , pe care n-
o observă .
Aleona vru să -i atragă atenția, dar pesemne că pentru asta ar i
trebuit să facă o sforțare prea mare aș a că nu-i spuse nimic ș i se uită
numai la scama aceea care-i atră gea privirile.
Spiridon se uita ș i el la nevastă -sa ș i-ș i dă dea seama că nu-i mai e
dat să se ridice pe picioare, că ș i ea ș tie asta dar că totuș i continuă să -i
poarte de grijă . Ș i din nou durerea ș i jalea pentru omul ală turi de care a
tră it o viață ı̂ntreagă ı̂i strâ nse gâ tlejul.
Aleona bă gă de seamă , i se fă cu milă de bă rbatu-să u ș i, ca să -l
liniș tească ș i să -l ı̂mbă rbă teze, spuse:
— Nu te omorı̂ cu irea... poate scap... se mai ı̂ntâ mplă ...
— Să dea Dumnezeu... ră spunse Spiridon ș i se gâ ndi speriat că ar i
o nenorocire mai mare dacă scapă iindcă tot n-are să mai ie bună de
nici o treabă ș i o să ie silit doar s-o hră nească ș i să -i poarte de grijă .
— M-au ș i chemat la anchetator, pesemne că de-acu’ au să tot tragă
de mine ș i te pomeneș ti că nici să adape calul n-o să aibă cine.
Spuse asta, ı̂n primul râ nd, ca să -ș i mai alunge gâ ndurile ruș inoase
care-i veneau ı̂n cap ș i apoi nu-i era ı̂ndemâ na să ș adă aș a ı̂n fața
nevestei, care murea de mâ na lui, să nă tos tun, fă ră neplă ceri ș i griji;
simțea nevoia să se arate câ t mai nenorocit, doar cu foarte puțin mai
norocos ca Aleona. Se că znea chiar să vorbească cu glas slab, sfâ rș it.
— De ce să tragă de tine... rosti Aleona cu gâ ndul la anchetator -
ı̂nțeleg dacă ai i fă cut-o ı̂ntr-adins... ce socoteală să -i ceri unui om beat,
că se ı̂ntâ mplă de toate...
Nu ispră vi ș i ı̂nchise ochii, muș câ ndu-ș i buzele palide.
— Te doare? ı̂ntrebă Spiridon, aplecâ ndu-se uș or pe taburet.
Aleona dă du slab din cap, apoi gemu iar ș i ı̂ncepu să se ră sucească
ı̂n pat.
Iar Spiridon o privea ș i ı̂n acelaș i timp se ı̂ntreba dacă ı̂ntr-adevă r
are să scape.
Intră sora, ı̂i potrivi bolnavei pă tura, ı̂i luă mâ na ș i, ı̂ntorcâ ndu-se
cu spatele, ı̂i luă pulsul, apoi ı̂i fă cu semn din ochi lui Spiridon să plece.
Dar ı̂ntre timp Aleona deschise ochii ș i vă zâ ndu-l pe bă rbatu-să u ı̂i
spuse cu voce slabă :
— Ei, du-te... poate nu ne-om mai vedea... tocmeș te pe cineva să
dezgropi carto ii, că n-ai s-o scoți la capă t singur. Iar rochia dă -i-o
Ustiuș kă i... s-o poarte ea... că mie mi-e totuna care mior pune-o...
Apoi ı̂și trase ră su larea ș i adă ugă :
— Mai bine te-ai ı̂nsura... la ce să plă teș ti un om stră in. M-am ș i
gâ ndit la Katerina... e femeie cu su let bun.
— Ce-ți veni! spuse Spiridon. Poate dă Dumnezeu ș i te faci bine.
Mai stă tu o clipă cu că ciula ı̂n mâ nă lâ ngă pat ș i, neș tiind cum să -ș i
ia ră mas bun, se ı̂nchină adâ nc, aș a cum te ı̂nchini ı̂n fața unui mort,
apoi porni spre ieș ire la fel de stâ ngaci, pe vâ rfuri, cu scama aceea
prinsă pe nas.
Ajuns acasă , ı̂n odaia goală unde nu demult trebă luia nevastă -sa pe
lâ ngă cuptor, Spiridon se aș eză pe laviță ș i ră mase mult timp astfel, cu
capul plecat. Apoi trase sertarul mesei, că utâ nd ceva de mâ ncare, dar
nu gă si nimic afară de pâ ine ș i niș te carto i reci, sleiți ı̂n ceaunelul de pe
prichiciul cuptorului.
Ș i puș tiul din jur, liniș tea aceasta care te fă cea să crezi că s-a oprit
ceva ı̂n loc, pierderea tovară ș ei de viață, credincioasă ș i grijulie, carto ii
reci, toate laolaltă fă cură iară să i se ridice un nod ı̂n gâ t. Că doar dâ nsa
i-a fost ca o mamă toată viața... Chiar acum, murind de mâ na lui, se
gâ ndeș te numai la el, pâ nă chiar ș i la ı̂nsură toarea lui. In vreme ce el n-a
prețuit-o ș i nici mă car n-a bă gat de seamă grija ei pentru el. Ș i abia
acum, câ nd n-o mai are ală turi, câ nd carto ii reci din ceaun ı̂i apă r ca o
dovadă că a pierdut-o pentru totdeauna, abia acum le simte pe toate.
Ș i dacă n-o să izbutească să scape, mă car drept ră splată pentru
dragostea ei nemă rginită , trebuie să -i ră mâ nă credincios pâ nă la
mormâ nt. Mai bine are să mă nâ nce carto ii ă ș tia reci, decâ t să vie ı̂n
locul ei altcineva, ie ș i Katerina.
IV
Câ nd se duse a doua zi la spital, se ı̂ntrebă pe drum cum ră mâ ne cu
gospodă ria: dacă moare ea n-o scot la capă t singur; iar să tocmească un
om - pă cat de bani.
Se ı̂nțelege că cel mai bine ar i s-o ia pe Katerina. Dar Katerina,
deș i-i bună la su let, are trei copii. Atunci poate că mai bine ar i s-o ia
pe Stepanida, care are numai unul.
Dar dacă Aleona are să ră mâ nă ı̂n viață, tot va i schiloadă de acum
ı̂ncolo ș i n-o să poată să muncească , aș a că va i silit pâ nă la urmă să
tocmească un om, iindcă atâ ta timp câ t tră ieș te ea, nu se poate ı̂nsura
cu alta, ba mai trebuie să ia pe cineva care să aibă grijă ș i de dâ nsa.
Ș i pe câ nd se apropia de spital se gâ ndi că acuș i o să iasă sora ș i o
să -i spună :
— Slavă Domnului, bă trâ na ta a ră mas ı̂n viață, numai că o să
trebuiască s-o iei acasă ș i să tocmeș ti o vecină să vadă de ea, ți-a pus
Dumnezeu crucea asta pe umeri, dar trebuie să rabzi, iindcă dâ nsa nu-i
bună de muncă .
Spiridon ı̂ncercă să socotească la ce cheltuială ar ajunge, dar nu fu
ı̂n stare cu nici un chip s-o facă .
Apă sat de aceste gâ nduri, intră ı̂n coridorul spitalului ș i, s ios, ca ș i
câ nd ș i-ar i aș teptat osâ nda, se opri lâ ngă uș ă cu că ciula ı̂n mâ nă .
Sora ieș i de după mă suța ei albă , dată cu vopsea de ulei, la care
scria ceva ș i, ză rindu-l pe Spiridon, se apropie de el.
— Ei... ı̂ncepu ea.
Spiridon clipi des, inima i se opri ı̂n loc, iar fruntea i se acoperi de o
sudoare rece. Simți nevoia să ș i-o ș teargă cu că ciula.
— Ce să -i faci, trebuie să ı̂nduri, rosti sora ı̂n timp ce lui Spiridon, la
primele ei cuvinte, ı̂i apă ru ı̂n ochi gospodă ria lui. S-a sfâ rș it azi-noapte,
ı̂ncheie sora. E acolo, au dus-o la morgă , adă ugă ea
Fă ră să vrea, lui Spiridon ı̂i scă pă un oftat de uș urare. Dar la gâ ndul
că i-a ră mas casa vă duvită , că n-are s-o mai vadă niciodată pe bă trâ na
lui ș i auzind cuvintele au dus-o, simți din nou cunoscutul nod ı̂n gâ tlej ș i
spre surprinderea lui ı̂ncepu să se smiorcă ie prosteș te, ca o muiere, de-l
prinse ruș inea.
Sate vrăjite
La ș edința comitetului executiv de plasă s-a luat hotă râ rea să se
ı̂nceapă o luptă câ t se poate de energică ș i neı̂nduplecată ı̂mpotriva
unui ră u că ruia nicicum nu i se mai punea capă t: ierberea rachiului.
— La ce naiba le-o i trebuind, nu pricep, spuse preș edintele - au la
ı̂ndemâ nă tot soiul de conferințe, li s-a introdus alfabetizarea, s-au
ı̂n iințat case de cultură . Pâ nă la urmă s-a pus ı̂n vâ nzare ș i votcă de 30
de grade, da’ ei tot otrava asta o lă rcă ie.
— Fiindcă votca-i slabă ș i scumpă , rosti ı̂n surdină careva dintre
membrii comisiei, cu votcă de-asta de treizeci de grade, mai mult alergi
la privată .
— Ce-ai spus?
— Nu, nimic, vorbeam aici cu tovară ș ul... Dintr-asta ı̂ți trebuiesc
două sticle, pe câ nd dintr-aia nera inată ı̂ți ajunge ș i una - rosti aceeaș i
voce, dar de astă dată mai ı̂ncet.
— Intocmai, ı̂i ră spunse vecinul.
— Să ș tiți, tovară ș i, urmă preș edintele - că toate să ptă mâ nile de
luptă pe care le-am organizat pâ nă acum nu fac nici două parale.
Trebuie să numim trei oameni pe care să -i trimitem incognito. Că dacă
anunți dinainte să ptă mâ na de luptă , au să le pitească pe toate din timp,
tică loș ii, ș i pe urmă iar ı̂ncepe bâ lciul.
— Just. Apă i să -l luă m cu noi pe Feodor-surugiul, că el cunoaș te
toate ascunziș urile ă stora ș i le gă seș te ı̂ndată .
— Nici nu-i nevoie să cauți prea mult, le gă seș ti numaidecâ t, spuse
preș edintele, că ı̂n orice casă -i ascuns rachiu, gă seș ti pâ nă ș i la...
preș edintele se opri uitâ ndu-se ı̂njur, să vadă parcă dacă nu sunt
persoane stră ine de față. Principalul e să -i prindeți asupra faptului;
dacă dibuiți unul beat aduceți-l fă ră ocol la plasă , că pe urmă ne ră fuim
noi aici cu el. Mai cu seamă trebuie cercetate satele Semeonovskoe ș i
Streș nevo: că acolo oricâ ți am trimis nici că le pasă - ei ı̂și vă d de ale lor
ș i basta.
— Acolo trebuie trimiș i oamenii cei mai de nă dejde, că prea
miroase a vră jitorie.
Au fost aleș i trei membri ai comitetului executiv ș i trimiș i la fața
locului.
— Tovară ș e Matiuș in, spuse preș edintele din cerdac, ı̂n vreme ce
aleș ii, aidoma unei echipe care pleacă la vâ nă toare de lupi, se aș ezau ı̂n
sanie, ı̂nfă ș urâ ndu-se mai strâ ns ı̂n cojoace, tovară ș e Matiuș in, caută
mai ales să -i prinzi asupra faptului ș i dacă gă seș ti pe vreunul beat,
trimite-l de ı̂ndată , chiar cu sania asta, ı̂ncoace, iar voi ră mâ neți pe loc
să nu pierdeți vremea. Tu, Feodor, să le ară ți ascunză torile ș i cum s-a
strâ nge o grupă de bețivi, ı̂i ı̂ncarci ı̂n sanie ı̂și mi-i mâ i ı̂ncoace.
Surugiul ș edea pe capră ı̂ntr-un cojocel ponosit, legat cu fular peste
guler, ș i aș tepta, fă ră să se uite ı̂napoi, ca membrii comisiei să se aș eze
ı̂n sanie; ı̂ntoarse capul spre preș edinte, ı̂și su lă nasul, se ș terse cu
poala cojocului ș i abia după aceea ră spunse:
— Bine, se face.
— Dă -i drumul!
— Bine că ne-am ı̂mbră cat mai gras, că ı̂n câ mp e curent - rosti al
doilea membru al comisiei, un om ursuz cu mustă ți mari.
— Să tot ie vreo două zeci de grade.
— Asta dacă le mă sori după Reaumur, tovară ș e Matiuș in, spuse al
treilea membru, un omuleț scund cu o că ciulă cu urechi ș i cu
sprâ ncenele ridicate de parcă s-ar i mirat ı̂ntruna, că după Celsius e ș i
mai dihai.
— Lua-i-ar dracu’ urmă al doilea membru, acu să i stat acasă , la
că ldură ; pe câ nd aș a, poftim... Ș i la ce-o i bună , te ı̂ntreb eu, porcă ria
asta, de s-a ră spâ ndit aș a, că nu-i mai vii de hac? Că doar pricep ei că -ș i
fac ră u ș i lor, ș i statului, numai că nu se pot lă sa. Care să ie pricina?
— Nu-s ı̂n stare, repetă preș edintele comisiei.
— Ignoranța-i de vină , tovară ș e Matiuș in, spuse al treilea membru,
iindcă beau votcă dintr-aia fă cută ı̂n casă ș i nu pricep că aș a,
necură țată de alte amestecuri, le dă unează la să nă tate.
— Las’ că acum ne-am apucat zdravă n de treaba asta. Curâ nd o să
le venim de hac. Se ș i vede de pe acum că au ı̂nceput să dea ı̂napoi.
— Cum să zic... observă surugiul ı̂ndoind ı̂ntr-o parte gulerul
cojocului ș i ră sucindu-se pe capră spre cei din sanie. Ce-i drept, pe
alocuri au pus ș aua pe ei, de mai mare dragul. Numai că , uite, satele
astea două , Semeonovskoe ș i Streș nevo - pe care a binevoit să le
pomenească preș edintele, ei, pe astea nu le frâ ngi cu nimic.
— Care să ie pricina? ı̂ntrebă al doilea membru.
— Dracu să -i ș tie... parcă -s vră jiți. Câ ți nu s-au dus acolo ș i nici un
folos.
— Poate că le-au dat mită , tovară ș e Matiuș in? sugeră ı̂ntrebă tor al
treilea membru.
— N-aș putea să jur una ca asta, ră spunse surugiul.
Ajunse pâ nă la ră scruce ș i ı̂ntrebă :
— Incotro s-o iau?
— Mâ nă la Semeonovskoe, ie ce-o i!
— Da’ nu vă temeți? ı̂ntrebă iar surugiul ș i tră gâ nd caii de hă țul
stâ ng coti cu sania pe alt drum.
In timp ce se apropiau de sat, preș edintele ı̂ntrebă :
— La care casă ne ducem?
— La care-o i, ră spunse surugiul, că n-om da greș cu nici una. Să
ı̂ncepem mă car ș i cu asta.
Ș i ară tă cu degetul o casă cu pereții ı̂nnegriți ș i cu acoperiș ul
surpat.
— Ei, eu m-oi duce să aranjez treaba, iar dumneavoastră mai
ză boviți puțin ș i veniți acolo. Eu am să mă fac că vreau să beau ș i câ nd
intrați, oi ascunde sticla sub laviță. Acolo s-o că utați. Ca gospodarul să
nu-ș i deie seama. Nici nu se prea tem ei, de altfel. Parcă -s vră jiți de-a
binelea, ză u aș a.
Surugiul plecă , iar preș edintele comisiei, tovară ș ul Matiuș in, ară tă
cu degetul cerdacul nă ruit ș i spuse:
— Iată unde-l duce beția pe om.
— Foarte regretabil, tovară ș e Matiuș in, spuse al treilea membru al
comisiei, ı̂ntr-o țară ca asta, s-ar putea spune prima din lume ca bogă ție,
ă ș tia tră iesc ca porcii. Ar trebui să venim mai des, ca ı̂n iecare
să ptă mâ nă să controlă m reș edințele de plasă .
Peste vreo cinci minute porniră caii, le deteră bice ș i de ı̂ndată ce
sania opri ı̂n dreptul casei să riră din mers ș i nă vă liră ı̂nă untru.
La masă ș edea surugiul. In fața lui, ı̂n afară de o cană de ceai nu se
a la nimic. Pe laviță, ceva mai departe de masă , ș edea gazda ı̂nsă ș i. Nu
să ri ı̂n picioare ci se uită , cu nepă sare parcă , la cei ce intrară ı̂n fugă .
Unul dintre membrii comisiei scotoci pe sub laviță ș i scoase de
acolo o sticlă .
— Ei, ți-ajunge câ t ți-ai fă cut de cap! rosti preș edintele comisiei.
Uite ce-i, dră guță, fă bine de te pregă teș te să mergi la plasă .
Gazda se ridică ı̂n silă că utâ ndu-ș i că ciula.
— Da’ acolo ce mai ai?.. rosti al doilea membru al comisiei ș i,
cercetâ nd pe după sobă , mai scoase trei sticle.
Gazda nici nu ı̂ntoarse capul ș i-ș i vă zu de că utatul că ciulii
scă rpinâ ndu-se pe spinare.
Al doilea membru aș eză sticlele pe masă , se uită la ele ș i deodată
ră mase ı̂ncremenit, de uimire.
— Ce ai? ı̂ntrebă al treilea membru.
Acesta nu-i ră spunse ș i ră mase mai departe nemiș cat. Apoi, după
un timp, rosti:
— Halal meș teri, lua-i-ar naiba!.. Se vede pâ nă la Moscova printr-
ı̂nsa!...
— Ca lacrima, aș a-i? fă cu surugiul venind mai aproape.
Al treilea membru veni ș i el, privi sticlele ı̂n zare ș i ră mase
ı̂ncremenit.
— Votcă de asta n-am mai vă zut, tovară ș e Matiuș in, rosti el ı̂n
sfâ rș it.
Peste un ceas cei trei fă cură o percheziție asemă nă toare ı̂n
Streș nevo. Mai arestară vreo doi oameni ș i con iscară alte ș apte sticle.
Cel de al doilea membru le ı̂nș iră pe toate unsprezece pe masă , se
chinci ı̂naintea lor, ș i ı̂nchizâ nd un ochi, le privi la lumină .
Al treilea membru se chinci ș i el ală turi ı̂n timp ce preș edintele, cu
sprâ ncenele ridicate, se plimba prin odaie frecâ ndu-ș i mâ inile
ı̂nghețate. Surugiul, care ș edea cu că ciula ș i biciul ı̂n mâ ini, spuse:
— Poți să umbli prin toată gubernia, dar votcă ca asta nu gă seș ti.
Nici de-asta din Semeonovskoe, nici din Streș nevo. Fiindcă ă ș tia, care va
să zică , ı̂și pun toate puterile ca s-o facă .
— Ah, tovară ș e Matiuș in, ı̂n loc să se gâ ndească la reconstrucție,
dumnealor uite ce fac...
— A din Semeonovskoe e bună că -i limpede tare, urmă surugiul -
pe câ nd a din Streș nevo, chiar dacă -i mai tulbure, te ră zbeș te mă i frate-
meu!... te pă leș te aș a, că dintr-un pahar te laș i la pă mâ nt.
— Care, asta? ı̂ntrebă al doilea membru ară tâ nd sticlele.
— Chiar asta.
— Mda, ca lacrima... rosti gâ nditor al doilea membru.
— Aș tia ı̂nainte de-o ierb o lasă să stea la ger, pe urmă o ra inează
ı̂ntr-un fel că , uite-o, iese cum ı̂i roua Domnului, urmă iar surugiul, dar...
ireș te, depinde cui ı̂i place. Câ te unii sunt gata să -ș i dea su letul ca
votca să iasă limpede să vezi Moscova printr-ı̂nsa, da’ alții vor ca ı̂n
primul râ nd să te ardă la icați ș i să -ți amețească bine creierii.
— Tovară ș e Matiuș in, priveș te aici: asta-i din Semeonovskoe, iar
asta din Streș nevo. Dintr-o dată se vede deosebirea, zici că -i trasă o linie
ı̂ntre ele.
— Ah, nemernicii, fă cu al doilea membru, dacă nu eș ti cu un ochi pe
ei, ı̂și beau ș i mințile... Ce oameni! De ce-or i aș a?
Preș edintele se chinci ș i el ı̂n dreptul sticlelor ș i, clă tinâ nd din cap
spuse:
— Da, ı̂s meș teri...
— Da’ la gust care zici c-o i mai bună ? ı̂l ı̂ntrebă el pe surugiu.
Acesta se gâ ndi o clipă , apoi spuse:
— La gust?... cum să zic... La gust cred că -s la fel, da’ la tă rie, se
ı̂nțelege că a din Streș nevo.
Câ nd arestații intrară , pe masă se ı̂nș irau nouă sticle, iar membrii
comisiei, aș ezați pe lavițe, cu capetele proptite la râ nd pe marginea
mesei, se uitau ș i-ș i dă deau cu pă rerea:
— Vezi, cu câ t ı̂i mai tulbure... care nu se pricepe se uită doar la ea
ș i bea din ailaltă , limpede, iindcă se gâ ndeș te că are mai puține
amestecuri. Pe câ nd dacă eș ti un om cu glagorie9, un specialist, se
ı̂nțelege că n-ai ce face cu dâ nsa: din aia-ți trebuiesc două sticle, iar din
aslantă ’ ı̂ți faci treaba ș i cu una singură .
— Câ te sticle avem?
Preș edintele se apucă să numere ı̂mpungâ nd cu degetul ı̂n iecare
sticlă , dar la a treia nimeri ı̂n golul dintre două sticle ș i ı̂ncurcă
socoteala.
— Ț ine-o mai la dreapta, ı̂l sfă tui surugiul.
— Mă iculiță, nu-ș ce are degetul meu, că parcă -s două ! exclamă
preș edintele.
— Asta-i din pricina gerului, tovară ș e Matiuș in.
— A, prieteni vechi! Strigă preș edintele vă zâ ndu-i pe arestații care
stă teau lâ ngă uș ă. Ce veș ti bune ne-ați mai adus? Se spune despre voi că
ați i vră jiți? Las’ că scoatem noi vraja asta din voi. Câ nd oți sta o noapte
la magazia rece, la plasă , se duce ea ș i singură . In loc să munciți zi ș i
noapte, voi... Ptiu, drace!.. amarnic m-a ră zbit, mă i frate!..
— Da, straș nică -i aia tulbure...
— Ș i cum ați izbutit, afurisiților, să faceți votca asta? Mă i ce te
pă leș te!.. Ah, ir-ar blestemată !
— Ce dracu’ o mai i ș i asta; ı̂s ș aisprezece sticle pe masă ! Exclamă
al doilea membru al comisiei - care-a mai pus?
— Sunt opt. Ț i se pare aș a din pricina gerului, spuse al treilea
membru.
— Bine, stați jos să beți pentru ultima dată , ı̂i ı̂mbie preș edintele, ș i
să nu ne-o luați ı̂n nume de ră u... Da... Da... țara-i să racă , ca să zic aș a...
ı̂și ı̂ncordează toate puterile cu asta... cu reconstrucția, iar voi, ı̂n loc să ...
nu-i bine. Vă faceți singuri ră u.
— Uite, dacă am veni aici ı̂n iecare să ptă mâ nă , spuse al treilea
membru, să vezi atunci... cum mai...
Preș edintele că ută din ochi ș i, gă sindu-l pe surugiu, rosti:
— Feodor, tu, care va să zică ., să -i prezinți acolo pe toți, ı̂n cap.
— Se face...
— Bea, nu te codi! le strigă preș edintele arestaților. Noi, mă i frate,
suntem oameni fă ră farafastâ curi.. Că ați greș it, asta-i drept. Pentru asta
au să vă tragă la ră spundere, da’ pâ nă atunci beți fă ră s ială . Că afară -i
un ger straș nic iar vouă , acolo, v-au pregă tit o ı̂ncă pere cam ră coroasă .
Feodor, pregă teș te caii de drum.
— Ș i nu ne spuneți secretul vostru, cu ce v-ați vră jit?... rosti al
doilea membru...
— Aș a-i, care să ie pricina? ı̂ntrebă al treilea membru uitâ ndu-se
drept ı̂naintea lui ș i legă nâ ndu-se, fă ră voie, câ nd ı̂nainte, câ nd ı̂napoi,
de parcă l-ar i ı̂mpins cineva. O țară bogată ca-n poveș ti, cu un popor ca
să zic aș a, tâ nă r, ș i uite... s-a-ncuibat otrava asta... ș i totul merge
anapoda..
Peste o jumă tate de oră surugiul intră ı̂n casă . Membrii comisiei
ză ceau unul lâ ngă altul, cu capetele pe masă , iar țăranii stă teau lâ ngă
uș ă, cu că ciulile ı̂n mâ nă .
— Ei, sunteți gata? ı̂ntrebă surugiul.
— Pare-se că i-a ră zbit, ră spunseră țăranii.
— Maică Precistă ... Bine, dă -mi o mâ nă de ajutor.
Patru țărani ı̂i luară de subsuori pe cei ce ză ceau, apoi ı̂l să ltară ı̂n
spate, ș i apucâ ndu-i de brațele ce atâ rnau peste umerii lor, ı̂i tâ râ ră
pâ nă la sanie, aș a cum tâ ră ș ti un sac.
Cel de al treilea membru se trezi pentru o clipă ș i tră gâ nd cu
zgomot aerul ı̂n piept spuse:
— In loc să se gâ ndească la reconstrucție, uite-i ce fac...
— Care-o i pricina?...
1925
Circulara
In dreptul intră rii pe peron, unde se controlau biletele pentru un
tren local, se ı̂nghesuia o mulțime de pasageri cu cutii ș i coș uri ı̂n mâ nă .
In mijloc se a la o bă trâ nă ținâ nd un coș uleț ș i o colivie cu o pasă re.
— Treceți odată , ce v-ați ı̂mpotmolit? strigă ea.
— Ne controlează biletele...
— Aici controlează , ı̂n tren controlează , Doamne Dumnezeule!
— S-au deș teptat oamenii, nu-i mai duci de nas. Ba au mai scos ș i-o
circulară , să deschidă mai bine ochii la bagaje, că sunt câ te unii de
ı̂ncarcă o jumă tate de gospodă rie, umplu o jumă tate de vagon ș i duc
lucrurile pe gratis. Iar statul pă gubeș te.
— Asta mi-e tot bagajul, oricâ t s-ar uita, spuse femeia, ară tâ nd
pasă rea.
— Fiecare cu ce are...
— Lasă vorba, c-aveți timp pe urmă , acum ı̂naintați! strigă
controlorul ridicâ nd ochii ș i uitâ ndu-se, peste ochelari, la ș irul de
oameni. Prezentați biletele. Hei, stai! Un-te duci cu pasă rea? Arată
biletul.
— Pă i l-am mai ară tat.
— Biletul pentru pasă re.
— Cum pentru pasă re? N-am.
— Atunci nu pleci.
— Doamne Dumnezeule, dar cum vine asta?
— Să faci bine să citeș ti circularele: pentru animalele mici de pe
lâ ngă casă se scoate bilet separat.
— Pă i ce, ă sta-i animal? Ce-ai că piat?
— Lasă vorbă . Că nu suntem nici noi proș ti. Se asimilează cu
animalele. Ai priceput? Că n-oi i vrâ nd să se scoată separat o lege
pentru pasă rea ta. Du-te la secția de bagaje, acolo o să -ți ia taxa pentru
pasă re ș i-o să -ți dea chitanță. Abia după aceea să vii aici, spuse
controlorul.
Ii vâ rı̂ femeii biletul ı̂n palmă , dă du din mâ nă ară tâ ndu-i spre
celă lalt capă t al platformei ș i-ș i vă zu de treabă , uitâ ndu-se pieziș , pe
deasupra ochelarilor, la iecare bilet.
— Da’ dacă ı̂ntâ rzii la tren?
— Ai timp.
Ș i ı̂n timp ce femeia cu pasă rea, apucâ nd cu mâ na poalele fustei,
porni ı̂n fugă , se uită ı̂n urma ei ș i spuse:
— Se tot gră besc, dar de-i ı̂ntrebi ı̂ncotro, habar n-au.
— Hei, hei, aia cu pasă rea!... Unde te vâ ri? Aș ează -te la râ nd!
— Pă i sunt cu trenul ă sta. N-am decâ t pă să rica asta de câ ntă rit.
— N-are a face. Trebuie să respecți ordinea. Ai naibii, mereu se
ı̂nghesuie să treacă peste
— Asta se plimbă fă ră nici o treabă cu pasă rea ei, ı̂n vreme ce tu,
deș i pleci ı̂n delegație, eș ti silit să stai trei ceasuri la coadă .
Femeia nu ră spunse ș i se aș eză cu colivia la râ nd.
— E sticlete? ı̂ntrebă cu interes un bă trâ nel zbâ rcit cu galoș i mari
ı̂n picioare.
Ș i iindcă femeia nu ră spunse, adă ugă :
— Vă d ș i eu că -i sticlete.
— Ce te-ai aș ezat aici? se ră sti un hamal mustă cios cu ș orț ș i pafta
ı̂n piept. Nici n-ai câ ntă rit-o ș i stai pentru chitanță! Uite acolo să te duci!
Femeia se repezi speriată la câ ntarul de pe care doi lă că i zdraveni
tocmai descă rcau niș te saci cu sare câ ntă riți.
Un om cu haină la două râ nduri de nasturi se pregă tea să urce niș te
saci cu ovă z, câ nd femeia cu pasă rea alergă la el.
— Dră guțule, neică , lasă -mi mie râ ndul matale. Trebuie să mă urc
ı̂n trenul ă sta. Nu stau decâ t un minut, doar câ t să câ ntă resc pă să rica
asta. Nu trage la câ ntar nici atâ tica.
— Bine, las-o, că nu-i mare bagajul.
Femeia ı̂și fă cu loc, gră bită , spre câ ntar. Acolo stă tea cantaragiul
care, scoțând de după ureche un că pețel de creion, socotea ș i nota ceva
pe tejgheaua scrijelită .
— Ce-ți trebuie?
— Am de câ ntă rit.
— Pe cine să câ ntă reș ti?
— Pă i, uite asta...
— ... Să i adus mai bine un purice! Ai dracului, că n-au minte neam!
— S-au luat după boieri, de nu mai pot că lă tori fă ră pă să rele -
câ rteau prin mulțime - ı̂n vreme ce cantaragiul luă colivia ș i o aș eză pe
platforma prinsă ı̂n chingi de ier.
— Hei, vezi să nu se rupă câ ntarul! strigă un lă că u cu ı̂ncă lțări
rupte care stă tea tolă nit pe niș te saci cu ovă z. De ce s-o câ ntă reș ti cu
colivia? Ia-i greutatea netto.
— Sâ rguincios nevoie mare, să nu pă gubească statul.
Cantaragiul nu ră spunse ș i alese greută țile cele mai mici.
Le câ ntă ri ı̂n palmă , se uită ı̂ntrebă tor ș i le aruncă ı̂napoi.
— Mai repede, pentru Dumnezeu, că mai ı̂ntâ rzii la tren din pricina
dumitale.
— Să i ales mai bine ce ai de dus. Că aș a că rați ce se nimereș te ș i
trebuie omul să vă dă dă cească , să -ș i spargă capul cu voi... Uite că nu
trage blestemată , exclamă el, ș i am pus pe ultima crestă tură !
— Trebuia câ ntă rită cu femeie cu tot că s-ar i potrivit numai bine
pentru câ ntarul vostru, ı̂ndesată cum e...
— E numai bună pentru prima crestă tură , sugeră lă că ul de pe saci.
— Mult o să mă chinuiți aici? Bă tu-v-ar ı̂n cap cu câ ntarul vostru,
cu tot.
— Te țin ei mult e adevă rat, da’ ı̂n schimb câ ntă resc fă ră greș , se
auzi din mulțime.
— Mai ai mult, Kondratiev? Ce te-ai ı̂mpotmolit?
— Pă i uite, mă zbat cu dihania asta.
Portița ı̂ngră diturii de lemn se deschise ș i intră un altul, cu chipiu
de uniformă , care se opri descumpă nit ı̂n fața sticletelui de pe câ ntar.
Pasă rea se burzuluise ș i stă tea pleoș tită ı̂n colivie privind cu un
singur ochi, ı̂n timp ce celă lalt era acoperit cu o pieliță albă .
— E bolnav, sau ce are? ı̂ntrebă cel cu chipiul de uniformă .
— Dracu’ să -l ș tie, după mine poate să ș i crape...
Oamenii care aș teptau la râ nd, vă zâ nd că lâ ngă câ ntar s-a adunat
lume, se apropiară ș i ei ș i, stâ nd roată , se uitau tă cuți la sticlete.
— Al dracului, cu nimic nu-i vii de hac! se oțărı̂ cantaragiul ș i
scuipă .
— Ai pus pe ultima gradație?
— Pe naiba, ultima! Asta ș i fă ră gradație nu trage nimic. N-are
greutate.
— Trebuie să aibă . Nu există lucru să n-aibă greutate.
— Mult o să mă canoniți?
— Acuș i, aș teaptă . Nu te mai miorlă i că mă stâ njeneș ti.
— ...Ș i te pomeneș ti că greș eș te cu o jumă tate de pud ș i-o să
trebuiască să dea din buzunar, sugeră iar lă că ul cocoțat pe saci.
— Să cerem voie responsabilului să -i dă m drumul fă ră câ ntă rit?
— Nu se poate fă ră câ ntă rit. Scrie ı̂n circulara. Da’ de ı̂ntrebat nu
strică . Ivan Mitrici, strigă omul cu chipiul de uniformă , nu s-ar putea să
primim un bagaj fă ră să -l câ ntă rim?
La ferestruia ghiș eului apă ru o față mirată care spuse:
— Ai că piat? N-ai citit circulara?
— Vezi ș i tu.
— Hei femeie, ce te moș mondeș ti acolo? Că doar n-ă i i avâ nd o
cireadă de vite! strigară cei din spate. Ce are acolo?
— O pasă re.
— Multe?
— Una, ți-am zis...
— Atunci de ce naiba a prins ră dă cini acolo?
— Afurisita, acuș i ne trezim că ne pleacă trenul...
— Scriu ș i ă ș tia circulare, fă cu nemulțumit cantaragiul - să iei
greutatea după ochi nu te lasă , iar asta pe câ ntar nu trage nimic. Aveți
timp destul, unde vă ı̂nghesuiți? Că nu fac alta decâ t să vă câ ntă resc
sacii... Ce mai pacoste, ı̂l poți strivi cu unghia de mic ce e ș i uite câ tă
lume ține ı̂n loc, te pomeneș ti că s-au adunat pâ nă ı̂n stradă .
— Uite ce-i... ține o chitanță ca pentru bagaje de un pud ș i du-te,
pentru Dumnezeu, că ne dai totul peste cap - spuse omul cu uniformă
ı̂ntinzâ ndu-i femeii chitanța ș i dâ nd din mâ nă a lehamite.
Pe peron ș uieră o locomotivă .
— Mă iculiță! Strigară cei din râ nd ș i strivindu-se unul pe altul se
repeziră pe peron.
— A plecat, a plecat!
— Ah, tică loasa blestemată , că ne-a tras clapa la toți!
— Ș i de unde a mai adus-o necuratul?...
— Dracu’ s-o ș tie. Fă cea pe oița blâ ndă , aș a s-a bă gat.
— Da’ ce avea cu dâ nsa?
— Animale de casă , cică .
— Ce animale, o pasă re... Un leac de nimic...
— Halal leac, spuse lă că ul de pe saci, dacă aduci vreo zece leacuri
dintr-astea, se duce de râ pă circulația pentru o să ptă mâ nă ı̂ntreagă ...
Un număr prost
Lâ ngă stația de tramvai se formase o coadă lungă . In față stă teau
niș te femei cu basmale, după ele o bă trâ nă cu pă lă rie legată pe
deasupra cu un ș al că lduros, apoi un cetă țean gras ș i vreo cinci tineri,
cu scurte groase ș i cizme, veniți ı̂n grabă ı̂n ultima clipă .
— Acuș i ı̂ncepe bă tă lia, rosti una dintre femei tră gâ ndu-ș i basmaua
sub bă rbie ș i uitâ ndu-se ı̂napoi, la coada adunată . Cu ce ți-am greș it
Doamne?
— Asta-i cel mai prost tramvai, ră spunse alta, cu ă sta s-au istovit de
tot pâ nă ș i taxatorii. La nici unul nu se urcă atâ ta omenire ca la ă sta. De
iecare dată zici că i sfâ rș itul lumii, nu tramvai.
— Ar trebui ı̂mbună tă țit ı̂ntr-un fel...
— Cum să -l ı̂mbună tă țeș ti?
— Uite-l vine. Rabla dracului!
— Hei, femei, strigară lă că ii, dați din coate ș i lă sați vorba.
Se pregă tiră cu toții, uitâ ndu-se la vagonul ce se apropia aș a cum se
uită vâ nă torul care hă ituieș te iară . Unii să riră ı̂nainte, ca să -l prindă din
mers.
— Dați-i drumul, femei, strigară lă că ii, că vă ı̂mpingem noi din
spate.
N-apucă tramvaiul să se oprească ș i se nă pustiră cu toții spre el,
ı̂nghesuindu-se să urce pe platformă .
Vreme de câ teva secunde nu se desluș iră decâ t zgomotele ı̂nă buș ite
ale unei lupte ı̂ncordate.
Numai arareori mai auzeai:
— Of, Doamne, ı̂mi dau duhul... De ce v-ați ı̂mpotmolit?!
— Nu-mi pot ridica piciorul cu nici un chip, se plâ nse bă trâ nă cu
pă lă rie ș i ș al.
— Vaska, ridică -i piciorul! Strigă unul din spate.
— Altă dată mai bine fac un ocol de două verste, da’ nu mă urc ı̂n
numă rul ă sta.
In cele din urmă s-au ı̂nghesuit toți, ș i numai lă că ii ră maseră să
atâ rne pe scară . Unul din ei, cu brațele desfă cute, se ținea de barele de
ier iar cu pieptul o ı̂mpingea pe bă trâ nă .
— Vaska, dă -i brâ nci sus bă trâ nei, că n-am unde să pun piciorul.
— Doamne, Maică Precistă , dar sunt un om viu, nu o bucată de
lemn! strigă bă trâ na cu pă lă rie. De ce mă tot striviți!
— De-aia te ș i strivesc, că eș ti om viu, că pe un om viu ı̂l poți
ı̂mpinge. Ei, vezi c-ai intrat! Rosti lă că ul care izbutise să vâ re bă trâ na
ı̂nă untru ı̂n timp ce aceasta, cu brațele ı̂ncruciș ate, lipite de piept ca la
ı̂mpă rtă ș anie, era ră sucită cu spatele ș i tâ râ tă de curent ı̂n mijlocul
vagonului.
— Taxator, de ce-i mereu harababura asta aici?
— De-aia, iindcă -i un numă r prost, ră spunse acesta nemulțumit:
alelalte-s numere ca toate numerele, da’ ă sta, câ ine nu alta... nu mă mai
țin puterile.
— Ș i nu poate i ı̂ndreptat?
— Pe cine să ı̂ndrepți? ı̂ntrebă taxatorul indispus, uitâ ndu-se
chiorâ ș pe deasupra capetelor.
— „Pe cine!”... Vagonul.
— Vorbeș ti să n-adormi... Vagonul n-are nimic. Nu vagonul e de
vină , ci numă rul. La alte numere nu-i niciodată atâ ta lume, da’ aici merg
veș nic ca sardelele ı̂n cutie. De ce dracu’ı̂ți i venind numai aici, de vă
repeziți toți la un singur numă r! Nu-i chip să mai lucrezi.
— Pă i dacă -i multă lume, ar i trebuit... se auzi glasul unuia strivit
de mulțime.
— Ce-ar i „trebuit”? ı̂l ı̂ngâ nă ironic taxatorul.
Glasul nu ră spunse.
— Câ nd ı̂i numă rul prost n-ai ce să -i faci, adă ugă dur un minut
taxatorul. Las’ că ș i lumea-i de vină ... cu de-alde ă ș tia ı̂ți rupi gâ tlejul tot
țipâ nd la ei.
— Oamenii noș tri nu pot dacă nu țipi la ei. Aici ar trebui pus un
taxator anume.
— Pă i nici taxatorii n-au gâ tlejul de ier. Mai bine s-ar instala ı̂n
stație un megafon ca să -i ı̂njure pe toți de mamă de câ te ori se opreș te
tramvaiul.
— Vezi numai că tramvaiele nu se opresc toate ı̂n acelaș i timp; de
ce să -i ocă ră ș ti tam-nesam, ı̂n mers?...
— N-ai decâ t să -i previi că asta-i pentru stația urmă toare.
— Da’ de ce nu se dau mai multe vagoane?
— Fiindcă -i o linie periferică ș i circulația-i mică - ră spunse
nemulțumit taxatorul.
— Cum dracu’ ı̂i mică , dacă noi ne rupem aici coastele!
— N-are a face că le rupeți, asta se stabileș te după statistică , nu
după coaste.
— Maică , nu mă mai ı̂mpinge aș a! strigă bă trâ na, din mijlocul
vagonului.
— I-auzi „nu mă ı̂mpinge!” Da de ce te-ai suit ı̂ntr-un numă r ca ă sta,
te ı̂ntreb? Să -ți i ales unul după puteri. Numă rul patru, de pildă .
— Pă i cum să mă sui ı̂n numă rul patru, câ nd merg cu totul ı̂ntr-altă
parte?
— Mai stă să aleagă ı̂n care parte, bombă ni supă rat taxatorul. Hei,
ce faceți acolo! Ce mai nă tă ră i, doar v-am rugat să vă ı̂nghesuiți mai ı̂n
față.
— Da’ mai cuviincios nu se poate?
— Urcă ı̂n alt numă r, acolo ı̂s mai cuviincioș i.
— Nu cumva ai tras la mă sea?...
— Cu numă rul ă sta nu poți merge decâ t dacă ai bă ut, că unul treaz
nu rezistă , ră spunse taxatorul ș i adă ugă : Ce lume afurisită ! Dacă nu țipi
la ei fă ră ı̂ntrerupere, nu se miș că nici de-un deget.
— Dră guțule, țipă la ei mai tare! se auzi glasul bă trâ nei - că simt
cum mă sfâ rș esc.
— Cu țipete nu faci mare brâ nză aici, ră spunse ı̂mbufnat taxatorul
ș i-i strigă vatmanului: Pankratov, ian, scutură -i nițel!
Vagonul care zbura la vale ı̂ncetini brusc mersul ș i toți pasagerii
care stă teau pe locul de trecere se pră buș iră unii peste alții ı̂nspre
platforma din față.
— Doamne Dumnezeule! Ce-i asta?! Ce s-a ı̂ntâ mplat?!
— Nu s-a ı̂ntâ mplat nimic, spuse taxatorul, v-a scuturat pe toți ș i
uite că s-a mai fă cut loc.
— Da’ mai ı̂ncet nu se poate?! strigă un cetă țean care ș edea pe
scaun ș i că ruia ı̂i că zuse că ciula după spetează .
— Mai ı̂ncet nu faci nimic, lă muri taxatorul. La un alt numă r se
poate, desigur, ș i mai ı̂ncet, pe câ nd aici lumea s-a obiș nuit aș a fel că
numai câ nd ı̂ți faci vâ nt la vale ș i opreș ti brusc, abia atunci ı̂i scuturi. Că
ă ș tia s-au ı̂nvă țat să stea ı̂ntr-un fel anume; ı̂n alte numere oamenii stau
cum s-o nimeri, pe câ nd aici iecare caută să -ș i ră scră că reze picioarele
după cum merge vagonul. Cum să -l mai miș ti câ nd s-a proptit cu
piciorul ı̂n podea!
— De cinci ani merg cu numă rul ă sta, se plâ nse cetă țeanul cel gras,
ș i nu-i zi de la Dumnezeu să nu ı̂ndur chinul ă sta.
— Poți să mergi ș i zece ani ș i chinul o să ie acelaș i - spuse
taxatorul. La numă rul ă sta ar trebui să capeți după trei ani pensia
ı̂ntreagă .
— Ș i nu se poate face chiar nimic? ı̂ntrebă iar careva.
— Nu cu el trebuie fă cut, ci cu oamenii. Ba nici cu oamenii n-ai face
nimic, afară doar dacă ai că să pi jumă tate din ă i de merg cu numă rul
ă sta, atunci poate c-o i mai liber.
Vagonul se opri ı̂n stație ș i pe platforma din spate se porni iar
bă tă lia.
— Treceți mai ı̂n față, că doar a coborâ t lume! strigau cei de afară .
— Taxator, nu-i mai lă sa să intre, spune că nu mai e loc! strigă o
femeie din vagon, cu pă lă ria ră sucită la spate de atâ ta ı̂mbulzeală .
— Lasă -i să urce, ră spunse taxatorul, că dacă mata erai acolo ș i nu
aici, ai i vorbit cu totul altfel.
— Cei din față să avanseze! Taxator, strigă -le să avanseze.
— Am ı̂nceput să -mi pierd glasul de atâ ta strigat, spuse taxatorul,
las’ că ı̂ndată plecă m ș i-atunci ne aș eză m cum se cuvine.
Ș i câ nd vagonul porni luâ nd viteză la vale, strigă : „Pankratov,
scutură -i mai zdravă n!”
1926
Un om cinstit
Locuitorii sloboziei Mı̂șina, un raion mai mă rginaș , erau de-a
dreptul disperați din pricină că nu erau ı̂n stare să gă sească un
responsabil bun, un om cinstit ș i cu cap.
Fuseseră schimbați pâ nă acum unul după altul câ țiva responsabili
de cooperativă .
Primul avea mereu ı̂n magazin atâ ta marfă veche, de parcă ar i
ținut-o la pă strare câ țiva ani ı̂nainte de-a o pune ı̂n vâ nzare. Cafeaua din
cutiile de tablă , câ nd le deschideai ș i o miroseai, n-avea nici o aromă ,
atâ ta doar că te fă cea să stră nuți ș i n-avea nici un gust, afară doar de o
vagă amă reală . Invelitoarea de pe cutie era ı̂ngă lbenită ș i pă tată toată
de muș te.
— De unde vă vine norul ă sta de muș te? ı̂ntrebau cumpă ră torii.
— Anul trecut erau ș i mai multe, că a fost vara tare că lduroasă ,
ră spundea responsabilul.
— Da’ de ce-i atâ t de scumpă marfă ?
— Fiindcă -s silit să pun la socoteală ș i aia stă tută . Că doar nu poate
sta un an ı̂ntreg pe veresie, ră spundea responsabilul. Altminteri te duci
de râ pă câ t ai zice peș te. Că uite, mie mi se trimite marfă ș i voi no
cumpă rați, iar asta ı̂nseamnă că trebuie să -mi scot pâ rleala cu altceva.
— A stat un an ș i s-a scumpit; pă i dac-o st’a cinci nici n-ai să te mai
poți apropia de ea, spuneau cumpă ră torii.
Celă lalt responsabil, pe nume Kladuhin, se dovedi un om bețiv,
lă udă ros ș i hoț . Peste o lună revizia descoperi o lipsă de 500 de ruble.
— Nu gă seș ti un om cinstit, oricâ t ai că uta. Unde-s banii?
— Dracu’ să -i ș tie.
— Unde-i țineai?
— Pă i, ı̂n ceainicul ă sta de tablă . Unde era să -i țin? Că eu nu mi-s
bancă . Iar alteori ı̂i duceam ı̂n buzunar. Pe-ai mei ı̂n buzunarul drept,
pe-ai statului ı̂n ă l stâ ng.
— Da’ bețiile pe banii cui le fă ceai?
— Pe banii mei.
— Da’ de câ nd eș ti aș a de bogat? Martorii spun că te-au vă zut cum
luturai ı̂n câ rciumă un teanc de câ te zece ruble.
— Ș i ce dacă le luturam... Le scosesem din buzunarul stâ ng. Pă i
cum, după ce muncesc pentru voi de mă spetesc, n-am dreptul nici
mă car să lutur banii statului?
— Uite că de luturat i-ai luturat aș a de bine că acum nu-s.
— Nu-i nimic, se adună alții... mare lucru! Dar dacă mă dați afară , să
ș tiți că noul responsabil n-are să mai aibă tră i din pricina mea... ı̂i fac eu
una, de n-o să -i vină bine. Aș a sunt eu: dacă mă obijduieș te careva, pun
mâ na pe cuțit. Ș i mă pricep bine să dovedesc vina oricui.
— Impotriva unui om cinstit n-ai ce vină să dovedeș ti.
Pâ nă la urmă hotă râ ră să se ducă să -l roage pe Ivan Tro imı̂ci
Ș ciukin, zugravul, vestit pentru cinstea lui.
Omul acesta umbla ı̂ntotdeauna ı̂ntr-o podiovkă ponosită , era tă cut,
cinstit, drept ș i ducea la capă t, plin de zel, orice treabă i se ı̂ncredința.
Ori de câ te ori stă tea de vorbă cu un client, ı̂l asculta mâ ngâ indu-ș i
bă rbuța rară ș i uitâ ndu-se gâ nditor ı̂n pă mâ nt. Ș i numai după ce
clientul termina ce avea de spus ı̂și ridica privirea, ı̂ncuviința din cap ș i
rostea scurt:
— Bine, iți liniș tit, se face.
Câ nd veniră să -i spună că -l roagă să ie responsabil, ı̂și mâ ngâ ie
bă rbuța, se uită ı̂n pă mâ nt ș i ră spunse:
— Dar dacă Kladuhin o să ı̂ncerce să se ră zbune? Dacă o să mă
vorbească de ră u?
— Pă i cine-i Kladuhin! Care om l-ar crede? Ț i-ai gă sit, să te
asemuieș ti cu Kladuhin... N-o să -l lă să m nici mă car să deschidă gura ca
să clevetească ı̂mpotriva unui om cinstit.
— De asta mă temeam eu cel mai tare... că cu treaba m-oi descurca.
— Ei vezi, atunci batem palma. Că tu eș ti un sfâ nt, s-ar putea zice.
Noul responsabil se apucă de muncă . Slobozia Mı̂șina suspină
uș urată : ı̂n iecare lună socotelile ieș eau la țanc, marfa era ı̂ntotdeauna
proaspă tă ș i mai ieftină ca la particulari. Ș i afară de asta, omul era
plă cut, cu chef de vorbă . Nu lă sa un cumpă ră tor să plece fă ră să -i
adreseze câ teva cuvinte.
„Iată ce ı̂nseamnă un om cinstit”, spuneau cu toții. Conducerea ı̂i
pregă tea pentru Sfâ ntul Ilie o adresă de mulțumire ș i un dar.
Dar la o lună după numirea noului responsabil, apă ru Kladuhin pe
maidanul din dreptul cooperativei, se ı̂ntoarse cu fața spre magazin ș i,
amenințând cu pumnul, strigă :
— N-ai s-o mai duci mult aș a!!!
Oamenii se uitară la el ș i se mulțumiră să râ dă .
Apoi, la o adunare la casa de cultură , unde se a lau toți membrii
conducerii ș i cooperatorii, Kladuhin apă ru din nou, pentru o clipă , ș i
strigă :
— Felicită ri pentru responsabilul ales. N-ați a lat ı̂ncă nimic?...
Apoi ı̂și lutură că ciula ș i dispă ru.
Oamenii se priviră neliniș tiți.
Responsabilul era ș i el de față. Se roș i tot ș i spuse:
— Vedeți... A ș i ı̂nceput prigoana.
Ceilalți se gră biră să -l liniș tească , care mai de care:
— Câ inele latră , caravana trece.
— Fii liniș tit ș i vezi-ți de treabă .
— Mă gâ ndesc că mi-am lă sat meseria ș i-acum clienții au să treacă
la alți meș teri iar eu am să ră mâ n fă ră pâ ine.
— Nu-ți mai face gâ nduri, ți-am mai zis o dată ș i basta, poți să
dormi liniș tit. Ț i se pregă teș te o adresă de Sf. Ilie ș i tu ı̂i dai zor cu
pâ inea.
A doua zi ı̂n uliță apă ru iar Kladuhin ș i, lovindu-se peste buzunare,
strigă :
— Uite documentele, toate-s aici.
Cei ce treceau pe uliță se opriră ı̂n loc.
— Ce documente? Despre cine e vorba?
— Despre responsabilul vostru. In privința cinstei lui ș i alte cele.
— Ș tii ceva, ia mai du-te dracului!
— De dus m-oi duce eu, da’ uite, nu ș tiu voi unde o să ajungeți. Au
să vă scrie pe toți ă i de-i dați tâ rcoale. Asta-i, mă i fraților.
Ș i, luierâ nd, Kladuhin porni mai departe, pă ș ind golă neș te - cu
mâ inile ı̂n buzunare ș i ș apca dată pe ceafă .
— Ce s-a ı̂ntâ mplat? ı̂i ı̂ntrebară membrii conducerii pe trecă torii
adunați.
— Pă i zice lumea că s-ar i gă sit nu-ș ce „documente” ı̂mpotriva lui
Ș ciukin.
— Care a spus minciuna asta?
— Kladuhin tră ncă neș te...
— Ah, tică losul dracului, se ține scai!
De obicei, câ nd n-avea cumpă ră tori, Ș ciukin ieș ea ı̂n fața pră vă liei
să mai ș adă la soare. Ș i ı̂ntotdeauna se adunau ı̂n jurul lui doi-trei
oameni, să mai stea la taclale.
La vreo două luni după numirea lui, ı̂ntr-o duminică , Ș ciukin ieș i ca
de obicei să mai ș adă pe bancă . Stă tu toată ziua dar nu se apropie
nimeri. Iar dacă oprea el pe careva din trecă tori, acesta, zâ mbind cu
vinovă ție parcă , ı̂i striga:
— N-am vreme, mi-a nă scut nevasta. Mă duc la moaș ă.
Ș i iecare se gâ ndea: „E om cinstit, se ı̂nțelege, da’ tot e mai bine să
stai de-o parte, să vezi cum s-or termina toate. Altminteri te pomeneș ti
că -ți cade nă pasta pe cap. Au să spună că prea des ai stat de vorbă cu
el”.
Dacă intră vreunul ı̂n pră vă lie, se gră bea ș i se tot uita spre uș ă, de
parcă s-ar i temut să nu-l treacă cineva pe ră boj.
— Ei, cum e, nu s-a lă murit nimic? se ı̂ntrebau cetă țenii ori de câ te
ori se ı̂ntâ lneau.
— In privința documentelor? Nimic.
— Va să zică -i minciună ?
— Se ı̂nțelege că -i minciună .
— Ah, tică loș ii, cum gă seș ti un om bun, care-ți pune treaba pe roate
ș i ține socotelile la zi, cum ı̂ncep să -l sape ca să -l dea jos. Pe urmă iar
duc lucrurile de râ pă , vorbeau ı̂ntre ei membrii conducerii.
— Ș i-o să -l dea jos, n-avea grijă . Iar dacă te nimereș ti ı̂n drum,
zbori ș i tu, tot acolo.
— Simplu ca bună ziua.
— Da’ ce, există vreo dovadă ?
— Nu-i nici o dovadă . Dar tocmai asta e ră u. Că dacă ar i dovezi,
am i vă zut noi ce fel de dovezi sunt alea. Pe câ nd aș a, dracu’ ș tie ce
treabă o i ı̂nvâ rtit pe-acolo, că zboară alți zece după el. Că doar iecare
ı̂și are pă catele lui pe su let. Uite, tu, de pildă .
— Aș a-i, aș a-i.
Peste o să ptă mâ nă Ș ciukin fu chemat la conducere. Membrii
conducerii pă reau stâ njeniți, neș tiind pesemne cum să ı̂nceapă vorba.
— Uite ce-i neică ... Eș ti membru ı̂n sindicat?
— Pă i cum altfel...
— Atunci, uite ce-i, du-te, dră guță, la sindicatul tă u ș i ia de acolo o
hâ rtie cum că ... mă rog, ceva din care să reiasă ı̂ntr-un fel că eș ti om
cinstit iar ei, că ș i-ar pune ı̂ntr-un fel obrazul pentru tine.
— Da’ la ce vă trebuie?
— Aș a, pentru orice ı̂ntâ mplare... Că uite, Kladuhin ă sta scoate
despre tine tot soiul de vorbe; nu-l crede nimeni, se-nțelege, dă -i mai
bine pentru noi să ai o asemenea hâ rtie.
Indignat de scornelile stâ rnite, sindicatul ı̂i dă du bucuros lui
Ș ciukin tot ce trebuia.
Peste două zile Ș ciukin veni la conducere ș i spuse că nu mai are tră i
cu lumea ș i nu mai poate munci. Oamenii se uită la el cu un soi de teamă
ș i schimbă priviri ı̂ntre ei.
— Care-i pricina? Dacă -s vinovat, judecați-mă .
— Da de unde, dră guță! Ce vină să ai?!
— Atunci, dacă nu-s vinovat, vă rog să mă apă rați. Că deună zi mă
duc la Centru ș i-apoi ș i acolo ı̂și feresc oamenii ochii de mine, de parc-
aș i hoț ș i li-e teamă să se apropie.
Ș ciukin plecă . Membrii conducerii că zură pe gâ nduri.
— Il sapă tică losul de Kladuhin, spuse unul.
— Da, a ajuns pâ nă la Centru. Câ nd or nă vă li cei de-acolo, o să
trebuiască să -ș i scoată la iveală documentele, diavolul. Pesemne că le-a
falsi icat, nemernicul...
— Asta se face repede.
— Da, te pomeneș ti că le-a ș i ară tat acolo...
— Dracu’ să -l ș tie!... Nenorocirea e că nu ș tii dacă există sau nu.
Mergi pe bâ jbâ ite. Sigur că un om cinstit trebuie apă rat... dar câ nd nu
ș tii la ce să te aș tepți, cum să -l mai aperi?...
De Sfâ ntul Ilie, Ș ciukin fu chemat la conducere.
„In loc să -mi trimită pe tavă mulțumiri de tot soiul, mai bine ar face
ceva să iu stâ njenit ı̂n muncă ” se gâ ndi Ș ciukin.
— Uite ce-i, dră guță, e de datoria noastră să -ți spunem că n-am mai
avut pâ nă acum un responsabil mai bun ca tine: cinstit, conș tiincios,
energic - eș ti ı̂nzestrat cu de toate.
Organizația sindicală con irmă acelaș i lucru, dar nu poți să mai
ră mâ i aici, adică , nu se face să te mai ținem noi. S-au stâ rnit atâ tea
zvonuri, că pretutindeni nu se vorbeș te decâ t de tine.
— Dar ce vină mi se aduce?
— Cum „ce vină ”? Nici o vină . Ce-ți veni! Dar nu e cazul să mai
ră mâ i. Unii ar putea spune: „Uite ce se vorbeș te despre el, iar voi ı̂l mai
țineți...”
Vestea că Ș ciukin a fost scos se abă tu asupra sloboziei Mı̂șina ca un
tră snet.
— Slavă Domnului, spuneau toți. Poate că n-are nici o vină , da tot e
mai bine să te fereș ti de pă cat. Te rod ı̂ndoielile... că ș i-n pră vă lie ți-era
frică să mai intri: se ținea de tine să stai la taclale cu el ș i, câ nd colo, te
pomeneș ti că te-au ș i scris...
— Pă cat că s-a lă sat de meserie! Din ce-o să mai tră iască ? Că acum
la altă slujbă nu-l mai ia nimeni.
— Pă i, cine să -l ia, după o istorie ca asta...
— Da, pă cat de el, că era un om tare cinstit!
Odaia
Croitoreasa se tâ ra ı̂n patru labe pe duș umea, cu acele ı̂n gură , ı̂n
jurul materialului pe care-l croia, câ nd intră o rudă de-a ei sosită din
provincie, o femeie ı̂n vâ rstă purtâ nd niș te mă nuș i rupte la degete.
— Ei, n-a murit ı̂ncă ? ı̂ntrebă noua venită , stâ nd ı̂n prag fă ră să se
dezbrace.
— Da, de unde, ră spunse croitoreasa ridicâ nd capul ș i scoțând
acele din gură . Atâ ta numai că acum a surzit de tot.
— Ce-i de fă cut, unde să te vâ ri? Lucruri berechet, ba nu ș tiu ce 1-a
apucat pe Andrei Stepanovici, de-a mai adus ș i doi câ ini. M-au ză pă cit
de tot câ inii ă ș tia.
Noua venită ı̂și privi picioarele, ș i fă ră să se dezbrace, se aș eză pe
scaunul de lâ ngă uș ă.
— Aseară aproape că era gata, spuse croitoreasa, bă rbatu-meu 1-a
sunat chiar pe Andrei Stepanovici al tă u, cum că poate să aducă
lucrurile, că -ș i tră ia ultimele clipe, da’ acu’ iar nu se mai ș tie câ t o s-o
ducă .
In odaie intră bă rbatul gazdei, fă ră haină , cu catarama jiletcei
descheiată la spate, salută ș i spuse:
— Am mai fost o dată ș i ieri. Au fă gă duit să vă dea vouă odaia, nu
altuia. Ziceau că ı̂ndată ce moare bă trâ na puteți să vă instalați.
Musa ira ascultă cu atenția ı̂ncordată , apoi ı̂ncepu să privească fă ră
voie cum gazda taie cu foarfecă materialul, după linia trasă cu cretă .
— Da’ doctorul ce zice?
— Doctorul zice că se sfâ rș eș te. Deș i primul, pe care l-ați trimis
chiar voi la ı̂nceput, a spus că , cu boala asta, câ te unii tră iesc mult, dacă
nu se repetă crizele.
— Ei, ă la-i un prost, rosti femeia iritată .
— Vrei să intri, s-o vezi?
Femeia ı̂și scoase galoș ii ı̂n antreu, apoi cumpă ni o clipă ș -i mută ı̂n
salon, sub un fotoliu.
— Tare mult te iubeș te, spuse gazda, mereu ı̂ntreabă de tine.
Femeia nu ră spunse ș i la fel de ı̂ngâ ndurată porni spre odaia din
fund.
Intr-un colț , ză cea pe pat o bă trâ nă uscată , cu nasul ascuțit ca la
morți ș i cu privirea ixă .
— Am venit să vă d cum te mai simți, mă tuș ică , rosti femeia cu glas
tare, aplecâ ndu-se spre urechea muribundei, cu tonul cu care te
adresezi unui om bolnav ș i bă trâ n.
— Ai?
— U, drace... ziceam că am venit să a lu cum stai cu să nă tatea.
— Mulțumesc, maică , gâ ndeam că o să uitați de mine la bă trâ nețe,
da’ uite că s-a milostivit Dumnezeu... Fiul meu bun m-a uitat, da’ tu, uite,
mi-eș ti nepoată ș i nu mă uiți.
Zicâ nd acestea, bă trâ na tă cu privind ı̂n gol ș i ră su lâ nd din greu de
parcă ar i urcat o scară abruptă .
— Cum te simți?
— Tot ca mai ı̂nainte... Numai că am surzit. Mulțumesc pentru
doctori... Ala de-a venit primul e mai prost... mi-a dat niș te pică turi că
mi-au secat puterile dintr-o dată . Pe câ nd ă stă lalt ı̂i mai bun...
Dumnezeu să -i dea să nă tate.
— Al doilea-i mai bun? ı̂ntrebă la râ ndul să u femeia.
— Da...
— Da’ criza nu s-a mai repetat?
— Nu, slavă Domnului... cum mi-ai dat pică turile alea, cum m-am
simțit, dintr-o dată , mai bine.
— Of, Doamne, rosti femeia lă sâ ndu-ș i fă ră vlagă mâ inile pe
genunchi ș i uitâ ndu-se la icoană .
In uș ă se ivi un bă rbat cu că ciulă de miel ș i ș uba descheiată . Iș i
desfă cu descumpă nit mâ inile ș i, ridicâ ndu-se pe vâ rfuri, se uită peste
speteaza patului. Apoi ı̂ntrebă ı̂n ș oaptă :
— Ei? Să nu-mi spui că mai tră ieș te!
Femeia care ș edea lâ ngă pat ridică din umeri. Bă rbatul se luă cu
mâ inile de cap ș i scuipă . Femeia se apropie de el.
— Ce-i, ce te-a apucat?
Bă rbatul ı̂i ș opti ceva, dar dâ nsa nu-l auzi.
— Vorbeș te mai tare, că a surzit, nu te mai aude.
— Am adus lucrurile...
— Ai că piat! Ce să faci cu lucrurile câ nd ea zace aici ș i nici nu-i
pasă !
— Pă i am telefonat ieri. Mi-au spus că -i pe sfâ rș ite.
— Asta se sfâ rș eș te ı̂n iecare zi.
— Atunci ce-i de fă cut? Că nici ă i de acolo nu vor să le mai țină . Nici
noi, zic ei, nu mai avem loc să punem ceva. Ș i-apoi, cică , nu-i bine să mâ i
peste noapte fă ră să te ı̂nscrii.
— Of Doamne, Dumnezeule... unde să ne adă postim? Du-te de-l
ı̂ntreabă pe Alexei Ivanovici, poate le-om putea pune pâ nă una-alta pe
coridor, că doar n-o tră i pâ nă la să rbă tori!
Chemară gazdele ı̂n coridor ș i se apucară să discute situația.
— Eu, unul, vă ı̂nțeleg, spuse gazda ı̂mpungâ ndu-se cu degetul ı̂n
jiletcă . Mă rog, dacă s-o ı̂nvrednici să plece pe lumea ailaltă pâ nă -n trei
zile, mai merge, da’ ce te faci dac-o ı̂ntinde cu povestea asta ı̂ncă o
să ptă mâ nă ı̂ntreagă ? Atunci ce mă fac? Că doar nu m-oi că țăra ı̂n patru
labe peste lucrurile voastre.
— Mai cu seamă că primul doctor a zis că mai poate tră i câ teva
să ptă mâ ni, adă ugă nevastă -sa.
— Ba nu, vă garantez că mai mult de trei zile n-o duce - spuse
bă rbatul cu ș uba.
— Primul doctor e-un prost, ı̂ntă ri femeia.
— Aș a spui tu, da’ s-au mai vă zut cazuri dintr-astea, observă
stă pâ na casei. Uite, peste drum de noi ș ade o bă trâ nă ... abia mai su lă .
Ei, ș i oamenii buni, cu frica lui Dumnezeu, au vrut s-o petreacă la
groapă cum se cuvine. Aveau nevoie ș i ei de odaie, se-nțelege. I-au
comandat sicriu, au cumpă rat din timp provizii pentru praznic. Da’
dâ nsa nu mai murea ș i pace. Doar nu erau să lase să se strice proviziile.
Au chemat cunoscuți de-ai lor ș i au mâ ncat bucatele de su letul ei. Iar
dâ nsa mai tră ieș te ș i azi.
— De ce naiba țineți oamenii afară ? spuse intrâ nd surugiul,
ı̂mbră cat c-un suman ș i cu un bici ı̂n mâ nă .
— Aș teaptă , acuș i, că nu s-a lă murit ı̂ncă .
— Te tocmeș te cu trei ruble ș i-ți pierzi cu dâ nș ii ziua-ntreagă ... ba
mi-ați dat pe cap ș i câ inii ă ș tia. Se hâ rjonesc ı̂n mijlocul curții.
— Mă duc să vă d cu ochii mei, spuse bă rbatul cu ș ubă .
Ș i se ı̂ndreptă spre odaia bă trâ nei:
— Cel mai ră u e că au ı̂ncetat, pare-mi-se, crizele, rosti nevastă -sa
pă ș ind ı̂n urma lui: Ce ne tă cem dac-o mai ține pâ nă la să rbă tori? Cum
ne descurcă m?
— Cum te mai simți, mă tuș ă? Nu aude nici pe dracu’. Te ı̂ntrebam
cum o duci cu să nă tatea? strigă bă rbatul cu ș ubă .
Bă trâ na clă tină uș or din cap ș i rosti abia auzit:
— Câ nd mai ră u, câ nd mai bine... al doilea doctor m-a ajutat,
Dumnezeu să -i dea să nă tate.
— Crize n-ai avut ı̂ncă ? ı̂ntrebă bă rbatul aplecâ ndu-se spre
bă trâ nă .
— Nu, maică , slavă Domnului.
Bă rbatul ı̂și ı̂ndreptă spinarea ș i ı̂ntorcâ nd capul se uită la nevastă -
sa ș i la gazdă , care stă teau ı̂n spatele lui.
— Un om tâ nă r câ nd moare, moare dintr-o dată , spuse iritată
stă pâ na, pe câ nd bă trâ nele astea, curată pacoste, ı̂ți scot su letul pâ nă
să se urnească . Parcă a ı̂nceput să ș i ră su le mai bine. Bunicuțo, ți s-a
mai uș urat ră su larea? ı̂ntrebă ea cu glas tare.
— Mulțumesc... s-a mai uș urat.
— Ei, vedeți...
Bă rbatul cu ș ubă nu asculta, socotind ceva ı̂n minte. Apoi, nu ș tiu
de ce, se uită roată prin odaie ș i zise:
— Iată ce: pentru mine principalul e să vâ r divanul ș i scrinul. Incap
aici, cum nu se poate mai bine. Numai pe bă trâ nă s-o mută m colo ı̂n colț
ș i basta.
— Asta-i cu totul altceva.
— Mă tuș ica, ți-am adus un divă naș ș i un scrin, spuse bă rbatul cu
ș ubă , aplecâ ndu-se deasupra patului.
Bă trâ na ridică spre el privirea ı̂ncețoș ată ș i ș opti:
— Fiul meu m-a pă ră sit... la bă trâ nețe. Iar niș te oameni stră ini... ı̂s
mai buni decâ t de-ai tă i... ș i doctori, ș i scrin...
— Ia pune mâ na! strigă bă rbatul cu ș ubă , fă câ ndu-i semn din ochi
neveste-si ca să apuce patul. Ș i ı̂ntr-o clipă ı̂l ı̂mpinseră ı̂ntr-un colț mai
depă rtat.
— Adă lucrurile! strigă el spre uș ă că ruțaș ului.
După ce aduseră mobilierul ș i-l aș ezară , bă rbatul se apropie de
bă trâ nă ș i-i spuse:
— Ei, fă -te bine, mă tuș ă, pâ nă -n să rbă tori poate-o da Dumnezeu...
1923
Credincioșii
S-a ră spâ ndit zvonul cum că preoților o să li se interzică să mai
slujească iar bisericile vor i sigilate.
Câ nd s-au strâ ns la ș coală , pentru adunare, toți erau tulburați iar
sobarul, fă ră să mai aș tepte să se deschidă ș edința, strigă din colțul de
lâ ngă sobă , unde stă tea:
— Antihriș ti blestemați, ați ajuns să vă legați ș i de credință, care va
să zică ?
— Care credință? ı̂ntrebă preș edintele.
— Pă i, credința... v-ați pus ı̂n gâ nd să ı̂nchideți bisericile?
— Biserica poate i ı̂nchisă numai ı̂n cazul câ nd nu veți prezenta o
listă de credincioș i pe care s-o ı̂naintă m Sfatului...
— Incearcă numai de-o ı̂nchide...
— V-ați vâ ndut necuratului ș i acum vreți să ne tâ râ ți ș i pe noi ı̂n
cazanul lui?
Incruntâ nd sprâ ncenele, preș edintele se uita peste hâ rtiile ı̂nș irate
ı̂n fața lui ș i se fă cea că nu ascultă ce se vorbeș te. Apoi ı̂nsă ridică capul,
se uită stă ruitor la sobar ș i ı̂ntrebă :
— Despre ce-i vorba?
— Ei despre ce... ș tii tu...
— Cetă țeni, problema bisericii se va discuta ı̂ndată , câ nd o să -i vină
râ ndul. Vă rog să respectați ordinea de zi. Ivan Mikitiev, taci din gură .
— Ba nu, mă frate, am tă cut noi unde am tă cut, da’ acu’ să nu te
aș tepți. Cum v-ați atins de credință, s-a zis cu voi.
— Ai ispră vit? ı̂ntrebă preș edintele.
— Am ispră vit... de v-ați ispră vi ș i voi, afurisiților.
— Foarte bine. Să trecem, dar, la problema bisericii... voi de colo, vă
rog să iți atenți... puteți vorbi ș i acasă .
Oamenii lă sară discuțiile ș i se pregă tiră să asculte aș a cum asculți
ı̂n biserică după ce s-a terminat predică ș i ı̂ncepe iar slujba.
— Iată ce vreau să vă spun: nimeni nu se gâ ndeș te să se atingă de
biserica voastră ; vi se cere numai să alcă tuiți liste cu credincioș i. Sau
poate că nici nu avem credincioș i pe-aici.
— Cum să n-avem. Toți ı̂s credincioș i.
— Doar n-or i pă gâ ni.
— Pe noi să nu ne puneți la socoteală , spuseră tinerii.
— Nici nu vă punem. De mult oftează iadul după voi.
— Atunci, dacă toți ı̂s credincioș i, rosti preș edintele - scrieți o
declarație cum că vreți să aveți biserică ș i iscă liți-vă .
— Ce să vrem, câ nd o ș i avem.
— Aș a-i râ nduiala, că pă țânosule. Nu plă teați pe vremuri impozit
pentru biserică la eparhie?
— Plă team. Ș i ce-i cu asta?...
— Pă i asta-i, că ș i acum trebuie să plă tiți. Poftim o foaie, scrieți
declarația ș i ră spundeți la ı̂ntrebă ri, după ce vă iscă liți.
Oamenii tă cură ș i ridicâ ndu-se pe vâ rfuri se uitară unii peste
umerii celorlalți la foaia pe care le-o dă duse preș edintele, ș i care se a la
pe prima bancă de lâ ngă masa prezidențială .
— Ce ı̂ntrebă ri?
— O să vedeți. Scrie sus: „Declarație”, se adresă el unui lă că u
ciufulit care ș edea ı̂n banca ı̂ntâ i eu un suman vechi, avâ nd ı̂nsă mâ neci
noi.
— Nu-mi ajunge hâ rtia, nu ı̂ncape totul aici - rosti lă că ul.
— Dacă nu ți-o ajunge, ți-oi mai da. Scrie: „Declarație... Noi,
subsemnații, alcă tuim un grup de credincioș i, ș i pe baza asta prezentă m
o listă cu cei ce doresc să aibă o biserică ...”
— Stai puțin, că -i prea repede, spuse lă că ul cel ciufulit, fă ră să
ridice ochii de pe hâ rtie.
— Nu le mai picta ș i tu atâ ta... „cei ce doresc să aibă o biserică
pentru o icierea slujbelor religioase”. Ei, care-i credincios să iscă lească .
Ș i ı̂ncă ceva: „Ne obligă m să ı̂ntreținem biserica pe socoteala noastră ș i
să plă tim impozitele ce-i revin”.
Nimeni nu se miș că .
— La ce să iscă lim, diavole, câ nd ți-am mai spus o dată , pe limba
omenească : toți ı̂s credincioș i! Strigă sobarul de pe locul să u.
— Atunci vino de iscă leș te dacă eș ti credincios. Că de țipat țipi mai
tare ca toți, dar fă ră folos.
Oamenii ı̂ntoarseră cu iuțeală capul spre sobar.
Acesta ș ovă i o clipă , apoi scuipă ı̂nverș unat ș i ı̂ncepu să -ș i facă loc,
cu că ciula ı̂n mâ nă , prin mulțime, ı̂mpingâ nd cu umă rul ı̂nainte.
— Ei, unde să iscă lesc... spuse el ș i punâ ndu-ș i că ciula pe bancă ı̂și
su lecă mâ necile podiovkă i.
— Uite aici, ı̂i ară tă lă că ul cel ciufulit ș i-i ı̂ntinse tocul.
— Te-ai iscă lit?...
— Pă i cum credeai...
— Stai, ı̂ncotro te duci?... Acum ră spunde la ı̂ntrebă ri - ı̂i strigă
preș edintele.
Sobarul se opri ș i se uită peste umă r la preș edinte.
— Ce ı̂ntrebă ri?...
— Câ te su lete ai ı̂n casă ?...
— Ce, nu ș tii? Patru...
— Ș i câ t pă mâ nt?
Cei din preajma mesei se uitară unul la altul.
— Dar ce-are a face pă mâ ntul? ı̂ntrebă după o tă cere Ivan Nikitici.
— Aș a-i râ nduiala, de-aia.
— Patru loturi. Ș i mai departe?
— Câ te vaci?
— Ah, neruș inații... se auzi un glas plin de neliniș te.
Sobarul tă cea. Oamenii ı̂și țineau ră su larea. Deodată sobarul ı̂și luă
că ciula de pe bancă ș i ș tergâ ndu-ș i cu mâ neca pică turile de sudoare de
pe frunte, porni, fă ră să scoată o vorbă , spre sobă .
— Unde pleci?... Câ te vaci? Ră spunde!
— Două ... fă cu sobarul fă ră să mai ı̂ntoarcă capul ș i se duse la locul
să u sub privirile care-l aținteau.
Oamenii se uitau la el aș a cum te uiți la un om care a ră mas lefter la
că rți ș i acum se ı̂ndreaptă , de la masa dejoc, spre ieș ire.
— Da’ de ce ı̂ntrebați de vaci? ı̂ntrebă un glas speriat.
— Pentru informare. Că poate te angajezi să ı̂ntreții biserica, ș i
câ nd colo n-ai nici de unele.
— Pă i trebuie mult ca s-o ı̂ntreții?
— Vreo zece milioane de că ciulă , spuse preș edintele.
— Câ te o grivnă , care va să zică , nu-i mult. La ce atunci să mai
scrieți vacile pe de-a-ntregul?
— Că doar n-o să le ı̂nscriem numai cozile... Ei, care-i la râ nd să
vină ...
Dar cei că rora li se adresa ba se fă ceau că se uită ı̂ntr-altă parte ș i
nu-l vă d, ba că nu-l aud.
— Piotr Stepanovici, ı̂nscrie-te, că doar câ nți ı̂n strană .
— Mă iculiță, acu’ s-au pornit să ne strige pe nume.
— Hei, voi de colo, nu ieș iți! Câ nd s-o ispră vi, atunci se poate -
strigă preș edintele ridicâ ndu-se de pe scaun ș i privind pe deasupra
capetelor spre uș a care se tot deschidea ș i se ı̂nchidea ı̂n iece clipă .
— Nu ieș iți, ı̂mpielițaților! strigă deodată sobarul, cu un soi de
ı̂ncrâ ncenare, din colțul să u de lâ ngă sobă unde tă cuse pâ nă atunci.
Vâ nză tori de cruce ce sunteți!...
Oamenii se uitară la el cu aceeaș i curiozitate ș i milă ascunsă ,
ferindu-se să -i ı̂ntâ lnească privirile.
— Bine, fă cu deodată cu glas tare Prohor Stepanâ ci, care stă tea ı̂n
mijloc. Ș i dâ nd din mâ nă , ı̂ncepu să se ı̂nghesuie spre masă , prin
mulțime.
— Doamne, nu i-e frică ... rosti un glas de femeie din ultimele
râ nduri. După Prohor Stepanâ ci ieș i Seoma - prostovanul, dar, neș tiind
carte, iscă li ı̂n locul lui lă că ul cel pletos. El ı̂ntre timp ră mă sese ı̂n
dreptul mesei strâ ngâ nd că ciula la piept ș i se uita zâ mbind ı̂n toate
pă rțile, de parcă l-ar i evidențiat pentru ceva.
Dar Seoma n-avea nici vaci, nici oi, nimic.
— Ei, ați ispră vit? ı̂ntrebă preș edintele.
Tă cuți oamenii schimbau priviri.
— Din cinci sute de inș i, credincioș i ı̂s numai trei, ceea ce nu
ı̂nseamnă nici unul la sută , spuse preș edintele uitâ ndu-se peste masă la
hâ rtii.
— Dacă se ı̂nscriau toți, n-aveai de ce să nu te ı̂nscrii, vorbeau prin
mulțime, da’ aș a o pă țeș ti la fel ca Ivan Nikitici.
— Mai ales că , să nu zic vorbă urâ tă , ă ș tia se leagă de vaci.
— Au să -i jupoaie...
— Da... au pă țit-o ră u de tot. Cum or să se descurce numa’ ei doi?
Seoma nu intră la socoteală . Că el n-are nimic afară de su let, ș i-acela
nevolnic.
— Ce să mai vorbim... Să zicem că te-ai ı̂nscris al patrulea. Da nici
cu patru nu faci nimic.
— Unul singur a ținut piept cum trebuie, ș i nu s-a lă sat. Să -i dea
Dumnezeu să nă tate, vorbeau bă trâ nele despre Ivan Nikitici. Numai
pentru asta ș i i se iartă toate pă catele.
— Biserica nu se ı̂nchide; vor ră spunde pentru ea cei trei ı̂nscriș i.
Lumea ı̂ncepu să se ı̂mpră ș tie, că utâ nd să ocolească pe câ t putea
locul unde stă tea sobarul.
— M-ați vâ ndut, tică loș ilor, cu haine cu tot, rosti sobarul.
In timp ce preș edintele, cu registrul ı̂n mâ nă , se ducea spre casă , de
după biserică , dintr-o ulicioară ı̂ntunecoasă i se ală turară , ı̂n acelaș i
timp, două siluete, una ı̂n dreapta, alta ı̂n stâ nga.
Erau sobarul ș i Prohor Stepanâ ci.
— Ptiu, drace, m-ați speriat de moarte. Ce vă trebuie?
Sobarul vru să spună ceva dar, ză rindu-l pe Prohor Stepanı̂ci, tă cu.
Prohor Stepanâ ci vroia să spună ș i el ceva, dar vă zâ ndu-l pe sobar,
ı̂și muș că buzele ș i nu scoase o vorbă .
Apoi, deodată , ı̂ntrebară amâ ndoi ı̂ntr-un glas:
— Te duci acasă ?
— Da’ unde să mă duc?...
— Mâ ine ı̂ncepi cositul?... ı̂ntrebară iar amâ ndoi ı̂ntr-un glas ș i se
uitară cu ură unul la altul.
— Trebuie să ı̂ncep.
— Aș a... vremea-i numai bună . Ei, eu m-oi duce, spuse unul dintre
ei, dar nu plecă , aș teptâ nd parcă ceva.
— Bine, eu am plecat, spuse al doilea, dar ră mase ș i el privindu-l
chiorâ ș pe primul.
Ajunseră pâ nă la casa preș edintelui, stă tură un timp ș i se
despă rțiră , unul luâ nd-o pe după un colț , celă lalt pe după altul.
Sobarul nu se duse acasă , ci intră ı̂ntr-o ș ură de peste drum.
— Ptiu, bă tu-te-ar... Nu-i chip, spuse Ivan Nikitici ș i plecă acasă .
Duminică , deoarece parohia nu mai avea credincioș i, preș edintele
ı̂ncuie biserica. In jur stă tea lumea fă câ nd larmă . Bă trâ nele ı̂și ș tergeau
ochii.
— Intrucâ t parohia e lipsită de credincioș i, biserica se declară
ı̂nchisă , rosti preș edintele, ș i se predă ı̂nvă țămâ ntului pentru scopuri
culturale.
— Ia te uită la el! Iar o ține pe-a lui. Afurisiții! Vâ nză torii de cruce!
Că doar i s-a spus limpede că toți ı̂s credincioș i. Câ nd o să -i ajungă oare
pedeapsa lui Dumnezeu pe antihriș tii ă ș tia?
— Cu ce-am pă că tuit de s-a mâ niat pe noi bunul Dumnezeu?
Spuneau bă trâ nele cu lacrimi ı̂n ochi, privind biserica ı̂nchisă .
1923
Purcelul
Spă lă toreasa ș edea ı̂n curte, pe sub funia cu rufe ı̂ntinse ș i
sporovă ia cu o vecină scă rpinâ nd pe după urechi un purcel alb, tolă nit
la picioarele ei.
— Atâ ta avere ne-a mai ră mas, rosti ea.
Vecina oftă .
— Cu toți ı̂i la fel.
— Dar, să nu zic ı̂ntr-un ceas ră u, ne-a crescut un purcel cum nici n-
am visat. Era o stâ rpitură , mic, slă buț , iar acu’ priveș te-l ce frumusețe.
— Mă nâ ncă bine?
— Cam leneș la mâ ncare. Il hră nim cu de-a sila. Câ te puțin ș i mai
des. Uită -te la el, ce face, ș trengarul.
— Ii place să -l scarpini pe după urechi, spuse vecina.
— Ș i câ nd doarme - juri că -i om. Avem ı̂n casă un țol aș ternut
anume pentru el, ș i câ nd se tolă neș te ș i se propteș te cu capul de perete,
ı̂ți vine să -i pui o pernă sub cap, nu alta.
— Să nu-l lă sați singur ı̂n curte, că au să vi-l ș terpelească repede.
— Ferească sfâ ntul! Nu-l las nici un pas fă ră mine. M-am tocmit
guvernantă la bă trâ nețe, ce mai! ı̂l plimb vreo două ceasuri pe zi. Mă i
ș mechere, ia te uită la el cum s-a tolă nit. Să juri că i om.
— Mai bine ai pune copiii să -l pă zească , de ce să stai numai
dumneata?
— Ah! Afurisiții ă ș tia de copii parcă -i poți ține ı̂n casă ? Vin ı̂n fugă ,
mă nâ ncă ș i iar o iau la picior.
— Da, cum ı̂s vremurile, aș a-s ș i copiii - pedeapsa lui Dumnezeu, nu
alta.
— Ce să mai vorbim, mai mare povară nici că se poate! Al mic a
bolit deună zi... Ș i eu ș i bă rbatu-meu ziceam că -l strâ nge Dumnezeu. Dar
nu, s-a fă cut bine. Oricum, ı̂s cinci guri.
— Da, mare belea... Ș i te cunoaș te?
— Cine, Vaska? Mă cunoaș te după glas. Cum mă aude vorbind prin
curte, dac-am fost plecată undeva, ı̂ndată -mi dă de ș tire. Deună zi eram
la piață, iar lui ı̂i era urâ t fă ră mine. Cum m-a auzit că vin, s-a proptit cu
picioarele dinainte ı̂n pervaz, stă tea ș i se uita pe fereastră . Juri că -i om
ș i mai multe nu! Numai că azi, nu ș tiu ce are, că a mâ ncat cam puțin.
Tremur pentru el, numai eu ș tiu cum.
— Pă i cum să nu tremuri, Doamne! ı̂l țineți câ t ı̂l țineți vara ș i la
iarnă -l tă iați. O să aibă vreo cinci puduri, ı̂n curtea pe care o aveți ați
putea creș te vreo cinci dintr-ă ș tia. Dar bă rbatul dumitale nu se ocupă
cu aș a ceva?
— Se dă ı̂n vâ nt! rosti spă lă toreasă . Cum vine de la fabrică numai
eu el ı̂și face de lucru, ı̂l scarpină , iar deună zi 1-a scă ldat cu mâ na lui.
— Pă i cum să nu, maică , numai slă nină o să aveți vreo două puduri
pentru la iarnă ...
Portița se deschise ș i pe lâ ngă cele două cumetre care ș edeau
trecură ı̂n goană , intrâ nd ı̂n casă , doi bă iețaș i desculți, cu picioarele
murdare ș i arse de soare. Purcelul guiță speriat, să ri ı̂n picioare ș i se
aș eză pe fundul gras.
— Ce alergați ca turbații! strigă spă lă toreasă . Incotro vă repeziți?
Ce, te-ai speriat? Las’ că nu se-atinge nimeni de tine.
— Da, mare necaz cu copiii ă ș tia, spuse vecina, câ te griji ı̂ți fac ș i
câ tă alergă tură , să te ferească Dumnezeu!
— Dă -i ı̂ncolo, eu i-am lă sat de capul lor, numai să nu-i mai vă d
ı̂nvâ rtindu-mi-se ı̂n cale.
— Eu ziceam altceva, că hoină resc nu ș tii pe unde ș i nu ș tii cu cine
se-nhă itează - ă ș tia nu-s copii, ci bandiți sadea.
— Pă i cum să nu ie, dacă nu-i poți supraveghea cum trebuie. Că
ı̂nainte vreme, pâ nă să crească , scoteai de zece ori su letul din el, da’
acu’ să -l atingi nici c-un deget n-ai voie. Ș i parcă se poate fă ră bă taie? Pe
noi ne-au crescut de nu ı̂ndră zneam nici să crâ cnim ș i tot mâ ncam
chelfă neală de vreo două ori pe să ptă mâ nă , uneori pe merit, alteori
doar aș a, ca să ș tim de frică . Pe câ nd mă garii ă ș tia habar n-au de bă ț .
Cei doi copii ieș iră alergâ nd, cu undițele ș i cu câ te un coltuc de
pâ ine ı̂n mâ nă . Fă ră să se oprească , rupseră cu dinții o ı̂mbucă tură ș i se
repeziră spre portiță.
— Ce vă tot ı̂ndopați ı̂n iece clipă ? le strigă spă lă toreasă din urmă .
Mare nă pastă cu ei, cum vine vara, mă nâ ncă de te seacă .
— Aleargă , de-aia mă nâ ncă , spuse vecina.
— Crede-mă , oricâ t aș gă ti, tot degeaba. Am copt acu’ două zile o
pâ ine albă , câ t roata carului, ș i n-a mai ră mas nimic, adună irimiturile.
Nu ș tiu câ nd au să se sature că pcă unii ă ș tia. M-a pedepsit Dumnezeu,
nu alta: alții au câ te unul, cel mult doi, pe câ nd la mine-s cinci, o hoardă
ı̂ntreagă . Ș i orice-ar pă ți, nici focul nu-i arde, nici apă nu-i ı̂neacă . Pă i
aș a, mai trec zece ani pâ nă să ai vreun folos de pe urma ă lui mare. Iar
pe lâ ngă cel mare mai sunt alți patru, ă i mai mici. Ș i nici nu ș tii mă car
ce-o să iasă dintr-ı̂nsul. Poate creș ti ı̂n casă un hoț ș i-un tâ lhar.
— Numai de-ar i de folos pentru ai lui, spuse vecina, că -n ziua de
azi cu unul cinstit ai necazuri mai multe.
— Asta aș a-i... femeia tă cu, apoi zâ mbi. Uite, ar trebui să pun la
ı̂ncă lzit mâ ncarea lui bă rbatu-meu, că acuș i vine de la fabrică , iar eu
stau cu hoțomanul ă sta, m-am legat de el de parc-ar i copilul meu...
— Ș i eu tot aș a l-aș dă dă ci, cum să nu te-ngrijeș ti de unul ca ă sta:
după vâ rstă n-ar trebui să tragă nici un pud, iar el o i avâ nd de pe acum
numai slă nină vreo treizeci de funți.
In curte intră bă rbatul spă lă toresei, maistru la fabrică , ținâ nd ı̂n
mâ nă o ș apcă de pâ nză pă tată cu ulei.
— Masa nu-i gata, se-nțelege! strigă el.
— Acum pun la ı̂ncă lzit, ı̂i spuse nevastă -sa, degeaba urli!
— Ce treburi ați i avâ nd, afurisiților! Te speteș ti muncind din zori,
vii acasă cu burta goală ș i nu gă seș ti nimica de mâ ncare, strigă el la
nevastă -sa, ı̂ndreptâ ndu-se spre ea. Dar vă zâ nd-o că scarpină purcelul
tă cu ș i se opri, furios ı̂ncă . Apoi se lă să pe că lcâ ie.
— Mă ! fă cu el.
— Ce te vâ ri cu labele murdare, că abia l-am spă lat.
— N-are nimic, ı̂l mai spă lă m noi, ră spunse bă rbatul ș i apucâ nd
purcelul de cuta groasă de pe burtă rosti: S-a plimbat tâ lharul... ș i-a
umplut burdihanul.
Peste un minut ieș i nevastă -sa ș i-i strigă :
— Hai, vino la cră pelniță, că doar n-oi ı̂ncă lzi de zece ori! Ba vine
unul, ba altul. Pe blestemații ă ia am să -i las să rabde de foame, că toată
ziua ı̂ndeasă ı̂n ei ș i cum vine prâ nzul nu vezi pe nici unul. Bă tu-i-ar ı̂n
cap să -i bată . Doamne, Maica Domnului, câ nd o să mă scap de ei! Nu-i
mai ia moartea odată ?
1923
Tagma afurisită
La o iciul brațelor de muncă dintr-un oraș de gubernie era
ı̂nghesuială , lume multă .
Pe o canapea cu spetează de nuiele care se a la ı̂ntr-un coridor
ı̂ntunecos lâ ngă perete, ș edea o femeie cu un ș al roș u, al că rui capă t ș i-l
ı̂nfă ș urase ı̂n jurul gâ tului; ală turi, un bă rbat cu podiovkă ș i pâ slari albi
ș i un muncitor cu o că ciulă ale că rei clape desfă cute spâ nzurau de-o
parte ș i de alta.
— Ea treia să ptă mâ nă de câ nd umblu, ș i nici un folos nici mă car
atâ tica, spuse muncitorul.
— Eu umblu de-o lună , rosti bă rbatul cu pâ slari albi. De ce-o i aș a?
Fiindcă numai ă la care are cunoscuți, sau frați ș i cumnați, numai ă la
capă tă . Pe câ nd de-alde noi stă m ș i ı̂nghițim ı̂n sec. In vorbe toate-s
frumoase cum nici că se poate: toți ı̂s egali, totul se ı̂mparte după
dreptate, da’ câ nd o iei la bani mă runți - pe dracu’! Ș i de unde ni se trag
toate astea? Pă i de acolo, că nu există conș tiință cetă țenească . Dac-ar i
să te angajeze pentru ei, te-ar i ı̂ntors ș i pe față ș i pe dos, da’ nu-i
pentru ei, ci pentru stat, aș a că , „ ie ce-o i, ı̂l pun pe cumă tru-meu sau
pe gineri-miu, iar ă l de-i priceput să aș tepte pe divan.”
— Asta aș a-i, ce să mai vorbim, ı̂ncuviință muncitorul tră gâ nd din
țigară ș i privind ı̂naintea lui ı̂n podea.
— Ș i peste tot dai numai de domniș oare dintr-astea, te ș i ı̂ntrebi de
unde-au mai ră să rit atâ tea, ı̂ntă ri femeia.
— Ia te uită la ă sta cum se duce de-a dreptul - fă cu bă rbatul cu
pâ slari albi, ară tâ nd un tâ nă r care mai ı̂ntâ i s-a aș ezat ı̂n râ nd, dar peste
un minut a scos o scrisoare ı̂ntr-un plic ı̂nchis ș i a ı̂nceput să cerceteze
toate uș ile. După aceea s-a apropiat de femeia de serviciu, ı̂mbră cată cu
o scurtă bă rbă tească , care ducea un coș pentru hâ rtii, ș i a ı̂ntrebat-o
ceva continuâ nd să cerceteze uș ile.
Femeia de serviciu ı̂i ară tă spre uș a odă ii din fund, ș i tâ nă rul se
ı̂ndreptă ı̂ntr-acolo.
Apoi, peste cinci minute, ı̂ncheindu-ș i paltonul din mers ș i zâ mbind
pesemne unor gâ nduri plă cute, trecu pe lingă cei ce ș edeau pe canapea
ș i ieș i trâ ntind uș a ș ubrezită de atâ ta trâ ntit.
— Pe ă sta 1-a descâ ntat bunică -sa - fă cu bă rbatul cu pâ slari albi -
ce mai tagmă afurisită ! Pentru ă ș tia nu există nici râ nd, nimic! Ț uș ti -
drept ı̂n birou! Ș i gata treaba.
— N-au griji, ı̂ntă ri muncitorul. Ș i nouă , la fabrică , ne trimiteau
dintr-ă ș tia, care nu se pricepeau la nimic. Ș i odată te trezeai c-a ajuns
responsabil. El o i fost, poate, cofetar, la viața lui, da’ ei ı̂l bă gau la
turnă torie. Ș i toate-s din pricină că există protecție.
— Pă i lui ce-i pasă , fă cu femeia, primeș te bani ș i atâ ta-i trebuie. Eu
ı̂nsă mi m-aș duce oriunde, numai să -mi plă tească leafă . Că de mâ ncat
trebuie să mă nâ nci!
Bă rbatul cu pâ slari albi ı̂ntoarse capul spre femeie ș i se uită o
vreme, nemulțumit, la ea.
— Uite d-aia merg la noi toate cu susu-n jos, iindcă oamenii judecă
la fel ca dumneata. Parcă n-ar i toate ale lor, ci ale altora: nu se gâ ndesc
decâ t cum să smulgă o bucă țică pentru ei, da’ că din munca lor nu se
alege nici un folos, asta nu-i priveș te. Pă i dacă am i noi cetă țeni
adevă rați, care se zbat să -ș i construiască patria, am privi ı̂ntr-altfel
lucrurile. Uite, să zicem că pe mine mă numesc ı̂ntr-un post ș i mi se dă
leafă bună , iar eu le zic: scuzați, madam, sau cum vă zice, eu la treaba
asta-s cam nepriceput, dar sunt oameni mai destoinici decâ t mine,
luați-i pe ei că eu... deocamdată mai aș tept.
— Iți toceș ti pantalonii de atâ ta aș teptat - ripostă ı̂mbufnată
femeia.
— Aș a-i, desigur, rosti muncitorul cercetâ ndu-ș i cizma că scată -
dacă ar i toate după dreptate, de ce să nu aș tepți. Fiindcă ș tii că atunci
câ nd ți-o veni râ ndul, au să te aș eze la locul care ți se cuvine. Da’ câ nd
vezi pe câ te unul ca ă la cu plicu-n mâ na, cum ți-o ia ı̂nainte, te scarpini
la ceafă fă ră să vrei.
— Ș i asta-i tot lipsă de conș tiință, se ı̂mpotrivi bă rbatul cu pâ slari
albi - noi singuri trebuie să avem grijă . Uite, ă la s-a strecurat ı̂n birou,
foarte bine, te iei ı̂n aceeaș i clipă după el, ı̂l prinzi asupra faptului, faci
scandal ș i la judecată cu dâ nsul!
— Nu poți pă zi toate uș ile, fă cu iar ı̂mbufnată femeia. Tu ı̂l pâ ndeș ti
lâ ngă o uș ă, iar el se strecoară pe alta. Nu, cu ș mecheri de-ă ș tia n-ai ce
pă zi.
— De-aia nici nu i-ai putea pă zi, iindcă judeci cum judeci. Statul ni
se adresează ca unor cetă țeni conș tienți: „Ajutați-ne, zice, să stâ rpim
ră ul sau nedreptă țile de tot soiul, iți cu ochi-n patru, lucrați mâ nă -n
mâ nă cu noi” - iar noi ne scă rpină m pe după ceafă . Vezi cum se
să vâ rș eș te o tică loș ie sub ochii tă i, ș i nu numai că este pă gubit statul,
dar ți se smulge chiar ție bucata de pâ ine de sub nas, care-i dreptul tă u,
ș i tu stai, te uiți ı̂n urma lor ș i taci.
Pe coridor trecură gră bite două domniș oare cu ș ube, sporovă ind
vesele. Se apropiară de o uș ă, se ciondă niră nițel... pesemne că una o
poftea pe cealaltă să intre cu dâ nsa, iar aceea n-avea curaj; apoi prima
dispă ru pe după uș ă, iar a doua ră mase să aș tepte.
— Priveș te-le, tagmă afurisită , rosti bă rbatul cu pâ slari albi, acuș i
au să dea nițel din coadă ș i gata treaba. Acuma să i intrat ı̂n birou ș i să
i ı̂ntrebat: pe ce bază ?
— Da’ poate că au venit cu totul pentru altceva, spuse femeia.
Degeaba ai sta să alergi după toți. Că dâ nsa, dacă are nevoie, poate să
intre ș i pe dincolo.
— De-aia nu reuș im nimic, iindcă stă m să mai judecă m ı̂n loc să ...
Peste câ teva minute domniș oarele plecară ciripind ș i râ zâ nd cu mai
multă veselie, aș a cum râ zi după ce ți s-a rezolvat pe neaș teptate o
treabă la care nici nu ı̂ndră zneai să visezi...
— Fratele lui lucrează acolo, spuse prima fată .
Ș i amâ ndouă dispă rură .
— Poftim, „pentru altceva”. Pretutindeni nu auzi decâ t de frați ș i de
cumnați.
Deodată ı̂n ș irul de oameni, unde pâ nă atunci domnise liniș te, se
auzi zarvă ș i țipete.
— Ce repartiție mi-au mai dat ș i ă ș tia?! strigă un bă rbat cu o scurtă
uitâ ndu-se nedumerit la hâ rtia pe care o că pă tase. M-am ı̂nscris ca
tâ mplar, iar ei mă trimit la brută rie!
— Taci, nă tă ră ule, ce faci gă lă gie!... mulțumeș te-i lui Dumnezeu că
ți-au dat-o, ı̂l potoli un om ı̂n vâ rstă , cu o scurtă că lduroasă ı̂ncinsă la
mijloc. La brută rie ai s-o duci ca-n sâ nul lui
Avram. Mă nâ nci plă cinte ș i dai din buze, iar dacă ai cap ai să ajungi
să ș i comanzi acolo.
— Habar n-am de meseria asta.
— Dac-ar trebui să plă teș ti iindcă nu ș tii, mai ı̂nțeleg, dar te
plă tesc ei, mă i, sucitule!
Omul cu scurtă se mai uită o dată la hâ rtie, se scă rpina nehotă râ t la
tâ mple ș i, dâ nd din mâ nă , porni spre uș ă zicâ nd:
— Bine, mai ı̂nvă ț o meserie.
— Ș i ce-i ră u ı̂n asta? ı̂i spuse un om cu manta militară care stă tuse
ı̂n spatele lui, te-ai nă scut tâ mplar ș i ai să mori brutar.
— Halal s-a ı̂nvâ rtit! Rosti clă tinâ nd din cap bă rbatul cu pâ slari
albi. N-ajungi departe cu oameni dintr-ă ș tia. Ce să mai vorbesc.
Deodată un bă rbat cu că ciula din blană de iepure, care trecea pe-
acolo, se uită la cel cu pâ slarii albi, aplecâ ndu-se uș or ca să -l distingă
mai bine ı̂n semiı̂ntunericul din coridor, ș i exclamă :
— Ivan Andreevici, tu erai? Ce vâ nt te-aduce pe-aici?
— Ah, dragul meu, ce bine că ne-am ı̂ntâ lnit! Pă i uite, de o lună
ı̂ntreagă bat pragurile să -mi caut slujbă .
Bă rbatul cu că ciulă de iepure ı̂l trase deoparte ș i-i spuse:
— Pă i ı̂l am aici pe cumnatu-meu, ı̂ți aranjează el câ t ai zice peș te.
— Care cumnat? Fedoseici?
— Ei da!
— Ptiu, ir-ar să ie! Iar eu mi-am tocit pantalonii tot aș teptâ nd pe
canapea.
Amâ ndoi dispă rură ı̂n dosul uneia dintre uș i.
Iar peste câ teva minute ieș iră discutâ nd veseli ș i se ı̂ndreptară spre
ieș ire.
— Ca să vezi ce noroc pe mine! spunea bă rbatul cu pâ slari albi. Cu
toate că nu mă pricep nici atâ tica la munca asta, că doar ı̂s specialist la
uscarea legumelor, da’ ce să -i faci, n-ai timp să mai alegi. Ei, ı̂ți
mulțumesc! Haidem să să rbă torim evenimentul...
— Tagmă afurisită , rosti muncitorul cu că ciula cu clape, să i intrat
după ei ı̂n birou, să -i i prins cu mâ ța-n sac, să -i i luat la ı̂ntrebă ri ș i... la
judecată cu tică loș ii ă ș tia!
O slujba rară
Milițianul Ivan Mitrohin, de la secția 65, ajuns la postul să u, după
ce petrecuse de ziua cuscră -si, stă tea de strajă rezemat de-o poartă .
— Cel mai ră u e atunci câ nd bei bere după votcă -chibzuia Mitrohin.
Te cuprinde moleș eala ș i-n ochi ți se nă zar fel de fel de lucruri. Da’ de ce
să te temi? Stradă ca toate stră zile, iar ı̂mpotriva hoților ai revolver.
Dar deodată ı̂i ı̂ngheță sâ ngele ı̂n vine: drept spre dâ nsul veneau
două dihă nii ı̂n patru labe. Pă ș eau ı̂ntr-un chip ciudat, că utâ nd,
pesemne să se ațină tot pe mijlocul stră zii, dar deviau mereu spre
trotuar unde se adunaseră troiene.
Mitrohin scoase revolverul, ı̂nsă ı̂ndată ı̂și dă du seama că dacă -i
necuratul revolverul nu ajută la nimic, iar apoi ı̂și aminti că n-are voie
să creadă ı̂n necuratul.
Dihă niile se apropiau. Ș i-l fulgeră gâ ndul c-or i niscaiva urș i
scă pați din gră dina zoologică .
Se ascunse ı̂n dosul porții aș teptâ nd. Cei doi urș i ajunseră pâ nă -n
dreptul să u ș i Mitrohin desluș i limpede urmă toarele:
— Da, am gustat azi pe să turate, rosti unul dintre ei.
— Of... fă cu celă lalt ș i vru să mai adauge ceva, dar se mulțumi să
dea din labă ș i porni mai departe.
Auzind vorbă , Mitrohin se apropie cu fereală .
— Stați pe loc, cetă țeni! Spuse el aș ezâ ndu-se ı̂n drumul lor.
Ii strigase „cetă țeni”, ı̂ntr-o doară . Dar după câ te se pă rea erau ı̂ntr-
adevă r doi cetă țeni necunoscuți, care mergeau ı̂n patru labe.
— De ce nu umblați cum umblă toată lumea?
— Pă i am ı̂ncercat ı̂n fel ș i chip, ră spunse unul dintre ei ridicâ nd
capul, dar ră mâ nâ nd mai departe ı̂n patru labe.
Iș i ı̂ndreptă că ciula de miel care-i alunecase pe ochi ș i urmă , eu
limba ı̂mpleticită :
— La ı̂nceput mergeam cum se cuvine, da’ ne izbeam cu nasu-n
toate cele.
— Ș i ă l mai ră u ı̂i că te mâ nă parcă necuratul să te-nvâ rți mereu tot
pe-un loc, spuse celă lalt, fă ră să -ș i ridice capul. Numai să ieș im de după
colț ne-a trebuit, cred, mai mult de-un ceas.
— Sunt silit să vă rețin, rosti Mitrohin. Facem proces-verbal, iar pe
urmă au să vă poftească la judecată tovă ră ș ească .
— Pe noi nu ne sperii cu judecată , spuse unul, stâ nd, tot ı̂n patru
labe ș i ș tergâ ndu-se la gură cu mâ na.
— Ba cu judecată ı̂i vii de hac oricui, ı̂i ripostă milițianul, că
republica, cum să zic... luptă din toate puterile, iar voi umblați ı̂n patru
labe.
— Sucit mai eș ti, ză u aș a, spuse celă lalt, da’ cum vrei să umblă m?
Să i fost tu ı̂n locul nostru, mergeai la fel.
— Da’ cine sunteți voi?
— Degustă tori, spuse primul.
— Cum?
— Uite-aș a. Că tot nu pricepi.
— A, dacă nu pricep, atunci urmați-mă . De unde veniți?
— De la slujbă .
— Pă i ce fel de lucră tori ați i, dacă v-ați ı̂mbă tat criță? Să i fost ș i
eu ca voi, era bine?
— Apoi de-aia suntem beți, iindcă venim, de la slujbă .
— Lasă vorba. Dă mâ na-ncoa, să te ajut să mergi.
— Ai i vrâ nd să merg ı̂n trei labe?
— In două trebuie să mergi, ca toți ceilalți cetă țeni ai republicii,
rosti pe un ton sever milițianul.
— Ceilalți, poate, da’ nu noi...
— Ptiu, drace! fă cu milițianul că nu pricep chiar nimic. Cum ziceai
că vă numiți?
— Degustă tori.
Milițianul ciuli urechea, să audă mai bine, apoi dă du din mină ș i
spuse:
— Haidem, ne-om descurca noi acolo.
Mitrohin o luă ı̂nainte, ș i simți din nou că după votcă nu se cade să
bei bere.
— Hei! ı̂i strigă din urmă unul din arestați, ce te-nvâ rți aș a? Ț i-e
prea ı̂ngustă strada, de te-mpinge dracu’ ı̂n troian?
— Ce troian, nu-i nici un troian aici, ră spunse milițianul,
scuturâ ndu-ș i mâ neca de ză padă , iindcă se izbise de-o ı̂ngră ditură ș i
lunecase cu brațul de-a lungul zidului. Ce treabă să mai faci cu voi, ce fel
de constructori ai republicii sunteți? urmă el, ı̂naintâ nd pe lâ ngă
ı̂ngră ditură . Cum de v-ați matosit astfel?
— Am fă cut ore suplimentare, lă muriră arestații.
Milițianul ı̂ntoarse capul, se uită la ei ș i, fă ră să spună nimic, scuipă
ș i porni mai departe.
— Am mai dus bețivi la viața mea, dar ı̂mpielițați dintr-ă ș tia n-am
vă zut de câ nd sunt, mai spuse el apoi.
Ajunș i la miliție, Mitrohin intră la o ițerul de serviciu ș i-i spuse:
— Am adus niș te bețivi.
— Iar bețivi? ı̂ți vine să le stâ lceș ti mutra tică loș ilor ă stora!... Cine
sunt?
— Dracu’ să -i ș tie cine... fă cu milițianul - că nu te ı̂nțelegi cu ei.
Numai după vorbă i-am recunoscut că -s oameni.
— Adă -i ı̂ncoace, porunci o ițerul. Stai că le-ară tă m noi!
Arestații intrară , plini de ză padă , cu că ciulile alunecate
Pe ochi, tot silindu-se să le ı̂ndrepte cu mâ inile vâ râ te ı̂n mă nuș i.
O ițerul de serviciu, aș ezat la masă , se uită la ei pe deasupra ochelarilor
cu ramă de ier ș i-i ı̂ntrebă :
— Cine sunteți?
— Degustă tori... ră spunseră aceș tia.
Milițianul aruncă o privire rapidă spre o ițer.
— Nu există cuvâ ntul ă sta. De unde veneați?
— De la slujbă .
— Care slujbă ?
— De la depozit.
— Va să zică v-ați ı̂mbă tat ı̂n timpul serviciului?
— Pă i se ı̂nțelege, doar n-am bă ut ca să ne a lă m ı̂n treabă .
— Nu pricep, neam, ı̂i ș opti milițianul o ițerului.
Acesta, nemaiș tiind, pesemne, ce ı̂ntrebare să le mai pună , se uită
ı̂ncruntat la arestați.
— Ș i de ce veneați aș a de tâ rziu?
— Am fă cut ore suplimentare.
— Da’ de ce v-ați ı̂mbă tat? ı̂ntrebă iar o ițerul de serviciu ș i pocni
cu palma ı̂ntr-un gâ ndac care să rise nu ș tiu de unde ș i se pregă tea s-o ia
la goană de-a curmeziș ul mesei.
— De-aia ne-am ș i ı̂mbă tat, iindcă am fă cut ore suplimentare,
ră spunseră cei doi.
— Poftim de te descurcă dacă poți, spuse milițianul.
O ițerul se lă să pe speteaza scaunului.
— Da’ ı̂n ce constă slujba asta a voastră ?
— Cum ı̂n ce... gustă m vinul ș i-i stabilim soiul... care-i mai scump,
care, tot aș a, e ș i mai scump...
Milițianul ı̂și o ițerul schimbară iute o privire.
— Fir-ar să ie!... Pă i asta-i slujbă ?
— Da ce credeai! Slujbă , se-nțelege.
— Fir-ar a dracului!...
— Ș i cum gustați?
— Pă i cum se gustă , ne clă tim doar gura ș i scuipă m - aș a se cuvine.
— Să scuipați vinul? ı̂ntrebă nedumerit o ițerul.
— Ei da.
— Asta-i bă taie de joc! Spuse milițianul ș i scuipă - să -ți clă teș ti gura
ș i să -l dai afară ? Vezi să nu! Ș i voi chiar ı̂l scuipați?
— Cum se nimereș te... Câ nd guș ti din mai multe soiuri, ți se urcă la
cap chiar dacă nu scuipi.
— Aș a-i dacă amesteci mai multe, ı̂ntă ri milițianul, mai cu seamă
votca cu berea.
— Ș i care va să zică , ı̂n iecare zi de la Dumnezeu sunteți ı̂n halul
ă sta? ı̂ntrebă o ițerul de serviciu.
— Nu, numai câ nd facem ore suplimentare.
— Ș i poți face ore suplimentare de câ te ori ı̂ți vine cheful? ı̂ntrebă
milițianul.
— Pă i cum nu, câ nd ai treabă multă ?
— N-aș i lă sat să -mi scape o zi, rosti milițianul ș tergâ ndu-se la
gură .
— Aș ezați-vă , ce stați ı̂n picioare, ı̂i pofti o ițerul. Ca să vezi ce
slujbe mai există pe lumea asta!... Bei, care va să zică , ș i nimeni nu-ți
poate face nimic. Aș a slujbă mai zic ș i eu. Iar nouă ni se cere acum să -i
urmă rim mai cu seamă pe bețivi, iindcă beția aduce un mare ră u
republicii... Huliganism ș i alte câ te. Uite, voi mergeați ı̂n patru labe, iar
noi eram obligați să vă arestă m. Ș i, câ nd colo, chiar slujba vă cere să
umblați ı̂n patru labe.
— Da’ ce se ı̂ntâ mplă dacă nu-l scuipi de fel? ı̂ntrebă milițianul.
— Atunci nu mai ajungi acasă nici ı̂n patru labe, ră spunseră
arestații.
— Straș nic!
— Ei, cum vreți, ră mâ neți la noi peste noapte, sau să trimitem pe
careva să vă conducă ?
— Nu, om ajunge noi ș i singuri ı̂ntr-un fel.
— Iar mâ ine, care va să zică , o luați de la capă t iar, de dimineață?
— De dimineață.
— Ce mai slujbă !... Ca să vezi!
După ce arestații, sprijinindu-se unul de celă lalt, ieș iră din secție,
mergâ nd tot de-a lungul peretelui, cei doi se uitară lung ı̂n urma lor.
O ițerul le strigă :
— Da’ concediu vă dă ?
— Nu, că n-avem câ nd.
Milițianul se scă rpină la ceafă ș i ieș ind ı̂n cerdac ı̂n urma
arestaților, strigă :
— Da’ zilieri nu primiți?...
Banii poporului
Intr-una din ı̂ntreprinderile industriale sovietice, s-a pus ı̂n
discuție problema producției, care era sub orice nivel.
După plan trebuia să iasă un bene iciu de cinci sute de mii, iar ı̂n
fapt a ieș it o pierdere, tot de cinci sute de mii.
— Dracu’ să le ia de calcule! spuneau membrii conducerii: s-au
potrivit la țanc: copeică cu copeică , după socoteală , numai că taman pe
dos.
Situația a fost sesizată mai sus. Sosiră comisii.
— De ce-i atâ t de mare pierderea?
— Cine să ș tie... Pă rea că merge bine. Am ș i luat ı̂mprumut 200 de
mii ı̂n contul bene iciului ș i câ nd colo, parcă ș i-ar i vâ râ t coada
necuratul...
Se apucară de revizie. Se dovedi că la iecare depozit, unde ar i fost
de ajuns doar un gestionar, erau angajați câ te un responsabil, un
secretar, o dactilografă ș i un curier.
— De unde să ı̂ntrețineți o hoardă ca asta! La cei cinci sute ar i
trebuit să vi se mai dea o suplimentare de buget - spuseră membrii
comisiei.
— Am cerut noi, dar ne-au refuzat, ră spunseră cei din conducere.
Te zbați, te zbați...
Persoanele care sesizaseră problema se apucară să susțină ı̂ntr-un
glas că membrii conducerii efectuau cheltuieli câ t se poate de
neproductive. Fiecare dintre ei că uta să -ș i angajeze tot soiul de neamuri
ș i cunoscuți. De altfel, pretutindeni ai nevoie de protecție, că fă ră o
ițuică de la o persoană cu autoritate nu te poți angaja, iar câ nd cineva
prezintă o asemenea ițuică este angajat fă ră vorbă , chiar dacă nu e
nevoie de el.
Cel mai tare se agitau doi lucră tori devotați ı̂ntreprinderii - un
lungan pe nume Hruș ciov, ș i altul scund, Taskin.
— Uitați-vă ș i voi, tovară ș i, le striga Hruș ciov membrilor comisiei,
priviți numai câ te birouri avem! Ș i dintre toți cei care stau la ele,
cincizeci la sută au fost angajați prin protecție: ba rude, ba cunoscuți, ba
cei cu scrisori de recomandare de la persoane importante. Iată cum se
respectă regimul de economii, iată cum se cheltuiesc banii poporului.
Salariații umblau speriați, aș teptâ ndu-se la comprimă ri.
— Trebuie să ne sprijiniți! Spuneau membrii conducerii. Că dacă ne
dau afară pe noi, zburați ș i voi, cu toții.
Ș i salariații că zură de acord să -i sprijine, iindcă iecare trebuie să
mă nâ nce o pâ ine.
— Să ne sprijiniți! Le strigau salariaților Hruș ciov ș i Taskin. Dacă
dă m jos actuala conducere, punem la punct problema bene iciului,
scă pă m de de icit ș i drept mulțumire că ne-ați sprijinit, n-o să
concediem pe nimeni, ı̂ntrucâ t producția va i lă rgită .
Ș i salariații că zură de acord să -i sprijine, iindcă iecare trebuie să
mă nâ nce o pâ ine.
Conducerea fu schimbată , iar ı̂n posturile libere fură numiți
Hruș ciov ș i Taskin.
A doua zi veni la ei administratorul ș i le spuse:
— Tovară ș i, sora mea a fost scoasă ı̂n chip samavolnic de fostul
aparat de conducere. Trebuie să faceți dreptate ș i s-o primiți ı̂napoi.
— Unde e? Ad-o ı̂ncoace, spuse Hruș ciov.
Sora administratorului veni ı̂n grabă , iar Hruș ciov o duse ı̂ntr-un
birou ș i anunță:
— Iat-o pe victima samavolniciei foș tilor barbari care au introdus
nepotismul ı̂n instituție ș i i-au dat afară pe salariații lipsiți de protecție.
Ii dau un post ș i o avansare.
Toată lumea aplaudă .
Pe urmă Taskin ș i Hruș ciov ı̂ncepură să ie vizitați de rude ș i de
cunoscuți. Nici nu intrau la conducere, ci umblau mai ı̂ntâ i prin
ı̂ntreprindere cercetâ nd-o cu tot interesul, aș a cum examinezi o casă pe
care ai că pă tat-o ca moș tenire.
Iar dacă Hruș ciov ș i Taskin le spuneau că nu-i pot angaja, aceș tia se
supă rau:
— Halal rudă , că mult ı̂i pasă de ai lui, n-ai ce zice. Câ t timp a avut
nevoie, tot prin jurul nostru se ı̂nvâ rtea, da’ acu’ umblă cu nasul pe sus
ș i nu vrea să facă nimic pentru noi. Da’ pe sora administratorului de ce a
luat-o? Pe un stră in ı̂l pot primi, da’ pe ai lor nu?
Pe urmă veniră la Hruș ciov rudele nevestei. La ı̂nceput le refuză .
Drept ră splată - acasă - mutre bosum late, scandal. Aș a că a fost nevoit
să primească doi dintre solicitanți.
După ce i-au primit pe aceș tia, au venit ș i la Taskin trei rude, ș i
câ nd le-a refuzat, i-au spus că Hruș ciov a putut să ia rude de-ale lui, iar
el, Taskin, de ce nu poate?
Au fost siliți, scrâ ș nind din dinți, să -i ia ș i pe ă ș tia trei.
Pe urmă au venit oameni cu bilete de la persoane importante.
I-au refuzat.
Dar aceș tia au spus că de ce pe ei ı̂i refuză iar pe rudele lor le
primesc?
Au fost nevoiți aș adar să -i ia ș i pe ă ș tia. Fiindcă , dacă -i refuzi, nu
ră mâ i nici tu mult timp. Or, de mâ ncat trebuie să mă nâ nci.
Aș a se face că ı̂ntr-o zi veni administratorul la conducere ș i ı̂ntrebă :
— Ce ne facem?
— Dar ce s-a ı̂ntâ mplat?
— Nu ne ajung birourile.
— Ptiu, drace... ei, să se aș eze câ te doi oameni la un birou.
— Care doi, câ nd pe alocuri stau câ te trei. E o ı̂nghesuială ... că nu
poți nici să ră su li... Ș i gâ ndiți-vă că oamenii stau ș ase ceasuri ı̂n
ı̂ntreprindere.
— Să mai comprimă m, poate? Că aici mai sunt multe rude ale celor
din vechea conducere.
— Nu se face... Doar au fost de partea noastră . Nu, mai bine
comandă m niș te birouri. Ș i apoi s-a nimerit să ie jos tâ mplarii... se
foiesc pe-acolo de parcă le-a ș optit sfâ ntul duh că -i rost de câ ș tig.
In biroul conducerii nă vă li Taskin ș i spuse gră bit:
— Fir-ar a dracului de situație, ză u aș a! Iar trebuie să primim un
om. Nu mai am putere, pricepi, nu mai am! Le tă lmă ceș ti că nu se poate,
că ı̂ntreprinderea nu-i moș ia lui tat-tu, că banii nu-s ai tă i, ci ai
poporului, degeaba, nu vor să ș tie de nimic. Ba ı̂ncă ı̂mi dau de ı̂nțeles
că au să -mi facă bucata, că au să trimită o notiță la ziar. Ce-i de fă cut?
— Ce să faci? O să trebuiască să -l primim, ră spunse Hruș ciov. Pe un
om cumsecade ı̂l mai poți repezi, dar de tică loș i dintr-ă ș tia trebuie să te
fereș ti. Ș i ca să nu um lă m statele, o să im nevoiți să -l angajă m ca zilier.
— Dar ı̂ți revine de două ori mai scump!
— Ș i de trei ori să ie, n-are importanță, că poți să treci cheltuiala la
alt articol. Că ș i la noi, după state, iese o sumă de te sperii! Ș i-apoi
oricum le-am fă cut tâ mplarilor comanda pentru mese. Din cauza asta
am fost siliți să majoră m cifra la producție. S-o majoră m pe hâ rtie e
uș or, dar cum o s-o facem practic, nu se ș tie.
Intre timp s-a ș i stâ rnit ierberea. Se strigă aproape deschis că asta
nu-i ı̂ntreprindere ci sat fă ră câ ini, că conducerea ı̂și angajează rudele ș i
pe cei cu tot soiul de bilețele, direct, ș i că nici vorbă să poți intra acolo
prin o iciul brațelor de muncă .
Discuția asta o stâ rniră cei a că ror angajare fusese refuzată . Ș i o
susțineau cei care ră mă seseră nemulțumiți. Cel mai tare se agitau trei
lucră tori devotați ı̂ntreprinderii - Suș cev, Laskin ș i Smidt.
Iar câ nd tâ mplarii aduseră noile birouri, aceș tia strigară ară tâ nd
birourile de la fereastră :
— Iată cum se cheltuiesc banii poporului! Ș i pentru cine toate
astea? Pentru protejații lor. In timp ce l-au dat afară ı̂n doi timpi ș i trei
miș că ri pe frate-meu, un om care nu era mai prejos decâ t ei. Duceți-vă
pe la depozite, să vedeți câ tă lume e acolo: un responsabil, cu un
locțiitor, doi contabili ș i două dactilografe, doi calculatori ș i doi curieri!
Ba mai ș tiu că au vâ râ t ș i zilieri care nu sunt trecuți pe state... Sprijiniți-
ne să -i dă m de-a berbeleacul.
— Să vă sprijinim ca pe urmă să concediați jumă tate din noi?
— Nu cu voi avem ce-avem, ci cu ș e ii care irosesc banii poporului.
— Atunci se schimbă socoteala.
Problema a fost sesizată mai sus. Sosiră comisii. Se apucară de
revizie. Situația se dovedi catastrofală : se scontase pe un bene iciu de
ș apte sute de mii ș i rezultă o pierdere tot de ș apte sute de mii.
— Exact la țanc!... Ca ș i la ă i de dinainte, numai că cifrele-s mai
mari. Copeică cu copeică . Chiar că ș i-a vâ râ t coada necuratul. Iar noi am
ș i cerut un ı̂mprumut de trei sute de mii, ı̂n contul viitorului bene iciu.
O i stâ nd clă direa pe-un loc blestemat, naiba să ș tie ce-i la mijloc.
— Ba nu, nu locul e de vină - strigară Suș cev, Laskin ș i Smidt - ci
faptul că banii sunt ai poporului. Că dacă ar i condus ı̂ntreprinderea pe
banii lor, precis că n-ar i adus atâ ta lume, ei ar i că utat să -l stoarcă pe
iecare de ultimele puteri. Pe câ nd aș a, dacă banii sunt ai poporului - să
vină ș i frații, ș i cumnații, ș i ă i cu bilețele. Ar i trebuit să aibă bene iciu
de un milion ı̂n cap, iar la ei sunt ș apte sute de mii pierdere. Pă i cum să
nu ie pierdere, câ nd dumnealor au ș i maș ină , ș i deplasă ri, dracu’ ș tie
unde, ș i câ te ș i mai câ te. Pe scurt, e vorba de banii poporului. Sprijiniți-
ne, trebuie să stâ rpim molima asta!
Peste o să ptă mâ nă fu anunțată realegerea conducerii. Cu toții au
remarcat incontestabila justețe ș i curajul cu care au luat cuvâ ntul
Suș cev, Laskin ș i Smidt, indignați iind ı̂n acelaș i timp de explicațiile
ı̂ncâ lcite ale fostei conduceri ca ș i de statele um late.
Iar ı̂ntre timp, jos, ferindu-se de ochii trecă torilor, se ı̂nghesuiau, nu
ș tiu de ce, tâ mplarii, privind din câ nd ı̂n câ nd ı̂n sus, unde se țineau
realegerile.
— Ce v-ați adunat aici? ı̂ntrebă portarul.
— Pă i aș a... aș teptă m ș i noi...
Despre vaci
Perioada 1918
Tro im zugravul veni la ș edința sovietului de plasă ș i ı̂ntrebă
descumpă nit:
— Se aude că le-ați pus capac nevestelor...
— Care neveste?
— Pă i cele legitime...
— Te-ai trezit ș i tu... ı̂ncă de să ptă mâ na trecută . Toate alea de s-au
cununat ı̂nainte de soviet, s-a zis cu ele!
— Pă i eu cu baba mea tră im de treizeci de ani - spuse sobarul - ce
să mai fac cu ea acum?
— Ce vrei, da’ să n-o mai vedem pe-aici, ı̂i ră spunse Mitka
roș covanul.
— Câ nd eș ti cap sec ș i nu pricepi, mai bine ai tă cea - se amestecă
un membru al sovietului. Nu le alungă nimeni, li se cere numai să pună
ș tampilă .
— Unde s-o pună ?
Acesta se gâ ndi apoi spuse:
— Unde se cuvine...
— Ba nu, nouă ni s-a spus ceva de bă trâ ne, replică zugravul.
— A, despre bă trâ ne - că -i voie să te desparți?
— Asta era... Numai că ı̂n privința despă rțeniei era voie ș i ı̂nainte.
— Inainte vreme erai nevoit, poate, să umbli vreo trei ani după
dâ nsa cu martori, ca s-o prinzi cu o treabă urâ tă , pe câ nd acum
desparte-te câ nd vrei. Numai să dai declarație ș i să ară ți pricina. Ș i
dâ nsa poate să te lase, dacă te porți urâ t cu ea.
— Cum adică , dacă te porți urâ t?
— Ei, să zicem, dac-o bați.
— Pă i cum vine asta? Nu mai am voie nici s-o bat?
— Nici mă car s-o ı̂njuri.
— Pe nevasta ta?! se mirară câ teva glasuri.
— Pe aia de ți-a dat-o Dumnezeu?! Strigă Prohor Stepanâ ci care
citea psaltirea ı̂n biserică , ı̂n loc de diacon.
— Ați că piat de tot cu Dumnezeu ă sta, rosti cu nă duf soldatul
Andriuș ka, venit să se intereseze de ceva de la un membru al sovietului.
Va să zică , dacă vreau să mă despart, pot să ară t că din pricină c-o bat?
ı̂ntrebă el.
— Ba nu, dâ nsa trebuie să declare ı̂mpotriva ta...
— Dâ nsa?
— Ei da.
— Da’ ı̂n privința averii cum ră mâ ne? Dacă eu, să zicem, mă
despart ș i amâ ndoi avem o vacă ,cui ră mâ ne vaca?
Membrul sovietului se gâ ndi din nou o clipă apoi ră spunse:
— Dacă dovedeș ti că nevastă -ta-i de vină , atunci ı̂ți ră mâ ne ție.
— Dar cu aia nouă cum vine? ı̂ntrebă Andriuș ka.
— Care „aia nouă ”? Strigă ı̂nciudat membrul sovietului, fă câ ndu-i
semn cu mâ na zugravului care-l sâ câ ia ș i el cu ceva. Vorbeș te mai tare,
că nu aud nimic!...
Ș i, strâ mbâ ndu-se, ı̂ntinse gâ tul ı̂nainte, spre soldat, care ș edea pe
banca din spate.
— Spuneam că dacă mă ı̂nsor ș i nevasta cea nouă are o vacă , a cui
se socoate că e?
— A amâ ndurora... câ t timp tră iți ı̂mpreună ... ș i... se-nțelege că
bă rbatul ține frâ nele.
— Dar dacă termin cu a veche, mă cununați cu cea nouă ?
— Noi nu cunună m. Popa cunună . Noi punem doar ș tampila.
— Va să zică , dacă ai ieș it din lege nu mai intri ı̂napoi? ı̂ntrebară
deodată mai multe glasuri.
— Din care „lege”? fă cu membrul sovietului. Doar tră ieș ti cu
că să torie civilă .
— Pă i eu cu că să torie de-asta civilă tră iesc poate ı̂n iecare zi.
— Ai i tră ind, da fă ră ș tampilă ... Ș i dacă femeia are vacă , n-ai voie
să te atingi de ea. Mai ı̂ntâ i pui ș tampilă . Ai priceput?
— Am priceput... să -ți pierzi capul, nu alta; curat ca-n pă dure,
Doamne iartă -mă .
— Multă lume se mai chinuieș te. Acu’ două zile tâ mplarul din
slobozie s-a despă rțit de bă trâ na lui - ți-era ș i milă să te uiți. Tră iau aș a
bine, că nici nu ș tiu cum să zic... M-a podidit ș i pe mine plâ nsul.
— Ș i din ce s-a iscat pricina?
— Ș i-a gă sit altă mireasă . Are două vaci, cojoc aproape nou ș i
cincizeci de puduri de secară .
— Două vaci?
— Da... Ei ș i muierea-i frumoasă coz... obrajii plini, zdravă nă de mi
ți-l ia ı̂n câ rcă ș i pe ucigă -l toaca, ș i cară la saci de câ te cinci puduri. Iar
astă laltă era ș i ea muiere bună , supusă , da’ mult mai pipernicită . El a
adus ı̂n bă tă tură două vaci ș i ea tot două .
— Maică precistă !
— Dă -i trainică treaba asta?... ı̂ntrebă Andriuș ka.
— Cum?
— Pă i ı̂n privința averii.
— Are avere multă ?
— Cine, a veche?
— Nu, cea nouă .
— O vacă , pâ nză cincizeci de arș ini, o podiovkă de postav ș i vreo
zece funți de zahă r.
— Ș i ce-i, te-ai certat cu a veche?
— Ba nu, că -i tare bună . Numai că atunci câ nd toarnă grâ nele nu-i
ı̂n stare să ridice un sac.
— A, asta-i altceva.
— Deună zi Ivan Andronov s-a ı̂ntors de la că tă nie ș i câ nd s-a trezit
- nici nevastă , nici casă , nici cojoc, nimic. Nevastă -sa s-a mă ritat cu altul
ș i a dus totul acolo. Acu’ se judecă . Deună zi s-a ı̂ntâ lnit cu bă rbatul cel
nou. „Dă -mi ı̂napoi - zice - vaca ș i cojocul ș i-n rest dracu’ să te ieie.” Da’
celă lalt: „Ș i mie ce-mi ră mâ ne?” „Cum ce? Da’ muierea?” „Pă i, cum - zice
ă la - crezi că degeaba am luat-o eu pe muierea ta, că , uite, nu-i bună nici
să are. N-ai decâ t să -ți iei altă femeie, dacă vrei avere.” Ș i uite-aș a, nu i-a
dat nici vaca, nici cojocul. In ziua de azi cu judecă țile astea... să -ți pui
mâ inile pe piept nu alta...
— Despre ce vorbeați? ı̂ntrebă ierarul, apropiindu-se.
— Pă i uite, despre vaci.
— Vă leu, iar au ı̂nceput să moară ?
— Da de unde, ce să moară ... vorbeam de despă rțenie.
Un om câinos
In satul Hlı̂novka, din slobozia de sus, a luat foc casa cea mai
mă rginaș ă. Pâ nă să se bată clopotul, pâ nă să se adune lumea, mai luă
foc o casă .
Vreo cinci oameni stingeau focul, femeile pă gubaș e boceau, iar
ceilalți stă teau deoparte.
Se uitau la foc ș i-ș i dă deau cu pă rerea:
— Ard zdravă n.
— Da, ard bine.
— Is uscate, de-aia ard.
— Pesemne că nu se ı̂ntinde mai departe. Se mistuie astea ș i gata -
spuse careva.
— Depinde de vâ nt... Că dacă s-o stâ rni vâ ntul, ajunge pâ nă la
cooperativă .
— N-aș crede... ı̂ți trebuie vâ nt, nu glumă ...
— Bine că -i aș ezată mai la o parte, că dacă s-o ı̂ntâ mpla să se
stâ rnească vâ ntul, se duce totul câ t ai clipi.
— N-are a face vâ ntul, rosti un țăran, cu un fular ı̂nfă ș urat ı̂n jurul
gâ tului, care ș edea pe un buș tean, dacă se ı̂ntinde incendiul, ia foc chiar
dacă -i la două verste. Ș i nici nu-i nevoie de vâ nt.
— Hei, Kuznețov, nu că sca gura, vezi să nu ajungă pâ nă la casa ta, că
a ta vine la râ nd.
— Aoleu, aș a-i... fă cu Kuznețov, aș ezâ ndu-ș i mai bine ș apca, apoi
vâ rı̂ o mă tură cu coadă lungă ı̂ntr-un ciubă r cu apă ș i se aș eză ı̂n dreptul
casei sale, pregă tit să ı̂nfrunte focul.
— Uite c-a ieș it ș i responsabilul.
— Se teme pentru marfa lui. Ferească Dumnezeu... Vreo doi ani au
tot muncit, abia au construit-o ș i deodată se duce totul de râ pă ...
— Cică are stambă multă , spuse o femeie tâ nă ră cu sarafan.
— Multă .
— Da inventarul o să ie curâ nd? ı̂ntrebă careva.
— Pare-mi-se să ptă mâ na viitoare, aș a ziceau.
Cu toții se uitară spre cooperativă .
— Nu scapă ea, are să ia foc.
— S-ar putea trimite vreo trei oameni cu gă leți, pentru orice
ı̂ntâ mplare.
Deodată pe izlaz apă ru un om desculț fă ră ș apcă , venind ı̂n goană
mare. Era Karpuha, cel care umbla veș nic fă ră ı̂ncă lțări ș i ı̂n capul gol. Il
cunoș teau ca pe un cal breaz, iindcă la adună ri nu era de acord cu nici
un fel de propuneri sau hotă râ ri ș i propunea altele. Era sau nu era
nevoie, el ı̂și spunea pă rerea, se certa, striga ș i ză pă cea pe toată lumea.
Karpuha striga ceva de departe ș i dă dea din mâ ini spre
cooperativă .
— Ce 1-a apucat? O i luat foc cooperativa?
— Nu, parcă nu se vede nimic.
— Ferească Dumnezeu. Numai stambă cică -i de vreo cinci sute de
ruble.
— Hei, Kuznețov, a ajuns la casa ta!
— Unde?... Of, bă tu-te-ar...
— Da, s-a adus să aibă femeile de să rbă tori. Responsabilul zice că i
s-a urâ t să le tot vadă cum vin ș i se uită . De cumpă rat nu cumpă ră , vor
numai să vadă ș i să -ș i aleagă din timp. Vă leu, mă i frate-meu, ce mai
arde!...
Cele două case ală turate ardeau ı̂n vâ lvă tă i; paiele se mistuiseră ș i
că deau ı̂n ș amoioage aprinse scoțând un fum de o culoare ciudată ,
galben-cenuș iu, ca atunci câ nd la mijloc mai sunt paie nearse cu totul.
Că priorii dezgoliți ardeau slab ou sclipiri jucă uș e.
Gâ fâ ind de alergă tură , cu pă rul ciufulit, Karpuha se opri ı̂nainte de
a ajunge la mulțimea adunată ș i strigă :
— Ce stați, ı̂mpielițaților! O să ardă toată marfa!... Trebuie scoasă
afară .
— E departe, nu pă țeș te nimic, ră spunse un glas.
— O i departe, fă cu un altul, da’ n-ar strica s-o ferim.
Câ țiva inș i se desprinseră din mulțime.
— Unde se duc?
— Li s-a nă ză rit să apere cooperativa. Mai bine ar sta aici. Că te
pomeneș ti că ia foc ș i casa lui Kuznețov.
Alți câ țiva oameni se desprinseră ı̂n urma celor dintâ i ș i, după ce
ș ovă iră un timp, aș a cum ș ovă ie la iarmaroc lumea neș tiind ı̂n dreptul
că rei bară ci să se oprească , se nă pustiră deodată cu toții spre
cooperativă . Inaintea tuturor alergau muierile tinere.
— Adă cheile, descuie! ı̂i strigă Karpuha responsabilului.
— Care chei, ai că piat?
— Ei, care... trebuie scoasă marfa. Arde - nu vezi!
— Pă i arde la o jumă tate de verstă .
— In slobozie ardea la o verstă ș i tot n-a ținut piept. Adă cheile, ı̂ți
spun.
Descuiară pră vă lia ș i strivindu-se unii pe alții nă vă liră cu toții să
scoată marfa.
— Stați, stați, luați-o la râ nd! strigă responsabilul.
— Mai ai câ nd să le alegi? Pâ nă aș teptă m să le luă m la râ nd, arde
totul.
Femeile se repeziră ı̂nainte de toate la stă mburi.
— Lă sați stamba, că rați fă ina!
— Ii tare grea...
— Duceți marfa ı̂ntr-un singur loc, strigă Karpuha, aș ezați-o la
mijlocul izlazului, că pâ nă acolo n-o ajunge.
Dar femeile care ieș eau ı̂n goană din pră vă lie, nă duș ite, cu fețele
roș ii, cu basmalele trase de pe cap ș i cu brațele ı̂ncă rcate cu baloturi de
stambă sau alte mă rfuri, nu alergau spre un singur loc, ci tot ı̂n pă rți
diferite: care ı̂n câ nepiș te, care ı̂n curtea din dos.
Vă zâ nd că se goleș te pră vă lia, toți ceilalți pă ră siră focul ș i alergră
ı̂ntr-acolo, pâ nă ș i Kuznețov care-ș i azvâ rli mă tura cu coadă ı̂n mijlocul
izlazului.
— Mă i, hă bă ugule, tu de ce-ai mai venit? strigară la el.
— Lasă - fă cu acesta dâ nd din mâ nă ș i prinse ı̂n brațe niș te cutii
care mai ră mă seseră .
— Hei, de ce le trâ ntiți ı̂n câ nepiș te! strigau oamenii la femei.
— E mai bine aș a, că n-au să ardă ...
— De-acuma poți să faci inventarul ș i mâ ine, că nu mai ia foc.
După ce salvară toată marfa ș i se uitară la locul de pe izlaz unde li
se poruncise s-o aș eze, gă siră acolo doar trei gă leți de tablă , o legă tură
cu covrigi ș i două lopeți.
Oamenii se adunaseră ı̂n jur ș i se uitau la marfă .
Veni alergâ nd Karpuha, aș a cum la ră zboi aleargă un comandant,
după atac, să vadă câ ți prizonieri s-au luat, ș i strigă :
— Dar unde-i restul?
— Pesemne că n-au ajuns ı̂ncă cu ele. Sau le-or i pus ı̂n altă parte,
să ie mai departe de foc.
Din câ nepiș te ieș eau femeile nă duș ite ș i ciufulite ș i, vă zâ nd că
lumea se uită la ele, ı̂ncepeau să meargă agale potrivindu-ș i sarafanele
din mers, de parcă s-ar i dus pentru altă treabă .
— De unde vii?! strigă Karpuha, ı̂ntâ mpinâ ndu-le pe toate cu
aceeaș i ı̂ntrebare.
— Din câ nepiș te, nu vezi?
— Da’ pentru ce te-ai dus acolo?
— Pentru ce se merge...
— Marfă ai luat?
— Ce marfă ?
— Din cooperativă .
— Ai că piat! Nici n-am vă zut-o ı̂n ochi.
— Las’ c-o strâ ngi mai pe urmă , principalul e c-ai scos-o - spuneau
oamenii.
— Mă iculiță, a luat foc casa lui Kuznețov.
Ș i se repeziră la foc; ı̂naintea tuturor alerga Kuznețov cu cutiile
subsuoară .
— Of, lua-te-ar aghiuță!... strigă Kuznețov ı̂mpungâ nd deznă dă jduit
cu cangea ı̂n peretele cuprins de lă că ri al casei sale. La ce s-a mai vâ râ t,
câ inele, cu marfa aia a lui! Asta cum hă mă ie o dată , cum iese
ı̂ncurcă tură .
— De-acu s-a zis, spuneau oamenii, las-o să ardă , că mai zboară
ș omoioagele. Câ inos om, ză u aș a. Dracu’ l-a pus să latre.
— Da’ cooperativa ați scă pat-o? ı̂ntrebară noii veniți.
— Nici n-avea nevoie s-o scapi. Au scos doar marfa.
— Multă ?
— Nu, nu era mai nimic. Zace acolo, pe izlaz.
— Karpuha ă sta merită să -l arunci ș i pe el ı̂n foc pentru treaba asta.
La fel s-a ı̂ntâ mplat ș i anul trecut, cu hambarul moș ierului. Vroiam să -l
vindem că ne dă deau bani buni pe el, da’ numai ce-l vezi că se scoală la
adunare ș i dă -i cu gura: „Fiți cu ochii-n patru, tovară ș i, nu cumva să se
fure balamalele de la uș i ș i tabla de pe acoperiș , că tabla-i tare bună . E-o
tablă groasă , de pe vremuri - zice - cum nu poți să cumperi azi nici cu
bani”. Toată lumea a ascultat. A doua zi, câ nd ne-am uitat, jumă tate din
tablă se dusese. Iar peste trei zile au cură țat acoperiș ul de tot. Ca să vezi
ce face, ı̂mpielițatul.
— Om câ inos, ce să mai vorbim.
După ce-i arse casa pâ nă la temelii, Kuznețov se duse mai ı̂ncolo, se
aș eză pe un buș tean ș i se apucă să -ș i cerceteze cutiile. Desfă cu una, apoi
alta, apoi a treia ș i scuipă : ı̂n toate erau jucă rii pentru sugaci ș i susete
de cauciuc.
— Ei, ați, strâ ns marfa? ı̂ntrebă careva.
— Am strâ ns pe dracu’... Ne-a ars ș i-o casă ı̂n plus, ș i nici
cooperativă nu mai avem.
— Uite câ nd se aciuează pe undeva câ te un om câ inos ca ă sta,
numai belele ș i se trag de la el.
Un lucru ciudat
I
Vinerea, a doua zi după foc, a fost convocată la cooperativă o
adunare pentru a se discuta motivele falimentului acestei ı̂ntreprinderi.
— Vrei să -ți aprinzi luleaua, fă bine de aleargă la oraș după
chibrituri. Ne-am sleit de puteri, ziceau țăranii.
Pro itâ nd de situația asta, Prohor Fomicev, un țăran gras cu jiletcă
ș i cu rubaș că de stambă , pe care o purta deasupra pantalonilor, ı̂și
deschise o pră vă lie a lui ș i se apucă să aducă cele de trebuință, sporind
prețul cu un pitac la funt.
Lumea era mulțumită .
Dar câ nd fă cură socoteala câ ți pitaci intra de la tot satul ı̂n
buzunarul lui Fomicev, ajunseră la concluzia ca sunt niș te dobitoci. Ca
dacă au capete pe umeri, de ce să nu facă aș a fel, ca piticii să nu se
irosească ?
Organizară treaba. Adunară bani ș i aduseră marfă , deschizâ nd o
cooperativă peste drum de pră vă lia lui Fomicev.
— Moarte culacilor ș i patronilor! Să nu luă m marfa de la un
negustor particular!
Ca responsabil al cooperativei ı̂l aleseră pe Alfonka armonistul, un
invalid din ră zboiul civil. L-au ales gâ ndindu-se ca, ı̂n primul râ nd, era
un om care se pricepea la toate - dregea armonici, ceasuri, lă mpi de gaz;
pâ nă i focurile bengale ș tia să le aprindă . In al doilea râ nd n-avea
gospodă rie ș i tot stă tea acasă degeaba; dacă ı̂i dai acolo o leafă , el ı̂și
vede de vâ nzare.
— Te pricepi să vinzi? ı̂l ı̂ntrebară țăranii.
— Mare c...! Parcă -ți trebuie glagorie pentru asta - ră spunse
Afonka. Uite, să dregi un ceas e-o treabă mai complicată ș i tot mă
descurc.
A doua zi după deschidere, pe iarbă , lâ ngă cooperativă ș edea o
mulțime ı̂ntreaga.
— Mă iculiță, ce de lume s-a adunat, spuneau trecă torii. De ce stați?
— Aș teptă m.
Oamenii aș teptau cu bidoane pentru dohot ș i sticle pentru gaz,
fumâ nd ș i uitâ ndu-se câ nd ı̂ntr-o parte, câ nd ı̂ntr-aha.
— E ı̂nchis? ı̂ntrebau alți cumpă ră tori apropiindu-se.
— Inchis.
— Da’ Afonka unde-i?
— Pă i cică i-a dus popii lampa de gaz, că o luase ca s-o dreagă .
— Nu o lampă , ci o jucă rie cu arc.
— Drege ș i jucă rii?
— Drege.
— Aș a cap mai zic ș i eu... Ș i câ nd stă ı̂n pră vă lie?
— Pă i câ nd se nimereș te. Ieri cică a fost chiar de dimineață.
— Câ nd n-are nimic de dres, e aproape tot timpul aici. Ieri bă trâ na
mea a nimerit tocmai bine, ș i s-a ı̂ntors ı̂n cinci minute. Altă dată a avut
ghinion ș i a aș teptat trei ceasuri.
— Hei, ce stați acolo? Veniți să vă dau marfă , ı̂i strigă din pragul
pră vă liei sale Fomicev.
— Ba să cră pi. La ce dracu’ ne trebuieș ti! ı̂i ră spunseră țăranii fă ră
să -l ı̂nvrednicească mă car cu o privire. Câ nd ı̂n capul satului apă ru
Afonka cu câ rja lui, fă ră ș apcă , cu pletele nepieptă nate ș i ude de
sudoare de parcă tocmai atunci a ieș it de la scaldă , ı̂i strigară vreo zece
glasuri:
— Hei, pă i aș a ne-a fost vorba! Nici n-am apucat bine să -ți dă m o
treabă c-ai ș i ı̂nceput să tai frunză la câ ini. Uite, o să luă m marfă de la
negustorul particular, ș i-atunci să vezi cum mai luieri a pagubă .
— Dracu’ să vă iele, luați, că mie ce-mi pasă ? ră spunse Afonka. De
mult ați i fost acasă , ı̂n loc să aș teptați aici.
— Pă i de-aia te-am ș i pus, dobitocule, ca să nu luă m de la el.
— Ei, dacă m-ați pus de-aia, atunci ră bdați, ră spunse Afonka. Că
doar n-oi sta să vă pă zesc câ tu-i ziua de lungă ș i să vâ nd la unu’ câ te
unu’. Aș a barem v-ați adunat mai mulți ș i-am să vâ nd la toți o dată .
— Pă i bine, ı̂mpielițatule, te aș teptă m aici de trei ceasuri, drac
afurisit ce eș ti, ne stau vitele ı̂n ogradă neadă pate.
— Rabdă ele...
Afonka punea mai presus de orice meș teș ugul să u de mecanic.
Câ nd i se aducea să dreagă o armonică sau un ceas, le cercetă ı̂ndelung
ș ezâ nd pe prispă cu câ rja pusă de-o parte, desfă cea ș i strâ ngea lâ ngă
ureche burduful armonicii, vrâ nd să vadă dacă nu scapă pe undeva
aerul. O aș eza pe prispă ș i se uita la ea aș a cum se uită veterinarul la un
animal bolnav, apoi o lua iar ı̂n mâ ini.
Ș i-ți dă deai seama că pentru el clipele de cea mai mare desfă tare
erau atunci câ nd ı̂i că uta strică ciunea, ı̂n timp ce ı̂n fața lui stă tea, tă cut
ș i ı̂ncordat, proprietarul, ı̂ncercâ nd să ghicească după chipul meș terului
ce sentință are să -i dea.
Ș i cea mai mare plă cere pentru Afonka era să -i spună pe un ton
nepă să tor, care avea cu atâ t mai mult efect:
— S-a ispră vit cu muzicuța ta, nu se mai poate drege...
Iar apoi, câ nd proprietarul descumpă nit se ruga de el s ios ca s-o
dreagă mă car nițel, ca să câ nte cum o i, doar să câ nte, Afonka ı̂i spunea:
— Bine, las-o, mai vă d eu.
Atunci se simțea aidoma unui vră jitor, puternic ș i plin de
importanță ı̂n fața oamenilor, iindcă ș tia să facă un lucru de care, ı̂n
afară de el, nu era ı̂n stare nimeni.
Negustoria o disprețuia, privind-o ca pe o umilință, iindcă aici nu
era nevoie de nici o pricepere: ș i un prost poate să vâ ndă , pe câ nd el, un
meș ter, la ce bun să -ș i pună ı̂ntr-ı̂nsa toată inima? Se purta dinadins
astfel, ca lumea să vadă că el e mai presus de negoțul ă sta, că nare
nevoie de el ș i nici nu se gâ ndeș te, el, care-i atâ t de ı̂nzestrat, să -ș i
piardă cu treaba asta zile
Intregi. Ba să mai ș i facă pe vâ nză torul!
Firea lui independentă nu se ı̂mpă ca deloc cu socotelile
contabiliceș ti ș i cu obligația de a aduce marfă din timp. Nu nota nimic,
nu ținea nici o evidență.
— Dacă -i vâ ndut, e bun vâ ndut, la ce să mai scriu. Câ nd ai marfă ı̂n
pră vă lie nu-i nevoie s-o scrii, iindcă -i aici oricum. Iar câ nd e vâ ndută ,
degeaba o scrii, că tot nu e.
— O să dai socoteală . O să te tragem la ră spundere.
— N-ai decâ t, ră spundea Afonka ș i se ı̂ntorcea cu spatele,
aplecâ ndu-se ș i bă tâ ndu-se cu palma peste o anumită parte a corpului.
Cel care-l amenințase se uita spre locul ară tat ș i vedea acolo un
petic ș i două gă uri prin care ră zbea pielea goală .
Gă urile astea aveau două ı̂nțelesuri: pe de o parte serveau ca
dovadă a cinstei lui Afonka, iar pe de altă parte ară tau că -i cu neputință
să -l tragi la ră spundere.
Treaba care-i fusese ı̂ncredințată o fă cea la nimereală ș i n-avea un
ban la su letul lui. Aș a ı̂ncâ t, câ nd la o să ptă mâ nă după deschiderea
cooperativei veni la el un membru al conducerii ș i-l rugă cu fereală să -i
dea niscaiva marfă pe datorie, Afonka ı̂i spuse:
— Mie ce-mi pasă ?... Ia, că doar nu dau de la mine...
— O scrii? ı̂ntrebă membrul conducerii turnâ ndu-ș i singur fă ină
albă .
— La ce să mai scriu?...
— Atunci mai iau ș i-un funt de ceai.
— Ia-ți.
A doua zi veniră ceilalți doi membri ai conducerii ș i se foiră destul
de mult prin pră vă lie, turnâ ndu-ș i marfă ı̂n saci ș i aș ezâ ndu-i la
ı̂ndemâ nă .
Iar pe urmă veni un țăran - un membru al cooperativei, care avea ı̂n
buzunar o hâ rtie de cinci ruble, dar ı̂i pă rea ră u s-o schimbe.
— Imi dai pe datorie?
— Mie nu-mi pare ră u, că marfa-i a voastră , nu a mea.
A lâ nd că la cooperativă se dă pe datorie, veni buluc tot satul.
— Ț in-te bine, Fomicev, ı̂i spuneau țăranii negustorului care ș edea
ı̂n pră vă lia lui, vezi ș i tu ce vâ nzare facem!
Principala ı̂nsuș ire a lui Afonka, ș i cea mai prețioasă , era totalul lui
dezinteres față de bani. Ii trata aproape cu dispreț ș i toți ș tiau că nici o
copeică de-a obș tii nu s-a lipit de degetele lui. Aș a se face că la vreo
două să ptă mâ ni după numirea lui ca responsabil, atunci câ nd cineva ı̂l
ı̂ntoarse cu spatele la lumină , peticul ș i gă urile erau la locul lor.
Particularitatea lui Afonka, ı̂n postul de responsabil al cooperativei,
era că nu-ți cerea niciodată să -ți plă teș ti datoria. Se prea poate să -ș i i
fă cut urmă toarea socoteală :
„Ei sunt stă pâ nii, pră vă lia-i a lor, ș i dacă iau, pesemne că ș tiu câ nd
trebuie să dea ı̂napoi.”
Deș i se prea poate să nu i judecat ı̂n nici un fel.
— Gaz ai? ı̂l ı̂ntrebă un cumpă ră tor la trei să ptă mâ ni după ce se
deschisese cooperativa.
— N-am gaz, am dohot.
— Nu-mi trebuie dohot, de-o să ptă mâ nă umblu după gaz.
— Poți să umbli ș i trei că doar n-am să mă duc la oraș numai
pentru gazul tă u. Ia-ți ș i tu de peste drum.
A patra să ptă mâ nă după deschidere, pră vă lia era goală .
— Asta vâ nzare! spuneau țăranii, ș i noi care ne temeam să nu stea
marfa. Hei, de ce dormi ș i nu trimiți după marfă ? ı̂i strigau lui Afonka.
— Pă i dacă n-am bani.
— Ai vâ ndut o pră vă lie ı̂ntreagă ș i n-ai bani? O să trebuiască să -ți
facem revizie.
Sosi revizia. Dar ı̂ntrucâ t Afonka n-a notat pe nimeni dintre cei care
au luat pe datorie, revizia nu putu să -i descopere pe cumpă ră torii care
dovedeau atâ ta lipsă de conș tiință față de bunul obș tesc.
— Care a luat pe datorie? ı̂ntrebă revizorul.
Oamenii se mulțumeau să tacă aruncâ nd priviri ı̂njur ș i uitâ ndu-se
unul la altul, mirați câ t de neruș inată s-a fă cut lumea.
— Vom i nevoiți să te tragem la ră spundere, ı̂i spuse revizorul lui
Afonka.
Ș i cu toții ı̂l vă zură pe Afonka cum se ı̂ntoarce tă cut cu spatele la
revizor ș i cum ı̂i arată ș i lui ceea ce ară ta ı̂ndeobș te oricui amenința să -l
tragă la ră spundere.
Revizorul se uită maș inal spre locul acela ș i vă zu ceea ce vă zuseră
mai ı̂nainte ș i ceilalți: un petic ș i două gă uri.
II
Socotiră atunci că -i mai bine să plă tească leafă ca lumea ș i să
angajeze un om sâ rguincios, care să stea toată ziua ı̂n pră vă lie, să nu
dea pe datorie ș i să țină registrele.
Il aleseră pe Kubanov, fostul preș edinte, care fusese scos cu ordin
de la oraș pentru abuz de putere. Omul acesta era nă scut să comande ș i
ı̂n cele ș ase luni câ t fusese preș edinte ı̂și gă sise chemarea adevă rată .
Era ı̂ncredințat că fă ră ordine ș i asprime nu poate să meargă nici o
treabă . Fusese jignit câ nd ı̂l scoseseră . Iar după ce l-au ales ca
responsabil, se mulțumi să spună :
— Aia e, acum v-ați dat ș i voi seama, ı̂mpielițaților...
Devenind responsabil, el ară tă din plin ce ı̂nseamnă să ai autoritate
ie ș i ı̂ntr-un post umil cum e acela de responsabil de cooperativă . Câ nd
se apropiau de pră vă lie, cumpă ră torilor ı̂ncepeau să le clă nțăne dinții ı̂n
gură , de parcă nu s-ar i dus după marfă ci la un procuror care o să -i
ră sucească ı̂n fel ș i chip, de-o să scoată ș i su letul din ei.
Kubanov ș edea ı̂ntotdeauna ș i citea ziarul. Câ nd intra vreo bă trâ nă ,
striga fă ră să se uite la cumpă ră toare:
— Ce-ți trebuie?
— Cum?
— Spune de ce-ai venit.
— Eu, maică ... mie, maică ...
— Cum?! Vorbeș te mai repede, ce te bâ lbâ i! Ț i-a ı̂nțepenit limba ı̂n
gură ? Ei?
— Un funt de gaz...
— Da’ de unde ia bani i-tu? Las’ că pun mâ na pe voi, descopă r eu
tot. Scot totul la iveală . La biserică te duci? Pe popă ı̂n casă ı̂l primeș ti?
Nu te mai bâ lbâ i, vorbeș te! Impozitul l-ai plă tit? Nu? Atunci de unde ai
bani? Las’ că ș tiu eu. La casa de economii cine se duce? Eu le vă d pe
toate de-aici! Raportez eu totul. Poftim funtul de gaz. Ia-l ș i să nu te mai
prind pe-aici.
Bă trâ na se repezea afară din pră vă lie mai mult moartă de spaimă ș i
tot drumul ı̂și fă cea cruce ș i se uita ı̂ndă ră t.
Kubanov considera că funcția să ı̂i dă dreptul de a pă trunde ı̂n toate
amă nuntele din viața cetă țenilor ș i se purta cu cumpă ră torii să i
ı̂ntocmai ca un ș ef cu subalternii să i că rora le cerea, ı̂n primul râ nd, să -i
ș tie de frică .
Cea mai mare plă cere a lui era să -i vadă cum tremură de groază ș i
cum le ı̂nțepeneș te limba-n gură auzindu-i glasul.
Iș i disprețuia ș i el munca, la fel ca Afonka, ș i nu-i dă dea nici o
importanță. Pe primul loc ı̂nsă erau la el ordinea ș i asprimea. Față de
nevoile cumpă ră torilor se purta cu acelaș i dispreț , socotindu-le un
ră sfă ț .
— Ț i-am cerut ceai, de ce nu-mi dai, ı̂i spunea vreo nevastă tâ nă ră .
— Ia ce ți se dă . N-am ceai. Nu mai scormoni. Vrei sau nu vrei, ia, că
o să ie ră u de tine. Ș i fă ră multă vorbă , că o să raportez. Ț ie ce-ți
trebuie?
— Gaz.
— Peste drum.
Revizia gă si la el o ordine desă vâ rș ită ı̂n registre, dar ș i toată marfa
nevâ ndută . Nimeni nu cumpă ra, cu toate că conducerea a scă zut
prețurile cu 20% față de ale lui Fomicev.
— Fomicev, mai tră ieș ti? ı̂l ı̂ntreba careva.
— Tră iesc, ră spundea acesta din prag, scoțându-ș i ș apca.
— Da’ cum de izbuteș ti să mai faci negoț? Că dincolo s-a scă zut cu
două zeci la sută .
— Mare-i Dumnezeu!
— Ce mai diavoli afurisiți ș i culacii ă ș tia! Magie neagră ș i mai multe
nu, spunea clă tinâ nd din cap cel care-l ı̂ntrebase. Cum să -ți venim de
hac, Fomicev?
— Ați i ș tiind voi mai bine ca mine, ră spundea Fomicev.
Iar după ce se anunță ı̂n mod o icial lupta sistematică ı̂mpotriva
negoțului particular, se vă zu limpede că lui Fomicev i-a sosit sfâ rș itul.
I se puse un impozit atâ t de mare, ı̂ncâ t lumea vorbea:
— De-acu’, s-a zis cu el. Asta da, luptă ! De-acu’ ı̂ncolo n-are să ne
mai pună bețe-n roate. Iar dacă plă teș te impozitul ă sta, să i se mai pună
ı̂ncă o dată pe-atâ t.
— Ei, n-o mai duci mult Fomicev, aș a-i? S-a sfâ rș it cu tine, mă i frate!
— Ce să -i faci, ră spunse Fomicev.
Ș i iindcă n-avea bani de ajuns, i s-a luat toată marfa.
— Ei acu’ să vedeți ce negoț facem. Dar cum să nimerim un
responsabil bun, să alegem unul destoinic? Ne-ar trebui un om care se
pricepe să mâ nuiască marfa.
III
Al treilea fu ales Zubarev, fostul ș ef al secției inanciare de la plasă .
Acesta fusese mai ı̂nainte responsabilul unui magazin din Moscova, de
unde ı̂l concediaseră din pricină că avea vederi largi, după cum explică
el.
Zubarev era un bă rbat tuns scurt ș i periat, cu o față veș nic agitată ș i
alarmată pe care ș i-o ș tergea mereu cu batista fă cută ghem, de parcă ar
i alergat fă ră ră gaz vreo zece verste, ș i-ș i tot ciufulea pă rul ca peria.
Câ nd intră pentru prima dată ı̂n pră vă lie, ı̂și plimbă privirile peste
rafturi ș i aruncă disprețuitor:
— N-a fă cut nici un fel de operațiuni de stocuri. Asta a fost paznic,
nu responsabil. Principalul sunt operațiunile, ı̂ncă perea nu-i bună de
nimic! Trebuie construită alta.
De construit nu-l lă sară să construiască , dar ı̂i repartizară pentru
pră vă lie casa de cultură . Zubarev sparse pereți, puse geamuri ou
vitrină , fă cu rost de scaune pentru cumpă ră tori, organiză câ teva
raioane ș i cumpă ră asemenea mă rfuri, cum nu mai vă zuse nimeni pâ nă
atunci: pă lă rii, tablouri ı̂nră mate, umbrele. Ba nu ș tiu pentru ce mai
aduse ș i un cilindru.
Câ nd ı̂l ı̂ntrebară la ce-s bune toate astea, ră spunse:
— Să vedeți voi magazinul Mur ș i Murelise, că acolo ı̂s ș i mai ș i. Voi
v-ați ı̂nvă țat cu gazul vostru ș i de altceva habar n-aveți. Trebuie să vi se
bage-n cap cu de-a sila.
— Dar de ce te-ai ı̂ntins aș a, de unde ai să iei bani?
— Dar operațiunile de stocuri pentru ce sunt date? La voi nu s-au
fă cut operațiuni, de-aia ș i era marfa scumpă ș i ză cea luni ı̂ntregi.
Pentru operațiuni ı̂i trebuia cal ș i tră sură cu arcuri.
Adesea cu tră sura asta soseau niș te oameni necunoscuți. Zubarev
le ară ta câ tă marfă are, pe urmă iscă leau niș te hâ rtii. Era primul
responsabil devotat cu patimă muncii sale. Dar nu ca un negustor, ci ca
un artist.
Dar câ nd veniră să cumpere, vă zură că marfa-i mai scumpă decâ t la
oraș .
— De ce ne jupoi aș a? ı̂ntrebară țăranii.
— Din cauza operațiunilor ș i a cheltuielilor de impozit, ră spunse
Zubarev, ciufulindu-ș i pă rul scurt. Că ă l dinainte, care fă ceau negoț cu
scrumbii ș i gaz, luau totul din tâ rg, pe câ nd eu, pentru umbrele, a
trebuit s-o ı̂ntind pâ nă la Moscova.
— Dracu’ să le ia de umbrele, câ rteau țăranii, că de cumpă rat nu le
cumpă ră nimeni ș i ı̂nghit o groază de bani.
— Vâ nzarea-i slabă , spunea Zubarev, ce asta-i vâ nzare? Uite, la
patronul meu din Moscova era negoț , nu glumă ! Pe câ nd aici numai te
mâ njeș ti. Nu mai ai nici un chef să faci treabă . Aici ar trebui ridicat un
trust. Ș i ı̂n general n-ar strica să mai ı̂nvioră m nițel negoțul ă sta.
Iar după ce Zubarev se apucă să ı̂nvioreze negoțul, se ı̂nvioră el
ı̂ntr-o parte, iar rezultatele se vă zură ı̂ntr-alta.
Peste o să ptă mâ nă , trecâ nd prin dreptul pră vă liei lui Fomicev,
țăranii că scară gura mirați: pră vă lia era plină de marfă . Iar Fomicev
ı̂nsuș i ș edea pe un taburet lâ ngă prag ș i se uita câ nd ı̂n dreapta, câ nd ı̂n
stâ nga.
— Ce-i, ai ı̂nviat iar! exclamau trecă torii.
— Cu iertă ciune, am ı̂nviat iar.
— Pă i cum ai izbutit?!
— Cu ajutorul lui Dumnezeu ș i al conducerii noastre.
— Da’ de unde ai luat atâ ta marfă ? De la oraș ?
— Nu, că la oraș ı̂i tare scumpă , nu-i pentru buzunarul meu. S-a dat
drumul la solduri ı̂n cooperativa noastră , ca să se ı̂nvioreze negoțul.
— Ș i la ce preț vinzi?
— Cu cinci procente mai ieftin ca la ei.
— Cum aș a? ı̂ți faci singur pagubă ?
— Ba nu, pagubă n-am. Că la dâ nș ii cheltuielile de impozit ı̂s mari
foarte, ș i mai sunt ș i operațiunile alea. Ei au trimis la Moscova, după
umbrele, un om anume, pe câ nd eu n-am decâ t să trec peste drum pâ nă
la ei să le iau. Uite, după ce m-oi ı̂ntă ri nițel, le iau marfa toată , cu
ridicata. Chiar pe toată poate că n-o iau, umbrelele n-au decâ t să le
ră mâ nă lor, doar dacă mi le-ar da pe veresie, că eu mă zbat mai mult
pentru gaz ș i manufactură .
— Cum merg treburile? ı̂l ı̂ntrebară pe Zubarev.
— Nu prea ră u. Inchei luna cu un de icit neı̂nsemnat.
— Cum cu de icit? Că doar ai vâ ndut toată marfa?
— Toată , pâ nă la ultimul capă t de ață. La mine nu zace. Numai
umbrelele mai stau.
— Atunci unde-i câ ș tigul?
— Nici nu trebuie să am câ ș tig. O fac pentru demonstrație -
ră spunse Zubarev.
— Cum pentru demonstrație?
— Pă i aș a, ca să ia exemplu ș i alții, ră spunse Zubarev. Că a ieș it cu
de icit, ce să -i faci, dacă n-am fonduri. Uite, dacă mi s-ar aloca vreo
cincizeci de mii, atunci m-aș desfă ș ura cum ș tiu eu! Că altminteri, cu
asemenea cheltuieli de impozit ș i ı̂ncă fă ră fonduri, ce poți face?
Iar a doua zi striga la adunare:
— Cetă țeni, gră biți-vă cu plata contribuțiilor suplimentare pentru
acoperirea impozitului.
— Ptiu, lua-te-ar dracii!... Să vină revizia. Plă tim contribuții ș i n-
avem gaz de-o să ptă mâ nă .
— Aha, ı̂mpielițaților, ați pomenit de revizie - strigă atunci Zubarev,
vâ râ ndu-ș i ı̂n buzunar peria ș i oglinjoara. Las’ că vă ară t eu revizie! Nu
v-ați priceput să prețuiți un om, asta-i! V-aș i deschis noi orizonturi, pe
câ nd vouă , tă pă lă goș ilor, nu vi-e gâ ndul decâ t la gaz. Ce nevoie aveți de
gazul ă sta! Bă dă ranilor! Pretutindeni auzi numai gaz ș i iar gaz, de ți-e ș i
silă să mai munceș ti. La urma urmei... mai duceți-vă dracului! Mi-ați
frâ nt aripile, chiar din prima zi mi le-ați frâ nt. Nu dormeam nopțile,
visam să vă deschid noi orizonturi, iar voi... Parcă Afonka al vostru era
mai bun? Nu-i era gâ ndul la treabă nici atâ tica, nu fă cea decâ t să -ș i
dreagă armonicile. Sau Kubanov... Numai cu propaganda antireligioasă
cum vă scotea su letul. Pe câ nd eu tac. Credeți că nu vă d cum vă duceți
cu toții la biserică ș i că ați atâ rnat iar icoanele? Dar nu zic nimic. Mă fac
că nu-i treaba mea. Pe câ nd cooperativa - ia uitați-vă la ea! Unde mai
poți vedea asemenea ferestre? Numai ı̂ntr-un oraș de gubernie,
nă tă ră ilor, nică ieri altundeva. Pe câ nd eu le-am pus ı̂ntr-o pră vă lie
să tească . Ș i cilindru v-am adus, dobitocilor. Pesemne că n-ați vă zut aș a
ceva de câ nd mama v-a fă cut. Ați i murit proș ti, fă ră să -l i vă zut.
In pră vă lie intră un țăran cam ponosit, cu codiriș tea biciului ı̂n
mâ nă , se ș terse la nas, privi ı̂njur ș i ı̂ntrebă :
— N-aveți cumva niscai gaz?
Zubarev scuipă cu nă duf ș i la ı̂nceput nu ră spunse.. Apoi ı̂mpunse
cu degetul spre uș ă, rostind:
— Gazu-i dincolo... peste drum. Ș i de revizie, mă i fraților, nu mă
sperii eu. Fiindcă n-ați ș tiut să prețuiți ce are omul mai sfâ nt ı̂n el, puțin
ı̂mi pasă de toate celelalte. Pentru voi banii ı̂s mai presus decâ t omul. Ș i-
atunci duceți-vă dracului. Câ nd vine revizia?
— Miercuri, să ptă mâ na ce vine.
Miercuri trebuia să aibă loc revizia, dar luni luă foc cooperativa.
— Bine că s-a sfâ rș it cu ea, spuseră țăranii. Care are bani de
aruncat ă la să -ș i facă de cap, să organizeze cooperativă .
— Da, se vede că nu era de noi. Ș i care să ie pricina, mă i frate?
— E o treabă ciudată la mijloc.
ILIA ILF și EVGHENI PETROV
Versiune românească de
RADUALBALA, LUDMILA VIDRAȘCU și ELENA CASIAN
În coperte de aur
Câ nd s-a transmis la radio Frumoasa Elena, crainicul emisiunilor
muzicale a anunțat cu vocea sa catifelată :
— Atențiune, tovară ș i, transmitem lista personajelor:
1. Elena - o femeie cu ı̂nfă țiș are aleasă , care ascunde un su let dur,
pustiit.
2. Menelau - un rege sub ale că rui aparențe se ascund cu mă iestrie
lipsa totală de voință ș i instinctele unui mic proprietar ș i ale unui mare
feudal.
3. Paris - sub ı̂nfă țiș area sa de Fă t-Frumos se ascunde un veritabil
ș napan.
4. Agamemnon - ı̂și ascunde laș itatea sub ı̂nfă țiș area de erou.
5. Trei zeițe - un mit naiv.
6. Ajax - doi frați renegați.
Era destul de ciudată lista aceasta de personaje. Fiecare ascundea
câ te ceva sub ı̂nfă țiș area lui.
Ascultă torii ı̂și ciuliră urechile, iar crainicul emisiunilor muzicale
continuă :
— Muzica operetei a fost scrisă de Offenbach, care s-a stră duit să
ascundă , sub o muzicalitate exterioară ș i complet inutilă , un su let total
pustiit precum ș i instinctele hră pă rețe ale unui mare proprietar sau ale
unui mic feudal.
Ascultă torii, enervați, erau gata să se repeadă cu toată indignarea
asupra tuturor acestor fă țarnici care ı̂ncercau să pro ite de bună voința
lor de ascultă tori ș i totodată să -ș i prezinte mulțumirile redactorului
emisiunilor muzicale care i-a demascat ı̂n ultimul minut pe toți aceș ti
pariș i ș i agamemnoni, câ nd aceeaș i voce catifelată anunță:
— Ascultați, aș adar, opereta Frumoasa Elena. În câ teva minute dă m
legă tura directă cu sala.
Ș i, ı̂ntr-adevă r, după câ teva minute s-a dat legă tura directă cu sala.
Ș i ı̂ncepu să ră sune muzica, ı̂ntocmai ca ı̂n cuvâ ntul introductiv al
crainicului:
a) absolut inutilă ,
b) ı̂ncercâ nd să mascheze ceva,
c) dâ nd ı̂n vileag un su let pustiit.
Nemă rginită e uimirea ascultă torului.
In general, iubitorul de valori artistice e puțin ı̂ncurcat.
Dacă , după ce ı̂nchide aparatul de radio, ia ı̂n mâ nă o carte, ı̂l
aș teaptă o altă surpriză . El admiră ı̂ncâ ntat supracoperta colorată ,
coperta aurită ș i titlul Moravurile de culise, moravuri de viață publică -
memoriile lui A. M. Snop-Nenemețki, că pitan de infanterie ș i artist
amator, apoi deschide cartea unde ı̂l ı̂ntâ mpină deodată o largă
introducere.
De aici, cititorul a lă că A. M. Snop-Nenemețki
a) nu s-a remarcat niciodată prin cine ș tie ce talent;
b) a fost ı̂ntotdeauna super icial;
c) memoriile, scrise neı̂ngrijit, sunt stupide, iar autenticitatea lor e
ı̂ndoielnică ;
d) memoriile acestea nu le-a scris el, Snop-Nenemețki, ci Fantalov,
un ziarist incapabil,
un obscurantist ș i-un escroc;
e) ı̂nsă ș i existența reală a aș a-zisului Snop-Nenemețki stă sub
semnul ı̂ntrebă rii;
f) cu toate acestea, cartea prezintă un mare interes, deoarece
zugră veș te convingă tor ș i colorat ilistinismul actoricesc
prerevoluționar, oscilâ nd ı̂ntre mentalitatea de mare feudal ș i cea de
mic proprietar.
Urmează o gravură foarte ină pe lemn de palmier reprezentâ nd
să rutul a doi centauri ș i apoi, după centauri, opt sute de pagini de text
de ı̂ndoielnică autenticitate, dar zugră vind cu toate acestea ceva
convingă tor.
Ză pă cit, cititorul pune cartea deoparte ș i bombă ne:
— Vorbe peste vorbe ș i pe urmă , hodoronc-tronc, legă tura directă
cu sala!
S-a format ı̂ncetul cu ı̂ncetul o castă aparte de autori de introduceri
care, ce-i drept ı̂ncă neı̂ncadrați ı̂n Uniunea scriitorilor - compun după
două rețete standard.
Cea dintâ i defă imează cu spume la gură lucrarea, iar ı̂n inal o
recomandă că lduros atenției cititorului.
Cea de-a doua rețetă o folosesc autorii de cronici de teatru sau de
altfel de cronici, care ı̂n chip grosolan ı̂mbracă ı̂n haină marxistă ,
aș ezâ nd pe o bază ideologică orice bă trâ nică elizabetană , recomandâ nd,
de asemenea, atenției cititorului respectivele lucră ri.
La această ciudată castă aderă redactorii de la radiodifuziune,
precum ș i prezentatorii de spectacole care demască ı̂nainte de ridicarea
cortinei scamatoriile folosite de prestidigitatori, iluzioniș ti ș i fachiri.
Iar amatorul de valori artistice priveș te cartea cu suspiciune.
Defă imat, Snop-Nenemețki nu mai poate trezi nici un fel de interes, iar
bă trâ nică elizabetană care pă ș eș te curajos sub steagul marxismului nu
inspiră nici o ı̂ncredere.
Ș i amatorul pune cartea ı̂n raft, oftâ nd. S-o lă să m totuș i acolo.
Oricum, are coperte aurite.
1932
Ți-ai făcut datoria, pleacă

Nu v-ați ı̂ntrebat niciodată cine a enunțat pentru prima oară
sentința uimitor de scurtă ș i destul de grosolană :
„Nu fumați, nu scuipați pe jos”
Cine a nă scocit toate anunțurile astea categorice ș i imperative:
„Intrarea interzisă”
„Nu intrați fără treburi”
„Trageți apa”
De unde vin toate astea? Ce reprezintă toate astea? ı̂nțelepciunea
poporului? Dragostea nemă rginită pentru ordine? Sau pur ș i simplu
binefă că toare mă suri administrative?
Totuș i, toate textele amintite mai sus ș i toate preceptele sunt, fă ră
ı̂ndoială , izvorâ te dintr-o necesitate ș i nu au nevoie să ie susținute de
argumente. Intr-adevă r, ce-ar i dacă ı̂n tramvaiele din Moscova s-ar
fuma! Sau lumea ar scuipa pe jos! Că lă toria ar i câ t se poate de
neplă cută ! Sau să presupunem că ı̂ntr-o instituție intră o persoană care
nu ș tie pentru ce a venit, fă ră treburi. O asemenea persoană merită să
ie speriată de un a iș . Sau - intră , ı̂și rezolvă treburile ș i nu mai pleacă .
Cade cloș că . In sfâ rș it, mai sunt ș i asemenea să lbateci care se stră duie
să tragă chiulul a iș ului cu trasul apei. Ce să te faci cu ei?
Nu. Fă ră ı̂ndoială , toate aceste a iș e sunt necesare. Ș i nu ne
interesează atâ t conținutul acestora, câ t stilul lor. Cine a fost atâ t de
fericit inspirat ca să le dea o formă atâ t de impecabilă ? Cine este
creatorul acestor aforisme?
Acum se pare că nu mai există nici o nedumerire.
Printr-o ı̂ndelungată ș i amă nunțită cercetare, am reuș it să -l
descoperim pe autor, să -i urmă rim activitatea literară ș i să -i cunoaș tem
ultimele creații.
După ce a asigurat nevoile ı̂ntregii țări cu sentințe de a iș at ı̂n
locurile publice, după ce a produs, ca o ı̂ncununare, capodopere ca
„Respectați ordinea” ș i „Nu țineți de vorbă pe casier”, autorul a vă zut că
a creat tot ce era necesar ı̂n acest domeniu ș i s-a repro ilat brusc pe
lucră ri de critică de artă .
El nu ș i-a tră dat crezul artistic. E ș i mai departe concis, ș i-a pă strat
acelaș i ton categoric ș i fă ră drept de apel tramvaistico-administrativ. Ș i
tot ca ș i pâ nă acum consideră de prisos să -ș i susțină ı̂ndră znețele
aforisme cu argumente.
Ca domeniu de activitate ș i-a ales revista „Brigada artiș tilor” ș i ı̂n
doi timpi ș i trei miș că ri (ı̂n nr. 5 ș i 6) a rezolvat toate problemele
arhitecturii sovietice, numai cu câ teva legende ș i fotogra ii ale unor noi
clă diri.
Publică aș adar o fotogra ie.
Ș i dedesubt notează : „Clubul «Proletarul roș u». Dă impresia unui
restaurant pe malul mă rii. Nu este deloc redat speci icul unui club
muncitoresc.”
Atâ t, despre clă direa clubului „Proletarul roș u”. Atâ t ș i nimic mai
mult. Nici un fel de argumente! „Dă impresia” ș i „nu este redat”. De ce?
Nu se ș tie! Simplu: „Nu fumați, nu scuipați pe jos”.
Altă fotogra ie. Altă legendă .
„K. Melnikov. Clubul «Svoboda». Unul din obiș nuitele trucuri ale
«pă rintelui» formalismului sovietic - o cisternă strâ nsă ı̂ntre piloni.”
Bine, ie. Dacă e pă rinte, să ie pă rinte. Unul din obiș nuitele trucuri?
Să -l credem pe cuvâ nt! (Deș i fotogra ia nu este su icientă , ea nu
reprezintă tot clubul, ci numai o aripă ). Bun, să ne luptă m deci cu
„pă rintele” formalismului sovietic! Ar i totuș i de dorit să ai ceva
argumente pentru greaua luptă eu „pă rintele”. Dar argumente nu-s. Iar
criticul, după câ te se pare, nu are nici un fel de idei ı̂n această privință.
Altfel, dacă ar exista ı̂n mintea lui, le-ar expune, ı̂n loc să urle insolent ș i
poruncitor:
— Intrarea interzisă !
In continuare, se ı̂nfă țiș ează Clă direa guvernului din Moscova,
fotogra iată astfel ca ı̂n prim plan să se vadă felinarul din fața unei vechi
biserici.
Dedesubt scrie:
„Clă direa guvernului de pe cheiul Bersenev. Felinarul ı̂n stil
„empire” se armonizează bine cu clă direa, ară tâ nd incompatibilitatea
acestei construcții cu arta arhitecturală din U.R.S.S.”
Punct. O construcție incompatibilă . E o acuzare grea. Suntem gata
chiar să admitem că e justi icată , dar am vrea să ș tim ı̂ntâ i despre ce
este vorba. Situația e ı̂nsă fă ră ieș ire. „Nu puneți ı̂ntrebă ri casierului.”
După o critică atâ t de laconică ș i lipsită de menajamente,
arhitectului atâ t de hulit nu-i ră mâ ne decâ t să -ș i scoată bretelele
liliachii ș i să ș i le pună de gâ t, spâ nzurâ ndu-se chiar de felinarul ı̂n stil
„empire” care „se armonizează atâ t de bine cu clă direa”. E bine că
felinarul a fost dat jos odată cu biserica ș i că viața arhitectului este,
oricum, ı̂n afară de orice pericol.
Uneori, foarte rar, criticul aduce laude. Dar laudele le aduce tot aș a
de neplă cut ș i fă ră argumente, după acelaș i model nr. 1 - „Respectați
ordinea”.
„Clă direa Comitetului de construcții de pe bulevardul Gogol. Fațada
e pe alee. Ornamentele de sticlă pun ı̂n mod plă cut ı̂n evidență fațada
ı̂naltă , fă ră a vă di in luențe stră ine.”
Cunoscâ nd caracterul di icil al criticului, nu-l vom sâ câ i cu ı̂ntrebă ri
jenante - „de ce aș a ș i nu altfel”, „de ce”, de ce „ı̂n mod plă cut” ș i de ce
„fă ră a vă di”? Că dâ nsul tot nu ne va lă muri.
Să ne adresă m direct redacției.
— Tovară ș i din colegiul de redacție, dragi tovară ș i (după alfabet)
Deineka, Kondrakov, Malkin, Moor, Mordvinov, Novițki, Perelman,
Sokolov-Skalea, Tocilkin, Viazmenski ș i Williams! Oare dumneavoastră
nu considerați că stimatul dv. critic ș i-a fă cut datoria ș i că ar i trebuit
de mult să plece de la revistă ? Nu vă ie teamă ! Dați-i ı̂nainte!
Dumneavoastră sunteți mulți (dacă o luă m după alfabet), iar dâ nsul e
unul singur. Puteți foarte lesne să -l luați prin surprindere. Urmă riți-l ș i,
câ nd ı̂și scrie obiș nuitele atacuri la adresa arhitecturii, ı̂n stil
tramvaistic, puneți mâ na pe el (sunteți atâ ția!) ș i scoateți-l din redacție.
Ș i, foarte important, nu uitați să luați seama să tragă apa
numaidecâ t: aș a se obiș nuieș te acum ı̂n casele noi, ie ele cu ornamente
de sticlă , ie sub formă de cisternă strâ nsă ı̂ntre piloni.
1932
Omul cu bocanci de fotbal

Omul care stră bă tea culoarul acelei instituții nu semă na cu un
vizitator obiș nuit. Nici privirea nu-i era s ioasă , ș i nici ı̂mbră cat ca toată
lumea nu era: un palton cu guler galben de piele, o ș apcă de caracul ș i
niș te bocanci de fotbal albă strii, dar fă ră crampoane.
Ii repezi pe secretari ș i intră neanunțat ı̂n biroul conducă torului
instituției. Intră chiar ı̂n momentul ı̂n care acolo avea loc o ș edință
fulger.
Toți ı̂și ı̂ntoarseră nemulțumiți capul, iar conducă torul instituției
mormă i ceva nedesluș it care putea să ı̂nsemne: „ieș i afară ” sau „luați
loc”.
— Vă deranjez? ı̂ntrebă omul cu bocanci de fotbal.
— Avem o ș edință fulger - ră spunse tă ios ș eful.
— Atunci plec.
— Bine. Plecați.
Omul ı̂și potrivi ș apca de caracul pe cap ș i, zâ mbind amenințător,
spuse:
— Foarte bine, plec. Dar veți i amabil să luați asupra
dumneavoastră toată ră spunderea. Vă fac direct ră spunză tor.
Toate acestea necunoscutul le spuse atâ t de solemn, de parcă era
gata să arunce pe umerii conducă torului instituției o coroană funerară
cu lori de tinichea ș i cu panglici de moar.
Conducă torul o bă gase pe mâ necă . Nu-i plă cea deloc ră spunderea,
aș a că ră spunse numaidecâ t:
— Despre ce este vorba? Luați loc, tovară ș e.
Omul ș i-a ales un scaun mai bun ș i a ı̂nceput.
— Dumneavoastră cum considerați? Trebuie promovată tehnica ı̂n
mase?
— Trebuie.
— Poate că nu trebuie? Vă rog să -mi ră spundeți sincer. Ș i atunci
plec.
— Cum să nu trebuie! Doar am fost de acord cu dumneavoastră din
capul locului.
— Nu, ripostă necunoscutul. Eu vă d că sunteți ı̂mpotriva
propagandei tehnice. In vorbe sunteți cu toții pentru, dar ı̂n fapte... Voi i
cu siguranță nevoit să vă fac ră spunză tor.
Chibzui o clipă ș i adă ugă :
— Pe dumneavoastră ș i pe cei din această ș edință fulger. Am plecat.
Ș i dintr-o dată toți cei prezenți ı̂n birou vă zură ı̂n fața ochilor
ı̂nspă imâ ntă toarea coroană funerară . Ș i ce bine fusese pâ nă acum,
stă teau toți liniș tiți, schimbau pă reri, beau ceai, nu fă ceau nici un ră u
nimă nui ș i, deodată , hop, teroristul ă sta necunoscut!
— Pe cuvâ nt de onoare - spuse directorul - noi, din toată inima...
— Din toată inima - repetară neliniș tiți participanții la ș edința
fulger.
Cu toate acestea, necunoscutul cu guler de piele nu ı̂nceta să
strâ mbe din nas.
— Trebuie organizat un teatru de propagandă tehnică - spuse el, ı̂n
sfâ rș it. Ințelegeți?
Nimeni nu ı̂nțelese nimic, ı̂nsă veneticul le explică totul la iuțeală .
Va i un teatru conceput pe baze cu totul noi. Piesa există . Adică nu
există ı̂ncă concret, dar ı̂n curâ nd va exista. O piesă minunată despre
motoare. O scrie chiar el, omul ı̂n bocanci cb fotbal. Actori nu vor i.
Decor, de asemenea, nu va i. De fapt, nu va i nimic. Ș i de aceea nu e de
loc cazul să se neliniș tească cineva. E nevoie doar de o ı̂ncă pere ș i de o
mică sumă de bani, treizeci de mii. Toată ră spunderea ș i-o asumă
dâ nsul, omul cu ș apca de caracul. (Toți respirară uș urați).
— Un lucru mă pune pe gâ nduri, a spus conducă torul, de unde să
luă m ı̂ncă perea ș i treizeci de mii?
— Nu, vă d că trebuie să plec, spuse sec necunoscutul. Nu pot avea
nimic comun cu niș te oameni care bagatelizează o problemă
fundamentală ca aceea a propagandei tehnice. Iar ră spunderea mi-o
deci...
Toți se aruncară asupra necunoscutului, ı̂ngâ nâ nd diferite cuvinte
de scuză . Câ t ai bate din palme, s-au gă sit ș i localul ș i cei treizeci de mii
ș i ı̂ncă vreo patru mii drept avans pentru colectivul de garderobieri al
viitorului teatru. Din cauza agitației, au uitat să ı̂ntrebe pâ nă ș i numele
necunoscutului. O vreme au zis că ı̂l cheamă Liutikov, pe urmă s-a
constatat că nu e de loc Liutikov, ci Kopernik, dar nu „acela”, ci altul, nu
se ș tie cine.
Vreme de trei luni, Liutikov-Kopernik venea regulat la director, se
aș eza pe biroul acestuia ș i, legă nâ ndu-ș i picioarele ı̂ncă lțate nu ı̂n
bocanci de fotbal, ci cu ghete, cerea bani.
— In curâ nd, va avea loc premiera, spunea el. Va i minunat. Nu e
nici un decor, nu sunt nici actori, nu e nimic. Spectacolul are loc fă ră
su leur.
— Cum, fă ră su leur? ı̂ntreba nedumerit directorul.
— Ei, Iakov, tu subapreciezi propaganda tehnică , ră spundea
Kopernik. O bagatelizezi.
— Dar cum se numeș te piesa?
— Nu are titlu. Aici e toată ș mecheria. Titlu n-are. Recuzită n-are, n-
are nici pe dracu. Va i minunat. E primul teatru de acest gen din lume.
Mâ ndreș te-te, Iakov. Oamenii de teatru te vor purta pe brațe. Te va
remarca ı̂nsuș i Litovski.
— Dar ră spunderea?
— O iau toată asupra mea.
Punerea ı̂n scenă a piesei s-a mai amâ nat puțin, dar după ș apte luni
de la ı̂nceputul grelelor lupte pentru aș ezarea pe noi baze a
propagandei tehnice, Liutikov-Kopernik a anunțat premiera.
Invitațiile le-a adus el, personal. De data asta era ı̂mbră cat cu un
palton tranda iriu cu guler de cangur ș i, nu se ș tie de ce, avea ı̂n mâ nă o
valijoară .
Premiera a ı̂nceput pe la opt seara.
Cortină nu era. Recuzită nu era. Decor nu era. Actori nu erau. Pe
scenă goală , cam murdară , se a la o vâ rtelniță de lemn.
— Vom ı̂ncepe imediat, a anunțat Liutikov. Ră mâ neți aici, tovară ș i,
eu mă ı̂ntorc imediat.
Privind vreo zece minute la vâ rtelniță, directorul instituției a clipit
din ochi, amintindu-ș i că a vă zut de curâ nd o asemenea instalație ı̂n
operă Faust de Gounod. Acolo, lâ ngă vâ rtelniță ș edea Gretchen, iar ı̂n
apropiere se foia Faust. Acum de ea nu se apropia nimeni.
Deodată , a intrat pe scenă o bă trâ nică cu ochelari ș i a spus:
— Iată , copii, această vâ rtelniță a fost folosită ı̂n epoca feudală ș i
este prototipul actualului ră zboi de țesut. Acum, copii, vom trece ı̂n
foaier ș i vom vedea schițele acestui prototip al tehnicii moderne.
Tuș ind ș i su lâ ndu-ș i nasul, ı̂ntreaga instituție a nă vă lit pe coridor
ș i s-a oprit ı̂n fața schiței unei maș ini manuale de cusut. Dar bă trâ nica,
ı̂n loc să -ș i continue explicațiile, s-a apropiat de director ș i, ı̂necâ ndu-se
ı̂n lacrimi, a declarat că n-a primit ı̂ncă nici un salariu ș i că iau scos
su letul cu repetițiile.
— Dar Liutikov? a ı̂ntrebat uluit directorul. Unde e?
S-au apucat toți să -l caute pe organizatorul acestui teatru
nemaiauzit. Deodată conducă torul instituției ı̂și aminti că ı̂n ultimul
timp Liutikov nu se mai despă rțea de valiză . De groază , ı̂i veni amețeală .
— Ce-ar i să -l că ută m printre decoruri? a ı̂ntrebat secretarul.
— Unde să -l gă seș ti? că decoruri nu sunt.
Câ t ı̂l priveș te pe Liutikov-Kopernik, era acum ı̂n biroul secției
sanitare, unde spunea:
— Medicina ı̂n mase. Prin activitate teatrală . Ințelegeți? Actori nu
sunt, su leur nu e, garderobă nu e. Teatru de „infecție ș i farmacologie”.
Poate i denumit pe scurt „Tif”. Este nevoie numai de o ı̂ncă pere ș i de
bani. Cum? Atunci eu plec. Dar ră spunderea...
Ș eful asculta uluit, holbâ ndu-ș i ochii naivi.
1932
Copiii trebuie să ie iubiți

E seară ș i e vâ nt. La toate porțile se despart ı̂ndră gostiții. Se
despart ı̂ndelung, ı̂n tă cere, cu duioș ie. Aș a e primă vara. Ș i câ nd, ı̂n
sfâ rș it, s-au despă rțit, ea urcă ı̂n camera ei să ră că cioasă (aș a e tradiția
literară ), iar el, potrivindu-ș i pe cap ș epcuța cu cozoroc lă cuit, porneș te
spre casă , iar buzele, printr-o amuzantă inerție, i-au ră mas ı̂ncă
țuguiate ca pentru să rut (iată ceva nou! Sau, cum zice Oleș a,
modernizarea romanului).
Pe bă ncile umede din parcuri, pe care sunt scobite cu briceagul
inimi stră punse de să geți, stau perechi nemiș cate. Ce multe sunt! Le
poți vedea pe treptele muzeelor, pe bordurile de piatră ale trotuarelor,
ı̂n refugiile de tramvai. Ș i ı̂n liniș tea oraș ului se aude ritmic un continuu
țocă it, de parcă ș i-ar mâ na că luții nenumă rați birjari.
In aceste clipe de primă vară , e nespus de trist să meditezi la
literatură pentru copii.
Ce-i aș teaptă pe copiii care trebuie să presupunem că se vor naș te
ı̂n urma acestor preocupă ri atâ t de legitime ale populației?
Ce vor citi aceș tia? Cum vor ı̂ncepe să cunoască lumea? Ce le va
propune Uniunea Editurilor de Stat din U.R.S.S., atâ t de iubitoare de
copii?
Un tată ı̂și aș ează pe genunchi odrasla de vâ rstă preș colară (să a le
redactorii ș i autorii celibatari că odraslele de vâ rstă preș colară sunt
copii foarte mici) ș i-i spune:
— Ei, micuțule, ți-am cumpă rat o carte despre pompieri. E
interesant. Aș a e? Flă că ri, fă clii, că ș ti. Ascultă .
Ș i ı̂ncepe cu glas gâ ngurit:
— „Activitatea pompierilor din U.R.S.S. se deosebeș te radical de cea
din Rusia țaristă ...” Vai, mi se pare că am cumpă rat cu totul altceva. Oare
de ce mi-au spus la libră rie că e o carte pentru copii de cinci ani?”
Pă rintele priveș te uluit la copertă . S-ar aș tepta să vadă emblema
editurii tehnice, o irmă solidă , cunoscută prin editarea unor lucră ri de
specialitate. Dar nu. E „Tâ nă ra Gardă ”. Chiar ș i după poze se vede că e o
carte pentru copii. Pompierii sunt fă cuți ca niș te bețigaș e, iar din
ferestrele unei clă diri cuprinse de lă că ri ies niș te limbi galbene de foc
ca niș te pepeni galbeni.
Intre timp, odrasla aș teaptă . Vrea să cunoască lumea.
Ș i, zâ mbind nedumerit, tata pune cartea deoparte ș i ı̂ncepe a rosti
repede vechea formulă veri icată de veacuri:
— A fost odată ca niciodată , o bă buță cu un ieduț sur...
Auzind de ieduț , pe copil ı̂l apucă un râ s biologic vă tă mă tor ș i-ș i
agită mâ nuțele durdulii (nu vă supă rați pe mâ nuțele durdulii - e o
tradiție literară ).
Tată l simte că face un lucru nelalocul lui, că nu-l educă aș a cum
trebuie. Incepe să corecteze povestea:
— Uite, puiș or, bă buța nu e o simplă bă buță. E o colhoznică . Ș i
ieduțul, nu e simplu ieduț , e un ieduț colectivizat.
Ș i totuș i, ı̂n adâ ncul su letului să u, tată l ș tie că ieduțul e tot cel de
altă dată , poate chiar unul cu epoleți. Dar, ce-i de fă cut? Doar n-o să -i
citească copilului expunerea aceea greoaie despre activitatea
pompierilor.
— Acum despre pisicuță, ı̂l roagă , pe neaș teptate, odrasla.
Aici tată l ı̂și pierde cumpă tul. Ce fel de pisicuță? Cu ce cuvinte să -i
vorbească de pisicuță? E vorba de o pisicuță colectivizată ? Ar i o
deviere stâ ngistă . O pisicuță pur ș i simplu? Fă ră conținut. Neprincipial.
Nepedagogic.
E foarte greu! E ı̂ngrozitor!
Sau se ı̂ntâ mplă să gă seș ti o că rticică frumos colorată , ı̂n care scrie
cu litere mari, pentru copii:
Fiți cuminți, dragi copilași,
Respectați tractoarele,
Ce ară ogoarele,
Calcă dușmanul,
Ară ogoare Ha, ha, milioane de ha,
El, năzdrăvanul,
Ha, ha, ha!
Se pare că totul e ı̂n ordine. Tematica este de actualitate. Există ș i

ı̂ndemnul de a pă stra mecanismele („respectați tractoarele”). Se arată
raportul de forțe de la țară („calcă duș manul”). Apare ș i noua
terminologie („milioane de ha, “ ș i nu desetine). Există chiar ș i bună
voie copilă rească dirijată („el, nă zdră vanul, ha, ha, ha”). Nu se poate
aduce nici un reproș .
Ș i totuș i, de ce ți-e parcă penibil să citeș ti cu voce tare aș a ceva
unui copil? Ș i chiar dacă citeș ti, de ce nu reține copilul din toată
poezioara decâ t „ha, ha, ha, ha” ș i o ș i repetă câ teva zile la râ nd?
Desigur, tehnica versi icației a fă cut un mare pas ı̂nainte, de pildă :
„duș manul” ș i „nă zdră vanul”. Altă dată se brodea ș i mai ră u.
Era o dată la Odesa un cenzor, Serghei Plaxin, care, prin cumul, se
amuza scriind versuri. Le publica ı̂n anumite zile ı̂n ziarul „Buletinul
municipalită ții Odesei” ș i, cu dreptul lui de cenzor, scria foarte simplu:
Spune-mi, dragă mămico,

Ce sărbătoare e azi în calendar?
Într-o tunică splendidă-i tăticu,
Iar fratele Mitea la școală nu merge iar.
El rima „mă mico” cu „tă ticu”. Cine putea să -i interzică un asemenea
amuzament al condeiului, câ nd autorul era cenzor, redactor-
reprezentant al corpului de jandarmi, cititorii erau sergenții de stradă ,
iar versurile erau dedicate aniversă rii de trei sute de ani a casei
Romanovilor?
Dar cum să procedezi câ nd citeș ti o carte pentru copii editată ı̂n
1931, ı̂n care autorul face să rimeze „poduri” cu „dealuri”, „ierbi” cu
„ ierbi”? E mai ră u decâ t „tă ticu” cu „mă mico”. E o agresiune ı̂mpotriva
copiilor, ce se ı̂ncadrează la punctul 2 al articolului 184 din Codul penal:
agresiune ı̂nsoțita de constrâ ngere izică sau psihică .
Aici este vorba de constrâ ngere psihică . Iar „ha, ha, ha” este de-a
dreptul o constrâ ngere izică .
Pentru cine sunt oare elaborate toate aceste creații artistice?
Pentru copii sau pentru adulți? La ı̂nceput, s-ar pă rea că sunt pentru
copii, apoi ı̂ți dai seama că sunt pentru adulți. Că ci ı̂n editurile noastre
nu lucrează copii. Fiți pe pace, directorul secției „Ș eză tori la focul de
tabă ră ” nu e micuț , iar directoarea revistei pentru copii „Nuieluș a de
alun” (fostă „Nuieluș a fermecată ”) nu e nici dâ nsa un sugar.
Cum s-au petrecut toate acestea? Desigur că atunci câ nd s-a creat
opera menită educă rii copiilor - „Activitatea pompierilor ı̂n U.R.S.S. se
deosebeș te radical de...” au avut grijă de toate: să nu existe misticism, să
nu existe biologie, considerată izolat față de alți factori, biologism pur
adică , decadență.
Ș i a rezultat o lucrare care poate i citită doar la un congres al
teoreticienilor activită ții pompierilor. Chiar ș i aici bă trâ nii ș e i ai
corpurilor de pompieri vor da din capetele lor trecute prin vâ lvă taie ș i
vor spune:
— Orientarea e justă , dar e cam prea savant. Pentru noi, pompierii,
trebuia mai simplu.
Uneori ı̂nsă ș eful „Ș eză torilor la focul de tabă ră ”, ı̂și aminteș te cu
cine are de-a face, de fapt. Poate că cedase nu demult ı̂n tramvai locul
unei femei cu un copil ı̂n brațe ș i se cam emoționase, sau poate că pur ș i
simplu primise vreo adresă o icială cu unele indicații, atrageri aminte,
ba chiar propuneri. Intr-un cuvâ nt, ı̂și aminteș te de copii.
Ș i atunci ı̂ncepe un „ha, ha, ha” zgomotos, pentru a respecta,
chipurile, tematica de actualitate. Ș i, ı̂n grabă , se strecoară ș i
tehnicismul pur, ș i fetiș izarea lucrurilor, ș i blestemată de biologie luată
izolat.
Intre timp, pe aleile parcurilor, devenite artere principale de
plimbare pentru copii, fac larmă ș i râ d micii cititori.
Sunt mulți ș i devin din ce ı̂n ce mai numeroș i (e timpul să se
instaleze pentru ei semnalizatoare luminoase speciale). Sapă canaluri
ı̂n nisip, se leagă nă pe că milele pe coasta că rora scrie „Gomeț”, se joacă
de-a „instituția” ș i sar coarda.
Sunt buni. Nu trebuie traumatizați. Să ne alegem cu grijă cuvintele.
— Dragi autori izolați ale unor că rți izolate, editate ı̂n cazuri
izolate, de edituri izolate! Iubiți copiii! Respectați-i! Nu vă uitați că sunt
mici. Merită o atitudine cuviincioasă . Iubiți-i fă ră teamă , aici nu e vorba
de biologie!
1932
Marele șleau birocratic

In lumea literară a avut loc recent un eveniment extraordinar.
Nu, nu! Nu e deloc acela la care vă gâ ndiți dumneavoastră .
A fost un altfel de eveniment, o ı̂ntâ mplare dacă doriți, dar o
ı̂ntâ mplare extrem de importantă . Totuș i, nimeni nu i-a acordat prea
multă atenție. Suntem ı̂ndeobș te cam indiferenți, nu observă m multe
lucruri, iindcă ne-am obiș nuit cu ele. La Editura de Stat pentru
Literatură 10 atâ rnă , ele cine ș tie câ te luni, deasupra ghiș eului casieriei,
urmă torul aviz:
NU LĂSA SURPLUSURILE LA BERĂRIE,

CI PE LIBRETUL DE ECONOMII
Acest aviz nu deranja ı̂nsă pe nimeni. Scriitorii nu se supă rau, deș i
aluzia era mai mult decâ t stră vezie. Dacă ținem seama că la casieria
aceasta ı̂ncasează onorarii numai literații ș i dacă luă m, de asemenea, ı̂n
considerație ș i faptul că Editura este aproape unica editură de
beletristică , reiese că ı̂ntregul efectiv de prozatori, poeți ș i critici era
suspectat de a i alcă tuit din niș te bețivi ı̂nveterați. Ș i totuș i, nu s-a
ı̂nregistrat nici o plâ ngere. Toți au citit, dar nu ș i-au dat seama, n-au
simțit caracterul jignitor al aluziei, sau poate că n-au rumegat-o
ı̂ndeajuns ș i au pornit-o cu treburile spre coridorul vecin - să zicem la
„Redacția de poezie” (ș i asta este o denumire bizară , dar toată lumea
tace, iindcă s-a obiș nuit).
Ș i acum, să vedeți ce s-a ı̂ntâ mplat.
Intr-o instituție literară - există asemenea instituții - soseș te ı̂ntr-o
zi scriitorul Alexei Samooblojenski, care se fă cuse cunoscut printr-o
nuvelă intitulată foarte sugestiv Buturugi și hârtoape, inspirată din viața
vâ nză torilor de ı̂nghețată . Scriitorul ținea ı̂ntr-o mâ nă o coală de hâ rtie
pe care erau scrise cu concizie combativă urmă toarele:
Raport
Avâ nd ı̂n vedere supraı̂ncă rcarea cu muncă obș tească , sunt
lipsit de posibilitatea de a mă mobiliza pentru a scrie un
roman (bilogie) - demult gâ ndit ș i a că rui publicare vreau să
coincidă cu punerea ı̂n funcțiune a primei pă rți a
metropolitanului din Moscova.
Prin prezentul raport rog să mi se acorde un concediu de
creație de patru luni.
Motivul: Necesitatea compunerii bilogiei ară tate mai sus.
Anexe: Fă ră anexe.
Semnă tura: Alexei Samooblojenski.
Acest raport Samooblojenski l-a ară tat ș i altor scriitori care

bâ rfeau, aș ezați pe pervazurile ferestrelor de pe coridor.
Nici de data aceasta nu s-a mirat nimeni. Nimeni n-a ı̂ntrebat de ce
poartă hâ rtia titlul de „raport” ș i ce rost are aici metropolitanul.
Important este că nimeni nu s-a gâ ndit câ t de straniu, de nenatural este
ca un scriitor să solicite un concediu pentru a-ș i exercita profesiunea lui
de bază . Un poș taș nu-ș i ia un concediu special pentru a distribui
adresanților scrisori ș i telegrame. Manipulantul de tramvai ı̂și face ș i
dâ nsul munca fă ră a cere pentru aceasta o rezoluție specială .
In general, acțiunile lui Samooblojenski le pă reau tuturor câ t se
poate de ireș ti. I s-a spus chiar pe un ton ı̂ncurajator:
— E tare, Aleoș a. Mai ales cu metropolitanul. E foarte convingă tor.
Sigur că or să -ți dea concediul.
— Sigur c-or să mi-l dea, se bucura Samooblojenski. O să mă apuc
atunci de scris. Un subiect, un predicat, o idee, o metaforă . Ș i gata - iese
splendid!
— De fapt, cui anume vrei tu să prezinți acest raport?
— Pă i, o să -l dau eu cuiva. Aici, la Casa Herzen, Uniunii Scriitorilor.
— Să dai o copie ș i la R.J.S.K.T.11 „Scriitorul sovietic”. Vezi, ai grijă
Aleoș enka, s-ar putea să pleci ı̂n concediu de creație ș i pe chestia asta
să ră mâ i fă ră locuință.
— Da, da, s-a neliniș tit Samooblojenski, o copie la R.J.S.K.T. ș i o
copie la cantină .
A apă rut ı̂nsă ș i un sceptic care i-a obiectat:
— De ce trebuie să -ți prezinți raportul la Uniunea Scriitorilor? Ce
amestec are aici Uniunea? Cei de la Uniune o să spună : „Poftim, scrieți,
asta-i treaba dumneavoastră . Concediile nu le acordă m ı̂nsă noi. La noi
nimeni nu este salariat.” Ș i, odată cu aceasta, vor i anulate ș i copiile.
Tare s-a speriat Samooblojenski.
— Atunci cui să -l prezint? La Editură ? Sau la Narcompros12?
— Aș ează -te ș i tu, pur ș i simplu, la masă ș i scrie câ t pofteș ti.
— Nu, asta nu pot s-o fac. Ar i o atitudine cu o oarecare notă
individualistă , antisocială , un fel de anarhism. Cred că am să -mi cer
concediul la Glavlit13.
— Nu ș tiu ce-aș putea să -ți spun! Adevă rul e că nu-i nici treaba lor,
dar s-ar putea ca nici ei să nu-ți dea aprobarea. Mai bine să nu te duci la
Glavlit.
— Poate ar i mai bine atunci să mă duc la Enciclopedia literară ? E
totuș i o instituție serioasă . O să apar ı̂n curâ nd la ei, la litera „S”. N-or să
ı̂ndră znească să mă refuze, iar copiile le-aș putea depune la Marea
enciclopedie sovietică , la cea Mică , la cea Tehnică ș i la cea Medicală .
Pentru orice eventualitate, am să dau o copie ș i procurorului general.
Ei, ce zici?
— Ce să zic, e o idee.
Ș i bietul Samooblojenski pă ș i ı̂ncet de-a lungul coridorului ı̂mbibat
cu miros de supă amestecat cu cel de benzină , cu miros de iahnie de
fasole, de paltoane vechi ș i de cerneluri de cancelarie.
Cum a ajuns Samooblojenski ı̂ntr-o stare atâ t de critică ? Ce anume
l-a adus la ı̂ntocmirea unui document atâ t de tragic?
Totul a ı̂nceput cu trei ani ı̂n urmă . Samooblojenski era tâ nă r ș i naiv
ș i scria la „Buturugi ș i hâ rtoape” câ nd, ı̂ntr-o bună zi, a intrat cu totul
ı̂ntâ mplă tor - mi se pare că pentru a cere un foc - ı̂ntr-una din ı̂ncă perile
Casei Scriitorilor. Acolo ș edeau patru oameni. Oamenii aceș tia nu i-au
oferit un foc să -ș i aprindă țigara, dar l-au ales, ı̂n schimb, râ zâ nd
amenințător, vicepreș edinte al comisiei pentru stabilirea unui model
unic al carnetului de membru al Uniunii.
Samooblojenski nu cunoș tea ı̂ncă regula conform că reia nu e bine
să intri ı̂ntr-o cameră unde s-au adunat mai mult de patru scriitori - că ci
neapă rat vei i ales ı̂n vreo comisie.
Vicepreș edintele ales colindă toate camerele ca să -ș i aprindă totuș i
țigara, iar la sfâ rș itul zilei se trezi că face parte din vreo cincisprezece
comisii. In unele din ele fusese ales ı̂n unanimitate, ı̂ntr-altele cooptat,
tot ı̂n unanimitate. (Iată , copii, câ t de dă ună tor este fumatul! Să nu
fumați niciodată , copii!).
De atunci ı̂ncepu pentru Alexei Samooblojenski o viață nouă ; nu s-
ar putea spune că era o viață prea fericită , dar era ı̂n schimb neobiș nuit
de clocotitoare. Deveni celebru, mult mai celebru chiar decâ t atunci
câ nd ı̂și scria cartea. Numele lui era menționat mereu ı̂n ziare. Lua parte
la multe ș edințe ș i ajuta la rezolvarea utilă a multor probleme.
A ı̂ncetat ı̂nsă să mai scrie. Maș ina lui de scris a ruginit, iar topul de
hâ rtie primit de la Editură pentru trebuințele creației s-a consumat pe
neobservate, pentru ı̂ntocmirea proceselor-verbale.
Ș i, uite aș a, ș i-a irosit el minunata lui tinerețe cu diversele „s-a
discutat ș i s-a hotă râ t”. „S-a discutat problema revopsirii gardului ı̂ntr-o
culoare verde, mai economicoasă . Apoi s-a luat hotă râ rea ca gardul să
ie vopsit ı̂n culoarea verde economicoasă , iar problema irnisului să ie
preluată de tov. Samooblojenski ı̂mpreună cu tov. Seksopilș cikov de la
secția de cinematogra ie.” „S-a discutat ș i posibilitatea de a organiza
chemă ri la ı̂ntrecere ı̂ntre scriitorii ș i meș teș ugarii din Taldom. S-a
hotă râ t să ie organizată . Chemarea ș i din nou i-a fost trasată tov.
Samooblojenski sarcina să pregă tească materialul respectiv.”
Ș i după trei ani de viață plină de clocot a apă rut raportul acela
incredibil la prima vedere, raportul cu privire la dorința de a că pă ta un
concediu de creație.
Concediul i s-a aprobat. Pe raport a apă rut rezoluția cuiva. Poate că
ı̂ntr-adevă r i s-a fă cut milă procurorului sau poate că ı̂ncuviințarea a
fost dată de administrația imobilului unde domicilia petiționarul.
Pe scurt, Alexei Samooblojenski, scriitorul, s-a aș ezat la masa de
lucru. Toate erau câ t se poate de bine aranjate. Că limara era plină . Pe
masă se a la un top nou de hâ rtie de la Editură , iar prietenul credincios,
maș ina de scris reparată , cu un clopoțel ca la bicicletă , lucra cu clapele
ei albe.
Inspirația nu i-a venit chiar imediat. Romanul (bilogia) nu ș i-a fă cut
prea repede apariția pe hâ rtie.
Titlul Prima dragoste a fost ș ters. A doua tinerețe - ș ters. Al treilea
clopoțel - ș ters. Al patrulea etaj - ș ters. A cincea roată - aici, parcă ar i
ceva. Prin urmare, să -i zicem: A cincea roată .
Ș i, cu asta, s-a fă cut o pauză de două zile. Nu s-a vă rsat nici o
pică tură de cerneală . Bilogia nu se ı̂nchega defel.
Nu se gă sea un ton adecvat. Adică nu exista, ı̂n general, nici un fel
de ton. Scriitorul nu putea să scoată din stră fundurile lui nici o notă .
Uitase cum se face asta.
— Poate că ar i bine, Aleoș enka, să te duci la vreuna din comisii, ca
să -ți mai treacă starea asta, ı̂l sfă tui nevastă -sa.
— Da, da, la vreo comisie! E o idee foarte bună . Aici e nevoie de
ceva! De o formă nouă , un su lu nou ı̂n literatură .
Scriitorul ı̂și aminti de toate. Da, da, ı̂și zise el ș i vă zu parcă aievea
foițele subțiri de hâ rtie, caracterele liliachii, gardul verde, irnisul,
chemarea ră sună toare lansată meș teș ugarilor.
Ș i mâ na ı̂i alunecă uș or pe hâ rtie, ı̂nș irâ nd pe eroii de mult
concepuți, de-a lungul drumului croit de ș edințomani, de-a lungul
marelui ș leau birocratic.
A CINCEA ROATA roman-bilogie
S-A DISCUTAT S-A HOTARAT

1. Era o seară de primă vară câ nd Nikolai 1. A se lua la cunoș tință.
Kandı̂ba, tâ nă rul membru al asociației de sprijin
a miliției, a ieș it din clubul viu luminat al fabricii
de hâ rtie
2. Hanka ı̂l ș i aș tepta pe bancă , ca ș i data
trecută , ca ș i ı̂n alte dă ți trecute ale legă turii lor 2. A se ı̂n iința o comisie pentru
prelungite cercetarea relațiilor tov. Kandı̂ba ș i tov. Hanka.
3. Deș i Kandı̂ba ș tia că ı̂ntre ei totul s-a 3. A se pune la punct această problemă la
terminat ș i ș tia ca Hanka cunoaș te situația, după ș edința urmă toare.
cum cunosc situația toți membrii Asociației
voluntare de sprijin a miliției, unde el ı̂mpreună
cu Hanka a colaborat mai ı̂nainte ı̂n armonie
deplină , ı̂nsă această cunoaș tere a situației nu
putea să -i dea putere, pentru ca, ı̂n mod cinstit,
ca un comsomolist, să -i spună că , cu toate că el
nu vrea să -i pricinuiască neplă ceri, el, Kandı̂ba,
poate ș i trebuie să -i pricinuiască neplă ceri, deș i
colectivul asociației voluntare consideră că el
nu trebuie ș i nu poate să procedeze ı̂n aș a fel
cum nu trebuie să procedeze.
Gă sise o formă literară nouă ș i stră lucită . Bilogia se scria uș or. Se
ı̂nchega.
Cu mult ı̂nainte de a-i i expirat concediul de creație, Alexei
Samooblojenski ș i-a prezentat manuscrisul la editură . Pentru a face o
impresie mai puternică , ș i-a scris opera pe foiță. După două să ptă mâ ni,
a venit după ră spuns.
— Admirabil, i-a spus directorul editurii. Bilogia dumitale este un
minunat document de creație, care arată că dumneata ai putea să ocupi
la noi funcția de ș ef de birou. Ce stil! Ce formă ! Vrei? Ce zici? Mai ales că
tot nu prea avem hâ rtie.
Sub presiunea nevestei, Samooblojenski a acceptat.
Acum este angajatul editurii ș i se consideră că este un lucră tor
e icient. E drept că ı̂n adresele alcă tuite de dâ nsul se mai strecoară
uneori câ te o fantezie scriitoricească , unele metafore inutile, ı̂nsă ș e ii
lui direcți sunt convinș i că , treptat, toate acestea o să dispară fă ră urmă .
1932
Nașterea îngerului
Sarcina era serioasă . Trebuia ı̂ntocmit un scenariu de ilm pe o
temă industrială . E greu, e foarte greu să scrii un scenariu pe o astfel de
temă . Dar greutatea cea mare consta ı̂n faptul că eroul trebuia să ie
neapă rat pozitiv.
La scenariu lucrau opt oameni: Patuș inski, Uceotov ș i Samozvonski,
cei doi Popov, Anna-Luiza Koș kina, Semion Aghentov ș i Goleniș cev-
Kutuzov 2.
Pentru reuș ita lucră rii, grupului de scenariș ti i-au mai fost ataș ate
două escadroane de consultanți.
Regimentele erau conduse de Goleniș cev-Kutuzov 2. Dâ nsul era ș ef
ș i tot dâ nsul a deschis ș edința.
— Pe linia de minimă rezistență - spuse el - totul e ı̂n ordine.
Tipurile negative ne-au reuș it. A venit momentul să creă m tipul pozitiv
al zilelor noastre.
— Just, spuse Samozvonski, tipul pozitiv nu este un leac, nu-i ca
tipul negativ.
Ș i toți au ı̂nceput a vorbi cu ı̂n lă că rare câ t de uș or este să lucrezi la
crearea de personaje negative.
— Cadrele se ı̂nlă nțuie atâ t de uș or, spuse cu un oftat Anna-Luiza
Koș kina, atâ t de uș or.
— Tipul pozitiv trebuie să poarte barbă , zise, nitam-nisam, unul
dintre consultanți. E mai convingă tor.
Patuș inski ș i Uceotov au strigat ș i au fă cut o gă lă gie
nemaipomenită . Nu puteau să priceapă nici ı̂n ruptul capului ce rost are
barba ș i nici nu li se pă rea că ar i ceva convingă tor.
De ce cu barbă ! Miroase a ceva desuet, a ceva de pe vremea Rusiei
de dinaintea lui Petru cel Mare!
Ș i cei doi scenariș ti strigau de parcă erau duș i la tă iere.
— La urma urmelor, spuse pe neaș teptate Patuș inski, lasă -l cu
barbă . Barba te face să simți că există undeva o legă tură cu satul.
După Patuș inski s-a liniș tit ș i Uceotov.
— Foarte bine, deci să ie cu barbă , trase concluzia preș edintele. Să
mergem acum mai departe.
Nu s-a mai putut merge ı̂nsă mai departe. L-a nă pă dit un potop de
proteste. I se obiecta că ilmul se adresează totuș i ı̂ntr-o oarecare
mă sură ș i tineretului. Ș i atunci, e oare potrivit un personaj principal cu
barbă ? Ș i iar a ı̂nceput tă ră boiul. Unii spuneau că da, alții susțineau că
nu. S-a mai spus că un june de cincisprezece ani cu barbă nu e deloc un
caz unic. Au pornit apoi diferite discuții despre minunile naturii, despre
vițeii cu două capete ș i chiar despre sirene. Cineva a zis că a vă zut cu
ochii lui o femeie cu barbă .
— Fiindcă veni vorba, spuse gâ nditor Semion Aghentov, ce-ar i să
facem dintr-o femeie cu barbă igura pozitivă centrală a ilmului nostru?
Bineı̂nțeles că ı̂n cazul ă sta pro ilul nu va i unul eroic, ci unul de
comedie de moravuri. Ce spuneți, tovară ș i?
— Propunerea trebuie dezbă tută , au să rit frații Popov (Boris ș i
Gleb).
Apoi a luat cuvâ ntul consultantul - copilul-minune ı̂n vâ rstă de
doisprezece ani, audient al Academiei de arte spațiale de la Moscova.
— Pentru o femeie cu barbă s-ar putea gă si un loc - a decis el,
trebuie ı̂nsă să evită m clovneriile, ca să nu iasă ceva à la Charlie
Chaplin.
— N-ai nici o grijă , bă iețaș , interveni, gâ nditor, Goleniș cev-Kutuzov
2. N-o să iasă à la Chaplin. Iți garantez.
— Parcă ați ı̂nnebunit de tot! strigă deodată Koș kina. Cine o să vă
ı̂ngă duie să ară tați o femeie cu barbă ? Comitetul de repertoriu n-o să
ı̂ngă duie una ca asta. Nu ș tiu de ce, dar comitetului nu-i plac excepțiile.
— Nu vă abateți de la subiect, zise preș edintele. Deci, cum să ie
personajul pozitiv?
Ș i cu toții au că zut greu pe gâ nduri. Consultanții ı̂și miș cau tă cuți
buzele, iar scenariș tii desenau distrați ı̂n blocnotesuri iguri de pitici ș i
de femei cu barbă .
— Ș tiți ceva? spuse hotă râ t Samozvonski. Am gă sit o ieș ire. La
urma urmei, tipul pozitiv este antipodul celui negativ. Ei sunt ca doi poli
opuș i. De aceea, hai să ne apropiem de cel pozitiv pornind de la cel
negativ. De exemplu, să zicem că tipul negativ bea, iar cel pozitiv nu bea.
Cel negativ - trâ ndă veș te, iar pozitivul - munceș te ca un stahanovist...
Această nouă de iniție dată de Samozvonski a fă cut o impresie
deosebită .
— Apoi, continuă el, cel negativ - fumează , iar cel pozitiv nu
fumează , cel negativ este urâ t, iar cel pozitiv - frumos. Unul mă nâ ncă ,
celă lalt nu mă nâ ncă .
— Cum? Nu mă nâ ncă deloc?
— Nu, nu chiar deloc. Mă nâ ncă , dar de exemplu nu mă nâ ncă deloc
carne. Tipul pozitiv trebuie să ie vegetarian.
— Dați-mi voie, dacă -i vegetarian ı̂nseamnă că este tolstoian.
— Ei ș i ce-ați tă bă râ t aș a, tovară ș i! scâ nci Samozvonski. Lă sați-mă
să termin. Bineı̂nțeles că personajul pozitiv mă nâ ncă ș i carne, dar
numai undeva ı̂n culise, nu ș i pe ecran. Ca să nu apară cumva acest
iziologism ș i toate chestiile acestea biologice...
— Just, comunică consultantul, copilul minune, principalul este să
nu ie ca la Dovjenko sau Pudovkin.
— Nu te mai agita aș a, bă iete! interveni cu convingere Goleniș cev.
N-o să ie ca la Dovjenko. Nici ca la Pudovkin nu o să ie. Dar are
su iciente tră să turi pozitive eroul nostru?
— Puține! Puține! strigară consultanții. Mai adă ugați câ teva!
Ș i după lungi discuții, s-a hotă râ t ca eroul să mai ie ı̂nzestrat cu
urmă toarele calită ți:
a) E membru al tuturor asociațiilor voluntare, a că ror activitate ar
i bine să se oglindească ı̂n ilm.
b) E neapă rat un holtei, deoarece viața de familie ar putea să -l
abată de pe calea cea bună .
c) Ia parte la ș edințele comitetului local? Fă ră ı̂ndoială !
d) Barba - bineı̂nțeles că se aprobă (legă tura cu satul).
e) Dimineața lucrează . Dar seara? ı̂nvață. Dar noaptea? Citeș te
presa ș i astfel ı̂și lă rgeș te orizontul. Ce face pe drum - de la uzină pâ nă
acasă ? Luptă cu proasta funcționare a cooperației.
f) Luptă ș i cu alte defecțiuni din viața de iecare zi? Da. Cum să
ară tă m ı̂nsă acest lucru? Este câ t se poate de simplu. Pentru treaba asta
există inscripții.
— Ș i acum, se pare că putem ı̂ncepe? ı̂ntrebă voios Samozvonski. E
clar tipul? Dacă va i nevoie, se vor mai face completă ri ı̂n timpul
elaboră rii scenariului. Anna Martinovna, ia te rog o foaie de hâ rtie ș i un
creion. Prin urmare, aș a...
Ș i pe coală de hâ rtie apă rură primele fraze:
1. Tulbură tor ș i chemă tor sună sirena uzinei.
2. Din localul celulei asociației „Prietenul copiilor” iese Nikanorov,
ținâ nd sub braț Anti-Dubring...
După toate probabilită țile, acest ilm e acum terminat ș i ı̂n curâ nd ı̂l
vom putea vedea pe ecran pe eroul suprapozitiv, că ruia nu-i lipsesc
decâ t aripile pentru a deveni un adevă rat ı̂nger, ı̂ngerul care câ ntă la
țambal ı̂n gră dinile raiului.
1932
La umbra beletristicii
Treceau anii. Nimeni nu ne ı̂ntreba ce gâ ndim despre mica
burghezie, despre tovară ș ii de drum ai celor din cadrul RAPP14-ului,
sau despre rolul criticii ı̂n literatură . Nimeni nu ne punea ı̂ntrebă rile
care se pun de obicei scriitorilor de vreo două ori pe an.
Ș i atunci s-a ı̂ntâ mplat ceva ı̂ngrozitor. Nu am ı̂nvă țat să ne
exprimă m luent. Ne lipseș te ı̂n lă că rarea ș i ardoarea care ne sunt
necesare ı̂n acest sector de ră spundere al muncii literare.
Opiniile ș i gâ ndurile ră zlețe strâ nse aici le-am ambalat ı̂ntr-un mic
chestionar spre a ră spunde la ı̂ntrebă rile pe care ni le adresează
deseori persoanele particulare ș i unele mici organizații.
— Cum puteți scrie ı̂n doi?
— O, e foarte simplu! Facem ı̂n felul urmă tor: luă m o masă , apoi,
natural, o că limară , hâ rtie ș i venim ș i noi doi. Dacă stai ș i te uiți de la
distanță - nu vezi nimic interesant. Nu-ți apare nici o ciudă țenie
scriitoricească deosebită . Vezi numai fețe preocupate ș i neliniș tite
(asemenea fețe poți să vezi la oamenii că rora li s-a promis o cameră cu
gaze ș i pe urmă deodată nu li s-a mai dat), se aud reproș uri ba chiar ș i
jigniri reciproce ș i, ı̂n sfâ rș it, se iveș te ı̂nceputul romanului: „Un vapor
alb ca neaua spintecă , cu prora-i ascuțită , valurile albastre ale Mă rii
Mediterane”. O i bun un astfel de ı̂nceput? Poate că ar trebui să scriem
altfel, poate că ar trebui să scriem mai bine? Simțim o neliniș te, o mare
neliniș te ı̂n su let.
— De ce n-ați publicat ı̂ntr-o revistă mai voluminoasă , ci ı̂ntr-una
subțire cum este cea intitulată „Treizeci de zile"?
— O, asta e o poveste foarte complicată ! Revista aceea voluminoasă
ne-a invitat ș i ne-a propus să ı̂n iințăm un „colț al humorului”: glume,
improvizații ș i spirite, câ te o humorescă (domnilor de la redacție le
place foarte mult cuvâ ntul „humorescă ”). Ș i totodată să ı̂ntocmim
ș arade, logogrifuri, rebusuri ș i studii pentru jocul de dame. Cu alte
cuvinte, tot ceea ce ı̂nainte era inclus la rubrica „De toate pentru toți”
iar acum la „Muncitorul isteț”. Se mirau câ nd ı̂i refuzam cu ı̂ngâ mfare.
„Sunteți doar umoriș ti - ne spuneau cei de la revista voluminoasă . De ce
v-ar deranja treaba asta?”
— Este adevă rat că râ sul vostru nu este râ sul nostru, ci râ sul lor?
— Nu iți idiot!15
— Ce atitudine au redacțiile față de că ută rile dumneavoastră
creatoare?
— O atitudine câ t se poate de constantă . Totdeauna ne roagă să
tă iem din manuscris două râ nduri ș i să adă ugă m o pagină ș i jumă tate.
Cu vremea am că pă tat experiență ș i, câ nd predă m manuscrisul,
declară m că cele două râ nduri sunt deja tă iate, iar paginile le-am
adă ugat ı̂ncă ı̂n procesul de creație. Dar nici această mă sură pro ilactică
nu ne mai ajută .
— Ce v-a plă cut cel mai mult ı̂n „Literaturnaia gazeta” ı̂n anul o mie
nouă sute treizeci ș i doi?
— Hotă râ rea C. C. al partidului din două zeci ș i trei aprilie.
— Care este scriitorul dumneavoastră preferat?
— Momentan Dos Passos. Poate că Dos Passos le place acum
tuturor, iar preferința pentru el nu-i chiar ceva original - aceasta este
ı̂nsă situația pe trimestrul curent.
— Cititorul dumneavoastră preferat?
— Pasagerul din tramvai care stă ı̂n ı̂nghesuială , ı̂mbrâ ncit ș i lovit
din toate pă rțile, dar continuă să citească . O, pasagerul ă sta e altfel
decâ t cel din tren. In tren se citeș te din plictiseală . In tramvai - din
pasiune.
— Redactorul dumneavoastră preferat?
— Aici lucrurile sunt mai complicate. Abia ai ı̂nceput să ı̂ndră geș ti
din toată inima un anume redactor ș i te ș i pomeneș ti că l-au schimbat.
— Cum de reuș iți totuș i să scrieți ı̂n doi?
— Uite aș a, stă m ș i scriem, certâ ndu-ne unul cu altul pentru iecare
idee, iecare cuvâ nt ș i chiar pentru semnele de punctuație. Mai
supă ră tor e că , atunci câ nd vom depune acest manuscris la redacție, o
să im cu siguranță rugați să tă iem două râ nduri ș i să mai adă ugă m o
pagină ș i jumă tate. E un lucru foarte greu de fă cut, iindcă aș a cum ni s-
a mai spus, noi nu ne-am ı̂nvă țat ı̂ncă să ne exprimă m luent.
1932
Crinul regal
Medicilor bogați sau foș tilor avocați le place arta.
Să nu credeți că e o generalizare ră ută cioasă . N-avem intenția să
atacă m pe cineva, să aruncă m vreo umbră asupra cuiva sau, să zicem,
să -i aducem cuiva apă la moară . E pur ș i simplu o observație
nevinovată .
Medicii (ș i foș tii avocați) contribuie la progresul artei. Asta e
realitatea ș i nu e cazul să ne supă ră m!
N-ar i fost oare caraghios dacă toate femeile s-ar i supă rat dintr-o
dată , citind ı̂n lucrarea aceea ș tiinți ică nemțească „Tactica penală ”
urmă toarea formulare: „Femeile nu-ș i mă rturisesc niciodată vina?”
Sigur că nu e plă cut să citeș ti o a irmație atâ t de categorică , ı̂nsă
practica penală a ară tat că femeia care a comis un act antisocial (furt,
codoș lâ c, tă inuire de hoți) nu face ı̂ntr-adevă r niciodată mă rturisiri la
interogatoriu.
Astfel că , uneori, se pot face ș i generaliză ri dacă ele sunt con irmate
de o experiență de ani de zile.
Prin urmare, trebuie să spunem ı̂ncă o dată că medicii adoră arta.
In special medici-ginecologi. Le place mai ales pictura. Aceasta le este
necesară pentru ei ı̂nș iș i, pentru sala de aș teptare, pentru pacienți.
„Atâ ta timp câ t există medici-ginecologi, pictura nu va muri.”
Acest stră lucit aforism a fost enunțat de un pictor din
Ekaterinoslav, care tră ieș te acum la Dnepropetrovsk, ș i care, ı̂n fond, nu
e pictor, ci un fel de traducă tor sui generis. El face ceea ce se numeș te
„ubersetzen”. Transpune, ı̂ntr-un cuvâ nt, confecționează câ te un fals
Rubens, Aivazovski, Kuindji sau vreun alt maestru al penelului. Nu-i e
greu să picteze un peisaj marin, un ospă ț al semizeilor sau o natură
moartă ı̂n tonuri verzui cu o gă inuș ă de munte. Consumatorul se
descurcă mai lesne ı̂n medicină decâ t ı̂n pictură . Greu e să dai pâ nzei o
patină . Dar ș i problema asta s-a simpli icat considerabil ı̂n zilele
noastre.
Tabloul uscat se face sul. Rubens-Aivazovski „sare” ı̂n tramvai ș i
după nici o jumă tate de oră „de viață clocotitoare de tramvai” pâ nza
capă tă toate urmele necesare unui monument de artă din secolul XVI
sau XVII - cră pă turi, pete ș i margini zdrențuite.
Medicul stă apoi ı̂n camera lui cu mobilă de bambus tapisată cu
pluș , se uită ı̂ndelung la noua lui achiziție pe sub palma-i arcuită , ca
printr-o lunetă , ș i ș opteș te:
— ı̂n sfâ rș it, am un veritabil Veronese. Ah, ce mult ı̂mi place
Veronese! Ce transparență are!
Pentru banii lui, estetul pretinde ca tabloul să aibă câ t mai multă
transparență. Exigență pe care pictorul din Ekaterinoslav, actualmente
din Dnepropetrovsk, o cunoaș te. El ı̂i dă tabloului atâ ta ozon câ t ı̂i
trebuie medicului, chiar mai mult decâ t i-ar i dat ı̂nsuș i Veronese.
In general, ı̂nclinația spre frumos ı̂l cam orbeș te pe estet, ı̂l
hipnotizează ı̂nsă ı̂n special celebra semnă tură reprodusă de mâ na
poznaș ă a pictorului din Dnepropetrovsk.
Ar dori atâ t de mult să tră iască printre statuete, rame aurite,
scoarțe de că rți, printre sidefuri ș i metaloplastii.
Ș i astfel estetul din perioada de reconstrucție face un efort, după
cum spun negustorii francezi, ș i cumpă ră la anticariat patru pă hă rele ș i
o solniță cu blazoane de baron.
Că lă toria spre frumos nu se termină ı̂nsă aici. O jumă tate de salariu
se duce pentru o uriaș ă compotieră din epoca lui Manasevici-Manuilov
ș i pentru o furculiță specială de homari, care, după cum se ș tie, nu se
prea vâ nd pe la cooperative. Prin urmare, furculița ı̂i dă o pură
satisfacție morală ș i-i stâ rneș te pofta de noi cumpă ră turi.
Pe pereții casei estetului apar mici portrete ı̂n acuarelă ale
feluritelor femei frumoase din constelația Nataliei Goncearova ș i alte
miniaturi cam de pe vremea lui, ea să zicem aș a, Dante ș i Allighieri.
Cu ocazia aceasta se schimbă ș i tapetele. Apar tapete noi, albastre,
ı̂n stil decembrist. Iar pe tapetele albastre, apare spontan ș i portretul
unui fals stră bunic cu grad de general, cu niș te favoriți grozavi ș i cu
albeață à la Kutuzov la ochi.
Riscul e destul de mare! Bunicul de ı̂mprumut ar putea i
considerat drept bunic veritabil ș i atunci nepotul impostor ar i dat
afară din slujbă . Estetul, ı̂nsă , riscă orice, iindcă adoră arta.
După solnița din casa baronilor, după compotieră , după portretul
Nataș ei Goncearova ș i după furculița ș i portretul soldatului necunoscut
apare inevitabil primul volumaș al editurii „Preludium” („Preludium”
Verlag).
E o adevă rată orgie de lux ș i de ra inament. Orice ar conține cartea
asta (amintirile unui clarinetist iobag, o antologie de dansuri spaniole:
seguidilla, habanera etc., sau versurile poetei Antilopa Kastrakis din
antichitatea greacă ) - coperta satinată , confecționată din rubaș ca
ș efului secției de producție a editurii, va i ı̂ntotdeauna ı̂mpodobită cu
crini regali, de aur.
Cumpă ră torul e ı̂n culmea fericirii. El vede, ı̂n sfâ rș it, cu ochii lui
crinii veritabili ai casei de Bourbon! Nu-i vorba de niș te biete albine ale
uzurpatorului Bonaparte, ci de crinii veritabili ai Regelui-Soare (acela
cu „după mine potopul”).
Ehei, odinioară , la Versailles! Ehei, ș i la Tuileries! Stă madame
Recamier, tolă nită pe o bancă de bambus!
A, dacă s-ar edita Marx cu asemenea crini, cu o supracopertă de
pictorul Loș adețki, cu un frontispiciu din secolul XVIII ș i cu viniete ı̂n
care vreo două fete cam trecute ı̂și apleacă grațios capetele pe niș te
urne funerare, dacă ar avea gravuri ı̂n lemn, ı̂n aramă , pe linoleum sau
pe cauciucuri de bicicletă ! Atunci da, ar merita să -l cumperi!
Luxul magnetizează . Aurul ș i argintul de pe coperți ı̂ți iau ochii.
Lumea doreș te atâ t de mult să aibă ı̂n mâ nă lucruri frumoase, ı̂ncâ t un
viconte sovietic acceptă fă ră ș ovă ială o copertă din pâ nză de rubaș că
drept una de atlaz, nu observă că versurile Antilopei Kastrakis sunt
tipă rite pe hâ rtie de ambalat scrumbii ı̂n care se vă d niș te ire de paie ș i
rumeguș de lemn, că ı̂nș iș i crinii ı̂și scutură aurul după nici trei zile, că
nu mai e vorba de nici un lux, ci doar de un stil empire ginecologic de
mâ na a doua, o ı̂ncercare de a oferi limonadă drept ș ampanie.
1932
Savonarola
Intr-una din ı̂ncă perile Editurii IZOGIZ a avut loc o discuție ciudată .
Redactorul: Dragă Konstantin Pavlovici, m-am uitat la a iș ul
dumitale... Un moment te rog să ı̂nchid uș a, să nu ne audă cineva.
Pictorul: (zâ mbeș te trist).
Redactorul: Să ș tii Konstantin Pavlovici, că nu m-am aș teptat de la
dumneata la una ca asta. Ce ai pictat aici? Uită -te ș i dumneata!
Pictorul: Cum ce? Totul corespunde temei „Mai multă atenție
alimentației publice”. La fabrica-bucă tă rie o fată - ospă tara - serveș te
masa. Nu cumva am ı̂ncurcat textul? (Declamă speriat): „Acasă -i
mizerie, purici, lă turi - aicea sunt ciorbe, tocane, fripturi. Acasă e
primus, petrol, putregai - aici e friptură cu carto i pai.”
Redactorul: Nu, nu... Aici totul e-n regulă . Spune-mi ı̂nsă , te rog, ce-i
asta?
Pictorul: Ospă tara.
Redactorul: Nu, asta ce-i (Arată cu degetul.)
Pictorul: Bluză .
Redactorul: (veri ică dacă e bine ı̂nchisă uș a). Lasă leacurile.
Spune-mi mie ce e sub bluză ?
Pictorul: Sâ nii.
Redactorul: Vezi! Noroc că am observat numaidecâ t, Sâ nii ă ș tia
trebuie să -i scoți.
Pictorul: Nu ı̂nțeleg. De ce?
Redactorul: (cu timiditate) Sunt prea mari. Aș spune, tovară ș e, că
sunt chiar colosali.
Pictorul: Nu sunt deloc colosali. Sunt niș te sâ ni clasici, mici. E o
adevă rată Afrodită a lui Anadiomene. Ș tiți că ș i Canova are o „Venus
odihnindu-se...” Vă rog să vă uitați, ı̂n ine, ș i ı̂n cunoscuta lucrare a
profesorului german Anderfakt Bruște und Buste, ı̂n care se
demonstrează cu date precise că sâ nii femeii timpurilor noastre sunt cu
mult mai mari decâ t ai celor din antichitate... Eu am fă cut-o ı̂nsă antică .
Redactorul: Ei ș i ce este dacă -s mai mari? Nu putem să ne lă să m
duș i de un asemenea curent. Sâ nii trebuiesc organizați. Nu uita că a iș ul
ă sta va i privit de femei ș i de copii. Ba chiar ș i de bă rbați ı̂n toată irea.
Pictorul: Ză u dacă nu-mi vine să ș i râ d. Ospă tă rița mea e ı̂mbră cată ,
ce dracu? Ș i sâ nii sunt efectiv mici. Dacă ar i să le dă m numă r ca la
panto i, n-ar i mai mult de treizeci ș i trei.
Redactorul: Foarte bine, atunci ne trebuie niș te panto i de bă iețel,
un fel de două zeci ș i opt. Hai, să lă să m discuția. Totul e clar. Sâ nii ă ș tia
sunt indecenți.
Pictorul: (istovit) După dumneavoastră , ce mă rime trebuie să aibă
sâ nii ospă tă riței?
Redactorul: Câ t se poate de mică .
Pictorul: Aș vrea să ș tiu exact.
Redactorul (visător): Bine ar i să nu mai ie deloc.
Pictorul: Atunci să pictez mai bine un bă rbat?
Redactorul: Nu. Un bă rbat sută la sută , nu. Trebuie totuș i să facem
agitație pentru atragerea femeilor ı̂n producție.
Pictorul (bucuros): Poate vreți o bă trâ nă ?
Redactorul: Nu. Aș vrea totuș i să ie una tinerică . Fă ră să aibă ı̂nsă
asemenea... semnalmente. Ințelegi ș i dumneata că există unele lucruri
oarecum indecente.
Pictorul: Dar ș oldurile? Astea pot să le pictez?
Redactorul: Ce-i cu dumneata, Konstantin Pavlovici! ı̂n nici un caz
ș oldurile. Nu cumva ai vrea să mai pui ș i niș te epoleți ș i niș te
lampasuri! Prin urmare, ne-am ı̂nțeles?
Pictorul (plecând): Da, s-ar pă rea că ne-am ı̂nțeles. Dacă nu se
poate altfel. La revedere.
Redactorul: La revedere, prietene. Stai un moment. Iartă -mă , eș ti
ı̂nsurat?
Pictorul: Da.
Redactorul: Nu e bine. E ruș inos. In ine, la revedere...
Ș i a plecat pictorul acasă , să acopere sâ nii cei clasici cu o guaș ă
opacă .
Ș i i-a acoperit.
Virtutea (fă țărnicie plus minte ı̂ncuiată plus panică iepurească ) a
triumfat.
Fetele frumoase nu mai erau primite să lucreze ı̂n cinematogra ie.
Regizorul se ı̂nvâ rtea pe lâ ngă actriță ș i bâ iguia, nehotă râ t:
— Sigur, sunteți ı̂nzestrată ... Aveți chiar talent. Dar sunteți aș a, nu
ș tiu cum... Aveți anumite cusururi izice. Zveltă ca un plop de Kiev.
Sunteți, scuzați-mă , prea frumoasă . Drace! „ı̂n muzică ar i fost un
capriccio, iar ı̂n sculptură o igurină renaissance.” Pe scurt, cu aspectul
ă sta - nu merge, ș i gata. Ce-o să zică publicul dacă va vedea una ca asta
pe ecran?
— Sunteți nedrept, Lucifer Markovici - spunea actrița - față de anul
trecut (ș tiți că n-am fost distribuită nică ieri) ară t mult mai bine acum.
Nu vedeți câ te riduri mi-au apă rut pe frunte? Mi-au apă rut chiar ș i
câ teva ire de pă r alb.
— Mare lucru - câ teva riduri! se supă ră regizorul. Ehei, dacă ai avea
pungi sub ochi! Sau o gură că zută . Ar i cu totul altceva. Dar dumneata
ce fel de gură ai? Parcă vă d Livada cu vișini. Un fel de „vom vedea cerul
plin de diamante”. Zâ mbeș te, te rog. Poftim! Ai toți cei treizeci ș i doi de
dinți! Niș te perle! Vitrină cu bijuterii! Nu pot să te angajez. Pâ nă ș i
mersul dumitale e cam nu-ș tiu-cum. Grațios. O adiere de primă vară ! Ț i-
e ș i silă să te uiți!
Actrița izbucni ı̂n plâ ns.
— Doamne, ce nenorocită sunt! Am ș i talent ș i nici pocită nu-s!
— Nu e pă dure fă ră uscă turi, spuse sec regizorul. Ce să fac cu
dumneata? Ia ı̂ncearcă să te cocoș ezi puțin. Mai mult, mai mult. Incă . Nu
poți? Unde e asistentul? Tovară ș e Sataninski, agață-i de gâ t vreo două -
trei potcoave. Nu, nu din ilmul Șuruburile șlefuite, niș te potcoave
adevă rate, de ier. Ei, cum merge, dră guțo, te miș ti mai comod acum?
Da? Atunci e bine. Trebuie să -ți leg un ochi cu o câ rpă neagră . Prea sunt
simetric dispuș i ochii dumitale. Ei, aș a cum ară ți acum, s-ar putea să -ți
dau un rol episodic. De ce plâ ngi? Of, cine poate să -nțeleagă inima
femeii?
Astfel au cucerit ı̂ncuiații music-holul, cu un atac ı̂ndră zneț , o ș arjă
de cavalerie; atacul ă sta va intra cu siguranță ı̂n istoria universală a
armatelor de cavalerie.
In clă direa astfel cucerită plantele decorative au fast tă iate ı̂n
bucă țele, iar baletul compus din treizeci de fete a primit:
30 perechi de bocanci tip Chaplin 30

30 bucă ți de mustă ți bă rbă teș ti 30
30 gambete de la telal 30
30 surtuce de pă stor 30
30 perechi de pantaloni 30
S-au ales anume niș te pantaloni foarte largi, pentru ca nu cumva să
ne trezim că se conturează linia fermecă toare a piciorului.
Spectatorii organizați erau tare mirați. In program li se promiteau
treizeci de girls, ș i aici li se prezentau treizeci de creaturi pocite, de sex
ı̂ndoielnic ș i de o vâ rstă greu de stabilit.
In timpul dansului se auzeau de pe scenă plâ nsetele ı̂nă buș ite ale
balerinelor. Spectatorii, ı̂nsă , credeau că toate acestea fac parte dintr-o
nouă gă selniță a lui Kasian Goleizovski, reprezentâ nd că ută ri, nuanțe,
elanuri...
Gă selnițele nu erau ı̂nsă câ tuș i de puțin ale lui Goleizovski.
Ele erau ș i sunt opera adepților lui Savonarola, niș te bieți diletanți.
Ei ı̂l corectează pe marele Maupassant, scot din operele lui toate
amă nuntele artistice, care li se par imorale, ș i se ı̂ngrozesc câ nd eroul
romanului se ı̂nsoară . Pentru ei zgomotul unui să rut este mai de temut
decâ t explozia unui proiectil.
Ce fricoș i sunt, să racii, ce grea le e viața, ce tare se tem să tră iască !
Este regizorul un Savonarola? Ori un Savonarı̂t?
Nici una, nici alta. Ci doar o guvernantă dintr-aceea bă trâ nă ș i
proastă , care nu iese ı̂n stradă iindcă pe stradă poți ı̂ntâ lni bă rbați. Iar
bă rbații sunt ceva indecent.
— De ce sunt indecenți? Că doară umblă ı̂mbră cați.
— Da, dar sub haine sunt goi! ră spunde guvernanta. Nu, nu mă
duceți voi pe mine.
Cum a fost creat Robinson

La redacția revistei ilustrate bilunare „Romanul de aventuri” se
simțea lipsa unor lucră ri beletristice care să capete interesul tinerilor
cititori.
S-a gă sit câ te ceva, dar nu era ce trebuie. Prea erau serioase, prea
erau greoaie. Trebuie să vă spun că , de fapt, literatura asta mai mult
ı̂ntrista su letul tinerilor cititori decâ t ı̂l captiva. Redactorul dorea ı̂nsă ,
dimpotrivă , să -i captiveze.
Ș i astfel ı̂ntr-o bună zi se hotă râ ră să comande un roman cu „va
urma”.
Curierul redacției dă du fuga cu convocarea la scriitorul
Moldavanțev, iar a doua zi Moldavanțev ș edea pe divanul cu pretenții de
„stil” din cabinetul redactorului.
— Cred că mă -nțelegeț i, ı̂i explica redactorul, romanul trebuie să ie
amuzant, plin de prospeț ime ș i de aventuri pasionante. Intr-un cuvâ nt,
să ie un Robinson Crusoe sovietic, adică să ie scris astfel, ı̂ncâ t
cititorul să nu lase cartea din mâ nă .
— Vreț i un Robinson, se poate, ră spunse scurt scriitorul.
— Da, dar nu un Robinson oarecare, ci unul sovietic.
— Pă i, dar cum altfel! Doar nu unul româ nesc!
Scriitorul nu era prea vorbă reț . Se vedea imediat că e un om de
acțiune.
Ș i ı̂ntr-adevă r, la termenul prevă zut ı̂n contract romanul era gata.
Moldavanțev nu s-a abă tut prea mult de la celebrul original. Robinson
au vrut - Robinson să ie.
Un tâ nă r sovietic e victima unui naufragiu. Valurile ı̂l aruncă pe o
insulă pustie, singur, fă ră apă rare, ı̂n mijlocul naturii să lbatice.
Primejdiile ı̂l ı̂nconjoară la tot pasul: iare să lbatice, liane, perioada
iminentă de ploi. Dar Robinsonul sovietic, plin de energie ș i elan,
ı̂nvinge toate obstacolele ce pă reau insurmontabile. Peste trei ani, o
expediție sovietică ı̂l gă seș te zdravă n, teafă r ș i să nă tos. A supus natura,
ș i-a construit o că suță, a ı̂ncadrat-o cu livezi, a crescut iepuri de casă . Ș i-
a cusut o rubaș că din cozi de maimuță ș i a ı̂nvă țat papagalul să -l
trezească ı̂n iecare dimineață cu cuvintele: „Atențiune! Să ri din pat, să ri
din pat! ı̂ncepem gimnastică de ı̂nviorare!”
— Foarte bine, spuse redactorul, chestia cu iepurii de casă e chiar
minunată . Câ t se poate de oportun. Numai că nu prea ı̂mi este clară
ideea principală a operei.
— Lupta omului cu natura, ră spunse, cu obiș nuita-i concizie,
Moldavanțev.
— Foarte bine, dar nu vă d nimic sovietic.
— Cum, ș i papagalul? Papagalul reprezintă radioul. Un transmiț ător
experimentat.
— E foarte bun papagalul. Ș i gră dinile ı̂mi plac. Dar nu se vede
societatea sovietică . Unde este, de exemplu, comitetul local? Unde e
rolul conducă tor al sindicatelor?
Moldavanțev ı̂ncepu să se agite. Câ nd a vă zut că s-ar putea să nu i
se accepte manuscrisul, i-a dispă rut muțenia. Ba a devenit chiar
vorbă reț .
— De unde comitet local? Pe o insulă pustie?
— Da, pustie, ai perfectă dreptate. Dar un comitet local trebuie să
existe. Eu nu sunt artist al cuvâ ntului, ı̂nsă ı̂n locul dumitale l-aș i
introdus. Aș a, ca pe un element sovietic.
— Da, dar ı̂ntregul subiect e construit pe ideea că insulă e nelocu...
ı̂n clipa aceea ı̂ntâ mplă tor privirile celor doi s-au ı̂ntâ lnit. Moldavanțev
tă cu. Ochii redactorului erau atâ t de primă vă ratici, se simțea ı̂n ei atâ ta
gol ș i vâ nt de primă vară , ı̂ncâ t scriitorul se hotă rı̂ să accepte un
compromis.
— Să ș tiț i că aveț i dreptate, spuse el, ridicâ nd un deget. Sigur că da.
Ar i trebuit să pricep de la ı̂nceput! Scapă din naufragiu doi inș i:
Robinsonul nostru ș i preș edintele comitetului local.
— Trebuie să se salveze ı̂ncă doi membri eliberaț i din funcț ie, zise
rece redactorul.
— Aoleu, ț ipă Moldavanțev.
— Nici un aoleu, doi foș ti membri ai comitetului ș i ı̂ncă o activistă ,
ı̂ncasatoarea de cotizaț ii.
— Dar de ce ș i ı̂ncasatoarea? De la cine să ı̂ncaseze cotizaț iile?
— Chiar de la Robinson.
— Poate să ı̂ncaseze ș i preș edintele banii de la Robinson. N-o să -i
cadă coroana de pe cap.
— Aici faci o greș eală , tovară ș e Moldavanțev. Asemenea practici
sunt ı̂n mod categoric inadmisibile. Preș edintele comitetului local nu
trebuie să -ș i piardă timpul cu leacuri, să alerge după cotizaț ii. Noi
luptă m ı̂mpotriva acestor practici. Preș edintele trebuie să aibă o
muncă serioasă , de conducă tor.
— Perfect, să ie atunci ș i ı̂ncasatoarea, se ı̂nvoi Moldavanțev. Iese
chiar foarte bine aș a. Fata se va mă rita cu preș edintele, sau poate chiar
cu Robinsonul nostru. Are să ie ș i mai amuzant.
— Nu e bine. S-ar putea să ajungeț i la un gen bulevardier, la o
erotică nesă nă toasă . Fata trebuie doar să strâ ngă cotizaț iile ș i să le
pă streze ı̂n casa de bani.
Moldavanțev se ră suci pe divan.
— Imi daț i voie, o casă de bani e greu de gă sit pe o insulă pustie!
Redactorul că zu pe gâ nduri.
— Stai puț in, spuse el, ai pe undeva ı̂n primul capitol ceva splendid.
Odată cu Robinson ș i cu membrii comitetului local, valul aruncă pe
ț ărm diferite lucruri...
— Un topor, o carabină , o busolă , un butoiaș cu rom ș i o sticlă cu un
leac ı̂mpotriva scorbutului, enumeră triumfă tor scriitorul.
— Butoiaș ul cu rom scoate-l, spuse repede redactorul, ș i apoi, ce-i
cu sticla aceea de doctorie? Ce nevoie ai de ea? Mai bine o sticlă cu
cerneală ! Ș i neapă rat o casă de bani.
— Uf, m-aț i ı̂nnebunit cu casa asta de bani! Ce, cotizaț iile nu pot să
ie foarte bine pă strate ı̂n scorbura baobabului? Cine să -i fure?
— Cum cine? Dar Robinson? Dar preș edintele comitetului local? Dar
membrii eliberaț i din funcț ie? Dar comisia pentru cantine?
— Dar ce, s-a salvat ș i comisia? ı̂ntrebă cu frică Moldavanțev.
— Da, s-a salvat.
Se lă să tă cerea.
— Nu cumva a aruncat valul ș i o masă pentru ș edințe? ı̂ntrebă
ironic autorul.
— Ne-a-pă -rat! Trebuie doar să le creă m oamenilor condiț ii de
lucru. Să mai puneț i ș i o sticlă cu apă , clopoțelul, faț a de masă . Mă rog,
valul poate să arunce pe mal orice fel de faț ă de masă , roș ie, verde, eu
nu stingheresc creaț ia artistică . Ce trebuie fă cut ı̂nsă ı̂n primul râ nd - e
să ară tă m aici ș i masele. Pă turile largi ale oamenilor muncii.
— Valul nu poate să arunce pe mal masa de oameni, se ı̂ncă pă ț ână
Moldavanțev. E ı̂n contradicț ie cu subiectul. Gâ ndiț i-vă puț in! Să arunce
deodată pe ț ărm câ teva mii de inș i! Mai mare râ sul!
— Apropo de râ s. O cantitate mică de râ s plin de voioș ie, ı̂nsu leț it,
să nă tos, plasă redactorul, nu strică niciodată .
— Nu! Valul nu poate face una ca asta.
— Care val?! ı̂ntrebă redactorul.
— Dar cum să ajungă masele pe insulă ? Că doar e pustie?!
— Cine ț i-a spus că e pustie? Dumneata mă cam ı̂ncurci. Totul e
limpede. Trebuie să pui o insulă sau chiar mai bine o peninsulă . E mult
mai comod. Acolo se vor petrece o serie de ı̂ntâ mplă ri interesante, noi,
atră gă toare. Se va duce o muncă sindicală , neferită de unele lipsuri.
Activista va descoperi o serie de neajunsuri, să zicem chiar ı̂n domeniul
strâ ngerii cotizaț iilor. Va i ajutată de masele largi ș i de preș edintele
adus pe calea cea dreaptă . In inal se poate include ș i o adunare
generală . Din toate astea va rezulta un efect câ t se poate de reuș it din
punct de vedere literar. Asta-i tot.
— Dar Robinson? bâ igui Moldavanțev.
— Da. Bine că mi-ai amintit de el. Robinson ă sta ne cam ı̂ncurcă .
Scoate-l de tot. E o igură plâ ngă reaț ă, ridicolă , nejusti icată .
— Acum e clar, spuse Moldavanțev cu o voce de ı̂nmormâ ntare,
mâ ine va i totul gata.
— La revedere. Creează , te rog. Apropo; la ı̂nceputul romanului
dumitale se petrece un naufragiu. Ș tii ceva? Nu ne mai trebuie nici un
naufragiu. E mult mai interesant fă ră naufragiu. Nu-i aș a? Deci totul e ı̂n
ordine. Noroc bun!
Ră mas singur, redactorul râ se fericit.
— In sfâ rș it, spuse el, vom avea un adevă rat roman de aventuri ș i
totodată o operă ı̂ntr-adevă r literară .
1932
Distracție individuală
Să vorbim din nou despre vară .
A existat ș i un astfel de anotimp dulce ı̂n anul bugetar curent. A
existat ș i trimestrul ă sta minunat - iunie, iulie, august, câ nd pe
bulevardele Moscovei se cosea iarba ș i zbura puful plopilor, iar cerul
pur de seară era spintecat de râ ndunele.
Ș i, vai, câ t de anost a trecut acest ră stimp atâ t de poetic!
Intr-unul din parcurile capitalei, unde copacii ı̂și aruncă umbra
deasă pe nisipul scâ rțâitor al aleilor, a stat agă țat o vară ı̂ntreagă un
imens a iș cu urmă torul text:
„Să luptă m pentru o plimbare să nă toasă !”
Pe aici nu se plimba ı̂nsă nimeni. In zadar ı̂și aruncau umbrele lor
copacii, nici un picior de proletar nu se ı̂ntipă rea ı̂n nisipul in de pe
alei.
Pe aici nu se plimba nimeni. Se ducea numai lupta pentru o
plimbare să nă toasă .
Lupta pentru acest gen de odihnă , foarte util ș i, se pare, ı̂ncă nu
ı̂ndeajuns de asimilat, se ducea ı̂n felul urmă tor.
Responsabilii resortului de odihnă intrau de dimineață ı̂n
pavilionul de placaj, ı̂nchideau bine ferestrele ș i discutau pâ nă seara
tâ rziu cum trebuie oamenii să se plimbe. Discutau ș i fumau, bineı̂nțeles,
țigară după țigară . Dacă se ivea cumva pe o pajiș te igura timidă a
vreunui plimbă reț , acesta era imediat cooptat ı̂n prezidiul adună rii ca
reprezentant al maselor care se plimbă .
Pe urmă respectivul nu se mai plimba, ci se ı̂ncadra ı̂n râ ndul celor
ce luptau pentru plimbare.
In legă tură cu plimbarea să nă toasă aveau loc niș te discuții peste
mă sură de pă timaș e.
— Tovară ș i, de multă vreme a sosit timpul să dă m o ripostă
categorică unor teorii dă ună toare, stră ine nouă ș i ı̂n care se susține că o
plimbare poate i fă cută pur ș i simplu de dragul plimbă rii. Trebuie, ı̂n
sfâ rș it, să dă m o rațiune complexului proces de plimbare creatoare,
trivializat de că tre unii vulgarizatori cu simpla denumire de plimbare.
Se plimbă ı̂n general, pur ș i simplu, aș a ca să se plimbe, numai vacile
(râsete), câ inii (râsete zgomotoase) ș i pisicile (râsete în toată sala). Noi
trebuie, noi suntem obligați să dă m câ te o sarcină iecă rui individ care
se plimbe. Ș i acest individ, tovară ș i, nu trebuie pur ș i simplu să se
plimbe ci trebuie, tovară ș i, să ducă o imensă muncă ı̂n domeniul
plimbă rii. (O voce din sală: „Just!”) Există unele ı̂ncercă ri ı̂n această
direcție. Iată proiectul tovară ș ului Gorillo. Ce propune tovară ș ul
Gorillo? Tovară ș ul Gorillo propune să se agațe pe spatele iecă rui
individ ı̂n plimbare un a iș executat artistic pe o temă oarecare de
actualitate - „prietenul copacilor” sau „pentru asigură rile de stat”. De
exemplu: „ı̂n timp ce tu te plimbi aici, poate că -ți arde locuința. Asigură -
ți câ t de repede averea mobilă la societatea de asigură ri”. Ș i altele.
Tovară ș i, ce trebuie să facem ı̂nsă pentru ca indivizii izolați să nu piardă
din vedere nici un minut a iș ele ș i pentru ca acțiunea acestora să ie,
cum să vă spun, sută la sută e icientă ș i neı̂ntreruptă . Tovară ș ul Gorillo
a scă pat asta din vedere, sau, cum s-ar zice, i-a scă pat esențialul.
(Râsete). Treaba se poate ı̂nsă face, tovară ș i. Trebuie să ne stră duim ca
acei ce se plimbă să meargă ı̂n ș ir indian, unul ı̂n spatele altuia, ș i atunci
vor avea prin forța lucrurilor câ te un a iș ı̂n fața ochilor. Odihnindu-se
ı̂n felul acesta să nă tos, oamenii vor putea petrece vreo două -trei ore. (O
voce din sală: „Nu-i prea mult?”). Da, tovară ș i, două – trei ore. Ș i dacă e
necesar, poate chiar ș i patru, ș i cinci, tovară ș i. Ei, ș i după o scurtă pauză
de agitație politică de cinci minute se poate organiza un joc vesel de
mase cu denumirea de „Util-Eulenspiegel”. Tuturor indivizilor ı̂n
plimbare li se vor elibera cutiuțe de gunoi, artistic executate, ș i câ rlige
portative. Fiecare dintre cei ce se plimbă ı̂ncoace ș i ı̂ncolo prin parc, ı̂n
sunetele armonicei, se mai uită ș i pe jos ș i cum observă un lucru util, de
exemplu o câ rpă , un galoș vechi sau o sticlă goală de votcă , apucă
imediat obiectul acela util cu câ rligul ș i-l pune ı̂n cutiuța de gunoi,
executată artistic. El strigă totodată ı̂nceputul unei lozinci de
actualitate, iar ceilalți reiau ı̂n cor sfâ rș itul lozincii. In afară de aceasta,
celui mai norocos i se va acorda dreptul de a lua parte la un joc ı̂nsoțit
de dans ș i intitulat „Prizonierul capitalului” (O voce din sală: „Dar dacă
cei care iau parte la joc nu se uită pe jos, atunci ce-i de fă cut?”). Nu te
agita, tovară ș e! (Râsete). Se vor uita pe jos. Potrivit regulilor jocului,
iecă rui participant i se va atâ rna de gâ t câ te o mică greutate de vreo
două zeci de kilograme. Astfel, el va trebui, vrâ nd-nevrâ nd, să se uite pe
jos, iar jocul nu-ș i va pierde, ca să zic aș a, caracterul să u captivant ș i
să nă tos. Aproximativ cam acesta este, ı̂n linii generale, planul
tovară ș ului Gorillo.
— Eu, ı̂nsă , tovară ș i, aș vrea totuș i să spun câ teva cuvinte despre
acest plan al tovară ș ului Gorillo. Oare nu este cam fă ră obiect acest gen
de plimbare? Nu se ascunde oare aici un simplu joc provocă tor de
râ sete ș i distracții facile? Trebuie să im mai serioș i, tovară ș i. Pentru
muncitorul mai ı̂n vâ rstă , pe care vrem să -l atragem ı̂n parc, toate
acestea sunt lucruri prea simple. El vrea după muncă ceva mai mult.
Nevoia lui de plimbare trebuie să ie satisfă cută ı̂ntr-o atmosferă de
muncă . Muncitorul, tovară ș i, a crescut ı̂n lă rgime ș i ı̂n adâ ncime. Noi
trebuie să -i creă m o ambianță câ t mai apropiată de cea din producție.
Iată , vă dau de exemplu, un excelent numă r de atracție pentru vremea
de vară . Să pă m ı̂n parcul nostru un puț de mină de vreo treizeci de
metri adâ ncime ș i coborâ m ı̂n el, cu o benă , pe muncitorul nostru,
ı̂nchipuiți-vă ce bucurie va avea omul câ nd va vedea ı̂n fundul puțului
un pro ilactoriu politic subteran, unde poate oricâ nd obține informații
ı̂n probleme sindicale ș i de cotizație. Aud că unii dintre dumneavoastră
propun un amendament, ș i anume, că ar i bine ca acolo ı̂n puț să se
vâ ndă ș i apă minerală . Eu sunt contra, tovară ș i. Această propunere nu e
justă chiar de la bun ı̂nceput, iindcă aceasta, tovară ș i, va distrage pe
tovară ș ul nostru vâ rstnic de la munca ı̂n pro ilactoriu. Ar i mai bine ca
ı̂n loc de apă minerală să vindem broș ura noastră : „Să aducem la
cunoș tința generală problemele unei plimbă ri să nă toase”.
Ș i iată ce a ieș it. Statul a pus la dispoziție un crâ ng minunat, a
alocat o sumă de bani ș i a spus: „Plimbați-vă ! Respirați aer curat!
Veseliți-vă !” Ș i ı̂n loc să facă toate acestea (să se plimbe, să respire, să se
veselească ), deș tepții au ı̂nceput să se fră mâ nte ș i să -ș i bată capul:
„Cum să se plimbe? Cu cine să se plimbe? ı̂n ce mod să respire aerul?
După care metodă să se veselească ?’
Ș i a ieș it o plictiseală nemaipomenită . A ı̂nceput să miroasă atâ t de
tare a parastas, ı̂ncâ t nici chiar aerul, aerul acela pur, că ruia i se zice
ozon, nu mai putea să intre ı̂n gura celor ce se plimbau.
S-ar putea ca tot ce am povestit să nu ie crezut ș i s-ar putea să ie
considerat drept o scorneală de nebun, s-ar putea să ni se mai ceară ca
toate să ie ı̂ntă rite cu dovezi ș i n-ar i exclus să im rugați să -l
prezentă m pe tovară ș ul Gorillo ı̂n persoană , ı̂mpreună cu planul lui
extraordinar de odihnă civilizată .
Ș i cu toate acestea, totul e foarte apropiat de adevă r. In orice parc
pot i gă site semne ale luptei titanice duse pentru o plimbare să nă toasă ,
dar observâ ndu-se absența completă a unor oameni care să se plimbe.
Ideea de a organiza un Parc central de cultură ș i odihnă pentru
proletarii Moscovei este admirabilă . Este admirabil ș i terenul pus la
dispoziție pentru acest parc. Cheltuielile pentru ı̂ntreținerea lui sunt
ı̂nsemnate.
De ce poartă ı̂nsă unele mă suri pentru organizarea parcului
pecetea timidită ții, a unei prudențe exagerate ș i, mai ales, a unei
monotonii plicticoase ca o că lă torie cu trenul?
Nu vrem să micș oră m meritele numerosului personal al parcului,
care se stră duieș te desigur neı̂ncetat să creeze un adevă rat centru al
recreației, trebuie să spunem ı̂nsă deschis că ı̂n parc domneș te cultură
de mâ na a doua ș i odihnă de mâ na a doua.
Iar câ t priveș te distracțiile, nici nu mai putem vorbi de calitate. Ea
nu există deloc.
— Cum nu există ? va striga ı̂ntr-un glas ı̂ntregul personal. Dar
dragul nostru tobogan ı̂n spirală , frumusețea ș i mâ ndria sectorului de
distracții? Ce vă mai trebuie! Dar popularii că luș ei? Dar... dar...
Insă după acest „dar” nu va mai urma nimic, pentru că nu mai este
nimic. In cel mai mare ș i cel mai frumos parc din țara noastră , unde vin
sute de mii de oameni, există numai două obiecte de atracție: că luș eii
de iarmaroc ș i senzația secolului XIX - toboganul ı̂n spirală . De altfel,
dacă stă m ș i analiză m mai bine lucrurile, ne convingem că toboganul
ă sta nu e nici prea ı̂n spirală ș i nici prea grozav nu e. In construcția lui
se observă o timiditate foarte caracteristică diferitelor locuri de
amuzament din parcuri. Spiralele toboganului au o pantă atâ t de lină ,
ı̂ncâ t ı̂n locul unei că lă torii amețitoare, atâ t de dragă inimilor
tineretului (ı̂n secolul XIX această distracție se numea „senzații tari”),
individul izolat care se distrează se tâ ră ș te ı̂n jos ca melcul, gemâ nd ș i
sprijinindu-ș i picioarele de bordurile toboganului, ș i ajunge jos lac de
sudoare. Ș i numai discuția aprinsă cu ș eful toboganului ı̂i dă acele
„senzații tari” pe care ar i trebuit să i le dea toboganul ı̂nsuș i.
In parc se gă sesc mai puține obiecte de atracție decâ t erau ı̂n anul
inaugură rii lui. Apropo, unde a dispă rut oare „camera dracilor”? Adică
nu a dracilor (dracul nu există , administrația parcului a ținut desigur,
seama de asta - de vreme ce nu există dumnezeu, nu poate să existe nici
dracul), ci „camera misterelor”?
Camera nu era prea grozavă ș i nu reprezenta cine ș tie ce culme a
inventivită ții umane. Totuș i ră sunau de acolo râ setele ș i țipetele vesele
ale vizitatorilor. Camera asta le plă cea tuturor. Ș i totuș i a fost
des iințată .
De ce oare au des iințat această cameră a dracilor, adică , scuzați-ne,
a misterelor?
In imaginația noastră se conturează niș te amă nunte ı̂ngrozitoare.
Mare trebuie să i fost tulburarea produsă de acest numă r de
atracție ı̂n inimile lucră torilor din domeniul odihnei!
— Ce fel de cameră e asta? Pereții se rotesc, oamenii râ d, dracu ș tie
ce se-ntâ mplă ! E un numă r de atracție absolut lipsit de conținut,
neprincipial. Trebuie neapă rat să i se dea un conținut ideologic.
Ș i i s-a dat.
Cum se realizează la noi conținutul ideologic? S-au atâ rnat pe
pereți niș te pancarte - ș i gata. Numai că , ce să vezi? Conținutul ideologic
nu ajungea pâ nă la cetă țeni. Ș i nu ajungea pentru că pereții se roteau ș i
pancartele nu puteau i citite.
— Trebuie, tovară ș i, să oprim pereții. N-avem ce face.
— Dar atunci se duce dracului toată atracția!
— Nicidecum! Va i un numă r de atracție minunat ș i pe deplin
sovietic. Omul care vine să se distreze plă teș te zece copeici ș i obține
dreptul să stea ı̂n cameră cinci minute, citind pancartele ș i lă rgindu-ș i
astfel orizontul individual.
— Dar nu va mai i nimic misterios ș i, ı̂n orice caz, nimic distractiv!
— Nici nu trebuie să ie misterios. Iar ca denumire nu avem ce face
cu o irmă vulgară cum ar i „camera minunilor”, ci pur ș i simplu, după
sistemul nostru - „camera nr. 1”. E o denumire foarte atră gă toare. O să
vedeți ce bine are să ie. Are să dispară ș i râ sul acela prostesc, lipsit de
orice conținut util.
Nu ș tim dacă lucrurile s-au petrecut ı̂n felul acesta sau ı̂ntrucâ tva
altfel - nu are importanță. Principalul scop a fost ı̂nsă atins. Camera
misterioasă a pierit, iar ı̂mpreună cu ea au pierit ș i vreo patruzeci la
sută din râ setele care ră sunau ı̂n parc.
Administrația parcului oferă drept compensație fel de fel de
inscripții, tabele, diagrame, chemă ri ș i anunțuri. Dar asemenea metode
de lucru cu cartoane ș i placaje provoacă multe ı̂ndoieli. Mai ales câ nd
dai de o imensă chemare scrisă pe sticlă ș i ı̂n iptă ı̂n centrul parcului:
SĂ TRANSFORMĂM PARCUL ÎNTR-UN ȘANTIER PENTRU

ÎNDEPLINIREA HOTĂRÂRILOR CONGRESULUI
SINDICATELOR
Să transformă m parcul ı̂n ș antier!
Ce poate i mai trist decâ t o asemenea perspectivă ! Ce lipsă de
orizont! Ce noțiune falsă despre odihnă trebuie să avem, ca să ne-o
putem imagina sub formă de ș antier, chiar dacă ș antierul ă sta e
prevă zut pentru ı̂ndeplinirea hotă râ rilor.
Il ș i vă d pe cutare lucră tor din domeniul odihnei zbâ rlindu-se ș i
zicâ nd:
— Sigur, ă ș tia ne-ați fost! Sunteți contra ı̂ndeplinirii hotă râ rilor!
Nu, noi nu suntem contra ı̂ndeplinirii hotă râ rilor. Suntem numai
contra transformă rii parcului ı̂n atelier de lozinci ș i de rechizite de
cancelarie. Ar i mai bine dacă ı̂n loc să lansă m numai chemă ri pentru
ı̂ndeplinirea hotă râ rilor, am ș i ı̂ndeplini aceste hotă râ ri. Ar i bine dacă
am transforma parcul ı̂ntr-un adevă rat loc de odihnă proletară ș i nu
ı̂ntr-o ș coală oră ș enească de patru clase pentru copiii vâ nză torilor de
ı̂nghețată lipsiți de mijloace, aș a cum arată parcul acum.
Bineı̂nțeles că toți, cu mic, cu mare, se ı̂ndreaptă spre râ ul din parc
pe care nu au reuș it ı̂ncă să -l bareze cu un stă vilar de carton pe care să
ie o chemare sunâ nd cam aș a:
SĂ TRANSFORMĂM RÂUL ÎNTR-O CITADELĂ
PUTERNICĂ,
DE GRANIT, A UNEI ODIHNE SĂNĂTOASE
Totodată , cu toate eforturile responsabililor ı̂n ale odihnei, ı̂n parc
ră sună un râ s plin de bucurie care trece peste barierele devierii
culturale „stâ ngiste”. Parcul nu a avut aici ı̂nsă nici un rol.
Vizitatorii râ d iindcă le vine să râ dă . Sunt tineri. N-au decâ t
ș aptesprezece ani. Tinerețea râ de ı̂ntotdeauna. Dacă nu va ı̂nceta ı̂nsă
lupta aceasta de a „transforma parcul ı̂ntr-un ș antier”, dacă nu se va
termina cu această harababură ı̂ngrozitoare privind metodele „luptei
pentru o plimbare să nă toasă ”, ı̂n curâ nd nu vor mai râ de nici ei - tinerii
de ș aptesprezece ani.
Sunt lucruri asupra că rora trebuie să se ajungă la o ı̂nțelegere
iarna, ca să nu mai vedem ș i ı̂n vara viitoare toate cele descrise aici.
1932
Nepăsare crasă
In cele ce vom povesti aici, faptul cel mai important este cazul
petrecut ı̂n zorii unei zile.
Să vedeți despre ce este vorba.
Niș te tineri s-au ı̂ndră gostit unul de altul ș i s-au că să torit sau, ca să
vorbim mai cu emfază , au contractat o că să torie. Trebuie să menționez
că , ı̂n general, nunțile nu sunt evenimente rare ı̂n țara noastră . Se vă d
deci foarte des oameni că să torindu-se, iar schimbul amical de pă reri ı̂n
această ı̂mprejurare ca ș i clinchetul paharelor ră sună pâ nă tâ rziu după
miezul nopții.
Nu ș tiu de ce, dar despre asta nu se prea vorbeș te ı̂n literatură . Un
viitor cercetă tor nu va a la poate niciodată cum se fă cea o declarație de
dragoste ı̂n anul 1932. Nu va ș ti nimeni dacă lucrurile se petreceau la
fel ca ș i sub regimul țarist („cu ș oapte, vorbe s ioase ș i triluri de
privighetori”) sau altfel cumva, fă ră privighetori ș i, ı̂n general, fă ră
participarea aripatelor.
Informații despre dragoste nu se gă sesc nici mă car ı̂n romanele
superproblematice, scrise probabil anume pentru posteritate -
deoarece contemporanii nu le pricep - ș i nici ı̂n cupletele de revistă ,
compuse după rețeta „laboratoarelor” brigă zilor de agitație vizuală .
Tema dragostei ne readuce la cazul acela petrecut ı̂n zorii zilei.
In familia unui pictor era aș teptată venirea pe lume a unui copil.
Naș terea a ı̂nceput puțin mai devreme decâ t o prevă zuseră mamoș ii.
Aș a se-ntâ mplă aproape ı̂ntotdeauna. Naș terea a ı̂nceput ı̂n ceasul cel
mai incomod - la sfâ rș itul nopții, tot cam ca de obicei. Totul s-a petrecut
foarte rapid. Durerile au ı̂nceput să se repete la iecare zece minute, aș a
că soția pictorului trebuia să ie dusă imediat la maternitate. Primul
gâ nd al soțului a fost să ia un taxi.
Apartamentul nu avea ı̂nsă telefon. Pictorul ar i putut să -ș i ı̂nceapă
autobiogra ia cu o frază de un conținut profund: „M-am nă scut ı̂n anul
1901. Nici pâ nă acum nu am telefon.”
Această formulare de o concizie spartană ne permite să omitem
lungi descrieri ale felului ı̂n care pictorul a tot depus cereri la biroul de
abonamente, cum a recurs la cunoș tințe, cum a ı̂ncercat tot soiul de
combinații, dar fă ră nici un rezultat.
Prin urmare, ı̂n zorii zilei, pictorul dă du buzna ı̂ntr-o locuință
stră ină ș i se lipi de receptor. Citise multe despre taxiurile de noapte
care se prezintă la primul telefon al solicitantului, iar numă rul de la
garaj, 42-21, ı̂l ș tia pe de rost de trei luni. Era prevă ză tor. Ț inuse seama
de toate.
De la garaj i s-a ră spuns ı̂nsă foarte delicat că nu sunt maș ini.
Taxiurile de noapte ș i-au terminat serviciul, iar cele de zi ı̂ncă nu l-au
ı̂nceput.
— Dar e vorba de soția mea - de o naș tere...
— După ora nouă , cetă țene.
Era ı̂nsă numai ora ș apte.
„Salvarea” nu vine pentru asemenea cazuri. Pictorul ș tia cum stau
lucrurile. Pe toate le ș tia. Ș i, totuș i, simțea că ı̂nnebuneș te, nu alta. Ieș i
ı̂n stradă .
Fireș te că , la o asemenea oră , capitala nu-i putea oferi nici un
mijloc de transport. Tramvaiele abia ies din depou (de altfel ı̂n cazul
nostru tramvaiul n-ar i fost bun la nimic), iar de birjari nici urmă .
Pesemne că se ı̂nghesuiau pe undeva pe lâ ngă gă ri, dâ nd din mâ ini ș i
speriindu-i pe că lă tori cu noută ți despre scumpirea ovă zului.
Ș i deodată pictorul ră mase stană de piatră .
Il cuprinse o bucurie extraordinară , o copleș itoare fericire: vă zuse
o maș ină ı̂n care ș edeau doi ș oferi zdraveni.
Aceș tia au ascultat binevoitor bâ lbâ iala pictorului ș i s-au ı̂nvoit să -i
ducă soția la maternitate.
Au coborâ t-o deci cu mari precauțiuni de la etajul al treilea ș i au
aș ezat-o ı̂n maș ină . Pictorul era cum nu se poate mai bucuros. Fă ră voie,
ı̂i veneau ı̂n minte tot felul de proverbe banale: „Prietenul la nevoie se
cunoaș te”, „Mai bine o sută de prieteni decâ t o sută de ruble” ș i nu ș tiu
de ce ı̂și aminti ș i de zicala: „Cu ră bdarea treci marea”. Maș ina porni. De-
acum ı̂ncolo totul trebuia să meargă bine. Dar a ieș it prost.
Maș ina a fă cut zece metri ș i s-a oprit, iindcă i s-a gripat motorul.
Ș i să vezi ghinionul naibii! Pâ nă la maternitate mai erau cinci
minute de mers. Se vedea ı̂nsă după fețele ș oferilor, care ı̂ncepuseră să
se ı̂nfurie, că prea uș or n-au să se descurce ș i că maș ina n-are să
pornească prea curâ nd. Pe soția pictorului o ı̂ncercau acum dureri la
iecare două minute. Nu mai avea nici un rost să mai aș tepte. Pictorul
să ri din maș ină ș i porni din nou undeva, ı̂n fugă . De la poarta Kropotkin
alergă pâ nă -n Arbat, dar nu ză ri nici o tră sură ; maș ini treceau ı̂nsă
destul de des.
Ce să vă mai spun, dragi tovară ș i, prieteni ș i frați?!
Pictorul nostru a oprit peste cincizeci de automobile, dar nici unul
nu s-a ı̂nvoit să -l ajute. Intâ mplarea aceasta e atâ t de sumbră , atâ t de
regretabilă , că nu mai are nevoie să ie pusă ı̂n chenar ori tipă rită cu
cursive. Nici unul dintre oamenii care treceau la ora aceea pe Arbat n-a
catadicsit să se abată pentru câ teva minute din drum ca să dea ajutor
unei femei care nă ș tea ı̂n stradă .
La ı̂nceput, pictorul s-a jenat. Alerga ală turi de maș ină ș i-ș i striga
din mers necazul, dar nu-l asculta nimeni ș i nimeni nu se oprea, deș i
era vă dit că omul era câ t se poate de tulburat.
Atunci ı̂ncepu să acționeze mai hotă râ t, vă zâ nd că -ș i pierde vremea
degeaba.
Timpul trecea. Pictorul ieș i ı̂n mijlocul stră zii ș i bară drumul unui
Ford verde. Ină untru ș edea un om destul de obiș nuit, cu un chip fă ră
nici o umbră de ră utate.
Il ascultă pe pictor ș i-i spuse:
— N-am voie. Cum să transport o persoană particulară ? Ș i să
cheltuiesc ș i benzină statului pentru o persoană particulară !
Pictorul ı̂ncercă să bolborosească ceva despre bani. Omul cu chipul
blâ nd se supă ră ș i demară .
Deodată , vă zu venind un taxi hodorogit. Ș oferul ı̂ncercă să -l
ocolească pe pictorul care-i stă tea ı̂n drum, acesta să ri ı̂nsă pe scara
maș inii ș i toată discuția care a urmat s-a desfă ș urat ı̂n timp ce maș ina
mergea.
Taxiul era ocupat de un grup vesel ș i destul de numeros, patru
bă ieți ș i o fată pe bancheta din spate (unul din ei stă tea pe genunchii
altuia), iar ală turi de ș ofer, al ș aselea, (care s-a ș i dovedit apoi ș i cel mai
mare nemernic). Pe capetele tinerilor pierde-vară erau niș te pă lă rii
moi, ca de pâ slă . Fata, o luș turatecă , pufă ia mereu dintr-o țigară , fă ră să
tragă ı̂n piept. Toți erau foarte veseli, dar, câ nd au auzit rugă mintea
pictorului, i-a cuprins un plictis de moarte ș i au ı̂nceput să ră spundă pe
tonul acela dezgustă tor „de tramvai”. Nu era ı̂nsă prea uș or să te
descotoroseș ti de solicitant.
— Nu vă ı̂ncurcă prea mult, spunea el, că doar nu vă gră biți. E un
caz special.
— Adică cum nu ne ı̂ncurcă prea mult, replicau cei din maș ină . Ș i
de ce credeți că nu ne gră bim?
— Doar nu vă duceți la gară . Vă rog!
— Dumneata ne rogi, pe urmă ne roagă altul, iar noi am alergat
două ceasuri după taxiul ă sta.
— Vă rog, numai pentru zece minute! După zece minute vă aduc eu
maș ina ı̂napoi.
Tinerii pierde-vară nu voiau nici ı̂n ruptul capului să -i cedeze
maș ina ș i-l sfă tuiau să nu mai insiste.
— Gâ ndiți-vă , poate să nască ı̂n iecare clipă !
— Dumnealui ı̂și ı̂nchipuie că suntem niș te il izoni! Ș i-apoi ce
ı̂nseamnă asta, la urma urmei? Nici ı̂n taxi nu poți să scapi de
ı̂mbrâ nceală ?
— La urma urmei, aș putea chiar să vă oblig, insista pictorul.
— Ei, asta-i curată obră znicie, zise fata cea luș turatecă .
In clipa aceea ı̂și ı̂ntoarse capul cel de al ș aselea pasager, care ș edea
lâ ngă ș ofer ș i care pâ nă atunci tă cuse.
— Eș ti un huligan! strigă el cu un glas atâ t de tare ș i de mâ nios,
ı̂ncâ t ră sună toată strada. Coboară numaidecâ t de pe scară ! Cică ne ș i
obligă , mă garul!
Ș i se aplecă pe fereastra maș inii ca să -l zvâ rle pe pictor din mers.
Maș ina viră spre piața Smolenski ș i pictorul se vă zu ı̂n pericol de a
ajunge cine ș tie unde. Să ri jos.
Ah, ce i-ar mai i luat la bă taie ș i ce i-ar mai i blagoslovit pe
nesimțiți! Nu avea ı̂nsă timp de aș a ceva.
Dar ce să vezi - la capă tul stră zii opri o maș ină . Un tată fericit ı̂și
ajută soția ș i cei doi copii să coboare pe trotuar. Pictorul se repezi spre
dâ nsul.
Trebuie să vă spun că , de felul lui, pictorul nu era deloc un om
timid, ci mai curâ nd o ire chiar patetică . Un om care ș tia să convingă ș i
să emoționeze. Incepu ș i ı̂n clipa aceea să vorbească fă ră nici o inhibiție,
să ı̂nș ire niș te cuvinte pline de simțire, care ar i stors lacrimi pe orice
scenă , dar pe care te s ieș ti să le foloseș ti ı̂n viața de toate zilele.
— Sunteți tată , spunea el, nu se poate să nu mă ı̂nțelegeți. Ș i
dumneavoastră aveți copii mici. Sunteți un om fericit, ajutați-mă .
La teatru, tată l fericit s-ar i pornit pe plâ ns. Aici nu era ı̂nsă ı̂n
apropiere nici o cortină cu pescă ruș i albi, nu era nici un plasator cu
pă rul alb, aș a că omul ră spunse:
— N-am timp, tovară ș e. Intâ rzii la slujbă .
— Vă implor, se ruga pictorul, ı̂nțelegeți-mă , vă implor! ı̂n numele...
— Tovară ș e, vă ı̂nțeleg foarte bine, dar nu am nici un minut liber.
Dați-mi voie să intru ı̂n maș ină .
— Dar bine, spuse nefericitul, ı̂ncepâ nd fă ră motiv să vorbească ı̂n
ș oaptă : dacă ați vedea un om ı̂necâ ndu-se ı̂ntr-un râ u ce-ați face?
— Tovară ș e, sunt atâ t de ocupat că de doi ani nu am fost nici la
cinema, nici chiar ilmul „Paș aport pentru viață” nu l-am vă zut, iar
dumneata... Literalmente nu am nici un minut la dispoziție.
Pictorul ră mase din nou singur. Ca să alerge pe urmă după altul,
ı̂mpreunâ ndu-ș i mâ inile la piept ș i bolborosind:
— Vă rog omeneș te, vă conjur!
Să rea pe scă rile maș inilor, implora, oferea bani, ținea discursuri,
amenința sau plâ ngea ș i credeți că i-au ajutat la ceva toate acestea?! A
ieș it la iveală că toți sunt foarte ocupați cu niș te treburi care nu
sufereau, nici una, nici o amâ nare; maș inile curgeau una după alta ș i nu
exista ı̂n acel moment nici o forță care să le abată din drumul lor.
Adâ ncit ı̂ntr-o muncă uriaș ă, incomensurabilă , Lenin gă sea timp să
a le cum tră iesc nu numai tovară ș ii lui cei mai apropiați, ci ș i niș te
oameni pe care-i vă zuse numai ı̂n treacă t cu câ țiva ani ı̂n urmă - se
interesa dacă aceș ti oameni au nevoie de ceva, dacă sunt să nă toș i, dacă
nu-i ı̂mpiedică cineva să muncească ș i să tră iască .
Toți aceș ti cincizeci de oameni ı̂nsă , care-ș i ı̂nchipuie desigur că
sunt cetă țeni de nă dejde ai unei țări socialiste, nu au gă sit nici un
moment liber ș i nici o dorință pentru ı̂ndeplinirea celei mai elementare
obligații a unui membru al colectivului ș i a unui cetă țean al Uniunii
Sovietice - aceea de a să ri ı̂n ajutor la nevoie.
Toate câ te le-am povestit nu sunt o plă smuire de scriitor, ci o
ı̂ntâ mplare petrecută aievea astă -vară la Moscova.
Ne pare extrem de ră u că numerele maș inilor au ră mas
necunoscute, că toți aceș ti oameni ı̂ngrozitor de ocupați nu pot i
adunați ı̂n Sala coloanelor din Palatul Sindicatelor, spre a i judecați de
că tre ı̂ntreaga țară , cu proiectoare, microfoane-ampli icatoare, cu
rechizitoriul tună tor al procurorului, ca niș te duș mani ı̂nverș unați ai
societă ții socialiste, pentru cea mai mare crimă -nepă sarea.16
Cumplit lucru, nepă sarea! ı̂ți iese ı̂n cale câ nd ți-e lumea mai dragă .
Dar avâ ntul constructiv care a cuprins țara sovietică o depă ș eș te.
Nepă sarea se ı̂neacă ı̂n marele val oceanic al creației socialiste.
Nepă sarea e un fenomen mă runt, dar e per id ș i muș că .
Era undeva o casă fericită cu ș aptezeci ș i două de apartamente,
ș aptezeci ș i două de uș i de intrare ș i ș aptezeci ș i două de broaș te
americane. Dimineața locatarii plecau la lucru, seara se ı̂ntorceau acasă .
Vara plecau ı̂n vilegiatură , toamna veneau ı̂napoi.
Nimic nu prevestea furtuna. La furturi nimeni nici nu se gâ ndea. De
altfel, ı̂n ziare rubrica de fapte diverse a fost des iințată - desigur din
cauza caracterului nepotrivit al tematicii penale. Pesemne că un
serviciu de statistică calculează o dată pe an numă rul furturilor care
arată creș terea sau scă derea gă ină riilor ș i a micilor sustrageri din
locuințe dar cetă țenii habar n-au de asemenea treburi. După cum n-
aveau habar nici locatarii casei aceleia fericite cu ș aptezeci ș i două de
apartamente, ı̂ncuiate cu ș aptezeci ș i două de broaș te solide - producție
a unui atelier de meseriaș i de undeva din provincie. Plecâ nd la
ı̂ntreprinderile ș i instituțiile lor, locatarii ı̂și pă ră seau fă ră grijă
locuințele.
La ı̂nceput, a fost pră dat apartamentul numă rul opt. S-a furat totul,
ı̂n afară de mobilă ș i contorul de gaze. Apoi a fost spart apartamentul
numă rul ș aizeci ș i trei. Aici au luat ș i contorul, ș i au rupt ı̂n mod barbar
ș i icusul ı̂ndră git al familiei. Casa a ı̂nceput să tremure de frică . S-au
apucat toți să -ș i veri ice ı̂ncuietoarele pseudoamericane, fă cute la
atelierul provincial ș i s-au lă murit că broaș tele acelea ale lor se deschid
nu numai cu orice fel de cheie, ci ș i cu un ac de pă r, cu un briceag, cu o
peniță „rondă ”, cu o peniță obiș nuită , cu o scobitoare, cu unghia, cu un
chibrit, cu un ac de primus, cu un colț al carnetului de legitimație, cu un
buton de la guler, cu o pilă de unghii, cu o cheie de la ceasul deș teptă tor,
cu o coajă de ou ș i cu multe alte asemenea articole de larg consum. S-a
mai constatat spre seară că ajunge ca o uș ă din astea să ie numai uș urel
ı̂mpinsă , ca să se deschidă la fel de lesne.
Aș a stâ nd lucrurile, ș i-au procurat a ș aptezeci ș i treia broască
sigură . Era omul-lacă t, un cetă țean de cincizeci ș i opt de ani, paznicul
Evdokim Kolonnı̂ci. Uș ile principale au fost bă tute ı̂n cuie, iar bă trâ nul
Kolonnı̂ci stă acum la poartă , privind scrută tor pe iecare individ care
iese din casă cu diferite lucruri ı̂n mâ nă . Kolonnı̂ci primeș te un salariu. I
s-a cumpă rat din fondurile speciale ș i un cojoc enorm pentru hibernare.
Totuș i toată casa e stă pâ nită de frică , ı̂n vreme ce groaznice blesteme se
ı̂ndreaptă că tre ză natecul atelier care a azvâ rlit pe piață o atâ t de
stranie producție.
Atelierul ș tia ı̂nsă că producția lui se deschide ș i cu o peniță „rondă ’,
ș i cu o peniță simplă , ș i ı̂n general cu orice.
O ș tiau ș i vâ nză torii din magazin ș i la fel de bine informați erau ș i
ș e ii sectorului comercial. Ș i totuș i se face un negoț intens cu această
broască iluzorie care nu foloseș te nimă nui ș i care este produsul unei
totale nepă să ri.
Mă -ntreb, ce mâ nă nepă să toare a aruncat ı̂n libră riile din Ialta
numai lucră ri de medicină , astfel că pe litoralul ı̂nmiresmat al Crimeei
hrana su letească constă exclusiv din expunerea sumbră a bazelor
histologiei, din descrierea detailată a reumatismului articular, a
scrofulozei, a ulcerului ș i a peladei?
Uneori, ı̂n tramvaiul care traversează piața Sverdlov privirea
onorabilului oră ș ean de baș tină ră mâ ne ixă câ nd dă de ı̂ndemnul
patern scris pe o pancartă de carton:
Când un porc tu ai tăiat
Pielea lui tu ai predat?
Pentru ea, îți spun eu net,
Vei primi ceva bănet!
Cu acest cuplet atâ t de convingă tor, compus după rețeta brigă zii-
laborator responsabilă cu agitația vizuală , noi, pasagerii de tramvai din
Moscova, suntem ı̂ndemnați să predă m pieile de porc.
Să vedem puțin mai ı̂ndeaproape cum stau lucrurile. Vagonul are
două zeci ș i opt de scaune ș i ș ase locuri ı̂n picioare pe platforma din
spate; conversația cu manipulantul este interzisă , avansați, vă rog, ı̂n
față e complet liber - ı̂n total deci aici sunt două sute patruzeci ș i cinci
de oameni care stau ı̂n diferite poziții ciudate! Care dintre ei ar i putut
să taie un porc? Poate ă sta ı̂mbră cat ı̂n rubaș că de gală , sau acela care
citeș te revista „Rabis’? Sau zugravul acela care ține o bidinea ı̂nvelită ı̂n
hâ rtie de ziar? Sau cele două fetițe speriate de atâ ția „nene ș i „tanti”
care le ı̂nghesuie ı̂ngrozitor? Sau poate chiar „nenea” ș i „tanti” care au
luat de la capă t veș nica lor bâ rfă despre cei care poartă pă lă rie, cu
nelipsitele - eș ti „prost”, ba tu eș ti „proastă ”?
Tovară ș i, prieteni, ș i frați! Seamă nă oare pasagerul moscovit din
tramvai cu un proprietar de porci sau cu un crescă tor de purcei? Oare
a iș ul ă sta nu-i priveș te mai curâ nd pe să teni? A cui labă nepă să toare l-a
ı̂mpră ș tiat oare prin zgomotoasa capitală ?
Este vorba iară ș i de acelaș i om prezent pe statul de plată , care
ră mâ ne indiferent la orice se ı̂ntâ mplă pe lume ș i care se sperie numai
la gâ ndul că ar putea cheltui o jumă tate de litru din benzina statului
pentru a salva o femeie care naș te pe stradă . Ii simți ră su larea acră
ală turi de respirația tâ nă ră a oamenilor care construiesc o nouă lume.
Ș i uite aș a iese deodată la iveală ș irul de oameni vrednici de milă
care muncesc numai de ochii lumii ș i care reprezintă roiul sâ câ itor al
cetă țenilor legați de colectiv exclusiv prin statul de plată .
Omul acesta de pe statul de plată este ș iret. Dacă -l ı̂ntrebi de ce e
atâ t de nepă să tor față de tot ce e pe lume, el ı̂și va argumenta
indiferența printr-o ideologie de granit, spunâ ndu-ți cu o voce plină de
devotament:
— Broaș tele uș ilor, copilaș ii ș i alte diferite leacuri - toate acestea
sunt mă runțiș uri. Noi trebuie să avem un orizont mai larg, să vedem
mai profund, mai departe, mai principial. Eu ı̂mi iubesc clasa, ı̂ntreaga
clasă ı̂n totalitatea ei, ș i nu pe iecare reprezentant al ei ı̂n parte.
Interesele unor indivizi izolați nu vor clinti balanța istoriei.
Aceasta este masca omului din categoria „roi”. De fapt, el ı̂și iubeș te
numai persoana lui proprie (ș i pe rudele cele mai apropiate - cel mult
pâ nă la cele de gradul doi).
Judecâ nd după exteriorul lui tolstoian ș i după actele lui cam prea
de ultimă eră , omul acesta pare un constructor al socialismului (bun de
dus imediat la fotograf!). In fond ı̂nsă e un mic burghez egoist ș i
meschin.
1932
Fila de album
S-a lă murit acum de initiv că umorul este un gen minor. Aș a că
putem, ı̂n sfâ rș it, să trecem la un ton grav ș i pompos. De altfel, de mult
voiam să ne ı̂ncheiem haina la toți nasturii ș i să creă m ceva nepieritor.
Bineı̂nțeles, nu câ t ai bate din palme.
Deocamdată , dă m aici numai niș te ciorne, opinii, cuvinte prinse din
zbor - ca niș te diamante ı̂ncă neș lefuite.
________________________________________________
Personajul cel mai teribil ı̂ntr-o piesă actuală proastă este aș a-
numitul muncitor ı̂n vâ rstă .
Spectatorii ı̂i aș teaptă apariția plini de emoție. Ș i iată că personajul
intră ı̂n scenă . Publicul tuș eș te zgomotos, ı̂n timp ce el ı̂și dezvă luie
personalitatea.
E un personaj foarte complex acest muncitor! Ală turi de el,
neguțătorul venețian al lui Shakespeare apare ca o schemă grosolană ,
de gust provincial.
Se ı̂nțelege că un muncitor ı̂n vâ rstă nu e un om prea tâ nă r (are la
vreo 56 de ani). Poartă ı̂n mod obligatoriu cizme cu tocuri ı̂nalte de tip
„Skorohod”. Se ı̂nțelege că mai poartă ș i niș te ochelari cu rame de oțel, o
rubaș că de satin sub veston ș i niș te mustă ți, despre care lista de prețuri
a frizerilor de teatru anunță scurt ș i impertinent: „Mustă ți colhoznice -
80 cop.”
Toată lumea i se adresează ı̂ntotdeauna ș i ı̂n mod obligatoriu cu
numele patronimic: Ivan Timofeevici, Kuzma Egorı̂ci, Vasili Fomici.
Muncitorul ı̂n vâ rstă nu este membru de partid, dar posedă un
extraordinar simț de clasă , deș i ı̂ntr-o oarecare mă sură se a lă strâ ns ı̂n
chingile trecutului (icoana de pe perete o aruncă abia ı̂n actul trei). De
regulă muncitorul ı̂n vâ rstă ı̂și adoră maș ina la care lucrează .
Muncitorul ı̂n vâ rstă bombă ne deseori ș i se plâ nge de cooperație, dar
nu pă că leș te pe nimeni: sub aparența grosolană a omului care bombă ne
se ascunde o inimă devotată .
Dramaturgii nu-ș i permit nici o abatere de la această imagine
artistică . Ș i ı̂ndată ce ı̂n luminile rampei prind a luci ochelarii cu ramă
de oțel ai muncitorului ı̂n vâ rstă - su lerul va putea să iasă din cuș ca lui
plină de praf ș i să se ducă liniș tit la bufet - iindcă publicul ı̂nsuș i ı̂i va
su la lui Kuzma Egorı̂ci replica, dacă s-ar ı̂ntâ mplă s-o uite cumva.
E unul din veteranii scenei sovietice, atâ t de splendid conturat ı̂n
cabinetele secretariatelor literare.
_____________________________________________
— Toată lumea vrea să scrie o piesă pentru concurs.

— Dar cum trebuie să ie scrisă ?
— E foarte simplu. Să ie pe o temă majoră ș i să aibă trei acte.
— Ș i credeți că au să mă ridice ı̂n slava cerului?
— S-ar putea să te ridice.
— Interesant trebuie să ie acolo sus ı̂n slava cerului, ce zici?
— O-o-o!
— Il invidiez pe Ș olohov.
— Scrie ș i dumneata un roman bun ș i au să te ridice ș i pe
dumneata ı̂n slava cerului.
— Mare lucru un roman! Ridicați-mă ı̂ntâ i ș i pe urmă scriu eu ș i
romanul.
— Vă d că nu eș ti chiar prost.
— O, nu sunt prost deloc. Am să scriu chiar acolo sus. Acolo e
slobod, e spațiu, nu te ı̂ncurcă nimeni.
De ce nu-i iubesc oamenii pe critici? Probabil că anumite motive
există .
Dar astea-s lucruri despre care nu trebuie vorbit prea mult.
Totuș i, ı̂n orice treabă , chiar ș i ı̂n aceea atâ t de interesantă cum e
hă rțuirea criticilor, trebuie să pă stră m mă sura, tactul, ı̂ntr-un cuvâ nt
disciplina sindicală . Intre noi ie vorba, de la o vreme ı̂ncoace se
observă ı̂n acest domeniu o anumită exagerare, care nu e departe de
grosolă nie ș i care seamă nă mai degrabă cu insultă ș i cu o tendință de
camu lare a lipsurilor proprii, atâ t de numeroase din pă cate ı̂n
comparație cu realiză rile. Au apă rut ș i niș te maniere forte à la Chicago,
un fel de al-caponism ı̂n acțiune, au ı̂nceput ră pirile ziua-nă miaza mare.
De ı̂ndată ce un critic s-a pronunțat nefavorabil despre o expoziție
de pictură , sau despre o piesă nouă , partea interesată ı̂l ș i duce la ea la
ș edință ș i acolo ı̂ncepe să -l tortureze cu urmă toarea ordine de zi:
1. Analizarea atacului mâ rș av, tică los, neruș inat ș i abject al
criticului N.
2. Combaterea numitei javre gazetă reș ti N.
3. Diverse.
Iar biata javră stă cu urechile pleoș tite printre creatorii ı̂nfuriați,
aș teptâ nd ı̂ngrozită discuția de la punctul 3. Nu aș teaptă criticul nimic
bun de la „diverse”. La acest punct i se ı̂n ig lui sub unghii diversele
rezoluții ș i agrafe de birou, pâ nă i se stoarce repudierea recenziei.
Hă ituirea criticilor este, desigur, o treabă nemaipomenit de
pasionantă , totuș i, tovară ș i, nu se poate să ne purtă m chiar ca la
Chicago.
________________________________________________
— Spuneți-mi, vă rog, unde se face aici ridicarea ı̂n slă vi?
— Mi se pare că ı̂n camera doisprezece.
— Nu, nu, am fost acolo ș i abia am scă pat. Acolo se aduc jertfe.
— Incercați atunci la camera nouă .
— Acolo e o coadă care poate să țină ș i trei ani. Nu s-ar putea oare
să intru cumva pe din dos, pe blat? Am ș i un certi icat de boală .
— Nu, ı̂n slă vi nu se ridică pe blat.
— Asta-i dracu ș tie ce! E revoltă tor!
_________________________________________________
A fost odată un autor. Era tâ nă r, necunoscut, ı̂nsă al dracului de

descurcă reț . Ei, ș i a scris el o piesă ı̂n ș apte tablouri ș i un prolog, ș i a
intitulat-o Primele etaje.
Prologul nu era interesant, cele ș apte tablouri nici ele nu-ți
ı̂n lă că rau imaginația (tâ nă r ing. invent. combină tă iat copaci, dar duș m.
de cl., deteriorat maș . Muncit, propune majorare plan. Altă variantă
imposibilă .) Ochii ți se mai odihnesc numai atunci câ nd privesc lista
personajelor:
„Par il - țăran deschiaburit. Sabotor cu mască de udarnic.”
„Silanti - sosit de curâ nd de la țară .”
Aici sala poate să facă uș or completarea. Intrucâ t naivul Silanti a
venit nu demult de la țară . Hai ghiciți! Ș i sala ră sună ca ı̂ntr-un cor
triumfă tor: „E puternic in luențat de Par il”.
Să vă dau acum ș i o noutate a tehnicii dramaturgice.
„Responsabil sindical. Buhă it.”
Ce-i cu asta? De ce e buhă it? Aici e un dedesubt. Tâ nă rul specialist
Sokolov, de exemplu, nu este buhă it. Din contra, el este un „entuziast”.
Aș a stă scris ı̂n program, ı̂ngrijitoarea Vlasievna nu-i nici dâ nsa buhă ită ,
deș i „bă trâ nica ı̂l respectă foarte mult pe director. Timidă ”. Aici nu mai
pot exista alte orizonturi. Toate ı̂ngrijitoarele sunt bă trâ nele, toate sunt
timide. Profesorul Gorbunov e „miop”. Ș i aici totul e de ı̂nțeles. Om al
muncii intelectuale. Ș i-a stricat vederea cu ı̂nvă țătura. In ine, totul e ca
la Beaumarchais ș i Moliere. Numai organizatorul sindical te fră mâ ntă ,
te tulbură ș i face inima să -ți bată neliniș tită , de stai ș i te ı̂ntrebi: de ce-o
i buhă it?
Ajungi, ı̂n sfâ rș it, la prima lui replică :
„Organizator sindical... Zece minute pentru haleală , ı̂n rest trage
aghioase...”
Prin urmare asta era! E buhă it pentru că -i place să doarmă ! Aici e
satira. (Vă amintiți de - „Comitetul local doarme”.)
Aici autorul se ridică pâ nă la culmile satirei autentice, ascuțindu-ș i
armele ı̂mpotriva organizației sindicale inactive.
„Primele etaje” se termină cu o indicație optimistă :
„Maș ina ı̂ncepe să huruie mai tare”.
Parcă n-a huruit destul de-a lungul tuturor celor ș apte tablouri! E
foarte trist!
Cartea a fost editată de Editura de Stat pentru Literatură . Tirajul -
6000, pentru a satisface câ t mai deplin nevoile pieței.
S-a dat bun de tipar la 19 august 1932. Pe cine oare veți mai gă si la
Editură ı̂n august, ı̂n splendida lună de concediu? Fă ră ı̂ndoială că a
semnat „bunul de tipar” portarul casei Nr. 10 din Strada Nikolski. Sau
poate o oarecare Vlasievna de la Editură (dâ nsa respectă foarte mult
piesele inspirate din producție. E timidă ). E foarte trist!
_______________________________________
Trec pe lâ ngă comitetul sindical ș i aud glasuri care ră sună atâ t de
puternic de parcă ar veni de pe un câ mp de luptă . Mă uit pe fereastră ș i
simt că -mi tresaltă inima. Il ridică ı̂n slă vi pe Novikov-Priboi. M-a
cuprins deodată o mare invidie.
— De ce eș ti invidios?
— Pentru ce să -l ridice? Niciodată nu-ș i spune pă rerea, nu
participă la discuții, nu prea ia parte nici la dezbateri. A scris ș i el ceva...
pe o temă marină rească !
— Scrie ș i dumneata ceva marină resc.
— Eu nu cunosc nimic din viața marinarilor ș i a mă rii...
— Atunci scrie ceva terestru.
— Ceva terestru nu-mi iese, nu ș tiu de ce, dar nu pot concepe nimic
ı̂n domeniul acesta.
— Atunci ce mai vrei?
— Vreau să iu ridicat ı̂n slă vi. Pe cuvâ nt de onoare că mă voi
plâ nge. Am toate drepturile. Dacă merită cineva să ie ridicat ı̂n slă vi,
apoi eu sunt acela. N-am lipsit de la nici o ș edință. Numai lui Zweig i-am
scris trei sute de scrisori. In sfâ rș it, nu demult mi-am fă cut ı̂n mod
public autocritica pentru mentalitatea mea mic burgheză . Ridicați-mă !
Auziți? Vă cer ı̂n mod categoric. Ridicați-mă !
— Ce pot să fac eu! Scrie totuș i mă car ceva! Ș i apoi, astă zi e o zi ı̂n
care nu va i ridicat nimeni. Vino după congres. Ș i nu uita, te rog, să -ți
aduci manuscrisul, ı̂n care, ı̂ntr-o formă artistică , să ie repreze...
— Uite, chiar acest „repreze” la mine nu prea se repreze...
_________________________________________________
Foarte plă cut este să vorbeș ti serios, ı̂ncheindu-te la toți nasturii
hainei.
Nemaipomenitele chinuri ale unui director de

uzină
Ră sfoindu-ș i poș ta de dimineață, directorul uzinei de automobile
din Gorki dă du peste o scrisoare plină de optimism.
„Dragi tovară ș i - citea el - pentru bolș evici nimic nu este imposibil
ș i de aceea am hotă râ t ı̂mpreună cu ı̂ntregul nostru colectiv să
producem peste plan ı̂n sezonul anului 1933 10 tone de pepene verde
zaharisit la prețul de cel mult 4 ruble ș i 50 de copeici per kilogram,
produs care reprezintă ı̂n industria noastră de cofetă rie un excelent
articol de larg consum...”
— Ce ı̂nseamnă asta? Ivan Vasilievici, de ce mi-ai dat mie scrisoarea
asta? Ce are a face aici uzina noastră ? Scrisoarea se adresează desigur
conducerii superioare a unui trust al cofetă riilor. Dă -mi te rog
scrisoarea urmă toare.
„Republica noastră este o fostă colonie țaristă ... ı̂n timpul
țarismului, ı̂n Daghestan nu exista nici un institut de cercetă ri, acum ele
se numă ră cu zecile...”
— Bine, ș i ce ne priveș te asta pe noi?
„Problema de bază a stațiunii noastre experimentale pentru
viticultură ș i legumicultură din Derbent constă ı̂n a aduce struguri
ieftini ș i de bună calitate pentru masa iecă rui muncitor...”
— Ivan Vasilievici, ce ai cu mine? Eu n-am nimic ı̂mpotrivă ca
strugurii să ie aduș i pe masa oamenilor. Le doresc tot succesul ı̂n
spectaculoasele lor experiențe, dar ce legă tură au toate astea cu
producția de automobile?
— Citiți vă rog pâ nă la sfâ rș it. Ceva mai ı̂ncolo se vorbeș te ș i despre
automobile.
— Unde?
— Uitați-vă : „... ținâ nd seama de bogă ția condițiilor naturale se
poate considera că Deghestanul este o Californie sovietică ...
— Asta-i un fel de geogra ie stupidă !
— Aș a ı̂ncep ei ı̂ntotdeauna cu geogra ia. Ascultați, vă rog, mai
departe: „... Malaria este un adevă rat lagel. Singurul mijloc de a te apă ra
de malarie este să pleci din localitatea infectată noaptea, câ nd apar
țânțarii, ș i să te duci la oraș , iindcă acolo există mai multe mă suri
pro ilactice...” Vedeți unde am ajuns? Să pleci la oraș ! Dar cu ce să pleci?
Cu o birjă nu poți fugi de niș te vietă ți atâ t de rapide ca țânțarii. Trebuie
deci să ai un automobil.
— Bine, dar lupta contra malariei se duce cu alte mijloace. Parcă -
mi amintesc că se folosea chinina, ș i că se stropeau bă lțile cu petrol.
— Toate acestea nu mai sunt valabile. Directorul stațiunii,
tovară ș ul Ulusski, este de pă rere că nu poți scă pa de malarie decâ t
fugind cu automobilul. Ințelegeți?
— Nu ı̂nțeleg.
— Ș i cu toate astea e foarte simplu. Ei ne oferă sau, mai bine zis,
vor să aducă pe masa noastră un vagon de varză timpurie, un vagon de
roș ii timpurii ș i un vagon de struguri ș i, ı̂n schimb, ne roagă ; să le dă m
un automobil.
— Uite ce e, spuse directorul posomorâ t, pune te rog scrisoarea
asta la coș ul de hâ rtii.
Deodată intră ı̂n cabinet curierul uzinei cu pricina ș i, zâ mbind
ciudat, puse pe masă o ladă grea.
— Fructe zaharisite, spuse scurt secretarul.
— Ce fel de fructe?
— Pepeni. Ați citit chiar acum adresa: reprezintă un excelent
articol de larg consum. Unde-i prima scrisoare? Poftim, uitați-vă :
„Trimițându-vă ı̂n acelaș i timp ș i probe din producția noastră , vă rugă m
să ne examinați propunerea”. Iar propunerea o cunoaș teți. Dâ nș ii - adică
uzina sovhoz de fabricat melasă din pepeni de la Dubovskaia - ne dau
zece tone de fructe con iate, acest minunat articol de larg consum, iar
noi lor... ș ase automobile.
Peste o oră ı̂ncepeau audiențele.
In uș ă se ciocniră trei inș i: doi civili ș i un al treilea, tot civil, dar cu
un aer de marinar. Omul purta un veston negru cu nasturi aurii ai
marinei comerciale. Se iscă o scurtă busculadă ı̂n care lupul de mare,
ı̂mpodobit cu nasturi aurii, fu azvâ rlit ı̂n anticameră , aș a că ı̂naintea
directorului se ı̂nfă țiș ară cei doi civili obiș nuiți. Lupta ı̂i obosise ș i
ı̂ncepură să vorbească gâ fâ ind:
— Suntem din Leningrad, spuse primul civil.
— Din partea uzinei optico-mecanice, continuă cel de-al doilea.
— Dâ nsul este tovară ș ul Dubno, director adjunct, ı̂l recomandă
primul.
— Dumnealui este tovară ș ul Ț vetkov, secretarul comitetului de
Comsomol, ı̂l recomandă cel de-al doilea.
— Noi vă oferim două aparate de cinema sonor din ultimul tip de
construcție a inginerului Ș orin pentru deservirea culturală a
muncitorilor ș i a personalului TA. - ı̂ncepu primul.
— Iar dumneavoastră ne dați două maș inuțe - termină cel de-al
doilea.
— Vă rog să mă lă sați să lucrez, spuse cu blâ ndețe directorul.
— Am fost trimiș i la conducere.
— Ș i totuș i, vă rog să mă lă sați să lucrez.
— Ș i maș inuțele?
— O să vă dau eu niș te maș inuțe! Ș tiți ceva? Trenul spre Leningrad
pleacă exact la ora opt. Nu cumva să ı̂ntâ rziați.
In pragul cabinetului sclipiră nasturii aurii.
— Eu sunt Gnuș evici, se prezentă cel care intrase.
— Cum?
— Gnu-ș e-vici. Din administrația de navigație a Mă rii Negre.
Administrația noastră de navigație a a lat că efectivul dumneavoastră
de comandă suferă din cauza lipsei de ceasuri. Ei, ș i ı̂n concluzie,
administrația de navigație consideră că este o datorie a noastră , a
marinarilor, pă stră tori ai tradițiilor glorioase din administrație ș i din
navigație, să ı̂nzestră m ı̂ntregul efectiv de comandă cu ceasuri
cronometrice sistem Bouret, din import. Administrația de navigație...
— Lă sați-mă , că ı̂nnebunesc.
— Administrația de navigație...
— Ce vă trebuie?
— Trei maș ini, ș opti intimidat Gnuș evici, trei maș inuțe mititele.
Directorul se ridică ș i din piept ı̂i ieș i un sunet surd, ceva ı̂ntre
„marș de aici’ ș i „du-te dracului cu maș inuțele tale cu tot!”
— Vă rog să vorbiți mai domol, spuse Gnuș evici, ieș ind ı̂n grabă din
cabinet, că eu nu mă gră besc.
La consfă tuirea de producție directorul a avut de suferit o nouă
lovitură . In vreme ce tocmai se examina problema funcționă rii benzii
rulante mici, dă du buzna ı̂n cameră un tâ nă r entuziast din comitetul de
ı̂ntreprindere. Obrajii ı̂i ardeau, iar ı̂n mâ nă ținea o scrisoare.
— Tovară ș i, am o ș tire neı̂nchipuit de plă cută ! Institutul metodelor
izice de tratament din Sevastopol doreș te să studieze organismele
noastre. Da, da. Acest institut manifestă un interes excepțional pentru
cercetarea stă rii izice a muncitorilor din industria de automobile. Aș a
scrie ı̂n scrisoare. Anume a celor din industria de automobile. Tovară ș ii
vor să inițieze un studiu sistematic al modi ică rilor ce se petrec ı̂n
organismele udarnicilor noș tri. Ura! Ș i ne pun totodată la dispoziție
cinci paturi permanente ı̂n sanatoriul lor. Absolut gratis! Ura!
— Dar autoturisme nu ne cer?
— Nu.
— Ia uită -te mai bine acolo, mai jos...
— Ba, ne cer, bâ igui entuziastul, două bucă ți.
— Pe noi nu ne iubeș te nimeni dezinteresat, rosti directorul cu
lacrimi ı̂n ochi, toată lumea are un interes.
In timp ce directorul trecea pe coridor, un cetă țean necunoscut se
apropie de dâ nsul ș i, miș câ ndu-ș i misterios mustă țile, ı̂ntrebă :
— Nu vă trebuiesc niș te articole de larg consum?
Directorul ı̂l ı̂mpinse tă cut cu cotul ș i trecu mai departe.
In timp ce se urca ı̂n maș ină ca să meargă acasă , i se prezentă o
telegramă ș i un pliculeț roz. Telegrama avea urmă torul conținut:
„Inainte viitor luminos stop trimiteți una maș ină virament stop
posibil cincizeci procente ı̂n plus ı̂n produse alimentare - Comitetul de
partid raional Alma-Ata”.
Directorul scă pă din mâ ini telegrama ș i că zu fă ră putere pe
bancheta maș inii. Peste câ teva minute ı̂și aminti de pliculeț. Ină untru
era un ră vaș . Ră vaș ul era parfumat.„Vă iubesc. Sunteți atâ t de frumos,
nu semă nați cu alți directori. Vă aș tept la poș ta centrală la ora ș ase. Voi
ține ı̂n dinți un tranda ir roș u. Vă rog să veniți! Veniți, nu? A
dumneavoastră Genoveva.”
Era ora ș ase. Drumul trecea chiar pe lâ ngă poș tă , iar su letul unui
om e guvernat de legi neș tiute. Nici inima nu-i de piatră . Iar directorii
sunt ș i ei oameni. Ș i câ t de obosit poți i câ teodată din pricina unor
atitudini lipsite de su let! Că doar nu suntem că lugă ri, nu suntem, ca să
zic aș a, asceți. Ș i unde mai pui că a venit ș i primă vara; râ urile se
desferecă , gheața trosneș te ș i su lă un vâ nt turbat. Directorul ı̂i spune
ș oferului să oprească la poș tă .
Pe treptele poș tei stă tea Gnuș evici, cu un tranda ir roș u de hâ rtie ı̂n
dinții lui ca de sidef.
Fugind spre zarea cenuș ie a primă verii, directorul auzi mult timp ı̂n
urma lui un tropă it ș i niș te strigă te disperate...
— Alo! Stați puțin! Administrația noastră de navigație, pă stră toarea
marilor tradiții de administrație ș i de navigație...
„Ș i eu care credeam..., gâ ndi amă râ t directorul. Deș tept mai sunt!
Aria lui Jose din opera lui Bizet. Aș a-mi trebuie. ”
Seara a trecut destul de liniș tit. La una din fabricile de confecții din
Moscova s-a a lat că muncitorilor ș i personalului TA de la uzina de
automobile li s-au cam ros hainele, drept care cei de la confecții ı̂și
ofereau numai din pură bună tate su letească , protecția, desigur, nu pe
gratis, ci ı̂n schimbul unui... Iar la bucă tă rie a fost prins reprezentantul
ș antierului naval Sormovo, care oferea un remorcher pentru un
autoturism. Numai atâ t.
Dar noaptea la două , ı̂n dormitorul directorului s-a deschis cu
zgomot fereastra ș i ı̂n cadrul ei s-a conturat, ı̂n semiı̂ntuneric, silueta
unui bă rbat.
Directorul ı̂nș facă de sub pernă revolverul.
— Nu e cazul, spuse silueta, vă rog să nu trageți ı̂n mine. Ascultați-
mi mai ı̂ntâ i versurile. Sunt membru al comitetului oră ș enesc al
scriitorilor.
Ș i omul ı̂ncepu să croncă ne ca radioul la ora „odihnei
muncitorilor”:
Fă zgomot, calule de-oțel!
Să pâ lpâ i, focule rebel!
Să zbori, motorule, mii de mile...
— Eu vă d că vrei automobile? ı̂ntrebă directorul, intrâ nd, fă ră să
vrea, ı̂n mă sura versului.
— Da, se miră poetul. Ș i ce-i cu asta?
— Trag, ră spunse, sec, directorul.
— Stai, că nu-i nevoie! spuse slujitorul muzelor, să rind gră bit ı̂n
stradă .
Spre dimineață, directorul avu un coș mar. I-au apă rut ı̂n vis treizeci
ș i trei de pompieri ı̂n frunte cu bravul lor comandant. Iș i clă tinau că ș tile
de alamă . Ș i vorbeau cam ı̂n dodii:
— Vă rugă m să ne dați o maș inuță din acelea produse peste plan,
iar noi vă vom stinge focuș oarelele tot peste plan, peste râ nd!
Fu chemat medicul.
— Ce s-a ı̂ntâ mplat? Ce-i cu dumneavoastră ? ı̂ntrebă acesta.
— Ințelegeți, ı̂ncepu să se agite directorul, iecare automobil
produs este distribuit după o ordine de plan strict centralizată ... Ș i-mi
vin mereu diverș i tipi...
— Liniș tiți-vă ... Inspirați... Aș a. Acum expirați.
— E imposibil să le intre ı̂n cap că automobilele sunt trimise ı̂n
primul râ nd acolo unde cer interesele economiei socialiste!
— Nerviș orii, nerviș orii... să vă iau pulsul... Ș i nouă , medicilor, cam
la fel ni se-ntâ mplă . Umbli de la un bolnav la altul. Oboseș ti...
— Atitudini acaparatoare mic-burgheze, camu late sub vorbe
um late despre entuziasm...
— Liniș tiți-vă , liniș tiți-vă , vă rog, ș i scoateți limba. Uite, ș i eu, ı̂mi
rup picioarele tot umblâ nd pe la bolnavi. Dacă mi-ați da o maș inuță, v-
aș i... nu ı̂nchideți gura! Un concediu de două luni peste plan. Ce ziceți?
— Ș tii ceva, doctore, spuse eu severitate bolnavul. Mi se pare că
dumneata ai nevoie de un tratament.
Cerem multe scuze directorului uzinei de automobile din Gorki
pentru faptul că l-am fă cut participantul involuntar al acestei istorii
adevă rate, ı̂mbogă țită cu digresiunile lirice ale autorilor. De asemenea,
ne exprimă m compasiunea noastră față de toți conducă torii uzinei,
deoarece, dată iind dezvoltarea producției de autoturisme, ofertele
pentru schimbul de mă rfuri de tip african (noi vă dă m vouă mă rgele, iar
voi nouă ildeș ), desigur că se vor intensi ica, dacă nu vor i luate cele
mai drastice mă suri.
Scumpe tovară ș e director! Dumneavoastră , ca un distins
economist, ı̂nțelegeți, desigur, că noi, cu vigurosul nostru talent, cu aș a-
zisul bici al satirei, le-am putea lesne tă ia nasul celor ce ı̂ntrec mă sura
ı̂n propunerile lor de troc, dacă , ireș te...
Ințelegeți dumneavoastră câ t de greu ne vine ș i nouă , autorilor. Să
bați drumurile de la o redacție la alta e istovitor. In afară de asta,
suntem doi... Doi, dar nu cerem două , ci numai Una! O maș inuță din
producția obținută peste plan. Ce ziceți? Noi vă dă m un articolaș , iar
dumneavoastră nouă o maș inuță. Nu e bine? Ce ziceți?
1933
Cupa veseliei
Și să trăiască se grăbesc,
Și să sărbătorească se pripesc.
Vers dintr-o poezie
Ca să -ți pui la cale un jubileu ajunge doar s-o doreș ti foarte mult.
Sigur că nu strică să i scris ș i câ teva pagini, romane sau alte lucră ri. Te
descurci ı̂nsă ș i fă ră ele. Nu asta e principalul - principalul e să -ți doreș ti
foarte tare un jubileu.
Ș i e ceva atâ t de iresc! Trec ani după ani ș i ı̂ți apar că rți după că rți.
Ai vrea să arunci o privire ı̂napoi, asupra drumului stră bă tut ș i să
discuți cu cititorul, ai vrea să verș i apoi câ teva lacrimi pentru tinerețea
care a trecut ș i care a fost pentru tine o muncă uriaș ă. A trecut toată
viața: a fost o dă ruire totală ș i ai vrea acum să ș tii pe ce mâ ni a ı̂ncă put.
Iată justi icarea jubileului. La un jubileu totul este iresc, limpede, drept.
Iar dacă toate acestea (munca ș i anii ș i jertfă ) nu-s, atunci ajunge
să -ți doreș ti numai din toată inima. Vei avea un jubileu, ți se va organiza
cu siguranță unul. In general, oamenii nu sunt chiar ră i, ei nu vor să se
supere unii pe alții. Iți vor expedia ș i telegramele de circumstanță
(„Ț intuit pat ı̂mbră țiș ez ș i trimit...”), se vor stră dui să -ți ı̂nchirieze o sală
corespunză toare, vor face ș i o listă cu tot ce-ți este necesar.
Viața a devenit grea din pricina jubileurilor. S-a cam exagerat. S-a
umplut peste mă sură cupa veseliei. Au fost antrenate ı̂n activitatea
jubiliară mase prea mari de să rbă toriți, iar acum e cam greu să -l
readuci ı̂n cadrul lui obiș nuit pe scriitorul surescitat.
Instituțiile de resort sunt ticsite de solicitatorii jubileurilor.
— Bună ziua. Sunt scriitor.
— Da!!?
— Ș tiți că eu scriu mereu, pe tot felul de teme...
— Aș a?
— Creez adică diferite opere literare.
— Aș a?
— Da, da. Cum se-ntâ mplă să observ câ te ceva semni icativ, mă
stră dui numaidecâ t să oglindesc... Nu mă pot abține.
— Aha!
— Ș i... mi-a intrat ı̂n sâ nge, nu mai pot altfel. Creez ı̂ntruna, de
foarte mulți ani.
— A-a!
— Iar timpul zboară . Două zeci de ani de creație nu e glumă .
Oricum, marchează o dată .
— Da.
— Aș dori, cum să spun, un imbold, un stimulent, iindcă am
impresia că mă cam lasă inspirația.
— Da?
— Aș a stau lucrurile.
— Da-a-a!
— Trebuie acum să mă duc la sectorul artistic, pe urmă la
Narkompros, iar de acolo la Enciclopedia literară . Se apropie litera mea.
La revedere.
— La revedere... Feodor Ivanovici, ce a vrut tovară ș ul? a bă lmă jit el
ceva, dar n-am prea ı̂nțeles nimic.
— A venit să solicite un jubileu!
— Aha, asta era problema! Ș i eu care mă ı̂ntrebam ce anume ı̂l
fră mâ ntă ! Mai e cineva? Să poftească .
— Bună ziua. Nu vă supă rați că am venit la dumneavoastră ?
— Poftiți, sunteți scriitor?
— Da. Ș tiți, scriu ı̂ntruna.
— Creați aș adar diferite opere literare?
— Intocmai.
— Oglindiți diverse?...
— Fireș te. Cum observ ceva - oglindesc. Aș a să ș tiți: cum observ,
numaidecâ t oglindesc.
— Iar timpul zboară ?
— Zboară . Zboară ca vâ ntul.
— Sunt desigur vreo două zeci de ani de câ nd activați ı̂n munca de
creație?
— Nu chiar două zeci, dar cincisprezece sunt. E oricum, o cifră
rotunjoară , nu-i aș a?
— Fă ră ı̂ndoială că e rotunjoară . Pentru un jubileu e ı̂nsă cam puțin.
— Puțin?
— Cam puțin.
— Ș i dacă se include ș i timpul lucrat ı̂n producție?
— M-m-m...
— Aș ajunge atunci la o vechime de optsprezece ani.
— Ș i tot e cam puțin.
— Atunci vă rog să mă scuzați. Nu vreau să insist... Dar aș dori atâ t
de mult un mic stimulent.
— Fiecare ni l-am dori. Ș i acum, la revedere. Sectorul artistic e pe
coridor, la stâ nga.
Feodor Ivanovici, vizează -i biletul de intrare. Mai e cineva?
— Mai e un bă iat.
— Pionier?
— Nu, unul care nu-i membru al organizației.
— Să poftească ș i el. Bună ziua, bă iete! Cu ce treburi pe la noi?
— Bună ziua. Sunt scriitor.
— Cum scriitor? Câ ți ani ai?
— Cincisprezece.
— Mă cam miri, bă iete. N-ai mai mult de doisprezece.
— Pe cuvâ nt de onoare, nene, că am cincisprezece. Par numai mic.
In realitate sunt bă trâ n, ı̂naintat ı̂n vâ rstă .
— Isteț mai eș ti, bă iete. Iar timpul trece, zboară ca vâ ntul, aș a-i?
— Zboară , nene.
— Ș i atunci?
— Publicul e preocupat. Vrea să marcheze cumva această dată .
Oricâ t, sunt zece ani de câ nd lucrez ı̂n literatură . Se impune un jubileu.
Am gă sit ș i localul - cinematograful „Vraja”.
— Ce fel de jubileu vrei, bă iete! Tu singur mi-ai spus că n-ai decâ t
cincisprezece ani. De câ nd ai ı̂nceput să scrii? De la cinci ani?
— De la patru ani. Sunt un copil minune, nene. Ca Iaș a Heifetz. El cu
vioara, eu cu condeiul, cu câ ntul ș i cu cugetul.
— Ei, hai, du-te, du-te acasă la maică -ta!
— Nu pot să mă duc la mă mica. Am scris ı̂mpotriva ei un pam let.
Mie-mi trebuie un jubileu. Organizează -mi, nene dragă , un jubileu!
— Nu se poate, bă iete. Ce faci, e ruș ine să plâ ngi, eș ti bă iat mare.
Feodor Ivanovici, duceți-l la creș ă. Câ ți mai aș teaptă ?
— Doi muzicanți, ș aisprezece actori, optzeci ș i unu de scrii...
— Nu, nu, nu! Nu mai pot. Spune-le să se adreseze administrației
imobilului ı̂n care locuiesc. Gă sesc acolo toate informațiile standard,
acolo să -ș i să rbă torească ș i jubileurile.
S-a ajuns pâ nă acolo, ı̂ncâ t cei din redacțiile ziarelor au ı̂nceput să
nu se mai teamă de acel perpetuum mobile al maniacilor ı̂nră iți cu
mape nou-nouțe la subsuoară , ci de „oameni de artă ” care stă ruie cu
ı̂ncredere să li se publice portrete literare, date biogra ice, precum ș i o
enumerare a meritelor lor - atâ t profesionale câ t ș i cetă țeneș ti
(membru credincios al sindicatului, ı̂ncă runțit la adună ri generale,
membru al cooperativei, neobosit activist, luptă tor). Unii din ei ı̂și aduc
busturile, turnate clandestin din fontă sustrasă de la cine ș tie ce uzină .
Li se fotogra iază busturile la redacție, dar nimeni nu se gră beș te să le
dea operele la tipar.
Nu vom descrie cum se desfă ș oară un jubileu. Cine nu cunoaș te
acest ritual ciudat, situat cam la jumă tatea drumului ı̂ntre un miting de
doliu ș i o nuntă ı̂ntr-un cerc de intelectuali? Dacă să rbă toritul este un
om de spirit, ca de pildă Vasili Kamenski, atunci procedura ı̂ncoronă rii
cu lauri se transformă ı̂ntr-o glumă să nă toasă ce stâ rneș te bună
dispoziție a tuturor. Alții, ı̂nsă , iau ı̂n serios toată tevatura jubiliară
ı̂ntristâ ndu-se astfel pentru tot restul vieții ce le mai ră mâ ne de tră it.
Trebuie să spunem că restul ă sta nu este chiar atâ t de mic, mai ales
câ nd jubileul ș i-l organizează un copil-minune sau un autor care are la
activul să u o singură nuvelă , care nuvelă nu e nici ea chiar o nuvelă , ci
doar un fel de taxă de ı̂nscriere ı̂n comitetul sindical al scriitorilor (altfel
nu l-ar i primit ca membru).
Jubileurile pot să cuprindă o expunere a operelor literare, sau să n-
o cuprindă dacă operele nu există . E o chestie de amă nunt, destul de
tristă , care nu stâ njeneș te ı̂nsă solemnitatea. Operele sunt opere, iar
jubileul este jubileu.
Dacă să rbă toritul nu are nici o scriere jubileul capă tă un caracter
cam jignitor. I se spune ı̂n cazul acesta că e un muncitor modest, un mic
ș urub util ı̂ntr-un mare angrenaj, că la timpul să u dă dea mari speranțe,
că n-ar i ră u să le mai dea din nou ș i, ı̂n general, omul este umilit
ı̂ngrozitor. Dar un să rbă torit din categoria aceasta suportă orice. La
urma urmelor, nu e ră u să ii ș i un mic ș urub. Ș urubul se mulțumeș te ș i
cu puțin.
Debandada jubiliară continuă . Cupa veseliei „creș te, se lă rgeș te ș i
se ı̂ntă reș te”. Jubileul amenință să se transforme ı̂n vechea
reprezentație ı̂n bene iciul sau semibene iciul cută rui actor, că ruia i se
oferă câ te un țigaret argintat ș i câ te un zaraf de metal alb de la frații
Fragee.
Oare v-ar place, tovară ș i, să auziți asemenea discuții:
— Anul acesta l-am ı̂ncheiat cu un bene iciu complet ș i am primit
daruri de preț .
— E bine de voi, romancierii. Dar mie, ca autor de eseuri, mi se
acordă numai un sfert de bene iciu ș i un bon pentru galoș i.
Ce ziceți? V-ar place?
O inima cinstită de suporter

Fiecare sportiv ı̂și laudă sportul lui.
Dacă unui jucă tor de tenis i se propune să joace volei, ı̂ți zâ mbeș te
superior ș i ı̂și aranjează dunga la pantalonii lui albi. Se vede clar că
voleiul ı̂l consideră un sport inferior, vulgar, nedemn de un sportiv
amator serios.
Jucă torii de gorodki17 se tot ı̂nvâ rtesc pe lâ ngă pă tratele lor ș i
mormă ie ca niș te urș i cuvinte ciudate: „tâka” ș i „leapa”, aruncă mă ciuci
ferecate cu aramă ș i ı̂și lovesc plini de entuziasm coapsele plate.
Aspectul jucă torilor de gorodki nu este deloc sportiv. Pantalonii lor
negri, lungi, ca ș i mersul legă nat ı̂i fac să semene cu marinarii zurbagii
de pe unele vase comerciale din porturile mici. Ei sunt devotați cu tot
su letul sportului lor preferat. Câ nd vă d terenul de tenis, deasupra
că ruia zboară o minge albă ș i uș oară , ı̂i apucă râ sul. Este posibil, oare,
să te ocupi ı̂n mod serios cu astfel de leacuri?!
Unui atlet care sare cu pră jina ș i ajunge pâ nă la ı̂nă lțimea unui etaj
tenisul, ș i voleiul, ș i jocul de gorodki i se par desigur niș te ı̂ndeletniciri
de pigmei.
Maeș trii canotajului vâ slesc de zor de-a lungul râ ului, ı̂ntr-un schif
elegant cu opt lopeți. Bă rbiile li se lipesc de genunchii goi, iar plă mâ nii
inspiră cel mai bun ozon - ozonul de râ u. Câ nd privesc spre malul unde
aleargă ı̂ntr-un nor de praf sprinterii, unde pe gră suni ı̂i trec zece
râ nduri de transpirații pâ nă câ nd ridică halterele lor de două zeci de
puduri - ı̂ncep să mâ nuiască vâ slele ș i mai iute ș i se pierd ı̂n depă rtă rile
albastre. Aceș tia sunt oamenii apelor - sindicaliș ti ı̂n aparență ș i corsari
ı̂n adâ ncul inimii.
Iar undeva, ı̂n spatele gardurilor viliș oarelor de la marginea
oraș ului, oameni cu bă rbuțe serioase ı̂și pun servietele pe bă ncile
vopsite ı̂n verde ș i lovesc cu ciocă nele de crochet bilele de lemn, intră ı̂n
faza de „brigand” ș i se țin de inimă câ nd bila lustruită se ı̂mpotmoleș te
ı̂n „unt”. Jocul acesta e cam pe ducă , dar ı̂și mai are ı̂ncă admiratorii lui;
sunt ultimii, dar total dă ruiți pentru salvarea crochetului.
Prin urmare, iecare ı̂și laudă sportul de care este pasionat.
Dar iată că pe terenul mare, acoperit cu gazon, din centrul
stadionului „Dinamo”, ră sună languros, ră scolindu-ți su letul, luierul pe
patru tonuri al arbitrului, vestind ı̂nceputul unui mare meci de fotbal.
Ș i deodată totul se transformă .
Unde eș ti tu, mâ ndre tenismen? Uitâ ndu-ș i manierele de mic
Chamberlain, uitâ ndu-ș i pantalonii albi cu dunga lor nepieritoare,
tenismenul se agață de bara tramvaiului. In clipa asta nu mai e
tenismen, e un tigru. Ș i astfel se dezvă luie că sub ı̂nveliș ul exterior al
tenismenului bate o inimă cinstită de fotbalist. E un suporter. Urcă deci
câ t mai repede la tribună ș i se azvâ rle ı̂n mijlocul altor suporteri, ca să
ia parte la discuțiile zgomotoase despre valoarea echipelor a late ı̂n
competiție!
Ș i ce-i cu mulțimea asta de oameni care aleargă ı̂n trap de
infanterie? Sunt aprigii susțină tori ai jocului de gorodki de pâ nă mai
ieri, gră biți să ajungă pe stadion. Pe terenul pă ră sit zac triste mă ciucile
lor herculeene. Cui ı̂i mai pasă de gorodki ı̂n această zi solemnă ! Vor
fotbal! Numai fotbal!
Gră sunii care manipulau halterele ridică tramvaie ı̂ntregi ı̂n dorința
lor de a ajunge câ t mai repede la tribună . Iș i trag după ei soțiile,
explicâ ndu-le din mers marea diferență ı̂ntre of-side ș i in-side.
— In-side, ı̂nțelegi tu, poate i de dreapta ș i de stâ nga, iar un of-
side, ı̂nțelegi, poate i just sau nejust.
Soția vrea ı̂nsă să meargă la cinema. Ii vine greu să asimileze aceste
subtilită ți. Dar fotbalul ı̂și va lua partea lui: peste o oră , ai s-o auzi
strigâ nd din adâ ncul ră runchilor:
— Huuu! Huuo arbitru!
N-ar i exclus ca această fă ptură fragilă să -ș i pună ı̂n gurița-i roză
două degete ș i să emită un ș uierat de protest, ca un indian avâ ntat ı̂n
luptă .
In general, toți suporterii fă ră excepție consideră ı̂ntotdeauna că
arbitrul ia hotă râ ri nejuste, că avantajează cu neruș inare una din echipe
ș i că pe teren se petrec niș te nereguli scandaloase.
Eh, dacă arbitrul ar i fost suporter, toate ar i mers câ t se poate de
bine.
Iar pe drumul asfaltat care duce spre stadion mulțimea de oameni
devine tot mai deasă . Holbâ ndu-ș i ochii ș i ı̂mpă rțindu-ș i ghionturi unul
altuia aleargă veseli bă iețaș ii - categoria celor mai devotați, a celor mai
zeloș i adepți ai fotbalului.
Din debarcadere, țâș nesc canotorii, tră gâ ndu-ș i din fugă pantalonii.
Se aruncă ı̂n autobuz ca ı̂n apă , cu o iuțeală fulgeră toare. Ț inâ ndu-se de
inelele prinse de tavanul autobuzului, se bă lă bă nesc din cauza
zdruncină turilor vehiculului, ș i multă vreme le mai lucesc pe gene
pică turile grele ș i limpezi de apă .
Oamenii cu bă rbuțe serioase, uitâ nd de plă cerile englezeș ti ale
crochetului, se agită ș i ei ı̂n tribunele lor. Nu se prea pricep la jocul de
fotbal (nici vâ rsta nu le-o mai permite, iar tinerețea ș i-au trecut-o la
câ te un preferans la un sfert de copeică ), dar precum se vede nu sunt
nici ei stră ini de spiritul epocii; se agită ș i ei ea toți ceilalți ș i strigă cu
vocile lor nesuferite de citadini: „Corner! Corner!” câ nd nu-i nici
pomeneală de corner, iar arbitrul dictează o lovitură de la unsprezece
metri. E un moment de groază pentru suporterul inițiat.
Jocul a ı̂nceput ș i arbitrul se fereș te cu grijă de zborul nimicitor ș i
rapid al mingii. Jucă torii aleargă ba la o poartă , ba la alta. Portarii
dansează nervos ı̂n fața plaselor lor.
Tribunele ı̂și tră iesc din plin viața.
Se ș tie de obicei chiar de la bun ı̂nceput din ce cauză vor râ de ı̂n
hohote tribunele.
Mingea va nimeri mai ı̂ntâ i ı̂n fotograf, chiar ı̂n momentul ı̂n care el
se va apropia tâ râ ș de poartă , cu caseta ı̂n dinți, pentru a fotogra ia aș a-
zisul moment cheie. Doborâ t de lovitură , el va că dea pe spate ș i va
fotogra ia maș inal cerul gol. Asta se ı̂ntâ mplă la iecare meci ș i e ı̂ntr-
adevă r foarte nostim.
Apoi câ teva zeci de mii de oameni vor ı̂ncepe să râ dă iindcă pe
teren s-a ivit ca din pă mâ nt un că țel. Câ teva secunde că țeluș ul va alerga
după minge ș i (ce groză vie!)jocul va ı̂ncepe să -i placă ș i lui. Veselă ș i
zburdalnică , javra latră la jucă tori ș i se culcă pe spate, aș teptâ nd să ie
mâ ngâ iată . Pâ nă câ nd primeș te, ı̂n sfâ rș it, ce i se cuvine. Il nimereș te
mingea ș i ı̂l dă dea rostogolul de vreo două zeci ș i cinci de ori, iar bietul
că țel pă ră seș te terenul schelă lă ind jalnic.
A treia oară tribunele râ d de fră mâ ntă rile unui suprasuporter.
Uitâ nd de toate, acesta se ridică de pe locul lui ș i strigă : „Vanea, trage!”
ș i pentru că Vanea nu trage bine, ci ratează ș i mingea loveș te bara,
suprasuporterul izbucneș te ı̂n plâ ns. Lacrimile-i curg pe obrajii lă tă reți
ı̂și picură de pe mustă țile-i lungi. Lui nu-i este ruș ine. Este prea zguduit
de comportarea ghinionistului ca să observe cum ı̂l privesc râ zâ nd
două zeci de mii de oameni.
Mai sunt cincisprezece minute de joc. Tensiunea atinge apogeul. Se
trage fă ră ı̂ncetare la poartă ș i nu ı̂ntotdeauna bine gâ ndit. Echipele
impun un ritm nebun. Tribunele clocotesc.
Nu mai râ de ș i nu mai plâ nge nimeni. Suporterii nu-ș i iau ochii de
la minge. In momentele acestea le poți goli buzunarele, le poți scoate
panto ii din picioare, ba chiar ș i pantalonii. Nimeni nu va observa nimic.
Iată ı̂nsă in luența puri icatoare a fotbalului! Nici un pungaș nu-ș i
va irosi ultimele ș i zguduitoarele minute ale jocului pentru a se dedica
ocupației sale de bază .
Poate că omul a venit anume ca să -ș i bage mâ na ı̂n vreun buzunar
stră in, dar jocul l-a captivat ș i momentele cele mai prielnice i-au scă pat.
Tribuna de pe terenul de fotbal ı̂l ı̂mpacă pe delicatul tenismen cu
puternicul jucă tor de gorodki, canotorii se ı̂nghesuie pe lâ ngă haltero ili,
asupra tuturor pune stă pâ nire spiritul solidarită ții fotbalistice.
Câ t despre oamenii care nu se ocupă ı̂n mod special de cultură
izică , trebuie să spunem că frecventarea meciurilor de fotbal le forti ică
extraordinar organismul.
Un frecventator asiduu al stadioanelor de fotbal execută ı̂n viața lui
toate exercițiile cerute pentru obținerea insignei „Gata pentru muncă ș i
apă rare”. Un suporter că lit e pe deplin pregă tit pentru a participa la
spartachiada mondială . El a stabilit o serie de recorduri mondiale ı̂n
urmă toarele domenii:
a) alergarea după tramvai pe teren foarte accidentat,
b) să ritura fă ră pră jină pe platforma din față a remorcii,
c) 17 runde de box la poarta stadionului,
d) ridicarea greută ților (transportarea soției ș i a copiilor ı̂n brațe
prin mulțime),
e) proba militară de rezistență sub apă (ș ederea timp de două
ceasuri ı̂n tribune, sub o ploaie torențială , fă ră umbrelă ).
Ș i numai un singur lucru nu ș tie suporterul – să joace fotbal.
In schimb ı̂i este tare drag.
1933
Tehnică la granița fantasticului

O fericire deplină e ı̂ntotdeauna stâ njenită de câ te un amă nunt
nenorocit.
Fericirea Centrului de tractoare din Caucazul de Nord era mereu
umbrită de purtarea urâ tă , ciudată , aș spune chiar revoltă toare a S.M.T.-
ului din Novoivanovsk.
Dracu ș tie ce fel de S.M.T. mai era ș i ă la! Nici o tablă neagră n-ar i
de ajuns pentru a nota pe ea toate neplă cerile pe care le pricinuia
adoraților ei ș e i ierarhici această atâ t de recalcitrantă stațiune de
maș ini ș i tractoare.
Pâ nă la urmă , lucră torii Centrului regional de tractoare ș i-au
pierdut ră bdarea ș i, ierbâ nd de mâ nie, s-au adunat ı̂ntr-o ș edință
fulger supraextraordinară . Participanții ı̂și manifestau indignarea mai
ales prin niș te proverbe pline de amă ră ciune. S-a spus că stațiunea este
un fel de oaie râ ioasă care molipseș te ı̂ntreaga turmă să nă toasă . S-a mai
fă cut ș i o comparație cu ierea care strică mierea, insinuâ ndu-se astfel,
foarte subtil, că toate mă surile pe care le ia de obicei ș eful centrului,
prezent la ș edință, sunt ca un butoi de miere parfumată . Erau trecute pe
ră boj acțiunile oii celei râ ioase ș i ale ierii celei dezgustă toare.
S-au expediat pe adresa stațiunii mai multe scrisori, care au ră mas,
toate, fă ră nici un ră spuns. S-au trimis ș i telegrame, cu acelaș i rezultat:
nici un ră spuns. Nici o amenințare nu stâ rnea frica vitezei stațiuni.
Cei din ș edință tunau ș i fulgerau:
— Asta e stat ı̂n stat!
— Perfect adevă rat. Impertinență complet neprincipială !
— O atitudine total disprețuitoare. Un egoism dus pâ nă la
rapacitate. Le dă m zece mii de ruble pentru amenajarea clă dirilor. Ș i ei
tac, nici mersi nu spun.
— Filiala raională a bă ncii le transferă trei mii. Ei tac. Le transferă
ı̂ncă trei mii de ruble ș i ș aizeci de copeici. Ș i ce credeți dumneavoastră ?
— Ș i de data asta au tă cut?
— Au tă cut.
— Vă aduceți aminte că la sfâ rș itul anului trecut le-am virat o dată
trei mii de ruble ș i cincizeci de copeici, apoi ı̂ncă o mie de ruble ı̂și
nouă zeci de copeici. Folosiți, adică , aceste fonduri. Organizați-vă . Ș i ș tiți
ce au fă cut? Nimic n-au fă cut. Nici mă car darea de seamă nu ne-au
trimis-o.
Da, nu s-a mai vă zut pe lume o unitate mai deș ănțată ! Mai că -ți
venea a crede că această stațiune de tractoare a fost capturată de niș te
pirați apă ruți cine ș tie de unde, care au spart butoaiele cu combustibil,
s-au ı̂mbă tat ș i, aș a beți cum erau, i-au dat foc contabilului ș ef,
ı̂mpreună cu adjunctul lui ș i cu toate scriptele contabile. S.M.T.-ul din
Novoivanovsk nu a ră spuns nimic nici la somațiile ı̂n legă tură cu
treieratul cerealelor, nici ı̂n legă tură cu predarea producției cerealiere
că tre stat, cu folosirea maș inilor, cu pregă tirea cadrelor, cu repararea
utilajului ș i nici la toate celelalte somații. Poș ta ș i telegraful nu mai
aveau nici o in luență asupra stațiunii care a luat-o razna. Se dovedea
neapă rat necesară intervenția personală a unui energic delegat
regional.
— Dați-mi numai mâ nă liberă , spuse delegatul desemnat ı̂n acest
scop, că le ară t eu! Ajutați-mă ș i dați-mi mâ nă liberă să trec la sancțiuni
- ș i-i fac să zbâ rnâ ie. Scot untul din ei!
L-au ajutat, i-au dat mâ nă liberă , i-au dat depline puteri, i-au plă tit
diurnă . Ș i omul a plecat.
„Prima mă sură pe care o voi lua - gâ ndea el, urcâ ndu-se ı̂n tren - va
i mustrarea directorului. Pe ceilalți ı̂i chem la ș edință ș i le frec zdravă n
ridichea. Ca să ș tie altă dată ce se-ntâ mplă câ nd se eschivează de la un
ră spuns!”
In tren era cam incomod. La ferestre atâ rnau niș te perdeluțe
elegante, dar toaleta a stat ı̂ncuiată tot timpul că lă toriei. Se pă strau
acolo ı̂nă untru niș te pompe cu ulei pentru gresat ș i niș te câ lți - obiecte
necesare trenului. Iar pasagerii nu puteau i lă sați să intre acolo,
considerâ ndu-se că sunt toți niș te hoți care ar fura iecare câ te ceva.
Delegatul, chinuit, se tot ı̂ntorcea de pe o coastă pe cealaltă ș i
continua să mediteze.
„Nu scapă el cu o simplă mustrare. Ii dau mustrare scrisă cu
avertisment! Adjunctului-mustrare. Pe contabilul ș ef ı̂l dau afară , iar pe
ceilalți...”
De la gară delegatul a mers patru ore cu tră sura. Primă vara
(mugurii, pă să rile ș i frunzulițele) nu-l bucura defel. Câ nd ı̂l să lta tră sura
la hopuri ș i se ținea cu frică de mijlocul vizitiului, gâ ndea:
„Las’ că le-o coc eu! ı̂i fac să -ș i frâ ngă mâ inile! Pe director ı̂l dau
afară ! Adjunctului ı̂i aplic o mustrare cu avertisment! Pe contabilul ș ef -
ı̂l trimit ı̂n instanța! Iar celorlalți - la toți câ te o mustrare aspră ! Dar nu
aș a, un leac, una de să mă pomenească toată viața!!!”
De cum a intrat ı̂n stanița Novoivanovskaia, delegatul a fost atacat
de câ ini. Ii lovea disperat peste boturi cu servieta-i grea ș i ı̂și zicea:
„Pe director ı̂l trimit ı̂n instanță! Pe adjunct - afară ! Pe toți afară , pe
toți ı̂n instanță!!!”
De câ ini a scă pat printr-un fericit concurs de ı̂mprejură ri. Servieta
avea colțurile ferecate cu metal ș i era plină cu un maldă r de procese-
verbale pietri icate de atâ ta vreme. Era o armă teribilă - câ inii că deau
lați după o singură lovitură .
Acum urma să aibă loc ră fuiala cu blestemata de S.M.T., cu acest
cuib de birocrați atâ t de primejdioș i ș i ı̂nfumurați.
Delegatul opri pe cel dintâ i colhoznic care-i apă ru ı̂n cale ș i intră cu
el ı̂n vorbă . Cunoș tea bine satul, din piesele scoase de Editură pentru
uzul teatrului de amatori, aș a că ș tia cum se vorbeș te cu țăranul.
— Bună vreme, mă i bă die, spuse el prieteneș te.
— Hai noroc, ı̂i ră spunse colhoznicul.
— Hai ș i-om mai depă na un caier de vorbă , moș ule, propuse
delegatul cu o ı̂n lă că rare neaș teptată , să ne mai spunem cele nevoi, că
nici eu nu mi-s de ieri, de-alaltă ieri.
Moș ul, care, ı̂n realitate, era un semimoș , că ci n-avea nici două zeci
de ani, să ri ı̂ntr-o parte.
— Ci stai molcom! strigă musa irul. Trebuie să punem oleacă țara
la cale.
— Ce vrei, frate, de la mine? ı̂ntrebă colhoznicul.
Musa irul, revoltat de nesimțirea tâ nă rului țăran trecu la limba
obiș nuită , adoptată de toată lumea.
— Unde ı̂l gă sesc pe directorul S.M.T.-ului?
— Nu ș tiu.
— Nu cunoș ti pe directorul S.M.T.-ului?
— Nu-l cunosc.
„Iată cum s-au rupt de viață, leneș ii ă ș tia blestemați, gâ ndi cu
amă ră ciune delegatul. S-a ajuns pâ nă acolo, ı̂ncâ t populația locală nici
nu-l cunoaș te pe directorul S.M.T.-ului. Vom da sancțiuni, numai
sancțiuni!”
— Dar pe adjunct ı̂l cunoș ti?
— Nici pe adjunct nu-l cunosc.
— Devine interesant. Poate nici pe contabilul ș ef nu-l cunoș ti?
— Nu-l cunosc.
— Ad-mi-ra-bil! Dar pe altcineva din S.M.T. cunoș ti?
— Nu cunosc pe nimeni.
— Poate că ai să -mi spui că nici nu există aici un S.M.T?
— Nu există .
— Cum nu există ? Ce tot ı̂ndrugi? strigă delegatul Centrului de
tractoare ș i ră mase atâ t de stupe iat, ı̂ncâ t trecu din nou la vocabularul
teatrului de amatori. Nu-i demult poveste, deună zi numai le
expediară m telegrame! Ce staniță e asta?
— Novoivanovsk, raionul Novopokrovsk.
— Nu cumva le-ai ı̂ncurcat, bă die?
Bă dia susținea ı̂nsă cu o ı̂ndă ră tnicie uimitoare că nu putea să le
ı̂ncurce, iindcă s-a nă scut acolo ı̂n sat ș i tot acolo a crescut. Iar ı̂n ceea
ce priveș te S.M.T.-ul, aș a ceva nu se există pe aici. Nici mai demult
poveste nu a fost, nici deună zi nu a existat ș i nici azi nu este.
— Atunci ce-i aici? E o adevă rată fantasmagorie! bolborosi
delegatul. Tehnică la granița fantasticului!
La sovietul să tesc gă si toate actele trimise la timpul să u S.M.T.-ului:
mandatele de bani ș i adresele, instrucțiunile ș i somațiile, telegramele
simple ș i telegramele fulger, comunică rile privind fondul de salarii
eliberat pentru plata lucră torilor inexistenți ai S.M.T.-ului - fantomă , ba
chiar ș i un plic din partea procurorului ș i o scrisoare din partea ilialei
din Stavropol a Centrului regional de cereale ș i tractoare, arzâ nd de
dorința de a cunoaș te adresa scumpului tovară ș director, care, ı̂n
realitate nici cu numele nu există .
Cea mai uimitoare era ı̂nsă comunicarea Bă ncii socialiste de credit
agricol. Prin această adresă se fă cea cunoscut că s-au scă zut din
veniturile S.M.T-ului două mii de ruble pentru diferite rețineri. Mare
minune, ză u aș a! S.M.T. nu există , dar venitul ei există . Ș i, de bună
seamă , un venit mare de tot, dacă numai reținerile s-au ridicat la două
mii.
— Dați-mi voie, ș opti delegatul, ı̂n aceste condiții cui să mai fac
observații? Cui să aplic mustră ri? Pe cine să trimit ı̂n instanță? Nu există
nici un ș ef! Nu există nimic! Numai venitul! Dar unde sunt pierderile?
Aș a că s-a organizat la Centrul regional de cereale ș i tractoare o
nouă ș edință fulger. Au venit ı̂n fugă din toate pă rțile instructorii,
experții ș i referenții.
Raportul ı̂n lă că rat al delegatului a fost ascultat ı̂n tă cere.
— Aș a care va să zică ! Spuse cu un glas care bubui ca un tractor
responsabilul la nivel regional. Toate bune ș i frumoase. Dar vă rog să -mi
spuneți cine-i tâ mpitul care a inventat că acolo e o stație de maș ini ș i
tractoare, câ nd ea nu există ? Cine-i tâ mpitul, asta vă ı̂ntreb?
— Da, ı̂ntr-adevă r, cine-i tâ mpitul? ı̂ntrebară mai ı̂nviorați parcă cei
din sală . Bine ar i să ie prins ș i... m-m-m-m... Să i se dea o mustrare.
— Ce „mustrare”! Mustrare scrisă !
— Cu avertisment!
— Să ie dat afară !
— Să ie trimis ı̂n instanță!!!
Mâ hniți ș i indignați totodată , participanții la adunare se priviră
unul pe altul. Ochii le erau limpezi ș i frunțile senine, iar chipurile lor
nobile erau aburite de transpirație.
Bineı̂nțeles că , acolo, printre ei, nu exista nici un tâ mpit.
1933
Ziaristul Oșeinikov
La un ceas tâ rziu din noapte ziaristul Oș einikov ș edea la masă ș i
scria un reportaj.
Ar i desigur cazul aici să -l desfă tă m pe cititor comunicâ ndu-i rapid
că lumina discretă a becului unei veioze arunca pete bizare pe fața celui
ce scria, că ı̂n casă era liniș te ș i că se auzea numai scâ rțâitul
duș umelelor, iar undeva (departe-departe) lă tra un câ ine.
La ce bun ı̂nsă toate aceste frumoase detalii literare?
Contemporanii tot nu le vor prețui, iar urmaș ii le vor blestema.
Aș a că vom i scurți.
Subiectul care-i că zuse lui Oș einikov era cam ingrat - trebuia să
scrie despre o anumită ș edință jubiliară . E destul de di icil să te
desfă ș ori pe baza unui astfel de material. Dar Oș einikov nu s-a pierdut
cu irea, nu s-a dezorientat.
„Nu-i nimic, gâ ndea el, mă descurc eu cu tehnica gazetă rească .
Slavă domnului, nu fac meseria asta de ieri de-alaltă ieri.”
Primele râ nduri Oș einikov le-a scris aproape fă ră să se gâ ndească .
Il ajuta faptul că era stă pâ n pe tehnica elementară a scrisului ș i
cunoș tea ș i gusturile redactorului.
„In imensa sală a teatrului de dramă oră ș enesc, cu o capacitate de
două sute cincizeci de locuri, se agită o mare de capete. Se vă d
scurgâ ndu-se valurile de reprezentanți ai organizațiilor obș teș ti din
am iteatru spre parter, aducâ nd cu dâ nș ii larma glasurilor vesele ı̂n
gigantica noastră ı̂ncă pere teatrală .”
Oș einikov ı̂i ceru soției un pahar de ceai ș i continuă să scrie:
„Dar iată că marea de capete se liniș teș te. Pe estradă apare igura
viguroasă , ca dă ltuită , a lui Anton Nikolaevici Gusilin, atâ t de bine
cunoscută tuturor celor adunați aici. In sală izbucneș te o furtună de
aplauze.”
Incă vreo zece râ nduri de acelaș i gen au izvorâ t cu uș urință de sub
pana ziaristului. Pe urmă a ı̂nceput să dea de greu, trebuia să descrie o
igură nouă - aceea a preș edintelui Comitetului executiv, tov. Cihaev.
Figura era nouă , expresiile erau ı̂nsă cele vechi. Dar omul a fă cut ce
a fă cut ș i, cum se spune, s-a descurcat.
„La masa prezidiului adună rii jubiliare apare, cu mersu-i energic,
tovară ș ul Cihaev. In sală se aude o explozie puternică de aplauze care-ți
dau impresia că sunt vuietele unui lux. Dar iată că marea clocotitoare a
bucuriei celor prezenți ı̂și potoleș te valurile ı̂nspumate ș i ı̂nvâ rtejite ș i
intră din nou ı̂n cuprinsul țărmurilor unei atenții concentrate.”
Oș einikov stă tu puțin pe gâ nduri.
„Intră ea, intră , bun, ș i pe urmă ?”
Se ridică de la masă ș i ı̂ncepu să se plimbe nervos prin cameră .
Câ teodată asta ajută ș i ı̂ntr-o anumită mă sură ı̂nlocuieș te inspirația.
„Aș a, aș a, gâ ndi el, pe Cihaev ă sta l-am descris destul de bine. Ș i
igura lui Gusilin mi-a ieș it destul de vie. Se simte ı̂nsă lipsa unor
amă nunte pur artistice.”
Gâ ndurile lui Oș einikov o luau razna.
„Dracul ș tie ce se-ntâ mplă , cugeta el, de doi ani mi-au promis un
apartament ı̂n blocul cel nou ș i nu mi-au dat nimic. Lui Iliuș ka Kaciurin
i-au dat, banditului de Fialkin i-au dat, iar mie...” Deodată , fața lui
Oș einikov s-a luminat de un zâ mbet dulce, copilă resc. S-a apropiat de
masă ș i a ı̂nceput repede să scrie:
„La dreapta preș edintelui adună rii apare igura puternică , masivă
ș i hotă râ tă a ș efului sectorului de locuințe, tovară ș ul F. Z. Grudastı̂i, atâ t
de atent față de nevoile noastre. Din nou se aude ropotul aplauzelor.”
— Oh, dacă mi-ar da mă car două camere! ș opti cu patimă autorul
reportajului literar. Ș i dacă nu-mi dă ? Ba ı̂mi dă . Acum precis că -mi dă .
Totuș i, pentru deplina lui liniș te su letească , ı̂n loc de „ropotul
aplauzelor” scrise „vuietul ovațiilor” ș i adă ugă cu dă rnicie:
„Tovară ș ul Grudastı̂i examinează cu privirea calmă a unui eminent
conducă tor economic fețele tă cute ș l atente ale celor din primele
râ nduri, care par să exprime opinia generală : «Cu siguranță că dragul
nostru tovară ș Grudastı̂i nu ne va dezamă gi, el va duce construcția la
bun sfâ rș it ș i va repartiza ı̂n mod just locuințele, celor mai merituoș i.» “
Oș einikov reciti ce scrisese. Reportajul ară ta destul de bine, dar nu
prea era inisat artistic.
Se cufundă ı̂ntr-o meditație creatoare. Curâ nd va veni vara, va luci
soarele, vor ciripi pă să relele, va foș ni iarba... Ah, natura, veș nic tâ nă ra
natură ... Stai culcat ı̂n hamacul tă u, ı̂n vila ta, proprietate personală ...
Oș einikov se trezi din reverie.
„Eh, dacă aș avea ș i eu o vilă !” gâ ndi el, mijindu-ș i ochii.
Ș i imediat de sub pana ziaristului se revă rsară noi râ nduri pline de
inspirație:
„Din grupul membrilor prezidiului se distinge pro ilul inteligent,
plin de putere de muncă , luminat parcă de soarele de primă vară , al
conducă torului subsecției de vile, tovară ș ul Kulikov, acest ı̂nfocat om de
acțiune, care ne pune la dispoziție o odihnă de vară să nă toasă ,
civilizată , plină de ı̂nsu lețire, de bucurie, de fericire. Fă ră voie ı̂ți trece
prin gâ nd că resortul vilelor se a lă ı̂n mâ ini de nă dejde.”
Chinurile creației artistice bră zdară fruntea lui Oș einikov cu riduri
adâ nci.
In cameră intră soția.
— Ș tii, spuse ea, mă cam neliniș teș te Miș a al nostru.
— Dar ce s-a ı̂ntâ mplat?
— A ı̂nceput să cam aducă de la ș coală numai note proaste. Nu
cumva să ne ră mâ nă repetent.
— Stop, stop, spuse ziaristul. E un detaliu literar extrem de prețios.
Mai fac imediat o completare.
Ș i ı̂n reportajul lui apă ru un nou alineat.
„In marea de capete se distinge fața expresivă a ș efului serviciului
ı̂nvă țămâ ntului public - tovară ș ul Kalacevski, o igură care ı̂ți impune
respect. O priveș ti ș i parcă fă ră să vrei o ș i vezi ı̂n mijlocul mă rii de
fețiș oare de copii, copiii noș tri atâ t de ı̂nsetați de cultură , de ș tiință, de
lumină , de tot ce e nou.”
— Tu stai noaptea ș i munceș ti, spuse soția, iar secă tura aia de
Fialkin a obținut o cabină gratuită pe vapor.
— Nu se poate!
— De ce să nu se poată ? Mi-a spus-o chiar nevastă -sa. Pleacă zilele
astea. O splendoare de plimbare. O să ptă mâ nă - dus, o să ptă mâ nă -
ı̂ntors. Mi se pare că nici masa n-o plă tesc.
— Mare câ ine! spuse Oș einikov pă lind. Cum o i fă cut? Bine, bine,
lasă -mă acum cu prostiile tale.
Dar mâ na lui ı̂ncepu să ı̂nș ire singură niș te râ nduri pline de
că ldură , de lumină :
„Din câ nd ı̂n câ nd, se iveș te ı̂n spatele conducă torilor regiunii,
conducă torii iubiți de toți oamenii muncii, fața bă rbă tească ș i simpatică
a ș efului serviciului de navigație de stat Kaiutkin, care ne prezintă
atâ tea exemple de muncă fă ră preget cu adevă rat marină rească .”
— Nu ș tiu de ce, dar ı̂n ultima vreme mă cam dor ș alele, continuă
soția. Mi-ar face bine un anume medicament, numai că nu se gă seș te
nică ieri.
— Te dor ș alele? tresă ri gazetarul. Uite acuș i ı̂ți prescriu ș i
medicamentul tă u.
Oș einikov ı̂și ș terge fruntea ș i, copleș it de a luxul forțelor de
creație, continuă să scrie:
„In masa spectatorilor stră lucesc ochelarii celebri ı̂n tot oraș ul ai
iubitului nostru ș ef al serviciului Să nă tă ții...”
Spre dimineață reportajul era gata. Erau acolo toți - ș i directorul
teatrului, ș i administratorul cinematografului „Goliat”, ș i ș eful miliției,
chiar ș i responsabilul secției de pompieri („... a că rui privire plină de
vitejie...”). Pe ă sta ziaristul l-a introdus pentru caz de incendiu.
— Are să intervină mai repede, gâ ndi el cu voluptate, are să stingă
mai cu su let decâ t la alții.
Din opera lui literară lipsea un singur om: cel să rbă torit.
— Se poate fă ră el? se miră soția. Doar a ı̂mplinit patruzeci de ani
de activitate ireproș abilă la Gră dina botanică .
— Ce nevoie am eu de acest să rbă torit? zise Oș einikov iritat, ș i de
ce naiba ı̂mi trebuie Gră dina lui botanică ! Dacă era vorba de o gră dină
de pomi fructiferi, ei, da, se schimba socoteala!
Ș i se uită la soția lui cu o privire calmă , deschisă , nimicitoare.
1933
Rețeta unei vieți liniștite

Conferențiarul. Cetă țeni, administrația blocului nostru mi-a propus
să țin ı̂n fața locatarilor o mică conferință despre felul ı̂n care trebuie să
te organizezi ca să duci o viață liniș tită . După o matură chibzuință am
acceptat.
Multă lume se miră cum fac eu de-mi pă strez liniș tea su letească ș i
mă a lu mereu ı̂ntr-o dispoziție satisfă că toare, ı̂n timp ce ı̂n jurul meu
palpită o viață atâ t de agitată ș i se provoacă o hă rțuială absurdă a
nervilor. Pe linie de schimb de experiență vă voi povesti despre toate
realiză rile mele.
Va rog să pă strați liniș tea, că ci ı̂n caz contrariu voi i nevoit să iau
mă surile drastice corespunză toare.
Prin urmare, dacă un om vrea să ie liniș tit, trebuie să aibă ı̂n
permanență asupra sa urmă toarele obiecte: un carnețel, un creion bine
ascuțit ș i un luier. Da, chiar aș a: un luier. Nu se poate concepe liniș tea
su letească dacă nu porți ı̂n buzunar un luier.
Să zicem deci că intri ı̂ntr-un magazin cu scopul de a-ți procura
anumite produse alimentare, sau mă rfuri de larg consum, sau câ teva
obiecte de lux, sau rechizite de birou. De cele mai multe ori, ireș te,
toate merg strună - faci coadă la tejghea, cumperi obiectul de care ai
nevoie, faci coadă la casă , plă teș ti ș i pleci. Rar ı̂nsă se ı̂ntâ mplă să scapi
fă ră incidente atunci câ nd vizitezi un magazin. Un cumpă ră tor te
ı̂mpinge cu cotul, un vâ nză tor ı̂ți ră spunde grosolan, casierița declară că
nu are rest. In asemenea cazuri se aud ı̂n-totdeauna țipete ș i altercații ș i
se produce o agitație - sau, cum vă spuneam, o hă rțuială absurdă a
nervilor. Ș i totuș i asta trebuie evitat. Nu trebuie ı̂n nici un caz să ridicați
tonul.
Să zicem că te-a ı̂mpins cineva. Foarte bine. Ră mâ i câ t se poate de
calm. Cauți să a li cine te-a ı̂mpins. Il rogi să -ți prezinte actele.
Bineı̂nțeles că cel vinovat te asigură că te-a ı̂mpins fă ră să vrea ș i refuză
să -ți arate actele. Ș i mai bine. Il cauți pe responsabilul magazinului ș i
pretinzi foarte ı̂ncet, dar ferm, ca huliganul să ie imediat ı̂ndepă rtat de
pe teritoriul unită ții comerciale. Responsabilul are să susțină ireș te că
asta nu e treaba lui ș i că , ză u, nu e cazul să se facă atâ ta zarvă pentru
niș te leacuri. Fleacuri? Foarte bine. Fă ră strigă te, domol, ı̂ți iei liniș tit
creionul ș i treci numele birocratului ı̂n carnețel. Responsabilul zice că el
nu se sinchiseș te de carnețelul meu. A, nu se sinchiseș te? Splendid!
Mobilizezi atunci ı̂ntregul activ de cumpă ră tori, le strâ ngi râ ndurile ș i ı̂i
ridici la luptă ı̂mpotriva funcționarului care ș i-a pierdut simțul
realită ții.
Ș i dacă , nu-i aș a, cumpă ră torii nu vor să se ı̂ncadreze ı̂n luptă ? Dacă
nu vor să -ș i strâ ngă râ ndurile? Excelent! Scoți acelaș i creionaș ș i,
pă strâ ndu-ți acelaș i calm deplin, ı̂i notezi pe absolut toți cetă țenii a lați
ı̂n magazin. Da, da, absolut pe toți, cu adresele lor, ș i cu locul lor de
muncă . Pentru a lupta cu succes ı̂mpotriva unor astfel de elemente
antisociale trebuie ı̂nsă antrenați ș i vâ nză torii.
Dacă vâ nză torii nu-ți dau concursul legal, cu atâ t mai bine. Ii treci
pe toți ı̂n carnețel, chiar ș i pe casieriță - ca să nu mai râ dă cu râ sul ei
idiot, sustră gâ ndu-se de la obligațiile ei de serviciu. Ați putea sigur să -
mi spuneți că cei vinovați vor fugi din magazin, scă pâ nd astfel de
ră spundere. Ei bine, nu. Asta n-o pot face. Atraș i de scandal, din stradă
vor ı̂ncepe să se adune curioș ii, ș i uș a va i blocată - nimeni nu va mai
putea nici intra, nici ieș i.
Copiii vor ı̂ncepe să plâ ngă , cei mari vor profera amenințări, o
femeie mai slabă de ı̂nger va leș ina ș i se va auzi chiar ș i zgomotul
trupului ı̂n că dere. Se va produce acel fenomen despre care v-am mai
pomenit de două ori ș i anume: o hă rțuială a nervilor. Dumneata ı̂nsă ı̂ți
vezi de treabă ș i continui ı̂nscrierea ı̂n carnețel.
Dacă ı̂n vremea aceasta vei i insultat ș i ți se vor spune fel de fel de
vorbe, e foarte bine! Consemnezi cu calm delictul de agresiune verbală ,
notezi ı̂n carnețel ș i faci un semn ı̂n dreptul numelui nemernicului de
agresor.
O voce neră bdă toare din s a l ă . Dar dacă ı̂ți arde cineva o palmă ?
Conferențiarul. Asta e ș i de dorit. Primesc palma. Perfect. Acum
cumpă ră torii ș i vâ nză torii sunt toți o bandă ș i toată banda asta se a lă
ı̂n mâ inile mele. Lucrurile merg admirabil. Cetă țenii nemulțumiți mă
amenință cu linș ajul. Mă ș i apucă de rubaș că . In clipa aceea scot luierul
ș i-i trag un luierat puternic ș i solemn. Nu fuge nimeni, toți vor da
socoteală : ie pentru agresiune corporală , ie pentru pasivitate față de
agresiune corporală , ie pentru instigare la agresiune corporală . Vine
milițianul ș i duce la miliție toată gaș ca de criminali. Acum se produce,
vă rog să observați, o nouă hă rțuială absurdă a nervilor. Toți se agită , nu
vor să meargă la secție, țipă că trebuie să ie la serviciu, sau la doctor,
sau acasă . Numai eu ră mâ n calm.
Ceea ce mă face să iu calm este conș tiința dreptă ții. Pulsul - ș aizeci
ș i doi - e perfect! Temperatura corpului - treizeci ș i ș apte. Pupilele
reacționează corect. Incep chiar să zâ mbesc. De-a lungul drumului toți
se enervează grozav vă zâ ndu-te atâ t de calm ș i ați mai ard câ teva palme
ı̂n fața reprezentantului puterii. Excelent! Scoți acelaș i creionaș ș i
notezi cu sâ nge rece ı̂n carnețel cine te-a bă tut ș i de câ te ori te-a lovit. Ș i
bifezi. Acum nu mai ai nici o grijă - treaba va ajunge ı̂n instanță.
Cetă țeni, vă rog să țineți minte această axiomă : Absolut toate trebuie să
ajungă ı̂n instanță. Altfel nu puteți avea o viață liniș tită .
O voce din s a l ă . Cum absolut toate?
Conferențiarul. Absolut toate. Să zicem că ai fost la o petrecere ș i
cineva ți-a luat galoș ii. Lă mureș ti cine a fă cut mă gă ria asta ș i - hai cu el
la judecată ! ı̂l aduci ı̂n instanță ș i pe stă pâ nul casei care n-a avut grijă de
galoș i. Ii aduci ș i pe musa iri pentru beție ș i complicitate. Bineı̂nțeles că
important aici nu-s nici galoș ii, nici trei ruble câ t costă ei, ci principiul.
Dacă , prin urmare, am veni cu toate treburile la judecată , atunci
diagrama bolilor nervoase ar cunoaș te o bruscă coborâ re.
O voce din sală . Dar e pur ș i simplu revoltă tor! (Rumoare generala).
Conferențiarul. Vă rog să nu tulburați liniș tea. Pentru tulburarea
liniș tii se aplică amenzi. Ș i iindcă veni vorba despre amenzi. De mult
trebuie să se reglementeze ca cetă țenii să aibă dreptul de a se amenda
unul pe altul. O asemenea reglementare ar juca un rol educativ câ t se
poate de pozitiv. Te amendez eu pe dumneata, mă amendezi dumneata
pe mine. Dumneata - pe mine, eu - pe dumneata. Taxatorii - publicul,
publicul - pe taxatori. Ce minunată , ce liniș tită ar i atunci viața, fă ră
această hă rțuială a nervilor. Incasezi de la unul un pol, eliberezi
chitanța ș i-ți vezi mai departe de treabă . Sfâ ntă este, ı̂nsă , judecata. Eu
mă duc cu toate la judecată . Acum, de exemplu, mă judec cu logodnica
mea pentru o chestiune personală , adică pentru o palmă pe care mi-a
dat-o ı̂n timp ce ne a lam ı̂mpreună la Teatrul de Artă . Imi veți spune că
este o chestiune intimă ș i că mult mai simplu ar i să n-o mai iau de
nevastă . Sigur, ar i fost mai simplu. Dar eu o fac din principiu. Ș i am ș i
martori. Mi-am notat doisprezece oameni de la balconul doi ș i trei
plasatori. Banditul de taică -să u mă caută prin tot oraș ul ș i promite că
mă cotonogeș te. Foarte bine! Stau ș i aș tept liniș tit atacul lui huliganic.
Un singur lucru mă ı̂ngrijorează : nu cumva viitorul meu socru să mă
prindă fă ră martori. Aș a că ı̂n zilele astea agitate sunt nevoit să umblu
cu martorii după mine.
Cetă țeni, v-am prezentat aici, ı̂n linii generale, metodele pe care le
aplic eu, metodele care-mi dau posibilitatea să evit hă rțuiala absurdă a
nervilor ș i să mă a lu ı̂n permanență ı̂ntr-o stare de calm absolut. Repet
ı̂ncă o dată - nici un pas fă ră judecată , nici un pas fă ră martori, totul
trebuie trecut ı̂n procese-verbale, totul... Cine e un imbecil primejdios?
Eu sunt un imbecil primejdios? Foarte bine! A, ș i nemernic pe deasupra.
Perfect! Canalie? Minunat! Scot carnețelul, iau creionaș ul ș i notez...
Degeaba dai din mâ ini, tovară ș e Feodalkin, are să le lă murească
judecata pe toate. N-ai să dovedeș ti nimic cu pumnii. Ah, aș a pofteș ti?
Agresiune corporală ? Exact asta aș teptam. Nu, voi nu ș tiți să tră iți. Vă
mai trebuie mult pâ nă să ajungeți la perfecțiune (Oftează , apucă luierul
ș i scoate un luierat puternic.)
1934
Romanța samovarului
De dimineață pâ nă noaptea tâ rziu, de după paravanul bufetului din
gara Soci, la doi paș i de locomotivă , se aude câ ntâ nd o orchestră . E un
ansamblu artistic condus de un maestru invitat anume ı̂n acest scop.
Se câ ntă ı̂n special niș te câ ntece deș uchiate ca, de exemplu: „La
samovar stă m amâ ndoi cu Maș a, afară -i trist ș i s-a ı̂ntunecat.”
Ș i treaba asta se face pare-mi-se nu atâ t pentru desfă tarea auzului
suferinzilor din mai sus-amintita stațiune balneo-climaterică , câ t
pentru a acoperi țipetele pasagerilor deveniți victime ale lipsurilor din
transportul feroviar.
Iată deci tabloul: peronul, soarele ș i trenul gata să pornească ı̂ntr-o
lungă că lă torie.
Trecâ nd pe lâ ngă straturile de lori ș i pe lâ ngă ansamblul artistic,
pasagerul se ı̂ndreaptă spre vagonul lui. Aici zâ mbeș te dezorientat. Nu
e mult de câ nd la calea ferată pasagerul era tratat ca un zero, ai i zis că
se stră duiau chiar să nici nu-l ia ı̂n seamă ș i deodată , precum vezi, ce
mai progres!
Pasagerul arată ı̂nsoțitorului de vagon biletul care constată că locul
menționat pe bilet aparținea de mult ș efului de tren ș i că agenția de
voiaj nu avea dreptul să -l vâ ndă .
Pasagerul se ı̂nfurie. Insoțitorul ı̂și pă strează calmul.
„Nu s-ar putea totuș i face cumva ca să ajungă ı̂n tren?”
Insoțitorul nu ș tie. Asta nu e, zice el, treaba lui. Treaba lui e să
primească pasagerii cu bilețele ı̂n regulă .
Impiegatul de miș care ı̂l compă timeș te pe pasager, dar la urma
urmei treaba asta nici pe el nu-l priveș te. Treaba lui e să ie de serviciu
ı̂n stație.
Cu mare greutate, pasagerul ș i cei opt oameni care-l petrec,
ținâ ndu-se după el cu brațele desfă cute pentru ı̂mbră țiș ări de adio ș i cu
buzele țuguiate pentru să rută ri, ı̂l gă sesc, ı̂n sfâ rș it, pe ș eful de tren.
Ș eful de tren, un om foarte de treabă ș i ı̂ndatoritor, e gata să facă
tot ce se poate. Problema biletelor - nu e ı̂nsă treaba lui. El nu poate să
ră spundă de greș elile agenției de voiaj.
Ș i uite aș a, dintr-una ı̂ntr-alta, clopotul sună a doua oară ș i ı̂n gară
nu e nici un om care să -l poată ajuta pe pasagerul nostru.
Trenul porneș te, bietul om cu fața schimonosită de mâ nie ră mâ ne
pe peron, cei ce l-au ı̂nsoțit ı̂și readuc buzele ș i mâ inile ı̂n stare
normală , iar ansamblul artistic, cu puteri ı̂nzecite ș i ı̂ntr-un ritm turbat,
atacă „Câ ntecul prieteniei”, transformat ı̂n foxtrot.
Ș i la restaurantul gă rii din Kiev orchestra câ nta tot „La samovar
stă m amâ ndoi cu Maș a...”
In atmosfera asta creată de sunetele vesele ale muzicii circulă
printre palmierii mâ njiți cu var câ țiva chelneri jegoș i. Mă suțele sunt
acoperite cu niș te fețe de masă , care au fost câ ndva curate. La umbra
lorilor uscate stau pahare umede cu margini ciobite.
Gă rile din Moscova sunt mult mai avansate din acest punct de
vedere.
Anunțurile mari din ziare informează pe toată lumea că ı̂n gară
câ ntă pâ nă la ora patru dimineața o orchestră de jaz ș i că „specialitatea
gă rii” sunt colțunaș ii cu carne.
Să nu credeți că e doar o reclamă mincinoasă . Toate corespund
realită ții. Palmierii se a lă ı̂n că dițele lor, se servesc niș te colțunaș i cam
cenuș ii, iar câ țiva oameni ı̂n vestoane ș i că mă ș i ucrainene, cam
chercheliți, ı̂ncearcă să danseze rumba, atenți să nu-ș i scape din mâ ini
servietele, ı̂n timp ce membrii orchestrei ı̂și lasă instrumentele pe
scaune, se ridică brusc ı̂n picioare ș i câ ntă cu glasuri ı̂ndoielnice:
Mașa-i toarnă ceai în ceașcă

Iar privirea-i știe să făgăduiască.
Din bucă tă rie vine un miros ı̂ngrozitor ș i deasupra peronului

pluteș te un iz ı̂necă cios de pâ rjoale. E câ t se poate de clar că cineva n-a
ı̂nțeles nimic ș i că le-a ı̂ncurcat pe toate: „specialitatea gă rii” nu trebuie
să ie ı̂n nici un caz colțunaș ii cu carne - ca gustare la votcă , ci cu totul
altceva, ceva, cum să zic, mai feroviar, iar ı̂n ziare trebuie publicată nu
lista dansurilor din gă ri, ci mersul trenurilor. Ar i, ză u, mult mai util
pentru pasageri.
Să nu credeți că vrem să vă instigă m ı̂mpotriva colțunaș ilor, a
palmierilor ș i a dansurilor.
Colțunaș ii sunt un fel de mâ ncare excelent. Dar nu-ți vine să -i
mă nâ nci pe o față de masă murdară - nu-ți vine nici să -i duci la gură .
Palmierul e frumos câ nd e ș i el la locul lui. Ce poate i ı̂nsă mai urâ t
decâ t niș te palmieri pră fuiți dintr-un restaurant, decâ t lă dița cră pată ,
din care biata plantă tropicală ı̂și ı̂ntinde frunzele peste necomestibila
ciorbă feroviară , sau peste un anemic cotlet. Ș i câ nd trenul mai ș i
ı̂ntâ rzie câ teva ore, palmierul ă sta devine ı̂n ochii pasagerului o plantă
ı̂ntr-adevă r decorativă , simbol al tuturor misti ică rilor. Nici treaba cu
foxtrotul nu e chiar fă ră cusur. Câ nd auzi câ ntâ nd o orchestră de jaz, ı̂ți
vine ireș te să dansezi. Dar nu poți porni să dansezi, lă sâ ndu-ți
geamantanele lâ ngă mă suță, e periculos - se fură , iar să dansezi cu
bagajul ı̂n mâ ini - e cam greu. Se poate desigur angaja un hamal care să
danseze ală turi, cu geamantanul, dar nu-l ține buzunarul pe iecare.
Se gă sesc cu duiumul tot felul de administratori ș i aș a-ziș i
organizatori care dovedesc o tenacitate de maniaci atunci câ nd vor să -i
impună omului sovietic propriul lor prost-gust, concepția lor de
câ rciumari despre frumusețe, confort ș i odihnă .
Odinioară la marile hanuri era nelipsită câ te o orgă mecanică -
acest ı̂n ioră tor instrument muzical era cum nu se poate mai potrivit
pentru ı̂ndobitocirea maselor ı̂napoiate de birjari. Zi ș i noapte, orga
reproducea, tună tor, acelaș i vals, „Valurile Dună rii”.
Astă zi, la „Riviera Caucaziană ”, cel mai bun hotel de pe litoralul
Mă rii Negre, rolul orgii a fost preluat de un gramofon radio icat.
Foxtroturile ră sună fă ră ı̂ncetare. Necazul nu e că se câ ntă foxtroturi, ci
că se câ ntă fă ră nici o pauză : nu poți scă pa de ră getul acela metalic
decâ t fugind pe plajă .
Iată , aș adar, ș i aici tabloul: un aerariu - bolnavii stațiunii stau sub
cort, o adiere de vâ nt ı̂i dezmiardă , oamenii citesc câ te o carte sau
vorbesc ı̂ncetiș or despre reumatismele lor, despre Mațesta18, despre
una sau alta.
Ș i deodată apare un trup despuiat cu o cască albă de milițian,
ținâ nd sub braț un bariton de alamă . După el mai apar vreo două zeci ș i
nouă de milițieni goi, ı̂n cipici de pâ nză , că râ nd corneți, tromboane,
laute, un helicon, talere ș i o tobă turcească .
Bolnavii stațiunii n-au priceput ı̂ncă bine ce se ı̂ntâ mplă , dar miliția
a ș i ı̂nceput să -ș i aș eze pupitrele.
— Poftiți mai aproape, cetă țeni, spune politicos dirijorul.
— Ce aveți de gâ nd să faceți aici? ı̂ntreabă cu spaimă bolnavii.
In loc de ră spuns, dirijorul strigă că tre detaș amentul să u: „Trei,
patru”, ridică mâ na ș i dea lungul litoralului martir ı̂ncep să se
ră spâ ndească sunetele maiestuoase ș i puternice ale câ ntecului „La
samovar stă m amâ ndoi cu Maș a”.
Orchestra lă rgită a miliției din Soci dă concerte dimineața, de trei
ori pe să ptă mâ nă , pentru ca nu cumva cei ce se scaldă să se plictisească .
Ș i cum pe plajă e foarte cald, muzicanții se ı̂nghesuie sub cortul
aerariului, ı̂n vreme ce bolnavii ı̂și pă ră sesc, respirâ nd cu greutate,
ultimul refugiu, ı̂n urma lor bate tobă ș i ză ngă ne să lbatec talerele.
Câ te nu inventează administratorii noș tri, numai ca să scape cumva
de cerințele mereu crescâ nde ale consumatorului, cititorului,
cumpă ră torului, spectatorului sau că lă torului!
Cineva a a lat de la careva că pe lume undeva există niș te expresuri
albastre, vestite prin viteză , confort ș i stră lucire. Ș i câ t ai bate din palme
s-a ș i ı̂n iințat un expres albastru, pe linia Kiev-Moscova.
Expresul este ı̂ntr-adevă r foarte albastru. Toate vagoanele, chiar ș i
cel de bagaje, sunt vopsite câ t se poate de conș tiincios cu o splendidă
vopsea albastră .
Ș i la asta se reduce toată asemă narea.
Intâ i ș i ı̂ntâ i trenul nu e expres: face opt sute de kilometri ı̂n
două zeci de ore. Vagoanele lui capitonate sunt inisate mai prost decâ t
aceleaș i vagoane din trenurile obiș nuite, ı̂n vagonul restaurant e
murdar ș i se mă nâ ncă prost. In schimb, pe mă suțele din compartimente
zac niș te ghivece voluminoase cu lori serbede, iar la ferestre stau
agă țate niș te perdeluțe de rips, tari ca o scoarță. S-ar i pus ș i niș te
palmieri, dar n-a mai fost loc.
Bine că nu mai e pe undeva ș i un jaz ș i că nu se mai aude ș i orga
mecanică . Jazul este foarte ı̂ndră git, e iubit azi la noi cu o dragoste
tâ rzie ș i pă timaș ă.
Servirea cali icată ș i rapidă a consumatorului a fost ı̂nlocuită cu
palmieri de câ rciumă ș i cu muzică , iar obiceiul a devenit general. Toate
sunt ı̂nlocuite ı̂n felul acesta: ș i cură țenia, ș i confortul, ș i politețea, ș i
mâ ncă rurile gustoase, ș i sortimentul variat de mă rfuri, ș i odihnă .
Palmierii ș i muzica sunt considerați un adevă rat panaceu.
Uneori la lori ș i la viori se mai adaugă ș i un portar cu barbă à la
Alexandru al treilea. Tot aș a, iindcă se consideră că e frumos. E de
bună -seamă cineva care e convins că portarul cu barbă e o valoare
estetică perenă , universală , ceva ca Acropole din Atena sau ca Forumul
roman. Barba stă proțăpită la poarta hotelului, dar sunt doi ani de zile
de câ nd ı̂n toate camerele soneriile nu mai funcționează .
E mai uș or să -i bagi omului sub nas o glastră cu cerceluș i, decâ t să -i
oferi la timp, ı̂n cură țenie ș i fă ră gă lă gie, un prâ nz gustos pe farfurii
ı̂ncă lzite.
E mai uș or să -l asurzeș ti cu niș te câ ntece de câ rciumă transpuse ı̂n
ritm de foxtrot, decâ t să realizezi ı̂n gară o cură țenie autentică ,
exemplară , ș i ı̂n tren un confort veritabil.
Ș i toate acestea nu se ı̂ntâ mplă din cauza să ră ciei, ci din cauza
prostiei. Ș i pe deasupra ș i din cauză că lipseș te dorința ca iecare să -ș i
satisfacă elementarele obligații de serviciu.
1934
Bătrânii
„Intr-o stare alarmantă , suferind de o boală grea ș i de ı̂ndelungă
vreme, vi se adresează un om aproape bă trâ n.
Temerile mele sunt atâ t de ı̂ntemeiate, ı̂ncâ t ı̂ncerc să le previn.
Sunt de zece ani cotizant la Asociația cooperatistă de locuințe
«Dzerjinski>> din strada Sadovaia-Zemlianaia, 37/1. Am plă tit pâ nă
acum 2150 de ruble, adică peste o mie de ruble mai mult decâ t cota de
participație completă .
Am lucrat ı̂n transporturi din anul 1900. In timpul puterii sovietice
am fost ș ef de exploatare ș i ș ef la drumuri mai mult de zece ani, din care
patru ani pe drumurile frontului. Acum am ajuns la o invaliditate totală .
Starea să nă tă ții mele se ı̂nră ută țeș te din cauza condițiilor foarte rele de
trai - pe o suprafață de 19 metri pă trați sunt masați ș ase oameni,
aproape stră ini unul pentru celă lalt. Luâ nd ı̂n considerație stagiul ș i
banii depuș i, aș avea toate priorită țile. Munca anterioară nu face decâ t
să -mi ı̂ntă rească dreptul.
La Asociație se repartizează ı̂n prezent locuințe. Deș i mi se spune
că voi primi casă , problema se discută atâ t de formal, atâ t de abstract,
ı̂ncâ t ı̂mi pierd nă dejdea. Starea să nă tă ții mele nu-mi permite să mă
deplasez prea des ca să -mi apă r dreptul meu incontestabil. Acum
locuințe capă tă cei mai tineri.
Gâ ndiți-vă numai! Să aș tepți zece ani, să ș tii că ı̂ntr-o locuință nouă
ai putea să mai tră ieș ti ı̂ncă vreo cinci-ș ase ani, mă car atâ t câ t să -l pui
pe picioare pe bă iatul tă u de treisprezece ani - ș i să nu o primeș ti.
Sunt bolnav de două feluri de astmă ș i aproape nu pot umbla. Ca să
iu mai sigur, am cerut o locuință cu două camere ı̂n loc de una cu trei
camere, doresc ı̂nsă neapă rat să ie separată .
Cu toate că e vorba de un interes al meu personal, cred că problema
are o importanță socială .
Cu cele mai mari speranțe, B. I. Grigorovici.”
Aceasta este scrisoarea unui om pe care oamenii ı̂l nedreptă țesc
numai pentru că e bă trâ n ș i bolnav.
Nu e exclus ca administrația Asociației să se agite, ba chiar să se
indigneze ș i să exclame cu in lexiuni nobile ı̂n glas:
— Pentru ce atâ ta gă lă gie, prieteni? Nu i-am i dat noi locuință? Cu
siguranță că i-am i dat. Degeaba se enervează Grigorovici ă sta ș i
recurge la un mijloc atâ t de forte cum este presa!
Nouă ı̂nsă ni se pare că Grigorovici, care ș i-a pierdut capacitatea de
muncă , nu ș i-a pierdut totuș i chibzuință. Mai mult decâ t atâ t, cei zece
ani de prezență infructuoasă ı̂n sectorul bine organizat al cooperației
din construcții l-au ı̂nvă țat foarte multe lucruri. Bă trâ nul a dobâ ndit
experiență ș i ș tie câ t se poate de bine cum se repartizează uneori
locuințele.
De obicei, se ı̂ntâ mplă cam ı̂n felul urmă tor: primul care intră ı̂n
toiul nopții ı̂n casa nouă este preș edintele consiliului de conducere, iar
intendentul cu paznicii de noapte ı̂i transportă ı̂n grabă lucrurile. După
preș edinte, intră evident ı̂n casă adjunctul lui: apoi, de bună seamă ,
membrii consiliului de conducere: sosesc gonind cu niș te autocamioane
rapide ı̂n care tronează saltelele ș i icuș ii. In zorii zilei, muș câ ndu-se
unul pe altul, intră ı̂n casă membrii comisiei de control, aceș ti luptă tori
de bază pentru dreptate. Iar spre dimineață blocul, ı̂n care ı̂ncă nu s-au
pus peste tot duș umelele ș i geamurile, este, de obicei, complet populat.
Poftim de mai aleargă acum ș i dovedeș te-ți drepturile, ș i judecă -te! E
inutil - e prea tâ rziu.
Nu, oricum ai suci lucrurile, mă sura pro ilactică a tovară ș ului
Grigorovici ı̂și are rostul ei.
Desigur că i-ar i fost mult mai uș or dacă ar mai i fost ı̂ncă ș ef la
drumuri. E, ı̂nsă , acum, un bă trâ n bolnav; se miș că greu, nu poate să
strige ș i să ceară , nu e ı̂n stare nici mă car să se deplaseze la fața locului,
ca să -ș i impună dreptul. Ș i dacă omul nu vine ș i nu face scandal, de ce
să i se mai dea atenție! Cui ce-i pasă de felul ı̂n care ı̂și va petrece el
restul vieții, cui ce-i pasă dacă anii ă ș tia din urma are sa ș i-i petreacă
ı̂ntr-o tihnă fericită , cu convingerea senină că nu ș i-a tră it viața ı̂n zadar,
că e acum ı̂nconjurat de atenția ș i grija societă ții.
Nu, nu se observă la aceș ti oameni nici un respect față de
bă trâ nețe!
Iată ș i o altă poveste, o adevă rată dramă ı̂n mai multe acte.
Personajele:
Doctorul Berdicevski - erou al muncii, cu pensie personală , vâ rstă
ș aptezeci ș i ș ase de ani.
Soția lui - ș aptezeci ș i cinci de ani.
Martiniuk - secretarul comitetului executiv raional, viguros,
energic, să nă tos tun, plin de ardoarea tinereții.
Locul acțiunii - oraș ul Berdeansk.
Acțiunea se petrece - cu pă rere de ră u - ı̂n zilele noastre.
Timp de cincizeci ș i unu de ani Berdicevski a vindecat oamenii, de
patruzeci ș i doi de ani locuieș te la Berdeansk, de treizeci de ani stă ı̂n
acelaș i apartament, ı̂n strada Republicii. Apă râ nd liniș tea acestui
bă trâ n, comitetul executiv raional a dejucat sistematic toate atentatele
la suprafața lui locativă . Dar la sfâ rș itul anului trecut, doctorului i s-au
luat, conform hotă râ rii instanței de judecată , trei camere din cele cinci
pe care le avea ș i ı̂n aceste trei camere, cu mare zgomot ș i tă ră boi, a
intrat Martiniuk. Trebuie să vă mai spun oare că mobila doctorului, care
a stat atâ ta timp neclintită la locul ei, a trebuit, la cererea executorului
judecă toresc, să ie ridicată ı̂n două zeci ș i patru de ore?
Neputincioș ii bă trâ ni ș i-au dus mobila pe la cunoscuți, au suit-o ı̂n
pod, au ı̂nghesuit-o ı̂n camera de baie. In graba asta câ te nu s-au
distrus!
De cum a intrat ı̂n locuință, voiosul Martiniuk i-a interzis menajerei
doctorului accesul la scara de serviciu prin coridorul lui. Drept care
combustibilul a trebuit depozitat la niș te cunoscuți, pe o altă stradă , ș i
adus zilnic cu gă lețile. Pe urmă , Martiniuk a avut fantezia să despartă
coridorul comun printr-un perete ș i abia după ı̂ndelungi stă ruințe a fost
convins să facă o uș iță mică ș i ı̂ngustă , pe care, ca un bun administrator,
o ține ı̂ncuiată . Uș ița asta duce la toaletă . Aș a că eș ti de iecare dată
nevoit să bați. Uneori destul de mult. Alteori degeaba, iindcă n-o
deschide nimeni. Intr-o zi, a bă tut la uș ița sacră un musa ir al
doctorului.
— Cine-i? se auzi o voce.
— Sunt ı̂n vizită la doctor, am nevoie de toaletă , urmă un ră spuns
precis.
— Nu dau voie, urmă o rezoluție tot atâ t de precisă .
Se poate, oare, să chinuieș ti atâ ta pe niș te bă trâ ni, să le otră veș ti
viața, să le iei câ teva camere, să construieș ti niș te uș ițe idioate! Poate
oare un astfel de om ca Martiniuk să reprezinte la Berdeansk Puterea
Sovietică ? E ceva de-a dreptul absurd!
Gâ ndiți-vă numai că un om bă trâ n, care timp de o jumă tate de secol
a vindecat oamenii de tot felul de boli, un om cu merite câ ș tigate, un om
cu care Berdeanskul fă ră ı̂ndoială că se mâ ndreș te, dă deodată la
sfâ rș itul vieții sale de uș ița ı̂ncuiată a lui Martiniuk ș i este nevoit să
audă vorbe impertinente de genul: „ı̂n două zeci ș i patru de ore!”,
devenind un om de prisos ı̂n propria sa locuință.
Bizar mod de a să rbă tori aniversarea a cincizeci de ani de muncă a
unui erou al muncii!
Doctorul a tot alergat desigur pe la aș a-zisele instanțe, s-a plâ ns ș i
i-a rugat pe toți. Dar ce poți să mai realizezi la ș aptezeci ș i ș ase de ani?!
Nu eș ti ı̂n stare să alergi peste tot. Iar pentru o acțiune ca restabilirea
drepturilor asupra locuinței se cere o conformație atletică , o inimă fă ră
cusur, niș te plă mâ ni zdraveni ș i doi ani de timp liber. Acolo unde un
tâ nă r ar i putut să -ș i restabilească dreptatea ı̂ntr-un timp scurt, un
bă trâ n nu rezistă .
Nimeni nu l-a ajutat pe doctor. Ș i nu numai pentru că nu s-a plâ ns
destul de tare. Fiindcă aici mai intervine ceva ș i, de ce să n-o spunem,
ceva foarte jenant. Câ nd doctorul era ı̂n deplină tatea puterilor, câ nd era
necesar, toți aveau grijă de el. Acum ı̂nsă omul s-a uzat, nu mai aduce
nici un folos imediat, aș a că au uitat toți foarte repede câ t de folositoare
a fost munca lui atâ t de ı̂ndelungată . Ș i nu a ajuns bă trâ nul să aibă parte
de o bă trâ nețe fericită , de bă trâ nețea pe care a binemeritat-o.
Cu toate acestea, la noi există privitor la oamenii bă trâ ni ș i la
asigură rile sociale legi cum nu mai există ı̂n altă parte. Dar cum se
traduc ele ı̂n viață? Cei de la Narkomsobes19 consideră desigur că ș i-au
fă cut datoria iindcă i-au plă tit cu regularitate lui Berdicevski pensia. E
clar ı̂nsă că nu e vorba numai de pensie. Atribuțiile asigură rilor sociale
sunt mult mai largi. Ele trebuie să asigure cele mai diversi icate forme
de ajutor. Ce ș tie de exemplu Narkomsobes-ul despre miile de bă trâ ni ș i
bă trâ ne - pensionari de un rang mai mic decâ t doctorul Berdicevski,
adică despre cei care tră iesc ı̂n locuințele comunale? O duc oamenii
ă ș tia bine? Nu cumva ı̂i supă ră administrația imobilului, nu cumva ı̂i
persecută vecinii, ba poate chiar ș i rudele?
Putem i de acord că literatura noastră nu ține ı̂ntotdeauna pasul cu
viața. Ș i totuș i, se mai ı̂ntâ mplă să avem ș i unele succese. Au acordat
oare cei de la Narkomsobes atenția cuvenită faptului că ı̂n foiletoanele
din presă a luat naș tere ı̂ncetul cu ı̂ncetul un personaj extrem de
ı̂nduioș ător, deș i cam standardizat: o bă trâ nică necă jită care se plâ nge,
subliniez, o bă trâ nică , nu un pionier, nici un atlet, nici brutar, nici
lă că tuș , nici un câ ntă reț sau o croitoreasă . E un personaj literar, apă rut
tocmai datorită caracterului tipic al fenomenului. Puteți i siguri, că
dacă ar i pă truns ı̂n literatură personajul, să zicem al unui strungar ı̂n
suferință, atunci cei de la Comisariatul Poporului pentru Industria Grea
ar i să rit imediat să cerceteze care sunt ră dă cinile acestui fenomen
literar. Insă la Narkomsobes ș i la V.T.S.P.S20 nu miș că nimeni, ca ș i câ nd
nimic nu s-ar i ı̂ntâ mplat, ca ș i câ nd bă trâ nica necă jită sau bă trâ nelul
acela care le bate pragurile n-ar avea nici o legă tură cu aceste instituții.
Nu tovară ș i, bă trâ nii sunt ı̂n grija instituțiilor voastre. Mai mult - ei
sunt ș i ı̂n grija comună a ı̂ntregii noastre societă ți ı̂ntreaga populație a
statului sovietic trebuie să aibă grijă de bă trâ nii noș tri.
In societatea capitalistă bă trâ nețea e o spaimă . Milioane de oameni
tră iesc cu conș tiința plină de groază că atunci câ nd vor ı̂mbă trâ ni ș i ı̂și
vor pierde puterile, nu va exista nimeni care să -i sprijine, nimeni care să
ie dator s-o facă . Acolo - iecare are grijă de el ı̂nsuș i. Dacă nu ș i-a
adunat bani pentru bă trâ nețe, omul va pieri. Bucata de pâ ine uscată
primită din milă la vreun azil este pentru bă trâ ni mai rea decâ t
moartea. Ș i aceste milioane de oameni, mâ nați de spectrul unei
bă trâ neți solitare, ı̂n mizerie ș i fă ră adă post, strâ ng bă nuț lâ ngă bă nuț ,
rupâ ndu-ș i bucă țica de la gură . Numai o rezervă de capital poate să le
ofere o bă trâ nețe liniș tită .
La noi ı̂nsă altfel stau lucrurile. Greutatea asta le-a fost luată de pe
umeri oamenilor sovietici. La noi bă trâ nețea nu este o spaimă .
Iar această bă trâ nețe, apă rată cu atâ ta grijă de legislația sovietică ,
are nevoie nu numai de ajutorul material, ci ș i de o atitudine plină de
respect din partea tineretului.
Este cazul să rostim din nou cele două cuvinte care se repetă din ce
ı̂n ce mai des ı̂n ultimele luni - Narkompros ș i comsomol.
Se cultivă oare la elevi, pionieri ș i comsomoliș ti spiritul de respect
față de bă trâ ni?
Face sau nu această muncă de educație parte din programele
ș colare? ı̂n orice caz gluma aceea mult gustată de tâ nă ra generație:
„Bă trâ ne, e timpul să ii dus la crematoriu” - nu e o dovadă că ar exista o
astfel de preocupare.
O mie de lucruri mă runte - de la locul cedat ı̂n vagonul de metro
pâ nă la ajutorul dat la trecerea unei stră zi aglomerate - pot ı̂ndulci viața
bă trâ nilor.
Respectul față de bă trâ nețe trebuie să se inoculeze tineretului tot
atâ t de energic ca ș i matematica ș i geogra ia.
Hai, tovară ș i, să ı̂ncepem să -i respectă m pe bă trâ ni. Odată ș i odată
vom ajunge cu toții bă trâ ni!
1935
Simțul măsurii
Cu câ t țara noastră se apropie mai mult de realizarea visului care
de secole fră mâ ntă omenirea, cu câ t ne apar mai desluș ite minunatele
tră să turi ale noii societă ți, cu câ t ı̂ncepem să ı̂nțelegem mai bine la ce
ı̂nă lțime ne-am ridicat, ce urcuș uri am biruit ș i câ t de apropiată este
culmea stră lucitoare a socialismului, cu atâ t mai exigenți devin oamenii
față de ei ı̂nș iș i, cu atâ t mai mult li se ascut vă zul ș i auzul, cu atâ t mai
plină de ră spundere devine munca iecă ruia - ı̂ncepâ nd cu ı̂ngrijitoarea
de metro, care vâ nează ultimul iricel de praf, pâ nă la directorul unei
uzine metalurgice, care conduce zeci de mii de muncitori ș i sute de
ingineri. Cu atâ t mai regretabilă devine acum orice piedică , cu atâ t mai
dezgustă toare ne apare orice prostie. Aș a se face că nu poți suporta, ı̂ți
provoacă aproape o durere izică , să vezi un prost ș i să -i urmă reș ti
activitatea lui indigestă . Cred că e un simțămâ nt cunoscut multor
oameni.
Dacă examinezi cu atenție majoritatea aș a-numitelor mă suri luate
cu picioarele, cu care te ı̂ntâ lneș ti ı̂n viață ș i despre care citeș ti ı̂n ziare,
observi ı̂ntre ele toate o asemă nare subtilă , aproape imperceptibilă .
Toate cazurile acestea sunt provocate de aceeaș i cauză - lipsa simțului
mă surii.
Iată un exemplu. Tovară ș ul Ics, ı̂n general, un om cumsecade ș i un
lucră tor destul de conș tiincios, a să vâ rș it un fapt ı̂ntrucâ tva antisocial.
Faptul s-a ı̂ntâ mplat la o serată dată la instituția unde lucra. Ics a bă ut
un pahar ı̂n plus, ș i-a pus paltonul pe dos ș i s-a culcat pe jos ı̂n mijlocul
să lii, ı̂mpiedicâ nd astfel pe colegii lui ș i familiile lor să danseze dansuri
occidentale ș i orientale ș i drept care a fost scos din sală .
A doua zi a apă rut la gazeta de perete o notiță ı̂n care tovară ș ul Ics
era mustrat pe bună dreptate pentru comportarea lui necuviincioasă ș i
i se cerea ca pe viitor să nu mai repete asemenea fapte. Ics a fost foarte
ı̂ntristat de cele petrecute ș i ș i-a regretat sincer purtarea.
Tot ı̂n aceeaș i zi a fost ı̂nsă convocată o adunare generală
extraordinară , la care Ics a fost ı̂n ierat ı̂n modul cel mai ı̂ngrozitor. Unul
dintre vorbitori a ajuns pâ nă acolo, ı̂ncâ t a declarat că fapta lui Ics
constituie o agresiune. Ce fel de agresiune ș i ı̂mpotriva cui - vorbitorul
n-a mai precizat.
Totodată o onorabilă comisie culturală i-a luat ı̂napoi pentru orice
eventualitate biletul repartizat pentru casa de odihnă , pe care ı̂l
primise, dar pe care nu avusese ı̂ncă timp să -l folosească .
Ș eful instituției n-a ı̂ntâ rziat nici el să ia mă suri contra salariatului
compromis ș i l-a dat afară din serviciu.
Pe Ics cel stigmatizat l-a pă ră sit ș i soția, care ș i-a luat copiii ș i s-a
mutat la pă rinți, iar administrația blocului a ı̂nceput să -i perceapă plata
chiriei pe tarif de liber-profesionist. A venit apoi ș i un instalator ș i fă ră
nici o vorbă i-a luat telefonul. Vecinii au ı̂nceput ș i ei a vorbi că n-ar i
ră u ca duș manul societă ții să ie scos din locuință, iar suprafața locativă
astfel eliberată să le ie acordată lor. Pâ nă câ nd, a ră sunat de la
procuratură un glas tună tor, care i-a dezmeticit pe toți:
— Ce-i cu voi, tovară ș i, ați ı̂nnebunit? Se poate să vă purtați aș a cu
un om?
Ș i au ı̂nceput marile manevre de retragere, ocazie cu care s-au
azvâ rlit toți cu ı̂ncredere ı̂n partea opusă .
Glasul acela a ră sunat la ora zece ș i patruzeci ș i cinci de minute; la
ora unsprezece a venit instalatorul ș i fă ră nici o vorbă a pus telefonul pe
vechiul să u loc, adă ugâ nd ș i o priză suplimentară , care nu exista ı̂nainte.
Apoi a apă rut ș i soția, ținâ ndu-ș i ı̂naintea ei copiii. Ară ta ca o femeie
care a ieș it pentru un minut la piață. In aceeaș i zi Ics a fost reprimit la
slujbă ; i-au plă tit pentru lipsa forțată de la serviciu ș i a fost ș i premiat
cu o pereche de cizme. In locul biletului de odihnă pe care-l restituise, a
primit alt bilet, gratuit - pentru două luni. Comitetul sindical a organizat
ı̂n cinstea lui Ics un bal, la care s-a preamă rit ı̂n fel ș i chip credincioasa
lui activitate de atâ ția ani, precum ș i purtarea lui ireproș abilă . In ceea
ce priveș te gazeta de perete, redactorul ei a primit o mustrare severă
pentru faptul că l-a ponegrit pe tovară ș ul Ics.
Ș i s-au pornit noi absurdită ți ș i iară ș i a că zut victimă un om
nevinovat. Cei de la gazeta de perete avuseseră evident dreptate câ nd l-
au mustrat pe Ics pentru fapta lui necuviincioasă . Numai că , ı̂n
entuziasmul lor de a repara cu mult zgomot ș i tă ră boi o greș eală , au
să rit iară ș i peste cal.
Povestea asta hazlie e ictivă , dar nu ș i neverosimilă : nu se iscă oare
asemenea poveș ti atunci câ nd din cauză că lipseș te simțul mă surii se
comit niș te prostii dezgustă toare?
La un 1 Mai, ș coala medie nr. 18 din Irkutsk se pregă tea pentru a
lua parte la demonstrație.
Lucra acolo ș i bă trâ nul ı̂nvă țător Tkacenko - cunoscut ca foarte bun
pedagog ș i activist. Pentru conducerea exemplară a cercului de
aeromodeliș ti, Tkacenko a fost premiat de trei ori. Invă țătorul ı̂și
pregă tea ș colarii cu o deosebită dragoste ș i stră duință pentru zilele de
ı̂ntâ i Mai. A conceput chiar ș i a construit un glob uriaș ș i a organizat ș i
zborul unui balon de hâ rtie deasupra pieței.
Intr-un cuvâ nt, totul era aranjat splendid. Tkacenko mergea
ı̂ncolonat, cu copiii ș i cu tovară ș ii de muncă ı̂n jurul lui. Toți erau veseli,
duceau globul, câ ntau, ș i se stră duiau să meargă ı̂n acelaș i pas.
Deodată , spre coloană se avâ ntă ı̂n trap mă runt Seldiș cev,
instructorul secției oră ș eneș ti de ı̂nvă țămâ nt. Era alb ca varul ș i le fă cea
semne cu mâ inile de la distanță. Se vedea că instructorul se pregă teș te
să anunțe vreo comunicare extraordinară . Câ ntecul s-a ı̂ntrerupt, globul
a ı̂ncetat să se mai rotească ș i ș coala s-a oprit.
Instructorul s-a ı̂ndreptat glonț spre ı̂nvă țătorul Tkacenko ș i i-a
spus ı̂n mod hotă râ t să iasă din coloană .
— Din dispoziția personală a ș efului secției regionale de
ı̂nvă țămâ nt, tovară ș ul Basov, comunică instructorul.
— Pentru ce?
— Pentru că nu purtați costum de vară .
— Dar astă zi e frig.
— Tovară ș e, executați ordinul.
— Bine, dar suntem la Irkutsk ș i nu la Ialta.
— Executați ordinul, tovară ș e.
— Ș i-apoi sunt un om ı̂n vâ rstă . Să nă tatea nu-mi permite să umblu
ı̂n tricou ș i pantaloni albi.
— Executați, tovară ș e, ordinul.
Coloana a plecat, iar respectabilul ı̂nvă țător a ră mas pe loc,
transformâ ndu-se ı̂ntr-o clipă dintr-un membru atâ t de onorat al
colectivului ı̂ntr-o iință singuratică ș i suspectă - l-ai i putut lua drept
un negustoraș particular, sau un ră ufă că tor demascat. Privi cu tristețe
globul ce se ı̂ndepă rta, pe care ı̂ncă ieri ı̂l ı̂ncleiase, se gâ ndi ce se gâ ndi
ș i se duse acasă .
Idiotismul acestei ı̂ntâ mplă ri este clar. Nu mai e nevoie de nici un
fel de explicații. Mai interesante sunt ı̂nsă cauzele care au provocat
această ı̂ntâ mplare.
Bineı̂nțeles că toată lumea doreș te ca demonstrația de 1 Mai să
aibă un aspect câ t se poate de să rbă toresc ș i ca toți participanții ei să
poarte haine de culoare deschisă . Dar orice inițiativă , oricâ t de bună ,
poate i stricată , fă cută praf. Ș eful secției regionale pentru ı̂nvă țămâ nt a
reuș it cu prisosință din acest punct de vedere, batjocorindu-l ș i
jignindu-l pe emeritul pedagog. Aspectul aș a-zis frumos a trecut la el
ı̂naintea bunului simț .
Ș i e ı̂ncă bine că tovară ș ul Basov nu conduce ı̂nvă țămâ ntul de pe
insula Dickson. Acolo ar i ı̂mpră ș tiat ı̂ntreaga demonstrație de 1 Mai,
că ci aș a cum comunică corespondentul ziarului „Pravda”, pe insula
Dickson oamenii au ı̂ntâ mpinat să rbă toarea ı̂mbră cați ı̂n ș ube ș i ı̂n
cizme din blană de ren. Desigur că Basov n-ar i ı̂ngă duit una ca asta. O
luminoasă să rbă toare a muncii ș i a primă verii ș i deodată hodoronc-
tronc niș te blă nuri! Tovară ș i, trebuie să vă ı̂mbră cați ı̂n tricouri! ı̂n
cipici. Nu cunoaș teți regulă !
O mare ı̂ngrijorare pricinuieș te la Irkutsk problema ı̂nvă țămâ ntului
de care ră spunde un om lipsit cu desă vâ rș ire de simțul mă surii.
Basov se va justi ica de bună seamă că el a primit indicații să -i
scoată pe elevi ı̂n haine de vară . Nu-i exclus să i primit efectiv o
asemenea ı̂nțeleaptă indicație. Dar orice indicație se dă presupunâ ndu-
se că ea va i aplicată de un om cu scaun la cap.
Ar i imposibil ca toate ordinele, dispozițiile ș i instrucțiunile să ie
ı̂nsoțite de mii de clauze pentru ca oamenii de tipul lui Basov să nu facă
prostii.
Fiindcă altminteri o simplă dispoziție ca aceea, să zicem, privind
interzicerea transportă rii ı̂n vagoanele de tramvai a purceilor vii, ar
trebui să apară astfel:
„1. Se interzice transportul ı̂n vagoane de tramvai a purceilor vii.
Contravenienții vor i sancționați cu amendă .
La aplicarea amenzii este ı̂nsă interzis ca dețină torul de purcei:
a) să ie lovit;
b) să ie numit nemernic;
c) să ie ı̂mpins de pe platforma tramvaiului ı̂n plină viteză sub
roțile autocamionului venind ı̂n urmă ;
d) contravenienții să nu ie tratați ca niș te huligani, bandiți sau
delapidatori.
e) ı̂n nici un caz nu se poate aplica această regulă cetă țenilor care
duc cu ei nu purcei, ci copii mici ı̂n vâ rstă de pâ nă la trei ani;
f) regulă nu se poate aplica nici cetă țenilor care nu au deloc purcei;
g) de asemenea nici ș colarilor care câ ntă pe stră zi câ ntece
revoluționare.
Ș i aș a mai departe. Poți să scrii pâ nă la in init, iindcă e imposibil să
prevezi ce pozne poate să mai facă un cap pă trat.
Există un lucru extrem de util care se numeș te - agrominimum.
Comitetul executiv raional Kantsk din R.S.S. Kâ rgâ ză a gă sit ı̂nsă de
cuviință să introducă ı̂n această importantă ș i clară mă sură o notă
isterică . In hotă râ rea obligatorie emisă cu acest prilej, există prevă zut la
punctul 3 al capitolului VIII:
„Se va organiza distrugerea vră biilor ș i a ciorilor, distrugâ ndu-se ı̂n
primul râ nd cuiburile lor.”
Cuprinsul acestui punct nu amenință nicidecum populația
raionului Kantsk. In schimb punctul 9 din acelaș i capitol te umple de
groază :
„Persoanele vinovate de ı̂ncă lcarea prezentei hotă râ ri obligatorii
vor i trase la ră spundere pe cale administrativă : se va aplica o amendă
de 100 ruble sau plată ı̂n muncă forțată pe un termen de pâ nă la 1 lună ,
iar ı̂n cazuri deosebite recalcitranții vor i traș i la ră spundere penală
conform decretului guvernului din 7 august 1932, pentru delapidare
din avutul obș tesc.”
Dați-mi voie! Pentru că nu au stâ rpit vră biile oamenii să ie traș i la
ră spundere la fel ca pentru delapidare din avutul obș tesc?
Ce mai tâ mpenie! De ce să nu ie date atunci, pentru delictul de a
nu i stâ rpit „vră biile ș i cuiburile lor”, aceleaș i sancțiuni ca ș i pentru un
atac tâ lhă resc, sau pentru un furt cu spargere sau ca pentru fabricarea
de bani falș i?
Legea din 7 august este o lege foarte serioasă ș i nu priveș te
nicidecum vră biile, ci cu totul alte pă să ri. Trebuie oare ca ș i această lege
de importanță istorică să ie ı̂nsoțită de clauze speciale de tipul
instrucțiunilor privitoare la purcei, pentru ca să poată i ı̂nțeleasă de
unii conducă tori ai raionului Kantsk?
S-ar pă rea că ı̂ntre povestea ı̂nvă țătorului Tkacenko ș i povestea
asta cu vră biile nu e nimic comun. Ș i ce poate i comun ı̂ntre aceste
două cazuri ș i cazul studentului Sveranovski, pe care pentru o ceartă ı̂n
tramvai l-au condamnat la doi ani ı̂nchisoare, sau cazul de la ș coala din
Sidorenkovo, unde grija pentru moralitatea copiilor (o problemă
importantă ș i câ t se poate de actuală ) a dus la o nă scocire neroadă : s-a
purces la examinarea medicală a tuturor elevelor „ı̂n scopul stabilirii
virginită ții”?
Există totuș i ceva comun. Toate aceste ispră vi au fost fă ptuite de
niș te oameni lipsiți de simțul mă surii, de niș te oameni care au ı̂mpins
totul pâ nă la absurd.
Să rbă toarea de 1 Mai este o să rbă toare remarcabilă .
Legea, din 7 august este o lege foarte importantă .
Lupta contra huliganismului este o problemă câ t se poate de
actuală .
Supravegherea moralită ții copiilor este o datorie de prim ordin a
unui pedagog.
Ș i cum le-au aplicat aceș ti oameni?
In grija pentru frumusețea să rbă torii l-au jignit pe ı̂nvă țător. Legea
cu privire la delapidare din avutul obș tesc au ı̂ncercat s-o aplice ı̂ntr-un
mod de-a dreptul idiot. Lupta ı̂mpotriva huliganismului au discreditat-o
printr-o sentință nejustă , iar ı̂n lupta pentru moralitate au comis o faptă
ș i imorală , ș i dezgustă toare.
Ș i toate acestea se fac nu dintr-o râ vnă excesivă , ș i nici din cauza
unui zel neprecupețit pentru muncă , ci, dimpotrivă , din dorința cea mai
aprigă de a scă pa de muncă , de a scă pa de nevoia ineluctabilă de a gâ ndi
la ceea ce faci.
Aparența unei activită ți foarte intense maschează , de fapt, o imensă
pasivitate, o pasivitate care nu poate i tolerată , mai ales acum, ı̂n zilele
ı̂n loririi stră lucitoare a tuturor forțelor productive ș i intelectuale ale
țării.
1935
Scriitorul trebuie să scrie

— Tovară ș i, conferința pe care o voi rosti ani scris-o ı̂mpreună cu
Ilf (râsete, aplauze). Vrem să vă relată m ı̂n această conferință lucrurile
care ne neliniș tesc ș i ne ı̂ngrijorează , cele despre care vorbim deseori
ı̂mpreună , ı̂n loc să lucră m. Adică mai ș i lucră m, ireș te, din câ nd ı̂n
câ nd, ı̂nsă consacră m neapă rat, ı̂nainte de a ı̂ncepe să scriem, vreo oră -
două câ te unei discuții destul de aprinse asupra unor probleme literare,
care nu ne pot lă sa indiferenți. Aș a că , tovară ș i, suntem convinș i că
după ce vă vom relata tot, vom putea să ne aș eză m, ı̂n sfâ rș it, la treabă
fă ră a mai pierde vremea cu discuții preliminare.
Nu demult, la rubrica faptelor diverse a ziarului „Pravda” a apă rut o
notiță despre un tâ nă r, numit Hal in. Acest Hal in a telefonat la Direcția
generală a industriei petrolului ș i a spus că vorbeș te din partea C.C. al
Comsomolului, că C.C. trimite la Baku ș i Groznı̂i o brigadă literară
pentru a culege material despre stahanoviș tii din industria petrolului ș i
că această brigadă va i condusă de scriitorul Hal in, că ruia trebuie să i
se acorde ı̂ntregul concurs, ı̂n special cel material. {Râsete.)
După aceea Hal in s-a dus la contabilitatea Direcției generale ș i,
prezentâ ndu-se drept conducă tor al brigă zii literare, a cerut bani. La
casierie i s-au eliberat două mii de ruble. După scurtă vreme s-a a lat că
de la C.C. al Comsomolului nu a dat nimeni nici un telefon ș i că cel care a
ı̂ncasat banii este un escroc.
Neplă cută ı̂ntâ mplare, ce să mai vorbim!
Ș i cu câ t te gâ ndeș ti mai mult, cu atâ t devine mai neplă cută , iindcă
escrocul ă sta nu s-a dat drept medic de nas, gâ t ș i urechi, nici aviator
polar, nici profesor de istorie ș i nici drept tâ nă ră paraș utistă . {Râsete.)
Nu, s-a dat drept scriitor. {Râsete.) Ș i nu din prostie: ș tie el foarte
bine că e mult mai uș or să obții bani, dâ ndu-te drept scriitor.
Celă lalt aspect al acestei afaceri e ș i mai neplă cut. Să ne ı̂nchipuim
o clipă că ı̂ntr-adevă r s-ar i telefonat de la C.C. al Comsomolului la
Direcția Generală a industriei petrolului ș i că s-ar i vorbit realmente
despre o brigadă literară . Rezultă de aici că trebuiesc cheltuiți banii
statului? Ce, Lev Nikolaevici Tolstoi se ducea la mama Nataș ei Rostova
ș i-i cerea bani ca să -i descrie iica? {Râsete, aplauze.) Ș i chiar dacă s-ar i
dus? Să ne ı̂nchipuim, prin absurd, că ar i fă cut-o. In nici un caz n-ar i
obținut ca bă trâ na doamnă să -i aloce mijloace pentru asemenea
cheltuieli vă dit extrabugetare.
Mame la fel de severe ar trebui să ie ș i tovară ș ii de la Glav-petrol,
ș i de la Glav-peș te, ș i cei de la Glav-ceai, Glav-zahă r, ș i de la Glav-
lă mâ ie21. {Râsete.) ı̂ntr-un cuvâ nt, de la toate instituțiile economice,
chiar ș i de la Uniunea Scriitorilor Sovietici. Ne adresă m lor ı̂n numele
literaturii ruse!
Iubiți-i pe scriitori, citiți-i, stimați-i ș i povă țuiți-i ș i pe copiii voș tri
să -i stimeze ș i să -i citească , dar vă rugă m, nu faceți pe Mecena, nu vă
luați rolul de protectori, nu vă ı̂ndeletniciți cu ilantropia! Literatura e o
treabă extrem de serioasă ș i nu poate i creată numai cu efortul unor
casieri. {Aplauze.)
Literatura noastră suferă cumplit din cauza unui numă r mare de
reputații scriitoriceș ti exagerate, false. {Aplauze.)
Trebuie să fac o mică observație ı̂n legă tură cu cele spuse de
oratorul precedent. Publicul i-a cerut să dea nume.
Aș a că , tovară ș i, acolo unde va i nevoie noi vom da nume, aici ı̂nsă
nu este o luptă de tauri ca să -i ı̂mpungem pe scriitori ı̂n dreapta ș i ı̂n
stâ nga.
Să discută m ı̂n continuare despre ră ul pricinuit de o critică
pompieristă nefondată , despre ı̂mprejură rile ı̂n care numele scriitorilor
se pronunță ı̂n treacă t, iar munca lor nu este deloc examinată . {O voce
din sală: „Just”.)
Este necesar să avem dovezi serioase, logice ș i temeinice atunci
câ nd pronunțăm un nume. Sunt de aceea probleme care trebuie puse
numai ı̂n general, fă ră a ı̂ntă ri cuvâ ntarea cu nici un nume, iind situații
care nu constituie simple ı̂ntâ mplă ri, ci adevă rate fenomene ı̂n viața
literară .
Să continuă m discuția despre această idee a noastră . Reputațiile
false iau naș tere din neputința multora dintre critici ș i redactori de a
deosebi o veritabilă operă de artă de o inepție, de o gugumă nie.
In ı̂ndelungata activitate a revistelor ș i a altor organe literare au
existat multe exemple ı̂n această privință. Diletantismul ș i ignoranța ı̂n
acest domeniu au dus la situația că numă rul de reputații false a luat
proporții amenințătoare. Lista talentelor care se pă strează la biroul
Uniunii scriitorilor (râsete) ș i care este luată de edituri ca un ı̂ndreptar,
are prea puține caractere comune cu viața. In concluzie, s-ar putea
ı̂ntâ mpla să avem câ teodată urmă torul tablou:
Un scriitor cu o reputație bine stabilită predă un nou manuscris la
o editură . Aș a cum se cuvine rangului lui, cartea se tipă reș te neı̂ntâ rziat,
ı̂n mai multe ediții. Incă ı̂nainte ca cititorul să vadă cartea ș i s-o
aprecieze ș i el cumva, critica scoate un monoton ș i plicticos strigă t de
entuziasm. Trebuie să ș tiți că ceea ce vă spun eu aici nu e o fantezie.
Cartea se cataloghează ie la „inventarul de oțel”, ie la „fondul de aur”.
(Râsete.) Dacă ı̂nsă cartea nu poate i vâ râ tă nici ı̂n inventar, nici ı̂n fond,
atunci se scrie despre ea că „umple un gol”. In cazul acesta nu se mai
interesează nimeni cu ce fel de valori artistice se umple acest gol.
(Râsete.)
In sfâ rș it, cartea apare cu o ı̂ntâ rziere cuviincioasă de o jumă tate de
an, ș i e cumpă rată cu aviditate de biblioteci. Ea dispare de pe rafturile
libră riilor ı̂ntr-o singură zi. Ș i cum să nu te gră beș ti să pui mâ na pe
această nouă operă de artă , câ nd s-a scris categoric despre ea că a ș i
intrat ı̂n „inventarul de oțel” sau că reprezintă o nestemată a „fondului
de aur”.
Un director de bibliotecă ar trebui să aibă nervi de oțel sau cel
puțin gustul lui Stendhal ca să se abțină de la cumpă rarea unei
asemenea că rți. (Râsete.) El are ı̂nsă niș te nervi obiș nuiți - nervii unui
om normal, iar ı̂n ceea ce priveș te gustul, nu prea se observă aici nimic
deosebit. Ș i atunci bibliotecarul achiziționează dintr-o dată pentru
abonații să i cincisprezece exemplare din această carte apă rută ș i le
aranjează cu drag ı̂n raft ı̂ntr-o singură zi toate exemplarele s-au
ı̂mprumutat.
Toată lumea jubilează . Scriitorul e convins că milioane de cititori se
delectează cu opera lui, editorul ı̂și freacă bucuros mâ inile ș i declară că
a fă cut o bună afacere comercială - a vâ ndut toată marfa. Scriitorul, care
nu-i un prost, propune editorului să semneze un contract pentru o nouă
ediție a că rții, iar editorul, care nici el nu-i un prost, se ı̂nvoieș te. Ș i cum
să nu se ı̂nvoiască ! Doar cartea s-a epuizat aproape ı̂ntr-o singură zi!
Pe fondul acestei jubilă ri exaltate, apar mai triste ı̂ntâ mplă rile
dramatice care se desfă ș oară ı̂ntre timp la bibliotecă . Cititorii iau cartea
ș i o ı̂napoiază a doua zi, cu niș te chipuri impenetrabile. Apoi cartea nu
se mai cere. Dacă ai cotrobă i prin biblioteci, ai putea gă si rafturi ı̂ntregi
de maculatură , că rți editate recent, care au fă cut vâ lvă ı̂n presă , care se
reeditează mereu ș i care aproape că nu sunt deschise.
Ne bucură totuș i că marea majoritate a literaților tră iesc o viață
să nă toasă ș i cinstită de scriitor. Reputațiile lor nu sunt deloc exagerate,
ele sunt chiar adeseori subestimate - ș i iindcă veni vorba, asta le
prinde bine. Ei tră iesc modest. Ar i putut să tră iască mai bine, dacă
atenția editurilor ș i a Uniunii n-ar i concentrată numai asupra celor
două zeci de oameni (râ sete), trecuți câ ndva ı̂n celebra listă , despre care
am mai pomenit.
S-a creat astfel cu privire la scriitori o legendă , ı̂njositoare pentru
dâ nș ii, dar, din pă cate, nu tocmai fă ră temei, despre un Eldorado literar,
despre un loc minunat, unde pogoară din cer niș te vile gratuite,
ajutoare bă neș ti, tiraje colosale ș i pe deasupra o glorie mare, care
ı̂ntrece gloria lui Lev Tolstoi ș i a lui Flaubert luați la un loc. Ș i se mai
ı̂nghesuie cu laba ı̂ntinsă fel de fel de câ rpaci, ba chiar simpli potlogari
de teapa lui Hal in. Câ nd ı̂l vezi pe musiu Hal in cum se ı̂ndreaptă spre
casieria statului, ı̂nghiontind pe confrații respectabili, ți se face ruș ine.
Cum de s-a ajuns la această situație?
Nu există nimic mai primejdios decâ t să a irmi despre o carte
proastă că e o carte bună .
Dacă un roman bun va i considerat bun, nu ı̂nseamnă ı̂n mod
necesar că ı̂ntr-o jumă tate de an vor apă rea ı̂ncă zece romane bune. E
de ajuns ı̂nsă ca o singură carte necoaptă ș i anemică să ie lă udată , ca să
ne nă pă dească zeci de romane, nuvele ș i povestiri extrem de slabe.
Fiindcă să scrii lucră ri proaste e foarte uș or. N-ai decâ t să luieri o dată -
ș i inepțiile vor ı̂ncepe să curgă ca din ciș mea.
Aș vrea să ne-amintim câ te aprecieri nejuste ș i in irmate de viață s-
au fă cut ı̂n literatură , câ te că rți au fost incluse ı̂n categoria celor bune,
pentru ca peste doi-trei ani să iasă la iveală că nu au fost bune
niciodată ! Aș a iau naș tere celebrită țile cu nume sonore, care nu
reprezintă nimic valoros ı̂n realitate, aș a apar ș i vrafurile de
maculatură . Arta are nevoie de o temperatură constantă . Isteria
ridică rii ı̂n slă vi a scriitorilor ș i apoi, după un timp, distrugerea lor, tot
atâ t de isterică - toate acestea stâ njenesc munca.
Acum câ teva zile tovară ș ul Vaș ențev a publicat ı̂n „Literaturnaia
gazeta” o declarație ı̂n care a irmă că tâ nă rul scriitor Kurocikin „este cu
câ teva capete mai mare decâ t unii dintre scriitorii mari care nu-ș i
merită faima”.
Trebuie să respingem ı̂n mod categoric asemenea unită ți de
mă sură ı̂n literatură - este mai sus cu un cap sau mai jos cu un cap, are
un avans de o jumă tate de lungime sau se a lă cap la cap, ș i aș a mai
departe. {Râsete.) Aceș ti termeni, tovară ș i, se folosesc la cursele de cai
{râsete), ei nu se pot aplica ı̂n artă . {Aplauze.) E neserios. E primitiv.
Progresul literaturii ș i al scriitorilor trebuie determinat de cercetă ri
literare serioase. Dar Vaș ențev ı̂ncepe cu concluziile. Nu e singurul.
Multora le place la noi să lucreze ı̂n felul ă sta. Cum să nu facă ră u
literaturii o asemenea concepție „totalizatoare”? Acest ră u a ajuns acum
evident.
Astă zi a apă rut ı̂n „Komsomolskaia pravda” un articol ı̂n care se
spune că Kurocikin nu numai că nu se a lă cu mai multe capete mai sus
decâ t alții, ci că e, dimpotrivă , un scriitor lipsit de vigoare ș i de pasiune,
tendențios ș i primejdios. Amâ ndouă pă rțile se comportă oribil.
Vaș ențev ı̂și agită că delnița cu tă mâ ie, iar ,komsomolskaia pravda” dă cu
parul - pricinuindu-i astfel din ambele pă rți unui scriitor ı̂ncepă tor ș i,
fă ră ı̂ndoială , capabil, cel mai mare ră u. E un exemplu tipic de atitudine
primitivă față de artă .
Munca literară , creația, e un lucru extrem de complicat, cu mii de
subtilită ți. Câ nd ı̂nsă opera e gata există unii care o ı̂ntâ mpină {după
cum am vă zut mai sus) cu parul. Fă ră ı̂ndoială că uneori această foarte
complicată muncă literară poate i respinsă ı̂n totalitate, ca un lucru
duș mă nos din punct de vedere politic ș i atunci, ireș te, e bun ș i parul.
Pentru operele literare sovietice, care nu sunt de respins ı̂n
principiu din considerente politice, parul nu poate i ı̂nsă o unealtă a
criticii ș i a educației.
S-a creat la noi ı̂n literatură o atmosferă ca la ș coală . Scriitorilor li
se pun mereu note. Ș edințele plenare s-au transformat ı̂ntr-un fel de
examene, la care conducă torii Uniunii ı̂nș iră numele celor silitori ș i ale
celor slabi, fac situații trimestriale, ș i anuale.
Celor buni li se distribuie premii ș i copilaș ii, plini de bucurie,
aleargă acasă , ducâ ndu-ș i ı̂n mâ ini că rticica de preț primită ı̂n dar, iar
cei slabi sunt traș i de urechi, adică li se dă mustrare cu avertisment. Cei
slabi se pun pe plâ ns ș i promit pe un ton ș colă resc că n-o să mai facă . E
un anumit autor care chiar aș a a ș i scris nu demult ı̂n „Literaturnaia
gazeta” - „Odată cu Pilniak am creat un roman cu titlul Carnea. Tovară ș i,
n-o să mai fac aș a niciodată .” {Râsete, aplauze.) Nu rezultă de aici că aș a
se vor ı̂ndrepta lucrurile. E chiar ruș inos că s-a creat o astfel de situație
ı̂n care pot să apară asemenea scrisori. Ar i fost mai bine, dacă cu
această declarație ar i venit editorul, care a tipă rit acest ș nițel literar.
{Râsete, aplauze.) De altfel, va apă rea imediat ș i editorul ș i ne va declara
ș i dâ nsul că nu mai face. Vă garantez că va apă rea O să -l vedeți! Faptul
ı̂n sine că se va ı̂nfă țiș a aici ș i se va că i - nu ne displace. Dar mai mult
ne-ar i plă cut dacă ar i ı̂nțeles la timpul potrivit, atunci câ nd a citit
manuscrisul, că lucrarea e slabă . Ce să -i faci ı̂nsă ! Oamenii sau dezvă țat
să gâ ndească independent, ı̂n speranța că altcineva are să rezolve totul
ı̂n locul lor. Celor de la Uniune, de la reviste ș i de la edituri nu le place
să -ș i ia ră spunderi. Incercați să lă sați un editor sau un critic timp de
două ore față ı̂n față cu o carte, pe care ı̂ncă nimeni nu a lă udat-o ș i nu a
ı̂njurat-o. (Râsete.)
(O voce: „Nu rezistă două ore”.)
Fuge din cameră ı̂ncă runțit de groază . (Râsete, aplauze.)
Omul n-are să ș tie ce să facă cu această carte, iindcă nu se prea
pricepe ı̂n domeniul literar. Iar din cauza neputinței de a aprecia ı̂n mod
just o carte, literatura suferă (Voci: „Just”.)
Nu ne ajută nici faptul că redactorii, editorii ș i conducă torii Uniunii
regretă erorile comise ș i că -ș i fac autocritica lesne, ba chiar cu un fel de
plă cere sadică . Că ința e fă ră ı̂ndoială un lucru bun, dar ea te ajută numai
pe tine să -ți mâ ntuieș ti su letul, ı̂l ajută numai pe cel ce a pă că tuit.
Cinstit vorbind, trebuie să recunoaș tem că tuturor celorlalți aceste
că ințe nu le țin nici de cald, nici de rece.
Avem nevoie de oameni cu convingeri profunde, instruiți, iubitori
de literatură . Partidul dispune de astfel de oameni, asemenea oameni se
pot gă si ș i printre cei fă ră de partid. Sarcina noastră comună este de a
descoperi asemenea oameni, de a-i promova.
In ı̂ncheiere, facem o propunere, poate cam ı̂ndră zneață, poate cam
originală : scriitorul trebuie să scrie. Operele unui scriitor vor i
ı̂ntotdeauna mai elocvente decâ t vorbele lui. Iar unei opere proaste,
stră ine spiritului țării, scriitorul sovietic nu poate da decâ t un singur
ră spuns:
— Să scriem opere bune, valoroase! (Aplauze.)
1934
Volumul - o adevă rată antologie a râ sului - ı̂nmă nunchează cele mai
reuș ite schițe ș i povestiri umoristice, de predilecție din deceniul 1920-
1930, selectate din creația unor binecunoscuți scriitori sovietici,
virtuoș i ai genului: Mihail Zoș cenko, Panteleimon Romanov, Ilia Ilf ș i
Evgheni Petrov.
UNIVERS
Prefaț ă
MIHAIL ZOȘCENKO
Capriciile naturii
La spovedanie
Decâ t aș a rude, mai bine lipsă
Cu momeală
Aristocrata
Baia
Oameni nervoș i
O pacientă
Să ră cie
Limonada
Galoș ul
Un om ofensat
Că suța scufundată
Poveste de Cră ciun
Regim de economii
Semnalul de alarmă
Dictafonul
Cizme imperiale
Electricianul
Puș kin
Cizmulițele
Scrisoarea
Incendiul
Calitatea producției
Că ciula
Declarația
De ziua nevestei
Ambalaj slab
Cutremurul
Să nu faci speculă
Dă daca
O ı̂ntâ mplare ı̂n tren
Suferințele tâ nă rului Werther
S-a dat la fund
Feerie acvatică
Poveste romantică
Viața personală
Luminile oraș ului
Despre respectul fața de oameni
Povestea bolii mele
O istorioară instructivă
PANTELEIMON ROMANOV
Insigna
Pomană creș tineasca
Tunica albastră
Trâ ntorii
Despre su let
Să raci cu duhul
Gulerul de samur
Fumul
Bă net
Dar de la Domnul
Turma inconș tienta
Pisica
Obiecte grele
Pescarii
Un lă că u lipsit de curaj
Moș tenirea
Recensă mâ ntul
Oameni primitori
Norocul
Datina
Spaima
Vâ nă torul
Rochia albastră
I
II
III
IV
Sate vră jite

Circulara
Un numă r prost
Un om cinstit
Odaia
Credincioș ii
Purcelul
Tagma afurisită
O slujba rară
Banii poporului
Despre vaci
Un om câ inos
Un lucru ciudat
I
II
III
ILIA ILF ș i EVGHENI PETROV

In coperte de aur
Ț i-ai fă cut datoria, pleacă
Omul cu bocanci de fotbal
Copiii trebuie să ie iubiți
Marele ș leau birocratic
Naș terea ı̂ngerului
La umbra beletristicii
Crinul regal
Savonarola
Cum a fost creat Robinson
Distracție individuală
Nepă sare crasă
Fila de album
Nemaipomenitele chinuri ale unui director de uzină
Cupa veseliei
O inima cinstită de suporter
Tehnică la granița fantasticului
Ziaristul Oș einikov
Rețeta unei vieți liniș tite
Romanța samovarului
Bă trâ nii
Simțul mă surii
Scriitorul trebuie să scrie
Notes
[←1]
N.E.P. (< Novaia Ekonomiceskaia Politica), politică economică a statului sovietic
promovată ı̂n perioada de tranziție de la capitalism la socialism. Adoptată , ı̂n 1921, de
Congresul X al partidului comunist, N.E.P.-ul a ı̂nlocuit politica „comunismului de ră zboi” cu
impozitul ı̂n natură ș i a permis crearea de mici ı̂ntreprinderi, privatizarea comerțului
interior, arendarea micilor ı̂ntreprinderi industriale, atragerea capitalului stră in, ı̂nfă ptuirea
reformei monetare (1922-1924), transformarea rublei ı̂n monedă convertibilă etc. La un an
de la introducerea N.E.P.-ului, autorită țile au ı̂nceput lupta ı̂mpotriva capitalismului privat,
trecâ ndu-se la industrializarea socialistă a țării ș i la colectivizarea forțată a agriculturii. La
ı̂nceputul anilor ’30 Stalin a trecut la introducerea primului plan cincinal. (nota mea)
[←2]
Demian Bednı̂i - poet; Kacialov - actor. (N.T.).
[←3]
Să rbă toare creș tină la 1 octombrie, care pră znuieș te acoperă mâ ntul Maicii Domnului.
(nota mea)
[←4]
Fam. Pră pă diți, nenorociți (nota mea)
[←5]
Haina bă rbă tească cu talie lungă , cojoc (nota mea)
[←6]
a sta pe vine, a se ghemui (nota mea)
[←7]
veche monedă polonă sau rusească ı̂n valoare de 10 copeici (nota mea)
[←8]
Gotcan - Cocoș de munte (nota mea)
[←9]
Minte, pricepere (nota mea)
[←10]
G.I.H.L.
[←11]
Inițialele asociației cooperatiste muncitoreș ti pentru construcția de locuințe.
[←12]
Comisariatul poporului pentru instrucție
[←13]
Direcția generală pentru literatură
[←14]
Asociația Rusă a scriitorilor proletari
[←15]
Ră spunsul a fost ı̂mprumutat de la B. Shaw (n.a.)
[←16]
Iată sfâ rș itul acestei ı̂ntâ mplă ri. Pictorul a gă sit o maș ină . Nu are importanță dacă era
a cinzeci ș i doua sau a cinzeci ș i treia. Important e doar că pasagerul ei nu s-a lă sat rugat, ci
s-a ı̂nvoit imediat să -l ajute, deș i avea treburi foarte importante. Finalul a fost cu totul
neaș teptat. La locul cu pricina pictorul nu a mai gă sit nici maș ina gripată , nici pe soția lui. N-
a gă sit-o ı̂nsă nici la maternitate. Atunci s-a gâ ndit să se ı̂ntoarcă acasă . S-a ı̂ntâ mplat că
femeia n-a mai putut să aș tepte ș i atunci, tâ râ ndu-se pâ nă la cel de-al treilea etaj al casei ı̂n
care locuiau, a nă scut acolo imediat, la ea acasă . Copilul a fost moș it de niș te vecine speriate,
care au tă iat ombilicul cu niș te foarfeci de croitorie, pe care ı̂n zorul acela au uitat să le
ș teargă mă car cu spirt. Se aș teptau ca mama să facă o septicemie ș i să se pră pă dească
ı̂mpreună cu copilul. Dar ce mai, pâ nă la urmă familia a avut noroc ș i toate s-au terminat cu
bine. N-a fost decâ t un singur necaz: aș teptau un bă iat ș i le-a sosit o fetiță. Dar asta nu mai
avea importanță obș tească (nota autorilor).
[←17]
Un joc rusesc, asemă nă tor cu jocul de popice
[←18]
Izvoare de ape sulfuroase ș i instituții balenare ale stațiunii Soci (Mațesta Veche,
Mațesta Nouă )
[←19]
Comisariatul Poporului pentru Asigură ri Sociale
[←20]
Consiliul Central al Sindicatelor din Uniunea Sovietică
[←21]
Glav - Prescurtare de la Glavnoe Upravlenie - Direcție Generală .

Ilf & Petrov, Zoscenko, Romanov-Romanta Samovarului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ilf & Petrov, Zoscenko, Romanov-Romanta Samovarului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ilia

Ilf și Evgheni Petrov

Lector: NINA GRIGORESCU

str. Grigore Alecsandrescu nr. 89 - 97,

Cu o prefață de MARCEL PETRIȘ OR

De ce râd Ilf și Petrov, Romanov și Zoșcenko?

Decât așa rude, mai bine lipsă

Suferințele tânărului Werther

S-a dat la fund

Ș i cu asta s-a ı̂ncheiat povestea poetului ı̂ncepă tor.

Despre respectul fața de oameni

Un lăcău lipsit de curaj

Ți-ai făcut datoria, pleacă

Omul cu bocanci de fotbal

Copiii trebuie să ie iubiți

Se pare că totul e ı̂n ordine. Tematica este de actualitate. Există ș i

Spune-mi, dragă mămico,

Marele șleau birocratic

NU LĂSA SURPLUSURILE LA BERĂRIE,

Acest raport Samooblojenski l-a ară tat ș i altor scriitori care

A CINCEA ROATA roman-bilogie

S-A DISCUTAT S-A HOTARAT

30 perechi de bocanci tip Chaplin 30

Cum a fost creat Robinson

SĂ TRANSFORMĂM PARCUL ÎNTR-UN ȘANTIER PENTRU

— Toată lumea vrea să scrie o piesă pentru concurs.

A fost odată un autor. Era tâ nă r, necunoscut, ı̂nsă al dracului de

Nemaipomenitele chinuri ale unui director de

O inima cinstită de suporter

Tehnică la granița fantasticului

Rețeta unei vieți liniștite

Mașa-i toarnă ceai în ceașcă

Din bucă tă rie vine un miros ı̂ngrozitor ș i deasupra peronului

Scriitorul trebuie să scrie

Sate vră jite

ILIA ILF ș i EVGHENI PETROV

S-ar putea să vă placă și