Ghid-Avizare-Stat-Personal 13 04 2012

Cancelaria de Stat a Republicii
Moldova
Direcţia politica de cadre
COMPLETAREA ŞI AVIZAREA STATULUI DE PERSONAL
Recomandă ri metodice
Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice
Chişină u, 2012
Recomandă rile metodice Completarea şi avizarea statului de personal au fost elaborate

în baza Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public, a Anexei nr. 5 la Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009
„Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la
funcţia publică şi statutul funcţionarului public” și a Hotă rîrii Guvernului nr. 1001 din 26
decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor acte legislative”. Recomandă rile
metodice au scopul de a crea o practică uniformă pentru autorită ţile publice în completarea
statului de personal prin oferirea de informaţii, recomandă ri şi exemple de rigoare.
Ion ŢURCANU, consultant local în domeniul legislaţiei cu privire la serviciul public
Lilia MELNIC, consultant principal, Direcţia politica de cadre, Cancelaria de Stat
Tamara GHEORGHIŢA, şef, Direcţia politica de cadre, Cancelaria de Stat
2
CONŢINUT
I. CUVÎNT ÎNAINTE.....................................................................................................................................4
II. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE...............................................5
III. DEFINIŢIA ŞI SCOPUL STATULUI DE PERSONAL...............................................................................11
IV. PROCEDURA COMPLETĂRII, APROBĂRII ŞI AVIZĂRII STATULUI DE PERSONAL.............................13
4.1. Completarea statului de personal................................................................................................13
4.2. Factori implicaţi în completarea, aprobarea şi avizarea statului de personal..........................21
V. SINTEZA RECOMANDĂRILOR PENTRU EVITAREA ERORILOR DEPISTATE ÎN PROCESUL AVIZĂRII

STATULUI DE PERSONAL.........................................................................................................................25
VI. BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................29
VII. ANEXĂ: EXPERIENŢA ALTOR STATE ÎN REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE............................31
3
I. CUVÎNT ÎNAINTE
Recomandă rile metodice Completarea şi avizarea statului de personal (în continuare -

Recomandă ri metodice) au fost elaborate la solicitarea colaboratorilor subdiviziunilor
resurse umane din cadrul autorită ţilor publice şi sînt axate pe redarea aspectului
metodologic al procedurii de completare, aprobare şi avizare a statului de personal al
autorită ţii publice în vederea determină rii categoriei poziţiilor (unită ţilor de personal) din
cadrul acestor autorită ţi şi aplică rii corecte a cadrului normativ în domeniu.
Prezentele Recomandă ri metodice vor servi drept suport metodologic în procesul de

realizare a procedurii de completare, aprobare şi avizare a statului de personal şi vor
contribui la crearea unei practici uniforme de aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din
4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (în continuare
Legea nr. 158-XVI), în baza Metodologiei cu privire la completarea şi avizarea statului de
personal, ţinînd cont şi de alte acte normative la care se va face trimitere în Recomandă rile
metodice.
Recomandă rile metodice conţin noţiuni generale privind apariţia, evoluţia şi conceptul
funcţiei publice în sensul în care aceasta a fost reglementată de legiuitor în Legea nr. 158-
XVI, dar şi descrierea pas cu pas a procedurii privind completarea şi aprobarea statului de
personal în vederea facilită rii procesului de avizare şi creă rii celor mai bune practici în
domeniul respectiv. În acelaşi timp, Recomandă rile metodice conţin şi descrierea succintă a
experienţei altor state în reglementarea funcţiei publice.
Scopul general al Recomandă rilor metodice este de a uşura şi spori activitatea autorită ţilor
publice, de a acorda transparenţă şi de a contribui la optimizarea organiză rii activită ţii
autorită ţii publice prin implementarea corectă a cadrului normativ în domeniul funcţiei
publice şi al funcţionarilor publici.
Recomandă rile metodice sînt destinate conducă torilor autorită ţilor publice, şefilor şi
colaboratorilor subdiviziunilor resurse umane, subdiviziunilor contabilitate din cadrul
autorită ţilor publice, funcţionarilor publici şi pot fi utilizate în procesul de instruire a
diferitor categorii de personal din autorită ţile publice.
4
II. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE
Modernizarea funcţiei publice reprezintă un criteriu important pentru Comisia Europeană

în evaluarea performanţelor statelor candidate în vederea integră rii în structurile
europene. Comisia Europeană nu numai că examinează legislaţia elaborată de statele
candidate, compatibilitatea acesteia cu normele comunitare, dar şi capacitatea statelor de a
pune în aplicare politicile comune şi de a respecta principiile şi normele dreptului
comunitar european.
În Republica Moldova, cadrul legislativ specific funcţiei publice şi titularilor acesteia are ca
fundament şi s-a dezvoltat după adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 1994 1 în
textul că reia apare sintagma „funcţie publică ”.
Dreptul la încadrarea în serviciul public potrivit principiului egalită ţii accesului la funcţia publică
indiferent de rasă , naţionalitate, sex, confesiune este instituit în art. 39 din Constituţie, potrivit
că ruia cetă ţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice
nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor, iar orică rui cetă ţean i se asigură , potrivit legii, accesul
la o funcţie publică.
După aproape un an de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, este adoptată Legea

serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995 2, conform că reia (art. 14) ocuparea funcţiilor
publice se fă cea prin angajare, numire, alegere şi concurs.
Un rol important în reglementarea funcţiei publice şi politica de cadre l-a avut modificarea
şi completarea Legii nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern 3, operată prin
adoptarea Legii nr. 1210-XIV din 31 iulie 2000 4, în sensul instituirii prevederilor referitor
la principalele împuterniciri ale Guvernului în domeniul muncii şi politicii de cadre în
serviciul public.
Funcţia publică , fiind o instituţie a dreptului public nu poate fi stabilită prin contract. Actul de
instituire a acesteia este întotdeauna un act de autoritate, iar cel ce exercită funcţia, exercită
autoritatea statală şi nu drepturile dintr-o situaţie contractuală. Aflîndu-se într-o situaţie legală ,
funcţionarului public îi sînt stabilite drepturile, obligaţiile şi statutul funcţiei sale prin lege, iar
sarcinile de bază ce îi sînt încredinţate sînt de ordin general, prevă zute de lege, nu în interesul să u,
ci în interesul serviciului public. Funcţionarul public poate fi catalogat drept persoană oficială de
stat, exponentă a unui interes public deosebit, ce dispune de un statut special participînd direct sau
indirect la exercitarea puterii publice prin promovarea intereselor generale ale statului. Raporturile
între autoritatea publică şi funcţionarul public nu sînt simple raporturi contractuale de muncă,
guvernate de legislaţia muncii, relaţiile apă rute după numirea în funcţie sînt guvernate de alte
principii, ele fiind relaţii prin excelenţă de drept public. Numirea în funcţie se efectuează cu voinţa
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 61.
3
Veştile R.S.S. Moldova, 1990, nr. 8.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 109-111.
5
unilaterală a autorită ţii publice, natura discreţionară a acestei numiri fiind în concordanţă cu
natura funcţiei publice respective.
După 1 ianuarie 2009, deşi cu unele excepţii pentru funcţionarii publici cu statut special în
legislaţia specială a că rora poate fi regă sită concepţia învechită a „statutului contractual”
prin folosirea sintagmei „contract individual de muncă ” (drept exemplu pot servi: Legea
serviciului în organele vamale nr. 1150-XIV din 20 iulie 2000 sau Legea nr. 1104-XV din 6
iunie 2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei), în
cadrul legislativ general pentru funcţionarii publici persistă o delimitare clară privind
stabilirea statutului legal. La acest capitol, potrivit Legii nr. 158-XVI (art.30) raporturile de
serviciu apar în baza actului administrativ de numire în funcţia publică , emis în condiţiile
prezentei legi.
La examinarea noţiunii de funcţionar public, se poate preciza că spre deosebire de Legea

serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995, care punea accentul în definirea funcţiei
publice pe denumirea funcţiei:
„funcţionar public înseamnă persoana care ocupă funcţie de stat remunerată şi care
dispune de ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile prezentei legi”,
Legea nr. 158-XVI a schimbat conţinutul conceptului nominalizat:
„funcţionar public – persoană fizică numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie
publică”, conferindu-i conotaţii şi valenţe distincte.
În opinia profesorului Paul Negulescu, funcţia publică este definită ca: „fiind complexul de
puteri şi competenţe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea
de a fi ocupată , în chip temporar de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică , care,
executînd puterile în limitele competenţei, urmă reşte realizarea scopului pentru care a fost
creată funcţiunea”.
Ideea de bază pe care o putem desprinde din prevederile articolelor 2 şi 3 ale Legii nr. 158-
XVI este că accentul se pune pe atribuţiile şi sarcinile stabilite în temeiul legii în scopul
realiză rii prerogativelor de putere publică . Prin urmare, pentru a califica o poziţie din
cadrul unei autorită ţi publice ca fiind funcţie publică sau post de deservire tehnică ce
asigură funcţionarea autorită ţilor publice, urmează să raportă m atribuţiile şi sarcinile
acesteia la prevederile art. 3 din lege care stabileşte exhaustiv şi fă ră echivoc cercul
activită ţilor care duc la obţinerea unui astfel de statut.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 158-XVI, activită ţile desfă şurate de funcţionarii
publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sînt:
a) elaborarea şi coordonarea elaborării documentelor de politici;

b) elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, precum şi altor
reglementări specifice autorităţii publice;
c) punerea în executare a actelor legislative şi normative;
6
d) elaborarea actelor administrative privind aplicarea şi executarea actelor legislative

şi normative, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii publice;
e) controlul şi auditul public intern şi extern;
f) gestionarea resurselor umane în serviciul public;
g) planificarea, gestionarea şi controlul resurselor financiare publice;
h) administrarea fiscală;
i) reprezentarea intereselor autorităţii publice, în care funcţionarul public îşi
desfăşoară activitatea, în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept
public sau privat, din ţară şi străinătate, inclusiv reprezentarea în justiţie, în limita
competenţelor stabilite.
Notă :
Elaborarea şi coordonarea elaboră rii documentelor de politici se realizează în conformitate cu
prevederile Hotă rîrii Guvernului nr. 33 din 11 ianuarie 2007 „Cu privire la regulile de elaborare şi
cerinţele unificate faţă de documentele de politici”, sau, după caz, alte acte normative.
Elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, are loc în conformitate cu prevederile Legii
nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative şi prevederile Legii nr. 317-XV din 18
iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorită ţi ale administraţiei publice
centrale şi locale.
Cu referire la cele expuse în notă , potrivit Legii nr. 155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea
Clasificatorului unic al funcţiilor publice, aceste sarcini se conţin în descrierea generică a funcţiei
pentru funcţiile publice abilitate cu astfel de sarcini.
Legea nr. 158-XVI a stabilit şi cercul de persoane care nu cad sub incidenţa reglementă rilor
ei. Reieşind din prevederile art. 4 din lege, se desprinde o regulă generală de aplicabilitate -
alin. (1) şi (2) şi excepţii de la aceasta - alin. (3).
Astfel, cad sub incidenţa Legii nr. 158-XVI funcţionarii publici din autorită ţile publice
specificate în anexa nr. 1 la lege, iar pentru funcţionarii publici cu statut special
(colaboratorii serviciului diplomatic, serviciului vamal, ai organelor apă ră rii, securită ţii
naţionale şi ordinii publice, altor categorii stabilite prin lege), prevederile prezentei legi se
aplică în partea care nu este reglementată prin legi speciale.
Categoria personalului care nu cade sub incidenţa reglementă rilor Legii nr. 158-XVI este
descrisă în prevederile art. 4 alin. (3). Fac parte din această categorie:
1) persoanele care exercită funcţii de demnitate publică specificate în anexa Legii nr.
199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică 5;
2) personalul încadrat, pe baza încrederii personale, în cabinetul persoanelor ce
exercită funcţii de demnitate publică. Statutul acestor persoane este reglementat
5
7
prin Legea nr. 80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică 6;
3) personalul din autorităţile publice care desfăşoară activităţi auxiliare de
secretariat, protocol şi administrative (pază, întreţinere-reparaţii, gospodărire şi
deservire), de administrare a sistemelor informaţionale, inclusiv de introducere şi
prelucrare a informaţiei ce asigură funcţionarea autorităţii publice;
4) alte categorii de personal care nu desfăşoară activităţi ce implică exercitarea
prerogativelor de putere publică.
Conform nivelului atribuţiilor titularului, potrivit prevederilor Legii nr. 158-XVI şi Legii nr.
155 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, funcţiile publice se clasifică
în urmă toarele categorii:
a) funcţii publice de conducere de nivel superior (fpcns);
b) funcţii publice de conducere (fpc);
c) funcţii publice de execuţie (fpe).
În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 158-XVI, funcţionarii publici de

conducere de nivel superior realizează managementul nivelului superior în autorită ţile
publice, iar din această categorie fac parte urmă toarele funcţii:
 adjunct al conducătorului autorităţii administrative:
director general adjunct (pentru alte autorită ţi administrative centrale specificate în
punctul 2) al articolului 24 din Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern);
 conducător şi adjunct al conducătorului aparatului autorităţii publice :
Secretar general/secretar general adjunct al Parlamentului;
Secretar general/secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova;
Şef/şef adjunct al Aparatului Curţii de Conturi;
Şef/şef adjunct al Secretariatului Curţii Constituţionale;
Şef/şef adjunct al Aparatului Consiliului Superior al Magistraturii;
Şef/şef adjunct al Aparatului Curţii Supreme de Justiţie.
Reieşind din prevederile art. 9 din Legea nr. 158-XVI, putem deduce că funcţionarii
publici de conducere organizează , coordonează , îndrumă şi controlează activită ţile
specificate la art. 3 sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unei
persoane ce exercită funcţie de demnitate publică . Fac parte din această categorie funcţiile
de:
 conducă tor şi adjunct al conducă torului organului din subordinea ministerelor şi
altor autorită ţi administrative (de exemplu: director/director adjunct, şef/şef adjunct
inspectorat/inspecţie);
 conducă tor şi adjunct al conducă torului subdiviziunii structurale a autorită ţii
publice (de exemplu: şef direcţie generală, şef direcţie, şef secţie, şef serviciu);
6
8
 conducă tor şi adjunct al conducă torului serviciului desconcentrat al autorită ţii

publice (de exemplu: şef/şef adjunct subdiviziune teritorială, şef/şef adjunct
inspectorat/inspecţie teritorială);
 conducă tor şi adjunct al conducă torului serviciului descentralizat, organizat în
unitatea administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială autonomă cu statut
special (de exemplu: şef/şef adjunct direcţie generală, şef/şef adjunct direcţie);
 secretar al consiliului administraţiei publice locale (de exemplu: secretar al
consiliului raional/municipal, secretar al preturii, secretar al consiliului local);
 pretor/vicepretor al sectorului.
Categoria funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în condiţiile

Legii nr. 158-XVI, în alte funcţii publice decît cele prevă zute la art. 8 şi art. 9. Această
categorie se împarte în 3 subcategorii:
 funcţii publice de execuţie ale că ror sarcini de bază ţin de elaborarea sau
coordonarea elaboră rii politicilor în domeniile specificate în regulamentul de
organizare şi funcţionare a autorită ţii publice ori ţin de expertizarea, elaborarea sau
avizarea proiectelor actelor legislative/normative:
consultant principal;
consultant superior;
consultant;
 funcţii publice de execuţie ale că ror sarcini de bază ţin de implementarea sau
coordonarea implementă rii politicilor:
specialist principal;
specialist superior;
specialist;
consilier de probaţiune principal;
consilier de probaţiune superior;
consilier de probaţiune;
contabil-şef;
arhitect;
 funcţii publice de execuţie ale că ror sarcini de bază ţin de control, revizie, inspectare
sau audit:
controlor de stat principal;
auditor public principal;
controlor de stat superior;
auditor public superior;
controlor de stat;
auditor public;
controlor-revizor principal;
controlor-revizor superior;
controlor-revizor;
inspector principal;
9
inspector superior;
inspector;
auditor intern principal;
auditor intern superior;
auditor intern.
Diferenţierea obiectivă a funcţiilor publice în conformitate cu nivelul de complexitate a

sarcinilor şi nivelul de responsabilitate managerială şi decizională este realizată cu ajutorul
Legii nr. 155 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice7 din 21 iulie 2011.
7
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011 nr. 164-165.
10
III. DEFINIŢIA ŞI SCOPUL STATULUI DE PERSONAL
Pornind de la abordarea conceptuală nouă a definiţiei funcţiei publice, care presupune

faptul stabilirii concrete pentru fiecare funcţie publică a sarcinilor de bază , este necesar de
a constata dacă sarcinile de bază stabilite pentru o poziţie ne permit sau nu clasificarea
acesteia drept funcţie publică . Instrumentul care asigură realizarea acestui deziderat îl
reprezintă statul de personal.
Statul de personal trebuie să ră spundă la un şir de întrebă ri şi anume dacă acesta

corespunde sau nu: structurii aprobate pentru această autoritate publică , misiunii şi
sarcinilor autorită ţii respective, numă rului de unită ţi de personal aprobat pentru
autoritatea publică , titlurilor funcţiilor publice caracteristice autorită ţii publice respective
conform Clasificatorului unic al funcţiilor publice ş.a. Statul de personal descrie organizarea
şi sistematizarea internă a autorită ţii publice, conţine în sarcinile de bază ale funcţiilor
publice responsabilită ţile şi modalită ţile de funcţionare ale acesteia, în vederea asigură rii
aplică rii uniforme a regulamentelor cu privire la organizarea şi sistematizarea internă
pentru autoritatea publică , atît din punct de vedere al esenţei, cît şi al formei.
Definiţia statului de personal poate fi desprinsă din prevederile pct. 1 al anexei nr. 5 la
Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”.
Statul de personal reprezintă documentul tabelar în care sînt specificate subdiviziunile

structurale, denumirea funcţiilor publice sau posturilor, sarcinile de bază ale funcţiilor publice sau
posturilor, precum şi categoriile funcţiilor publice sau posturilor din cadrul autorită ţii publice.
Din hotă rîrea menţionată rezultă că statul de personal este:
 un document înzestrat cu toate atributele specifice, care urmează a fi semnat de

şeful subdiviziunii resurse umane din cadrul autorită ţii publice şi conducă torul
subdiviziunii contabilitate, şi ulterior să fie aprobat de conducă torul autorită ţii
publice;
 în statul de personal sînt specificate subdiviziunile structurale, denumirea funcţiilor

publice sau posturilor, sarcinile de bază ale funcţiilor publice sau posturilor, precum
şi categoriile funcţiilor publice sau posturilor din cadrul autorită ţii publice.
Prin urmare Structura statului de personal va conţine:
1) Denumirea funcţiei publice/postului;

2) Sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului;
3) Categoria funcţiei publice/postului;
4) Numă rul de funcţii publice/posturi.
11
Completarea statului de personal se efectuează în corespundere cu structura şi efectivul-

limită ale autorită ţii publice, aprobate în modul stabilit. Aprobarea structurii şi efectivului-
limită al autorită ţilor publice are loc prin diferite acte. Structura şi efectivul-limită ale
organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice se aprobă prin hotă rîre de
Guvern, iar ale autorită ţilor subordonate acestora - prin hotă rîre de Guvern sau prin
ordinul conducă torului respectiv (ordinul ministrului). Pentru autorită ţile publice locale,
structura şi efectivul-limită se aprobă prin decizia consiliului raional, municipal sau local în
limitele fondului de salarizare şi numă rului-limită de unită ţi stabilit pentru anul financiar
respectiv. Este posibil ca structura şi efectivul-limită ale autorită ţii publice să fie aprobate
şi prin hotă rîre a Parlamentului (drept exemplu, Curtea de Conturi 8, Procuratura Generală 9,
Centrul pentru Drepturile Omului10, Secretariatul Parlamentului11, Consiliul Coordonator al
Audiovizualului12) sau prin Decret al Preşedintelui Republicii Moldova (Aparatul
Preşedintelui Republicii Moldova13).
Structura şi efectivul-limită ale autorită ţilor publice, de regulă , se aprobă prin:

 Decret al Preşedintelui Republicii Moldova;
 Hotă rîre a Parlamentului;
 Hotă rîre de Guvern;
 Ordin al ministrului;
 Decizie a consiliului raional, municipal sau local.
8
Hotă rîrea Parlamentului nr. 144 din 14 iulie 2011 pentru aprobarea bugetului pe anul 2011 şi a numă rului
de personal al Curţii de Conturi - Monitorul Oficial 2011 nr. 128-130.
9
Hotă rîrea Parlamentului nr. 77 din 4 mai 2010 privind aprobarea structurii Procuraturii Generale -
Monitorul Oficial 2010, nr. 78-80.
10
Hotă rîrea Parlamentului nr. 57-XVI din 20 martie 2008 de aprobare a Regulamentului Centrului pentru
Drepturile Omului, a structurii, a statului de funcţii şi a modului de finanţare a acestuia - Monitorul Oficial
2008, nr. 81.
11
Hotă rîrea Parlamentului nr. 22-XV din 29 martie 2001 cu privire la structura Aparatului Parlamentului, la
statul de funcţii al Aparatului şi al Parlamentului şi la asigurarea materială a personalului Aparatului şi a
deputaţilor în Parlament - Monitorul Oficial 2001, nr. 42.
12
Hotă rîrea Parlamentului nr. 433-XVI din 28 decembrie 2006 cu privire la aprobarea statutului, a structurii
organizatorice şi a efectivului-limită ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Monitorul Oficial, 2007,
nr. 6-9.
13
Decretul Preşedintelui nr. 2-II din 16 ianuarie 1997 privind formarea Aparatului Preşedintelui Republicii
Moldova, stabilirea structurii şi statelor de personal. Monitorul Oficial, 1997, nr. 8.
12
IV. PROCEDURA COMPLETĂRII, APROBĂRII ŞI AVIZĂRII STATULUI DE

PERSONAL
4.1. Completarea statului de personal
Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate publică în parte de că tre

conducă torul autorită ţii publice sau, după caz, altă persoană abilitată potrivit cadrului
normativ, în baza activită ţilor care implică exercitarea prerogativelor de putere publică
prevă zute la art. 3 al Legii nr. 158-XVI.
Din art. 67 alin. (2) al legii prenotate, rezultă că , în scopul realiză rii acestor prevederi,
autorită ţile administraţiei publice centrale de specialitate şi organele din subordine,
autorită ţile administraţiei publice locale, vor completa formularul-tip al statului de
personal şi îl vor înainta spre avizare în modul stabilit de Guvern.
Cancelaria de Stat este autoritatea publică abilitată cu elaborarea, promovarea şi realizarea
politicii statului în domeniul serviciului public, în special al managementului resurselor
umane. Responsabilită ţile acesteia se referă la coordonarea unor domenii primordiale ale
politicii interne şi externe a statului, printre care îmbună tă ţirea procesului de planificare
strategică la nivel guvernamental, coordonarea asistenţei tehnice externe, realizarea
descentraliză rii administrative şi financiare, reformarea administraţiei publice,
promovarea şi realizarea politicii statului în domeniul serviciului public, în special al
managementului resurselor umane şi sporirea capacită ţilor corpului de funcţionari publici.
Aici intră toată gama de procese aferente acestor activită ţi: de la coordonarea procesului de
elaborare a politicilor în aceste domenii, pînă la însă şi monitorizarea şi evaluarea
implementă rii lor.
Recomandare: Luînd în calcul faptul că politica statului în domeniul serviciului public urmează a fi
unică pentru toţi funcţionarii publici, se recomandă completarea şi avizarea statului de personal
atît pentru autorită ţile administraţiei publice centrale de specialitate şi organele din subordine,
autorită ţile administraţiei publice locale, cît şi pentru autorită ţile publice autonome (Centrul pentru
Drepturile Omului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului), autorită ţile judecă toreşti, instituţiile
autonome în cadrul autorită ţii judecă toreşti (Procuratura Generală ) şi alte persoane juridice de
drept public în care există funcţii publice.
În scopul elaboră rii şi completă rii statului de personal, autorită ţile publice au
responsabilitatea creă rii unei echipe de specialişti care să efectueze o analiză a
necesită ţilor cu privire la organizarea şi sistematizarea internă a autorită ţii în limita
efectivului-limită aprobat. Această echipă va fi creată în mod obligatoriu din colaboratori ai
subdiviziunii resurse umane sau, după caz, persoana cu atribuţii în domeniul gestionă rii
resurselor umane şi ai subdiviziunii contabilitate din cadrul autorită ţii publice. Analiza
respectivă ar include urmă toarele:
 analiza situaţiei de fapt în ceea ce priveşte completarea statului de personal în
corespundere cu organizarea internă existentă (structura);
 în ce mă sură sînt implicate resursele umane şi financiare disponibile;
13
 dacă există careva rezerve interne;

 dacă este posibil de simplificat procedurile interne;
 dacă există vreo dublare în structură şi sarcini în cadrul sau între subdiviziunile
structurale;
 dacă resursele umane disponibile sînt suficiente pentru realizarea sarcinilor care
intră în competenţa autorită ţilor publice, atît din punctul de vedere al condiţiilor
necesare, cît şi al competenţelor;
 examinarea cadrului normativ existent în domeniul activită ţii autorită ţii publice
respective (examinarea actelor normative prin care sînt aprobate: regulamentul,
structura, efectivul-limită şi a necesită ţii modifică rii acestora în scopul revizuirii
structurii sau instituirii anumitor unită ţi de personal în cadrul autorită ţii publice
pentru a corespunde cadrului normativ existent14);
 identificarea unor schimbă ri, şi, în acelaşi timp indicarea consecinţelor unor
asemenea schimbă ri, asupra că rora conducerea autorită ţii publice urmează să se
expună ;
 în caz de necesitate, lucrul asupra elaboră rii proiectului privind modificarea
regulamentului, structurii sau al efectivului-limită al autorită ţii publice;
 lucrul asupra completă rii statului de personal.
Notă: Se recomandă conducă torilor autorită ţilor publice să desemneze funcţionarii publici
responsabili de efectuarea analizei respective şi completarea statului de personal al autorită ţii
publice printr-un act administrativ, fiind implicaţi atît funcţionari din subdiviziunea resurse umane
şi subdiviziunea contabilitate, cît şi funcţionari din cadrul altor subdiviziuni structurale, în caz de
necesitate. În situaţia iniţierii elaboră rii proiectelor de acte normative, persoanele desemnate vor
ţine cont de prevederile Hotă rîrii Guvernului nr. 1310 din 14 noiembrie 2006 „Cu privire la
aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de
specialitate al administraţiei publice şi autorită ţii administrative din subordinea acestuia”.15
Drept urmare a analizei menţionate, autorită ţile publice vor revizui şi, după caz, vor
prezenta organelor competente propuneri de modificare şi/sau completare a cadrului
normativ care reglementează activitatea autorită ţii publice la capitolele funcţiilor,
14
Potrivit cadrului normativ, pentru autorită ţile publice se instituie funcţii publice cu sarcini de bază
specifice anumitor domenii. Drept exemplu servesc:
Legea nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern - Monitorul Oficial
2010, nr. 231-234;
Hotă rîrea Guvernului nr. 1211 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la unitatea de informare şi
comunicare cu mass-media a autorită ţii administraţiei publice centrale” - Monitorul Oficial 2011, nr. 16-17;
Hotă rîrea Guvernului nr. 1714 din 27 decembrie 2002 „Cu privire la serviciul juridic al autorităţilor
administraţiei publice” - Monitorul Oficial 2002, nr. 185-189;
Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii
nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (Anexa nr. 9) în care
se conţine regulamentul-cadru al subdiviziunii resurse umane din autoritatea publică.
15
Hotă rîrea Guvernului nr. 1310 din 14 noiembrie 2006 „Cu privire la aprobarea structurii-tip a
regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de specialitate al administraţiei publice
şi autorită ţii administrative din subordinea acestuia” – Monitorul Oficial 2006, nr. 181-183.
14
atribuţiilor şi structurii autorită ţii publice, titlurilor şi categoriilor de personal care

activează în cadrul autorită ţii publice, titlurilor funcţiilor şi modalită ţilor de numire în
funcţie a conducă torilor şi conducă torilor adjuncţi ai autorită ţii publice, în vederea
corelă rii acestuia cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Ulterior, se realizează proiectarea posturilor şi, după caz, revizuirea fişelor postului,
reieşind din funcţiile şi atribuţiile, structura şi efectivul-limită ale autorită ţii publice.
La proiectarea posturilor autorită ţii publice se va ţine cont de prevederile Legii nr. 155 din
21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice şi prevederile
Hotă rîrii Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor
acte legislative”16.
Subdiviziunile structurale ale autorită ţii publice se vor institui cu respectarea urmă toarelor
norme:
 direcţia generală are un efectiv de cel puţin 18 unită ţi de personal;
 direcţia autonomă şi direcţia din componenţa direcţiei generale are un efectiv de cel
puţin 5 unită ţi de personal;
 secţia autonomă şi secţia din componenţa altei subdiviziuni are un efectiv de cel
puţin 4 unită ţi de personal;
 serviciul autonom şi serviciul în componenţa altei subdiviziuni poate fi instituit
dintr-o singură unitate de personal (la instituirea serviciului cu o singură unitate,
această funcţie urmează să fie funcţie de execuţie).
În acelaşi timp, la proiectarea posturilor şi completarea statului de personal, se vor
respecta urmă toarele proporţii:
 numă rul funcţiilor publice de conducere (inclusiv funcţiile de demnitate publică ) în
autoritatea publică nu va depă şi 40% din efectivul-limită al acestei autorită ţi;
 în subdiviziunea structurală autonomă (direcţie generală , direcţie, secţie) cu 5-25
unită ţi de personal se instituie o singură funcţie de “şef adjunct”, în cele cu 26-40
unită ţi de personal se instituie pînă la 2 funcţii de “şef adjunct”, iar în cele cu mai
mult de 41 unită ţi de personal – pînă la 3 funcţii de “şef adjunct”;
 nu se instituie funcţia de “şef adjunct” în subdiviziunile structurale din cadrul
direcţiilor generale (pentru direcţia şi secţia din cadrul direcţiei generale) sau în
subdiviziunile structurale din cadrul direcţiilor (pentru secţia din cadrul direcţiei),
precum şi în servicii;
 numă rul funcţiilor publice de consultant principal nu va depă şi 20% din numă rul
total de consultanţi;
 numă rul funcţiilor publice de consultant superior nu va depă şi 30% din numă rul
total de consultanţi;
 numă rul funcţiilor publice de consultant nu va fi mai mic de 50% din numă rul total
de consultanţi.
16
Hotă rîrea Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor acte legislative” -
Monitorul Oficial 2011, nr. 238-242.
15
De exemplu: Dacă în autoritatea publică numă rul total de consultanţi este – 10, atunci cel mult 2
vor putea fi consultanţi principali, cel mult 3 – consultanţi superiori şi cel puţin 5 – consultanţi.
Notă: Pentru funcţiile publice de execuţie, cu excepţia celor din categoria „consultant”, stabilirea
unor proporţii în acest sens ră mîne la discreţia persoanei abilitate cu dreptul de a aproba statul de
personal (conducă torul autorită ţii publice). În acelaşi timp, la stabilirea acestor proporţii se va
asigura prezenţa carierei pentru funcţionarii publici, precum şi posibilitatea încadră rii în funcţii a
tinerilor specialişti în condiţiile menţionate la cerinţele specifice minime din Clasificatorul unic al
funcţiilor publice (spre exemplu: în situaţia în care vor fi instituite numai funcţii de
„specialist/inspector/auditor intern/... principal” sau „specialist/inspector/auditor intern/...
superior”, tînă rul specialist nu va putea ocupa funcţia publică vacantă respectivă , întrucît, potrivit
Clasificatorului unic al funcţiilor publice, candidatul la funcţiile respective trebuie să aibă
experienţă profesională ).
După proiectarea posturilor, statul de personal urmează a fi completat, aprobat şi

transmis spre avizare, în conformitate cu prevederile anexei nr. 5 din Hotărîrea
Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”, cu modificările şi completările ulterioare după cum urmează:
I. În partea stîngă de sus, se indică numele, prenumele şi funcţia persoanei care

avizează statul de personal (numele Secretarului general al Guvernului, precedat de
cuvîntul „AVIZAT”, iar în partea dreaptă de sus se indică numele, prenumele şi funcţia
conducă torului autorită ţii publice a că rui stat de personal urmează a fi avizat, precedat de
cuvîntul „APROBAT”).
Model:
AVIZAT APROBAT
___________________________________ _______________________________
(semnă tura) (semnă tura)
___________________________________, _______________________________,
(numele, prenumele) (numele, prenumele)
___________________________________ _______________________________
(secretar general al Guvernului) (funcţia conducă torului autorită ţii publice)

L.Ş . nr.___ “____”______________ _____ L.Ş. “_____”_________________ ___
Statul de personal se aprobă prin aplicarea semnă turii conducă torului şi a ştampilei
autorită ţii publice în cadrul rubricii „APROBAT”, indicîndu-se şi data aprobă rii acestuia.
Notă: Statul de personal se aprobă de că tre conducă torul autorită ţii publice sau, după caz, altă
persoană abilitată potrivit cadrului normativ în vigoare (pentru unele autorită ţi publice din
subordinea autorită ţilor publice centrale, este specificat expres că statul de personal se aprobă de
ministru).
16
Statul de personal al serviciilor descentralizate care nu au statut de persoană juridică se aprobă de

că tre preşedintele raionului.
Statul de personal al subdiviziunilor desconcentrate în teritoriu care nu au statut de persoană
juridică se aprobă de că tre conducă torul autorită ţii publice centrale.
Statutul funcţiei publice/postului se stabileşte de conducă torul autorită ţii publice prin aprobarea
statului de personal.
În titlul statului de personal se indică denumirea completă a autorită ţii publice în

conformitate cu actele juridice de constituire potrivit urmă torului exemplu:
Statul de personal al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
(aprobat în conformitate cu Hotă rîrea Guvernului nr. 691 din 17 noiembrie 2009 „Pentru
aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”)
Se recomandă indicarea între paranteze a actelor normative prin care s-a aprobat
regulamentul, structura şi efectivul-limită al autorită ţii publice. În cazul în care structura
autorită ţii publice se aprobă în baza actelor administrative ce nu sînt publicate în
Monitorul Oficial (spre exemplu: structura Serviciului Stare Civilă care se aprobă prin
ordinul ministrului justiţiei; structura autorită ţii publice locale care se aprobă prin decizia
consiliului raional, municipal sau local), în mod obligatoriu, aceste acte se vor anexa la
statul de personal transmis spre avizare.
Ulterior, se completează compartimentele statului de personal prezentate în următorul formular:
Denumirea Sarcinile de bază ale Categoria funcţiei Numărul de funcţii
funcţiei funcţiei publice/postului publice/postului publice/posturi
publice/postului
01 02 03 04
Denumirea subdiviziunii structurale
Total subdiviziune structurală:

TOTAL:
a) “fdp” – ___________
b) “pcpfdp” – _______
c) “fpcns” – _________
d) “fpc” – ___________
e) “fpe” – ___________
f) “pdtafap” – ______

Notă:
La nivelul autorită ţii publice sînt aprobate _______ funcţii cu statut special.
La nivelul autorită ţii publice sînt aprobate _______ posturi finanţate din venituri suplimentare (sau din
alte surse) care există la nivel de autoritate publică , fă ră a se regă si în cadrul subdiviziunilor structurale din
statul de personal.
Conducă torul subdiviziunii resurse umane
17
_________________________________________ _______________________
(numele, prenumele) (semnă tura)

Conducă torul subdiviziunii contabilitate
_________________________________________ _______________________
(numele, prenumele) (semnă tura)
II. În rîndul „Denumirea subdiviziunii structurale” se vor indica consecutiv

denumirile subdiviziunilor structurale ale autorită ţii publice în ordinea stabilită potrivit
structurii aprobate.
III. În coloniţa “Denumirea funcţiei publice/postului” se indică denumirea concretă a

funcţiei publice sau postului (nu se vor folosi titlurile de funcţii „specialist în probleme
relaţii cu publicul” – se va folosi denumirea de „specialist”, iar specificul activită ţii va fi
determinat potrivit sarcinilor de bază pentru funcţia dată ).
Notă: Denumirile funcţiilor publice/posturilor vor corespunde cu denumirile folosite în cadrul
normativ în vigoare la data completă rii statului de personal, fă ră a fi dublate cu alte denumiri, după
cum urmează :
pentru funcţiile de demnitate publică – se includ funcţiile ce se ocupă prin mandat
obţinut direct în urma alegerilor organizate sau indirect prin numire în condiţiile legii, specificate în
anexa la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică ;
pentru posturile din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate
publică - în conformitate cu prevederile Legii nr. 80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul
personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, se includ posturile de şef de
cabinet, consilier, asistent sau secretar din cadrul cabinetului propriu al Preşedintelui, prim-
vicepreşedintelui şi vicepreşedinţilor Parlamentului, preşedinţilor fracţiunilor parlamentare,
deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Primului-ministru, prim-viceprim-
ministrului, viceprim-miniştrilor, miniştrilor, secretarului general al Guvernului şi directorilor
generali ai autorită ţilor administrative centrale (în autorită ţile administraţiei publice locale nu
există astfel de posturi);
pentru funcţiile publice - în conformitate cu prevederile Legii nr. 155 din 21 iulie 2011
pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice;
pentru funcţiile publice cu statut special - conform cadrului normativ special;
pentru posturile de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice –
în conformitate cu prevederile Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova şi a prevederilor
anexei nr. 8 la Legea nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în
sectorul bugetar.
Denumirile funcţiilor publice presupun şi cerinţe specifice minime pentru acestea, menţionate în
Clasificatorul unic al funcţiilor publice (spre exemplu: pentru instituirea funcţiei de auditor intern
principal sau superior, pe lîngă necesitatea unei experienţe profesionale se solicită şi deţinerea de
că tre auditor a certificatului de calificare în domeniul specializat). La moment, aceste funcţii nu se
pot regăsi în statul de personal.
18
IV. În coloniţa “Sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului” se indică sarcinile care
sînt stabilite pentru funcţia sau postul respectiv. Sarcinile se specifică pornind de la
dispoziţiile fişei postului pentru funcţia publică /postul respectiv. În cazul posturilor de
deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorită ţilor publice, sarcinile se specifică
pornind de la dispoziţiile contractului individual de muncă pentru postul respectiv.
Notă: În statul de personal, la sarcinile de bază ale funcţiilor publice, se vor regă si toate funcţiile de
bază şi atribuţiile autorită ţii publice specificate în regulamentul acesteia.
La sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului urmează să fie prevă zute între 5 şi 7 sarcini care
urmează a fi numerotate cu cifre arabe. Dacă aceste sarcini vor corespunde activită ţilor ce implică
exercitarea prerogativelor de putere publică specificate în art. 3 din Legea nr. 158-XVI, poziţia ar
putea fi calificată ca fiind o funcţie publică.
Recomandare: Este necesar ca sarcinile prevă zute să fie reale, efectiv

realizabile şi nu imaginare, fictive. De exemplu, elaborează politici doar
funcţionarii din cadrul autorită ţilor publice în Regulamentul de activitate al
că rora sînt prevă zute aceste sarcini. De regulă , sarcinile pe care le pot avea
funcţionarii publici pot fi grupate în trei categorii:
- Sarcini de elaborare sau coordonare a elaboră rii politicilor în

domeniile specificate în regulamentul de organizare şi funcţionare a
autorită ţii publice ori ţin de expertizarea, elaborarea sau avizarea proiectelor
de acte legislative/normative;
- Sarcini de implementare sau coordonare a implementă rii politicilor;
- Sarcini de control, revizie, inspectare sau audit.
Totodată , statul de personal trebuie întocmit în aşa fel, încît pentru fiecare autoritate
publică să fie clar cine realizează lucră rile de secretariat sau sarcinile secretarului
conducă torului autorită ţii publice din anticamera acestuia. Mai mult ca atît, în orice
autoritate publică urmează a fi prevă zute posturi de deservire tehnică ce asigură
funcţionarea autorită ţii publice.
V. În coloniţa „Categoria funcţiei publice/postului” se indică categoria funcţiei

publice respective sau, după caz, a postului, abreviat, după cum urmează :
„fdp” – funcţie de demnitate publică ;
„pcpfdp” – post din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate
publică ;
„fpcns” – funcţie publică de conducere de nivel superior;
„fpc” – funcţie publică de conducere;
„fpe” – funcţie publică de execuţie;
„pdtafap” – post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorită ţilor publice.
19
VI. În coloniţa „Numă rul de funcții publice/posturi” – se indică numă rul de funcții
publice/posturi (cu sarcini de bază similare) în rubrica respectivă .
Notă: Rubrica „Total subdiviziune structurală” se va introduce după fiecare subdiviziune structurală
a autorită ţii publice. Dacă în cadrul unei direcţii există mai multe secţii sau servicii, rubrica Total
subdiviziune structurală se introduce după fiecare subdiviziune din cadrul direcţiei, iar la sfîrşit se
indică totalul pe direcţie.
De exemplu:
Direcţia juridică
Secţia expertiză judiciară
Total secţie: 7
Secţia relaţii cu autorită ţile publice
Total secţie: 4
Total direcţie: 12
VII. În rubrica „Total” se indică numă rul total de unită ţi de personal din autoritatea
publică şi se evidenţiază categoria funcţiei publice/postului:
 numă rul total de funcţii de demnitate publică ;
 numă rul total de posturi din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de
demnitate publică ;
 numă rul total de funcţii publice de conducere de nivel superior;
 numă rul total de funcţii publice de conducere;
 numă rul total de funcţii publice de execuţie;
 numă rul total de posturi de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorită ţilor
publice.
VIII. La „Nota” din statul de personal, se specifică numă rul total de funcţii publice cu
statut special din serviciul diplomatic, serviciul vamal, organele apă ră rii, securită ţii
naţionale şi ordinii publice ale că ror activitate este reglementată de legi speciale.
Autorită ţile publice în care nu există funcţionari publici cu statut special indică la această
rubrică cifra „0” (autorită ţile administraţiei publice locale vor indica la această rubrică cifra
„0”). Tot aici se va face referinţă asupra numă rului posturilor finanţate din contul
mijloacelor constituite din taxe şi impozite locale care există la nivel de autoritate publică ,
fă ră a se regă si în cadrul subdiviziunilor structurale menţionate în statul de personal.
Aceste unită ţi de personal nu pot fi instituite ca funcţii publice. Pentru ele se vor utiliza
titlurile de posturi, caracteristice activită ţii care urmează să fie desfă şurată , conform
Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova.
Notă:
Unită ţile de personal care activează în cadrul subdiviziunilor atribuite la „grupa principală 20
„Activită ţi şi servicii neatribuite altor grupuri principale” nu se vor indica în statul de personal.
Schema de încadrare pentru acest personal se va completa şi aproba în modul stabilit de legislaţia
în vigoare.
20
Pentru situaţia în care actul normativ prin care au fost aprobate structura sau efectivul-limită al
autorită ţii publice nu se publică în Monitorul Oficial, acest act normativ se anexează la statul de
personal înaintat spre avizare (de exemplu: decizia consiliului raional, municipal sau local prin care
se aprobă structura).
Se va face diferenţiere între:
aprobarea statului de personal completat în condiţiile anexei nr. 5 la Hotă rîrea Guvernului nr. 201
din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu
privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”
şi
decizia consiliului local prin care se aprobă organigrama şi statele primă riei, ale structurilor şi
serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora
sau
decizia consiliului raional prin care se aprobă organigrama şi statele de personal ale aparatului
preşedintelui raionului, ale direcţiilor şi ale altor subdiviziuni subordonate consiliului raional,
precum şi suma totală a cheltuielilor necesare pentru asigurarea activită ţii lor.
Decizia consiliului va servi temei pentru completarea statului de personal şi aprobarea acestuia de
că tre primar sau preşedintele raionului în condiţiile pct. 20 din anexa nr. 5 la Hotă rîrea Guvernului
nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie
2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”.
4.2. Factori implicaţi în completarea, aprobarea şi avizarea statului de personal
Cine completează Statul de personal?

Statul de personal se completează de că tre conducă torul subdiviziunii resurse umane sau,
după caz, de că tre persoana cu atribuţii în domeniul gestionă rii resurselor umane (în
continuare SRU) şi conducă torul subdiviziunii contabilitate din cadrul autorită ţii publice. S-
a recurs la această reglementare, deoarece în baza statului de personal se elaborează
schema de încadrare.
Notă: Este necesar ca în procesul de completare a statului de personal să existe o conlucrare activă
între SRU şi contabilitate. Implicarea subdiviziunii contabilitate este obligatorie.
Rolul SRU constă în:

 determinarea corectă a statutului funcţiilor publice/posturilor în baza sarcinilor
concrete specificate în fişele de post;
 verificarea dacă în statul de personal, la sarcinile de bază ale funcţiilor publice, se
vor regă si toate funcţiile de bază şi atribuţiile autorită ţii publice specificate în
regulamentul acesteia.
SRU din cadrul ministerelor/consiliilor raionale mai au şi rolul de a asista SRU din cadrul
autorită ţilor publice subordonate/desconcentrate/descentralizate/primă rii la elaborarea
statului de personal.
21
Rolul contabilităţii constă în:

 controlul denumirilor funcţiilor publice/posturilor folosite în statul de personal în
sensul regă sirii acestora în cadrul normativ privind salarizarea;
 controlul respectă rii normelor privind instituirea subdiviziunilor structurale
(numă rul funcţiilor publice de conducere (inclusiv funcţiile de demnitate publică ) în
autoritatea publică nu va depă şi 40% din efectivul-limită al acestei autorită ţi etc.);
 controlul respectă rii proporţiei numă rului unită ţilor de personal din autoritatea
publică stabilită pentru fiecare titlu al funcţiei publice (stabilirea corectă a
categoriei subdiviziunii structurale a autorită ţii publice (direcţie generală , direcţie,
secţie, serviciu) în funcţie de numă rul unită ţilor de personal stabilit pentru fiecare
etc.)
La completarea statului de personal se poate solicita suportul serviciului juridic din cadrul
autorită ţii publice şi al conducă torilor subdiviziunilor structurale.
Cine semnează statul de personal?

După completare, statul de personal se semnează de că tre SRU şi conducă torul
subdiviziunii contabilitate din cadrul autorită ţii publice. Responsabilitatea o poartă în egală
mă sură ambii semnatari. În caz de necesitate sau dacă la examinarea documentelor
prezentate se depistează erori majore, comisia pentru examinarea documentelor înaintate
spre avizare poate invita reprezentanţii autorită ţii publice care au participat la
completarea statului de personal pentru a prezenta explicaţiile de rigoare. În cazul
comiterii erorilor majore la completarea statului de personal, există posibilitatea sesiză rii
comisiei de disciplină a autorită ţii publice în care îşi desfă şoară activitatea funcţionarul
public culpabil de neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Cine aprobă statul de personal?

Statul de personal se aprobă de că tre conducă torul autorită ţii publice sau, după caz, de altă
persoană abilitată potrivit cadrului normativ, prin semnarea acestuia, aplicarea ştampilei
autorită ţii publice şi a datei aprobă rii. Se recomandă aprobarea statului de personal în
termen de cel mult 5 zile lucră toare din momentul semnă rii acestuia de că tre SRU şi
conducă torul subdiviziunii contabilitate din cadrul autorită ţii publice. În acelaşi timp, se
recomandă înaintarea statului de personal spre avizare în termen de cel mult 5 zile
lucră toare din momentul aprobă rii acestuia.
După aprobare, statul de personal se expediază , pe suport de hîrtie şi în varianta
electronică la adresa dpc@gov.md, pentru avizare Cancelariei de Stat.
De reţinut: Autorită ţile din subordine expediază statul de personal autorită ţii ierarhic superioare,
care verifică corectitudinea completă rii acestuia şi îl expediază Cancelariei de Stat sau, după caz, îl
restituie în adresa autorită ţilor publice din subordine pentru a fi revizuit.
Spre exemplu: Inspecţia Muncii completează statul de personal şi îl expediază la Ministerul Muncii,
Protecţiei Sociale şi Familiei, care verifică statul de personal şi în caz că este completat în
22
corespundere cu cadrul normativ – îl expediază la Cancelaria de Stat, iar dacă există erori – îl
restituie Inspecţiei Muncii pentru a fi revizuit.
Această procedură trebuie respectată din considerentul că structura şi efectivul-limită al acestor
autorită ţi, în unele cazuri, se aprobă de autorită ţile ierarhic superioare şi urmează a fi respectat
principiul subordonă rii ierarhice.
Care este termenul în care se examinează documentele înaintate spre avizare?

Pentru examinarea documentelor înaintate spre avizare, Cancelaria de Stat instituie o
comisie compusă din reprezentanţii:
 Cancelariei de Stat;
 Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;
 Ministerului Finanţelor.
Comisia pentru examinarea documentelor înaintate spre avizare va examina statul de

personal în termen de 30 zile lucrătoare de la primirea acestuia pe suport de hîrtie, fiind
în drept să solicite prezentarea fişelor postului pentru anumite funcţii publice din cadrul
autorită ţii publice.
Ce decizie poate lua Comisia şi care sînt acţiunile ulterioare?

Ca urmare a examină rii documentelor primite, Cancelaria de Stat poate acorda:
a) aviz favorabil, în cazul în care funcţiile publice sau posturile sînt stabilite cu
respectarea dispoziţiilor legislaţiei în vigoare;
b) aviz nefavorabil, în cazul în care funcţiile publice sau posturile sînt stabilite cu
încă lcarea dispoziţiilor legislaţiei în vigoare.
Dacă avizul este favorabil, Secretarul general al Guvernului aplică semnă tura în partea
stîngă de sus a statului de personal şi ştampila. Apoi statul de personal se înregistrează
într-un registru special.
De reţinut: Statul de personal este valabil după avizarea şi, respectiv, înregistrarea acestuia la
Cancelaria de Stat.
Dacă avizul este nefavorabil, Cancelaria de Stat prezintă în scris observaţiile comisiei în
adresa autorită ţii publice emitente, aceasta din urmă fiind obligată să definitiveze statul de
personal în termen de 5 zile lucrătoare, în corespundere cu observaţiile prezentate. După
definitivare, statul de personal se expediază Cancelariei de Stat pentru o nouă avizare.
Notă: În situaţia în care se depistează careva erori majore care determină acordarea unui aviz
nefavorabil, comisia poate face observaţie doar la acestea. Responsabilitatea pentru depistarea şi
excluderea tuturor erorilor din statul de personal este pe seama conducă torului autorită ţii publice
care aprobă statul de personal şi a personalului implicat în completarea acestuia.
De reţinut: Statul de personal se completează şi se avizează anterior elaboră rii şi aprobă rii
schemelor de încadrare. Ministerul Finanţelor va înregistra schemele de încadrare doar după
prezentarea copiei statului de personal valabil al autorită ţii publice respective.
23
Se recomandă autorită ţilor publice să prezinte schema de încadrare Ministerului Finanţelor în

termen de 10 zile după avizarea statului de personal. Autorită ţile publice locale de nivelul I prezintă
schema de încadrare Direcţiei/Direcţiei generale finanţe a raionului din care face parte.
Modificarea statului de personal al autorită ţii publice se efectuează :

 în cazul majoră rii sau micşoră rii efectivului-limită al autorită ţii publice respective;
 reorganiză rii autorită ţii publice;
 modifică rii actelor normative în baza că rora autoritatea publică îşi desfă şoară
activitatea;
 redistribuirii sarcinilor şi atribuţiilor între funcţiile publice din cadrul autorită ţii
publice.
În aceste cazuri se completează şi se avizează un nou stat de personal, cel anterior fiind
considerat abrogat de drept şi transmis spre pă strare în arhivă în condiţiile documentelor
de personal.
De reţinut: Autoritatea publică este responsabilă pentru prezentarea statului de personal pentru
avizare în termen de 10 zile de la apariţia temeiului pentru modificarea statului de personal.
La modificarea statului de personal, autoritatea publică , în scrisoarea de însoţire sau în nota

anexată, va explica necesitatea aviză rii unui nou stat de personal şi temeiurile care au stat la baza
modifică rilor.
Dacă se modifică actele legislative sau normative care reglementează modul de salarizare, dar care
nu presupun modificarea statului de personal, nu este necesară avizarea unui nou stat de personal,
ci doar modificarea schemei de încadrare.
24
V. SINTEZA RECOMANDĂRILOR PENTRU EVITAREA ERORILOR DEPISTATE

ÎN PROCESUL AVIZĂRII STATULUI DE PERSONAL
În rezultatul examină rii documentelor înaintate spre avizare, pe parcursul anului 2011, s-
au constatat unele erori comune descrise în cele ce urmează , însoţite de un comentariu
succint.
 În rubrica „Avizat” se indică incorect denumirea funcţiei persoanei
împuternicite să avizeze statul de personal – „(ministru de stat)” în loc de „(secretar
general al Guvernului)”. La acest capitol, există şi situaţii în care nu se indică data
aprobării statului de personal, lipseşte ştampila autorităţii publice sau semnătura
conducătorului acesteia.
Statul de personal va corespunde formularului-tip al statului de personal şi normelor din anexa nr.
5 la Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” .
 Denumirile subdiviziunilor structurale ale autorităţii publice nu sînt indicate

corect în statul de personal şi nu corespund prevederilor regulamentului, structurii
şi efectivului-limită ale acesteia.
Denumirile subdiviziunilor structurale urmează să corespundă denumirilor prevă zute în actul
normativ privind aprobarea structurii autorită ţii publice, precum şi cadrului normativ existent.
 Statul de personal este aprobat în conformitate cu actele normative privind

aprobarea regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale autorităţii publice ce
nu corespund cadrului normativ în vigoare.
Autoritatea publică cu drept de iniţiere a proiectelor de acte normative, nu îşi onorează
obligaţia de a-şi aduce actele normative în concordanţă cu prevederile cadrului legal, iar
denumirea acesteia poate figura incorect în regulament o perioadă îndelungată de timp.
La acest capitol, există situaţii cînd în structura autorită ţilor publice specificate în art. 24
din Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern urmează a fi incluse anumite
subdiviziuni, cum ar fi, spre exemplu, unitatea de informare şi comunicare cu mass-media
potrivit pct. 3 din Hotă rîrea Guvernului nr. 1211 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la
25
unitatea de informare şi comunicare cu mass-media a autorită ţii administraţiei publice

centrale”.
Pînă la aprobarea şi avizarea statului de personal, autoritatea publică urmează să-şi aducă actele
normative în baza că rora sînt aprobate regulamentul, structura şi efectivul-limită ale autorită ţii
publice în corespundere cu cadrul normativ existent.
 În statul de personal nu sînt indicate corect denumirile funcţiilor.

De exemplu: „locţiitor şef direcţie”.
Denumirile funcţiilor urmează a fi indicate cu respectarea prevederilor Clasificatorului unic al
funcţiilor publice.
În exemplul prezentat urmează să se indice denumirea de „şef-adjunct direcţie”.
 Denumirile folosite pentru posturile din cadrul cabinetului persoanei ce

exercită funcţie de demnitate publică se dublează cu denumirile folosite pentru
funcţiile publice.
Pentru aceste posturi se indică doar denumirile folosite pentru posturile din cadrul cabinetului
persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică care se regă sesc în art. 5 al Legii nr. 80 din 7 mai
2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
 În statul de personal nu sînt prezente toate posturile de deservire tehnică ce

asigură funcţionarea autorităţii publice.
La completarea statului de personal trebuie să se ţină cont de faptul că acesta este un
document integru în care trebuie să fie prezentate toate funcţiile publice/posturile din
cadrul autorită ţii publice. În multe cazuri statul de personal nu reflectată toate posturile de
deservire tehnică şi nu este clar, spre exemplu, cine execută lucră rile de secretariat în
anticamera conducă torului autorită ţii publice.
Reiteră m că activitatea unei autorită ţi publice nu poate fi desfă şurată fă ră prezenţa unor posturi de
deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorită ţii publice. Acestea urmează să fie reflectate
obligatoriu în statul de personal.
În acelaşi timp, poziţia de „şef direcţie/secţie/serviciu logistică ” sau „şef

direcţie/secţie/serviciu secretariat” (cancelaria) nu este funcţie publică . Potrivit pct. 17 din
anexa nr. 5 la Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare
a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”, în categoria de „post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea
autorită ţilor publice” intră posturile ale că ror sarcini presupun desfă şurarea activită ţilor
auxiliare de secretariat, gospodă rire şi deservire, iar în această categorie se includ şi
posturile de conducere care coordonează desfă şurarea activită ţilor auxiliare respective. De
aceea, în statul de personal acestea urmează să fie desemnate ca pdtafap.
26
Dacă în cadrul unei subdiviziuni structurale toate posturile sînt “pdtafap”, atunci poziţia de şef al
subdiviziunii nu este funcţie publică, ci post pe deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorită ţii
publice – “pdtafap”.
 În statul de personal, potrivit sarcinilor de bază ale funcţiei publice/postului

nu se regăseşte funcţia de contabil-şef, iar în unele cazuri, din sarcinile de bază ale
funcţiei, reiese că şeful adjunct al direcţiei, fiind în subordinea şefului de direcţie,
deţine funcţia de contabil-şef.
Potrivit art. 13 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Legea contabilită ţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007, se
constituie secţii (servicii) de contabilitate ca subdiviziuni structurale conduse de contabil-şef care
se subordonează nemijlocit conducă torului autorită ţii publice.
 Este prezentă formularea ambiguă a sarcinilor de bază.

De exemplu: „Executarea necondiţionată a sarcinilor puse şi respectarea disciplinei de stat
şi de muncă în cadrul direcţiei”, „Perfecţionarea juridică a cadrului normativ”, „Elaborarea
schemelor, strategiilor”, „Evidenţa şi sistematizarea actelor normative adoptate de
Parlament, Guvern”, „Participarea la gestionarea evidenţei şi calită ţii de elaborare a
documentelor”, „Participarea la monitorizarea procesului de evidenţă şi control”,
„Participarea la procesul de elaborare şi promovare a politicilor din domeniul organiză rii
audienţelor” ş.a.
Asemenea formulă ri trebuie evitate, iar sarcinile să fie prevă zute clar, concis, să presupună o
activitate concretă , mă surabilă şi să fie caracteristice funcţiilor pentru care au fost stabilite.
 Există situaţii cînd, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a

autorităţii publice, aceasta nu elaborează documente de politici în anumite domenii,
iar în statul de personal pot fi regăsite sarcini de bază privind elaborarea
documentelor de politici, în contradicţie cu regulamentul.
La stabilirea sarcinilor de bază pentru funcţia publică privind elaborarea documentelor de politici,
se va ţine cont de faptul dacă, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a autorită ţii
publice, autoritatea elaborează sau nu documente de politici în anumite domenii. Similar şi pentru
elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative (se va vedea şi descrierea generică a funcţiei
potrivit Legii nr. 155 privind aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice).
 Pentru unele funcţii publice se conţin doar 1-2 sarcini de bază, fapt ce face
imposibilă determinarea statutului funcţiei.
Potrivit pct. 7 din Metodologia cu privire la completarea şi avizarea statului de personal,
aprobată prin Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în
aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi
statutul funcţionarului public” (anexa nr. 5), „În coloniţa „Sarcinile de bază ale funcţiei
publice/postului” se indică sarcinile care sînt stabilite pentru funcţia publică sau postul
respectiv. Sarcinile se specifică pornind de la dispoziţiile fişei postului pentru funcţia
publică respectivă sau, după caz, dispoziţiile contractului individual de muncă pentru
27
postul respectiv”, iar potrivit pct. 9 din Metodologia cu privire la elaborarea, coordonarea şi
aprobarea fişei postului aprobată prin hotă rîrea menţionată (anexa nr. 3), „Fişa postului
trebuie să cuprindă un numă r rezonabil de sarcini pentru a putea fi realizate de titular, de
regulă între 5 şi 7”.
Sarcinile de bază se regă sesc în fişa postului, iar numeric se conţin, de regulă , între 5 şi 7 sarcini de
bază.
 Nu se respectă coraportul dintre numărul funcţiilor publice de conducere şi

cel al funcţiilor publice de execuţie.
La elaborarea statului de personal trebuie să se ţină cont de faptul că numă rul funcţiilor publice de
conducere (inclusiv funcţii de demnitate publică ) nu va depă şi 40% din efectivul-limită.
 Lipseşte totalul numărului unităţilor de personal a subdiviziunilor structurale

(direcţii generale, direcţii, secţii, servicii).
Este necesar de evidenţiat rîndul „Total subdiviziune structurală ” pentru fiecare subdiviziune
structurală a autorită ţii publice.
Aceleaşi prevederi sînt valabile şi pentru schema de încadrare. Potrivit Ordinului nr. 109 din 21
decembrie 2007 „Cu privire la aprobarea formularului-tip al schemelor de încadrare” este necesar
de evidenţiat rîndul „total” intermediar pe fiecare structură sau subdiviziune a autorită ţii publice.
 Nu se respectă normele privind instituirea subdiviziunilor structurale, astfel

încît sînt prezentate state de personal în care secţia este constituită din 2 unităţi de
personal, direcţia din 3 etc.
La aprobarea statului de personal se va ţine cont de normele privind instituirea subdiviziunilor
structurale ce se regă sesc în Hotă rîrea Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind
punerea în aplicare a unor acte legislative”.
28
VI. BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
2. Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern.
3. Legea serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995.
4. Legea nr. 1210-XIV din 31 iulie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la
Guvern.
5. Legea nr. 273-XV din 16 iulie 2004 pentru modificarea unor acte legislative.
6. Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public.
7. Legea nr. 80 din 07 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor
cu funcţii de demnitate publică .
8. Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică .
9. Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative.
10. Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor
autorită ţi ale administraţiei publice centrale şi locale.
11. Legea nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul
bugetar.
12. Legea nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern.
13. Hotă rîrea Guvernului nr. 1714 din 27 decembrie 2002 „Cu privire la serviciul juridic al
autorită ţilor administraţiei publice”.
14. Hotă rîrea Guvernului nr. 1310 din 14 noiembrie 2006 „Cu privire la aprobarea structurii-
tip a regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de specialitate al
administraţiei publice şi autorită ţii administrative din subordinea acestuia”.
29
15. Hotă rîrea Guvernului nr. 33 din 11 ianuarie 2007 „Cu privire la regulile de elaborare şi
cerinţele unificate faţă de documentele de politici”.
16. Hotă rîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”.
17. Hotă rîrea Guvernului nr. 1211 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la unitatea de
informare şi comunicare cu mass-media a autorită ţii administraţiei publice centrale”.
18. Hotă rîrea Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a
unor acte legislative”.
19. Regulation No 31 (EEC), 11 (EAEC), laying down the Staff Regulations of Officials and the
Conditions of Employment of Other Servants of the European Economic Community and the
European Atomic Energy Community (JO 45, 14.6.1962, p. 1385).
20. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, vol. I, Bucureşti, Editura All
Beck, 2005.
21. Ivan Vasile Ivanoff, Exerciţiul onest al funcţiei publice, Tâ rgovişte, Editura Bibliotheca,
2004.
22. Constanţa Că linoiu, Verginia Vedinaş, Teoria funcţiei publice comunitare, Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 1999.
23. Internet:
http://www.glin.gov/search.action http://legex.ro
http://eur-lex.europa.eu http://bjfp.fonction-publique.gouv.fr
http://europa.eu http://www.anfp.gov.ro
http://europa.eu/epso/index_ro.htm
30
VII. ANEXĂ: EXPERIENŢA ALTOR STATE ÎN REGLEMENTAREA

FUNCŢIEI PUBLICE
În ţă rile Uniunii Europene se remarcă existenţa a două categorii de funcţii publice.
 Prima categorie este constituită din funcţionari publici care activează la nivelul
instituţiilor Uniunii Europene şi care pot fi numiţi funcţionari europeni.
 A doua categorie este formată din corpul de funcţionari publici care îşi
desfăşoară activitatea în administraţia publică proprie a fiecărui stat.
Fiecare stat îşi reglementează regimul juridic al corpului de funcţionari publici în acord cu
exigenţele sistemului legislativ autohton.
Cu privire la reglementarea statutului funcţionarilor europeni, în ţă rile Uniunii Europene,
există dispută între concepţia axată pe ideea de statut legal al funcţionarului public
(întîlnită şi în legislaţia Republicii Moldova) şi concepţia statutului contractual. Între cele
două situaţii, diferenţa majoră constă în încadrarea funcţionarului în sfera autorită ţilor
publice, model adoptat de legislaţia din ţara noastră sau în sfera instituţiilor dreptului
privat, ceea ce afectează puternic raportul de autoritate reieşind din natura atribuţiilor
exercitate de că tre persoana respectivă .
Comunită ţile europene iniţial înfiinţate (Comunitatea economică europeană (CEE), Comunitatea
europeană a că rbunelui şi oţelului (CECO) şi Comunitatea europeană a energiei atomice
(CEEA/EURATOM) au avut fiecare corpul propriu de funcţionari, cu reglementă ri normative
speciale. Pînă la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune (1967), cunoscut şi sub numele de
Tratatul de la Bruxelles, au existat trei categorii de norme de drept ale funcţiei publice europene,
reglementă ri distincte mai ales din punct de vedere al ierarhiză rii gradelor, nivelului de
remunerare, regimului pensiilor ş.a.
31
Tratatul de fuziune a executivelor comunitare a impus stabilirea unui regulament unic şi comun
pentru personalul instituţiilor comunitare. Unificarea s-a realizat prin Regulamentul CEE, CECA şi
CEEA nr. 259 din 29 februarie 1968, cu modifică rile şi completă rile ulterioare. Cea mai importantă
modificare s-a realizat prin Regulamentul CE şi EURATOM nr. 723 din 22 martie 2004. Acest
regulament, modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor europene este cunoscut sub
denumirea de STATUT, cu subtitlul „Regulamente şi reglementă ri aplicabile funcţionarilor şi altor
agenţi ai Comunită ţilor Europene”.17
În dreptul comunitar, cadrul normativ privind funcţia publică a fost influenţat de adoptarea de
că tre Comisia Europeană în martie 2000 a Că rţii Albe cu privire la reforma administrativă . Acest
document a evidenţiat principiile administraţiei publice la nivel european, punîndu-se accent pe
calitatea serviciilor oferite, independenţa funcţionarului, angajarea ră spunderii acestuia pentru
faptele să vîrşite, eficienţa şi transparenţa serviciului public prestat că tre cetă ţenii europeni. În
acest sens, la 13 septembrie 2000, a fost adoptat Codul bunei cuviinţe în administraţia publică (The
Code of Good Administrative Behaviour) conceput ca un instrument de lucru pentru personalul
instituţiilor europene care lucrează în mod direct cu publicul, precum şi informarea cetă ţenilor
asupra dreptului de a beneficia de servicii de calitate, asupra condiţiilor în care trebuie să se
aştepte să fie trataţi în momentul în care abordează o instituţie europeană .
Funcţionari publici care activează la nivelul instituţiilor Uniunii Europene:
Funcţionari titulari
Funcţionarii titulari compun funcţia publică europeană şi se împart în două categorii –

administratori (AD) şi asistenţi (AST).
Administratorii se ocupă de elaborarea politicilor şi de punerea în aplicare a legislaţiei

europene, efectuează analize şi oferă consiliere. Un administrator poate juca un rol esenţial
în procesul legislativ şi în cel bugetar al Uniunii Europene, poate coordona vastele politici
economice sau de alt tip ale statelor membre, poate participa la negocieri cu ţă ri terţe sau
poate reprezenta instituţiile în cadrul forumurilor internaţionale. Alţi administratori se pot
ocupa de controlul flotelor de pescuit din statele membre, de elaborarea sau de gestionarea
unor programe de cercetare ştiinţifică sau de redactarea unei hotă rîri a Curţii de Justiţie a
Comunită ţilor Europene sau a Ombudsmanului European.
Asistenţii au un rol foarte important în gestionarea internă a instituţiilor, în special în

domeniul bugetar şi financiar, în domeniul resurselor umane, în sectorul informatic şi în cel
al gestiunii documentelor.
Aceste poziţii sînt reglementate de Statut18 şi se clasifică, în funcţie de natura şi importanţa

funcţiilor la care se raportează , într-o grupă de funcţii de administratori şi o grupă de funcţii de
asistenţi. Un tabel care prezintă diferitele posturi tip este prevă zut în anexa I secţiunea A la Statut.
17
Constanţa Că linoiu, Verginia Vedinaş, Teoria funcţiei publice comunitare, 1999, p. 12.
18
REGULATION No 31 (EEC), 11 (EAEC), laying down the Staff Regulations of Officials and the Conditions of
Employment of Other Servants of the European Economic Community and the European Atomic Energy
Community (JO 45, 14.6.1962, p. 1385).
32
Pe baza tabelului respectiv, fiecare instituţie adoptă , cu avizul Comitetului pentru statutul
funcţionarilor (articolele 5 şi 10), descrierea funcţiilor şi atribuţiilor care corespund fiecă rui post
tip. Comitetul este consultat de că tre Comisie în privinţa orică rei propuneri de revizuire a
statutului; acesta îşi comunică avizul în termenul stabilit de Comisie. Independent de competenţele
care îi sînt atribuite, comitetul poate formula orice sugestie în vederea revizuirii statutului.
Agenţi contractuali
Agenţii contractuali au atribuţii administrative şi de asistenţă sau oferă sprijin suplimentar

în domenii specializate în care nu există suficienţi funcţionari cu competenţele necesare.
Agenţii contractuali sînt angajaţi pe o perioadă fixă maximă , deseori pe baza unui prim
contract încheiat pe o perioadă mai scurtă de timp (6-12 luni), în funcţie de tipul de post.
Posturile de agenţi contractuali sînt disponibile pentru o gamă largă de locuri de muncă ,
necesitînd diferite niveluri de calificare. Ele se împart în patru grupe:
 atribuţii administrative şi de asistenţă ;

 atribuţii de secretariat, de administrare a biroului şi alte atribuţii similare;
 atribuţii de execuţie, de redactare a unor documente, de contabilitate şi alte atribuţii de
natură tehnică similare;
 atribuţii administrative, de consiliere, lingvistice şi alte atribuţii de natură tehnică
similare.
Agenţi temporari (personal cu contract pe durată determinată )
Agenţii temporari au o multitudine de atribuţii, fie foarte specializate, fie temporare, pe o

perioadă maximă de şase ani. Persoanele interesate îşi depun candidatura pentru un post
de agent temporar introducînd datele sale în baza de date "EU CV online", administrată de
că tre DG Resurse Umane şi Securitate din cadrul Comisiei Europene. Concursurile de
selecţie pentru agenţii temporari sînt organizate, în general, de instituţii şi agenţii şi mai
puţin de Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a că rei misiune este de a
furniza servicii profesionale de selecţie a personalului pentru instituţiile Uniunii Europene.
Personal interimar
Unele instituţii angajează personal la nivel local, pe termen foarte scurt (pînă la 6 luni), prin
intermediul agenţiilor de muncă temporară . Persoanele interesate de contracte pe termen
scurt sînt invitate să contacteze direct aceste agenţii de muncă temporară .
Stagiari
În fiecare an, peste 1200 de tineri au posibilitatea de a dobîndi noi competenţe

profesionale, de a-şi dezvolta calită ţile personale şi de a-şi lă rgi cunoştinţele despre UE prin
intermediul stagiilor în instituţiile europene. Parlamentul European, Consiliul, Comisia,
Curtea de Justiţie, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor şi Ombudsmanului
European organizează stagii de 3-5 luni, destinate tinerilor absolvenţi de universitate.
33
Stagiarii primesc sarcini similare cu cele ale funcţionarilor cu cel mai mic grad AD.
Programele pentru stagiari sînt gestionate de instituţii.
Experţi naţionali detaşaţi (END)
Experţii naţionali detaşaţi sînt funcţionari naţionali, internaţionali sau angajaţi în sectorul
public care lucrează , temporar, pentru o instituţie europeană . Ei îşi pun experienţa
acumulată în domeniul în care lucrează la dispoziţia instituţiei respective şi se întorc în ţară
cu o serie de noi cunoştinţe despre politicile şi procedurile UE, dobîndite pe durata
detaşă rii.
Experţii naţionali detaşaţi lucrează ală turi de funcţionarii europeni, contribuind la

realizarea obiectivelor strategice definite de o direcţie generală sau de un serviciu. Fiecare
expert lucrează sub îndrumarea unui funcţionar european, conform unei fişe a postului
detaliate şi supuse unor reglementă ri menite să împiedice apariţia unor conflicte de
interese. Experţii naţionali detaşaţi sînt selecţionaţi printr-o procedură specifică , fă ră
implicarea EPSO. Informaţii privind oportunită ţile actuale pot fi obţinute, în general, de la
birourile Reprezentanţelor Permanente ale statelor membre pe lîngă Uniunea Europeană ,
aflate la Bruxelles.
EPSO şi personalul să u urmă resc să satisfacă atît nevoile instituţiilor, cît şi aşteptă rile
candidaţilor prin atragerea şi selectarea de oameni talentaţi, proveniţi din toate statele UE,
prin intermediul unor proceduri de selecţie eficiente şi corecte.
EPSO îşi propune să furnizeze instituţiilor personal înalt calificat, în timp util şi în funcţie
de solicită rile acestora, astfel încît să le permită să facă faţă provocă rilor cu care se
confruntă .
EPSO a fost înfiinţat în contextul extinderii Uniunii de la 15 la 25 de state membre, la 1 mai
2004. În momentul în care a fost creat, Oficiul a avut drept preocupare majoră organizarea
de concursuri deschise cetă ţenilor noilor state membre, în scopul identifică rii rapide a unui
numă r mare de potenţiali angajaţi provenind din aceste ţă ri.
EPSO este singurul punct de contact pentru toţi cetă ţenii UE care doresc să lucreze în
instituţiile europene. Ideea unui serviciu de recrutare comun pentru toate instituţiile
europene îşi are originea în Cartea Albă intitulată „O reformă administrativă ”, proces lansat
în 2000 avînd drept scop modernizarea şi ameliorarea eficienţei administrative la nivelul
Comisiei Europene. EPSO ră spunde de selectarea personalului care va lucra în instituţiile
europene (Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană , Curtea de Justiţie, Curtea
de Conturi, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor şi Ombudsmanul European).
După încheierea unui concurs, fiecare instituţie are posibilitatea de a-şi recruta personalul
dintre candidaţii selectaţi de EPSO in cadrul concursului respectiv.
Funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică

proprie a fiecărui stat:
34
În fiecare stat european există tradiţii ale funcţiei publice. Se apreciază că prima ţară care a
adoptat un Statut general al funcţionarului public este Spania, prin Legea din 1852, urmată
de Luxemburg, printr-o lege din anul 1872 şi Danemarca, în 1899. În Italia, primul statut
al funcţionarului public a fost adoptat la 22 noiembrie 1908, iar în Republica Irlanda
prima lege privind funcţia publică datează din anul 1922. Olanda şi Belgia au adoptat
prima lege privind funcţionarii publici în 1929, iar Regulamentul general al funcţionarilor
din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord apare în 193119.
Potrivit profesorului Jacques Ziller, Germania are tradiţii în ceea ce priveşte funcţia
publică încă din evul mediu. În acest sens, profesorul apreciază că prima lege privind
codificarea generală a normelor funcţiei publice s-a adoptat de că tre regimul naţional
socialist în 1937, deşi a existat un Cod bavarez al funcţiei publice încă de la începutul
secolului al XIX-lea, mai exact de la 1 iulie 1806. Tradiţia impune o distincţie clară între
funcţionarii supuşi regimului de drept public unilateral – Beaute (aproximativ 40% din
totalul funcţionarilor), pe de o parte, şi salariaţii – Angestellte ori muncitorii – Arbeiter,
supuşi regimului contractual, pe de altă parte. Se apreciază în doctrina germană că numai
funcţionarii, ca principiu, pot exercita prerogative de putere publică ori de funcţii legate de
apă rarea interesului general şi aceasta în cadrul unor funcţii cu un caracter permanent, pe
cînd celelalte două categorii de personal îndeplinesc funcţii de birou, cu caracter
administrativ sau funcţii cu caracter tehnic, ce se regă sesc peste tot, şi în administraţia
publică , şi în întreprinderile private.20 La moment, în Germania coexistă Legea relativă la
funcţia publică federală , din 14 iulie 1953, cu Legea relativă la drepturile funcţionarilor
publici, din 1 iulie 1957, la care, fireşte, se adaugă legislaţiile land-urilor.
În Franţa, unde tradiţiile funcţiei publice sînt cu mult anterioare Revoluţiei de la 1789, iar
Camerele parlamentare au discutat proiecte de lege privind statutul funcţionarului public
în repetate rînduri (1879, 1885, 1909 etc.), primul Statut al funcţionarului public a fost
adoptat abia de regimul de la Vichy (octombrie 1946). În prezent, Franţa, unde activează
peste cinci milioane de funcţionari publici, are o situaţie specifică , „statutul general al
funcţionarilor” fiind dat de patru legi: Legea nr. 83-364 din 13 iulie 1983 care
reglementează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici, Legea nr. 84-16 din 11
ianuarie 1984, referitoare la funcţia publică de stat, Legea nr. 84-53 din 26 ianuarie 1984,
referitoare la funcţia publică teritorială , şi Legea nr. 86-33 din 9 ianuarie 1986, care se
referă la funcţia publică din spitale.
Grecia a adoptat primul Statut al funcţionarului public în anul 1951, inspirîndu-se, după
cum apreciază prof. Ziller, din statutul francez al funcţionarului public, german şi cel englez.
Actualmente, este în vigoare Codul funcţionarilor publici adoptat în 1999 (Legea nr.
2683/1999), menit să introducă schimbă ri în regimul de activitate al funcţionarilor publici
cu scopul principal de a moderniza statul şi administraţia publică .
19
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, vol. I, 2005, p. 552.
20
Idem, p. 565.
35
În Polonia, prima lege care a reglementat statutul legal al angajaţilor din sectorul public a
fost adoptată în 1982, prima de acest gen adoptată în blocul comunist. În perioada post-
comunistă , în această ţară , primul Statut al funcţionarilor publici a fost adoptată în iulie
1996 şi a intrat în vigoare în ianuarie 1997. În mare parte actul s-a bazat pe modelul
francez al funcţiei publice. Aplicarea actului a fost suspendată în 1997, fiind apoi înlocuit cu
un model diferit, de inspiraţie germană , care consacra două categorii de funcţionari publici
statali: cei angajaţi, încadraţi în bază de contract, şi funcţionari numiţi. O nouă lege
reglementînd statutul funcţionarilor publici a fost adoptată în decembrie 1998 intrînd în
vigoare în ianuarie 1999. În prezent, în Polonia, funcţia publică este reglementată de Legea
funcţionarilor publici şi Legea angajaţilor autorită ţilor statului. Pentru personalul din
autorită ţile publice care nu se află sub autoritatea Primului-ministru, precum Parlamentul,
Cancelaria Prezidenţială , Camera Supremă de Control Statal şi Administraţia Judiciară , sînt
aplicabile, pe lîngă prevederile acestui din urmă act normativ, numeroase reglementă ri
specifice. În sfera administraţiei locale, sînt în vigoare prevederile unei legi speciale din 22
martie 1990.21
Cu referire la experienţa României, există o bogată tradiţie în privinţa reglementă rii

tuturor aspectelor referitoare la regimul juridic al funcţionarilor publici, începînd cu cel al
„dregă torilor”, şi a constituit întotdeauna o preocupare majoră pentru sistemele legislative
şi de guvernare din evoluţia istorică a Româ niei.
Constituţia din 1866, prima constituţie propriu-zisă a Româ niei, fiind şi cea mai longevivă
constituţie (1866-1923), consacra principiul conform că ruia regele numea şi revoca miniştrii să i,
respectiv numea sau confirma în funcţiile publice, potrivit legii. De exemplu, Legea Curţii de Conturi
din 14 martie 1874 stabilea în art. 8 că preşedintele şi membrii curţii se numeau de Rege, „după
lista de prezentare în numă r îndoit, dată de Adunarea Deputaţilor”. De asemenea, şi Legea pentru
organizarea judecă torească din aceeaşi perioadă stabilea că, pentru fiecare vacanţă , Consiliul
Superior al Magistraturii recomanda un numă r de trei persoane (magistraţi sau avocaţi) din care
ministrul justiţiei numea pe unul (art.120). 22
În privinţa funcţiei publice, doctrina româ nească era foarte clară încă din 1904 cînd a apă rut prima
ediţie a „Tratatului de drept administrativ” al profesorului Paul Negulescu. Abia după 20 de ani de
la apariţia acestei lucră ri fundamentale s-a adoptat la 19 iunie 1923 primul Statut al funcţionarilor
publici, întregit cu Regulamentul Legii statutului funcţionarilor publici din 3 noiembrie 1923 care
stabilea, în detaliu, regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul,
postul, clasa, cum se face numirea, pregă tirea profesională , ierarhia administrativă , dreptul
disciplinar, dreptul la pensie etc.). Dispoziţii cu privire la funcţionarii din administraţia centrală , la
demnitari, erau prevă zute şi în Legea din 2 august 1929 pentru organizarea ministerelor, iar cu
privire la funcţionarii din administraţia locală , în Legea pentru unificarea administrativă , din
1925.23
La 8 iunie 1940 a fost promulgat Codul funcţionarilor publici, care deşi era bine organizat pe două
pă rţi pentru a oferi un cadru viabil pentru toate categoriile de funcţionari, a suferit numeroase
21
Idem, p. 564.
22
Idem, p. 553.
23
Idem, p. 554.
36
modifică ri (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modifică ri, motiv pentru care a fost
republicat în baza Legii din 7 februarie 1942), iar la 23 august 1944 a fost abrogat în mod expres
prin Decretul nr. 1626/1944. Astfel, la 22 septembrie 1946 a fost adoptată Legea nr. 746 pentru
Statutul funcţionarilor publici care a fost, însă, abrogată după trei ani, prin Decretul nr. 418 din 16
noiembrie 1949.
După cel de-al doilea ră zboi mondial, realită ţile politice şi sociale au afectat şi reglementarea
funcţiei publice. Filozofia acelui sistem politic era în sensul ştergerii deosebirilor dintre
„funcţionari” şi „muncitori”, funcţionarul avînd statut de „om al muncii” supus principiilor
consacrate de Codul Muncii. Astfel, din 1950, odată cu adoptarea primului Cod al Muncii, şi pînă în
1999 nu a existat o lege-cadru a funcţiei publice, manifestîndu-se o schimbare fundamentală de
concepţie în sensul că funcţionarul public avea acelaşi regim juridic cu salariatul (regim de drept al
muncii). Regimul funcţiei publice, în toată această perioadă, a fost topit de regimul contractului de
muncă, aplicîndu-se Codul muncii, Legea nr. 12/1971 privind încadrarea şi promovarea în muncă a
personalului din unită ţile socialiste de stat, Legea nr. 1/1970 privind disciplina muncii, legile
privind salarizarea ş.a., iar pentru anumite sectoare au fost aprobate reglementă ri speciale
(procurori, judecă tori, cadre militare), fă ră a ieşi din regimul contractual.
În acelaşi timp, cele mai importante funcţii publice din stat, prevă zute de Constituţie, nu apă reau,
sub aspectul elementelor ce conturează regimul raporturilor de muncă, în nici o lege, deşi Legea nr.
57/1974 a avut pretenţia că reglementează „Nomenclatorul unic al funcţiilor tehnice, economice, de
altă specialitate, administrative, de deservire şi de pază ”, din întreaga societate. 24
Întreaga legislaţie româ nească în vigoare, în special în domeniul funcţiei publice, are ca
fundament Constituţia Româ niei din 1991, modificată şi completată , preluînd în materia
funcţiei publice aceeaşi reglementare din Constituţia din 1923. Astfel, se consacra
principiul după care funcţiile publice şi cele de demnitate publică , civile sau militare puteau
fi ocupate de persoanele care aveau cetă ţenia româ nă şi domiciliul în ţară . Prin Legea de
revizuire a Constituţiei Româ niei din 1991, nr. 429/2003, alin. (3) al art. 16 a cunoscut o
modificare esenţială , în sensul de a se permite accesul la funcţiile publice şi de demnitate
publică a cetă ţenilor româ ni care au şi o altă cetă ţenie. Tot textul constituţional a
impulsionat adoptarea unui statut pentru funcţionarii publici, deoarece în art. 73 alin. (3)
lit. j) din Constituţie este nominalizat expres „statutul funcţionarilor publici” printre
materiile pentru care trebuie adoptată o lege organică .
De vreme ce legiuitorul constituant a înţeles să trateze problema statutului funcţionarilor publici ca

o problemă distinctă , funcţionarul public nu este de conceput în afara principiilor generale ale
funcţiei publice, care este un regim de drept public, mai exact de drept administrativ şi nicidecum
de drept privat (dreptul contractului de muncă ). Fiind vorba de drepturi şi obligaţii stabilite pe cale
unilaterală, nu sîntem în prezenţa unei instituţii de drept al muncii, a contractului de muncă, care
este un acord de voinţă al unită ţii şi persoanelor încadrate în colectivul de muncă , ci a unei instituţii
de drept public. Totodată , se desprinde şi tră să tura ce evocă că aceste drepturi şi obligaţii sînt
create şi organizate în vederea realiză rii puterii publice, iar acele activită ţi ale persoanelor ce fac
parte dintr-un organ al statului, dar în să vîrşirea că rora nu se realizează puterea de stat, nu
constituie funcţii publice. Drept exemplu, pot fi menţionate activită ţile tehnice direct productive
24
Idem, p. 557.
37
care se întîlnesc în numă r mai mare în întreprinderile de stat, dar există aproape în toate
autorită ţile de stat.
Prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în scopul asigură rii
managementului funcţiilor publice şi cel al funcţionarilor publici, a fost înfiinţată Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici (în continuare ANFP).
ANFP funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform OUG

nr. 24/2007, cu modifică rile şi completă rile ulterioare, privind stabilirea unor mă suri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.
Cu referire la ANFP, este interesant să examină m pă rerea autorului Ivan Vasile Ivanoff
despre această autoritate publică şi aşteptă rile acestuia în sensul exerciţiului onest al
funcţiei publice şi al statutului funcţionarului public:
„Într-un fel sunt salarizaţi diplomaţii, altfel poliţiştii, altfel lucră torii gă rzii financiare sau vameşii
(aproximativ 1.000 $/lună ) în contextul în care marea masă a funcţionarilor publici atinge nivelul
„ameţitor” al salariului minim pe economie! În acest context, ne este, sincer, chiar şi jenă să vorbim
despre combaterea corupţiei, câ nd între funcţionarii publici există diferenţieri enorm de mari
privind salarizarea (1/20 – de la 50 $/lună la 1.000 $/lună ).
La nivel politic decizional se vorbeşte încă de o salarizare unitară a ... bugetarilor, dar se „uită ” că
bugetari sunt demnitarii, funcţionarii publici şi foarte mulţi slujbaşi cu contract de muncă.
Consideră m că pâ nă nu vom vorbi de o salarizare unitară „a funcţionarilor publici” fă cută de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, şi nu de specialiştii dreptului muncii din cadrul
Ministerului Muncii şi Solidarită ţii Sociale, nu vom avea niciodată funcţiile publice ocupate cu
funcţionari competenţi şi oneşti, iar manifestă rile patologice ale funcţiei publice vor fi atâ t de grave
încâ t din „boli cronice” care însoţesc organismul statal se vor transforma în „boli acute”, chiar
„metastaze” atentâ nd la siguranţa naţională a statului.”25
„Dacă ar fi să facem o „retrospectivă ” legislativă postdecembristă a diferitelor funcţii publice
reglementate special – ex. Statutul diplomaţilor (H.G. 1070/90), statutul cadrelor militare (Legea
80/95) etc. acestea au determinat atâ t de multe confuzii şi incoerenţe încâ t la apariţia Legii nr.
188/99, era foarte greu să se mai pună ordine în sistemul funcţionarilor publici.
Astfel, diplomaţii, pe de o parte, trebuie să aibă contract de muncă cu ministerul, dar, în acelaşi
timp, au statutul de funcţionari publici.”26
Atribuţiile principale ale ANFP se conţin în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici cu modifică rile şi completă rile ulterioare, iar activitatea ANFP este
reglementată de Hotarîrea Guvernului nr. 1000/2006. Conducerea Agenţiei este asigurată
de preşedinte (secretar de stat), ajutat de un vicepreşedinte (subsecretar de stat), numiţi
prin decizia primului ministru, la propunerea ministrului Administraţiei şi Internelor.
Atribuţiile principale ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sînt:
25
Ivan Vasile Ivanoff, Exerciţiul onest al funcţiei publice, p. 25-26.
26
Idem, p. 25.
38
 elaborarea cadrului normativ privind funcţia şi funcţionarii publici;

 monitorizarea şi controlul aplică rii reglementă rilor în domeniu;
 gestionarea programelor privind funcţia publică , prin intermediul că rora se realizează
managementul funcţiei şi funcţionarilor publici;
 colaborarea cu alte instituţii din ţară şi din stră ină tate, în vederea perfecţionă rii pregă tirii
profesionale a funcţionarilor publici;
 centralizarea nevoilor de instruire ale funcţionarilor publici;
 furnizarea programelor de formare şi perfecţionare profesională pentru personalul din
administraţia publică ;
 administrarea bazei de date cuprinzînd evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a
funcţionarilor publici.
Beneficiarii activităţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sînt:

* funcţionarii publici, prin:
 monitorizarea eficientă a aplică rii Legii nr. 188/1999 cu modifică rile şi completă rile ulterioare,
precum şi a legislaţiei secundare, astfel încît să fie respectat principiul transparenţei în
organizarea şi dezvoltarea carierei în funcţia publică ;
 planificarea carierei în funcţia publică prin elaborarea planului de ocupare a funcţiilor publice,
cu respectarea principiilor egalită ţii de şanse, competenţei, competiţiei, profesionalismului şi
motivă rii;
 crearea unor mecanisme de recompensare a performanţelor personale individuale;
 asigurarea unui sistem unitar de salarizare a funcţionarilor publici, transparent, motivant,
predictibil;
 perfecţionarea pregă tirii profesionale a funcţionarilor publici.
* cetăţenii, prin:
 instituirea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial în interesul
cetă ţenilor;
 eficientizarea managementului funcţiei publice şi funcţionarilor publici, pentru asigurarea
continuită ţii şi celerită ţii serviciului public;
 stabilirea unor norme deontologice în raporturile dintre funcţionarii publici şi cetă ţeni.
* autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, prin:

 aplicarea coerentă şi unitară a reglementă rilor legale în domeniul funcţiei publice şi
funcţionarilor publici;
 instituirea unor mecanisme de comunicare inter-instituţională eficientă ;
 coordonarea metodologică a compartimentelor de resurse umane din cadrul autorită ţilor şi
instituţiilor publice.
39
Întru exercitarea atribuţiilor principale şi obţinerea beneficiilor enumerate, potrivit

Ordinului nr. 1355 din 20 iulie 2009 emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, au
fost aprobate Instrucţiunile de completare a formularelor – standard şi de transmitere a
datelor şi informaţiilor cu privire la evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici.
Prin prezentul ordin se asigură un cadru unitar privind stabilirea metodelor de completare,
transmitere şi colectare periodică a datelor şi informaţiilor relevante privind evidenţa
funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici din cadrul autorită ţilor şi instituţiilor publice.
Conducă torii autorită ţilor şi instituţiilor publice ră spund de corectitudinea datelor şi
informaţiilor completate în formatele-standard de raportare.
Formatul-standard privind modifică rile intervenite în situaţia funcţionarilor publici prevă zut în
anexa nr. 1 la Hotă rîrea Guvernului nr. 553/2009 privind stabilirea unor mă suri cu privire la
evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici (Format-standard pentru informaţiile privind:
numirea funcţionarilor publici, modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici,
sancţiunile aplicate funcţionarilor publici, promovarea funcţionarilor publici, avansarea în treptele de
salarizare a funcţionarilor publici, suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici,
încetarea suspendării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, încetarea raporturilor de
serviciu ale funcţionarilor publici), se aprobă de conducă torul autorită ţii sau instituţiei publice şi se
transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucră toare de la data
intervenirii modifică rii respective.
Formatul-standard al evidenţei funcţiilor publice şi funcţionarilor publici prevă zut în anexa nr. 2 la
Hotă rîrea Guvernului nr. 553/2009 privind stabilirea unor mă suri cu privire la evidenţa funcţiilor
publice şi a funcţionarilor publici, se aprobă de conducă torul autorită ţii sau instituţiei publice şi se
transmite bianual Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în cursul lunii mai, respectiv
noiembrie a fiecă rui an.
Pe baza programelor informatice folosite pentru centralizarea şi prelucrarea datelor, Agenţia

Naţională a Funcţionarilor Publici poate decide invalidarea formatelor de raportare şi neintegrarea
datelor şi informaţiilor cuprinse în acestea, ca mă sură procedurală specifică ce se aplică în situaţia
neconformită ţii cu instrucţiunile de completare.
Scopul prezentelor instrucţiuni este de a asigura, prin intermediul unei reglementă ri unitare
aplicabile autorită ţilor şi instituţiilor publice, coordonarea metodologică necesară pentru
completarea şi transmiterea formatului-standard privind modifică rile intervenite în situaţia
funcţionarilor publici şi a formatului-standard al evidenţei funcţiilor publice şi funcţionarilor
publici.
Existenţa unui sistem informaţional permite stocarea informaţiei la nivel centralizat despre
funcţiile publice vacante, efectuarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice
vacante, statul de personal existent în autoritatea publică , informaţia despre funcţionarii
publici angajaţi în serviciul public referitor la studiile acestora, pregă tirea profesională ,
cursurile de perfecţionare petrecute, sancţiunile disciplinare aplicate sau stimulă rile
acordate ş.a. informaţii relevante care acordă transparenţă , uşurează şi sporesc activitatea
autorită ţilor publice.
40

Ghid-Avizare-Stat-Personal 13 04 2012

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid-Avizare-Stat-Personal 13 04 2012

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cancelaria de Stat a Republicii

Direcţia politica de cadre

COMPLETAREA ŞI AVIZAREA STATULUI DE PERSONAL

Recomandă rile metodice Completarea şi avizarea statului de personal au fost elaborate

Ion ŢURCANU, consultant local în domeniul legislaţiei cu privire la serviciul public

Lilia MELNIC, consultant principal, Direcţia politica de cadre, Cancelaria de Stat

Tamara GHEORGHIŢA, şef, Direcţia politica de cadre, Cancelaria de Stat

II. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE...............................................5

III. DEFINIŢIA ŞI SCOPUL STATULUI DE PERSONAL...............................................................................11

IV. PROCEDURA COMPLETĂRII, APROBĂRII ŞI AVIZĂRII STATULUI DE PERSONAL.............................13

4.1. Completarea statului de personal................................................................................................13

4.2. Factori implicaţi în completarea, aprobarea şi avizarea statului de personal..........................21

V. SINTEZA RECOMANDĂRILOR PENTRU EVITAREA ERORILOR DEPISTATE ÎN PROCESUL AVIZĂRII

VII. ANEXĂ: EXPERIENŢA ALTOR STATE ÎN REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE............................31

Recomandă rile metodice Completarea şi avizarea statului de personal (în continuare -

Prezentele Recomandă ri metodice vor servi drept suport metodologic în procesul de

II. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE

Modernizarea funcţiei publice reprezintă un criteriu important pentru Comisia Europeană

După aproape un an de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, este adoptată Legea

La examinarea noţiunii de funcţionar public, se poate preciza că spre deosebire de Legea

a) elaborarea şi coordonarea elaborării documentelor de politici;

d) elaborarea actelor administrative privind aplicarea şi executarea actelor legislative

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 158-XVI, funcţionarii publici de

 conducă tor şi adjunct al conducă torului serviciului desconcentrat al autorită ţii

Categoria funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în condiţiile

Diferenţierea obiectivă a funcţiilor publice în conformitate cu nivelul de complexitate a

III. DEFINIŢIA ŞI SCOPUL STATULUI DE PERSONAL

Pornind de la abordarea conceptuală nouă a definiţiei funcţiei publice, care presupune

Statul de personal trebuie să ră spundă la un şir de întrebă ri şi anume dacă acesta

Statul de personal reprezintă documentul tabelar în care sînt specificate subdiviziunile

Din hotă rîrea menţionată rezultă că statul de personal este:

 un document înzestrat cu toate atributele specifice, care urmează a fi semnat de

 în statul de personal sînt specificate subdiviziunile structurale, denumirea funcţiilor

Prin urmare Structura statului de personal va conţine:

1) Denumirea funcţiei publice/postului;

Completarea statului de personal se efectuează în corespundere cu structura şi efectivul-

Structura şi efectivul-limită ale autorită ţilor publice, de regulă , se aprobă prin:

IV. PROCEDURA COMPLETĂRII, APROBĂRII ŞI AVIZĂRII STATULUI DE

4.1. Completarea statului de personal

Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate publică în parte de că tre

 dacă există careva rezerve interne;

atribuţiilor şi structurii autorită ţii publice, titlurilor şi categoriilor de personal care

După proiectarea posturilor, statul de personal urmează a fi completat, aprobat şi

I. În partea stîngă de sus, se indică numele, prenumele şi funcţia persoanei care

Statul de personal al serviciilor descentralizate care nu au statut de persoană juridică se aprobă de

În titlul statului de personal se indică denumirea completă a autorită ţii publice în

Total subdiviziune structurală:

Conducă torul subdiviziunii resurse umane

II. În rîndul „Denumirea subdiviziunii structurale” se vor indica consecutiv

III. În coloniţa “Denumirea funcţiei publice/postului” se indică denumirea concretă a

Recomandare: Este necesar ca sarcinile prevă zute să fie reale, efectiv

- Sarcini de elaborare sau coordonare a elaboră rii politicilor în

V. În coloniţa „Categoria funcţiei publice/postului” se indică categoria funcţiei

4.2. Factori implicaţi în completarea, aprobarea şi avizarea statului de personal

Cine completează Statul de personal?

Rolul SRU constă în:

Rolul contabilităţii constă în:

Cine semnează statul de personal?

Cine aprobă statul de personal?

Care este termenul în care se examinează documentele înaintate spre avizare?

Comisia pentru examinarea documentelor înaintate spre avizare va examina statul de

Ce decizie poate lua Comisia şi care sînt acţiunile ulterioare?

Se recomandă autorită ţilor publice să prezinte schema de încadrare Ministerului Finanţelor în