Disciplina: Biologie celulară

Lucrarea practică nr. 7

DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea celulară constituie o însuşire atât a organismelor monocelulare, cât şi a

organismelor pluricelulare de a se multiplica, asigurând în felul acesta, creşterea şi dezvoltarea
organismelor, înlocuirea celulelor uzate, îmbătrânite sau moarte, regenerarea ţesuturilor şi
organelor.
După modificările manifestate în celulă şi după criteriul formării sau nu a fusului de
diviziune, se cunosc următoarele tipuri de diviziuni:
1. diviziunea directă: amitoza;
2. diviziunea indirectă:
- mitoza (diviziunea ecvaţională);
- meioza (diviziunea reducţională).
Caracteristica comună a acestor tipuri de diviziune este dublarea cantităţii de ADN.

Diviziunea directă (amitoza)

Amitoza – diviziune directă pe parcursul căreia nu se formează fus de diviziune (gr. “a”
= fără; “mitos” = filament). Se manifestă la majoritatea organismelor eucariote: protozoare,
metazoare, plante, fiind tipică pentru organismele unicelulare.
La organismele superioare (mamifere şi om) se întâlneşte în celulele hepatice, celulele
epiteliului uterin, celulele glandelor endocrine, celulele foliculare ovariene şi celulele tumorale.
Amitoza se realizează într-un timp foarte scurt, timp în care nu are loc condensarea
cromatinei, iar învelişul nuclear nu dispare.
Mecanismele prin care materialul genetic se împarte celulelor fiice sunt:
- ştrangularea citoplasmei şi a nucleului;
- clivajul (despicarea citoplasmei şi a nucleului);
- înmugurirea (nucleul emite muguri pe care citoplasma îi înveleşte şi îi izolează).

Mitoza (gr. “mitos” = filament)

Mitoza - este tipul de diviziune caracteristică celulelor somatice (2n), în care cantitatea
de material genetic se dublează şi se repartizează în mod egal celor două celule fiice.
Acestea au aceiaşi cantitate de material genetic (2n) ca şi celula mamă.

Morfologic, celula care se divide se caracterizează prin figură mitotică formată din:
- aparatul acromatic alcătuit din centrozomi şi filamentele fusului de diviziune:
- aparatul cromatic constituit din cromozomi.

1
 Funcţia aparatului acromatic (fusului de diviziune) este aceea de a asigura împărţirea
exactă a cromozomilor replicaţi între cele două celule fiice rezultate în urma diviziunii.
Mitoza ocupă cca. 10% din ciclul celular şi se realizează în cca. 1 oră la majoritatea
tipurilor celulare.
Fazele mitozei:
- profaza;
- prometafaza;
- metafaza;
- anafaza;
- telofaza.
Profaza
- ocupă cca. 50% din întreaga durată a mitozei şi se caracterizează printr-o serie de
modificări nucleo-citoplasmatice.
Modificările din citoplasmă:
- se formează cel de-al doilea centru celular prin asamblarea tubulinelor citoplasmatice;
- cei doi centrii celulari (centrozomi) migrează spre cei doi poli ai celulei;
- între cei doi poli celulari, prin polimerizarea tubulinelor se formează filamentele fusului
de diviziune.
Modificările din nucleu
- cromatina (ca urmare a dublării cantităţii de ADN) se condensează şi se formează
spiremul;
- la sfârşitul profazei, spiremul se fragmentează, iar prin spiralizări şi plicaturări masive
apar cromozomii;
- fiecare cromozom este format din două cromatide surori unite prin centromer.
- în timpul profazei târzii, pe fiecare din cele două feţe opuse ale centromerului se
formează câte un cinetokor;
- nucleolul se fragmentează şi se dezintegrează (proces exprimat morfologic prin
micşorarea în volum), iar genele redundante se integrează în cromozomi.

Fazele diviziunii mitotice

2
 Prometafaza (durează 10 – 20 minute)
- nucleul se hipertrofiază, datorită creşterii gradului de hidratare, iar membrana nucleară
se fragmentează;
- conţinutul nucleului se amestecă cu cel citoplasmatic;
- cromozomii intens spiralizaţi migrează şi se dispun pe filamentele fusului de diviziune.

Metafaza
- reprezintă cca. 18% din durata mitozei;
- cromozomii spiralizaţi la maxim ajung la ecuatorul celulei formând placa metafazică
(ecuatorială);
- aceştia se dispun cu axul longitudinal perpendicular pe axul filamentelor polare ale
fusului de diviziune.;
- la sfârşitul metafazei, la nivelul fiecărui cromozom are loc clivarea centromerului şi
separarea celor două cromatide surori, rezultând cromozomii monocromatidici.
Acesta este momentul în care numărul cromozomilor se dublează.

Anafaza
- reprezintă cca. 7 % din timpul mitozei.
- în această fază, cromozomii monocromatidici migrează jumătate spre un pol al celulei şi
cealaltă jumătate spre polul opus;
- la deplasarea cromozomilor contribuie pe de o parte filamentele kinetocorice, care sunt
atrase de centrioli, ca urmare a capătului lor (-), care depolimerizează şi astfel se scurtează, iar pe
de alta filamentele polare care se alungesc (polimerizează) prin adăugarea de subunităţi la
capetele lor libere (+), împingând cromatidele separate spre polii celulei.

Telofaza
- marchează sfârşitul diviziunii şi este etapa de refacere a celor doi nuclei, prin
manifestări inverse celor din profază şi metafază:
- cromozomii ajung la cei doi poli ai celulei;
- membrana nucleară se reface în jurul fiecărui grup de cromozomi, pentru a forma
nucleii interfazici, ai celor două celule fiice;
- reâncep sintezele de ARN , ceea ce determină reapariţia nucleolului;
- cromozomii se despiralizează şi rezultă cromatina;
- dezagregarea fusului de diviziune sub acţiunea lizozomilor;
- aglomerarea organitelor la ecuatorul celulei,
- ca urmare a dezagregării fusului de diviziune şi migrării cromozomilor, la ecuatorul
celulei apare o vacuolizare a citoplasmei, urmată de formarea unui inel tranzitoriu de actină;
- contracţia filamentelor de actină şi miozină determină clivarea citoplasmei în ecuatorul
celulei şi apariţia unei depresiuni, în care pătrunde plasmalema şi care va împărţi celula în două;
- clivarea citoplasmei la ecuatorul celulei, urmată de pătrunderea plasmalemei în zona de
clivaj, care va separa celula în două celule fiice, mai mici decât celula mamă, însă cu aceiaşi
structură ca şi aceasta.

3
 Meioza

Meioza - reprezintă diviziunea indirectă specifică celulelor germinale diploide (ovocitul

I, spermatocitul I), care are ca rezultat formarea celulelor sexuale haploide (ovulul, spermia).
Spre deosebire de mitoză, în care dintr-o celulă cu un set diploid de cromozomi (2n)
rezultă două celule tot cu 2n cromozomi, în meioză are loc reducerea la ½ a numărului de
cromozomi, rezultând celule haploide cu n cromozomi.

Formarea celulelor sexuale este precedată de două diviziuni succesive:

1. diviziunea reducţională (meioza I);
2. diviziunea ecuaţională (meioza II).

După prima diviziune, dintr-o celulă diploidă (2n) se obţin două celule haploide (n) cu
cromozomi bicromatidici. Cea de-a doua diviziune este o mitoză propriu-zisă, în care din două
celule haploide (n) cu cromozomi bicromatidici, rezultă 4 celule haploide (n) cu cromozomi
monocromatidici.
Fiecare diviziune a meiozei se derulează în patru faze: profaza, metafaza, anafaza,
telofaza.
Profaza I
- este divizată în 5 stadii: leptoten, zigoten, pachiten, diploten, diachineza.

Meioza propriu-zisă poate dura zile, luni şi chiar ani de zile, în funcţie de specie.
Durata cea mai lungă dintre fazele meiozei o are profaza I, care ocupă 90% din timpul de
desfăşurare al meiozei.

Leptoten:
- creşterea în volum a nucleului;
- sinteza şi dublarea cantităţii de ADN;
- condensarea cromatinei şi diferenţierea cromozomilor, care se ataşează cu ambele
capete la nucleolemă prin plăci de ataşare;
- cromozomii sunt bicromatidici şi prezintă în lungul lor, pe una din părţi, o lamă proteică
denumită axă.
Zigoten:
- stadiu scurt, care se caracterizează prin apropierea cromozomilor omologi (matern şi
patern), la nivelul axelor proteice, proces denumit sinapsă sau conjugarea cromozomilor;
- în acest fel, genele alele de pe cromozomii omologi se aşază faţă în faţă şi rezultă un
cromozom bivalent sau o tetradă, formaţiune care cuprinde doi cromozomi omologi şi patru
cromatide;
- este momentul când garnitura cromozomială se reduce la jumătate.
Pachiten
- stadiu lung, în care se realizează schimbul de gene între cromozomul matern şi cel
patern - crossing – over;

4
 - se realizează astfel, noi combinaţii de gene, care vor fi transmise generaţiilor următoare,
asigurându-se astfel transmiterea caracterelor fenotipice materne şi paterne şi variabilitatea
speciilor.
Diploten:
- între cromozomii omologi apare o respingere electrostatică, care determină iniţierea
separării cromozomilor omologi, acceştia rămânând legaţi la nivelul chiasmelor, locurile în care
s-a realizat crossing – overul;
- sfârşitul diplotenului, nucleolul se reduce în dimensiuni.
Diachineza:
- spiralizarea continuă a cromozomilor, care se scurtează şi se detaşează de pe
nucleolemă;
- fiecare cromozom bivalent este alcătuit din patru cromatide, cromatidele surori fiind
legate prin centromer, iar cele nesurori prin chiasme;
- dispariţia nucleolului; dezintegrarea membranei nucleare;
- în citoplasmă se formează fusul de diviziune.

Metafaza I
- cromozomii tetracromatidici se dispun la ecuatorul celulei formând placa ecuatorială;
- la sfîrşitul metafazei, între cromozomii tetradei are loc o respingere activă ceea ce
determină separarea celor doi membri constituenţi;
- fiecare cromozom bicromatidic, separat de congener, se ataşează cu centromerul de
filamentele scurte ale fusului de diviziune.

Anafaza I
- cromozomii omologi bicromatidici, separaţi în două seturi egale numeric, migrează spre
cei doi poli.
Telofaza I
- în celula mamă se reorganizează doi nuclei prin refacerea nucleolemei; nucleolii nu se
refac, iar prin citodiereză rezultă două celule fiice (ovocitul II sau spermatocite II), fiecare dintre
ele cu garnitura haploidă de cromozomi bicromatidici.
După o scurtă interfază, lipsită de refacerea nucleolului şi de dublarea cantităţii de
ADN, cele două celule evoluează spre o nouă diviziune. Cea de-a doua diviziune este de fapt o
mitoză, în care cromatidele surori se despart.

Profaza II
- formarea fusului de diviziune şi degradarea membranei nucleare.

Metafaza II
- cromozomii bicromatidici se dispun la ecuatorul celulei formând placa metafazică.

Anafaza II:
- cromatidele surori ale fiecărui cromozom se despart şi migrează spre cei doi poli ai
celulei.
Telofaza II

5
 - cromozomii monocromatidici ajung la cei doi poli şi vor rezulta celulele sexuale, ovula
şi spermatozoidul, cu un număr redus la jumătate de cromozomi (n).