GEORGETA TEMOCICO

PROIECTE COMUNITARE

Note de Curs
.....

2
 CUPRINS

Introducere..................................................................................................... 7
Capitolul I – COMUNITATEA ŞI CARACTERISTICILE SALE
CHEIE..................................................................................... 9
1.1. Conceptul de comunitate..................................................................9
1.2. Elementele esenţiale care definesc o comunitate............................. 12
1.3. Caracteristicile cheie ale unei comunităţi........................................ 14
1.4. Specificul comunităţilor rurale româneşti........................................ 17
Capitolul II – DEZVOLTAREA COMUNITARĂ..................................... 22
2.1. Aspecte generale cu privire la dezvoltarea comunitară................... 22
2.2. Principiile dezvoltării comunitare.................................................... 27
2.3. Valorile dezvoltării comunitare....................................................... 29
2.4. Resurse pentru dezvoltarea comunitară........................................... 31
2.5. Modelul pentru dezvoltarea comunitară.......................................... 33
2.6. Modele de succes pentru dezvoltarea comunitară din România...... 37
Capitolul III – COOPERATIVA AGRICOLĂ – ALTERNATIVĂ
PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂŢII.................. 47
3.1. Tipuri de activităţi desfăşurate de cooperativele agricole................49
3.2. Condiții de reuşită pentru cooperativele agricole............................ 51
Capitolul IV – POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ ŞI
DEZVOLTAREA COMUNITARĂ................................... 53
4.1. Scurt istoric al Politicii Agricole Comune (PAC)............................55
4.2. Politica Agricolă Comună pentru hrana cetăţenilor europeni.......... 56
4.3. Politica Agricolă Comună pentru comunităţile rurale..................... 56
4.4. Politica Agricolă Comună pentru mediul rural................................ 57
4.5. Politica Agricolă Comună pentru agricultori................................... 58
Capitolul V – STRATEGIA EUROPA 2020 PENTRU
COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI ROMÂNIA............ 59
5.1. Priorităţi, obiective şi iniţiative........................................................ 59
5.2. Cadrul strategic comun (CSC) pentru implementarea Strategiei
Europa 2020. Fondurile europene structurale şi de investiţii (FSI)... 61
5.3. Strategia de dezvoltare a României în spiritul Stategiei Europa
2020................................................................................................. 64
3
 5.4. Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității
(DLRC) – Instrument financiar atractiv pentru dezvoltarea locală....66
5.5. Programe Operaţionale pentru perioada de referinţă 2014 - 2020
în România....................................................................................... 68
Capitolul VI – PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE
RURALĂ 2014 - 2020, SURSĂ DE FINANŢARE
PENTRU COMUNITĂŢILE RURALE DIN
ROMÂNIA............................................................................72
6.1. Aspecte generale privind Programul Naţional de Dezvoltare
Rurală 2014 - 2020...........................................................................72
6.2. Prezentarea cerinţelor pentru accesarea unor măsuri finanţate
prin PNDR 2014 - 2020................................................................... 75
Capitolul VII – FUNCŢIONAREA MECANISMULUI DE
FINANŢARE NERAMBURSABILĂ.............................. 110
7.1. Rolul finanţărilor nerambursabile.................................................... 110
7.2. Funcţionarea unui program de finanţare nerambursabilă................ 111
7.3. Alegerea celui mai potrivit program de finanţare nerambursabilă.. 113
7.4. Motivaţia elaborării unui proiect cu finanţare din fonduri
nerambursabile................................................................................. 114
7.5. Riscurile care apar în elaborarea şi derularea proiectelor................ 117
Capitolul VIII – CARACTERIZAREA PROIECTELOR
COMUNITARE................................................................. 119
8.1. Definirea proiectelor comunitare..................................................... 119
8.2. Însuşiri comune ale proiectelor........................................................ 119
8.3. Managementul proiectului............................................................... 121
8.4. Alegerea managerului de proiect şi constituirea echipei ................ 124
8.5. Parteneriatul în cadrul unui proiect. Selecţia partenerilor............... 127
Capitolul IX – METODE ŞI TEHNICI PENTRU ELABORAREA
PROIECTELOR.................................................................. 130
9.1. Capitole importante din structura unui proiect................................ 130
9.2. Elaborarea conţinutului capitolelor de proiect................................. 131
Capitolul X – CICLUL DE VIAŢĂ AL UNUI PROIECT.........................158
10.1. Programarea proiectului................................................................... 159
10.2. Identificarea proiectului................................................................... 159
10.3. Pregătirea proiectului....................................................................... 160

4
 10.4. Finanţarea proiectului...................................................................... 161
10.5. Implementarea proiectului............................................................... 165
10.6. Evaluarea implementării proiectului................................................ 167
Capitolul XI – RECOMANDĂRI DE ANSAMBLU PENTRU
ELABORAREA PROPUNERII DE PROIECT............... 169
11.1. Recomandări generale pentru elaborarea proiectului...................... 169
11.2. Caracteristicile proiectului de succes............................................... 171
11.3. Nefinanţarea proiectului...................................................................173
11.4. Consultanţa în accesarea fondurilor structurale............................... 174
Listă cu termeni utilizaţi în accesarea fondurilor structurale................... 177
Legislație privind finanţarea europeană din FEADR................................ 180
Bibliografie selectivă...................................................................................... 182

5
.......

6
 Introducere

Similar cu piesele dintr-un mozaic, comunităţile construiesc imaginea

societăţii în ansamblul său. Comunitatea rurală reprezintă unitatea de bază a
spaţiului rural, motorul care generează acţiune şi rezultate pentru dezvoltarea
sa. Dezvoltarea comunităţii rurale are o importanţă de necontestat, iar energia
care determină evoluţie în acest sens este oferită de oameni. Când folosim
cuvântul energie ne referim la toate acţiunile implicite şi explicite care sunt
efectuate de oameni, membri sau nu ai unei comunităţi. Nicio realizare
insignifiantă sau de anvergură, ştiinţifică sau aplicativă, nu poate fi făcută fără
aportul comunităţii, prin intermediul comunităţii şi pentru comunitate, în
centrul căreia se află OMUL.
Într-o perioadă istorică marcată de transformări economice şi sociale
intense, sarcina de a face faţă provocărilor revine generaţiei aflată în plină
ascensiune, generaţie caracterizată de receptivitate şi flexibilitate, deschidere
faţă de nou, generaţie care ştie să transforme experienţele anterioare în
oportunităţi.
În anul 2012 s-au împlinit 50 de ani de Politică Agricolă Comună. Acest
eveniment consemnează 50 de ani de parteneriat între fermierii europeni şi
Europa. Politica Agricolă Comună a adus bunăstare şi echilibru fermierilor,
comunităţilor rurale şi implicit spaţiului rural european; a asigurat cetăţenilor
europeni produse alimentare sigure, la preţuri rezonabile.
Prin aderarea României la Uniunea Europeană, politicile agricole şi de
dezvoltare rurală, prioritare la nivelul comunităţii europene, devin şi priorităţi
naţionale. Ţara noastră a trebuit să facă faţă unor provocări care decurg pe de o
parte din decalajul faţă de celelalte state membre, iar pe de altă parte din
competitivitatea scăzută, capacitate administrativă insuficientă şi resursele
financiare insuficiente. Una dintre soluţiile potrivite României pentru a face faţă
provocărilor rămâne cea de utilizare a fondurilor alocate de Comisia Europeană,
prin elaborarea şi depunerea de proiecte.
Scrierea, depunerea şi implementarea proiectelor au devenit preocupări
prioritare pentru organizaţiile care activează în domeniul agriculturii şi
alimentaţiei şi pentru comunităţile rurale din România, care doresc să acceseze
fonduri structurale nerambursabile.
Accesarea fondurilor nerambursabile prin elaborarea proiectelor nu este
o activitate simplă, însă nu este imposibil de abordat. Mai mult, prin exerciţiu

7
continuu şi motivare, promovarea de proiecte poate evolua până la stadiul în
care este aplicată în implementarea de planuri deosebit de complexe, cu echipe
mari şi investiţii de anvergură.
Deşi expresia „proiecte europene” este rostită adesea în multe medii,
devenind un termen uzual, există încă percepţia conform căreia tot ce ţine de
acestea reprezintă o activitate complicată, de durată, rigidă, riscantă, care
necesită performanţe şi abilităţi deosebite sau supercalificate. Nu în ultimul
rând, această activitate este percepută ca realizabilă doar de anumite grupuri de
„experţi”.
Prezenta publicaţie a fost elaborată pentru a oferi actorilor din spaţiul
rural, fermierilor individuali sau care fac parte din cooperative agricole,
comunităţilor rurale, informaţiile, tehnicile, metodele şi, nu în ultimul rând,
recomandările, pentru asigurarea succesului în elaborarea, depunerea şi
implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, în vederea dezvoltării
şi modernizării exploataţiilor agricole şi implicării pentru dezvoltarea socială şi
economică a spaţiului rural românesc.
Informațiile acumulate şi prezentate în acest manual răspund la o serie
de întrebări frecvent rostite, întrebări care se pun ori de câte ori se organizează
reuniuni sau întâlniri în comunităţile rurale:
- De unde vin banii şi de ce este interesată Uniunea Europeană să
finanţeze dezvoltarea agricolă şi a spaţiului rural românesc?
- Cum se identifică programele de finanţare şi cum se relaţionează cu
acestea?
- Cum identificăm problema ce trebuie rezolvată prioritar?
- Ce reprezintă şi ce nu reprezintă un proiect?
- Care este primul pas care trebuie făcut atunci când se doreşte
scrierea unui proiect?
- Care este semnificaţia unor termeni din limbajul scrierii proiectelor?
- Cum poate fi descrisă o propunere de proiect?
- Cum se construieşte structura unui proiect?
- Cum se justifică tehnic şi financiar o propunere de proiect?
- Care sunt riscurile unui proiect?
- De ce este nevoie să demonstrăm sustenabilitatea proiectului?
- Cum poate fi descris un proiect de succes?

8
 Capitolul I
COMUNITATEA ŞI CARACTERISTICILE SALE CHEIE

1.1. Conceptul de comunitate

Termenul de comunitate este frecvent folosit în aproape toate domeniile

de activitate, fie că este vorba de sociologie, informatică sau dezvoltare rurală;
este folosit în limbajul uzual de politicieni, reprezentanţi ai organizaţiilor
publice sau private, specialişti din cercetare sau media. Expresiile frecvent
rostite sunt: „reprezentant al comunităţii”, „preocupare comunitară”, „revitalizarea
comunității”, „în folosul comunității” și multe altele. Pentru că este atât de
prezent, termenul de comunitate pare să fie destul de bine înţeles de cei care îl
folosesc fără, probabil, să-şi contureze clar și comprehensiv o anume definiţie.
Definită conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a,
2009, comunitatea este „1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe;
posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de
viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc.”.
Cuvântul comunitate provine din franceza veche – comuneté – derivat la
rândul său din limba latină – communitas (lucrurile deținute în comun) –, fiind
folosit, ca termen larg, pentru tovărăşie sau societate organizată. Comunitatea,
conform celei mai generale definiţii a noţiunii dată de Crow şi Allen (2013)1,
„reprezintă un grup de persoane care au ceva în comun, iar acel element
împărtăşit în comun este, de cele mai multe ori, interpretat ca geografic”.
Conform aceluiaşi autor, comunitatea mai înseamnă şi împărtăşirea unor
caracteristici comune, alta decât cea teritorială, precum: originea etnică, religia,
ocupaţia sau petrecerea timpului liber. Willmont2, citat de Crow şi Allen
(2013), menţionează termenul de „interesul comunităţii” ca fiind reţeaua de
interese comune care înconjoară comunitatea. De altfel, se pare că teritoriul şi
interesul comunităţii pot adesea să coincidă, diferenţele fiind date de faptul că
interesele comunităţii pot fi dispersate geografic.

1
Graham Crow, Graham Allen, 2013. Community Life - An introduction in to local social
relations. New York, USA, Routledge, p. 229.
2
Peter Willmont (1923 - 2000), sociolog britanic, care a fondat, alături de Michael Young,
Institutul pentru Studii Comunitare.

9
 O a treia semnificaţie a comunităţii este dată de Willmont, citat de Crow
şi Allen (2013), ca fiind „legat de spiritul oamenilor comunităţii, ca
sentimentele comunității, pe care le etichetează drept comunitate de atașament”.
Există autori (Lee și Newby, 1983) care evidenţiază realitatea conform
căreia oamenii trăiesc aproape unul de celălalt, dar aceasta nu înseamnă
neapărat că interacționează frecvent; ar putea fi interacțiuni discrete, între vecini
spre exemplu.
O definiție cuprinzătoare, care include toate formele de comunitate ar
putea fi: „un grup sau o rețea de persoane care sunt conectate (obiectiv) între
ele prin relații sociale relativ durabile, care se extind dincolo de legăturile
genealogice imediate, și care definesc de comun acord acea relație (subiectiv)
la fel de importantă pentru identitatea şi practica socială” (James şi colab.,
2012)3.
Conceptul de comunitate a fost dezvoltat în secolul al XIX-lea pentru a
contrasta dinamicile și relațiile locuitorilor într-un cadru spaţial, cu cele ale
societăților industriale mai mari și mai complexe; este legat de termeni precum
communé (lb. franceză) și Gemeinshaft (lb. germană), care denotă un gen
particular de relaţii. Relațiile din interiorul unei comunități erau apreciate a fi
mai directe, complete și semnificative, decât cele formale și abstracte din
societăţile mai mari.
În prezent, pot fi identificate trei tipuri de comunități, și anume:
1. Comunități geografice, care împart spațiul fizic astfel încât
locuitorii vin în contact unii cu alţii prin prisma vecinătăţii şi nu neapărat dintr-o
pornire conştientă. Pentru a fi o „comunitate reală”, locuitorii trebuie să aibă
convingeri de apartenență, să dețină măcar anumite valori și simboluri comune.
În comunitățile geografice, modul cum este distribuit accesul la resursele
specifice ale comunităţii are impact semnificativ asupra modului de a dezvolta
comunitatea.
2. Comunități de interes, denumite uneori „comunități în cadrul
comunităților”. Membrii acestor comunități aleg să se asocieze pe baza unor
interese comune (de exemplu, accesul la servicii publice sau private gratuite)
sau preocupări comune (de exemplu, curăţenia din spaţiile publice comune).
Uneori, comunitățile sunt formate din membri care se autoidentifică unui grup
de referință în baza unor însuşiri dobândite dincolo de voinţa lor (handicap,

3
James P., Nadarajah Y., Haive K., Stead V., 2012. Sustainable Communities, Sustainable Development.
Honolulu, University of Hawaii Press., p. 14.

10
grup etnic, venituri mici), fapt care le conferă sentimente de identitate comună
și preocupări comune.
3. Comunități virtuale, care sunt grupuri de oameni ce interacționează
mai degrabă prin intermediul mediilor de comunicare decât față în față. Dacă
mecanismul de comunicare este oferit de o rețea constituită prin intermediul
Internetului, s-a creat o comunitate online. Comunitățile online sunt „agregări
sociale care apar atunci când oamenii întreţin discuții publice destul de mult,
cu suficiente sentimente umane pentru a ţese relații personale”4 (Rheingold,
1993).
O persoană poate aparține mai multor comunități diferite în același timp
(o comunitate de credință, o comunitate de afaceri și o comunitate de cartier).
Natura relațiilor dintre oameni și rețelele sociale din care aceştia fac parte sunt
adesea apreciate ca fiind unele dintre cele mai importante aspecte ale
comunității. Conectivitatea, densitatea sau alte calităţi ale rețelelor sociale
explică sau descriu aspecte relevante ale experiențelor oamenilor.
Oamenii sunt dispuși să-și ia un angajament unul faţă de altul. Aceasta
depinde de normele unei anumite societăți sau comunități și de măsura în care
indivizii practică, precum afirma Tocqueville5 în prima jumătate a secolului
XIX, aşa-numitele obiceiuri ale inimii6. Toate acestea conduc la valenţa de
valoare a comunităţii în societate. Pentru a analiza calitatea vieții într-o anumită
comunitate, este nevoie de o explorare a aşteptărilor împărtăşite, legate de
modul în care oamenii ar trebui să se comporte și cât contează acest lucru
pentru membrii comunităţii.
Trei însuşiri interconectate apar cu o anumită constanţă în dezbaterile
despre comunitate, despre viața în comun:
1. Toleranța, care reprezintă o deschidere către ceilalţi, respectul
pentru gândirea şi comportamentul celuilalt, dorința de a asculta şi de a învăţa7.
2. Reciprocitatea, după unii autori, este prezentată de maniera: „Voi
face acest lucru pentru tine, acum, fără a aștepta nimic în schimb imediat,
poate fără să te cunosc, convins fiind că, pe parcurs, tu sau altcineva va

4
http://www.rheingold.com/vc/book/intro.html
5
Urmarea experienţei sale datorată şederii în America, Alexis de Tocqueville, aristocrat, scriitor,
istoric, de origine franceză, evidenţia realitatea complet diferită a societăţii americane, o
societate în care nu existau clase, care funcţiona şi evolua de la sine fără intervenţia
Suveranului. Dinamica societăţii civile americane era rezultanta descentralizării, dată de
interacţiunea individualismului cu obiceiul asocierii de existenţa instituţiilor libere (Marius
Juncan, Tribuna nr. 152, 1 - 15 ianuarie 2009).
6
Alexis de Tocqueville, 1994. Democracy in America. London: Fontana Press.
7
Walzer Michael, 1997. On Toleration. Yale University Press, New Haven, p. 126.

11
returna favoarea” (Putnam, 2000)8. Cu alte cuvinte, reciprocitatea reprezintă o
situație sau o relație în care, două persoane sau grupuri, sunt de acord să facă
ceva similar pentru fiecare, pentru a permite dobândirea reciprocă a aceloraşi
drepturi sau avantaje; un aranjament reciproc.
3. Încrederea reprezintă o așteptare împlinită că oamenii sau
instituțiile vor acționa într-o manieră coerentă, onestă și adecvată; încrederea
este esențială pentru comunitățile care prosperă. Strâns legat de normele de
reciprocitate și rețelele de angajament civic, încrederea socială – încrederea în
alte persoane – permite oamenilor să coopereze și să se dezvolte. Încrederea în
alţii nu presupune renunţarea la atitudini critice: unii oameni vor fi demni de
încrederea acordată, alţii nu.
Este esenţial ca aşteptările legate de cele trei însuşiri mai sus enumerate să
nu fie impuse asupra oamenilor. Matt Ridley (1997)9 afirma: „Mințile noastre au
fost construite de gene egoiste, dar au fost construite pentru a fi sociale, de
încredere și cooperante”. Tot el afirma că oamenii au instincte sociale, că vin pe
lume dotaţi cu predispoziții pentru a învăța cum să coopereze, pentru a diferenţia
un individ demn de încredere de un trădător, pentru a diviza munca, precum și
pentru a se angaja (în baza încrederii și bunei reputaţii) în schimbul de bunuri
materiale și de informații. Cooperativitatea instinctivă este emblematică pentru
umanitate și una dintre caracteristicile care ne diferențiază de animale.
În acest sens, cultivarea reciprocităţii, onestităţii și încrederii este
orientată mai mult către crearea condițiilor pentru manifestare decât către
construirea unor instituții sau structuri. Autointeresul poate aduce oamenii
împreună, însă din interacțiunea acestora se generează altceva, și anume legături
care dăinuie. Tocqueville (1994)10 afirma că „doar prin acțiunea reciprocă sunt
reînnoite sentimentele și ideile, se umple inima şi se dezvoltă înţelegerea”.

1.2. Elementele esenţiale care definesc o comunitate

Comunitatea ca grup de persoane. Elementul esenţial al comunității este

grupul de persoane, pentru că fără un grup de oameni nu ar exista o comunitate.
Acest grup poate fi mic sau mare, comunitatea referindu-se întotdeauna la un

8
Putnam R.D., 2000. Bowling Alone. The collapse and revival of American community. New
York: Simon and Schuster.
9
Ridley M., 1997. The Origins of Virtue. London: Penguin.
10
Tocqueville A., 1994. Democracy in America. London: Fontana Press.

12
grup de oameni. Doar atunci când un grup de oameni trăiesc împreună au o
viață comună și sunt uniţi de un puternic sentiment de conştiinţă a comunităţii
se formează o comunitate. Prin urmare, grupul de oameni reprezintă prima
dintre premisele comunității.
Dimensiunea comunităţii. O comunitate poate fi clasificată în funcţie de
dimensiunea sa. Poate fi mică sau mare. Cum cătunul este un exemplu relevant
de comunitate mică, o naţiune sau lumea întreagă pot fi apreciate ca exemple de
mari comunităţi. Ambele tipuri de comunităţi sunt esenţiale pentru viaţa umană.
Localizarea. Un alt element important care defineşte comunitatea este
localizarea sa geografică, întrucât comunitatea este un grup teritorial. Un grup
de persoane, neancorat într-un teritoriu, nu poate forma o comunitate trainică
decât dacă grupul de oameni este legat de un puternic sentiment de solidaritate.
Teritoriul comunităţii poate avea adesea delimitări diferite. Majoritatea
comunităţii rămâne stabilă, membrii săi fiind legaţi puternic de unitate şi
solidaritate care derivă tocmai din viaţa într-un anumit teritoriu.
Simţământul. Sentimentul care animă comunitatea reprezintă un alt
element care o caracterizează. Fără un simţământ al comunităţii, comunitatea nu
poate fi constituită, fiind doar un grup de persoane cu o localizare definită.
Simţământul comunităţii se referă la un puternic sens al străşniciei, al
perenităţii, al sentimentului de apartenenţă simţit printre membrii săi. Datorită
traiului comun într-un areal, pentru o perioadă de timp îndelungată, se creează
un sentiment de existenţă comună printre membrii comunităţii. Prin aceasta,
membrii comunităţii se identifică emoţional. Identificarea emoţională a
membrilor unei comunităţi reprezintă unul din elementele esenţiale care îi
diferenţiază de membrii unei alte comunităţi.
Naturalitatea comunităţii. Comunităţile sunt organizate natural, într-un
firesc al lucrurilor. Nu sunt produse umane, nici nu pot fi create prin vreun act
emis de o guvernanţă. Comunitatea se dezvoltă spontan, iar membrii săi devin
membri prin naştere.
Perenitatea comunităţii. Comunitatea este întotdeauna un grup permanent.
Continuitatea comunităţii face referire şi la traiul stabil al membrilor săi într-un
teritoriu definit. Nu este similară unei adunări sau asociaţii.
Similaritatea membrilor comunităţii poate fi privită în mai multe
moduri. Aşa cum membrii comunităţii trăiesc într-un anumit areal geografic,
aceştia pot duce o viaţă comună şi pot împărtăşi aceleași scopuri comune.
Similaritatea limbii, culturii, obiceiurilor şi tradiţiilor conduce către similaritatea

13
membrilor comunităţii. Toate aceste moduri de similaritate sunt responsabile
pentru dezvoltarea simţământului comunităţii.
Scopurile comunităţii. Comunitatea poate să-şi stabilească numeroase
scopuri. Membrii unei comunităţi se asociază nu numai pentru îndeplinirea unui
anume scop, ci și pentru diferite tipuri de scopuri obiective, aşa cum o
comunitate nu are numai o singură problemă, ci o varietate de probleme care
urmează a fi soluţionate. Scopurile comunităţii reprezintă elemente obişnuite
pentru o comunitate adevărată.
Organizarea vieţii sociale a comunităţii. O comunitate este caracterizată
de o viaţă socială complet organizată, care cuprinde toate aspectele ce o
compun. Comunitatea este o societate la scară redusă.
Denumirea comunităţii. Fiecare comunitate poate avea un nume particular
cunoscut la nivel local, regional, naţional sau chiar mondial. Membrii unei
comunităţi pot fi identificaţi adesea prin numele comunităţii din care fac parte.
Statutul juridic al comunităţii. O comunitate nu are statut juridic propriu
pentru că nu este constituită legal cu personalitate juridică, prin urmare nu are
statut, drepturi şi obligaţii stipulate într-un document legal. Comunitatea nu a
fost şi nu este constituită în baza unei legislaţii.

1.3. Caracteristicile cheie ale unei comunităţi

Factorii cei mai importanți care determină capacitatea unei comunități

de a-şi gestiona resursele sunt coeziunea socială și dorința de a stabili și depune
eforturi pentru scopuri comune. Pentru acest deziderat, comunitatea nu trebuie
să fie neapărat omogenă. Există multe comunități de oameni de aceeași etnie,
religie, istorie de familie, care sunt profund divizate. Există, în schimb, multe
comunități eterogene, formate din persoane provenite din medii diferite care
sunt capabile să depășească diferențele cu scopul de a atinge obiective comune.
Problema esenţială este reprezentată de măsura în care comunitatea poate să
stabilească obiective comune, strategii pentru realizarea acestor obiective și căi
comune de acţiune pe linia strategiei pentru a atinge obiectivele propuse.
Câteva caracteristici ale comunității oferă informaţii referitoare la gradul
de coeziune socială și contribuie la anticiparea problemelor cu care comunitatea
se poate confrunta. Aceste caracteristici includ: istoria comunității și a relațiilor
sale interne şi externe; structura socială actuală a comunităţii; valorile culturale
ale comunităţii și căile care le guvernează.

14
 Istoria comunității și a relațiilor sale interne şi externe. Comunitățile
sunt o rezultantă a trecutului lor. Evoluţia unei comunităţi a avut loc într-un
context istoric. Istoricul unei comunităţi poate împiedica sau poate sprijini
implementarea unor proiecte comunitare; cu certitudine însă, comunităţile vor
determina succesul sau eșecul acestor proiecte.
Istoria populației dintr-o comunitate reflectă originile sale ancestrale. În
unele cazuri (extrem de rare), membrii unei mici comunităţi rurale pot fi
descendenţii unui singur strămoș sau familie. În cele mai multe cazuri, familiile
s-au ramificat şi au apărut unele noi care s-au alăturat comunităţii. Acest detaliu
constituie un factor important în coeziunea socială actuală, fiind important de
analizat contextul şi evenimentele în urma cărora au fost acceptaţi în comunitate
noi membri.
Constituirea comunităţilor prin secvențierea familiilor, filiaţie și
formarea de grupuri, poate da naștere la diferenţe între fondatori (ca primi
membri) și cei apăruţi mai târziu (veneticii). Se poate întâmpla, uneori prin
alternanţă, ca unele familii fondatoare ale unei comunităţi să fie dominate de
membri ai comunităţii mai numeroşi şi mai puternici care au aderat mai târziu la
comunitate. Indiferent de statutul lor, cele două mari grupuri de membri, cei noi
şi cei vechi, percep cel mai adesea problemele comune în mod diferit; modul de
accesare a resurselor comunităţii reflectă cel mai adesea eforturile anterioare de
depășire a nedreptăților percepute în distribuţia istorică a resurselor. Un
scenariu probabil ar putea fi, de exemplu, încercarea de implementare a unui
proiect comunitar de către noii membri ai comunității pentru a avea acces la
resursele comunității. Tot în cadrul aceluiași scenariu, vechile familii
fondatoare pot încerca să utilizeze proiectul pentru a menține dominația lor
neîntreruptă. Sunt doar exemple de situaţii bazate pe istoricul comunităţii unde
anumite comportamente influențează modul de desfăşurare a unor proiecte sau
acţiuni comunitare.
Experiența comunității legată de conflicte, de modul în care a reușit să le
gestioneze, influențează nivelul coeziunii sociale și disponibilitatea de a se
angaja în activități de cooperare şi de gestionare a resurselor în anumite
momente din istoricul său. Vechi litigii legate de proprietăţi funciare sau
conflicte legate de resurse ale comunităţii, consumate în grupuri restrânse, chiar
dacă au fost soluţionate, lasă adesea resentimente sau puncte de potenţiale
conflicte în comunitate. Conflictele din trecut, adesea, influenţează gradul de
încredere între membrii comunității, precum şi acordul acestora în a împuternici
subgrupuri sau persoane din rândul lor să-i reprezinte. Dezamăgirea resimţită

15
de-a lungul istoriei unei comunităţi, în unele demersuri colective, poate
descuraja acţiunile actuale şi viitoare. Astfel, este necesară o puternică
motivaţie, precum şi modele bine adaptate pentru dezvoltarea comunitară.
Structura socială a comunităţii. Numeroşi factori sociali pot afecta
modul în care membrii unei comunități sunt dispuși să acţioneze împreună
pentru a rezolva problemele acesteia sau pentru a contribui la dezvoltarea ei. Au
fost identificate numeroase probleme legate de structura socială a comunității
care pot afecta coeziunea și tipurile de interese ale diferitelor grupuri din
comunitate. Unele dintre cele mai proeminente probleme sunt cele legate de
etnie și limbă, structura familiei, existenţa unor grupuri de interese sau diviziuni
sociale, relațiile dintre sexe. În timp ce etnia nu este neapărat un factor de
conflict în comunități, cu siguranță poate avea un efect în dezbinare.
Structurile familiale joacă, de multe ori, un rol important în crearea sau
limitarea coeziunii sociale. Căsătoriile generează, de regulă, o vastă rețea de
relaționare şi pot să contribuie la crearea unor trăiri comune legate de scop și
identitate. Acest lucru este mai puțin probabil să aibă loc atunci când domină un
curent de conservatorism, conectat de factori precum, aspecte culturale
intangibile, istoric familial etc. Dacă facem referire la gen, atât bărbații, cât și
femeile trebuie să fie implicați în acţiunile comunităţii în mod echitabil, specific
şi de câte ori este necesar. Dacă un grup (femeile) apreciază că interesele sale
nu sunt reprezentate în luarea unor decizii care îl pot afecta, este puțin probabil
să respecte aceste decizii sau să participe la implementarea lor. Dacă
participarea ambelor sexe în activităţile comunităţii este echitabilă, va exista un
puternic stimulent în construirea şi implementarea planurilor de dezvoltare a
comunităţii respective.
Starea economică a comunităţii. Factorii economici pot juca, de
asemenea, un rol în a determina dacă oamenii au interese similare sau
divergente în comunitate. Două aspecte se apreciază că sunt importante:
- diferențele sau asemănările în strategiile existenţiale;
- gradul de stratificare economică în comunitate.
Cele mai multe comunități nu sunt pe deplin mulțumite de funcţionarea
economiei locale: unele doresc mai multe locuri de muncă, altele doresc
creșterea veniturilor pentru toți cetățenii sau pentru grupuri specifice, precum
femeile, minoritățile sau tinerii. Anumite comunități vor o gestionare a creșterii
economice, astfel încât să poată fi planificate atent intervenţiile pentru
modernizarea anumitor componente ale infrastructurii locale, iar alte comunităţi
sunt preocupate de mediul înconjurător, peisajul rural și calitatea vieții,

16
implicându-se în gestiunea creşterii economice pentru îndeplinirea acestor
deziderate.
Există însă şi comunități care se confruntă cu un accentuat declin
economic, manifestându-şi sau nu dorința de a interveni în schimbarea situaţiei
actuale, unele comunități preferând să rămână însă complet pasive.
Utilizarea subvențiilor guvernamentale și a diferitelor instrumente de
finanțare pot determina cu certitudine schimbarea în bine a stării economice a
comunităţii.
Analiza complexă a comunităţii, cu referire la istoricul său, structura sa
socială şi situația sa economică, reprezintă o modalitate de a concentra
informaţii şi de a identifica oportunităţi concrete pentru dezvoltarea comunităţii.

1.4. Specificul comunităţilor rurale româneşti

Cea mai durabilă comunitate specific românească este comunitatea

rurală, care funcţionează prin legi proprii, dezvoltate în timp pe fundamente
spirituale și economice. Înțelegerea problemelor comunităţii rurale româneşti
devine subiectivă atunci când se bazează pe contactul direct cu elementele
sociale, culturale, peisagistice, şi obiectivă atunci când se bazează pe metode
specifice de cercetare (documentaţie, observare, monografie etc.).
Deși, în general, comunitățile rurale sunt caracterizate de rezistența la
schimbare, unele caracteristici ale mentalității și comportamentului par a fi
expuse la influențe ale noului, fenomen numit permeabilitate spre modernizare.
Evoluţia comunităţii rurale poate fi determinată prin analiza sa de-a lungul unor
perioade de referinţă - perioade marcate de schimbări în structura ocupațională
a spaţiului rural, stratificarea socială, apartenenţa proprietății rurale, echilibrul
tradițional-modern din spaţiul rural şi nu în ultimul rând, în modul de
organizare a economiei rurale.
În acest sens, procesul de modernizare a societății românești (care,
evident, a influenţat şi comunitatea rurală românească) poate fi descris ca
parcurgând patru etape: mica unire şi cucerirea independenţei (1866 - 1914),
perioada interbelică, regimul comunist și perioada post-revoluționară.
Prima perioadă, cuprinsă între anii 1866 și 1914, a fost caracterizată,
conform opiniilor specialiştilor, de o evoluţie pas cu pas, bazată pe o
construcţie voluntară, fără obiectivele sociale, economice şi politice clare.

17
 Perioada interbelică poate fi caracterizată de o strategie pentru
modernizare. Apreciată ca o perioadă înfloritoare pentru România, perioada
interbelică a fost caracterizată de deschiderea către neo-liberalism, protejarea şi
încurajarea industriei şi, nu în ultimul rând, de interesul pentru populaţia din
spaţiul rural în contextul în care statul era implicat activ în viața economică a
țării.
Perioada regimului comunist a avut ca particularitate conducerea
statului român de partidul unic ce a dezvoltat o economie centralizată. Astfel,
au fost prioritizate dezvoltarea industriei, inclusiv a oraşelor „moderne”,
construite în special pentru muncitorii activi din industria urbană, şi dezvoltarea
agriculturii prin înfiinţarea Întreprinderilor Agricole de Stat (IAS) şi a
Cooperativelor Agricole de Producţie (CAP). Dezvoltarea agriculturii s-a bazat
pe eliminarea aproape în totalitate a proprietăţii țărăneşti asupra terenurilor
agricole.
Perioada post-comunistă este caracterizată de apariţia pluralismului,
retrocedarea lentă şi dificilă a proprietăţilor de terenuri agricole şi forestiere,
prăbuşirea lentă a industriei, agriculturii și turismului. Granițele deschise au
permis populaţiei urbane şi rurale să emigreze, cu implicaţii la nivel social şi
economic. Comerțul cu produse agroalimentare a crescut, mai ales cu produse
provenite din pieţele externe.
Satul și cătunul românesc reprezintă comunități specific româneşti,
delimitate teritorial în suprafețe mai mari sau mai mici, în care centrul sau vatra
este traversat de un drum principal (cu ramificaţii secundare sau nu). De o parte
şi de alta a drumului principal sunt amplasate locuinţe și grădini. Centrul satului
este marcat, de obicei, de prezenţa bisericii, primăriei, şcolii, oficiului poştal,
dispensarului, unităţilor comerciale. O comunitate rurală posedă teren agricol,
pășuni și păduri comune.
Satul tradițional tinde să protejeze cât mai neatinse elementele sale
specifice, dobândite și înrădăcinate în istoria sa îndelungată. Destinul satului a
fost întotdeauna lupta pentru supraviețuire, în timp ce orașul a luptat pentru
reînnoire și transformare.
Familia satului reprezintă grupul cel mai stabil din localitate. Membrii
săi au format o comunitate care nu se baza doar pe relații de sânge, ci pe relaţii
de muncă și „destin”.
Gospodăria a fost baza comunității și sursa identității sociale. Stabilitatea
unei familii depindea de casa construită şi de anexele sale gospodăreşti.
Diviziunea socială a muncii în sat a fost mică, astfel încât fiecare individ să

18
depindă de ceilalţi numai în măsură foarte limitată. Din punct de vedere
spiritual, membrii comunităţii împărtăşeau îndeaproape credințe, dorințe, idei,
idealuri, sentimente, comportamente, riscând să se izoleze dacă se diferenţiau
major.
Comunitatea satului prin instituţia sa „sfatul bătrânilor” decidea modul
de utilizare a spațiilor de utilitate comună, iar atunci când o decizie era luată şi
avea efecte niciun membru al comunităţii nu avea voie să o încalce.
După unii autori (Turnock, 1997)11, evoluţia populaţiei rurale din
România urmăreşte o traiectorie interesantă în comparaţie cu alte ţări din estul
Europei (tabelul 1). Dacă în perioada 1897 - 1900, în România exista o populaţie
rurală de 9,18 milioane de locuitori, raportată la o populaţie totală de 11,2
milioane de locuitori, după 90 de ani (perioada 1988 - 1990) s-a înregistrat în
spaţiul rural o populaţie de 10,48 milioane, raportată la o populaţie totală de
22,94 milioane de locuitori.

Tabelul 1
Evoluţia populaţiei rurale în perioada 1900 - 1990
pentru unele ţări din estul Europei (după Turnock, 1997)
- milioane locuitori -
1897 - 1900 1939 - 1941 1961 1980 1988 - 1990
Ţara
Rural Total Rural Total Rural Total Rural Total Rural Total
Bulgaria 3 3,71 4,08 4,9 4,95 7,9 3,35 8,88 3,06 8,97
Polonia 17,21 23,42 20,25 32,05 15,25 29,73 14,76 35,75 14,62 38,04
România 9,18 11,20 13,06 16,75 12,49 18,40 11,19 22,2 10,48 22,94

Conform rezultatelor definitive ale Recensământului populaţiei şi

locuinţelor din anul 2011, populaţia rurală a României înregistra 9,26 milioane
de locuitori – cu o diferenţă minoră faţă de perioada 1897 - 1900, dar raportată
la o populaţie totală de 20,12 milioane de locuitori (aproape dublă faţă de
perioada 1897 - 1900).
Caracteristica populaţiei rurale, conform analizei demografice pe o
perioada de 100 de ani, este stabilitatea. Dincolo de transformările generate de
contextul istoric, economic, social, tehnologic şi informaţional, global şi local,
spaţiul rural rămâne viu şi durabil.

11
Turnock D., 1997. The East European Economy in Context. Communism and transition.
Rutledge, London and New York.

19
 Toate evenimentele istorice trecute sau recente au contribuit la
schimbarea satului românesc. După intrarea în vigoare a Legii fondului funciar
nr. 18/1991, legată de proprietatea asupra terenurilor, comunităţile rurale şi aşa
afectate de perioada comunistă au cunoscut o nouă perioadă de schimbare şi
remodelare.
Capitalul social al comunităţilor rurale din România s-a divizat în două
tipuri ca urmare a naţionalizării şi preluării proprietăţilor funciare din perioada
colectivizării. Aceste două tipuri distincte își păstrează caracteristicile pregnante
până astăzi:
- Tipul comunist sau al „partidului unic conducător” format sub
presiunea politicilor specifice perioadei comuniste, care a destructurat
comunitatea tradiţională rurală, fiind specific mai ales regiunilor de
câmpie ale României. Acest model are următoarele caracteristici
specifice: diminuarea rolului şi importanţei intelectualilor care activau
în spaţiul rural (preotul, învăţătorul), diminuarea drastică a
dimensiunilor proprietăţilor private, mai ales a celor legate de fondul
funciar, precum şi integrarea femeii în activităţi agricole din
Cooperativele Agricole de Producţie ca „tovarăşă de nădejde în
dezvoltarea societăţii socialiste”. Membrii comunităţii cu abilităţi de
lideri care puteau păstra comunitatea puternică (preotul, învăţătorul,
agentul agricol) au pierdut în timp puterea de a coagula comunitatea,
de a-i reprezenta interesele şi a-i soluţiona problemele. Rolul de lider
era atribuit prin decizii de partid, acesta fiind sprijinit de o reţea de
persoane din comunitate educate în spiritul disciplinei de partid.
- Tipul tradiţional, care a rezistat colectivizării şi naţionalizării totale
sau parţiale, fiind amplasat în regiuni de munte şi de deal. Acest
model a devenit o comunitate închisă sau, în orice caz, greu de
penetrat de noi potenţiali membri, strânsă în jurul bisericii unde
relaţiile de rudenie constituiau familia lărgită ca formă comunitară de
relaţionare şi suport reciproc. Aceste tipuri de comunităţi au reuşit să
plaseze structurile de conducere impuse în plan secund, izbutind prin
practici tradiţionale să identifice şi să perpetueze lideri locali autentici
din comunitate şi pentru comunitate.
Acestor două tipuri specifice ale comunităţi rurale româneşti le-au fost
adaptate modele de dezvoltare comunitară care şi-au demonstrat utilitatea în
alte ţări, permiţând astfel constituirea de modele hibride, precum: organizaţii
neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, centre comunitare etc.

20
 După unii autori12, valorile tradiționale ale satul românesc au intrat
într-un proces de dizolvare prin modificarea mentalităţii țăranului și pierderea
culturii tradiționale, acceptarea modernității prin intermediul non-valorii şi
kitsch-ului urban. Multe dintre satele româneşti au suferit modernizare, fără ca
procesul să integreze, în multe situaţii, modele autentice sau acţiuni sustenabile.
Comunităţile rurale cuprind, poate cel mai adesea, o parte importantă a
persoanelor apreciată ca fiind vulnerabilă. Cu toate acestea, serviciile sociale
comunitare sunt încă slab dezvoltare. Comunităţile vulnerabile sau membrii
vulnerabili ai comunităţilor primesc, de cele mai multe ori, sprijin prin
intermediul reprezentanților autorităților locale şi al celor din sectorul
neguvernamental.
Sectorul neguvernamental reprezintă una dintre soluţiile fezabile pentru
sprijinul legat de dezvoltarea comunităților rurale. Neajunsurile din infrastructura
rurală, alături de cele de relaționare cu autoritățile locale, precum şi lipsa
resurselor financiare pentru derularea proiectelor reprezintă principalele bariere
care ar putea influenţa acţiunile de dezvoltare comunitară.
Implicarea organizațiilor neguvernamentale la nivelul comunităților
rurale se termină, de multe ori, odată cu încheierea proiectelor implementate la
nivel local sau regional sau se reia odată cu încheierea unui nou contract de
finanţare pentru un alt proiect. Excepţie fac acţiunile de voluntariat furnizate de
organizaţiile acreditate în acest sens, însă acţiunile acestora sunt destul de
restrânse la nivelul spaţiului rural.
Pornind de la aspectele istorice, sociale şi economice înregistrate la
nivelul comunităţilor rurale, precum şi de la perspectivele care se deschid
conform strategiei Europa 2020, dezvoltarea satului românesc trebuie să se
realizeze prin creşterea calităţii vieţii din spaţiul rural, dezvoltarea comunităţilor
rurale, creşterea competitivităţii agriculturii, stimularea şi dezvoltarea formelor
asociative, stimularea tinerilor în dezvoltarea de activităţi economice în spaţiul
rural şi valorificarea potențialului turistic.

12
Necula R.M., Damian S.I., 2011. Changes in the Romanian Rural Communities. A Socio-
Theological Perspective. Romanian Journal for Multidimensional Education, Year 3, No. 8,
December, p. 106.

21
 Capitolul II
DEZVOLTAREA COMUNITARĂ

2.1. Aspecte generale privind dezvoltarea comunitară

„Din punct de vedere umanitar, dezvoltarea comunitară poate fi

considerată ca o căutare a comunităţii, a ajutorului reciproc şi a susţinerii
sociale, ca eliberarea omului prins într-o societate alienată, represivă,
individualistă şi bazată pe competiţie”(Hubert Capfens, 1997).
După Elena Zamfir şi colaboratorii13, obţinerea bunăstării în societăţile
dezvoltate se face prin trei direcţii complementare: efort individual, statul
bunăstării şi dezvoltare comunitară. Efortul individual reprezintă calea de
obţinere a bunăstării individuale, dar este şi o componentă a mecanismului de
constituire a bunăstării colective. Statul bunăstării reprezintă sistemul social
conform căruia statul politic are responsabilitatea esenţială pentru obţinerea şi
menţinerea bunăstării economice şi sociale pentru cetăţenii săi, prin aplicarea
principiilor egalităţii de şanse şi gen, distribuţiei echitabile a averilor şi respon-
sabilităţii publice pentru cei incapabili să își asigure satisfacerea propriilor
nevoi pentru o viaţă bună. Dezvoltarea comunitară, ca strategie de obţinere a
bunăstării este complementară primelor două: efortul individual şi statul
bunăstării utilizează drept motor de acţiune comunitatea şi efortul comunitar.
Folosirea conceptului de dezvoltare comunitară dincolo de sprijinul
pentru statele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, evidenţiază utilitatea sa
în rezolvarea unei palete largi de probleme colective în societăţile moderne.
Există multe definiții ale dezvoltării comunitare, dar conceptul de bază a
fost definit de Organizația Națiunilor Unite în anul 1948. Conform acestui
concept declarat „dezvoltarea comunitară este un proces conceput în scopul de
a crea condiții de progres economic și social pentru întreaga comunitate, cu
participarea activă a comunităţii și cu cea mai mare încredere posibilă în
inițiativa comunității”14. O altă definiţie reprezentativă este şi aceea conform

13
Zamfir Elena şi colab., 2000. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. Editura Expert,
Bucureşti.
14
United Nations, 1955. Social Progress through Community Development. New York: United
Nations.

22
căreia dezvoltarea comunităţii este „procesul prin care membrii unei comunități
se reunesc, pentru a întreprinde acțiuni colective şi pentru a genera soluții la
probleme comune”15.
Practica de dezvoltare comunitară a apărut dintr-o varietate de surse.
Rădăcinile sale par a fi formate odată cu mișcarea de reformă socială din Marea
Britanie și America de Nord în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Principiile dezvoltării comunitare au fost formulate și utilizate în eforturile de
sprijinire a ţărilor subdezvoltate aflate în etapa decolonizării. Dezvoltarea
comunităţii s-a constituit ca un răspuns la dezintegrarea percepută în anumite
societăţi din cauze diverse: schimbări tehnologice rapide, dezechilibre
economice, rupturi în structurile familiale și comunitare tradiționale și
extinderea unor acţiuni guvernamentale cu impact în viața individului - a
eficienței personale, în familie şi asupra relaţiilor comunității. Dezvoltarea
comunitară este o noţiune eclectică, urmare a integrării cunoștințelor de
specialitate din domeniul sociologiei, educației, sănătății, dezvoltării economice
și politice. A devenit o disciplină în sine, cu un solid bagaj teoretic, standarde
de practică şi asociaţii profesionale.
Zamfir (2000) apreciază că „preocuparea pentru dezvoltarea comunitară
a apărut masiv în cazul ţărilor sever şi cronic subdezvoltate, în care fragilitatea
sistemului economic creează sistematic un deficit de oportunităţi unui segment
majoritar al comunităţii de a se integra într-un proces global de dezvoltare.”
Programele de dezvoltare comunitară permit activarea comunităţilor margi-
nalizate şi identifică soluţii pentru utilizarea resurselor locale, implicit a
voluntariatului local sau disponibil.
Dezvoltarea comunitară se bazează pe doi piloni principali: valoarea
comunităţii şi conceptul de dezvoltare. Schumacher (1973) afirma în acest sens
că „dezvoltarea nu începe de la bunuri, ci de la oameni, de la educaţia,
organizarea şi disciplina oamenilor. Fără aceşti trei factori, orice resursă
rămâne doar o posibilitate goală, ascunsă, neutilizată.”16
Abordarea conceptului de dezvoltare comunitară permite evidenţierea
deosebirii clare dintre dezvoltarea comunității şi dezvoltarea comunitară. Prin
urmare, dezvoltarea comunităţii poate fi apreciată ca un rezultat obţinut prin
demersuri şi intervenţii, dinspre domenii conectate specific la comunitate
(infrastructură, investiţii specifice pentru agricultură şi dezvoltare rurală,

15
http://unterm.un.org/
16
Schumacher F.E., 1973. Small Is Beautiful: A Study of Economics As If People Mattered.
London: Blond and Briggs.

23
intervenţii pentru dezvoltarea serviilor sociale). Dezvoltarea comunitară apare
astfel ca un proces planificat de intervenție asupra unei comunități, direcţionat
mai ales către sporirea capitalului său social.
Profesorul Dumitru Sandu menţiona în cartea sa „Dezvoltarea Comunitară
şi Regională” că „dezvoltarea comunitară este, în contextul românesc de după
1989, o inovaţie socială”. În opinia sa, în România, dezvoltarea comunitară a
fost un subiect mai des abordat după anul 1998. Astfel, au fost implementate
proiectele unor ONG-uri şi asociaţii, au apărut publicaţii de informare,
publicaţii ştiinţifice şi universitare, au fost emise documente guvernamentale
conectate dezvoltării comunitare. Subiectul devine mai interesant cu cât devine
posibilă rezolvarea unor probleme specifice, locale, de ordin social, legate mai
ales de prevenirea şi combaterea sărăciei sau sunt posibile oportunităţi de
dezvoltare conectate la resursele locale. Tot în această perioadă, au fost
implementate o serie de intervenţii comunitare concretizate în constituirea de
parteneriate, participarea locală şi mobilizarea de resurse locale specifice.
Sprijinul acordat şi modelele au fost preluate de la instituţii cu experienţă
îndelungată în acest domeniu:
- Banca Mondială prin fondul destinat dezvoltării sociale denumit
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS);
- Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin
Programul World Learning Democracy Network Romania, derulat în
perioada 1995 - 1999;
- Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Marii Britanii
(DFID);
- Fundaţia Soros (mai ales prin Centrul de Asistenţă Rurală CAR şi
prin Centrul pentru Dezvoltare Economică (CDE);
- Fundaţia Charles Stuart Mott;
- donatori bilaterali, precum guvernele unor state (Olanda, Danemarca,
Germania, Japonia etc.).
Practicile de dezvoltare comunitară utilizate în perioada 1996 - 2000, şi
nu numai, au fost preponderent de următoarele tipuri (Sandu, 2011):
- organizaţional: constituirea de instituţii specializate;
- dobândire de expertiză direcţionată către facilitatori, membri sau
conducerea unor ONG-uri sau agenţii direcţionate către dezvoltarea
comunitară;
- difuzare şi învăţare în zona comunitară urmare a contactului direct
dintre comunităţi, organizaţii comunitare şi experţi.

24
 În România, eforturile legate de dezvoltarea comunitară rurală s-au
intensificat odată cu pregătirea aderării şi aderarea la comunitatea europeană.
Concomitent cu formularea unor strategii legate de dezvoltarea unor regiuni sau
a spațiului rural (implicit şi a comunităților rurale), au existat intervenţii la nivel
comunitar care au acoperit o gamă semnificativă de domenii specifice acestui
demers - din perspectiva surselor de finanțare și mai ales a efectelor asupra
comunităților. Au apărut astfel o serie de termeni frecvent folosiţi în limbajul
guvernanţilor şi nu numai, precum:
- dezvoltare comunitară: sprijin acordat comunităților pentru a-și identifica
nevoile, de a acționa în sensul îndeplinirii lor, cu acordul membrilor
comunităților și pe baza unei gestiuni corecte a resurselor acestora;17
- dezvoltare socială: intervenție de dezvoltare la nivelul socialului,
planificată, cu referire specială la domeniul serviciilor sociale;
- organizare comunitară: acțiunea unor persoane, membre ale unei
comunități, cu o putere relativ mică în abordarea problemelor care îi
afectează personal și în dezvoltarea comunitară; organizarea
comunitară conduce la o mai bună înțelegere a contextului
comunității, fiind caracterizată de planificare, acțiune și mobilizare,
promovarea schimbării în comunitate și influență în sistemele socio-
economice mari18;
- dezvoltare economică locală: (eng. Local Economic Development-
LED) înseamnă mai mult decât creștere economică; implică
promovarea participării și a dialogului local, conectează oameni și
resursele acestora pentru locuri de muncă mai bune și o mai bună
calitate a vieții, atât pentru bărbați cât și pentru femei19;
- dezvoltare durabilă: definiția cel mai frecvent citată este cea din
Raportul intitulat Our Common Future (Viitorul nostru comun),
cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: „Dezvoltarea

17
Ife Jim, 2013. Community develpopment in an incertain world. Cambridge University Press.
18
„Evoluția recentă a organizațiilor comunitare, în special a celor din țările în curs de
dezvoltare, a consolidat părerea conform căreia aceste organizații care au o abordare „de jos
în sus” sunt mult mai eficiente în abordarea nevoilor locale decât chiar organizațiile caritabile
cunoscute” (Our Model for Community Change and Improvement. Community Tool Box.
http://ctb. ku.edu/).
19
„Scopul dezvoltării economice locale (LED) este de a construi capacitatea economică a unei
zone locale pentru a îmbunătăți viitorul economic și calitatea vieții. Este un proces prin care
partenerii publici, de afaceri și sectorul neguvernamental lucrează împreună pentru a crea
condiții mai bune în vederea creșterii economice și ocupării forței de muncă”
(http://web.worldbank.org/).

25
 durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără
a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile nevoi; conține în sine două concepte cheie: conceptul de
nevoi - în special nevoile esențiale ale populației sărace a lumii,
cărora ar trebui să li se acorde prioritate majoră, și conceptul
limitărilor impuse de nivelul tehnologiei și organizării sociale asupra
capacității mediului de a satisface nevoile prezente și viitoare.”20;
- dezvoltare rurală: așa cum este definită de Moseley (2003) „este
procesul de îmbunătățire a calității vieții și a bunăstării economice a
persoanelor care trăiesc în zone relativ izolate și în zonele slab
populate”21;
- dezvoltare regională22: reprezintă un efort general de a reduce
disparitățile regionale, prin sprijinirea activităților economice în
regiunile vizate (ocuparea forței de muncă și generarea de bunăstare).
Politica de dezvoltare regională trecută a încercat atingerea acestor
obiective prin dezvoltarea infrastructurii de mari dimensiuni și prin
atragerea investițiilor interne. Nevoia unei noi abordări a fost
determinată de concluzia conform căreia politica aplicată în trecut nu
a reușit să reducă în mod semnificativ disparitățile regionale și nu a
putut sprijini regiuni mai puțin dezvoltate să le prindă din urmă pe
cele mai dezvoltate, chiar dacă au fost direcţionate fonduri publice
semnificative, în final fiind sub-utilizat potențialul economic și slăbită
coeziunea socială.
- facilitare comunitară: conform Dicţionarului de Sociologie Rurală,
reprezintă „o metodă utilizată în comunităţile rurale sărace, care
constă în intervenţia unei persoane din afara comunităţii - numită
facilitator comunitar, care are rolul de a asista comunitatea pentru a se
organiza în vederea acţiunii cu scopul rezolvării unor probleme
comune, prin procese participative”. Metoda a fost dezvoltată de
Banca Mondială, pentru dezvoltarea comunitară.23

20
World Commission on Environment and development (WCED). Our common future. Oxford
University Press, 1987, p. 43.
21
Moseley M.J., 2003. Rural development: principles and practice. London SAGE, p. 5.
22
„Increasingly, member countries recognise that national economic prosperity depends upon
realising the full economic potential of all regions.” (Paul LeBlanc, Chair of the RDPC at the
Ministerial meeting, 2013).
23
Bădescu I., Cucu-Oancea O., 2003. Dicționar de Sociologie Rurală. Editura Mica Valahie,
Bucureşti.

26
 Graniţele dintre aceste noţiuni mai sus prezentate par fragile, iar
modelele de dezvoltare comunitară sau de intervenţie comunitară suprapun sau
interconectează mai multe domenii de interes, dincolo de cel social şi economic.
Graniţele sunt demarcate de cele mai multe ori de programele de finanţare sau
finanţatorii externi ai comunităţilor rurale.
Intervențiile destinate comunităţilor, ca abordare generală, nu pot avea
decât un impact pozitiv atâta vreme cât se bazează pe analize riguroase,
planificare atentă şi urmărirea atingerii obiectivelor propuse, chiar dacă
schimbarea în comunitate apare ca urmare a unor acţiuni locale sau ca rezultat
al unor oportunități financiare externe comunităţii.
Direcţionarea de resurse, fie către dezvoltarea comunitară, fie către
dezvoltarea durabilă, dezvoltarea rurală, dezvoltarea economică locală, contribuie
nemijlocit la dezvoltarea comunităţii prin intermediul proiectelor comunitare.

2.2. Principiile dezvoltării comunitare

Dezvoltarea comunitară este uneori confundată cu programe comunitare,

cercetarea comunitară sau alte forme de intervenții comunitare. Caracteristica
cea mai importantă, care distinge dezvoltarea comunitară de alte intervenţii în
folosul comunității este evidenţiată de principiile sale. În cele ce urmează sunt
evidenţiate şi descrise principiile dezvoltării comunitare:
- Principiul democratic, conform căruia voința majorității trebuie să
conteze, iar aceasta numai după ce toate opiniile au fost auzite și
analizate și drepturile minorităților au fost protejate.
- Principiul incluziunii. Există multe bariere în calea participării în
societate, sărăcie, handicap, vârstă, rasă și origine etnică. Aceste
caracteristici, de multe ori, marginalizează oamenii. O comunitate
sănătoasă îmbrățișează diversitatea și recunoaște că toți membrii săi
au dreptul de a fi ascultaţi și de a participa la procesele care le
influențează viața.
- Principiul neautoritarismului. Conform acestui principiu, structurile
organizaționale sunt, pe cât posibil, plane, cu toți membrii apreciaţi ca
egali din punct de vedere al importanţei.
- Principiul autodeterminării comunităţii. Membrii unei comunității se
reunesc pentru a dezbate probleme comune, pentru a evalua soluţii și
a obține propriile concluzii. Diversele surse de informaţii, alături de

27
 consiliere adecvată și propria experiență, pot contribui la elaborarea
deciziilor proprii potrivite pentru comunitate.
- Principiul proprietății comunităţii. Comunitățile prosperă atunci când
îşi dezvoltă propriile active, dar mai ales, atunci când problemele
proprietăţilor comune devin și probleme proprii. Dacă membrii
comunității acceptă că problema influenţează comunitatea, aceştia vor
acţiona împreună pentru a dezvolta o soluție, iar aceasta poate fi mai
potrivită decât una furnizată de un specialist din afara comunităţii.
- Principiul valorizării resurselor și rețelelor informale. Există resurse
de forţă şi energie în fiecare comunitate: rețelele informale și
sistemele de asistență socială, persoane care posedă nativ sau au
dobândit anumite abilităţi şi sunt în măsură să ajute pe alții aflaţi la
nevoie. Un dezvoltator de comunitate poate identifica existenţa acestor
„active comunitare” și le poate activa din dorinţa de a interveni în
comunitate. Este recomandabil să nu se dubleze structurile şi/sau
resursele existente, acest mod de abordare contribuind mai degrabă la
slăbirea comunităţii decât la întărirea sa.
- Principiul justeţei și echităţii sociale. Acest principiu este fundamental
pentru dezvoltarea comunității, fiind implicat în toate activităţile
dezvoltării comunitare şi reprezentând un obiectiv explicit legat de un
program de dezvoltare comunitară.
- Principiul universalităţii. Serviciile legate de dezvoltarea comunitară
sunt disponibile pentru toată lumea, fără a necesita mijloace sau
metode de verificare.
- Principiul integrării serviciilor. În multe situaţii, serviciile oferite
prin intermediul dezvoltării comunitare persoanelor care au nevoie
sunt fragmentate, astfel încât furnizorul unui serviciu nu are
cunoştinţă de alte servicii disponibile sau deja consumate. Rezultatul
final al acestor neajunsuri sunt lacune, suprapuneri, recomandări sau
tratamente conflictuale sau divergente. Abordarea dezvoltării comunitare
oferă servicii coordonate care îmbunătățesc și consolidează
comunitatea naturală și sprijină familia, asigurând o comunicare
eficientă între toți partenerii implicați, iar serviciile sunt direcționate
către persoana care le primește în măsura în care aceasta este posibil.
- Principiul amonte. Acest principiu folosește apa curgătoare ca şi
metaforă pentru a evidenţia impactul condițiilor și evenimentelor care
afectează comunitatea în timp și spațiu, făcându-se referire la punctul

28
 de intervenție. Dacă în zona amonte a unui râu există o deversare
toxică, aceasta va afecta calitatea apei pentru toată zona din avalul
apei.

2.3. Valorile dezvoltării comunitare

Valorile dezvoltării comunitare pot fi susţinute de trei mari paliere:

realităţile pe care le combate, ideile pe care le promovează și gândirea pe care
o influențează.
1. Dezvoltarea comunitară combate excluziunea.
Dezvoltarea comunitară se angajează în lupta împotriva excluziunii
sociale, a sărăciei, dezavantajelor și discriminării; ca atare, nu poate fi tratată ca
o acţiune fără valoare sau ca o abordare universală. Dezvoltarea comunitară se
bazează pe recunoașterea faptului că unii oameni, unele grupuri și unele
comunități sunt excluse de la oportunități sociale, economice și politice, din
cauza lipsurilor materiale, culturale, obstacolelor fizice sau a atitudinilor
dăunătoare din unele grupuri de oameni. Demersurile recomandate pentru astfel
de grupuri sau comunități excluse din una sau mai multe din cauzele menţionate
sunt promovarea şi determinarea schimbării. Dezvoltarea comunitară promovează
justiția socială, participarea şi incluziunea socială. În combaterea excluziunii
pot fi promovate acţiuni de acordare a sprijinului pentru dezvoltarea
capacităților individuale și consolidarea capacităților comunitare de a genera
activităţi și oportunități sociale, economice și democratice.
Realizarea incluziunii sociale este un proces participativ, activ la nivel
individual şi comunitar, un proces participativ și dinamic de învățare, de acțiune
și de evaluare. Nu reprezintă ceva ce poate fi făcut pentru o comunitate, ci
împreună cu aceasta sau de către aceasta.
2. Dezvoltarea comunitară promovează comunități puternice.
Dezvoltarea comunitară oglindeşte și promovează o serie de idei. Dintre
acestea cele mai importante sunt:
- Cetățenia cu drepturi depline. Multe grupuri de oameni sunt efectiv
defavorizate prin lipsa posibilităţilor de a participa la luarea deciziilor
sau prin eșecul factorilor de decizie în a recunoaște sau în a răspunde
vocilor excluse. Ideea de cetățenie cu drepturi depline (cetăţenie
activă) recunoaște că starea comunităților rurale și a societății în
ansamblu său este îmbunătățită atunci când oamenii sunt motivați și

29
 capabili să participe la satisfacerea nevoilor proprii. Cetățenia, în
esenţa sa, nu se bazează pe ideea de filantropie; comuniunea și
reciprocitatea reprezintă liantul care aduce oamenii împreună și
sprijină însăși ideea de societate. Exprimarea responsabilităţilor
comune, evidențiată în practică, se regăsește în toate dimensiunile
vieții comunității: politică, religie, mediu, sănătate, dezvoltarea
economică și, ce este cel mai important, implică participarea dincolo
de rasă, vârstă, sex și handicap.
- Comunitatea conduce acțiuni colective. Dezvoltarea comunității
reprezintă o abordare pentru schimbare; depinde de construcția
solidarităţii, de suportul pentru evidențierea aspectelor comune a
problemelor individuale și de capacitatea oamenilor de a lucra
împreună pentru interesul lor comun. Persoanele active din
comunitate susțin leadershipul dezvoltării comunității și încurajează
construirea unei abordări colective şi responsabile. Acțiunile colective
din comunități includ atât activități mici, cât și de anvergură pentru
rezolvarea problemelor locale, precum și acțiuni de promovare a
schimbării.
- Democrația participativă. O abordare participativă a comunităţii
poate duce la o mai bună înțelegere a nevoilor și problemelor,
conduce la corectitudinea legată de împărţirea beneficiilor şi serviciilor,
la o modalitate justă de direcționare a resurselor - totdeauna limitate.
Democraţia participativă poate conduce la identificarea unor soluţii
noi, inedite, de rezolvare a problemelor; poate permite dezvoltarea
unor parteneriate avantajoase şi poate sprijini administrarea de
servicii care funcţionează.
- Emanciparea. Cele mai multe forme de excluziune sunt bazate pe
lipsa de putere și influență, iar soluțiile impuse pot fi apreciate, în cel
mai bun caz, ca fiind paternaliste și, în cel mai rău caz, ca fiind
opresive - ambele situaţii fiind dăunătoare pentru comunitate. Dezvol-
tarea comunitară are în centrul său un angajament de responsabilizare
şi emancipare: încurajarea comunităților și grupurilor în a afla cum
pot dobândi puterea şi capacitatea de a face față problemelor.
- Concentrarea pe problemă. Dezvoltarea comunitară se bazează pe
ideea că oamenii învață din experiența proprie cum să-și rezolve
problemele cu care se confruntă. Această abordare încurajează oamenii
să-şi canalizeze atenţia asupra cauzelor problemelor, să acționeze

30
 asupra cauzelor identificate și să învețe din rezultatele acţiunilor
finalizate care au permis rezolvarea problemelor.
- Prevenţia. Serviciile publice comunitare se bazează pe rezolvarea
problemelor după apariţia acestora. Recunoscând importanța preven-
ţiei, dezvoltarea comunitară urmărește să înţeleagă şi să identifice
cauzele care stau la baza problemelor şi nu să analizeze, mai degrabă,
manifestările acestora. Comunitățile puternice au capacitatea de a
identifica problemele potențiale și de a acţiona în spiritul prevenţiei.
- Colaborarea. Dezvoltarea comunitară presupune colaborarea între
grupuri de interese, guvern și cetățeni. Anumite abordări legate de
sprijinul comunităţilor sunt concentrate pe autoajutorare – acţiuni pe
care le poate face comunitatea în interes propriu. Alte comunităţi
reactive contestă sau se subordonează grupurilor de interese deţină-
toare de putere. Niciuna dintre aceste abordări nu conduce la parte-
neriat sau la colaborare. Dezvoltarea comunitară evidenţiază rolul
colaborării. Comunitățile pot adopta o poziţie ofensivă pentru a
aborda o oportunitate (de finanţare nerambursabilă, de exemplu) sau
pentru a determina recunoaşterea unei probleme. În astfel de situaţii,
este în interesul comunității și factorilor de decizie ca, împreună, să
analizeze, să identifice și să implementeze soluțiile identificate, colabo-
rarea devenind astfel inevitabilă. În relaţia de colaborare este important
să se analizeze punctele tari și punctele slabe, atât ale comunității, cât
şi ale partenerilor implicaţi în colaborare pentru dezvoltarea comunitară.
3. Dezvoltarea comunității influențează politica publică.
Dezvoltarea comunității urmăreşte să identifice și să definească
problemele de interes public și poate influența politica publică în acest sens.
Acest aspect îi conferă valoare în sine, întrucât urmărește să informeze și să
influențeze politica publică, realizează conexiunile dintre problemele publice și
cele private din comunitate.

2.4. Resurse pentru dezvoltarea comunitară

Strategiile pentru dezvoltarea comunitară se referă, în primul rând, la

identificarea resurselor comunitare şi la modalităţile de utilizare eficientă şi
durabilă a acestora, pornind de la presupunerea că fiecare comunitate are
propriile resurse specifice.

31
 Principalele tipuri de resurse implicate în programele de dezvoltare
comunitară sunt:
- Resursele financiare. De cele mai multe ori, acţiunile de dezvoltare
comunitară nu pot fi desfăşurate din lipsa disponibilităţilor financiare
individuale, locale, regionale sau chiar naţionale. O comunitate,
singură, nu poate rezolva probleme de anvergură, chiar dacă reuşeşte
să constituie un capital colectiv. Se construiesc astfel mecanisme de
cumul al resurselor financiare, care cuprind resurse financiare
individuale ale membrilor comunităţii, surse locale şi surse externe de
finanţare provenite de la organisme sau instituţii internaţionale.
- Resursele locale. De multe ori, membrii comunităţilor deţin în
posesie colectivă sau individuală resurse naturale sau specifice, care
pot contribui, prin valorificare eficientă, la dezvoltarea comunitară.
Pot fi exemplificate aici resursele tangibile (lemn din anumite specii
arboricole, piatră, apă minerală naturală, populaţii locale vegetale sau
animale, poziţie geografică) sau intangibile (tradiţii moştenite din
generaţii, un anumit gen de cunoaştere etc.).
- Resursele de muncă. Chiar dacă membrii comunităţilor sau comuni-
tăţile nu dispun de resurse financiare suficiente, se poate aprecia că
pot dispune de resurse de muncă, adică cetăţenii nu pot contribui
financiar pentru îndeplinirea unor obiective, dar pot contribui prin
prestarea de activităţi lucrative voluntare sau plătite.
- Resursele de coeziune. Sentimentul de solidaritate care animă
membrii unei comunităţi poate fi activat şi utilizat prin mijloace
specifice. Apartenenţa la comunitate poate declanşa, pentru susţinere
colectivă, energii utile pentru completarea altor tipuri de resurse
necesare în dezvoltarea comunităţii.
- Resursele specifice. Comunităţile pot dispune de resurse profesionale,
prin cunoștințele şi expertiza membrilor săi, resurse care pot fi
folosite în programele de dezvoltare comunitară. De asemenea, mai
pot fi menţionate resursele de capital, care aparţin unor cetăţeni sau
actori din comunitate şi care pot fi puse la dispoziţia comunităţii, cu
caracter temporar.
- Capitalul social. Potrivit sociologului James Coleman24, capitalul
social se referă la „capacitatea oamenilor de a lucra împreună în

24
Coleman J., 1988. Social Capital in the Creation of Human Capital. American Journal of
Sociology Supplement 94: S95-S120.

32
 grupuri”. Francis Fukuyama25 defineşte conceptul dându-i un sens
mai larg pentru a include „orice situație în care oamenii cooperează
pentru scopuri comune, pe baza normelor informale comune și
valorilor”. Prin urmare, pentru constituirea capitalului social, este
nevoie de forme de organizare, bazate pe norme sociale care includ
principii şi valori. În realitatea actuală, capitalul social este privit ca
un ingredient cheie în dezvoltarea economică și democrația liberală
stabilă, cu atât mai mult cu cât aduce un aport esenţial capacității
comunităţilor de a genera un bun public sau schimbare. Capitalul
social implică valori, încredere şi colaborare, fiind redus în
comunităţile unde se manifestă opresiune, inechitate şi excluziune.
„Nu este întâmplător faptul că medici, preoţi, primari, învăţători etc.
ajung frecvent în poziţie de leader ai acţiunilor de dezvoltare
comunitară. Prin natura experienţei lor profesionale, ei deţin
capacităţi de coordonare şi mobilizare a oamenilor... ei reuşesc să
joace rolul de antreprenori sociali” (Sandu, 2010)26. Organizatorul
comunităţii va coordona eforturile celor implicaţi în dezvoltarea
comunităţii, implicând totodată, prin cointeresare, pe toţi cei afectaţi
de anumite probleme din comunitate.

2.5. Modelul pentru dezvoltarea comunitară

Dezvoltarea comunitară se realizează prin parcurgerea unor etape care

permit dezvoltarea capitalului social27 care, la rândul lui, generează dezvoltare.
„Comunitățile bogate în capital social sunt recunoscute pentru lupta împotriva

25
Fukuyama F., 2002. Social capital and Development. The coming agenda. SAIS review,
Volume 22, Nr. 1, p. 25 - 37.
26
Sandu D., 2010. Social Wolds of Romanian Migration Abroad. Editura Polirom, Iaşi.
27
Capitalul social este capacitatea membrilor unei comunităţi de a se construi un parteneriat
participativ pentru atingerea unor obiective comune. Capitalul social al comunităţii are la bază
capitalul uman. Capitalul uman este format din cetăţeni care prin calificarea şi deprinderile lor
contribuie la dezvoltare, în sens general. Expresia care descrie în parte ceea ce se cunoaşte
despre capitalul social este următoarea: „Nu este numai ce cunoşti ci pe cine cunoşti.”; aceasta
exprimă ce observăm în jur, legat de modul cum influenţează relaţiile sociale apartenenţa la o
comunitate. De exemplu, pentru a deveni membru al unui grup este nevoie de un contact din
interiorul său. Deşi originea expresiei este neclară, aceasta a fost folosită în două surse
americane legate de afaceri şi guvernare (May 1914, The Electrical Worker, p. 233; 22
September 1918, New York (NY) Tribune, „U.S. to Act to Oust Ship Work Slackers,” p. 9).

33
sărăciei, soluționarea problemelor și abordarea noilor oportunități” (Woolcock
şi Narayan, 200028).
În dezvoltarea comunitară, modelul poate fi constituit de o poveste de
succes descrisă într-un mod structurat şi finalizată cu rezultate replicabile, de un
proiect de succes care a avut un impact semnificativ în comunităţile unde a fost
implementat, de poveşti şi proiecte de succes de pretutindeni din lume. Pentru a
fi replicat, pentru domenii de activitate sau activităţi, modelul se crează, se
dezvoltă şi se perfecţionează prin acumularea de cunoaştere, de rezultate
concrete (repetabile şi aplicabile) obţinute în condiţii şi contexte relativ
asemănătoare.
Necesitatea modelelor în dezvoltarea comunitară apare din nevoia de
cunoaştere şi din nevoia de a obţine rezultate, fără a mai experimenta sau eşua,
consumând inutil resurse - care, de altfel, ar fi mai bine să fie direcţionate
comunităţii.
Din analiza modelelor de dezvoltare comunitară identificate şi descrise
de literatura de specialitate, se pot desprinde câteva trăsături comune:
- implică membrii comunităţii;
- identifică nevoile comunităţii şi urmăreşte să le împlinească;
- are ca scop evoluţia capitalului social al comunităţii prin progres
economic;
- contribuie la creşterea bunăstării în spaţiul rural.
Comunitatea nu traversează un proces de dezvoltare comunitară fără
sprijin; este sprijinită de persoane special pregătite (facilitator29, promotor
local30, agent de dezvoltare comunitară)31 din interiorul sau exteriorul
comunităţii, care vor utiliza metode particulare, generatoare de schimbare la

28
Woolcock Michael and Narayan Deepa, 2000. Social Capital: Implications for Development
Theory, Research and Policy. World Bank Research Observer, 15(2): 225 - 249.
29
Facilitatorul comunitar a fost definit ca persoană cu pregătire specială, din interiorul sau din
afara unei comunităţi, care ajută o comunitate să înțeleagă obiectivele comune și le ajută să-și
planifice modul de a realiza aceste obiective; în demersul său, facilitatorul rămâne „neutru”,
adică el/ea nu ia o anumită poziție în discuție. [1] Prin instrumente specifice, facilitatorul va
încerca să asiste grupul în atingerea unui consens cu privire la orice neînțelegeri care preexistă
sau apar în ședință astfel că are o bază solidă pentru acțiunile viitoare.
30
Promotorul local este un agent de dezvoltare comunitară cu rol în mobilizarea resurselor
pentru proiectele comunitare. De regulă, acesta participă la implementarea unui model de
dezvoltare comunitară. Este interfaţa dintre comunitate şi organizaţia care promovează un
model în dezvoltare comunitară.
31
Graniţa dintre facilitator, promotor şi agent de dezvoltare comunitară este greu de demarcat.
Toate rolurile sunt sociale, de participare la acţiuni care au ca rezultat dezvoltarea comunitară.
Termenul de generalitate şi utilitate maximă este cel de agent comunitar.

34
nivelul comunităţii. Schimbarea se va produce într-un prim stadiu la nivelul
capitalului social, celelalte modificări care vor apărea în stadii consecutive sunt
consecinţe sau rezultate ale creşterii capitalului social al comunităţii.
Dezvoltarea comunitară, ca proces, porneşte de la premisa conform căreia o
comunitate traversează, în mod planificat, câteva etape specifice pentru a
genera un capital social generator de dezvoltare. Etapele procesului de
dezvoltare comunitară, descrise succint, sunt următoarele:
I. Analiza receptivităţii comunităţii. În această etapă se analizează
capitalul social al comunităţii, capital descris de următoarele caracteristici:
relaţiile sociale la nivelul comunităţii, asociativitatea, dorinţa de schimbare,
conflictele din comunitate, disponibilitatea la intervenţie, experienţele comune
etc. Dintre toate elementele specifice capitalului social al comunităţii,
disponibilitatea comunităţii la o intervenţie din afară este comună şi esenţială.
Participarea comunităţii la analiză o poate determina să devină conştientă
asupra propriilor neajunsuri şi limite, să vrea schimbarea. Tehnicile de lucru din
această etapă sunt specifice sociologiei: interviul individual sau de grup, focus-
grupul, chestionarul, observaţia directă şi observaţia participativă.
II. Identificarea sistemului relaţional în comunitate. Reprezintă etapa
în care agentul de dezvoltare comunitară intervine din afară sau din interior
pentru cunoaşterea, comunicarea şi stabilirea de relaţii, care să-i faciliteze
acţiunile comunitare şi să-l sprijine în conturarea hărţii relaţiilor comunitare; va
identifica structura comunităţii, va identifica şi implica în acţiunile sale
grupurile active şi posibilele grupuri izolate. Acţiunile specifice derulate sunt:
- prezentarea scopului şi rolul intervenţiei la nivelul comunităţii;
- identificarea actorilor importanţi din comunitate;
- constituirea şi consolidarea unui grup de lucru;
- antrenarea comunităţii în acţiunea de interes comun.
III. Conturarea profilului comunităţii şi analiza mediului extern. Profilul
comunităţii va fi realizat împreună cu membrii comunităţii, respectându-se
astfel principiile dezvoltării comunitare. Agentul de dezvoltare comunitară va
concentra atenţia comunităţii asupra problemelor şi resurselor comunităţii; nu
va neglija introducerea în context a oportunităţilor şi eventualelor riscuri pe care
comunitatea şi le va asuma odată cu schimbarea. Va determina, cu răbdare şi
tact, o schimbare în atitudinea membrilor comunităţii. Fiecare comunitate este
unică şi, în mod cert, nu funcționează ca o entitate singulară, ci pe baza
interacţiunilor cu factori externi (ecosistem, regiune, vecinătăţi, relaţii sociale şi
culturale, context economic şi politic).

35
 IV. Planificarea comunitară. Membrii comunităţii pot păstra în
memoria colectivă experienţe anterioare pozitive sau negative legate de
eventuale iniţiative sau procese legate de dezvoltarea comunitară. În orice caz,
construirea profilului comunităţii, identificarea şi prioritizarea problemelor
comune care pot fi soluţionate în baza resurselor reale existente sau a unor
resurse potenţiale, într-o perioadă de timp determinată, reprezintă fundamentul
planificării comunitare. Nu poate fi concepută planificarea comunitară fără
nevoi, resurse şi aportul membrilor comunității. Astfel, membrii comunităţii vor
trebui să fie provocaţi să construiască o viziune asupra unui model ideal de
comunitate propriu, să atribuie roluri pentru ei şi pentru alţi actori potenţial
interesaţi în îndeplinirea acestei perspective. Viziunea de coparticipare
comunitară se finalizează cu elaborarea unor propuneri de activităţi/acţiuni,
descrise prin: orizont de timp, responsabilităţi şi rezultate aşteptate. Aceste
activităţi/acţiuni, incluse într-un cadru comun, vor constitui planul comunităţii -
perspectiva pe termen scurt, mediu sau lung.
V. Acţiunea comunitară. Etapa de acţiune comunitară este strâns
legată de mobilizarea comunităţii şi de echipa care şi-a atribuit responsabilităţi
în etapa de planificare comunitară. Acum se dobândeşte cu adevărat încrederea
comunităţii, se stabilesc relaţii interne puternice şi relaţii externe utile
comunităţii. Agentul de dezvoltare comunitară va constata că această etapă
activă va permite testarea informaţiilor colectate în etapele anterioare şi va
constitui o evaluare a lecţiei de dobândire a bunelor practici.
VI. Evaluarea procesului de dezvoltare comunitară. Schimbarea
produce la nivelul comunităţii, prin procesul de dezvoltare comunitară,
transformări ireversibile. Numai prin evaluare periodică se poate păstra
imaginea direcţiei schimbării şi efectelor sale asupra comunităţii, mai ales
privind evoluţia capitalului social şi a calităţii vieţii. Evaluarea procesului de
dezvoltare comunitară implică evaluarea rezultatelor obţinute.

Probleme specifice comunităţilor rurale care pot fi rezolvate cu ajutorul

modelelor de dezvoltare comunitară
Modelele de dezvoltare comunitară din spaţiul rural acoperă sau caută să
cuprindă probleme esenţiale, precum şi efectele nerezolvării acestora. Dintre
acestea, se pot menţiona:
- Migraţia către urban, inter-regională şi internaţională, care determină
îmbătrânirea şi depopularea ruralului. Modelele vor aduce soluţii
aplicate, implementate cu succes în condiţii similare ale altor regiuni

36
 sau comunităţi rurale, precum și sprijin socio-economic pentru
salvarea comunităților rurale din procesul de depopulare.
- Educaţia precară. Intervenţia modelelor de educaţie alternativă,
bazate pe implicarea civică a copiilor şi tinerilor în activitățile
comunitare; educația continuă a adulţilor; educația pe parcursul
întregii vieți; educaţia pentru oportunități de dezvoltare (educație
pentru formarea liderilor comunităţii).
- Lipsa de cooperare şi relaţionare la nivelul comunităţii. Modelele pot
furniza teme de cooperare şi vor contribui la întărirea interacțiunii
sociale.
- Lipsa serviciilor sociale bazate pe participarea comunității. Modelele
vor contribui la descentralizarea serviciilor sociale, incluzând
specificul și suportul comunităţilor în furnizarea acestora.
- Lipsa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități. Prin
utilizarea modelelor de dezvoltare comunitară, se va contribui la
dezvoltarea întreprinderilor sociale, care sunt organizații ce urmăresc
mai degrabă maximizarea impactului social şi îmbunătățirea calităţii
vieţii umane (și a mediului) decât profitul.32
- Lipsa de implicare şi participare comunitară. Modelele se vor baza
pe implicarea membrilor comunităţii în viața de zi cu zi a acesteia.

2.6. Modele de succes pentru dezvoltarea comunitară din România

În decursul timpului, au fost dezvoltate numeroase modele de dezvoltare

comunitară. Multe dintre ele au fost implementate cu succes în România. În
cele ce urmează, vor fi prezentate câteva din modelele care şi-au evidenţiat
aplicabilitatea şi utilitatea în comunităţile rurale din România, fără a se aprecia
că această descriere se constituie ca una exhaustivă.

2.6.1. Modelul organizării comunitare

Organizarea comunitară reprezintă un proces democratic îndelungat prin

care cetăţenii, membri ai unei comunităţi, sunt puşi să acţioneze împreună

32
Rory Ridley-Duff, Mike Bull, 2011. Understanding Social Enterprise: Theory and Practice.
SAGE Publications Ltd, London.

37
pentru interese comune. Astfel, cetăţenii identifică probleme și soluţii şi
acţionează pentru implicarea instituţiilor guvernamentale în implementarea
acestora. Procesul de organizare comunitară implică patru etape:
1. Identificarea, selectarea şi prioritizarea problemelor cu care se
confruntă comunitatea şi totodată identificarea potenţialilor lideri
prin comunicare continuă.
2. Identificarea soluţiilor, persoanelor şi instituţiilor care pot contribui
la implementarea lor.
3. Acţiune pentru rezolvarea problemelor, cu implicarea acelor oameni
şi instituţii identificate prin negociere, confruntare şi presiune, ca
fiind responsabile.
4. Construirea unor grupuri numeroase, sustenabile şi democratice,
apte să intervină în diversele probleme, necesităţi şi dorinţe ale
comunităţii.
Organizarea comunitară poate îmbrăca diferite forme (poate cuprinde
persoane cu un anumit statut social sau profesional, organizaţii private etc.) şi
se poate adresa unor comunităţi diferite. Organizarea comunitară, ca proces,
începe prin ascultare – pentru descoperirea preocupărilor, nevoilor şi opiniilor
cetăţenilor. Pentru a genera un demers constructiv, este nevoie de relaţii umane
şi comunicare, bazate pe încredere şi respect reciproc, indiferent de mediu,
poziţie socială şi pregătire profesională. Membrii comunităţii se implică în
luarea deciziilor legate de propriile interese şi probleme, doar alături de
persoane pentru care simt respect şi încredere.
Ca urmare a procesului de ascultare, rezultă un număr de probleme
variate, dintre care cetăţenii selectează, prin prioritizare, pe cele pe care le pot
rezolva şi a căror soluționare are efecte durabile asupra întregii comunităţi.
Pentru a descoperi soluţii pentru problemele selectate, este necesară analizarea
acestora şi o documentare asupra modului cum pot fi rezolvate. Soluţiile pot fi
legate de resursele comunităţii, de modele de succes folosite de alte comunităţi
pentru probleme similare, de instituţii sau organizaţii publice sau private.
Identificarea soluţiilor reprezintă un demers esenţial care va permite trecerea
către rezolvarea problemelor.
Următorul demers în organizarea comunitară este reprezentat de
acţiunea sau acţiunile care vor conduce la aplicarea soluţiilor. Acţiunile pot fi
concretizate prin întâlniri între membrii comunităţii sau ale reprezentanţilor
membrilor comunităţilor cu reprezentanţii guvernanţei locale sau regionale.
Atunci când sunt numeroase voci, mesajul acestora contează, putând influenţa

38
factorii decizionali în prioritizarea elaborării unor acte normative sau
legislative. Responsabilizarea autorităţilor reprezintă un scop în sine pentru un
proces de organizare comunitară.
Acest demers de constituire a unei adunări care-şi demonstrează
influenţa în relaţia cu alţi actori din spaţiul comunitar poate contribui, în paralel,
la construirea de organizaţii comunitare trainice, care funcţionează pe principii
democratice, capabile să abordeze problemele comunităţii. Într-o astfel de
organizaţie, oamenii se redescoperă, îşi recapătă încrederea şi spiritul participativ.
Nu este exclusă, de exemplu, strângerea de fonduri pentru contractarea unui
organizator comunitar care va acţiona eficient în selecţia şi implicarea
membrilor comunităţii.
Spre deosebire de alte forme de intervenţie comunitară, organizarea
comunitară implică oameni, îi încurajează să acţioneze pentru ei; îşi propune să
acţioneze cu autorităţile guvernamentale, chiar dacă este necesară confruntarea
şi presiunea în unele situaţii pentru demonstrarea unor realităţi; permite
generarea unei organizaţii sustenabile care funcţionează democratic în
rezolvarea a numeroase probleme. Prin comparaţie cu organizarea comunitară,
programele de furnizare de servicii acţionează pentru oamenii comunităţii,
activitatea de advocacy33 presupune persoane care sunt purtătoare de cuvânt
pentru alte persoane, dezvoltarea comunitară presupune, de cele mai multe ori,
parteneriate între comunităţi şi autorităţi guvernamentale, iar acţiunile şi
iniţiativele civice abordează o problemă stringentă.
Organizarea comunitară reprezintă modelul orientat către organizarea
oamenilor, cât și pe modalitatea prin care pot conştientiza şi pune în valoare
puterea colectivă.

33
„Advocacy-ul nu este nimic altceva decât acţionarea în numele cuiva sau a ceva. Putem fi
aşadar propriul nostru purtător de cuvânt, purtătorul de cuvânt al unui grup, al cărui membru
suntem, însă putem de asemenea să ne exprimăm în numele altora (de exemplu al celor slabi, cu
dizabilităţi, minori). Activitatea de advocacy nu se limitează la reprezentarea unor anumite
persoane. Adesea suntem purtătorul de cuvânt al unei probleme date sau acţionăm în numele
unor anume valori. Tot advocacy va fi aşadar de exemplu şi apărarea drepturilor animalelor sau
chiar numai a unor specii, precum şi promovarea unor idei”.
Piotr Fraczak şi Anna Mazgal, 2007. Advocacy pas cu pas. Cum să organizăm, să stabilim
poziţiile precum şi cum să ne revendicăm eficient drepturile. Federaţia Naţională Poloneză a
Organizaţiilor Nonguvernamentale.

39
 2.6.2. Modelul Grupului de Iniţiativă Locală (GIL)

Modelul GIL a fost promovat de Fondul Român de Dezvoltare Socială

(FRDS)34, fiind focusat pe o succesiune de acţiuni care se finalizează prin
coagularea unui grup de iniţiativă local (grup35 de lideri informali) - grup de
membri ai comunităţii care va avea rolul de identificare, prioritizare şi rezolvare
a problemelor comunităţii. Comunitatea este consultată în luarea deciziilor şi în
rezolvarea problemelor, mai ales prin prisma realităţii conform căreia aceasta
implică resurse umane şi materiale comune. Modelul oferă rezultate concrete în
comunităţile în care s-au format în mod natural grupuri de iniţiativă.
Caracteristicile modelului Grupului de Iniţiativă Locală sunt următoarele:
- Grupul de Iniţiativă Locală (GIL) este o structură informală, compusă
din persoane active şi reprezentative ale comunităţii locale sau lideri
informali (putând fi chiar grupul cristalizat în mod natural anterior în
comunitate), care și-au exprimat dorința de a avea o contribuție la
dezvoltarea comunității. Scopul grupului de inițiativă locală este de
participare activă la evenimente şi activități întreprinse pentru
dezvoltarea comunităţii locale.
- Facilitarea comunitară, care reprezintă activitatea desfăşurată în
comunitate de un facilitator, având următoarele rezultate: constituirea
grupului de iniţiativă locală, identificarea şi prioritizarea problemelor
comunităţii, planificarea acţiunilor adaptate la cerinţele proiectelor de
finanțare, elaborarea cererii de finanţare şi anexelor sale (proiectul)
pentru obţinerea finanţării.
- Proiectul comunitar, planificat de Grupul de Iniţiativă Locală pentru
nevoia prioritară identificată în procesul de facilitare.
Din analiza modelului, rezultă câteva aspecte esenţiale pentru
dezvoltarea comunitară: formarea și modul de acţiune pentru Grupul de
Inițiativă Locală, contribuția comunității, utilizarea experienţei acumulate în
proiecte, toate conducând la întărirea capacității comunitare.

34
Fondul Român de Dezvoltare Socială a fost înfiinţat prin Legea 129/1998, contribuind la
gestionarea a șase scheme de grant destinate prioritar comunităţilor sărace şi izolate, majoritatea
din spaţiul rural, participând la implementarea unor proiecte de interes național, sectorial şi
local. „Domeniile principale pe care le vizează activitatea FRDS sunt: incluziunea socială (cu
accent pe comunitățile de romi), dezvoltarea socio-economică, egalitatea de şanse, combaterea
sărăciei, dezvoltarea comunitară şi educaţie” (www.frds.ro).
35
Grupul reprezintă trei sau mai multe persoane care se întâlnesc și lucrează împreună pentru o
perioadă de timp, pentru un motiv comun. Oamenii se reunesc pentru interese similare şi
comune.

40
 2.6.3. Modelul Intercomunalităţii

Termenul de intercomunalitate a apărut în Franţa odată cu consacrarea

modelului intercomunalităţii36 (fr. intercommunalité), putând fi definit ca forme
de cooperare existente între comune. Tot în Franţa, în ultimii ani, a devenit din
ce în ce mai obişnuit pentru localitățile rurale, constituirea de consorții
intercomunitare pentru furnizarea de servicii locale sau regionale (precum
colectarea deșeurilor și alimentarea cu apă); comunele suburbane colaborează
de multe ori cu municipalitatea pentru a forma o comunitate căreia îi sunt
desemnate o serie de responsabilităţi stabilite de comun acord. Regruparea
comunelor în cadrul Instituţiilor Publice de Cooperare Intercomunală (fr. EPCI)
are două obiective esenţiale:
- Gestiunea în comun a anumitor servicii publice locale sau achiziţia de
facilități locale, astfel încât să fie repartizate eficient resursele
financiare. În acest caz, comunele caută o formă relativ flexibilă de
cooperare intercomunală sau asociativă. Aceasta corespunde unui
model de gestiune intercomunală care funcționează fără fiscalizare
proprie, bazându-se pe modelul tradiţional de sindicat al comunelor,
adică depinde de contribuțiile comunelor membre a căror cotă este, în
principiu, determinată de statutul instituției.
- Desfășurarea colectivă a proiectelor de dezvoltare locală. Pentru a
folosi această oportunitate, comunele pot opta pentru o formă mai
integrată de cooperare sau „federativă”. Aceasta corespunde unei
intercomunalităţi de proiect, care are fiscalitate proprie, permițând
comunităților să colecteze venituri fiscale directe.
Pentru România, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară constituie
instrumentul util pentru autorităţile administraţiei publice locale, care prin
asociere cu alte unităţi administrativ teritoriale pot furniza, în comun, servicii
publice aflate în responsabilitatea proprie și pot asigura o calitate superioară a
serviciilor publice furnizate comunităţilor locale membre. Mai mult, poate
compensa insuficienţa resurselor financiare ale administraţiei locale şi de
personal cu expertiză în accesarea de fonduri externe.
În acest sens, a fost elaborat proiectul cu titlul „Asociaţiile de dezvoltare
intercomunitară – instrument pentru furnizarea în comun, în condiţii de calitate

36
Începuturile cooperării intercomunale se regăsesc în Legea din 22 martie 1890 privind
sindicatele comunelor, aproape simultan cu recunoașterea sindicatului profesional prin
intermediul Legii din 21 martie 1884 sau crearea de asociații prin Legea 1 din 1 iulie 1901.

41
şi eficacitate, a serviciilor publice locale”37, cofinanţat din Fondul Social European
prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, cu
obiectivul general de „a dezvolta abilităţile autorităţilor administraţiei publice
locale în vederea constituirii, organizării şi gestionării asociaţiilor de
dezvoltare intercomunitară”.
În Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt definite asociațiile de dezvoltare
intercomunitară (ADI), la articolul 1, lit. c. astfel: „structurile de cooperare cu
personalitate juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii de unitățile
administrativ-teritoriale, pentru realizarea în comun a unor proiecte de
dezvoltare de interes zonal sau regional, ori furnizarea în comun a unor servicii
publice”. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se pot înființa ca organizaţii
cu personalitate juridică pentru „realizarea în comun a unor proiecte de
dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii
publice” în condițiile Legii nr. 215/2001.
Asociaţia de dezvoltare comunitară poate constitui entitatea
administrativă utilă, mai ales pentru realizarea unor proiecte al căror areal de
implementare cuprinde mai multe localităţi. Implicarea în comun a mai multor
echipe, constituirea asociației ca instituţie cu personalitate juridică şi cu
structură proprie de operare contribuie la constituirea de conexiuni şi legături în
spaţiul administrativ al respectivei asociaţii şi, implicit, la creşterea capitalului
social. Similar ca în cazul modelului grupului de iniţiativă locală, experiența în
elaborarea și implementarea de proiecte finanţate de programe specifice
contribuie la creșterea capacității locale.

2.6.4. Modelul LEADER. Grupul de Acţiune Locală

„Diferitele abordări privind dezvoltarea rurală experimentate înainte

de începutul anilor ’90 erau în general sectoriale, concentrându-se îndeosebi
asupra fermierilor şi urmărind încurajarea modificării structurale a
agriculturii. Abordarea se făcea „de sus în jos”, cu ajutorul unor planuri de
susţinere decise la nivel naţional sau regional. Factorii locali interesaţi nu erau
întotdeauna încurajaţi să dobândească abilităţi care să le permită să proiecteze
singuri viitorul propriilor lor zone. Abordarea „de jos în sus”, axată pe zonă,
implicând comunităţile locale şi sporind valoarea resurselor locale, a început,

37
http://www.dezvoltareintercomunitara.ro/files/articles/Prezentare_proiect1.pdf

42
treptat, să fie considerată o modalitate nouă de a crea locuri de muncă şi
societăţi economice în zonele rurale. LEADER a început ca un mod
experimental de a reuni, la nivel local, diferite proiecte şi idei, factori interesaţi
şi resurse. S-a dovedit a fi un instrument ideal pentru testarea modului de
extindere a oportunităţilor pentru zonele rurale.”38
Denumirea de LEADER este în fapt acronimul pentru „Legături între
acţiuni de dezvoltare a economiei rurale”39. Conform traducerii din limba
franceză, modelul reprezintă o metodă de mobilizare şi de promovare a
dezvoltării economiei rurale din comunităţile rurale locale şi nu un grup de
măsuri rigide care trebuie implementate. Abordarea LEADER se asociază cu
guvernarea locală, prin intermediul Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) și de
alocare a resurselor.
Teritoriul Uniunii Europene în care a fost şi este implementată
abordarea LEADER, valoarea finanţărilor alocate pentru acţiunile de tip
LEADER şi grupurile LEADER au evoluat vizibil de la primele experimente,
mai exact de la lansarea Programului LEADER şi până în prezent. LEADER va
contribui la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 (implicit la
dezvoltarea zonelor rurale şi a orașelor mici cu o populație de maximum 20.000
de locuitori), facilitând implementarea proiectelor printr-o abordare inovativă,
transversală și multisectorială.
LEADER încurajează comunităţile rurale să identifice şi să utilizeze
soluţii noi prin care să dobândească însuşirea de a fi competitive sau să rămână
competitive, valorificând eficient resursele specifice. LEADER aduce un aport
substanţial la creşterea calităţii vieţii în comunităţile rurale, atât pentru familiile
de agricultori și cele care practică activităţi neagricole, dar şi pentru familiile
care doar locuiesc în spaţiul rural. „A fi competitiv în producerea hranei, a
asigura un mediu plăcut şi a crea locuri de muncă pentru populaţia locală sunt
aspecte care se sprijină reciproc şi care necesită abilităţi specifice, tehnologii
corespunzătoare şi servicii”40.
Modelul LEADER are şapte trăsături specifice, care se completează
reciproc şi interacţionează. O descriere rezumativă a fiecărei trăsături este
prezentată mai jos, după cum urmează:

38
http://ec.europa.eu/agriculture/rur/leaderplus/pdf/library/methodology/leader_approach_ro.pdf
39
Leader: Liaison Entre Actions de Développement de l’Economie Rurale
40
http://ec.europa.eu/agriculture/rur/leaderplus/pdf/library/methodology/leader_approach_ro.pdf

43
 Trăsătura 1. Strategii de dezvoltare locală axate pe zonă
Zona pentru aplicarea modelului face referire la un areal de dimensiuni
reduse, caracterizat prin omogenitate şi coeziune - în sens social, caracterizat de
aşteptări comune, tradiţii comune, identitate locală, sentiment puternic al
apartenenţei, nevoi comune. Concentrarea pe zonă permite identificarea poten-
ţialului local și stabilirea punctelor slabe, a punctelor tari, a oportunităţilor şi a
riscurilor, care pot contura calea spre dezvoltare durabilă.
Trăsătura 2. Abordarea „de jos în sus”
Prin abordarea „de jos în sus”, actorii locali sunt implicaţi în luarea
deciziilor legate de strategia de dezvoltare locală. Actorii locali sunt: populaţia
în ansamblul său, organizaţii reprezentative publice şi private, grupuri de
interese de ordin social şi economic. Întărirea capacităţilor comunitare, ca parte
importantă a acestui tip de abordare, implică:
- conştientizarea şi implicarea populaţiei din zonă privind stabilirea
punctelor tari şi slabe ale zonei;
- elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală prin implicarea grupurilor
de interese sociale şi economice;
- selectarea de proiecte locale pentru determinarea strategiei pe baza
unor criterii de selecţie obiective şi transparente.
Trăsătura 3. Parteneriate public-private: Grupuri de Acţiune Locală
Instituirea „Grupului de Acţiune Locală” (GAL) constituie o trăsătură
specifică abordării LEADER. În conformitate cu prevederile PNDR 2014 -
2020, GAL-ul reprezintă un parteneriat privat - public activ, putând fi constituit
din organizaţii profesionale (fermieri, specialişti din exteriorul sectorului
agricol şi microîntreprinderi); asociaţiile profesionale (cooperative agricole);
cetăţenii, rezidenţii şi organizaţiile lor locale; reprezentanţii politici locali;
asociaţii de mediu; furnizori de servicii (de ordin cultural şi/sau comunitar);
asociaţii de femei; asociaţii de tineret. Parteneriatul local care va elabora
Strategia de Dezvoltare Locală va fi constituit din diferiți actori privați și
publici reprezentativi, definiți în documentele naționale de referinţă. Sarcinile
GAL-ului, în conformitate cu art. 34 al Regulamentului (UE) nr. 1303/2013
sunt nu numai obligatorii, dar şi esențiale în vederea implementării SDL vizând:
- consolidarea capacității actorilor locali relevanți de a dezvolta și
implementa operațiunile, inclusiv promovarea capacităților de
management al proiectelor;
- conceperea unei proceduri de selecție nediscriminatorii și transpa-
rente și a unor criterii obiective în ceea ce privește selectarea

44
 operațiunilor, care să evite conflictele de interese, care garantează
că cel puțin 51 % din voturile privind deciziile de selecție sunt
exprimate de parteneri care nu au statutul de autorități publice și
permite selecția prin procedură scrisă;
- asigurarea, cu ocazia selecționării operațiunilor, a coerenței cu
Strategia de Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea
Comunității (DLRC)41, prin acordarea de prioritate operațiunilor în
funcție de contribuția adusă la atingerea obiectivelor și țintelor
strategiei;
- pregătirea și publicarea de cereri de propuneri sau a unei proceduri
permanente de depunere de proiecte, inclusiv definirea criteriilor de
selecție;
- primirea și evaluarea cererilor de finanțare depuse;
- selectarea operațiunilor, stabilirea cuantumului contribuției și
prezentarea propunerilor către organismul responsabil pentru
verificarea finală a eligibilității înainte de aprobare;
- monitorizarea implementării strategiei de dezvoltare locală plasate
sub responsabilitatea comunității și a operațiunilor sprijinite și
efectuarea de activități specifice de evaluare în legătură cu strategia
respectivă.
Strategia de Dezvoltare Locală implică analiza în profunzime a
teritoriului unui GAL pentru a identifica problema sau problemele locale şi
pentru a stabili măsura sau setul de măsuri de dezvoltare pe care populaţia
locală le consideră prioritare şi specifice pentru dezvoltarea zonei respective şi
pentru care ar fi utile fondurile UE.
Trăsătura 4. Facilitarea inovaţiei
Trăsătura este legată de specificul conform căruia zonele rurale, dintr-un
complex de factori, au conexiuni mai rare şi mai puţin intense cu cercetarea
ştiinţifică, inovarea şi tot ce ţine de aceste aspecte; se apreciază că este mai
dificil de realizat inovaţii revoluţionare în spaţiul rural, deşi nu este exclus să fie
realizat lucrul acesta. Inovaţia poate face referire la implementarea „unui
produs nou, a unui proces nou, a unei noi organizaţii sau a unei noi pieţe”,
41
„DLRC este o noțiune utilizată de Comisia Europeană pentru a descrie o abordare care inversează
politica de dezvoltare tradițională „de sus în jos”. În cadrul dezvoltării locale, populația locală preia
controlul și formează un parteneriat local care elaborează și pune în aplicare o strategie de dezvoltare
integrată. Strategia este concepută astfel încât să valorifice punctele forte sau „atuurile” sociale, de mediu
și economice ale comunității, mai degrabă decât să compenseze problemele cu care se confruntă aceasta.
În acest scop, parteneriatul beneficiază de finanțare pe termen lung și deține puterea de decizie cu privire
la modul în care sunt cheltuite fondurile” (http://ec.europa.eu).

45
descrierea generală a inovaţiei fiind aplicabilă pentru zonele rurale şi urbane
deopotrivă.
Trăsătura 5. Acţiuni integrate şi multisectoriale
LEADER nu reprezintă un model de dezvoltare sectorială. Este necesar
ca Strategia de Dezvoltare Locală să urmărească o abordare multisectorială (să
implice diferite sectoare de activitate). Proiectele, dar şi acţiunile din strategiile
locale, vor fi abordate integrat, coerent şi sinergic, într-unul sau în mai multe
sectoare de activitate. Abordarea integrată poate viza activităţi desfăşurate
într-un sector, grupuri de activităţi specifice, toate activităţile programului şi nu
în ultimul rând, conexiunile diferiţilor actori economici, sociali, culturali, de
mediu.
Trăsătura 6. Stabilirea de contacte în reţea
Stabilirea de contacte în reţea implică schimbul de informaţii şi
cunoaştere între actorii implicaţi în dezvoltarea comunitară şi rurală,
constituindu-se ca o modalitate pentru transferul bunelor practici, exemplelor de
succes, o modalitate de cunoaştere a soluţiilor inovative şi de consolidare în
baza experienţelor acumulate. Stabilirea de contacte în reţea permite eliminarea
barierelor dintre oameni, proiecte şi zone, contribuind la încurajarea proiectelor
de cooperare prin conexiuni între grupurile LEADER.
Tipuri de reţele realizate cuprind:
- Reţele instituţionale (Reţeaua Europeană pentru Dezvoltarea Rurală,
Reţeaua Rurală Naţională).
- Reţele naţionale, regionale şi locale neoficiale (reţele sau asociaţii de
grupuri LEADER la nivel local, regional, naţional sau european).
Trăsătura 7. Cooperarea
Cooperarea se face între un grup de acţiune locală care implementează
un proiect în comun cu un alt grup LEADER sau un grup cu acelaşi tip de
acţiune într-o regiune diferită (inclusiv alt stat membru). Cooperarea permite
grupurilor LEADER să rezolve probleme specifice şi dificile, mai mult, să
contribuie la creşterea valorii resurselor locale şi la generarea oportunităţilor de
dezvoltare. Cooperarea poate sprijini grupurile LEADER să-şi amplifice
activităţile specifice, poate determina creşterea valorii resurselor locale şi, nu în
ultimul rând, rezolvarea problemelor comunităţilor.
Modelul LEADER reprezintă el însuşi o inovaţie. Implementarea
practică a principiilor sale presupune oameni - membri ai unor comunităţi, care
elaborează strategii locale şi se implică în desfăşurarea activităţilor pentru
atingerea unor obiective specifice.

46
 Capitolul III
COOPERATIVA AGRICOLĂ – ALTERNATIVĂ PENTRU
DEZVOLTAREA COMUNITĂŢII

În literatura de specialitate se formulează o abordare prin care este

evidențiată diferența calitativă dintre comunitate și alte forme de asociere
umană sau profesională. Astfel, asocierea este văzută ca formă de organizare
socială bazată doar pe interese comune, materiale sau imateriale, exprimându-se
prin acțiuni de ordin social şi economic, prin schimburi şi exprimând interese
private. Comunitatea, în schimb, este o entitate acțională, capabilă de auto-
organizare, în care relațiile dintre oameni se bazează pe conștiința apartenenței
tradiționale sau subiectiv-afective, neexcluzând însă influențele externe.
Cooperarea între actorii sociali şi economici, alături de o comunicare
adecvată, sunt factori decisivi pentru succesul formelor asociative.
În perioada ultimilor 20 de ani, fermierii români şi europeni s-au aflat în
faţa unor decizii majore de ordin strategic. Deciziile lor s-au referit, cel mai
adesea, la cele mai potrivite soluţii pentru a face faţă presiunii unor factori
externi exploataţiilor lor, legaţi de rentabilitatea exploataţiilor agricole: preţurile
crescute ale input-urilor, presiunea concurenţială, cerinţele din ce în ce mai
exigente ale pieţei, exploataţii care să fie astfel corespunzătoare pentru
accesarea de fonduri comunitare nerambursabile. Ca alternativă, pentru a face
faţă presiunilor externe şi interne, fermierii aleg să se organizeze în forme
asociative: cooperative agricole, grupuri de producători şi asociaţii de
producători.
Conform datelor Eurostat, UE-28 deţine 12,2 milioane de exploataţii
agricole, a căror suprafaţă medie este de 14,2 ha. România, ca stat membru al
Uniunii Europene, unde aproape 40 % din populație îşi desfăşoară activitatea în
agricultură în aproximativ 3,86 milioane de exploataţii, a căror suprafaţă medie
este de 3,4 ha (de 4 ori mai mică decât media UE-28), este necesară constituirea
de forme asociative, de cooperative agricole.
Cooperativele agricole sunt sau pot deveni organizaţii influente,
contribuind la dezvoltarea socială şi economică a unor regiuni, sprijinind
creșterea ocupabilității populaţiei din spaţiul rural și participând la o
redistribuire echilibrată a veniturilor pentru o anumită comunitate rurală. În
plus, prin intermediul cooperativelor agricole, pot fi extinse activităţi inovative

47
aducătoare de profit, se poate intermedia furnizarea de noi servicii - precum
consultanţa tehnică şi socio-economică și servicii de interes general pentru
dezvoltarea rurală, toate acestea conducând la îmbunătățirea calităţii vieții
pentru numeroase comunități rurale.
Cooperativele pot răspunde mult mai eficient în confruntarea cu crizele
economice şi financiare decât fermierii independenţi sau alte forme asociative.
Membrii cooperativelor agricole beneficiază de drepturi stabilite în mod
democratic.
Fiind recunoscută capacitatea de rezistenţă a cooperativelor agricole şi
bazându-ne afirmația pe exemplele de succes ale unor cooperative din lume,
recomandăm utilizarea acestora ca reper de dezvoltare pentru cooperativele
agricole din România, dar şi pentru a stimula alte iniţiative locale.
Organizarea producătorilor agricoli în cooperative agricole deschide noi
posibilităţi de dezvoltare economică prin identificarea de avantaje locale şi
regionale și prin utilizarea puterii colective în scopul creşterii calităţii vieţii
membrilor cooperatori, a familiilor acestora, precum şi a comunităţilor cărora le
aparţin.
Fermierii sau ţăranii care sunt membri ai unei cooperative agricole pot
beneficia de următoarele avantaje economice:
- reducerea numărului de intermediari în lanţurile de distribuţie;
- asigurarea desfacerii produselor agricole în favoarea producătorilor;
- creșterea influenţei producătorului pentru negocierea prețurilor în
relația sa cu cumpărătorul;
- certitudinea unor surse de venit, constante și la termene stabilite
corect și transparent;
- furnizarea la termen, la o calitate corespunzătoare și la un preț corect
a materialelor necesare în activitatea de producție agroalimentară;
- asigurarea la termen, la o calitate corespunzătoare și la un preț corect
a materialelor și materiilor prime pentru cooperativele specializate în
distribuție și/sau procesare;
- oferirea de perspective noi în adoptarea inovațiilor, prin utilizarea
unor noi input-uri sau tehnologii care fac posibilă trecerea de la
practicile uzuale sau tradiționale la unele competitive și eficiente
economic.

48
 3.1. Tipuri de activităţi desfăşurate de cooperativele agricole

Fermierii se organizează în cooperative agricole, având ca obiective:

creșterea veniturilor, îmbunătățirea poziției în mediul economic ori oferirea
unui serviciu util în păstrarea poziției pe piață. În acest sens, cooperativele
agricole pot desfăşura următoarele tipuri de activități:
 Activități de marketing, prin care:
- Se îmbunătățește tehnica de negociere în relația cu clienții. Creșterea
nivelului de producție sau volumului de produse, de la mulți membri,
constituie un atu care le îmbunătăţește poziția pe piață în relația cu
cumpărătorii. În această situație pot colecta partizi mari de produse,
pot încheia contracte ferme și pot negocia prețurile de vânzare a
producției.
- Beneficiază de prețuri reduse de achiziție. Prin achiziționarea unor
volume mai mari de input-uri necesare în procesul de producție,
beneficiază de reducerea prețului de achiziție. Mai mult, prin parti-
ciparea membrilor cooperatori la dividende, aceștia își diminuează
mult costurile de producție.
- Este facilitat accesul pe piața internă și europeană ori beneficiază de
extinderea oportunităților de piață; se asigură astfel valoare adăugată
pentru produsele agricole, prin prelucrare, procesare, ambalare; oferta
unei cantități mari dintr-un anumit tip de produs, de o anumită
calitate, poate atrage numeroși cumpărători.
- Se îmbunătățește calitatea produselor agricole sau a serviciilor pentru
agricultură și ramurile conexe. Îmbunătățirea facilităților, serviciilor
și echipamentelor, determină valoarea adăugată a produselor, aspect
care contribuie la creșterea satisfacției membrilor că fac parte dintr-o
cooperativă agricolă.
- Diminuarea costurilor legate de activitățile specifice de marketing, în
cadrul cooperativei agricole, contribuie la creșterea profitului, distri-
buirea către membrii săi, determinând astfel creșterea veniturilor
acestora.
 Achiziţionarea bunurilor/serviciilor
Cooperativele pot oferi adeseori servicii ori produse care nu sunt
atractive pentru specificul de activitate al altor firme private, contribuind astfel
la realizarea de produse şi/sau servicii necesare pentru societate.

49
 Cooperativele agricole pot constitui fluxuri flexibile de producție pentru
întreprinderi mici din areale geografice locale. Prin aderarea la „acoperișul de
cooperare agricolă”, membrii pot atinge obiective și scopuri comune care,
abordate de entități individuale, nu ar putea fi posibil de atins. Membrii
cooperatori împart costuri legate de studii de fezabilitate, de cercetare de piață,
de respectarea reglementărilor privind mediul înconjurător, costuri tehnice sau
pentru cursurile de instruire și formare profesională. Modernizarea și
dezvoltarea producției în comun, precum și penetrarea pieței agricole europene
și internaționale devin, pentru cooperativele agricole, obiective fezabile.
 Consiliere şi consultanţă agricolă, socio-economică, pentru
accesarea de fonduri structurale
În spaţiul rural se resimte, cel puţin în ultimii ani, lipsa activităţii de
consultanţă şi consiliere acordate fie fermierilor individuali, fie fermierilor din
formele asociative. Consilierea şi consultanţa agricolă, socio-economică sau
pentru accesarea de fonduri structurale constituie o oportunitate pentru
cooperative care ar permite îmbunătăţirea abilităţilor populaţiei din agricultură
în a-şi gestiona eficient activităţile, resursele şi veniturile din exploataţia
agricolă, incluzând şi oportunităţile oferite de programele de sprijin naţionale şi
ale Uniunii Europene. Mai mult, posibilitatea accesului la informaţii şi la o
consiliere adecvată legată de identificarea soluţiilor pentru problemele sau
provocările de adaptare în activitatea agricolă, activitatea gospodărească,
relaţiile de familie, relaţiile sociale şi economice, dincolo de ferma în sine, ar
permite crearea unui mediu de viaţă stimulativ în spaţiul rural, benefic tuturor
membrilor comunităţilor rurale.
 Instruire şi formare profesională
Ca ţară membră a Uniunii Europene, România are acces la oportunităţile
oferite de apartenenţa la una dintre cele mai puternice pieţe unice. România este
componenta uneia dintre cele mai competitive şi dinamice entităţi economice la
nivel global. Pentru ca fermierii şi formele asociative din agricultură să se ridice
la exigenţele unei pieţe agricole competitive, prin flexibilizare, adaptare,
reechilibrare structurală, este nevoie de instruire şi formare profesională.
Agricultura implică formare profesională continuă, datorită schimbărilor în
toate ramurile şi activităţile specifice, schimbări caracterizate printr-un
dinamism accentuat. „Importanţa preocupărilor cooperativelor agricole în
formarea profesională a fermierilor derivă din necesitatea creşterii
competitivităţii şi diversificării produselor şi activităţilor din agricultură şi din
spaţiul rural, de restructurarea şi modernizarea sectoarelor agricole, a

50
sectoarelor de procesare şi comercializare pentru produsele agricole, de
încurajarea afacerilor orientate spre piaţă, a cerinţelor pentru o gamă largă de
aptitudini economice şi de management, cât şi de îndeplinirea obiectivului
gestionării durabile a terenurilor şi protecţiei mediului, aplicarea de tehnologii
şi practici prietenoase mediului şi de utilizare a energiei regenerabile.
Măsurile de formare profesională însoţesc obligatoriu măsurile de dezvoltare
rurală şi sunt finanţate din fonduri comunitare” (Cadrul Naţional Strategic
Rural, 2013).

3.2. Condiții de reuşită pentru cooperativele agricole

Obiectivele şi caracteristicile cooperativei agricole sunt evidenţiate în

Legea Cooperaţiei Agricole (Articolul 7 din lege):
„Societatea agricolă cooperatistă are caracter comercial deoarece
produce mărfuri şi servicii în domeniul agriculturii, şi astfel:
- asigură cadrul necesar membrilor cooperatişti de a obţine beneficii
economice;
- satisface nevoia membrilor asociaţi, prin furnizarea de mijloace de
producţie necesare;
- obţine produse agricole, conform standardelor de piaţă;
- creează condiţiile necesare procesării produselor agricole, obţinând
produse finite, la standarde de piaţă şi de consum;
- valorifică producţia agricolă;
- dezvoltă socio-economic zonele rurale.”
Conform legislației în vigoare, cooperativele agricole funcţionează în
baza principiilor cooperatiste:
1. „Asocierea voluntară”. Cooperativele sunt deschise către persoanele
care doresc să adere la această formă de asociere, şi care
îndeplinesc cerinţele specifice fiecărui tip de cooperativă în parte.
2. „Controlul democratic”. Membrii cooperativei agricole sunt
implicaţi în luarea deciziilor, formularea obiectivelor şi a
strategiilor. Controlul democratic îi conduce pe membrii coopera-
tivei să fie cei care hotărăsc soarta propriei organizaţii.
3. „Participarea economică”. Membrii cooperatori pot participa la
activităţi economice, dar şi la constituirea proprietăţii formei
asociative, în calitate de asociaţi, dar şi de angajaţi.

51
 4. „Autonomie şi independenţă”. Acest principiu conferă cooperativelor
agricole controlul asupra propriilor decizii. Nicio altă organizaţie
sau persoană din exteriorul acesteia nu poate decide asupra
activităţii sale.
5. „Educarea, instruirea şi formarea profesională”. Nicio altă
instituție publică sau privată, exceptând cele de educaţie, nu
urmăreşte atât de evident instruirea continuă a asociaţilor sau
membrilor. Pe lângă instruire şi formare profesională, cooperativele
furnizează informaţii cu privire la avantajele apartenenţei la o
cooperativă agricolă.
6. „Cooperarea cooperativelor”. Societăţile cooperative şi cooperativele
agricole au adesea relaţii comerciale sau relaţii de parteneriat.
Acest principiu oferă oportunitatea sprijinului reciproc pentru
supravieţuirea în piaţa agricolă naţională şi europeană.
7. „Grija faţă de comunitate”. Cooperativele agricole, prin activităţile
pe care le desfăşoară, aduc un aport substanţial la dezvoltarea
comunităţilor din care fac parte membrii săi. Cooperativa are
interes în sporirea solidităţii sociale.
Succesul și implicit rezistența cooperativelor agricole în mediul
economic sunt asigurate de următoarele elemente:
- transparența și corectitudinea relaţiilor dintre membri;
- buna comunicare între membrii cooperativei;
- buna colaborare între diferite tipuri de cooperative agricole;
- neînstrăinarea patrimoniului;
- menţinerea şi pregătirea continuă a personalului angajat;
- management adecvat pentru schimbare, mai ales în condiţii de criză,
indiferent de forma sa de manifestare;
- deschidere către inovaţie şi flexibilitate în luarea deciziilor;
- atragerea de tineri activi, ca angajaţi şi membri;
- dorinţa pentru o viaţă mai bună a membrilor comunităţii.

52
 Capitolul IV
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ
ŞI DEZVOLTAREA COMUNITARĂ

Uniunea Europeană (UE), ca o comunitate formată din 28 de state42, şi-a

propus să promoveze, pe întreg teritoriul său, o dezvoltare armonioasă,
echilibrată şi durabilă. În conformitate cu art. 1 al Regulamentul (UE) nr.
1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013,
UE urmărește diminuarea diferenţelor dintre nivelurile de dezvoltare ale
diferitelor sale regiuni, acordând atenție particulară spaţiului rural, zonelor
afectate de tranziția industrială și regiunilor afectate de un handicap natural și
demografic grav și permanent. Conform concluziilor Consiliului European din
17 iunie 2010 şi conform Strategiei UE pentru „creștere inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii”, Uniunea Europeană și statele membre vor trebui să
realizeze o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, prin
promovarea unei dezvoltări armonioase şi diminuarea decalajelor regionale.
Fondurile structurale și de investiții europene (ESI) vor avea un rol esenţial în
acest sens.
Politica Agricolă Comună (PAC) definită ca „un set de reguli şi
mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea
produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie importantă
dezvoltării rurale”, are în componenţa sa doi piloni:
o Pilonul I – organizaţiile comune de piaţă – cuprinde măsuri
comune care reglementează funcţionarea pieţelor produselor
agricole.
o Pilonul II – dezvoltarea rurală – cuprinde măsuri structurale care
urmăresc dezvoltarea echilibrată a zonelor ruale.
În prezent, armonizarea și alinierea normelor legate de gestiunea și
controlul primului pilon (Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA) și
celui de-al doilea pilon (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală -

42
Austria, Belgia*, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța*,
Germania*, Grecia, Italia*, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg*, Malta, Olanda*, Polonia,
Portugalia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria (*membru
fondator).

53
FEADR) al PAC a determinat deja obţinerea unei sinergii importante43. Prin
urmare, este necesar să se mențină legătura puternică dintre FEGA și FEADR și
să se păstreze structurile deja existente în statele membre.
Politica Agricolă Comună s-a dezvoltat şi a evoluat, având la bază trei
principii: piaţa unică (circulaţia liberă a produselor agricole în interiorul Uniunii
Europene), preferinţa comunitară (preferinţa în consumarea produselor
provenite din Uniunea Europeană) şi soliditatea financiară (existenţa unui buget
comun din care se finanţează măsurile comune).
Lansată în 1962, Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene (PAC)
reprezintă parteneriatul între agricultură și societate, între Europa și fermieri.
Principalele sale obiective sunt:
- îmbunătățirea productivităţii în agricultură, astfel încât consumatorii
să fie aprovizionaţi stabil şi constant cu produse alimentare, la prețuri
accesibile;
- asigurarea că fermierii UE pot trăi decent, atât în perioada cât
activează, dar şi când se retrag din activitate.
La peste 50 de ani de la lansarea Politicii Agricole Comune, Uniunea
Europeană trebuie să abordeze numeroase probleme de importanţă majoră:
- securitatea alimentară - la nivel global, producția de alimente va
trebui să se dubleze pentru a hrăni o populație mondială de 9,6
miliarde de oameni în orizontul 205044;
- schimbările climatice şi managementul sustenabil al resurselor
naturale;
- grija pentru întreg spaţiul rural european şi menţinerea viabilă a
economiei rurale.
Politica Agricolă Comună este aplicabilă pentru toate ţările membre ale
Uniunii Europene, fiind gestionată şi finanţată, la nivel european, din resurse
financiare ale bugetului anual al comunităţii europene.
Uniunea Europeană are în prezent 500 milioane de consumatori pentru
care este necesară asigurarea de produse agroalimentare sănătoase, hrănitoare şi
la un preţ accesibil. Mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea şi trăiesc
cei 500 milioane de consumatori este nesigur şi imprevizibil. Mai mult, se
conturează numeroase provocări prezente şi viitoare, care includ criza
economică şi financiară, competiţia la nivel mondial, schimbările climatice,

43
Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17
decembrie 2013.
44
http://www.un.org/

54
creşterea preţurilor pentru combustibilul fosil, îngrăşăminte, pesticide şi apa
pentru irigaţii.
Piața unică a Uniunii Europene reprezintă una dintre cele mai puternice
piețe de consum din lume. Producătorii individuali și diversele organizaţii pot
avea schimburi comerciale cu toate țările membre. Mai mult, consumatorii
europeni, printre care şi consumatorii români, au şansa unei oferte caracterizată
de diversitate şi flexibilitate, bazată pe produse și servicii superioare calitativ.

4.1. Scurt istoric al Politicii Agricole Comune (PAC)

1957
Tratatul de la Roma creează Comunitatea Economică Europeană
(precursorul de astăzi al UE) între șase țări din Europa de Vest: Belgia, Franţa,
Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.

1962
Se naşte Politica Agricolă Comună, fiind prevăzută ca o politică
comună, cu misiunea de a oferi produse alimentare la prețuri accesibile pentru
cetățenii UE și de a oferi un nivel de trai decent pentru agricultori.

1984
Politica Agricolă Comună devine o victimă a propriului succes. Fermele
au devenit atât de productive, încât se obţinea excedent de producţie, dincolo de
capacitatea de absorbţie a pieţelor. Excedentele erau depozitate, astfel încât se
ajungea la stocuri uriaşe de produse alimentare. Sunt adoptate multe măsuri
pentru a aduce nivelul producției agricole mai aproape de nevoile pieţei.

1992
Politica Agricolă Comună schimbă sprijinul orientat către piață în
sprijin orientat către producător. Mai mult, fermierii sunt încurajaţi să utilizeze
practici agricole prietenoase mediului. Reforma din anul 1992 coincide cu
Summit-ul de la Rio care lansează principiul dezvoltării durabile.

2003
O nouă reformă a Politicii Agricole Comune elimină legătura dintre
subvenții și producție. Agricultorii primesc sprijin financiar dacă îndeplinesc

55
anumite condiţii legate de bunele practici agricole, bunăstarea animalelor,
protecţia mediului înconjurător şi standardele de siguranță alimentară.

2013
Politica Agricolă Comună se reformează pentru consolidarea competi-
tivității sectorului agricol, promovarea inovării, combaterea schimbărilor
climatice, crearea de noi locuri de muncă şi asigurarea suportului pentru
dezvoltarea zonelor rurale. Recenta criză economică a generat pierderi în
progresele economice și sociale obţinute deja, evidenţiind deficienţe structurale
majore ale economiei. Pentru acest nou context istoric, Uniunea Europeană și
statele membre au lansat Strategia Europa 2020.

4.2. Politica Agricolă Comună pentru hrana cetăţenilor europeni

Scopul primordial al Politicii Agricole Comune este acela de a stabili

condițiile care vor permite fermierilor să-și îndeplinească multiplele roluri în
societate – între care primul şi cel mai important rol este acela de a produce hrană.
Graţie existenţei Politicii Agricole Comune, cetăţenii europeni beneficiază
de siguranţă şi securitate alimentară. Urmare a apartenenţei la o organizaţie
comună, există asigurarea că fermierii din comunitate vor produce hrana de care
cetăţenii săi au nevoie. Fermierii europeni asigură o impresionantă diversitate şi
abundenţă de produse agroalimentare, la preţuri accesibile, sigure şi de bună calitate.
Uniunea Europeană, din care face parte şi România, este cunoscută la
nivel mondial pentru tradiţia sa în obţinerea produselor agroalimentare şi
culinare. Urmare a existenţei resurselor naturale favorabile pentru practicarea
agriculturii, Uniunea Europeană joacă un rol important în asigurarea securităţii
alimentare la nivel mondial.

4.3. Politica Agricolă Comună pentru comunităţile rurale

Spaţiul rural nu înseamnă numai agricultură care furnizează hrană.

Mediul rural înseamnă comunităţile rurale şi oamenii care trăiesc acolo. Spaţiul
rural înseamnă resursele sale naturale preţioase. În toate statele membre ale
Uniunii Europene, fermierii menţin spaţiul rural viabil şi conservă modul de

56
viaţă rural. Dacă nu ar exista ferme şi fermieri, satele noastre, localităţile,
pieţele oraşelor, vieţile noastre, ar fi profund afectate.
Numeroase locuri de muncă din spaţiul rural sunt legate de agricultură.
Fermierii au nevoie de echipamente agricole, construcţii, input-uri pentru
întreţinerea culturilor şi animalelor, care sunt furnizate de organizaţii din
amonte şi care au astfel asigurate locuri de muncă. În aval de fermele agricole,
sunt create locuri de muncă pentru prelucrarea şi ambalarea produselor
agroalimentare, la fel ca şi pentru depozitare, transport şi comerţ.
În întreg ansamblul său, agricultura, alături de industria alimentară cu
care este strâns interconectată, constituie componente esenţiale ale economiei şi
societăţii europene.
Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au peste 12 milioane de
fermieri şi mai bine de patru milioane de persoane care activează în sectorul
industriei alimentare. Domeniul agroalimentar în ansamblul său furnizează
aproximativ 7 % din totalul locurilor de muncă la nivel european şi generează
circa 6 % din produsul intern brut al Europei.

4.4. Politica Agricolă Comună pentru mediul rural

Spaţiul rural din comunitatea europeană nu se regăseşte în starea sa

naturală inițială. Acesta a fost modelat prin practicarea activităţilor agricole
de-a lungul timpului. Agricultura a creat diversitate în mediul natural şi a
determinat formarea de peisaje variate.
Mediul rural constituie habitat pentru o mare diversitate de floră şi
faună. Existenţa biodiversităţii este esenţială pentru dezvoltarea durabilă a
spaţiului rural, pentru a oferi generaţiilor viitoare cel puţin aceleaşi condiţii de
viaţă şi muncă de care se beneficiază în prezent.
Agricultorii gestionează peisajul rural pentru beneficiul nostru, al
tuturor, furnizează bunuri publice, iar dintre acestea cel mai important este acela
de a întreţine solurile, peisajele și biodiversitatea din spaţiul rural, prin aplicarea
bunelor practici agricole şi de mediu. Piaţa nu plăteşte însă aceste bunuri
publice. Tocmai pentru a recompensa agricultorii pentru acest serviciu oferit
societății în ansamblu său, Uniunea Europeană oferă sprijin financiar.
Fermierii pot fi afectaţi de schimbările climatice. Politica Agricolă
Comună oferă asistență financiară pentru ca fermierii să-şi adapteze metodele și
sistemele agricole la efectele schimbărilor climatice.

57
 Fermierii sunt cei dintâi care realizează importanţa şi grija pe care
trebuie să o acorde resurselor naturale, resurse care stau la baza vieţii şi
activităţii lor de zi cu zi. Pentru a evita efectele negative ale unor practici
agricole asupra mediului natural, Uniunea Europeană oferă stimulente
financiare pentru fermierii, care prin activităţile lor specifice, adoptă metode
prietenoase mediului şi sustenabile.
Fermierii de azi trebuie să facă faţă unei duble provocări: să producă
hrană suficientă şi sănătoasă, simultan cu protejarea naturii şi a biodiversităţii.
Agricultura sustenabilă, care utilizează cu prudenţă resursele naturale, este
esenţială pentru producţia agroalimentară, pentru calitatea vieţii de azi, de
mâine şi a generaţiilor care vor urma.

4.5. Politica Agricolă Comună pentru agricultori

Agricultorii sunt parte dintre actorii economici extrem de importanți din

spaţiul rural, actori pe care Uniunea Europeană doreşte să-i păstreze şi să-i ajute
să practice una din ocupaţiile cele mai importante: aceea de a produce hrană de
bună calitate şi îndestulătoare pentru cetăţenii săi. Abilitățile primordiale şi
pasiunea pentru agricultură nu se dobândesc doar citind o carte, ci se transmit
adesea de la o generație la alta. Deşi este o ocupaţie nobilă şi extrem de
importantă pentru societate în ansamblul său, mulţi tineri nu sunt atraşi de
agricultură. În anul 1960, de exemplu, cele șase ţări fondatoare însumau
aproape șase milioane de fermieri. După o istorie de peste 50 de ani şi aderarea
a încă 22 state, numărul total de fermieri s-a dublat doar. Tocmai de aceea,
instrumentele de finanţare urmăresc sprijinirea tinerilor fermieri pentru a
dezvolta o exploataţie agricolă, prin achiziţia de terenuri, mașini și echipamente
agricole. Mai mult, prin intermediul politicilor agricole comune sunt alocate
fonduri pentru instruirea şi informarea fermierilor, referitor la cele mai recente
tehnologii şi metode de management în exploataţiile agricole şi zootehnice.
Încurajarea tinerilor agricultori și asigurarea continuității de la o
generație la alta reprezintă o adevărată provocare pentru dezvoltarea rurală în
UE. În unele părți ale Europei, practicarea agriculturii este deosebit de dificilă,
mai ales în zonele de deal, de munte sau în areale îndepărtate de localităţi. PAC
prevede fonduri pentru a se asigura că toate comunitățile rurale din zonele
vulnerabile rămân în stare bună de sănătate economică și nu dispar treptat.

58
 Capitolul V
STRATEGIA EUROPA 2020
PENTRU COMUNITATEA EUROPEANĂ ŞI ROMÂNIA

5.1. Priorităţi, obiective şi iniţiative

Europa 2020 reprezintă strategia pe zece ani (fiind lansată în anul 2010),
prin care Uniunea Europeană şi-a propus să abordeze problemele pe termen
scurt (mai ales cele referitoare la criză), cât și implementarea unor reforme
structurale legate de creșterea economică inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii și de ocupare a forței de muncă.
Europa 2020 propune, prin urmare, trei priorități interdependente45:
1. creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe
cunoaștere și inovare;
2. creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din
punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai
competitive;
3. creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată
ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea
socială și teritorială.
Obiectivele esenţiale stabilite pentru implementarea Strategiei Europa
2020 sunt46:
1. Ocuparea forţei de muncă – o rată de ocupare a forţei de muncă de
75 % în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani.
2. Cercetare, dezvoltare şi inovare – un nivel al investiţiilor publice şi
private în cercetare şi dezvoltare de 3 % din PIB-ul UE.
3. Schimbări climatice şi energie – reducerea cu 20 % a emisiilor de
gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30 %, în condiţii favorabile) faţă
de nivelurile înregistrate în 1990; creşterea ponderii surselor de
energie regenerabile până la 20 %; creşterea cu 20 % a eficienţei
energetice.

45
http://eur-lex.europa.eu/Stategia Europa 2020.
46
http://ec.europa.eu/

59
 4. Educaţie – reducerea abandonului şcolar sub 10 %; creşterea
ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în
vârstă de 30 - 34 de ani, la peste 40 %.
5. Sărăcie şi excluziune socială – reducerea numărului persoanelor
care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii
sociale cu cel puţin 20 de milioane.
Aceste cinci obiective se bazează pe șapte iniţiative specifice prin care
UE și autoritățile naționale își susțin reciproc eforturile pentru a stimula
obţinerea de progrese în cadrul fiecărei priorităţi:
1. „O Uniune a inovării, în vederea îmbunătățirii condițiilor-cadru și
accesului la finanțările pentru cercetare și inovare, astfel încât să se
garanteze posibilitatea transformării ideilor inovatoare în produse
și servicii care creează creștere și locuri de muncă”;
2. „Tineretul în mișcare, în vederea consolidării performanței
sistemelor de educație și pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața
muncii”;
3. „O agendă digitală pentru Europa, pentru accelerarea dezvoltării
serviciilor de internet de mare viteză și pentru a valorifica
beneficiile pe care le oferă o piață digitală unică gospodăriilor și
întreprinderilor”;
4. „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor,
pentru decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor,
pentru sprijinirea trecerii la o economie cu emisii scăzute de
carbon, pentru creșterea utilizării surselor regenerabile de energie,
pentru modernizarea sectorului transporturilor și promovarea
eficienței energetice”;
5. „O politică industrială adaptată erei globalizării, legată de
îmbunătățirea mediului de afaceri, în special pentru IMM-uri, și de
sprijinirea dezvoltării unei baze industriale solide și durabile care
să facă față concurenței la nivel mondial”;
6. „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă în
vederea modernizării piețelor muncii și a oferirii unei autonomii
mai mari cetățenilor, prin dezvoltarea competențelor acestora pe tot
parcursul vieții în vederea creșterii ratei de participare pe piața
muncii și a unei mai bune corelări a cererii și a ofertei în materie de
forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea profesională”;

60
 7. „Platforma europeană de combatere a sărăciei pentru garantarea
coeziunii sociale și teritoriale în aşa fel încât beneficiile creșterii și
locurile de muncă să fie distribuite echitabil, iar persoanelor care se
confruntă cu sărăcia și excluziunea socială să li se acorde posibili-
tatea de a duce o viață demnă și de a juca un rol activ în societate”.47
Obiectivele și inițiativele Strategiei Europa 2020 sunt transpuse în 11
obiective tematice, după cum urmează:
1. Cercetare şi inovare.
2. Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor.
3. Competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii.
4. Trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.
5. Adaptarea la schimbările climatice şi prevenirea şi gestionarea
riscurilor.
6. Protecţia mediului şi eficienţa resurselor.
7. Transport durabil şi eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor
reţelelor majore.
8. Ocuparea forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor.
9. Incluziune socială şi combaterea sărăciei.
10. Educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii.
11. Consolidarea capacităţii instituţionale şi administraţii publice
eficiente.

5.2. Cadrul strategic comun (CSC) pentru implementarea

Strategiei Europa 2020. Fondurile europene structurale şi de
investiţii (FSI)

Cadrul strategic comun (CSC) reprezintă un document elaborat de

Comisia Europeană, aprobat de Consiliul Europei și Parlamentul European prin
Regulamentul (CE) nr. 1.303/201348, care evidenţiază prioritățile pentru

47
http://eur-lex.europa.eu/Stategia Europa 2020
48
Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17
decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul European de Dezvoltare
Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune, Fondul European Agricol pentru
Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, precum și de stabilire
a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social
European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

61
Fondurile Structurale și de Investiții Europene (fondurile ESI). CSC oferă un
set de orientări direcționate către regiunile și statele membre care formulează în
mod clar punctele de referință legate de coordonarea obiectivelor regiunilor şi
implicit a fondurilor. Scopul său, prin urmare, este acela de a îmbunătăți
coordonarea între cele cinci fonduri structurale şi de investiţii – instrumente
financiare care vor contribui la sprijinirea dezvoltării economice a tuturor ţărilor
Uniunii Europene în conformitate cu obiectivele strategiei Europa 2020, de aşa
manieră încât să maximizeze atât impactul intervențiilor UE, cât şi contribuția
acestora la îndeplinirea obiectivelor. Cele cinci fonduri structurale şi de
investiţii sunt următoarele:
- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), care este
concentrat asupra domeniilor de investiții legate de funcţionarea
întreprinderilor (infrastructură, servicii pentru întreprinderi, inovare,
TIC și cercetare) și de prestarea de servicii pentru cetățeni din
domenii precum: energie, servicii etc.
- Fondul Social European (FSE), care urmăreşte primordial ocuparea
forței de muncă și mobilitatea lucrătorilor; investeşte în capitalul
uman prin educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții;
contribuie la promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei,
precum și la consolidarea capacității administrative.
- Fondul de Coeziune (FC), care este destinat statelor membre al căror
venit naţional brut (VNB) pe cap de locuitor este mai mic de 90 % din
media UE. Acesta vizează reducerea disparităţilor economice şi
sociale şi promovarea dezvoltării durabile şi se axează pe ameliorarea
mediului, dezvoltarea durabilă și TEN-T49.
- Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
reprezintă instrumentul de finanţare creat pentru a sprijini ţările
membre în implementarea Politicii Agricole Comune; are ca obiectiv
creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în sectorul
agricol, alimentar și forestier, precum și în zonele rurale, prin transfer
de cunoștințe și inovare, competitivitate în agricultură, gestionarea
optimă a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice,
dezvoltarea incluzivă a zonelor rurale.
- Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEPAM) este
fondul pentru politicile UE în domeniul pescuitului și al afacerilor
maritime, care va urmări viabilitatea și competitivitatea pescuitului și
49
Rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T).

62
 acvaculturii, în contextul sustenabilităţii mediului înconjurător. Mai
mult, va promova coeziunea socială și crearea de locuri de muncă în
comunitățile dependente de pescuit, mai ales prin diversificarea
activităților în alte sectoare maritime şi acțiuni în politica maritimă
integrată.
Cadrul Strategic Comun a reprezentat baza documentară pe care
autoritățile naționale și regionale din țările membre au folosit-o pentru
elaborarea Acordurilor de Parteneriat. Acordul de Parteneriat (AP) se încheie
între Comisia Europeană şi fiecare stat membru, fiind documentul de
programare care stabilește obiectivele şi priorităţile de finanţare din Fondurile
Europene Structurale și de Investiţii, în conformitate cu cele ale Strategiei
Europa 2020, pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.
Fondurile Cadrului Strategic Comun sunt esenţiale pentru a produce
schimbările structurale necesare și pentru a soluționa carențele din fiecare ţară
membră, în spiritul obiectivelor principale ale strategiei Europa 2020. Comisia
Europeană evidenţiază atenția particulară pe care statele membre ar trebui să o
acorde prioritizării cheltuielilor „care favorizează creșterea” (din domeniile
educației, cercetării, inovării și energiei), dar și eficienţei acestor tipuri de
cheltuieli.50
Fondurile structurale reprezintă, prin urmare, instrumente financiare
gestionate de Comisia Europeană; sunt fonduri nerambusabile (nu se restituie)
pe care solicitanţii sau beneficiarii de finanţare le pot accesa prin elaborarea şi
depunerea de proiecte/cereri de finanţare. Fondurile europene finanţează
Programele Operaţionale.
Programele Operaționale detaliază prioritățile de investiții și obiectivele
Acordurilor de Parteneriat, împărțindu-le pe acțiuni concrete. Comisia
Europeană negociază împreună cu autoritățile naționale și regionale priorităţile
de investiții, pentru ca apoi Programele Operaţionale în formă finală să fie
aplicate de statele membre și de regiuni. Mai mult, programul operaţional de
finanţare din fonduri structurale reprezintă un instrument prin care se asigură
gestiunea fondurilor europene nerambursabile, în vederea atingerii obiectivelor
generale şi specifice pentru perioada de referinţă.

50
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources

63
 5.3. Strategia de dezvoltare a României în spiritul Strategiei
Europa 2020

Analiza care a permis elaborarea Acordului de Parteneriat evidenţiază

disparitățile dintre România și celelalte ţări ale Uniunii Europene, care se
menţin pentru unele domenii sau chiar se adâncesc pentru altele. Prin urmare,
România, pentru perioada 2014 - 2020, şi-a prioritizat investiţii, folosind resurse
din fondurile ESI, în 11 obiective tematice. Alocarea orientativă pentru toate
fondurile ESI, pentru cele 11 obiective tematice şi priorităţi, în conformitate cu
Acordul de Parteneriat 2014 - 2020, şi pentru atingerea obiectivului global de
reducere a discrepanțelor de dezvoltare economică și socială între România și
statele membre ale UE, este de 30.619.198.367 € din care, 8.015.663.402 € din
FEADR.51
În conformitate cu Acordul de Parteneriat, cele 11 obiectivele tematice
sunt următoarele:
1. Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării.
2. Îmbunătățirea accesului la tehnologia informației și comunicațiilor,
a utilizării și a calității acesteia.
3. Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, a sectorului agricol
(pentru FEADR) și a sectorului pescuitului și acvaculturii (pentru
FEPAM).
4. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon
în toate sectoarele.
5. Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii
riscurilor și a gestionării riscurilor.
6. Conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării eficiente
a resurselor.
7. Promovarea transportului durabil și eliminarea blocajelor din
infrastructurile rețelelor importante.
8. Promovarea ocupării durabile și de calitate a forței de muncă și
sprijinirea mobilității forței de muncă.
9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei
forme de discriminare.
10. Investiția în educație, formare profesională pentru dezvoltarea
competențelor și învățare pe tot parcursul vieții.

51
http://www.fonduri-ue.ro/res/Acord de Parteneriat

64
 11. Creșterea capacității instituționale a autorităților publice și a
părților interesate și o administrație publică eficientă.
Cele 11 obiective tematice sunt destinate să răspundă pentru cinci
priorităţi de dezvoltare identificate.
I. Competitivitate și dezvoltare locală:
1. Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării.
2. Îmbunătățirea accesului la tehnologia informației și comunicațiilor,
a utilizării și a calității acesteia.
3. Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, a sectorului agricol și a
sectorului pescuitului și acvaculturii.
8. Promovarea ocupării durabile și de calitate a forței de muncă și
sprijinirea mobilității forței de muncă.
II. Populație și aspecte sociale:
2. Îmbunătățirea accesului la tehnologia informației și comunicațiilor,
a utilizării și a calității acesteia.
8. Promovarea ocupării durabile și de calitate a forței de muncă și
sprijinirea mobilității forței de muncă.
9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei
forme de discriminare.
10. Investiții în educație și formare profesională pentru dezvoltarea
competențelor și învățare pe tot parcursul vieții.
11. Creșterea capacității instituționale a autorităților publice și a
părților interesate și o administrație publică eficientă.
III. Infrastructură:
2. Îmbunătățirea accesului la tehnologia informației și comunicațiilor,
a utilizării și a calității acesteia.
7. Promovarea transportului durabil și eliminarea blocajelor din
infrastructurile rețelelor importante.
IV. Resurse:
4. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon în
toate sectoarele.
5. Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și
gestionarea riscurilor.
6. Conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării eficiente
a resurselor.
7. Promovarea transportului durabil și eliminarea blocajelor din
infrastructurile rețelelor importante.

65
 V.Guvernare:
2.Îmbunătățirea accesului la tehnologia informației și comunicațiilor,
a utilizării și a calității acesteia;
11. Creșterea capacității instituționale a autorităților publice și a
părților interesate și o administrație publică eficientă.
În conformitate cu prevederile AP, o absorbție completă a fondurilor
ESI în perioada 2014 - 2020, poate satisface doar o parte dintre nevoile socio-
economice și a neajunsurilor de ordin structural ale ţării noastre, identificate
prin analiza legată de elaborarea documentului de programare. Prioritățile de
dezvoltare teritorială stabilite în AP au fost corelate cu instrumente de abordare
integrată precum LEADER, Dezvoltarea Locală plasate sub Responsabilitatea
Comunității (DLRC), Investiţii Teritoriale Integrate (ITI).52

5.4. Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității

(DLRC) – Instrument financiar atractiv pentru dezvoltarea
locală

Pentru dezvoltarea zonelor locale, mai ales prin utilizarea eficientă a

fondurilor ESI, pentru perioada de programare 2014 - 2020, a fost propusă o
abordare integrată atât pentru problemele specifice zonelor, cât și legată de
oportunitățile acestora de dezvoltare. DLRC apare astfel ca o soluţie de
implicare a partenerilor locali (inclusiv societatea civilă și actorii economici) în
elaborarea și implementarea strategiilor locale integrate de dezvoltare durabilă
pentru zonele rurale, periurbane şi nu numai. Această metodă specifică este
complementară altor forme de sprijin de dezvoltare locală, inversând oarecum
abordarea dezvoltării tradiționale de „sus în jos” cu cea de „jos în sus”.
Cu ajutorul acestui instrument specific, comunitatea locală preia
controlul și construieşte un parteneriat local, care are rolul de a elabora și aplica
o strategie de dezvoltare integrată. Strategia va folosi punctele tari de ordin
social, de mediu și economice ale comunității, fiind mai puţin focusată pe
problemele comunităţii. Parteneriatul creat decide modul de gestiune a
fondurilor şi poate beneficia de finanțare pe termen lung.

52
http://www.fonduri-ue.ro/res/Acord de Parteneriat

66
 5.4.1. Principiile Dezvoltării Locale plasate sub Responsabilitatea
Comunității

1. Axarea pe anumite zone subregionale. Suportul financiar este

conectat zonelor unde este constatată cea mai mare nevoie şi unde sunt create
condiţii pentru asimilare. Soluțiile se bazează pe flexibilitate și adaptare, fiind
destinate cerințelor și oportunităților, pentru destinaţia şi momentul potrivit.
2. Plasarea sub responsabilitatea grupurilor de acțiune locală.
Grupurile de acţiune locală sunt constituite din reprezentanți ai mediilor socio-
economice locale publice și private și în care nici un grup de interese nu deține
mai mult de 49 % din dreptul de vot.
3. Utilizarea de strategii de dezvoltare locală pe zone integrate și
multisectoriale. Acțiunile implicate se bazează unele pe altele și se realizează
prin folosirea resurselor locale. Conexiunile cu actorii locali sunt îmbunătățite
pe orizontală, iar cu alte straturi din lanțul de aprovizionare sau livrare pe
verticală. Pot fi abordate diferite priorități și puncte de interes.
4. Inovarea. Pornind de la necesitățile și potențialul local, se
utilizează inovarea care poate include caracteristici inovatoare în contextul local
prin colaborare în rețea și cooperare. Parteneriatele constituite din universităţi,
centre de cercetare, nivelul superior al administraţiei pot deveni rampe de
lansare pentru „inovații sociale” prin folosirea la maximum a potenţialului lor şi
pot antrena resurse pentru dezvoltarea acestora.
5. Networking și cooperare. Comunitățile locale învață unele din
experiența celorlalte, indentificându-şi totodată aliați pentru consolidarea
poziției lor în contextul socio-economic global.

5.4.2. Principalele componente ale Dezvoltării Locale plasate sub

Responsabilitatea Comunității

Componentele Dezvoltării Locale Plasate sub Responsabilitatea

Comunităţii sunt cunoscute și sub numele de triada dezvoltării locale plasată
sub responsabilitatea comunității, iar modul în care interacționează constituie
fundamentul schimbării paradigmei pentru evoluţia dezvoltării locale şi
regionale.
Grupurile de Acţiune Locală reprezintă componenta principală a DLRC.
Grupurile sunt constituite din reprezentanţi locali ai sectoarelor public, privat și

67
social, precum: antreprenori şi asociaţiile acestora, autorităţi locale, asociaţii
rurale, grupuri de cetăţeni, comunitatea şi organizaţii de voluntariat. În procesul
de selecţie a proiectelor implementate în cadrul strategiilor, cel puţin 50 % din
voturi ar trebui să fie exprimate de partenerii care nu sunt autorităţi publice şi
niciun alt grup de interese nu va deţine singur mai mult de 49 % din drepturile
de vot.
Strategiile de dezvoltare locală se constituie ca a doua componentă a
triadei DLRC. Strategiile vor fi coerente cu programele în baza cărora sunt
susţinute, vor defini zona şi populaţia care fac obiectul strategiei, vor cuprinde o
analiză a necesităților de dezvoltare și a potențialului zonei (inclusiv o analiză
SWOT) şi vor descrie obiectivele, caracteristicile integrate și inovatoare ale
strategiei, inclusiv obiective măsurabile pentru realizări și rezultate. Strategiile
ar trebui să includă, de asemenea, un plan de acțiune care să demonstreze modul
în care obiectivele sunt transpuse în proiecte concrete, managementul și
monitorizarea acestora și un plan financiar. „Strategia devine ,,foaia de parcurs”
pentru implementarea DLRC, iar Grupurile de Acțiune Locală selectează și
implementează, de regulă, proiectele în funcție de contribuția pe care o aduc la
obiectivele strategiei.”53
Zona vizată de o strategie locală este componenta a treia a Dezvoltării
Locale Plasate sub Responsabilitatea Comunităţii. Aceasta ar trebui să fie
coerentă fizic, social şi/sau economic, direcţionată și să ofere o masă critică
suficientă pentru implementare efectivă. Coerența zonelor este dată de existenţa
unor probleme comune care necesită o abordare integrată. Grupurile de Acțiune
Locală (GAL) vor defini teritoriile efective și populația care vor fi vizate de
strategiile de dezvoltare locală. Numărul de locuitori ar trebui să fie de minimum
10.000 şi de maximum 150.000, limite care pot fi depăşite în situaţii justificate.

5.5. Programe Operaţionale pentru perioada de referinţă 2014 -

2020 în România

Programele care au gestionat fonduri structurale în România pentru

perioada anilor 2007 - 2013 au fost următoarele:
 Programul Operaţional Regional (POR). Obiectivul general al
POR 2014 - 2020 este „creșterea competitivității economice și

53
http://ec.europa.eu/

68
 îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și
regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a
condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o
dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod
eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de
asimilare a progresului tehnologic.” Obiectivul său general este
transpus în 11 axe prioritare şi o axă de asistență tehnică.54
 Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Obiectivul
global al acestui program operaţional este acela de dezvoltare a
infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenire a riscurilor,
la standarde europene, pentru generarea condiţiilor de creştere
economică sustenabilă, cu utilizarea sigură şi eficientă a resurselor
naturale. Nevoile identificate au permis structurarea strategiei de
investiţii în opt axe prioritare, dintre care: două axe pentru
infrastructura de transport, două axe pentru protecţia mediului şi
managementul riscurilor şi trei axe pentru energie curată şi
eficienţă energetică.55
 Programul Operaţional Capital Uman (POCU) stabilește prioritățile
de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către
România în domeniul resurselor umane, continuând astfel eforturile
realizate în perioada 2007 ‐ 2013. În vederea atingerii obiectivelor
propuse, în cadrul POCU au fost stabilite șapte axe prioritare
(dintre care una de asistenţă tehnică, cărora le corespund 13
priorități de investiții).
 Programul Operaţional Competitivitate (POC). Conform
documentelor de programare, obiectivul general al POC este de „a
contribui la realizarea obiectivului global al Acordului de
Parteneriat prin susţinerea CDI şi TIC pentru competitivitate şi
dezvoltare”. Programul susține investiții legate de creşterea
competitivității economice, care vor răspunde nevoilor pentru
cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) și pentru infrastructura
subdezvoltată de TIC (implicit servicii insuficient dezvoltate), cu
efecte în economie și societate, prin creștere și sustenabilitate.56

54
http://www.mdrap.ro/dezvoltare-regionala
55
http://www.fonduri-ue.ro/
56
http://www.poscce.research.ro

69
  Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate
(POAD) este programul operaţional care sprijină distribuirea de
alimente şi asistenţă materială de bază pentru persoanele cele mai
defavorizate, conform art. 2(5) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014
al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014
privind Fondul European de Ajutor Destinat celor mai Defavorizate
Persoane. Fostul Program European de Ajutorare a Persoanelor
Defavorizate (PEAD) derulat în perioada 2007 - 2013 de Agenția
de Plăți şi Intervenție în Agricultură, devine Programul Operațional
Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), începând cu anul
2014, aparţinând de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor
Vârstnice, cât şi Ministerul Afacerilor Interne își menţin parte din
atribuțiile avute anterior legat de derularea programului. Consiliile
județene implicate în derularea anteriorului PEAD nu vor mai avea
atribuții în actualul POAD. Primăriile participante la Programul
POAD vor avea atribuții sporite.57
 Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA).
Strategia acestui program abordează deficiențele principale
identificate în administrația publică și vine în întâmpinarea
nevoilor și cerințelor identificate. Prin intermediul a trei axe
prioritare sunt transpuse ţintele sale legate de obţinerea unei
administrații publice moderne, cu resurse umane competente și
management adecvat al acestora, cu management eficient și
transparent în utilizarea resurselor, cu o structură instituțional-
administrativă potrivită, care să opereze în baza procedurilor clare,
simple și predictibile.58
 Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT). Obiectivul
acestui program este acela de asigurare a capacității și a
instrumentelor necesare pentru coordonare eficientă, gestionare și
control a sprijinului financiar din FESI, dar și o implementare
eficientă și corectă a POAT, POIM și POC, prin intermediul a trei
axe prioritare: AP 1 – Întărirea capacității beneficiarilor de a
pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea
informațiilor privind aceste fonduri; AP 2 – Sprijin pentru

57
http://www.fonduri-ue.ro/
58
http://www.fonduriadministratie.ro/

70
 coordonarea, gestionarea și controlul FESI; AP 3 – Creșterea
eficienței și eficacității resurselor umane implicate în sistemul de
coordonare, gestionare şi control al FESI în România.59
 Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) susține
dezvoltarea spațiului rural prin abordarea strategică a următoarelor
trei obiective majore: restructurarea şi creşterea viabilităţii exploa-
taţiilor agricole; gestionarea durabilă a resurselor naturale și
combaterea schimbărilor climatice; diversificarea activităţilor eco-
nomice; crearea de locuri de muncă; îmbunătățirea infrastructurii şi
serviciilor pentru îmbunătățirea calităţii vieţii în zonele rurale.60

59
http://www.poat.ro/
60
http://www.madr.ro

71
 Capitolul VI
PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ
2014 - 2020, SURSĂ DE FINANŢARE PENTRU
COMUNITĂŢILE RURALE DIN ROMÂNIA

6.1. Aspecte generale privind Programul Naţional de Dezvoltare

Rurală 2014 - 2020

În efortul autorilor de a structura informaţiile relevante legate de

accesarea fondurilor europene din FEADR prin intermediul PNDR, au fost
folosite cele mai actuale informaţii disponibile. Abordarea aleasă a fost aceea
de a utiliza cel mai adesea exprimarea originală din documentele de
programare, pentru a nu lăsa loc interpretării eronate sau distorsionării în vreun
fel a sensului informaţiilor.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) reprezintă programul
de măsuri elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)
împreună cu Comunitatea Europeană, fiind finanţat din Fondul European
Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Cele șase priorităţi legate de dezvoltarea agriculturii şi a spaţiului rural
pentru România, aşa cum sunt specificate în PNDR, sunt următoarele:
1. Încurajarea transferului de cunoștințe și a inovării în agricultură, în
silvicultură și în zonele rurale.
2. Creșterea viabilităţii fermei şi a competitivității tuturor tipurilor de
agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole
inovative și a gestionării durabile a pădurilor.
3. Promovarea organizării lanțului alimentar, inclusiv procesarea şi
comercializarea produselor agricole, a bunăstării animalelor şi a
gestionării riscurilor în agricultură.
4. Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor care sunt
legate de agricultură și silvicultură.
5. Promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției
către o economie cu emisii reduse de carbon și rezilienţă la
schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și silvic.
6. Promovarea incluziunii sociale, reducerea sărăciei și dezvoltare
economică în zonele rurale.

72
 Măsurile acestui program, care vor contribui la dezvoltarea agriculturii
şi a spaţiului rural din România în perioada 2014 - 2020, sunt conectate la
priorităţile şi domeniile de intervenţie şi includ toate tipurile de activităţi
desfăşurate în spaţiul rural. Acestea sunt denumite şi codificate diferit faţă de
anteriorul program destinat perioadei de programare 2007 - 2013. Dimensiunea
economică a exploataţiilor agricole se exprimă ca Producţie Standard totală (SO
din eng. Standard Output), fiind calculată în euro. Coeficienţii Producţiei
Standard (SO 2010) s-au calculat de Compartimentul RICA61, folosind
producţiile obţinute de la exploatații agricole pe culturi şi specii de animale, ca
medie a anilor 2008 - 2012. Viitoarea versiune a Coeficienţilor Producţiei
Standard (SO 2016) va fi calculată ca medie a anilor 2011 - 2015.62
Denumirile măsurilor au fost atent formulate pentru a uşura înţelegerea
destinaţiei acestora.
- M 01 – Transfer de cunoştinţe şi acţiuni de informare;
- M 02 – Servicii de consiliere;
- M 04 – Investiții în active fizice;
- M 06 – Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor;
- M 07 – Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale;
- M 08 – Investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și ameliorarea
viabilității pădurilor;
- M 09 – Sprijin pentru înfiinţarea grupurilor de producători;
- M 10 – Agro-mediu şi climă;
- M 11 – Agricultură ecologică; cultură ecologică;
- M 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale
sau cu alte constrângeri specifice;
- M 15 – Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea
pădurilor;
- M 16 – Cooperare;
- M 17 – Gestionarea riscurilor;
- M 19 – Dezvoltarea locală (LEADER).
Pot beneficia de fondurile nerambursabile, prin intermediul măsurilor şi
sub-măsurilor din cadrul PNDR 2014 - 2020, aşa cum sunt menţionate și în
Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013, următoarele categorii63:

61
Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole.
62
Regulamentul (CE) nr. 1.242/2008.
63
Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 - 2020, versiunea oficială.

73
 - entităţi publice şi/sau private, inclusiv asociații ale acestora – persoane
juridice care au competenţă în domeniul formării profesionale,
informării, serviciilor de consiliere și promovării;
- fermieri – condițiile specifice sunt descrise în fișele măsurilor;
- tineri fermieri în conformitate cu definiţia prevăzută la art. 2 din
Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013;
- persoane juridice de drept privat înregistrate conform legislației
naționale (PFA, ÎI, IF, întreprinderi) – condițiile specifice sunt
descrise în fișele măsurilor;
- unități administrativ-teritoriale, comune și/sau asociațiile acestora;
- grupuri de producători, cooperative, constituite conform legislației în
vigoare, inclusiv cele din sectorul pomicol;
- grupuri operaționale;
- parteneriate constituite;
- deţinători publici și privați de teren agricol şi neagricol și asociațiile
acestora;
- proprietari de pădure şi/sau asociaţiile acestora;
- administratorii fondului forestier de stat proprietate publică a statului;
- organizaţii/federaţii ale utilizatorilor de apă, proprietari/deţinători de
terenuri agricole constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- organizații neguvernamentale;
- unităţi de cult;
- fonduri mutuale pentru agricultură constituite în conformitate cu
legislația națională ca asociații juridice non-profit, acreditate de către
autoritatea competentă;
- parteneriate public-private de tip GAL;
- Autoritatea de Management, Agenții de Plată, Autoritatea
competentă, alte organisme implicate în implementarea PNDR.
Cheltuielile neeligibile generale, aplicabile mai multor măsuri, aşa cum
sunt specificate în PNDR 2014 - 2020, sunt următoarele64:
- cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente „second
hand”;
- cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a
proiectului cu excepţiile menţionate în Regulamentul (UE) nr.
1.305/2013 şi în ghidurile măsurilor;

64
Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 - 2020, versiunea aprobată
26 mai 2015.

74
 - cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal şi
pentru transport persoane, cu excepţiile menţionate în mod specific
(de exemplu: mijloacele de transport utilizate de echipa GAL-sM
19.4);
- cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează
aceleași costuri eligibile;
- cheltuieli legate de dobânzi debitoare, achiziţionarea de terenuri
construite și neconstruite, taxa pe valoarea adăugată (cu excepţii
precizate la fiecare măsură şi submăsură);
- în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele
de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a
dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare.

6.2. Prezentarea cerinţelor pentru accesarea unor măsuri finanţate

prin PNDR 2014 - 2020

Accesarea Măsurii 01 – Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi

acţiuni de informare65
Implementarea măsurii va aduce un aport major în formarea profesională
şi dobândirea de competenţe, în activităţile demonstrative și acţiunile de
informare, toate acestea putând contribui la aplicarea managementului adecvat
la nivelul fermelor agricole şi adoptarea bunelor practici de mediu.
Submăsura 1.1. Sprijin pentru formarea profesională şi dobândirea de
competențe
Submăsura susţine „cursurile de formare profesională de scurtă durată
(ex.: inițiere, perfecționare), cu perioade diferențiate de pregătire, în funcţie de
nivelul de pregătire al beneficiarilor finali, precum și de tematica programului
de formare profesională„.
Cerinţe legate de eligibilitatea solicitantului
Solicitantul trebuie să fie entitate publică sau privată, furnizoare de
servicii de formare profesională şi va îndeplini următoarele condiţii:
- este persoană juridică, constituită în conformitate cu legislaţia în
vigoare în România;

65
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M01

75
 - în obiectul său de activitate are prevăzute activități specifice
domeniului de formare profesională;
- dispune de personal propriu sau cooptat calificat;
- dovedește experiență similară în proiecte de formare profesională;
- are acces la o logistică corespunzătoare activităţii specifice de
formare;
- dispune de capacitate tehnică şi financiară, necesare derulării
activităţilor specifice de formare;
- nu este în dificultate financiară.
Cerinţe legate de eligibilitatea proiectului
Submăsura acordă sprijin financiar pentru cursurile de formare
profesională de scurtă durată, cu perioade diferențiate de pregătire în funcţie de
nivelul de pregătire al fermierilor, precum și de tematica programului de
formare profesională. Programele de formare profesională vor urmări:
- îmbunătățirea cunoștințelor fermierilor în scopul practicării de tehnici
și tehnologii agricole inovative, inclusiv ca urmare a rezultatelor
cercetării;
- îmbunătățirea cunoștințelor legate de standarde comunitare la nivelul
fermei, îmbunătățirea calității producției;
- diversificarea activităților agricole în exploatațiile agricole;
- îmbunătățirea cunoștințelor privind managementul durabil al terenurilor
agricole, însușirea cunoștințelor privind eco-condiționalitatea și
aplicarea unor metode de producție compatibile cu întreținerea și
ameliorarea peisajului, respectiv mediu și climă;
- participanții la cursurile de formare sunt persoane care activează în
sectoarele agricol și agroalimentar, inclusiv beneficiari ai măsurilor
de mediu și climă.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Prin această submăsură se finanţează:
 cheltuieli cu onorariile prestatorului (inclusiv cazare, masă și transport);
 cheltuieli pentru derularea acțiunilor, după cum urmează:
- cazare, masă și transport participanți, după caz;
- materiale didactice și consumabile;
- închirierea de echipamente necesare;
- închirierea de spaţii pentru susținerea acțiunilor de formare.
 alte cheltuieli strict legate de implementarea acţiunilor de formare
profesională.

76
 Cheltuielile propuse trebuie să fie eligibile, rezonabile, justificate şi să
corespundă principiilor unei bune gestionări financiare, în special din punct de
vedere al raportului preţ-calitate. Valoarea proiectului va fi stabilită
proporțional cu nivelul (aria teritorială, grupul țintă, tematică) la care acesta se
va implementa (național, regional sau județean). Ajutorul public nerambursabil
va fi de 100 % din totalul cheltuielilor eligibile.
Submăsura 1.2. Sprijin pentru activităţi demonstrative şi de informare
Prin această submăsură se urmăreşte „îmbunătăţirea cunoştinţelor de
bază în rândul fermierilor/micilor procesatori care activează în sectorul
agroalimentar prin extinderea domeniului de aplicare şi sprijinirea altor acțiuni
pe termen scurt, cum ar fi activitățile demonstrative și acțiunile de informare”.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul trebuie să fie entitate publică și/sau privată (inclusiv asocieri
ale acestora), care în obiectul de activitate are activități de informare/
demonstrare și/sau diseminare şi va îndeplini următoarele condiţii:
- este persoană juridică constituită în conformitate cu legislaţia în
vigoare în România;
- în obiectul său de activitate are prevăzute activități specifice
domeniului;
- dispune de personal propriu sau cooptat calificat în domeniile
corespunzătoare tematicilor prevăzute;
- are acces la dotarea corespunzătoare activităţii specifice;
- dispune de capacitate tehnică şi financiară necesară derulării
activităţilor specifice de informare;
- nu este în dificultate financiară.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Participanții la activitățile de informare și activități demostrative sunt
persoane care activează în sectoarele agricol, agroalimentar și protecția
mediului.
Măsura poate sprijini următoarele tipuri de activităţi:
- activități demonstrative care se vor materializa prin sesiuni practice
legate de demonstrarea unor noi tehnologii, folosirea de mașini și
utilaje noi, metode noi de protecție a culturilor sau tehnici specifice
de producție; activitatea poate avea loc într-o fermă sau în alte locații,
cum ar fi: centre de cercetare, expoziții, târguri de profil etc.;
- acțiuni de informare: activități de difuzare a informațiilor cu privire la
agricultură, mediu, sectorul agro-alimentar.

77
 Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Prin această submăsură se finanţează:
 cheltuieli cu onorariile prestatorului (inclusiv cazare, masă și transport);
 cheltuieli pentru derularea acțiunilor, după cum urmează:
- cazare, masă și transport participanți, după caz;
- materiale didactice și consumabile;
- materiale de informare şi promovare;
- închirierea de echipamente necesare;
- închirierea de spaţii pentru susținerea acțiunilor de informare și
demonstrative.
 alte cheltuieli strict legate de implementarea acţiunilor de informare și
demonstrative.
Cheltuielile propuse trebuie să fie eligibile, rezonabile, justificate şi să
corespundă principiilor unei bune gestionări financiare, în special din punct de
vedere al raportului preţ-calitate. Valoarea proiectului va fi stabilită
proporțional cu nivelul (aria teritorială, grupul țintă, tematică) la care acesta se
va implementa (național, regional sau județean). Suportul financiar neram-
bursabil va fi de 100 % din totalul cheltuielilor eligibile.

Accesarea Măsurii 02 – Servicii de consiliere, servicii de gestionare a

fermei și servicii de înlocuire în cadrul
fermei66
Această măsură „va completa nevoia de servicii gratuite oferite de
sistemul public de consiliere, în special pentru fermele mici și mijlocii, tinerii
fermieri, cooperative și grupuri de producători, precum și micii întreprinzători
din mediul rural, potențiali beneficiari ai măsurilor de investiții în PNDR 2014 -
2020, care nu au resursele de a achiziționa serviciile necesare, prestate de
sistemul privat. Serviciile de consiliere se acordă în scopul inițierii și dezvoltării
afacerii, inclusiv pentru pregătirea și implementarea planului de afaceri”.
Submăsura 2.1. Servicii de consiliere pentru fermieri, tineri fermieri,
microîntreprinderi și întreprinderi mici
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Pentru a fi eligibil, solicitantul se va încadra în una din următoarele
categorii de organizaţii:

66
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M02

78
 - furnizori de servicii de consiliere, entităţi publice și/sau private
înfiinţate conform legislaţiei în vigoare care au competenţe în
domeniul acoperit de submăsură;
- brokeri de inovare.
Solicitantul va îndeplini următoarele condiţii minime pentru furnizorii
de servicii de consiliere:
- se încadrează în categoria de beneficiari eligibili;
- este persoană juridică, constituită în conformitate cu legislaţia în
vigoare în România;
- în obiectul său de activitate are prevăzute activități specifice domeniului;
- dispune de personal propriu sau cooptat, calificat;
- are acces la o logistică corespunzătoare activităţii specifice de consiliere;
- dispune de capacitate tehnică şi financiară necesare derulării
activităţilor specifice de consiliere;
- nu este în dificultate financiară.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Submăsura finanţează activităţi de consiliere pentru:
- modernizarea exploatațiilor, consolidarea competitivității, integrarea
sectorială, inovarea și orientarea spre piață, precum și promovarea
antreprenoriatului;
- îndeplinirea standardelor naționale și comunitare;
- întocmirea și managementul implementării planului de afaceri, inclusiv
tratarea aspectelor legate de protecția mediului pentru: ferme mici;
instalarea tinerilor fermieri; dezvoltarea de noi activități non agricole
pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici din spațiul rural;
înființarea şi recunoașterea grupurilor de producători;
- activități de consultanță și animare a grupurilor operaționale ale PEI67;
- activități de consultanță pentru înființarea cooperativelor agricole;
- activități de consultanță pentru beneficiarii măsurii de mediu și climă
precum și agricultură ecologică.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Prin această submăsură se finanţează:
- cheltuieli cu onorariile prestatorului (inclusiv cazare, masă și transport);
- cheltuieli privind spaţiile de furnizare a consultanței;
- alte cheltuieli justificate care sunt legate de serviciile de consultanță
sprijinite.
67
Parteneriatului European pentru Inovare

79
 Cheltuielile propuse trebuie să fie în lista celor eligibile, să fie
rezonabile, justificate şi să corespundă principiilor unei bune gestionări
financiare, în special din punct de vedere al raportului preţ-calitate. Sprijinul
acordat în cadrul măsurii nu poate depăși suma maximă eligibilă de 1.500 de
euro/beneficiar, pentru o perioadă de 3 ani. Suportul financiar nerambursabil va
fi de 100 % din totalul cheltuielilor eligibile.

Accesarea măsurii 04 – Investiții în active fizice68

Din Acordul de Parteneriat și din analiza SWOT, rezultă că există nevoi
stringente legate de investițiile din agricultură și din sectorul de prelucrare a
produselor alimentare. Numai prin realizarea acestor investiţii se poate
îmbunătăți competitivitatea şi se poate moderniza sectorul agro-alimentar
românesc.
Submăsura 4.1. Sprijin pentru investiţii în exploataţii agricole
Această submăsură va permite sprijinul investiţiilor „orientate spre
creşterea competitivităţii exploataţiilor agricole prin dotarea cu utilaje şi
echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum şi
investiţiile pentru modernizarea fermelor (prioritate va fi acordată celor de
dimensiuni medii şi asocierilor de ferme mici și medii) și îmbunătațirea calității
activelor fixe”.
Cerinţe legate de eligibilitatea solicitantului
Solicitantul se poate încadra în una din următoarele categorii:
- fermier (cu excepția persoanelor fizice neautorizate);
- cooperativă (cooperativele agricole și societățile cooperative agricole);
- grup de producători.
Solicitantul trebuie să asigure cofinanțarea investiției.
Cerinţe legate de eligibilitatea proiectului
Investiția se va realiza în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică
de minimum 8.000 SO (valoarea producției standard) şi trebuie să respecte
prevederile legislației în vigoare.
Operaţiunile eligibile prin submăsură sunt:
- investiții în înființarea, extinderea şi/sau modernizarea fermelor
zootehnice, inclusiv tehnologii eficiente de reducere a poluării și
respectarea standardelor;

68
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M04_-_Investi%C8%9Bii_%C3%AEn_active_fizice_articolul_17_vers_aprob.pdf

80
- investiții în înființarea, extinderea şi/sau modernizarea fermelor vegetale,
inclusiv capacități de stocare, condiționare, sortare, ambalare a
producției vegetale pentru creșterea valorii adăugate a produselor;
- investiții în scopul îndeplinirii standardelor comunitare în cazul
tinerilor fermieri şi în cazul modernizării exploatațiilor agricole;
- înființarea şi/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei,
inclusiv utilităţi şi racordări;
- investiții în procesarea produselor agricole la nivel de fermă, precum
și investiții în vederea comercializării;
- investiții în înființarea şi/sau modernizarea instalaţiilor pentru irigaţii
în cadrul fermei;
- investiții în producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile în
cadrul fermei ca şi componentă în cadrul unui proiect de investiţii;
- investițiile în producerea de energie din surse regenerabile;
- investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și
achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
În cadrul acestei submăsuri, sunt eligibile cheltuielile pentru:
- construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din
cadrul fermei, destinate activității productive, inclusiv căi de acces în
fermă, irigații în cadrul fermei și racordarea fermei la utilități;
- amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare în
cadrul unui lanț alimentar;
- achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini/utilaje şi echipamente
noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv;
- achiziționarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport
compacte, frigorifice, inclusiv remorci și semiremorci specializate în
scopul comercializării produselor agricole în cadrul unui lanț
alimentar integrat;
- cheltuieli generate de înființarea plantațiilor pentru struguri de masă și
alte plantații perene;
- cheltuieli determinate de conformarea cu standardele comunitare în
cazul tinerilor fermieri și investiții determinate de conformare cu
noile standarde în cazul modernizării exploatațiilor agricole;
- achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de
brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.

81
 Valoarea finanţării europene este cuprinsă între limitele maxime de
100.000 de euro şi 2.000.000 euro în funcţie de dimensiunea fermei şi tipul de
proiect. Pentru asociaţii şi grupuri de producători, valoarea sprijinului va fi de
maximum 2.000.000 de euro, indiferent de tipul investiţiei.
Submăsura 4.2. Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul
produselor agricole
Prin intermediul acestei submăsuri, se acordă sprijin întreprinderilor
care investesc în active corporale şi necorporale legate de procesarea şi
marketingul produselor agricole exceptând produsele pescărești, pentru:
„înfiinţarea și/sau modernizarea unităţilor de procesare şi comercializare;
introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese;
aplicarea măsurilor de protecţia mediului, inclusiv scăderea consumului de
energie și a emisiilor GES; promovarea investiţiilor pentru producerea şi
utilizarea energiei din surse regenerabile; creşterea numărului de locuri de
muncă”.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul se va încadra în una din următoarele categorii: întreprindere
(definită conform legislației naționale în vigoare), cooperativă (societate
cooperativă agricolă, societate cooperativă de valorificare, cooperativă
agricolă), grup de producători (constituite în baza legislației naționale în
vigoare). Solicitantul trebuie să asigure cofinanțarea investiției şi să nu se afle
în dificultate, în conformitate cu legislația în vigoare.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin
prevăzute prin submăsură:
 Investiţii în active corporale:
- înființarea, extinderea și/sau modernizarea și dotarea unităților de
procesare, inclusiv investiții privind marketingul produselor (ex.:
etichetare, ambalare);
- înființarea, extinderea și/sau modernizarea de rețele locale de
colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și capacități de
ambalare;
- investiţii pentru îmbunătăţirea controlului intern al calităţii și
conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană
pentru prelucrarea și comercializarea produselor agro-alimentare;
- investiţii pentru producerea și utilizarea energiei din surse
regenerabile (solară, eoliană, geotermală), a energiei produse cu

82
 ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității procesatoare
exclusiv pentru consumul propriu și investiții în eficienţă
energetică, ca operaţiuni din cadrul unui proiect de investiţii;
- investiții în procesarea produselor agricole incluse în lista cuprinsă
în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
 Investiții în active necorporale:
- organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii
şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile
corporale ale proiectului;
- achiziționarea de tehnologii (know-how), patente şi licenţe pentru
pregătirea implementării proiectului;
- achiziţionarea de software, considerat necesar în documentația
tehnico-economică a proiectului.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
În cadrul acestei submăsuri sunt eligibile cheltuielile pentru:
- construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de
procesare;
- achiziţionarea, inclusiv în leasing de utilaje noi, instalaţii, echipamente
şi mijloace de transport specializate;
- cheltuieli generate de îmbunătățirea controlului intern al calității și
conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană pentru
procesarea și comercializarea produselor agro-alimentare;
- cheltuieli aferente marketingului produselor obținute;
- cheltuieli generate de investițiile în active necorporale.
Valoarea maximă a finanţării europene va fi de:
- 1.000.000 de euro pe proiect pentru IMM-uri;
- 1.500.000 de euro pe proiect pentru alte întreprinderi;
- 2.500.000 de euro pe proiect pentru investițiile care conduc la un lanț
alimentar integrat, precum şi pentru forme asociative (cooperative și
grupuri de producători) în cazul proiectelor care nu presupun
investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat.
Submăsura 4.3. Sprijin pentru investiții în infrastructură legate de
dezvoltarea, modernizarea și adaptarea sectoarelor
agricol și forestier
Prin această submăsură se acordă sprijinul pentru: sectorul agricol –
legat de înființarea, extinderea și modernizarea infrastructurii agricole de acces
către ferme; sectorul silvic legat de înființarea, extinderea și modernizarea

83
căilor de acces în cadrul fondului forestier; irigații – legat de modernizarea
infrastructurii existente de irigații.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul se va încadra în una din următoarele categorii:
- pentru domeniul agricol: unitate administrativ-teritorială şi/sau asociaţii
ale acestora constituite conform legislației naționale în vigoare;
- pentru domeniul silvic: persoană juridică de drept privat/altă formă de
organizare, proprietar de pădure şi/sau asociaţiile acestora conform
legislației în vigoare; unitate administrativ-teritorială şi/sau asociaţii
ale acestora, proprietari de pădure; administratorul fondului forestier
proprietate publică a statului conform legislației în vigoare;
- pentru irigaţii: organizaţie/federaţie a utilizatorilor de apă, constituită
din proprietari/utilizatori de terenuri agricole în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Cerinţele comune pentru toate tipurile de sprijin sunt:
 investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de
sprijin prevăzute prin submăsură;
 solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
 investiția va respecta prevederile legislației europene privind efectele
asupra mediului;
 solicitantul se angajează să asigure funcționarea la parametri proiectați
și întreţinerea investiţiei, pe o perioadă de minimum 5 ani de la ultima
tranşă de plată.
Cerinţe specifice fiecărui tip de sprijin:
 Sprijin pentru infrastructura de acces agricolă:
- solicitanții trebuie să facă dovada proprietății/administrării
terenului pe care se realizează investiția;
- investiția trebuie să fie racordată la un drum existent.
 Sprijin pentru infrastructura de acces silvică:
- solicitantul investiţiilor trebuie să facă dovada proprietății asupra
terenului/administrării în cazul domeniului public al statului;
- solicitantul trebuie să facă dovada faptului că investiția se regăsește
în amenajament silvic și în inventarul deținătorului.
 Sprijin pentru infrastructura de irigații:
- investiția trebuie să se regăsească într-un plan de management al
bazinului hidrografic;

84
 - investiția prevede contorizarea apei;
- în cazul în care corpul de apă subterană sau de suprafață este
satisfăcător, conform avizului autorității competente, investiția
trebuie să asigure, în urma unei evaluări ex-ante, posibile economii
de apă cu o valoare minimă de 5 % față de parametrii tehnici/
infrastructura existentă, cu excepția investițiilor în infrastructura de
irigații a căror sursă de apă sunt bazinele de colectare şi stocare a
apei de irigat și care nu afectează corpuri de apă subterană sau de
suprafață;
- în cazul în care investiția afectează corpuri de apă subterană sau de
suprafață care sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere al cantității
de apă în planul de management al bazinului hidrografic, investiția
trebuie să asigure o reducere a utilizării apei de cel puțin 50 % din
potențialul economiei de apă, posibil a fi realizat prin investiție, cu
excepția investițiilor în infrastructura de irigații a căror sursă de apă
sunt bazinele de colectare şi stocare a apei de irigat și care nu
afectează corpuri de apă subterană sau de suprafață;
- investiția vizează suprafețe identificate în Strategia investițiilor în
sectorul irigațiilor;
- investiția trebuie să respecte prevederile legislației în vigoare
privind efectele asupra mediului, iar în cazul în care aceasta poate
avea efecte negative asupra mediului, investiția va fi precedată de o
evaluare a impactului preconizat asupra mediului;
- solicitantul să facă dovada deţinerii în folosinţă a terenului/activului
fizic aferent investiţiei;
- sistemul de irigații prevăzut prin proiect trebuie să fie racordat la
un sistem (infrastructura principală) funcțional în funcție de soluția
tehnică.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:
- construcția, extinderea şi/sau modernizarea drumurilor agricole către
ferme (căi de acces din afara exploatațiilor agricole);
- construcția, extinderea şi/sau modernizarea drumurilor forestiere;
- modernizarea infrastructurii secundare de irigații, clădirilor aferente
stațiilor de pompare și/sau racordarea la utilități, sisteme de
contorizare a apei, inclusiv construcția/modernizarea bazinelor de
colectare şi stocare a apei de irigat.

85
 Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100 % din totalul
cheltuielilor eligibile. Sprijinul financiar nu va depăși 1.000.000 de euro pe
proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune și
drumurile agricole de acces și 1.500.000 de euro pe proiect pentru amenajarea
sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare, precum și
drumurilor forestiere.

Accesarea Măsurii 06 – Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor69

Scopul esenţial al măsurii este promovarea creării și dezvoltării unor noi
activități economice în zonele rurale din România, pe de o parte pentru unele
categorii de afaceri din domeniul agricol, iar pe de altă parte pentru
diversificarea activităţilor din spaţiul rural.
Submăsura 6.1. Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri
Măsura va putea permite tinerilor fermieri rezidenți, care posedă
cunoștinte de bază în domeniul agronomic, să se instaleze ca şefi/manageri ai
fermei. Încurajarea tinerelor familii din spaţiul rural să se stabilizeze în spaţiul
rural, va genera un efect pozitiv asupra capitalului social rural şi asupra
economiei rurale.
În conformitate cu specificaţiile din Fişa Măsurii 06, instalarea tânărului
fermier trebuie să fie începută și încă în curs de derulare când acesta depune
cererea de finanţare pentru primirea suportului financiar. Prin urmare, instalarea
tânărului se face în trei etape principale:
- înregistrarea ca micro-întreprindere/întreprindere mică cu maximum
24 de luni înaintea depunerii cererii de finanţare (etapă în care
pregătește planul de afaceri, organizează activităţile administrative,
achiziționează bunurile etc.), etapă care se va finaliza înaintea depunerii
cererii de finanţare;
- depunerea cererii de finanţare împreună cu anexele solicitate;
- finalizarea instalării tânărului fermier, care este efectivă prin imple-
mentarea corectă a planului de afaceri.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul se va încadra în una din următoarele categorii:
- tânăr fermier70: o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la
momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările

69
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M06_Dezvoltarea_fermelor_%C8%99i_a_%C3%AEntreprinderilor_art._19_vers_ap
rob.pdf

86
 profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o
exploatație agricolă ca unic șef al respectivei exploatații;
- persoană juridică în care un tânăr fermier se instalează împreună cu
alţi tineri fermieri şi care exercită un control efectiv pe termen lung în
ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, beneficii și riscuri
financiare în cadrul exploataţiei respective.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
 solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor
şi întreprinderilor mici;
 solicitantul are o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică
cuprinsă între 12.000 şi 50.000 SO (valoare producţie standard);
 solicitantul prezintă un plan de afaceri, care va conţine următoarele
elemente minime:
- situația economică inițială a exploatației agricole;
- etapele și obiectivele propuse pentru dezvoltarea exploatației
agricole;
- detaliile privind acțiunile, inclusiv cele legate de sustenabilitatea
mediului și de utilizarea eficientă a resurselor, necesare pentru
dezvoltarea exploatației agricole.
 solicitantul are domiciliul stabil în una dintre unitățile administrativ-
teritoriale pe teritoriul căreia se află exploatația;
 solicitantul devine fermier activ în termen de 18 luni de la data
instalării;
 solicitantul demonstrează, înaintea celei de-a doua tranșe de plată,
îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploatației prin
producția proprie comercializată în procent de minimum 20 % din
valoarea primei tranșe de plată;
 solicitantul nu deţine concomitent un alt loc de muncă în afara unității
teritorial-administrative în care este situată exploatația, sau a zonei
limitrofe;
 solicitantul deține competențe profesionale, îndeplinind cel puțin una
dintre următoarele condiții:
- studii medii/superioare în domeniul agricol/veterinar/economie
agrară;
- cunoștințe în domeniul agricol dobândite prin participarea la
programe de instruire.
70
Conform definiției din art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013.

87
 Cerinţe pentru eligibilitatea cheltuielilor
 toate cheltuielile, indiferent de natura lor, inclusiv acelea pentru
capitalul de lucru şi activităţile relevante propuse prin planul de
afaceri aprobat.
Sprijinul european poate fi acordat pentru maximum 3/5 ani71, fiind de:
50.000 € pentru exploatațiile între 30.000 și 50.000 € SO şi 40.000 € pentru
exploatațiile între 12.000 și 29.999 SO. Sprijinul va fi acordat sub formă de
primă în două tranşe: 75 % din cuantum la primirea deciziei de finanțare; 25 %
din cuantum în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.
Submăsura 6.2. Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în
zone rurale
Sprijinul urmăreşte generarea de activități noi nonagricole, mai ales
pentru fermierii mici sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii
întreprinzători din mediul rural. Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă
forfetară pentru finanțarea de noi activități nonagricole în mediul rural pe baza
unui plan de afaceri.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitanţii se pot încadra în următoarele tipuri:
- fermier sau membru al unei gospodării agricole din spațiul rural, care
își diversifică activitatea prin înființarea unei activități nonagricole
pentru prima dată;
- microîntreprindere și întreprindere mică din spațiul rural, care își
propune activități nonagricole;
- microîntreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul
depunerii aplicației de finanțare sau cu o vechime de maximum trei
ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii
acesteia (start-ups).
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
 solicitantul trebuie să prezinte un plan de afaceri care să conțină cel puțin
elementele obligatorii prevăzute de regulamentele de dezvoltare rurală:
- situația economică inițială a fermierului/membrului gospodăriei,
microîntreprinderii sau întreprinderii mici care solicită sprijinul;
- etapele și obiectivele pentru dezvoltarea noilor activități ale
fermierului/membrului gospodăriei, ale microîntreprinderii sau ale
întreprinderii mici;

71
Perioada de cinci ani este aplicabilă numai pentru sectorul pomicol.

88
 - detalii privind acțiunile necesare pentru dezvoltarea activităților
fermierului/membrului gospodăriei, ale microîntreprinderii sau ale
întreprinderii mici, cum ar fi investițiile, formarea sau consilierea.
 investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul dintre tipurile de
activități sprijinite prin submăsură:
- activități productive;
- activități meșteșugărești;
- servicii.
 sediul social și punctul/punctele de lucru trebuie să fie situate în
spațiul rural;
 activitatea va fi desfășurată în spațiul rural și cel puțin 80 % din noii
angajați trebuie să aibă domiciliul stabil în spațiul rural;
 solicitantul demonstrează, înaintea celei de-a doua tranșe de plată,
desfășurarea de activități comerciale prin producție comercializată sau
activități prestate, în procent de minimum 30 % din valoarea primei
tranșe de plată.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
 toate cheltuielile propuse prin Planul de Afaceri, inclusiv capital de
lucru, capitalizarea întreprinderii şi activităţile relevante pentru
implementarea în bune condiţii a Planului de afaceri aprobat, pot fi
eligibile, indiferent de natura acestora.
Valoarea sprijinului financiar european va fi de 70.000 de euro pe
proiect în cazul activităților productive, servicii medicale, sanitar-veterinare,
servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement și alimentație
publică, respectiv 50.000 de euro pe proiect în cazul altor activități.
Sprijinul pentru înfiinţarea de activităţi nonagricole în zone rurale va fi
acordat sub formă de primă, în două tranşe, astfel: 70 % din valoarea totală a
sprijinului financiar la primirea deciziei de finanțare; 30 % din valoarea totală a
sprijinului financiar, în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.
Submăsura 6.3. Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici
Scopul acestei submăsuri este acela de a contribui la îmbunătățirea
managementului fermei, creșterea orientării către piață și creşterea veniturilor
fermelor agricole mici.

89
 Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul eligibil este fermierul care deţine în proprietate și/sau
folosință o exploataţie agricolă încadrată în categoria fermă mică72, cu excepţia
persoanelor fizice neautorizate.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
- solicitantul se va încadra în categoria microîntreprinderilor şi
întreprinderilor mici;
- solicitantul are o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică
cuprinsă între 8.000 şi 11.999 euro (Valoarea Producţiei Standard);
- exploataţia agricolă este înregistrată, conform prevederilor legale
naționale, cu cel puţin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului;
- solicitantul prezintă un plan de afaceri pentru dezvoltarea activităților
agricole din cadrul exploatației. În conformitate cu fişa măsurii, planul
de afaceri va conţine minimum următoarele elemente: prezentarea stării
inițiale a fermei (informaţii despre solicitant privind activități, formă
juridică, abilități profesionale, istoricul fermei, mijloace de producție,
dotare); prezentarea obiectivelor etapei propuse pentru dezvoltarea
fermei (obiectiv general, obiective operaționale şi planificarea atingerii
lor, riscurile legate de implementare, standarde și norme europene
privind protecția muncii, de mediu și norme sanitar-veterinare etc.);
descrierea amănunţită a acțiunilor, necesare pentru dezvoltarea
sustenabilă a fermei agricole, formare sau consiliere;
- solicitantul nu a beneficiat de sprijin anterior prin această submăsură;
- o exploataţie agricolă nu poate primi sprijin decât o singură dată în
cadrul acestei submăsuri (în sensul că exploatația nu poate fi
transferată între doi sau mai mulți fermieri beneficiari de sprijin prin
această submăsură).
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
- sprijinul public nerambursabil va fi de până la 15.000 de euro pentru
o exploataţie agricolă;
- sunt eligibile toate cheltuielile propuse prin Planul de afaceri aprobat,
inclusiv capitalul de lucru şi activităţile relevante pentru implemen-
tarea în bune condiţii a acestuia. Implementarea planului de afaceri
trebuie să înceapă în termen de cel mult nouă luni de la data deciziei
de acordare a ajutorului;

72
Ferma mică este definită ca exploatația agricolă având dimensiunea economică între 8.000 și
11.999 SO.

90
 - acordarea celei de-a doua tranșe este condiționată de implementarea
corectă a obiectivelor stabilite prin Planul de Afaceri;
- în cazul nerespectării planului de afaceri, se recuperează sumele
plătite proporțional cu obiectivele nerealizate.
Sprijinul financiar european va fi acordat pentru o perioadă de
maximum 3/5 ani.73 Sprijinul va fi acordat sub formă de primă, în două tranşe,
astfel:
- 75 % din valoarea totală a sprijinului, la primirea deciziei de
finanțare;
- 25 % din valoarea totală a sprijinului, în maximum trei ani de la
primirea deciziei de finanțare.
Submăsura 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi
neagricole
Rolul sprijinului financiar prin submăsura 6.4 este acela de a stimula
dezvoltarea actorilor economici din spaţiul rural, prin creşterea numărului
activităţilor nonagricole, precum şi prin dezvoltarea activităţilor nonagricole
existente, determinând apariţia unor noi locuri de muncă, creşterea calităţii
vieţii în comunităţile rurale și implicit reducerea disparităţilor dintre rural şi
urban.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Sprijinul financiar poate fi acordat:
- microîntreprinderilor și întreprinderilor mici existente, din spațiul
rural;
- microîntreprinderilor și întreprinderilor mici nou-înființate, din
spațiul rural;
- fermierilor sau membrilor unor gospodării agricole care își diversifică
activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități
nonagricole în zona rurală, în întreprinderea deja existentă încadrată
în categoria microîntreprindere și întreprindere mică, exceptând
persoanele fizice neautorizate.
Cerinţe legate de eligibilitatea proiectului:
- investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de
sprijin prevăzute prin submăsură;
- solicitantul trebuie să își desfășoare activitatea legată de investiţie în
spațiul rural;

73
Perioada de cinci ani este aplicabilă numai pentru sectorul pomicol.

91
 - solicitantul trebuie să asigure cofinanțarea investiției;
- solicitantul trebuie să demonstreze viabilitatea economică a investiției
printr-o documentaţie tehnico-economică;
- întreprinderea nu trebuie să fie în dificultate în conformitate cu
legislația în vigoare;
- investiția va fi precedată de o evaluare a impactului preconizat asupra
mediului.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Pentru această submăsură, sunt declarate eligibile următoarele tipuri de
cheltuieli:
- construcţia, extinderea și/sau modernizarea și dotarea clădirilor;
- achiziţionarea inclusiv în leasing de noi utilaje, instalaţii și
echipamente, costuri de instalare;
- investiții intangibile: achiziționarea sau dezvoltarea de software și
achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.
Intensitatea sprijinului financiar european este de 70 % din totalul
cheltuielilor eligibile, putând fi şi de 90 % pentru cazurile specificate. Sprijinul
financiar va respecta prevederile Regulamentului (UE)1.407/2013 cu privire la
sprijinul de minimis și nu va depăși 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar,
pe trei ani fiscali.

Accesarea Măsurii 07 – Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele

rurale74
Utilizarea fondurilor europene prin intermediul Măsurii 07 va contribui
la diminuarea riscului legat de sărăcie din spaţiul rural, urmare a investițiilor în
infrastructura la scară mică - cu referire la drumuri, apă/apă uzată, educație,
patrimoniul cultural, dar şi prin accesul crescut al populației rurale la
infrastructura de bază și servicii.
Submăsura 7.2. Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de
bază la scară mică
Scopul sprijinului financiar specific acestei submăsuri este acela de
creștere a numărului de locuitori din zonele rurale care vor fi beneficiari ai
infrastructurii de bază modernizată.

74
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M07_Servicii_de_baz%C4%83_%C8%99i_re%C3%AEnnoirea_satelor_%C3%AEn
_zonele_rurale_articolul_20.pdf

92
 Condiţii pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitanţii eligibili se vor încadra în una din următoarele categorii:
- comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în
vigoare;
- ONG-uri conform legislației naționale în vigoare/pentru investiții în
infrastructura educațională (grădinițe) și socială (infrastructură de tip
after-school).
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
 investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de
sprijin prevăzute prin submăsură:
- infrastructură rutieră de interes local și infrastructură de apă/apă
uzată;
- infrastructură educațională;
- infrastructură socială.
 solicitantul nu trebuie să fie în insolvență sau incapacitate de plată;
 investiția să se realizeze în spațiul rural;
 investiția se încadrează într-o strategie de dezvoltare națională/regională/
județeană/locală;
 investiția trebuie să respecte Planul Urbanistic General;
 investiția în infrastructura de apă/apă uzată să fie în conformitate cu
Master Planurile pentru apă/apă uzată;
 investiția în sistemul de alimentare cu apă trebuie să se realizeze în
mod obligatoriu împreună cu rețeaua de apă uzată, dacă aceasta nu
există;
 investiția în infrastructura de apă/apă uzată trebuie să se realizeze în
localități rurale care fac parte din aglomerări între 2.000 şi 10.000 de
locuitori;
 investiția trebuie să demonstreze necesitatea, oportunitatea și
potențialul socio-economic al acesteia;
 solicitantul se angajează să asigure întreținerea investiției pe o
perioadă de minimum cinci ani, de la ultima plată.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Sunt eligibile cheltuielile pentru proiectele legate de infrastructura
rutieră de interes local și infrastructura de apă/apă uzată:
- construcția, extinderea şi/sau modernizarea rețelei publice de apă în
localități rurale care fac parte din aglomerări între 2.000 şi 10.000 de
locuitori;

93
 - construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei publice de apă
uzată în localități rurale care fac parte din aglomerări între 2.000 şi
10.000 de locuitori;
- construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri de
interes local.
Sunt eligibile cheltuielile pentru proiectele legate de infrastructura
educațională/socială:
- înființarea și modernizarea (inclusiv dotarea) grădinițelor și a
creșelor, inclusiv demolarea, în cazul în care expertiza tehnică o
recomandă;
- extinderea și modernizarea (inclusiv dotarea) instituțiilor de învățământ
secundar superior, filiera tehnologică cu profil resurse naturale și
protecția mediului și a școlilor profesionale în domeniul agricol;
- înființarea și modernizarea (inclusiv dotarea) infrastructurii de tip
after-school, inclusiv demolarea, în cazul în care expertiza tehnică o
recomandă.
Ajutorul public nerambursabil accesat prin această submăsură va fi în
cuantum de 100 % din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele
negeneratoare de venit implementate de autoritățile publice locale și ONG-uri,
de până la 100 % pentru proiectele de apă/apă uzată (în acord cu legislaţia
europeană), fără să depăşească:
- 1.000.000 euro/comună, pentru investiții legate de un singur tip de
sprijin (infrastructura de drumuri, apă sau apă uzată);
- 2.500.000 euro/comună, pentru investiții legate de înființarea
infrastructurii integrate de apă și apă uzată și 1.500.000 euro pentru
extinderea acestei infrastructuri;
- 500.000 euro, pentru proiectele de infrastructură educațională/socială;
- 4.000.000 euro, pentru proiectele colective (proiecte care vizează mai
multe comune) (ADI75 din care fac parte comune) fără să depăşească
valoarea maximă/comună/tip de sprijin.
Submăsura 7.6. Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural
Intervenţia legată de sprijinul conservării patrimoniului local şi a
tradiţiilor urmăreşte pe de o parte dezvoltarea activităţilor de turism rural, dar şi
conservarea tradițiilor locale, determinând creşterea atractivităţii spaţiilor
rurale.

75
Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară.

94
 Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitanţii se vor încadra în una din următoarele categorii:
- comune definite conform legislației în vigoare;
- ONG-uri definite conform legislației în vigoare;
- unități de cult conform legislației în vigoare;
- persoane fizice autorizate/societăți comerciale care dețin în administrare
obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
- solicitantul trebuie să se încadreze în categoria celor eligibili;
- solicitantul nu trebuie să fie în insolvență sau incapacitate de plată;
- investiția se încadrează într-o strategie de dezvoltare națională sau
regională, județeană, locală;
- investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de
sprijin prevăzute prin măsură;
- investiția trebuie să se realizeze în spațiul rural;
- introducerea investiției în circuitul turistic la finalizarea ei;
- solicitantul se angajează să asigure întreținerea investiției pe o
perioadă de minimum cinci ani, de la ultima plată.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Pot fi decontate următoarele tipuri de cheltuieli:
- restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor sau monumentelor din
patrimoniul cultural, imobil de interes local de clasă B;
- construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces ale
așezămintelor monahale de clasă B;
- restaurarea, conservarea și/sau dotarea așezămintelor monahale de
clasă B;
- modernizarea, renovarea și/sau dotarea așezămintelor culturale (cămine
culturale).
Sprijinul public nerambursabil pentru această submăsură va fi în
cuantum de 100 % din totalul cheltuielilor eligibile în cazul proiectelor cu
utilitate publică, negeneratoare de venit dar nu va depăși 500.000 euro. Pentru
proiectele generatoare de venit, sprijinul acordat va fi de 80 % din totalul
cheltuielilor eligibile dar nu va depăși 200.000 euro.

95
 Accesarea Măsurii 09 – Sprijin pentru înființarea grupurilor de
producători
Adaptarea producţiei agricole la cerinţele consumatorilor şi implicit ale
pieţei (cantitate, calitate și continuitate în aprovizionare; siguranța alimentară)
ar putea fi stimulată de asocierea producătorilor agricoli. Pentru a răspunde
nevoilor, sprijinul financiar pentru înfiinţarea grupurilor de producători va fi
acordat prin intermediul a două submăsuri: înființarea de grupuri și organizații
de producători în agricultură și silvicultură şi înființarea de grupuri și
organizații de producători în sectorul pomicol.
Submăsura 9.1. Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului76
Solicitanţii trebuie să fie grupuri de producători din sectorul agricol
(exceptând grupurile sprijinite prin subprogramul pomicol), care se încadrează
în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea
competentă înainte de solicitarea sprijinului, dar după 1 ianuarie 2014.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
 solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
 solicitantul prezintă un plan de afaceri care trebuie să detalieze
activitățile planificate ale grupului în raport cu una sau mai multe
dintre categoriile enumerate mai jos:
- adaptarea producției și produselor producătorilor care sunt membri
ai acestor grupuri la cerințele pieței;
- introducerea în comun a produselor pe piață, inclusiv pregătirea
pentru vânzare, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea cumpără-
torilor angro;
- stabilirea unor norme comune privind informarea asupra producției,
acordându-se o atenție deosebită recoltării și disponibilității;
- alte activități care pot fi desfășurate de către grupurile de
producători, cum ar fi dezvoltarea competențelor în materie de
exploatare și de comercializare, precum și organizarea și facilitarea
proceselor de inovare.
Cerințele specifice minime cu privire la conținutul planului de afaceri
vor fi detaliate de cadrul legislativ naţional.

76
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M09__%C3%8Enfiin%C8%9Barea_de_grupuri_%C8%99i_organiza%C8%9Bii_de
_produc%C4%83tori__art.27_vers_aprob.pdf

96
 Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Cheltuielile eligibile sunt limitate la cele rezultate din înființarea și
funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul
de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Sprijinul financiar european va fi în cuantum de 100 % din totalul
cheltuielilor eligibile, fără să depăşească, anual, cuantumul de 10 % din
valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani. Valoarea maximă a
sprijinului financiar public nerambursabil va fi de 100.000 de euro pe an.
Ultima tranşă se va acorda numai după verificarea implementării
corecte a planului de afaceri. Sprijinul financiar public se recuperează
proporțional cu obiectivele nerealizate dacă planul de afaceri nu a fost
respectat întocmai.

Accesarea Măsurii 11 – Agricultură ecologică77

Agricultura ecologică se constituie ca una din soluţiile aplicabile pentru
diminuarea poluării agroecosistemelor vizând managementul fertilizanţilor,
protecției culturilor, al apei și de protecție anti-eroziune. Sprijinul financiar
public acordat prin Măsura 11 – Agricultură ecologică va fi direcţionat pentru:
conversia la metodele de agricultură ecologică şi menţinerea practicilor de
agricultură ecologică.
Submăsura 11.1. Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură
ecologică
Sprijinul financiar public se acordă pentru conversia la agricultura
ecologică, anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar); reprezintă
compensaţia pentru eventuale pierderi şi costuri suplimentare suportate de
beneficiarii care vor semna angajamente voluntare.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul trebuie să fie fermier activ înregistrat în sistemul de
agricultură ecologică.
Cerinţe pentru acordarea sprijinului financiar
Solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- este încadrat în categoria fermierilor activi în înțelesul articolului 9
din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013;

77
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M11_-_Agricultur%C4%83_ecologic%C4%83_artl_29_vers_aprob.pdf

97
 - este utilizatorul unei suprafeţe agricole, cu categoria de utilizare teren
arabil, vii sau livezi, localizată pe teritoriul României, identificabilă în
Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS);
- suprafaţa minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au
dimensiunea minimă de 0,3 hectare (0,1 hectare pentru vii şi livezi,
arbuşti fructiferi, hamei, pepiniere pomicole şi viticole);
- este înregistrat, în fiecare an pentru care solicită sprijin financiar,
conform prevederilor legale, ca operator în agricultura ecologică;
- încheie pe toată durata angajamentului un contract cu un organism de
inspecţie şi certificare independent, acreditat conform prevederilor
legislaţiei naţionale;
- se angajează să înregistreze evidenţa activităţilor agricole legate de
implementarea angajamentelor.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Plata compensatorie se constituie ca sprijin public nerambursabil 100 %
pentru pierderea de venituri și costuri suplimentare la majoritatea culturilor,
costuri standard aferente celor șase pachete propuse:
 Pachetul 1 – culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de
nutreţ): 293 euro/ha/an;
 Pachetul 2 – legume: 500 euro/ha/an;
 Pachetul 3 – livezi: 620 euro/ha/an;
 Pachetul 4 – vii: 530 euro/ha/an;
 Pachetul 5 – plante medicinale şi aromatice: 365 euro/ha/an;
 Pachetul 6 – pajişti permanente aflate în conversia la agricultura
ecologică: 124 euro/ha/an.
Submăsura 11.2. Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură
ecologică
Sprijinul financiar public se acordă pentru menţinerea practicilor de
agricultură ecologică, ca sumă fixă, anual, pe unitatea de suprafaţă (hectar);
reprezintă compensaţia pentru eventuale pierderi şi costuri suplimentare
suportate de beneficiarii care vor semna angajamente voluntare.
Condiţii pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul trebuie să fie: fermier activ înregistrat în sistemul de
agricultură ecologică.

98
 Cerinţe pentru accesarea sprijinului financiar
Solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- este încadrat în categoria fermierilor activi în înțelesul articolului 9
din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013;
- este utilizatorul unei suprafeţe agricole, cu categoria de utilizare teren
arabil, vii sau livezi, localizată pe teritoriul României, identificabilă în
Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS);
- suprafaţa minimă a fermei este de un hectar, iar parcelele eligibile au
dimensiunea minimă de 0,3 hectare (0,1 hectare pentru vii şi livezi,
arbuşti fructiferi, hamei, pepiniere pomicole şi viticole);
- este înregistrat, în fiecare an pentru care solicită sprijin, conform
prevederilor legale, ca operator în agricultura ecologică;
- solicitantul încheie pe toată durata angajamentului un contract cu un
organism de inspecţie şi certificare independent, acreditat conform
prevederilor legislaţiei naţionale;
- se angajează să înregistreze evidenţa activităţilor agricole legate de
implementarea angajamentelor.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Plata compensatorie reprezintă sprijinul public nerambursabil de 100 %
pentru pierderea de venituri și costuri suplimentare la majoritatea culturilor,
costuri standard aferente celor șase pachete propuse:
 Pachetul 1 – culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de
nutreţ): 218 euro/ha/an;
 Pachetul 2 – legume: 431 euro/ha/an;
 Pachetul 3 – livezi: 442 euro/ha/an;
 Pachetul 4 – vii: 479 euro/ha/an;
 Pachetul 5 – plante medicinale şi aromatice: 350 euro/ha/an;
 Pachetul 6 – pajişti permanente certificate la agricultura ecologică:
111 euro/ha/an.

Accesarea Măsurii 16 – Cooperarea78

Prin Măsura 16, sprijinul financiar „va viza crearea și funcționarea
Grupurilor Operaționale (GO) înființate de actorii din mediul rural, precum:
fermieri, cercetători, consultanți, întreprinderi sau ONG-uri, cu scopul de a
întreprinde în comun un proiect de cercetare-dezvoltare-inovare prin care să se
78
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M16_-_Cooperare_art._35_vers_aprob.pdf

99
abordeze probleme specifice și să se valorifice oportunitățile din sectorul agro-
alimentar”.
Submăsura 16.1. Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor
operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte-
pilot, noi produse, practici și tehnologii în sectoarele
agricol, alimentar și forestier
Submăsura urmăreşte acordarea de sprijin financiar nerambursabil legat
de implementarea PEI-AGRI79, pentru înființarea și funcționarea Grupurilor
Operaționale și derularea de acțiuni comune ce presupun proiecte-pilot sau
dezvoltarea de noi produse, practici, procese și tehnologii în sectoarele agricol,
alimentar și forestier.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitanţii trebuie să se încadreze în una din următoarele categorii:
- Grup Operațional (GO). GO este format din minimum un partener din
categoriile: partener cu domeniul de activitate – cercetare şi/sau
partener cu domeniul principal de activitate în sectorul agroalimentar
sau silvic și cel puțin un fermier/un grup de producători/o cooperativă
sau un silvicultor/un composesorat/o obște de moșnenire/o obște
răzeșească, în funcție de tema proiectului.
- Parteneriate existente, dacă îndeplinesc condițiile de mai sus și dacă
depun exclusiv proiecte noi.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
- solicitantul se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili;
- proiectul propus va respecta acțiunile comune prevăzute în legislaţia
europeană specifică, implicând un proiect pilot în sectoarele
agroalimentar și forestier sau dezvoltarea de noi produse, practici,
procese și tehnologii în sectoarele agroalimentar și forestier;
- proiectul propus va aborda o „problemă practică identificată în mod
clar în sectorul agroalimentar sau forestier care necesită o soluție
nouă/inovatoare”;

79
PEI-AGRI, Parteneriatul European pentru Inovare privind Productivitatea și Durabilitatea
Agriculturii, reunește fermieri, consultanţi, cercetători, întreprinderi agricole, ONG-uri și alți
actori, ca parteneri în inovarea agricolă și silvică, care, împreună, formează o rețea PEI la
nivelul UE. Membrii acestei reţele lucrează împreună, exprimă nevoile identificate, schimbă
idei și cunoaştere, pentru a construi soluții inovatoare ușor implementabile în practică. PEI-
AGRI contribuie la integrarea diferitelor surse de finanțare, astfel încât acestea să contribuie
împreună la un același scop.

100
 - solicitantul prezintă un acord de cooperare care face referire la o
perioadă de funcționare cel puțin egală cu perioada pentru care se
acordă finanțarea;
- proiectul GO va fi nou, nu în derulare sau încheiat;
- rezultatele proiectului vor fi diseminate conform legislaţiei europeane
pentru diseminarea rezultatelor proiectului Parteneriatului European
pentru Inovare (PEI), inclusiv prin rețeaua PEI la nivelul UE;
- solicitantul trebuie să depună un plan de proiect, care se încadrează în
aria de cuprindere a PEI-AGRI, care va include obligatoriu:
 o descriere a proiectului inovator care urmează să fie dezvoltat,
testat, adaptat sau implementat;
 o descriere a rezultatelor preconizate și a contribuției la obiectivul
PEI de creștere a productivității și de gestionare durabilă a
resurselor;
 o descriere a procedurilor interne pentru asigurarea transparenței în
procesul de luare a deciziilor și evitarea conflictului de interese.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Cheltuielile eligibile aferente acestei submăsuri se referă la cheltuieli
legate de înființarea și funcționarea GO, şi anume:
- elaborarea de studii și planuri, inclusiv planul proiectului;
- cheltuieli de funcționare a GO;
- costurile directe legate de activitățile planului de proiect depus de GO
şi de diseminarea rezultatelor proiectului.
Valoarea maximă a sprijinului financiar european este de 500.000 de
euro, inclusiv procentul maxim pentru activitățile pregătitoare specificat. Vor fi
rambursate cheltuielile eligibile efectuate și plătite, inclusiv pentru activităţile
pregătitoare; poate fi constituită o plată în avans pentru investiții, cu condiția
constituirii unei garanții bancare corespunzătoare procentului de 100 % din
valoarea avansului.
Submăsura 16.4. Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între
actorii din lanțul de aprovizionare
Submăsura promovează cooperarea între actorii locali pentru
comercializarea produselor agoalimentare prin lanțurile scurte de aprovizionare;
nu vizează doar cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianţi alimentari
cu amănuntul, restaurante şi diverse forme de cazare din spaţiul rural, ci şi
constituirea de parteneriate cu autorităţi publice şi organizații neguvernamentale.

101
 Condiţii pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitantul eligibil va fi parteneriatul format din cel puţin un partener
din categoriile: fermier; microîntreprindere și întreprindere mică; organizație
neguvernamentală; consiliu local; unități școlare, sanitare, de agrement și de
alimentație publică, și cel puțin un fermier sau un grup de producători/o
cooperativă care își desfășoară activitatea în sectorul agricol.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
- solicitantul se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili;
- există un acord de cooperare pe o perioadă de funcționare cel puțin
egală cu perioada de finanțare;
- solicitantul depune un studiu sau plan legat de conceptul de proiect
pentru lanțul scurt de aprovizionare;
- solicitantul depune un concept de marketing pentru piața locală pentru
proiectele legate de pieţele locale;
- dacă este cazul, solicitantul va respecta definițiile cu privire la
lanțurile scurte de aprovizionare și piețele locale;
- proiectul propus va fi unul nou.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Sprijinul financiar va fi oferit pentru activităţile din cadrul planului
proiectului pentru următoarele cheltuieli eligibile:
- studii/planuri;
- costurile de funcţionare a cooperării;
- costuri directe ale proiectelor menţionate în planul proiectului;
- costuri de promovare.
Valoarea maximă a sprijinului financiar public este de 100.000 de euro.
Intensitatea ajutorului financiar este de 100 %, aplicându-se rambursarea
cheltuielilor eligibile efectuate și plătite efectiv; plata în avans se poate face cu
condiția constituirii unei garanții bancare corespunzătoare procentului de 100 %
din valoarea avansului.

Accesarea Măsurii 17 – Gestionarea riscurilor

Sprijinul fermierilor care înregistrează pierderi de venituri cauzate de
fenomene nefavorabile, climatice, sanitare și de mediu, poate contribui la
reechilibrarea financiară direct la nivelul exploatațiilor.

102
 Submăsura 17.2. Fonduri mutuale pentru fenomenele climatice
nefavorabile, bolile animalelor și ale plantelor,
infestările cu dăunători și pentru incidente de mediu80
Fond mutual – sistem acreditat în SM în conformitate cu legislația
internă și care permite fermierilor afiliați să primească plăți compensatorii în
cazul pierderilor economice cauzate de fenomene climatice nefavorabile,
apariția de boli sau dăunători, apariția unui incident de mediu sau pentru o
scădere drastică a veniturilor (Legea 2/2014; O.U.G. 64/2013).
Submăsura va sprijini următoarele tipuri de activități: „compensarea
fermierilor prin intermediul fondurilor mutuale pentru agricultură, pentru
pierderile economice înregistrate de aceștia în urma unor evenimente
nefavorabile; sprijin financiar acordat pentru costuri administrative de înființare
a fondurilor mutuale pentru agricultură; dobȃnda la împrumuturi contractate în
scopul de a plăti compensații fermierilor”.
Cerinţe pentru eligibilitatea beneficiarului
Beneficiarii acestei măsuri se pot constitui în:
- beneficiari direcți: fonduri mutuale pentru agricultură constituite şi
acreditate de MADR conform legislației naţionale în vigoare;
- beneficiari indirecți: fermierii activi care au subscris la fonduri
mutuale pentru agricultură, aşa cum au fost definite.
Cerinţe pentru accesarea sprijinului financiar
Fondurile Mutuale:
- vor fi acreditate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în
conformitate cu prevederile din legislația națională (O.U.G. nr. 64/2013,
cu modificările ulterioare);
- vor urma o politică transparentă legată de plățile efectuate și sumele
retrase din fondul mutual;
- vor prevedea norme clare legate de atribuirea responsabilităților
pentru eventuale datorii;
- vor avea un capital social inițial constituit doar din cotizațiile
fermierilor înscriși şi nu din contribuții financiare publice;
- sistemul de compensații conform procedurilor fondurilor mutuale va
include și penalizări în situaţii de neglijență ale fermierilor.

80
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-
iunie2015/M17_-_Gestionarea_riscurilor_art.36-39.pdf

103
 Compensațiile acordate fermierilor de fondurile mutuale:
- producerea fenomenului care dă naştere dreptului la plata
compensaţiei trebuie recunoscută oficial de către autoritatea
competentă conform legislației naţionale aplicabile;
- beneficiarul compensației trebuie să fie membru al fondului mutual şi
să aibă contribuția plătită;
- beneficiarul compensației trebuie să fie fermier activ conform
Regulamentului nr. 1.307/2013;
- pierderea producției pentru care se acordă despăgubirea trebuie să fie
cauzată de unul din evenimentele stabilite în cadrul măsurii;
- pierderea producției pentru care se acordă despăgubirea trebuie să fie
de minimum 30 % din producţia medie anuală a fermierului în
perioada de trei ani imediat anterioară sau într-o perioadă medie de
trei ani bazată pe perioada imediat anterioară de cinci ani;
- în cazul compensaţiilor acordate pentru boli ale animalelor şi plantelor
şi infestarea cu dăunători, fermierul trebuie să fi respectat tehnologia de
cultură/creștere și măsurile de bio-securitate și să fi adoptat măsurile
preventive și/sau de reducere a efectelor evenimentului prevăzute de
legislația în vigoare pentru sectorul fitosanitar și veterinar.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
În conformitate cu fişa măsurii, sunt menţionate următoarele categorii
de cheltuieli eligibile:
- compensații financiare plătite fermierilor pentru pierderile financiare
cauzate de: fenomene meteorologice nefavorabile, boli ale animalelor
şi plantelor, infestare cu dăunători, un incident de mediu;
- cheltuielile administrative legate de constituirea fondurilor mutuale,
pe o perioadă de maximum trei ani, repartizate degresiv;
- dobânzile plătite pentru împrumuturile comerciale contractate de
fondul mutual pentru plata compensațiilor financiare ale fermierilor în
situaţii de criză.

Accesarea Măsurii 19 – Dezvoltarea locală LEADER81

Ca abordare inovatoare, Măsura 19, bazată pe cooperare, generează
valoare adăugată în spaţiul rural în care este implementată, prin implicarea
populației rurale și participarea altor actori importanţi din spaţiul rural.

81
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/fise-masuri/aprobate-iunie
2015/M19__Sprijin_pentru_dezvoltarea_local%C4%83_LEADER_art._35__vers_aprob.pdf

104
 Submăsura 19.1. Sprijin pregătitor
Submăsura urmăreşte, în principal, creșterea capacității colaborative -
utilă în elaborarea unor strategii integrate, soluţie pentru reprezentanţii
comunităţilor şi actorilor locali de a activa împreună pentru bunăstarea
comunităților din teritoriile LEADER.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitanţilor
Sprijinul va fi acordat: parteneriatelor existente autorizate conform O.G.
26/2000; noilor parteneriate – fără personalitate juridică.
Parteneriatele existente sau noi se vor constitui în baza unui Acord de
Parteneriat specific pentru LEADER. Parteneriatele corespunzătoare unor
teritorii care se suprapun nu pot fi eligibile pentru acest tip de sprijin. Sunt
eligibile grupuri constituite din parteneri care reprezintă sectorul public și
privat, economic și social din teritoriul eligibil, în care reprezentanții sectorului
privat și a societății civile reprezintă cel puțin 51 % (acord formal semnat de
fiecare membru). Grupurile vor reprezenta un teritoriu omogen conform cu
spațiul eligibil pentru implementarea LEADER (populație cuprinsă între 10.000
şi 100.000 de locuitori, iar pentru zona Deltei Dunării se acceptă un prag minim
al populației de 5.000 de locuitori).
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Sunt specificate ca eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:
- cheltuieli pentru activități de consultare, animare și grupuri de lucru
pentru elaborarea SDL (care includ costuri de personal);
- cheltuieli legate de consultanța tehnică și financiară pentru elaborarea
SDL, costuri de personal, achiziția de informații și date necesare
elaborării SDL şi studii pentru zonă.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil va fi de 100 %. Valoarea
sprijinului financiar va fi de maximum 20.000 de euro pentru SDL depusă de
parteneriat, din care:
- maximum 10.000 de euro pentru cheltuielile eligibile legate de
activităţi de consultare, animare şi grupuri de lucru, proporțional cu
numărul de locuitori acoperit de SDL (maximum 100.000 de
locuitori);
- maximum 10.000 de euro pentru cheltuielile eligibile legate de
consultanţă tehnică şi financiară, indiferent de mărimea teritoriului și
a populației acoperite de SDL.

105
 Submăsura 19.2. Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul
strategiei de dezvoltare locală
În cadrul acestei submăsuri, se acordă sprijin pentru aplicarea măsurilor
din cadrul SDL ale GAL-urilor selectate.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitanţilor
Solicitantul trebuie să se încadreze în una din următoarele categorii:
- entitate juridică privată/publică, stabilită prin fișa măsurii din SDL,
conform cu legislaţia europeană;
- GAL-uri pentru unele operațiuni de interes public legate de
comunitate și teritoriul respectiv, din SDL, pentru care nu manifestă
interes vreun solicitant, cu aplicarea măsurilor legate de evitarea
conflictului de interese.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Acţiunile realizate prin LEADER trebuie să îndeplinească cel puțin
condițiile generale de eligibilitate prevăzute în cadrul european şi naţional de
implementare și să contribuie la atingerea obiectivelor stabilite în SDL.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Cheltuielile vor fi conforme cu cele din fișa măsurii din SDL și vor
respecta prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013. Pentru a fi declarate
eligibile, cheltuielile aferente implementării proiectelor din cadrul SDL, în
integralitatea lor, trebuie să fie efectuate pe teritoriul GAL. Pentru anumite
proiecte de servicii (care vor fi detaliate în documentele de implementare),
cheltuielile pot fi eligibile și pentru acțiuni realizate în afara teritoriului GAL
Ponderea maximă a sprijinului din totalul cheltuielilor eligibile este de
până la 100 %. Valoarea maximă a sprijinului financiar european va fi de până
la un maximum de 200.000 de euro pe proiect.
Submăsura 19.3. Pregătirea și implementarea activităților de cooperare
ale grupului de acțiune locală
Sprijinul acordat prin submăsura 19.3 este legat de pregătirea și
implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate. Submăsura
va finanța „proiectele de cooperare transnațională (dintre România și alte state
europene) și de cooperare interteritorială (în cadrul teritoriului României) între
GAL-uri din România și parteneriatele de tip DLRC sau alte parteneriate, ca de
exemplu un grup de parteneri publici și privați locali pe un teritoriu rural/urban,
care implementează o strategie de dezvoltare locală”.

106
 Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitanţii eligibili vor fi Grupurile de Acțiune Locală autorizate de
AM-PNDR pentru perioada de programare 2014 - 2020.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Condiții de eligibilitate pentru asistența tehnică pregătitoare sunt
următoarele:
- intenţia de cooperare se va identifica în SDL;
- existenţa unui plan de acțiune;
- dacă acțiunile pregătitoare sunt finalizate cu Acord de Cooperare și de
Parteneriat semnat, vor fi eligibile doar cheltuielile pregătitoare
realizate anterior semnării;
- acțiunile pregătitoare vor fi acceptate ca eligibile dacă sunt efectuate
pe teritoriul GAL ori în teritoriul potențialilor parteneri.
Condiții de eligibilitate pentru implementarea proiectelor:
- acțiunile de cooperare, ca parte integrantă a strategiei teritoriale, vor
conduce la atingerea obiectivelor din strategia de dezvoltare locală;
- planificarea de activități comune şi concrete;
- partenerul/inițiatorul proiectului de cooperare din România va fi un
GAL autorizat la nivel național pentru perioada de programare 2014 -
2020;
- depunerea unui plan financiar cu contribuțiile partenerilor;
- descrierea activităţilor din planul de desfăşurare a proiectului;
- justificarea necesității și oportunității proiectului, printr-o detaliere
clară şi concretă care să cuprindă durata pentru implementarea
proiectului.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
Sunt acceptate ca eligibile următoarele categorii de cheltuieli specifice
submăsurii:
- costurile legate de asistența tehnică pregătitoare (costuri pentru
activităţi tehnice, întâlniri, ateliere de lucru, studii, achiziţia de date şi
informaţii etc.);
- costurile proiectelor de cooperare din teritoriul național - cooperare
inter-teritorială: costurile aferente acţiunilor comune de instruire,
întâlniri, ateliere de lucru, networking, legate de acțiunea comună,
costurile administrative, costuri legate de promovare, achiziția/
închirierea de echipamente/bunuri aferente proiectului de cooperare;

107
 - costurile proiectelor de cooperare între teritoriile naționale și
teritoriile altor state europene - cooperarea transnațională: costurile
aferente acţiunilor comune de instruire, întâlniri, ateliere de lucru,
networking, legate de acțiunea comună, costuri administrative, costuri
legate de promovare, achiziția/închirierea de echipamente/bunuri
aferente proiectului de cooperare.
Valoarea maximă a sprijinului public nerambursabil va fi de 200.000 de
euro/GAL, pentru fiecare proiect de cooperare. Pentru proiectele generatoare
de venit, intensitatea sprijinului public nerambursabil va fi de 90 %, iar pentru
proiectele negeneratoare de venit va fi de 100 %.
Submăsura 19.4. Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare
Grupul de Acțiune Locală (GAL) are marea responsabilitate a
succesului implementării SDL pentru teritoriul său. Managementul adecvat
bazat pe resurse optime va permite o activitate eficientă a GAL-urilor.
Submăsura va acorda sprijin financiar în acest sens. GAL-ul în relaţia sa directă
cu comunitatea locală va transmite informaţiile necesare pentru accesarea
granturilor care vor finanţa proiecte relevante prin: întâlniri la care vor participa
membrii GAL, evenimente publice, mass-media, pliante și publicații proprii,
pagini de internet.
Cerinţe pentru eligibilitatea solicitantului
Solicitanţii eligibili vor fi Grupurile de Acțiune Locală autorizate de
AM-PNDR pentru perioada de programare 2014 - 2020.
Cerinţe pentru eligibilitatea proiectului
Cheltuielile de funcționare și de animare vor fi suportate pe teritoriul
GAL, vor fi legate direct de implementarea SDL şi vor fi eligibile numai după
aprobarea acesteia. Excepţie fac cheltuielile de funcționare și de animare legate
de participarea la activitățile Rețelei Naționale și Rețelei Europene de
Dezvoltare Rurală și la activitățile de instruire/dezvoltare a competențelor,
situaţie în care costurile sunt eligibile și dacă se efectuează în afara teritoriului
GAL. Costurile de funcționare vor fi legate şi de activități specifice pentru
consolidarea capacităţii GAL. Cheltuielile de funcționare sunt direct
proporţionale cu performanța GAL-ului în implementarea strategiei locale,
performanţă cuantificată prin evaluarea activităţii acestuia.
Cerinţe legate de eligibilitatea cheltuielilor
În cadrul acestei submăsuri, pentru funcţionarea GAL, sunt eligibile
următoarele tipuri de cheltuieli:

108
 - cheltuieli de personal;
- cheltuieli pentru servicii de consultanță tehnică și financiară și
expertiză legată de implementarea strategiei GAL;
- cheltuieli aferente sediului administrativ al GAL (închiriere și
dotarea) din teritoriul GAL;
- cheltuieli pentru echipamente şi consumabile necesare funcționării
GAL;
- cheltuieli pentru organizarea întâlnirilor GAL și ale comitetului de
selecție;
- cheltuieli pentru comunicare, transport și utilități;
- cheltuieli de audit;
- cheltuieli legate de monitorizarea și evaluarea implementării
strategiei;
- cheltuieli de participare la activitățile Rețelei Naționale și Rețelei
Europene de Dezvoltare Rurală;
- cheltuieli cu achiziția unui singur mijloc de transport de către fiecare
GAL (autovehicul sau ambarcațiune pentru zona Delta Dunării) cu o
valoare de maximum 18.000 euro fără TVA;
- cheltuieli ocazionate de utilizarea, întreținerea, asigurarea mijlocului
de transport achiziționat, precum și orice alte cheltuieli conexe;
- instruirea și/sau dezvoltarea competențelor angajaților GAL privind
implementarea SDL;
- instruirea liderilor locali din teritoriul GAL privind implementarea
SDL prin seminarii și grupuri de lucru;
- cheltuieli pentru animare (activități de promovare sau informare).
În fişa măsurii, se menţionează că pentru fiecare strategie de dezvoltare
locală, costurile de funcționare și de animare nu vor depăși 20 % (25 % pentru
Delta Dunării) din fondurile publice consumate pentru strategie. Intensitatea
ajutorului financiar public nerambursabil este de 100 %.

109
 Capitolul VII
FUNCŢIONAREA MECANISMULUI
DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

7.1. Rolul finanţărilor nerambursabile

Sistemul finanţărilor nerambursabile publice externe reprezintă una din

componentele mecanismelor ample de colaborare dintre diverse state sau
regiuni, prin care se urmăreşte implementarea unor elemente specifice care şi-au
dovedit validitatea în situaţii similare întâlnite în alte state. Acesta are caracterul
unui ajutor acordat pentru sprijinirea rezolvării unor situaţii excepţionale, în
care statul, beneficiar al acestui ajutor, nu are resursele necesare pentru o
rezolvare eficientă.
Finanţarea nerambursabilă se constituie, prin urmare, ca suport în
vederea efectuării unor acţiuni importante pentru componente ale societăţii ori
pentru dezvoltarea în ansamblu a laturii economice şi sociale a unor regiuni.
Aceasta este aplicabilă domeniilor pentru care nu există resursele financiare
necesare (reconversia profesională; reabilitarea infrastructurii; sprijin pentru
creşterea competitivităţii în agricultură şi silvicultură) ori a domeniilor pentru
care există o mare nevoie de suport financiar, mai mare decât există disponibil
(activităţi sociale specifice).
Finanțarea din fondurile structurale europene este gestionată conform
unor proceduri clare, pentru a garanta controlul riguros al folosirii fondurilor și
faptul că banii sunt utilizaţi în mod transparent și justificat. Acordarea
sprijinului financiar public nerambursabil urmăreşte o metodologie specifică,
atent elaborată, care va fi respectată de solicitanţi - în procesul de completare şi
depunere a cererilor de finanţare (scrierea proiectului) şi de beneficiari - în
implementarea proiectelor.
Informaţiile oferite de instituţiile prin intermediul cărora se accesează
fondurile publice nerambursabile ajută solicitanţii în identificarea nevoilor de
finanţare, în completarea corectă a cererilor de finanţare şi în gestionarea
eficientă a resurselor financiare solicitate.

110
 7.2. Funcţionarea unui program de finanţare nerambursabilă

În vederea înţelegerii sistemului prin care se generează şi funcţionează

un program de finanţare nerambursabilă vor fi prezentate, în cele ce urmează,
etapele generale şi acţiunile specifice fiecărei etape:
Etapa I. Stabilirea domeniilor şi a obiectivelor programului de
finanţare. Prin colaborare cu autorităţile statului (în cazul nostru statul român)
care primeşte sprijinul financiar, „finanţatorul” stabileşte domeniul ori
domeniile identificate şi obiectivele pe care are intenţia să le atingă, activităţile
care vor fi finanţate şi potenţialii beneficiari care vor fi sprijiniţi financiar din
fondurile sale. În baza rezultatelor negocierilor, în această primă etapă se
elaborează metodologia care va permite accesul la fondurile nerambursabile,
selecţia prin licitaţia publică a proiectelor şi modul de finanţare a activităţilor
care vor conduce către îndeplinirea obiectivelor stabilite de finanţator. Tot în
această etapă se constituie echipa de management a programului de finanţare şi
se selectează evaluatorii.
Etapa II. Lansarea publică a programului de finanţare şi licitaţia de
proiecte. În această etapă sunt oferite informaţiile care permit participarea
beneficiarilor la licitaţia de proiecte şi este lansată licitaţia de proiecte.
Finanţatorul face public programul de finanțare şi oferă potenţialilor solicitanţi
un pachet de informaţii care conţine ghidul programului, formularul cererii de
finanţare, anexele la cererea de finanţare, modelul de contract de finanţare, alte
anexe suport pentru construirea cererii de finanţare. Ghidul solicitantului de
finanţare sau Pachetul de informaţii sau Manualul Operaţional (fiecare
program denumeşte documentul informativ în manieră proprie) explică în
detaliu intenţiile programului, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
potenţialii solicitanţi de sprijin financiar, criteriile de selecţie ale proiectelor,
categoriile de cheltuieli eligibile pentru decontare, limitele maxime (uneori şi
minime) ale sumelor care pot fi cerute pentru finanţare pentru un proiect, durata
proiectului, termenul de depunere a cererii de finanţare cu specificarea locaţiei,
datei şi orei limită în vederea participării la licitaţie etc. Solicitanţii de finanţare
nerambursabilă depun propunerile de proiecte, realizate conform condiţiilor
specificate în pachetul de informaţii.
Etapa III. Evaluarea, ierarhizarea şi declararea proiectelor
selectate pentru finanţare. După închiderea termenului de depunere a cererilor

111
de finanţare (proiectelor), acestea sunt supuse procesului de evaluare. Fiecare
cerere de finanţare va fi evaluată după o metodologie stabilită de programul de
finanţare pentru fiecare prioritate sau măsură. Fiecare proiect primeşte un
punctaj în conformitate cu criteriile de selecţie şi punctajul aferent fiecărui
criteriu, aşa cum au fost descrise în pachetul de informaţii al programului de
finanţare (care sunt folosite şi de comisia de evaluare). În baza punctajului total
al fiecărui proiect, proiectele sunt ierarhizate descrescător. Sunt declarate
câştigătoare acele proiecte care au cumulat punctajul cel mai mare, şi care, prin
cumul al bugetului, solicită un nivel financiar încadrat în limita bugetului
programului pentru acea licitaţie de proiecte.
Etapa IV. Perioada de implementare a proiectelor propuse şi
declarate câştigătoare. Beneficiarii proiectelor declarate câştigătoare încheie
împreună cu programul de finanţare un contract de finanţare. După încheierea
contractului de finanţare, proiectul începe să fie implementat prin desfăşurarea
activităţilor specificate şi consumarea resurselor financiare din bugetul propriu
al beneficiarului şi apoi al programului de finanţare. Beneficiarul proiectului
urmăreşte atingerea obiectivelor propuse şi realizarea indicatorilor asumaţi în
proiect. Cheltuirea sumelor prevăzute în bugetul proiectului se face în
confomitate cu legislaţia naţională şi cu recomandările programului de
finanţare. Pentru încasarea tranşelor de finanţare se va deschide un cont,
înregistrările contabile se vor face distinct, iar arhivarea documentelor tehnice şi
financiare va urma un regim special. Derularea proiectului pe întreaga sa
perioadă specificată în contractul de finanţare va fi atent monitorizată de
programul de finanţare, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar.
Etapa V. Evaluarea proiectelor finalizate şi a programului de
finanţare. Programul de finanţare evaluează modul de derulare a proiectului,
gradul de atingere a obiectivelor şi de obţinere a rezultatelor proiectului, după
terminarea implementării fiecărui proiect. Modul de implementare şi de
finalizare a proiectelor finanţate în cadrul unui program de finanţare va constitui
criteriul de bază în evaluarea programului de finanţare, cu referire la atingerea
scopului şi obiectivelor sale cu eficienţă maximă şi la impactul asupra
beneficiarilor finali. Prin evaluare, se pot analiza rezultatele prin prisma
costurilor alocate, se pot identifica eventuale îmbunătăţiri pentru buna
funcţionare a programului în viitor şi se pot obţine informaţii importante legate
de alocarea reurselor şi consumarea bugetelor.

112
 7.3. Alegerea celui mai potrivit program de finanţare nerambursabilă

Performanţa şi sustenabilitatea în accesarea fondurilor publice neram-

bursabile care sunt legate în mod cert de alegerea celui mai potrivit program de
finanţare. Succesiunea celor trei etape esenţiale poate conduce solicitantul către
cea mai corectă concluzie:
- Identificarea problemei care se va rezolva prin finanţare.
- Identificarea ideii de proiect (a scopului proiectului).
- Alegerea finanţării potrivită nevoilor.
Pentru formularea ideii de proiect se efectuează studii de prefezabilitate,
analize, discuţii, sondaje, grupuri de lucru. Astfel de demersuri ajută la
identificarea, alegerea şi prioritizarea problemelor. Informaţiile acumulate în
legătură cu ideea de proiect ne conduc la următoarele aspecte:
- dacă problema identificată este stringentă;
- dacă rezolvarea problemei identificate reprezintă o prioritate;
- dacă proiectul reprezintă o necesitate;
- dacă solicitantul poate să implementeze proiectul.
Pentru a decide asupra sursei de finanţare, se recomandă pentru
solicitant parcurgerea următorilor paşi:
Pasul 1. Consultarea surselor de informaţii legate de finanţarea
publică nerambursabilă. Sursele de informare pentru accesarea fondurilor
europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală sunt: Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale (MADR) - Autoritatea de Management pentru Programul
Naţional de Dezvoltare Rurală - PNDR, Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor
Rurale (AFIR) – reprezentată la nivel regional de 8 Centre Regionale pentru
Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) şi la nivel judeţean de 41 de Oficii
Judeţene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR), Agenţia de Plăţi şi
Intervenţii pentru Agricultură (APIA) şi structurile sale teritoriale, firmele de
consultanţă, mass-media şi Internetul.
Pasul 2. Analiza informaţiior necesare pentru accesarea fondurilor
publice nerambursabile. Informaţiile complete legate de accesarea fondurilor
publice nerambursabile sunt incluse în publicaţiile specifice elaborate pentru
fiecare dintre priorităţile şi măsurile incluse în programele de finanţare.
Informaţiile necesare pentru accesarea fondurilor europene sunt:
- obiectivele, domeniile de intervenţie şi priorităţile programului de
finanţare;

113
 - condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii de finanţare;
- condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de finanţare
(proiectul);
- cheltuielile acceptate pentru finanţare (cheltuielile eligibile);
- cheltuielile neacceptate pentru finanţare (cheltuielile neeligibile);
- criteriile pentru evaluarea cererii de finanţare (proiectului);
- limitele minime şi maxime ale sprijinului financiar nerambursabil;
- durata sprijinului financiar nerambursabil;
- modalitatea şi termenul de depunere a cererii de finanţare şi anexelor
sale;
- durata evaluării cererilor de finanţare;
- conţinutul modelului pentru contractul de finanţare.

7.4. Motivaţia elaborării unui proiect cu finanţare din fonduri

nerambursabile

Încă din perioada pre-aderare, dar mai ales după aderarea României la
Uniunea Europeană, sunt auzite frecvent, în multe medii, expresii precum
fonduri europene, proiect, eligibilitate, implementare, obiective, indicatori,
atragere de fonduri, absorbţie de fonduri etc., care conduc către întrebarea
firească: De ce proiecte?
În firme private, asociaţii, cooperative, şcoli, primării, acolo unde se
identifică o problemă reală care, dacă nu este rezolvată, determină efecte
negative pe termen lung, acolo unde comunităţile, prin reprezentanţii lor,
hotărăsc să construiască un plan şi să aloce resurse, se elaborează proiecte.
Fiecare domeniu de activitate poate fi apreciat ca prioritar pentru
România. Dezvoltarea comunitară, agricultura şi dezvoltarea rurală constituie
însă priorităţi pe care România le poate aborda, bazându-se pe de o parte pe
resursele naturale de care dispune, iar pe de altă parte pe resursele financiare
acordate de Uniunea Europeană. Principala problemă care împiedică rezolvarea
neajunsurilor din spaţiul rural, fie că este vorba de o activitate agricolă sau
nonagricolă, fie că este vorba de un fermier individual sau de o formă
asociativă, este lipsa banilor. Fondurile structurale pentru agricultură şi
dezvoltare rurală destinate României crează reale oportunităţi pentru ca actorii
care-şi desfăşoară activitatea în spaţiul rural să se dezvolte şi să devină
competitivi.

114
 În ultima vreme, s-au elaborat şi depus numeroase proiecte în România,
multe dintre acestea fiind finalizate cu succes. Au existat însă situaţii în care
cererile de finanţare nu au mai fost depuse ori nu au reuşit să treacă de pragul
licitaţiei, solicitanţii renunţând să spere la posibilitatea accesării fondurilor
nerambursabile. Nu trebuie omise, în acest context, proiectele acceptate la
finanţare care nu ajung să fie finalizate din cauze imputabile beneficiarilor. De
cele mai multe ori, solicitanţii nu dispun de fondurile necesare pentru finanţare/
cofinanţare şi nici nu pot aborda facilităţile create de statul român sau alte
instituţii pentru asigurarea cofinanţării proiectelor din fonduri europene. Sunt
doar câteva cauze care pot explica de ce fonduri importante destinate
agriculturii şi spaţiului rural au rămas neutilizate.
Beneficiarii programelor de finanţare pentru agricultură şi dezvoltarea
spaţiului rural finanţate din fonduri structurale s-au străduit să „prindă din mers
regulile jocului european” şi se pare că au reuşit. Calitatea informaţiilor
furnizate, exprimată prin conţinut, pertinenţă, accesibilitate, actualitate,
fiablitate, alături de comunicarea cu specialiştii din autorităţile de management
ale programelor de finanţare au contribuit şi contribuie substanţial la
simplificarea sarcinilor solicitanţilor în a-şi identifica nevoile şi resursele pentru
accesarea fondurilor europene.
Actuala etapă de funcţionare a sistemului de finanţare din fonduri
structurale (2014 - 2020) este caracterizată de o serie de măsuri de flexibilizare
şi simplificare a procedurilor de elaborare, depunere şi derulare a proiectelor.
Autorităţile de management au elaborat proceduri operaţionale şi mecanisme
care să faciliteze accesul potențialilor beneficiari la fondurile europene
nerambursabile, dar și pentru asigurarea eficienței, echitabilității și legalității
implementării programelor de finanţare. Spre exemplificare, pentru implemen-
tarea PNDR 2014 - 2020, Agenţia de Finanţare pentru Investiţii Rurale (AFIR)
utilizează „o serie de elemente și soluții inovative care asigură o gestionare
eficientă și transparentă a fondurilor europene, concomitent cu facilitarea
accesului la finanțare. Această facilitare este asigurată prin scurtarea
perioadelor de evaluare și selecție a proiectelor și prin aplicarea de simplificări
procedurale și mecanisme utile potențialilor beneficiari (depunere on-line, bază
de date cu prețuri de referință, procedură de achiziții private on-line etc.)”.82
Pentru implementarea PNDR, soluțiile de simplificare şi flexibilizare
includ:

82
Agenţia de Finanţare pentru Investiţii Rurale (AFIR). Soluții și mecanisme procedurale și administrative
aplicate de AFIR pentru eficientizarea gestionării fondurilor europene PNDR 2020.

115
- diminuarea numărului de documente solicitate pentru depunerea
cererilor de finanţare, contractare şi implementare a proiectului;
- punerea la dispoziția beneficiarilor de proiecte model pentru anumite
tipuri de investiții realizate prin PNDR 2020;
- eliminarea din Cadrul Național de Implementare (CNI) a unor
restricţii suplimentare faţă de cele ale regulamentelor europene în
domeniu. „De exemplu, un beneficiar al PNDR 2020 poate depune un
alt proiect pe aceeași submăsură, cu respectarea condițiilor de
eligibilitate, dacă nu creează artificial condițiile necesare obținerii
sprijinului și dacă proiectele nu formează împreună un flux
tehnologic” (AFIR, 2015);
- accesul solicitanţilor de finanţare, atât la depunerea on-line, cât şi la
depunerea dosarelor în format tipărit, în funcţie de linia de finanţare
pe care o accesează;
- simplificarea mecanismului de acordare a avansului, prin acordare
acestuia de la prima achiziţie avizată, regulă valabilă pentru
beneficiarii publici şi privaţi;
- intervenţii în modalitatea de decontare a TVA-ului pentru beneficiarii
publici; aceştia pot solicita decontarea contravalorii TVA fără a avea
anexate documente de plată şi extrase de cont pentru demonstrarea
plăţii TVA, de la prima cerere de plată, procedură aplicabilă
indiferent de numărul tranșelor de plată;
- devansarea decontării plăților legate de cheltuielile eligibile, cu
respectarea intensității contribuției proprii, pentru beneficiarii privaţi
doar în baza facturii ca document justificativ;
- simplificarea procedurii de achiziţie pentru beneficiari prin
constituirea Bazei de Date cu Prețuri de Referință pentru mașini,
utilaje și echipamente specializate; baza de date este o aplicaţie web,
fiind actualizată permanent şi accesibilă pe site-ul AFIR
(www.afir.info);
- derularea on-line a procedurii de achiziţii, direct de pe pagina de
Internet a AFIR – www.afir.info, pentru fluidizarea derulării
contractelor de finanţare, precum și pentru eliminarea suspiciunilor
legate de lipsa de transparență;
- reducerea numărului de controale pe teren, prin eliminarea vizitelor
pe teren pentru validarea fiecărei cereri de plată;
- evitarea riscurilor de constituire a condițiilor artificiale;

116
 - utilizarea costurilor simplificate prin folosirea costurilor standard
legate de înființarea și reconversia plantațiilor pomicole, de viță-de-
vie şi pentru infrastructura rutieră în mediul rural.

7.5. Riscurile care apar în elaborarea şi derularea proiectelor

„Când pornești la o acțiune, trebuie să ai în vedere și riscurile ei.”

(Eugen Lovinescu)

Riscurile sunt partenerii noştrii de zi cu zi. În activităţile curente

planează zilnic potenţiale riscuri referitoare la bunuri, resurse, acţiuni, oameni,
conjuncturi etc. Riscurile nu trebuie tratate doar ca elemente negative asociate
unei acţiuni, întrucât printr-o abordare inteligentă acestea pot fi transformate în
oportunităţi.
Dar ce este riscul? Riscul este apreciat ca un eveniment care nu este
sigur că va apărea, dar care, dacă apare, poate afecta obţinerea rezultatelor
planificate. Caracterul temporar al proiectului şi alte constrângeri importante,
elementul de noutate din proiect determină apariţia unor potenţiale riscuri.
Încă de la scrierea cererii de finanţare pentru accesarea fondurilor
nerambursabile, finanţatorul doreşte să ştie dacă există riscuri potenţiale
asociate insuccesului proiectului. Riscurile vor fi obligatoriu precizate, în
măsura în care pot fi anticipate, fiind enumerate şi descrise soluţiile pentru
contracararea lor. Există o abordare incorectă, conform căreia, dacă nu este
menţionat şi descris nici un risc, înseamnă că solicitantul este convingător în
explicaţiile asupra certitudinii încheierii cu succes a proiectului.
Cele mai frecvente riscuri potenţiale care pot apărea din momentul
elaborării propunerii de proiect până la finalizarea sa pot fi următoarele:
- pierderea capacităţii financiare pentru asigurarea confinanţării, într-un
stadiu apropiat de cel de depunere a proiectului sau mai grav, în
timpul derulării proiectului;
- creşterea substanţială şi în timp scurt a preţurilor la unele resurse
planificate în proiect (combustibil, îngrăşăminte, materiale de
construcţii, echipamente), datorită unor evenimente economice
externe sau interne;
- conflicte din cauza lipsei de comunicare în interiorul echipei
proiectului;

117
- întârzieri în decontarea cererilor de rambursare de către programul de
finanţare, peste termenele admise legal;
- nerespectarea clauzelor contractuale de către furnizorii de produse sau
servicii contractaţi prin proiect;
- întârzieri la plata furnizorilor de produse sau servicii, care implică
plata unor penalităţi;
- scăderea preţurilor la produsele agroalimentare;
- scăderea sau lipsa producţiei agricole din cauze legate de accidente
climatice, boli şi dăunători specifici şi/sau management defectuos al
activităţilor agricole;
- comunicare defectuoasă cu programul de finanţare, din cauze
imputabile solicitantului/beneficiarului de finanţare;
- management defectuos al utilizării resurselor planificate în proiect
reflectat din cauze imputabile echipei proiectului.

118
 Capitolul VIII
CARACTERIZAREA PROIECTELOR COMUNITARE

8.1. Definirea proiectelor comunitare

Proiectul reprezintă acţiunea caracterizată de un anumit grad de

complexitate, desfăşurată prin utilizarea unor resurse, urmând un plan, într-o
durată de timp limitată, care determină rezolvarea unei probleme identificate şi
care se finalizează cu rezultate unice. Un proiect nu se poate implementa prin
intermediul altor proiecte, fiind o acţiune desfăşurată cu un anumit scop, atent
elaborat. Resursele necesare, utilizate şi planificate judicios prin intermediul
unei structuri temporare reprezintă „combustibilul” fără de care proiectul nu
poate parcurge traiectoria denumită metaforic „ciclu de viaţă”.
Proiectul comunitar implică abordarea participativă în rezolvarea unor
nevoi sau probleme ale comunității şi parcurgerea ciclului de viaţă specific unui
proiect.
Un proiect elaborat şi propus pentru finanţare este complet dacă poate să
răspundă la următoarele întrebări:
- De ce? – defineşte scopul proiectului.
- Ce? – defineşte obiectivele care pot fi măsurate.
- Cum? – identifică modalităţile de obţinere a rezultatelor.
- Cine? – stabileşte responsabilităţile resursei umane implicate.
- Cu ce ? – identifică resursele (umane, materiale, financiare, timp).
- Când ? – stabileşte termene (începere, raportare şi finalizare).
- Care sunt rezultatele? – estimarea efectelor produse prin derularea
proiectului.

8.2. Însuşirile comune ale proiectelor

Definirea proiectului şi a proiectului comunitar permit identificarea

unor termeni care contribuie la construirea imaginii de proiect şi care sunt
descrişi de o serie de însuşiri particulare.

119
 Planul proiectului este format din totalitatea activităţilor care se
desfăşoară şi resursele care sunt alocate pentru desfăşurarea acestora pentru a
obţine efecte sau rezultate (pentru: organizaţie, cultură agricolă, fermă,
cooperativă agricolă, familie etc.). Pentru ca scenariul derulării activităţilor
planificate să poată fi urmărit trebuie să fie elaborat şi adus la cunoştinţa celor
care contribuie la punerea sa în practică. Până la urmă, un plan bun este
demersul cel dintâi care se face pentru demararea unei acţiuni. Dacă ideea este
bună iar planul este defectuos, cel mai probabil punerea în practică a ideii va
eşua. Uneori, chiar dacă soluţia pentru rezolvarea unei probleme nu este cea
mai bună, un plan bine pus la punct va conduce la îndepărtarea problemei.
Echipa proiectului reprezintă o structură temporară constituită ad-hoc.
Întrucât există termene clare, responsabilităţile şi sarcinile echipei de realizare a
proiectului sunt derulate, adesea, sub presiunea timpului şi a altor constrângeri.
Succesul implementării proiectului depinde de modul cum sunt gestionate
relaţiile între membrii săi, precum şi de modul cum este asigurat suportul pentru
îndeplinirea sarcinilor.
Resursele proiectului reprezintă „combustibilul” oricărei activităţi.
Toate resursele unei activităţi din proiect se măsoară în bani şi sunt înglobate în
bugetul proiectului. Pentru elaborarea şi implementarea proiectelor se folosesc
următoarele tipuri de resurse: resurse umane (oameni cu abilităţi, competenţe,
deprinderi specifice), resurse fizice (terenuri, imobile, echipamente, materiale,
materii prime), resurse financiare (bani, instrumente financiare), resurse
nemateriale (prestigiul, cunoaşterea, informaţia). Fiecare resursă îşi are rolul
său în derularea proiectului. Categoriile şi tipurile de cheltuieli acceptate de
finanţator conduc către tipurile de resurse necesare. Estimarea cât mai corectă a
necesarului din fiecare resursă pentru desfăşurarea proiectului contribuie la
echilibrul şi armonia dintre celelalte componente ale proiectului. Utilizarea
eficientă a resurselor, atunci când acestea devin disponibile, constituie
abordarea care conduce la obţinerea rezultatelor aşteptate.
Unicitatea proiectelor este dată de o serie de elemente care
particularizează fiecare proiect. Unicitatea unui proiect rezultă din modul
specific în care se derulează un proiect în comparaţie cu un altul, chiar în
contextul în care unele urmăresc aceleaşi obiective generale sau abordează
grupuri ţintă cu însuşiri asemănătoare. Elementele de noutate pot fi determinate
de localizările geografice, de contexte economice şi sociale diferite, de
caracteristicile implicite şi explicite ale rezultatelor, precum şi de echipele care
implementează proiectele. „Imaginaţi-vă că există două cooperative agricole

120
diferite, cu zone de influenţă în două localităţi învecinate, care doresc să
acceseze fonduri pentru construirea unor spaţii pentru colectarea, valorificarea
şi marketingul legumelor proaspete, prin participarea la aceeaşi licitaţie de
proiecte. Am putea aprecia că proiectele fiecăreia nu sunt unice, pentru că
ambele sunt cooperative agricole, au ca obiectiv creşterea competitivităţii în
producerea legumelor şi ca rezultat construirea unui spaţiu pentru colectarea,
valorificarea şi marketingul legumelor proaspete. Adevărat! Există similitudini!
Dar ce face fiecare proiect unic este localizarea, contextul, modul de abordare,
structura culturilor, structura cooperativei, gradul de dotare al membrilor
cooperatori, beneficiarii finali ai proiectului, impactul proiectului.”
Durata limitată a proiectului evidenţiază faptul că acesta are delimitare
temporară, cu început şi sfârşit specificate clar. Proiectul este o activitate
temporară, care începe şi se încheie în limita de timp menţionată în
documentaţia care îl descrie. Nu acelaşi lucru se poate spune despre rezultatele
proiectului; rezultatele şi efectele proiectului trebuie să se producă în timpul
derulării acestuia şi după încheierea finanţării, pe termen lung. Chiar dacă sunt
temporare, proiectele nu trebuie să producă rezultate trecătoare.

8.3. Managementul proiectului

Managementul proiectelor poate fi descris prin numeroase definiţii, între

care unele mai simple, în timp ce altele sunt mai complicate. Descris însă într-un
mod simplist, managementul de proiect este constituit din planificarea,
organizarea şi controlul/evaluarea proiectului, acţiuni care sunt desfăşurate
pentru atingerea obiectivelor, pe baza unor constrângeri legate de timp şi
resurse. Prin managementul proiectelor se urmăreşte obţinerea unor rezultate
estimate în etapa de propunere de proiect.
Managementul de proiect implică o serie de procese importante care se
derulează de la ideea de proiect şi până la obţinerea rezultatelor finale:
Armonizarea proiectului
Procesul de armonizare a proiectului implică acţiunea de integrare a
tuturor componentelor sale într-un întreg şi coordonare armonioasă.
Componentele unui proiect sunt interdependente şi urmăresc o
succesiune logică şi cronologică:
- dezvoltarea ideii de proiect într-un concept scris pe un format impus;

121
 - constituirea documentului oficial - cererea de finanţare/propunerea de
proiect;
- transpunerea în practică/implementarea proiectului;
- urmărirea atentă a derulării proiectului şi obţinerii rezultatelor
anticipate.
Constrângerile legate de timp. Managementul timpului
Proiectele au durată de timp limitată, aceasta implicând o serie de
acţiuni care să conducă la implementarea proiectului în termenele stabilite.
Acţiunile specifice pentru managementul timpului sunt:
- precizarea activităţilor proiectului;
- constituirea planului de desfăşurare a activităţilor;
- estimarea resursei de timp necesară pentru fiecare activitate;
- consolidarea resursei de timp pentru derularea proiectului;
- evaluarea şi controlul utilizării resursei de timp planificată;
- gestiunea schimbărilor apărute în derulare prin anticipare și identifi-
carea cauzelor şi diminuarea efectelor.
Managementul cheltuielilor
Proiectele au un buget limitat. Orice depăşire a estimărilor referitoare la
resursele financiare vor fi suportate de beneficiarul de finanţare.
Managementul costurilor implică procese care conduc la derularea
proiectului în limitele bugetului stabilit prin contractarea proiectului, după cum
urmează:
- alocarea resurselor la planificarea activităţilor (resurse umane,
materiale, echipamente, investiţii);
- estimarea cheltuielilor necesare pentru resursele specificate la fiecare
activitate planificată;
- stabilirea bugetului pentru fiecare activitate şi total proiect;
- monitorizarea efectuării cheltuielilor pe activităţi şi categorii de
cheltuieli, utilizând planificarea din propunerea de proiect;
- gestiunea schimbărilor apărute în derulare, prin anticipare, identificarea
cauzelor şi diminuarea efectelor.
Managementul calităţii
Managementul calităţii implică procesele care permit implementarea
proiectului şi obţinerea rezultatelor anticipate, într-o manieră care oferă
satisfacţie părţilor implicate. Managementul calităţii se ramifică în toate etapele
de derulare a proiectului, de la faza de elaborare şi până la transpunerea în
practică, de la rezultate şi până la managementul echipei proiectului.

122
 Managementul resursei umane
Niciun proiect nu ar putea fi realizat fără implicarea resursei umane.
Succesul depinde de calitatea resursei umane şi, mai ales, de modul în care sunt
gestionate acele caracteristici specifice: eforturile, abilităţile, entuziasmul şi
dorinţa de schimbare.
Acţiunile necesare pentru managementul resursei umane sunt:
- selecţia personalului care participă la activităţile proiectului;
- planificarea resursei umane: stabilirea obiectivelor, ţintelor şi
responsabilităţilor, precum şi a relaţiilor din cadrul echipei
proiectului;
- armonizarea echipei proiectului.
Managementul comunicării
Comunicarea se constituie ca unul din factorii de succes ai proiectului;
comunicarea este instrumentul prin care se creează armonia în echipa
proiectului; comunicarea permite luarea celor mai bune decizii; comunicarea
înseamnă informare; comunicarea înseamnă buna relaţie dintre programul de
finanţare şi beneficiarii proiectului.
Managementul comunicării presupune acţiuni care permit utilizarea
informaţiilor generate prin proiect pentru obţinerea rezultatelor, în condiţiile
constrângerilor legate de timp şi resurse:
- stabilirea necesităţilor de informare;
- planificarea acţiunilor de comunicare;
- transmiterea informaţiilor la timp şi direct către utilizatorul din echipa
proiectului care a cerut clarificări;
- evidenţierea rezultatelor proiectului în rapoartele de progres şi în
raportul final.
Managementul riscului
Proiectele au drept caracteristică primordială noul sau unicitatea:
unicitatea condiţiilor, unicitatea rezultatelor, unicitatea echipei, unicitatea
contextuală etc. Se porneşte de la presupunerea că noul este asociat cu o
oarecare incertitudine şi, implicit, risc.
Managementul riscului presupune activităţi specifice, precum:
- anticiparea riscurilor potenţiale;
- construirea scenariilor pentru contracararea riscurilor anticipate;
- identificarea riscului şi analiza acestuia;
- construirea măsurilor aplicabile şi contracararea riscurilor;
- monitorizarea riscurilor, bazată pe prevenţie.

123
 Managementul achiziţiilor publice
Proiectele cu finanţare nerambursabilă din fonduri structurale se
derulează prin cheltuirea de bani publici. Pentru realizarea achiziţiilor de
produse sau servicii din fonduri publice trebuie respectată legislaţia naţională şi
europeană în vigoare, precum şi orice alte instrucţiuni menţionate de finanţator,
indiferent dacă beneficiarul este organizaţie publică sau privată, individuală sau
este constituit un parteneriat.
Procesele legate de managementul achiziţiilor sunt următoarele:
- constituirea planului de achiziţii pentru întreaga durată de viaţă a
proiectului;
- planificarea depunerii documentaţiei specifice legată de achiziţiile
proiectului, pentru licitaţiile publice;
- elaborarea caietelor de sarcini (descrierea produselor sau serviciilor
care urmează să fie achiziţionate);
- depunerea documentaţiei pentru solicitarea ofertelor de produse sau
servicii;
- selecţia ofertelor şi atribuirea contractelor de achiziţii;
- recepţia bunurilor sau serviciilor achiziţionate şi efectuarea plăţilor.

8.4. Alegerea managerului de proiect şi constituirea echipei

Întregul proces de management al proiectului ilustrează responsabilităţile

pe care trebuie să le îndeplinească managerul, din aceasta decurgând compe-
tenţele şi abilităţile pe care acesta trebuie să le deţină.
În conformitate cu descrierile din Clasificarea Ocupaţiilor din România
(COR) cod 241919, competenţele managerului de proiect sunt: „autorizarea şi
delegarea; stabilirea echipei proiectului; identificarea factorilor interesaţi în
proiect; stabilirea planului proiectului; stabilirea sarcinilor de realizat;
elaborarea structurii proiectului pe activităţi; stabilirea rolurilor şi
responsabilităţilor în cadrul echipei de proiect; elaborarea unui plan de lucru
pentru fiecare sarcină de realizat; alcătuirea graficului de derulare a
proiectului, stabilirea resurselor necesare, a costurilor, identificarea şi
înregistrarea riscurilor; contractarea serviciilor, bunurilor şi/sau lucrărilor
necesare în desfăşurarea proiectului; comunicarea planului proiectului şi
obţinerea aprobării din partea factorilor interesaţi; pregătirea unui buget
pentru finanţarea proiectului; asigurarea de rezerve şi eliberarea de fonduri;

124
pregătirea lucrărilor pentru începere, întrerupere sau continuare; monitorizarea
progresului proiectului; analizarea şi comunicarea rezultatelor; negocierea
schimbărilor, indiferent de sursa acestora; modificarea planurilor (atât fizic,
cât şi financiar). Dacă, uneori, pot apărea diferenţe față de cele menţionate, ele
reflectă faptul că managementul de proiect este o activitate de echipă, ce
include acţiuni de strategie, operaţionale şi de specialitate”.
Funcţia de manager de proiect este relativ nouă în România, fiind
frecvent practicată pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin elaborarea
şi derularea de proiecte (unele programe o asimilează cu cea de Director de
Proiect). Rolul şi responsabilităţile funcţiei de manager de proiect sunt de
necontestat pentru succesul proiectului, aceasta nefiind o funcţie formală.
În viziunea autorilor, rolul cel mai important al managerului de proiect
este acela de a include proiectul în activitatea curentă a organizaţiei fără ca
acesta să producă dezechilibre. Conducătorul proiectului va face tot ce îi stă în
putinţă pentru ca:
- proiectul pe care îl propune şi elaborează să determine rezolvarea
unei probleme importante a organizaţiei, a unui areal sau a unei
comunităţi;
- proiectul să se finalizeze la termenul prevăzut în contractul de
finanţare;
- proiectul să angajeze bugetul contractat, fără ajustări majore;
- echipa de management şi implementare a proiectului să fie dispusă să
deruleze un proiect de succes;
- indicatorii planificaţi ai proiectului să fie îndepliniţi.
Managerul de proiect deţine imaginea de ansamblu a proiectului în orice
moment pe parcursul derulării sale, decide în baza informaţiilor detaliate legate
de stadiul derulării tehnice şi financiare a proiectului şi intervine în funcţie de
îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor echipei de implementare, asigurând
astfel direcţia strategică pentru finalizarea cu succes a proiectului.
În funcţie de specificul fiecărui proiect, contribuţia managerului de
proiect în implementarea proiectului poate fi descrisă de următoarele acţiuni:
- urmăreşte atingerea obiectivelor proiectului stabilite în concordanţă
cu obiectivele programului de finanţare, dar şi cu obiectivele
organizaţiei sau comunităţii;
- stabileşte modul de alocare a resurselor proiectului, pornind de la
priorităţile organizaţiei sau comunităţii;

125
 - stabileşte procedurile, metodele şi tehnicile pentru obţinerea
rezultatelor proiectului;
- coordonează activitatea de monitorizare a derulării proiectului în
relaţie cu activitatea curentă a organizaţiei, pentru a susţine armonia
organizaţională;
- urmăreşte îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor colectivului pe
care îl coordonează.
Managerul este supus unor posibile şi multiple provocări la fiecare etapă
din ciclul de viaţă al proiectului. Indiferent de natura provocărilor,
responsabilitatea sa este evidenţiată mai ales de faptul că gestionează o sumă
apreciabilă de bani publici, legată de relaţia sa cu: beneficiarii direcţi şi indirecţi
ai proiectului; furnizorii de servicii, materiale şi echipamente achiziţionate prin
proiect; grupuri de interese, organizaţii partenere; ministerul, programul de
finanţare, autoritatea contractantă care finanţează proiectul; obligaţiile,
constrângerile, mediul extern organizaţiei sale.
Solicitantul de fonduri nerambursabile îşi alege managerul încă din
etapa de idee de proiect. Managerul de proiect continuă mai apoi paşii din viaţa
proiectului, inclusiv selectarea persoanelor care vor face parte din echipă şi
repartizarea responsabilităţilor acestora; coagulează încă de la început echipa.
Rolurile, responsabilităţile şi competenţele membrilor echipei proiectului
se constituie ca elemente care permit selecţia acestora. De cele mai multe ori, în
organizaţiile mici, rolurile de membri ai echipei sunt preluate de puţinii angajaţi
ai organizaţiei, care, folosind această oportunitate, îşi vor dezvolta competenţele
şi abilităţile pe care le au sau vor căpăta competenţe sau abilităţi noi. În situaţia
în care organizaţia nu deţine în echipa sa persoane care să prezinte calificări sau
competenţe specifice, se apelează la mediul extern organizaţiei, de unde se
poate identifica personalul care să corespundă exigenţelor postului şi care poate
fi angajat doar pentru o perioadă determinată de timp, legată de cea a derulării
proiectului.
Alegerea corectă a echipei proiectului, inclusiv repartizarea sarcinilor în
concordanţă cu abilităţile şi competenţele fiecărui membru, contribuie la
succesul echipei. Managerul va transfera echipei sale dorinţa de a atinge
obiectivele proiectului prin:
- încrederea comună în valoarea fiecărui membru, dar şi a echipei în
ansamblul său;
- evidenţierea importanţei efortului fiecărui membru al echipei în
finalizarea cu succes a proiectului;

126
 - construirea unui climat de muncă bazat pe colaborare şi suport
reciproc, în care membrii echipei îşi pot exprima opiniile, ideile şi
neliniştile;
- construirea unui mediu de învăţare; fiecare proiect aduce elemente noi
chiar şi pentru cei cu experienţă; nu este deloc jenantă dorinţa de
cunoaştere sau de învăţare, indiferent de vârstă;
- recompensarea succeselor ori de câte ori este necesar, indiferent de
dimensiunea acestora (nu se face referire aici doar la recompense
materiale).

8.5. Parteneriatul în cadrul unui proiect. Selecţia partenerilor

În scopul atingerii propriilor obiective, programele de finanţare neram-

bursabilă agreează, adesea, implementarea proiectelor în parteneriat. Construirea
unui parteneriat care să funcţioneze pe principiul complementarităţii conduce la
eficienţă socială şi economică, devenind un atu important pentru dezvoltarea
durabilă. Ideea de proiect poate implica parteneriate care n-au existat anterior şi
care ar putea să se dezvolte, fiind constituite de comunităţile şi actorii care
activează în spaţiul rural.
Pornind de la avantajele mai sus menţionate, numeroase programe de
finanţare utilizează drept criteriu de selecţie în evaluarea proiectelor calitatea
parteneriatului constituit pentru implementarea proiectului, acordându-i un
punctaj special, chiar dacă parteneriatul nu este solicitat în mod obligatoriu.
Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de finanţare, programul poate pune la
dispoziţie un ghid pentru constituirea parteneriatelor, furnizând totodată şi
modelul acordului de parteneriat.
Întrucât calitatea parteneriatului este dată de alegerea atentă a
partenerilor care vor fi implicaţi în realizarea proiectului, selecţia acestora
devine una dintre cele mai importante sarcini ale echipei. Pentru a fi cunoscută
intenţia unei organizaţii de a constitui un parteneriat, se poate alege calea
contactului direct pe canal scurt – pentru situaţia existenţei unor relaţii mai
vechi de colaborare care au funcţionat bine, ori, intenţia este făcută publică
printr-un anunţ postat pe site-ul instituţiei sau într-o publicaţie de mare
circulaţie. Anunţul legat de selecţia partenerilor pentru participarea la un proiect
finanţat din fonduri publice nerambursabile trebuie să cuprindă informaţii

127
despre propunerea de proiect, programul de finanţare, obiectivele şi activităţile
proiectului şi criteriile de selecţie a partenerilor.
Construirea unui parteneriat corect şi viabil se poate realiza folosind
următoarele recomandări:
- selectarea activităţilor planificate a fi realizate în parteneriat, utilizând
ca reper pachetul de informaţii al programului;
- identificarea punctelor slabe ale solicitantului (liderul parteneriatului)
în realizarea activităţilor selectate şi a modului cum partenerii pot
compensa, prin specificul organizaţiei lor, punctele slabe;
- stabilirea unor criterii obiective de selecţie a partenerilor, folosind
criteriile de eligibilitate menţionate în pachetul de informaţii sau, dacă
acestea nu sunt menţionate, orice alte criterii de selecţie apreciate ca
relevante, care pot evidenţia capacitatea acestora de a intra în
parteneriat (exemplu: proiectele implementate şi calitatea pe care au
avut-o în proiectele sau parteneriatele în care au fost implicaţi în
ultimii 2 - 5 ani);
- analiza atentă a ofertanţilor în baza criteriilor de selecţie publicate.
Acordul de parteneriat reprezintă un angajament asumat, prin care
organizaţii publice şi/sau private, în baza drepturilor şi obligaţiilor menţionate,
realizează activităţi şi obţin rezultate. În majoritatea cazurilor, programele de
finanţare furnizează un model al acordului de parteneriat. Dacă acesta nu există,
prezentăm mai jos capitolele importante ale unui acord de parteneriat:
1. Părţile (...sunt enumerate şi descrise părţile semnatare: adresa, contact, rol).
2. Acord de asociere (...implementarea proiectului intitulat ... depus la licitaţia
de proiecte...).
3. Obiectul parteneriatului (...a preciza responsabilităţile pentru implementarea
proiectului intitulat... depus la licitaţia de proiecte...).
4. Principii de bună practică (...partenerii participă la realizarea proiectului
conform sarcinilor stabilite în planul de realizare a proiectului...).
5. Durata acordului (...durata acordului este de... luni de la...).
6. Drepturi şi obligaţii (...drepturi şi obligaţii pentru liderul de parteneriat,
partenerul 1..., partenerul n).
7. Responsabilităţi (...descrie rolurile şi responsabilităţile fiecărui partener,
începând cu partenerul principal...).
8. Angajamente financiare (pentru activităţile desfăşurate, partenerii vor
angaja următoarele sume, după cum urmează...).
9. Plăţile între parteneri (fiecare partener va emite către liderul asocierii
documentaţia pentru plăţi efectuate...).

128
10. Proprietatea (...partenerii stabilesc, de comun acord, distribuţia echipamentelor
achiziţionate prin proiect... a rezultatelor proiectului...).
11. Dispoziţii finale (...în situaţia unor corecţii financiare, toţi partenerii vor
suporta corecţiile în limita activităţilor supuse corecţiei...).

129
 Capitolul IX
METODE ŞI TEHNICI
PENTRU ELABORAREA PROIECTELOR

9.1. Capitole importante din structura unui proiect

Conţinutul unei cereri de finanţare sau propuneri de proiect pentru

accesarea fondurilor publice nerambursabile diferă de la un program de
finanţare la altul. Diferenţierea este subliniată în cadrul aceluiaşi program de
finanţare de următoarele elemente: tipul proiectului, domeniul de intervenţie,
durata perioadei de implementare, nivelul finanţării etc.
Completarea cererii de finanţare sau scrierea propunerii de proiect
reprezintă sarcina cea mai importantă şi necesită o abordare pragmatică.
Acţiunea majoră de elaborare a proiectului implică fragmentarea sa în etape
mici, dependente una de cealaltă, fiecare etapă prezentând nivelul propriu de
importanţă, atât individual, cât şi în relaţia cu celelalte.
Ordinea în care sunt aşezate capitolele de informaţii sau componentele
unei propuneri de proiect pentru solicitarea unei finanţări este stabilită de
programul de finanţare, pentru a spori înţelegerea şi acurateţea în analiza lor.
Ordinea capitolelor unei propuneri de proiect este, în general, următoarea:
1. Pagina de titlu
2. Rezumatul proiectului
3. Descrierea solicitantului şi a echipei de implementare
4. Descrierea problemei care trebuie rezolvată. Grupul ţintă. Scopul
proiectului
5. Obiectivele proiectului
6. Justificarea necesităţii şi oportunităţii proiectului
7. Implementarea proiectului. Planul de realizare a proiectului. Activităţi
8. Descrierea rezultatelor şi impactul proiectului
9. Descrierea sustenabilităţii proiectului
10. Bugetul proiectului
11. Anexele proiectului
Pentru elaborarea unui proiect, ordinea de abordare a capitolelor nu este
aceeaşi cu cea pe care o solicită programul de finanţare în constituirea

130
documentaţiei pentru solicitarea finanţării. Ordinea recomandată pentru
elaborarea capitolelor de informaţii ale proiectului este următoarea:
1.a. Analiza contextului, radiografia organizaţiei
1.b. Problema vizată, grupul ţintă și scopul stabilit/Anexele proiectului
2. Obiectivele proiectului, concordanţa obiectivelor
3. Metode de implementare. Planul de realizare. Activităţi
4. Rezultatele proiectului. Impactul proiectului
5. Bugetul proiectului
6. Justificarea necesităţii şi oportunităţii proiectului
7. Sustenabilitatea proiectului
8. Descrierea beneficiarului proiectului
9. Titlul proiectului
10. Rezumatul proiectului
11. Anexele proiectului
În cele ce urmează, vor fi descrise metodele şi tehnicile care pot fi utilizate
pentru elaborarea fiecărui capitol de informaţii, în ordinea recomandată pentru
elaborarea proiectului.

9.2. Elaborarea conţinutului capitolelor de proiect

1.a. Analiza contextului şi radiografierea organizaţiei

Analiza SWOT reprezintă metoda prin care se poate identifica starea
actuală, se poate face o radiografie a solicitantului de finanţare, fie că este o
instituţie publică sau privată. Punctele tari şi punctele slabe sunt elemente din
interiorul solicitantului pentru care există control direct, iar oportunităţile şi
ameninţările apar din exteriorul său, putând să aibă o influenţă negativă sau
pozitivă.

Schema SWOT pentru autoanaliza solicitantului de finanţare

STRENGTHS WEAKNESS
- Puncte tari - - Puncte slabe -
componente utile, resurse existente, lipsuri, neajunsuri, vulnerabilităţi,
caracteristici, competenţe care asigură evenimente din trecut nesoluţionate
solicitantului un anumit avantaj - conduc la identificarea problemei -
OPPORTUNITIES THREATS
- Oportunităţi - - Ameninţări -
noi segmente de piaţă, produse noi, concurenţa, lipsa de cerere pe piaţă,
clienţi noi, conjuctură socială favorabilă concurenţa străină, migraţie către urban

131
 Punctele tari care ar putea fi luate în considerare în analiză se referă la
orice resursă, caracteristică sau însuşire a solicitantului care ar putea să
constituie un avantaj în justificarea necesităţii, oportunităţii şi durabilităţii
proiectului pentru accesarea fondurilor structurale. Enumerăm aici resursele
care pot fi identificate de organizaţie: resursele materiale, resursele umane,
resursele financiare. Resursele materiale care pot fi luate în calcul pot fi:
suprafeţe de teren cultivate, sisteme de irigaţii, echipamente şi utilaje, resursele
informaţionale (inclusiv conexiunile şi produsele software), sistemul organiza-
ţional etc. Resursele umane cuprind personalul organizaţiei cu expertiza şi
disponibilitatea sa de muncă pentru activităţi comunitare, specifice, cu caracter
agricol şi/sau neagricol. Resursele financiare se referă la capitalul financiar al
organizaţiei, precum şi la capacitatea de a contracta credite. Resursele
organizaţiei constituie una din garanţiile că proiectul poate fi finanţat şi
implementat cu succes.
Punctele slabe constituie cheia viitorului proiect deoarece aici se
regăseşte problema a cărei rezolvare va fi, în fapt, scopul proiectului. În acest
spaţiu al analizei se pun întrebări precum: Ce dorim să rezolvăm prin proiect?
Care este neajunsul care ne împiedică să ne dezvoltăm, să fim competitivi, să
inovăm? Suntem suficient de organizaţi? Suntem informaţi corespunzător?
Avem nevoie de experienţa şi cunoaşterea altor comunităţi, cooperative
agricole, instituţii de succes? Solicitantul de finanţare va selecta dintre punctele
slabe identificate doar pe cele care vor provoca efecte negative semnificative
asupra sa, în prezent, dar şi în viitor. Explicaţiile sau răspunsurile la întrebări
vor constitui baza unor enunţuri în justificarea proiectului. Chiar dacă există
puncte slabe, ar trebui evitată construirea unei imagini de organizaţie slabă în
ansamblul său, care ar putea fi apreciată ca nefezabilă. Prin implementarea
proiectului vor fi acoperite în întregime şi în mod proporțional punctele slabe
identificate.
Oportunităţile sunt potenţiale resurse aflate la dispoziţia solicitantului
temporar, putând fi folositoare proiectului dacă sunt exploatate corespunzător.
Oportunităţile identificate trebuie să fie credibile, privite prin prisma certitudinii
în exploatarea lor, şi nu doar probabile. Pentru uşurinţa identificării
oportunităţilor, recomandăm căutarea de răspunsuri la următoarele întrebări: Ce
schimbări ale mediului extern se pot exploata? La ce tehnologie nouă există
acces? Ce pieţe noi s-ar putea deschide? Cum s-a modificat comportamentul de
consum al clienţilor potenţiali? Care model de succes s-ar potrivi?

132
 Ameninţările şi riscurile pot fi legate de scenariul în care proiectul nu va
fi promovat sau finanţat, iar solicitantul le va trece prin filtrul analizei din
perspectiva efectelor lipsei de resurse financiare. Analiza ameninţărilor şi
riscurilor va evidenţia efectele negative care ar putea fi resimţite de solicitantul
de finanţare, dar şi de comunitate, regiunea în care acesta îşi desfăşoară
activitatea sau trăieşte. Este necesar să se sublinieze necesitatea stringentă de
rezolvare a problemelor identificate.

1.b. Problema vizată, grupul ţintă şi scopul stabilit

Formularea problemei reprezintă punctul de plecare în scrierea
proiectului şi unul din componentele importante ale cererii de finanţare sau al
proiectului. Capitolul referitor la problema vizată pentru rezolvare prin proiect
va trebui să conţină o descriere corectă şi atent argumentată a problemei pe care
proiectul o va soluţiona pentru ca proiectul să fie acceptat pentru finanţare.
Conţinutul capitolului este necesar să fie clar, obiectiv, convingător şi să
urmărească o structură logică în descrierea sa.
Analiza problemei. În baza analizei SWOT şi a contextului problemei se
pregătesc condiţiile pentru formularea problemei. Aceasta presupune nomina-
lizarea tuturor problemelor importante şi selectarea problemei cheie. Problema
cheie identificată este determinată de o serie de cauze şi ar produce o serie de
efecte dacă ar rămâne nesoluţionată. Atât cauzele, cât şi efectele, vor fi
identificate, analizate şi descrise.

Problemă neidentificată Problemă identificată

Identificaţi problemele Formulaţi problema selectată!

importante ale organizaţiei!
Identificaţi cauze!
Alegeţi problema principală!
Identificaţi efecte!

Fig. 1. Analiza problemelor

Arborele problemelor reprezintă tehnica prin care se poate evidenţia

cauzele şi efectele care menţin problema în organizaţie sau comunitate şi
determină relaţia dintre cauză şi efect. Construirea arborelui problemelor se
realizează în baza informaţiilor colectate din analizarea acestora.
133
 Construirea diagramei-arbore a problemelor se realizează prin parcur-
gerea a şase paşi:
1. Identificarea problemelor solicitantului (comunitate sau organizaţie).
2. Selectarea problemei cheie dintre cele identificate, problemă
apreciată ca esenţială şi rezolvabilă; rezolvarea problemei cheie
poate conduce la rezultate cu impact şi la transformări pozitive
majore pentru solicitant.
3. Structurarea problemelor „rude” cu problema cheie.
4. Construirea ierarhiei „cauză-efect”.
5. Conectarea problemelor în relaţia „cauză-efect”.
6. Acceptarea schemei ca fiind completă şi corectă.
Prin folosirea metodei arborelui problemei (fig. 2), se pot realiza
relaţiile logice între problema existentă, cauzele care o determină şi efectele
nerezolvării ei. Prin completarea diagramei arbore a problemei se realizează
imaginea reală şi completă a unei situaţii negative existente care se doreşte a fi
îmbunătăţită sau rezolvată prin implementarea proiectului.

FORŢĂ DE CERINŢE
EFECTE MUNCĂ SCĂZUTE LA
INSTABILĂ EXPORT

CALITATE
ŞOMAJ ÎN INFERIOARĂ A
CREŞTERE PRODUCŢIEI

MANAGEMENT
INADECVAT

PREGĂTIRE LOGISTICĂ LIPSĂ DE INFORMARE RELAȚIONARE

CAUZE PROFESIONALĂ DEPĂȘITĂ INTERES NECORESPUN- SLABĂ CU
INSUFICIENTĂ PENTRU ZĂTOARE GUVERNANȚA
ASOCIERE

Fig. 2. Arborele problemelor

134
 Grupul ţintă al proiectului
Grupul ţintă al proiectului este constituit din grupul de persoane care şi-a
exprimat apartenenţa la o problemă identificată, având o conexiune directă sau
indirectă cu proiectul şi care va fi beneficiarul de resurse informaţionale şi/sau
materiale din proiect. Grupul ţintă poate face parte din instituţii publice sau
private, organizaţii, companii, comunităţi etc.
Un exemplu potrivit pentru constituirea unui grup ţintă ar putea fi
organizarea de întâlniri pentru stimularea asocierii în agricultură, întrucât a fost
identificată lipsa de iniţiativă la nivelul grupului ţintă, deşi ar exista dorinţa
exprimată pentru asociere.
Grupul ţintă constituit din persoane, grupuri, organizaţii, care pe durata
derulării proiectului şi după finalizarea lui, are, ori va avea, conexiune cu
proiectul, se identifică la momentul în care se realizează analiza problemei/
problemelor. În această etapă se decid grupurile sau instituţiile identificate ca
fiind importante şi care pot avea influenţă pozitivă, negativă sau neutră în
eforturile de atingere a obiectivelor proiectului şi de a realiza activităţile
acestuia.
Grupul ţintă defineşte beneficiarii activităţilor unui proiect finanţat din
fonduri structurale. Dacă ne referim la un proiect de instruire a membrilor unor
cooperative agricole, grupul ţintă este reprezentat de membrii acestora care au
abilităţi specifice, beneficiarii direcţi vor fi membrii cooperatori (selectaţi din
grupul ţintă), iar beneficiari indirecţi vor fi membrii comunităţii rurale dintr-un
anumit areal, în ansamblu, care vor beneficia de produse sau servicii de calitate
oferite de cooperativele agricole.
Grupul ţintă nu reprezintă echipa de implementare a proiectului. Pentru
identificarea şi constituirea grupului ţintă este necesar să se cunoască cerinţele
programului de finanţare şi concordanţa acestora cu scopul proiectului. Grupul
ţintă va fi descris detaliat, în conformitate cu cerinţele din pachetul de
informaţii al programului. Descrierea sa poate cuprinde următoarele informaţii
(care au caracter de confidenţialitate): nume şi prenume, adresă şi date de
contact, vârstă, locul de reşedinţă, nivelul de instruire, statutul pe piaţa muncii,
apartenenţa la un grup vulnerabil etc.

Scopul proiectului. Formularea scopului proiectului

Scopul unui proiect reprezintă soluţia pentru rezolvarea problemei cheie
identificată sau stadiul pozitiv îmbunătăţit la care se doreşte aducerea problemei
după finalizarea proiectului.

135
 Se recomandă ca scopul unui proiect să fie unic; doar proiectele
complexe pot avea două sau trei scopuri. În enunţul său, scopul trebuie să fie
evidenţiat printr-o formulare concisă, dacă este posibil într-o singură frază. De
obicei, este evitată necesitatea utilizării conjuncţiei „şi”, care va diviza enunţul
în două propoziții, rezultând existenţa a două probleme, cu două rezolvări şi,
implicit, cu două scopuri. Prin folosirea prepoziţiei „prin”, apare necesitatea
unor explicaţii referitoare la modalitatea prin care urmează să fie atins scopul,
transformând astfel enunţul din unul concis, în unul mai complicat.

2. Obiectivele proiectului
Formularea obiectivelor este una dintre sarcinile cele mai dificile în
scrierea unui proiect, mai ales pentru cei care sunt la prima experienţă de acest
gen. După câştigarea experienţei în elaborarea proiectelor şi cunoşterea
tehnicilor specifice pentru enunţarea obiectivelor, sarcina devine una foarte
uşoară.
Fiecare strategie, program de finanţare, măsură, prioritate sau domeniu
de intervenţie, are propriile sale obiective (generale, strategice, operaţionale,
specifice).
Ce sunt de fapt obiectivele? Obiectivele sunt rezultate pe care
solicitantul (organizație publică sau privată, comunitatea) urmărește să le obțină
într-un interval de timp, în baza resurselor disponibile. Obiectivele unui proiect
derivă din scopul proiectului şi exprimă modificările sau transformările
cantitative sau/și calitative pozitive. În proiecte vor fi enunţate mai multe tipuri
de obiective care trebuie să concorde cu cele ale programului de finanţare,
măsurii, priorităţii sau domeniului de intervenţie: obiective generale, obiective
specifice, obiective operaţionale etc.
Obiectivul general este un obiectiv de amploare care urmăreşte beneficii
pe termen lung pentru o comunitate, societate, organizaţie, fiind cel care face
legătura între proiect, programul de finanţare, strategiile şi politicile naţionale
sau regionale de dezvoltare. Un proiect implementat poate contribui parţial la
îndeplinirea unui obiectiv general stabilit de un program de finanţare. Enunţul
obiectivului general are un caracter generalist, vizează obţinerea de rezultate
generale, putând conţine în cuprinsul său scopul şi finalitatea proiectului.
Obiectivele specifice (imediate) urmăresc impactul pozitiv asupra
beneficiarului, sunt exprimate prin prisma concretului şi vizează rezultate
specifice, măsurabile, precise, verificabile, care se manifestă într-un interval de
timp delimitat (ex.: creșterea producției la 6.000 kg/ha în anul agricol 2014,

136
pentru cultura de grâu din arealul cooperativei agricole X; scăderea nivelului de
șomaj de la 4 % la 2 % pentru zona Y, în perioada anilor 2014 - 2020).
Obiectivele specifice se pot obţine prin „fragmentarea” obiectivului general,
astfel încât rezolvarea lor să conducă la obiectivul general. Dacă obiectivele
sunt interconectate, nu trebuie să se evite evidenţierea acestui lucru. Se
construieşte astfel un mecanism care funcţionează şi conduce către un rezultat
sigur.
Pe măsură ce entitatea, organizația, se apropie de atingerea obiectivelor
propuse, diferența dintre stadiul obiectivului și scop se micșorează. Desigur, se
vorbește despre obiective întrucât într-un proiect este dificil de atins scopul cu
un singur obiectiv specific.
În publicaţiile teoretice şi practice legate de managementul proiectelor
(Barclay şi colab., 2008) sunt recomandate câteva metode pentru identificarea şi
enunţarea obiectivelor:
a) Metoda întrebărilor ajutătoare
Pentru enunțarea obiectivelor într-un mod cât mai facil și corect se
recomandă următoarele întrebări ajutătoare:
- Care sunt arealele cheie pentru care este necesară schimbarea prin
proiect?
- Care sunt beneficiarii direcți (grupul țintă) și beneficiarii indirecți ai
proiectului, persoane, instituții, organizaţii care vor fi implicate în
schimbare?
- Care este sensul schimbării pe care o propunem? (descreștere/reducere
creștere/îmbunătățire)?
- Care este intervalul de timp planificat pentru atingerea nivelului de
schimbare?
- Care este nivelul sau gradul de schimbare?
b) Metoda arborelui obiectivelor
O altă metodă pentru identificarea obiectivelor este construirea arborelui
obiectivelor, a cărui schemă implică doi pași:
1. Transformarea situaţiilor negative din analiza problemei în situaţii
pozitive necesare, dorite și posibile.
2. Controlul relaţiei „scop-mijloace” pentru a verifica dacă situațiile
negative se transformă în situaţii pozitive, în mod realist.
În conformitate cu schema ce ilustrează relaţia problemă-obiective,
situaţia critică a organizației din arborele problemelor este transformată în
situaţie îmbunătăţită, prin enunţul pozitiv al problemelor de maniera „ca și cum

137
proiectul ar fi fost implementat și problema rezolvată”. Problema cheie
identificată prin proiect, din arborele problemei, se enunţă de o manieră
pozitivă, transformându-se în scop, iar enunțurile pozitive ale cauzelor
problemelor devin astfel obiectivele proiectului.

Arborele problemei Arborele obiectivelor

Efect Efect Impact Impact

secundar secundar

Efect Efect Rezultat Rezultat

Efecte Rezultate
Problemă Scop
Cauze Obiective
Cauză Cauză Obiectiv Obiectiv

Cauză Cauză Activități Activități

indirectă indirectă

Fig. 3. Relația problemă - obiective

c. Metoda SMART
În multe proiecte de finanțare, obiectivele enunțate se pot confunda cu
activitățile. O alta metodă de a verifica dacă un enunț este un obiectiv sau nu
este folosirea metodei SMART83, prin intermediul căreia, fiecărei litere din
abreviere, îi corespunde una din caracteristicile esențiale ale unui obiectiv:
S – specific
M – măsurabil
A – accesibil
R – realist
T – încadrat în timp
Descrierea caracteristicilor obiectivelor prin metoda SMART poate
conduce la uşurinţă în elaborarea acestora:
 Specific – evidențiază că un obiectiv arată precis ce se doreşte să se
obţină, este exprimat clar și are legătură cu scopul proiectului.
Exemplu de obiectiv general: creşterea nivelului de instruire pentru membrii
cooperativelor agricole. Exemplu de obiectiv specific: creşterea nivelului de instruire
pentru membrii cooperativelor agricole din zona X în domeniul scrierii de proiecte,
prin organizarea de 4 cursuri de scurtă durată, în ultimele 3 luni ale anului 2014.

83
Smart = Inteligent (traducere din limba engleză).

138
 Pentru verificare, se pot folosi întrebări de tipul:
- Cine?
- Ce?
- Când?
- Cum?
- Care este grupul ţintă?
Nu este însă obligatoriu ca un obiectiv să răspundă la toate întrebările de
mai sus în acelaşi timp.
 Măsurabil – semnifică faptul că obiectivul poate fi măsurat
cantitativ sau calitativ prin intermediul unui sistem de indicatori. Caracteristica
măsurabilităţii va permite evaluarea corectă a stadiului în care se află
implementarea proiectului prin prisma atingerii obiectivului. Pentru verificare
se utilizează întrebarea: Cât?
Exemplu de obiectiv general: creşterea nivelului de instruire pentru membrii
cooperativelor agricole. Exemplu de obiectiv specific: creşterea nivelului de instruire
pentru membrii cooperativelor din zona X în domeniul scrierii de proiecte, prin
organizarea de 4 cursuri de scurtă durată, în ultimele 3 luni ale anului 2014. Se poate
aprecia, prin compararea cu situaţia iniţială, că la un anumit moment obiectivul este
realizat în proporţie de 75 % prin organizarea doar a trei cursuri din cele patru
planificate; dacă la finalul anului 2014 au fost organizate patru sesiuni de instruire,
obiectivul a fost atins astfel în proporţie de 100 %.
 Accesibil – enunţul obiectivului arată că acesta poate fi atins, că
este realizabil. Obiectivele proiectului corect identificate şi enunţate nu vor
depinde de demersurile unei terţe persoane, instituţii, de alt grup de persoane
sau instituţii; depind doar de organizaţia şi persoana desemnată pentru
realizarea lor, în proiectul propus şi acceptat pentru finanţare. Pentru a-şi
propune un obiectiv accesibil, organizaţia poate avea în vedere următoarele
recomandări:
 Să nu-şi propună rezultate imposibil de obţinut în contextul
existenţei unei autoevaluări a calității sale de solicitant.
Exemplu: nu-şi poate propune instruirea cooperatorilor în timpul săptămânii în
situația în care s-ar suprapune cu campania de recoltare sau nu-şi poate propune să
instruiască 100 de membri cooperatori dacă în regiune se găsesc doar 50.
 Organizaţia care depune proiectul trebuie să cunoască bine situaţia
grupului ţintă.
Exemplu: dacă fermierii sau membrii cooperatori nu afirmă explicit că au nevoie de
instruiri sau informări, nu vor partipa la toate cele patru sesiuni de instruire. Mai
mult, cooperatorii nu au abilităţi de lucru pe calculator sau apreciază că nu le este
necesar cursul de Accesare de fonduri, chiar dacă iniţial au apreciat că aceasta este
problema lor cheie.

139
  Realist – evidenţiază că obiectivul proiectului se bazează pe simţul
realităţii şi va aduce, până la urmă, cu adevărat beneficii în sens material şi
financiar. Atingerea unui obiectiv va contribui la obţinerea unui rezultat şi va
avea un impact aşteptat.
Exemplu: dacă obiectivul proiectului ar fi: „Creşterea nivelului de instruire pentru
membrii cooperativelor agricole din zona X în domeniul scrierii de proiecte prin
organizarea de patru cursuri de scurtă durată, în ultimele 3 luni ale anului 2013”,
impactul proiectului va fi evidenţiat de sporirea numărului de cereri de finanţare
depuse de cooperativele agricole din zona X şi din zona Y (beneficiari secundari).
 Încadrat în timp – arată că un obiectiv bine formulat trebuie să
conţină în enunţ repere temporale pentru realizarea sa. Un obiectiv care este
încadrat în timp va răspunde la întrebarea: Când?
Exemplu: obiectivul „Creşterea nivelului de instruire pentru membrii cooperativelor
agricole din zona X, în domeniul scrierii de proiecte, prin organizarea de patru
cursuri de scurtă durată, în ultimele 3 luni ale anului 2013” se va realiza în ultimele 3
luni ale anului 2014.

3. Activităţile proiectului, planul de realizare, metode de implementare

Capitolul referitor la activităţile proiectului descrie acţiunile pe care
persoana, organizaţia, cooperativa, le va face pentru atingerea obiectelor. Prin
urmare, „activitatea este un mijloc de a atinge un obiectiv”.
Pentru a selecta şi formula activităţile care vor determina atingerea unui
obiectiv, se recomandă folosirea următoarelor întrebări:
 Ce are de făcut organizaţia pentru a fi atinse obiectivele proiectului?
Prin selectarea răspunsurilor, se vor identifica acţiunile care se vor
desfăşura şi care vor constitui în fapt activităţile proiectului.
 Care vor fi sarcinile repartizate pentru fiecare acţiune? Cu ajutorul
răspunsului se va putea evalua şi desemna responsabilităţi pentru
fiecare activitate.
 Care vor fi membrii echipei de elaborare şi implementare a
proiectului? Răspunsul la această întrebare va permite adoptarea unei
metodologii de selecţie a persoanelor care vor fi implicate în proiect.
 Care sunt resursele şi care este necesarul de resurse pentru fiecare
sarcină şi, implicit, pentru fiecare acţiune? Răspunsul la această
întrebare va furniza necesarul de resurse umane, materiale şi
financiare pentru fiecare acţiune/activitate a proiectului.
 Care sunt termenele fiecărei sarcini şi acţiuni? Fiecare acţiune/activitate
va avea termen de începere şi de finalizare. Se va genera astfel o
eşalonare cronologică a activităţilor în planul de realizare a proiectului.
140
 La finalul analizei, proiectul se va îmbogăţi prin stabilirea:
- responsabilului de proiect;
- responsabililor activităţilor proiectului;
- resursele necesare pentru desfăşurarea fiecărei activităţi (umane,
materiale, financiare şi de timp);
- calendarului desfăşurării activităţilor şi legăturile dintre acestea.
Resursele menţionate la capitolul activităţi (umane, materiale, echipamente
etc.) vor fie detaliate cantitativ şi calitativ în vederea estimării costurilor necesare
achiziţionării lor pentru proiect. Resursele necesare în descrierea activităţilor
trebuie să fie în concordanţă cu resursele solicitate în bugetul proiectului.
Exemple de completare:
1. „Vă rugăm să indicați resursele umane care urmează să fie implicate în proiect”.

Număr
Număr Tarif Normă
Funcţia luni Cerințe și Responsabilităţi
persoane LEI/ORĂ ORE/ZI
lucrate
Experienţă: Minimum 3 ani în imple-
mentarea unor proiecte finanţate din
fonduri publice nerambursabile.
Manager de
1 60 2 2 Responsabilităţi: coordonarea generală
proiect
a proiectului, reprezentarea proiectului
faţă de parteneri şi terţi, controlul
resurselor şi rezultatelor.
Experienţă: Minimum 3 ani în mana-
gementul financiar al proiectelor, în
utilizarea mecanismelor de gestiune şi
control financiar, competenţe de operare
Responsabil pe calculator.
1 55 2 2
financiar Responsabilităţi: gestionarea resurselor
financiare şi materiale, relaţia cu banca
şi plata facturilor, registrul de casă şi
registrul de inventar al mijloacelor
fixe, în colaborare cu expertul contabil.
Experienţă: Minimum 3 ani în dome-
Responsabil niul achiziţiilor publice.
1 55 2 2
achiziții Responsabilităţi: realizează procedurile
de achiziţii din cadrul proiectului.
Experienţă: Competenţe tehnice: studii
superioare juridice, 3 ani experienţă în
activitatea de consiliere juridică; Com-
petenţe manageriale: gestionare con-
Consilier
1 55 2 2 tracte, competenţe de operare pe cal-
juridic
culator.
Responsabilităţi: sprijină din punct de
vedere juridic toate activităţile proiec-
tului.

141
 2. „Vă rugăm să completaţi informaţii privind resursele pe care instituţia dumnea-
voastră le va pune la dispoziţie pentru implementarea proiectului. În cazul în care resursele
existente nu sunt suficiente pentru implementarea proiectului, vă rugăm să descrieţi resursele
necesare, inclusiv cuantificate în număr de unități şi preţ unitar.”

A. RESURSE EXISTENTE

A1. Locaţia/locaţiile Activităţile de management ale proiectului vor fi derulate la sediul

existente pentru aplicatului, existând următoarele dotări: telefon, fax, calculatoare,
desfăşurarea activităţilor acces la Internet, copiator multifuncţional, videoproiector, ecran de
prevăzute în proiect proiecţie, flipchart, sală multifuncţională de aproximativ 40 mp,
birou cu o suprafaţă de aproximativ 20 mp.

A2. Dotările şi Cooperativa agricolă va pune la dispoziţia proiectului următoarele:

echipamentele existente sală de curs dotată cu calculatoare, sală de ședinţe, acces la
(inclusiv informatice) Internet, telefon, reţea de calculatoare.

A3. Alte resurse existente
puse la dispoziţie pentru
proiect
Cooperativa agricolă va pune la dispoziția echipei de proiect un
autoturism cu capacitatea de 5 locuri, care va fi utilizat în vederea
deplasării la locaţiile de implementare. Va pune, de asemenea, la
dispoziţia proiectului, câmpuri demonstrative în suprafaţă de... şi
fermă zootehnică cu un efectiv de... pentru demonstraţii practice...

B. RESURSE ACHIZIŢIONATE PRIN PROIECT

B1. Locaţia, dotările şi
echipamentele care
urmează a fi închiriate
B2. Dotările şi
echipamentele care
urmează a fi achiziţionate
Pentru desfăşurarea cursurilor este necesară închirierea de săli cu
capacitatea de 20 locuri, în localitatea ..., pe o durată de ... luni.
Costul estimat este de ... lei lunar.
În vederea desfăşurării activităţilor de management sunt necesare:
- 3 laptopuri x 2.500 lei
- 1 videoproiector x 2.500 lei
- 1 ecran videoproiector x 750 lei
- 1 imprimantă A4 laser x 1.000 lei

3. „Vă rugăm să completaţi activităţile aferente proiectului şi resursele umane

responsabile de activitatea respectivă.”

Alte costuri necesare –

Activităţi Resurse umane
vă rugăm detaliaţi
Elaborarea de publicaţii ca suport Expert accesare
informaţional pentru elaborarea de proiecte fonduri
Exemplu: deplasare în
Activităţi de consiliere şi consultanţă pentru localitatea X pentru
Expert accesare
cooperativele care întocmesc proiecte furnizarea serviciului de
fonduri
finanţate din fonduri structurale orientare: 3 persoane x 300
lei x 3 călătorii = 2.700 lei
Campanii de informare în sprijinul Responsabil
activităţilor de consiliere şi consultanţă informare şi
pentru accesare de fonduri comunicare

142
 Totalitatea acţiunilor înscrise în tabelul de descriere a activităţilor
constituie „Planul de activităţi” sau „Planul de realizare a proiectului”
(denumire dată diferit de programele de finanţare). Planul de activităţi cuprinde
activităţile desfăşurate în proiect dispuse într-o succesiune logică şi
cronologică, precum şi descrierea clară, detaliată, a fiecărei activităţi privind
responsabilităţile, resursele necesare şi timpul alocat.
Metodologia recomandată pentru elaborarea planului de activităţi se
bazează pe identificarea acţiunilor legate de proiect şi detalierea acestora,
pornind de la lista de activităţi eligibile specificate în ghidul solicitantului.
Planul de activităţi este „oglinda proiectului”. În orice moment din viaţa
proiectului, fiecare parte implicată în derularea proiectului, de la echipa de
implementare, la echipa de monitorizare, poate analiza, evalua, controla, bunul
mers al acestuia. Recomandările publicaţiilor referitoare la managementul de
proiect precizează două moduri pentru a construi planul de activităţi al
proiectului: tabelul simplu şi diagrama Gantt84.
Elaborarea planului de activităţi sub formă tabelară simplă, cu activi-
tăţile şi, eventual, subactivităţile dispuse pe linii, iar sarcinile, responsabilităţile,
resursele şi termenele dispuse pe coloane, este uşor de construit şi uşor de
utilizat. Diagrama Gantt (fig. 4) urmărește derularea activităţilor unui proiect în
funcție de durata în timp a acestora, ilustrând grafic un program care constituie
suport pentru planificare, coordonare și monitorizare. Diagrama are formatul
unei scheme, cu o axă orizontală care arată durata precisă de timp necesară
pentru fiecare activitate şi o axă verticală ce indică activităţi, subactivităţi sau
sarcini care vor fi îndeplinite; poate fi construită pe o foaie de hârtie, utilizând
pachetul Microsoft Office, fie în Excel sau Word. Există finanţatori care solicită
în mod expres explicarea planului de realizare a activităţilor atât în formă
tabelară, cât şi în Diagrama Gannt.
Metodologia de implementare a proiectului; managementul de proiect.
Descrierea metodologiei de implementare a proiectului include toate aspectele
legate de modul în care acesta va fi derulat. Se expun pe rând rolurile şi
responsabilităţile echipei de management şi implementare a proiectului, schema
de relaţionare şi comunicare, schema de organizare a proiectului cu legăturile
între obiective-activităţi-sarcini, inclusiv legăturile cu alte organizaţii (parteneri
84
Diagrama Gantt este unul dintre instrumentele utilizate adesea în planificarea muncii, a
evenimentelor şi a proiectelor. Diagrama a fost inventată în anul 1917 de Henry Gantt,
sociolog şi inginer de origine americană, fiind considerată la acea vreme drept o tehnică
revoluționară pentru planificare şi management. Henry Gantt a fost premiat pentru
contribuțiile originale aduse în management.

143
ai proiectului, subcontractori, furnizori, grup ţintă etc.). Cu certitudine, acest
subcapitol poate include orice element apreciat ca important în descrierea şi
detalierea modului în care se va exercita managementul proiectului.

Anul I
ACTIVITATE Luna
01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
1. Acordarea de consi-
liere pentru stimularea
asocierii în spaţiul rural
2. Organizarea de cur-
suri de instruire şi efec-
tuarea de vizite la lotul
demonstrativ
3. Elaborarea de mate-
riale care să vină în
sprijinul activităţii de
elaborare de proiecte
4. Activităţi de consili-
ere şi consultanţă pen-
tru cooperativele care
întocmesc proiecte fi-
nanţate din fonduri
structurale
5. Campanii de infor-
mare care vin în spri-
jinul activităţilor de
consiliere şi consul-
tanţă pentru accesare
de fonduri

Fig. 4. Exemplu de diagramă Gantt

Tot în această secţiune se pot specifica documentele şi procedurile

folosite, nivelul de autoritate al managerului de proiect, principalele canale de
comunicare între echipa de management şi cea de implementare.
Managerul de proiect desemnat este persoana numită de instituţia
beneficiară a finanţării ca fiind responsabilă pentru managementul proiectului.
Pentru exemplificare, prezentăm mai jos un model de descriere a
metodologiei de implementare a proiectului:
„Obiectivele propuse vor fi realizate prin activităţi care se vor concentra pe obţinerea
eficienţei maxime a proiectului şi a unui impact cât mai larg al acestuia. Metodologia
de implementare (coordonare, raportare şi evaluare) a proiectului a fost dezvoltată pe
baza experienţei acumulate de către echipa de implementare, fapt care asigură
desfăşurarea eficientă a activităţilor, contribuind astfel la atingerea cu succes a
obiectivelor. Ca modalitate de abordare a procesului de management, metodologia se
bazează pe cele cinci funcţii ale managemenului: planificare, organizare, coordonare,
antrenare, control.

144
În plus, metodologia are la bază câteva elemente principale: tratează aspecte legate de
managementul timpului, al bugetului, precum şi modalităţi de desfăşurare a fazelor din
ciclul de viaţă al proiectului; este orientată către creşterea eficienţei proiectului;
defineşte şi utilizează indicatori de performanţă care vor fi urmăriţi pe parcursul
derulării şi la finalizarea proiectului; se bazează pe participarea activă a tuturor
membrilor echipei de implementare şi a reprezentanţilor partenerilor.
Metodologia descrie prin proceduri: rolurile în proiect, activităţile şi procesele
necesare pentru derularea acestora, formularele/modelele de documente care se
utilizează (raport tehnic de progres trimestrial, raport tehnic de progres la fiecare cerere
de rambursare, raport final, declaraţii de activitate, fişe de post etc.).
Coordonarea proiectului este asigurată prin întâlnirile periodice/punctuale ale echipei
de implementare, ce au scopul de a identifica problemele cu care se confruntă proiectul
şi de a găsi soluţii/acţiuni corective pentru depăşirea acestora. Ca mijloc de
comunicare se va folosi: comunicare scrisă/orală/electronică.
Achiziţiile din cadrul proiectului se vor realiza în conformitate cu procedurile din
manualul de implementare şi legislaţia în vigoare.
La fiecare activitate care implică un cost, expertul contabil din partea solicitantului se
va implica în înregistrarea operaţiunii efective în contabilitate şi efectuarea plăţii
bunului achiziţionat sau serviciilor prestate.
Raportări tehnice şi financiare - Membrii echipei de implementare vor asigura
transmiterea datelor necesare realizării rapoartelor periodice. Managerul de proiect şi
responsabilul financiar vor asigura elaborarea şi transmiterea la Autoritatea de
Management a rapoartelor de monitorizare periodică, care însoţesc cererile de
rambursare, precum şi raportul final al proiectului, conform procedurilor stipulate în
manualul de implementare şi la termenele stabilite de acesta.
Evaluarea proiectului va fi realizată prin utilizarea unui instrument specific de
evaluare - chestionarul. Prin acesta va fi evaluat gradul de îndeplinire a obiectivelor.
Evaluarea proiectului va avea două componente: internă (evaluarea iniţială şi evaluarea
finală) şi externă. Evaluarea iniţială a fost deja realizată şi a evidenţiat resursele care
pot fi mobilizate în vederea implementării proiectului, evaluare care a stat la baza
redactării cererii de finanţare, urmând a fi discutată la prima ședinţă a echipei de
implementare. Evaluarea finală: se va evalua gradul de atingere a obiectivelor,
impactul proiectului asupra grupului ţintă, perspectivele de dezvoltare ulterioară în
baza experienţei dobândite, gradul de satisfacţie al grupurilor ţintă, respectarea ţintelor
financiare propuse. Evaluarea externă va fi realizată de către o firmă de audit sau un
auditor financiar extern în scopul oferirii unei legalităţi a operaţiunilor contabile
efectuate pe tot parcursul implementării proiectului. Auditorul va realiza auditul
întregului proiect (al activităţilor sale, al înregistrărilor şi conturilor), conform legislaţiei
în vigoare şi cerinţelor finanţatorului.
Metodologii utilizate:
1. Criterii pentru selectarea membrilor grupului ţintă: echipa de implementare va
selecta grupul ţintă, împreună cu partenerul P1, în funcţie de calitatea de angajat şi
domiciliul în regiunea... Selecţia se va realiza în două etape: culegerea datelor privind
angajaţii care corespund criteriilor de selecţie prin intermediul chestionarelor şi
interpretarea chestionarelor în vederea selectării finale.

145
 2. Metodologia de furnizare a cursurilor: în cazul activităţii de furnizare a cursurilor
pentru grupul ţintă, pentru componenta teoretică, metodologia aleasă de solicitant este
predarea cursurilor în săli de curs special amenajate, cu formator, fiecare cursant
primind o mapă de curs. Formatorul va expune noţiunile teoretice din curs, atât prin
prezentare clasică, cât şi interactiv, prin intermediul unui video-proiector şi tabelă
interactivă, care permit cursanţilor să vizualizeze toţi paşii pe care formatorul îi
realizează. La finalul fiecărui component teoretic, cursanţii vor realiza anumite
exerciţii pentru a aprofunda cunoştinţele dobândite.”85

4. Rezultatele proiectului. Impactul proiectului

Rezultatele proiectului sunt obiective specifice atinse şi reprezintă acele
realizări produse prin implementarea proiectului care pot fi sau nu măsurate.
Rezultatele descriu produsele şi serviciile care sunt estimate să se obţină în
urma desfăşurării activităţilor proiectului.
Rezultatele proiectelor pot fi:
 Rezultate tangibile (outputs), respectiv acele rezultate care pot fi
măsurate cu ajutorul instrumentelor de măsurare (unităţi de măsură):
tone la hectar, kilograme pe plantă, hectare, număr de publicaţii,
număr de fermieri etc.
 Rezultate imediate (outcomes), referitoare la consecinţe şi la rezultatele
tangibile ale proiectului.
 Rezultatele pe termen lung (impact), care fac referire la efecte ale
proiectului.
Efectul multiplicator al proiectelor poate fi apreciat ca rezultat, făcând
referire la propagarea în mediul economic şi social a consecinţelor proiectului;
acesta nu trebuie însă confundat cu noţiunea de diseminare, - prin care se
înţelege reproducerea proiectului întocmai, dar în alte condiţii. Efectul
multiplicator permite construirea altor proiecte şi acţiuni legate de un proiect de
succes, precum completarea unei piese importante dintr-un mecanism.
Exemple de rezultate:
În cazul unui proiect care are ca scop crearea unui centru de pregătire şi informare
pentru fermieri individuali şi din forme asociative, rezultatele ar putea fi:
- Centrul de pregătire şi informare care va avea o dotare adecvată pentru accesul
liber la informaţii şi va organiza sesiuni de instruire pe teme solicitate de fermieri.
- Minimum 20 de solicitanţi care vor beneficia de informaţii şi/sau instruire prin
Centrul de pregătire şi informare, lunar.
- 6 persoane (personalul Centrului) care vor beneficia de cursuri de perfecţionare
pentru servicii de informare şi instruire corespunzătoare.

85
http://formare-profesionala-continua.ro

146
 - Minimum 5 publicaţii on-line anual pentru a oferi suport tehnic de specialitate
pentru fermieri.
Indicatorii unui proiect sunt mijloacele prin care se măsoară atingerea
scopului şi a obiectivelor proiectului, realizarea activităţilor şi obţinerea
rezultatelor.
În situaţia acordării finanţării publice nerambursabile printr-un proiect,
beneficiarul trebuie să-şi detalieze indicatorii în baza cărora se va face moni-
torizarea proiectului (indicatori care se regăsesc în pachetul de informaţii şi care
vor fi detaliaţi în Cererea de finanţare şi în anexele sale – acolo unde este cazul):
- Active tangibile/intangibile achiziţionate prin proiect.
- Suprafaţa de producţie modernizată/construită prin proiect (m.p.).
- Creşterea cifrei de afaceri după terminarea finanţării proiectului.
- Numărul locurilor de muncă generate prin proiect.
- Numărul locurilor de muncă păstrate prin intermediul proiectului.
- Creşterea exportului datorat creşterii calităţii produselor/serviciilor.
Solicitantul poate trece în Cererea de finanţare şi alţi indicatori,
suplimentar cerinţelor obligatorii ale programului de finanţare şi corespunzător
particularităţilor specifice ale proiectului. În momentul semnării contractului de
finanţare, toţi indicatorii specificaţi în proiect devin obligatorii, inclusiv cei
suplimentari.

5. Bugetul proiectului
Bugetul proiectului reprezintă totalitatea costurilor necesare pentru
realizarea proiectului. Întrucât pentru fiecare activitate din planul de realizare a
proiectului sunt alocate resurse financiare, bugetul constituie şi planificarea
financiară a proiectului. Planificarea resurselor în vederea scrierii unei
propuneri de proiect se constituie ca o acţiune deosebit de responsabilă.
Construirea unui buget amănunţit şi corect estimat permite aprecierea
realistă a necesarului de resurse pentru implementarea proiectului. Aşa cum am
precizat, bugetul permite alocarea unei valori financiare pentru fiecare activitate
a proiectului. În acest mod, planificarea tehnică a proiectului devine strâns
conectată de planificarea financiară. Aceste interdependenţe generează
instrumente pentru monitorizarea şi evaluarea internă a modului în care
proiectul se derulează, orice deviaţie de la „traseul corect” putând fi detectată în
timp util şi îndreptată.
Bugetul bine consolidat aduce cu sine următoarele avantaje:
- Păstrează orientarea activităţilor echipei de management către
obiective.

147
 - Permite orientarea către rezultatele proiectului şi monitorizarea
efectuării cheltuielilor în mod eficace.
- Asigură informaţiile referitoare la utilizarea în mod planificat a
resurselor (interne şi externe).
- Permite identificarea implicaţiilor legate de costuri pentru fiecare
activitate a proiectului.
- Permite delimitarea clară a contribuţiei finanţatorului şi a contribuţiei
beneficiarului de finanţare nerambursabilă.
- Păstrează echilibrul tehnic şi financiar în implementarea proiectului.
Pentru construirea bugetului proiectelor se practică utilizarea a două
metode de lucru:
1. Prima metodă abordează planificarea costurilor pentru fiecare
activitate a proiectului, pentru ca, mai apoi, prin însumarea
costurilor tuturor activităţilor, să rezulte bugetul total al proiectului.
2. A doua metodă propune estimarea costurilor proiectului pentru
categoriile de cheltuieli acceptate pentru finanţare (eligibile), iar
prin însumarea acestora va rezulta bugetul total.
Ambele metode recomandate prezintă avantaje, dar şi dezavantaje.
În cadrul proiectelor finanţate din surse nerambursabile, pot fi
identificate următoarele tipuri de bugete:
- Bugetul pe Categorii de Cheltuieli – care grupează cheltuielile pe
categorii de cheltuieli.
- Bugetul pe Activităţi şi Categorii de Cheltuieli – care grupează
cheltuielile pe categorii de cheltuieli şi activităţi, în cadrul acelui
proiect. Prin utilizarea acestui tip de buget, echipa care participă la
elaborarea proiectului nu va omite vreo activitate sau vreun cost.
- Buget pe Surse – grupează costurile pe categorii de cheltuieli şi pe
sursele de finanţare care asigură bugetul proiectului. Tipul acesta de
buget este des întâlnit şi constituie forma prin care poate fi asigurat
finanţatorul că beneficiarul de finanţare susţine proiectul cu partea sa.
- Bugetul pe Activităţi, Categorii de Cheltuieli şi Surse constituie cel
mai complet tip de buget. Acesta oglindeşte în detaliu modul în care
sunt repartizate costurile, ca timp, destinaţie, categorie de cheltuială şi
sursă de finanţare.
Pentru construirea bugetului unui proiect, se vor analiza atent
reglementările şi limitările din pachetul informativ al finanţatorului (vezi
capitolul 6, subcapitolul 6.1).

148
 Programele de finanţare nerambursabilă pot impune limite legate de
sprijinul financiar acordat şi de ponderea anumitor categorii de cheltuieli în
proiect:
- valoarea minimă pentru finanţarea unui proiect (de exemplu, să nu fie
mai mică de 5.000 €);
- valoarea maximă pentru finanţarea unui proiect (de exemplu, până la
3.000.000 €);
- costurile pentru lucrări, servicii şi infrastructură (de exemplu, să nu se
depăşească 80 % din costul total al proiectului);
- costurile pentru managementul proiectului – resurse umane (de
exemplu, să nu se depăşească 30 % din costul total al proiectului);
- costurile administrative sau neprevăzute (de exemplu, să nu se
depăşească 10 % din costul total al proiectului);
- cuantumuri pentru co-finanţare (de exemplu, 50 % din costul total al
proiectului) etc.
În vederea elaborării unui buget realist, se recomandă următoarele
demersuri utile:
 Includerea tututor costurilor necesare. Bugetul proiectului trebuie
să fie fezabil întrucât, după semnarea contractului de finanţare, va deveni real,
iar activităţile proiectului se vor desfăşura pentru un beneficiar care va investi,
de cele mai multe ori, prin programul de finanţare publică nerambursabilă în
proiect. Este necesară identificarea şi estimarea cât mai corectă a costurilor pe
categorii de cheltuieli pentru desfăşurarea activităţilor proiectului, conform
planului sau graficului proiectului. Orice omisiune sau eroare în etapa de
elaborare a proiectului poate conduce, în etapele de implementare, la
necesitatea alocării de resurse financiare suplimentare care în majoritatea
cazurilor vor fi suportate din bugetul beneficiarului de finanţare. Suplimentarea
bugetului pentru proiecte din finanţarea nerambursabilă este, cel mai adesea,
imposibilă, existând posibilitatea de modificare a bugetului doar ca excepţie şi
numai pentru anumite programe de finanţare.
 Evitarea supradimensionării bugetului. După evaluarea proiectului,
bugetul poate fi ajustat, iar programul de finanţare va decide acordarea pentru
finanţare a unei sume mai mici decât cea solicitată prin propunerea de proiect
evaluată. Există, de asemenea, riscul ca propunerea de proiect să fie respinsă ca
nefezabilă.
 Evitarea stabilirii unei valori a bugetului similară cu valoarea
maximă alocată de finanţator pentru proiect. Există, în prezent, posibilitatea ca

149
solicitantul să acceseze mai multe programe sau linii de finanţare pentru a
obţine sume mai mari din finanţare publică nerambursabilă.
 Verificarea capacităţii de acoperire a contribuţiei proprii după
estimarea bugetului proiectului. Este posibil ca socotelile iniţiale să nu se
potrivească cu realitatea concretă a detalierii tuturor costurilor proiectului.
Contribuţia proprie va fi probată cu documente care atestă că solicitantul
dispune de resurse materiale, umane şi financiare.
 Proiectul desfăşoară primele activităţi din sursele financiare
proprii, pentru ca mai apoi să fie accesată, prin rambursare, valoarea sprijinului
financiar public. Rambursarea presupune ca beneficiarul să acopere costurile
din surse proprii de finanţare, care vor fi restituite după prealabila verificare a
documentaţiei justificative. Prin urmare, beneficiarul proiectului trebuie să
dispună de resurse financiare suficiente şi accesibile pentru întreaga perioadă de
derulare a proiectului. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, programele
de finanţare acordă avans în cuantum specificat în pachetul de informaţii şi
proceduri.
 Procesul de evaluare a proiectelor durează o perioadă de timp
apreciabilă, în funcţie de numărul de propuneri de proiecte depuse şi
eventualele contestaţii la evaluarea acestora. Intervalul de timp cuprins între
scrierea proiectului şi efectuarea primelor operaţiuni financiare poate determina
unele modificări ale valorilor anumitor categorii de cheltuieli. Modificările sunt
determinate de contextul economic naţional şi internaţional, fiind legate de
fluctuaţii ale nivelurilor preţurilor pentru unele produse sau servicii.
 Accesarea fondurilor structurale europene poate fi însoţită de
recomandarea achiziţionării bunurilor sau serviciilor din ţări ale Uniunii
Europene. Este o recomandare firească! Programele de finanţare contribuie la
dezvoltarea Uniunii Europene în ansamblul său. Ofertele competitive pentru
solicitările de produse sau servicii prezentate cu ocazia numeroaselor licitaţii
publice asigură certitudinea calităţii şi sustenabilităţii relaţiilor contractuale
ulterioare.

Tipuri de cheltuieli care se regăsesc în proiectele cu finanţare

nerambursabilă
Există două categorii majore de cheltuieli care sunt descrise de bugetele
proiectelor cu finanţare nerambursabilă: cheltuielile directe şi cheltuielile
administrative (indirecte).

150
 Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care nu ar fi fost făcute de
organizaţie dacă nu ar fi existat proiectul. Cheltuielile directe pot fi (aşa cum au
fost acestea identificate în proiecte derulate de autori):
- cheltuieli de personal (salarii şi contribuţii salariale);
- cheltuieli de deplasare (transport, cazare, diurnă);
- cheltuieli pentru servicii (lucrări, închirieri, informare şi publicitate,
consultanţă şi expertiză, audit, taxe etc.);
- cheltuieli pentru logistică (consumabile, obiecte de inventar, mijloace
fixe).
Cheltuielile de personal sunt costurile legate de remunerarea echipei
proiectului pentru timpul alocat îndeplinirii sarcinilor şi responsabilităţilor
asumate (ore, zile sau luni). Salariile vor fi calculate, pentru buget, pornind de
la valoarea brută (care include valoarea netă şi contribuţiile angajatului), la care
se adaugă contribuţiile angajatorului. Nivelul de salarizare pentru categoriile
profesionale incluse în proiect este specificat în pachetul de informaţii sau este
reglementat în legislaţia naţională. Detalierea şi justificarea costurilor de
personal poate fi solicitată de finanţator. Dacă însă finanţatorul nu solicită
explicitarea modului de calcul, se recomandă expunerea modalităţii de calcul şi
elementele care au condus la obţinerea valorii finale.
Exemplu: Justificarea cheltuielilor salariale pentru poziţia contabil: 2 ore/zi x 20 zile x
30 lei pe oră = 1.200 lei. Este nevoie să precizaţi că suma de 1.200 lei reprezintă
salariul brut, la care se adaugă contribuţiile angajatorului de 27,56 %.
Cheltuielile administrative sau indirecte sunt cheltuielile pe care
organizaţia le-ar fi făcut, chiar dacă proiectul nu s-ar fi derulat. Acest tip de
cheltuieli se referă la costuri generale legate de funcţionarea unei organizaţii
(apă, energie electrică, telefonie, Internet, pază, alte cheltuieli administrative).
Finanţatorul poate recomanda un cuantum din valoarea totală a sprijinului
financiar pentru calculul cheltuielilor administrative şi poate solicita justificarea
modului de repartizare a cheltuielilor administrative pentru cuantumul
recomandat.
Exemplu: Biroul în care lucraţi are suprafaţa de 40 m.p., îl ocupaţi pentru proiect
4 ore/zi, iar costul utilităţilor pe m.p. este de 1 leu/m.p./zi; calculul va fi 40 m.p. x 10
zile x 1 leu = 400 lei/lună; dacă proiectul durează 36 luni, atunci 400 lei x 36 luni =
14.400 lei.
Fiecare program de finanţare elaborează modele şi recomandări de
completare a capitolului legat de buget şi înscrie categoriile de cheltuieli pentru
constituirea bugetelor proiectelor, pentru a sprijini solicitantul în efortul său de
scriere a proiectului.

151
 6. Justificarea proiectului
Justificarea proiectului constituie una dintre componentele cele mai
importante ale unei propuneri de proiect; este spaţiul care poate fi utilizat pentru
a convinge finanţatorul că proiectul este de importanță majoră pentru solicitant,
iar prin identificarea modalităţilor de soluţionare a problemelor identificate
dezvoltarea acestuia contribuie la obținerea de beneficii cu efect pe termen
mediu şi lung (îmbunătățirea situaţiei sociale, economice sau rezolvarea unor
probleme specifice).
Problema sau problemele identificate vor fi analizate în profunzime şi
descrise, cu menţionarea cauzelor care au condus la apariţia problemelor
identificate și, dacă este posibil, cu descrierea modalităților prin care alte
proiecte au rezolvat cu succes probleme similare. Se va contura succesul în
rezolvarea problemelor identificate în baza reușitelor inițiativelor similare
descrise anterior, pentru a consolida propria propunere de proiect. Va fi explicat
modul în care acest proiect va contribui concret la îmbunătățirea calității vieții
membrilor comunității. Odată ce aceste descrieri au fost formulate, se va enunţa
în mod explicit şi în fraze simple care este scopul proiectului.
Conectarea proiectului propus la realitatea din comunitatea sau zona
unde se doreşte implementarea acestuia este esenţială. În acest mod, finan-
ţatorul va remarca importanţa proiectului pentru organizaţie, comunitate și
arealul de implementare, în măsura în care, de dezvoltarea acestora vor
beneficia entităţi reale.
De îndată ce această parte a capitolului de justificare a proiectului a fost
descrisă, se continuă cu enunțuri simple care rezumă obiectivul general şi
obiectivele specifice ale proiectului. Stabilirea de obiective specifice concrete
va permite programului de finanţare să monitorizeze implementarea proiectului
și să evalueze rezultatele finale.
Se recomandă utilizarea de date, cifre, grafice şi statistici, informaţii din
surse sigure. Un proiect de succes va fi descris într-un mod clar, simplu și
angajant. Se recomandă evitarea repetării (chiar dacă frazarea este diferită),
utilizarea întrebărilor retorice și a frazării complexe. Frazele simple, care
punctează aspecte concrete, sunt uşor de citit. Această abordare în justificarea
proiectului va convinge finanţatorul că proiectul este fezabil și că răspunde la
nevoile specifice solicitantului.
În rezumat, propunerea de proiect va trebui să convingă programul de
finanţare asupra următoarelor aspecte:

152
 1. Problema identificată în proiect este una reală şi stringentă.
Amânarea soluţionării problemei va determina efecte în rândul
comunităţii, arealului, organizaţiei. Recomandare: explicaţii con-
vingătoare, clare, pertinente, referitoare la ce ar urma să se
întâmple în situaţia în care problema identificată ar rămâne
nerezolvată.
2. Implementarea proiectului, prin atingerea scopului şi obiectivelor,
va produce avantaje pentru organizaţie, comunitate, areal, avantaje
care este necesar să fie menţionate. Recomandare: argumentare
detaliată şi pertinentă.
3. Instituţia/organizaţia/cooperativa agricolă este potrivită pentru a
aborda problema identificată şi pentru a implementa cu succes
proiectul. Recomandare: explicare detaliată a argumentelor care
susţin această afirmaţie.

7. Sustenabilitatea proiectului
Sustenabilitatea este acea componentă a proiectului care aduce credi-
bilitate nu numai în procesul de evaluare, dar şi după terminarea finanţării, prin
continuarea proiectului, generarea de rezultate şi impact şi cu efecte asupra
aceluiaşi grup ţintă, organizaţie, comunitate.
Proiectele finanţate din fonduri structurale acoperă nevoi identificate şi
generează dezvoltare atât pe perioada de implementare, cât şi după finalizarea
lor. Aceste proiecte trebuie să demonstreze că sunt realiste şi sustenabile încă
din momentul ideii de proiect.
Conform definiţiilor utilizate în ghidurile pentru fonduri structurale,
„Sustenabilitatea reprezintă modul de continuare a proiectului/a efectelor
proiectului după încetarea sursei de finanţare; prezentarea măsurilor actuale
sau care vor fi luate pentru a se asigura faptul că progresul sau beneficiile
realizate pentru grupul/grupurile ţintă vor fi garantate în viitor”.
Cu toate argumentele prezentate în propunerea de proiect pentru
convingerea finanţatorului că proiectul „nu va muri” după terminarea finanţării,
pentru multe proiecte, unele încheiate cu succes, demonstrarea sustenabilităţii
după terminarea finanţării este o provocare pentru beneficiar.
Programele care gestionează fondurile publice nerambursabile constru-
iesc mecanisme prin care beneficiarii demonstrează că proiectele trăiesc dincolo
de data limită a existenţei finanţării publice. Sprijinul financiar construieşte o
cale către reuşita beneficiarului, antrenându-l într-un exerciţiu responsabil şi

153
perpetuu. Dacă activităţile proiectului se întrerup odată cu terminarea finanţării
publice înseamnă că, fie unul din actorii implicaţi în întregul demers a comis o
eroare, fie ambii. Actorii implicaţi sunt, în cazul de faţă, beneficiarul şi
autoritatea care gestionează programul de finanţare.
Se poate evidenţia finanţatorului modalitatea continuării proiectului
după terminarea finanţării prin estimări pertinente şi favorabile ale evoluţiei
indicatorilor şi rezultatelor pe următorii 2 - 3 ani, care justifică desfăşurarea
continuă a activităţilor proiectului.
Exemplificăm potenţiale surse de finanţare care pot veni în sprijinul
justificării sustenabilităţii proiectului:
- fonduri nerambursabile;
- finanţare de la instituţii publice sau private;
- încasări din servicii prestate sau din vânzarea produselor rezultate din
proiectul respectiv;
- continuarea relaţiilor de parteneriat întemeiate prin intermediul pro-
iectului şi construirea altora noi, pentru menţinerea competitivităţii;
- menţinerea şi dezvoltarea structurilor formale şi informale constituite
prin intermediul proiectelor finanţate din fonduri publice;
- credite bancare care pot fi obţinute în baza creşterii capacităţii şi
competitivităţii organizaţiei ca urmare a proiectului derulat.

8. Descrierea beneficiarului unui proiect

Toate tipurile de proiecte finanţate din fonduri structurale au în structura
lor o secţiune dedicată descrierii organizaţiei care solicită sprijin financiar.
Secţiunea destinată acestei descrieri se poate numi: „Profilul organizaţiei”,
„Profilul meu”, „Descrierea solicitantului”, „Informaţii privind solicitantul”.
Fiecare pachet de informaţii conţine un capitol referitor la eligibilitatea
solicitantului sau beneficiarului de finanţare în care sunt descrise, în detaliu,
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea accesa fonduri
publice nerambursabile. Acest capitol cuprinde, de asemenea, informații cu
privire la: datele de contact, descrierea statutului juridic, domeniul sau
domeniile de activitate, experienţa în implementarea proiectelor şi descrierea
rezumativă a proiectelor (programul care a finanţat, numele proiectului şi codul
de identificare, valoarea proiectului, perioada de implementare, recomandări de
la programele de finanţare anterioare etc.). Mai mult decât atât, este solicitată
descrierea mijloacelor fixe care se află în dotarea solicitantului (clădiri,
plantaţii, echipamente, maşini, terenuri, cu menţionarea regimului juridic al

154
acestora), a furnizorilor şi clienţilor cu care a avut şi are relaţii contractuale şi
comerciale.
Informaţiile exemplificate ar răspunde la următoarele întrebări indirecte:
- De când şi în baza cărui document funcţionează solicitantul?
- Care sunt domeniile de activitate ale solicitantului?
- Care este legătura solicitantului cu grupul ţintă, comunitatea locală şi
beneficiari ai proiectului?
- Care sunt argumentele menite să demonstreze că organizaţia bene-
ficiară a proiectului este cea mai îndreptăţită să beneficieze de
finanţarea din fonduri structurale?

9. Scrierea titlului unui proiect. Pagina de titlu

Titlul este prima informaţie citită într-o lucrare, fie că este un articol de
ziar, carte sau propunere de proiect. Aşa cum un articol dintr-un ziar sau o carte
se alege prin analiza „titlului”, tot în acest mod este tratată o propunere de
proiect atunci când este citit titlul de o persoană avizată (persoana care decide
dacă proiectul va fi sau nu finanţat).
Pentru a fi potrivit, titlul unui proiect trebuie să îndeplinească
următoarele caracteristci:
- să fie cât mai descriptiv – titlul proiectului este o expresie concentrată
a obiectivelor proiectului;
- să evidenţieze rezultatele proiectului – rezultatul final rămâne după
proiect finanţat din fonduri nerambursabile;
- să evidenţieze avantajele beneficiarilor finali – comunitatea restrânsă
sau lărgită;
- să fie formulat cu claritate, prin exprimări simple;
- să fie compus din 10 - 13 cuvinte – există finanţatori care dimensi-
onează titlul în numărul de cuvinte sau caractere (litere şi spaţii);
- să nu fie formulat enunţul la modul interogativ sau imperativ;
- să fie formulat, dacă este posibil, într-o singură propoziţie.
Titlul poate fi plasat într-un spaţiu denumit „Pagina de titlu”. Pagina de
titlu, în acest caz, va cuprinde în conţinutul său titlul propunerii de proiect,
numele solicitantului sau organizaţiei solicitante (inclusiv numele organizaţiilor
partenere în implementarea proiectului), data şi locul elaborării proiectului.
Recomandări: a) se analizează titlurile proiectelor acceptate la finanţare în licitaţii
anterioare şi se citesc cu atenţie restricţiile specificate în dreptul capitolului „Titlul
proiectului”; b) Se formulează mai întâi un titlu lung, care să includă concentrarea

155
 obiectivelor şi acţiunilor proiectului, se elimină graduat cuvintele inutile, iar din
variante succesive se identifică cea mai concentrată şi explicită.
Exemplu: Crearea cadrului pentru înfiinţarea unui centru de valorificare a producţiei
de căpşun pentru cooperativa agricolă X; Înfiinţarea centrului de valorificare a
căpşunelor proaspete produse la cooperativa agricolă X; Centru de valorificare a
căpşunelor proaspete pentru cooperativa agricolă X. Versiune finală: Centru de
valorificare a căpşunelor proaspete pentru cooperativa agricolă X.

10. Elaborarea rezumatului proiectului

Majoritatea publicaţiilor de teorie şi practică în scrierea proiectelor
recomandă scrierea rezumatului ca ultimă etapă în elaborarea propunerii de
proiect. Poziţia rezumatului în documentaţia ce constituie cererea de finanţare
sau propunerea de proiect va fi după titlu sau succede paginii de titlu a
proiectului. Dacă rezumatul propunerii de proiect este elaborat ultimul, echipa
care a participat la elaborarea celorlalte capitole are imaginea completă a
întregului proiect şi va putea sintetiza conţinutul în rezumat. Mai mult, odată cu
redactarea rezumatului se poate evalua încă o dată conţinutul proiectului, pe
capitole, în punctele sale cheie şi în ansamblu.
Rezumatul proiectului este cuprinzător şi corespunzător dacă oferă
răspunsuri la următoarele întrebări:
- Cine este solicitantul de finanţare?
- Este solicitantul eligibil şi mai ales credibil?
- Care este problema pe care proiectul intenţionează să o rezolve?
- Care sunt obiectivele proiectului?
- Care este metodologia de atingere a obiectivelor?
- Care este suma solicitată pentru finanţare?
- Cum se susţine proiectul după terminarea finanţării?
Dimensiunea secţiunii legată de rezumatul proiectului, specificată în
formularul cererii de finanţare, ar putea fi de la câteva paragrafe (pentru
proiectele mici), la maximum patru pagini pentru proiectele mari şi trebuie
respectată.
Există programe de finanţare nerambursabilă care solicită depunerea
unei „cereri de intenţie” sau „expresii de interes” (în fapt, un rezumat al proiec-
tului). Abia după evaluarea şi acceptarea acesteia se poate depune propunerea
de proiect detaliată.
Cum evaluarea proiectelor este un demers îndelungat şi costisitor (la o
licitaţie de proiecte se pot depune sute de proiecte), este preferabilă evaluarea
unui rezumat de „1 - 4 pagini” decât a unui proiect „de 100 de pagini”. După

156
evaluarea „cererilor de intenţie” sau a „expresiilor de interes”, sunt solicitate,
pentru o etapă ulterioară de evaluare, doar proiectele ale căror rezumate au fost
considerate ca fiind de interes pentru programul de finanţare.

11. Anexele proiectului

Anexele propunerii de proiect sunt reprezentate de o serie de documente
care întăresc şi/sau certifică informaţiile prezentate în cererea de finanţare.
Anexele unui proiect pot fi din trei categorii distincte:
- documente cu format oferit prin anexele pachetului de informaţii
(plan de afaceri; studiu de piaţă, studiu de impact, memoriu tehnic;
declaraţii legate de situaţia juridică, financiară, fiscală a solicitantului);
- documente fără format oferit prin anexele pachetului de informaţii,
dar care să cuprindă informaţiile solicitate într-un format liber
(declaraţii, acorduri);
- documente cu format transmis de instituţia care le generează
(aprobări, avize, fişe, autorizaţii, acte de studii etc.).
Programul de finanţare descrie tipul de documente şi modul de depunere
a documentelor anexe: în original, în copie - cu sau fără menţiunea „conform cu
originalul”, în copie legalizată.
Completarea şi colectarea documentelor care se constituie ca anexe se
recomandă să se desfăşoare în paralel cu elaborarea celorlalte secţiuni ale
proiectului. Multe dintre aceste documente necesită timp pentru a obţine
avizări, aprobări sau pentru eliberare. Mai mult, unele documente au valabilitate
limitată, acest detaliu fiind menţionat în documentele respective (ex.: cazierul
fiscal al unei organizaţii are valabilitate 30 de zile de la data eliberării).
Anexele proiectului sunt deosebit de importante pentru conţinutul
propunerii de proiect, în ansamblul său. Lipsa unui document din lista celor
solicitate la capitolul anexe poate atrage după sine descalificarea proiectului la
verificarea eligibilităţii.

157
 Capitolul X
CICLUL DE VIAŢĂ AL UNUI PROIECT

Elementul esenţial care diferenţiază un proiect de activităţile curente ale

unei organizaţii sau comunităţi este delimitarea clară a duratei proiectului.
Perioada cuprinsă între apariţia intenţiei de proiect şi până la terminarea
implementării proiectului este cunoscută, în limbajul proiectelor, sub
denumirea de „ciclul de viaţă al proiectului” (Wasterland, 2006).
În general, proiectele se derulează traversând o succesiune de etape,
prima dintre acestea fiind identificarea problemei care dă naştere ideii de
proiect. Ideea de proiect corespunde, de regulă, unui domeniu de activitate, fiind
conectată unui grup ţintă şi unor beneficiari. Problema unui potenţial beneficiar
(ex.: cooperativă agricolă), poate conduce la identificarea mai uşoară a ideii de
proiect şi realizarea unui proiect de succes prin consultarea informaţiilor legate
de priorităţile finanţate din fondurile publice nerambursabile.
Transformarea în propunere de proiect sau cerere de finanţare a ideii
identificate se face prin descrierea acesteia în conformitate cu cerinţele
pachetului de informaţii. Proiectul, mai apoi, va fi contractat şi finanţat pentru
a fi implementat. La finalul ciclului de viaţă, proiectul va fi evaluat pentru a se
stabili dacă rezultatul rezolvării problemei a fost cel preconizat. În fond, scopul
unui proiect este acela de a rezolva problema identificată, de a obţine rezultatele
planificate, dar şi de a crea cadrul potrivit pentru viitoare acţiuni menite să
genereze efecte pozitive în mediul social şi economic.
Etapele distincte şi ordinea succesiunii acestora în ciclul de viaţă al
proiectului se prezintă în figura 5, acestea fiind: identificarea, pregătirea,
finanţarea, implementarea, evaluarea. Ciclul se repetă pentru următoarele
proiecte ale unei organizaţii.

Identificare

Evaluare Pregătire

Implementare Finanţare
Fig. 5. Ciclul de viaţă al proiectului

158
 10.1. Programarea proiectului

Derularea numeroaselor proiecte la nivel naţional a evidenţiat impor-

tanţa acestora în definirea strategiilor de dezvoltare ale unei organizaţii sau
comunităţi, în stabilirea obiectivelor strategice ale acestora care vor determina
dezvoltarea sustenabilă. Mai mult, proiectele constituie modalitatea prin care se
implementează o strategie de dezvoltare pe termen scurt, mediu sau lung pentru
o organizaţie, comunitate sau regiune. Programarea se constituie ca o opor-
tunitate pentru ca proiectele organizaţiei să nu fie planificate neapărat pentru a
participa la o competiţie de proiecte, ci pentru a construi modalităţile de
acţiune, pornind de la viziunea sau strategia unei organizaţii ori comunităţi.
Programarea proiectelor ar trebui să implice procese active de negociere
şi consultare la care să participe reprezentanţi ai comunităţilor sau organi-
zaţiilor. Procesele de negociere şi consultare sunt recomandate de finanţatori în
stabilirea domeniilor prioritare şi pentru dezvoltarea sustenabilă a unui sector de
activitate; acestea ar trebui să fie demersuri obişnuite într-o organizaţie,
comunitate sau în guvernanţa locală. Numai aşa pot fi ierarhizate şi planificate
acţiunile pe termen mediu şi lung.

10.2. Identificarea proiectului

Identificarea se constituie ca primă etapă în ciclul majorităţii proiectelor

cu finanţare nerambursabilă. Identificarea presupune analiza problemelor, a
nevoilor şi intereselor solicitanţilor de finanţare (fermieri individuali, grupuri de
fermieri, cooperative agricole, comunităţi etc.) şi identificarea ideilor de proiecte
potrivite a fi dezvoltate şi în baza cărora se vor formula cererile de finanţare.
În etapa de identificare se efectuează studii de prefezabilitate, analize,
discuţii, sondaje, grupuri de lucru. Acţiunile de acest fel ajută la identificarea,
selectarea şi prioritizarea problemelor; permit stabilirea scopului, enunţarea
obiectivelor, planificare a activităţilor şi a bugetului proiectului. Dacă
informaţiile colectate în legătură cu ideea de proiect sunt pertinente, ar trebui ca
pentru fiecare din următoarele întrebări să se poată răspunde afirmativ:
- Problema identificată este esenţială pentru solicitant?
- Rezolvarea problemei identificate constituie o prioritate?
- Este necesar ca proiectul să fie implementat?
- Solicitantul deţine capacitatea să implementeze proiectul?
159
 10.3. Pregătirea proiectului

În această etapă, se detaliază ideea de proiect prin completarea cererii de

finanţare în conformitate cu cerinţele solicitate de finanţator. Toate capitolele
cererii de finanţare se vor descrie cu atenţie, fiecare având importanţa sa în
analiza proiectului.
Proiectul (cererea de finanţare) cuprinde, în general, informaţii referi-
toare la descrierea organizaţiei care va implementa proiectul, scopul, obiectivele
generale şi specifice ale proiectului, metodologia de realizare şi justificarea
proiectului, activităţile şi rezultatele aşteptate, bugetul proiectului şi sustena-
bilitatea. Cererea de finanţare sau propunerea de proiect care va fi depusă la
competiţia de proiecte organizată de un program de finanţare stă la baza
succesului sau insuccesului proiectului, atât în câştigarea competiţiei, cât şi în
implementare. Mai mult, cererea de finanţare sau propunerea de proiect
reprezintă una dintre piesele esenţiale ale contractului de finanţare şi reperul
pentru monitorizarea proiectului (desfăşurată de autoritatea de management a
programului de finanţare) din momentul începerii proiectului şi până la
finalizarea acestuia.
Modelul cererii de finanţare, făcut public odată cu lansarea competiţiei
de proiecte sau a sprijinului financiar, va fi completată electronic cu informaţii
corecte şi explicaţii pertinente. Fiecare capitol şi subcapitol al cererii de
finanţare conţine note şi explicaţii legate de modul de completare şi conţinut;
citirea cu atenţie a explicaţiilor, înainte de completarea cererii de finanţare, va
aduce avantaje semnificative în abordarea elaborării proiectului.
Cererea de finanţare include, în general, următoarele capitole majore:
- Secţiunea de descriere a solicitantului de finanţare care include
informaţii utile pentru finanţator legate de solicitant referitoare la:
forma juridică şi datele de contact, reprezentarea în relaţia cu
finanţatorul, domeniul de activitate, experienţa în implementarea
proiectelor (cu descrierea sumară a proiectelor implementate), contul
bancar destinat finanţării din fonduri publice nerambursabile.
- Secţiunea de descriere a proiectului care cuprinde componente
specifice precum: titlul proiectului, scopul, obiectivele generale şi
specifice ale proiectului, activităţile şi rezultatele aşteptate, metodo-
logia de implementare a proiectului, justificarea necesităţii şi oportu-
nităţii proiectului, informaţiile tehnice ale investiţiilor care vor fi

160
 realizate prin proiect, caracteristicile tehnice ale echipamentelor
propuse să fie achiziţionate, durata şi sustenabilitatea proiectului.
- Secţiunea legată de finanţarea proiectului (cunoscută şi ca bugetul
proiectului) detaliază costurile pentru fiecare categorie de cheltuieli
implicată în proiect, sursele de finanţare şi costul total al proiectului;
detalierea costurilor implică o alegere riguroasă a categoriilor de
cheltuieli din formularele specifice şi o estimare cât mai potrivită a
valorilor cheltuielilor.
- Anexele care se ataşează la cererea de finanţare
Cererea de finanţare va fi transmisă, conform instrucţiunilor şi metodo-
logiei publice legată de depunerea proiectelor, până la termenul limită,
instituţiilor în a căror rază teritorială se implementează proiectul sau se
utilizează sprijinul financiar. Nerespectarea acestor condiţii conduce la
descalificarea cererii de finanţare.
Pentru unele tipuri de programe europene se practică transmiterea on-
line a cererii de finanţare, urmată sau nu, după caz, de transmiterea unor
documente administrative. Transmiterea on-line a cererii de finanţare necesită
cunoştinţe minime de folosire a calculatorului şi a unei platforme electronice.

10.4. Finanţarea proiectului

În această etapă, cererile de finanţare sunt analizate în conformitate cu

criteriile stabilite de programul de finanţare pentru fiecare prioritate sau măsură,
criterii care sunt descrise în pachetele de informaţii făcute publice de
respectivul program. Proiectele vor fi evaluate de o comisie de specialişti
(evaluatori) selectaţi atent de programul de finanţare. În urma evaluării, fiecare
proiect va primi un punctaj corespunzător criteriilor de selecţie publicate de
finanţator. Proiectele cu punctajul cel mai mare, în ordine descrescătoare şi în
limita bugetului licitaţiei de proiecte, vor fi selectate pentru finanţare.
Operaţiunile generale legate de evaluarea cererilor de finanţare (proiec-
telor) sunt următoarele:
Analiza conformităţii, care implică: respectarea termenului de
depunere (oră, dată, locaţie), analiza formală a existenţei documentelor care
compun cererea de finanţare în ordinea specificată şi verificarea modului de
completare a informaţiilor scrise. Cererile neconforme sunt respinse, iar
solicitantul este notificat în acest sens, fiindu-i aduse la cunoştinţă motivele

161
respingerii. Cererile conforme trec în etapa următoare, solicitantul primind o
notificare în acest sens.
Verificarea eligibilităţii urmăreşte îndeplinirea condiţiilor de
eligibilitate descrise de pachetul de informaţii. În această etapă, se verifică
eligibilitatea solicitantului, eligibilitatea activităţilor, eligibilitatea proiectului şi
eligibilitatea cheltuielilor. Există instituţii finanţatoare care solicită clarificări
suplimentare şi documente pentru a sprijini proiectele să treacă în etapa
următoare de evaluare, pentru ca proiectul să poată fi finanţat. Cererile de
finanţare care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate se resping, solicitantul
fiind notificat despre aceasta şi despre cauzele respingerii. Cererile care sunt
conforme vor fi direcţionate către etapa următoare, pentru evaluarea tehnică,
financiară şi economică, iar solicitantul va primi o notificare în acest sens.
Evaluarea tehnică, financiară şi economică. În această ultimă etapă se
va efectua evaluarea economică şi tehnică (inclusiv verificare pe teren), privind
sustenabilitatea şi viabilitatea proiectului, precum şi evaluarea financiară a
proiectului. Criteriile de evaluare (şi punctajele aferente acestora) sunt diferite
de la un program la altul şi de la o măsură sau submăsură la alta. Criteriile de
selecţie diferă în funcție de tipul şi complexitatea proiectelor şi sunt detaliate în
Ghidul solicitantului publicat odată cu apelul de proiecte.
Publicarea rezultatelor evaluării proiectelor. După încheierea proce-
sului de evaluare a proiectelor se fac publice rapoartele de evaluare cu listele
cererilor de finanţare (proiecte) depuse. Listele cuprind proiectele depuse,
identificate printr-un cod unic şi titlu, iar pentru fiecare proiect sunt înscrise
punctajele acordate pentru fiecare criteriu şi subcriteriu de selecţie, punctajul
total al proiectului, valoarea totală a cheltuielilor din proiect (solicitate şi/sau
finanţate).
Punctajul total rezultat în urma evaluării tehnice, financiare şi
economice este hotărâtor pentru selecţia proiectelor. Punctajul maxim acordat
pentru îndeplinirea tuturor criteriilor de selecţie este de 100 de puncte. Cererile
de finanţare cu termen de depunere sunt selectate în ordinea descrescătoare a
punctajelor, în limita bugetului apelului sau competiţiei de proiecte. Cererile de
finanţare cu depunere continuă sunt onorate dacă sunt eligibile şi întrunesc
punctajul minim publicat, în limita valorii totale a pachetului financiar alocat.
După finalizarea evaluării cererilor de finanţare (proiectelor), fiecare solicitant
din lista de proiecte va primi o notificare prin care este informat asupra
rezultatelor evaluării cererii sale de finanţare.

162
 Contestarea rezultatelor evaluării cererilor de finanţare. Respingerea
cererilor de finanţare poate fi contestată dacă solicitantul constată că nu a fost
respectată metodologia sau dacă punctajul proiectului a fost calculat eronat.
Contestaţiile se depun în condiţiile şi la termenele specificate de instituţia care a
organizat competiţia de proiecte.
Contractarea proiectelor. Solicitanţii, ale căror cereri de finanţare au
fost acceptate, vor primi o „notificare de selecţie”, fiind totodată invitaţi să
contracteze finanţarea acesteia. Notificarea conţine, de regulă, informaţii
referitoare la rezultatele evaluării, propuneri de modificare a cererii de
finanţare, precum şi, nu în ultimul rând, detalii despre contractare (modelul de
contract, data semnării contractului, consecinţele neprezentării la semnarea
contractului în condiţiile şi la termenele precizate). În situaţia în care
solicitantul nu participă la semnarea contractului în termenul specificat şi nu
informează în scris despre neprezenarea sa, programul de finanţare apreciză că
acesta a renunţat la finanţarea din fondurile publice nerambursabile.
Există programe de finanţare care, înaintea semnării contractului, orga-
nizează un proces de negociere. La negociere este invitat, de obicei, directorul
de proiect (sau persoana de contact) şi responsabilul financiar al proiectului
(dacă este cazul). Persoanele invitate să participe la procesul de negociere
trebuie să cunoască în detaliu proiectul şi conţinutul contractului de finanţare:
- conţinutul documentaţei de contractare, inclusiv a anexelor la contract;
- clauzele contractului de finanţare, mai ales a acelora care fac referire
la drepturile şi obligaţiile solicitantului;
- conţinutul raportului de evaluare, cu detalierea observaţiilor şi
recomandărilor comisiei de evaluare;
- bugetul proiectului, pentru negocierea propunerilor legate de
diminuări sau redistribuiri de la o categorie de cheltuieli la alta,
aspecte specifice procesului de negociere;
- mecanismul de funcţionare a proiectului prin conexiunea directă
obiective - activităţi - rezultate - indicatori.
După încheierea procesului de negociere, solicitantul va semna un
document denumit, de regulă, „minută de negociere”, în care sunt menţionate
condiţiile în care s-a desfăşurat negocierea şi rezultatele acesteia. Documentul
va reprezenta baza legală pentru completarea documentaţiei contractului de
finanţare, care va fi apoi depus la un termen precizat de finanţator şi va fi
preluat, aşa cum am menţionat mai sus, în baza unei comunicări oficiale.

163
 Contractul de finanţare defineşte în conţinutul său natura relaţiilor dintre
beneficiar şi instituţia finanţatoare, precum şi condiţiile derulării proiectului.
Precizăm totodată că beneficiarul cunoaşte conţinutul contractului cadru de
finanţare din pachetul de informaţii publicat odată cu anunţul apelului de
proiecte.
Pregătirea contractului de finanţare constă în preluarea formatului
electronic al acestuia din pachetul de informaţii al programului de finanţare şi
completarea spaţiilor destinate beneficiarului de finanţare. Atenţie sporită se va
acorda şi anexelor contractului referitoare la bugetul proiectului, la calendarul
tranşelor şi raportărilor. Vor fi analizate şi completate cu atenţie informaţiile
legate de calendarul proiectului şi de documentele care condiţionează plăţile
tranşelor sau rambursările. Există programe care solicită cont separat pentru
derularea fondurilor, caz în care va fi solicitat un cont bancar înaintea
completării contractului de finanţare.
Documentaţia contractului de finanţare, într-un număr de exemplare
precizat, va fi datată, semnată şi ştampilată de persoanele solicitate sau
împuterniciţi ai acestora (reprezentant legal, responsabil de proiect şi/sau orice
altă persoană a cărei funcţie în organizaţie este importantă în implementarea cu
succes a proiectului), va fi depusă la termenul şi în locaţia precizată prin căile
de informare ale programului de finanţare. În baza unei informări oficiale,
beneficiarul va fi invitat să ridice contractul de finanţare - document legal care
va fundamenta acţiunile şi deciziile organizaţiei care beneficiază de proiectul de
finanţare din fonduri publice nerambursabile.
Semnarea contractului de finanţare de către beneficiar presupune
acordul său cu termenii şi condiţiile specificate în conţinutul său, înseamnă că
se angajează să deruleze proiectul în forma acceptată la evaluare şi pentru care
primeşte sprijin financiar prin respectarea legislaţiei în vigoare. Mai mult,
semnarea contractului de finanţare constituie, în fapt, instituirea unui
angajament echitabil între părţile semnatare. Angajamentul presupune că atât
finanţatorul, cât şi beneficiarul de finanţare, cunosc efortul pentru derularea
proiectului şi îşi asumă responsabilităţi, riscuri şi, de ce nu, un posibil eşec.
Nerespectarea de către beneficiar a prevederilor contractului de finanţare şi a
anexelor sale poate conduce la eşecul parţial sau total al proiectului. În acest
caz, finanţarea publică nerambursabilă poate fi diminuată sau retrasă.
Odată cu semnarea contractului de finanţare, solicitantul va căpăta
calitatea de beneficiar de finanţare din fonduri publice nerambursabile.

164
 10.5. Implementarea proiectului

Reprezintă etapa în care se desfăşoară toate activităţile proiectului, aşa

cum acestea au fost descrise în contractul de finanţare, prin utilizarea resurselor
planificate în propunerea de proiect acceptată (umane, materiale şi financiare),
urmărindu-se atingerea obiectivelor şi obţinerea rezultatelor planificate. Dacă
evenimente neaşteptate şi neprevăzute impun unele modificări faţă de înscri-
surile contractului, acestea se vor opera numai după solicitarea şi primirea în
scris a acordului programului de finanţare. După finalizarea proiectului,
beneficiarul va continua desfăşurarea activităţilor proiectului din surse proprii
de finanţare pentru a demonstra sustenabilitatea sa.
Implementarea proiectului începe de la data de înregistrare a contrac-
tului de finanţare la finanţator. Cum proiectele cu finanţare nerambursabilă au
un început şi un sfârşit clar menţionate, durata contractului în luni şi zile este
stipulată în clauza denumită „Durata contractului”.
Majoritatea programelor de finanţare din fonduri publice nerambursabile
solicită organizarea unor evenimente de anvergură pentru lansarea publică şi
pentru finalizarea proiectului, evenimente la care sunt invitaţi să participe
reprezentanţi ai autorităţilor de management, dar şi actori importanţi din
domeniul proiectului.
Accesarea de fonduri cu finanţare nerambursabilă din fonduri structurale
implică un efort organizaţional substanţial. Beneficiarul, indiferent de dimen-
siunea şi specificul activităţii sale, trebuie să desfăşoare activităţile sale curente
în paralel cu cele specifice proiectului. Pentru ca efortul organizaţional să nu
producă dezechilibre, ci să producă performanţă, sunt recomandate următoarele
demersuri:
- prezentarea şi explicarea obiectivelor proiectului, a conexunii acestora
cu strategia organizaţională şi obiectivele programului de finanţare;
- prezentarea şi explicarea obiectivelor proiectului în rândul membrilor
echipelor de management şi de implementare;
- dezvoltarea relaţiilor profesionale bazate pe buna comunicare, ones-
titate, corectitudine şi transparenţă între membrii echipei de proiect;
- insuflarea dorinţei ca proiectul să se încheie cu succes între toţi
membrii echipei proiectului;
- dezvoltarea unei relaţii de colaborare cu programul de finanţare,
favorabilă atât beneficiarului, cât şi finanţatorului.

165
 În proiect, implicit în contractul de finanţare, sunt deja dezvoltate şi
descrise condiţiile care vor determina succesul proiectului. Cu toate acestea,
sunt proiecte care eşuează. Componentele esenţiale care vor fi permanent
monitorizate pentru a nu se pierde controlul proiectului sunt următoarele:
- termenele fixate în calendarul proiectului;
- bugetul pe categorii de cheltuieli şi surse de finanţare;
- grupul ţintă/rezultatele proiectului;
- achiziţiile publice de bunuri şi servicii;
- calitatea serviciilor/produselor rezultate prin proiect;
- eficienţa în utilizarea resurselor (timp, resursele umane, financiare,
materiale etc.).
Planificarea activităţilor din planul de realizare a proiectului constituie
prima treaptă pe urcuşul anevoios al implementării proiectului; descrie în
cuvinte puţine ce trebuie făcut, cum trebuie făcut şi cine trebuie să facă.
Răspunzând la fiecare din cele trei întrebări scurte, riscul insuccesului poate fi
determinat doar de factorii externi ai organizaţiei, de obicei neimputabili.
Toate programele de finanţare solicită numirea unui director de proiect
(în unele situaţii persoană de contact) pentru a se crea un canal de comunicare
scurt. Practic, curgerea informaţiilor, la termenele din calendarul proiectelor sau
ocazionate de alte demersuri importante, are loc dintr-o singură sursă şi priveşte
ambele capete ale canalului: director de proiect – program de finanţare. Existenţa
mai multor „voci” în comunicare ar putea conduce la confuzie, iar în posibilele
momente critice din perioada de implementare, confuzia şi deciziile neinspirate
pot fi fatale pentru proiect.
Menţionam mai devreme că proiectele cu finanţate din fonduri publice
nerambursabile necesită un efort organizaţional substanţial. Din acest motiv,
directorul de proiect va colabora cu echipa proiectului într-o manieră stimulativă,
care să maximizeze resursele şi abilităţile personale ale acestora. Activităţile
proiectului pot necesita adesea muncă peste program (poate nerecompensată
financiar), după cum în echipă se pot înregistra eşecuri majore sau mici nerealizări.
Toate situaţiile particulare pot fi gestionate folosind o abordare inteligentă, unde
transformarea, de pildă, a eşecurilor în provocări este o soluţie favorabilă.
Directorul de proiect apre ca factor care coagulează, care aduce echilibru şi
uniformizează. În implementarea proiectului fiecare membru al echipei face
eforturi pentru îndeplinirea sarcinilor sale care sunt legate de obiective şi indicatori.
Dimensionarea corectă a responsabilităţilor şi maniera stimulativă în coordonarea
echipei de implementare asigură coerenţă şi drumul sigur către succesul proiectului.

166
 Implementarea proiectului, prin urmare, necesită acţiuni specifice
managementului de proiect care presupun: planificare, organizare, coordonare,
antrenare-motivaţie, monitorizare-evaluare-control.
Desfăşurarea activităţilor din planul proiectului se realizează prin
consumarea resurselor financiare ale beneficiarului (plăţi pentru: resurse umane,
materiale, echipamente, investiţii etc.). Pentru justificarea periodică şi finală a
acestora, beneficiarul de finanţare întocmeşte o documentaţie care poartă
numele de „cerere de plată” sau „raport periodic de progres al proiectului”.
Documentaţia justificativă conţine, de regulă: cerere de plată, rapoarte
de execuţie tehnică (fizică) şi financiară completate în conformitate cu instruc-
ţiunile şi în formatul solicitat. Raportul tehnic include: detalierea activităţilor
realizate, a achiziţiilor, a indicatorilor, a rezultatelor, a investiţiilor etc. Raportul
financiar detaliază cheltuielile efectuate pe categorii şi totale pentru o perioadă
de referinţă.
Dosarul cu documentaţia justificativă pentru fiecare etapă a proiectului
se depune, în baza unei adrese de înaintare, la termenele şi în condiţiile
precizate în contract, de regulă, folosind informaţiile din eşalonarea tranşelor de
finanţare. După analiza, avizarea şi aprobarea cererilor de plată (rapoartelor de
progres), se rambursează (se restituie) contravaloarea cheltuielilor eligibile
consumată din sursele de finanţare proprii ale beneficiarului.
Sprijinului financiar din fondurile structurale europene implică o evidenţă
contabilă distinctă care să cuprindă veniturile şi cheltuielile aferente perioadei
de derulare a contractului de finanţare. Beneficiarul va efectua înregistrări
contabile precise şi sistematice ale cheltuielilor şi veniturilor. Sistemul contabil
folosit va fi cel conform legislaţiei naţionale specifice în vigoare.
Achiziţia de resurse pentru completarea necesarului de servicii, materiale,
obiecte de inventar şi mijloace fixe se va efectua prin respectarea recoman-
dărilor instituţiilor finanţatoare, precum şi a legislaţiei specifice naţionale şi
europene în vigoare.

10.6. Evaluarea implementării proiectului

Etapa de evaluare implică acţiuni specifice prin care se realizează

aprecierea obiectivă asupra proiectului care se află în derulare sau care s-a
finalizat. Evaluarea se face, de regulă, în cursul etapelor de realizare a
proiectului şi la finalul proiectului. Scopul etapei de evaluare este acela de a

167
„compara coerenţa rezultatelor proiectului cu obiectivele propuse, determinând
eficienţa, impactul şi durabilitatea proiectului. Evaluarea furnizează informaţiile
necesare privind lecţiile învăţate şi bunele practici obţinute atât pentru
beneficiari, cât şi pentru finanţatori” (Veaceslav Bulat, 2010).
Monitorizarea proiectului presupune evaluarea periodică a implementării
proiectului prin analiza documentelor depuse şi a rezultatelor obţinute.
Instrumentele folosite pentru evaluarea implementării proiectelor sunt:
- rapoartele de execuţie prin care sunt analizate modul și stadiul de
îndeplinire a activităților, rezultatelor, indicatorilor, precum şi modul
de utilizare a sprijinului financiar public nerambursabil;
- vizitele de monitorizare care sunt organizate de finanţator la sediul
beneficiarului și/sau la locul de implementare a proiectului în baza
unui anunţ în care sunt menţionate data, ora şi scopul vizitei în teren.
Descrierea și concluziile fiecărei vizite de monitorizare sunt
evidenţiate într-un document denumit, de regulă, „raportul vizitei”,
care este comunicat şi beneficiarului.

168
 Capitolul XI
RECOMANDĂRI DE ANSAMBLU PENTRU
ELABORAREA PROPUNERII DE PROIECT

11.1. Recomandări generale pentru elaborarea proiectului

 Solicitantul îşi desemnează directorul de proiect ca persoană care

va deţine permanent imaginea de ansamblu a proiectului. Indiferent câte
variante are proiectul, câte persoane participă la scrierea lui, câte modificări se
vor face în punctele sale esenţiale (cuantificare grup ţintă, indicatori de rezultat,
costuri etc.), directorul de proiect va fi concentrat pe conţintul proiectului în
ansablul său.
 Solicitările de clarificări vor fi făcute în scris, direct la autoritatea
care gestionează fondurile publice nerambursabile, folosind telefoanele şi
adresele de e-mail puse la dispoziţie. Echipa programului de finanţare este cea
mai în măsură să ofere informaţii precise.
 Solicitările verbale sau scrise vor fi clare, pertinente, scurte, punctuale.
Pentru solicitarea de informaţii suplimentare, clarificări sau răspunsuri la
întrebări nu se vor formula enunţuri imprecise şi explicaţii vagi care nu au
legătură cu subiectul în cauză.
 Evitarea exprimărilor neglijente în justificarea proiectului. Nu se
porneşte de la premisa că cererea de finanţare are 100 de pagini, iar persoana
care o evaluează se plictiseşte citind primele 30 de pagini.
 Evitarea exprimărilor complicate, a frazelor lungi cu numeroase
propoziţii subordonate. Este posibil, ca din dorinţa de a expune cât mai corect
informaţiile, să rămână fraze neîncheiate sau fraze fără sens. Sprijinul unei
persoane care să recitească enunţurile şi să reevalueze conţinutul este nepreţuit.
Impresiile negative şi observaţiile sale vor fi interpretate ca oportunităţi de
îmbunătăţire a propunerii de proiect, nu ca reproş. Dacă această persoană nu
există, se face exerciţiul citirii textului cu voce tare; aspectele nepotrivite vor fi
remarcate şi se va resimţi nevoia intervenţiei în text.
 Evitarea folosirii stilului „telegrafic” în exprimări de tipul: „orga-
nizare curs”. Ar fi mai potrivită formularea de tipul: „organizarea cursului
pentru tehnica scrierii proiectelor”.

169
  Existenţa, pe masa de lucru, a criteriilor de evaluare ale proiectului
din pachetul de informaţii şi, în minte, imagina evaluatorului, din momentul
tastării primei litere şi până la ultima verificare a propunerii de proiect.
Evaluatorul este o persoană, un specialist, căruia trebuie să i se întreţină
curiozitatea şi atenţia prin exprimările scrise. Nu se recomandă impresionarea
prin supralicitare şi supraapreciere. Tot ce a fost menţionat în propunerea de
proiect va trebui îndeplinit ca rezultate ale proiectului.
 Evitarea greşelilor ortografice sau gramaticale în scrierea capitolelor
şi alocarea de timp pentru analiza finală a conţinutului propunerii. Se foloseşte
lista-opis din pachetul de informaţii pentru verificarea existenţei componentelor
cererii de finanţare: opis, propunerea de proiect, anexe, în ordinea specificată,
cu documente în original sau în copie; se recomadă utilizarea sau neutilizarea
diacriticelor, dacă există precizări în acest sens.
 Folosirea tipului de scriere recomandat, în mod unitar, pentru toate
capitolele proiectului.
 Pregătirea prealabilă, în cazul depunerii on-line, a textelor în format
electronic, pentru copierea în spaţiile limitate ale anumitor secţiuni şi folosirea
contorului de caractere sau cuvinte pentru estimarea dimensiunilor textului
scris.
 Salvarea versiunilor intermediare în cazul completării on-line a
cererii de finanţare şi verificarea prealabilă înaintea tastării pentru transmiterea
versiunii finale a proiectului. Nu se începe completarea on-line a proiectului
fără o analiză atentă a funcţionării instrumentelor de lucru.
 Păstrarea în memoria calculatorului a unor versiuni anterioare ale
propunerii de proiect. O frază sau o idee scrisă pierdută poate fi uneori greu de
reprodus identic. Constituirea unei arhive electronice în care să se păstreze
conţinutul „istoriei proiectului” cu informaţii colectate din momentul identificării
ideii de proiect şi până la depunerea proiectului (date de contact ale unor
persoane sau organizaţii, costuri, idei, analize, propuneri, probleme identificate,
site-uri sau pagini web etc.) reprezintă o soluţie fezabilă chiar pentru imple-
mentare, finalizare şi sustenabilitate.
 Finalizarea elaborării propunerii de proiect cu câteva zile înainte de
termenul de depunere. În acest sens, va fi elaborat un plan fezabil care să
includă delimitarea timpului pentru fiecare acţiune şi care va permite finalizarea
documentaţiei cu 2 - 3 zile înaintea termenului de depunere. „Până la urmă, din
cele 2 - 3 zile, poate rămâne o zi, ziua penultimă a termenului de depunere!”
Trebuie avut însă în vedere că în momente critice pot apărea numeroase

170
evenimente neprevăzute, precum: întreruperi de electricitate, defecţiuni ale
sistemelor de operare, întreruperea conexiunii la Internet, lipsa de disponibi-
litate a unor membri importanţi ai organizaţiei, probleme de comunicare etc.).
 Elaborarea unei propuneri de proiect este un vis care poate deveni
realitate, nu un nucleu de tensiune. Această din urmă abordare va lăsa urme în
organizaţie, iar sarcina scrierii unui proiect va deveni o corvoadă pentru toată
echipa.
 Analiza atentă a modalităţii de depunere şi a termenelor pentru
fiecare etapă a depunerii cererii de finanţare. Unele programe de finanţare
solicită depunerea on-line a cererii de finanţare până la un termen, iar a
documentaţiei pe suport de hârtie la un alt termen. Depunerea documentaţiei pe
suport de hârtie se va face într-o formă îngrijită, cu pagini îndosariate atent, fără
pete sau colţuri pliate, în modalitatea recomandată, la adresa, data şi ora
specificate în apelul de proiecte. Ar fi păcat ca o propunere de proiect reuşită să
rateze startul dintr-o simplă neglijenţă!
 Se va depune documentaţia propunerii de proiect în numărul de
exemplare solicitat de finanţator. Există programe de finanţare care solicită de
la două până la patru exemplare pe suport de hârtie, în plicuri sigilate şi
inscripţionate corespunzător.
 Constituirea unui exemplar al propunerii de proiect pe suport de
hârtie, suplimentară variantei arhivate electronic, care să rămână la solicitant.
Unele informaţii vor fi folosite la contractarea proiectului.

11.2. Caracteristicile proiectului de succes

Înainte de a detalia caracteristicile unui proiect cu şanse să obţină la

evaluare un punctaj cât mai apropiat de 100 de puncte, apreciem că jumătate din
şansele unui proiect de succes sunt legate de respectarea cerinţelor menţionate
de finanţator în pachetul de finanţare făcut public odată cu apelul de proiecte.
Cunoscând în detaliu vocabularul descris de programul de finanţare, standardele
de evaluare şi selecţie, recomandările de scriere, cealaltă jumătate a şanselor de
succes ţin de dorinţa solicitantului de a rezolva problema pentru care solicită
finanţarea.
Elementele esențiale pentru ca o cerere de finanţare să aibă şanse maxime
de reușită sunt următoarele:

171
 - respectarea cerinţelor administrative: criterii de eligibilitate (solicitant,
obiective, activităţi, cheltuieli), documentaţie/anexe, termene limită
de depunere;
- calitatea propunerii de proiect: claritate, logică, armonie în ansamblul
său; calitatea propunerii de proiect este la fel de importantă precum
problema propusă spre rezolvare sau ideea de proiect;
- claritatea şi realismul planului de realizare a proiectului sau planului
de activităţi;
- sustenabilitatea proiectului, financiară, organizaţională, a activităţilor
şi rezultatelor estimate este atent elaborată;
- bugetul este detaliat, estimat corect, realist, armonizat cu activităţile
propuse;
- experienţa şi calitatea profesională a echipei manageriale şi de
implementare a proiectului garantează succesul proiectului;
- parteneriatul (pentru proiectele care se implementează în parteneriat)
prin componenţa sa şi a modalităţilor de colaborare bazate pe compe-
tenţele organizaţionale asigură implementarea cu succes a proiectului;
- impactul social şi economic al proiectului este detaliat în estimări
valorice realiste.
Componentele şi caracteristicile acestora cu rol major în obţinerea unei
bune aprecieri a cererii de finanţare, pentru situaţia în care cerinţele legate de
evaluarea administrativă au fost respectate, sunt:
- problema identificată pentru a fi rezolvată în cadrul proiectului este
una reală şi precisă;
- obiectivele proiectului, exprimate clar şi concis, sunt conforme cu
obiectivele programului de finanţare;
- metodologia de lucru, prin care proiectul, contribuie la rezolvarea
problemei şi, implicit, la atingerea obiectivelor, este identificată şi
descrisă detaliat;
- elementele de noutate şi originalitate ale proiectului, dacă există, sunt
evidenţiate clar şi convingător, având legătură cu subiectul proiectului;
- grupul ţintă/beneficiarul direct al proiectului a fost selectat strategic şi
poate fi identificat în baza descrierii făcute;
- grupul ţintă este dimensionat în concordanţă cu mărimea proiectului
şi în corelaţie cu bugetul solicitat;
- activităţile eligibile ale proiectului sunt enunţate corect, descrise clar
şi coerent, urmărind logica şi cronologia proiectului;

172
 - activităţile sunt descrise prin prezentarea informaţiilor legate de:
durată, responsabilităţi de realizare, resurse necesare;
- planificarea propunerii de proiect este realistă şi poate fi respectată la
implementarea proiectului;
- resursele menţionate la capitolul de descriere a activităţilor se
regăsesc la secţiunea proiectului legată de buget;
- bugetul este clar, detaliat şi argumentat; activităţile din proiect, cu
referire la estimarea costurilor resurselor, se pot identifica în bugetul
proiectului;
- indicatorii proiectului se încadrează în cei specificaţi în mod expres
de finanţator, sunt clar definiţi şi sunt măsurabili;
- impactul proiectului este exprimat realist, remarcabil şi are efect pe
termen lung; sunt detaliate dovezile care conduc la afirmaţiile legate
de impact;
- experienţa şi competenţa solicitantului în domeniul proiectului sau în
managementul proiectului sunt de necontestat; dacă instituţia este la
primul proiect, atunci compensează cu descrierea proiectelor
implementate de organizaţie din resurse proprii sau orice alt argument
care să evidenţieze aceste cerinţe;
- responsabilităţile membrilor echipei proiectului sunt descrise complet
şi corect şi sunt distribuite corespunzător activităţilor desfăşurate;
- riscurile potenţiale ale proiectului sunt corect anticipate, la fel cum
sunt anticipate şi scenariile pentru contracararea acestora;
- proiectul are şanse maxime să continue după terminarea finanţării
nerambursabile din fondurile solicitantului.

11.3. Nefinanţarea proiectului

În cazul în care cererea de finanţare este respinsă, nu trebuie considerată

iniţiativa ca nereuşită şi nu se va renunţa la ideea proiectului. Veştile nefericite
sunt consecinţe ale acţiunilor neinspirate.
Consumarea insuccesului nu se va baza pe reproşuri, ci pe analiza atentă
a documentelor şi informaţiilor primite de la programul de finanţare în urma
succesiunii evaluărilor. Dacă explicaţiile primite conving că insuccesul
proiectului este cauzat exclusiv de lipsurile sale, va fi acceptat insuccesul.
Obsevaţiile primite prin intermediul raportului de evaluare vor deveni infomaţii

173
preţioase pentru viitoarea versiune, de succes de această dată, a proiectului.
Aşadar, insuccesul a fost transformat în provocare, în lecţie de urmat pentru
proiectele viitoare. Dacă însă se constată că există neconcordanţe între
informaţiile transmise de programul de finanţare referitoare la evaluare şi
informaţiile din propunerea de proiect, neconcordanţe care se pot proba şi
argumenta ca fiind erori de evaluare, atunci se va formula o contestaţie.
Informaţiile referitoare la depunerea contestaţiilor (termenul limită de
depunere, locul de depunere, modalitatea de depunere, aspectele legale care pot
fi contestate, termenul de soluţionare etc.) se afişează pe site-ul programului de
finanţare odată cu listele proiectelor depuse şi evaluate. Contestaţia formulată în
baza argumentelor care să probeze veridicitatea afirmaţiilor solicitantului va fi
depusă în condiţiile şi la termenul specificat de finanţator.
După soluţionarea contestaţiilor sunt publicate rezultatele contestaţiilor
pe site-ul programului de finanţare, ori sunt transmise la adresa solicitantului
prin poştă sau prin poşta electronică.

11.4. Consultanţa în accesarea fondurilor structurale

Primele programe care au permis accesarea fondurilor pentru agricultură

şi dezvoltare rurală au determinat apariţia primelor firme de consultanţă şi a
primilor specialişti pentru elaborarea proiectelor. Pentru multe din organizaţiile
care desfăşoară o activitate economică în România accesarea fondurilor publice
nerambursabile este încă o practică relativ nouă.
Programele de finanţare pregătesc o documentaţie completă pentru
informarea solicitanţilor care este uşor de citit şi de înţeles. Chiar dacă în
conţinutul său există numeroase precizări şi recomandări, solicitanţii le vor
parcurge cu răbdare, curiozitate, determinare şi dorinţă de schimbare. Până la
urmă, programele de finanţare acordă un sprijin financiar.
Analiza surselor de finanţare de către fermieri, cooperative agricole,
comunităţile rurale poate constitui un bun prilej pentru organizarea de întâlniri,
reuniuni şi consultări, este o bună oportunitare pentru cunoaşterea unor
persoane şi organizaţii noi, pentru constituirea de parteneriate şi relaţii de
prietenie. Descrierea iniţilă legată de accesarea fondurilor structurale poate fi
făcută de persoane care activează în instituţii sau autorităţi care gestionează
fonduri structurale.

174
 Viitorii solicitanţi vor identifica mai întâi informaţiile generale care
conduc către cunoaşterea programului de finanţare şi a intenţiilor sale. Mai apoi
se aprofundează ghidurile specifice şi formularele cererii de finanţare, nu în
ultimul rând, publicaţiile care ghidează paşii către scrierea proiectelor prin
metode, tehnici şi recomandări utile.
Putem afirma, cu toată convingerea, că cel care gestionează o
exploataţie agricolă sau reprezintă o formă asociativă agricolă cunoaşte cel mai
bine realităţile din organizaţia sa, le poate detalia în justificarea cererii de
finanţare şi le poate utiliza pentru implementarea proiectului.
Consilierea legată de elaborarea proiectului prin intermediul unui
consultant este utilă, mai ales în situaţia în care această activitate este complet
nouă pentru solicitant, iar fondurile sunt absolut necesare într-o perioadă
imediat următoare. Mai mult, consultantul este deosebit de util în situaţia în
care va trebui să identifice sursele de finanţare cele mai potrivite situaţiei
particulare a solicitantului: consultantul cunoaşte informaţiile, metodele şi
tehnicile pentru a conecta nevoile particulare ale solicitantului la cerinţele
programului de finanţare, mai ales dacă timpul până la închiderea sesiunii de
depunere a proiectelor este scurt.
Folosirea serviciilor de consultanţă poate constitui un punct de plecare
în dobândirea competenţelor legate de elaborarea şi managementul proiectelor
pentru colectivul organizaţiei solicitantului. Membrii colectivului din organizaţia
beneficiară a proiectului se pot obişnui cu ideea de proiect, cu termenii
limbajului specific proiectelor, cu succesiunea activităţilor, cu constrângerile
proiectelor. Mai mult, aceştia pot căpăta mai multă determinare şi dorinţă de
schimbare, pot traversa situaţii speciale împreună, vor trata mai atent termenele,
obiectivele şi rezultatele.
Serviciile de consultanţă pot fi utilizate atât pentru elaborarea
proiectelor, cât şi pentru implementarea acestora. Pentru ambele situaţii, este
necesară o atentă colaborare şi consultare între beneficiar şi consultant, mai ales
privind asumarea angajamentelor din proiect. Beneficiarul proiectului va fi cel
care va duce la îndeplinire orice angajament legat de accesarea sprijinului
financiar nerambursabil.
Consultanţa pentru elaborarea şi managementul proiectelor costă, iar
cheltuielile respective nu sunt întotdeauna eligibile. Cu cât proiectul este mai
complex şi implică sprijin financiar mai consistent, cu atât serviciile consul-
tantului vor fi mai scumpe.

175
 Alegerea celei mai potrivite soluţii pentru accesarea fondurilor
structurale implică informare, consultare şi conexiune cu alţi actori implicaţi în
acest demers. Decizia de a opta pentru sprijinul unui consultant nu înseamnă că
solicitantul este exonerat de orice efort sau responsabilitate în scrierea şi
implementarea proiectului.

176
 LISTĂ CU TERMENI UTILIZAŢI ÎN ACCESAREA
FONDURILOR STRUCTURALE

Activităţi – acţiuni desfăşurate pentru obţinerea rezultatelor planificate. În

cadrul proiectelor, activităţile au un început şi un sfârşit specificat.
Analiza SWOT – Analiza punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunităţilor şi a
riscurilor. Instrumentul de analiză poate fi utilizat în toate fazele ciclului de
proiect.
Beneficiar – persoană fizică autorizată care a încheiat un contract de finanţare
pentru accesarea fondurilor europene.
Beneficiari finali – entităţile/comunităţile care beneficiază de efectele şi
rezultatele proiectului pe termen mediu şi lung.
Beneficiari intermediari – persoane sau grupuri de persoane care vor fi
sprijinite în timpul derulării proiectului pentru serviciile oferite grupurilor ţintă.
Bugetul proiectului – totalitatea costurilor planificate pentru implementarea
proiectului.
Cerere de finanţare – documentaţie care se completează pentru obţinerea unei
finanţări. Modelul documentaţiei ce constituie cererea de finanţare diferă de la
un program de finanţare la altul.
Eficacitate – estimarea aportului adus de rezultatele proiectului la îndeplinirea
scopului proiectului.
Eligibilitate – îndeplinire a condiţiilor şi criteriilor minime, aşa cum sunt
precizate în Ghidul Solicitantului, Cererea de Finanţare sau orice alt document
întocmit în acest sens de către un solicitant sau un beneficiar de proiect.
Etapele proiectului – praguri sau jaloane în planul de implementare a proiec-
tului. Etapele sunt legate de tranşele de finanţare a proiectului; se constituie ca
momente importante pentru monitorizarea implementării proiectului.
Fermă de familie – exploataţia agricolă aparţinând întreprinderii familiale sau
persoanei juridice ai cărei asociaţi sunt exclusiv membri ai aceleiaşi familii.
Dimensiunea economică a fermei de familie este cuprinsă între 8.000 şi 250.000
SO (valoarea producției standard).

177
Fermă mare – exploatația agricolă având dimensiunea economică > 250.000
SO (valoarea producției standard).
Fermă medie – exploatația agricolă având dimensiunea economică între 12.000
şi 250.000 SO (valoarea producției standard).
Fermă mică – exploatația agricolă având dimensiunea economică între 8.000 şi
11.999 SO (valoarea producției standard).
Fişa măsurii – document care descrie motivaţia sprijinului financiar neram-
bursabil oferit, obiectivele măsurii, aria de aplicare şi acţiunile prevăzute, tipul
de investiţie, menţionează categoriile de beneficiar şi tipul sprijinului.
Grupuri ţintă – organizaţii, persoane, grupuri de persoane care sunt bene-
ficiarii direcţi ai activităţilor proiectului.
Impactul proiectului – efectul proiectului asupra organizaţiei, comunităţii,
regiunii în care a fost implementat.
Indicator – instrument de măsurare care evidenţiază dacă în efortul de a realiza
activităţile sunt atinse obiectivele şi sunt obţinute rezultatele proiectului.
Măsură – defineşte aria de finanţare prin care se poate realiza cofinanţarea
proiectelor (grup de activităţi cofinanţate prin fonduri europene).
Mijloace – resurse estimate ca fiind necesare pentru derularea activităţilor în
vederea atingerii obiectivelor şi obţinerii rezultatelor proiectului. Sunt
identificate trei tipuri majore de mijloace: financiare, materiale şi umane.
Monitorizare – analiză continuă şi sistematică a modului în care este imple-
mentat un proiect. Monitorizarea poate fi internă – realizată de beneficiarul la
finanţare şi externă – realizată de programul de finanţare şi/sau alte organisme
şi instituţii cu rol în supravegherea consumării fondurilor structurale.
Obiectiv – rezultat specific pe care solicitantul/beneficiarul urmăreşte să îl
obţină într-o perioadă de timp limitată, folosind resursele planificate.
Participare – reprezintă implicarea unei persoane sau a unor persoane într-o
activitate prin angajare activă.
Plan de realizare a proiectului – descriere atentă şi detaliată a succesiunii,
termenelor, responsabilităţilor şi activităţilor pentru derularea proiectului.
Proiect – grupare de activităţi pentru care sunt repartizate resurse financiare,
care se desfăşoară în baza unui plan desfăşurat într-un interval de timp limitat,

178
pentru a se atinge anumite obiective şi care se finalizează prin obţinerea de
rezultate măsurabile.
Program de finanţare – organizaţie sau instituţie care gestionează fondurile
publice nerambursabile.
Problemă – dificultate majoră.
Producţia standard (standard output – SO) – valoarea monetară a producţiei
agricole evaluată prin preţurile la poarta fermei. SO nu include plăţi directe,
TVA sau taxe pe produse.
Punct de plecare – situaţie iniţială căreia i se adresează proiectul, rezultată din
analiza care a stat la baza ideii de proiect; se constituie ca reper în măsurarea
schimbării.
Scop – rezultat estimat la finalizarea proiectului sau stadiul în care problema
identificată a fost rezolvată.
Solicitant – persoană fizică sau juridică ce solicită sprijin financiar.
Relevanţa proiectului – adaptarea proiectului la nevoile şi priorităţile celor
care vor obţine rezultatele proiectului.
Rentabilitate – rezultatele estimate obţinute prin utilizarea adecvată a resurselor
prin intermediul activităţilor, toate acestea conducând la implementarea cu
succes a proiectului.
Rezultat estimat – produsul activităţilor care se vor derula în conformitate cu
planul proiectului; rezultatele măsurabile sunt evaluate în procesul de
monitorizare.
Riscuri – evenimente sau factori care pot afecta implementarea cu succes a
proiectului şi a căror posibilitate să se producă este mică; sunt analizate înaintea
depunerii cererii de finanţare.

179
 LEGISLAȚIE PRIVIND FINANŢAREA EUROPEANĂ
DIN FEADR

Legislaţie europeană

 Regulamentul (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al

Consiliului, din 17 decembrie 2013, de stabilire a anumitor dispoziții tranzitorii
privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol
pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr.
1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește
resursele și repartizarea acestora pentru anul 2014 și de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr.
1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 și (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului
European și ale Consiliului în ceea ce privește aplicarea acestora în anul 2014.
 Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului, din 17 decembrie 2013, privind finanțarea, gestionarea și
monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE)
nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr.
1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului.
 Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului, din 17 decembrie 2013, privind sprijinul pentru dezvoltare rurală
acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului.
 Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului, din 17 decembrie 2013, de stabilire a unor dispoziții comune
privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European,
Fondul de Coeziune, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și
Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, precum și de stabilire a
unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională,
Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru
Pescuit și Afaceri Maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.
1.083/2006 al Consiliului.
 Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei,
din 17 iulie 2014, de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.
1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru

180
dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală (FEADR).
 Regulamentul Delegat (UE) nr. 807/2014 al Comisiei de
completare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și
al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de introducere a unor
dispoziții tranzitorii.

Legislaţie naţională

 Legea nr. 2/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr. 64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale
pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii
financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale
animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2013 privind înfiinţarea
şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi
acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice
cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.

181
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Alexandrescu F., Mihalache F., 2011. Economia socială şi cooperativele

în Europa. Revista Europeană de Economie Socială, anul I, nr. 1.
2. Bădescu I., Cucu-Oancea O., 2003. Dicționar de Sociologie Rurală.
Editura Mica Valahie, Bucureşti.
3. Bărgăuanu Alina, 2009. Fondurile europene. Strategii de promovare şi
utilizare. Editura Triton.
4. Bulat V., 2010. Cum scriu un proiect. Ghid de reguli şi principii de bază
pentru scrierea unui proiect. Chişinău.
5. Coleman J., 1988. Social Capital in the Creation of Human Capital.
American Journal of Sociology Supplement 94: S95 - S120.
6. Crow G., Allen G., 2013. Community Life - An introduction in to local
social relations. New York, USA, Routledge.
7. Fraczak P., Mazgal A., 2007. Advocacy pas cu pas. Cum să organizăm, să
stabilim poziţiile, precum şi cum să ne revendicăm eficient drepturile.
Federaţia Naţională Poloneză a Organizaţiilor Nonguvernamentale.
8. Fukuyama F., 2002. Social capital and Development. The coming agenda.
SAIS review, Volume 22, nr. 1, p. 25 - 37.
9. Ife J., 2013. Community development in an incertain world. Cambridge
University Press.
10. Ion V., 2007. Consultanţă agricolă. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
11. James P., Nadarajah Y., Haive K., Stead V., 2012. Sustainable Communities,
Sustainable Development. Honolulu: University of Hawaii Press., p. 14.
12. Moseley M.J., 2003. Rural development: principles and practice. London
SAGE, p. 5.
13. Necula R.M., Damian S.I., 2011. Changes in the Romanian Rural
Communities. A Socio-Theological Perspective. Romanian Journal for
Multidimensional Education, Year 3, No. 8, December, p. 106.
14. Putnam R.D., 2000. Bowling Alone. The collapse and revival of American
community. New York: Simon and Schuster.
15. Ridley M., 1997. The Origins of Virtue. London: Penguin.
16. Schumacher F.E., 1973. Small is Beautiful: A Study of Economics as if
People Mattered. London: Blond and Briggs.

182
17. Sandu D., 2010. Social Wolds of Romanian Migration Abroad. Editura
Polirom, Iaşi.
18. Rory Ridley-Duff, Mike Bull, 2011. Understanding Social Enterprise:
Theory and Practice. SAGE Publications Ltd, London.
19. Temocico G., Ion V., 2007. Construirea şi managementul unui proiect de
cercetare-dezvoltare. USAMV Bucureşti, Proiect CEEX 12.667/2006 –
Contract CEEX (Modul III-Parteneriate) nr. 152/2006.
20. Tocqueville A., 1994. Democracy in America. London: Fontana Press.
21. Zahiu L. şi colab., 2005. Politici şi pieţe agricole – reformă şi integrare
europeană. Editura Ceres.
22. Zamfir E. şi colab., 2000. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară.
Editura Expert, Bucureşti.
23. Walzer M., 1997. On Toleration. Yale University Press, New Haven, 126 p.
24. Wasterland J., 2006. The project management life cycle. Kogan Page
Limited.
25. Woolcock M., Narayan D., 2000. Social Capital: Implications for
Development Theory, Research and Policy. World Bank Research
Observer, 15(2): 225 - 249.

Documente oficiale
- Cadrul Naţional Strategic Rural, 2013.
- Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.
- Fişele măsurilor PNDR 2014 - 2020, versiunea iunie 2014.
- Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului.
- Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului.
- Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului.
- Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului.
- Regulamentul (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului.
- Regulamentul (UE) nr. 808/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014.
- United Nations, 1955. Social Progress through Community Development,
New York: United Nations.

183
- World Commission on Environment and development (WCED). Our
common future. Oxford University Press, 1987, p. 43.

Resurse Internet
- www.fonduri-ue.ro
- www.madr.ro
- www.apdrp.ro
- www.apia.org.ro
- http://ec.europa.eu
- http://eur-lex.europa.eu/Stategia Europa 2020
- www.rheingold.com/vc/book/intro.html
- http://unterm.un.org
- http://ctb. ku.edu
- http://web.worldbank.org
- www.frds.ro
- www.dezvoltareintercomunitara.ro/files/articles/Prezentare_proiect1.pdf
- http://www.un.org
- http://www.poscce.research.ro
- http://www.fonduriadministratie.ro/
- http://www.poat.ro/
- http://www.projectmanagement.ro
- http://www.dir.state.tx.us/eod/qa/monitor
- http://www.gdnet.org
- http://europa.eu.int
- http://www.finantare.ro
- http://www.pmi.org
- http://www.echoinggreen.org
- http://europa.eu.int/comm/enlargement/pas/phare/
- http://www.infoeuropa.ro
- http://europa.eu.int
- http://www.euoparl.eu.int
- http://europa.eu.int/comm/dgs_en.htm
- http://ue.eu.int/
- http://europa.eu.int/eur-lex
- http://europa.eu.int/pol/index-en.htm
- http://europa.eu.int/comm/agriculture
- http://copa-cogeca.be

184
- http://www.guv.ro
- http://www.inforural.ro
- http://www.ier.ro
- www.euro-info.cccir.ro
- http://www.landw.uni-halle.de/iamo/iamo_e.htm
- http://www.iccv.ro
- http://formare-profesionala-continua.ro

185
186