Lohanul nr.

20, decembrie 2011 Page 1

 Sponsori:
Floriana Enache – SC Enache Morărit SRL, Ing. Mioara Apetrei, Nicoleta Bordeianu – SC Ecoloc SRL,
Ing. Victor Bordei, dr. Nelu Tătaru – Crataegus Pharm SRL, Adrian Dominte – SC Anta 95 SR,
Sofia Dancă – SC Sofia SRL, Ing. Ioan Ciomaga – Viacons Rutier SRL, Marcel Tofan – SC Miluca SRL,
Ing. Constantin Silion, Silviu Clim – SC Adarias SRL, Gelu Lăcătuş – Gerostar Impex SRL, Vasile Marian –
Marsemar SA, Ticu Radu Macovei – notar public, dr. Cosmin Murguleţ – Victoria Unic SRL

L
Looh
haan
nuull n
nrr.. 2200 –– rreevviissttăă ccu
ullttu
ur all – şşttiiiin
ra nţţiiffiic
căă
ISSN:1844-7686 ffoonnddaattăă:: nnooiieem
mbbrriiee 22000077
Redactor: Vicu Merlan
Colaboratorii acestui număr:
Valeriu Popovici Ursu, Prof. Dragoş Lucian Curelea, Prof. Daniela Curelea, Prof. Gabriel Brînză, Jurnalist Ion N. Oprea, Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu,
Alexandru Blană, Acad. Dinu C. Giurescu, Prof. Costin Clit, Ec. Aurel Cordaş, Prof. Elena Chetran, Înv. Săndiţa Avram, Înv. Manuela Prodea, Prof.
Brînză Veronica, Prof. dr. Avram D. Tudosie, Prof. univ. Mihai Tălmaciu, Prof. univ Mihai Istrate, Prof. Lina Codreanu, Crina Ciubotariu, Costică Ticu
Neculau, Prof. Corneliu Văleanu, Prof. Luminita Săndulache, Dumitru Râpanu, Aurel Cehan, Ioan Marcu, Gheorghe Niculescu, Nicuşor Darabană, Prof.
Neculai Olariu, Petru Brumă, Vasile Munteanu, Bibl. Elena Olariu, Înv. Corneliu Lazăr,Prof. Constantin Partene, Prof. Liliana Albu, Aura Dan, Înv.Liciu
Iuliana Valentina, Crenguţa Roşu, Mihai Spiridon, Zoltan Marosy, Violeta Bucur, Ing. Andrei Gămulea, Veronica Godeanu, Dr. Eugen Spiridon, Ing.
George Preda, Mihai Vasilescu, Prof. George Bianu, Mihaela Gheorghiu, Alexis Sophronias, Laurenţiu Ionescu, Ariana Anghel, Anca Munteanu, Iulia
Bontaş, Rebeca Păun, Eugenia Faraon, Monahia Fotini, Monica Dascălu

Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu (istorie), prof. univ. dr. acad. Constantin Toma (biologie), prof. dr. ing. Avram D.
Tudosie (viticultură), prof. dr. Doina Grigoraş (psihologie), prof. Lina Codreanu (literatură), prof. dr. ing. Paul Şuşnea
(mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală), ec. Aurel Cordaş (economie).

Col aborat ori i ac e st ui num ăr al rev i st e i sunt di re c t re sponsabi l i asupra c onţ i nut ul ui art ic ol e l or publ ic at e.

Contact:
Puteţi citi revista on line pe http:// lohanul.slizhusi.ro
Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr sau prin poştă la C. P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.
Contact telefon: 076.1997.505; 074.5894.379.

Lohanul nr. 20, decembrie 2011 Page 2


CUPRINS:
Arheologie
-----------------------------------
-Prof. dr. Vicu Merlan - Scrierea preistorică
sacră de pe teritoriul Daciei………………… 4
-Rituri de înmormântare străvechi…………..7
Istorie
-----------------------------------
-Valeriu Popovici Ursu - Anul 5508 î.H. anul
aşa – zisei ―Facerea Lumii‖ la noi românii….11
-Prof. Dragoş Lucian Curelea, Prof. Daniela
Curelea - Mirajul îndepărtărilor ca instigare la
cunoaştere (II)……………………………… .16
-Prof. Gabriel Brînză - Constituţia regelui
Carol al II-lea……………………………… 20
-Jurnalist Ion N. Oprea - Tezaurul românesc în
documentele timpului………………………..21
-Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu - Paradigme
ale Tragediei Basarabiei…………………….. 23
- Nicolae Ceauşescu şi mareşalul Ion
Antonescu…………….....................................31
-Alexandru Blană - Adeziune şi integrare în
cadrul mişcării legionare (1930 – 1941) (II)....32
-Acad. Dinu C. Giurescu - Roadele politicii
antiromâneşti la comanda FMI şi UE…….. …54
-Prof. Costin Clit - Personalităţi din judeţul
Vaslui (I)………………………………..……54
-Geografi contemporani: prof. univ. dr. Vasile
Băican…………………………………..……61
-Despre începuturile bisericii din satul Pietriş,
judeţul Iaşi……………………………………63
-Prof. Dragoş Curelea - Contribuţii privind
evoluţia manualelor şcolare şi a obiectelor de
studiu pentru învăţământul confesional greco-
ortodox din sfera protopopiatului orăştian în
perioada regimului dualist austro-ungar
1867 – 1918…………………………………..66
Geografie
-----------------------------------
-Ec. Aurel Cordaş - Israel, ţara celor trei
religii………………………………….….…67
-Prof. dr. Vicu Merlan - Itinerar dobrogean –
Munţii Măcinului………………………..….73
-Prof. Elena Chetran - Lacul Albastru......74
Ecologie
-----------------------------------
-Înv. Avram Săndiţa - Hazardele naturale şi
extremele climatic………………………….87
- Înv.Liciu Iuliana Valentina - E timpul
pentru o schimbare,―Let’s Do It, România!‖
2011…………………………………….….116
Economie
-----------------------------------
-Ec. Aurel Cordaş - Utilizarea eficientă a
economiilor băneşti…………………………75
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
Pedagogie
-----------------------------------
-Înv. Săndiţa Avram - Analiza swot a
instruirii directe şi constructiviste……………81
-Înv. Manuela Prodea - Stimularea creativităţii
prin activităţi matematice……………………82
-Matematică prin activităţi practice………….83
-Metode interactive de învăţare……………...84
Fizică
-----------------------------------
-Prof. Brînză Veronica - Gravitaţia - Mărul lui
Newton………………………………………86
Aniversare
-Prof. dr. Avram D. Tudosie - La Colegiul
Agricol Huşi.O sărbătoare a sufletului……..89
Viticultură
-----------------------------------
-Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, Prof. univ.
Mihai Tălmaciu, Prof. univ Mihai Istrate -
„Soiurile rezistente de viţă-de-vie şi
particularităţile lor de cultură‖
de Virgil I. Grecu…………………………...92
Eveniment cultural
-----------------------------------
-Prof. dr. Vicu Merlan - Salonul de caricatură
umoristică „Damigenius‖ din Huşi – 2011…..92
Literatură
-----------------------------------
-Prof. Lina Codreanu - Neuitarea poetului..95
-Note de lector. Labirint documentar………106
- monitorizează viaţa în cele mai mici detalii
BIBLIORAFT………………………………107
-Festivalul care face Unirea…………...……110
-Crina Ciubotariu - Omul şi fulgii…………96
-Costică Ticu Neculau - Dulce şi amar……..97
-Prof. Corneliu Văleanu - Din lumea
muştelor…………………………….………..98
-Prof. Luminita Săndulache – Amurg……...98
-Dumitru Râpanu - In memoriam
Duţu Toma………………………………….99
-Aurel Cehan – Epigrame………….……...100
-Ioan Marcu - Iarăşi vin fanarioţii…………101
-Gheorghe Niculescu - Poeme distihice
de iarna……………………………………101
-Nicuşor Darabană – Cerbul………………102
-Prof. Neculai Olariu – Revenire………….102
-Petru Brumă - Brumă-rele, flori de leac….103
-Vasile Munteanu - Noapte de noapte….…103
-Bibl. Elena Olariu – Tatei……………..…103
-Înv. Corneliu Lazăr - Racul……………..104
-Prof. Constantin Partene - După mure..…104
-Prof. Liliana Albu - Om să fii…………….105
-Aura Dan - Eternitate în Alb!......................105
-Jurnalist Ion N. Oprea - Încercări de
clarificări istorico-literare Sorin Toma şi Tudor
Arghezi………………………………….….112
-Înv.Liciu Iuliana Valentina - Compuneri
create de elevi………………………………115
Medicină naturală
-----------------------------------
-Crenguţa Roşu - Strugurii – fructe divine
………………………………………….…..116
-Merele – fructe miraculoase………….……118
Dezbateri
-----------------------------------
-Mihai Spiridon - Poluarea electromagnetică
…………………………………………..….121
-Implementarea abuzivă a tehnologiei RFID în
SUA. Pericolele implanturilor RFID………147
-Zoltan Marosy - Geniile citesc gândurile lui
Dumnezeu…………………………..…….. 123
-Violeta Bucur - Conexiunea divină……….126
-Ing. Andrei Gămulea - Universul vibratoriu
……………………………………………..126
-Veronica Godeanu - Câmpul mental planetar
determină descoperiri simultane……………128
-Dr. Eugen Spiridon - Oferta
supermarketeturilor: fructe îmbibate cu
„otrăvuri‖ pentru a rezista cât mai mult la raft
………………………………………………131
-Ing. George Preda - Manipularea mediatică
ascunde o nouă operaţiune de tip „steag fals‖
………………………………………………132
-Europarlamentarul Nigel Farage: pentru a
supravieţui, statul unic european va căuta să
obţină controlul total …………………..…..134
-Mihai Vasilescu - Oficialii europeni par decişi
să nu ţină cont de voinţa locuitorilor Europei
………………………………………………135
-Anularea habeas corpus pentru orice persoană
considerată potenţial periculoasă…………...141
-Recunoaştere facială pe Facebook: încă un pas
alarmant către supravegherea globală…….145
-Prof. George Bianu - Noua Ordine Mondială –
responsabilă de genocidul biochimic planetar
………………………………………..…… 139
-Mihaela Gheorghiu - Înspăimântător!
MATRIX, sistemul REAL care vă
………………………………………………142
-Alexis Sophronias - Eugenie şi genocid
………………………………………………152
-Laurenţiu Ionescu - Asaltul diavolilor
………………………………………..…….159
-Ariana Anghel - 666 – Numărul Fiarei
…………………………..………………….163
-Anca Munteanu - Mii de parizieni au protestat
împotriva a două piese de teatru care batjocoresc
credinţa creştină …………………………...167
Spiritualitate
-Iulia Bontaş - SAN BAO, cele trei comori din
interiorul fiecărei fiinţe umane
………………………………………………169
-Rebeca Păun - Darurile nebănuite ale
simplităţii……………………………………170
-Eugenia Faraon – Restaurarea Raiului
……………………………………………... 172
-Monahia Fotini - Părintele Justin: Să ne rugăm
să înmulţească Domnul secerătorii, că sunt
puţini…………………………….……….…174
-Monica Dascălu - Starea arhetipală de copil
………………………………………………176
Page 3
 Arheologie
Scrierea preistorică sacră
de pe teritoriul Daciei
Arheolog Vicu Merlan – Huşi
Oamenii preistorici din Paleolitic dovedeau o mare capacitate
imaginativ-artistică, combinată cu cea religioasă, realizând astfel
picturi figurative şi semene abstracte pe pereţi peşterilor unde
locuiau (Cuciulat, Nandru, Ohaba s.a.). Aceste procupări
repetitive l-au ridicat pe un nou nivel cognitiv, crescând astfel
capacitatea inventivă până la realizarea unui sistem de scriere
rudimentar, alcătuit din semne liniare, pictograme s.a.
ând întreaga comunitate învăţa ―sistemul scriptic‖ iniţial, treptat
C se trecea pe o altă treaptă mai complicată, înţeleasă în special de
cei care dovedeau însuşiri şi percepţii cognitive avansate.
Întotdeauna accesul la cunoaştere l-au avut cei care se năşteau cu
anumite capacităţi precognitive, alţii le dobândeau prin exersare, însă
până la însuşirea integrală de către întreaga comunitate arhaică sau mai
multe comunităţi dintr-un anumit spaţiu determinant, a limbajului scris,
treceau perioade mari de timp, existând astfel ―decalaje‖ de ordin
scriptic, reflectat în diversitatea pictografică sau silabică de la
începuturi.
Semnele premergătoare scrierii pictografice datează încă din
paleoliticul superior (V-uri, X-uri, linii paralele duble, triple) ceea ce
dovedeşte că acestea aveau o conotaţie specifică (în acest sens
exemplificam amuleta din calcit de la Mitoc, judeţul Botoşani, cea de
la Cosăuţi din Basarabia) (Chirica 1984, Borziac 1992).
Duplicarea, multiplicarea, juxtapunerea şi combinarea semnelor ca
repetiţii magice, au dat naştere unei simbolisticii abstracte cu implicaţii
invocaţionale (V-ul era o schematizare a vulvei, a triunghiului pubian;
zig-zagul un simbol al apei, al fluidităţii etc.).
Tăbliţele de la Tărtăria
Cele mai timpurii simboluri gravate pe stâncă şi pe alte obiecte reflectă
credinţe profunde într-o divinitate feminina dătătoare de viaţă, care era
reprezentată sub mai multe aspecte. Mesajele inscripţionate aveau un
caracter iniţiatic şi reflectau credinţa în ordinea manifestatoare a
Universului, în emanaţiile divine fonematice.
Scrierea incizată se naşte prin modificarea simbolurilor cu ajutorul
liniilor, curbelor şi punctelor. Apare în şiruri orizontale sau verticale, în
cercuri sau în grupuri aparent haotice. Nu întâmplător ceramica
civilizaţiei Turdaş, Precucuteni etc. are decorul adânc incizat cu un
caracter strict geometric şi aproape întotdeauna simetric (în rezonanţă
cu „Numărul de Aur―), ca o reprezentare „obectivată― a octavelor
tattvice matriciale.
p. 4
Pe teritoriul fostei Dacii, prin săpăturile arheologice au fost
descoperite numeroase semne şi simboluri ce dovedesc indubitabil
existenţa sigură a unui sistem de scriere, numit de unii cercetători
„scrierea dunăreană‖ (Marler, Luca et ali 2008).
Inscripţiile apar pentru prima dată pe obiectele de cult (pintadere, vase
ceramice, statuete, etc.) având un scop hieratic şi nicidecum comercial
ori administrativ ca în Mesopotamia. Similitudinea între sistemul de
scriere al triburilor nord-dunărene şi cele egeene din epoca timpurie a
bronzului, minoică şi cipriotă, se datorează migraţiilor vorbitorilor
ideomurilor proto-indo-europeni dinspre nordul Balcanilor spre Marea
Egee, migraţie care a avut loc pe parcursul mai multor veacuri.
Tronuri şi statuete din lut ars, unele cu scriere rudimentară pe spate
– Isaiia-Balta Popii, jud. Iaşi
Asemănările izbitoare dintre semnele europene cu acelea ale silabarului
cipriot, dar cu o vechime de câteva milenii între ele, demonstrează că
scrierea din perimetrul Carpaţilor este precursoarea celei egeene
sudice.
Existenţa unei scrieri preistorice în spaţiul carpatic a fost pus în
evidenţă prima dată în anul 1874, de Zsofia Torma la Turdaş, lângă
Alba Iulia. O mulţime de obiecte erau incizate cu astfel de semne
pictografice arhaice. În 1930 Marton Roska descoperă noi obiecte cu
aceeaşi simbolistică (Roska 1942).
În 1908 în situl de la Vinca (Belgrad) arheologul M. Vasic descoperă
astfel de semne pe vase şi figurine care au analogii cu cele descoperite
pe vasele greceşti arhaice de la Lesbos. Aria de răspândire a acestor
simboluri scriptice este întâlnită şi în bazinul Tisei, în Cehia şi Slovacia
şi Sitovo şi Karanovo (Bulgaria).
Majoritatea aşezărilor unde sau descoperit astfel de inscripţii
pictografice sunt grupate în bazinele Moraviei, Dunării, Tisei, Prutului
şi Nistrului corespunzând civilizaţiei Dimini, Precucuteni - Cucuteni,
Petreşti, Lengyel, Bűkk şi ceramicii liniare.
În 1961 arheologul clujean N. Vlassa, descoperă la Tărtăria – Groapa
Luncii, într-o groapă de ritual, câteva tăbliţe teracota din lut ars cu
simboluri pictografice vechi de 7300 de ani (Vlassa 1962).
După descoperirea din 1961, Vlassa analizează tăbliţele şi este convins
că are de-a face cu o scriere rudimentară ideografică (Vlassa 1963,
492).
Pentru a se justifica, prin anii 60, prezenţa tabletelor cu scriere în
spaţiul carpatic, s-a emis ipoteza, conform căreia, aceste teracotele
incizate ar fi importuri sau imitaţii din arealul mesopotamian
(Dumitrescu 1969, 92).
Prin noile descoperiri arheologice din Transilvania, Moldova,
Muntenia, Dobrogea, Ucraina, şi Serbia, mai ales în arealul
civilizaţiilor Vinca, Turdaş, Precucuteni-Ariuşd-Cucuteni-Tripolie,
Gumelniţa, Karanovo ş.a. s-au descoperit o mulţime de piese
inscripţionate cu semne pictografice izolate sau grupate, mai ales pe
ceramica de cult, statuete sau chiar tăbliţe de tip teracotă (Turdaş,
Traian, Isaiia, Târpeşti s.a.). (Dumitrescu Hortensia 1957; Dumitrescu
Vl. 1971; Marinescu- Bîlcu Silvia 1974; Ursulescu, Merlan 1997).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Arheologie
Urnă funerară precucuteniană cu simboluri esoterice - Isaiia
La început se face o analogie cu scrierea mesopotamiană pre-
cuneiformă şi cu proto-literele din perioada sumeriană. Studiile
aprofundate, coroborate cu analizele C14, au scos la iveală adevărul că
scrierea din spaţiul carpato-dunărean este cu mult mai veche decât cea
din Sumer.
Tăbliţele de la Isaiia de circa 7000 de ani
Vl. Ghiorghiev emitea ipoteza în 1972, precum că: „Tăbliţele de la
Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii
sumeriene. Aceasta ar însemna pur şi simplu că scrierea, sub forma
pictogramelor, a apărut în sud-estul Europei şi nu în Mesopotamia cum
se credea până acum. Se impune o concluzie surprinzătoare: avem de-
a face cu cea mai veche scriere din lume― (Gheorghiev 1972).
Un alt susţinător al scrierii vechi carpato-dunărene este arheologul
american Marija Gimbutas, care demonstrează că acesta a fost
concepută cu peste 5 milenii înainte de Hristos (Gimbutas 1974/1982,
88).
Evoluţia civilizaţiilor preistorice de pe teritoriul Daciei a atins apogeul
între 5500-3500 î. H. Latura culturală, bogat spiritualizată, are o
diversitate simbolistică religioasă, care este rezultatul unei dezvoltări
locale în cea mai mare parte. Diversitatea şi creativitatea fără precedent
în arta ceramici, demonstrează o puternică mutaţie a conştiinţei din
câmpul existenţial şi în cel spiritual esoteric. Acest fapt permite ca pe
p. 5
la 5500 î.H. triburile preistorice de pe teritoriul Daciei să dezvolte un
sistem de scriere cu circa doua milenii înaintea egiptenilor ori a
sumerienilor.
Scrierea straveche de la Isaiia
Scrierea acestor triburi avea un caracter religios, era o scriere sacră.
Apariţia acesteia era în strânsă corelaţie cu esoterismul legat de Marea
Zeiţa Mamă. Acest sistem de scriere întâlnit în Podişul Transilvaniei
(la Tărtăria-Turdaş), Serbia (Vinca), Podişul Moldovei (Isaiia,
Tg.Frumos, Perieni, Scânteia, Hăbăşeşti, etc.), în arealul subcarpatic
(Târpeşti, Izvoare, Bodeşti-Frumuşica, etc.), în Câmpia Română
(Boian, Gulmeniţa etc.), R. Moldova (Brânzeni, Floreşti, Petreni etc.)
şi la sud de Dunăre (Karanovo), demonstrează că este un fenomen larg
răspândit. Ipoteza importării acestei scrieri sau a imitării unor tăbliţe
din Mesopotamia, nu are nici o relevanţă, mai ales că ea este contrazisă
atât de datele cronologice cât şi de natura sistemului pictografic de
scriere care au apărut printr-o folosire îndelungată a simbolurilor
grafice (GIMBUTAS 1997, 37).
Pictograme
Arheologul rus V. Titov a ajuns la concluzia că tăbliţele de la Tărtăria
sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit de origine
locală. Semnele de pe una din tăbliţe trebuie citita în cerc, mai exact în
sensul invers acelor de ceasornic (yang).
Totemul tăbliţelor au acelaşi aranjament succesiv cu cele din Sumer,
ambele scrieri fiind de factură ideografică neexistând încă semne
silabice şi indicii gramaticali.
Ecouri îndepărtate ale scrierii de la Vinča, Turdaş Isaiia, Karanovo, le
găsim şi în scrierea pictografică a Cretei antice.
Cercetătorul rus V. Titov este convins că scrierea din ţările de la Marea
Egee vine din spaţiul carpato-balcanic din mileniul IV î.H., deoarece
cea mai veche scriere a Sumerului apare cu totul pe neaşteptate şi într-o
formă dezvoltată (Gimbutas Marija 1997).
Cercetările recente ale specialiştilor de la Facultatea de Geologie din
Cluj, asupra compoziţiei mineralogice a tabletelor de la Tărtăria şi a
altor materiale ceramice din acelaşi sit, au pus în evidenţă că tabletele
conţin aceleaşi minerale ca şi argila locală şi celelalte artefacte
descoperite, demonstrându-se astfel că au fost confecţionate şi arse în
cuptoarele turdăşene (Marler, Luca et ali 2008, 43-44).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Arheologie
Arheologul Emilia Masson, după ce a văzut tăbliţele din Sumer şi pe
cele de la Tărtăria, se pronunţă categoric asupra excluderii ipotezei
unui import din spaţiul Mesopotamian (Masson Emilia 1984, 89-94).
Tabliţă cu scriere de la Karanovo - Bulgaria
Un aspect foarte important este acela că scrierea de la Tărtăria (scrierea
pictografică) este anterioară celei mesopotamiene, fapt dovedit prin
datările C14 şi stratigrafic, cu peste 1500 de ani (Lazarovici and Merlini
2005, 213). Datarea cu C14 evidenţiază clar o vechime de 7300 de ani,
ceea ce îi îndreptăţeşte pe cercetătorii clujeni să susţină că scrierea
europeană, şi nu numai, provine din spaţiul carpatic. Analizele cu C 14
au fost efectuate la Univ. Sapienza din Roma, iar cele antropometrice
la Univ. din Iaşi (Lazarovici and Merlini 2004, 2005).
Descoperirea tabletelor în preajma unor măsuţe de altar (Isaiia), în
gropi ritualice (Tărtăria), a inciziilor pictografice pe idoli sau vase
ceramice de cult, demonstrează că scrierea era folosită cu precădere ca
o scriere sacră, sub forma unor ―texte‖ iniţiatice (formule magice,
incantaţii, descântece, vrăji etc.). Scrierea codată sub forma unor
semne emblematice ar fi putut conţine elemente fonetice ideografice,
pictografice sau de altă natură.
Inscripţii şi simboluri
Arheologii români au inventariat, până acum, 818 obiecte cu 953 de
inscripţii şi 4018 simboluri. Cam 8% sunt din neoliticul timpuriu, 16%
din neoliticul mijlociu, 54% din neoliticul târziu, 16% din eneolitic –
începutul epocii bronzului, 4% din bronzul mijlociu şi 1% de la
sfârşitul epocii bronzului (Marler, Luca et ali 2008, 58-59).
p. 6
Memoria culturală a unei comunităţi se transmite din generaţie în
generaţie prin viu grai sau scris.
Pe teritoriul României, până acum, pentru perioada neo-eneolitică au
fost descoperite artefacte inscripţionate la :
- Trestiana (lângă Bârlad) pentru jumăt. mileniului VI î. H. (pe
pintadere, coloane din lut ars, figurine antropomorfe etc.);
- Ocna Sibiului, pentru jum. mileniului VI î. H., pe un altar
miniatural;
- Tărtăria (Cluj) (tăbliţe) pentru sf. mileniului VI î. H.;
- Turdaş, pentru jum. mileniului V î. H., pe ceramică;
- Gărgău (Muntenia) pentru mileniul V î.H., pe o figurină
feminină;
- Târpeşti (Neamţ), jum. mileniului V î. H., pe ceramică
fragmentată;
- Cireşu (Muntenia), mileniul IV î. H., pe figurină feminină;
- Lişcoteanca (Brăila), mileniul IV î.H.. pe figurină feminină;
- Daia Romană, mileniul IV î. H., pe ceramică;
- Isaiia (jud. Iaşi), mileniul V î. H., pe figurine feminine, tăbliţe
de tip teracotă, scăunele-tronuri, ceramică s.a. (Ursulescu,
Merlan 1997; Merlan 2006);
- Scânteia (jud. Iaşi), sf. mileniului V î. H., pe figurine feminine;
- Calu (jud. Neamţ), mileniul IV î. H., pe figurine pictate;
- Parţa (jud. Timiş), mileniul IV î.H., pe o amforă;
- Zorlenţu Mare (Banat), sf. mileniului IV î. H., pe vase de
ritual, figurine incizate.
(Marler, Luca et ali 2008, 78-79).
Prin analiza realizată asupra artefactelor carpato-dunărene, s-a
constatat o oarecare analogie cu alte scrieri străvechi, atât din Europa
cât şi de pe alte continente: sistemul cuneiform sumerian, hieroglifele
egiptene, hieroglifele anatoliene, scrierea liniară veche din Creta şi
Cipru, etc. (Haarmann 2008,11).
Principalele caracteristici ale scrierii carpato-dunărene sunt:
- Semnele inscripţionate sunt liniare sau asimetrice;
- Inscripţiile sunt izolate (gen foneme) sau grupate;
- Reprezentările schematice animaliere sau naturale şi semnele
abstracte sunt integrate în combinaţii circulare sau liniare;
- Semnele izolate sau în grup sunt separate prin linii distinct de
demarcaţie.
Conform cercetătorului Harald Haarmann, sistemul de scriere al lumii
se desfăşoară astfel:
- Scrierea dunăreană (circa 5500-2600 î.H.), care a influenţat
scrierea liniară veche din Creta, scrierea liniară din Grecia
miceniană, scrierea veche din Cipru, s.a.;
- Scrierea egipteană (3300 î.H.), cu trei variante: hieroglifică,
hieratică şi demotică;
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Arheologie
- Scrierea sumeriană ( circa 3150 î.H.-2700 î.H.), din care au 1981 - Tîrpeşti. From Prehistory to History in Eastern Romania, BAR-
derivate scrierile akadiană, hitită, persană s.a.; International Series, 107, Oxford.
- Scrierea proto-elamită (circa 3050-2700 î. H.);
- Scrierea indusă (circa 2600-1800 î. H.); Merlan Vicu
- Scrierea chineză (circa 1200 î. H.);
- Scrierea olmecă (precolumbiană) (circa 1500-600 î. H.). 2000-2004 – Sanctuarul sacru de la Isaiia – Zeiţele Protectoare, în:
(Haarmann 2008, 15). Revista Misterelor, nr.28, 2000;
Prutul, nr. 2, 2000;
Balada, 2003, Germany.
Divertisment Magazin, 2004, Canada
2006 - Contribuţii monografice asupra Văii Bohotinului si Văii
Moşnei, Editura Lumen, Iaşi.
2006 - Misterul zeiţelor de la Isaiia, Editura Lumen, Iaşi.
Monah Dan, Cucoş Ştefan

1985 - Aşezările culturii Cucuteni din România, Iaşi

Monah Dan et alii

- 1997 - Cucuteni. The last great chalcolithic civilization of Europe,

Archaeological Museum of Thessaloniki, Athen.

Roska M .,

- Erdely regeszeti repertoriuma, nr. 1, 1942, Cluj.

Ursulescu N., Merlan Vicu

1997 - Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, în Cronica Cercetărilor

Arheologice, Bucureşti, p. 32.
2000 - Isaiia,Comuna Răducăneni, Judeţul Iaşi, în: Cronica Cercetărilor
Arheologice, Bucureşti, p.32, pl. XXIV, p. 110-111.
2002 - Un sanctuar de acum 6000 de ani, Magazin Istoric, XXXVI, 5, p.
Locul în care au fost descoperite tăbliţele şi zeiţele de la Isaiia(1996) 73-76.
Prin studiile obective ale cercetătorilor români şi străini din ultima
vreme, s-au înăturat definitiv tezele, care excludeau importanţa majoră Vlassa N.,
a spaţiului carpato-dunărean în cultura universală antică. Aşadar atât
tehnologia cât şi sistemul de scriere carpato-dunăreană, s-au dezvoltat - Probleme ale cronologiei neoliticului Transilvaniei în lumina
independent de spaţiul sudic mesopotamian, fiind astfel considerat, stratigrafiei aşezării de la Tărtăria, în Studia Universitatis Babeş-
prin dovezi indubitabile, ca cel mai vechi sistem de scriere din lume. Bolyai, Series Historia, nr. 2, p. 23-30.
- Chronology of the Neolithic in Transilvanya in the Light of the Tărtăria
settlement s stratigraphy, în Dacia NS, nr. 7, 1963, p. 485-494.
Bibliografie selectivă:
Dumitrescu Hortensia
- Contribuţii la problema originii culturii Precucuteni, SCIV, VIII,
1957, p.53-69.
Dumitrescu Vladimir,
A propose d une recente synthese sur la chronologie prehistorique Rituri de înmormântare străvechi
et du Proche Orient, de la Mediterranee et de l Europe, în Studii şi
Comunicări de istorie veche (şi arheologie), 20,. Bucureşti.
Originea şi evoluţia culturii Cucuteni-Tripolie, SCIV, 14, 1, p. 51-
78; 14, 2, 1961, p. 285-308
Gimbutas Marija, Arheolog Vicu Merlan - Huşi
The Gods and Goddesses of Old Europe: 7000-3500 BC, London,
1974; ed. II 1982.
Civilizaţia Marii Zeiţe şi cavalerii Războinici, 1997. În partea de nord – vest a satului Creţeştii de Sus, judeţul
Harrmann Harald,
A comparative view of the Danube script and other ancient writing Vaslui, pe promontoriul dintre pârâul Lohan şi un afluent
systems, in The Danube Script, California, 2008, p. 11-22. temporar, a fost descoperită încă din 1999 o necropolă
Lazarovici Gh., Merlini M.,
New Archeological. Data referring to the Tărtăria Tablets. Symbols aparţinând culturii trace de la sfârşitul epocii bronzului -
and symbolism, 11-th Neolihic Seminar, Ljubljana, 2005. Noua. Necropola suprapune situl eneolitic ce aparţine
Lazarovici Gh., Kalmar Zoia,
Tărtăria. culturii Cucuteni A-B, nivel identificat între - 0,80-1,30 m,
Mantu Cornelia-Magda et alii, cu o vechime de circa 5500 de ani.
Scânteia – Cercetarea arheologică şi restaurare, 1998, Iaşi.
Marler Joan, Luca Sabin-Adrian et ali,
in anul 2003 au început campaniile de săpături

D
The Danube script. Neo-eneolithic writing is southeastern Europe,
California, USA, 2008.
Masson Emilia, arheologice preventive de salvare, avându-se în vedere
L ecriture dans les civilizations Danubiennes neolithques, in că pe fruntea promontoriului, spre est, localnicii
Kadmos, 23, 1984, p. 89-123.
exploatau lutul galben, distrugând cu această ocazie toate
Marinescu-Bîlcu, Silvia, vestigiile arheologice întâlnite.
1974 - Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Bucureşti.
1976 - Relaţiile între culturile Precucuteni şi Boian-Gumelniţa, SCIV, 27,
Din 2003 până în septembrie 2011 au fost identificate un număr
3, p. 347-354. de 24 de morminte de înhumaţie, pe un perimetru de circa 600
m2. Majoritatea au în inventar obiecte de cult (ulcele cu torţi
p. 7 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Arheologie
supraînălţate sau vase mari rareori), podoabe (cercei, brăţări,
pandantive, fibule, agrafe, nasturi, etc.) din bronz, toate puternic
oxidate sau cu urme adânci de oxidare.
Trebuie specificat că din numărul total amintit, 5 morminte avea
în inventarul osteologic doar craniul, unele au părţi lipsă din
trup (de exemplu bazinul sau coloana şi coastele sau picioarele),
fapt pus pe seama unor decapitări războinice, accidente, atacul
unor animale sălbatice, sau poate chiar măcinarea lor de timp
(circa 3000 de ani).
O altă caracteristică interesantă este aceea că atunci când săpau
o groapă pentru a înhuma un contemporan, membrii tribali
venind în contact cu vestigiile înantaşilor, le lăsau neatinse,
plasând decedatul chiar pe acestea. Vestigiile înaintaşilor
constituiau aşadar un tabu ce trebuia respectat riguros pentru a
nu stârni furia strămoşilor lor, dar şi un obicei legat de aceştia
privitor la cultul strămoşilor.
Creţeştii - Secţiunea Ş12 – vedere generală
Ritul de înmormântare este diferit de cel de astăzi. Înhumatul
este plasat cu capul la est şi picioarele spre vest, iar ulcica, ce
avea în conţinut hrană sau uleiuri volatile de plante, era plasată
în apropierea capului, uneori la picioare. La unele morminte am
descoperit în inventar câte o râşniţă de mână, confecţionată din
piatră, cu o uşoară albiere (concavitate centrală), plasată mai
ales în zona bazinului. Râşniţa este un element ce simboliza
fertilitatea, belşugul, fecunditatea, fiind depusă în special în
mormintele aparţinând femeilor. Toate aceste pregătiri şi
plasări precise în zona unor părţi anatomice ţineau de un ritual
strict pus în corelaţie cu unele evenimente astrologice
individuale sau de grup care ajutau defunctul să traverseze
vămile astrale ale lumii de dincolo.
p. 8
Credinţa în lumea de dincolo este reflectată în precizia orientării
mormintelor faţă de astrul zilei, conform unor cutume sacrale,
în grija ca fiecare plecat să dispună de cele strict necesare
pentru astfel de călătorii, fiindu-i ghidat sufletul de cei rămaşi în
viaţă, de şamanul comunităţii.
În cadrul campaniei din anul 2011 din punctul Creţeşti - „La
Intersecţie‖, am avut surpriza de a identifica, pe cuprinsul unei
singure secţiuni 5 morminte, din care 2 duble, cu o plasare
nemaiîntâlnită până acum, în acest sit de la sfârşitul epocii
bronzului.
În cazul celor patru schelete înhumate de la sfârşitul epocii
bronzului, descoperite în carourile 16-19 din Ş12, avem de-a face
cu două morminte duble, soţ şi soţie.
Am constatat că două dintre morminte au în inventar ulcele
(ritualul clasic specific acestei epocii), ce erau poziţionate în
partea dreaptă a scheletelor, fiind puse în corespondenţă cu
principiul masculin, emisiv al transcendenţei divine. La
mormântul nr. 22, ulcica cu toartă supraînălţată avea în interior
o alta tronconică, constituind astfel un sistem de tip matrioşca.
Acest simbol esoteric este pus în corespondenţă cu principiul
holografic al părţii în tot, specific transcendenţei în
Manifestare. În schimb mormintele nr. 21 şi 24 au piese de tip
podoabe, şiraguri de mărgele etc. Mărgelele erau confecţionate
din fructe de plante, perforându-le pentru a fi depuse într-un
şirag, fiind de diverse culori: albe, maro, negre, cenuşii,
predominând însă cele de culoare albă.
Se ştie de exemplu că în tradiţia indiană şiragul de mărgele din
fructe de plante, numite rudrakşha, aveau proprietăţi
miraculoase, vindecătoare şi chiar exorcizante, plasând
purtătorul în rezonanţă cu unele zeităţi mitologice antice,
dându-le acestora stări şi trăiri beatifice. Nu excludem ca astfel
de podoabe naturale să fi fost purtate şi pentru efectele
spirituale dobândite prin posesiunea lor.
Piesele de la scheletele de bărbaţi, deşi simple, redau o
simbolistică teluric-transcendentă, iar cele de la scheletele de
femei, din bronz si aramă au rezonanţă cu energiile planetei
Venus, energii ale frumuseţii, ale naturii receptive universale.
Femeia ce aparţinea scheletului nr. 21 avea capul pe genunchii
bărbatului de la nr. 22, obicei foarte rar întâlnit, dar care arată o
apartenenţă de cuplu, iar cealalta cu nr. 24 era poziţionată
paralel cu bărbatul de la nr. 23 dar în imediata vecinătate, la
circa 40 cm de acesta.
Mormântul nr. 20 surprins în caroul 10 la – 0,70 m pe un ax
E-V, cu capul spre est, faţa orientată spre sus, uşor înclinată
spre sud, dar cu maxilarul deformat. Mâna stângă are antebraţul
pe orizontală, iar mâna dreaptă întinsă până la bazin. Dentiţia
este integrală, foarte bună, fără carii. Datorită presiunii
pământului osatura craniană este deformată.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Arheologie
Scheletul are 1,7 m cu 40 cm lăţime la umeri, 37 cm la bazin,
55 cm lungimea mâinilor, 85 cm lungimea picioarelor, 27 cm
cea a antebraţelor şi 21 cm diametrul craniului.

Mormântul nr. 20 - detaliu

Văsuleţ de tip matrioşca, cu semnificaţie esoterică,
descoperit în mormântul nr. 22
În zona pieptului a fost găsită o fibulă alcătuită din două piese
puternic corodată pe capete. La un capăt prezintă o sârmă, care
face legătura cu cealaltă latură a arcului. Un capăt este lat şi
subţiat (2 cm), uşor întors pentru prinderea sârmei, mijlocul de
1 cm (zona maximă de arcuire) prezintă o proeminenţă, după
care se îngustează gradat spre urechea agrafei. Cealaltă piesă
este identică, fiind prinsă de prima printr-o prelungire de 1 cm.
Arcul are 7 cm lungime şi l = 4 cm.
- podoabă de tip nasture din bronz cu φ = 2,8 cm, având
o concavitate centrală pe partea ventrală, cu o mică
proeminenţă găurită orizontal şi convexă dorsal, fiind
descoperită la gât;
- şirag de mărgele mici descoperit în jurul craniului şi
gâtului până la piept, alcătuit din peste 200 de piese cu
dimensiuni mici şi foarte mici (φ = 0,2 – 0,4 cm ),
probabil lucrate din os sau seminţe de plante. Sunt
friabile, distrugându-se uneori la apăsare uşoară.

Fibula din inventarul mormântului a fost folosită la prinderea

mantalei sau a îmbrăcăminţii fostului defunct.

Mormântul dublu ( M21-M22) a fost descoperit la m17, la –

1,10 m. Practic este vorba de două morminte suprapuse.

Mormântul M21, a aparţinut unei femei, fiind orientat E-V,

având capul spre est. Îi lipseşte bazinul şi o parte din coaste şi
coloană. Capul este orientat spre în sus, cu maxilarul inferior
distrus de presiunea pământului. Dentiţia este foarte bună.

Lungimea maximă a scheletului este de 1,40 m, lăţimea la

umeri 25 cm, diametrul craniului 16 cm.

Inventar:

- în partea stângă la 5 cm deasupra genunchiului, o piesă

din bronz puternic oxidată;
- în stânga craniului, la nivelul maxilarului lateral a fost
găsit un cercel dintr-o sârmă din bronz, fragmentat în
două părţi, cu capetele boldate (îngroşate), având φ = Mormânt dublu M21-M22 – femeia cu capul pe genunchii
4,5 cm, gr. = 0,3 cm; bărbatului
Mormântul nr. 22 este poziţionat sub nr. 21. Are craniul uşor
- fragment de ac din bronz la clavicula stângă;
aplatizat de la greutatea pământului, faţa orientată lateral
- fragment de tablă din bronz la clavicula dreaptă,
dreapta. Dentiţia este bună, cu dinţii totuşi tociţi (de matur).
puternic oxidată, foarte subţire;
- mărgică din bronz, oxidată, ruptă, cu φ = 0,5 cm;
p. 9 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Arheologie
Orientarea mormântului aproximativ NE - SV, ieşind din tiparul
celor descoperiţi până acum cu orientarea predominantă E-V.
Scheletul are 1,68 m, 35 cm lăţimea umerilor şi φ capului de 24
cm.
Fibule din bronz – Mormântul M24
Inventar:
- la 20 de cm de craniu, pe partea dreaptă au fost
identificte două ulcele fragmentate, puse una în alta, de
dimensiuni diferite cu φ la gură de 6 cm respectiv 4
cm. Cea mare avea o toartă supraînălţată, dar ruptă din
vechime (conform uni canon ritualic), iar cealaltă era
simplă, uşor cilindrică, cu o tortiţă aplicată lateral de
tip buton, dar fragmentată.
Mormântul dublu (M23 – M24) a fost descoperit la 50 de
cm nord – vest de M22, fiind orientat pe direcţia E-V,
paralel cu M21.
Mormântul nr. 23 era într-o stare avansată de degradare,
lipsindu-i labele picioarelor şi mâinile.
Capul este orientat spre est, însă maxilarul inferior este
deplasat la 20 cm spre vest de cel superior. Mâna stângă
este lăsată spre exterior, iar cea dreaptă cu antebraţul
îndreptat pe bazin. Dentiţie bună de matur. Bazinul este
distrus din vechime fiind fragmentat. Lungimea totală a
scheletului este de 1,30m.
p. 10
Inventar:
- în zona pieptului a fost găsit un obiect asemănător cu
un cercel din bronz, puternic oxidat, cu φ = 2,5 cm, gr.
= 0,2 cm, având în capăt o îngroşare de tip cap;
- la picioare, pe partea dreaptă, a fost descoperită o
ulcică fragmentară, cu toarta ruptă din vechime.
Mormântul nr. 24 se afla la 0,5 m de nr. 23, aproximativ
paralel cu acesta, însă deplasat cu 20 cm mai spre est, având o
orientare E-V. Capul este orientat spre sus, cu zona frontală a
craniului şi cea nazală distruse de presiunea pământului de
deasupra.
Scheletul are o lungime de 1,30 m, fiind într-o stare de
conservare precară, lipsindu-i coloana, coastele, labele
picioarelor şi degetele mâinilor. Dentiţia este bună de matur.
Inventar:
- în zona umărului stâng şi claviculă au fost descoperite
două fibule din bronz cu arc, într-o avansată stare de
oxidare. Cea mai mare are cu lungimea de 7 cm. Acele
pieselor au o încovoiere pentru prindere în corpul lat al
podoabelor;
- şirag de mărgele mici, ca şi la M21, dar într-un număr
mai mic;
- râşniţă din piatră înroşită, cvasipătrată, plată la partea
activă, descoperită la picioare, latura dreaptă.
Deşi par contemporane cele patru morminte sunt poziţionate
diferit faţă de nivelul de călcare: mormintele M21-M22 sunt cu
câţiva centimetri mai adânci decât M23 şi M24, deoarece acestea
din urmă sunt plasate direct pe chirpicii unei locuinţe mai vechi
din eneolitic aparţinând înaintaşilor acestora, respectiv
civilizaţia Cucuteni. De aici putem deduce că atunci când săpau
groapa pentru cei decedaţi, intersectând resturile de civilizaţie
anterioare, din respect pentru înaintaşi, nu s-a continuat
distrugerea nivelului cucutenian ci s-au oprit la acel nivel, chiar
dacă nu corespondea adâncimi standard pe care şi o propuse să
o sape. Aşadar putem vedea clar rolul de tabu a acestor artefacte
anterioare pe care tracii le respectau riguros. Privitor la cele
două morminte duble, nu excludem ipoteza ca acestea să fie
contemporane, avându-se în vedere poziţionarea apropiată,
relativ egală între schelete, culoarea stratului de umplutură a
gropilor ce au aceeaşi compoziţie litologică, fapt ce ne înclină
să credem că avem de a face cu o groapă comună.
Moartea lor ar putea fi cauzată de o luptă sau de atacul unor
animale sălbatice (dedus din lipsa unor părţi anatomice) sau
răpuşi de vreo boală.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Mormântul dublu M23-M24
Bibliografie:
Vicu Merlan, Paul Salomeia, Creţeşti - La Intersecţie, jud. Vaslui, CCA 2003,
2004, 2005, 2006, 2007.
Vicu Merlan, Noi descoperiri arheologice la Creţeşti, jud. Vaslui, în Cercetări
Istorice 3, 2007, p. 2.
Vicu Merlan, Necropolă din Epoca Bronzului la Creţeşti, jud. Vaslui, în
Lohanul nr. 6, 2008, p. 1-2.
Vicu Merlan, Paul Salomeia, Creţeştii de Sus, comuna Creţeşti, jud. Vaslui,
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Târgovişte, 2009.
Vicu Merlan, Arme şi unelte din silex şi piatră din eneoliticul Moldovei dintre
Carpaţi şi Prut, Iaşi, 2005; ediţia II: 2008.
Vicu Merlan, Paul Salomeia, Creţeşti - La Intersecţie, jud. Vaslui, Cronica
Cercetărilor Arheologice din România, Suceava, 2010, 179.
Anul 5508 î.H. anul aşa – zisei
“Facerea Lumii” la noi românii
Valeriu Popovici Ursu – Paris
Puţini români cunosc ceea ce înseamnă anul 5508 î.Hr., an
de la care în toate cronicile domneşti, hrisoave şi-n special în
scrierile mânăstireşti, în episcopii şi mitropolii se datau anii
începînd de la acest an, pînă în secolul al XVIII-lea.
cest an, s-a zis că este aşa-zisa ,,Facerea lumii‖, de fapt
A trebuie să fi fost un eveniment important pentru noi românii,
dată de la care se atestă existenţa poporului nostru, al unui
stat, al unui cult religios, cu conducători religioşi şi în acelaşi timp şi
domnitori-regi ai poporului român.
O altă ipoteză plauzibilă pentru acest an ar fi un eveniment
important care s-a întîmplat atunci, moment care ar fi marcat pe
conducătorii religioşi – să considere că este un semn divin – anul
acesta fiind foarte apropiat de fenomenul care s-a întîmplat atunci,
când apele Mării Marmara au rupt zăgazul stâncos de la Bosfor şi au
creat Marea Neagră, care pînă atunci era un lac de apă dulce, cu peste
100 de metri mai scăzut decît actualul nivel.
Evenimentul acesta a fost semnalat de doi oceanografi americani,
William Ryan & Walter Pitman în cartea Noah’s Flood – The new
p. 11
scientific descoveries abaut the event that changed history1, după
cercetări atît la Strâmtoarea Gibraltarului cît şi la Marea Neagră. Prin
încălzirea planetei noastre, urmare a ultimei glaciaţiuni Würm (75.000-
9.800 î.Hr.), nivelul Oceanului Atlantic s-a mărit considerabil şi
presiunea apelor a cauzat spargerea zăgazului stâncos de la Gibraltar.
Astfel s-a creat Marea Mediterană, despărţind Europa de Africa,
rămânînd la supra-faţă doar munţii, care formează insulele de astăzi –
fenomen petrecut în anul 12.500 î.Hr.
De mare importantă pentru noi românii, este descoperirea de către
cercetătorul român Nicolae Vlasa, în anul 1961 la Tărtăria, a trei
tăbliţe din ceramică cu scriere pictografică şi ideografică, catalogate ca
având cea mai veche scriere din lume, anul 5.500 î.Hr.2
Descoperirea a făcut mare vâlvă în lumea ştiinţifică.
Astfel, din însărcinarea doctorului rus în ştiinţe istorice
T.S.Passek, specialistul rus în sumerologie, V.Titov expert
al laboratorului Institutului de Arheologie al Academiei de
Ştiinţe a URSS, analizând materialul adunat, a ajuns la urmă-
toarele concluzii:
- tăbliţele de la Tărtăria sînt un fragment dintr-un sistem de
scriere larg răspîndit, de origine locală;
- textul unei tăbliţe, enumără şase toteme antice, care coincid
cu ,,manuscrisul‖ din oraşul sumerian Djemdet-Nasra şi,
de asemenea, cu manuscrisele din săpăturile ce aparţin
culturii Kereş;
- semnele de pe această tăbliţă trebuie citite în cerc, în
sensul contrar mişcării acelor unui ceasornic;
- conţinutul inscripţiei (dacă este citită în sumeriană),
aminteşte de zeul local ŞAUE, care este identic cu zeul
sumerian USMU şi a fost tradusă astfel: «În (cea de) a
patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului ŞAUE cel
mai vîrsnic după ritual (a fost ars), Acesta-i al zecelea»...
Care este semnificaţia acestei scrieri de pe aceste tăbliţe, după
concluziile trase de către cercetătorul I. Moldoveanu? 3
1 - Scrierea s-a născut în Carpaţi, pe Valea Mureşului, la Turdaş şi la
Tărtăria. Am adăuga că, această scriere este de origine autohtonă, a
strămoşilor poporului român.
2 – Inscripţia tăbliţei rotunde de la Tărtăria face dovada că limba
română se cristaliza în urmă cu opt milenii, în fază arhaică.
3 – Tăbliţele de la Tărtăria clarifică problema monoteismului
strămoşilor românilor şi semnificaţia lui Zalmoxe (Şaue, Samoş), care
a fost numele getic (dat de strămoşii noştri n.n.) al marilor preoţi, al
fiecărui Pontifex Maximus, închipuit de unii, ca zeu.
4 – Mai rezultă după consideraţiile autorului, că pe atunci exista şi o
organizaţie politică statală, deci cu încă cinci milenii înainte de
Burebista, şi nu de acum două mii de ani cum s-au grăbit să creadă unii
istorici.
Potrivit dreptului public, remarca I. Moldoveanu, pentru existenţa
unui stat se cer trei condiţii, toate îndeplinite pe Valea Mureşului, încă
acum opt milenii:
- găsim un teritoriu determinat de cultura Turdaş – Tărtăria;
- o populaţie care era organizată administrativ şi cunoştea scrisul
(de fapt casta preoţilor care ştiau să scrie n.n.);
- un bazileu (conducător), care unea alte teritorii (ale neamului), un
sacerdot maximus şi o religie cu ritualuri proprii, iar deasupra
tuturor, credinţa într-un zeu suprem, Dzio (Zău).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
O precizare se impune: cultura Turdaş de care am amintit mai sus,
reprezintă circa două sute de plăcuţe ceramice cu incizii simple,
reprezentând forme pictografice, pe care arheologa română Torma
Zsofia (nume maghiarizat al Sofiei Turmă) le-a găsit la Turdaş.
Înfăţişând rezultatele cercetării sale la reuniunile internaţionale de la
Berlin din 1880 şi Frankfurt pe Main din 1882, Torma Zsofia definea
trăsăturile comune ale acestor plăcuţe descoperite de ea, cu cele găsite
în centrele în care iradiau culturile pînă atunci, ale Babilonului şi
Caldeei! 4
Cercetătorul român Iordache Moldoveanu considera însă, că, între
semnele de pe piesele ceramicii descoperite la Turdaş şi scrierea
simbolică, perfect orînduită a tăbliţei rotunde de la Tărtăria „ este o
diferenţă de cîteva milenii, şi anume, cele de la Turdaş, fiind mai
vechi cu 3-4 mii de ani decît cele de la Tărtăria.
Traducerea plăcuţei rotunde pune în lumină însemnătatea anului
5508 î.Hr. şi anul datării acestei plăcuţe. Faptul că traducerea indică că
cel incinerat – obicei păstrat de strămoşii noştri pînă la creştinare – era
al zecelea şi că datarea exactă a celor trei plăcuţe a fost anul 5.350
î.Hr.,5 coroborează cu faptul că anul 5.508 î.Hr. este anul în care s-a
atestat primul conducător politic şi religios al statului şi poporului
român – între aceşti ani au mai fost încă nouă alţi conducători.
De o însemnatate capitală este faptul că, sacerdoţii au păstrat în
memoria lor această dată, pe care au transmis-o succesorilor lor,
pînă în secolul al XIV-lea al erei noastre.
În cărţile de istorie sau în manualele şcolare, despre tot ce v-am
relatat pînă acum, nu veţi găsi scris nici-o iotă! Doar în cartea prof. dr.
A. Deac Istoria adevărului istoric, veţi găsi o succesiune de 82 de regi
ai strămoşilor noştri, de la miticul rege Typhon (cca. 3000 î.Hr.), pînă
la Decebal, cît şi semnalarea anului, de când noi românii fiinţăm ca
popor.
După cunoştinţele noastre, pînă în anul 1359 d.Hr., noi românii n-
avem nici-o dovadă scrisă atestând acest an 5508 î.Hr.
În cartea Cronicile Slavo-române din sec. XV-XVII, istoricul Ioan
Bogdan la p.152-161 scrie despre: ,,Prelegerea pe scurt despre domnii
Moldovei de când a început Ţara Moldovei în anul 6867(1359)‖,
prelegere datând din timpul urmaşilor lui Ştefan Cel Mare şi Sfînt şi
depistată de autor într-o cronică Moldo-Rusă.
În această Prelegere se aminteşte despre ,,oraşul Roma Veche‖: –
pe care specialiştii o identifică cu vechea cetate Ramidava, menţionată
şi de anticul geograf Ptolemeu (90-163 d.Hr.) aflată pe actuala vatră a
oraşului Roman – şi care sună astfel: ,,Au pornit din cetatea Veneţiei
doi fraţi Roman şi Vlahata, care, fiind de credinţă creştină (ortodocşi
n.n.), au fugit de prigoana ereticilor (catolicilor n.n.) împotriva
creştinilor, şi au venit în oraşul numit Roma Veche şi-au întemeiat o
cetate după numele său, Roman.6
Tot din acest an creştin 1359 este datată, de data aceasta în
Muntenia, Hotărîrea Sinodului Patriarhiei Ecumenice prin care Iachint
de Vicina era strămutat în scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei. În
ultima frază a acestei hotărîri, stă scris: ,,Ca să păstreze şi în viitor
aceasta fără schimbări a ameninţat cu prea greu (blestem) al
Sinodului împotriva oricui ar plănui să strice aceasta, ... s-a dat şi
actul sinodal de faţă, făcut pentru încredinţarea zisului mitropolit al
Ungrovlahiei şi preacinstit, slobozit în luna mai a indicţiei a 12-a a
p. 12
anului 6867 (1359), care s-a şi iscălit de însăşi mâna smereniei
noastre‖ 7
Un alt document, ulterior celui de mai sus, dar de data asta din
Transilvania, a fost descoperit în anul 1978 pe o inscripţie murală în
biserica Mânăstirii Râmeţ (jud. Alba), care consemna numele
arhiepiscopului Ghelasie, precum şi a zugrafului Mihul din Crişul
Alb precum şi anul 6885 (1377) când s-a terminat zugrăvitul şi
desenele pe zidurile bisericii. 8
Această descoperire este deosebit de importantă şi petru faptul că
aflăm că, la acea vreme, în Transilvania secolului al XIV-lea, aveam un
arhiepiscop ortodox înscăunat acolo.
Pentru Moldova, în cartea Istoria Bisericii Ortodoxe Române a
Preotului Prof. Dr Mircea Păcurariu, următorul document în care se
specifică anul 5508 î.Hr., îl găsim în Actul de danie pentru mânăstirile
Neamţ şi Bistriţa din anul 6915 (1407) a Mitropolitului Iosif.9
Tot pentru Moldova, pe lespedea mortuară a domnitorului Ştefan
Cel Mare şi Sfînt de la Mânăstirea Putna, s-a scris anul morţii
„7...”, lăsându-se loc ne scris, cum ar fi trebuit – 012 – în locul
celor trei puncte, pentru a ne arăta nouă, românilor că, Ştefan este
şi va rămâne pentru eternitate viu în amintirea faptelor lui, ca
Atlet al lui Hristos.
După cunoştinţele noastre, ultimul document în care se
consemnează anul 5508 î.Hr., este „ Hrisovul din 30 iulie leat 7272
(anul 1764) dat de domnitorul Ştefan Mihail Racovită : ,,... Aşişderea
hotărâm Domnia Mea, nimenea dintre străini, în afară de moldoveni,
ce se vor aşeza aici în ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici
vie, nici casă, nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri
nemişcătoare”.10 Descoperim în acest document ,,Legea Pământului‖
sfîntă la noi românii încă din străvechime, ca să nu ne înstrăinăm
pământul ţării noastre, lege care a funcţionat pînă la lovitura de stat
din 1989!
Se pune întrebarea firească, care-i explicaţia că acest an 5508 î.Hr.,
a apărut în hrisoave aşa de târziu? Părerea noastră este că, strămoşii
noştri ne-au transmis oral din tată în fiu, din domnitor în domnitor, din
preoţi în preoţi generaţiilor ulterioare, fapte şi date importante încă din
străvechime. O dovadă a ţinerii de minte a poporului nostru ne-o aduce
cartea Basmele Românilor, culese de Petre Ispirescu, în care se
amintesc de animale de basme, balaurii care nu-s alţii decît dinozaurii,
care au existat întradevăr cu mii şi sute de mii de ani mai înainte!
O altă explicaţie ar fi, distrugerea sistematică a unor documente
scrise, începînd cu romanii lui Traian şi, continuând cu grupările
barbare din primul mileniu al erei noastre, cît şi a campaniilor de
distrugere de către catolici, a bisericilor şi mânăstirilor din Ardeal
(aşezăminte, cărţi, pravile, etc.) a aşa-zişilor eretici, care n-au vrut să
treacă la catolicism.
Din păcate, pînă şi Petru Maior, ne-a semnalat un fapt reprobabil în
cartea Istoria Bisericii că, la distugerea bisericilor şi mânăstirilor
din Ardeal (150 la număr), care n-au vrut să treacă la uniaţie, au
participat şi regimente ale copiilor preoţilor greco-catolici români!
Din secolul al XIX-lea, nu mai apar, după cunoştinţele noastre, în
documentele domneşti şi bisericeşti anul de referinţă 5508 î.Hr., ci
numai anul creştinesc, de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Explicaţia ar fi că, Biserica Ortodoxă ar fi impus anul creştin şi
ştergerea perioadei în care noi românii, am fi avut înainte un cult
păgân.
Părerea noastră, şi, cred că mulţi adevăraţi români ar fi de aceeaşi
părere, că anul 5508 î. Hr. ar fi trebuit păstrat, cu singura deosebire
că trebuia inversată datarea, prima datare să fie anul creştin şi în
paranteză scris şi anul adevărat de la atestarea existenţei noastre ca
popor.
Admiţînd faptul că poporul român are actul de naştere încă din
epoca neolitică, se pune întrebarea firească: oare acest popor n-avea
grai, n-a ştiut să-şi denumescă lucrurile care-l înconjoară, elemente din
fizionomia umană, denumirea de animalele sălbatice şi domesticite,
etc., etc.? Dovadă că gândea şi, şi-a exprimat-o şi prin scrijelare pe
tăbliţe de lut ars, o scriere ideografică, însemna că limba lor era deja
formată, în forma românei arhaice.
Vă vom expune în cele ce urmează, părerile unei arheologe
americane, Marija Gimbutas despre civilizaţia neoliticului din ţara
noastră. Specialista americană, profesoară de arheologie la
Universitatea din Los Angeles, a fost trimisă de Cancelarul
universităţii, să studieze civilizaţia neoliticului din Europa. În
introducere la cartea tradusă în română Civilizaţie şi cultură,
profesoara americană s-a exprimat după cum urmează:
«România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate
culturală cuprinsă între 6.500 şi 3.500 î. Hr., axată pe o societate
matriarhală, theocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă...
Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în alte ţări învecinate,
după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio carbon, au
făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechi
europene”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit de
asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede
cu câteva milenii pe cea sumeriană. Aceste date fac imposibilă
ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a
sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob... A fost o
perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale
naturii.
Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem realităţile şi modul de
viaţa al epocilor neolitică şi a cuprului, care însemnau mai mult decît
semănatul, culesul, măcinatul şi coacerea pâinii ori ridicarea caselor.
Trebuie să recunoaştem realităţile strămoşilor noştri „vechi
europeni” aşa cum au fost: constructori de temple, producători de
ceramică admirabil pictată şi de obiecte de cult, creatori de sculpturi
şi de figurine reprezentând divinităţi într-o mare varietate de tipuri,
organizatori de, şi participanţi la ritualuri sezoniere, funebre şi de
alte feluri.
Aceşti oameni au folosit o scriere sacră începând cu cel puţin
sfârşitul mileniului al VIlea î. Hr. ». Trebuie ca de acum încolo să
recunoaştem importanţa spiritualităţii Vechii Europe ca o parte a
istoriei noastre.11 (s.n.)
Nu vrem să mai înşirăm pagini întregi, cu aprecieri elogioase pentru
poporul nostru, aprecieri făcute de înalte personalităţi culturale ale
lumii întregi asupra limbii şi culturii noastre, încă din străvechime.
p. 13
Poate că cititorul să fie surprins că, de la început n-am citat în trecut
cu denumirea de daci, geţi, traci, hiperborei sau pelasgi pe strămoşii
noştri, denumiri date de străini de neamul nostru, de greci şi apoi de
romani. Explicaţia se datoreşte faptului că noi românii, de când fiinţăm
ca popor nu ne-am numit între noi decît RUMÂNI şi mai tîrziu
ROMÂNI, aşa cum femeile românce îşi dezmierdeau bărbaţii, zicîndu-
le românul meu sau românaşul meu.
De vreme ce istoria românilor este scrisă după ce scriu alţii ... fiind
mai uşor să copiezi decît să gândeşti tu însuţi, cît şi după directiva
politică statală şi nu conform adevărului istoric, noi românii vom bîjbîi
în continuare atît în originea noastră ca popor cît şi a obîrşiei limbii
noastre.
Şi-a pus întrebarea cineva, consultând Dicţionarele româneşti, cum
se face că noi românii, care anul acesta împlinim 7519 ani de când
sîntem atestaţi ca popor, nu ne-am păstrat nici-un cuvînt românesc
în limba noastră?
Cum n-avem scris despre trecutul îndepărtat al poporului nostru,
decît ce au scris grecii antici şi romanii, vom încerca şi noi, cum a făcut
şi cercetătorul american Mackendric în cartea Pietrele dacilor
vorbesc, să căutăm ce ne dezvăluie descoperirile arheologice din ţara
noastră. Vom rezuma pe scurt:
- acum 1,8-2 milioane de ani, urmele unui hominid în zona Porţilor
de fier, cel mai vechi din Europa;
- 1.000.000-600.000 î.Hr., urme de locuire umană cu vestigii din
acea epocă, la Porţile de Fier şi la Cazane;
- 33.000 î.Hr. descoperirea unui maxilar uman, în ,,Peştera de
oase‖din Munţii Aninei, al celui mai vechi european denumit Ion;
- 25.000-15.000 î.Hr., la Cotul Miculinţi (jud. Botoşani) cele mai
vechi elemente de civilizaţie (locuinţe în bordeie, ciocanul de minerit,
lancea cu două tăişuri, harponul de minerit, etc.;
- 7.800 î.Hr., Atestarea existenţei agriculturii la Clisura Dunării, la
Porţile de Fier, prima în lume. 12
Cum Diodor din Sicilia afirma că agricultura a scos pe om din
sălbăticie, aşa se explică şi faptul că în Spaţiul Carpatic a început să se
dezvolte o civilizaţie care a culminat cu neoliticul românesc. Alt factor
care a contribuit la explozia demografică şi animalieră a fost existenţa
sării, pe ambele versante ale Carpaţilor, chiar la suprafaţa pământului şi
al izvoarelor de apă minerală (sărată), sarea fiind produsul
indispensabil vieţii umane şi animaliere, permiţînd şi conservarea
alimentelor pentru iarnă.
Cu timpul, datorită existenţei pădurilor care acopereau cca. 80% din
suprafeţele arabile, strămoşii noştri au căutat să găsească terenuri
agricole şi păşuni pentru a-şi asigura existenţa.
Aşa se explică roirile din Spaţiul carpatic, în afara actualei suprafete
a ţării noastre încă din neolitic, spre toate azimuturile. Ne fiind un
popor războinic, avînd un cult religios monoteist, au transmis şi
popoarelor unde s-au stabilit cultul lor şi limba lor, care era mai
evoluată decît a popoarelor cu care au luat contact.
Printre primele roiri, au fost cele urmând cursul Dunării către
izvoare. Unii s-au stabilit în Elveţia de astăzi şi, probabil au dat
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
denumirea unui oraş, Lucerna unde au găsit locuri de păşunat pentru
animale. Cu timpul, ajungînd şi alţii peste ei, primii au început să urce
tot mai sus spre păşunile cele mai înalte din Alpi.
Aceşti români plecaţi din Carpaţii noştri se numesc, de când au
plecat şi pînă astăzi, ROMAN(Ş)I şi o localitate din Alpii elveţieni,
FALERA, este atestată din anul 3.500 î. Hr.! Ei susţin şi astăzi că
sînt fraţi cu noi românii.13
Denumirea de romanşi, provine poate, din obiceiul nostru de a
dezmierda pe cei dragi, după cum şi în poeziile noastre cântăm:
Ciobănaşului îi place,
Sus la munte,
Sus la munte,
La izvor...
Tot aşa romanşii şi-au spus „roman(a)şi‖ iar cu timpul „a‖ de la urmă a
fost absorbit.
Dintre toate cele patru naţionalităţi care compun Confederaţia
Helvetică, romanşii sînt cei mai vechi locuitori din Elveţia. Pînă în anul
1938 ei n-au fost recunoscuţi ca naţionalitate aparte, dar lupta lor
pentru a fi recunoscuţi a învins şi limba lor, care-i diferită de a
italienilor, francezilor şi germanilor, se numeşte limba ROMANŞĂ.
Menţionăm faptul că limba romanşă dospeşte de cuvinte româneşti,
iar văi, piscuri de munţi (după cuvîntul carp care la ei înseamnă piatră
sau stîncă) au denumirea de Carpats, Carp, Carpet, Carpa.
În antichitate, romanii au cucerit după lupte grele în munţi pe
romanşi, provincia denumind-o Rætia; iar pe locuitori ræti. Provincia
romană se găsea la nordul Alpilor centrali, pe teritoriul actual al
Elveţiei răsăritene, al Austriei occidentale şi în sudul Germaniei. După
autorul Horia C. Matei, în Enciclopedia Antichităţii, 14 cităm: ,,Urmaşi
ai reţilor romanizaţi, mai trăiesc astăzi în Elveţia, în regiunea Grison
(Graubüden),vorbind un dialect reto-roman!
Ne punem întrebarea cum au reuşit romanii performanţa să-i
„romanizeze‖, chiar în aproape cinci secole – în anul 11 î.Hr. romanşii
au fost supuşi de romani, iar în sec. al V-lea Rætia a fost ocupată de
alemani (germani) – iar de-atunci, în 15 secole, nici nemţii nici
francezii şi nici italienii n-au reuşit să-i asimileze printre ei! În
Larousse, se scrie despre ei că vorbesc limba: romanche şi nu un
dialect reto-roman!
Apropierea de denumiri de ROMÂNI, RUMÂNI şi ROMANŞI
(ROMÂNAŞI) este grăitoare pentru păstrarea multimilenară a
denumirii unui popor.
Şi atunci, ne punem întrebarea firească, cum poporul român, cu o
vechime atît de mare, cu o continuitate de locuire multimilenară, şi-a
pierdut complet limba – dovada ne-o furnizeză cele trei ediţii ale DEX-
ului.15 În toate ediţiile: prima în 1975, a doua în 1998 şi ultima în 2009,
nu găsim nici un cuvînt de obîrşie românească şi, mii de cuvinte, de
origine necunoscută?
Aşa cum pe romanşi, romanii nu i-au putut romaniza în apoape
cinci secole de ocupaţie şi nici francezii, germanii sau italienii nu i-au
putut asimila pînă astăzi, nici noi românii n-am fost romanizaţi şi
nici n-am preluat limba de la romani sau de la coloni, colonii
vorbeau aceeaşi limbă sau un dialect apropiat de limba noastră.
p. 14
Dovada că nu am fost romanizaţi şi nu ne-am pierdut limba noastră
multimilenară o găsim tocmai în Dicţionarele explicative ale limbii
române. În aceste dicţionare, mai puţin de 20% din cuvinte provin din
latină, restul sînt sau de la popoarele care ne înconjoară sau cca.4.000
de cuvinte de origine necunoscută. Nici un popor n-are atît de multe
cuvinte de origine necunoscută, aceasta probând că sînt cuvinte vechi
româneşti.
Judecaţi şi domneavoastră stimaţi cititori, cum şi în ce împrejurări
am fi putut să luăm, pe întreaga suprafaţă a ţării noastre, cuvinte de la
unguri, bulgari, turci, serbi, croaţi, ucrainieni, ruşi, albanezi, etc., când
aceste popoare n-au conlocuit cu noi, şi de ce nu le-am luat toate aceste
cuvinte de la colonii romani? Partea hazlie este că, în DEX se scrie că
unele cuvinte provin de la unguri sau bulgari şi, consultând dicţionare
maghiare sau bulgare, aceleaşi cuvinte provin din limba română!!! În
plus, popoarele bulgar şi maghiar au fost, primul exterminat complet în
anul 1018 d.Hr., iar ungurii, şi ei aproape exterminaţi în anul 955 la
Lechfeld de către Otto I. Actualii unguri, sînt 99% români, sloveni,
slovaci etc. maghiarizaţi, de aceea în limba lor peste 3.300 de cuvinte
provin din română.16
O altă anomalie: cum putem accepta că unelte agricole, de pescărit,
denumiri de produse agricole nu provin din română când agricultura a
fost atestată la noi din anul 7.800 î.Hr, iar harpoane cu multe milenii
mai înainte!
De fapt, constatăm că adevărul istoric este substituit unei linii
politice, de deznaţionalizare, începute din epoca comunistă, care
continuă şi astăzi.
În cărţile şi manualele şcolare de istorie de astăzi, totul începe de la
cucerirea Daciei de către romani.
Nu se scrie nimic din preistorie, iar dacă se scrie ceva, este cu totul
contrar adevărului istoric. Sînt ignorate cu totul cărţi ale unor istorici
de prestigiu, sau al unor Universităţi celebre din lume, care atestă
existenţa strămoşilor noştri, încă din neolitic.
Astfel în cartea The Cambridge history of India,17 se scrie despre
Arieni, că au plecat în mil. III/IVî.Hr., din Carpaţii româneşti spre
Mesopotamia şi India, transmiţînd popoarelor băştinaşe cultul lor
religios, limba şi obiceiurile lor.
Vă redăm mai jos un tabel în care sînt expuse idiograme aproape
identice ale civilizaţiior românilor de la Tărtăria, a sumerienilor şi a
celor din Creta.
După cum puteţi observa din scrierea ideografică de mai sus,
civilizaţia carpato-dunăreană a influenţat pe cea sumeriană cît şi
conţinutul religios al cărţilor sfinte Avesta.
În cartea Universităţii din Cambridge, citată mai înainte, se
recunoaşte că prima civilizaţie indiană, cît şi primele cărţi sfinte Vedice
(de fapt conţinutul lor a fost memorat de casta religioasă, textul fiind
scris abia în sec.al VI-lea î.Hr.) au fost aduse de strămoşii noştri şi, a
fost prima etapă cultică a poporului indian.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
mil. VI î.Hr.; mil. IV/III î.Hr.; mil. II î.Hr.
Menţionăm faptul că: elaborarea cărţii The Cambridge history of
India, este o operă de sinteză a 60 de experţi din toată lumea
ştiinţifică, editată în şase volume a cca. 800 de pagini, apărută în anul
1922.
Altă teză care a fost dezbătută în această operă monumentală, a fost
teza aşa-zisei migraţii de populaţii războinice dinspre Asia spre
Europa, teză la care ar rămâne corigenţi toţi istoricii care o mai susţin
astăzi. Această teză de invazii asiatice n-a mai avut susţinători în urma
dezbaterilor anterioare editării lucrării, în care s-a afirmat clar că: n-a
existat nici-o invazie dinspre Asia spre Europa, ci o migrare
dinspre Europa spre Asia, a aşa-zişilor arieni.
Că românii ar fi putut da cuvinte indienilor l-au mirat şi pe Mircea
Eliade care, călătorind cu trenul în India, i-a cerut unui servant apă iar
acesta, i-a adus imediat un pahar cu apă! Pornind numai de la acest
singur cuvînt, să nu vă mire faptul că, după cinci milenii de la roirea
unor grupări de români în India, acei aşa-zişii arieni, mai găsim astăzi
grupări de indieni, care au din totalul limbajului lor, 40% de
cuvinte de obîrşie română!
În anul 1963 a apărut în Suedia cartea Acta Academiae Regiae
Gustavi Adolphi XL, The Language of the swedish coppersmith Gipsy
Johan Dimitri TAIKON, Folköping, 1963, UPSALA scrisă de profesorii
Olaf Gjerman şi Eryck Ljungberg. În această carte, autorii suedezi
analizeză limba şi viaţa unui grup de ţigani căldărari stabiliţi în Suedia,
veniţi din India cu secole în urmă. Interlocutorul lor cu autorii cărţii a
fost J. D. Taikon, născut în Suedia la 20 mai 1879, care a călătorit în
Norvegia, Finlanda, Rusia (Arhanghelsk şi Baku), în ţările Baltice,
Polonia, Germania şi Franţa. A murit la 15 octombrie 1950 la
Stockholm. N-a trecut niciodată prin România. În Wordlist Gypsy-
English, din totalul de 3.600 de cuvinte din dialectul popular indian
vorbit de romii din Suedia, nu mai puţin de 1.500 de cuvinte, sînt de
obîrşie ROMÂNEASCĂ! Dăm cîteva exemple: sat, brâdo-brad,
bucurà, gata, vatra, etc. Vă cităm din cartea citată mai sus, p. XX,
textul în engleză/română :
Roumanian has undoubtedly been the most generous contributor.
About 1500 of the circa 3600 worts taken down from Taikon’s speech
are of the Romanian origin, (s.n.) and most of them are easily
recognizable as loan words./Româna a fost fără îndoială cel mai
generos donator. În jur de 1500 din circa 3600 de cuvinte culese
din graiul lui Taikon sînt de origine română şi cea mai mare parte
dintre ele sînt uşor reconoscute ca vorbe împrumutate.18 Şi dl.
G.Gheorghe, în cap.1, Studiu introductiv al cărţii Studii de cultură şi
civilizaţie românească, de unde am preluat textul de mai sus, aprecia:
p. 15
„Doi specialişti străini găsesc româna donatoare de cuvinte, dar în
dicţionarele româ-neşti, limba română apare numai ca
împrumutătoare din graiurile care au ieşit din ea”!(s.n.)19
Bossuet (1627–1704) în ,,Discours sur l’histoire universelle‖,
Hachette, 1883, p. 495, scrie limpede cu cine a fost populată Roma:
,,Rome, qu’il peupla de gens ramassés, bergers, esclaves, voleurs, ...”
Un autor care a combătut recent teza romanizării este Dante
Medina, profesor la Universitatea din Guadalahara, doctor în limbi
romanice, şi care, a arătat clar în anul 2008 că : ,,limba mamă a
limbilor romanice nu este latina, ci trebuie să fie o altă limbă în care
să se regăsească un trecut etimologic comun cu al limbilor surori‖.(
Şi aceasta limbă era româna)
Contele d’Hauterive, care în ,, Memoire sur l’état de la Moldavie,
1787, lucrare rămasă în manuscris peste un secol, prezentată de Carol I
Academiei Române la 13 martie 1900, şi tipărită în ediţie bilingvă
imediat după aceea, printre afirmaţii extraordinare, dar temeinice,
despre limba română, scrie:
Loin que le latin soit la tige des langues qu’on parle aujourd’hui, on
pourroit dire qu’elle est moins dans le génie de la première langue
romaine, qu’elle a plus dénaturé les expres-sions primitives et, si je ne
craignois de donner une plus dénaturé les expressions primitives et, si
je ne craignois de donner une forme paradoxale à une observation
juste, je dirois qu’elle est la plus moderne de toutes, ou du moins celle
dans les éléments de laquelle on retrouve le moins de traces de
l’idiome populaire qui leur a donné naissance à toutes. La lan-gue
latine en effet dérive de cet idiome, mais les autres langues et surtout
le moldave sont ce même idiome (p.254,256), subl aut. Cartea este un
poem scris în cinstea moldovenilor pe care d’Hauterive i-a cunoscut în
cei doi ani cît a fost secretarul lui Alexandru Mavrocordat. 20
Din mărturiile unor personalităţi, profesori universitari, ambasadori,
reiese clar că nu latina clasică, cum o mai cred unii şi astăzi, şi nici
limba tîlharilor şi sclavilor, făuritorii Romei au putut să ne
transmită nouă, limba romanilor, ci limba noastra românescă
multimilenară a fost limba primară a europenilor. Această limbă a
fost transmisă, prin roirile din Spaţiul carpatic, tuturor popoarelor
europene.
Romanii, care au populat întreaga peninsulă italică cu sclavi din
toate provinciile romane, n-au putut nici să romanizeze, nici să
uniformizeze limba peninsularilor. Dante, încă din sec. al XIV-lea,
afirma că în Italia sînt 1500 de dialecte.
Ambasadorul român P. Macovei, când şi-a prezentat scrisorile de
acreditare preşedintelui Italiei, Sandro Pertini, în cursul discuţiilor, a
adus vorba şi de limba italiană, preşedintele admiţând că, de fapt,
oficial sunt recunoscute 14 limbi şi dialecte principale. Pe o
suprafaţă apropiată, în România nu se poate găsi decît o singură
limbă, fără dialecte, caz unic, cel puţin în Europa (s.n.).21
Ne-am dat toată străduinţa să vă informăm despre vechimea limbii
române cît şi a poporului nostru. Am căutat să nu folosim denumirile
date de străini poporului nostru, pentru că noi românii, de când ne-am
născut ne-am spus între noi rumâni sau români. Alte denumiri date
de grecii antici, apoi de Herodot şi de romani n-au ce căuta când
vorbim în cărţile româneşti despre denumirea poporul nostru.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Biserica Ortodoxă Română are misiunea sacră, pe care au avut-o şi
conducătorii religioşi ai românilor înainte de creştinare, să păstreze
tradiţiile şi unitatea poporului nostru.
Biserica nu trebuie să urmărească „ad literam‖ ceea ce scrie în
Biblie „Daţi deci cezarului ce sunt cele ce sunt ale cezarului şi lui
Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” ci trebuie să intervină, aşa
cum a făcut-o şi Iisus, când a biciuit pe negustorii care au profanat
Templul, locul sfînt al evreilor, când ne sînt profanate legile sfinte
ale poporului nostru, Legea Pamântului, obîrşiile cuvintelor
româneşti şi atestarea anului naşterii poporului român.
Semnalăm cu satisfacţie că în calendarele Arhiepiscopiei Romanului
şi Bacăului, cît şi a Episcopiei Ortodoxe române a Italiei, s-au facut
primii paşi, denumirile lunilor sînt date şi în limba străveche
românească, denumiri care pot fi chiar din anul 5508 î.Hr.
Sugerăm ca de acum înainte, BOR să păstreze tradiţiile
multimilenare ale poporului nostru şi, în toate calendarele Episcopiilor
şi Mitropoliilor să fie trecute şi denumirile vechi ale lunilor şi, în
paranteză, şi anul de la atestarea existenţei poporului nostru, aşa cum
au făcut-o pînă în sec. al XVIII-lea, domnitorii şi înalţii prelaţi ai ţării
noastre, anul 5508 î.Hr.
Repere bibliografice
1. William RYAN&Walter PITMAN, Noah’s flood – The new scientific
discoveries abaut the event that changet history, a Touchstone book published
by Simon & Schuster – First Touchstone Edition 2000, 319 p., chapter 17, The
Diaspora, p. 188 – 201.
2. Nicolae VLASA Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie,
în revista „Dacia‖, Cluj, 1961, p.400, vezi şi „Magazin Istoric‖, Bucureşti, nr.3,
martie 1972.
3. Iordache MOLDOVEANU Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol,
Bucureşti, 1994, p. 41-42.
4. TORMA Zsofia, Hunyad vàrmegye öskori történelméhez (Contribuţii la
istoria străveche a judeţului Hunedoara), în „A hunyadmègyei tôrtenelmi és
régészeti tàrsulat Evkönyve‖, Budapest, 1882, p. 5-51.
5. Marco MERLINI, la Congresul de dacologie din anul 2008, a comunicat
rezultatul cercetării vechimii oaselor arse şi calcinate de lângă cele trei tăbliţe
găsite la Tărtăria, cu metoda C14, rezultând anul 5.350 î.Hr.
6. Ioan BOGDAN Cronicile Slavo-române din sec. XI-XVII, ediţie revăzută
şi completată de P.P.Panaitescu, apărută în Biblioteca Academiei R.P.R.,
Bucureşti, 1959, p. 152-161.
7. Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române,Ed. Sofia, Bucureşti, 2000, ed a V-a, p. 73-74, reprodus din
Documentele privind Istoria României – B. Ţara Românească, veacurile XIII,
XIV şi XV (1247-1500), Bucureşti, 1953, p. 13-14.
8. Pr. cercetător istoric Dumitru BĂLAŞA, Dacii de-a lungul mileniilor, Ed.
Orfeu 2000, Bucureşti, cap. IV. Erori de interpretare în problemele
fundamentale ale istoriei Daco-românilor, p. 138, vezi şi Dorin Sălăjan, Mihul
zugravul de la Crişul Alb, în rev. Flacăra, 1988, sept. 2, p.27 şi 7.
9. ib. Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, op. cit., p. 80, document reprodus
din Documentele privind Istoria României – A. Moldova, veacul XIV, XV, vol I
(1384-1475), Bucureşti, 1954, p. 15-16.
10. Anastasie HÂCIU, Evreii în Ţările Româneşti, Ed. Cartea Românească,
Bucureşti, 1943, vezi Uricariul lui Codrescu.
11. Marija GIMBUTAS Civilizaţie şi cultură, Editura Meridiane, Bucureşti,
1989, Prefaţă.
12. Valeriu D.POPOVICI URSU Adevărata obîrşie a poporului român, Ed.
Filocalia, Roman, 2011, p. 13-16
13. Vezi publicaţia Formula AS, Nr. 688, Anul 2005, art. Fraţii noştri din
Alpi, autor: Bogdan LUPESCU–http://www.formula-as.ro/2005/688/societate-
fratii-nostri-din-alpi-6424
14. Horia C. MATEI Enciclopedia antichităţii, Ed. a V-a, Editura Meronia,
Bucureşti, 2004, p.269, RAETIA/REŢIA (lat.RAETIA).
15. DEX, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. a II-a, p. 1194, elaborat
sub auspiciul Academia Română - Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan‖,
Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998.
p. 16
16. Gabriel GHEORGHE, Studii de cultură şi civilizaţie românească II,
Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2005, Influenţa limbii române asupra graiurilor
maghiare văzută de la Budapesta, p.77-108.
17. E.G.Rapson (Edited by), The Cambridge history of India, At the
University Press, Cambridge, 1922, vol.I, 799 p. p.61 şi urm.
18–19 Gabriel GHEORGHE, Studii de cultură şi civilizaţie românească,
Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001. cap.1 Studiu introductiv, p. 33 şi cap.4,
Mult zgomot pentru nimic, p.66., vezi şi Olof GJERDMAN şi Erik
LJUNGBERG (Acta Academiæ Regiæ Gustavi Adolphi XL, The Language of
the Swedish coppersmith Gipsy Johan Dimitri Taikon, Falköping, 1963,
Uppsala).
20. ib. G. GHEORGHE, op. cit. Studii de cultură ... II, din scrisoarea
autorului către Constantin Noica, p. 71.
21. GETICA, Tom 1, 2005, nr.5-6, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, p.21.
Paris, răpciune 7519 (septembrie 2011).
Mirajul îndepărtărilor
ca instigare la cunoaştere (II)
Prof. Dragoş Lucian Curelea - Sibiu
Prof. Daniela Curelea - Sibiu
I). - Instigare la cunoaştere.
Colonizarea feniciană între secolele XII-VIII î. Hr.
Înţelegem prin colonizare acel proces complex, determinat
de un spectru de factori şi bazat pe emigrarea unor grupuri de
oameni, sub diferite motive, din oraşul-stat de provenienţă în
ţinuturi noi, îndepărtate, ori mai apropiate neexploatate şi
adeseori necunoscute până la acel moment.
natomia expresă a unei colonii antice, fie a vechilor fenicieni,
A fie a vechilor greci, ne relevă fără dubii cel puţin trei stadii
distincte în întemeierea şi dezvoltarea acestora sub complexul
exercitat de influenţa metropolei, însă comportând inevitabil, datorită
spaţiului şi a unor novatoare mentalităţi, un ridicat grad de autonomie.
Evoluţia relaţiilor pe care noua colonie le va angaja, fiind diverese, dar
mergând de la forma comerţului la cea a conflictului pentru controlul
pieţelor şi al hinterlandului apropiat pentru fidelizarea, ce-i drept
relativă a indigenilor descoperiţi în noul spaţiu.1 Acest tipar putându-se
aplica nu doar colonizărilor antice feniciene şi greceşti, ci şi acelora
care s-au succedat în timp şi spaţiu, fireşte în limitele unoar nuanţe
generate de noii factori ai cunoaşterii şi forţele noi generate de
permanenta dinamică a societăţilor existente prin timp.2
Coloniile feniciene, au apărut şi s-au dezvoltat în perioada secolelor
XII-VIII î. Hr.în întreg bazinul mediteranean,3 sub impulsul activităţii
1. Herodot, Istorii, I. 1-11; II. 42-44; VI. 47; V. 59; Ovidiu Drimba,
Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1984, p. 532 – 53; Constantin Daniel, Civilizaţia feniciană, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1979, p. 42-47, 64-65, 266 -273.
2. J. B. Bury, Russel Meiggs, Istoria Greciei, Editura Bic All, Bucureşti,
2006, p. 64 – 67.
3 . Sabatino Moscati, Lumea feniciană, Editura Meridiane, Bucureşti,
1970, p 136-140; Constantin Daniel, op.cit., p. 266 -273.
*
principalele oraşe-stat ale lumii feniciene au fost: Arados, Berytos
Ugarit, Tyr, Sidon, Byblos; unele dintre acestea aflându-se într-o contină luptă
pentru întâietate în spaţiul fenician, amintind aici Sidonul şi Tyrul. Denumirea
de Fenicia provine de la phoinikia, nume generic adresat de vechii greci, derivat
de la vânzarea purpurei şi a pastei de sticlă (Cf. Jean Deshayaes, Civilizaţiile
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
maritime şi neguţătoreşti al locuitorilor vechilor oraşe din Fenicia. *
Factorii determinanţi ai colonizării, trebuiesc priviţi şi înţeleşi din
perspectiva activităţii sistematice, întreprinse atât de vechii fenicieni,
cât şi de grecii antici, într-o strânsă interdependenţă cu o serie de
cauze, între care se pot distinge, ca fiind mai importante: creşterea
demografică şi criza socială angajată între diversele structuri politice şi
economice din oraşele stat feniciene şi greceşti, diferenţa puterii
economice în interiorul societăţii oraşului-stat, între săraci, sărăciţi,
bogaţi şi nou îmbogăţiţii, restrângerea hinterlandului generator de
produse agricole, vitale alimentaţiei, a generat un proces de emigrare a
acelor facţiunii sociale, înfrânte politic şi economic, în competiţia
pentru controlul puterii şi în fond pentru dreptul la existenţă. 1 În
general obiectivul colonizării a constat în identificarea unor noi resurse
agrare şi de materii prime vital necesare, a unor condiţii mai bune de
viaţă, a diminuării şi pe cât posibil a eliminării controlului exercitat de
structurile sociale avute care controlau oraşul metropolă. La complexul
de factori interni din care am enumerat succint doar câţiva dintre
aceştia mai sus, trebuie să amintim şi opresiunea politică şi miltară
exercitată asupra oraşelor-stat feniciene, în special asupra Sidonului de
suveranii militarişti ai Asiriei şi ai Babilonului, fapt care a generat o
refugiere pe mare înspre centrul şi vestul bazinului mediteraneean.
Grupuri întregi de fenicieni au participat la această mare migrare,
desfăşurată pe apă a corăbierilor, negustorilor şi marinarilor-piraţi se
puneau temeiurile unui sistem de baze maritime, locuri pentru refugii
în cazul furtunilor, contoare ale negustorilor, locuri de încărcare cu apă
potabilă şi nu în ultimul rând a unor colonii. Mirajul exercitat de
îndepărtare, de spectrul unei vieţi mai bune, îndestulate, fără lipsuri,
instigarea la cunoaşterea unor noi orizonturi geografice, odată cu
dispariţia thalasocraţiei egeeano-cretane, pe fondul invaziei popoarelor
mării în bazinul central-estic al Mediteranei, la care putem adăuga
dorinţa unor noi câştiguri, determinate ca urmare a contactelor şi a
conflictelor cu populaţii mai puţin civilizate.2 Potrivit surselor antice,
printre cei care au surprins expansiunea lumii feniciene îi amintim pe
Homer, ** pe Herodot şi Tucidide. *** Extindere sferei de interes şi a
celei direct controlate de negustorii-marinari din Tyr şi Sidon,
realizându-se chiar şi în spaţiul controlat de vechile triburi helene,
amintind aici pătrunderea în spaţiul Beoţiei a miticului rege Kadmos
Thebanul, cel care ar fi adus alfabetul fenician în lumea grecească. 3
Pentru perioada secolelor XIII/ XII-VIII î. Hr. se poate discuta despre o
thalasocraţiei a fenicienilor în Mediterana central-vestică, aspect care
trebuie privit sub anumite rezerve în ceea ce priveşte bazinul estic al
aceleiaşi mări. Este perioada în care negustorii fenicieni pun temeiurile
bazelor navale, a contoarelor comerciale şi a unor colonii în insulele
vechiului orient, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976, tom III, p. 130.)
1. J. B. Bury, Russel Meiggs, op. cit. p. 67, Constantin Daniel, op.cit., p.
266, Ovidiu Drimba, op. cit. p. 534, Sabatino Moscati, op. cit. p. 196.
2 . Constantin Daniel, Civilizaţia feniciană, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1979, p. 266 -273. J. B. Bury, Russel Meiggs, Istoria greciei, Editura
Bic All, Bucureşti, 2006, p. 64 – 67.
**
Homer aminteşte pe fenicieni în poemele sale Iliada şi Odiseea,
informaţii care trebuiesc privite sub o oarecare rezervă, cunoscute fiind
conflictele pentru controlul maritim al Mediteranei şi pieţelor pentru desfacerea
produselor antice, dintre eleni şi fenicieni. Cu rezerva care se impune merită să
luăm în considerare anumite informaţii Iliada, VI. 289;XXIII. 740; Odiseea
XIII. 274; XIV. 288; XV. 115, 415. Note citate la J. B. Bury, Russel Meiggs,
Istoria Greciei, Editura Bic All, Bucureşti, 2006, p 520, 96; 97; 98; 99.
*** Herodot Istorii, I. 1; 105-3; II. 44-4; V. 59; VI. 47-2, note citate 89;
90; 91; 92; 93. şi la Tucidide, I. 8-1; VI. 2-6. Note citate, 94; 95 la J. B. Bury,
Russel Meiggs, Istoria greciei, Editura Bic All, Bucureşti, 2006, p. 520.
Herodot din Halicarnasul Ioniei, este considerat primul mare istoric, trăind în
perioada ( 484 – 425 ) î. Hr. respectiv, Tucidide (460 – 393) î. Hr. Operele lor
cuprinzând mai multe cărţi: Istorii şi Războiul peloponesiac.
3. Vladimir Colin, Povestirea scrisului de la A la Z, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1966, p. 49 – 51.
p. 17
Cipru, Creta, Sicilia, Sardinia, Baleare, în sudul şi sud-vestul
peninsulei Iberice, respectiv, în nordul şi nord-vestul continentului
african.4 Contoare şi baze maritime feniciene pot fi căutate începând
din spaţiul insulei Cipru, odată cu secolele XIII – XII î. Hr., atât pe
fondul apropierii acesteia de coasta feniciană, respectiv de influenţa
exercitată de oraşul Ugarit asupra Ciprului, fapt bine demonstrat de
ceramica şi sigiliile descoperite de cercetările arheologice pe insulă. În
mod cert, Ciprul, trebuie văzut, deopotrivă ca o bază, deopotrivă, ca o
escală necesară extinderii feniciene în centrul şi vestul bazinului
mediteraneean. Baze maritime, porturi, contoare feniciene, chiar
colonii trebuiesc căutate şi pe ţărmurile Asiei Minor, în special în zona
Ciliciei ( în sud-estul Turciei de astăzi) 5 Aşezări feniciene în zona
Ioniei de mai târziu nu sunt documentate arheologic, aspect care e de
înţeles, pe fondul conflictelor dintre greci şi fenicieni, pentru controlul
pieţelor şi al mării. Herodot subliniază în Istoriile sale prezenţă
fenicienilor în delta Nilului şi chiar în Memphis unde dispuneau de un
cartier al Tyrenilor6-fenicieni proveniţi din oraşul-stat Tyr, însă această
denumire de tyreni, este generică prin ea fiind în mod cert nominalizaţi
şi negustori, respectiv marinari, proveniţi şi din celelalte oraşe ale
Feniciei. Informaţiile furnizate de istoricul antic fiind confirmate în
actualitate prin seria descoperirilor arheologice din delta fluviului Nil
şi mai ales din nordul Egiptului – prin ceramica cu motive circulare,
arsă şi de culoare roşie descoperită.
Prezenţa feniciană în spaţiul Egiptului în cursul mileniului I
î. Hr. trebuie privită sub accepţiunea sa pur funcţională, ca pieţe şi
contoare, accentul fiind pus pe schimburile comerciale. De colonii
feniciene în spaţiul vechiului Egipt, însă nu poate fi deloc vorba,
deoarece, fenicienii, n-au putut întemeia colonii aici, cunoscut fiind
faptul că civilizaţia tri-milenară a vechiului Egipt o surclasa pe cea
feniciană.7 Totodată trebuie subliniată prezenţa navală a fenicienilor şi
în bazinul Mării Egee, aspect de necontestat, influenţa oraşelor-stat,
Chameiros şi Ialysos 8 succedându-se mai vechii civilizaţii miceniene.
Baze feniciene trebuiesc căutate şi în insula Creta, care difuzase numai
cu câteva sute de ani anterior, civilizaţia miceniană pe coasta feniciană.
Oraşul cretan Itanos fiind întemeiat de fenicieni. 9 Obiecte ale artei
feniciene fiind găsite de arheologi în spaţiul insular al Cretei, însă
acestea artefacte ceramice şi de orfevrărie, putând fi, într-o proporţie
mult mai mare, în accepţiunea noastră, rezultatul contactelor
comerciale între negustorii fenicieni şi cei ai vechilor greci. Przenţa
negustorilor-marinari este semnalată de istoricul antic Tucidide în
spaţiul sicilian, unde aceştia ar fi întemeiat contoare ale negustorilor şi
baze maritime, stabilindu-se în câteva promontorii în perioada
secolelor IX – VIII î. Hr.
Un secol mai târziu, odată cu declanşarea marii colonizări
greceşti, se ajunge la conflicte pentru controlul părţii răsăritene a
4 . Andrei Oţetea şi colectiv, Istoria lumii în date, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1969, p. 14; Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura
Albatros, Bucureşti, 1984, p. 70 – 72; Constantin Daniel, op. cit. 269 – 270;
Sabatino Moscati, op. cit. p. 190.
5. Constantin Daniel, Civilizaţia feniciană, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1979, p. 43; J. B. Bury, Russel Meiggs, J. B. Bury, Russel Meiggs,
Istoria Greciei, Editura Bic All, Bucureşti, 2006, p. 64 – 67.
6. Herodot, Istorii, V, 63.
7. Constantin Daniel, op. cit. p. 43; J. B. Bury, Russel Meiggs, op.cit., p.
64 – 67; Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 161 – 167.
8. Constantin Daniel, op.cit. p 44
9. Ibidem. ; J. B. Bury, Russel Meiggs, op. cit., p. 64 – 67;
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
Siciliei,1 fenicienii stabilindu-se în partea de apus a insulei unde vor
întemeia coloniile Panormus, (Palermo) Soloeis, (Soli) şi Motya în
decursul secolului VIII î. Hr. Spaţiul central şi sud italic, a fost
colonizat de greci iar cealaltă parte a peninsulei Apenine, fiind
controlată de misterioşii etrusci, ceea ce a împiedicat o colonizare
feniciană în peninsulă. Activitatea feniciană rezumându-se numai la
contactele strict comerciale. Prezenţi în nordul Africii, încă din
secolele XII-X î. Hr. pun temeiurile coloniilor Utica, Hadrametum şi
Leptis Magna, iar în decursul secolelor XI – IX î. Hr. respectiv a
Cartaginei aproximativ 814 î. Hr.****
Hinterlandul colonial nord african a fost fără îndoială utilizat de
fenicieni în extinderea prezenţei lor înspre vestul mediteraneean şi
chiar dincolo de Coloanele lui Hercules ( astăzi strâmtoarea Gibraltar).
Amintim aici colonizarea insulelor Sardinia şi Corsica, a sudului
Spaniei, a insulelor Baleare. Descoperiri arheologice au atestat
existenţa coloniilor feniciene în insula Malta, în Sardinia şi Corsica,
inscripţia feniciană de la Nora, probează existenţa contoarelor
feniciene şi a coloniilor în aceste insule încă din secolele X – IX î. Hr.2
Secolele XII – VIII s-au caracterizat prin întemeierea principalelor
porturi şi colonii ale vechilor fenicieni. Nodurile cheie ale acestui
sistem colonial antic fiind date de pătratul mediteranean controlat de
fenicieni prin coloniile Utica şi Cartagina de pe continentul african,
respectiv de Motya din partea apuseană a Siciliei şi de contolul
insulelor malteze. Fenicienii dominau acest perimetru din centrul mării
Mediterane, controlând strategic, relaţia maritimă (ruta) dintre centrul
şi apusul aceleiaşi mări. Traseul maritim către vest conducea la
coloniile din sudul şi sud-vestul peninsulei Iberice, respectiv la
contoarele şi porturile existând în insulele Baleare, aici existând
colonia de la Ibizza şi cea din portul Magon (Minorca) apoi coloniile
iberice de la Gadeş, Abdera, Malaga Sexis şi Villaricos, coloniile
tireniene Nora, Tharos, Sulcis şi Charelis – din Sardinia. Alături de
etrusci care controlau nordul Sardiniei, fenicienii au instituit un
condominion maritim şi comercial împreună cu etruscii pentru a
1. Ovidiu Drimba, op. cit. p. 532 – 533.
****
în acest sens sunt mai multe opinii privind data fondării Cartaginei,
ele plasându-se în orizontul de timp 875/850 – 814 î. Hr. Cf. Constantin Daniel,
Ovidiu Drimba, Jean Deshayes.
2 . Jean Deshayes, Civilizaţiile vechiului orient, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1976, tom II, p. 123, 201, 211; Constantin Daniel, Civilizaţia
feniciană, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979, p. 43; J. B. Bury, Russel
Meiggs, Istoria Greciei, Editura Bic All, Bucureşti, 2006, p. 64 – 67.
p. 18
împiedica intruziunile greceşti în insulele tireniene. 3( de aici pare a
deriva şi denumirea mării Tireniene, controlată de corăbiile de luptă ale
Tyrienilor- adică ale fenicienilor) Alte două colonii feniciene (punice)
au fost fondate pe teritoriu iberic de către Cartagina, prin amiralul pun
Hamilcar Barcas, după 238 î. Hr., acestea fiind Chartago Nova şi
Akkra Leuke. Datele arheologice cumulate ne permit să admitem
existenţa unor colonii întemeiate de Cartagina, atât pe coasta marocană
a Atlaniticului, cum a fost cea de la Mogador dincolo de Coloanele lui
Hercule, precum şi pe pe coasta mediteraneeană a Marocului la
Tangier şi Tomuda.4 Între secolele VII-III î. Hr. puterea maritimă a
Cartaginei se va extinde asupra coastelor marocane şi hispanice
fondând numeroase colonii. Aceasta este şi perioada în care se
înregistrează o decădere treptată a oraşelor-stat feniciene, a marilor
metropole Ugarit, Tyr şi Sidon, pe fondul supunerii lor de către
suveranii asirieni şi babilonieni, iar mai târziu de genialul fiu al lui
Filip al II-lea Arideul, Alexandru al III-lea Perdicass al Macedoniei şi
în cele din urmă de suveranii elenistici ai Siriei seleucide şi Egiptului
ptolemeic.
Se poate conchide prin a sublinia următoarele chestiuni,
navigatori prin excelenţă, fenicienii, asemeni vechilor greci, au fondat
în spaţiul imediat riveran Mării Mediterane, ţinând cont de navigaţia pe
etape, o seamă de contoare ale negustorilor, porturi şi baze maritime,
locuri pentru aprovizionarea cu apă potabilă, refugii la ţărm împotriva
furtunilor iscate pe mare, respectiv colonii. Acestea din urmă fiind
expresia spiritului fenician instigat de mirajul cunoaşterii şi al
controlului unor noi orizonturi. Colonia feniciană fiind întemeiată după
modelul metropolei sale, având ţărm înalt, promontor şi două porturi,
pentru acostarea navelor militare şi a celor comerciale. Extinderea
teritorială, nu a fost urmărită în mod expres de fenicieni, cu excepţia
ulterioară a Cartaginei, negustorii şi marinarii Feniciei fiind interesaţi
în actul comercial în primul rând şi apoi în controlarea rutelor maritime
care legau sistemul lor colonial, respectiv în extinderea cunoştinţelor
despre lumea în care trăiau.
3. Constantin Daniel, op. cit. p 45. J. B. Bury, Russel Meiggs, op. cit, p.
65.
4 Ibidem.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Schematizare a prezenţei fenicienilor în bazinul Mării 11. Africa de Nord- - Utica – colonie Sec XI.
Vest
Mediterane
- Hadrametum şi Leptis
coasta africană Magna – colonii
Nr. Locul Forma Data
Sec. X – IX.
exprimată în
astăzi Cartagina - colonie
Crt. prezenţei prin care au exercitat secole cu între 875 /
feniciene controlul zonei aproximaţie 850-814
Tunisia, Algeria,
Maroc
( î. Hr. )
12. Peninsula Iberică - Gadeş Sec. XII - X
1. Beoţia în Grecia - introducerea scrierii
continentală alfabetice feniciene
sudul Spaniei - Abdera, Sexis,
Sec. XII.
actuale Malaga
- contoare comerciale
colonii Sec. X – IX.
2. Insula Cipru - mărturii arheologice Sec. XIV –
XII.
13. - Ibizza - colonie
- porturi pentru escle
Insulele Baleare - Port Magon-bază Sec. IX – VII.
- zone de refugiu în faţa maritimă, zonă de refugiu
furtunilor şi a vântului
14. Insulele Nora, Tharus, Sec. VIII-VI.
3. - contoare ale
negustorilor Sardinia şi Sulcis, Caralis - colonii
Cilicia
Corsica
- baze maritime pentru
( în sud-estul escale Sec. XIII-XII.
15. Maroc Mogado-colonie, port, Sec. VIII - VI
Turciei de azi)
contor, bază maritimă
- zone de refugiu în caz -coasta atlantică
de furtună pe mare.
Tangier şi Tamuda –
- coasta nord- colonii, portur, baze Sec. VII – VI-
4. - prezenţa în delta Nilului africană navale

Egiptul - cartiere ale negustorilor

antic 16. Maroc şi Chartago Novae şi
- cartierul Tyrenilor din Sec. XI – IX.
Hispania
Memfis (fenicieni) Akkra Leuke – colonii după 238 î. Hr.
cartagineze
6 Cameiros şi Ialysos

Ionia - centre maritime Sec. XII – XI.

Werner Hilgemann, Herman Kinder, Atlas Historique Libraire
(vestul actual al - porturi şi colonii Academique Perin, Paris, 1992, 1997, p. 34.
Turciei)
Bibliografie selectivă aferentă acestui articol privind
7. -contoare ale negustorilor colonizarea feniciană
Insula Rodos -baze maritime şi zone de Sec. XI – X. 1. Bury, J. B. , Meiggs, Russel, Istoria Greciei, Editura Bic All, Bucureşti,
refugiu din calea 2006.
furtunilor 2. Cintas, Pierre, Manual d’ Archeology punique, Edituerre A. Jacques
Picard, Paris 1970.
8. Insula Creta - baze navale Sec. X – IX. 3. Colin, Vladimir, Povestea scrisului de la A la Z, Editura Tineretului,
1966.
- zone de refugiu 4. Daniel, Constantin, Civilizaţia feniciană, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1979.
5. Deshayes, Jean, Civilizaţiile vechiului orient, Editura Meridiane,
9. -contoare ale negustorilor Bucureşti, 1976.
6. Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi
-baze navale Enciclopedică, Bucureşti, 1984.
7. Herodot, Istorii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, 1964 traducere, A.
Insula Sicilia -colonii Sec. X-VIII. Piatkowski, F. Vanţ-Ştef..
8. Matei, Horia C. O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti,
Motya, Panormus, Soloeis 1984.
9. Moscati, Sabatino, Lumea fenicienilor, Editura Meridiane, Bucureşti,
1970.
10. - baze maritime 10. Oţetea, Andrei şi colectiv, Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică
Română, Bucureşti, 1969.
Insula Malta - refugii în caz de furtună Sec. IX-VIII. 11. Tucidide, Războiul peloponesiac, traducere, note şi indice de N. I. Barbu,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.

p. 19 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Istorie
Istorie
Werner Hilgemann, Herman Kinder, Atlas historique, Libraire Academique
Perin, Paris, 1992, 1997, p. 34.
Constituţia regelui Carol al II-lea
Prof. Gabriel Brînză - Huşi
Ajuns în fruntea României în 1930, regele Carol al II-lea a
urmărit de la începutul domniei sale să introducă un regim
autoritar. Perioadei de tatonare din 1930-1937 i-a urmat perioada
1938-1940, ani în care regele a dominat viaţa politică a ţării. Unul
dintre momentele esenţiale ale instaurării acestui regim monarhic
autoritar a fost elaborarea unei noi constituţii în 1938.
oua lege fundamentală schimba radical raportul de forţe în
N politica românească, regele căpătând rolul primordial. Despre
elementele esenţiale ale acestei constituţii şi despre noutăţile
pe care ea le-a adus ne propunem să discutăm în rândurile ce urmează.
Pe 12 februarie 1938, Consiliul de Miniştri a hotărât ca o
comisie restrânsă să pregătească un anteproiect de constituţie. De fapt,
anteproiectul a fost realizat de către juristul Istrate Micescu pe baza
indicaţiilor primite chiar de la rege1. Forma finală a constituţiei a fost
discutată şi aprobată pe 19 februarie într-o întâlnire de taină a regelui
cu unii dintre apropiaţii şi susţinătorii săi: Tătărescu, Argetoianu,
Călinescu, Cancicov şi Micescu2. Pe 20 februarie era decretată noua
constituţie, aprobată prin referendum pe 24 februarie şi promulgată pe
27 februarie3. Noua constituţie era menită, potrivit proclamaţiei regale,
„să aşeze temelii mai solide şi mai drepte statului nostru şi să
îndrumeze viaţa obştească pe o cale mai sigură, mai liberă şi mai
sănătoasă‖4.
O bună parte a articolelor Constituţiei din 1938 au fost
preluate ad litteram sau cu unele modificări minore din constituţia din
1923. Acest lucru este mai evident în titlurile I şi II, referitoare la
teritoriul României, datoriile şi drepturile românilor, dar şi în titlul III
(„Despre rege‖), titlul IV („Despre oştire‖) sau titlul VI („Dispoziţiuni
generale‖). În noua constituţie erau menţinute unele principii
democratice precum suveranitatea naţională, separaţia puterilor în stat,
monarhia ereditară, responsabilitatea ministerială, controlul legalităţii
actelor jurisdicţionale, etc.5. Erau proclamate principalele drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti: egalitatea în faţa legii, libertatea conştiinţei, a
muncii, învăţământului, presei, întrunirilor, libertatea individuală,
inviolabilitatea domiciliului, dreptul la întrunire, la asociere, etc.. Ca şi
1 Al. Gh. Savu, Dictatura regală (1938-1940), Bucureşti, Editura
Politică, 1970, p. 158
2 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II,
partea a II-a (1933-1940), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988,
p. 802.
3 Florea Nedelcu, De la restauraţie la dictatura regală, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1981, p. 395.
4 Al. Gh. Savu, op. cit., p. 158.
5 Ioan Scurtu, Viaţa politică din România (1918-1944), Bucureşti,
Editura Albatros, 1982, p. 203.
p. 20
în Constituţia din 1923 se preciza că aceste prevederi se exercită în
condiţiile prevăzute de lege, ceea ce permitea încălcarea lor.
Principalele deosebiri calitative dintre cele două constituţii,
deosebiri care oglindeau trecerea de la sistemul parlamentar la regimul
de autoritate monarhică, apar însă pregnant în Titlul al III-lea consacrat
„puterilor statului‖. În primul rând, spre deosebire de legea
fundamentală din 1923 care consacra principiul suveranităţii naţionale
şi al regimului reprezentativ, noua constituţie înscria principiul
supremaţiei regale şi transforma parlamentul într-un organ auxiliar
pentru activitatea legislativă. În al doilea rând, în timp ce vechea
constituţie avea la bază principiul separaţiei celor trei puteri
(legislativă, executivă şi judecătorească), constituţia din 1938 a înscris
principiul contopirii puterilor în persoana regelui. Acest principiu a fost
formulat într-un mare număr de articole. Articolul 31, de exemplu,
prevedea că „puterea legislativă se exercită de rege şi prin
Reprezentanţa Naţională‖, regele având dreptul de a sancţiona şi
promulga legile, de a iniţia legi, putând refuza sancţionarea lor.
Parlamentul putea propune din iniţiativă proprie numai legi în interesul
obştesc al statului6. În articolul 32 se arăta că „puterea executivă este
încredinţată regelui care o exercită prin guvernul său‖, iar articolul 33
prevedea că hotărârile judecătoreşti „se execută în numele regelui‖7. În
orice regim democratic, puterea legislativă, parlamentul, este expresia
voinţei naţionale, având un rol primordial faţă de puterea executivă.
Constituţia dată de Carol al II-lea răsturna acest principiu, acordând
prioritate puterii executive, mai precis regelui. În cadrul puterii
executive guvernul era în subordinea regelui, miniştrii nemaiavând o
bază parlamentară, depinzând direct de suveran. Puterile sporite ale
regelui reies şi din articolele 44, 45 şi 46, care, suplimentar faţă de
Constituţia din 1923, îi atribuiau acestuia următoarele prerogative mai
importante: convocarea adunărilor legiuitoare, amânarea sau dizolvarea
acestora, numirea sau revocarea miniştrilor, emiterea decretelor cu
putere de lege în perioada când adunările legiuitoare ar fi fost dizolvate
sau în vacanţă, declararea războiului şi încheierea păcii, conferirea
gradelor militare, acordarea de decoraţii, acreditarea ambasadorilor,
încheierea cu statele vecine a tratatelor politice şi militare, a
convenţiilor comerciale şi de navigaţie, etc. 8 . Deşi beneficia de
drepturi atât de largi, Carol al II-lea a menţinut principiul formulat în
constituţiile anterioare, conform căruia persoana regelui este
inviolabilă, iar miniştrii săi sunt răspunzători9.
Constituţia din 1938 a menţinut ambele adunări legiuitoare -
Adunarea deputaţilor şi Senatul - dar le-a despuiat de unele atribuţii
esenţiale, reducându-le la rolul de organe auxiliare puterii executive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obţinea dreptul de a valida alegerile la
cele două camere, potrivit articolului 50 10 . Dreptul de control al
corpurilor legiuitoare asupra guvernului era anulat, miniştrii fiind
6 Constituţia României din 27 februarie 1938, în Gheorghe Tanasă,
Ştefan Gh. Arsene, Crestomaţie pentru studiul istoriei moderne şi
contemporane a românilor în învăţământul preuniversitar, Iaşi, Editura Spiru
Haret, 1996, p. 387-388.
7 Ibidem, p. 388.
8 Ibidem, p. 388-389.
9 Ioan Scurtu, Contribuţii privind viaţa politică din România.Evoluţia
formei de guvernământ în istoria modernă şi contemporană, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988, p. 432.
10 Constituţia României din 27 februarie 1938, în Gheorghe Tanasă,
Ştefan Gh. Arsene, op. cit., p. 389.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
răspunzători numai în faţa regelui (art. 65)1. Mai mult, regelui i s-a
atribuit dreptul de a numi jumătate din rândul senatorilor aleşi, acest
lucru asigurându-i controlul asupra acestui corp legislativ, ţinând cont
şi de faptul că se prevedea şi menţinerea senatorilor de drept, în care
intrau membrii familiei regale, fruntaşi ai clerului şi foşti demnitari
(art. 63-64)2.
Astfel, din factor politic esenţial, Parlamentul devenea un
organ lipsit de principalele lui atribuţii. Parlamentarii erau obligaţi să
depună jurământul de credinţă faţă de regim (art. 48)3, păstrau dreptul
de a vota bugetul, dar dacă nu-l votau în „timp util‖, acesta urma să fie
stabilit de puterea executivă (art.83) 4 , aveau dreptul de a adresa
întrebări miniştrilor (art. 55)5, dar nu le puteau da un vot de blam,
aceştia fiind răspunzători numai în faţa regelui (art. 65)6.
Noua constituţie dădea o puternică lovitură şi votului
universal, urcând limita de vârstă de la 21 la 30 de ani, fapt ce excludea
tineretul din viaţa politică activă. Un element îmbucurător era însă
acordarea pentru întâia oară a dreptului de vot pentru femei (art. 61 )7.
O deosebire fundamentală faţă de Constituţia din 1923 a fost
apariţia principiului împărţirii naţiunii în corporaţii, principiu preluat
din sistemul totalitar italian. În funcţie de îndeletniciri, cetăţenii erau
împărţiţi în trei categorii: 1) agricultura şi munca manuală; 2) comerţ şi
industrii; 3) ocupaţii intelectuale. Pe acelaşi principiu erau întocmite şi
prevederile asupra drepturilor electorale şi reprezentării în adunările
legiuitoare. Astfel, Adunarea deputaţilor şi Senatul erau alese nu după
principiul reprezentativităţii, ci după cel corporatist, deoarece cele două
camere trebuiau să asigure reprezentarea felului de îndeletnicire al
alegătorilor8.
Supusă unui plebiscit, noua constituţie primea 4.297.581 de
voturi pentru şi numai 5.483 împotrivă9. Pe 27 februarie, la Palatul
Regal din Bucureşti s-a desfăşurat ceremonia promulgării constituţiei,
prilej cu care prim-ministrul Miron Cristea rostea un discurs în care,
fără să-şi mai aleagă cuvintele spunea: „Astăzi s-a distrus hidra cu 29
de capete electorale care a învrăjbit fără niciun folos pe toţi spre
paguba ţării întregi‖10. Evident, se făcea referire la cele 29 de partide
şi formaţiuni politice existente în România. După adoptarea constituţiei
s-a emis un decret-lege prin care toţi funcţionarii publici erau obligaţi
să depună jurământul de credinţă pe textul noii legi fundamentale în
termen de şapte zile. Anticipând eventuale mişcări de protest faţă de
textul constituţiei, regele şi guvernul îşi vor lua măsuri de prevenţie,
decretând, spre exemplu, Legea pentru apărarea ordinii în stat şi Legea
1 Ibidem, p. 392.
2 Ibidem, p. 391.
3 Ibidem, p. 389.
4 Ibidem, p. 394.
5 Ibidem, p. 390.
6 Ibidem, p. 392.
7 Ibidem, p. 390.
8 Al. Gh. Savu, op. cit., p. 162.
9 Vlad Georgescu, România între dictate, dictatură şi război, în
Gheorghe Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991,
p. 14.
10 „Monitorul Oficial‖, partea I, nr, 49, din 1 martie 1938, p. 1133, apud
Marin Nedelea, Prim –miniştrii României Mari, Bucureşti, Casa de Editură şi
Presă ―Viaţa românească‖, 1991, p. 148.
p. 21
pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice11. Principalii
vizaţi erau, bineînţeles, legionarii, cei care au primit cu mare ostilitate
noua lege din cauza unor prevederi ce-i vizau direct. E vorba de
introducerea pedepsei cu moartea pentru atentatorii la viaţa familiei
regale, de pierderea cetăţeniei române de către cei care luptau în armate
străine (îl viza pe Gh. Clime, şeful Partidului „Totul pentru Ţară‖, care
lupta în războiul civil din Spania) şi de prevederea ca miniştrii să fie
cetăţeni români de cel puţin trei generaţii (îl viza chiar pe Codreanu, al
cărui bunic, Zelinschi, fusese ucrainian)12.
Regimul instaurat la 10 februarie 1938 prin numirea
patriarhului Miron Cristea ca prim-ministru şi instituţionalizat prin
constituţia din aceeaşi lună marca o modificare a formei de
guvernământ în România. Monarhia îşi asigurase rolul dominant,
precumpănitor, iar guvernul, parlamentul şi chiar puterea
judecătorească erau subordonate acesteia. În consecinţă, se poate
aprecia că regimul însuşi era dominat de autoritatea regală, care se
sprijinea pe dispoziţiile constituţiei. Practic, România trecea de la
monarhia constituţională la monarhia autoritară
Tezaurul românesc în documentele
timpului
Jurnalist Ion N. Oprea - Iaşi
Despre tezaurul românesc expediat de Guvernul român la
Moscova în condiţiile dificile ale primului război mondial există
documente diplomatice, s-au scris cărţi iar jurnalistica nu a obosit
niciodată, relatând despre întâmplare.
reluând afirmaţii din lucrarea ―Tezaurul român de la
P Moscova‖ scrisă de Gr. Romaşcan la Cartea Românească, sub
egida Institutului economic românesc, realizată după semnarea
pactului de neagresiune de la Londra din 3 iulie 1933, Foiţa la
Cuvântul Ţărănimii, organ al Partidului Naţional – Ţărănesc din 5
august 1934 detalia amănunte: …el a fost încărcat în 18 vagoane între
25 şi 27 decembrie 1916 şi expediat la Moscova, valoarea lui se cifra la
321.580.456,84 lei aur, cuprins în:
1720 casete cu lire engleze în valoare de 22.357.076,04 lei aur;
530 casete în coroane austriece în valoare de 92.188.488;
48 casete cu lire otomane în valoare de 8.604.996,82 ;
726 casete cu mărci germane în valoare de 143.321.750;
7 casete cu Carolini (lei româneşti) în valoare de1.065.705;
288 casete cu Napoleoni în valoare de 46.117.140;
3 casete cu monede ruseşti în valoare de 471.384,20;
1 casetă cu monede diferite în valoare de 103.605,12;
3 casete cu lingouri de aur în valoare de 337.247,80;
1 casetă cu diferite valori în valoare de 13.06386;
2 casete cu bijuteriile M.S. Regina Maria în valoare de 7.000.000.
Între 23 şi 27 iulie 1917 a plecat al doilea transport spre Moscova încărcat în 24
vagoane şi cuprindea 188 casete:
aur efectiv al Băncii Naţionale lei – 574.523, 57;
arhiva Băncii Naţionale în valoare de 500.000;
titluri, efecte, depozite şi alte valori ale Băncii Naţionale în valoare de lei –
1.593.762197,52;
1621 casete, numerar, bijuterii, tablouri şi alte depozite ale Casei de Depuneri,
făcute de instituţiile publice şi private, lei aur – 7.500.000.000
11 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 809.
12 Florea Nedelcu, op. cit., p. 398.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
3549 casete în valoare de lei aur – 9.416.417.177,93.
La vremea transferării tezaurului, leul românesc era una din cele mai
puternice monede europene, leul aur era reprezentat de 0,3226
grame-aur – la stabilizarea din 1929, 1 liră sterlină era egală cu 816,6
lei, un dolar SUA cu 167,2 lei, un franc elveţian cu 32,26 lei, iar 1
marcă germană era egală cu 39,8 lei.
Valoarea tezaurului românesc ajuns la Moscova în 1917 a fost
estimată în anul 1938 la suma de 432 miliarde lei, adică bugetul
ţării pe 14 ani, la suma de 50 miliarde dolari americani după
calculele din 1994, valoarea rămasă la Moscova, după 1956,
recunoscută de Comisia reparaţiilor se estima la suma de
31.099.835.761 lei aur (vezi ―România în relaţiile internaţionale‖,
Editura Junimea, Iaşi, 1980, p. 457).
Când s-a decis evacuarea tezaurului, Guvernator al Băncii Naţionale
era I. G. Bibicescu, Th. Capitanovici era membru al Consiliului de
Administraţie a BNR, delegat al BNR în Comisia Ministerului de
Externe român care a semnat protocolul cu partea rusă pentru
efectuarea transferului, depozitarea şi siguranţa lui la Kremlin, omul
care a aplicat sigiliul de siguranţă şi garanţie la predarea tezaurului în
depozite la Moscova.
Din Consiliul de Administraţie al BNR mai făceau parte G.G.
Danielopol, G. Radovici, inginer Dobrovici, Corneliu Cioranu.
Decizia de trimitere a tezaurului românesc la Moscova a fost
luată de Consiliul de Miniştri care era compus din următoarele
personalităţi: Ion I.C. Brătianu, M. Pherekide, Take Ionescu, Barbu
Ştefănescu Delavrancea, Emil Costinescu, Dimitrie Greceanu, Al.
Constantinescu, M. G. Cantacuzino, N. Titulescu, I. G. Duca, Gh.
Mârzescu, Vintilă Brătianu şi Constantin Iancovescu.
Din tezaur, la 31 mai 1935, urmare a demersurilor
diplomatice, ni s-au înapoiat 1443 lăzi cu documente de stat sau
private, fără mare valoare materială, iar în anul 1956 – al doilea şi
ultimul transport din tezaur. Pentru acesta din urmă, Gheorghe
Gheorghiu-Dej s-a mândrit foarte mult. Ziarul „Scânteia‖, organ al
Comitetului Central al PMR, sub titlul „Un măreţ gest de prietenie al
URSS faţă de poporul român‖, consemna la 12 iunie întreg
Comunicatul Agenţiei TASS din URSS în legătură cu acest „eveniment
istoric‖. În plus, tot în vara anului 1956, la Bucureşti, la Muzeul de
Artă au fost expuse valorile de artă returnate care însemnau doar 33 kg-
aur (monede istorice şi 12 piese din Tezaurul de la Pietroasa), puţin
faţă de cele 93 de tone de aur depozitate.
De altfel, de-a lungul istoriei sale poporul nostru a avut mereu ceva
de pierdut. În condiţiile ocupaţiei militare a unei părţi din Dacia de
către armatele romane, în urma războaielor din 101-102 şi 105-106 a
fost posibilă şi acapararea tezaurului dacilor care a constat din
aproximativ 165.000 kg. aur (lingouri, monede, bijuterii etc.) şi circa
330.000 Kg.de argint care au dat strălucirea de apoi a Romei.
În lucrarea ―România în vâltoarea vitregiilor istorice‖ din
„Analele de istorie‖ nr. 3-1978, M. Muşat susţine, pe bază de
documente, că „de la încheierea primului tratat între Ţara
Românească şi Imperiul Otoman, în timpul domniei lui Mircea cel
Bătrân (1386-1418) şi până în 1877, tributul plătit de Ţara
Românească s-a ridicat la suma de 1.061.305.780 lei aur, ceea ce
echivalează cu 341.021 kg. aur‖.
„Imperiul habsburgic, ocupând Transilvania (1687-1918), Banatul
(1718-1918), Oltenia (1718-1738), Bucovina (1775-1918), a scos de
p. 22
pe pământul românesc peste 2.450.000.000 lei aur, echivalând cu
857.500 kg. aur‖.
„Moldova şi Muntenia au fost ocupate periodic între anii 1769-1854
de trupe ale Imperiului Rus care şi-au însuşit produse şi valori în
sumă de 200.000.000 lei aur, adică 64.516 kg. aur‖…
…‖Bunurile şi valorile însuşite de către cele trei puteri ridicându-se
la suma totală de 340.006.305.780 lei aur, ceea ce echivalează cu
cantitatea de 13.827.254 kg. aur, adică aproximativ 14.000 tone aur
sau 1400 vagoane‖ ( pentru edificare şi mai completă a se vedea şi
documentarul „Tezaure cultural-istorice şi creştine româneşti
înstrăinate‖ de conf. dr. Constantin Cloşcă în revista „Teologie şi
viaţă’ nr. 7-12, 1999, Iaşi).
Valori în natură sau în lei-aur au de recuperat românii şi de la
prieteni americani, iugoslavi etc.
Încercările lui Ion Antonescu de recuperare a valorilor confiscate de
sovietici, ca şi tratativele cu conducătorii sovietici purtate de
delegaţia RSR, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, între 3 şi 11
septembrie 1965, ca şi cele două tratate de bună vecinătate cu URSS,
semnate de Ion Iliescu, n-au fost decât şi au rămas aprinzătoare de
slabe speranţe. Recentul şi consistentul volum – „Nicolae
Ceauşescu-biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări
secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia‖ (Colecţia OPERA
OMNIA), Ed. Tipo-Moldova, Iaşi, 2011, operă a eruditului istoric
GH. BUZATU, oferă cititorului date deosebit de importante, multe
necunoscute, în temeiul cărora fiecare putem să ne formăm propria
opinie nu numai privind locul şi rolul lui Nicolae Ceauşescu în
istoria recentă a românilor dar şi poziţia lui faţă de România. Cartea
este un demers care nu-şi propune condamnări ori absolviri de fapte
pentru careva, ci este oglinda strădaniei unor oameni ca Gheorghe
Gheorghiu - Dej sau Nicolae Ceauşescu nu doar pentru „realizarea
unităţii mişcării comuniste internaţionale‖ la un moment dat, ci, mai
ales în cazul celui din urmă citat, străduinţa depusă de el şi pentru
„recuperarea tezaurului depus la Moscova în anii 1916-1917‖
Cartea lui Gheorghe Buzatu răscoleşte nu doar amintirile şi firul
lecturilor noastre. Mărturiile ei sunt istoria patriei noastre, a
românilor. Să-i răsfoim parte din crâmpeiele ei, ca restul, cu creionul
în mână, seara, pe odihnite, s-o lecturăm în tihnă, reţinând esenţele,
cumpănindu-ne şi ordonându-ne gândurile, iniţiind propriile judecăţi,
fie şi particulare…
…Era februarie 1916. În gară la Iaşi, militarii încărcau cele 17(!)
vagoane cu aproape 2000 de casete. Ei nu le cunoşteau, fireşte,
conţinutul păstrat „secret de stat‖ în documentele însoţitoare care
însemna aur în lingouri, monede şi bijuterii, TEZAURUL
ROMÂNIEI. Al doilea transport – cu 24 de vagoane – avea să plece,
tot într-acolo, la Moscova, tot de la Iaşi, în 1917.
Cum avea repede să se convingă, mai întâi oficialităţile române,
alegerea soluţiei cu păstrarea tezaurului la Moscova în condiţiile
ruperii frontului, a dezinteresului Comandamentului aliat pentru
rezistenţa necesară, a frământărilor politice şi sociale din Rusia
acelor ani, a fost o mare eroare, cu consecinţe până în ziua de astăzi.
- Guvernul sovietic îşi ia răspunderea păstrării acestor
fonduri şi a predării lor, la timpul potrivit, în mâna poporului
român, declara Troţki pentru a ameliora îngrijorarea românilor.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
- Aurul românilor este confiscat, a făcut declaraţii publice Care e în prezent situaţia tezaurului ? Ruşii au agreat crearea
Lenin, încercând să acopere haosul revoluţiei ruse din bunurile unei comisii mixte de istorici care „să studieze chestiunea‖. În
româneşti, când s-au înfruptat din ele oricine a vrut. Însuşi luna aprilie 2004, Mugur Isărescu, guvernatorul general al
Lenin, scrie profesorul Buzatu, semna rezoluţii prin care BNR, declara „Nu renunţăm la tezaur‖, perpetuând poziţia
atribuia unor acţiuni ―5 milioane din aurul confiscat de la
români‖. ireconciliabilă a demnitarilor BNR. Printr-o nouă încercare,
Documentaristul şi comentatorul, istoricul Gheorghe Buzatu Guvernul român desfăşoară astăzi tratative diplomatice de
argumentează cu acte că retrocedările care s-au făcut în 1935 şi în recuperare a ceea ce a depozitat în urmă cu 95 de ani la
1956 au fost total inconsistente. Ele au constat în documente vechi, Kremlin, pe bază de protocol, garantat de marile puteri (care tac
cărţi rare, acte arhivate, obiecte de cult şi de interes arheologic, astăzi), reprezentând candela speranţelor românilor.
efecte bancare, tablouri de Grigorescu…La primire, toate lăzile
aveau sigiliile rupte, probă că şi ceea ce se primise fusese dijmuit. Mai nou, există spusele cum că, o firmă germană, Capital
Consulting, este dispusă să cumpere datoria, dar cum şi
Partea sovietică se dovedea amnezică. Uita esenţialul. Cele peste 90
Germania are atâtea datorii faţă de România, cine ştie care va fi
tone de aur primite pe bază de documente. Uitate au rămas ele până
în ziua de astăzi, deşi încercările de recuperare nu au lipsit. Istoricul finalul. Când e vorba de aur totul rămâne o încurcătură. Recent
citeam că tezaurul României zace scufundat în bezna apelor
Gh. Buzatu vine cu documente care vorbesc despre chestiunea
tezaurului şi încercarea lui Ceauşescu de a determina partea misterioase ale Baikalului, scufundat de…albgardiştii amiralului
Kolceak. Cu diplomaţia pe care o avem, care întârzie şi la
sovietică de a restitui valori de peste 4 miliarde de dolari. Refuzul
ruşilor de a sta la discuţii a fost motivul primului conflict deschis al întâlnirile culturale, organizate în străinătate, te poţi aştepta
la orice…(vezi documentarul „Româneşte la Bratislava‖ de
PCR cu conducerea de a Kremlin.
Bogdan Creţu în „Ziarul de Iaşi‖, 4 octombrie 2011).
- Noi, partea sovietică, am ajuns la concluzia să considerăm
această problemă îngropată, pornind de la ideea colaborării
noastre frăţeşti în continuare. Nu renunţaţi la tezaur, nu mai
colaborăm frăţeşte!, DECLARA Brejnev la discuţiile cu
Ceauşescu, la Kremlin, în septembrie 1965.
Deşi proaspăt la conducerea PCR, Ceauşescu nu s-a lăsat o clipă Paradigme ale Tragediei Basarabiei
intimidat de pseudo-argumentele lui Brejnev şi a susţinut cu curaj,
de-a dreptul şi imprudent, cauza tezaurului României, scrie Gh.
Buzatu. Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu - Iaşi

- După normele internaţionale şi interne, dacă îi dai cuiva să-ţi

păstreze ceva, este obligat să ţi-l înapoieze. Consiliul
Comisarilor Poporului – din care, după câte îmi amintesc, făcea
parte şi Lenin – a considerat că trebuie să-şi asume răspunderea
că va păstra şi va înapoia poporului român aceste valori,
adoptând în acest sens o hotărâre specială. Aceasta este o
dovadă a respectării dreptului internaţional, a dreptului unui alt
popor… Este, într-adevăr, o dovadă de internaţionalism
proletar, a cuvântat Ceauşescu continuându-şi discursul. Noi ne
dăm seama că, acum, problema nu poate fi lămurită. Suntem de
acord să o amânăm, să nu o considerăm ca o problemă de
neînţelegere între noi, dar asupra ei trebuie şi unii şi alţii să
reflectăm: ea trebuie să-şi găsească rezolvare…
La 11 septembrie 1965, ulterior deci, în şedinţa Comitetului Executiv
al CC al PCR în care au fost analizate rezultatele vizitei la Moscova,
Ceauşescu a detaliat convorbirile cu Brejnev, cu referire, spune
istoricul, pare-se, şi la un tete-a-tete, nestenografiat: Stenograma unei incitante dar triste confruntări cu trecutul,
prezentul şi viitorul nostru: Dezbateri pe marginea Tratatului
- Brejnev a spus că le-am provocat o mare surprindere şi-s Româno-Rus.
nedumeriţi că noi le-am ridicat asemenea problemă de 50 de Sedinta Senatului din 3 noiembrie 2003.
ani, că e vorba de ceva care s-a produs între ţar şi guvernul
regal, că ei au studiat problema, că e adevărat că nişte omnul Ghiorghi Prisăcaru:
necunoscuţi din România (!) au adus ceva lucruri pe acolo, prin
Herson, dar că toate acestea au ajuns prin Kaukaz, prin Siberia
şi, în fond, n-a rămas nimic…E adevărat, zice, că atunci când s-
au făcut sondaje în lăzile predate, s-au găsit ceva, nişte pantofi,
D Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Venim să vă informăm că în şedinţa din 16 septembrie,
Comisia pentru politică externă a Senatului a luat în dezbatere proiectul
de lege, iar în urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei
nişte coliere, sigur, zice, ne-am documentat, erau şi ceva au apreciat că prin semnarea acestui tratat de către preşedinţii celor
cantităţi de aur (!!), însă le-au furat albgardiştii, spuse faţă de două ţări, după un îndelungat şi laborios proces de negociere, se
care Ceauşescu a comentat: Brejnev când a aflat despre…nişte creează cadrul juridic de natură a garanta normalizarea şi relansarea
pantofi şi coliere aduse de necunoscuţi, n-a fost informat şi de relaţiilor româno-ruse, intrarea acestora într-o nouă etapă după un
faptul că, în 1917, tot de la Iaşi au fost trimişi la Moscova 20 de deceniu de stagnare.
jandarmi români cu misiunea pazei tezaurului. N-au fost Asigurând un cadru politic favorabil, tratatul pune bazele unei
acceptaţi cu motivaţia ―nu-i nevoie‖! cooperări deschise şi constructive româno-ruse în toate domeniile de
interes comun, atât în cadru bilateral, cât şi în cadru regional şi
internaţional. Document fundamental al cooperării bilaterale, tratatul
p. 23 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
reprezintă, totodată, din punct de vedere politic un pas important pentru
abordarea şi configurarea unor relaţii noi, într-o lume în transformare,
între România şi Federaţia Rusă.
Probleme sensibile cum sunt sistemele de alianţă, sistemele de valori şi
opţiunea comună pentru modernizare prin asimilarea valorilor
europene îşi găsesc în cuprinsul tratatului o expresie modernă, în
consens cu evoluţiile pe plan internaţional. De altfel, domnul ministru
de externe, domnul Geoană, s-a referit pe larg la aceste aspecte.
Aş dori să vă mai informez că membrii comisiei au salutat voinţa
politică de care au dat dovadă guvernele de la Bucureşti şi Moscova
pentru soluţionarea unor probleme care împiedicau normalizarea
relaţiilor românoruse şi au apreciat că atât prevederile tratatului, cât
mai ales declaraţia comună reprezintă o formulă echilibrată, de
compromis, care permite găsirea unui răspuns politic modern,
pragmatic la problemele trecutului.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.
S-au primit avize favorabile din partea Comisiei juridice, de numiri,
disciplină, imunităţi şi validări şi a Comisiei economice.
Doresc să vă mai informez, totodată, că tratatul şi declaraţia politică au
fost puse la dispoziţia Comisiilor pentru politică externă, a presei şi a
societăţii, în general, imediat după semnarea acestora.
Luând în consideraţie cele de mai sus, Comisia pentru politică externă
a hotărât cu majoritate de voturi şi unul împotrivă avizarea favorabilă,
fără amendamente, a proiectului de act normativ şi propune ca acesta
să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului.
Vă mulţumesc.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Stimaţi colegi, declar deschise dezbaterile generale.
Vă rog să exprimaţi punctul de vedere al grupurilor parlamentare.
Grupul parlamentar P.S.D.
Domnul senator Prisăcaru, aveţi cuvântul.
Domnul Ghiorghi Prisăcaru:
Domnule preşedinte de şedinţă,
Domnule ministru al afacerilor externe,
Stimaţi colegi,
Stimate colege,
Doamnelor şi domnilor,
Ca urmare a negocierilor politico-diplomatice care au durat peste 10
ani, la 4 iulie anul curent, preşedinţii Ion Iliescu şi Vladimir Putin au
semnat la Moscova Tratatul politic de bază dintre România şi Federaţia
Rusă.
Azi ne revine nouă, senatorilor, răspunderea de a ratifica acest
important document internaţional. Subliniez de la bun început că
Grupul P.S.D. din Senat va vota pentru ratificarea Tratatului, cu
convingerea că acesta serveşte intereselor de perspectivă a celor două
ţări, colaborării şi stabilităţii în zonă.
Desigur, poate fi pusă o întrebare. De ce un Tratat politic de bază cu
Federaţia Rusă? Sunt necesare mai multe răspunsuri.
În primul rând, pentru că relaţiile româno-ruse se aflau de mai mulţi
ani într-o stare nefirească, la un nivel extrem de scăzut, şi aceasta în
condiţiile în care viaţa internaţională a fost dezideologizată, fiind
dominată de pragmatism. Relaţiile româno-ruse erau în prea mare
măsură grevate de trecut, un trecut în care au existat deopotrivă şi
lucruri bune, şi rele, cu inerente suişuri şi coborşuri.
Semnarea tratatului reprezintă o expresie a dorinţei de proiectare a unei
noi imagini a relaţiilor dintre România şi Rusia, depşindu-se
numeroase inerţii şi prejudecăţi, manifestate de ambele părţi, care au
viciat normalizarea şi dezvoltarea acestora.
În aceste condiţii, noi trebuie să pornim de la realitate, de la ceea ce
reprezintă Rusia în zilele noastre şi de la locul României într-o viitoare
Românie unită şi parte a alianţei transatlantice.
Rusia este pe cale să iasă întărită dintr-un deceniu de dezordine, ca
urmare a căderii comunismului şi dizolvării Imperiului sovietic. Rusia
redevine un actor stabil şi fiabil al echilibrului la scară mondială, este o
putere nucleară impresionantă, membru fondator al Naţiunilor Unite şi
membru permanent al Consiliului de Securitate, dar mai ales este
posesoarea unor imense resurse naturale spre care se îndreaptă cu
interes marii giganţi economici. Nu încape îndoială că ―Era Putin‖
p. 24
marchează stabilizarea vieţii economice ruseşti şi afirmarea Rusiei într-
o nouă dinamică pe plan internaţional. Nimeni nu-şi poate permite azi
să ignore Rusia, inclusiv România, a cărei istorie este legată de
evoluţiile în plan politic ale marelui vecin de la răsărit, chiar dacă este
ceva mai îndepărtat.
De aceea, prin semnarea tratatului cu Rusia, România a dovedit că este
în măsură s-şi asume cu demnitate şi curaj trecutul, dar să privească şi
în perspectivă.
În convorbirile de la Moscova, preşedintele Putin afirma că:
―Negocierile pentru semnarea tratatului s-au prelungit nu numai
datorită clarificării unor aspecte tehnice, ci a fost nevoie – spunea el –
şi de crearea condiţiilor politice necesare‖.
Într-adevăr, putem afirma cu certitudine că în ultima perioadă relaţiile
politice, schimburile la nivel guvernamental, conlucrarea pe plan
internaţional la ONU, Consiliul Europei şi OSCE s-au dezvoltat
continuu. Nu putem omite faptul că şi relaţiile pe linie parlamentară,
ramarcabil de active, au contribuit şi la crearea unui nou climat politic,
favorabil desfşurării cu succes a negocierilor pentru semnarea
tratatului.
În al doilea rând, soluţiile convenite în tratat pentru reflectarea unor
momente dificile din istoria relaţiilor bilaterale, precum Pactul
Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, şi crearea Comisiei comune
româno-ruse asupra tezaurului românesc, dar şi posibilitatea fiecărei
ţări de a-şi realiza propriile angajamente de securitate dovedesc voinţa
politică, pentru ca prin eforturi comune să fie puse bazele unor noi
relaţii între România şi Rusia. Aceste probleme au împiedicat parafarea
tratatului în 1995 cu prilejul prezenţei la Bucureşti a ministrului rus din
acea perioadă, Evgheni Primakov. Partidele parlamentare au considerat
atunci că este inacceptabil ca problematica tezaurului şi a Pactului
Ribbentrop-Molotov să nu-şi găsească reflectarea într-o formă
convenabilă ambelor părţi într-un document bilateral. La rândul său,
Rusia a refuzat pur şi simplu să facă referire la acestea. De aceea, între
1996-2000 discuţiile au fost complet blocate.
Este meritul factorului politic, dar şi al diplomaţiei că s-a găsit, în final,
o formulă care satisface ambele părţi, respectiv Declaraţia comună
semnată de miniştrii de externe Mircea Geoană şi Igor Ivanov şi care
reprezintă un document politic onest anexat tratatului. Celor care
critică tratatul le evoc spusele unui diplomat englez, şi anume: ―În
politica externă, o ţară nu face ceea ce vrea, ci doar ceea ce poate‖.
Oricum, vă reamintesc, stimaţi colegi, că România a fost ultimul stat
din Europa Centrală şi de Est care a semnat un asemenea tratat cu
Federaţia Rusă.
Vă mai reamintesc, totodată, că înaintea parafării tratatului,
Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a avut o consultare cu
liderii partidelor politice parlamentare, care şi-au dat acordul la textul
acestui tratat.
Abia ulterior acestei consultări tratatul a fost parafat la Bucureşti de
miniştrii de externe şi apoi a fost semnat la Moscova.
Doamnelor şi domnilor senatori, Revoluţia din Decembrie 1989 a
marcat o reorientare de fond a politicii externe româneşti. ―ara noastră
şi-a exprimat opţiunea ireversibilă nu numai pentru valorile
democratice, ci şi pentru structurile europene şi euroatlantice. Aceasta
înseamnă o orientare clară spre Vest, spre valorile democratice
occidentale. Dar într-o perioadă în care trebuia să dezideologizăm
relaţiile bilaterale pentru a fi în pas cu vremea, cu evoluţiile din planul
vieţii internaţionale, mulţi ani după Revoluţia din Decembrie, acestea
au fost ideologizate şi politizate.
În aceste condiţii, am pierdut imensa piaţă rusească în care România
exporta o mare varietate de bunuri. Nu ştim dacă acest lucru s-a
întâmplat numai din cauza noastră, din cauza ambelor părţi sau, poate,
din cauza altora care ne-au dat pur şi simplu la o parte. Cert este că
România trebuie să recupereze această pierdere şi încrederea noastră
este că semnarea Tratatului politic de bază va deschide şi perspectiva
dezvoltării relaţiilor economice, va stimula refacerea legăturilor dintre
agenţii economici din cele două ţări.
În convorbirile de la Moscova dintre cei doi preşedinţi, ca şi în
discuţiile Preşedintelui Iliescu cu premierul Kasianov au fost relevate
pe larg perspectivele pentru relansarea schimburilor economice.
Subiectul a fost abordat în mod concret şi de oamenii de afaceri care l-
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
au însoţit pe Preşedintele Ion Iliescu şi cu prilejul Forumului oamenilor
de afaceri desfşurat la Moscova.
Aşadar, ne exprimăm convingerea că tratatul va exprima şi un salt în
ceea ce priveşte relaţiile pe linie economică, inclusiv între judeţele din
România şi regiunile Federaţiei Ruse, care dispun de o largă autonomie
economică.
Îmi exprim încrederea că România va fi în măsură să fructifice aceste
noi oportunităţi, iar P.S.D.-ul este decis să fructifice aceste posibilităţi.
În încheiere, doresc să felicit echipa de negociatori care a finalizat
textul tratatului şi care ne-a pus la dispoziţie un document echilibrat pe
deplin acceptabil. Se ştie clar că, în mod tradiţional, europenii au
definit diplomaţia ca fiind ―arta de a echilibra cştigurile şi costurile‖.
Într-o negociere nu poţi aduce atingere intereselor naţionale, dar nici
nu poţi avea numai cştiguri, punându-l pe partener în situaţia de a fi
perdant. De aceea, Tratatul cu Rusia este încă o confirmare a spuselor
fostului secretar de stat american, Kissinger, precum că ―Diplomaţia
este arta de a concilia divergenţele‖.
Vă invit, aşadar, onoraţi colegi senatori, să votaţi în favoarea ratificării
tratatului.
Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar P.S.D.)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Îl invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar România
Mare, domnul senator Gheorghe Buzatu.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Am ascultat cu deosebit interes ultima parte a expunerii domnului
ministru de externe, Excelenţa Sa domnul Mircea Geoană, şi, de
asemenea, intervenţia colegului nostru, senatorul Ghiorghi Prisăcaru.
Documentul care se supune atenţiei noastre astăzi este foarte interesant,
eu l-aş numi cardinal pentru definirea relaţiilor externe ale României.
Este oarecum surprinzător faptul – dar asta este ordinea pe care noi o
aprobăm la început de şedinţă -, că acest document este supus atenţiei
noastre, aşa, la un sfârşit de şedinţă, trebuind să mergem mai repede,
trebuind să fie aprobat astăzi sau data viitoare şi trebuind ca discuţiile
să fie, într-un fel, comprimate.
Cu toate acestea, având în vedere importanţa materiei, cred că acest
document merită mai multă înţelegere din partea noastră, merită o
dezbatere ceva mai largă şi nu cred că această jumătate de oră care ne-a
mai rămas este suficientă pentru studiul atent al acestui document.
O primă constatare. Am în faţă documentul primit la casetă. Deci, mai
mult decât scrie în ordinea de zi, este Legea pentru ratificarea
Tratatului de către Camera Deputaţilor şi Senatului. O primă surpriză
este următoarea (citez din text):
―Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1 – Se ratifică Tratatul privind relaţiile prieteneşti… şi Art. 2 –
Declaraţia comună a miniştrilor afacerilor externe.‖
Deşi în expunerea de motive se precizează un lucru cât se poate de clar,
că această declaraţie, din punct de vedere juridic, nu reprezintă o anexă
a tratatului… Atunci de ce este inclusă în acest proiect de lege? Pentru
că aici este şi eficienţa hotărâtoare, radicală, cardinală, a acestui proiect
de lege. De vreme ce Tratatul privind relaţiile prieteneşti conţine
prevederi – în articolele sale, 19 sau 20, câte sunt aici – care pot fi
întâlnite în orice documente de această natură, ei bine, această
Declaraţie comună, semnată tot la 4 iulie anul acesta la Moscova,
ridică importante probleme referitoare la trecut, la prezent şi la viitor.
Orice am spune noi, este greu de crezut că Federaţia Rusă, din
momentul în care s-a semnat tratatul, îşi va schimba politica. De 300 de
ani politica Rusiei a fost şi va rămâne aceeaşi. Ne gândim la ce va fi
Rusia democrată de mâine. Rămâne de văzut, dar marile puteri, aşa
cum a explicat foarte bine un cunoscut om politic britanic, ―nu au
sentimente, ci ele au numai interese‖. Şi mie îmi este foarte greu să
cred că din acest moment, din 4 iulie, dintr-o dată, Rusia îşi schimbă
politica faţă de România.
Eu cred că în vederea semnării tratatului la 4 iulie – şi a declaraţiei la
care m-am referit – în primul rând, era bine ca Rusia să fi dat dovadă
de nişte acte de bunăvoinţă faţă de România. Spre exemplu, mă
p. 25
gândesc că Rusia a tratat cu atâta indiferenţă situaţia celor 3 camarazi
ai senatorului Ilaşcu, care au fost arestaţi încă în 1992 şi sunt deţinuţi
în… ―Republica‖ Transnistreană.
Cum este posibil? Fiindcă noi cunoaştem cuvântul decisiv pe care îl are
Rusia în a determina o atitudine clară a ―guvernului‖ de la Tiraspol în
problema respectivă.
Din alt punct de vedere, Rusia nu şi-a precizat atitudinea foarte clară în
ceea ce priveşte relaţiile cu Basarabia, Republica Moldova, cum i se
spune în mod oficial.
Ea este prezentă pretutindeni, acolo este implicată în toate acţiunile pe
care le desfşoară Chişinăul şi, totuşi, dacă vedeţi dumneavoastră, firele
– ceea ce s-a constatat şi în declaraţiile politice de astăzi – sunt toate
canalizate de guvernanţii actuali de la Chişinău spre Bucureşti.
România este vinovată de cutare situaţie, de cutare gest, acum şi de
fondurile culturale care/cum sunt orientate sau ar trebui orientate, pe
viitor, spre Chişinău şi aşa mai departe… Toate acestea în momentul
când ştim sigur că jocul, acolo, îl face Rusia.
Dar, aici, nici nu trebuie argumente prea multe, pentru că vorbesc
realităţile înseşi. Este vorba şi de realităţi istorice care sunt constatate
în zeci şi zeci de lucrări ştiinţifice. Nu mă refer la lucrările care aparţin
unor geografi şi istorici români, mă refer la cele care sunt datorate unor
reputaţi specialişti străini şi care încă includ acest spaţiu în spaţiul
rusesc.
Avem vreo declaraţie a Rusiei din care să rezulte, anume, că Moscova
se leapădă, – ăsta e termenul – totuşi, de statul moldovenesc, de
Republica Moldova? Nu avem.
Rusia este – mă rog, orice comparaţie şchioapătă – este prezentă, dar ea
nu se amestecă. Ştiţi dumneavoastră cum stă situaţia…
S-a obţinut ceva concret în această privinţă? Nu s-a obţinut nimic!
Ruşii sunt foarte atenţi în ceea ce priveşte circulaţia şi manevrarea
documentelor lor, pentru a explica politica lor faţă de România, în
ansamblu, şi faţă de Basarabia, în special.
Ca unul care am avut ocazia să studiez, imediat după ce s-au deschis
arhivele foste sovietice, în 1992,1993,1994, în arhivele de la Moscova
ale Ministerului de Externe, am fost printre primii cercetători străini
care intrau acolo, căci până atunci numai istoricii sovietici intrau. Ei
acum au devenit istorici ruşi. Ei bine, acele documente au un circuit
anume, şi, acolo unde este vorba de drepturile şi interesele româneşti,
ele sunt canalizate într-un fel… Dar nu asta prezintă interes acum, ci
prezintă interes că totdeauna, de-a lungul celor 300 de ani, de la Petru
cel Mare şi până astăzi, orice acţiune a Rusiei s-a făcut potrivit unor
directive cât se poate de clare, de concrete.
Au fost cărţulii, cărţi de culoare, să le spunem, pentru studiul
diplomaţilor ruşi şi sovietici în interiorul Centralei.
Un exemplu cred că este bine venit în această privinţă.
Politica URSS, politica Rusiei sovietice – URSS a apărut în 1924 – de
la 1917 până la 1940 s-a concretizat şi promovat după o broşură scrisă
pentru necesităţile Ministerului de Externe – pe atunci se chema
Comisariatul Poporului pentru Relaţiile Externe – scrisă de Cristian
Rakovski, un revoluţionar bulgar, care a stat în România, iar la 1917 a
plecat în Ucraina şi apoi la Moscova şi s-a numărat printre cei care au
decis soarta politicii externe sovietice în sud-estul Europei şi vizavi de
România, îndeosebi, până când el însuşi avea să fie arestat…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Domnule profesor, vă rog să limitaţi expunerea.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Da, bineînţeles, doar nu am timpul limitat de vreun regulament în
această privinţă…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Văd că vă referiţi la Rusia sovietică şi la altele. Vă rog să limitaţi
expunerea.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Dar nu trebuie să pornim de la origini? Vreţi să ajung la sfârşit dintr-o
dată? Vreţi, domnule… Vorbeam mai devreme, la declaraţii politice,
despre fostele regulamente.
Vreţi un simplu ―Da‖ sau ―Nu‖?
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Nu. Vrem punctul de vedere al grupului parlamentar.
Pe acesta îl ascultăm. Vă rog.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nu uitaţi că un vechi Regulament al Senatului indica – m-am referit la
Regulamentul din 1925 – că, din momentul în care… Doar azi am
vorbit şi văd că degeaba se face apel la documentele noastre din trecut.
Din momentul, deci, în care un preşedinte de şedinţă – se preciza în
Regulamentul de la 1925 – se implică într-o discuţie, după aceea el ar
trebui să părăsească fotoliul prezidenţial.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Nu aţi fost foarte atent ce aţi prezentat, domnule profesor.
Aţi prezentat…
Domnul Gheorghe Buzatu:
Eu vă rog să nu fiu întrerupt.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Aţi prezentat cazul când îşi expune punctul de vedere.
Eu v-am ascultat cu multă atenţie. Eu v-am spus numai, tehnic, să
limitaţi expunerea.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Da, dar este foarte interesant. Interesant, pentru dumneavoastră
intervenţiile ―tehnice‖ nu cuprind puncte de vedere… cu toate că
lucrurile stau exact pe dos. Puteţi demonstra, cumva, contrariul? Revin
însă: Fiind vorba de relaţiile româno-ruse şi sovietice, oricând trecutul
este foarte interesant. Dovadă este că şi această anexă – Declaraţie
comună, cum îi ziceţi – tot la trecut se referă.
Deci, o discutăm sau nu o discutăm? Abia am intrat în problemă,
domnule preşedinte. (Râsete în sală.)
Păi, atunci, să ne precizăm atitudinea… Nu puneţi la vot cât timp
trebuie să vorbesc despre ea?…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Într-un timp rezonabil. Dumneavoastră aţi epuizat până în acest
moment 20 de minute.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Un timp rezonabil înseamnă cel puţin o oră la această problemă.
O oră începând de aici încolo. (Râsete în sală.)
Să ştiţi, domnule preşedinte, că nu m-aţi determinat să pierd firul
expunerii.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Sunt convins de asta şi nu asta am intenţionat.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Deci, fiind vorba de politica Rusiei…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Mai ales că vorbeaţi de Rusia sovietică.
Domnul Gheorghe Buzatu:
V-aţi pripit, ca de obicei, dar vă înţeleg… Deci, fiind vorba de politica
Rusiei şi a Rusiei sovietice, domnule preşedinte, pretutindeni în lume,
cei care se ocupă de relaţiile externe ale Rusiei nu se numesc
parlamentari, ci se cheamă kremlinologi. Deci, din momentul în care s-
a semnat tratatul, haideţi să-l lăsăm în seama kremlinologilor.
Îmi pare rău, dar va veni momentul când, poate, veţi fi contrazişi pe
această temă.
Voi ajunge şi la acel aspect, deşi dumneavoastră îmi impuneţi o
limitare de timp… Totuşi, vă spun că mai am nevoie de o jumătate de
oră, cel puţin. (Discuţii în sală.)
Este mult sau este puţin? (Discuţii în sală.)
Vasăzică, semnarea acestui tratat a necesitat 11 ani şi noi acum, când îl
discutăm, trebuie să ne grăbim…
Din sală:
Un an a durat.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nu. Vorbesc de când au pornit negocierile, pe urmă, la 1995, la
reluarea lor şi la stadiul actual. Noi acum ar trebui, în 10 minute, să
rezolvăm această problemă.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Tratatul care a fost semnat la 4 iulie confirmă întru totul politica
externă pe care Rusia ţarilor şi Rusia sovietică au dus-o, în toate
direcţiile, în toate privinţele, pentru toate ţările, şi vizavi de România,
îndeosebi. În acelaşi timp însă – şi regret acest lucru – confirmă şi
slăbiciunile pe care le-a manifestat diplomaţia română. Eu nu înclin să
cred că aici Bucureştii au ştiut să conducă firele negocierilor, cât se
poate, foarte bine, pentru că, vizavi de textul tratatului, cum am spus,
p. 26
care conţine prevederi obişnuite, ele nu ne apar, nu sunt stranii, nu
aduc nimic nou, sunt texte comune, principii cunoscute…
Ei bine, Declaraţia comună afectează semnarea acestui tratat,
ratificarea lui, îngreunează votul Parlamentului.
Câteva dintre problemele care sunt atinse în Declaraţia comună denotă,
cât de colo, că Rusia nu a renunţat cu nimic la pretenţiile sale bine
ştiute şi ne pune pe noi într-o situaţie dificilă, delicată, ne face să ne
asumăm responsabilităţi care nu sunt ale noastre.
Nu era nevoie acum – cred eu – să se facă trimitere la Pactul
Ribbentrop-Molotov din 1939, care văd în textul Declaraţiei că este şi
condamnat. Condamnat de către cine? Parlamentul de la Moscova a
condamnat deja acest pact încă la 24 decembrie 1989 şi l-a declarat
―nul ab initio‖. Asta este formula la care s-a ajuns pe vremea lui
Gorbaciov. El era atunci liderul statului sovietic. Şi am avut onoarea
să-l cunosc pe secretarul său, pe domnul Aleksandrov. Am dezbătut
această problemă – de asta spun că timpul este cât se poate de scurt –
în 1991, la Chişinău. Atunci, acolo a fost o consfătuire internaţională a
istoricilor, au participat specialişti din vreo 20-30 de ţări, inclusiv din
Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Germania, România, Basarabia
şi altele, inclusiv trimişi ai Senatului de la Bucureşti, iar poziţia lor a
fost clară, a fost mai precis una, de condamnare şi respingere a pactului
Hitler-Stalin. Ce s-a întâmplat cu acest pact? În mod fals i se spune aici
―din 23 august‖. El a fost semnat în zorii zilei de 24 august 1939,
atunci când ministrul de externe al Germaniei, Ribbentrop, a venit la
Moscova şi, în prezenţa lui Stalin, Ribbentrop şi Molotov au semnat
pactul, în fapt un tratat de neagresiune reciprocă. Un tratat prin care
cele două puteri se angajau să nu poarte acţiuni ofensive una contra
celeilalte. Pactul ca pactul, dar, în acelaşi timp, Germania şi U.R.S.S.
au semnat un protocol secret şi, în esenţă, trimiterea este la acest
protocol secret, care însă nu este menţionat în Declaraţia comună.
Protocolul secret era o anexă a pactului, o anexă în patru puncte. În
două din cele patru articole se făceau trimiteri la Statele Baltice şi la
Polonia, iar art. 3 era cu referire la Basarabia, care nu era nominalizată,
dar se făcea vorbire de faptul că Germania se dezinteresa de …
interesul Rusiei pentru sud-estul Europei, în mod concret pentru anume
zone ale României. În lunile imediat următoare, în martie 1940,
Molotov a făcut paşi înainte, pentru a grăbi ―rezolvarea‖ problemei în
interesul U.R.S.S., iar în iunie 1940 a prezentat cele două note
ultimative, prin care ni se solicitau, sub ameninţarea cu recurgerea la
forţa armelor, cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei.
Cedarea acestor teritorii a consemnat nu numai sfârşitul României
Mari, dar a marcat dezastrul României.
Dacă astăzi ne aflăm în situaţia în care ne aflăm, începutul datează de
la acea notă, de la prima ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, a doua
succedându-i imediat, la 27 iunie 1940.
Chestiunea nu este chiar aşa de simplă. S-a schimbat brutal destinul nu
numai al unei ţări, dar, în acelaşi timp, s-au modificat destinele tuturor
ţărilor din zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, ―ările
Baltice şi Polonia, deopotrivă cu România.
Dar, în mod semnificativ, atunci când Sovietul Suprem U.R.S.S., la 31
august 1939, a ratificat pactul de neagresiune sovieto-german din 23
august 1939, dar protocolulanexă n-a fost şi nu putea fi luat în
consideraţie, pentru bunul motiv că el era – şi aşa trebuia să rămână
potrivit voinţei semnatarilor – strict secret. În acest fel, noi nu putem
decât să-i constatăm nulitatea din start, adică ab initio, după cum au
făcut-o şi sovieticii în timpul lui Gorbaciov. Or, noi acum, în 2003, ne
trezim să-l condamnă m! Este prea târziu şi este, oricum, prea puţin!
De ce? Pentru că, deşi protocolul secret este atins de nulitate, realităţile
cărora el le-a dat naştere sunt încă vii, efective, palpabile, ele încă se …
aplică, funcţionează…
Aceste realităţi trebuie anulate! Vreţi un acord cu cineva?
Condamnaţi protocolul secret şi pe semnatarii săi, dar înainte de orice
anulaţi acele realităţi care au rezultat direct din documentul pe care
tocmai îl repudiem categoric!
Constatăm însă că, în concepţia semnatarilor Declaraţiei din 4 iulie
2003, menţinem realităţile, condamnă m documentele şi, totuşi,
mergem înainte. Nu se poate aşa ceva! Şi, în plus, parcă inspirându-ne
din ceea ce s-a petrecut la Moscova în vremea lui Stalin, venim noi
astăzi şi declarăm că Declaraţia comună face şi nu face parte din tratat.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Suntem asiguraţi, în diverse declaraţii de presă, în expunerea de
motive, că nu face parte, dar în proiectul de lege această Declaraţie este
inclusă. Se merge în acelaşi sens ca în 1939, când Sovietul Suprem
stalinist n-a luat în consideraţie, din motivul expus, protocolul secret.
Aşa şi acum, repudierea documentului nu face parte din tratat, deşi noi
urmează s-o votăm ori să n-o votăm…
Doamnelor şi domnilor, ăsta este numai un capitol, pentru că
protocolul secret de la 23 august 1939 – repet, din 24 august, de fapt –
a rămas un model. Este, probabil, documentul cel mai oribil al întregii
istorii a secolului al XX-lea prin esenţa lui şi cel mai catastrofal din
punctul de vedere al consecinţelor sale imediate, el conducând direct la
declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939.
Dar, din punctul nostru de vedere, acum, după ce întreaga comunitate
internaţională a condamnat acest document, noi îl repunem în discuţie.
Ne declarăm dispuşi să-l condamnăm atunci când trebuia s-o fi făcut de
mult şi în chip real, încălcându-i hotărât consecinţele! …De altfel,
primii care l-au publicat, în 1948, au fost americanii, iar asta n-au
făcut-o cu gândul de a respecta odiosul târg Hitler-Stalin. Era un volum
editat de Departamentul de Stat al Statelor Unite. Şi atunci protocolul
secret a ieşit la iveală, de atunci avem textul complet al acestui
mizerabil protocol secret, prin care ţări ale Europei, independente,
suverane, au fost private brutal de libertate, ele trecând sub ―protecţia‖
Moscovei.
Dar, spuneam, acesta este un capitol minuscul, un capituleţ, în raport
cu un alt capitol pe care îl cuprinde Declaraţia comună şi cu care, în
nici un fel, noi nu putem fi de acord. Nu eu, ca istoric, dar, întrebaţi, vă
rog, poporul român dacă ar fi de acord s-şi condamne participarea
României la cel de-Al Doilea Război Mondial?!
Dar ce-a fost un acest război? A fost un război personal al cuiva, a fost
un război al altcuiva ori a fost o cruciadă pentru a cuceri Marea Uniune
Sovietică sau a fost un război provocat chiar de U.R.S.S.?!
Şi noi, astăzi, venim şi condamnăm războiul la care am fost siliţi să
participăm din vina U.R.S.S. Să-i ascultăm, vă rog, pe marii istorici ai
lumii, pe oamenii de stat de atunci ai României sau străini … cum s-au
pronunţat ei în această privinţă…, cum au văzut ei războiul din 1941-
1944? A fost incontestabil un război drept de la un capăt la altul, de la
22 iunie 1941 şi până la 23 august 1944. Nu a fost un război pentru
cştigarea unor teritorii străine. A fost un război pentru eliberarea
Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, a fost un război pentru drepturile
noastre istorice violate, dar, în acelaşi timp, doamnelor şi domnilor
senatori, a fost un război în care s-a avut în vedere şi un factor politic
de cel mai mare interes, şi asta v-o spun, de data aceasta, ca istoric.
Guvernul de la Bucureşti, în orice moment, a avut informaţii că la
Kremlin s-au pregătit – şi astăzi cunoaştem cu toţii acest lucru, pentru
că s-au publicat documentele – deci în orice clipă, de la 1941 la 1944,
în laboratoarele roşii de la Kremlin s-au preparat nucleele viitoarelor
cabinete comuniste de la Bucureşti, Varşovia, Sofia.
Era vorba de un război şi ideologic, nu purtat, aşa cum se mai afirmă,
―de florile mărului‖. Nu. Era vorba de distrugerea în perspectivă a
duşmanului, la urma-urmelor de ce ne place acum atât de mult –
distrugerea comunismului.
A! Faptul că România s-a aflat alături de Germania, dar asta e cu totul
altceva! Dar să nu uităm, până la 1939, până la 1 septembrie 1939,
când a început Al Doilea Război Mondial, alături de Germania cine s-a
mai aflat?
Domnul Adrian Păunescu (din sală ):
Rusia.
Domnul Gheorghe Buzatu:
S-a aflat Rusia, da, în ultimă instanţă, dar înainte s-a aflat Anglia… s-a
aflat Franţa… Şi Statele Unite au făcut demersuri în acest sens. Şi,
astăzi, vedem că dintre toate marile puteri rămâne singur statul român
vinovat pentru această alianţă. Adolf Hitler a devenit un aliat de ocazie
pentru noi. Nu o spune Gheorghe Buzatu, devenit senator azi. Cei mai
mari istorici ai Germaniei de după 1945 au demonstrat acest lucru.
Menţionez un nume:
Andreas Hillgruber, care a făcut şcoală în istoriografia europeană
postbelică. El vorbea de o alianţă de moment, de faptul că a fost un
război paralel al României cu acela al Germaniei. Că în propaganda de
război a Uniunii Sovietice România a fost, din motive … de
p. 27
propagandă, pusă mereu în aceeaşi balanţă cu Germania, asta este cu
totul altceva. Că în propaganda de război a Statelor Unite şi a Marii
Britanii a fost introdusă tot aici, şi asta este altceva. De înţeles pentru
scopurile de atunci de război, dar care nu-s acceptabile în prezent.
Astăzi, după 60 de ani, a face această confuzie este de nepermis.
De ce? A fost un război pe care România l-a purtat până la limitele
extreme. Până unde a condus-o forţa armelor. Mareşalul Antonescu,
care s-a aflat atunci la conducere şi care a avut aprobarea forţelor
politice de la Bucureşti, cel puţin până la atingerea Nistrului, a explicat
că nu el, nu România puteau să determine, în momentul X sau Y, clipa
în care părăsea războiul şi dicta armatei: ―Băieţi, mergem acasă, ne-am
atins idealurile‖. Războiul era planetar, şi nu unei ţări ca România, nu
unei puteri mici sau foarte mici i se permitea, i se putea îngădui să
decidă momentul în care se retrăgea ori stopa războiul.
Dar faptul că Războiul din Răsărit era unul drept a fost recunoscut
chiar de Uniunea Sovietică pentru că, în ultima întrevedere pe care
ministrul nostru de atunci la Moscova, Grigore Gafencu, a avut-o cu
Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., la 24 iunie, după ce
începuse războiul, s-au dat unele explicaţii. Deci, la 24 iunie 1941,
Molotov, într-un mod indirect, şi-a exprimat regretele pentru cele
petrecute, iar Gafencu i-a reproşat în acest fel: ―În acest război,
dumneavoastră ne-aţi introdus pentru că, prin pretenţiile nesăbuite pe
care le-aţi avansat anul trecut, iată, ne-aţi determinat să fim aici, alături
de Germania‖. Şi când făcea Gafencu acest lucru? Atunci când
U.R.S.S. nu ştia, la 24 iunie 1941, vă spun cu siguranţă că Moscova nu
îndrăznea măcar a întrezări în vreun fel victoria în Al Doilea Război
Mondial, nici măcar ca luminiţa de la capătul tunelului, pentru că era o
imposibilitate. Cu o armată în stadiul în care o adusese Stalin înainte de
1941, atunci când decapitase conducerea armatei roşii … care devenise
totalmente nepregătită …
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Domnul senator, vă rog să concluzionaţi…
Noi discutăm despre tratat…. Dumneavoastră, de o jumătate de oră, de
fapt, exact de 37 minute, aţi început să ne povestiţi războiul…
Domnul Gheorghe Buzatu:
… Vă prinde bine această poveste … Dar discutam despre Tratatul din
4 iulie cu trimitere la Războiul din Răsărit…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Aţi început să ne povestiţi războiul. Vă rog să vă referiţi la tratat….
Domnul Gheorghe Buzatu:
Sunt bune şi poveştile, aţi văzut şi la regulament, domnule
preşedinte… Din când în când e bine să mai auzim şi poveşti…, dar
adevărate…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Daţi-ne posibilitatea ca, peste o lună, ca peste un an, să citim toate
aceste lucruri din cartea dumneavoastră…
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nu, cărţile sunt deja scrise şi ele de mult trebuiau citite, oricum înainte
de-a se fi semnat documentele la Moscova, nu acuma…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Din punctul dumneavoastră de vedere…
Domnul Gheorghe Buzatu:
Păi, asta este surprinderea mare. Că toate aceste chestiuni, care sunt
spre cunoştinţă generală, au fost demult rezolvate, rezultatele nu au fost
publicate în primul rând de istoricii români, pentru că la noi nu a fost
posibil, o bună perioadă, să fie tratate asemenea aspecte, ci de istoricii
străini. Şi aici, istoricii britanici, americani şi germani sunt în frunte.
Şi, iată, eu cred că era de datoria diplomaţilor noştri să cunoască aceste
aspecte, să fi devenit specialişti în materie. Nu se poate aborda, trata şi
rezolva trecutul în asemenea termeni, condamnând Pactul, precum şi
participarea României la Al Doilea Război Mondial, de partea
Germaniei hitleriste, din momentul în care recunoaştem că a fost un
război drept şi paralel al României în 1941-1944. O spun rezultatele
cercetărilor istorice cele mai serioase. Nu este posibil să vină
diplomatul, să vină omul politic, după aceea… ca să anuleze
concluziile oamenilor de ştiinţă…
Mai cunoaştem asemenea epoci şi consecinţele lor…
Diplomaţii nu pot să-şi însuşească anumite puncte de vedere, altele
decât cel ce exprimă Adevărul.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
Federaţia Rusă şi România îşi exprimă hotărârea de a depăşi
imoştenirea negativă‖ a trecutului. Păi, aceşti termeni înseamnă că
această moştenire negativă a trecutului este, funcţionează. Cum depşim
aceste aspecte negative, dacă nu privim adevărul în faţă? Ruşii ştiu cel
mai bine unde au greşit faţă de noi. Ar fi foarte curios să o faceţi, aşa,
pe detectivii şi să pătrundeţi în arhivele ruseşti de acum, unde
directivele descoperite sunt foarte clare, aşa cum au fost şi în trecut. Pe
aceste probleme ale Basarabiei, Bucovinei şi, în ansamblu, ale
României, vă asigur că ruşii, în arhivele lor, doar schimbă dosarele de
la un raft la altul, dar concepţia lor în ceea ce ne priveşte, nicidecum.
De aceea, sunt convins că ei, în sinea lor, sunt mulţumiţi, ne privesc cu
bucurie autosatisfacţia noastră, şi-i înţeleg, pot să spun că-i felicit,
pentru că evident este izbânda lor diplomatică, au inclus în Declaraţie
această prevedere. Da, din punctul lor de vedere, este un succes
diplomatic a sili România, după 60 de ani, nu s-şi ceară scuze, dar să
condamne un război drept şi popular, Războiul din Răsărit, purtat de
poporul român întreg.
La procesul său, din 1946, Ion Antonescu s-a exprimat în sensul că,
atunci când s-au făcut două plebiscite, nu spun referendum, pentru că
este prea aproape de noi, s-a găsit un grup de nebuni, de vreo 5 000 de
comunişti, care, atât şi nimic mai mult, au votat contra războiului. În
rest, a fost epopeea poporului român în secolul al XX-lea. A fost ca în
vremurile antice. Un nou Anabasis pentru noi. Marin Preda se gândea
că uneori e nevoie de aşa ceva pentru un popor. La urma-urmei, sunt
războaie care sunt echivalente cu marile revoluţii.
Din sală:
Teoria războiului…
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nu este nici o teorie… Este teoria realităţii…
Este nevoie ca un popor să dea dovadă de acest spirit de luptă. Şi
românii l-au exersat de la 1941 la 1944. Voi reveni la această
problemă, dar …
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă rog, uitaţi-vă, cu cât entuziasm au primit această veste colegii…
Domnul Gheorghe Buzatu:
Dar Declaraţia mai intră într-o chestiune, într-un domeniu care chiar că
ne doare pe toţi. Este Tezaurul românesc de la Moscova. Ce este acest
tezaur? Cum de ne îngăduim să renunţăm atât de uşor la el, să amânăm
rezolvarea situaţiei sale sine die, pentru că această Comisie care se va
forma, care trebuie să studieze arhivele etc., etc. nu va ajunge la nici un
rezultat. Asta o spun pentru stenogramă, ca să rămână scris, pentru
confruntarea cu rezultatele ce se vor constata peste 5 ani sau peste 10 şi
20 de ani!
Vasăzică, România a ajuns astăzi, când se află în situaţia de a avea
nevoie de dolari, să renunţe aşa, cu mare largheţe, la un fond de aur
care a fost bine constituit, a fost trimis la Moscova în 1917, cu o
destinaţie bine ştiută, am avut asigurări din partea Angliei şi a Franţei
că vor interveni pentru a se rezolva problema, iar, astăzi, noi admitem
că chestiunea tezaurului trebuie lăsată în seama unei comisii.
Doamnelor şi domnilor,
Încercaţi să mergeţi la Moscova. Eu m-am dus de unul singur. Am fost
trimis de Academia Română.
Domnul senator Prisăcaru ştie. Eram cercetător. Şoarece de arhivă,
cum se spune… Dar, revin, încercaţi să mergeţi la Moscova într-o
delegaţie oficială, şi prima întrebare care vi se va pune: ―Dumneata nu
vii după tezaur‖?! Nu, domnilor. Nu mă interesa tezaurul. Deşi am
găsit documente şi despre tezaur. Or, cine poate crede că în viitor ruşii
se vor ţine de cuvânt şi, atunci când va sosi la Moscova delegaţia
oamenilor de ştiinţă români, a politicienilor, economiştilor etc., etc., i
se pune totul la dispoziţie. Nicidecum!
Pot să precizez că ei cunosc cu precizie unde se află şi ce mai
reprezintă tezaurul nostru de acolo. Când a fost vorba, de la Kremlin s-
a şi dat un semnal în 1935, după ce Titulescu a semnat cu Litvinov
restabilirea relaţiilor diplomatice în 1934, s-a dat un ucaz ca să ni se
dea ceva înapoi şi, imediat, s-a descoperit tezaurul.
Au ştiut unde-i era locul. Şi ni s-au dat atunci manuscrise ale
Academiei Române, cărţi vechi, ni s-au dat tablouri, Grigorescu etc.,
etc.
p. 28
În 1956, când s-au primit la Moscova alte semnale, se păstrează aici la
Arhivele Statului din Bucureşti scrisoarea lui Hruşciov către
Gheorghiu-Dej, imediat au găsit o altă parte din tezaur (Cloşca cu puii
de aur etc., etc.) şi delegaţia română trimisă acolo, compusă din Tudor
Arghezi, George Oprescu, cunoscutul istoric al artei româneşti, şi alţii,
imediat au primit materiale … Ba, la întoarcere, ei au făcut un cărţoi
cuprinzând povestea tezaurului restituit parţial.
Şi apoi, periodic, informaţiile lor despre tezaur tot dispar.
Ele se pierd… Şi acuma, vasăzică, delegaţia română se prezintă la
Moscova şi i se promite că în viitor trebuie să vină alţi specialişti ca să
studieze tezaurul. Dar în alte cazuri cum au făcut?
Este cazul să privim şi alăturea ce atitudine au avut sovieticii faţă de
Tezaurul Republicii Spaniole luat în 1936? Cum au procedat Puterile
Occidentale cu Tezaurul statelor ocupate de Germania – ―ările Baltice,
Polonia, care au fost depuse în Occident? Sau cum a procedat România
cu o parte din Tezaurul polonez, pe care l-a restituit cu bunăvoinţă în
1947? Iar când e vorba să ne referim la regimul care ne este rezervat
nouă, totul devine o nebuloasă.
Ni se dau explicaţii, unele sunt fantastice, că în timpul N.E.P.-ului
Vladimir Ilici Lenin ar fi dictat folosirea tezaurului nostru, că în
vremea celui de-Al Doilea Război Mondial tezaurul ar fi fost luat de la
Kremlin şi trimis undeva pe Volga şi mai departe în interiorul
U.R.S.S.-ului.
Este fals, căci în 1965, în cursul primei vizite de stat pe care a făcut-o
Nicolae Ceauşescu la Moscova, la 3-9 septembrie 1965, Brejnev şi
ceilalţi au declarat că ştiau ce era cu tezaurul, deşi în primele zile ale
conversaţiilor tăgăduiseră acest lucru.
Deci, dacă se ştia la 1965, ce revoluţie, ce faptă măreaţă, ce răsturnare
s-a mai produs între timp la Moscova, ca să fi intervenit din nou
pierderea urmelor tezaurului, un tezaur precum cel al României.
Valoarea tezaurului nostru, la urma urmei, este simbolică – circa 1,1
miliarde de dolari, la preţul actual, reprezentând contravaloarea
stocului metalic necesar emisiunii Băncii Naţionale a României la 1914
sau la 1916 (314,5 milioane lei aur)… Dar sunt multe de corectat la
cifre, dacă luăm în calcul celelalte valori expediate în 1917 la Moscova
pentru a le salva în faţa ocupaţiei inamicilor de atunci – Germania şi
aliaţii ei…
Dar, zic, un asemenea tezaur reprezintă pentru cel care l-a cedat, pentru
România, şi pentru cel care l-a primit, o valoare simbolică şi una
materială, distincte.
Dacă tezaurul este întreg, este tezaurul nostru; dacă tezaurul nu mai
este aşa cum ne îngăduim să credem, el nu mai este tezaurul, şi putem
spune că, într-adevăr, bieţii de ruşi nu mai au ce să ne restituie pentru
că, şi pentru ei, numai integral fiind tezarul mai prezintă vreo
semnificaţie. Dacă o piesă de acolo lipseşte, pentru că noi avem pentru
toate piesele rămase acolo ori retrocedate la 1935 şi 1956, tabelele cu
inventarul complet pentru toate piesele, până la ultimul inel al Reginei
Maria, deci, dacă o piesă lipseşte de acolo, tezaurul nu mai este al
nostru, cel original, astfel că putem spune, aşa cum au făcut şi
semnatarii din 4 iulie 2003, că să lăsăm lucrurile în seama viitoarei
comisii.
Ce rost au aceste prevederi din Declaraţia comună în acest tratat care-şi
propune raporturi normale între două state, între o putere şi o ţară mai
mică, între două ţări care nici măcar nu mai sunt vecine, dar vedeţi
dumneavoastră, România rămâne în sfera de interese a Rusiei.
Cei mai de seamă savanţi au exprimat cândva în ce ar consta blestemul
poziţiei geopolitice a României de 300 de ani încoace. Care ar fi
acesta? Ei, românii, se spune ―sunt prea aproape de Rusia şi prea
departe de Dumnezeu‖.
În această situaţie – putem şi ofta… – dar ne putem gândi, dacă un
document, precum acesta, se poate semna oricând, decât atunci când
România a ajuns destul de puternică, când a ajuns ea însăşi şi când nu i
se sugerează de ici de colo că e cazul s-şi reglementeze raporturile cu
Rusia.
Cândva, la 1996-1997, circulau zvonuri că trebuia să ajungem la
înţelegere cu Ucraina, s-a semnat tratatul, tot istoric şi acela; acum cu
Rusia; problema este cine va urma?
Dacă urmăm în această cadenţă, şi asta o spun tot pentru stenogramă,
vom ajunge peste ani şi ani să ni se sugereze ca Bucureştii să semneze
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
asemenea tratate şi cu Oltenia şi cu Muntenia, şi cu Dobrogea, pentru
că ne stă bine să fim în relaţii bune cu toţi vecinii.
Doamnelor şi domnilor …
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă rog să nu încheiaţi, că mai avem zece minute până la epuizarea
ordinii de zi.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Să ştiţi că abia de data aceasta intru în materia adevărată! (Aplauze.)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Ne bucurăm! Aveţi cuvântul.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Domnule preşedinte,
Eu vă mulţumesc că mă mai întrerupeţi pentru că îmi daţi câte o şansă,
cât de cât, întrucât a venit iarna, sunt puţin răguşit, iar dumneavoastră
îmi îngăduiţi să-mi iau mici pauze…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Eram îngrijorat.
Domnul Gheorghe Buzatu:
… Totuşi, istoria merge înainte, indiferent de grijile dumneavoastră.
Mă gândesc cu mare plăcere că, spre exemplu, joi, când va continua
discuţia la acest tratat, voi fi eu preşedinte de şedinţă…
Domnul Ghiorghi Prisăcaru:
Nu mai e şedinţă joi.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nu mai este joi? S-a desfiinţat şi asta? Joia cealaltă, atunci, oricum la o
şedinţă viitoare, dumneavoastră veţi fi aici şi o să vedeţi că eu nu o să
vă întrerup, vă voi îndemna să spuneţi tot ce ştiţi. (Sala se amuză.)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Îmi cer scuze dacă vi se pare că v-am întrerupt, dar, indiferent de
scaunul pe care-l voi ocupa în Senat, voi manifesta acelaşi respect faţă
de dumneavoastră.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nici nu m-am îndoit vreodată, domnule preşedinte.
Deci merită România asemenea Declaraţie comună?
Din sală:
Da!
Domnul Gheorghe Buzatu:
Dumneavoastră, pentru că sunteţi cu ―Da‖-ul, o să votaţi Declaraţia. În
ceea ce ne priveşte, noi vom avea nişte rezerve care se vor exprima la
vot şi probabil că acest lucru nu va mai întârzia mult, deoarece domnul
preşedinte crede că este cazul să mă opresc aici. Multe aspecte, în felul
acesta, rămân în afara atenţiei noastre.
Îmi pare rău, nu sunt economist, nu sunt finanţist să intru în esenţa, în
fondul problemelor care sunt atinse prin tratatul propriu-zis, dar
chestiunea stă în felul următor pentru mine ca unul ce vine din tagma
istoricilor: avem noi în continuare capacitatea să răspundem tuturor
proiectelor pe care Rusia ni le oferă pe plan economic şi financiar, ori
rămânem asemenea unui şoricel care zgândărim un elefant şi, atunci
când trecem podul, îi suflăm în ureche să fie atent cât de mult tremură
podul pe care tocmai trecem?
Avem noi deschiderea necesară ca să răspundem ofertelor lor?
Tare mi-e teamă că nu!
Rusia a fost şi a rămas aceeaşi – un imperiu. Cu ce oferte deschidem
noi poarta spre Răsărit pentru a crede că acest tratat – în acest domeniu,
în această direcţie în care suntem trimişi pe linie economică, ştiinţifică,
financiară – are şanse extraordinare?
Deocamdată, la noi diplomaţia este orientată când spre Est, când spre
Vest. Când se orientează într-o direcţie, se închide poarta cealaltă, când
deschidem poarta cealaltă am trântit-o în nas pe cea din spate …
Or aceasta nu este o diplomaţie.
Un imperiu, doamnelor şi domnilor, are o existenţă maximă de
strălucire, mă refer, potrivit specialiştilor, de 250-300 de ani.
De ce să nu avem în vedere şi un asemenea element, când e vorba de a
privi la viitor.
Din sală:
Ideea…
Domnul Gheorghe Buzatu:
Nu e vorba de idee, ne referim la cei care au trecut şi ne gândim la ce
va fi în sau cu Rusia peste 20-30 de ani. Merita să-i facem noi
p. 29
asemenea concesii, să venim cu această Declaraţie comună care este
plină de falsuri istorice, care este plină de neadevăruri flagrante, din
punctul de vedere al poporului român, care, repet, acest popor a făcut
Războiul din Răsărit? L-a pierdut! A pierdut, prima dată, războiul în
1944-1944, iar, în 1989-1990, l-a pierdut a doua oară o dată cu
―războiul rece‖, şi este silit, este obligat în continuare să suporte toate
tragediile unei bătălii în care a fost atras fără voia sa şi împotriva
intereselor sale.
Cât timp România va mai urma această politică de a reprezenta prea
mult interesele altora şi nu interesele proprii? Faţă de Rusia trebuie să
urmăm exemplul Poloniei. Numai atunci când putem să exprimăm cu
adevărat interesele acestui popor, voinţa sa, trecutul său, planurile lui
de viitor, putem îndrăzni să semnăm un asemenea document care să ne
reprezinte pentru că altfel, ştiţi, se întâmplă, ceea ce s-a petrecut în
1940.
Molotov în memoriile sale, în mod cât se poate de semnificativ, a
considerat util să insereze şi această apreciere, cam în aceşti termeni:
―Acum adresăm ultimatumul României pentru că sunt convins că ei,
românii, nu vor lupta pentru apărarea Basarabiei şi Bucovinei…‖ Şi,
mă întreb, dacă ceea ce s-a petrecut atunci nu se repetă acum.
În acest moment, semnăm tratatul, pentru că, în mod sigur, România
trebuie s-şi asigure acest florilegiu de tratate de care are nevoile pentru
intrarea în Europa… (Discuţii în sală.)
Iarăşi mă întrerupeţi?
Dar să ştiţi că cu cât mă duceţi mai departe, eu caştig convingerea că
discuţia merită aprofundată…
Vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor senatori.
Sunt multe de spus aici, eu cred că data viitoare o să fiu mai în formă,
dar acum exprim punctul de vedere al Partidului România Mare, care
în mod conclusiv este cel pe care l-am exprimat deja.
Noi vom vota, dar, din raţiunile expuse, dintre care eu am prezentat
aici – cu întreruperi destul de dese, dar toate au fost … binevoitoare –
numai câteva, noi, aşadar, vom vota împotriva acestui proiect de lege
pentru ratificarea Tratatului din 4 iulie 2003 căruia i s-a anexat
Declaraţia asupra căreia am insistat.
Puteam să spun asta, nu-i aşa, de la început? Dar a fost frumos şi aşa,
pentru că aşa este la război…
Eu vă doresc succes dumneavoastră urmând să vă vedeţi îndeplinite
toate obiectivele pe care vi le-aţi propus prin semnarea acestor
documente, dintre care, însă, unul nu este normal să fie făcut cadou
poporului român, pentru că el este defăimător, este ruşinos pentru
poporul român … Am în seamă această Declaraţie comună a
miniştrilor afacerilor externe ai României şi Federaţiei Ruse.
Îmi pare rău pentru dumneavoastră, căci Istoria mă va confirma.
Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)
Din sală:
Procedură!
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Înainte de procedură, dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine că trebuie
să faceţi referire la un anumit text din regulament în baza căruia doriţi
să ridicaţi o problemă în plen.
Deocamdată nu mi-am permis să-l întrerup pe domnul senator
Gheorghe Buzatu, care a depşit cu 25 de minute programul afectat
dezbaterilor legislative, dar apreciind că problema este extrem de
importantă şi este corect ca reprezentanţii tuturor grupurilor
parlamentare s-şi exprime poziţiile în aceeaşi şedinţă, propun plenului
Senatului continuarea dezbaterilor până la epuizarea ordinii de zi.
Vă rog să vă pronunţaţi prin vot.
Vă rog să votaţi.
Sper că vor vota toţi colegii prezenţi în sală.
Cu 80 de voturi pentru, 31 de voturi împotrivă şi o abţinere,
prelungirea programului de lucru până la epuizarea ordinii de zi a fost
aprobată de plenul Senatului.
Vă rog, domnul senator Mihai Lupoi, aţi solicitat o problemă de
procedură? Aveţi cuvântul. Renunţaţi? Dacă aveţi o problemă de
procedură…(Discuţii)
Din sală:
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Istorie
Era vorba că expirase termenul acordat acestei şedinţe. Cerem
amânarea dezbaterilor.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Deci nu-mi puteam permite să-l întrerup pe domnul profesor. L-am
rugat doar să concentreze şi să limiteze discuţia, dar cum să-l întrerup
la jumătate? Mulţumesc.
Invit reprezentantul Grupului Partidului Naţional Liberal la discuţii.
Are cuvântul domnul senator Mircea Ionescu Quintus.
Domnul Mircea Ionescu-Quintus:
Domnule preşedinte,
Domnule ministru,
(…)
Autorizat de conducerea Partidului Naţional Liberal, care-şi păstrează
cuvântul, grupul nostru parlamentar susţine şi va vota proiectul de
Lege pentru ratificarea Tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de
colaborare dintre România şi Federaţia Rusă.
Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator. Îi consult pe colegii din Grupul
parlamentar al Partidului Democrat dacă doresc să intervină. Nu. Din
partea Grupului parlamentar U.D.M.R., domnul senator Puskás.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Puskás Valentin Zoltán:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimate domnule ministru,
Distins Senat,
Am ascultat şi noi cu interes expunerea istorică, dar deviza noastră este
―cunoscându-ne trecutul, trebuie să privim spre viitor‖. Or, viitorul
României va fi asigurat numai în cazul în care ne încadrăm în curentul
existent în prezent. În relaţiile noastre internaţionale trebuie să avem o
relaţie de colaborare, în special cu ţările vecine, dar şi cu ţările din
fosta Uniune Sovietică şi cu actuala Federaţie Rusă.
Din acest punct de vedere, noi considerăm că semnarea Tratatului
privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia
Rusă este un pas important în normalizarea acestor relaţii şi că numai
prin ratificarea acestui tratat putem face paşii următori în relaţiile
noastre cu Federaţia Rusă, dar şi în relaţiile noastre cu Uniunea
Europeană.
Am avut ocazia să fac parte din delegaţia României, condusă de
domnul Preşedinte Ion Iliescu, care a participat la semnarea acestui
tratat, la 4 iulie 2003, la Moscova şi, dintre multiplele discuţii,
argumente şi contraargumente, eu am reţinut doar pe cele referitoare la
tradiţiile noastre de colaborare economică. Avem tradiţii bune în acest
domeniu şi avem nevoie de continuarea acestor tradiţii economice.
Toată lumea cunoaşte faptul că şi România are nevoie de exportul
gazelor naturale şi al altor agenţi şi purtători de energie din Federaţia
Rusă, dar şi noi avem nevoie de uriaşa piaţă rusească unde, cândva, am
fost prezenţi cu foarte multe produse, începând cu mobile, cu textile,
încălţăminte, tricotaje, alimente şi aşa mai departe, iar chiar acolo
domnul preşedinte Putin a amintit că trebuie să revenim la normalitate
şi în acest domeniu şi aceste produse româneşti trebuie să fie prezente
din ce în ce mai mult pe piaţa rusească. Iar această prezenţă a
produselor româneşti pe piaţa din Rusia va însemna noi locuri de
muncă, va însemna rezolvarea unor probleme sociale, va însemna şi o
creştere economică din ţara noastră.
Din acest punct de vedere, grupul nostru parlamentar, U.D.M.R.-ul,
susţine şi va vota ratificarea acestui tratat, cu gândul spre viitor.
Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator. Şi-au exprimat toate grupurile
parlamentare… Am înţeles că a solicitat cuvântul şi domnul senator
Sergiu Nicolaescu, da? Renunţaţi?
Mulţumesc.
Domnule ministru, dacă apreciaţi necesar să interveniţi în urma
discuţiilor purtate în Senat?
Domnul Mircea Geoană:
Foarte pe scurt.
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă rog.
p. 30
Domnul Mircea Geoană:
Eu aş vrea să mulţumesc pentru această dezbatere interesantă, să vă
reamintesc că această discuţie, pe aceste texte, a fost parte dintr-o
dezbatere politică pe care Preşedintele României a avut-o la Palatul
Cotroceni cu toţi liderii partidelor parlamentare, inclusiv cu
participarea preşedintelui Partidului România Mare, la care aceste
argumente, aceste texte au fost prezentate şi am avut acceptul unanim
al liderilor partidelor parlamentare, la acea dată. Evident e o dezbatere
politică, e o dezbatere care are conotaţii din trecut, care sunt încă
dureroase pentru noi, dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu
toţii este: ce se întâmplă astăzi şi mâine cu interesul naţional
românesc? România este astăzi nu un aliat de ocazie al Occidentului,
avem o ocazie să devenim o ţară respectată, europeană, mai influentă şi
mai puternică, inclusiv mai atractivă în relaţia cu vecinii noştri de la
Răsărit şi credem că o relaţie modernă şi dezinhibată cu Federaţia Rusă
este în interesul acestui moment al istoriei României. Credem că
deblocarea relaţiei politice va avea consecinţe importante nu numai în
plan economic şi comercial, dar inclusiv în depşirea unor inhibiţii şi
rezerve ale părţii ruse cu privire la discuţia vizavi de tezaur şi credem
că, în perioada următoare, constituirea acestei comisii, convenite la
nivelul miniştrilor de externe, care se află pe agenda noastră
diplomatică, va permite o discuţie serioasă, sperăm noi, cu consecinţe
şi cu privire la acest subiect.
Nu aş vrea să intru într-o dezbatere polemică vizavi de Al Doilea
Război Mondial, de alianţa noastră cu Germania nazistă sau de alte
subiecte care au fost ridicate aici. Eu vreau să vă spun că sunt
încrezător în faptul că o Românie ancorată în Occident, de acum,
pentru un lung ciclu istoric de pace, dezvoltare şi stabilitate are nevoie,
ca parte a Occidentului, de o relaţie bună cu Federaţia Rusă. Aceasta
este o cheie, inclusiv pentru alte interese ale României, inclusiv în
raport cu ţările imediat vecine nouă la Răsărit.
Acesta a fost spiritul care a animat diplomaţia noastră în convenirea
acestui text. Evident că vom fi extrem de vigilenţi pentru ca ceea ce am
convenit să se şi îndeplinească.
De aceea, eu consider că este un document oportun, care serveşte
interesului României în această etapă, ca membru iminent al NATO şi
ca membru al Uniunii Europene în perioada imediată de timp. Aş dori,
încă o dată, să spun, în numele Guvernului, că apreciem dezbaterea de
aici, din Senat, şi apreciem şi maniera în care liderii formaţiunilor
parlamentare în perioada precedentă au abordat acest subiect.
Domnul Mihai Ungheanu (de la masa prezidiului):
Nu ne daţi note, vă rugăm!
Domnul Dumitru Petru Pop (din sală):
Încă o victorie ca asta şi suntem terminaţi!
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Da, vă mulţumesc, domnule ministru.
Mulţumesc tuturor colegilor care au intervenit în numele grupurilor
parlamentare. Având în vedere că raportul comisiei este favorabil şi
lipsit de amendamente, supun, printr-un singur vot, atât raportul
comisiei, cât şi proiectul de lege, în ansamblu.
Vă rog să votaţi.
Rog colegii să voteze.
Cu 84 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă şi nici o abţinere,
raportul Comisiei pentru politică externă şi proiectul de lege în
ansamblu au fost aprobate. (Aplauze.)
Domnul Ion Solcanu (din sală):
O listă!
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
În numele grupurilor parlamentare, vă rog să scoateţi o listă.
Vă mulţumesc, stimaţi colegi.
Programul legislativ al acestei zile s-a terminat.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Nicolae Ceauşescu şi mareşalul Ion
Antonescu
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu - Iaşi
Dacă n-ar fi fost în esenţa lor tragică, faptele relatate ar fi pline
de farmec … Şi cum să nu fie astfel, când luăm cunoştinţă de
destinul într-adevăr fericit al unui document fundamental dintre
cele purtând semnătura unui personaj istoric, l-am numit pe
Mareşalul Ion Antonescu, desemnat categoric de opinia publică
naţională în urmă cu vreo cinci ani pe prima poziţie în topul
MARILOR ROMÂNI din toate timpurile, iar integrarea
documentului în desfăşurările istorice îl plasează într-un moment
decisiv al participării României la cel de-al doilea război mondial –
lovitura de stat de la 23 august 1944. Nu revenim asupra
evenimentului, studiat în profunzime şi larg comentat de istoricii
români şi străini, dar nu numai de ei[1], desfăşurările fiind de-
acum binecunoscute în globalitate – premise, declanşare,
desfăşurare şi consecinţe, imediate ori îndepărtate, suportate şi în
prezent[2].
ste motivul pentru care nu revenim cu detalii în privinţa faptelor
non a salvării sale PENTRU ISTORIE. Iar aceasta în condiţiile în
care, în ziua următoare compunerii lor, Însemnările din celulă s-au
pierdut în urma bombardamentului aerian german asupra Palatului
Regal din Bucureşti, în contextul represiunilor ordonate de Adolf Hitler
drept răspuns la destituirea regimului antonescian pro-german şi la
schimbarea poziţiei României în Războiul Mondial din 1939-1945.
Numai în chip miraculos, tot atunci, deci la 24 august 1944,
documentul dispărut printre dărâmături a fost descoperit de căpitanul
Gheorghe Teodorescu, din corpul de gardă al Palatului Regal, iar
acesta, după mai mult de 35 de ani, mai precis la 20 mai 1980, l-a
prezentat lui N. Ceauşescu, chemat să aprecieze „asupra valorii politice
şi istorice‖. Apreciind în mod just valoarea excepţională a Însemnărilor
din celulă, N. Ceauşescu le-a depus spre păstrare în fondurile centrale
ale Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti, ele având să fie
valorificate prin publicare după evenimentele din 1989, începând din
1991.
Ceausescu vroia sa-i ridice o statuie lui Antonescu
N. Ceauşescu nu a fost un admirator al Mareşalului Ion Antonescu.
Nici nu avea cum. Sub regimul Antonescu, N. Ceauşescu, comunist
declarat şi recunoscut, s-a aflat în detenţie la Jilava, Caransebeş sau Tg.
Jiu, iar documentele de care dispunem l-au înregistrat consecvent între
opozanţii de frunte ai regimului[3]. După 1944-45, N. Ceauşescu, ca
membru activ al conducerii superioare a UTC şi, apoi, a PCR, a avut
un rol proeminent, fiind în continuă ascensiune, până la ocuparea
poziţiilor supreme pe linie de partid şi de stat, în 1965-1967. Fiind
investit în martie 1974 Preşedinte al României, N. Ceauşescu nu a
ignorat la un moment dat, către sfârşitul anilor ’80, pe atunci când era
preocupat de finisarea proiectului Casei Poporului, ca pe splaiul

E survenite, limitându-ne a preciza că, în seara de 23 august 1944,

la câteva ore după ce au fost arestaţi în faimosul „Salon galben‖
al Casei Albe din spatele Palatului Regal din Bucureşti, Mareşalul
Antonescu şi Mihai Antonescu, aflaţi închişi sub pază în safe-ul de la
dâmboviţean al construcţiei faraonice să se ridice un impozant
monument[4] – acela al Mareşalului Ion Antonescu!

etaj al clădirii, au reuşit să-şi facă unele însemnări, cu acordul

militarilor de gardă. Toate notele olografe ale prizonierilor au ajuns,
fără dificultate, se înţelege, în mâinile puciştilor. Cu o singură excepţie,
remarcabilă: ex-mareşalul a avut inspiraţia de a aşterne pe hârtie
împrejurările şi consideraţiile pe marginea celor survenite, în orele
imediat precedente, în „Salonul galben‖.

Din câte cunoaştem, relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul

decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori
principali, liderii regimului doborât, nu numai că sub raport cronologic
conţinea primele impresii asupra celor petrecute (care ulterior nu mai
aveau cum şi de ce să fie modificate), dar excela – funcţionând
primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei‖! – la capitolul
probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei‖, în mod sigur, va înfrunta cu
succes scurgerea nemiloasă a timpului …

Ceea ce ne oferă un nou şi temeinic argument pentru situarea

Mareşalului Antonescu nu atât între actorii de primă mărime ai
Istoriei, ci deopotrivă între observatorii ei exemplari! Şi care, în
privinţa faptelor la care au participat ori le-a provocat, au ştiut să
„vadă” şi să „transmită”!…

Un document descoperit în chip miraculos şi ajuns în mâinile lui

Ceauşescu

Aşa după cum se poate constata, textul Mareşalului Antonescu era

adresat Istoriei, chemată „să judece”, fiind semnat, datat – 23 august
1944 şi localizat – scris în celulă. Ţinând seama de consecinţele
interne catastrofale ale actului din 1944, prăbuşirea ţării şi ocupaţia
militară barbară a Armatei Roşii, considerăm că dispariţia
documentului original, în condiţiile specifice momentelor din august
1944, a reprezentat implicit, în chip cu totul curios, condiţia sine qua

p. 31 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Istorie
Nu vom încheia acest capitol, fără a ne referi la cazul romanului
Delirul.
După cum se ştie, un „caz‖ devenit celebru, intervenit într-un moment
când N. Ceauşescu se afla încă – orice s-ar zice – pe culmile afirmării
sale politice interne şi internaţionale. Celebritatea şi-a avut originile în
multiple motive: Autorul romanului era Marin Preda, unul dintre
marii prozatori români, iar eroul operei nu era altul decât Mareşalul
Ion Antonescu. În momentul apariţiei Delirului (1975), Mareşalul era
încă, după exact trei decenii de la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial (?!), un nume interzis în România, iar cartea lui Marin Preda
s-a bucurat rapid de două ediţii (ianuarie şi august 1975), difuzate într-
un tiraj impresionant. Faptul a provocat nelinişte, în anume cercuri
intelectualiste de la Bucureşti, obişnuite după 1944-1945 cu pagini
literare penibile consacrate lui Ion Antonescu, precum pseudo-
romanele fabricate de I. Ludo ş.a., în URSS ori în Germania
„Literaturnaia Gazeta‖ ori „Der Spiegel‖ au reclamat „reabilitarea pe
cale epică‖ (sic!) a ex-mareşalului. Unele condeie înfierbântate au
acuzat că N. Ceauşescu în persoană putea fi bănuit de reabilitarea lui
Ion Antonescu, deşi era clar pentru oricine – după cum a observat
Mihai Ungheanu - că Marin Preda, un scriitor de geniu şi o conştiinţă
literară profundă, nu trebuia să fie bănuit că ar fi executat „o comandă
politică”.
În 2002, la împlinirea a 120 de ani de la naştere, am coordonat şi editat
volumul colectiv Mareşalul Antonescu la judecata Istoriei. Contribuţii,
mărturii şi documente[5], în care am găzduit cu deosebită plăcere
contribuţia lui Mihai Ungheanu consacrată integral „cazului‖
Delirul[6] şi conotaţiilor sale relevate. In cuprinsul anexei III, cititorul
poate regăsi paginile respective, inclusiv unele note ale Securităţii din
1975 constatând „pulsul‖ difuzării Delirului.
Note:
[1] Gh. Buzatu, Istoriografia şi izvoarele, în Istoria Românilor, IX, România în
anii 1940-1947, coordonator – Dinu C. Giurescu, Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 2008, p. XXVII şi urm.
[2] Vezi îndeosebi Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice ale
insurecţiei române din august 1944, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979; Gh.
Buzatu şi colaboratori, Din istoria unei zile, Iaşi, 1979; Gh. Buzatu,
coordonator, Actul de la 23 august 1944 în context internaţional. Studii şi
documente, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984; M. Varia, 23
august 1944. Studiu, Bucureşti, 1993 (xerografiat); Istoria PCR. Sinteză.
Documente, 5, Bucureşti, f.a.; Gavriil Preda, coordonator, 23 august 1944.
Evaluări şi controverse, Ploieşti, Mileniul III, 2006; Gh. Buzatu, ed., Trecutul
la judecata istoriei. Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, Bucureşti, Editura
Mica Valahie, 2006; Gh. Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin, I-III, Ploieşti-R.
Vâlcea-Iaşi, 2005-2009; ediţia a II-a, anastatică, Iaşi, Tipo Moldova, 2010.
[3] Vezi, de exemplu, Tabelul nominal cuprinzând comuniştii din „categoria A‖
– Cezar Mâţă, Serviciile secrete ale României în Războiul Mondial (1939-
1945), Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010, p. 356 (locul 111 într-o listă de 793
de persoane).
[4] Informaţia ne-a fost transmisă, cu titlu confidenţial (septembrie 1995), de D-
l General Ion Coman.
[5] Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002, 463 p. (Colecţia Românii în istoria
universală, nr. 96); ediţia a II-a, sub titlul Trecutul la judecata Istoriei.
Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006,
638 p..
[6] Vezi Gh. Buzatu, coordonator, Mareşalul Antonescu la judecata Istoriei, pp.
435-455.
p. 32
Adeziune şi integrare în cadrul
mişcării legionare (1930 – 1941) (II)
(Urmare din Lohanul nr. 19)
Alexandru Blană - Constanţa
Forme de adeziune. De la ideologie la practică politică
1. Rolul aromânilor in cadrul Mişcării Legionare
Un grup aparte în cadrul Mişcării legionare a fost cel al
aromânilor sau macedo-români, începând cu anul 1930. Etnia
vlahă locuia în Macedonia, între Grecia şi Iugoslavia. La începutul
secolului XX, aprecierile străine considerau numărul lor undeva
între 80.000 şi 500.000 de aromâni1.
reocupările lor erau legate de păstorit, artizanat, comerţ,
P caravane. Structura lor socială era formată prin legături
puternice, familiale şi de clan, lucru ce i-a ajutat să-şi asigure un
rol politic şi economic la Bucureşti. În deceniul al doilea, cercurile
naţionaliste româneşti păstrau contacte cu aromânii aflaţi în afara
frontierelor, prin intermediul comercianţilor şi emigranţilor care aveau
legături politice la Bucureşti.
În urma campaniilor de informare cu privire la chestiunea aromânilor,
la 1860 s-a înfiinţat primul Comitet Naţional, iar în 1879, Societatea
pentru Cultura Macedo-Română2.
În urma războiului balcanic din 1913 şi odată cu împărţirea
Macedoniei, s-a produs un dezechilibru în toate categoriile sociale.
Fărâmiţarea peninsulei în mai multe graniţe a făcut ca aromânii,
preocupaţi de activităţile lor curente, să fie nevoiţi să se mute. Mulţi au
ales România ca destinaţie de refugiu. Desfiinţarea şcolilor aromâne
din Iugoslavia, Albania şi reducerea semnificativă a numărului acestora
în Bulgaria, a făcut ca tinerii vlahi (macedo-români) să işi facă studiile
în Bucureşti3.
Cadrilaterul a intrat în componenţa României după cel de-al
doilea război balcanic, din 1913. La 1 aprilie 1914 s-a adoptat ,,Legea
pentru organizarea Dobrogei Noi’’, rămasă fără urmări datorită
izbucnirii primului război mondial. La 15 decembrie 1918 se adopta
,,Legea pentru Expropriere şi Împroprietărire’’ (reforma agrară) fără
nici o diferenţiere de natură etnică. Dar legea care aducea prevederi cu
privire la eventuală colonizare în Cadrilater, a fost publicată abia în
1924.
Ideea migrării spre România s-a format între anii 1921-1923 sub
presiunea evenimentelor de natură politică, demografică şi economică.
La 30 noiembrie 1924 s-a desfăşurat un congres cu 400 de delegaţi, la
Veria, pentru a dezbate chestiunea emigrării. Un moment important
1 Constantin Papanace, L’origine et la conscience nationales des
Aroumains (La terreur grecque en Macedonie), Roma, Ed. Armatolii (colecţia ,,
Biblioteca Verde’’), 1955, p. 6-9.
2 Ibidem, p. 10.
3 Justin Tambozi, Constantin Papanace – un ilistru ctitor de atitudine,
Bucureşti, Editura Justin şi George Justinian Tambozi, 2006, p. 38.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
pentru ca macedo-românii să treacă la sensiblizarea factorilor politici
din România privind colonizarea Cadrilaterului.
La 25 martie 1925, ministrul Agriculturii, Al. Constantinescu emitea
primul act oficial privind colonizarea, în care oferea jumătate din
suprafaţă imigranţilor macedo-români. Mărimea lotului era de 15 ha în
zona de frontieră, 10 ha în interiorul judeţelor, plus câte 50 arii izlaz şi
2000 mp loc de casă pentru fiecare colonist.
În lunile iulie-septembrie 1925, delegatul Societăţii Macedo-Române,
Demetru Kehaia, se deplasează în regiunile din Grecia pentru a
organiza primele contingente de aromâni pentru emigrare. Serviciul
Maritim Român era solicitat să realizeze, contra cost, transportul
coloniştilor la Constanţa.
Colonizările masive s-au produs până în anul 1933. Din acest an, până
în 1938, deplasările s-au rărit. La începutul anului 1932, în cele două
judeţe, au venit 13.669 de familii, 9.013 din Regat şi 4.946 din Balcani.
La 1938, numărul total era de 88.270 de persoane colonizate în
Cadrilater (regăţeni şi macedo-români).
În perioada interbelică exista un curent dinspre Macedonia
spre România, ce a contribuit ca unii aromâni să se aşeze în ţară, având
certitudinea de a se putea integra într-o ţară prezentată ca înrudită etnic,
lingvistic şi cultural. O perioadă în care se dezvoltă activităţile
misionare, pentru a-i convinge pe aceşti aromâni ortodocşi să intre în
sânul bisericii naţionale; cărţi de călătorie, rapoartele administrative şi
articolele din presă tindeau să justifice sau nu asimilarea aromânilor 1.
Un aspect interesant cu privire la modul cum dobândeau aromânii,
cetăţenia română; macedoneni stabiliţi în Dobrogea Nouă
(Constanţa,Tulcea) îşi stabileau starea civilă printr-o foaie scrisă de
mână, unde îi transmiteau primarului, vârsta sa, a soţiei şi a copiilor.
Veridicitatea acestui lucru nu era clară, fiecare colonist putând declara
ce vârstă doreşte2.
La nivel de grupuri umane, emigrarea macedo-românilor a avut diverse
cauze: şovinismul statelor balcanice, eşecul politicii culturale a statului
român în Balcani produs de căderea Imperiului Otoman, distrugerea
comunelor macedo-române în timpul războiului, poziţia pe care o
căpătase România Mare (dublându-şi teritoriul), influenţa culturală
românească în şcolile şi liceele din Balcani3.
Una din cauzele pentru care anumite grupuri de aromâni au
aderat la Mişcarea Legionară a fost nemulţumirea faţă de politica
autoritaţilor de limitare severă, dupa 1933, a repatrierii confraţilor lor
din nordul Greciei şi din alte state balcanice. Disfuncţionalităţile
înregistrare în procesul de împroprietărire şi cu privire la protecţia
socială a aromânilor stabiliţi deja în Sudul Dobrogei au condus la
aderarea macedo-românilor în cadrul mişcării legionare 4 . Înainte de
1933, conducerea mişcării legionare nu a întreprins o campanie foarte
puternică în Dobrogea şi datorită unui număr nesemnificativ de
aderenţi. ,,Gruparea Corneliu Zelea Codreanu’’, denumirea sub care
Legiunea a participat la alegeri, dupa dizolvările Gărzii de Fier din
ianuarie 1931 şi martie 1932, nu a depus liste de candidaţi în judeţele
dobrogene pentru alegerile electorale din vara anului 1932.
1 Neagu Djuvara, Aromânii. Istorie. Limbă.Destin, Bucureşti Editura
Fundaţiei Culturale Române,1996, 163-165.
2 Nicolae Cuşa, Otilia Pacea, Macedo-aromânii dobrogeni, Constanţa,
Editura Ex Ponto,2004, p. 57-59.
3Emil Ţîrcpmnicu, Minorităţi româneşti sud-dunărene. Studiul etnologic
al aromânilor, Bucureşti, Editura Etnologică, 2006, p. 45-51.
4 Puiu Dumitru Bordeiu, Mişcarea legionară în Dobrogea între 1933-
1941, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2003, p.48.
p. 33
Primii militanţi dobrogeni s-au format in mediile studenţeşti de origine
gardistă din Bucureşti. În anul 1932, în Bucureşti, funcţiona un cuib
legionar alcătuit din studenţi originari, în cea mai mare parte, din
judeţul Constanţa: Ion Caratănase5, Traian Puiu6, Octav Morărescu şi
Eugen Teodorescu 7 . Acest nucleu s-a preocupat de răspândirea
legionarismului în Dobrogea; primele organizaţii în judeţul Constanţa
au apărut datorită activităţii propagandistice desfăşurate de Ion
Caratănase. Instruirea dobândită în Frăţia de Cruce ,,Dunărea’’ din
Galaţi şi în cadrul Centrului legionar studenţesc din Capitală au avut un
rol esenţial în formarea calităţilor sale organizatorice8.
Într-o notă informativă a Direcţiei Generale a Poliţiei, din 13
iulie 1936 , aflăm că Ion Caratănase, era bulgar de orgine macedo-
română. Părinţii săi mutându-se în România, dupa 1877, au locuit o
vreme în Brăila, apoi la Hârşova, unde s-a şi născut fiul lor. A absolvit
Academia Comercială din Bucureşti dar nu şi-a obţinut licenţa. În
cadrul activităţii sale studenţeşti, a condus grupul legionarilor de la
Academia Comercială, grupul studenţilor constănţeni, grupul
studenţilor legionari dobrogeni, iar în perioada 1935-1936 a fost vice-
preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România.
Alături de Gheorghe Furdui, a organizat congresul studenţesc din 1936
de la Tărgu-Mureş şi a prezidat, alături de cel din urmă, dezbaterile
susţinute. În drumul spre Târgu-Mureş, a călătorit cu trenul special
studenţescal al C.S.B-ului; pe drumul dintre Sinaia şi Lunca Bradului a
prezidat şedinţa comună a comitatelor Uniunii şi a centrului Bucureşti,
participând direct la luare deciziei de a se merge cu orice preţ la Târgu-
Mureş, ,,cu orice risc şi fără voinţa autorităţilor’’. Gradul său în cadrul
legiunii, în iulie 1936, era de comandant legionar şi făcea parte din
grupul legionarilor care activau pe lângă organizaţia centrală a
partidului ,, Totul pentru Ţară’’9.
În 1930, guvernul naţional-ţărănist propunea o lege neclară
privind proprietăţile macedonenilor, dar şi autohtonilor bulgari şi turci.
Guvernul a fost acuzat că dorea să evite aducerea altor imigranţi
macedoneni în zonă. Un student macedonean, Gh Beza, a încercat să-l
asasineze pe subsecretarul de la Interne, iar Corneliu Zelea Codreanu s-
a alăturat cauzei ,,patriotice’’ a acestora, fiind închis alături de studenţi
macedoneni la Văcăreşti10.
Aromânii se simţeau atraşi de idealurile Mişcării prin prisma apărării
intereselor proprii, prin naţionalismul lor exercitau o atitudine
5 Născut în judeţul Constanţa, la Hârşova,este întemeietorul primelor
structuri legionare din Constanţa. În iulie 1934 primeşte gradul de comanandat
legionar. A fost şeful echipei ,, decemvirilor’’ care l-au asasinat pe Mihail
Stelescu, în incinta spitalului Brâncovenesc din Capitală. A fost ucis în noaptea
de 29-30 noiembrie 1938, în apropierea localitaţii Tâncăbeşti, împreună cu
restul ,, decemvirilor’’, ,, nicadorilor’’ şi Corneliu Zelea Codreanu.
6 Născut in Cobadin, judeţul Constanţa, absolvent al Academiei de
Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti ( la fel ca şi Constantin
Papanace). A pus bazele ,alături de Caratănase , activităţii legionare în
Constanţa. A fost ales ca deputat de Soroca, în urma alegerilor din decembrie
1937. În perioada septembrie 1940- ianuarie 1941 ocupă funcţia de primar al
Constanţei. După evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 s-a refugiat în
Germania.
7 Originar din Brăila, a activat în perioada 1936-1937 în conducerea
organizaţiei judeţene a Partidului Totul pentru Ţară din Constanţa. În perioada
guvernării legionare a deţinut funcţia de şef a Regionalei a V-a Constanţa a
Mişcării Legionare, care avea în componenţă organizaţiile judeţene Constanţa,
Tulcea, Brăila şi Ialomiţa. După ianuarie 1941 se refugiază în Germania.
8 Gheorghe Istrate, Frăţia de Cruce, Bucureşti, Editura Fundaţiei
Culturale ,, Buna Vestire’’,1937, p. 26.
9 ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 284/1936, f. 147-148.
10 Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier (1919-1941) Mistica
ultranaţionalismului, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 185-188.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
împotriva străinilor. În perioada deceniului al III-lea un număr mare de
aromâni au aderat la Garda de Fier, care se considerau ,, mai români
decât românii’’, descendeţi ai soldaţilor romani1.
Organizaţile legionare din Dobrogea, formate preponderent
din aromâni, şi-au intensificat activitatea în partea a doua a anului
1934. S-a reînceput o strucurare locală, după măsurile represive luate
de autorităţi ca urmare a asasinării primului ministru, I.G.Duca. Liderii
locali, care scăpaseră de prigoana autorităţilor au început, alături de cei
eliberaţi din închisori, să comunice cu ,,centrul’’ din Capitală, prin
intermediul unor curieri speciali, de unde se primeau sistematic
instrucţiuni în sensul reorganizării.
Relaţile dintre ,,centru’’ şi organizaţile dobrogene s-au realizat şi prin
utlizarea unor membri sau simpatizanţi, în calitate de ,,căsuţă poştală’’.
Prin intermediul patronului cofetăriei ,,Bulevard’’ din Bucureşti,
legionarii aromâni din Caliacra trimiteau sau primeau mesaje
confidenţiale de la sau pentru structurile centrale de comandă.
În vara anului 1934, activitatea organizatorică desfăşurată în
sudul Dobrogei s-a materializat prin crearea de noi cuiburi legionare,
mai ales în medile aromânilor colonizaţi în ultima perioadă2.
În timpul vacanţei de vară din 1935, studenţii legionari macedo-români
erau împărţiţi în două grupe (cei din ţară şi cei de peste hotare).
Studenţii care făceau parte din grupa ,,de peste hotare’’ îşi împărţeau
vacanţa în două: o lună lucrau în taberele legionare, iar restul vacanţei
formau echipe de propagandă legionară în Durostor şi Caliacra.
Studenţii legionari macedo-români din ţară activau în grupe studenţeşti
legionare. Erau obligaţi să organizeze şezători, festivaluri, întruniri, cu
mesaj propagandistic, în Dobrogea. Formau echipe permanente de
propagandă în rândul coloniştilor din Constanţa şi Tulcea3.
Spre sfârşitul vacanţei se organizau serbări ale coloniştilor macedo-
români cu scopul de atragere a membrilor în Partidul ,, Totul pentru
Ţară’’. La o astfel de serbare ce a avut loc în septembrie 1935 au
participat reprezentanţi ai studenţilor. Dima Canecheu, preşedintele
cercului studenţesc Durostor, iar din Silistra s-a alăturat serbării,
Dumitru Cioti, directorul ziarului ,,Românul’’4.
În cadrul unei şedinţe a cuibului ,, Sterie Ciumeti’’, defăşurată la 3
octombrie 1935, sub conducerea lui Pihu Grigore, s-a discutat rolul
legionarilor macedo-români în cadrul mişcării legionare. Faptul ca vor
rămâne un grup legionar aparte (nu se încadra în formaţiunile de
sectoare sau în alte organizaţii ale Partidului ,, Totul pentru Ţară’’) ce
activa pe lângă conducerea centrală a partidului. La şedinţa cuibului s-
au discutat şi aspecte organizatorice, precum cel al grupului ,,
Papahagi’’ care a părăsit organizaţia legionară şi s-a înscris în ,,
Frontul Românesc’’. Deşi în cadrul mişcării nu se admiteau cazuri de
trădare, Pihu a tratat această problemă cu oarecare linişte. Din
informaţiile sale, o parte din membrii grupului s-au întors inapoi în
mişcare, iar ceilalţi, care erau în jurul lui Papahagi, aşteptau momentul
oportun5.
În luna mai a anului 1936, s-a organizat o adunare generală
extraordinară a studenţilor legionari macedo-români şi a
simpatizanţilor, convocată de Societatea Studenţilor Macedo-Români.
Şedinţa a fost prezidată de Teguiani Traian, secretarul general al
S.S.M.R., pentru că atât preşedintele organizaţiei Alexandru Zdrule, cât
şi vice-preşedintele Zima, erau arestaţi la Braşov. Pe ordinea de zi s-a
discutat problema macedo-românilor şi încercarea celorlalţi oameni
1 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, p. 360-363.
2 Puiu Dumitrescu, op. cit., p. 70-73.
3 ANIC, Fond Ministerul de Interne – Diverse, dosar 10/1935, f. 84.
4 Ibidem, dosar 14/1935, f. 83.
5 Ibidem, ff. 122-123.
p. 34
politici, liberali şi ţărănişti, să-i izgonească din ţară. Studenţii aromâni,
majoritatea fâcând parte din grupul legionar de la Academia
Comercială vedeau trei factori care-i împiedicau: oculta, uneltirile
provocate de aceasta şi presa din Sărindar. Cu privre la presa din
Sărindar, studenţii macedo-români susţineau că ziarele erau susţinute
cu bani de la Moscova pentru a promova comunismul în statul român.
Ziarele naţionaliste ,,Universul’’ (Stelian Popescu) şi ,, Porunca
Vremii’’ (Ilie Rădulescu) trebuiau sprijinite în lupta pe care o duceau
împotriva ,,presei din Sărindar’’. Această presă era formată din ziarele
,,Adevărul’’ , ,, Dimineaţa’’, ,, Cuvântul liber’’, ,, Lupta’’ şi ,,Zorile’’.
Toate aceste cotidiene urmau să fie arse în diferite locaţii6.
Dintre oameni politici responsabili de tensiunile dintre
mişcarea legionară şi autorităţile statului, studenţii macedo-români îi
acuzau pe Ion Mihalache, Dr. Lupu sau Virgil Madgearu. În cadrul
şedinţei, studenţii au promis că vor răspunde la atacuri ,, în legitimă
apărare’’. În timpul şedinţei legionare, grupul studenţilor aromâni
antigardişti condus de Barbiani (Academia Comercială), Stamate Istri
(Drept) şi Balamace (Academia Comercială) au încercat să organizeze
o şedinţă extraodinară pentru a demite comitelul legionar condus de cei
doi macedo-români încarceraţi la Braşov; acestă şedinţă nu s-a mai
desfăşurat datorită intervenţiei studenţilor legionari7.
La o altă şedinţă a legionarilor macedo-români, din septembrie 1936,
în grupul ,,Andrei Şaguna’’ au existat neînţelegeri între fereşeroţi
(Grigore Pihu – comandant legionar) şi verieni (Gh. Zima -
Preşedintele Societăţii studenţilor macedo-români). Zima dorea
excluderea societăţii din grupul ,,Andrei Şaguna’’ şi înfiinţarea unui alt
grup legionar. Acest lucru nu a fost realizat, Corneliu Zelea Codreanu
comunicându-le macedo-românilor că Grigore Pihu urma să rămână
conducător; Gh. Zima şi o parte din colaboratorii săi au fost îndepărtaţi
din grupul ,,Andrei Şaguna’’8.
Grupul ,,Andrei Şaguna’’ a întreprins acţiuni de propagandă legionară
în rândul intelectualilor macedo-români din Capitală, extinzându-se şi
in Cadrilater. Prin fondurile strânse, atât din Capitală cât şi din
Dobrogea, au scos revista ,,Dimândarea’’, un mijloc pentru difuzarea
programului legionar al macedo-românilor9.
În corespondenţa dintre doi legionari, reieşea că la Isaccea existau
cuiburi legionare şi înainte de deschiderea taberei de muncă de la 1
iunie 1936. Totodată la bordul unui vapor, ,,Ismail’’, se găsea un cuib
legionar prin care erau trimise sumele de bani necesare mişcării, către
Isaccea10.
Generalul Cantacuzino-Grănicerul, întors subit în noaptea de 16
decembrie 1936 de pe frontul din Spania, la insistenţele generalului
Franco, a vorbit alături de Corneliu Zelea Codreanu, grupului ,,Andrei
Şaguna’’, la şedinţa din 18 decembrie, despre războiul din Spania la
care participase. Şedinţa a fost prezidată de comandatul legionar,
Grigore Pihu, şi au participat circa 60 macedo-români pe un platou de
lângă aeroportul Băneasa11.
În campania electorală a partidului ,,Totul pentru Ţară’’, în
toamna anului 1937, au avut loc mai multe şedinţe de cuib în judeţele
Constanţa, Caliacra, Tulcea. Prima întâlnire, la Casim (28 octombrie
1937), în judeţul Tulcea au participat aproximativ 1400 legionari din
satele vecine, 100 legionari din judeţul Constanţa şi 50 din Durostor.
Printre conducătorii legionari care au participat la această întâlnire s-au
6 ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 46/1937, f. 153.
7 Ibidem, ff. 77-79.
8 Idem, Dosar 3/1937, f. 145.
9 Puiu Dumitru Bordeiu, op. cit., p.346.
10 ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 46/1930, f. 106.
11 ANIC, Fond Ministerul de Interne, dosar 3/1936, ff. 360-390.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
numărat, profesorul Ion Zelea Codreanu, comandantul regiunii
Moldova, ing. Virgil Ionescu (Muntenia), Bănică Dobre (Dobrogea) şi
preotul Ilie Imbrescu, comandantul Banatului1.
Legionarii macedoneni se considerau puternici şi combatanţi,
având un puternic sentiment de asceză în raport cu tendinţa românilor
spre chefuri2. Au constituit o categorie radicală nu numai prin acţiunile
violente dar şi prin efortul financiar adus Mişcării, prin intermediul
comercianţilor şi bancherilor veneau ajutoare de tot felul pentru
legionari. Acest lucru se datorează solidarităţii etnice a comunităţii
macedonene, fapt ce a condus la accesul tinerilor legionari aromâni în
anturajul lui Codreanu. Acest lucru îl cunoştea şi generalul
Cantacuzino, când la o şedinţă a studenţilor aromâni, din mai 1936, i-a
mobilizat făcând apel la firea lor vulcanică, la sacrificiu şi jertfa
legionară: ,,Macedoneni! De la voi aştept ceva mai mult pentru că
aveţi în organismul vostru experienţa unor vremuri de luptă’’3.
Conducerea legionară centrală câştiga noi aderenţi aromâni,
neînregimentaţi politic, prin propaganda susţinută că mişcarea
legionară era singura organizaţie politică ce lupta pentru apărarea
intereselor confraţilor aflaţi încă în afara graniţelor. Lipsa unui sprijin
din partea autorităţilor de la Bucureşti pentru apărarea coloniştilor din
zonele de frontieră faţă de atacurile şi provocările bandelor de
comitagii i-a determinat pe unii dintre aceştia să sprijine soluţile
politice radicale promovate de Mişcarea Legionară4.
Unul dintre exponenţii aromâni în rândul Mişcării Legionare
a fost Constantin Papanace. student al Academiei de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale, din Bucureşti. Îl cunoaşte pe Corneliu Zelea
Codreanu, liderul mişcării legionare, în anul în care îşi încheie studiile
universitare5. În 1930 este arestat şi transportat de Poliţia Capitalei,
alături de alţi aromâni printre care Sterie Ciumetti, Iancu Caranica,
Grigore Pihu, Sterie Ficăta, Gh. Ghiţea. Închis in 1933, după
dizolvarea Gărzii de Fier, la Jilava, îi va întâlni pe Ion Moţa, Vasile
Marin, Gh. Clime şi alţi legionari. Constantin Papanace a scris articole
şi studii închinate Mişcării Legionare, a fondat ziarele ,,Bucuiumul’’ şi
,,Arnatolii’’ la care a colaborat alaături de Iancu Caranica, cel care a
făcut parte din grupul ,,Nicadorii’’ care l-a asasinat pe I.G.Duca în
1933. S-a preocupat de interesele românilor colonizaţi în Cadrilater şi
de studenţii macedoneni veniţi în România la studii.
În perioada statului naţional legionar, a ocupat funcţia de ministru
subsecretar de stat la Finanţe. În cursul celui de-al doilea exil legionar
în Germania (1941-1944), are discuţii şi dispute cu Horia Sima cu
privire la conducerea mişcării legionare. În 1954, la Erding (în
Germania) s-a produs ruptura dintre cei doi. Constantin Papanace şi
colaboratorii săi, reprezentând gruparea ,,macedoneană’’ a exilului
legionar, s-au reclamat continuatorii tradiţiei codreniste; fiind
consideraţi schismatici de restul exilului legionar. Stabilit în Italia,
Constantin Papanace a pus bazele ,, Bibliotecii Verzi’’ (Editura
Arnatolii), unde a publicat numeroase lucrări proprii sau alte altora6.
În perioada 1938-1940, Horia Sima coordona activitatea de
restabilire a legăturilor dintre ,,Comandamentul legionar de prigoană’’
şi restul provincilor, a reuşit să deţină sistemul legăturilor legionare la
nivel naţional şi să consolideze această poziţie prin lipsa lui Corneliu
Zelea Codrean. În Dobrogea s-a acţionat prioritar pentru lichidarea
1 Buna Vestire, 29 octombrie 1937.
2 Francisco Veiga, op. cit.,p. 189.
3 ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, loc. cit, f. 80.
4 Puiu Dumitru Bordeiu, Op. Cit, p. 174-175.
5 Constantin Papanace, Fermentul aromân (macedo-român) în sud-estul
european, Constanţa, Editura Fundaţiei ,,Andrei Şaguna’’, 1995, p. I-IXV.
6 Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiogradfia
dreptei româneşti (1927-1941), Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2010, p. 125.
p. 35
centrelor de comandă, preluarea sub control a sistemelor de
comunicare zonală, descurajarea sprijinului acordat din partea unor
cercuri aromâne simpatizante, subminarea coeziunii interne a
organizaţilor prin infiltrarea de agenţi provocatori.
În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, în cursul transferului de
la penitenciarul Rîmnicu-Sărat la cel din Jilava, din ordinul ministrului
de Interne, Armand Călinescu, a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu
şi alţi 13 legionari. Printre ei se aflau şi legionari aromâni, Ion
Caratănase, Doru Belimace, Ion Caranica. După un an, legionarii din
ordinul lui Horia Sima, l-au asasinat pe Armand Călinescu, vinovat
pentru uciderea ,,Căpitanului’’. Reacţia regelui Carol a II-a fost pe
măsura asasinatului, în noaptea de 21/22 septembrie fiind ucişi 252
legionari, inclusiv aromâni aflaţi în penitenciare sau lagăre7.
Fâcând o analiză asupra rolului macedo-românilor în cadrul
Mişcării Legionare, aceştia au fost o categorie aparte. S-au evidenţiat
prind modul de acţiune şi prin forţa de care a dat dovadă grupul în faţa
autorităţilor statului, prin modul specific de acţiune – de tip clan – şi
radicalismul pe care l-au arătat unii dintre studenţii legionari în
îndeplinirea diverselor sarcini.
Grupul intelectualilor în Mişcarea Legionară. Ideologi, susţinători
culturali şi propagandistici.
În perioada interbelică, pe lângă clasa ţărănimii, căreia
doctrinele politice îi erau indiferente, exista şi un public intelectual.
Intelectualitatea a fost cea care a înfluenţat politica ţării, dezvoltând un
cadru de orientare complex8.
Trei mari curente politico-ideologice au determinat dezbaterea politică
a perioadei interbelice; ţărănismul, neoliberalismul şi o nouă formă a
naţionalismului. Ţărănismul şi neoliberalismul constituiau teorii ale
dezvoltării economice, pe când neonaţionalismul era un suport al
criticii culturale. Se constituia din naţionalismul antebelic, cât şi din
cercetarea şi dezbaterea noilor influenţe din filosofia occidentală9.
Legionarismul aparţine fascismului ca şi filozofie politică,
însă are particularităţi care-i determină originalitatea. Legionarismul
este un fascism teologic, de inspiraţie creştină,un fascism spiritualist.
Caracterul special vine din situarea paradoxală pe axa politicii de
extremă dreapta. În interpretarea lui Weber, mişcarea legionară se
încadrează în extrema dreaptă europeană, întrând în categoria
fascismului de stânga. Societatea, cunoaşte convulsile urbanizării şi ale
industrailizării, exploatate prin capital străin, de către puteri străine,
generază mişcări de protest şi revolte. Ele pot fi de stânga sau de
dreapta, comuniste sau fasciste, se adresează claselor sărace şi unor
anumiţi reformatori intelectuali, idealişti sau autoritari10.
În primă fază, Garda de Fier nu era o mişcare reprezentativă
şi pe plan intelectual, chiar dacă avea un număr mare de susţinători in
medile studenţeşti. Mişcarea s-a bucurat la început de simpatia unor
nume de rezonanţă ca Octavian Goga sau Nichifor Crainic, fără a se
încadra efectiv în rândurile mişcării. Printre primii aderenţi, din spaţiul
universitar, la Garda de Fier sunt profesorii I. Găvănescul şi Traian
Brăilealeanu. Rezerva iniţială a ideologilor naţionalişti consacraţi este
legată în primul rând de şocul mijloacelor violente folosite de
legionari; asasinatul era o noutate absolută în viaţa politică
românească. Însă în anii 1932-1933, situaţia se schimbă ca urmare a
7 Puiu Dumitru Bordeiu, op. cit., p. 224-245.
8 Armin Heinen, Legiunea Arhanghelului Mihail, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2006, p. 155.
9 Idem, p. 158.
10 Dan Pavel, Legionarismul, în Alina, Mungiu-Pippidi, Doctrine
politice. Concepte universale şi realităţi româneşti, Iaşi, Editura Polirom,2008,
p. 225-226.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
politcii interne duse de Carol al II-lea, criza economică şi ascensiunea
naziştilor în Germania au avut ca efect radicalizarea grupărilor de
dreapta, însoţită de o marcată politizare a unui număr semnificativ de
lideri ai intelectualilor tineri1.
Nichifor Crainic influenţa revista de cultură Gândirea, iar Nae Ionescu
fusese la început colaborator, apoi director la Cuvântul, unul din
cotidianele pe care le citea întelectualitatea română şi studenţimea.
Faima revistei Gândirea s-a datorat si aripii ,,stângi’’, reprezentată de
Lucian Blaga.
În timp ce Nae Ionescu vedea doar credinţa ca putere eliberatoare în
faţa lumii contradictorii, Lucian Blaga explica şi posibilitaţile de
cunoaştere a omului ca fiind limitate. Nae Ionescu prin ,,dogmă’’
înţelegea o înţelepciune, pe când Blaga, depăşirea graniţelor logicii 2.
În anul 1932, la iniţiativa lui Petre Comarnescu a apărut
asociaţia ,,Criterion’’, al cărei scop era organizarea ciclurilor de
conferinţe consacrate evocării unor personalitaţi sau unor teme ale
momentului; ceea ce îi aduna pe intelectualii tineri. În perioada 1932-
1933, se impun în faţa publicului cultural românesc, prin sutele de
articole publicate, prin conferinţele susţinute la ,,Criterion’’ şi prin noul
suflu3.
Primul ciclu a programat simpozioane despre Freud, Ghandi, Lenin,
Mussolini, Chaplin, Proust, Gide, Picasso, Stravinski, la care au
participat şi persoane din afara asociaţiei - precum Belu Silber,
Lucraţiu Pătrăşcanu – la conferinţa din 13 octombrie având ca temă
personalitatea lui Lenin4.
Contactul dintre unii studenţi şi Asociaţia Culturală Criterion, s-a făcut
şi prin conjunctură. Absenţa de la ore a profesorului Ion. I.
Cantacuzino şi suplinirea lor cu ajutorul lui Mircea Vulcănescu şi
Petre Comarnescu. La un simpozion Criterion s-a realizat întâlnirea
dintre studenţi şi Mircea Eliade, Constantin Noica, Mihail
Polihroniade, Pavel Costin Deleanu. În cadrul asociaţiei erau şi
studenţi mai tineri, din ,,eşantionul II’’, precum Horia Stamatu, Emil
Botta, Arşavir Acterian sau Eugen Ionescu5.
Nae Ionescu, preda filozofia la Universitatea din Bucureşti,
la începtul anilor ,, ’930’’ şi reprezenta un model pentru tinerii
studenţi. Până în anul 1933, Nae Ionescu făcea parte din camarila
regală şi era apropiat cu regele Carol al II-lea. Odată cu părăsirea ei şi
apropierea de legionari, profesorul îşi va schimba şi tonul discuţilor.
Cursurile lui Nae Ionescu au avut o treaptă preliminară a aderării
studenţilor de la Filozofie la Mişcarea Legionară, cultivând în generaţia
tânără o sensibilitate religioasă. Pe baza acestei sensibilităţi s-a realizat
convertirea către legionarism a studenţilor. Nae Ionescu a reprezentat,
în perioada interbelică, misionarul cu cel mai mai mare efect asupra
tineretului. Analizând tema trăirii creştine, a făcut o ,,simbioză între
filozofie şi învăţătura creştină’’6.
1 Leon Volovici, Ideologia naţionalistă şi problema evreiască în
România anilor ’30, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 94.
2 Ibidem, p. 160-162.
3 Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la Criterion, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2003, p. 15-17.
4 Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995, p. 150.
5 interviu luat lui Mircea Nicolau de către Octavian Silvestru în Ţara,
Legiunea, Căpitanul.Mişcarea legionară în documente de istorie orală,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, p. 51-53.
6 Sorin Lavric, Noica şi Mişcarea Legionară, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2007, p. 61-62.
p. 36
Ruptura dintre Carol al II-lea şi Nae Ionescu s-a produs în anul 1933,
după ce în urma unei călătorii în Germania, rămas impresionat de
revoluţia nazistă, dorea o soluţie asemănătoare şi pentru România; fapt
ce era în contradicţie cu Palatul.
În timpul campaniei electorale din acelaşi an, în timpul acţiunii
guvernului împotriva mişcării legionare, Nae Ionescu a pus la
dispoziţia militanţilor gardişti, publicaţia ,, Cuvântul’’. În urma
asasinării primului ministru I.G.Duca, la 29 decembrie 1933, ziarul şi-a
suspendat apariţia, iar Nae Ionescu a fost arestat şi închis la Jilava.
Intrarea lui Nae Ionescu în lumea legionară, a necesitat din partea
acestuia o angajare faţă de mişcare. A ţinut o serie de conferinţe în
toată ţara, iar rezultatele nu au întârziat să apară 7 . Într-o notă a
prefectului judeţului Vlaşca către şeful Poliţiei municipiului Giurgiu,
primul îl roagă să ia măsuri cu privire la conferinţa profesorului Nae
Ionescu din comuna Toporu, jud Vlaşca8. Prin Nae Ionescu, mişcarea
legionară aduna în jurul ideilor sale numeroşi studenţi, profesori
universitari, intelectuali.
Profesorul de filozofie a păstrat un contact permanent cu ,,latura
intelectuală’’ a Gărzi de Fier, încuviinţat de către Corneliu Zelea
Codreanu. În 1936, când preotul Ion Moţa a hotărât să plece pe frontul
din Spania, i-a încredinţat testamentul său, lui N. Ionescu.
În ianuarie 1938, ,,Cuvântul’’ şi-a reluat apariţia, sub
conducerea profesorului. Rubrica culturală era realizată de Mircea
Eliade, scriind chiar el două, trei articole pe săptămână, iar restul fiind
colaborări ale foştilor studenţi.
Odată cu instaurarea regimului monarhic autoritar, îşi încheie
apariţia în luna martie. Nae Ionescu este arestat în noaptea dintre 16-17
aprilie 1938 alături de conducătorii legionari, fiind întemniţat la
Miercurea Ciuc. Datorită lui, penitenciarul de la Miercurea Ciuc a
devenit o ,,universitate legionară’’9.
Constantin Papanace explică în întroducerea ,,Fenomenului Legionar’’,
carte ce cuprinde patru conferinţe susţinute de Nae Ionescu în perioada
petrecută la Miercurea Ciuc, diferenţele dintre profesor şi Nichifor
Crainic. Spre deosebire de Crainic, N. Ionescu ,,trăia intens fenomenul
legionar’’, << a stat în lagăre şi închisori, nu cu un aer de om deprimat
sau intrat în panică, aşa cum am avut prilejul să constat la Crainic, ci cu
seninătatea pe care o poate da numai o mare credinţă >>10.
Închis de patru ori în perioada regimului monarhic autoritar,
Nae Ionescu a revenit în vila sa din Băneasa în iarna anului 1939.
Profesorul avea permisiunea să primească o dată pe săptămână grupul
foştilor săi studenţi. A murit răpus de o problemă cardiovasculară în
martie 1940, fiind condus pe ultimul drum, de foşti săi studenţi, printre
care şi Mircea Eliade11.
Despre influenţa pe care Nae Ionescu a avut-o asupra generaţiei tinere
ne putem face o imagine din cuvintele rostite de Vulcănescu în 1934, la
conferinţa ,, Tendinţele noii generaţii’’, susţinută sub Criterion:
,,Bătrânii noştrii nu vor putea niciodată înţelege că << aşa a zis Nae>>
7 Claudio Mutti, Penele Arhanghelului Mihail, Bucureşti, Editura
Anastasia, 1997, p. 42-44.
8 ANIC, Fond Ministerul de Interne – Diverse, dosarul 10/1935, f. 50.
9 Claudio Mutti, op. cit., 45-55.
10 Nae Ionescu, Fenomenul legionar, Bucureşti, Editura Antet XX
Press, 1993, p. 27.
11 Claudio Mutti, op. cit., p. 56.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
e, pentru noi, acelaşi lucru care era odinioară, pentru dânşii << zice
Maioescu>>’’1.
Cuibul ,, Axa’’ a editat şi revista cu acelaşi nume, timp de
doi ani ( 1930-1932), pentru ca apoi să fie desfinţată de cenzură.
Cuibul era format din Ionel Moţa (şeful cuibului), Vasile Cristescu,
Vasile Marin, Mişu Polihroniade, Ion Vojen, Alecu Cantacuzino, Ion
Belgea, Virgil Rădulescu şi Virgil Ionescu. Ulteior, Mişu Polihroniade
a înfiinţat un alt cuib ,, Axa’’ la 20 octombrie 1932, confundat cu
vechiul cuib aflat sub conducerea lui Ion Moţa. Din noul grup ,,Axa’’
făceau parte Mihail Polihroniade, Alexandru Constant, Ion V. Vojen,
Vasile Cristescu, Vasile Marin, Vladimir Dumitrescu, Radu Gyr,
Alexandru Basarab şi alţii. Grupul s-a încadrat ulterior mişcării
legionare2..
Într-o notă a Direcţiei Generale a Poliţiei, se menţiona cum
legionarii din fostul cuib ,,Axa’’ s-au grupat într-un nou grup numit
,,Vestitorii’’. Ei făceau parte şi din redacţia revistei cu acelaşi nume,
revistă condusă de Nae Ionescu. La o întâlnire a ,,Vestitorilor’’, în 20
mai 1935, la domiciliul avocatului Vasile Marin, s-a discutat situaţia
creată prin suspendarea revistei. În cadrul întâlnirii, membrii au hotărât
publicarea protestelor în gazetele naţionaliste şi protestul
organizaţiunilor profesionale intelectuale, Asociaţia Avocaţilor Creştini
şi Asociaţia Generaţiei Studenţeşti de la 1922. Un protest în care să
prezinte situaţia suspendării revistei de dreapta ,, Vestitorii’’ în raport
cu activitatea ,, neîngradită’’ a publicaţilor de stânga. În nota DGP-ului
se mai înformează, că în cazul eşecului, cuibul ,, Vestitorii’’ va încerca
apariţia unei noi reviste pe numele unui naţionalist, neînregistrat in
Partidul ,, Totul pentru Ţară’’3.
Apropierea dintre Constantin Noica şi Mişcarea Legionară s-
a produs, cel mai probabil, prin Mişu Polihroniade. Locuinţa ziaristului
devenise un loc de întâlnire al legionarilor, unde tinerii intelectuali luau
contact cu membrii Gărzii de Fier, cunoscuânu-l şi pe Corneliu
Codreanu.
În cadrul Criterion, relaţiile între generaţia matură – Paul Sterian,
Costin Deleanu, Mircea Vulcănescu , cea intermediară - Petru
Comărnescu, Cioran, Eliade, Noica, Arşavir Acterian, Eugen Ionescu
şi cea abia ieşită de pe băncile liceului - Mircea Nicolau, Dan Botta şi
Emil Botta - se întăreau. În cadrul societăţii exista o lipsa a barierelor
ideologice, o diferenţă fundamentală de valori dar totodată un respect
şi o prietenie adevărată. Paul Sterian vorbea cu Costin Delean, Costin
Deleanu vorbea cu Vulcănescu, Vulcănescu vorbea cu Noica, Noica
vorbea cu Mihail Sebastian, Mihail Sebastian cu Nae Ionescu, iar Nae
Ionescu vorbea cu Corneliu Codreanu4.
În 1934, Constantin Noica a refuzat postul de asistent, oferit
de profesorul P.P. Negulescu, la catedra de Filozofia Culturii.
Interesant de văzut este motivul pentru care a făcut acest lucru; Noica
intrase în zona de gravitaţie a profesorului Nae Ionescu. Cursurile
acestuia trezeau în Noica o fascinaţie pe care nu o găsise la fostul său
mentor, P. P. Negulescu. Un alt motiv îl reprezintă şi atmosfera din
jurul său de prieteni, pasiunea tuturor pentru profesorul N. Ionescu, îl
molipsise şi pe tânărul Noica 5 . Discuţile cu Polihroniade, cu
Vulcănescu sau cu Eliade aveau rolul de a înţelege prin ce timpuri
trecea ţara şi ce era de făcut. În mentalitatea interbelică naţionalistă, o
trăsătură era reprezentată de neîncrederea în democraţie. Un naţionalist
nu putea privi democraţia ca pe o soluţie, pentru că, în percepţia sa,
1 Mircea Vulcănescu, Bunul Dumnezeu cotidian, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2004, p. 65.
2 Sorin Lavric, op. cit, p. 69-70.
3 ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 46/1936, f. 108.
4 Sorin Lavric, op.cit., p. 75.
5 Ibidem, p. 103.
p. 37
democraţia reprezenta distrugerea treptată a sentimentului apartenenţei
la o naţiune, distrugând coeziunea între oameni şi punând în loc
dezbinarea provocatăde intereseul personal egoist. Generaţia lui Noica
a încercat să lupte împotriva corupţiei cu morala şi religia.
În perioada 1934-1935 prin articolele sale, Noica îşi arăta
înverşunarea către naţional-tărănişti, ironizând guvernul liberal condus
de Tătărescu şi criticând lipsa de viziune politică a lui Nicolae Iorga 6.
A simpatizat mişcarea legionară, însă nu şi-a urmat prietenii în
mişcarea legionară; într-o publicaţie din 1932, Noica afirma ,,Eu voi fi
la dreapta, dreapta spirituală a colectivităţii româneşti’’7.
Unul dintre secretarii lui Corneliu Codreanu, Duiliu
Sfinţescu fusese coleg cu Constantin Noica. În cartea sa ,, Răspuns la
întrebări ale tinerilor care doresc tot adevărul despre Mişcarea
Legionară’’ , Sfinţescu scria că Noica ,,lua în derâdere tiparele cazoane
cu care legionarii îşi schimonoseau viaţa’’. Pentru filozof era prea mult
teatru în procesiunile legionare, pentru ca acesta să participe la ele8.
Refuzul lui Noica de a adera la Mişcarea Legionară a scos în evidenţă,
puterea sa de a nu se lăsa prins de un fenomen de contagiune
psihologică. În 1935, din cauza unei grave probleme de sănătate (din
cauza unei infecţii renale, rămâne cu un singur rinichi) tânărul Noica
avea o altă optică despre viaţă. Îşi dă seama că necesitatea
raţionamentelor valide nu rezistă în faţa neprevăzutului existenţial. În
lucrarea sa, ,, Mathesis sau bucuriile simple’’ afirma << conţinutul
imediat al vieţii nu înteresează întrucât nu este problematic >>. După
apariţia bolii descoperă că fără conţinutul imediat al vieţii,
însemnătatea vieţii se evaporă9.
Vestea morţii celor doi legionari, Moţa şi Marin, pe frontul
din Spania, a marcat începutul convertirii lui Noica la mişcarea
legionară. Gestul lui Moţa, al sacrificului suprem, de a-şi da viaţa în
faţa credinţei creştine era un principiu pe care Noica nu-l putea înţelege
dar era irezistibil. Gestul de apropiere faţă de organizaţia condusă de
Corneliu Zelea Codreanu, pornea din interiorul filozofului, un proces
de convertire lăuntrică. În octombrie 1938, Constantin Noica a plecat la
Paris cu o bursă de studii, timp de un an. A lăsat în urma o mare parte a
prietenilor săi închişi în lagăre. Mihail Polihroniade era închis în
lagărul de la Râmnicu-Sărat, Nae Ionescu şi Mircea Eliade la
Miercurea Ciuc.
În perioada petrecută la Paris, Noica intră în contact cu
cuibul legionar al intelectualilor români, din capitala Franţei. Din el
făceau parte Emil Cioran, Neagu Djuvara, Crişu Axente, Liviu Cristea,
Archip-Făgăraş şi Faust Brădescu. În perioada petrecută la Paris, Noica
le declarase prietenilor săi că în cazul în care Corneliu Codreanu va fi
asasinat, el va intra în Legiune. Era principiul moral pe care-l vedea
Noica ca fiind edificator în angajarea răspunderii legionare. După
asasinarea Nicadorilor, Decemvirilor şi a lui Corneliu Zelea Codreanu,
Noica a scris prietenilor săi că întră în Mişcarea Legionară. I-a trimis o
scrisoare lui Petru Comărnescu prin care l-a rugat să-l informeze pe
Alexandru Rosetti, directorul Editurii Fundaţiilor Regale, că a întrerupt
orice fel de activitate culturală cu vreo instituţie aflată sub patronajul
regelui Carol al II-lea10.
Când s-a întoars în ţară, în iunie 1939, Noica a găsit o altfel de ţară de
cum o lăsase cu un an în urmă. Din cauza votului său împotriva
Constituţiei, Noica nu va fi lăsat să plece la Institutul Româno-German
din Berlin, unde fusese invitat de Sextil Puşcariu. Într-un număr din
Buna Vestire, Sextil Puşcariu, profesor universitar la Facultatea de
6 Ibidem.
7 Claudio Mutti, op. cit., p. 97.
8 Sorin Lavric, op. cit, p. 127.
9 Ibidem.
10 Ibidem, p. 160.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Litere a Universităţii din Cluj, işi motiva simpatiile sale pentru
mişcarea legionară printr-un articol1.
În timpul represalilor, după asasinarea lui Armand Călinescu, Mihail
Polihroniade este ucis în curtea închisorii de la Râmnicu-Sărat.
Pentru Noica, Polihroniade reprezenta omul care-l adusese în preajma
legionarilor, la revista ,,Axa’’, pe lângă strânsa relaţie de prietenie pe
care o avut-o. Discursurile prolegionare ale lui Polihroniade, care-l
apropiaseră pe Noica de Mişcarea Legionară, îl vor face pe Noica să
redacteze, în anul 1940, în Buna Vestire, cotidian pe care-l veghea din
funcţia de redactor-şef, un articol legat de prietenul său asasinat2.
Fâcând o retrospecţie a ceea ce a însemnat Constantin Noica
pentru Mişcarea Legionară se disting mai multe perioade. Filozoful a
fost un raţionalist până la moartea lui Moţa şi a devenit ,,spiritualist’’
dupa aceea. În etapa aderării la Mişcarea Legionară, cea ,,spirituală’’,
Noica a găsit trezirea interesului pentru religie, pentru Dumnezeu şi
teologie; raţiunea umană este ghidată de spiritul creştin, o înţelegere în
sens teologic. Din 1938 şi până la sfârşitul anului 1940, Noica a
perceput o optică de tip creştin, conform căreia ,,stâlpul’’ vieţii omului
era spiritul pe care duhul divin l-a instaurat. Duhul intrat în sufletul
colectiv dădea naştere organismului naţional3.
Judecat în raport cu ceilalţi tineri ai generaţiei ’30, solidari cu
mişcarea legionară, traseul pe care Noica l-a avut în comun cu
organizaţia lui Corneliu Zelea Codreanu nu a fost unul liniar. Încă din
vremea Asociaţiei Criterion intrase în contact cu intelectualitatea
românească din Bucureşti şi cunoştea indeaproape ideile împărtăşite
asupra problemei naţionalismului. Noica s-a raliat pe partea dreapta a
baricadei, dar a avut un discurs temperat, fără tente antisemite,
prietenia sa cu Mihail Sebastian spunându-şi cuvântul în acest sens.
Până la momentul 1937, Noica şi-a privite prietenii cum aderă la
Mişcarea Legionară dar nu le-a urmat exemplul. Raţionamentul de care
dădea dovada, precum şi dorinţa de a nu trece dintr-o parte în alta ,,a
baricadei’’ l-au făcut pe Noica să întârzie aderarea. Dar, după 1940
discursul gazetăresc al filozofului a căpătat un sens mult mai radical. S-
a concretizat printr-o transformare interioară care l-a făcut să-şi
schimbe discursul. După abidcarea regeului Carol al II-lea, Constantin
Noica a început să publice articole în ,, Buna Vestire’’, după 8
septembrie 1940, manifestându-se public de parte legiunii, a scris 19
articole în Buna Vestire şi unul în Vremea.
Afirmarea şi manifestarea ,, generaţioniştilor’’ se acoperă cu
epoca de cea mai mare libertate politică şi istorică din secolul XX, în
România. Fruntaşii acestei generaţii deveniseră una cu gustul libertăţii
depline, motiv pentru care Cioran, Eliade, Ionescu, Vintilă Horia s-au
stabilit în străinătate şi au început existenţa de la capăt. Vulcănescu a
murit în închisoare, Haig Acterian, pe front; singurul criterionist rămas
în viaţă în România a fost Noica, cel care a transmis pe cale orală, prin
mărturisire, mesajul congenerilor săi4.
Un alt tânăr al noii generaţii, va avea simpatii legionare,
cucerite de discursul lui Nae Ionescu, fiindu-i şi student. Mircea
Eliade, a crescut sub discursul profesorului. Participa la cursurile de
meteafizică şi prima impresie asupra cursului preda de Nae Ionescu a
fost de uimire, ,, Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o
carte. Era ceva nou, proaspăt gândit şi organizat acolo, în faţa ta, pe
catedră. Era o gândire personală şi, dacă te interesa acest fel de
1 Buna Vestire, nr. 234, 5 decembrie 1937.
2 Sorin Lavric, op. cit., p. 169.
3 Ibidem, p. 179.
4 Dan Ciachir, Gânduri despre Nae Ionescu, Iaşi, Institutul European,
1994, p. 109-115.
p. 38
gândire, ştiai că nu o poţi întâlni altundeva, că trebuie să vii aici să o
primeşti de la un izvor.5’’
Mircea Eliade, publica în ,, Revista universitară’’ în anul 1927, un
articol legat de primul volum al profesorului Nicolae Iorga, ,,Essai de
synthese de l’Histoire universelle’’. Tonul lui Eliade, dezamăgit de
valoare lucrării savantului, va face ca între Mircea Eliade şi Nicoale
Iorga să se producă o ruptură definitivă6.
Cam în aceiaşi perioadă, Eliade a început să corespondeze cu o serie de
oameni de ştiinţă italieni şi a întreprins o excursie în Italia. A obţinut
interviuri cu Giovanni Papini, Alfredo Panzini, încearcănd să afle de la
aceştia percepţia despre fascism. Eliade vedea italienii, mai ales
romanii (din oraşul Roma), înrădăcinaţi în fascism. În interviul luat de
român lui Vittorio Macchiaro, directorul Muzeului Naţional de
Antichităţi, Eliade a prins o fascinaţie faţă de fascism şi o admiraţie
pentru Mussolini, dar totodată a fost avertizat de Macchiaro că în
regimurile dictatoriale se pierdea dreptul de a gândi şi a publica orice 7.
La 1927, generaţia tânără era in curs de formare, când Mircea
Eliade în ,,Intinerariul spiritual’’, ciclul de doisprezece foi apărute în
Cuvântul, trezea la unitate ,,prima generaţie necondiţionată de un
obiectiv istoric de realizat 8 . Într-un alt număr al ,, Intinerariului
spiritual’’, Eliade exemplifica preocuparea pentru misticism,
îndemnând intoarcerea la Biserică pentru că era << mântuitoare şi
necesară>>9. În 1928, Pamfil Şeicaru părăsea redacţia ,, Cuvântul’’,
înfiinţând ziarul rival Curentul, iar profesorul Nae Ionescu devenea
principalul coordonator al ziarului la care lucra şi Eliade10.
Revenit după o perioadă de trei ani (între decembrie 1928 şi noiembrie
1931) petrecută în India, Mircea Eliade are un discurs puţin schimbat
în Vremea, despre tânăra generaţie pe care o descria ca având un ideal
interior, personal, fără a îi interesa politica. Considera că orientarea
tineretului spre extrema stângă sau extrema dreaptă nu este
caracteristică tineretului român, ci mai degrabă celui din Germania,
Italia şi Rusia11.
La simpozionul ,,Criterion’’ dedicat lui Freud, din 20 octombrie 1932
de la sala Fundaţiei Culturale Carol I, Eliade s-a făcut remarcat alături
de M. Polihroniade şi M. Vulcănescu. Spectacolul a avut un succe
neaşteptat, fiind apoi repetată şi în provincie12.
Începând cu 1933, anul în care profesorul Nae Ionescu
,,alunecă’’ spre mişcarea legionară, Mircea Eliade, scria o serie de
articole, care-l pun într-o altă direcţie decât până atunci, în Vremea sau
Cuvântul. Eliade credea în reabilitarea naţionalismului, a
,,românismului’’. A observat la atitudinea ostilă a lui Nae Ionescu faţă
de politica regală şi a văzut, odată cu asasinarea lui I.G.Duca, că
directorul Cuvântului este arestat, publicaţia fiind suspendată; totodată
şefii legionari din Criterion – Mihail Polihroniade şi Alexandru Tell –
au fost închişi13. Odată cu apariţia romanului ,,De două mii de ani’’,
în 1934, Mircea Eliade s-a angajat în polemica iscată de prefaţa
romanului, semnată de Nae Ionescu. Luându-i apărarea prietenului său,
5 Mircea Eliade, Memorii 1907-1960, Bucureşti, Ed Humanitas, 2004, p.
106-107.
6 Ibidem, p. 120.
7 Mugur Voloş, Filosofia social-politică a generaţiei ’27, Oradea,
Editura Biblioteca revistei ,,Familia’’, 2008, p. 122-123.
8Zigu Ornea, op. cit, , p. 147.
9 Ibidem.
10 Mugur Voloş, op. cit., p. 127.
11 Vremea, Tendinţele tinerei generaţii, nr. 268, 25 decembrie 1932.
12 Zigu Ornea, op. cit, p. 150.
13 Claudio Mutti, op. cit., p. 58.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Mihail Sebastian, Eliade a încercat să arate greşeala făcută de N.
Ionescu prin transpunerea planului filosofic spre cel teologic;
considerând că prefaţa nu este antisemită, deşi Nae Ionescu îi plasează
pe evrei în respectiva prefaţă într-o lumină inferioară1.
În acelaşi ani, asociaţia ,,Criterion’’ s-a dizolvat datorită
politicianismului prezent printre membrii săi. Mihail Polihroniade,
Alex-Cristian Tell şi V. Vojen optaseră pentru Garda de Fier şi nu
vroiau să mai participe la spectacole, cu democraţi sau persoane de
stânga. Sfârşitul Criterion a fost determinat de un scandal legat de un
tânăr balerin. Deşi s-a afirmat că spectacolul avea tentă pedeastră,
intriga a fost între Zaharia Stancu, redactor la Credinţa şi Petre
Comărnescu,Vulcănescu şi Tell. Eliade observa că Ministerul de
Interne prin Credinţa a dorit compromiterea Criterionului. Grupul de
intelectuali deveniseră suspecţi pentru autorităţile statului, deoarece
erau populari, iar spectacolele ţinute de aceştia se desfăşurau cu casa
închisă. Membru al asociaţiei Criterion, Alexandru Cristian-Tell a
publicat Revista Criterion din care au apărut doar cinci numere, din
octombrie 1934 până în februarie 1935. Nucleul dintre generaţia
tinerilor, cei care timp de doi ani încântaseră publicul din Capitală dar
şi din provincie, fusese spart. 2
Primele orientări ale lui Eliade înspre ideologia legionară au
apărut în toamna anului 1935, cand acesta vedea în ideologia lui
Corneliu Codreanu, o mişcare care punea în faţă spiritualitatea în
raport cu politica. Eliade îl vedea pe Codreanu un conducător politic,
dar acceptă acest conducător pentru că dorea o reformă spirituală şi nu
una social-politică. Dacă în anii precendenţi, Eliade se distanţase de
politică, considerând că rolul unui intelectual este să stea departe de ea,
vedea împlicarea activă în politică, dar cu condiţia ,,diferenţierii
planurilor’’. La începutul anului 1936 vedea în militantismul lui
Codreanu, principalul făuritor al idealului său; a omului nou cu destin,
în detrimentul luptătorului din ,,vechea Românie’’3.
În anul 1936-1937, Eliade ţinea un curs de Istoria Filozofiei
Religilor, când cei doi legionari Moţa şi Marin au fost ucişi în războiul
din Spania. Referindu-se la moartea lor, Eliade surprinde moartea celor
doi ca fiind ,,mitul central al spiritualităţi neamului românesc’’ 4 .
Privind manifestaţiile funerare ale celor doi, de pe străzile Capitalei,
Eliade observa în angajamentul luat, la catafalcul celor doi defuncţi, de
mişcarea tânără, o revoluţie spirituală a neamul românesc. Într-un
articol din Buna Vestire, apărut în 1937, la împlinirea a zece ani de la
începuturile Mişcării Legionare, Eliade conetempla spiritualitatea
generaţiei tinere şi reaşezarea în prim plan a ortodoxiei. ,,O formă
istorică , revoluţionară, care se năştea din credinţă’’5.
După instaurarea regimului monarhic dictatorial, Eliade îşi
da seama că generaţia sa nu are destin politic. Realizează că singura
mişcare politică care a luat în serios creştinismul şi Biserica, a început
a fi distrusă în perioada în care prim-ministru era Patriarhul României,
Miron Cristea. Anul 1938 reprezintă atât pentru Mircea Eliade, cât şi
pentru restul ,,generaţiei tinere’’, care nu fusese închisă, pierderea
valorilor. Nevrând să se desolidarizeze de restul prietenilor săi şi să se
dezică de mişcarea legionară, a fost închis în lagărul de la Miercurea-
Ciuc, locul în care s-a aflat şi Nae Ionescu, înainte de a fi mutat la
Spitalul Militar din Braşov. În discuţiile sale cu Puiu Gârniceanu,
Mircea Eliade afla de la acesta că ţelul suprem al mişcării legionare era
1 Mugur Voloş, op. cit.¸ p. 133.
2 Mircea Eliade, op. cit, p. 310-313.
3 Mugur Voloş, op. cit., p. 139.
4 Claudio Mutti, op. cit., p. 67.
5 Buna Vestire, O revoluţie creştină, 24 iunie 1937.
p. 39
,,învierea nemului printr-o saturaţie de tortură şi jertfă de sânge’’ şi nu
mântuirea individuală prin martiraj6
Judecându-l pe Eliade în raport cu alţi membri ai generaţiei
sale, care au împărtăşit convingerile legionare, acesta a fost ,,mai mult
legionar’’ ca alţii. Dacă Noica se declara legionar şi acţionează ca
atare, după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, Eliade îl urmează
mai îndeaproape pe Nae Ionescu. Activitatea sa publicistică în Buna
Vestire, Vremea după 1936, reliefează convingerile sale. Perioada
petrecută în închisoarea de la Miercurea-Ciuc l-a făcut pe Eliade să fie
mai mult decât un simpatizant al Mişcării; l-a determinat să ia parte
direct la ceea ce a însemnat ,,prigoana legionară’’. Şi poate soarta lui
Polihroniade şi Tell ar fi avut-o şi Eliade dacă nu s-ar fi intervenit prin
Rosetti şi Iamandi ca acesta să scape.
Ultimul student al profesorului Nae Ionescu, pe care-l voi
analiza în raport cu simpatiile sale legionare, a fost Emil Cioran. Opera
sa, se trage din gânirea naţionalistă şi creştină a profesorului N.
Ionescu, însă are sugestii preluate de la filozofi precum Nietzsche sau
Spengler7. Pentru Cioran, filosofia socială sau cea a istoriei nu puteau
fi concepute fără o antropologie filosofică obiectivă. Inspirat de
scrierile nietzschiene, tânărul student pleda pentru reconsiderarea
moralei, cea ca fiind suspectată de blocarea forţelor creatoare umane,
lipsită de aderenţă la viaţă8.
Emil Cioran, făcea pare din personalităţile generaţiei
,,Criterion’’; era mai mic decât Eliade cu patru ani şi cu doi faţă de
Noica. Deşi a fost primit printre membrii generaţiei, în perioada
simpozioanelor Criterion, s-a aflat numai printre audienţi între anii
1932-1934. Şocul războiului mondial, evenimentele tehnice din
domeniu ştiinţific, toate acestea ridicau întrebări filozofice în intreaga
Europă. Întoarcerea la problemele filozofice era căutarea identităţii
ţării. Scrierile lui Spengler, Maurras, Kezserling, Kierkegaard erau
discutate şi analizate de tinerii gânditori români., aceiaşi tineri care
făceau parte şi din ,,Criterion’’9.
,,Chestiunea morţii’’ era în ochii lui Cioran, o împăcare a
ideii prin evitarea fricii de a muri. Cioran îl considera pe cel care nu
avea frică de moarte, nemuritor; necunoscând teama de moarte, omul
nu avea ocazia să moară niciodată10. O astfel de logică o întâlnim şi la
Corneliu Zelea Codreanu, când afirmcă ,,Căpitanul nu se teme de
moarte, el râde de ea’’11.
În 1933, Cioran primeşte o bursă de studiu în Germania,
unde ia contact cu propaganda hitleristă. Trimite ziarului Vremea o
serie de foi, cu titlul Scrisori din Germania, în care îşi arată admiraţia
pentru regimul lui Hitler, considerând că şi în România , lichelismul
autohton ar putea fi înabuşit dacă nu distrus, printr-un regim de
dictatură’’. Cioran vedea în poporul român, un popor superficial, fără
istorie, care ,,bătut până la sânge şi-o putea crea’’. Viziunea sa se
datora şi imaginii pe care o avea statul român în Germania, în perioada
în care el se afla plecat cu bursă12.
Cioran era preocupat de sensul pe care trebuia să-l caute
România. Nemulţumit de democraţia românească, pentru că nu crease
nici măcar o ,,conştiinţă de cetăţean’’, filosoful vedea schimbarea
6 Mircea Eliade, op. cit, p. 349-353.
7 Claudio Mutti, op. cit., p. 84.
8 Mugur Voloş, op. cit., p. 195.
9 Armin Heinen, op. cit., p. 155.
10 Emil Cioran, Lacrimi şi Sfinţi, Bucureşti, Editura Humanitas,2006,
p.26.
11 Corneliu Zelea Codreanu, Doctrina mişcării legionare (restituiri
istorice), Bucureşti, Editura Lucman, 2003, p.30.
12 Zigu Ornea, op. cit., p. 190.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
României prin fanatism, ,,Fanatizarea României este transfigurarea
României’’. Apropierea de mişcarea lui Corneliu Zelea Codreanu s-a
produs pe fondul filozofiei sale dobândite, prin raportarea la valorile
legionare, şi a complexului pe care-l avea faţă de România. Cioran
căuta un sens în lume pentru ţara sa, vroia mai mult decât ,,o Românie
mediocră, domoală, resemnată, înţelegătoare’’1.
Considera că o antropologie filozofică era un extrem - critică
ce distrugea iluzile. Deşi era conştient de necesitatea unor iluzii, în
plan uman, pentru a îmbrăca sensul vieţii, Cioran nu admitea un auto-
iluzionism. Susţinea necesitatea abordării istoriei dintr-o perspectiva
filozofică şi nu din ce a unui specialist în istorie. O atitudine pe care o
va susţine ulterior, prin importanţa trăirii prezentului fără o raportare la
trecut.
,, Un moment istoric din evoluţia unei culturi nu poate fi lămurit decât
prin raportarea acesteia la totalitatea culturii moderne şi prin
precizarea semnificaţiei ce o are în cadrul evoluţiei acesteia’’2.
Despre antisemtism, Cioran vedea în dezvoltarea României
din perioada interbelică, caracteristica esenţială a naţionalismului
românesc. Era convins că prin antisemistim nu se rezolvau problemele
sociale şi naţionale, ci mai degrabă o ,,purificare’’. Prin revoluţie
naţională dorea înlăturarea capitaliştilor evrei la fel cum o dorea şi pe a
celor români. O revoluţie care să modifice total structura socială a ţării,
altfel nu ar fi fost decât o ,,mascaradă’’3. Codreanu, în Pentru
legionari, nu admitea ca sub ,,drapelul democraţiei’’ să ajungă la
conducerea ţării o clasă oligarhică, care să exploateze muncitorii şi să
afirme valori precum: Patrie, Biserică, Dumnezeu, Armată; valori în
care nici nu credeau, dar sub paravanul lor să se extindă o escrocherie
politică4.
Între gândirea lui Cioran şi crezul lui Codreanu existau
viziuni convergente, însă percepţia filozofului era pe alocuri
incompatibilă cu tradiţionalismul legionar, prin ,,futurismul’’ de care
dădea dovadă. Cioran nega rădăcinile spiritualităţi româneşti prin
ortodoxism, dorind o renegare a componentei bizantine5.
O altă divergenţă între viziunea lui Cioran şi poziţia Gărzii
de Fier este antiteza sat-oraş. Mişcarea Legionară vroia să-i păstreze
României specificul fundamental ţărănesc; Cioran îmbrăţişa ideea
mediului citadin în antiteză cu specificitatea vieţii rurale, ,,Nenorocirea
noastră ţine de condiţia de viaţă a popoarelor agrare(...) Entuziasmul
pentru sat este nota comună a intelectualilor noştri de totdeauna, este
nota lor proastă(...) Oraşul şi industrializarea trebuie să fie două
obsesii ale unui popor în ridicare’’6.
Cioran a optat pentru politica de dreapta, prin interesul său
personal pentru filozofia istoriei şi a culturii. Începând cu noiembrie
1933, Cioran combina filosofia istoriei, filosofia culturii, problema
românismului şi soluţia politică de extremă dreapta, în acelaşi discurs.
Vârsta sa destul de fragedă, când s-a lăsat cucerit de soluţia extremei
drepte, a avut un rol important în dezvoltarea ideilor. Vedea, la fel ca şi
Eugen Ionescu, că face parte dintr-o generaţie tânără care se află într-o
ţară mică, cu o istorie nesemnificativă şi o cultură minoră. Cioran
credea într-o schimbare a României prin politica pe care o promova
1 Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2006, p. 44.
2 Mugur Voloş, op. cit., p. 196-197.
3 Emil Cioran, Schimbarea..., p. 136-137.
4 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru..., p. 132.
5 Claudio Mutti,op. cit., p. 88-89.
6 Emil Cioran, Schimbarea..., p. 106-107.
p. 40
mişcarea legionară. S-a dezis de o implicare politică, dar totuşi a ajuns
la ,,periferia extremei drepte româneşti’’7.
Dorea necesitatea unei revoluţii naţionale, totalitare şi
mesianistice, însă critică, într-un sens bun şi bolşevismul,
,,(...)bolşevismul dacă înseamnă o barbarie unică în lume, prin
afirmarea absolutăa justiţiei sociale este nu mai puţin un triumf etic.
Nu se poate face o revoluţie naţională de mare amploare pe inegalităţi
sociale. Colectivismul naţional este unica soluţie pentru România,
unica ieşire’’8.
Cioran era chinuit de neliniştile sale, refuza istoria şi îşi trăia
exilul în propria-i ţară. Soluţia pe care o căuta era părăsirea României,
printr-o bursă de studii. Deşi îl cunoscuse pe Corneliu Codreanu,
fermecându-l modelul acestuia de a fi, Cioran nu se putea integra
activismului legionar de tip militar. Mintea filozofului, cu ale sale trăiri
interioare, precedată de ,,anarhismul funciar’’ îl împiedicau să adere la
Garda de Fier 9 . În concepţia sa, viaţa trebuia trăită cu ,,gândul
sinuciderii în spate’’. Viziunea sa despre naţiunea română fiind una
negativă, chiar şi aspectelor pozitive găsindu-le evidenţieri negative,
încerca sa evidenţieze evoluţia societăţi româneşti prin imitarea
formelor occidentale. Cioran critica Junimea şi pe Titu Maiorescu, ca
act de încetinire a procesului de modernizare , prin critica formelor fără
fond, şi susţinea că ,, formele occidentale, şi nu fondul oriental, au fost
salvarea noasră’’. Perecepea Imperiul Otoman ca fiind principalul
vinovat de dezvoltarea încetinită a României, iar cultura bizantină ca
,,un val sinistru al mizeriei noastre naţionale10.
Atât ideologiile extremei dreapta (hitlerism, fascism), cât şi
ale extremi stânga (bolşevismul) erau pentru filozof ideologii sărace în
substanţă, specifice maselor. Cioran le admira pentru componenta
mesianică, de angrenare a energiilor, dând ,,un dinamism naţiunilor,
care suplineşte lipsa de viziune socială’’. Pentru el era perioada cea
mai bună ca un stat să-şi dezvolte cultura, asemeni Franţei, Germaniei
sau Rusiei, nu într-un sens liniar, mai degrabă în ,,febra salturilor’’.
România nu mai aveam timp de pierdut, printr-o ,,modernizare
democrată’’; se impunea o măsură extremă, de criză; o dictatură care să
angreneze toate resursele intelectuale ale României şi să imprime un
suflu ofensiv. Astfel de măsuri moderniste, pro-urbanizare, pro-
industrializare, sunt opuse cu opţiunile tradiţionaliste ale celorlalţi
membri ai generaţiei sale (M. Eliade sau M. Vulcănescu), de altfel
simpatizanţi ai mişcării legionare11.
Plecând la Paris în 1937, Emil Cioran va fi în ţară, pentru o
perioadă de timp, în timpul statului naţional legionar. A rostit o
conferinţă, la 28 noiembrie 2940, despre Profilul interior al
Căpitanului – o cuvâtare ţinută cu doar două zile înainte ca
reînhumarea lui Corneliu Zelea Codreanu să aibă loc la Casa Verde din
Bucureşti. Cioran vorbeşte despre spiritul călăuzitor pe care îl oferise
Căpitanul şi direcţia nouă pe care o lua România.
Convertirea lui Cioran, a fost negată ulterior declarând că
naţionalismul său plecase din dorinţa de a face ceva pentu ţara în care
se născuse şi ,,nu o dorea pierdută’’ 12 . Dar, prin lucrarea sa
Schimbarea la faţă a României (1936), Cioran arată că trăieşte
fenomenul legionar, de care ulterior se detaşează. Face parte din
7 Mugur Voloş, op. cit., p. 202-203.
8 Emil Cioran, Schimbarea..., p. 114.
9 Zigu Ornea, op. cit., p. 195.
10 Emil Cioran, Schimbarea..., p. 164.
11 Mugur Voloş, op. cit., p. 215-218.
12 Zigu Ornea, op. cit., p. 197-198.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
intelectualii români care şi-au păstrat autonomia de gândire şi nu au
aderat formal la Mişcarea Legionară, dar au susţinut-o1.
Grupul intelectualilor, care au împărtăşit ideile legionare, şi-a
început existenţa odată cu 1933. Anul în esenţă nu reprezinta practic
aderarea lor la ideologie, însă este anul în care o serie de tineri fac
parte dintr-o asociaţie, prin care sprijină cultura. Simpozioanele şi
conferinţele îi omogenizează, legând relaţii inter-umane. Acelaşi an
1933 reprezintă anul în care profesorul Nae Ionescu, părăseşte
anturajul regelui şi trece de partea unei organizaţii dizolvate.
Conferinţele ţinute de profesor în rândul studenţilor şi posibilitatea de a
scrie articole în ,, Cuvântul’’, trezeşte generaţiei tinere interesul pentru
cauza promovată de Garda de Fier.
Dacă Nae Ionescu a devenit ideologul mişcării legionare,
tinerii ,,Criterionişti’’ au fost susţinători culturali în rândul celorlaţi
studenţi. Vorbim de Constantin Noica, de Mircea Eliade care aveau
deja o imagine de studenţi eminenţi; plecau cu burse la studii în alte
ţări, întorcându-se cu ideea de schimbare naţională. Ralierea generaţiei
tinere cu ideologia mişcării legionare, a reprezentat câştigarea
studenţilor de partea organizaţiei lui Codreanu. O perioadă la care
Garda de Fier exista la nivel central şi fusese deja dizolvată. Perioada
1933-1940 a reprezentat pentru fiecare (Noica, Cioran, Eliade) un mod
propriu de a-şi arăta simpatia pentru Mişcarea Legionară. Fiecare din
cei menţionaţi a avut convingerea că revoluţia spirituală în România va
reuşi. Totuşi, trebuie menţionat că au fost şi excepţii printre membrii
generaţiei ,,Criterion’’, care nu s-au lăsat duşi de valul convingerilor
legionare ,,de epocă’’, precum Mihail Sebastian sau Eugen Ionescu.
Grupul nobiliar. Aristocraţia spirituală în raport cu continuitatea
ideologiei conservatoriste
Un grup social aparte, constituit dintr-o serie de reprezentanţi
au aderat la ideile promovate de Mişcarea Legionară. Odată cu sfârşitul
Primului Război Mondial, clasa politică din România suferea
modificări; la fel ca şi teritoriul său. Reîmpărţirea survenită în S-E
Europei, ca urmare a dezintegrării imperiilor, aducea România, pe o
poziţie favorabilă din punct de vedere geografic, după sistemul de
tratate de la Paris. Referindu-ne strict la un nou grup social care se
alătură cauzei legionare, observăm o categorie socială nouă,
aristocraţia. Boieri din familii cu tradiţie împărtăşesc credinţa
revoluţiei spirituale promovate de Corneliu Zelea Codreanu.
Desfiinţarea Partidului Conservator şi ,,uitarea trecutului de pătura
conducătoare a poporului’’ l-au făcut pe Mihail Sturdza să adere la
Mişcarea Legionară2.
Descendent pe linie maternă din Dumitru Ghika Comăneşti
(1838-1923), care i-a fost bunic, mama sa fiind Zoe Mavrocordato,
Mihail Sturdza s-a născut în anul 1886 din două familii boiereşti
importante în secolul XIX 3. Ajuns diplomat de carieră, prima misiune
a fost în Durazzo (Albania), însă a fost mutat la administraţia centrală a
Ministerului de Externe, apoi la Legaţia din Atena, respectiv Berna.
Alături de Alexandru Lahovary, a încercat să organizeze Legiunea
Voluntarilor Români cu prizonieri făcuţi din armata Austro-Ungară, la
sfârşitul Primului Război Mondial4. Diplomat de carieră, lucrează în
cadrele diplomaţiei româneşti, la ambasadele de la Atena,Berna,
Washinton, Riga şi Copenhaga.
1 Claudio Mutti, op. cit, p. 90.
2 Mihail Sturdza, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara
pierdută, Bucureşti, Editura Criterion Publishing, 2004, p. 62.
3 Ilie-Vlad Sturdza, Pribeag printr-un secol nebun. De la legiunea
Arhanghelului Mihail la legiunea străină, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, p.
6.
4 Mihail Sturdza, op. cit., p. 72.
p. 41
În urma unei discuţii cu ministrul Poloniei la Bucureşti, în
martie 1936 află o informaţie cu privire la tranzitarea trupelor sovietice
pe teritoriul României. Încâlcându-se din punctul său de vedere alianţa
României cu Polonia, şi temându-se la existenţa ţării, M. Sturdza îi
explică problema generalului Cantacuzino-Grănicerul, preşedintele
Partidului ,, Totul pentru Ţară’’ şi mâna dreapta a lui Corneliu
Codreanu. A reprezentat şi prima întâlnire a diplomatului cu liderul
mişcării legionare:
,,Da, aveam înaintea mea EROUL, atât în
sensul legendar cât şi ăn cel istoric al cuvântului.
Cuminţenie şi îndrăzneală, vis şi empirism, puterea
şi frumuseştea trupească a unui semi-zeu,
simplitate şi limpezime evanghelică, şi, mai presus
de toate, din fruntea sa de marmoră, din arzătoarea
sa privire, radierea atât de liniştitoare în aceste
clipe de primejdie a sufletului, a trecutului şi a
pamântului românesc’’5.
Pentru Sturdza, Codreanu reprezenta un ideal, o renaştere a
valorilor pe care România le pierduse. Totuşi, cei doi mai aveau în
comun şi antipatia pentru Nicolae Titulescu (delegatul României la
Societatea Naţiunilor), pe care-l considerau vinovat că doreşte să facă
din România, aliatul Kremlinului bolşevic. Prezent la manifestările
funerare, ţinute pe drumul cortegiului ale lui Moţa şi Marin, Mihail
Sturdza a observat entuziasmul şi frenezia oamenilor la vederea
Căpitanului şi faima de care se bucura. Corupţia pe care o invoca
diplomatul, în tranzacţia Skoda, la construcţia de şosele cu Suedia sau
împrumuturile cu Franţa, putea fi eliminată doar de Mişcarea
Legionară6.
Într-o întâlnire dintre cei doi, la moşia socrilor lui Sturdza,
lângă Ploieşti, diplomatul l-a informat pe Corneliu Codreanu că
Finlanda, Estonia şi Letonia s-au interesat, prin ataşaţii militari, să afle
informaţii cu privire la organizarea Călăraşilor şi a Dorobanţilor, pe
baza lor, să le adapteze la nevoile ţării. Tot prin Sturdza, s-a aranjat o
întâlnire între Corneliu Codreanu şi primul-ministru, Goga, la reşedinţa
ministrului de Industrie şi Comerţ, Giugurtu. În ziua următoare a
întâlnirii dintre cei doi, Goga este demis de Carol al II-lea din funcţia
pe care o ocupa7.
După, demobilizarea legionarilor, când Corneliu Codreanu le
cerea membrilor partidului ,,Totul pentru Ţară’’ încetarea activităţilor
legionare şi întoarcerea la ocupaţile lor anterioare (februarie 1938), i se
refuză obţinerea unui paşaport pentru Italia, unde avea de gând să stea
doi ani pentru a scrie cel de-al doilea volum al cărţii ,, Pentru
legionari’’. În perioada în care Codreanu era arestat şi condamnat la 6
luni închisoare pentru calomnierea lui înalt demnitar al ţării (Nicolae
Iorga) Mihail Sturdza era numit ministru plenipotenţiar la Copenhaga.
Vestea morţii lui Corneliu Zelea Codreanu, a primit-o, aflându-se în
România in concediu alături de soţia sa, şi de fiul său. La radio
anunţaseră că treisprezece legionari alături de care şi Codreanu au fost
împuşcaţi într-o încercare de evadare, la transferul de la Rîmnicul Sărat
la Jilava8.
Aceasta este perioada simpatiei legionare a lui Mihail
Sturdza în timpul vieţii lui Codreanu. Fiul său, Ilie-Vlad Sturdza,
legionar, a fost arestat, în timpul prigoanei legionare (septembrie
1939) şi închis în timp ce încerca să părăsească România, prin Ungaria.
Prins, a fost încarcerat la Prefectura Poliţiei, apoi la Vaslui şi Aiud.
5 Ibidem, p. 159.
6 Ibidem, p. 171.
7 Ibidem, p. 179.
8 Ilie-Vlad Sturdza, op. cit., p. 18.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Odată cu înlăturarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, septembrie
1940, a fost eliberat1.
Dacă I.V. Sturdza a fost direct implicat în ,, prigoana
legionară’’; tatăl său, prin funcţia care o ocupa nu a avut parte de
acelaşi tratament. În 1940, Mihail Sturdza este înştiinţat de
comandorul von Muller, adjunctul amiralului Canaris (comandantul
Abwehr-ului) că va fi numit, în noul stat, naţional-legionar, în funcţia
de Ministru de Externe şi Afacerilor Străine. În structura noului
guvern, fiul ministrului de externe, era numit de către Horia Sima, şeful
Corpului Legionar din judeţul Iaşi. Famlia Sturdza avea astfel ocupate,
în timpul statului naţional-legionar, două funcţii de conducere. Dacă
tatăl, M. Sturdza mergea alături de generalul Antonescu în delegaţiile
oficiale în Germania sau Italia şi se ocupa de probleme României în
plan extern, fiul său, ocupa o funcţie în plan intern. În perioada
statului naţional-legionar, M. Sturdza făcea parte din cuibul ,, Ion-
Vodă’’2.
I.V. Sturdza s-a preocupat de aspectele privind organizarea
socială în Iaşi, numind în funcţii de prefect şi prefect al poliţiei, doi
dintre legionarii alături de care a stat închis la Vaslui. În plan social a
desfăşurat acţiuni pentru organizarea şi mobilizarea corpului
muncitoresc legionar din Iaşi. Tot el s-a preocupat de corpul studenţesc
legionar, de admiterea noilor membri, a relaţiilor cu Biserica şi
Armata.
În memoriile sale, I.V. Sturdza povesteşte cum, aflându-se
într-o vizită la cea mai importantă lojă masonică din Iaşi, a cântat ,,
Sfântă tinereţe legionară’’ alături de ,,camarazi’’3.
După evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, atât Ilie-Vlad
Sturdza, cât tatăl şi mama sa au fost închişi în aceiaşi închisoare, la
Jilava. Eliberat din închisoare, fostul diplomat a reuşit să fugă din ţară,
prin Bulgaria spre Berlin. În incercarea de a se înrola în armata
finlandeză, Mihail Sturdza s-a lovit de refuzul Legaţiei Finlandeze şi a
fost nevoit să rămână în Danemarca, până in 1944. În acelaşi timp, I.V.
Sturdza era în continuare închis, fiind eliberat în septembrie 1942
pentru a fi trimis pe frontul de Est. A reuşit să scape în 1944 trecând în
Franţa, după un întreg periplu prin Europa4.
Alături de soţul şi fiul ei, principesa Zoe Mavrocordat
Sturdza a avut simpatii legionare. La înfiinţarea Asociaţiei ,,Prietenii
Legionarilor’’ (6 noiembrie 1936), principesa făcea parte din comitetul
de conducere din Bucureşti, alături de doamna Maria Beiu-Palade,
preotul Duminică Ionescu, Eugen Chirnoagă, ing. Eugen Ionică,
Grigore Conda. Asociaţia nu permitea ca membrii ei să se cunoască cu
legionari, contactul făcându-se prin corespondenţă5.
Familia Sturdza, descendentă a vechilor familii boiereşti
Sturdza şi Mavrocordat au adus aportul lor către Mişcarea Legionară
cu precădere pe chestiuni externe. Dacă grupul intelectual a avut o
activitatea propagandistică la nivel naţional, o parte a ,,nobililor
legionari’’ au oferit sprijin pentru Legiune la nivel internaţional.
O altă familie boierească cu tradiţie în România a avut
,,reprezentanţi’’ în cadrul Mişcării Legionare. Familia Cantacuzino,
după anul 1935 a început să aibă legături strânse cu şeful organizaţiei,
Corneliu Zelea Codreanu. În martie 1934 avea loc procesul împotriva
Nicadorilor dar şi altor membri ai Gărzii de Fier, pentru asasinarea
primului-ministru, I.G. Duca. Descendent din familia Cantacuzinilor,
luptase în campanile din 1913 şi 1916-1918, fiind comandant al
1 Ibidem, p. 30-36.
2 Mihail Sturdza, op. cit, p. 266.
3 I.V. Sturdza, op. cit., p.44.
4 Ibidem, p. 97-99.
5 ANIC, Fondul M.I.-Diverse, dosar 3/1936, f. 280.
p. 42
Regimentului I Grăniceri (distins cu Ordinul ,,Mihai Viteazul’’). După
terminarea războiului a activat în Liga Vlad Ţepeş a lui Grigore
Filipescu (de orientare conservatoare). În 1935, Corneliu Z. Codreanu
l-a însărcinat să devină preşedintele partidului ,,Totul pentru Ţară’’ 6.
Horia Sima menţiona în memoriile sale, ,, Generalul
Cantacuzino-Grănicerul a jucat un rol providenţial în prigoana din
1933-1934’’. Arestarea generalului şi includerea sa pe listele acuzaţilor
în procesul din 1934 a avut un rol hotărâtor, salvând practic Garda de
Fier de la o ,,moarte politică’’. Generalul Cantacuzino a scris o
scrisoare primului-ministru I.G.Duca, după dizolvarea Gărzii, prin
care-l avertiza de consecinţe. Locuinţa sa, din strada Gutenberg nr.3 a
pus-o la dispoziţia legionarilor, odată cu represalile ce au urmat
atentatului de la Sinaia. Acestea au fost probele prin care generalul era
încadrat între acuzaţi; având gradul de general, justiţia militară era
obligată să constituie un complet de judecată egal în rang cu el. Gen.
Cantacuzino era prieten cu generalul Moruzzi, care făcea parte din
completul de judecată; Moruzzi a fost cel care i-a expus regelui Carol
consecinţele, dacă opinia publică afla că Majestatea Sa dorea o
condamnare a tuturor celor învinuiţi de atentatul din 29 decembrie
1933, oamenii se revoltau. Astfel, generalul Cantacuzino-Grănicerul,
alături de Corneliu Codreanu şi ceilalţi învinuiţi au fost achitaţi, doar
grupul Nicadorilor a fost condamnat la închisoare pe viaţă7.
După apariţia formaţiunii politice ,,Totul pentru Ţară’’, viaţa
generalului Cantacuzino era dedicată acesteia. Fusese numit de
Corneliu Codreanu să devină preşedintele partidului, însă cu condiţia
ca cel din urmă, să-i fie ,,şef spiritual’’. Între anii 1935-1937, generalul
a fost mereu aproape de legionari. Locuinţa sa, din str. Gutenburg , a
devenit locul de întâlnire al acestora, tot aici mutându-se şi Corneliu
Zelea Codreanu. O parte din curtea sa a fost donată legionarilor, care
au construit un alt corp, ,, Casa Verde’’. Deşi avea o vârstă înaintată
când devenea preşedinte al noului partid legionar, Gen. Cantacuzino
mergea în ţară, şi alături de alţii precum Gh. Clime, Ion Zelea
Codreanu, făcea campanie electorală. Banii săi erau folosiţi aproape în
totalitate pentru partid, lucru care nu-l deranja câtuşi de puţin.
Străbăteau ţara pentru a lua la cunoştiinţă de noile organizaţii înfiinţate,
din provincie, iar unde se ivea un conflict între legionari şi autorităţi,
Codreanu îl trimitea pe general să rezolve 8.
La începutul lui decembrie 1936 a plecat pe frontul din
Spania, să-i înmâneze o sabie generalului Moscardo şi să participe la
lupta împotriva comnismului. Alături de general au mai plecat în
Spania: nepotul său, prinţul Alexandru Cantacuzino, preotul Ion Moţa,
avocatul Vasile Marin, ultimii doi căzând pe câmpul de luptă la
Majadahonda. Generalul s-a întors în ţară, în noaptea de 16 decembrie
1936, la insistenţele generalului Franco, fără să-l anunţe pe Corneliu
Zelea Codreanu9. A participat la funeraliile celor doi legionari căzuţi
pe front, alături de Corneliu Codreanu. Activitatea sa şi prezenţa foarte
activă a generalului i-au şubrezit sănătatea (Anexa 3), acutizând o
problemă mai veche la stomac. Generalul Cantacuzino a trecut la cele
veşnice la 9 octombrie 1937 şi a fost înmormântat cu onoruri militare,
fiind membru al Ordinului ,, Mihai Viteazu’’. În ziua de 10 octombrie,
ziarul Buna Vestire dedica aproape în întregime numărului său, articole
cu privire la moartea generalului. O parte dintre ele au fost semnate de
legionari, printre ei aflându-se şi Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae
Totu sau Mihail Polihroniade10. Poetul Radu Gyr a dedicat şi un poem
6 Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, op. cit, p. 79.
7 Horia Sima, Antologie Legionară 1950-1992, vol V, Florida-USA,
Colecţia ,,Omul Nou’’, 1994, p. 29-31.
8 Ibidem, p. 31-32.
9 ANIC, Fond Ministerul de Interne-Diverse, dosar 3/1936, f. 383.
10 Buna Vestire, nr. 187, 10 octombrie 1937.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
,, Balada grănicerului cu fulgere pe umeri’’, după dispariţia
generalului1.
Generalul Zizi Cantacuzino-Grănicerul, a fost un important
exponent al Mişcării Legionare, alături de Nae Ionescu. Profesorul de
filozofie de la Universitatea din Bucureşti a avut un rol hotărâtor în
privinţa aderării maselor de studenţi, prin propaganda intelectualităţii
bucureştene. Generalul Cantacuzino, în schimb, a oferit liniştea în
interiorul grupării şi o seriozitate necesară legionarilor. Făcând parte
dintr-o categorie privilegiată, nobilă, generalul a fost şi un foarte bun
strateg militar, dovadă fiind rangul său în armata română. Implicarea
unui nobil în mişcarea legionară se datorează şi unei încercări de
refacere a societăţii anterioare. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu,
generalul Cantacuzino a văzut în liderul mişcării legionare, nevoia de
schimbare atât de necesară unei noi Românii. Luptând în Războiul de
Reintregire, generalul Cantacuzino era aproape cu sufletul de neamul
românesc şi simţea necesară schimbarea care venea dinspre tineretul
legionar2.
Principele Alexandru Cantacuzino, nepotul generalului şi-a
dedicat o parte din viaţă mişcării legionare. Licenţiat în drept la
Bucureşti, şi-a continut studiile în Paris şi Haga, la Academia de Drept
Internaţional. La doar 25 de ani, a devenit şef de cabinet la Ministerul
Regal al Afacerilor Străine ale României, ocupându-se de afacerile
României la Haga şi Varşovia. Apropierea sa de Corneliu Zelea
Codreanu coincide cu cea a unchiului său, în perioada formării
partidului ,, Totul pentru Ţară’’. Alexandru Cantacuzino s-a ocupat de
desfăşurarea Congreselor Generale Studenţeşti de la Craiova şi Târgu-
Mureş. A avut funcţia de comandat legionar, fiind consilier a lui
Corneliu Codreanu. Odată cu intrarea în rândurile mişcării legionare,
mama sa, Ecaterina Cantacuzino a refuzat să-şi mai vadă fiul; singura
excepţie fiind înaintea plecării acestuia pe frontul din Spania, a venit
să-şi sărute copilul şi să-i dea binecuvântarea. Prinţul Alexandru
Cantacuzino şi-a insoţit unchiul pe frontul din Spania, la sfârşitul
anului 1936, luptând împotriva comuniştilor. Prinţul Al. Cantacuzino
vedea aceleaşi orizonturi pentru România, ca şi Corneliu Codreanu,
mărturisind că ,,naţionalismul vrea o colectivitate naţională unitară,
solidară, monolită. Comunismul reprezenta crearea unui om nou, fără
valori sufleteşti, pus să muncească fără a primi un set de norme morale.
Alexandru Cantacuzino era ingrozit de pasivitatea neamului românesc
şi resemnarea specifică; ,,Trebuie să sfârşim odată cu tradiţia asiatică
care cere răbdare de vite şi spinări încovoiate sub biciul stăpânirii!’’.
Nevoia unui spirit nou, cu esenţă românească trebuia să scape de o
veche boală care a ucis martiri ca Tudor Vladimirescu sau
Horia,Cloşca şi Crişan. ,, Trădarea a devenit o industrie profitabilă’’.
Pentru prinţ, pietrele fundamentale ale invăţăturii legionare erau
formate din elementul moral-creştin, spiritualitatea eroică şi ascetică. A
ţinut o serie de prelegeri în faţa studenţilor la Institutul de Arte Grafice
,,Eminescu’’ din capitală, îndemnându-i spre îmbrăţişarea idealului
legionar, indispensabil procesului de creare al omului nou 3. A făcut
parte din candidaţii pe listele partidului ,, Totul pentru Ţară’’ la
alegerile din 20 decembrie 1937, fiind repartizat pe judeţul Arad4.
Alexandru Cantacuzino a fost desemnat comandant al
corpului legionar de elită ,,Moţa-Marin’’, din 13 ianuarie 1938; grupul
militar gata de sacrifciu pe care-l formează Corneliu Zelea Codreanu.
A fost arestat în primăvara anului 1938, dar a reuşit să evadeze, alături
de profesorul Vasile Cristescu în data de 18 iunie 1938, în timp ce erau
1 Buna Vestire, nr. 189, 14 octombrie 1937.
2 Horia Sima, op. cit, p. 32-34.
3 Traian Golea a adunat broşurile editate de Alexandru Cantacuzino şi
le-a editat intr-un volum Opere Complete din colecţia ,, Omul Nou’’, Munchen,
1969. Operele prinţului Alexandru Cantacuzino: ,, Cum suntem’’, ,, Românul de
mâine’’, ,, Între lumea legionară şi lumea comunistă’’, ,, Românismul nostru’’,
,, Pentru Christos’’ (amintirile sale de pe frontul din Spania).
4 Buna Vestire, nr. 214, 16 noiembrie 1937.
p. 43
transferaţi de la penitenciarul din Miercurea-Ciuc la Jilava. S-au ascuns
în munţii dintre Braşov şi Râşnov, autorităţile dizlocând un număr
mare de jandarmi pentru a-i prinde5.
Prinţul Al.Cantacuzino este şi autorul manifestului legionar
din 13 octombrie 1938, prin care se solicita revizuirea procesului lui
Corneliu Zelea Codreanu şi încetarea atrocităţilor comise de autorităţi
împotriva legionarilor. După asasinarea primului-ministru, Armand
Călinescu, prinţul Alexandru Cantacuzino este ucis în noaptea dintre
21/22 septembrie la închisoarea din Râmnicu-Sărat, alături de alţi
legionari precum Alexandru-Tell sau Mihail Polihroniade. Viaţa sa,
doar 38 de ani, a trăit-o şi-a dedicat-o mişcării legionare după ce a luat
contact cu aceasta6. Prinţul cantacuzin este singurul legionar care a
făcut parte dintr-o familie boierească şi a fost ucis în perioada
guvernării carliste.
O altă familie de boieri, a avut un reprezentant ce a fost
membru al mişcării legionare, familia Ghica. Prinţul Alexandru Ghica
de profesie avocat, a ocupat în perioada guvernării legionare-
antonesciene ( septembrie 1940 – ianuarie 1941) postul de Director
General al Siguranţei Statului şi Poliţiilor.
Un alt personaj care poate fi inclus la ,,aristocraţia spirituală
în raport cu continuitatea ideologiei conservatoriste’’ este prinţul
Nicolae de Hohenzollern, regent al României între anii 1927-1930.
Deşi nu a fost membru efectiv al mişcării legionare, simpatia acestuia
nu poate fi trecută cu vederea, fără a fi menţionate câteva date. Fratele
regelui Carol al II-lea, principele Nicolae (1903-1977) era alături de
Elisabeta, Maria şi Ileana, descedent direct al regelui Ferdinand şi a
reginei Maria.După studii în ţară, a urmat colegiul Eton, iar în 1926 a
absolvit şcoala navală din Wembley. Odată cu moartea tatălui său şi
renunţarea la tron (în 1925) a regelui Carol al II-lea, Mihai I devenea
moştenitor oficial al Coroanei. Totuşi, fiind minor s-a constituit o
regenţă, în componenţa desemnată de Ferdinand şi cu acordul factorilor
politici de la Bucureşti. Principele Nicolae a făcut parte din această
regenţă alături de patriarhul Miron Cristea şi Gh. Buzdugan,
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie.
Începând cu ,,restauraţia’’ fratelui său, Carol al II-lea, pe
tronul României, apar divergenţe între cei doi fraţi, mai cu seamă după
căsătoria morganatică a prinţului Nicolae cu Ioana Dumitrescu-Tohani
( Ioana Doletti) din anul 19317. În perioada 1931-1932 este trimis de
către rege într-un exil ,,temporar’’ din cauza mariajului său. În
memoriile sale, principele Nicoale nota ,,(...) sunt convins că de n-ar fi
existat Lupeasca, guvernlul ar fi făcut faţă corupţiei şi chiar Legiunea
lui Codreanu n-ar fi fost atât de virulentă cum s-a vădit a fi prin
înfiinţarea Gărzii de Fier (...)’’.
În 1932, regele Carol al II-lea îl cheama din cel de-al doilea
exil pe fratele său, Nicoale, acordându-i şi titlul de ,,Consilier
particular în chestiuni aeronautice’’; sarcina de a-l informa pe rege cu
privire la corpurile de aviaţie ale armatei române. Însă sprijinul regelui
pentru consilierul său era unul minimal şi mai mult simbolic. Nicolae
de Hohenzollern nota ,,(...) Am fost muştruluit şi pentru această
iniţiativă; mi s-a spus că ceea ce făceam era ilegal şi propagandistic,
în ultimă instanţă un act de rebeliune împotriva regelui’’ 8 . În
însemnările din jurnalul lui Carol al II-lea, regele nota la 31 martie
1937 că-l banuieşte pe fratele său, Nicoale că întreţine relaţii
,,suspecte’’ cu ,,Garda de Fier’’. Într-o altă însemnare din jurnalul său,
din 17 aprilie 1937, regele i-a cerut fratelui său o hârtie prin care să
5 ANIC, Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 35/1938, f.
88.
6 Gh. Buzatu..., op. cit., p. 78.
7 Nicoale de Hohenzollern, În umbra coroanei României, Iaşi, Editura
Moldova, 1991, p. 14-15.
8 Ibidem, p. 83.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
dezmintă o colaborare cu mişcarea legionară, pe care ulterior, Carol al
II-lea a făcut-o publică1. Totul a plecat de la cedarea de către prinţ a
unei suprafeţe de pământ, pe care acesta o deţinea la domeniul de la
Broşteni, mişcării legionare. Ulterior membrii mişcării legionare au
ridicat o tabară de muncă pe Rarău,în vara anului 1934, iar materialul
necesar construirii unei cabane de lemn a fost donat de către prinţul
Nicoale de Hohenzollern.
În urma convocării Consiliului de Coroană de către rege cu privire la
soarta principelui Nicolae şi a trimiterii acestuia în exil, o parte a
personalităţilor politice ca Iulia Maniu, Nicoale Iorga, Gheorghe
Brătianu şi mai ales mişcarea legionară, s-au solidarizat cu tânărul
prinţ2.
Grupul preoţilor în cadrul ortodoxismului militant promovat de
Mişcarea Legionară
O categorie socială, al cărei crez era una din valorile
existenţiale ale mişcării legionare, a fost reprezentată de preoţimea
ortodoxă. Ortodoxia pe care o vedeau legionarii şi la care făceau apel îi
atrăgea pe teologi. În 1925, Biserica ortodoxă română se organiza ca şi
patriarhie prin Legea promulgată la 25 februarie 1925. Primul pas
fusese făcut la 4 februarie 1932 prin adunarea Sfântului Sinod care a
hotărât să se înfiinţeze patriarhia ortodoxă română. Mitropolitul primat
(mitropolitul UngroVlahiei) era ridicat la treapta de patriarh. La 1
noiembrie 1925 a fost înscăunat Miron Cristea ca prim-patriarh al
României 3 . Lipsa de claritate a Bisericii Ortodoxe Române, în anii
următori şi pregătirea precară a preoţilor au fost cauze ale apropierii
dintre teologi şi legionari; aceştia din urmă declarându-se ,,luptători şi
slujitori ai Creştinătăţii’’4.
Influenţa mistică şi exercitată, înrădăcinată categoric în
ideologia ,,Gărzii de Fier’’, provenea din rolul asumat de Biserica
ortodoxă română în statul român şi naţionalismul românesc. Fiind
dependentă de stat, după reforma lui Cuza din 1864, Biserica nu mai
putea să ofere îndrumare. Aspectele pozitive ale creştinătăţii s-au
transformat într-o cultură laică. Elitele afişau o indiferenţă lumească
faţă de religie, în timp ce masele ţărăneşti erau profund credincioase,
mistice şi deseori superstiţioase. Biserica îşi restrânsese activitatea la
ceremoniile fastuoase, caracteristice ortodoxismului, devenind un
ornament al aparatului de stat. Ţăranii credincioşi se lăsau pradă
superstiţilor lor, în timp ce elita din Bucureşti îmbrăţişa filosofia
franceză sau germană.
Ortodoxia se află într-o simbioză cu statele pământeşti - mai
ales în Bizanţ – fără rădăcini în istorie. Epopea ortodoxă nu este o
epopee politico-istorică, ci spirituală. Specificul existenţei istorice a
Ortodoxiei este aflarea centrului de greutate pe alt plan decât cel
istoric, pe planul vieţii spirituale5.
Într-un creştinism occidental, statul, biserica şi naţiunea sunt
entităţi separate, iar relaţiile între ele sunt determinate de reguli morale
şi raţionale, ortodoxismul are ca şi concepţie ideologică că statul,
biserica şi naţiunea formează o entitate colectivă. Creştinismul ortodox,
spre deosebire de cel catolic sau protestant, nu se duce ca o luptă
individuală spre mântuirea păcatului. Pentru ţărani, ortodoxia era un
1 Ibidem, p. 88-95.
2 Gh. Buzatu..., op. cit., p. 159.
3 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3,Bucureşti,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,1994.
4 Ilie Imbrescu, Biserica şi mişcarea legionară, Bucureşti, Editura
,,Cartea Românească’’’, 1940, p. 50-52.
5 Dan Zamfirescu, Ortodoxia şi romano-catolicism în specificul
existenţei lor istorice, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1992, p. 242-244.
p. 44
mod de viaţă. Conceptele ortodoxiei modelându-le valorile, gândurile,
comportamentul6.
Tânăra generaţie a naţionaliştilor căuta o bază solidă de
consolidare a noii Românii Mari; căutând valori româneşti, era nevoie
de valorile tărăneşti, sinonime cu ortodoxismul. Ortodoxismul
românesc a influenţat puternic ideologia Legiunii, devenind, practic,
sinonim cu ea. Vasile Marin, în lucrarea sa, Cranii de lemn, nota ,, Prin
mistică naţională se va naşte un om care va respinge materialismul
precumpănitor al acestei epoci, în locul lui, el va urma o adevărată
şcoală a eroismului. El va deveni un om al virtuţilor cardinale, un
erou, un preot, un virtuos cavaler, ascet şi neîntinat’’7.
În vara anului 1933, tânărul teolog, Ilie Imbrescu lua contact
indirect cu mişcarea legionară. Un coleg de la căminul studenţilor
bănăţeni, îi oferise să citească ,, Cărticica şefului de cuib’’. A cunoscut
fenomenul legionar mai bine, observând lucările la ,,Casa Verde’’ din
strada Gutenberg; după ce luase contact cu ideologia legionară.
Viitorul preot Ilie Imbrescu a rămas impresionat de rezistenţa
legionarilor la batjocura şi ispitele lumii şi prin forţa lor de sacrificu.
Deviza legionarilor ,,ori învingem, ori murim’’ îl fac pe tânărul teolog
să vadă în legionari mai multă credinţă îndreptată spre Dumnezeu decât
în ,, slujitorii Sfântului Altar’’. Linia pe care biserica ortodoxă o luase,
de a subjuga politicul spiritualului, îl fac pe tânărul student Imbrescu să
se întrebe dacă nu cumva educaţia legionară o depăşeste ca substanţă
pe cea a teologilor8.
Ilie Imbrescu a fost hirtonisit preot la 12 februarie 1934, în
catedrala Sfintei Episcopii din Constanţa, devenind preot.
Nemulţumirea sa e faţă de Sinodul Bisericii ortodoxe Române a venit
odată cu circulara nr. 1429 din 23 octombrie 1935, prin care, la
intervenţia Ministerului Cultelor, al cărui ministru era Alexandru
Lapedatu, era interzisă construirea lăcaşelor de cult de către
,,gardişti’’9.
De aici, se înţelege cum Patriarhul României, Miron Cristea,
cel care conducea Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, a acceptat
propunerea Ministerului Cultelor; o formă prin care politicul se
amesteca şi în problemele Bisericii10.
Nemulţumirea preotului legionar, Ilie Imbrescu, faţă de
modul în care Miron Cristea se amesteca în problemele Bisericii, a
continuat odată cu numirea patriarhului în funcţia de prim-ministru,
după februarie 1938. Ca preot ortodox, nemulţumirea sa este
îndreptăţită prin recunoştiinţa pe care o purta legionarilor. Nu înţelegea
de ce o mişcare politică, carea avea în centrul ideologiei sale
misticismul specific ortodox, era anatemizată de însuşi conducătorul
Bisericii.
În virtutea preotului, ,, Legiunea Arhanghelului Mihail’’ a
fost creată de Corneliu Codreanu ca o necesitate ,,la întoarcerea
cuvântului către Dumnezeu’’. Poporul român creştin era nevoit să se
reîntoarcă pe linia străbună a legii. Preotul, vedea ca şi alţi legionari,
nevoia de izolare a tineretului faţă de politicianism şi necesitatea unei
organizări în spirit creştin. Contopirea atribuţilor atât a preotului, cât şi
6 Nicolas M. Nagy-Talavera, Fascismul în Ungaria şi România,
Bucureşti, Editura Hasefer, 1996, p. 344-345.
7 Vasile Marin, Crez de generaţie (ediţia a II-a), Bucureşti, Editura
Majadahonda, 1997, p. 39.
8 Ilie Imbrescu, op. cit, p. 52.
9 Ibidem, p. 62.
10 Nicholas M. Nagy-Talavera, op.cit, p. 359.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
a legionarului spre acelaşi ideal; preotul în slujba Bisericii, pentru
naţiune, iar legionarul, în slujba naţiunii cu binecuvântarea Bisericii 1.
O altă faţă bisericească a fost încă de la început, în preajma
lui Corneliu Zelea Codreanu. Preotul Ion Dumitrescu pleca din
localitatea natală din judeţul Argeş, ajungând să predice în parohia
Borşa II – Joseni. Contactul cu mişcarea legionară a început odată cu
venirea în Borşa a unui student de la Iaşi, Constantin Dănilă. După un
drum cu căruţa de la Borşa (Maramureş) la Iaşi, l-a cunoscut, în 1930,
pe Corneliu Zelea Codreanu; aflănd de la acesta care era direcţia
,,Gărzii de Fier’’. Astfel, preotul s-a angajat să se ocupe de organizarea
echipei de tineri, trimisă de Codreanu, pentru a face propagandă
legionară în Maramureş2. În 1931, la alegerile generale pentru Camera
Camera Deputaţilor şi Senat, erau patru candidaţi înscrişi la Comisia
Electroală din partea ,,Gruparea politică Corneliu Zelea Codreanu’’;
dintre aceştia unul era preotul Ion Dumitrescu. În urma alegerilor,
gruparea nu a obţinut nici un loc, adunând puţin peste 2000 de voturi în
judeţul Maramureş; chiar dacă era cunoscut în judeţ ca un preot bun,
oamenii nu l-au votat. În vara anului 1932, preotul a candidat din nou
pe listele grupării lui Corneliu Codreanu, alături de macedoneanul
Iancu Caranica. Preotul a asistat la sesiunea electorală din Câmpulung,
alături de Corneliu Zelea Codreanu, unde şeful legionar a devenit şi
deputat de Câmpulung3.
Ion Dumitrescu-Borşa a fost chemat de Corneliu Zelea
Codreanu la Bucureşti pentru a ocupa funcţia de secretar general al
organizaţiei. I-a fost oferită cazarea la sediul central al organizaţiei, iar
pentru creşterea copiilor şi ajutorarea părinţilor i-au fost oferiţi 2000 de
lei, lunar. La 10 decembrie 1932, odată cu împlinirea a zece ani de la
debutul ,,mişcarea de la ’22’’, Corneliu Codreanu a înfiinţat, printr-o
circulară, cel mai important grad legionar, cel de comandant legionar
(echivalentul celui de general, în armată). Celor şapte legionari
înaintaţi la gradul de comandant legionar, li s-a oferit şi decoraţia
,,Crucea Albă’’. Printre cei şapte se găsea şi preotul Ion Dumitrescu4.
În 1933, preotul a fost însărcinat să ducă ,,Căprioara’’5 de la
la Bucureşti la Rădăuţi. Tot atunci a făcut parte şi din ,, echipa morţii’’-
echipa folosită la propaganda legionarilor in ţară - alături de Traian
Clime, Nicolae Constantinescu, Sterie Ciumetti, ş.a. În deplasările prin
ţară pe care le făceau, se mai găseau şi alţi preoţi, precum părintele
Duminică Ionescu.
În vara anului 1933, în timpul unei vacanţe a lui Corneliu
Zelea Codreanu la Băile Amara, comanda legiunii a revenit preotului
Dumitrescu 6 . În perioada imediat următoare asasinării primului-
ministru I.G.Duca, preotul s-a ascuns într-o locuinţă cu chirie, lucrând
la o cizmărie, pretinzând că ştie meseria. După anul 1934, odată cu
achitarea conducătorilor ,,Gărzii de Fier’’ şi încetarea ostilităţilor din
partea Guvernlui, Ion Dumitrescu-Borşa s-a mutat alături de Corneliu
Zelea Codreanu, la locuinţa generalului Cantacuzino-Grănicerul din
strada Gutenberg nr. 37.
În septembrie 1934, preotul Dumitrescu a făcut parte din
consililul de judecată, constituit din şefii legionari, cu privire la fapta
săvârşită de Mihail Stelescu 8 , fiind secretar; preşedenţia consiliului
1 Ilie Imbrescu, op. cit., p. 200-202.
2 Ion Dumitrescu-Borşa, Cal Troian Intra Muros, Bucureşti, Editura
Lucman, 1994, p 25-36.
3 Ibidem, p. 57.
4 Gh. Buzatu…, op. cit., p. 54.
5 Camioneta legionarilor cumpărată din colecta strânsă prin intermediul
ziarului ,,Pământul Strămoşesc’’. A reprezentat prima sursă de venit pentru
legionari, folosind-o la transportul diverselor necesităţi. Este folosită şi la
deplasarea pentru propaganda din ţară.
6 Ion Dumitrescu-Borşa, op. cit, p. 102.
7 Ibidem, p. 126-128.
8 Mihail Stelescu a fost apropiat a lui Corneliu Zelea Codreanu. Numit
p. 45
având-o generalul Zizi Cantacuzino. Tot el este cel care îl ajută pe
Codreanu cu o serie de citate din Noul Testament, pe care le-a inserat
în lucrarea Pentru legionari. Cunoscându-l pe generalul Cantacuzino,
preotul Dumitrescu avea o părere bună despre preşedintele partidului
,,Totul pentru Ţară’’, mai puţin înjurăturile care se găseau în
vocabularul generalului9. În noiembrie 1935, preotul legionar alături
de părintele Mihăilescu au realizat serviciul reglios la înfiinţarea primei
Cooperative legionare din Bucureşti. Părintele Mihăilescu, parohul
bisericii Sf. Ilie-Gorgani, a oferit partidului ,,Totul pentru Ţară’’ câteva
case din faţa bisericii, cinci camere. Casele au fost reparate de
legionari, găzduind apoi o cantină legionară, o frizerie, o cizmărie şi o
croitorie.
Preotul Dumitrescu-Borşa a avut şi escapade, cu o fată din
,,cetăţuia’’ domnişoarei Veta Cantacuzino, sora generalului. În urma
aventurii acestuia cu tânară legionară, Corneliu Zelea Codreanu a vrut
să-l elimine din legiune, dar a hotărât să-i încredinţeze comanda taberei
de muncă de la Carmen-Sylva pentru a vedea dacă este demn de
funcţia pe care o ocupa, de secretar general10.
Preotul a făcut parte din grupul celor şapte legionari ce au
plecat pe frontul din Spania, la sfârşitul anului 1936. Alături de acesta
se mai găsea generalul Cantacuzino, nepotul său Alexandru
Cantacuzino, Ion Moţa, Vasile Marin, Gheorghe Clime, Niculiţă Totu
şi Bănică Dobre.
La alegerile electroale din decembrie 1937, Corneliu Zelea
Codreanu l-a propus pe preotul Ion Dumitrescu-Borşa să candideze cap
de listă în judeţele Storojineţ, Olt şi pentru a treia oară în cinci ani, în
Maramureş11.
După asasinarea lui Codreanu, preotul Ion Dumitrescu-Borşa
a trecut graniţa în Polonia, unde a stat o perioadă de timp, apoi în
Germania, unde i-a întâlnit pe alţi şefi legionari aflaţi în exil, printre
care Constantin Papanace şi Horia Sima. După două luni, preotul a
plecat în Danemarca la prinţul Mihail Sturdza, care se afla la
Copenhaga. Întors în ţară, după ce România devenise un stat naţional-
legionar, părintele Dumitrescu a fost desemnat de Horia Sima să facă
parte din forul superior de conducere al legiunii. La 13 noiembrie 1940
a fost exclus din mişcarea legionară alături de Gh. Ciorogaru şi
Dumitrescu-Zăpadă, din ordinul lui Horia Sima12. După întâmplarile
din ianuarie 1941, preotul Dumitrescu-Borşa a fost numit inspector
general la Direcţia Muncă şi Lumină, de pe lângă Ministerul Munci şi
Asigurării Sociale. În timpul războiului, după o întâlnire cu mareşalul
Ion Antonescu, în care i-a explicat relaţile acestuia cu Horia Sima,
preotul Dumitrescu a plecat voluntar pe frontul din Crimeea. Viaţa
preotului, după reîntoarcerea de pe front, se scindează de mişcarea
legionară13.
Preotul Dumitrescu-Borşa a fost legionar şi a rămas apropiat
legiunii în perioada ,,codrenistă’’. Odată cu moartea lui Corneliu Zelea
Codreanu, pentru preot linia care o dictase ,,Căpitanul’’ nu mai era
aceiaşi. Făcând parte încă de la început, din structurile de conducere
ale mişcării legionare, preotul Dumitrescu a văzut în noua atitudine a
membrilor, odată cu preluarea şefiei mişcării, de Horia Sima, o abatere
comandant legionar odată cu părintele Ion Dumitrescu-Borşa, a devenit cel mai
tânăr deputat (la doar 25 de ani) din partea ,, Grupării politice Corneliu Zelea
Codreanu’’. În 1934, în timp ce Corneliu Codreanu înfiinţa o tabără de muncă
pe Rarău, pune la cale un plan de a-l asasina pe şeful legionarilor. Complotul
este demascat de Constantin Dumitrescu-Zăpadă şi Bezea. În urma acestei
întâmplări Mihail Stelescu este exclus din mişcarea legionară.
9 Ion Dumitrescu Borşa, op. cit, p. 145-148.
10 Ibidem, p. 159.
11 Preotul Ion Dumitrescu-Borşa a mai fost înscris pe listele electroale
să candideze, din partea mişcării legionare, în judeţul Maramureş la alegerile
din 1931,1932 şi în final în 1937.
12 Gh. Buzatu..., op. cit, p. 98.
13 Ion Dumitrescu-Borşa, op. cit., p. 256-380.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
de la ,,setul de valori’’ legionare. Motiv pentru care, după 1943 a
încercat să evite o reconciliere de cei apropiaţi lui Sima. Întrase în
mişcare, la începutul anilor ’30, la fel ca şi intelectualii români, din
dorinţa de schimbare pe care o vedeau în organizarea mişcării şi în
persoana lui Corneliu Codreanu, ca un lider spiritual. La fel ca Ion
Dumitrescu au fost şi alţi teologi, unul dintre ei fiind preotul Ştefan
Palaghiţă.
Preotul Palaghiţă a fost alături de Corneliu Zelea Codreanu,
încă din vremea când mişcarea nu depăşise graniţele Iaşilor. A
participat alături de alţi studenţi la oprirea deschiderii anului
universitar 1920-1921 fără serviciul religios, reuşind să schimbe
decizia Senatului Universităţii Ieşene. La fel ca şi preotul Ion
Dumitrescu-Borşa, Palaghiţă a reprezentat, după 1943, aripa codrenistă
a mişcării legionare. După 1941 pleacă în exil, iar în lucrarea sa Istoria
mişcării legionare aminteşte de modul în care au fost trataţi preoţii
legionari în închisorile din ţară. Cu privire la modul în care legionarii
priveau Biserica, părintele Palaghiţă vedea poporul român ca fiind
singurul continuator al Imperiului Roman de Răsărit, naţionalismul
fiind strâns legat de biserica ortodoxă. Popoarele ortodoxe erau unite în
baza aceloraşi dogme, dar modul de organizare al bisericilor în fiecare
stat ortodox nu este identic1.
Echipa de pedepsire a lui Mihail Stelescu (Decemvirii), era
formată dintr-un număr de 10 legionari. Şeful echipei a fost
Caratănase, un student dobrogean care avea acelaşi grad ca şi Stelescu,
comandant legionar. Din echipa formată, cinci erau studenţi teologi.
Considerau că este de datoria lor ca Biserica să-i pedepsească pe
trădători; Alexandru Serafim2, Vali Georgescu, Ştefan Georgescu au
făcut parte din echipa care l-a asasinat pe Stelescu în 1936 la spitalul
Brâncoveanu3.
Pentru a înţelege raportul real dintre mişcarea legionară şi
Biserică trebuie studiat cum naţionalismul unui colectiv poate intra în
conflict cu Biserica, când doctrina colectivă se abate de la dogmele
bisericii. Mişcarea legionară (Mişcarea de mântuire, cum a definit-o
Nae Ionescu) a pornit de la Altar şi de la Icoană. << De la icoană şi de
la altar am pornit – mărturisea Moţa – apoi am rătăcit o bucată de
vreme, purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu
toată curiţia impulsurilor noastre>> 4 . Despre alcătuirea lăuntrică a
legionarului şi despre rolul Bisericii în viaţa neamului românesc este
scris în Cărticica şefului de cuib, << Legionarul crede în Dumnezeu şi
se roagă pentru biruinţa Legiunii. Sa nu uite că noi, poporul român,
stăm aici pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi prin
binecuvântarea bisericii creştine>>5, prin urmare legionarul credea în
în Dumnezeu. Atitudinea Sinodului Ecumenic faţă de preoţii legionari
a fost constantă şi cu implicări din partea guvernlui. Doar în primavara
anului 1937, după înmormântarea lui Moţa şi Marin, guvernul a cerut
Sinodului să ia măsuri împotriva clerului care a participat la
înmormântarea celor doi, iar autoritarea bisericească nu a răspuns
cererii politice6.
Participarea directă a preoţilor la acţiunile de propagandă în
rândul mişcării legionare, a fost demonstrată şi de faptul că mulţi
1 Ştefan Palaghişă, Istoria mişcării legionare, Bucureşti, Editura Roza
Vânturilor, 1993, p. 322-323.
2 Alexandru Serafim a fost înlăturat dintre Decemviri, fiind ulterior
înlocuit cu alt legionar; teologul era cel care se ocupa de organizarea
Congresului Studenţesc de la Turnu-Severin, care putea să nu aibă loc dacă
acesta era arestat.
3 Mariana Conovici, Silvia Iliescu, Octavian Silvestru,
Ţara,Legiunea,Căpitanul – mişcarea legionară în documente de istorie orală,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, p. 140-142.
4 Gheorghe Racoveanu, Mişcarea legionară şi Biserica, Bucureşti,
Editura Samizdat, 2002, p. 24-28.
5 Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib, Bucureşti, Editura
,,Fundaţia Culturală Buna Vestire’’,2008, p. 16-17.
6 Gheorghe Racoveanu, op. cit, p. 32.
p. 46
deţineau funcţii de conducere în cadrul legiunii, după 21 ianuarie 1941.
Fiind arestaţi 218 preoţi, dintre aceştia 55 ocupau posturi importante.
După abdicarea lui Carol al II-lea, la toate manifestaţiile legionare au
participat un număr mare de preoţi, iar la ceremoniile de reînhumare al
celor ce fuseseră executaţi din diverse motive, preoţii erau cei care
purtatu sicriele, ceea ce crea o puternică impresie pentru cei care
priveau procesiunea7.
Masele muncitoreşti şi importanţa acestora în mişcarea legionară
O serie de deosebiri între principalele curente de extremă
dreapta europene au fost între naţional-socialism, carea avea un
puternic caracter antisemit şi fascism; în fază incipientă fascismul nu
pomenea nimic de acest aspect. Fascismul s-a impus printr-o acţiune de
forţă, nerespectând legile statului, în timp ce naţional-socialismul a
venit la putere în mod democratic, prin numărul de voturi. Regimul
dictatorial a lui Franco, în Spania, şi-a avut originea într-un război
civil, cu forţe exterioare ce au înclinat balanţa pentru general.
Fascismul a făcut apologia republicii, în timp ce legionarismul
considera instituţia monarhică ca fiind viabilă, iar factorul religios a
oferit mişcării lui Corneliu Zelea Codreanu un rol propagandistic
important.
În perioada interbelică în România, creşterea numărului
şomerilor, problemele existente în centrele studenţeşti, conflictele
dintre populaţia evreiască şi cea românească (mai ales în Moldova),
propaganda comunistă făcută prin implicarea directă a Moscovei, au
determinat unele categorii sociale să conteste viabilitatea instituţilor
democratice şi să se orienteze spre extrema dreaptă8.
S-a făcut o propagandă deosebită pentru atragaerea
muncitorilor şi ţăranilor în cadrul mişcării legionare, subliniindu-se că
numai într-un stat legionar situaţia lor se va putea îmbunătăţi. Începând
cu anul 1935, legionarii au încercat atragerea muncitorilor în cadrul
legiunii prin diverse manifeste şi articole propagandistice în ziare. Deşi
numărul muncitorilor care treceau de partea legiunii creştea,
constituirea unui corp legionar special care să se ocupe de această
categorie socială, s-a realizat abia în octombrie 1936 prin înfiinţarea
,,Corpului muncitoresc legionar’’, membrii fiind sfătuiţi să lupte
împotriva ,,exploatării sociale şi a evreilor’’ 9 . Într-o notă a
Ministerului de Interne, se informa că in primăvara anului 1935, din
ordinul lui Corneliu Zelea Codreanu, două echipe de fruntaşi cu
studenţi şi licenţiaţi gardişti mergeau zilnic la Ministerul de
Instrucţiune şi făceau propagandă legionară între profesorii şi
învăţătorii care veneau să se intereseze de posturi. Cele două echipe se
aflau sub conducerea lui Traian Cotigă, preşedintele Uniunii Naţionale
a Studenţilor Creştini din România10.
În noaptea dintre 23/24 decembrie 1936, pe străzile din jurul Gării de
Nord, a apărut un manifest legionar (Către muncitorimea română) prin
care muncitorii erau îndemnaţi să lupte alături de studenţimea română
creştină împotriva comuniştilor11.
Prin propaganda pe care o făceau, legionarii vroiau să arate
muncitorilor cum comunismul era de vină pentru situația dificilă prin
care trecea clasa muncitoare după primul război mondial. Comunismul,
pentru legionari, distrugea tradiția românească pentru monarhie,
împotriva statului național. Comunismul desființa tocmai valorile pe
care legionarismul le considera de bază pentru a începe clădirea
7 Dragoş Zamfirescu, Legiunea Arhanghelului Mihail de la mit la
realitate, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p. 209-210.
8 Niţipir-Zamfirescu Dragoş, Legionarismul românesc –fenomen de
extremă dreaptă. Sincronism european şi aspecte specifice, Bucureşti,
Universitatea Bucureşti – Facultatea de Istorie, 1994, p. 6-8.
9 Ibidem, p. 18-19.
10 ANIC, Fond Ministerul de Interne – Diverse, dosar 14/1935, f.105.
11 Ibidem, dosar 3/1936, f. 410.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
,,omului nou’’, armata, Biserica şi educaţia. Lupta pe care vroiau să o
ducă legionarii împotriva comunismlui era naţionalismul muncitoresc,
unul care să implice muncitorimea românească.
Într-o broşură propagandistică editată, în anul 1940,
(Mişcarea legionară şi muncitorimea), erau trecute o serie de drepturi
de care trebuiau să se bucure marea masă a muncitorimii. Oricine
trebuia să aibă dreptul la muncă, nimeni nu trebuia să stea pe dinafară
(un mesaj cu mult caracter propagandistic având in vedere rata
şomajului de la sfărşitul aniilor ’30). Dreptul la salariu prevedea ca
fiecare angajat să fie plătit în funcţie de cât a muncit, reţinerile salariale
să fie doar sub formă de impozit şi direcţionatr către bugetul statului.
Muncitorii trebuiau să muncească într-un mediu igienic care să nu le
pericliteze sănătatea, dar având acces şi la învăţătură, viaţă religioasă şi
acţiuni culturale. Un alt drept pe care trebuia să-l aibă un angajat era
dreptul la onoare, angajatorul neavând voie să-l umiliească sau să-l
dispreţuiască pentru munca depusă. Ultimul drept era legat de ajutorul
de stat pe care trebuia să-l primească muncitorul sau familia sa, odată
cu incapacitatea de a mai putea lucra1.
Corneliu Zelea Codreanu vedea munca, alături de credinţă în
Dumnezeu şi jertfă, ,, cele mai de seamă virtuţi ale neamului’’.
Taberele de muncă, începând cu 1934 au reprezentat un bun prilej de a
apropia categoriile de muncitori şi de a servi la o unitate esenţială. În
aceste tabere, legionarii învăţau să traiască o viaţă simplă, aspră şi
severă. Trebuiau să-şi iubească camarazii de muncă, mâncând la
aceiaşi masă şi lucrînd impreună2. Era vorba de o coeziune pe care
ulterior, autorităţile statului in represaliile împotriva mişcării legionare,
au întâmpinat mari probleme în a o reprima.
Propaganda în mediile muncitoreşti a început să se afirme la
începutul anului 1935 printr-o serie de articole în publicaţiile pro-
legionare. Într-un articol din Porunca Vremii, din ianuarie 1935, se
vorbea despre situaţia grea din Valea Jiului. Articolul intitulat (Valea
Jiului sau Valea Plângerii?) trata problema fabricii de la Reşiţa
condusă de cetăţeanul străin, Max Auschnit. Problemele se datorau
concedierii inginerilor români, de către industriaşul evreu, şi înlocuirea
acestora cu cetăţeni maghiari. În articol este amintit şi faptul că existau
două sindicate la Reşiţa, unul naţional (cu o vechime de peste zece ani,
care stagna) şi unul internaţional (care se mărea considerabil,
înglobând străini). Problemele de la Reşiţa continuau şi cu locuinţele
muncitorilor. Românii subînchiriau de la cetăţenii străini locuinţele de
serviciu, la un preţ de aproape patru ori mai mare. În final este amintită
şi situaţia lucrărilor de la biserica din Anina, care au fost stopate după
venirea lui Max Auschnit la conducerea combinatului de la Reşiţa3. În
acelaşi număr al ziarului este prezentată situaţia bună pe care o duceau
angajaţii de la S.T.B. (Societatea Tramvaielor Bucureşti) şi faptul că
este ,,o mare instituţiune naţională’’ 4 . Situaţia de la Anina este
amintită în acelaşi ziar, după trei săptămâni, prin prisma greutăţilor pe
care le întâmpină muncitorii de acolo. Sărăcia de la Anina şi Oraviţa se
datora patronului de origine evreiască care oferea muncitorilor salarii
de maximum 600 lei pe lună (aproximativ 20 lei pe zi).
Problema evreiască este permanentă în Porunca Vremii în
perioada ianuarie-aprilie 1935. Interesant este că mişcare legionară
încă nu avea un partid politic; în martie 1935, generalul Cantacuzino-
Grănicerul înfiinţa Partidul ,,Totul pentru Ţară’’, după ce Corneliu
Codreanu îi ceruse acest lucru. Şi în Însemnări Sociologice5, Traian
Brăileanu trata problema muncitorească în doctrina naţionalistă. Odată
cu liberalizarea pieţelor, evrei intraseră şi în sectorul economic din
1 Traian Herseni, Mişcarea legionară şi muncitorimea, Bucureşti,
Editura ,,Presa Bună’’, 1940, p. 12-14.
2 Ibidem, p. 18-19.
3 Porunca Vremii, nr. 89, 7 ianuarie 1935, p. 3.
4 Ibidem, p. 6.
5 ,,Însemnări Sociologice’’ era o revistă naţionalistă ce apărea o dată pe
lună, fiind tipărită la Bucureşti.
p. 47
România, fapt ce a dus la probleme sociale internaţionale. În articol
este vorba de nevoia unei noi clase politice ,,naţionale’’. Această clasa
politică avea rolul de a penetra masele şi a conştientiza o unitate
naţională 6 . În perioada septembrie 1935 – mai 1936, apar diverse
articole în Însemnări Sociologice cu privire la viitorul României.
Tineretul naţionalist reprezenta noua forţă care putea învinge
comunismul. Revoluţia socială trebuia să fie realizată de tânăra
generaţie ,,antidemocrată şi iraţionalistă, dar în acelaşi timp
disciplinată, plină de religiozitate, pătrunsă de dragoste pentru
adevăr’’. Veche generaţie urma să fie anihilată şi transformată7.
Într-o notă a Ministerului de Interne, din decembrie 1936, se
amintea cum conducerea Partidului ,,Totul pentru Ţară’’ îi avertizase
pe foştii militari, pe preoţi şi învăţători că dacă nu demisionau din
Partidul Naţional-Tărănesc, erau consideraţi ,,trădători de neam’’8.
Grupul muncitorilor reprezenta pentru mişcarea legionară cel
mai numeros capital uman pe care se putea baza. Chiar dacă se bucurau
de susţinerea unor intelectuali, a studenţilor şi a elevilor, mişcarea
legionară avea nevoie şi de forţe materiale, care se vărsau către
organizaţie prin abonamente la reviste, cumpărarea de materiale
propagandistice sau diverse donaţii. Odată cu înfiinţarea CML (Corpul
Muncitoresc Legionar), la conducere a fost numit inginerul Gheorghe
Clime, un personaj respectat de Corneliu Zelea Codreanu9.
Într-o notă a Poliţiei de Siguranţă – Serviciul de
Informaţiuni, se informa că funcţionarii Partidului ,,Totul pentru Ţară’’
din organizaţia Zalău purtau insigne ale partidului şi făceau
propagandă legionară, fiind ajutaţi prin serviciul pe care-l ocupau la
telefon sau telegraf (Anexa 4)10.
Odată cu anul 1937, mişcarea legionară a început să aibă tot
mai mulţi simpatizanţi din rândurile muncitoreşti. Într-un articol din
Buna Vestire din martie 1937, Ion Vial amintea că (Muncitorimea se
trezeşte!). Autorul vorbea despre muncitorimea românească care nu
constituia un bloc unitar, fiind divizată şi nedorind a face un front
comun pentru toţi muncitorii. Nemulţumirea venea din partea liderilor
de sindicat, care prin funcţiile ocupate au intrat în politică de partea
partidelor capitaliste. După moartea lui Vasile Marin şi a lui Ion Moţa
pe frontul din Spania, ca urmare a ceremoniei funerare, muncitorimea a
înţeles că ,,în mişcarea legionară există o credinţă’’, iar în statul
legionar se vor găsi condiţii mai bune pt munca lor11. În aprilie 1937,
Buna Vestire exista şi o rubrică (Colţul muncitorului), unde într-un
articol, se explica rolul partidelor politice şi nevoia muncitorilor de a se
încadra în mişcarea legionară. Cei ce nu făceau parte din organizaţia
legionară ,,trebuiau să înţeleagă ce înseamnă partidele politice pentru
muncitori’’12, adică rolul partidelor tradiţionaliste nu era de a servi
intereselor muncitorilor, ci numai cele ale grupurilor politicianiste.
În perioada iunie – decembrie 1937, în Buna Vestire se
redactează o serie de articole propagandistice despre muncitorul
industrial român, fiul de ţăran, ce trebuia încadrat ,,sub steagul
naţionalist’’. La 1 iulie 1937 s-a deschis primul restaurant legionar, în
strada Imprimeriei. În ziar, s-a scris despre educaţia economică pe care
trebuia să o primească tineretul legionar. Restaurantul legionar,
proaspăt lansat, era vizitat de un număr mare de muncitori români,
6 Însemnări Sociologice, nr. 4, iulie 1935, p. 32-36.
7 Ibidem, nr. 5, august 1935, p. 11.
8 ANIC, Fond Ministerul de Interne – Diverse, dosar 3/1936, f. 343.
9 Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941: Mistica
ultranaţionalismului, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 124.
10 ANIC, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 244/1940, f. 181.
11 Buna Vestire, nr. 31, 28 martie 1937, p. 3.
12 Ibidem, nr. 37, 4 aprilie 1937, p. 3.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
printre care şi muncitorii de la CFR. Era acţiunea practică a Legiunii în
vederea rezolvării problemelor sociale muncitoreşti1.
La 15 septembrie 1937, comerţul legionar era semnalat şi în
presa legionară, odată cu constituirea Batalionului Comercial Legionar.
În acea perioadă s-au deschis o serie de restaurante legionare în
Bucureşti şi la Carmen-Sylva, unul şi la Bacău. Cea de a doua jumătate
a anului 1937 a reprezentat dezvoltarea comerţului legionar pe mai
multe sectoare (comerţ, servicii), prin modul în care a dorit Corneliu
Zelea Codreanu; acesta a încercat să creeze un comerţ ,,naţional’’
pentru a concura cu comercianţii evrei care deţineau monopolul în
anumite sectoare. Deschiderea unor restaurante, cu preţuri accesibile
tuturor muncitorilor, reprezenta un plus de valoare la imaginea pe care
o formase mişcarea legionară în cadrul politic al României.
Deschiderea ,,Consumului Legionar’’ din zona Obor, la începutul lunii
octombrie, a fost condusă de com. adj. Petre Bolintineanu şi com. adj.
Viorel Trifa (cel care era şi preşedintele Centrului Studenţesc
Bucureşti) 2 . La inaugurarea restaurantului legionar din bulevardul
Basarab din Capitală, la începutul lunii noiembrie 1937, a participat
Corneliu Zelea Codreanu, alături de ing. Gh. Clime, care devenise
preşedintele Partidului ,,Totul pentru Ţară’’, după moartea generalului
Cantacuzino-Grănicerul, precum şi colonelul Ştefan Zăvoianu, Virgil
Ionescu sau Petre Bolintineanu. Conducerea restaurantului a fost
încredinţată comandantului legionar, avocatul Bartolomeu Livezeanu3.
Comerţul legionar s-a extins apoi şi în domeniul textil, la 10
decembrie, deschizându-se primul magazin legionar de stofe şi
manufactură, la Casa Verde din strada Gutenberg4.
La 19 noiembrie 1937, s-a desfăşurat adunarea şefilor de
grupe muncitoreşti legionare, în Capitală. Pe ordinea de zi s-au discutat
problemele întâmpinate cu neplata unor manifeste electorale şi că
propaganda legionară trebuia intensificată în rândul muncitorilor de la
C.F.R 5 . În seara zilei de 25 noiembrie 1937, taxatorii autobuzelor
Societăţii de Transport Bucureşti (liniile 49 şi 31) au împărţit un
manifest al Partidului ,,Totul pentru Ţară’’6.
Totul se desfăşura sub presiunea alegerilor care urmau să
aibă loc la sfârşitul lunii decembrie 1937. Propaganda pe care o duceau
legionarii în ţară, era atent dirijată şi la Comandamentul Muncitoresc
Legionar, de unde se primeau ordine privind modul de împărţire a
manifestelor. La manifestaţiile legionare participau diverşi lideri
legionari locali, în lipsa lui Corneliu Zelea Codreanu. La 23 noiembrie,
Partidul ,,Totul pentru Ţară’’ şi-a depus candidatura în 72 de judeţe ale
ţării, însă doar în trei judeţe au reuşit să ocupe prima poziţie pe foile de
vot (Ialomiţa, Mureş,Vlaşca). Cam în aceiaşi perioadă s-a înfiinţat şi
Serviciul Propagandei Scrise care activa sub Biroul Central al Legiunii.
De aici se puteau cumpăra diverse materiale cu mişcarea legionară; o
placă de patefon legionară costa 70 lei, iar reviste cu numerele mai
vechi din Glasul Strămoşesc sau Iconar erau între 2 şi 5 lei, bucata7.
Conducerea mişcării legionare, prin Comandamentul
Muncitoresc Legionar a hotărât să organizeze, cu ocazia Sărbătorilor
de Iarnă (decembrie 1937), un pom de Crăciun pentru copii săraci ai
fiilor de muncitori8.
După instaurarea regimului naţional-legionar, în septembrie
1940, situaţia era cu totul alta în rândurile organizaţiei. În timpul
regimului dictatorial a lui Carol al II-lea, cuiburile muncitoreşti din
1 Ibidem, nr. 121, 23 iulie 1937, p. 5.
2 Ibidem, nr. 182, 5 octombrie 1937, p. 2-3.
3 Ibidem, nr. 206, 3 noiembrie 1937, p. 1.
4 Ibidem, nr. 238, 11 decembrie 1937, p. 5.
5 ANIC, Fond Ministerul de Interne – Diverse, dosar 13/1937, f. 33.
6 Ibidem, f. 47.
7 Buna Vestire, nr. 223, 23 noiembrie 1937, p.2-3.
8 ANIC, Fond Ministerul de Interne – Diverse, dosar 13/1937, f. 125.
p. 48
legiune erau tot mai puţine. Gh. Clime a fost ucis în septembrie 1939,
după represaliile autorităţilor ca urmare a asasinarea primului-ministru
Armand Călinescu, iar Comandamentul Muncitoresc Legionar fusese
într-o stare de dezordine 9 . După ce Horia Sima a ajuns vice-
preşedintele al Consiliului de Miniştri, o mare parte din funcţionari
întră în rândurile mişcării legionar. Un exemplu este şi Societatea
Română de Radiodifuziune, unde existau opt cuiburi, dar se găseau şi
legionari din presa scrisă10.
În întreprinderile mari şi mijlocii, au fost sporite salariile, s-a
încercat îngrădirea patronatului prin introducerea în întreprinderi a
comisarilor de românizare şi a salariului minimal, au fost înfiinţate
măcelării şi prăvălii legionare în unele cartiere muncitoreşti, cantine
legionare la întreprinderile ,,Apreta’’, ,,Talpa’’, ,,Delea Veche’’,
,,Malaxa’’, ,,Griviţa’’ şi altele11. A fost editată şi o gazetă bilunară
purtând titlul ,,Muncitorul legionar’’, care se adresa muncitorilor. De
asemenea oficiosul legionar ,,Cuvântul’’ insera, săptămânal, o pagină
intitulată Muncitorii, care se voia o tribună de prezentare a vieţii
muncitorimii în statul legionar. Corpul Muncitoresc Legionar a fost
reorganizat şi şi-a intensificat activitatea, fiind organizat pe garnizoane.
Cea mai importantă fiind garnizoana Bucureşti (comandant Dumitru
Grozea) care cuprindea patru subgarnizoane ce corespundeau celor
patru sectoare ale Bucureştiului. Garda de Fier avea formate cuiburi
aproape în fiecare întreprindere din Bucureşti, în timpul guvernării
legionare12.
Îndemnul la muncă, ca fiind o datorie pentru toţi, nu era un
lucru nou pentru legionari. Mişcarea legionară, dorea să creeze o
egalitate a claselor sociale, în statul naţional-legionar. Se vorbeşte
despre dragostea dintre camarazi, solidaritatea naţională şi jertfa
tuturor faţă de ţară. Pentru clasa muncitorească se dorea ca renumeraţia
să se facă şi pe baza beneficiului obţinut de întreprindere. În noul stat
legionar se dorea ca omul nou să se bucure de toate aceste
transformări, iar statul să întervină doar când era o nedreptate, din
credinţă legionară şi moralitate. Reprezenta rezolvarea problemelor
sociale pe care le întâmpina muncitorimea13.
6. Grupul rezerviştilor militari. Rolul lor la tacticizarea mişcării
legionare.
Corneliu Zelea Codreanu avea un mare respect pentru
,,şcoala armatei române’’, pe care o considera scutul naţiunii şi refugiul
ei cel mai sigur în vremuri dificile. Fiind elev la liceul ,,Mănăstirea
Dealului’’, a avut ocazia să cunoască spiritul armatei române.
Continuând apoi cu Şcoala Militară de Infanterie de la Botoşani, (după
ce a fost trimis acasă de pe front, unde vroia să lupte alături de tatăl său
în Războiul de Reîntregire) educaţia primită l-a transformat, să
gândească într-un spirit militar. Modelul pe care l-a adoptat Corneliu
Codreanu pentru ,,Legiunea Arhanghelului Mihail’’ are influenţe
militare. În perioada detenţiei de la Văcăreşti (1924), Corneliu
Codreanu a observat modul în care a fost tratat de ofiţeri şi soldaţi;
păstrând o imagine bună pentru ,,haina militară’’. Nu aceiaşi părere o
avea şi pentru corpul jandarmeresc, pe care-l considera separat de
armată şi totodată vinovat de abuzurile şi crimele comise de către acest
aparat de stat14.
Un ofiţer convins de personalitatea lui Corneliu Codreanu,
devenit simpatizant al mişcării legionare, a fost generalul Ion
Petrovicescu. Apropierea dintre mişcare şi general s-a întâmplat odată
9 Gh. Buzatu..., op. cit., p. 132.
10 Mariana Conovici..., op. cit., p. 70-71.
11 Timpul, nr. 1235, 7 octombrie 1940, p. 3.
12 Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie
1940 – ianuarie 1941, Cluj-Napoca, Editura ,,Dacia’’, 1976, p. 73-74.
13 Traian Herseni, op. cit., p. 26-29.
14 Horia Sima, Antologie legionară 1950-1992, vol V, Miami Beach –
Florida, Colecţia ,,Omul Nou’’, 1994, p. 63-65.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
cu procesul din 1934 legat de asasinarea primului-ministru I.G.Duca.
Generalul Petrovicescu a făcut parte din completul de judecată, cu
funcţia de comisar regal. Generalul Cantacuzino-Grănicerul, care făcea
parte dintre acuzaţi, se afla în relaţii bune cu Petrovicescu; tot atunci
generalul Moruzzi a întervenit pe lângă Palat pentru ca regele să nu
influenţeze ancheta. Ion Petrovicescu a fost numit comisar regal în
procesul intentat membrilor Gărzii de Fier, datorită calităţilor militare
deosebite. Generalul Petrovicescu nu a avut nimic comun cu mişcarea
legionară, nici înainte şi nici după 1934. A păstrat raporturi discrete cu
conducătorii legionari, dar nu a dorit încadrarea sa în rândurile legiunii.
După septembrie 1940, a fost numit Ministru de Interne, lucru ce nu l-a
nemulţumit nici pe Ion Antonescu. În cadrul unor sesiuni de conferinţe,
ministrul de interne, gen. Petrovicescu a ţinut un discurs, cu privire la
procesul din 1934 şi drumul prin care a trecut legiunea, înainte cu trei
zile de a fi destituit de Antonescu (19 ianuarie 1941). În urma
procesului din iunie 1941, alături de alţi legionari, fostul ministu de
interne a fost condamnat la şapte ani temniţă grea sub acuzaţia că ar fi
înarmat pe legionari, în timpul ciocnirilor dintre aceştia şi autorităţi.1
Ştefan Zăvoianu, colonel în rezervă, a fost membru al
mişcării legionare, încă din timpul regimului carlist. În perioada în care
Horia Sima a devenit vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Zăvoianu a fost numit Prefect al Poliţiei Capitalei (5 octombrie 1940-
28 noiembrie 1940). În timpul exercitării funcţiuni sale, a întrodus în
poliţia de stat pe membrii poliţiei legionare; a dublat fiecare post din
Prefectura Poliţiei Capitalei cu un legionar. Sub mandatul său şi al
secretarului său, Constantin Orăşanu s-au realizat cea mai mare parte
dintre arestări de către poliţia legionară. Sub prefectoratul său au fost
ucişi profesorul Iorga şi Virgil Madgearu în noaptea 27/28 noiembrie
19402.
După acest eveniment, la 28 noiembrie 1940, colonel
Zăvoianu a fost înlocuit din funcţia de Prefect al Poliţiei Capitalei.
Situaţia era scăpată de sub control, după ce la Prefectură au fost aduşi
şi erau arestaţi Tătărescu, Argetoianu, Gigurtu, foşti primi-miniştri,
Mihail Ghelmegeanu, fost ministru de Interne şi generalul Constantin
Iliasievici, fost mareşal al Palatului. În locul colonelului a fost numit,
de către generalul Antonescu, generalul Nicolae Pălăngeanu 3 . În
timpul mandatului său, Zăvoianu a introdus la Prefectură un mare
număr de legionari, elemente nefamiliarizate cu mentalitatea de Stat,
unii dintre ei fiind şi agenţi provocatori. După septembrie 1940,
accesul în mişcarea legionară nu mai era un mecanism bine puns la
punct, aşa cum fusese gândit de Corneliu Zelea Codreanu, ceea ce a
făcut ca un număr mare de legionari să ducă acţiuni subversive fără a
primi vreun ordin de la superiori. Colonelul Zăvoianu a insistat ca
mandatele de arestare ale unor deţinuţi politici să fie transferate de la
închisoarea Văcăreşti la penitenciarul Jilava, unde exista şi pază
legionară. După excluderea legionarilor de la guvernare, din ianuarie
1941, gen Antonescu a cerut ca toţi cei vinovaţi să fie făcuţi
răspunzători pentru faptele comise în ianuarie 1941. Colonelul în
retragere,Ştefan Zăvoianu a fost condamnat la pedeapsa cu moartea
alături de alţi legionari care făcuser parte din poliţia legionară.
Execuţia a avut loc la 28 iulie 1941, în ,,Valea Piersicilor’’, lângă
penitenciarul Jilava4.
Avocatul Zăvoianu, înregistrat la Baroul Ilfov, dară fără
drept de profesare, a fost alături de mişcarea legionară, din perioada în
care organizaţia era condusă de Corneliu Codreanu. În urma dizolvării
Gărzii de Fier din 10 decembrie 1933, col. Ştefan Zăvoianu a făcut
parte dintr-un Stat Major restrâns, din care mai făceau parte şi
generalul Cantacuzino-Grănicerul, Alexandru Cantacuzino, Ion Moţa,
1 Ibidem, p. 70-71.
2 ***Asasinatele de la Jilava...,Snagov şi Strejnicul 26-27 noiembrie
1940, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Scripca, 1992, p. 48-49.
3 Horia Sima, op. cit., p. 222-224.
4 ***Asasinatele…, op.cit., p. 10-12.
p. 49
Nae Ionescu, Constantin Papance şi Nechifor Crainic 5 . Ajuns în
funcţie de conducere în perioada ,,simistă’’, a fost unul dintre
conducătorii legionari condamnaţi în faţa unui complet de judecată, în
perioada antonesciană, care a primit pedeapsa capitală. A fost
considerat unul dintre principalii vinovaţi pentru asasinatele din 26/27
noiembrie 1940; acţiuni ce au grăbit scindarea mişcării legionare de
Guvern6.
Grupul rezerviştilor militari a oferit o imagine pentru
mişcarea legionară, elocvend în acest sens fiind generalul Cantacuzino-
Grănicerul, care a deţinut şi funcţia de preşedinte al Partidului ,,Totul
pentru Ţară’’; este ofiţerul care ,,prin sabia sa’’ a protejat Garda de Fier
de reacţile autorităţilor împotriva celorlalţi lideri legionari7.
Ofiţerii ce luptaseră pentru reîntregirea neamului trecând
printr-o confruntare militară, cei care s-au alăturat legionarilor au
tacticizat orientarea grupării spre o direcţie paramilitară; lucru pe care
şi Corneliu Codreanu îl vedea necesar. Taberele de muncă, unde se
lucra ca în nişte garnizoane, trezeau în mintea celor tineri sentimentul
de a fi utili ţării, un fel de serviciu militar pe care-l aduceau pentru
realizarea schimbări sociale. Faptul că funcţiile în mişcarea legionară
erau de inspiraţie militară, demonstrază încă odata rolul pe care l-a avut
armata în formarea caracterului lui Corneliu Zelea Codreanu.
Constantin Papanace afirma în Stilul legionar de luptă –
Concepţia tactică a Căpitanului că ,,afinitatea organică pe care o avea
cu spiritul ostăşesc Corneliu Zelea Codreanu, o cultiva în rândurile
mişcării legionare’’. Era o corespondenţă între soldatul mişcării
legionare şi ostaşul din armata română cu scopul de a nu crea
adversităţi între cele două categorii. Promovarea cultului şi al
respectului pentru armată în interiorul mişcării legionare era important
şi pentru câştigarea simpatiei armatei de partea legionarilor.
Întrevederile mareşalului Averescu cu Corneliu Codreanu, precum şi
însărcinarea generalului Cantacuzino cu conducerea Gărzii de Fier
după dizolvarea acesteia, de către guvernul liberal, în decembrie 1933
vor fi cauze ale achitării conducătorilor legionari din 19348.
Propaganda pe care o făcea Corneliu Zelea Codreanu
începând cu 1929 este una diferită de cea a partidelor politice; în locul
unor lungi discursuri retorice preferă să folosească propria imagine şi
simboluri pe care ţăranii le înţelegeau mai bine. În prima fază,
Legiunea Arhanghelului Mihail folosea călăreţi care purtau căciuli cu
pene de păun, semn distinctiv al marilor căpetenii militare moldave sau
valahe în timpul luptei împotriva invadatorilor turci. Denumirea de
Căpitan pe care o primeşte Corneliu Zelea Codreanu de către adepţii
săi, se referea atât la un grad militar cât şi la conducătorul haiducilor9.
În acest capitol, Forme de adeziune. De la ideologie la
practică politică, am încercat să suprind o abordare a fenomenului
legionar in funcţie de anumite categorii sociale. Am analizat pe rând
diferite categorii: studenţi, muncitori, preoţi, ofiţeri, dar şi un element
etnic distinct, aromânii. În partea dedicată studenţilor macedo-români
am încercat să fac o analiza a traseului pe care l-au străbătut până la
colonizare şi motivele pentru care un popor balcanic cu rădăcini în
Europa de Sud-Est se înscrie în rândurile unei mişcări ultranaţionaliste
şi antisemite. În capitolul dedicat intelectualităţii anilor ’30 m-a
interesat cum o serie de personalităţi ale perioadei interbelice, din
spaţiul universitar bucureştean (Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil
Cioran,etc) au fost atrase de discursul lui Corneliu Zelea Codreanu.
Modul în care, o parte a membrilor unor familii boiereşti, s-au lăsat
5 ANIC,Ministerul de Interne –Direţia Generală a Poliţie ,dosar
117/1933, f. 54.
6 Gh. Buzatu..., op. cit., p. 148.
7 Horia Sima, op. cit, p. 32-34.
8 Constantin Papanace, Stilul legionar de luptă – Concepţia tactică a
Căpitanului, Bucureşti, Editura Lucman, 2004, p. 298-300.
9 Francisco Veiga, op cit., p. 113.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
convinşi de idealurile pe care le promova mişcarea legionară mi s-au
părut aspecte ce nu trebuie neglijate, când se încearcă o caracterizare a
unor categorii sociale într-un anumit interval de timp. Analiza s-a bazat
pe categoriile la care au avut acces cel mai uşor la ,,dogamtica
legionară’’, anume studenţii, preoţii sau militarii rezervişti. Toţi aceştia
s-au lăsat atraşi de principiile pe care organizaţia lui Corneliu
Codreanu le promova, iar motivele sunt de înţeles. Categoria socială
care nu se încadrează, cel puţin în plan teoretic, într-un
ultranaţionalism deviaţionist dintr-un antisemitism ,,economic’’ este
cea a muncitorilor. La o cercetare mai aprofundată am putut observa că
situaţia materială pe care o aveau muncitorii din România interbelică,
criza economică de la începutul aniilor ’30, dar mai ales mutării unor
categorii de oameni, în contextul unei industralizări fireşti, din mediul
rural în cel rural, au generat simpatii pentru legionari. Nu este nimic
anormal faptul că blocul muncitoresc român a fost categoria cea mai
numeroasă de legionari, dacă ne gândim la o împărţire socială a
adeziunilor.
CONCLUZII
Elementul de la care am plecat în această lucrare de cercetare
a fost să surprind într-un mod panoramic adeziunea şi încadrarea
membrilor mişcării legionare în organizarea internă.
M-a preocupat abordarea fenomenului legionar pe un palier sociologic
şi pentru a înţelege care au fost cauzele dar şi consecinţele dezvoltării
acestui curent. Legionarismul reprezintă, din punctul meu de vedere, o
adaptare a unui curent extremist de epocă, la specificitatea spaţiului
românesc. Interesant este cum s-a dezvoltat şi cum a evoluat de la un
nivel regional, în doar câţiva ani, mişcarea legionară ajungând să
capete caracter de masă.
Prin analiza primului capitol putem observa o structură a
mişcării care cuprinde o organizare bazată pe două elemente
principale: vârsta şi sexul membrului. Am plecat de la analiza
structurilor ce defineau organizarea internă spre a înţelege cum a fost
gândit acest aparat şi de ce numărul adeziunilor creştea într-un ritm
rapid. În primul rând trebuie să avem în vedere că organizarea internă
se preocupa direct de educarea legionarului şi începea încă din stadiul
copilăriei. În cadrul Frăţiorilor de Cruce erau încadraţi copii cu vârsta
între 10 şi 14 ani. Practic, educaţia pre-legionară începea de la vârstă
fragedă şi continua odată cu înaintarea în vârstă. Trebuia satisfăcută o
perioadă de timp pentru a putea face parte din corpul legionar, o
perioadă de instrucţie şi eminamente necesar, să fii major. De aceea,
vârsta a constituit un criteriu şi a încadrat membrii în diferite structuri
interne. În al doilea rând trebuie să ne raportăm şi la sex, pentru că s-a
făcut o împărţire între femei şi bărbaţi. Femeile aveau un rol important
în organizaţie, contribuiau la buna desfăşurare a activităţilor şi păstrau
un contact permanent cu conducerea mişcării legionare.
Tot din capitolul I am surprins şi activitatea unor societăţi
complementare mişcării care au avut un rol propagandistic în atragerea
de noi membrii. Aceste structuri au apărut după 1936, când mişcarea
legionară se lărgea continuu şi căpăta caracter de masă. De menţionat
este că în timpul statului naţional-legionar au făcut parte din
organizarea statului, definite ca societăţi de ajutorare cu capital
material pentru cei care nu dispuneau de resurse financiare. Am
încercat să nu mă îndepărtez de la ceea ce mi-am propus şi anume
studierea structurii interne, chiar dacă uneori miza subiectului mi-a
stârnit curiozităţi şi nevoia de a cerceta mai amănunţit unele chestiuni
secundare în raport cu lucrarea de cercetare.
Structura mişcării era foarte bine dezvoltată pe verticală prin
funcţiile şi gradele create de Corneliu Zelea Codreanu în încercarea de
a controla într-un mod eficient organizaţia. Subordonarea a unui
membru către un şef şi în final la comandantul legiunii explică de ce
mişcarea legionară se bucura de o mobilitate şi o foţă de reorganizare
exploatate la maxim.
p. 50
Dacă facem o retrospecţie la cel de-al doilea capitol,
observăm o sistematizare a unor categorii sociale care au fost încadrate
în rândurile mişcării legionare. Chiar dacă această parte reprezintă un
procent majoritar în cercetarea întreprinsă, trebuie să amintesc şi faptul
că am dorit să realizez o punte de legătură între cele două capitole.
Punctul comun l-a reprezentat stabilirea unor aspecte organizatorice şi
a materialului informaţional care să satisfacă ambele părţi distincte ale
lucrării, creionate în cele două capitole amintite.
Iniţial, îmi propusesem să abordez structura mişcării
legionare, într-un mod delimitat şi să explic în mod distinct fiecare
categorie socială încadrată. Totuşi, după ce am studiat problema am
ajuns la concluzia că unele categorii se interpun şi se pot studia din
două unghiuri, lucru care îl consider util unei astfel de cercetări.
Structura mişcării legionare este compusă din categorile care au aderat
la organiarea internă, venind din planuri diferite. Toate categoriile au
particularităţi care le definesc, dar îmbrăţişează acelaşi set de principii
valorificat prin Biserică, credinţă ortodoxă, patriotism şi necesitatea
definirii unei identităţi naţionale. După 1933 se intensifică un val de
adeziuni către mişcarea legionară, din rândul intelectualilor. Cam în
aceiaşi perioadă se cristalizează şi grupul studenţilor aromâni din
Dobrogea, susţinători propagandistici ai mişcării legionare. Cauzele
aderării sunt diverse de la neimplicarea statului în anumite probleme
administrative, la nemulţumirile faţă de guvernul ţărănist, politizarea
Bisericii Ortodoxe Române şi până la dorinţa de afirmare şi implicare a
tineretului în definirea unui identităţi. Discursul public al mişcării
legionare a fost personalizat către fiecare grup, iar încadrarea a venit
într-un mod firesc după o propagandă intensă. De la 1931/1932 şi până
la 1936 se desfăşoară o activitate intensă în rândurile mişcării,
concretizată prin valuri de adeziuni. Trebuie menţionat că
personalizarea a avut în vedere atragerea grupului vizat printr-un
discurs coerent. Încadrarea în rândurile organizaţiei a venit ca ceva
firesc din partea fiecărui grup, pentru că terenul fusese pregătit în toţi
aceşti ani. Am reuşit să sintetizez că lărgirea în toate structurile sociale
a mişcării legionare a permis o mobilizare foarte mare, care în cele din
urmă a condus la scăparea de sub control a organizaţiei, lucru văzut şi
prin modul de acţiune a unor indivizi în scop personal, dar sub
identitatea organizaţiei.
Rezultatele finale coincid în mare măsură cu cele pe care le-
am avut în vedere în momentul începerii acestui demers ştiinţific.
Perspectivele lucrării, reprezintă pentru mine continuitatea subiectului
pe o arie mai restrânsă, într-un alt domeniu de analiză. Aş încerca să
surprind evoluţia economică a fondurilor de care a dispus mişcarea
legionară de-a lungul timpului. Această nouă perspectivă mi-o asum să
o pot continua, cândva, ca şi lucrare de cercetare într-o altă treaptă a
ciclului universitar.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Izvoare
Izvoare inedite
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Fond Direcţia Generală a Poliţie, ds. 117/1933, 46/1936, 284/1936, 46/1937,
224/1940.
Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, ds. 35,42/1938.
Fond Ministerul de Interne-Diverse, ds. 6/1935, 10/1935, 14/1935, 3/1936,
13/1937.
Izvoare editate
2.a. Colecţii și volume de documente. Antologii de texte
Doru Dina, Dorin Teodorescu, Mişcarea legionară sub lupa poliţiei.Documente,
Slatina, Editura Fundaţiei ,, Universitatea pentru toţi’’, 2005.

***Asasinatele de la Jilava...,Snagov şi Strejnicul 26-27 noiembrie 1940, Ediţia

a II-a, Bucureşti, Editura Scripca, 1992.

Scurtu, Ioan, Cristian, Troncotă, ş.a., Totalitarismul de dreapta în România.

Origini, manifestări, evoluţie. 1919-1940, Bucureşti, Institutul Naţional pentru
Studiul Totalitarismului (vol IV, V).
Anexa 1
Universitatea din Bucureşti, Culegere de documente şi materiale privind istoria
(extras din A.N.I.C., Fondul Direcţia Generală a Poliţiei, ds. României, vol 1-6. Bucureşti, 1973-1980.
46/1936, f. 77)

Anexa 4. (extras din A.N.I.C., Fondul Direcţia Generală a Poliţiei, ds. 117/19
Anexa 2. (extras din A.N.I.C., Fondul Direcţia Generală a Poliţiei, 2.b. Jurnale, memorii, amintiri, corespondență, discursuri
ds. 244/1940, f. 31)
Brădescu, Faust, Guvernul de la Viena: continuarea statului român na țional-
legionar, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1997.

Dumitrescu, Borşa, Cal troian intra muros. Memorii legionare, Bucureşti,

Editura Lucman, 1994

Eliade, Mircea, Memorii 1907-1960, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004.

Guiraud, Paul, Codreanu și Garda de Fier, Bucureşti, Editura Criterion

Publishing, 2009.

Hohenzollern, Nicoale, În umbra coroanei României, volum de documente

editate de Gh.
Buzatu, Stela Cheptea şi Sorin Pârvu, Iaşi, Editura ,, Moldova’’, 1991.

Ionescu, Nae, Fenomenul legionar, Bucureşti, Editura Antet XX Press, 1993.

Iorga, Nicolae, Memorii, vol. 7, Vălenii de Munte, 1940.

Palaghiţă, Ştefan, Istoria mișcării legionare, Bucureşti. Editura Roza

Vânturilor, 1993.

Sima, Horia, Era libertăţii. Statul naţional-legionar, vol I, Bucureşti, Editura

Metafora, 2004.
Anexa 3. (extras din A.N.I.C., Fondul Direcţia Generală a Poliţiei, ds.
6/1937, f. 217) Sima, Horia, Mari existenţe legionare, Sibiu, Editura Imago, 2000.

Bibliografie
p. 51 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Sturdza, Ilie-Vlad, Pribeag printr-un secol nebun. De la legiunea Arhanghelului
Mihail la legiunea străinăi, Bucureşti, Editura Vremea, 2002.
Sturdza, Mihail, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută,
Bucureşti, Editura Criterion Publishing, 2004.
Vulcănescu, Mircea, Bunul Dumnezeu cotidian, Bucureşti, Editura Humanitas,
2004.
Vulcănescu, Mircea, De la Nae Ionescu la Criterion, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2003.
Zamfirescu, Dinu, Miscarea legionară în țară și în exil: puncte de reper,
Bucureşti, Editura Pro Historia, 2005.
2.c. Lucrări de propagandă și discursuri
Brenea, Ernest, Stil legionar, Bucureşti, Editura ,,Litera creştina’’, 1941.
Codreanu, Zelea, Corneliu, Doctrina mişcării legionare (restituiri istorice),
Bucureşti, Editura Lucman, 2003.
Codreanu, Zelea, Corneliu, Pentru legionari, vol. I, Sibiu, Editura Totul pentru
Ţară,1936.
Idem, Circulări şi manifeste (1927-1938), Bucureşti, Editura Blassco, 2010.
Herseni, Traian, Mişcarea legionară şi muncitorimea, Bucureşti, Editura ,,
Presa Bună’’, 1940.
Istrate, Gh., Frația de Cruce, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale ,, Buna
Vestire’’, 1937.
Vasile, Marin, Crez de generaţie, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1997.
2.d. Presă
2.d.1. Ziare
,,Buna Vestire’’ – 1937,1938.
,,Curentul’’ – 1940.
,,Cuvântul’’ - 1932.
,,Porunca Vremii’’ – 1935.
,,Timpul’’ – 1940.
,,Universul’’ – 1934.
,, Vremea’’ - 1932,1940.
2.d.2. Reviste
,,Însemnări sociologice’’ – 1935,1936,1938,1940.
,, Pământul Strămoşesc’’ – 1927.
Instrumente de lucru. Enciclopedii și compendii
Beldiman, Honciuc, Dana, Statul național legionar: septembrie – ianuarie
1941.Cadru legislativ,
Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2005.
Giurescu, Dinu C., Popa, Marcel D., Istoria României în date, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2007.
Predescu, Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti, Editura Cugetarea-
Georgescu Delafras, 1940.
Lucrări generale
Bold, Emilian., Agrigoroaiei, Ion, Partidele politice burgheze din România,
Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza‖, 1977.
Chioveanu, Mihai, Feţele fascismului. Politică, ideologie şi scrisul istoric în
secolul XX, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2005.
Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006.
Cioran, Emil, Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, Editura Humanitas,
2006.
Constantinescu, Ioan, Despre exegeza extremei drepte româneşti, Iaşi, Editura
Junimea, 1999.
Pavel, Dan, Legionarismul, în Alina, Mungiu-Pippidi, Doctrine politice.
Concepte universale şi realităţi româneşti, Iaşi, Editura Polirom, 1998.
p. 52
Rallo, Michelle, România în perioada revolu țiilor naționale din Europa,
Bucureşti Editura Sempre,1999.
Voloş, Mugur, Filozofia social-politică a generaţiei ’27, Oradea, Biblioteca
revistei ,, Familia’’, 2008.
Volovici, Leon, Ideologia naţionalistă şi problema evreiască în România anilor
’30, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995.
Lucări speciale
Bordeiu, Puiu, Mişcarea legionară în Dobrogea între 1933-1941,
Constanţa,Editura Ex Ponto, 2003.
Buzatu Gh, Ciucanu Cornel, Sandache, Cristian, Radiografia dreptei române ști,
Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010.
Cuşa, Nicolae, Macedo-aromânii dobrogeni, Constanţa, Editura Ex Ponto,
2004.
Djuvara, Neagu, Aromânii.Istorie.Limbă.Destine, Bucureşti, Editura Fundaţiei
Culturale Române, 1996.
Fătu, Mihai, Spăleţu, Ioan, Garda de Fier: organiza ție de tip fascist, Bucureşti
Editura Enciclopedică, 1977.
Florea, Nedelcu, Carol al II-lea si Garda de Fier - de la relaţii amicale la criză’’
extras din Studii, tomul 21, nr.5 din 1971.
Heinen, Armin, Legiunea ,,Arhanghelul Mihail’’: o contribuţie la problema
fascismului internaţional, traducere din limba germană realizată de Cornelia
Eşianu, Delia Eşianu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999.
Ionescu, Nae, Papanace, Constantin, Fenomenul legionar, Bucureşti, Editura
Antet XX Press, 1993.
Imbrescu, Ilie, Biserica şi mişcarea legionară, Bucureşti, Editura ,,Cartea
Românească’’, 1940.
Lavric, Sorin, Noica şi Mişcarea Legionară, Bucureşti, Editura Humanitas,
2007.
Mutti, Claudio, Penele Arhanghelului Mihail, Bucureşti, Editura Anastasia,
1997.
Ornea, Zigu, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Bucureşti, Editura
Fundaţiei Culturale Române, , 1995.
Papanace, Constantin, Fementul aromân în S-E Europei, Constanţa, Editura
Fundaţiei ,,Andrei Şaguna’’, 1995.
Papanace, Constantin, L’origine et la conscience nationales des Aroumanins,
Roma, Editura Armatolii, colecţia ,, Biblioteca Verde’’, 1955.
Racoveanu, Gheorghe, Mişcarea legionară şi biserica, Bucureşti, Editura
Samizdat, 2002.
Silvestre Octavian, Ţara, Legiunea şi Căpitanul. Mişcarea legionară în
documente de istorie orală, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008.
Simion, Aurică, Regimul politic din România în perioada septemebrie 1940 –
ianuarie 1941, Cluj-Napoca, Editura ,,Dacia’’, 1976.
Tambozi, Justini, Constantin Papanace – un ilistru ctitor de atitudine,
Bucureşti, Editura Justin şi George Justinian Tambozi, 2006.
Ţîrcomnicu, Emil, Minorităţi româneşti sud-dunărene. Studiul etnologic al
aromânilor, Bucureşti, Editura Etnologică, 2006.
Veiga, Francisco, Istoria Gărzii de Fier (1919-1941) – mistica
ultranaţionalismului, traducerea în limba română realizată de Marian
Ştefănescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993.
Zamfirescu, Dragoş, Legiunea Arhanghelului Mihail de la mit la realitate,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997.
Zamfirescu, Dan, Ortodoxia şi Romano-Catolicism în specificul existenţei lor
istorice, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1992.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Roadele politicii antiromâneşti la
comanda FMI şi UE
Acad. Dinu C. Giurescu - Bucureşti
Baza industrială existentă în 1989 a dispărut. Numeric, cel puţin
80% din capacităţile de producţie au fost date la fier vechi. În
Bucureşti existau în decembrie 1989 cel puţin 47 mari întreprinderi. Au
dispărut complet 34.
Tot efortul de industrializare al României din secolul XX a fost în cea
mai mare parte anulat. O atare distrugere a industriei proprii este,
după toate probabilităţile, unică în Europa dacă nu şi în lume.
România nu mai are în proprietate nici o unitate industrială, cele în
funcţie aparţin firmelor străine.
Cooperaţia meşteşugărească de producţie a dispărut şi ea în cea mai
mare parte. Dacă vrei să-ţi repari un pantof, găsirea unui atelier
seamănă cu un joc la loterie.
Agricultura prin măsurile luate în anii ’90, a revenit la o fărâmiţare
care o fac neproductiva. România nu mai produce hrană de care are
nevoie şi importa nu numai grâu, dar şi legume, fructe din ţări
europene, africane şi chiar din America de Sud
Comerţul se desfăşoară în mall-uri cu megamagazine. Care este
ponderea în megamagazine a mărfurilor produse în România?
Imaginile cu înghesuiala cumpărătorilor de sărbători la casele de
marcat nu înseamnă bunăstare
Comerţul exercitat individual-particular s-a redus la maximum;
micile magazine de cartier unele rezistă, altele s-au închis, iar ponderea
lor este prea puţin semnificativă.
Sistemul bancar-financiar aparţine, în proporţie de cel puţin 90% –
băncilor străine
p. 53
De ce până în 2009 inclusiv, au fost bani şi dintr-odată nu mai sunt?
Opinia publică nu a primit o explicaţie raţională şi nici cum sunt
folosite aceste 20 de miliarde.
Urmările împrumutului: a) reducerea cu 25% a salariilor şi cu 15% a
pensiilor; b) disponibilizări repetate în 2010, 2011 şi 2012;
c) reducerea în continuare a salariilor întrucât nouă grilă de salarizare
a pornit de la un prag mai jos decât acela anterior; d) îngheţarea
salariilor şi pensiilor pe 2012; e) hotărâri judecătoreşti definitive pentru
plata unor drepturi băneşti nu sunt respectate şi amânate cu motivarea
că nu sunt bani; f) investiţiile sunt îndreptate spre firmele clientelare
ale regimului.
FMI executa un control direct asupra bugetului şi administraţiei ţării.
Acest for „recomanda― ce trebuie privatizat sau pus sub management
privat. Într-un fel, situaţia se aseamănă cu aceea a României din anii
1948-1958 când hotărârile conducerii de atunci erau supuse aprobării
prealabile a Moscovei.
Trecerea – tot la recomandarea FMI – sub management privat a unor
mari unităţi care mai sunt proprietatea statului.
Vânzarea în continuare a resurselor naturale, exploatarea perimetrelor
maritime petrolifere, atacarea pădurilor virgine. Veniturile ce vor
reveni statului român din vânzarea unor asemenea resurse sunt
minimale
Conducerea politică, degradare fără precedent
Viaţa politică cunoaşte, în ultimii 6-7 ani, manifestări aparte, care
încalcă atât Constituţia ţării, cât şi regulile UE.
Formarea unei majorităţi parlamentare cu ajutorul unui „partid― care nu
a fost validat în alegeri şi votează automat cu partidul principal de
guvernământ.
Metode speciale de votare: asumarea răspunderii de către
guvern; aprobarea tacită; numărătoare în viteză (numărătoarea
expres); ordonanţele de urgenţă aprobate în bloc.
Politizarea aparatului de stat până la treptele inferioare. Se va ajunge
la partidul-stat existent în 1989.
Transformarea guvernului într-un simplu instrument de execuţie, de
aplicare a dispoziţiilor Preşedinţiei.
Eliminarea completă a dialogului dintre partide pentru obţinerea unei
soluţii negociate; compromisul politic nu există în mentalul şi practică
partidului principal de guvernământ; există numai dorinţa de eliminare
cu orice preţ şi prin orice mijloace a adversarilor.
Jaloane pentru fraudarea viitoarelor alegeri: votarea prin
corespondenţă, ţinerea concomitentă a viitoarelor alegeri, locale şi
parlamentare, contrar prevederilor constituţionale, cât şi a practicii UE.
Prin mai multe iniţiative legislative sau de facto din ultimii ani,
guvernul se îndreaptă spre destrămarea teritorială şi juridică a statului
român.
Atacarea teritoriului. Împărţirea Transilvaniei în două regiuni de
dezvoltare pe linia despărţitoare trasată de dictatul de la Viena din
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
august 1940. O atare propunere care deschide calea unei divizări de
facto – economice şi etnice – a Transilvaniei. Ce mai rămâne din
definiţia România stat naţional unitar şi indivizibil?
Integritatea teritorială este pusă direct sub semnul întrebării şi prin:
proiectul de desfiinţare a judeţelor existente
Politica oficială (guvernamentală) faţă de comunele româneşti din
judeţul Covasna este şi ea grăitoare: aceste localităţi – prin
reprezentanţii lor – nu au primit nici un fel de sprijin bănesc de la
guvern pentru activităţile lor culturale.
Alcătuirea statală este pusă la îndoială prin criticarea şi blamarea
repetată a diferitelor categorii socio-profesionale: medici, judecători,
profesori, poliţişti; prin referiri negative privind instituţii ale statului.
Legea arhivelor acum în faza de promulgare reprezintă încă o lovitură
dată statului român. Legea îngăduie scoaterea unor arhive originale şi
restituirea lor către emitenţi. Aplicarea unei asemenea legi înseamnă
aprobarea legală pentru destrămarea arhivelor naţionale cu toate
consecinţele previzibile.
Reforma sănătăţii a dus la închiderea a zeci de unităţi, tot în numele
economiilor bugetare. Faza a doua a acestei reforme preconizează
acum limitarea asistenţei medicale la un pachet-tip.
Codul muncii votat nu demult este net în defavoarea salariaţilor şi
acordă angajatorilor mai multe înlesniri în desfacerea contractelor de
muncă.
Prin desfiinţarea industriei existente în 1989 în proporţie de cel puţin
80%, prin închiderea atelierelor meşteşugăreşti şi prin emigrarea a
peste 2.000.000 de persoane, muncitorimea din România s-a redus
considerabil şi numeric dar şi ca forţa de acţiune.
Siguranţă personală a cetăţeanului şi a bunurilor sale este ameninţată
de limitările bugetare şi concedierile masive în Poliţie şi Jandarmerie
Îngheţarea salariilor şi a pensiilor pe de o parte şi creşterea preţurilor
pe de altă parte, îngrădesc şi chiar opresc reacţiile corpului social
preocupat zilnic de cum să facă faţă cheltuielilor de supravieţuire.
Măsurile luate sub lozinca „reformei instituţionale― erodează pas cu
pas statul român, slăbesc autoritatea instituţiilor sale. Cetăţeanul se
simte astăzi mai expus presiunilor de tot felul şi mai nesigur de viitorul
său şi al copiilor săi decât cu 6-7 ani în urmă
Atitudinea indiferenta a oficialităţilor faţă de tot ce aminteşte
identitatea românească, tradiţiile, personalităţile reprezentative, istoria,
limba vorbită astăzi tot mai stâlcită
Nouă lege a educaţiei favorizează formarea unei generaţii fără
identitate naţională.
Dinu C. Giurescu, Decembrie 2011
p. 54
Personalităţi din judeţul Vaslui (I)
Prof. Costin Clit - Husi
Asistăm astăzi la înmulţirea lucrărilor dedicate activităţii
personalităţilor locale, un demers benefic istoriografiei vasluiene.
Prin articolul de faţă încercăm să punem în evidenţă câteva
personalităţi legate mai ales de oraşul Huşi şi fostul judeţ Fălciu.
Adameşteanu Corneliu (10 mai 1905 - 1960)
ăscut la 10 mai 1905 în comuna Ruşii lui Assan, judeţul
N Vlaşca, absolvent al Liceului „I. Maiorescu‖ din Giurgiu
(1924), s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti
(1924). Devine extern în Spitalele Eforiei (1927), îşi face stagiul de
externat cu profesorii Angelescu, D. Ionescu, Marinescu, Manicatide.
Funcţionează 6 săptămâni în Spitalele Eforiei ca intern în Clinica de
chirurgie infantilă a profesorului Bălăcescu după care continuă
internatul în Spitalul Brâncovenesc, iar din decembrie 1932 pleacă la
Paris cu recomandarea profesorului Juvara. Lucrează la spitalul
Cochin, în serviciul profesorului Ch. Lenormant şi obţine titlul de
asistent străin al Facultăţii din Paris (decembrie 1933) cu lucrarea Les
Conditions statiques du pied après l’astragalectomie după care este
repartizat la spitalul Cochin. Se transferă la clinica ortopedică din
acelaşi spital la profesorul Paul Mathieu (martie 1934), unde se
specializează în aparatele ortopedice, apoi trece la clinica chirurgicală
de la spitalul Laënnec la profesorul Proust (septembrie 1934 –
februarie 1935). Între 1934 –1935 a urmat şi cursuri de specializare la
Berck Plage (Hôpital Maritime) sub conducerea doctorului Alexandre
Richard, a absolvit L’Ecole superieure de technique chirurgicale din
Paris (1933 - 1934). Lucrează la chirurgie experimentală în Institutul
Fournier sub conducerea profesorului Levaditi Putti (1935), efectuând
un stagiu în serviciul profesorului Böhler din Viena la
Unfallkrankenhaus. În mai 1935 revine în ţară la clinica profesorului
Iacobovici şi înfiinţează o sală de operaţii în Sanatoriul Zerlendi din
Bucureşti. Obţine media 18, 40 (clasificat primul) la primul concurs de
chirurgie ortopedică din 1935, iar în 1936 participă la concursul de
medic primar. Va fi numit medic primar la secţia de chirurghie a
spitalului din Huşi la 1 februarie 1937, post creat prin scindarea
vechiului spital mixt, deteriorate şi lipsit de o sală de operaţie. În
aprilie 1937 amenajează o sală de operaţie. 1Contribuie la dezvoltarea
bazei materiale a spitalului. Secţia de chirurgie deţine în 1937 – 1939
un total de 50 paturi, iar în 1939 – 1940 ajunge la 60, apoi 65 de paturi.
La 22 iunie 1940 spitalul este transformat în spital de companie, până
la 11 iulie 1941 fiind singurul spital care a asigurat nevoile chirurgicale
a 3 divizii care au forţat Prutul. În timpul bombardamentelor sovietice
este atacat şi spitalul, doctorul Tiberiu Măcelaru, medic primar al
secţiei de medicină internă, îşi pierde viaţa. După 22 iunie 1941, în
timpul când a funcţionat ca spital de campanie, a îngrijit 1460 răniţi, a
executat 412 operaţii mari în 6 săptămâni şi 328 operaţii mici. Spitalul
a fost vizitat în în două rânduri de mareşalul Ion Antonescu. Doctorul
1 Dr. Corneliu Adameşteanu, Memoriu de titluri şi lucrări, Tipografia
şi Librăria Gh. Cerchez, Huşi, p.3-5; Informaţii succinte şi în Virgil
Agheorghiesei, Spitalul municipal Dimitrie Castroian Huşi. Pagini de istorie,
Editura PIM, Iaşi, 2009, p.55 -57. Autorul nu cunoaşte lucrarea citată mai sus.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Corneliu Adameşteanu este citat prin ordin de zi al Armatei a 4-a din 8
septembrie 1941 şi i se conferă Crucea Meritul Sanitar, clasa a I-a, cu
titlul militar pentru „Chirurg emerit cu drag de răniţi‖. A muncit
neîntrerupt la Spitalul Chirurgical din Huşi sub ameninţarea aviaţiei
inamice‖. Mareşalul Ion Antonescu, prin comunicatul din 18 iulie 1941
dat în presă şi la radio, mulţumeşte şi felicită conducerea şi personalul
spitalului. Spitalul este transformat din 4 august 1941 în spital Z.I., sub
denumirea Spital Z.I. 626 cu 200 paturi pentru răniţi, pe care doctorul
Corneliu Adameşteanu îl conduce în calitate de şef până la 25
noiembrie 1941, când este demobilizat. Conduce spitalul ca director
între 1 august 1939 – 1 august 1940 şi din 15 iulie 1941 până în 1942.
Deţine calitatea de preşedinte al Eforiei Sanitare a Spitalului din Huşi
din 1941.1
Înfiinţează Societatea Medicală din Huşi în 1937, care ţine şedinţe
ştiinţifice lunare. Este decorat şi cu ordinul Coroana României în grad
de cavaler.2
Participă la al doilea război mondial. Ocupă postul de medic chirurg
în Spitalul din Târgu Jiu în urma unui concurs.
„Abordează o paletă largă, de intervenţii operatorii, introducând
tehnici noi: osteosinteza prin cerclaj şi începuire cu tijă Küntschner,
histerectomie totalã, operaţia Halsted, nefrectomii, prostatectomii,
hemicolectomii, artrodeze, operaţia Jacobeus, toracoplastii şi exereze
pulmonare (printre primii din ţarã), formând 12 secundari ce au lucrat
în diverse spitale din ţară.”
A elaborat aproximativ 130 de lucrări, unele comunicate, altele
publicate, în ţară şi străinătate, a colaborat la reviste regionale.
Este arestat şi întemniţat în 1959 în Craiova, fără o acuzaţie certă,
unde şi moare.
Lucrări: Dr. Adameşteanu Corneliu şi Dr. Andreoiu , Elefantizias, enorm al
organelor genitale externe la bărbat, Comunicare Societatea de Anatomie,
Bucureşti, 24 mai 1929; Idem, Tumoră a glandei submaxilare, Comunicare
Societatea de Anatomie, 24 mai 1929; Dr. Seimeanu şi Dr.
Adameşteanu,Reflexii asupra unui caz de dilataţie acută de stomac, articiol în
revista Spitalul, nr. 5, mai 1930; Dr. Stoia şi Dr.Adameşteanu, Fractura
coloanei vertebrale cu sindrom infundibulo tuberian şi cetitate, comunicare
Societatea Medicală a spitalelor, februarie 1930; Idem, Sarcom al amigdalei,
comunicare Societatea de Anatomie, 18 octombrie 1930; Idem, Splenectomie
într-un caz de icter hemolytic congenital, articol în Spitalul, septembrie 1930;
Dr. Gr. Lăzărescu şi Dr. Adameşteanu, Drenajul scrotului în cura radicală a
hidrocelului vaginalei, articol în Spitalul, februarie 1930; Dr. Plătăreanu, Dr.
Petroşanu şi dr. Adameşteanu, Peritonitele gonococite generalizate, comunicare
Societatea de Chirurgie, 3 iunie 1931; Dr Adameşteanu şi Dr. Plătăreanu,
Consideraţiuni asupra herniilor epigastrice, articol în Revista ştiinţelor
medicale, octombrie 1931; Dr. Stoia, Dr.Adameşteanu şi D.Munteanu, Cazuri
rare de de febră tifoidă, articol în revista Spitalul, august 1931; Dr. Seimeanu,
Dr. Adameşteanu şi Dr. Maria Alexiu, Insuficienţa ovariană în timpul perioadei
genitale active, comunicare Societatea terapeutică, aprilie 1932; Rousseau et
Adamesteano, Considerations sur le traitement chirurgical de la maladie
Nicolas Favre, articol în Presse medicale, din 22 septembrie 1934; Dr.
Seimeanu şi dr. Adameşteanu, Asupra patogeniei pruritului esenţial şi
tratamentului său prin injecţii epidurale de sulfat de Mg., articol în revista
România medicală, octombrie 1935; Dr. Bălănescu , Dr. Teodoreanu şi Dr.
Adameşteanu, Asupra operaţiei lui Jacobeus, articol în Revista ştiinţelor
medicale, aprilie 1935; Dr. Adameşteanu, Epanşamentele traumatice ale
1 Ibidem, p.7 - 8
2 Ibidem, p. 8-9
p. 55
genunchiului în afară de fracture şi plăgi articulare, articol în Revista sanitară
română, august 1933; Dr. Adameşteanu, La consolidation des fracture chez les
lapins syphilitiques, comunicare Societatea de biologie, Paris, 14 aprilie 1934;
Patel et Adameşteanu, Remarques sur le traitement des arthritis traumathiques
de cou du pied, articol în Presse medicale, 30 iunie 1934; Rousseau et
Adameşteanu, Les fractures du bord anterieurde l’ extremité inferieure du
radius articol în Journal de chirurgie, august 1934; Dr. Adameşteanu, Les
conditions statiques du pied après l’astralectomie. Etude anatomique et clinique
sur les amboitement mortèso tarsiens, articol în Revue d’Orthopedie, septembrie
1934; Dr. Marinescu, Dr.Adameşteanu şi Dr. Munteanu, Les indications et
contreindications de bains de soleil, raport la congresul internaţional de
talassoterapie, San Sebastian, iulie 1935; Dr. Adameţteanu şi Dr. Munteanu,
Plăgile articulare de războiu, articol în Revista sanitară militară, 1934 - 1935;
Dr. Bălănescu, Dr. Adameşteanu şi Dr. Teodoreanu, 4 cazuri de secţiuni de
bridă, comunicare Societatea de chirurgie, 19 iunie 1935; Rousseau et
Adameşteanu, Causes des pseudarthroses dans les fractures transcervicales du
col du femur, articol Presse médicale, nr. 96 din 30 noiembrie 1935; Dr. Mircea
Constantinescu şi Dr.Adameşteanu, Luxaţia subastragaliană a piciorului.
Astragaloctomie,comunicare Societatea de chirurgie, 27 noiembrie 1935; Dr.
Bălănescu, Vartic, Adameşteanu şi Teodoreanu, Consideraţiuni asupra a 150
intervenţiuni asupra frenicului în tratamentul tuberculozei pulmonare,
comunicare Societatea de chirurgie, din 4 noiembrie 1936; Dr. Seimeanu şi dr
Adameşteanu, Tratamentul pruritului perineal prin injecţii epidurale SO4 Mg.,
comunicare Societatea de chirurgie, din 13 mai 1936; Dr. Mircea
Constantinescu şi Dr. Adameşteanu, Modul de articulaţie morteso tarsiană
după astragalectomie, articol în Revista de chirurgie, nr. 5 – 8, 1936; Dr.
Adameşteanu şi Dr. Teodoreanu, Asupra tratamentului chirurgical al abceselor
pulmonare în legătură cu 6 cazuri operate şi vindicate, comunicare Societatea
de chirurgie; Dr. Bălănescu, Adameşteanu şi Teodoreanu, Simpatectomie
toracică superioară în tratamentul tuberculozei pulmonare, comunicare
Societatea de chirurgie, 27 mai 1937; Dr. Seimeanu şi Dr. Adameşteanu,
Consideraţiuni asupra sindromului estiomenial de natură limfogranulomatoasă,
articol în revista Spitalul, nr. 6, 1931; Dr. Seimeanu şi Dr. Adameşteanu,
Patogenia şi tratamentul metroragiilor de origină ovariană, articolÎN
REVISTA Spitalul, nr. 7-8 din 1937; Dr. Marinescu, Adameşteanu şi
Munteanu, Indicaţiunile şi contraindicaţiunile băilor de soare, articol în
Mişcarea medicală română; Dr. Seimeanu şi Dr. Adameşteanu, Forma uretro
vulvară aganglionară a Maladiei Nicolas Favre, articol în Revista de
ginecologie şi obstretică, nr. 9-10, 1938; Dr. Adameşteanu şi Dr. Dimitriu –
Iaşi, Infarct intestinal. Laparatomie. Vindecat prin injecţii cu adrenalină,
comunicare Societatea de chirurgie, 16 noiembrie 1938; Dr. Adameşteanu,
Discuţiuni la raportul Congresului Naţional de Chirurgie din Noiembrie 1938.
Tratamentul chirurgical al tuberculozei pulmonare Raport anexă; Dr.
Adameşteanu şi Dr. Dimitriu – Iaşi, Fibrom al colului uterin, comunicare
Societatea de ginecologie, decembrie 1938; Dr. Adameşteanu şi Dr. Dimitriu –
Iaşi, Ileus biliar complicat cu invaginaţia intestinală, comunicare Societatea de
chirurgie, 11 ianuarie 1939; Dr. Adameşteanu, Distocie prin sept vaginal
transversal, comunicare Societatea de ginecologie, 3 mai 1939; Dr.
Adameşteanu und Dr. Dimitriu, Gallensteinileus în Verbindung mit
Darminvagination, articol în Zentralblatt für Chirurgie, nr.38, septembrie 1939;
Dr. Seimeanu et Dr. Adameşteanu, Sur la pathogenie du prurit périneal et son
traitemant par des injections epidurales de SO 4 Mg., articol în Presse
Médicale, nr. 3-84, noiembrie 1939; Dr. Adameşteanu, Studiu critic şi
experimental asupra dilataţiei acute de stomac, comunicare la Congresul
naţional de chirurgie, noiembrie 1939; Dr. Adameşteanu, Diploma de farmacist
din 1791, comunicare la Societatea de istoria medicinei, 14 decembrie 1939. –
A descoperit în muzeul Episcopal din Huşi diploma de farmacist a lui Paul
Fabricius din Huşi, eliberată de un patron farmacist din Sibiu la 1791.
Realizează interpretarea textului latinesc expune cercetările realizate, realizează
o serii de consideraţii asupra învăţământului farmaceutic din secolul al XVIII şi
rolul centrelor din Ardeal în istoria medicinei şi farmaciei. Utilizează hrisoavele
Episcopiei şi arhiva bisericii catolice din Huşi, realizând istoricul spitalelor şi
farmaciilor din oraşul Huşi. (p. 22); Dr. Adameşteanu, Gangrenă gazoasă după
injecţiile medicamentoase în revista Spitalul, nr. 5, mai 1940; Dr. Adameşteanu,
Hernie ileală transmezenterică strangulată, comunicare Societatea de chirurgie,
19 iunie 1940; Dr. Adameşteanu, Cardiospasm. Esofagogastrostomie,
comunicare Societatea de chirurgie, 13 noiembrie 1940; Dr. C. Adameşteanu
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
und Dr. Ion Adameşteanu, Tierarzt. Beiträge zur Pathogenese und zum În 1862 este numit pentru puţin timp ca prefect de poliţie în Iaşi. Ales
experimentellen Studium der akuten Magenlähmung în Zentralblatt für deputat şi senator în mai multe rânduri în Parlamentul României, îşi
chirurgie, nr. 4, 1941; Dr. Aadameşteanu şi Dr. Dumitriu – Iaşi , Les fibromes găseşte satisfacţia deplină în comerţ, dorind cu ardoare întemeierea
du col utérin, articol în Revista de ginecologie şi obstretică, martie 1939; Prof.
unei industrii naţionale.
dr. Buţureanu, Dr. Adameşteanu şi Dr. Bogdan, Asupra tumorilor
retroperitonale, comunicare la Societatea medicilor şi naturaliştilor din Iaşi,
martie 1941; Dr. Adameşteanu, Ocluzie intestinală prin torsiunea unui kist
mesenteric, comunicare Societatea de chirurgie, Bucureşti, 19 iunie 1941;Dr.
Adameşteanu, Dilataţie acută de stomac postoperatorie după toraco – plastie
paravertebrală pentru tuberculoză pulmonară, articol în revista Spitalul,
ianuarie 1942; Dr. Adameşteanu şi Drd. I. Dumitrescu, Consideraşii clinice şi
statice asupra activităţii Spitalului din Huşi în îngrijirea răniţilor din actualul
război, comunicare la Congresul naţional de chirurgie, Iaşi, februarie 1942; Dr.
Adameşteanu şi Drd. I.Dumitrescu, Consideraţii clinice şi cercetări
experimentale asupra plăgilor pleuropulmonare însoţite de emfisem,
comunicare la Congresul naţional de chirurgie de război, Iaşi, februarie 1942;
Dr. C. Adameşteanu, Asupra unui caz de peritonită incapsulantă operat şi
evoluând ulterior sub forma unei peritonite bacilare, comunicare la Societatea
de chirurgie, Bucureşti, 15 aprilie 1942;Dr. Adameşteanu, Turburările gastro –
intestinale în cursul apendicitei cornice,Teza de doctorat, mai 1930.1

Dumitru I. Atanasiu (1906 – 11 august 1977)

Născut în oraşul Huşi, fiul unui

venerabil şi respectat judecător şi a
unei apreciate învăţătoare, urmează Alcaz Eugeniu
Cumpără fabrica de postav din Neamţ a lui Mihail Kogălniceanu în
cursurile şcolii primare şi ale
Liceului „Cuza Vodă‖din Huşi, 1865, pe care o transformă şi o mută în Buhuşi. 3
absolvit în 1924, a fost un elev
eminent. Se înscrie din 1924 la Andrici Iosif (19 iulie 1930 – 19 noiembrie 2007)
Şcoala Politehnică din Bucureşti,
Preot, născut în localitatea Butea la 19 iulie 1930, trece la cele veşnice
Secţia Construcţii. Obţine diploma
la 19 noiembrie 2007, în localitatea Şcheia, unde este înmormântat.
de inginer constructor în 1929.
După o îndelungată suferinţă din cauza diferitelor boli, pr. Iosif Andrici
a stat în ultimul timp la spital în Iaşi. A urmat cursurile teologice între
Între 1929-1948 lucrează ca inginer
anii 1953 şi 1957 în Iaşi şi Alba-Iulia. A fost hirotonit la 28 aprilie
în Direcţia Generală de drumuri din
Bucureşti, este avansat ca inspector, 1957 la Alba-Iulia de către Episcopul Marton Aron. A funcţionat ca
apoi ca director al Direcţiei preot vicar în parohiile Luizi-Călugăra, Huşi; paroh în Focşani şi Târgu
Trotuş, apoi consilier administrativ în cadrul centrului arhiepiscopal
Regionale de drumuri din Iaşi. Din
din Bucureşti. A fost paroh de Şcheia (1 decembrie 1968 - 1 august
1942 este promovat ca profesor
2001). Începând cu 1 august 2000 s-a pensionat. După ce a devenit
titular şi şef de catedră la Institutul
Politehnic din Iaşi. Între 1962-1972 a paroh onorific (1 august 2001), a ales să rămână în Şcheia. În Şcheia,
pr. Andrici a construit biserica (1970-1975), casa parohială, casa
fost decan al Facultăţii de
Construcţii din cadrul Institutului Politehnic. După pensionarea sa din "Fericita Clara" şi centrul social pentru copii (inaugurat la 27
octombrie 2002). A fost un iubitor al muzicii, compunând melodii
1972 îşi continuă activitatea ca profesor consultant şi conducător
pentru mai multe cântece care se află în colecţia "Cântaţi Domnului"
ştiinţific al lucrărilor de doctorat, pe lângă Institutul Politehnic din Iaşi.
A fost profesor emerit.2 (Tatăl nostru, Român pribeag ….4

Bordenache Aurel ( 17 septembrie 1902, Huşi – d. 1987, Bucureşti)

Alcaz Eugeniu (1814- noiembrie 1892)
Rudă după mamă cu poetul Mihai Eminescu. Pictor, sculptor şi
Născut la Huşi, colonel, mare industriaş. Îşi urmează studiile la
grafician care a trăit în oraşul Codlea după 1944. Îşi începe studiile de
Şcoala Politehnică în Metz (Franţa). Întreprinde o călătorie în America.
Revenit în Moldova, alege cariera militară, fiind numit adjutant de specialitate la 7 ani în Liège, caracterizat de presă ca un copil minune.
Studiază în ţară la Iaşi (coleg cu Adam Bălţatu, Aurel Băeşu, Max
către domnitorul Mihai Sturza (1834-1849), calitate în care a luat parte
Arnold) şi Bucureşti (coleg cu Jiquidi, Catul Bogdan, Aurel Ciupe), la
la mişcarea revoluţionară din 1848, devine adjutantul domnitorului
École Nationale Supérieure des Beaux- Arts din Paris şi în Atelierul
Grigore Alexandru Ghica (1849-1856).
Ranson, locul de întâlnire al nabiştilor. Victor Ion Popa afirma la 1923:

1 Ibidem, p. 9 - 31 3 Dim. R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, Ediţia I-a, Editura Lito-Tipografiei

2 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului, lucrare în
<<Populara>>, 1897, p. 6.
manuscris, f. 15 a; Istoria Huşilor, volum îngrijit şi coordonat de Theodor
Codreanu, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1995, p. 299; Costin Clit, Liceul
Teoretic „Cuza Vodă”din Huşi - Studiu monografic-, Editura Thalia, Vaslui, p. 4 Lumina creştinului,
208. http://www.ercis.ro/lumina/numar.asp?an=2007&numar=12&id=284
p. 56 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
„Academismul d-sale ni-i cunoscut – multă răceală sub penelul său
studios şi mare mirare iscă această tinereţe care se sugrumă de dragul
unei cuminţenii păcătoase şi trădătoare‖.1 Devine pictorul şi gravorul
Casei Regale a României. Abordează genuri precum sculptura, pictura,
grafica şi stiluri ca, portretul, peisagistica, studii de nud şi naturi
statice, tot mai diverse. Execută basoreliefurile care decorează faţada
mausoleului eroilor din satul Mărăşti, comuna Răcoasa, inspirându-se
din faptele reale petrecute în timpul bătăliei de la Mărăşti. Prieten cu
Nicolae Iorga, pe care îl cunoaşte de când era elev, realizează la
cererea marelui istoric carnetul şi insigna Ligii Culturale şi modelul
timbrelor universitare. Lucrează din 1941 la ilustrarea volumului de
Poezii a poetului nepereche Mihai Eminescu, apărut la editura Cartea
Românească, sub îngrijirea lui M. Toneghin în 1944, realizează 150 de
desene în tuş sau gravate în lemn şi metal.
Opera: Codlea, 1948; Doamna, portret; Flori şi mărgele, 1947;
Autoportret; Femeie în fotoliu; Nuduri (desene în tuş); Natură statică
cu vas albastru; Octavian Goga, portret; monumentul aviatorului
botoşănean Adrian Adamiu(1934), aflat în Grădina Primăriei; 2
portretul regelui Carol I-relief în bronz (1936).
Oconel Cireş (1 iulie 1883 - 3 septembrie 1971)
Născut în satul Hurdugi, din fostul judeţ Fălciu, a fost fiul lui
Gheorghe Cireş, care provenea dintr-o familie de răzeşi din sat, unde a
fost învăţător. Gheorghe Cireş a deţinut o bibliotecă bogată. Numele de
Oconel a fost ales de Ion V. Cireş, naşul şi unchiul său, profesor de
limbile latină şi franceză, un admirator al lui Daniel O’ Connel (1785-
1847), luptător pentru independenţa Irlandei. Oconel a fost primul
dintre cei patru fraţi rămaşi în viaţă.
Cursurile Şcolii primare sunt urmate în Bârlad, cele liceale în Iaşi,
după care studiază la Facultatea de Drept. Funcţionează ca avocat timp
de doi ani în Huşi, salariat în administraţie, director al Prefecturii
judeţului Fălciu, cu sediul în Huşi. După demisia din 1910 intră în
magistratură, funcţionează ca judecător în comunele Răchitoasa şi
Budeşti din judeţul Argeş, Bazargic (Dobrogea), Naruja, judeţul Putna,
Orhei (Basarabia), devine membru al Curţii de Apel din Chişinău. Din
1938 a fost avansat consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din
Bucureşti, iar din 27 aprilie 1945 a fost numit prim preşedinte ale
Curţii amintite, unde funcţionează până la pensionarea sa din
decembrie 1948. Moare în Bucureşti.3
Mihai N. David (5 octombrie 1909 - ?)
Născut în oraşul Bârlad, este absolvent al Şcolii primare de băieţi nr.
1 din Huşi în anul 1921, unde are ca institutor pe Ion Bordea. Termină
cursurile Liceului „Cuza Vodă‖din oraşul Huşi în 1928, ale Facultăţii
de Medicină din Iaşi, unde obţine titlul de doctor în medicină şi
chirurgie (1935). Are ca şef şi îndrumător pe dr. Vasile Cerchez între
1932-1935, când era intern la Ambulatoriul de Oftalmologie din Iaşi.
Urmează un stadiu de specializare la Clinica Oftalmologică din
Spitalul Colţea - Bucureşti, condusă de profesorul D. Manolescu.
Începând cu anul 1938 este numit preparator universitar, apoi profesor
titular, şef de catedră din 1969. A condus Clinica de Oftalmologie,
continuând tradiţia înaintaşilor săi: prof. N. Manolescu, prof. Gheorghe
1 Mihai Nadin, Pictori din Braşov, Editura Meridiane, 1975, p. 19
2 „Jurnal de Botoşani şi Dorohoi‖, din 24 martie 2006;
3 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului, lucrare în
manuscris, f. 15 a; Istoria Huşilor, p. 300.
p. 57
Stănculescu, prof. D. Manolescu, prof. D. Vancea. Devine doctor
docent din 1969. În 1976 este numit profesor consultant la Clinica
amintită.
A fost căsătorit cu Paula (Puica), născută Moteanu, decedată în martie
1978. Este înmormântată în cimitirul Belu din Bucureşti. A lucrat la
Ambasada Argentinei din Bucureşti. Au avut o fiică Livia.
A funcţionat ca extern, intern şi medic primar de specialitate la Casa
Asigurărilor Sociale din Bucureşti, Spitalul de Oftalmologie şi Spitalul
Colţea.
A fost secretarul Societăţii de Oftalmologie din Uniunea Societăţilor
de Ştiinţe Medicale (1954-1972), preşedinte şi membru în colegiul de
redacţie al revistei „Oftalmologia‖din 1972, era şi în 1977, membru al
Societăţii Franceze de Oftalmologie din Paris din 1940. Contribuie la
organizarea a numeroase manifestări ştiinţifice de oftalmologie în ţară,
a participat la diferite congrese internaţionale de specialitate. Printre
preocupările sale întâlnim: ameliorarea tehnicilor de terapie
chirurgicală în glaucom, cataracta, dezlipirea de retină şi actualizarea
terapiei medicale în oftalmologie.
În plan ştiinţific s-a remarcat prin numeroase comunicări, memorii,
rapoarte şi publicaţii în revistele de specialitate sau de popularizare.
Colaborează la redactarea unui manual de Oftalmologie, apărut sub
redacţia prof. dr. D. Manolescu şi la alte monografii medicale, printre
care: Diagnosticul stadial şi precoce al cancerului, Tuberculoza,
Vitamine, antivitamine, Traumatologia practică, Cartea medicului de
medicină generală, Diagnostic neuro-oftalmologic.4
Aurel Dragoş
A fost fiul medicului Dragoş, fost medic primar al oraşului Huşi. A
urmat cursurile Gimnaziului „Anastasie Panu‖şi Liceului „Cuza
Vodă‖din Huşi. A fost un caricaturist de valoare. Redăm câteva pasaje
din articolul Un mare artist al desenului: A. Dragoş, semnat de Lorin
Popescu (din păcate nu ştim publicaţia): „În presa dintre cele două
războaie mondiale au apărut desene şi caricaturi ale multor artişti de
talent ca: A. Murnu, A. Jiquidi, I. Anestin, Victor Ion Popa, Ross,
B’Arg, Neagu Rădulescu, Gion etc. Aurel Dragoş i-a întrecut, însă pe
mulţi, pentru că el, care nu urmase o şcoală de arte plastice, a reuşit
4 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului, f. 42;
„România pitorească‖, din iulie 1976; Costin Clit, op. cit.,p. 209.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
să prindă realist, în desenele sale, într-o concepţie personală,
mişcarea mulţimii, să-şi prezinte eroii cu umor dureros uneori,
satirizând şfichiuitor alteori, cu sarcasm şi ironie întotdeauna.
Desenele de grup ale celorlalţi confraţi erau izbutite, fiecare personaj
având caracteristicile sale, dar cei prinşi în subiectul autorului nu
comunicau între ei, formau un album, un fel de fotografie de familie,
ca în finalul comediei lui Tudor Muşatescu „Titanic Vals. Lucrările lui
Aurel Dragoş prezentau o viaţă în exuberantă desfăşurare. Cercetând
desenele lui de ansamblu, vedeai acţiunea oamenilor aidoma,
„auzeai” râsetele sau vociferările lor; percepeai rumoarea, vuetul
valurilor la început, transformate, treptat, în zgomot asurzitor de
cascadă.” Importante caricaturi ale lui Aurel Dragoş sunt publicate de
Lorin Popescu în ziarul „Curentul‖din octombrie 1928. Aurel Dragoş a
fost apreciat pentru caricaturile politice şi sociale din: „Chemarea‖,
„Luptătorul‖, „Adevărul‖, „Dimineaţa‖, „Facla‖, „Clopotul‖,
„Lupta‖etc. În noiembrie 1930 Aurel Dragoş ţine la postul de Radio o
conferinţă despre istoria caricaturii. „Ceea ce ar fi vrut să exprime şi să
convingă un ziarist remarcabil într-un articol, ceea ce insinua
Constantin Tănase în cupletele sale, ceea ce cuprindea o schiţă
caragielească, A. Dragoş reda într-un desen sugestiv, cu elocvenţă,
concludent.‖
În 1931 publică un album cu 12 figuri politice la editura Socec.
Adrian Maniu scrie despre albumul respectiv: „Iată prilej să ne spunem
cuvântul despre artistul ce zi de zi, cu nelipsită ironie şi cu adânc simţ
uman, desemnează viaţa politică şi socială în caricaturi ce de multe
ori vorbesc mai adânc decât orice articol.‖„Socot pe Dragoş cel mai
iubit şi mai popular gazetar. Nu o dată în casele sărace am văzut
desenurile lui tăiate cu grijă din ziar şi făcute tablou.‖O parte din
desenele sale sunt publicate şi în volumul Cronica ilustrată a unei lumi
apuse, 1959.
„Aurel Dragoş era un om de o rară sensibilitate, de o profundă
delicateţă şi bunătate, de o discreţie rar întâlnită.‖A murit probabil
înainte de1963.1
Octavian Gâdei (13 martie 1914 - ?)
Cenzura regală s-a făcut din plin simţită mai ales în timpul lui Carol
al II-lea (1930-1940). Siguranţa Generală se ocupa de presa centrală şi
de cea regională. O serie de publicaţii din localităţile urbane ale
actualului judeţ Vaslui au fost supuse urmăririi de către Siguranţa
Generală, dintre care amintim: „Informatorul‖ (1933), „Voinţa
Vasluiului‖ (1935), revista „Ţarina‖ (1937) –Vaslui; „Ecoul‖ (1933),
„Înainte‖, „Poveţi agricole‖ (1935), „Şarja‖(nr. 1, apare la 17 mai
1936), „Izbânda‖ (1938) – Bârlad şi „Gazeta Huşilor‖ (1937-1938) -
Huşi.
Octavian Gâdei se adresează prefectului judeţului Fălciu pentru a
obţine permisiunea tipăririi ziarului „Gazeta Huşilor.‖ „Având în
vedere că această gazetă va avea o orientare din punct de vedere politic
– curat democratică şi în spiritul legilor ce ne conduc; că fondatorii şi
conducătorii ei, precum şi colaboratorii sunt toţi cu studii universitare;
şi că această gazetă va căuta să umple golul ce există într-un oraş de
provincie şi capitală de judeţ, în ceea ce priveşte cultura, orientarea
sănătoasă a opiniei publice prin lipsa unei gazete; ţinând seama de
1 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului, lucrare în
manuscris, f. 27; Adrian Maniu, în în ziarul „Dimineaţa‖, din 26 februarie 1931;
Istoria Huşilor, p. 273.
p. 58
aceste motive, vă rugăm d-le Prefect, să aprobaţi apariţia gazetei pe
ziua de 15 Decembrie a.c.‖
Prin adresa cu nr. 18, din 4 martie 1937, prefectul judeţului Fălciu
informa Poliţia oraşului Huşi despre aprobarea cererii făcute de
Octavian Gâdei, în vederea apariţiei ziarului „Gazeta Huşilor.‖
Poliţia oraşului Huşi informa la 29 martie 1937 pe directorul general
al Poliţiei Bucureşti despre trimiterea a trei exemplare din ziarul
„Gazeta Huşilor‖, An. I, nr. 1, din 1 ianuarie 1937, tipărit la 28
decembrie 1936, „ziar local de luptă spirituală şi ideologică, de
informaţii şi discuţii libere.‖Proprietarul şi directorul ziarului, fără un
girant responsabil, era Octavian Gâdei, cu domiciliul în strada Ştefan
cel Mare, nr. 145. Ziarul era tipărit la tipografia Zanet Corlăteanu,
situată pe aceiaşi stradă, la nr. 27. Adresa respectivă ne oferă şi alte
informaţii: tirajul ziarului de 1000 de exemplare, dimensiunile ziarului
(lungimea de 0,49 cm., lăţimea de 0,35 cm., cu un cuprins de 4 pagini,
apariţie lunară, iar mai târziu săptămânală). Informaţiile respective sunt
oferite de comisarul V. Blăniţă, şeful Biroului Siguranţei, şi Hamangiu,
şeful Poliţiei din Huşi.
Direcţia Generală a Poliţiei cere Serviciului de Informaţiuni din
cadrul Poliţiei de Siguranţă, să comunice urgent informaţii precise
despre antecedentele lui Octavian Gâdei, transmise la 22 ianuarie 1937.
Intră în discuţie şi primul număr al ziarului.
Astfel, prin articolele publicate „se caută să se dea ziarului o nuanţă de
independenţă, imparţialitate chiar naţionalistă, dar nu în genul
naţionalismului organizatorilor de dreapta pe care le combate – la fel
ca şi pe cele de stânga, însă această tentativă nu reuşeşte pe deplin, căci
în articolul intitulat „Drama spaniolă‖ (din prima pagină) se ia apărarea
guvernului „Frontului Popular‖ din Spania şi în acelaşi timp se pune
într-o lumină defavorabilă acţiunea naţionalistă, pornită de generalii:
FRANCO, MULLA SAN. JURJO, QUIERO d’LANO.‖Numărul 2 al
ziarului, deşi era tipărit, nu avea aprobarea Ministerului de Interne.
Fondurile necesare tipăririi provin din comercializarea ziarului şi
subvenţiile primite de la liderii liberali marcanţi ai Organizaţiei PNL
Fălciu. Publicarea în nr. 2 a unui articol semnat de Mihai Ralea, însoţit
şi de fotografia sa, pe prima pagină, indispune „cercurile liberale.‖
La 15 aprilie 1937, Serviciul Poliţiei de Siguranţă din cadrul
Inspectoratului General de Poliţie din Iaşi se adresa directorului
general al Poliţiei Bucureşti, amintind ordinul acestuia cu nr. 18864 /
1937 din 4 martie 1937, conform căruia „Prefectura judeţului Fălciu a
făcut cunoscut Poliţiei Huşi, cu adresa Nr. 18, ce o anexăm în copie că
Dl. Ministru de Interne Iuca a aprobat apariţia „Gazetei Huşilor.‖ Pe
baza aprobării respective au apărut numerele 2 şi 3, puse în vânzare la
3 martie 1937, precum şi nr. 4, pus în vânzare la 15 martie 1937.
Adresa respectivă face referire la cuprinsul gazetei, care „nu mai are
nuanţă de stânga, ce o avea primul număr,‖ dar „se menţine ca punct
principal atacurile contra regimului şi formaţiunilor politice de
dreapta.‖Avizul Serviciului era favorabil apariţiei ziarului, luându-se
„măsuri de a i se urmări îndeaproape activitatea şi în cazul când va
căuta să adopte o tendinţă care să-l plaseze în afară de limitele legale,
vom raporta de urmare spre a se lua măsuri în consecinţă.‖
Direcţia Genarală a Poliţiei aduce la cunoştinţa Prefectului judeţului
Fălciu, la 16 martie 1938: „Domnul Ministru de Interne sesizat de
acţiunea tendenţioasă şi subversivă a publicaţiunei „Gazeta Huşilor‖
din acea localitate, a hotărât suspendarea ei definitivă.‖
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Direcţia Generală a Poliţiei se adresa Inspectoratului Regional de
Poliţie Iaşi pentru al informa despre decizia ministrului de interne care
a „hotărât suspendarea definitivă a publicaţiunei „Gazeta Huşilor‖ din
Huşi, pentru publicare de ştiri tendenţioase şi cu caracter subversiv, în
care au fost atacate instituţiile de bază ale Statului şi în special Biserica
şi conducătorii ei.‖
După ce a intrat în atenţia Direcţiei Generale a Poliţiei, Octavian
Gâdei beneficiază de un dosar personal, întregit de Direcţia Generală a
Securităţii Poporului Iaşi, care i-a întocmit o fişă personală, printr-un
plutonier major de securitate, pentru a fi mai uşor de urmărit.
Informaţiile din fişa personală sunt vitale pentru creionarea
personalităţii sale. Punem în circulaţie aceste informaţii, la care
adăugăm şi câteva oferite de Siguranţa interbelică. Octavian Gâdei s-a
născut la 13 martie 1914 în Huşi, fiind fiul lui Pavel (fost funcţionar) şi
al Elenei. Licenţiat în drept, avocat, s-a căsătorit cu Tamara, originară
din Basarabia, cu care are un copil. Şi-a efectuat serviciul militar în
Regimentul 7 Roşiori. În 1935 a încercat să înfiinţeze Frontul
Studenţesc Democrat la Huşi „fără a ajunge la un rezultat pozitiv,‖
având drept colaboratori pe studenţii Emil Reiter şi Vasile Marinov. În
timpul studenţiei editează, în anii 1934-1935, revista studenţească
„Ideea,‖ „în care combătea, violenţa studenţilor naţionalişti.‖ În
„Gazeta Huşilor‖ combate curentul de dreapta. Atitudinea de stânga
face ca să nu fie primit în baroul avocaţilor în 1937. Funcţionează ca
judecător supleant la Tarutino în Basarabia, între 1942-1943 şi ca
judecător în Filiaşi între 1943-1945. Între 1945-1947 activează ca
procuror în oraşul Huşi „în care calitate, nu a aplicat just lupta de clasă
faţă de chiaburi, luând cadouri de la aceştia.‖După 1947 practică
avocatura. Din 1945 a activat în A.R.L.U.S., dar şi în I.M.K.A. Era
membru al Partidului Muncitoresc Român. „Până în prezent nu a fost
semnalat să se manifeste ostil regimului actual. Este inteligent, calm,
popular, îi plac jocurile de cărţi.‖1
Octavian Gâdei a publicat lucrările: „Ocrotirea minorităţilor.
Originea şi evoluţia ideii. Istoricul dreptului pozitiv. Anexă Textul
tratatului de ocrotire‖, Iaşi, 1935; „Frăţia de cruce şi frăţia de moşie‖,
Huşi, 1938; „Contestaţia în dreptul procedural penal‖, Iaşi, 1941; a
tradus şi publicat în 1934 lucrarea „Terza Scuola” în dreptul penal‖, de
Emanuele Carnevale.2
Profesorul Mihai Ciobanu scria, în revista „Prutul,‖iunie 2003, despre
Octavian Gâdei, cu care a fost vecin între 1960-1968. „A murit neştiut
de nimeni după ce mai înainte i-a murit soţia.‖
Mihai Jacotă (21 noiembrie 1881 – 21 iunie 1945)
Născut în satul Văleni, comuna Băseşti, din fostul judeţ Fălciu.
Absolvent al Şcolii primar, apoi al Liceului „Roşca Codreanu‖ din
Bârlad, Facultăţii de Filologie, secţia de limbi clasice, din cadrul
Universităţii „Alexandru I. Cuza‖din Iaşi, unde obţine licenţa cu
„Magna cum laude‖, este numit profesor de elină şi latină la Brăila
(1906), apoi la Liceul Internat „C. Negruzzi‖ din Iaşi (septembrie
1907). S-a pensionat la 1 septembrie 1941 şi moare în Ploieşti la 21
iunie 1945.
1 Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale, Fond Direcţia Generală a
Poliţiei, dosar 121 / 1937.
2 Costin Clit, Reviste literare huşene interbelice: Tribuna literară
(1931), în „Ecouri literare‖, Revistă de cultură editată de Asociaţia Culturală
„Poesis Moldaviae‖, Vaslui, Anul II, Numărul IV, 2009, p. 33 – 34.
p. 59
A fost unul dintre membrii fondatori ai revistei „Viaţa
românească‖din Iaşi, unde se implică în realizarea rubricii
„Miscellaneea‖. S-a remarcat ca un polemist cu un spirit de observaţie
rar şi o ironie caustică. A tradus lucrarea Războiul peloponeziac a
istoricului elen Tucidide (460 – 404 î. Hs.), o parte din Vieţile paralele
de Plutarh (cca. 46 – cca. 125 d. Hs.) şi din Dialogurile filozofului
Platon, rămase în manuscris.3
Constantin I. Negoiţă (25 februarie 1923 - )
Născut în oraşul Huşi la 25 februarie 1923, a fost fiul preotului Ioan
C. Negoiţă şi al învăţătoarei Ana Negoiţă. Urmează cursurile şcolii
primare în oraşul natal, cursurile secundare ale Liceului Naţional din
Iaşi(1933- 1941), apoi ale Facultăţii de Medicină ca şef de
promoţie(1941-1947), susţinând teza „Contribuţii la studiul acţiunii
farmacodinamice a barbituricilor asupra cordului de broască‖,
publicată în 1948 la editura A. Terec din Iaşi. Titlul ştiinţific de doctor
în ştiinţele medicale este obţinut în 1959,sub coordonarea
academicianului profesor I. Enescu, când îşi susţine disertaţia
„Reducerea fibrilaţiei auriculare prin chinidină‖, tipărită în 1959 sub
egida I.M.F. Iaşi.
Efectuează călătorii de studii în Cehoslovacia (1959), S.U.A. (1971)
ŞI Anglia (1973). A fost medic primar din 1960, şef de secţie clinică
din 1963, cu gradul I din 1976, profesor universitar, titular, şef de
catedră al Clinicii I Medicale din Iaşi din 1968. În activitatea ştiinţifică
s-a remarcat ca secretar al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi,
filiala U.S.S.M. (1955- 1962), vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii
(1961- 1964), iar în plan social- obştesc vicepreşedinte al Societăţii de
Medicină internă din România (1973- era şi în 1979), preşedinte al
cercului UNSR al Facultăţii de medicină din Iaşi(1946), preşedinte al
UNSR pe Centrul universitar Iaşi (1947).
A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România
(1969), al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din 1949, al
Societăţii europene de cardiologie, Societăţii internaţionale de
medicină internă, Uniunii Medicale Balcanice, Asociaţiei europene de
medicină internă şi Societăţii internaţionale de hipertensiune arteriale.
Pentru activitatea sa a primit distincţia „Ordinul muncii‖, clasa a III-a
în 1975.
A publicat până în 1979 în ţară şi peste hotare 102 lucrări, 26 lucrări
comunicate şi 22 de conferinţe medicale sau de popularizare a
medicinii. Alături de lucrările pomenite mai sus mai amintim:
„Nevroza cu predominanţa tulburărilor cardiace‖, Editura medicală,
Bucureşti, 1956, 80 pagini, (în colaborare cu I. Enescu şi B.
Pollingher); „Hipertensiunea arterială secundară‖, monografie,
Editura Junimea, Iaşi, 1975, 400 pagini; „Angina pectorală‖,
monografie, Editura Junimea, Iaşi, 1979, 350 pagini; „Îndreptar
terapeutic‖, două volume, 1958, 900 pagini, în colaborare, a fost
iniţiator şi redactor principal; colaborator la volumule „Semiologie şi
clinică medicală‖, sub redacţia lui R. Brauner, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1965-1966; „Terapeutica medicală‖, sub
redacţia lui R. Păun, Editura medicală, 1979. A tradus lucrarea „Cheile
diagnosticului şi tratamentului bolilor de inimă‖de P.H. White, Editura
Junimea, Iaşi, 1972.
3 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului, lucrare în
manuscris, f. 8.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
Lucrările sale promovează „interpretări originale ale faptelor, noi
tehnici de investigaţie, vizând diagnosticul corect şi precoce, măsuri
profilactice şi terapeutice adecvate, în dorinţa de a contribui la lupta
împotriva bolilor cardiace în ţară, formarea şi specializarea cadrelor
superioare din ţară.‖ Informaţiile pe care le deţinem se opresc la anul
1979. Noi investigaţii sunt necesare în viitor.1
Benone Sfârlog (născut la 5 decembrie 1955 -)
Colonel prof. univ. dr., născut pe 5 decembrie 1955, în localitatea
Gura Văii, judeţul Bacău, absolvent al Liceului Industrial din Oneşti, a
urmat cursurile şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu‖din
Sibiu. Licenţiat în ştiinţă Militară şi Psihopedagogie, doctor în Ştiinţe
Militare. Îşi începe cariera militară la batalionul 202 Protecţie
Antichimică din Huşi, în funcţia de comandant de pluton. În 1988 este
numit lector şi şef la Catedra de Ştiinţe Sociale, din Şcoala Militară de
Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu‖din Sibiu, instituţie care astăzi poartă
numele de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu‖. În
februarie 2009 a fost numit comandant (rector) la numita instituţie.2
Opera: Dicţionar de termeni specifici crizelor, în colaborare, autori
colonel dr. Mircea Cosma, colonel Benone Sfârlog, locotenet colonel
Alexandru Rizescu, 2001.
Neculai Ursulescu (1848 - 1897)
Născut în oraşul Huşi, este admis în clasa I – a la Şcoala Naţională
din Iaşi, continuă studiile medicale în Franţa. În timpul războiului
franco – prusac din 1870-1871 lucrează în ambulanţele Parisului, apoi
în calitate de chirurg în Garda Naţională. În timpul războiului de
independenţă din 1877-1878 lucrează în cadrul Societăţii „Crucea
Roşie‖, pentru îngrijirea răniţilor.
Este numit profesor la Institutul Gregorian din Iaşi (1877 - 1880),
apoi devine primul profesor al catedrei de obstetrică din cadrul
Facultăţii de medicină din Iaşi (din 1882). Paralel, funcţionează ca
medic primar al Spitalului „Sfântul Spiridon‖din Iaşi.
Se remarcă prin publicarea unor lucrări cu caracter medical ca urmare
a studiilor personale. Publică: De la metrite puerpurale, 1875 (se afla
la Paris), Despre facerea prematură artificială în strâmtorile bazinului,
Iaşi, 1881. A studiat calităţile curative ale apei minerale de la Cozia –
Piatra Neamţ şi „încearcă eficacitatea ei în diferite boli ca: paralizie
intestinală, catarul gastro-intestinal, catarul utero-vaginal,
hipertrofiile ficatului, splinei, şi mezinterului, diabetului, albuminurile,
guta, constipaţia, etc.‖Aplică pentru prima oară regulile de antisepsie
întrebuinţând pansamentul de scamă îmbibată cu soluţie de sublimat
corosiv, decoctul fenicat de coajă de stejar, decoctul fenicat de coajă de
China, praful de iodoform precum şi unguente fenicate. Introducea
pentru prima oară pansamentul antiseptic sistem dr. Lister. 3
1 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă din ţinutul Huşului.
2 Interviu, în „Observatorul militar‖, nr. 24, din 24 - 30 iunie 2009, p. 5;
Vezi Batalionul 202 Apărare C.B.R.N. (Intervenţii la dezastre din Huşi). 60 de
ani de la înfiinţare, volum coordonat de Costin Clit şi Mihai Gheorghiu, Editura
PIM, 2010.
3 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă, f. 10; Istoria medicinii. Studii şi
cercetări, Bucureşti, 1957, p. 188; Istoria Huşilor, p. 296.
p. 60
Ioniţă Tăutu (1795- 1830)
„Născut în 1795 la Cerchejeni – Botoşani, care s-a afirmat ca
inginer hotarnic. A lucrat, mai întâi, la cancelaria Episcopiei de Huşi.
În 1822 îl găsim în cancelaria domnitorului Sandu Sturza, ca
grămătic. Din 1824 este trimis al Moldovei la Înalta Poartă. Ioniţă
Tăutu şi-a înscris numele în istoria Moldovei ca fiind un pamfletar de
forţă şi un critic vehement al regimului social-politic din Moldova.
Este cunoscut ca fiind autorul Constituţiei „Cărvunarilor ”, elaborată
la 1822, un proiect de renaştere a ţării.Tăutu a devenit mason de
tânăr, de vreme ce la 1813 figurează ca venerabil al unei loji din Iaşi.
Ce-i drept va muri de tânăr, la numai 35 de ani, de tuberculoză, pe
malurile Bosforului. Potrivit lui Teşu Solomovici, autorul volumului
România masonică, Ioniţă Tăutu a devenit mason alături de Gheorghe
Bibescu, viitorul domn al Ţării Româneşti. Alecu Russo scria: „Ionică
Tăutul e România reînviată mişcată de toate patimile patriotice şi
giucând tot acelaşi rol prin condei şi stăruinţă în politică, care-l giuca
Vladimirescu cu puşca pleşească‖(Steaua Dunării, 28 noiembrie 1855,
p. 99)]. Să mai adăugăm că Ioniţă Tăutu (după alţii Ionică)mai este
cunoscut ca poet şi traducător, adept al mesianismului iluminist,
precursor al paşoptismului. În dorinţa de a face dreptate poporului, de
a-i apăra interesele, comisul a avut şi o încercare de a obţine tronul
Moldovei, încercare eşuată în 1829, cu numai un an înaintea morţii.‖4
Constantin D.Vasiliu (10 / 22 august 1896 - )
S-a născut în satul Truşeşti, judeţul Botoşani. Urmează cursurile
Şcolii primare din Truşeşti, absolvite în 1909, ale Seminaruli
„Veniamin Costache‖din Iaşi (1919), Liceului internat din Iaşi, secţia
clasică (1922), licenţiat în Drept, Universitatea „Alexandru I. Cuza‖din
Iaşi (1924), licenţiat în istorie şi geografie, Facultatea de Litere,
Universitatea „Alexandru I. Cuza‖din Iaşi (1925), absolvent al
Seminarului Pedagogic Universitar din Iaşi (1925).
Funcţionează ca profesor suplinitor la Seminarul din Dorohoi (1
septembrie 1923-1 septembrie 1924), profesor suplinitor la Liceul
„Grigore Ghica Vodă‖din Dorohoi (15 septembrie 1923-31 august
1924), profesor suplinitor la Seminarul Teologic din Huşi (1 octombrie
1924-1 septembrie 1927), profesor cu titlu provizoriu la acelaşi
seminar, dar şi la Liceul „Cuza Vodă‖ (1 octombrie 1924-31 august
1931), apoi la Şcoala Comercială „Regele Carol I‖ din Bucureşti (1
septembrie 1931-1 septembrie 1934), profesor cu titlu definitiv în
învăţământul secundar şi comercial din Bucureşti, începând cu 20
decembrie 1932. La 1 septembrie 1934 a fost transferat la Liceul „M.
Eminescu‖din Bucureşti.
A fost mobilizat în războiul de reîntregire naţională (1 decembrie
1916-26 mai 1918), fiind demobilizat de Compania IV Sanitară
Roman. În 1918 este numit administrator al Spitalului militar 4/c
Govora, devenit Centrul de tuberculoşi din Truşeşti (1 aprilie 18 august
1918). Este concentrat între 22 august – 29 septembrie 1939 şi
mobilizat în perioada 1-6 iulie 1940 de Straja Ţării.
S-a căsătorit la 7 august 1931 cu Esmeralda Linde, profesoară de
limba română în Huşi, fiica colonelului Eugen Linde, fost comandant
al Regimentului 25 Infanterie Vaslui, care a luptat în primul război
mondial. La 5 decembrie 1935 li se naşte un băiat pe nume Valentin.
4 Ioan Rotundu, Masoneria botoşăneană, în „Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi”,
Săptămânal independent, 30 aprilie 2008, Ediţia On line
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
A fost secretar- ajutor la Conservatorul (Academia) de Muzică şi Artă
Dramatică din Iaşi (1 septembrie 1919 – 1 septembrie 1920). Între 20
noiembrie 1929 şi 1 noiembrie 1930 (data desfiinţării instituţiei
amintite) a fost director al Şcolii Normale „Mihail Kogălniceanu‖din
oraşul Huşi. S-a remarcat ca membru al comisiei de cercetare a
manualelor de liceu, specialitatea Instrucţie civică, Drept şi Economie
politică (1 ianuarie 1938- 1 ianuarie 1941). Din 1925 deţine diploma de
avocat, eliberată de Uniunea Avocaţilor din România, Baroul Fălciu.
Opera: Gheorghe Lazăr, Dorohoi, 1923; Movila Răbâii (Hantepesi).
Monografie istorico-arheologică, Editura C.D. Vasiliu, Bucureşti,
1935, publicată şi în paginile revistei „Arta şi arheologia‖, Fascicolele
9-10, Iaşi, 1935. A publicat articole şi studii în diferite ziare şi reviste,
i-au rămas studii în manuscris, i-a rămas o colecţie personală de
documente şi antichităţi.1
Mihai Vasiluţă (26 aprilie 1905 – septembrie 1977 )
S-a născut în satul Grumezoaia, fostul judeţ Fălciu, fiind fiul lui Ioan
şi al Mariei, tatăl său a fost „om sărman şi cu familie grea, abia putea
să facă faţă nevoilor, trebuind să muncească pe unde putea,
îndeletnicindu-se şi cu meseria de opincar, pentru a-şi întreţine
familia.‖Din cei opt copii ai familie numai cinci au ajuns la maturitate.
Se pare că familia îşi are originea în satul Goeşti, de pe valea
Bujorului, astăzi Câşla, unde pe la 1791 a trăit clucerul Vasiluţă şi
fratele său, vătavul Constantin.
Urmează cursurile Şcolii primare din satul Grumezoaia, se înscrie la
Liceul „Cuza Vodă‖din Huşi, unde frecventează regulat patru clase, iar
pentru celelalte patru clase susţine examene la cursurile fără frecvenţă,
adică în „particular.‖Promovează examenul de bacalaureat în anul
1928. Se înscrie la Facultatea de ştiinţe naturale şi la cea de istorie din
oraşul Iaşi. Editează în primul an de facultate cursul de cryptologie,
fenerogame şi celula, pentru a –şi putea câştiga existenţa. Reuşeşte să
obţină o bursă pe perioada studiilor. Obţine diploma de licenţă în 1934.
Se căsătoreşte cu Elena Munteanu – Cucu, colega sa.
1 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă, f. 38; Istoria Huşilor, p. 297.
p. 61
Din 1936 vine în Bucureşti, unde audiază prelegerile unor istorici de
marcă: Nicolae Iorga, C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Victor
Papacostea etc.Va fi numit din 1937 profesor la Seminarul Teologic
din Curtea de Argeş, unde funcţionează şi la alte şcoli. Este numit în
paralel ca director şi inspector al căminelor culturale din judeţele
Argeş, Muscel şi Olt.
În această perioadă începe activitatea literară şi gazetărească. Adună
materiale pentru trei volume de folclor. Publică lucrarea Evoluţia
muncii în România, dar şi diferite articole în presă. Strânge materiale
pentru lucrarea Lupta naţională a românilor ardeleni în perioada
dualismului austro-ungar (1867-1900), finalizată în Iaşi.
Începând cu anul 1947 este transferat în oraşul Iaşi, lucrează în
învăţământ, ajunge director şi inspector metodist. A fost un profesor de
elită. Din 1965 este numit la Institutul Pedagogic din Suceava.
Cu prilejul Semicentenarului Liceului „Cuza Vodă‖din Huşi din 1968
publică o serie de articole în ziarul „Vremea nouă‖, privitoare la istoria
oraşului Huşi, oglindind totodată modul de desfăşurare a activităţilor
specifice manifestărilor aferente.
A susţinut numeroase conferinţe la postul de radio din Iaşi. Îi aparţin
o serie de studii şi lucrări, rămase în manuscris, cum ar fi: Pagini din
istoricul comunei Creţeşti din fostul ţinut al Fălciului, Originea satului
Grumezoaia, Ardelenii şi bucovinenii sub steagul României, Patru sute
de ani de la tragicul sfârşit a lui Ion Vodă Viteazul, Monografia
schitului D. Cantemir din Grumezoaia, Portretul generalului Eremia
Grigorescu, Portretul sergentului Ignat Iliescu din Grumezoaia,
Monografia comunei „Dimitrie Cantemir”, jud. Vaslui (manuscris),
Iaşi, 1975. Împreună cu G. Sibechi a publicat articolul Eroul de la
Smârdan: generalul Cerchez, în „Cercetări istorice‖, (Serie nouă),
VIII, Iaşi, 1977.
A fost solicitat să participe activ la turnarea filmului Dimitrie
Cantemir, din 1974, în care a jucat rolul de dregător în divanul
domnesc al Moldovei.
A fost profesor, gazetar, conferenţiar şi scriitor.2
Geografi contemporani:
prof. univ. dr. Vasile Băican
Prof. Costin Clit - Huşi
Vasile Băican, născut în oraşul Huşi, judeţul Vaslui, la 10
noiembrie 1940, fiind fiul lui Vasile şi Aurica, rămâne orfan de
război din 1942.
ste căsătorit cu Dorica, care în 2003 deţinea calitatea de
E bibliotecară – şef la Filiala de biologie a Bibliotecii Central
Universitare din Iaşi. Împreună au doi copii: Irina şi Cătălina.
Urmează cursurile Şcolii elementare de 7 ani (fosta Şcoală de băieţi
nr. 1, pe locul căreia este construit astăzi localul Şcolii nr. 3) din oraşul
Huşi, în anii 1948-1955, apoi ale Liceului Militar „Dimitrie Cantemir‖
din oraşul Breaza, judeţul Prahova între anii 1955-1959. De la această
2 Petru P. Harnagea, Oameni de seamă, f. 45.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
instituţie militară i-a fost eliberată diploma de maturitate cu nr. 49265
din 1 noiembrie 1960. Angajat civil la Unitatea Militară din Huşi
(activează ca bibliotecar, responsabil B.D.S. şi agitator cultural), se
înscrie la Facultatea de Biologie - Geografie, secţia Geografie fizică,
din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza‖ din Iaşi, ale cărei cursuri le
urmează în perioada 1 octombrie 1961- iunie 1966.
În urma examenului din 25 ianuarie 1971 a fost admis la doctorat,
specialitatea Geografie fizică, având drept conducător ştiinţific un alt
huşean, prof. dr. doc. Ion Gugiuman, iar după decesul acestuia
survenit la 29 noiembrie 1990 pe prof. dr. Nicolae Barbu. Teza de
doctorat, cu titlul Geografia Moldovei oglindită în documentele
cartografice din sec. al XVIII –lea, este susţinută public la 1 februarie
1992, obţinând astfel diploma de doctor în Geografie, Seria J., nr. 1783
din 28 mai 1992. Lucrarea va fi tipărită în 1996 la Editura Academiei
Române. Vasile Băican este răsplătit cu premiul „Simion Mehedinţi‖de
către Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural din
România (nr. 3 / 1, pe 1996, acordat la 11 decembrie 1998).
Funcţionează ca profesor stagiar de geografie la Şcoala generală din
Perieni, judeţul Vaslui (1 septembrie 1966 – 30 septembrie 1967),
preparator II la Catedra de Geografie fizică generală (1 octombrie 1967
– 1968), asistent stagiar (1 ianuarie 1969 - 1970), asistent titular (15
noiembrie 1970 - 1984), şef de lucrări titular (15 septembrie 1984 -
1992), conferenţiar (15 februarie 1992- 1997) şi profesor titular (din 13
februarie 1997). De-a lungul carierei sale, începând cu 1969, a predat
diverse cursuri: „Cartografie- Topografie‖, la profilurile Geografie,
Geografie – o limbă străină, Geografie- Ştiinţa mediului, Ecologie
(Facultatea de Biologie); „Topografie şi desen tehnic‖ la secţiile de
Geologie şi Geochimie; „Cartografie tematică‖, la profilul Geografie;
„Geografia regională a României‖la profilurile Geografie, Geografie –
o limbă străină, Geografie- Ştiinţa mediului; „Aerofotinterpretare
geografică‖ la profilul Geografie, lucrări practice; „Geomorfologie,
Geografia populaţiei şi Geografia continentelor‖, lucrări practice, la
profilul Geografie.
În timpul activităţii sale îndeplineşte şi o serie de sarcini specifice
învăţământului universitar: îndrumător de an al studenţilor geografi
(1969- 1990), conducător al tezelor de licenţă (din 1978) şi a lucrărilor
pentru obţinerea Gradului didactic I în învăţământul preuniversitar (25
de lucrări), responsabil – gestionar cu fondul de hărţi topografice ale
p. 62
Universităţii „Al. I. Cuza‖ din Iaşi (din 1968), îndrumător al practicii
pedagogice (1975-1992).
Se remarcă ca director a diverse granturi, cu teme complexe: Atlasul
geografic informatizat al Moldovei (1997- 1998), Metodele de sisteme
informaţionale geografice pentru documentarea proiectelor de
organizare a teritoriului şi dezvoltare durabilă – aplicaţie în judeţul
Botoşani (1998), Revigorarea funcţiei practic – aplicative a
învăţământului geografic universitar din România, încheiat cu Banca
Mondială (1998-2000).
Activează ca membru al Societăţii de Ştiinţe Geografice din România
începând cu anul 1967. Participă la numeroase simpozioane ştiinţifice.
Autor de prestigiu în domeniu, realizează, personal sau în colaborare,
75 lucrări ştiinţifice, dintre care 35 sunt publicate, la care se adaugă şi
participarea la realizarea a 27 de contracte şi convenţii de cercetare
ştiinţifică, prin care s-a urmărit: caracterizarea geografică complexă a
judeţului Vaslui, cunoaşterea condiţiilor climatice ale oraşelor Huşi şi
Bârlad, valorificarea resurselor naturale locale din raza a diverse
localităţi, raionarea pedoclimatică, bonitarea şi caracterizarea
tehnologică a terenurilor agricole, realizarea unor observaţii asupra
evoluţiei fenomenelor geo- hidromorfologice, cunoaşterea cadrului
natural şi a posibilităţilor de exploatare a apelor minerale, în vederea
unor posibile amenajări turistice sau urmărirea evoluţiei nivelului
hidrostatic în timp îndelungat şi realizarea unor hărţi turistice pentru
unele regiuni montane din lanţul Carpaţilor Orientali. Contribuie la
efectuarea unor ridicări topografice pentru realizarea planurilor
topografice ale teritoriului Grădinii Botanice din Iaşi şi al Staţiunii de
Cercetări Geografice „Stejarul‖ din Pângăraţi, judeţul Neamţ. După
admiterea la doctorat din 1971 acordă o atenţie deosebită cartografiei şi
geografiei istorice. Contribuie la realizarea unor lucrări din domeniile
geografiei populaţiei şi aşezărilor, climatologie urbană, geografia
mediului.
Lista lucrărilor publicate de prof. univ. dr. Vasile Băican
Lucrări de cartografie, geografie istorică, geografia populaţiei şi a
aşezărilor
Sficlea V., Băican Vasile (19691), Harta densităţii populaţiei R. S. România la
15 martie 1966, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖,
serie nouă, Secţiunea II, Geografie, tomul XV, Iaşi; Băican Vasile (1970),
Iazurile din partea de est a României oglindite în documentele istorice şi
cartografice din sec. XV-XIX, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.
Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă, Secţiunea II, c. Geografie, tomul XVI; Băican Vasile
(1971), Documente cartografice din sec. al XVIII-lea asupra Moldovei, în
„Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă, Secţiunea
II, c. Geografie, tomul XVIII, Iaşi; Băican Vasile (1973), Reprezentarea
reliefului în documentele cartografice asupra Moldovei din sec. al XVIII-lea, în
în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă,
Secţiunea II, c. Geografie, tomul XIX, Iaşi; Lehler A., Băican Vasile (1973),
Contribuţii la cartografierea tematică a României în contextul proiectelor
biogeografice europene, în în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖
– Iaşi‖, s.a. Biologie, tomul XIX, fascicula 1, Iaşi; Băican Vasile (1974),
Elemente de hidrografie cuprinse în documentele cartografice asupra Moldovei
din sec. al XVIII-lea, în în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ –
Iaşi‖, serie nouă, Secţiunea II, c. Geografie, t. XX, Iaşi; Băican Vasile (1981),
Aşezările omeneşti din Moldova reprezentate pe harta lui F. G. Bawr (1769-
1772), în revista „Terra‖, nr. 4, Bucureşti; Băican Vasile (1984), Populaţia din
vestul Moldovei între anii 1788-1790, în în „Analele ştiinţifice ale Universităţii
1 Reprezintă anul apariţiei.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
„Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă, Secţiunea II-b. Geografie-Geologie, tomul
XXX, Iaşi; Şandru I., Băican Vasile (1984), Contribuţii de geografie istorică
asupra zonei Stânca Costeşti, jud. Botoşani, în „Buletinul Societăţii de Ştiinţe
Geografice din România‖, ediţia a VII- a, Bucureşti; Băican Vasile (1986),
Râurile Moldovei pe hărţile din sec al XVIII-lea, în „Lucrările seminarului
geografic „D. Cantemir‖, nr. 7, 1986, Iaşi, 1987; Băican Vasile (1987),
Drumurile Moldovei pe hărţile din sec al XVIII-lea, în în „Analele ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă, Secţiunea II-b. Geologie-
Geografie, t. XXXIII, Iaşi; Băican Vasile (1994), Drumurile Moldovei pe
hărţile din sec al XVIII-lea, în revista „Drumuri şi poduri‖, An. IV, nr. 15-16,
Bucureşti; Băican Vasile (1987) – Hidronimia Moldovei pe hărţile anterioare
secolului al XIX-lea, în „Lucrările seminarului geografic „D. Cantemir‖, nr.
8,1987, Iaşi, 1990; Băican Vasile (1991), Geografia Moldovei oglindită în
documentele cartografice din sec. al XVIII-lea, Rezumatul tezei de doctorat,
multiplicat, Univ. „Al. I. Cuza‖ – Iaşi; Băican Vasile (1991), La culture de la
vigne sur le teritoire de la Moldavie an XVIII-eme siecle, în în „Analele
ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, Secţiunea III, c. Geografie, t.
XXVII, Iaşi; Băican Vasile (1992), Aşezările omeneşti din partea de vest a
Moldovei în perioada anilor 1773-1790, în „Lucrările seminarului geografic
„D. Cantemir‖, nr. 11-12, Iaşi; Băican Vasile (1992-1993), La population rurale
de la Moldavie d’apres la carte de F. G. Bawr (1769-1772), în „Analele
ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, Secţiunea II, c, tomul
XXXVIII-XXXIX, Iaşi; Băican Vasile (1993), Răspândirea viţei de vie pe
teritoriul Moldovei în secolul al XVIII-lea, în revista „Cercetări Agronomice în
Moldova‖, Anul XXVI, vol. 1-2 (99), 1993; Băican Vasile (1996), Geografia
Moldovei reflectată în documentele cartografice din sec al XVIII-lea, Editura
Academiei Române, 275 pag. (i s-a acordat premiul Academiei pe 1996);
Băican Vasile (1996-1997), The spatial evolution of the forest in the Plateau of
Bârlad according to the maps dating from 1769-1974, în „Analele ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, Secţiunea II, Geografie, tomul XLI-XLIII,
Iaşi; Băican Vasile (1998), The types of urban settlements in Moldovia
represented on the maps of the XVIII-th Century, în „Analele ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖,Secţiunea I-c. Geografie, tomul XLIV, Iaşi;
Băican Vasile (2001), Spatial Forest evolution in the Moldavian Plaine after
the Cartography of the 18 th and 20th Centuries, în „Analele ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, Secţiunea II – Geografie, tomul XLVII;
Băican Vasile (2002), Episoade din istoria hărţii – hărţile decorative ca opere
de artă şi hărţile murale, în revista „Terra‖, Anul XXXI (LI), vol. 1 – 2 / 2001,
Bucureşti, 2002; Băican Vasile (2003) – Dicţionar de Cartografie – Topografie,
predat pentru tipărire Editurii Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi.
Lucrări de climatologie urbană
Gugiuman I., Băican Vasile (1972), Contribuţii la cunoaşterea climei oraşului
Huşi, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă,
Secţiunea II, c. Geografie, tomul XVIII, Iaşi; Gugiuman I., Băican Vasile
(1973), Contribuţii la studiul climei oraşului Bîrlad, în „Analele ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, serie nouă, Secţiunea II, c. Geografie, tomul
XIX, Iaşi.
Hărţi în culori, anexe la lucrări geografice:
Şandru V., Cucu V., Chiriac D., Băican Vasile (1976), Repartiţia populaţiei R.
S. România în anul 1966 (scara 1:1000000), în Atlasul naţional al R.S.R.,
Pl.VIII-1, Edit. Academiei Române; Băican Vasile, Oancea D., Swizewski C.
(1983), Munţii Rarău-Giumalău, în Ghidul turistic „Rarău Giumalău”, colecţia
„Munţii noştrii‖, Edititura Sport-Turism, Bucureşti; Băican Vasile (1986),
Obcinele Bucovinei, în „Obcinele Bucovinei – Ghid turistic‖, Editura Sport-
Turism, Bucureşti.
Monografii, dicţionare geografice, lucrări didactice
Gugiuman I., Cârcotă V., Băican Vasile (1973), Judeţul Vaslui (monografie
geografică), colecţia „Judeţele patriei‖, Editura Academie Române, Bucureşti
(133 pag.); Gugiuman I., Cârcotă V., Băican Vasile (1998), Dicţionarul
Geografic al judeţului Vaslui. Centrul de multiplicare al Universităţii „Al. I.
Cuza‖ – Iaşi, 362 pag.;
p. 63
33. Sficlea V., Băican Vasile (1983), Topografie (curs pentru studenţii din anul
I, secţia Inginerie geologică şi geofizică-Iaşi). Centrul de multiplicare,
Universitatea „Al. I. Cuza‖ – Iaşi; Băican Vasile (1988), Cartografie-
Topografie. Lucrări practice. Centrul de multiplicare al Universităţii „Al. I.
Cuza‖, Iaşi, 275 pag.; Băican Vasile (2001), Topografie, Editura Universităţii
„Al. I. Cuza‖ – Iaşi, 244 pag.;Băican Vasile (2002; 2003), Cartografie, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi, 322 pag.;
Recenzii
Băican Vasile (1968), Recenzie asupra tratatului „Techniques in
Geomorphology‖ (Procedee de lucru în geomorfologie), de C. A. M.
King, Edit. Edward Arnold (Publishers) Lrd., London, 1966, 342 pag.,
în în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza‖ – Iaşi‖, t. XIV,
Geografie; Băican Vasile (1992), Recenzia lucrării „Tezaur toponimic
al României‖, vol. I, partea I-a, Editura Academie Române, 1991, 996
pag. în revista „Cronica‖, Anul XXVII, nr. 1279/1-5. III. 1992.
Pentru elaborarea articolului de faţă ne-am folosit de un Curriculum
vitae, alcătuit de domnul prof. univ. dr. Vasile Băican la 16 iunie 2003,
oferit spre cercetare de către domnul Constantin Vasluianu, profesor de
Geografie la Colegiul Naţional „Cuza Vodă,‖ din Huşi, căruia îi
mulţumim şi pe această cale pentru gestul său.
Contribuţii privind evoluţia manualelor şcolare şi
a obiectelor de studiu
pentru învăţământul confesional greco-ortodox
din sfera protopopiatului
orăştian în perioada regimului dualist austro-
ungar
1867 – 1918
Prof. Dragoş Curelea – Sibiu
Dezvoltarea învăţământului românesc în secolul al XIX-
lea se poate clasifica în mod metodic în două perioade distincte
astfel:
- cea cuprinsă între 1848 şi 1868, perioadă în care se
elaborează legea învăţământului şi în
care şcoala românească cunoaşte o creştere importantă a rolului şi
semnificaţiei sale, îndeosebi datorită activităţii desfăşurate de
marele exarh ortodox Andrei Şaguna, şi respectiv
- cea de după 1868 când, odată cu introducerea
sistemului dualist, a încetat aplicarea legilor
învăţământului şi când pedagogia naţională s-a
confruntat cu tendinţele nuanţate sau chiar exprese
de maghiarizare, prin organizarea propriu-zisă a
învăţământului primar din întreaga Ungarie prin
legea ministrului de culte, baronul Iosif Eötvös.
ceasta declara pentru toţi cetăţenii obligativitatea
A învăţământului primar de la 6 la 15 ani şi libertatea
învăţământului în sensul că părinţii îşi pot trimite copiii la
orice şcoala vor. în ceea ce privesc şcolile confesionale române,
autoritatea bisericii se garantează constituţional prin art. IX, cu
excepţia dreptului de supremă inspecţiune pe care îl are statul.1
Schimbările structurale şi procedural-juridice care s-au
aplicat în conţiunutul învăţământului în urma aplicării prevederilor
1 Florin Zamfir, Şcoala şi societatea românească din comitatul Timiş
între anii 1867 – 1900, Editura Marineasa, Timişoara, 2009, p. 49-50.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
articolului de lege XXXVIII / 1868 au constat şi în faptul că, pe lângă
obiectele de învăţământ cunoscute şi studiate în şcolile confesionale
până la momentul realizării dualismului monarchic austro – ungar şi
anume: scrierea, citirea, gramatica, ortografia, religia, aritmetica şi
datoriile cetăţeneşti, legea prevedea studierea unor obiecte de
învăţământ cu caracter ştiinţific şi o orientare practică, realistă 1. Ca
urmare, prin legea menţionată au fost introduce ca obiecte de studiu:
geografia ţării şi geografia generală, istoria statului, istoria naturală,
fizica, economia de camp, exerciţii practice de agricultură şi
gimnastica. Toate aceste obiecte de studiu trebuie să fie prevăzute şi
propuse în planurile de învăţământ ale şcolilor poporale confesionale
greco – ortodoxe române, ca de altfel şi ale
celorlalte şcoli confesionale, susţinute de
comunităţile confesionale sau de către stat.
După ce în circulara sa Nr. 351/18692
mitropolitul Andrei Şaguna aminteşte
protopresbiterilor în calitatea lor de inspectori
şcolari tractuali că nu sunt respectate prevederile
legii Nr.38 / 1868 şi că în şcolile confesionale
greco – ortodoxe nu se studiază toate disciplinele
prevăzute de lege, la punctual 4 al circularei se
spune: în şcoalele poporali trebuie să se predea
cel puţin următoarele obiecte de învăţământ:3
a) învăţătura religiunei şi a moralei;
b) cetirea şi scrierea;
c) computul de rost şi în scris şi cunoscinţa măsurilor de patrie;
d) gramatica;
e) elementele fisicei şi istoriei naturale cu privire la modul de
veţuire şi la districtul de care se ţin părinţii majorităţii
copiilor;
f) geografia şi istoria patriei;
g) înviaţiuni practice asupra economiei câmpului şi cu
deosebire asupra grădinăritului;
h) cunoscinţa pe scurt a drepturilor şi datorinţelor cetăţeneşti;
i) cântarea;
j) deprinderi corporali (gimnastice) cu privire la eserciţiul
milităresc.
Pentru ca aceste obiecte de învăţământ să poată fi însuşite
cât mai bine şi în mod unitar de către toţi elevii de pe cuprinsul
arhidiecesei, aceasta, prin instituţiile sale specializate s-a îngrijit de
operaţia şi răspândirea manualelor şcolare corespunzătoare. În acest
sens prin circulara Nr. 284/ 1870 sunt informaţi toţi cei interesaţi că:
profesorul Ion Popescu…au compusu şi edetu o carte de lectură pentru
clasele elementare – întâia carte de lectură şi înveţietura pentru
şcolele poporali române.4
Consistoriul arhidiecasan s-a îngrijit mult pentru ca elevii
şcolilor confesionale greco – ortodoxe să ajungă cetăţeni cât mai bine
pregătiţi pentru viaţă şi nevoile societăţii. Astfel, încă din 1874, prin
circulara cu Nr. 3088, organele locale şcolare sunt atenţionate asupra
introducerii sistemului metric începând cu anul şcolar 1876 şi despre:
necesitatea înveţierii acestuia şi în şcolele poporali.5
1 Victor Tîrcovnicu, Contribuţii la istoria învăţământului românesc din
Banat (1780-1918), Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p. 176-
186; Nicolae Warddeger, Din istoria învăţământului hunedorean, Deva, 1973,
p. 154-167.
2 Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Filiala
Hunedoara - Deva, Fond Protopopiat Român Ortodox Orăştie, anul 1870,
Dosarul nr. 2, fila 6.
3 Idem, op. cit., Dosarul nr. 1, fila 2; Gheorghe Tulbure, Mitropolitul
Şaguna, Opera literară. Scrisori pastorale. Circulări şcolare. Diverse., Editura
Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1938, p. 363. (Anexa II, Circulări şcolare,
1850 – 1873, p. 241 – 388.
4 Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Filiala
Hunedoara - Deva, Fond Protopopiat Român Ortodox Orăştie, anul 1870,
Dosarul nr. 2, fila 6.
5 Idem, op. cit., anul 1874, Dosar nr. 1, fila 2.
p. 64
Dar absolvenţii şcolilor confesionale greco – ortodoxe
române trebuiau să fie şi buni agricultori, ei constituind majoritatea
populaţiei în comunele Transilvaniei. Ca urmare, pe lângă preocupările
pentru asigurarea bazei materiale strict necesare pregătirii elevilor
români în acest sens, Consistoriul arhidiecasan s-a îngrijit şi de
elaborarea şi transmiterea în teritoriu a manualelor corespunzătoare. În
acest sens, prin circulara cu Nr.1496 / 11 Iuniu 1876 protopopii, cât şi
înveţietorii sent anunţaţi de apariţia unui traetatu despre – Pomăritulu
– întocmitulu cu deosebită privire la grădina şcolară de profesorul
Dimitrie Comşia.6
Conţinutul învăţământului, cât şi programele şcolare în uz
vor suferi unele modificări în urma aplicării
prevederilor articolului de lege XVIII / 1879 privind
introducerea în şcolile confesionale ca obiect de studiu
obligatoriu a limbii maghiare7, deoarece aceasta se va
face pe seama reducerii timpului de studiu pentru alte
discipline, inclusiv pentru limba română. Faţă de
această modificare impusă prin Articolul XVIII din
legea amintită Metropolia greco – ortodoxă nu se
arată ostilă, ci din contră, metropolitul în calitatea lui
de consilier intim al Preaînaltului împărat, al Austro-
Ungariei, prin circulara cu Nr. 164 / 8 Februariu 1879
îndeamnă organele locale şcolare confesionale greco –
ortodoxe române comunale şi orăşeneşti să
îndeplinească întocmai prevederile acestei legi şi cu
precădere alineatele articolului al XVIII-lea 8 , iar
Consistoriul arhidiecasan de la Sibiu, pentru a asigura unitatea
procesului de învăţământ în şcolile confesionale greco – ortodoxe ale
arhidiecesei întocmeşte circulara cu Nr. 2233 Scol / 1880 9, prin care
stabileşte împărţirea orelor pe săptămână la şcolile confesionale greco
– ortodoxe române cu 1 până la 6 învăţători şi un preot.
Preocuparea excesivă, urmărită punctual de autrorităţi în
vederea introducerii şi a obligativităţii însuşirii prin învăţare a limbii
maghiare ca obiect obligatoriu de studiu este deosebită. Aşadar, prin
rescriptul Consistoriului de la Sibiu înregistrat cu nr. Nr.1674 din 9
Iuniu 1881 se anunţă deschiderea cursurilor de limba maghiară pentru
învăţătorii care nu cunosc limba în oraşele: Cluj, Szekely Kerestur şi
Deva, conform ―ordinaţiunii înaltului ministeriu al Regatului Ungariei
de culte şi instrucţiune publică difuzat sub Nr.14 116 din 13 Maiu
1881‖ şi se atrage atenţiunea asupra respectării paragrafului 3 al legii
Nr.18/1879: în urma căruia toţi învăţătorii de la şcole poporale cari
au intrat în atari funcţiune dela anul 1872 încoace până la anul 1881
au de a învăţa până la 30 Iuniu 1883 limba maghiară în acea mesură
încât să fie în stare de a o propune în şcoala poporală 10, pe aceeaşi
linie înscriindu-se şi circulara Consistoriului arhidiecesan Nr.2095/1
Iuniu 188211. Dar şi studiul disciplinelor ştiinţifice introduse în planul
de învăţământ prin legea cu Nr. 38 /1868 cu caracter realist s-au
bucurat de o atenţie sporită din partea tuturor organelor şcolare
confesionale, atât prin introducerea lor în planul de învăţământ, cât şi
prin propunerea acestora ca obiecte de studiu, dar mai ales prin
elaborarea şi trimiterea în şcoli a manualelor strict necesare, chiar dacă
nu întotdeauna în numărul solicitat. (Doar ca o paranteză deschisă,
merită subliniat că şi astăzi la mai bine de 130 ani de la cele prezentate,
şcoala se confruntă cu o lipsă de manuale atât pentru gimnaziu, cât şi la
liceu, acestea nefiind niciodată în numărul care trebuie; şi totuşi lumea
a progresat prin cultură, ştiinţă, tehnică şi elemente de civilizaţie
materială şi confort). În acest sens, în anul 1887 profesorul Dionisie
Făgărăşanu de la Braşov trimite scaunului şcolar districtual Orăştie un
6 Idem, op. cit., anul 1877, Dosar nr. 2, fila12.
7 Idem, op. cit., anul 1879, Dosar nr. 2, fila 42.
8 Idem, fila2.
9 Idem, anul 1880, Dosar nr. 2, fila 31 şi 35.
10 Idem, anul 1881, Dosar nr. 2, fila 26.
11 Idem, anul 1882, Dosar nr. 2, fila 39.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
exemplar din manualul său ―Fisica pentru şcolele poporale cu 74 de Extras din Capitolul al XII-lea, paragraful 104 al
ilustraţiuni intercalate în text‖1. Regulamentului pentru organizarea învăţământului în şcoalele
Un alt obiect de învăţământ introdus în plan de către Sinodul poporale, Sibiu, 1909, p. 39.
arhidiecesan prin conclusul său din data de 23 Aprile / 5 Maiu 1890 a Mai mult, în şedinţa Consistoriului mitropolitan ortodox roman
fost Lucrul de mână. De fapt acest obiect de învăţământ fusese introds ţinută la Sibiu în 20 August/2 Septemvrie 1909, acesta stabilise: Planul
în plan încă din anul şcolastic 1889/90, urmărindu-se ―a fi pus în de învăţământ pentru şcoalele poporale pe care l-a înaintat scaunelor
lucrare şi a se urma şi în anul şcolariu venitoriu 1890/91, conform protopresbiterale 4 în care la punctul nr. IV intitulat Obiectele de
cerculariului consistorial Nr.3553 Scol/1890‖2. învăţământ se relevă faptul că: Învăţământul a măsurat experienţei şi
Pentru că de multe ori ideile transmise elevilor din şcolile necesităţilor practice cultural se compune din mai multe grupe de
confesionale nemaghiare nu erau în concordanţă cu scopurile politice cunoştinţe şi desterităţi cunoscute sub numirea de obiecte de
ale statului maghiar, autorităţile politice de la Budapesta au considerat învăţământ.
necesară modificarea legislaţiei şcolare şi după câteva încercări Apoi au fost stabilite şi planurile de învăţământ şi numărul de
nereuşite a apărut, în anul 1907, articolul de lege XXVII sau legea ore pentru şcolile cu 1- 6 învăţători. Dar se pare că acest plan de
Apponyi, după numele ministrului de culte şi instrucţiune publică de învăţământ nu a fost agreat. Iată de ce o încercare concretă de a-l
atunci, cel care a propus şi finalizat acest act normativ. După apariţia îmbunătăţi şi adapta nevoilor reale ale poporului roman a fost
legii Nr.27/1907 Sinodul şi Consistoriul arhidiecasan de la Sibiu au întreprinsă de către Onisifor Ghibu, care sesizând deficienţele planului
încercat o cât mai mare apropiere de prevederile acestei legi şi drept elaborat în 1909, îl supune unei pertinente critici ştiinţifico -
urmare au eleborat în 1909: Regulamentul pentru organizarea educative5. Ca urmare a criticilor concertate în anul 1911, Consistoriul
învăţământului în şcoalele poporale, votat în şedinţa congresuală ţinută Consistoriul arhidiecasan de la Sibiu anunţă scaunele Protopresbiterale,
la 9 / 22 Octomvrie 1909. În acest ―Regulament‖ se stabilea la în calitatea acestora de scaune şcolare cercuale că planul de învăţământ
capitolul XII paragraful 104, că: obiectele de învăţământ prescrise din 1909 a fost abrogat şi va intra în vigoare noul plan odată cu
pentru şcoalele poporale elementare sunt următoarele. 3 începerea noului an şcolar6. Acest nou plan de învăţământ, elaborat de
de către Onisifor Ghibu în anul 1911 afirmă primatul educativului
Regulamentul şcolar din 9 / 22 octomvrie 1909 asupra instructivului 7, deoarece şcoala are să fie în prima linie un
Capitolul al XII-lea, paragraful 104 din Regulamentul pentru institut de educaţiune şi numai în a doua un institut de învăţământ8.
organizarea învăţământului în şcoalele poporale, Sibiu, 1909, p. 39. Întrucât nici acest plan de învăţământ nu a găsit ecoul cuvenit,
stârnind chiar puternice nemulţumiri datorită primatului studiului
Nr. Obiectul de învăţământ Clasa la Forma de
limbii maghiare în comparaţie cu cel al limbii române, 13 ore faţă de
crt. care se învăţămâ
aplică nt la care numai 5 ore 9 , căutările pentru elaborarea unui plan de învăţământ
se aplica corespunzător şi acceptabil au continuat şi în timpul războiului. Ca
1. Religiunea şcolară şi morala I - IV urmare a acestor căutări, dar şi a greutăţilor pricinuite de declanşarea
2. Cetirea maghiară fluentă şi I - IV marii conflagraţii, Consistoriul arhidiecasan ortodox roman de la Sibiu
treatarea conţinutului
a dat în 1914: Instrucţia în chestia învăţământului alternativ10 în care
3. Gramatica limbii maghiare I - IV
se afirmă: Datorită neajunsurilor: planul de învăţământ impune un
4. Scrierea corectă maghiară I - IV
5. Cetirea română fluentă şi I - IV
material prea vast, majoritatea şcoalelor noastre sunt şcoli nedivizate,
treatarea conţinutului cu câte un singur învăţător, se impune sistemul alternativ prin care
6. Gramatica limbii române I - IV Şcolile şcoala nedivizată ajunge într-un anumit înţeles şcoală divizată, astfel
7. Scrierea corectă română I - IV poporale învăţătorul are într-un an clasele ( despărţămintele) II, IV şi VI, iar în
8. Concept (Comput) în limba I - IV greco- anul următor clasele (despărţămintele) I, III şi V, astfel încât materia
română şi maghiară ortodoxe de învăţământ să se împartă în două, iar elevii sunt primiţi la şcoală în
din
9. Aritmetica I - IV clasa I- a din 2 în 2 ani.
Transilvan
10. Geometria V - VI
ia Însă despre modul în care s-a aplicat acest nou plan de
11. Geografia I - IV învăţământ în şcolile confesionale greco – ortodoxe de către
12. Istoria I – IV şi V protopopiatul greco-ortodox Orăştie nu am găsit nici o referire în
- VI fondul arhivistic cercetat.
13. Dreptul şi datorinţele civile II şi V - VI
14. Istoria naturală I - IV
15. Fisica şi Chemia V - VI
Bibliografie selectivă ordonată astfel:
16. Caligrafia I - IV a) – Fonduri arhivistice
17. Cântarea I - VI - Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale ale
18. Desemnul I - VI Statului, Fond Protopopiat Român Ortodox, Orăştie.
19. Gimnastica I - VI
20. Cunoştinţe economice IV - VI
4 Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Filiala
21. Lucrul de mână I – IV
Hunedoara-Deva, F.P.R.O. Orăştie, anul 1912, Dosar nr. 1, fila 22 şi fila 51.
pentru
5 Tribuna Nr.218/1910, cf. Vasile Popeangă, Şcoala românească din
băieţi şi
părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad, 1976, p.63 .
V – VI
6 Vasile Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-
pentru fete
Tabel nr. 1 1918, Arad, 1976, p.63; Idem, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de
pedagogie românească, Editura Universităţii „Vasile Goldiş‖ University Press,
Arad, 2007, p. 91.
7 Idem, op.cit., p.63; Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieţii. Anii mei de
învăţătură, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1981, p. 65; Idem, Şcoala românească
din Transilvania în anul 1911, Editura Tipografiei Arhidiecezană, Sibiu, 1912,
1 Idem, anul 1887, Dosar nr. 1, fila 38. p. 39 – 40;
2 Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Filiala 8 Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, Filiala Sibiu, Plan de
Hunedoara - Deva, Fond Protopopiat Român Ortodox Orăştie anul 1890, Dosar învăţământ şi îndreptar metodic pentru şcoale populare confesionale greco-
nr.2, fila16. orientale române, Sibiu, 1911, p.5.
3 Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, Filiala Sibiu, 9 Vasile Popeangă, op.cit. , p.64.
Regulamentul pentru organizarea învăţământului în şcoalele poporale , Sibiu, 10 Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale, Filiala
1909, p. 39. Hunedoara Deva, F.P.R.O. Orăştie, anul 1914, Dosar nr. 2, fila 12 şi fila 19.
p. 65 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Istorie
- Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale ale
Statului, Fond Arhidieceza Ortodoxă;
- Despre începuturile bisericii din satul
b) – Documente editate
1. Adaniloaie, Nichita, Istoria învaţământului primar (1859- Pietriş, judeţul Iaşi
1918), Bucuresti, Editura Cris Book Universal, 1998.
2. Albu, Nicolae, Istoria şcolilor româneşti din Transilvania
între 1800-1867, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1971. Prof. Costin Clit - Huşi
3. Brusanowski, Paul, Învatamântul confesional ortodox din
Transilvania între anii 1848 - 1918, Cluj-Napoca, Editura Presa Satul Pietriş (Chetriş), fostul judeţ Fălciu, actualul judeţ Iaşi, nu
Universitara Clujeana, 2006. apare în lucrarea semnată de Nicolae Stoicescu, anume,
4. Cârja, Ion, Scolile confesionale din Transilvania secolului al
XIX-lea în preocuparile Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale
istoriografiei românesti: consideratii generale, în Studii de din Moldovă, tipărită la 1974.
istoriografie româneasca, coord. Gabriel Moisa, Cluj-Napoca, Editura
e pare că istoria satului Pietriş este direct legată cu cea a
Dacia, 2008.
5. Popeangă, Vasile, Şcoala românească din părţile Aradului
în perioada 1867-1918, Arad, 1976.
6. Popeangă, Vasile, Mărturii transilvănene despre acte
creatoare de pedagogie românească, Editura Universităţii „Vasile
S vechiului sat Botneni, localizat „între şoseaua Huşi-Iaşi şi
marginea actualului sat‖, desfiinţat, conform unor opinii, din
cauza năvălirilor tătarilor, cunoscută fiind cea din 1739, asupra satelor
Dolheşti şi Brădiceşti. Tradiţia a consemnat ca locuitori ai satului pe
Goldiş‖ University Press, Arad, 2007.
7. Tulbure, Gheorghe, Mitropolitul Şaguna, Opera literară. lipoveni, cultivatori de cânepă, până la 1855, data sosirii
Scrisori pastorale. Circulări şcolare. Diverse, Editura Tipografia ţiganilor. 1 Catagrafia ţinutului Fălciu din 1820 înregistrează pentru
Arhidiecezană, Sibiu, 1938, (Anexa II, Circulări şcolare, 1850 – 1873. satul Ketriş 15 birnici lipoveni: Codan lipovan, Trohin, Higagiu,
8. Zamfir, Florin, Şcoala şi societatea românească din
comitatul Timiş între anii 1867 – 1900, Editura Marineasa, Timişoara, Petruşca, Năzari, Gavril, Petruşca, Osten, Gerasăm, Toma, Ivan,
2009, p. 49-50. Armon, Petruşca, Toader şi Onofrei.2
9. Tîrcovnicu, Victor, Contribuţii la istoria învăţământului
românesc din Banat (1780-1918), Bucureşti, Editura Didactică şi Suplica din 17 august 1858, semnată de iereul Lupu Dolhescu şi
Pedagogică, 1970. Irimia Andreuţă din Buneşti, trimisă Departamentului averilor
10. Warddeger, Nicolae, Din istoria învăţământului
bisericeşti, confirmă ridicarea bisericii din Ketriş, la îndemnul
hunedorean, Deva, 1973.
săvârşitului din viaţă Episcop Meletie Istrati (1851 – iulie 1857), care a
făgăduit suportarea celei mai mari părţi a cheltuielilor aferente. Cei doi
Anexa 1 – Obiecte de învăţământ studiate de români în suplicanţi „îndemnaţi de această evlavioasă faptă am şi pus în lucrare
şcolile poporale până la 1868 facire(a) acei bisărici cu a noastre cheltuieli însă puţin după aceia
Nr. Obiectul de învăţământ Până în 1868 în şcolile părintele Meletie s-au săvârşit din viaţă şi noi am rămas în nevoie a
crt. poporale greco-ortodoxe
1. Scrierea înainta lucrul cu de la sâne cheltuieli.‖Cei doi au împrumutat 300
galbeni pentru lucrările bisericii, considerându-se din această cauză
2. Citirea
sărăciţi cu totul şi solicită Departamentului averilor bisericeşti
3. Gramatica - În şcolile sprijinul, în condiţiile în care satul respectiv este amplasat pe o moşie
4. Aritmetica poporale
româneşti
mănăstirească3. Devizul pentru materialul lemnos necesar desăvârşirii
5. Ortografia lucrărilor bisericii din Ketriş, de pe moşia Buneşti, este alcătuit în
6. Datoriile cetăţeneşti noiembrie 1858 de G. Buţă.4
7. Religia şi datoria morală
Considerăm că lucrările de construire ale bisericii au fost demarcate
în 18565şi finalizate în 1859, când a fost sfinţită.
a) învăţătura religiunei şi a moralei;
b) cetirea şi scrierea; Calinic Hariopoleos, Locotenent de Episcop, se adresează la 20
c) computul de rost şi în scris şi cunoscinţa măsurilor de patrie; aprilie 1860 Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice: „ / În cotuna
d) gramatica; Petrişii de pe moşia Buneştii, proprietate a Episcopiei de Huşi, fiind
e) elementele fisicei şi istoriei naturale cu privire la modul de clădită din nou o bisericuţă pentru locuitorii aşăzaţi în acel cotun,
veţuire şi la districtul de care se ţin părinţii majorităţii care este şi sfinţită încă din anul trecut, nu se pot săvârşi în ea
copiilor; d(um)nezeieştile slujbe din cauză că este cu totul lipsită de cărţile
f) geografia şi istoria patriei;
g) înviaţiuni practice asupra economiei câmpului şi cu trebuitoare, numai puţin şi în privire că până acum nu s-au făcut nici o
deosebire asupra grădinăritului; regulare în privirea salarierii servitorilor ei bisericeşti. / Drept care se
h) cunoscinţa pe scurt a drepturilor şi datorinţelor cetăţeneşti;
i) cântarea;
j) deprinderi corporali (gimnastice) cu privire la eserciţiul 1 Preotul Vasile Ursăcescu, Ţiganii, în „Gânduri bune‖,Huşi, An. II, nr.
milităresc. 15-16, din 1-15 aprilie 1916, p. 16
2 D.J.A.N.I., Fond Visteria Moldovei, dosar 6/1820, f. 130v
3 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 134/1851, f. 87
4 Ibidem, f. 93
5 „Anuarul Eparhiei Huşilor pe anul 1938‖, Tipografia şi librăria George
Cerchez, Huşi, 1938, p. 79; Vicu Merlan, Grigorina Hapaleţ, Monografia
comunei Dolheşti. 600 de ani de atestare dcumentară, Editura Lumen, Iaşi,
2006, p. 310.
p. 66 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
face poftire Onor(atului) Minister a regula cele de cuviinţă în
amândouă aceste priviri, binevoind a înpărtăşi şi Episcopiei ştiinţă
despre rezultatul în asemenea./ ‖ 1 D.M. Alecsandrescu, ministrul
cultelor, prin adresa din 29 mai 1860, cu nr. 5354, semnată şi de
Cristodulo Cerchez, capul secţiei a II-a din Minister, aduce la
cunoştinţa arhiereului Calinic Hariopoleos, Locotenent de Episcop al
Eparhiei Huşului, problema procurării cărţilor de cult necesare:
„Asupra adresei Prea sfinţiei Voastre Nº 466 mijlocitoare de a se
regula cumpărarea cărţilor trebuitoare bisericii de pe cotuna Petrişii a
moşiei Buneştii cu Brădiceştii, Ministeriul acesta al cultelor şi al
Instrucţiei Publice cu onoare vă face cunoscut că înainte de aprobarea
budgetului supus deliberaţiei Adunărei nu se poate cumpăra cărţile
arătate nefiind prin acel lucrător § afectat de zisa trebuinţă‖.2
O nouă intervenţie a Episcopiei se produce la 8 iulie 1860.3
Raportul Comitetului de administrare a Sfintelor Mănăstiri Neamţul şi
Secu, înaintat la 5 august 1860 Ministerului Cultelor şi Instrucţiei
Publice, confirmă existenţă cărţilor pregătite, costul mare prin
intermediul poştei şi necesitatea expedierii lor „cât de curând prin un
înadins trimis din partea Comitetului‖. Cărţile necesare bisericii nu se
găseau în totalitate în biblioteca mănăstirii. 4 Puteau fi expediate: un
Ceaslov, o Psaltire, o Evanghelie, un Apostol, un Triod, un
Penticostar, un Octoih, o Panahidă, patru Proloage, trei Ideomelare,
un Irmologhion şi un Pidalion (în total 17 cărţi bisericeşti).5 Cristodulo
Cristodulo Cerchez, capul secţiunii din cadrul Ministerului Cultelor şi
Instrucţiunii Publice din Moldova se adresa la 23 august Episcopiei
Huşilor: „În urma ordinelor date de D(omnu)l Ministru, în urmarea
adresei pre(a) S(f)inţiei V(oa)stre sub Nº 661 din 8 Iulie anul curent,
primindu-se acum din biblioteca M(ănăstir)ei Neamţiul cărţile
însemnate în dosul acestie trebuitoare bisericei din cotuna Petrişul a
moşiei Buneşti, proprieta(tea) a acei Episcopii, cu tot respectul vi le
trimit odată cu ace(a)sta şi vă rog Pre(a) S(f)inte Părinte să bine vroiţi
a regula cele de cuviinţă pentru întrebuinţare(a) lor la locul destinat‖.
Sunt consemnate cele 17 exemplare din cărţile destinate bisericii prin
raportul comitetului mănăstirii Neamţului, anume: Ceaslov (1),
Psaltire (1), Evanghelie (1), Apostol (1), Triod (1), Penticostar (1),
Octoih (1), Panahidă (1), Proloage (4), Ideomelare (3), Irmologion (1)
şi Pidalion (1).6
Noi informaţii sunt oferite de adresa lui Calinic Hariupoleos din 9
noiembrie 1860, înaintată Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice,
conform căreia cărţile au fost trimise la Pietriş sau Slobozia Petrişului
printr-un protoiereu, „acele cărţi fiind dezlegate în file precum au
(i)eşit de sub tipar şi legătura lor costează suma de 5 # ‖. Locuitorii
satului Pietriş nu şi-au asumat cheltuielile cărţilor sunt constatate şi de
către Melchisedec Ştefănescu la 8 martie 1861.7
1 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 134/1851, f. 98
2 A.E.H., F.E.H., dosar 40/1860, f. 25, Pachet 17
3 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 134/1851, f. 102
4 Ibidem, f. 106
5 Ibidem, f. 108-108v
6 A.E.H., F.E.H., dosar 40/1860, f. 68, Pachet 17, Original
7 Ibidem, f. 132
p. 67
Israel, ţara celor trei religii
Ec. Aurel Cordaş - Iaşi
Miloane de oameni, adepţi ai iudaismului, creştinismului şi
islamului, indiferent de cultură, vârstă, culoare politică, sex, îşi
doresc din convingere religioasă sau curiozitate, să ajungă pe
pământul sfânt al Palestinei lui Iisus, adică pe pământul Israelului.
Rog cititorul să mă însoţească într-un pelerinaj virtual, ajutaţi de
Sfânta Scriptură, atlase şi dicţionare biblice, mari enciclopedii,
numeroase ilustrate şi filme.
sraelul este o ţară din Orientul Apropiat în care trăiesc peste 7
I milioane de locuitori. Din suprafaţa totală de 21671 kmp, cca 7000
kmp, în expresie relativă 32%, aparţin teritoriilor palestiniene.
Evreii reprezintă 80% din populaţie iar arabii restul de 20%.
Geografic, Israelul se află pe malul de E al Mediteranei,
învecinându-se la N cu Libanul, la NE cu Siria, la S cu Egiptul şi la E
cu Iordania.
Leagănul istoric al poporului israelit îl constituie Palestina,
supranumită Ţara Făgăduinţei sau Canaan, cum i se spune şi în Biblie.
Palestina era o regiune situată în E Mării Mediterane. Este delimitată la
E de fluviul Iordan, la N de graniţa dintre Israel şi Liban, la S deşertul
Negev până la golful Aqaba. Statutul politic şi zona geografică
cunoscută sub numele de Palestina s-au schimbat considerabil pe
parcursul a 3000 de ani. Graniţa de E a fost foarte mobilă, situându-se
oriunde între Iordan şi deşertul Arabiei.
Locuită din timpuri preistorice de triburi semitice, în
timpurile biblice devine regat independent în jurul anului 1000 î.H.
Adevărata epocă a regalităţii o cuprinde perioada celor trei regi
israeliţi: Saul (1040-1912 î.H.), David (1012-972 î.H.) şi Solomon
(972-932 î.H.). După moartea marelui rege Solomon, statul Israel s-a
scindat în două: Regatul din N (Israel cu capitala la Samaria) şi regatul
din S (Iuda, Iudeea cu capitala la Ierusalim).
Ulterior, teritoriul s-a aflat sub stăpânirea aproape a tuturor
puterilor din Orientul Mijlociu asirieni, perşi, greci, romani, bizantini
şi turci-otomani. Se pare că nu numai bogăţia solului şi subsolului a
făcu interesantă zona pentru imperiile din Orient, ci şi poziţia
geografică – o fâşie de pământ la încrucişarea drumurilor între Europa,
Asia, şi Africa, punte între M. Mediterană, M. Roşie şi Oceanul Indian.
În plus, malul de E al Mediteranei, implicit ieşirea la apă, a fost dorit
de marile puteri ale timpului, deoarece controlul acestei zone geo-
politice asigura o poziţie strategică, militară, economică de prim rang.
La data naşterii lui Iisus, Palestina era guvernată de regele
Irod (Herodes) cel Mare ,,Idumeul‖ (37-4 î.H.) precum şi
reprezentantul Romei, procuratorul Quirinus (Luca 2, 2). Palestina
cuprindea de-a lungul Iordanului provinciile Galileea, Samaria, Iudeea
şi Idumeea la V, precum şi Decapole şi Pereea la E de Iordan.
Galileea – o provincie în N Palestinei învecinată la E cu
Marea Tiberiadei numită şi Marea Galileei sau lacul Ghenizaret, la S
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
cu Decapole şi Samaria şi la V şi N cu Fenicia. Principalele localităţi
erau: Nazaret, Tiberiada, Cana, Capernaum, Betsaida, Magdala, Nain.
Galileea a devenit ţinutul puternic legat de viaţa lui Iisus,
implicit leagănul creştinismului. Aici, în Nazaret, a primit Sfânta
Fecioară Maria Vestea cea Bună, când arhanghelul Gavril (Gabriel) îi
spune că va naşte Prunc din Duh Sfânt. Aici şi-a petrecut Iisus
copilăria şi tinereţea. În Galileea a început Iisus să-şi propăvăduiască
învăţătura şi tot aici a săvârşit cele mai multe minuni. Din Galileea îi
alege Iisus, mai târziu pe ceilalţi 70 de apostoli. (R.C.- op.cit.)
Nazaret – locul de unde vom încerca să începem pelerinajul
nostru virtual, oarecum, în ordine cronologică. Localitatea se află în N
Israelului, corespunzător centrului Galileei, la SE de Haifa, nu departe
de lacul Tiberiadei (M. Galileei), fiind cel mai mare oraş al Israelului.
Ne amintim că Nazaret este locul în care îngerul Gabriel
aduce Sf. Fecioare Vestea cea Bună (Luca 1, 28: 30, 32, 35, 42), dar şi
locul în care Sfânta Familie s-a reîntors din Egipt, unde fugise pentru a
salva Pruncul Iisus de uciderea de către gărzile lui Irod cel Mare.
(Matei 2, 23).
Evanghelia după Luca mai relatează şi faptul că mama lui
Iisus, Maria, şi soţul ei, Iosif, au răspuns unui decret al împăratului
Cezar August (31 î.H.-14 d.H.), călătorind cca 120 km de la Nazaret la
Betleem pentru a se înscrie la recensământ.
În Noul Testament, Nazaret este oraşul copilăriei lui Iisus
(Luca 4, 16-22). La vârsta de 12 ani, a făcut călătoria de Paşte la
Ierusalim. În Nazaret a rămas până la vârsta de 30 de ani. Apoi a plecat
spre Capernaum unde a fost botezat de către Sf. Ioan Botezătorul, şi îşi
va începe destinul apostolic.
Pentru a comemora, cum se cuvine, toate aceste evenimente
şi cele de mai târziu, evenumente care constituie elemente ale structurii
viitoarei religii creştine, s-a construit aici Biserica Sfântul Gavril, aici
găsindu-se Fântâna Sfintei Fecioarei. Tot în Nazaret există şi Bazilica
Bunei Vestiri care are o cupolă deosebită aşezată pe un tambur
octogogonal. În subsolul bazilicii există o porţiune subterană a casei lui
Iosif: Peştera Familiei Sfinte.
Ein Karem - se află la cca 10 km spre SV de Ierusalim.
Acest orăşel este cunoscut ca locul de naştere al Sf. Ioan Botezătorul.
Sf Apostol Luca datează începutul lucrării Sf. Ioan pe la anul 29 d.H.,
în timpul împăratului roman Tiberius (14-37 d.H.). Activitatea lui
Mesia sau Domnului Iisus Hristos a fost precedată de Ioan Botezătorul.
Pentru predica sa necruţătoare - el îl certase pe Irod Antipa,
pentru căsătoria lui cu Herodiada, soţia fratelui său, Filip - Ioan
Botezătorul a fost arestat şi închis de regele Irod Antipa (4 î.H.- 39
d.H.), fiul lui Irod cel Mare (39-4 î.H.), fiind şi decapitat. Sub acelaşi
Irod Antipa a fost judecat şi răstignit Domnul Iisus Hristos.
Locul este amintit în textele evanghelice cu ocazia descrierii
Vizitei Fecioarei Maria la verişoara sa Elisabeta. În amitirea
momentului aici s-au ridicat două biserici : Biserica Sf. Ioan
Botezătorul, loc unde se găseşte Grota lui Benedictus, considerat a fi
locul de naştere a Sf. Ioan Botezătorul şi Biserica Sfintei Vizite ce
comemorează Întâlnirea dintre Maica Domnului şi Elisabeta.
p. 68
Un perete al curţii este acoperit cu plăci ceramice cuprinzând
un imn de laudă către Dumnezeu rostit de Fecioara Maria pecând purta
în pântece pe Iisus (Luca 1, 39-56) imn scris pe aceste plăci în 41 de
limbi, printre care şi româna.
Bethleem - locul naşterii lui Iisus, localitate precedată de
un alt loc sfânt tuturor celor trei religii amintite. Este vorba despre
Mormântul Rachelei soţia lui Iacob- Israel, cel care l-a înfruntat pe
îngerul lui Dumnezeu (Geneza 35, 19-20).
Rachela (Rahela, în ebr. oaie), fiica lui Laban şi soţia
patriarhului Iacov, fiind stearpă, s-a rugat lui Dumnezeu care,
ascultându-i ruga, i-a dăruit doi copii târziu, Iosif şi Veniamin
(Beniamin).
Iacob (Iacov) este un patriarh evreu, nepotul lui Avram şi
conform tradiţiei ,,părintele poporului evreu‖. Fii lui Iacov şi familiile
lor au format nucleul poporului evreu. Pe scurt egalitatea genealogică
este următoarea:
Avraam + slujnica Agar = Ismael, străbunul poporului arab
Avraam + soţia Sara = Isac + Rebeca = gemenii ( Iacov + Isau)
Iacov + cele două soţii (Lea + Rahela) = 12 fii (Ruben, Simeon,
Iuda, Levis, Ishar, Zebulon, Iosif şi Veniamin). Cei 12 fii şi familiile lor au
format nucleul poporului evreu.
Bethleem, situat la 9 km la S de Ierusalim, este astăzi un
oraş cu peste 29000 locuitori, aflat în Cisiordania, (Iudeea) pe malul de
V al Iordanului. Amintim, pentru cei dornici de cunoaştere, că
Cisiordania este o regiune cu 2,5 milioane de loc., situată în Palestina,
la V de râul Iordan şi la E de Ierusalim. Zona avea o suprafaţă de 6000
de kmp, mai fiind cunoscută şi sub numele de Iudeea şi Samaria.
Printre coloniile sale se numără Nabulus, Hebron şi Ierihon.
Bethleemul este un vechi oraş din Iudeea, ce a fost prima
reşedinţă a regelui David, tatăl lui Solomon. Atât Evanghelia după
Luca, cât şi cea după Matei, asociază numele de Betleem cu locul
Naşterii lui Iisus (din ebraicul Jeshua), naştere care reprezintă o dată de
neşters în istoria umanităţii şi prin faptul că evenimentul a împărţit
cronologic istoria în două: Î.H. (înainte de Hristos) şi d.H. (după
Hristos).
În sec. IV d.H., în amintirea acestor evenimente, s-a construit
aici Biserica Sfintei Naşteri a Mântuitorului, chiar deasupra locului
unde se crede că s-a născut El. Punctul central este Grota Sfintei
Naşteri cu Altarul Sfintei Naşteri, al cărui interior este împodobit cu o
stea din argint luminată de 15 candele de argint care reprezintă
diferitele comunităţi creştine. În grotă se mai află alte două altare:
Altarul Sfintei Iesle şi Altarul Regilor Magi, în locul unde aceştea au
adus un omagiu Fiului lui Dumnezeu. În biserică se intră numai prin
mica Uşă a Umilinţei (Smereniei) având o înălţime de 1,2o m,
construită astfel pentru ca musulmanii să nu poată intra călare.
Câmpia Păstorilor – locul unde îngerul Domnului s-a
adresat păstorilor care-şi păzeau turmele noaptea, zicându-le: ,,Nu vă
temeţi, căci iată vă benevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot
poporul. Căci vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul în
cetatea lui David. Veţi găsi un prunc înfăşurat, culcat în iesle‖ (Luca 2,
8-12). Ciobanii au plecat grăbiţi şi au descoperit că erau adevărate
cuvintele îngerului, Pruncul Sfânt fiind aşezat într-o iesle.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
Noi sărbătorim Crăciunul în decembrie deoarece primii
creştini au ales să comemoreze venirea Domnului în lume în timpul
festivalului roman al ,,soarelui invincibil‖ care avea loc în solstiţiul de
iarnă, ţinut pe 25 decembrie.
În amintirea acestor momente divine, s-a construit
Sanctuarul Păstorilor. În exterior clădirea aminteşte caracteristicile
unui cort, casa triburilor migratoare, având în vârf o cupolă perforată
prin care trece lumina.
Iordanul - izvorăşte din Munţii Hermon şi parcurge cca 320
km, străbătând Lacul Tiberiada (M. Galileea) şi se varsă în Marea
Moartă. Acesta este râul care a servit drept graniţă Palestinei, în
anumite perioade, apa pe care profetul Moise, bun organizator,
legislator, unificator al diferitelor triburi, venerat conducător spiritual
ce i-a scos pe evrei din Egipt pe la 1260 î.H. Pe Legea lui Moise
primită de la Dumnezeu, se întemeiază Vechiul Testament, aşa după
Noul Testament se construieşte pe Legea lui Iisus Hristos. Lui Moise i
se atribuie scrierea celor cinci cărţi ale Bibliei numite Pentateuh
cuprinzând: Geneza, Exodul,Leviticul, Numerii şi Deuteronomul.
Moise nu a avut permisiunea lui Dumnezeu să treacă
Iordanul, din cauza unor greşeli. Trecerea Iordanului i-a fost permisă
lui Ioşua Navi, personaj biblic, succesorul şi executorul testamentar al
lui Moise, care a avut misiunea de a ocupa Ţara Canaanului.
Iisus însuşi a venit din Galileea în Betania pe malul
răsăritean al fluviului Iordan pentru a fi botezat de Ioan. Evanghelistul
Luca înregistrează că la botezul Său, Duhul Sfânt a coborât deasupra
lui Iisus şi El şi-a început lucrarea, la aprox. 30 de ani.
Experţii biblici sunt de părere că Botezarea lui Iisus de către
Sfântul Ioan Botezătorul s-a săvârşit lângă Ierihon, înainte de vărsarea
Iordanului în Marea Moartă.
Ierihon – oraş cu 15 mii locuitori, situat pe malul de V al
fluviului Iordan, la N de M. Moartă, la cca. 30 de km NE de Ierusalim.
Ierihonul este locuit încă din anul 9000 î.H., fiind considerat cel mai
vechi oraş din lume. Conform tradiţiei biblice, a fost prima localitate,
după traversarea Iordanului, atacată de evrei conduşi de Ioşua Navi,
susţinut de Divinitate. Astfel israeliţii înconjoară cetatea Ierihonului de
7 ori, în sunet de trâmbiţe (Ioşua 6, 20-24).
Localitatea, legată de vre-o două ori de numele lui Irod cel
Mare, prin reşedinţă şi prin locul decesului acestuia şi conform Sf.
Apostol Luca a fost vizitată de însuşi Iisus, care l-a însănătoşit pe un
nevăzător.
Muntele Ispitelor sau Muntele celor Patruzeci de Zile se
află în deşertul Iudeei, la N de Marea Moartă. După tradiţie ar putea fi
Muntele Ducan, aflat la V de Iordan, într-una din cele mai secetoase şi
călduroase regiuni. Pe acest munte a fost ispitit Iisus de Satana cu
împărăţia lumii şi toată slava, dacă i se închină lui. Necuratul l-a ispitit
de trei ori pe Iisus. Domnul Iisus refuză categoric (Matei 1, 1-13).
În prezent pe coastele muntelui se pot vedea zidurile unei
biserici. O grotă transformată în capelă indică locul unde Iisus a postit
40 de zile şi nopţi.
Cana Galileii – o cetate amintită în Noul Testament, aflată la
cca 8 km distanţă de Nazaret. Domnul Iisus Hristos, împreună cu
p. 69
câţiva ucenici, au fost invitaţi la o nuntă în Cana, după ce postise pe
Muntele Ispitelor. Se afla acolo şi Sf. Maria, mama Sa care în toiul
nunţii L-a vestit îngrijorată ca s-a terminat vinul. Iisus a pus să se
umple nişte vase de piatră cu apă, transformând apa în vin (Ioan 2, 1-
11), manifestându-se pentru prima dată esenţa Sa Divină. În plus,
această minune simbolizează transformarea şi înoirea, înălţarea,
înobilarea spirituală a oamenilor prin lucrare Divină.
Aici se poate vizita Biserica Miracolului, construită pe
ruinele unei bazilici din sec. VI, biserică unde se păstrează unul din
chiupurile miraculoase. Faţada bisericii este flancată de două clopotniţe
identice, fiind acoperită cu o cupolă roşie.
Capernaum - centru important al provinciei Galileea, este
situat pe ţărmul de N al Lacului Tiberiadei. După plecarea din
duşmănosul Nazaret, Iisus s-a stabilit pentru scurt timp în Capernaum,
pe care evanghelia îl numeşte ,,Cetatea Sa.‖ Aici Iisus Şi-a propovăduit
învăţătura şi a făcut miracole.
În casa apostolului Simon-Petru a poposit Domnul Iisus.
Aici a vindecat pe soacra lui Petru ,,care era cuprinsă de friguri‖
(Marcu 1, 29-31). Tot aici a vindecat un om paralizat, om care a fost
adus înaintea lui Hristos de patru binevoitori, spărgându-se acoperişul
casei (Marcu 2, 1-12). Rămânem în registrul miracolelor lui Iisus
amintind de învierea unuia din conducătorii sinagogii (Marcu 5, 41), de
vindecarea slugii centurionului (Luca 7, 1-10), de scoaterea unui duh
necurat dintr-un om aflat la sinagogă (Marcu 1, 23-16).
În ciuda acestor minuni locuitorii oraşului nu au crezut în El,
fiind de plâns pentru soarta care-i aştepta (Matei 11, 23). Aici se mai
pot vedea ruinele Casei lui Simon Petru.
Tabgha – o localitate pe malul Lacului Tiberiada la poalele
,,Muntelui Fericirilor,‖ pe care localnicii o numesc Tabigha. Se
spune că aici Iisus ar fi înfăptuit minunea hrănirii unei mulţimi de 5000
de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Tradiţia spune că minunea ar fi
avut loc lângă Betsaida, în capătul de N al Lacului Galileii, într-un loc
cu multă iarbă verde.
În amintirea acelor întâmplări aici a fost construită o biserică
cu un nume sugestiv Biserica Înmulţirii Pâinilor şi Peştilor. La intrarea
în biserică se află sculptată efigia unui profet. Celebre în întreaga lume
sunt frumoasele mozaicuri ce reprezintă animale, plante specifice
mediului şi atât de cunoscutul mozaic care reflectă minunea, ce redă
un coş plin de pâine între doi peşti.
Tot aici este o altă biserică construită pe o stâncă şi care
comemorează momentul schimbării numelui lui Simion în Petru (Ioan
1, 42), atunci când Îîsus, după Înviere, arătându-se a treia oară, îl
reintegrează pe Petru (Ioan 21, 1-17) în obştea apostolilor. În interiorul
Bisericii Primatului lui Petru se află o bucată de stâncă cunoscută sub
numele latin Mensa Christi, pe care Mântuitorul ar fi luat masa cu
apostolii săi (21, 1).
Muntele Fericirilor – se află pe malul lacului Tiberiada. S-a
numit după tradiţie M.F., deoarece predica rostită aici de Iisus,
Evanghelia o numeşte Predica de pe Munte (Matei 5, 3-13), şi care
începe cu rostirea celor opt fericiri (binecuvântări) şi se continuă cu o
structură alcătuită, în sinteză, din trei părţi. Prima parte este construită
pe o comparaţie cu Legea Veche, pe care noua învăţătură o
desăvârşeşte. În partea a două, este formulată prima rugăciune a
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
creştinismului, Tatăl Nostru sau Rugăciunea Domnească. În ultima
parte sunt recomandări ce ţin de o morală înaltă, asociată cu pilde.
Prin atitudinea ei etică, civică, prin profunzimea, introspecţia
psihologică, capacitatea de sinteză Predica de pe Munte reprezintă un
important cod, ansamblu de norme, de conduită şi desăvârşire morală.
Raportat la partea de arhitectură, Biserica Fericirilor este
personalizată printr-o clopotniţă rotundă aşezată deasupra cupolei care
se sprijină pe un tambur octogonal. În înterior pe fiecare dintre cele opt
ferestre este înscris începutul textului celor opt Fericiri formulate de
Iisus în predica de pe munte. Deci pereţii octogonali ai domului
Bisericii Predicii reprezintă cele opt binecuvântări.
Muntele Tabor sau Locul Transfigurării din SE Lacului
Galileii este, după tradiţie, locul unde Domnul Iisus Hristos s-a urcat
pe Muntele Tabor şi în prezenţa ucenicilor Săi, Petru, Iacov şi Ioan
chipul şi întregul corp s-a înconjurat de-o lumină strălucitoare care
venea din Cer. În apropierea Sa au apărut, înveliţi în aceeaşi lumină a
slavei cereşti, prorocul Moise şi Ilie, iar Dumnezeu dint-un nor, a zis:
,,Acesta este Fiul Meu cel iubit,.....pe acesta să-L ascultaţi. Şi auzind
ucenicii au căzut cu faţa lor la pământ şi s-au înspăimântat foarte...‖
(Matei 17, 1-3). Sf. Apostol Petru îl v-a numi ,,Muntele cel Sfânt‖ (2
Petru 1, 18) pentru că pe el a avut loc arătarea Dumnezeirii lui Iisus.
Moderna Biserica a Schimbării la Faţă aminteşte
evenimentul miraculos descris de Sf. Apostol Matei. Mijlocul înaintat
al faţadei bisericii, este încadrat de două turnuri clopotniţă identice,
unite printr-un arc central susţinut de coloane.
Iudeea – provincie a Palestinei, situată între Marea
Mediterană şi fluviul Iordan, mărginită la N de provincia Samaria şi la
S de provincia Idumeea. Se numeşte aşa după numele celui de al
patrulea fiu al lui Iacov, Iehuda, de unde şi termenul de iudeu, nume
atribuit şi descendenţilor din tribul cu acelaşi nume. Reamintim că la S,
triburile Iehuda şi Beniamin au constituit regatul Iehuda (Iudeea) cu
capitala la Ierusalim, locuitorii numindu-se iudei. Principalele localităţi
erau: Iope, Arimateea, Efraim, Ierihon, Betfaghe, Betania, Hebron.
Iudeea este pământul credinţei iudaice. Iudaismul,
mozaismul, religia lui Israel, ,,religie evreiască‖ îşi au originea în
Marele Templu alui Solomon la Ierusalim. În Iudeea la Bethleem, s-a
născut Iisus şi tot aici, la Ierusalim, a fost osândit şi răstignit.
Betania – sat aflat la SE de Ierusalim, mai exact pe
versantul de E al Muntelui Măslinilor, locul de baştină a lui Lazăr şi al
surorii sale Maria şi Marta, persoane dragi lui Iisus. La chemarea uneia
din rudele lui Lazăr, că acesta bolnav fiind, murise, Iisus vine în
Betania şi îl învie pe acesta, după patru zile de la decesul său. Vestea
miracolului se răspândeşte, ceea ce a mărit starea de nelinişte a
arhiereilor, care Îl urau. Aceştia formau clasa conducătoare, având şi
atribuţii de judecători, Iisus fiind judecat şi osândit de arhierei- preoţi
judecători, în frunte cu Anna şi Caiafa (R.C. - op. cit.).
În memoria acestor miracole, deasupra unei grote unde se
află ,,Mormântul lui Lazăr‖ s-a construit Biserica lui Lazăr (Ioan 11,
44; Luca 10, 38-42). Arhitectonic vorbind, biserica este un edificiu în
formă de cruce grecească, cu o cupolă joasă, aşezată pe un tambur
poligonal, având alături o clopotniţă sveltă.
Ierusalim – istorie şi modernism, într-un singur oraş
p. 70
Ierusalimul, Ieruşalaym - ,,Oraşul Păcii‖ cum îl denumesc
evreii, El Kuds - ,,Sfântul‖ cum zic arabii, denumit şi ,,Centrul Lumii‖
este o localitate cu simbolistică religioasă deosebit de puternică, mai
ales în perioada Sfintelor Paşte.
Ierusalimul este capitala Israelului. Se află aproape de inima
teritoriului Palestinei antice la S de Cisiordania şi la 30 km V de
vărsarea Iordanului în Marea Moartă.
Cetatea Ierusalim a fost cucerită în sec. X î.H. de regele
David (1012-972 î.H.) care reuşise unirea celor 12 triburi sub
conducerea sa. Cultul monoteist al lui Iahve este impus ca religie de
stat.
Fiul său, marele rege Solomon, construieşte Primul Mare
Templu, potrivit Sfintei Scripturi, la indicaţiile lui Dumnezeu însuşi.
Chiar aici a fost păstrat Chivotul Legământului, cufăr din lemn de
acacia, placat cu aur pe interior şi pe exterior. Conţine cele două Table
de piatră inscripţionate cu cele ,,Zece Porunci‖ şi era acoperit cu un
capac al ispăşirii din aur şi cu o pereche de heruvimi din aur cu aripile
întinse. A fost depozitat în Templul lui Solomon de la Ierusalim.
Tinerii care au citit, măcar, cele O mie şi una de nopţi, ştiu
despre calităţile uluitoare a lui Solomon, cunoscut la arabi cu numele
de Suleiman ben Daud.
Templul a fost distrus de babilonieni în anul 586 î.H.. Al
Doilea Mare Templu a fost înălţat pe locul celuilalt şi a fost extins la
dimensiuni impunătoare de către Irod cel Mare (37-4 î.H.), pentru ca în
anul 70 să fie distrus complet de romani.
Nu s-a păstrat decât ,, Zidul de Vest.‖ Acest vestigiu a
devenit cel mai sfânt loc al evreilor. Aici vin în fiecare zi oameni
credincioşi pentru a înălţa rugi şi a mulţumi lui Dumnezeu. Astfel
Israelul devine centrul unităţii naţionale şi spirituale a evreilor din
întreaga lume.
În Ierusalim Iisus a propovăduit şi realizat o seamă de
miracole. Aici a intrat triumfal, aici a fost judecat, osândit şi răstignit,
pentru a învia a treia zi. După înălţarea sa la Cer, în Ierusalim s-a
petrecut Păgorârea Sf. Duh asupra Apostolilor, realizându-se astfel
,,Biserica lui Hristos‖. Ierusalimul a fost primul mare centru al
creştinătăţii, fiind de trei ori sacralizat.
Considerată sfântă în trei mari religii monoteiste, stânca pe
care Avraam şi-a pregătit jertfirea propriului fiu, pe Isac a fost
dominată, încă din sec. VIII, de uluitoarea Cupolă a Stâncii al treilea
loc sfânt al islamului după Meca şi Medina. Vechiul monument
musulman a fost construit pe ,,Platforma templului,‖ loc sfânt şi pentru
evrei, aici aflându-se îngropată şi Sfânta Sfintelor, ce defineşte în mod
tradiţional a treia încăpere a Templului Domnului, ce adăpostea
Chivotul Legământului şi doar marele-preot intra aici o singură dată pe
an, în Ziua Ispăşirii (Leviticul 16, 12-17). Pe aceeaşi stâncă oficiau
marii preoţi evrei pe vremea lui Irod.
Muntele Măslinilor este o înălţime cultivată în măslini,
aflându-se la V de Ierusalim. Ştim deja că pe versantul de E se află
Betania, satul lui Lazăr cel înviat. Pe versantul de V al M.M. se întinde
Grădina Ghetsimani, cu o suprafaţă de 20 ha. cu măslini. Fiind un loc
liniştit, Iisus se retrăgea adesea pentru rugă şi meditaţie.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
Drumul Crucii, Calea Durerii (Via Dolorosa) este drumul
parcurs de Domnul Iisus Hristos, sub povara crucii de la Fortăreaţa
Antonia, până la Golgota. Drumul se închee la Biserica Sfântului
Mormânt.
Să încercăm, în sinteză, să reconstituim cu ajutorul ,,Cărţii
Cărţilor‖ săptămâna patimilor lui Iisus.
Sosind în Ierusalim din Betania trecând peste Muntele
Măslinilor, Domnul Iisus este primit de oameni ca un rege. Iisus curăţă
templul de negustori. În fiecare zi El propovăduieşte în templu. Iisus îşi
petrece nopţile pe Muntele Măslinilor.
Iisus şi cei 12 apostoli (,,cei trimişi‖) se adună la masa de
Paşte, rămasă în memoria istoriei Bisericii Creştine drept Cina cea de
Taină, adică ultima cină pe care o ia Iisus împreună cu cei 12 Apostoli,
în joia dinaintea Paştilor, la Ierusalim.
După masa de Paşte, Iisus se întoarce la M. Măslinilor.
Apostolii i se alătură şi merg împreună în Grădina Ghetshimani, unde
Iuda îl trădează. Iisus este arestat. Grupul venit să-l aresteze îl duce pe
Iisus la marele-preot, arhiereul Anna.
A doua zi dimineaţa Iisus este dus în faţa Sinedriului,
tribunal suprem religios, şi al cărui şef era marele arhireu şi judecător
Caiafa, ginerele lui Anna, unde este judecat şi condamnat la moarte.
Însă liderii evrei nu aveau autoritatea să pronunţe sentinţa cu
moartea, într-un astfel de caz, motiv pentru care L-au trimis pe Iisus la
Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei (26-36 d.H.).
După evanghelistul Luca, Iisus i-a fost înfăţişat şi
tetrarhului Irod Antipa (4 î.H. - 39 d.Hr.), fiul lui Irod cel Mare (39
î.H.- 4d.H.), deoarece Domnul Iisus Hristos era din Galileea, deci sub
jurisdicţia lui Irod Antipa ,înainte ca reprezentantul Romei, Pilat, să-şi
spună ultimul cuvânt.
Fortăreaţa Antonia (Pretoriul) este locul unde a fost judecat
Iisus Hristos de către Pilat din Pont şi găsit nevinovat, dar mulţimea
cere să fie executat. Iisus este dus la Golgota (Dealul Craniului) pentru
răstignire, la vârsta de 33 de ani.
În concluzie, pentru creştini Domnul Iisus Hristos este o
persoană divino-umană, este fiul lui Dumnezeu şi s-a întrupat din
Fecioara Maria şi atrăit ca persoană istorică în timpul împăraţilor
romani Cezar Augustus Octavian (27 î.H.-14 d.H.) şi Tiberius (14-37
d.H.).
Drumul lui Iisus spre Golgota e marcat de 14 opriri. Primele
şase opriri de pe ,,Calea Crucii‖ se află în cartierul musulman din
vechea cetate. Următoarele trei sunt în faţa Bisericii Sfântului Mormânt
, iar celelalte în interiorul bisericii. Ultima e, fireşte, mormântul.
Istoria Bisericii Creştine a păstrat, cu sfinţenie, în memoria
ei, fiecare oprire pe ,,Drumul Durerii, ‖ aceste Sfinte Opriri fiind
onorate cu o serie de construcţii şi anume: Biserica Flagelării; Domul
Capelei; Arcada Ecce Homo (,,Iată omul‖); Biserica Maicii Noastre
Îndurerate , Poarta Judecăţii.
De aici se poate intra în Biserica Sfântului Mormânt. Alături
de faţada impunătoare a Bisericii Sfântului Mormânt se află o
clopotniţă masivă. La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se află o
p. 71
piatră lustruită din calcar roz, numită Piatra Ungerii. După tradiţie, aici
ar fi fost locul în care Iisus, după ca a fost dat jos de pe cruce, a fost
uns cu miruri şi a fost plâns de Maica Domnului (Ioan 19, 39-40).
De pe Muntele Măslinilor, din Grădina Ghetsimani la 40
de zile după Înviere s-a petrecut Înălţarea le Cer, locul Înălţării fiind
marcat, prin tradiţie de Capela Înălţării, în interior se află o stâncă
unde se poate vedea amprenta din piatră a unei tălpi omeneşti, ce se
presupune a fi amprenta piciorului lui Iisus (R.C. - o.c.).
Pe Muntele Măslinilor se mai află următoarele locuri sfinte:
Mănăstirea Tatăl Nostru, construită pe locul unde Iisus i-a învăţat pe
ucenici rugăciunea ,,Tatăl Nostru‖. Mai târziu rugăciunea a fost tradusă
şi transcrisă în 102 limbi, inclusiv româna.
Biserica Dominus Flevit aminteşte lamentarea lui Iisus în
faţa oraşului inconştient de destinul său. ....,,şi nu vor lăsa în tine piatră
pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale....‖ (Luca 19,
44).
În Grădina Ghetsimani se mai află următoarele biserici
deosebit de importante: Biserica Tuturor Naţiunilor cunoscută şi sub
numele de Biserica Agoniei, cu referire la noaptea pe care Domnul
Iisus Hristos a petrecut aici înainte de Sf. Patimi. În interior se află o
bucată mare de piatră pe care ar fi stat Iisus când s-a rugat, în noaptea
dinaintea Patimilor. Piatra este înconjurată de o coroană de spini din
fier forjat. Biserica este personalizată prin cele 12 calote care
sombolizează participarea a 12 ţări, la construcţia ei.
Biserica Mormântului Sf. Maria este cunoscută şi sub
numele de Biserica Înălţării Maicii Domnului. În interiorul bisericii
sunt păstrate mormintele părinţilor Maicii Domnului, Ana şi Ioachim şi
al lui Iosif.
Biserica Sf. Arhidiacon Ştefan se află la cca 100 m. de
,,Mormântul Maicii Domnului.‖ Aici a fost locul unde a fost lapidat,
omorât cu pietre Sf. Apostol Ştefan.
Ierusalimul vechi, Sfânta Cetate. De la Biserica Sf. Ştefan
se poate ajunge uşor la Sf. Cetate, Ierusalimul Vechi care spre
deosebire de Ierusalimul modern, adică Ierusalimul nou, este înconjurat
de ziduri groase de cca 3m şi înalte de 10-12 m care formează un
poligon neregulat cu o suprafaţă de 4 kmp.
Intrarea în Sf. Cetate se poate face prin orice latură, prin cele
şapte porţi de acces şi anume: în N se află Poarta lui Irod, Poarta
Damascului şi Poarta Nouă; în partea de V se găseşte Poarta Jaffa; în
partea de S sunt prezente Poarta Sionului şi Poarta Rabinilor care duc
spre ,,Zidul Plângerii,‖ iar la E Poarta Sf. Ştefan numită şi Poarta
Leilor sau Poarta Oilor care dau în ,,Grădina Ghetsimani.‖ Mai este şi
a opta poartă numită Poarta de Aur, care are deschidere direct în
curtea templului şi a ,,Cupolei Stâncii‖ Aceasta a fost zidită şi străjuită
de sute de morminte . După tradiţie, va fi deschisă la finele veacurilor,
când Domnul Iisus Hristos va intra pe aici, ca să judece lumea.
De la Biserica Sf. Ştefan până la zidul de E al cetăţii
Ierusalim sunt cca 300 m. Dincolo de zid se înalţă ,,Muntele Moria‖
numit şi ,,Muntele Templului,‖ pentru că pe înălţimile sale pe o
platformă artificială au fost construite cele două temple, ale lui
Solomon şi Irod cel Mare. Reamintim că, ultimul templu, a fost distrus
de legiunile împăratului roman Titus în anul 70 şi nu s-a mai rezidit
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
nici până astăzi. Nu s-a păstrat decât ,,Zidul de Vest‖, sau ,,Zidul
Plângerii‖ cum i se mai spune.
Pe Muntele Templului, astăzi se găsesc şi cele două locaşuri
de cult musulmane, ,,Moscheea Al-Aqsa‖ cu un turn de culoare gri-
argintie iniţial şi înegrit de patina timpului şi în dreapta, moscheea cu
,,pălăria‖ aurită numită ,,Moscheea Stâncii‖ sau ,,Cupola Stâncii.‖
În partea de răsărit se poate vedea Muntele Măslinilor, iar
spre apus, Muntele Sion care se recunoaşte şi datorită turnurilor
bisericii şi al clopotniţei înalte de lângă aceasta. În Vechiul Testament
numele Sion se referea la Ierusalim în întrgime. Muntele Sion este
locul unde Dumnezeu (Iahve) îşi are sălaşul şi este zona salvării
mesianice. Numele a devenit un simbol pentru aşteptările, speranţele
poporului evreu, fiind şi sursa termenului de sionism. Sionismul este o
mişcare naţionalistă cu scopul de a crea un stat în Palestina.
Zidul de Vest este un zid gros, din blocuri uriaşe de piatră,
lung de 30 m şi înalt de 12 m aşezat de la răsărit la apus, fiind un
fragment mare din zidurile de susţinere a laturii de V a platformei
Templului.
Platforma Templului - are o suprafaţă de 12 ha. având forma
unui dreptunghi neregulat, parţial înconjurat de ziduri, fiind un loc
sacru pentru iudei, creştini şi musulmani, după cum s-a mai spus.
Creştinilor le aminteşte o serie de întâmplări importante din viaţa
pământescă a lui Iisus. În templul lui Solomon, reînnoit de Irod cel
Mare, a fost tăiat împrejur Iisus-Pruncul la 8 zile. Aici Domnul Iisus
Hristos, la vârsta de 12 ani a uimit pe bătrânii lui Israel cu
înţelepciunea Sa. În templu, Iisus a făcut minuni şi vindecări de boli.
Tot aici Domnul Iisus a certat aspru pe neguţători şi farisei (,,cei
separaţi‖).
Amintim că pentru evrei locul este sacru, deoarece ei îl
consideră zona unde s-a petrecut episodul cu Avram şi fiul său Isac şi
este rămăşiţă din cele două temple (ale lui Solomon şi Irod cel Mare).
În acelaşi timp este un loc sfânt şi pentru musulmani,
deoarece în partea de sus a acestei platforme artificiale a fost ridicată
Cupola Stâncii sau Domul Stâncii. Pe extremitatea de S a platformei s-
a construit grandioasa Moschee Al-Aqsa.
Cupola Stâncii se înalţă din sec. VII, în mijlocul curţii
templului, pe ruinele templului lui Solomon. Curtea templului de
odinioară, este o deschidere de cca 150 x 300 m, pavat cu lespezi de
piatră uriaşe, pe platoul Muntelui Moria. Deasupra ,,Stâncii Sacre‖
(piatră brută golaşă, care se înalţă aproape 2 m deasupra nivelului
pardoselii) se înalţă uimitoarea cupolă dublă, în centru căreia este
suspendat un lanţ de aur, care cade în locul considerat ,,naosul lumii‖.
Să nu uităm că musulmanii mai au o piatră sacră, Kaabah în Mecca
(Arabia Saudită), având 18m/13 m. Armonioasa ,,Cupolă a Stâncii‖
are o formă octogonală şi cu o cupolă uriaşă, înaltă de 35 m şi un
diametru de 22 m, suflată cu 80 kg aur.
Conform tradiţiei creştine, pe ,,Stânca Sacră‖, considerată
vârful muntelui biblic Moria, Dumnezeu Îşi va aşeza tronul acolo, în
timp ce trompetele vor anunţa Judecata de Apoi. De asemenea,
musulmanii cred că în acea zi, sufletele vor fi cântărite într-o balanţă
suspendată de arcadele din vârful scărilor care înconjoară Cupola.
p. 72
În prezent acest frumos sanctuar, este unul din cele mai
frumoase monumente ale islamului. Faţada clădirii este decorată cu
mozaicuri de ceramică. Interiorul templului este ornat cu motive
vegetale aurii şi roşii. Covoarele purpurii şi mozaicurile verzi-auriu
contrastează puternic cu stânca dezvelită din mijloc.
Moscheea Al Aqsa (,,cea mai departe”) locul ,,Înălţării la
Cer‖ a prorocului Mahomed. Interiorul este imens, 60 m lăţime şi 90
m lungime. Aceste date o definesc drept cea mai mare moschee din
Israel. În interiorul ei pot intra simultan 5000 de credincioşi simultan.
În partea dreaptă a moscheii se află două nişe mici dedicate lui Moise
şi Iisus (Issa, în arabă). Intrarea se face prin partea de N iar aşa-zisul
altarul se află în partea de S, către Mecca (Arabia Saudită), musulmanii
rugându-se, cu faţa spre S.
Spre sfârşitul pelerinajului nostru virtual, rog cititorul să
ieşim împreună din Cetatea Ierusalimului, adică din Oraşul Vechi, prin
Poarta Sionului, poartă aflată în partea de S a ,,Sfintei Cetăţi,‖ unde în
imediata apropiere a acestea se află Mormântul Regelui David. Imensul
sarcofag de piatră învelit într-un drapel roşu cu steaua lui David, are
deasupra 22 de coroane din argint masiv, reprezentând regii care sau
succedat la tronul Israelului după David. Ne amintim că acesta este al
doilea rege evreu, urmaşul regelui Saul. Vechiul Testament povesteşte
pe larg viaţa sa, arătând printre altele, că el i-a învins pe filisteni,
luptându-se şi învingându-l singur pe uriaşul Goliat.
În periplul nostru spiritual nu trebuie uitate construcţiile
moderne ale Ierusalimului. Muzeul Cărţii, unde găsim manuscrise de la
Marea Moartă (Qumran), Knesset-ul adică Parlamentul israelian,
Curtea Supremă de Justiţie, Campusul universitar şi multe alte
realizări contemporane.
Bibliografie selectivă
X x x – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed.Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2oo1.
T. Aldea – Povestea smochinului, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2006.
R. Ciobanu – Mic dicţionar de cultură religioasă, Ed. Helicon, Timişoara, 1992.
J. D. Douglas şi comp. – Dicţionar biblic, Ed. Societăţii Misionară Română,
Cartea creştină Oradea, Bucureşti,2008.
G. Guadalupi – Mituri biblice. Locuri şi poveşti din Vechiul şi Noul Testament
în peste 300 de reprezentări artistice, Ed. Univers, Italia, 2003.
P. Lauwrens – Atlas de istorie biblică, Ed.Casa Cărţii, Oradea, 2007.
X x x – Enciclopedie ilustrată de istorie universală, Ed. Reader,s Digest,
Bucureşti, 1996.
X x x – Pământul lui Iisus, Ed. Bonechi şi Steimazku, Italia, 1995.
X x x – Larouse, Dicţionar de civilizaţie iudaică, Ed. Enciclopedic Bucureşti,
1997.
X x x – Dicţionar Enciclopedic Britannica, Ed. Litera Internaţional,
Bucureşti, 2008.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie

Itinerar dobrogean – Munţii Măcinului

Prof. dr. Vicu Merlan - Huşi

Dobrogea, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră

are o istorie geologică şi arheologică aparte, reflectat şi în
vegetaţie, fiind condiţionat de o climă aridă, mai săracă în
specii, specifice unei zone de stepă, dar şi de bogăţia
inestimabilă a artefactelor descoperite în acest spaţiu.

D
upă ce am traversat Dunărea cu bacul pe la Galaţi, ne-am Martori de eroziune
Grămezile de stânci columnare, formate din coloane cu greutăţi de
deplasat spre orăşelul Măcin, localitate amplasată între
câteva tone stau în picioare nemişcate. Unul din factorii cei mai
albia majoră a Dunării şi poalele Munţilor Măcin, munţi
agresivi asupra monumentalităţii lor, este gravitaţia. Prăbuşirile
care au „încreţit‖ de atâta bătrâneţe. Munţii Măcinului sunt
gravitaţionale, provocate de cutremure în special, dar şi prin exploziile
formaţi în Orogeneza Hercinică, adică cu peste 3 miliarde de ani în
antropice pentru exploatarea pietrei din zonă, sunt cele care distrug cel
urmă, fiind practic cei mai vechi munţi din ţară, cu mult mai bătrâni
mai mult aceşti munţi falnici.
decât Carpaţii. Peisajul de pediplenă (munţi tociţi şi erodaţi puternic) a
rocilor vulcanice şi a celor metamorfice (şisturile verzi) este vizibil pe
Un alt element distructiv al rocilor îl reprezintă muşchii şi algele, care
vârfurile semeţe golaşe, ce au diferite forme bizare. cresc pe acestea şi se hrănesc cu microelementele din compoziţie,
fenomen vizibil mai ales la exfolierile microscopice care în timp
subţiază încet şi sigur masa integrală a postamentului.

Ceea ce nu a distrus natura în milioane de ani, omul reuşeşte în câteva

zeci de ani. Astfel, dispar din peisaj bucăţi de munţi, prin exploatările
necontenită a masei de bazalt din acest areal.

Aceşti munţi au fost folosiţi de nenumărate ori, ca locuri sacre

Vedere generală asupra Munţilor Măcinului şi luncii Dunării
În general, rocile vulcanice (lava vulcanică întărită prin răcire lentă)
reprezentate mai ales de bazalt, rămân în relief ca un martor de
eroziune columnar. Exfolierea gradată a rocilor sub influenţa factorilor
climatici, a apei, a muşchilor şi lichenilor, are ca rezultat, la baza
muntelui şi pe versant, o pătură groasă de grohotiş alcătuit din pietre de
dimensiuni variabile.
Diferenţa de nivel dintre baza şi vârfurile semeţe ale acestor munţi,
deşi nu prea mare (depăşind pe alocuri 350-400 m) scoate în evidenţă
un relief abrupt pietros. Urcuşul deşi abrupt, poate fi totuşi escaladat şi
de turiştii mai puţin antrenaţi, însă cu un consum mai mare de energie.
Există chiar trasee marcate cu vopsea, care te duc pe cele mai
lesnicioase poteci, către aceste vârfuri cu stânci golaşe. Privite din zare
par a fi adevărate cetăţui teşite, unele destul de greu de escaladat,
semănând cu nişte clăi de pietre, parcă puse în mod special de cineva
acolo.
ritualice, de populaţiile getice sau cele anterioare lor. Există chiar un
sfinx (chip cioplit în bazalt), similar cu cel din Bucegi, din Banat, de pe
Valea Răutului (Orheiul Vechi) şi cea a Nistrului (Ţâpova), denumit
sfinxul de la Măcin. Astăzi din cauza exploziilor puternice de la baza
muntelui, în scopul exploatării pietrei, în urma undelor seismice, o
parte din morfostructura acestuia a fost deranjată prin desprindere,
printr-o uşoară clivare, deformându-se astfel chipul sfinxului. Deşi aria
montană este protejată, fiind declarată rezervaţie geologică, totuşi
interesele economice predomină, distrugându-se cu bună ştiinţă arealul
protejat.
Din punctul nostru de vedere, prin observaţiile în teren, ca arheolog,
am putut constata o intervenţie sigură de factură umană asupra
formelor unor stânci, care au fost folosite în cadrul unor ritualuri
străvechi, chiar anterioare dacilor.
Astfel pe una dintre formaţiunile stâncoase, pot fi admirate elemente
columnare naturale, deasupra cărora este depusă intenţionat o lespede
masivă cvasidreptunghiulară, pe un plan orizontal, formând astfel un
complex de tip dolmenic.

p. 73 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Geografie
Sfinxul din Măcin (distrus datorită exploziile din cariera de la poale)
Sistemul megalitic, asemănător celor de la Stonehenge şi
Sarmizegetusa Regia, formează un complex ritualic străvechi, folosit
atât ca un calendar astronomic cât şi ca loc de celebrări religioase.
Fanta prin care pătrunde lumina astrului zilei, la o anumită oră sau
moment astrologic, este orientată spre sud.
Dolmenul din Munţii Măcinului este pomenit de N. Densuşianu în
monumentala lucrare „Dacia Preistorică‖.
Complexul megalitic dobrogean
Pe acelaşi aliniament, dar circa 100 m spre sud-est, a fost identificat un
faloid schematic mare de peste 1,5 m înălţime şi peste o tonă greutate,
fiind plasat pe un postament cvasiorizontal, iar la 250 m spre nord-vest
se găseşte sfinxul. Faloidul a fost fasonat, rotunjindu-i-se laturile, iar
partea de jos cioplită atent şi drept pentru a se aşeza cât mai precis pe
suprafaţa plană.
p. 74
Faloidul din Munţii Măcinului
Cadrul natural impozant, solul mănos din lunca Dunării, clima relativ
blândă, au facilitat apariţia a numeroase civilizaţii preistorice pe aceste
meleaguri, care şi-au lăsat amprenta şi în cadrul natural al Munţilor
Măcinului, prin modificările minore asupra acestora.
Lacul Albastru
Prof. Elena Chetran - Huşi
Obiectiv natural – lac de prăbuşire care s-a format prin
surparea lucrărilor miniere de exploatare de pe filonul
Domnişoara, în jurul anilor 1919 -1920.
E
ste situat pe versantul SV al Dealului Minei, la altitudinea de
565m, în localitatea Baia Sprie, judeţul Maramureş.
Forma sa este eliptică, aproape circulară cu raza de 40- 45
m, o adâncime de 4 m şi 0,5 ha suprafaţă.
Bazinul hidrografic are suprafaţă redusă, apa provenind din precipitaţii
şi mici izvoare formate din precipitaţiile infiltrate în lucrările miniere.
În urma inundării minei, apa este plină de sulfuri, iar culoarea este
de un verde puternic, care bate uşor în albastru. Când mai multe
persoane înoată, atunci culoarea apei se schimba iar. Combinaţia
chimică din lac a făcut ca aici să fie prezent şi acidul sulfuric liber, în
concentraţie de 7,8 miligrame la litru, iar ph-ul apei este de 4.
Culoarea apei se schimbă şi în funcţie de direcţia şi cantitatea
luminii. Cei care se scaldă în lac nu trebuie să îşi facă griji . Felul în
care arăta nu are nici un efect negativ asupra sănătăţii.
Evacuarea apei se face printr-un izvor de culoare albastră.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Geografie
De aproape, Lacul Albastru, pare să aibă forma unui crater de vulcan.
Acest lucru a contribuit la apariţia a tot felul de legende referitoare la
modul în care s-a format şi felul în care ― acţionează‖.
Unii maramureşeni care locuiesc în apropierea lacului sunt de părere
că acesta se întinde, de fapt, pe o suprafaţă mult mai mare. Unii cred
chiar că ajunge, prin galerii subterane, până la Marea Neagră.
Legendele create susţin că mina prăbuşită a foarte adâncă, iar
deschiderea plină de apă a lacului nu ar acoperi decât o mică parte din
ea. Cu toate acestea, din 1920 şi până acum, nici un localnic nu s-a
plâns că i se clătină casă.
Coniferele din jurul lacului completează o privelişte încântătoare,
constituindu-se într-o zona de agrement deosebită.
Lacul a fost studiat şi cercetat de inginerul Vasile Bologa, un
pasionat ocrotitor al naturii. Privind geneza şi alchimismul apei, este
considerat unicat în ţară, fapt pentru care, în urmă cu 25 de ani a fost
declarat MONUMENT AL NATURII.
Utilizarea eficientă a economiilor băneşti
Economisirea o necesitate
Ec. Aurel Cordaş - Iaşi
Economiile băneşti ale populaţiei sunt partea din veniturile sale
necheltuite şi rezervele de mijloace de plată formate de ea,
necesare folosirii viitoare.
in păcate, în economia de piaţă, în capitalism, instrumentele
D de apărare sau de sporire a economiilor băneşti sunt uneori
insuficient cunoscute, ceea ce a permis posibilitatea
înşelătoriilor, ,,ţepelor‖ de tip ,,Caritas‖ cu variantele sale cum ar fi
fondurile mutuale de investiţii ,,capcană‖, gen ,,SAFI Invest.‖
Activitatea fondurilor s-a desfăşurat, practic, fără nici un control,
deoarece la data respectivă (1994) nu exista nici o autoritate
administrativă de reglementare. Până în perioada în care Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare a declanşat acţiunea de administrare a
fondurilor (septembrie 1995), certificatele de investitor avuseseră
creşteri spectaculoase, de zece ori rata inflaţiei.
Una din regulile elementare ale economiei de piaţă,
economie în care raportul dintre cerere şi ofertă determină formarea
liberă a preţurilor la piaţă, implicit stabilirea priorităţilor în producerea
p. 75
bunurilor, arată că un câştig mare presupune un risc mare. Cine încalcă
aceste reguli, este ,,sancţionat,‖ deoarece atât pierderile cât şi
câştigurile fac parte din regulile jocului.
II. Modul de alegere a plasamentelor
1. Plasamentul (investiţia) este acţiunea de a folosi
economiile cu scopul de a obţine venituri, plusvaloare şi protecţie
împotriva scăderii puterii de cumpărare. Se pot distinge: plasamente pe
termen scurt (piaţa monetară), pe termen mediu şi lung (piaţa de
capital),plasamente imobiliare, plasamente în valori mobiliare, în
metale preţioase, în obiecte de artă etc.
Aşadar o formă deosebită de plasamente cu caracter financiar
o constituie valorile mobiliare ce reprezintă înscrisuri care reflectă
drepturile băneşti ale deţinătorului lor, precum şi drepturile acestuia
asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea titlurilor
respective (dividente, dobânzi ). Aceste valori mobiliare pot fi
subscrierea de titluri de rentă, bonuri de tezaur, warante, acţiuni,
obligaţiuni şi alte titluri ale statului precum şi instrumente financiare
derivate (contracte de tip futures + forward şi opţiuni). În această
categorie pot intra orice fel de hârtii de valoare cumpărate pe circuitul
bursei.
Trăsătura caracteristică a plasamentelor cu caracter financiar
este că veniturile ca şi riscul sunt legate de desfăşurarea în sine a
investiţiilor în cauză şi nu de rezultatele unui proces productiv, aşa cum
este cazul investiţiilor directe.
2. Durata investiţiilor (plasamentelor) se face pe termene
diferite, astfel:
termen scurt (până la 1 an), în acest caz alegem plasamente
bancare sau investiţii în valută forte;
termen mediu (1 – 3 ani), în acest caz alegem investiţii în
valori mobiliare, plasamente prin intermediul fondurilor de investiţii
sau plasamente bancare deosebite;
termen lung (10 – 15 ani), în acest caz alegem: investiţii
imobiliare, în aur, în valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) sau investiţii
în opere de artă.
3. Riscurile = incertitudinea, nesiguranţa - situaţia în care
nimeni nu ştie nimic despre viitor. Riscul reprezintă incertitudinea,
care ,,are importanţă‖ deoarece ea afectează bunăstarea celor
interesaţi. Analiza comparativă dintre cheltuieli şi venituri, studiul
avantajelor şi dezavantajelor riscului este în atenţia tuturor
investitorilor, mai ales a celor cu mare aversiune faţă de risc, care
preferă riscul cel mai scăzut aferent aceloraşi cheltuieli. În fond, nu se
spune că, fericirea e o problemă de comparaţie ?
În plus, riscurile într-o familie sunt: îmbolnăvirile, infirmităţi
sau decese; riscul de şomaj, riscul aferent deţinerii activelor (valori,
drepturi de proprietate, precum şi creanţe asupra diferiţilor debitori pe
care le deţin persoane fizice sau juridice) pe termen lung, distrugeri,
accidente, uzura morală, riscul de răspundere civilă, etc. Altfel spus,
toate aceste riscuri afectează deciziile economice ale unei familii,
libertatea economică, privind investiţiile în viitor, alegerea studiilor,
posibilităţilor de economisire, ş.a.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Economie
Potrivit Comisiei naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM)
orice anunţ publicitar trebuie să menţioneze gradul de risc al diferitelor
categorii de active.
a. Risc minim, până la 30% - în această categorie de
plasamente se încadrează produsele financiare, cu un grad mare de
siguranţă, cum ar fi: titlurile de stat (înscrisuri emise de Ministerul de
Finanţe sau unităţi economico-sociale pentru a obţine împrumuturi de
la cetăţeni sau bănci în vederea finanţării cheltuielilor bugetare, care
exprimă o creanţă asupra emitentului) ; plasamente bancare: depozite
bancare, certificate de depozit; plasamente imobiliare:terenuri, case;
plasamente în obligaţiuni (titluri de credit emise de stat sau firme care
atestă participarea la formarea unui împrumut şi sunt răscumpărate la
scadenţă de către emitent).
b. Risc mediu, între 30%-50% - sunt investiţiile în produse
care oferă creşteri de venituri medii, dar sunt expuse , evident, unor
riscuri medii: investiţii în aur, opere de artă, valută forte; valori
imobiliare tranzacţionate pe pieţe monitorizate de Bursa de Valori
Bucureşti şi RASDAQ (bursă electronică de acţiuni din România
creată, după modelul pieţei NASDAQ, din SUA. Din anul 2005,
RASDAQ a fuzionat cu BVB, formând o singură piaţă.
c. Risc mare şi ridicat, între 50%-75% şi peste 75% - pentru
acest tip de investiţii ce implică venituri şi riscuri pe măsură cum ar fi:
inv. în valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) ale societăţilor închise de
investiţii şi alte active necalificate la CNVM ca instrumente financiare
de investiţii.
III. Plasamente în valori mobiliare
1. Economie financiară, structuri
În revista ,,Lohanul‖ nr. 4(19) din septembrie 2011 s-a
prezentat, pe larg, teoria sistemelor, economiei şi pieţelor financiare
care studiază instrumentele financiare cum ar fi obligaţiunile, titlurile
de capital, acţiunile precum şi pieţele pe care aceste instrumente sunt
comercializate, instituţiile financiare şi reglementările acestora.
a. Sistemele financiare cuprind pieţele titlurilor de capital,
pieţele obligaţiunilor şi a altor intrumente financiare, intermediarii
financiari (a căror activitate de bază o constituie furnizarea serviciilor
şi produselor financiare, de ex. băncile, societăţile de investiţii
financiare şi companiile de asigurări).
b. Pieţele financiare reprezintă acel segment din piaţa
mondială sau din piaţa naţională, pe care se concentrează cererile şi
ofertele de bani şi de valori mobiliare.
Tipurile principale de active financiare tranzacţionate sunt:
împrumuturile, acţiunile şi produsele derivate sau derivatele
financiare (opţiuni, foward şi futures).
Derivatele financiare sunt instrumente financiare bazate pe
valori mobiliare sau contracte pe termen lung, opţiuni asupra cursurilor
etc., care permit: fie atenuarea consecinţelor unei evoluţii defavorabile
pieţei, fie amplificarea efectului unei investiţii).
Opţiunile sunt instrumente financiare care dau dreptul de a
cumpăra sau de vinde acţiuni, devize ş.a. la un preţ fixat în avans
pentru o dată viitoare. O opţiune poate fi exercitată sau abandonată,
p. 76
prin intermediul unei plăţi, această alegere depinzând de preţ, curs de
schimb etc.
Forwards sunt contracte de cumpărare-vânzare obligaţiuni,
alte instrumente financiare, bunuri, valute străine, pentru care
furnizarea şi plată se va face la un termen ulterior.
Futures sunt contracte de tranzacţii ale unor titluri financiare,
loturi de mărfuri executate în viitor la un preţ prestabilit.
Pieţele financiare, în funcţie de scadenţa creanţelor (sume
neplătite la scadenţă) de tranzacţionat, se împart în pieţe monetare şi
pieţe de capital.
2. Pieţele monetare sunt pieţe specializate în tranzacţii cu
active monetare, cu scadenţă până la un an, încluzând depozitele
bancare la vedere şi la termen, cambii, bilete la ordin,
cecuri,certificate de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt.
Aceaste pieţe servesc la absorbţia, atragerea activelor monetare ale
celor ce economisesc. Aceste active mobilizate, adunate, concentrate,
sunt destinate distribuirii, împărţirii de credite celor care au nevoie şi
pentru alimentarea temporară a băncilor, a tezaurului public, adică a
casei de bani a statului.
Altfel spus tranzacţiile de pe piaţa monetară nu implică
numai bancnote, ci şi bunuri ce pot fi preschimbate în bani imediat, de
ex. titlurile de valoare, ce sunt înscrisuri emise de entităţi economice
sub formă de:
- imobilizări financiare: titluri imobiliare, depozite,
angajamente etc.; - valori mobiliare de plasament: acţiuni,
obligaţiuni, rente, bonuri de tezaur, certificate de depozit bancar şi
poliţele emise de guvern pe termen scurt.
Guvernul pe piaţa monetară acţionează şi în poziţie de
creditor (banca de emisiune este acea care participă direct în lansarea şi
cumpărarea titlurilor de împrumut ale Statului în vederea acoperirii
deficitului bugetar), şi cea de debitor; guvernul intervine pentru a regla
rezerva monetară şi rata dobânzilor, în funcţie de politica monetară.
În esenţă, piaţa monetară este piaţa pe care instituţiile
financiare iau sau dau cu împrumut fonduri pe termen scurt.
3. Pieţele de capital sunt pieţele pe care sunt emise şi
negociate valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni, bilete la ordin, trate)
pe termen mediu sau lung. Prin intermediul acestor pieţe capitalurile
disponibile sunt dirijate către agenţii economici, ale căror nevoi de
capital depăşesc posibilităţile financiare. Altfel spus, piaţa de capital
este locul, teoretic, de întâlnire a ofertei cu cererea de capitaluri pe
termen mediu sau lung.
Mai pe scurt, piaţa de capital se ocupă cu creditul pe
termen mediu şi lung.
Ne amintim că principalii actori ai pieţei titlurilor de capital
sunt investitorii, emitenţii care interacţionează cu piaţa titlurilor în
anumite domenii şi intermediarii care sunt instituţii specifice pieţelor
financiare.
4. Investitorii pot fi persoane fizice sau juridice, deţinători
de fonduri excedentare care cumpără, deţin şi vând valori mobiliare pe
cont propriu, în vederea obţinerii unor câştiguri viitoare. În literatura
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Economie
economică aceştea sunt de două categorii: investitori individuali şi
investitori instituţionali (societăţi de investiţii financiare, societăţile
care administrează fondurile mutuale deschise, băncile, societăţile de
asigurări)
5. Emitenţii de valori mobiliare, titluri de valoare (acţiuni,
obligaţiuni etc.), adică vânzătorii, urmăresc obţinerea de capital bănesc,
necesar finanţării unor obiective sau activităţi economico-sociale, iar
deţinătorii de economii, adică cumpărătorii, urmăresc plasarea banilor,
devenind investitori. Tranzacţionarea acestor titluri de valori
emise anterior se face printr-o instituţie numită bursă de valori şi prin
intermediul plasamentelor în fondurile de investiţii sub forma titluri de
participare.
Bursa de valori este o instituţie cu personalitate juridică
asigurând publicului, prin activitatea intermediarilor autorizaţi,
sisteme, mecanisme, proceduri pentru efectuarea tranzacţii cu valori
mobiliare, efecte de comerţ, şi cu diferite mărfuri fungibile, ex. cereale
şi care oferă economiilor investite în aceste valori garanţii morale şi
securitate financiară.
Fondul de investiţii financiare este format prin aportul
diferiţilor investitori, în vederea unui plasament colectiv. Sunt două
forme de fonduri de plasament: fonduri în valori mobiliare, care
investesc capitalurile ce le sunt încredinţate în titluri de valori şi
fonduri imobiliare, ce îşi plasează capitalurile în terenuri, case etc.
În marea majoritate a cazurilor, emitenţii de valori
mobiliare sunt societăţi comerciale pe acţiuni, şi Statul (administraţia
publică centrală, locală, etc.) Sporirea activităţii economice cerea noi
investiţii firmelor producătoare, deci implicit crearea de noi mijloace
băneşti suplimentare, care s-au realizat şi se realizează prin emisiunea
de acţiuni sau de obligaţiuni (produs financiar care permite unui
investitor să împrumute bani unei instituţii sau organizaţii în schimbul
unei dobânzi regulate) şi tranzacţiile acestora pe piaţa bursieră.
Astfel în economia de piaţă, multe din unităţile economice
lucrative sunt organizate în societăţi pe acţiuni. Capitalul societăţii se
formează prin contribuţia asociaţilor care primesc un număr de acţiuni
(hârtie de valoare care certifică dreptul de proprietate asupra unei părţi
din capitalul firmei emitente; acţionarul obţine o parte din profitul
societăţii pe acţiuni, profit numit divident, care este un venit variabil)
proporţional cu capitalul bănesc subscris.
Acţiunile se tranzacţionează, adică se vând şi se cumpără, nu
la valoarea lor nominală, ci la valoarea pe care o dictează cererea şi
oferta la bursă. Această modificare a preţului, cursului acţiunilor poate
declanşa acţiuni speculative, mizându-se fie pe creşterea cursului şi în
consecinţă se cumpără în prezent şi se vinde în viitor, sau se mizează
pe scăderea cursului (cotaţiilor).
Măria Sa, Statul, Guvernul şi-a făcut un obicei de a cheltui
mai mult decât îşi poate permite sub formă de venituri, iar această
diferenţă dintre cheltuielile bugetare (publice) şi încasările (veniturile)
publice se numeşte deficit bugetar (public). Acest deficit bugetar poate
fi acoperit, finanţat prin: creşterea obligaţiilor fiscale (impozite, taxe),
emisiunea monetară şi împrumuturi.
Când deficitul public (bugetar) este finanţat, acoperit cu
împrumuturi pe termen lung, aceste surse atrase vin şi încarcă, măresc
datoria publică. Aceste împrumuturi de stat se fac nu numai pentru
p. 77
acoperirea deficitului, ci şi pentru finanţarea economiei, completarea
rezervelor valutare insuficiente, sau diminuării altor dezechilibre.
Aşadar datoria publică, naţională (suma totală datorată de guvern, ca
urmare a obţinerii unor împrumuturi interne şi externe, pentru
acoperirea deficitului bugetar) este în mare măsură rezultatul
deficitului bugetar. În plus, încărcătura financiară a acestei datorii
publice, se accentuează în bugetele anilor următori, reducând libertatea
economică a statului.
Astfel împrumuturile de stat se realizează şi prin emisiuni de
valori mobiliare: obligaţiuni, bonuri de tezaur, titluri de rentă,
certificate de trezorerie, sau alte înscrisuri de stat.
6. Intermediarii de valori mobiliare, sunt persoane fizice
autorizate în condiţiile legii, ale căror domenii de activitate principale
sunt reprezentate de oferirea către clienţii lor a produselor şi serviciilor
financiare care nu ar fi putut fi obţinute mai eficient prin
tranzacţionarea directă pe pieţele mobiliare.
Societăţile de valori mobiliare realizează activitatea de
intermediere prin persoane fizice angajaţi sau reprezentanţi exclusivi,
acţionând ca agenţi de valori mobiliare. Aceste persoane fizice îşi
desfăşoara activitatea în numele şi pe contul societăţii de la care au
primit ordine de tranzacţii şi pt a angaja în nume sau / şi pe cont
propriu servicii de intermediere de valori mobiliare.
Aceste activităţi intră sub incidenţa Legii privind valorile
mobiliare şi bursele de valori nr. 52/1994 ,,...dacă şi numai când
acţiunile, obligaţiile şi alte titluri conferind drepturi asupra societăţilor
comerciale în cauză fac sau au făcut obiectul unei oferte publice‖,
respectiv dacă privesc societăţi comerciale deschise.
7. Recomandări şi prognoze. Se sugerează celor ce doresc
să investească în acţiuni, să apeleze la brokeri specializaţi. Aceasta
presupune cunoaşterea unor date generale despre societatea comercială
aleasă, adresă, nr. de acţionari, valoarea nominală a unei acţiuni, cifra
de afaceri pe ultimul an, mărimea dividentelor obţinute pentru o
acţiune, profitul net pe acţiune, randamentul dividentelor, capitalizarea
burselor, etc.
Momentul optim de cumpărare este atunci când acţiunile au
atins o valoare apropiată de pragul suport, adică valoarea minimă
înregistrată de acţiune. Momentul optim pentru a vinde o acţiune este
atunci când aceasta a atins o valoare apropiată de nivelul de rezistenţă,
valoarea maximă înregistrată de acţiune, sau ea este situată pe un curs
ascendent.
Evoluţia pieţei de capital în lipsa emitenţilor de valori
imobiliare şi a investitorilor de mari dimensiuni, lasă loc de mai mult şi
de mai bine. Creşterea pieţei de capital a fost corectată de criza din
Grecia şi de nesiguranţa mişcării zonelor economice.
Listarea ,,Fondului Proprietatea‖ (F.P.) este cel mai
important eveniment din ultimii ani pentru Bursa de Valori Bucureşti
(BVB), iar principalul avantaj va fi majorarea lichidităţii prin atragerea
unor investiţii străine. ,,Cotaţia activelor F.P. evoluează într-un grad
ridicat de corelare cu indicele BET al bursei de valori‖ spune R. Pascal,
preşedintele ,,Intercapital Invest‖. Indicele BET are ca obiectiv
urmărirea evoluţiei celor mai capitalizate şi lichide 10 societăţi de la
categoria I de la BVB.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Economie
Creştera titlurilor F.P. după listarea pe piaţa monitorizată
reglementată de către ,,Societatea de Intermediere a Valorilor
Mobiliare‖ însemnă şi o creştere a randamentelor medii estimate pentru
acest an de cca 25%.
IV. Plasamentele bancare
Nivelul dobânzilor aferente pentru depozitele bancare nu
sunt real pozitive, întodeauna, adică banca nu încearcă să acopere rata
lunară a inflaţiei. De regulă, rata dobânzii trebuie să fie mai mare sau
cel puţin egală cu rata inflaţiei. Din această cauză specialiştii
recomandă, când se ia decizia de a depune bani la bancă, să se compare
dobânda aferentă cu rata inflaţiei prezentă şi preconizată, luându-se
deciziile ce se impun.
Plasamentele care se pot efectua la o bancă pot fi împărţite în
plasamente în depozite ,,la vedere‖ şi plasamente în depozite ,,la
termen‖.
1. Plasamentele în depozite la vedere sunt necesare pentru a
avea în orice moment sume de bani ,,lichizi, ‖ care pot fi folosite
pentru diverse plăţi sau cheltuieli. Contul mai poate fi folosit şi pentru
încasări. Pensiile, salariile pot fi depuse într-un astfel de cont bancar
personal deschis la orice bancă.
Literatura de specialitate recomandă ca prima pensie sau
salariu care a fost virată în contul personal, să se transfere automat într-
un nou depozit la termen de o lună şi retragerea acestor sume de bani
din primul depozit. Se spune că se pot câştiga câteva procente în plus.
2. Plasamente în depozite la termen se pot efectua pe
perioadă de: 1 lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni. Se recomandă ca la
semnarea unui contract de plasament, în depozit la o bancă, trebuie
urmărite cu atenţie clauzele capcană care pot permite băncii să
modifice nivelul dobânzii acordat pentru o perioadă fixă, în sensul
micşorării acesteia.
Din aceste motive, în perioade economice tulbure, este
indicat să se facă plasamente pe perioade medii 3 sau 6 luni. Se
recomandă ,,mişcări‖ de la o bancă la alta dacă dobânzile oferite sunt
superioare. În acest timp, vor fi preferate băncile, unde dobânda este
vărsată într-un cont separat la ,,vedere,‖ unde aceşti bani pot fi ridicaţi.
Conform unui vechi proverb plin de înţelepciune, ca toate
proverbele, precum că ,,ouăle nu se pun toate înr-un singur coş,‖ se
recomandă a nu se depune banii într-un singur depozit, la o singură
bancă.
În literatura de specialitate găsim indicat, de asemenea, ca
sumele disponibile pot fi împărţite în trei părţi egale şi plasate astfel:
33% din sumă se poate depune într-un singur depozit ,,la termen‖ pe un
an cu capitalizarea dobânzii; 33% din sumă se poate depune pe un an
cu încasarea dobânzii lunar; iar restul de 33% se va depune într-un
depozit la termen de 3 luni.
În cadrul acestor tipuri de plasamente, specialiştii, mai
recomană, combinarea periodică a plasamentelor cu certificate de
discaunt, cu plasamente în depozite la termen de o lună, sau cu
plasamente în valută forte. Se speră că prin ,,mişcări consecutive‖ vor
rezulta creşteri mai mari decât cele oferite de depozite bancare la
termen.
p. 78
Dacă se ţine cont de lipsa de lichidităţi din băncile-mamă,
bănci situate în ţări aflate în plină criză financiară (v. datoriile externe
mari) şi conform acordului de la Basel 3 - grupul G 2o, aceste bănci
urmează să se recapitalizeze. În acest sens este posibil, pe anumite
segmente bancare, dobânda la depozite şi nu numai, să aibă tendinţă
de creştere, pentru a atrage capitalurile disponibile.
Se estimează ca la finele anului 2011 dobânda Băncii
Centrale va fi de 5,5%-6%. Ca şi în anii anteriori economisirea în lei va
fi un pic mai avantajoasă decât economisirea în valută, dacă leul nu se
depreciază (scăderea în fapt a puterii de cumpărare, situaţie reflectată
în creşterea preţurilor pe piaţă ca urmare a politicii inflaţioniste şi a
deficitului balanţei de plăţi externe) prea mult. Altfel spus, o monedă
depreciată, devalorizată (reducerea oficială a valorii unei monede
naţionale, ieftinirea monedei, faţă de etalonul în care este exprimată)
aduce depunătorilor pierderi mari, deoarece contribuie la reducerea
puterii de cumpărare şi a nivelului de trai, aceştea nemai putând fi
atraşi în a face depozite la bănci.
V. Plasamente prin intermediul Fondului de investiţii
Fondul de plasament numit şi Fond de investiţii reprezintă
un organism care colectează bani de la diverşi investitori şi îi plasează
în diferite tipuri de instrumente financiare precum: acţiuni, obligaţiuni,
depozite bancare, titluri de stat (titluri de rentă, bonuri de tezaur,
certificate de trezorerie, bonduri etc.sau alte titluri în conformitate cu
politica de investiţii şi obiectivele declarate în prospectul fondului.
Fondul este girat (gir, operaţiune de transfer a unui titlu de
credit- bilet la ordin, cec etc. - unei alte persoane numită girator; a
administra în contul, în numele altuia) după principiul repartiţiei
riscurilor.
Există două forme de plasament: fondurile în valori
mobiliare şi fondurile în valori imobiliare. În practica curentă aceste
două părţi se pot asocia, devenind Fonduri de Investiţii Deschise
(Fondurile Mutuale de Investiţii) şi Fonduri de Investiţii Închise. .
Deci pentru buna funcţionare a mecanismelor pieţelor de
capital sunt necesare instituţii financiare strict specializate cum ar fi:
Fondurile Deschise de Investiţii (Fonduri Mutuale), Societăţile de
Investiţii Financiare, Societăţile de Administrare a Investiţiilor,
Societăţile de Depozitare şi Consultaţii de Plasament.
1. Fondurile Deschise de Investiţii, cunoscute şi
sub numele Fonduri Mutuale Deschise sunt formate din
portofolii de acţiuni, obligaţiuni, sau alte active achiziţionate
în numele unui grup de investitori şi condus de o companie
de investiţii specializată sau de o aaltă instituţie specializată.
Aceste fonduri de investiţii emit, în mod continuu,
,,unităţi de investiţii (de fond)‖ către investitori şi se
angajează să le răscumpere de la aceştia, la valoarea netă
determinată zilnic de valoarea de piaţă, în cazul în care
doresc să se retragă.
Altfel spus, potrivit legii, aceste Fonduri cuprind atât
totalitatea contribuţiilor băneşti la fond, printr-o ofertă publică şi
continuă de titluri de participare cât şi a activelor achiziţionate prin
investirea unor astfel de resurse în forma unui portofoliu de valori
mobiliare transferabile.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Economie
,,Oferta publică‖ este propunerea făcută de emitent, de către
investitor sau intermediar pentru a vinde, a cumpăra, a transforma, a
schimba sau a transfera prin orice alt mod valori mobiliare ori drepturi
aferente acestora, propunere difuzată prin mijloace de informare în
masă.
,,Unităţile de fond‖ reprezintă o deţinere de capital în
activele nete ale Fondului, iar achiziţionarea lor reprezintă unica
modalitate de a investi în Fond. Numărul de unităţi de fond şi
volumul total al activelor Fondului depind de: oferta publică,
plasamentele exercitate în Fond şi nr. unităţilor de fond, răscumpărate,
emise anterior.
,,Titlurile de participare ‖ reprezintă drepturi sub formă de
acţiuni sau alte titluri de valoare, în capitalul altor unităţi patrimoniale
care asigură control şi influenţă + obţinerea anuală a unor venituri
(dividente).
Spre deosebire de emitenţii de valori mobiliare obişnuiţi,
care folosesc fondurile atrase pentru consolidarea şi / sau dezvoltarea
intreprinderii, fondurile deschise de investiţii reinvestesc capitalul
atras.
Participarea investitorilor la fondul de investiţii se face prin
intermediul unor certificate de investitor sau titluri de participare care
pot fi cumpărate la intrarea în fond. Aceste titluri de participare
îmbracă forma valorilor mobiliare deoarece reprezintă drepturi de
proprietate, patrimoniale la fondul de investiţii cât şi drepturi asupra
activelor achiziţionate prin investirea resurselor băneşti sub formă de
acţiuni sau alte titluri de valoare.
Împreună cu cititorul vom încerca să facem cunoştinţă cu o
serie de fonduri deschise de investiţii, în speranţa că vom înţelege mai
uşor obiectivele fondului, durata recomandată a investiţiilor, politica de
plasamente, categorii de instrumente financiare, tehnici / instrumente
folosite în administrarea portofoliului (totalitatea titlurilor de valoare ce
aparţin unei persoane sau unei intreprinderi), persoane responsabile cu
analiza investiţiilor, riscuri în politica de administrare, societăţi de
administrare şi de depozitare etc. Exemplificăm:
a. Fondul Deschis de Investiţii RAIFFEISEN MONETAR –
funcţionează pe principiul colectării de resurse financiare de la toate
categoriile de investitori, români sau străini, în scopul investirii lor în
comun pentru a beneficia de minimizarea costurilor unitare generale,
de volumul ridicat al activelor administrate.
Obiectivul Fondului este de a plasa resursele financiare astfel
încât să ofere investitorilor randamente superioare celor pe care le-ar
obţine dacă ar plasa în mod individual sumele în depozitele bancare, în
condiţiile asumării unui risc scăzut şi a menţinerii unui grad crescut de
lichiditate. Fondul se adresează cu precădere investitorilor dispuşi să-şi
asume un nivel de risc scăzut.
Având în vedere natura plasamentelor care urmează a fi
realizate de Fond se recomandă investitorilor plasarea resurselor
financiare pe un termen de minim o lună. Cu toate astea, unităţile de
fond pot fi răscumpărate în orice moment.
Fondul are ca politică de investiţii plasarea resurselor cu
precădere în instrumente ale pieţei monetare, efectuând
plasamente în depozite bancare şi certificate de depozit, titluri de stat
p. 79
(certificate de trezorerie), obligaţiuni (guvernamentale, corporative,
municipale,etc. garantate de stat); instrumente financiare derivate
(futures, forward, opţiuni, swap, etc), titluri de participare ale
OPCVM/AOPC menţionate la art. (1) lit.d) din Legea 297/2004; alte
instrumente financiare, în condiţiile legii. Fondul nu va investi în
acţiuni.
Societatea de administrare a Fondului este S.A.I. Raiffeisen
Asset Management S.A. Depozitarul reprezintă acea instituţie de credit
din România, autorizată de BNR numită Raiffeisen Bank S.A.
Unităţile de fond reprezintă o deţinere de capital în activele
nete ale Fondului iar achiziţionarea lor reprezintă unica modalitate de a
de a investi în fond. Valoarea iniţială a unităţii de fond este 100 RON.
b. Fondul Deschis de Investiţii RAIFFEISEN BENEFIT are
ca politică de investiţii plasarea resurselor cu precădere în obligaţiuni
de stat,municipale, corporative. În vederea asigurării unei lichidităţi
corespunzătoare, până la 50% din activele fondului, vor fi investite în
acţiuni sau alte instrumente financiare. În vederea reducerii riscului, a
asigurării unei lichidităţi sporite, a creşterii randamentului,
plasamentele se fac în fonduri diversificate şi o parte din investiţiile în
acţiuni sunt plasate pe pieţele externe.
c. B.C.R. MONETAR este un fond deschis de investiţii,
administrat de ERSTE Asset Management, societate de administrare a
investiţiilor din Grupul Financiar Erste.
Plasamentele fondului sunt făcute cu preponderenţă în
depozite bancare, certificate de trezorerie, şi alte instrumente ale
pieţei monetare, dar şi în obligaţiuni sau alte instrumente cu venit fix
sau variabil.
Deci obiectivul investiţional constă în mobilizarea de resurse
financiare în vederea efectuării de plasamente pe pieţele monetare şi de
capital în condiţiile unui grad redus de risc asumat. Este recomandată
plasarea disponibilităţilor băneşti pe un termen de 3-12 luni.
Volatilitatea, plasamentelor pe pieţele financiare este foarte scăzută.
d. B.C.R. OBLIGAŢIUNI este un fond deschis de investiţii
care face plasamente în fondul de obligaţiuni şi instrumente cu venit
fix în proporţie de 90%, dar şi în depozite, certificate de trezorerie, sau
instrumente ale pieţei monetare. Nu se investeşte în acţiuni.
Obiectivul investiţional constă în mobilizarea de resurse
financiare în vederea efectuării de plasamente pe pieţele monetare şi de
capital în condiţiile unui grad redus spre mediu de risc asumat.
2. Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) existente în
prezent au rezultat din transformarea celor cinci fonduri ale proprietăţii
private, înfiinţate prin aplicarea Legii nr. 58/1991 privind privatizarea
societăţilor comerciale.
La data de 1 noiembrie 1996, dată la care a intrat în vigoare
Legea nr. 133/1996 de transformare a Fondurilor Proprietăţii Private în
Societăţi de Investiţii Financiare (S.I.F) cum ar fi: SIF Banat-Crişana,
SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Muntenia şi SIF Oltenia.
Aceste SIF-uri au un număr mare de acţionari rezultaţi din
Programul de privatizare în masă. Deţinătorii de ,,Cupoane nominative
de acţiuni‖ precum şi de ,,Carnete cu certificate de proprietate‖ au avut
posibilitatea să subscrie la aceste fonduri obţinând astfel acţiuni.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Economie
Societăţile de Investiţii Financiare – spre deosebire de
,,Fondurile Deschise de Investiţii (Fonduri mutuale)‖ au o mărime fixă
a emisiunii de ,,unităţi de investiţii‖, care sunt în fapt acţiuni obişnuite
şi se emit o singură dată, la înfiinţare. În plus spre deosebire de
investitorii la Fondurile mutuale, care primesc doar la răscumpărare
valoarea la zi a unităţii de fond, acţionarii la Societăţile de Investiţii
Financiare pot primi, în situaţia înregistrării unui profit, dividente.
Unităţile de investiţii (acţiunile) emise de către Societăţile de
Investiţii Financiare (Fondurile de tip închis) pot fi cotate (stabilirea
preţului unei hârtii de valoare) şi negociate liber la bursă şi aceasta este
modalitatea pricipală prin care se pot tranzacţiona, deoarece acest tip
de Fond nu-şi răscumpără acţiunile de la investitori.
Societăţile de Investiţii Financiare colective în valori
mobiliare se constituie, sub forma juridică a unei societăţi pe acţiuni,
cu minimum 50 de acţionari, spre deosebire de Fondurile Deschise de
Investiţii care sunt societăţi fără personalitate juridică, înfiinţate printr-
un simplu contract de societate civilă, în baza autorizării CNVM.
O altă deosebire faţă de Fondurile Deschise de Investiţii este
că Societăţile de Investiţii Financiare trebuie să solicite, obligatoriu,
înscrierea acţiunilor lor la cota bursei. Societăţile de Investiţii
Financiare nu pot emite obligaţiuni.
Aceste societăţi au ca obiectiv exclusiv de activitate
mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice şi
juridice şi plasarea lor în valori mobiliare în conformitate cu
reglementările CNVM.
Performanţele unui Fond şi Societăţi de Investiţii Financiare
depind foarte mult de capacitatea Societăţii de administrare a
investiţiilor de a plasa şi investi sumele de bani în scopul valorificării
superioare a plasamentelor.
3. Societăţile de Administrare a Investiţilor (SAI) - potrivit
legii au rolul de a administra Fondurile Deschise de Investiţii şi
Societăţilor de Investiţii Financiare. Şi Societăţile de Administrare a
Investiţiilor sunt obligate să menţioneze pe prospectele de emisiune,
pentru fiecare investiţie din portofoliul fondului deschis de investiţii
administrat , gradul de risc.
Administratorii fondului urmăresc în permanenţă
oportunităţile de plasament de pe piaţa monetară şi le selectează în
permanenţă doar pe cele mai atractive şi mai sigure. În plus, pentru că
fondul acumulează sume mari de la participanţi, administratorii pot
negocia condiţii financiare mai bune decât deponenţii individuali:
dobânzi mai mari, comisioane mai mici etc.
4. Societăţile de depozitare - primesc spre păstrare de la
Societăţile de administrare a investiţiilor, activele Fondurilor
Deschise de Investiţii şi a Societăţile de Investiţii Financiare, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 şi de reglementările
C.N.V.M.
5. Prognoze şi recomandări. Ne amintim că în industria
fondurilor mutuale, investitorii optează pentru fonduri cu risc scăzut
cum sunt fondurile monetare şi de obligaţiuni. Fondurile cu risc
ridicat pot fi fondurile de acţiuni şi fondurile diversificate, fonduri
defensive, echilibrate.
p. 80
Specialiştii recomandă investirea în fondurile de acţiuni pe
termen lung, deşi cu risc ridicat. Fondurile (d.p.v. financiar, fondul este
o sumă de bani destinată unei utilizări într-un moment viitor) în lei sau
euro sunt produse ideale datorită flexibilităţii şi transparenţei şi în plus
au un risc scăzut. Ştim deja, că fondurile mutuale, reprezintă una din
cele mai comode investiţii pentru oamenii care dispun de economii şi
nu cunosc posibilităţi de valorificare superioară a acestora. Contra unui
comision, se poate apela la serviciile unui specialist , broker, în
investiţii. În anii precedenţi activele cumulate ale fondurilor mutuale de
investiţii au înregistrat cresteri considerabile. În majoritatea lor,
fondurile deschise de investiţii au cunoscut creşteri ale randamentelor
de 2%-14%.
Amintim că interesele investiţionale depind, sintetic, de cel
puţin doi factori: evoluţia bursei de valori (vezi fd. de acţiuni şi cele
diversificate) şi dobânzile medii ale pieţei financiare (v. fd. monetare,
de obligaţiuni, titlurile de stat şi dobânzile bancare.
Prin extensie, cu multă cunoaştere, inspiraţie şi un pic de
noroc ţinând cont că riscul investiţional nu lipseşte, că bursa este
,,corectată‖ permanent de evoluţia economiei interne şi europene, la
care se adaugă prognozele randamentului mediu al investiţiei în patru
fonduri luate în studiu (monetar, obligaţiuni, diversificate, şi de acţiuni)
de 15% de cei îndreptăţiţi să se ocupe de banii noştri, decidenţii
societăţilor de administrare a investiţiilor, au şanse să creeze satisfacţii
financiare celor ce fac plasamente pe pieţele financiare.
Avându-se în vedere că pentru finele anului 2011 se
prognozează o rată a inflaţiei sub 5%, iar creşterea cotaţiilor bursiere se
prelimină a fi semnificativă, specialiştii ,,Certinvest‖ recomandă celor
care deţin titluri reprezentate prin: valori mobiliare, efecte comerciale,
efecte publice şi sunt interesaţi de plasamente cu risc scăzut pot să
investească, structural, vorbind până la 60%, din portofoliu în
obligaţiuni. O cotă de 10% poate fi destinată fondurilor monetare, iar
restul de 30% se recomandă a fi investite în depozite bancare.
Randamentul mediu al unui astfel de portofoliu este estimat la cca. 8%.
Pentru zona de risc mediu, se recomandă modificări în
ponderea plasamentelor: investiţiile în obligaţii vor atinge până la 25%
din total portofoliu deţinut, fondurile monetare să fie 10%, iar
depozitele monetare nu sunt luate în calcul. Apar învestiţiile în acţiuni
30%, şi în fonduri diversificate 35%.
În zona plasamentelor cu risc ridicat (vezi BCR Dinamic,
BCR Expert ş. a.), acţiunile listate la bursă sunt principalele investiţii
ale acestui tip de portofoliu, luat ca exemplu. Astfel, companiile listate
la bursă pe piaţa internă vor avea o pondere de 55%, iar cele listate pe
piaţa externă de 25%, investiţiile în obligaţiuni 10%, iar în aur ar
trebui investit 10%.
VI. Plasamente în aur
Aur, un cuvânt care dă emoţii din adâncurile istoriei şi până
astăzi. Aurul a fost cel dintâi metal obţinut, prelucrat şi utilizat de om.
În forma sa pură este prea moale. Aurul pur se foloseşte în general
pentru tezaurizare şi comercializare sub formă de lingouri. Pentru a-l
face mai rezistent, durabil şi mai uşor de prelucrat, aurului i se adaugă
în timpul procesului tehnologic, alte metale. De obicei aurul (Au) se
aliază cu argintul (Ag) şi cu cupru (Cu). Aliajul (Titlu) =
procent sau proporţie de metal preţios dintr-un aliaj exprimat în cote la
mie (%o). Pentru a arăta proporţia de aur fin în aliaj se foloseşte
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Pedagogie
termenul de Karat (K). Karatul reprezintă a 24-a parte de aur dintr-un
aliaj.
Au + Cu + 2Ag .... = Au verde
Au + Cu =.............= Au roşu
Au + Cu +Ni + Zn = Au alb
24K, aliaj ce conţine 24 părţi Au fin (100%), reprezentând
1000 %o Titlu (T), se foloseşte pentru lingouri.
22K, aliaj ce conţine 22 părţi Au fin (91,66%) şi 2 părţi
(1,o9%) alte metale, adică 916,666%o T, se utilizează pentru aur
dentar.
18K, aliaj ce conţine 18 părţi Au fin (75%) şi 6 părţi (25%)
alte metale, adică 750 %o T, se utilizează la executarea bijuteriilor.
14K, aliaj ce conţine 14 părţi Au fin (58,33%) şi 10 părţi
(41,67%) alte metale, adică 583,333 T, este aliajul d.c. se execută
bijuterii mult căutate în România.
Datorită multiplelor calităţi ale aurului prima utilizare a fost
pentru podoabe sau alte obiecte utile omului. Ulterior, prin secolul VII
î.H. aurul a devenit monedă căpătând astfel a doua utilizare importantă.
Cele două destinaţii ale aurului , nu s-au exclus total în decursul
istoriei. Încă din Evul Mediu timpuriu metalele preţioase erau utilizate
în tranzacţii ca mijloc de circulaţie, de schimb sub formă de bijuterii.
Adică în caz de nevoie, obiectele de metal preţios, bijuterii puteau uşor
transformate în monedă şi invers, fără a pierde valoarea intrinsecă.
Astfel şi în timpurile noastre metalele preţioase, ca aurul,
argintul, platina sunt considerate metale de refugiu în perioadele de
criză. Cotaţia, preţul aurului a urcat până la 1787 de dolari uncia, sau
1300 de euro uncia, iar argintul = 25 E uncia, unde 1 uncie = 31,10 g.
Aurul este o investiţe care poate îmbrăca forme diverse, adică pot fi
cumpărate lingouri, monede sau bijuterii.
Preţul deşi se consideră în prezent foarte ridicat, aşteptările
rămân pe continuarea aprecierii. Prognozele pentru finele acestui an ale
randamentului mediu pentru investiţii în metale preţioase indică cifra
de 10%.
Concluzia generală este că banii trebuie să fie în mişcare ca
să producă alţi bani. Decizia de plasament trebuie luată însă în funcţie
de riscul aferent fiecărui domeniu şi de randamentul aşteptat.
Bibliografie selectivă
G. Buşe şi colab.- Dicţionarul complet al conomiei de piaţă, Ed. Informaţia
Business Books, Bucureşti, 1994
R. Cristescu şi colab. – Secretul înmulţirii banilor, Ed. Economică, Iaşi, 1998.
B. Fârţescu – Sistemul financiar al României, Ed. Universităţii ,,A. I. Cuza‖,
Iaşi, 2010.
V. Vosganian – Reforma pieţelor financiare din România, Ed. Polirom, Iaşi,
1999.
C. Voicu şi colab. – Frauda în domeniul financiar bancar şi al pieţei de capital,
Ed. Trei, Bucureşti, 1998.
C.I. Stoica – Subscripţia publică internaţională de acţiuni şi de obligaţiuni, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2000.
The Economist – Lumea în 2011, Ed. Capital, Bucureşti, 2011.
Prospecte de emisiune a Fondurilor Deschise de Investiţii B.C.R. şi Raiffeisen
p. 81
Colecţia ,,Capitalul‖
Colecţia ,,Financiarul‖
Colecţia ,,Business Standard‖
Colecţia ,,Ziarul Financiar‖
Colecţia ,,Adevărul‖
Analiza swot a instruirii directe şi
constructiviste
Înv. Săndiţa Avram - Valea Grecului, jud. Vaslui
I. MODUL DE REALIZARE A ÎNVĂŢĂRII
a) Modul de realizare a învăţării în învăţământul tradiţional
memorarea şi reproducerea (cât mai fidelă) a cunoştinţelor transmise
de cadrul didactic; competiţia între elevi cu scop de ierarhizare;
individual.
COMPETIŢIA
AVANTAJE:
stimulează efortul şi productivitatea individului; promovează norme şi
aspiraţii mai înalte; micşorează distanţa dintre capacitate şi realizări;
pregăteşte elevii pentru viaţă, care este foarte competitivă
LIMITE:
generează conflicte şi comportamente agresive; interacţiune slabă între
colegi; lipsă de comunicare; lipsa încrederii în ceilalţi; amplifică
anxietatea elevilor, teama de eşec; egoism;
ACTIVITATEA INDIVIDUALĂ
(structura individualistă)
AVANTAJE: cultivă independenţa elevilor şi responsabilitatea pentru
ceea ce fac; se desfăşoară sub forma realizării unor sarcini şcolare
de către fiecare elev, independent de colegii săi , cu sau fără
ajutor din partea cadrului didactic; învăţământul individualizat este
adaptat particularităţilor fizice şi psihice ale fiecărui elev .
urmăreşte progresul elevului prin propria lui activitate
LIMITE:
grad redus al interacţiunilor între elevi; independenţa scopurilor
elevilor; slabă exploatare de către cadrul didactic a resurselor grupului;
succesul sau eşecul unui elev nu îi afectează pe ceilalţi membri ai
clasei; nu creează motivaţie deosebită pentru învăţare; nu ajută la
formarea abilităţilor de comunicare;
b) Modul de realizare a învăţării în învăţământul modern apel la
experienţa proprie; promovează învăţarea prin colaborare; pune
accentului pe dezvoltarea gândirii în confruntarea cu alţii.
COOPERAREA - ACTIVITATEA PE GRUPE
,, O dată cu dezvoltarea cooperării sociale între copii (8-12 ani) …
copilul ajunge la relaţii morale noi , întemeiate pe respectul
reciproc şi conducând la o anumită autonomie ; activitatea în
grup oferă de 4-5 ori mai multe posibilităţi de manifestare a
elevului decât conducerea frontală în cadrul unei ore cu durată
similară .’’(J. PIAGET)
AVANTAJE:
stimulează interacţiunea dintre elevi;
generează sentimente de acceptare şi simpatie;
încurajează comportamentele de facilitate a succesului celorlalţi;
creşterea stimei de sine; încredere în forţele proprii; diminuarea
anxietăţii faţă de şcoală; intensificarea atitudinilor pozitive faţă de
cadrele didactice .
LIMITE: munca în grup, prin colaborare, nu pregăteşte elevii pentru
viaţa, care este foarte competitivă; metodele activ-participative aplicate
în activitatea pe grup sunt mari consumatoare de timp şi necesită
experienţă din partea cadrului didactic; lipseşte materialul didactic
necesar; elevilor le trebuie timp ca să se familiarizeze cu acest nou tip
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Pedagogie
de învăţare; e nevoie de eforturi şi încurajări repetate pentru a-i
convinge că se aşteaptă altceva de la ei.
II . ACTIVITATEA CADRULUI DIDACTIC
a) Activitatea cadrului didactic în învăţământul tradiţional
AVANTAJE: Asigură însuşirea temeinică şi sistematică a cunoştinţelor
predate
LIMITE: predă, expune, ţine prelegeri; explică şi demonstrează;
limitează foarte mult activitatea elevilor (expunerea nu trebuie să
depăşească cel mult 30% în cadrul unei ore); lasă puţin timp de
iniţiativă elevilor, manifestat de regulă prin întrebări generatoare de
explicaţii; elevii se află într-un raport de dependenţă faţă de învăţător.
impune puncte de vedere proprii; se consideră singurul ,,expert’’într-o
problemă. Deţine adevărul (absolut); ştie ce este adevărat sau fals,
corect sau incorect, ceea ce trebuie să înveţe elevul (ceea ce este ,,bun’’
pentru el).
b) Abilităţile cadrului didactic care promovează predarea – învăţarea
prin cooperare în învăţământul modern: organizează şi dirijează
învăţarea, o orchestrează şi o regizează; facilitează şi moderează
activitatea de învăţare; ajută elevii să înţeleagă lucrurile şi să şi le
explice; responsabilizează elevii în vederea funcţionării optime a
grupului; formează, la elevi, unele abilităţi sociale care favorizează
interacţiunea şi cooperarea în realizarea învăţării; acceptă şi stimulează
exprimarea unor puncte de vedere diferite într-o problemă; este
partener în învăţare.
III. ACTIVITATEA ELEVULUI
Rolul elevului în învăţământul tradiţional: ascultă expunerea,
prelegerea, explicaţia; încearcă să reţină şi să reproducă ideile auzite;
acceptă ideile altora, în special ale cadrului didactic; se manifestă
individualist; acceptă informaţia dată. slabă participare, neimplicare,
lipsă de iniţiativă, conformism, supunere, dirijism în gândire şi acţiune.
Rolul elevului în învăţământul modern: exprimă puncte de vedere
proprii referitoare la o problemă; realizează schimb de idei cu ceilalţi;
argumentează; (îşi )pune întrebări cu scopul de a înţelege lucrurile, de a
realiza sensul unor idei; cooperează în rezolvarea sarcinilor şi
problemelor de lucru (de învăţare), iniţiativă ,spirit întreprinzător,
cutezanţă, asumarea riscurilor ,participare şi implicare personală,
gândire liberă, creativă ,critică.
IV. EVALUAREA
Evaluarea trebuie să vizeze atât atingerea obiectivelor academice, cât şi
a celor referitoare la competenţele sociale şi de lucru în grup.
Modalităţi de evaluare intr-un învăţământ tradiţional: măsurarea şi
aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul); accent pe aspectul cantitativ
(cât de multă informaţie deţine elevul).
Modalităţi de evaluare într-un învăţământ modern: măsurarea şi
aprecierea capacităţilor(ce ştie şi ce poate să facă elevul); accent pe
elementele de ordin calitativ (sentimente, atitudini etc.).
p. 82
Stimularea creativităţii prin activităţi
matematice
Înv. Manuela Prodea - Huşi
La matematică, orice raţionament, orice rezolvare de probleme
constituie în acelaşi timp şi o manifestare a creativităţii gândirii.
n scopul cultivării gândirii şi imaginaţiei elevilor în activităţile
I matematice am folosit procedee variate printre care:
- completarea unor enunţuri lacunare, a unor date care lipsesc din
problemă;
- completarea întrebării problemei sau modificarea acesteia;
- complicarea problemei prin introducerea de noi date;
- rezolvarea unor probleme prin două sau mai multe procedee;
- alegerea celei mai simple şi mai economicoase căi de rezolvare;
- transformarea problemelor compuse în exerciţii, încât ordinea
operaţiilor să fie în succesiunea judecăţilor şi a relaţiilor
corespunzătoare conţinutului problemei
„Rezolvarea şi compunerea problemelor contribuie la
îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor. Prin conţinutul problemelor, elevii
pot afla lucruri pe care nu le întâlnesc la celelalte obiecte de
învăţământ, dar care contribuie la lărgirea orizontului de cunoştinţe,
învăţătorul, în timpul rezolvării problemelor trebuie să solicite diferite
modalităţi de rezolvare, care să ducă la formarea spiritului inventiv şi
creator, la capacitatea de a aplica cunoştinţele însuşite anterior, de a
opta pentru cea mai simplă, directă şi economică cale de rezolvare‖.
În clasa întâi, în perioada însuşirii cifrelor am încercat să o
fac această activitate cât mai atractivă. La fel ca şi la limba română,
unde fiecare literă ―prindea viaţă‖ şi la matematică, folosindu-şi
imaginaţia, elevii au însufleţit cifrele, dându-le multiple înfăţişări. Deşi
unii dintre ei cunoşteau deja cifrele, prin această activitate au fost
plăcut surprinşi să descopere un alt chip al lor, cu totul inedit, banalele
cifre devenind astfel nişte ―cifre hazlii‖.
Astfel am reuşit ca atât cifrele cât şi literele să devină bunele
lor prietene, prietene de nedespărţit care i-au ajutat şi îi vor ajuta în
actul citit-scris-socotitului.
Antrenarea şcolarilor mici în rezolvarea unei game cât mai
largi de probleme simple, contribuie la înarmarea acestora cu evidente
deschideri spre zona creativităţii. În acest sens, am antrenat elevii în
rezolvarea unor probleme simple, dar formulate nu într-un mod clasic,
ci creativ.
Exemple:
1.Câte cărţi a avut Alin de la bibliotecă dacă, după ce a înapoiat două cărţi, i-a
mai rămas de restituit o carte?
2. Câte creioane mai are Bogdan, dacă acestea, împreună cu cele două pierdute,
au fost 6 creioane?
3. Fiecare copil primeşte câte două mere când mama le dă, în mod egal, cele 8
mere pe care le are. Câţi copii are mama?
Într-o altă etapă, pe linia cultivării creativităţii, am pus elevii în situaţia de a
rezolva probleme cu o aparent contradictorie folosire a terminologiei
matematice.
Exemple:
1. La colţul jucăriilor se află două mingi. Câte maşinuţe sunt, dacă în total sunt
9 mingi şi maşinuţe.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Pedagogie
2. Câte maşini au plecat din parcare, dacă dimineaţa au plecat 6 maşini, iar la
prânz 4 maşini?
3. Daniel are de două ori mai multe cuburi roşii decât albastre. Dacă el are 18
cuburi roşii, câte cuburi albastre are?
4. Fiul are 6 ani. Câţi ani are tatăl, dacă vârsta fiului este de 5 ori mai mică decât
a tatălui?
Rezolvarea problemelor sporeşte în atractivitate, dar şi în densitate instructivă,
dacă acestea au un conţinut care vizează cunoştinţe, fapte şi fenomene ale unor
alte discipline.
Exemple:
l. Un cimpanzeu poate trăi 40 ani, o gorilă 50 ani, iar un papagal 80 ani.
a. Cu câţi ani poate trăi mai mult o gorilă decât un cimpanzeu?
b. De câte ori mai puţin trăieşte un cimpanzeu decât un papagal?
c. Cu câţi ani mai puţin trăieşte o gorilă decât un papagal?
2. Laleaua are 3 petale, muşcata 5 petale şi un trandafir are 30 petale.
a. Cu câte petale are mai mult muşcata decât laleaua?
b. Cu câte petale are mai puţin laleaua decât trandafirul?
c. Care este diferenţa dintre numărul petalelor trandafirului şi ale muşcatei?
d. De câte ori este mai mic numărul petalelor muşcatei decât numărul petalelor
trandafirului?
Compunerea problemelor este una din modalităţile principale de a dezvolta
gândirea independentă şi originală a elevilor.
În procesul compunerii problemelor, elevii aplică creator cunoştinţele
dobândite, se dezvoltă imaginaţia matematică, limbajul matematic. In
compunerea problemelor, elevii sunt obligaţi să gândească în direcţii diferite: să
găsească numere potrivite, să stabilească anumite relaţii între ele, să redacteze
un anumit text, contribuind astfel la formarea unei gândiri divergente.
Pornind de la acest lucru, am angajat elevii în compunerea unor probleme în
următoarele forme şi următoarea succesiune graduală:
1. Compunerea de probleme după valori numerice date
(ex: compuneţi o problemă cu ajutorul numerelor 245 şi 5)
2. Compunerea de probleme cu indicarea operaţiilor aritmetice
(ex: compuneţi o problemă care să se rezolve printr-o înmulţire sau prin două
adunări şi o scădere)
3. Compuneri de probleme după un exerciţiu numeric
(ex: 70-20+30; (36:4)+9; 276+(276-80))
4. Compuneri de probleme după formulă literală
(ex: a+b - c; x+(x+y); a x b x c)
5. Compuneri de probleme după o temă dată
(Probleme de aflare a ariei sau perimetrului unei figuri geometrice, la
cumpărături)
6. Compuneri de probleme cu mai multe întrebări
7. Compuneri de probleme pe baza unor ilustraţii, planşe
8. Probleme cu început dat, cu sprijin de limbaj
9. Crearea unor probleme după scheme grafice date
10. Crearea liberă de probleme
Importanţa compunerii de probleme este deosebită pentru elevi:
- dezvoltă imaginaţia şi spiritul lor de inventivitate;
- îi obligă pe elevi la activitate independentă de creaţie, de analiză şi sinteză, de
confruntare a cunoştinţelor teoretice cu practica vieţii;
- face ca acţiunile mentale ale elevilor să aibă suficientă mobilitate pentru a se
restructura în raport cu cerinţele noii situaţii;
- aduce elevilor satisfacţii deosebite.
Activitatea de compunere a problemelor îi face pe elevi să
participe la lecţiile de matematică activ şi cu mare plăcere, ele
devenind una din activităţile lor preferate şi care contribuie la
dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi a limbajului matematic.
Am considerat că, în predarea matematicii în clasele primare,
rezolvarea şi compunerea problemelor constituie una dintre activităţile
cele mai importante care, alături de celelalte activităţi, contribuie la
dezvoltarea la copii a gândirii creatoare, flexibile şi mobile. In procesul
rezolvării şi compunerii problemelor, elevii dobândesc o serie de
cunoştinţe cu importanţă deosebită pentru activitatea practică, activitate
pentru care de fapt îi pregăteşte şcoala.
Aşa cum bine remarcă Robert Dottrens viaţa copilului este o
expresie permanentă, o exteriorizare, ceea ce pentru el constituie
modul de a reacţiona la lumea din afară pe care învaţă, puţin câte puţin,
să o cunoască. Puterea de expresie, de exteriorizare a elevilor, trebuie
să devină unul din obiectivele principale ale învăţământului‖.
p. 83
Bibliografie:
Birgean, S., Nicoară, C., Calinic, A. – În ţara matematicii-exerciţii şi probleme
pe nivele de dificultate, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008;
Creţu, Carmen., Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iaşi, 1997;
Neacşu, Ion – Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară,
Bucureşti, 1990;
Neagu, M., Mocanu, M. – Metodica predării matematicii în ciclul primar,
Editura Polirom, Iaşi, 2007;
Matematică prin activităţi practice
Înv. Adrian Prodea - Huşi
În epoca contemporană este nevoie de un om nou, cu o
gândire creatoare, inovatoare, un explorator îndrăzneţ. Apare deci
necesitatea modernizării învăţământului prin aşezarea pe primul
loc a dezvoltării capacităţilor intelectuale ale elevilor şi priceperii
de a le utiliza în mod creator.
acă în învăţământul tradiţional se punea accent pe predarea de
D informaţii, în cel contemporan se pune accentul pe funcţia
formativă a învăţământului.
Matematica dispune de bogate valenţe formative. Specificul
activităţii matematice constă în faptul că ea reprezintă o tensiune, o
încordare, o mobilizare a spiritului care înseamnă antrenarea
intelectului, a gândirii pe prim plan.
Un învăţământ matematic bine conceput oferă atât o
cunoaştere activă a noţiunilor de bază ale matematicii necesare
dezvoltării altor concepte matematice, cât şi practica aplicării ei în
activitatea ulterioară în şcoală, dar şi în viaţa cotidiană.
În ciclul primar matematica este şi va rămâne una dintre
disciplinele de bază. Elevii îşi însuşesc noţiuni elementare cu care
operează pe tot parcursul vieţii. Elevilor li se formează unele aptitudini
şi abilităţi ale gândirii pe lângă deprinderile de calcul şi de rezolvare a
problemelor.
Predarea matematicii la clasele I-IV are în vedere trei
planuri: instructiv, educativ şi practic, având ca obiectiv fundamental
dezvoltarea intelectuală a elevilor, însuşirea instrumentelor de calcul şi
de rezolvare a problemelor.
Pe plan practic se urmăreşte formarea capacităţii de a utiliza
cunoştinţele de matematică în rezolvarea problemelor pe care le pune
viaţa de toate zilele, de a întrebuinţa aceste cunoştinţe în cazuri noi, de
a contribui în mod creator la soluţionarea laturilor matematice ale
problemelor care se ivesc la tot pasul.
Întrebuinţarea cunoştinţelor privitoare la numeraţia scrisă şi
orală, utilizarea pe scară largă a calculului oral şi scris, formarea unei
concepţii unitare despre unităţile de măsură şi întrebuinţarea curentă a
lor constituie doar câteva prilejuri care se referă la aplicarea practică a
cunoştinţelor matematice.
Pentru eficientizarea procesului instructiv-educativ, în
general, şi în predarea matematicii, în mod special, este strict necesar
ca acest proces să se bazeze pe efectuarea unor operaţii concrete, adică
operaţii cu obiecte, care se structurează şi se interiorizează, devenind
progresiv operaţii logice, abstracte. Formarea noţiunilor matematice se
realizează prin ridicarea treptată către general şi abstract, la niveluri
succesive, unde relaţia dintre concret şi logic se modifică în direcţia
esenţializării realităţii. În acest proces trebuie valorificate diverse surse
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Pedagogie
intuitive: experienţa empirică a copiilor, materializarea realităţii
înconjurătoare, operaţii cu mulţimi concret de obiecte, limbajul grafic.
Astfel, se pot ilustra noţiunile de mulţimi, apartenenţă, incluziune, Metode interactive de învăţare
intersecţie, reuniune etc., cu obiecte reale (caiete, cărţi, bănci) şi cu
obiecte cunoscute de elevi (păsări, copaci, flori).
Înv. Adrian Prodea - Huşi
Interesul elevilor de orice vârstă faţă de un anumit obiect de
învăţământ creşte evident dacă educatorul le poate arăta unele aplicaţii Procesul de învăţământ funcţionează între furnizorul şi
practice ale informaţiilor pe care le predă. La matematică astfel de receptorul actului educaţional – între cadru didactic şi elev – prin
aplicaţii practice pot consta în unele acţiuni precum:
intermediul metodelor de predare-învăţare. Calitatea muncii
depinde în mare măsură de aceste metode, ele constituie o sursă
anticiparea lungimii unor anumite obiecte „din ochi‖ şi
apoi verificarea exactităţii evaluării prin măsurători reale;
importantă de creştere a eficacităţii şi eficienţei învăţării.
anticiparea capacităţii unui vas observându-i atent
rovenit din grecescul „methodos‖(odos=cale, drum; metha=spre,
volumul şi testarea şi testarea corectitudinii aprecierii prin
măsurători reale cu diferite lichide (spre exemplu, cu
apă);
anticiparea masei unui corp prin „cântărirea în mână‖ şi
verificarea prin cântăriri reale;
P către), ceea ce înseamnă calea ce trebuie urmată în vederea
atingerii unui scop, metoda se defineşte drept un drum, un traseu
de urmat în vederea realizării unor obiective instructiv-educative
dinainte stabilite, precum cele de transmitere şi însuşire de cunoştinţe
calcularea restului pe care trebuie să-l primească în urma sau de formare de priceperi şi deprinderi.
unor cumpărături;
construirea reală a unor obiecte prin aplicarea Privite în viziune sistemică, metodele de învăţământ sunt
cunoştinţelor referitoare la figuri şi corpuri geometrice
indisolubil legate de celelalte componente ale procesului didactic.
etc.
Funcţionalitatea lor este determinată de modul în care ele sunt angajate
în întregul mecanism al acţiunii didactice, alături de celelalte
Una dintre cele mai importante forme de aplicare în
componente ale sistemului.
practică a cunoştinţelor matematice, mai ales la elevii mici, îl constituie
jocul didactic. Pedagogia modernă nu atribuie jocului doar o
Metodele de învăţământ reprezintă componenta cea mai
semnificaţie funcţională, ca în trecut, de simplu exerciţiu pregătitor şi
dinamică, mai flexibilă a procesului de învăţământ şi sunt supuse unor
util dezvoltării fizice, ci una de asimilare a realului la activitatea proprie
permanent proces de înnoire, nu atât în profunzimea structurii lor, ci
a copilului (de reflectare şi transformare a realităţii în plan imaginar),
mai ales a modului de utilizare, pentru a le spori eficienţa.
motiv pentru care aceasta a devenit astăzi una din principalele metode
active, atractive, extrem de eficace în munca instructiv-educativă cu
Exigenţele sistemului de învăţământ contemporan nu numai
preşcolarii şi şcolarii mici. Toate metodele active de educaţie ale
că respinge vehement uniformizarea sau şablonismul metodic,
şcolarilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător
înscrierea metodelor în tipare prestabilite, dar se declară deschis în
pentru ca, jucându-se, ei să reuşească să asimileze realităţile
favoarea diversificării lor. Însăşi diversitatea situaţiilor de instruire
intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului.
sugerează folosirea unei mari varietăţi de metode şi procedee.
Jocul se poate, aşadar, înălţa până la nivelul seriozităţii, nu numai al
divertismentului, asumându-şi importante funcţii pedagogice atunci
Literatura de specialitate abundă în criterii de clasificare şi
când este raţional integrat în sistemul muncii instructiv-educative. Se
clase de metode. Aceste clasificări sunt realizate în funcţie de ce a
reţine această precizare întru cât utilizarea prea abundentă a jocurilor considerat mai relevant unul sau altul dintre autori.
care îmbină realul cu fictivul, cu imaginarul, prezintă riscul de a
transforma procesul de instrucţie în joc şi prin aceasta, de a da o notă
Clasificarea având ca punct de plecare tema propusă spre
artificială şi ruptă de realitatea activităţii şcolare.
discuţie este ce adată de gradul de angajare a elevilor în lecţie şi
presupune existenţa a două tipuri de metode: metode expozitive sau
Aşa s-au dezvoltat diferitele tipuri de jocuri didactice sau jocuri
pasive – bazate pe memoria reproductivă şi pe ascultarea pasivă şi
educative care asigură îmbinarea şi toate tranziţiile spontane posibile
metode active centrate pe activitatea directă a elevului şi care
între elementele distractive şi cele de muncă, de învăţare, în ideea că presupune provocarea acestuia în explorarea realităţii.
treptat vor avea câştig de cauză cele din urmă, efortul de studiu realizat
cu seriozitate şi dus la bun sfârşit.
Din perspectivă cognitivistă, ţinând cont mai degrabă de
tendinţe, de predominanţele unui anumit factor (criteriu) decât de
Prin urmare, studiul teoretic şi practic al aritmeticii bazat pe
exclusivitate, luând în considerare teoriile socioconstructiviste (teoria
rezolvarea unor probleme reale, din viaţă, care contribuie la abordarea
conflictului socio-cognitiv şi teoria învăţării mediate sau a învăţării
sau aplicarea unor noţiuni matematice, conduce la rezultate superioare
asistate) putem ajunge la alte clasificări. Dacă luăm în calcul gradul de
în însuşirea acestui obiect de învăţământ. Situaţiile problematice,
interacţiune socială distingem metode de învăţare non-interactivă,
jocurile matematice, exersarea capacităţilor intelectuale atestă
individuală şi metode propriu-zise interactive care presupun conflict
deosebita valoare formativă a acestei discipline şcolare în structurarea
interactiv, coordonări şi modificări cognitive ale participanţilor.
deprinderilor de activitate intelectuală, în dezvoltarea gândirii,
memoriei şi a imaginaţiei, în formarea unor trăsături de personalitate Noile cerinţe ale demersului educaţional impun
(voinţa, perseverenţa, simţul ordinii, al disciplinei în muncă, etc.)
restructurarea predării-învăţării în direcţia folosirii mai frecvente a
indispensabile integrării în ciclurile şcolare următoare, în viaţa activă,
metodelor interactive de predare-învăţare. Ele schimbă rolul
în general. profesorului în clasăm acesta devenind un moderator al unei dezbateri
de idei şi probleme, un susţinător al motivaţiei şi interesului elevului
Bibliografie: pentru actul învăţării, un ghid abil şi serviabil al acestuia în procesul de
dobândire de noi cunoştinţe, competenţe şi deprinderi. Odată cu
1. Neacşu, I., Didactica matematicii în învăţământul
primar, Craiova, 2006;
deplasarea accentului de la profesor la elev, noile metode îi stimulează
2. Neagu, M., Mocanu, M., Metodica predării matematicii pe elevi să înţeleagă mai bine logica noţiunilor prezentate, stimulează
în ciclul primar, Iaşi, 2007; formarea de opinii personale argumentate, încurajează munca
3. Frumos, F., Didactica - Fundamente şi dezvoltări individuală, dar şi spiritul de echipă, contribuie la formarea de
cognitiviste, Iaşi. 2008. deprinderi şi atitudini durabile.
p. 84 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Pedagogie
Dintre metodele moderne specifice învăţării active care pot fi
aplicate cu succes şi la orele de matematică fac parte: brainstormingul,
metoda mozaicului, metoda cubului, turul galeriei, ciorchinele.
1. Brainstormingul
Brainstormingul este o metodă care ajută la crearea unor idei şi
concepte creative şi inovatoare. Pentru un brainstorming eficient, inhibiţiile şi
criticile suspendate vor fi puse de-o parte. Astfel exprimarea va deveni liberă şi
participanţii la un proces de brainstorming îşi vor spune ideile şi părerile fără
teama de a fi respinşi sau criticaţi. Se expune un concept, o idee sau o problemă
şi fiecare îşi spune părerea despre cele expuse şi absolut tot ceea ce le trece prin
minte, inclusiv idei comice sau inaplicabile.
O sesiune de brainstorming bine dirijată dă fiecăruia ocazia de a
participa la dezbateri şi se poate dovedi o acţiune foarte constructivă.
Etapele unui brainstorming eficient sunt următoarele:
 deschiderea sesiunii de brainstorming în care se prezintă scopul
acesteia şi se discută
tehnicile şi regulile de bază care vor fi utilizate;
 perioada de acomodare durează 5-10 minute şi are ca obiectiv
introducerea grupului în
atmosfera brainstormingului, unde participanţii sunt stimulaţi să discute idei
generale pentru a putea trece la un nivel superior;
 partea creativă a brainstormingului are o durată de 25-30 de minute.
Este recomandabil ca în
timpul derulării acestei etape, coordonatorul (profesorul) să amintească timpul
care a trecut şi cât timp a mai rămas, să ―preseze‖ participanţii şi în finalul părţii
creative să mai acorde câte 3-4 minute în plus.
 la sfârşitul părţii creative coordonatorul brainstormingului clarifică
ideile care au fost notate şi
puse în discuţie şi verifică dacă toată lumea a înţeles punctele dezbătute. Este
momentul în care se vor elimina sugestiile prea îndrăzneţe şi care nu sunt
îndeajuns de pertinente. Se face şi o evaluare a sesiunii de brainstorming şi a
contribuţiei fiecărui participant la derularea sesiunii. pentru a stabili un acord
obiectiv cei care au participat la brainstorming îşi vor spune părerea şi vor vota
cele mai bune idei.
Pe timpul desfăşurării brainstormingului participanţilor nu li se vor
cere explicaţii pentru ideile lor. Aceasta este o greşeală care poate aduce o
evaluare prematură a ideilor şi o îngreunare a procesului în sine.
Brainstormingul funcţionează după principiul: asigurarea calităţii
prin cantitate şi îşi propune să elimine exact acest neajuns generat de
autocritică.
Este important de reţinut că obiectivul fundamental al metodei
brainstorming constă în
exprimarea liberă a opiniilor prin eliberarea de orice prejudecăţi. De aceea,
acceptaţi toate ideile, chiar trăznite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum
vin ele în mintea elevilor, indiferent dacă acestea conduc sau nu la rezolvarea
problemei
2. Mozaicul
Mozaicul sau „metoda grupurilor interdependente‖ este o strategie
bazată pe învăţarea în echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie
să devină expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii
informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi.
În cadrul acestei metode rolul profesorului este mult diminuat, el
intervine semnificativ la începutul lecţiei când împarte elevii în grupurile de
lucru şi trasează sarcinile şi la sfârşitul activităţii când va prezenta concluziile
activităţii.
Varianta standard a acestei metode se realizează în cinci etape.
1. Pregătirea materialului de studiu
 Profesorul stabileşte tema de studiu şi o împarte în 4 sau 5 sub-teme.
Opţional, poate stabili
pentru fiecare sub-temă, elementele principale pe care trebuie să pună accentul
elevul, atunci când studiază materialul în mod independent.
Organizarea colectivului în echipe de învăţare de câte 4-5 elevi (în funcţie de
numărul lor în clasă)
 Fiecare elev din echipă, primeşte o literă (A, B, C, D) şi are ca
sarcină să studieze în mod independent, sub-tema corespunzătoare
literei sale.
 El trebuie să devină expert în problema dată. De exemplu, elevii cu
litera A vor aprofunda sub-
tema din Fişa „A‖. Cei cu litera B vor studia sub-tema din Fişa „B‖, etc.
 Faza independentă: fiecare elev studiază sub-tema lui, citeşte textul
corespunzător. Acest studiu
independent poate fi făcut în clasă sau poate constitui o temă de casă, realizată
înaintea organizării mozaicului.
p. 85
2. Constituirea grupului de experţi
 După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu aceaşi
literă se reunesc, constituind
grupe de experţi pentru a dezbate problema împreună. Astfel, elevii cu litera A,
părăsesc echipele de învăţare iniţiale şi se adună la o masă pentru a aprofunda
sub-tema din Fişa „A‖. La fel procedează şi ceilalţi elevi cu literele B, C, şi D.
Faza discuţiilor în grupul de experţi: elevii prezintă un raport individual asupra
a ceea ce au studiat independent. Au loc discuţii pe baza datelor şi a materialelor
avute la dispoziţie, se adaugă elemente noi şi se stabileşte modalitatea în care
noile cunoştinţe vor fi transmise şi celorlaţi membrii din echipa iniţială.
 Fiecare elev este membru într-un grup de experţi şi face parte dintr-o
echipă de învăţare. Din punct de vedere al aranjamentului fizic,
mesele de lucru ale grupurilor de experţi trebuie plasate în diferite
locuri ale sălii de clasă, pentru a nu se deranja reciproc.
 Scopul comun al fiecărui grup de experţi este să se instruiască cât
mai bine, având responsabilitatea propriei învăţări şi a predării şi
învăţării colegilor din echipa iniţială.
3. Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare
 Faza raportului de echipă: experţii transmit cunoştinţele asimilate,
reţinând la rândul lor
cunoştinţele pe care le transmit colegii lor, experţi în alte sub-teme. Modalitatea
de transmitere trebuie să fie scurtă, concisă, atractivă, putând fi însoţită de
suporturi audio-vizuale, diverse materiale..
4. Evaluarea
 Faza demonstraţiei: grupele prezintă rezultatele întregii clase. În
acest moment elevii sunt gata
să demonstreze ce au învăţat. Profesorul poate pune întrebări, poate cere un
raport sau un eseu ori poate da spre rezolvare fiecărui elev o fişă de evaluare.
Dacă se recurge la evaluarea orală, atunci fiecărui elev i se va adresa o întrebare
la care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.
Ca toate celelalte metode de învăţare prin cooperare şi aceasta
presupune următoarele avantaje:
- stimularea încrederii în sine a elevilor;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în
cadrul grupului;
- dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente;
- dezvoltarea răspunderii individuale şi de grup;
- optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor altcuiva.
3. Metoda cubului
Metoda cubului presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii
din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei
teme.
Sunt recomandate următoarele etape:
 Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie,
compară, analizează,
asociază, aplică, argumentează.
 Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie.
 Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din
perspectiva
cerinţei de pe una din feţele cubului.
Descrie: culorile, formele, mărimile, etc.
Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?
Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune.
Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
Aplică: ce poţi face cu aceasta? La ce poate fi folosită?
Argumentează: pro sau contra şi enumeră motive care vin în
sprijinul afirmaţiei tale.
4. Turul galeriei
Turul galeriei este o metodă interactivă de învăţare bazată pe
colaborarea între elevi, care sunt
puşi în ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme. Această metodă
presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor realizate de
grupuri de elevi.
Astfel, turul galeriei constă în următoarele:
1. Elevii, în grupuri de trei sau patru, rezolvă o problemă (o sarcină de
învăţare) susceptibilă de a
avea mai multe soluţii (mai multe perspective de abordare).
2. Produsele muncii grupului se materializează într-o schemă,
diagramă, inventar de idei etc.
notate pe o hârtie (un poster).
3. Posterele se expun pe pereţii clasei, transformaţi într-o veritabilă
galerie.
4. La semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster
pentru a examina soluţiile
propuse de colegi. Comentariile şi observaţiile vizitatorilor sunt scrise pe
posterul analizat.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Fizică
5. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la poziţia iniţială,
înainte de plecare) fiecare
echipă îşi reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalţi şi Gravitaţia
discută observaţiile şi comentariile notate de colegi pe propriul poster.
5. Ciorchinele
Mărul lui Newton
Deşi este o variantă mai simplă a brainstorming-ului, ciorchinele
este o metodă care presupune
identificarea unor conexiuni logice între idei, poate fi folosită cu succes atât la
începutul unei lecţii pentru reactualizarea cunoştinţelor predate anterior, cât şi în
cazul lecţiilor de sinteză, de recapitulare, de sistematizare a cunoştinţelor.
Prof. Brînză Veronica - Huşi
Ciorchinele reprezintă o tehnică eficientă de predare şi învăţare care
încurajează elevii să gândească liber şi deschis. Povestea cu mărul lui Newton ţine mai mult de legendă
Metoda ciorchinelui funcţionează după următoarele etape: decât de adevărul istoric , dar este o legenda instructivă care a
1. Se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul
tablei sau a unei foi de hârtie.
rezistat de-a lungul anilor…
2. Elevii vor fi solicitaţi să-şi noteze toate ideile, sintagmele sau
ntr-o frumoasă după – amiază de toamnă, prin anul 1666 , fizicianul

cunoştinţele pe care le au în minte
în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii
între acestea şi cuvântul iniţial.
3. În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele
respective, elevii vor trage linii
între toate ideile care par a fi conectate.
4. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a
atins limita de timp acordată.
Există câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii
ciorchinelui:
Avantajele acestei tehnici de învăţare sunt:
În etapa de reflecţie vom utiliza ―ciorchinele revizuit‖ în care elevii
vor fi ghidaţi prin intermediul unor întrebări, în gruparea
informaţiilor în funcţie de anumite criterii.
Prin această metodă se fixează mai bine ideile şi se structurează
infomaţiile facilizându-se reţinerea şi înţelegerea acestora.
Adesea poate rezulta un ―ciorchine‖ cu mai mulţi ―sateliţi‖.
Utilizarea acestor metode antrenează elevii într-o continuă participare şi
colaborare, creşte motivarea intrinsecă deoarece li se solicită să descopere fapte,
să aducă argumente pro şi contra. Lucrul în echipă dezvoltă atitudinea de
toleranţă faţă de ceilalţi şi sunt eliminate motivele de stres, iar emoţiile se
atenuează.
Metodele cu caracter activ şi interactiv, acele metode care satisfac
condiţiile fundamentale ale învăţării eficiente şi creative se bucură de anumite
particularităţi ce conduc spre acele rezultate propuse şi dorite de fiecare cadru
didactic: sunt formativ-educative, sunt centrate pe elev, îi implică activ pe
subiecţi, au caracter interactiv, permit diferenţierea instruirii. Din lunga listă a
argumentelor în favoarea folosirii acestui tip de metodologie enumerăm:
implicarea activă în sarcinile de învăţare propuse de profesor elevilor îi face pe
aceştia din urmă responsabili de rezultatul învăţării, participarea activă a tuturor
elevilor înlătură practicile deficitare de învăţare în vederea notării şi caracterul
selectiv în implicare, facilitează punerea în aplicare a cunoştinţelor, exersarea
priceperilor şi a capacităţilor în contexte şi situaţii variate, facilitează
dezvoltarea capacităţilor de analiză şi de luare de decizii oportune, stimulează
iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină, asigură o integrare uşoară a
cunoştinţelor noi în sistemul noţional, devenind astfel operaţionale, stimulează
potenţialul creativ, originalitatea şi potenţialul fiecărui copil, asigură un demers
interactiv firesc al actului de predare-învăţare-evaluare, adaptat nevoilor de
individualizare a sarcinilor.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Albu, Gabriel – În căutarea educaţiei autentice, Editura Polirom, Iaşi;
Bocoş, M., Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, ediţia a II-a,
Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002;
Cucoş, Constantin – Pedagogie, Editura Polirom,Iaşi, 2000;
Frumos, Florin, Didactica. Fundamente şi dezvoltări cognitiviste, Editura
Polirom, Iaşi, 2008;
Neacşu, Ion – Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară,
Bucureşti, 1990.
p. 86
Î
englez Isaac Newton îşi lua ceaiul în grădina sa din apropiere de
Londra, când a observat căderea unui măr dintr-un pom. ―Dacă
mărul cade, cum se face atunci că nu cade şi Luna ?‖ s-a întrebat el.
Acest gând l-a adâncit pe ilustrul savant într-o profundă meditaţie. ―Şi
Luna cade înspre Pământ, exact ca acest măr‖, a tras el concluzia.
Este exact ceea ce explică traiectoria circulara a lunii. Atât
mărul cât şi Luna se supun aceleiaşi legi, pe care Newton a formulat-o
pentru prima oara: legea gravitaţiei universale.
Căderea unui măr dintr-un pom nu este decât un caz
particular al forţei care acţionează între două corpuri oarecare.
Gravitaţia este o forţă universală. Ea explică atât deplasarea
planetelor în jurul Soarelui cât şi căderea unui corp pe pământ.
Gravitaţia a fost descoperită de fizicianul britanic Isaac Newton (1642
– 1727). Matematician şi astronom, el a demonstrat că atât mişcarea
astrelor pe cer cât şi cea a obiectelor de pe Pământ sunt guvernate de
aceeaşi lege.
Gravitaţia universală
În antichitate, filozoful grec Aristotel (384 – 322 i.Cr.)
considera că acele corpuri care sunt mai grele cad mai repede decât
cele uşoare. Această idee a rămas valabilă până în secolul al XVI – lea,
când fizicianul şi astronomul italian Galilei (1564 – 1642) a studiat
căderea corpurilor şi mişcarea planetelor.
Cel care a ―revoluţionat‖ însă cu adevărat ştiinţa epocii sale a
fost Newton. El a bănuit că atracţia exersată de Pământ asupra
corpurilor care cad poate acţiona şi la distanţă. El şi-a pus următoarea
întrebare: ce se întâmplă atunci când două particule din Univers se
găsesc una în prezenţa celeilalte ? Şi a tras concluzia că aceste particule
se atrag reciproc conform ―legii atracţiei universale‖, pe care a
formulat-o astfel: ‖Două corpuri oarecare se atrag reciproc cu o forţă
direct proporţională cu produsul maselor lor şi invers proporţională cu
pătratul distanţei care le separă centrele‖.
O piatră aruncată de la o anumită înălţime este atrasă de
masa Pământului: ea cade în cădere liberă.Pământul este atras la rândul
lui de piatră, dar cum masa acesteia din urmă este infimă comparativ
cu masa Pământului, forţa de atracţie exercitată de piatră este
neglijabilă.
Genialitatea lui Newton constă în aceea că a considerat
atracţia terestră, numită şi ―greutate‖, ca fiind doar un caz particular al
atracţiei universale. Greutatea unui corp este forţa exercitată la
distanţă de către Pământ ( gravitaţie ) asupra acestui corp.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Ecologie
Ce este masa ? e Sursă bibliografică: ― Energia şi materia ― - Larousse
Masa este mărimea care reprezintă cantitatea de materie
dintr-un corp. În limbajul curent vorbim de ―greutate‖, când de fapt
termenul corect ar trebui să fie ―masă‖. Un experiment foarte simplu ne
va ajuta să înţelegem acest fenomen. La un stand dintr-un parc de
distracţii, un jucător care doreşte să lanseze un cărucior cât mai sus pe
o şină orizontală va trebui să-i imprime acestuia un impuls. El va simţi
o rezistenţă cu atât mai mare cu cât viteza pe care doreşte să o imprime
este mai mare. În termeni de fizică, spunem că masa căruciorului se
opune accelerării.În acelaşi mod, dacă jucătorul doreşte oprirea
căruciorului în timpul coborârii, trăgându-l în sens invers, el va simţi o
aceeaşi rezistenţă. Aceasta se va simţi în ambele sensuri în cazul unei
mişcări de du-te-vino.
Masa unui corp se opune oricărei modificări a vitezei acelui
corp, cu alte cuvinte oricărei acceleraţii. Cu cât această masă este mai
mare, cu atât corpul va opune o mai mare rezistenţă la schimbările de
viteză. Pentru un fizician, masa unui corp dă măsura inerţiei sale.
Unitatea de măsura pentru masă este kilogramul.
Greutate şi masă
Masa unui corp rămâne întotdeauna aceeaşi, spre deosebire
de greutatea lui, care depinde de acceleraţia gravitaţională. Iar aceasta
variază în funcţie de altitudine. De exemplu, un cosmonaut are aceeaşi
masă oriunde s-ar afla, dar greutatea lui descreşte pe măsură ce se
îndepărtează de Pământ, deoarece valoarea acceleraţiei gravitaţionale
devine din ce în ce mai mică.Greutatea (G) unui corp de masă m este
forţa de atracţie gravitaţională exercitată de Pământ asupra acelui corp,
corp supus unei acceleraţii gravitaţionale g. Ea se măsoară în newtoni
(N). Relaţia dintre masă şi greutate reprezintă aplicarea la nivelul
Pământului a celui de-al doilea principiu al lui Newton :
G = m.g
La Bucureşti, acceleraţia gravitaţională este de 9,81 m/s. O
masă de 1 kg cântăreşte deci la Bucureşti 9,81 N. Această valoare este
în general aplicabilă pe întreg teritoriul României, în zonele cu
altitudine joasă .
Globul pământesc este turtit la poli; în consecinţă , aceştia
sunt puţin mai aproape de centrul Pământului, iar acceleraţia
gravitaţională este mai puternică în aceste regiuni. Un corp care se
deplasează dinspre ecuator înspre poli va cunoaşte o creştere a greutăţii
sale.
Greutatea astronautului
Cu cât un astronaut se îndepărtează mai mult de Pământ, cu
atât greutatea lui descreşte, în timp ce masa îi rămâne constantă.
Dacă astronautul are 58 kg:
- la sol (la 6400 km de centrul Pământului), el cântăreşte 569
N;
- pe o orbita joasă (la 12800 km de centrul Pământului), el
cântăreşte 144 N;
- la 19200 km de centrul Pământului, el nu mai cântăreşte
decât 64 N;
- pe o orbită înaltă (25600 km distanăa de centrul Pământului),
greutatea lui este de numai 36 N, echivalentul pe Pământ a
unei mase de 3,7 kg !
p. 87
Hazardele naturale şi extremele
climatice
Înv. Avram Săndiţa - Huşi
Încălzirea globală este fenomenul de creştere continuă a
temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata
apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în
ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii.
re efecte profunde în cele mai diferite domenii. Ea determină
A sau va determina ridicarea nivelului mării, extreme climatice,
topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări
privind sănătatea oamenilor.
Fenomenul de încălzire globala a început să îngrijoreze omenirea după
anii '60, în urma dezvoltării industriale masive şi a creşterii
concentraţiei gazelor cu efect de seră, care sunt considerate în mare
măsură responsabile de acest fenomen.
Modelele climatice elaborate de specialiştii în domeniu
estimează că la nivel global, clima se va încălzi cu 1,1 - 6,4°C în
cursul secolului al XXI-lea. Estimările variază din cauza faptului că nu
poate fi prevăzută evoluţia emisiilor de gaze care cauzează efectul de
seră. De altfel, tendinţa de încălzire continuă a planetei în secolul XXI
este relevată de foarte multe studii în domeniu. Foarte îngrijorător este
însă faptul că aceste scenarii climatice arată că zonele polare se vor
încălzi cel mai mult, ceea ce ar putea avea consecinţe dramatice
datorită ridicării nivelului oceanului planetar, distrugerii habitatelor şi
mai apoi dispariţia unui număr mare de specii de plante şi animale.
Valurile de căldură - consecinţă a încălzirii globale - implică unele
riscuri pentru sănătatea populaţiei, mai ales în zonele urbane, unde
temperaturile sunt mai ridicate.
Se cunoaşte că vremea caniculară poate creşte riscul de deces,
îndeosebi la persoanele susceptibile de sensibilitate la efectele stresului
termic. De asemenea,valurile de căldură vor favoriza incendiile
forestiere, ce au un efect negativ atât asupra habitatelor, cât şi asupra
atmosferei prin emanarea unei cantităţi imense de fum şi cenuşă.
Încalzirea climei determină o intensificare a evaporaţiei de pe
suprafaţa continentelor şi a oceanelor, creşterea în ansamblu a
precipitaţiilor şi o dinamizare a ciclului hidrologic. Concomitent cu
creşterea cantităţilor de precipitaţii în unele regiuni,în alte areale
precipitaţiile se vor diminua, fiind înregistrate şi decalaje în distribuţia
anotimpuală a acestora.Toate acestea duc la creşterea incidenţei
fenomenelor extreme, cum ar fi inudaţiile şi secetele, cu toate
consecinţele acestora.
Intensitatea furtunilor tropicale a crescut vizibil în decursul ultimilor
35 de ani, afirmă climatologii americani. Aceştia asociază de mult
creşterea frecvenţei şi forţei lor cu efectul de încalzire. Ciclonul
tropical(uraganul) se produce în zone în care temperatura la suprafaţa
apei este de cel putin 27°C.
Evoluţia numărului furtunilor tropicale de mare intensitate şi a
supertaifunurilor în Asia de Est în ultimii 40 de ani (1957-2007) :
numărul mediu al supertaifunurilor din fiecare sezon s-a dublat din anii
'70 până în anii '90 , recordul deţinându-l anul 1997, cu 11. În şase ani
din ultimul deceniu viteza maximă a vântului a trecut de 285 km/h.
Ciclonii tropicali reprezintă unele dintre cele mai violente fenomene de
risc, care în majoritatea cazurilor au caracter de dezastru, numărul
victimelor şi pagubele materiale fiind remarcabile. Ca şi în cazul altor
fenomene extreme, în special cele cu declanşare rapidă,nu depresiunea
barică provoacă daune excesive, ci fenomenele care decurg din acestea,
respectiv vântul extrem de violent, ploile abundente, inundaţiile.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Ecologie
ede coastă şi Ce informaţii teoretice cunoaştem ? Ce fapte cunoaştem ? Ce ar trebui
Caracterul lor distructiv se manifestă în special în regiunile
asupra insulelor, acţionând aproape simultan.
Pe masură ce oeanele se încălzesc, furtunile devin tot mai puternice. În
2004, Florida a fost afectată de patru uragane neobişnuit de aprige. Un
numar din ce în ce mai mare de studii ştiinţifice noi, confirmă faptul că
prezenţa apelor mai calde în straturile de deasupra ale oceanelor poate
furniza mai multă energie convectivă,care determină uragane din ce în
ce mai puternice.
Oamenii de ştiinţă nu au ajuns încă la un acord cu privire la posibilele
legături dintre numărul total de uragane din fiecare an şi încălzirea
globală deoarece frecvenţa uraganelor este influenţată de o oscilaţie
naturală, înregistrată de mai multe decenii încoace .Există însă o teorie
nouă, care câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi, conform căreia,
încălzirea globală provoacă o creştere semnificativă atât a duratei ,cât
şi a intensităţii uraganelor.
Dovezi recent obţinute îi determină pe unii oameni de ştiinţă să afirme
că încălzirea globală are o oarecare influenţă şi în privinţa creşterii
frecvenţei uraganelor. Aceasta ar determina modificarea intervalelor de
variaţie, care au fost explicate de mai multă vreme ca fiind o urmare a
ciclurilor naturale ale curenţilor de mare adâncime.
Taifunurile, uraganele şi ciloanele sunt fenomene similare, care depind
de oceanul în care îşi au originea. Un studio important al MIT
(Massachusetts Institute of Technology ) apărut în anul 2005, cu mai
puţin de o lună înainte ca uraganul Katrina să lovească Statele Unite,
sprijinea teoria, acceptată de mulţi oameni de ştiinţă, conform căreia
încălzirea globală face ca uraganele să devină mai puternice şi să
provoace mai multe daune. ‖Durata şi intensitatea puternicelor furtuni
care au izbucnit atât în Atlantic, cât şi în Pacific, începând cu anii 1970
au crescut cu aproximativ 50%‖(Studiu MIT 2005).
În anul 2004, pentru prima dată un uragan a lovit şi Brazilia, deşi până
atunci se spunea că ―este imposibil să existe uragane în Atlanticul de
Sud‖ . Tot în 2004, în Statele Unite a fost depăşit recordul la numărul
de tornade.
Oceanele au absorbit peste 80% din căldura generată de schimbarea
climatică, ceea ce înseamnă că inerţia încălzirii globale va fi
accentuată în viitor, iar numărul şi intensitatea cicloanelor tropicale, va
creşte.
Oscilaţia Sudică-El Niño este unul dintre cele mai complexe fenomene
globale de interacţiune între două învelişuri ale Terrei: atmosfera şi
hidrosfera.Acest fenomen se produce în zona tropicală a Oceanulul
Pacific şi se manifestă prin două efecte majore:
încălzirea la suprafaţă a apelor Oceanului Pacific şi deplasarea acestora
dinspre partea vestică spre partea estică, sub impulsul unor mase de
aer ce se deplasează în aceeaşi direcţie, având tendinţa de a perturba şi
de a înlocui vânturile alizee;
modificări anormale ale climei pe întreaga planetă şi, în special, în
zonele tropicale, unde se înregistrează secete şi furtuni violente însoţite
de inudaţii şi cicloane.
Modificările periodice ale temperaturii apei oceanului(ale căror cauze
nu sunt destul de clar înţelese) determină o modificare a temperaturii şi
presiunii aerului însoţită de schimbarea circulaţiei generale a maselor
de aer.Fenomenul El Niño se repetă la intervale neregulate cuprinse
între 3 şi 7 an,iar încălzirea poate să persiste şi 1-2 ani.
Rolul cadrului didactic în şcoala contemporană analizat cu metoda
celor şase pălării gânditoare.
Metoda pălăriilor gânditoare este o tehnică interactivă de stimulare a
creativităţii, are la bază interpretarea de roluri prin care copiii îşi
exprimă liber gândirea, dar în acord cu semnificaţia culorii pălăriuţelor
care definesc rolul.
Se formează un grup de 6 copii;
Se împart pălăriuţele gânditoare;
Se prezintă o situaţie cât mai concis formulată pentru a fi înţeleasă de
copii;
Copiii dezbat situaţia / cazul expus ţinând cont de culoarea pălăriei
care defineşte rolul.
Pălăria Albă:
p. 88
să mai cunoaştem ?
Schema catastrofelor naturale
Au informaţii despre situaţia actuală a procesului de învăţare, despre
nivelul de pregătire al elevilor, despre intenţia ministrului de a da curs
unui proiect nou, de reorganizare a programei şcolare. Profesorul este
un lider, ce conduce un grup de elevi, exercitându-şi puterea asupra
principalelor fenomene ce se produc aici. Este un prieten şi confident al
elevilor, un substitut al părinţilor, obiect de afecţiune, sprijin în
ameliorarea stărilor de anxietate.
Pălăria Roşie:
Ce sentimente creează problema ? Ce emoţii sunt implicate ? Ce
simţim ?
Profesorul în ipostaza de consilier: este un observator sensibil
comportamentului elevilor, un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al
acestora. Pentru ca anumite cunoştinţe să fie transmise de la o persoană
la alta şi acceptate, trebuie întotdeauna ca între ele să existe un schimb
afectiv format din încredere şi dispoziţie receptivă dintr-o parte şi din
alta. Relaţiile profesor – elev promovarea autenticităţii şi sincerităţii - a
fi tu însuţi este mai important decât a avea dreptate.
Pălăria Neagră:
Ce probleme întâmpinăm sau am putea întâmpina ? Care sunt
minusurile pe care le avem ? Cu ce şi cu cine trebuie să fim precauţi ?
Lipsa pregătirii de specialitate , cum ar fi cadrele didactice necalificate.
Relaţiile reci cu o parte din colegi , încrederea în oameni, înaintarea în
vârstă lejeritatea şi superficialitatea cu care tratează unele ameninţări
cum ar fi : scăderea numărului populaţiei şcolare, a interesului faţă de
învăţătură, restrângerile de activitate , nivelul de salarizare, rutina.
Pălăria Galbenă:
Care sunt beneficiile rezolvării problemei ? Care sunt aspectele ce
trebuiesc urmărite ?
Oportunităţile pentru cadrele didactice ar fi : noutăţile în domeniu,
abordarea instruirii constructiviste în detrimentul celei directe , ce se
bazează pe un învăţământ tradiţional sau cel puţin o combinarea celor
două tipuri de învăţământ tradiţional şi modern.
Pălăria Verde:
Ce alternative avem ? Ce schimbări trebuie făcute ?
Cu profesionalism şi responsabilitate, cadrele didactice participă la
diferite forme de perfecţionare, elaborează o serie de parteneriate
sociale şi educaţionale, cum ar fi: colaborează cu părinţii şi
comunitatea locală, implică părinţii şi reprezentanţii comunităţii locale
în activităţile şcolii şi în procesul decizional , cooperează cu cadre
didactice din şcoală şi din alte şcoli, colaborează cu instituţii care
desfăşoară activităţi cu specific educaţional. Ca profesionist reflexiv, se
străduieşte tot timpul să înţeleagă, şi să reflecteze asupra întâmplărilor
inedite din clasă, să studieze şi analizeze fenomenele psihopedagogice
cu care se confruntă.
Pălăria Albastră :
Care este rezultatul obţinut ? Există o soluţie ? Care sunt paşii
următori ?
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Aniversare
Reforma sistemului de învăţământ are ca obiectiv schimbarea
mentalităţii şi formarea cadrelor didactice pentru un învăţământ
modern, european. Profesorul îşi asumă deci o multitudine de roluri a
căror exercitare este dependentă de personalitatea lui.
Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfăşoară şi o activitate
extraşcolară sau cultural-educativă. Corolarul conţinutului social al
acestei profesiuni constă în participarea la evenimentele şi frământările
social-culturale ale timpului în care trăieşte şi ale poporului din care
face parte. În această ipostază profesorul ne apare ca pedagog social,
animat de grija pentru ridicarea gradului de cultură şi al naţiunii sale.
Desfăşurându-şi activitatea profesională în cadrul şcolii, dascălul nu
încetează de a fi un educator şi în afara ei, urmărind, bineînţeles,
obiective specifice şi apelând la mijloace şi forme adecvate. Numai în
măsura în care profesorul îşi continuă misiunea şi în afara cadrului
profesional pe care oferă şcoala poate fi considerat un educator al
poporului său. Cele două laturi ale activităţii sale, şcolară şi
extraşcolară, nu numai că se presupun, dar se şi întregesc şi se
completează reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în
progresul general al ţării noastre. Profesorul este cel care orientează şi
stimulează curiozitatea naturală şi interesul spontan al elevilor pentru
descoperire, cel care îndrumă şi încurajează activitatea de organizare şi
integrare a datelor culese, a cunoştinţelor reactualizate în vederea
aplicării lor la soluţionarea problemelor date.
La Liceul – Colegiul Agricol Huşi
O sărbătoare a sufletului
Prof. dr. Avram D. Tudosie - Huşi
Revederea după 30 de ani ai promoţiei de absolvenţi
hortiviticultori.
„V oi, dragii mei, nici nu ştiţi cât de mult datoraţi părinţilor
voştri spirituali, profesori şi profesoare, de la care aţi
primit lumina intelectuală şi profesională, adunată cu grijă
de ei, de peste ani şi de care avem nevoie toată viaţa.
De la ei aţi învăţat ceva de valoare utilizând mai târziu cu bucurie.”
Acad. Anghel Rugină
„Şi de la directorii actual aţi învăţat ceva, o lecţie foarte importantă:
cum să nu fii!„
Acad. V. D. Cotea
„Toţi ştiam că momentul de vârf al or cărei reuniuni aniversare a
absolvenţilor se încheie după raportul profesional şi familial al
fiecărui absolvent, cu cuvântul profesorului lor diriginte sau al altui
coleg inspirat şi pasionat şi vizitarea principalelor obiective şcolare în
care au studiat.”
A. D. Tudosie
De peste un veac a intrat în tradiţia şcolii noastre ca în cursul lunilor
august-septembrie – perioada vacanţelor şi a coacerii roadelor – să se
revadă promoţiile de absolvenţi după 10, 20, 30, 40 şi 50 de ani de la
încheierea şcolarizării. Cu aceste prilejuri şcoala mamă este lăcaşul
p. 89
sfânt al unor adevărate sărbători spirituale, cu depănare de amintiri şi
schimburi de impresii profesionale.
Dragii mei, nu trebuie uitat că clasa voastră, de elită (fiind selectată din
3 clase) a plantat în 1980 prima colecţie de studii ampelografice de 50
de soiuri de viţă-de-vie, care constituie şi astăzi tezaurul şi cea mai
valoroasă şi unică colecţie. Cu voi s-a definitivat plantarea a 30 de ha
de vie din marea fermă şcolară de producţie de 50 de ha, al cărui ctitor
este prof. ing. Gh. Boboc.
Cu voi s-au modernizat toate plantaţiile de vie din şcoală, cu voi, sub
conducerea prof. ing. V. Onceanu s-au transplantat cei 500 de butuci de
Busuioacă de Bohotin, de la şcoală la noua fermă „Recea‖, închegând
prima parcelă experimentală de Busuioacă de Bohotin din podgoria
Huşi şi din ţară. Cu cei mai harnici şi talentaţi elevi din clasă, conduşi
de pictorul Ion Coşug şi sculptorul Gelu Bostan s-au ornat cu 100 de
citate şi aspecte viti-vinicole celebre vinotecile, muzeul, laboratorul şi
holurile din şcoală, care au fost admirate, citite, savurate şi copiate
până şi de doi preşedinţi ai Academiei Române, acad. Eugen Simion
(1989) şi Miron Nicolescu (1975), de acad. Abramovici, vicerector al
Universităţii „Lomonosov‖ din Moscova (1979), prof. dr. ing. I.
Galeau (1992), directorul celui mai vestit colegiu naţional vitivinicol al
Franţei din Beaune, podgoria Bourgone ş.a.
Clasa voastră, cu dirigintele ei (A. D. Tudosie), „subdiriginţii‖-
monitori – fraţii Mihai şi Eugen Tălmaciu (azi ingineri şi profesori
universitari) şi „secretarul personal‖ şi desăvârşiţi caligrafi, Mircea
Tofan, Doina Negrea, Liliana Arion Ţigănaşu, Mihaela Ţurcanu ş.a. au
lucrat doi ani şi şase luni de zile la conservarea celor 500 de obiecte din
muzeu şi 100 de figuri zoomorfe din butuci de viţă-de-vie „sculptaţi‖
de natură. Toate piesele au fost ordonate evolutiv cu acad. C. C.
Giurescu şi prof. dr. C. Mewes şi fixate de elevii clasei noastre pe nişte
stelaje speciale supraetajate, ca nişte rame filigranate din suporturi din
sârmă groasă şi răsucită – creaţia domnilor A. D. Tudosie şi Alexandru
Tacu, ce susţin şi azi, cu aceeaşi eleganţă aceste obiecte rare şi mereu
admirate, etalate pe toţi pereţii Muzeului Viticol, constituind partea cea
mai atractivă şi magică a muzeului (cum scria prof. I. Focşa, dir.
Muzeului Satului din Bucureşti).
Tot clasa voastră, premiantă pe şcoală, a lucrat sub conducerea unor
pasionaţi şi inspiraţi slujitori ai şcolii (maistrul Alexandru Tacu şi A.
D. Tudosie) la „marea schimbarea la faţă‖ a ansamblului interior al
vinotecii naţionale, modernizat şi ornat ca un „altar‖ ornamentat,
impresionând pe oricine prin columnarele rafturi supraetajate din fier-
ţeavă şi cornier torsionate, ce susţin cele 25.000 de sticle cu vin vechi,
orizontal etalate, ce constituie cea mai mare mândrie naţională ce se
înnobilează în eternitatea timpului ce zboară. (acad. prof. univ.
Constantin Toma şi Petru Matei, Universitatea Iaşi, 1982).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Aniversare
Şi tot voi aţi contribuit – cu munca şi puterile voastre la extinderea şi
modernizarea vechii crame-pivniţe-vinoteci (construită de C. Hogaş în
1936), boltită şi zidită din piatră cioplită şi pe dinafară bahic sculptată,
constituind şi azi „o operă unică şi magnifică, mereu admirată şi
aplaudată şi încă neegalată‖ (acad. prof. Cezar Lăzărescu, rector
Universitatea de Arhitectură, Bucureşti, 1983).
Revederile de promoţii îşi au romantismul şi nostalgiile lor, chiar după
30 de ani de la încheierea cursurilor. Iată-ne din nou împreună, cei care
au fost şi sunt faţă în faţă, profesori şi elevi, la timpul trecut sau la
timpul prezent al Liceului Agricol din Huşi.
Toate aceste întâlniri „dogorâte‖ de pârguite amintiri prilejuiesc, pe
lângă plăcute emoţii şi schimburi de experienţă profesională între
vârste, adevărate „simpozioane‖ fără referate sau gânduri scrise, ci
numai simţite şi resimţite. Revederile acestea sunt un adevărat flux în
trecerea vieţii, dar nu ne putem opri asupra tuturor – deşi toate – şi cele
de la 10 ani, şi cele de la 30, 40 sau 50 de ani îşi au frumuseţea lor
inedită.
Pentru noi toţi cei prezenţi aici este o mare bucurie să ne reamintim
clipele, emoţiile şi bucuriile petrecute împreună ca elevii cu profesorii
noştri, speranţele, nădejdile pentru realizarea noastră ca oameni, care
ne-au consolidat cunoştinţele profesionale. Plecam plini de tinereţe şi
voie bună cu multe ambiţii şi gânduri de viitor. Anii, munca, rigorile
vieţii ne-au acoperit tinereţea, dar ne-au şi îmbărbătat şi maturat elanul
şi entuziasmul. Pentru unii a fost continuarea profesiei. Pentru alţii,
puţini însă, schimbarea profilului, dar pentru toţi ne-a rămas dragostea
de muncă şi hotărârea de a ne face datoria ca fii ai acestei şcoli şi
podgorii. (Prof. univ. dr. Mihai Tălmaciu, matinal şi grăbit să fie
prezent la Vaslui, ca preşedinte al Comisiei de bacalaureat din toamna
anului 2011).
Toţi absolvenţii promoţiei 1981 se prezintă astăzi în faţa dascălilor lor
cu un bilanţ frumos. Acesta spune că strădania dumneavoastră nu a fost
zadarnică. Puteţi fi mulţumiţi sufleteşte că eforturile dumneavoastră au
fost încununate de succes. Pentru aceasta noi vă aducem caldele
noastre mulţumiri şi bucuria recunoştinţei şi vă dorim mulţi ani de
viaţă creatoare şi o adolescentă maturare. (Mircea Tofan).
În acea vară fierbinte a anului 1981 plecam pe un nou drum al vieţii,
urcând pe cărările nebătătorite pentru a ne crea un ideal, un scop, o
situaţie, dar şi pentru a ne ridica la înălţimea dascălilor noştri. Purtam
în noi nostalgia amintirilor adolescenţei, a orelor petrecute împreună,
în clasă, în laborator, în colecţia ampelografică, în pivniţă şi vinotecă,
în muzeu, dar şi în miezul zburdălniciilor pe care le făceam şi pe care
dascălii noştri le numeau „fapte mari‖ sau „abateri‖, a plimbărilor pe
sub copacii înfrunziţi şi înfloriţi sau îmbătaţi de parfumul florilor de tei
venit dinspre pădurea Dobrina unde am simţit prima strângere de
mână, prima îmbrăţişare sau un prim sărut dat unei fete dragi. Ca un
rămas bun fredonam în ultimul an versurile lui George Topârceanu:
„Te salut oraş grădină cu contururi iluzorii
Străjuit de patru dealuri încărcate cu podgorii.‖
Oraşul rămânea în urma noastră tot aşa de liniştit şi patriarhal ca în
sonetul lui Constantin Holban:
„Oraş scăldat în umbră şi verdeaţă
Înconjurat de dealuri şi de vii
Adoarme în pacea străzilor pustii
Şi se trezeşte-n zgomotul din piaţă.
p. 90
La „Ochi‖, pe deal se-ntind în şiruri lungi podgorii
Iar pe „Coţoi‖ şi „Alistar‖ prigorii
Se văd cum trec zburând din vie-n vie
Un zgomot surd şi fum… Orice să fie?
Coboară-n târg trenuţul de Dobrina
Şi iese-n prag să-l vadă gospodina‖
(Liviu Bălan şi Roza Frenţescu)
Acum 30 de ani am plecat de pe băncile şcolii plin de tinereţe şi de
idealuri şi ne-am reîntâlnit oameni maturi, trecuţi de prima tinereţe,
oameni pe ai căror umeri stă o treime de veac de muncă, de zbucium,
de căutări, de bucurii şi necazuri, de realizări şi eşecuri, de speranţe şi
idealuri, de luptă aprigă cu viaţa, care a făcut ca la tâmplele noastre să
apară ghiocei şi fulgi de nea. Dar viaţa, merge înainte, cu tot felul de
surprize pe care ni le oferă. Să facem ca clipele de bucurie ce le trăim
acum să rămână mult timp în mintea noastră, căci cu fiecare ceas, cu
fiecare zi, cu fiecare an ne apropiem tot mai mult şi sigur de pensie, dar
şi de acel tribut ce trebuie să îl plătim naturii cu propria noastră fiinţă,
aşa cum spune marele nostru poet, G. Coşbuc în poezia „Pământ avar‖:
„E aşa puţin din tine-n noi,
Şi aşa curând ne ceri puţinul înapoi, pământ avar.
Ţi-l dăm, sfârşiţi de suferinţe,
De împliniri şi năzuinţe, de bucurii şi de amar
Ţi-l dăm, fiindcă tu ni-l ceri, pământ avar!‖ (Ioan Rusu,
Doina Negrea şi Laura Roman)
„După 30 de ani de muncă, de strădanii şi dăruire, bilanţul promoţiei
noastre, 1981, se prezintă astfel: Din cei 35 de absolvenţi, toţi sunt
realizaţi profesional şi social-familial. 15 sunt ingineri, 5 economişti, 3
au ales alte profesii, unii sunt profesori universitari (şefi de catedră) ca
Mihai Tălmaciu, 3 doctoranzi şi ceilalţi în alte activităţi socio-
profesionale care formează miile de rădăcini ce susţin rodirea butucului
huşean şi naţional.‖ (Mircea Tofan şi Marian Manta). Ne este plăcut să
arătăm că din aleasa promoţie, ca puţin altele dinainte, s-au ridicat
cadre valoroase care conduc destinele hortiviticulturii din toată
Moldova, toată Dobrogea, Muntenia şi Oltenia (de la „Cetatea‖ lui
Mircea Dinescu până la Drăgăşani) şi chiar în inima Ardealului, la Blaj
şi Şimleul Silvaniei sau în miezul Banatului, de la Recaş şi Buziaş, toţi
fiind specialişti bine văzuţi ce coordonează activitatea fostelor IAS-uri,
IVV-uri sau societăţile agricole de azi. Nu ne încumetăm să dăm
numele lor, spre a nu omite pe unii, tot aşa de preţioşi.‖ (Carmen
Genoveva Filip şi Lidia Trandafir).
„Şcoala în care am învăţat a devenit astăzi un vestit colegiu naţional
agricol datorită unor mari profesori şi directori ca: Vs. Moleavin, Gh.
Moraru, Gh. Boboc, V. Onceanu, I. Artrenie şi, nu în ultimul rând, A.
D. Tudosie - care de o jumătate de veac este un adevărat stegar. Şcoala
noastră a devenit unul din cele mai mari şi valoroase licee - colegii din
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Aniversare
a
ţară, cu spaţii moderne de instruire şi educaţie, cu condiţii superioare din toate punctele de vedere şi neuitată vreodată. (Sorin Vulpe şi
pentru învăţământ şi cercetare – într-un adevărat complex şi cu o
vinotecă nouă, o cramă - pivniţă modernizată, un complex vitivinicol,
la care şi-a adus contribuţia şi promoţia noastră. Multe din obiectivele
existente, devenite naţionale sub mâna ocrotitoare a profesorilor noştri,
iar numele multora dintre noi se găsesc scrise şi „zidite‖ în
nepieritoarele reviste şcolare «Tradiţii şi năzuinţe» şi în cele 5 ediţii ale
monografiei şcolii noastre în mersul ei spre centenar.‖ (Istrate Mioara,
Doina Huţuţui şi Ruja Tereza).
„Ne vom opri numai asupra revederii noastre după 30 de ani care
sperăm să fie plină de farmec, inedit şi realizări. Vrem să redăm câteva
aspecte pline de semnificaţie ale promoţiilor absolvenţilor voştri după
30 de ani de muncă şi dăruire în meseria lor, învăţată într-o şcoală
emblemă naţională, perfecţionată continuu de urmaşii voştri. Dar
aceste fapte vor ieşi mai bine conturate din raportul general al clasei şi
raportul fiecăruia dintre voi, profesional şi socio-uman.‖ (Liliana Arion
Ţigănaşu şi Marian Manta).
La sfârşitul orei de dirigenţie ca şi înaintea agapei de la restaurant,
conform unei tradiţii şcolare împământenită de la C. Hogaş în 1924, s-a
cerut în scris fiecărui participant impresii despre şcoala lor de altădată
şi acum, ca evoluţie şi afirmare. Răspunsul a fost inimaginabil de
pertinent. Spicuim numai câteva din aceste note, pătrunse de o viziune,
superioritate şi înţelepciune, reale în spaţiu şi timp:
Marian Manta).
– Trebuie să recunoaştem că este într-adevăr o „şcoală superioară‖, ce
poate personaliza pe cei ce au avut norocul de a „concerta‖ sub bagheta
dumneavoastră. (Doina Negrea şi Mihaela Ţurcanu).
– Nu pot încheia această însemnare a mea scrisă cu majuscule şi fără
semnătură – fără a face o apreciere la adresa publicaţiilor şcolii, de
specialitate şi literatură beletristică, în fruntea cărora se situează
Constantin Hogaş, Gheorghe Bălţatu, Teodor Volcov ş.a, urmaţi timp
de 45 de ani de profesorul A. D. Tudosie. Pot spune şi eu, un
„horticultor‖ „fabricat‖ mai mult la FF odată cu Mircea Micu şi Marin
Preda, însoţit de o pleiadă de literaţi cu rezonanţă că, „am gustat‖ şi
„m-am îmbătat‖ cu superlativele idei, datele ştiinţifice şi literare din
lucrările dumneavoastră. Cele două volume ale monografiei
centenarului şcolii m-au uimit şi îndârjit, subliniind cele scrise de acad.
C. Ciopraga: „Îmi place cum scrieţi! Şi nu vă lăsaţi nici la pensionare.
Probabil că trăiţi sub cupola moto-ului «Numai autorii sunt
nemuritori»‖! (Liliana Arion Ţigănaşu, Liviu Bălan şi Eugen Tălmaciu
şi Genoveva Filip).

În continuare vom spicui câteva fragmente din destăinuirile

profesionale şi colegiale ce au avut loc în această zi, cu prilejul
revederii din 26-28 august 2011.

— Vă mulţumim, domnilor profesori, pentru ceea ce aţi însemnat

pentru noi în acei frumoşi ani de şcoală (mai puţin preţuiţi atunci),
pentru frumoasele amintiri şi întâmplări din timpul liceului! Să ne trăiţi
şi să ne revedem peste 5 ani, iar în suflet să aveţi „O adolescenţă
veşnică‖. (Cătălina Furcoi şi Sorin Vulpe).

— Domnilor profesori Tudosie şi Moraru, domnilor profesori prezenţi!

Vă mulţumim că împreună cu noi şi alte promoţii aţi dezvoltat, în
timpul cât aţi condus această unitate care a devenit un foarte invidiat
campus şcolar cu un valoros muzeu vitivinicol naţional care a devenit o
faimă istorică a meleagurilor huşene. Arareori mi-a fost dat să văd un
cuplu de oameni mai tenace şi mai dârz pentru apărarea a ceea ce este
huşean în special şi naţional în general. Unde v-aţi pus amprenta
nepieritoare pentru viitorime. De-ar fi să mai mă nasc o dată aş începe
învăţătura tot la dulcea şi draga mea şcoală de care îmi aduc aminte cu
dragoste şi nostalgie prin cele două monografii tipărite la centenarul
şcolii (de A. D. Tudosie şi C. Clit). (Doina Huţuţui şi Mircea Tofan).

— Îmi vine întotdeauna în minte maxima scrisă la intrarea în

laboratorul de viticultură, care stipulează: „O şcoală trăieşte prin
absolvenţii şi profesorii ei de valoare, care se consacră până la
sacrificiu pentru progresul ei şi al neuitării înaintaşilor de aur de 24 de
carate.‖ (Ion Alexa şi Valeriu Parfene).

— Trei lecţii rămân nemuritoare şi neegalate: cea „inaugurală‖ în care

ne-aţi prospectat trecutul şi viitorul glorios al şcolii, al profesiei şi
absolvenţilor ei, „lecţia finală‖ în care am plâns cu toţii că se terminase
şcoala şi am evocat regretul că nu mai putem „servi mere de-a gata din
cupele de argint ale profesorilor‖ şi cea de „revedere‖ de azi, care cu
toate greutăţile întâmpinate a devenit unică, s-a părut magică, sublimă

p. 91 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Viticultură

„Soiurile rezistente de viţă-de-vie şi

particularităţile lor de cultură”
de Virgil I. Grecu

Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie – Huşi

Prof. univ. Mihai Tălmaciu – Iaşi
Prof. univ Mihai Istrate – Iaşi
Lucrarea trebuie considerată ca fiind unică, pe plan naţional, iar
autorul ei, dr. ing. Virgil I. Grecu este un vestit cercetător în acest
domeniu, dar recunoscut şi ca scriitor şi poet viti-vinicol pentru
România (un gen de Păstorel Teodoreanu al zilelor noastre).

irgil I. Grecu este o personalitate a cărei activitate stă sub

V semnul unei mari pasiuni: viticultura. Este membru fondator

al Societăţii Române de Horticultură şi al Oficiului Naţional
al Viei şi Vinului, expert al Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului de Salonul de caricatură umoristică
la Paris, cu o bogată activitate publicistică cuprinzând cărţi, broşuri, „Damigenius” din Huşi – 2011
capitole, articole în reviste de specialitate. Soiurile de viţă-de-vie
descrise şi prezentate în culori de autor sunt o noutate, acceptate şi
admirate de marea masă a specialiştilor. Caracterizate prin potenţialul
productiv superior mai ridicat decât cele de tip nobil, soiurile rezistente Prof. dr. Vicu Merlan - Huşi
biolog soiurile pot să reprezinte o alternativă pentru creşterea
productivităţii muncii, păstrarea a ceea ce se cheamă „caracter natural‖ În fiecare an, în luna octombrie, huşenii s-au obişnuit,
al produselor obţinute şi diminuarea gradului de poluare. Aşa se
cu prezenţa în urbea dintre vii, a salonului de
explică faptul că în Germania, spre exemplu, soiurile rezistente ocupă
un sfert din suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie. Formele rezistente caricatură umoristică, ce are ca denumire generică
biolog nu sunt prezentate în lucrare în ideea de concurenţă a viţelor „Damigenius”.
nobile, ci ca o alternativă binevenită în sprijinul celor care cultivă vie

pe suprafeţe mici sau pentru consum familial. În spiritul ideii că viţa-
de-vie poate avea numeroase utilări ea este capabilă să satisfacă omului
diverse trebuinţe şi nevoi, fie prin utilizarea ei directă fie prin
produsele sale. Cultivarea pe lângă casă a viţei-de-vie, prioritar din
soiuri rezistente constituie o ocupaţie, pe lângă plăcută şi chiar
rentabilă, atât pentru locuitorii de la sat cât şi pentru cei de la oraş, care
dispun de un teren, curţi, grădini sau balcoane. Poate avea un efect
benefic pentru fizic şi psihic, atât de stresate în actuala perioada
îndelungată de tranziţie. Vinul este apreciat, atât pe plan laic, cât şi
religios, drept principalul produs al viţei de vie. El este considerat
„singura fiinţă în stare lichidă‖ posesoare a unei însuşiri miraculoase.
Însuşi Hipocrat susţine că „Vinul este un lucru minunat, corespunzător
oamenilor, atât celor sănătoşi, cât şi celor bolnavi, dacă este
administrat la timp şi în măsură corespunzătoare, potrivit constituţiei
individuale‖. Vinul însoţeşte pe om în principalele evenimente din
viaţa sa (şi după), aşa cum sunt: naşterea, botezul, cununia, ,moartea şi
…parastasele. Numai în Biblie este consemnat de 500 de ori (V. D.
Cotea). În legătură cu cantitatea, însuşi Paracelsius spunea: „Orice este
toxic, nimic nu este toxic, totul depinde numai de doză‖, iar Alexander
Fleming, descoperitorul penicilinei (1925) şi laureat al Premiului
Nobel, scria: „În timp ce penicilina face omenirea sănătoasă, vinul a
făcut-o din totdeauna bucuroasă‖. În lucrare sunt prezentate 82 de
figuri color, încât cartea poate fi folosită şi ca determinator al
majorităţii soiurilor nou create şi rezistente de viţă-de-vie. De prezentul
şi viitorul acestor soiuri s-a ocupat o viaţă întreagă dr. ing. Virgil Grecu
şi colaboratorii săi de la institutele şi staţiunile de cercetare viti-
vinicolă.
N
umele nu e întâmplător. Oraşul Huşi este printre puţinele
oraşe din România înconjurat de vii, cu soiuri de calitate,
precum Busuioaca de Bohotin, Zghihara de Huşi s.a.
Şi unde sunt vii găseşti şi vin, iar unde e vin oamenii devin mai
„slobozi‖ la gură, şi mai...nonconformişti. Şi pentru că în România
există o tradiţie înrădăcinată asupra consumului acestui „produs‖, încă
din vremea dacilor, autorii caricaturilor expuse surprind momente şi
oameni în diferite ipostaze ale extazului bahic.
Râs cu plâns, asta-i societatea românească comună, care la ora actuală,
bune cu rele, constituie o sursă bogată de inspiraţie a artiştilor
caricaturişti, ce găsesc modele vii de inspiraţie la tot pasul. Să nu uităm
că regele Burebista, pentru că a distrus viile şi a vândut vinul grecilor
(la sugestia marelui preot Deceneu, pentru a tăia din rădăcini
moravurile distrugătoare de suflete ale dacilor), a fost ucis fără milă
chiar de fraţii săi daci.
A interzice astăzi alcoolul românilor, ar fi cu neputinţă (fiind adânc
înrădăcinat în „gena‖ noastră), însă autorii salonului de caricatură îşi
permit să satirizeze consecinţele, uneori ridicole sau tragic-comice, pe
care vinul le provoacă în minţile umane şi mai ales asupra atitudinii
patrupedice sau degradante pe care o întâlnim adeseori pe la colţuri de
stradă sau dughene.
Lucrările artiştilor surprind frontal adevărata faţă crudă a societăţii
ignorante, care dă tonul spre o degradare făţişă şi sigură a demnităţii

p. 92 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Eveniment cultural
umane, pusă la cale cu abilitate de alte minţi diabolice ce-şi doreşte
îmbolnăvire morală şi spirituală a acestui popor.

Autorii nu sunt nişte diletanţi în arta satirică, ci concurează acerb cu cei

mai buni psihologi, deoarece ştiu să surprindă cele mai intime
modalităţi expresive ale cugetului uman, să scoată la suprafaţă
„delictele‖ grave ale subconştientului, pe care alcoolul le separă de
perdeaua conştientului, redându-le apoi publicului intelectual ca pe
nişte reflectări obective neobturate.

Salonul de caricatură umoristică pe teme viticole, este singurul de acest

gen din România, avându-l ca animator şi susţinător pe artistul Cristian
Marcu, colaborator al cotidianului „Jurnalul naţional‖.

Salonul ‖Damigenius‖ s-a aflat în această toamnă la cea de-a 17-a

ediţie, fiind susţinut de Casa de Cultură din Huşi, sub coordonarea
directorului Sergiu Găină.

Trăirile de suflet ale celor 5 autori, induc publicului participant, vii

mutaţii cultural-psihologice prin tematica frontală abordată, ce îndrumă Cristian Marcu - autoportret
la conştientizare şi reflectare asupra fenomenului social în care trăim.
Ca privitor al capodoperelor expuse, te îmbogăţeşte multitudinea
aspectelor surprinse, realismul crud al simbolisticii bahice, iar pe de
altă parte îţi provoacă temător semne de întrebare dacă trebuie să mai Grafician şi caricaturist editorialist al „Jurnalului Naţional‖,
consumi sau nu licoarea atât de mult preţuită de unii. Autorii lucrărilor colaborator al săptămânalului „Formula As‖ şi ocazional, al cotidianul
dau şi soluţii: în cantitate mică, băutura sănătoasă este un excelent francez „Courrier International‖.
elixir al tinereţii, un antioxidant rar întâlnit, contând cel mai mult
8 expoziţii personale, zeci de expoziţii de grup, 44 de premii
cantitatea şi calitatea vinului consumat.
naţionale, 24 de premii internaţionale, lucrări în diverse muzee şi
În cadrul salonului de caricatură umoristică huşeană au expus: Cristian colecţii private, în ţară şi străinătate;
Marcu, Doru Florian Crihană, Doru Axinte, Constantin Pavel şi Dan
A realizat coperţi şi ilustraţii de carte, benzi desenate, cărţi pentru
Silviu Turculeţ.
copii, cărţi poştale şi afişe;
Pentru a ne face o idee despre expozanţi, le vom prezenta câteva date
bibliografice şi realizări de-a lungul anilor.

Cristian Marcu - Născut la Galaţi, pe data de 29 ian. 1959, locuieşte

la Huşi unde îşi termină studiile gimnaziale la Şcoala nr. 2 (unde a
avut-o ca bun îndrumător artistic pe profesoara de educaţie plastică
Adriana Topliceanu) şi îşi continuuă studiile apoi la Bucureşti. Se
remarcă de copil ca bun desenator de benzi animate, fiind unul din cei
mai talentaţi artişti plastici de după Viorel de Huşi (Herşcovici).

Ajuns în capitală, prin talentul său artistic devine după 1990 un preţios
colaborator al cotidianului central „Jurnalul Naţional‖, la care şi astăzi
îl regăsim pe paginile fiecărui număr, condimentând satiric cu „pastile‖
amărui sau dulci paginile acestuia. Execută studii private, de grafică şi
pictura cu profesori Ion Ganju şi Nicolae Aurel Alexi;

Este artist plastic – grafician & realizator de filme de animaţie din anul
1981;
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Cineaştilor din
România, fondator al Asociaţiei Culturale „Punct‖;
Iniţiator şi Director artistic al Salonului de Grafică Satirică
„Damigenius‖, de la Huşi - ajuns la a 17- a ediţie, Preşedinte al
Asociaţiei Culturale „Damigenius‖;
Figurează în „Istoria Benzii Desenate Romaneşti 1891 – 2010‖
apărută la Editură Vellant, în 2010.
Cel mai semnificativ site de grafică satirică, „Iran Cartoon‖, l-a
inclus în spaţiul rezervat celor mai importanţi artişti străini, prezentând
două pagini permanente cu lucrările sale;
A semnat animaţia la 32 de filme pentru copii, şi regia la două filme
de autor, „Mosaic 3‖ şi „Mosaic 6‖, în cadrul Studioului
cinematografic „Animafilm‖.

p. 93 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Eveniment cultural
A avut onoarea să colaboreze cu importanţi regizori că Nell Cobar,
Zaharia Buzea, Florin Angelescu, Gopo, Virgil Mocanu, Liana
Petrutiu, Lucian Profirescu, Mihai Bădica, Zoltan Szilagy, s.a.;

În prezent lucrează la câteva proicte şi experimente interesante de

animaţie, în regim privat.

De-a lungul timpului, lucrările sale au trezit interesul unor critici de

artă că Tudor Octavian, Ion Truica, Virgil Mocanu, Calin Caliman,
Corneliu Stoica,Valentin Ciuca, s.a., care au avut aprecieri elogioase
despre artă să;

Timp de câţiva ani, desenele sale editoriale realizate pentru „Jurnalul

Naţional‖, au fost prezentate pe postul de televiziune „Antena 3‖, în
cadrul emisiunii „Revista presei‖ – de Radu Cazan.

Este şi iniţiator şi realizator al Galeriei de Arta „PrimArt‖ – din

incinta Primăriei Municipiului Huşi, precum şi al Muzeului de Arta
Modernă ( în curs de amenajare) din aceeaşi localitate. Italia: Honourable Mention Studio d'Arte Andromeda
2011
În ultimii ani a patronat şi în calitate de curator, două dintre cele mai
importante expoziţii de grafică satirică din Bucureşti:

„ArheTICURI la romani‖, Cartureşti, sept.2005 şi „Damigenius‖,

Cartureşti, oct. 2006.

A ilustrat volumele „Codul Zambaccian 2‖ şi „Codul Zambaccian

3‖– de Adrian Năstase.

Doru Axinte – născut la Fălticeni, Suceava, locuieşte astăzi în

Tulcea. Absolvă Academia de Poliţie. Debutează cu desene şi ilustraţii
pentru cărţi, reviste şi ziare din ţară.
Doru Axinte
Publică în ziarele şi revistele de umor româneşti. Participă la expoziţii
naţionale şi internaţionale, fiind în acelaşi timp membru al Asociaţiei România: Second prize (International Salt & Pepper Satirical
Desenatorilor „POINT‖ , membru al FECO România şi membru al ArtSalon)
FDH Polonia. Iran (Tabriz) : Second prize (First International City and citizen
cartoon contest)
Participări şi premii de-a lungul timpului: Bosnia : Special diploma (Nosorog)
Belgium: I Prize - International Press Cartoon and Humor contest
2009 Virton
China - Gold Prize: Googlm International Cartoon Contest Iran: Honorable Mention (Productivity Cartoon)
Serbia - Gold medal: 15th Antiwar Cartoon Salon Kragujevac Bulgaria (Ruse): I Prize-(Volunteering)
Israel - Bronze medal: - MY COMIC DENTIST Romania: Honorable Mention (Green planet cartoon)
Croatia (Solin) - Special prize
Bulgaria - I Prize: "Together for Security and Peace"
Cehia - IV Prizes: 8th International Biennale Cartoon Pisek China - Israel (Haifa) - Honorable Mention
Special prize: International Cartoon Competition ,,Magic,, Romania: Second prize (Bistrita -,,Golden apple,,)
Romania: Special prize (Brăila -,,Doctors and patients).
Italia - Special Jury Prize: Humour a Gallarate
În fiecare toamnă este prezent la Huşi, alături de colegii de suflet,
Belgium - Special prize: Euro-Fruitcartoonale
Bulgaria - Honourable Mention: Kavarna contribuind astfel la expoziţia ―Damigenius‖, în cadrul Toamnei
2010 Cultural Huşene.
Italia: Prize "Humoris Causa"ex aequo - 12th International Graphic
Itinerant Humour Festival-H2O Germany: Cartoon Competition Florian Doru Crihană - născut în Galaţi, unde a şi
,,Plagiarism,
absolvit Institutul de Arhitectură Navală.
Belgium - Special prize: Euro - Fruitcartoonale
Croatia (Zagreb) - Grand Prize: 4th International Exhibition
CarCaricature Este caricaturist profesionist din 1990, când a renunţat la
Romania (Brăila) - Grand Prize ocupaţia de inginer şi s-a dedicat caricaturii şi picturii. În 1990 l-a
cunoscut pe Dieter Burkamp, jurnalist, colecţionar şi organizator
de expoziţii de caricatură. Au împreună 19 ani de prietenie şi
strânsă colaborare. Burkamp i-a organizat lui Crihană expoziţii
personale la Sennestadt, Lemgo, Celle, Goslar. Dieter şi soţia sa
Gisela Burkamp au inclus lucrările sale în expoziţii de renume,
lângă mari artişti din toate timpurile, precum Pablo Picasso,
p. 94 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Eveniment cultural
Salvador Dali, Gustave Dore, William Hogarth şi deasemenea
lîngă artişti care au marcat istoria caricaturii mondiale, cum ar fi
André François, Loriot, Ronald Searle, Ralf Steadman, A. Paul
Weber, Sempé, Roland Topor, Adolf Born şi alţii, la Wilhelm-
Busch-Museum Hannover, Monchehaus Museum Goslar,
Museum im Schloss - Bad Pyrmont. Crihană este câştigatorul a 80
de premii internaţionale, a făcut parte din cele mai importante jurii
internaţionale şi este deţinătorul unor distincţii culturale. A susţinut
expoziţii personale la Muzeul Caricaturii Varşovia, Casa Umorului
Gabrovo, Muzeul Caricaturii Vianden, şi altele. A expus
deasemenea la Muzeul Caricaturii din Basel în 2007 şi 2008. An de
an este nelipsit la salonul de caricatură ―Damigenius‖ din Huşi.
Constantin Pavel este prezent în fiecare an la Huşi. De-a
lungul anilor a primit numeroase premii atât în ţară cât şi peste hotare:
- premiul 1 Vercelly (Italia)
-premiul 1 Montreal
- premiul Hidezo Kondo , Tokyo ( si inca 10 premii in Japonia)
-premiul 1 Seoul, Coreea
- premiul 1 în Luxemburg(Vianden)
-premiul 1 în Shanghai,China
-premiul 1 în Germania
-premiul 1 în Austria , WolffsburG
-premiul 1 Barakaldo (Spania)
-premiul 1 Barcelona
-premiul 1 la Concursul international de Caricatură - Brăila
- Marele Premiu la Concursul Internaţional de Caricatură Brăila.
IN MEMORIAM: ION ALEX.
ANGHELUŞ – 25
Ion Alex. Angheluş (Desen - L. Codreanu)
Ion Alex. Angheluş (n. 1 octombrie 1937, com. Merii Petchii, r.
Urziceni – d. 19 iulie 1986, Huşi-Vaslui) – poet şi publicist. Autor de
eseuri, critică şi istorie literară.
Volume apărute: Nunţile focului (1971), Ambrozie şi nectar (în
colaborare cu A.D. Tudosie, 1978), Drumul cuvântului (1980), Jurnal
de idei (1980), Pânda de seară (1983), Cumpărătorul de bufniţe (1985),
Cai de lut (1992), Prinţ şi labirint în crepuscul. Poem simfonic (1998),
Nunţile focului (volum antologic, 2006).
Articole semnate în periodice şi publicaţii: „Flacăra Iaşului‖,
„Contemporanul‖, „România literară‖, „Ateneu‖, „Convorbiri literare‖,
„Cronica‖, „Astra‖, „Gazeta învăţământului‖, „Vremea nouă‖,
„Zorile‖.
p. 95
Neuitarea poetului
Prof. Lina Codreanu - Huşi
După un sfert de secol de la dispariţia cea fără putere
omenească de oprire din această viaţă, poetul Ion Alex. Angheluş
nu este uitat, deşi prezenţa lui spirituală se estompează, conform
unor reguli cinice ale uitării „scrisă-n legile omeneşti”.
-a stins din viaţă pe 19 iulie 1986 şi-n convoiul funebru l-a
S urmat, pe timpul unei ploi năprasnice, o mulţime de rude,
prieteni, foşti elevi, cunoscuţi… Fiecare păstra în gândul său
amintirea proprie despre omul, prietenul, profesorul, poetul I. Alex.
Angheluş. Poate că pentru atare pricină, din acel moment figura lui se
reface imaginar în zeci de variante, devenind o legendă. De-atunci, pe
ţărâna care-l învăluie se depun florile gratitudinii şi-n preajma
mormântului se deapănă amintirile celor care l-au cunoscut. Nu e prilej
de întrunire culturală, de evocare, în care să nu se spună ceva încă
neştiut despre poet, despre profesor, despre tată, despre om – toate
arcuite în jurul numelui Ion Alex. Angheluş. Rămâne, se-nţelege, ca
portretul lui să-şi amplifice dimensiunile în notorietatea culturală a
Huşilor, chiar dacă evocările se fac mai rar.
În vară, în pragul Sf. Ilie, în jurul rudelor (familiile lui Dragoş
Angheluş şi a lui Carmen Rosaura Angheluş) ne-am adunat o mână de
buni şi statornici prieteni să-l pomenim pe poet cum se cuvine. În astă
toamnă încărcată-n rod şi roade, îndelungă şi plină de culoare, un grup
mai mare de prieteni din Iaşi, Vaslui, Sf. Gheorghe şi din… Noua
Zeelandă nu l-a uitat pe poet şi l-a omagiat într-un inedit duplex
cultural organizat de Biblioteca „Mihai Ralea‖ şi Casa de Cultură „Al.
Giugaru‖ din Huşi. Menţionăm pe câţiva dintre participanţi:
dramaturgul Mircea Radu Iacoban, poeta Ana Anton, criticul şi
publicistul Teodor Pracsiu, poetul şi prozatorul Ion Gh. Pricop, criticul
literar Theodor Codreanu, renumitul bibliotecar Constantin Donose,
membrii familiei poetului ş.a. Duplexul amintirilor şi al evocărilor s-a
realizat video, prin tehnologie modernă, între poetesa Valentina Teclici
din Noua Zeelandă şi participanţii din sala de lectură. Scriitorului şi
profesorului Angheluş, unii i-au fost elevi, alţii – colegi, prieteni ori
doar cititori… Însăşi lansarea volumului de versuri Dialog (2011),
semnat de Ana Anton şi Valentina Teclici, a stat sub semnul acestei
evocări. După cum se vede, s-a ivit un alt prilej de a adăuga noi valenţe
de interpretare a operei, de a dezvălui alte faţete ale portretului spiritual
şi de a cinsti memoria Poetului Huşilor. Ar fi împlinit 74 de ani…
Recent, dintr-un caiet cuprinzând însemnări, fişe de lectură şi creaţii
lirice şi epigramistice, adus către noi de membrii familiei de ingineri –
Sorin, Nicoleta şi Corneliu Rotariu – am descoperit poezii necuprinse
în volumele apărute (antume şi postume), pe care le dăm spre
cunoaştere publicului cititor. Aici, poeziile Fântâna şi Dans (Variantă).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
Poeme inedite: Ion Alex. Angheluş
Omul şi fulgii
Fântâna

De la pământ spre stelele divine

Te duci în gândul meu pe tine
Crina Ciubotariu - Răducăneni, jud. Iaşi
Sub dansul razelor de lună
Copita calului tău sună Fulgii ating suflete, trezite de clopote
Şi tu şi eu căutam cu palmele
E-un vaier răsfirat pe căi de stele Buzunarele pline cu dragoste.
Ca vuietul de stânci rebele; Fulgii ne trezesc visele închise cu lacăte,
Nepermise…
Ca freamătul de codri seculari Golite de fugă nebună după..
Ca vuietul coralilor lunari… Lumina de mâine.
Tu taci, eu tac, însă
E tot ce vrei în apa foşnitoare: Fulgii vorbesc pentru noi
Peceţi de lună şi peceţi de soare, Cuvintele lor ca o şoaptă
Ating în tăcere
Tristeţi îngemănate şi line bucurii Buze fierbinţi…şi transmit
Şi-un ochi deschis spre noapte şi spre zi. Cu ultimul grai nepermis,
Un sărut timid şi …învins.
Dans
(Variantă) Fulgii…doar ei mai dansează
În lumina stinsă de ieri
Zvon de aripi la picioare, Zadarnic chemarea
Şir de păsări călătoare, „Dansează cu noi!‖….
Mers pe val legănător …rămâne o şoaptă
Şi chemări de vis şi dor, TU OM PRINTRE NOI!
Miere de salcâmi în floare:
Zvon de aripi la picioare. Împărtăşanie
Triluri şi dureri de apr,
În poartă mănăstirii
Zare de lăstuni aproape,
Cuvintele se zbat
Mlădieri de şarpe-acvatic,
Cerând iertare Ţie
Glas de clopot singuratic;
Cel fără de păcat.
Chiote de chef şi-agape…
Triluri şi dureri de ape…
Atâtea voci ce parcă
În post au-nebunit
Fericiri de dor de crâng
Cer îndurare Ţie
Mâini şi gene care plâng,
În ziua de postit
Foc arzând văpăi la glezne,
Fugă de urât şi bezne,
Iertare şi unire
Raze care-n lac se strâng: Prin Sf. Împărtăşanie
Fericiri şi dor de crâng.
Îţi cer acum doar Ţie
Ca semn de Împăcare.
Huşi, 26.III.1968
Iar Tu… uitând de toate
Prin vin şi pâine sfântă
Le dai cu îndurare
Şi Sângele şi Trupul.

Suflet din Fân,

Îmi caut sufletul cu sete

Prin satul unde m-am născut
Purtată ani la rând prin lume
Uitasem după ce- am venit…

Pe uliţa din faţa casei

Mai ieri destinul m-a adus,
Azi mama cu anii în plete
Doar mă săruta lăcrimând!

Întreb de tata… este încă

Plecat la coasă undeva

p. 96 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Şi nu mai poate, dar încearcă În gând, mereu ai să rămâi
Să umple goluri cu ceva. În gândul meu.

Mă uit la leagănul din curte

De ploi şi vânt a-mbătrânit Juram atunci când te-am văzut
Şi mă întreb privind în mine Juram că o să ţină mult
De ce de o viaţă n-am venit? Juram, că poate-o să te-ating
Juram în gând.
Îmi caut sufletul cu sete
Şi mi-l găsesc într-un alint
Uitat prin degete de mama Lumina inimii ţi-o dau
Găsit de tata la cosit. Lumină de la tine iau
Lumina care te priveşte,
Lumina este.

Dulce şi amar M-aş naşte, chiar de n-aş trăi

M-aş naşte în aceeaşi zi
M-aş duce să te văd din nou
M-aş duce eu.
Costică Ticu Neculau - Huşi
Nu pot să-ţi spun cât te iubesc
Aş vrea să-ţi spun cât te iubesc Nu am credinţă să-ţi plătesc
Aş vrea să vezi cât te doresc Nu vreau să cred că am pierdut
Aş vrea să am iubirea ta Nu cred în rău.
Aş vrea, aş vrea.
Opresc în mers tot ce găsesc
Beau vinul dulce din pahar Opresc şi ochii când privesc
Beau gândul inimii amar Opresc elanul ce îl simt
Beau roua buzelor de dor Opresc - iubesc.
Beau, chiar de am să mor.
Pe muntele iubirii scriu
Cu gândul la izvorul tău, Pe mâna ta – nu pot să ştiu
Cu mâna-ncet prin părul tău, Pe buze te-am atins încet
Cu buzele uşor mişcând Pe ochii-ţi lacrimi de regret.
Cu tine-n gând.
Răspunsul poate nu-l găsesc
De vreme, eu ţi-aş spune-ncet, Răspunsul tău eu îl aştept
De vis, de dor şi de regret Răpunsul de are noroc
De dulce şi de amărui Răspund pe loc.
De dulce-ţi spui.
Singur stăteam şi te priveam
E mult de-atunci de când te ştiu, Singur în şoaptă te chemam
E dorul inimii-mi pustiu, Singur speram la ce vedeam
E gândul care te-a cuprins Singur iubeam.
E gândul viu.
Şi gândul îţi zbura încet
Frumos e tot ce tu atingi, Şi eu te-aştept şi nu regret
Frumos e chipul tău zglobiu, Şi florile vor înflori
Frumos ar fi să te ating Şi de nu vii.
Frumos pustiu.
Tu vrei s-atingi adâncul meu
Tu vrei să vezi ce văd şi eu
Gândesc că mâine este azi, Tu crezi în floarea fără pată
Gândesc că iar te văd, tu ştii, Tu crezi că ai crezut odată.
Gândesc că am să te ating
Gândesc privind. Uşor-uşor eu te-am găsit
Uşor în vis te-am rătăcit
Hain am fost, dar n-am văzut, Uşor - cu gândul te-am chemat
Hain în suflet şi în gând, Uşor tu m-ai îmbrăţişat.
Hain de dor eu nu-ţi răspund
Hain sperând. Veneam adesea şi priveam
Veneam încet - dar tot veneam
Iubirea nu are ocol Veneam să-ţi simt privirea ta
Iubirea-ncet te lasă gol, Veneam - aşa.
Iubirea te frământă rău,
Iubirea mereu… Zâmbetul tău m-a îmbătat
Zâmbetul tău m-a fermecat
În gând te-aveam de-atâtea ori Zâmbetul tău nu-l pot opri
În gând, mereu îţi dădeam flori, Zâmbet curat.
p. 97 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
Şi alte măsuri au pus în plan
Ce vor fi duse la bun sfârşit cu elan,
Din lumea muştelor Muscoii au auzit
Şi plini de sine-au zâmbit,
Aşteptând să vadă, dacă aşa va să fie,
(Fabulă pe tema discriminării femeii) Pe viitor în a lor muscărie.
Prof. Corneliu Văleanu – Iaşi Morala: Las subiectul la judecată,
Dacă fi va egalitate vreodată.
Felurite insecte trăiesc pe pământ,
Să le enumăr, mă înspăimânt, Te-aş condamna pe veci la nemurire
Unele-s multe, altele-s puţine,
Care trăiesc mai rău, care trăiesc mai bine,
Alerg din calea plăsmuirilor aride,
Dintre toate acestea, muştele-s majoritare
Sfidez furtuni şi nu-mi doresc pustiu,
Fără prea multe drepturi la guvernare,
În suferinţă nu m-aş îngropa de viu,
Deşi prin constituţie, într-o democraţie,
Mi-e teamă de iubirea ce ucide.
Egalitate există, însă-i doar pe hârtie,
Deoarece muscoii din fire sunt misogini,
Nici temnicer al dorului să fiu
Numiţi drept sexul tare, de dânşii prea plini,
Nu pot. Am sufletul deschis, nu-i cu firide,
De când matriarhatul a fost înlăturat,
Mi-e teamă de iubirea ce ucide,
Puterea politică în mână-au luat
Iubindu-te pe tine, de mine pot să ştiu.
Şi-au hotărât să nu promoveze femele,
Pentru că sunt din fire rebele,
Iar tu, de îmi vei da altfel de iubire,
Pline de mofturi, capricii
Nu mă voi pierde-n noapte şi-n târziu,
Şi chiar au mulţime de vicii
În suferinţă nu m-aş îngropa de viu;
Şi au decis ca ele să stea la tigaie,
Mi-e teamă de iubirea ce ucide.
Să le facă curat în odaie,
Odrasle să le nască
Ca să se-nmulţească,
Să le fie gura mică,
De ei să le fie frică Amurg
Şi alte restriştii au pus
Să le enumăr este greu chiar de spus
Şi asta se-ntâmplă de veacuri o mie... Prof. Luminita Săndulache - Huşi
Dar au venit alte vremuri, cum astăzi se ştie,
Şi muştele s-au trezit Mi-am legat calul
Din somnul în care-au dormit de priponul inimii tale.
Şi cer răspicat se fie egalitate, Acolo,
Să nu mai fie discriminate Poate să pască liniştit
Pe varii motive ce ţin de structură până când, poate,
Date fără voie de creator în natură mă vei răpi
Cum că nu sunt frumoase, în cămara sufletului tău
Că-s costelive sau planturoase, acolo, poate să necheze
Că sunt cam prostuţe, încăpăţânate, unele inculte, până când, poate,
Că nu vor de muscoi să asculte, vor veni alţi cai
Că sunt bârfitoare, vulgare, să pască alături de el
Că au trompa prea mare, iarba cea deasă
Că intrigi ţes cât pot, a nemuririi.
Că-şi bagă nasul peste tot,
Că mereu sunt subiective,
Că toate vor să fie socotite chiar dive Ochii tăi
Şi-n cârcă li s-au pus tot felul de păcate
Să le care o viaţă în spate...
Mi-am aplecat
Şi-au început a bâzâi cum că vor
genele ostenite
Să facă un mare sobor,
peste marginile
Gândind şi-o platformă
Universului.
Numită reformă
Era târziu,
Să-i determine pe muscoi
era noapte.
Egalitate să fie în roi,
Dacă nu li se va face dreptate De pretutindeni,
ochi licărinzi
Măsuri drastice le vor fi aplicate,
mă urmăreau
La primul punct au ales
Să nu mai facă sex, curioşi
aşteptând să
Nici de plăcere, nici de procreere
Cum viaţa normală o cere, mă sfâşâie-n grabă.
Nu ştiu de ce
Cu hrană rece să-i ţie
Poate chiar şi o veşnicie, dar nu-mi
Să nu-i mai sărute, să nu-i însoţească era nicidecum
teamă.
La viaţa lumească
p. 98 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
Ascultam în surdină
muzica sublimă
a aştrilor. In memoriam Duțu Toma
Străbăteam obosită
cer după cer,
când deodată
prin bezna
aceea nebună, Dumitru Râpanu – Huşi
s-au aprins
ochii tăi, M-ai întrebat de-atâtea ori
stelele mele Ce se întâmplă-atunci când mori...
etern călăuzitoare. Eu îţi spuneam, mai mult în glumă:
Nimic, suntem făcuţi din humă !
*** Cum, nu te-a mulţumit răspunsul,
Să nu mai dăm cu presupusul,
Am fost un înger Tu ai urcat până la stele
şi mi-am pierdut aripile, Și ai luat spusele mele...
pentru că Să-mi dai și mie, dar, de veste
îmi atârnau prea greu Dacă nu-i totul o poveste,
prin noapte Dacă Acolo este soare,
şi pentru că Dacă Singurătatea doare...
mă incomodau De nu găsești vreo alinare
ori de câte ori încercam să-ţi Să-mi faci și mie o chemare !
sărut ochii luciferici,
şi pentru că
se scuturau Recenzia Tristeții - Poetului Nicușor Dărăbană
ori de câte ori
încercam să-ţi Stătea în rama tinereţii
sorb văpăile privirii Când liniștea te agasează
şi, mai ales, Și mintea parcă e mai trează
pentru că Vâslind pe valurile ceţii
uitam deseori
să te acopăr cu ele Părea un menestrel șiret
când te iubeam. Ce arbora o mină tristă
Am fost un înger Cu gândurile în batistă...
şi am abandonat aripile, Nu mi-am dat seama că-i poet !
pentru că,
iubind un diavol, Cu-agate, gri și ametist,
mă incomodau enorm Urmându-l prin cuprinsul cărţii
ori de câte ori I-am intuit izvorul vieţii...
încercam să-l De-atunci am devenit mai trist !
ating,
M-ai întrebat de-atâtea ori
***** Ce se întâmplă-atunci când mori...
Eu îţi spuneam, mai mult în glumă:
Iarăşi s-au aprins ochii tăi Nimic, suntem făcuţi din humă !
Oceane de tenebre în noapte
Cum, nu te-a mulţumit răspunsul,
Am să-i caut prin văi
Să nu mai dăm cu presupusul,
Nimicitoare de şoapte.
Tu ai urcat până la stele
Cheamă-mă să-i închid
Și ai luat spusele mele...
În sărutări fără număr...
Să-mi dai și mie, dar, de veste
Oare cum să-i deschid
Să mi se-aşeze pe umăr Dacă nu-i totul o poveste,
Ucigându-mi singurătatea ? Dacă Acolo este soare,
Dacă singurătatea doare...

De nu găsești vreo alinare

Să-mi faci și mie o chemare !

p. 99 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Cartea nu-i plăcea deloc,
Dodii doar scotea pe gură;
Epigrame S-a făcut stăpân pe loc
Și patron...cu semnătură!

Puterea vinului de Huși

Aurel Cehan - Huşi
Servind omu’ doar ―Fetească‖
Cu băieţi numai de bine,
Rugăciune A-nceput el să vorbească
(la Zidul Plângerii din Ierusalim) Jumătate-n...limbi străine!

S-a tot rugat, făcând mătănii, Smerenie

Să-i crească şi lui şansa vieţii;
Şi-a constatat, de-a lungul vremii, Stă smerit și aplecat,
C-a stat de vorbă... cu pereţii ! Da-i obișnuit să steie!
Lucrul ăsta l-a-nvăţat
Cură de slăbire Seara-n pat, lângă femeie!
Ţinea cură de slăbit ... Horoscop guvernamental
Cum de pescuit depinde,
În final, m-am dumirit : Toate merg de-a ala-ndala,
Mânca, doar, atât cât prinde. Nu-i ajută nici norocul!
Li s-a rupt în drum tânjala,
Femeia credincioasă Ghidul lor...este ghiocul !
Spune pe-un ton delicat, Secretul succesului contabil
Lui, ca să-i închidă‖ trompa‖...
Că în lume, ce-i păcat, Cum lumea-i plină de idei
Tre’ să știe numai popa ! Și nici nu-ncape îndoială,
Succesu-i mare la femei,
Rol pe măsură Dacă ești tare-n socoteală!
Rol de prost dându-i să joace
Ascensiune
Și să-i facă și lui parte,
Omul pus la patru ace Avea palton din stofă-ntoarsă,
Juca rolul...ca la carte. Purta cămașă de fuior,
Demult este plecat de-acasă
Definiție
Să-ajungă astăzi profesór !
Epigrama-i mușcătură... Ghid
Are forţă cât încape:
Ție-ţi pune pumnu-n gură, Am intrat în Uniune,
Pe când alţii își dau coate! Pentru asta ne mândrim,
Căutăm un ghid anume
Scuze Să-nvăţăm... cum să ieșim !

De idei sunt vinovat... Constatare

Ortografic nu am vină;
Le-am dat și le-a corectat Ieri cu toţi am constatat,
Un profesor de română! Pe gazonul din Bucale,
Că mai e mult de "arat"
Unui bețiv notoriu Să-ajungem... la mondiale!

A băut ca la cișmea Blazon

Gata-gata să se-mbete
Multe nu prea mai zicea, Cu francezii ne-am contrat
Doar atât: că-i este sete. Și nu le-am pătat blazonul;
Pe ᾽mnealor i-am protejat
Evoluție Luptând numai cu gazonul.

Viaţa lui a fost pribeagă

Și dormea mai mult prin șură,
Azi, de are-o pâine-ntreagă,
Greu îţi dă...o firmitură!

Cu și fără carte

p. 100 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura

Iarăşi vin fanarioţii Poeme distihice de iarna

(panflet)
Ioan Marcu - Huşi Gheorghe Niculescu – Uricani, jud. Hunedoara
Mai ieri am văzut cu toţii
La TV – inoportun Un fulg stingher, dansând printre crenguţe,
Care ne-a creat emoţii Căzu din iarnă, frigularizând.
Că revin fanarioţii Cu graţie, fulgurizau omături,
Să ne ia biruri pe fum. Iernalizând natura-n rece sec.

Treaba,e adevărată Cerbăluind nămeţii, preancornatul,

(Si n-am temeri să vă spui) De ciută văduvitu-sa, prin glonţ.
Peste-un an ea aplicată Grăsuni, dumbravnic ghindularizaţi,
Si că ne-a fost confirmată Şuncalizează, aşteptând Ignatul.
De ministrul mediului.
Precocizând, godacul împorcit,
Domnul Lazlo "fără pată" Se transformă-n piftie şi cârnaţi.
Cu un ton al împăcării Prin bezna de grafit a nopţii reci
Lumea să stea degajată Străbat îndepărtate hămăieli.
Că măsura anunţată
Ar fi pază poluării. Ningea, fulgurizând elegiant,
Înnămeţindu-mă cu ample nostalgii.
Stimate domnul "suspua" Cristal de ger casant ţurţurizează
Dar la zeci de contribuţii Streaşina casei noastre bătrâneşti.
Care-n cârcă ni le-aţi pus
Oare nu era de ajuns Ningea ca-n satul meu patriarhal,
Poate-ar fi alte soluţii. Înnămeţindu-mă cu dalbe-ntroieniri.
Motanu-mi toarce tainic la urechi
Azi tagma "fanarioată" Fraze din iarna care l-a marcat.
Aplicând neomenia
(Ca o brută se comportă) Ningea bacovian într-un decembrie,
In întreaga Europă Peste câmpii şi munţi, de sărbători
Dar pregnant în România. Albinele, -nstupate a iernare,
Îşi savurează rodul grelei munci.
Asta că românii toţi
Chiar şi ca puţină carte Omătuind cărări geratizante,
Ii ştiu pe fanarioţi Lama, cu alb, ne-a zgribularizat.
Chiar dacă au fost prea hoţi Bolta celestă ştearsă-i de-nstelare
Dar ei se supun la toate. De-nvătuitul nor fulgurizant.

Domnul Lazlo, revin iară Cu iarna-n cap, hibernizeză ursul

Dar la ţară sobele Visalizând păduri şi lunci cu flori.
Ce scot fum din cale-afară Miorlăunând a noapte-mpisicată,
Cine-n sate se coboară Prin ger, şoricărea motănărimea.
Să măsoare noxele?
Cu sorcove de ger, babadochiste,
Şi apoi oamenii săteni Ne miruieşte iarna, - ngeruind.
Gârbovi de atâţia ani Un zurgălău înclincheta omături
Supuşi la noi cheltuieli La gâtul unui cal însăniat.
(Puţine agoniseli)
De unde atâţia bani?. Omătuiau, cu nostalgii cristalizate,
Picurii transformaţi în heruvimi.
Şiruri,taxe aplicate Stalactizau în geruri ţurţuri grei,
Unele prea mari fiind Cristalogarafiindu-se-n lumină.
La valori adăugate
Sau pensii impozitate Omătuiri nostalgice mă-mbracă
Domnilor,ce-aveţi de gând? În mii şi mii de stele argintii.
Comete încărcate de lumină,
Fulgii sosesc din Minusinfinit.

Nechează luna-ncopitând omături,

Cu-astrale raze norii străpungând.
Roiuri de fulgi văzduhul virulează,
Înfrigularizându-ne molcom.

p. 101 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Cerbul
Nicuşor Darabană - Huşi
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Așternându-mi trupul tânăr printre demoni albi și goi,
Stingându-mi pe veci lumina din, albaștri, ochii tăi.
Moartea e o nălucire, cum iubirea însăși este...
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemișcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.
De acum a lui aripe nu vor mai mângâia norii,
Nu vor mai săruta tainic aerul la înălţimi
Iară fetei ce-l așteaptă, timpul va toci fiorii;
Sfâșiat și dorul moare de-a tăcerii ascuţimi.
Nimeni nu-i va ști povestea, ţărna tace, norii tac,
Ucigașii cu alice au uitat de el de-o vară,
Cei doi tineri, de iubire, nu se caută și zac
Doară pâinea-i știe taina, pâinea neagră de secară...

Stingându-mi pe veci lumina din, albaștri, ochii tăi,

Așternându-mi trupul tânăr printre demoni albi și goi, Revenire
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi.
Prof. Neculai Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi
Basarabiei
Scrâşniri de pentru zi îmi semăn în imagini
De vorbe răpuși, Şi-n oarba licărire a lămpii fumegând
La poalele serii, Privesc în întuneric, ce-n scârţâiri asemeni
În locul durerii- Prelund se vaită neaua, sub pasul ei, plângând.
Ne-așteaptă Brâncuși
La masa tăcerii. Ea, cu mişcări domoale, deschide uşa larg
Şi-n lăcrimări încete pe rumenii obraji
Anonim Aşteaptă în tăcere, aşteaptă lângă prag
Să-mi redeştept în suflet trecutele mreji.
Cu trenciul vechi și ponosit
Adese trec pe lângă tine, Sclipiri diamantine din ochii ei pornesc
Tu nu mă vezi Şi parcă mă-nfioară acum în întuneric
Și e cumplit, Când în clipiri blazate şoptind îmi tăinuiesc
Căci mor în mine. Dureri înăbuşite, închise-n piept ermetic.

În astă lume friguroasă Mi-aştern pe pânza albă covorul de-amintire

Nu mai e nimeni. Decât noi !
Si-a mea iubire
Languroasă-
Dă înapoi.
Sunt doar cu tine, de decenii,
Deși nici numele nu-ţi știu,
În mintea mea
Suntem vecernii,
În schit pustiu.
Porumbelul
Zările pășeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul își dă ultima suflare.
Paiele foșnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Și în cimitir transformă întreg lanul de secară.
Alicit de braconierii ce-și reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje și-a găsit un crud sfârșit
Și prin moartea sa, iubirea, înzecit plătește birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.
Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ce-acuma-i veştezită de jocul ei bizar
Şi-aş vrea din licărire,-n pocal de fericire
Să-mi iau lavanda-i moale, dar totu-i în zădar.
Cu vocea-i tremurândă îmi spune-n plânset lin:
„Te-am căutat prin codru, prin lume, prin poteci
Şi inima-mi nebună m-a îndemnat să vin
În vechi şoptiri duioase s-alungi fiorii reci.
Să-mi dai o sărutare pe buzele-mi uitate
Şi să-ţi mângâi obrajii cu-o dulce alinare
Chemându-te în taină sub crengile uscate
Prin care luna-şi cerne a umbrelor uitare.
Tăcerea ta m-alungă, mă cheamă în tristeţe
Chiar dacă-al verii zâmbet e-n razele-i fierbinţi.
Alungă-ţi putregaiuri ce-n fiecare zi
Ţi-ndepărtează-n beznă a tale-ngăduinţi !
Mă faci să cred că totul e doar vorbă goală
Ce-a alungat din minte-mi frumoase amintiri
Şi, sputnic stând o vară zăcând parcă de-o boală,
Am ascultat injurii şi multe clevetiri.
Cu chipul tău angelic, iubită diafană,
Curmează-mi întristarea şi pragu-1 treci uşor
Să reînviem iubirea să crape lumea-ntreagă,
Să crească fericirea în văzul tuturor !
11.08.1968

p. 102 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura

Duioasă simfonie cu frunze de stejar –

Brumă-rele, flori de leac Se leagănă pe note de mi, fa, do, re şi iar
Mi - un plâns ciudat al sufletului naturii,
Un cor de licurici cărare fac prin lume
Petru Brumă – Constanţa Cântând icos-uri, la cer să te înalţe...

Golit pe dinăuntru, cu genele uscate,

Costin Clit, fondatorul revistei Prutul, este un neobosit cercetător al
Duc grea povara Tată - nimeni nu le vede;
zonei
Azi, cum altădată tu, din dinţi scrâşnesc,
Nimica să nu pară că-mi sângerează rana
Cu tine alături merg - eu însă te petrec...
Pe fâşie, după probe 4 februarie 2010

Prutu-n sus şi Prutu-n jos –

Perii malul drept zelos,
ca patrulele moldave
după urme de potcoave! Noapte de noapte

Constantin Ticu Donose, destoinic slujbaş al Bibliotecii Mihail Ralea - după M. Eminescu –
din Huşi, este un priceput pivnicer
Vasile Munteanu – Sibiu
Mâini dibace Noapte de noapte
Comori livreşti, cu mâini dibace, Stelele-n şoapte
adună-n fişe şi hârţoage. Dau lumină albă.
Cum strănge-ntre-nvechite doage Prin miracol cerul,
mărgăritare busuioace! Învăluie misterul în tainica salbă.
Doamna Faga, profesoară de geografie la Huşi, explica intuitiv fiilor Mi-a rămas în gând
de ţărani veniţi să înveţe la oraş. Ecoul unui rând
Răsărit la rece
Pe înţelesul norodului Totu-i trecător
Ca umbra unui nor
Să ştie loaza ce-i ecuatorul, Când viaţa ne trece.
o paralelă ea făcea, cu cântec –
E ca un brâu ce-i trece peste pântec
lu' tac-tu, când îşi plugăreşte-ogorul! Îmi trebuie o liră nouă
Îmi trebuie o liră nouă
Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, profesor de germană la Liceul
De scris, iubito, mai departe,
„Cuza Vodă” din Huşi, era exigent cu elevii până la extremism.
Să caut altceva cu rouă
Judecata lui moş Zagreb Despre tot ce ne desparte.

Prin clase vine ca taifunul,

şi ca taifunu-n trombă trece – Din arcuş să-mi fac aripă
Punând la câte unul, 10, Purtând un fior albastru
apoi la zece, câte-un 1! Ca freamătul mai viu din clipă
Să-mi lase razele din astru.

Tatei În coarda inimii sunt patimi

Ce au mereu altă chemare
Să cânte duios din lacrimi
Iubirea ca nestinsă floare.
Elena Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi
Când memoria face sport
Golit pe dinăuntru de ura strânsă-n spate, - rondel -
Scrîşnind din dinţi în loc de geamăt Când memoria face sport
Cărarea-ngustă vieţii o tot petreci cu Sigur că-i binevenită
Mine-alături şi-mi strângi doar Ca refacere-n suită
Mâna când eu plâng... Prin metode cu suport.

Aseară toţi, cu mic, cu mare, Făcând zilnic un efort

In jurul părului din faţa casei, Cu mişcări din conduită
Lumini din ceară am aprins – Când memoria face sport
Calea să-ţi luminăm, cum altădată Sigur că-i binevenită.
Tată, ne luminai brăduţul la Crăciun...
p. 103 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
Menajată prin confort
Din relaş bine gândită Ciutură! Tu ai o doagă
Neadusă din import Care-mi este tare dragă...!
Desigur că e dorită, Ţi-aminteşti când mândra mea
Şi-a topit setea în ea?
Când memoria face sport.
După care imediat,
(Şi eu foarte însetat)
Să nu crezi c-o spun în şagă:
Racul Am băut pe aceeaşi doagă...

Haide ciutură cu mine

Ca să faci tu lumii bine
Înv. Corneliu Lazăr – Gura Bohotin, jud. Iaşi Setea să –o ogoieşti
(Îţi spun eu să nu greşeşti).

Un sărac, prinde-un rac

(Bucuros,îl vâră-n sac)
Ce caras ? E prea gras..!
După mure
(Răsuceşte el din nas...!)

Din ăst rac Prof. Constantin Partene – Ghermăneşti, jud. Vaslui

(Ce-am în sac,)
Un borş acru am să-mi fac..! Să vă spun o întâmplare
Ce eroare.. N-are sare De astă-vară, din pădure
(Râde scaiul în cărare...) Când, fiind o zi cu soare
Am plecat să culeg mure.

Pătrunjel, nu ai... nici ceapă! Mi-am luat coşul cu mine

Nici căldare, s-aduci apă... Şi un căţel de companie,
Am urcat dealu-n pădure,
Dar săracul, ca săracul:
Cam aşa, pe la chindie.
Pân'-acasă, pierde racul
(Sacul având o spărtură cade racu-n arătură...) Cam târziu, vor spune unii,
Ca să pleci într-o pădure,
Aproape în pragul serii,
Ori cu-n rac, ori fără rac! Neînsoţit decât de un câine.
Ce să zic mai bine tac!...
Zilnic trec pe lângă lac Mi-am zis: pădurea-i aproape,
Şi apoi mure sunt destule,
Dar nu-1 mai văd pe sărac! Nu cred să intru în noapte,
(aprilie 2003) Timp, eu cred că-mi mai rămâne.

Ciutura Am ajuns, iată-n pădure,

Dar ia mure, că ele nu-s!
Ce stai ciutură umflată? Nu cred că atâtea mure
Hai, scufundă-te odată.. Să le fi mâncat vreun ins.
Scoate-mi apă că-mi e sete
Restul, toarnămi-o în plete Mă întorc scârbit, normal,
Cum o faceai altădată... C-am urcat dealul degeaba,
Ştii tu...când eram c-o fată. Chinuind şi-un animal,
Lăsând far' de stăpân ograda.
Cine te-a pus la muzeu?
(Să mă ierte Dumnezeu Când crezi că toate-ţi aparţin,
Dacă mai pricep ceva...) Chiar şi rugile cu mure,
Hai sărută-mă!.. Aşa... E bine să gândeşti puţin:
Mai trec şi alţii prin pădure.
Dăte jos şi hai cu mine
Să te duci unde ţi-e bine
Eu, cu naşul şi cu nuna
Ţi-am făcut „Lună‖ fântâna
Pietrele le-am văruit,
Cumpăna am întărit,
Locul l-am împrejmuit,
Toate-s gata de sfinţit.
p. 104 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura

Om să fii Eternitate în Alb!

Prof. Liliana Albu - Huşi Aura Dan - Huşi

Am luat la casa mea Ninsoare, balsam de cuvinte,
Un om bun, un om bătrân. În aer, Cuvintele dor!...
Era tare necăjit şi atât de pricăjit Rămân atârnate de glezne,
Din milă l-am găzduit. IUBIRI, prefăcute-n amor!

Am găsit pe-un drum pribeag, Ninsoare, balsam de cuvinte,

Rătăcit si fără leac, Încinge, pumnalul în piept!….
Un câine tare bătrân Căci Chipul, mai stăruie-n minte
Care nu avea stăpân. Şi Dragul, cu drag îl aştept!

L-am luat, l-am îngrijit Chiar dacă în Viaţa-mi , pustie,

Şi l-am făcut fericit. Şi Ţimpu-i bezmetic, hilar,
De atunci când mă vedea Întâmpin IUBIREA-mi ,târzie
În cale-mi zâmbind ieşea. Cu-amor, preschimbat în Altar !

A trecut o zi şi două,
Poate trei sau poate nouă,
Testament liric
Omul tare m-a bârfit,
Tot mai visez, Statornic, din spatele privirii
Câinele m-a îngrijit.
Cămilele mă poartă prin ―nefirescul‖ FIRII,
Mă-ncredinţez, Nevolnic, întinsului Deşert,
Omul bun era om rău,
Din umbră, Nevăzutul, mă ţintuie, inert.
Câinele, de dragul meu,
Nu pleca de lânga mine
Şi privea ţintit la mine.
Pădure vreau, pomada, pe rănile ce Dor,
M-adie briza mării, de Norul trecător,
Tare bine-i om să fii:
Nu bârfi şi nu jigni. Voi apă vie, Roua din lacrime, să beau
S-astampere Fioruri, ce Noaptea somnu-mi iau.
Câinele de este câine,
Este mai fidel ca tine.
Poetul
Poetul goneşte prin lunci, în flăcări arzând,
Colind Neprotejat, străbate NEMURIRI !
Coroana de Spini, la capăt de drum, Ochii
Poetului, care plâng, în noapte cu Luna!…
……………………………………………
Dumitru Râpanu - Huşi Goneşte Poetul prin Timp, goneşte POETUL cel Singur
Şi arde, Fata Morgana,
Leru-i ler, Abandonată în trupul greu!…
Că geru-i ger; Goneşte POETUL
Omătu-i portocaliu Dintotdeauna Liber, dintotdeauna
Și e trist, nu e hazliu; NEMURITOR !
Paharul este butoi, Poetul trist şi liber !
Pentru voi, nu pentru noi; Poetul.
Porcul vostru cu bani UE
Al nostru acuma nu e;
Voi, piftie de curcan, Părintelui STEINHARDT
Noi, pe cea de-acum un an;
Să vă fie masa, masă Frumos bat clopotele la Rohia !...
Ca a noastră de gustoasă, Cât de nestinsa arde-n noi, Făclia!
Dacă nu dă Domnul ploaie Cum, cu tăria minţii, provoci Cerul
Numai noi mâncăm gunoaie; Împrăştiind prin Luminiş, Misterul.. .
Să aveţi de sărbători
Multe lumânări, nu flori; Frumos bat clopotele-n munţi, a Pace !...
Să vă dea în cap poporul, Adâncă NEMURIRE-n Taina zace.
Cu votul, nu cu toporul; Precum o torţă lumineaza-n noapte
La Putere să-aveţi har Cărarea, ce nu duce către moarte.
Și să staţi... cât cioara-n par !
Frumos vibrează Sufletul- pereche
La anul, fără mulţi ani !
Când vantu-adie, tainic, la ureche
Când palmele le pui la piept,caus
Când orice coborâş, devine-Urcus !

p. 105 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Huşii, în care şi-au trăit cea mai fascinantă etapă a vieţii – copilăria şi
adolescenţa. Apoi, ambele au plecat în călătoria fundamentală, de
Note de lector cunoaştere, niciodată terminată: prima spre Transilvania (Sf.
Labirint documentar Gheorghe), cealaltă tocmai în Noua Zeelandă. Niciuna nu şi-a uitat nici
matca, nici pasiunea pentru poezie. O ilustrează împreună, în mod
similar, de la prima poezie – Copilărie – până la ultima – Călătorie –
Prof. Lina Codreanu – Huşi din cele zece poezii pe care le propune fiecare. Eu însămi încerc o
călătorie printre versuri, subliniind mişcarea simetrică de spirit în
rin volumul Documente huşene (1655-1883), vol. I, Iaşi,

P Editura PIM, 2011, istoricul Costin Clit, după cum

mărturiseşte în Cuvânt înainte, inaugurează „seria de
Documente huşene”, intenţionând să aducă pe masa de lucru a
încercarea lor de a reface spiritual paradisul pierdut.

În Copilărie, inocenţa („Ce mai zbânţuiri prin zarzări”;

„Copilul din mine se zbenguie inocent”) şi ludicul („Ce de chicote
celor interesaţi, nu numai istorici, desigur, un instrument strict
sprinţare”; „Dacă vom juca / De-a viaţa-ascunselea”) sunt zăgăzuite
necesar contemporanilor şi celor care în viitor vor fi interesaţi de
de perspectiva maturităţii cu forţă de reflexivitate. Ele se regăsesc în
istoria, geografia şi spiritualitatea locului.
păsări („Parcă semăna cu tine, / Parcă semăna cu noi”; „M-am visat
astă-noapte o pasăre” – Pasăre), dar îşi simt anotimpurile prinse-n
Documentele, ca atare,
insectarul timpului („Dăruieşte-mi anotimpuri / de poeme şi cântări”;
limpezesc confuziile şi risipesc
„Ţintuiesc clipa năucă / În insectarul timpului” – Viaţă). De aceea se
legendele. Diversitatea actelor e greu
abandonează pasiunii erotice („Te arunci în vâltoare / ca o pasăre
de inventariat, de aceea doar spicuim
disperată”; „Îngenunchez în faţa ta, Dragoste” – Dragoste), se
felul documentelor: acte de vânzare-
contopesc mitic în arhaic („Ea e izbânda / şi începutul. / Manole-i
cumpărare, danii şi donaţii, zapise,
mândria…/ şi lutul”; „Aş putea scrie despre timpul / Când am fost
schimburi de sate, pământuri şi alte
prinţesa cărţilor, / Logodită-n secret / Cu toţi scriitorii inimii” – Temă
bunuri, jalbe, pricini de judecată,
liberă). Alteori se-mprietenesc cu
zălogiri, împrumuturi, mărturii
muzele poeziei şi muzicii
preoţeşti, informaţii către agă,
(„Binecuvântată fii, inspiraţie”; „Am
reclamaţii, testamente, circulare
evadat din cuvinte / Rostirea o facem
episcopale, rapoarte ale Poliţiei
cu flaute” – Inspiraţie şi Muzică) şi
Huşi, corespondenţă, inventare,
intră senin în învolburarea dansului
procese-verbale etc. Pe măsură ce
vieţii, contopindu-se cu dorul de
opul este răsfoit, pot fi descoperite
libertate („Viaţă, dans nebun,
elemente inedite. De ex: în 1847 a
sălbatic, / curcubeu învolburat, /
avut loc un incendiu foarte mare în Huşi, după cum reiese dintr-o
vâlvătaie şi iubire… / Viaţă, ce ne-ai
listă a „imobilelor din Huşi mistuite de incendiu” care înregistrează
mai dansat!”; „Când dansez cu tine /
250 de „acareturi” (case şi dughene) distruse; la 10 februarie 1857,
Viaţa dansează cu mine.” – Dans).
un fost neguţător ajuns în mare nevoie, cere preasfinţitului Meletie
Istrati să-i „slobozească‖ o carte de învoire care să-i dea dreptul să
Din tot şi din toate se
cerşească „de pe la creştinii ce mă cunosc”; la 15 iulie 1864,
profilează delicat portretul sufletului,
locuitorii „suburbiului Răeşti din oraşul Huşi‖ înaintează o cerere cu
ca o ultimă fluturare de batistă la plecarea trenului din tihnitul târguşor:
„cincizeci şi două de iscălituri” către Comitetul Şcolilor pentru
„Ţi-s pleoapele întroienite / de mult prea multe întrebări / şi te
înfiinţarea „şcolii a III-a în suburbia noastră”.
desparţi de tine însuţi / să risipeşti silabe pe cărări.”; „Portretul îşi
cernea / Culorile-n tăcere / În piept purtam / Doliu şi-nviere” –
Însumarea documentară cuprinde aspecte din „trecutul
Portret. Călătoria celor două poete-prietene spre zări depărtate nu are
localităţilor din arealul aflat sub jurisdicţia Episcopiei Huşilor”, care,
capăt, ci doar încrucişări de macazuri, fie şi în plan virtual: „Toţi
până în 1812, cuprindea ţinuturile Vaslui, Tutova, Covurlui şi Cahul.
căutăm leacuri / pentru vreo rană: / Pe tine te doare plecarea, / Pe ea
Aspectele consemnate oferă în ansamblu o frescă socio-economică şi
o mistuie îndoiala…/ numai eu port răni / pe deasupra”; Fiecare
cultural-religioasă a locuitorilor pe parcursul a peste două secole de
neuron din mine / E o corabie cu pânze de argint / Călătorind aici şi-
existenţă. Facilitatea documentării este sporită de un Indice toponimic,
oriunde, / În porturi abandonate de vise / Sau porturi dospind de
în conformitate cu criteriul stabilit de istoricul Costin Clit – după
dorinţe” – Călătorie).
„locul emitent al documentelor”.
Cartea constituie încă un argument că prietenia nu cunoaşte
„Viaţă, ce ne-ai mai dansat!” obstacole şi speranţele nu sucombă niciodată. Pariul (dansul) cu viaţa
nu are decât un singur câştigător, chiar dacă amăgirea de-a izbândi nu-l
Astfel ar putea fi titlul cărţii Dialog (Bucureşti, Editura Oscar părăseşte niciodată pe om. E reflecţia gravă a Anei Anton asupra
Print, 2011) realizată la modul propriu de Ana Anton şi Valentina capriciosului joc de-a viaţa care spintecă sublimul prin amarul adevăr:
Teclici, într-un dialog de factură tematică şi compoziţională. Structura „Viaţă, ce ne-ai mai dansat!”
cărţii propune minipoeme în duplex, cu alternarea autoarelor, dar
având titluri identice, ceea ce oferă versiuni artistice diferite asupra
aceleiaşi idei poetice. Poetesele se regăsesc pe acelaşi palier tematic,
reconfigurând spaţii geografice şi spirituale dintr-o matcă natală –

p. 106 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Monografie
Cartea Monografia comunei Ciorteşti, judeţul Iaşi (Iaşi,
Editura Panfilius, 2011), de Vicu Merlan, Maricica Grigoriu, a
apărut cu sprijinul Primăriei comunei Ciorteşti şi continuă seria
studiilor monografice, care i-a atras în febra cercetării pe mulţi
intelectuali, atât din satele cât şi din aşezările aglomerate din ţară, ceea
ce aminteşte de iniţiativa sociologului D. Gusti din perioada
interbelică. Eforturilor anterioare şi de după 1990 ale intelectualilor de
a întocmi monografii săteşti, mai mult ori mai puţin reuşite, li se
adaugă acum această carte.
Volumul este alcătuit dintr-un Argument al autorilor, 15
capitole consistente monografic, un Loc de încheiere cu explicarea
unor reuşite ori neajunsuri în elaborare şi auxiliare. În argumentare se
conturează motivaţia acestei întreprinderi prin ideea evidenţierii, prin
această monografie, a „zestrei cultural-ştiinţifice şi spirituale a unui
spaţiu” încă insuficient cercetat.
Structurată clasic, monografia
începe cu un scurt istoric al
cercetărilor arheologice şi istorice,
urmat de elemente de natură
geografică şi aşezări umane şi de o
scurtă privire asupra stării populaţiei.
Apoi, autorii extind obiectivul către
aspectele economice, etnografico-
folclorice şi culturale, educaţionale,
religioase. Dar spre a nu uita ceva
aruncă şi câte o „repede ochire‖ către
asistenţa sanitară, Primăria şi
administraţia, poliţia şi chiar către
aspectele sportive. Ultimul capitol
este dens, oferind, în mod generos, fişe de dicţionar despre
„Personalităţile comunei Ciorteşti”. Prin tot ce prezintă în paginile
lui, studiul celor doi inimoşi monografi e un punct de reper spre
cercetări viitoare mai consistente şi, în mod sigur, va rămâne una dintre
valoroasele achiziţii cultural-ştiinţifice ale satului şi ale zonei dintre
Prut şi Valea Crasnei.
BIBLIORAFT
Prof. Lina Codreanu - Huşi
utori din urbea Huşilor. Apariţii
A 2010
editoriale: 2010-2011 (I)
1. Petru Brumă, Versus. Apeluri antinomice la o beţie de
distihuri, Constanţa, Ed. Dobrogea, 2010, 64 p.
2. Vasile Calestru, Huşii de ieri şi de azi, Iaşi, Casa Editorială
„Demiurg‖, 2010, 420 p.
3. Aurel Cehan, Elixir de sănătate, - satiră şi umor -, Craiova,
Ed. Contrafort, 2010, 142 p.
p. 107
4. Costin Clit, Constantin Vasluianu, In memoriam – Ion
Gugiuman. 100 de ani de la naştere, Iaşi, Editura PIM, 2010,
118 p.
5. Costin Clit, Mihai Gheorghiu, Batalionul 202 Apărare
C.B.R.N. (Intervenţii la dezastre) din Huşi. 60 de ani de la
înfiinţare, Iaşi, Editura PIM, 2010, 120 p.
6. Costin Clit, Schitul Mera din judeţul Vaslui, Extras din Acta
Moldaviae meridionalis XXX, 2009, 21 p.
7. Theodor Codreanu, Duminica Mare a lui Grigore Vieru,
Iaşi, Princeps Edit, 2010, 346 p.
8. Theodor Codreanu, Polemici incorecte politic, Râmnicu
Sărat, Editura „Rafet‖, 2010, 246 p.
9. Theodor Codreanu, Eminescu şi mistica nebuniei,
Bucureşti, Criterion Publishing, 2010, 324 p.
10. Petru Ioan, Coordonate ale filosofiei ieşene, pe parcursul a
trei jubilee, Iaşi, Ed. „Ştefan Lupaşcu‖, 2010, col.
„Profiluri‖, 8, 614 p.
11. Lumea cărţilor, Iaşi, Ed. PIM, 2010, 192 p. Volum editat de
Biblioteca Municipală „Mihai Ralea‖ din Huşi.
12. Ioan Marcu, La obiect – versuri –, Bârlad, Ed. „Sfera‖,
2010, 250 p.
13. Lucia Odochian, Viorica Odochian Neculau, Un om, o
pasiune, o viaţă, Iaşi, 96 p.
14. Romeo Pivniceru, Visând în faţa cărţilor deschise,
Bucureşti, Ed. Agerpress, 2010, 446 p.
15. Romeo Pivniceru, Critici nonconformiste, Bucureşti, Ed.
Agerpress, 2010, 460 p.
16. Ştefan Plugaru, Constantin Donose, Marius-Petronel
Baciu, Basarabia – pământul misiunii noastre, Bacău,
Editura „Babel‖, Editura „Vicovia‖ , 2010, 130 p.
17. Paul Daniel Şuşnea, Supraalimentarea acustică a
motoarelor cu ardere internă în patru timpi, Iaşi, Editura
PIM, 2010, 240 p.
2011
1. Ana Anton, şi Valentina Teclici, Dialog, Bucureşti, Editura
Oscar Print, 2011, 24 p. Tehnoredactare: Simona Catană.
Coperta: Răzvan Balaşa. Poezii.
2. Petru Brumă, Brumă-rele de Umor, - flori de leac pentru
sufletul meu -, Constanţa, Ed. „Dobrogea‖, 2011, 112 p.
Coperta: Adrian Mărunţoiu. Ilustraţii: Leonte Năstase.
Culegere şi tehnoredactare: Diana Precup. Cartea este
subintitulată Catrene epigramatice.
3. Costin Clit, Documente huşene (1655-1883), vol. I, Iaşi,
Editura PIM, 2011, 488 p. Culegere text: Costin Clit.
Tehnoredactare: Constantin Vasilică. Coperta I: Sigiliul
şoltuzului de Huşi, Ioan (3 august 1673). Coperta IV: Sigiliul
Episcopului Ioan de Huşi (3 august 1673). Documente.
4. Theodor Codreanu, Eminescu în captivitatea „nebuniei”
(ediţie definitivă), Chişinău, Editura Universul, 2011, 360 p.
Coperta: Ion Daghi, „Abandon” (reproducere). Studiul este
urmarea unei îndelungi cercetări asupra ultimilor şase ani din
viaţa poetului, ceea ce impune o revizuire biografică în
istoria literară.
5. Theodor Codreanu, Ion Barbu şi spiritualitatea
românească modernă: ermetismul canonic, Bucureşti,
Curtea Veche Publishing, 2011, 392 p., colecţia „Ştiinţă,
spiritualitate, societate‖ coordonată de Basarab Nicolescu şi
Magda Stavinschi, lucrare apărută cu sprijinul Fundaţiei John
Templeton. Editor: Grigore Arsene. Redactor: Ana-Maria
Botnaru. Corector: Gina Copel. Tehnoredactor: Dragoş
Dumitrescu. Coperta: Griffon and Swans. Exegeză critică.
6. Theodor Codreanu, Polemici „incorecte” politic, Iaşi,
Editura „Ştefan Lupaşcu‖, 2011, 246 p., col. „Radiografii‖,
nr. 21, 2011. Ediţia a II-a, adăugită. Referenţi: Magda
Ciopraga, Petru Ioan. Redactor: Andrei Bobu.
Tehnoredactor: Bogdan Olaru. Studii şi eseuri (unele
publicate în ultimele două decenii), privind probleme
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
fundamentale ale istoriei şi culturii de după 1989, aici
revăzute şi augmentate.
7. Theodor Codreanu, Transmodernismul, Iaşi, Princeps Edit,
2011, 332 p. Coperta: Doina Buciuleac. Redactor: Daniel
Corbu. Culegere computerizată: Dragoş Codreanu. Ediţia a
doua, revăzută şi augmentată. Promovarea paradigmei
estetice a transmodernismului.
8. Aurel Cordaş, Economie pentru toţi. Sinteze economice,
Invitaţie la călătorie în lumea trecutului şi prezentului
economic, partea a II-a, Iaşi, Editura STEF, 2011, 306 p.
Editare: Alin Gheorghe. Redactare: Aurel Cordaş. Lectura:
Maria Cordaş. Asistenţă informatizată: Carmen Catană.
Coperta, tehnoredactare: Gabriel Folescu. Analize şi sinteze
economice.
9. Nicuşor Darabană, Rătăcit în lumină, Iaşi, Ed. Junimea,
2011, 186 p. Redactor: Simona Modreanu. Tehnoredactare şi
copertă: Florentina Vrăbiuţă. Poezii.
10. Vicu Merlan, Maricica Grigoriu, Monografia comunei
Ciorteşti, judeţul Iaşi, Iaşi, Editura Panfilius, 2011, 248 p.
Carte apărută cu sprijinul Primăriei comunei Ciorteşti. Studiu
monografic.
11. Elena Munteanu, Poezii, Iaşi, PIM, 2011, 44 p. Volumul
subintitulat „37 de poeme religioase‖ este dedicat „Preotului
Arhimandrit Mina Dobzeu cu prilejul împlinirii a 90 de ani‖.
Tehnoredactare şi copertă: Irina-Natalia Bejan. Editor:
Constantin Donose.
12. Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu – 90, Iaşi, 2011, 72 p.
Tehnoredactare: Lina Codreanu. Cărticica omagială include
amintiri, medalioane literare, evocări şi convorbiri şi
cuprinde şapte capitole semnate de: N. Steinhardt (fragment
reprodus din vol. Jurnalul fericirii), Acad. Alexandru Zub,
Theodor Codreanu, Nicolae Dabija, Marian Aciobăniţei,
Constantin Donose şi convorbirea la o masă rotundă la care
au participat părintele Mina, Th. Codreanu şi Iurie Roşca
(iniţiator).
13. Romeo Pivniceru, Oameni fără importanţă sau Memoriile
unui necunoscut, vol. II, Bucureşti, Editura Agerpres, 2011,
436 p. Coperta: Victor Ilie. Tehnoredactor: Mihai Stoianov.
Proză memorialistică despre atmosfera din Huşii secolului
trecut.
14. Vicu Merlan, Vulcanii noroioşi din România, Editura
Panfilius, Iaşi, 2011, 194 p.

p. 108 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Monografia comunei Ciorteşti
Gheorghe Niculescu – Uricani, jud. Hunedoara
In ultimii ani, mi-am făcut obiceiul de a fi prezent la ziua
comunei natale, Ciorteşti, jud. Iaşi.
P
rimarul,viceprimarul, consilierii locali, din aceasta comuna, s-
au specializat în a organiza manifestari culturale din ce în ce
mai reuşite.
Pe data de 29.08.2011, fiind şi hramul bisericii din Ciorteşti,
întreaga comună era în sărbătătoare.
Primarul Gheorghe Gurzun, care păstoreşte această comuna, ca
un adevărat capelmaistru, a dirijat impecabil desfăşurarea
evenimentelor culturale, secondat de inimoasa şi omniprezenta
bibliotecară Marcela Grigoriu.
N-am să insist asupra tuturor evenimentelor, deşi ar merita, ci am
să mă refer doar la lansarea cărtii "Monografia comunei Ciortesti". Prin
osârdia domnului arheolog Vicu Merlan şi a bibliotecarei Marcela
Grigoriu, precum şi prin contribuţia financiară a Primăriei Ciorteşti, s-a
putut realiza această lucrare de referinţă privind existenţa localităţilor
aparţinătoare comunei.
Lucrarea este tratată la nivel academic (poate prea academic),
datorita priceperii domnului Merlan, care a devenit un fel de specialist în
monograf ii, printre alte specialităţi care-i fac cinste.
In special capitolele referitoare la arheologie şi geografie sunt tratate
în mod exhaustiv. Poate că ar fi trebuit insistat ceva mai mult asupra
etimologiei, onomasticei şi toponimiei, dar şi aşa lucrarea este o
reuşită şi merită toată lauda.
p. 109
Dacă ar trebui totuşi să fiu cârcotaş, ar trebui să critic puţin capitolul
referitor la floră si faună. Aici sunt amintite mai toate gângăniile exis-
tente pe teritoriul'comunei Ciortesti, dar fiindcă nici nu ştii de unde
sare iepurele „urecheatul‖ a fost sărit din schema arealului comunei,
ca un făcut, este urmat de lup, bursuc, dihor, prepeliţă, hultan... Poate
că într-o nouă ediţie, care se impune, acest capitol va fi tratat cu mai
multă atenţie.
De remarcat în lucrare şi contribuţia salutară a bibliotecarei
Marcela Grigoriu, care s-a străduit să adune în paginile cărţii cât mai
mulţi fii ai comunei, dar a întâmpinat greutăţi de neînţeles din partea
unor consăteni care, nu ştiu de ce, au refuzat să ofere date biografice
despre ei.
Trecând peste micile scăpări inerente unei lucrări atât de ample, mono-
grafia este o reuşită şi merită toate aprecierile, constituind o piatră de
temelie în cunoaşterea comunei Ciortesti. Aşadar atât autorii cât şi
primarul, viceprimarul, consilierii precum şi ceilalţi care şi-au adus
contributia la reuşita acestei lucrări, merită cu prisosinţă să fie felicitaţi.
Anonimul
Crina Ciobotariu – Răducăneni, jud. Iaşi
Caut o scuză când nimeni nu mă cunoaşte...nu am avut timp
să mă prezint, sau atât de repede am trecut peste moment încât
inima mea a uitat să tresară, să privească fiind agrenată în cel mai
murdat maraton”existenţa umană”.
entru început e bine de ştiut.. sunt un om printre oameni, învăţat
P să îndure jugul de lemn, primit în dar cu prima clipă a vieţii, de
fapt o nefastă moştenire, de la cel trecut în nefiinţă în momentul
naşterii mele..dar m-am născut FEMEIE! Ce întâmplare!
Şi ironie..şi loc de cugetare. Aşi descrie femeia în culori… negăsite,
însă culoarea existenţei mele…e una ca mine! Dacă cunoşteam baia de
culori poate eram pictor… şi nu ce sunt fără a-mi fi dorit vreodată.
Se întâmplă uneori să-mi caut zile întregi sufletul şi să-l
găsesc într-un apus…lângă o cupă cu şampanie pe jumătate plină..cu
ofuri..şi trăiri atât de intense încât singurile picături de pe gâtul sticlei
sunt lacrimi sărate izbite în contrast cu licoarea dulce acrişoara,
formând o blestemăţie de dans haotic şi mut. Am plâns vreodată?...
Îmi place muzica…atât de mult încât caut tăcerea în acorduri
şi fire de suflet în fiecare ton, îmi caut cuvintele cu dificultate…e vorba
de mine….ce gura stângace!!! În sângele meu e răspunsul..şi orbi sunt
ochii mei care nu vor să citească!
Caut prin cei mai frumoşi ani ai tinereţii mele, şi simt gustul
primului sărut… decembrie.. primii fulgi îmi înălţau fruntea spre cer
într-o rugăciune închinată iubirii pulsate fără voia mea prin tot corpul,
cu fiecare tremur al vocilor scăzute, uşor şoptite, uşor
timide…îmbrăţişate în cel mai inocent sărut…
În fiecare decembrie….îmi caut prin buzunarele inimii căuşe cu praf
unde începe suspinul şi se sfârşeşte suspinul, acel moment atât de
pur…că primii fulgi, şi de fiecare dată în pânza păianjenilor
îmbătrânită, trăiesc la fel de intens tremurul primului pas în tainele
trăirilor umane nefăţarnice şi necontaminate cu iarbă păscută de tinerii
de azi…în invidia bietelor rumegătoare….ce degradare…a fiinţei
umane! Ce specie pe cei neadaptaţi… ne-ar putea înfia pentru o zi să
nu uităm să fim umani!?
Dacă aş fi stăpânul lumii pentru o zi aşi încerca să înconjor
pământul cu cele mai dragi cuvinte care prin profunzimea lor să atingă
ce mai există uman în oameni, să fie o trezire la umanitate, să ne
ridicăm din mizeria existenţei pământene, să refuzăm să alergăm după
bani şi nume, maşini şi vile şi osul puterii şi să ne ridicăm palmele spre
Cer, iar Dumnezeu în infinita lui bunătate să ne dea Sufletul înapoi….
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
Ca la naştere, puritate să fie în primele lacrimi…Ce nu am înţeles eu
din existenţa mea?
Asta sunt eu!
Sub greutatea paşilor mei pietrele trezite răspund întrebărilor
mele! Şi inima mea se împarte în două, jumătăţile căutâdu-şi
identitatea prin propria-mi frunte plecată în resemnarea actualelor
trăiri. Încă mai aştept acel tren în gara sufletului meu, ce nemotivat
întârzie…iar eu îl iert şi mai cred în cuvinte şi încă mai ascult….şi caut
în mugurii primăverii sau în frunzele toamnei fluieratul sterp ce-i
vesteşte posibilă venire!
Aşteptarea îţi aduce înţelepciune..şi aşa poţi asculta şi glasul
altora ca tine! Ce ironie…să fii liber dar sclav în propria ta revoltă şi
teamă de a nu te pierde prin paşii semenilor tăi ce aleargă după acelaşi
trofeu al bogăţiei. De ce îi văd atât de săraci iar eu în sărăcia mea mă
bucur cu fiecare lacrimă de bogăţia trăirilor mele? Atât de fericit e
sufletul meu uneori, încât…îl cert, şi-i cer să gust din fericirea lui..să
ating cu buzele doar marginile sfintei sale trăiri…să-mi umplu fiinţă,
atât de puţin îmi trebuie!!! Să mă îmbăt şi mişcarea paşilor mei să
semene cu cel mai senzual dans…cu o plutire în care, eu să conduc şi
să fiu condusă de beţia buzelor mele spre haltă în care nu opreşte nici
un tren… mă întreb…trecătorule!!! ai timp să-ţi priveşti harta inimii
tale? Mi-a spus Cineva că inima mea e o bucată de halva şi că atunci
când vorbeşte despre durerea să se simte liberă, dar plin de durearea
semenilor săi şi mai uşoară îi pare, şi cade în faţa florilor în genunchi
strigându-şi iubirea…cine e Cineva? Era într-o haltă, la fel ca mine
vorbea de un tren care întârzie…mereu, şi nu mai ştiu….Atâta lumină
revărsă peste cuvintele rostite în taina şoaptelor, încât îmi vine să
strig….să-mi ierte necuviinţa de a le asculta…..
Festivalul care face Unirea
Reportaj
Prof. Lina Codreanu - Huşi
Ediţia III-a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore
Vieru”, o manifestare culturală dedicată memoriei unuia dintre cei
mai cunoscuţi poeţi de limbă română şi luptători pentru unitate,
este un bun câştigat şi se consolidează ca tradiţie în arealul cultural
românesc.
a în fiecare an, au fost rezervate acţiunilor de omagiere a
C poetului patru zile, proiectul internaţional conceput ca un
duplex cultural fiind susţinut oficial de administraţia celor
două oraşe – Chişinău şi Iaşi, gongul de începere fiind dat, alternativ,
de unul dintre acestea. În anul acesta – 2011, activităţile au început la
Chişinău, în capitala Republicii Moldova şi s-au încheiat la Iaşi, în
România. Coordonatorii programului au fost acad. Mihai Cimpoi şi
poetul Daniel Corbu, „motoraşul‖ ediţiilor rămânând dna Filomena
Corbu, susţinuţi îndeaproape de Nicolae Dabija, Theodor Codreanu,
Viorel Dinescu, Alexei Marulea, N.S. Pleşca şi numeroşi oameni de
cultură de pe ambele maluri ale Prutului.
Chişinău (26-27 octombrie). Animaţia a început chiar de la
întâlnirea participanţilor la Chişinău, în preziua deschiderii festivalului,
ceea ce a generat un proaspăt schimb de informaţii, opinii, simpatii,
concretizate şi
atunci şi ulterior
prin schimbul de
cărţi şi reviste de
cultură. Prima
manifestare s-a derulat la mormântul poetului din Cimitirul Central,
p. 110
unde în tăcere şi cu modestie au fost depuse florile amintirii şi
recunoştinţei, moment urmat de un parastas şi de cuvântările
evocatoare ale acad. Mihai Cimpoi, viceprimarului oraşului Chişinău şi
ale Ministrului Culturii – Boris Focşa. Aş spune că, faţă de ediţiile
precedente, grupul a fost mai restrâns, de la deschiderea până la finele
festivalului. Este un semn că lumea este într-o efervescenţă pragmatică
accentuată de o criză moral-culturală, nu numaidecât economică.
La bustul statuar al poetului Grigore Vieru de pe Aleea
Clasicilor din Parcul central, au fost, de asemenea, depuse flori, s-au
rostit discursuri iar un grup de copii de la Şcoala Primară „Grigore
Vieru‖ au recitat şi au cântat pe versurile poetului. S-au spus cuvinte
emoţionante şi elogiatoare despre personalitatea scriitorului de către
acad. Mihai Cimpoi, Gheorghe Duca – preşedintele AŞM, Leons
Briedis din Letonia – traducător, Nicolae Dabija – poet şi publicist,
Raisa Vieru – soţia poetului ş.a. Recitalul copiilor a înviorat adunarea,
amintindu-ne cum, nu demult, Grigore Vieru uita greutăţile şi vicleniile
vieţii şi se înviora, înflorea în mijlocul copiilor. Pentru copii a scris
perpetuu, concepând în colaborare cu Spiridon Vangheli manualul
„Albinuţa‖, compunând poezioare şi cântece de mare sensibilitate,
încât numeroase generaţii de tineri recunosc faptul că au crescut în
memorie cu „harnicele albinuţe-poezii‖ ale lui Grigore Vieru. Au fost
aşteptaţi spre a cuvânta primarii celor două oraşe precum şi
reprezentanţi de la Uniunea Scriitorilor, dar, din varii motive, nu au
fost prezenţi.
După o vizită inopinată în cabinetul Ministrului Culturii, Boris
Focşa, la prânz, conform programului, în Sala Academiei de Ştiinţe a
Moldovei, sub bagheta „moderatorilor‖ Mihai Cimpoi şi Daniel Corbu
şi în prezenţa acad. Eugen Simion, au avut loc lansări de cărţi despre
viaţa şi opera poetului Grigore Vieru, prilej de evocare a poetului de
către numeroşi dintre contemporani.
Merită amintite titlurile cărţilor care au fost prezentate în
incinta acestui înalt for academic: Grigore Vieru în amintirea
contemporanilor, „o carte scrisă de prieteni‖, antologie de articole
despre poet îngrijită de Daniel Corbu; re-editările monografiilor:
Grigore Vieru – Poetul arhetipurilor (prima ediţie – 1968), de Mihai
Cimpoi şi Duminica Mare a lui Grigore Vieru, de Theodor Codreanu
(prima ediţie – 2004); Biobibliografie – Grigore Vieru, coordonată de
Claudia Balaban; Pontiful limbii române, de Mihai Sultana Vicol;
Mişcarea în infinit a lui Grigore Vieru, de Paul Gorban; Peregrinările
lui Grigore Vieru în Munţii Neamţului, de Olguţa Caia, Demnitatea ca
testament, de Alexei Marulea ş.a. L-au evocat, au vorbit despre
personalitatea poetului ori au recitat din versurile proprii şi din opera
viereană reprezentanţii (primarul şi secretarul) comunei Dumbrăveni –
Suceava, unde se pregăteşte dezvelirea unui bust al poetului, Horia
Zilieru (Iaşi), Emanuel Marcu (Iaşi), Theodor Codreanu (Huşi),
Valeriu Matei (Chişinău), Viorel Dinescu (Galaţi), Leons Briedis
(Riga, Letonia), Zina Bivol (Chişinău), Alexei Marulea (Chişinău).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
Seara, în Sala cu Orgă, un „duplex artistic‖ – spectacol de înmânat Premiu pentru exegeză literară al Festivalului Internaţional de
profundă emoţie şi reflecţie a fost susţinut de Corala „Vocile Poezie „Grigore Vieru‖, ediţia a III-a.
primăverii‖ (dirijor Ştefan Andronic) şi de actorul român Dorel Vişan,
într-o grupare lirică viereană – „Litanii pentru orgă” (acompaniat la Nici ultima zi nu a avut un program rarefiat. A început cu
orgă de Svetlana Strezev) şi un fragment dintr-un monolog dramatic al vernisajul expoziţiei de carte, grafică, manuscrise, fotografii „Grigore
lui Mihai Eminescu – testamentul lui Luca Arbore. Vieru, contemporanul nostru‖ şi a continuat prin „Grigore Vieru în
dialog liric european‖ – un colocviu al traducătorilor condus de Mihai
A doua zi, orarul a fost mai restrâns din pricina parcurgerii Cimpoi, Theodor Codreanu, Leons Briedis (Riga, Letonia) şi Daniel
traseului Chişinău-Iaşi. Prima acţiune a fost în Sala Mică din incinta Corbu, care a avut loc la Muzeul Literaturii Române – Galeriile de artă.
AŞM: vernisajul unei expoziţii omagiale de artă vizuală şi simpozionul Pod Pogor Fiul.
„Grigore Vieru – poet al spaţiului românesc‖. Sarcina de moderator au
avut-o acad. Mihai Cimpoi, care a menţionat „aspectul mai academic‖
al activităţii şi poetul Daniel Corbu – ambii, coordonatori de program.
Direcţiile intervenţiilor au condus către valoarea estetică şi
dimensiunea naţională a creaţiei vierene. Au susţinut comunicări
criticul Theodor Codreanu, prof. univ. Ion Ciocanu, acad. M. Cimpoi,
Nicolae Bileţchi, Ludmila Ciobotarencu, Raisa Vieru – soţia poetului.
Au fost anunţate interesante proiecte de recunoştinţă pentru rolul lui
Grigore Vieru în cultură şi în Cetate: Opera Omnia (4 volume), un
muzeu, o statuie, un Centru „Grigore Vieru‖ etc.

Iaşi (28-29 octombrie). Colocviul „Grigore Vieru, poet al

spaţiului românesc‖ a avut loc în sala de conferinţe a Primăriei Iaşi,
unde a fost evocată personalitatea poetului de către invitaţi. Astfel, M. În acest sens, s-au purtat dezbaterile despre raportul autor-
Cimpoi a sesizat benefica posteritatea foarte dinamică a poetului, traducător, accentuându-se necesitatea promovării literaturii româneşti
Nicolae Dabija a relevat rolul major al lui Gr. Vieru în trezirea în cultura universală. Şi aici au fost lansate cărţi adecvate momentului,
conştiinţei naţionale şi poetul sârb Adam Puslojič a identificat drept între care e de menţionat recentul studiu al lui Paul Gorban, Mişcarea
trăsături esenţiale demnitatea, simplitatea şi puritatea poetului. Grigore în infinit a lui Grigore Vieru (Princeps Edit, Iaşi, 2011), dar şi alte
Ilisei a amintit despre documentarul cinematografic „Lacrima apariţii editoriale.
Basarabiei‖, realizat cu Gr. Vieru la Mânăstirea Neamţ, monseniorul
Petre Gherghel a citit o scrisoare a „săptămânii‖ inedită de la Grigore
Vieru. Matei Valeriu a sesizat antinomia între omul fragil şi spiritul
foarte puternic, Dorel Vişan a remarcat într-o construcţie de spirit că
Gr. Vieru „a fost o vietate marină, de apă, a trăit pe uscat şi a vrut să
zboare‖. Leons Briedis, poetul leton, a admirat curajul deosebit al
poetului, acad. Eugen Simion a adăugat încă o calitate a poetului şi a
creaţiei sale: sentimentalitatea şi, în încheiere, Raisa Vieru a mărturisit
că a simţit că în sală „plutea o atmosferă viereană‖.

Ultimul episod al manifestărilor din festival a avut loc la

După depunerea de flori la statuia poetului din Parcul de cultură
Copou, s-a plecat la renumitul Colegiu Naţional „C. Negruzzi‖, în faţa
unei săli arhipline au fost rostite alocuţiuni pe aceeaşi temă de către
diferiţi scriitori. Tulburătoare a fost intervenţia lui Nicolae Dabija care
a amintit că în Basarabia „s-a murit pentru limba română‖ şi că „limba
română a supravieţuit şi datorită lui Vieru‖, discurs care l-a
impresionat şi pe Andrei Novac, consilier în Ministerul Culturii din
România. Din partea elevilor a vorbit într-un mod spontan şi original
Cassandra Corbu, mică poetesă care l-a cunoscut pe poet şi i-a ascultat
poveţele.
Alte alocuţiuni au fost rostite în Aula Bibliotecii Universitare
„Mihai Eminescu‖ din Iaşi, context în care acad. Eugen Simion i s-a
Ateneul Cultural Tătăraşi, cuprinzând trei momente semnificative:
momentul liric prezentat de copii, Gala Premiilor şi recitalul de poezie
„Litanii pentru orgă‖, susţinut de actorul Dorel Vişan. Într-o atmosferă
autumnală, cu frunze îngălbenite şi palide flori, au prezentat un
spectacol de muzică şi poezie elevii cercului literar „Luceafărul‖ de la
Grupul Şcolar „Dumitru Popa‖ din Mogoşeşti (Iaşi), coordonaţi de
fam. prof. Elena şi Vasile Fluturel. Act de conştientizare identitar-
lingvistică a românilor de pretutindeni. Comperajul artistic a inclus o
miniantologie poetică despre limba română, fapt rar, foarte rar iniţiat şi
realizat în ultimii 20 de ani în şcoala românească ori în activităţile
culturale.
Premiile Festivalului Internaţional de Poezie ―Grigore Vieru‖,
ediţia a III-a, Chişinău – Iaşi, 2011 au fost înmânate în prezenţa
Ministrului Culturii din Republica Moldova, Boris Focşa, de către
organizatori, acad. Mihai Cimpoi – preşedintele juriului, Nicolae
Dabija – membru al juriului, Filomena Corbu – iniţiator şi coordonator
esenţial al festivalului şi Daniel Corbu – organizator.

p. 111 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Literatura
Propunându-se descoperirea şi sprijinirea tinerilor poeţi de
limbă română din România, din Republica Moldova şi din toată
diaspora, juriul a acordat Marele premiu studentei Zina Bivol, studentă
din Chişinău – carte de debut: Meşterul de dantele, Ed. Feed Back,
Iaşi, 2011, urmat de alte cinci premii, între care un premiu special.
Studentul Narcis Ionel Murza (Bistriţa), câştigătorul Premiului al II-
lea, a rostit curajos un adevăr major care se împânzeşte peste românime
an de an: „Când privim spre Grigore Vieru putem să spunem că ne
uităm la România Mare‖. Juriul festivalului, din care au făcut parte
academicienii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija şi scriitorii Theodor
Codreanu şi Daniel Corbu, a conferit premii specializate, acad. Eugen
Simion (pentru exegeză), poetului traducător Leons Briedis (Letonia) –
pentru traducere, poetului Adam Puslojič (Serbia) – pentru poezie,
actorului Dorel Vişan (pentru promovarea culturii naţionale),
interpretului Nicolae Jelescu şi muzicianului Ştefan Andronic (pentru
interpretare artistică), Ioanei Irimia şi jurnalistului Mihai Sultana Vicol
(pentru atitudine civică) ş.a.
Momentul artistic din final – un vibrant omagiu adus poetului –
s-a constituit din recitalul de poezie „Litanii pentru orgă‖, susţinut de
marele artist Dorel Vişan şi interpretarea melodică a unor texte poetice
vierene de către tânărul cântăreţ Alexandru Tărâţeanu. Organizarea şi
desfăşurarea Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru‖,
ediţia a III-a, Chişinău – Iaşi, 2011 a presupus un angajament de durată
istovitor, pentru care nu s-ar îndrepta mai nimeni din cultură. Cu atât
mai meritoriu pentru grupul de iniţiativă, care n-a cedat în faţa
obstacolelor financiare ori indiferenţei culturale. Proiectul acestui
duplex cultural se derulează, deocamdată, ritmic, fără convulsii, animat
de credinţa exprimată de Daniel Corbu, anume că Grigore Vieru este
„între primii zece mari poeţi de limbă română, din toate timpurile, dar
şi un mare tribun, un simbol al românismului de dincolo şi de dincoace
de Prut‖. Aşadar, merită cu prisosinţă un festival.
Totodată, Nicolae Dabija e convins că Grigore Vieru nu va
avea linişte „decât atunci când se va înfăptui Unirea‖. Era visul lui
Vieru: „Să văd unirea şi pot să mor‖. Preluând de la Grigore Vieru
această misiune, dar „şi pe duşmanii‖ acestuia, N. Dabija completează:
„să văd unirea şi să mai trăiesc o zi, ca să văd cum mor duşmanii de
ciudă‖. Este un preludiu pentru concluzia optimist şi convingător
formulată: „organizatorii nu au organizat un festival, ci au făcut
România Mare a culturii‖.
Încercări de clarificări istorico-literare
Sorin Toma şi Tudor Arghezi
Jurnalist Ion N. Oprea - Iaşi
Despre articolul din Scânteia, relativ la putrefacţia
poeziei argheziene.
P
e Ilie Rad, profesor la Universitatea din Cluj-Napoca l-am
întâlnit la cel de al doilea Congres Internaţional de Istorie a
Presei, desfăşurat în zilele de 3-4 aprilie 2009, în organizarea
Universităţii „Petre Andrei‖ din Iaşi şi a Asociaţiei Române de Istoria
Presei, domnia sa având calitatea de vice-preşedinte al Asociaţiei,
prilej, în care, mi-a înmânat Cartea sa de vizită.
p. 112
De atunci, i-am expediat câteva titluri ale cărţilor mele prin
poşta română – imprimate – returnate, din păcate, de fiecare dată.
Surprinzător, şi spre bucuria şi interesul meu, m-am reîntâlnit cu
profesorul clujean prin intermediul presei (România literară din 14
octombrie 2011), ocazie cu care mi-am clarificat câteva dintre
dilemele pe care, ca şi dumneavoastră, gândesc, le aveam în legătură cu
relaţia Sorin Toma şi Tudor Arghezi, cu privire la articolul „Poezia
putrefacţiei şi putrefacţia poeziei, răsfoind volumele lui Tudor
Arghezi‖, publicat în ziarul Scânteia, dar şi în broşură, Editura
„Scânteia‖.
Parcurgându-i datele biografice, împreună cu profesorul de la Cluj,
ne reamintim că Sorin Toma, fiul lui Alexandru Toma, este născut în
1914 şi acum, la vârsta de 97 de ani, cetăţean al Israelului, este
cunoscut nouă, mai vârstnicilor, ca fost redactor-şef al ziarului
Scânteia, organ al CC al PMR, între anii 1947-1960, autor al articolului
cu pricina, publicat cu scopul –am citit noi în presa vremii - ―să-l
dărâme pe Arghezi ca să-i facă loc şi a impune ca poet naţional pe
tatăl său‖, născut în 1875, la Urziceni, cu numele din naştere Solomon
Moscovici.
În anii dinaintea războiului, Sorin Toma a acţionat în cadrul
partidului comunist ilegal şi al presei sale, în clandestinitate.
În 1940, date fiind împrejurările, s-a alăturat miilor de evrei care,
pentru a nu fi capturaţi de trupele pogromiste ale Germaniei naziste, s-a
refugiat în Basarabia, anexată de URSS şi supusă regimului de
sovietizare. Acolo, după cum susţine el, a fost repartizat şi a lucrat la
ziare în limba „moldovenească‖, în sectoare care nu se ocupau de
politică.
În 1941, odată cu reînceperea războiului, Sorin Toma
mărturiseşte, ceea ce îi păstrează amintirile:
- Câteodată, când mă aştept mai puţin, îmi apare înaintea
ochilor o scenă, mereu aceeaşi. O coloană nesfârşită de
prizonieri – toţi în bluze-uniformă ruseşti, dar cu câte „o stea
a lui David‖ evreiască, mânjită cumva cu vopsea roşie, pe
spate – aleargă, aleargă, desculţi. De ambele părţi ale
convoiului, gardieni militari nemţi, pe motociclete. Unul
din prizonieri, istovit, a rămas cu câţiva paşi în urmă. De pe o
motocicletă îl plesneşte biciul. Altul, la capătul puterilor, s-a
prăbuşit. Mai simplu: un glonţ.
Gardienii militari nemţi, pe motociclete, nu uită şi nu
greşesc: „Fiecăruia i se împarte ceea ce cred ei că i se cuvine !‖
Similară descrierea, ca şi întâmplările, ca în romanul lui
Radu Mărculescu, « Pătimiri şi iluminări din captivitatea
sovietică », Editura Humanitas, 2011, numai că hăitaşii sunt cei
care au identitatea purtătorilor de stea roşie…
În 1943, urmare a schimbării sorţii războiului, Sorin Toma se
deconspiră. Nu-şi mai ascunde identitatea. Sub îndemnul
momentului, la cererea sa, este primit ca soldat combatant în una
din unităţile care au luptat până în nordul Germaniei. La sfârşitul
războiului a revenit în ţară cu Divizia română „Horia, Cloşca şi
Crişan‖.
A lucrat un timp în presa militară. Apoi a fost transferat la
Scânteia. În anii 1947-1960 a fost redactorul-şef al ziarului
Scânteia.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
În 1948 s-a căsătorit cu Kati Ernyei, a cărei familie, atât tatăl
cât şi fratele ei, precum şi soţia şi fetiţa acestuia, în vârstă de 4
ani, au pierit, victime ale pogromiştilor germani şi unguri.
În 1963, după ce a fost dat la o parte de la Scânteia, a fost
exclus din partid şi destituit din funcţiile exercitate. Acuzaţiile
dovedindu-se false, ulterior, în 1970, a fost reabilitat. În 1980 a
emigrat în Israel, unde se afla deja o parte din familia sa.
- Sorin Toma, menţionează, Ilie Rad, dar o ştim şi noi,
trăitorii acelor vremi ori răsfoitori de presă arhivată, a rămas
în memoria noastră mai mult în calitatea sa de autor al
articolului de „tristă amintire‖, apărut cu titlul „Poezia
putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, Răsfoind volumele lui
Tudor Arghezi‖, apărut în patru numere ale ziarului Scânteia,
la 5, 7,9 şi 10 ianuarie 1948.
Ca redactor şef al ziarului Scânteia, Sorin Toma a publicat şi alte
articole, reluate apoi în broşură – Socialismul ştiinţific şi pierirea
inevitabilă a capitalismului; Marx şi Engels întemeietorii
socialismului ştiinţific; Manifestul Partidului Comunist; Presa
sovietică, stegar al luptei pentru adevăr, pace şi progres;
Republica Populară Română pe drumul revoluţiei culturale;
Uniunea Sovietică pe calea construirii comunismului – dar
amintirile celor mai mulţi dintre noi rămân tot la acel articol în
patru episoade despre Poezia putrefacţiei a lui Arghezi…
Profesorul Ilie Rad ne duce cu scrierea bibliografiei şi la cele
două cărţi de interes pentru istoria culturii române, publicate sub
numele lui Sorin Toma: „Cum am supravieţuit holocausului în
Ucraina‖ (1941-1943) şi cartea de reportaje şi amintiri „Întâlnirile
mele‖ Netanya, 2000, cele 68 de pagini publicate în regie proprie.
Cea de-a doua carte se intitulează „Amintirile unui fost ziarist
comunist, redactor-şef al Scânteii, din 1947 până în 196o‖,
Editura Compania, Bucureşti, 2004.
Are publicate şi o serie de traduceri: Ziua cea mai lungă a
Japoniei, prefaţată de N. Copoiu, Editura Politică, Bucureşti,
1974; Nicolai Petrovici Dubinin, Eroul cărţii mele: genetica,
traducere din limba rusă, controlul ştiinţific al termenilor de
specialitate Iulia Niculescu, Editura Politică, Bucureşti, 1977;
Klaus Drobisch, Rezistenţă la Buchenwald, prefaţă de Gall Erno,
traducere din limba germană, Editura Politică, Bucureşti, 1981.
Deci permanent, Sorin Toma a rămas în bune relaţii cu
realitatea şi România care l-a consacrat.
În 1989, premergător zilelor lui decembrie, Sorin Toma a
expediat o scrisoare deschisă Europei Libere, intitulată „O
mărturie, o mărturisire‖, difuzată în zilele de 25, 26 şi 27 iulie
1989. În ea el îşi exprima public solidaritatea cu cei care în
România se opuneau regimului lui Nicolae Ceauşescu.
Adept sincer şi devotat al regimului comunist, Sorin Toma a
devenit adversar al acestuia, în varianta promovată de Ceauşescu.
Despre Sorin Toma circulă încă destule legende, unele
neadevăruri, apreciază Ilie Rad de la Cluj, detaliate şi în presa
momentului. Parte din ele, elucidate de profesor în interviul,
iniţial luat telefonic, completat apoi , cu eliminări şi precizări pe
text, făcute de autor, care , cu corecturile de rigoare, proprii unui
încercat fost gazetar, sunt publicate şi în România literară nr. 41,
octombrie 2011.
p. 113
*
Despre cine l-a însărcinat din conducerea partidului pe Sorin
Toma să scrie articolul despre Arghezi şi volumele sale, ca şi
despre atitudinea intimă a autorului şi tatălui său, bătrânul poet
Alex. Toma ( avea 73 de ani, iar fiul 34) avem detalii în discuţia
purtată. Arghezi, care în 1946 primise Premiul Naţional pentru
Poezie dar nu aderase la ideologia de partid, anterior, tot din ordin
de partid, care de-acum începea să conducă în toate, fusese grav
atacat la 21 februarie 1945, în România liberă de autorul
„Cântecelor ţigăneşti‖, Miron Radu Paraschivescu, în articolul
intitulat „Un impostor, Tudor Arghezi‖. Acum, în 1948, anterior
publicării articolului cu semnătura lui Sorin Toma, acelaşi, Miron
Radu Paraschivescu, acceptase să publice încă un articol
defăimător la adresa lui Arghezi şi care nu a mai apărut pentru că,
se zice, era prea virulent, şi, vezi doamne, partidul, îngăduitor, nu
aprobase apariţia lui. A fost dat publicităţii articolul semnat de
Sorin Toma, faţă de care Alexandru Toma, poetul, din delicateţe
şi convingere intimă, nu l-a apreciat.
- Nu m-am consultat cu tatăl meu pe durata redactării
articolului. Tata era un om foarte delicat şi nu ar fi fost de
acord să scriu aşa ceva. De altfel, după ce l-a citit în
Scânteia mi-a reproşat aspru că l-am scris, îi mărturiseşte din
Israel autorul celui din România, interesat de cunoaştere.
Întrebat dacă în afară de Petru Dumitriu – „Un exemplu de
critică literară marxistă‖, publicat în Flacăra din 20 iunie
1948 şi alt articol scris de Ion Vitner, care au primit favorabil
susţinerile, au mai existat şi alte reacţii aprobatoare, pentru
că profesorul nu-şi aminteşte să fi mai întâlnit altele, Sorin
Toma evită un răspuns tranşant, fie şi pentru că, asemenea
dezvăluiri ar „dăuna unor oameni nevinovaţi sau memoriei
lor‖.
În volumul său memorialistic „Privind înapoi‖, p. 330-331, Sorin
Toma explică pe larg despre „sarcina de partid de a scrie articolul şi
indicaţiile corespunzătoare‖, pe care le-a primit în acest sens, dar
succint le oferă şi convorbitorului său, care le pune pentru noi cititorii
în revista care îi găzduieşte relatarea în octombrie 2011.
*
Despre personalitatea şi statutul poetului Alex. Toma, tatăl lui Sorin
Toma, incitat de profesorul clujean, aflăm de la fiu ceea ce se uitase în
ultimii ani.
- De-a lungul vieţii, A. Toma avusese trei îndeletniciri
principale: prima, aceea de profesor de limba română, istorie
şi filozofie; a doua, de răspânditor de cultură, îndeosebi prin
mijloace editoriale; a treia, şi esenţială – A Toma a fost poet,
spune feciorul său , iar noi adăugăm că nu de mică valoare. A
debutat în 1894, la 19 ani, dar, modest, şi poate lipsit de
ambiţii, a apărut editorial în 1926 cu volumul Poezii, care, au
fost comentate pozitiv, fiind o poezie a dragostei de oameni
şi de viaţă, cu mărturia credinţei sale statornice:
―Am învăţat la două neamuri crescute-n trânta
vânturilor
La neamul Doinei fără moarte şi al Cântării Cânturilor!‖
Că lucrarea a fost valoroasă stă mărturie faptul că pentru acest
volum, atunci, nu după 23 august, autorul a fost distins cu Premiul
Academiei Române.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura
După trei ani, în 1897, aşa cum procedase Eminescu, A. Toma,
cunoscător al limbii germane, avea să traducă volumul Versuri de
Carmen Sylva, apărute la Editura Librăriei Socec, Bucureşti. Aşa
au făcut şi Titu Maiorescu, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, Al.
Tzigara-Samurcaş şi Mihail Sadoveanu (Pe Dunăre, 1905),
George Coşbuc ( Valuri alinate, 1905), Adrian Maniu ( Poezii din
Carmen Sylva, 1936). În context, G. Coşbuc, cunoscându-se, a
vrut să-l prezinte pe traducător reginei, dar acesta, dată fiind
poziţia sa de poet socialist, a refuzat, exprimându-şi şi apărându-şi
însăşi convingerile politice:
- Eu am tradus poeziile poetei Carmen Sylva, nu ale reginei
Elisabeta, a motivat poetul refuzul de a aştepta la uşa regală.
Peste ani, în 1927, când la Sinaia, regina Maria a României
primea familia lui Yehudi Menuhin care venise ca George Enescu
să-i dea lecţii de vioară elevului său de doar 11 ani, familia Toma
s-a împrietenit cu cea a lui Menuhin, iar când regina l-a întrebat
pe tatăl învăţăcelului, dacă cunoaşte pe cineva din România, cu
care să se întreţină, acesta a răspuns total în cunoştinţă de cauză:
- Cum nu?, cunosc pe Alexandru Toma!
- Care Toma?
- Cel care scrie poezii, l-a identificat oaspetele.
- A, domnul acela, socialist ! şi l-a reamintit regina, poate
aducându-şi aminte de „socialistul gentleman‖ care refuzase
cu ani în urmă să meargă la palatul regal unde fusese invitat
să i se prezinte reginei Elisabeta.
Cum a ajuns poetul de la numele său adevărat Solomon
Moscovici la cel de Alexandru Toma – şi poate de la alte nume
intermediare – şi cine i-a fost naşul de pseudonim, cititorul poate
afla citind destăinuirile lui Sorin Toma către Ilie Rad, dăruite
presei zilelor noastre, adică citind articolele la care ne-am referit.
Adevăr este şi faptul că tânărul poet afirmându-se într-o societate
de scriitori, unul şi unul, cum au fost I. L. Caragiale ori A.
Vlahuţă, aceştia, şi alţii, l-au apreciat, iar în 1903 ei s-au numărat
printre iniţiatorii legii prin care lui A Toma i s-a acordat cetăţenia
română. Că aceasta i s-a aprobat şi de către Camera Deputaţilor de
abia după 10 ani, în 1913, aceasta este o altă problemă care se
cheamă tergiversare când interesele unora o reclamă.
Alexandru Toma a fost cunoscut şi a rămas în literatura
română, astăzi de sertar, şi un personaj al convingerilor liber
exprimate. În 1912, cu ocazia centenarului anexării nejustificate a
Basarabiei de către Rusia ţaristă, într-o poezie, „Doina fraţilor
răzleţi‖, el avea să se ridice împotriva a ceea se menţinea şi făcea
referiri la o posibilă Unire a tuturor românilor răzleţiţi de
împrejurările vitrege ale istoriei:
De urci, gândule, Carpaţii,
Din Ardeal oftează fraţii !
Dacă faci să tacă Prutul,
Fraţi se plâng că-i bate cnutul !
Şi de-o iei în zbor spre Pind,
Fraţi pierduţi auzi doinind…
Fă-te gând, trei şoimi voinici
Şi-n trei vânturi mergi să zici:
„Bună veste, feţi şi fete,
Dor de frate mă trimite
Să vă spun că-n vânt ascultă
Suspinarea voastră multă,
Că prin minţi îi curg fierbinte
Lacrimile voastre sfinte‖…
…Şi-un hotar din ele-mbină
Pentru cântec şi lumină !
p. 114
Colaborator la „Munca‖, „Lumea nouă‖, editor al revistelor
„Steaua copiilor‖ (1922-1923), „Amicul copiilor‖ ( 1924),
întemeietor al colecţiei de popularizare „Lectura-floarea
literaturilor străine‖, în care, timp de 11 ani, împreună cu soţia sa
Sidy, a publicat săptămână de săptămână, până la moarte ( 1954
), câte o nuvelă dintr-o ţară sau alta, l-au făcut pe Ştefan Voicu –
coleg şi prieten cu Sorin Toma, primul redactor şef la revista
‚Lupta de clasă‖, devenită „Era Socialistă‖, iar secundul la
―Scânteia‖ – să noteze pătimaş, la comandă de partid, în 1983 în
publicaţia Manuscriptum nr. 4: „După ce câţiva ani de zile a fost
ridicat, pe nedrept, în vârful piramidei şi slăvit ca cel mai…şi cel
mai…(fusese şi membru al Academiei R.S.R. n.n.) acum era negat
cu desăvârşire şi hulit‖.
Într-adevăr, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi
după, A.Toma a fost grav bolnav, şomer şi mereu persecutat ca
urmare a aplicării legilor rasiale. Dar strângând laolaltă durerile
celor mulţi, din ţară şi de pe front, ororile abătute asupra
oamenilor, a dat naştere altui volum de poezii – ―Flăcări pe
culmi‖, 1946, iar în 1949 volumul „Cântul vieţii‖, ultimul
caracterizat, cum scria presa vremii, prin „optimism, inspiraţie
romantic-revoluţionară‖.
Dacă volumul Cântul vieţii, versuri alese, a cunoscut mai multe
ediţii şi antologii, Flăcări pe culmi, Editura Cultura Naţională,
Bucureşti, 1946, a fost scoasă din circuit şi trecută la fondul secret
al bibliotecilor, fiind mai puţin cunoscute.
În ce priveşte lecturile publicate de cei doi soţi în colecţia
„Lectura‖, amintim că printre acestea s-a numărat şi traducerea
din limba franceză a comediei Tartuffe de Moliere, care,
bucurându-se de aprecierea publicului a fost ―jucată‖ timp
îndelungat pe scena „Naţionalului‖.
Dacă după 1954, odată cu moartea lui A. Toma, a fost
îngropată şi opera lui, demersul profesorului Ilie Rad îl găsesc
drept un bun prilej ca lespedea pusă peste om şi operă să cadă, iar
din tăcerea actuală să aflăm adevărurile vieţii, bune sau rele. Ele
sunt şi aparţin oamenilor! Aceasta este şi bucuria şi speranţa lui
Sorin Toma, ca atât cât mai este în viaţă, să-şi poată exprima ceea
ce înseamnă argumentele vieţii. Ceea ce am făcut şi noi,
folosindu-i spusele, ale lui şi ale profesorului Ilie Rad. Pentru
informaţii în plus, cititorii pot parcurge, în afară de interviul din
revista România literară nr. 41, 2011, şi textul integral al
convorbirii celor doi publicat în Revista română de istoria presei
nr. 2, 2011.
*
Este de reţinut că Sorin Toma, ca şi poetul Alexandru Toma,
făcând parte dintr-un partid în care secretomania şi
conspirativitatea au fost un dat care a generat acţiunile, dintr-un
partid care s-a folosit de slujbaşii săi atât timp cât a avut nevoie de
ei, iar apoi i-a sacrificat, devorându-i doar cu regrete formale, prin
acele reabilitări care nici într-un caz nu au avut forţă juridică, nici
eficienţă, cei doi au strălucit şi au eclipsat la porunca aceleaşi
ideologii din care esenţele le va clăti viitorul…
De aici, poate, şi un anumit optimism mulţumitor promovat
astăzi de Sorin Toma şi prin interviul de faţă…
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Literatura

Compuneri create de elevi Compuneri create de elevi

Elev: Alexa Amalia, Clasa. a III-a D

Elev: Orzan Maria, Clasa a III-a D
Înv.Liciu Iuliana Valentina
Înv.Liciu Iuliana Valentina
Şcoala Nr.1 ”Mihail Sadoveanu” Huşi
Şcoala Nr.1 ”Mihail Sadoveanu” Huşi

Este toamnă.
sosit toamna cea darnică, cu alai de funze ruginii şi cu

A cântece de bucurii. Copacii au primit veşmânt de aramă.

Soarele mângâie cu razele lui călduţe frunzele tot mai rare.
Florile tomnatice încărcate de brumă, se apleacă parcă, sărutând Î
n răcoarea dimineţii, pădurea părea de aramă, poleită de razele
timide ale soarelui. Ea prinde a-şi dezbrăca haina verde,
acope“rindu-şi cărările cu un covor arămiu. O adiere rece înfioară
pământul umed. Frunze multicolore se leagănă în vânt ca nişte bărcuţe crengile copacilor. Toamna târzie îşi îngrămădea pe cer, rotocoale
pe apă. negre şi mişcătoare deasupra oraşului. Vântul răscoleşte zările
îndepărtate. Norii groşi, plumburii mătură crestele dealurilor zgribulite.
Pădurea pare poleită cu aur. Peste coroanele de flăcări ale copacilor,
păsările călătoare zbor spre înaltul cerului. Noiembrie risipeşte în evantai ploi mărunte şi frunze moarte,
trimiţând păsările călătoare în ţările cu lumină mai caldă. Pe firul de
Ele se apleacă spre arbori cu fâlfâiri de aripi, ca un rămas bun, apoi se
telegraf stă aşezat, ca nişte mărgele pe aţă, şirul ultimelor rândunele.
pierd în departare, ducând pe aripile lorcântecul anotimpurilor.
Gâze plăpânde, amorţite de frig caută adăpost sub stratul gros de frunze
Pe ogoare, în livezi, în grădinile de zarzavat munca e in toi. Oamenii uscate.
strâng recoltele. Porumbul auriu abia aşteaptă să intre în hambare.
Fructele parfumate
înmiresmează
livezile iar legumele
viu colorate
înveselesc grădinile.
Mustul viilor de pe
culmile încărcate de
rod ale dealurilor, nu
mai contenesc să
curgă.

Vietăţile
pădurii se grăbesc
să-şi adune cu
harnicie provizii
Răspândind tristeţe, vântul cu a lui suflare împrăştie
pentru iarnă. Lupul
frunzele căzute pe pământul amorţit. Printre ramurile goale
şi-a schimbat părul,
împodobite de lumină, crivăţul cântă la un nai, şuierând puternic.
dar năravul, ba!
Copacii oftează, iar lacrimile de promoroacă picură una câte una
Vulpea tot mai
peste covorul de frunze moarte. Bruma argintie a împodobit
visează să cumpere
grădinile..
găini… O flacără
roşcată adună Vin nopţile răcoroase, iar frigul se lasă uşor, spulberând
ghinde, săltând tainele ascunse ale toamnei. Liniştea apăsătoare, grea şi tăcută
jucăuşă pe crengile dezgolite ce se leagănă în bătaia vântului. prevesteşte venirea iernii.
Iepuraşul, cu urechile ciulite, ascultă foşnetul frunzelor uscate, mirat că
nimeni nu mai are timp să alerge după el.

Copiii sunt veseli. Toamna le-a adus în dar prima zi a anului

şcolar. Sunetul cristalin al clopoţelului se grăbeşte, şi el, să amintească
tuturor că anotimpul hărniciei şi al roadelor bogate domneşte pe
străzile oraşului.”

p. 115 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Medicină naturistă

Toamna

Braţ Emilian, clasa a IV-a, Liceul Teoretic

“Lascar Rosetti”, Răducăneni, jud. Iaşi

venit toamna! Copacii au dezbrăcat veşmântul

A îmbogăţit, drumul soarelui este tot mai scurt şi este tot

mai frig, dar frunzele au şi căzut, făcând cu frumoasele
lor culori stratul de toamnă, atât de cald şi atât de rece!
Oamenii au strâns strugurii, grăbiţi şi îngrijoraţi că nu
vor putea strânge totul fiindu-le teamă de graurii flămânzi şi Copiii au învăţat despre natură, despre necesitatea protejării
negrii! Atât de reci că-i visez!. Cu aratul tot mai merge!se mai acesteia, contribuind direct prin activitatea desfăşurată, dar şi despre
câştiga bani!!!! Sunt şi frunze prin ogrăzi! La fel de moarte… şi consecinţele unor acţiuni inadecvate faţă de mediu, cum ar fi poluarea
atât. Oamenii le fac grămezi şi le aruncă unde vezi, şi nu vezi! cu deşeuri menajere.
Alţii le mai dau şi foc,în zadar, se fac la loc. Copiii
veseli frunze strâng şi le pun adesea în lucrări, care semnifica
Viaţa! De ce?
Stai!Mai am ceva de spus!Florile de le călcaţi pe la
mine nu umblaţi şi chiar dacă se ofilesc,toamna le va strânge Strugurii – fructe divine
încet .Ele se vor usca…singure vor dispărea…. Însă viaţa în
aprilie învinge IAR!!!!

Crenguța Roșu - Bucureşti

E timpul pentru o schimbare, A venit toamna, acoperă-mi… trupul cu struguri şi miros de

“Let’s Do It, România!” 2011 frunze uscate…, ar spune poetul

trugurii sunt cunoscuţi de mii de ani drept fructul zeilor datorită

Înv. Liciu Iuliana Valentina - Huşi

Societatea modernă, prin modul în care şi-a asigurat în ultimii

ani rezervele de hrană, apă potabilă, petrol, lemn a dus la o reală
secătuire a resurselor, dar şi la degradarea mediului înconjurător.
S calităţilor sale excepţionale atât nutritive, cât şi curative ce ne
uimesc şi astăzi. Denumiţi de oamenii de ştiinţă polivitamine
naturale, strugurii reprezintă unul dintre cele mai complete alimente.
O plantă cu o istorie îndelungată

erra suferă, dar şi noi oamenii. Grav e, că modul în care natura

T strigă după ajutor, nu constituie un semnal de alarmă pentru

noi toţi. Ne considerăm neputincioşi în faţa „răzvrătirilor
naturii", indiferent de formele pe care le îmbracă acestea: cutremure,
De mii de ani, viţa-de-vie şi fructul ei simbolizează rodul, viaţa
îmbelşugată, sănătate
şi noroc. Primul
viticultor al omenirii
este considerat Noe,
tornade, topirea gheţarilor, avalanşe, prăbuşiri, alunecări de teren,etc.
celebrul personaj biblic
care după potop a
E timpul pentru o schimbare, e timpul să luăm atitudine, să
cultivat viţa-de -vie.
ne convertim felul de a gândi şi de a acţiona pentru că o facem tot
pentru noi, şi pentru generaţiile ce vor urma. E momentul ca omul să În mitologia multor
fie sensibil la problemele mediului, să adopte un comportament popoare strugurii sunt
adecvat faţă de natură, să protejeze mediul înconjurător. un simbol al
imortalităţii. Şi în
Aşadar, în ziua de 24 septembrie 2011, am insuflat elevilor tradiţiile româneşti
din clasa a III-a D, de la Scoala cu cls I-VIII Nr. 1 ‖Mihail Sadoveanu‖ vița-de-vie este
considerată ca având
Husi, dorinţa de a da un exemplu bun tuturor, de a-i sensibiliza pe
un caracter sacru;
cetăţeni în scopul protejării naturii, într-o acţiune cu caracter ecologic, unele legende
şi anume, colectarea de deşeuri din jurul oraşului nostru. Proiectul româneşti leagă
―Let’s Do It, România!‖ este cel mai mare proiect de voluntariat şi de originea vinului de
responsabilitate civică din România, sub înaltul patronaj al sângele ce s-a scurs din rana Mântuitorului. Sacralitatea viţei-de-vie şi
Ministerului Mediului şi Pădurilor. Şcolarii au fost impresionaţi cât de a vinului este însă anterioară creştinismului, acest fapt reieşind din
mult suferă planeta noastră şi cât rău îi producem noi, oamenii, prin modul de raportare la vin al dacilor, dar şi din unele credinţe ale
românilor din Moldova. Se spune că, dacă vrei să ajungi la Porțile
felul cum ne comportăm, neconştientizând că lăsăm moştenire viitoarei
raiului, trebuie să munceşti via 7 ani, fără să te superi, nici să rosteşti
generaţii o ―mare‖ de deşeuri. cuvinte injurioase, indiferent de sacrificii, căci așa Dumnezeu îţi iartă
păcatele.
p. 116 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Medicină naturistă
În Israelul antic, viţa-de-vie era considerată de asemenea o plantă
sacră, fiind identificată în vechile tradiţii cu miticul arbore al vieţii.
Simbol al belşugului şi bucuriei, ea a fost asemănată în tradiţia creştină
cu sufletul omenesc care se trezeşte şi care, atunci când, precum via,
este lucrat cu dăruire şi atenţie, ajunge să ofere nenumărate roade:
strugurii dulci ai creşterii spirituale şi ai apropierii de Dumnezeu.
Textele evanghelice fac din vie un simbol al Împărăţiei Cerurilor; Iisus
afirma de altfel că El este viţa cea adevărată. Clement din Alexandria
(150-220) fondatorul şcolii teolegice din Alexandria spunea: „înţeleg
prin vie în sensul alegoric, pe Domnul cu care trebuie să ne hrănim,
dar în urma unei munci de cultivare care se face prin lucrarea
raţiunii”. O plantă care a inspirat atât de mult arta şi literatura, care a
oferit atâtea simboluri şi a servit ca bază pentru numeroase alegorii, nu
poate să nu fie încărcată de valenţe aparte din punctul de vedere al
regenerării, fortificării şi întăririi sufletului,
dar şi a întregii fiinţe.
Beneficii pentru sănătate
Albe, rubinii sau negre, boabele dulci de
struguri sunt pline de apa pură care se
apropie, prin componenţă, de cele mai bune
ape minerale. În sucul strugurilor sunt
dizolvate microelemente care favorizează
metabolismul (molibden, titan, rubidiu,
cobalt, nichel, vanadiu, iod), altele care
întăresc pereţii vaselor sanguine şi muşchiul
cardiac (potasiul, magneziul), iar fierul,
prezent în cantităţi mari, ajută să prevenim
sau să tratăm anemia. Strugurii conţin şi
vitaminele A, B1, B2, B6, PP, C, acizi graşi (malic, tartaric, succinic),
taninuri, materii răşinoase şi multe zaharuri. Valoarea energetică a
100g struguri este de 98kcal, din care se asimilează în organism
aproximativ 90%. Studiile medicale confirmă faptul că strugurele
negru este unul dintre cele mai sănătoase fructe. El conţine resveratrol
– unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali cunoscuţi;
picnogenol – al doilea antioxidant exogen ca forţă; licopen; luteina;
bioflavonoide; acizi grasi omega 3 si 6; mangan; cupru; antocianide;
acid elagic si melatonina.
Iată ce ne oferă compuşii fitochimici din struguri:
Resveratrolul, antioxidantul vedetă, conferă strugurilor negri o
protecţie antioxidantă excelentă, micşorând nivelul colesterolului total
sangvin; poate avea acţiune citostatică în cancerul de sân, previne şi
combate eficient osteoporoza. Studiile ştiinţifice au mai arătat că
resveratrolul reduce nivelul peptidelor beta-amiloidale, responsabile
pentru degenerarea ţesuturilor cerebrale, de aceea consumul strugurilor
negri este eficient în prevenirea maladiei Alzheimer, cât şi în
încetinirea progresului ei în cazul celor care suferă deja de această
boală.
Picnogenolii, al doilea antioxidant ca forţă, prezenţi în strugurii negri,
împreună cu vitaminele A, C şi E au fost studiate în bolile degenerative
cardiovasculare, în fragilitatea capilară şi în insuficienţa venoasă
periferică. Picnogenolii previn şi combat retinopatia (afecţiune a
retinei).
Licopenul, uimitorul colorant roşu, este o substanţă cu efecte
antitumorale în cancerul de prostată, sân, vezică urinară, pancreas,
plamâni şi piele, în cancerul cervical, ovarian, uterin, intestinal.
Licopenul reduce semnificativ riscul aterosclerozei, iar incidenţa
infarctului miocardic scade cu 20-50% la persoanele ce consumă
frecvent struguri, unde pocesele de îmbătrânire celulară sunt încetinite.
p. 117
În consumul de licopen se pun mari speranţe pentru prevenirea bolilor
neoplazice, degenerative.
Luteinea, are un puternic efect antioxodant ce se manifestă nu numai
la nivelul aparatului vizual, dar şi la nivelul altor organe, precum şi în
cadrul unor lanţuri metabolice, putând fi utilizată cu rezultate bune de
către toţi cei cărora li s-a recomandat consumul de antioxidanţi, pentru
prevenirea bolilor cardiovasculare, a cancerului de prostată etc. Efectul
luteinei este amplificat de licopen, cu consecinţe deosebite în scăderea
colesterolului sangvin şi încetinirea sau stoparea degenerării maculare
(afecţiune ce include o varietate de boli de natură oftalmologică ce se
caracterizează prin afectarea vederii centrale).
Bioflavonoidele (quercitina, rutina, hesperidina etc.) au un efect
sinergic cu vitamina C, având o mare
importanţă în întărirea peretelui capilar. Ele
cresc rezistenţa capilarelor, reglându-le
permeabilitatea şi se opun formării varicelor
şi a hemoroizilor. De asemenea,
bioflavonoidele au un efect antianginos, tonic
cardiac, antiaterosclerotic de primă mână şi
antitrombotic. Bioflavonoidele preîntâmpină
ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i
elasticitatea şi tinereţea.
Acizii graşi omega 3 regularizează ciclul
menstrual, diminuează frecvenţa şi
intensitatea durerilor menstruale, iar acizii
graşi omega 6 asigură buna funcţionare a
sistemului nervos central.
Manganul este necesar structurii osoase normale şi a cartilajului
articular, este antialergic şi un desensibilizant redutabil.
Cuprul contribuie la integritatea membranelor celulare, limitează
formarea radicalilor liberi, creşte apărarea imună, reduce simptomele
artritei, menţine vasele arteriale curate (de ateroscleroză) şi elastice.
Antocianinele reduc frecvența tuturor formelor de cancer, indiferent
de localizare, atât prin acţiune directă, de distrugere tumorală, cât şi
prin reciclarea glutationului (cel mai puternic şi mai important dintre
antioxidanţii produşi de organism).
Acidul elagic este capabil să neutralizeze acţiunea substanțelor pro-
carcinogene.
Melatonina reduce nivelul colesterolului, atenuează efectele negative
ale stresului, protejează împotriva bolilor cardiace degenerative,
coboară nivelul colesterolului sangvin şi este un factor antitumoral.
Strugurele negru este printre puţinele alimente ce conţin cantităţi
importante de melatonină şi lecitină.
Zaharurile prezente în bobul de strugure sunt uşor asimilate din cauză
că sunt în majoritate monozaharide: glucoza şi levuloza. În urma unui
experiment interesant s-a constatat că valorile substanţelor azotoase,
minerale şi ale zahărului din struguri sunt comparabile și cu cele ale
laptelui matern. Strugurii au un efect deosebit asupra aparatului
digestiv, având proprietăţi tonic aperitive, util în dispepsii, atonii
gastrointestinale, hepatite şi ascite.
Strugurii negri au efect diuretic, laxativ, uricozuric, coleretic,
colecistokinetic, detoxifiant (Hg, Pb), hipocolesterolemiant,
regenerator hepatic (în statusul posthepatitic), puternic calmant şi de
combatere a insomniilor.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Medicină naturistă
Cura cu struguri şi must de struguri

Proprietăţile diuretice şi depurative fac din struguri un adjuvant de Merele – fructe miraculoase
mare preţ în bolile amintite până acum, cât şi în bolile de piele, artrită,
reumatism, gută şi boli renale inclusiv litiaze (pietre). Cura de struguri
este utilă şi datorită faptului că are acţiune de scădere a tensiunii Crenguţa Roşu - Bucureşti
arteriale şi a colesterolului, recomandându-se în obezitate şi în
avitaminoze.
Merele, unele dintre cele mai cunoscute fructe, sunt
pentru noi un dar divin plin de surprize.
Sunt indicate şi curele cu must de struguri. Mustul îmbunătăţeşte, de
asemenea, buna funcţionare a ficatului şi a rinichilor; este folosit şi ca
ndrăznim să afirmăm că merele sunt fructele cu cea mai veche

regenerator al organismului, pentru conţinutul în lecitină, substanţă
extrem de importantă pentru sistemul nervos. De aceea mustul a fost
denumit şi lapte vegetal. Dacă vrem să folosim mustul ca medicament,
trebuie să avem grijă ca acesta să nu fie fermentat, pentru că şi-ar
pierde mult din calitaţile lui vindecătoare. Prin fermentare, cantitatea
vitaminelor şi cea a antioxidanţilor scade, cu excepţia resveratrolului ce
creşte semnificativ, iar organismul va fi nevoit să utilizeze o bună parte
de alţi antioxidanţi pentru metabolizarea sau anihilarea efectelor
alcoolului.
Î
istorie. Simbolismul lor este profund şi controversat. Din Cartea
Genezei aflăm că Adam şi Eva, primii oameni creaţi de Dumnezeu,
ce trăiau în Gradina raiului, au încălcat porunca divină mâncând din
rodul „pomului cunoaşterii binelui şi al răului‖. Astfel mărul apare în
Biblie ca „fructul oprit‖ asociat păcatului primordial, şi va rămâne
totodată avertismentul divin dat omului spre a alege între: cunoaştere
şi libertate spirituală sau păcatul prin involuţia spiritului în materia
carnală.

Este indicat ca în fiecare toamnă să facem o cură de struguri proaspeţi, Văzut ca fruct al zeilor, mărul sugerează paradisiacul sferic-absolut.
timp de 3-4 săptămâni, consumând zilnic 1-2 kg struguri bine spălaţi: Prin forma sa el reuneşte cele două principii cosmice antagonice şi
câte o treime luată cu o oră înainte de micul dejun şi înainte de cele complementare YIN-ul şi YANG-ul, în el regăsindu-se astfel simbolul
două mese principale. În caz de obezitate, se recomandă ca din 10 zile nemuririi.
să se consume numai struguri timp de 2 zile. Este însă necesar să fim
atenţi la cantitatea de struguri pe care o consumăm, deoarece supradoza Simbol al iniţierii,
poate afecta ficatul, care va prezenta stări de surmenaj. dragostei, elevării
- cura cu must din struguri de bună calitate durează 3-4 săptămâni şi spirituale,
constă din consumul a 3 pahare pe zi, din care jumătate din cantitate se perfecţiunii şi
ia dimineaţa, pe stomacul gol, iar restul la cele două mese principale. extazului atunci,
Sucul de aguridă (din struguri necopţi) se prepară prin diluare cu apă când încercările
(200 g suc la 1 litru apă) şi se foloseşte la prepararea unor alimente sau vieţii sunt trecute
ca băutură răcoritoare. cu bine de fiinţa
Este indicat în angine, hemoptizie, stări febrile şi stomatite. Prin umană, în legende,
siropare se utilizează ca diuretic, împotriva celulitei şi a obezităţii, a mituri şi povestiri
scorbutului şi a icterului. mărul a primit
atributul „de aur‖.
Contraindicaţii
Făcând deliciul
Chiar dacă este un fruct miraculos există câteva contraindicaţii în a toamnei, merele au
realiza cura cu struguri: hipertensiunea gravă, colita de fermentaţie, proprietăţi
diareea cronică, retenţia de apă în ţesuturi, problemele renale grave. vindecătoare de
Strugurii mâncaţi în exces pot crea efect laxativ. Persoanele care suferă excepţie remarcate încă din timpuri străvechi, fiind un aliment
de diabet insulino-dependent nu pot urma o cură cu struguri, deoarece miraculos pentru orice vârstă.
este mult prea bogată în zaharuri rapide.
Există astăzi 28 de specii de măr în lumea largă şi peste 10.000 de
Strugurii sunt un dar generos de la natură, noi trebuie doar să-i folosim soiuri cultivate. Pentru noi, românii, mărul reprezintă fructul autohton
cu discernământ şi consecvenţă pentru a avea o sănătate excelentă, cel mai obişnuit, legat de istorie, de tradiţii populare, de felul nostru de
frumuseţe, poftă de viaţă, bună dispoziţie. a trăi.

Mărul este bogat în zaharuri, acizi organici, pectine, protide, săruri de

calciu, sodiu, fier, fosfor. Şi, mai ales, în vitamine: A, C, complexul de
vitamine B, precum şi vitamina PP.

Merele, un izvor de sănătate

Consumul regulat de mere scade riscul de cancer, boli cardio-

vasculare, astm bronşic şi diabet zaharat.
Cunoscuta zicală „Un măr pe zi ţine doctorul departe de tine.‖ poate fi
transformată, fără a-şi pierde veridicitatea, în: „Mărul ţine cancerul
departe de tine‖ aşa după cum ne arată o serie de studii ştiinţifice.
Merele conţin un complex de substanţe antioxidante care modifică
sistemul enzimatic din microzomi (corpuscul sferic ce ia parte la
sinteza proteinelor), neutralizând totodată substanţele mutagene

p. 118 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Medicină naturistă
(element capabil să provoace în cadrul unei specii o mutaţie, care poate
la rândul ei să conducă la boli ereditare sau la cancere) şi cancerigene.
Consumul zilnic de mere scade riscul de cancer de prostată, de sân,
pulmonar, de colon şi hepatic
Datorită fibrelor alimentare insolubile ce previn constipaţia şi
protejează mucoasa sensibilă a colonului de diverse substanţe chimice
cancerigene, merele previn cancerul de colon. Rezultatele unor
cercetări germane subliniază că merele pot creşte producerea unui
compus numit butirat, care protejează organismul împotriva cancerului
de colon.
Unele studii au arătat că merele inhibă semnificativ, cu 39-43%,
dezvoltarea celulelor de cancer hepatic, în special soiul roşu delicios şi
merele Golden. Consumul a 3-6 mere pe zi poate preveni cancerul de
sân, conform unui alt studiu.
În consistenţa acestui fruct, găsim multe flavonoide ce conferă merelor
o acţiune antioxidantă puternică prin aceasta preîntâmpinându-se un
mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative.
În cojile de măr există cantităţi mari de quercitină, o flavonoidă cu
acţiune antioxidantă puternică, care amplifică acţiunea vitaminei C şi
astfel protejează de cancer în general.
Cercetătorii de la clinica Mayo arată că quercetina ajută la prevenirea
şi tratarea cancerului de prostată. Studii de laborator au arătat ca acest
antioxidant previne sau reduce creşterea celulelor umane specifice
cancerului de prostată prin blocarea acţiunii hormonilor androgeni.
Quercetina ar putea fi un tratament non-hormonal pentru prevenirea
sau tratarea cancerului de prostată.
Un studiu realizat la Brigham and Women’s Hospital and Harvard
Medical School, arată că, datorită quercitinei prezente în compozitia
merelor, oamenii pot preveni cu până la 40-50% declanşarea cancerului
pulmonar.
Remarcabil este faptul că substanţele active cu rol antioxidant si
antitumoral din măr sunt foarte stabile în timp, compoziţia merelor
după 200 de zile de la cules fiind aproape aceeaşi cu cea din ziua
culegerii.
Prin procesarea merelor în vederea obţinerii sucului, activitatea
antioxidantă şi enzimatică scade cu aproape 90%, respectiv 97%.
Aşadar, din acest punct de vedere, consumul de mere întregi este
preferabil sucului de mere.
Merele îmbunătăţesc funcţiile pulmonare şi normalizează
greutatea
Practic, protecţia este cu atât mai bună cu cât se consumă mai multe
mere, zilnic.
Merele menţin în limite normale nivelul glicemiei: deşi sunt fructe
dulci, ele conţin zaharuri foarte simple, în majoritatea fructoză, care
este eliberată lent în sânge după absorbţia intestinală, fără a creşte
glicemia. Merele deţin apă legată care antrenează o parte din glucoză
pentru a fi eliminată prin urină. Quercitina, antioxidant menţionat
anterior, conţinut de coaja de măr, reduce riscul de diabet. Consumul
de mere, prin aportul ridicat de fibre, asigură un tranzit intestinal mai
bun, favorizând astfel eliminarea glucozei. O persoană cu diabet poate
consuma cel mult 400 de grame de mere pe zi, iar una sănătoasă, o
jumătate de kilogram. Merele, îndeosebi cele acide, sunt indicate în
diabetul zaharat.
Potrivit specialiştilor britanici, cei care consumă mere regulat nu sunt
expuşi riscului formării de calculi urinari din oxalaţi (British Journal of
Nutrition): consumul zilnic de mere, modifică pH-ul urinar şi nu mai
permite formarea cristalelor de oxalaţi în urină.
p. 119
Merele ne protejează în mod natural de radiaţia solară ultravioletă: unul
dintre ultimele studii ştiinţifice au arătat că fenolii antioxidanţi
conţinuţi în coaja unor specii de mere cresc foarte mult rezistenţa pielii
umane la radiaţia ultravioletă solară, protejându-ne astfel de
inconvenienţele zilelor toride de vară.
Merele menţin sănătatea plămânilor şi a pancreasului. Un studiu
realizat în Anglia, Finlanda şi Olanda, pe un lot martor de persoane
care nu au consumat mere şi pe un lot în care fiecare persoană a
consumat minim 2 mere pe saptamână ne arată că incidenţa astmului
bronşic şi a dibetului zaharat de tip 2, este invers proporţional cu
cantitatea de mere consumată.
Consumul de mere previne osteoporoza asociată cu menopauza prin
acţiunea antiinflamatoare şi antioxidantă specifică a unui flavonoid
numit phloridzin, conţinut doar în mere.
Consumul regulat de mere previne bolile cardio-vasculare
Consumul regulat de mere previne bolile cardio-vasculare
(ateroscleroza cu toate consecinţele ei neplăcute, în special infarctul
miocardic şi accidentele vasculare cerebrale) şi afecţiunile
degenerative legate de îmbătrânire, prin scăderea colesterolului din
sânge. Acest efect se datorează fibrelor din compoziţia merelor ce scad
nivelul colesterolului sanguin. Fibrele insolubile leagă LDL-
colesterolul eliberat de ficat în tubul digestiv şi se poate spune că îl
„mătură‖ afară din corp, fără a mai permite reabsorbţia lui atât de
nocivă, în timp ce pectina, principala fibră solubilă, reduce producerea
de LDL-colesterol la nivelul ficatului. Consumul unui singur măr mare
pe zi duce la scăderea nivelul colesterolului din sânge cu 8-12%.
Accidentele vasculare cerebrale sunt a treia cauză de deces, după bolile
cardiace şi cancer. La persoanele care consumă zilnic fructe cu porţiuni
comestibile albe, cum sunt merele şi perele, bogate în fitochimicale
(substanţe nutritive cu efect puternic antioxidant) riscul de a suferi un
accident vascular cerebral (AVC) este cu 52% mai mic. Este concluzia
unui studiu al oamenilor de ştiinţă olandezi de la Universitatea
„Wageningen‖. Potrivit specialiştilor, consumul de mere creşte
producţia de acetilcolină, un neurotransmiţător aflat în sistemul nervos
central şi în cel periferic, care oferă mecanismul necesar pentru
prevenirea „slăbirii‖ performanţelor cognitive care însoţesc deficienţele
genetice şi dietetice, precum şi a îmbătrânii. Astfel, merele previn
îmbolnăvirea creierului, prin conţinutul bogat de fitonutrienţi, şi
apariţia bolilor neurodegenerative, ca Parkinson sau Alzheimer.
Merele conţin fenoli, care au un dublu efect asupra conţinutului de
colesterol din organism. Aceştia reduc nivelul „colesterolului rău‖
LDL, crescând în acelaşi timp nivelul „colesterolului bun‖ HDL.
Datorită acestui efect, majoritatea bolilor cardiovasculare sunt
prevenite.
Cosumul de mere ne ajută să avem un tranzit intestinal normal,
prevenind atât constipaţia, cât şi diareea. Un măr conţine 20% fibre,
procent mai mare decât cel conţinut de majoritatea cerealelor.
Fibrele solubile sunt utile în caz de diaree iar cele insolubile (stimulând
şi accelerând tranzitul intestinal), sunt necesare în caz de constipaţie.
Contra constipaţiei se recomandă consumul mere crude cu coajă, foarte
bogată în celuloză.
Graţie echilibrului perfect între cele două tipuri de fibre, merele au un
rol esenţial pentru în normalizarea tranzitului intestinal.
Fibrele solubile, precum pectina, formează un gel gros în timpul
digestiei, captând astfel lipidele şi colesterolul şi limitând asimilarea
lor. Ele combat diareea si protejează flora microbiană intestinală.
Consumând 2-3 mere pe zi, pectinele vor contribui şi la eliminarea
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Medicină naturistă
acidului uric, evitându-se astfel instalarea gutei prin inflamarea
articulaţiilor.
Cum se fabrică "pâinea neagră"
Fiind un depurativ sanguin şi un antiseptic intestinal excelent, curăţate
de coajă şi rase mărunt, merele alături de morcovi, constituie un
tratament eficace în diareele acute şi cronice la copii (un copil poate
consuma 0,5-1 kg mere pe zi, în 5 mese), în enterocolite, dizenterie, Pâinea neagră e făcută de fapt din făină albă şi colorată
rectocolită, ulcer gastric etc.
cu malţ. Românii o preferă crezând că e mai sănătoasă, dar
în realitate e chiar mai nocivă decât cea albă. Dezvăluiri din
Consumate seara, înainte de culcare, merele au acţiune calmantă asupra interiorul industriei.
sistemului nervos, previn insomniile, uşurează somnul. xperţii din industria de panificaţie afirmă că 70% din pâinea
Ca depurativ, se recomandă a se consuma un măr în fiecare dimineaţă,
iar ca laxativ, un măr în fiecare seară.
Nutritionisţii bulgari consideră merele şi iaurtul ca alimente de bază
care asigură longevitatea.
E neagră din România este contrafăcută. Sunt oamenii din piaţă
care cunosc afacerea ca pe buzunarele proprii. Explicaţia
acestei farse la nivel naţional ţine efectiv de reflexele de consum ale
clienţilor şi nu de vreun calcul financiar.
Mărul în medicina populară Pâinea neagră autentică are densitatea mai mare, nu e pufoasă, are
În medicina populară se cunosc nenumarate întrebuinţări ale mărului: coaja mai groasă şi mai tare şi se învecheşte mai uşor. Pâinea
falsificată, adică din făina albă colorată cu malţ, e pufoasă, are coajă
subţire şi rezistă o săptămână pe masa din bucătărie. Dar nu mai are
Merele fermentate: după un anumit timp de depozitare merele
fermentează şi capătă culoarea brună. Ele se pot întrebuinţa zdrobite, calităţile adevăratei pâini negre. Mai mult, colorantul folosit e un
sub formă de cataplasme, la produs sintetic, nefiind un produs biologic pur. Afacerea se rezumă
escare şi tromboflebite, ca şi astfel: toţi caută o pâine mai sănătoasă şi se păcălesc, mâncând una
la degerături şi arsuri. artificială.

Merele proaspete: când Un bidon de 5 kg de colorant e vărsat în malaxor

intestinul s-a lenevit, precum
şi în insuficienţa hepatică sau În malaxorul de 100 kg, amestecul e preparat de brutar. Tranşa: 350 de
renală, de asemenea în pâini negre de 450 g fiecare. Arată ca acasă, cu o mică diferenţă:
obezitate şi diabet, merele cantitatea e mare, amelioratorii pe măsură. Aşteptăm să vedem făină
proaspete constituie un
neagră, din aceea cu 72% cenuşă, cum ne-a explicat morarul Vasile
adjuvant eficace. Mărul curăţă
dinţii de toxine, bacterii şi Bunescu din Giarmata. Nici vorbă de aşa ceva. Pâinea neagră se face
tartru dacă este consumat din făină albă şi extract de malţ, un fel de miere groasă care îi dă
după fiecare masă. culoare şi aspect de "pâine ca la bunica".

Coaja de mere: din cojile
uscate se poate prepara un
ceai calmant, foarte bun la gust, care alungă febra şi aduce somnul.
Merele coapte: sunt un adjuvant preţios în tratamentul gutei şi al
afecţiunilor reumatismale. Şi răguşeala se vindecă mai repede, dacă
mâncăm mere coapte.
Reţeta din bătrâni contra anemiei: înfigeţi seara zece cuie de oţel într-
un măr. Dimineaţa scoateţi-le şi mâncaţi mărul pe stomacul gol.
Sucul de mere: este un alt remediu foarte preţuit, are efect tonic general
şi detoxifiant. Poate fi de un real ajutor în bolile de piele, gută şi
reumatism.
Brutarul aduce patru saci cu făină albă, îi deşartă în malaxorul de inox.
Adaugă dintr-un bidon metalic "zeama" colorantă. Cinci kilograme. "E
extract de malţ" vine explicaţia. Mai pune un kilogram şi jumătate de
sare, trei de drojdie, 55 de litri de apă călduţă. Reglează viteza la prima
treaptă de viteză, apasă pe buton şi paletele malaxorului încep să se
învârtă.
Încet, făina albă devine o cocă de culoare maro închis. "Face culoare,
dă coajă crocantă, e 100% natural şi nu veţi avea probleme cu el",
asigură Victor, reprezentantul de vânzări al unei companii din
Târgovişte care se laudă că vinde cel mai bun extract de malţ din
România. Este importat din Olanda şi costă aproape 2 euro kilogramul.
Diferenţa esenţială dintre pâinea neagră şi cea vopsită

În concluzie putem afirma că natura a fost darnică cu noi atunci când a
creat mărul. Ea ne oferă totul pentru a avea un mod de viaţă cât mai
sănătos, o existenţă cât mai fericită. Rămâne doar ca omul să valorifice
înt-un mod înţelept darurile ei.
"În mod normal, nu are avea voie să se numească pâine neagră dacă nu
este făcută integral din făină neagră", spune Aurel Popescu,
preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie.
Românii cumpără de la raft fără să citească eticheta. Dacă ar face-o, ar
înţelege că mănâncă pâine albă vopsită. Potrivit lui Viorel Marin,
preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit, doar o
treime din pâinea neagră din piaţă este cu adevărat neagră, realizată
exclusiv cu făină integrală. Restul este colorată cu tărâţe de grâu sau cu
malţ sub formă de extract lichefiat.

Raţiunea pentru care brutarii păcălesc cu pâinea vine din obiceiurile de

consum ale noastre: românii vor pâine neagră, pentru că ştiu de la
p. 120 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
televizor că e sănătoasă, dar o vor pufoasă şi rezistentă mai multe zile,
cu coaja subţire. Aşa ceva nu se poate din făina neagră adevărată,
confirmă orice morar sau inginer tehnolog de panificaţie.
În schimb, pâinea neagră autentică are un conţinut ridicat de fibre care
stimulează digestia şi tranzitul intestinal, protejând colonul. Făina
neagră conţine mai multă cenuşă, care îi dă această culoare, închisă,
dar şi nutrienţii şi fibrele suplimentare care fac pâinea neagră preferata
nutriţioniştilor.
"Dacă făina albă are 55% cenuşă, cea neagră ajunge la 72%", spune
morarul Vasile Bunescu. "Pâinea din făină neagră nu va avea niciodată
volumul unei pâini normale. Estetic arată mai rău. La noi se cere pâine
pufoasă. Or aceasta nu o poţi face din făină integrală", mai spune Aurel
Marin.
Şi malţul tot la diabet duce
Financiar vorbind, pâinea neagră mincinoasă este ceva mai ieftină.
Pentru producerea a 350 de pâini făina neagră ar costa circa 180 de lei.
350 de pâini albe costă doar 130 de lei dar se adaugă şi preţul malţului,
economia fiind de 20-30 de lei la 100 kg.
Pâinea neagră corectă ar trebui să aibă pe etichetă informaţii stricte:
făină de grâu neagră, apă sare, drojdie. În schimb de cele mai multe ori,
pe etichetele de pâine neagră găsim făină albă şi malţ. Gheorghe
Mencinicopschi explică însă că şi malţul acesta ar trebui de fapt
interzis. Consumat în exces fabvorizează apariţia diabetului, spune
specialistul.
"Până acum câţiva ani pâinea neagră se colora cu caramel, care a fost
interzis. Ceea ce nu se ştie este că acel caramel a fost înlocuit cu malţ,
care în momentul procesării pâinii generează tot caramel", a declarat
Mencinicopschi. Potrivit specialiştilor de la Siguranţa Alimentelor,
nimeni nu a investigat dacă malţul este la fel de nociv, după ce
caramelul a fost interzis în 2002. "Vom cuprinde în strategia noastră de
control şi o verificare a conţinutului de caramel din pâinile cu malţ", a
spus Floare Chiru, adjunctul şefului de la Siguranţa Alimentelor Timiş.
E-URILE DIN PÂINE
Pe etichete: făină de grâu şi malţ în loc de făină neagră
Pâinea comună, pe care o găsim în hypermarket sau la alimentara din
colţ, este plină de E-uri. Iată o selecţie:
esteri poliglicerici ai acizilor graşi, mono şi digliceride ale
acizilor graşi
Acid citric, Acid ascorbic, Acid lactic
Acetat de calciu, Diacetat de sodiu
Lecitina din soia
Propilen glicol
Glicerina
Gumă arabică
Carbonat de calciu, Propionat de calciu
Nu toate se găsesc în aceeaşi pâine, însă unele au rolul de întârzia
învechirea, altele pur şi simplu să îmbunătăţească gustul pâinii.
Hipermarketurile sunt pline de pâine neagră vopsită cu malţ. Am luat
de pe raft o pâine din Arad, ambalată în pungă potocalie, care are notat
pe ambalaj o compoziţie formată din făină albă şi făină neagră, iar în
p. 121
paranteză, după aceasta din urmă, este explicată ca fiind "de malţ". Mai
încercăm o pâine, de Timişoara, una cu punga colorată galben: făina de
malţ este denumită "neagră", iar pâinea mai conţine făină de grîu şi
ameliorator.
Poluarea electromagnetică
Mihai Spiridon - Bucureşti
„În ciuda influenței pe care industria telecomunicațiilor o are
asupra guvernelor din întreaga lume şi a faptului că
oamenilor le place să folosească telefoane mobile și
dispozitive wireless (fără fir), noi sperăm ca, printr-o
informare bine documentată din punct de vedere medical şi
ştiinţific, să determinăm luarea unor măsuri pentru protecţia
publică împotriva poluării electromagnetice.” Camilla Rees –
cercetător
eşi în prezent sunt cunoscute puţine date despre pericolul pe
D care îl reprezintă câmpurile electromagnetice artificiale (sau cu
alte cuvinte create de mâna omului), există din ce în ce mai
mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă care avertizează asupra
ameninţărilor reale pe
care le constituie aşa
numita „poluare
electromagnetică‖.
Conform dicţionarului,
termenul de poluare
provine de la
susbstativul latin pollutio
care înseamnă profanare
sau murdărire. În
concepţia actuală,
poluarea este acţiunea de
introducere a unor
elemente contaminante
în mediul natural care conduc la instabilitate, dezordine şi chiar
distrugerea ecosistemului. Poluantul sau agentul care poluează poate fi
orice susbstanţă (solidă, lichidă, gazoasă), formă de energie (termică,
fonică) sau radiaţie electromagnetică.
Radiaţia electromagnetică (REM) este o energie care se propagă în
spaţiu sub formă de aşa-zise unde, fiind clasificată în funcţie de
frecvenţa acestora. Anumite unde care fac parte din spectrul de unde
electromagnetice sunt undele radio, microundele, radiaţia infraroşie,
radiaţia ultravioletă, razele X şi razele gamma. Frecvenţa radiaţiei
electromagnetice este măsurată în Hertz (Hz).
Puţini dintre noi ştim că frecvenţa undelor electrice care tranzitează
cablurile electrice de-a lungul globului pământesc variază. În mod
normal frecvenţa undelor electrice ar trebui să fie de 50Hz.
Electricitatea poluată este reprezentată de undele a căror frecvenţe
depăşeşte această medie.
Pe de altă parte, orice energie electromagnetică artificială aflată în stare
de dizarmonie cu frecvenţele naturale magnetice ale planetei pământ
am putea spune că poluează mediul înconjurător, afectându-ne
sănătatea într-un mod mai mult sau mai puţin evident, în funcţie de
propria noastră receptivitate.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Frecvenţa vibraţiei electromagnetice a Pământului dă ritmul
sănătăţii şi fericirii noastre
Frecvenţa radiaţiei electromagnetice naturale emise de planeta noastră
este în medie de 7,83 Hz, fiind denumită rezonanţă electromagnetică
Schumann, după numele fizicianului Otto Schumann care a demonstrat
matematic existenţa fenomenului global de rezonanţă
electromagnetică, în anul 1952.
Cercetătorii au descoperit că atunci când oamenii nu beneficiază de
influența rezonanţei Schumann se plâng de dureri de cap, migrene şi
stres emoţional, iar aceste simptome pot fi foarte repede ameliorate
prin unele dispozitive care generează frecvenţa de 7,83 Hz.
Inginerul electric Lewis B. Hainsworth a fost printre primii oameni de
ştiinţă care a sugerat că sănătatea umană este strâns legată de vibraţia
Schumann a planetei.
Atunci când primii astronauţi au zburat în spaţiu, sănătatea lor s-a
deteriorat grav datorită lipsei contactului cu frecvenţa electromagnetică
a pământului. Problema a fost rezolvată prin instalarea în navele
spaţiale a unor dispozitive care simulează rezonanţa Schumann.
Otto Schumann l-a însărcinat pe dr. Herbert Konig să cerceteze dacă
există o legătură între activitatea electromagnetică a creierului uman şi
frecvenţa de vibraţie a planetei. Cei doi au descoperit că într-adevăr,
undele Alpha şi Tetha răspunzătoare pentru stările de meditaţie,
relaxare şi respectiv imaginaţie creatoare sunt în armonie deplină cu
vibraţia electromagnetică a pământului. De asemenea, 30% din celulele
glandei pineale sunt receptive la impulsul magnetic natural al planetei
pământ.
Cercetătorul Wolfgang Ludwig este unul dintre experţii care au
investigat pentru mult timp rezonanţa Schumann şi legătura oamenilor
cu natura în acest context. El a descoperit că vibraţia pământului poate
fi cu uşurinţă măsurată în cadru natural, dar că este aproape imposibil
să se realizeze aceasta în oraşe, deoarece acolo semnalele
electromagnetice artificiale (realizate de oameni) şterg aproape
complet vibraţiile electromagnetice naturale.
Camilla Rees este unul dintre experţii care avertizează oamenii de
pericolele pe care le prezintă poluarea electromagnetică pentru
sănătatea umană: „Radiaţiile electromagnetice artificiale afectează
ADN-ul uman şi pun în pericol sănătatea viitoarelor generaţii.
Cercetări recente ne-au arătat că există o legătură între expunerea la
radiaţii electromagnetice artificiale şi autism. În mai multe ţări se
desfăşoară proiecte de cercetare care revelează o scădere dramatică a
fertilităţii cauzată de expunerea la câmpuri electromagnetice
artificiale.”
Epidemiologul Sam Milham explică în cartea sa „Electricitatea
poluată, câmpurile electromagnetice și bolile civilizației‖ că afecţiunile
inimii, diabetul şi cancerul este foarte posibil să fie provocate de aşa
numita poluare electromagnetică.
Dr. Thomas Rau (director medical la clinica Paracelsius din Elveția)
estimează în urma cercetărilor pe care le-a realizat că un procent de 3%
până la 8% din populația țărilor mai dezvoltate manifestă simptome
grave de electrohipersensibilitate, în timp ce 35% manifestă simptome
medii. De asemenea dr. Rau a ajuns la concluzia că poluarea
electromagnetică poate duce la apariţia următoarelor afecţiuni: cancer,
probleme de concentrare, sindromul atenţiei deficitare, migrene,
insomnii, aritmie, Parkinson, dureri de spate.
Dr. Magda Havas de la Departamentul de studiu asupra mediului și
resurselor naturale al Universității Trent din Canada, a descoperit în
cadrul cercetărilor pe care le-a efectuat că unitatea centrală a unui
telefon fără fir, dacă este plasată la o jumătate de metru de capul cuiva,
poate perturba semnificativ ritmul cardiac al persoanei respective,
înregistrându-se o rată creşteri semnificative a sinuciderilor în rândul
persoanelor care trăiesc în apropierea oricărui tip de echipament
electric care emite unde radio sau unde electrice crescută a aritmiei și
a altor perturbări ale inimii.

Surse de poluare electromagnetică

Toate dispozitivele eletromagnetice artificiale, de la banalele prize,

cabluri electrice, becuri, televizoare, calculatoare, dispozitive wireless,
cuptoare cu microunde, telefoane mobile şi până la antenele parabolice,
electrice şi de
telecomunicaţii înregistrează
pierderi de energie
electromagnetică (de peste
50 Hz) în mediul
înconjurător, pe care unii
cercetători le numesc
„electricitate poluată‖.
Doctorul şi cercetătorul Sam
Milham defineşte
electrictatea poluată ca fiind În conformitate cu cercetările doctorului Dietrich Klinghardt, greutatea
„voltajul de înaltă frecvenţă corpului fizic şi structura sa pot altera conductivitatea și reactivitatea
care tranzitează firele biologică la radiaţiile electromagnetice artificiale. El a mai descoperit
electrice”. că metalele grele din creier pot acționa ca microantene, facilitând
Dincolo de beneficiile pe receptarea radiațiilor electromagnetice. În acelaşi mod, orice tip de
care le-a adus oamenilor metal din corp (cum ar fi implanturile metalice sau coroanele dentare)
tehnologia electrică (din ce va crește în mod semnificativ recepția de microunde și microcurenți de
în ce mai avansată) a la telefoanele mobile sau alte câmpuri electromagnetice artificiale. Dr.
secolului XXI, merită să ne punem întrebarea dacă această „îmbăiere‖ Klinghardt a observat că radiaţiile electromagnetice artificiale pot
fără precedent a umanităţii în radiaţii electromagnetice artificiale nu denatura unele gene mitocondriale. Dacă secvențele respective de
are cumva şi efecte secundare, mai ales pentru sănătatea umană. ADN aparţin unei femei însărcinate, ea le va transmite fătului. Astfel,
copilul va dezvolta un sindrom mitocondrial care implică simptome de
Cum ne poate influenţa poluarea electromagnetică şi în ce condiţii genul atrofie musculară și probleme grave de dezvoltare.

Antenele electrice amplasate în locuri publice

p. 122 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Doctorul şi cercetătorul Sam Milham a făcut investigaţii ştiinţifice la
unele şcoli din America în apropierea cărora sunt amplasate antene de
telecomunicaţii şi unde nivelul poluării electromagnetice este foarte
ridicat. Rezultatele studiului său sunt şocante şi merită a fi luate în
seamă de toţi cei care susţin că nu există poluare electromagnetică sau
care trăiesc în preajma unor astfel de dispozitive foarte periculoase
pentru sănătatea umană. La o şcoală din California, în sălile de curs
unde poluarea electrică depăşea cu mult capacitatea dispozitivului creat
pentru a detecta nivelul de radiaţii, riscul ca un profesor să se
îmbolnăvească de cancer creştea anual cu 26%. La o altă şcoală care
înregistra deja 7 cazuri ale unor cadre didactice bolnave de cancer, sala
de curs unde predaseră majoritatea profesorilor diagnosticaţi, se afla la
câteva sute de metri distanţă de o antenă de telecomunicaţii.
Dr. Milham a cercetat datele despre sănătatea demografică la începutul
secolului XX, concluzionând că populaţiile care locuiau în zone unde
nu existau reţele de electrificare erau mult mai sănătoase decât cele
care trăiau în zonele urbane. Bolile pe care Milham le-a corelat cu
prezența rețelelor de electrificare includ: afecţiunile cardiovasculare,
cancer, diabet și sinucideri. Putem aminti aici cazul tragic (relativ
recent), petrecut în Marea Britanie în care un număr de peste 22 de
tineri care locuiau foarte aproape de nişte antene de telefonie mobilă au
dezvoltat afecţiuni psihice severe care i-au condus pe toţi la sinucidere.
Dr. Coghill (directorul Comitetului guvernamental consultativ asupra
radiaţiilor mobile) s-a ocupat de ancheta guvernamentală demarată
pentru a investiga acest caz, el concluzionând că într-adevăr, poluarea
electromagnetică provenită de la antenele de telefonie mobilă fusese
cauza principală care i-a determinat pe tinerii din oraşul Bridgend să îşi
ia viaţa: „Există un întreg domeniu de cercetare a acestor manifestări
care a arătat de-a lungul anilor că într-adevăr expunerea la radiaţiile
specifice telefoniei mobile conduce la depresie. Există dovada unei.”
Având în vedere numeroasele studii ştiinţifice care atestă nocivitatea
radiaţiilor electromagnetice artificiale care interferează cu sistemul
biologic uman facilitând întreruperea legăturii acestuia cu radiaţia
naturală benefică a planetei pământ care, cu alte cuvinte îl susţine şi îl
„hrăneşte‖, merită să ne punem întrebarea de ce oare efectele poluării
electromagnetice nu sunt făcute cunoscute cât mai repede tuturor
oamenilor pentru ca aceştia să poată alege apoi în cunoştinţă de cauză.
Poluarea electromagnetică în România
Deşi Uniunea Europeană a adoptat o legislaţie specială privind
interzicerea amplasării antenelor electrice în preajma şcolilor, spitalelor
sau blocurilor, corporaţiile de telecomunicaţie din România îşi permit,
în lipsa unei legislaţii româneşti aferente şi în schimbul unor chirii
substanţiale, să instaleze antene GSM (Global System for Global
Communications) pe blocurile de locatari şi pe diverse alte clădiri ale
unor instituţii aflate în locuri publice. Niciuna dintre cele patru
companii de telefonie mobilă din România (Vodafone, Orange,
Cosmote şi Zapp) nu vor să dea date tehnice cu privire la puterea
antenelor GSM sau efectul acestora asupra mediului înconjurător.
Cercetătorii Institutului pentru Sănătate Publică din România, au
analizat efectele nocive ale telefoanelor mobile precum şi a antenelor
GSM. Studiul arată incidenţa crescută a stărilor de ameţeală, oboseală
precum şi probleme de atenţie şi memorie.
Cum putem verifica nivelul radiaţiilor electromagnetice?
Modul prin care putem verifica nivelul de electricitate poluată este
utilizarea unui dispozitiv simplu de măsurare denumit Metru Graham
Stetzer după numele celor doi oameni de ştiinţă care l-au inventat.
Dacă îl conectăm la prizele pe care le avem în casă ne va arăta nivelul
de radiaţie electromagnetică. Este necesar să facem verificări periodice
deoarece radiaţiile electromagnetice pot fluctua în timp în funcţie de
dispozitivele electrice pe care le folosim şi de calitatea electricităţii
care pătrunde în casă.
p. 123
Cum ne putem proteja împotriva poluării electromagnetice?
Conform cercetărilor, s-a descoperit că dispozitivele electrice continuă
să emită radiaţii chiar şi atunci când sunt oprite, deci nu e suficient să
le scoatem din priză pentru a fi siguri că nu suntem afectaţi de poluarea
electromagnetică.
În cazul în care depistăm că în mediul în care trăim există „scurgeri‖ de
electricitate poluată, o putem diminua folosind filtre Graham Stetzer,
sau unele dispozitive cum ar fi cel pentru adaptarea temperaturii
cablurilor electrice (se ataşează de cablu), sau un Pulsing Meter (metru
pulsator care poate minimaliza electricitatea poluată). De asemenea, ne
putem achiziţiona prize şi prelungitoare cu filtru încorporat. Prin
amplificarea rezonanţei Schumann la nivelul corpului fizic ne putem
asigura regenerarea sistemului biologic, în urma influenţei poluării
electromagnetice.
Cel mai uşor şi accesibil mod în care ne putem „întâlni‖ cu frecvenţa
magnetică specifică pământului este ieşind în natură, deci o plimbare în
aer liber sau chiar desculţi pe iarbă ne va face mult mai fericiţi şi va
elimina stresurile, limpezindu-ne mintea.
Terapia electromagnetică este o altă modalitate de ameliorare a
sănătăţii care se bazează pe rezonanţa Schumann. Doctorul Robert
Becker a descoperit o metodă de a folosi inducerea externă de energie
elctromagnetică pentru a facilita creşterea oaselor, mărirea diviziunii
celulare şi chiar accelerarea vindecării unor răni. Unul dintre
dispozitivele pe care le putem purta pentru reechilibrarea energetică a
fiinţei noastre este ceasul Teslar. Doctorul Rein de la Şcoala Medicală
Stanford a descoperit că dispozitivul Teslar măreşte imunitatea
organismului. Doctor Eldon Byrd (fost director ştiinţific al Centrului
de Cercetări Biologice al Marinei Americane) a concluzionat în urma
cercetărilor sale asupra dispozitivului Teslar că acesta „blochează
radiaţiile electrice care ar putea răni sistemul biologic uman, produce
o frecvenţă de vibraţie benefică, susţinând şi amplificând câmpul
energetic al persoanelor care îl utilizează.”
De asemenea, orice procedeu yoghin cum ar fi HATHA YOGA,
PRANAYAMA, LAYA YOGA, procedeele de purificare şi
dezintoxicare, utilizarea energiei tahionice ne pot ajuta să reducem
foarte mult riscurile unor afecţiuni cauzate de poluarea
electromagnetică şi astfel să trăim vieţi mult mai fericite şi echilibrate
în timp ce ne bucurăm de avantajele dispozitivelor electrice.
Geniile citesc gândurile lui Dumnezeu
Zoltan Marosy - Bucureşti
În 23 noiembrie 1654, filozoful, matematicianul şi fizicianul
care a inventat prima maşină de calcul are o trăire extatică. „Tată
drept, lumea nu Te-a cunoscut deloc, dar eu Te-am cunoscut!
Bucurie, bucurie, bucurie şi plâng de bucurie”, notează Blaise
Pascal în jurnalul său.
nii savanţi nu mai au dubii. Şi ştiinţa este opera lui
U Dumnezeu, iar descoperirile pe care le fac ei sunt un fel de
primă intuire a miracolului.
Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera. Este un îndemn rostit acum
două milenii, dar se aude cu un sens reînnoit în zilele noastre. Multe
religii consideră că drumul către dumnezeire se face cu ceea ce are
omul la îndemână, mijloacele care îi sunt lui accesibile.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Natura înconjurătoare este permanent un subiect de meditaţie. Dar cum
o înţelegem şi o definim depinde în bună măsură de KARMA
colectivă, care depinde la rândul său de YUGA, era spirituală în care se
află planeta noastră. Străvechi texte indiene vorbesc despre diferite
faze ale umanităţii: era de aur, SATYA, era de argint, TRETA, era de
bronz, DVAPARA, şi era de fier, KALI. În fiecare vârsta a omenirii
sunt preponderente anumite energii – anumite frecvenţe de vibraţie –
care determină calitatea vieţii şi a conştiinţei pe Pământ. Ştiinţa a
evoluat şi pare pregătită să deschidă o cale către cunoaşterea
Adevărului sacru, pe care îl proclamă până mai deunăzi doar mistica.
Deşi asemenea amănunte biografice nu sunt de notorietate, savanţi
celebri şi-au făcut descoperirile revoluţionare în timpul unor stări
extatice. Chiar dacă au vrut
sau nu au vrut (cei mai
îndărătnici), ei au ajuns să
recunoască în acele
momente speciale existenţa
lui Dumnezeu.
Este cazul lui Pascal. Pentru
căutătorii spirituali,
convertirea sa spectaculoasă
are valoarea unui mesaj.
Este ca şi cum o realitate
mai înaltă s-a manifestat în
şi prin scepticul om de
ştiinţă pentru a ne încredinţa
că adevarata natură a
cunoaşterii se revelează în
starea de profundă unire cu
Conştiinţa Supremă.
În general biografii lui Newton, părintele mecanicii clasice, au neglijat
latura spirituală a vieţii sale. Marele fizician are pe nedrept o faimă de
ateu, atâta timp cât în prefaţă operei sale scrie: „Cu ajutorul lui
Dumnezeu‖, iar printre manuscrisele descoperite după moartea sa se
află o mulţime de studii despre alchimie şi Biblie.
Iată, aşadar, că pentru asemenea savanţi adevărul este mai presus de
viziunea care se poticneşte la graniţa materiei.
Se impune o etică a cunoaşterii
Multe fiinţe cu o cunoaştere modestă au avut revelaţii ale naturii
divine. În acelaşi timp, oameni care nu sunt pregătiţi neapărat pentru
un anumit domeniu au făcut mari descoperiri ştiinţifice. Einstein, de
exemplu, a fost doar un „simplu‖ subinginer, considerat nu de puţine
ori prost sau chiar nebun.
Clarvăzătorii şi iniţiaţii au o explicaţie surprinzătoare: asemenea
oameni nu sunt îngreunaţi de cunoaşterea sterilă, de aceea mintea lor
poate fi penetrată de Conştiinţa divină care sădeşte germenele
adevărului spiritual. Trăirile mistice declanşează stări speciale de
p. 124
conştiinţa şi diferite moduri de a le exprima. Conform învăţăturilor
yoga atât starea de trezire spirituală, cât şi starea de descoperire genială
sunt atribute ale purei Conştiinţe divine. Nu informaţiile pe care le
intepreteaza
inteligenţă aduc
bucurie şi trăiri
extatice, ci
uimirea, iubirea
sau sincera
deschidere către
necunoscutul şi
miraculosul etern,
Dumnezeu.
După ce şi-a
demonstrat teoria
referitoare la
natura luminii
Einstein a fost
întrebat de ziarişti
cum a reuşit să depăşească bariera impusă de un alt renumit om de
ştiinţă care, folosind aproximativ aceleaşi idei şi cam acelaşi suport
matematic, a demonstrat exact opusul descoperirii sale geniale.
Răspunsul lui Einstein este şocant: „Nu cunosc demonstraţia. Dacă aş
fi cunoscut-o poate că nu ajungeam să demonstrez propria mea idee.‖
Savantul care a produs mutaţii în gândirea ştiinţifică a secolului XX s-a
bazat pe propria intuiţie, fără a intra în hăţişul cunoaşterii oficiale.
Poate deloc întâmplător tot Einstein a declarat: „Pe mine mă
interesează gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii.‖
Merită să vorbim în asemenea situaţii despre o ştiinţă atee prin natura
ei? Ar fi cel puţin riscant. Este drept că ştiinţă poate trezi un sentiment
de siguranţă şi trufie datorită acumulării de cunoştinţe. De-a lungul
timpului o asemenea atitudine a făcut, desigur, numeroase victime.
Câte victime au făcut însă disensiunile religioase? Avem dreptul să
judecăm ştiinţa numai după tendinţele sale inferioare?
Numeroşi savanţi contemporani, cercetători ai domeniilor de frontieră
şi ai domeniilor ezoterice sunt în consens astăzi. Ştiinţa trebuie folosită
ca o cale către Dumnezeu, nu urmărită ca scop în sine. Ştiinţa fără
iubire de Dumnezeu şi respect pentru natura eternă a Universului este
născătoare de rău şi conduce la decădere spirituală. La fel – religiile
care nu sunt dublate de cunoaştere ajung să semene ignoranţă şi
intoleranţă. Civilizaţia contemporană a păşit deja pe drumul unei
transformări spirituale radicale, iar oamenii de ştiinţă sunt răspunzători
de modul în care vor folosi cunoaşterea.
În anii 1990 - 1995 s-au purtat numeroase dezbateri pentru o etică a
ştiinţei. Numeroase domenii ca ingineria genetică, armele de distrugere
în masă, aparate de inducere a stărilor psihice au deschis probleme care
nu fuseseră încă luate în seamă. Cel puţin nu atât de serios precum se
cere în actualul context internaţional. Descoperirile semnificative din
prima jumătate a secolului trecut au condus la un punct de cotitură:
abordarea ştiinţei ca modalitate de cunoaştere a adevărului spiritual.
Savanţii admit că totul e Conştiinţa
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Gnoza de la Princeton este replica pe care o echipă de cercetători o
aduce vechii Gnoze din secolul I (e.n.), o soluţie de salvare a umanităţii
prin cunoaştere. Întâlnirea unor influenţi savanţi şi-a propus în 1969 să
ajungă la explorarea şi înţelegerea a ceea ce au numit Spiritul Cosmic.
Ideea fundamentală a dezbaterii precizează că lumea este creată de
Spirit – Spiritul Etern nemuritor Divin. În această Conştiinţa universală
se află informaţia de bază a întregului macrocosmos inteligent şi
gânditor. Această Conştiinţa Atotcuprinzătoare creează matricea
oricărui lucru din Univers. Conform documentului de la Princeton,
fiecare atom, moleculă sau manifestare are propria conştiinţa şi o
inteligenţă cu care se adaptează şi „îşi rezolvă propriile probleme‖.
Pentru prima dată în istoria modernă a ştiinţei se pune problema
spiritualităţii. Concluzia întâlnirii de la Princeton? Existenţa lui
Dumnezeu nu poate fi negată şi în cele din urmă trebuie să acordăm
conştiinţei un loc important în studiul Universului. În fizica cuantică au
început să apară teorii în care conştiinţa face parte integrantă din
manifestarea materiei şi a energiei. Conştiinţa nu mai este considerată
un rezultat al dezvoltării materiei, iar experimentele actuale
demonstrează că ea există şi în materie, şi în afara materiei.
Electronii au liber arbitru
Paradoxul acestei gândiri este fascinant. Fizicianul Raymond Ruyer
emite ipoteza că cercetătorul este creaţia atomului care a vrut să-şi
reveleze sieşi propria structură. Afirmaţia este în acelaşi timp falsă şi
adevărată. O putem considera falsă pentru că atomul îşi cunoaşte
structura mai bine decât ar reuşi fizicianul. Dar o putem considera şi
adevărată, deoarece omul însuşi, pentru a-şi descoperi forma
exterioară, are nevoie de o oglindă în care să-şi vadă trupul. Aşadar
atomul îl consideră pe fizician oglinda în care se reflectă pentru a se
cunoaşte pe deplin. Omul îşi înţelege o parte din gânduri şi percepţii,
însă nu îşi vede în totalitate corpul. Atomul se află în aceeaşi „situaţie‖
– de aici şi dorinţa sa imperioasă de a se oglindi prin intermediul unei
conştiinţe exterioare lui.
Ceea ce scăpa acestui paradox, dar în acelaşi timp îl şi animă este
faptul că atât interiorul, cât şi exteriorul atomului, precum şi interiorul
şi exteriorul omului au fost create de aceeaşi Conştiinţa Cosmică.
Astfel Conştiinţa Universală cunoaşte toate particularităţile atomului şi
ale fiinţei umane. Iar ceea ce poate cunoaşte omul este provenit din
această Conştiinţa Cosmică (Dumnezeu Tatăl).
Printre cei care s-au confruntat cu serioase probleme teoretice în
dezvoltarea acestei ipoteze, a electronului conştient, a fost Louis de
Broglie, fizician de origine franceză care a propus încă din 1923
modelul de undă-corpuscul. Un electron sau orice altă particulă aflată
în mişcare se poate comporta atât ca un corp material, cât şi ca energie.
Cercetările au confirmat validitatea acestei idei prin care ştiinţa a făcut
un mare pas înainte în tentativa de a uni principiul material cu cel
energetic, nematerial. Dar ce anume determină un electron să aleagă să
se comporte ca materie sau ca energie? Există situaţii diverse în care
fenomenele fizice sunt inexplicabile, iar teoria lui De Broglie nu
desluşeşte decât în parte aceste „anomalii‖.
p. 125
Mai multe experienţe ulterioare au demonstrat că în situaţii similare de
mediu şi de experimentare particulele nu se comportă la fel. Fizicienii
au demonstrat că fenomenul există. Dar ce anume face să apară
„anomalii‖ de comportament al particulelor? Abia în 1969 Gnoza de la
Princeton a formulat un răspuns, cel puţin teoretic: fiecare particulă din
Macrocosmos are o formă de inteligenţă şi tocmai această formă de
inteligenţă animă materia şi o modelează.
Ştiinţă e pregătită, Adevărul apare
Descoperiri ştiinţifice epocale au revelat de-a lungul timpului mari
adevăruri. Pe de altă parte în ultimele decenii s-a amplificat capacitatea
psihicului uman de a asimila şi interpreta din ce în ce mai multă
informaţie. Există un punct terminus pentru mirajul cunoaşterii? Yoga
afirmă că suprema cunoaştere presupune absorbţia mentalului în
eternul transcendent al realităţii lui Dumnezeu. Când discipolul este
pregătit atunci Ghidul spiritual, Dumnezeu Tatăl, i se va revela. Oare
ştiinţă va avea acelaşi final fericit?
În decursul timpului savanţii au primit multe dovezi despre existenţa
fenomenelor de sincronicitate, de rezonanţă, de transmutare a energiei,
însă puţini au acceptat profunzimea corelaţiilor care decurg din aceste
fenomene. Cei care au privit mai departe şi au înţeles marele dans
cosmic sunt cei care contemplă întregul cu smerenie şi perpetuă
încântare, ca pe un vast mister al Creatorului. Prin adorare interioară,
solitară, cunoaşterea a dat roadele din care se hrănesc acum noi
generaţii ce au şansa să îl cunoască pe Dumnezeu şi prin intermediul
ştiinţei.
Gnoza de la Princeton a avut un larg ecou şi numeroşi cercetători
actuali îşi declară deschis orientarea spirituală. Este posibil ca ştiinţa
viitorului să fie chiar alchimia modernă prin care omul urmăreşte
asiduu să acceseze vidul transcendent Divin. Însă vechile şcoli
iniţiatice subliniază că inteligenţă singură este neputincioasă. Doar
iubirea şi modestia permit minţii umane cunoaşterea deplină a legilor
cosmice. Doar astfel îngăduie omul ca Dumnezeu să-i sădească în
inimă adevărul de netăgăduit al existenţei sale eterne.
Într-adevăr, mulţi savanţi vorbesc despre starea de profundă minunare
şi senzaţia că prin toată munca lor de cercetare participă la ceva
miraculos. Putem, oare, să vedem în asta o formă extatică de adorare a
lui Dumnezeu?
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
lobulului temporal drept al creierului uman, sub ureche se află
receptorul şi totodată decodorul capacităţilor paranormale. Această
Conexiunea divină
zonă este activată în momentul unei experienţe la graniţele dintre viaţă
şi moarte.
„Modulul divin‖ ne transmite permanent informaţii. Pentru a-l auzi
Violeta Bucur - Bucureşti
însă este necesar să ne eliberăm de vacarmul gândurilor şi emoţiilor
care fac dificilă ascultarea acestei voci interioare.
La nivelul lobulului temporal drept al creierului uman
se află receptorul şi totodată decodorul capacităţilor
În continuare se fac cercetări pentru a pune în evidenţă rolul pe care
paranormale
această zonă o joacă în cazurile de vindecare spontană a diferitelor
boli. Cert este că toţi cei care au trăit astfel de experienţe au revenit cu
„Miracolul sau ceea ce numim magie
un sentiment vădit de dragoste pentru viaţă şi cu certitudinea că există
nu se află în afara legilor naturale şi nici nu este
şi alte realităţi.
un fenomen străin acestor legi. Ci însăşi legile, prin faptul că
rămân încă neînţelese, sunt în realitate miraculoase.”

Universul vibratoriu

Î
n 1997, neurologii de la Universitatea San Diego din California au
făcut cunoscut faptul că la nivelul lobulului temporal drept al
creierului uman a fost descoperită o zonă care face posibilă
comunicarea cu Divinul. Oamenii de ştiinţă au vorbit despre el ca
despre „un modul divin, special conceput pentru a face posibilă
ascultarea vocii Cerului‖.
De fapt, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, anatomiştii au
demonstrat faptul că emisfera dreaptă a creierului uman este capabilă
de percepţii extrasenzoriale şi mistice, cum ar fi cele din timpul
experienţelor de ieşire din trup.
Cu 40 de ani în urmă doctorul Wilder Penfield, neurochirurg, a
descoperit că stimularea electrică a unei anumite zone de pe lobul
temporal drept declanşează senzaţii de tipul experienţelor la graniţele
dintre viaţă şi moarte (în limba engleză Near Death Experience, NDE).
Aceeaşi concluzie a avut-o şi doctorul Michael Persinger care a
declarat că posibilitatea de a trăi această experienţă este o consecinţă a
modului în care este construit creierul uman. Acesta mai susţine şi că
majoritatea oamenilor sunt capabili să înveţe să trăiască astfel de
experienţe de percepere a Divinului şi să le reproducă la voinţă.
Un alt cercetător, doctorul Morse a studiat timp de 15 ani copii care au
trăit experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte. Unii dintre aceştia se
aflau la RMN (prescurtarea de la rezonanţă magnetică nucleară, un
examen medical care se foloseşte de un câmp magnetic şi de pulsuri de
radiofrecvenţă pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe şi ţesuturi
ale corpului omenesc) în momentul în care s-a declanşat fenomenul şi
acest lucru a permis punerea în evidenţă a gradului de activare a
diferitelor zone cerebrale. Aceşti copii aveau vârste cuprinse între 3 şi
12 ani. La vârsta de 3 ani nici nu se poate pune problema ca aceştia să
fi citit vreodată despre experienţe de tip NDE. Cei mai mulţi dintre ei
s-au transformat profund în urma acestei experienţe: au devenit
capabili să simtă câmpul energetic al altor persoane, să depăşească
limitele materiei şi timpului. Alţii povestesc despre apariţii ale unor
persoane moarte cu care au dialogat.
Filozoful şi neurologul Arthur Mandell afirmă: „Regatul cerurilor
poate fi găsit în lobul temporal drept al creierului uman‖. La nivelul
p. 126
Ing. Andrei Gămulea - Bucureşti
“Nimic nu este în repaus complet.
Totul se mişcă şi totul vibrează.”
Kybalion
LEGEA UNIVERSALĂ A VIBRAŢIEI
unt mii de ani de când învăţaţii vechiului Egipt au enunţat acest
S principiu al mişcării universale sau mai precis spus al vibraţiei
macrocosmice. A treia mare Lege Hermetică, cea a Vibraţiei,
indică adevărul universal că mişcarea se manifestă pretutindeni în
Univers, că nimic nu se află în stare de repaus complet, totul se mişcă,
vibrează şi se transformă ciclic, prin cicluri care sunt mai mici sau mai
mari.
Această lege hermetică era recunoscută şi apreciată de către primii
filosofi greci, care o introduseseră în sistemele lor de gândire. De-a
lungul a numeroase secole însă, în afara hermetiştilor, majoritatea
filozofilor au pierdut acest adevăr din vedere, astfel încât, abia în
secolul al XIX-lea ştiinţa fizicii recunoaşte din nou acest adevăr, iar
descoperirile ştiinţifice ale secolului XX aduc noi probe asupra
exactităţii acestei doctrine hermetice, veche de mii de ani.
Această Lege explică faptul că diferenţele existente între diferitele
manifestări ale Materiei, ale Energiei, ale Sufletului şi ale Spiritului
sunt toate consecinţe ale structurării generale, pe nivele distincte de
vibraţie a Universului şi se constituie într-un joc macrocosmic divin al
proporţiilor dintre frecvenţele de vibraţie din întreaga Creaţie.
ORDONAREA VIBRATORIE
De la aspectele subtile, spirituale şi până la cele mai grosiere forme de
manifestare vibratorie, cele ale Materiei, totul vibrează. Pretutindeni se
manifestă structrarea în formă ordonată vibratoriu a Universului: cu cât
este mai înaltă frecvenţa de vibraţie, cu atât mai înaltă este poziţia pe
scara ierarhiv-vibratorie. Vibraţia Spiritului este atât de intensă şi atât
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
de rapidă încât, practic, el pare a fi un repaus, la fel cum, o roată care
se învârte cu viteză foarte mare pare să fie oprită.
La cealaltă extremitate a scării ierarhice vibratorii Universale
sunt frecvenţele joase, care alcătuiesc formele aparent grosiere ale
Materiei, ele căror vibraţii sunt atât de lente încât par că nici nu ar
exista, la fel cum anlogic vorbind unele sunete de foarte mică
frecvenţă, nici nu sunt percepute de urechea umană, dând aparenţa că
nici nu există. Între aceste două extremităţi ale ierarhiei vibratorii
cosmice sunt o mulţime de frecvenţe diferite de vibraţii care alcătuiesc
multitudinea de lumi vibratorii paralele. Astfel, de la corpuscul
electron, de la atom şi moleculă, până la aştri şi universuri, totul se
mişcă, totul vibrează. Ştiinţa modernă a dovedit deja cu fapte şi
experienţe evidente că tot ce noi numim Materie şi Energie nu este
decât ―un mod de mişcare vibratorie‖ caracterizată de o anumită
frecvenţă de vibraţie şi mulţi dintre savanţi la ora actuală aprobă opinia
iniţiaţilor care afirmă că şi fenomenele subtile nu sunt altceva decât tot
asemenea ―moduri de vibraţie sau de mişcare‖ angrenate în interacţiuni
prin rezonanţă, într-un dinamism ce alcătuieşte ceea ce noi numim într-
un limbaj comun ―viaţă‖.
SUBSTANŢA UNIVERSALĂ (DRAVYA)
Ştiinţa modernă ne învaţă însă că particulele elementare (aparent
grosiere), care au şi ele componente: quarkuri, leptoni, barioni, fotoni
sunt într-o dinamică atât de mare, încât nu pot exista independente (cu
excepţia fotonului), ci doar în structura particulelor elementare, deci cu
alte cuvinte aceste particule elementare sunt constituite din
subparticule care nu există decât în relaţie unele cu celelalte (sau altfel
spus relaţia le defineşte, le face să existe). Deci, tot ceea ce numeşte
ştiinţa clasică ―corpuscul‖ este într-o continuă vibraţie şi mai precis
spus este constituit ca un ―ghem de vibraţii‖ elementare.
Mai departe, începând cu fotonul, intrăm în lumea undelor, vibraţiilor a
căror trăsătură principală este mişcarea. Aici masa şi toate celelelate
elemente inerţiale dispar. La acest nivel mişcarea este mult mai mare,
energia fiind una din caracteristicile principale (în fizică măsura
vibraţiei este frecvenţa, iar frecvenţa este o caracteristică pentru
energie).
Prin această Lege a Vibraţiei se pun bazele înţelegerii unitare a tuturor
fenomenelor care au loc în Univers prin faptul că ea (această lege)
evidenţiază existenţa unui ―mediu‖ comun pentru toate fenomenele şi
p. 127
anume ―câmpul rezonant‖. Acesta este de fapt fundamentul
conceptului de substanţă universală (DRAVYA), existent în gândirea
ayurvedică.
Astfel că, în realitate, orice structurare a substanţei universale
(DRAVYA), reprezintă de fapt un ―câmp rezonant‖. Mineralele,
plantele, fiinţele umane, precum şi feluritele manifestări existente în
universurile subtile, reprezintă tot atâtea câmpuri rezonante. Iar
interacţiunile care se stabilesc între ele sunt de fapt forme de
manifestare a legii fundamentale a rezonanţei.
LEGEA REZONANŢEI OCULTE
După cum se ştie, cuvântul rezonanţă provine din latinescul
―resonare‖, care înseamnă a răsuna, a repeta un sunet sau altfel spus o
vibraţie. Rezonanţa este un fenomen extrem de complex datorită căruia
undele sau vibraţile-energii ale universului, indiferent de natura lor,
atunci când sunt propagate de la un focar emiţător (numit aici inductor)
pot face să intre în vibraţie anumite focare sau zone de corespondenţă
din diverse sisteme (numite rezonanţe) dacă una dintre frecvenţele
proprii de vibraţie ale sistemului rezonant este egală sau foarte
apropiată de frecvenţa cu care vibrează focarul cosmic inductorul şi
dacă energia purtată de vibraţia sa corespondentă este suficient de mare
faţă de distanţa care separă cele două sisteme în cauză astfel încât să
nu apară atenuarea completă a undei pe parcursul dintre cele două
sisteme (inductor şi rezonant).
Ceea ce ne apare acum ca fiind esenţial pentru înţelegerea fenomenelor
Universale este modul în care interacţionează două sau mai multe
obiecte, fiinţe sau chiar fenomene separate. Legea Vibraţiei ne spune
că există un mediu comun pentru tot ceea ce este manifestat şi anume
vibraţiile care formează câmpul rezonant.
Legea fundamentală a Rezonanţei ilustrează tocmai interacţiunile
dintre diferitele vibraţii şi modul cum acestea se compun dând naştere
la vibraţii noi. Tocmai de aceea putem spune că Legea Rezonanţei este
o Lege a interacţiunilor Universale. Ea permite înţelegerea
dinamismului universal, prin identificarea fundamentului
interdepentenţelor vibratorii care se manifestă pretutindeni în univers.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Tocmai de aceea, Legea fundamentală a rezonanţei ne permite să
înţelegem dinamismul vieţii vibratorii universale.
Câmpul mental planetar determină
descoperiri simultane
Veronica Godeanu – Bucureşti
Stăpânirea focului a fost o descoperire care a survenit la
populaţii îndepărtate, practic în acelaşi moment. Homo erectus a
cunoscut focul în diferite locuri în aceeaşi perioadă: la
Zhoukoudian, aproape de Pekin, la Aragon, în sudul Franţei, la
Vertesszollos, în Ungaria.
ceste comunităţi nu puteau în nici un caz cunoaşte existenţa
În Grecia după războiul peloponezian, Platon a fondat Academia,
Aristotel – liceul, în timp ce în China, călugării Ts’in, plin de
inventivitate fondau şcoli, se adresau mulţimilor, elaborau doctrine şi
acţionau plini de entuziasm.
Creativitatea umană este susţinută de fiinţele spirituale din lumile
subtile
Actele noastre de creativitate nu se nasc doar din creierul nostru, care
ar fi un sistem închis. De fapt, în timpul oricărui proces creativ,
interacţionăm cu alte creiere şi în măsura în care suntem pregătiţi
putem primi şi inspiraţii din alte lumi superioare paralele.
Impactul mediului socio-cultural asupra persoanelor creative nu poate
fi negat. Nimeni nu este un Robinson Crusoe şi cu atât mai puţin
oamenii sensibili, cum sunt artiştii, scriitorii, compozitorii. Problema
abordată aici este cea a unei interacţiuni mai spontane, mai imediate
decât clasicele influenţe socio-culturale: este vorba despre posibilitatea

A celorlalte. Se pare deci că ele au evoluat aproape simultan în

arta focului, în întreţinerea şi aprinderea lui. Culturile antice
au realizat de asemenea, arme de o similaritate frapantă. De exemplu,
unei conexiuni directe - în general inconştiente - a minţii noastre cu
altele în timpul procesului creativ.

Aceste interacţiuni subtile care se realizează dincolo de percepţiile

toporul în formă de migdală, lacrimă sau picătură a fost o armă
senzoriale obişnuite, sunt cunoscute de mii de ani: ele fac parte
răspândită în epoca de piatră. În Europa, toporul era făcut din silex, în
integrantă din mistica şi metafizica tradiţională, atât orientală, cât şi
Orientul Mijlociu din cuarţ, în Africa din cuarţit, şist sau diorit. Forma
occidentală. În zilele noastre, numeroase forme ale percepţiei
sa de bază era însă aceeaşi, iar similitudinea detaliilor execuţiei sale, în
extrasenzoriale au fost studiate în laborator şi s-au obţinut rezultate
aproape toate civilizaţiile cunoscute, nu poate fi explicată prin
semnificative .
coincidenţa unor soluţii utilitare destinate să răspundă nevoilor de
aceeaşi natură – încercările şi tatonările ar fi avut puţine şanse să
Efectul „gemenilor‖ sau transferul de imagini şi informaţii între
conducă la atâtea asemănări la aceste populaţii îndepărtate în spaţiu
persoane intim legate, chiar separate de mari distanţe, este o dovadă în
unele de altele.
acest sens. Şcolile de analiză tranzacţională şi de psihologie
Şi alte opere pare să fi străbătut misterios timpul şi spaţiul. Marile
transpersonală atestă şi ele că existenţa interacţiunilor subtile dintre
piramide au fost construite în anticul Egipt şi în America
procesele emoţionale şi cognitive ale oamenilor nu poate fi pusă la
precolumbiană cu o asemănare remarcabilă. Produsele de artizanat, de
îndoială.
exemplu oalele, au aceeaşi formă în toate culturile. Chiar şi tehnologia
focului a ajuns la ustensile cu aceeaşi formă de bază în diferite părţi ale Un asemenea tip de procese explică foarte bine actele excepţionale de
lumii. Chiar dacă fiecare şi-a pus amprenta proprie, aztecii, etruscii, creativitate. Produsul creaţiei ar fi mai degrabă cel al unei
zuluşii, mayaşii, indienii şi chinezii antici, toţi şi-au fasonat uneltele şi interacţiuni decât cel al unui individ izolat. Sclipiri rare şi miraculoase
şi-au construit monumentele ca şi cum s-ar fi conformat unei scheme de creativitate apar mai mult la confluenţa proceselor creative în
comune, unui „arhetip‖. interconexiune decât realizate de un singur om. Explicaţia geniului ca o
creativitate interactivă ar putea permite supunerea acestui fenomen
Multe culturi au dispărut în aproape acelaşi moment într-un mod
surprinzător cercetării ştiinţifice. Creativitatea culturală, adică
independent sau aproape independent. Realizările importante ale
dezvoltarea colectivă a populaţiilor prin intermediul unei activităţi
civilizaţiilor clasice, ale evreilor, grecilor, chinezilor şi indienilor, au
creative proprie membrilor săi, este un element puternic în susţinerea
apărut în locuri foarte îndepărtate unele de altele şi s-au produs aproape
acestor idei. În acest tip de creativitate, membrii unei aceleiaşi
simultan.
colectivităţi nu par a fi singurii care interacţionează, ceea ce ar putea fi
explicat prin transferul de informaţie de tip clasic; membrii populaţiilor
Marii profeţi iudei au trăit în Palestina între 750 şi 500 Î.C.; în India,
îndepărtate au de asemenea, în mod vizibil, o anumită formă de
primele Upanishade au fost scrise între 660 şi 550 Î.C.; Buddha a trăit
contact. Realizări culturale similare au apărut la civilizaţii care este
între 562-487 Î.C.; Confucius a predat în China în perioada 551-479
puţin probabil să fi avut un schimb de tip clasic în istoria lor.
Î.C.; Socrate a trăit în Grecia între 469-399 Î.C.
Intuiţiile geniale apar în stări modificate de conştiinţă
În timp ce filosofii greci, ca Platon şi Aristotel, creau fundamentele
civilizaţiei occidentale, filosofii chinezi puneau bazele ideologice ale
civilizaţiei orientale, prin confucianism şi taoism.

p. 128 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
Persoanele de geniu, cunoscute pentru asemenea intuiţii repetate, sunt
considerate înzestrate încă de la naştere cu calităţi deosebite şi
misterioase – Mozart, Michelangelo sau Shakespeare, pentru a nu cita
decât câţiva. Acest punct de vedere este întărit prin fenomenul copiilor
minune – adică acei copii care manifestă uimitoare capacităţi în
domenii specifice, cel mai adesea în muzică sau matematică.
A considera de asemenea persoane ca „înzestrate‖ sau realizările lor ca
opere ale unui „geniu‖, nu le explică deloc capacităţile, ci face doar să
îi catalogheze astfel. Cum au ajuns ei la asemenea realizări? Au ei o
combinaţie fericită de informaţie genetică? Din ce în ce mai mulţi
cercetători afirmă că ei îşi primesc darurile dintr-o sursă superioară,
comunicând chiar între ei prin modalităţi suprasenzoriale.
Trebuie să notăm mai întâi că anumite asemenea intuiţii de geniu apar
în stări modificate de conştiinţă. Puţini artişti compun muzică, scriu
poezii, pictează sau sculptează într-o stare de spirit obişnuită. Există
apropae întotdeauna trecerea la un alt plan de conştiinţă şi o
concentrare profundă, apropiată de starea de transă.
În câteva cazuri relativ rare, aceste „stări inspirate‖ sunt induse
artificial – prin plante, muzică, autohipnoză etc. Totuşi cel mai adesea
ele survin spontan la persoanele „dotate‖. Coleridge a compus celebrul
său poem epic „Kubla Khan‖ într-o stare pe care o descrie ca pe un
somn profund (indusă de fapt de laudanum, o substanţă
medicamentoasă pe bază de opiu); Milton a creat „Paradisul‖ ca „un
cântec‖ dictat, spune el, de către Muză.
Mozart spunea că operele sale îi veneau în timpul nopţilor când nu
putea să doarmă. Îi veneau în întregime dintr-un loc insondabil. El nu
auzea o bucată muzicală după alta, ci întreaga piesă în întregime. „Nu
pot să spun cât este de încântător. Toate aceste intervenţii, aceste
creaţii se petrec într-un vis frumos, animat şi viu‖, scria el.
În ştiinţă, de asemenea, stările modificate sunt frecvente în procesele
de inovaţie şi descoperire. Chiar dacă descoperirile ştiinţifice sunt
paradigme ale raţiunii şi logicii, multe dintre ele îşi datorează existenţa
stărilor de conştiinţă particulare ale autorilor lor, Aceasta este adevărat,
de asemenea şi pentru descoperirile matematice.
Evariste Galois, de exemplu, şi-a adus contribuţia fundamentală în
algebră la vârsta de 20 de ani, cu trei zile înaintea unui duel pe care îl
presupunea fatal – şi chiar aşa a şi fost.
Karl Friedrich Gauss a căutat să arate că fiecare număr este produsul
numerelor prime şi, în ciuda mai multor tentative, a eşuat mai mulţi
ani. După aceste numeroase eşecuri, el scria în jurnalul său că a reuşit,
„dar nu datorită eforturilor mele intense. Ca un fulger, enigma a fost
rezolvată‖.
Henri Poincare declara că elementele unei descoperiri matematice sunt
„dispuse armonios, astfel încât spiritul poate îmbrăţişa întregul fără
efort, dezvăluindu-i armoniile şi relaţiile ascunse‖.
p. 129
Interacţiunile umane transcend spaţiul şi timpul
Să ne oprim acum asupra actului creator. O persoană, dotată cu
motivaţie puternică şi o mare putere de concentrare, se focalizează
asupra acţiunii sau problemei date. O altă persoană, de asemenea
motivată şi concentrată, se focalizează asupra unei acţiuni de acelaşi
tip. În aceste condiţii,
similaritatea dintre stările
celor doi indivizi favorizează
fiecăruia accesul la procese
cognitive şi emoţionale de
aceeaşi natură, ceea ce
permite un dialog subtil care
poate avea remarcabile
consecinţe creative.
Aceasta este mai mult decât o
simplă conjunctură: dispunem
acum de o dovadă
semnificativă a interacţiunilor creier – creier.
Experimentele din Italia cu un sistem numit „brain holotester‖ – un
encefalograf (EEG) capabil să măsoare nivelul sincronizării între
emisfera stângă şi cea dreaptă a creierului – arată că în timpul unei
meditaţii profunde, sincronizarea dintre emisferele cerebrale creşte
considerabil. În plus, experienţe cu doi subiecţi testaţi simultan indică
faptul că în timpul acestor stări meditative profunde, undele cerebrale
ale subiecţilor devin dublu sincronizate: stânga-dreapta şi de asemenea,
persoană-persoană. Cum un astfel de tip de sincronizare apare în lipsă
totală a comunicării obişnuite, aceasta dovedeşte că persoane aflate în
stări modificate de conştiinţă, care meditează împreună, îşi influenţează
procesele cerebrale.
Transferul de imagini şi de idei între persoane aflate în stare de
meditaţie este într-adevăr un fenomen frecvent. Uneori, cei care
meditează ajung în situaţii în care interacţionează în viziunile lor.
Spaţiul şi timpul nu influenţează în nici un fel aceste fenomene.
Astfel, atunci când doi sau mai mulţi oameni sunt într.un proces de
creaţie, având o stare de concentrare elevată, stările creierelor lor pot să
se sincronizeze într-o mare măsură, cu alte cuvinte să intre în
rezonanţă, fie că sunt sau nu apropiate fizic, chiar dacă se cunosc sau
nu. Din punctul de vedere al proceselor fizice, procesele lor cerebrale
sincronizate în final, permit astfel o formă mai specială de interacţiune.
Aceasta poate să ia naştere fără ca persoana să fie conştientă de acest
fapt.
Starea modificată de conştiinţă născută dintr-o concentrare intensă,
dintr-o meditaţie, ne eliberează de adevăratele constrângeri, de limitări
şi condiţionări greşite, iar aceasta permite receptarea acelor intuiţii care
hrănesc şi inspiră persoana în procesele sale creatoare.
«Creiere în reţea»
Diferitele procese ale actelor excepţionale de creativitate realizate prin
rezonanţă, pot fi ilustrate prin exemplul calculatoarelor în reţea.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Sistemele de ordinatoare profesionale, contrar generaţiei precedente,
sunt deseori dispuse în reţea în punctele de lucru, ele însele legate la
bănci de date, la sisteme de curier electronic, la reţele externe. În
consecinţă, procesele puse în joc într-un punct de lucru dat nu sunt
limitate la operaţiile tastaturii sale. Un utilizator poate dirija informaţii
atât locale, în punctul de lucru, cât şi informaţii născute din legăturile
cu exteriorul.
Dacă nu se cunosc efectiv procedurile sau programul prin care diferite
acţiuni sunt apelate sau create, nu se poate şti dacă acestea sunt locale
sau vin dintr-o arhitectură exterioară, eventual îndepărtată.
Calculatorul poate combina informaţii din surse locale sau îndepărtate.
Aceasta ne permite o analogie funcţională cu acest proces de tip local-
îndepărtat, prezent de asemenea în actele de creativitate. Intuiţia bruscă
şi spontană, element deseori crucial în creativitate, poate să-şi aibă
sursa şi în afara creierului subiectului. Această creativitate ar putea fi
ghidată printr-un „dialog‖ bogat, chiar inconştient, în cursul căruia
subiectul este ajutat prin sclipiri de intuiţie care de multe ori reprezintă
manifestarea unei inteligenţe superioare. Acest tip de proces apare şi în
investigaţiile ştiinţifice.
Creativitatea nu trebuie concepută în mod forţat, ca un dialog între
două minţi de acelaşi tip; pot fi implicate procese ale gândirii mai
multor indivizi.
Analogic vorbind, este vorba de fapt de un fişier al ordinatorului
central, accesibil tuturor utilizatorilor abonaţi. Programe speciale pot
permite acestora să scrie în fişierul respectiv şi să citească ceea ce alţii
au scris acolo. Elementele sunt uneori elaborate de mai mulţi
utilizatori, iar cei care le citesc nu au indicaţii asupra originii diferitelor
contribuţii.
Aceasta este o analogie cu un concept care „izbucneşte‖, devenind o
intuiţie, un concept impersonal, dar care rezultă dintr-o sinteză de
acţiuni creatoare a mai multor indivizi. La nivelul cel mai profund,
acest tip de intuiţie se apropie de ceea ce Jung numea „experienţă
arhetipală‖. Aici, inconştientul colectiv – de care Jung spunea că este
„expresia psihică a identităţii structurale a creierului, în ciuda
diferenţelor rasiale‖ – funcţionează ca un „bulletin-board‖ la scara
speciei umane.
Importanţa sincronizării cerebrale
Analogia cu ordinatoarele în reţea nu poate fi împinsă prea departe şi
rămâne numai o analogie.
Există însă factori naturali care generează interconexiunile de la om la
om, cu proese de sincronizare cerebrală, prin fenomene complexe de
rezonanţă care depăşesc de fapt funcţionarea fiziologică a creierului.
În lumea fizicii cuantice, de exemplu, particulele prezintă proprietatea
de nedeterminare: o particulă poate interacţiona cu o particulă identică,
transcenzând legile de transmisie a informaţiei prin spaţiu şi timp
(aceasta apare în ceea ce numim experienţa EPR). În plus, particulele
p. 130
par a fi „informate‖ de stările cuantice ale fiecărei particule din
cortegiul electronic ce înconjoară nucleul atomic (în acord cu
principiul ecluziunii al lui Pauli), deşi ele nu sunt conectate prin nici o
forţă fizică.
Într-o lume a viului, mutaţiile genetice arată o capacitate complexă de
adaptare la schimbările mediului şi par într-un anumit fel „formate în
interior‖ de către mediu, în timp ce genotipul este izolat de
vicisitudinile care asaltează fenotipul. Iar în lumea conştiinţei,
informaţia, aşa cum am spus, se transmite numai deasupra unui prag al
percepţiilor senzoriale, iar acest fapt este demonstrat prin experienţele
controlate, statistic semnificative, ale unor viziuni la distanţă sau
transmiteri de gânduri şi imagini.
Studiul diferitelor cazuri de acest gen au condus la concluzia că ele au
o origine comună: în natură, aceste fenomene sunt mai intim legate
decât ceea ce ştiinţa pare să accepte de obicei. Un factor de conexiune
există în toate domeniile de investigaţie, fizice, biologice, la fel ca şi în
cele psihologice.
De fapt, în absenţa unor asemenea „conexiuni apropiate‖ am vedea în
universul nostru fizic altceva decât hidrogen şi heliu; prezenţa
sistemelor complexe necesare vieţii nu ar fi atribuite decât unei
formidabile şanse. În acelaşi mod, evoluţia sistemelor biologice
presupune explicaţii în termenii unui „plan‖ misterios sau altor factori
metafizici, mai degrabă decât ajutorul conceptelor ştiinţifice serioase
care se bazează pe proprietăţi observabile ale naturii.
Fiecare dintre fenomenele cele mai remarcabile ale conştiinţei şi
spiritului ar trebui să fie legate de domenii extra-ştiinţifice, cum ar fi
cele ale psihologiei, misticismului şi spiritualităţii. Întregul univers
există, de fapt, printr-o inefabilă armonie. Nici chiar elementele lumii
fizice nu şi-ar găsi sensul, în afara Voinţei şi Graţiei Divine.
Sufletul este fără limite
Totuşi, în anumite stări modificate de conştiinţă, unele elemente
informaţionale, transmise prin acest câmp, pot ajunge în conştiinţă. Iar
aceasta poate conduce la fenomene paranormale ca telepatia şi
clarviziunea. Se poate de asemenea, declanşa intuiţia, catalizând actele
excepţionale de creativitate.
Ideea unui asemenea câmp a fost anticipată de Aldous Huxley, în ceea
ce el numea Filosofia eternă şi de asemenea, dezvoltată de Rupert
Sheldrake în celebra sa teorie a câmpurilor morfogenetice. Ideea
exprimată de Carl Jung într-una din ultimele sale scrisori este, de
asemenea pertinentă şi vine să întărească pledoaria în favoarea
existenţei câmpului psi. „Ar trebui să renunţăm să mai gândim în
termeni de spaţiu şi timp când abordăm realitatea arhetipurilor‖ scria
Jung în 1961. „S-ar putea ca sufletul să fie fără limite, şi nu un corp
deplasându-se în timp. Sufletul nu are deloc noţiunea de spaţiu şi
timp‖.
Putem să spunem aceasta şi despre câmpul psi, chiar dacă acesta este
profund înrădăcinat şi în realitatea fizică.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Conexiunile spontane între creierele umane nu sunt procese rare. Ele
ilustrează legături strânse între fenomene din diferite domenii de
investigare. Prezenţa unor asemenea interconexiuni în domeniul
mentalului şi al creierului, semnifică faptul că fiinţele umane nu sunt
sisteme izolateîn ceea ce priveşte schimbul de informaţii. Ele sunt
descchise spre lume, nu numai prin intermediul organelor de simţ, ci şi
prin faptul că sunt scăldate într-un câmp universal de informaţie.
Cercetările asupra proprietăţilor specifice ale acestui câmp constituie
una din cele mai mari sfidări ale ştiinţei contemporane şi ele vor putea
duce la legarea acestor intuiţii ale filosofiei cu cercetările ştiinţifice
empirice.
Aceasta ar putea conduce la o mai bună cunoaştere a naturii acestor
acte excepţionale de creativitatee, care implică un dialog subtil, uneori
inconştient şi totuşi fundamental, între doi sau mai mulţi indivizi aflaţi
în stare de meditaţie intensă.
Oferta supermarketeturilor: fructe
îmbibate cu „otrăvuri” pentru a rezista
cât mai mult la raft
Dr. Eugen Spiridon – Cluj
Multe din fructe şi legume sunt impregnate cu pesticide
„otrăvitoare”, iradiate sau injectate ca să se coacă sau să reziste
mai mult pe rafturile supermarketurilor. Fructele sînt aduse din
ţările de origine în containere speciale. Pentru a fi protejate de
alterare, pe parcursul transportului şi în depozite, coaja lor este
tratată cu substanţe chimice. Aceste substanţe nu au miros uşor de
sesizat şi sunt greu de detectat.
edicii nu obosesc să recomande fructe şi legume. Un sfat
M
foc automat.
bun, dacă rafturile supermarketurilor n-ar fi pline de
produse „otrăvite‖cu pesticide sau iradiate ca să se coacă la
Peste 60% din legume şi 30% din fructele de pe piaţă conţin pesticide,
potrivit Agenţiei Europene pentru Securitatea Alimentară (EFSA).
Strugurii, bananele, merele, roşiile şi ardeiul sunt cele mai
contaminate alimente, în timp ce una din 25 de vinete testate conţine
chimicale peste limita admisă. Cele mai curate (lipsite de pesticide)
sunt, în schimb, ceapa, varza şi mazărea.
Cele mai multe fructe din import se culeg verzi, pentru a se
transporta dintr-o parte în cealalată a planetei, iar înainte de
livrare se gazează sau se iradiază, pentru a-şi relua coacerea. E
cazul bananelor, care nu se coc decât după ―gazare‖ sau al portocalelor.
În Romania, foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aromă
prăjiturilor, coaja rasă de portocale sau de lămâi, conservată cu
zahăr. În acest fel, substanţele cu care au fost tratate fructele ajung
direct în preparatele noastre, care devin astfel un pericol, în special
pentru cei mici, dar şi pentru adulţi. Putem fi afectaţi prin apariţia unor
intoxicaţii sau alergii. Aşadar, atenţie la prăjituri! Nu mai folosiţi coaja
rasă!
Iată substanţele folosite pentru conservarea citricelor şi efectele
produse ele(potrivit informaţiilor prezentate de un grup de cercetători
p. 131
de la Universitatea din Wageningen, Olanda, în colaborare cu profesori
din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, din Galaţi):
* E 230 Difenilfenol – Conservant artificial. Este un pesticid care
împiedică dezvoltarea mucegaiurilor pe coaja fructelor. Se recomandă
spălarea pe mâîni după decojirea unui fruct. Testele de laborator au
demonstrat că poate provoca sângerări interne, dacă este ingurgitat în
concentraţii mari. Doza maximă admisă prin lege este de 0,1 mg / kg
corp.
* E 231 Ortofenilfenol – conservant de suprafaţă. Poate produce
alergii la contactul cu pielea, îndeosebi la copii. Doza maximă admisă
prin lege este de 0,2 mg / kg corp.
* E 233 Tiabendazol – fungicid utilizat pentru suprafaţa fructelor.
Doza maximă admisă prin lege este de 0,1 mg / kg corp.
Un studiu publicat inca din anul 2008 si citat de Reuters, arata ca
substantele chimice descoperite in fructele, in legumele si in cerealele
de pe piata europeana pot fi toxice pentru creier. ―Testele de pana
acum nu au luat in calcul riscul pe care il prezinta pesticidele asupra
creierului. Daca inainte se stia ca ele afecteaza activitatea creierului
la insecte, acum putem spune ca aceste efecte se manifesta si in
cazul omului‖, a declarat Philippe Grandjean, cercetator la Harvard
School of Public Health si la University of Southern Denmark, citat de
Reuters. Concluziile studiului au fost elaborate pe baza evaluarii a
peste 200 de rapoarte internationale privind influenta pesticidelor
asupra creierului.
Datele preliminare ale unui raport oficial, arata ca o jumatate din
produsele vegetale comercializate in cele 27 de state membre ale
Uniunii Europene sunt contaminate cu pesticide. Cinci dintre
substantele cel mai des intalnite duc la aparitia cancerului si afecteaza
sistemul hormonal.
O mare parte din chimicalele periculoase se gasesc in coji. Merele si
lamaile mai ales trebuie decojite, caci contin nu doar pesticide, ci si o
ceara speciala, numita morfolina, considerata foarte periculoasa de
catre OMS.
Imidaclopridul – un controversat pesticid interzis in Franta,
raspunzator pentru moartea in masa a albinelor – a fost depistat printre
cele mai comune pesticide regasite in alimentatie. Un alt pesticid
numit atrazina, folosit frecvent in agricultura din intreaga lume, se
gaseste in aproximativ 20% din legumele si fructele din Romania in
concentratii mult prea mari.
(http://www.financiarul.ro/2011/10/24/oferta-supermarketurilor-fructe-si-
legume-imbibate-cu-otravuri-pentru-a-rezista-cat-mai-mult/)
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
cu ajutorul unei maşini-capcană, deşi este mult mai probabil ca
explozibilul să fi fost introdus în subsolul clădirii.
Manipularea mediatică ascunde o nouă
operaţiune de tip „steag fals” Manipularea mediatică începe imediat, odată cu atentatele!

Încă de la început, ziariştii, foarte abili, au asociat explozia de la Oslo

cu un alt caz controversat, atentatul contra Imobilului FBI din
Ing. George Preda - Bucureşti
Oklahoma City, care a avut loc în 19 aprilie 1995 şi despre care se
În ultimii ani au avut loc în întreaga lume o serie de presupune că a
atentate atribuite „teroriştilor”. Numitorul comun al acestor fost distrus de
atentate este faptul că au permis introducerea unor drastice către o bombă
măsuri de securitate, care limitează foarte mult libertatea şi agricolă şi a fost
drepturile cetăţeneşti şi fac posibil dezideratul celor care conduc atribut lui Tim
din umbră planeta de a se ajunge la un unic stat planetar de tip McVeigh.
fascist. Cincisprezece ani
mai târziu,
numărul

U
n alt numitor comun al tuturor acestor atentate este
incoerenţa „versiunilor oficiale‖ asupra faptelor, evidenta inadvertenţelor
manipulare mediatică şi numărul inadmisibil de mare de din versiunea
inadvertenţe. În luna iulie a acestui an, a fost rândul Norvegiei să fie oficială nu fac
lovită de „atentate teroriste‖. În acest articol, vom urmări să desluşim decât să
ce anume se ascunde sub mormanul de inepţii al versiunii oficiale dovedească faptul că acel atentat a fost o operaţiune de tip „steag fals‖,
asupra atentatelor de la Oslo din luna iulie. sau, mai precis spus, o lovitură a serviciilor speciale. Atentatul din
Oklahoma City a oferit pretextul pentru administraţia Clinton să pună
bazele legii securităţii naţionale – Patriot Act, care a fost definitivată
Două atentate în aceeaşi zi după atentatele din 11 septembrie 2011 – şi să stopeze ascensiunea
mişcării miliţiene (Militia mouvement), precursor ceva mai militarizat
Pe 22 iulie 2011, Norvegia a fost zguduită de două atentate, foarte
al Tea Parties (mişcare politică populistă din America).
diferite prin natura lor. La ora 15.20, o explozie puternică a avut loc în
centrul oraşului Oslo, în apropierea sediului Guvernului norvegian. În Două ziariste ale agenţiei Reuters, Victoria Klesty şi Gladys Fouche,
urma deflagraţiei şi-au pierdut viaţa opt persoane şi alte câteva zeci au au scris un articol lung despre personalitatea lui Breivik şi maşina
fost rănite. Suflul exploziei şi incendiile declanşate au afectat mai capacană despre care se presupune că era plină cu nitrat de potasiu. În
multe clădiri, iar specialiştii au estimat pe baza craterului format la acest articol se spune: „Cartierul care a fost atacat este inima puterii
locul exploziei, a distrugerilor provocate şi a distanţei până la care a norvegiene. Dar măsurile de securitate nu sunt suficient de severe într-
putut fi auzită explozia că bomba folosită a fost echivalentă a 10 tone o ţară ca Norvegia,
de TNT. care nu este
obişnuită cu
La scurt timp după această explozie, un bărbat înarmat cu o puşcă
asemenea violenţe
mitralieră a masacrat 68 de tineri pe insula Utoya, aflată la aproximativ
şi care este mai
50 km distanţă de capitala Norvegiei. Deşi alertate încă de la
degrabă cunoscută
dezlănţuirea carnagiului, forţele de ordine au ajuns abia după o oră la
pentru premiul
faţa locului (reuşind în cele din urmă să-l aresteze pe atentator), aceasta
Nobel şi pentru
în ciuda faptului că au în dotare 20 de elicoptere pentru urgenţe,
medierea
intervenţii şi posibile atacuri teroriste. Pe insula Utoya se desfăşura în
conflictelor din
perioada respectivă o tabără de vară a tinerilor laburişti, tabără care a
Orientul Mijlociu
fost vizitată în ziua premergătoare atacului de ministrul de externe
şi Sri
norvegian.
Lanka.” Citind un
Autorul masacrului de pe insula Utoya – bărbatul arestat de poliţie – se asemenea articol avem impresia că ziariştii îşi bat joc de noi. Norvegia
numeşte Anders Breivik şi şi-a arogat şi explozia de la Oslo, declarând este implicată considerabil în Afganistan şi în Libia şi, conform
că nu a avut niciun fel de complici şi a folosit pentru aceasta o bombă normelor internaţionale, asta o face o ţintă a aşa-zisei Al-Qaida. De
artizanală realizată pe bază de îngrăşăminte agricole (o aşa-numită asemenea, trebuie să avem în vedere declaraţiile lui Muammar Gaddafi
bombă agricolă). Poliţia a declarat ulterior că explozia a fost provocată care afirmase că-şi va lansa teroriştii împotriva coaliţiei care de câteva
luni bombardează Tripoli...
p. 132 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Patru mari organizaţii teroriste islamice îşi au sediul în Norvegia şi
unul dintre principalii imami (lider) al acestora este pe cale de a fi
expulzat din ţară. Deci putem spune cu certitudine că„inima puterii
norvegiene” este nu doar păzită, ci deosebit de păzită, cu măsuri de
securitate severe la fel de riguroase ca în orice altă ţară, inclusiv în
Vatican (unde securitatea este draconică, existând 110 gărzi
pontificale) sau în Monaco (115 soldaţi şi ofiţeri). A introduce
explozibili în subsolul unui imobil strategic atât de bine păzit nu e
deloc uşor, exceptând pretextul unui exerciţiu anti-terorist. De altfel, se
pare că acest atentat a fost un avertisment, căci el a avut loc într-o zi de
vineri în care era sărbătoare şi imobilul era aproape gol.
Referinţa eronată – atentatul din 1995 din Oklahoma City
Ce vor să spună aceşti ziarişti care scriu la comandă politică şi care nu
încetează cu referinţele la dinamitarea imobilului Murah din Oklahoma
City, citându-l pe Tim McVeigh, care nu are cum să răspundă
interpelărilor presei, deoarece justiţia americană l-a omorât cu 10 ani în
urmă? Numeroşi specialişti au afirmat în ultimii 15 ani că în cazul
exploziei din Oklahoma City, chiar dacă McVeigh ar fi adus 4,8 tone
de nitrat de potasiu pe care le-ar fi dispus de-a lungul clădirii, totuşi el
nu poate fi făcut responsabil de distrugerea acesteia. Aceşti specialişti
au demonstrat că distrugerea clădirii este opera unor demolatori
experimentaţi care au plasat strategic în interiorul clădirii, în punctele
de rezistenţă, explozibili puternici care au produs acele distrugeri
imense. Declaraţiile oficiale sunt în contradicţie cu primele reportaje
care au fost făcute imediat după explozie şi care au raportat explozii ale
mai multor bombe, care de altfel au fost înregistrate şi de seismografe.
Generalul Ben Partin, unul dintre cei mai mari experţi americani în
domeniul explozibililor, a depus mărturie în repetate rânduri asupra
faptului că acolo au existat mai multe explozii în lanţ şi despre natura
reală a explozibililor folosiţi care nu puteau fi făcuţi pe bază de nitrat
de potasiu.
La Oslo faptele dovedesc că nu este vorba de un singur om care a
introdus mai multe tone de nitrat de potasiu în subteranele imobilului.
Explozia acestuia a produs un crater de dimensiuni reduse şi câteva
urme la exteriorul clădirii, dar nu această explozie a generat
distrugerile considerabile care s-au înregistrat acolo.
Şi cum toţi sunt gata să îl evoce pe Timothy McVeigh, vom aminti un
lucru. Acesta a acţionat într-o ţară în care se aplică pedeapsa cu
moartea şi a refuzat să facă recurs la pedeapsa capitală la care a fost
condamnat. Iar dacă ar fi fost să manifeste măcar un regret, acesta ar fi
fost de a nu fi reuşit să-şi distrugă ţinta – „În plus, spune el, dacă aş fi
avut habar că în apropiere se află o grădiniţă de copii, aş fi schimbat
ţinta” – . Una dintre ultimele sale scrisori se încheie astfel: „Dacă
iadul există, atunci voi afla o bună companie în prezenţa atâtor piloţi
care au masacrat civili nevinovaţi pentru a-şi câştiga războiul”.
p. 133
O asociere mult mai semnificativă: Londra, 2005
Deşi toată presa a speculat similitudinile dintre atentatele de la Oslo şi
cel din Oklahoma City, mult mai sugestivă este asocierea acestuia cu
atentatele din metroul londonez, din iulie 2005. Aceste atentate, care au
fost puse în cârca pakistanezilor (iar aceştia, fiind ucişi în explozii, nu
au putut contesta versiunea oficială), şi-au găsit un ecou înspăimântător
în explozia de la Oslo din luna iulie. Peter Power, directorul
societăţii Visor Consultant, specializată în acest tip de operaţiuni, a
declarat pentru BBC că tocmai în ziua în care au avut loc atentatele din
metroul din Londra, pe 5 iulie 2005, se efectuau exerciţii subterane
pentru acţiuni antiteroriste exact în staţiile de metrou care au fost ţinta
„teroriştilor‖.
O primă similitudine care ar trebui să ne dea de gândit este aceea că în
cele două zile care au precedat această explozie s-a desfăşurat în
capitala Norvegiei un exerciţiu antiterorist care consta în detonarea
unor bombe în tunelurile de evacuare a apei aflate în apropierea
clădirilor administrative în care se află sediul guvernului Norvegiei. Şi
în acest caz, aşa cum de altfel s-au petrecut lucrurile şi la Londra în
iulie 2005, populaţia nu a fost informată despre operaţiunile ce urmau
să aibă loc. În data de 20 iulie 2011, cotidianul Aftenposten a publicat
următoarea ştire:„După ce s-a scuzat că nu a informat populaţia,
poliţia norvegiană a explicat că o echipă de intervenţii, şi anume
unitatea specială antiteroristă a poliţiei naţionale, a realizat un
exerciţiu într-o zonă izolată a Podului Bjorvika... Manevra a constat
într-un antrenament de detonare a unor încărcături explozibile.
Exerciţiul se va continua în noaptea de miercuri cu noi explozii... Este
vorba de un scenariu tipic pentru toate forţele antiteroriste din lume.”
Această informaţie, de o importanţă capitală, a lipsit cu desăvârşire în
reportajele mass-mediei internaţionale. Informaţia este cu atât mai
importantă cu cât logistica atentatului, de proporţii greu de crezut, i-a
fost imputată lui Anders Breivik, care, chipurile, s-ar fi folosit de
profesia sa de agricultor bio pentru a-şi procura, fără a da naştere la
suspiciuni, „îngrăşămintele agricole‖ de care avea nevoie pentru a-şi
construi bomba.
Aberaţiile publicate în presă privitoare la „bomba agricolă”
Ziarele specializate în prostirea populaţiei au mers până la a afirma că
Breivik a primit un transport de 6 tone de îngrăşăminte cu câteva zile
înainte de atentat, iar poliţia, pentru a demonstra corectitudinea
informaţiilor, a permis câtorva ziarişti să se apropie – rămânând totuşi
la o distanţă considerabilă – de ferma lui Breivik. Aceştia au depus
mărturie că au văzut acei saci imenşi cu aproximativ 500kg de
îngrăşământ fiecare, despre care se ştie că ar conţine nitrat de potasiu.
Ori, nu există o modalitate mai bună pentru a atrage atenţia asupra unor
activităţi despre care se doreşte a se păstra discreţia decât
achiziţionarea unei cantităţi consistente de nitrat de potasiu,
îngrăşământ a cărui utilizare este strict interzisă în agricultura bio. În
plus, dacă cele 6 tone de nitrat de potasiu se găseau la fermă după
atentat, cum este posibil ca ele să fi explodat cu două zile în urmă?!
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Dar, mai ales, explozia de la Oslo a putut fi auzită până la 7 km
distanţă de capitala Norvegiei. Pentru specialiştii în explozibile,
puterea deflagraţiei şi valoarea daunelor provocate indică faptul ar fi
fost necesară o cantitate de până la 10 tone de TNT, adică de trei sau
patru ori mai mare decât ceea ce ar fi putut produce cele 6 tone de
nitrat la care se adaugă şi combustibil, căci aşa se fabrică aşa-zisele
bombe agricole. Dacă ar fi să credem cele afirmate de poliţie fără a
aduce nici cea mai mică dovadă, cum că atentatul a fost realizat cu o
maşină capcană, atunci trebuie să avem în vedere că aceasta ar fi
trebuit să conţină minim 20 de tone de nitrat plus combustibilul
adiţional, pentru a provoca o explozie de această dimensiune. Ce
„maşină‖ ar putea transporta 20 de tone de îngrăşăminte? Profesioniştii
în domeniu mai afirmă că, în orice caz, era necesar un tehnician expert
în explozibili pentru a provoca detonarea nitratului, ori Breivik nu are
deloc această calificare.
Cine este Anders Breivik?
Asasinul de pe insula Utoya, care îşi arogă în totalitate şi explozia din
Oslo, se numeşte Anders Behring Breivik, este un cetăţean norvegian
în vârstă 32 de ani, proprietar al unei companii agricole „Breivik
Geofarm‖ care se ocupa de cultivarea bio a legumelor. Membru al
masoneriei norvegiene, dar totodată membru al mai multor organizaţii
extremiste, el a fost destul de activ în răspândirerea convingerilor sale
politice pe Internet, unde a publicat materiale propagandistice dintre
care se distinge aşa-zisul său „manifest‖, intitulat „2083: O declaraţie
europeană de independenţă”, care are mai mult de 1500 de pagini.
Cu riscul de a-i necăji pe unii pro-israelieni fanatici, trebuie să
menţionăm faptul că Breivik este un mare admirator al „micului popor
curajos‖ pe care îl consideră a fi o barieră contra islamismului. Această
opinie, din păcate, destul de frecventă în mediile de extremă dreaptă
după atentatele din 11 septembrie 2001, oferă un avantaj celor care
văd în ucigaşul norvegian un individ manipulat. Astfel, Breivik devine
la rândul său un instrument perfect pentru manipularea în masă. Cităm
din secţiunea 2.93 a „manifestului‖ său, îndeajuns de elocvent:„Cerem
ca orice susţinere financiară pentru autorităţile palestiniene să fie
imediat suspendată. S-a dovedit deja că aceste fonduri au fost folosite
în trecut pentru susţinerea campaniei jihadiste împotriva evreilor din
Israel şi împotriva creştinilor din teritoriile controlate de palestinieni.
Ar trebui formulată o declaraţie publică de susţinere a Israelului
împotriva agresiunii musulmane, iar banii care erau daţi până acum
Palestinei ar trebui folosiţi pentru apărarea Israelului şi pentru
constituirea unui Fond Global de apărare...”
Vom fi surprinşi că un om care pare atât de minuţios şi atent, care a
umplut Internetul de filipicele sale anti-islamice, să se fi luat de câteva
sute de adolescenţi ce ar aparţine unei formaţiuni politice profund
implicate în distrugerea biologică a Norvegiei tradiţionale. Deşi
numeroşi tineri din Partidul laburist prezenţi pe insula Utoya erau ne-
europeni, nu au fost ţintele sale predilecte. Cei „salvaţi‖ de origine
asiatică sau din Orientul mijlociu, sunt mărturie pentru acest fapt în
faţa camerelor de luat vederi. Cu alte cuvinte, Breivik care şi-a
p. 134
prezentat operaţiunea ca pe un fel de cruciadă – numeroase fiind
referinţele la Templieri – ar fi putut să ucidă mai întâi ne-europenii
prezenţi. A avut la dispoziţie 90 de minute pentru aceasta. Însă
majoritatea victimelor sale sunt albi, de preferinţă femei. El a declarat
că „şi-a dat seama cât de crud putea fi efectuând această acţiune, dar
că a realizat, în mintea sa, că un astfel de act era necesar”. Toate
acestea i-au apărut ca fiind mai puţin odioase, în raport cu obiectivul pe
care dorea să îl atingă: combaterea urgentă a multiculturalismului.
Uimitor de incoerent.
În orice caz, toate acestea ridică întrebări despre convingerile sale reale
sau cele pe care media i le atribuie. Profesia sa de credinţă, făcută
publică pe Internet în manifestul pe care l-am amintit deja, „2083: o
declaraţie europeană de independenţă‖, este un apel vibrant la o
mobilizare a creştinilor contra dominaţiei islamice din Europa. Deja
din 2009, el a scris pe forumul unui site anti-
imigrări www.documents.no: „Ceea ce majoritatea oamenilor nu
înţeleg este că islamizarea în curs din Europa nu poate fi stopată dacă
nu ne legăm de doctrina politică ce a făcut posibilă apariţia acesteia
(şi de indivizii care promovează această doctrină)”. Evident.
În orice caz, operaţiunea sa are mai multe şanse să dezlănţuie contra
celor care se bat cu încăpăţânare pentru supravieţuirea lumii albe,
reacţii din ce în ce mai violente din partea celor ce deţin puterea totală,
pentru care anihilarea biologică a ţărilor europene prin imigrare în
masă, multiculturalism şi metisaj reprezintă obiectivul principal.
Europarlamentarul Nigel Farage: pentru a
supravieţui, statul unic european va căuta să
obţină controlul total
Ing. George Preda - Bucureşti
În şedinţa din 8 octombrie 2008, Nigel Farage, preşedintele
Grupului Independenţă-Democraţie din Parlamentul
European a vorbit despre criza financiară şi încercările
tehnocraţilor UE de a se folosi de acest prilej pentru „ a
transfera mai multă putere către Centru şi a dobândi astfel
un mai mare control asupra sistemelor monetare ale statelor
membre”.
l a amintit şi de faptul că UE şi Constituţia sa, Tratatul
E de la Lisabona, se bucură de o tot mai scăzută susţinere
din partea opiniei publice. „Singurul mod prin care statul
unic european ar putea supravieţui este să ajungă să controleze
totul‖, a concluzionat Nigel Farage.
―Uniunea economică şi monetară nu va dura. Şi nu sunt
surprins, pentru că Europa nu a fost niciodată o zonă monetară
adecvată pentru aşa ceva. O singură monedă nu se va potrivi
niciodată atâtor state diferite şi nu a beneficiat niciodată cu
adevărat de susţinerea publică. Dar trebuie să fie ori una, ori
alta: ori un stat european unic care controlează totul, ori
dezintegrarea Uniunii şi revenirea la controlul naţional‖.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Europarlamentarul Nigel Farage demască corupţia din Aşa că, după ce preşedinţii celor 27 de state membre s-au angajat să
Parlamentul european ratifice Tratatul de la Lisabona, toţi au răsuflat uşuraţi. Pericolul ca
popoarele europene să se mai poată opune în vreun fel planului de
Unii parlamentari europeni fac dezvăluiri despre jocurile creare a unui unic stat european părea evitat. Astfel, presa corporatistă
a putut scrie cu satisfacţie: „Uniunea a ieşit din criză‖.
murdare şi manipulatoare ale celor care conduc din umbră
lumea.
Ratificarea noii Constituţii europene s-a făcut până acum pe şest
Europarlamentarul Nigel Farage, într-un discurs virulent, îi
atacă pe colegii europarlamentari pe care îi acuză de În decembrie 2007, preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, era în
accentuarea crizei economice actuale şi a sărăciei în ţările culmea fericirii şi chiar a afirmat: „Franţa trebuie să fie prima care
ratifică Tratatul de la Lisabona.‖ Şi totuşi, nu ţările cu cea mai mare
Uniunii Europene. Nigel Farage nu este la prima sa intervenţie
vechime în UE, cum ar fi Franţa sau Germania, au fost primele la
de acest gen în Parlamentul european. ratificare. Ci tocmai ţările cu o mai mică influenţă politică
şi economică, cum ar fi Ungaria, Slovenia şi România, s-au grăbit să
facă acest pas, lucru care spune multe despre dorinţa conducătorilor lor
de a-şi arăta obedienţa faţă de noul stăpân.
Oficialii europeni par decişi să nu ţină
România a fost cea de-a patra ţară care a ratificat Tratatul de la
cont de voinţa locuitorilor Europei Lisabona. Acest lucru s-a petrecut pe 5 februarie 2008, iar mulţi dintre
români nici nu ştiu aceasta. Subiectul a fost ignorat total sau tratat doar
Mihai Vasilescu - Bucureşti în câteva rânduri şi plasat pe ultimele pagini de către mass-media. Într-
un mod bizar, parlamentarii români au ascultat înainte de vot discursul
preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy.
În 2005, locuitorii Franţei şi Olandei au respins în masă
Constituţia europeană. Acest lucru spune multe despre prăpastia Până în prezent, tratatul a fost ratificat de 18 ţări. Pentru a intra în
existentă între voinţa maselor şi dorinţele „Elitei” masonice, care a vigoare, el trebuie să fie aprobat de toate cele 27 de state membre ale
plănuit constituirea cu orice preţ a Uniunii Europene. Uniunii Europene. Irlanda este singura ţară care, potrivit Constituţiei
sale, trebuie să organizeze referendum pentru un subiect de acest gen.
eşi spun că apară interesele popoarelor europene, aceşti Referendumul se desfăşoară chiar azi, 12 iunie. Sondajele de opinie

D tehnocraţi au de fapt un singur obiectiv: constituirea unui unic

stat european, ca etapă cheie în planul de formare a statului
planetar global. După ce locuitorii din Franţa şi Olanda şi-au exprimat
atât de tranşant poziţia, referendumul, care trebuia să aibă loc în
realizate la sfârşitul săptămânii trecute arătau că majoritatea
irlandezilor vor vota împotriva ratificării tratatului, ceea ce va duce la o
posibilă repetare a situaţiei din Franţa şi Olanda, care au respins
Constituţia europeană în 2005.
primăvara lui 2006 în Marea Britanie, a fost anulat. Între timp a fost
fabricată o nouă Constituţie, care nu mai trebuie să fie ratificată prin Presa corporatistă
referendum popular. Aceasta prevede: transformarea Uniunii Europene europeană are clar
în stat, existenţa unui preşedinte al Uniunii Europene şi modificarea o poziţie pro-
modalităţilor de aprobare a legilor. ratificare şi propagă
mesaje de genul:
Tratatul de la Lisabona, versiunea cosmetizată a fostei Constituţii „3 milioane de
Europene oameni decid
viitorul pentru 500
de milioane‖.
Consiliul European, reunit la Bruxelles în iunie 2007, a hotărât Niciunul dintre
redactarea unui tratat care să înlocuiască textul Constituţiei europene, ziare nu aduce însă
care a fost respinsă deja de locuitorii a două ţări. Numit iniţial „Tratatul în discuţie situaţia
de Reformă al Uniunii Europene‖, acesta include o serie de prevederi în care, dacă
care reprezintă paşi importanţi în crearea unui stat unic european. Pe 13 tratatul va fi
decembrie 2007, la Lisabona, preşedinţii, primii miniştrii şi miniştrii de ratificat, o mână de
externe ai celor 27 de state membre UE au semnat acest act, cunoscut oameni, adică cei
de atunci şi sub numele de Tratatul de la Lisabona. din conducerea
noului stat unic
Acesta rezolvă una din marile probleme ale UE: Constituţia europeană, european, vor
care avea toate şansele să fie respinsă de toţi cetăţenii Uniunii, dacă decide pentru 500
aceştia ar fi fost în continuare consultanţi prin referendum, ca în cazul de milioane. Iar cei
francezilor şi olandezilor. În loc să renunţe la proiectele lor, tehnocraţii 500 de milioane nu vor fi întrebaţi, aşa cum nu s-a ţinut cont de părerea
supranaţionali, aflaţi în fruntea UE, au căutat noi modalităţi de a-i lor nici în privinţa Constituţiei europene. Şi cum nu se ţine cont nici
înşela pe cetăţenii Europei şi de a le impune acestora o Constituţie cu acum, de vreme ce tehnocraţii masoni ai UE vorbesc deja ca despre un
care ei nu sunt de fapt de acord. fapt împlinit, de intrarea în vigoare a acestui tratat, începând cu 1
ianuarie 2009.
Din moment ce nu se mai numeşte Constituţie europeană, Tratatul de la
Lisabona nu mai intră sub incidenţa aceloraşi reguli de ratificare. Cu Ce prevede noua constituţie europeană?
toate acestea, prevederile sale au puterea unei Constituţii. Cel mai
important aspect este că, din 13 decembrie 2007, noua Constituţie - Crearea poziţiei de preşedinte al Uniunii Europene. Acesta va fi ales
deghizată în Tratat nu mai trebuie ratificată prin referendum de pentru o perioadă de 30 de luni, nu prin vot de cetăţenii Uniunii, ci de
locuitorii celor 27 de ţări, ci doar de Parlamentele acestora. prim-miniştrii şi preşedinţii statelor membre. Presa europeană vorbeşte
deja de mai multe luni despre Tony Blair, fostul prim-ministru al Marii

p. 135 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
Britanii, ca fiind primul preşedinte al Uniunii Europene.
- Numirea unui ministru de externe al Uniunii Europene sub numele
mascat de „Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri
Externe şi Politică de Securitate‖. Acesta a fost desemnat deja, în
persoana lui Javier Solana, în prezent Secretar General al Consiliului
Uniunii Europene.
- Transformarea Uniunii Europene în persoană juridică, statut pe care îl
au şi statele. Până acum era doar organizaţie internaţională.
- Transferul de suveranitate de la statele membre la Uniunea
Europeană. Puterile Comisiei Europene, Parlamentului European şi
Curţii de Justiţie Europene au fost extinse, mai ales pe chestiuni legate
de ordine publică, afaceri interne şi justiţie. A fost înlăturat dreptul de
veto (de a se opune) al statelor membre pe aceste domenii.
- Micşorarea numărului de comisari europeni, începând cu 2014 şi
redistribuirea locurilor din Parlamentul european.
- Introducerea unor prevederi prin care politicile UE să fie mai uşor de
modificat de acum înainte. Acestea permit statelor membre să facă
modificări, care până acum erau aprobate doar prin unanimitate, cu
voturi obţinute prin majoritate.
- Introducerea, din 2014, a unui nou sistem de vot în Consiliul Europei,
numit „majoritate dublă‖. O decizie va fi aprobată dacă 55% din statele
membre (15 din 27) sunt „pentru‖ sau dacă statele care votează
„pentru‖ formează 65% din populaţia UE.
Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană
„Constituţia europeană instituţionalizează un sistem care face din om
un subiect economic, un sistem care generează şi mai multă sărăcie,
şomaj, poluarea apei şi a aerului. Acest tratat instituie o altă dictatură
pe care noi nu o vrem". Danielle Mitterrand, soţia fostului preşedinte
al Franţei, mai 2005
Astăzi, ―Proiectul european‖ conduce mai mult de două treimi din
statele Europei sub o formă nouă de guvernământ – o putere
supranaţională. Nu trebuie însă să uităm că el a pornit ca o idee utopică
şi atât de îndrăzneaţă, încât părea imposibil de acceptat de naţiunile
cărora le-a răpit total independenţa.
Pentru a facilita implementarea acestei idei, direcţia în care se
îndreptau lucrurile a fost cu grijă ocultată, atât la începuturi, cât şi pe
parcursul derulării Proiectului. Fondatorii săi ştiau că doar lucrând din
umbră, într-un mod discret puteau reuşi să îşi atingă scopul – acela de a
face ca Europa să fie condusă de o unică autoritate politică, economică
şi militară, un organism supranaţional. Chiar şi acum, sistemul de
guvernare al UE este de o complexitate atât de labirintică, încât din
cele câteva sute de milioane de cetăţeni ai Uniunii doar puţini
cunosc cât de cât scopul, felul cum a evoluat şi modul real de
funcţionare al acestui angrenaj care le conduce vieţile.
În ultimii ani Proiectul a avansat atât de mult, încât scopul său nu a mai
putut fi ascuns. Nici nu mai era necesar. S-a putut vedea astfel ceea ce
s-a făcut şi se face în continuare în numele popoarelor europene, fără a
fi întotdeauna şi în interesul lor. Pentru a înţelege adevărata lui natură
este necesar să îi cunoaştem istoria, să ştim cine sunt cei care au lucrat
din umbră pentru ca el să se insinueze treptat în viaţa europenilor.
p. 136
Adevărata faţă a „părinţilor” Europei
„Faptul că ideea care a stat la baza proiectului Europei Unite a apărut
după 1945, deci după război este unul din marile mituri europene.
Susţinătorii acestuia prezintă UE ca pe o nouă creaţie, o idee strălucită
a lumii moderne postbelice. În realitate este vorba despre un vis ratat
care datează din 1920‖ scriu Christopher Booker şi Richard North în
cartea lor: ―The Great Deception - A Secret History of the European
Union‖.
Proiectul a încolţit iniţial în anii douăzeci în mintea a doi oameni.
Primul dintre ei, Jean Monnet, este numit astăzi părintele Europei.
Numele celui de-al doilea, Arthur Salter, este acum aproape uitat. Însă
amândoi au jucat un rol important în punerea în practică a ceea ce
părea iniţial doar o mare utopie.
Ideea unităţii şi a cooperării între
state exista în mintea multor
teoreticieni ai vremii. Monnet şi
Salter mergeau însă mult mai
departe. Ei visau la un guvern
supranaţional care să conducă
Statele Unite ale Europei. Salter a
scris în anii '20 mai multe eseuri
în care propovăduia ideea
subordonării totale a ţărilor
europene faţă de o unică
autoritate politică, economică şi
militară. Guvernele şi
parlamentele ar fi devenit astfel
doar nişte simpli administratori
locali total obedienţi faţă de un
Secretariat de tehnocraţi internaţionali, loiali noii organizaţii şi nu
statelor membre.
În anii '20 o astfel de idee era extrem de greu de implementat. Care
naţiuni ar fi acceptat aşa ceva fără a-şi vedea puse în pericol
integritatea, libertatea şi independenţa? Europenii trebuiau deci să
devină convinşi că proiectul european era o necesitate, iar tot ceea a
urmat, inclusiv al doilea război mondial, a făcut parte din această
muncă de convingere. Monnet a fost pionul principal în acest proces şi
a acţionat permanent din umbră, conştient fiind că doar aşa îşi va putea
îndeplini cu succes misiunea. A pregătit terenul, a manevrat toate
pârghiile necesare şi nu a ratat nici o ocazie.
Monnet privea calea inter-guvernării, adică a coperării voluntare între
naţiuni care îşi păstrează independenţa, ca fiind un pericol mai mare
pentru proiectul european chiar decât naţionalismul. S-a folosit însă de
deschiderea care exista către o astfel de cooperare şi şi-a prezentat
mereu planurile deghizate în această haină pentru a le face mai uşor de
acceptat. Ţelul său a ieşit la iveală de-abia când noua maşinărie de
guvernământ era instituită în proporţie suficient de mare pentru ca
scopul ei să poată fi exprimat pe faţă.
Dar să vedem cine era acest Jean Monnet. Francez de origine şi
comerciant de coniac el s-a făcut remarcat în timpul primului război
mondial utilizându-şi experienţa de navigaţie în favoarea Aliaţilor. A
ajuns la scurtă vreme să se ocupe de organizarea proviziilor acestora, şi
nimeni nu mai ţinea cont că îşi dobândise experienţa făcând comerţ cu
alcool în timpul prohibiţiei. A ajuns ca la un moment dat în SUA să fie
anchetat pentru evaziune fiscală, iar FBI-ul să îl suspecteze de spălare
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
de bani pentru nazişti. Avea însă un mare talent de a-şi face prieteni
printre oamenii cei mai influenţi şi a ieşi mereu curăţat de toate
păcatele.
În anii patruzeci, Monnet atinsese deja o poziţie suficient de influentă
pentru a pune pe roate proiectul. Primul pas era să realizeze o uniune
franco-britanică, lucru aproape imposibil ţinând cont de rivalitatea
istorică dintre cele două ţări. Pentru aceasta şi-a făcut prieteni la cel
mai înalt nivel în cercurile franceze şi în cele britanice printre care
Charles de Gaulle, viitorul preşedinte al Franţei şi Robert Vansittart,
şeful ministerului de externe britanic.
Cooperarea economică - etapă a planului de globalizare
În 1940, cucerirea Franţei de către armatele lui Hitler părea iminentă
după bătălia de la Dunkerque. Consilierii lui Winston Churchill, primul
ministru al Marii Britanii, au venit cu soluţia salvatoare – realizarea
unei uniuni franco-britanice. Nu era însă vorba de o colaborare
interstatală, ci de formarea unei noi naţiuni, care urma să aibe un
guvern unic, o armată unică, cetăţenie comună şi o monedă comună.
Această idee a fost primită cu un entuziasm care l-a uimit şi pe
Churchill şi a fost suprizător de repede pusă în aplicare, ca şi cum era
de multă vreme aşteptată. Cabinetul britanic nu a avut nici o obiecţie,
în ziua următoare proiectul a fost semnat de toată lumea, fiind respinse
doar prevederile privind moneda unică, iar generalul de Gaulle a
obţinut imediat acordul părţii franceze, întâlnind aceeaşi neaşteptată
deschidere. Singurul care a ripostat a fost omul politic Michel Petain
care se temea ca Franţa să nu fie transformată într-un dominionat
britanic. Au avut loc importante mişcări de stradă în timpul cărora
francezii strigau ―preferăm să fim cuceriţi de Hitler, decât să fim
sclavii Angliei,‖ şi astfel proiectul a căzut.
Toate aceste maşinaţiuni au fost - doar pentru ochii lumii - un răspuns
ad-hoc la o criză de război. Ele erau doar vârful icebergului construit
din umbră de acelaşi Monnet. Uimitorul entuziasm faţă de această idee
se datora faptului că acesta avusese lungi discuţii cu toate persoanele
implicate atât din tabăra franceză, cât şi din cea britanică. Pentru
Monnet acest eşec a fost doar o bătălie pierdută dintr-un mare război.
Şi nu era vorba de al doilea război mondial, a cărui încheiere s-a decis
să o aştepte sperând că, după marile tragedii şi distrugeri, europenii vor
fi mai dornici să accepte soluţia Uniunii. Aşa a şi fost.
În 1950, planul Shuman, care plasa industriile producătoare de oţel a
şase ţări europene sub controlul unei singure autorităţi, a fost tot opera
lui Monnet. El a fost cel care l-a convins pe ministrul francez de
externe, Robert Shuman, să prezinte această idee ca pe o soluţie pentru
menţinerea păcii într-o perioadă fragilă, ştiut fiind faptul că oţelul era
una din industriile de care depindea producerea de armament.
Acesta a fost doar un prim pas care făcea ca proiectul să înainteze
considerabil pe linia sa economică. Această strategie era ideea lui Paul-
Henri Spaak, primul ministru al Belgiei şi bun prieten cu Monnet. El
era convins că în prima etapă, modul cel mai eficient de a ascunde
scopul politic al proiectului era acela de a-l deghiza sub masca
cooperării economice - o piaţă comună. El a redactat aşa numitul
―Raport Spaak‖ care a dus la semnarea în 1957 a tratatului de la Roma,
care punea bazele Comunităţii Economice Europene.
Chiar dacă nu păreau a lucra pentru acelaşi scop, de multe ori fiind
prezentaţi a fi oponenţi, Monnet a beneficiat de ajutorul unui comunist
italian, Altiero Spinelli. Convingerile şi metodele similare arată că în
p. 137
realitate toţi aceştia lucrau pentru îndeplinirea aceleeaşi misiuni.
Lâncezind într-o închisoare fascistă, Spinelli visa la aceleaşi State
Unite ale Europei. Şi el era convins că pentru a-şi duce viziunea la
îndeplinire era necesar să le ascundă popoarelor Europei ceea ce se
făcea în numele lor, până când procesul avansa atât de mult încât
devenea ireversibil. Spinelli avea să rămână relativ anonim ani de zile
până când, în ultima perioadă a vieţii, a ieşit din umbră şi a jucat un rol
crucial în dirijarea proiectului spre finalizare. El este fondatorul
„Crocodile Club‖, care în anii 80 a susţinut intens realizarea „The
Single European Act‖ – pactul care a armonizat legislaţia ţărilor
membre şi apoi a tratatului de la Maastricht care a pecetluit crearea
UE.
Finalizarea proiectului sau de-abia începutul?
Iată cum după mai multe decenii proiectul a fost în sfârşit gata să-şi
declare adevăratele intenţii. În ziua de 26 februarie 2002, delegaţi din
douăzeci şi cinci de ţări s-au adunat în cel mai mare complex de clădiri
administrative din Europa, sediul Parlamentului European de la
Bruxelles, pentru deschiderea unei convenţii destinate redactării
constituţiei unei „Europe Unite‖. Mulţi dintre ei aveau clar în minte
paralelismul dintre acţiunea lor şi convenţia întrunită la Philadelphia în
vara anului 1787 pentru a întocmi constituţia Statelor Unite ale
Americii. Erau conştienţi de faptul că asemenea predecesorilor lor
americani participau la încununarea procesului de creare a unui nou
stat supranaţional.
Când cei o sută cinci delegaţi ai
statelor membre şi-au ocupat
locurile în camera Parlamentului,
uriaşa clădire de oţel şi sticlă în
care se adunaseră a primit numele
de Paul-Henri Spaak. Alături se
vedea un alt edificiu administrativ
şi mai vast, botezat după Altiero
Spinelli, omul care sugerase cel
dintâi că redactarea unei constituţii
pentru „Statele Unite ale Europei‖
ar fi actul simbolic final în procesul
de integrare politică. Singurul
nume necomemorat în clădirile
colosale unde se desfăşurau aceste
evenimente era acela al omului care, mai mult decât oricare altul,
pusese în mişcare acest proces cu câteva decenii în urmă. Deşi fusese
de multă vreme onorat cu numele de „părintele Europei‖, Jean Monnet
rămăsese şi acum, ca pe tot parcursul procesului, departe de luminile
rampei. Ceea ce realizase el echivala cu o lovitură de stat
desfăşurată cu încetinitorul.
Probabil doar o mână de delegaţi înţelegeau adevăratul rol jucat de
aceşti oameni în întortocheatul proces care, timp de peste cincizeci de
ani, îi adusese în locul în care se aflau acum. Ca să nu mai vorbim
despre fracţiunea infimă din cei cinci sute de milioane de locuitori ai
Europei care ştiau despre ce era vorba şi în interesul cărora, chipurile,
se petrecea acest eveniment.
Un puzzle în care piesele nu se potrivesc
Şi totuşi, chiar în timp ce acest proces părea să se apropie de finalizare,
asemenea ultimelor piese al unui vast şi complex joc de puzzle, se
iveau întrebări fundamentale. După mai bine de cincizeci de ani de
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
asamblare lentă şi dureroasă a jocului de puzzle, era oare posibil ca, la
urma urmei, piesele să nu se potrivească?
Era vorba de un continent în care statele naţionale au fost convinse să-
şi cedeze puterea de autoguvernare unui nou tip de guvern
supranaţional. Însă nimeni nu se preocupase să afle ce doreau în ultimă
instanţă liderii şi locuitorii acestor ţări?
Era vorba de o Europă în care naţiunile mai bogate din vest erau unite
cu ţările sărăcite din est, ţări care suferiseră decenii de-a rândul jugul
comunist. Dar, în practică se putea realiza efectiv acest lucru într-un
mod care să lase tuturor părţilor senzaţia că fuseseră tratate echitabil?
Se visase la o guvernare unică a cinci sute de milioane de locuitori de
naţionalităţi diferite, vorbind limbi diferite, provenind din tradiţii
istorice şi culturale totalmente diferite. Dar în practică, putea o
asemenea guvernare să rămână democratică într-un mod credibil? Mai
mult, conta acest lucru?
Se visase la o Europă care să împărtăşească un sistem politic şi
economic unic. Dar pe baza datelor la zi, care erau perspectivele ca
acest sistem să se achite cu adevărat de promisiunile făcute în numele
lui? Cifrele arătau că perspectivele fericite efectiv nu există.
Prăpastia dintre voinţa locuitorilor Europei şi planurile
tehnocraţilor
Când guvernele Europei s-au întrunit să discute constituţia destinată să
le unească irevocabil naţiunile a fost necesar să fie întrebaţi, cel puţin
de ochii lumii, locuitorii statelor respective.
Primele concluzii nu au corespuns deloc cu ceea ce ar fi vrut să obţină
tehnocraţii supranaţionali. În 2005 locuitorii Franţei şi Olandei au
respins în masă Constituţia europeană. În Marea Britanie trebuia sa să
se organizeze un astfel de referendum în primăvara lui 2006, dar s-a
renunţat la acest plan de teama unui rezultat similar. Constituţia a fost
ratificată doar de Parlament. La fel s-a procedat şi în celelate state
pentru ca proiectul să meargă totuşi înainte. Opoziţia locuitorilor
Europei nu a contat, deşi tehnocraţii susţin tot timpul că tot ceea ce fac
ei este voinţa popoarelor Europei. Din contră, s-au intensificat
campaniile de manipulare a opiniei publice.
Se repetă astfel povestea arhitectului franco-elveţian Le Corbusier, care
avusese ambiţia de a impune oamenilor să trăiască în oraşul viitorului.
Le Corbusier considera că multe dintre necazurile care asediau
omenirea îşi aveau originea în traiul din oraşe neplanificate. Se impune
ca aceste oraşe, începând cu Parisul, să fie rase de pe suprafaţa
pământului şi înlocuite cu „oraşele viitorului‖, planificate până în cele
mai mici detalii. După ce timp de două secole visul său a fost privit
doar ca o simplă curiozitate, ocazia de a-şi pune proiectul în practică a
fost creată după al doilea război mondial, când arhitecţi şi urbaniştii au
trebui să reconstruiască oraşele distruse de bombardamente. Celebrele
blocuri comuniste nu au fost nici ele departe de această idee, ci au
reprezentat alternativa estică a oraşului viitorului.
Astfel că începând cu anii şaizeci s-au putut vedea apărând în multe
oraşe din Marea Britanie mai întâi terenuri vaste cu turnuri de beton şi
lespezi de ciment, înconjurate de spaţii publice largi şi parcurse de
artere urbane noi. Construcţii similare au început sa apară şi pe
continent, chiar şi astăzi moda clădirilor impersonale, standardizate de
sticlă şi beton, este dogmă în construcţii.
p. 138
Oamenii însă şi-au dat rapid seama că departe de a crea oraşele
lucitoare şi eficiente promise, proiectele arhitecţilor dădeau naştere
unor construcţii inumane, lipsite de suflet, apăsătoare, murdare şi urâte,
care au ajuns la scurtă vreme să se transforme în adevărate capcane.
Betoane desfigurate de graffiti, alei bântuite de toxicomani şi tâlhari,
spaţiile înconjurătoare moarte, presărate cu iarbă uscată şi tocită.
Viziunea unei lumi perfect planificate părea atrăgătoare în teorie, însă
practica a dovedit clar că ea nu avea nici o legătură cu realitatea
omenească. Curând s-a dovedit clar că visul lucitor nu dusese decât la
un coşmar.
Echivalentul dorinţei lui Le Corbusier de a demola oraşele vechi a fost
aversiunea lui Monnet faţă de statul-naţiune. Misiunea sa de a crea
guvernul supranaţional al viitorului, condus de tehnocraţi, înălţându-se
mai presus de toate complicaţiile naţionalismului şi ale democraţiei a
fost aparent dusă la final. S-a blocat însă la testul practic, chiar dacă
asemeni planurilor lui Le Corbusier părea într-o vreme să deschidă
toate drumurile şi să soluţioneze toate problemele.
Pe listele nesfârşite de legi ce au hotărât Politica Agricolă Comună,
Politica Pescuitului Comun, Politica Concurenţei şi toate celelalte, se
găsesc marile blocuri-turn ale „proiectului european‖. În cazul lui Le
Corbusier tot ceea ce nu era bun la blocurile lui a devenit evident când
în ele au trebuit să locuiacă oameni, oameni vii care au descoperit că
aceste clădiri sfidau realităţile şi nevoile omeneşti. La fel au început să
stea lucrurile şi cu „blocurile-turn‖ create de tehnocraţii Uniunii
Europene. În faţa lipsei de suflet a oraşelor lui Le Corbusier oamenii au
început să jinduiască după căldura, vitalitatea şi realitatea omenească a
vechilor oraşe. Locuitorii UE au descoperit deja că şi-au pierdut treptat
libertatea şi puterea propriilor ţări de a se guverna singure şi au început
să aprecieze într-un fel nou valoarea vechiului mod de a trăi, ce le-a
fost luat fără ştirea lor.
Va veni o vreme când fantezia marelui „proiect european‖ se va
destrăma, biruită de realitate, distrusă de toate acele contradicţii pe
care, în ambiţiile ei, n-a fost în stare să le prevadă şi pe care n-ar fi
putut niciodată să le rezolve. Numai că este posibil să lase în urma ei
un pustiu din care popoarele Europei vor avea nevoie de mulţi ani ca să
se trezească iar la viaţă.
Bibliografie:
R. Atkinson, Europe's Full Circle (Cercul complet al Europei), Newcastle-
upon-Tyne, Compuprint, 1996
D. Brinkley şi Hackett, redactori, Jean Monnet: The Path to European Unity
(Jean Monnet: drumul spre unitatea europeană), New York, St Martin's Press,
1991
A. S. Milward, The Rise and Fall of a National Strategy (Ascensiunea şi
decăderea unei strategii naţionale), Londra, Frank Cass, 2002
Jean Monnet, Memoirs (Memorii), Londra, Collins, 1978
A. Salter, The United States of Europe (Statele Unite ale Europei), George
Allen & Unwin, 1931
P. Stirk, A History of European Integration Since 1914 (O istorie a integrării
europene începând din 1914), Londra, Pinter, 1996
Christopher Booker şi Richard North, The Great Deception - A Secret History
of the European Union (Marea Amăgire - Istoria secretă a Uniunii Europene),
2003
http://www.free-europe.org/blog/english.php
http://eureferendum.blogspot.com/2006/05/europe-day.html
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
unităţilor militare ultrasecrete de… bio-terorişti în halate albe.
Finanţate prin diferite programe guvernamentale, aceste studii
Noua Ordine Mondială – responsabilă de pseudoştiinţifice sunt prezentate ca fiind proiecte de „cercetare şi
genocidul biochimic planetar dezvoltare― de cea mai bună credinţă.

Pe primul loc în agenda de lucru a „elitei― criminale a acestui secol

Prof. George Bianu - Bucureşti
Există la ora actuală o conspiraţie mondială, condusă de o
grupare foarte puternică şi influentă, de indivizi înrudiţi, din care
fac parte cei mai bogaţi oameni ai lumii – lideri politici, „elite“
corporatiste şi membri ai unor societăţi secrete – şi care acţionează
fără limite naţionaliste. Intenţia ei este de a prelua total şi complet
controlul asupra tuturor fiinţelor umane de pe planetă şi de a
reduce dramatic populaţia mondială la doar 1 miliard de oameni.
ub numele de Noua Ordine Mondială (New World Order) se
este reducerea drastică a populaţiei. Miliarde de oameni nevinovaţi au
murit în urma „războaielor‖, a dominaţiilor tiranice, a masacrelor
rasiste, a homicidului, a epidemiilor, a SIDA-ei, a fumatului, a
avorturilor, a erorilor medicale, a efectelor nocive ale medicamentelor,
a dezastrelor „naturale― şi a genocidelor, care, toate, oricât de bizar ar
părea, au fost provocate şi iniţiate de „ei―.
Această trădare cutremurătoare faţă de umanitate, bazată pe abuz de
putere, crime de război, conspiraţie, conflict de interese şi minciună
este o încălcare flagrantă a drepturilor omului, însă ea se desfăşoară
sub masca pompoasă a democraţiei, a carităţii şi a libertăţii individuale.
Noul imperialism – atacul cu substanţe chimice otrăvitoare,
prezentate în ambalaje viu colorate

S ascund organizaţii, instituţii şi indivizi, grupaţi într-o reţea

intercorelată. Această grupare ocultă planetară nu cunoaşte limite
statale, se află deasupra legilor tuturor ţărilor şi controlează politica,
La ora actuală, în întreaga lume are loc o adevărată invazie a
substanţelor foarte toxice, infiltrate prin alimentaţie, prin medicamente,
prin vaccinuri, prin produsele de îngrijire personală, prin apa fluorurată
etc. Lumea este realmente bombardată, în mod legal, cu fiecare
sistemul bancar internaţional, industria, comerţul, sistemul de asigurări,
înghiţitură. Prin proliferarea restaurantelor de genul fast-food, a
traficul de droguri şi de arme, lumea medicală etc. Ea nu dă nimănui
companiilor farmaceutice, a produselor alimentare contaminate cu
socoteală pentru deciziile pe care le ia, şi este cea care trage sforile
substanţe otrăvitoare (sub forma aditivilor) – acest atac mascat produce
tuturor evenimentelor majore din lume. Ea se ascunde în spatele
mai multe victime şi suferinţă decât orice război armat care a existat
marilor corporaţii şi al marilor agenţii guvernamentale, pe care le
vreodată.
dezvoltă şi le controlează, cu scopul bine definit de a domina lumea.
Pe măsură ce oamenii se îmbolnăvesc datorită otrăvurilor ingerate în
necunoştinţă de cauză, sistemul medical alopat „sare în ajutorul― lor,
De-a lungul timpului, tot mai mulţi oameni au aflat de existenţa acestei
otrăvindu-i în continuare cu medicamente de sinteză, cu vaccinuri care
conspiraţii mondiale. Însă marea majoritate a lor, din păcate,
afectează grav organismul uman, cu radiaţii nocive care ucid omul
reacţionează cu scepticism şi neîncredere la acest subiect, inconştienţi
înainte de a „ucide― cancerul, cu plombe pe bază de mercur, care
de condiţionarea mentală care le este implementată permanent de
intoxică fiinţa clipă de clipă – deşi se pretinde că, prin fluorurarea apei,
instituţiile de stat. Amploarea şi complexitatea reţelei de înşelătorie a
dinţii nu ar trebui să se mai carieze –, cu metode convenţionale de
acestei conspiraţii este greu de imaginat. Metodele pe care le utilizează
tratament, care nu fac decât să accelereze paşii muribunzilor către
în acest război cu omenirea sunt în special de natură biochimică, fiind
Moarte, pe de o parte, şi să aducă un profit financiar enorm celor care
promovate prin sistemul farmaceutic, medical, alimentar şi prin
concertează din umbră acest mecanism sinistru, pe de altă parte.
manipularea maselor cu ajutorul mass-mediei, cu scopul sinistru de
exterminare a populaţiei.
Ceea ce oamenii nu ştiu este că moartea lor a început odată cu prima
înghiţitură de apă fluorurată, cu prima bucată de pâine „îmbunătăţită―
Ceea ce majoritatea cetăţenilor cred că este „opinia publică―, reprezintă
cu aditivi, cu primul vaccin „împotriva epidemiilor―, cu primul chips
de fapt o propagandă abil regizată, cu scopul secret de a se declanşa un
cu gust de şuncă, cu prima băutură carbogazoasă „care îţi răcoreşte
anumit răspuns comportamental dorit din partea populaţiei. Părerile
setea de viaţă―… Restul este doar obişnuinţă, perpetuată de ignoranţă,
„opiniei publice― sunt monitorizate permanent, cu intenţia de a se
dezinformare şi o publicitate deşănţată. Oriunde au pătruns aceste
verifica acceptarea de către populaţie a programelor planificate de „ei―.
produse, s-a răspândit boala şi a urmat apoi moartea.
Conspiratorii Noii Ordini Mondiale îşi realizează agenda de lucru,
orchestrând cu măiestrie emoţiile umane şi cultivând în special frica.
Există zone izolate în lume, în munţi sau în anumite insule, unde
„tehnologiile moderne― nu au pătruns niciodată. Acolo nimeni nu este
Pătrunzând în labirintul încurcat al manevrelor politice şi corporatiste,
bolnav de diabet, cancer, ishemie, depresie, SIDA, pentru că hrana
descoperim stupefiaţi o lume a criminalităţii şi a abuzurilor de
locuitorilor din aceste regiuni constă din alimente naturale, proaspete,
neimaginat împotriva umanităţii. Transpare din ce în ce mai clar ideea
neprocesate. Există zone în care „civilizaţia― a ajuns cu două generaţii
că trădătorii umanităţii – care, după modul lor de acţiune, nu pot fi
în urmă şi deja populaţia suferă de diabet, astm, boli cardiovasculare şi
numiţi „oameni― – au ales să folosească acum alte metode (mascate) de
cancer. „Cultura― americană, cu invazia ei de băuturi carbogazoase, cu
exterminare a populaţiei: prin alimentaţie (introducând aditivii extrem
lanţurile ei de restaurante fast-food, cu ţigările şi alimentele ei
de nocivi, precum aspartamul, glutamatul de sodiu etc.), prin produsele
procesate şi pline de aditivi toxici, a produs mai multă suferinţă şi
cosmetice, prin apa fluorurată, prin deşeurile toxice, prin hrana
boală în lume decât oricare altă agresiune. Totul se face „legal―. Este
iradiată, prin vaccinurile cu mercur şi prin alte arme biologice, de fapt,
mai mult decât legal, este obligatoriu! Orice naţiune care refuză să se
o altă variantă modernă pentru bombele folosite pe vremuri, cu scopul
alinieze standardelor comerciale ale Organizaţiei Mondiale a
(acelaşi) de a distruge mase întregi de oameni.
Comerţului (World Trade Organization – WTO) este imediat
sancţionată şi primeşte un embargo comercial, până când, neputând
Sub pretextul „cercetării― armelor biologice, a vaccinurilor şi a
face faţă presiunilor, cedează. Chiar şi tentativa unei ţări de a interzice
medicamentelor periculoase, „ei― îşi dezvoltă de fapt această industrie
pe teritoriul ei folosirea unor aditivi toxici, cum ar fi: aspartamul,
în propriul lor interes şi folosesc fiinţele umane drept cobai. Au ajuns
uleiurile hidrogenate sau nitratul de sodiu, poate fi considerată o gravă
până acolo încât să creeze noi agenţi biologici şi virusuri, pentru care
încălcare a înţelegerilor internaţionale, care primează în faţa legilor
apoi au fost necesare alte remedii, create, desigur, tot de ei –
naţionale! Aceasta este „opera― comisiei care supervizează Codex
vaccinurile. Experimentele pline de cruzime, pe material uman, sunt
Alimentarius şi care face legea!
realizate între zidurile reci, sterile şi antifonate ale laboratoarelor şi

p. 139 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
Produsele alimentare actuale – calul troian al industriei chimizate
Este uşor să vinzi ţigări, Coca-Cola, produse alimentare ieftine şi pline
de aditivi periculoşi – în ţările sărace şi în curs de dezvoltare, unde
nivelul de educaţie şi de informare este foarte scăzut; acolo oamenii
sunt uşor de păcălit, fiind în stare să creadă că produsele americane şi
occidentale îi vor face mai fericiţi.
În prezent, în ţările civilizate, doar oamenii ignoranţi şi naivi mai
consumă băuturi carbogazoase. Tot aceeaşi categorie de oameni
fumează, consumă produse cu aditivi, prânzuri decongelate şi încălzite
la cuptorul cu microunde şi privesc pasivi ore în şir la televizor.
Oamenii inteligenţi cunosc deja adevărul despre aceste lucruri. De
aceea, vânzările de băuturi carbogazoase scad anual, iar marile
corporaţii sunt obligate să „spargă― piaţa în alte ţări, unde nu s-a aflat
încă de toxicitatea aspartamului şi a aditivilor alimentari, de pericolul
produselor modificate genetic şi de faptul că toate acestea aduc cu ele
boala.
Nimic nu este mai simplu decât manipularea populaţiei prin publicitate,
ştiri fabricate şi studii contrafăcute! Toată gama de produse alimentare,
farmaceutice şi de întreţinere casnică este promovată printr-un sistem
agresiv de publicitate, prin care publicul este înşelat şi convins să
cumpere. Tehnologia avansată este ţinută sub control şi folosită în scop
malefic de către unele guverne, prin intermediul misterioaselor
contracte, fuziuni şi afaceri corporatiste – militaro-industrialo-
farmaceutice –, făcute cu uşile închise.
Afacerile corporatiste – crimă organizată la nivel înalt
Cuvintele nu pot descrie îndeajuns caracterul diabolic al acestor acţiuni
corporatiste. Oricât de mult am citi şi afla despre acest subiect, va
exista întotdeauna ceva nou de descoperit. Pentru „ei―, oamenii nu sunt
decât un material pentru folosire, abuzare şi distrugere.
În spatele „câmpului de bătălie―, în timp ce oamenii se luptă cu boala şi
suferinţa, fără să ştie şi să înţeleagă de unde vin toate acestea,
corporaţiile strâng prada – un profit enorm, obţinut pe baza stării de
dezinformare, naivităţii şi ignoranţei maselor. Singurele naţiuni care au
un viitor promiţător sunt cele care protejează şi menţin sănătatea
popoarelor lor şi a mediului lor natural.
Vestea bună este că din ce în ce mai mulţi oameni se trezesc la
realitate! Omul inteligent face conexiuni între anumiţi indivizi şi unele
companii, organizaţii sau agenţii şi îşi dă seama de caracterul dubios al
intrigilor politice şi al anumitor programe, proiecte şi servicii care sunt
promovate în diferite zone ale lumii, aparent fără nicio legătură unele
cu altele.
Din ce în ce mai mulţi oameni află despre pericolul aditivilor
alimentari, al aspartamului, al băuturilor carbogazoase, al fluorului,
mercurului şi aluminiului şi au început să adopte o dietă sănătoasă,
bazată pe alimente organice şi produse naturale, fără substanţe chimice.
Tot mai mulţi sunt cei care cunosc efectele dezastruoase ale
medicamentelor de sinteză asupra sănătăţii şi renunţă la tratamentele
alopate şi la medicina convenţională, apelând la tratamente naturiste cu
plante medicinale, regimuri alimentare de purificare, programe de
dezintoxicare a organismului de substanţele chimice.
Tot mai mulţi oameni îşi dau seama că industria agroalimentară,
farmaceutică şi petrochimică sunt interesate doar de propriul lor profit,
şi nu de sănătatea umanităţii. Şi, în fine, tot mai mulţi sunt cei care
înţeleg că marile corporaţii industriale şi guvernele sunt controlate de o
„elită ocultă mondială―, care are drept scop distrugerea umanităţii prin
îndepărtarea ei de natura esenţială şi de Dumnezeu. Prin urmare, din ce
în ce mai mulţi oameni caută modalităţi de a se redescoperi pe ei înşişi,
p. 140
de a-şi reface sănătatea şi integritatea, de a redeveni fiinţe minunate,
fericite şi mereu în comuniune cu Dumnezeu.
Ultimele zbateri ale fiarei
Trist, dar adevărat, aceste corporaţii industriale îi oferă omenirii doar
boală, suferinţă şi moarte. Întregul sistem de „îngrijire a sănătăţii― a
devenit un organism de tip monopolist, care se bazează pe propaganda
deşănţată, pe publicitatea mincinoasă şi pe manipularea făţişă.
Avem aici de-a face nu cu metodele înţelepte ale unei guvernări care
oferă soluţii şi care se îngrijeşte de sănătatea populaţiei, ci cu tacticile
diabolice ale unei afaceri mondiale disperate, într-o ultimă încercare
furibundă de a prelua controlul asupra lumii, înainte de a fi luată de
valul transformării, care se întrezăreşte la orizont.
Şantajul şi cenzura cercetătorilor ştiinţifici
Iată cum proliferează în domeniul cercetării ştiinţifice lanţul vicios al
otrăvirii populaţiei cu aditivi: dacă respingem otrăvurile → nu ies bani
→ nu se mai finanţează studii de cercetare. De exemplu, producătorii
de aspartam donează milioane de dolari unei universităţi. Directorul
laboratorului sau preşedintele universităţii pur şi simplu va sugera
discret echipei de cercetare că ar vrea să vadă rezultate negative la
testele despre aspartam, sau altfel subvenţiile vor fi oprite!
Totuşi, au existat oameni de ştiinţă curajoşi, care au semnalat abuzurile
criminale împotriva umanităţii, făcute de marile corporaţii şi sprijinite
cu bună ştiinţă de unele state şi guverne. Aceşti adevăraţi eroi ai
omenirii au avut apoi de-a face, invariabil, cu atragerea concertată a
oprobiului public asupra lor. Iată câteva exemple:
Dr. Andrew Wakefield şi ceilalţi doi colaboratori ai săi au fost acuzaţi
şi discreditaţi de companiile farmaceutice, pentru că au dovedit
ştiinţific şi au făcut publice efectele toxice ale mercurului din
vaccinuri.
Neurologul Russell Blaylock a făcut ample cercetări asupra
neurotoxinelor aspartam şi glutamat. „Am studiat acest subiect al
neurotoxinelor în toate modurile posibile şi am demonstrat toxicitatea
glutamatului. «Ei» ştiu că eu ştiu asta acum, pentru că am făcut un
schimb de scrisori cu cei mai mari apărători ai glutamatului. Cu toţii şi-
au dat seama că nu aveau niciun argument care să poată contesta
veridicitatea studiilor mele. Aşa încât, pentru un timp, m-au lăsat în
pace. Le-a fost teamă că, în cazul în care se face publică disputa dintre
mine şi ei, vor pierde. «Ei» nu vor ca această informaţie să ajungă la
urechile publicului. Ceea ce fac «ei» este să joace vechiul rol al
ignorării adevărului, sperând că nu se va afla. Pur şi simplu, oamenii
nu au niciun sistem intern de apărare împotriva glutamatului de sinteză.
Apoi au început atacurile. Ştiu mult prea mult. După ce am început să
public rezultatele mele, editorul m-a avertizat: «Eşti sigur că vrei să
scrii asta? Dacă o vei face, te vor hăitui până la moarte.» Am răspuns:
«Da, vreau». Le-am publicat, cu un singur gând în minte: că nu au cum
să mă combată. «Ei» exercită o imensă presiune asupra ziarelor,
revistelor şi jurnalelor, pentru ca acestea să nu publice interviuri sau
articole despre persoane ca mine. «Ei» încearcă să-i ţină în umbră pe
cei care deţin informaţii despre adevăr, sperând că marea majoritate a
oamenilor nu-l vor afla niciodată. Dar odată şi odată adevărul va ieşi la
iveală. Din anul 1995, de când am publicat concluziile la care am
ajuns, au apărut noi şi noi dovezi, materiale şi studii, care atestă
veridicitatea informaţiei expuse de mine, şi anume, că receptorii
periferici ai glutamatului şi aspartamului pur şi simplu ucid oamenii.―
Dr. C. Trocho din Spania a condus în anul 1998 cercetările asupra
modului în care aspartamul influenţează ADN-ul. Experimentul său a
fost denumit Studiul Barcelona sau Raportul Barcelona, deoarece a fost
susţinut de conducerea Departamentului de Biologie al Universităţii
din Barcelona. Apoi, cariera sa a fost atacată de producătorii de
aspartam. El a mărturisit ulterior că nu va mai realiza niciodată un alt
proiect de cercetare referitor la aspartam. Mai târziu, şi alţi cercetători
au fost forţaţi să facă aceleaşi lucruri.
În lumea ştiinţifică, este foarte cunoscut cazul dr. John Yiamouyannis,
biochimistul de la Departamentul de Lucrări Chimice al Fundaţiei
Naţionale pentru Sănătate (National Health Foundation) din SUA şi
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
membru al Societăţii Americane de Chimie (American Chemical
Society), care a fost şi el şantajat, atunci când studia efectele
fluorurării, în anul 1989. A fost concediat pentru că a refuzat să tacă şi
totodată i s-a interzis să îşi publice lucrările şi cercetările despre
toxicitatea fluorurării. Şeful său a declarat: „Am fost nevoiţi să facem
aceasta, pentru că am fost ameninţaţi că, dacă nu tăcem, ne vom pierde
finanţarea.― Dr. John Yiamouyannis ar fi vrut să dezvăluie adevărul,
dar a fost concediat. Apoi, Departamentul a primit un premiu uriaş în
bani de la compania Colgate-Palmolive.
După ce a făcut cunoscute rezultatele studiului său asupra hranei
preparate la microunde, dr. elveţian Hans U. Hertel a fost acuzat de
Asociaţia Dealerilor pentru Aparate Electrocasnice şi Industriale că
periclitează afacerile companiilor din acest domeniu. În urma
acţionărilor repetate în justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
de la Strasbourg i-a dat medicului câştig de cauză, în procesul Hertel
versus Elveţia, iar statul elveţian i-a plătit acestuia o compensaţie de
40 000 de franci elveţieni pentru că i-a încălcat dreptul la libera
exprimare.
Dr. Russell Blaylock, neurochirurg: „«Ei» chiar urmăresc aceasta: în
America au votat o lege simultan în mai multe state, conform căreia
nimeni în afară de medicii nutriţionişti nu are voie să vorbească despre
alimentaţia şi despre nutriţia corectă. Mai multe state au votat această
lege. Aceasta înseamnă că biochimiştii şi ceilalţi medici nu au voie să
vorbească despre sănătate?! Este ridicol!―
Cunoaşterea înseamnă putere
Transformarea începe cu fiecare dintre noi. Fiecare om are dreptul la
libertate, sănătate şi cunoaştere, pentru evoluţia sa individuală şi a
planetei. Medicina, agricultura, industria alimentară şi, practic, toate
domeniile existenţei moderne sunt controlate de câţiva oameni din
vârful „Sistemului―
– giganţii petrochimiei, ai complexului militaro-industrial şi ai băncilor
lumii – care câştigă enorm de pe urma planurilor lor ticăloase, în
detrimentul umanităţii.
Atâta timp cât totul pe pământ se va măsura în latitudinea profitului
financiar şi longitudinea creşterii economice, nu vom fi niciodată
liberi! Cât timp vom continua să lăsăm puterea, banii, gândirea,
sănătatea şi libertatea noastră în mâinile „Sistemului―, nu vom fi
niciodată mai mult decât nişte sclavi controlaţi şi manipulaţi mental,
sclavi care au iluzia că sunt liberi. Însă pe măsură ce devenim
conştienţi de adevărul ascuns în spatele aparenţelor, înţelegem că
Românilor inteligenţi şi cu bun simţ le va fi, sperăm, de un real folos
destăinuirea acestor adevăruri cutremurătoare, care cel mai adesea le
sunt ascunse cu bună ştiinţă.
Cunoaşterea ne face liberi şi sănătoşi!
Anularea habeas corpus pentru orice persoană
considerată potenţial periculoasă
Mihai Vasilescu – Bucureşti
Habeas corpus se referă la dreptul oricărei persoane de a
contesta legalitatea reţinerii sale în arest. Habeas corpus („tu ai
corpul” în limba latină) a fost promulgat pentru prima oară în
1679 de către parlamentul britanic. De atunci reprezintă cel mai
important garant al libertăţii individuale în faţa acţiunilor unei
justiţii arbitrare. Datorită unei legi americane acest drept este însă
astăzi de domeniul istoriei. Ştirea care anunţă acest lucru a fost
ignorată de mass-media oficială.
Motto: „Practica reţinerii în arest pe nedrept a fost în toate
timpurile instrumentul favorit şi cel mai de temut al tiraniei.” –
Alexander Hamilton, avocat, unul dintre fondatorii SUA
Motto: „Să lipseşti o fiinţă umană de viaţa sa, să îi confişti prin
violenţă bunurile, fără vreo acuzaţie sau vreun proces, este un
act cumplit de despotism şi ar trebui să reprezinte un semnal de
alarmă că tirania pune stăpânire pe o naţiune.” –
William Blackstone,
jurist britanic din secolul
XVIII.
Oricine poate fi
transformat peste
noapte în inamic al
statului

P
Prin Legea comisiilor
putem să acţionăm împotriva limitărilor impuse de „Sistem― şi să ne militare (Military
eliberăm de această iluzie ţesută de „ei―, care a devenit treptat lumea Commissions Act) semnată
noastră. de George Bush pe 17
octombrie 2006, orice
A venit timpul să ne trezim la realitate şi să ne cerem plini de curaj persoană (cu cetăţenie
dreptul de a fi liberi, de a cunoaşte adevărul şi de a ne alege singuri americană sau non-
modul de a trăi, de a mânca, de a ne vindeca. Am ajuns să trăim în americană) bănuită de
această iluzie creată, tocmai pentru că am permis să fim manipulaţi de acţiuni ce ar putea aduce
către cei care vor să controleze aproape totul. atingere siguranţei naţionale
A venit timpul, mai mult ca oricând, să punem capăt acestei dominaţii poate fi arestată imediat.
distrugătoare de pe planetă. În momentul în care vom înţelege că noi,
majoritatea oamenilor, suntem cei care îi ajutăm în mod inconştient,
Acest lucru s-a petrecut în
prin ignoranţa şi lipsa noastră de reacţie, pe aceşti câţiva, puternici şi
timp ce mass-media oficială îi liniştea pe americani, afirmând că
perfizi, să se menţină pe poziţie, „ei― nu vor mai avea nicio putere
aceştia nu vor ajunge niciodată victimele unui sistem draconic de
asupra noastră.
securitate. În fapt, Legea comisiilor militare permite realizarea de
Dacă înţelegem că NOI suntem singurii responsabili pentru tot ceea ce percheziţii armate, anularea dreptului la habeas corpus şi condamnarea
pe viaţă pentru orice persoană bănuită că ar fi „potenţial periculoasă‖.
ni se petrece, şi nu aceşti „ei― ascunşi, ei nu vor mai putea să hotărască
Modul în care cineva poate fi transformat peste noapte în „inamic al
în locul nostru şi să îşi continue acţiunile diabolice. Căutarea
statului‖ este la discreţia guvernului american.
adevărului, plină de curiozitate, cu mintea deschisă şi cu dorinţa
sinceră de a-l descoperi este un atribut al inteligenţei. Căutaţi cât mai
multe informaţii despre ceea ce mâncaţi, despre remediile cu care vă Condamnaţi pe viaţă de un sistem de justiţie paralel
trataţi sănătatea, despre „ingredientele― care vă compun viaţa.

p. 141 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
Pe lângă faptul că permite ca orice persoană să devină victima acestui
sistem, legea interzice prizonierilor de acest tip să mai apeleze vreodată
la Curţile de Justiţie tradiţionale, ceea ce s-ar putea traduce prin Înspăimântător! MATRIX, sistemul REAL
condamnare pe viaţă. Tot această lege prevede că niciun tribunal sau care vă monitorizează viaţa în cele mai mici
judecător nu are prerogative pentru a audia sau a lua în considerare
vreo plângere din partea celor arestaţi pe motiv că sunt „potenţial detalii
periculoşi‖. Ea anulează şi alte drepturi garantate de Constituţia
americană, cum ar fi dreptul la un proces rapid, dreptul la o cauţiune Pentru guvernul din umbră toţi oamenii sunt potenţiali
rezonabilă şi interzicerea pedepselor pline de cruzime.
terorişti
„Sub pretextul instituirii de tribunale militare pentru a-i judeca pe
suspecţii Al-Qaeda şi alţi aşa-zişi combatanţi, Bush şi Congresul său Mihaela Gheorghiu - Bucureşti
au creat la propriu un sistem paralel de justiţie pentru orice persoană,
cetăţean american sau nu, care depăşeşte cadrul trasat de ei‖, scrie Baze de date gigantice strâng informaţii detaliate despre toţi, fişa
jurnalistul de investigaţii american Robert Parry, care a creat o agenţie
medicală, asigurări, călătorii. Dar şi detalii foarte locuitorii
de ştiri independentă.
planetei. Situaţia financiară şi materială, profesională, familială
Redefinirea torturii pentru a-i scoate basma curată pe responsabili personale precum numărul la pantofi, preferinţe culinare,
convorbiri telefonice, sms-uri şi mesaje de e-mail. Pe baza acestor
Aceeaşi lege mai rezervă o surpriză. O clauză strecurată în text, chiar informaţii vor fi atent supravegheaţi, analizaţi şi manipulaţi toţi
înainte ca acesta să fie prezentat Congresului redefineşte termenul de cetăţenii planetei. Mare parte dintre noi sunt deja prinşi în aceste
tortură. Noua formă exclude tocmai metodele cele mai violente şi mai
inumane din definirea crimelor de război, scutindu-i astfel de orice baze de date. Adio, viaţă privată! Sub pretextul luptei împotriva
responsabilitate pe cei care le aplică sau le comandă. Această terorismului toţi suntem trataţi ca nişte potenţiali răufăcători. Pe
redefinire se aplică retroactiv, până în luna noiembrie 1997 şi încalcă baza datelor personale, computerele vor stabili care oameni sunt
prevederile Convenţiei de la Geneva privind crimele de război. „Dacă
nu s-ar fi făcut aceste modificări, arată Robert Parry, fostul secretar al potenţiali terorişti. În SUA deja există oameni care putrezesc în
apărării Donald Rumsfeld, vicepreşedintele Dick Chenney şi puşcării fără să fi făcut nimic. Doar pentru că un computer a
preşedintele George Bush ar fi trebuit să fie recunoscuţi vinovaţi de stabilit că respectivii ar putea fi „terorişti”.
participare activă la acte de tortură, comandate de ei asupra
prizonierilor de la Guantanamo şi de la Abu Ghraib (închisoare din
hiar în acest moment se parcurg noi etape pentru
Irak).‖

Teama de a nu fi consideraţi potenţial periculoşi îi împiedică pe

ceilalţi să acţioneze
C implementarea sistemului mondial de monitorizare a
tuturor fiinţelor umane. Evident că acesta va fi deghizat în
aparenţa unui serviciu de mare utilitate publică. Etapa cheie în
realizarea sistemului este crearea unei gigantice baze de date mondiale
Procurorul general al SUA din acea perioadă, Alberto Gonzales a făcut centralizate. O bază de date care va stoca informaţii despre absolut toţi
în ianuarie 2007 o încercare jenantă de a convinge că habeas corpus
este de fapt opţional, nu un drept fundamental. „Constituţia nu oamenii de pe planetă. Fiecare fiinţă umană va avea un cod personal pe
prevede în mod explicit că trebuie să i se asigure oricărui cetăţean baza căruia se va putea accesa în baza de date un fişier cu informaţii
dreptul la habeas corpus, ci spune doar că acest drept nu trebuie personale diverse, care va fi mereu actualizat. Va urma etapa în care
suspendat.‖ susţine el.
nimeni nu va mai
Mai mulţi membri ai Congresului american şi-au declarat indignarea putea face nimic dacă
faţă de această lege. Totuşi, în momentul în care a trebuit să treacă la nu are acest cod: nu se
acţiune nu au făcut niciun demers, de teamă că propunerea lor de a va putea angaja, nu va
anula această lege să nu fie interpretată drept „soft terrorism‖. Legea
prevede printre altele că orice persoană care îi ajută în vreun fel pe putea face plăţi, nu va
aceşti „inamici ai SUA‖ intră în aceeaşi categorie cu ei. putea călători, deci
practic nu va putea
În urma numeroaselor proteste şi a materialelor care au circulat pe supravieţui în
internet, doi senatori americani au avut curajul să propună modificarea
societate.
legii din 2006. A rezultat astfel ceea ce s-a numit Revizuirea legii
privind habeas corpus (Habeas Corpus Restoration Act) care a fost
aprobată în iunie 2007 cu 11 voturi pentru şi 8 împotrivă, de Comisia E mai uşor să faci
Juridică a Senatului SUA. Prin această modificare se obţine doar o oile să intre singure
derogare de la legea iniţială pentru prizonierii de la Guantanamo.
în ţarc...
Pentru restul populaţiei pericolul rămâne însă acelaşi.

Spuneţi că este
imposibil, că oamenii
nu vor accepta
niciodată să fie
controlaţi şi supravegheaţi în asemenea măsură? Vă înşelaţi. Acest
sistem este deja intens mediatizat şi prezentat ca fiind numai în folosul
p. 142 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
cetăţenilor şi aducător de multiple beneficii. Aşa că oamenii, cât mai
mulţi, sunt păcăliţi, ei îşi doresc deja să intre în sistem. Poate vă
imaginaţi că aceste planuri vizează viitorul îndepărtat. Nu. Chiar în
această clipă se lucrează intens la acest proiect. Într-o zi, poate chiar
foarte curând, o să vă treziţi că pentru a vă încasa salariul sau pentru a
vă cumpăra de mâncare va trebui să aveţi acel cod unic şi un microcip
implantat în corp. Cutremurător, nu? Haideţi să deschidem atunci ochii
şi să vedem în ce stadiu s-a ajuns şi cum a fost posibil ca lucrurile să
avanseze atât de mult.
În S.U.A. sistemul e deja implementat!
Proiectul M.A.T.R.I.X. (multi-state anti-terrorist information
exchange – schimb multi-statal de informaţii anti terorism) este o
gigantică bază de date care conţine informaţii personale despre
milioane de oameni. Ce gen de informaţii? Dintre cele mai diverse:
caracteristici fizice, etnice, fişa medicală, adrese actuale şi trecute,
numere de telefon actuale şi trecute, cazier judiciar, informaţii
imobiliare şi auto, extrase bancare, certificate privind starea civilă,
până şi fotografii ale vecinilor avuţi vreodată sau ale colegilor de
servici şi preferinţe de toate tipurile: alimentare, muzicale, etc.
La aceste informaţii are acces doar personalul „autorizat‖. Baza de date
este gestionată de o societate privată, finanţată de Ministerul american
de Justiţie şi controlată de Ministerul american de Securitate
Interioară.
Autorităţile americane au exploatat la maxim evenimentele din 11
septembrie 2001. Practic, la ora actuală, diferite drepturi
constituţionale fundamentale ale cetăţenilor americani nu mai
valorează nici cât o ceapă degerată! Sub pretextul luptei împotriva
terorismului, autorităţile urmăresc să controleze întreaga populaţie.
Pentru că fiecare cetăţean este considerat a fi un potenţial terorist.
După evenimentele din 11 septembrie s-a vehiculat tot mai mult
noţiunea de „coeficient de terorism‖, creată pentru a putea identifica
teroriştii... de fapt, posibilii terorişti! Pentru aceasta se foloseşte un
procedeu numit „data mining‖ (engl., termenul poate fi tradus
aproximativ prin „exploatarea resurselor de date‖). Este vorba de o
analiză realizată pe computer a unei mari cantităţi de informaţii
personale pentru a identifica anumite scheme de comportament. În
urma unei asemenea analize, se stabilesc profile şi se atribuie niveluri
de risc pentru fiecare persoană în parte. A rezultat că în SUA, cel puţin
120.000 de persoane (din cele câteva milioane analizate) prezintă un
înalt nivel de „terorism potenţial‖. Unii dintre aceştia au fost chiar
arestaţi, deşi nu au făcut nimic ilegal, doar pentru că un calculator a
stabilit că ar putea reprezenta un pericol social!
Pare o scenă dintr-un thriller SF, nu-i aşa? Şi totuşi e real, totul se face
pe faţă sub pretextul protecţiei cetăţenilor! Existenţa lui M.A.T.R.I.X.
nu este nici negată, nici ascunsă de autorităţile americane. Ceea ce nu
se spune cu exactitate este pe ce criterii şi din ce surse sunt colectate
aceste ―tone‖ de informaţii. Dacă programul are drept scop să
p. 143
identifice potenţialii terorişti este clar că nu se ştie care sunt aceştia şi
nici care sunt trăsăturile lor reale! Selecţia ―teroriştilor‖ se face pe baza
datelor privind întreaga populaţie, pe baza unor modele ―ştiinţifice‖ şi
nicidecum pe baza evidenţei, adică a unor fapte antisociale, agresive,
violente, iresponsabile ale respectivilor.
Cine ne garantează că undeva într-un computer de acest gen nu există
deja un fişier cu date intime despre fiecare dintre noi, cu date privind
obiceiurile pe care le avem, lecturile şi muzica preferată, alimentele
consumate mai des, perioadele şi locurile în care ne petrecem
concediul, problemele de sănătate şi punctele vulnerabile? E suficient
ca cineva care are acces la aceste informaţii să ştie că eşti alergic la o
anumită substanţă şi să îţi organizeze o mică moarte ―naturală‖, dacă îl
incomodezi.
Cine controlează acest proces? Cine garantează că datele respective nu
pot fi măsluite? Nimeni. Şi astfel o persoană incomodă (şi sunt tot mai
numeroase aceste persoane incomode) poate să ajungă imediat pe lista
neagră a periculoşilor şi să fie închisă pe viaţă sau chiar omorâtă. Dacă
credeţi că exagerăm şi e vorba de paranoia citiţi în continuare, căci
pericolul terorismului este doar un pretext pentru a centraliza date
despre toată lumea. Nu degeaba MATRIX înseamnă sistem multi-
statal…
Filipine - centru pilot pentru implementarea bazei de date
mondiale
În Filipine guvernul face demersuri pentru a implementa un nou tip de
cărţi de identitate. Printre altele, noul sistem atribuie fiecărui cetăţean
un număr naţional de identitate. Prin acest ―număr de identitate‖ se
face conexiunea cu o bază de date ce conţine mari cantităţi de
informaţii personale despre fiecare cetăţean filipinez. Intenţia
guvernului este să centralizeze informaţiile din bazele de date de pe
teritoriul ţării într-una singură.
Aparent, noul sistem are drept obiectiv doar să aloce un număr unic
pentru a nu mai fi utilizate atît de multe coduri ca până acum (în
sănătate, sistemul bancar, asigurări sociale, auto etc). Guvernul nu
spune însă că sistemul informatic conţine mult mai multe informaţii
decât ar fi necesare din punct de vedere administrativ. Proiectul de lege
al senatorului Panfilo Lacson's menţioneză explicit: ―cartea de
identitate va conţine date esenţiale în timp ce datele mai sensibile şi
confidenţiale vor fi stocate în sisteme informatice închise‖. Este
important de subliniat că informaţiile vor fi atât de sensibile şi
confidenţiale încât nici posesorul cărţii de identitate nu va avea acces la
ele! Iar cei care le stochează le vor putea utiliza după bunul plac, fără a
răspunde în faţa nimănui, putând inclusiv adăuga sau modifica
informaţii care nu corespund cu realitatea.
Oare ce poate face guvernul cu aceste informaţii? Se fac suspect de
multe eforturi pentru a-i convinge pe oameni de necesitatea şi
caracterul benefic al acestui sistem. Avem toate motivele să nu ne
încredem în corectitudinea celor care şi-l doresc atât de mult. Căci aşa
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
cum este el creat lasă prea multe breşe celor care ar putea utiliza aceste
informaţii împotriva oamenilor şi nu în folosul lor.
Aflăm de la preşedintele Arroyo că de fapt acest sistem naţional are
drept scop să întărească eficienţa în lupta contra terorismului! Deci
datele vor fi utilizate în aceleaşi scopuri ca şi datele sistemului
american M.A.T.R.I.X. Diferenţa constă în faptul că acum se spune pe
faţă, este vorba de informaţii despre toţi cetăţenii ţării. Iar Curtea
Supremă din Filipine recunoaşte oficial care este realul obiectiv al
guvernului declarând că ―acest sistem ar putea să îi confere guvernului
puterea de a întocmi rapid dosare zdrobitoare pentru cetăţenii de rea-
credinţă‖. Fără comentarii.
Cum preşedintele Arroyo a declarat că acest proiect se face în
colaborare cu S.U.A. şi ţinând cont de existenţa proiectului
M.A.T.R.I.X. este uşor de înţeles că intenţia este de a implementa un
sistem mondial de acest gen. Toate mişcările cuiva, toate comunicaţiile
(care oricum sunt monitorizate prin companiile de telefonie şi prin
internet) vor putea fi incluse în fişierul personal. Şi cum unul dintre noi
va face ceva ce nu e permis, îi va creşte coeficientul de terorism.
După cum au evoluat lucrurile în Franţa, mâine poimâne ne putem trezi
că a citi prea mult şi a avea idei care nu sunt predate în şcoală
reprezintă un indiciu de periculozitate. Dacă nu cumva aceste două
celebre simptome pentru a identifica un ―sectant‖ se află deja pe lista
neagră a coeficientului de terorism. Doar aşa s-ar explica de ce s-a spus
cu insistenţă despre MISA şi despre alte şcoli spirituale din lume că
atentează la siguranţa naţională şi că seamănă cu grupările teroriste
pentru că…sunt bine organizate. Şi dacă ar spune-o doar presa n-ar fi
aşa grav, dar este vorba de un raport al SRI-ului!
Recent (la începutul lunii iunie) a apărut pe site-ul
http://ro.altermedia.info o ştire şoc. Uniunea Europeană îşi crează
norme pentru o şi mai strictă supraveghere a vieţii private. Aceste
norme prevăd păstrarea informaţiilor privind convorbirile telefonice şi
traficul de internet de către companiile specializate pentru cel puţin trei
ani, posibilitatea de a fi efectuate percheziţii secrete la domiciliu,
ascultarea convorbirilor telefonice şi interceptarea corespondenţei
private la modul preventiv, adică şi a celor care nu au săvârşit vreo
infracţiune.
Toate pot părea un SF sau o teorie a conspiraţiei. Însă tehnologia din
prezent a ajuns la un asemenea nivel încât permite existenţa unor
gigantice baze de date centralizate. Această tendinţă de centralizare şi
ulterior de mondializare a datelor personale nu se observă doar în
Filipine. Şi în alte ţări se vorbeşte de crearea noilor sisteme de cărţi de
identitate. În fapt, chiar a fost pus în practică un sistem de identificare
mondial prin adoptarea normei paşapoartelor biometrice care însoţeşte
dezvoltarea unui sistem global, destinat să urmărească orice mişcare şi
orice comunicare sau tranzacţie. Baze naţionale, continentale, private şi
publice au fost legate între ele şi compatibilizate pentru ca ―data
mininig‖ să prolifereze.
p. 144
“BESTIA” belgiană
În Belgia există deja un computer gigantic numit deloc întâmplător
Bestia, care este pregătit să adune toate informaţiile despre locuitorii
globului.
Doctorul Hanrick Eldeman, analist şef la Conferinţa Pieţei Comune a
dezvăluit la Bruxelles că planul deja a demarat sub pretextul iminenţei
unui haos financiar mondial. Cu ocazia unei reuniuni de urgenţă la care
au participat savanţi, consilieri şi cadre din conducerea Consiliul Pieţei
Comune, doctorul Eldman a vorbit despre Bestie:
―Bestia este un computer gigantic care ocupă trei etaje în cadrul
sediului Pieţei Comune. Acest computer se poate auto-programa şi are
mai mult de o sută de surse de date. Experţi în programare au pus la
punct un program pentru a gestiona prin intermediul acestui computer
tot comerţul mondial. Computerul va atribui deci fiecărui locuitor al
pământului un set de cifre care va servi drept număr de identificare
mondial şi îi va permite persoanei în cauză să realizeze tranzacţii
comerciale.‖
Vom reveni pe larg asupra acestui subiect, strâns legat de
implementarea microchipurilor la fiinţele umane.
În loc de concluzie…
Toate acestea se petrec pas cu pas, încet dar sigur, chiar sub ochii
noştri. Lucrurile sunt prezentate de asemenea manieră ca noi să fim
încântaţi de acest nou sistem şi să nu întrezărim uriaşul pericol pe care
el îl reprezintă pentru libertatea noastră. Câteva etape au fost deja
parcurse.
Mai întâi s-a creat pericolul terorismului prin noul PearlHarbour din 11
septembrie 2001. Apoi s-au emis legi anti-terorism care fac posibile
arestări fără mandate, detenţii pe durate nedeterminate, ascultarea
convorbirilor telefonice pe faţă, supravegherea generală şi personală a
tranzacţiilor, percheziţii fără a fi nevoie de mandate, punerea de
sechestru pe bunuri, procese desfăşurate „la secret‖.
Mai nou se crează baze cu informaţii detaliate despre fiecare locuitor
al planetei. Întrebat dacă această stratregie poate stârpi terorismul,
Prospero Nograles, un oficial filipinez şi partizan al noilor cărţi de
identitate a făcut o afirmaţie şoc: ―nu există nici o garanţie‖. Şi în timp
ce stai şi te întrebi ―dacă nu au nici un efect asupra terorismului, atunci
de ce mai sunt create‖, autorităţile vor să ne convingă că informaţiile
de genul celor pe care tocmai le-aţi citit sunt doar o teorie a
conspiraţiei, fără nici o legătură cu realitatea!
Întrucât se adună date despre toată lumea ne aflăm practic în situaţia
absurdă în care fiecare fiinţă umană este în viziunea diabolică a
guvernanţilor acestei planete un potenţial terorist. Nu mai urmează
decât ca un computer să calculeze acel coeficient şi să dea
verdictul. Iar noi dormim liniştiţi. Somn uşor! Să nu cumva să vă
treziţi prea târziu!
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Bibliografie:
Texe Marrs, Project L. U. C. I. D.: The Beast 666 Universal Human Control
System, ed. Living Truth Publishers (August 1996)
Alan B. Jones, How The World Really Works, ed. ABJ Press (January 1997)
William T. Still, New World Order: The Ancient Plan of Secret Societies,
ed. Huntington House Publishers (January 1, 1990)
David Icke, The Biggest Secret, The Book That Will Change the World, ed.
Bridge of Love Publications UK ,1999
David Icke, Alice in Wonderland and the World Trade Center Disaster: Why the
Official Story of 9/11 Is a Monumental Lie, ed. Bridge of Love (September
2002)
Webster Griffin Tarpley, 9/11 Synthetic Terror: Made in USA, ed. Progressive
Press (March 2005)
Tony Brown, Empower the People: Overthrow The Conspiracy That Is Stealing
Your Money And Freedom, ed. Harper Paperbacks, 1999.
Recunoaştere facială pe Facebook: încă
un pas alarmant către supravegherea
globală
Mihai Vasilescu - Bucureşti
Facebook, reţeaua de socializare ce se pretinde a fi socială
(mascând abil veleităţile de supraveghere a populaţiei), a început
să-şi extindă, începând din iunie anul acesta, sistemul de
recunoaştere facială prin fotografii. Acest procedeu permite
identificarea automată a persoanelor care figurează pe acest site.
upă o fază de test anul trecut în Statele Unite, dispozitivul
D este deja disponibil în aproape toate ţările în care a fost
implantat Facebook. Este suficient acum ca o singură
fotografie de-a voastră să fie „adnotată‖ (identificată) pentru ca orice
altă fotografie în care apăreţi, de pe orice reţea socială, să poată fi
asociată cu această identificare, deci numelui vostru. O sută de
milioane de imagini sunt adnotate astfel în fiecare zi, anunţând
dispariţia anonimatului pe internet. Funcţia este activată implicit (―by
default‖) pentru toate profilurile utilizatorilor de pe reţeaua socială.
Dezactivarea sa de către utilizator necesită nişte modificări complexe
ale parametrilor de confidenţialitate pe care puţini internauţi le cunosc.
Dezvoltarea acestei tehnologii care dă frisoane suscită nelinişti
legitime, în special printre asociaţiile de protecţie a vieţii private, cum
ar fi Electronic Privacy Information Center (EPIC), care se teme că
informaţiile personale ale utilizatorilor, precum şi adresele lor de mail
şi numerele de telefon, ar putea fi adnotate fotografiilor din bazele de
date ale Facebook.
Zâmbiţi, sunteţi ţinuţi sub observaţie (supravegheaţi)!
Prin această inovaţie tehnică care speculează dorinţa de recunoaştere şi
de exhibiţionism a contemporanilor noştri, Facebook pune bazele unui
sistem de îndosariere de o amploare fără precedent, reducând la nivel
p. 145
de amatorism desuet tradiţionalele bănci de date poliţieneşti şi
judiciare.
Nu vă miraţi
dacă nu aţi auzit
până acum
aceste
informaţii
cutremurătoare!
Mass-media s-a
ferit să vă
informeze
asupra acestui
fapt, dar tocmai
aţi pierdut
controlul asupra
propriei imagini, şi aceasta chiar dacă nu sunteţi utilizator Facebook.
Oricine – coleg, părinte, fostă nevastă, prieten, cunoştinţă îndepărtată...
– poate să indice numele vostru în legătură cu fotografiile personale în
care apăreţi şi voi, divulgând în felul acesta identitatea voastră la
milioane de internauţi. Astfel, dacă vreodată veţi apărea în fotografia
făcută la o manifestaţie sau un miting politic, va fi suficient să se treacă
mouse-ul pe fotografia respectivă, peste chipul vostru din imagine,
pentru a fi identificat.
În 1984, uluitorul roman vizionar scris de George Orwell în 1948,
acesta prezintă o societate caracterizată de regim poliţienesc şi totalitar
în care libertăţile sunt extrem de reduse. Figura centrală a romanului
este Big Brother (Fratele cel Mare), simbol al controlului excesiv: Big
Brother is watching you (Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine). (De aici
s-a inspirat de exemplu denumirea emisiunii omonime, căutând să dea
o imagine jucăuşă şi infantilă unei perspective terifiante şi din ce în ce
mai aproape de adevăr.)
După noua tehnologie implementată de Facebook, sperăm să realizaţi
că 1984 e o joacă de copii... Bine aţi venit în 2011!
Yahoo este acuzat că blochează mesajele manifestanților mișcării
de protest «Occupy Wall Street»
Yahoo este acuzat de cenzurarea e-mail-urilor manifestanților mișcării
de protest ‖Occupy Wall Street‖ („Ocupați Wall Street-ul‖) din New
York, după ce numeroși utilizatori ai Yahoo au postat o serie de
filmulețe pe YouTube prin care au demonstrat respectiva cenzură.
‖Occupy Wall Street‖ este o formă de protest continuă și non-violentă
care a început sâmbătă (17 septembrie 2011) în districtul financiar din
sudul Manhattan-ului. Manifestanții protestează, printre altele,
împotriva puterii financiare a corporațiilor asupra politicii americane și
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
împotriva absenței urmăririi penale a celor implicați în aceste
manipulări financiare.
Organizatorii urmăresc să antreneze demonstrații publice în Piața
Tahrir din Cairo și din unele capitale europene, însă deocamdată
demonstranții au fost puțini la număr.
După cum se poate observa în filmulețele postate pe YouTube, Yahoo
a blocat mesajele care conțineau adresa „occupywallst.org‖, site
înființat de protestatari.
Mesajul de eroare care apărea în urma tentativelor de a trimite un astfel
de e-mail spunea: „Mesajul dumneavoastră nu a fost trimis. În contul
dumneavoastră a fost detectată o activitate suspectă. Pentru a
proteja contul dumneavoastră și pe utilizatorii noștri, mesajul nu a fost
trimis. Dacă această eroare persistă, vă rugăm contactați serviciul de
clienți Yahoo pentru asistență. Ne cerem scuze pentru inconveniență.‖
Filmulețele respective arată cum utilizatorii pot trimite mesaje ce
conțin diferite alte adrese web fără niciun fel problemă.
Tentativele anterioare ale celor de la Yahoo de a cenzura e-mail-uri în
China au întâmpinat critici dure din partea activiștilor pro-democrație.
În 2001, activiști chinezi au fost arestați și condamnați la 10 ani de
închisoare pentru trimiterea de mesaje anonime către o listă de adrese
de internet, pe care Yahoo, sub presiunea guvernului chinez, în cele din
urmă le-a blocat. Cu ajutorul Organizației Mondiale pentru Drepturile
Omului, doi activiști de pe internet au dat în judecată compania Yahoo
sub acuzația de încurajare a maltratării scriitorilor pro-democrație, prin
furnizarea de informații către guvernul chinez care să ajute la
identificarea lor.
‖Thinkprogress.org”, o grupare liberală, a declarat că a monitorizat
serviciul de e-mail al Yahoo și că „a reușit să trimită mesaje
conținând expresia «Occupy Wall Street», precum și adresa respectivă
de internet, către anumite conturi de Yahoo. De pe alte conturi, însă,
mesajele sunt în continuare blocate de către Yahoo.‖
Pe conturile lor de Twitter, cei de la Yahoo au spus că eroarea a fost
„neintenționată‖ și s-a datorat filtrelor de spam.
Blogurile vor fi cenzurate de legislaţia UE
Ele sunt considerate o ameninţare de către cei care vor să deţină
controlul total asupra informaţiei
Informaţia este putere, iar mass-media este considerată pe bună
dreptate „a patra putere în stat‖. Internetul, şi mai ales apariţia
blogurilor, au făcut însă ca informaţia să scape tot mai mult de sub
controlul celor care, până acum, au deţinut monopolul asupra
mijloacelor de comunicare în masă. Aceasta i-a făcut pe parlamentarii
p. 146
europeni să apeleze la o soluţie cel puţin discutabilă: sub pretextul
asigurării unei mai mari libertăţi de exprimare, se dezbat acum o serie
de măsuri care îngrădesc exact libertatea de exprimare.
Oricine doreşte îşi poate construi astăzi un site sau un blog unde să îşi
exprime în mod necenzurat punctul de vedere. Faţă de un ziar, o revistă
sau o televiziune, care necesită investiţii uriaşe, site-urile şi blogurile
sunt foarte ieftine şi asigură vizibilitatea pe întregul glob. În plus,
acestea câştigă o tot mai mare credibilitate, întrucât cititorii s-au săturat
de cenzura şi minciunile din mass-media tradiţională.
O fostă jurnalistă estoniană, astăzi europarlamentar în grupul
socialiştilor, Marianne Mikko a redactat recent un raport, care a fost
adoptat spre dezbatere de Comitetul pentru Cultură al Parlamentului
European. „UE are nevoie de o implicare mai puternică pentru a
reglementa media, astfel încât aceasta să asigure mai multă libertate de
exprimare‖, arată ea. Un pretext, fără îndoială, din moment ce prima
măsură propusă este crearea unor organisme care să controleze
blogurile, adică exact acele mijloace de comunicare care asigură cea
mai mare libertate de exprimare.
Toată argumentaţia conţinută în acest raport exprimă de fapt cele mai
negre temeri ale celor care văd cum informaţia le scapă acum de sub
control. Marianne Mikko îşi plasează propunerile legislative sub
semnul rolului de „câine de pază al democraţiei‖, pe care trebuie să îl
joace presa. Apar aici mai multe întrebări importante: ce păzeşte
câinele, de cine şi mai ales cine este stăpânul lui? Căci, după cum
dovedesc numeroasele exemple de ştiri cenzurate, presa pare mai
degrabă să vegheze ca nu cumva informaţii-cheie să ajungă la public,
sau dacă acest lucru se petrece, să ajungă într-o formă şi pe canale bine
controlate.
Una din temerile exprimate de Marianne Mikko este faptul că
„utilizatorii‖ au început să genereze conţinuturi mediatice. Aceasta este
într-adevăr o problemă spinoasă pentru cei ce vor să deţină controlul
total asupra informaţiei. Publicului, utilizatorilor sau consumatorilor,
cum sunt numiţi în general oamenii, le-a fost atribuit din start acest
statut pasiv, ei nu au deci voie să creeze, să genereze informaţie.
„Creşterea conţinuturilor mediatice generate de utilizatori, cum ar fi
imaginile sau înregistrările video, pune sub presiune mass-media
profesionistă şi pe jurnalişti‖, scrie Marianne Mikko.
Despre ce presiune vorbeşte Marianne Mikko? Oare despre faptul că
postarea de înregistrări video sau de fotografii de la faţa locului îi
împiedică acum pe jurnalişti să ignore sau să relateze distorsionat
evenimentele? Aceasta nu este o presiune, ci din contră ar trebui privită
ca un fapt îmbucurător, care îi obligă pe jurnalişti să fie din ce în ce
mai profesionişti. Poate fi o presiune sau o ameninţare, doar în măsura
în care intenţia jurnaliştilor este din start aceea de a cenzura şi
distorsiona. Un alt aspect semnalat de raportul Mariannei Mikko este
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
faptul că blogurile câştigă o tot mai mare credibilitate. Nu doar
persoanele private, ci şi jurnaliştii, redactorii şi editorii le folosesc Implementarea abuzivă a tehnologiei RFID în
drept surse de informare. „Statutul autorilor si editorilor (acestor SUA. Pericolele implanturilor RFID
bloguri), inclusiv cel juridic, nu este nici stabilit, nici indicat in mod
clar cititorilor acestora. Acest lucru cauzează incertitudini referitoare la
imparţialitate.‖ De parcă, faptul că mass-media oficială este
Mihai Spiridon – Bucureşti
reglementată şi controlată de mari corporaţii sau trusturi de presă îi
asigură acesteia imparţialitatea!
În martie 2010, SUA a adoptat o lege privind sănătatea care
Următorul paragraf dezvăluie adevăratele intenţii ale acestui raport.
prevede obligativitatea implantării cu microcipuri RFID a tuturor
„Mass-media rămâne un instrument politic influent‖, contină Mikko,
cetăţenilor americani până în anul 2013. Dincolo de pretinsele
„care nu trebuie abordat doar din perspectiva economică. Unii bloggeri
„intenţii bune”(în realitate, goana după profit) ale corporaţiilor
ţin un jurnal al gândurilor şi evenimentelor personale. Alţii
producătoare şi distribuitoare de dispozitive RFID, această
promovează deschis platforme politice sau candidaţi prezidenţiali.
tehnologie – extrem de invazivă asupra vieţii umane şi trupului –
Altele au agende ascunse. Confuzia este imensă. Cred că publicul încă
merită să fie studiată cu foarte multă atenţie.
percepe blogurile ca pe o mass-media sinceră. De aceea avem nevoie
de calitate, de informaţii despre cine scrie şi de ce. Nu cred ca bloggerii
ezvăluiri cutremurătoare recente au arătat faptul că unul
reprezintă o ameninţare. Dar ei pot polua spaţiul virtual. Deja avem
mult spam, informaţii greşite şi intenţii rele în acest spaţiu. Până acum,
blogurile au avut intenţii bune şi au fost oneste, dar acum, când acestea
sunt din ce în ce mai utilizate, ar putea fi folosite de oameni mai puţin
D dintre scopurile urmărite de „elita‖ satanică mondială este
controlul total şi permanent al populaţiei pământului şi în
acest sens una dintre modalităţile predilecte pentru a reuşi aceasta este
introducerea pe scară largă a implanturilor cu microcipuri RFID. Nick
corecţi pentru a-şi îndeplini scopurile. Cum problemele pot fi
Rockefeller, membru important al „elitei iluminate‖, care conduce din
prevăzute, este mai prudent să acţionăm decât să aşteptăm.‖
umbră planeta Pământ, a recunoscut acest plan criminal în conversaţiile
Pasajul de mai sus pune la îndoială capacitatea publicului de a-şi
avute cu regizorul american Aaron Russo, care a făcut dezvăluiri în
selecta singur informaţiile şi chiar de a discerne. Singura alternativă,
anul 2008 despre conspiraţia cumplită împotriva umanităţii a
dacă ar fi să ne luăm după Marianne Mikko, pare să fie aceea de a-i
elitiştilor.
lăsa pe alţii să aleagă şi să prezinte informaţii gata selectate, adică
În ciuda propagandei intens mediatizate pe care o efectuează la ora
cenzurate! Utilizatorul trebuie să rămână doar utilizator şi să se lase
actuală guvernul american şi companiile care promovează implanturile
expus manipulării şi cenzurii.
cu microcip, există numeroase voci ale unor cercetători, politcieni şi
Deşi neagă că ar vedea în bloguri o ameninţare, Marianne Mikko îşi
jurnalişti care atrag atenţia asupra pericolelor reale ale dispozitivelor de
pune totuşi această problemă. Europarlamentarul Jorgo
supraveghere, atât la nivelul vieţii individuale, cât şi la nivelul
Chatzimarkakis, din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru
societăţii umane.
Europa, Germania, raportor din partea Comisiei Europene pentru
Ironia şi totodată inadvertenţa procesului de implementare a
Afaceri Economice şi Monetare îi susţine punctul de vedere:
tehnologiei RFID este aceea că, directorii de marketing ai companiilor
„Bloggerii nu trebuie consideraţi automat ca reprezentând o
distribuitoare îşi comercializează microcipurile în primul rând în
ameninţare, dar să ne imaginăm cum pot folosi blogurile grupurile de
sectorul pentru sănătate, ascunzând potenţialilor clienţi faptul că
interese, pentru a-şi transmite mesajul. Blogurile sunt instrumente
implanturile cu microcip cauzează tumori maligne. În septembrie 2007,
puternice, care pot reprezenta o formă avansată de influenţare, formă
agenţia de presă Associated Press a dat publicităţii un articol amănunţit
ce poate fi o ameninţare.‖
şi uluitor, conform căruia „microcipurile testate pe cobai în laborator
au produs cancer‖.
Un alt aspect deosebit de îngrijorător al tehnologiei RFID şi pe care toţi
oamenii ar trebui să îl cunoască este faptul că prin intermediul
comenzilor provenite de la nişte calculatoare imense şi extrem de
performante care deja există la ora actuală, se pot modifica undele
cerebrale ale subiecţilor cărora li s-a implantat un cip.
Potrivit cercetătoarei dr. Rauni Kilde, fost ministru al sănătăţii din
Finlanda, SUA plănuieşte în secret implantarea cipurilor la nou-

p. 147 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
născuţi. Dr Kilde a precizat într-un articol distribuit doctorilor şi tehnologia RFID, legislaţia cu privire la cipuri şi implantarea lor la
studenţilor la medicină: „fiinţele umane cărora li s-a implantat un oameni ar trebui să fie clară şi suficient de complexă pentru a proteja
microcip RFID pot fi urmărite oriunde. Undele lor cerebrale pot fi interesele cetăţenilor, dar în schimb ea lipseşte aproape cu desăvârşire.
controlate prin comenzile unor supercalculatoare şi este posibilă chiar
alterarea lor prin modificarea frecvenţelor. În cadrul experimentelor În spiritul aroganţei specifice ideologiei masonice luciferiene,
secrete cu privire la această tehnologie au fost folosiţi pe post de Guvernul american vrea să facă experimente de control total al
cobai, prizonieri, soldaţi, pacienţi ai instituţiilor mentale, copii populaţiei prin intermediul cipurilor RFID, manipulându-şi cu
handicapaţi, oameni surzi şi orbi, homosexuali, femei singure, neruşinare cetăţenii, fără să pomenească nimic despre pericolele reale
persoane în vârstă, copii de şcoală şi oricare alt grup considerat ale acestei tehnologii revoluţionare de supraveghere.
„marginal” de către elita de experimentatori. Experienţele
Dacă studiem cu atenţie această lege ne dăm seama că Guvernul
prizonierilor din Închisoarea Statală Utah (SUA) au fost publicate şi
american nu are, de fapt, intenţia de a pune pe primul loc siguranţa
sunt foarte şocante pentru orice fiinţă umană înzestrată cu bun-simţ.”
cetăţenilor săi, printr-o cercetare adecvată a tehnologiei RFID, ci doar
Chiar şi cu 60 de ani în urmă, în timpul războiului din Vietnam, se de a oferi un cadru propice pentru punerea în practică a planurilor
făceau experimente de control al emoţiilor umane prin intremediul satanice ale elitei. În cadrul Legii HR3200, se specifică faptul că
tehnologiei RFID, soldaţilor americani fiindu-le implantate americanii vor trebui „să accepte implantul unui dispozitiv medical de
microcipurile denumite Rambo, cu scopul de a le amplifica fluxul de clasa a 2-a (adică cipul RFID) care va fi conectat atât la contul
adrenalină din sânge. Potrivit spuselor dr. Carl Sanders, inventatorul bancar, cât şi la registrul tuturor datelor privind sănătatea fiecărui
IMI („intelligence manned interface biotic‖ – interfaţa electronică individ, cu scopul de a se alinia la planul pentru sănătate al
biotică implantată în fiinţele umane), controlul şi influenţarea Guvernului, fără a fi luat în considerare dacă regularizările finale
comportamentului subiecţilor umani prin intermediul dispozitivelor au fost încheiate.”
RFID a fost una dintre tehnicile testate în timpul războiului din Irak.
Scurt istoric al legii HR3200
Supercalculatorul de 20 de miliarde biţi pe secundă care este amplasat
Anul 2004: Dispozitivele implantabile de clasa a II-a (cipuri RFID)
la sediul NSA (National Security Agency - Agenţia Naţională de
primesc aprobarea FDA (Administraţia pentru hrană şi medicamente)
Securitate), cu ajutorul unui sistem de supraveghere la distanţă
împreună cu sistemul Verichip VeraMed (singurul sistem RFID care a
(Remote Monitoring System – RMS), a putut „să vadă şi să audă‖ ceea
primit aprobarea FDA) pentru înregistrarea electronică a dosarelor
ce soldaţii, cărora li se implantaseră cipuri, trăiau pe câmpul de luptă.
pentru sănătate. În Legea pentru Hrană, Medicamente şi Cosmetice
Atunci când un microcip de 5 micrometri (diametrul unui fir de păr
este precizat că un dispozitiv implantabil de clasa a II-a este „un sistem
este de aproximativ 50 de microni) este implantat în nervul optic acesta
transmiţător de radio frecvenţă implantabil, folosit pentru
recepţionează impulsurile neuronale ale creierului, care codifică într-un
identificarea pacienţilor şi stocarea unor informaţii asupra sănătăţii
anumit mod percepţiile senzoriale şi experienţele pe care le trăieşte
lor”.
fiinţa umană respectivă. Odată ce au fost transferate şi stocate într-un
calculator, aceste neuro-impulsuri pot fi retransmise în creierul
Anul 2009: Legea pentru recuperare şi reinvestiţie a autorizat repartiţia
persoanei respective prin intermediul microcipului, pentru a fi
a 23 miliarde de dolari ca fonduri de investiţie pentru tehnologia
reexperimentate. Folosind RMS, un calculator aflat la sol poate trimite
informaţiei (IT) pentru siguranţa sănătăţii. În acelaşi an, compania
mesaje electromagnetice sistemului nervos uman influenţând acţiunile
VeriChip (singurul microchip RFID care a primit aprobarea FDA)
subiectului. Prin RMS, persoanelor sănătoase li se pot induce
a relansat sistemul electronic pentru înregistrarea infomaţiilor asupra
halucinaţii şi se pot confrunta cu fenomene stranii, cum ar fi acela de a
sănătăţii. Acesta este un sistem format din microcipuri RFID
auzi voci. Stimularea electromagnetică poate de asemenea modifica
implantabile, din scanere folosite pentru citirea acestora (care se
undele cerebrale ale unei persoane, afectând activitatea musculară şi
precizează că vor fi date personalului medical de la secţia de urgenţe)
conducând la crampe foarte dureroase.
precum şi din fişiere electronice cu date personale asupra sănătăţii care
vor fi disponible pe internet.
Dacă oficialii de la Washington nu spun nimic despre aceste lucruri
cutremurătoare care sunt în legătură cu tehnologia RFID, merită să ne
Legea HR3200 a fost aprobată de către Senat şi semnată de
întrebăm oare ce intenţii cumplite se pot ascunde, de fapt, în spatele
preşedintele Obama la data de 23 martie 2010.
„grijii pentru siguranţa sănătăţii cetăţenilor‖?
Având în vedere aspectele foarte importante pe care le implică
p. 148 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Câteva dintre precizările acestei legi: putere pe această planetă care vrea să supravegheze şi să controleze
La pagina 259 se specifică implementarea sistemului electronic de astfel toate fiinţele umane ). „Ce răspuns ne puteţi da?”
informaţii medicale tuturor distribuitorilor medicali până în anul Scott Silverman: „Atunci când rata acceptării produsului creşte
2013. semnificativ, unele dintre îngrijorările cu privire la intimitate se
La paginile 1001-1002 se specifică existenţa unui dispozitiv tip diminuează. Pentru ca să îţi răspund direct la întrebare, consider că
registru medical care va funcţiona prin intermediul cipurilor RFID. motivul pentru care majoritatea oamenilor se simt ameninţaţi este
La paginile 1002-1004 se aprobă utilizarea dispozitivelor implantabile deoarece li se face un implant în trup. Cred că se va petrece la fel ca şi
de clasa a II-a în scopul de a face legătura între cetăţeni şi registrele cu stimulatoarele cardiace şi alte dispozitive medicale pe care oamenii
lor medicale electronice. le-au acceptat pentru aplicaţiile şi avantajele lor. În acest mod se va
răspândi şi tehnologia RFID. Asta nu se va petrece mâine sau
La pagina 503 este autorizată monitorizarea prin intermediul săptămâna viitoare ci în doi, trei, cinci ani de acum înainte, încet, dar
dispozitivelor medicale. sigur se va integra în societate.” (interviu din anul 2004 pentru NBC
News)
La pagina 58 se specifică faptul că adresa electronică a înregistrărilor
Prezentatorul: „D-le Silverman ce puteţi spune atunci despre riscurile
medicale va face de asemena legătura cu contul bancar.
invadării vieţii private pe
Secţiunea 163 din HR3200 acordă Guvernului american un acces
care dispozitivele RFID le-
electronic direct al contului bancar al cetăţenilor.
ar impune?”
La pagina 58, alineatele 5-15, Legea aminteşte de existenţa unui card
Silverman: „Problema
de sănătate cu cip RFID care va fi oferit de către Guvernul american
invadării vieţii private care
cetăţenilor săi şi va constitui într-un fel, acoperirea desfăşurării
se pune în legătură cu
procesului de implementare a cipurilor la oameni.
tehnologia RFID nu este
adevărată deoarece
La pagina 155-158 se specifică faptul că dacă nu îşi vor face asigurare
produsele Verichip sunt
medicală, cetăţenii vor trebui să plătească 100 de dolari/zi până când
voluntare fiind folosite de
îşi vor face această asigurare.
către pacienţi în scopuri
La pagina 159 se specifică faptul că Fiscul american, IRS (Internal medicale specifice cum ar fi
Revenue Services) va mări taxele pentru sănătate cetăţenilor care nu demenţa, recipienţi medicali
au asigurare. specifici care necesită să fie
identificaţi împreună cu datele lor medicale, cum ar fi pacienţii
Cu alte cuvinte, mesajul Guvernului american pentru cetăţenii cardiaci sau diabetici care obţin vericipul benevol.” (interviu din anul
americani prin intermediul Legii HR3200 ar putea fi următorul: veţi 2004 pentru CNBC)
accepta cu toţii implanturi RFID mai devreme sau mai târziu (până în
2013) în trupurile voastre, iar dacă nu o să vreţi, va trebui să munciţi ca În anul 2004, Tommy Thompson, fostul director al
nişte sclavi numai pentru a vă acoperi costurile de a nu avea cipuri Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane din SUA a fost
implantate şi în cele din urmă le veţi accepta sau vă veţi muta în altă primit în cadrul comisiei de directori ai corporaţiei VeriChip
parte. Implementarea în SUA a tehnologiei RFID este edificatoare asupra
mentalităţii „iluminate‖ a elitei care vrea instaurarea unei Noi Ordini
Având în vedere această lege abuzivă, pretinsă „pentru sănătate‖, a Mondiale pe această planetă. Ignorând interesurile cetăţenilor care l-au
Guvernului american care pare a fi mai degrabă o politică agresivă şi ales, Guvernul corupt al americanilor a dat mâna cu marile companii
mascată de marketing a investitorilor din domeniul IT (tehnologia producătoare şi distribuitoare de IT în vederea unor experimente de
informaţiei necesară pieţei de comerţ) decât o lege pentru oameni, control şi supraveghere permanentă a populaţiei fără precedent pe
afirmaţiile făcute de directorul Verichip, Scott Silverman cu prilejul a această planetă.
două interviuri televizate sunt semnificative:
Prezentatorul: „Oamenii sunt îngrijoraţi referitor la această Ce altă dovadă a nivelului de corupţie a unei ţări mai este necesară,
tehnologie şi există unele voci ale adepţilor teoriei conspiraţiei care atunci când un director al departamentului guvernamental pentru
pretind că implantarea RFID la oameni este acţiunea lui «Big sănătate publică este numit fără niciun fel de ocolişuri membru în
Brother» sau «Fratele cel mare»” (făcând referire la elita aflată la

p. 149 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
cadrul comisiei administrative a singurei corporaţii de IT care a primit nu veţi muri într-un accident de maşină dar aveţi mari şanse de a muri
în acelaşi an aprobarea FDA? de cancer sub lupa siniştrilor „cercetători‖ ai elitei satanice mondiale.
Oare dacă tehnologia RFID este atât de extraordinară şi indispensabilă
Politica de marketing agresivă, manipulatoare şi inconsistentă a celor pentru sănătatea umană, de ce este necesar ca directorii de marketing
care vor să le implanteze americanilor cipuri sub piele reiese din să mintă, să manipuleze şi să îşi vândă dispozitivele speriind oamenii
declaraţiile lui Tommy Thompson cu ocazia unui interviu televizat ca pe copiii mici?
pentru canalul american de ştiri CNBC, în care el vorbeşte doar despre
avantajele dispozitivelor RFID: Reprezentantele a două organizaţii neguvernamentale din Statul
Prezentatoarea: „ D-le Thompson, v-aţi implanta un cip oriunde sub California afirmă că directorii de marketing a companiilor de IT
piele?” producătoare şi distribuitoare de dispozitive RFID manipulează
Thompson: „Implantul se efectuează în braţul drept şi este foarte mic, intenţionat opinia publică pentru a-şi vinde produsele
nu vă deranjează cu nimic, iar avantajul său constă în faptul că vă va
permite să vă identificaţi cine sunteţi, să vă protejaţi copilul dacă aveţi Beth Givens, directorul Consiliului de clarificare asupra Drepturilor la
un nou-născut, sau membri ai familiei dumneavoastră dacă sunt Intimitate (Privacy Rights Clearinghouse), o organizaţie
spitalizaţi. Eu cu siguranţă aş face asta (să le pun cipuri sau brăţări cu neguvernamentală din San Diego a afirmat: „dacă a existat vreodată
cipuri) deoarece tehnologia medicală este atât de înapoiată încât o tehnologie care are nevoie de referendumul cetăţenilor
RFID-urile sunt foarte importante pentru ca noi să beneficiem de o americani, aceasta este tehnologia RFID”. „RFID este în principal
îngrijire medicală de calitate.” invizibilă şi poate rezulta în
Prezentatoarea: „Îmi cer scuze că vă întrerup, tocmai aţi afirmat că supravegherea de profil sau
v-aţi implanta un cip?” locaţie a utilizatorilor fără
Thompson: „Cu siguranţă aşa aş face.” ştirea sau acceptul acestora.
Prezentatoarea: „Şi nu aveţi chiar nicio îngrijorare cu privire la Amplasarea etichetelor RFID
cipuri? Trebuie să recunosc că pe mine mă îngrijorează ideea de a pe produsele consumatorilor
avea un cip în braţ. Sunt iraţională?” va face ca distribuitorii să
Tompson: „Nu, nu sunteţi iraţională, dar gândiţi-vă în felul următor. intre în posesia unor
Dacă ar fi să faceţi un accident de maşină în Washington DC sau un informaţii private ale
atac cerebral şi dumneavoastră aţi fi din statul New Jersey cât timp va clienţilor lor. Până la ora
dura până când datele medicale vor ajunge în Washington, cât timp va actuală dezvoltarea şi
trece până când cei din Washington îşi vor da seama ce fel de implementarea tehnologiei
medicamente luaţi, ce alergii aveţi, sau la ce sunteţi alergică?” RFID s-a făcut în lipsa
Prezentatoarea: „Dar la ora actuală oamenii deja au carduri pe care părerii publicului. Este necesară efectuarea unui proces estimativ al
le ţin în portofel şi pe care sunt menţionate diferite date medicale cum acestei tehonologii de către o parte obiectivă constituită din acţionari
ar fi grupa sanguină.” şi consumatori deopotrivă”.
Thompson: „Adevărul este că doctorii nu au de unde să ştie asta mai
Apelul lansat de către Beth Givens a fost repetat de către Liz McIntyre,
ales la secţia de urgenţe. Problema este că tehnologia este foarte
purtător de cuvânt al organizaţiei Consumatorii împotriva numerotării
înapoiată în sectorul medical, oamenii mor în fiecare zi din cauza
şi invadării vieţii private, pe care o practică marile magazine
greşelilor care se petrec în spitale şi clinici şi un număr mare din
(Supermarket). McIntyre a afirmat: „Fără existenţa unei anumite
aceste greşeli ar fi putut fi prevenite prin tehnologie. RFID este
supravegheri, această tehnologie ar putea crea o societate
tehnologia de vârf care va ajuta la îmbunătăţirea calităţii sănătăţii şi
înspăimântătoare”.
îngrijirilor medicale pentru toţi americanii.”
Cu alte cuvinte, în opinia domnului Thompson şi a celor pe care el îi
Beth Givens împreună cu Liz McIntyre au scris cartea Spychips care
reprezintă, dacă vreţi să ştiţi cine sunteţi, dacă nu vreţi să muriţi într-un
aduce argumente puternice împotriva introducerii RFID de către
accident de maşină, dacă nu vreţi să vi se fure bebeluşul, dacă nu vreţi
agenţiile guvernamentale. Sursele şi probele lor se bazează pe
să vi se rătăcească prin spital rudele internate, atunci acceptaţi repede
interviuri şi documente confidenţiale.
salvarea care vine prin intermediul dispozitivelor de supraveghere
RFID. Cele două autoare se întreabă cui îi revine rolul de a fi „conştiinţa
Veţi putea fi atunci urmăriţi în permanenţă oriunde aţi fi şi probabil că companiei‖ şi de a se asigura că în demersurile sale către profituri

p. 150 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
maxime şi extindere, corporaţia nu exploatează datele clienţilor săi
încălcând astfel limitele şi regulile?
Givens şi McIntyre spun în cartea lor că „prea des această datorie le
revine directorilor de vânzări (marketing) care sunt nepotriviţi pentru
acest rol”. Potrivit Spychips „cercetătorii au descoperit că studenţii la
marketing înregistrează calificative mai scăzute în comparaţie cu
ceilalţi studenţi, la capitolul de etică şi integritate academică.” Pe
parcursul cărţii sunt analizate detaliat tipurile de dispozitive RFID şi
sunt spulberate multe dintre principalele argumente conform cărora în
versiunea oficială, RFID nu ar fi o tehnologie care ameninţă viaţa
privată a fiinţelor umane.
Să luăm, spre exemplu, necesitatea introducerii dispozitivelor RFID în
cadrul spitalelor şi reclamele din mass-media care le repetă
americanilor că principala cauză a deceselor ar constitui-o identificarea
greşită a pacienţilor sau a medicamentelor acestora, iar RFID este
exact soluţia salvatoare în această situaţie.
Spychips a analizat unul dintre articolele postate pe website-ul
corporaţiei Precision Dynamics (corporaţie IT). Acesta era un raport
scris de către doi doctori de la Şcoala medicală Harvard pentru
Sănătate Publică şi atribuit raportului Institutului de Medicină.
Autoarele cărţii atrag atenţia că, la o privire mai atentă, în raportul
respectiv nu apărea nicio referire asupra neidentificării pacienţilor sau
a medicamentelor acestora ca fiind un motiv al decesurilor. Atunci
când Ziff Davis (editură şi companie de publicaţii tehnologice on line)
a contactat PDC (Precision Dynamics Coo) aceştia au promis că vor da
explicaţii, un lucru pe care nu l-au făcut niciodată iar la scurt timp,
respectivul articol a dispărut de pe pagina lor.
Reacţia celor două americance cu privire la pericolele reale pe care le
constituie tehnologia RFID nu sunt singulare în SUA. Câteva state
americane au adoptat legislaţii adecvate prin care urmăresc să îşi
protejeze cetăţenii de implementarea abuzivă a acestei tehnologii de
supraveghere permanentă.
State din SUA care au adoptat o legislaţie prin care este interzisă
forţarea implantării dispozitivelor RFID la oameni, şi scanarea
neautorizată a cipurilor RFID
California (2007, 2008, 2009) – interzice forţarea implantării RFID la
oameni, interzice scanarea RFID neautorizată.
Nevada (2009) – interzice scanarea RFID neautorizată.
North Dakota (2007) – interzice forţarea implantării RFID la oameni.
p. 151
Oklahoma (2008) – interzice forţarea implantării RFID la oameni.
Washington (2008, 2009) – interzice scanarea RFID neautorizată.
Wisconsin (2006) – interzice forţarea implantării RFID la oameni.
Florida (2007) – interzice implantul unui dispozitiv RFID în pacienţii
secţiei de chirurgie fără acordul acestora.
Rhode Island (2009, 2010) – interzice utilizarea dispozitivelor RFID
pentru a supravheghea amplasarea sau identitatea oricărui elev aflat în
incinta şcolii sau în desfăşurarea activităţilor şcolare sau deplasarea sa
din incinta şcolii sau a activităţilor şcolare, interzice statului sau
municipalităţii să folosească dispozitive RFID pentru a supraveghea
elevii şi protejează datele personale de identificare ale persoanelor care
folosesc dispozitive de plată a impozitelor cu cip RFID.
Virginia (2010) – interzice forţarea implantării RFID asupra
angajaţilor oricăror companii sau asupra clienţilor companiilor de
asigurări.
Unii politicieni americani au luat măsuri pentru protecţia
cetăţenilor împotriva implementării abuzive a tehnologiei RFID
Joe Simitian, un senator al statului american California cunoscut pentru
proiectele sale de lege privind protecţia consumatorilor şi protecţia
vieţii private, a sponsorizat Legea pentru protecţia informaţiei
identităţii. Timp de doi ani (2005-2007) senatorul a pus în aplicare
diferite strategii legislative în scopul de a fi adoptate legi pentru
protecţia dreptului la intimitate, inerente utilizării tehnologiei RFID.
Din pachetul de legi referitoare la protecţia informaţiei identităţii în
cazul utilizării tehnologiei RFID, trei au fost votate iar două au trecut
de Legislatura din California dar au fost refuzate de către guvernatorul
de atunci, Arnold Shwarzenegger, pe motiv că legislaţia RFID este
prematură.
Legea care a devenit amendamentul 362 al Senatului american cu
privire la interzicerea implanturilor RFID a fost votată în anul 2007 de
către statul California. Această lege prevede că implantarea forţată a
RFID la oameni este ilegală. Confom celei de-a doua legi care a fost
adoptată de către Statul California din pachetul de legi propuse de către
Simitian, carnetele de şofer care conţin cip RFID vor beneficia de o
asigurare limitată.
Deşi legea privind introducerea cardurilor cu cip RFID în şcolile
publice din California numai cu acordul părinţilor a fost votată cu
succes de către Legislatura din California, ea a fost refuzată de către
guvernatorul de atunci. Ultima lege propusă de Simitian şi adoptată de
către Statul California specifică faptul că este o infracțiune să scanezi
şi să copiezi electronic informaţiile înregistrate într-un cip RFID fără
aprobarea propietarului respectivului cip. Simitian a afirmat în cadrul
unui interviu din anul 2007 că nu prevede un succes similar în cazul
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
viitoarei legislaţii RFID, fiind necesar să aştepte schimbarea
guvernatorului până la noi propuneri de lege pe acest subiect.
Mark Cole, un congresman republican a propus o lege care interzice
forţarea implantării RFID angajaţilor oricăror companii sau clienţilor
companiilor de asigurări. În cazul acestei legi, îngrijorările cu privire la
încălcarea dreptului la intimitate s-au unit cu profeţia biblică din
Apocalipsă conform căreia în timpurile de pe urmă oamenii vor fi
obligaţi să poarte „semnul sau numărul Fiarei‖. Delegatul statului
Virginia care a propus legea este îngrijorat că aceste cipuri se vor
dovedi a fi „semnul Fiarei‖ despre care se vorbeşte în Biblie. Conform
spuselor lui Mark Cole pentru publicaţia Washington Post: „nu sunt
teolog dar ştiu că în Biblie există o profeţie conform căreia în
timpurile de pe urmă vei fi obligat să primeşti «semnul Fiarei» fără de
care nu vei putea cumpăra sau vinde. Există unele persoane care cred
că aceste cipuri electronice ar putea fi «semnul Fiarei» citat în
Apocalipsă.”
Un membru al Congresului SUA a afirmat în mod public că
implementarea tehnologiei RFID încalcă principiile pe care este
bazată Constituţia SUA
Cu ocazia unui interviu televizat pentru canalul de ştiri FOX News
asupra planului de introducere a cardurilor pentru sănătate, Ron Paul
un congresman republican din Texas a afirmat în mod public că
introducerea cardurilor este doar o acoperire a guvernului american
pentru implementarea tehnologiei RFID care va monitoriza apoi, în
permanenţă, totul.
Prezentatoarea: „Ce aveţi împotriva acestui card naţional pentru
sănătate având în vedere versiunea oficială care spune că aceasta este
soluţia care va împiedica imigranţii ilegali să vină în SUA şi să ocupe
locurile de muncă?”
Ron Paul: „Într-adevăr avem o problemă cu imigranţii ilegali dar aş
spune că ar fi o problemă mult mai mare pentru cetăţenii americani să
îşi ia cu ei toate actele oriunde s-ar duce, plus că se poate controla
emigrarea ilegală şi în alte moduri. De câteva zeci de ani încoace au
existat unele persoane care au dorit implementarea acestui card al
sănătăţii iar acum se folosesc de fiecare ocazie care apare pentru a
realiza aceasta. Părerea mea este că va exista un microcip în acest
card pentru ca să se poată astfel supraveghea toţi cetăţenii, în fiecare
moment, oriunde ar fi. Din punctul meu de vedere acest plan al
Guvernului încalcă principiile pe care este bazată Republica şi
Constituţia, cum ar fi dreptul la intimitate, fiind doar o mare
distorsionare a lucrurilor pe care ar trebui de fapt să le facem şi
denotă o societate de tip dictatorial, nu o republică.”
Prezentatoarea: „Spuneţi-mi de ce îl vedeţi ca fiind atât de invaziv,
p. 152
deoarece oficialii propun ca acest card să fie pe bază de amprentă
digitală sau un fel de citire a venelor mâinii. Va trebui să fii scanat de
către angajatorul tău şi astfel dacă se descoperă că nu eşti «legal» te
vor prinde cu ajutorul acestei scanări. Deci nu este chiar microcip
ceea ce propune guvernul.”
Ron Paul: „La un moment dat, vor introduce acest microcip. Toată
această idee a cetăţenilor care îşi poartă cu ei toate actele, toate
slujbele pe care le efectuează, presupune clar existenţa unui card
naţional de identificare. Unul dintre oficialii care susţin şi introduc
acest plan, pe nume Graham vine cu explicaţia «deja avem card pentru
asigurare socială». Păi şi eu am un card de asigurare socială dar nu
poate fi folosit pentru identificare.”
Prezentatoarea: „Ce spuneţi atunci despre permisul de conducere
auto? Avem cu toţii permis de conducere .”
Ron Paul: „Este adevărat, dar nu trebuie să am permis de conducere
pentru a mă putea angaja. De exemplu, nu mi-a fost necesar pentru ca
să fac parte din Congres.”
Prezentatoarea: „Cei care militează pentru acest plan recunosc că
implementarea sa va duce către o anumită pierdere a libertăţilor civile
dar în acelaşi timp ei sunt foarte îngrijoraţi de imigrarea ilegală.
Dumneavoastră spuneţi că sunt şi alte moduri de a controla imigranţii
ilegali dar totuşi aceasta nu se face.”
Ron Paul: „Asta este din cauza ineficienţei noastre de a ne aplica
propriile legi. Sistemul nostru economic este slab şi acest fapt îi
transformă pe imigranţii ilegali în ameninţări. Dacă am avea o
economie decentă, probabil ar trebui să îi chemăm noi să muncească.
Sincer vă spun, acum câţiva ani veneau la mine în birou la fel de mulţi
cetăţeni care căutau imigranţi pe care să îi angajeze ca cei care
veneau să se plângă că sunt prea mulţi imigranţi.”
Prezentatoarea: „Ce credeţi că va face guvernul dacă toţi am avea
card de identificare naţional?”
Ron Paul: „Ni se va monitoriza fiecare mişcare, nu vom mai avea
deloc intimitate. Întotdeauna explicaţia este că ceea ce se face, se face
cu intenţii bune. Totul este spre bine, ei vor scăpa de emigrarea
ilegală, vor găsi criminalii, dar în acelaşi timp vor supraveghea toţi
cetăţenii şi absolut toate acţiunile pe care aceştia le vor face. Este la
fel şi în ceea ce priveşte ideea de a avea camere de filmat la fiecare
colţ de stradă pentru ca să îi prindem pe infractori. Păi atunci de ce să
nu ne pună camere de filmat şi la domiciliu în cazul că ar putea
apărea violenţă domestică? În acest mod, totul se leagă.
Eu sunt de părere că ori crezi în libertate, ori nu crezi în ea. De ce să
te laşi convins că ai nevoie să fii în permanenţă monitorizat de către
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
propriul Guvern? La ora actuală încrederea americanilor în Guvernul
nostru este extrem de scăzută iar acest nou plan pentru sănătate ar
trebui să scandalizeze poporul american, iar cei pe care eu îi reprezint
în Congres sunt foarte revoltaţi.”
Având în vedere reacţiile masive de ordin legislativ împotriva
implementării tehnologiei RFID în SUA ne întrebăm din nou: dacă
aceste dispozitive de supraveghere sunt atât de extraordinare şi
indispensabile sănătăţii cetăţenilor americani, după cum afirmă
Guvernul şi corporaţiile de IT, de ce atâtea state au adoptat legislaţii
împotriva introducerii lor?
În anul 2008, când regizorul american Aaron Russo a dezvăluit planul
criminal satanic al elitei mondiale de a supraveghea în permanenţă
fiinţele umane prin intermediul dispozitivelor RFID, el nu se referea
doar la SUA, ci la întreaga umanitate. Abuzurile totalitariste pe care le
face la ora actuală Guvernul american în vederea implementării prin
lege a dispozitivelor RFID în trupurile cetăţenilor americani ar trebui
să fie un semnal de alarmă pentru toate fiinţele umane care trăiesc pe
această planetă.
Eugenie şi genocid
Cum ne putem opune
Alexis Sophronias – Bucureşti
Motto: „La sfârşitul vânătorii, chiar şi câinele este mâncat.”
Pentru ca să nu existe confuzii, vom spune din start că nu
ne vom referi deloc la produsul de patiserie omonim şi nici la
numele propriu feminin – Eugenia, un nume destul de rar folosit,
de altfel – ci la conceptul de EUGENÍE aşa cum este definit în
dicţionar ~ Teorie care preconizează ameliorarea populaţiilor
umane prin măsuri genetice (alegerea părinţilor, sterilizarea celor
taraţi, interzicerea procreării etc.), folosită de rasişti, fascişti; ramură
a geneticii aplicative care studiază posibilităţile de apărare şi de
ameliorare a zestrei genetice a speciei umane; eugenism.
onform acestui enunţ, am putea trage concluzia ca eugenía se
C aplică „de când lumea‖: Moise este pus într-un coş de nuiele
şi dat pe fluviu (la vremea respectivă erau crocodili în Nil),
spartanii îşi aruncau nou-născuţii în zăpadă şi doar cei care rezistau
până dimineaţă aveau dreptul să trăiască; chiar şi în România zilelor
noastre, dacă un cuplu vrea să se căsătorească la ofiţerul de stare civilă,
printre documentele necesare se cere şi un buletin de analize medicale
din care să reiasă că niciunul din cei doi miri nu au şi nu au avut
p. 153
afecţiuni care să se poată transmite genetic (sifilis). La începutul
secolului XX, eugenía a luat un avânt impresionant ca studiu şi, de
asemeni, ca practică în următoarele ţări: Anglia, Statele Unite,
Australia, Brazilia, Canada, Germania, Japonia, Corea, China, Suedia,
Singapore, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Islanda, Norvegia şi
Elveţia. Iar în zilele noastre se practică legal în diverse forme în: Cipru,
China, Japonia, Statele Unite ale Americii, Israel, Noua
Zeelandă. http://en.wikipedia.org/wiki/Eugenics
Am putea spune că sunt şi părţi bune ale acestei ramuri a ştiinţei care
se îngrijeşte în principal de asanarea şi revirimentul zestrei genetice a
populaţiei. Care să fie motivul pentru ca noi să criticăm eugenía?
Privind cu luciditate în jurul nostru, vedem că eugenía este pusă în
„operă‖ la nivel planetar, într-un mod care sfidează legile, care
transgresează graniţele, care nu are nicio cuantă de moralitate şi niciun
gram de etică, de către cei din grupul restrâns care se autointitulează
„Iluminatti‖ (aşa-zişii „Iluminaţi‖). Aceştia vor, nici mai mult, nici mai
puţin decât reducerea populaţiei planetei de la peste şapte miliarde cât
este în prezent, până la maximum de 500 de milioane. Adică
6.500.000.000 dintre noi ar trebui să dispară cât mai curând, în opinia
lor, asta nemaipunând la socoteală şi indicele de natalitate, pentru că o
parte din cei şase miliarde vor procrea în tot acest răstimp şi numărul
final al celor ucişi poate fi mult mai mare. Poate că, ajungând în acest
punct cu lectura acestui articol, vă veţi pune unele întrebări: de ce să
rămână jumătate de miliard? Cine sunt şi câţi sunt aceşti „Iluminaţi‖?
Cum este practicată eugenía în momentul de faţă? În limita priceperii
noastre, vom răspunde la aceste întrebări pe rând.
1. De ce să rămână numai o jumătate de miliard de oameni pe
această planetă? Răspunsul ar putea fi următorul: jumătate de miliard
de fiinţe umane sunt considerate suficiente pentru a-i servi ca şi sclavi
pe aşa-zişii „Iluminaţi‖. Drept mărturie, şi în acelaşi timp o probă
„beton‖ (de fapt este făcut din granit) este „monumentul‖ ridicat încă
de la începutul anilor ’80 de către elita locală. Dincolo de prefăcuta
glagorie cu suprapopularea, cu lipsa resurselor, cu amprenta de carbon,
cu poluarea, motivul real este că şapte miliarde de oameni nu pot fi
controlaţi de către „Iluminatti‖ şi aceştia îi consideră că nu sunt
necesari pentru confortul lor. Acum, unii ar putea crede că cei rămaşi,
500 de milioane, o vor duce regeşte pe această planetă, cu resurse şi
tehnologie, plus teren din belşug la alegere pe Terra. Ei bine, nu a
existat nicicând o robie şi o tiranie mai înfricoşătoare decât cea pe care
o vor trăi supravieţuitorii acestui genocid planetar. În primul rând, toţi
vor avea implementate cipuri (în frunte sau în mână, sau şi în frunte şi
în mână, ce mai contează...). Nu vor putea să se deplaseze fără
permisiune, nu vor putea să vândă şi să cumpere nimic pentru că nu vor
deţine nimic, nu vor avea dreptul să procreeze şi, de altfel, nu vor putea
face nicio alegere cu liberul arbitru, nu vor avea niciun drept, decât să
muncească necontenit pentru a le fi pe plac „Iluminaţi‖-lor. Cine vor fi
cei 500 de milioane? Ei bine, aceştia vor avea toate meseriile posibile:
agricultori, constructori, pescari, pădurari, croitori, bucătari, ospătari,
majordomi, piloţi, şoferi, grădinari şi dame de companie, care se vor
strădui necontenit să satisfacă toate capriciile unei mâini de oameni,
muncitori ce vor fi ţinuţi din scurt de către sisteme electronice
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
extraordinar de sofisticate care vor acoperi suprafaţa întregii planete
(aceste sisteme deja există) şi de către armate private de
poliţişti/militari abrutizaţi şi foarte bine antrenaţi, care vor trăi şi ei în
aceeaşi teroare ca toţi ceilalţi şi care vor fi în număr aproape egal cu
muncitorii propriu-zişi (vă avertizăm că aceste armate deja există).
2. Cine sunt şi câţi sunt aceşti „Iluminaţi”? Pentru mulţi, sau mai
bine zis pentru imensa majoritate a oamenilor, este aproape cu
neputinţă să înţeleagă nivelul de înavuţire a acestor „Iluminaţi‖. Am
văzut de curând într-un film documentar o astfel de comparaţie: dacă
luăm, de exemplu, persoana pe care noi o cunoaştem (personal) ca
fiind cea mai bogată şi care are o avere, simbolic vorbind, cotată la o
dimensiune de doi metri, resursele şi activele agonisite de către fiecare
dintre cei aşa-zişi „Iluminaţi‖ ar depăşi cu uşurinţă câteva sute de
metri. Aceştia literalmente deţin APROAPE TOTUL de pe această
planetă. Dacă veţi fi interesaţi să studiaţi acest subiect, toate statele
lumii au datorii externe. În acest caz, se pune întrebarea: la cine le au?
SUA are datorii de până la zece ori PIB-ul (produsul intern brut),
Grecia de trei ori PIB-ul, România un PIB ş.a.m.d. Toate ţările au
datorii URIAŞE la aceşti cămătari, care cumpără cu nonşalanţă fabrici
(care produc bunuri de larg consum), uzine (care produc oţel, aluminiu
etc), infrastructură (controlând producerea şi distribuirea apei potabile
etc), transporturi (porturi, aeroporturi, căi ferate, drumuri), comunicaţii
(reţele de comunicaţii mobile şi fixe, sateliţi de comunicaţii, reţele şi
servere de internet), păduri, câmpuri petroliere (extragere, prelucrare şi
distribuţie), imobiliare (imobile de locuinţe şi de birouri), terenuri
agricole (care sunt lăsate de izbelişte sau cultivate cu ce vor ei),
industrii întregi, industria alimentară (aproape TOT, indiferent de
denumirea comercială), industria farmaceutică (aproape TOT),
industria de divertisment (show-bizz, studiouri şi staţii de televiziune,
studiouri şi staţii de radio, case şi studiouri de filme, sporturi, jocuri
etc.), guverne, partide (indiferent de doctrină sau eşicher politic). Şi, în
final şi cel mai important, această mână de oameni deţine aproape
toate băncile, indiferent de denumirea lor, indiferent dacă fac sau nu
profit, indiferent de ţara în care lucrează. Cu uimire vom descoperi că
ei deţin aproape totul şi aproape toţi le sunt datori, dar chiar şi aşa, ei
cred că suntem prea mulţi (în mintea lor descreierată) şi vor să
„elimine‖ ceea ce ei numesc „guri inutile‖. Ei bine, ca şi număr, aşa
zişii „Iluminaţi‖ sunt extraordinar de puţini, nu apar aproape niciodată
în faţă sau pe prima pagină a ziarelor, chiar dacă vom citi listele cu
participanţii la diverse summit-uri sau sindrofii pretenţioase (G12,
Bilderberg, Clubul de la Roma, Consiliul Relaţiilor Externe, Comisia
Trilaterala, OMS, ONU, NATO ş.a.m.d), nu vom vedea aproape
niciodată numele lor printre participanţi, aceştia (orice rang sau funcţie
ar avea: generali, capete încoronate, preşedinţi sau miniştrii) fiind doar
„curelele de transmisie‖ a ideilor „Iluminaţilor‖ pentru partide, guverne
şi ţări. Iar dacă vreo ţară sau vreun conducător îndrăzneşte să „mişte în
front‖, este degrabă „disciplinat‖ cu „revoluţii spontane‖ (sprijinite
făţiş cu armata privată NATO) şi în final asasinat.
3. La întrebarea: cum este făcută eugenía în momentul de faţă, vom
răspunde că nu se face niciun fel de eugeníe, ci genocid.
p. 154
Eugenía implică nişte criterii de urmat, cum ar fi: rasa
(albi/negri/roşii/galbeni şi metişii lor – unele rase sunt considerate
„inferioare‖ şi altele sunt „superioare‖, iar cele „inferioare‖ trebuie
reduse ca număr de membrii), starea sănătăţii mintale şi fizice
[demenţi, sifilitici, tuberculoşi, leproşi (sună SF, dar să ştiţi că există
leprozerie în România, la Tichileşti-Tulcea)], acestora ar putea să se
considere normal să li se efectueze vasectomie sau înnodarea trompelor
uterine, după caz, sau castrare chimică (reversibilă)/chirurgicală
(ireversibilă). Ei bine, ceea ce se petrece în timp ce citiţi aceste rânduri,
este GENOCID şi nu eugeníe, şi vă vom da suficiente argumente pâna
la finalul articolului. Vom lua pe rând modurile în care are loc acest
genocid:
- Îmbolnăvirea deliberată a populaţiei cu viruşi creaţi în laborator,
care sunt rezistenţi la tratamentele cunoscute (HIV, Ebola, SARS, gripa
porcină, gripa aviară).
- Vaccinurile „obligatorii‖ încă de la naştere. În unele ţări, bebeluşilor
li se fac un număr de 20 de vaccinuri până la vârsta de doi ani.
Vaccinurile „sezoniere‖ pentru gripa de primăvară şi apoi pentru gripa
de toamnă, boli care în mod paradoxal nu sunt determinate de acelaşi
virus în fiecare an! Testarea corectă şi completă a unui vaccin poate să
dureze 10-15 ani. Pentru noile vaccinuri, această testare nu mai durează
nici şase luni şi testul uman se face... direct pe populaţie!
Aceste vaccinuri au efecte secundare foarte grave pentru sănătate, mult
mai serioase decât posibilele lor avantaje. Vă recomandăm filmul:
‖Global Eugenics: Using Medicine to Kill‖
- Chemtrails – Dârele morţii. Nu se poate face eugeníe folosind
otrăvuri pulverizate din avioane, ci numai genocid. Aceşti „nori‖ de
cocktailuri letale (pulbere de aluminiu – „silver sky‖, fungi, viruşi,
bacterii, substanţe chimice otrăvitoare) care coboară inexorabil pe sol,
nu vor îmbolnăvi selectiv, ci vor afecta în egală măsură toată masa
populaţiei, indiferent că sunt bogaţi sau săraci, albi, negri, roşii sau
galbeni, militari sau civili, femei sau bărbaţi, bătrâni sau tineri, sănătoşi
sau deficienţi, heterosexuali sau homosexuali, comunişti sau capitalişti,
notabilităţi sau oameni simpli.
Am văzut de curând o fotografie realizată de un prieten cu una din
zonele unde trăiesc aşa-zisele „elite‖ pe această planetă şi am remarcat
nu mai puţin de şase chemtrails.
Revenind la motto-ul acestui articol: „La sfârşitul vânătorii, chiar şi
câinele este mâncat”, vă spunem că el este un citat din înţelepciunea
orientală care subliniază cu măiestrie situaţia nefericită a celor care se
ipostaziază în veritabile „cozi de topor‖ şi comit cu cinism toate aceste
fapte abominabile (cum ar fi pulverizarea chemtrails-urilor), întrucât
chiar şi ei înşişi, alături de familiile, prietenii, colegii, vecinii lor, vor
cădea victime acestor „dâre ale morţii‖, laolaltă cu cei care concep şi
produc aceste otrăvuri, cu industriaşii şi francmasonii care ştiu de
aceste lucruri, cu tehnicienii care umplu rezervoarele avioanelor, cu
autorităţile aviatice care sigur au cunoştinţă de chemtrails, cu piloţii
militari sau civili şi personalul de bord, plus comandanţii ierarhici care
comit cu bună ştiinţă aceste pulverizări. Toţi aceştia, pentru un „blid de
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
linte‖ şi promisiunea că la final vor fi şi ei cu familiile lor salvaţi
laolaltă cu „elitele‖, îşi vând sufletul comiţând genocid şi nu realizează
că, mai devreme sau mai târziu, şi ei cu familiile lor vor fi aglutinaţi în
„maşina de tocat‖ a haosului „Noii Ordini Mondiale‖, pe care
„Iluminaţii‖ o vor înfăptuită cât mai curând, indiferent de costuri. Dacă
va exista replica „România este o ţărişoară prea mică şi neînsemnată
pentru ca cei mari, răi şi puternici să ordone o atât de mare angrenare
de tehnologie şi resurse, ca să ne otrăvească din cer”.
- Alimentaţia. Acesta este un subiect despre care am putea scrie enorm
de multe lucruri, aşa că, în limita spaţiului disponibil, vom puncta
lapidar ideile principale. Există trei (DOAR 3!!!) corporaţii gigant care
controlează 90% din alimentele lumii. Indiferent câte mărci, nume
de firme sau branduri veţi vedea pe rafturile hipermarketurilor şi
supermarketurilor, indiferent de ţara în care sunteţi, nu contează la ce
produs, fie el ulei, paste făinoase, paste de roşii, dulciuri, băuturi
(alcoolice, nealcolice, acidulate sau plate, apă), condimente, mâncare
pentru bebeluşi, produse dietetice pentru slăbit, alimente pentru
sportivi, îngheţată, produsele congelate, bomboane, fast-food, porumb,
fasole, lapte, brânză, ciocolată, cafea, ţigări şi lista poate continua mult
timp de acum încolo, producţia, controlul, „know-how‖-ul aparţine
acestor mega-firme şi profitul se va îndrepta fără doar şi poate către
una din aceste corporaţii. Partea interesantă este că CEO şi staff-ul
acestor corporaţii gigant este identic cu cel al corporaţiilor care produc
medicamente (industria farmaceutică) şi cu cel al instituţiilor financiare
(băncile). Să luăm de exemplu compania Nestle, care deţine nu mai
puţin de 6000 de mărci de produse (fiind pe primul loc în lume), orice
mic brand care se ridică, făcând astfel dovada ingeniozităţii
proprietarului şi a valorii produsului, este numaidecât cumpărat (sau
mai întâi falimentat şi apoi cumpărat), în funcţie de încăpăţânarea
proprietarului, şi apoi alipit acestui uriaş conglomerat mamut Nestle,
care ulterior va decide ce E-uri şi ce substanţe se pretează să fie
introduse în produsele comercializate sub patronajul lor. Numele
Nestle are drept director general pe domnul Brabeck-Letmathe, care
este în acelaşi timp şi membru în consiliul de directori al băncii Credit
Suisse Group (una din primele zece instituţii din lume ca nivel de
prosperitate financiară, şi nici eu şi nici dumneavoastră nu putem
înţelege valoarea bogăţiilor acumulate de vreuna din aceste corporaţii
TOP 10), membru în consiliul director la L’Oréal (produse de igienă şi
de înfrumuseţare pentru femei şi bărbaţi), membru în consiliul director
la ExxonMobil (extragerea, transportul, rafinarea şi distribuţia de
produse petroliere, un nume foarte mare în industria petrolieră) şi în
acelaşi timp membru ERT (European Round Table of Industrialists) şi
membru al Foundation Board of the World Economic Forum, care este
unul dintre actorii ce militează pentru un guvern unic mondial.
Putem vedea cu uşurinţă acum că toate aceste iţe converg în mâinile a
foarte puţini păpuşari, o gaşcă restrânsă (elitele alese, cum le place să
se autodenumească) ce au, asemenea unor păianjeni veninoşi, câte un
fir al mrejelor vârât în fiecare domeniu imaginabil. De acolo se dau
toate comenzile: pe cine să înfometeze, pe cine şi cu ce să otrăvească,
pe cine să înseteze, pe cine să pauperizeze, pe cine să cumpere sau să
vândă. Forks over Knives.
p. 155
Noua lege a alimentaţiei (Codex Alimentarius), care este impusă cu
pumnul în gură tuturor ţărilor de către WTO (Organizaţia Mondială a
Comerţului) în cârdăşie cu ONU, prin care se doreşte scoaterea în afara
legii a majoritaţii alimentelor sănătoase, o măsură mult mai insidioasă
şi periculoasă, este menită să asigure acapararea patrimoniului genetic
vegetal al lumii, fiind, implicit, un atac deosebit de eficient la adresa
patrimoniului genetic uman, prin inventarea plantelor modificate
genetic.
În 1961, prin înfiinţarea infamei „Union internationale pour la
protection des obtentions végétales‖ (Uniunea Internaţională pentru
protecţia obţinerii vegetalelor) sau UPOV (România fiind ţară
membră), având sediul (unde oare?) la Geneva, este atacată însăşi
Creaţia divină şi esenţa naturii, prin obiectivul acestei organizaţii de a
„proteja noile varietăţi de plante prin intermediul drepturilor de
proprietate intelectuală‖, categorie în care sunt listate şi plantele
modificate genetic. Ceea ce nu s-a spus, fireşte, când a fost aprobată
această convenţie (ce a fost revizuită în 1972, 1978 şi 1991) era faptul
că, simultan cu aprobarea de patente pentru plante, care nu puteau
aparţine decât unor mari corporaţii alimentare gen Monsanto, se
urmărea eliminarea tuturor soiurilor tradiţionale ce nu puteau fi supuse
patentării, acestea fiind pur şi simplu scoase în afara legii prin
reglementări ca cele amintite în film, prin cataloagele oficiale de plante
„legale‖ şi, desigur, Codex Alimentarius şi alte legislaţii înrudite.
În lumina acestei iniţiative, Proiectul Genomului Uman demarat în
1990 de Ari Patrinos, şef al ‖Office of Biological and Environmental
Research‖ de la Biroul Ştiinţific al Departamentului pentru Energie al
SUA, relevă intenţiile ocultei mondiale, simultan cu obţinerea
monopolului alimentar la nivel mondial, de a ataca ADN-ul uman
aplicându-se teoriile eugenice cunoscute, una dintre metode fiind şi
reconvertirea arsenalului militar chimic în arme agricole, ca
transformarea iperitei în pesticide sau transformarea explozivilor, pe
bază de nitraţi, în „îngrăşăminte‖ agricole.
În aprilie 2003, Convenţia pentru Diversitate Biologică a solicitat
UPOV un comentariu asupra utilizării tehnologiilor de restricţie
genetică (altfel spus, „genele terminator‖, care asigură infertilitatea
plantei după un singur ciclu de viaţă, pentru a împiedica fermierii să
păstreze seminţe de la o recoltă la alta) prin comparaţie cu promovarea
drepturilor de proprietate intelectuală – sfidătoare expresie, dacă ţinem
cont de scopurile pe care le serveşte. Comentariul UPOV, care se
presupune că apără drepturile alimentare ale omenirii, a fost de o
stupiditate comercială absolută: „protecţia dreptului de proprietate
intelectuală este necesară, deoarece crescătorii trebuie să aibă
capacitatea de a-şi recupera banii şi investiţiile în forţa de muncă
necesară creării noilor soiuri de plante şi, ca atare, plantele prevăzute
cu gene de protecţie pot fi supuse legiferării, dacă îndeplinesc şi
celelalte criterii ale convenţiei.”
Urmările unei astfel de politici sunt resimţite de noi toţi, iar pentru
România situaţia este catastrofală: dintr-o suprafaţă agricolă de 14,7
milioane de hectare, după o evaluare făcută în noiembrie 2008,
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate, iar, în
2010, deficitul la importurile şi exporturile de produse agricole era de
700 de milioane de euro. Alimentele şi plantele modificate genetic se
vor a fi singurele care vor mai exista pe viitor, protejarea prin patent a
acestor „creaţii‖ făcându-i pe patronii corporaţiilor ce se ocupă de
OMG (organisme modificate genetic) să devină un fel de „demiurgi‖ ai
alimentelor.
- Apa. Câţi dintre noi ne punem întrebarea, atunci când răsucim
robinetul chiuvetei, de unde vine acea apă?
Câţi ştim la cine se plăteşte factura? Câţi au cerut un buletin de analiză
sau au făcut un test de laborator acestei ape? Câţi ştim ce înseamnă pH-
ul apei (pondus hidrogenii :) ) şi care este scara pe care se măsoară?
Dar despre structura moleculară şi apariţia sau dispariţia aşa-zişilor
„clusteri‖ ai apei? Dacă nu aţi avut niciodată astfel de preocupări,
puteţi să luaţi ca adevărat ceea ce veţi citi în continuare şi apoi să vă
convingeţi printr-o documentare sistematică si atentă că ceea ce scriem
aici este real. Apa de la robinet (cel puţin în România) este declarată
potabilă (nu sugerăm consumul acestei ape, cel puţin nu în capitală şi
nici în multe alte oraşe). Această apă este salubrizată, tratată şi
canalizată de către consorţii ce aparţin administraţiilor locale (aşa-
zisele regii autonome) sau de către firme private (româneşti sau străine
(ex. Apa-Nova (Franţa)). Apa de la reţeaua publică în România este
îngrozitoare la gust în majoritatea oraşelor. Nu ştim exact ce se adaugă
în apa aşa-zis potabilă şi mai bine că nu ştim, că poate nici duş nu am
mai face (încă sunt ţevi de plumb, chiar şi în Bucureşti, iar plumbul
este toxic).
Apa din 66% din oraşele Statelor Unite ale Americii are adăugat fluor.
Un studiu pertinent şi amănunţit puteţi urmări în „Tapped‖.
- Războiul. Acesta poate fi de foarte multe feluri. Sunt păreri care
consideră că uraganul Katrina, care a lovit oraşul New Orleans, ar fi
fost provocat artificial. De asemeni, sunt indicii că tsunami-ul care a
măturat Indonezia şi Sri-Lanka, provocând peste 130.000 de victime şi
dispăruţi, ar fi fost provocat tot în mod artificial. Războiul este aşa-zis
„clasic‖ ca mijloc de ucidere în masă. Chiar dacă cei care citesc aceste
rânduri nu văd efectiv niciun război, să ştiţi că încleştări armate se
desfăşoară continuu. Sugerăm să se vizioneze următoarele filme: ‖Lord
of War‖, ‖The War You Don't See‖, ‖Standing Army‖. Pe scurt, nu
vom şti niciodată amploarea conflictului şi numărul victimelor dacă
urmărim în exclusivitate canalele media oficiale, pentru că cei care
„extrag profit‖ din aceste beligeranţe, secătuind de resurse teritoriile
învinse şi decimând populaţiile civile locale, deţin în paralel aproape
toate posturile de televiziune şi de radio, ziarele şi asociaţiile de
jurnalism. Şi totuşi, dacă un post de televiziune local îndrăzneşte să
prezinte şi alt „adevăr‖ decât cel aprobat oficial, este adus la tăcere şi
în stadiul de ruină cu ajutorul bombelor. Ziariştii, în imensa lor
majoritate, nu sunt decât nişte prostituaţi intelectuali care îşi vând
conştiinţa şi verticalitatea, publicând reportaje „de-a gata‖, scrise în
birourile armatei.
Complexul militar industrial (fabrici, uzine, laboratoare, academii,
universităţi, baze, unităţi, firme, corporaţii – care se preocupă în
p. 156
principal de studiul felurilor diverse în care se pot
omorî/mutila/dizabilita/ cât mai mulţi oameni în cât mai scurt timp)
este consumatorul numărul unu al resurselor financiare (cu cinism
numite bugetele „de apărare‖), cu toate că această industrie nu produce
absolut nimic pentru binele planetei. Dacă veţi vedea filmul The China
Question veţi înţelege că SUA nu mai produce aproape nimic decât
arme, tot restul produselor de care are nevoie această naţiune este
importat masiv, la preţuri de dumping, mai ales din China, iar SUA
produce continuu o cantitate impresionantă, dementă, nebunească de
avioane, drone, tancuri, submarine, vapoare, explozibili, bombe,
gloanţe, proiectile de toate felurile şi calibrele, rachete şi ogive
nucleare, muniţii convenţionale sau neconvenţionale. Convenţia de la
Geneva care interzice un anumit armament (bombe cu fragmentaţie sau
bombe cu fosfor) este de mult aruncată la gunoi şi încălcată flagrant.
(Vezi emisiunea The Ultimate Weapons de pe canalul TV Discovery!)
Trebuie să ştim că aceste produse ale industriei de armament nu pot fi
folosite decât pentru război, ucidere, mutilare şi niciodată pentru vreo
altă activitate cât de cât utilă: arat ogorul sau exploatări miniere,
îmbunătăţiri funciare, fabricarea pâinii şi transportul copiilor la şcoală
sau la grădiniţă.
Tot acest armament are, de asemenea, un termen de garanţie şi trebuie
„folosit‖ înainte să expire, aşa că sunt încurajate conflictele peste tot în
lume, iar dacă populaţiile obosesc să mai lupte decenii la rând, sunt
rapid infuzate importuri de armament la preţuri „promoţionale‖.
Pe de altă parte, SUA are nu mai puţin de 800 de baze militare peste
tot în lume. Suntem siguri că majoritatea dintre dvs. vor citi într-o
fracţiune de secundă numărul 800, fără să realizeze de fapt ce înseamnă
800 de baze militare. Vă propunem să număraţi până la 800. Pe la 100
veţi fi plictisiţi deja, aşa că gândiţi-vă ce înseamnă 800 şi că aceste
locaţii nu sunt ticsite cu vată şi cu pufuleţi, ci cu produse a căror preţuri
sunt între 200.000$ (un banal autovehicol de teren, dar pregătit pentru
război) şi 2.000.000.000$ (da, 2 miliarde costă un bombardier B2).
Pentru cei care nu înţeleg valoarea a 2 miliarde de dolari, vă vom spune
că la momentul achiziţiei, hotelul Mariott din Bucureşti a costat 150 de
milioane de dolari. Aceste baze militare şi „bunurile‖ stocate acolo
sunt deservite de personal super-specializat, care este remunerat pe
măsură. Dacă un colonel în Armata Română este plătit cu 1500$ pe
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
lună, un colonel în armata SUA poate avea salariul de până la 50 000$
pe lună. Acum că a fost uşor schiţat tabloul cheltuielilor de război fie şi
a unei singure ţări (dar cea mai „grozavă‖ din punctul acesta de
vedere), putem să pătrundem sensurile profunde pentru care se doreşte
de către ‖Illuminatti‖ să fie cât mai multe şi cât mai dese distrugerile şi
luptele fără sfârşit.
- Pauperizarea. Lipsa cronică a resurselor vitale, bazale, va face (la
cei care au totuşi un anumit nivel de conştiinţă) să apară scăderea
natalităţii. De asemenea, sunt şi unele zone ale lumii unde, în pofida
lipsurilor generalizate, populaţia nu se preocupă aparent de nimic
altceva decât de perpetuarea speciei.
Se pare că, totuşi, nu există la modul real o lipsă de resurse. Însă există,
fără doar şi poate o gestionare foarte proastă a acestor resurse. S-a
urmărit şi s-a înfăptuit, încetul cu încetul, construirea şi dezvoltarea
acestor megalopolisuri – oraşe foarte mari care s-au unit cu periferiile,
cu suburbiile şi cu oraşele satelit, dând astfel naştere oraşelor pe care le
cunoaştem şi în care trăim acum.
Conform cu unele planuri care sunt puse în aplicare din deceniu în
deceniu, legislaţia în urbanism şi arhitectură a fost făcută în aşa fel
încât nu poţi să-ţi faci o casă sau să trăieşti decât acolo unde ţi se
permite conform PUZ (plan urbanistic zonal) şi PUG (plan urbanistic
general).
S-a încercat şi, din nefericire, în bună parte s-a reuşit să se rupă
aproape orice legătură a omului cu natura, oamenii să nu mai vadă
decât asfalt şi beton, gri şi cenuşiu, iar dacă ridică ochii spre cer – fum,
noxe şi gaze de eşapare. Astfel, vedem terenuri pe care pe distanţe de
zeci de kilometrii nu se află nimic şi apoi câte un oraş gri-cenuşiu
(culoare care a fost botezată de românul hâtru „căcăniu‖), îngrămădit şi
tixit, fără nicio noimă, fără nicio vibraţie (vorba cântecului acela genial
– „Ah! ce oraş frumos, fabrici şi uzine‖).
Aceste oraşe cu timpul au crescut, devenind monstruos de mari
(Istanbul are 18.000.000 de locuitori, Moscova 24.000.000 locuitori,
New York se întinde pe o distanţă cam cât cea de la Bucureşti până la
Sinaia), unde blocuri de locuinţe cu zece sau mai multe etaje sunt
construite faţă în faţă şi între ele câte o alee îngustă pe care, dacă
arunci un ac, loveşti un autovehicol parcat pe puţinul spaţiu, zis în râs
parcă, „spaţiu verde‖.
Cei care au o anumită vârstă îşi mai amintesc cum în aceste oraşe au
fost aduşi de peste tot (din provincii, de la ţară) oameni vrăjiţi de
mirajul unui salariu ridicat, şi puşi să muncească de la 5am la 17pm, să
locuiască în condiţii care acum ne-ar produce stupoare. Spre exemplu,
apartamentele construite în ultimii ani ai comunismului nu mai aveau
bucătării, ci chicinete (un fel de debara unde intra doar un aragaz),
pentru că „muncitorii‖ nu mai trebuiau să mănânce acasă, deoarece le
dădea statul hrana pe care o credea de cuviinţă la cantinele
fabricilor. Apoi, când plecau spre casă, mâncau la cantinele publice
(aşa au apărut celebrele „circuri ale foamei‖, care acum au fost
transformate în nu mai puţin celebrele „moluri‖, după ce au fost
achiziţionate şi renovate de dezvoltatorii imobiliari), copiii mâncau la
cantina şcolii sau la grădiniţă, studenţii la cantina studenţească etc.
Apoi, oamenii mergeau sătui şi fericiţi acasă, unde era un frig rupestru,
p. 157
aşa că se băgau în pat şi se înveleau cu câte două plăpumi ca să se
încălzească şi se uitau la televizor la desene animate pentru copii
mici („Mihaela‖, „Miaunel şi Bălănel‖), apoi la Telejurnal, unde un
„speaker‖ teleghidat citea nonsensuri la un birou pe care era un telefon
ce nu suna niciodată. Apoi, urma cireaşa de pe tort: Cântarea
României, de pe marea scenă a ţării pe micul ecran, vreo 30 de minute
de panegirice emetice şi imnul „Trei culori‖, la sfârşitul căruia se şi
tăia curentul electric, aşa că populaţia nu mai avea nimic de făcut
(căldură, pat, întuneric), decât tehnologia de fabricaţie a moştenitorilor.
Şi astfel, generaţii şi generaţii, leat după leat a irupt actuala populaţie,
pe care dacă o scrutăm cu un ochi critic, ne siderează. Fără a avea
complexe de superioritate, întrucât realizăm că de fapt facem parte din
acelaşi contingent, nu putem să nu observăm calitatea umană actuală a
României, unde celor 45 de ani de dictatură comunistă le vor trebui alţi
45 de ani de practică asiduă a virtuţilor în frunte cu bunul simţ, pentru
a ajunge la o relativă normalitate. Un vers al unor compozitori de
muzica hip-hop, căruia atunci când l-am ascultat pentru prima dată nu
i-am dat atenţia cuvenită, dar acum este mai actual ca oricând, sună
aşa: „Ţara te vrea prost!!!‖ „Elitele‖ ce au fost la cârmă pe vremea
comunismului sunt şi acum la conducere, sau altoiul lor tânăr, şi
practică aceeaşi „eugeníe‖. „Ne vor proşti" prin programele de
televiziune care parcă sunt trase la indigo: inepţii se revarsă în diluvii
prin ecranele plasmelor pe toate sutele de programe cable-TV.
Ne vor proşti şi bolnavi printr-un sistem al asigurărilor de sănătate
falimentar, care nu-şi mai permite sa-şi plătească nici măcar angajaţii.
Ne vor otrăviţi prin alimente pline de fosfaţi şi nitraţi. Ne vor otrăviţi
prin apa pe care - dacă am şti cu adevărat ce conţine - nici unui animal
nu am da-o.
Ne vor proşti prin incultură şi subcultură ce trăzneşte pe ritmuri de
manea la sute de waţi şi zeci de decibeli în majoritatea apartamenteor şi
caselor vecinilor noştri.
Ne vor săraci şi proşti prin vinderea în totalitate a ţării şi a viitorului
nostru.
Ne vor săraci şi sclavi, prin exacerbarea lăcomiei, care i-a făcut
pe sute de mii de români să contracteze credite pe ani sau zeci de ani,
cu rate şi dobânzi înrobitoare.
S-ar putea scrie mai multe tomuri groase despre tarele actualei
societăţi. Puteţi face un test simplu asupra nivelului de prostire şi
îndoctrinare al semenilor noştri, angrenându-vă într-o demonstraţie
firească şi de bun simţ organizată împotriva implementării cipurilor în
actele de identitate şi veţi vedea cum sunteţi bruscaţi, huiduiţi sau
admonestaţi de trecători pe motiv că sunteţi sectari, retrograzi, spălaţi
pe creier, scuipaţi de şoferii care trec pe lângă voi pe motiv că blocaţi
circulaţia şi că nu mergeţi „la muncă‖.
Ce legătură au toate acestea cu eugenia? Au, pentru că scăderea
nivelului de conştiinţă şi a calitaţii morale a populaţiei este un
deziderat al „Iluminaţilor‖.
Un alt instrument de scădere a calitaţii populaţiei sunt alocaţiile pentru
copii. Deşi iniţial s-ar putea crede că astfel de stimulente financiare
sunt de natură să încurajeze creşterea natalitaţii, de fapt, oamenii ce au
principii sănătoase de viaţă şi o conduită morală verticală vor procreea
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
doar atunci când vor crede de cuviinţă, atunci când exită un mediu
familial plin de dragoste şi sunt capabili să ofere copiilor timpul,
atenţia şi toate cele necesare. Cei care se înmulţesc necontrolat doar de
dragul acestor bani de alocaţii se pot recunoaşte lesne, sunt aproape
peste tot dacă aveţi ochi să-i vedeţi, sunt cupluri care „fac‖ şi câte zece
copii, părinţii nemaitrebuind să facă nimic altceva, cele zece alocaţii
fiind de ajuns să acopere necesităţile de alcool ale lui „mama şi tata‖,
veniturile fiind majorate şi prin trimiterea la cerşit în intersecţiile
stradale a copiilor, desculţi, indiferent de condiţiile meteorologice.
Considerăm că aceste alocaţii au făcut mai mult rău decât bine, prin
deprecierea fondului genetic.
Conform unui studiu recent, România este printre primele ţări care vor
dispărea de pe faţa pământului.
Dacă nu va creşte rata natalităţii, România va fi printre primele 10 ţări
care vor dispărea, se arată într-un calendar al dispariţiei omenirii
realizat de cercetătorii ONU. Cercetătorii au stabilit data aproximativă
a morţii ultimei femei din fiecare ţară, pe baza ratei actuale de
natalitate. Acest lucru semnalează sfârşitul ciclului de reproducere a
populaţiei. Primele zece ţări care vor dispărea sunt: Macao, Hong
Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria şi
Macedonia, potrivit clasamentului.
Ultimele ţări care vor dispărea sunt: Statele Unite, insulele Virgine,
Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia,
insulele Antile şi Norvegia. Ţările din Africa, Orientul Mijlociu (cu
excepţia Iranului) Asia Centrală şi Caucaz vor „supravieţui‖.
Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipinele şi
majoritatea ţărilor din America Latină, cu excepţia Braziliei şi Chile
sunt ţările care nu vor dispărea.
Cum ne putem opune
Vom enumera pe rând posibilităţile pe care le avem:
- Vaccinurile. Fugiţi de ele ca de ciumă. Chiar dacă medici cunoscuţi
sau celebrităţi de pe scena politică şi administrativă îşi fac aceste
vaccinuri în faţa camerelor de luat vederi, pentru a credibiliza
injectarea în trup a acestor substanţe, să ştiţi că este cabotinaj şi
butaforie. A fost un mare scandal anii trecuţi (care au avut de grijă să-l
stingă rapid) în Germania despre descoperirea a două loturi de vaccin,
unul în cantitate foarte mare pentru grosul populaţiei şi un altul pentru
corpul miniştrilor şi ai familiilor lor şi restul de potentaţi ai zilei,
armată, poliţie etc. Ei, „aleşii‖, nu-şi vor injecta niciodată aceste
substanţe, pentru că nu sunt proşti. Sunt doar răi.
- Chemtrails (dârele morţii). Ceea ce putem face momentan este să
atragem atenţia la cât mai mulţi oameni despre aceste fenomene non-
meteorologice, să facem pe cât mai mulţi să fie conştienţi că sunt
otrăviţi în acest mod zi şi noapte, şi astfel să se revolte în forul lor
interior şi apoi să se revolte chiar cu vehemenţă şi în public.
p. 158
Cu câţi mai mulţi oameni vor fi mai avizaţi şi mai revoltaţi, cu atât va
fi un câmp subtil de opoziţie mai mare şi mai puternic împotriva celor
ce fac aceste dâre.
Apoi, putem să-L rugăm pe Dumnezeu să defecteze aceste avioane şi
să le prabuşească (la propriu şi la figurat). Chiar dacă unii
fundamentalişti creştini vor spune că această atitudine nu este în acord
cu compasiunea cristică, le sugerăm să citească volumul 6
al Evangheliei după Ioan, unde scrie că atunci când cineva este atacat
şi viaţa lui este pusă în primejdie, se poate apăra prin toate mijloacele
posibile.
- Alimentaţia. Pe scurt: nu mai mâncaţi niciodată porcării (probabil
porcărie vine de la porcesc, adică mâncare pentru porci). Orice este
super procesat şi super ambalat, care este înţesat cu un pomelnic de „E-
uri‖, care are un termen de valabilitate ce se pierde într-un viitor
indefinit (întrucât nici bacteriile şi fungii nu-l pot mânca), legumele cu
gust şi textură de carton pe care, dacă le uiţi în frigider, sunt la fel ca-n
prima zi, produse ambalate în aluminiu (atenţie, staniolul nu este
aluminiu, ci este staniu, adică cositor), produse din carne pe care ce-i
care le produc nu le-ar mânca nici sub ameninţarea cu moartea, băuturi
pe care cei care le produc nu le-ar bea nici dacă ar fi pierduţi în Sahara,
shaworme, kebab, Mc... KFC, Burger King, şi alte fastfudeli ce fac
profituri ameţitoare pe prostia şi pe ignoranţa noastră. Mai bine căutaţi
furnizori de legume în proximitatea oraşelor unde locuiţi şi
aprovizionaţi-vă de la ei.
Sprijiniţi astfel economia locală şi vă sprijiniţi şi pe o stare bună de
sănătate.
- Apa. Slavă Domnului, sunt o mulţime de posibilităţi de a căpăta o
apă potrivită pentru băut. De la cele mai simple şi ieftine, până la cele
mai complexe şi costisitoare, le vom enumera acum. Filtre. Cu pompă
sau fără, cu mai multe cartuşe filtrante cu porozităţi diferite, ce pot
reţine particule de sub un micron. Filtre cu cărbune activ, care reţin
clorul sau metale sau orice adaos chimic din apă. Filtre cu osmoză
inversă, printre cele mai performante, reţin 99,9% din impuritaţi.
Aparate scumpe (600-2000$) ce prin prin evaporare, iar apoi prin
condensare, pot face apa potabilă din orice fel de apă, chiar şi din apă
de mare. Săparea unui puţ sau a unei fântâni, apoi trecerea acestei ape
prin dedurificatoare (ce scot calcarul din apă) iar apoi filtrată cu una
din soluţiile oferite mai sus.
- Războiul. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ferească de aşa
ceva. Dacă totuşi suntem surprinşi de un astfel de flagel, luaţi-vă
bocceluţa şi călcâiele la spinare, mergeţi unde vedeţi cu ochii, dar cel
mai bine în ţări în care nu a fost niciodată război: Elveţia, Portugalia
etc. Dacă printr-un renghi al sorţii sunteţi obligaţi să rămâneţi într-o
zonă de conflict, asiguraţi-vă că faceţi parte dintr-una din taberele
beligerante, ca şi combatant, niciodată ca civil, pentru că din rândul
civililor sunt cele mai multe victime, apoi, cu proxima ocazie, dispăreţi
din zona de război. Nu este nevoie de acte de eroism în războaiele
actuale, acele timpuri au apus, acum toate războaiele sunt nedrepte şi
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
oricine ar fi câştigătorul la final, tot „Ei‖, "Illuminatti" satanişti,
câştigă.
- Pauperizarea. În primul rând şi cel mai important, protejaţi ceea ce
aveţi deja! Terenuri, case, apartamente, autovehicole, metale preţioase,
nu le puneţi gaj, nu le amanetaţi sub niciun motiv. Scăpaţi cât mai
repede de rate, împrumuturi, ipoteci, leasing şi apoi atunci când vedeţi
câte o instituţie bancară, treceţi pe celălalt trotuar. Străduiţi-vă să nu
aveţi niciodată de-a face cu niciun fel de bancă, să nu aveţi carduri, să
nu semnaţi nicicând nimic cu ei, să nu aveţi conturi şi, la modul
general, să nu existaţi pentru ei. Niciodată nimeni nu a prosperat dintr-
o colaborare cu o bancă, înafară de proprietarii băncilor. Menţineţi-vă
sume în cash (bani gheaţă, peşin, numerar), atât de puţin cât să vă
satisfacă necesităţile imediate. Nu acumulaţi aşa cum vedeţi în filmele
cu gangsteri, valize de bancnote. Investiţi, în schimb, în ceea ce nu şi-a
pierdut niciodată valoarea de-a lungul timpului: în spiritualitate (pe
care nu v-o va lua nimeni nicicând), în fericire (care vă va hrăni
totdeauna), în ajutorarea celorlalţi (ce se va întoarce asupra voastră,
mai devreme sau mai târziu), în pământ/terenuri, în metale preţioase
(valoarea lor a crescut foarte mult şi nici nu sunt semne că va stagna,
fiind folosite de mii de ani în schimburi de tot felul, pe când bancnotele
este posibil să nu le mai puteţi folosi, la un moment dat, nici ca hârtie
igienică, întrucât sunt făcute din plastic).
Asaltul diavolilor
Laurenţiu Ionescu - Bucureşti
„Diavolul l-a urcat pe Iisus pe un munte înalt, i-a arătat într-o
clipă toate împărăţiile pământului şi i-a zis: „Ţie îţi voi da
toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii, căci mie îmi este
dată şi o dau cui voiesc. Dacă te vei închina înaintea mea, toată
va fi a ta.” Drept răspuns Iisus i-a zis: „Piei, Satano! Este
scris: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai lui
să-i slujeşti.” Luca, cap.4, versetele 5-8
Biblia şi celelalte cărţi sfinte ale omenirii susţin existenţa unui
singur Creator şi Conducător al întregului Univers: Dumnezeu
Tatăl.
orinţa unei persoane sau a unui grup de a se substitui Lui
D pentru a domina lumea, se bazează exclusiv pe adorarea lui
Lucifer.
Satana, Lucifer (cum mai este numit) este o entitate pomenită atât în
Vechiul, cât şi în Noul Testament din Biblie. Mai întâi a fost un
heruvim care, aflându-se la un moment dat deasupra Muntelui Sfânt al
lui Dumnezeu, s-a răzvrătit dorindu-şi accesul direct în centrul Puterii
Cereşti – jilţul lui Dumnezeu. Acesta l-a pedepsit alungându-l din cer,
azvârlindu-l la pământ şi preschimbându-i numele în Satana, deoarece
a pângărit înţelepciunea, în virtutea propriei străluciri. A mai fost numit
fiul dimineţii, datorită asemănării sale cu Luceafărul de dimineaţă care
doreşte parcă să concureze Soarele la răsărit. Se spune despre el că
poate face "minuni mincinoase", deci poate înşela; el este de fapt doar
un înger decăzut.
p. 159
Dumnezeu i-a îngăduit pe mai departe existenţa, încredinţându-i chiar
o misiune importantă: aceea de a încerca credinţa celor aflaţi pe o cale
spirituală prin tentaţii lumeşti aşa cum s-a petrecut şi cu Iisus Hristos în
episodul citat mai sus. Au existat însă şi fiinţe care nu l-au respins, s-au
lăsat pradă tentaţiilor şi au fost pedepsiţi pentru asta, aşa cum relatează
apostolul Petru despre îngerii care au păcătuit implicându-se în revolta
lui Lucifer; Dumnezeu nu i-a cruţat, aruncându-i şi pe ei în iad.
Celui necurat i se închină cu bună ştiinţă , „iluminiştii‖, curentele
pseudoreligioase.
Satanismul în literatură
În timpurile moderne, satanismul a fost propagat şi popularizat prin
literatură şi artă, tipărindu-se chiar şi liturghii ale cultului satanic. J.K.
Huysman – poet convertit la satanism – dezvăluie„Bucuria oprită de a
transfera Satanei omagiile şi rugăciunile lui Dumnezeu...; comiterea,
pentru a-l insulta mai grav pe Hristos, a păcatelor pe care el le-a
condamnat în mod deosebit; pervertirea cultului şi orgia carnală.”
Iluminismul – curent filozofic şi literar – îl preamăreşte în literatură pe
Satana ca simbol-model al revoltei împotriva lui Dumnezeu, al negării
legilor morale, al "eliberării" de
orice constrângere şi de
orice legătură cu Dumnezeu;
model pentru omul care se vrea
titan, care vrea să-l răstoarne pe
Dumnezeu de pe tronul său,
pentru a-i lua locul.
G. Byron (Manfredi şi Cain)
este iniţiatorul exaltării depline
a Satanei, urmat de Shelley,
Lenau (Faust) şi M. Lermontov
(Demonul). Baudelaire îl
numeşte „cel mai frumos şi cel
mai mare dintre îngeri‖,
victimă a geloziei divine.
V.Hugo, în „La fin de Satan‖ îşi exprimă credinţa că Dumnezeu şi
Satana vor deveni egali, prin intermediul îngerului născut din amândoi
numit Libertate.
G. Carducci, în „Imnul către Satana‖ îl glorifică, văzând în el forţa
vitală şi progresul modern.
A.Gide, J.P.Sartre, A.Camus şi A.France sunt existenţialişti şi atei ai
zilelor noastre; ei merg pe aceeaşi linie.
Împotriva satanismului modern s-au ridicat numeroşi scriitori, printre
care N.Gogol, Dostoievski, L.Bloy, G.Bernanos, G.Papini.
Satanismul în muzică
Curentul satanist este promovat foarte mult şi prin intermediul muzicii.
Nu avem aici nimic împotriva vreunui stil muzical. Şi desigur că vor fi
mulţi fani ai acestor stiluri şi curente muzicale care nu sunt de acord că
această muzică- rock, pop, heavy-metal- etc., ar fi satanistă sau
malefică.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Dar, în continuare, nu putem decât să analizăm, în mod obiectiv, ceea
ce exprimă prin versuri şi prin faptele fanilor săi aceste formaţii de
muzică rock.
Încă de acum câteva decenii, s-a atras atenţia asupra mesajului satanic
pe care îl transmite muzica rock. Astfel, în 1984, jurnalul „Liberation‖
profetiza despre „întoarcerea lui Satan‖, făcând aluzie la concertele
rock. În timpul unui colocviu intitulat „Istoria artelor de vrăjitorie‖
organizat la abaţia Fontevrault în octombrie 1984, preşedintele
asociaţiei Franceze a Exorciştilor, abatele Chenesseau, acuza anumite
grupuri rock, cum ar fi AC/DC (Anti Christ, Death to Christ) că
difuzează muzică pe care erau suprapuse mesaje subliminale satanice.
Cântăreţii de muzică rock dau glas fanteziei depravate a unui public
„format‖. Unele dintre versurile melodiilor sunt imposibil de publicat.
Promotorii heavy-metal-ului glorifică atitudini excentrice cu privire la
sex, violenţă şi ură. Muzica rapp se concentrează asupra răzvrătirii de
orice natură. Multe piese conţin obscenităţi şi descrieri vulgare ale
actului sexual.
Aceste genuri muzicale pot servi, din păcate, drept catalizatori negativi,
care îi încurajează pe tinerii vulnerabili să facă lucruri la care altminteri
nici nu s-a fi gândit măcar.
Ozzy Osbourne, cel care a creat curentul heavy-metal, a declarat:
„Există o putere supranaturală care mă utilizează ca să compun această
muzică. Sper ca puterea aceasta să nu fie a Diavolului.‖ Cu toate
acestea, majoritatea cântecelor compuse de el sunt dedicate diavolului,
având chiar un album intitulat „Speak With The Devil‖ (Vorbind cu
Diavolul), iar în timpul concertelor sale are manifestări diabolice care
scot foarte clar în evidenţă puterea supranaturală care îl „utilizează‖: în
entuziasmul delirant al spectatorilor, a smuls cu dinţii, pe scenă, capul
unui liliac viu.
Celebrul cântăreţ Alice Cooper a declarat: „Cu puţini ani în urmă m-
am dus la o şedinţă de spiritism, unde Norman Backley a rugat spiritul
să vorbească. Acesta mi-a vorbit. Mi-a promis mie şi formaţiei mele
glorie, stăpânire universală în muzica rock şi bogăţie. Singurul lucru pe
care mi l-a cerut era să-i las corpul meu să-l stăpânească.‖ Şi l-a lăsat,
fiind deplin devotat lui Satan, dedicându-i albumul „House of Fire‖
(Casa de foc). Un alt exemplu care te îngrozeşte este cel al formaţiei
W.A.S.P. În timpul spectacolelor, membrii ei beau sânge dintr-un
craniu, taie carne cu toporul şi aruncă bucăţile crude fanilor isterizaţi,
care le devorează. O revistă americană scria: „Ascultând cântecul „I
wanna be somebody‖ îţi umpli trupul de draci şi te simţi predispus la
sinucidere…‖ Formaţia Kiss, în cântecul „The God of Thunder‖, spune
„Am fost crescut de către un demon/ Pregătit să guvernez lumea/ Sunt
stăpânitorul pustiului/ Un om de fier al zilelelor noastre/ Adun
întunericul pentru plăcerea mea!‖
Membrii formaţiei Led Zeppelin au cumpărat vila din Londra a lui
p. 160
Aleister Crowley, un celebru ocultist care a deviat către orientări
satanice, unde au locuit o bună perioadă de timp. Ei au introdus în
piesele muzicale versuri satanice inserate sub formă de mesaje
subliminale, neanunţate pe coperta discului – o metodă de inducere în
mod insidios în conştiinţa unui ascultător a unor mesaje fără ca el să-şi
poată da seama, şi care îl pot determina ulterior să le ducă la
îndeplinire. Ele sunt suprapuse pe fondul muzical prin tehnici speciale,
astfel că ascultătorul percepe conştient numai muzica, nedându-şi
seama de existenţa mesajelor. Au fost intentate procese formaţiilor Led
Zeppelin, Metallica şi Judas Priest pentru introducerea de mesaje
subliminale sataniste în piesele lor muzicale.
În cele prezentate mai sus se evidenţiază foarte clar modul în care
entităţile universurilor paralele infernale îi „posedă‖ pe aceşti cântăreţi.
Cu formaţiile care folosesc astfel de texte se petrece acelaşi lucru ca şi
cu demonizaţii. Entităţile infernale îi folosesc ca medium pentru a-şi
transmite mesajele lor malefice, ducându-i, în cele din urmă, la
suferinţă, alienări sau sinucidere.
Dar, ne vom pune întrebarea: cine sunt cei care au interesul ca această
muzică, care s-a dovedit a fi nocivă, să fie promovată şi susţinută? John
Todd care, conform propriilor declaraţii, a fost iniţiat în puternicul cerc
ocult al „Iluminaţilor‖ (Sfatul celor 13) era directorul unei
mari corporaţii producătoare de discuri şi societăţi de înregistrare a
concertelor şi anume Zodiaco Production. Din relatarea sa a reieşit cu
claritate şi certitudine faptul că fiecare matriţă a oricărui disc – clasic,
country, rock, de revistă, meditativă, disco etc. – deci orice fel de
muzică (nu numai rock sau heavy -metal) este prelucrată de 13
persoane, prin ritualuri de magie neagră satanică!
În spatele acestor practici se află unii dintre cei mai bogaţi oameni de
pe planetă, care sunt totodată şi membrii importanţi ai
Francmasoneriei. De aceea, ei nu fac acest lucru din motive financiare,
ci pentru a controla minţile şi conştiinţa oamenilor, ascultătorul fiind
influenţat de „frecvenţele‖ pe care urechea umană nu le percepe, însă
subconştientul le înregistrează şi le asimilează. Aceste practici au un
impact puternic, în special asupra tineretului, deoarece, după cum ştia
şi Hitler, „Cine are tineretul, are viitorul.‖
Satanismul în Francmasonerie
Satanismul este bine ascuns în ritualurile secrete ale Francmasoneriei,
care a moştenit credinţa şi practicile gnosticismului cainit, în special în
loja Misraim de rit egiptean. El a mers şi merge mână în mână cu
francmasoneria până la identificare, care prin natura practicilor sale
este o sectă satanică. Francmasonii au obiceiul de a-l preamări pe
Satana mascat sub alt nume ("Marele Arhitect") şi de a-i face pe plac:
urăsc, fac rău de dragul răului, parodiază şi batjocoresc religiile cu
orientare divină şi lucrurile sfinte, comit crime, pervertesc binele în rău
şi caută autonomia şi independenţa faţă de Dumnezeu.
Zecile sau chiar sutele de milioane de victime ale războaielor, pe care
masonii recunosc că le-au generat, reprezintă, de fapt, ofranda adusă
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Satanei, contrar iubirii faţă de aproape afişate public cu scop
propagandistic de aşa-zisele loje albastre.
Marele Arhitect al Universului – entitatea supremă venerată de
―iluminaţi‖ în ritualurile lor, nu este Dumnezeu, ci Diavolul, căruia ei îi
consacră toată activitatea. Rene Guenon, filosof şi matematician,
pentru o scurtă perioadă, nu scapă nici un prilej în lucrările sale de a
aduce argumente care să demonstreze acest lucru. Din punct de vedere
subtil, pentru a obţine protecţie şi susţinere în acţiuni, în ritualul de
deschidere a lucrărilor secrete se apelează la entităţi inferioare din
planurile subtile, numite entităţi elementale.
De exemplu, pentru întronarea în lume a ideilor sale, revoluţia
franceză din 1789 a stropit Europa cu sânge nevinovat.
Având în vedere caracterul strict secret al sectelor satanice, nu se poate
face dovada absolută a apartenenţei unor persoane publice la acestea,
însă scrierile şi viaţa lor fac foarte probabilă ipoteza. În toate timpurile
au existat satanişti celebri strâns legaţi, prin activitatea lor.
Albert Pike, scria: „Convingerea tuturor oamenilor că Dumnezeu e bun
a adus la o credinţă într-un Diavol, Lucifer cel căzut sau purtătorul
luminii.‖ Într-o scrisoare adresată celor 23 de Consilii Supreme ale
lumii, Pike arăta că Lucifer este Dumnezeul secret al iluminaţilor;
atunci când cineva din afara organizaţiei sau chiar unul cu grad inferior
cere explicaţii despre satanismul organizaţiei, el recomandă ca acela să
fie întâmpinat cu o negare instantanee şi vehementă, care anulează
astfel orice suspiciune. Pike mai afirmă: „Le-o puteţi repeta doar
gradelor 32, 31 şi 30 – religia ―iluminată‖trebuie să fie menţinută de
către noi toţi, iniţiaţii înaltelor grade, în puritatea doctrinei luciferice.‖
Deci gradelor 30, 31 şi 32 le este predată doctrina luciferică, iar gradul
33 este învăţat formal că Lucifer este Marele Arhitect al Universului.
„Dacă Lucifer nu ar fi Dumnezeu, atunci oare Adonai (Dumnezeul
creştinilor şi al evreilor) şi preoţii lui l-ar mai calomnia?‖; „Adevărata
şi pura religie filosofică este credinţa în Lucifer, egalul lui Adonai‖.
Pike îndrăzneşte chiar să inverseze scara valorilor la nivelul suprem:
„dar Lucifer, Dumnezeu al Luminii şi Dumnezeu al Binelui, se luptă
pentru omenire împotriva lui Adonai, Dumnezeul Întunericului şi al
Răului.‖
Manly P.Hall – scriitor – dezvăluie la rândul său aceleaşi simpatii
satanice ca şi Pike, enunţându-le chiar ca doctrine ―iluministe‖.
Texe Marrs referindu-se la anumiţi lideri a mişcării New Age, spune:
„Lucifer este şeful unei secrete Frăţii a spiritelor… Frăţia e denumită
după Lucifer, fiindcă marele Înger Lucifer a fost răspunzător pentru
abolirea Edenului, în scopul ca oamenii să poată porni pe drumul spre
progres spiritual."
La Bruxelles, în timpul unui congres al ―iluminaţilor‖ s-a strigat:
„Război lui Dumnezeu‖, „Să zdrobim Infamul!‖
p. 161
Jurămintele lor conţin şi angajamentul de a-l nega pe Dumnezeu; de-a
lungul existenţei ei, luptând permanent împotriva bisericii şi a credinţei
autentice. De exemplu, organizaţia lor nu-şi va oferi niciodată
serviciile pentru a unifica
credinţa creştină şi a o
readuce la forma dată
iniţial de Iisus Hristos, dar
investeşte în schimb enorm
pentru manipularea şi
convingerea europenilor să
accepte unificarea
artificială a Europei şi
globalizarea. Credinţa
autentică fiind duşmanul de
temut, ei fiind mulţumiţi
că lucrurile decurg conform
celebrelor „Protocoale
secrete‖,
dezbinarea creştinismului
fiind chiar unul dintre planurile sale.
Pentru crearea haosului în creştinism, subvenţionează de asemenea
curente pseudoreligioase şi pseudocreştine, unde oamenii sunt atraşi de
avantaje materiale, apoi îndoctrinaţi cu percepte care contrazic şi
îndepărtează fiinţa de creştinismul autentic.
În secolele trecute, catolicismul s-a ridicat făţiş împotriva
―iluminaţilor‖, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut
curajul în 1937 să demaşte şi să osândească această organizaţie ca fiind
„un germen de continuă şi subversivă subminare a ordinii sociale,
care practică o luptă nesinceră‖. Din păcate, oamenii de azi ai Bisericii
nu mai manifestă acelaşi curaj, sugerându-ne în schimb să-i uităm şi
să-i iertăm, deoarece ei „nu sunt chiar atât de răi pe cât se zice‖. Deşi
deosebirea fundamentală dintre ei şi Biserică începe de la cel căruia
aceştia i se închină. Sunt mândri că au printre ei mulţi „fraţi‖ preoţi,
ceea ce este în totală contradicţie cu dogma creştină (să nu fii slugă la
doi stăpâni).
Homosexualitatea, care este condamnată şi pedepsită de Dumnezeu în
Vechiul Testament, şi despre care în toate religiile se spune că este o
orientare malefică cu efecte dezastruoase pentru fiinţele umane, este
însă protejată şi propagată de ei. Alături de propaganda favorabilă, au
fost eliminate din legislaţia majorităţii statelor pedepsele pentru
homosexualitate, apoi au fost legalizate unele deviaţii aberante de la
normal, degradante atât pentru fiinţa umană, cât şi pentru societate,
cum ar fi oficierea căsătoriilor între homosexuali şi permisiunea
adoptării copiilor de către cuplurile de homosexuali.
Steaua cu cinci colţuri inversată (cu vârful în jos) este un symbol
satanist. Este imprimată pe coperta aşa-zisei biblii satanice şi utilizată
în ritualuri. În acelaşi timp steaua este supremul simbol comunist,
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
figurând pe stemele statelor şi în special ale partidelor comuniste. Aşa
cum bine se ştie, „religia comunistă‖ a fost preparată şi lansată din
laboratoarele lojilor Marelui Orient.
Semnul fiarei: 666 este un alt simbol teribil, folosit de ei şi instituţiile
care sunt aservite acesteia. Este în mod excesiv utilizat de toate
organizaţiile de talie mondială. Barele de cod pentru preţurile
produselor, stemele şi bancnotele multor state, telecomunicaţiile,
siglele unor companii transnaţionale poartă semnul fiarei (666) sub
diferite forme. Unii autori afirmă că pe numărul 666 corespunde ocult
celebrului www din adresele de internet şi acelaşi număr malefic va fi
imprimat oamenilor în cipurile pentru monitorizarea amănunţită cu
privire la informaţii personale, sănătate, comportament. VISA – sigla
renumitei cărţi de credit, după unele interpretări, este o transpunere a
semnului satanic al fiarei: 666.
Satanismul comunist
Whittaker Chambers – fost membru al Partidului Comunist American –
care s-a despărţit de această ideologie, spune: „comunismul e ceea ce
se produce atunci când, în numele Minţii, oamenii renunţă la
Dumnezeu.‖
După filosofii iluminişti, promotorii satanismului sunt socialiştii şi
comuniştii de toate nuanţele şi culorile: utopici, anarhici, nihilişti, atei
militanţi, indivizi precum Saint Simon, Proudhon, Marx, Engels ş.a.
Expresive şi seminificative sunt titlurile publicaţiilor lor: Satana,
Lucifer, Anticristul, Ateul etc.
Karl Marx, Buharin, care împreună cu Marx şi Engels au creat oficial
prima internaţională comunistă, scria: „Satan este primul liber
cugetător şi mântuitor al omenirii. El îl eliberează pe Adam şi îi
imprimă sigiliul umanităţii pe frunte, făcându-l să fie nesupus.‖ Parcă
ne mai amintim că era şi prin România o personalitate care afirma că el
este „liber cugetător‖.
Buharin, care a scris printre altele şi biografia lui Karl Marx, nota că la
12 ani, după ce a citit Cartea Apocalipsei, Marx era stăpânit de dorinţa
de a deveni Anticristul; aflând că pentru aceasta trebuia să fie fiul marii
prostituate, Marx insista pe lângă mama sa să mărturisească deschis că
a fost prostituată. Toate textele şi poeziile lui Marx descriu tărâmuri
satanice, au tente şi fac aluzie la ritualuri şi obiecte ale cultului satanic.
Există dovezi că Marx intrase în cultul satanic al Joanei Southcott,
preoteasă satanistă, considerată a fi în contact cu un demon numit
Shiloh; semnele distinctive purtate de membrii sectei erau părul lung şi
barba neîngrijită, adică exact portretul arhicunoscut al lui Marx.
Un prieten al său scria că: „Marx, fără îndoială, îl va izgoni pe
Dumnezeu din cer şi chiar îl va aduce în faţa judecăţii. Marx declară
religia creştină una dintre cele mai imorale religii.‖
Marx, care era un alcoolic în veşnică lipsă de bani, a avut rudele
p. 162
marcate de destine cumplite, poate datoarită faptului că el a militat
pentru abolirea familiei. Trei dintre copiii săi au murit de subnutriţie.
Fiica sa, Laura, căsătorită cu socialistul Leforgue, şi-a îngropat la
rândul ei alţi trei copii, după care soţul ei s-a sinucis. Fiica sa Eleonora
s-a hotărât împreună cu soţul ei să se sinucidă: ea a murit, el s-a
răzgândit în ultimul moment.
Deşi Marx provenea dintr-o familie religioasă de evrei convertiţi la
creştinism chiar înaintea naşterii sale, a avut mereu idei ciudate despre
religie. „Abolirea religiei ca fericire iluzorie a omului este o cerinţă
pentru adevărata lui fericire.‖ „Aş dori să mă răzbun pe Cel care
domneşte sus.‖ „Trebuie să pornim războiul împotriva tuturor ideilor
precumpănitoare despre religie, stat, ţară, patriotism. Ideea de
Dumnezeu este cheia sol a unei civilizaţii pervertite. Trebuie distrusă.‖
A devenit critic, dorind un război împotriva preceptelor despre cum
trebuie adorat Dumnezeu, formarea unei naţiuni apărătoare a
drepturilor primite de la Dumnezeu, stabilirea şi menţinerea
frontierelor naţionale, crearea condiţiilor în care toţi oamenii să fie
liberi pentru a-şi iubi Creatorul. Originea ideilor enumerate mai sus a
fost descoperită în adoraţia satanistă pe care el o practica, iar poziţia sa
faţă de preceptele credinţei creştine se regăsesc integral în cultul
satanic.
Lenin provenea dintr-o familie religioasă, dar considera în
mod categoric că religia trebuie combătută: „Trebuie să combatem
religia. Jos religia. Trăiască ateismul‖.
Nikita Hruşciov, unul dintre preşedinţii URSS, spunea că „sarcina
ateilor ruşi era aceea de a-i elibera pe oamenii cu frica lui Dumnezeu
de Dumnezeul lor‖. Acesta este ţelul comun al ―iluminaţilor‖ şi al
satanismului.
Zbigniew Brzezinski, fost consilier al preşedintelui SUA pentru
afacerile de securitate naţională, actualmente director al Institutului de
Cercetări pentru Schimbările Internaţionale, face câteva observaţii
surprinzătoare asupra marxismului:
- reprezintă un alt stadiu vital şi creator în maturizarea viziunii
universale a omului;
- totalitarismul modern nu este în realitate decât deformarea a ceva
magnific şi astfel foarte apropiat de adevăr;
- marxismul, diseminat la nivel popular sub forma comunismului, a
reprezentat un progres major în capacitatea omului de a-şi
conceptualiza relaţia cu lumea;
- marxismul a oferit un instrument intelectual unic pentru înţelegerea şi
înhămarea forţelor fundamentale ale vremurilor noastre;
- marxismul este o victorie a raţiunii asupra credinţei.
Stalin a practicat şi el satanismul. Acelaşi Buharin scria că Stalin nu
este un om, ci un diavol, primele sale pseudonime în gruzină fiind
Demonoşvii (Îndrăcitul) şi Besoşvii (Diabolicul).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
În Uniunea Sovietică, bolşevicii au practicat cultul satanist. Ziarul
Pravoslavnaia scria în 1977; „Catedrala ortodoxă din Odessa, atât de
iubită de locuitorii oraşului, a devenit un loc satanist la puţin timp după
luarea puterii de către comunişti.‖
Hitler şi generalii săi practicau magia neagră avându-l mentor pe
Dietrich Eckart, care experimentase o gamă largă de droguri pentru a
atinge stări alterate de conştiinţă. Ulterior s-a descoperit că şi Hitler
încercase droguri. De pe urma acestor învăţături satanice au murit circa
50 milioane de oameni sacrificaţi religiei lui Lucifer.
Amploarea satanismului
În 1971 se înregistrau oficial în lume 2345 publicaţii sataniste.
În 1991, la un congres din Perugia s-a afirmat că există 40 de milioane
de închinători ai lui Lucifer.
Aleister Crowley, celebrul ocultist, a fost fondatorul revistei „Lucifer‖.
În templul lui satanic din Londra se cântă „Imnul către Pan‖, se rostesc
rugăciunile pentru liturghia compusă de Crowley, pe mormântul său,
discipolii rostesc formule sataniste şi cântă „Imnul către Satana‖ al lui
Carducci, iar formaţii celebre de muzică rock l-au avut idol pe
Carducci.
Anton Şandor Le Vey a fost dresor şi autor al unei „Biblii satanice‖. În
1996 a fondat o biserică a lui Satana la Los Angeles. Se pretinde
reprezentantul exclusiv al lui Belzebut pe pământ. Din această biserică
face parte şi Charles Manson – teribilul asasin al lui Sharon Tate, soţia
regizorului Roman Polanski.
Organizarea cultului satanic
Ritul satanic este organizat cu „preoţi‖, „pontifi‖, rituri de iniţiere,
liturghii negre – parodii ale slujbelor bisericii creştine, săvârşite de
regulă de preoţi apostaţi (renegaţi), cooptaţi în sectă.
Ritualurile se fac la miezul nopţii, cu lumânări negre şi cranii de mort,
în special în nopţile cu lună plină. „Preotul‖ se îmbracă în veşminte
preoţeşti cu căptuşeala pe dinafară. Rugăciunile sunt rostite de la sfârşit
la început. Un crucifix este fixat cu capul în jos, călcat în picioare,
scuipat şi un cuplu face sex pe el, în timpul liturghiei se arde o Biblie,
iar toţi cei prezenţi promit că vor comite toate păcatele capitale şi că nu
vor face niciodată vreo faptă bună.
În cadrul cultului satanist se practică perversităţile sexuale, zoofilia,
jertfele de animale şi nu de puţine ori sacrificiile de vieţi omeneşti (de
preferinţă fecioare), precum şi vandalismul, profanarea de cimitire etc.
Cultul satanist nu este interzis de lege în statele care se pretind
democratice.
Un fapt demn de menţionat s-a petrecut în SUA unde, un deţinut
p. 163
satanist a acţionat în justiţie conducerea închisorii, deoarece nu-i
permitea practicarea ritualului. A câştigat procesul, instanţa impunând
conducerii închisorii să-i permită efectuarea ritualurilor satanice şi
chiar să-i procure obiectele de cult necesare.
666 – Numărul Fiarei
Ariana Anghel – Bucureşti
Implementarea „semnului fiarei” în viaţa de zi cu zi a
oamenilor, face parte dintr-un plan diabolic al
“iluminaţilor”.
Motto: „Şi această fiară a făcut aproape ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi
săraci, slobozi şi robi, să primească un semn anume pe mâna dreaptă
sau pe frunte şi, făcându-se aceasta, s-a urmărit ca nimeni să nu poată
cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau
numărul secret al numelui ei. Aici este necesară priceperea şi
înţelepciunea. Cine cu adevărat pricepe, să socotească numărul fiarei.
Căci acesta este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci
şi şase.‖ - Apocalipsa lui Ioan
„Semnul fiarei”, 666, este un simbol teribil, folosit de “iluminaţi” şi
instituţiile aservite acesteia. Este în mod excesiv utilizat de toate
organizaţiile de talie mondială.
arele de cod pentru preţurile produselor, stemele şi
B bancnotele multor state, telecomunicaţiile, siglele unor
companii transnaţionale poartă semnul fiarei (666) sub
diferite forme. Unii autori afirmă că numărul 666 corespunde ocult
celebrului www din adresele de internet şi că acelaşi număr malefic va
fi imprimat oamenilor în cipurile pentru monitorizarea amănunţită cu
privire la informaţii personale, sănătate, comportament.
Dincolo de toate speculaţiile care s-au făcut pe marginea acestui
subiect, acest articol îşi propune să vă atragă atenţia asupra
modalităţilor prin care acest număr apocaliptic a fost introdus în mod
insidios şi aproape pe nesimţite în vieţile noastre, de către cei care vor
să supună şi să conducă această planetă, prin instaurarea aşa-numitei
Noii Ordini Mondiale.
Implementarea acestei cifre satanice în viaţa de zi cu zi a oamenilor
face parte, fără îndoială, dintr-un plan diabolic, bine pus la punct de
elitele planetei şi care are ca scop ultim crearea unui guvern fascist
planetar şi subjugarea populaţiei întregii planete.
Semnificaţiile esoterice ale lui 666
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Există în Biblie o profeţie – Apocalipsa lui Ioan – care pomeneşte
despre un mare guvern mondial. O caracteristică fundamentală a
acestei guvernări va fi un sistem economic în care fiecare om va avea
asociat un număr. Fără acest număr, nimeni nu va putea cumpăra sau
vinde. Pentru a obţine acest număr, oamenii vor trebui să jure credinţă
şi loialitate faţă de acest guvern mondial şi faţă de religia mondială
stabilită atunci. Biblia spune că persoana care va primi acest număr nu
va mai putea fi salvată.

De ce primirea acestui număr este un act atât de greşit? Apocalipsa lui

Ioan spune că oamenii vor primi acest număr numai cu condiţia de a se
supune şi de a jura credinţă guvernului mondial unic şi dictatorului
acestuia. Cine nu va face aceasta, nu va putea obţine numărul respectiv,
va fi sancţionat de noul sistem economic al Noii Ordini Mondiale şi nu
va putea cumpăra sau vinde nimic. Însă supunerea faţă de acel dictator
mondial şi faţă de guvernul său va însemna un act împotriva lui
Dumnezeu, căci va fi, de fapt, supunerea faţă de Anticrist.

Numărul fiarei la loc de cinste

Ce înseamnă de fapt primirea acestui număr? Priviţi cu atenţie în jur.

Până să ne dăm noi seama ce anume se petrece cu adevărat, aproape
toate magazinele din care ne facem cumpărăturile au devenit pline de
alimente, tricouri, agende, genţi, postere, reclame etc., inscripţionate cu
tot felul de lozinci diabolice, care mai de care mai oribile, capete de
morţi, diavoli în flăcări şi alte astfel de grozăvii cu chip de demon, care
încet, încet au devenit o modă foarte apreciată, mai ales de către cei
tineri. Am devenit atât de obişnuiţi cu aceste bizarerii malefice, încât
prezenţa lor la tot pasul a ajuns să ni se pară normală.
Există numeroase trand-uri satanice foarte popularizate pe internet,
Trupe de muzică modernă sau cântăreţi, care au un foarte mare succes
unde site-uri întregi cu firme specializate în realizarea de logo-uri, fac
la publicul tânăr, afişează cu naturaleţe numele sau numărul
reclamă la demoni. Există produse din diverse domenii ce poartă chiar
Anticristului; firmele ale căror logo conţine în mod stilizat, ascuns,
Numărul Fiarei: „Flamingo Computers anunţă lansarea oficială pe
acest număr satanic sunt din ce în ce mai numeroase; jocurile pe
piaţa românească a sistemului Flamingo Diablo 666G, cea mai
calculator pentru copii îi invită pe aceştia în lumile infernale; diverse
puternică configuraţie a acestui sistem.... Flamingo Diablo, câstigător
jocuri pentru copii ce se vând în librării, în care ei sunt învăţaţi cum să
a numeroase premii decernate de revistele de specialitate, se numără
facă magie neagră etc. Să nu mai vorbim despre diversele sisteme
printre favoritele cititorilor acestor publicaţii...
computerizate, codul de bare, cipurile biometrice etc. Toate acestea ne
Aprecierea şi succesul de care se bucură sistemul Diablo, încă de la
impregnează întreaga viaţă, zi de zi, cu numărul şi cu chipul fiarei, fără
lansarea primei variante în urmă cu opt ani, ne-a determinat să
ca noi să fim conştienţi de acest lucru. Nu trebuie decât să fim puţin
îmbunătăţim permanent acest sistem, care a devenit un adevărat trade
atenţi, pentru a observa peste tot în jurul nostru prezenţa acestuia.
mark pentru Flamingo.‖

Ştiinţa, în loc să facă eforturi să descopere, de exemplu, răspunsurile la

De parcă acestea nu ar fi îndeajuns, există până şi restaurante care şi-au
întrebările esenţiale ale omenirii, munceşte cu râvnă să găsească cea
luat astfel de nume diabolice, care mai de care mai oripilante („Sat-
mai bună modalitate de a ne însemna ca pe nişte vite, cu semnul fiarei,
an‖), care te invită să iei masa în Iad sau chiar să stai la masă cu
sub pretextul necesităţii odioaselor cipuri biometrice.
Lucifer.

Iată doar câteva exemple din zilele noastre de vedete sau formaţii care
proliferează din plin Numărul Fiarei:

p. 164 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri

Companii demonice, produse demonice, logo-uri demonice

Şi lumea nu ia în seamă semnificaţia acestui nou trend, ba chiar
agreează aceste bizare distorsiuni demoniace ca fiind ceva la modă,
ceva cool!!! Aceasta este problema!

Intrăm în lumea demonilor de bună voie, în mod inconştient, pentru că

nu facem nici măcar minimul de efort de a judeca singuri ce se petrece
de fapt şi ne lăsăm duşi de valul „noului‖, al „ineditului‖. Am face bine
să deschidem larg ochii, căci direcţia în care merge societatea acum, nu
este deloc una bună, pentru niciunul dintre noi!

Codul de bare a făcut ceva foarte important pentru a ajuta

aducerea în scenă a numărului 666, Semnul Fiarei

Codul de bare a deschis uşa (de fapt nu numai că a deschis-o, ci chiar a

dărâmat uşa) către intrarea în „lumea digitală‖. Acum totul este un
număr. Totul primeşte un cod de bare. După cum a spus cineva, cu
tristeţe, „Dacă există, pune-i cod de bare”.

Nu este uluitor faptul că după 25 de ani nimeni nu se mai gândeşte la

codul de bare ca fiind un semn clar al implementării pretutindeni a
numărului fiarei şi toată lumea îl acceptă ca fiind ceva firesc? Ce
mesaje transmit unele din cele mai mari corporaţii ale lumii prin
alegerea numelor companiilor şi a logo-urilor lor? De exemplu, numele
Lucent poate fi sau nu o firmă malefică, dar dacă este, ea are cu
companiei „Lucent‖ este prin el însuşi îndoielnic.
siguranţă multe surate. De exemplu, binecunoscuta firmă Reebok
International, compania producătoare de încălţăminte atletică a lansat
Unii spun că înseamnă Lucifer's Enterprises (Fabricile lui Lucifer).
recent pe piaţă o nouă linie de încălţăminte de alergat pentru femei, cu
Bineînţeles că purtătorul de cuvânt al companiei neagă cu vehemenţă
numele Incubus. În tradiţia medievală, incubus este un demon care
această asociere.Lucent Technologies testează pe piaţă cea mai nouă violează femeile în timpul somnului!
inovaţie în materie de software, ce poartă marca „Inferno‖. Inferno! Ce
mesaj încearcă să ne transmită această companie mega-gigant,
Când acest fapt a fost adus în mod public în atenţia managementului
cunoscută anterior sub numele de AT&T's Bell Labs?
companiei, purtătorul de cuvânt a afirmat că nu ei aveau nicio
cunoştinţă despre semnificaţia cuvântului incubus. Cât de credibilă este
această afirmaţie în cazul acestei mega-companii care nu lasă cu

p. 165 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Dezbateri
siguranţă nimic la voia întâmplării, cu atât mai puţin numele unui nou
produs lansat pe piaţă?
Honeywell, firma gigant de computere din Minnesota îşi obligă, mai
nou, angajaţii (mare parte dintre ei creştini scandalizaţi de această
iniţiativă anti-creştină) să participe la un nou program, numit
„Diversity Training‖ (Pregătire în Materie de Diversitate), un seminar
în cadrul căruia sunt ridicate în slăvi virtuţile şi beneficiile vieţii
homosexuale.
De ani de zile, Honeywell deţine o companie subsidiară în Europa
numită –credeţi sau nu – Lucifer Manufacturing! Exact, Lucifer.
Probabil o altă surpriză stânjenitoare. Ar trebui să credem că executivii
de la Honeywell nu aveau nicio idee despre cine este Lucifer?
Honeywell lucrează îndeaproape cu Oracle, o corporaţie de software
activă în producerea tehnologiilor Big Brother. Împreună, Honeywell şi
Oracle produc sisteme computerizate de control pentru Noua Ordine
Mondială, inclusiv echipament de scanare pentru operaţiuni de
securitate.
În SUA există şi alte companii care folosesc numele lui Lucifer, cum
este, spre exemplu, Lucifer Lighting Co. Să fim serioşi! Ce proprietar
de companie în toate minţile ar da companiei sale producătoare de
becuri numele „Lucifer‖?
Doar o coincidenţă?
Peste tot în lume, logo-urile diverselor companii par să ne transmită
mesaje. Sunt oare formele acestor logo-uri doar nişte coincidenţe?
Trebuie să admitem faptul că simbolurile asociate diverselor companii
au semnificaţiile lor. Iată că Satana, „stăpânul temporar al acestei lumi‖
(II Corinteni 4:4), împreună cu „agenţii‖ săi este foarte ocupat în aceste
vremuri să condiţioneze minţile oamenilor şi să le programeze
simţurile cu tot felul de efecte vizuale şi sonore magice, captivante,
fascinante, halucinante, pentru a le distrage atenţia de la ceea ce se
petrece cu adevărat în lume.
Vi se pare normal ca demonii să fie atât de prezenţi în viaţa
noastră?
Prezentat şi perceput ca fiind foarte la modă, numărul fiarei a căpătat o
p. 166
popularitate extraordinară, mai ales în rândul tinerilor. Vremurile în
care oamenii preferau imaginile cu îngeri sau cu zâne, imaginile care
evocă sentimente frumoase, înălţătoare, care te fac să simţi o stare de
bine, de fericire sunt demult apuse. Locul acestora au fost luate de
aceste vremuri în care demonii sunt la rang de cinste, iar îngerii sunt
consideraţi demodaţi, fiind chiar ridiculizaţi.
Ceea ce vedem în lume în aceste timpuri sunt de fapt semnele
slăbiciunii noastre spirituale, îndepărtarea noastră de Dumnezeu,
îndepărtarea de ceea ce este frumos şi sublim în fiinţa noastră şi în
Universul în care trăim.
Neatenţia, nepăsarea şi lipsa de reacţie ne vor costa, până la urmă,
libertatea!
Pentru cineva care priveşte cu atenţie în jur la ceea ce se petrece în
societatea noastră modernă la ora actuală, este foarte lesne de observat
că valorile morale şi spirituale au fost în mod evident răsturnate şi
înlocuite cu opusul lor. Acesta este rezultatul de necontestat al
planurilor criminale ale elitei mondiale, planuri care urmăresc cu
încrâncenare să subjuge şi să îndobitocească întreaga planetă, pentru a
o aduce la sclavie şi a o conduce astfel cu uşurinţă, în spiritul răului, al
diabolicului, al satanicului şi împotriva lui Dumnezeu.
Toate aceste manipulări criminale, care au fost aplicate şi implementate
pas cu pas, aproape pe nesimţite, în decursul timpului şi care ne
pavează realmente drumul către o societate subjugată, anticristică,
întunecată, ne-au adus în situaţia în care răul predomină – datorită
ignoranţei majorităţii oamenilor, care sunt letargici, nepăsători sau
ahtiaţi după bani şi interese proprii – în detrimentul binelui, al
frumosul, al sublimului şi dumnezeiescului.
Răspunsul majorităţii societăţii noastre la toate acestea este încă, din
nefericire, aproape inexistent. Lipsa de reacţie a maselor de oameni
vizavi de această situaţie realmente dezastruoasă, decadentă, în care a
ajuns la ora actuală omenirea, încurajează şi chiar ajută extraordinar de
mult implementarea continuă a planurilor criminale mondiale pe
întreaga planetă.
Nepăsarea şi lipsa noastră de reacţie la ceea ce se petrece în jurul
nostru ne va costa, în cele din urmă, libertatea, sub toate aspectele ei!
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Mii de parizieni au protestat împotriva a
două piese de teatru care batjocoresc
credinţa creştină
Anca Munteanu – Bucureşti
Deşi manifestaţiile au fost paşnice, mass-media i-a
prezentat pe protestatari ca fiind extrem de violenţi, numindu-i
„fascişti” şi „terorişti”.
ii de persoane au protestat pe străzile Parisului în
M lunile octombrie - decembrie 2011 împotriva a două
spectacole de teatru blasfemiatoare. Parizienii au fost
profund indiganţi de spectacolele Sur le concept du visage du fils
de Dieu (Despre conceptul chipului fiului lui Dumnezeu), în care
portretul lui Cristos este murdărit, lăsând să se înţeleagă că s-a
aruncat materie fecală, şi Golgota Picnic, în care Iisus Cristos este
numit „el diablo puto” (târfa diavolului) şi comparat cu un
terorist.
În Paris, premiera piesei Despre conceptul chipului fiului lui
Dumnezeu a regizorului italian Romeo Castellucci a avut loc în 20
octombrie la Théâtre de la Ville. Din 20 octombrie până în 30
octombrie a avut zece reprezentaţii la Théâtre de la Ville; între 2 şi
6 noiembrie 2011, piesa s-a jucat de şapte ori la centrul cultural Le
104; în 29 şi 30 noiembrie a fost prezentată în cadrul Festivalului
Next-International Arts. Piesa a fost prezentată şi în oraşele Rennes
şi Villeneuve d'Ascq. Premiera spectacolului Golgota picnic,
regizată de argentinianul Rodrigo Garcia, a avut loc în Paris în 16
noiembrie la Théâtre de Garonne, unde a fost jucat zilnic până în
20 noiembrie. Piesa are programate reprezentaţii şi între 8 şi 17
decembrie la Théâtre du Rond Point. Golgota picnic a fost pusă în
scenă prima dată în Franţa în oraşul Toulouse.
Indignarea profundă a parizienilor a fost stârnită mai întâi de
spectacolul Despre conceptul chipului fiului lui Dumnezeu, în care
p. 167
o imagine imensă cu chipul lui Iisus Cristos (o reproducere după
lucrarea intitulată Salvator Mundi, de pictorul renascentist
Antonello da Messina, din 1465) este folosită drept decor. În una
dintre scenele de final, mai mulţi copii urcă pe scenă şi aruncă cu
grenade în chipul lui Iisus; imaginea se descompune încet lăsând să
se vadă replica „You are my shepherd” (Eşti păstorul meu), după
care apare imediat şi negaţia:„You are not my shepherd” (Nu eşti
păstorul meu). Această scenă a fost scoasă din spectacol după
începerea protestelor.
Cel mai scandalos este faptul că, înainte de lăsarea cortinei,
portretul lui Cristos este împroşcat cu un amestec creat special
pentru a avea culoarea, consistenţa şi mirosul unor materii fecale,
care sunt făcute să curgă pe faţa sa ca şi cum ar fi... lacrimi.
Castellucci îşi defineşte aşa-zisa artă ca „metafizica excrementelor
sau elegant spus spiritul fecalelor”. În opinia noastră, nu este
nimic „elegant‖ sau „artistic‖ aici, ci doar o oribilă şi dezgustătoare
aberaţie, iar idioţenia autorului ei este egalată doar de idioţenia
acelora care recepţionează astfel de manifestări pseudo-artistice
(care în realitate sunt greţoase) într-un mod pasiv şi mimetic,
precum şi de idioţenia celor care, dând dovadă de un năucitor
snobism al stupidităţii, le lăudă într-un mod pervers pentru
„modernitatea‖ şi „originalitatea‖ lor. Din fericire, bunul simţ nu a
dispărut complet în rândul parizienilor şi au existat suficiente voci
care să demaşte această aberaţie blasfemiatoare.
Protestele au pornit spontan, la premiera piesei lui Castelluci, când
opt tineri au urcat pe scenă şi au desfăşurat un banner împotriva
creştinofobiei. (Creştinofobia înseamnă violarea drepturilor
creştinilor, insulte la adresa convingerilor lor şi condamnări
publice ale învăţăturilor creştine). Când acest banner le-a fost
smuls, tinerii s-au aşezat în genunchi, rostind rugăciuni. Imediat
după premiera acestei piese, unele asociaţii creştine (printre care
Institutul Civitas şi Renouveau France) au lansat apeluri către
parizieni pentru a lua atitudine faţă de aceste blasfemii.
Singurele „violenţe‖ de care se fac vinovaţi protestatarii este că în
21 octombrie, înainte de cea de-a doua reprezentaţie a piesei, câţiva
spectatori s-au dat înapoi la intrarea în teatru, cu pardesiul uşor
murdărit de vreun ou sau de vreun lichid colorat. A pretinde că un
ou pe faţada teatrului sau un pic de ulei pe trepte constituie un act
degradant (aşa cum a spus ulterior presa), este grotesc. Ceea ce este
cu adevărat insultător, este de a murdări, sub pretextul unui
spectacol scatologic, portretul lui Cristos, lăsând să se înţeleagă că
s-a aruncat cu materie fecală. Adevărata murdărie şocantă din toată
această poveste este batjocora adusă portretului lui Iisus.
Înafară de aceste incidente, protestele au continuat paşnic. Seară de
seară, în faţa teatrelor unde se jucau aceste piese zeci sau sute de
persoane au rostit rugăciuni, au aprins lumânări şi au intonat imnuri
religioase. Toate acestea au reuşit să întârzâie sau, uneori, chiar să
întrerupă reprezentaţiile.
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Dezbateri
Mass-media a denaturat grosolan adevărul despre aceste
manifestaţii. Sunt difuzate în mod repetat ştiri despre aşa-
zise „proteste violente ale fundamentaliştilor creştini” şi aceştia
sunt numiţi „fascişti‖ sau „terorişti‖, sunt prezentaţi ca fiind foarte
periculoşi, etc, deşi în realitate nu se manifestă deloc agresiv sau
violent. Primul ziar care a dat tonul campaniei de dezinformare a
fost Le Monde. Modul în care a fost prezentat subiectul respectă ca
la carte tehnicile clasice de manipulare. Titlul primului articol
vorbeşte nici mai mult, nici mai puţin decât despre „luare de
ostateci la teatrul municipal”, al doilea articol vorbeşte despre
o „fatwă culturală” (o fatwă este un ordin religios în islamism,
care de multe ori se opune modernizării societăţii sau influenţelor
occidentale). Cu alte cuvinte, articolele au titluri de senzaţie ce se
adresează unui segment de cititori obişnuiţi cu lectura în diagonală.
Sunt folosite din plin cuvinte care şochează, dar care sunt foarte
departe de realitatea pe care pretind a o descrie. Chiar şi
sintagma „fundamentalişti creştini” este bizară, căci se ştie că nu
există aşa ceva; scopul ei este să trezească teamă prin asocierea
cu „fundamentaliştii islamici”, atât de des invocaţi în contextul
atacurilor teroriste.
Este semnificativ că ziarul Le Monde îl are ca acţionar majoritar pe
un anumit Pierre Bergé, iar fundaţia Pierre Bergé-Yves Saint-
Laurent este (ce „întâmplare‖!) chiar „marele mecena‖, adică
sponsor principal cu rol de decizie în organizarea Festivalului
Toamnei de la Paris, care a adus Golgota Picnic, cel de-al doilea
spectacol blasfemiator ce a provocat proteste. După articolele
menţionate din Le Monde şi alţi jurnalişti s-au raliat curentului şi
au contribuit la campania de dezinformare al cărei obiectiv este,
desigur, compromiterea celor ce se opun acestor spectacole, aceştia
fiind demonizaţi, prezentaţi ca antisociali şi atribuindu-li-se un
comportament „violent‖ şi „cu tendinţe fasciste‖. În plus, pe lângă
campania de dezinformare propagată de mass-media, au existat şi
intervenţii publice ale unor oameni politici infuenţi care au realizat
astfel presiuni asupra justiţiei pentru a reprima aceste proteste şi a
le scoate în afara legii. Ministrul francez al Culturii, Frédéric
Mitterrand, a declarat că „protestele credincioşilor lezează
principiul fundamental al libertăţii de exprimare, protejat prin lege
în Franţa”.Théâtre de Ville şi alte instituţii culturale au realizat o
p. 168
petiţie în care pledează pentru dreptul la liberă exprimare. Până şi
Biserica Romano-Catolică din Franţa a condamnat aşa-
zisele„violenţe produse în timpul recentelor demonstraţii”.
Autorităţile eludează, ca de obicei, chestiunea dreptului de a avea o
religie şi o credinţă cărora să li acorde respectul cuvenit.
Manifestaţiile au luat amploare la sfârşitul lunii octombrie, când
peste 1500 de persoane (conform mass-mediei) au mărşăluit paşnic
pe străzile Parisului, cerând să le fie respectate credinţa şi
convingerile religioase. Unele site-uri de pe Internet susţin că
numărul manifestanţilor a depăşit 5000.
Protestele au continuat şi în lunile noiembrie şi decembrie, la
reprezentaţiile piesei Gologota Picnic. Jucat anterior în Spania,
acest spectacol blasfemiator a provocat o adevărată mişcare de
protest, provocând dezbateri în Parlament, apoi manifestări în faţa
teatrului. Haideţi să vedem de ce.... Cristos este numit „târfa
diavolului” şi comparat cu un terorist. O femeie pe jumatate goală,
cu false stigmate şi o cască de motociclist reprezintă…
crucifixul. Scena este pavată cu hamburgeri, pentru a parodia într-
o manieră grotescă înmulţirea pâinilor. Dirijorul italian Marino
Formenti interpretează la pian, în pielea goală, aria „Cele şapte
cuvinte din urmă ale lui Cristos pe Cruce” de Haydn. Regizorul
Rodrigo Garcia pretinde „o revizuire a Sfintelor Scripturi” şi
vorbeşte despre o abordare „absolut lipsită de pudoare” destinată
prezentării iconografiei creştine ca imagine a „terorii şi a
barbariei”. El redă propria sa imagine asupra evenimentelor din
Biblie, tradusă printr-un limbaj şi imagini obscene. Legat de valul
de proteste pe care le-a stârnit piesa sa, acesta se mulţumeşte să
răspundă astfel: „Piesele mele sunt mereu prost primite. O bună
parte a publicului este proastă”. Aşa să fie?!
Acestea nu sunt primele manifestaţii de acest gen care au loc
Franţa. În luna aprilie 2011, peste o mie de persoane au protesat în
oraşul Avignon faţă de expunerea în Franţa a fotografiei Piss
Christ (ce prezintă un crucifix scufundat în urină), realizată de
americanul Andreas Serrano. De asemenea, tot în aprilie 2011
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
Institutul Civitas a lasat o petiţie în care era prezentată indignarea
faţă de „profanarea lui Iisus”, semnată de aproape 40.000 de
persoane. Fotografia realizată în 1987, a fost distrusă în timpul
protestelor din 17 aprilie 2011 din Franţa.
SAN BAO, cele trei comori din interiorul
fiecărei fiinţe umane
A,B,C-ul alchimiei interioare conform tradiţiei
taoiste
Iulia Bontaş - Bucureşti
„Dacă vrei să-ţi desăvârşeşti Corpul de Diamant prin non-
scurgerea în afară, Încălzeşte-ţi cu sârg rădăcinile Conştiinţei
şi ale Vieţii.
Aprinde Lumina în Ţinutul binecuvântat aflat mereu extrem de
aproape, Şi refugiat aici, lasă-ţi adevăratul Sine să sălăşluiască
în veci.” („Cartea Conştiinţei şi a Vieţii‖)
În tradiţia milenară taoistă, conceptul de SAN BAO se referă la
trei structuri subtile tainice ale fiinţei umane, cunoscute şi sub
numele de cei trei TAN TIEN, structuri care sunt deosebit de
importante.
le sunt considerate de înţelepţii taoişti a fi nişte veritabile
E comori aflate în interiorul fiecărei fiinţe umane, iar
cunoaşterea lor prin experienţă directă este extrem de
valoroasă în practica spirituală. Ele corespund unui potenţial de forţă
primordială, înnăscută, naturală, de care depinde însăşi viaţa fiinţei
umane.
Pe scurt, am putea defini TAN TIEN-ul ca o
cavitate subtilă, un fel de rezervor, unde se
află depozitat elixirul nemuririi, obţinut prin
alchimie interioară. Tradiţia taoistă afirmă că
în microcosmosul fiecărei fiinţe umane
enegia subtilă circulă printr-o reţea complexă
de canale energetice subtile, dar alături de
acestea există anumite locuri tainice de
concentrare a energiei, care constituie
veritabile focare energetice. Dintre acestea,
cei trei TAN TIEN sunt structurile cele mai
importante. Aceste veritabile „comori
interioare‖, cei trei TAN TIEN, sunt asociate
cu cele trei energii de bază ale fiinţei umane, care în tradiţia taoistă
sunt asociate cu resursele vitale, energia pranică şi energia sufletului.
Acestea sunt cunoscute sub numele de JING (esenţa), CHI (energia) şi
SHEN (sufletul).
p. 169
Ca toate tradiţiile spirituale autentice ale planetei noastre, taoismul are
o viziune complexă şi globală asupra fiinţei umane şi a condiţiei sale
existenţiale. Astfel, dezideratul evoluţiei lăuntrice şi al transformării
spirituale care permite atingerea stării de îndumnezeire este
fundamentat de o viziune filozofică coerentă şi unitară, care descrie
procesul creaţiei universale, precum şi modalitatea de reîntoarcere a
creaţiei (şi implicit a fiinţei umane) la Sursa divină unică. Pentru a
putea înţelege abordarea taoistă a procesului de transformare a fiinţei
umane prin practica spirituală, trebuie să o prezentăm în contextul
viziunii filozofice asupra procesului de emanaţie şi resorbţie
universală.
TAO – Principiul Divin suprem
În viziunea taoistă, TAO – Principiul Divin suprem (care în realitate
este DUMNEZEU TATĂL) – este cel care, în ordinea emanaţiei
manifestatoare, dă naştere următorului principiu, în care forţa sa
emanatoare începe să se manifeste – acesta este WU CHI (sau TAI
CHI). TAO (sau altfel spus DUMNEZEU TATĂL) creează tot ceea ce
există pornind de la propria lui substanţă energetică, CHI. Procesul
emanaţiei trece prin două faze complementare, mergând de la repaus
(YIN), la activitate (YANG) şi de la activitate (YANG) la repaus
(YIN). TAI-CHI uneşte şi sintetizează în unitate aceste două tendinţe
complementare. WU-CHI (TAI-CHI) este aspectul necondiţionat,
ultim, din care provin cele două forţe complementare, YIN şi YANG,
din care iau naştere apoi cele cinci elemente. Cerul şi Pământul au fost
create prin manifestarea celor două Principii. YANG a dat naştere
Cerului, iar YIN a dat naştere Pământului.
Odată ce TAO a emis forţa sa creatoare unică, aceasta începe să se
manifeste în moduri alternante. Din materia nediferenţiată, sub
influenţa celor două energii polare, YIN şi YANG, au luat naştere toate
fiinţele vii. Apogeul energiei YIN – condensată în pământ – este
exprimat prin pasivitate plină de calm şi
linişte. Apogeul energiei YANG –
condensată în principiul Cerului – este
exprimat prin activitate fecundă. Materia nu
este decât o energie condensată, mai
manifestată am putea spune, mai diferenţiată,
mai „grea‖, mai YIN, în timp ce energia
„abstractă‖ este o energie mai puţin
manifestată, mai nediferenţiată, mai „uşoară‖,
mai YANG. YIN-ul şi YANG-ul sunt
divizibile, dar inseparabile. Ele vor da naştere
în cadrul procesului emanator celor cinci faze
procesuale şi apoi unei diferenţieri din ce în
ce mai mari.
Practica spirituală urmăreşte inversarea acestui proces, reîntoarcerea la
originea supremă din care totul a luat naştere, altfel spus, reîntoarcerea
către Esenţa Divină Unică, ceea ce presupune un adevărat proces
alchimic interior de transmutare, sublimare şi alchimizare lăuntrică a
materiei în energie şi a energiei în Conştiinţă (Spirit).
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
Cei trei TAN TIEN – descrierea şi localizarea lor
Primul TAN TIEN mai este denumit şi Câmpul de cinabru inferior şi
este asociat cu JING, aşa-numita „esenţă‖ din tradiţia taoistă. Esenţa
(JING) se referă la trup, la „materialele‖ de bază care susţin viaţa
corporală, fiind o formă de energie potenţială ce este desemnată curent
prin numele de vitalitate şi este asociată în
primul rând cu energia sexuală. Ea este
„păstrată‖ în glandele suprarenale, în
organele de reproducere şi în secreţiile
sexuale. Esenţa sa este nemuritoare, ea este
stocată în enzime, în hormoni, etc.,
manifestându-se ca impuls sexual. Zona sa de
proiecţie este KANDA, fiind astfel
principalul focar de transmutare a
potenţialului creator în energie subtilă. Locul
său de depozitare îl constituie primul TAN
TIEN, care este camera esenţei vitale a
bărbatului şi uterul femeii. TAN TIEN-ul
inferior are o mare importanţă pentru fiinţa
umană, cu atât mai mult cu cât este centrul de
unde urcă şi coboară energia, fiind numit din
această cauză şi „poarta respiraţiei‖. În
această zonă are loc transformarea esenţei
creatoare sau, altfel spus, a potenţialului creator în energie (CHI), el
constituind astfel sediul unor importante procese alchimice. Din punct
de vedere subtil, el susţine centrii inferiori de forţă: MULADHARA,
SWADHISTHANA şi MANIPURA CHAKRA.
Cel de al doilea TAN TIEN, denumit şi Câmpul de cinabru median,
este localizat la nivelul zonei pieptului, fiind în legătură cu timusul şi
sistemul imunitar, şi în special cu centrul subtil de forţă ANAHATA
CHAKRA. Este locul în care energia (CHI) este transformată prin
procese de transmutare şi sublimare alchimice în conştiinţă, mai precis
în ceea ce am putea denumi energie a sufletului, SHEN. De aceea,
acest TAN TIEN are un rol esenţial în trezirea sufletului.
Cel de al treilea TAN TIEN sau Câmpul de cinabru superior este situat
în interiorul capului, în dreptul frunţii, fiind în legătură cu epifiza,
hipofiza şi hipotalamusul. El mai este denumit şi „Cavitatea originară a
spiritului nemuritor‖, constituind o zonă de proiecţie subtilă în care
energiile esenţei fuzionate şi unificate cu energiile vieţii dau naştere
aşa-numitei „esenţe a nemuririi‖. Importanţa sa subtilă este majoră,
acest TAN TIEN constituind o poartă principală de acces către
revelarea Sinelui Nemuritor ATMAN. Practic în această zonă am putea
spune că are loc transformarea conştiinţei individuale în conştiinţă
universală, aici fiind foarte mult amplificată energia supramentală
pentru a putea fi atinsă starea de identificare profundă cu Vidul
Beatific Creator, WU, al Conştiinţei Divine Supreme, TAO. Acest
TAN TIEN poate fi conştientizat într-o stare de martor lucid şi detaşat
faţă de fluctuaţiile mentalului, în care urmărim ca pe fondul tăcerii
interioare să aprofundăm o stare de contemplare pură a acestei zone de
proiecţie subtilă.
p. 170
Practic, procesul alchimic al reîntoarcerii în Supremul TAO constă în
parcurgerea drumului invers procesului emanator, transformând în
urma proceselor de transmutare şi sublimare esenţa (JING) în energie
pranică (CHI) în TAN TIEN-ul inferior, apoi CHI în SHEN în TAN
TIEN-ul median şi în final, SHEN în Vidul Beatific Divin (WU CHI)
în TAN TIEN-ul superior. Trupul se află în corespondenţă cu JING,
stăpânirea universului fizic fiind realizată prin
trezirea deplină a primului TAN TIEN.
Corpul astral este asociat energiei CHI, iar
corpul cauzal lui SHEN.
În concluzie, putem spune că cei trei TAN
TIEN sunt adevărate athanoare alchimice
interioare în care au loc cele mai importante
procese de transformare a celor trei principii
fundamentale ale fiinţei umane. „Opera de
edificare‖ a acestor structuri lăuntrice
constituie o operă alchimică interioară unitară
ce trezeşte şi structurează întreagă noastră
fiinţă spirituală, permiţându-ne astfel
reîntoarcerea în marele Vid, în supremul
TAO.
Darurile nebănuite ale simplităţii
Rebeca Păun - Bucureşti
În viaţa modernă, există aparent nenumărate opţiuni şi
moduri de a trăi. La fiecare colţ, viaţa pare însă să ne aducă tot
felul de complicaţii. Devine din ce în ce mai greu să rămânem
înafara tiparului specific „secolului vitezei”, de a face mai multe
lucruri deodată şi de a încerca să rezolvăm o mulţime de probleme,
într-un timp cât mai scurt. Cu toate acestea, de fapt, fiecare dintre
noi tânjeşte, conştient sau nu, după un stil de viaţă simplu.
acă vom face efortul de a aduce mai multă simplitate în
D viaţa noastră, vom avea numai de câştigat. Iată câteva
modalităţi pentru a face aceasta:
Să facem linişte în minte
Simplitatea nu implică neapărat să trăim o viaţă spartană. Simplitatea
adevărată începe în minte. Dacă noi avem tot felul de anxietăţi şi de
probleme, nu vom putea avea pace în minte. Simplitatea înseamnă să
ne curăţăm mintea, să o păstrăm liniştită şi să nu permitem ca ea să fie
bombardată tot timpul de gânduri inutile şi interminabile; cu alte
cuvinte, să ieşim din hăţişul tensionant al minţii, pentru a putea savura
în pacea şi liniştea sufletului, darul minunat care este viaţa. În acest
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
sens, ne poate ajuta foarte mult atitudinea conştientă de a trăi mereu
numai în clipa prezentă.
„Acela care nu-şi poate controla deloc fluctuaţiile mentalului, este sau
va fi fără îndoială (mai devreme sau mai târziu) nefericit.” – aforism.
„Simplitatea înseamnă să faci călătoria acestei vieţi doar cu bagajul
strict necesar.” – Charles Dudley Warner
Să evităm să-i judecăm pe ceilalţi

„Mintea nu este decât un val. Cel mai adesea ea îl ascunde pe Face parte din natura noastră să-i criticăm şi să-i judecăm pe ceilalţi
Dumnezeu în om.” – aforism. oameni. Este foarte uşor să-i criticăm pe ceilalţi şi să căutăm mereu
să le dăm sugestii pentru a se îndrepta. Dar ne ajută oare cu ceva să
Să trăim în prezent scoatem în evidenţă greşelile altora?
Ar trebui să ne dăm seama că noi nu suntem responsabili de gândurile
Toate neliniştile şi
şi de comportamentul semenilor noştri. Dacă noi considerăm că este
complicaţiile din
datoria noastră să-i transformăm pe ceilalţi, în viaţa noastră nu va
viaţa noastră apar
exista simplitate şi pace. Decât să încercăm să-i transformăm pe
aproape
ceilalţi, mai bine să ne focalizăm să ne transformăm în primul rând pe
întotdeauna
noi înşine, deoarece, cu siguranţă, fiecare dintre noi avem câte ceva de
datorită faptului
transformat în propria noastră fiinţă.
că suntem, fie
„Simplitatea este gloria exprimării.” – Walt Whitman
îngrijoraţi în
privinţa trecutului „Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.” – Lev Tolstoi

sau a viitorului, Să ne focalizăm întreaga atenţie asupra a ceea ce facem

fie pentru că ne
facem mereu
planuri. Putem
deveni atât de
preocupaţi în legătură cu ceea ce s-a petrecut ieri sau s-ar putea petrece
mâine sau anul viitor, încât uităm să ne bucurăm de momentul prezent.
A ne focaliza asupra momentului prezent înseamnă a cuprinde, a primi
şi a îmbrăţişa viaţa, aşa cum este şi trebuie ea să fie. Înseamnă a
înţelege şi a avea credinţa că DUMNEZEU nu ne dă clipa prezentă
pentru ca noi să ne grăbim să trecem la următoarea, pentru a face cât
mai repede, fiind mereu în „viteză‖, lucrurile pe care noi le considerăm
atât de urgente. Întotdeauna vor exista lucruri de rezolvat în viaţă, căci
aceasta este natura lucrurilor: unele trec şi altele le urmează mereu, fără
încetare. De aceea, dacă dorim să fim cu adevărat fericiţi şi să ne trăim
într-adevăr viaţa, nu să fim trăiţi de ea, trebuie să reînvăţăm să trăim
din plin ceea ce viaţa ne dăruieşte AICI ŞI ACUM. Aşa cum făceam
când eram copii: să redescoperim şi să exprimăm în faţa vieţii puritatea
şi simplitatea din sufletul nostru.
„Simplitatea înseamnă să trăim în prezent şi să simţim prezentul trăind
în noi.” – Bruce Davis
Simplitatea înseamnă să ne focalizăm asupra fiecărui lucru la timpul
lui. Să practicăm simplitatea în viaţa noastră înseamnă să fim capabili
să ne focalizăm întreaga atenţie asupra unui singur lucru o dată. Dacă
realizăm o acţiune fără a ne lăsa distraşi, focalizându-ne toată atenţia
asupra ei, atunci o vom putea încheia mai repede şi mai bine. Atunci
când procedăm astfel, descoperim că, de fapt, putem face mult mai
multe lucruri – cu simplitate şi detaşare, în linişte şi seninătate– decât
atunci când ne agităm să facem mai multe lucruri deodată. Astfel vom
putea savura fiecare clipă prezentă, descoperind uimiţi şi plini de
încântare, neîncetat, miracolul vieţii.
„Cu cât devenim mai simpli, cu atât mai repede vom ajunge la
destinaţia finală. O viaţă dusă în simplitate este o viaţă în care are loc
un progres constant. Numai în simplitate putem face cele mai rapide
progrese, progrese care sunt durabile.” – Sri Chinmoy.
Simplitatea este frumuseţe
În simplitate, frumuseţea este întotdeauna prezentă. Natura este de o
simplitate care ne dezvăluie o frumuseţe ce ne atinge întotdeauna
sufletul. Esenţa Naturii este frumuseţea sa netulburată. A fost vreodată
omul capabil să îmbunătăţească frumuseţea şi simplitatea naturii?
„Adevărata frumuseţe izvorăşte din sublim şi simplitate.” – Voltaire
„Orice paradis nu poate fi decât o mare simplitate.” – Octavian Paler

Să ne facem mai puţine planuri şi să avem mai puţine gânduri
Atunci când ne complicăm viaţa prin planificările noastre fără sfârşit,
aducem practic problemele zilei de mâine în ziua de azi, trăind astfel
mereu în viitor şi pierzând definitiv savoarea irecuperabilă a
prezentului. În plus, merită să ne amintim întotdeauna că grijile şi
fricile pe care ni le facem cu privire la viitor, de cele mai multe ori se
dovedesc a fi nefondate.
p. 171
Simplitatea este mulţumire şi fericire
Fii fericit cu ceea ce ai. Când eşti plin de simplitate, eşti mereu
mulţumit. Este natura dorinţei să ne facă mereu să ne dorim mai mult,
cu cât avem mai mult. De exemplu, atunci când ne cumpărăm o maşină
nouă, adeseori după aceea nu ne mai simţim satisfăcuţi de ea şi vrem să
ne luăm alta mai bună. Însă fericirea adevărată apare atunci când
suntem mulţumiţi cu ceea ce avem, fiind liberi de dorinţe. Dacă vom
înţelege că, cu cât vom avea mai multe lucruri, cu atât ne vom dori mai
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
multe şi că aceste dorinţe nu vor avea, deci, niciodată sfârşit, vom
realiza că, urmărind mereu să ne împlinim dorinţele (vorbim aici mai
ales despre cele materiale), viaţa noastră va fi mai mereu mai mult o
luptă decât împlinire. Tocmai de aceea, renunţarea la dorinţe ne va
aduce întotdeauna mulţumirea, ceea ce îşi doreşte sufletul nostru de
fapt.
„Nu vom obţine niciodată liniştea sufletească profundă şi împlinirea
lăuntrică nepieritoare mărindu-ne cantitatea de bunuri materiale pe
care o posedăm, ci detaşându-ne complet de ele.” – aforism.
RESTAURAREA RAIULUI
(Riscul ego-ului)
Eugenia Faraon – Huşi
“Mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri,în
persecuţii,în lipsuri îndurate pentru Cristos, pentru că atunci când
sunt slab, atunci sunt puternic”(2Cor 12,10).
are când şi ce portiţă a sufletului o lăsăm deschisă de permitem
O ispititorului să facă spărturi în firea noastră şi să-şi fixeze sugestiile
negative, traduse prin defectele cu care-L dezamăgim pe Domnul?!
Fiecare ar trebui să ne recunoaştem slăbiciunea în lupta cu ispitele, şi
să-L rugăm pe Domnul să ne ajute în vindecarea rănilor datorate patimilor
trecute, pentru a dobândi balsamul virtuţilor atât de râvnite: răbdarea,
stăpânirea de sine,bunăvoinţa, dar mai ales ―valuta forte‖ a încrederii că
Prezenţa Sa intervine în viaţa noastră, că nu ne lasă vulnerabili la tertipurile
agitatorului! Totuşi, ―Războiul nevăzut pe care îl ducem este o parte din
lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Cristos. Cu El luptăm şi suferim
pentru a-i elibera şi pe alţii, pentru ca toţi oamenii să fie eliberaţi. Slăbiciunile,
limitele,greşelile noastre, ispitele, până şi păcatul care ne umileşte, toate
folosesc pentru ca noi să ajungem şi mai aproape de Cristos şi a-L lăsa să ne
împace cu Dumnezeu. Din tot ce e rău scoatem în acest fel un bine superior,
căci ―El le îndreaptă toate spre bine celor care îL iubesc pe
Dumnezeu‖(Rom,28)(…)
Cel ce duce lupta spirituală cu propriul egoism îşi redobândeşte libertatea.(…)
Vrei să ai mereu iniţiativa evenimentelor, lucrurilor, oamenilor, a propriei
persoane, să controlezi totul, să aduci totul la tine ? ―Eu‖-l tău devine idol…
Lupta spirituală poate reorienta tendinţa aceasta, punând-o în slujba Împărăţiei
lui Dumezeu, iar nu a propriei domnii. Mulţi sfinţi şi întemeietori de ordine
religioase au reuşit să-şi transforme caracterul autoritar, punându-l în slujba lui
Dumnezeu‖ (Lupta spirituală după sfântul Benedict).
Na, ce m-a nimerit!Dar să nu disperăm! Acum privesc prin ―lentila‖ Milostivirii
divine această luptă spirituală ce trebuie s-o ducă oricine vrea să se mântuiască,
acum văd cu totul altfel inhibiţiile caracterului meu şi nu vreau să mă mai las
descurajată de ele! Dar, în acelaşi timp, cer harul de a mă cunoaşte cu adevărat,
a evalua această moştenire de patimi,a cere ajutorul ceresc al vigilenţei în lupta
cu ―monstrul interior‖, şi a obţine libertatea, pacea interioară, şi o viaţă lăuntrică
în Duhul Sfânt.
Sf. Marcu Ascetul sesizează trei uriaşi care se împotrivesc virtuţilor:
necunoaşterea, uitarea, şi nepăsarea, neinteresul de a te cunoaşte pe tine însuţi
prin lumina divină, de a te depărta de limitele şi slăbiciunile proprii, de a lupta
p. 172
cu blocajele duhovniceşti personale şi ale celorlalţi. Toţi suntem prizonierii a
două lumi dacă ―slujim lui Dumnezeu şi Mamonei.‖(Mt.6,24) adică atât tentaţiei
slăbiciunilor egoiste, cât şi Celui ce doreşte să ne purifice şi ilumineze. Pentru a
evita acest ―ghiveci‖ din viaţa ta,alege! Vânează-te pe tine însuţi! Iată, Vânatul
veşnic aşteaptă chiar în inima ta,El strecoară lumina în suflet, nu mai alerga
toate miriştele disipării! Pentru a sesiza Prezenţa Sa în viaţa noastră, să
renunţăm a mai fi ca o praştie care ţinteşte tot ce întâlneşte pe cale, riscând
astfel să ne pierdem elasticitatea şi să ne rupem, irosind timp şi energie…pe
deşertăciuni în timp ce menirea noastră, ţelul suprem, se poate rata pe vecie !
Ajută-ne Doamne să suprimăm tentacolele ego-ului, să ne expunem doar Privirii
Tale, să facem ―plajă‖ doar la Soarele voinţei Tale, convertindu-ne, astfel, de la
neliniştea lumii la Pace.
(Riscul afirmării)
―Putem crede că suntem ―prefabricaţi‖, programaţi, atât în făptura noastră fizică,
cât şi în cea morală,psihică, afectivă şi că suntem prizonieri ai biologiei,ca şi ai
mediului social … dar să lăsăm harul dumnezeiesc să ne re-creeze, pornind de
la un ―eu‖ mult mai adânc decât ―eu‖-l biologic şi decât cel social. În adâncurile
ei, inima omului este lăcaş al unei iubiri, şi acest lucru trece dincolo de
condiţionările biologice şi sociale. Există în noi un‖eu‖ mai adânc decât partea
sensibilă, conştientă, a fiinţei noastre, iar omul care se ştie, care se simte iubit de
Creatorul Său, poate trece dincolo de tot ce reprezintă în viaţa sa ―inerţia‖ (…)
Vrăjmaşul se slujeşte de toate resursele culturii ambiante, de toate evenimentele
trăite şi de persoanele întâlnite, spre a lărgi spărturile de care vorbeam, şi de a
face şi mai abruptă panta care duce la autodistrugerea persoanei… întreţine în
cugetul omului supărarea care îi divide fondul interior, principala sa strădanie
este să ne facă să ne pierdem încrederea în Dumnezeu‖ (Lupta spirituală după
sf. Benedict).
Păi simt asta chiar pe propria-mi piele atât interior, când vrăjmaşul navighează
în gândurile mele distrăgându-mă de la rugăciune, dar şi prin stimulii exteriori
ce mă conduc la tulburare!! Şi pentru a nu rămâne doar la nivel conceptual,
trăind un timp în care mărturisitorii sunt mai primiţi decât învăţătorii, să
coborâm pe terenul propriilor experienţe! Printre preocupările predilecte,
pictatul icoanelor e la loc de cinste, dar migăleala vopsitului în ulei, mai ales
pictatul pe spatele tăios al sticlei, conduce la stres uneori, deşi e o adevărată
beţie de timp şi plăcere a culorii ce-mi absoarbe toată energia. Stăpânirea de
sine e o virtute necesară în munca laborioasă a pictatului - cu atât mai mult a
icoanelor - dar eu mă căznesc din greu s-o posed, în schimb nearmonizarea
dualităţii eu-lui mă aduce deseori la conflict între mine şi mine, neacceptându-
mă aşa cum sunt, cu limite! Când e aproape finalizată icoana respectivă, dacă o
admir, sau mai ales dac-o prezint şi altora spre admirare, imediat risc să ratez
totul şi s-o iau de la capăt; mai ales lucrarea pe sticlă e cea mai dificilă, orice
mişcare greşită poate mâzgăli tot ce am trudit cu greu în frig, ori pe zăpuşeală,
uneori flămândă şi epuizată. Atunci să te ţii, irup de mâhnire ca o fântână
arteziană! Atunci la ce folos truda în slujba frumosului dacă mă separ de
Model? Pentrucă e un prilej de a ţâşni din mine ―putregaiuri‖ bine ascunse, a le
conştientiza şi recunoaşte în faţa Aceluia care riscă (din iubire) să coexiste în
mine cu manifestările omului vechi, şi să vindece aceste răni ale trecutului.
Căci Domnul nu cred că are nevoie de picturile mele, dar urmăreşte toată paleta
consecinţelor implicării mele în manifestările şi fructificarea talanţilor!
Convertirea ţine pasul cu preocupările posesorului de suflet, a cărui misiune e
asigurarea fericirei sale veşnice. Vedeţi cum urmăreşte Salvatorul sufletelor
―jocul‖ dintre mijloace efemere şi scopul suprem, cum pe negândite, dacă ne
încredinţăm Lui, va folosi orice episod al existenţei exterioare pentru a ne
conduce spre viaţa interioară? Desigur că folosirea tuturor uzanţelor credinţei
nu suprimă deodată germenii răului ce subzistă în om, de aceea, cei ce folosesc
alte căi de convertire – chiar cele culturale – nu pot accepta că şi homo
religiosus este vulnerabil. Sunt totuşi nişte dileme ce macină gândirea mea
lăuntrică! De ce există discrepanţă - deşi este benefică privirea cu ambii ―ochi‖
ai raţiunii - între raportarea la Dumnezeu prin mijloacele culturii şi prin cele
teologice,chiar dacă ambele relevă în felul lor, şi cu mijloace proprii, acelaşi
Adevăr?! De ce manifestările culturale duc - de foarte multe ori – la inflamarea
eu-lui, la îndepărtarea de Dumnezeu şi chiar de semeni,la competiţia, nu doar de
talente şi calităţi, dar mai ales de orgolii?! Dacă suntem obligaţi să valorificăm
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
talanţii în această viaţă, de ce atunci atâtea talente: ori se ratează din cauza
negăsirii contextului, mediului optim de afirmare – ceilalţi COMFIRMAŢI
DEJA DE ŞANSĂ, temându-se de concurenţă, le blochează elanul – ori se
ratează,deşi au ajuns nume mari pe ―tapetul‖ afirmării valorice, prin decădere
morală şi căderea chiar din valorile omeniei – idealul atât creştin cât şi cultural?
Am primit un răspuns apelând, ca de obicei, la reperele sfinte: ‖aţi auzit
cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El şi aţi fost
pecetluiţi cu Duhul sfânt al făgăduinţei…‖ (Ep. către Efeseni 1,13) Ţinta
creştinului (chiar plin de defecte) este deci mântuirea, şi aceasta se reflectă în
căutările sale valorice chiar şi din tărâmul cultural,Duhul sfânt călăuzeşte
aspiraţiile celui aflat în harul sfinţitor, şi-i schimbă metodologia realizărilor
proprii (specifice lumeşti) prin compromisul ―fă-te frate cu dracul până treci eci
puntea‖, ba chiar şi obiectivele, planurile măreţe, prin mortificări caritative. Iată
―malurile‖ albiei succesului cultural râvnit (trebuie s-o recunoaştem) de o
categorie mare dintre cei ce au luat startul vieţii, diferenţa constă în faptul că
dintre aceştia,unii şi-l fac scop în sine, iar alţii îl tratează firesc,doar ca pe un
mijloc de manifestare a frumosului ca reprezentare a divinului.Depinde de
fiecare alegerea metodelor de afirmare: ―după mersul lumii acesteia după
domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii
neascultării.‖(Ep. către efeseni 2,2) ori după ―calea cea strâmtă‖ care conduce
de multe ori la riscul unor nedreptăţi şi eşecuri aparente, care ascund intervenţia
dinlăuntru a Aceluia ce toate le poate pentru fericirea sufletelor, nu efemeră, ci
veşnică! ―Căci ce i-ar folosi omului dacă ar câştiga toată lumea, dacă şi-ar
pierde sufletul‖(Mc. 8,36).
Trecând la plan individual, trebuie să recunosc înclinaţia vieţii mele de a simţi, a
mă manifesta şi a aspira să mă realizez pe două planuri: cel cultural şi cel
religios, ambele estetici modelându-mi ―lutul‖ trăirilor lăuntrice şi ale dăruirii
spre ceilalţi. ―Sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înlăuntrul meu; lăuntrul
meu e ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să
plesnească.‖ (Iov, 32,18) Regretabil este că atât creaţia literară, cât şi cea
iconografică, le-am abordat doar nativ,nu am reuşit să profesez nici una dintre
cele două tendinţe ce mi-au bântuit existenţa! Oare e o frână în aprofundarea
dialogului cu divinitatea acest dualism dintre cultură şi credinţă? ―Sfinţii
aminteau tuturor că orice energie trebuie consumată, orice ideal trebuie realizat,
atât timp cât Providenţa ni le oferă.Sfinţii au fost capabili să păstreze în perfectă
armonie ideea lipsei de consistenţă a acestei vieţi cu ideea valorii reale pe care
viaţa o deţine (…) de a-şi pregăti veşnicia fericită.‖ (Pr. Eugen Avarvarei) ―Să
dăm valoare timpului pe care îl avem la dispoziţie‖ ne îndeamnă şi SFântul
Anton. Recunosc, încă nu a devenit DOMNUL SCOP ÎN SINE, exprimându-mă
în scris, în pictură etc., chiar dacă revelez relaţia mea cu El, tot omul are
adresabilitatea preocupărilor mele, încă nu am (prin har) victoria asupra ego-
ului, tot pe el îl satisfac! Cât de greu dobândim acea curăţie încât ―trupul să fie
într-o minunată armonie cu spiritul şi spiritul într-o minunată armonie cu
Dumnezeu.‖aşa cum a atins-o poetul lui Dumnezeu, Sf. Francisc!
Să ne lipim de Inima Preasfântă a lui Iisus, chiar dacă riscăm să ne înţepăm în
coroana de spini cu care am încununat-o prin rătăcirile noastre.Iar dacă acum
atârnă tot mai greu din cauza indiferenţei care zădărniceşte Jertfa Sa
mântuitoare,să preluăm noi aceşti ţepi ai consimţirii fiecăruia la pervertirea
lumii!
O, Doamne, primeşte-ne pe toţi să-ţi alinăm şi îmbălsămăm rănile ce ţi Le-am
făcut,îmbrăţişează-ne în Lumina Ta!
―Iată El îşi întinde lumina în jurul Lui (…) şi ce înfricoşată este măreţia care
înconjoară pe Dumnezeu.‖(Iov 36,30)
(Riscul cârtirii)
SUNT ÎN REVIZIE DOAMNE, NU SUNT ―ACASĂ‖!
Meditez în tăcere cum să apelez din nou la Tine. Căci iar s-a înfundat
―hogeagul‖ sufletului meu cu complicaţii exterioare şi interioare în loc să
progresez spre simplitatea celor ce-ţi slujesc. Încă nu am libertatea de a primi
fără cârtire misiunile Tale! Încă doresc ceea ce nu am, în loc să observ şi ajut pe
cei care cu adevărat nu au, şi nu te au nici pe Tine.Păi cum să ajungă rugăciunile
p. 173
la Cer printre ţurţurii de zgură, şi cum să circule liber aerul curat al Înălţimilor,
adierile Duhului, azurul plin de haruri spre suflet?!
Greu ajungem la simplitatea şi disponibilitatea de a primi tot ceea ce ne trimite
Providenţa în viaţă, spre fortificarea lăuntrică! Să smulgem împreună, Doamne,
bălăriile omului vechi…
―Întâmplările vieţii sunt pline de mister, dar în fiecare situaţie trăită avem de
ales între două variante: să fugim, să urâm, să trădăm… sau şansa să creştem, să
ne maturizăm, să-i iubim şi să-i ajutăm pe cei de lângă noi.‖(Lupita Cervantes)
Recunosc, după ceva ani de când m-am întors la Dumnezeu, îmbrăţişînd
planurile Sale, încă mă mai mir în sinea mea:‖pentru ce mă împinge Dumnezeu
să exist ―contra-naturii‖, a firii pe care mi-a dăruit-o!‖.
‖Cine este cel ce îmi întunecă planurile prin cuvântări fără
pricepere?‖(Iov,38,1). Întreb doar: înclinaţiile, talentele, aspiraţiile de a
valorifica potenţialul şi capacitatea de a gândi, simţi, şi trăi poetic, artistic şi
teologic, nu le am de la El? Atunci de ce mă trimite în misiuni inverse decât
chemarea mea?! Nu e deajuns că nu mi-am împlinit vocaţia culturală (şi
religioasă) datorită unor tare exterioare şi interioare, că idealurile tinereţii s-au
dovedit a fi doar iluzii?!
Acum, când sunt deja la o vârstă aşezată – după atâţia ani de zbucium
existenţial şi familial - să las raiul preocupărilor înalte, din garsoniera cu ―sera‖
de flori şi cu teancurile de cărţi,cu icoanele pictate de mine, cu calculatorul la
care redactez ―valoroase opere‖ - evaluate probabil post-mortem - şi aceste
articole ―vitale pentru omenire‖, şi să mă deplasez în diferite medii unde
predomină preocupările materiale şi trebuie să tolerez viziunile limitate ale
existenţei, cicălelile, şi un limbaj neacademic etc.?! ‖El nu-şi îndreaptă privirile
spre cei ce se cred înţelepţi.‖ (Iov,37,24)
Pot eu fi de folos unor oameni părăsiţi,lipsiţi de afecţiune şi îngrijire: bătrâni,
bolnavi, (şi uneori muribunzi), când ei au nevoi strict necesare? Să fac naveta
kilometri întregi,încărcată cu aprovizionările familiale, acolo unde fac bătături
la munca agricolă din jurul casei? Pot eu aduce pacea şi încrederea în Tine unor
persoane rătăcite, disperate, bolnave sufleteşte? Numai Tu le poţi vindeca!
Pentru ce toate aceste jertfe sugerate de Providenţă? ―Pentrucă poţi! Pentrucă
trebuie să valorifici toată zestrea nativă, potenţialul de compasiune, căci la
Judecată nu vei fi întrebată cât de eficient ai gândit, ci cum ai iubit. Nu e nevoie
decât să te laşi penetrată de zâmbetul Meu, de afecţiunea Mea pentru ei, fii doar
―antena de transmisie‖ a lor, predă-Mi toate problemele lor şi roagă-te pentru ei,
Eu le voi rezolva,le voi alina durerile, îi voi salva! E greu?‖
Totuşi, dacă am asumat toate aceste mici sacrificii ca pocăinţă şi recunoştinţă a
convertirii mele, de mai sunt tentată să cârtesc, întrebându-mă: ―de ce mie?‖
când mă lovesc de greutăţi, de nedreptăţi, de reticenţă la mesajele misionare?
Pentru că în adânc, sub crusta de satin a tendinţelor spirituale,a fineţurilor
emoţionale şi de sinuoase cugetări, se ascunde încă odiseea iluziilor, aura
autosuficienţei,a slavei deşarte şi a defectelor care stau la pândă să recucerească
terenul lăuntric deja curăţit. Doar umilirea, ascultarea şi munca fizică le ţin în
frâu să nu recidiveze, doar pe acest ―mediu de cultură‖ se pot observa
manifestându-se în toată splendoarea! Fără recunoaşterea stării reale a
sufletului, fără ―spălarea interioară a paharului‖ nu dobândim deschiderea
lăuntrică la har: ―Vrei, vindecă-te!‖, zice Domnul. Şi, ca o paranteză, pentru a
mă vindeca personal de obsesia valorificării talanţilor, a potenţialului de
talent,Dumnezeu a permis unor zugravi să-mi arunce la gunoi preţioasa trusă de
pictat icoane, ce o ţineam în uscătorul blocului. Uşor de spus să ne lepădăm de
noi înşine şi să renunţăm la alipiri deşarte! Vopselele fiind foarte scumpe, cu ce
o să mai pictez?
Aşteptând cu speranţa că ―Domnul a luat, Domnul o să-mi redea‖, caut să
descopăr scopul reorientării misionare pentru care m-a decuplat de la pictat!
Deja bănuiesc o eventuală cură de ieşire din sine prntru a mă integra mai mult,
şi cu folos, între cei care trebuie ―pedepsiţi‖ prin iubire. ―Ora et labora‖ implică
şi relaţionarea dificilă cu CELĂLALT, care, firesc, e altfel decât te aştepţi, chiar
invers. Există în orice context social, familial, o scenă de vindecare şi convertire
reciprocă prin suferinţă: un ―călău‖, o victimă, şi un salvator prin credinţă
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
(rolurile fiind vulnerabile la inversare), totul e să jucăm cu toţii piesa mântuirii
fiecăruia.
Şi dacă întârzie efectele intervenţiilor noastre de acceptare, răbdare şi îndurare a
tulburării sufleteşti a celor pentru care înălţăm rugăciuni,să continuăm
compasiunea, afecţiunea gratuită! Înseamnă că ―buboiul‖ răului nu-i copt, încă
n-a spart pentru a elimina tot ceea ce blochează intervenţia Harului. Dacă
renunţăm la retorica religiei,la a ne impune credinţa şi modelul propriu – chiar
la bagajul cultural – rămânând doar exemplul viu al omului de lângă om, nu va
fi prea departe clipa când şi cel mai îndepărtat de Dumnezeu îL va primi
treptat,recunoscându-şi cu lacrimi amare răutatea, ba acceptând chiar o
rugăciune împreună (am trăit asemenea experienţe, spre slava lui
Dumnezeu)…E de ajuns câteva astfel de ―antene parabolice‖ într-o comunitate,
care, captând căldura Milostivirii divine, o vor transmite, pentru a sări unele
după altele ca floricelele sufletele convertite! Indiferent de riscuri, ‖să fim în
comuniune cu Dumnezeu,că numai aceasta este calea de a trăi în comuniune cu
ceilalţi oameni!‖ ne recomandă un mare sfânt. Doamne, ajută-ne să inculturăm
Evangheliile în contextul existenţial, prin toleranţa faţă de diferenţele enorme
dintre oameni, lăsându-le deschisă inima pentru a ne schimba împreună şi a păşi
spre unitatea iubirii lui Dumnezeu!Acceptarea acestor încercări, renunţări, şi
umiliri chiar, conduc la RESTAURAREA RAIULUI originar din fiecare
suflet.Să ne oferim Cerului,fiecare cu felul său de a fi, cu felul său de a se ruga,
ca un buchet de flori în luna Reginei florilor…Amin.
Părintele Justin: “Să ne rugăm să
înmulţească Domnul secerătorii, că sunt
puţini‖
Monahia Fotini – Bucureşti
Părinte, ce ne puteţi spune despre Părintele Adrian
Făgeţeanu, care de curând a trecut la Domnul? L-aţi
cunoscut în închisoare?
u nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de
E el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului
nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi
ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru
Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din
copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a
fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaş luptător în armata lui
Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul
suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în
prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este
omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De
aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie,
pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de
rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl
avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie
Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor,
povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români. El a
fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci
pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al
pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de
zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig
pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe
mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a
combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi
ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care
slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului
new-ageist să fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile
antihristice de azi şi de mâine. Pentru noi nu există criză. Singura
noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei
noastre ortodoxe, şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii
p. 174
creştine lupi răpitori, fie ei politici, fie religioşi. Păstorii noştri au
cam ameţit repede de slava lumească şi nu au putut să se impună în
apărarea drepturilor Ortodoxiei, după cum s-ar fi cuvenit. Părintele
Adrian îi va smeri în faţa Tronului Dumnezeirii. Noi am avut soarta
aceasta nefastă să avem nişte creştini căldicei, cărora chipurile le-a
plăcut mai mult liniştea. Pentru că întâistătătorii noştri ne-au dat mereu
cu liniştea, cu pacea, cu cuminţenia – virtute pusă la mare cinste în
educaţia religioasă ateist comunistă. Dar această falsă cuminţenie nea
acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleşug în sânul Bisericii noastre
şi de atâtea bălării aduse din Răsărit şi din Apus nu am mai avut ochi
să le vedem, sau poate ca a fost mai comod să le astupăm. Dar românul
nostru, cum am mai spus, nu a fost aşa dintotdeauna, el are sânge de
dac şi brâncovenesc, eroi care au luptat cu preţul vieţii nu doar pentru
apărarea naţiei noastre ortodoxe, ci am fost poarta dintre Răsărit şi
Apus, prin care am oprit aici orice trecere păgână.
Părintele Adrian a îmbinat foarte frumos aceste calităţi creştine, pe care
orice creştin e dator să le câştige – rugător trezitor şi mărturisitor
neînfricat. Iar dacă îl iubim pe Părintele Adrian dovedim aceasta numai
dacă îi vom urma exemplul şi nu vom pune în gura lui false învăţături,
ca să ne cadă nouă mai bine. Pentru că sunt mulţi propovăduitori care
numai se laudă cu popularitatea Părintelui Adrian, dar în realitate ei
sunt lupi răpitori. Suntem aşa de ofiliţi şi oprimaţi încât nu mai
deschidem mintea, nu mai deschidem nici ochii, nici gura. Stăm într-o
cuminţenie, să-mi fie cu iertare, prostească. Faima cuminţeniei
noastre s-a dus peste tot în lume, încât a ajuns străinul să facă glume pe
seama acestei cuminţenii a românilor. Părintele Adrian a fost aşa de
puternic încât şi diavolul s-a temut de rezistenţa sa, prigonitorii
înşişi obosind în a-l înfrunta. Aceasta este o pildă pentru noi că dacă
vom avea curajul să mărturisim fără de tăgadă, şi diavolul va slăbi de
puterea pe care Hristos ne-o va da şi va lucra prin noi. Este o dovadă în
plus că puterile diavolului sunt mult limitate faţă de puterea
dumnezeiască a lui Hristos. Să dea Dumnezeu să înţelegem acest
adevăr din propria noastră experienţă şi nu doar din pilde. Este o vină a
noastră că nu am ştiut să veghem şi să păzim bunurile acestea morale şi
spirituale pe care acest neam le-a acumulat prin înaintaşii noştri.
Ce părere aveţi despre dificultăţile pe care le-am întâmpinat la Târgu
Ocna, unde s-au efectuat săpături arheologice cu scopul de a găsi
osemintele mucenicului Valeriu Gafencu?
Da, sunt lucruri murdare de a măslui, de a acoperi un adevăr, încât să
nu se mai vadă nimic, să acopere orice mărturie care putea trezi
interesul tinerilor din generaţiile viitoare. Sunt aceiaşi oameni care au
condus ieri şi conduc şi azi, acelaşi sistem. Pentru că acum, ca şi
atunci, atât de tare se temeau de aceşti martiri ai rezistenţei
anticomuniste, încât nici morţi nu îi suportau, şi morţi se temeau de ei.
Teama şi necredinţa lor îi îndemna să săvârşească gesturi de-a dreptul
penibile, încât şi după ce îl vedeau mort din pricina bătăilor, sau
împuşcat, îi înfigeau suliţa în coastă, în dreptul inimii, să se asigure că
a decedat. Acest obicei nu ne este străin, îl ştim din Evanghelie, e o
practică iudaică. Şi chiar dacă au trecut atâţia ani de zile, ei poartă
această frică de morţii noştri, de morţii care înviaţi cu puterea lui
Hristos, le surpă lucrările demonice, pentru că harul lor îi arde ca pe
Lucifer care nu suferea să vadă lumina Arhanghelului Mihail. Această
teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisori arată cât de slabi
şi neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să
învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi
cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor.
Dar în ciuda tuturor eforturilor lor de a sta împotriva sângelui
mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile
săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi
familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei,
apasă pe conştiinţele lor şi familiilor lor, încât putem spune că sunt
nişte oameni maltrataţi moraliceşte. Vina de altfel o purtăm şi noi,
pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu
pomeneşte nimic în parohia lui de existenţa acestor martiri şi sfinţenia
lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are
bani nici de o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în
biruri şi datorii. Ar trebui să existe, după cum am mai zis, mijloacele de
întrajutorare a bolnavilor, copiilor orfani, familiilor fără adăpost. Şi
dacă preotul nu face asta, cine să o facă? Atunci nici criza asta nu ar fi
fost aşa de acut simţită de românii noştri. Cunosc vreo doi, trei preoţi
care au săvârşit astfel de fapte de milostenie, dar restul?
Cu toate că nu-i a creştinului bogăția şi desfătarea, ci sărăcia şi nevoia.
Ţăranul român, de altfel, nu a re nevoie de alt ajutor, decât de ogorul
lui şi pe care trebuie să îl lucreze cu osteneala mâinilor lui, şi sudoarea
frunţii sale. Aceasta este de altfel şi o poruncă biblică, nu? Dar românul
nostru s-a puturoşit, s-a învăţat cu comoditatea şi aparenţa luxului
acesta îmbietor. Stă în faţa calculatorului şi umple barurile noaptea.
Românul nu are nevoie de bananele şi portocalele lor, că şi aşa ne
trimit numai otrăvuri. Să trăim noi cu mierea albinelor noastre aşa cum
au trăit strămoşii noştri, cu ceapa, cartoful şi văcuţa ţăranului român;
cu coasa şi secera cu care am secerat pâinea cea de toate zilele, pe care
ne-a dăruit-o Domnul. Şi cred că în viitor românul va ajunge după
cum a început, cu ogorul lui, în simplitatea şi sfinţenia lui, ne vom
întoarce vrând nevrând la originile şi îndeletnicirile de la început,
cu mijloacele cele mai rudimentare, în tovărăşie cu vaca vecinului care
va trage să scoată brazdele pentru a semăna sămânţa ce îşi va da rodul
la vremea ei.
Din păcate, Părinte, majoritatea tinerilor de azi, şi nu doar cei de la
oraş, ci şi cei de la sate, nu mai sunt obişnuiţi să se ocupe cu
îndeletniciri agricole şi sunt cuprinşi de descurajare, văzându-se
neputincioşi şi obişnuiţi cu comoditatea de la bloc. Ce sfat le daţi
familiilor care vor să se retragă la sate, dar nu au nici mijloacele
necesare să cultive pământul, nici pricepe?
Ei… nevoia te învaţă toate. Orice învăţ are şi dezvăţ şi orice dezvăţ
are învăţ. Eu am muncit toată copilăria şi tinereţea mea, alături de
părinţii şi fraţii mei. Nu e nevoie de niciun utilaj agricol, ca să îţi
întreţii familia ta. Toată copilăria mea a fost în centrul muncii agricole.
Şi pe ogorul nostru nu a mers decât boul şi calul, şi semănatul tot cu
mâna mergea. Iar aratul nu e deloc dificil, pe o lăţime de 5-6 metri
făceai cu plugul vreo 8, 10 brazde, semănai frumos, venea grapa care
acoperea şi rămânea hrană şi pentru păsările cerului. Nu vedeţi şi
ciorile cum se adăpostesc noaptea în podurile clădirilor din oraş, iar
dimineaţa ies la ţară, pe câmp, ca să se hrănească? Vezi seara cum vin
cârduri aşa, de parcă sunt cocori, cum vin ciorile la oraş să-şi găsească
adăpost. Aşa şi cei de la oraş să se uite la ciori cum se hrănesc din
hrana ţăranului de pe ogor, chiar dacă trăiesc la oraş. Nu are nevoie
omul nostru să-i vie apa la el, vorba olteanului, s-o beie din şurub, nu,
o bea din fântâna lui, cu cumpăna lui cu care scoate apa, dulce şi
cristalină.
Eu nu am făcut minerit în tinereţea mea, dar în închisoarea de la Baia
Sprie am învăţat să fac şi minerit de nevoie, mai bine decât minerii
specializaţi. Nu au ştiut să ne dea decât câte un târnăcop, o rangă şi o
lopată, 400 câţi eram cu toţii. Am intrat acolo nedumeriţi şi erau doar 5
mineri care aveau ordin să ne instruiască; au stat cu noi doar o
săptămână în care am învăţat toată tehnica mineritului. Ei au rămas
surprinşi însă când au văzut că munca noastră, a deţinuţilor, era mult
mai eficace chiar decât a lor. Minerii dinaintea noastră produceau un
vagon de minereu în jur de 8 ore, ei bine, noi am terminat două
vagoane în timp de 5 ore. Orice poate să facă omul când vrea să facă.
Spuneaţi de într-ajutorarea pe care e dator preotul şi parohiile sau
mănăstirile să o săvârşească pentru cei săraci. Dar din păcate azi sunt
atâtea biruri şi pe parohii şi mănăstiri, din partea episcopiilor, încât
cu greu îşi mai pot săvârşi activitatea de preot în parohie. Ce ajutor
social să mai facă în aceste situaţii?
p. 175
Românul nu e străin de astfel de biruri, aceasta e de altfel o situaţie
foarte cunoscută şi trăită de români, mai ales în vremea comunismului.
Trebuia să dai o anume raţie la stat, chiar dacă era secetă sau nu rodea
ogorul din alte motive. Tu scoteai de pe hectar 1000 de kg să zicem, şi
ei îţi cereau 2000 la hectar. Restul de unde să le mai ia? Şi bietul om
făcea eforturi în fel şi chip ca să poată plăti această contribuție. Nu se
compară birurile de acum cu cele suferite de bunicii noştri. Dar această
situaţie se datorează şi faptului că preoţii tac, şi normal că stăpânii
profită de tăcerea lor. Dacă tot sunt prieteni cu catolicii de ce nu învaţă
de la fraţii lor occidentali cum să ridice glasurile? Că ei ştiu să îşi apere
libertatea şi traiul.
În Ungaria de pildă, Partidul Comunist nu a avut atâta putere asupra
poporului pentru că au ştiut să strige, nu s-au lăsat supuşi, astfel încât
la ei, pe vremea comunismului, religia se preda în şcoli. Să ştiţi, cu cât
vom tăcea mai mult şi vom sta cu spatele gârbovit spre putere, cu
atât vor pune mai multe biruri şi sarsanale pe noi şi să nu fim ca în
robia babiloniană când se ridică faraonii să nu mai aducă paiele către
israiliteni să le taie pentru cărămizi, ci să aducă tot ei paiele, să le şi
taie tot ei, iar producţia de cărămizi să fie mai mare. Şi lăcomia
comunistă era aşa de demonică încât în preajma sărbătorilor de pildă,
de Paşti, Crăciun, Înălţare, veneau şi ne anunţau că ni se măreşte norma
de trei ori. Şi stăteam acolo şi zi şi noapte fără odihnă şi munceam aşa
pe istovitele şi primeam o gustare abia după 10 ore de muncă, când îşi
mai aminteau ei. Dar, sincer vă spun că simţeam o aşa putere de la
Dumnezeu, încât osteneala ajungea să se transforme în bucurie şi
nu mai simţeam nicio greutate. Dumnezeu ne întărea trupul şi cu atât
mai mult sufletul. Simţeam forţa Duhului Sfânt care era asupra noastră
şi ne dirija în ce trebuie să facem, ne dădea puterea şi înțelepciunea să
lucrăm şi bucuria sufletească totodată. Aşa să cugete şi orăşenii care se
sperie de greul ce va veni. Şi e bine ca din timp să mai renunţe la
desfătări şi ghiftuieli; de aceea şi părinţii poartă o mare vină pentru că
pun toată lumea la picioarele copiilor lor, şi le satisfac toate mofturile.
Să ducem o viață mai aspră.
Părinte, un pericol social care se întrezăreşte la ora actuală îl
reprezintă posibilitatea unor revolte generale, pe care nişte
conducători din umbră le dirijează şi scot popula ția în stradă să
protesteze faţă de criza în care ne aflăm. Chiar există nişte anunţuri de
mobilizare generală programată anul acesta, oricum cât de curând. Ce
sfătuiți oamenii să facă?
Sub nicio formă să nu iasă în stradă, pentru că este o capcană mai
mare decât îşi pot vreodată închipui. Sunt manevre politice, în care
românul nostru a picat de multe ori. Aşa cum ne-au ameţit şi ruşii şi
americanii; după ’44 toţi săreau în sus că vin americanii şi vin
americanii! Românii noştri peste tot aşteptau americanii. Şi securitatea
înregistra toate persoanele care propovăduiau acest americanism.
Americanii nu au mai venit, bineînţeles, au umplut însă puşcăriile de
români, condamnări – 15-20 de ani de puşcărie. De aceea eu atenţionez
şi acum, pentru că niciodată nu poţi şti ce e pus la cale şi care sunt
înţelegerile şi dedesubturile dintre ei.
Cetăţeanul, înainte de a ieşi la o manifestaţie sau revoltă, trebuie să îşi
pună mai întâi întrebarea: Cine pune la cale această revoltă? Cine o
conduce? Că spontană e o naivitate să crezi că e. Dacă se va informa va
vedea că în spatele acestor mişcări sunt oameni ai sistemului, nişte
criminali care se folosesc de mulţime spre aşi câştiga ei autoritate şi
putere. Împotriva cui te revolţi? Se ştie măcar cine e de vină pentru
această criză? Nu e limpede că ea este provocată tocmai de bancherii şi
oamenii sistemului în scopuri murdare? Aşadar cine se va face părtaş
la astfel de revoluţie îşi va periclita şi libertatea pe care o mai are şi
răspunde şi pentru întreaga omenire care se va afunda într-o dictatură
nemaiîntâlnită până acum. Nu vă încredeţi în manipulările mass-
mediei. Şi chiar de ar avea un scop bun o revoluţie, cine să mai dirijeze
o societate în zilele noastre? Toţi stăpânii netrebnici s-au făcut, nu mai
este niciun drept care să poată dori binele omenirii. Numai Dumnezeu
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
ne poate scăpa de urgia care vine. De abia aici este justificată
cuminţenia. Deci să avem cuminţenia cea bună şi să nu cădem în
laţurile unei politici nefaste. Cum vedeţi ratificarea tratatului de la
Balamand, din 1993, de către sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pe
tema raportului dintre Biserica Ortodoxa şi cea catolică? Toate
celelalte Biserici Ortodoxe au respins sinodal acele declaraţii din
tratat, ca fiind eretice, numai Biserica Română fiind singura care nu l-
a respins nici până azi…
Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut şi
s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut părerea şi acordul
poporului, dar nici măcar nu am fost înştiinţaţi. Doamne fereşte, mâine
poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai cheamă Biserica
Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor dogmatice.
Şi vom ţine la hotărârile celor 7 sfinte sinoade ecumenice cu preţul
vieţii. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credință a celor
7 sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinţii Părinţi prin
Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt.
Nu e loc de îndoială în privinţa dogmelor. Ierarhii noştri când sunt
investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească
dreapta credință şi cele 7 sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul,
atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinţilor ierarhi, păstorii
lor.
Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinţilor Părinţi, cum să
ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul
Bisericii, care vorbeşte prin Sfinţii Părinţi, nu prin minţi îmbătate de
mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la
Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziţia ortodoxă, spre liniştea
poporului nostru ortodox. Biserica catolică deţine erezii foarte mari în
sânul ei, noi nu avem ce discuta cu nişte făţarnici care şi-au inventat
propria lor biserică în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi
independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să
îşi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis
credincioşilor bisericii lor porţile Împărăţiei cerurilor ca să se închine
lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge şi pe noi,
aruncând în ograda noastră şopârla uniatismului, dar sângele martirilor
noştri mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste
compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere
dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită
intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi
episcop în zilele noastre, înseamnă să accepţi condiția de mucenic.
Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm
pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să
fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.
Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de
rătăcirile şi compromisurile lor. Au intrat lupii în turma noastră
pentru că semănătorii sunt puţini, lipsesc teologii în măsură să poată
combate nişte rătăciri de la adevărurile de credinţă. Se duc degeaba în
străinătate şi fac atâtea şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să
mărturisească nişte realităţi dureroase din sânul Bisericii. Pentru că ei
p. 176
când vin din străinătate aşteaptă o coroană de arhiereu, o coroană de
secretar, să îşi pună guleraşe frumoase, genţi strălucitoare şi maşini
luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta formează
Biserica Ortodoxă, Biserica ortodoxă o formează poporul simplu
de rând binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânarea cu
lacrimi în ochi şi ţăranul care nu cedează ortodoxia străinilor.
Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Biserici
noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în
care s-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e
culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă. De la
Părintele Stăniloae nu mai avem profesori teologi care să facă o reală
catehizare studenţilor. Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii
lor. Dar ar trebui să înţeleagă că păstorii supremi sunt Sfinţii Părinţi şi
slavă Domnului sunt atâtea cărţi publicate. Nimeni nu poate spune că
nu a ştiut.
Teologilor noştri le lipseşte râvna sau scânteia dragostei de adevăr.
Să învăţăm de la greci, care aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunţă
la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educaţie religioasă,
catehetică şi dogmatică de mici copiilor lor, astfel încât poporul grec
este crescut într-un mediu bizantin şi înţeleg uşor dogma ortodoxă. La
noi a fost o teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi
greutăţi. Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă
erau, erau fără atitudine. Au fost câțiva buni dar puțini, cum a fost
Părintele Arsenie; mai mult cei simpli şi fără carte au apărat
Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulţească Domul secerătorii că sunt
puţini. Orice credincios trebuie să îşi însuşească un minim de
cunoştinţe dogmatice, catehismul ortodox şi să fie trezvitor să nu
primească orice învăţătură cu uşurinţă de la oricine, numai de la Sfinţii
Părinţi şi preoții mărturisitori. Să fim vigilenţi pentru că sectele iau
amploare şi în curând Ortodoxia românească, dacă o ţine tot aşa, o să
iasă la pensie…
Starea arhetipală de copil
Monica Dascălu - Bucureşti
Şi Iisus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine,
şi nu-i opriţi, căci Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei”.
(Matei 19,14)
Toţi sfinţii, toţi marii înţelepţi, toate cărţile înţelepciunii ne
vorbesc despre necesitatea de a ne apropia de marile idealuri
spirituale cu o inimă de copil. Este indispensabil să ajungem să
trăim această stare de copilărie în noi înşine, nu neapărat
raportându-ne la propria noastră copilărie, ci la starea arhetipală
de copil, cu tot ceea ce ea implică şi simbolizează. Copilăria
arhetipală este caracterizată de puritate şi candoare. Pentru a înţelege
mai bine toate aspectele despre care vom vorbi, să evocăm încă de la
început o imagine:
„Este o zi însorită de vară, iar noi suntem un copil mergând printr-o
boltă de lumină. Ne simţim uşori şi liberi. Nu ne interesează drumul pe
care mergem, atâta vreme cât el se îndreaptă spre soare. Privim în jur
cu genele umede de lumină, suntem uşori şi liberi şi luminoşi. Ştim că
cineva are grijă de noi, deci nu ne facem nici o grijă pentru mâine sau
pentru viitor, nu avem nici o problemă. Nu suntem legaţi de trecut, nu
Lohanul nr. 20, decembrie 2011
 Spiritualitate
există decât clipa prezentă. Tot ceea ce vedem în jur vedem ca atare, explicabil oarecum, dar cei care vor să fie proprii lor stăpâni nu au voie
fără aprecieri sau determinări. Nu există bine sau rău, frumos sau să accepte această stare. Ei ar face mai bine să înceapă să privească
urât, nu există decât lumină. Nu ne interesează să avem ceva, să totul ca pe un joc şi să nu fie foarte ataşaţi jucându-l. Pentru „oamenii
acumulăm lucruri, să avem o poziţie socială. Chiar personalitatea unui mari‖ se produce practic o inversare a valorilor şi ei chiar ajung să-şi
astfel de copil nu-l condiţionează; el există pur şi simplu şi nu se dorească mai degrabă să aibă lucruri decât să fie fericiţi. Prinşi în
consideră a fi într-un anume fel.‖ problemele lor şi urmărind anumite scopuri pe care de multe ori nici nu
mai ştiu de ce şi le-au propus, ei vor să trăiască, să lupte, să acumuleze,
Să comparăm această imagine cu a unui sfânt: plin de lumină, el ştie că fără a trăi de fapt autentic – devin nişte roboţi supuşi unor ţeluri ce nu
este copilul lui Dumnezeu, ştie că Dumnezeu are grijă de el şi-i va da le aparţin.
tot ceea ce îi este neapărat necesar. El este indiferent la părerile
oamenilor despre el, poate fi oricum doreşte, dar în esenţă rămâne
mereu acelaşi copil al lui Dumnezeu. Nu-l interesează ziua de ieri sau
de mâine, el trăieşte starea de comuniune cu Dumnezeu Tatăl aici şi
acum. Pentru el nu există bine sau rău, frumos sau urât, totul există în
aceeaşi lumină. El este pur, luminos şi liber. Vom remarca imediat
asemănarea acestor imagini.

În mintea omului este adânc înrădăcinată evoluţia omului în decursul

vieţii de la copil la om matur şi apoi la bătrân, asociind acestora
candoarea, respectiv forţa şi înţelepciunea. Omul va trebui să cumuleze
şi să realizeze simultan starea de candoare a copilului în inimă, forţa
omului matur la nivelul trupului şi înţelepciunea arhetipală a bătrâneţii.

Starea de candoare implică să avem un suflet curat şi neatins de pasiuni

sau emoţii negative, distructive, precum supărarea, gelozia sau ura.
Urmărind să trăim mai mereu starea de candoare, vom vedea cu
bucurie cum toate aceste stări şi emoţii negative nu ne mai pot atinge
sau influenţa. De ce? Pentru că sunt incompatibile cu starea lăuntrică
de puritate, care este foarte elevată. Practic, vom vedea atunci când
suntem confruntaţi cu astfel de stări, chiar simpla atitudine de a adopta
atitudinea de copil le va face să dispară instantaneu – şi aceasta nu prin
luptă, opunându-ne în forţă, ci prin transcendere, prin intrarea într-o
stare net superioară, ca şi cum ne ridicăm deasupra furtunii. Iar
abordarea atitudinii de copil este foarte uşoară – putem porni chiar
imaginându-ne că avem ochi foarte puri şi luminoşi, cu genele umede
de lumină, evocând imaginea anterioară. Vom descoperi cum o infinită
lumină ne invadează practic instantaneu, ne vom simţi foarte uşori şi
liberi.
De ce ne pierdem starea de inocenţă şi candoare?
Toate minunatele trăsături ale copilăriei arhetipale se estompează sau
chiar dispar total la omul matur. De ce? Pentru că lui i se pare că e mai
bine să fie „un om serios‖, pentru că el are probleme, vrea să ajungă
cineva, să atingă o stare de bunăstare materială. El nu mai are încredere
că va primi tot ceea ce-i trebuie şi începe să se preocupe de aceasta atât
de mult încât uită să mai fie fericit. El se confruntă cu imperfecţiunea
societăţii şi răutatea oamenilor, are insuccese şi decepţii. Este
În plus, ei sunt prinşi în plasa propriei lor forţe (care de multe ori nu e
decât simpla forţă fizică a omului ajuns la maturitatea biologică), le
place să se simtă puternici şi independenţi. Ei vor privi starea de
candoare ca pe un „infantilism‖ dăunător. Şi vor rămâne aşa cum sunt,
îndreptându-se iremediabil spre declinul acestei forţe care-i susţine
acum, fiind din ce în ce mai supuşi condiţiilor exterioare şi dependenţi
de cei din jur.
Dar poate cunoaştem fiecare şi câţiva „oameni mari‖ care nu au uitat că
au fost copii, care încă mai ştiu să se bucure şi şi-au păstrat puritatea
inimii. Şi dacă cunoaştem vreo astfel de persoană, vom descoperi
întotdeauna că este o companie foarte plăcută şi în prezenţa sa,
optimismul şi candoarea parcă ne molipsesc şi pe noi irezistibil.
Suntem copiii lui Dumnezeu
Evocând starea de copil, caracterizată de puritate şi candoare, vom
ajunge treptat să ne regăsim sentimentul de filiaţie faţă de Divin.
Astfel, se va trezi în noi o credinţă de nezdruncinat, bazată pe
perceperea directă a Divinului, care echivalează cu stări foarte înalte.
Trăirea permanentă şi intensă a faptului că suntem copiii lui Dumnezeu
nu numai că ne va ajuta, dar este chiar o modalitate practică de evoluţie
care ne deschide către aspectele ultime, divine ale fiinţei.

p. 177 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

 Spiritualitate
Vom descoperi paradoxal prin această atitudine că suntem mult mai
puternici, dar nu ca nişte uriaşi definiţi de forţa noastră: dispunem de o
capacitate uluitoare de a acţiona cu energii uriaşe tocmai datorită
faptului că suntem deasupra lor. Ca fii ai Divinului, putem cere ferm şi
mult, dar supuşi total înţelepciunii Tatălui nostru şi neurmărind ceva
personal.

Ne vom regăsi bucuria copilăriei

În plus, această atitudine conferă o imensă bucurie şi veselie, o stare

permanentă de speranţă şi optimism, sentimentul că suntem protejaţi.
Şi vom vedea cum devenim chiar mai înţelepţi, înţelegem lucruri care
nu ne erau accesibile înainte, pentru că începem să trăim efectiv
adevărurile spirituale.

Este uimitor câte realizări interioare pot fi obţinute prin simpla

abordare a atitudinii de candoare şi de aceea e regretabil faptul că ea
este atât de uşor şi atât de des uitată.

Să nu uităm niciodată că Realizarea spirituală nu înseamnă a şti de la

alţii, a înţelege sau a accepta că ceva e adevărat, ci de a trăi în noi
înşine lucrurile minunate despre care ni s-a vorbit şi chiar descoperind
altele. Este esenţial deci să trăim autentic şi această stare de candoare,
pentru că ea este foarte necesară şi chiar e ca un fel de „scurtătură‖ care
parcursă conştient ne va feri de multe eforturi inutile sau ocolişuri.Şi o
ultimă prevenire: să nu confundăm candoarea cu infantilismul sau
slăbiciunea şi să nu uităm ce nesuferiţi sunt copiii râzgâiaţi.

p. 178 Lohanul nr. 20, decembrie 2011

p. 179 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
p. 180 Lohanul nr. 20, decembrie 2011