Aprilie

A nul I2009
II, nr. 2 (8) aprilie 20091

Revistă cultural-ştiinţifică Fondator: Vicu Merlan

Din cuprins A
Appeell aall ppăărriinntteelluuii IIuussttiinn PPâârrvvuu::
cchheemmaarree llaa rreeffeerreenndduum m!!
Pagina 6
Încotro ne îndreptăm… Iubiţi fii ortodocşi
Monica Dascălu
Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea
Pagina 8 să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în
Săptămâna Mare general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem
Pr. Ţacu Aurelian-Ciprian istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare
Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost
Pagina 10 ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am
Iisus - rădăcina flăcării de iubire luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi
Eugenia Faraon să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce
a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate
Pagina 11
cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de
Miracolele tainice ale sincronicităţii toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea,
Prof. George Bucur având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.
Pagina 12 Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la
descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că
Cuptorul medieval… încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de
Vicu Merlan unde vine toată înţelepciunea.
Pagina 13 Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de
Contribuţii la istoricul schitului…
Prof. Costin Clit
Pagina 17
Pagină de istorie redeschisă
Ion N. Oprea
Pagina 18
Vintilă I. Brătianu – Susţinerea…
Prof. Gică Scarlat
Pagina 22
Sub vremi căzuse şi „Ceahlăul“!
Prof. Valeriu Neştian
Pagina 23
Sărbătorirea Centenarului…
Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie
Pagina 24
Dictatura financiar-bancară…
Ec. Aurel Cordaş
Pagina 27
Pe valurile Dunării
Ing. Sergiu Brandea
Pagina 29
Istoricul Şcolii Stănileşti
Prof. Ştefan Plugaru
Pagina 33
Viaţa culturală a satului românesc
Teodora Fălcianu
 2 Lohanul nr. 8
multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna
vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire
atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică
Dumnezeului nostru.
Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au
binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la
introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români,
este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să
mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu
râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit“ buletinele cu
cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă
paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept
va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui
popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?
Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de
ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de
o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au
de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta?
Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste,
care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul
Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de
partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori
nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul
motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în
Dumnezeu?“. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a
libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi
icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi
e
puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au
te
vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-
at
o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut
ta
parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care
alliit
şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună
voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos
pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui
ua
Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin
tu
Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?
Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn
riit
poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al
strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne
piir
predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem
dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am
sp
născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu
şii s
omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute
de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin
disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum!
eş
Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne
împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu
giie
convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în
care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja
elliig
a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta
în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit
şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie
Re
murdară cu interese străine poporului nostru.
R
Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu
explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din
faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri.
Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în
zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au
făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.“ (Psalmi
13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi
în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de
obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii
străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici
ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu
asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va
fi mai aspră.
Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este
dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii
oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu
decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în
putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de
dictatură!
Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere
credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e
moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am
încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania
Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul
acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu
vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că
Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom
primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe
nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică
Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu
neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini
de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în
Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi
botezat.
Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de
Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei
Lui.
Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se
tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească
sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe
capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale
mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia
pierzării, precum Însuşi a făgăduit.
Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în
puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci.
Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca
Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Arhimandritul Justin Pârvu
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte,
pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima
nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a
ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este
cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de
munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc
asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai
marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere,
având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să
trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi
cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut
cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm. De
aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe
Aprilie 2009
Fiul lui Dumnezeu, lisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu
credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere,
apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă
asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am
săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă
acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să
pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit
Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în
urmă: „Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe
cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună
semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. încât nimeni să nu poată
cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele
fiarei, sau numărul numelui fiarei“ (Apoc. 13:16-17). Vremea în
care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege,
prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-
un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial,
proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se
cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal
cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi
toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră
acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de
însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se
ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de
bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. însemnarea oamenilor, ca pe
vite, este primul pasai unor alte măsuri luate pentru controlul absolut
al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi,
primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu
credeţi ca putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Nu, dragii
mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ce vă
aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate,
dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie
să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu
preţul vieţii voastre. în zadar câştigaţi cete ale lumii, dacă vă pierdeţi
sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne
spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de
oameni“.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea
ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este
mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria
noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi
nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru
este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se
ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au
protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi
controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în
duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au
noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a
predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace
noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul
şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au
încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi
au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai
crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai
cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi
putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece
credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări
ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu
mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai
prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la
biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e
cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai
marilor voştri"; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau
în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum
fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-
aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi?
Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic“. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii
roşii de atunci, şi tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de
azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea
valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate,
se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor
noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă -
„Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul“ - păi el nu înţelege. „Păi,
părinte, eu ce le mai dau de mâncare?“ Şi-l pui în faţa acestei situaţii
grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi
din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată
această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în
faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i
3
prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici
vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv
şi depăşit- ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul
nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul
credincios care săracu' de-abia deschide Biblia de două trei ori pe
an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce
răspund de educaţia şi formarea acestui popor-de la învăţători,
profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mântuitorului Hristos, care a spus
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi
Eu pentru ei înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va
lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea
Tatălui Meu, care este în ceruri.“ (“ Matei 11: 32-33), să cereţi
autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi
urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care
ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda
noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru
că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul
acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea
tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această
răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am
fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul
acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne
pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, casă ne dea Domnul harul şi
Sfânta Treime
Religie şi spiritualitate
puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici
cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni
care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul
nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta
ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la
naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să
implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se
intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă
în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel
care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se
dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai
facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful săbiei,
ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să
mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană
cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii
de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă
scăpare nu mai e! Lupta este deschisă- Luptaţi până la capăt! Nu vă
temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi
în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un
apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie,
în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
 4 Lohanul nr. 8
Al 2-lea comunicat al părintelui
Iustin Pârvu privitor la cip-urile
biometrice
Arhimandritul Justin Pârvu
„Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor
biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să
înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să
terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi
nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a
plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox,
care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai
trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne
cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am
adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din
inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că
trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu
învinuiesc pe nimeni - dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi
ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de
cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de
Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox
parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât
participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte,
nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se
uită cum o devorează lupii.
Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii
noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă
cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii,
pe care creştinul nostru Ie-a sesizat mai repede.
Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi
răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el Ie-a construit şi
pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un
Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de
mai mică talie - 'apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti
oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi
e
şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre
te
ortodoxe... Iar această problemă nu este una oarecare, după mine
at
ta
este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la
alliit
noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric,
un om de literatură sau ştiinţă... ca să susţină o temă cu ordin religios
şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!
ua
Nici tăcerea sihastrilor nu este scuzabilă, monahul, preotul
tu
care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă
riit
direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne
piir
găsim - nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe
direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor,
sp
în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole
şii s
este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim
din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip.
eş
Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii,
potrivnică Evangheliei. Libertatea Evangheliei lui Hristos în faţa
giie
acestei lumi este un pericol terorist.
Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei.
elliig
Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască
sicriul Ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.
Re
Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: „Oare
R
sarea se va strica şi nu va mai săra?“
Părinţii athoniti despre apelul
părintelui Iustin Pârvu
Ieromonah Ştefan dimpreună cu toţi părinţii
Schitului Lacu din Muntele Athos
Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu
numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un
om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens
creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de
credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a
conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu
paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar.
Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit
vremea „să luăm aminte“ în modul cel mai serios la cele ce se
întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune
şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin
surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se
întâmplă cu noi.
Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele
Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de
credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile
grele în care trăim, căci s-au adăpat din Aceiaşi Duh Sfânt, Care i-a
insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele
viitoare ca fiind prezente.
Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie
corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de
vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere".
Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul
pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci
atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne
subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al
fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui
antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti“ spun că vor pune alături o
cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune
Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă,
dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune.
Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul,
atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe
fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi
o cruce“.
Ce este de făcut? în primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să
ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este
adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne
apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:
– participarea la viaţa liturgică a Bisericii;
– împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi
asceza cuvenite;
– rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi
neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;
– dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al
intereselor personale; !curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului,
virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.
Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc
mintea ne va fi luminata de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în
care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună“ şi vom primi
puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet
pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca
şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.
Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici
şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru
sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca
să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim
înşelaţi de balaurul cel viclean.
14/27 ianuarie 2009
Aprilie 2009 5
la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un

Comunicatul Sinodului Mitropolitan
al Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului
Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale şi
teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere
biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele
urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul
Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.
Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557
din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor
electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei,
adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte
elemente de identificare. Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi
cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică,
aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.
Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor
cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi
dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale
unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate
(buletin, paşaport, cârd comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman,
sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate
fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator
sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o
lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau
securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic,
Religie şi spiritualitate
sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi
chiar după moarte. Argumentul că acest sistem de supraveghere
contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o
ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o
bandă de infractori. Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un
atentat la libertatea si intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu
numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un
duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în
rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul
transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu sancţionează,
dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui
Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.
În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu,
Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă
tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român
dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile
convieţuirii sociale.
În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca.
Bartolomeu - arhiepiscop şi mitropolit
Andrei - arhiepiscopul Alba luliei
Sofroniu - episcopul Oradiei
Iustinian - episcopul Maramureşului şi Sătmarului
Petroniu - episcopul Sălajului
Irineu Bistriţeanul - episcop vicar Cluj
Vasile Someşanul - episcop vicar Cluj
Iustin Sigheteanul - arhiereu vicar Maramureş

Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)

Cineva l-a întrebat pe Cuviosul Paisie Aghioritul: „Părinte, dar dacă cineva primeşte pecetea din neştiinţă?“ iar Părintele a răspuns:
„Aceasta se va putea întâmpla numai din nepăsare. Ce neştiinţă să fie, atunci când lucrurile sunt atât de clare? Chiar dacă nu ar şti cineva
trebuie să se intereseze şi să afle. Dacă spunem că n-am ştiut şi pentru aceasta am primit pecetea, Hristos ne va spune: Făţarnicule, faţa
cerului ştiţi s-o judecaţi iar semnele vremurilor nu puteţi! (Mt. 16,3). Chiar dacă s-ar pecetlui cineva din neştiinţă, pierde harul
dumnezeiesc şi primeşte lucrarea diavolească. Vezi, copilaşul, la Sf. Botez, când preotul îl afundă în apă, primeşte pe Sf. Duh, fără ca acela
să-şi dea seama de aceasta şi după aceea se sălăşluieşte în el harul dumnezeiesc."
Cineva i-a spus Părintelui Paisie
Aghioritul: „Eu voi primi buletinul cu 666 şi
voi pune şi o cruce sau voi face cruce peste
el“, iar Părintele a răspuns: „Lucrul murdar nu
se sfinţeşte. Apa curată primeşte harul şi se
face aghiazmă, dar urina nu se face aghiazmă.
Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia,
însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul,
Antihristul, atunci când este pe buletinul nostru
de identitate( sau alt act cu cip), pe mană sau pe
fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte
chiar dacă am pune şi o cruce“.
Dacă primim acum paşapoarte şi carnete
de conducere cu cipuri, vom primi începând cu
1 ianuarie 2011 (conf. OGU 184/2008) şi
cărtiile de identitate cu cip. Peste câţiva ani,
vom accepta fără probleme de conştiinţă
îmbogăţirea cipurilor cu noi informaţii, care ne
vor uşura legătura cu diverse instituţii
medicale, informaţionale, comerciale, apoi ne
va apărea firească unificarea lor într-unul
singur, care să încorporeze şi cărţile de credit.
Peste alţi câţiva ani se va spune că pentru a
preveni pierderea şi furtul, este mai eficientă
implantarea cipului în trupul omului. Va mai
trece încă o perioadă şi se va ajunge la
concluzia că, pentru buna funcţionare al
societăţii, este strict necesar ca TOŢI oamenii
să aibă implantate aceste cipuri pe frunte şi pe Iisus Hristos Pantocrator
mâna dreapta. Ce vom face atunci?
 6 Lohanul nr. 8
Încotro ne îndreptăm sau şansa evoluţiei spirituale în vremurile de astăzi
Prof. Monica Dascălu
Perioada frământată în care trăim,
unanim considerată în tradiţia înţelepciunii
planetare o epocă a decăderii umanităţii,
oferă totodată multe oportunităţi, deseori
nebănuite, pentru aspiranţii spirituali.
Dincolo de capcanele şi testele specifice
acestei epoci, şansele şi graţia divină se
manifestă cu atât mai puternic pentru cei
care cer ajutorul şi ghidarea lui Dumnezeu.
Este firesc să fie aşa – în această
conjunctură planetară excepţională,
Dumnezeu ne oferă şansa de a ne
transforma lăuntric radical, cu repeziciune.
Dacă suficient de mulţi oameni vor face un
salt spiritual interior, aceasta va genera o
veritabilă „revoluţie“ spirituală planetară,
ceea ce va permite revenirea umanităţii la o
„vârstă de aur“. În acest mod trebuie să
înţelegem ciclicitatea epocilor de dezvoltare
a umanităţii, care afirmă că, după epoca
decăderii spirituale maxime urmează o
epocă de înflorire şi dezvoltare spirituală.
Această transformare fundamentală nu se
petrece de la sine, ci necesită un efort din
partea fiinţelor umane care au şansa să
trăiască aici şi acum, pe Pământ.
O situaţie dezastruoasă
Pentru fiinţele înzestrate cu luciditate
şi bun simţ, este evident faptul că în
societatea contemporană se produc anumite
schimbări rapide: măsurile din ce în ce mai
accentuate de „securitate“, globalizarea,
manifestarea unor boli infecţioase foarte
periculoase etc. Aceste fenomene nu sunt
deloc întâmplătoare. Ne îndreptăm, aparent
inevitabil, într-un ritm galopant, către
instaurarea unui stat fascist planetar, în care
oamenii vor fi controlaţi, înlănţuiţi,
decimaţi, secătuiţi de energie vitală,
e
robotizaţi.
te
Hrana pe care o mâncăm este
at
otrăvitoare, afectându-ne sănătatea
ta
trupească şi psihică. Aşa-zisele
alliit
medicamente cu care sperăm să ne
curarisim afecţiunile ne otrăvesc la rândul
lor, provocând diverse alte boli şi tulburări.
ua
Viaţa noastră privată este invadată,
tu
supravegheată şi controlată. Nu avem nicio
putere de decizie la nivel social. Suntem
riit
asaltaţi de mesaje subliminale şi sugestii
negative. Ni se fură timpul, tinereţea,
piir
aspiraţiile, în goana după realizare socială,
materială sau în simplul efort de
sp
supravieţuire. Muzica „modernă“ este
şii s
stridentă şi dizarmonioasă şi ne induce stări
proaste. Filmele sunt din ce în ce mai
violente şi agresive. Frumuseţea a fost
eş
înlocuită de hidoşenie. Iubirea a fost
ridiculizată şi pervertită, redusă la sex.
giie
Suntem „intoxicaţi“ astfel pe diferite căi şi
am devenit dependenţi, prin obişnuinţă, de
elliig
toate lucrurile care ne fac rău. Nu avem
timp. Nu avem idealuri. Nu avem eroi.
Gradul de anormalitate, nefirescul
Re
uzanţelor din societatea contemporană este
R
îngrijorător. Dar cel mai alarmant este
modul în care aceste obişnuinţe dăunătoare
se substituie celor benefice şi armonioase.
Mai simplu spus, oamenii sunt „educaţi“,
manipulaţi şi condiţionaţi să accepte ca
fiind normale diferite aberaţii şi
perversiuni. De exemplu, mulţi oameni
ajung să creadă că anumite defecte de
caracter (precum ambiţia, gelozia şi
mândria) sunt normale, iar anumite virtuţi
(cum ar fi bunătatea, răbdarea şi umilinţa)
sunt slăbiciuni.
Oare câţi dintre oamenii secolului
XIX – destul de decadent, de altfel – ar fi
putut să-şi imagineze gradul de prăbuşire în
care a ajuns, după două secole, umanitatea?
Cu siguranţă, extrem de puţini ar fi putut
prevedea că se va ajunge la această
cufundare aparent inexorabilă în non-sens,
absurd, dezordine, violenţă şi urâţenie...
Este cu atât mai uluitor faptul că există
profeţii vechi de sute sau chiar mii de ani
care descriu cu o acurateţe şocantă epoca
noastră. Aceste profeţii prezic, printre
altele, fenomene precum ateismul,
sectarismul, numărul crescut de cataclisme,
secătuirea resurselor naturale, degradarea
religiilor, apariţia satanismului, legalizarea
şi creşterea numărului de avorturi,
războaiele distrugătoare, promovarea unor
false valori, ştiinţa orientată numai către
materialism, pervertirea în plan sexual...
Privind în jurul nostru, este evident că toate
acestea se petrec în lumea contemporană, şi
mai mult chiar, sunt considerate „normale“.
Una dintre cele mai uluitoare
previziuni, care ar trebui să ne pună serios
pe gânduri şi să reprezinte un semnal de
alarmă, este celebra previziune din
Apocalipsa lui Ioan, privind implementarea
cipurilor sub piele – aşa-zisul „semn al
fiarei“, asociat numărului fatidic 666. În
România, de exemplu, guvernanţii se
grăbesc cu o inconştienţă criminală să
adopte legi prin care impun actele
biometrice şi implantarea cipurilor. Astfel
vom putea fi controlaţi, manipulaţi,
supravegheaţi într-o manieră care este
deopotrivă degradantă moral şi periculoasă
pentru sănătatea noastră. Să fie oare aceasta
o remarcabilă „coincidenţă“, sau un
avertisment divin pentru ca să putem să
evităm acest destin dezastruos?
Sensul destinului aparent tragic al
umanităţii nu este dificil de descifrat.
Dificultăţile, dezastrele şi nefericirile care
lovesc oamenii în această epocă nu
reprezintă nicidecum o întâmplare sau o
pedeapsă absurdă pe care un Dumnezeu
justiţiar a pus-o pe umerii noştri. În
ansamblul ei, lumea în care trăim este de
fapt o scenă în care sunt create
conjuncturile necesare pentru manifestarea
tuturor acestor evenimente necesare pentru
fiecare fiinţă umană în parte şi pentru toate
împreună. De exemplu, cataclismele şi
dezastrele, al căror număr, deloc
întâmplător, a crescut spectaculos în
ultimele decenii, nu se datorează niciodată
unei pedepse arbitrare. Cutremure,
alunecări de teren, incendii, inundaţii,
tsunami-uri, fac sute de mii de victime. Dar
aproape întotdeauna, indiferent de
gravitatea unei astfel de situaţii catastrofice,
există şi supravieţuitori, persoane care sunt
salvate în mod miraculos. Analizând astfel
de situaţii putem intui anumite aspecte
legate de legea destinului şi vom ajunge să
acceptăm cu înţelepciune faptul că aceste
tragedii sunt un mod radical de manifestare
a justiţiei divine, care îi loveşte implacabil
pe cei care merită să fie pedepsiţi şi îi cruţă
pe cei care merită să fie salvaţi, datorită
faptelor lor bune anterioare.
Fiecare dintre noi, cei care trăim în
această perioadă, merităm să ne confruntăm
cu toate aceste situaţii dificile, pentru a
compensa astfel anumite greşeli pe care le-
am făcut. Mai presus de toate, fiecare dintre
noi trebuie să facem, în această epocă,
anumite alegeri fundamentale şi, prin aceste
alegeri, să ne exprimăm continuu opţiunea
pentru direcţia ascendentă, pentru lumină,
pentru Dumnezeu. Viitorul sumbru prezis
de diferiţi înţelepţi din vechime poate şi
trebuie să fie evitat. Depinde de fiecare
dintre noi.
O radiografie lucidă a societăţii
contemporane
Mediul în care trăim ne asaltează cu
promisiuni şi ne exaltă dorinţele pentru
lucruri care nu ne vor face fericiţi, dar
pentru obţinerea cărora suntem dispuşi să
ne irosim timpul şi energia, în ultimă
instanţă chiar viaţa. Societatea ne oferă din
ce în ce mai puţin, din punct de vedere al
securităţii, sănătăţii, educaţiei, spiritualităţii
etc. Suntem agresaţi continuu, secătuiţi de
energie, controlaţi şi manipulaţi.
Haideţi să analizăm câteva dintre
faţetele vieţii contemporane şi ale epocii în
care trăim. Merită să medităm un pic asupra
acestor idei (chiar credeţi că aceste lucruri
înseamnă progres şi civilizaţie?!), pentru a
nu ne lăsa acaparaţi de modelele aberante
impuse de societate, păcăliţi de declaraţiile
sforăitoare ale celor care „ne vor binele“
sau manipulaţi de diferitele curente de
opinie şi mesaje propagandistice care ne
intoxică puterea de judecată.
Modelul contemporan al omului de
succes, carierist, materialist şi superficial,
este oare un ideal demn de urmat?
Sacrificarea vieţii de familie şi a
preocupărilor spirituale, printre altele, în
favoarea succesului profesional, are oare
vreo finalitate pentru noi? Să nu uităm că,
atunci când părăsim definitiv această lume,
nu vom lua cu noi nici poziţia socială, nici
succesul profesional, nici lucrurile pe care
le-am acumulat, ci doar realizările
interioare de natură spirituală. Lipsa de
cultură şi educaţie ne face să credem că „nu
trăim decât o dată“ şi atunci ceea ce facem
(precum şi şansele pe care le ratăm sau
eforturile spirituale pe care le refuzăm) nu
va avea consecinţe ulterioare pentru noi.
Una dintre capcanele insidioase în
care cad mulţi dintre noi este aceea de a ne
irosi timpul şi energia vitală, ceea ce e cu
atât mai regretabil mai ales în perioada
tinereţii. Vrăjiţi de mirajul unei cariere sau
Aprilie 2009
constrânşi de aparenta necesitate de a ne
plia unor standarde sociale, devenim pe
nesimţite sclavii sistemului, cerşind câteva
ore libere sau un spor la salariu. Modelul
mult popularizat al persoanei dedicate
succesului profesional exclude însă
adevărata dezvoltare personală, adevărata
transformare interioară.
Pentru a compensa frustrările inerente
unei cariere epuizante, societatea actuală
promovează cultul „distracţiei“ – urmărind
să ne răpească timpul rămas după orele de
serviciu şi să ne distragă de la preocupările
de natură spirituală, cărora ar trebui să le
acordăm un loc important în viaţa noastră.
Pentru ca nu cumva să rămânem singuri cu
noi înşine şi să începem să ne punem
întrebări profunde despre sensul vieţii, sunt
promovate sporturile, concertele,
petrecerile, sărbătorile inventate. Toate
converg în acelaşi sens, al irosirii timpului
şi energiei. Majoritatea acestor activităţi
distractive, dacă sunt analizate cu atenţie şi
luciditate, se dovedesc a fi absolut hilare şi
jalnice, dar totuşi imensa majoritate a
oamenilor aderă la ele fără rezerve! Să ne
gândim numai la reala manie a „shopping-
ului“ – cumpărăturile – ce ridicol este să
alegi să te „distrezi“ în acest fel, cheltuind
banii câştigaţi cu greu sau înglodându-te în
datorii doar pentru satisfacţia de extrem de
scurtă durată de a avea ceva nou, care se
pliază modei!
Moda contemporană este un alt
instrument prin care oamenii sunt
uniformizaţi şi chiar ridiculizaţi. Moda
femeilor slabe, scheletice, nu are nimic de-a
face cu frumuseţea. Deseori moda impune
costumaţii ridicole, penibile şi groteşti. Dar
lumea se pliază cerinţelor ei şi asta, deseori,
în ciuda faptului că nu le avantajează pe
marea majoritate a femeilor. Oare nu este
aceasta prostie? Cât timp irosesc femeile cu
aceste preocupări frivole, câţi bani
cheltuiesc deseori pentru a se desfigura şi a
arăta mult mai rău decât ar arăta în mod
natural, dacă ar face minime eforturi să se
armonizeze corporal şi să îşi cultive
frumuseţea interioară...
Cotropitor, urâtul care ne înconjoară
este prezent nu doar în modă, ci
pretutindeni în mediul urban. Oraşele
cenuşii, blocurile murdare, străzile
întunecate. Artificialul betonului şi clădirile
de sticlă ne îndepărtează de natură, ne
robotizează, ne fac să pierdem legătura atât
cu anumite resurse energetice naturale, cât
şi cu hrana cea tainică a sufletului, care este
prezentă pretutindeni în natură.
Îndepărtarea de natură este şi ea o boală
contemporană şi ne face să nu mai
beneficiem de puterea tainică a naturii de a
trezi sufletul uman.
Arta contemporană reflectă fidel
decadenţa societăţii contemporane. Pentru
aceasta, „decadenţă“ este chiar un cuvânt
mult prea blând – am fi îndreptăţiţi să
vorbim de o reală „putrefacţie“. Urâtul,
absurdul, grotescul, violenţa înlocuiesc, în
aşa-zisa artă contemporană, frumuseţea
autentică. La modul tradiţional o modalitate
de expresie a frumuseţii divine, având rolul
de a declanşa trăiri spirituale, arta a devenit
o modalitate de pervertire a sufletului
şi de întreţinere a rezonanţelor cu
lumile infernale. Dejecţiile, mizeria,
moartea, satanismul sunt permanent
prezente în aşa-zisele opere artistice
care sunt promovate în perioada
actuală. De exemplu, în fiecare an, la
Paris se desfăşoară cu mare pompă
FIAC (Târgul Internaţional al Artei
Contemporane), care este un veritabil
muzeu al ororilor, unde se pot
„contempla“ fel de fel de „opere“:
cârpe de şters pe jos aruncate într-o
găleată, părţi umane congelate etc. În
2007, artistul Guillermo Vargas
Habakkuk a legat de peretele unei
galerii de artă un câine. Vizitatorii au
„admirat“ alături de tablouri cum
bietul animal era lăsat să moară de
foame şi de sete. Niciunul dintre ei
nu a făcut nimic pentru a-l salva. Mai
mult, asociaţia Biennale Centro-
americana di Arte care găzduia
expoziţia a hotărât că această
barbarie este artă şi a propus
repetarea ei în 2008.
Muzica, dintr-o anumită pers-
pectivă cea mai completă dintre arte,
deoarece poate induce experienţele
spirituale ample şi complexe, este şi ea
exploatată în sensul pervertirii şi distrugerii
sufletului uman. Există tot mai multe
mărturii din mediul show-biz care confirmă
faptul că manifestarea rezonanţelor satanice
nu este deloc o pură întâmplare în acest
domeniu, anumite ritualuri satanice fiind
incluse chiar în procesul de producţie, de
exemplu, în cazul unor case de discuri sau
filme.
O situaţie foarte dificil de soluţionat,
insidioasă şi periculoasă pentru fiecare
dintre noi, se datorează faptului că
alimentele pe care le consumăm sunt atât
lipsite de principii vitale, cât şi, la modul
cel mai propriu, otrăvite. Anumite substanţe
(ne referim în special la aditivii alimentari)
conţinute în produsele comercializate
generează diferite afecţiuni grave (care în
timp sunt letale), ne reduc imunitatea, ne
alterează capacităţile psiho-mentale,
făcându-ne labili şi dependenţi. Acestea ne
induc stări proaste, ne înceţoşează mintea,
7
ne diminuează discernământul şi liberul
arbitru şi provoacă boli pentru tratarea
cărora cheltuim sume imense – cum ar fi
banalul exemplu al problemelor
stomatologice. Este oare firesc să nu putem
găsi alimente naturale şi sănătoase?
Campania concertată împotriva micilor
producători alimentari va face în timp
aproape imposibil accesul populaţiei la
hrană naturală. Suntem obligaţi să
consumăm hrană care ne otrăveşte – pe
multe dintre alimentele pe care le
consumăm ar putea să scrie la fel de bine,
ca pe pachetele de ţigări, că respectivele
alimente sunt cancerigene sau ucid, pentru
că exact acesta este efectul aditivilor
alimentari toxici!
Nu întâmplător au apărut în ultima
vreme tot felul de afecţiuni ciudate, oamenii
sunt tot mai bolnavi, mulţi copii se nasc cu
malformaţii congenitale sau suferă încă de
la cea mai fragedă vârstă de boli grave.
Medicina alopată nu ne ajută prea mult. La
origini o ştiinţă aflată în slujba oamenilor,
medicina este acum închinată şi ea banului,
mai ales prin intermediul industriei
farmaceutice. Medicamentele pe care ni le
impune medicina alopată (susţinută şi de
legislaţia care defavorizează din ce în ce
mai mult medicina naturistă) sunt, în cel
mai bun caz, doar ineficiente. Imensa
majoritate a medicamentelor au însă efecte
secundare foarte periculoase, induc alte boli
sau agresează organismul, subordonându-ne
acestui ciclu fatidic boală-medicaţie-boală.
Mai mult chiar, există dovezi incontestabile
că anumite virusuri sunt create în mod
artificial, diferite epidemii fiind de fapt
nişte acţiuni criminale care vizează
reducerea populaţiei planetei. Vaccinurile
obligatorii sunt, în mod paradoxal şi
criminal, printre mijloacele cele mai
eficiente de îmbolnăvire a populaţiei.
Trecând acum pe un nivel superior al
analizei noastre, oare mai putem vorbi de
virtute şi morală în societatea
contemporană? Discreditarea valorilor
autentice, printre care frumuseţea, nobleţea,
generozitatea, patriotismul, naţionalismul,
Religie şi spiritualitate
maternitatea, fraternitatea, loialitatea,
umilinţa, spiritualitatea, face ca marea
majoritate a oamenilor să le considere – în
cel mai bun caz – desuete şi anacronice.
Printr-o stranie şi aproape neverosimilă
răsturnare a reperelor, altele sunt „valorile“
epocii contemporane: distracţia,
materialismul, banul, foamea de putere,
libertinajul, superficialitatea, duritatea,
aroganţa, ambiţia, şmecheria, violenţa,
fanatismul etc.
Iubirea, care ar putea fi pentru multe
fiinţe umane colacul de salvare, care să le
scoată în mod miraculos din sclavia unei
vieţi terne şi degradante, este la rândul ei
ţinta atacurilor furibunde ale manipulării şi
promovării de false valori şi modele.
Propaganda deşănţată pentru sexualitatea
pervertită, lipsită de iubire, ridiculizarea
romantismului, a dragostei, ştergerea
artificială a diferenţelor naturale, minunate,
dintre bărbaţi şi femei, le răpesc multor
oameni şansa de a se bucura de frumuseţea
şi deliciile iubirii împărtăşite. Ei sunt mult
prea condiţionaţi mental de această
propagandă, fiind sugestionaţi negativ şi
pervertiţi la nivel instinctual, pentru a mai
 8 Lohanul nr. 8
recunoaşte ceea ce este pur şi preţios. Există însă şi semne globale care, dispoziţie astfel de metode care, realizate cu
tee

Educaţia contemporană este o carica- pentru cel înzestrat cu putere de pătrundere, entuziasm şi perseverenţă, ne vor oferi o
at

tură a ceea ce ar trebui să fie un adevărat indică faptul că o mare prefacere spirituală autonomie reală în vârtejul vieţii
ta

sistem educaţional. Copiii sunt formaţi de a umanităţii este posibilă în viitorul contemporane şi ne vor facilita realizarea
mici pentru a fi supuşi normelor societăţii apropiat. Oamenii sunt mult mai frumoşi şi unor veritabile salturi spirituale.
alliit

contemporane, sunt intoxicaţi cu false chiar mai inteligenţi decât în secolele În această epocă, discernământul
valori, îndepărtaţi de familie şi de tradiţie. trecute. Unii savanţi geniali au făcut o serie trezit ne va putea ajuta să conştientizăm
ua

Sub o aparentă flexibilitate a sistemului de descoperiri extrem de importante: testele spirituale la care ne supune această
care permite foarte multe deviaţii (dar energia tahionilor, legea intenţiei, diferite epocă frământată, să facem alegerile juste şi
tu

numai în sens negativ), încurajând tratamente eficiente pentru maladii precum astfel să transformăm toate acestea în
riit

superficialitatea, incultura, libertinajul, sunt cancerul sunt doar câteva astfel de exemple, veritabile, uluitoare şanse spirituale
blamate de fapt curajul de a fi diferit, de a fi din păcate, prea puţin mediatizate şi fructificate, care ne vor catapulta către
piir

tu însuţi, libertatea de gândire. cunoscute. rezultate spirituale de excepţie.

La nivel programatic, legislativ, Să ne aducem aminte să fim
sp

libertatea fiinţei umane în plan spiritual este Sfaturi spirituale recunoscători pentru tot ceea ce Dumnezeu
tot mai mult îngrădită de legi aberante, sub Pentru cei curajoşi şi plini de aspiraţie ne oferă în fiecare zi. Trăind în această
şii s

pretextul protejării noastre de abuzurile spirituală, a trăi în acest moment de epocă tumultoasă şi aparent supusă
sectare! cumpănă este o şansă extraordinară. inexorabil suferinţei, suntem mai mult ca
eş

Vulgarizarea misterelor este o altă Desigur, este nevoie să dăm dovadă de oricând îmboldiţi să atingem şi să
trăsătură care indică maxima degradare discernământ, umilinţă şi răbdare pentru a menţinem o stare de eroism spiritual,
giie

contemporană, din perspectiva spirituală. „supravieţui“ din punct de vedere moral şi accesibilă numai celor care vor îndrăzni.
„Mărgăritarele“ cunoaşterii spirituale, chiar mai mult, pentru a ne transforma Iubirea, puritatea şi umilinţa pot face
elliig

despre care Iisus avertiza să nu fie aruncate spiritual, în labirintul societăţii miracole, scoţându-ne de sub anumite
purceilor, sunt acum răspândite peste tot, contemporane, dar aspiraţia noastră către condiţionări şi înlănţuiri şi făcându-ne să
terfelite în mocirlă. Dintr-un punct de puritate şi îndumnezeire va fi, cu siguranţă, devenim nişte veritabile canale de lumină
Re

vedere poate că aceasta este cea mai răsplătită. pentru toţi cei din jurul nostru, ajutându-i să
eficientă modalitate de a ascunde unele Mai mult decât oricând, această epocă se desprindă la rândul lor din iluzia
R

secrete iniţiatice, pentru că puţini sunt cei
care le mai pot recunoaşte valoarea.
Refuzul ierarhiei spirituale autentice, al
ghidării spirituale şi al secretului iniţiatic
sunt întreţinute prin aşa-zisa educaţie şi prin
propagandă. Astfel, oamenilor le este tot
mai greu să recunoască şi să aprecieze
adevăratele învăţături spirituale, preferând
deseori alternativa mult mai facilă a unor
curente de tip New-Age.
Toate aceste aspecte au fost privite
din perspectiva individuală. Dacă ne
ridicăm deasupra lor şi privim lucrurile în
ansamblu, situaţia este şi mai
cutremurătoare. Războaiele, epidemiile,
cataclismele fac mai mult ca oricând
ravagii. Planurile de globalizare puse în
practică fac ca popoarele să piardă legătura
cu îngerii lor protectori. Destinul planetei
este în mâna unui grup mic de fiinţe umane
care îşi urmează numai propriile interese,
folosindu-se deseori de mijloace criminale.
ciudată, frământată şi surprinzătoare, oferă
nenumărate şanse şi oportunităţi. În esenţă,
pentru a beneficia de ele trebuie să ne
trezim şi să ne dezvoltăm capacitatea de a
face alegerile corecte, atât în viaţa noastră
de zi cu zi, cât şi în practica spirituală.
Clipă de clipă, zi de zi, noi facem astfel de
alegeri, chiar şi atunci când nu suntem
conştienţi de aceasta. Optând întotdeauna
pentru ceea ce este bun, frumos şi înălţător,
urmându-ne neabătuţi, consecvent, practica
spirituală, refuzând să facem orice fel de
compromisuri, refuzând să ne pliem
regulilor aberante şi falselor idealuri ale
societăţii contemporane, refuzând să ne
irosim timpul şi energia în mod prostesc,
facem tot atâţia paşi înainte către o
transformare reală. Mai mult ca oricând,
oamenii au nevoie de ajutorul concret al
unor metode practice eficiente, de un sistem
spiritual complex care să ne pună la
generatoare de suferinţă a acestei lumi şi a
acestei epoci.
Diferitele texte tradiţionale profetice
afirmă la unison că omenirea se află acum
în epoca cea mai dificilă din cadrul unui
ciclu cosmic, caracterizată de regres şi
decădere spirituală. În ceea ce priveşte
momentul exact în care a început această
perioadă, datele variază. Totuşi, în
evenimentele dramatice ale acestei epoci
care se manifestă la nivel planetar:
cataclisme, războaie, suferinţă etc., cel
înţelept poate recunoaşte acţiunea tainică a
aspectului teribil al forţei cosmice a
timpului. Acesta este şi motivul pentru care,
în perioada actuală, trecerea timpului este
percepută mai mult ca niciodată terifiantă,
galopantă şi implacabilă. Pe de altă parte,
pentru cei angrenaţi pe o cale spirituală, pot
oferi avea şansa unei evoluţii spirituale
foarte rapide.

Săptămâna Mare

Pr. Ţacu Aurelian-Ciprian

Săptămâna Sfintelor Patimi este una din
săptămânile speciale ale anului bisericesc,
importantă în planul mântuirii în Hristos Domnul,
în viaţa liturgică a Bisericii şi în pietatea
particulară. Atât de importantă încât a fost
supranumită Săptămâna Mare. Cât priveşte postul
din această săptămână este unul special şi slujbele
au un profund conţinut penitential.1
„În Săptămâna Mare caracterul dramatic al
cultului creştin ortodox, atinge punctul său
culminant. Credinciosul participă la o adevărată
dramă petrecută sub ochii lui, la capătul căreia el
întrezăreşte lumina cea neînserată a Învierii.“2
Din punct de vedere duhovnicesc această Biserica din Creţeştii de Sus
1 Pr. Viorel Sava, In Biserica Slavei Tale, vol.1, Editura Erota, Iasi, 2003, pp.254-255.
2 Pr. Nicolae Dinu, Sensurile dogmatice şi duhovnicesti ale Triodului, in „Ortodoxia“, XVI (1964), nr. 4, Bucuresti, p.234.
Aprilie 2009
săptămână trebuie să ne găsească pregătiţi, cu sufletele
curate, despătimite, în care am pus început bun înnoirii noastre.
Liturgic, ea începe cu vecernia de duminică seara. Este o
săptămână deosebită cu totul de celelalte ale anului bisericesc, nu
numai prin poziţia ei marcantă, înaintea praznicului cel mare al
Sfintelor Paşti, dar şi prin întregul mesaj ce se afirma din cuprinsul
ei; căci este o perioadă ce se cere trăită la cote maxime în duhul lui
Hristos, care bine gospodăreşte şi înnoieşte cele dinlăuntrul ale
omului. Aceasta cu atât mai vârtos cu cât şi respectul la care
cheamă ea, nici nu mai poate fi pus la discuţie.
Încă de duminică seara şi până vineri se săvârşesc Deniile,
slujbe ce scot în evidenţă atât jertfa Mântuitorului cât şi stare
noastră de păcătoşenie ce iese la lumină odată cu exclamaţia:
„Hristos a înviat!“. Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau
Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina
suferinţelor trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor
oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frica prea
mare şi lipsă de fidelitate.1
În Săptămâna Mare, taina întrupării îşi afirmă toată măreţia
dimensiunii ei; este săptămâna în care iubirea lui Dumnezeu faţă de
noi oamenii a atins cotele ei maxime, căci Fiul Unul Născut al
Tatălui păşeşte spre patimă şi izbăvitoarea jertfă pentru întreaga
omenire pe care şi-a asumat-o în sine, căci pentru izbăvirea noastră
din stricăciunea păcatului şi a morţii, a fost nevoie de jertfa
Mântuitorului Hristos, de trupul Său pironit pe Cruce şi de Sângele
Său, care a şters păcatul neascultării strămoşilor. Credincioasa
acestei însemnătăţi deosebite pe care o are Săptămâna Mare în
cultul creştinătăţii ortodoxe, Biserica a rânduit slujbe de o
frumuseţe şi de o profunzime deosebită. Plină de sevă
duhovnicească sunt cântările acestei săptămâni.
Remarcam de la bun început şi însemnătatea zilei de luni
când se face pomenirea de smochinul cel neroditor, precum şi
pomenirea fericitului Iosif, fiul cel mic al Patriarhului Iacob.
Tot aşa şi istoria smochinului neroditor a fost rânduită pentru
a fi pentru noi un îndemn la pocăinţă, deoarece fiecare fiinţă,
fiecare suflet este asemenea unui smochin. Sufletul lipsit de roada
duhovnicească este un smochin neroditor pe care Domnul îl taie cu
asprimea cuvântului Său si-l aruncă în focul cel de veci.
Domnul a flămânzit după suflete, după întoarcerea lor la sine,
a celor ce au greşit. Să ne ferim de nerodirea smochinului, să
lucram fapte vrednice de rodire a virtuţiilor, căci smochinul de aici
este tot sufletul deşert de roadă. Sfinţii Părinţi au rânduit să se facă
pomenirea pildei celor 10 fecioare ca să ne îndemne să veghem
necontenit şi să fim pururea treji şi sculaţi întru lucrarea poruncilor
ca să putem fi gata oricând să ieşim întru întâmpinarea cu candela
sufletului, în întâmpinarea Adevăratului Mire.
O stihire a vecerniei de marţi seară, spune: „Mire cel
împodobit cu podoabă, care ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel
duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul cel ticălos al
greşelilor mele şi prin împărtăşirea patimilor Tale, împodobeşte-mă
cu haina slavei.“2
În sfânta zi de miercuri, autorii Triodului au hotărât să se
facă pomenirea de femeia cea păcătoasă, care a uns pe Domnul în
casa lui Siman Leprosul, precum şi de vânzarea lui Iuda, cel care
cu iubirea de argint bolnăvindu-se, pre Hristos Judecătorul cel
drept, în mâinile celor fărădelege l-a dat.
Stihirea care redă convertirea femeii păcătoase, este foarte
înălţătoare, fiind alcătuită de poeta Casiana. Redăm un fragment
din ea: „Noapte îmi era mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată
şi fără de lună era pentru mine pofta păcatului. Tu care ai plecat
cerurile cu nespusa plecăciune, apleacă-te şi spre suspinarea inimii
mele şi mă mântuieşte, ridicându-mă Doamne.“3
Denia de joi seară, oferă un tablou îndoliat al mântuitoarelor
patimi, prin stihirile, cântările, cu accente deosebite, înălţătoare şi
sfâşietoare de inimă în acelaşi timp. La denia din joia Sfintelor şi
Mântuitoarelor Patimi ale Domnului Iisus Hristos, la antifonul al
15-lea, într-o procesiune dramatică, preotul scoate din Sfântul Altar
Sfânta Cruce pe care se afla Mântuitorul răstignit.“4 Mâncând la
masa cu ucenicii Săi le-a dat pilda adevăratei smerenii şi a
credincioasei slujiri prin spălarea picioarelor, iar prin Cina cea de
1I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Lumina spre
lumina Invierii, in „Deniile din Postul Mare“, Editura Mitropoliei
Moldovei si Bucovinei, Trinitas, Iaşi, 2007, p. 2.
2 Ibidem, p. 557.
3 Ibidem, p. 568.
4 Ieromonah Makarios Simonopetritul, op.cit., p.67.
9
Taină, a arătat prea sfânta junghiere a Sa pentru noi, prin care ne-
am izbăvit din stricăciune. La aceasta masă şi cina de taina nu
trebuie să vină nimeni îmbrăcat în haina necurăţiei ca Iuda care
primind pâinea din blid, s-a lipsit de pâinea vieţii, care urând,
săruta şi sărutând, vindea pe cel ce ne-a răscumpărat pe noi.
O stihire care ne încântă, după Evanghelia a VI-a evidenţiază
o reuşită paralelă între Adam şi tâlharul mântuit. Adam prin lemnul
calcării poruncii a fost osândit la moarte fiind izgonit din Eden, iar
tâlharul prin lemnul crucii, mărturisind nevinovăţia lui Iisus se face
primul cetăţean al Raiului înainte de Moise şi de prooroci: „Adam
prin lemnul cel din Rai s-a izgonit, iar prin lemnul Crucii, tâlharul
în Rai s-a sălăşluit. Acela gustând a călcat porunca, iar acesta
împreună răstignindu-se a mărturisit pe Dumnezeu şi vieţii s-a
învrednicit.“5
Mântuitorul Hristos cel ce S-a răstignit pentru al lumii greu
păcat, a fost coborât de pe Cruce de Iosif şi de Nicodim, care au
cerut lui Pilat trupul lui, şi cu smirna şi cu giulgiu curat a fost
înfăşurat şi în mormânt nou a fost pus. Fiind în groapă cu trupul,
Iisus a rămas prin firea dumnezeiască necuprins şi nemărginit, s-a
coborât cu duhul la iad, dezlegând durerile celor ferecaţi şi dându-
le lor înfiere cerească.
O stihire de la vecernia de vineri seara, afirma acest adevăr:
„Iadul cel cu totul de râs văzăndu-Te pe Tine s-a îngrozit zăvoarele
s-au sfărâmat şi porţile lui s-au zdrobit şi cei morţi au înviat. Adam
cutremurat de prezenţa Ta, a strigat simţind viaţa. Slavă smereniei
Tale. Iubitorule de oameni.“6
Aflându-ne la acest punct din învăţătura de credinţă socotesc
bine venită şi definiţia Iadului, noţiune ce e atât de mult răsucită în
închipuirea minţii omeneşti. Iadul este: „Existenţa chinuită pe
planul eternităţii, este deficienţa spiritului, deformare fără speranţă
de îndreptare a vieţii sufleteşti. Este neputinţa spirituală împreunată
cu disperarea produsă de conştiinţa veşniciei perpetuării acestei
stări. Este neputinţa iubirii şi a comuniunii.“7
Cântările din aceasta zi reprezintă o biruinţă a lui Iisus asupra
iadului corelată cu neputinţa acestuia de a-l reţine pe Iisus: „Aflată
înlăuntrul iadului, puterea lui lisus a izbucnit în toată strălucirea ei,
sfărmându-i acestuia porţile, căci Mântuitorul n-a păşit în iad ca să-
i guste amarul, pasul lui a fost pasul hotărâtor al Biruitorului
morţii.“8
Este o capodopera în structura Triodului şi Biserica i-a
acordat cinstea cuvenită. Cât de înălţător este pentru fiecare dintre
noi, ca în Vinerea Mare, când Domnul S-a răstignit şi a fost
îngropat pentru mântuirea noastră, să tresalte sufleteşte fiind în
Biserica înviorat şi înduioşat de minunatele ode ale prohodului. El
este împărţit pe trei stări, fiecare dintre ele se cântă pe o melodie
anumită, dar ideea generală a jertfei şi a mântuirii asigură unitatea
tematică a lui, Mântuitorul - Lumina Lumii, Pâinea Vieţii, Apa cea
Vie, Păstorul cel Bun, Arhiereul veşnic, Învierea şi Viaţa - nu a
putut fi reţinut în mormânt, ci zdrobind cu moartea pe moarte, ne-a
scos pe noi din sânul iadului, arătându-ne cetăţeni ai împărăţiei
Religie şi spiritualitate
cereşti. Cuvântul s-a coborât pe pământ ca să-l caute şi sa-l
mântuiască pe Adam, afirmaţie zugrăvită magistral într-un tropar;
„Pe pâmânt ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe acesta negăsind, jos Te-ai pogorât,
Până la iad, Stăpânul meu,l-ai căutat.“9
Deşi cu trupul a fost îngropat, Mântuitorul s-a făcut pentru
grăunţe de grâu, care ne-a răsărit nouă spic roditor, spic aducător de
rod nouă: „Te-ai făcut Hristoase Doamne, înviind din moarte pe
toţi urmaşii lui Adam.“10
Aşa precum un grăunte de grâu moare ca să poată aduce spic
aducător de rod binecuvântat, tot aşa şi Mântuitorul Hristos a murit
ca om pentru noi, ca să răsară a treia zi plin de dumnezeiască slavă,
făcându-se izvor de viaţa pentru toţi cei ce în Adam au păcătuit.
„Cel ce ai gustat moarte şi pe toţi oamenii i-ai izbăvit de
moarte, dăruind tuturor viaţa, iar pe întâiul Adam cu moartea Ta la
viaţă l-ai chemat Hristoase Dumnezeule. Adam nou în trup Te-ai
arătat acum“ .11
5 Triod ,p. 605.
6 Ibidem, p.635.
7 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea
omului, Sibiu,1943, p. 317.
8 Ibidem, p. 317.
9 Triod, p. 643.
10 Ibidem, p. 644.
11 Ibidem, p. 644.
 10
Coborându-se în cele de sub pământ, pecetluit fiind
mormântul de cei ce l-au batjocorit: „Tu ridici Hristoase de pe
pământ la Cer, pe cei ce acolo au căzut de mult şi pe toţi din
morminte i-ai înviat şi la slava Tatălui, pe toţi i-ai înălţat.“1
Toate lacrimile care s-au prelins pe obraji de la Adam până
la Hristos se şterg acum de pe toate feţele, nădejdi şi doruri care au
sfâşiat inimi înduioşate, credinţe şi idealuri rămase neclintite peste
vâltorile veacurilor, se văd acum împlinite într-unul pentru toţi. O
minunată paralelă zugrăveşte starea lui Adam după călcarea
poruncii; acesta s-a temut, i-a fost frică să se înfăţişeze înaintea lui
Dumnezeu şi s-a ascuns. Acum în iad când Domnul S-a coborât la
el să-l izbăvească din ţărina pierzătoare a iadului, se bucura că se
simte ridicat de acolo de unde a căzut. „Adam s-a bucurat că ai
venit la iad Hristoase, căci atunci căzând, acum acolo iarăşi s-a
înălţat“. 2
Alt tropar evidenţiază tămăduirea de rana păcatului produsă
lumii prin rănile Mântuitorului, prin care firea noastră s-a înnoit.
Este chiar o mărturisire pe care o face însuşi Hristos: „ca să
înnoiesc firea oamenilor cea zdrobită, Eu cu moartea mi-am rănit
trupul Meu“.3
Efectele patimilor prin care noi toţi mântuire şi nestricăciune
ne-am agonisit, sunt redate concis în alt tropar din starea a doua,
care zice :
„Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi ai dat viaţă la ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii“.4
Astăzi mormântul cuprinde omeneşte pe Cel ce cuprinde
toată făptura şi acoperă cerurile cu bunătatea Sa. Iadul s-a
cutremurat văzând intrarea Stăpânului ca să dezlege pe legaţii cei
din veac prin Adam. Adamul ceresc ce locuieşte întru înălţime, S-a
pogorât până la cămările iadului ca să scoată de acolo pe Adam cel
întâi zidit, dăruindu-i viaţă. O afirmă însuşi Mântuitorul, când zice
prin glasul imnografului creştin, adresându-se Maicii Prea Curate
într-un tropar din starea a treia: „Nu mai plânge Maică, căci Eu
sufăr ca pe Adam şi pe Eva din moarte să-i izbăvesc!“5
Cu slujba de sâmbătă dimineaţa, când se citesc minunatele
paremii din Triod şi se săvârşeşte liturghia Sfântului Vasile cel
Mare, perioada Triodului se socoteşte încheiată. Iată deci, că
pregătiţi fiind pe toată durata postului cu sufletele primenite şi
înnoite cu stâlpările faptelor bune am urcat şi noi cu Domnul,
Golgota Mântuirii, am plâns şi noi sub izbăvitoarea Cruce şi la uşa
mormântului. „Jalonând cu lacrimi calea Postului Mare vom ajunge
la bucuria Paştelui“6, suntem gata să ne bucurăm de slava învierii
celei de a treia zi prin care a venit bucurie la toată lumea.
Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti este numită
în ortodoxie „Sărbătoarea Sărbătorilor nu numai că este cea mai
mare sărbătoare ci pentru că ea este icoana sfinţirii depline a
trupului ca viaţa veşnică“.7
În dimineaţa Sfintei Învieri, eveniment pe care Dumnezeu
recreează umanitatea dăruind viaţa prin biruinţa morţii, primul
cuvânt şi îndemn adresat femeilor, purtătoare de aromate care au
e
alergat la mormânt, a fost acela de a se bucura. „Dar când mergeau
te
ele să vestească ucenicilor, iata Iisus le-a întâmpinat, zicând:
at
Bucuraţi-vă!“(Mt.28,9).8
ta
Slava de vineri seară pe glasul 4, exprimă dimensiunea
alliit
Întrupării Cuvântului din Maica Prea Curată, care a plătit datoria
strămoaşei Eva, zămislind în pântecele ei pe Dumnezeu, cel ce a
dăruit tuturor nestricăciune şi înviere, răscumpărând pe toţi.
ua
Dumnezeu S-a făcut om „ca iarăşi să rezidească chipul cel stricat
de patimi, şi oaia cea rătăcită aflând-o, pe umeri a ridicat-o şi a
tu
adus-o la Tatăl şi după voia Sa, cu puterile cereşti a împreunat-o,
riit
iar pe noi ne-a adus Tatălui îndreptăţiţi şi răscumpăraţi.“9
Alte două sedelne de vineri dimineaţă pe glasul 5, exprimă
piir
clar şi profund cum lemnul cel de viaţa al crucii s-a arătat lumii
pom de mântuire, căci gura de Rai s-a făcut înfipt fiind în culmea
sp
Capăţânii. „Pe el de bună voie pironindu-Te, din blestem ai izbăvit
pe pământeni, căci înfipt fiind lemnul crucii a odrăslit strugurele
şii s
eş
1 Ibidem, p. 645.
2 Ibidem, p. 648.
giie
3 Ibidem, p. 649.
4 Ibidem, p. 551.
elliig
5 Ibidem, p. 654.
6 Ieromonah Makarios Simonopetritul, op.cit., p. 81.
7 Slujba Invierii, Editura Trinitas, Iasi, 2007, p. 2.
Re
8 Pr.Viorel Sava, Pr.Radu Branza, Ghidul mamei creştine, Iasi, 2001,
R
pp. 7-8.
9 Ibidem, p. 703.
Lohanul nr. 8
vieţii, pe Tine Mântuitorule, spre a noastră veselie.“10
Mântuitorul a plătit pe Cruce prin sângele Său care s-a vărsat
şi prin Prea Curat Trupul Său care s-a frânt, preţul răscumpărării
celor de sub lege. Hristos este Plinitorul şi Sfinţitorul legii spre
îndreptăţirea tuturor celor ce cred. (cf. Rom. 10, 4). În Canonul
Duminicii Tomii, prima duminică de după Sfintele Paşti vorbeşte
cum Hristos n-a tăgăduit să mântuiască neamul omenesc şi să se
jertfească. „Nici porţile morţii Hristoase, nici pecetele mormântului
nici încuietorile uşilor nu s-au împotrivi Ţie; ci înviind, ai venit la
prietenii Tai, Stăpâne dăruindu-le lor pacea care covârşeşte toată
mintea.“11
De acum omenirea întreagă care a fost şi care va fi, îi
aparţine lui Hristos, căci toţi una suntem întru El, (cf. Gal.3,28),
căci El şi-a dat sângele spre împăcarea tuturor dintotdeauna şi de
oriunde; după mărturisirea paulină din Coloseni 1, 20 - egali în
cinste cu îngerii, i-a făcut pe oameni, fiindcă a împăcat prin
Sângele Crucii Sale, cele din cer cu cele de pe pământ.
Iisus - rădăcina flăcării de iubire
Eugenia Faraon
Ce cuvânt devalorizat - iubirea, o vorbă aruncată în orice
ocazie l-a stors de sensuri, chiar de cel religios! In acest post
pascal, duhovnicul mi-a sugerat să mă focalizez pe o rădăcină a
chemării mele în urmarea lui Cristos, să nu mă mai risipesc în
detalii ci să mă concentrez pe o singură temă din lucrarea de
curăţire a sufletului, la inspiraţia şi susţinerea Duhului Sfânt. Şi
Duhul nu S-a lăsat aşteptat, în timpul unei meditaţii am realizat că
lupt inutil de una singură cu păcatele dominante, cu sfâşierea
dintre tendinţele cereşti şi cele pământeşti (agitaţie şi irosire de
haruri şi timp pe deşertăciuni lumeşti, pe fleacuri, de exemplu! ), cu
efectele defectelor, căci tot orgoliu este a nu-ţi accepta limitele.
Privirea nu spre mine trebuie îndreptată ci spre Iisus, pe El l-am
ofensat şi dezamăgit, am zădărnicit jertfa Sa răscumpărătoare
bazându-mă doar pe forţele mele, lui să-i cer puterea de a mă
schimba în bine! De fapt trebuie să cobor adânc în mine la rădăcina
virtuţilor dorite, la Domnul.
Iubire nu înseamnă doar a-ţi face datoria, a face fapte bune,
a-ţi împlini menirea, ci ÎNFLĂCĂRARE DE ÎNDRĂGOSTIT!
„Foc am venit să aduc pe pământ şi cât aş vrea să fie aprins.“
(Lc,12,49). Dacă este "precum în cer aşa şi pe pământ", şi prin tot
ce se întâmplă pe pământ copiem cerul (cum sugera Eliade), oare
dialogul dintre suflet şi Dumnezeu nu se aseamănă cu dialogul
dintre îndrăgostiţi, păstrând proporţiile dintre natural şi supra-
natural?! Procesul comuniunii dintre sufletele umane, care merge
până la înţelegerea din priviri şi gestica, oare nu are corespondent
în Pedagogia divină cu sufletul deschis iubirii cereşti? De ce
credem că Dumnezeu e departe de sentimentele umane, că e un
Dumnezeu de duminecă şi de sărbători, că El are treburile lui şi noi
pe ale noastre, că e doar un Judecător?! Dar El vrea să participe că
un prieten la fiecare eveniment al existenţei noastre - şi-a câştigat
acest „privilegiu“ cu preţul vieţii Sale - de ce nu încercăm să-L
cunoaştem cu adevărat, de ce-L izolam într-un spaţiu inaccesibil şi
nu trecem „pârleazul“ dintre bobul nostru de rouă - de care ne
cramponăm atât! - şi Oceanul iubirii veşnice? In focul acestei iubiri
ard defectele, slăbiciunile, neputinţele şi toata zgura păcatelor
trecute, căci inima se înalţă spre cer iar gravitaţia reţine
impurităţile. În cunoaşterea, iubirea şi slujirea Sfintei Treimi
creştem spiritual cum am crescut fizic: întâi ca şi copii cerşim
daruri şi haruri, apoi ca adolescenţi ne entuziasmăm, că mai târziu
să aducem roadele înflăcărării de îndrăgostiţi mistici, când simţirea,
dogoarea inimii, va maturiza sufletul în cuptorul suferinţelor pentru
a-l suda cu Dumnezeu. Cât Te străduieşti Doamne să Te oglindeşti
în picătura de noroi care sunt! Vino Duhule Sfânt, căldura care
topeşti gheaţa inimii pentru a ţâşni Izvorul vieţii veşnice, vino
FĂGAŞ DE LUMINĂ ce mă conduci prin junglă la limanul
fericirii veşnice!
10 Ibidem, p. 708.
11 Penticostar, în „Canonul Duminicii Tomii“, Cant. 1., Editura Institutului
Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe, Bucureşti, 1999, p. 60.
Aprilie 2009
Miracolele tainice ale
sincronicităţii
Prof. George Bucur
Fiecare frunză, fiecare fir de iarbă,
poartă amprenta lui DUMENEZEU Tatăl.
Totuşi, în zilele noastre, mulţi dintre noi
trăiesc o existenţă agitată. Am părăsit
legătura cu Pământului care îmbogăţea
viaţa străbunilor noştri şi îi ajuta să ia
contact intim cu Dumnezeirea. Mulţi dintre
noi trăiesc în umbra locuinţelor care se află
în blocuri, iar pentru noi, atmosfera este
poluată, abia mai percepem stelele foarte
strălucitoare şi cu atât mai puţin ne dăm
seama de Prezenţa Divină.
Mulţi dintre noi, datorită faptului că
ne-am înstrăinat de DUMNEZEU, trăim
nişte experienţe alienante, care ne fac să ne
confruntăm în unele situaţii cu stări de
disperare. Cum am putea atunci să
restabilim legăturile tainice dintre noi şi
DUMNEZEU şi dintre noi şi esenţa noastră
nemuritoare?
Există unele experienţe simple care
pot să ne înveţe şi să ne ajute pe parcursul
călătoriei noastre pline de neprevăzut din
această viaţă. În ciuda lumii labirintice în
care rătăcim, aceşti ghizi nebănuiţi şi aceste
faruri călăuzitoare pe care le întâlnim când
ne aşteptăm mai puţin, ne oferă, în momen-
tele de graţie, cu blândeţe şi compasiune,
ghidări, impulsionări şi încurajări care după
aceea ne permit să regăsim drumul cel
drept.
Asemenea experienţe extatice divine,
care ne sunt accesibile nouă tuturor, pot să
ne ajute foarte mult să ne transformăm în
bine destinul. Ele sunt manifestarea
nesecatei energii universale a iubirii şi nu
implică decât o deschidere cât mai mare a
noastră în faţa manifestării lor. Dacă în
astfel de momente avem o conştiinţă
elevată, vom avea în felul acesta percepţii
rafinate şi toate aceste trăiri inefabile vor
deveni pentru noi semne importante ale
creşterii şi ale transformării noastre
spirituale. A trăi cât mai des asemenea
momente de plenitudine ne trezeşte fiinţa şi
ne umple sufletul de o mare bogăţie. A
deveni cât mai conştient de mesajul lor şi a
le asculta aşa cum trebuie muzica lor
secretă creează premizele unei adevărate
întâlniri cu DUMNEZEU. Fenomenul
constant pe care îl regăsim atât de des în
acest gen de experienţe este numit de către
cei iniţiaţi „sincronicitate“. Cei ignoranţi şi
obtuzi îl numesc în mod sec „coincidenţă“.
„Sincronicitatea este expresia tainică
şi uluitoare a OMNIPREZENŢEI şi a
OMNIPOTENŢEI (atotputerniciei) lui
DUMNEZEU Tatăl. Totodată, ea ne relevă
într-un mod indirect că TOTUL ÎN
MANIFESTARE ESTE REZONANŢĂ
MAI MULT SAU MAI PUŢIN OCULTĂ.
Sincronicitate şi cauzalitate
Fiind considerată de către cei
superficiali drept o veritabilă antiteză a
cauzalităţii, sincronicitatea reprezintă de
fapt un mod aparte de asamblare a
fenomenelor, prin care se ajunge la
coincidenţe şi corespondenţe semnificative.
În realitate, Legea Sincronicităţii nu
contrazice cu nimic Legea cauzei şi a
efectului. Făcând o paralelă între Legea
cauzei şi a efectului şi Legea Sincronicităţii,
vom constata că ele nu sunt nicidecum
contradictorii, ci perfect complementare.
Legea Sincronicităţii ne revelează existenţa
unei lumi tainice a sensurilor care este
suprapusă peste cea fizică în care noi trăim,
dar care este la fel de reală ca şi aceasta.
Înţelegerea şi aplicarea acestei legi la nivel
spiritual este cea care ne permite realizarea
salturilor spirituale. Jung considera că
asemenea corespondenţe se pot produce
între un eveniment psihic şi un eveniment
fizic, care nu sunt legate cauzal unul de
celălalt. Asemenea fenomene sincronistice
(nu sincrone, căci nu este obligatoriu să se
producă simultan) au loc, de exemplu,
atunci când manifestările psihice (vise,
viziuni, presentimente) ajung la un moment
dat să aibă o corespondenţă în realitatea
exterioară.
Teoria sincronicităţii ne sugerează o
lume misterioasă acauzală, care este situată
într-o altă ordine a realităţii, dincolo de
cauzele materiale, dincolo de spaţiu şi de
timp. La acest nivel se află engramele
arhetipurilor, care sunt reflectate în
inconştientul colectiv, care ar putea fi
conceput ca un „continuum omniprezent“.
Psihicul fiinţei umane devine în anumite
condiţii tainice un veritabil transformator al
energiei din lumea arhetipală, externă,
atemporală, aspaţială, acauzală, în frecvenţe
de vibraţie care devin perceptibile spaţio-
temporal.
Într-o lucrare autobiografică, Jung
scria: „Preocuparea mea constantă refe-
ritoare la psihologia proceselor inconştiente
m-a obligat să caut – alături de cauzalitate –
un alt principiu de explicare, deoarece
uneori principiul cauzalităţii îmi părea
incapabil să explice anumite fenomene
surprinzătoare de psihologie a ar putea fi definită drept o corelaţie dintre
inconştientului. Găseam astfel, fenomene
psihologice paralele care nu puteau fi legate
cauzal unele de altele; dar dincolo de
aceasta, ele puteau fi legate diferit printr-o
altă derulare a evenimentelor. Această
conexiune a evenimentelor îmi părea în
mod esenţial ca fiind dată de relativa lor
simultaneitate, de unde şi termenul de
„sincronistic“. Pare într-adevăr că timpul,
departe de a fi o abstracţie, este un
continuum energetic concret; el include
anumite calităţi sau condiţii fundamentale
care se manifestă simultan în locuri diferite,
cu un paralelism pe care nu-l poate explica
principiul cauzalităţii“. Conturând o
definiţie pentru termenul ales de el în acest
caz, Jung scrie: „Folosesc deci conceptul
general de sincronicitate în sensul special
de corespondenţă a două sau mai multe
evenimente fără o relaţie cauzală şi care au
acelaşi conţinut semnificativ sau un sens
similar; şi fac aceasta, prin opoziţie cu
noţiunea de „sincronism“ care indică doar
simplul fapt al simultaneităţii a două
fenomene“.
Sincronicitatea nu are nimic mai
11
misterios decât, de exemplu,
discontinuitatea din fizica cuantică.
Credinţa profund înrădăcinată în
atotputernicia cauzalităţii creează, ea
singură, dificultăţile care se opun înţelegerii
noastre şi care face să pară de negândit că
evenimentele acauzale se pot vreodată
produce sau exista. Coincidenţele de
evenimente care sunt legate prin sens sunt
de obicei gândite ca pur hazard. Dar cu cât
ele se multiplică şi cu cât concordanţa
dintre ele este mai mare, cu atât
neverosimilitatea lor creşte, ceea ce, aparent
paradoxal, revine la a spune că la un
moment dat ele nu mai pot trece drept
hazard, ci trebuie, datorită absenţei cauzale,
să fie privite ca nişte „aranjamente“
semnificative. Inexplicabilitatea lor nu
provine atunci din aceea că li se ignoră
cauza, ci mai ales din faptul că intelectul
nostru nu este obişnuit să o gândească.
Principalele tipuri de sincronicitate
În practică, putem distinge trei tipuri
principale de sincronicitate:
1. Coincidenţa profund semnificativă
dintre starea psiho-mentală a unei persoane
şi unul sau mai multe evenimente
exterioare, obiective, care au loc simultan;
2. Coincidenţa profund semnificativă
dintre starea psiho-mentală a unei persoane
şi unul sau mai multe evenimente
exterioare, obiective, care se află în afara
câmpului de percepţie al acesteia, sau care
sunt îndepărtate în timp şi care, prin
urmare, nu pot fi cunoscute şi verificate
decât după ce evenimentul respectiv s-a
produs;
3. Coincidenţa profund semnificativă
dintre unul sau mai multe evenimente care
sunt trăite de o persoană şi unul sau mai
multe evenimente exterioare, obiective,
care se manifestă în acelaşi timp (simultan)
sau după o perioadă foarte scurtă de timp.
Dacă ne vom analiza cu multă atenţie
experienţele noastre personale, vom
descoperi în plus şi o categorie secundară
de coincidenţe profund semnificative care
percepţia unor semne simbolice exterioare
care au, pentru persoana care se confruntă
cu ele, un sens unic foarte clar, ele fiind
atunci precum nişte presimţiri, şi apariţia
unor evenimente exterioare obiective,
favorabile sau nefavorabile. Acestea sunt
conform caracteristicilor evidente ale acelor
semne simbolice, evenimente corelate care
se produc după o anumită perioadă de timp
şi care de cele mai multe ori nu pot fi
determinate sau înţelese ca fiind ca atare
Spiritualitate
decât după aceea.
În unele situaţii, o stare vagă de
premoniţie ajunge să fie resimţită de o fiinţă
umană care:
- fie că nu ştie nimic despre eveni-
mentul care tocmai se produce;
- fie speră sau crede cu putere în
realizarea unui anumit eveniment care este
considerat ca fiind probabil sau posibil şi în
cazul căruia nu îi sunt cunoscute
modalităţile exacte prin care acesta se poate
totuşi manifesta.
În anumite cazuri, apariţia unor
evenimente exterioare însoţeşte sau chiar
precede perceperea semnelor simbolice.
 12
Toate aceste situaţii pun însă în evidenţă sincronicitate şi cauzalitate (legea cauzei şi
manifestarea legii sincronicităţii. a efectului) precum şi cadrul în care această
Jung a stabilit următoarea diagramă dualitate se desfăşoară (vezi figura 1):
prin care a urmărit să arate dualitatea dintre Apoi, în acord cu fizicianul
Figura 1
Spaţiu
Conexiune constant
realizată prin intermediul
Cauzalitate Sincronicitate efectului
Timp
Cuptorul medieval de la Răducăneni-Trestiana, judeţul Iaşi
Vicu Merlan
În partea de nord a localităţii Răducăneni, jud. Iaşi, în
apropiere de cătunul Trestiana, în urma alunecărilor de teren din
albia majoră a pârâului Trestiana, a fost descoperit întâmplător, de
către localnicul Petru Condurache (pe partea dreaptă a pârâului
Trestiana) un cuptor de ars ceramică.
Pe prima terasă a pârâului au fost descoperite încă din 2004
urme de civilizaţie aparţinând culturii Răducăneni, specifice
populaţiilor ce au locuit aceste teritorii în secolele XI-XII
(MERLAN 2006 a). La 3 km sud de acest sit, pe Valea
Hămeiosului, a existat o altă aşezare din aceeaşi perioadă, unde au
fost efectuate săpături arheologice sistematice de către cercetătorul
Dan Gh. Teodor (TEODOR 1984 ).
e
Cuptorul are baza plană, cu gura orientată spre est şi cu bolta largă,
giie
concavă, având o înălţimea de 0,60 cm Vatra, alcătuită dintr-o
lipitură de lut groasă de circa 10 cm, era puternic arsă şi se afla la o
og
adâncime de circa -2,4 m, faţă de nivelul de călcare. Grosimea
ollo
bolţii cuptorului era de circa 8 cm, iar pământul înroşit din jurul ei
pe circa 5 cm. Vatra cuptorului este de formă aproximativ ovală,
eo
uşor alungită spre gura de foc, având un diametru de circa 1,10 m.
În interiorul cuptorului, pe vatră s-au găsit resturi de cenuşă,
he
cărbuni şi ceramică bine arsă cu motive şi fără, de la câteva vase de
rh
culoare neagră-cenuşie, aparţinând culturii Răducăneni. Foarte
probabil cuptorul se găseşte în apropierea unui bordei din acea
Ar
vreme, deoarece aici s-au găsit numeroase fragmente ceramice
A
lucrate la roată şi chirpici din lut ars. După forma sa şi după
Lohanul nr. 8
W. PAULI, împreună cu care el a elaborat
Teoria Sincronicităţii, Jung a modificat
ulterior diagrama conform figurii 2.
Figura 2
Energie tainică
indestructibilă
Conexiune non-constant
realizată prin intermediul
contingenţei de sens sau
(cauzalitate) similaritate
(sincronicitate)
Continuum
spaţiu-timp
ceramica descoperită în interior, cuptorul a fost destinat arderii
ceramicii (vaselor), fiind poziţionat în apropierea albiei minore a
pârâului Trestiana, unde exista atât loess (lut galben) cât şi apă
necesară modelării lutului crud. Vatra cuptorului era puţin în
contrapantă faţă de gura de foc, fiind înclinată uşor spre sud.
Deoarece din cauza alunecărilor de teren, o parte din cuptor a fost
distrus ( pe latura nord-estică), am dedus că aici se găsea gura de
foc.
Ceramica descoperită, reflectă stadiul de dezvoltare social-
economic şi încadrează, cronologic şi cultural, artefactele
identificate în acest areal. Pasta ceramicii prelucrate la roată are în
compoziţie argilă de calitate, nisip şi cioburi pisate, fiind arsă
oxidant pe suprafeţele exterioare, cu miezul cenuşiu spre negru.
Forma, tehnica de lucru şi compoziţia ceramicii scot în evidenţă
următoarea tipologie de vase ceramice:
Oală-borcan înaltă, cu gura largă şi umerii aplatizaţi, având
gâtul scurt şi fundul îngust. Buzele sunt tăiate drept, puţin rotunjite
şi răsfrânte în afară. Ornamentele pornesc de sub gâtul vaselor până
pe umerii acestora şi zona mediană. Astfel de vase au mai fost
întâlnite la Murgeni, Dodeşti, Giurcani -Vaslui, Răducăneni
Hămeiosul -Iaşi, Budeşti-Vrancea, Oituz-Bacău, Şendreni-Galaţi
etc. ( IONIŢĂ, SPINEI, 1972, 319; TEODOR 1978, 114; COMAN
1969, 306; ROTARU 2008, 5; TEODOR, BUZDUGAN, MITREA
1969, 317; TEODOR 1967, 129-131).
Ornamentul folosit pe ceramica descoperită în cuptorul de la
Răducăneni îl constituie liniile orizontale şi în val, aplicate prin
incizii în benzi strânse sau mai largi, acoperind succesiv partea
central-superioară a vaselor. Liniile orizontale sunt asociate cu
liniile vălurite şi liniile oblice dispuse în benzi.
Astfel de cuptoare destinate arderii ceramicii şi pâinii au fost
descoperite în majoritatea aşezărilor medievale moldoveneşti
(ZAHARIA 1967; COMŞA 1970; COMAN 1970; TEODOR 1978;
1984; SPINEI 1982). În zonă s-au mai găsi astfel de cuptoare la
Bazga-Islaz, Dolheşti-Islaz, Isaiia-Pe Pârâu etc. (MERLAN
2006 a; MERLAN 2006 b)
De menţionat că tipul acesta de cuptor a continuat să fie
folosit încă din perioada celei de-a doua jumătăţi a mileniului I,
ceea ce demonstrează continuitatea populaţiei autohtone româneşti
pe aceste meleaguri, având ca ocupaţie de bază agricultura
(TEODOR 1984).
Bibliografie:
Coman Gh., Cercetări arheologice cu privire la secolele V-XI în
sudul Moldovei (Stepa colinară Elan-Horincea-Prut), în Arheologia
Moldovei, VI, 1969, p. 306.
Coman Gh., Instalaţii pentru foc în aşezările culturii Dridu în
sudul Moldovei, în Danubius, IV, 1970, P. 161-167.
Ioniţă I., Spinei V., Aşezarea prefeudală târzie de la Băiceni-
Silişte, în Arheologia Moldovei, VII, 1972, p. 319.
Merlan Vicu, Contribuţii monografice asupra Văii Bohotinului
şi Văii Moşnei, Iaşi, 2006 a.
Aprilie 2009
Merlan Vicu, Monografia comunei Dolheşti, judeţul Iaşi. 600
de ani de atestare documentară, Iaşi, 2006 b.
Rotaru Marin, Cercetări arheologice în aşezări din secoleleIV-XIII
în partea de sud –est a judeţului Vaslui, în Lohanul, nr. 5, 2008, p. 5.
Teodor Gh. Dan, Descoperirile arheologice de la Şendreni-
Galaţi, în Danubius, I, 1967, p. 129-131.
Teodor Gh. Dan, Teritoriul est carpatic în veacurile V-XI e.n.
Contribuţii arheologice şi istorice la problema formării poporului
român, Iaşi, 1978.
Teodor Gh. Dan, Continuitatea populaţiei autohtone la est de
Contribuţii la istoricul schitului dispărut de la Şişcani
Prof. Costin Clit
Localitatea Şişcani este situată în fundul Văii Larga, de
unde drumul „apucă la deal spre Făgădău, iar de acolo se dă în
valea Lohanului, la gara Creţeşti.“ Din trupul Hocenilor s-au
desprins satele Tomşa, Şişcani Clăcăşi şi Şişcani Răzăşi.1La
începutul secolului XX sunt înregistrate: comuna rurală Şişcani,
situată în partea de nord a plăşii Mijlocul, judeţul Fălciu, formată
din satul Şişcani Răzeşi, cu o suprafaţă de 1500 ha, 206 familii
(700 suflete), o şcoală, o biserică şi satul Şişcani-Boereşti, situat în
partea de nord a comunei Hoceni. Satul Şişcani Răzeşi este „aşezat
pe valea pârâului cu acelaşi nume, înconjurat de trei dealuri, care
se desfac din partea de N(ord): Grumăzoaia, Hurcata şi Cetăţuia,
acoperite cu vii, livezi şi păduri.“ Împreună cu Şişcani –Boereşti
„din vechime forma un trup.“2
La 15 martie 1497 (7005), Ştefan cel Mare întăreşte slugilor
sale Mihul (Mihăilă) şi Vlad, satul Şişcani pe Valea Largă „unde a
fost Stan Coliban ce a avut împărţeală cu unchiul său Mihăiţă
Cupcea.“ Împărţeala s-a realizat de Oţăl Migdal. Redăm hotarele:
Gura Prihodişti, Costişa, Râpa Nachii (Humii), Piscul Drăghicioii,
satul Ochiteşti sau Grumăzăşti, Râpa Ciogolii, Capul Curiecilor,
pârâul Bujorului, locul Oţălenilor, Poiana Răcii, Lohan, Valea
Uleului, mănăstirea Tulbure închinată mitropoliei de Roman.3
Întâlnim o menţiune a acestuia într-un document din octombrie
1824: „Şi pe acest drum ispisocul domnului Ştefan îl numeşte
drumul lui Cocârţală, care cuprinde în sineşi locul din Hoceni, ce
în urmă au luat numire de Curieci di pi un Crâciun Curiace, răzăş
de Hoceni şi de Şişcan, pe care Şişcani nu este altă, decât o
giumătate din trupul Hocenilor, ce iarăş după vreme sau poreclit
de pe numele unuia din răzăşi, şi că giumătăţirea eşită din Hoceni,
în urmă au luat numire de Şişcani.“4
La 23 iulie 1850 vechilul episcopiei Huşilor înfăţişează în
copie încredinţată „ispisocul hotarnic însuşi al moşiei Şişcani de la
domnul Ştefan V.V. din anul 7005 mart.15 carile duce aceste moşii
p(r)in... Cetăţuii unde să loveşte cu moşiile ce vin de la Lohan.“5
Hotco (Hodca) Coliban, un urmaş a lui Stan Coliban, este
considerat întemeietorul localităţii Hoceni. Hotco are doi copii,
dintre care i se cunoaşte numele lui Mihail Cupcici, al doilea copil
va avea la rândul său doi fii: Vlad şi Mihail, cărora le împarte
moşia Oţel miedarul: „Iar hotarul acelui sat de mai sus scris
anume Hotcianii pe Larga, unde a fost Stan Coliban se începe din
Larga din drumul ce pleacă din satul Ochiteşti, ce se numeşte
1 Gh.Ghibănescu, Surete şi Izvoade(Documente slavo-române),
vol.VII, Tipografia „Dacia” P. & D. Iliescu, Iaşi, 1912, p.LI
2 George Ioan Lahovari, general C.I.Brătianu, Grigore G.Tocilescu,
Marele dicţionar geografic al României,vol.V, Stabilimentul Grafic
J.V. SOCECU, Bucureşti, 1902, p.522-523
3 Catalogul documentelor moldoveneşti din arhiva istorică centrală a
statului(C.D.M.), vol. I, 1387-1620, Bucureşti,1957,p.72, document
nr.243; Documentul, cu data de 12 martie 1497, publicat, este
considerat fals. Vezi Documenta Romaniae Historica (D.R.H.), A.
Moldova, vol. III (1487-1504), volum întocmit de C.Cihodaru,
I.Caproşu şi N.Ciocan, Editura Academiei, Bucureşti, p.543 – 545, nr.
VII
4 Gh.Ghibănescu, op.cit.,p.173, documentul nr. CXXXVII
5 Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale(D.A.N.I.C),Fond
Episcopia Huşilor, dosar 26/1848, f.27v-28
13
Carpaţi în secolele VI-XI e. n., Iaşi, 1984.
Teodor Gh. Dan, Buzdugan C., Mitrea I., Descoperirile
arheologice de la Oituz (Judeţul Bacău), în Carpica, II, 1969, p. 317.
Spinei Victor, Moldova în secolele XI-XIV, Bucureşti, 1982.
Zaharia Eugen, Săpăturile de la Dridu. Contribuţie la
arheologie şi istoria perioadei de formare a poporului român,
Bucureşti, 1967.
Grumăzăştii, de la o fântână la Obocia şi de acolo drept la apus
peste matca Largăi şi de acolo în gios pe îmbe laturele matcăi
Larga până la fântâna Mogăi, şi de acolo se întoarce spre răsărit
tot pe drum spre Craţalova până la gura voii Suha, unde se varsă
în Elan, şi de acolo în sus pe matca văii Suha la marele nuc la un
semn dintr-un stejar, care este însemnat cu bour, unde se întâlneşte
cu hotarul Tulburei şi de acolo se întoarce la valea Largăi la un
stejar care este în gura văii, ce vine din susul drumului, şi este
însemnat cu bour; şi de aice în jos supt pădure la o piatră în susul
fântânei Smradnei, şi deaci supt pădure la o piatră în capătul
piscului şi deaci supt pădure s-a început întâiul hotar; astfel s-a
împărţit de la drum în gios; însă să fie matca Largii lui Mihăilă
Cupcia pe îmbe ţărmurile cu toate veniturile, însă de la drum în sus
să fie nepoţilor săi de frate lui Mihăilă şi lui Vlad pe îmbe laturile
matcăi cu toate veniturile. Documentul este din 15 martie 7005
(1497). 6
Mihail şi Vlad au devenit proprietari, astfel, la Şişcani
„Mihail a avut o fată Ana, cu aceşti feciori, Danciul, Vlad, Anuşca
şi Drăgălina“, iar Limpede, fiul lui Vlad, are pe Ghedeon. Pe la
1531 fii şi nepoţii lui Mihail şi Vlad trăiau la Şişcani. Pe la 1546
Ghedeon, unul din urmaşii Anei, vinde cu 30 taleri lui Lazor „un
loc de prisacă din hotarul Şişcanilor despre apus, anume de la
fântâna Oaea“.7Lazor are pe Crăciun Curiac, Ilca şi Găta, după
care se împarte satul Şişcani.8
Într-o lucrare de anvergură, Nicolae Stoicescu ne indică o
vânzare din 1569 („¼ de sat vândută de nepoţii lui Manole uşerul
lui Stoica şi altora“), indicând ca sursă: D.I.R., XVI,vol. II, p.187-
188.9Din păcate este o greşeală. La 15 martie 1569 Neagu,
Ionaşcu, Bunata, copii lui Isai, nepoţii lui Manole uşeriul, vând a
lor dreaptă ocină şi moşie „din o jumătate de sat ce-i pe
Pietroasa“.10
La 26 ianuarie 1638 (7146) domnitorul Vasile Lupu dă şi
întăreşte lui Mirăuţă Coşescul şi fraţilor săi, fiii Dumitrei, fiica
Oanei, strănepoata Ilcăi şi Gâtei, dar şi verilor primari după mamă
„dreapta lor ocină şi dedină, jumătate din a treia parte din satul
Şişcani, ce este pe Larga, în ţinutul Fălciu, din uricul de dedină, ce
a avut de la Petru voievod.“ Totodată domnitorul dă şi întăreşte lui
Mirăuţă Coşescul „altă jumătate din a treia parte din acest sat,
Şişcani, ce a răscumpărat el deosebit de alţi fraţi ai lui şi veri ai
lui, de la Măliştean, fiul Anghelinei Frijoaie, nepot al lui Crăciun
Pagini de istorie
Chiriac, şi de la fratele lui, Ştefan, şi de la cumnatul lui, popa
Fere, şi preotesa lui, Alexandra, şi de la vărul lui, Chirvasie, fiul
Maricăi, nepotul lui Crăciun Chiriac, care a fost zălogită la ei de
un văr al lor, pentru douăzeci şi cinci de taleri bătuţi, din ispisocul
de zălogire de la Eremia voievod.“11
Mirăuţă Coşescul îşi reînnoieşte dreptul de proprietate la 18
6 Gh.Ghibănescu, Surete şi Izvoade, vol. II, p. 334-335; vezi şi Idem,
Surete şi izvoade, vol. VII, p. LII
7 Idem, op.cit., vol. VII, p. LII
8 Ibidem, p.LIII
9 Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi
monumentelor medievale din Moldova,Bucureşti, 1974, p. 836
10 Documente privind istoria României, XVI,A. Moldova, vol. II,
(1551-1570), Bucureşti, 1951, p.187-188, documentul nr. 198
11 D.R.H., A. Moldova,vol. XXIV, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1998, p. 219, documentul nr. 236; Academia Română,
Creşterea colecţiunilor, XLIX – LIII (1938-1942), Bucureşti, p.148
(rezumat după traducerea din 18 iulie 1806, cu data de zi 25)
 14
mai 1688.1 Pe partea din fila a doua a actului din 26 ianuarie 1638
întâlnim o însemnare din secolul al XVIII - lea: „Ispisoc de la
Vas(i)lie Voievoda pentru Şişcani ce-am luat-o ot Toadir Coşescul.
Leat 7196(1688)“, parte care a fost lipită, în locul celei care lipsea.
Documentul din 1688 nu a fost validat de domnitorul Constantin
Cantemir.2
Se păstrează un zapis, din 26 martie 1639 (7147), de la
Protasia, fiica Anei, nepoata Măricăi, strănepoata Gâtei, prin care
îşi vinde partea de „ocină din satul din Şeşcani, din a treia parte de
satu, a patra parte cu loc de prisacă, şi cu vad de moară, şi loc de
grădină, şi cu fânaţu, şi cu totu venitul , preţ de 14 galbeni buni, lui
Mirăuţă Coşescul, fost pârcălab“.3
Un document din 10 iulie 1642 (7150), de la domnitorul
Vasile Lupu, reflectă judecata dintre Ion şi alţi răzeşi din Hoceni cu
Simpietriu, Sava, Dumitru, Dănilă „şi cu alţi oameni ai lor din
Şişcani, pentru o bucată de pământ din hotarul satului Hoceni“.
Sunt arătate privilegii de la Ştefan cel Mare, întărite de Petru Rareş.
Reiese că Simpietriu „cu oamenii lui“, „s-au aşezat fără nici o
trebă şi fără lege în acea bucată de hotar“ susţinând că „este din
hotarul lor de la satul Şişcani“. Hotarnica este realizată de către
Dumitraşco Oţel din satul Oţeleni, iar „Simpietriu cu oamenii lui
din Şişcani“ plătesc „ferâie 24 zloţi în visteria domniei mele“.4
În „socotinţa“ din 23 iulie 1850, răzeşii din Şişcani, aflaţi în
dispută cu Episcopia Huşilor, înfăţişează un ispisoc din 5 mai 7149
(1641), din care reiese că Lepădatul, feciorul lui Ionaşcu Goescul, a
vândut lui Ştefan Burlamiz locul ce i se va alege din obârşia părţii
de mai sus de Şâşcani ce se cheamă La Mănăstire.5Ispisocul a fost
recent publicat. Ştefan Burlamiz, din satul Guzar(i), astăzi dispărut,
a cumpărat două ocini: partea lui Mihai din Scorţi, ţinutul Tecuci şi
ocina de La Mănăstirea de lângă Şişcani.6În mod eronat autorii au
situat satul Şişcani, amintit în acest document, la ţinutul Tecuci.7
Aceiaşi „socotelniţă“ din 23 iulie 1850 înregistrează şi
mărturia din 25 august 1651 (7159) de la preotul Mihalachi şi de la
Vasâlachi din Huşi, conform căreia tatăl lor Mihăilă, a fost preot la
schitul din Şişcani „ci să chiamă Goiscul, care pe din gios se
întâmpină cu moşia Hoceni în Gura Prihodicii (Prihodiştii), şi în
hotar şi în piatră şi în bour să loveşte cu Şişcanii, şi din bour la
deal la apus să loveşte cu hotarul Oţălenilor pe muchia dealului, şi
pe deal sus să loveşte cu locul Sfinţii sale vlădicăi de Huşi, şi
despre răsărit să loveşte de hotarul Grumezoaia.“8
Reiese clar existenţa unui schit numit Goescul (Goiscul),
situat pe moşia Şişcani (satul) care „pe din gios se întâmpina cu
moşia Hoceni în Gura Prihodicii“. Prin actul din 15 martie 1497
Ştefan cel Mare întăreşte satul Şişcani pe Valea Largă. Printre
hotare sunt amintite: Gura Prihodiştii şi mănăstirea Tulbure,
închinată „mitropoliei“ Roman.9
Cartea domnitorului Mihai Racoviţă din 28 aprilie 1750
atestă pe Vasilie Codreanul şi alţii, nepoţii lui Ştefan Burlamiz,
pentru locul de cumpărătură de la Lepădatul, feciorul lui Ionaşcu
Goescul, dar şi biserica construită de moşul lor. Mărturia lui Iancu
Flondor din 26 august 1750 aminteşte Şişcanii mănăstirii şi locul
mănăstiresc. Partea mănăstirii Goescul, „despre apus, unde se
întâmpină cu Budeştii, şi tot în sus alături unde se întâmpină cu
locul Creţăştilor, şi întorcându-se spre răsărit se întâlneşte cu
locul Grumezoaia“ este obiectul hotarnicii din 6 februarie 1752.
Mănăstirea Goescul de la Şişcani este atestată documentar şi la 4
august 1817. Documentul pe care îl punem în circulaţie aminteşte
e
riie
două toponime foarte interesante: „locul mănăstirii Tulbure“ şi
„fundul Cetăţuii“. Probabil că anterior anului 1497 exista în zonă o
or
mănăstire construită de un proprietar pe nume Tulbure şi odată cu
trecerea timpului această mănăstire (schit) ajunge în proprietatea
to
lui Goescu.
st
Locul Cetăţuii nu a putut fi identificat la 1850. Într-o
e iis
lucrare recent tipărită se aminteşte Cetatea Vlăcineasa, o întăritură
1 Gh.Ghibănescu, op. cit.,p. LIII
de
2 D.R.H. A. Moldova, vol. XXIV, p.220, documentul nr. 236
nii d
3 D.R.H. A. Moldova, vol. XXV, p. 71, documentul nr. 71
4 D.R.H. A. Moldova, vol. XXVI, p. 432-433, documentul nr. 515;
Gh.Ghibănescu, op. cit.,p. 174; Academia Română, Creşterea
giin
colecţiunilor, XLIX – LIII (1938-1942), Bucureşti, p.148 (rezumat
după traducerea din 16 august 1806)
5 D.A.N.I.C., F.E.H., dosar 26/1848, f. 27v-28
ag
6 D.R.H. A. Moldova, vol. XXVI, p. 110, documentul nr. 103
Pa
7 Ibidem, p. 624 (Indice de nume)
8 D.A.N.I.C., F.E.H., dosar 26/1848, f. 27v-28
P
9 C.D.M., vol. I, p. 72, documentul nr. 243
Lohanul nr. 8
ce s-ar afla „la circa 2 km spre nord-est de satul Creţeşti de Sus şi
500 m sud de drumul de exploatare forestieră care duce la locul
denumit „Culmea Paltinului“. Toponimul „La Cetate“ este folosit
de locuitorii din Creţeşti şi astăzi.10Tradiţia mănăstirii şi cetăţii de
la Şişcani se păstrează vie în memoria colectivă din satul Şişcani.
Rămâne ca pe viitor să ne deplasăm în zonă pentru a aduna noi
informaţii.
Copie
Socotelniţă
Acum, una mie optsutecincezeci, luna Iuni(e), în douăzeci
zile, în urmare clasificaţi(e)i, divanul apelativ şi-a regularisit aceia
spre aş(i) lua dizbatere locală în vara anului curgător, însemnându-
să de către dum(nea)lui Iosif Baiardi, geometrul ţinutului Fălciu,
termen la 20 a următoarei luni iuni(e), pentru cercetarea procesului
de ocolitoare hotare a moşiei Creţăştii Episcopiei Huşului, întrupată
şi de alte sălişti despre moşia Şişcani răzăşeşti, tot de la acest ţinut,
publicat prin adaosul foii săteşti din 5 mart(ie) a curgătorului an, Nº
3 şi 4, faţa 29.
Gios iscălitul, aga Panaiti Panu, obştesc hotarnic a Sf.
Episcopii Huşul, rânduit cu creditiva divanului apelativ din 10
mart(ie), a trecutului an 1849, Nº 1551, a sosit la fiinţa locului în
ziua termenului, unde a aflat stăruitori, atât pe vechilul episcopiei,
dum(nea)lui sărdar(ul) Anastasâe Condrea, cât şi un număr ce s-au
răspuns a fi răzăşi din moşia Goescul şi Tulbure, care ar fi
înmegieşită cu moşiile Episcopiei, ce vin de la Lohan, însă fără
vechil formalnic şi fără hotarul ce nume însuşi. Şi fiind că della
pricinii aceştia s-a aflat îndeplinită după formă cu adeverinţele
amândoror părţilor în gâlcevire, iscălitul dinpreună cu dum(nea)lui
geometrul ţinutal, potrivit jurnalului încheiat, supt Nº 1, alăturat la
dellă, au păşit către aprobare planului Episcopiei, ce are pe moşia
Creţăştii, încât priveşte plasa acestei moşii despre moşia Şişcani,
care plan găsindu-se întocma(i) cu poziţia locului şi cu stăpânirea
de astăzi, s-a adeverit potrivit cu jurnalul încheiat supt Nº2.
După care vrând iscălitul a păşi în cercetarea şi dezbaterea
împresurării moşi(e)i Creţăşti, potrivit cu reclamaţia Episcopiei,
făcută în termen, oamenii răzăşi adunaţi la faţa locului, verbal au
întâmpinat că aşa precum ar vede(a)că Episcopia nu a reclamarisit
în termen asupra moşiei lor Goescul, care ar fi osăbit hotar de a
moşiei Şişcani, apoi s-au rugat a avea în privire rostirea legii care
după asemine(a) împregiurare nu (...) comisiilor a întinde vreo
lucrare spre a dovedi că moşia lor Goescul este cu totul osăbit hotar
de moşia Şişcani, asupra căreia se vede urmând reclamaţia
dinpreună cu opisul ce a dat pe lângă jalobă, care s-a alăturat.
La dellă au înfăţişat comisiei următoarele documenturi:
1) 7149 Mai 5. Ispisocul domnului Vasile VVD, că
Lepădatul, feciorul lui Ionaşcu Goescul, a vândut lui Ştefan
Burlamiz, locul ce i se va alege din obârşia Lărgii, mai sus de
Şişcani, ce se cheamă la Mănăstire.
2) 7159 aug(ust) 25. Mărturia de la preotul Mihalachi şi de
la Vasâlache din Huşi că tatăl lor Mihăilă a fost preot la schit la
Şâşcani, ce se cheamă Goescul, care pe din gios se întâmpină cu
moşia Hocenii în gura Prihodicii, şi în hotar, şi în piatră, şi în bour
să loveşte cu Şişcanii, şi din bour la deal la apus să loveşte cu
hotarul Oţălenilor pe muc(h)ia dealului, şi pe din sus să loveşte cu
locul sfinţiei sale vlădica de Huşi, şi despre răsărit să loveşte cu
hotarul Grumăzoaiei.
3) 7258 apr(ilie) 28. Carte(a) domnului Mihai Racoviţă VV,
ce o dă lui Vasilie Codreanul şi alţii, nepoţi lui Ştefan Burlamiz,
pentru un loc de cumpărătură ce l-au avut de la Lepădatul, feciorul
lui Ionaşcu Goescul, care loc este în obârşia Lărgii, din sus de
Şâşcani, unde a făcut moşul lor şi o biserică, şi să aibă a mai
stăpâni şi osăbite părţi din Şâşcani.
5) 7258 august 26. Mărturie de la Toma Flondor pentru
pricina locului mănăstiresc precum în zilele mări(e)i sale Grigore
VVD, a făcut Timofti Flondor o carte ca să aleagă locul Şişcanilor
a mănăstirii.
6) 7260 febr(uarie) 5. Mărturie hotarnică de la Gavriil
Băcariul vel căpit(an) făcută din poruncă domnească, că având pâră
neamul lui Burlamiz cu Buziceştii şi alţi răzăşi din Şişcani, a ales
parte(a) mănăstirii Goescul despre apus, unde se întâmpină cu
Budeştii, şi tot în sus alături unde se întâmpină cu locul Creţăştilor,
şi întorcându-se spre răsărit se întâlneşte cu locul Grumezoaia.
10 Prof. Vasile N.Folescu, Creţeşti. Istorie şi actualitate., Casa
Editorială Demiurg, Iaşi, p. 44, respectiv 32
Aprilie 2009
7) 1817 august 4. Hotarnică de la spătar(ul) Neculai Dimachi
dată răzăşilor de mănăstirea Goescul pe o bucată de loc ce este din
obârşia Lărgii din sus de Şişcani, arătând că au cumpărătură şi în
Şişcani.
Iar vechilul Episcopiei a înfăţişat în copie încredinţată
ispisocul hotarnic însuş al moşiei Şişcani de la domnul Ştefan
VVD, din anul 7005 mart(ie) care duce aceste moşii p(r)in fundul
Cetăţuii, unde se loveşte cu moşiile ce vin de la Lohan.
Aceste fiind documenturile înfăţoşate de amândo(uă) părţile,
cărora iscălitul făcându-le cea mai de aproape şi pătrunzătoare
luare aminte în privire şi cu starea locului a aflat următoarele:
a) Că ispisocul dumn(ea)lui Ştefan VVD, înfăţoşat de
vechilul Episcopiei ducând pe Şişcani p(r)in fundul Cetăţuii unde
se întâlneşte cu moşiile ce vin de la Lohan, nu rămâne loc ca să mai
încapă între aceste(a) şi alt hotar.
b) Că locul mănăstirii Tulbure cuprins în acelaş(i) ispisoc
este şi se cunoaşte până în moşiile ce vin de la Lohan.
Osăbit că ispisocul hotarnic a moşiei Şişcani arată că pe
acolo este tot Şişcani, dar şi însuş(i) privirea stării locului surpă cu
desăvârşire toată părerea sau închipuirea fiinţei vreunui hotar
deosăbit, fiind în mijloc numai o bucată de loc căruia nici într-un
chip nu i se poate da numire de moşie. Şi prin urmare văzându-se
că cuprinderea tuturor documentelor înfăţoşate de răzăşi în
înţelesul lor sunt doveditoare numai titlului proprietăţii ce au
asupra locului titlului proprietăţii ce au asupra locului cumpărat de
la suitoriul lor Burlamiz de la Goescu, care s-a dovedit a fi tot de
Şişcani, iar nu osăbit hotar, încât rămâind fără nici un temei
cuvântul lor prin care au venit a se apăra de cererea Episcopiei
pentru depresurarea moşiei Creţăşti. Iscălitul a păşit apoi apoi şi în
dezbaterea acesteia, şi fiind că ispisocul domnului Ştefan arătat mai
sus duce capătul moşiei Şişcanii p(r)in fundul Cetăţuii, unde se
loveşte cu moşiile ce vin de la Lohan, apoi cu sămne să se
stăpânească despărţirea capătului moşiei Şişcanii, stăpânit de răzăşi
supt numire de mănăstire de Goescul şi de Tulbure, despre moşia
Creţăştii Episcopiei. Însă fiind că după cercetarea făcută la faţa
locului nu s-a putut găsi locul Cetăţuii, de aceea s-a luat aminte că
hotarnica Băcariului înfăţişată de răzăşi la Nº 6 întinde parte
mănăstirii Goescului spre apus până unde se întâlneşte cu Budeştii
şi cu Creţăştii, şi fiind că din privirea stării locului de pricină,
ridicat în plan, s-a văzut că încât se atinge capătul moşiei răzăşilor
de moşia Creţăştii, a ieşit din linia în care şi astăzi stau celelalte
moşi din sus şi din gios, şi trecând înainte spre apus a împresurat
din moşia Creţăştii patruzecişişase fălci de loc cu pădure, de la care
acum urmează necontenită gâlcevire. De aceea în lipsa sămnului
Cetăţuii, arătat prin ispisocul domnului Ştefan, spre ferire de a nu
se face asuprire vreunei părţi, iscălitul hotărăşte că din dreptul
pietrelor moşiei Budeştii, arătat pe hartă supt litera G, până la care
duce hotarnica Băcariului, locul Goescului, să s(e) tragă linie
dreaptă până în locul numit arătat supt D, căci latura din gios a
părţii răzăşilor fiind împresurată de dum(nea)lui
vornic(ul) Iordachi Beldiman, acum nu agiunge
cu stăpânirea până în Budeşti, ci se mărgineşte de
locul arătat. Iar de acolo să se tragă iarăşi linie
dreaptă până în alt loc din sus numit locul arătat
supt litera E, până în moşia Grumezoaia, fiind că
nici un cuvânt nu agiută pe răzăşi a se întinde
spre apus mai mult decât moşiile care stau pe din
sus şi pe din gios de partea lor, sau a ţâne în colţ
în dreptul moşiei Budeştii/ dacă nu s-ar găsi ei
împresuraţi de vorn(icul) Beldiman/ şi altul al
întinde mai departe în moşia Creţăştii, precum se
vede însămnat pe harta ce a urmat, rămâind ca
vecinic să s(e) cunoască şi să s(e) urmeze
despărţirea moşiei Creţăştii despre capătul
Şişcanilor, stăpânit de răzăşi cu nume de
Goescul, prin puncturile arătate mai sus care s-au
însămnat şi pe hartă.
Iscălit de P.Panu agă
<ss>
D.A.N.I.C., F.E.H., dosar 26/1848, f. 27v-29
-1862 octombrie 1.- Ministerul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice din Principatele Unite
solictă sprijin pentru clădirea azilului „Elena
Doamna“.
15
Ministerul Cultelor
şi
Instrucţiunii Publice
din
Principatele Unite
a României
Anul 1862. Luna Oct(ombrie) 1
Secţinea
Nº16400
Prea sânţite Părinte!
Anexat pe lângă aceasta, am onoare a vă alătura un exemplar
tipărit pentru subscriere în ajutorul clădirii Azilul Elena Doamna,
pentru copii găsiţi, şi vă rog să binevoiţi a veni în ajutorul acestui
filantroic Azil, cu ceia ce veţi binevoi a contribui potrivit înaltelor
dispoziţii publicate prin Monitorul Oficial, Nº 158 ŞI 165,
îndemnând la aceasta şi pe alţi făcători de bine, iar pentru ofrandele
ce veţi trimite veţi primi în urmă chitanţe formale.
Ministru Cap Secţiei
<ss> N.Racoviţă <ss> D.Ghidionescu
Prea Sânţiei Sale
Locotenentului de Episcop Huşului
Rezoluţie: Nº698
1862 oct(ombrie) 8
Fiindcă toţi casnicii ce au mulţumirea au contribuit
înscriindu-se în listele trimise tot pentru aceasta, apoi se va propune
la persoane particulare care ar avea dorinţa a contribui, trimiţându-
se banii primiţi la Minister.
<ss> V(asile) Mandinescu
A. E. H., F. E. H., dosar 80/1862,f.148, Pachet 25, Original
-1863 iunie 15.- Arhimandritul Veniamin Adrian cere
numirea la biserica din satul Soleşti, proprietatea Catinca
Roset.
Prea Sfinţite Părinte,
Găsindu-mi loc de preoţie, mai avantajos pentru mine, decât
aici - şi potrivit cu liniştea ce totdeauna doresc, la biserica
D(umi)sale cucoanei Catinca Roset din satul Soleşti, districtul
Vaslui, eparhia acestei Sfinte Episcopii - vin a vă ruga cu adâncă
smerenie şi umilinţă ca să binevroiţi a-mi da învoirea de a mă
strămuta şi binecuvântarea de a sluji cele sfinte la arătata biserică.
Totodată vă mai rog ca să-mi daţi un atestat pentru serviciile mele
de când am venit în această Episcopie, după chiar decretele ce
păstrez şi pe care am onoare a vi le prezenta.
Să-mi permiteţi, Prea Sfinte Stăpâne, cu această ocazie a vă
mulţumi cu profund respect pentru bunătatea ce aţi avut, că după
demisionarea mea din funcţia de preşedinte (al) Consistoriei m-aţi
numit de îndată servitor Sfintei Biserici a Episcopiei- după însăşi a
mea dorinţă - nerămâind nici o zi măcar fără salar.
Iar pe lângă binecuvântarea dorită daţi şi iertare desăvârşit
Biserica din satul Şişcani (2007)
 16
pentru orice v-aş fi greşit cu voie sau fără de voie, prin ştiinţă sau
neştiinţă, fiind bine încredinţat Prea Sfinţia Voastră că şi de acum
respectul şi devotamentul meu nu vă va lipsi şi ori în ce parte m-aşi
duce, conduita mea va fi astfel de a vă aduce mulţumire Prea
Sfinţiei Voastre şi (rupt) clerului din care, după voia lui
D(umne)zeu, fac parte.
Rămâind dator a-mi aduce totdeauna aminte de Prea Sfinţia
Voastră la nevrednicile mele rugăciuni, Vă rog să vărsaţi
sfântaVoastră binecuvântare asupra întru tot plecatului şi
devotatului Vostru servitor.
<ss>
Veniamin Adrian Arhimandrit
1863 Iunie, 15 zile
Huşi
-1865 noiembrie 21.- Catinca Rosetti, proprietara moşiei
Soleşti, intervine la Protoieria Vaslui pentru hirotonisirea
clericului Neculai Vasiliu ca diacon.
Copie de pe adresa D(om)niei Sale D(oamnei) Catincă
Rosăt, născută Sturza, proprietăriţa moşiei Soleşti din districtul
Vaslui, din 21 noiembrie 1865.
Cinstitei Protoierii a Judeţului Vaslui!
La biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului ce din
nou am zidit pe moşia mea Soleştii, având neapărată trebuinţă de
un diacon ca să se poată ţine D(umne)zeiasca Slujbă după cum este
aşezată de Sânţii Părinţi a Sfintei Noastre Biserici de Răsărit; am
alcătuit pe clericul Neculai Vasiliu care a învăţat în Seminarul din
Huşi, precum dovedeşte actele acelei Seminarii şi întrucât numitul
îşi are purtări bune şi potrivite pentru această chemare, subscrisa cu
ono(a)re face poftire Sânţiei Vo(a)stre să binevoiţi a înainta
lucrările cuvenite pentru hirotonirea de diacon a acestui cleric la
biserica arătată mai sus.
Iscălit Catinca Roset
Pentru conformitate
<ss> Toma Chiratcu
A. E. H., F. E. H., dosar 29/1868, f.334, Pachet 42,Copie
-1866 decembrie 4.- Catinca Rosetti, proprietara moşiei
Soleşti, judeţul Vaslui, cere intervenţia protoiereului de Vaslui la
Episcopie pentru hirotonisirea diaconului Neculai Vasilescu ca
preot la biserica cu hramul Sfântul Marele Mucenic Gheorghe din
Soleşti.
Onor(atei) protoierii Judeţului Vaslui
Având neapărată trebuinţă de un preot la biserica cu hramul
Sf(ântul) Marele Mucenic Gheorghe pe moşia mea Soleşti, spre a
se putea ţine obştea cu D(umne)zeească slujbă ca şi mai înainte,
rog (preacucernicia) voastră a înaint cuvenitele lucrări către prea
Sânţitul Episcop Eparhiot a hirotonisi preot pe diaconul Neculai, ce
l-am avut la această biserică în locul răposat(ului) iconom
G(h)eorg(h)i Constantinescu.
<ss> Catinca Roset(t)i
A. E. H., F. E. H., dosar 51/1866, f.249, Pachet 39, Copie
-1866 decembrie 5.- Protoiereul judeţului Vaslui înştiinţează
e
Episcopia Huşului despre suplica înaintată de Catinca Rosetti, cu
riie
privire la hirotonia ca preot a diaconului Neculai Vasilescu la
biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din Soleşti.
or
to
România
Protoieria Judeţului
st
Vaslui
e iis
Nº 433
1866 Decembri(e) 5
de
Prea Sânţite Stăpâne
nii d
Dumneaei D(oam)a Catinca Rosseti, născută Sturza,
proprietăriţa moşi(e)i Soleşti, acest judeţ, prin suplica înregistrată
la Nº 422, de pe care vă comunic întocmai copie, a cerut la această
giin
Protoierie înaintarea cuvenitelor lucrări către Prea Sfinţia Voastră
pentru hirotonirea diaconului Neculai Vasilescu preot, care a fost
servitor până acum la biserica cu hramul Sf(ântul) Mucenic
ag
G(h)eorghi din acea comună, în locul răposatului iconom
Pa
G(h)eorghi Constantinescu.
Subscrisul Protoiereu în consideraţie că la acea Biserică este
P
Lohanul nr. 8
neapărată necesitate de Preot pentru a se putea ţine D(umne)zeiasca
slujbă obştii, precum mai înainte, cu profund respect Vă roagă Prea
Sânţite Stăpâne să binevoiţi a regula ceea ce veţi găsi cuviincios.
Bine voiţi vă rog Prea Sânţite Stăpâne a regula ce veţi găsi
cuviincios.
Protoiereu
<ss> C. Focşa
Prea Sânţiei Sale
Domnului Domn Iosif Episcop Eparhiei Huşi
E. H., F. E. H., dosar 51/1866, f.246, Pachet 39, Original
-1866 februarie 14.- Circulară adresată protoiereilor şi
eclesiarhului mare pentru pomenirea în bisericile din Eparhie a
membrilor Locotenenţei Domneşti formate după abdicarea
forţată a domnitorului Alexandru Ioan I Cuza.
(Nr.) 65. Feb(ruarie) 14. Circulara Protoiereilor, precum
şi clisiarhului mare Al Episcopiei, ca în viitor să nu mai
pomenească numele fostului Principe Alexandru Ion I, ci acel al
membrilor ce compun Locotenenţa Domnească anume:
D(om)nii General Nicolaen Golescu
- // - // - // -// Lascăr Catargiu
-// - //- // - // Colonelul Haralambie
A. E. H., F. E. H., dosar 44/1866, f. 7 , Pachet 39
-1866 februarie 13.- Locotenenţa Domnească este înştiinţată
despre rugăciunile înălţate în Biserica Catedrală din Huşi pentru
prosperitatea românilor şi sănătatea contelui Filip de Flandra
căruia i s-a propus tronul Principatelor de Locotenenţa
Domnească.
(Nr. 57). Locotenenţei Domneşti prin depeşa s-a anunţat că ,
clerul înalt al acestei Eparhii
Pătruns de bucurie a ridicat către cer rugă în Biserica
Catedrală a Episcopiei pentru prosperarea Românilor şi pentru
sănătatea şi fericirea Alteţei Sale Regale Filip I-iu.
A. E. H., F. E. H., dosar 44/1866, f. 6, Pachet 39
-1866 februarie 13.- Circulară adresată protoiereilor din
Eparhie şi eclesiarhului mare pentru pomenire şi Te Deum.
(Nr.) 60. Circulara Protoiereilor şi Clisiarhului Episcopiei
spre a se pomeni prin biserici: Pre bine credinciosul sfat în locul
fostului Domnitor, făcând Te Deum pentru prosperitatea
Română.
A. E. H., F. E. H., dosar 44/1866, f. 6, Pachet 39
-1866 februarie 19.- Telegrama şi adresa trimise
protoiereilor din Eparhia pentru celebrarea unui Te Deum în
cinstea contelui Filip de Flandra căruia i s-a propus tronul
Principatelor.
(Nr.) 56. Telegrama Protoiereilor de Vaslui, Cahul, Tutova şi
adresa Protoieriei Judeţului Fălciu spre a face Te Deum prin toate
bisericile din această Eparhie pentru alesul şi aclamatul în
unanimitate de Domn stăpânitorul Principatelor Unite Române,
Alteţa Sa Regală Filip I-i Conte de Flandra.
A. E. H., F. E. H., dosar 44/1866, f. 6
-1866 aprilie 3.- Circulară adresată preoţilor din oraşul
Huşi pentru a celebra Te Deum în biserici în cinstea viitorului
domn Carol I (1866-1914).
Către toţi preoţii din politia Huşi, pentru că astăzi / 3
Apr(ilie) / să facă Te Deum pentru viitorul Domnitor al Românilor
Carol I-iu.
A. E. H., F. E. H., dosar 65/1866, f.13, Pachet 39
-1866 aprilie 4.- Circulară adresată protoiereilor, însoţită de
telegrama Mitropolitului Primat pentru a se celebra Te Deum în
bisericile din Eparhie în cinstea viitorului domn Carol I(1866-
1914).
Circulara Protoiereilor, li s-a comunicat copie de pe
telegrama Primatului României Nº 532 şi de pe rugăciunea Nº 749,
anexată la zisa telegramă, spre a face ca în toate bisericile să se
caute Te Deum pentru viitorul Domnitor al Principatelor Unite
Aprilie 2009
Române Carol I.
A. E. H., F. E. H., dosar 65/1866, f.13, Pachet 39
-1866 aprilie 8.- Circulară adresată Protoiereilor din
Eparhie pentru a susţine trimiterea de reprezentanţi cu principii
liberale în Adunarea Constituantă şi a alcătui o listă a clericilor
participanţi la plebiscit şi a modalităţilor de exprimare din cadrul
acestuia.
Circulară la toţi Protoiereii, făcându-i a deştepta pe Popor din
17
toate judeţele lor respective, a nu se aluneca de a trimite în adunare
decât persoane demne cu multă instrucţiune, oneşti, practici şi de
principiu liberal, care având de bază principiul cel mare exprimat la
anul 1857 în adunarea Ad-hoc, să lucreze pentru fericirea Ţării,
invitându-i totodată a da lista de clericii care au subscris în plebiscit
pentru şi care contra.
A. E. H., F. E. H., dosar 65/1866, f.14, Pachet 39
-1866 aprilie 25.- Ministerul Instrucţiunii Publice şi al
Cultelor lasă Episcopie via de la ocolul Drăslăvăţ.

documentele cuprinse în carte. Se ştie, Casa a ordonat executarea Nerissei chiar pe

Pagină de istorie
redeschisă
Ion N. Oprea
„Nu doresc prin această carte să
provoc un scandal. Dimpotrivă doresc să
deschid o pagină extrem de importantă din
istoria României şi din propria mea
biografie“ - scrie Dieter Stanzeleit pe
pagina de gardă a volumului său Regina
pierdută, căruia i-a adăugat şi subtitlul
„Mai mult decât o autobiografie“, apărut în
anul 2007 la Fundaţia culturală LIBRA,
Bucureşti, cu traducere din limba germană
de Ioana Avram, Olimpia Vădean, Ioana
Boeru.
Din volumul citat care constituie şi
autobiografia autorului (mai mult) rezultă
că fostul rege Mihai I de Hohenzollern, în
afară de cele 5 fete, născute în străinătate,
are şi un băiat, pe Dieter Stanzeleit, care
prezentându-şi CV-ul, demonstrează că
provine dintr-o căsătorie anterioară a
regelui cu mama sa, cetăţeană britanică,
căsătorie ţinută secretă, ca şi mariajul şi
naşterea rodului dragostei lor.
Dispunând de o bibliografie bogată,
de documente din arhiva timpului, din ceea
ce au spus presa şi literaţii, oamenii politici
dar mai ales militarii, dar servindu-se şi de
tehnica modernă a terapiei clinice prin
hipnoză, autorul înfăţişează geneza spiţei
familiei mamei sale şi a sa, identifică
persoane şi fapte care au însemnat şi au
rămas istorie pentru România.
Conform autorului şi cărţii, Casa
Regală a României hotărăşte în 1937 ca
destinele lui Mihai Voievod de Alba lulia,
fiul regelui Carol al II-lea, să fie legate de
Regală Română era interesată într-o alianţă
trainică cu Anglia pentru ca România să
rămână neutră faţă de conflictul care se
profila la orizontul politic. Dar cum în 1939
Hitler al Germaniei devenise deosebit de
puternic, de frica lui, să nu se supere la
aflarea veştii despre o alianţă româno-
engleză expresă, când Germania avea
nevoie nu numai de oştirea română, ci şi de
resursele ei petroliere mai ales, căsătoria lui
Mihai cu Narissa a fost să rămână discretă.
După cum tot aşa a rămas naşterea şi
botezul copilului lor.
Actele arată că noul născut a primit
numele Nicolae Vasile de Alba Iulia. După
numele tatălui - Mihai Voievod de Alba
Iulia. Declaraţia autentificată atestă că la
Casa Regală exista un copil născut dintr-o
căsătorie de taină, fapt reţinut şi de ziarista
Margaret Bourke de la revista „Life", venită
în vizită de documentare, în decembrie
1939, la Bucureşti.
Iar confidenţa să nu „transpire",
mama şi copilul au fost trimişi la Săvârşin,
cartea identificând ipostazele. Exista cel
puţin speranţa că în felul acesta, Germani şi
Hitler personal nu vor afla de existenţa lor.
Interesul lor era mare, Germania nazistă în
expansiunea proiectată, începuse deja
ocuparea Europei, iar Anglia şi Nerissa
trebuiau pe cât posibil făcute inoversive,
uitate, măcar vremelnic.
Se pare că de 23-24 august autorul
cărţii cu mama lui se aflau deja găzduiţi la
închisoarea bucureşteană din Calea Plevnei,
unde paznicii închisorii, nu întâmplător i-au
ajutat pe încarceraţi. Un Rică Georgescu,
care îi întovărăşea, conducea chiar din
închisoare toată activitatea agenţilor
britanici S.O.E., el având posibilitatea de a
se mişca liber şi acţiona peste tot în
Capitală. Nota secretă privitoare la
dispariţia Nerissei Bowes-Lyon şi a altor
terenul din preajma buncărului său, unde-şi
făcea zilnic antrenamentele de joacă cu
propriul câine ciobănesc care îl însoţea şi
aici. A fost martorul momentului când
tânăra mamă a fost împuşcată de la
înălţimea turnului antiaerian care străjuia
întinderea pe care era construită locuinţa de
taină a lui Hitlei. Copilul decedatei a rămas
în viaţă. A fost eliberat în ianuarie 1945.
Avea vârsta de 6 ani şi a fost încredinţat
unei femei - Irma Stanzeleit din provincia
germană Schmatzin primind o nouă
identitate: Dieter Stanzeleit. Decizia 10.702
din 8 decembrie 1945, semnată de Teohari
Georgescu, ministru secretar de stat, adresa
strict secretă nr. 254545/august 1951, ca şi
copia legalizată de notarul Lother Grawen,
în care Udo Neils atestă că doamna
Stanzeleit a primit în îngrijire copilul,
confirmă situaţia creată.
„Dieter a crescut, a învăţat carte, a
devenit un reputat violonist, s-a căsătorit, a
făcut doi copii“- scrie un recenzent al cărţii
în discuţie. În tot acest timp s-a ocupat şi de
trecutul său, a făcut investigaţii, după cum
deja am subliniat, inclusiv pe bază de
cercetare hipnotică. A aflat care-i este
originea, care i-a fost mama şi tata dar a
tăcut. Şi pentru că aşa erau vremurile pe
care le străbătea. Intre timp, tatăl său Mihai
de România s-a căsătorit cu Ana de
Burbon-Parma, cunoscută şi cu numele de
Ana, regină a României, şi împreună au
avut cinci fiice.
În anul 1994 Dieter soseşte în
România şi continuă a-şi căuta originea şi
în arhivele româneşti. Atâtea câte s-au mai
păstrat. I se adevereşte că şi securitatea
română îl cunoştea, îl cunoştea din
documentele înmagazinate şi îl căuta. îl
urmărea încă din 1978. Nota nr.P/802 din
15 mai concepută la Ministerul de Interne,
Departamentul Securităţii Statului, semnată
Pagini de istorie

acelea ale unei fete care provenea din Casa
Regală a Angliei. A fost aleasă pentru
aceasta o ruda a actualei regine Elisabeta a
Angliei, cu numele de Nerissa Jane Irene
Bower - Lyon. Drept urmare, Nerissa, care
avea 18 ani, Mihai 17, vine în România, se
întâlneşte cu Mihai, se plac, şi ajutaţi de
Carol, care îi îndepărtează rivala, tot din
înalta societate, tinerii rămân împreună şi
fata, însărcinată, ajung să se căsătorească.
Să se căsătorească oficial, dar în secret. Nu
la Bucureşti, nici la Sinaia, ci la Azuga.
Actul lor de căsătorie poartă data de 7
septembrie 1939. Comisarul regal Ioan
Cotineanu, în august 1939 şi serviciul secret
intern - Corpul detectivilor, la 13
septembrie 1939, aveau să consemneze
evenimentul.
De ce în secret? Explicaţia o dau
persoane devine edificatoare. Dar cum după
căderea regimului Antonescu în România s-
a creat un „deficit de securitate“ pentru cei
aflaţi arestaţi, Bodnăraş informează spioana
ruso-germană - pe Doli - să fie trădat
Germaniei locul unde aveau să ajungă
mama şi copilul răpiţi. Aşadar, pe 25 august
1944, Nicolae Vasile şi mama lui sunt
arestaţi de organele Gestapou şi duşi în
Germania la cartierul general al lui Hitler,
în Wolfsschanze, Prusia de est. Loc unde
însuşi Hitler îi aştepta. Defavorizat de
curgerea evenimentelor, Hitler mai spera că
prin intermediul Nerissei, membră a Casei
Regale engleze şi al fiului ei, micuţul
Nicolae Vasile de Alba Iulia, să influenţeze
pe premierul britanic Ciurchill să încheie un
acord de pace separat cu Germania. Dar
cum şantajul şi-a dovedit şubrezenia, Hitler
Mihai Pacepa referitoare la Dieter
Stanzeleit este doar un exemplu.
Interesant, Dieter a reuşit să strângă
dovezile trebuitoare. Nu doar din arhiva
României, ci din toată Europa. Consultând
vechiturile, întrebând, citind, iscodind cât a
putut de bine. Când a considerat că a făcut
lumina necesară asupra trecutului său, a
scris cartea intitulată „Regina pierdută",
adică o carte despre mama sa. în anul 2007
a dat-o publicităţii.
Deşi informaţiile şi documentele
redate în „Regina pierdută“ sunt relevante,
deosebit de interesante şi pentru publicul
larg, nu numai pentru Casa Regală din
România şi oamenii politici ai ţării, mulţi
cu vederi antimonarhice, ceea ce nu-i şi
cazul nostru, care rămânem fără implicări
de acest fel, ştirile n-au avut răsunetul la
 18
care s-au aşteptat nu numai cititorii, ci,
poate şi autorul. Cu toate că istoria recentă
dar şi cea străbătută în ultimii 50-60 de ani,
ar fi putu deveni începuturi şi ale altor
cercetări în materie. Dacă nu motive de
contrazicere, de ripostă verbală civica ori
diplomatică.
De altfel, dintr-o scrisoare adresată de
Dieter Stanzeleit tatălui său, rezultă nu
numai rolul nefast a lui Emil Bodnăraş,
demnitar comunist, fost ministru al forţelor
armate române, personaj important în actul
insurecţional de la 1944, ci şi împrejurările
păguboase care au prilejuit întâmplările.
Din însăşi paginile cărţii, textul scrisorii ne
dezvăluie ceea ce am anticipat în referirile
noastre:
Majestate, Tată!
Într-un moment decisiv al triumfului
tău ai avut încredere în Bodnăraş. S-au
petrecut nenorociri incomensurabile, fără
limite, chiar pagube (sufleteşti, umane) parţial
ireparabile. Ştiu că ai suferit profund în
urma morţii soţiei tale iubite şi a pierderii
fiului tău, probabil că suferi si astăzi. Totuşi,
prin pasivitate nu se poate repara nimic.
Poporul te-a iertat. Eu nu am nimic să-ţi iert şi
pot doar să te asigur, am destulă înţelegere, însă
acum depinde de tine să transformi nefericirea şi
tristeţea, nemaiînchizându-te faţă de tot ce ţi-a
rămas din timpul în care ai fost Rege, faţă de fiul
tău legitim, pe care l-ai avut împreună cu
Nerissa, prima ta soţie şi regină neîncoronată.
Fără a dezvălui prea multe, îţi pot spune
acum că eu am fost cel care, în vara anului
2000, într-o discuţie personală, l-am rugat pe
Domnul Adrian Năstase ca - în măsura
posibilităţilor oferite de forma de stat actuală
- să te recunoască în calitatea ta
anterioară. Acesta la rândul său, l-a convins
pe Ion lliescu, care după alegerea lui ca
preşedinte, a iniţiat un val amplu de conciliere.
Nu ar fi fost posibil acest lucru între mine pe de
o parte, şi tine şi cea de a doua ta familie din
timpul exilului pe de altă parte?
Mai târziu, autorul cărţii avea să
Lohanul nr. 8
declare şi personal presei: „Sunt Nicolae
Vasile de Alba lulia, fiul regelui Mihai al
României şi al Nerrisei Bowes- Lyon, rudă
de sânge a reginei-mama a Angliei. M-am
întâlnit cu tatăl meu la Bucureşti, la
Cimitirul Eroilor. A fost amabil cu mine,
am vorbit cu regina Ana, tot atunci şi în
acelaşi climat amical, doar principesa
Margareta m-a repezit. Nu voi şti niciodată
ce are cu mine. Cred că tata, care este acum
un om în vârstă, este manipulat. În ceea ce
priveşte titlul meu, nu pot renunţa Ia el
niciodată“, a spus Dieter Stanzeleit.
Se înţelege, Nicolae Vasile nu
revendică doar titlul de moştenitor, prinţ de
Alba lulia, ci mai întâi însăşi întâietatea la
visatul tron de eventual rege al României,
dar mai ales averea care i-a fost recunoscută
regelui de statul român şi care este de 30
milioane euro.
Destul, ca pagina de istorie a familiei
să fie redeschisă...

Vintilă I. Brătianu – Susţinerea politicii „Prin noi înşine“

fie acaparate de alţii5.
Prof. Gică Scarlat În mai 1905 cu prilejul celui de-al doilea Congres al Băncilor
Populare, Vintilă Brătianu constata că, odată cu revendicarea de a
putea cumpăra pământ, sătenii membri ai Băncilor Populare încep
(continuare din Lohanul nr. 7)
să înţeleagă avantajele asocierii cooperatiste. „Acei ce aveau
Primele concretizări a ceea ce s-ar putea numi „gândirea
pământ vorbeau de vânzarea în comuna cerealelor, de treieratul în
financiară brătenistă“ – prin noi înşine (s.n.) datează încă din anii
comun, de îmbunătăţirea şi uniformizarea seminţei, de clasarea
1881 când odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României, Ion C.
cerealelor, de asigurarea vitelor, de atâtea chestiuni care interesează
Brătianu şi P. S. Aurelian iniţiază şi primele case judeţene de credit
întreaga noastră economie“6.
agricol. Acestea nu dau rezultate scontate dar în 1893 încep să
Progresul ideii cooperatiste era pentru Vintilă Brătianu
apară în judeţele Dâmboviţa şi Prahova primele bănci populare a
indisolubil legat de ideea „prin noi înşine“ deoarece era o notă care
căror idee o preia în 1898 – când numărul lor creşte Spiru C. Haret
plutea în toate vorbele, peste toate cuvântările, în toate propriile
care considera că „trebuie făcut ceva pentru a împuţina mijlocitorii
noastre puteri, prevederea unui viitor mai bun7. Pe firul acestei
mai toţi străini, care se folosesc de cea mai mare parte din produsul
preocupări v-a dezvolta Vintilă, în 1906 la următorul Congres al
muncii ţăranului“1. În articolul său din „Voinţa Naţională“, 3\16
Băncilor Populare, la care vorbeşte din însărcinarea Consiliului de
mai, 1905 numit sugestiv „Prin noi înşine“, Vintilă era convins că
administraţie, despre ideea înfiinţării unor societăţi, cooperative de
„Prin noi înşine“ ţara noastră se poate dezvolta pe toate căile2.
producţie, prin intermediul cărora ţăranii să poată lua în arendă
După el era posibil ca pe la 1856 „nu toţi să vadă aşa de limpede
moşii8.
putinţa redeşteptării României prin ea însăşi“, dar după trei decenii
În anul 1906 existau în ţară 53 de obşti săteşti care aveau în
de la proclamarea independenţei nu se mai putea admite că oamenii
arendă 50000 Ha, în timp ce „un trust străin“ avea el singur luate în
politici să nu-şi dea seama că poporul român vrea ca Ţara
arendă 20000 Ha9. La începutul anului 1908 după marile răscoale
Românească să propăşească prin propriile ei puteri şi astfel ca
ţărăneşti, Vintilă este raportorul proiectului de lege pentru
elementele ei să participe într-o măsură lărgită şi în toate ramurile
înfiinţarea Casei rurale.
e
riie

de activitate ce se deschid3, el aprecia că trebuie să mergem înainte

Susţinând că: „Nu se poate da pământ tuturor“, raportul legii
„prin noi înşine“ şi să nu dăm elementului străin decât strictul
afirma că „Prin înfiinţarea unei instituţii care să dea pe de o parte
or

necesar4.
credit, pe de altă parte să înlesnească facerea formalităţilor de
to

Formula „Prin noi înşine“ era un strigăt de alarmă adresat

parcelare ţăranul va fi scos din starea lui de inferioritate de astăzi,
românilor, pentru a le trezi conştiinţa drepturilor ce au asupra
st

atunci când doreşte să concureze la pământurile disponibile într-o

bogăţiilor ţării; un protest contra acaparării bogăţiilor de către
e iis

ţară unde repartiţia proprietăţii ne dă cele două extreme: latifundiile

străini şi aservirea muncii naţionale de aceştia.
şi proprietatea parcelată“10.
Bogăţiile şi resursele Ţării Româneşti constituie un adevărat
Vintilă îşi concentrează atenţia asupra înlesnirii procesului de
de

tezaur, care îngăduie neamului românesc o dezvoltare prodigioasă

arendare a moşiilor de către obştiile ţărăneşti (Casa rurală) şi spre
nii d

prin propriile sale puteri. În consecinţă poporul român nu trebuie să

stea în aşteptare să se dea lenei şi să îngăduie ca aceste bogăţii să
5 Constant Georgescu, Vintilă Brătianu, Om de stat, economist şi
giin

1 Costin Murgescu, op. cit., p. 253 financiar, concepţiunile şi înfăptuirile sale, Bucureşti, Imprimeriile
2 Marin Nedelea, op. cit., p. 60, „Prin noi înşine” În „Voinţa Independenţa, Str. R.Poincare, 17, 1936, p. 43
Naţională”, 3\16 mai 1905, reprodus În Scrieri şi Cuvântări, vol. I, p. 6 Costin Murgescu, op. cit., p. 254
ag

217-219, Costin Murgescu, op. cit., p. 253 7 Ibidem, p. 254

Pa

3 Costin Murgescu, op. cit., p. 253 8 Ibidem, p. 254

4 George Marinescu, op. cit., p.217, „Voinţa Naţională”, 3\16 mai 9 George Marinescu, Constantin Grecescu, op. cit., p. XI
P

1905 10 Costin Murgescu, op. cit., p. 254

Aprilie 2009
mai buna reglementare şi organizare a învoielilor agricole (Legea
tocmelilor agricole1).
Din moment ce creditul era socotit drept pârghia întregii
politici „Prin noi înşine“, Vintilă se ocupă si de oraşe prin
mobilizarea capitalurilor de care dispunea burghezia naţională în
scopul orientării acestora spre promovarea industriei naţionale2.
Vintilă în studiul „Politica de stat în industria petrolului“
elaborat în 1911 împreună cu inginerul Constantin Hăleceanu,
ridică problema „ocrotirii exploatărilor româneşti faţă de
acapararea grupurilor din afară“ preconizând „rezervarea terenului
statului numai pentru acţiunea capitalului românesc şi înlesnirea cu
ajutorul acestor terenuri a constituirii a unei societăţi naţionale de
petrol, în colaborare, în privinţa rafinării şi vânzării cu o parte din
întreprinderile mari din ţară“.3
Într-un studiu ulterior din data de 9 iunie 1916 Vintilă
Brătianu aprecia soluţia propusă în 1911 ca o soluţie lentă
evolutivă, care „ţinea seama de situaţia de inferioritate în care se
găseşte statul“; ea nu-şi propunea să schimbe regimul existent de
proprietate şi concesiune a terenurilor petrolifere, nu se atingea de
societăţile existente, preconizând doar că „printr-o organizarea
aparte făcută împrejurul terenurilor statului şi cu participarea
acestuia să se formeze un sâmbure de organizaţiune naţională în
jurul căreia se putea nădăjdui naţionalizarea din ce în ce mai mare a
acestei industrii“.4
Erau exprimate astfel încă de atunci ideile de bază ale
politicii „Prin noi înşine“ câştigarea de către capitalul românesc cu
sprijinul statului, a unor poziţii din ce în ce mai însemnate în
deţinerea şi exploatarea principalelor bogăţii ale ţării, în care
acţiona neîngrădit capitalul străin5.
În anul 1916, Vintilă preconiza: concesiunile indiferent de
proprietatea solului să fie acordate numai prin intermediul statului
şi anume capitalului românesc. Acesta urma să constituie cu
participarea statului (prin terenurile sale) una sau mai multe
societăţi naţionale de exploatare6.
În articolul său „Petrolul şi politica de stat“, Vintilă aprecia:
„natura chiar a zăcămintelor de petrol impun stabilirea unui regim
normal, pentru factorii naţionali să participe în mod real şi ei la
beneficiile ce pe drept le revin de la această bogăţie a ţării“.7
Logica politicii „prin noi înşine“ viza, într-o strânsă
conexiune, atât aspectul naţionalităţii ori cetăţeniei proprietarilor de
capital, cât şi orientarea cu precădere a acestora spre dezvoltarea
industriei ca ramură modernă, de perspectivă a economiei.
Fără o industrie proprie naţională aprecia pe bună dreptate
Vintilă viitorul statului nu poate fi asigurat8 el aprecia că: „toate
naţiunile s-au ridicat prind dezvoltarea industrială, căci industria în
special pune în valoare la maximum bogăţiile naţionale şi dă numai
naţionalilor posibilitatea unei retribuţii mai rentabile“.9 Pentru
dezvoltarea industriei sunt necesare materii prime, resurse
energetice, forţă de muncă, capital şi piaţă de desfacere. Vintilă pe
baza analizei tuturor acestor premise a susţinut evoluţia economică
a României pe cale industrială. Cercetările amănunţite l-au făcut să
afirme ca „industria are trei factori necesari unei atare activităţi:
factori de lărgire, materii prime şi popor destoinic în număr
suficient“. El vedea în economia agricolă, forestieră şi în bogăţiile
subsolului resurse bogate pentru industrie în general şi pentru
„industria chimică de tot felul“ în special. El demonstra ca
România are materiile prime şi energia necesară pentru a deveni „o
ţară de mare activitate industrială“ că „România este o ţară cu
posibilităţi economice mai mari decât toate statele Europei“. Deşi
aprecierile cu privire la posibilităţile materiale sunt exagerate, în
1 Ibidem, p. 255
2 Ibidem, p. 255
3 Marin Nedelea, Aspecte ale vieţii politice din România în anii 1922-
1926, Bucureşti, 1987, Ed. Didactică şi Enciclopedică, p. 58
4 Ibidem, p. 58
5 Ibidem, p. 58
6 Ibidem, p. 58
7 Vintilă I.C. Brătianu, Petrolul şi politica de stat, Bucureşti, Ed.
Imprimeriile Independenţei, str. Academiei, 17, 1919, p. 25
8 Marin Nedelea, op. cit., p. 61
9 Ibidem, p. 61
19
dorinţa de a accentua imperativul dezvoltării industriale, in mare
parte rămâneau valabile10.
În sprijinul ideii industrializării în care vedea „un mijloc
puternic de potenţare a energiei latente a poporului român“, în
lucrările sale sunt concentrate argumente de ordin istoric,
economic, social şi politic. În articolul său „Acţiunea de stat în
politica industrială“ publicat în 1912 erau deja invocate într-o
concepţie integratoare, cele mai multe din ele „suntem, spunea
Vintilă în acest articol un stat cu caracter naţional pierdut în
mijlocul unor popoare mai numeroase de neamuri deosebite unele
mai înaintate în civilizaţie decât noi“.11 Ajunşi la guvernare în
1914, liberalii au pus în discuţia Parlamentului problema unei
reforme agrare şi a unei reforme electorale fiind susţinută si de
Vintilă I.C. Brătianu (s.n.). Dar izbucnirea Primului Război
Mondial a determinat amânarea înfăptuirii acestei reforme. În
timpul Primului Război Mondial (1914-1918) şi mai ales la
sfârşitul lui, cercurile politice româneşti şi-au dat seama de
necesitatea aplicării unor măsuri care să dea impuls dezvoltării
industriale, să le întărească baza economico-socială, să le
întărească forţa politică şi rolul de clasă dominantă în regimul
respectiv12.
Cum după război se punea marea problemă a organizării
noului stat român, încă de la Iaşi, Vintilă s-a preocupat de
organizarea noului stat român, afirmând: „Ne găsim încă în tranşee,
repeta el neîncetat, în tranşeele păcii este drept, dar preocuparea de
promovare a naţiunii printr-o bună organizare a statului nu trebuie
să înceteze nici o clipă pentru oamenii politici din generaţia
noastră“.13 Noua legislaţie a României Mari trebuia să ţină seama
în concepţia sa de structura statului român, de tradiţie, de modul de
dezvoltare a poporului român, cu alte cuvinte România trebuie să
îşi făurească o legislaţie proprie unică pe întreg cuprinsul ţării.
„Până la completa consolidare internă, trebuie să avem toată
atenţia – zicea el într-o cuvântare – pentru a păstra caracterul
general naţional al statului, precum şi armonica lui dezvoltare“.14
Vintilă Brătianu considera că burghezia contemporană a
devenit o clasă în continuă prefacere, factor de solidaritate socială,
capabil să aducă la acelaşi ideal toate clasele societăţii. Evocând
reformele, legile şi proiectele ale guvernelor liberale de după
război, autorul pretinde că ele sunt în natură să producă o egalizare
treptată între burghezie şi intelectualitate, ţărani şi muncitori, până
la omogenizarea într-o societate burgheză, mijlocie, lipsită de
conflicte15.
Vintilă revenea asupra unui principiu pe care l-a cultivat cu
stăruinţă în diverse scrieri, anume acela că intervenţia statului
(neoliberalismul) în practica economică, socială şi politică va
determina o democratizare a capitalului, a întregii societăţi
burgheze16.
Forma „cea mai sănătoasă“ a conlucrării cu capitalul străin,
spunea în acei ani de după război Vintilă, este aceea că, iniţiativa
românească să se dezvolte cât mai mult, iar capitalul străin să
vie.....numai acolo unde este nevoie de el17. Aşadar Vintilă nu a
fost împotriva capitalului străin dar dorea ca românii să colaboreze
cu capitalul străin şi nu să devină supuşi capitalului străin (s.n.).
Pagini de istorie
Vintilă stabilea, nevoia de a trăi în primul rând şi sub toate formele
„Prin noi înşine“ şi de a nu lua din afară decât ceea ce nu poate da
energia şi destoinicia poporului român, îndrumată şi pusă în
valoare la maximul ei.
Colaborarea cu capitalul străin trebuia să aibă loc „în limitele
în care nu atingea interesul şi suveranitatea statului şi nu suntem
10 Georgeta Macarie, Vintilă Brătianu şi industrializarea României, În
revista de Ştiinţe Economice, Iaşi, f.a. p. 297
11 Marin Nedelea, op. cit., p. 71
12 Emilian Bold, Ion Agrigoroaiei, Partidele politice burgheze din
România 1918-1938, Iaşi, Ed. Universităţii A.I. Cuza, 1977, p. 46
13 Constant Georgescu, op. cit., p. 5
14 Ibidem, p. 5
15 Ion Bitoleanu, Din Istoria României Moderne 1922-1926, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 106
16 Ibidem, p. 106
17 Marin Nedelea, op. cit., p. 62
 20
trataţi ca o colonie bună de exploatat“.1
Vintilă, adresându-se alegătorilor din capitală si din judeţul
Ilfov cu prilejul unor alegeri parţiale pentru Senat, de la începutul
anului 1921, promitea mai multe reforme printre care şi cea
muncitorească „prin participarea la beneficii să le dea muncitorilor
putinţa să se înfrupte din propăşirea industriei în loc de lupta între
clase să ajungem şi aici ca şi la sate la solidaritate socială şi
economică“.2
La 19 ianuarie 1922 i s-a încredinţat lui Vintilă Brătianu
conducerea Ministerului de Finanţe, funcţie pe care avea să o
exercite cu o întrerupere de un an, până în noiembrie 1928 (în
această perioadă de timp va promova o serie de legi necesare
dezvoltării economice a României Mari s.n.)3.
Programul economic al guvernării P.N.L., 1922-1926 de
refacere şi asanarea prezentat de Vintilă la începutul anului 1922 s-
a axat pe soluţia rezolvării situaţiei monetare prin revalorizare.
Această soluţie se întemeia pe convingerea acestui partid politic că
îmbunătăţirea nivelului de trai şi a valorii leului se vor produce ca
şi consecinţe ale echilibrului bugetar, a consolidării datoriei publice
flotante, prin încetarea emisiunilor B.N.R. şi reglementarea lor prin
lege, prin încetarea împrumuturilor, reducerea cheltuielilor şi
sporirea producţiei4.
Cu privire la înfăptuirea unei noi constituţii, Vintilă Brătianu
preciza la conferinţa ţinută cu prilejul redeschiderii Cercului de
Studii, la 14 februarie 1919: „Trebuie să se dea statului român
constituţia corespunzătoare noii situaţii, cât şi pentru a unifica
întregul regim, până azi supus principiilor atât de deosebite“.
Constituţia mai era necesară, spunea el, „pentru a se asigura
regimul democratic, libertăţile publice şi cele individuale“. În fond,
noua lege fundamentală urma să consacre „regimului parlamentar
definitiv, precum şi principiile care leagă administraţia locală,
descentralizată de cea centrală“5 o largă descentralizare
administrativă şi autonomie locală, pentru a se asigura o
funcţionare cât mai normală a statului român de mâine6.
Politica economică „prin noi înşine“ a guvernului liberal s-a
realizat, în cea mai mare parte, în acest cadru al Constituţiei din
1923, printr-o serie de măsuri menite să transpună în realitate
naţionalismul economic. S-a reluat şi dezvoltat politica de protejare
a industriei naţionale, s-a trecut la „naţionalizarea şi
comercializarea“ întreprinderilor, s-a adoptat un nou regim al
minelor, al energiei, urmărindu-se creşterea ponderii capitalului
autohton printr-o colaborare condiţionată cu cel străin, ce deţinea
atunci poziţii dominante în ramuri importante ale economiei7.
„Prin noi înşine“ şi-a găsit expresia în special în politica
naţionalizărilor şi în politica de protecţie vamală. Politica
naţionalizărilor înfăptuită sub conducerea directă a lui Vintilă I.C.
Brătianu s-a reflectat în mare parte în legislaţia economică a anului
19248.
În memoriul adresat în 1924 unor cercuri străine de afaceri
occidentale, Vintilă căuta să demonstreze – era un prim pas pe linia
concesiilor – că „nu există un dezacord esenţial între nevoile
României, care vrea să se utileze şi să pună în valoare bogăţiile
sale, şi interesele ţărilor mai înaintate, care vor găsi o întrebuinţare
e
riie
de remunerare a muncii şi a economiei lor“. În aceste condiţii se
poate găsi lesne un teren de înţelegere dacă realizarea acestei
or
înţelegeri se doreşte în mod sincer9. Concluzia la care a ajuns
to
Vintilă era că în Occident intenţiile guvernului liberal, vor fi
st
acceptate, „nimeni nu mi-a contestat, spunea el in raportul
e iis
prezentat guvernului – formula de colaborare în instituţii cu
de
1 Ion Agrigoroaiei, op. cit., p. 141
nii d
2 Ibidem, p. 133
3 Costin Murgescu, op. cit., p. 259
4 Vasile Puşcas, Vasile Vesa, Dezvoltare şi modernizare în România
giin
interbelică 1919-1939, Bucureşti, Ed. Politică, 1988, p. 116
5 Ion Agrigoroaiei, op. cit., p. 129-130
6 Ibidem, p. 130
ag
7 Ibidem, p. 130
Pa
8 Georgeta Macarie, op. cit., p. 300
9 Mihai Rusenescu, Ion Saizu, Viaţa politică în România 1922-1928,
P
Ed. Politică, Bucureşti, 1979, p. 160
Lohanul nr. 8
majoritatea românească“.10
Optimismul lui Vintilă Brătianu şi al guvernului liberal în
privinţa poziţiei capitalului străin şi al guvernelor respective era
determinat insă mai degrabă de intenţia de a pune în aplicare
politica („Prin noi înşine“ s.n.).
În realitate monopolurile internaţionale, îndeosebi cele
petroliere, în frunte cu Standard Oil, au recurs la presiuni politice şi
economice grosolane asupra României încă din perioada pregătirii
noii Constituţii, pentru a sili guvernul să renunţe la afirmaţia unor
tendinţe relative de independenţă în problemele politicii
economice. Atacurile şi presiunile asupra României s-au
intensificat după adoptarea Constituţiei şi pe măsură ce devenea
limpede că guvernul va merge mai departe cu îndeplinirea
intenţiilor sale. În aprilie 1923 Charles Greenway, conducătorul
Stelei Româno-engleze, făcea o serie de declaraţii ostile la adresa
României; în iulie 1923 Subsecretarul de stat al M.A.E. englez
recunoştea în Parlament că guvernul englez a făcut presiuni asupra
lui Vintilă Brătianu să plătească creditorii englezi, declarând chiar
că în aceste condiţii menţinerea relaţiilor cu România „nu este de
mult folos pentru Anglia“; în august acelaşi an avea loc o nouă
interpelare ostilă la adresa României în Parlamentul englez. Pe plan
intern, guvernul liberal era asaltat în acelaşi timp de presa
partidelor politice din opoziţie care cu argumente diverse, loveau şi
ele în poziţia adoptată de guvern, faţă de capitalul străin, făcând
astfel în esenţă jocul acestora11. Cu toate aceste presiuni guvernul
liberal a aplicat în vara anului 1924 cele trei legi importante de
dezvoltare economică a României Mari: Legea Comercializării
Întreprinderilor – 7 iunie 1924, Legea Minelor – 4 iulie 1924,
Legea Energiei – 4 iulie 1924. Acestea au fost promovate şi de
Vintilă Brătianu şi cuprindeau articole speciale prin care se
favorizau capitalul, munca şi iniţiativa românească, se punea
stavilă în calea penetraţiei capitalului străin: acţiunile erau
nominative, 2/3 din membrii Consiliilor de Administraţie şi ai
comitetelor de direcţie, precum şi Preşedintele Consiliului de
Administraţie şi Directorul general erau cetăţeni români, capitalul
românesc trebuia sa aibă o participare de cel puţin 60 % faţă de cel
mult 40% capital străin12.
Prin Legea energiei „factorii de energie“ de toate felurile,
gazele naturale, petrolul, puterea hidraulică, electricitatea, au intrat
în cadrul preocupărilor lui Vintilă Brătianu, căutând să le treacă în
mâna românilor, dându-şi seama că de generatorii de energie
depinde dezvoltarea industrială şi deci economică a statului nostru,
întrucât sursele de energie sunt elementele indispensabile ale
dezvoltării economice13. Statul era chemat de asemenea să
realizeze politica energetică. „Căderile de apă, prin transportul la
distanţă pe cale electrică interesează politica de stat a factorilor de
energie, ca şi petrolul, gazul metan şi cărbunele“ se arată într-un
articol din „Viitorul“. Era respinsă ideea concesionării lucrărilor
respective unor firme particulare, numai statul poate rezolva
această problemă „fiindcă el singur poate investi în cheltuielile
corespunzătoare“. Un program al politicii de stat trebuie să asigure
sistematizarea şi electrificarea generală a ţării, „în conformitate cu
politica sa generală pentru a păstra neatârnarea economică“.14 Prin
legea minelor, guvernul liberal încerca deci, într-un mod destul de
prudent, să determine creşterea ponderii marelui capital românesc
în cea mai importantă şi mai profitabilă ramură a industriei de bază,
acea a petrolului. Intru-cât majoritatea capitalului străin investit în
România era concentrată în industria petrolului (deţinută în cea mai
mare parte de aceasta), încercarea respectivă oricât de prudentă,
afecta direct interesele capitalului străin, constituind cea mai
pregnantă manifestare a accentuării opoziţiei marelui capital
autohton împotriva acestuia. Prevederile legii stânjeneau capitalul
străin, desfiinţând dreptul de liberă concurenţă în acapararea unor
10 Marin Nedelea, op. cit., p. 66
11 Ibidem, p. 66
12 Ion Scurtu, Istoria României în anii 1919-1940, Evoluţia regimului
politic de la Democraţie la Dictatură, Bucureşti, Ed. Didactică şi
Pedagogică, R.A. 1996, p. 80
13 Constant Georgescu, op. cit., p. 48
14 Ion Agrigoroaiei, op. cit., p. 140
Aprilie 2009
terenuri petrolifere ale statului şi creând un precedent juridic de
protejare a capitalului naţional, pe care monopolurile internaţionale
se temeau să nu-l vadă urmat şi de alte state slab dezvoltate
deţinătoare de materii prime industriale1. Adoptarea legii minelor,
pe care Vintilă Brătianu o caracteriza ca o victorie într-o luptă de
25 de ani şi asupra sindicatului trusturilor mondiale petroliere
(O.P.Q.) care „încerca să reglementeze regimul petrolului
românesc în afară de noi“, a determinat imediat intensificarea
presiunilor politice şi economice asupra României din partea
sindicatului (O.P.Q.) şi a guvernelor american şi englez2, dar şi a
partidelor de opoziţie pe plan intern care nu erau de acord cu
politica liberală (s.n.). Totuşi guvernul român a fost nevoit să facă
unele concesii în favoarea capitalului străin care a acceptat numai
în parte şi numai formal noua reglementare, în realitate legea a fost
ocolită prin numeroase canale în bună măsură cu îngăduinţa tacită a
guvernului şi chiar cu sprijinul direct al unor lideri liberali3.
Astfel, Vintilă spunea la sfârşitul anului 1926: „nu avem de
plecat în război cu celelalte societăţi care pentru interesele lor din
afară au vrut să-şi păstreze situaţia de fapt şi n-au intrat în regimul
legal...ele pot în linişte să-şi exploateze ce au dobândit, dar izolate
cum au vrut să rămână“.4 El a luptat pentru conductele care
transportau petrolul ca să fie construite şi să rămână în proprietatea
statului, deoarece cunoştea din experienţa altor state, în special al
Statelor Unite, cine stăpâneşte mijlocele locale de transport
hotărăşte politica petrolului şi preţurile acestui combustibil5.
Contradicţia cu capitalul străin n-a dispărut şi nici planurile
burgheziei liberale de a-şi întări poziţiile faţă de acesta nu au fost
complet abandonate. Acesta reiese, între altele, din programul
viitor pe care-l recomanda Vintilă Brătianu întreprinderilor
româneşti (inclusiv celor „naţionalizate“) din industria petrolului
„formarea unui bloc românesc“ care să ducă o politică comună în
jurul statului pe plan intern şi să învingă greutăţile „mai cu seama
în afară“.6 Cu privire la dezvoltarea industriei, un punct de vedere
mai clar îl întâlnim în luările de poziţie ale lui (Vintilă Brătianu),
conducătorul de fapt al politicii economice a guvernului. În
conferinţa ţinută în noiembrie 1926 la Cercul de Studii al P.N.L.,
acesta afirmă că România nu poate renunţa la punerea în valoare a
imenselor ei bogăţii naturale şi la intensificarea activităţii
industriale, pentru a rămâne o ţară care să se mărginească la
activitatea pur agricolă „azi spunea el cu un alt prilej ne trebuie
industrie, precum ne trebuie şi agricultură“.
Agricultura este, desigur, azi ramura principală.....dar şi
industria poate deveni în curând o ramură tot aşa de importantă ca
şi cealaltă7. Vintilă s-a implicat şi în politica de transporturi
conform concepţiei, „Prin noi înşine“ luptând ca mijloacele de
transport să rămână în mijloacele românilor. Mai mult decât atât a
procedat la răscumpărarea căilor ferate particulare din Ardeal şi
Basarabia ce aparţineau străinilor. Lupta ce a dus-o a fost aprigă,
fiind combătut chiar de unii oameni politici din ţară, dar a fost
încununată de succes şi astfel s-a unificat cel mai însemnat mijloc
de transport din stat. Căile ferate, în concepţia sa, trebuiesc
considerate ca un factor indispensabil pentru dezvoltarea producţiei
şi a schimburilor. De aceea s-a opus la cererea conducerii C.F.R. de
a spori tarifele la valoarea în aur dinainte de război, tarifele nu
puteau fi exagerate. Admitea chiar deficite la regia C.F.R., pentru
rentabilitatea lor, câştigul lor se calculează după serviciile ce le
aduc economiei naţionale8. După cum este cunoscut, el s-a implicat
şi direct, ca iniţiator într-o serie de societăţi cu caracter industrial
de transport, Tramvaiele bucureştene, Transportul pe Dunăre. În
1 Marin Nedelea, op. cit., p. 75-76, Vintilă Brătianu, Politica de stat a
petrolului în urma noii Constituţii şi a Legii minelor, Bucureşti, 1927,
p. 5-6
2 Ibidem, p. 76
3 Ibidem, p. 77
4 Ibidem, p. 78, vezi şi lucrarea lui Vintilă Brătianu, Politica de stat a
petrolului în urma noii Constituţii şi a Legii minelor, Bucureşti, 1927,
p. 15-16
5 Constant Georgescu, op. cit., p. 49
6 Marin Nedelea, op. cit., p. 78
7 Ibidem, p. 78
8 Constant Georgescu, op. cit., p. 49
21
1914 lansa chiar ideea legării capitalei printr-un canal fluvial cu
Dunărea9. Pentru a putea duce o politică pe care o preconiza, mai
ales în condiţiile în care marea finanţă se afla, în majoritate în mâna
capitalului străin, al cărui poziţii fuseseră extinse odată cu unirea
Transilvaniei (cu România, 1918), Vintilă Brătianu – conştient de
insuficienţa capitalurilor româneşti şi de capacitatea limitată de
acumulare a economiei naţionale a înfiinţat „la 19 iunie 1923,
Societatea Naţională de Credit Industrial“, cu sarcina de a acorda
credite întreprinderilor industriale, a contribui la mobilizarea
creanţelor industriale şi a încuraja procesul de industrializarea al
ţării10. Cu sistemul de credit astfel perfecţionat şi noul cadru
juridic astfel creat, Vintilă a putut trece la înfiinţarea de noi ramuri
industriale sau la modernizarea unora existente prin asocierea
statului cu capitalul bancar naţional: „Societatea Naţională de Gaz-
metan“ (Sonametan), înfiinţată în 1925, şi care cu toate procesele
câştigate de capitalul austro-ungar în faţa instanţelor juridice
internaţionale, a reuşit să treacă în patrimoniul naţional aceasta
importantă ramură a economiei şi să dezvolte pe baze moderne;
industria aeronautică a ţării în momentul în care i-a fiinţă „Industria
Aeronautică Română“ (I.A.R.) din Braşov care în câţiva ani a reuşit
să treacă la o producţie de avioane pe bază de brevete româneşti;
lărgirea poziţiilor naţionale în industria metalurgică prin înfiinţarea
societăţii „Copşa-Mică Cugir, 1926“; întemeierea radiodifuziunii
naţionale prin Societatea de Difuziune Radiotelefonică întră în
activitatea în decembrie 192711. Vintilă a luat iniţiativa de a
înfiinţa întreprinderi de către români, întreprinderi pe care cu
orgoliu, cerea să fie intitulate româneşti, de pildă „Banca
Românească“, „Societatea Română de Navigaţie pe Dunăre“,
„Cartea Românească“, „Uzinele Chimice Române“, „România,
Societate de Navigaţie pe Mare“, „Petrolul Românesc“, „Societatea
Română de Explozibile“, pentru a face să apară în mod evident
iniţiativa naţională, victoria capitalului şi priceperii naţionale. În
acest scop ia încurajat pe specialiştii şi pe oamenii tehnici români,
în special pe ingineri, pentru a putea înfiinţa întreprinderi şi lucrări
publice „prin munca şi priceperea elementului românesc“,
asigurând acestuia conducerea pentru că îşi dădea seama că orice
operă constructivă, orice progres economic în secolul în care trăim
nu este cu putinţă fără specialişti şi tehnicieni. Vintilă a avut
ambiţia ca studiile şi proiectele diferitelor lucrări să se facă de către
personalul român, nu numai aplicarea lor. Din acest motiv a
încurajat înfiinţarea de scoli tehnice de tot felul şi a avut drept
colaboratori un stat major de specialişti. Cunoştea puterea de
muncă şi capacitatea fiecăruia; îi întrebuinţa la locul potrivit,
stimulându-i şi acordându-le îndrumarea şi ocrotirea sa12. A
înfiinţat „Institutul Economic Românesc“ pentru ca să existe un
laborator în care să se studieze viaţa economică şi financiară a ţării,
prin prisma intereselor naţionale, alcătuindu-se monografii,
statistici, de care să se folosească la nevoie, oamenii de stat13. În
articolul său din revista „Democraţia“, numărul 5, mai 1927,
Vintilă remarca „Prin noi înşine“ „de aici înainte nu mai este
credinţă instinctivă a premergătorului care găseşte punct de sprijin
al acţiunii sale mai mult în nădejdea viitorului, ci temelia sigură
întemeiată pe fapte şi pilde obţinute, pe care nu avem decât să le
Pagini de istorie
folosim de aici înainte pentru a desăvârşi zidirea începută cu atâta
îndrăzneală şi în necunoscut acum o sută de ani“.14 Vintilă a
promovat naţionalismul economic menit a asigura dezvoltarea
României „Prin noi înşine“ la care să participe fiecare român prin
munca lui cinstită, făcându-şi astfel datoria la locul de muncă, dar
păcat că el nu a fost înţeles în epocă, iar presa l-a atacat dur fără
motive doar ca sa-l oprească din munca sa fără preget închinată
neamului românesc (s.n.).
9 Marin Nedelea, op. cit., p. 63
10 Costin Murgescu, op. cit., p. 261
11 Ibidem, p. 262
12 Constant Georgescu, op. cit., p. 47
13 Ibidem, p. 47
14 Democraţia, An XV, no. 5 mai, 1927, p. 9-10
 22
Sub vremi căzuse şi
„Ceahlăul“!
Prof. Valeriu Neştian
Justificarea cum că „turcirea“
conştiinţelor îşi are rădăcina în sociologia
supuşeniei care-a încercat (şi încearcă)
Neamul românesc, la răscrucea şi sub
apăsarea timpurilor, cred că nu este general
valabilă. În numele acestei controversate
„căderi a omului sub vremi“ s-au situat,
lamentabil şi nociv, remarcabile
personalităţi. La mulţi
colaboraţionişti există în „plecarea
capului", o iniţiativă, o supralicitare
care depăşesc implacabilul vremilor
ce organizează, fatalmente,
„căderea“ sub ele. O realitate atât
de incontestabilă ca forma de glob a
Pământului.
Zeloşi firitisitori ai lor, prin
argumente adaptate noilor îm-
prejurări istorice, printr-o dialectică
rafinată, printr-un discurs mătăsos,
reacţionează scandalizaţi, la orice
remarcă critică, cam aşa:; „cine este
cel care cutează(!) să-l discute pe
marele... ce drept are să vorbească?
O personalitate idolatrizată,
intangibilă, asupra căreia
aprecierile şcolare, extraşcolare,
public-oficiale, deseori în formule
neschimbătoare, liturgice sunt
superlative, e Mihail Sadoveanu
(în vecinătatea lui Tudor Arghezi,
alt scriitor pregnant racolat peste
noapte la ideologia urii şi a luptei
de clasă). Asupra lui, ni se
recomandă, trebuie să-nchidem
ochii cu tact... Deoarece „etica este
pentru proşti, în literatură, artă,
numai talentul contează"!
În cartea „Rechizitorii",
apărută la Madrid în anii 50,
vrednicul de aleasă amintire ziarist,
pamfletar de forţă, Pamfil Şeicaru,
îl citează în acest sens pe filosoful,
poetul, eseistul american R. W. Emerson,
care afirma că „talentul nu poate face un
scriitor. Îndosul cărţii trebuie să fie un om."
e
riie
în prezent!) Faptul acesta s-ar părea că n-
are o relevanţă culturală aparte. Totuşi,
romanul „Creanga de aur“ (1933), de pildă,
devine lizibil, în subtext, abia cunoscând
rădăcinile şi intenţiile lui ideologice.
Desigur, nu se poate trece cu vederea
că Sadoveanu, la 28 iunie 1940, a scris
„Manifestul de protest“ împotriva răpirii
Basarabiei, semnat apoi de către aproape
toţi scriitorii românii. În numere duble
consacrate raptului teritorial, „Însemnări
ieşene“, „Revista Fundaţiilor Regale“,
„Viaţa românească'“, autorul „Drumurilor
basarabene“ publică texte vibrant patriotice
despre drama ciopârţirii nedrepte a
României, în care eticul se îngemănează cu
esteticul.
Şi mai departe. Cum notează în
„Memorii“ fiica sa, Profira Sadoveanu,
Mihail Sadoveanu
ediţie postdecembristă (!), în situaţia avut parte de reversul medaliei, între care
confuză de la finele anului 1940, creatorul soţia ex-liderului comunist Lucreţiu
„Neamului Soimăreşti lor“ îşi pregătea Pătrăşcanu.
Lohanul nr. 8
Ni se pare inutilă şi derizorie lupta
post-mortem cu Roller, A.Toma,
Chişinevski etc., atât timp cât „peştii mari“
sunt...ca şi cum n-ar fi existat, n-ar fi făcut
rău românilor, cu cuvânt, cu fapte…La fel
şi cu realist socialistele sale scriituri :
Caleidoscop, Mitrea Cocor, Păuna Mică.
Lansarea lui pe piaţa noilor stăpâni
are loc, democraticeşte, la 1 mai 1945, când
rosteşte public faimoasa conferinţă.
„Lumina vine de la Răsărit", imediat
difuzată sub forma unei broşuri
propagandistice comunistoide. Toate ca
toate, dar mirare! Omiterea marelui adevăr
real, anume că lumina rugurilor aprinse cu
oameni (nu cu cărţi) venea tocmai din Est.
Ca o ironie a istoriei, printr-un
decret-lege 364/1945), iscălit de Rege,
contrasemnat de iniţiator P. Constantinescu-
Iaşi., ministrul Propagandei, printre
mii de publicaţii „scoase din
circulaţie“ figurează şi 14 titluri,
sadoveniene, între care „Baltagul“',
„Istorisiri de vânătoare“, „Privelişti
dobrogene“, „Lacrimile ieromo-
nahului Ieronim“, „44 de zile în
Bulgaria“ ş.a. Sadoveanu ajunge
(parvine..) deputat în M. A. N.
(1948), vice-preşedinte al
Prezidiului M.A..N., după
răsturnarea monarhiei, preşedinte al
Uniunii Scriitorilor, membru în
sovietizantul Consiliu Mondial al
Păcii, laureat al „Premiului Stalin“
(ulterior „Lenin“), e „binecuvântat“
cu ordine şi medalii, călătoreşte
dezinvolt şi în Est, şi în Vest. Şi la
Dobrina.
Cum îşi arată el „gratitu-
dinea“ faţă de lumina (zornăitoare
de bani berechet) de la Răsărit.. Şi-
a „reconsiderat“ singur opera,
începând cu „Viaţa lui Ştefan cel
Mare", în spirit jdanovist. In calitate
de vice-preşedinte al Prezidiului M.
A .N., în absenţa preşedintelui (C. I.
Parhon-1947-1952; P. Groza 1952-
1958; I. Gh. Maurer-1958-1962),
autorul umanist al nuvelei „Judeţ al
sărmanilor“ respingea cereri de
graţiere ale „umiliţilor şi obidiţilor“
condamnaţi la moarte (ori la alte
pedepse maxime), pesemne fără
complicaţii sufleteşti. Prea puţini au

Ei da… Încă înainte de primul război teren ca la 19 ianuarie 1941 să adere la Autorul „Durerilor înăbuşite“ nici
mondial, „Ceahlăul“ literelor româneşti s-a Mişcarea Legionară, după ce unul dintre fii măcar n-a ajutat pe câţiva dintre sute şi sute
or

balansat, prea puţin onorabil, între deja o făcuse. de colegi ai săi de breaslă, prieteni,
to

germanofili şi francofili, între G. Stere şi Momento: între anii 1936 şi 1938, colaboratori, întemniţaţi, între care Păstorel
adversarii..acestuia, apropiindu-se şi prozatorul fusese director politic al ziarelor Teodoreanu, academicianul Gh. Kirileanu,
st

retrâgându-se ca la ruletă de N. Iorga, filosemite, cu orientare de stânga, Gr. T. Popa (apud „Amurgul idolilor", de
e iis

Octavian Goga, ş.a., în funcţie de „Adevărul"' şi „Dimineaţa", de unde primea Gh. Grigurcu, p. 330). Dar tot în acea
mobilurile politic-pecuniare. Arghilofilia îi lunar - precum ne încredinţa în puşcărie vreme, „contrarevoluţionari“ intelectuali
Petre Pandrea -100.000 de lei (la valoarea închişi la Aiud, Gherla, Jilava, în lagăre de
de

era de notoritate. În perioada interbelică,

banilor de-atunci!). Motiv principal pentru exterminare, considerau în genere că
nii d

membru marcant al anumitor partide

„burghezo-moşiereşti", ajunge preşedinte al care nişte tineri furioşi, gardişti ce-l „literatura sadoveniană este cea mai
Senatului României. Dar şi mare maestru, poreclau „Jidoveanu“, i-au ars cărţi, frumoasă proză artistică românească“
gradul 33, al Lojei francmasonice demonstrativ, în pieţe publice. Altminteri, (apud. Morminte Vii, 1992, de Nistor
giin

(Francmasoneria e condamnată, ca doctrină însuşi regele Mihai participase la ampla Chioreanu, p. 311-312).
anticreştina şi antinaţională, ca organizaţie manifestaţie legionară de la Iaşi, din 8 E picant a menţiona salutările-
ag

ocultă, de Sf. Sinod al B.O.R, la iniţiativa noiembrie 1940, iar pe 8 ianuarie 1941, îl plecăciune ale lui oricui şi oricând, numai
decorase pe Horia Sima cu „Steaua deţinător de putere să fie (sunt şi excepţii).
Pa

Mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, în

11 martie 1937 şi aşa, formal, rămâne până României“ (cf. presa vremii).
P
Aprilie 2009
Sărbătorirea Centenarului Şcolii
de Viticultură-Colegiul Naţional
Agricol D. Cantemir Huşi
Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie
Valoarea şi amploarea acestui
eveniment festiv naţional, a fost onorat de
participarea multor personalităţi din diverse
domenii, profesori universitari, cercetători
ştiinţifici, specialişti de înaltă clasă, care au
condus şi conduc unităţi agricole, societăţi
agricole şi fermieri, cei mai mulţi foşti elevi ai
acestei şcoli. Dintre personalităţile şi
oficialităţile de frunte se cuvine menţionat:
Acad. Prof. Univ. Valeriu D. Cotea,
vicepreşedinte al Academiei Române
vicepreşedinte şi laureat al Organizaţiei
Internaţionale a Viei şi Vinului (O.I.V.V.-cu
sediul la Paris) însoţit de alţi profesori
universitari, (printre care şi foşti elevi ai scolii);
decanul Facultăţii de Horti-Viticultura din Iaşi,
prof. dr. Gică Grădinara, miniştri, parlamentari,
reprezentanţi ai MEC, ai Ministerului
Agriculturii, prefectul judeţului Vaslui,
vicepreşedintele Consiliul Judeţean, primarul
Municipiului Huşi şi alţi reprezentanţi ai
oficialităţilor centrale, judeţene şi huşene;
precum şi foşti şi valoroşi absolvenţi (circa 200),
aflaţi în diferite funcţii de Ia demnitari de stat,
cadre universitare, până la profesori, ingineri,
tehnicieni şi pensionari, din toate unghiurile
ţării. Aula primăriei a devenit neîncăpătoare.
Zeci de participanţi de Ia tribuna Aulei şi-au
exprimat emoţiile, gândurile, sentimentele de
simpatie alături de numeroasele mesaje cuprinse
în monografiile „Colegiul Naţional Agricol
,,Dimitrie Cantemir“ din Huşi- trecut,
prezent şi viitor", (de A. D. Tudosie şi
colaboratorii) şi „Un secol de istorie-colegiul
Agricol D. Cantemir“ din Husi-1908-2008",
volum elaborat de prof. Costin Clit, fost elev al
şcolii.
În celebrul, fascinantul şi vibrantul cuvânt,
al acad. V. D. Cotea, care a ridicat sala în
picioare şi a urcat-o în scena, a „slăvit“
Şcoala, apostolii, făclieri şi absolvenţii ei,
de„ieri“ şi de azi, prin înfăptuirile
valoroase, făurite de înaintaşi şi continuate
de urmaşi, care s-au bucurat şi se bucură de
mare onoare în cercetările şi publicaţiile
naţionale şi regionale, ce au marcat şi
străluminat un secol, cu identitatea lor creatoare,
de progres şi civilizaţie.
Numai când vezi expusă în Muzeul
viticol al Şcolii şi podgoriei „Opera“ celor
100 de cărţi, în volum şi a 2000 de studii,
articole şi eseuri evocatoare, de la articolul
de ziar până la tratatul universitar sau
volumul literar te „trezeşti“ într-o Mică sau
Marea Academie Viti-Vinicolă de la
Huşi....“.Tot marele acad. V. D. Cotea,
elogiază în termeni fascinanţi apariţia a
două Monografii centenare-de unică şi certă
valoare: Colegiul Agricol „D. Cantemir din
Huşi (fondat ca Şcoala de Viticultură),-
trecut, prezent şi viitor-1908-2008 asumată
de dr. Avram D. Tudosie; Un secol de
O reuşită retrospectivă şi onorabilă a
activităţii contemporane. Rezultate şi strădanii a
zeci de mari apostoli-făclieri, a sutelor de dascăli,
înaintaşi şi urmaşi ai miilor de absolvenţi.
istorie- 1908-2008-ColegiuI agricol,, D.
Cantemir“ din Huşi de prof. Costin Clit, un
tânăr istoric - „fiu al Şcolii"...
„Ambele lucrări - constituie o singură
„Opera", pe durata unui veac, greu de
întrecut vreodată, nu pentru că le-am
prefaţat eu, ci pentru tezaurul lor solar şi
cuprinzător, distinse în conţinut şi stil, ca un
poem sublim şi cel mai reuşit vin-divin, din
Busuioaca de Bohotin".
„Amândouă se combină într-o epopee
unică, ştiinţifică, magnifică, savuroasă şi
spumoasă, romantică, picantă şi captivantă,
care evocă ..Şcoala şi făclierii ei
„apostoli— slujitori şi absolvenţi -făuritori
şi performanţi în licori sublime şi realizări
superlative. Toate acestea au fost preţuite
de sute de personalităţi şi oficialităţii şi
parfumatele lor impresii, reflecţii, gânduri
şi citate pigmentate cu metafore, vorbe de
spirit şi divertismente-amuzamente - la
tradiţionalele şi romanţatele degustări
oficiate de reputaţii oenologi şi profesori-
ingineri: Gh. Gheorghiu (1908-1915);
Vasile Neculce (l1916-1918), C-tin Hogaş
(1918-1930 şi 1933-1937); Marino Degli
Uomini (1923-1930);Teodor Volcov (1930-
1946); Gh. Bivol (1930-1933); Emil
Constantinescu (1937-1945); Gh. Bălţatu(
1946-1955); C-tin Mardare (1957-1963); V.
Moleavin (1963-1978); Avram D. Tudosie
(1964-1997) şi actuala oenolog Eugenia
Gaiţă, din 1998 încoace, şi notate în cele 5
volume ale „Cărţii de Onoare“ a Şcolii
(1908-2008) sau în scrierile lor. A urmat la
cuvânt, prof. univ. dr. Gica Grădinaru,
decanul Facultăţii de Horti-Viticultura din
Iaşi, care a rostit un solemn cuvânt oferind
Diploma de Excelenta, câtorva înaintaşi şi
urmaşi, pentru toate activităţile lor
manageriale, organizatorice, ştiinţifice si
publicistice.
Cuvântul delegaţiei Ministerului
Agriculturii, a fost rostit de prof. dr. ing.
Teodor Marian, membru de onoare al
Academiei, care a condus 30 de ani
destinele învăţământului Agricol din
România şi care a afirmat argumentat că
„Şcoala de la Huşi - prin multele sale
realizări - inedite în ţară, ca: Muzeu Viti-
Vinicol, unic, „Vinoteca Didactică“, care a
devenit Naţională (cu sprijinul lui M. Ralea
şi Bucur Şchiopu) şi a unor mari şi bravi
profesori - ingineri ai Şcolii, ca: Gh.
Bălţatu, V. Moleavin, A. D. Tudosie şi a
multor absolvenţi ai şcolii, ajunşi
conducători de unităţi agricole- vinicole. S-
a dublat şi modernizat capacitatea vechii
crame-pivniţe şi vinoteca, de la 30 de
vagoane, la 50-60 de vagoane, s-a construit
un nou complex vinicol de 10 vagoane cu o
nouă şi modernă vinotecă şi o inegalabilă
sală de degustări, pentru recunoaşterea
vinurilor cu elevii şi ca sala de protocol
pentru oaspeţi. Fermele didactico-
experimentale şi de producţie viticolă de 30
23
de ha, au adus un venit anual consistent.
Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir“
a devenit, în timp, unul dintre cele mai
complexe şi mai prestigioase licee din ţară.
Unele lucrări ştiinţifice elaborate de
entuziaştii acestui nucleu de învăţământ şi
cercetare, atestă prioritatea sa pe plan
naţional. Puţine şcoli din România pot
prezenta un bilanţ atât de bogat de lucrări
ştiinţifice de specialitate, publicate si
nominalizate în cele două monografii, pe
autori. „Deţin prioritate, ca număr şi
valoare C. Hogas, T. Volcov, Gh. Bălţatu,
A. D. Tudosie ş.a.“ (V. D. Cotea).
Prefectul judeţului Vaslui Ciprian
Iftimoaie, a declarat întru începutul
cuvântului său, că felicită autorii
monografiilor, care constituie o „Operă
Magna...“ pentru toata ţara, şi a încheiat cu
calde cuvinte la adresa prof. dr. ing. Avram
P. Tudosie pentru munca şi creaţia sa
enciclopedică. Şi în continuare a afirmat,
că“ prof. dr. ing. Avram.D. Tudosie, este
creatorul solemnului vin de „Busuioaca de
Bohotin-Huşi", care a devenit „brandul
judeţului nostru. Aceleaşi slăvite mulţumiri,
se cuvin şi profesorului acad. V. D. Cotea,
pentru conlucrarea sa permanentă cu
Avram D. Tudosie şi şcoală - care au dus la
crearea si promovarea acestui vin local,
huşean la Congresele Lumii Viticole, unde
a fost validat „Vin licuros, roz - colorat si
muscat-aromat a Huşilor comoara, de talie
planetară...“ Au urmat la cuvânt
vicepreşendintele Consiliului Judeţean,
prof. D-tru Buzatu, care a elogiat câţiva din
valoroşii înaintaşi ai Şcolii ca, Avram D.
Tudosie, „care ar fi trebuit să fie aici la
prezidiu în locul meu şi nu în sală". A
urmat la cuvânt primarul Municipiului
Huşi, ing. Ioan Ciupilan şi alte oficialităţi,
ca şi numeroşi absolvenţi, specialişti şi
conducători de diferite locaţii din ţară.
În încheierea festivităţii elevii Şcolii
au susţinut un frumos program artistic
pregătit de prof. Viorica Neculau şi Daniel
Mihu, iar Agapa sărbătorească cu toţi
invitaţii, a avut la cantina şcolii, cu bucate
tradiţionale, pregătite de administratorul
Mihai Marcu şi înnobilate cu cele mai
strălucite vinuri, care au făcut obiectul de
prezentare al doamnei eneolog Eugenia
Gaiţă.
Academicianul Valeriu Cotea a
Aniversări
prezentat vinul de Busuioacă de Bohotin-
Huşi, din recolta anilor 1973 şi 1975, vin
care a fost premiat la Congresul
Internaţional de Vinuri de la Paris şi Atena.
A mai adăugat că aceste vinuri sunt
delicioase şi stropite cu roua sincerităţii,
fapt care ţin ştacheta ospitalităţii huşene şi
a Şcolii Viticole la un rang înalt, ori de câte
ori cineva le trece pragul.
 24
Dictatura financiar-bancară globală
sau necesitatea unei noi politici economice internaţionale
Ec. Aurel Cordaş
Prezenţa unor factori depresivi care nu dau voie economiei
mondiale să iasă din impas, alimentează aproape continuu starea de
criză şi nesiguranţă, la care se adaugă contradicţia permanentă ce
există între dorinţa de dezvoltare economico-socială şi restricţiile
impuse de factorii naturali. Nerespectarea raportului optim între
resurse şi nevoi şi a unui echilibru între producţie şi consum se
materializează prin crize ciclice economico-financiare, prin
existenţa unor decalaje, încă mari, între ţările puternic
industrializate şi ţările mai puţin ,,norocoase“ din punct de vedere
economic.
Aceste dezechilibre şi implicit, crize economice fac necesară
prezenţa unor soluţii care să asigure stabilitatea şi creşterea
economică.
Rezolvarea tuturor acestor probleme economice ar sta, după
unii, în crearea unei „autorităţi financiar-bancare, unice, la nivel
global,“ iar după alţii, soluţia s-ar materializa într-o „nouă politică
economică internaţională“ prin care s-ar stabili un echilibru între
resursele şi nevoile întregii omeniri, diminuarea ratei şomajului la
nivel mondial, îmbunătăţirea calităţii vieţii, reducerea decalajului
economic etc.
Din păcate, de la Marea Criză Economică Mondială din
1929-1933, lumea capitalului a fost zguduită în fiecare deceniu,
într-o măsură mai mare sau mai mică, de crize economice. Astfel o
primă criză ce a avut loc după Marea Depresiune a fost în perioada
1948-1949. Crize parţiale au avut loc şi în Europa Occidentală în
perioada 1951-1952, evident acestea fiind o continuare a crizei
anterioare din S.U.A. O altă criză cu caracter ciclic a avut loc în
anii 1957-1958, ea cuprinzând mai multe ţări capitaliste dezvoltate
(S.U.A., Anglia, Canada, Japonia etc.).
În jurul anului 1960 încep să apară simptomele crizei
sistemului monetar internaţional creat la Bretton-Woods, semne
care aveau drept cauză principală deficitul balanţei de plăţi externe
a S.U.A., la care se mai adaugă devalorizarea dolarului şi a lirei
sterline.
În perioada anilor 1969-1970 are loc o recesiune economică
de mari dimensiuni (micşorarea activităţii economice, reducerea
producţiei, regrese în afacerile comerciale, financiare, de bursă
etc.). O să ne oprim în enumerarea noastră la criza economică din
e
miie
jumătatea deceniului 1970-1980, rămasă în istorie sub numele de
criza petrolului, deoarece petrolul reprezintă circa 45% din
om
resursele energetice ale lumii.
Tot în deceniul şapte, mai ales în a doua jumătate a acestuia,
precum şi în anii 1971-1973 are loc o criză a sistemului valutar
no
occidental, sistem construit pe baza acordurilor de la Bretton-
on
Woods, criză ce se manifestă în dereglarea balanţelor de plăţi,
devalorizări şi revalorizări ale unor valute, scăderi sau creşteri ale
co
cursurilor valutare faţă de dolar care fusese menţinut supraevaluat.
Ec
Administraţia americană a susţinut neschimbat cursul aurului din
1935, neadmiţând devalorizarea acestuia timp de circa 35 de ani.
E
Devalorizarea ar fi însemnat ,,ieftinirea“ dolarului, creşterea
Lohanul nr. 8
preţurilor pe piaţă, scăderea puterii de cumpărare, s-ar fi înbunătăţit
situaţia balanţei comerciale în măsura în care exporturile erau
avantajoase, iar importurile întâmpinau dificultăţi.
Anii care au urmat după Marea Criză datorită problematicii
economice au deschis calea economiei keynisiene în sensul că
intervenţia statului în economie prin subvenţii, investiţii şi comenzi
de stat este considerat factor de echilibru.
Pentru înlăturarea efectelor crizei din 1929-1933, îndeosebi
pentru lichidarea şomajului în masă, se pune în practică parţial, în
perioada 1933-1936 în S.U.A., un program de politică social
economică numit New Deal (,,Noua Acţiune“ sau ,,Noua
Înţelegere“).
Măsurile social economice întreprinse în cadrul New Deal
constituiau prima încercare de a pune în valoare teoriile lordului
economist J.M. Keynes.
Administraţia Federală a început această politică cu un
program de refacere a industriei prin lansarea unor comenzi publice
şi ofertă de credite ieftine, dolarul a fost devalorizat cu 40% în
vederea ieftinirii şi relansării exportului, o noua legislaţie privind
stimularea construcţiei de locuinţe prin subvenţii şi garanţii
publice, largă asistenţă pentru fermieri, legea securităţii sociale etc.
Principiile de bază ale programului de refacere economică şi
de protecţie socială au fost în mare măsură abandonate, deoarece
intrau în conflict cu interesele marilor corporaţii.
Anul 1944 a fost punctul de plecare pentru toate organismele
financiare internaţionale.
Scopul Conferinţei monetare şi financiare a Naţiunilor Unite
de la Bretton Woods (S.U.A.) a fost instaurarea unei ordini
monetare şi a unei stabilităţi asigurate, prin aplicarea unui sistem de
cursuri valutare fixe (cantitatea de monedă străină care se primeşte
în schimbul unei unităţi de bani naţionali), cu rate de fluctuaţii
limitate ce a uşurat dezvoltarea schimburilor, creând un climat de
încredere necesar progresului economic.
Sistemul monetar internaţional postbelic constituit la Bretton-
Woods a consolidat etalonul aur-devize (emisiunea de monedă
naţională are la bază o rezervă de active, care poate fi formată în
afară de aur şi din cambii, cecuri, acţiuni, obligaţiuni etc. alături de
valute liber utilizabile). Spre deosebire de perioada interbelică, a
rămas o singură monedă ca mijloc internaţional de plată şi de
rezervă, respectiv dolarul american, ca monedă–pivot a sistemului.
Guvernul S.U.A. se angaja să menţină paritatea monedei sale
(raport valoric dintre cantitatea de metal preţios cuprins de moneda
naţională faţă de o monedă străină) precum şi convertibilitatea ei în
aur (dreptul deţinătorului unor bancnote de a schimba bancnotele,
cu aur sau cu devize-aur la paritatea oficială), la cererea băncilor
centrale, la preţul fix de 35 dolari uncia.
Dolarul american consolidat după război începe să devină
monedă internaţională.
Ideea centrală a Conferinţei de la Bretton-Woods a fost şi
necesitatea de a crea organisme financiare internaţionale cu
capacitate de decizie pe plan economic şi politic.
Izvorul problemelor se consideră a fi dezechilibrele
economice între ţări, dezechilibre ce constituie o cauză permanentă
a acestui conflict şi că pentru a se diminua acest conflict este
necesar să se creeze structuri multilaterale de finanţare şi de ajutor
economic. În acest context s-a hotărât la 1 iulie 1944 înfiinţarea a
Aprilie 2009
două mari organisme bancare internaţionale, Fondul Monetar
Internaţional (F.M.I.) şi Banca Mondială (B.M.).
Funcţiile F.M.I. sunt: supravegherea ordinii monetare
internaţionale, interzicerea devalorizării competitive, respectarea
stabilităţii ratei de schimb, stabilirea unui preţ uniform pentru aurul
monetar etc. F.M.I. vine în ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare
prin măsuri cum ar fi instituirea „finanţării compensatorii a
fluctuaţiilor exporturilor“, în plus se promovează un vast program
de asistenţă financiară materializate prin acţiuni de creditare etc.
Scopul principal al B.M. era să acorde împrumuturi pentru
reconstrucţie şi să promoveze investiţiile şi dezvoltarea în ţările
Europei distruse de Al Doilea Război Mondial. Din grupul B.M.
fac parte Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(B.I.R.D.) şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (A.I.D.) al
cărei scop principal este să promoveze progresul economic şi social
al naţiunilor în curs de dezvoltare.
Consideraţiile economice pot intersecta zonele problemelor
politice. O guvernare ineficientă afectează negativ performanţele
economice. De exemplu, corupţia reduce competitivitatea unei
economii, iar lipsa educaţiei, împreună cu nerespectarea drepturilor
omului, afectează productivitatea muncii, măsurile populiste cu
ocazia alegerilor, adică necorelarea creşterilor salariale cu
productivitatea muncii, mai ales în industrie, necorelare ce creşte
preţul produselor la export, veniturile din export scad, mărind astfel
deficitul balanţei comerciale etc.
Am dat doar câteva exemple, ce determină organismele
internaţionale de creditare să pună condiţii pentru eficientizarea
împrumuturilor lor, iar de cele mai multe ori ,,condiţiile“ extrem de
Sediul Băncii Rezervelor Federale
din Washinghton DC
dure creează o dependenţă economică cu implicaţii majore în zona
politicului, creând mari avantaje economice acestor structuri
internaţionale.
La data de 30 octombrie 1947 la Geneva s-a încheiat tratatul
multilateral interguvernamental cu privire la tarife vamale şi alte
probleme de comerţ internaţional, adică ,,Acordul General pentru
Tarife şi Comerţ“ (G.A.T.T.). Din 1995 GATT s-a transformat în
Organizaţia Mondială pentru Comerţ (O.M.C.). Obiectivele
acordului sunt reducerea treptată a taxelor vamale, a restricţiilor
cantitative (contingentare, licenţe etc.) şi în general înlăturarea altor
bariere din comerţul internaţional etc.
Conform principiului biblic ,,Cine dă, lui îşi dă“ americanii,
în anul 1948, prin ,,Planul Marshall“ ajută la reconstrucţia
economică a Europei Occidentale, pătrunzând cu dolarii lor în
ţările europene slăbite de război, reuşind în final, integrarea statelor
din Vestul Europei în sfera de influenţă a economiei americane.
Aceasta a constituit o altă cale ca dolarul să devină valuta de
referinţă pe piaţa lumii. Aşa s-a ajuns ca majoritatea afacerilor de
comerţ exterior să se deruleze în dolari americani.
În 1957 s-a constituit Piaţa Comună sau Comunitatea
Economică Europeană (C.E.E.). Piaţa Comună şi-a propus
desfiinţarea taxelor vamale şi asigurarea în cele 12 ţări membre a
circulaţiei libere a mărfurilor, capitalurilor şi forţei de muncă. De la
1.o1.1993 C.E.E. se numeşte Uniunea Europeană (U.E.) şi
reprezintă expresia maximei integrări economice a mai multor
economii naţionale. Se asigură libertatea comerţului prin
eliminarea obstacolelor tarifare şi a restricţiilor şi atrage după sine
armonizarea şi în alte domenii, cum sunt: sistemul monetar, fiscal,
25
de transport etc.
O ,,eroare istorică“ a fost faptul că ţările puternic
industrializate au menţinut în interesul lor, preţurile la petrol şi aur
mult scăzute în cursul unei perioade prea îndelungate de timp.
Aceasta a fost una din cauzele principale ale zdruncinării modului
de funcţionare a economiei.
A fost odată câteva mari companii petroliere internaţionale
cunoscute sub numele de ,,Cele şapte surori“ care colaborau pentru
a menţine cât mai jos preţurile petrolului implicit şi veniturile
plătite ţărilor producătoare, ca mijloc de a-şi mări profiturile uriaşe
proprii.
Dar sătui de atâtea nedreptăţi economice, în timpul anilor
1960 un grup de 5 + 7 ţări în curs de dezvoltare, producătoare de
petrol au înfiinţat cartelul naţiunilor producătoare de petrol
(O.P.E.C.), ca răspuns la lăcomia marilor companii de prelucrare a
ţiţeiului.
Deci O.P.E.C. reuşeşte să de o lecţie marilor giganţi
petrolieri, pe 16 octombrie, când a anunţat o creştere cu 70% a
preţului impus petrolului.
Astfel are loc criza petrolului care a ameninţat să provoace o
catastrofă economică ce a rivalizat cu Marea Criză Economică
Mondială din 1929-1933.
Uneori, istoria ne face mai înţelepţi, dovedind că acolo unde
se încalcă legile economice, ţinând sub presiune, în mod subiectiv
preţurile unei mărfi, fără a ţine cont de condiţiile, cerinţele pieţei,
acolo într-o bună zi va avea loc o ,,explozie“, o creştere bruscă a
preţurilor acelei mărfi. Practica a făcut dovada.
Şi cum criza petrolului nu părea suficientă, sistemul monetar
internaţional a primit o altă lovitură reţeaua cursului valutar fix,
care era în vigoare de la sfârşitul celui de Al Doilea Război
Mondial s-a prăbuşit semnificativ.
Începând cu luna august 1971 administraţia Nixon a S.U.A. a
sistat convertibilitatea oficială a dolarului în aur şi până în prezent,
funcţionează în cadrul schimburilor valutare internaţionale etalonul
devize. Cu alte cuvinte, aurul nu mai este legat de paritatea
monetară, nemaiavând preţ fix ci variabil, în funcţie de legea
cererii şi a ofertei, majoritatea ţărilor occidentale trecând la flotare.
În concluzie, criza sistemului valutar occidental care practic a
dus la prăbuşirea sistemului monetar internaţional instituit la B.-W.
a fost legată de: mărirea deficitului balanţei de plăţi a S.U.A., a
căror monedă constituie principala valută de rezervă, de renunţarea
de către unele ţări la stabilitatea cursurilor valutare şi instituirea
unor cursuri flotante, de lichidarea în mod unilateral de către
S.U.A. a convertibilităţii dolarului.
Statele Unite tipăresc o valută care nu este susţinută, în
întregime, de aur sau alte valori. Mare parte din ea nu se sprijină
decât pe încrederea în care oamenii o au în Prima Economie a
Lumii.
Capacitatea de a tipări monedă de schimb dă puteri mari. Dar
S.U.A. poate şi acumula datorii uriaşe. La New-York există un
contor electric, un afişaj public care îi avertizează pe americani
asupra gradului de îndatorare a ţării lor. Datoria naţională a S.U.A.
a depăşit în 2008 luna octombrie, 10.000 mld. dolari, în timp ce
PIB-ul anual-cel mai mare din lume-este de 13.000 mld. dolari.
Deficitul bugetar american pe 2009 s-ar putea apropia de 2.ooo
mld. dolari sau 15,3% din PIB, ceea ce pentru un an întrece toate
regulile referitoare la deficitul public acceptat într-o ţară.
Dacă mai mulţi creditori foarte mari ( Japonia, China) ar cere
să li se returneze datoriile în euro, impactul ar zdruncina economia
americană din temelii.
D. Hale rezuma în ,,Times“ în urmă cu ani de zile ,,Statele
Unite, sunt o naţiune debitoare cu obiceiuri de creditor.“
Interdependenţele economice internaţionale fac ca relaţiile
economice extrateritoriale să fie sensibile la ,,cutremurele“
economico-financiare ale unei singure naţiuni. ,,Unda seismică“ se
Economie
propagă cu mare viteză şi în profunzime la nivel global. În acest
sens putem aminti că epicentrul seismului economico-financiar
care a declanşat crizele economice începând cu 1929-1933 şi până
astăzi, se află în Vestul geografic şi economic al lumii, cu
precădere în zona Primei Puteri.
Mai pomenim, ca exemplu, de impactul economic datorat
creşterii preţului facturii petrolului asupra deficitului bugetar,
balanţă deficitară pentru plăţile internaţionale, inflaţie, scăderea
nivelului de trai al populaţiei etc. în majoritatea ţărilor, mai ales a
celor dependente în totalitate de acest produs. Amintim de
trepidaţiile produse în zona stabilităţii sistemului monetar
 26
Eurotower
Sediul Băncii Centrale Europene
Frankfurt - Germania
internaţional şi de problemele generate de uriaşul deficit al balanţei
de plăţi a S.U.A.
Ştim că formele de manifestare ale crizei economico-
financiare sunt criza industrială şi criza comercială care pot fi
însoţite de criza bănească, criza de credit, criza bursei de valori,
criza agrară, criza energetică etc., cu un anume rol al structurilor
financiar-bancare.
Capul Bisericii Catolice, Papa Benedict al XV1-lea a declarat
că ,,La baza crizei financiar-globale stă sistemul bancar egoist.“
Preşedintele României spunea despre unele tehnici financiar-
bancare occidentale că reprezintă procedee prin care o bancă are
voie să împrumute oamenilor bani pe care nu-i are în depozite.
Aceste tehnici, deşi legale, sunt extrem de toxice pentru organismul
economic, ele luând naştere şi datorită lăcomiei conducătorilor de
mari bănci care pot încasa sume extrem de consistente drept salarii
şi prime de eficienţă etc., pentru că au acordat credite în fapt
primejdioase, fără acoperire reală în bani şi evident dobânzile mari
şi numeroase sau transformat în venituri ale băncii.
Preşedintele a apreciat că acest mecanism otrăvitor, care a
dus la prăbuşirea unui sistem întreg în S.U.A., dar parţial şi în U.E.
s-a dovedit mai puternic decât instituţiile create să supravegheze
finanţele lumii: F.M.I., B.M., companii de rating.
,,Valul economiei virtuale este mai mare decât valul
economiei reale, aceasta este cauza principală a crizei.“ (Bogdan
Chirieac).
,,Din acest motiv, la Consiliul Europei, toate aceste instituţii
au fost puse sub semnul întrebării în a mai reprezenta pilonii
viitorului pentru securitatea financiară a lumii globalizate,“ a spus
Preşedintele.
Se spune că bazele Sistemului Federal de Rezerve, asimilat
Băncii Centrale a S.U.A., ar fi fost pus de bancheri, într-un mod
discret, fără nici o legătură cu legislatorii americani, aşa cum era
firesc. Prezentat Congresului, iniţial, nu a avut sorţi de izbândă.
În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, W.
Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va
aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve. După mulţi
ani, ajuns preşedinte, W. Wilson scria cu regret: ,,Naţiunea
americană este controlată de sistemul de credite. Sistemul de
e
miie
credite este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile
noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac decât să
om
controleze şi să distrugă libertatea economică....Nu avem un
guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un
guvern aservit şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl
no
controlează.“
on
Prin luna septembrie 2008, J. Gorten scria ,,Chiar dacă
operaţiunea pompării masive de fonduri din partea statului are
co
succes, ea va trebui urmată de o soluţie pe termen lung;
Ec
instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare. Washingtonul recu-
E
noaşte că această criză a devenit globală.“
Lohanul nr. 8
Într-o stare de criză mondială, greutăţile economice sunt
comune, modul de rezolvare a problemelor poate fi diferit, dar
scopul final este comun, adică ieşirea din criză, urmată de
creşterea economică.
Ştim că în lumea capitalului cam la fiecare deceniu a avut
loc o criză economico-financiară. Prezenţa unor factori depresivi:
războaiele pentru controlul materiilor prime şi resurselor acolo
unde se consumă peste nevoi, cheltuieli bugetare exagerate şi
micşorarea spiritului de economisire, dezvoltarea excesivă a
volumului creditelor, datoriile externe etc., alimentează, aproape
permanent, această stare de nesiguranţă şi criză. În esenţă când
vorbim de crize nu putem să nu avem în vedere ani de exces
speculativ, inovaţie financiară scăpată de sub control, supraevalu-
ări masive ale creditelor, marcate de nevoia mare de lichidităţi.
O altă cauză a problemelor economice se consideră a fi
existenţa unor decalaje economice mari între ţări. Pentru a se
diminua aceste decalaje, s-au creat organisme internaţionale de
finanţare şi ajutor reciproc, specializate să promoveze progresul
economic şi social în lume.
La reducerea diferenţei economice dintre state, creşterea,
dezvoltarea economiei şi diversificarea ei, valorificarea superioară
a resurselor naturale, transferul de noi tehnologii, adaptarea
producţiei la cerinţe etc. mai contribuie şi conceptul de cooperare
economică internaţională, implicit integrarea economică.
Cu ani în urmă M Bye afirma că a integra un ansamblu
economic înseamnă: ,,a face cât mai compatibile planurile
centrelor de decizie care-l compun“ şi presupune ,,politici
comunitare în domeniul agricol, energetic, monetar, comercial cu
efecte asupra dezvoltării economice.“
Am văzut că, deşi sunt create organisme internaţionale de
finanţare specializate, mediul economic este pregătit pentru
cooperare şi integrare economică, existând asociaţii, acorduri,
organizaţii, uniuni economice care funcţionează în acest sens, mulţi
conducători occidentali care vorbesc despre ,,noua politică
economică globală“ în favoarea promovării ajutorului reciproc, a
reducerii decalajelor economice între state, a progresului economic
şi social în lume, nu reuşesc, întotdeauna, să se pună de acord
asupra realizării unei astfel de politici.
Cauzele negăsirii unui ,,numitor comun“ economic de către
liderii politici ai ţărilor puternic industrializate sunt diverse. Noi
vom nuanţa numai una şi anume aceea care se sprijină pe interese
contradictorii care conduc la antagonisme economice şi politice,
care contribuie la deteriorarea echilibrului economico-financiar, cu
repercursiuni deja cunoscute.Aceste interese contradictorii se
materializează, printre multe altele, în politici economice,
comerciale, monetare, sociale extrem de ,,naţionale,“ adică altfel
spus, mai pe româneşte, ,,interesul poartă fesul“.
Este mult mai aproape de dorinţa unor corporaţii uriaşe, a
câtorva familii bogate, a unor structuri mai mult sau mai puţin
secrete, aşa-zis Elite mondiale care controlează resursele naturale
ale planetei, dornice să domine, din multe puncte de vedere lumea.
Este deci dorinţa lor să propună ca soluţie-miracol pentru
rezolvarea actualei crize economice ,,dictatura financiar-bancară la
nivel global.“
Se face multă vîlvă în acest sens de concluziile rezultate, în
urma întâlnirii grupului Bilderberg ce a avut loc la Washington
Aprilie 2009
între 5-8 iunie 2008. Scopul întâlnirii ar fi fost discutarea
modalităţii de implimentare a unui ,,aparat administrativ
internaţional,“ ca să nu zicem Guvern Unic Mondial, capabil să
gestioneze resursele mondiale şi să elimine crizele economice
aducând ,,fericirea“ şi pacea mondială. Sunt scoase de la arhivă idei
legate de teoriile episcopului Malthus, teorii care preconizează
ameliorarea populaţiilor umane prin măsuri de control genetic
(eugenie), ,,teorii ale conspiraţiei,“ idei care, poate, ar însemna
sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţionale.
Suma tuturor acestor idei vehiculate e de natură să stârnească
frisoane omului obişnuit. Trebuie să fim atenţi la teoriile care au ca
miză însuşi viitorul omenirii.
Şi totuşi nu e nimic nou sub soare, istoria păstrează în
memoria ei numeroase exemple ce dovedesc dorinţa umană de a
stăpâni noi teritorii, de a stăpâni lumea. Indiferent de pretextele
folosite, toate gândurile de dominaţie ascund în spate interese
economice.
Ca un paradox, amintim faptul că nici un război de cucerire a
lumii îndreptat spre Răsăritul geografic şi Spiritual nu a avut sorţi
de izbândă, invaziile au avut succes de la Est la Vest şi nu invers.
,,Noile politici economice globale“ în accepţiunea majorităţii
statelor mediu şi în curs de dezvoltare înseamnă schimbări
structurale profunde în economie făcute într-un spirit de cooperare
reciproc avantajoasă între state suverane, înseamnă reducerea
decalajelor, în scopul prosperităţii fiecărei naţiuni etc. toate acestea
bazate pe principiul dreptului internaţional.
27
Bibliografie selectivă
A. Albu şi colaboratorii – Dicţionar de economie politică, Ed.
Politică, Bucureşti, 1974.
A. Angelopoulos – Pentru o noua politică a dezvoltării
internaţonale, Ed. Politică, Bucureşti, 198o.
L. Brown – Probleme globale ale omenirii, Ed. Tehnică,
Oradea, 1988.
J. Dimitriu – Monedă şi credit, Ed. Grafix, Iaşi 1994.
E. M. Dobrescu şi colab. – Dicţionar de istorie economică şi
istoria gândirii economice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
S. Okita – Cu faţa spre secolul 21, Ed. AGER Economistul,
Bucureşti, 1992.
V. Mircea – Istoria economiei europene, Ed. Fundaţiei
Universitare ,,Dunărea de Jos,“ Galaţi, 2001.
J. Perkins – Confesiunile unui asasin economic, Ed. Litera
Internaţional, Bucureşti, 2007.
Internet – ,,Capitalismul de cumetrie – decodarea crizelor
financiare.“
Internet – ,,Criza financiară a fost declanşată la ordin.“
Colecţia ziarului ,,Cotidianul“.
Colecţia ziarului ,,Evenimentul Zilei“.
Colecţia ziarului ,,Săptămâna financiară“.
Colecţia ziarului ,,Ziarul financiar“.

Dunării. Situat într-un parc special cele mai „strategice“ de unde puteai urmări
amenajat, izvorul este marcat printr-un mai bine traseul, având în vedere că trebuia
Pe valurile Dunării bazin în jurul căruia se adună vizitatorii, să călătorim peste 4 ore şi să străbatem 102
chiar şi într-o zi ploioasă şi friguroasă ca km.
aceea pe care am nimerit-o noi. Pe un zid, După cum se ştie, Dunărea se „varsă“
Ing. Sergiu Brandea pe care-l poţi asemui cu redutele unei cetăţi, în Marea Neagra pe trei braţe principale,
poţi vedea montate diferite plăci din Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe, fiecare
marmură, care amintesc de ţările ce dintre acestea având presărat pe maluri un
În peregrinările mele prin România,
găzduiesc apele acestui râuleţ şi care şirag de aşezări, ultima pe braţul Sf
n-am avut prilejul să vizitez Delta Dunării.
străbătând atâtea ţări, devine unul dintre Gheorghe fiind şi localitatea cu acelaşi
Am citit despre aceste locuri pitoreşti,
marele fluvii navigabile ale Europei. Şi nume, ţinta călătoriei noastre. Instalaţi pe
interesante şi unice prin frumuseţea lor. Dar
România are placa ei, pe care vizitatorii pot vapor, am observat animaţia diferitelor
frumuseţea acestor locuri nu este dată doar
citi în patru limbi diferite: română, ambarcaţiuni rapide de agrement, dar şi a
de natură, de bogăţia faunei şi florei sale, ci
germană, franceză şi engleză următoarele: vaselor de transport a materialelor. Erau şi
şi de oamenii care trăiesc aici, ce te primesc
„România bastion de mii de ani al Europei, vase sub pavilion străin care se îndreptau
în casele lor pentru a te găzdui şi a-ţi oferit
străjuieşte Delta Dunării.“ Citind inscripţia sau veneau dinspre Sulina, principalul port
o şedere plăcută, interesantă.
mi-am propus ca în vizita pe care o voi comercial de la gurile Dunării.
Vara aceasta mi-a oferit o ocazie
efectua în România, sa ajung neapărat şi în Braţul Dunării oferă o perspectivă
deosebită. Colindând prin Pădurea Neagra a
Delta Dunării. deosebită, luciul albastru al apei îţi dă
Germaniei, am avut prilejul să vizitez locul
Pe 1 septembrie 2008, ne-am început impresia de nesfârşit când priveşti spre
unde Dunărea îşi începe drumul, marea ei
călătoria. Dimineaţa la ora 6 am plecat spre orizont, iar pădurile care însoţesc malul
aventură către Marea Neagra creând la
Jurnal de călătorie
Tulcea, în bătrâna Dacie a prietenului apei, iţi odihneşte privirea şi te face să
vărsare minunea de lacuri şi canale, care a
nostru Rudi şi a soţiei sale Dorina, care s-au gândeşti la cât de bine ar fi, daca nu s-ar
căpătat numele de Delta Dunării.
oferit să ne fie tovarăşi de călătorie. In auzi huruitul motoarelor. Câteodată vaporul
În oraşul German Donaueschingen,
drum spre Deltă am rulat la început, pe nostru întâlnea altul şi atunci se auzeau
am nimerit într-o zi de sărbătoare.
recent funcţionala autostradă denumita „A sirenele celor două vase, care se salutau
Localnicii au organizat pe străzile din
Soarelui“, către Constanţa, apoi am cotit-o reciproc. Admirând natura, fotografiind
apropierea izvorului Dunării un târg superb,
la stânga prin Hârşova şi după 3 ore am peisajele, mi s-a făcut frig, am îmbrăcat o
care-şi expuneau produse ale artei
ajuns la Tulcea, unde am parcat maşina bluză care avea rolul de scut, să simt cât
artizanale şi invitau mulţimea de vizitatori
chiar în port. Portul dunărean era animat de mai puţin vântul tăios ce bătea de la prora şi
să cumpere, măcar spre amintire, dintre
mulţimea turiştilor ce se îndreptau spre care te pătrundea „până la oase", deşi
acestea. Am putut admira diverse obiecte
localităţile de pe malurile fluviului (unde termometrul arăta 33 de grade C. Cu scurte
din piele, din lemn sau fier forjat,
urmau să poposească pentru zilele escale prin porturile micilor localităţi
îmbrăcăminte tradiţională dar şi ceramica,
următoare), dar şi de localnicii care folosesc dunărene, spre seara, aproape de apus, am
executate cu măiestrie. Bineînţeles că nu
vaporul ca singurul mijloc de transport al ajuns în sfârşit la destinaţie. O mulţime de
lipseau nici cunoscutele chioşcuri cu cârnaţi
celor necesare traiului de zi cu zi. localnici şi turişti erau adunaţi în port, în
la grătar, pe care trecătorii nu le ocoleau,
Îmbarcarea pe vasul „Mehedinţi", (vasul întâmpinarea noilor veniţi. Îmbrăcată cu o
completând meniul, sorbind din halbele de
care zilnic face legătura între Tulcea şi bluza portocalie (pentru ca s-o
bere, băutura atât de populară pe acele
localitatea Sf. Gheorghe), a însemnat o recunoaştem), am remarcat-o şi pe viitoarea
locuri. Şi aşa, am ajuns la izvoarele
mică ambuscadă pentru ocuparea locurilor noastră gazdă, d-na Victoriţa, care ne-a
 28
condus imediat spre casă. Cei cu bagaje
grele, se puteau folosi de căruţe trase de un
cal sau chiar de măgari, care aşteptau
împreună cu căruţaşul solicitarea turiştilor.
Contra unei sume de bani modeste îţi
încărcau bagajele şi ţi le ducea la destinaţie,
hotelul de exemplu este situat la circa un
kilometru distanţă de port.
În curtea acoperită cu araci de viţă de
vie, era răcoare, razele soarelui aflat la
apus, rareori străbătea painjenişul format de
frunze, iar de prin tufişuri se simţea un
parfum suav emanat de florile ce se găseau
pe o parte şi alta a unei poteci centrale. Cât
ne-am aranjat şi primenit, d-na Victoriţa ne-
a pregătit masa, poftindu-ne să gustăm din
bucatele preparate. A fost vreodată ceva
mai bun şi mai gustos decât ciorba de peşte
şi saramura de scrumbie pe care am mâncat
în seara aceea? Dar gogoşile acelea pufoase
care ţi se topeau în gură şi care mi-au pus la
mare încercare voinţa să mă mai abţin de a
mânca, măcar aşa de politeţe, că mai erau şi
alţii cu poftă în jurul mesei!!
Noaptea a fost scurtă, dar odihnitoare,
iar a doua zi ne-a luat în primire d-ul Tudor,
gazda noastră, care tocmai se întorsese de la
pescuit, meseria domniei-sale de multe zeci
de ani. După ce şi-a împrospătat forţele cu o
porţie sănătoasa de ţuică din producţia
proprie şi a rezolvat treburile gospodăreşti
mai urgente, ne-a propus o plimbare cu
barca prin rezervaţiile din preajma locului.
Noi doar pentru asta venisem, că de pescuit
nu mă pricep, aşa că am... „încălecat“ în
barca cu caii putere şi cu toată teama
doamnelor, care ne însoţeau, am purces la
drum.
Am „tăiat“ braţul Sf. Gheorghe şi am
intrat pe un canal „mai mititel", numit de
localnici „Turcesc.“ Deşi peisajul părea
oarecum monoton, era odihnitor ochilor şi
nespus de frumos. Pe malurile apei, în afara
de verdele stufărişului şi al sălciilor
plângătoare, puteai vedea din loc în loc
colonii de nuferi galbeni sau albi care parcă
Jurnal de călătorie
te întâmpinau sărbătoreşte. Liniştea era
uneori întreruptă de fâlfâitul aripilor unor
egrete gri sau albe, dar şi de zborul
pescăruşilor, cormoranilor şi răţuştelor.
Oare la frumuseţile acestea se gândea
Mihai Eminescu când a scris poezia
„Lacul"?: „Lacul codrilor albastru/ Nuferi
galbeni îl încarcă / Tresărind în cercuri albe
/ EI cutremură o barcă. /
După o oră şi jumătate am ajuns la
punctual de joncţiune, unde Dunărea se
„varsă“ în Marea Neagră. Fenomenul este
fantastic. Este locul unde cele două ape se
întâlnesc, se întrepătrund, se luptă una cu
alta. Marea nu vrea ca Dunărea să intre, să
se verse şi valurile sale se opun, întâmpină
valurile Dunării care se ciocnesc cu primele
de parcă se boxează, până Ia epuizare.
Spuma valurilor ciocnite se ridică când într-
o parte, când în alta şi aici intervine
„compromisul“ marea se strecoară în
Dunăre pe dedesubt, pătrunzând pe Ia fund,
iar Dunărea victorioasa alunecă pe
deasupra, făcând spărturi în bancurile de
nisip care sunt ca nişte redute. Aici este
raiul pescăruşilor care prind cu uşurinţă
peştişorii aruncaţi de valuri, apa neavând o
adâncime mai mare de câţiva centimetri.
Dacă nu eşti localnic, cred că este greu să
faci distincţie între canale.
Ne-am întors pe un alt canal numit
„de mijloc“ şi după ce am reintrat în braţul
principal ne-am îndreptat spre insula
Sahalinul pentru a admira coloniile de
pelicani. Pasările acestea mari, care cu
aripile desfăcute pot ajunge şi la doi metri,
sunt nişte „flămânzilă“ care pot mânca într-
o zi şi 7 Kg. de peşte. Plimbarea noastră s-a
întrerupt când valuri mari au început să
ridice barca prea sus, ceea ce a cam speriat
femeile care panicate, au cerut hotărât,
revenirea la mal.
Pe drumul de întoarcere, am văzut
noile construcţii turistice, hotelul şi căsuţele
de pe malul apei, construite de investitori
particulari. Localnicii, pe buna dreptate,
susţin că este un abuz să ocupi plajele, dar..
.nu este singurul loc din lume unde
abuzurile au câştig de cauză! Revenirea la
gazdă, odihna şi ospăţul oferit de d-na
Victoriţa, ne-a completat ziua. In dimineaţa
următoare am fost preluaţi de Marian,
tânărul ginere al d-lui Tudor,care plecat din
zorii timpurii la pescuit, urma să se întoarcă
seara, târziu. Marian, un bărbat de statură
mijlocie, proaspăt tătic al unei fetiţe de
câteva luni, se întorsese nu de mult „ de la
serviciu, unde fusese schimbul trei, iar
ocupaţia de ghid era doar hobby care-i
oferea un venit suplimentar, dar şi plăcerea
de a prezenta Delta cu minunăţiile sale, de
care era foarte mândru. Crescut în deltă,
aceasta nu avea secrete pentru Marian.
Aşadar, ne-a propus o plimbare mai lungă
ca distanţă, faţă de locul unde ne aflam.
Barca sa, mai mică decât cea folosită cu o
zi înainte, avea un motor mai puternic şi
dezvolta o viteza mai mare. Dacă nu eşti
localnic, cred ca este greu să faci distincţie
între canale, pentru că aparent, cel puţin la
început, nu le poţi diferenţia. Avizaţi, am
început navigaţia pe canalul „Tătăresc",
având ca ţinta Lacul Roşu şi lacul mai mic
Roşioru. Daca ar fi să caracterizez pe scurt
traseul, aş remarca două aspecte; Primul -
că acest canal ar putea capătă şi denumirea
de „canalul nuferilor“. Florile de nuferi te
însoţesc pe mulţi kilometri de-a lungul
malurilor, oferindu-ţi o privelişte de basm.
În al doilea rând, acel Lac Roşu, o anexa a
fenomenului care se cheamă „Delta
Dunării“ care are apa roşie datorită
vegetaţiei de pe fund.
Soarelui dogoritor şi temperaturii
Lohanul nr. 8
ridicate, i-am făcut faţă datorită curentului
creat de barca condusă în viteză. După şase
ore de navigaţie am revenit la locul de unde
am plecat. Ne mai rămânea timp pentru o
plimbare per pedes pe malul mării, pentru a
revedea acel fantastic fenomen care este
vărsarea Dunării în mare. Fiind ultima seara
înaintea plecării noastre spre Bucureşti, ne-
am lungit la vorbă cu gazdele.
Oamenii Deltei s-au schimbat şi ei, nu
mai sunt cei despre care am citit sau am
auzit povestindu-se. Nu mai vezi pescari în
lotci împinse de rame, înaintând după o
luptă epuizantă cu apa, să-şi întindă plasele
de pescuit. Iar rodul unei munci de multe
ore, pestele prins, nu mai trebuie să fie
predat Ia cherhanaua statului, în schimbul
unei remuneraţii simbolice.
Astăzi fiecare pescar are montat în
barca sa un motor, iar rodul muncii, peştele,
este comercializat de asociaţie în condiţii
mult mai omeneşti. Partea rea este, spun
pescarii, ca s-a împuţinat peştele şi
mulţimea de pasări şi animale a scăzut.
Mulţimea turiştilor, care au invadat Delta în
ultimii ani, a contaminat pe localnici de
boala afacerilor. Aceştia şi-au amenajat
casele, unele fiind declarate „pensiuni“,
alături de hotelurile care au apărut pe malul
canalelor. Unii pescari sau „reprofilat“, cel
puţini parţial, transformându-se în ghizi
turistici, conducători de ambarcaţiuni puse
Ia dispoziţia vizitatorilor cu ora. Bineînţeles
că nu mai poţi spera la ciorba pescăreasă
făcută de barcagiu în ciaunul scos din barcă
şi peştele prins pe loc, folosind pentru fiert
apa Dunării, cum îmi povesteau nostalgicii
pescari amatori.
Dar noi am avut noroc, mă voi
întoarce cu plăcere în Deltă, acest loc de o
deosebită frumuseţe şi cu oameni minunaţi
ca aceia care ne-au găzduit pe noi, în casa
lor.
Septembrie 2008.
Aprilie 2009 29

Istoricul Şcolii Stănileşti, judeţul Vaslui

după nenumărate intervenţii din partea învăţătorilor. Amenzile
aplicate de aceştia părinţilor îndărătnici, care refuzau să îşi trimită
Prof. Ştefan Plugaru odraslele la şcoală, nu erau nici ele încasate de către perceptori.
Iarna lipsea combustibilul, ca atare lemnele de foc erau aduse
Şcoala a reprezentat şi reprezintă, alături de Biserică, una din uneori de către elevi şi învăţători de acasă. Şcoala era folosită mai
axele spirituale ale neamului românesc la care trebuie să ne mult ca o tribună electorală pentru cei interesaţi să ajungă în funcţii
raportăm permanent. Căci, fără ştiinţă de carte, am mai putea avea politice sau să şi le menţină. În rest…
pretenţia de a fi un popor modern, civilizat, într-o lume trepidantă,
prea grăbită să se depăşească în acest mileniu III?
Primele noţiuni despre ,,buchia“ cărţii se vor fi dat, fără
îndoială, în satele comunei noastre, de către preoţii care au slujit în
altarul bisericii, cunoscut fiind faptul că, multă vreme, satul şi
domeniul Stănileşti s-a aflat sub ,,ascultarea“ Episcopiei Huşilor.
La aceea vreme învăţătura de carte de dădea în pridvorul bisericii,
unde ,,învăţăceii“- puţini la număr, de obicei fii de preoţi, dascăli
sau ai unor săteni înstăriţi - silabiseau din Ceaslov şi desenau, cu un
băţ într-o ladă cu nisip, literele alfabetului chirilic.
Prima menţiune documentară privind existenţa unei şcoli
primare în satul Stănileşti datează din anul 1859. Până atunci în
fostul judeţ Fălciu funcţionau doar opt şcoli, majoritatea în oraşul
Huşi. Odată cu şcoala primară din Stănileşti luau fiinţă şi şcolile
din satele Buneşti şi Scopoşeni. La vremea respectivă, slujitorii
şcolilor se recrutau din rândul preoţilor, cântăreţilor bisericeşti,
fiilor de preoţi şi chiar din rândul sătenilor care terminau o scoală
primară1.
Absenţa unei pregătiri temeinice a învăţătorilor se vede din
permanenta modificare a corpului didactic. Dacă primul învăţător
menţionat a fost Al. Bucur (1859), în anul şcolar 1863-1864 acest
post este ocupat de Irimia Donea, ,,vechiu, plătit cu 200 lei pe Şcoala Stănileşti - şcoală tip Casa Şcoalelor (Spiru Haret)
lună“ în timp ce efectivul şcolar era alcătuit din 19 copii, după cum
aflăm dintr-un ,,Tablou lămuritoriu de sumele mandatate în plăţi Copii săraci veneau la şcoală lipsiţi de înbrăcăminte dar
înveţietorilor comunali din districtul Fălciu pe întreg anul „curaţi la trup“ şi, cel mai trist, fără cărţi şi rechizite. Cărţile erau
contenitu 1866“.2 19 ani mai târziu acest post era ocupat de Ion scumpe, un sătean cu 4-5 copii la şcoală avea nevoie de cel puţin
Aramă, învăţător cu titlu provizoriu (suplinitor) pe care îl regăsim 1000 lei la începutul anului şcolar pentru asigurarea rechizitelor şi
şi în anul şcolar 1889-1890, primind o retribuţie lunară de la cărţilor necesare, fapt ce era peste puterile unui gospodar7.
bugetul de stat de 126 lei, plătiţi în două tranşe: 92 respectiv 34 Iată disciplinele care se studiau la sfârşitul secolului XIX-
lei3. Învăţătorul Ion Aramă, de la Stănileşti, plasa Mijloc, judeţul începutul secolului XX în şcoala primară: Scrierea, Cetirea,
Fălciu avea să fie unul dintre puţinii învăţători din zonă care să Memorizarea, Compunerea, Intuiţia, Aritmetica, Religia, Istoria,
răspundă la chestionarul istoric trimis de istoricul Nicolae geografia, Caligrafia, Desenul, Cântul, Exerciţii corporale, Lucrul
Densuşianu în judeţele României în 1893, şi care se află până astăzi manual8.
în Biblioteca Academiei Române4.
Primul local al şcolii, păstrat în memoria colectivă - dispărut Elevii şcolii primare Stănileşti9 (1874- 1875).
astăzi - a fost o casă ţărănească cu o singură odaie, lipită cu lut pe Clasa I:
jos şi acoperită cu stuf. Acest local era închiriat anual din fonduri Arghiri Ivanciu Resmeriţă Gheorghi
puse la dispoziţie de către comună pentru a asigura copiilor satului Arteni Vassilie Sotiri Ştefanu
,,ştiinţă de carte“. Arteni Grigorie Sandu Ionu
Legea instrucţiunii publice din 5 decembrie 1864 avea să Arghiri Theodoru Şfedu Gheorghi
reprezinte baza pe care s-a clădit ulterior eşafodajul învăţământului Aronovici Davidu Vaina Vasilie
românesc. Conform legii, învăţământul primar era declarat gratuit Arhire Ionu Zmău Gheorghie
şi obligatoriu. Învăţătorii trebuiau să aibă o pregătire complexă, în Bejanu Gheorghie Zaharia Gheorghie
acest sens statul înfiinţând Şcolile Normale. În comună se vor Bejanu Ionu Toderaşcu Ionu
construi scoli model Casa Şcoalelor în Stănileşti şi satul Pogăneşti. Bejanu V. Ionu Arteni Marin
Despre construcţia scolii din Pogăneşti avem mai multe informaţii: Chesare Ioanu Corcodelu Ionu
localul a fost construit între 28 iulie 1903-24 iulie 1905, costurile Chiriţoiu Nicolai Munteanu Constantin
ridicându-se la suma de 14.765 lei5. Scoala avea coridor, două săli Chiriţoiu Gheorghi Coşugu Dimitrie
de clasă, cancelarie şi locuinţă pentru director cu două încăperi6. Chiriţoiu Constantin Dimitrescu Dimitrie
Scoala din Stănileşti, dat fiind efectivul mai numeros de Cosma Nicolai Hasnaşu Ionu
copii, a fost prevăzută cu 3 săli de clasă, coridor şi cancelarie. Coşniţă Simionu Harnagea Ionu
Întreţinerea şcolilor se făcea de către Comitetele Şcolare, în Cazacu Ionu Pruteanu Costachi
condiţii puţin mulţumitoare, cu venituri vărsate de către Primărie Florea Ionu Pândariu Sava
Agavriloe Gheorghi Bocosu Alexandru
1 Constantin Lascăr, Contribuţiuni monografice asupra Scoalei Lazeru Ionu Harnagea Vassilie
primare din judeţul Fălciu, Atelierele Zanet Corlăţeanu, Huşi, 1936, Luca Ieremia Oajdea Gheorghie
p.13. Osmanu Alecu Pară Gheorghie
Şcoala

2 Ligia- Maria Vlase, Documente privind şcolile şi activitatea şcolară Prodanu Ionu Prutenu Constantin
din Huşi, în Prutul an II,
3 Constantin Lascăr, op.cit., p. 38.
4 Nicolae Densuşianu, Vechi cântece şi tradiţii populare româneşti, 7 Constantin Lascăr, op. cit., p.70.
Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p.305. 8 Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui (în continuare
5 Ibidem, p.21. DJANV), fond Scoala Primară Pogăneşti, dosar 33/ 1898-1899, fila 3.
6 Ştefan Plugaru, Contribuţii la o monografie: Şcoala Pogăneşti, 9 D.J.A.N.V, Fond Şcoala Primară Stănileşti, Dosar 1/ 1874- 1875,
comuna Stănileşti, în Elanul, nr.56, octombrie 2006, p.3. filele 1-21.
 30 Lohanul nr. 8
Pară Ionu Pruteanu Gheorghie complementar, clasele V-VII, urmărea continuarea, completarea şi
Pintilii Mihailu Râciu Dimitrie întărirea cuturii elementare. În şcolile comulei Stănileşti nu erau
Parfeni Dimitrie Silitră Niţă organizate încă cursuri pentru adulţi.
Postu Luca Silitră Ştefanu În anul 1925, învăţători rurali în şcolile comunei Stănileşti-
Poleiu Vasilie Pană Dimitrie conform statelor de plată- erau următorii:
Râpanu Ionu Pară Gheorghie Stănileşti: Gheorghe Munteanu, Adela Iancu, Ioana Mâscă,
Râciu Gheorghe Tataru Dimitrie. Ioan Aramă;
Budu: Demetra Irimia;
Dacă până în anul 1896 numărul anilor de studiu şi al claselor Voloseni: Victoria Nestor;
a variat (astfel, în anul şcolar 1885-1886 şcolile rurale aveau 6 ani Bogdana: Dumitru Sava;
de studiu dar ultimele clase erau slab frecventate) legile din anii Pogăneşti: Scarlat Sofroni, Elena Sofroni4.
1893 şi 1896 aduceau noi modificări. Legea din 1893 fixa anii de Scoala Chersăcosu nu era încă înfiinţată.
studiu la 5 (cinci) pentru şcolile rurale cu cel puţin 2 învăţători şi la Circumscripţiei şcolare Stănileşti îi erau arondate şi şcolile
4 (patru) pentru cele cu un singur învăţător, în timp ce legea din Lunca Banului (învăţători: Vasile Stavăr, Maria Bardea, Petru
1896 stabilea o programă unitară atât pentru şcolile urbane cât şi Covrig), Broscoşeşti (Vasile Luca), Oţetoaia ( Ioan Verdeş)5.
pentru cele rurale, numărul anilor de studiu fiind fixat la 5 (cinci) Creşterea efectivelor şcolare avea să ducă la suplimentarea
pentru şcolile cu 1-3 învăţători. posturilor de învăţători. Conform unei statistici realizate la 31
Conform unei statistici realizate pentru anul scolar 1889- martie 1936, situaţia şcolilor rurale din comuna Stănileşti era
1890, la Scoala Primară Stănileşti, cu 1 singur post de învăţător, următoarea:
populaţia şcolară cuprindea 130 de copii recenzaţi din care la Şcoala Stănileşti dispunea de 1 local propriu, cu 3 săli de
şcoală fuseseră înscrişi 49, se prezentaseră la examenul de clasă şi funcţionau 5 învăţători. Fuseseră recenzaţi în cadrul
absolvire 16 din care promovaseră 12. recensământului şcolar 447 copii din care erau înscrişi la cursul
În luna martie a anului 1907 şcolile de pe cuprinsul comunei elementar 331 iar la cel supraprimar (complementar) 61.
rurale - Stănileşti şi Pogăneşti - au fost în vacanţă regională, Frecventau clasele I-IV doar 232 elevi, în timp ce la cursul
hotărâtă de Consiliul Comunal Stănileşti pe timpul revoltelor complementar se prezentau doar 19 elevi, adică un total de 251
sociale ale ţărănimii din România (Răscoala din 1907)1. elevi;
În cadrul comunei au fost înfiinţate noi unităţi şcolare. Este Şcoala Pogăneşti avea local propriu, cu 2 săli de clasă, 3
cazul Şcolii primare Budu- Cantemir care avea înscrişi în anul învăţători, din 198 copii recenzaţi erau înscrişi 105 la cursurile
şcolar 1908- 1909, momentul înfiinţării sale, următorii elevi: elementare şi 30 la cursul supraprimar (un total de 135 elevi).
Arhire V. Ruxandra Albu I. Maria Frecventau cursurile 116 elevi (I-IV= 95, V-VII=21);
Albu I. Maria – a doua Balan C. Elisaveta Şcoala Gura-Văii avea local propriu, construit între anii
Balan C. Gheorghe Boul C. Ioan 1933-1934, din cărămidă, cu 1 sală de clasă, 1 învăţător, 59 copii
Balan P. Simion Bedreag I. Gheorghe recenzaţi, 36 înscrişi la clasele I-IV şi 23 la V-VII. Dintre aceştia
Băran I. Alexandru Băran I. Gheorghe frecventau cursul elementar 29 elevi iar cursul supraprimar 11
Ciobanu A. Nicolae Ciobanu A. Ştefan (total 40);
Ciobanu P. Ioan Ciobanu P. Niculai Şcolile Budu-Cantemir şi Bogdana_Voloseni nu aveau
Ciobanu P. Vasile Ciobanu Gh. P. Costache localuri proprii, funcţionând în case închiriate şi având fiecare câte
Carp Gh. Anica Carp Gh. Aurica un învăţător. Dacă la Şcoala Budu din 63 copii recenzaţi erau
Ciobanu Al. Tudor Calistru Gh. Gheorghe înscrişi 33 la cursul primar şi 9 la cel complementar, frecvenţa fiind
Chiriţoiu Z. I. Ioana Darie Grigore Ilinca de 28 elevi la clasele I-IV şi nici unul la cel supreprimar altfel stau
Darie Grigore Zamfira Dolteanu V. Zavasta lucrurile la Şcoala Bogdana. Din cei 46 de recenzaţi sunt înscrişi la
Dolteanu P. Tudor Dodiu T. Vasile clasele I-IV-30 iar la V-VII 16, frecvenţa fiind, lucru uimitor
Dodiu T. Zavasta Dolteanu Gh. Constantin pentru acea perioadă, de 100%.6.
Dodoi D. Tasia Dodoi T. Alecu În 1935 Şcoala Stănileşti avea local propriu, cu 3 săli de clasă
Gârdea M. Vasile Gârdea M. Anica si 5 învăţători. Învăţământul se făcea pe zile întregi şi pe jumătăţi
Lila Gh. Dumitru Mândru V. Constantin de zile7.
Mândru V. Maria Mocanu Al. Petrea Până în anul 1937 nu a existat şcoală în satul Chersăcosu. În
Rotaru C. Mihai Radu M. Paraschiva toamna acestui an au fost organizate cursuri primare într-o casă
Turcu H. Neculai Radu Gh. Niculina închiriată de Primăria Pogăneşti.
Turcu H. Savasta Surugiu D. Gheorghe Defalcând, pe şcoli, avem următoarea situaţie statistică a
Surugiu N. Ioan Sorocan N. Tinca învăţătorilor:
Sorocan A. Maranda Ungureanu S. Ioan Şcoala Stănileşti
Ungureanu S. Gheorghe Ungureanu S. Sterian Busuioc Irimia, născut la 19 august 1903, absolvent al Şcolii
Popa V. Ştefan 2. Normale Huşi. Din 1 septembrie 1924 este numit învăţător la
Şcoala Stănileşti. În 1936 avea gradul II, 2gr. şi un salariu de 3.010
Învăţătorul a reprezentat, dintotdeauna, sufletul şcolii; el a lei;
fost cel dintâi chemat la promovarea culturală a satului. Ca atare, Roşu Neculai, născut la 26 aprilie 1906, absolvent de Şcoală
conştient de rolul său, acesta s-a implicat în educaţia elevilor cât şi Normală, era învăţător la Stănileşti din 1 septembrie 1926.
a sătenilor prin organizarea unor diferite manifestări cu caracter Funcţionase anterior la Scoala Lunca Banului. Învăţător cu titlu
cultural: şezători, hore, înfiinţarea de cămine culturale. definitiv, avea 1gr. şi un salariu de 2.787 lei;
Începutul anului şcolar 1916-1917 avea să se facă sub povara Sofronie Emil, născut la 11 octombrie 1903, absolvise Şcoala
zilelor de grea cumpănă ale primului război mondial în care Normală în 1920. Învăţător din 15 martie 1920 la Arsura apoi la
România intrase pentru înfăptuirea unităţii naţionale. Învăţătorii Stănileşti. Cu titlu definitiv, avea 2gr. şi o leafă de 2648 lei;
fiind mobilizaţi, şcolile funcţionează cu învăţătoarele rămase, Cosescu Maria, născută la 17 decembrie 1909, urmase Şcoala
învăţători pensionari sau refugiaţi şi -mai ales- cu suplinitori care Normală fiind din 1 septembrie 1927 învăţătoare la Stănileşti; fără
se vor schimba anual până la sfârşitul războiului3 cum este şi cazul gradaţii, avea un salariu -la aceea dată- de 2.662 lei;
şcolilor din comuna noastră. Sofronie Emilia, născută la 26 februarie 1905, absolventă a
Legea Învăţământului din 1924 stabileşte obligativitatea Şcolii Normale din Bârlad, este din 1 septembrie învăţător la
urmării cursurilor şcolare până la vârsta de 16 ani, iar anii de studiu Vălenii de Munte după care vine la Stănileşti8;
Vlad Ana, născută la 3 iulie 1908, urmase Şcoala Normală
Şcoala

la 7 (şapte). Ciclul elementar era constituit din clasele I-IV, având

ca scop formarea cunoştinţelor de bază, în timp ce cursul
4 Mircea Agavriloaiei, Cadrele didactice din judeţul Fălciu la 1925, în
1 Ştefan Plugaru, Contribuţii monografice…în Elanul, nr.56, Zorile, nr.1-2, ianuarie-decembrie 2004, p. 84.
octombrie 2006, p.4. 5 Ibidem.
2 D.J.A.N.V., fond Şcoala Primară Budu Cantemir, dosar 1/ 1908- 6 Constantin Lascăr, op.cit.,p.79-80.
1909, filele 2- 26. 7 Ibidem, fila 7.
3 Constantin Lascăr, op.cit., p.13. 8 Constantin Lascăr, op.cit.,p.49.
Aprilie 2009
Piatra-Neamţ. Din 1 septembrie 1928 este învăţător la Şcola Lunca
Banului; după un an şcolar vine la Stănileşti;
Cotae Cileac, 5 august 1915, absolvise Şcoala Normală, din
1941 este învăţător la Stănileşti1.
Şcoala Pogăneşti
Sofrone Scarlat, 10 noiembrie 1882, Şcoala Normală, 1
noiembrie 1906, Lunca Banului, Pâhneşti, Pogăneşti. Definitiv, 6
gr., avea un salariu de 4.441 lei;
Chiriţoiu2 Dumitru, 11 iulie 1907, Şcoala Normală, 1
septembrie 1927, Pogăneşti. Definitiv, 1gr. 2.648 lei;
Chiriţoiu Elena, 17 martie 1914, 6 clase liceu, 1 octombrie
1934, Cetatea Albă, Pogăneşti,
Moldoveanu Gheorghe, detaşat, 1gr., 2.648 lei3;
La Şcoala Gura-Văii funcţiona învăţătorul Păsărică
Alexandru, definitiv, fără gradaţii, 2.261 lei, în timp ce la Şcoala
Bogdana învăţător era Sava Dumitru, definitiv, 2 gr., cu un salariu
de 2.882 lei4.
În aprilie 1940, avem următorul tablou statistic al
învăţătorilor rurali din comună, întocmit pe baza statelor de plată
din epocă:
Stănileşti: Busuioc Irimia, Moldovanu Gheorghe, Vlad Ana,
Ciocan Serghie, Roşu Neculai, Molldovan Maria.
Budu-Cantemir: Samoilă Constantin.
Gura-Văii: Bădărău Petru.
Voloseni: Sava Dumitru.
Pogăneşti: Scarlat Sofrone, Chiriţoiu Elena, Chiriţoiu
Dumitru5.
În timpul celui de al doilea război mondial, Şcoala Stănileşti,
asemeni celelalte şcoli săteşti din comună, a fost folosită pe post de
cancelarie de stat major, dormitor, spital, magazie, suferind
distrugeri atât din partea armatelor germane cât şi sovietice6.
În luna octombrie a anului 1944 Circumscripţia şcolară
Stănileşti cuprindea pe şcoli şi sate următorii învăţători:
Stănileşti: Busuioc Irimia, Moldoveanu Gheorghe, Efstate
Artemiza, Pândaru Neculai, Roşu Neculai, Moldovanu Maria.
Budu-Cantemir: Samoilă Constantin, Cocoş Neculai.
Gura-Văii: Bădărău Petru.
Bogdana-Voloseni: Sava Dumitru.
Pogăneşti: Enache Alecu, Chiriţoiu Elena, Chiriţoiu Dumitru,
Glinschi Victor.
Lunca Banului: Pândaru Neculai, Iordăchescu Neculai,
Iordăchescu Maria, Prisecaru Constantin, Prisecaru Sevasta.
Oţetoaia: Tăutu Gheorghe, Stan Melania.
Broscoşeşti: Lazan Gheorghe.
Şcoala Chersăcosu era arondată Circumscripţiei Şcolare
Duda, învăţător fiind Galeriu Ion7.
Aceleaşi state de plată întocmite în cadrul Circumscripţiei
şcolare de salarizare Stănileşti ne ajută să reconstituim tabloul
învăţătorilor rurali din comună pentru luna iunie a anului 1945.
Mare parte din învăţători sunt cuprinşi şi în tablourile anterioare,
lor adăugându-li-se alţii. Rezultă următoarea situaţie:
Stănileşti: Busuioc Irimia, Moldoveanu Maria, Dima
Dumitru, Roşu Neculai, Moldoveanu Gheorghe, Pândaru Neculai,
care funcţiona, de asemenea, şi la Şcoala Lunca Banului.
Budu-Cantemir: Samoilă Constantin, Herez Constantin.
In vara anului 1945 învăţător al şcolii din Budu Cantemir era
Maria Iftene, suplinitor al postului. Şcoala funcţiona într-o casă
închiriată, cu o sală de clasă şi un antreu, pentru care se plătea o
sumă anuală de 12.000 lei.
Lotul grădinii şcolare, în suprafaţă de 15.000 m pătraţi era
dat în arendă de către Comitetul şcolar Stănileşti, de asemenea şi
lotul şcolar în suprafaţă de 9 ha.
În decembrie 1945, la catedra şcolii se afla învăţătorul Ştefan
V. Darie, cu gradul didactic II, venit prin transfer la 1 septembrie
1 Mircea Agavriloaiei, Fişe biografice ale cadrelor didactice din
judeţul Vaslui, în Prutul, an V, nr.1(38), ianuarie 2005, p. 16.
2 In registrul deinspecţii al şcolii Pogăneşti apare şi sub numele
Chiriţoi.
3 Ibidem, p.15.
4 Constantin Lascăr, op.cit.,p.49.
5 Mircea Agavriloaiei, Documente inedite privind şcolile din judeţul
Fălciu( 1940-1942), în Zorile, nr. 1-2, ianuarie- decenbrie, 2005, p.8.
6 Informator Pândaru Neculai, 91 ani, 2007.
7 Vasile Baciu, Slujitori ai şcolilor din judeţil Fălciu ( octombrie
1944) în Zorile, nr. 1-2, ianuarie –decembrie 2005, p.84.
31
1945. Funcţiona ca învăţător din 15 noiembrie 1935. Anterior
fusese învăţător la şcoala din satul Valea lui Bosie, pe care o
reparase radical, fiind deteriorată în urma luptelor duse în vara
anului 1944.
Mobilierul şcolii era alcătuit din 6 bănci, o masă, un scaun,
un dulap pentru arhivă şi o tablă deteriorată. Materialele didactice
şi biblioteca se pierduseră în timpul luptelor desfăşurate pe
teritoriul comunei8. Cursurile se făceau pe zile întregi. La şcoală
erau înscrişi 45 elevi dar frecventau cursurile doar 35. Frecvenţa
copiilor la şcoală era redusă din cauza lipsei de îmbrăcăminte9.
La iniţiativa învăţătorului s-a constituit un comitet de
construcţie pentru ridicarea unui local de şcoală, fixându-se şi
cotele de contribuţie ale locuitorilor. Acesta activa şi pe tărâm
cultural, organizând serbări şcolare, ţinând conferinţe cu caracter
economic- social şi cursuri cu adulţi, care se defăşurau seara între
orele 17- 19. Era, de asemenea, secretar la Căminul cultural
,,Voloseni“ din satul Bogdana10.
La 13 februarie 1948 învăţător al şcolii era Maria Găluşcă,
învăţător suplinitor cu titlu provizoriu, titulară în postul 2 la Şcoala
Sălăgeni, judeţul Fălciu, detaşată la Budu- Cantemir. Şcoala fusese
reparată din banii personali ai învăţătoarei, cu ajutorul fetelor din
sat. În toamna anului se înfiinţează un nou post, ocupat de Flondor
Ana, învăţător gradul I. Deţinător al funcţiei de director şi al
postului I era Ion Flondor.În sat funcţiona un cerc A.R.L.U.S., dar
nu exista cămin cultural.
Din cauza condiţiilor dificile cei doi învăţători se vor
transfera, în locul lor fiind numiţi învăţătorii Arhire Ion şi
Buhăescu Georgeta, învăţător suplinitor, înlocuită din anul următor
de Grecu Maria. În anul şcolar 1950/ 1951 postul I este ocupat de
Cojan Petru, învăţător pensionar. Numărul elevilor înscriţi era de
39 din care frecventau cursurile 28 11. Schimbarea permanentă a
învăţătorilor continuă. Revine la catedra şcolii Darie Ştefan, în
postul I, iar pe postul II – Baciu Constantin, inlocuit în anul
următor de Sava Gheorghe.
În anul şcolar 1956/1957 director al şcolii este Moldoveanu
Janeta.
În anul 1950 s-a început construcţia localului nou de şcoală
care însă nu era finalizat nici peste 7 ani; era prevăzut cu 4 săli şi
hol 12.
Bolnav, învăţătorul Darie este suplinit de Năstasă Dan,
calificat, de la Şcoala Voloseni, aflată la o distanţă de 2 km. Postul
II era ocupat de înv. Obrejan Geta.
În 1958, în sat funcţiona o casă de citit cu o biblioteca ce
însuma 934 volume şi 58 cititori, condusă de Obrejan Geta. În anul
scolar 1959/1960 aceasta este înlocuită la catedră de Niţescu Lucia.
Gura-Văii: Bădărău Petru.
Voloseni: Sava Dumitru.
Chersăcosu: Galeriu Ion.
Pogăneşti: Chiriţoiu Dumitru, Chiriţoiu Elena, Enache
Alecu13.
După cel de al doilea război mondial, odată cu creşterea
efectivelor de elevi, fapt datorat reformei învăţământului din anul
1948 prin care învăţământul devine general şi obligatoriu, cu durata
de 7 ani, spaţiul din vechiul local de şcoală devine insuficient.
Pentru asigurarea şcolarizării copiilor din satul Stănileşti sunt
închiriate locuinţe ţărăneşti în care avea să se studieze până la darea
în folosinţă a noului local, inaugurat în anul 1967. Acesta avea hol,
8 săli de clasă cancelarie, secretariat şi cabinet pentru director.
Scoala a fost renovată în anul 2002, cu fonduri alocate de la
Guvernul Rămâniei şi Banca Mondială, prilejuind şi modernizarea
ei (corpurile A şi B). Totalul cheltuielilor s-a ridicat la suma de
4.702.000.000 lei vechi14. Astfel, şcoala are astăzi cabinet de
informatică, cu 10 calculatoare, cabinet de istorie, geografie,
biologie etc.
A mai funcţionat o şcoală, ,,la Sinaia“, în partea de nord a
satului, înfiinţată într-o casă particulară, cu trei săli de clasă, hol şi
8 D.J.A.N.V., Fond Şcoala mixtă Budu- Cantemir,dosar nr. 49,
Registru de inspecţii al şcolii, .fila 5.
Şcoala
99 Ibidem, fila 15.
10 Ibidem.
11 Ibidem, fila 32.
12 Ibidem, fila 38.
13 Mircea Agavriloaiei, Cadrele didactice din judeţul Fălciu la !945,
în Zorile, nr.1-2, ianuarie- decembrie 2004.
14 Informaţii obţinute de la directorul şcolii, d-na Musteaţă Carmen,
2007.
 32
cancelarie, astăzi dezafectată.
După război, în şcolile din comună s-au înfiinţat cursuri
pentru adulţii analfabeţi, în număr de peste 200, cursurile nefiind
întrerupte nici măcar în timpul foametei din 1946/19471.
Şcoala Stănileşti, local nou
Lohanul nr. 8
În această perioadă creşte rolul politic al şcolii prin
organizarea de acţiuni în cadrul acesteia, care privesc rolul
Partidului Muncitoresc (ulterior Comunist) Român. Învăţătorii şi
profesorii sunt obligaţi să participe la acţiuni de convingere a
sătenilor pentru intrarea lor în ,,colectivă“ şi agitaţie artistică. În
cadrul Căminului Cultural, condus în această perioadă de
voluntarul Arhire Mircea, îşi desfăşoară activitatea o formaţie de
cor, condusă de învăţătorul Pândaru Neculai, o brigadă artistică de
agitaţie (Arhire Mircea) şi o formaţie de teatru îndrumată de
Movilă Veronica. Nu exista vreo formaţie de dansuri2. Toate
acestea coincid cu revizuirea programelor şcolare şi a manualelor
în spirit comunist.
După anul 1950 şcolile generale de 7 ani s-au transformat în
şcoli generale de 8 ani (clase), aşa cum funcţionează şi astăzi
şcolile Stănileşti şi Pogăneşti.
Grădiniţele de copii din comuna Stănileşti au fost înfiinţate
după cel de al doilea război mondial; astăzi pe tot cuprinsul
comunei se află un număr de 6 grădiniţe.
În anul şcolar 1979/1980 populaţia şcolar era următoarea:
învăţământ primar - 261 elevi, gimnazial - 416, treapta I de liceu -
54 elevi (clasele a IX şi a X-a).
__________________________
1 Informator: învăţător-pensionar Pândaru Neculai, 92 ani ( Stănileşti),
2007.
1 Şcoala Stănileşti, Registru de inspecţii, ( 1960-2008), passim.

Sărbătoarea
Mărţişorului
Înv. Valentina Iuliana Liciu
Una dintre cele mai îndrăgite
sărbători ale românilor este Sărbătoarea
Mărţişorului, care debutează în ziua de 1
Martie - prima zi din calendarul
miraculoasei şi mult aşteptatei primăveri. O
vreme îşi continuă confruntarea cu zbaterile
răutăcioase şi istovite ale iernii întârziate,
aşa cum se întâmplă anul acesta, atingând
punctul culminant la 8 Martie - Ziua
Femeii. Considerat primul vestitor al
primăverii, Mărţişorul face ca în cele din
urmă să iasă biruitor anotimpul renaşterii
naturii, cu soare blând, cu cer senin, cu
pământul înverzit şi cu speranţa în suflet.
Pentru ca toate rânduielile vieţii să se
întoarcă la locul lor, iar măreaţa primăvară
să cuprindă întreaga fire, oamenii au
născocit mărţişorul ca un simbol al
dărniciei naturii şi al generozităţii umane,
ca un imn de slava închinat vieţii, dar nu în
ultimul rând ca un semn al ospitalităţii
proverbiale a neamului românesc.
Specialiştii etnografi explică
semnificaţia mărţişorului: acel şnur bicolor
- alb şi roşu, simbolizând iarna şi vara -
care iniţial purta un bănuţ de argint, în
Cultură
Conform experţilor, cea mai veche
atestare a obiceiului la români datează de la
începutul secolului al XIX-lea, aparţinând
boierului Iordache Golescu, un eminent
cărturar, patriot înflăcărat şi om politic al
timpului respectiv. În trecut, mărţişorul era
primit de copii de la părinţi, în dimineaţa
zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul
soarelui şi se purta legat la mână, la gât sau
se prindea în piept. Apoi se scotea la o
sărbătoare importantă a primăverii:
Măcinici, Florii, Paşte sau la înflorirea
pomilor fructiferi, agăţându-se pe ramuri,
cu credinţa ca purtătorii vor fi frumoşi,
feriţi de boli şi norocoşi.
Pe măsura ce societatea a evoluat,
povestea apariţiei mărţişorului a fost uitată,
trecând în cărţile de specialitate, iar tradiţia
s-a transformat în obişnuinţa de a face
cadouri la începutul primăverii, pentru a
marca bucuria şi a prevesti speranţa că
natura va fi darnică la rândul ei.
De-a lungul timpului s-a lărgit paleta
obiectelor-talisman legate de firul
mărţişorului, dar Coşarul, Potcoava şi
Trifoiul cu patru foi au rămas simboluri
puternice şi căutate, pentru că se crede că
aduc noroc persoanelor care le poartă. Tot
mai de demult, oamenii au început să ofere
şi ghiocei, dar si alte flori ale primăverii
luate cu bucurie de la florăresele care se
plimbau cu coşurile pline prin oraşe. Acest
gest s-a păstrat şi s-a amplificat, în prezent,
mai ales bărbaţii de toate vârstele şi de toate
rangurile oferă flori şi mărţişoare femeilor,
care devin răsfăţatele zilelor de 1 Martie şi
de 8 Martie: acasă, la slujbă şi chiar pe
stradă.
Se ştie că tradiţiile măsoară forţa
morală a unei naţiuni, ele pot vorbi de
istoria, de bucuriile sau durerile unui neam,
care din veacuri l-au ţinut unit şi mereu în
picioare, păstrându-i biruinţa peste toate
eşecurile şi înălţările vieţii. Destinul
mărţişorului s-a schimbat cu timpul,
adaptându-se împrejurărilor vieţii moderne,
acelei complexităţi a societăţii de consum
când s-a dezvoltat o adevărată industrie de
sortiment, mai ales în mediul citadin. Cu cel
puţin două săptămâni înainte de
evenimentul Mărţişorului, pieţele tuturor
oraşelor din România sunt invadate de
meşteri şi comercianţi, care etalează obiecte

credinţa populară era menit să aducă

sănătate, linişte, frumuseţe. El reprezenta
funia zilelor, săptămânilor şi lunilor
adunate şi trebuia făcut cadou de 1 Martie.
Firele împletite ale mărţişorului semnifica
trecerea timpului de la începutul Anului
Agrar şi până la următoarea trecere, care va
fi peste un an. Era un fel de talisman pentru
ca purtătorul să fie apărat de cele rele în
toate zilele care se vor scurge în acel an.
Aprilie 2009
din cele mai năstruşnice legate de şnurul
tradiţional dezvoltând afaceri mai mult sau
mai puţin profitabile, dar satisfăcând
gusturile tuturor.
Anul acesta, Mărţişorul a venit in zile
friguroase, dar tot cu flori şi cu bucurie
pretutindeni, de la cele mai înalte instituţii
ale statului până la cele mai modeste case
ale românilor.
Ca dascăl, la Şcoala nr. 3 „Anastasie
Panu“ din Huşi, în desfăşurarea activităţii
„Mãrtişoare pentru cei dragi“, din cadrul
Proiectului Educaţional Internaţional „Dor
de Eminescu“ în colaborare cu Gimnaziul
„Dimitrie Cantemir“ Leova, Republica
Moldova, am avut satisfacţia muncii
33
împlinite.
Elevii, suflete gingaşe, dovedesc prin
sinceritatea specifică vârstei lor că,
Sărbătoarea Mărţişorului nu este una
oarecare ci, dimpotrivă o sărbătoare care le
stimulează creativitatea, dragostea pentru
frumos şi a respectului pentru valorile
umane ale culturii româneşti.

Datinile, poveştile, muzica şi poezia sunt

Viaţa culturală a satului românesc
Între tradiţie şi continuitate
Teodora Fălcianu – Creţeşti,
jud. Vaslui
Toate sunt rodul înţelepciunii
populare.
Românul s-a născut poet, plătind
tribut eternităţii prin lacrima unei balade
prin târguirea unei doine, el ţăranul român
fiind capabil să se exprime liber şi variat.
Cultura populară este diversificată
începând cu marii rapsozi populari şi
terminând cu marii lăutari ce cântau de ne
ungeau sufletele de bucurie.
Desigur acestea sunt câteva elemente
ce definesc lumea satului.
Lumea satului de odinioară, pentru că
în prezent ce a mai rămas din satul
românesc ne este ruşine.
Bătrânii au uitat să mai spună poveşti
nepoţilor la gura sobei. Noi împreună cu
tinerii am uitat să mai jucăm la hora satului,
lăutarii, dacă mai există prin unele locuri şi-
au uitat menirea.
Să mai cântăm ori să mai citim o
carte pare ceva rupt din poveşti.
Ne grăbim spre marea civilizaţie şi
arhivele popoarelor.
modernizare, însă uitam tradiţiile şi
obiceiurile populare, zestrea noastră
milenară, este mare păcat.
Avem instituţii menite să se ocupe cu
viaţa culturală a tinerilor, măcar ei să
transmită mai departe şi să nu uite marile
valori culturale ale românilor.
Să-i învăţăm pe copii dragostea de
carte, de natură, să le facem cunoscută
istoria zonei, obiceiurile şi tradiţiile din
acest perimetru, atât de frumoase.
Setea de cultură este mare. De aceea
şcoala, biserica şi alte instituţii trebuie să
aibă programe viabile de educaţie cât mai
urgent posibil.
Din păcate principalul factor de
cultură a mai rămas şcoala.
Insă cultura nu se rezumă la
calculator, el este viitorul, şi să nu uitam că
şcoala are menirea ei.
In mediul sătesc alături de viaţa
religioasă obiceiurile şi datinile păstrează o
anumită conduita morală.
Nivelul de cultură şi de trai dintr-un
sat se reflectă şi-n atitudinea primarului.
Un primar harnic şi iubitor de cultură,
antrenează întreaga comunitate în programe
şi activităţi culturale ridicând gradul
Alecu Russo
intelectual al acestora.
Sunt comune unde tradiţiile şi
obiceiurile se păstrează cu sfinţenie şi se
transmit mai departe.
La noi a început mai greu, speram de
acum încolo.
Şi să nu fie prea târziu.
Pentru că nu-i aşa, primar harnic
avem, iubitor de cultura este, copii talentaţi
avem, instituţii avem, …la treabă.
Biblioteca nu este numai o clădire,
înăuntru dacă intraţi găsiţi o comoară, cea
mai frumoasă şi inestimabilă - Cartea.
Cămin Cultural avem, să deschidem
uşa larg şi pe scena să urce, rapsozii
populari, copii talentaţi.
De abia aştept ca locuitor al satului ce
sunt, iubitori de carte şi tot cei mai frumos
să văd cum încet, încet se fac primii paşi,
cum satul vibrează de bucurie, cum renaşte.
Se văd cum valorile tradiţionale
moştenite şi păstrate cu străşnicie din moşi
strămoşi vor fi transmise mai departe de
copiii noştri şi generaţiile ce vor urma.

participat la secţiunea folclor de vârstă 9-12 ani. Membrii ai

ansamblului folcloric „Bujorelul“, instruiţi şi coordonaţi de
La Gugeşti, judeţul Vaslui, învăţătoarea Gica Niţă, au mai participat şi la alte manifestări
cresc talentele cultural-artistice unde au fost aplaudaţi şi premiaţi. De data
Cultură

aceasta juriul a remarcat şi premiat calităţile vocale şi artistice

Înv. Gica Niţă
La Concursul de interpretare„Florile Copilăriei“ din
martie 2009, desfăşurat la Bârlad, au participat şi doi copii de la
Şcoala cu cls I-VIII Alexandru Obreja din Gugeşti. Costrăşel
Daniel şi cazacu Adina, ambii elevii ai clasei a VI-a, au
ale micilor interpreţi, acordându-le premiul I lui Costrăşel
Daniel şi premiul III pentru Cazacu Adina.
Mândră de elevii săi, coordonatoarea celor doi, promite
participarea şi la alte spectacole şi competiţii artistice la care
sunt deja invitaţi.
Sperăm că vom auzi aceste nume peste ani şi că muzica
populară moldovenească este pe mâini bune.
 34
Schimonahul Marius
Psalm I
Când poezie este de sus
Hristos zâmbeşte,
Când este rugăciune
El în genunchi se pune
Şi începe-a lăuda
Scumpă făptura sa.
Psalm II
Viaţa-i plină de cuvinte
Ce-ţi aleargă-ascuns în minte,
Însă n-au nici un folos
Fără harul lui Hristos.
Dacă vrei să nu mai fugi
După gânduri, după rugi,
Zi în gândul tău mereu
O IISUSE, IISUSE AL MEU.
Aurelia Cociu
Să iubim Pământul
Să iubim Pământul,
Că-i loc de-armonie.
Ne-aduce-n viaţă pace,
Ne-oferă bogăţie.
Să iubim Pământul,
Şi să-l păstrăm curat.
Cu gânduri de iubire,
Să-l facem mai bogat.
Să ne iubim Pământul,
În care ne-am născut.
Cu vorbe de iubire,
Să-l facem şi mai sfânt.
Să iubim Pământul,
Acum copii,vă chem!
Să mulţumim lui Domnul,
Că suntem pământeni.
Ţara mea-i mândră
cunună
Eu sunt un copil binecuvântat,
Că m-am născut într-un loc minunat.
Într-o ţară cu doine şi balade de dor,
Într-un plai românesc, cu pământ roditor.
Ţara mea-i mândră cunună,
În care s-au prins pe rând,
Munţi cu creste-mpădurite,
Izvoare în râuri curgând.
Dealurile-s cu podgorii,
Şi cu codri de stejar,
Câmpiile sunt mănoase
Şi grădini din ele-apar.
Cel mai mult îmi place mie,
Omul darnic, muncitor,
Ce trăieşte-n România
Şi poartă cu el un dor.
Prof. Neculai Olariu
Frământare adâncă
Ce taine-ascunzi în umbra-ţi deasă
Când pentru tine-n foşnet murmuri
În şerpuiri de reci izvoare
Sau primăvara-n glas de muguri ?
Când proaspătul covor dezmiardă
Priviri ce tainic se-ntâlnesc
Şi-n trilurile de orchestră
Iubiri nestinse plămădesc ?
Ce taine-ascunzi când ochii negri
Îmi stau în faţă şi-mi dau flori
Iar pajiştei cu nestemate
O adiere-i dă fiori ?
Ori, poate, tu mângâi în şoapte
A lacului oglindă vie
În care luna-n plină noapte
Se leagănă şi se mângâie ?
Zădarnic murmur şi mă leagăn
La sânul blândului meu înger
Că la şoptirea-i şi sărutu-i
Tu şuşoteşti cu-al doinii fluier.
02.08.1968.
Stejarul
Lohanul nr. 8
Ţi-e gândul la urcare, la Luna ce te-mbie,
La Soarele ce cheamă pe trepte de creştar,
Ţi-e trupul braţ de cedru ce-n vânt de
vremuire
Străpunge trăsnet, tunet, în haos secular.
05.06.1969
Emanuela Frenţescu
Îngerul lumii
Căzut-am din cer,
mai ieri eram un înger ,
vorba mea era rugăciunea,
gândul meu - iubirea
şi munca mea - salvarea sufletelor.
Dar, din mândria mea
pentru tot ce ofeream ,
Dumnezeu a hotărât coborârea mea .
Acum, trăiesc de azi pe mâine
şi păcatele mă năvălesc,
în trupul, ce
nu mai miroase a tămâie.
Dar, azi un mare păcătos
pe care ieri, eu îl salvam ,
m-a ajutat să mă ridic
şi bani şi adăpost mi-a dat .
Prin fapta lui măreaţă
el, astăzi, înger lumii a fost dăruit
în accidentul ce-l avu spre dimineaţă,
dar, nimeni dintre omeni n-a ştiut.
În clipele ce mi-au rămas,
pentru iertare mă rog neîncetat.
Dar, Dumnezeu mi-a mai adăugat
vreo nouă secole de post şi rugăciune,
şi pentru mine şi pentru întreaga omenire.
18 noiembrie 2003
Petale de iubire
Pastelată e iubirea
ce durează puţin ,
ca un suspin .
Fragmentată e iubirea
duală vibrare ,
puternică chemare .

Îngeraşul meu În drumul vieţii-nfrunţi atâtea geruri,

Când am apărut pe lume,
Bunul meu Dumnezeu,
Mi-a dat viaţă şi un nume
Şi un înger doar al meu.
Îngeraşul meu iubit,
E mereu prezent cu mine,
Poezie
Asupra ta oricând e o secure,
Simandicoasă e iubirea ,
ce, ca un glonte sortit ,
Dar creşti cu braţe falnice-nspre ceruri loveşte sufletul tocit.
De stăpâneşte întreaga ta pădure.
Nechibzuită e iubirea ,
Sunt scrise-n scoarţa ta şi-n ramu-ţi verde,
Cu-nsemn de tuş, în marmură ebenă, frântă de dorul
Atâtea vânturi, tunet, ce-n negură se pierde, calculat ca zborul .
Ce vin în amintire ca tremur de elină.
Matematică-i iubirea

El m-ajută, când mi-e greu,
Şi mă sfătuieşte bine.
Eu îi mulţumesc frumos,
Că mereu mă protejează,
Şi-i trimit un gând duios,
Fiindc-adesea mă veghează.
Spre ceruri vii, dogoritori sau rece, busolată iubită ,
Ţi-ndrepţi în vâlvătaie toţi muguri-o fragedă şi nefericită. . .
buchet,
Nu-ţi vezi răbojul negru ce trunchiul îţi Iar, tu, iubire nescrisă,
petrece, iubire neatinsă
Nu-l spui la ramu-ţi verde cu gânduri de
unde te pierzi?
băiat.
Aprilie 2009 35
Tăcere, adânc! Mă culc în iarba moale
Fan Iosub Biserică era, La umbră de salcâm.
Copac neaplecat, Pe drum trece agale
în pădure străbună. Un car umplut cu fân.
Nunta morţii Nemărginire, freamăt, casa lui,
Vis, E linişte deplină
A trecut un sfert din veacul depănat de îndoit în coarnele plugului... Si-aici în grădina mea.
amintiri, Era Stea Polară, stea Iat-o mică buburuză,
Nunta de argint a morţii..... ale mamei răsfrântă tainic Urcă-ncet pe o lalea.
despărţiri. în adâncul nelimpede al vremii...
Coasta de fiori străpunsă a trecut pe ultim Lemnul crucii era,
rând, Steaua, Carmen Angheluş
Zâmbetul de pe orbite s-a topit în umbre dintotdeauna a noastră!
stând. Lumină era,
Foc nestins, inimi multe, Descântec alb
Urmele de pe cărare imprimate pas cu pas, Eternitate,
S-au pierdut de multă vreme şi departe au Era. Este! am să dorm cu somnul tău
rămas. am să dorm cu chipul tău
Peste zările de soare şi de nopţi în paradis, am să dorm cu gândul tău
Zboară visurile sale şi ajung la mine în vis. Înv. Dana-Angelica Cozma am să dorm...
am să satur clipele
Lacrimile pe morminte s-au uscat de ani şi am să bucur întunericul
ani, Furtuna am să zbor departe
Şi-au rămas numai la mama printre flori şi în păduri de-agate
bolovani. Plouă, plouă ne-ncetat am să chem izvoarele
Dinspre norduri vin troiene adormindu-i Peste satul meu cel drag. am să spăl petalele
bolovanii, Pârâiaşe iute cresc, am să bucur bucuria cea amară
Florile adorm şi ele şi nu văd cum zboară Văzând cu ochii se măresc. într-o zi cu jale plină de răcoare
anii. luciditate
Vântul suflă cu putere, nu aştept niciodată nimic
Primăverile aduc tresăriri prin somnul frânt, Copacii de-i îndoaie. nu sper de la semeni ceva
Vieţuirea-şi mută locul sus în cerul drept şi Plânge-un pui de pisicuţă îngerul nu doarme
sfânt. Speriat de ploaie. mi-ajunge
Va veni o altă nuntă peste înc-un sfert de sertarul viselor înţepenit
veac, Fulgerele se-nteţesc, devine inutil
Florile pe cap şi-or pune noi marame de Tunetele te-asurzesc, în fiecare dimineaţă
bumbac. Stropii mari lovesc în geam, se-apleacă firea să ia binecuvântarea
Iar în suflet frică am. gestul supreme poezia
Peste marea adormire va pluti ocean de pacea înţelegerea
veacuri, Mă ascund pe după sobă, sunt de la Dumnezeu
Noi vom căuta amarnic pentru nemurire Cu genunchii strânşi la piept. mi-ajung
leacuri. O icoană ţin în mână,
Şi-om ajunge tot acolo unde umbletu-i O rugăciune în gând repet.
ceresc,
Lângă buna împăcare, unde florile- Mama plânge în genunchi Hieratic dor
nfloresc. La icoana lui Hristos
Şi-L roagă tremurător, cum toate-s risipite
Steaua mamei sângerândă tocmai de atunci Să aibă grijă de noi. şi nu ne mai găsesc
căzută, cum toate curg
N-a mai luminat deasupra cu făclia ei Încet, încet se opreşte şi nu ne mai ating
plăcută. Şi ploaia şi vântul. cum toate sunt străine
Alte stele se vor stinge pentru alte mame-n Peste sat iar se aşterne
şir O linişte plăcută.
Şi din sfert în sfert de veac vor fi nunţi în Adina Neculce
cimitir. Ies afară şi mă uit
Cum norii negri fug.
Prima rază a şi sosit Băiat emotiv cu suflet de
Peste pământul umezit.
Aura Dan înger
Cerul e senin acum.
Lui Grigore Vieru Păsărelele fac tril. Mergi pe stradă, cu capul aplecat,
Lumea observă, şi te-ntreabă ce ţi s-a
Era. Este ! Parcă nici n-a fost vreodată
Vreo furtună furioasă. întâmplat?
Tu-ţi continui drumul, nerăspunzând la
Istorie era întrebare,
Inimă vie, tot Oamenii deduc că suferi de lipsă de
ce vibrează pur!.. Vara comunicare.
în el revărsau râuri, vânturile E vară. Parfum de fân cosit
băteau înspre el din toate părţile. Aduce vântul din livadă, Se pare că eşti emotiv şi porţi în suflet un
Zgomot!!! Iar clipocitul apei de izvor, mister,
Poezie

în el odihnea veşnicia Aproape mă adoarme încetişor. Aş vrea să te descopăr, şi să găsesc în tine

Oamenii aflau poteca iubirii de Hristos! Era un înger.
Zări scăldate era, Privesc spre cerul albastru Uşor, uşor, treptat, treptat, încerc să te
Verdele vieţii. Şi caut cu privirea vreun nor sihastru, ajung din urmă,
Zări scăldate era, Dar nu găsesc decât Te trag de mânecă încet, reacţia ta e ca de
în soarele Lui!… Luceafărul zilei arzând. ciuma.
Era depărtare, aproape,
 36
Vorba mea încearcă să te liniştească:
–Tu, suflet blând, iubirea e firească!
Caută-n adâncul tău şi acolo o vei găsi,
Şi unde vei afla mult soare, acolo ea va fi.
Din ochii tăi se scurse o lacrimă
nevinovată,
Purtai mereu la tine o lamă, de gât atârnată.
În clipa în care ţi-am vorbit despre iubirea
adevarată,
Tu mi-ai surâs, iar lama de la gât a fost
aruncată.
Se pare că în tine nu se află un mister,
Ci în sufletul tău se află un inofensiv înger.
Bucuria din sufletul meu era nemărginită,
Băiatul emotiv şi-a dat seama că viaţa e
nepreţuită.
Teodora Fălcianu
De ce…?
Când plouă afară plâng sfinţii din cer,
Intreabă copilul o mamă, stingher
De ce cad stele şi luna dispare
Şi ce este acolo în soare !
De ce florile mor şi rândunelele pleacă
De ce peştii înoată prin apă ?
Şi mai am o întrebare
Când voi fi mare să ştiu
Răspunsul la orice întrebare
Lohanul nr. 8
Îndemn
Citeşte o carte, dă-o mai departe.
Priveşte la stele, vorbeşte cu ele
Atinge o floare scăldată de soare
Sau mai bine întreabă munţii cărunţii
Ce văd ei de sus?
Sărutul izvorul ce susură dorul
Pune-ţi aripi şi zboară şi-nălţate în zbor
Peste munţii crunţii, peste stele rebele
Peste flori şi câmpii şi ape azurii…..
Şi apoi coboară şi deschide ochii
Şi închide cartea şi închide ochii……..
Şi apoi visează.

Maiorescu, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor

României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austro-
Adevărul despre Eminescu Ungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprima pe români,
îngrădind accesul la şcoală şi Biserică, blocand cultivarea limbii
materne - apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici
Prof. Paul Matei recomandabilă, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de
Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează
dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. cu liberalii - ,,la ciolan“, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp,
Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile
înalt fruntaş conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena
politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului
şi cere să i se pună surdina lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu
despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca
Maiorescu îi atrage atenţia: „şi mai potoliţi-l pe Eminescu!“).
mulţi alţi ziarişti, Eminescu a intrat în malaxorul aparatului
Scârbit, acesta protestează: ,,Suntem barbaţi noi sau nişte fameni,
represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de
niste eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi,
Stat.
saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca pe cămăşi şi
Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată
partidul ca cizmele?“. Ca urmare, în noiembrie 1881 Eminescu este
gazetăriei şi politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist -
înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul
ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul
redactor-şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl
de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef
condusese.
şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883,
munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu.
Poliţia, sub comanda Puterii de stat, îl transformă astfel pe
Eminescu într-unul dintre primii deţinuti politici ai statului modern
român. Oricum, este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în
această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub regimul
comunist.

Conservator
Eminescu îşi asuma ca pe o profesiune de credinţă lupta
pentru România, amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru
Cultură şi dezbatere

politica de cedare în interesul marelui capital, în chestiuni arzătoare

ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare, scria cu
o forţă devastatoare. Maiorescu notează - „Eminescu s-a făcut
simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce
acumulase singur, prin logică şi verbă“. „Stăpân pe limba neaosă“
şi cu o „neobişnuită caldură sufletească“, Eminescu însufleţea
dezbaterea publică şi totodata izbea necruţător „iresponsabilităţile
factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii
superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit
radical si incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte
importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial
al Partidului Conservator. Maiorescu - la organizarea Partidului
Conservator - a arătat clar poziţia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui,
şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.

De la Nistru până la Tisa

Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii
Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea
Basarabiei, este intransigent atât faţă de politica de opresiune
ţaristă (,,o adâncă barbarie“) cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-
Ungar şi, totodată, îşi acuza colegii, fruntaşii conservatori, că
participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de specula.
Situaţia sa la ziar devine critică în 1880, mai ales după ce ataca
proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de
Sculptură în marmură de Ion Vlasiu
Societatea Carpaţii - serviciul secret român al Daciei
Mari
In 1882, Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu
caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG de astăzi -
Aprilie 2009 37
Societatea Carpaţii. Societatea îşi propunea - conform Statutului, să Incomodul Eminescu
sprijine orice,,întreprindere românească“. Se avea însă în vedere Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la
situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată Bucuresti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: ,,Eminescu
subversivă de serviciile secrete vieneze, organizaţia din care facea este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care
parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt infiltraţi agenţi în avea sub observaţie mişcarea „iridentă“ a ardelenilor din Bucureşti
preajma lui Eminescu, inclusiv în redacţie. Manifestarile organizate şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute“. O nota informativă a
de „Societatea Carpaţii“ îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din „Timpul“,
diplomatică a Austro-Ungariei în România. ,,Societatea Carpaţii“ privitor la expansiunea catolicismului în România. In 1883,
era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti
care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro- în Transilvania şi îl ridiculizează pe regele Carol I pentru lipsa sa
Ungar şi alipirea la Ţară, dar executa şi acţiuni conspirative. de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externă şi
internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o
Urmărit de spionii Austro-Ungariei povară incomodă pentru toata lumea. Tiradele şi intransigenţa sa
Intr-o notă informativă secretă din 7 iunie 1882, redactata de deranjau pe toata lumea. Eventualitatea că acesta să devină cândva
ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von parlamentar - ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile
Mayr, către ministrul Casei Imperiale şi ministrul de Externe din externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent
Viena se raporta: „Societatea Carpaţii“ a ţinut la 4 iunie o şedinţă politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora.
publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta
am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent Ştia că i se pregăteşte ceva
infiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva. În 28
consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit continuarea luptei iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu
împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se
existenţa unei ,,Românii iredente“. Membrilor li s-a recomandat înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi
cea mai mare precauţie. Eminescu, redactorul principal al ziarului lichidare civilă, la care au participat inclusiv „apropiaţi“ interesaţi
„Timpul“, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte
transilvăneni de naţionalitate importantă pentru istoria şi
română, care pentru instruirea politica României nu doar
lor frecventează instituţiile de datorită arestării lui Eminescu.
învătământ din Principate, Exact în aceasta zi, Austro-
sarcina de a contribui la Ungaria a rupt relatiile
formarea opiniei publice în diplomatice cu statul român
favoarea unei ,,Dacii Mari“. timp de 48 de ore, iar von
Săcăreanu, redactorul adjunct de Bismark i-a trimis o telegramă
la „România liberă“, a dat citire lui Carol I, prin care Germania
mai multor scrisori din ameninţa cu războiul. În cursul
Transilvania, potrivit cărora verii, Imperiul Austro-Ungar a
românii îi aşteaptă cu braţele executat manevre militare în
deschise pe fraţii lor“. (Arhivele Ardeal, pentru intimidarea
St. Buc., Colectia xerografii Regatului României, iar presa
Austria, pach. CCXXVI/1, maghiară perorase pe tema
f.189-192, Haus - Hof - und necesităţii anexării Valahiei.
Staatsarchiv Wien, Impăratul Wilhelm I al
Informationsburo, I.B.- Akten, Germaniei a transmis de
K.159) asemenea o scrisoare de
ameninţări, în care soma
Trădătorii România să intre în alianţa
Un alt un raport militară, iar Rusia cerea, de
confidenţial către Kalnoky, asemenea, satisfacţii.
ministrul de Externe al Austro-
Ungariei, informa despre o altă Interzis şi internat
adunare a ,,Societăţii Carpaţii“, Sculptură de Lazăr Dubinovschi Guvernul a desfiinţat

Cultură şi dezbatere
din care rezulta că un anume „Societatea Carpaţii“ chiar la
Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ şi foarte activ cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Von
spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas a lui Eminescu. Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odată cu
In contextul notei informative se mai numeşte un agent din arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate
vecinătatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar răzii şi percheziţii ale sediului „Societăţii Carpaţii“ au fost
vicepreşedintele „Societăţii Carpaţii“, despre care se scria că este devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate
spion austriac. persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese
ardelenilor. Exact în aceasta zi trebuia de fapt să se semneze
Naţionaliştii, urmăriţi şi de ruşi Tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă, formată
Eminescu avea o statura publică impresionantă şi era din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea
perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea
unitate naţională, coordonată ulterior printr-o întreagă reţea de revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni, care,
societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare, din cuprinsul ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea
monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri.
obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să
,,Societatea Carpaţii“, au mai apărut la Budapesta Societatea „Petru interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar
Maior“, la Viena „România jună“, la Cernăuţi „Junimea“, „Dacia“, condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului
„Bucovina şi Moldova“, în Transilvania societatea „Astra“ şi, în de la Bucureşti.
vechea Românie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor
românilor în vechea Românie“, care avea filiale inclusiv la Paris. Suprimarea începe de la 33 de ani
Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale „Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea
Rusiei ţariste şi Austro- Ungariei, fiind intens supravegheate. nebuniei lui Mihai Eminescu este una dintre ele. Aşa-zisele
Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte „interese de stat“ l-au nimicit pe tânărul redactor - potenţial mare
similare cu notele informative care priveau activitatea lui figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33
Eminescu, considerat un lider primejdios. de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a
 38
fost semnat până la urmă în septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta
ardelenilor în Ardeal. Ce urmează în anii următori este un coşmar -
bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice
ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata şi va duce la
moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat
manuscrisele şi toate documentele - cică să nu fie distruse -
depunându-le la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai
văzut niciodată corespondenta, cărţile, notele. In manuscrisele din
acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu sunt însemnări
derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze
Eminescu ca lider al „Societăţii Carpaţii“. Planurile lui Eminescu
vizau contracararea consecinţelor unei alianţe a Casei Regale din
România cu lumea germană, proiecte cu adevărat „subversive“,
mergând până la o răsturnare a lui Carol. Este uşor de înţeles că
acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică a „măsurilor
active“ specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic
nou sub soare pe câmpul „operativ“.
Otrăvit cu mercur
Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe
activitatea sa poetico-romantică, se inventează povestea unei boli
venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui
pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia
udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate
felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu
situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul - nu fără însă a
lupta până în ultima clipă. In 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl
aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare
anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889,
ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui
guvernul, rupând o coaliţie destul de fragilă, de altfel, a
conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede
Lohanul nr. 8
se află, însă, că autorul articolului în chestiune este „bietul
Eminescu“. Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat
din nou, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din
circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defăimarea sa nu a
încetat nici astăzi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa.
Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese
de intenţie şi este denigrat de anti-români.
Eminescu nu a fost nebun
Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în
medicină legală - cum este Vladimir Beliş, fost director al
Institutului de Medicină Legală, sau cu aportul doctorului Ovidiu
Vuia, că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă
speţă.
Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu
Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător
ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei
creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues
şi nu a avut o demenţă paralitică“. Lui Eminescu i s-a făcut
autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la
Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat
că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller. Iar
apoi este „uitat“ pe fereastra, în soare. Creierul său era o dovadă
stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului - deoarece aceasta boala
mănâncă materia cerebrală. In manualele de astăzi continuă
prezentarea deformată a adevărului în ce îl priveşte pe Eminescu.
Insa propagarea operaţiunii de dezinformare în care cad mulţi, este
începută de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei şi
continuată apoi de duşmanii României. „Ţinta“ Eminescu încă
preocupă diferite cancelarii şi „grupuscule elitiste“ - în fapt extensii
ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de
destructurare a valorilor simbolice ale României.

Criza artei şi promovarea non-valorii de către mass-media

Arta, o imagine fidelă a confuziei şi
angoasei în care trăieşte omul modern
Hari Barbilian Arta cuprinde un cumul de sugestii
care impresionează puternic fiinţa umană,
Unde conduce viziunea sensibilizând-o. Unele mesaje artistice
răsturnată asupra artei: decese pătrund adânc în subconştient, influenţând
violente şi stranii ale unor actori, atât structura emoţională a omului, cât şi
mesaje subliminale diabolice în comportamentul său. În mod firesc, arta ar
muzică, cântăreţi omorâţi de abuzuri trebui să trezească omului emoţii
de alcool şi stupefiante purificatoare care generează starea de
catharsis menită să trezească sufletul, să
Cultură şi dezbatere
actoricesc, dar aceasta o face cu preţul
uitării naturii esenţiale şi complete a
omului, fiind rar întâlniţi aceia care
lucrează şi pentru întreţinerea vie a
spiritului. Ca urmare, arta a ajuns astăzi o
imagine fidelă a confuziei şi angoasei în
care trăieşte omul modern. Acesta ţipă în
gura mare, formulează mii de întrebări,
cărora nici măcar nu doreşte să le afle
răspunsul. Subiectele şi temele artistice pe
care ni le prezintă diferitele manifestări ale

În jocul magic al existenţei, oamenii –
fascinante universuri – îşi aleg rând pe rând
rolurile. O lege înaltă a hărăzit fiecăruia în
taină puterea de a fi martorul propriei vieţi,
al propriului rol jucat pe marea scenă a
creaţiei. Cu timpul însă, făptura umană a
uitat de această putere nebănuită. A trecut
pe nesimţite de la sacru la profan, de la
subiectele centrate pe relaţia om-divinitate,
la cele în care oamenii sunt absorbiţi de
vârtejul orb al pasiunilor şi al greşelilor
pământeşti.
În artă, actorul este pe deplin
răspunzător de emoţiile pe care le
generează în timpul spectacolelor. Acesta
trebuie să înţeleagă că a trăi şi a evoca
stările negative ale angoasei şi deziluziei
înseamnă a genera rezonanţe stranii,
otrăvind psihicul său şi al celorlalţi. La fel,
a chema şi a dărui bucurie, dragoste,
încredere înseamnă a aduce în fiinţa sa şi a
spectatorilor sentimente frumoase şi
înălţătoare, care nu pot decât să folosească
tuturor.
deschidă porţile inimii fiinţei care
receptează opera artistică. Din păcate,
creatorul zilelor noastre încântă rar
spectatorul cu astfel de trăiri sublime,
experienţe emoţionale intense, deoarece el a
intrat în ceea ce artiştii şi esteticienii
numesc – cu un hilar dramatism – „criza
artei“.
Deoarece în operele de artă moderne
sunt reflectate problemele şi dramele fiinţei
umane, creatorul ajunge să limiteze totul la
formă, în detrimentul conţinutului şi
mesajului. Această formă care acoperă
aproape întreaga gamă de aspiraţii şi
împliniri estetice, este cizelată la maxim,
perfecţionată, şlefuită şi ridicată la rang de
realizare artistică. Se munceşte zilnic ore în
şir pentru a dobândi o tehnică „perfectă“,
fiind înlăturată totuşi latura emoţională,
profundă şi benefică a aşa-zisei opere de
artă.
În viziunea artei contemporane, 99%
din viaţa unui artist „care se respectă“ este
consacrată trupului, el ajungând să
stăpânească foarte bine meşteşugul
artei contemporane descriu adesea un om
plin de neînţelegere, ce pare condamnat la o
condiţie inferioară, din care nu mai poate
ieşi.
Preaslăvirea non-valorii: estetica
urâtului
De ce în artă se promovează o estetică
a urâtului? De ce un aşa-zis artist ca Picasso
a devenit conducătorul unei şcoli care s-a
dedicat distrugerii tradiţiei artei clasice
europene, dizolvând imaginea în forme
lipsite de sens?
Uneori acest demers a atras
degradarea artei în general, comercializând-
o prin abila manipulare a celor care doreau
să ridice în slăvi non-valoarea pentru
anumite profituri sau interese triviale, iar
alteori, pur şi simplu a fost vorba despre
confuzie şi incompetenţă artistică,
principale obstacole în perceperea unei
opere de artă!
Există un banc care îl are în prim-plan
pe aşa-zisul maestru al artei abstracte:
Picasso dă peste un hoţ în castelul pe
Aprilie 2009
care şi-l cumpărase. Se luptă cu el, dar
hoţul scăpă. Merge la Secţia de Poliţie
pentru declaraţie şi cei de acolo îi cer
pentru că este pictor, să facă portretul robot
al pungaşului. Pe baza acestuia Poliţia a
arestat-o însă pe Maica Stareţă, Ministrul de
finanţe, o maşină de spălat şi turnul Eiffel.
Majoritatea creatorilor de artă îşi
exacerbează personalitatea, dispreţuiesc
valorile unei iniţieri spirituale şi nu mai
sunt conştienţi că trebuie să se deschidă
către inspiraţia a cărei sursă nu se găseşte în
ego, ci dincolo de el, în transpersonal, în
domeniul infinit al armoniei cosmice,
această raportare realizând chiar accesul
direct la arhetipuri.
În lumea antică artistul era un
adevărat magician, capabil să mijlocească
accesul semenilor săi la marile taine ale
universului, fiind un adevărat releu prin
care se revărsau binefacerile zeilor. Spre
exemplu, din vechea Indie s-au păstrat până
în zilele noastre conotaţiile sacre ale
dansului, care nu se reduc, ca finalitate,
la o gestică întâmplătoare a trupului,
fiecare mişcare având propria
semnificaţie, încărcătura ei trimiţând la
o anumită emoţie bine determinată.
Conform unei prejudecăţi adânc
înrădăcinate, creatorul modern
selectează mai ales aspectele negative
ale vieţii cotidiene, fiind convins că
doar acestea pot reţine cu adevărat
atenţia publicului. Ce consecinţe
dramatice implică o asemenea viziune
răsturnată devine evident mai cu seamă
în cazul actorului. Prin specificul artei
sale, acesta se identifică de-a lungul
carierei cu angoasele şi destinul
personajelor pe care le interpretează.
Cazuri dramatice ale unor
actori care şi-au atras o moarte
violentă şi stranie
În acest sens este semnificativ
cazul lui Klaus Kinski, care, jucând
frecvent rolul de persoană
dezechilibrată psihic, a început să se
manifeste în anumite împrejurări fără
control, dezlănţuindu-se cu o violenţă
ce frizează nebunia (sintagma „fiinţa
este vicleană“ devenind motto-ul
existenţei lui). Tragice sunt şi cazurile
actriţelor Natalie Wood, Sharon Tate şi
a actorului James Dean, care, jucând
frecvent roluri cu caracter pesimist, şi-au
atras o moarte violentă şi stranie.
Regizorul italian de film Pier Paolo
Pasolini şi-a găsit moartea într-un mod
tragic fiind pur şi simplu violat pe o plajă în
urma unui atac agresiv. Iată descrierea
făcută de un criminolog care, totuşi, nu-l
văzuse niciodată: „Îl cunoaştem pe P. din
operele sale literare şi din cele
cinematografice: analiza psihopatologică a
producţiei sale ar putea să ne conducă la
afirmaţia unei înclinări coprolalice (tendinţă
patologică de a folosi cuvinte obscene,
scabroase). Este un anormal sexual, un
invertit în sensul absolut al termenului. P.
este atât de profund anormal încât îşi
acceptă anormalitatea conştient, arătându-se
incapabil s-o judece ca atare“.
Jane Harlow, Anna Nicole Smith,
Grace Kelly, Lana Clarkson şi Marilyn
Monroe, sunt doar câteva actriţe al căror
sfârşit tragic a şocat lumea lăsând semne de
întrebare.
Actriţa din California Lana Clarkson
a fost împuşcată mortal pe data de 3
februarie 2003, la vârsta de 40 de ani în
casa producătorului său, Phil Spector.
Acesta a fost acuzat de moartea actriţei.
Clarkson a devenit foarte cunoscută în urma
rolurilor jucate în „Scarface“, „Barbarian
Queen“ şi câteva seriale de televiziune
foarte populare în anii '80.
Marilyn Monroe moare pe data de 5
august 1962, la vârsta de 36 de ani. Circum-
stanţele morţii sale au fost foarte discutate
de-a lungul timpului. Este adevărat,
Marilyn este una din puţinele persoane care
au ajuns pe prima pagină a ziarelor numai
pentru că a cântat „La mulţi ani“.
Sărbătoritul din melodia „Happy Birthday,
Mr. President“ era chiar J. F. Kennedy, iar
interpretarea cântecului a marcat ultima
apariţie publică importantă a actriţei.
Autorităţile nu au confirmat nicio
teorie misterioasă legată de moartea
vedetei. Mai mult, se spune că asasinarea
vedetei ar fi fost înregistrată, iar bărbatul
care supraveghea înregistrările a murit în
circumstanţe neelucidate...
Este cunoscut de asemenea impactul
pe care l-a avut de-a lungul timpului asupra
a numeroşi interpreţi, „Machbet“,
supranumită „Piesa Blestemată“, deoarece
cei care au pus în scenă această dramă au
avut, în timpul repetiţiilor şi al stagiunii,
accidente aparent absurde, boli năprasnice,
decese sau chiar tentative de suicid. În
această piesă, invocarea duhurilor malefice
de către cele trei vrăjitoare nu rămâne doar
în planul imaginar, extrapolându-se şi în
realitatea concretă, generând stări, situaţii şi
fenomene similare celor obţinute în urma
unor ritualuri reale de magie neagră (prin
declanşarea binecunoscutului fenomen de
rezonanţă).
39
Conducătorii din umbră doresc
impregnarea psihicului uman cu emoţii
negative
În arta cinematografică, violenţa
reprezintă 90% din acţiune; în filmele
considerate a fi „în vogă“ omul este lipsit
de speranţă, este supus spaimelor şi
situaţiilor fără ieşire. Filmele de groază au o
pondere atât de mare încât s-au creat
cluburi ale cineaştilor horror; se vorbeşte
despre vampirologie ca despre o ramură
firească a criticii cinematografice, actori
dintre cei mai buni optând din plictiseală
sau din arivism pentru rolurile penibile şi
abjecte din aceste filme „ieftine“. De
asemenea, este limpede pentru oricine că
amploarea pe care au luat-o pornografia şi
homosexualitatea în artă vizează în mod
direct orientarea către plăcerile lumeşti
pervertite şi viciate, îndepărtarea omului
contemporan de tot ceea ce înseamnă
valoare născută din frumuseţe, adevăr şi
spiritualitate.
Să fie aceste fenomene o pură
întâmplare? Să fie oare artiştii atât de
insensibili la estetica sublimului şi la
dezvăluirea armoniei din oameni? Este
clar că acest fenomen este generat de
aceleaşi fiinţe diabolice, care
manipulează totul din umbră, urmărind,
impregnarea treptată a psihicului uman
cu emoţii negative.
Spre exemplu, o femeie
însărcinată care urmăreşte emisiuni sau
filme de o anumită factură agresivă,
prin natura stărilor pe care le trăieşte
influenţează dezvoltarea firească a
copilului ce urmează să se nască, acesta
devenind hipersensibil sau chiar violent
încă de la vârstă fragedă.
În ceea ce priveşte propagarea cu
premeditare a filmelor şi emisiunilor cu
caracter nociv, putem aminti un caz
foarte recent referitor la atacul criminal
din data de 11 septembrie 2001, din
New York, în urma căruia au fost
distruse clădirile World Trade Center şi
au murit mii de oameni. Imediat după
aceasta, autorităţile americane au dispus
interzicerea producerii filmelor a căror
acţiune implică atacuri teroriste
asemănătoare celui amintit.
De ce nu se acţionează în acelaşi
mod şi cu producţiile care sunt Cultură şi dezbatere
acceptate ca fiind distructive pentru psihicul
uman (filme violente, horror, perverse),
multiple fiind consecinţele nefaste ale
acestor imagini (fiind cunoscute cazurile
copiilor care au ucis alte fiinţe imitând
„eroii“ filmelor lor preferate)? Se poate
remarca din nou că în spatele declinului
artei se află o intenţie ascunsă, exemplu
fiind şi finanţarea de către marile
concernuri a creaţiilor şi operelor care
promovează non-arta şi non-valoarea.
Mass-media şi propagarea non-
artei şi non-valorii
Instrumentul cel mai puternic pentru
propagarea non-artei şi a non-valorii este
mass-media. Aceasta îi captează omului
modern cea mai mare parte din viaţa de zi
cu zi, influenţându-i 80% din ideile,
concepţiile sau modalităţile de
comportament prin intermediul sugestiilor
repetate. În faţa micului ecran fiinţa umană
 40
îşi formează psihologia de consumator,
devenind foarte receptivă. Libertatea
telespectatorului de a alege este limitată,
propunându-se numai emisiuni create cu
scopuri prestabilite, fiecare dintre ele având
un mesaj ales de producători. Prin
intermediul mass-mediei subconştientul
oamenilor este impregnat cu sugestii
negative, iar omul devine treptat, dintr-o
fiinţă care ar trebui să gândească, o fiinţă
gândită.
Aceasta face ca omul să fie mult mai
uşor de controlat. Dacă el ar întreţine însă
optimismul, bucuria, credinţa, nu ar mai
putea fi influenţat aşa uşor în sens
distructiv, pentru că metodele de
manipulare se bazează în special pe
slăbiciunile şi viciile umane.
Iată exemplul reclamei renumitei
firme de ţigarete KENT: aceasta asaltează
aparent trecătorul cu idei-forţă benefice (ex.
ATITUDINEA CREAZĂ VIITORUL), dar
reclama ascunde de fapt dincolo de
aparenţe îndemnul pentru tot omul de a
cumpăra ceea ce vede şi nu ceea ce este mai
bun pentru fiinţa sa, recunoscând totuşi cu
nonşalanţă că TUTUNUL DĂUNEAZĂ
GRAV SĂNĂTĂŢII...
Şi toate acestea pentru un pumn de
bani sau o beţie de putere.
Inoculând ideea că succesul şi
celebritatea sunt sinonime cu fericirea,
mass-media alimentează mitul vedetei,
viaţa acesteia devenind subiect de
comentarii şi aprecieri nesfârşite. Fanii o
idolatrizează, privindu-i orice gest cu
veneraţie, chinuindu-se să-i imite felul de a
se îmbrăca, pieptănătura, modul de a gândi
şi a se comporta, oricât de artificiale sau
lipsite de bun simţ ar fi acestea. Fascinaţi de
imaginea compusă de presa scrisă şi de
televiziunea insinuantă, publicul pare să nu
mai sesizeze ridicolul unor atitudini ale
vedetei, ideile greşite şi periculoase pe care
le susţine aceasta, artificialitatea
Cultură şi dezbatere
personalităţii pe care o afişează, dramatica
prăpastie dintre chipul pe care-l expune
pentru adoratori şi viaţa sa personală,
minată de divorţuri, droguri, alcool,
homosexualitate şi alte perversiuni.
Cântăreţi rock decedaţi din cauza
abuzului de alcool şi stupefiante
Acestea şi sunt principalele motive
pentru care cântăreţii de rock sunt de trei
ori mai predispuşi la o moarte prematură
faţă de restul populaţiei.
Cunoscute pentru stilul de viaţă
dezordonat şi plin de excese, celebrităţile
din industria muzicii pop-rock au mai
puţine şanse să ajungă la bătrâneţe în raport
cu restul populaţiei, arată un studiu al
Centrului pentru Sănătate Publică de la
Universitatea din Liverpool, localitatea de
origine a legendarei formaţii The Beatles.
Cercetătorii britanici au urmărit destinele a
1.064 de artişti din Marea Britanie şi din
SUA pe o perioadă cuprinsă între anii 1956
şi 2005. Concluzia a fost că vedetele rock
„sunt de două-trei ori mai predispuse (prin
comparaţie cu restul populaţiei) la o moarte
prematură“, informează Reuters.
Elvis Presley, Jim Morrison,
vrăjitorul chitarei electrice Jimi Hendrix,
vedeta trupei T.Rex, Marc Bolan, sau
vocalistul de la Nirvana, Kurt Cobain, sunt
doar câteva exemple de vedete rock care nu
au reuşit să mai apuce senectutea. Plecând
de la astfel de cazuri, specialiştii britanici
au calculat că mai mult de un sfert dintre
decesele muzicienilor au fost cauzate de
abuzul de droguri şi alcool. „Studiul nostru
indică faptul că vedetele pop-rock riscă
într-o proporţie mult mai mare să moară în
urmă consumului de alcool şi de
stupefiante“, afirma profesorul Mark Bellis,
coordonatorul cercetării epidemiologice. În
aceste condiţii, specialistul britanic pune la
îndoială eficienţa campaniilor pro-sănătate
şi contra abuzului de substanţe interzise,
susţinute de cântăreţii pop-rock.
„În industria muzicală, stresul,
schimbările aduse de trecerea de la
popularitate la anonimat, expunerea la
medii în care alcoolul şi drogurile pot fi
obţinute foarte uşor, toate acestea pot
conduce la abuzul de substanţe nocive sau
la comportamente autodistructive“, arată
raportul britanic, citat de Reuters. Studiul
mai susţine că riscul cel mai mare de a face
un infarct sau un atac cerebral este în primii
cinci ani de la câştigarea faimei. Hendrix,
vocalistul Bon Scott de la începuturile
AC/DC ori basistul Sid Vicious de la
formaţia punk Sex Pistols au murit cu toţii
în mai puţin de cinci ani de la momentul în
care au cucerit topurile muzicale.
Printr-o împletire perversă dintre bine
şi rău, artistul este folosit, speculându-i-se
slăbiciunile şi orgoliul, ceea ce-l păstrează
captiv între graniţele unui teritoriu lipsit de
dimensiunea sublimului.
Manipularea destructivă a maselor
prin mesajele subliminale din muzică
Un alt exemplu al manipulării
distructive a maselor îl constituie
prelucrarea muzicală prin sistemul back-
word masking în industria de discuri, prin
care se înregistrează mesaje prelucrate la o
frecvenţă foarte înaltă, pe care urechea nu
le aude, dar pe care subconştientul le
percepe şi le înregistrează. De exemplu:
* Piesa „Like a virgin“, Madonna,
cuprinde mesajul subliminal: eu mă cufund
în păcat.
* „Everything she does is magic“ –
Police, mesaj subliminal: răul se combate
cu violenţă.
* „Crazy little thing called love“ –
Queen, mesaj subliminal: la naiba cu
Biblia, eu vreau magie.
* „Tops“ – Rolling Stones, mesaj
subliminal: te iubesc, spune Satana.
Lohanul nr. 8
* „She bop“ – Cindy Lauper, mesaj
subliminal: eşti neputincios în faţa răului.
În cadrul firmei „Zodiaco“ din SUA,
fiecare disc original, fiecare matriţă, este
prelucrată de către persoane care practică
magia neagră; mai mult, se ştie că aceştia
nu o fac în scop comercial, ci din dorinţa de
a controla spiritul oamenilor. Concertele şi
clipurile trupelor de muzică rock, heavy-
metal, death-metal, trash, etc., induc un
efect malefic imediat celor care le audiază,
generând printre altele stări depresive,
agresive, anarhice şi sentimentul că viaţa nu
mai are niciun sens.
În această realitate, artistul încotro?
A sosit vremea ca el să-şi lumineze
sufletul, ca într-o desăvârşită sinceritate să
caute în adâncul fiinţei sale adevărata
necesitate. Mai întâi va trebui să înţeleagă
că arta nu înseamnă nici maimuţăreala
faţetelor sublimului şi nici imitaţia banală a
unei realităţi efemere. Este acea experienţă
care, încununată de dimensiunea sacrului,
reflectă natura esenţială a creaţiei. Arta
poate fi acea punte ridicată peste prăpastia
lăsată de om între cer şi pământ. Ea intră
astfel în domeniul spiritualului, acolo unde
îşi are de fapt izvoarele.
Arta poate deveni autentică numai
atunci când artistul devine o fiinţă liberă
interior şi cât mai conştientă şi capabilă să-
şi trezească spontan fiinţa faţă de inspiraţia
şi frumuseţea arhetipală.
Dintre cei care au „spart“ zidurile
profanului îi putem aminti pe B. P. Haşdeu,
M. Eminescu, L. Blaga, M. Eliade, C.
Brâncuşi, G. I. Gurdjieff, A. Tarkovski, A.
Jodorowsky, care au realizat adevărate
opere artistice, orientându-şi harul în sensul
oferit de învăţăturile marilor înţelepţi care
le-au fost modele.
Brâncuşi, urmând învăţăturile
străvechi, amintea: „Misiunea artei este să
creeze bucurie şi nu se poate crea artistic
decât în bucurie şi pace sufletească… Iar
pacea se obţine prin renunţare.“
Mircea Eliade, afirma că „nu poţi fi
liber dacă nu eşti responsabil“.
Gurdjieff, cunoscut înţelept rus,
mentor al unei tradiţii spirituale cu totul
originale, spunea: „… eu apreciez arta prin
conştiinţa sa. Voi o apreciaţi cu atât mai
mult cu cât ea este mai inconştientă. Într-o
operă de artă obiectivă, creatorul nu-şi
expune ideile direct prin cuvinte sau semne,
ci prin intermediul unor sentimente pe care
el şi le trezeşte conştient şi metodic, ştiind
ceea ce face şi de ce o face.“
Menirea unui artist este aceea de a
trăi în armonie deplină cu lumea. Dacă
lumea este un teatru, atunci primul rol al
actorului este jucat pe scena propriei lui
existenţe, iar modul în care o face este
măsura trezirii sufletului şi a conştiinţei sale
faţă de valorile arhetipale ale frumuseţii,
binelui şi armoniei universale.
Aprilie 2009
Urmăriţi să descoperiţi în tot şi în toate frumuseţea!
Prof. George Bianu
Înţelepţii spun: „Frumuseţea se află în
ochii aceluia care o descoperă.“ După cum
am putut observa cu toţii, frumuseţea are o
enigmatică strălucire. În esenţă, orice formă
de frumuseţe este mistică, indiferent dacă
avem de-a face cu o faţă frumoasă, cu un
trup minunat şi armonios pe care nu-l
putem uita, cu anumite momente sublime
pe care nu ni le putem şterge niciodată din
memorie sau cu o muzică extraordinară,
sublimă, ce ne umple inima de încântare şi
bucurie. Frumuseţea ne inspiră într-un mod
inefabil, ne insuflă o stare de entuziasm, ne
iluminează, ne înalţă mintea şi ne animă
sufletul.
Frumuseţea este la fel de misterioasă
şi de sublimă în lumea materială, aşa cum
este ea şi în lumea spirituală.
Frumuseţea face să intre într-
o minunată şi plăcută stare de
efervescenţă organele
simţurilor (câţi dintre noi nu
am exclamat la un moment
dat, văzând o fiinţă umană
fascinantă: „Ce femeie
frumoasă!“), dar şi
sensibilitatea spirituală.
Cei iniţiaţi ştiu că
frumuseţea face posibilă
comunicarea între cele două
universuri, respectiv între
universul fizic şi universul
astral. Atunci când
frumuseţea este întrupată
într-o formă armonioasă,
indiferent care este aceea,
conştientizarea frumuseţii
conduce, într-un mod
aproape inevitabil, la apariţia
unei stări de transcendenţă.
Frumuseţea are capa-
citatea remarcabilă de a fi, simultan,
imanentă şi transcendentă. Aşa se explică
de ce o căutăm cu toţii, de ce ne
emoţionează atât de tare, de ce ne exaltă, de
ce sesizăm în ea, într-o manieră inefabilă,
măsura care dă valoare sufletului.
Frumuseţea ne fascinează, ne încântă
pentru că ne permite accesul la o realitate
tainică ce o transcende pe a noastră.
Această realitate tainică este universul
astral. Orice trup, atât acela al unei femei,
cât şi acela al unui bărbat, care iese în
evidenţă prin frumuseţea sa, le invită pe
toate celelalte trupuri să se depăşească pe
sine şi să ajungă la nivelul său. Momentele
frumoase ne impulsionează să facem ceva
pentru a le înmulţi.
Frumuseţea cu totul aparte a unei
opere de artă ne invită, totodată, să ne
rafinăm şi să ne transformăm propriul
limbaj. Sunetele minunate, armonioase ale
unei muzici frumoase declanşează imediat
în universul nostru lăuntric anumite procese
benefice, armonioase, frumoase, de
rezonanţă ocultă cu anumite energii din
Macrocosmos şi totodată ne sugerează să ne
abandonăm în faţa acestei mirifice
manifestări melodioase, care ne umple
inima şi declanşează în fiinţa noastră stări
tainice de euforie şi chiar de fericire.
Atunci când natura, în măreţia ei, ne
invadează sufletul, atunci când facem
dragoste cu transfigurare şi continenţă, ne
dizolvăm în stările alese de extaz ale sutelor
de orgasme fără a ne simţi deloc vlăguiţi;
atunci când, în unele zile, suntem îmbătaţi
de o bucurie intensă, în astfel de momente
privilegiate, vălul iluziei se ridică fulgerător
pentru noi, permiţându-ne să percepem,
prin intermediul anumitor străfulgerări
iluminatorii divine, structura cea
misterioasă, sacră a existenţei. În toate
aceste momente ne aflăm, chiar dacă nu ne
dăm seama clar de aceasta, în prezenţa
adevăratei frumuseţi, şi astfel, în fiinţa
noastră se oglindeşte eternitatea de care,
fără încetare, suntem îmbrăţişaţi cu toţii.
De multe ori, noi cultivăm o relaţie
intimă, tainică, pentru frumuseţea pe care o
aduce în viaţa noastră. Mulţi dintre noi ne
aducem aminte că, măcar o dată, am rostit
cuvinte ca acestea: „Era atât de frumoasă şi
de misterioasă atunci când am văzut-o pri-
ma oară“; „Atunci când am intrat în acea
cameră şi am văzut-o, am fost cu atât mai
fermecat de ea, când am ascultat-o cântând
o melodie care mi-a vrăjit pentru totdeauna
inima“; „Ea avea nişte sâni extraordinar de
frumoşi şi nişte pulpe uluitor de armonios
proporţionate“; „Avea nişte ochi magnetici,
de o frumuseţe cu totul aparte“. Frumuseţea
unui anumit aspect trupesc sau a altuia este
cea care ridică nivelul relaţiei noastre,
permiţându-ne, totodată, să ne înălţăm pe
noi înşine alături de ea (sau prin intermediul
ei).
Frumuseţea este, pentru fiecare dintre
noi, simultan, un cadou pe care îl primim şi
o stare către care mulţi dintre noi aspirăm.
Cunoscând toate aceste aspecte tainice,
faceţi fără încetare eforturi pentru ca
frumuseţea să vă umple în permanenţă
viaţa! Atunci când o găsiţi, admiraţi-o şi
41
permiteţi-i să vă lumineze sufletul.
Umpleţi-vă fără încetare viaţa cu stări
frumoase, cu sunete frumoase, cu parfumuri
frumoase, cu emoţii frumoase şi cu
momente frumoase. Arta adevărată şi
muzica adevărată, sublimă, armonioasă,
spirituală reprezintă un veritabil festin al
frumuseţii. Căutaţi, pe cât posibil, în
permanenţă frumuseţea, şi atunci când o
găsiţi, reacţionaţi plini de admiraţie în faţa
ei. Lăsaţi-vă fără încetare îmbrăţişaţi şi
înconjuraţi de frumuseţe şi nu uitaţi că
frumuseţea reprezintă o reflexie a
sufletului, întocmai la fel cum sufletul
nostru este reflexia eternei frumuseţi a lui
DUMNEZEU TATĂL.
1. „DUMNEZEU nu dă tuturora nici
făptură frumoasă, nici minte aleasă, nici
darul vorbirii. Nimic nu este vreodată
întâmplător.“
2. „Forma foarte frumoasă
şi armonioasă a trupului unei
femei fermecătoare este o
expresie tainică a necesităţii.“
3. „Mari desfătări apar în
fiinţa noastră prin
contemplarea atentă şi
emoţionantă a frumuseţii.“
4. „Un trup frumos, plin de
armonie şi încântător, este o
recomandare mută a mamei
natură.
5. „În cazul în care o feme-
ie îşi trezeşte cu adevărat
starea de feminitate, pe cât de
mare va fi frumuseţea ei, pe
atât de mare va trebui să fie
şi puterea ei tainică şi înţe-
lepciunea ei.“
6. „În cazul în care o
femeie vitală, fermecătoare şi
armonioasă îşi trezeşte cu
adevărat starea de fericirea şi
frumuseţea se unesc în cazul
ei într-un mod uluitor.“
7. „În cazul unei femei care şi-a trezit
starea de feminitate, ceea ce ne apare în
mod evident ca fiind armonie şi frumuseţe,
Cultură şi dezbatere
se manifestă totodată într-un mod tainic ca
adevăr.“
8. „O femeie este foarte frumoasă pentru
acela care o adoră.“
9. „Aceasta înseamnă să te laşi condus de
pornirile inimii şi de intuiţie, spre a
descoperi, astfel, universul mirific al iubirii.
Începi de la toate cele care sunt frumoase şi
urci apoi prin admirarea lor, folosindu-te cu
înţelepciune de ele întocmai ca de nişte
trepte. Ascensionezi, astfel, din ce în ce mai
fericit, de la un trup frumos, la două şi de la
două la toate trupurile frumoase. Apoi, de la
toate trupurile frumoase, te înalţi la acele
trăiri care sunt copleşitor de frumoase.
După aceea, de la aceste trăiri copleşitor de
frumoase, te înalţi la acea cunoaştere
ascunsă, care în realitate nu este altceva
decât înţelepciunea cea misterioasă a
frumuseţii care îţi revelează, în cele din
urmă, că frumosul în sine este tot una cu
DUMNEZEU TATĂL.“
 42
Editorial pentru
sănătate
Dr. George Silvestrovici
Sănătatea şi boala sunt preocupări
umane esenţiale pe cât de vechi, pe atât de
actuale – mai ales conceptul de „boală“ este
foarte des folosit în toate mediile cu sensul
general de dezechilibru, iar cel de sănătate
reprezentând echilibrul.
În această perioadă informaţia despre
sănătate circulă intens, cu mare viteză şi pe
multe căi, însă uneori deformată sau
contradictorie. Noi ne propunem să facem
întrucâtva lumină în domeniul medicinii şi
al educaţiei pentru sănătate.
O mare amploare a luat medicina
alternativă sau complementară. Sistemele
de asigurări de sănătate din lume o
validează, aceasta arătându-şi atât efectele,
cât şi eficienţa economică. De aceea, mai
jos vom trasa câteva definiţii ale acestui
domeniu pe cât vast, pe atât de remarcabil.
Ce este medicina alternativă?
Medicina alternativă este reprezentată
Hipotalamusul – «avocatul» adaptării organismului la mediu
Dr. Alex Ionescu
De ce trecerile bruşte de la un
anotimp la altul sau cele de la o anumită
temperatură normală acelui anotimp la o
temperatură neconformă caracteristicilor
respectivului anotimp ne fac să ne
îmbolnăvim mai uşor? Ce anume
diminuează rezistenţa sistemului imun?
Hipotalamusul – „creierul creierului“
Cum funcţionează organismul uman?
În viaţa de zi cu zi, fiinţa umană nu îşi
reglează singură în mod conştient nici
temperatura, nici presiunea arterială, nici
pulsul, nici răspunsul imun – nimic din ceea
ce înseamnă homeostazia corpului, adică
starea de constanţă a parametrilor necesari
pentru desfăşurarea normală a funcţiilor
fiziologice. Noi, în mod conştient, nu avem
această grijă – de a menţine presiunea
arterială constantă şi în anumite limite, de a
respira cu o anumită frecvenţă, de a
Sănătate
descărca la anumite intervale de timp din zi
anumiţi hormoni din diferite glande etc.
Această datorie de menţinere a specific
homeostaziei, a funcţionalităţii normale de
bază a corpului este controlată de la nivel
subconştient, iar în organismul uman este
controlată la modul concret de către
hipotalamus. Această mică zonă de ţesut
cerebral, care reprezintă 1% din creier şi
care este situată chiar în centrul capului,
de toate formele de practică medicală care
se află în afara arealului medicinii moderne
convenţionale. Ea acoperă o arie largă de
terapii, filosofii şi abordări legate de
vindecare. Multe din aceste sisteme şi
practici de sănătate nu sunt predate pe larg
în facultăţile de medicină. Exemple:
chiropraxia, homeopatia, ayurveda,
acupunctura.
Ce este medicina complementară ?
Dacă medicina alternativă sau actul
terapeutic este practicat de sine stătător sau
în locul medicinii convenţionale, ea este
numită alternativă.
Dacă terapia este efectuată simultan
cu sau ca o completare a medicinii
convenţionale atunci o vom numi medicină
complementară, aceasta pentru că cele doua
practici se completează una cu cealaltă. De
exemplu, multe din spitalele din China
folosesc acupunctura pentru a reduce
durerea din timpul operaţiilor chirurgicale,
aceasta în locul anestezicelor. Aceasta este
medicina complementară, pentru ca vine în
ajutorul şi însoţeşte medicina
convenţională. Un exemplu este folosirea
uleiului de susan ca tratament
complementar în cancer sau folosirea
infuziei de tei în tratamentul tulburărilor de
veghe-somn. Doctorul Dean Ornish
foloseşte schimbarea modului de viaţă în
tratarea bolilor cardio-vasculare. Aceste
hipotalamusul, datorită funcţiilor complexe
pe care le îndeplineşte a dobândit
denumirea de „creierul creierului“. El
cunoaşte absolut tot ce se petrece în
organism, prin impulsuri care vin de la
fiecare structură din organism, şi trimite
comenzile necesare pentru menţinerea
normalităţii sau redresarea anumitor
parametri, prin structuri nervoase specifice
sau pe cale endocrină, prin intermediul
hipofizei, de care este legat prin tractul
hipotalamo-hipofizar. Activitatea hipotala-
musului este esenţială pentru supravieţuire,
prin adaptarea la mediu pe care o asigură.
Hipotalamusul controlează multe din
funcţiile automate ale creierului. De
asemenea, organizează şi controlează multe
emoţii complexe, sentimente, stări şi toate
motivaţiile incluzând senzaţia de foame,
apetitul, ingerarea de alimente şi tot ceea ce
ţine de conceptul de plăcere, inclusiv
satisfacţia, confortul şi activităţile creative.
La nivelul hipotalamusului se realizează de
fapt conexiunea între minte şi corp.
Hipotalamusul şi sistemul imun
Experienţe ştiinţifice au arătat în mod
că hipotalamusul anterior
modulează activitatea citotoxică a celulelor
natural ucigaşe (un set de celule imune
efectoare care sunt implicate în
confruntarea directă cu virusuri, bacterii,
celule tumorale etc.). Afectarea acestei
zone, prin traumatism, tumori cerebrale,
radiaţii etc., determină o scădere a
Lohanul nr. 8
câteva exemple simple ilustrează exemple
ale medicinii complementare.
Ce este medicina holistică ?
Multe din practicile alternative acordă
deosebită atenţie aspectelor mentale,
emoţionale şi spirituale ale sănătăţii, pe
lângă acelora legate de corp şi organe.
Terapii, precum rugăciunea, terapia cu
sugestii şi autosugestii benefice sau
vizualizarea creatoare au efecte la nivel
fizic printr-o intervenţie pur mentală.
Practicienii acestor terapii susţin că
organismul nostru constituie o remarcabilă
şi ascultătoare „maşină“ capabilă, cu un
eventual ajutor ocazional să se autovindece.
Titulatura de medicină holistică vine de la
uniunea dintre corp, minte şi spirit.
Practicienii holistici tratează persoana ca un
întreg – „whole person“ şi nu organele şi
simptomatologia acestora separat, extrasă
din context. Importanţa unei autoîngrijiri,
precum şi prevenirea bolilor sunt foarte
importante pentru aceştia.
Ce este medicina naturală ?
Orice terapie, care are la baza
capacitatea de autovindecare a
organismului poate fi considerat medicină
naturală. Aici sunt incluse fitoterapia, dieta,
hidroterapia.
activităţii acestor celule şi, prin urmare, o
apărare imună mult diminuată faţă de
mediul înconjurător.
Tot prin experimente ştiinţifice s-a
observat că alte zone ale hipotalamusului
(nucleii paraventriculari) sunt implicate în
menţinerea în sânge a unui număr optim de
neutrofile şi limfocite (celule ale apărării
imune). Lezarea mecanică, chimică sau prin
iradiere a acestor zone determină scăderea
numărului de neutrofile şi limfocite în
sânge. Aceste seturi de experimente
realizate de mai multe echipe de cercetători
arată că orice afectare a hipotalamusului se
repercutează şi asupra apărării imune.
Ce se petrece când hipotalamusul
nu lucrează cum trebuie?
Când „creierul creierului“ nu funcţio-
Aprilie 2009
nează optim, mesajele primite la acest nivel
sunt eronate iar semnalele care se generează
sunt greşite. Apare o imprecisă integrare a
tuturor semnalelor senzoriale, ducând la
percepţii false care sunt foarte subtile dar
puternice, făcându-ne să ne simţim goi
interior, privaţi de anumite aspecte şi
nesatisfăcuţi emoţional. Literatura de
specialitate susţine că disfuncţia hipotala-
musului conduce de obicei la depresie,
hiperactivitate, răspunsuri anormale la stres
sau chiar perturbări ale funcţionării
creierului şi sistemului limbic.
Unele din aspectele fizice ale dis-
funcţiei hipotalamusului sunt: probleme cu
somnul, disfuncţii imune, disfuncţii hormo-
nale multiple, disfuncţii ale sistemului
nervos autonom, alterarea temperaturii
corpului etc. Anumite echipe de cercetători
susţin că perturbarea relaţiei reciproce
dintre hipotalamus şi celelalte organe/siste-
me la orice nivel, în orice fază a vieţii,
poate conduce la boli neurologice, psihia-
trice sau (neuro)endocrine şi imunitate
perturbată.
Ce determină disfuncţia hipotala-
musului?
Algocalminul - otravă la liber în casele tuturor
Dr. Ovidiu Gherasim
Interzis în marea majoritate a ţărilor
şi drastic restricţionat în restul statelor,
algocalminul continuă să se vândă la liber
în farmaciile româneşti. Deşi specialiştii au
tras nenumarate semnale de alarmă asupra
pericolului administrării medicamentului,
Ministerul Sănătăţii refuză să ia măsuri în
acest sens. Medicii spun că metamizolul
poate provoca o boală fatală, numita
agranulocitoză, care distruge celulele din
măduva osoasă, precursoarele celulelor
sanguine care asigură apărarea
organismului.
Reprezentanţii Asociaţiei Române
pentru Studiul Durerii susţin că 60 la suta
din medicamentele folosite în controlul
durerii în ţara noastră conţin metamizol.
Potrivit unor studii recente realizate în patru
spitale universitare din România, peste 95
la suta dintre pacienţi primesc metamizol
intravenos împotriva durerilor
postoperatorii. Organizaţia a solicitat
autorităţilor să introducă noi reglementări
legate de prescrierea şi eliberarea
metamizolului, avertizând asupra
pericolului reacţiilor adverse extrem de
grave ale acestuia. In SUA, metamizolul a
fost retras complet de pe piaţă din 1977, în
Marea Britanie, din 1965, iar în Arabia
Saudita, din 1980. In Suedia, Danemarca,
Olanda, Grecia, Irlanda, Pakistan, Ghana,
Kuweit, Nepal, Bangladesh, Georgia şi
Lituania, medicamentul este strict interzis.
In Israel, utilizarea acestui medicament a
fost restricţionată, administrarea lui fiind
posibilă numai în spitale. Belgia a
reglementat, în 1987, folosirea
Funcţia acestui sistem vital poate fi
perturbată din diferite cauze, de la mâncare
neadecvată (conţinând diverşi aditivi şi
conservanţi), consumul de droguri, stres
până la traumatisme, tumori cerebrale şi
radiaţii de diverse frecvenţe. De asemenea,
funcţia hipotalamusului se deteriorează cu
vârsta – pe măsură ce înaintăm în vârstă
hipotalamusul are datoria să menţină
performanţele optime.
Cum anume integrează hipotala-
musul trecerile între anotimpuri şi
oscilaţiile sezoniere? De ce ne putem
îmbolnăvi uneori mai uşor?
Fiecare fiinţă umană care se naşte
într-un anumit areal geografic este inclusă
în câmpul morfogenetic specific zonei
respective, care include şi specificitatea
climei şi succesiunea anotimpurilor din
zona respectivă. Ca urmare, fiinţa umană
respectivă – în mod specific hipotalamusul
său, va şti ce „setări“ va trebui să facă de
fiecare dată pentru a face ca aceste treceri
să fie naturale şi uşor suportabile pentru
organism.
Orice modificare climatică
neobişnuită care apare în cadrul unui
metamizolului doar cu prescripţie medicală
şi a impus păstrarea preparatului la
secţiunea otrăvuri. Pentru români,
medicamentul preferat şi cât se poate de
uzual împotriva durerii este banalul
algocalmin. Atât medicii, cât şi pacienţii
recomandă şi folosesc cu încredere acest
tratament, fără însă a cunoaşte cu exactitate
cât de periculos este medicamentul. Practic,
algocalminul este atât de dăunător, încât a
fost interzis sau drastic restricţionat în
foarte multe ţări din lume. Mai mult, în
Belgia, medicamentul este trecut la
categoria otravuri. Numai la noi, în pofida
avertizărilor, algocalminul continuă să fie
accesibil oricui.
Metamizolul, substanţă interzisă
până şi in Bangladesh
Substanta controversată pe care
algocalminul o conţine, metamizolul, poate
provoca o boală fatală, numită
agranulocitoza. Aceasta debutează cu o
infecţie foarte activă şi presupune
distrugerea celulelor din măduva osoasă,
precursoarele celulelor sanguine care
asigură apărarea organismului.
„Metamizolul este prezent în aproximativ
60 la sută din medicamentele folosite în
controlul durerii la noi în ţară", a declarat
dr. Elena Copaciu, presedintele Asociaţiei
Române pentru Studiul Durerii şi medic şef
la Clinica ATI a Spitalului Universitar
Bucureşti. Aceasta a adăugat că „un studiu
multicentric recent, referitor la calitatea
medicamentaţiei postoperatorii, arată că
circa 95 la sută din bolnavi primesc
metamizol intravenos pentru controlul
durerii postoperatorii. Studiul a fost realizat
în patru spitale universitare din România“.
43
anotimp sau la trecerea între anotimpuri va
solicita în mod suplimentar hipotalamusul
şi, ca urmare, şansele de a ne îmbolnăvi mai
uşor vor fi mult mai mari ca urmare a unor
perturbări ce pot apare în activitatea
sistemului imun, ca reflexie a problemelor
de la nivel hipotalamic. În cazul în care
diferite modificări climatice sunt însoţite de
existenţa în zona respectivă a unui câmp de
unde radio/electromagnetice de înaltă
frecvenţă (spre exemplu utilizarea
HAARP), hipotalamusul poate fi de
asemenea afectat şi pot apărea îmbolnăviri
mult mai frecvente ca urmare a scăderii
apărării imune.
Când apar modificări climatice
neobişnuite în cadrul unui anotimp, dacă se
însoţesc şi cu „depresie sau hiperactivitate
sau răspunsuri anormale la stres“ (după
cum s-a afirmat în paragraful referitor la
perturbarea funcţionării hipotalamusului) pe
care le observăm la mai multă lume dacă nu
chiar la majoritatea oamenilor este foarte
bine să urmărim o creştere a nivelului
energetic propriu şi o întărire a sistemului
imun prin orice mijloace naturale şi
spirituale pe care le cunoaştem.
Doctorii cer interzicere sau
restricţionare
Asociaţia Română pentru Studiul
Durerii trage un semnal de alarmă şi susţine
că se impun noi reglementări legate de
prescrierea şi eliberarea de metamizol.
„Factorii de decizie trebuie stabilească cu
exactitate dacă mai este nevoie să
menţinem pe piaţa farmaceutică
combinaţiile care conţin metamizol. Se
impune corecta informare a pacienţilor în
legatură cu riscurile unei automedicaţii
incorecte, dar şi creşterea gradului de
informare a medicilor prescriptori în
legatură cu reacţiile adverse induse de acest
medicament", a explicat dr. Elena Copaciu,
care a adăugat că riscul estimat de
agranulocitoza este de 1 la 20.000 de
administrări. Pe lângă această boală,
metamizolul mai poate da şi alte reacţii
adverse de tip alergic, la fel de grave, care
pot duce la moartea pacientului, chiar şi cu
terapie intensivă prompt aplicată. Pe lângă
şocul anafilactic, mai pot apărea şi reacţii
alergice moderate, de tip bronhospasm,
crize de astm bronşic, dereglari ale
funcţiilor ficatului, rinichilor şi plămânilor,
dar şi hipotensiune arterială şi reacţii de tip
greaţă sau voma. La noi nu există date
despre reacţiile adverse ale metamizolului,
pentru ca acestea nu se monitorizează, dar
Sănătate
specialiştii spun că e imposibil ca dintr-o
sala de conferinţă să nu se găsească medici
care să povestească despre complicaţii
alergice grave, care i-au făcut să fie mai
atenţi la prescrierea de metamizol. Unul
dintre pericolele utilizării acestei substanţe
este generat de uşurinţa cu care orice
individ o poate procura. Ea poate fi
eliberata fără nici un fel de prescripţie
medicală. Nu exista nici un control asupra
 44
consumului, riscul agranulocitozei
neputând fi evitat.
În Belgia, eticheta algocalminului
are un cap de mort.
Aţi citit cu atenţie prospectul
acestui medicament?
Compania producătoare avertizează
prin prospect asupra reacţiilor adverse
importante, chiar dacă formularea este un
pic vagă şi se foloseşte un limbaj medical
specializat: „Atentie! Acest medicament
poate provoca fenomene alergice de tip
anafilactic, mergând pâna la agranulocitoza
sau şoc… Deoarece agranulocitoza apare în
mod neaşteptat şi este independentă de doza
şi de durata tratamentului, în cazul apariţiei
febrei, anginei şi/sau ulceraţiilor bucale,
sunt obligatorii întreruperea imediată a
tratamentului si efectuarea urgentă a
hemogramei. Continuarea administrării
creşte riscul de deces. În cazul
tratamentului de lungă durată trebuie
controlată periodic hemograma. Riscul de
şoc anafilactic este mai mare la pacienţii cu
astm bronşic alergic, rinită alergică şi
Lohanul nr. 8
urticarie. Înaintea începerii tratamentului
este necesară o anamneză atentă privind
eventualele afecţiuni alergice, precum şi
antecedentele de alergie la derivaţii de
pirazol sau la salicilati. Medicamentul poate
provoca hipotensiune arteriala, uneori
severă (mai ales în caz de injectare
intravenoasa prea rapidă), hipotonie,
hipovolemie, deshidratare, instabilitate
hemodinamică, şoc hemodinamic,
hiperpirexie“.

Drogurile lumii moderne:

cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua...
Mihaela Gheorghiu
Toate acestea provoacă dependenţă şi pot avea efecte
tragice
Unele dintre drogurile lumii moderne sunt veritabile vicii şi
sunt cunoscute ca atare – de exemplu tutunul. Altele par
„nevinovate“, ca de exemplu consumul de dulciuri, dar ascund
pericole mortale. Spunem că toate acestea sunt „droguri“ pentru că
provoacă dependenţă. Despre dependenţă se vorbea la început doar
în cadru medical, cu referire strictă la alcool sau droguri. În ultima
vreme şi-au făcut însă apariţia noi şi noi dependenţe, unele dintre
ele chiar bizare, cum ar fi dependenţa de cumpărături sau de
muncă.
Ca oameni depindem de anumite condiţii pentru a ne putea
menţine în viaţă. Avem nevoie să respirăm aer curat, să bem o apă
pură şi să ne hrănim sănătos. Orice abatere de la îndeplinirea
acestor nevoi fundamentale duce la boală sau chiar la moarte. Până
unde merg însă nevoile noastre şi de unde începe dependenţa?
Societatea de consum face ca pe fondul unor stări de frustrare şi
Dezbateri
fie considerat în mod fals sursa satisfacţiei mult râvnite.
Câtă vreme este prins în capcana dependenţei, cel în cauză va
nega vehement că este dependent. Cu cât dependenţa este mai
acceptată şi mai încurajată de societate, cum este cazul dependenţei
de cafea sau de dulciuri, cu atât ea este mai greu de conştientizat,
fiind considerată de cel în cauză ceva „normal“ pentru că „toată
lumea face asta“. Însă în condiţiile în care totuşi dependentul îşi
propune să renunţe la drog, el îşi va da seama de situaţia tragică în
care se află. Va avea atunci impresia că nu poate renunţa la drog
fără a-şi pune în pericol integritatea fizică sau psiho-emoţională. În
cazurile avansate de dependenţă de anumite substanţe nocive,
lucrurile chiar aşa şi stau. De exemplu suprimarea bruscă a
alcoolului sau a stupefiantelor poate declanşa în astfel de cazuri
crize puternice sau chiar moartea.
Producătorii de ţigări au tot felul de trucuri pentru a
mări dependenţa
Ce-i poate face pe oameni să fumeze? O întrebare care îi
preocupă intens pe medicii şi psihologii conştienţi de efectele
dezastruoase ale fumatului. Nu întotdeauna de cealaltă parte a
baricadei, producătorii de tutun şi experţii în marketing caută şi ei
răspunsul la această întrebare pentru a-şi asigura cât mai mulţi
consumatori.
S-a spus că fumatul reprezintă un mod de a sparge gheaţa în
relaţionarea cu ceilalţi sau că este un fenomen social, născut din
nevoia de a fi acceptat de grup. Apoi că fumătorii caută de fapt să
retrăiască starea de bine din vremea când sugeau la sânul mamei.
S-a vorbit despre sentimentul de siguranţă pe care îl trăiesc
fumătorii atunci când se afişează cu ţigara în mână. Însă tot mai
mulţi oamenii de ştiinţă atrag atenţia în ultima vreme asupra
manipulării consumatorilor de către marile companii producătoare
de ţigări.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au realizat
recent un studiu publicat în revista New Scientist care arată că
producătorii au mărit constant concentraţia de nicotină din ţigări.
Astfel că în prezent în ţigări se găseşte cu 11% mai multă nicotină
decât în 1998, ceea ce face renunţarea la fumat mult mai dificilă.
Această dezvăluire explică şi numărul tot mai mare de îmbolnăviri
şi de morţi premature înregistrate în rândul fumătorilor. După cum
arată statisticile realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS) 90% dintre cazurile de cancer sunt provocate de fumat. Tot
OMS a acuzat recent companiile producătoare de tutun că şi-au
ales ca ţintă tinerii din ţările subdezvoltate pentru a compensa

nemulţumire să apară tot felul de false nevoi, care de cele mai
multe ori duc la dependenţe dintre cele mai prosteşti şi mai ciudate.
Iniţial dependenţa a fost definită ca o „stare de intoxicaţie
cronică, caracterizată prin necesitatea stringentă de folosire a unor
substanţe sau medicamente“. Până nu demult erau cunoscute doar
dependenţa de alcool sau de droguri. Astăzi se vorbeşte şi de
dependenţe mentale sau emoţionale. Psihologii consideră că
dependenţa este o boală care apare pentru a suplini dorinţe
neîmplinite, frustrări şi nemulţumiri. Consumul „drogului“ creează
o înşelătoare stare de bine de moment, urmată de o creştere a dozei
necesare pentru a obţine efectul dorit. Acest drog ajunge astfel să
scăderea vânzărilor din ţările industrializate.
Pe lângă aceste metode directe de a-şi asigura un profit cât
mai mare, manipularea este realizată prin intermediul reclamelor
publicitare în care fumatul este asociat cu libertatea sau sexualitatea
– aspecte mult râvnite de majoritatea fiinţelor umane. Fumând, ele
trăiesc cu iluzia că sunt mai libere, mai sexy, mai la modă, mai
stăpâne pe viaţa lor, când de fapt devin tot mai dependente şi mai
bolnave. Astfel se explică de ce majoritatea fumătorilor ignoră atât
de uşor mesajul „Tutunul dăunează grav sănătăţii“, aflat pe toate
pachetele de ţigări şi în reclame.
Însuşi modul în care sunt construite aceste pachete de ţigări
Aprilie 2009
reprezintă o formă de manipulare. Scriitorul Michael Tsarion,
celebru pe plan internaţional pentru studiile sale privind utilizarea
subversivă a simbolurilor, ne împărtăşeşte concluziile sale:
„pachetele de ţigări sunt proiectate pe dimensiuni respectând
proporţia de aur. De aceea oamenii sunt atât de atraşi de ele. De ce
nu se produc şi paturi pentru copii proiectate pe astfel de
dimensiuni?“ se întreabă el.
Statisticile sunt îngrijorătoare: un studiu realizat în 2006 de
Agenţia Naţională Antidrog din ţara noastră arată că 65,8% dintre
persoanele cu studii medii şi 76% dintre cele cu studii superioare
fumează. O treime din fumători fumează zilnic. 64% dintre
adolescenţii de 16 ani şi 32% dintre adolescenţii sub 14 ani au
experimentat deja consumul de tutun. Iar 90% dintre părinţii
fumători fumează în prezenţa copiilor.
Cafeaua nu ne face nici un bine
„Cafeaua ar trebui să fie neagră precum iadul şi puternică
precum moartea“, spune un vechi proverb turcesc. Asocierile cu
iadul şi cu moartea sunt semnificative, având în vedere efectele ei
nocive asupra sănătăţii.
„Cafeaua de dimineaţă a devenit pentru mine un ritual“,
„Nici nu pot gândi până nu îmi beau cafeaua“ sau „Cu ce sa vă
servesc – o cafea?“ sunt fraze des întâlnite. Conform unor statistici
realizate de firma Nestle, în lume se beau 4.000 de căni de cafea pe
secundă. În Europa consumul de cafea este estimat a se ridica la o
treime din consumul de apă. În ceea ce priveşte România însă,
firmele distribuitoare de cafea se pare că şi-au făcut planuri prea
mari. Românii consumă de 5 ori mai puţină cafea decât „ar fi
trebuit“ conform calculelor economice raportate la media
europeană.
În consecinţă eforturile de a-i convinge pe români să bea mai
multă cafea s-au intensificat. Nu există serie de reclame televizate
în care să nu apară cel puţin un spot pentru o marcă de cafea. În
unele dintre ele vedem un personaj somnoros care pluteşte prin
casă cu picioarele în sus până în momentul în care o gură de cafea
îl face să revină pe pământ. Producătorii de reclame ştiu foarte bine
ce fac când realizează astfel de asocieri. Iată de exemplu cum îşi
asigură firma Elite, lider de piaţă în România pe acest segment,
dependenţa consumatorilor săi. Cităm din prezentarea făcută de
această firmă noului spot publicitar la cafeaua Selected - Selected
lovers: „Lumea Selected este plină de optimism şi plăcere, orice
moment capătă o altă dimensiune şi semnificaţie. Selected
transformă momentele obişnuite în clipe de neuitat pline de magie
şi romantism“. Chiar avem nevoie de o cafea pentru a fi optimişti şi
a ne bucura de viaţă?
O altă minciună este prezentarea cafelei ca fiind un preparat
din plante, natural, care nu are deci cum să facă rău. Lăsând la o
parte numeroasele arome, E-uri, aditivi şi îndulcitori pe care îi
conţine cafeaua din ziua de azi, vorbim într-adevăr de fructele unui
arbore, mai precis de boabele lui. Însă a spune că e vorba de
consumul unei plante, este ca şi cum am susţine că bem ceai
preparat din flori de muşeţel arse şi transformate în cenuşă.
La acestea se adaugă eforturile de a prezenta cu precădere
nişte aşa-zise efecte pozitive ale cafelei şi de a oculta avertizările
privind efectele ei negative. Răsfoind presa scrisă găsim o
sumedenie de titluri de genul „cafeaua nu afectează inima“,
„cafeaua previne diabetul“, „cafeaua păstrează tinereţea bărbaţilor“.
Conţinutul lor prezintă de cele mai multe ori studii irelevante,
realizate pe un număr mic de cazuri sau chiar informaţii care nu au
nici o legătură cu titlul. De exemplu titlul „cafeaua păstrează
tinereţea bărbaţilor“ atrage atenţia prin faptul că sugerează o
legătură între cafea şi potenţă, altfel n-ar fi fost necesar să se
specifice că e vorba de bărbaţi. În articol se precizează doar că „trei
ceşti de cafea pe zi duc la un declin mai mic al capacităţilor
cognitive ale bărbaţilor“. Nu se detaliază care sunt aceste capacităţi
şi nu se dau cifre concrete. Însă bărbaţii care parcurg în fugă ziarul
respectiv şi citesc doar titlul pot rămâne cu impresia că dacă beau
cafea îşi vor păstra capacităţile din tinereţe.
Aşa-zisele efecte pozitive ale cafelei, atât de intens speculate,
sunt însă efecte de moment. Prin conţinutul ei de cafeină, cafeaua
are efecte de stimulare, creşte vigilenţa, combate somnolenţa şi
creşte tensiunea. De aceea foarte mulţi oameni s-au lăsat convinşi
să o utilizeze dimineaţa pentru a se trezi mai rapid. Toate acestea
reprezintă însă o violentare a funcţiilor organismului realizată
printr-o intensă excitare a sistemului dată de secreţia de adrenalină.
Organismul este astfel forţat să îşi consume rapid resursele
energetice, lucru care este urmat în mod firesc de somnolenţă,
45
apatie şi oboseală şi în cele mai multe cazuri de necesitatea de a
consuma o altă ceaşcă de cafea.
Efectele negative ale consumului de cafea sunt mult mai
numeroase decât aceste aşa-zise beneficii. Cofeina determină
accelerarea bătăilor inimii şi dă palpitaţii. Tot ea determină
nervozitate, agitaţie, iritabilitate şi diminuarea capacităţii de
concentrare. Studiile arată că persoanele care nu consumă cafea au
rezultate mai bune la examene, deşi 60% dintre studenţi beau cafea
în timpul sesiunilor. Multe persoane suferind de constipaţie susţin
că beau o cafea dimineaţa pe stomacul gol pentru că le ajută
eliminările. Nimic mai greşit. Cofeolul, o altă substanţă conţinută
în cafea, este nociv pentru sistemul digestiv, dă arsuri gastrice şi
crampe abdominale. În plus cofeina tulbură echilibrul apei în
organism, ducând la deshidratare.
Renunţarea bruscă la cafea are efecte secundare care durează,
în general, mai multe săptămâni şi includ dureri de cap, senzaţii de
oboseală, somnolenţă şi vlăguire continuă. Aceasta este cea mai
clară dovadă a existenţei unei dependenţe. În loc de cafea pot fi
consumate cu succes ceaiuri – de exemplu, ceaiul verde sau ceaiul
de mate au nu doar efecte dinamizante remarcabile, ci şi multe
efecte benefice colaterale.
Zahărul, „moartea albă“
Germanii îl numeau pe bună dreptate „moartea albă“, pentru
că zahărul alb este un produs chimic procesat industrial, deci
nenatural şi nepotrivit consumului uman. Cu toate acestea oamenii
îl consumă în cantităţi din ce în ce mai mari. Dacă în 1880
consumul de zahăr pentru o persoană era de 8 kg pe an, în prezent
acesta a ajuns la 80 kg pe an şi îşi continuă creşterea. În creştere
este şi cantitatea de zahăr ascuns, pe care o ingerăm din produse
considerate în mod obişnuit a fi sărate, cum ar fi ketch-up-ul (23%
zahăr), fulgii de porumb (8% zahăr), pâinea sau majoritatea
produselor conservate.
Majoritatea oamenilor nu consideră dependenţa de zahăr la
fel de gravă ca şi cea de ţigări sau de alcool. La urma urmei, cât de
periculoasă poate fi o ciocolată sau un pahar de suc, îşi spun ei...
Au însă toate motivele de îngrijorare întrucât zahărul acţionează
exact ca şi stupefiantele. El declanşează în creier eliberarea unor
substanţe numite opioide care creează o senzaţie de plăcere. Zonele
din creier care se activează atunci când ne dorim ceva dulce sunt
aceleaşi cu cele care se activează în cazul dependenţilor când
aceştia au nevoie de drog. Pentru a demonstra că zahărul este un
drog similar cu opiumul, morfina sau heroina, oamenii de ştiinţă au
administrat unor iubitori de dulce un medicament care blochează
eliberarea opioidelor. La scurt timp după acest tratament subiecţii
nu au mai arătat nici un interes faţă de dulciuri.
Zahărul alb este extrem de periculos pentru sănătate. Prin
rafinare lanţul complex al carbohidraţilor se rupe şi aceştia ajung
brusc în sânge unde produc o descărcare rapidă de energie. Aceasta
este urmată de o cădere, datorată eforturilor organismului de a
reechilibra nivelul glucidelor. De aici o mulţime de probleme de
sănătate: tulburări de metabolism, afectarea sistemului imunitar,
tulburări digestive, creşterea nivelului de grăsimi din sânge, diabet,
obezitate, probleme cu dinţii, probleme cardio-vasculare, deficit de
vitamina B. Vitamina B este consumată în mare cantitate pentru
asimilarea glucidelor. Organismul este astfel nevoit să apeleze la
rezervele sale de vitamina B pentru a metaboliza zahărul consumat
în cantitate tot mai mare şi astfel acesta ajunge la oboseală,
depresie, dificultăţi de concentrare, de memorie şi de percepţie sau
chiar nevroze. În plus aportul de zahăr conferă doar o senzaţie de
saţietate pe moment, însă el nu aduce organismului nutrimentele de
care acesta are nevoie.
Ca şi în cazul cafelei sau a altor substanţe nocive se fac mari
eforturi pentru a convinge publicul de avantajele consumului de
zahăr şi a minimaliza multiplele sale efecte negative. Argumentele
aduse sunt de cele mai multe ori hilare. De exemplu, într-un astfel
Dezbateri
de articol de propagandă publicat de Evenimentul zilei în
noiembrie 2006 citim: „Este oare zahărul chiar atât de rău?
Principalele dezavantaje sunt bine cunoscute. Se pare că uităm
totuşi calităţile lui: ameliorează gustul unor alimente, furnizează
energie aproape instantaneu. În afară de rolul pe care îl joacă în
apariţia cariilor dentare, zahărul nu este nociv, în cantităţi
moderate.“ Am arătat mai sus că de multă vreme nu mai poate fi
vorba de cantităţi moderate în ceea ce priveşte consumul de zahăr.
În paralel cu astfel de acţiuni propagandistice se desfăşoară
veritabile campanii de discreditare a îndulcitorilor naturali şi
sănătoşi cum este spre exemplu mierea. Iată ce putem citi într-un
 46
articol manipulator publicat în Ziarul din septembrie 2006 şi
intitulat „Mierea care ucide“: „Sindromul "mierii nebune" este o
boală puţin cunoscută, însă în plină expansiune. Din cauza
simptomelor asemănătoare şi altor afecţiuni boala e mai greu de
identificat. Specialiştii americani care au realizat studiul au estimat
ca la baza înmulţirii cazurilor sindromului "mierii nebune" stă
tendinţa din ce în ce mai accentuată a oamenilor de a consuma cât
mai multe produse naturale, între care şi mierea. Boala este, de
fapt, o intoxicaţie gravă cu miere, mai precis cu mierea făcută de
albine din polenul cules de ele din flori toxice pentru om. Dacă nu
e descoperită şi tratată, boala poate fi mortală, au ţinut să sublinieze
cercetătorii americani. Ei au precizat că mierea cea mai periculoasă
este cea din regiunea Mării Negre.“
Vedem cum la baza inventării acestei boli stă de fapt o mare
problemă economică: oamenii aleg tot mai mult să consume miere
în loc de zahăr. Că este o boală inventată confirmă tot acelaşi
articol. „Norocoşii“ care nu se lasă prostiţi de titlu şi au răbdarea să
citească până la final află de la un specialist în biochimie al
Institutului de Cercetări Apicole că plantele care ar putea da miere
toxică trăiesc la altitudini foarte mari unde albinele nu au acces şi
că niciodată albinele nu confundă între ele plantele toxice şi cele
hrănitoare...
Aşadar, utilizaţi cu încredere miere în loc de zahăr! Iar dacă
totuşi mâncaţi în mod curent ciocolată, consumaţi băuturi
răcoritoare sau prăjituri, observaţi-vă reacţiile. Cu cât mâncaţi mai
mult zahăr cu atât vă veţi dori şi mai mult, căci el va genera o
foame de dulce pe care oricum nu este capabil să o potolească.
Când veţi consuma miere veţi observa cum din contră, după doar o
linguriţă vă veţi simţi hrăniţi şi mulţumiţi. La fel, puteţi mânca
fructe proaspete sau uscate ori de câte ori simţiţi nevoia de ceva
dulce.
Tot mai mulţi copii şi tineri sunt drogaţi de computer şi
de jocurile de noroc
O mare parte din copiii de azi se joacă ore în şir în faţa unui
computer, prinşi în capcana unei lumi virtuale populate de monştrii
şi de violenţă. Jocul a fost dintotdeauna o modalitate de învăţare şi
de cunoaştere a lumii. Atât pentru copii cât şi pentru adulţi există o
multitudine de jocuri care dezvoltă inteligenţa, îndemânarea,
rezistenţa fizică şi ajută oamenii să se apropie între ei, să se
Dezbateri
autodepăşească sau să se destindă.
În cazul jocurilor pe computer însă lucrurile stau exact pe
dos. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din
Indiana, SUA, pe adolescenţi cu vârste între 13 şi 17 ani arată că
petrecerea a 4-5 ore în faţa calculatorului cu jocuri video violente
stimulează excesiv regiunile creierului responsabile de producerea
emoţiilor, reducând capacitatea de autocontrol, concentrare şi
raţionament şi determinând creşterea agresivităţii. La acestea se
Lohanul nr. 8
adaugă problemele de memorie, de învăţare, de comunicare şi
relaţionare. Vorbim de o adevărată dependenţă, întrucât atunci când
li se cere să renunţe la jocurile în cauză, adolescenţii devin nervoşi,
agitaţi sau chiar violenţi neputând să se rupă de „drog“.
Un elev de 14 ani povestea într-un articol recent publicat în
ziarul Gândul: "Câteodată, când mă joc mult, noaptea visez
creaturile alea. Îmi creează o stare de dependenţă, adică vreau să
termin jocul şi devin foarte agitat. Îmi place foarte mult Counter
Strike, GTA, Unreal Alien vs. Predator, ăsta e chiar scarry. Are
nişte efecte de faci pe tine de frică noaptea. GTA nu e
supergroaznic, e un oraş mare în care tu te plimbi, furi maşini, baţi
oamenii şi îi jefuieşti, e tare de tot."
Procentul de tineri şi copii care suferă de această dependenţă
este atât de mare, încât în Olanda s-a deschis de curând o clinică
dedicată exclusiv dependenţilor de jocuri pe computer. Obişnuiţi
din lumea virtuală cu violenţa, tâlhăriile şi omorurile, adolescenţii
şi tinerii au toate şansele să pună mai uşor în aplicare astfel de acte
în viaţa reală, arată psihologii. Aşa se explică şi creşterea
numărului de acte anti-sociale.
Dacă adolescenţii pot cădea uşor în plasa jocurilor pe
computer, adulţii au încă şi mai multe variante la dispoziţie.
Cazinourile şi firmele de pariuri care invadează oraşele, mai ales
zonele în care nivelul cultural şi de trai al locuitorilor este sub
medie, le oferă multiple ocazii de a dezvolta dependenţe de ruletă,
jocuri de cărţi, pariuri sau chiar loterie. „Din păcate, plăcerea
generată de joc nu umple golul sufletesc sau nu rezolvă o problemă
de viaţă. Dimpotrivă, poate crea probleme sufleteşti şi de viaţă cu
urmări incalculabile. Mulţi jucători se refugiază în joc. Se rup o
clipă de realitate, iar speranţa de câştig poate fi o recompensă care
să escamoteze eşecurile din alte planuri. Deziluzia care urmează
după mai multe runde, când miza creşte şi sumele pierdute de
asemenea, nu fac decât să încarce tensiunea psihică, până la
depresie şi abandon. Apoi urmează ambiţia de a recupera banii
pierduţi, care îi face prizonierii unui cerc vicios", explică psihiatrul
Irina Dan într-un interviu acordat ziarului România liberă.
Cumpărăturile nu sunt aşa nevinovate cum par
Societatea de consum a dat naştere unei noi dependenţe, greu
de înţeles pentru cei care de-abia au bani cu care să îşi acopere
cheltuielile de bază - dependenţa de cumpărături. Aceasta este
întreţinută de multitudinea de reclame care stimulează dorinţa de
nou. Femeile cad cel mai uşor pradă acestei dependenţe având
iluzia că „terapia prin shopping“ poate acoperi frustrările şi
lipsurile emoţionale. După achiziţionarea bunului mult dorit, ele
descoperă însă că golul sufletesc nu a fost acoperit şi pornesc din
nou la cumpărături, cu convingerea că de data aceasta au găsit ceea
ce le trebuia. Profitul producătorilor şi al lanţurilor de magazine
este astfel asigurat.
Ideea în sine a supermarket-urilor şi mall-urilor, complexe de
magazine gigantice unde cumpărătorii vin în contact direct cu o
cantitate de marfă mult mai mare decât au nevoie, speculează
tentaţiile şi încurajează exagerarea în sensul de a cumpăra lucruri
nenecesare. Asaltarea cumpărătorului, prin prezentarea unui imens
volum de produse simultan, este unul din factorii care încurajează
această dependenţă. La fel stau lucrurile cu obiceiul de a plăti cu
cardul în loc de cash.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Standford
arată că în timp ce o persoană vede un produs, în creier se activează
atât zonele asociate cu bucuria şi dorinţa de avea acel lucru, cât şi
zonele asociate cu neplăcerea de a se despărţi de suma de bani
respectivă. Plata cu cardul este un fel de păcăleală care rezolvă mai
comod acest conflict. La fel este şi plata prin credit. De aceea ele
sunt atât de intens susţinute de marile companii.
Tot psihologii britanici de la Universitatea Standfod au
demonstrat că mersul la cumpărături îi face pe oameni să se simtă
mai stăpâni pe propria viaţă şi mai mulţumiţi. Ei explică acest lucru
prin secreţia de dopamină, care dă o stare de mulţumire şi plăcere
asemănătoare cu cea din timpul unui act amoros.
Ca răspuns la tendinţa tot mai mare de a consuma, un grup
din SUA a hotărât să îşi trateze dependenţa de cumpărături. Cei 12
prieteni au hotărât ca timp de un an de zile să nu cumpere decât
lucrurile de maximă necesitate: hrană, lenjerie, săpun, pastă de
dinţi, etc. Dacă ceva se strica încercau mai întâi să îl repare, iar
pentru înlocuire apelau la împrumut sau la magazinele unde se
vindeau produse reciclate. Decizia lor a venit în urma mesajelor
date de administraţia americană după declanşarea războiului din
Aprilie 2009
Irak, când americanilor li s-a repetat că „este o datorie patriotică să
consume“. Cu timpul acest grup a devenit tot mai numeros.
Datorită blogului lor de pe internet, mii de oameni din întreaga
lume li s-au alăturat. Efectele nu s-au lăsat mult aşteptate. Grupul a
fost acuzat de marile companii de atitudine anti-patriotică şi nici
mai mult nici mai puţin de… terorism economic.
Căsătorite cu slujba sau îmbătate de propria carieră?
În trecut serviciul era ceva necesar pentru a putea sa te
întreţii. Astăzi însă el este pentru multe persoane o a doua sau chiar
singura „căsnicie“. Vorbim tot mai mult de femei căsătorite cu
slujba lor, iar în marile companii competiţia şi succesul profesional
creează pentru unii oameni satisfacţii asemănătoare, pentru ei, cu
cele... sexuale.
Există persoane care trăiesc doar pentru cariera lor, care îşi
petrec zilnic 12-15 ore la locul de muncă, inclusiv în week-end,
care nu au familie şi nici prieteni. Au însă multe relaţii - clienţi,
colegi, subalterni sau parteneri. Şefii îi apreciază şi îi promovează,
admirându-le loialitatea şi implicarea, însă psihologii îi numesc
work-alcoolici, pentru că dependenţa de muncă este similară celei
de alcool.
Beţia succesului este cea care îi face să se simtă mulţumiţi.
Iar pentru acest succes nu se dau în lături de la nimic. Îndeplinirea
sarcinilor la termen, bifarea lor în agendă, aprecierile şefului sau
încheierea unui contract devin teme mult mai importante decât
petrecerea timpului cu copiii, soţul sau prietenii, ieşirea în natură
sau cititul. Nu de multe ori se ajunge la divorţ pe motiv că celălalt
nu este la fel de dăruit jobului.
Există multe victime ale acestei dependenţe. Katherine Ward
era una dintre cele mai de succes avocate, cu un salariu de ordinul a
milioane de dolari. S-a sinucis aruncându-se de la balconul unui
hotel. În scrisoarea de adio, ea regreta faptul că a făcut prea multe
sacrificii pentru cariera sa. Acest gest a survenit în urma faptului că
preşedintele companiei la care lucra i-a interzis să mai vină
duminica la birou. După ce ani de-a rândul ea îşi petrecuse aproape
tot timpul la serviciu, unde rămânea constant până la 10-11 noaptea
şi-a dat seama brusc că toată viaţa ei se reducea la locul de muncă.
O altă femeie „de succes“ victimă a dependenţei de muncă –
director de comunicare povesteşte pentru Sunday Times:
„Întotdeauna am vrut să muncesc, iar când am obţinut o slujbă la o
mare bancă am dorit să dovedesc ce pot. Devii dependent de muncă
tocmai pentru că îţi place. Eram mereu promovată, viaţa mea
devenise doar un şir de termene-limită, întâlniri şi delegaţii.
Duceam o viaţă luxoasă la care visasem mereu. Serviciul îmi
Plătim pentru propria moarte:
vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă
Dr. Alex Ionescu
Victimele epidemiilor din ultimele decenii au depăşit
numărul victimelor celui de-al doilea război mondial
În spatele mediatizării deşănţate a vaccinurilor se ascunde
un adevăr înspăimântător: niciunul dintre vaccinurile existente la
ora actuală, pentru niciuna dintre boli, nu este cu adevărat
eficient. Nu s-a demonstrat ştiinţific eficienţa vaccinurilor, ci din
contră s-a demonstrat că ele sunt foarte periculoase, transmiţând
un număr mare de virusuri şi generând veritabile epidemii. În plus,
substanţele care fac parte din vaccinuri, precum mercurul şi
aluminiul, pot produce autism, Alzeheimer, cancer, etc. Prin
vaccinare, suntem păcăliţi să plătim bani grei şi să îi îmbogăţim
chiar pe cei care încearcă astfel să ne ucidă.
Cunoaştem cu toţii teoriile vehiculate în ultimii ani, privitor
la existenţa unui număr „prea mare“ de oameni pe planetă şi la aşa-
zisa insuficienţă a resurselor planetare. Am remarcat cu toţii
numărul din ce în ce mai mare de cataclisme mai mult sau mai
puţin naturale care au loc în diferite părţi ale lumii. Ar trebui să
aruncăm o privire şi asupra unui subiect mai puţin mediatizat –
47
aducea satisfacţii pe care nu le trăisem până atunci, mă făcea să mă
simt sexy şi puternică. Lucram cu femei mai tinere pe care le
obligam să aibă acelaşi program ca mine. Nu le înţelegeam atunci
când îmi spuneau că au nevoie să stea mai mult timp cu familia. În
timpul celor opt ani cât am lucrat nu am avut timp să mă întâlnesc
cu prietenii şi mă simţeam superioară, încât nici un bărbat nu mi se
părea potrivit. În week-end-uri, hainele obişnuite mi se păreau
neglijente, aşa că obişnuiam să port tot costumele cu care mergeam
la serviciu.“
Excesul de muncă, ca supapă pentru nerealizările personale,
sau munca peste program realizată în mod constant poate avea
multe efecte negative. Un studiu realizat recent de un club de
fitness din Marea Britanie pe 2.000 de persoane arată că angajaţii
part-time sunt mult mai sănătoşi şi mai fericiţi decât persoanele
angajate cu normă întreagă. Şi aceasta pentru că aceştia din urmă
sunt mai stresaţi, consumă mai mult alcool, cafea şi tutun, au o
dietă dezechilibrată şi probleme cu somnul.
În toate aceste cazuri suprasolicitarea şi neglijarea propriilor
necesităţi determină probleme de sănătate: depresie pe fond de
surmenaj, ulcer, probleme intestinale şi cardiace, deficienţe ale
coloanei vertebrale, tulburări ale somnului. Iar frustrările şi
neîmplinirile acumulate în acest fel nu fac decât să întărească
celelalte dependenţe.
Iată cum societatea în care trăim ne „ajută“ să ne creăm şi să
întreţinem noi şi noi dependenţe. Este un cerc vicios din care se
poate ieşi doar dacă devenim conştienţi că suntem dependenţi de
anumite lucruri care ne fac rău. De-abia în momentul în care vrem
să ieşim din acest cerc, observăm cât de bine încetăţenit este el.
Până atunci poate să ni se pară normal să avem obiceiuri
nesănătoase. Este posibil ca un întreg sistem să ni se ridice
împotrivă, încercând să ne convingă să le reluăm. Pe lângă reacţiile
corpului şi minţii noastre, şantajele emoţionale sau chiar
respingerea din partea celor cu care altădată ne împărţeam „drogul“
vor face parte din această luptă de eliberare. Consecvenţa şi
rezultatele obţinute îi vor determina pe cei din jurul nostru ca în
timp să ne urmeze exemplul. Acest sistem poate exista doar atâta
vreme cât noi îl întreţinem, consumându-i produsele.
Bibliografie selectivă:
www.newscientist.com
http://sfcompact.blogspot.com/
Raportul Naţional privind situaţia drogurilor din România - 2006
publicat de Asociaţia Naţională Antidrog
diferitele epidemii ale căror victime, în ultimele decenii, depăşesc
numărul celor din al doilea război mondial.
Aerosoli şi tânţari, mijloace eficiente pentru infectarea cu
virusuri
În 1946, viitorul „rege“ al produselor farmaceutice, George
Merck, a raportat secretarului de război al SUA că a reuşit să
transforme în armă biologică toxina extrasă din bacteria Brucella şi
să o izoleze într-o formă cristalină indestructibilă, utilizând doar
fragmente de ADN. În timpul războiului coreean s-au pulverizat în
aer astfel de cristale asupra populaţiei chineze şi coreene. Din acest
motiv mulţi veterani din acel război au dezvoltat ulterior scleroza
multiplă. Armata a recunoscut că boala era în corelaţie cu Brucella
Dezbateri
şi a plătit veteranilor compensaţii. Deşi particulele de Brucella pot
rămâne inactive în organism timp de mai multe decenii, acestea pot
fi reactivate de vaccinuri. Pentru soldaţii americani vaccinurile au
devenit obligatorii din 1911. Pe lângă scleroza multiplă, această
bacterie a mai fost asociată cu o varietate de alte boli, incluzând:
SIDA, cancerul, diabetul, boala Parkinson, boala Alzheimer şi
artrita. In anul 2000, dr.Charles Engel de la Institutul Naţional
pentru Sănătate, SUA, a declarat că particulele de Brucella erau
probabil răspunzătoare de sindromul oboselii cronice şi de
fibromialgie.
În plus faţă de aerosoli, ţânţarii au fost îndelung testaţi ca şi
 48
agenţi de dispersie a diferiţilor patogeni. În 1950, Laboratorul de
parazitologie Dominion din Belleville, Canda, creştea 100 de
milioane de ţânţari pe lună. Au fost apoi trimişi la Universitatea
Queens, în Kingston, unde au fost infectaţi cu particulele cristaline
infectante. O epidemie de proporţii de oboseală cronică a fost
raportată în 1957 în Punta Gorda, Florida. In săptămâna
premergătoare, un influx masiv de ţânţari a fost observat în zona
respectivă. Institutul Naţional pentru Sănătate a declarat că 450 de
persoane s-au îmbolnăvit de oboseală cronică în decurs de o lună.
Multe astfel de teste au fost realizate pe populaţia civilă în ultimii
50 de ani.
După 11 septembrie 2001, toate aeroporturile SUA au trecut
sub control militar. Există un proiect denumit „Frunza de trifoi“,
care utilizează transportoare aeriene domestice echipate cu cisterne
speciale care pulverizează asupra populaţiei civile diferite substanţe
chimice.
Vaccinurile sunt metoda cea mai simplă de a îmbolnăvi
populaţia
Pentru a trece de bariera de vigilenţă a oricărui om obişnuit,
cea mai simplă modalitate care este utilizată şi care chiar ne face
copărtaşi la propria distrugere este aşa-zisa luptă împotriva
îmbolnăvirilor, prin... vaccinuri.
Vaccinurile sunt o sursă extraordinară de profit care nu
comportă nici un risc pentru companiile farmaceutice, mai ales de
când reacţiile adverse post-vaccinale sunt recompensate de guvern
- în cazul SUA. Ţinând cont şi de faptul că doar 10% din aceste
reacţii adverse sunt raportate, această afacere - vaccinarea - ajunge
să fie extrem de uşor de întreţinut şi promovat. Prin acest mod
pervers de manipulare, putem spune că noi ajungem să plătim
pentru propria moarte şi să-i facem astfel să se îmbogăţească pe
aceşti criminali, în plus faţă de reducerea populaţiei pe care ei o
preconizează.
Influenta grupare Clubul de la Roma susţinea într-un material
scris că populaţia planetei este prea numeroasă şi este necesară
reducerea acesteia cu 90%. În mod evident, prin războaie şi
epidemii (HIV, Ebola, Marburg, probabil West Nile şi SARS), se
poate ajunge la îndeplinirea acestui deziderat. Alte grupări elitiste
(Comisia Trilaterală, grupul Bilderberg) au exprimat acelaşi punct
de vedere în legătură cu suprapopularea planetei. Aşadar,
vaccinurile nu sunt numai o sursă de venit, ci şi o foarte bună
modalitate de fragilizare a sănătăţii populaţiei şi chiar de reducere a
numărului acesteia, după cum se va observa din aspectele expuse în
continuare şi din alte articole expuse pe acest site.
Virusul HIV a fost răspândit prin vaccinare
Dr. Robert Strecker susţine că Departamentul Apărării (DOD
– Department of Defense) a dat 10 milioane USD în 1969 pentru a
fi creat virusul imunodeficienţei umane (HIV) care să fie folosit
pentru reducerea populaţiei de culoare. Prin utilizarea Actului de
Libertate a Informaţiei, dr.Strecker a putut afla faptul că DOD a
obţinut fonduri de la Congresul SUA pentru a realiza studii asupra
agenţilor care distrug sistemul imunitar, pentru crearea de arme
biologice.
În luna mai a anului 1987, publicaţia Times, din Londra,
raporta pe prima pagină că vaccinul antivariolic administrat în 1977
de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a indus SIDA. 100 de
milioane de oameni din Africa erau supuşi acestui risc. Zonele cu
numărul cel mai mare de astfel de vaccinări prezentau cele mai
mari densităţi de cazuri SIDA. Virusologul Robert Gallo era citat în
acest articol, spunând că „cercetătorii în domeniul SIDA nu vor
spune nimic despre aceasta, deoarece sunt plătiţi şi pentru ca să
tacă“. De asemenea, odată cu vaccinarea antivariolică din Africa a
avut loc şi o vaccinare anti-hepatită B la homosexualii din New
York, San Francisco, Los Angeles, St.Louis, Houston şi Chicago în
Dezbateri
1978 şi 1979. Studiile epidemilogice din SUA au arătat că aceste 6
oraşe au cea mai mare incidenţă de SIDA, complex asociat SIDA
(ARC – AIDS related comlex), şi decese de cauză HIV, în
comparaţie cu celelalte oraşe americane.
În 1992 directorul OMS, David Heymann, a afirmat că
„originea SIDA nu mai are importanţă pentru ştiinţă în prezent“.
Aspect extrem de relevant pentru intenţia de muşamalizare a
acestei „afaceri“.
Guvernul experimentează pe populaţie
În comunitatea ştiinţifică există o tendinţă ca iniţial să se
Lohanul nr. 8
ignore şi apoi să se ridiculizeze părerile care sunt contrare a ceea ce
se doreşte să se creadă şi să se impună ca fiind adevărat. Dar câţiva
doctori şi oameni din personalul medical şi-au expus părerile,
uneori chiar unui public surd şi a mass-mediei indiferente. Dr. Alan
Cantwell care reprezenta această minoritate, afirma: „Guvernul
experimentează în secret pe populaţie? Bineînţeles că da. Aceasta
nu este o fantezie paranoidă. Există dovezi care arată că SIDA este
o boală „fabricată“ de om, prin producerea unui virus prin inginerie
genică“. Cei care au ridicat vocea şi au avertizat despre ceea ce se
petrece nu au scăpat fără urmări. Chiar dacă ocupau poziţii
prestigioase, au fost eliminaţi sau ameninţaţi fizic şi profesional;
laboratoarele lor au fost vandalizate, probele distruse,
corespondenţa interceptată şi convorbirile telefonice înregistrate.
În decembrie 2005, tot în Times, se afirma că Sindromul
Războiului din Golf este asociat „cocteilurilor“ de vaccinuri care au
fost administrate soldaţilor, pentru protejarea faţă de eventualele
atacuri chimice şi biologice. Mai mult de 100.000 de veterani
suferă de sindromul contactat în 1991, din care 20.000 deja au
murit.
Oameni de ştiinţă americani au lucrat în Irak ca microbiologi
în laboratoarele de arme biologice câteva săptămâni înainte de
Războiul din Golf, iar Irakul importa bacterii şi virusuri cu
virulenţă mare de la companiile din Statele Unite. În 1990, aceştia
fabricau cantităţi uriaşe de toxină botulinică şi antrax.
Comandamentul armatei americane cunoştea posibilitatea ca
trupele să fie expuse agenţilor toxici, în timpul staţionării în Irak.
Multiplele vaccinări administrate soldaţilor indică această
cunoaştere prealabilă. Dar comandamentul nu a informat trupele
despre ceea ce va fi; acestea participau la un experiment de
proporţii, fără a li se cere acordul. Până la ora actuală cei care au
fost acolo nu au fost informaţi despre aceasta, iar cele mai multe
informaţii despre vaccinările realizate au fost clasate. Unul din
medicii care a refuzat să coopereze deoarece considera că este o
violare a Protocoalelor de la Geneva, a fost deferit Curţii Marţiale
şi condamnat la 18 luni de închisoare federală.
Ceea ce s-a descris până acum sunt exemple de afectare a
sănătăţii populaţiei prin crearea de agenţi patogeni în acest scop.
Mai există şi o altă modalitate de afectare a celor vaccinaţi – nu
neapărat prin introducerea în vaccin a unor agenţi patogeni despre
care se ştie că sunt nocivi, ci prin absenţa sterilizării acestora de
contaminări cu diferite bacterii sau virusuri de la animalele de
laborator sau culturile celulare pe care sunt realizate vaccinurile.
Vaccinuri care produc cancerul
În 1954 dr. Bernice Eddy, bacteriolog, a descoperit virusuri
simiene (de la maimuţă) în vaccinul, presupusul a fi steril, anti-
polio inactivat, dezvoltat de dr. Jonas Salk. Această descoperire nu
a fost bine primită la NIH şi dr.Bernice a fost... retrogradat.
Mai târziu, dr. Hilleman a izolat virusul SV40 din cele două
tipuri de vaccinuri anti-polio: Salk şi Sabin. Virusul SV40 produce
tumori. În aceste vaccinuri erau 40 de virusuri diferite, şi se
urmărea eradicarea lor. Nu s-a reuşit sterilizarea completă a
vaccinurilor anti-polio.
Dr. John Martin, profesor de patologie la Universitatea
California de Sud a fost angajat pe perioada 1976-1980 în ramura
de oncologie virală a Biroului de Ştiinţe Biologice, de la FDA. In
decursul activităţii sale acolo, a identificat ADN străin în vaccinul
anti-polio Orimune Lederle, ceea ce sugera o contaminare serioasă.
El şi-a atenţionat superiorii asupra acestui lucru şi i s-a răspuns să
înceteze aceste testări întrucât erau înafara activităţii pe care trebuia
să o realizeze. Mai târziu, dr. Martin a constatat că toate cele 11
maimuţe verzi africane pe care se producea vaccinul anti-polio,
prezentau virus citomegalic simian. Cei care realizau vaccinul ştiau
despre acest lucru. Biroul de Ştiinţe Biologice a decis ca producţia
de vaccin contaminat să continue.
In 1955 dr. Martin a identificat anumite virusuri numite
virusuri clandestine, la pacienţii cu sindromul oboselii cronice.
Aceste virusuri nu prezintă gene ai căror produşi determină
sistemul imun al gazdei să le recunoască. Astfel, acestea trec
„neobservate“ de sistemul de apărare al organismului. In martie
1995, dr. Martin a detectat faptul că unele din aceste virusuri
clandestine îşi au originea în tipul de virus citomegalic simian, al
maimuţelor verzi africane, care infectează omul - virus despre care
el atenţionase că sunt prezente în vaccinul anti-polio.
Un articol din Washington Post din 26 ianuarie 1988
menţiona că toate cazurile de poliomielită după anul 1979 au fost
Aprilie 2009
cauzate de vaccinul anti-polio, şi nu a fost depistată nicio tulpină
străină în cazurile de poliomielită.
Vaccinarea copiilor măreşte mortalitatea infantilă
În 1999 vaccinul anti-rotavirus a fost recomandat de CDC
(Centre for Diseases Control) pentru toţi copiii. Când acest
program de vaccinare a fost instituit, mai mulţi copii au murit, iar
un număr foarte mare de copii au făcut obstrucţii intestinale care le-
au pus în pericol viaţa. Testările acestui vaccin înainte de patentare
au arătat o incidenţă crescută a pericolului de obstrucţie intestinală,
dar vaccinul a fost aprobat, fără recomandări speciale pentru
practicieni. Vaccinurile pentru copii deseori nu sunt studiate pentru
toxicitate, deoarece asemenea studii le-ar elimina de pe piaţă.
În martie 2005, Haruna Kaita, cercetător ştiinţific în
domeniul farmacologiei şi decan al Universităţii din Nigeria, a
testat vaccinurile trimise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în
India. Dr. Kaita a depistat o serioasă contaminare cu agenţi
patogeni.
Pe lângă contaminările virale sau bacteriene, vaccinurile
conţin şi multe substanţe toxice, care se introduc pentru a preveni
infectarea lor cu bacterii sau pentru a le creşte performanţele.
Printre aceste substanţe, se află şi mercurul, formaldehida şi
aluminiul. În ultimii 10 ani, numărul de copii autişti a crescut de
aproape cinci ori în SUA. Această creştere bruscă a procentului de
copii autişti a survenit după introducerea vaccinului anti-varicelă,
pojar, rubeolă, în 1975. Cazul cel mai reprezantativ este al unui
copil căruia i s-au administrat vaccinuri pentru 9 boli într-o zi.
Aceste injecţii au fost urmate imediat de instalarea autismului.
Vaccinurile conţin un prezervant pe bază de mercur, numit
thimerosal. Copilul a primit în acea zi o doză de mercur de 41 de
ori mai mare decât cea care în mod normal poate afecta
organismul. Mercurul este toxic pentru sistemul nervos.
Substanţele adiţionale din virusuri sunt ucigătoare
O nouă boală numită miofasceită macrofagică determină
dureri în muşchi, oase şi articulaţii. Toate persoanele cu această
boală au fost injectate cu vaccinuri care conţineau aluminiu.
Depozitele de aluminiu sunt capabile să rămână ca reziduuri
iritante în ţesuturi şi să perturbe sistemul imunitar şi sistemul
nervos pe tot parcursul vieţii. Toate vaccinurile conţin aluminiu şi
mercur. Aceste metale par să joace un rol important în etiologia
bolii Alzheimer.
Când ne vaccinăm, de fapt jucăm o versiune modernă a
„ruletei ruseşti“. Nu numai că ne expunem la aluminiu, mercur,
49
creşte profiturile firmelor producătoare.
La conferinţa de prezentare a vaccinului Engerix - vaccinul
anti-hepatită B, la noi în ţară, după ce a fost lăudat peste măsură
pentru toate beneficiile pe care le aduce, s-a recunoscut că totuşi în
Franţa Ministerul Sănătăţii nu l-a aprobat pentru a fi administrat
copiilor. La întrebarea de ce nu a aprobat Ministerul Sănătăţii
francez, respectivul a invocat motive financiare. Deci România este
mai bogată ca Franţa? Nu. Câtă grijă pentru copiii români! De ce
nu şi pentru cei francezi?
Institutul de Patologie al Forţelor Armate, la ora actuală,
reconstruieşte virusul gripei spaniole din 1918, inserându-l în
tulpinile contemporane de virus gripal şi crescându-i letalitatea.
Gripa spaniolă a omorât 675000 de americani în perioada 1918-
1919. Mulţi din cei morţi erau soldaţi vaccinaţi. Anumiţi oameni de
ştiinţă merg până la a afirma că versiunile reconstruite ale gripei ar
putea fi inserate în vaccinuri, împreună cu o tulpină mai benignă,
cu scopul de a diminua progresia componentelor periculoase.
Substanţele chimice suport ale vaccinurilor pot ajuta anvelopa
virală să fuzioneze cu celulele pulmonare, facilitând infecţia.
Oamenii vor răspândi mai departe infecţia, şi apoi vor începe să
cadă ca muştele. Aceasta va cauza pe de o parte panică, şi pe de
altă parte o creştere a cererii de vaccin, accelerând astfel ciclul.
Persoanele cu inocul mic de virus, care nu vor avea simptome
grave de boală, vor fi învinuite ca fiind cele care au răspândit
boala.
În 2002, Departamentul de Sănătate şi servicii umane a
cumpărat 286 de milioane de doze de vaccin de la furnizorul
britanic Acambis. Washington Post a raportat în luna sptembrie a
aceluiaşi an că întreaga populaţie a Americii poate fi vaccinată în 5
zile. Concomitent, Departamentul de Sănătate a realizat un proiect
de lege cunoscut ca Actul The Model Emergency Health Powers.
Acest act poate cere ca orice individ să fie vaccinat, nesupunerea
fiind considerată o crimă.
Cel mai sigur vaccin este cel care nu este niciodată folosit!
La sfârşitul anului 2004, într-o prestigioasă publicaţie
ştiinţifică din Statele Unite – Proceedings of National Academy of
Sciences, echipa de cercetători condusă de Gerhard Scheuch arăta
că inhalarea de spray salin (apa cu sare) diminuează răspândirea de
virusuri gripale, virusul SARS si tuberculoză, cu 72,1±8,19%.
Pentru raţiuni probabil foarte bine cunoscute lui Merck şi altor
conducători de firme farmaceutice, această informaţie potenţial
salvatoare de vieţi nu a fost larg răspândită prin intermediul mass-
mediei.

formaldehidă, proteine străine, dar putem dobândi astfel virusul
SV40 şi alte virusuri periculoase care pot genera cancer, leucemie,
SIDA, etc. Congresul SUA protejează companiile producătoare de
vaccinuri de urmărirea în justiţie, astfel că aceste soluţii injectabile
periculoase cresc profiturile companiilor farmaceutice. Deşi expun
populaţia la riscuri enorme, aceşti producători nu riscă nici măcare
o amendă.
În ciuda propagandei deşănţate, nu există nici o dovadă că
vaccinurile sunt eficiente. Dimpotrivă. Şi de asemenea, vaccinurile
nu sunt studiate în amănunţime pentru siguranţă înainte de a fi
introduse pe piaţă. Există foarte multe dovezi că vaccinurile sunt
periculoase, iar singura raţiune pentru existenţa lor este aceea de a
Dezbateri
Deci... „cel mai sigur vaccin este cel care nu este niciodată
folosit!“...după cum afirma James Shannon, fost director al
Institutului Naţional pentru Sănătate (NIH) din SUA.
Bibilografie:
Horowitz Leonard G, Emerging Viruses: Aids & Ebola
Collin Jonathan The Townsend Letter for Doctors & Patients [2004] An
Open Letter From Dr. Robert Strecker Strecker Memorandum & W.H.O
Murdered Africa
http://www.biblebelievers.org.au/who.htm
Gerhard Scheuch et al., Inhaling to mitigate exhaled aerosols, PNAS
2004, 101 (50), 17383-17388.

înţelese nici astăzi şi constituind o contemporani.

permanentă sursă de dispută între marile
puteri.
Nicolae Tesla Ciudatele schimbări de climă şi
cutremure care s-au constatat în ultima
vreme sunt considerate rezultatul unor
Diana Iane aparate care au la bază descoperirile acestui
mare inventator. Tesla a ajuns la concluzia
că vremea ar putea fi controlată cu ajutorul
Pământul este de fapt viu, având
Tot lui îi datorăm şi primul sistem de
comunicaţie wireless, primii roboţi, prima
telecomandă, ideea de vehicul cu decolare
verticală ş.a. Tesla a propus o schemă care
arăta ca un science-fiction: un sistem global
de comunicaţii fără fir pentru a transmite
mesaje telefonice dincolo de ocean; pentru
a transmite ştiri, muzică, rapoarte privind
Ştiinţă

vibraţii electrice. (Nikola Tesla)
Marele savant Nicolae Tesla (Nikola
Tesla, 1856-1943), considerat de canalul
Discovery ca fiind unul dintre „cei mai mari
100 de americani“, este geniul sub care stă
dezvoltarea actuală a omenirii. El a fost un
mare vizionar, multe din ideile sale nefiind
energiei electrice. In primavara lui 1898,
Tesla demonstreaza public dirijarea prin
radio, la mare distanta, a unui vas fara
echipaj. De numele său se leagă celebrul
experiment Philadelphya şi primul contact
cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din
spaţiu un semnal radio repetat. Pentru
această descoperire a fost ridiculizat de
piaţa bursieră, mesaje private, a securiza
comunicaţiile militare, şi care tranmitere de
imagin în orice colţ al lumii. „Când
comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară
largă, pământul va fi transformat într-un
creier uriaş, capabil să răspundă în oricare
colţ al său“. Această viziune a sa nu a fost
realizată nici astăzi, la peste 60 de ani de la
 50
moartea sa. Nici marile sale realizări
privind transmiterea energiei electrice fără
fire nu au fost puse în practică. Mileniul
acesta este fără îndoială mileniul Tesla.
Când zici Nicolae Teslea te gândeşti
la istro-românul devenit cetăţean american,
omul de ştiinţă şi inventatorul prolific în
domeniul electro şi radiotehnicii,
descoperitorul câmpului magnetic
învârtitor. Tot el a inventat şi sistemul
bifazat de curent electric alternativ şi a
studiat curentul de înaltă frecvenţă. El a
construit primele motoare asincrone
bifazate, generatoarele electrice,
transformatorul electric de înaltă frecvenţă
etc. În atomistică, a cercetat fisiunea
nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului
electrostatic de înaltă tensiune.
Este considerat de biografii americani
ca fiind un emigrant de origine sârbă. În
realitate el a fost istro-român, născut în
noaptea de 9 spre 10 iulie 1856 ca fiu al
preotului ortodox Milutin Teslea şi al Gicăi
Gură de Rai
Claudiu None
În munţii Bucegi există o zona de un
kilometru pătrat în care organismul nu
oboseşte, iar funcţiile fizico-chimice se
revigorează brusc. Specialiştii spun că
avem de-a face cu legendarul loc dintre cer
şi pământ
Dezbateri
În 1999, un institut de cercetări
particular din Bucureşti, angajat de o firmă
străină pentru a studia subteranul unei zone
din Bucegi, a găsit ceva care poate fi
asimilat cu legendara „Gura de Rai“. E
vorba despre o pantă cu o suprafaţă de
aproximativ un kilometru pătrat, unde se
manifestă o anomalie magnetică atipică,
după cum o definesc specialiştii, zonă care
are efecte benefice uluitoare asupra
organismului uman. Este, foarte probabil,
cea mai ciudata descoperire făcută vreodată
Mandici. Familia tatălui era de grăniceri
antiotomani, în fostul imperiu austro-ungar.
Numele iniţial de familie era Drăghici, dar
el a fost înlocuit în timp, prin porecla de
Teslea, după meseria transmisă în familie,
de dulgher (teslari).
Henri Coanda îl prezintă pe marele
inventator Tesla ca român bănăţean din
Banatul sârbesc, dar realitatea era ca
prietenul său Nicolae era istro-roman din
Croaţia. Coandă afirma: „Dacă acum, să
zicem, 150 de ani, ar fi venit cineva să ne
spună cum spunea Tesla Nicolae, românul
din Banat: «Voi face lumina electrică, adica
lumină, voi face asta mişcând o bucată de
fier în faţa unui fir de aramă», lumea l-ar fi
închis ca nebun“. Provincia Lica era locuită
compact de istro-românii morlaci, încă din
sec. XV-XVI. Gospici se află la câţiva
kilometri de ţărmurile Mării Adriatice, iar
satul Similian la 12 km de Gospici, satul
fiind patria lui Tesla. Tatăl său dorea ca el
să devină preot, cu toate că el se simţea
atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a
îmbolnăvit de holeră şi a obţinut o concesie
din partea tatălui său: bătrânul Tesla i-a
promis că dacă va supravieţui, va primi
permisiunea să urmeze cursurile de
inginerie de la Politehnica din Graz (1875-
1881), unde avea să îşi înceapă seria
descoperirilor. Lucrează apoi la Budapesta,
la Paris, în cadrul Companiei Edison
(1882), Strasbourg (1884), după care pleacă
în America.
Tesla a fost întreaga sa viaţă obsedat
de ideea electricităţii. La vârsta de 24 de ani
are şi primul mare răspuns. El însuşi
povesteşte: „Într-o după-amiază, veşnic
prezentă în mintea mea, făceam o plimbare
în parc, alături de un prieten, recitând
poezii. Pe atunci, ştiam cărţi întregi pe de
rost. Una dintre acestea era Faust a lui
Goethe. Soarele tocmai apunea, amintindu-
mi de un pasaj celebru; ideea mi-a venit ca
o străfulgerare de lumină, şi într-o secundă
adevărul era dezvăluit. Cu un băţ, am
desenat pe nisip diagrama pe care 6 ani mai
în România.
In tradiţia populară românească, Gura
de Rai este un mediu între cer şi pământ cu
un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc
benefic. Ca poziţionare geografică, Gura de
Rai este situată pe un picior de munte şi se
deschide într-o pajişte înaltă sau un gol de
munte. Conform „Mitologiei Române“,
cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de
Rai este sinonimă cu „plaiul“, iar autorul
consideră că acestor zone mirifice li se
releva caracterul sacru şi prin titulatura
mitropoliţilor români, denumiti „exarhi ai
plaiurilor“. Romulus Vulcanescu subliniază
că în zona Gurilor de Rai s-au încuibat cu
timpul Nedeiele, sărbători populare şi
instituţii complexe etnoculturale săteşti cu
implicaţii mitologice.
Sabina Ispas, cercetator la Institutul
de Etnografie şi Folclor, consideră că ter-
menul de „Gura de Rai“ exprimă o realitate
simbolică a sacrului şi una metaforică, în
poezia populară, ca imagine artistică a
atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte
este vorba doar despre o tradiţie populară,
Lohanul nr. 8
târziu am prezentat-o în cadrul alocuţiunii
de la Institutul American de Inginerie
Electrică“. Era motorul cu curent alternativ,
o descoperire tehnologică care în curând
avea să schimbe lumea.
Tesla ajunge în America având la el
doar o scrisoare de recomandare din partea
unui prieten al lui Edison din Europa. La
sosire se arata complet şocat: „Ceea am
lăsat în urmă era frumos, artistic şi
fascinant sub toate aspectele; ce am văzut
aici era lipsit de fineţe şi inatractiv.
America e cu un secol în urma Europei“.
Electricitatea a fost introdusă în New
York la finele anilor 1870. Lampa
incandescentă a lui Edison a făcut ca
cererea pentru curentul electric să
explodeze. Fabrica sa de curent direct din
Pearl Street (Manhattan) devenea rapid
monopol. Edison ştia prea puţin despre
curentul alternativ şi nu vroia să înveţe mai
mult. L-a angajat totuşi pe Tesla, oferindu-i
50.000 pentru perfectionarea generatoarelor
şi motoarelor electrice Edison. Tesla şi-a
îndeplinit sarcina dar… nu a primit nici un
cent în afară de următorul comentariu:
„Când vei deveni un american complet
matur vei şti să apreciezi o glumă
americană“. Şocat şi desgustat, Tesla a
demisionat imediat.
Ideile sale privind curentul alternativ
pe care-l folosim azi aveau să se
materializeze fiind sprijinit de un investitor.
Patentele i-au fost apoi cumpărate de
compania Westinghouse alături de care va
continua până la realizarea „oraşului
luminilor“. Cu prilejul Târgului
Internaţional de la Chicago deschis pe 1
mai 1893, cei 27 de milioane de vizitatori
au văzut cum s-au aprins sute de lumini
incandescente. Aceasta doar datorită
invenţiilor sale privind sistemele de curent
alternativ. Era abia începutul luptei sale cu
Edison…
fără o bază în realitatea concretă, palpabilă.
Locul în care organismul nu
oboseşte
Acestor date li s-a adaugat însa şi o
imagine fizică, concretă, a unei „Guri de
Rai“, un loc cu o suprafaţă de aproximativ
un kilometru pătrat, care are efecte
terapeutice excepţionale asupra
organismului uman. In 1999, Institutul
particular de cercetare „Terra“ a fost
angajat de o firma româno-franceză să
studieze o zona din Bucegi, situată în
apropierea Peşterii Ialomicioara. Societatea
era interesată de stabilirea detaliilor din
subsolul acestei zone şi a oportunităţii de a
construi un complex hotelier. La studiu au
participat specialişti din mai multe domenii,
în special fizicieni şi geofizicieni.
Cercetarile s-au facut cu aparatură de
geodetecţie.
După mai multe zile de urcat şi
coborât pe acele coclauri pentru sondaje,
geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre
membrii echipei, a descoperit ceva
senzaţional în preajma vârfului Doamnei:
Aprilie 2009
ajuns într-un anume loc, i-a dispărut
oboseala. „Ne-am speriat când ne-a strigat
alertat, nu stiam ce s-a întamplat. Evident
ca am privit cu neîncredere fenomenul, la
început. In timp însa am constatat, pe
propria noastra piele, ca el este real. Abia
apoi am demarat investigaţiile asupra
acestui loc“, spune Vasile Rudan,
coordonatorul echipei.
Primul stadiu al investigaţiilor a
constat în verificarea tuturor versanţilor din
zonă. „Am constatat ca oricât ai urca, oricât
de obosit ai fi dupa mers, în momentul în
care ai ajuns în zona respectivă dispare
oboseala, lucru care nu se manifestă pe alţi
versanţi. Este vorba de o revigorare a
funcţiilor fizico-chimice cu o rapiditate
ieşită din comun“, declara Dumitru Stănica.
O anomalie geomagnetică atipică
A doua fază a constat în testarea
medicală. A fost adus un medic, care a
verificat tensiunea fiecărui subiect care urca
panta cu „ciudăţenii“. Testele medicale au
fost reluate şi pe o altă culme din apropiere,
cu o înălţime aproximativ similară.
Rezultatele au condus către o singura
concluzie: în zona cu pricina, exclusiv, se
întamplă ceva deosebit. Nu numai că ritmul
cardiac îsi revine uluitor de repede, deşi
urcuşul se face pe o pantă abruptă, dar
oamenii în vârstă care au fost supuşi
testelor au declarat o stare de bine general
când stau în acel loc.
S-a trecut apoi la testarea zonei prin
magnetometrie diferenţială, respectiv
radiografierea subsolului cu aparate de tip
Partington, care pot măsura, printre altele,
magnetismul Pământului. Aşa a fost
depistată o anomalie magnetică atipică, pe o
suprafaţă de aproximativ un kilometru
pătrat. „Anomaliile geomagnetice
cunoscute de specialistii din domeniu apar
în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei
terestre sau în alte asemenea fenomene
geologice care se înregistrează într-o forma
atipică pe diagrame. Aici e vorba însa
despre ceva necunoscut, un profil al
diagramelor pe care nici profesorul Stanica,
unul dintre cei mai buni geofizicieni de la
noi, nu a ştiut să-l interpreteze. In acel
moment am facut legătura cu alt gen de
anomalii atipice, pe care le cercetam de mai
mult timp şi care se manifestă printr-o
emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu
o origine necunoscută“, ne-a spus Vasile
Rudan.
De la colţii dragonului la reţelele
malefice Hartmann
Problema zonelor geopatogene - sau a
anomaliilor magnetice atipice malefice - a
fost ridicată de Institutul „Terra“ cu mai
mulţi ani în urmă. Un nod geopatogen
înseamnă un loc în care se manifestă
fenomene de natură necunoscută care sunt
ostile vieţii.
Trebuie menţionat însă că existenţa
acestor zone „rele“ este cunoscuta de
societatea omenească de foarte mult timp.
In China antică, spre exemplu, nimeni
nu avea voie sa construiască o locuinţă până
ce zona nu era testată de specialiştii
imperiali, oameni înzestraţi cu capacităţi
paranormale, pentru a vedea daca subsolul
are sau nu are „colţii dragonului“. Dacă
aceşti „colţi“ subpământeni erau detectaţi
de functionarii imperiali, locul respectiv era
etichetat malefic, pe el nu se putea construi
nici o casă.
Pornind de la aceeaşi idee, în
perioada interbelică, o serie de experienţe
dintr-un oraşel din Elveţia au condus la
teoria „Reţelelor Hartmann“. Doctorul
Ernst Hartmann a observat că şoarecii aflaţi
într-o anumită încăpere stăteau grupaţi după
direcţia liniilor si nodurilor unei reţele
invizibile. Aceiaşi soareci se comportau
însa normal într-o încăpere diferită. Acest
tip de reacţie al animalelor i-a dat de gândit
şi astfel a început să studieze fenomenul şi
să tragă concluzii interesante. Conform
teoriei Hartmann, interiorul scoarţei terestre
ascunde reţele longitudinale si latitudinale
malefice. Fenomenul se manifestă însa ca
atare doar în nodurile de la întretaierea
acestor reţele.
Armata este interesată de subiect
„Descoperirea absolut întamplatoare a
zonei benefice din Bucegi, „Gura de Rai“ în
tradiţie populară, vine să rotunjească ceea
ce ştiam până acum despre anomaliile
magnetice atipice. In primul rând ne
întăreşte ideea că nimic din ceea ce avem
lăsat ca memorie colectivă prin folclor nu
este gratuit, are cel puţin un sâmbure de
adevăr“, declară Vasile Rudan.
„Ceea ce am găsit noi în Bucegi are o
dispoziţie geografică identică cu cea
descrisă în folclor. In al doilea rând, stim
acum ce şi cum să căutam. Pe diagrame,
hărti ale subsolului, profilele micromag-
netice ale zonelor malefice, despre care
avem mai multe date, sunt ascutiţe, pe când
cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape
drepte. Timp de mai mulţi ani am fost
ocupaţi cu alte proiecte de cercetare şi am
suspendat investigaţiile din Bucegi, dar
intenţionam să reluam cercetările şi să
facem chiar o demonstraţie publică. Apoi
vom lărgi zona investigaţiilor, deoarece
avem semnale că asemenea locuri deosebite
se mai găsesc, cel puţin în zona Masivului
Retezat. Interesant este faptul că din
informaţiile de până acum rezulta că
fiecarei zone malefice trebuie să ii
corespundă, undeva în apropiere, o zona
benefică, la o distanţă de cel mult câteva
sute de metri. Deocamdată nu vom divulga
locaţia exacta“, spune Rudan.
Acesta mai susţine ca, pe tema
cercetarii anomaliilor magnetice atipice din
România, bune sau rele, urmează să apară o
carte şi ca Ministerul Apărării se arată
foarte interesat de acest domeniu.
Cercetatorii de la Institutul „Terra“ speră să
se realizeze, cu concursul Armatei, o hartă a
României care să pună în evidenţă aceste
zone iesite din comun.
Proiectul Conştiinţei Globale
In ideea existenţei unor legături de
natură spirituală foarte puţin cunoscută între
om şi Pământ se înscrie si proiectul
Conştiinţei Globale. Proiectul Conştiinţei
Globale a luat fiinţă în anul 1998, fiind
instalate, cu o dispersie mondială,
echipamente electronice interconectate în
reţea, cu centrul la Princeton, SUA. Reţeaua
51
de generatoare aleatorii arată apariţia unor
anomalii în functionare în timpul unor
evenimente ce afecteaza milioane de
persoane. În general, aceasta constiinţă
globală a omenirii comunică cu Terra.
Planeta anunţă din timp orice catastrofă
care urmează să se producă. Acest
comportament nu poate fi atribuit fizicii
clasice. Până în prezent, au fost amplasate
65 de generatoare numerice aleatoare în
întreaga lume.
Anticiparea evenimentelor
Cercetatorii au observat ca în timpul
unor evenimente la nivel global, diagramele
sunt deviate de la poziţia normală, iar
schimbările apar uneori chiar înainte de
producerea evenimentelor. In cazul
cutremurului şi valurilor uriaşe din Asia, în
2005, deviaţiile au fost anticipate cu peste
20 de ore înaintea producerii tragicului
eveniment. „Iniţiatorii proiectului spun că
este prematur să se discute despre o
aplicaţie practică a acestui fenomen. Chiar
dacă se ştie că ceva grav se va întâmpla, nu
se stie ce anume se va întâmpla, unde si
când. Probabil că după ce vor fi instalate
mai multe sisteme, în jur de 100, se va
putea identifica şi zona expusă. Vom
analiza toate înregistrările, pentru a vedea
cum s-a propagat unda emotională“, a spus
Adrian Pătruţ, cel care supraveghează
singura unitate de acest fel din România.
Potrivit cercetătorului clujean, acest
fenomen este recunoscut de peste 40 de ani,
dar acum s-a încercat verificarea acestei
teorii la o scară mai mare, cu mai multe
persoane. Ideea a fost verificată pe teritoriul
SUA, iar din 1998, prin proiectul
psihologului Roger Nelson, s-a trecut la
montarea de echipamente pe toate
continentele. In prezent, proiectul este
coordonat la Centrul PCG, desprins din
Universitatea din Princeton. „Este clar ca
lumea fizicii si cea a spiritului uman sunt
legate, aceste experimente o dovedesc, dar
încă nu putem şti cum se întampla aceasta“,
a mai spus Adrian Pătruţ.
Zonele geopatogene generează cancer
În România, aceste lucruri se studiază
încă de la sfârşitul anilor '80, adică de peste
20 de ani. Experienţele românesti au condus
către ideea că zonele geopatogene sunt
reale, focarele geopatogene emit radiaţii de
alta natură decât cele cunoscute, dăunatoare
organismelor vii, dar că aceste focare nu
sunt constituite în nodurile reţelelor
Hartmann, adică nu au o dispunere
geometrică, regulată în structura scoarţei. In
urma experienţelor din România, s-a tras
concluzia ca un om care locuieşte într-o
asemenea zonă timp de zece luni este
Dezbateri
predispus, în faza incipientă, la insomnie,
apoi apare starea de greaţă, cefaleea,
disfuncţii ale muşchilor inimii, puls aritmic,
fibrilaţie, contracţii musculare dese şi
intense. In ultima fază apare cancerul.
Chirurgul Nicolae Constantinescu a
identificat chiar familii întregi bolnave de
cancer, ale căror locuinţe au fost construite
pe asemenea locuri geopatogene.
(După http://www.ziua. ro).
 52
Proiectul N.A.S.A. „Blue Beam“. Simularea holografică pe cer
Prof. Sergiu Avram
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea
venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi
religiile.
„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu.
Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin
consimţământ.“
Paul Warburg - membru al Consiliului pentru Relaţii Externe
(CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului
american.
„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem
nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta
Noua Ordine Mondială.“
David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului
pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei
Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie
1994
În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un
amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue
Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de
genul recentului „sarcofag al lui Iisus“. Organizarea unei gigantice
mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui
Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental.
Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii
mondiale cuprinse în acest proiect.
Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul
unei agenţii de presă independente - International Free Press
Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor
numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a
murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu
că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi
de Vatican. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă,
autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia. Întors acasă, Serge
Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un
atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt
jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de
cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe
baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de
atacuri de cord unor persoane incomode.
Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată
de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam.
Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu
comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce
confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.
“International Free Press Network nu este un grup religios
sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care
realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi
publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască
dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul
nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii
Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică.
Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui?
Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le
înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să
Dezbateri
abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu
indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează
fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice
formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea
implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să
implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de
o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege
comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să
impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.“
„Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care
Lohanul nr. 8
presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii
religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului
guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie
spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.“
False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa
„Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau
reevaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin
crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în
care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va
urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri
arheologice prin intermediul cărora se va dovedi că doctrinele
marilor religii sunt false.“
Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă
este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un
astfel de „cutremur“… de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26
februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale
James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus»
şi al familiei sale. Iniţial am crezut că este vorba despre un nou
film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de
ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă
James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire
arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici
care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii
găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe
şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua -
Iisus, Maria, Iosif, Meriem - Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre
celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă,
James Cameron nu a amintit însă nimic.
A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus,
ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena
(Meriem) - soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor
şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că
oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă
nu dovedeau că aparţin lui Iisus. În plus numele respective erau
ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de
des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe.
Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale
Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey
Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume
găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui
Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe
un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este
relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria
regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună
că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui
Iisus, spune că există totuşi o şansă!
În plus această manipulare atât de intens mediatizată este
infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos
Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de
intens mediatizat el spune: „Ceea ce pretinde documentarul este un
fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se
putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane
care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.“ Cine are
interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de
emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o
ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă
descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput
şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că
participă acum celebrul regizor.
Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus“
Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea
unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât
să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia.
Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului,
fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific
Aprilie 2009
religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.
Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona
spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite
semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi
extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme
folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară
pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe
computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile
spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să
creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.
“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc.
se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va
face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false
şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De
aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va
fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor
şi auzi cu urechile lor.“
Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se
creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători
fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane
de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel
generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de
domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja
există.
„Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este
vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer
extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice
şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe
milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor
auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate
limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate
mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de
computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983
în ziarul Sidney Morning Arrow.
La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-
au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor
electromagnetice şi a hipnozei. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis
scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic,
astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de
unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului
şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă
de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează
fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se
consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de
cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul
critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc
53
sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.“
Vorbirea artificială asigură controlul mental
Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de
dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea
telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi
extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl
aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate
de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor
interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se
numeşte „vorbire artificială“. Acest gen de tehnologie există încă
din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind
relaţia dintre creierul uman şi computer.
În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc
conferinţa intitulată „Cercetarea avansată NATO cu privire la
fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare“. Ce înseamnă
aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această
conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să
vadă sau un surd să audă. Echipamente care puteau calma orice
durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi
permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate
aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un
semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie
deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite
împotriva oamenilor. El afirma că astfel de
echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi
FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a
tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului
sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se
numeşte „candidat manciurian“.
Avem date care arată că astfel de
experimente au loc şi în Marea Britanie,
Australia, Franţa, Germania şi Finlanda.
Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care
lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă
orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul
social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând,
dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă
pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să
implementezi un sistem draconic, să o
supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că
totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând
pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou
sistem politic şi social, în locul celui vechi care
pare să nu mai funcţioneze. Evident că alternativa
este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua
Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca
un instrument cu care Elita a controlat şi a
subjugat masele. Vechea zicală „Divide et
impera“ (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile
planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem
pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi
aceasta este tot o formă de control mental.
Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în
1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a
permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de
supraveghere a populaţiei sub pretextul asigurării siguranţei
acesteia.
„Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult“, arată
Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene
V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: „A
venit ziua în care putem combina privarea senzorială cu drogurile,
Dezbateri
hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga
un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ.
Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a
creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi
personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât
să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce
societatea vrea ca noi să facem. Avem tehnologia necesară pentru a
face aceasta. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi.
Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate
dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o
 54
nouă personalitate, dacă cea veche pe care o are este anti-socială”.
Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental
Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în
Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe
frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma
Laurel Electro-Optical System din Pasadena, California. Laurel
este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a
lucrat mult în domeniul construirii unor arme care să
implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul
utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi
a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă.
Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor
britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane
în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate
induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct
asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează
victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact
ca în vechea zicală care spune: „e aşa mult zgomot aici că nu mă
pot auzi nici pe mine gândind.“
Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există
inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării.
Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu „The
electromagnetic spectrum and low intensity conflict“ (Spectrul
electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia
„Low intensity conflict in modern technology“ (Conflictul de joasă
intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air
University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se
vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot
fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi
poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie.
Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în
frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o
voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece
în proiectul Blue Beam.
În cartea sa „Corpul electric“, Robert Becker, nominalizat la
premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul
anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de
fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească,
să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin
sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la
provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.
Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările
dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter
Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla
într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu
puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin
simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă
cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: „un astfel de aparat
poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se
doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi
instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”
Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată
„Microwave Auditory Effect and Application“ (Efectul auditiv al
microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă
direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră.
Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor
sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a
Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea
programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să
Dezbateri
discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă
asupra organismului uman prin mijloace electronice.
Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare
A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include
controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o
invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul
că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra
de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul
atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră.
Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în
Lohanul nr. 8
marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la
Hollywood. În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA,
China, Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii
cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a
fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de
filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne
temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în
forţă şi apoi să aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este
tot o formă de control mental.
Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de
Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am
vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi
transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi
vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel
moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul
populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor
împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.
Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate
acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe
oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi
implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât
nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre
omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să
restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi.
Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea
comunismului.
Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam
Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi
scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară.
Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile
necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea
discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu
aspectele benefice, divine, rugăciunea, postul, trairea autentica in
Hristos sub ascultarea unui duhovnic anihilează aceste influenţe
malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să
controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile
spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite,
distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui
Serge Monaste care demonstrează că slujitorii Noii Ordini
Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.
În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un
un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul „The new
mental battlefield, beam me up Spock“ (Noul câmp de luptă
mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: „Voi da mai multe
exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem
acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă,
inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi
posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care
include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de
peste 1000 de km. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care
merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie
implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute,
astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi
perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al
gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă.
Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va
crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri
artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin
intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă.
Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent
întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi
nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele,
publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să
elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile
privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai
pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe
care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre
oameni care cred că pământul este plat.“
(După http://apologeticum.wordpress.com/)
Aprilie 2009
Centura fotonică
Prof. Ioan Solomon
Încă din anul 1961, astronomii au
descoperit, prin informaţiile oferite de
sateliţi, o zona cosmică care părea a fi o
nebuloasă neobisnuită. Prin fenomenul de
nebuloasă se înţelege un foarte mare nor
cosmic de gaz sau praf. Aceasta nebuloasă
avea proprietăţi neobişnuite şi a fost
denumită Nebuloasa Aurie.
Totuşi, atenţia publică nu a fost mult
timp reţinută de acestă descoperire, decât cu
mult mai târziu, când s-a văzut că locaţia
nebuloasei coincide cu proiectata orbită a
Sistemului nostru solar.
La începutul anilor '80 în S.U.A., a
fost făcut la radio un anunţ, cum că
Sistemul nostru solar se va „ciocni“ cu un
nor electromagnetic „nu peste mulţi ani“.
Aceasta nebuloasă a fost mai apoi
denumită Centura Fotonică.
Întregul Univers este ţinut la un loc
de vortexuri, printre care şi vortexurile de
energie centripetă, cu câmpurile
electromagnetice asociate lor. Aceste
spirale de energie dau naştere la orbite
naturale în Spaţiu şi Timp: sateliţi în jurul
planetelor, planete în jurul stelelor, sisteme
solare în jurul centrelor altor vortexuri
majore, şi tot aşa la infinit..
Terra orbitează în jurul Soarelui în
decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar
este el însuşi un „întreg“, care orbiteaza în
jurul Centrului Galactic în aproximativ
24.000 - 26.000 de ani.
Acest Centru Galactic se află în
constelaţia Pleiadelor, la 400 de ani-lumină
de noi, şi reprezintă Soarele Central al
Pleiadelor, steaua Alcyone.
Centura Fotonică încercuieşte
Sistemul Pleiadelor.
Ea constă din multe benzi fotonice,
emanând din centrul Galaxiei, şi sunt
asociate cu spiralele Căii Lactee.
Deci Sistemului nostru solar îi ia cam
25.000 ani pentru a ajunge în rotaţia lui în
acelaşi punct de pe orbită.
Încercaţi să vă imaginaţi câteva
sisteme solare în revoluţie pe o mare orbită
în jurul stelei Alcyone, dar înfăşuraţi acesta
imagine cu nişte imaginare spire de toroid.
Aceasta este centura Fotonică.
Înseamnă ca Sistemul nostru solar,
trece prin aceasta Centură de 2 ori la fiecare
25.000 ani. Cea mai îngustă parte a
Centurii, îi ia Sistemului solar cam 2000 de
ani să treacă prin ea. Şi trec cam 10.500 ani
între 2 întâlniri cu Centura.
Dacă socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000
=25.000 ani.
Când se va întâmpla „ciocnirea“?
Mulţi spun că e destul de dificil de
prezis, având în vedere că Centura are
oscilaţii neregulate.
Se afirmă că Sistemul solar a intrat în
Centură pentru o săptămână în 1987, puţin
mai mult timp în anul următor, dar că din
1998, Soarele a intrat deja în plin. Terra va
intra în 2012.
În ce constă Centura Fotonică? Care
vor fi efectele ei asupra vieţii pe Terra? De
fapt care este scopul intrării în ea, dacă
există vreunul?
Radioul afimă că este un fenomen
electromagnetic, acelaşi cu fotonul, care
este o particulă de lumină a unei radiaţii
electromagnetice.
Centura Fotonică este o imensă
regiune din spaţiu, care radiază o intensă
radiaţie electromagnetică, atât în spectrul
vizibil cât şi în cel al luminii invizibile de
înaltă frecvenţă, chiar incluzând spectrul
razelor X.
Mass Media deja a atras atenţia
despre masiva creştere a intensităţii
radiaţiei periculoase care intră prin găurile
din stratul de ozon, în anumite regiuni ale
planetei.
Odată cu intrarea Sistemului solar în
Centură sunt de aşteptat efecte temporare
spectaculoase.
Terra înconjoară Soarele pe orbita sa,
deci este sau în faţă sau în spatele Soarelui,
dacă ne gândim la intrarea lineară în
Centură. În consecinţă, ori Soarele, ori
Terra va intra prima dată. Este imposibil de
prezis exact care, din moment ce, Centura
se dilată şi se contractă pe rând.
Daca Terra va intra prima, nu va fi
întuneric.
O altă caracteristică spectaculoasă va
fi efectul activităţii intense a fotonilor
asupra materiei. Va exista o înaltă excitaţie
a atomilor, ce va produce fluorescenţa
tuturor corpurilor.
Ca rezultat major, nu va mai exista
noapte, timp de 2.000 de ani.
Norul fotonic are o mare densitate de
electroni şi pozitroni ( antielectroni) .
În fizică, atunci când o particulă şi
antiparticulă intră în coliziune, sunt
amândouă anihilate, cu o imensă degajare
de energie radiantă-fotoni.
Prezenţa acestor pozitroni liberi va
interfera cu electricitatea terestră formată
din electroni, ceea ce va duce la şoc
electric.
Oricum, energia fotonică, ca
rezultanta a coliziunii dintre electroni şi
pozitroni, va deveni o majoră sursa de
energie liberă şi nepoluantă.
Întâlnirea cu Centura Fotonică este
intenţionată a fi o mare experienţă pozitivă,
dar numai Omul, cu suficienţă disciplină
pusă în slujba ameliorării şi elevării
propriei conştiinţe, îşi va da seama că
anticipata „Epoca de Aur“, se manifestă
deja.
Centura poate fi împărţită în 3 zone:
1. Intrarea în Zona Nulă, în care vom
sta 5-6 zile, şi care va include 72 de ore de
întuneric total.
2. Intrarea în Partea principală, cu
lumina 24 de ore pe zi, încontinuu, timp de
2.000 de ani.
3. Ieşirea din Centură, prin Zona
Nulă, încă 5-6 zile.
Constelaţia Pleiadelor este compusă
din variate sisteme solare. Soarele Central
al Constelaţiei este numit Alcyone, şi
sistemele sale solare sunt : Merope, Atlas,
Maya, Electra, Coele, Taggeta, şi al nostru,
numit Ors. Sistemul nostru este cel mai
55
îndepărtat şi se roteşte în jurul lui Alcyone,
în 25.920 de ani.
Conform profeţiilor Maya, în 22
Decembrie 2012 noi vom intra definitiv în
câmpul radiant al Centurii.
În următorii 10 ani, planeta Terra şi
vecinii săi îşi vor ajusta structurile
moleculare. Astfel, toate moleculele şi
atomii tuturor corpurilor cunoscute vor fi
excitate - lucru ce va crea un tip de lumină
constantă şi nouă - o lumină non-caldă, o
lumină fără temperatură, care nu va produce
umbre.
Benzile fotonice ale galaxiei
În caz că Terra va intra prima, se va
produce un fenomen similar unui foc
planetar, întreaga materie va deveni
luminoasă, dar fără ardere propriu-zisă.
Prin intrarea în Centură, Terra îşi va
reduce rotaţia, ca urmare a reducerii rotaţiei
solare, temperatura va scădea şi câmpuri de
gheaţă se vor întinde până la 40 de grade
latitudine, în ambele emisfere. Vor fi
locuibile numai zonele din jurul
Ecuatorului, chiar dacă el nu va mai fi cel
din ziua de azi, din cauza schimbării Axei
Polilor. Dar gheaţa nu va rezista mult, din
lipsă de ploaie, şi curând va începe radiaţia
constantă care, bombardând Terra va topi
gheaţa. Apele vor creşte cu 900 de metri.
Când se vor retrage, vom avea un „Cer nou
şi un Pământ nou“.
Iminentul cataclism va marca
începutul unui nou ciclu, un ciclu al
Luminii, al Păcii, al Justiţiei.
Universul fiind Spirit în manifestare,
nu ne putem îndoi că orice fenomen cosmic
fizic pe care îl putem studia prin ştiinţe şi
intrumente, are la bază Spiritul şi Voinţa
Divină. Nimic nu este întâmplător în
Univers, totul este perfect coordonat de
Mintea Cosmică şi se face în scopul
evoluţiei.
Întotdeauna în spatele oricărui
femonen care se manifestă fizic în Univers,
trebuie căutate înţelesul şi însemnătatea lui
Spirituală şi Divină.
Este vorba de o Renaştere a planetei
Dezbateri
Terra. Se spune că planeta va fi divizată
într-o planetă cu 3 dimensiuni, aşa cum
există şi la ora actuală, şi o altă Terra care
va trece într-un Univers paralel cu 4
dimensiuni.
Aceste lucruri nu vor fi percepute
fizic, intrucât esenţa lor este spirituală.
Actualmente, ciclul Centurii Fotonice
este sincronizat cu sfârşitul unui mare
număr de alte cicluri, de ex. 225 milioane
de ani pentru Ciclul reptilian, 26.000 de ani
56 Lohanul nr. 8
efectul caracteristic al intrarii va fi ca unele
neplăceri şi nereguli în matricea fizica şi
psihologica a oamenilor, vor ieşi la
suprafaţă, adica în mintea conştientă.
Centura Fotonică este o parte a unui
grup de energii din a 7-a dimensiune, care
are benzi energetice peste tot în jurul
Soarelui Galactic. Una dintre aceste benzi
curge din Constelaţia Leului, până în cea a
Vărsătorului şi sparge Anul Platonic în 2
nopţi galactice şi 2 zile galactice.
Aceste energii produc schimbări la
nivel subatomic, în toată Creaţia. Astfel se
va face trecerea în dimensiunea a 4-a, apoi
în a 5-a. Cei care refuză evoluţia pot suferi
o implozie şi se vor manifesta în continuare
în alte sisteme de dimensiunea a 3-a, unde
vor fi liberi să îşi continue conflictele,
polarizările, fricile şi războaiele, până vor fi
capabili să îşi cureţe singuri corpurile
energetice, de aceste programe negative.

pentru Precesia echinocţiilor, 104.000 de
ani - un vârf al evoluţiei în 4 cicluri, de
26.000 de ani, culminând cu o Convergenţă
Armonică, la timpul când se prevede
intrarea în anul 2012.
Convergenţa este sfârşitul unui ciclu
stelar de activitate. Activitatea stelară a
început deja şi va continua până în 2012 -
2017.
Activitatea stelară se produce când
Sistemul nostru solar se alinează înaltelor
benzi de frecvenţă din Pleiade ( steaua
Alcyone) Sirius, Arcturus, Orion şi
Andromeda.
Acest lucru este cunoscut şi ca punct
maxim de expansiune a Universului.
Sincronizarea unor asemenea noduri
se aştepta să deschidă straturi dimensionale
pentru influxul a noi energii şi schimbări.
Din punct de vedere psihologic,
Epoca de aur
Transformările pe toate planurile sunt
irevocabile. Planeta va fi purificată şi vor
veni „Un cer nou şi un Pământ nou“.
Oamenii vor trăi în Iubire eternă, Lumină şi
Pace. Va fi un loc al comuniunii cu Divinul,
în care nu vor exista război, sărăcie, durere..

L
LOOH
HAAN
NUUL
L rreevviissttăă ccuullttuurraall -- şşttiiiinnţţiiffiiccăă FFoonnddaattăă:: nnoovv.. 22000077
ISSN:1844-7686
Colectivul de redacţie:
Redactor: Vicu Merlan
Tehnoredactare: Gabriel Folescu (gabriel.ro@hotmail.com)
Colaboratorii acestui număr: Arh. Iustin Pârvu, Ieromon. Ştefan, Monica Dascălu , Pr. Ţacu Aurelian-Ciprian, Eugenia
Faraon, George Bucur, Ion N. Oprea, Gică Scarlat, Valeriu Neştian, Aurel Cordaş, Sergiu Brandea, Ştefan Plugaru, Costin Clit, Avram D.
Tudosie, Valentina Iuliana Liciu, Teodora Fălcianu, Gica Niţă, Schim. Marius,Aurelia Cociu, Neculai Olariu, Emanuela Frenţescu,
Fan Iosub, Aura Dan, Cozma Dana-Angelica, Carmen Angheluş, Adina Neculce, Teodora Fălcianu, Paul Matei, Hari Barbilian,
George Bianu, George Silvestrovici, Alex Ionescu, Ovidiu Gherasim, Mihaela Gheorghiu, Ioan Solomon, Diana Iane, Claudiu None,
George Preda, Sergiu Avram.
Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr sau C.P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.
Contact tel. 0745894379; 0761997505.
Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise.