Sunteți pe pagina 1din 7

Presiunea antropica asupra mediului prin modul

de utilizare al terenurilor
Susai Mihai Gabriel

Pentru realizarea proiectului au fost alese noua comune din judetul Dambovita:
Cornățelu, Cornești, Costeștii din Vale, Crângurile, Crevedia, Dărmănești, Dobra, Doicești,
Dragodana. Din cele noua localitati selecatate, sapte dintre ele sunt situate in zona de
campie a judetului Dambovita iar doar doua dintre ele in zona de deal a judetului.

In realizarea proiectului comunele din zona de campie vor fi scrise cu culoarea verde iar
cele din zona de deal cu culoarea rosie. Totodata au fost alese doua comune, una din zona
de campie, cealalta din zona de deal, pentru a fi puse in comparatie. Cele doua comune alese
sunt Dobra si Doicesti.

Dobra este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată din satele Dobra
(reședința) și Mărcești. Comuna se află pe malurile râului Ialomița, satul Dobra aflându-se pe
malul drept, iar satul Mărcești — pe cel stâng. Comuna este străbătută de două drumuri
județene: DJ711 care leagă Târgoviște de DN1A către Bujoreanca și DJ720A care trece pe
malul stâng al râului, pornind din DN72 și terminându-se tot în DN1A la Postârnacu.

Doicești este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată numai din satul
de reședință cu același nume. În Parcul Mateiaș se află ruinele curții brâncovenești. În
imediata apropiere se află și Biserica Nașterea Maicii Domnului din Doicești ctitorită în 1706
de voievodul Țării Românești Constantin Brâncoveanu. Comuna se află în zona de deal din
cursul mijlociu al râului Ialomița, aflată la 8 km nord de orașul Târgoviște, pe șoseaua DN71
care leagă acest oraș de Sinaia. Comuna are o stație pe calea ferată Târgoviște-Pucioasa.
1. Structura fondului funciar pe unitati administrative

Nr. Localitatea Total Total agricol Total


Crt localitate neagricol
. ha % ha %
1 Cornatelu 6574 5061 76.9 1513 23.1
2 Cornesti 6649 5252 78.9 1397 21.1
3 Costestii din Vale 2743 2312 84.2 431 15.8
4 Crangurile 5158 3025 58.6 2133 41.4
5 Crevedia 5580 4627 82.9 953 17.1
6 Darmanesti 3029 2242 74 787 26
7 Dobra 4784 3747 78.3 1037 21.7
8 Doicesti 1120 683 60.9 437 39.1
9 Dragodana 6567 4883 74.3 1684 25.7

Fondul Funciar Dobra


22%

78%

Total Agricol Total Neagricol

Fondul Funciar Doicesti


39%

61%

Total Agricol Total Neagricol


Tabelul numarul 1 prezinta structura fondului funciar pe unitati administrative, total agricol
si total neagricol. Asa cum se observa din table cat si din grafice comuna aflata in zona de
campie, Dobra, are un total agricol mai mare decat cea situata in zona de deal, Doicesti.
Dobra are un total agricol de 3747 ha, reprezentand 78,3% din totalul localitatii in timp ce
Doicesti are un total agricol de 783 ha reprezentand 61% din total.

2.Structura fondului agricol pe unitati administrative:

Nr. Localitatea Total Arabil Pășuni Fânețe Vii Livezi


Crt. agricol
(ha) (ha) % (ha) % (ha) % (ha) % (ha) %

1 Cornatelu 5061 4727 93.4 239 4.7 - - - - 5 0.09


2 Cornesti 5252 5005 95.2 241 4.5 - - 4 0.07 2 0.03
3 Costestii 2312 2093 90.5 215 9.2 - - - - 4 0.17
din Vale
4 Crangurile 3025 2639 87.2 288 9.5 86 2.8 - - 12 0.39
5 Crevedia 4627 4548 98.2 2 0.04 - - 2 0.58 50 1
7
6 Darmanesti 2242 2034 90.7 204 9 - - 2 0.08 2 0.08
7 Dobra 3747 3433 91.6 314 8.3 - - - - - -
8 Doicesti 683 400 58.5 103 15 77 11.2 7 1 96 14
9 Dragodana 4883 4397 90 396 8.1 25 0.51 1 0.02 264 5.4

Structura Fondului Agricol Dobra


8%

92%

Arabil Pășuni Fânețe Vii Livezi


Structura fondului agricol Doicesti
14%
1%
11% Arabil
pasuni
fanete
vii
livezi
59%

15%

Tabelul numarul 2 prezinta structura fondului agricol pe unitati administrative: arabil,


pasuni, fanete, vii, livezi. Dupa cum se observa inj comuna Dobra totalul arabil reprezinta
92% diin totalul agricol iar in comuna Doicesti totalul arabil este de doar 59%. In privinta
pasunilor, in comjuna Dobra se intalneste doar un procent de 8.3% in timp ce in comuna
Doicesti pasunile reprezinta 15%. Comuna Dobra nu are fanete, vii si livezi.

3.Structura fondului neagricol pe unitati administrative:

Nr. Localitatea Teren Paduri Ape


Crt. neagrico
l(ha) ha % ha %

1. Cornatelu 1513 1219 80,5 56 3,7


2. Cornesti 1397 408 29,2 515 36,8
3. Costestii din Vale 431 80 18,5 140 32,4
4. Crangurile 2133 1621 75,9 242 11,34
5. Crevedia 953 27 2,83 434 45,5
6. Darmanesti 787 459 58,3 58 7,36
7. Dobra 1037 658 63,4 80 7,71
8. Doicesti 437 94 21,5 20 4,57
9. Dragodana 1684 1117 66,33 69 4,09

Tabelul 3 prezinta Structura fondului neagricol pe unitati administrative: Paduri si ape. In


comuna Dobra padurile au un procent de 63,4% din total neagricol iar apele 7.71%. De
cealalta parte procentul padurilor din totalul neagricol in Comuna Doicesti este de 21,5% iar
apele reprezinta doar 4.57%.

4.Presiunea antropica pe unitati administrative:

NR. Localitate Teren Teren NR. Locuitori Presiune


CRT. agricol arabil antropica(ha/loc.)
agricol arabil
1 Cornatelu 5061 4727 1336 3,788 3,538
2 Cornesti 5252 5005 5976 0,878 0,837
3 Costestii din Vale 2312 2093 3436 0,672 0,609
4 Crangurile 3025 2639 3621 0,835 0,728
5 Crevedia 4627 4548 5970 0,775 0,761
6 Darmanesti 2242 2034 4650 0,482 0,437
7 Dobra 3747 3433 3487 1,074 0,984
8 Doicesti 683 400 4672 0,146 0,085
9 Dragodana 4883 4397 6624 0,737 0,663

P=S/N unde: P = presiune S = suprafata in hectare N = nr. Locuitori

Tabelul numarul 4 prezinta presiunea antrpica pe unitati administrative agricol si arabil. In


comuna Dobra diferente dintre agricol si arabil este una mica, 1.074 presiunea antropica
agricol si 0.984 arabil. De cealalat parte, in comuna Doicesti diferenta presiunii antropice
dintre agricol si arabil este un mai mare: 0.146 agricol si 0.085 arabil. Ca si o comparatie intre
cele doua comune, Dobra are o presiune antropica mai mare fata de Doicesti, atat arabil cat si
agricol.
5.Criterii de apreciere a tipurilor de peisaj:

Nr. Crt Localitate Total Paduri(ha) Indice de


localitate(ha) naturalitate
1. Cornatelu 6574 1219 18.54
2. Cornesti 6649 408 6.13
3. Costestii din 2743 80 2.91
Vale
4. Crangurile 5158 1621 31.42
5. Crevedia 5580 27 0.48
6. Darmanesti 3029 459 15.15
7. Dobra 4784 658 13.75
8. Doicesti 1120 94 8.39
9. Dragodana 6567 1117 17
Indicele de naturalitate – raportul dintre ponderea suprafetei acoperite cu padure si
suprafata totala a localitatilor.

Tabelul 5 reprezinta Criterii de apreciere a tipurilor de peisaj. In cee ace priveste cele doua
comune comparate, indicele de naturalitate are o diferenta aproape dubla intre ele, Dobra
avand indicele de 13.75 in timp ce Doicesti de 8.39.

Bibliografie:

 www.wikipedia.ro
 Anuarul statistic al judetului Dambovita
 INSSE.RO

S-ar putea să vă placă și