Activitati extracurriculare si continuturi

În sistemul românesc de învăţământ sunt utilizate deopotrivă sintagmele „activitate extraşcolară” şi „activitate
extracurriculară”. Uneori, diferite documente şcolare sau studii în domeniul educaţiei consideră cei doi termeni ca
având aceeaşi semnificaţie şi îi utilizează
fără nicio diferenţiere, alteori sunt consideraţi termeni complementari şi sunt utilizaţi
împreună. Alte documente şi regulamente în domeniul educaţiei utilizează sintagma de
„activităţi educative şcolare şi extraşcolare”.
În plan teoretic, se poate fac o anume diferenţiere între cei doi termeni. Activităţile
extracurriculare sunt cele care nu intră în domeniul curriculumului oficial, dar au finalităţi
menite să susţină în mod direct dezvoltarea competenţelor promovate prin programele
şcolare. Activităţile extracurriculare au caracter complementar activităţilor de învăţare
realizate la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei şi cultivă interesul pentru diferite
domenii de cunoaştere. Astfel de activităţi funcţionează, în general, cu rol de „curriculum
suplimentar”.
Activităţile extraşcolare sunt activităţile care intră în sfera educaţiei nonformale, la care pot
participa elevii în afara programului şcolii. Acestea au scopuri variate: interacţiune socială,
leadership, recreere şi educaţie pentru sănătate, autodisciplină şi creştere a încrederii în
sine. Implicarea elevilor în activităţi extraşcolare are o vechime mare în sistemele formale de
educaţie. Iniţial, ideea activităţilor extraşcolare era menită să ofere copilului alternative la
educaţia şcolară, care necesita un efort intelectual predominant. Astfel, activităţile
extraşcolare avea scopul de a oferi copilului posibilitatea să se mişte, să se exprime liber, să
facă lucruri care îi plac. Treptat, sfera activităţilor extraşcolare s-a diversificat, iar
problematica valorificării educaţiei nonformale în spaţiul şcolii a căpătat din ce în ce mai
multă importanţă.
În literatura de specialitate străină nu se face o diferenţiere între cei doi termeni, fiind
utilizată cu prioritate sintagma „extracurricular activities”. Literatura de specialitate care
analizează subiectul activităţi extracurriculare provine în special din spaţiul american. În
studiul de faţă vom utiliza însă sintagma „activităţi extraşcolare”, mai încetăţenită în spaţiul
românesc.
Diferiţi autori trec în revistă marea varietate a acestora şi evidenţiază faptul că, în timp,
tipologia lor a crescut foarte mult: excursii şi vizite la muzee, vizionarea de filme sau piese
de teatru la cinematograf şi teatru, vizite la instituţii publice, excursii la obiective de interes
ştiinţific sau comunitar, vizite la alte unităţi de învăţământ, serbări şcolare şi alte activităţi
artistice, activităţi sportive, activităţi literare, activităţi ce vizează protecţia mediului etc.
Unele studii identifică cinci tipuri de activităţi extraşcolare, în funcţie de implicarea pe care
acestea o presupun:
- activităţi prosociale, referitoare la voluntariat;
- activităţi sportive de echipă;
- activităţi de organizare a şcolii (de exemplu, consiliul elevilor);
- activităţi artistice (piese de teatru, coruri, serbări şcolare);
- cluburi şcolare.
Alţi autori identifică o serie de caracteristici de bază ale activităţilor extraşcolare:
- cuprind activităţile care sunt organizate de şcoli şi se derulează în incinta acestora
(„school-based extracurricular activities”) sau în afară;
- au rol complementar activităţilor formale ale şcolii şi se centrează pe activităţi ce vizează
dezvoltarea în ansamblu a personalităţii elevilor;
- ţin de ansamblul şcoală – comunitate – familie atât din perspectiva actorilor implicaţi, cât
şi a tipurilor de acţiuni derulate;
- oferă elevilor posibilităţi de exprimare a identităţii personale şi de dezvoltare plenară a
activităţii acestora.
De asemenea, studiile menţionate sintetizează un ansamblu de efecte şi implicaţii ale
participării la activităţile extraşcolare asupra elevilor:
- participarea la activităţi extraşcolare se asociază cu o rată mai mare de frecvenţă a
cursurilor şi cu o scădere a ratei abandonului şcolar, prin faptul că motivează elevii să
vină la şcoală şi să nu abandoneze cursurile;
- activităţile extraşcolare au un impact pozitiv asupra dezvoltării psihologice ale elevilor
implicaţi în acestea, pentru că promovează activităţi care valorizează toate aspectele
personalităţii copiilor, susţine dezvoltarea stimei de sine şi a autovalorizării, promovează
dezvoltarea aptitudinilor şi intereselor de cunoaştere a elevilor;
- participarea la activităţi extraşcolare se asociază cu scăderea manifestărilor de violenţă
în spaţiul şcolii, prin faptul că au un puternic caracter prosocial;
- participarea la activităţi extraşcolare se asociază cu o implicare mai amplă a părinţilor în
viaţa şcolii.
Pe lângă contextele organizatorice anterior menţionate, la nivelul sistemului educaţional au
fost implementate şi o serie de alte proiecte cu rol în domeniul promovării activităţilor
extraşcolare. Un exemplu de astfel de proiect susţinut din fondurile europene este Proiectul
”Oferte educaţionale inclusive extracurriculare şi extraşcolare pentru formarea stilului de
viaţă sănătos şi a cetăţeniei active pentru copii din comunităţi dezavantajate, cu precădere
rurale în învăţământul preuniversitar din România”, promovat de Ministerul Educaţiei
Naţionale. Activităţile proiectului au fost variate: oferte educaţionale extraşcolare şi
extracurriculare (concursuri sportive, activităţi voluntare, activităţi de creaţie etc.), campanie
naţională de informare, tabere de vară, cursuri de formare pentru factori de decizie din
sistemul educaţional, pentru cadre didactice şi pentru elevi voluntari. Celebrarea unor sărbători, cum ar fi Ziua
Naţională, ziua eroilor, ziua femeii etc. sunt
momente în care elevii sunt implicaţi în alte activităţi decât cele desfăşurate în mod curent în
clasă, dar care au valoare informativă şi formativă de necontestat pentru toţi participanţii.
Acest tip de activitate îşi dovedeşte utilitatea în special prin faptul că aduce laolaltă şcoala şi
comunitatea. De multe ori celebrarea sărbătorilor se realizează împreună cu reprezentanţi ai
comunităţii locale, valoarea acestui tip de activitatea şcolară constând, pe de o parte, în
dezvoltarea unor ataşamentului faţă de spaţiul şi comunitatea de apartenenţă, cu impact
asupra construirii identităţii individuale şi colective, iar pe de altă parte, în dobândirea unor
informaţii direct de la alte surse decât cele folosite în mod curent în spaţiul şcolar.
Serbările şcolare, organizate în aproape toate şcolile din învăţământul românesc, pun şi ele
laolaltă şcoala şi comunitatea, dar valoarea lor constă mai curând în faptul că elevii sunt cei
care se prezintă comunităţii cu achiziţiile lor dobândite în contexte formale, nonformale,
informale. Nu excludem, însă, posibilitatea ca membrii comunităţii să fie implicaţi în mod
activ în organizarea şi desfăşurarea serbărilor şcolare.

Cercetarea de faţă ne permite să afirmăm, în final, că domeniul activităţilor extraşcolare

rămâne încă un aspect prea puţin analizat şi valorificat în şcoala românească, solicitat de
profesori şi de elevi deopotrivă, cu roluri pozitive şi recunoscute pentru dezvoltarea
profesională şi personală, dar cu resurse (umane, materiale, financiare şi de timp)
insuficiente şi valorificate nu întotdeauna cu pricepere. Ca urmare, statutul de facilitator
pentru învăţarea permanentă – obiectivul major al proiectului în cadrul căruia a fost
dezvoltată ancheta de faţă – pare a fi un răspuns pozitiv la aşteptările, dificultăţile şi nevoile
educaţionale din şcoală.
Bibliografie
-Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
- Metodologia privind identificarea, evaluarea şi recunoaşterea rezultatelor învăţării
dobândite în contexte nonformale şi informale (draft, www.edu.ro)
-Metodologia privind organizarea şi funcţionarea centrelor comunitare de învăţare
permanentă (draft, www.edu.ro)
-Eccles, J., Barber, B. (1999), cit. in Ionescu, D., Popescu, R. (2011). Activităţi
extraşcolare în ruralul românesc. Dezvoltarea de competenţe cheie la copii şi tineri,
Fundaţia Soros, Bucureşti: Ed. Universitară, p. 10.
- Feldman, A., Matjasko, J. (2005), cit. in Ionescu, D., Popescu, R. (2011). Activităţi
extraşcolare în ruralul românesc. Dezvoltarea de competenţe cheie la copii şi tineri,
Fundaţia Soros, Bucureşti: Ed. Universitară, p. 14.