Sunteți pe pagina 1din 180
Lohanul nr. 21, martie 2012 Page 1
Sponsori: Ing. Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA , Floriana Enache – SC
Sponsori: Ing. Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA , Floriana Enache – SC
Sponsori: Ing. Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA , Floriana Enache – SC
Sponsori: Ing. Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA , Floriana Enache – SC
Sponsori: Ing. Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA , Floriana Enache – SC
Sponsori: Ing. Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA , Floriana Enache – SC

Sponsori:

Ing.Constantin Duluţă - SC Vinicola Avereşti 2000 SA, Floriana Enache SC Enache Morărit SRL, Nicoleta Bordeianu SC Ecoloc SRL, Ing. Victor Bordei, dr. Nelu Tătaru Crataegus Pharm SRL, Adrian Dominte SC Anta 95 SRL, Ing. Cristian Şelaru Belrom SRL, Sofia Dancă – SC Sofia SRL, Ing. Ioan Ciomaga Viacons Rutier SRL, Marcel Tofan SC Miluca SRL, Ec. Neculai Baltag Balnec SRL, Ing. Constantin Silimon, Vasile Marian Marsemar SA, Ticu Radu Macovei notar public, Av. Radu Bobârnat, dr. Cosmin Murguleţ – Victoria Unic SRL

LL ooh

L o

hha aan nnu

uul ll nnr

n

11 rre eev vvi iis sst ttă ăă

221

2

r

ISSN:1844-7686

Colaboratorii acestui număr:

Redactor: Vicu Merlan

uul llt ttu uur rra aal ll

ccu

c

şşt ş tti iii iin nnţ ţţi iif ffi iic ccă ăă

ffo oon nnd dda aat ttă ăă: :: nno ooi iie eem mmb bbr rri iie ee 220

f

n

2

000 007 77

Valeriu D. Popovici-Ursu , Ing. Mugurel Atudorei, Prof. Cristi Lazăr , Prof. Ştefan Plugaru , Sorin Popescu , Prof. Adrian Butnaru, Prof. Costin Clit , Prof. Gabriel Brînză, Prof. dr. Vicu Merlan, Prof. Eliza Merlan , Prof. Dragoş Curelea, Prof. Daniela Curelea , Prof. univ. dr. Gh. Buzatu , Prof. Valeriu Neştian , Acad. Dinu C. Giurescu , Prof. Matei V. Dragoş , Prof. ing. Dascalu Elena, Prof. Roxana Munteanu,, Ec. Aurel Cordaş, Prof. Marian Bolum, Matei Sorina-Iuliana, Prof. Tiron Valentina, Ed. Corciovei Tatiana, Prof. dr. univ. acad. Constantin Toma, prof. univ. dr. Lăcrămioara Ivănescu, Lara Damian, Psiholog Paul Iosif , Prof. Ştefan Teclici, Prof. Bahnariu Dumitru, Marius Comper, Prof. Paul Matei, Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, Prof. Lina Codreanu, Prof. Constantin Partene, Costică, Ticu Neculau, Gheorghe Niculescu, Aura Dan, Prof. Luminiţa Săndulache, Crina Ciubotariu, Katy Şerban, Nicuşor Dărăbană, Mihaela Celestine, Ioan Gligor Stopiţă, Dumitru Râpanu, Prof. Corneliu Văleanu, Mihaela Filip, Ioan Marcu, Prof. Albu Liliana, Vasile Munteanu, Înv. Corneliu Lazăr , Delia Ioana Silimon, Prof. Maria Potor, Oxana Ştirbu, Jurnalist Ion N. Oprea, Dr. Dragoş Matei, Alex Ionescu, Oana Axinte, Victor Ionescu,Dr. Ioan Vasiliu, Prof. Vlad Iosif, Dr. Grigore Vasilescu, Alina Antonia, Ioana Veseli, Françoise Berthoud, Ing. George Preda, Victoria Angelescu, Valentin Manoliu, Prof. George Bianu, Mihaela Gheorghiu, Ing. Dionisie Avram, Alex Ionescu, Daniel Cutună, Valentin Manoliu, Vlad Constantinescu, Prof. Vlad Matei, Mellen- Thomas Benedict.

Referenţi ştiinţifici:

Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu (istorie), prof. univ. dr. acad. Constantin Toma (biologie), prof. dr. ing. Avram D. Tudosie (viticultură), prof. dr. Doina Grigoraş (psihologie), prof. Lina Codreanu (literatură), prof. dr. ing. Paul Şuşnea

(mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală), ec. Aurel Cordaş (economie).

Colaboratorii acestui număr al revistei sunt direct responsabili asupra conţinutului articolelor publicate.

Contact:

Puteţi citi revista on line pe http:// lohanul.slizhusi.ro

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr Contact telefon: 076.1997.505; 074.5894379

sau prin poştă la C. P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.

CUPRINS:

-Prof. Tiron Valentina - Rolul utilizării problematizării în învăţarea matematicii…… 78 -Prof. Curelea Dragoş - Exprimarea unor tendinţe comportamentale şi cultural-globale în activitatea social-cotidiană a elevilor de gimnaziu şi liceu din perspectiva formării de competențe active, valori și atitudini necesare pe întreg parcursul vietii……………………79 -Ed. Corciovei Tatiana - ADAPTAREA LA VIAŢA DE GRĂDINIŢĂ………………… 81

Artă

-----------------------------------

-Prof. dr. Vicu Merlan - Artiştii consacraţi ai lumii rurale

Botanică

-----------------------------------

-Prof. dr. univ. acad. Constantin Toma, prof. univ. dr. Lăcrămioara Ivănescu - ARBORI RARI DE PE TERITORIUL MOLDOVEI Monumente ale naturii; Monumente ale Naturii din România……………………… …….68

Psihologie

-----------------------------------

-Lara Damian - Transformă-te pe tine însuţi,

începând prin a te accepta aşa cum eşti! -Psiholog Paul Iosif - Vindecarea la nivel

interior:Bucuria pentru viaţă……………… 89

83

Fizică

-Vasile Munteanu - Primăvara se mai lasă aşteptată…………………………………… 102 -Înv. Corneliu Lazăr - Aburi de primăvară 102 -Delia Ioana Silimon - Zâna Primăvara… 102 -Prof. Maria Potor - CE LUME, CE LUME. ION LUCA CARAGIALE ………………103 -Oxana Ştirbu - Mircea Vulcănescu: Scrisoarea Lui Ştefan-Vodă; Pe umerii timpului stă o balanţă. Ce poate cântări cu ea Ziua ? 104 -Jurnalist Ion N. Oprea - Dr. C. Teodorescu- Un susţinător al culturii la Bârlad…………107

Medicină

-----------------------------------

-Dr. Dragoş Matei - Bolnavul şi boala în cele două paradigm medicale: ştiinţifică şi

tradiţională ………………………………

-Alex Ionescu - Mitul tinereţii fără bătrâneţe în

lumina noilor descoperiri ştiinţifice……… 112 -Oana Axinte - „A PREVENI” VERSUS „A

TRATA”……………………………………114

110

Medicină naturală

-----------------------------------

-Victor Ionescu - Medicinile naturale străvechi, un posibil răspuns la crizele biomedicale moderne? 116 -Dr. Ioan Vasiliu - Mierea de albine………120

Dezbateri

-----------------------------------

-Prof. Vlad Iosif - Puterea vindecătoare a stărilor benefice…………………………… 132 -Dr. Grigore Vasilescu - Sinucidere lentă cu

Istorie

-----------------------------------

-Valeriu D. Popovici-Ursu - Semnificaţia anului 5.508 î.Hr. la noi românii………………4 -Ing. Mugurel Atudorei - O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA MAI PUŢIN CUNOSCUTĂ A OMENIRII……………… 7 -Prof. Cristi Lazăr - Religia dacilor…………12

-Prof. Ştefan Plugaru - Activitatea Mitropoliei Basarabiei în acte şi documente inedite din

perioada interbelică (I)…………………

-Sorin Popescu - Câteva date noi cu privire la

familia de boieri moldoveni Emandi………

-Prof. Adrian Butnaru - Boieri huşeni la cumpăna secolelor XIX-XX şi urmaşiilor… 22 -Prof. Costin Clit - Documente din fondurile Direcţiei Judeţean a Arhivelor Naţionale Vaslui Personalităţi din judeţul Vaslui (II)………….28 -Prof. Gabriel Brînză - ABDICAREA REGELUI CAROL AL II-LEA (6 SEPTEMBRIE 1940…………………….… 34 -Prof. dr. Vicu Merlan, Prof. Eliza Merlan - Canalul Dunăre – Marea Neagră – cimitirul fără

15

18

cruci…………………………………………37

-Prof. Dragoş Curelea,Prof. Daniela Curelea - Funcţii administrativ-religioase exercitate de

preotul revoluţionar Radu Șapcă din Celei în vremea domniei principelui Alexandru Ioan Cuza………………………………………

-Prof. univ. dr. Gh. Buzatu - 1812 2012 BASARABIA ŞI IAR BASARABIA! 44 -Prof. Valeriu Neştian - Gloria victis! 54 -Acad. Dinu C. Giurescu - “Am sentimental că

suntem în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor

noastre”……………………………………

39

----------------------------------- paracetamol…………………………………133

-Prof. Ştefan Teclici - Efectul radiaţiilor asupra organismelor vii………………………… 121 -Prof. Bahnariu Dumitru - UNIVERS şi MATERIE……………………………… 126 -Marius Comper - Lumina albastră – duşmanul nostru nocturn……………………126 -Prof. Paul Matei - 3 descoperiri ale fizicii cuantice, cu impact major asupra vieţii noastre! 129

Viticultură

-----------------------------------

-Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie - Vinotecile – mijloace unice de învechire şi înnobilare a

vinurilor…………………………………….64

Literatură

-----------------------------------

-prof.Lina Codreanu - Dacă… ; Un mare poet- contemporan cu noi………………… ………90 -Prof. Constantin Partene - Greu mai vine

primăvara…………………………………….92

-Costică Ticu Neculau - Ciocolată amară… 93 -Gheorghe Niculescu - Poeme distihice de

-Alina Antonia - De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale. Către un pluralism medical? 134 -Ioana Veseli - Otrava din comerţ care te face

"frumoasă"…………………………………136

-Françoise Berthoud - Minunata sănătate a copiilor nevaccinaţi…………………………141 -Ing. George Preda - Televiziunea, o sui generis otravă teribilă……………………….143 -Victoria Angelescu - În societatea contemporană, conformismul ne răpeşte libertatea………………… ……………… 146 -Valentin Manoliu - Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele…………….…148 -Prof. George Bianu - Adevăruri zguduitoare despre conspiraţia bancară şi sclavia modernă a dobânzii; Nu mai faceţi eforturi excesive! …152 -Mihaela Gheorghiu - Criza europeană, datoriile suverane şi moneda euro……….…152 -Ing. Dionisie Avram - Japonia nu a fost victima unei catrastrofe naturale, ci a fost atacată cu HAARP………………………….155 -Alex Ionescu - „Dialogul” între scoarţa terestră şi ionosferă poate fi manipulat; Priveşte viaţa dintr-o perspectivă nouă…………………….156 -Daniel Cutună - Resursele umane contabilizarea sclaviei………………… ….158 -Valentin Manoliu - Privatizarea în România – un jaf naţional……………………………….162 -Vlad Constantinescu - Mişcarea Occupy Wall Street……………… ………………………163

Spiritualitate

-Prof. Vlad Matei - 2012. Care este viitorul omenirii? 166 -Pe planeta Pământ au fost deja primite mai multe mesaje misterioase de la civilizaţiile extraterestre…………………………… 168 -Mellen-Thomas Benedict - Povestea unei experienţe în preajma morţii…………… …175

55

Geografie

-----------------------------------

-Prof. Matei V. Dragoş - Trei inedite legende geografice publicate de Mihai Eminescu ĩn calendarul ,,Erdélyi Magyar Nemzeti Székely

Naptár’’……………………………………70

Ecologie

-----------------------------------

-Prof. ing. Dascalu Elena - Tipuri de ecosisteme din parcul oraşului Roman………75

-Prof. Roxana Munteanu - Metode de prevenire a încălzirii globale;Testul copacului76

Economie

----------------------------------- primăvară…………………………………….93

-Ec. Aurel Cordaş - Statul, românii şi

austeritatea………………………………….51

Numismatica

-----------------------------------

-Prof. Marian Bolum - Înfiinţarea sistemului monetar naţional.Primele monede româneşti 61

Pedagogie

-----------------------------------

-Matei Sorina-Iuliana - “Dar din dar se face

Rai”………………………………………….77

-Aura Dan Anotimpuri trecand ……….… 93 -Prof. Luminiţa Săndulache - Ars Poetica…94 -Crina Ciubotariu - Unde? 94 -Katy Şerban - Ultimul râu………… …… 95

-Nicuşor Dărăbană - Ochii ei

-Mihaela Celestine - PRAF DE FLUTURE 96 -Ioan Gligor Stopiţă - Cine poate şti? 96 -Dumitru Râpanu - Odiseea căpitanului portocaliu…………………………………… 99 -Prof. Corneliu Văleanu - Oile şi lupii…….100 -Mihaela Filip - SCUTURĂ LACRIMA! 101 -Aurel Cehan – Nedumerire…………….…101 -Ioan Marcu - Ciclurile anuale……… … 101 -Prof. Albu Liliana – ROMÂNIA………….102

96

anuale ……… … 101 -Prof. Albu Liliana – ROMÂNIA………….102 96 Lohanul nr. 21, martie 2012 Page
anuale ……… … 101 -Prof. Albu Liliana – ROMÂNIA………….102 96 Lohanul nr. 21, martie 2012 Page

Istorie

Semnificaţia anului 5.508 î.Hr. la noi românii
Semnificaţia anului 5.508 î.Hr.
la noi românii

Valeriu D. Popovici-Ursu - Paris

Semnificaţia anului 5508 î.Hr., 1 la noi românii după unii scriitori, ar însemna Geneza din Biblie, ceea ce este departe de adevărul istoric. De fapt, descoperirile arheologice de la noi în ţară, au consemnat existenţa umană, cu zeci de milenii mai înainte de acest an.

ţ a uman ă , cu zeci de milenii mai înainte de acest an. E ste

E ste uimitor faptul că acest an, a rămas sub tăcere mai bine de şase milenii, ca să apară în scripte, deabea la începutul celui de al doilea mileniu al erei noastre.

Explicaţia plauzibilă ar fi că acest an a fost memorat de casta sacerdoţilor şi a conducătorilor poporului nostru, ca apoi, odată cu apariţia scrisului , să fie consemnat în documente. O altă explicaţie ar fi distrugerea tuturor documentelor care au existat la Sarmizegetusa, ordonată de Traian în anul 106 d.Hr. şi distrugerea unor lăcaşuri de cult cu ocazia năvalirilor barbare din primul mileniu al erei noastre. Ele au continuat din păcate, cu mai multă furie după anul 1054, anul sciziunii lumii creştine, când papalitatea considerând ortodocşii eretici prin refuzul lor de a se converti la catolicism, a dispus distrugerea lăcaşurilor de rit ortodox din Panonia şi Transilvania. Fiindcă acest an 5508 î.Hr. este consemnat scriptic numai la noi românii, atît în Transilvania cît şi în Muntenia şi Moldova, înseamnă că el reprezintă un eveniment capital, fără ca noi să-i aflăm pînă astăzi, adevărata sa semnificaţie. Pentru poporul român, acest an este de o însemnătate deosebită, fiindcă atestă existenţa noastră de necontestat pe pământul în care locuim fără întrerupere, de mai bine de şapte milenii. Această atestare, combate cu tărie utopica teză a formării poporului român în perioada scurtă de ocupaţie romană (104-271 d.Hr.) şi din simbioza colonilor aduşi de romani cu locuitorii băştinaşi doar de pe o şeptime din totalul teritoriului locuit de români la acea vreme. Pentru dezlegarea enigmei acestui an 5.508 î.Hr., am recitit mai atent toate capitolele din cartea Dacia Preistorică a savantului ardelean Nicolae Densuşianu, în care autorul a studiat şi consemnat toate scrierile legate de existenţa

strămoşilor noştri îndepărtaţi, din care am dedus ce ar putea să reprezinte acest an. Pentru că noi românii nu am avut obiceiul să consemnăm toate faptele petrecute de când existăm, contând pe memoria noastră, alţii ne-au scris istoria, cum se întîmplă şi în vremurile de azi. Grecii antici, de fapt grupările care au plecat din nordul Dunării spre Grecia de azi, începînd cu mil. II î.Hr., au scris despre poporul Pelasg (aceştia fiind românii) ca fiind populaţia primordială a Europei din vremuri imemorabile. Vom începe cu sub cap. 1. din Dacia Preistorică - Vechimea rasei poporului pelasg, (p. 668 şi urm.). Pelasgii (geto-daco-românii n.n.) ne apar în fruntea tuturor tradiţiunilor istorice, nu numai în Elada şi în Italia, dar şi în regiunile din nordul Dunării şi ale Mării negre,

şi în regiunile din nordul Dunării şi ale Mării negre, Ei reprezintă tipul original al popoarelor

Ei reprezintă tipul original al popoarelor aşa-numite arice, care a introdus în Europa cele de ântâiu beneficii ale civilizaţiunii. 2 Pentru poporul grecesc, Pelasgii erau cei mai vechi ómeni de pe pémânt. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superióră în concepţiuni, puternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri, în cât tradiţiunile şi poemele grecesci atribuiau tuturor Pelasgilor epitetul de «divini»¸ adecă ómeni cu calităţi supranaturale, asemenea deilor, un nume, ce ei întru adever l-au meritat prin darurile lor fizice şi morale Grecii î-şi pierduse de mult tradiţiunea, când, cum, şi de unde au venit ei în ţinuturile Eladei; însă ei aveau o tradiţiune, înainte de dênşii, a domnit peste pămêntul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaştinile, a scurs lacurile, a dat cursuri nóue rîurilor, a tăiat munţii, a împreunat mările, a arat şesurile, a întemeiat oraşe, sate şi cetăţi, a avut o religiune înălţătóre, a ridicat altare, şi temple deilor, şi că aceştia au fost Pelasgii. (s.n.) După vechiile tradiţiuni grecesci, Pelasgii locuiseră în părţile Greciei încă înainte de cele dóue diluvii legendare, ce se versase peste Attica, Beoţia şi Thessalia, unul în timpul regelui Ogyges 3 şi altul în timpurile lui Deucalion 4 . El domnise aşa dar peste continentul grecesc încă înainte de timpurile lui Noe 5 Din cele de mai sus rezultă clar că strămoşii noştri, pelasgii cum i-au denumit grecii, au trăit şi cunoscut cele două diluvii, adică aşa-zise potopuri. Primul, care a fost datat în cartea Noah Flood de către doi oceanografi americani William Ryan şi Walter Pitman, în anul 12.500 î.Hr., ar putea fi cel care a dat naştere Mării Mediterane cu formarea tuturor insulelor şi Peninsulei italice, prin spargerea barierei stâncoase din zona Gibraltar prin presiunea apelor Atlanticului. Al doilea aşa-zis potop (diluviu) ar reprezenta cel din 5.600 î.Hr. când s-a creat Marea Neagră. Din textul citat de Densuşianu despre cele două diluvii, se desprinde faptul că străbunii noştri au avut o memorie extraordinară, perpetuată din generaţie în generaţie, pentu a ţine minte şi transmite fapte petrecute cu milenii în urmă. În continuare cităm:

Încă din timpurile primitive ale istoriei, rasa pelasgă 6 se estinsese departe nu numai în continentul Europei dar şi în regiunile Asiei mici, pe câmpiile cele fertile ale Tigrului şi Eufratului şi pe ţermurele oriental al Mediteranei 7 Locuitorii primitivi (primordiali n.n.) ai Palestinei înainte de invasiunea Ebreilor sunt descrişi în vechiul Testament ca ómeni resboinici şi avênd o statură gigantică. 8 Iar mai departe (N.D.) scrie că: Din Asia mică ei străbătură în Syria, Assyria, Palestina până în regiunile cele mai fertile ale Arabiei de lângă

Istorie

oceanul meridional, întemeiând peste tot locul, diferite centre mari ale vieţei lor pastorale, agricole şi Aceste triburi pastorale şi resboinice tot-o-dată, însă dotate cu calităţi mari civilizatoare, întemeiară cea d’ântâiu domniă politică peste Egipet. 9 Cea mai vechiă dinastie egipteană, aşa numită a «deilor» era de naţionalitate pelasgă. 10 . Saturn, unul din strămoşii cei mai iluştri ai rasei pelasge, domnise, după cum ne spun tradiţiunile istorice, nu numai în Europa dar şi peste Egipet şi Lybia. 11 Egiptenii, după cum ne spune Diodor, adorau la început ceriul şi pămêntul, séu pe Uran şi Gaea, pe care o numeau Mamă.(s.n.) 12 Vom trece în continuare, la ceea ce scrie N. Densuşianu, despre primii conducători ai poporului nostru. În cap. XII. PRINCIPALELE DIVININITĂŢI PREISTORICE ALE DACIEI, la p. 202 găsim scris:

Încă în epoca neolitică credinţa în o divinitate supremă abstractă începe să ia forme reale umane. Diferiţi monarchi ai acestei lumi depărtate, admiraţi pentru bine-facerile lor şi temuţi pentru puterea lor extra-ordinară, începură să fie consideraţi ca dei (zei n.n.) li se institui un cult public, ér după mórte ei fură adoraţi ca o providenţă. Prima apoteoză (a trece un erou sau un împărat în rîndul zeilor, cf. DEX n.n.) în Europa a fost a lui Uran. Poporul grecesc, încă de la începutul religiunii sale, a identificat divinitatea Ceriului cu o personalitate politică, care se ilustrase prin înţelepciunea, activitatea şi prin bune-facerile sale prodigiose, numită de ei Uranos ( Diodori Siculi lib. III. 56.), adecă Munteanul (de la δρος, ion. οδρος, munte.-Cf. Hesiod, Theog. οδρεα μαxρá şi Grimm, D.M.I. 319.) Tóte legendele şi tradiţiunile vechi ne înfăţişează pe acest Uranos ca unul din monarchii cei mari ai lumei preistorice. El este întemeietoriul marelui imperiu pelasg în Europa şi Africa, cel de ântâiu care a guvernat lumea, şi căruia pentru meritele sale cele mari faţă de genul omenesc, preoţii instituiţi de dânsul i atribuiră calităţi şi onori divine.(s.n.) După Hesiod, Uranos era fiul Gaeei, ér după alte tradiţiuni fiul lui Ωxεαvoς, séu al Istrului, al rîului «celui mai mare» şi «sfânt» (Cf. Herod. IV. 50. Dionys. Per. V. 298). În continuare, la p. 205, autorul scrie:

După încetarea din viéţă a lui Uran fondatoriul marelui imperiu pelasg din Europa, domnia lumei trecu la Saturn fiul seu. Saturn este acela, care, după cum spun tradiţiunile vechi, făcuse pe ómeni să părăséscă viaţa selbatică, i adună în societate, le dede legi şi i-a învăţat agricultura În general, el este începătoriul şi propogatoriul fericirei omenesci Cu deosebire cultul lui Saturn era respândit în părţile de nord ale Istrului şi în Italia. Vechia religiune a Daciei, a fost de la început celestă séu uranică, ér mai târdiu aceeaşi religiune ne apare în forme saturnice. Geţii, după cum ne spune istoricul Mnaseas din Patrae, adorau pe Saturn, pe care îl numeau Zamolxis Marea nordică ne apare atât în literatura grecéscă, cât şi în cea romană, numită «Marea lui Saturn». Peste tot în antichitate, întréga regiunea nord-vestică era considerată ca imperiul religiunii lui Saturn. La Hesiod, Kronos séu Saturn, este numit μέγας. 18 În inscripţiunile latine magnus «Mέγας» şi «magnus» erau singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.)

singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.) Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densu
singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.) Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densu
singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.) Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densu
singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.) Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densu
singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.) Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densu
singurele title maiestatice ale vechimei preistorice. (s.n.) Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densu

Am selectat din scrierile antice, preluate de N. Densuşianu, ce s-a scris despre strămoşii noştri, aşa-zişii pelasgi, cît şi despre primii noştri conducători religioşi şi politici. Vom căuta acum să dezlegăm şi enigma acestui an 5.508 î.Hr., care nu putea fi decît un fapt important, legat de aceşti doi conducători ai neamului nostru. Cum amândoi au guvernat şi la noi şi în Egipt, cronologia vieţii lor trebuie căutată în scrierile egiptene stăvechi, sau la savanţii egiptologi din epoca noastră. Demn de luat în seamă, după cum este obiceiul şi astăzi, când evocăm memoria unei personalităţi importante, ne legăm în deosebi de anul morţii sale şi mai puţin de anul naşterii sale, an care, chiar în timpurile mai apropiate de noi, este uneori incert. De asemeni, o personalitate este evocată după înfăptuirile sale pînă la sfîrşitul vieţii, ca după moarte, să rămână viu în memoria urmaşilor săi. În Dacia Preistorică - cap. XXXV. Domnia lui Uran (OYPANOΣ, Munteanul) 1. Uran, cel de ântâiu rege al locuitorilor de lângă muntele Atlas în Dacia, c.6000 a. C. autorul, în subsolul p. 926/927 ne explică detaliat cum s-a ajuns la stabilirea acestui an 6000 î.Hr. după anii daţi de cercetători şi istorici egipteni, greci antici şi, mai tîrziu de alţi egiptologi de prestigiu. Acest an 6000 este luat cu totul arbitrar, fiindcă toţi cercetătorii dinastiilor egiptene au fost confruntaţi cu faptul că anii la cele trei grupuri mari de dinastii, «zeii cei mari», a doua, dinastia semi-zeilor, ieşiţi din prima dinastie, iar a treia, dinastia Manilor sau Moşilor, ieşiţi din a doua dinasties-au măsurat diferit: Ast-fel, după unii cronologişti, anul vechiu egiptean din timpul domniei regilor divinizaţi ar fi fost de o di (Malalas), ori de o lună (Eusebiu şi Diodor); iar în timpul semi –deilor şi a Manilor de 3 şi de 4 luni (Pandor, Diodor, Syncellus). 19 Din istoria egipteană, apare ca un mare legislator Menes ori Manis, ca unul care a regulat cultul deilor şi a întreprins espediţiuni în ţări depărtate, astfel că, după nume, după modul seu de guvernare şi după faptele istorice, ce i se atribue, Manis ne apare ca una şi aceeaşi personalitate cu Cronos séu Saturn, numit Manes la pelasgii turseni din Lydia, Minos în Creta, deus Manes la Romani şi Mannus la Arimii din Germania. De la Menes până la Alexandru Cel Mare, preoţii egipteni numerau 5.000 de ani. Această cifră rezultă din datele ce le aflăm la Diodor (I. 26. 44-45). În modul acesta vom avé un total de 5.000+332=5332 ani de la Menes (pe care îl considerăm ca identic cu Saturn) până la începutul erei creştine. Aceeaşi analogiă o aflăm şi în datele cronologice ale lui Manetho. Monarhia dinastiilor umane, începând de la Menes până la finele domniei lui Nectanebo II (341 a. C.), cuprindea după preotul şi istoricul egiptean un total aproximativ de 6000 ani, după Eusebiu 5264 ani, adecă

Champollion

5605 ani până la începutul erei creştine

(L’Univers, p. 269) cea ăntâiu dinastiă umană a Egipetului începe să domnească pe la 5867 a. C.; ér după studiile cronologice ale lui Boeckh, Menes ar fi domnit pe la a. 5702 a. C. (cf. Fragm. Hist. gr.II. P. 600. Vom socoti aşa dar scrie Densuşianu – începutul domniei pelasge în Egipet, cu aproximaţiune, pe la 6000 înainte de era creştină. 20 După cum puteţi constata, din textele celor mai importanţi egiptologi, nu se poate reţine o dată exactă a începutului domniei peste Egipt al primului suveran, Uranus sau Saturn, numit şi Cronos, această denumire avansând şi faptul că de la Saturn a început numărătoarea anilor de când a domnit primul suveran al Egiptului.

a început numărătoarea anilor de când a domnit primul suveran al Egiptului. După p. 5 Lohanul

După

Istorie

Noi vom reţine anul 5.600 î.Hr., anul în care cei doi oceanografi americani citaţi mai înainte au stabilit crearea Mării

Negre, fiind anul în care primul suveran, Uran a domnit în tot nordul Dunării, pentru mai multe motive, pe care le vom expune în continuare. Faptul că apele Mării Negre nu au crescut rapid – după declaraţiile autorilor cărţii Noah flood locuitorii au avut timpul să se salveze de la înec, şi luând acest fenomen ca un semn divin, conducătorul lor suprem, Uran ar fi hotărît ca o parte din conducători şi populaţie să plece spre sud, alţii au plecat şi în alte părţi, ca să propage cultul lor religios şi altor popoare şi să împărtăşească cu aceştia din cunoştinţele lor. N-a fost o cucerire de teritorii, nici jefuire de bogăţii, ci o misiune de civilizare care a rămas în memoria populaţiei nord africane mult timp după aceea. Anul 5.600 î.Hr., ca an al consacrării ca suveran a lui Uran, ar rezulta şi din decriptarea textului ideografic de pe tăbliţa rotundă de la Tărtăria, din care rezultă că cel incinerat a fost al zecelea conducător; iar cum datarea exactă a plăcuţelor a fost anul 5.300 î.Hr., iar o generaţie, în principiu se socoteşte de 30 de ani, primul conducător ar fi domnit la anul 5.600 î.Hr., ceea ce ar coincide cu anul 5.600 î.Hr. a creerii Mării Negre şi a migrării primului rege-sacerdot, Uran către Egipt. Vom urmări ce s-a scris despre domnia lui Uran şi apoi despre Saturn. Tot în cartea Dacia Preistorică, la p. 928 cităm:

Despre Uran se spune că a avut 45 copii cu mai multe soţii, dintre cari 22 cu soţia sa Titaea (Titana), mama Titanilor, care pentru meritele şi înţelepciunea sa, a fost pusă după morte între déi, dându-i-se numele de Gaea. 21 Cel de ântâiu rege din dinastia divină, care a domnit peste Egipet, a fost, după cele mai vechi liste monumentale, Montu séu Mentu. 22 Este acelaşi nume, care în teogoniile greceşti ne

În sub cap. 5.

apare sub forma de Uranos, adică

Detronarea lui Uran, autorul (N. D) scrie:

Uran, după cum spun tradiţiunile grecesci şi feniciene, a fost detronat şi alungat din imperiu de către fiul seu mai mic, numit

de greci Cronos şi de romani Saturnus. Causele detronării sale au fost, după cum resultă din teogonia lui Hesiod (sec. VIII-VII î.Hr. n.n.), de o parte neînţelegerile, ce existau între densul şi soţia sa Gaea seu Terra, er de altă parte ura, ce o avusese Uran asupra Titanilor, a fiilor sei născuţi din Gaea pe cari i aruncase în închisori suterane în cât gemeau sinurile

Tot în acest

sub-capitol la p.940 găsim scris: Însă în anul al 32-lea al

domniei sale (a lui Uran n.n.), Saturn prinse pe tatăl seu Uran

într-un loc mediteran

Bazându-ne pe cîteva cronologii din textele citate mai sus, putem deduce că anul 5.600 î.Hr., anul formării Mării Negre stabilit de cei doi oceanografi americani, ar fi anul în care Uran a luat hotărîrea de plecare spre Egipt, cît şi anul în care ar fi fost învestit ca suveran. După moartea sa, pentru meritele sale civilizatoare a fost sanctificat şi, a primit acest nume de astru, care nume a rămas în memoria urmaşilor săi. Acest an (5605 î.Hr.), a fost consemnat şi de către Eusebiu, cum s-a relatat mai înainte, ceea ce întăreşte supoziţia noastră pentru anul 5.600 î.Hr. Dacă reţinem acest an 5.600, ca an al încoronării lui Uran, înseamnă că anul morţii lui, ar fi fost 5.568 î.Hr.(5.600-32), an în care Saturn a preluat conducerea imperiului lui Uran, după moartea acestuia. Aşa dar, anul 5.508 î.Hr., nu poate reprezenta decît sfîrşitul domniei lui Saturn, şi anul morţii sale.

(crăpăturile n.n.) pămentului de mulţimea lor. 23

şi îl ucise.

Să analizăm dacă datele enunţate pot corespunde adevărului istoric. Anul 5568 î.Hr. a reprezentat un eveniment care s-a repetat în istorie în anul 336 î.Hr.; asasinarea lui Filip II regele Macedoniei prin intriga soţiei sale Olimpia, pentru ca fiul său Alexandru să preia domnia Macedoniei la vîrsta de 20 de ani. Dacă acceptăm şi pentru Saturn că ar fi avut vîrsta de 20 de ani la preluarea domniei prin detronarea şi uciderea lui Uran, putem deduce că el a trăit 80 de ani, vîrstă pe care o întîlnim şi în Vechiul Testament, aşa-zisele vîrste matusalemice ale unor coducători evrei. După părerea noastră, aceste vîrste din Biblie au fost calculate în ani lunari, aşa cum egiptenii au calculat vîrstele primelor dinastii de zei şi de semi-zei. În sprijinul susţinerii vîrstei înaintate la care Saturn s-a stins din viaţă, este descrierea pe care N. Densuşianu i-o face, după o figurină de bronz din muzeul Louvre (Dacia Preistorică, p. 223). „În anticitatea greco-romană, Saturn este înfăţişat cu o figură pelasgă rustică, ca un betrân cu barbă albă, cu pletele lăsate pe

umeri (intonus avus) acoperit pe cap cu un fel de straiu, (care ar

cu sandale în

picióre, 24 şi gârbovit de greutatea betrâneţelor”. De la Saturn ne-au rămas şi sărbătorile de Crăciun (Crăciunele, crengile verzi de brad şi de vîsc cu care se înpodobeau casele în străvechime, la solstiţiul de iarnă, Saturnalele preluate apoi şi de romani mai tîrziu). Singuri noi românii avem denumirea sărbătoririi Naşterii Domnului Iisus Hristos, după vechea denumire, păgână am putea zice, care în străvechime era dedicată lui Moş Crăciun, Saturn în străvechime, întemeietorul dinastiei de conducători ai poporului român. De la istoricul şi preot egiptean Manetho, care scrisese istoria Egiptului în limba greacă, avem informaţia că Saturn era numit Cronos 25 (Timpul n.n.), ceea ce ar însemna că, de la el începe numărătoarea anilor de când noi fiinţăm ca popor, având o conducere statală a clasei Sarabilor, denumiţi mai tîrziu Basarabi, cît şi un imens imperiu. Pentru a rămâne în memoria poporului din care a fost zămislit, urmaşii săi au scrijelit în stânca de pe vîrful OMUL din Bucegi, bustul acestui sfînt conducător al poporului român, iar tiara care-i acoperă capul, este însemnul conducătorilor noştri pînă la Decebal. Menţionăm faptul că la Braşov, pe vîrful Tîmpa a existat o cetate în străvechime azi se văd doar urmele care purta denumirea de Cetatea timpului, de unde şi denumirea dealului de astăzi. Cavalerii teutoni când au construit cetatea şi zidurile împrejurul oraşului, au numit-o Kronos-stadt, adică oraşul lui

Kronos 26 Remarcăm faptul că scriptic, acest an 5.508 î.Hr. n-a apărut decît în secolul al XIV-lea în cronicile domneşti şi mânăstireşti, ca apoi în secolul al XIX-lea să dispară complet. Dispariţia acestui an din scripte s-a datorat faptului că la conducerea Principatelor Române au fost desemnaţi de către otomani prinţi fanarioţi, dar străini de tradiţiile româneşti. Biserica Ortodoxă română, la rîndul ei, a considerat că acest an ţinea de un cult păgân şi cum s-a oficializat pentru toţi creştinii, anul Naşterii Lui Iisus Hristos, am adoptat şi noi românii acest an creştin.

fi tiara conducătorilor strămoşilor noştri n.n.)

NOTE BIBLIOGRAFICE 1 ib. preot Dumitru BĂLAŞA (2–12), p. 138 2-5 ib. N. DENSUŞIANU (1–2), p. 668/669., citând din Homer, Eschil, Dionis din Halicarnas, Eusebiu, Herodot, etc.

Istorie

6 id. p. 677 citând „rasa pelasgă” autorul Diefenbach, se

referă la poporul român, singurul care exista la acea epocă în

Europa şi care a roit apoi spre toate azimuturile.

7 id. p. 678, v. Diefenbach, Origines europaeæ, p.78:

Zunächst hinter diesem thrakischen Stamme, wo, jenseits an

Iranien und semiten grenzend, der pelasgische d.i. der (damals noch einheitliche) griechisch-italische Stamm.

8 id. p. 681, vezi şi Deuteron cap. 2, 10-20; cap. 3. 3-11.- Jesua, 12.4.

9, 10 id. p. 682, Cf. Manethonis Fragmenta in Frag. Hist. Graec. II. p.526 seqq. Diodori Siculi (Diodor din Sicilia) libri I. c. 13.

11 id. p.682, v. Diodori Siculi lib. I,13.

12 id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 12.

13 id. p. 205/206, v. Virgilii Aeneas VIII. 320: Is (Saturnus)

genus indocile, ac dispersum montibus altis Composuit, legesque dedit I4 id. p. 206, v. Macrobii Saturn I. 7: Hic igitur Ianus, cum

Saturnum classe pervectum excepisset hospitio, et ab eo edoctus peritiam ruris ferum illum ed rudem ante fruges cognitas vietum

in melius redegisset, regni eum societate muneravit

Observari

igitur eum (Saturnum) jussit maiestate religionis, quasi vitae melioris auctorem. (Cf. Diodori Siculi lib. V. 66.4).

Ovidii

Metam. I. 89. seqq. Virgilii Eclog. IV. 6: redeund Saturnia regna.

16 id. p. 206, Dionyssi Orbis Descriptio v. 32: πόvτov Kρόvov.

Plinii H. N. IV. 27. 3: Septentrionalis oceanus

eum

Philemon Marimarusam a Cimbris vocari, hoc est mortuum mare usque ad promontorium Rubeas; ultra deinde Cronium.

17 id. p. 207, v. Diodori Siculii V. 66.5 Ciceronis De nat.

Deor. III. 17. Theompompi Fragm. 38.

18 id. p. 208, v. Hesiodi Theog. 459: μέγας Kρόvoς C. I. L.

VIII. nr. 4468: deus magnus Saturnus. 19, 20 id. p. 926/927.

15 id. p. 206, v. Hesiodi Opera et Dies. v. 109 seqq

21 id. p.928, v. Diodori Siculi lib. III. 57.

22 id. p. 935, v. Lepsius, Über den ersten ägyptischen

Götterkreis (Berlin, 1851) p. 15: fast alle monumentalen Listen (stellen) die Götter Mentu (Month) und Atmu (Tum) an die Spitze der Reiche. Cf. ibid. p.17.

23 id. p. 939.

24 id. p. 223, După o figurină de bronz din muzeul Louvre. Simulacrele lui Saturn din templele cele vechi ale Romei aveau legături de lână la picióre, de unde, după cum scrie Macrobiu

(Sat.I. 8.), s’a născut proverbiul : «deos laneos pedes habere».

25 id. p. 952.

26 ib. A. DEAC (21) p. 91/92.

Paris, 30 gerar 7520 (ianuarie 2012)

O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA MAI PUŢIN CUNOSCUTĂ A OMENIRII
O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA MAI
PUŢIN CUNOSCUTĂ A OMENIRII

Ing. Mugurel Atudorei – Bucureşti

Există la ora actuală înregistrate foarte multe indicii care atestă faptul că istoria umanităţii nu este aşa cum ea încă ne este prezentată oficial în şcoli, ci este cu mult mai bogată şi mai complexă.

N u trebuie să fii neapărat istoric sau un alt gen de om de ştiinţă ca să remarci aceste incompatibilităţi flagrante între versiunea oficială şi imensa bază de date concrete ce au fost

consemnate şi acumulate pe toată suprafaţa planetei de-a lungul timpului. Multe dintre aceste vestigii ce datează de mii sau uneori de zeci de mii de ani indică foarte clar chiar conexiunea esenţială a umanităţii cu unele civilizaţii extraterestre. Este evident faptul că recunoaşterea acestor indicii la adevărata lor semnificaţie ar atrage după sine consecinţe majore în organizarea socială, culturală şi spirituală şi chiar în statutul tehnologic şi economic. Şi este de asemenea evident că deşi forurile înalte ale guvernanţilor actuali cunosc chiar foarte bine aceste semnificaţii ale vechii istorii a planetei Pământ, ei nu doresc cu nici un chip să le dezvăluie maselor mari de oameni, preferând să le minimalizeze, marginalizeze sau pur şi simplu să interzică accesul la ele.

sau pur şi simplu să interzică accesul la ele. Terasa Baalbeck Cu toate acestea, desigur, ele

Terasa Baalbeck

Cu toate acestea, desigur, ele au fost semnalate de mult timp de către diferiţi cercetători independenţi. Pentru versiunea convenţională însă, toate acestea nu au trecut niciodată de statutul de speculaţii, ipoteze, teorii sau eventual enigme (incomode). Există însă o serie de fapte care pun serios sub semnul întrebării această versiune oficială foarte „cuminte”. De exemplu, puţini dintre antropologii convenţionali s-au încumetat să prezinte marile discontinuităţi dintre speciile umane şi salturile calitative inexplicabile ce au existat în evoluţia omului. Astfel, apariţia speciei homo sapiens s-a produs acum 350 de mii de ani. Toate speciile umanoide anterioare, inclusiv homo erectus, au

Istorie

dispărut brusc într-un mod ce a rămas enigmatic pentru ştiinţa convenţională. Din ce în ce mai mulţi antropologi ce au curajul de a prezenta o nouă viziune afirmă în prezent că saltul evolutiv de la homo erectus la homo sapiens nu mai poate fi acceptat ca fiind unul spontan (datorat unei evoluţii naturale). O explicaţie foarte plauzibilă oferită de aceşti cercetători mai puţin conformişti este tocmai aceea a intervenţiei unei civilizaţii extraterestre pe planeta Pământ care a grăbit astfel evoluţia vieţii prin realizarea unor mutaţii genetice.

Vă propunem în cele ce urmează o scurtă incursiune în evaluarea acestor indicii semnificative ce provin din trecutul îndepărtat al omenirii. Indiferent dacă ele provin de la civilizaţii terestre sau extraterestre, ele continuă să se afle -mai mult sau mai puţin- sub ochii noştri şi în nici un caz nu se înscriu în linia manualelor de istorie actuale, ceea ce ar putea fi de natură să ne suscite anumite întrebări. Considerăm că până şi simpla lor expunere în faţa atenţiei dumneavoastră este suficient de revelatoare pentru a întrezări chiar şi câteva fragmente din fascinanta istorie reală a omenirii, istorie ce este încă ţinută ascunsă.

Aceste indicii ar putea fi clasificate în două tipuri: obiecte şi edificii fizice şi informaţii conţinute în textele sacre străvechi.

A. INDICII FIZICE

1. Construcţiile Megalitice: Deşi sunt întâlnite la vedere în multe

locuri de pe glob, cum ar fi în Egipt, Anglia, Peru, Bolivia, Mexic, India sau chiar pe insule izolate din oceanul Pacific, cele mai multe dintre ele prezintă însă aspecte deosebit de complexe, pe care mulţi oameni nici măcar nu le bănuiesc. La o privire mai atentă, ele ar putea fi considerate drept cele mai evidente mărturii ale unor civilizaţii avansate ce au existat cândva pe acest pământ. -Exemplul cel mai cunoscut este cel al marilor piramide din Egipt. Astfel, piramida lui Keops are ca fundaţie o rocă monobloc, de câteva zeci de metri adâncime (e imposibil de explicat prin metoda cu sclavii cum a fost transportată acolo) şi 2.300.000 de blocuri de piatră la suprafaţă, perfect îmbinate (astfel încât diferenţa de îmbinare dintre două blocuri nu depăşeşte nicăieri o jumătate de milimetru). Conform anumitor estimări, întreaga piramidă cântăreşte 6,5 milioane de tone. Dacă teoria oficială a construcţiei în 22 ani de către sclavi ar fi adevărată, aceasta ar însemna că ei ar fi reuşit să aşeze fără excepţie, într-un mod perfect, câte un bloc de piatră (de chiar şi 10 tone), la fiecare 5 minute dacă ar fi lucrat continuu, zi şi noapte, timp de 22 de ani. Dacă am ţine cont şi de tăierea şi aducerea blocurilor de piatră sau de pauzele din timpul nopţii sau de orice alte întreruperi, acest timp de amplasare a blocurilor ar fi încă şi mai mic, ceea ce este deja neverosimil. De asemenea, potrivit măsurătorilor realizate din satelit s-a constatat că vârful piramidei, ce are o înălţime de 141 m, este deviat cu doar câţiva milimetri faţă de verticala ridicată din centrul bazei, iar proporţiile piramidei sunt astfel realizate încât se obţine în interior acel efect specific „de piramidă”, care abia de curând a fost constatat şi validat de ştiinţa contemporană. În plus, perimetrul bazei împărţit la dublul înălţimii dă nr-ul pi (3,14), cu câteva zecimale exacte. Complexul Gizeh este amplasat exact la intersecţia celei mai lungi linii de longitudine cu cea mai lungă linie de latitudine a Pământului. Cele patru laturi ale piramidelor se aliniază cu o foarte mare precizie cu cele patru puncte cardinale indicate de o busolă, instrument ce a fost inventat de civilizaţia occidentală abia la mii de ani după construcţia piramidelor. Misterul este cu atât mai mare cu cât în interiorul piramidelor, spre deosebire de alte construcţii ulterioare din Egipt, nu a fost realizată nici o inscripţie, nici măcar o singură

hieroglifă… Complexul celor trei piramide reproduce cu precizie

poziţia celor trei stele ce alcătuiesc Constelaţia Orion, aşa cum erau ele dispuse acum 10.000 ani, perioadă considerată de mai mulţi cercetători ca fiind chiar data construcţiei piramidelor… În plus, s-a constatat că perimetrul bazei piramidei lui Keops este egal cu cel al Piramidei Soarelui de la Teotihuacan, oraş din Mexic aflat la mii de km distanţă şi într-o cu totul altă cultură, estimat la o vechime de peste 17.000 de

ani

Este cam prea naiv să mai acceptăm faptul – încă susţinut de

versiunea oficială- că aceste construcţii au fost realizate de oameni aflaţi la nivelul tehnologic al uneltelor din piatră, care nu cunoşteau roata, scripetele şi nici măcar fierul.

 
 
 

Reprezentare astronaut Guatemala

Dealtfel civilizaţia egipteană este considerată a fi una „fără copilărie”, întrucât a apărut brusc într-o stare de înflorire culturală şi am putea spune chiar tehnologică având în vedere impresionantele edificii construite, ce nu ar putea fi egalate nici chiar de către tehnologia actuală. Explicaţia acestei apariţii directe a unei civilizaţii mature este –conform unor cercetători – aceea că de fapt această civilizaţie a fost fundamentată de supravieţuitorii rămaşi de pe faimosul continent Atlantida, care s-ar fi scufundat acum aproximativ 12.500 de ani. Ca şi în cazul complexului megalitic Gizeh din Egipt, şi alte edificii megalitice au fost realizate în corespondenţe precise cu anumite stele sau constelaţii, ceea ce denotă cunoştinţe astronomice deosebit de avansate. De exemplu, cercurile concentrice realizate în jurul edificiului megalitic de la Stonehenge reproduc exact proporţiile distanţelor orbitale ale planetelor sistemului nostru solar. Departe de a fi o coincidenţă, această situaţie se repetă în realizarea complexului de la Teotihuacan.

-Un alt exemplu de indicii care atestă prezenţa unei civilizaţii avansate îl constituie Terasa de la Baalbeck (Liban), ce are blocuri de piatră vechi de peste 10.000 ani, în greutate de sute de tone fiecare. Despre unul dintre aceste blocuri, ce are aprox 1200 tone, cu dimensiunile de 21.5m x 4.8m x 4.2 m, un om de ştiinţă sovietic, Matvej Agrest spunea: „Transportul şi ridicarea la 7 metri a acestui bloc e o problemă irezolvabilă chiar şi în condiţiile tehnicii actuale.” (vezi cartea „Bănuiala unei umbre”, scrisă de Ludvik Soucek- Editura Albatros). Se poate admite faptul că pietre de 2 tone ar fi putut să fie trase cu funii de sute de oameni pe o câmpie, dar este imposibil ca blocuri imense de piatră ce au peste 1000 tone să fi fost transportate în felul acesta chiar şi sute de km, urcând un podiş muntos, aşa cum este cazul uriaşului bloc de piatră de la Baalbek.

- Cercetătorii americani, francezi, britanici, japonezi, canadieni şi sovietici au descoperit urme foarte stranii pe fundul mărilor şi oceanelor. Astfel, în perioada 1950-1960, comandantul Cousteau a fotografiat gigantice urme străvechi de şenile pe fundul Oceanului

Istorie

Atlantic, iar cercetătorii sovietici au filmat, la adâncimea de 2.970 m, aceleaşi urme pe fundul Oceanului Pacific (în largul coastelor Ecuadorului). - În anul 1971 au fost descoperite de către expediţii oceanografice din mai multe ţări ziduri ciclopice şi o piramidă tetraedrică cu înălţimea de 200 m în Triunghiul Bermudelor, iar pe traseul curentului Golf Stream, pe fundul oceanului, s-a descoperit că se întind adevărate şosele de piatră şi gigantice scări. Au fost de asemenea descoperite mari blocuri de piatră şi piramide subacvatice în zona insulelor Bimini şi Bahamas. (foto) Faptul că aceste piramide sau diverse alte construcţii megalitice sunt răspândite în multe locuri de pe globul pământesc şi că ele au unele cu altele o construcţie relativ similară indică fără prea mari dubii opera unei civilizaţii unitare şi aflată la un înalt nivel ştiinţific şi tehnologic.

2. Calendare şi sisteme de măsurare f oarte complexe:

-Mayaşii calculaseră încă de acum 2500 ani durata anului astronomic ca fiind de 365,242 zile. Calculatoarele electronice de la NASA au dat în 1980 rezultatul de 365,242198. Diferenţa este echivalentă cu aproximativ o jumătate de secundă! De asemenea, mayaşii au calculat anul venusian la valoarea de 584 zile. NASA a calculat această valoare ca fiind de 584,012 zile… Mai mult, mayaşii au realizat calcule foarte precise prin care au putut prezice cu mult în avans datele eclipselor lunare ce urmau să aibă loc de acum 5000 ani şi până în perioada actuală ! De menţionat că foarte curând, conform afirmaţiilor lor, pe 21 decembrie 2012 “timpul se va sfârşi”. Tocmai datorită preciziei de care au dat dovadă în ceea ce priveşte calculele făcute, aceasta informaţie pe care mayaşii au oferit-o este pentru mulţi cât se poate de demnă de luat în seamă. (Notă: Civilizaţia mayaşă a dispărut brusc, într-un mod inexplicabil, în jurul anului 500 e.n. Continuatorii lor, incaşii, au mai existat încă 1000 de ani, după care au dispărut şi ei. În anul 1531 arhivele imperiului incaş menţionau existenţa a 10 milioane de locuitori, pentru ca numai peste 40 de ani să mai fie menţionaţi doar 1 milion de incaşi. Masacrele comise de conchistadorii lui Francisco Pizzaro şi de inchiziţia catolică nu pot explica dispariţia a 9 milioane de oameni într-un timp atât de scurt. Trebuie menţionat şi faptul că în cronicile respective nu sunt notate epidemii de mari proporţii. Cea mai plauzibilă explicaţie pare aceea furnizată de cercetătorul francez Jack Bergier potrivit căreia mayaşii şi apoi incaşii ar fi cunoscut puncte de trecere spre interiorul Pământului sau chiar spre alte dimensiuni spaţiu- timp.)

-Fascinantele legende ale tribului Dogon din Mali vorbesc încă de acum aproape două milenii despre cele patru luni ale lui Jupiter şi despre inelele lui Saturn, care au fost însă descoperite de omul modern abia după invenţia telescopului… Vechile lor scrieri ce au fost păstrate până astăzi denotă cunoaşterea existenţei stelei duble Sirius. După cum constatau revista Nature şi televiziunea britanică, înţelepţii tribului spun că strămoşii lor au calculat perioada de rotaţie a lui Sirius B în jurul lui Sirius A la valoarea de 50 ani şi că Sirius B este „mic şi greu, făcut dintr-un material ce este cel mai greu lucru din Univers”. Mica stea Sirius B nu este vizibilă cu ochiul liber şi a fost descoperită de astronomii americani abia în 1970. Ei au confirmat că ea se învârte în jurul stelei Sirius A într-o perioadă de 50 de ani, mai exact 50,9 ani. În anul 2003 radiotelescopul american Hubble a furnizat dovezi care atestă că Sirius B este o stea pitică albă, adică într-adevăr unul dintre cele mai grele corpuri cereşti cunoscute: 1cm 3 din materia sa cântăreşte 50 de tone ! De unde au ştiut însă toate aceste lucruri dogonii de acum 2000 ani ?

Conform concepţiei oficiale toate aceste date atât de precise provin de la comunităţi umane aflate în stadiul uneltelor rudimentare şi al unei

culturi destul de primitive, care doar observau alternanţa anotimpurilor pentru a determina perioadele favorabile agriculturii. Totuşi, de aici şi până la alcătuirea unui calendar în funcţie de răsăritul stelei Sirius – cum este cazul tribului Dogon- este un drum prea lung pentru a putea fi parcurs doar prin preocuparea de a obţine recolte mai bune…

doar prin preocuparea de a obţine recolte mai bune… Picturi rupestre antice 3. Indicii Metalurgice şi

Picturi rupestre antice

3. Indicii Metalurgice şi radioactive

Cum am putea să ne

explicăm următoarele descoperiri relativ recente atribuindu-le aşa- zişilor noştri strămoşi primitivi ?

- În curtea unui templu din Delhi (India) se găseşte un pilon de fier înalt de 7,5 m, cântărind 6 tone şi având o vechime de câteva mii de ani. Stâlpul lui Asoka –aşa cum este el denumit- nu a ruginit niciodată şi se menţine intact pentru că aliajul de fier din care este realizat are o compoziţie extrem de complexă, ce îl face să nu poată fi erodat nici măcar de poluarea acidă…

- În Peru au fost descoperite vechi podoabe din platină, metal ce nu poate fi însă prelucrat la o temperatură mai mică de 1800 0 C…

- În anul 1968, conform revistei Life Shandiar, în Irak (fostul Sumer) s-a descoperit un schelet de copil cu o vechime de cca 45 de mii de ani care prezenta indicii clare de iradiere radioactivă cu izotopi de plumb şi cobalt…

- În Liban au fost descoperite tektite vechi de mii de ani ce emiteau încă izotopi radioactivi de aluminiu, iar în Australia, Franţa, India, Chile şi Africa de Sud au fost descoperite tektite antice bogate în beriliu. În deşertul Sin, situat la frontiera dintre India şi Pakistan, la sfârşitul anilor 1940 când arheologii britanici, indieni şi pakistanezi au început excavaţiile în străvechile oraşe Mohenjo-Daro, Harrapa şi Kot-Diji ei au descoperit de asemenea roci vitrificate pe o arie de aproximativ 45 de metri. Tektitele sunt roci topite (vitrificate) la temperaturi extrem de înalte, ce ajung să fie asemănătoare sticlei. Analizele au demonstrat că ele au suferit cu mii de ani în urmă puternice bombardamente atomice la temperaturi de 5-6000 grade Celsius…

4. Picturi rupestre şi statuete

- Picturile rupestre din paleoliticul superior (perioadă ce a început acum 40 de mii de ani) şi apoi din neolitic, descoperite pe toate continentele, conţin reprezentări ale unor fiinţe umanoide îmbrăcate în haine groase şi purtând căşti cu antene. Există astfel de reprezentări în peşterile din Italia, din SUA (de ex în canionul Saber din Utah), din Kimberly-

5.

Istorie

Australia, sau din Algeria, Franţa, Nepal şi în multe alte ţări. În Guatemala a fost descoperită o sculptură ce seamănă foarte mult, în detaliu, cu un astronaut modern. Are o cască pe cap, tuburi în dreptul gurii şi alte dispozitive sofisticate în dreptul pieptului . Exemple foto …

o bizară inscripţie realizată pe piatra funerară (ce are 7 tone)

a celui mai important rege mayaş, pe nume Pacal, piatră pe

care este gravată o reprezentare ce seamănă uimitor de mult cu un astronaut aşezat într-o cabină spaţială… Personajul reprezentat are un fel de mască pe nas, iar cu o mână acţionează un buton. Cu cealaltă mână răsuceşte un întrerupător. Călcâiul stâng este pe un fel de pedală, iar în exteriorul capsulei pare să fie reprezentată o flacără specifică emisiei unui motor foarte puternic.

o flacără specifică emisiei unui motor foarte puternic. Artefact precolumbian sugerand clar un aparat artificial de

Artefact precolumbian sugerand clar un aparat artificial de zbor asociat imagistic cu o pasare

În anul 1935 au fost descoperite în munţii Baian Kara Ulla din Tibet triburile Dropa şi Ham, ai căror membri au uimit comunitatea ştiinţifică datorită caracteristicilor somatice,

rasiale, genetice şi mai ales prin moştenirea anumitor vestigii culturale şi tehnologice. Astfel, micuţii oameni de 1,20 m aveau capacitatea craniană cu 100 cm 3 mai mare decât media rasei homo sapiens. Ei erau în posesia a peste 700 de discuri de piatră care aveau intense proprietăţi electromagnetice, având în componenţa lor un bogat conţinut de metale rare. Aceste discuri au fost atestate la o vechime de peste 12.000 ani şi s-a constatat că ele erau inscripţionate cu o scriere necunoscută până atunci, dar care a putut fi decodificată după

o

studiere intensivă de peste 20 de ani. Informaţiile obţinute

- Celebrele statuete “dogu” descoperite în munţii provinciei japoneze Aomori au o vechime de 7-8 mii de ani. Înfăţişează personaje îmbrăcate în costume ce au căşti cu vizoare rotunde şi alte dispozitive. Mai mulţi specialişti au afirmat că aceste statuete nu puteau fi realizate şi finisate cu ajutorul uneltelor de piatră.

- În aşezarea mayaşă Palenque a fost descoperită în anul 1935

- Există o multitudine de reprezentări sculpturale care seamănă atât de mult cu ceea ce cunoaştem despre aparatele de zbor din ziua de astăzi încât ne vine foarte greu să credem că acestea ar putea fi doar simple fantezii primitive. Asemenea exemple ar putea fi miniaturile antice găsite în Columbia, care au fuselaj, aripi fixe, stabilizatoare laterale şi chiar ampenaj vertical, care nu se găsesc în natură, dar sunt caracteristice avioanelor moderne. (foto)

Alte realizări de excepţie

-

se referă la aterizarea pe planeta noastră a unei civilizaţii extraterestre ai cărei descendenţi decăzuţi se pare că sunt chiar actualii membri ai triburilor Dropa şi Ham… Despre aceste uimitoare descoperiri au fost publicate câteva informaţii şi în revistele ”Science et Vie”, „Nature” şi „Science Digest”.

- În anul 1929, în palatul Topkapi din Istanbul, a fost descoperită colecţia de hărţi a amiralui Piri Reis, care a fost comandantul suprem al marinei otomane în secolul 16. Ceea ce este senzaţional la aceste hărţi este că ele sunt extraordinar de exacte atât în ceea ce priveşte contururile tuturor continentelor, cât şi în detaliile topografice din interiorul acestora. Mai mult, pe aceste hărţi sunt figurate detalii de cartografiere ale părţii de nord a Antarcticii, care a fost descoperită de exploratori abia la 300 ani după moartea lui Piri Reis. Ceea ce este încă şi mai uimitor este faptul că această zonă a Antarcticii se află sub o calotă glaciară veche de multe mii de ani şi care are chiar şi acum o grosime de 1600 de metri şi care a putut fi penetrată de undele radar abia în 1958. Datele obţinute au confirmat în totalitate acurateţea reprezentărilor de pe harta amiralului turc ! În plus, contururile continentelor prezintă o curbură-alungire, care iniţial a fost pusă pe seama unor erori ale hărţilor amiralului. După obţinerea primelor imagini din satelit, care au fost realizate de la o înălţime de 80-100km, s-a constatat însă că aceste imagini ale continentelor arată totuşi exact ca în hărţile lui Piri Reis. Ne putem din nou întreba cine a realizat aceste hărţi, cum şi când…

- La muzeul naţional de Arheologie din Atena există un mecanism datând din anii 80-60 î.e.n, numit maşinăria de la Antikythera şi care a fost descoperit în anul 1900 pe fundul Mării Egee. Acest mecanism se compune dintr-o placă de bronz gravată cu cercuri şi inscripţii astronomice pe care sunt fixate 20 de roţi dinţate interconectate, câteva ace mobile protejate prin tocuri de bronz pe care sunt gravate formule matematice, un mecanism selectiv diferenţial, câteva plăcuţe gradate şi o roată cu coroană dinţată aflată în legătură cu un arbore cilindric plasat într-o latură a aparatului. Cadranele indică mişcările şi poziţiile corecte ale Soarelui, Lunii şi tuturor planetelor (chiar şi ale lui Pluto, descoperită însă în civilizaţia „modernă” abia în anul 1930). Din cercetările realizate s-a putut deduce că acest aparat mai complicat decât un ceas elveţian actual era destinat nu doar ca sistem de navigaţie pentru indicarea exactă a unei poziţii geografice, dar chiar şi pentru realizarea unor complexe predicţii astrologice rezultate din alinierea planetelor ! După ştiinţa din zilele noastre în acea perioadă de dinaintea erei noastre, nu doar grecii antici, dar nimeni în cultura pământeană nu ştia nici măcar faptul că Terra se roteşte în jurul Soarelui şi că luna este satelitul său natural…

- În muzeul din Bagdad se mai află încă şi astăzi surprinzătoare baterii electrice ce funcţionează cu pile galvanice şi care pot fi folosite pentru iluminare în spaţii închise, dar care datează de mii de ani ! Aceste dispozitive sunt reprezentate şi pe pereţii coloanelor din complexul Dendera din Egipt. Aceasta ar putea fi dealtfel o explicaţie foarte plauzibilă a faptului că de exemplu nicăieri în interiorul mormintelor, templelor sau piramidelor egiptene nu s-au găsit urme de fum

- În Irak şi Egipt au fost găsite lentile de cristal şlefuite. În Belize – Honduras precum şi în alte locaţii din America de Sud au fost găsite extraordinare cranii de cristal ce au fost realizate cu o uimitoare precizie şi acurateţe dintr-o singură bucată de cristal, dar care nu prezintă urme de şlefuire, fiind din acest punct de vedere la nivelul tehnologiei laser computerizate. Unii cercetători afirmă că aceste cranii

Istorie

stochează în ele o uriaşă cantitate de informaţii, ce nu a fost încă accesată.

B. INDICIILE SCRISE ALE TEXTELOR STRĂVECHI

- Foarte des textele străvechi fac referire la civilizaţii avansate ce au existat cândva demult pe Pământ. De exemplu, în legendele majorităţii popoarelor se vorbeşte în mod constant de zei care au venit din cer, i-au învăţat pe oameni agricultura, meşteşugurile, astronomia, arhitectura, matematica, medicina şi altele şi s-au întors înapoi în stele. Găsim asemenea afirmaţii în texte antice din Sumer, Asiria, India, Babilon, Egipt, Nepal, Tibet şi în multe altele… De asemenea, legendele popoarelor preincaşe spun că strămoşii lor au fost vizitaţi de zei veniţi din constelaţia Pleiadelor. Oficial, aceste referiri sunt interpretate ca simple mituri alegorice, rod al unor imaginaţii înflăcărate, cuprinse de misticism. Totuşi, aşa cum vom vedea în exemplele următoare, există multe elemente ce frapează prin corespondenţa lor extrem de realistă cu aspecte pe care astăzi le putem cu uşurinţă identifica.

- Un caz ce a devenit celebru este cel al tăbliţelor sumeriene. Ele au fost descoperite în anul 1840 şi conform interpretărilor realizate în special de către savantul Zaharia Sitchin, iată cam ce

ne spun ele: zeii din cer (numiţi Anunaki) au coborât pe Pământ

acum aproximativ 350.000 ani în zona actualului Irak. Ei veneau

de pe o planetă numită Nibiru. După un timp au avut nevoie de

nişte lucrători şi au creat atunci omul, fiind ajutaţi de o altă rasă, venită din sistemul stelar Sirius. Adam a fost primul om creat prin încrucişarea sângelui pământenilor cu cel al anunakilor. Să remarcăm faptul că în aceste texte se spune că anunaki aveau o înălţime de 4-5 metri, iar asemenea schelete au fost într-adevăr găsite în număr mare pe toată planeta în urma descoperirilor arheologice care totuşi în această privinţă au rămas până acum foarte secrete. Aceste lucruri încep însă să fie dezvăluite din ce

în ce mai mult, aşa cum o arată chiar şi acest fragment dintr-o

emisiune difuzată de o televiziune din România. (proiecţie film

Bucegi 5).

- Mai multe texte antice sacre indiene conţin surprinzătoare

povestiri despre vehicule metalice zburătoare (Vimana), capabile de performanţe extraordinare. Deşi la prima vedere aceste descrieri ar putea părea simple figuri de stil integrate in contextul epicii indiene, este greu ca la o privire mai atentă să nu remarcăm aspecte care par să fie mult mai mult decât atât. În textul Bhagavad Purana, scris în limba sanscrită şi vechi de peste 5000 de ani, există o descriere ce arată cum regele Shalva conducea o vimana zburătoare construită din metal şi care se deplasa asemenea unui fluture, ceea ce seamănă foarte mult cu descrierile OZN-urilor observate în zilele noastre. O altă scriere, Samarangana Sutra Dhara descrie pe larg avantajele şi dezavantajele diferitelor tipuri de aparate zburătoare (Vimana). Şi în alte texte sanscrite, precum Mahabharata, Rigveda sau Ramayana, există referiri despre vimana care măsurau chiar şi 30 de metri. Astfel, se relatează că un asemenea obiect zburător

a produs o rază de lumină care, focalizată pe o ţintă, a

dezintegrat-o.

- Celebra epopee hindusă Mahabharata a cărei vechime este

apreciată la peste 7 mii de ani, conţine povestiri despre imperiul antic al lui Rama, care se spune că a existat acum peste 12.000

de ani. “Cartea a opta” cuprinde următorul fragment ce descrie

veritabile războaie aeriene, soldate cu distrugerea a oraşe întregi:

“De la bordul unei puternice vimana, aflată la o mare înălţime, Gurkha a aruncat un singur proiectil asupra cetăţii duşmanilor, apoi un fum strălucitor de zece mii de ori mai luminos decât

soarele s-a ridicat având o incandescenţă insuportabilă”. “Apa clocotea, animalele mureau, iar duşmanii erau seceraţi. Pârjolul cuprindea arborii care se prăvăleau în şir ca într-o pădure cuprinsă de flăcări. Cadavrele celor căzuţi se zgârciseră într-atât din cauza căldurii nemaiîntâlnite, încât nici nu mai arătau a oameni. Niciodată până atunci nu se văzuse şi nu se auzise de o armă atât de înspăimântătoare.” Nu seamănă oare aceasta cu descrierea unei explozii atomice ?

- Şi în Biblie există pasaje ieşite din comun în acest sens. De exemplu este descrisă foarte sugestiv distrugerea oraşelor Sodoma şi Gomora, într-un mod similar efectelor bombelor atomice cunoscute astăzi. Aceste oraşe sunt considerate de arheologi că ar fi fost situate în preajma Mării Moarte. Se pare că nu întâmplător în prezent zona limitrofă a Mării Moarte este un vast deşert ce are unele zone cu o radioactivitate surprinzător de mare (de chiar şi 20 de microroentgeni).

- În apropiere de Marea Moartă, la Qumran, au fost descoperite începând cu anul 1947 o serie de manuscrise ce au devenit apoi celebre, care au fost estimate la o vechime de cca 4000 de ani. Specialiştii au atribuit aceste texte profeţilor biblici Moise, Abraham, Enoh şi Lameh. Fiind descifrate relativ recent (la sfârşitul anilor 1960), din fericire aceste texte nu au fost transformate sau cenzurate (aşa cum s-a petrecut cu Noul Testament). Tocmai din această cauză, ceea ce este descris în ele prezintă o importanţă deosebită pentru cunoaşterea istoriei omenirii. În unul din aceste texte, numit “Geneza” se specifică:

“Oamenii au venit din cer şi alţi oameni au fost luaţi de pe Pământ şi duşi în cer. Oamenii veniţi din cer au rămas mult timp pe pământ”. Într-un alt text, “Întâia carte a lui Moise”, se spune: “Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii. În vremea aceasta s-au ivit pe pământ uriaşii, aceştia sunt vestiţii viteji din vechime”. În “Cartea lui Enoh” este descrisă sosirea pe Pământ a unui grup de 220 “îngeri veniţi din cer”, care îi învaţă pe oameni agricultura, metalurgia şi astronomia. Ei s-au căsătorit cu femei de pe pământ. Enoh relatează în acest text cum el însuşi a fost ridicat la cer şi a rămas acolo timp de 300 de ani ! Acolo l-a întâlnit pe conducătorul fiilor lui Dumnezeu, care le-a spus slujitorilor săi „Învăţaţi-l pe acest tânăr limba noastră, iar apoi învăţaţi-l să scrie”. Astfel el a început să scrie cărţi. În “Vedenia lui Isaia” am putea spune că se face referire chiar la efectele relativităţii timpului. Astfel, descrierea arată că ridicat la cer de către un înger, Isaia îşi dă seama că zboară “mai iute ca gândul”, iar după întoarcerea pe pământ întreabă “Pentru ce aşa curând? Numai două ceasuri am stat cu tine aici.” La care îngerul îi răspunde “Nu două ceasuri ai stat, ci 32 de ani”. Aceste texte apocrife nu au fost incluse în Biblie deoarece nu sunt acceptate de linia canonică oficială. Se ştie dealtfel faptul că Biblia însăşi a fost „periată” destul de amănunţit de către Conciliul de la Niceea, în anul 318, fiind astfel eliminate toate pasajele pe care acest grup de clerici a considerat că omul de rând nu trebuie să le mai cunoască…

Concluzionând acum, am putea spune că istoria omenirii a devenit prea mult o dogmă pe care aşa-zisa „elită” ce încă se află la conducerea guvernamentală are interesul să o menţină. Există dovezi mult prea evidente ale unui trecut îndepărtat complet diferit de acela al unor strămoşi primitivi faţă de care noi, în prezent, am evoluat într-un mod liniar şi spectaculos. Trecutul îndepărtat este plin de enigme faţă de care noi încă nu am răspuns unor întrebări fundamentale : Cine suntem cu adevărat ? De unde venim ? Şi în consecinţă…Încotro ne îndreptăm?

Istorie

Religia dacilor
Religia dacilor

Prof. Cristi Lazăr – Huşi

Valorificarea sacrului se face pe verticală. Sus şi jos sunt valori sacre. Cu cât ne ridicăm mai sus cu atât ne încărcăm de sacralitate. este plină de simboluri şi sacralitate.

A ales aceasta temă deoarece zestrea culturală care ne-a fost

transmisă Geografia mitică a lumii de aici prezintă o bogăţie

m

de

elemente faţă de care lumea de dincolo nu poate suferi o

comparaţie. Toată lumea ştie că Golgota este un munte sacru pentru creştini, iar pentru greci – Olimpul. În toată lumea există astfel de munţi sacri; de exemplu: Tabor în Palestina, Himing-björg(muntele ceresc) la germanii nordici etc. Muntele este prin excelenţă sacru, fiind reşedinţa firească a zeilor. Muntele cu fruntea în nori emană sacralitate. Sacră mai poate fi şi o ridicătură oarecare. În anumite locuri, morţii se îngroapă în necropole comune situate pe gorgane. Morţii şi înălţimea îşi întăresc reciproc sacralitatea. În anumite situaţii, înălţimea este folosită şi de cei vii. Conducătorii de trib şi vracii ocupau spaţiul cel mai înalt când convocau obştea la sfat. Acest obicei este generalizat cu timpul. Şeful trebuie să stea pe un scaun mai înalt, uneori prevăzut cu trepte; era un indiciu al puterii lor sacre. A fi sus înseamnă a fi puternic, a deţine o anumită doză de sacralitate, deci a fi superior celorlalţi oameni. Despre muntele sacru al dacilor se vor emite multe păreri în legătură cu localizarea lui. ,Kogainon muntele sacru, este atestat numai la Strabon. „Cu toate că la început fu declarat numai preot al zeului celui mai venerat al lor, mai târziu Zamolxis a sfârşit prin a fi considerat el însuşi zeu. După ce s-a retras într-un fel de peşteră inaccesibilă altora, şi-a petrecut acolo o bucată de vreme, întâlnindu- se rar cu cei de afară, decât doar cu regele şi slujitorii săi. Regele când a văzut că oamenii sunt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte, ca faţă de unul care le dă porunci după îndemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină mereu se găsea un astfel de om care ajuta sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era numit chiar zeu. Până şi muntele a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogainon, la fel ca al râului care curge pe lângă el.”(M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis- Han,1995, 66-67). Din textele lui Herodot si Strabon se constată că a Zamolxis a locuit trei ani într-o locuinţă subpământeană, care a însemnat prorociri pe bază de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia că acea locuinţă ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonă favorabilă observării mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonă sacră. Victor Kernbach consideră că muntele Gugu este muntele sacru al dacilor. Conform vechilor tradiţii , o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie şi aceea de a se ascunde privirilor. Un asemenea munte este descris de V.Kernbach: „…acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus şi e senin şi soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceaţă, sau cine ştie cum şi în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul şi orizontul, ca şi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde.”(V. Kernbach,Muntele ascuns al lui Zamolxis,România pitorească,nr.7,1972). C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu admit că Kogaionul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situată aproape de vârf, adusă în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism:

Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintită şi de Strabon) Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banală ceată, care ar exclude ideea de supranatural. În cazul muntelui Gugu se produce un fenomen optic de totală refracţie a

luminii în urma unor condiţii meteo specifice. El se datorează

straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se unduiesc pe versanţii estici ai munţilor din zonă, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebită complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are centrul de frig local, generat de prezenta a două căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Peşterii, care modifică densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refracţie. Un alt fenomen asociat acestui centru este cel de drenare a nebulozităţii (ceaţă, nori) de pe versantul estic al celor două vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitaţii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. In aceste condiţii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile menţionate conferă locului o trăsătură de sacralitate, dar mai ales versantului estic îi oferă condiţii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmaţia lui Strabon legată de faptul cã

", se pot avansa

următoarele: a)În perioada în care Zamolxis îi învăţa pe fruntaşii ţării, în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovadă studiile de climatologie istorică, pe baza mişcărilor gheţarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuată si de lungă durată, ceea ce ridica probleme în privinţa amplasării unui observator astronomic. b) Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, să poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era o locuinţă subpământeană, în fapt o crevasă naturală în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificată, pentru a obţine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumită deschidere unghiulară. c)După ce lucrarea a fost terminată, Zamolxis „a dispărut şi el din mijlocul tracilor, coborând în adâncimea încăperilor subpământene, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au bocitca pe un mort. Dar în anul al patrulea el s-a ivit iarăşi dinaintea tracilor, făcându-i astfel să creadă tot ceea ce le spunea. Iată ce istorisesc helenii că ar fi săvârşit el.”(Herodot,Istorii,IV,93-96). Deşi vreme de trei ani a lăsat să se creadă că este mort, ca apoi să apară iar în comunitate, se pare că Zamolxis nu a urmărit o reînviere care să întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebită importantă. Locuinţa subpământeană, ca un observator astronomic si poate ca o construcţie ce permitea urmărirea astrelor si ziua, pentru că, deşi fântânarii se feresc să o spună, se ştie că din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licărirea stelelor, datorită reflexiei razelor de lumină sub un anumit unghi de incidenţă în mediul dat. În plus, dacă lumina soarelui n-ar estompa în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelaţiile zodiacului se perindă una după alta, la o oră si jumătate, deasupra orizontului. Terenul ales, un amfiteatru cu amplificare naturală,

Zamolxis "întemeiat pe semne cereşti, făcea prorociri

datorită orografiei locului, ar fi putut să fi fost incinta sacră, unde, după reapariţie, se asista la revenirile zeului si de unde acesta îşi făcea cunoscute învăţăturile si prorocirile pe baza observaţiilor astronomice. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu zona sacră sau muntele sacru, în mai tot lanţul Carpaţilor, cum ar fi Vârful Omul (N. Densuşianu,Dacia preistorică). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului - muntele sfânt

- s-au ridicat obiecţii legate de faptul că muntele în cauză trebuia să

fie, neapărat, un munte ascuns, aşa cum pretind vechile tradiţii. Majoritatea istoricilor susţin ideea că muntele sacu al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Grădiştei), din Munţii Orăştiei, cu complexul său de sanctuare. Cunoştinţele astronomice erau extrem de avansate pentru acea epocă, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia că geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunoşteau "teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creşte si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotaţia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc sã atingă regiunea orientală si sunt duse înapoi în regiunea occidentalã". Amplasarea observatorului astronomic din Gugu, semnalat pentru

Istorie

prima dată de Alexandru Borza (Sanctuarul Dacilor,Publicaţiile Institutului Social Banat-Crişana, Timişoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situaţia dată, în perioada solstiţiului de iarnă se putea observa Constelaţia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstiţiul de vară permitea observarea culminaţiei Constelaţiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasă dintre toate constelaţiile zodiacului. Între orbitele celor două constelaţii, se înscriu orbitele celorlalte constelaţii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu observatorul astronomic îşi primeşte astfel încă o legitimitate. Trebuie subliniat că la o încercare, astăzi, de a se reconstitui cerul observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore, datorită procesiei echinocţiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuţi, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade faţă de constelaţiile zodiacale. În ce priveşte observatorul, acesta este o crevasă amenajată în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lăţime 2 m, înălţime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordică si 22 42' 44'' longitudine estică, altitudinea fiind de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc si astăzi stânele, care acum două milenii si jumătate asigurau probabil pe cel de la observator. Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre Depresiunea Haţeg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Peşterii - este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toată inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, peştera sugerează o muncă titanică de amenajare, intrarea amintind de o poartă megalitică. Realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie - o credinţă intensă, capabilă să mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. În afară de acel confort astronomic necesar, locul trebuia să mai conţină unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi triunghiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti. Herodot ne-a lăsat cele mai detaliate informaţii despre religia dacilor: „Iată în ce fel se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel ce piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleisis. Tot în al cincilea an aruncă sorţii, şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredinţându-i de fiecare dată toate nevoile lor.”(Ovidiu Drimba,Istoria culturii şi civilizaţiei,vol.I, 1985, 800-801)

Istoria culturii şi civilizaţiei ,vol.I, 1985, 800-801) Cavalerul trac Vitejia era socotită la acest popor o

Cavalerul trac Vitejia era socotită la acest popor o virtute. În acest context a fost necesară existenţa unui cult al eroilor. Unul dintre eroii traci este Cavalerul trac. El este pus alături de Zeus. Cavalerul trac sau eroul trac este prezent la Adamclisi. Denumirea turcească ADAM-CLISI - Biserica Omului ne trimite la traducerea unei variante a numelui regelui BURE-BISTA, însemnând Cel mai Mare Om.(cf.albanezul burre barbat, soţ). Cavalerul trac este un zeu tânăr al tracilor balcanici, fiind reprezentat călare. Grecii îl

identificau cu zeul Heron. Calul reprezintă un simbol al imortalităţii. Animalul îşi însoţeşte stăpânul în mormânt pentru ca acesta să nu coboare cu mijolace nedemne de dânsul în împărăţia lui Hades. Versiunea dacă a Cavalerului trac este Gebeleizis(sau Nebeleizis, Gebelexis). Armă supremă folosită este fulgerul. În unele reprezentări apare ca un bărbat chipeş, iar în altele apare în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc. Poate fi însoţit de un vultur cu un cor care tine în cioc un peste, iar în iepure. Zeul acesta este stăpânul Cerului , fiind patronul aristocraţiei militare. Zeul Gebeleizis mai este cunoscut şi sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis. Zeul mai apare şi în ipostaza unui călăreţ care e însoţit de un câine. Acesta poartă o lance pe care o aruncă din fuga calului asupra unui porc mistreţ. Când nu este în ipostaza de vânător, el are trăsăturile unui călăreţ paşnic care poartă într-o mână o torţă ori un corn al abundenţei. Apare în mărturiile epigrafice şi numismatice de la Histria şi Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Răcătău şi Zimnicea, tezaurele de la Bucureşti - Herăstrău şi Surcea (jud. Constanta) În lumea antică îl mai întâlnim la la macedoneni - călăreţul macedonean. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a pătrunde în Asia Mică prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de către armeni, devenind Divinitatea naţională a acestora, Vahagn sau zeul războiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii. Vahagn era asociat cu trăsnetele şi fulgerele, fiind reprezentat ca un bărbat cu părul şi barba din flăcări, iar ochii lui erau ca doi sori. Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de către creştini drept - Sfântul Gheorghe. Amintindu-ne de Dionysos Bassaros, Clement din Alexandria

ne vorbeşte de doctrinele întunericului, despre şarpele ce intră în sân,

ca mijoc de iniţiere. Şarpele e un adversar al lui Dumnezeu, fiind un duh al răului. Şarpele îl reprezintă şi pe Lucifer, îngerul decăzut. Dragonul – lup de pe steagul dacilor ne poate duce cu gândul la aceste credinţe. În limba latină bassaris înseamnă bacantă. Bassareus era un alt nume al zeului Bachus(Anca Balaci,Mic dicţionar mitologic greco- latin,1966,78). N. Densuşianu consideră că Baku provine din gr. Bacchus şi este numele tracic al lui Dionysus. Egiptenii îl numeau Osiris. În papirusurile egiptene, Baku este un titlu a lui Osiris. În jurul acestui steag se adunau dacii în vreme de război. Steagurile erau de două feluri: sub formă de drapel sau sub formă de stidard, numit şi dracones. Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisă.Gâtul balaurului era fixat într-o prăjină. Sub acţiunea curenţilor de aer se auzea un şuierat puternic. Acest şuierat are efectul de a îmbărbăta proprii oşteni şi de a speria duşmanii. Lupul în simbolistica dacă are o interpretare aparte. Lupul este sinonim cu sălbăticia, dârzenia dar şi nesupunerea, fiind un simbol al luminii. Acest măreţ animal este considerat a fi un simbol totemic colectiv, fiind protectorul gintei. Strămoşii noştri respectă cu sfinţenie imaginea mitică a Lupului Alb. Cân cetatea Sarmisegetuza a fost asediată de romani, acesta i-a salvat pe daci. Exista similitudini între legenda lui Apollo şi legenda Lupului Alb. Apollo îşi avea templul pe insula Alba(Leuke), pe malul Mării Negre(actuala insulă a şerpilor). Apollo

se retrăgea în fiecare toamnă în misterioasa ţară a hiperboreenilor. Ţara

aceasta era condusă de Boreas, care mai era numit şi Lycantropul. Puterea mistica a lupului a fost contracarată în timpul creştinismului primitiv prin atribuirea statutului de păstor al lupilor, Sfântului Petru.

Filipii sunt alte zeităti despre care se ştie că sunt patroni ai lupilor. Se consideră că filipii ar fi, probabil, urmaşii lui Lupercus o divinitate antică italiană. Populaţiile de păstori îl venerau pentru că îi proteja împotriva lupilor, fiind şi un promotor al fertilităţii la oi. Lupercus mai era numit şi Inuus sau Ephialtes. În peştera Lupercal au fost crescuţi de un lup, conform tradiţiei, Romulus şi Remus. În tradiţia românească există Filipi de Iarnă şi Filipi de Toamnă. Perioada cuprinsă între aceste sărbători este perioada de împerechere a lupilor. În Bucovia există un adevărat ritual în momentul sarbătoririi Filipilor. Femeile lipesc gura sobei cu lut, ca să lege gura lupilor. Singurul lucru care se poate face în acele zile este spălarea rufelor cu apă clocotită pentru a opări gura lupului. Coada stindardului este de şarpe. În tradiţia românească ş-a încetăţenit ideea că nu trebuie să omorâm un şarpe de câmp deoarece se transformă în balaur. Şarpele de casa se bucură şi de

o mai mare preţuire. Se consideră că el este o fiinţă benefică,

Istorie

prietenoasă, un trimis al divinităţii. Se mai spune că acea casă în apropierea căruia trăieşte şarpele de casă este ferită de farmece, iar dacă şarpele pleacă este un semn de boala, de risipire a familiei sau de pierderea norocului. Perceperea acestui animal este diferită în cultura română faţă de alte culturi. În tradiţia românească şarpele nu este văzut niciodată ca o fiinţă mitologică chtoniană(care tine de duhurile subpământene), ci este văzut ca un trimis al cerului. Astrologic, şarpele este Dragonul, constelaţia în jurul cărei se învârte Polul Nord în decurs de circa 25000 de ani. În scrierile hinduse Kundalini este energia primordială absolută, care dă naştere fiecărui lucru din universul cunoscut. Potrivit descrierii antice, Kundalini este încolăcită asemenea unui şarpe în adormire. Un alt simbol pentru Kundalini în cultura universală este şi şarpele lui Mercur, simbol alchimist al metamorfozei interioare. La evrei, şarpele devine Leviathanul . Conform legendei acesta este un monstru marin de dimensiuni imense care suflă foc. Pielea acestuia este ca o cămaşă de zale dublă, iar sabiile şi harpoanele nu aveau efect asupra lui. Pentru satanişti, leviathanul este un simbol. În mitologia nordică descoperim un alt şarpe uriaş. Jormungand este numit şi Şarpele Midgard-ului. Apare sub înfăţişarea unui şarpe gigant. Odin va fi cel care va arunca şarpele în mare, iar Thor îl va omorî. Dacii credeau că sunt nemuritori şi de aceea ei dispreţuiau moartea şi se aruncau cu mult curaj în luptă, fiind convinşi că se vor duce spre o lume mai bună şi mai frumoasă. După cum putem observa ideea reînvierii exista la dacii încă înainte de apariţia creştinismului. Lucian Blaga consideră că Zamolxis este doar o divinitate supremă. Pornind de la credinţele populare româneşti, acesta emite ipoteza că dacii credeau în nemurirea trupului şi nu al sufletului. Moartea simbolică şi cea reală se înlocuiesc adesea reciproc. Sacrificiile umane în cadrul ritualurilor agrare sunt o formă nouă a jertfei. „ Moartea rituală – simbolică şi chiar reală devine o modalitate de a depăşi un nivel ontologic obişnuit, profan, şi de a se integra unuia superior, sacru. De la cultul morţilor se trece la un cult al morţii, la o valorificare a morţii ca atare. Însă nu orice moarte aduce promovare pe un nivel ontologic superior, ci numai cea rituală, care implică violenţa; moartea firească bună, nu suportă o atare valorificare.”(Pompiliu Caroian, Geneza sacrului,967, 111) Populaţiilor agricole nu le este specifică aprecierea sacrificiului ca modalitate de integrare în sacru. Această apreciere se întâlneşte din neolitic iar pe teritoriul românesc datează tot din această perioadă. Dacă vom privi Mioriţa din aceasţă perspectivă descoperim o altă filosofie a vieţii. Ciobanul mioritic nu va mai fi caracterizar din prisma filosofiei resemnării. Moartea va reprezenta pentru el o trecere la un nivel ontologic superior. În aceste circumstanţe nu mai vorbim despre o crimă ci de moarte rituală la care participă întregul cosmos. Dar, nu putem cădea în panta cealaltă în care să vedem în Mioriţa o apologie a morţii. Unul dintre cele mai cunoscute sacrificii dacice este descris de Herodot şi constă în aruncarea unui războinic în suliţe: „câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârful suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor; dacă nu moare atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au cerut, îi spun solului, cât mai este în viaţă”(Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei,vol.I, 1985, 801) Istoricul Dan Oltean consideră că sacrificiul relatat de Herodot nu este făcut în cinstea lui Zamolxis, ci instaurat de acesta. Sacrificiul este închinat zeului războiului, unul din zeii triadei divine dacice, în cadrul căreia se regăsesc, ca în toate religiile indo-europene, corespondenţi pentru Cronos, Tales şi Heracles – zeul cerului, zeul pământului, zeul războiului. Istoricul menţionează că acest sacrificiu trebuie repetat o dată la 5 ani, conform izvoarelor antice. Vasile Pârvan este un apărător fervent al ideii care prezintă pe daci diferiţi de alte neamuri ale antichităţii prin faptul că sunt monoteişti. Această idee a fost adoptată rapid, fără discernământ, care îi considerau pe geto-daci „creştini înainte de apariţia creştinismului”. Pornind de la această ipoteză putem sa ne întrebăm în mod retoric: geto-dacii au fost politeişti sau monoteişti? Daicoviciu a arătat că Pârvan a interpretat în mod eronat cuvintele lui Herodot. „Istoricul antic nu spune că

Gebeleizis era un alt nume al lui Zamolxis, ci că unii dintre geţi îşi închipuie viaţa de dincolo de mormânt pe lângă Zamolxis, alţii…pe lângă Gebeleizis.”(H.Daicoviciu, Dacii,1972,127) Polemica lingvistică pe tema traducerii unui text antic se poate prelungi la nesfârşit. Majoritatea cântecelor populare – observă Lucian Blaga – încep cu expresia: frunză verde. Lucian Blaga vede în această expresie o reminescenţă a unei vechi mitologii: „Noi vedem în această frunză verde ceva mai mult, adică ecoul preistoriei. Întrezărim în dosul cuvintelor un verde arhaic, de mitologie şi magie a pădurii şi a zeităţilor vegetale, care ocrotesc viată şi mai ales sunt dătătoare de viaţă”.(Iosif Constantin Drăgan, Noi,Tracii ,1972,94) Vechea religie a Daciei a fost la început celestă sau uranică iar mai târziu această religie apare în forme saturnice. Istoricul Mnaseas din Patrae, socotit a fi un elev a lui Eratostene, spune că geţii îl adorau pe Saturn, pe care îl numeau Zamolxis. În literatura latină şi în cea greacă marea nordica era numită şi Marea lui Saturn. Controversele asupra naturii de om sau zeu a lui Zamolxis au început o dată cu primele ştiri despre el. S-a încercat de-a lungul timpului să se facă diferite clasificări ale zeilor. Zamolxis poate fi considerat un zeu mesianic alături de: Hung-ti din China şi Quetzalcoatl de la azteci. Există o similitudine între aceşti zei. „Din punct de vedere al etimologiei şi al sensului, cuvântul Zal- mox-is în limba Dacilor nu înseamnă altceva decât Zeul-moş. Finalul is reprezintă aici …De fapt limba Geţilor şi a Dacilor avea un caracter proto-latin…”(N.Densuşianu, Dacia preistorică, 2002,213) Religia dacilor este politeistă la fel ca toate religiile popoarelor indo-europene. Descoperirile arheologice demonstrează clar politeismul geto-dacilor. Putem aminti sanctuarele de la Costeşti şi Sarmisegetuza. În statul condus de Burebista, religia politeistă constituia o mare forţă. După moartea lui Burebista, marele preot Deceneu a fost investit cu puteri aproape regeşti, ocupând tronul statului dac. „Marele preot era seful religiei dacice; el dispunea, fără îndoială, de bineînchegata organizaţie preotească care deservea cultele diferitilor zei în sanctuarele descoperite în aşezările dacice. Prea puţine ştiri avem, din păcate, despre aceşti preoţi. Numai Strabo şi Iosephus Flavius ne-au păstrat amintirea unei tagme de anahoreţi(călugări) celibatari, vegetarieni şi abstinenţi.”(H.Daicoviciu,Dacii,1972,129). În Dacia este adorat un zeu al războiului asemănător lui Ares. Se presupune că însuşi numele Ares ar fi de origine dacă. „Vergetius afirmă că dacii, moesii şi tracii au fost întotdeauna aşa de războinici încât legendele spun ca zeul Marte s-a născut în ţara

lor.”(H.Daicoviciu,Dacii,1972,127)

N. Densuşianu ne spune că grecii, romanii, scandinavii şi egiptenii au preluat zeităţilor vechilor pelsagi. Bendis nu este decât Artemis(Rosioara)/Diana/Iana Sanziana/Ileana Cosânziana, Luna, sora Soarelui din mitologia româneasca. Împreuna sunt Gemenii Divini, copii Cerului si a Pamantului, Uranus si ca Gaeea. Asa cum mitologia greaca spune despre Apollo(Soarele) ca este născut in Hiperborea, iar la sfârşitul unui ciclu se întoarce in patria sa de pe Istru(Dunarea), rezulta ca si sora sa geamănă, Artemis este nascută in Nordul Dunării.

sora sa geamănă, Artemis este nascută in Nordul Dunării. Zeiţa Bendis Bendis ar putea reprezenta o

Zeiţa Bendis Bendis ar putea reprezenta o replică feminină a lui Gebeleizis . Reprezentările vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa. În basmul popular apare cu aceleaşi atribute Ileana Cosânzeana. Să fie oare vreo legătură între zeiţa Bendis şi Ileana

Istorie

Cosânzeana? Marea Zeiţă Bendis era adorată de femeile trace, fiind Zeiţa Lunii, pădurilor şi farmecelor. Herodot ne spune că era foarte adorată de femeile trace, acestea îi primiseră cultul de la popoarele aşezate la miază-noapte, probabil de la daci. Descoperirea unui cap de bronz al zeiţei Diana la Costeşti ne duce cu gândul la existenţa unui

cult analog la daci. „ În sanctuarul vechi de la Sarmisegetuza săpăturile au scos la iveală un medalion de lut ars (circa 10 cm în diametru şi 1,5

cm

în grosime) care imită reversul unui denar roman republican, emis

de

Tiberius Claudius Nero în anul 80 î.Hr.; imaginea reprezentată e

aceea a bustului Dianei cu tolba de săgeţi pe umăr. În sfârşit, la Piatra Roşie s-a descoperit un bust de bronz, lucrat evident de meşterii locali şi reprezentând tot o divinitate feminină. Înalt de 14,7 cm şi lat de 13 cm(dimensiunile actuale), bustul are înfăţişarea unei măşti, spatele

fiind deschis şi gol. Braţul stâng, îndoit de la cot în sus, îi lipseşte mâna; braţul drept, probabil ridicat şi el, e rupt cu totul. Locul ochilor e indicat de două găuri rotunde sub nişte arcade adânci; în aceste găuri fuseseră ochii de sticlă sau de pastă colorată. Pe marginea inferioară a bustului, la mijloc, se află o toartă pentru fixarea bustului pe perete sau

pe lemn. Două tortiţe se găseau(azi una e ruptă) de o parte şi alta a

capului. Partea de jos a pieptului cu sânii proeminenţi e acoperită cu un

fel de tunică. Pe cap zeiţa are un văl legat în cruci, despărţit prin două

brazde destul de adânci; pe margini, două linii adâncite merg paralel cu brazdele. Deasupra frunţii se află un acoperământ triunghiular, mărginit şi el de două linii adâncite.”(H.Daicoviciu,Dacii,1972,133-

134).

Informaţii despre ritualurile de înmormântare ne sunt furnizate

de arheologie. Se practica inhumaţia sau incineraţia. La începutul epocii hallstattiene ritul predominant era cel al inhumaţiei. Deasupra mortului se ridica o movilă înaltă de pământ numită tumul. Mortul era îngropat alături de uneltele, bijuteriile şi armele de care se slujise toata viata. În puţine cazuri mortul era îngropat fără a avea alături de el obiecte. Acest obicei de a îngropa pe cineva cu obiecte trebuincioase este legat de credinţa în viaţa de după moarte. Spre sfârşitul primei vârste a fierului, dacii trec la incineraţia morţilor. „Incineraţia e aproape generală la Murghiol şi Satu Nou: numai câteva morminte din prima localitate sunt de inhumaţie. La fel, la Zimnicea, mormintele de inhumaţie din secolele VI-V sunt înlocuite, în veacul al patrulea, cu morminte de incineraţie.”(H.Daicoviciu,Dacii,1972,34). Se poate observa o schimbare radicală a ritului în urma evoluţiei religiei dace. Pentru a explica acest lucru trebuie să analizăm conceptul de nemurire prin prisma celor două mari divinităţi: Zamolxis şi Gebeleizis. Nemurirea făgăduită de Zamolxis era completă, făcându-se referire atât la corp cât şi la suflet. De aici putem înţelege că apare un dublet al mortului care continuă să trăiască în regatul zeului subpământean. Pe măsură ce religia uranică se impune, ideea nemuririi trupului dispare. Cultul lui Gebeleizis se va impune. Inhumaţia se va mai practica încă la copii. Dacii îsi ardeau mortii, iar cenusa o împrăştiau poate în peşteri

sau în râuri. În tot acest interval de aproape trei secole nu avem nici un

mormânt dacic. Pentru ca sufletul sa fie cat mai uşor si pentru a se putea ridica spre a străbate distantele cereşti, corpul muritor trebuia ars.

Împărăţia sufletelor nemuritoare, pentru daci, era în cer. O demonstrează nu numai ritualurile de înmormântare, dar si mărturiile scriitorilor greci si romani, care începând de la Herodot si pana la Dio Cassius, continuând cu gotul Iordanes din sec. 6 d.Ch. susţin ca dacii se credeau nemuritori. Nemurirea dacica, ca si cea germanica sau scitica era una celesta. Cuvântul religie vine din limba latină. Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi

sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau

înţelesului vieţii. În intenţia noastră, scopul lucrării este de a pătrunde în lumea plină de sacralitate a credinţelor religioase dacice. Am urmărit să prezint geografic unul din locurile sacre ale geto-dacilor, prezentând

în continuare panteonul geto-dac, sacrificiile şi ritualurile funerare.

Bibliografie:

Auge,M,1995,Religie şi antropologie,Ed.Jurnalul literar,Cluj-Napoca; Babu-Buznea,O, 1979,Dacii în conştiinţa romanticilor noştri, Bucureşti;

Caroian,P,1967,Geneza sacrului,Ed.Ştiinţifică,Buc.; Densuşianu,N,2002,Dacia preistorică,Ed.Arhetip,Buc.;

Drăgan,I.C.,1976,Noi,Tracii,Ed.Scrisul românesc,Craiova; Drimba,O,1985,Istoria culturii şi civilizaţiei,Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti; Eliade,M,

ideilor

1991-1992,Istoria

credinţelor

şi

religioase,vol.I,II,Ed.Ştiinţifică,Buc.; 1995,De la Zalmoxis la Genghis-Han,Ed.Humanitas,Buc.; Kernbach,V,

1972 Muntele ascuns al lui Zamolxis,România pitorească,nr.7; 1978,Miturile esenţiale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti; Merlan,V,2006,Misterul zeiţelor de la Isaiia,Ed.Lumen,Iaşi; Pagini web:

http://civilizatiadaca.dap.ro/Zamolxis.htm

http://www.dacii.info/2011/04/26/secretele-muntelui-gugu/

http://freebird.ro/2010/08/05/arta-geto-dacica/

Activitatea Mitropoliei Basarabiei în acte şi documente inedite din perioada interbelică (I)
Activitatea Mitropoliei Basarabiei în acte şi
documente inedite din perioada interbelică (I)

Prof. Ştefan Plugaru - Huşi

Viaţa ecleziastică desfăşurată de Mitropolia Basarabiei, pendinte de Patriarhia Română, în spaţiul dintre Prut şi Nistru - cuprins în perioada interbelică în hotarele fireşti ale României Mari, nu poate să nu trezească interesul cercetătorilor şi a celor pasionaţi de trecutul acestei părţi de teritoriu românesc, de la a cărui răpire din trupul Moldovei istorice de către Imperiul ţarist se împlinesc anul acesta 200 de ani.

Î n materialul de faţă, cât şi în cele care vor urma, prezentăm - pentru început - o serie de dări de seamă ale protopopilor care diriguiau cercurie parohiale aflate pe cuprinsul

Basarabiei, situaţii statistice care reflectă implicarea acestora şi

a preoţilor din parohii în păstorirea în spirit creştin ortodox şi românesc a enoriaşilor aflaţi în cuprinsul acestora, ridicarea şi reparaţia de biserici, distruse mai apoi în vremea ocupaţiei bolşevice sau transformate în depozite, grajduri pentru animale, ospicii de alienaţi mintal. Cele care au supravieţuit prigoanei ateiste au fost preluate după disoluţia URSS de către nou creata şi intitulata Mitropolie a Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, deşi aceste lăcaşuri de cult au fost ridicate prin eforturile Mitropoliei Basarabiei, contribuţia financiară a acestei instituţii fiind însemnată, după cum rezultă din documente. Deşi zidite cu bani româneşti, aceste lăcaşuri de cult sunt folosite astăzi de preoţii Mitropoliei Moldovei, unii cu trecut dubios şi - conform unor dezvăluiri de presă - activitate intensă în cadrul serviciilor secrete sovietice, spre a oficia slujbe religioase în limba rusă şi o falsă limbă moldovenească, negându-se dreptul de proprietate al Mitropoliei Basarabiei asupra acestor biserici, lăcaşuri mănăstireşti, alte proprietăţi imobiliare şi funciare, căreia îi aparţin de drept.

România Protopopia Cercului I Judeţul Tighina 1938 luna martie ziua 15 No. 898

Istorie

Oficiul Tighina Onor Consiliul Eparhial Chişinău

După uzul anilor precedenţi şi în anul în curs socotim de datorie

a informa Autoritatea Eparhială de felul cum a decurs viaţa

economico- gospodărească în parohiile cercului ce conducem. Dacă cu drept cuvânt latura spirituală din activitatea clerului,

trebuie să constituie principala şi permanenta preocupare, apoi n

u mai puţin este adevărat că şi latura economică îşi are rostul ei

indiscutabilă. Un locaş sfânt, frumos, înzestrat şi bine îngrijit, o casă parohială bine întreţinută, un cimitir îngrădit şi curat etc., înfăţişează atât starea spiritelor, ce domneşte în parohia respectivă şi dragostea credincioşilor faţă de edificiile lor bisericeşti, cât şi mai ales sârguinţa şi munca clericilor conducători. S’a observat că acolo unde preotul şi cântăreţul au ştiut să sădească în conştiinţa păstoriţilor sâmburele unei adevărate vieţi creştineşti, trezind în sufletele lor spiritul de obligaţie faţă de cele religioase, acolo bisericile sunt reparate, altele în curs de construcţie, venitul bisericilor majorat, diferite

donaţii şi jertfe curgând din partea credincioşilor, spre o bună împodobire a lăcaşurilor de închinăciune. Socotind că starea gospodăriei parohiale reprezintă un adevărat certificat, văzut de toţi, conţinând adeverirea hărniciei şi devotamentului clerului respectiv pentru problemele bisericeşti, ani de-a rândul am îndemnat pe preoţii parohi din cerc, să-şi îndeplinească în modul cel mai conştiincios îndatoririle lor directe, privitoare la buna stare a clădirilor bisericeşti. Servindu- le ca pildă prin lucrările personale ce am putut realiza, avem satisfacţia să constatăm că în ultimii ani, până la data de 31 Decembrie 1937, în cerc s’au reparat 22 de biserici, în curs de construcţie se află 6 biserici, în reconstrucţie 2, în primăvara anului 6, se va pune temelia încă a două biserici noui. Case parohiale s’au construit 2, s’au cumpărat 2 şi s-au reparat 12case, celorlalte li s’au făcut reparaţii mai mici din fondurile bisericeşti. Izvoarele băneşti pentru înfăptuirea acestor lucrări au fost condici de milă, donaţii benevole ale parohienilor, dela Arhieipiscopie, dela Prefectura judeţului, dela Primăria or. Tighina, primării rurale etc., apoi anumite sume au fost eliberate din fondurile Comitetului de construcţie al cercului. Aceasta, în sumar, ar fi bilanţul activităţioi clerului din cerc, desfăşurate în sensul economic, în vremea din urmă. În anul 1937, pe teren economic s’a lucrat cu aceiaşi insistenţă şi zel, şi cu aceleaşi rezultate pozitive, despre cari ţinem să vorbim în corpul acestei dări de seamă. În cuprinsul acestui cerc se află 38 de parohii, fiecare parohie având câte un locaş de închinăciune în afară de parohia Chiţcani, acre este situată chiar în preajma mănăstirei Noul Neamţ, parohienii folosindu-se de bisericile acestei sfinte mănăstiri. Este de menţionat că clerul parohiei Chiţcani nu activează deloc

în

sensul construirei cel puţin a unei case de rugăciuni, în care

ar

putea să oficieze trebuinţele religioase. Cununiile şi astăzi se

săvârşesc în localul unei din şcoli primare, iar botzezurile oficiindu-se în casa păr.paroh. Am insistat de mai multe ori, rugând clerul să-şi ia iniţiativa realizării acestei mari necesităţi, fără însă a ajunge la un rezultat pozitiv. Despre starea lucrurilor din parohia Chiţcani am raportat în toate dările de seamă anuale. Toate bisericile din cercul nostru au câte un singur altar, excepţie făce Catedrala, care are trei altare. În or. Tighina există şi o biserică foarte frumoasă, zisă a Garnizoanei – în ea aparţinând Ministerului Apărării Naţionale,

este situată în cadrul parohiei Catedralei şi deservită de către păr. Petru Căisan, parohul bisericii din sub. Proteagailovca. În cetatea or. Tighina se mai află o biserică, care a ars din cauză necunoscută, încă din anul 1935. Regretăm foarte mult şi minunatele clopote ale acestei biserici au fost donate de

Autorităţile militare unor biserici din Ţară, prin intervenţia d-lui profesor Nicolae Iorga, astfel respingându-ni-se cererile repetate ale noastre pentru a ni se elibera acele clopote pentru biserica catedrală. Am nădăjduit că Autorităţile în drept, luând în seamă motivarea noastră cum că clopotniţa împreună cu clopotele catedralei au suferit în timpul bombardamentului ce a avut loc între armata noastră şi bandele bolşevizate, vor satisface rugămintea noastră justă, cu regret însă am fost informaţi de Comandamentrul Regimentului din Cetate, că clopotele deja

sunt

ridicate şi transportate la destinaţie.

O

catapeteasmă de mare preţ, deasemeni proprietatea

garnizoanei, după multe intervenţii, a fost eliberată parohiei Coşcalia din acest judeţ. Toate bisericile cercului sunt zidite din piatră; excepţie fac bisericile din comunele: Popeasca, Hagimus, Tanatari, Creţoaia şi Ţănţăreni. În această din urmă parohie clădirea bisericii este într’o stare atât de mizerabilă, încât noi personal am luat iniţiativa de a ridica, în timpul cel mai scurt posibil, un nou sfânt lăcaş, în acest scop aducând personal consiliului parohial respectiv, suma de lei 20.000 ridicată dela Prefectura judeţului. Ne bucurăm că chiar în toamna acestui 1937 am putut asista împreună cu păr. Referent al Secţiei Culturale, la punerea petrei fundamentale a bisericii noui. Fundamentul deja este complectamente zidit, celelalte lucrări de zidărie vor continua în primăvara anului curent. În căt. Botnăreşti, pendinte de parohia Cobuşca Nouă, clădirea bisericii noui este terminată în ciornă. La 14 octombrie 1937 am

luat parte la sfinţirea şi ridicarea crucilor, împreună cu clerul din

subcentrul pastoral respectiv. Lucrările executate până în prezent sunt de calitate bună, asemenea şi materialul întrebuinţat. Sumele adunate şi cheltuite sunt menţionate în tabloul anexat. În căt. Floreşti, pendinte de parohia Cobusca Veche, clădirea noui biserici este ridicată până la carnizul de sub acoperiş. Lucrările de asemenea sunt executate în bune condiţiuni, materialul utilizat fiind de calitate superioară. Zidăria avansează greu din lipsă de mijloace – locuitorii din Floreşti fiind prea puţini la număr, nu au posibilitatea să facă faţă cheltuielilor mari ce li se impun. În cursul anului 1937, din această pricină lucrările au stagnat. În parohia Geamăna construcţia a ajuns la carnizul principal. În anul 1937 lucrările n’au înaintat din lipsă de mijloace, apoi şi

din cauza acţiunii anemice a clerului şi Consiliului parohial.

Până în an. 1937 lucrările s’au executat de antreprenorul Lavrov, autorizat de Onor Consiliul Eparhial. În căt. Marianca, pendinte de parohia Feşteliţa, se află în curs de construcţie o nouă bisrică. Până în prezent pereţii au fost ridicaţi la 4 metri înălţime. În anul 1937 s’a cheltuit cu zidăria pereţilor suma de lei 98.000. În parohia Popeasca construcţia bisericii, referitor la zidărie, a luat sfârşit. Acum clerul împreună cu Consiliul parohial sunt preocupaţi de adunarea fondurilor spre a pune acoperiş pe corpul bisericii şi clopotniţei. În cursul anului 1937 s’a cheltuit suma de lei 50.000 numerar plus prestaţia din partea locuitorilor. Reconstrucţii de biserici se fac în parohiile Sf. Apostoli – Tighina şi Feşteliţa. În prima parohie reconstrucţia în ciornă

Istorie

este efectuată, cheltuindu-se în anul 1937 suma de lei 240.000;

în cea de a doua parohie de asemenea clopotniţa este gata în

ciornă, cheltuindu-se în acelaş suma de lei 143.000. După rapoartele păr. parohi, se poate constata că lucrările tehnice, precum şi supravegherea şi aprecierea materialelor întrebuinţate, au fost încredinţate d-lui inginer judeţean, N. Cutovoi, care şi-a îndeplinit angajamentele luate în modul cel mai conştiincios. Ţinem de datorie să menţionăm, că un fel de reconstrucţie a

bisericii a avut loc în parohia Cobusca Veche. După o reparaţie serioasă ce s’a făcut acestei biserici în anul 1935, ea din neglijenţa servitorului bătrân, a luat foc în anul 1936. În acest

an şi în 1937 s’au executat toate lucrările în legătură cu punerea

noului acoperiş, tencuelei, picturei şi altor lucrări mai mici, cheltuindu-se în total 211.580. Natura fondurilor este arătată în tabloul anexat. Solemnitatea sfinţirei s’a efectuat cu mare fast în prezenţa păr. Consilier Referent Cultural, a noastră şi a clerului din împrejurime, în ziua de 7 Noembrie 1937. Reparaţii de biserici s’au făcut în următoarele parohii: în

Catedrala or. Tighina s’a repictat centrul bisericii, cheltuindu-se suma de lei 50.000; s’au făcut şi alte lucrări mai puţin însemnate pentru suma de lei 13.167. Lucrările de repictare au fost executate de pictorul P. Piscariov cu aprobarea Consiliului Eparhial. În parohia Bulboaca s’a început o reparaţie fundamentală, deocamdată schimbându-se lemnul putred de pe clopotniţă şi acoperind-o cu fier zincat, în total s’a cheltuit 38.000, celelalte lucrări prevăzute se vor executa în anul 1938.

În parohia Căuşănii Noui s’a terminat reparaţia exteriorului

bisericii, începută în anul 1936. S’a cheltuit lei 14.198. Reparaţia bisericii din parohia Cobusca Nouă a fost executată

bine în exterior. S’a cheltuit suma de lei 32.130.

Reparaţia şi schimbarea fierului vechi de pe biserica din Chircăeşti cu altul nou zincat, a costat suma de lei 65.089. Biserica din Gura Bâcului de asemenea a fost reparată pentru suma de lei 34.799.

În parohia Geamăna s’a cheltuit cu reparaţia bisericii vechi lei

16.500 şi în parohia Roşcani pentru acelaş scop, s’a cheltuit suma de lei 13.750.

În restul parohiilor , cum se vede şi din tabloul anexat, s’au

făcut reparaţii mai mici. Biserica din parohia tanatari, fiind foarte veche, se proiectează construcţia unei biserici noui. Deocamdată s’a cheltuit cu întocmirea planului şi procurarea pietrei suma de lei 28.380. Se mai proiectează noui construcţii de biserici şi în parohiile Ciobruci şi Hagimus. Părinţii parohi în prezent sunt ocupaţi cu îndeplinirea formlităţilor în legătură cu realizarea lucrărilor de

construcţie, ce se proiectează. Pe lângă biserica Proteagailovca – Tighina s’a construit o storojie nouă. Pereţii şi acoperişul terminaţi. Lucrările au costat suma de lei 9.528. La parohiile cercului nostru există 28 case parohiale locuite de clerici; trei case şi 30 prăvălii sunt închiriate, venitul lor

alimentând bugetul parohiilor respective. Prăvăliile Catedralei în special au nevoie de o reparaţie serioasă. Parţial aceste prăvălii se vor repara în vara an. 1938. Cu micile reparaţii ce s’au făcut caselor parohiale, ce aparţin Catedralei, s’a cheltuit suma de lei 30.790. Casa parohială din parohia Cimitirului – Tighina a fost reconstruită, cheltuindu-se suma de lei 28.976.

O reparaţie superficială s’a făcut casei parohiale din Gâsca-

Tighina în sumă de lei 5.000.

Casei parohiale din c. Delaheu s’a făcut o reparaţie exterioară pentru suma de lei 10.000.

S’a reparat şi acoperişul casei parohiale din c. Plop Stubei. S’a cheltuit suma de lei 6.000.

A fost reînoită o parte din acoperişul casei parohiale din c.

Teliţa, cheltuindu-se lei 6.000. La Ursoaia, pentru mici reparaţii s’a cheltuit lei 4.355.

În parohia Varniţa s’a terminat construcţia unei noui case, care

se poate socoti ca una din cele mai frumoase case parohiale din

cerc. În cursul an. 1937, lucrările fiind în continuare, s’a cheltuit suma de lei 48.100. Constatăm că pe data de 31 Decembrie 1937 păr. paroh a angajat materiale şi lucrări în datorie pentru o sumă de peste 40.000 lei. S-au făcut intervenţii către Onor Consiliul Eparhial pentru a-l ajuta la achitarea datoriilor făcute. În celelalte parohii s’au făcut reparaţiile necesare pe contul propriu al clericilor ce ocupă casele. Referitor la asigurarea clădirilor bisericeşti, situaţia e următoare. Sunt asigurate şi cu plata ratelor cuvenite la timp parohiile din cerc în număr de 30. Biserica Cimitirului, aparţinând Primăriei oraşului, este asigurată la fondul Ministerului de Interne. Biserica din parohia Todireşti aparţine Prefecturrei jud. Tighina şi este asigurată la fondul Ministerului respectiv. Trei parohii au bisericile neasigurate. În cursul anului 1938 vom lua măsuri pentru reasigurarea tuturor bisericilor din cerc conform dispoziţiunilor în vigoare şi tarifului redus. Cazuri noui, în afară de cele referitoare la timp, în ursul anului 1937 nu s’au înregistrat, epitropii bisericeşti îndeplinindu-şi conştiincios obligaţiunile şi păstrând sumele aflate la ei intacte şi sub controlul parohilor respectivi. Majoritatea cimitirelor din parohiile cercului sunt bine îngrijite şi împrejmuite cu ziduri de piatră, scândură, sârmă ghimpată, şanţuri etc. Reparaţiile necesare , precum şi plata păzitorilor cad

în sarcina Primăriilor. Bisericile din Căuşănii Noui şi Talmaz au contribuit la îngrădirea cimitirelor cu suma de lei 3.312. parohienii bisericii Cimitirului – Tighina au ajutat la îngrijirea unuia din cimitirele parohiale cu suma de lei 2.000. Planuri definitive pentru pământul bisericesc posedă 16 parohii, celelalte parohii din cerc, în afară de cele din or. Tighina şi parohia Todireşti, care nu posedă pământ, încă nu sunt în posesiunea planurilor definitive. Unii părinţi prohi au şi luat măsurile necesare spre a li se elibera astfel de planuri. Redăm mai jos şi mişcarea sumelor încasate şi plătite de noi în cursul anului expirat:

Pentru Comitetul de construcţie, la 1 Ianuarie 1937, ret n’a fost.

În cursul anului 1937 s’a încasat dela biserici şi cler suma de leu

32.713.

S’a eliberat pentru construcţia casei parohiale din comuna Varniţa conform hotărârei cercului lei 25.000. Rest la 1 ianuarie 1938 rămâne lei 7.713. Referitor la întreţinerea Protopopiatului, întru cât anul financiar 1937/1938 este prelungit până la 1 Aprilie 1938, darea de seamă amănunţită cu tote actele justificative, vom prezenta la timp conform dispoziţiunilor date. Pe lângă Protopopiat funcţionează o saccă a clericilor din cerc, având un venit lei 174.423. Împrumuturi acordate lei 110.180. Restul se află în numerar şi se păstrează în cassa de fier a Protopopiatului. Operaţiunile cassei sunt conduse de noi şi păr. secretar al Protopopiatului. Clericii cercului sunt foarte mulţumiţi de felul cum se conduce cassa. Cotizaţiile de 3% din salariul lunar urmează a fi reţinute şi pe viitor până la noua hotărâre a Adunării cercului.

Istorie

Pe lângă biserica Cimitirului – Tighina funcţionează mai mulţi ani de –arândul cassa de ajutor reciproc pentru cazuri de deces şi altă cassă la ajutorarea parohienilor în cazuri de nenorociri. Despre felul cum se prezintă operaţiunile acestor casse am raportat în anii precedenţi. Socotim de bine a propune ca să se permită păr. Protopopi procurarea aparatelor fotografice pe contul bisericilor din cercuri, pentru ca să li se servească la fotografierea bisericilor şi caselor parohiale, ce se află în curs de construcţii, precum şi a celor care sunt rău îngrijite de Consiliile parohiale, spre complectarea dărilor de seamă, apoi şi pentru ca Stăpânirea Eparhială în modul cel mai evident să fie clarificată asupra situaţiei edificiilor bisericeşti şi stării în care aceste se află. Sunt parohii îndepărtate de centre, aşa încât unui fotograf ar fi trebuit de plătit sume enorme spre a se deplasa la faţa locului, pecând Protopopul inspectând parohia, ar putea face şi acest lucru important. De asemenea, în vederea bunului mers al lucrărilor din cancelariile Protopopiatelor şi executării prompte a ordinelor ce se trimit, se simte nevoia de a se înfiinţa câte un post de impegat retribuit din fondurile eparhiale, aceasta şi pentru ca Protopopul să poată activa şi pe teren spiritual, adminiostrativ şi cultural mai intensiv. Considerăm retribuţia secretarului protopopesc în suma de lei 1.100 minus taxe la fisc, prea mizerabilă faţă de cele 16 ore minimum de lucru pe care acesta execută. Rugăm Stăpânirea Eparhială, dacă e posibil, a-i majora retribuţia.

Protopop <<ss>> Nicolae Grosu

Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 1135, inventar 1, dosar 165, filele 59 62 verso)-

Câteva date noi cu privire la familia de boieri moldoveni Emandi
Câteva date noi cu privire la familia
de boieri moldoveni Emandi

Sorin Popescu - Bucureşti

La cimitirul Eternitatea din Iaşi există un frumos monument funerar din marmură, având la baza soclului, într-o scobitură, bustul lui Nicolae Emandi (1814 - 1894), fost colonel, aghiotant al domnitorului Al. I. Cuza, deputat în Divanul ad-hoc şi prefect de Tutova?, scoborâtor al unei familii boiereşti de origine greco- bulgară, care apare în “Arhondologia Moldovei” a paharnicului Constantin Sion încă din secolul XVII, sub acest nume sau purtând patronimul “Iamandi”.

A rborele genealogic al familiei Emandi sau Iamandi (din care o ramură a purtat numele de Diamandi/Diamandy), înrudită cu multe alte familii boiereşti bine cunoscute (Ghyka, Sturdza,

Balş, Catargi, Sion, Cantacuzino, Grecianu, Văcărescu, Donici, Manu

etc), a fost întocmit de reputatul genealogist Mihai Dim. Sturdza, împreună cu o descendentă a familiei în cauză, Elena Ghyka-Emandi, fiind actualizat, în unele privinţe, până în zilele noastre.

În cele ce urmează voi încerca să adaug câteva date inedite cu privire la unele ramuri ale familiei Emandi, aflate de la urmaşii

acesteia (ai lui Nicolae Emandi) ori culese din documente sau cărţi care menţionează numele în cauză.

Nicolae Emandi, căsătorit cu Ecaterina Apostoleanu, a avut trei copii: Eliza, Costache şi Neculai, dar numai despre Costache se cunosc unele amănunte, ceilalţi fraţi decedând, probabil, de mici. Cât despre Costache, arborele genealogic menţionează că s-a născut în 1842 şi a murit în 1915, fiind deputat în 1886. A fost căsătorit a doua oară cu Elena, ns. Săvescu ? (1881-1940), aceasta recăsătorindu-se ulterior, după moartea soţului Costache, cu un căpitan Gh. Popovici, de care însă divorţează ulterior. În anul 1924, Elena Popovici se judeca, la Tribunalul judeţului Fălciu (sentinţa civilă nr. 210 din 18 aprilie), cu copiii din prima căsătorie ai lui Costache Emandi, Emil şi Lucia, pentru împărţirea averii tatălui lor. Prin hotărârea judecătorească, Elena Popovici a primit dreptul să stăpânească “în plină proprietate” casele din Huşi, str. Ion Mârza (actualmente str. Cuza Vodă) nr. 9, 100 ha din trupul moşiei Epureni, 100 ha din trupul moşiei Duda, situate la locul numit “Dealul Prutului”, 46 ha pădure pe teritoriul comunelor Epureni şi Duda, terenuri cultivate cu vie şi cu alte culturi etc.

Ca urmare a testamentului mistic (în faţa preotului) întocmit de Elena Popovici, la 18 decembrie 1940, cu câteva zile înaintea morţii sale, Primăria oraşului Huşi primeşte 18 milioane lei şi este instituită legatară universală asupra întregii averi mobile şi imobile proprietatea testatoarei, iar în casele din Huşi ale acesteia se va înfiinţa – la îndemnul avocatului C. Cosma, care este numit executor testamentar şi căruia îi lasă 20 ha pădure la Epureni şi unele obiecte – un “Palat cultural Elena şi C. Iamandi/(Emandi)”; din venitul moşiei şi pădurii, prin testament se prevede întreţinerea azilului de bătrâni din oraş şi a cantinei “Mila creştină”. Totodată, biblioteca oraşului primeşte un fond de câteva mii de cărţi.

Faptul că testatoarea înfiinţează un aşezământ de utilitate publică, purtând numele primului soţ, Emandi, dovedeşte ataşamentul său faţă de acesta, pe care nu l-a putut uita cu trecerea anilor şi cu toate că, ulterior, contractase o altă căsătorie.

De menţionat că imobilul în care a funcţionat acest palat cultural a fost demolat în anul 1988, autorităţile pretextând că fusese grav afectat de cutremurul din 1985.

Elena Popovici (fostă Emandi) este îngropată în cimitirul “Eternitatea” din Huşi, unde se află Biserica “Sf. Toma”. Din păcate, mormântul său a fost vandalizat, dispărând crucea din marmură de deasupra soclului, precum şi unele ornamente.

Emil, fiul lui Costache, a fost căsătorit de două ori, prima dată cu Maria, fiica boierului Frank din Botoşani şi a doua oară cu Elena (?), din ultima căsătorie rezultând un băiat, Constantin (Titel), care a murit la Bârlad, în cutremurul din 10 noiembrie 1940, împreună cu soţia sa Irina Caradja. Se pare că Emil era pasionat de vânătoare, pentru că se păstrează unele fotografii ale sale, cu puşca, singur ori cu fiul Titel, alături de hăitaşi, cu câinii sau cu unele trofee, precum un porc mistreţ răpus. Din fotografii te priveşte un bărbat în puterea vârstei, impozant, cu mustaţă şi îmbrăcat în costum elegant, cu jiletcă.

Cât priveşte pe sora lui Emil, Lucia, decedată în 1949, aceasta s-a căsătorit cu Grigore Vericeanu, avocat dintr-o cunoscută familie huşeană (mama sa era soră cu Cleopatra Depărăţeanu, soţia poetului Al. Depărăţeanu), care a intrat, la rândul său, în politică, devenind primar de Huşi între 1 aprilie 1906 şi 22 martie 1907, prefect

Istorie

de Fălciu între 6 octombrie 1920 şi 28 martie 1921, precum şi deputat

al Partidului Conservator-Democratic, înfiinţat de Take Ionescu (va da chiar publicităţii o broşură cu “Programul de activitate politică a democratului Partid Conservator de sub şefia dlui Take Ionescu, din judeţul Fălciu)”. În şedinţa Camerei din 5 februarie 1915, deputatul

se face că d. Stere are

voie să facă propagandă austriacă în Transilvania, iar d. Take Ionescu

Grigore Vericeanu îşi exprima uimirea :”

cum

nu are voie să-şi exprime sentimentele? ”.

Unii dintre urmaşii săi – pe care-i voi menţiona mai jos – dar şi concitadini îmi povesteau cum “Conu Grigoriţă” umbla foarte ţanţoş, numai în trăsură prin oraş, cu ghetre şi mănuşi albe. Se păstrează încă, de către o strănepoată, Lucica Tudose, valijoara sa de deputat, cu lucrurile de primă necesitate, pe care le lua totdeauna cu el când pleca la Bucureşti, la şedinţele Camerei.

Grigore Vericeanu, care îşi avea casa în Huşi, ca şi Elena Popovici, pe actuala stradă Cuza Vodă (fostă Ion Mârza), lângă biserica “Sf. Gheorghe, vis-à-vis de Casa Popov, a murit în 1948 şi este îngropat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. A avut, împreună cu soţia sa Lucia (ns. Emandi) patru fiice: Virginia, Julieta-Lucia, Veturia şi Elena (Ileana). Toate patru au urmat dreptul şi concomitent încă o facultate filologică, de limbi străine, iar unele, ca Veturia şi, cred, Virginia, făcându-şi studiile superioare la Paris.

Virginia, sora cea mai mare, s-a născut în 1903, a absolvit, pe lângă dreptul, şi secţia de limbi slave de la filologie, devenind asistenta lui N. Iorga şi căsătorindu-se cu un profesor universitar, Aniţescu. A scris unele cărţi pentru copii, dar ea nu a avut urmaşi şi a decedat în 1973, fiind îngropată la Cimitirul Eternitatea din Iaşi, acolo unde se odihneşte şi strămoşul său Nicolae.

A doua soră, Julieta-Lucia, este născută în 1904 şi a fost căsătorită de două ori:prima dată cu un colonel Cojocaru, iar a doua oară cu arhitectul Gheorghe (Gică) Tudose, care studiase la Paris, unde contractase un prim mariaj cu o franţuzoaică.

Pe dna Lucia Tudose am cunoscut-o bine, întrucât locuia într-un apartament spaţios, de patru camere şi dependinţe, la parterul unei vile cu trei etaje din Cotroceni, pe str. Dr.Mirinescu nr. 11, iar eu închiriasem, în timpul studenţiei, o cămăruţă aflată într-o casă vis-à-vis de aceasta. Dna Tudose nu profesase niciodată, însă în timpul războiului fusese, ca multe dintre fetele de familie bună, soră de caritate pe front (am văzut-o, într-o fotografie, în uniformă de infirmieră), precum şi, anterior, un fel de secretară a ministrului liberal Ioan E. Costinescu, fost, de mai multe ori, titularul Ministerului Sănătăţii.

De altfel, îl născuse pe unicul său fiu, Mihai, în 1943, la Odessa, unde o chemase soţul, pentru a-i aduce banii necesari achiziţionării unor terenuri, bani, bine-nţeles, duşi pe apa sâmbetei.

Soţii Tudose nu erau despărţiţi oficial, însă, când i-am cunoscut eu, trăiau separaţi, dl Tudose locuind la Bacău, unde ajunsese arhitect-şef şi convieţuind cu o altă femeie, Coca.

La Bucureşti, dna Tudose făcuse eforturi disperate pentru a- şi păstra apartamentul, deşi acest lucru presupunea şi multe obligaţii de ordin financiar, care o constrânseseră să închirieze unele camere, mai ales la studenţi (acolo a stat, de pildă, în gazdă, viitoarea profesoară de la Drept, Raluca Miga-Beşteliu) şi să vândă din casă lucruri de preţ,

moştenire de familie. Dânsa a fost aceea care mi-a făcut cunoştinţă cu dna Gerda Barbilian, care locuia în apropiere, pe str. Carol Davilla şi de care am devenit, ulterior, foarte apropiat.

Dna Lucia Tudose a murit în anul 1974, în somn, în patul în care se afla şi fiica mea de 6 ani, Cristina, care, într-un fel, se afla în grija dânsei. Este îngropată la Cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti, iar soţul său, care, după decesul soţiei, s-a recăsătorit cu femeia cu care convieţuise şi anterior, a fost înmormântat la Bacău.

Fiul soţilor Tudose, Mihai, de profesie tehnician proiectant, a continuat să locuiască în apartamentul de pe str.dr. Mirinescu (de altfel, din spusele dnei Lucia Tudose, clădirea fusese construită de antrepriza pe care o avusese soţul său înainte de război), împreună cu soţia, Silvia, ns. Ionescu, profesoară de limba franceză şi fiica lor Lucia (Lucica), absolventă a Facultăţii de Drept (după cum se vede, prenumele de “Lucia” are o veche tradiţie în familia Emandi). Lucica Tudose este astăzi singura urmaşă în viaţă a lui Nicolae Emandi, având în vedere că nici o alta dintre fetele Vericeanu n-a avut copii.

După moartea prematură a lui Mihai Tudose, la nici 60 de ani, apartamentul în care a locuit a fost revendicat de fostul proprietar, iar soţia sa, Silvia, împreună cu fiica au fost nevoite să se mute în garsoniera mamei Silviei, situată pe aceeaşi stradă, acolo unde domiciliază şi în prezent. După 1989, Lucica a obţinut unele proprietăţi ale familiei, la Huşi, Iaşi şi Epureni, un sat lângă Huşi, unde fusese moşia familiei Emandi, menţionată în hrisoave încă din secolul XVIII.

Veturia, cea de-a treia fată Vericeanu, absolventă, în 1924, a Liceului “Cuza Vodă” din Huşi, apoi studentă în Franţa, a fost şi cea care a devenit cunoscută pe tărâm publicistic, fiind o traducătoare remarcabilă, care a dat la iveală mai multe ediţii bilingve (în română şi franceză) ale unor clasici ai literaturii române (Eminescu, Bacovia, Blaga), a tradus balada “Meşterul Manole” în limba franceză etc. Născută la 7 noiembrie 1905, a fost căsătorită cu inginerul Emil Drăgănescu, specialist în electrotehnică. Prin anii ’50 este închisă şi condamnată la 4 ani (6 ani ?) de închisoare, într-un proces politic, în lotul care o includea şi pe compozitoarea şi pianista Hilda Jerea. Revenită din recluziune, divorţează, dar îşi păstrează numele de Drăgănescu-Vericeanu, cu care era cunoscută pe plan literar. Va sta, până la moartea survenită în 1992, într-o garsonieră dublă, la etajul 1 al unui bloc impozant de pe str. Dionisie Lupu, acolo unde a locuit şi Ovid Crohmălniceanu, soţii Emanoil Petruţ şi Catinca Ralea, compozitorul Dimitrie Cuclin, precum şi fostul ministru de justiţie şi prim-vicepreşedinte al Consiliului Legislativ, Emil Nicolcioiu. După moartea sa, garsoniera i-a revenit nepoatei Lucica Tudose.

Am întâlnit-o de multe ori pe Veturia Vericeanu – o prezenţă stenică - atât la locuinţa sorei sale, Julieta, cât şi acasă la dânsa, unde era înconjurată de numeroase obiecte de valoare, mobilă stil, covoare orientale etc. La intrare am zărit un bust al lui Bacovia, executat de Miliţa Petraşcu (cu care fusese prietenă, ca şi cu Agatha Grigorescu- Bacovia) pe care a spus că urmează să-l trimită muzeului “Bacovia” din Bacău, cum probabil că s-a şi întâmplat, fiindcă n-a mai fost găsit la moartea sa. Veturia Vericeanu a fost incinerată, cenuşa fiindu-i îngropată la Cimitirul Bellu, unde se odihneşte şi tatăl său, Grigore Vericeanu.

De la Veturia mi-au rămas unele dintre cărţile de traduceri publicate, pe care mi le-a dăruit de fiecare dată când au apărut, cu dedicaţii. Astfel, pe volumul cu traducerea baladei “Meşterul Manole”,

Istorie

apărut în 1976, în 6 limbi, la Editura “Albatros”, cu prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Veturia mi-a scris:”Pentru Sorin Popescu, aşa se clădeşte, cu sacrificii (ss)Veturia Drăgănescu-Vericeanu 29 martie 1976”. Iar pe volumul bilingv „Lucian Blaga-Poeme-Poèmes” cu prefaţă de Eugen Simion, Ed. Minerva – Buc., 1974, dedicaţia sună astfel: „Pentru Gigi (mă mai numesc şi Gheorghe, n.a.) Popescu, cu toată simpatia Veturia Drăgănescu-Vericeanu, 2 noiembrie 1975”.

Ultima fată Vericeanu, pe nume Elena (Ileana) s-a născut în anul 1907, a fost profesoară de greacă şi latină la Iaşi, unde s-a căsătorit şi a trăit până la moartea sa, în 1987, fiind îngropată, ca şi sora sa Virginia, la Cimitirul ”Eternitatea”, alături de strămoşul Nicolae Emandi.

Este de menţionat că familia Vericeanu se înrudea cu unii dintre intelectualii de vază ai Iaşului, cum erau: profesorul universitar Mihai N. David, medic oculist renumit, devenit directorul Clinicii de oftalmologie din Bucureşti; pictoriţa Nutzi Acontz şi surorile acesteia, dintre care Florica (Flo sau Fofo), ns. în 1897, titulara catedrei de pian a Conservatorului ieşean, era căsătorită, din 1936, cu academicianul medic Iuliu Niţulescu (1895 - 1975), cu studii în SUA, Londra şi Paris

etc. După moartea Floricăi Niţulescu, lucrări de grafică ale lui Nutzi Acontz au ajuns la Veturia Drăgănescu-Vericeanu şi, de aici, la Silvia Tudose, care mi-a dăruit câteva dintre ele, unele reproduse în albumul consacrat artistei, scos de dr. Hortensiu Aldea, la Iaşi, în august 2011.

Îmi amintesc, de asemenea, că medicul curant al dnei Lucia Tudose era acad.Const. Bălăceanu-Stolnici, care venea şi la locuinţa dnei Barbilian, pentru consultaţii.

Dimitrache Emandi, mort în 1845, care a ocupat diverse ranguri boiereşti, ca sluger, postelnic şi agă, tatăl lui Nicolae Emandi – despre a cărei descendenţă am scris în capitolul anterior – a avut nu mai puţin de 10 copii.

Nu se cunosc date despre primul născut, Vasile (mort, probabil de copil mic), însă, despre ceilalţi fraţi şi surori ai lui Nicolae, arborele genealogic întocmit de Mihai Dim. Sturdza şi Elena Gyka- Emandi conţine amănunte de interes.

În afară de Nicolae, potrivit genealogiei amintite, se pare că numai fraţii Ion (căsătorit cu Ecaterina Scorţescu) şi Gheorghieş Emandi (1822 - 1904) au avut copii.

Cât despre surori, Profira (cu două mariaje, dintre care unul cu un Sturdza), Ana (Anica), căsătorită Cantacuzino şi Anastasia (de asemenea cu două căsătorii, prima dată cu Grigore Lupu Balş, de care divorţează în 1854, măritându-se apoi cu Ion Sturdza Bârlădeanu) nu apar cu descendenţi.

Alte două fete Emandi, Catinca şi Maria, s-au călugărit, devenind monahe, pomenite ca atare şi de C.D. Zeletin în cartea sa “Principesa Elena Bibescu – marea pianistă”, Ed. Vitruviu, Buc.,

2008.

În cele ce urmează, voi căuta să adaug câteva amănunte la spiţa familiei Emandi, scoborâtoare din Gheorghieş, fratele mai mic al lui Nicolae, cu deosebire privind pe unul dintre fiii acestuia, Theodor Emandi, o personalitate politică de prim rang la sfârşitul secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX.

Genealogiştii nu s-au pus de acord cu privire la numărul de copii ai lui Gheorghieş Emandi. Dacă toate sursele la care am avut acces îi citează pe fraţii Theodor şi Ion (1871 - 1958), căsătorit cu Margareta Orăşanu, bunicii Elenei Ghyka, precum şi pe sora Smaranda (1880 - 1950), căsătorită cu Alecu Mitescu, unii mai adaugă la aceştia pe un Nicolae (1866 - 1878), pe un Gheorghe, mort în etate de 2 luni, dar şi pe un Dumitru (ns. 1852), căsătorit cu Maria Stamatin, care ar fi avut descendenţă.

Cât despre Gheorghieş, în volumul suscitat al lui C.D. Zeletin se menţionează că el a cumpărat, în 1869, casele lui Manolache Kostaki Epureanu unul dintre creatorii Partidului Conservator de la capătul sudic al Cotului Negru din Bârlad.

Cu timpul, Gheorghieş Emandi va deveni o personalitate politică importantă, care deşi “ducea o viaţă retrasă şi modestă, a

izbutit să-şi menţină prestigiul în aprinsele lupte politice“ (C.D. Zeletin), ajungând prefect de Tutova (între anii 1828 şi 1895), de Brăila şi de Covrului. A fost căsătorit de două ori, prima dată cu Clara Gherghel (ns. 1829), care moare de tânără, la 25 de ani, al doilea mariaj fiind cu Catinca Tuduri (1837 - 1924), de care divorţează însă în

1883.

La 19 octombrie 1902, sosea la Bârlad, în campanie electorală, Take Ionescu, care la acea dată nu-şi înfiinţase propriul partid şi era preşedinte de onoare al Partidului Conservator din judeţ, fiind întâmpinat în gară, la scara trenului, de prefectul de Tutova, Gheorghieş Emandi. Urmează apoi o întrunire politică în casele avocatului Theodor Emandi, fiul prefectului.

În iarna aceluiaşi an, 1902, Gheorghieş Emandi – la acea dată preşedintele Partidului Conservator din Bârlad – îşi căsătoreşte fata, Smaranda, cu Alexandru Mitescu, căpitan în Regimentul 6 Roşiori “Princesa Maria” (fratele doctoriţiei Maria Mitescu, viitoarea soţie a scriitorului Vasile Voiculescu).

La petrecerea de nuntă, care are loc chiar în casa cumpărată de Gheorghieş Emandi de la Manolache Kostaki Epureanu, iau parte membri marcanţi ai familiilor boiereşti, ca Juvara, Kostaki, Emandi, Saabner-Tuduri, Thierry, Lupu etc.

În cartea lui C.D. Zeletin se menţionează că Smărăndiţa (Didiţa) Emandi era foarte urâtă, “de-a dreptul hâdă şi ridicolă în felul de a vorbi, de a se îmbrăca, de a se purta. Cu un păr foarte creţ, avea un rictus care îi trăgea în sus, intermitent, o nară. Era energică şi simpatică într-un fel numai al ei”. Se povesteşte că Alex. Mitescu a cerut-o de nevastă numai fiindcă pierduse o prinsoare cu camarazii săi.

Cel mai cunoscut dintre copiii lui Gheorghieş Emandi a fost, fără îndoială, Theodor.

Unele date despre acesta le-am aflat dintr-un album al Partidului Conservator-Democrat, întocmit de Alexandru Vlădoianu în 1910 şi în care există fotografii ale fruntaşilor partidului lui Take Ionescu, precum şi câteva amănunte cu privire la fiecare în parte.

Astfel, despre Theodor Emandi se arată că s-a născut în 1868, la Bârlad (deci la data respectivă avea vârsta de 42 ani), era licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi, unde profesase 3 ani ca procuror supleant, ulterior devenind avocat. În 1889, ca student, a vorbit la mormântul de

Istorie

la Mănăstirea Văratic al lui Veronica Micle, care se născuse şi copilărise în casa din Bârlad a tatălui său.

În 1899 şi 1904, Theodor Emandi a fost prefect de Tutova,

iar în 1908 a devenit primar al Bârladului.

Iniţial membru al Partidului Conservator şi deputat al acestui partid, trece ulterior la Partidul Conservator-Democrat când se înfiinţează acesta, în 1907, fiind preşedintele partidului pe judeţ.

Ca edil, a fost preocupat de modernizarea urbei, introducând lumina electrică în oraş, asfaltând grădina publică, iniţiind lucrările pentru aducerea apei potabile. Se menţionează, totodată, că a redactat şi condus “Gazeta Bârladului” şi că “era un mare admirator al artei pianistice a Elenei Kostaki, viitoarea principesă Alexandra Bibescu(C.D. Zeletin).

În 1914, Theodor G. Emandi era senator al Colegiului I de

Tutova, din partea Partidului Conservator-Democrat, ocazie cu care îşi exprimă opinia, în nişte ample cuvântări, în şedinţele Senatului din 25 şi 26 martie, cu privire la propunerile pentru revizuirea Constituţiei în legătură cu chestiunea agrară şi exproprierea pentru utilitate publică. Aceste modificări constituţionale, care priveau art. 19, vor fi adoptate însă de abia în 1917.

Recent, am intrat în posesia unei broşuri a lui Th. Emandi care cuprinde cele două luări de cuvânt susamintite, broşură apărută în acelaşi an, 1914, la Imprimeria Statului şi care poartă o dedicaţie către col. Odobescu (“Dlui Colonel Odobescu, semn de veche prietenie (ss) Th. G. Emandi, 1 mai 920 ”).

Menţionez că destinatarul dedicaţiei, colonelul Constantin Odobescu, şcolit în Franţa, la Saumur, era fratele mai mic al scriitorului Alex. Odobescu şi aghiotant al regelui; a murit la 61 de ani, în 1901. Fiica sa, Elisabeta (1892 - 1990) s-a căsătorit în 1920, pe 12 august, cu scriitorul şi ziaristul Eugen Goga, fratele poetului Octavian Goga, după ce acesta s-a întors din Rusia, după război, îmbrăcat ca ofiţer rus. În anul 2004 a apărut, la Editura Paideia, o interesantă carte de convorbiri cu Elisabeta Goga, intitulată “Secolul coanei Lizica”, autor fiind Zoltán Rostas.

O altă carte a lui Theodor Emandi, aflată în posesia

subsemnatului, este romanul ”Prin văile Moldovei , tipărit la Cartea Românească şi care poartă următoarea dedicaţie : ”Domnului avocat

Tănăsescu, deosebită consideraţie.

(s.s.) Th. G. Em(andi)

Olăneşti, Iulie 1941”

După vânzarea casei din Bârlad, Theodor Emandi s-a mutat la Bucureşti, unde şi-a construit sau cumpărat o casă încăpătoare, cu etaj, “situată în Piaţa Cantacuzino, de lângă Grădina Icoanei, colţ cu strada Eremia Grigorescu” (C.D. Zeletin), imobil care, după moartea proprietarului, a aparţinut lui Constantin Mille (casa există şi astăzi).

Între cele două războaie mondiale, Theodor Emandi intră în diplomaţie, devenind ministru plenipotenţiar al României la Belgrad şi Praga. În această ultimă calitate are ocazia să-l cunoască pe Edvard Beneš (1884 - 1922), ministru de externe între 1918 şi 1935, prim- ministru între 1921 - 1922 şi Preşedinte al Republicii Cehoslovace între 1935 şi 1938, când demisionează, ca un gest de protest faţă de

Acordul de la München. A fost, de asemenea preşedinte al ţării în exil, între 1940 şi 1945, iar după război ocupă din nou această funcţie între anii 1946 şi 1948.

După demisia sa, în 1938, pleacă în Franţa, unde organizează Comitetul Naţional Cehoslovac, apoi se află o perioadă în capitala Marii Britanii, unde organizează un guvern în exil, în 1943.

Theodor Emandi îşi păstrase, şi după ocuparea Cehoslovaciei, legăturile de amiciţie cu Edvard Beneš, unul dintre iniţiatorii Micii Înţelegeri şi care în 1934 este ales membru de onoare străin al Academiei Române, dovadă fiind şi scrisoarea inedită de mai jos pe care i-o trimite acesta, în 1940, ca răspuns la felicitările de Anul Nou pe care i le adresase corespondentul său.

Scrisoarea, în limba franceză, poartă data de 7 ianuarie 1940, este olografă şi are înscrisă adresa de la Londra a lui E. Beneš (26 Gwendolen Avenue), precum şi, pe plic, cea din Bucureşti a destinatarului (7 str. Clucerul Parcelarea Slăvescu).

În epistolă, Preşedintele Beneš, după ce mulţumeşte lui Th. Emandi pentru urări, îşi exprimă speranţa că victoria este sigură şi aproape.

Iată şi textul integral al misivei (în franceză şi română):

Monsieur & Madame Theodor Emandi

7 str Clucerul Parcelarea Slăvescu Bucharest

Mes voeux sincères à Madame Emandi! 7th 1940 ss Edvard Beneš

Dr. & Mrs. Edvard Beneš send

Sincere Greetings and Best Wishes for the New Year 26, Gwendolen Avenue

1940

London, S.W.15

January

Merci pour vos voeux et vos saluts. Je suis du même avis, mon cher ministre:

l’année 1940 nous approchera ou nous amenera la victoire. L’année sera dure, mais la victoire est sûre. Notre pays aura sa grande revanche, je n’en doute pas et j’en étais sûr, même en octobre 1938. Et dire qu’on aurait put éviter tout cela! Que dira l’histoire sur les gouvernants de l’Europe en 1932-39? Votre dévoué

(ss)

Edvard Beneš *

* Domnul & Doamna Theodor Emandi

7 str Clucerul Parcelarea Slăvescu Bucureşti

Sincere urări Doamnei Emandi! ianuarie 1940 ss Edvard Beneš

Dr. & Mrs. Edvard Beneš

26, Gwendolen Avenue

1940

London, S.W.15

7

Vă mulţumesc pentru urări. Dragă domnule ministru, sunt de aceeaşi părere că anul 1940 ne va apropia sau ne va aduce victoria. Anul va fi greu, dar victoria este sigură. Ţara noastră va avea parte de marea revanşă, nu mă îndoiesc şi eram sigur de aceasta chiar în octombrie 1938. Şi cînd te gândeşti că am fi putut evita

Istorie

Theodor Emandi a fost căsătorit cu Elena, fiica prozatorului Nicolae Gane, neavând copii din căsătorie.

A încetat din viaţă la Bucureşti, în vârstă de 74 ani.

Dintre lucrările sale, amintim: “Divorţul”, teză de licenţă, Iaşi, 1892; “Lumina electrică în Bârlad”, 1906; “Discurs”, Bârlad, 1908, 1911, 1912, Buc. 1913 şi 1914; “Cu cine mergem”, Bârlad, 1915; “Pământul obştilor”, Buc. 1919; “Scrisori către ţărani”, 1920; “La reforme agricole en Roumanie”, 1929 (titluri înscrise în Enciclopedia “Cugetarea”).

Boieri huşeni la cumpăna secolelor XIX-XX şi urmaşiilor
Boieri huşeni la cumpăna secolelor XIX-XX
şi urmaşiilor

Prof. Adrian Butnaru Vaslui

Documente de la mijlocul secolului al XIX-lea surprind activitatea din sfera privată, administrativă şi politică a unui boier din familia Iamandi (Emandi), Nicolae, fiu al lui Dimitrie Iamandi agă (din Huşi), din căsătoria cu Smaranda Şărban 1 .

E ra descendent al unei familii de boieri coborâtori ai grecului Iamandi, fost capuchehaie la Bender şi Hotin, din care s-au remarcat, două veacuri mai târziu, reprezentanţi precum Iancu

Diamandy, prefect de Bârlad, deputat, senator şi mai târziu primar al Iaşilor, sau Constantin Diamandy (1868-1932), rămas în istorie mai ales prin misiunea sa la Petrograd (Rusia), unde a şi fost întemniţat, în cursul lunii ianuarie 1918, ca reacţie la intervenţia armatei române în Basarabia. Dacă bătrânul Dimitrie Iamandi a deţinut o lungă perioadă de timp funcţia de ispravnic şi membru al judecătoriei ţinutului Fălciu, figurând, la 1824, printre semnatarii unui protest la Poarta otomană, împotriva domnului Ioniţă Sandu Sturdza, fiul Nicolae (1814-1894), proprietar de moşii 2 , locuia în Huşi, unde deţinea o casă 3 . A derulat

toate acestea! Ce va spune istoria despre guvernanţii Europei din perioada 1932-

39?

Al dumneavoastră

(ss)

Edvard Beneš

Cercetările au fost finanţate din Fondul Social European de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 [proiect POSDRU/CPP 107/DMI 1.5/S/78342], prin intermediul Facultăţii de Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

(Direcţia Judeţeană

Vaslui a Arhivelor Naţionale - DJVAN, Episcopia Huşilor, 15/1868, fila 9v). 2 Documentele ni-l prezintă în diferite situaţii, în care se judecă cu persoane fizice sau juridice: în cursul anului 1851 cu Mănăstirea Fâstâci din cauza unor încălcări de hotar între moşia sa Epureni şi satul mănăstirii, Novaci, din ţinutul Fălciu (Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale - DJIAN, Isprăvnicia ţinutului Fălciu, tr. 1339, op. 1521, 609/1851); în 1852 cu preotul catolic din Huşi pentru o vie (ibidem, tr. 1588, op. 1818, 620/1852), cu locuitorii satelor Deleni şi Râpi, ţinutul Fălciu, pentru o serie de datorii ce le avea la aceştia (ibidem, 619/1852) şi cu vătaful său, de la moşia Epureni, Petrache Păuşescu, pentru bani (ibidem, 621/1852); în acelaşi an era acuzat că a lovit un ţăran (ibidem, tr. 1339, op. 1521, 1603/1852); anul următor se judeca cu locuitorul Ioan Paraschiv pentru un cal (ibidem, tr. 1588, op. 1818, 628/1853); în 1854 cu vechilul moşiei Duda, acelaşi ţinut, pentru o cantitate de fân (ibidem, 400/1854); în 1860, „pentru împresurarea moşiei Epurenii, despre moşia Novacii, proprietate a Sfintei Mănăstiri

1 Document din data de 17 noiembrie 1859

activităţi de negoţ, fiind implicat atât în viaţa politică a târgului menţionat, cât şi a Moldovei. A deţinut ranguri militare, fiind purtător al gradelor de maior şi colonel (polcovnic) 4 , care îi asigurau un statut nobiliar, pe care le-a dobândit, probabil, fie în serviciul Rusiei, fie în urma activităţii depuse în cadrul Miliţiei Pământene din Moldova 5 . În cursul anului 1848, maiorul Nicolae Iamandi era preocupat cu rezolvarea unor probleme de comerţ. Astfel, din 15 octombrie s-a păstrat până la noi adresa sa, în calitate de posesor al moşiei Ivăneşti, ţinutul Fălciu, către Isprăvnicie, prin care solicita ca locuitorii din Guzăşti să fie forţaţi a-şi îndeplini obligaţiile de cărăuşie care le reveneau. Satul era „în posesie şi totodată în tovărăşie cu proprietarul, dumnealui cuconul Lascăr Catargiu”, iar Nicolae Emandi era supărat că nu are cărăuşi pentru a onora „contractul spre a duce grâu la Galaţi. (…) Şi, totuşi, eu astăzi mă găsesc în răspundere către contractul meu, mai ales că şi termenul se apropie”. Cel în cauză mai adăuga: „Prin această a lor întoarcere, Isprăvnicia mă va scăpa şi pe mine de răspundere, dar apoi nu mai puţin şi pe locuitori. Căci orişice răspundere asupra-mi, pentru neîmplinirea contractului, va fi şi asupra locuitorilor, ca unii ce nu şi-au împlinit datoria către proprietate - acea pomenită de aşezământ” 6 . Peste puţin timp, la 30 decembrie 1848, dintr-o „vidomostie de datoriile locuitorilor din ţinutul Fălciu, pe la feluri de feţe”, aflăm de suma locuitorilor din satul Plotoneşti, în valoare de 2.320 de lei „neplătiţi la 1 ianuarie 1848 la d. maiorul

satul Epurenii

Neculai Iamandi, pe pâine” 7 , precum şi de cei din

Moldoveni, cu o datorie de 2.000 de lei „pe pâine şi altele”. O sumă de 400 de lei, „pe pâine”, avea de recuperat şi de la Epureni Cârţa 8 . Activitatea negustorească o continuă şi în anii care au urmat, pentru că la 1853 făcea o nouă plângere la Isprăvnicia ţinutului Fălciu că Toader Bălţatu, din satul Crăsnăşeni, împreună cu locuitorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile de transport a grânelor la Galaţi 9 . Nicolae Iamandi deţinea în proprietate moşia Epureni, din ţinutul Fălciu, loc de baştină a familiei încă de la începutul secolului al XVIII-lea, dăruit de către domnul Nicolae Mavrocordat strămoşilor săi 10 . Conform caracteristicii timpului, neînţelegerile de hotar erau numeroase între proprietarii moşiilor, iar administratorii lui Nicolae încălcă o moşie vecină, pentru că, în octombrie 1858, serdarul Georgi Buţă preciza într-un raport: „am descoperit că la graniţa din susu despre moşia Epureni, a d-sali colonelului Neculai Iamandi, în astă primăvară au împresurat din moşia târgului, ca o falci locu arătură, de

Fâstâcii” („Monitorul Oficial al Moldovei”, nr. din 27 iulie 1860, p.

837).

3 Ghenadie Petrescu, Dimitrie Sturza, Dimitrie C. Sturza, Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, vol. VI, partea I, Bucureşti, 1896, doc. 1980, p. 28 şi 32. Nicolae Iamandi mai avea o locuinţă în proprietate şi la Iaşi, în mahalaua Muntenimii (conform „Monitorul Oficial al Moldovei”, nr. din 20 septembrie 1861, p. 1122), primită de la tatăl său încă de la 12 mai 1847 (ibidem, nr. din 18 mai 1860, p. 608).

4 În data de 17 iulie 1853, boierii din Huşi dădeau atestat polcovnicului Neculai Iamandi pentru timpul cât a fost administrator la ţinutul Fălciu (DJIAN, Documente, p. 424/doc. 220). La 1857, mai figurau doar patru colonei în listele pentru Divanul ad-hoc: Iorgu Strătulat, Evghenie Alhaz, Alecu Cristea şi Mihalachi Buzdugan (Rodica Iftimi, Sorin Iftimi, Alegătorii Divanului ad-hoc din Moldova (1857). Un manuscris necunoscut, în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei” (serie nouă), X-XII, Iaşi, 2009, p.

177).

5 Ibidem, p. 94.

6 Documente privitoare la anul revoluţionar 1848 în Moldova, coord. Gh. Ungureanu, Bucureşti, 1960, doc. 343, p. 306-307.

7 Ibidem, doc. 375, p. 336.

8 Ibidem, p. 337.

9 DJIAN,

Isprăvnicia