Analiza Sistemelor de Măsură

(MSA)
 ANALIZA SISTEMELOR DE MĂSURĂ

Manual de referinţă

Această a Doua Tipărire a Ediţiei a Doua corectează câteva erori în exemplele de lucru

Prima Ediţie, Octombrie 1990; A Doua Ediţie, Februarie 1995; A Doua Tipărire, Iunie 1998
Copyright 1990, 1995 Chrysler Corporation, Ford Motor Company, General Motors Corporation
Licenţă a drepturilor de autor ale Ford/General Motors/Chrysler
Copii ulterioare pot fi obţinute de la :
Carwin Continous Ltd. Unit 1 Trade Link, Western Ave, West Thurrock,
Grays, Essex, ENGLAND
Tel: 44(10708) 867941
MPL (11/99)
 CUVÂNT ÎNAINTE

Acest Manual de Referinţă a fost dezvoltat de Grupul de Lucru pentru Analiza

Sistemelor de Măsură (Measurement Systems Analysis = MSA), aprobat de Echipa
pentru Cerinţele de Calitate ale Furnizorilor Chrysler/Ford/General Motors sub
auspiciile Diviziei Auto a Societăţii Americane pentru Controlul de Calitate
(ASQC) şi ale Grupului de Acţiune pentru Industria Auto (AIAG). Grupul de Lucru
responsabil pentru această a două ediţie a fost compus din Ray Daugherty
(Chrysler), Victor Lowe, Jr. (Ford), preşedinte Michael H. Down (General Motors)
şi Gregory Gruska (The Third Generation, Inc.).
În trecut, Chrysler, Ford şi General Motors aveau fiecare propriile îndrumări
şi formate pentru asigurarea conformităţii furnizorului. Diferenţe între aceste
îndrumări au rezultat în cerinţele suplimentare asupra resurselor furnizorului. Pentru
a îmbunătăţi această situaţie, Echipa a fost desemnată să standardizeze manualele de
referinţă, procedurile, formatele de raport şi nomenclatura tehnică utilizată de
Chrysler, Ford şi General Motors.
De comun acord, Chrysler, Ford şi General Motors au stabilit în 1990 să
dezvolte, şi prin AIAG, să distribuie un manual MSA. Această primă ediţie a fost
bine primită de comunitatea furnizoare, care a oferit date valoroase, bazate pe
experienţa aplicată. Acest manual, care este aprobat şi contrasemnat de Chrysler,
Ford şi General Motors, trebuie utilizat de furnizori implementând tehnicile MSA în
procesele lor de producţie şi în satisfacerea cerinţelor QS9000.
Manualul trebuie a fi considerat o introducere în analiza sistemului de măsură.
Nu s-a intenţionat limitarea evoluţiei metodelor de analiză potrivite proceselor şi
articolelor particulare. În timp ce aceste îndrumări intenţionează a acoperi situaţiile
sistemelor de măsură întâlnite în mod normal, vor exista probleme ce apar. Aceste
probleme vor fi direcţionate spre Serviciul de Asigurarea Calităţii pentru Furnizor
(SQA) al clientului dvs. Dacă nu sunteţi sigur cum să contactaţi activitatea SQA
adecvată, cumpărătorul din Biroul de Vânzări al clientului dvs. vă va ajuta.
Echipa aduce mulţumiri pentru conducerea şi implicare vicepreşedinţilor:
Thomas T. Stallkamp de la Chrysler, Norman F. Ehlers de la Ford şi arold R.
Kutner de la General Motors; pentru asistenţa de la AIAG în dezvoltarea,
producerea şi distribuirea manualului; pentru îndrumarea Echipei directorilor
Russell Jacobs (Chrysler), Stephen Walsh (Ford) şi Dan Reid (General Motors) şi
pentru supravegherea ASQC. Aşadar, acest manual a fost realizat pentru a veni în
întâmpinarea nevoilor specifice din industria auto.
Acest manual este înregistrat cu drepturi de autor la AIAG, toate drepturile
rezervate, 1994. Manuale suplimentare pot fi ordonate de AIAG şi/sau permisiunea
de a copia porţiuni din această procedură pentru uz în intern în organizaţiile de
furnizori pot fi obţinute de la AIAG la 810-358-3570.

Februarie 1995
 ANALIZA SISTEMULUI DE MĂSURĂ
SCHEMA LOGICĂ A APLICAŢIEI

Poate fi
repetată NU Dincolo de scopul acestui manual.
măsurătoarea? Vezi Anexa pentru recomandări şi
Bibliografia pentru texte de referinţă.

DA

Poate fi
măsurătoarea NU
atribuită
aleator?

DA

Sunt peste Studiul instrumentului

300 de piese NU pentru atribute
Instrument NU
disponibile (Metoda scurtă)
de măsură – pagina 81-
pentru test? variabil?

DA Metoda amplitudinii
DA – pagina 43-

NU Studiul instrumentului
Instrument pentru atribute (Metoda
de măsură lungă)
variabil? – pagina 82-

DA

Timp de SCURT
analiză
disponibil?

LUNG Metodele mediei şi amplitudinii

Analize grafice sau ANOVA.
- pagina 46- - pagina 55;69-
 CUPRINS

Capitolul I Îndrumări pentru sistemul de măsură general………………………. 1

Secţiunea 1 Introducere, scop şi terminologie……………………… 3
Introducere……………………………………………….. 3
Calitatea datelor de măsură…………………….……… 3
Procesul de măsură…………………………………….. 4
Scop……………………………………………….……… 4
Terminologie…………………………………………….. 4
Secţiunea 2 Proprietăţi statistice ale sistemelor de măsură……… 5
Secţiunea 3 Standarde……………………………………………….. 7
Noţiuni de bază………………………………………… 7
Utilizarea standardelor………………………………… 8
Secţiunea 4 Îndrumări generale……………………………….. 9
Secţiunea 5 Selectarea/dezvoltarea procedurilor de testare …... 11
Capitolul II
Proceduri pentru evaluarea sistemelor de măsură………………… 13
Secţiunea 1 Introducere……………………………………………… 13
Rezultatele măsurării…………………………………. 15
Tipuri de variaţie a sistemului de măsură…………… 13
Deviaţie…..…….……………………………….……….. 16
Repetabilitate………………………………………….. 17
Reproductibilitate……………………………………… 17
Stabilitate...…………………………………………….. 17
Liniaritate…………………………………….………… 18
Secţiunea 2 Analiza sistemului de măsură..….………………… 19
Diferenţierea sistemului de măsură..……………….. 19
Stabilitatea………………………….………………….. 21
Exemplu de stabilitate……………..……………….. 23
Abaterea....………………………….………………….. 26
Exemplu de Abatere…………….…..……………….. 26
Repetabilitatea……………….…….………………….. 27
Exemplu de repetabilitate………………………….. 28
Reproductibilitatea……………….………………….. 30
Exemplu de reproductibilitate..………………….. 30
Variaţia de la piesă la piesă………….………………….. 31
Exemplu de variatie piesă cu piesă………….. 32
Liniaritatea…………….………….………………….. 35
Exemplu de liniaritate…………...………………….. 36
Secţiunea 3 Pregătirea pentru studiul sistemului de măsură…. 39
 CUPRINS - Continuare

Secţiunea 4 Studiul sistemului de măsură variabil –

îndrumări generale…………………….……………… 41
Introducere……………………….………………….. 41
Îndrumări pentru determinarea stabilităţii………….. 41
Îndrumări pentru determinarea deviaţiei..…….…….. 42
Metoda eşantionului independent………………. 42
Metoda grafică……………………………………… 42
Analiză………………………………………………. 42
Îndrumări pentru determinarea repetabilităţii şi
reproductibilităţii……………………………………… 43
Metoda amplitudinii…………………………………… 43
Metoda mediei şi amplitudinii………………………… 44
Conducerea studiului……………………………… 45
Analiza rezultatelor - Analiză grafică………... 46
Calcule numerice……………………………… 55
Analiza rezultatelor - Numeric………..……... 59
Exemplu…………………………………………. 61
Cuantificarea efectului variaţiei intrinseci excesive
………………………………………… 64
Metoda de analiză a variaţiei (ANOVA) 69
Alegere aleatoare şi independenţă statistică.. 69
Analizarea datelor……………………………… 69
Reprezentarea grafică a datelor……………… 70
Îndrumări pentru determinarea liniarităţii……………. 76
Secţiunea 5 Graficul performanţei instrumentului………………… 77
Exemplu de grafic al performanţei instrumentului…… 78
Secţiunea 6 Studiul instrumentului atributiv ……………………… 81
Studiul instrumentului atributiv (metoda scurtă)……… 81
Studiul instrumentului atributiv (metoda lungă)……… 82
Anexa A …………………………………………………………………………… 87
Procedura test exemplu……………………………….. 87
Un exemplu de analiză de variaţie a unui sistem de
măsură faza 2…………………… 87
Introducere………………………………………… 87
Noţiuni de bază…………………………………… 87
Metodă pentru realizarea unui studiu al sistemelor de
măsură……………………………… 88
Analiza rezultatelor…………………………………. 88
 CUPRINS - Continuare

Anexa B …………………………………………………………………………… 89
Model matematic pentru studiu variabil utilizând
ANOVA………………………………………………….. 89
Introducere…………………………………………... 89
Reprezentare matematică…………………………. 89
Model matematic pentru studiu variabil utilizând media
şi amplitudinea……………………………………… 91
Model matematic pentru studiu variabil utilizând metoda
amplitudinii………………………………………… 92
Model matematic pentru studiu atributiv (metoda
lungă)……………………………………………………. 93
Reducerea variaţiei prin citiri repetate……………….. 94
Intervale de încredere………………………………….. 95
Intervale de încredere – ANOVA………………….. 96
Anexa C …………………………………………………………………………… 99
Metoda medie şi interval – tratare suplimentară……... 99
Metodologia grafic de control……………………… 99
Paşi procedurali…………………………………….. 99
Exemplu de tabel de lucru…………………………. 100
Anexa D …………………………………………………………………………… 107

I - SISTEME DE MĂSURĂ – STUDII DE STABILITATE………… 107

S1 – O singură piesă(eşantion), o singură măsurare
pe ciclu…………………………………… 107
S2 - n ≥ 3 piese(eşantioane), o singură măsurare pe
ciclu pe piesă(eşantion)……………………….. 107
S3 - Eşantion lărgit dintr-un proces stabil……… 108
S4 - Eşantioane împărţite (general) , un singur
eşantion pe ciclu (vezi şi Wheeler)……………….. 109
S5 – Standuri de testare………………………… 109
II – SISTEME DE MĂSURĂ – STUDII DE VARIABILITATE…. 110
V1 – Tehnici standard GRR……………………… 110
V2 – Citiri multiple cu instrumente p≥2…………. 110
V3 – Eşantioane împărţite (m=2)…………………… 111
V4 – Eşantioane împărţite (general)………………… 111
V5 – V1 cu piese stabilizate………………………. 112
V6 – Analiza seriilor de timp……………………… 112
V7 – Analiza liniară………………………………... 112
V8 – Degradarea caracteristicii (proprietăţii) în
timp…………………………………………………. 112
V9 – V2 cu citiri multiple simultane şi instrumente
112
p≥3……………………………………
 CUPRINS – Continuare

GLOSAR …………………………………………………………………………… 113

LISTĂ DE REFERINŢE …………………………………………………………… 117

FORME DE EŞANTIOANE ………………………………………………………. 119

PROCESUL DE FEEDBACK AL UTILIZATORULUI MANUALULUI M.S.A.

LISTA TABELELOR

Numărul Titlul Pag.

1 Tabel de date……..………………………………………………….. 28
2 Valorile d2 pentru distribuţia după amplitudinea mediei……………… 29
3 Constante ale graficului de control………………………………… 30
4 Metoda medie şi interval R&R……………………………………… 35
5 Sumarul datelor instrumentului……………………………………….. 36
6 Studiul instrumentului (metoda amplitudinii)………………………… 44
7 Tabel de date de repetabilitate şi reproductibilitate pt. instrument….. 57
8 Raport de repetabilitate şi reproductibilitate pt. instrument….. 58
9 Raport de repetabilitate şi reproductibilitate pt. instrument –
exemplul1……………………………………………………………... 64
10 Studiul comparativ al instrumentului – aceleaşi cinci piese, cu şi fără variaţie
intrinsecă………..……………………………………………. 69
11 Estimarea diverselor componente…………………………………. 71
12 Distribuţie Sigma 5,15………………………………………………. 72
13 Analiză de variaţie (ANOVA)………………………………………. 73
14 Calculaţie ANOVA……………………………………………………. 74
15 Comparaţie între metodele ANOVA şi cea amplitudine – medie…….. 75
16 Metoda ANOVA pentru R&R instrumentului ………………………. 75
17 Studiul verificatorului, metoda scurtă………………………………. 82
18 Amplitudinea de încredere pentru studiul mediei şi amplitudinii
instrumentului………………………………………………………….. 95
19 Componenta Variaţiei CL cu o×p semnificativ……………………… 96
20 Componenta variaţiei CL cu o×p nesemnificativ………………… 97
 LISTA FIGURILOR

Număr Titlu Pag.

IFC Schema logică de aplicare a analizei sistemelor de măsură (IFC = copertă interioară
în faţă)…………………………………………. IFC
1 Deviaţie………………………………………………………………. 16
2 Repetabilitate………………………………………………………… 17
3 Reproductibilitate…………………………………………………….. 17
4 Stabilitate……………………………………………………………… 17
5 Liniaritate……………………………………………………………… 17
5b Liniaritate (variaţia liniară a deviaţiei)……………………………… 17
6 Impactul categoriilor de date nesuprapuse asupra activităţilor de control şi
analiză……………………………………………………… 20
7 Grafice de control al procesului…………………………………….. 21
8 Grafic de control ( X şi R) pt. variabile ……………………………. 25
9 Exemple de deviaţii…………………………………………………. 27
10 Grafic de control al repetabilităţii amplitudinii ………………….. 28
11 Graficul mediei piesei evaluate….…………………………………… 33
12 Diagrama de liniaritate………………………………………………. 38
13a1 Graficul amplitudinii…………………………………………………... 47
13a2 Graficul amplitudinii…………………………………………………... 47
13b Grafice de eroare…………………………………………………….. 48
13c1 Grafic de evoluţie…………………………………………………….. 49
13c2 Graficul mediei……………………………………………………….. 50
13d1 Graficul valorilor individuale normalizate………………………….. 50
13d2 Graficul valorilor individuale normalizate………………………….. 51
13e Grafic “mustăţi”……………………………………………………….. 51
13f Diagrama X – Y a mediilor după mărime………………………….. 52
13g1 Diagrame de comparaţie X – Y ………………………………….. 53
13g2 Diagrame de comparaţie X – Y .………………………………….. 53
13g3 Diagrame de comparaţie X – Y ………………………………….. 54
13h Diagrama de dispersie………………………………………………. 54
14 Graficul de control al amplitudinii de repetabilitate - exemplu….. 62
15 Graficul mediei piesei evaluate – exemplu………………………… 63
16 Schema datelor de repetabilitate şi reproductibilitate ale instrumentului – inclusiv
variaţia intrinsecă………………………………………… 65
17 Raportul datelor de repetabilitate şi reproductibilitate ale instrumentului – inclusiv
variaţia intrinsecă………………………. 66
18 Schema datelor de repetabilitate şi reproductibilitate ale instrumentului, metoda
medie şi amplitudine standard……………… 67
19 Raportul datelor de repetabilitate şi reproductibilitate ale instrumentului, metoda
medie şi amplitudine standard.…………… 68
20 Diagrama piesă – evaluator………………………………………… 70
 LISTA FIGURILOR - Continuare

21 Histogramă…………………………………………………………… 71
22 Curba de performanţă a instrumentului fără eroare…………………… 79
23 Curba de performanţă a instrumentului – exemplu…………………… 79
24 Diagrama curbei de performanţă a instrumentului pe hârtie cu probabilitate normală
– I …………………………………………… 80
25 Diagrama curbei de performanţă a instrumentului pe hârtie cu probabilitate normală
– II …………………………………………… 85
26 Curba de performanţă a instrumentului ………………………………. 86
27 Graficul de control al evaluării măsurării ( X şi R) – I …………….. 102
28 Graficul de control al evaluării măsurării ( X şi R) – II…………….. 103
29a Calcule pentru Metoda graficului de control de evaluare a procesului de măsură
(partea 1 din 2)………………………………………….. 104
29b Calcule pentru Metoda graficului de control de evaluare a procesului de măsură
(partea 2 din 2)………………………………………… 105
 MULŢUMIRI

Pentru crearea acestui document au fost responsabile foarte multe persoane. Următoarele sunt
însă, doar câteva dintre cele care au oferit foarte mult din timpul şi efortul lor pentru realizarea acestui
manual.

ASQC şi AIAG au contribuit cu timp şi facilităţi pentru a ajuta la realizarea acestei publicaţii.
Greg Gruska, ca reprezentant al Departamentului Motoare de la ASQC şi John Katona, ca fost preşedinte
al Grupului de Lucru privind Revizia au avut contribuţii majore la realizarea şi publicarea acestui
manual.

Capitolul I al acestui document este o adaptare a documentului pregătit de colectivul de la

Compania Ford Motor pentru o publicaţie internă, numită “ Îndrumări pentru sistemul de măsură”.
Tehnicile descrise în Capitolul II al acestui document au fost întâi investigate şi dezvoltate de
Kazem Mirkhani de la Asigurarea Produselor Chevrolet sub direcţionarea şi motivarea lui Barney Flynn.
Studiul de instrument variabil, bazat pe un document al lui R.W.Traver de la General Electric (Tranzacţii
ASQC din 1962) a fost validat de Jim McCaslin.

Conceptele au fost extinse la studiile de calibre (verificatoare) şi curbele de performanţă ale

instrumentului de către Jim McCaslin, Gregory Gruska şi Tom Brunzell de la Chevrolet (Tranzacţii
ASQC din 1976). Aceste tehnici au fost consolidate şi editate de Bill Wiechec în iunie 1978, rezultatele
fiind publicate în broşura de la Chevrolet “Analiza sistemelor de măsură”.

În următorii câţiva ani au apărut materiale suplimentare. În special, Sheryl

Hansen şi Ray Benner de la Oldsmobile şi Jeff Robinson de la Cercetare GM au
documentat interpretarea ANOVA şi intervalele de încredere. În anii ’80, Larry
Marruffo şi John Lazur de la Chevrolet au adus la zi manualul Chevrolet. John Lazur şi
Kazem Mirkhani au organizat secţiunile pentru noile sisteme de măsură şi au îmbogăţit
unele concepte ca: stabilitate, liniaritate şi ANOVA. Jothi Shanker de la EDS a
contribuit la pregătirea următoarei actualizări pentru personalul de dezvoltare a
furnizorului. Ultima aducere la zi include şi completarea conceptului de identificare şi
calificare a variaţiei intrinseci, ca şi mai multe descrieri detaliate ale stabilităţii
statistice, la toate acestea contribuind Comitetul de Revizuire Statistică al Corporaţiei
GM.
În final, consensul unit al cuprinsului acestui document a fost efectuat de o echipă de lucru
compusă din membri, reprezentând GM, Ford şi Chrysler, respectiv cei ale căror semnături apar mai jos.

Michael H.Down, GM Victor W. Love, Jr., Ford B. Raz Daugherty, Chrysler

 CAPITOLUL I

ÎNDRUMĂRI GENERALE

PENTRU SISTEME DE MĂSURĂ

-1-
-2-
 Secţiunea 1
INTRODUCERE, SCOP ŞI TERMINOLOGIE

INTRODUCERE

Datele de măsurare sunt folosite mult mai des şi în mai multe feluri decât până acum.
De exemplu, decizia de ajustare sau nu a unui proces de fabricaţie este acum, în mod
frecvent, bazată pe date de măsură. Datele de măsură sau unele valori statistice
calculate din acestea, sunt comparate cu limitele de control statistice ale procesului şi,
dacă în urma comparaţiei rezultă că procesul este în afara controlului statistic, atunci se
va face o ajustare de un anume tip. În caz contrar, procesul va fi permis să se
desfăşoare fără nici o ajustare.
O altă utilizare a datelor de măsură este a determina dacă există o relaţie semnificativă
între două sau mai multe variabile. De exemplu, se poate bănui că o dimensiune critică
a unei părţi (piese) de plastic turnate este dependentă de temperatura materialului de
turnare. Această posibilă dependenţă poate fi studiată folosind o procedură statistică
numită analiză de regresie pentru a compara măsurările dimensiunii critice cu
măsurările temperaturii materialului de turnare.
Studiile care investighează asemenea relaţii sunt exemple pe care Dr.W.E.Deming le-a
numit studii analitice. În general, un studiu analitic este unul care măreşte cunoaşterea
sistemului de cauze ce afectează procesul. Studiile analitice sunt printre cele mai
importante utilizări ale datelor de măsură pentru că ele conduc în ultimă instanţă la o
mai bună înţelegere a procesului.
Beneficiul utilizării unei proceduri bazată pe date de măsură este direct determinat de
calitatea datelor de măsură utilizate. Dacă această calitate a datelor este scăzută,
beneficiul procedurii este la fel de scăzut. Similar, dacă este ridicată calitatea datelor,
beneficiul este la fel de ridicat.
Pentru a se asigura că beneficiul derivat din utilizarea datelor de măsură este suficient
să justifice costurile de obţinere a acestuia, atenţia trebuie îndreptată pe calitatea
datelor.

CALITATEA DATELOR DE MĂSURĂ

Calitatea datelor de măsură este dependentă de proprietăţile statistice ale multiplelor

măsurări obţinute dintr-un sistem de măsură operând în condiţii stabile.
De exemplu, presupunem că un sistem, operând în condiţii stabile, este utilizat pentru a
obţine câteva măsurări ale unei caracteristici certe. Dacă măsurătorile sunt toate
”închise“ pe valoarea etalon a caracteristicii, atunci calitatea datelor se poate spune că e
ridicată. Similar, dacă unele sau toate măsurătorile sunt foarte departe de valoarea
etalon, atunci calitatea datelor se poate spune că e scăzută.
Proprietăţile statistice cele mai comune utilizate pentru a caracteriza calitatea datelor
sunt deviaţia şi diversitatea. Proprietatea denumită deviaţie se referă la localizarea
datelor relativ la o valoare etalon, iar proprietatea denumită diversitate se referă la
dispersia datelor. Dar alte proprietăţi statistice, cum ar fi rata de neclasificare, pot fi
adecvată în anumite cazuri.
Unul dintre cele mai comune motive pentru calitatea scăzută a datelor este variaţia prea mare
în date. De exemplu, un sistem de măsură utilizat la măsurarea lichidului într-un rezervor
poate fi sensibil la temperatura ambiantă a mediului în care este utilizat. În acest caz, variaţia în

-3-
date poate fi datorată fie schimbării de volum, fie schimbării temperaturii ambiente.
Aceasta face interpretarea datelor mai dificilă şi sistemul de măsură mai puţin oportun.
O mare parte din variaţia dintr-un set măsurări se datorează interacţiunii dintre
sistemul de măsură şi mediul său. Dacă interacţiunea generează prea multă variaţie,
atunci calitatea datelor poate fi atât de scăzută încât datele nu mai sunt utile. De
exemplu, un sistem de măsură cu o mare cantitate de variaţie poate fi nepotrivit pentru
utilizarea în analizarea unui proces de fabricaţie pentru că variaţia sistemului de
măsură poate masca variaţia procesului de fabricaţie.
O mare parte din munca de conducere a procesului de măsură este direcţionată în
monitorizarea şi controlul variaţiei. Printre altele, aceasta înseamnă că accentul trebuie
plasat pe învăţarea modului cum sistemul de măsură interacţionează cu mediul său,
astfel încât să fie generate numai date de calitate acceptabilă.
De cele mai multe ori variaţia este nedorită. Dar există şi câteva excepţii importante.
De exemplu, dacă variaţia este datorată schimbărilor mici ale caracteristicii măsurate,
atunci este considerată de obicei dorită. In sistem de măsură care este mai sensibil la
schimbarea respectivă devine un sistem dorit, pentru că este un sistem de măsură mai precis.
Dacă nu este acceptabilă calitatea datelor, atunci aceasta trebuie îmbunătăţită. Aceasta
se realizează de obicei prin îmbunătăţirea sistemului de măsură mai degrabă decât prin
îmbunătăţirea datelor .

PROCESUL DE MĂSURARE
În acest document, termenul “măsurare” este definit ca “atribuirea de numere
lucrurilor materiale pentru a reprezenta relaţiile dintre acestea privind proprietăţi
specifice”. Această definiţie a fost dată de C.Eisenhart(1963).
Procesul de atribuire a numerelor este definit ca procesul de măsură, iar valorile
atribuite sunt definite ca valori de măsură.
Din aceste definiţii, rezultă că un proces de măsurare trebuie privit ca un proces de
fabricaţie care produce numere (date). Privirea unui sistem de măsură în acest fel este
utilă pentru că ne permite să determinăm toate conceptele, filozofia şi instrumentele
care şi-au demonstrat deja inutilitatea în zona de control a procesului statistic.

SCOPUL
Scopul acestui document este să prezinte îndrumări pentru selectarea procedurilor de
evaluare a calităţii unui proces de măsură. Deşi îndrumările sunt în general suficiente
pentru a fi utilizate la orice sistem de măsură, ele au fost gândite în principal pentru
sistemele de măsură din lumea industrială. Acest document nu s-a intenţionat a fi un
compendiu de analiză pentru toate sistemele de măsură. Obiectivul principal îl
constituie sistemele de măsură unde citirile pot fi repetate pentru fiecare parte (piesă).
Multe din analize sunt utile cu alte tipuri de sisteme de măsură conţine referinţe şi
sugestii. Oricum, dacă aveţi aşa un sistem, este recomandabil să cereţi asistenţă de la
surse statistice competente.

TERMINOLOGIA
Instrument: orice dispozitiv utilizat pentru obţinerea măsurărilor; frecvent utilizat
pentru a se referi în special la instrumentele speciale; include şi calibre (de tip trece/nu
trece).
Sistem de măsurare (de măsură): Colecţia de operaţii, proceduri, instrumente şi alte
echipamente, software şi personal, toate folosite pentru atribuirea unei valori pentru
caracteristica de măsurat; întregul proces utilizat pentru obţinerea măsurărilor.

-4-
 Secţiunea 2
PROPRIETĂŢI STATISTICE ALE SISTEMELOR DE MĂSURĂ

Un sistem de măsură ideal ar produce numai măsurători corecte oricând ar fi utilizat.

Fiecare măsurare ar fi “de acord” cu un etalon standard (vezi Deming, 1986,p.281). Un
sistem de măsură care ar produce asemenea măsurări s-ar putea spune că are
proprietăţile statistice variaţie zero, deviaţie zero şi probabilitate de neclasificare zero
orice produs ar măsura.
Din păcate, sisteme de măsură cu proprietăţi statistice atât de dorite există rar, şi astfel,
conducătorii de proces trebuie să utilizeze sisteme de măsură care au proprietăţi
statistice mai puţin corespunzătoare.
Calitatea unui sistem de măsură este în general determinat exclusiv prin proprietăţile
statistice ale datelor produse. Alte proprietăţi cum ar fi costul, uşurinţa utilizării, etc.
sunt importante în măsura în care contribuie la oportunitatea generală a unui sistem de
măsură. Dar proprietăţile statistice ale datelor produse sunt cele care determină
calitatea sistemului.
Ar trebui înţeles că proprietăţile statistice care sunt cele mai importante pentru o
utilizare, nu sunt neapărat cele mai importante şi pentru a alta. De exemplu, pentru
unele utilizări a maşinii de măsură în coordonate (CMM), cele mai importante
proprietăţi statistice sunt deviaţia şi variaţia mici. O asemenea maşină cu aceste
proprietăţi va genera măsurări care sunt “închise” pe valorile certificate de standardele
care sunt urmărite la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie (NIST). Datele
obţinute de la o asemenea maşină pot fi foarte folositoare pentru analiza unui proces de
fabricaţie.
Dar, indiferent cât de mici pot fi deviaţia şi variaţia, aceeaşi maşină CMM poate fi
incapabilă, sub condiţii generale sigure, să facă o discriminare acceptabilă între
produse bune şi rele din cauză că rata ei de neclasificare este prea ridicată. Astfel, sub
acele condiţii generale, ar fi simultan acceptabilă pentru analiza procesului de
fabricaţie şi inacceptabilă pentru a face inspecţia finală a pieselor.
Managementul are responsabilitatea de a identifica proprietăţile statistice care sunt cele
mai importante pentru utilizarea finală a datelor. Managementul este de asemenea
responsabil pentru asigurarea că aceste proprietăţi sunt folosite ca bază pentru
selectarea sistemului de măsură. Pentru a realiza aceasta sunt necesare definiţiile
operaţionale ale proprietăţilor statistice, cât şi metodele acceptabile de măsurare a
acestora.
Deşi fiecare sistem de măsură poate necesita proprietăţi statistice diferite, există câteva
proprietăţi certe pe care fiecare sistem trebuie să le aibă. Acestea sunt:
1) Sistemul de măsură trebuie să fie în controlul statistic. Aceasta înseamnă că variaţia
în sistemul de măsură este datorată numai cauzelor comune şi nu cauzelor speciale.
2) Variabilitatea sistemului de măsură trebuie să fie mică în comparaţie cu
variabilitatea procesului de fabricaţie.
3) Variabilitatea trebuie să fie mică în comparaţie cu limitele specificate.
4) Incremenţii de măsură trebuie să fie mici în comparaţie cu cea mai mică valoare
dintre variabilitatea procesului şi limitele de specificaţie. O regulă comună cerută
pentru incremenţi este să nu fie mai mari decât o zecime din cea mai mică valoare
dintre variabilitatea procesului şi limitele de specificaţie.
5) Proprietăţile sistemului de măsură se pot schimba cu variaţia subiecţilor măsuraţi.
Dacă este aşa, atunci cea mai mare (rea) variaţie a sistemului de măsură trebuie să
fie mică în comparaţie cu cea mai mică valoare dintre variaţia procesului şi limitele
de specificaţie.

-5-
-6-
 Secţiunea 3
STANDARDE

NOŢIUNI DE BAZĂ

Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie (National Institute of Standards and

Technology =NIST) este principala organizaţie de standardizare în Statele Unite.
Aparţinând de Departamentul de Comerţ al Statelor Unite, NIST serveşte ca deţinător a
celor mai multe standarde naţionale de măsurători fizice şi chimice. Cunoscut altădată
ca Birou Naţional de Standarde (National Bureau of Standards=NBS), NIST
coordonează standardele lui de măsură cu standardele din alte ţări şi realizează şi
distribuie proceduri de măsurare şi calibrare.
Unul din principalele servicii oferite de NIST este transferarea măsurilor din
standardele sale în alte sisteme de măsură. Procedura folosită la transferarea
măsurărilor se numeşte procedură de “Calibrare” şi intenţionează să aducă sistemul de
măsură diferit în acord cu măsurările poduse de NIST. De regulă, procesul de transfer
implică un sistem ierarhic de transferuri, unde fiecare nivel se bazează pe propriul
sistem de standarde. La cel mai înalt nivel în ierarhie este standardul naţional.
Standardul naţional este de obicei deţinut de NIST, dar în unele cazuri poate fi deţinut
pentru NIST de alte anumite organizaţii, cum ar fi Laboratorul Ştiinţific de la Los
Alamos. Măsurările sunt transferate de la standardul naţional la următorul nivel
standard, care este numit standard primar.
Pentru ca standardul primar să fie legitimat, măsurările trebuie transferate la acesta de
NIST sau altă organizaţie alternativă aprobată, utilizând numai proceduri de calibrare
de mare precizie.
Odată creat, standardul primar poate fi obţinut de la NIST de orice organizaţie, cum ar
fi o companie privată, o instituţie academică, o agenţie guvernamentală, pentru orice
scop doreşte organizaţia. Un standard primar serveşte ca verigă directă între
organizaţia care îl deţine şi standardul naţional deţinut de NIST.
În unele cazuri, un standard primar poate fi utilizat curent la calibrarea altor sisteme de
măsură. Dar standardele primare sunt în general prea scumpe şi prea vulnerabile la
uzură pentru acest tip de utilizare curentă. În schimb, măsurările sunt transferate de la
standardul primar la alt nivel de standard numit standard secundar. Transferul la
standardul secundar poate fi realizat de orice organizaţie cu acces la standardul primar.
Oricum, pentru ca standardul secundar să fie posibil de urmărit, transferul trebuie să fie
făcut prin utilizarea unei proceduri de calibrare adecvate.
Standardele primar şi secundar sunt de multe ori deţinute de o companie privată şi din
acest motiv, ele sunt uneori numite standarde de companie. Standardele de companie
sunt în general întreţinute şi folosite numai de departamentul de metrologie al
companiei, mai degrabă decât de departamentele de producţie.
Din standardele secundare, măsurările pot fi transferate la încă un alt nivel de standard,
denumit standarde de lucru. Standardele de lucru sunt în general folosite la calibrarea
sistemelor de măsură întâlnite în instalaţiile de producţie. Standardele de lucru mai sunt
denumite şi standarde de producţie şi sunt adesea întreţinute de personalul de producţie
mai degrabă decât de departamentul de metrologie.
Măsurările care pot fi conectate înapoi la NIST prin folosirea procedurii de calibrare
proprii, utilizată în conjuncţie cu ierarhia standardelor, se spune că sunt posibil de
urmărit la NIST. O altă definiţie pentru posibilitatea de a fi urmărite este cea folosită la
Departamentul Apărării: “abilitatea de a lega rezultatele de măsură individuale la
standardele naţionale sau sisteme de măsură naţional acceptate printr-un lanţ
neîntrerupt de comparaţii” (Departamentul de Apărare al Statelor Unite, Standard
Militar 45662).
-7-
În general, cu cât un standard este mai îndepărtat de standardul naţional, cu atât este
mai rezistent la schimbările mediului, aceasta făcându-l mai ieftin şi mai uşor de
întreţinut. Dar aceste avantaje sunt de obicei obţinute cu preţul unei acurateţi mai
scăzute.
O organizaţie care nu are propriul departament de metrologie poate alege să folosească
serviciile unei organizaţii exterioare numită “ Laborator de calibrare”.

UTILIZAREA STANDARDELOR

În general, este dificil să se determine acurateţea unui sistem de măsură fără a folosi
standarde posibil de a fi urmărite. Este dificil în special pentru sistemele de măsură
care fac măsurători distructive. Este de asemenea dificil şi pentru multe dintre
sistemele de măsură nedistructive. Din fericire, pentru unele sisteme, acurateţea nu este
aşa de importantă ca repetabilitatea. Dar, pentru acele sisteme la care acurateţea este
importantă, utilizarea standardelor posibil de urmărit este frecvent singurul mod de
asigurare că într-adevăr sistemul de măsură are acurateţe suficientă pentru scopul
propus.
Utilizarea standardelor posibil de urmărit este în special de ajutor pentru minimizarea
conflictului care apare uneori când există o neînţelegere între măsurătorile
producătorului şi clientului.

-8-
 Secţiunea 4
ÎNDRUMĂRI GENERALE

Primul pas în estimarea sistemului de măsură este verificarea că este măsurată variabila
corectă. Dacă este măsurată o variabilă greşită, atunci nu mai contează ce acurateţe sau
precizie are sistemul de măsură, pur şi simplu se consumă resurse fără nici un
beneficiu.
Următorul pas este să se determine ce proprietăţi statistice trebuie să aibă sistemul de
măsură ca să fie acceptabil. În ordinea acestor determinări, este important de ştiut ce
date se folosesc, fără de a căror cunoştinţă, nu pot fi determinate proprietăţile statistice
adecvate. După ce proprietăţile statistice au fost determinate, sistemul de măsură
trebuie apreciat pentru a se vedea dacă posedă în realitate proprietăţile sau nu.
Evaluarea sistemului de măsură se face de obicei în două faze, denumite Faza 1 şi
Faza 2. În Faza 1, vrem să înţelegem procesul de măsurare şi să determinăm dacă va
satisface cerinţele noastre. Testarea Fazei 1 are două obiective. Primul este să
determinăm dacă sistemul de măsură posedă proprietăţile statistice cerute sau nu. Acest
tip de test ar trebui să fie făcut înainte ca sistemul de măsură să fie folosit în realitate în
instalaţie. Dacă testul indică sistemul de măsură ca având proprietăţile adecvate, atunci
sistemul este considerat a fi de calitate acceptabilă pentru intenţia propusă şi atunci
poate fi folosit la instalaţie. Pe de altă parte, dacă se arată că sistemul de măsură nu
posedă proprietăţile corecte, atunci acesta nu va fi folosit la instalaţie. În general,
câteva teste separate pot fi cerute pentru a determina dacă un sistem de măsură este
acceptabil sau nu.
Al doilea obiectiv de testare al Fazei 1 este să descopere ce factori de mediu au o
influenţă semnificativă asupra sistemului de măsură. De exemplu un test al Fazei 1
poate include câţiva factori de mediu la diferite nivele, cu temperatura ambiantă fiind
unul din factori. Dacă testul Fază 1 indică o afectare semnificativă a temperaturii
ambiente asupra calităţii măsurării, atunci se poate hotărî ca instalaţia să opereze
sistemul de măsură într-un controlat atmosferic. În caz contrar, dacă testul arată că
temperatura ambiantă nu are un efect sesizabil, atunci sistemul de măsură poate fi
utilizat fără nici o grijă, în atelier (secţie).
Obiectivul testării Faza 2 este să verifice că un sistem, odată considerat acceptabil,
continuă să aibă proprietăţile statistice cerute. Studiul, care este numit comun “R&R
Instrumentului“ este unul din testele Fazei 2. Testarea Faza 2 este executată frecvent ca
o parte curentă a programului de calibrare a instalaţiei, a programului de întreţinere şi a
programului de metrologie, dar poate fi făcută şi independent de oricare din acestea.
Testarea este executată de obicei în instalaţie.
Procedura test trebuie documentată complet. Documentaţia va include:
• Exemple
• Specificaţii pentru selectarea articolelor ce trebuie măsurate şi mediului în care se
aplică procedura test. În mod caracteristic, aceste specificaţii sunt în forma statistic
proiectată pentru experiment.
• Specificări cum vor fi datele adunate, înregistrate şi analizate.
• Definiţii operaţionale ale termenilor cheie şi conceptelor.
• Dacă procedura necesită utilizarea standardelor speciale, ca acelea obţinute de la
NIST, atunci documentaţia test va include instrucţiuni pentru depozitare, întreţinere şi
utilizare pentru acestea.
Timpul de evaluare, responsabilitatea organizaţională pentru obţinerea evaluării, şi
responsabilitatea pentru influenţa asupra rezultatelor a evaluării trebuie să fie clar
nominalizate de către conducerea întreprinderii.

-9-
- 10 -
 Secţiunea 5
SELECTAREA/DEZVOLTAREA PROCEDURILOR TEST

“ Orice tehnică poate fi utilă dacă i se cunosc şi observă limitele.“

Logica evaluării
W. Edwards Deming
Manualul de cercetare a evaluării, vol.1
Editori, Elmer L. Struening şi Marcia Guttentag

Multe proceduri adecvate sunt disponibile pentru evaluarea sistemelor de măsură.

Alegerea procedurii care va fi folosită, depinde de mulţi factori, cei mai mulţi dintre
aceştia trebuie determinaţi de la caz la caz pentru fiecare sistem de măsură ce trebuie
evaluat. În unele cazuri, poate fi cerută o testare preliminară pentru a determina dacă o
procedură este adecvată pentru un anume sistem de măsură sau nu. Asemenea teste
preliminare ar trebui să fie parte integrantă a testării Faza 1, discutată în secţiunea
precedentă.
Chestiunile generale pentru a aprecia când se selectează sau dezvoltă o procedură de
evaluare include:
1) Sunt necesare standarde ca acelea posibil de urmărit la NIST pentru utilizarea la
test, şi dacă da, ce nivel de standard este potrivit? Standardele sunt frecvent absolut
necesare pentru evaluarea acurateţei unui sistem de măsură. Dacă nu se folosesc
standarde, variabilitatea sistemului de măsură poate fi totuşi evaluată, dar nu este
posibilă evaluarea acurateţei cu o credibilitate rezonabilă. Lipsa de asemenea
credibilitate poate fi o problemă, de exemplu, în încercarea de rezolvare a unei
diferenţe aparente între sistemul de măsură al producătorului şi cel al clientului.
2) Pentru trecerea la testarea Faza 2, trebuie luate în considerare folosirea măsurărilor
oarbe. Măsurările oarbe sunt acelea obţinute într-un mediu de măsurare real, de către
un operator care nu ştie că evaluarea sistemului de măsură este dirijată. Administrate
cum trebuie, testele bazate pe măsurări oarbe, nu sunt atinse de obicei de
binecunoscutul efect Hawthorne.1
3) Costul testării.
4) Timpul necesar testării.
5) Orice termen pentru care nu există o definiţie comun acceptată, trebuie definit
operaţional. Exemple de astfel de termeni include acurateţe, precizie, repetabilitate,
reproductibilitate, etc.
6) Vor fi măsurătorile făcute de sistemul de măsură comparate cu măsurători făcute de
alt sistem de măsură? Dacă da, ar trebui luată în considerare folosirea unei proceduri
test care se bazează pe utilizarea standardelor, aşa cum s-a discutat la Pasul 1 de mai
sus. Dacă nu sunt utilizate standarde, poate fi totuşi posibil a se determina dacă cele
două sisteme de măsură lucrează bine împreună sau nu. Oricum, dacă sistemele nu
lucrează bine împreună, atunci nu este posibil fără folosirea standardelor, să se
determine care sistem are nevoie de îmbunătăţiri

1 ” Efectul Hawthorne” se referă la urmările unor serii de experimente industriale Atelierele Hawthorne de la
Western Electric între noiembrie 1924 şi august 1932. În experimente, cercetătorii au modificat sistematic condiţiile
de lucru la cinci ansambluri şi au înregistrat rezultatele.
Când condiţiile s-au îmbunătăţit, producţia a crescut. Totuşi, când condiţiile de lucru s-au degradat, producţia a
continuat să se îmbunătăţească. Acesta s-a gândit că este rezultatul muncitorilor care au dezvoltat o gândire mai
pozitivă faţă de muncă, exclusiv ca urmare a faptului că făceau parte din studiu, mai degrabă decât ca rezultat al
schimbării condiţiilor de lucru.
Pentru mai multe informaţii, vezi Istoria experimentelor lui Hawthorne de Richard Gillespie, Presa Universităţii
Cambridge, New York, 1991

- 11 -
7) Cât de des ar trebui realizată testarea Faza 2? Această decizie trebuie bazată pe
proprietăţile statistice ale sistemului de măsură individual, pe consecinţele asupra
instalaţiei, pe clienţii instalaţiei pentru un proces de fabricaţie, care nu este monitorizat
datorită unui sistem de măsură neperformant.

În completare la aceste chestiuni generale, altele specifice sistemului de măsură care

este testat, pot fi de asemenea importante. Găsirea problemelor specifice care sunt
importante pentru un sistem de măsură particular este unul din cele două obiective ale
testării Faza 1.

- 12 -
 CAPITOLUL II

PROCEDURI PENTRU EVALUAREA SISTEMELOR DE MĂSURĂ

- 13 -
- 14 -
 Secţiunea 1
Introducere
Procedurile prezentate în Capitolul II sunt larg utilizate în industria auto pentru
evaluarea sistemelor de măsură utilizate în mediul productiv. Specific, procedurile
evaluează următoarele proprietăţi statistice: repetabilitatea, reproductibilitatea,
deviaţie, stabilitate şi liniaritate.
În mod colectiv, procedurile sunt uneori raportate la procedurile “ R&R ale
instrumentelor” deoarece ele sunt frecvent utilizate doar pentru evaluarea proprietăţilor
statistice ale reproductibilităţii şi repetabilităţii. În general, procedurile sunt uşor de
utilizat în mediul productiv şi deşi procedurile prin natură sunt statistice ele sunt
prezentate într-o manieră care le permite să fie utilizate de oameni care nu sunt
statisticieni.
Trebuie notat, oricum, că datorită modului de conducere a testărilor,
procedurile pot fi mai bune în evaluarea capabilităţii optime ale instrumentelor şi
evaluatorilor decât la evaluarea proprietăţilor statistice ale întregului sistem de măsură
aşa cum acesta este utilizat în practică. Aceasta se poate întâmpla, de exemplu, când se
are mai multă grijă în obţinerea măsurătorilor de test decât este normal când sistemul
de măsură este utilizat în producţie. Frecvent, aceasta nu este o problemă, dara dacă
este, trebuiesc folosite alte proceduri sau trebuie făcute modificări la procedurile
prezentate aici.
În anumite cazuri, singura modificare necesară poate fi utilizarea măsurătorilor
oarbe a standardelor într-o aşa manieră încât să se utilizeze sistemul de măsură în
probe exact ca în practica normală. Datele obţinute în acest fel pot fi atunci analizate
pentru evaluarea reproductibilităţii şi repetabilităţii întregului sistem de măsură. În
general, oricum, modificările necesare pentru evaluarea întregului sistem de măsură
pot fi puţin mai complicate şi trebuiesc făcute numai de cineva foarte versat în teoria şi
practica statistică.
Procedurile prezentate în această secţiune acoperă multe, dar nu toate, situaţiile
întâlnite în practică. Deoarece procedurile se focalizează pe proprietăţile statistice de
reproductibilitate şi repetabilitate, deviaţie, stabilitate şi liniaritate ele pot fi candidaţi
legitimi pentru majoritatea testelor efectuate în Faza 2 şi o parte din testarea efectuată
în Faza 1. Dar cum acestea în general nu permit studiul efectelor altor factori asupra
variaţiei sistemelor de măsură , cum ar fi temperatura, iluminarea, etc., alte proceduri
statistice pot fi necesare pentru a completa Faza 1 a testului. Procedurile statistice
acceptabile pentru Faza 1 de testare sunt disponibile pentru a fi citite în literatura
statistică generală.
REZULTATELE MĂSURĂRII.
Trei rezultate fundamentale trebuiesc menţionate în evaluarea sistemelor de
măsură. Primul, are sistemul de măsură o diferenţiere adecvată ? Al doilea, este
sistemul de măsură statistic stabil în timp ? Al treilea, sunt proprietăţile statistice
consecvente în amplitudinea presupus şi acceptabile pentru analiza procesului sau
controlului ?
Aceste determinări dau un înţeles mai mare cu privire la variaţia procesului.
Tradiţia îndelungată de raportare a erorilor de măsură doar ca procent din distribuţia
toleranţei este inadecvată în bătăliile pentru locul pe piaţă în viitor în care accentul se
pune pe îmbunătăţirea continuă a procesului.
TIPURI DE VARIAŢII ALE SISTEMULUI DE MĂSURĂ.
Este adesea presupus că măsurătorile sunt exacte şi frecvent analizele şi
concluziile se bazează pe această prezumţie. O valoare individuală poate să ne facă să
credem în mod eronat că există o variaţie în sistemul de măsură care afectează
- 15 -
măsurătorile individuale şi ca urmare şi deciziile care se bazează pe aceste date.
Erorile sistemului de măsură pot fi clasificate în cinci categorii, deviaţie , repetabilitate,
reproductibilitate, stabilitate şi liniaritate.
Unul din obiectivele studiului sistemului de măsură este de a obţine informaţii
relative la suma şi tipurile de variaţii ale măsurării asociate cu un sistem de măsură
când acesta interacţionează cu mediul său. Această informaţie este valoroasă cât timp
pentru media procesului de producţie este pe departe mai practic să recunoaştem
repetabilitatea şi deviaţia calibrării şi să stabilim limite pentru acestea decât să
prevedem instrumente extrem de precise cu repetabilitate foarte mare. Aplicaţiile unui
astfel de studiu furnizează următoarele:
1) Un criteriu pentru acceptarea echipamentului nou de măsură
2) O comparaţie între un dispozitiv de măsură şi altul
3) O bază pentru evaluarea unui instrument suspectat de a fi deficient
4) O comparaţie a echipamentului de măsură înainte şi după reparaţie
5) O componentă necesară pentru calculul variaţiei procesului şi nivelul de
acceptabilitate pentru procesul de producţie.
6) Informaţii necesare pentru dezvoltarea Curbei de Performanţă a Instrumentului
(GPC) care indică probabilitatea de acceptare a unei părţi a unor valori
adevărate.
Următoarele definiţii ne ajută la descrierea tipurilor de erori sau variaţii
asociate cu un sistem de măsură, astfel încât fiecare termen este clar înţeles pentru
discuţiile ce vor urma. O ilustrare este dată fiecărei definiţii arătând grafic semnificaţia
fiecărui termen.

Deviaţie

Deviaţia reprezintă diferenţa dintre

media observată a măsurătorilor şi
valoarea de referinţă. Valoarea de
referinţă, de asemenea cunoscută
ca valoare de referinţă acceptată,
este o valoare care serveşte pentru
valorile măsurate∗.

∗
ASTM D3980-88
- 16 -
Repetabilitate

Repetabilitatea este variaţia între

măsurătorile obţinute cu un
instrument de măsură când este
utilizat de mai multe ori de un
evaluator în măsurarea aceloraşi
caracteristici la aceleiaşi piesă.

Reproductibilitate

Reproductibilitatea este variaţia în

media măsurătorilor făcute e diferiţi
evaluatori utilizând acelaşi instrument
când se măsoară caracteristici identice
ale aceleiaşi piese.

Stabilitate

Stabilitatea (sau tendinţa) este variaţia

totală în măsurătorile obţinute cu un
sistem de măsură asupra aceloraşi
mostre sau piese când se măsoară o
singură caracteristică după o perioadă
lungă de timp.

- 17 -
Liniaritate

Liniaritatea este diferenţa între valorile deviaţiilor din amplitudinea de funcţionare

presupus a instrumentului.

- 18 -
 Secţiunea 2
ANALIZA SISTEMULUI DE MĂSURĂ
Scopul oricărei analize a unui sistem de măsură trebuie să fie înţelegerea mai bună a surselor de variaţie
care pot influenţa rezultatele produse de sistem. Această înţelegere ne va permite să cuantificăm şi să comunicăm
limitarea (limitările) sistemului specific de măsurare. (Vezi şi Capitolul I, secţiunea 2.)
Ca la oricare proces, distribuţia care poate fi utilizată pentru a descrie variaţia
sistemului de măsură poate fi caracterizată prin:
1) localizare
stabilitate
deviaţie
liniaritate
2) lărgime sau împrăştiere
repetabilitate
reproductibilitate

Suplimentar, pentru discutarea acestor caracteristici, această secţiune va

examina diferenţierea sistemului de măsură şi cum să cuantificăm efectul variaţiei
intrinseci în variaţia totală a sistemului de măsură.
Indiferent de tehnicile numerice utilizate pentru cuantificarea variaţiei
sistemului de măsură, fiecare analiză trebuie să includă utilizarea tehnicilor grafice.
Uneltele statistice care pot fi cele mai eficiente în analizarea unui sistem specific de
măsură depind de presupusele surse dominante de variaţie. Există, oricum, o colecţie
de tehnici care pot fi utile în analiza unui larg domeniu a sistemelor de măsură. Aceste
tehnici sunt discutate în această secţiune cu instrucţiuni de implementare conţinute în
Secţiunea 4. Prima supoziţie a acestor tehnici este că piesa sau proprietatea care se
măsoară nu este alterată sau distrusă de măsurătoare.

DIFERENŢIEREA SISTEMULUI DE MĂSURĂ

În selectarea sau analizarea unui sistem de măsură, suntem preocupaţi de

diferenţierea sistemului de măsură; de exemplu, capabilitatea sistemului de măsură de
a detecta şi a indica cu succes chiar şi micile schimbări a caracteristicii măsurate –
cunoscută de altfel şi ca rezoluţie. Din cauza limitărilor economice şi fizice, sistemul
de măsură nu va distinge toate părţile distribuţiei procesului ca având caracteristici
măsurate separat sau diferit. În schimb, caracteristica măsurată va fi grupată de valorile
măsurate în categorii de date. Toate părţile din aceiaşi categorie de date vor avea
aceiaşi valoare pentru caracteristica măsurată.
Dacă sistemul de măsură nu are o diferenţiere adecvată, el nu poate fi un sistem
potrivit pentru identificarea variaţiei procesului sau cuantificarea valorilor individuale
ale caracteristicii piesei. În acest caz trebuie utilizate tehnici mai bune de măsurare.
Diferenţierea este inacceptabilă pentru analiză dacă ea nu poate detecta variaţia
procesului şi este inacceptabilă pentru control dacă nu poate detecta cauzele speciale
de variaţie (Vezi Figura 6).

- 19 -
 Control
Poate fi utilizat pentru
control doar dacă
• Variaţia procesului
este mică atunci când se
compară cu specificaţia
• Funcţia pierdere este
netedă peste variaţia
presupusă a procesului
• Principala sursă a
variaţiei procesului
cauzează o schimbare
mediocră
• Poate fi utilizată cu
tehnici semivariabile de
control bazate pe
distribuţia procesului
• Poate produce grafice
de control al variabilelor
insensibile
Analiză
• Inacceptabilă pentru
estimarea parametrilor
procesului şi indicilor
• Indică doar dacă
procesul produce piese
conforme sau neconforme
• În general
inacceptabilă pentru
estimarea parametrilor
procesului şi indicilor
• Furnizează doar
evaluări de calitate
inferioară

• Poate fi utilizată cu • Recomandat

grafice de control a
variabilelor

Figura 6. Impactul categoriilor de date nesuprapuse ale distribuţiei procesului

asupra controlului şi activităţilor de analiză.
Simptomele de diferenţieri inacceptabile pot apare în graficele pentru
amplitudine. Fig. 7 conţine două seturi de grafice de control derivate din aceleaşi date.
Graficul de control (a) arată măsurătoarea originală în miimi de inch. Graficul de
control (b) arată aceste date rotunjite la sutimi de inch. Graficul de control (b) apare ca
fiind în afara controlului datorită limitelor artificial strânse. Amplitudinile de zero sunt
mai mult un produs al rotunjirii decât să fie o indicaţie a variaţiei subgrupei.
Cea mai bună indicaţie a diferenţierii inadecvate este dată de graficul
amplitudinii. În particular, când graficul amplitudinii arată unul, două sau trei posibile
valori pentru amplitudine în limitele de control, măsurătoarea este făcută cu
diferenţiere neadecvată. De asemenea, dacă graficul amplitudinilor arată patru posibile
valori pentru amplitudine în limitele de control şi mai mult de un sfert din amplitudine
este zero atunci măsurarea este făcută cu diferenţiere inadecvată.
Întorcându-ne la Figura 7, Graficul de control (b) vedem doar două valori
posibile pentru amplitudine în limitele de control (valori de 0.00 şi 0.01). De aceea,
regula identifică corect motivul lipsei controlului ca diferenţiere inadecvată.
Această problemă poate fi remediată, desigur, schimbând abilitatea de a detecta
variaţia în subgrup prin creşterea diferenţierii măsurării. Un sistem de măsură va avea
diferenţierea adecvată dacă rezoluţia aparentă este mică relativ la variaţia procesului.
De aceea o recomandare pentru o diferenţiere adecvată ar putea fi pentru rezoluţia
aparentă de a fi cel mult o zecime din deviaţia standard de şase sigma a întregului
proces în locul regulii tradiţionale care spune că rezoluţia aparentă trebuie să fie cel
mult o zecime şi răspândirea toleranţei.

- 20 -
STABILITATE
Când se consideră subiectul stabilităţii în legătură cu sistemul de măsură,
devine extrem de important să facem diferenţa dintre ce este atribuit în general ca
stabilitate a sistemului de măsură(de exemplu, valoarea variaţiei totale în deviaţia
sistemului în timp la o piesă dată sau etalon) şi stabilitatea statistică, termenul mai
general care este aplicat nu numai stabilităţii ci şi repetabilităţii, deviaţiei, procesului în
general, etc. Este important de a recunoaşte că aici pot fi două sisteme de măsură care
măsoară exact acelaşi etalon, amândouă din acestea demonstrând stabilitate statistică,
iar în afară de aceasta un sistem poate avea variaţie semnificativ mai mare în deviaţia
sa în timp decât celălalt. Din punct de vedere statistic, ele sunt “în mod egal “ stabile.
Din punct de vedere a stabilităţii tradiţionale a instrumentului, sistemul cu variaţie a
deviaţiei mai mare în timp este considerat mai puţin “stabil” decât acela cu variaţie mai
mică a deviaţiei. Deşi este corect să cuantificăm în mod deschis aceste variaţii totale
ale deviaţiei, aceasta nu trebuie făcută până când nu se demonstrează că ambele
sisteme de măsurare au dobândit stabilitate statistică, din motivele discutate în
următoarele paragrafe.

- 21 -
 Stabilitatea statistică a procesului, combinată cu cunoaşterea subiectului în
discuţie, ne permite să prognozăm performanţa procesului în viitor. Fără cunoştinţa de
bază a stării de control a procesului de măsurare, cifrele pentru “repetabilitate”,
“reproductibilitate”, etc. sunt doar descrieri ale datelor obţinute pe parcursul studiului.
Ele nu au nici un înţeles pentru performanţa viitoare. Evaluând repetabilitatea,
reproductibilitatea, etc a unui sistem de măsură pentru care stadiul de stabilitate este
necunoscut poate cauza mai multă pagubă decât bine. Dacă este luată o acţiune ca
rezultat al analizei, rezultatul final poate fi acela că variaţia sistemului de măsură
creşte datorită atingerii.
Situaţiile ca acelea descrise ca faza întâia a testării apar, oricum, când nu este
posibilă evaluarea stabilităţii statistice a sistemului de măsură asupra unor diferite
condiţii, în afară de aceasta, o decizie trebuie luată asupra utilizării unui sistem de
măsură. Asemenea situaţii trebuiesc văzute ca îndeplinirea definiţiilor operaţionale
predeterminate pentru a ajuta luarea deciziei. Rezultatele nu trebuiesc utilizate la
prognoza performanţei viitoare a sistemului de măsură.
Când vorbim de stabilitatea statistică a procesului de măsură, durata timpului în
care sistemul este stabil este adesea un punct important al discuţiei. Termeni ca
“stabilitate pe termen scurt” şi “stabilitate pe termen lung” sunt uneori notaţi ca
prezumţii pentru metodele de analiză a sistemului de măsură. De asemenea , timpul
este un factor important în analiza stabilităţii statistice a oricărui proces, o consideraţie
mai importantă fiind condiţiile cărora sistemul este expus în timpul analizei de
stabilitate. De aceea, cadrele de timp pentru analiza stabilităţii nu pot fi definite fără a
cunoaşte subiectul în discuţie.
Dacă un sistem de măsură deviază pe parcursul încălzirii şi este evaluat ca
statistic instabil prin utilizarea limitelor de control, sistemul nu este statistic stabil pe
perioada de încălzire a procesului. Similar, un sistem care fluctuează cu schimbarea
temperaturii poate să nu fie stabil statistic pe timpul schimbării temperaturii. Unui
sistem de măsură care se uzează (rata uzării depinde de proiect şi uzarea
caracteristicilor piesei) îi poate lua luni de zile pentru a arăta semne de instabilitate
statistică. Un sistem de măsură care se schimbă ca rezultat al coroziunii poate să se
schimbe pe parcursul unei perioade de timp când nu este utilizat dar poate fi stabil
statistic odată curăţat şi utilizat pe baze normale.
Încercările trebuiesc făcute pentru a face sistemul de măsură mai robust la toate
condiţiile care cauzează instabilitatea statistică, dar în anumite cazuri acest lucru nu
este posibil şi/sau economic. Când se evaluează o stabilitate statistică a unui sistem de
măsură, consideraţie trebuie acordată la presupusul mediu, utilizatori, piese şi metode
pe care sistemul de măsură este presupus să le experimenteze pe parcursul vieţii sale.
Nu este raţional să verificăm fiecare sistem de măsură pentru toate condiţiile
înconjurătoare posibile, înlocuirile de piese posibile, etc. deci este important ca înainte
de evaluarea stabilităţii statistice a sistemului de măsură să se determine şi să ordoneze
în mod prioritar care factori pot influenţa sistemul de măsură şi să se includă factorii de
mare prioritate în studiu. Procesul de îmbunătăţire a uneltelor cum ar fi diagramele
cauză-efect, diagrama fluxului procesului şi modele de proces sunt folositoare în
determinarea unor astfel de factori.
Stabilitatea statistică este determinată prin utilizarea graficului de control.
Graficele de control furnizează de asemenea un mijloc de separare a variaţiilor
datorate cauzelor care influenţează toate rezultatele măsurătorii (cauze comune de
variaţie) de variaţii care sunt rezultatul condiţiilor specifice (cauze speciale de variaţie).
Metodele de control prin grafice pot fi găsite în texte despre calitate şi controlul
statistic al procesului (SPC). Este important de notat că atunci când se
- 22 -
 utilizează grafice de control, cineva nu trebuie să caute puncte care sunt în afara
limitelor de control ci şi semnale date de alte cauze speciale cum ar fi tendinţele şi
împletirea liniei centrale. Sfaturi pentru detectarea unor asemenea semnale pot fi găsite
în multe publicaţii despre SPC. Prezenţa acestor semnale şi a unui punct sau punctelor
în afara limitelor de control, ambele demonstrează stadiul de “în afara controlului” sau
a condiţiilor instabile.
O metodă de studiere a stabilităţii unui sistem de măsură este de a înscrie media
şi amplitudinea citirilor unei mostre sau a unei părţi din aceasta pe baze normale. Se
poate determina din această analiză de exemplu, că un semnal de ieşire din control este
un semn că este necesară calibrarea sistemului de măsură. Calibrarea fără un semnal de
ieşire din control va creşte de asemenea variaţia citirilor din sistemul de măsură. Poate
de asemenea să fie că un semnal de ieşire din control a apărut datorită mizeriei mostrei
sau părţii mostrei. În fiecare caz, interpretarea mesajelor conţinute în semnalele
controlului depind de cunoaşterea procesului.
Mărimea eşantionului şi frecvenţa eşantionului pentru un grafic de control al
sistemului de măsură trebuie de asemenea determinate bazându-ne pe cunoaşterea
sistemului de măsură. Principala consideraţie este din nou condiţia că sistemul de
măsură este expus la utilizare de durată. Dacă, de exemplu, există încrederea că
utilizatorii sistemului de măsură prevăd un timp suficient de încălzire înainte de a
utiliza sistemul eşantionarea nu trebuie să apară înaintea acestei perioade de încălzire.
Dacă durează, de exemplu, zece minute pentru a măsura etalonul sau o piesă etalon,
cum ar putea fi cazul unde măsurarea implică titrarea unui lichid, o mărime raţională a
eşantionului poate fi unu.
Trebuie avută grijă în proiectarea unui grafic de control al sistemului de măsură
pentru a fi siguri că timpul , eşantioanele etalon sau valorile de referinţă care sunt luate
nu introduc deviaţii în rezultate. Eşantioanele luate numai după calibrarea de
dimineaţă, de exemplu, pot să nu reprezinte toate condiţiile normale la care este expus
sistemul de măsură. Ca la orice grafic de control semnale de ieşire din control pot
apare datorită problemelor în mărimea eşantionului şi frecvenţa sa, de aceea este
important să planificăm cu grijă tehnicile graficelor de control. Informaţii în continuare
despre proiectarea graficului de control pot fi găsite în publicaţiile despre SPC.
Nu este nevoie să calculăm o valoare numerică a stabilităţii sistemului de
măsură. Uneori sunt utilizaţi indici pentru a măsura îmbunătăţirea, dar cu un grafic de
control, îmbunătăţirea sistemului poate fi observată pe grafic. O formă a îmbunătăţirii
poate fi eliminarea cauzelor speciale din rezultatele proceselor într-un proces de
măsură stabil. Îmbunătăţirile ulterioare pot fi observate ca reducerea în lărgime a
limitelor de control indicând faptul că s-au redus cauzele comune de variaţie a
sistemului. Educarea în teoria controlului statistic al procesului şi practica vor creşte
înţelegerea utilizatorului asupra structurilor graficelor de control.
EXEMPLU DE STABILITATE
Un supraveghetor decide să monitorizeze un sistem de măsură care măsoară
vâscozitatea. El nu are un etalon cu vâscozitate disponibilă cunoscută, dar el menţine
un eşantion etalon. Săptămânal el împarte eşantionul în trei eşantioane şi verifică
vâscozitatea fiecăruia. Rezultatele sunt prezentate în graficul de control.
Graficul de control (Figura 8) arată doar un eşantion în afara limitei de control,
dar media arată o lipsă a variaţiei după a şaptea săptămână. Supraveghetorul
suspectează faptul că datele sunt stratificate deoarece vâscozităţile sunt verificate cu
trei tipuri diferite de timere.
Dacă se face câte un grafic pentru fiecare timer, se poate face o comparaţie.
Astfel de comparaţii implică analizarea stabilităţii statistice a fiecărui grafic,
- 23 -
localizarea mijlocului, X , pentru fiecare grafic şi variaţia prezentă urmărind
răspândirea între limitele de control. Dacă este necesar să se continue cu utilizarea
tuturor celor trei timere, îmbunătăţirea trebuie direcţionată către a face timerele cât mai
similare referitor la aceste caracteristici.
Cât timp nu există semnale de ieşire din control pe graficul R (sau S), putem
cuantifica stabilitatea procesului de măsură prin estimarea variaţiei procesului de
măsură în timp (stabilitatea instrumentului). O evaluare a deviaţiei standard a
procesului de măsură este dată de R / d 2 = 0.65 / 1.693 = 0.384 . Aceasta poate fi
comparată cu deviaţia standard a procesului (sau pot fi comparate variaţiile) pentru a
determina dacă stabilitatea sistemului de măsură este adecvată pentru aplicaţie.
Câteva comentarii generale suplimentare:
1) dacă sunt utilizate grafice de control sigma, calculaţi S&x&& = C4 * S şi determinaţi
corespunzător limitele de control (C4 este disponibil în literatura despre graficele de
control).
2) Condiţiile de ieşire din control pe graficul R (s) indică o repetabilitate instabilă
(poate ceva pierdut, coloana de aer blocată, tensiune variabilă, etc.).
3) Ieşire din control pe graficul X indică faptul că sistemul de măsură nu mai
măsoară corect (deviaţia s-a schimbat). Încercaţi să determinaţi cauza schimbării şi
corectaţi-o. Dacă cauza este uzura, răspunsul poate fi o recalibrare.
4) Poate fi de dorit să avem un grafic de control al sistemului de măsură pe etalon sau
piesă etalon pentru finalul redus al măsurătorilor presupuse, pentru finalul înalt şi
pentru unul în mijloc.

- 24 -
- 25 -
DEVIAŢIA

Pentru a determina deviaţia unui sistem de măsură într-o localizare specifică în

amplitudinea procesului, este necesar să obţinem o valoare de referinţă acceptată a
piesei. Aceasta poate fi uzual făcută cu echipament de general de inspecţie sau în
sculărie. O valoare de referinţă este derivată din aceste citiri pentru a fi comparată mai
târziu cu mediile observate de evaluatori (identificate ca X A , XB , XC ) din studiul R&R
al instrumentului.
Dacă nu este posibilă măsurarea tuturor pieselor eşantionului în această
manieră, poate fi utilizată următoarea metodă alternativă: 1) Măsuraţi una din piesele
eşantionului precis în sculărie sau cu echipamentul general de inspecţie; 2) Un
evaluator va măsura aceiaşi piesă din eşantion de minim 10 ori utilizând instrumentul
care se evaluează; 3) Calculaţi media citirilor. Diferenţa dintre valoarea de referinţă şi
media observată reprezintă deviaţia sistemului de măsură (vezi de asemenea secţiunea
Liniaritate).
Dacă se doreşte un index, convertiţi deviaţia în procent din variaţia procesului
(sau toleranţei), prin înmulţirea cu 100 şi împărţirea la variaţia procesului (sau
toleranţei).
Dacă deviaţia este relativ mare, căutaţi următoarele cauze:
1. Eroare pe etalon
2. Componente uzate.
3. Instrument făcut la dimensiuni greşite
4. Instrumentul măsoară o caracteristică greşită.
5. Instrumentul nu este calibrat corespunzător.
6. Instrumentul este utilizat de evaluator în od greşit.

EXEMPLU DE DEVIAŢIE

Deviaţia este determinată prin diferenţa dintre valoarea de referinţă şi media

observată a măsurătorii. Pentru a îndeplini acest lucru, un eşantion de o piesă este
măsurat de 10 ori de un evaluator. Valorile celor 10 măsurători sunt prezentate mai jos.
Valoarea de referinţă determinată de echipamentul general de inspecţie este 0.80mm şi
variaţia procesului pentru piesă este 0.70mm.

X1 = 0.75 X6=0.80
X2= 0,75 X7=0,75
X3=0,80 X8=0,75
X4=0,65 X9=0,75
X5=0.65 X10=0,70

Media observată este suma măsurătorilor împărţită la 10

X=
∑ X = 7.5 = 0.75
10 10

- 26 -
 Deviaţia este diferenţa dintre valoarea de referinţă şi media observată, aşa cum este arătat în Figura 9.

Deviaţia = Media observată – Valoarea de referinţă

Deviaţia = 0,75 –0,80 = -0,05
Procentul variaţiei procesului pentru deviaţie este calculat după cum urmează:
%Deviaţie=100[ Deviaţie / Variaţia procesului]
% Deviaţie = 100 [0.05/0.70]=7.1%
Procentul de toleranţă pentru deviaţie este calculat în acelaşi mod, unde toleranţa înlocuieşte variaţia
procesului.
De aceea, grosimea instrumentului pe care îl folosim în studiul R&R al
instrumentului are o deviaţie de –0,05mm. Aceasta înseamnă că măsurătoare observată
asupra mediei va fi cu 0,05mm mai mică decât valoarea de referinţă care este 7,1% din
variaţia procesului.

REPETABILITATE

Repetabilitatea unui proces de măsură presupune că variabilitatea sistemului de

măsură însăşi este consecventă. Două surse comune a erorii repetabilităţii sunt
variaţiile măsurărilor datorate însuşi instrumentului şi variaţiile de poziţie a piesei în
instrument. Cât timp ambele variaţii sunt reprezentate de amplitudinile subgrupei
măsurătorilor repetate, graficul amplitudinii va indica consecvenţa procesului de
măsură. Toate aceste puncte identificate ca în afara controlului trebuiesc investigate
pentru cauza specială de inconsecvenţă proprie fiecăruia şi trebuiesc aduse corecţii.
Singura excepţie apare când măsurătorile au diferenţiere inadecvată aşa cum am
discutat anterior la pagina 19.
Dacă graficul de amplitudinii este în control, variaţia instrumentului este
consecventă şi procesul de măsură este consecvent în timpul studiului. Deviaţia
standard pentru repetabilitate sau variaţia instrumentului ( σ e ) este estimată prin R / d 2 ,
unde R este media amplitudinii măsurătorilor repetate. Variaţia instrumentului sau
repetabilitatea (presupunând două măsurători repetate şi numărul de evaluatori înmulţit
cu numărul pieselor este mai mare de 15) va fi 5,15 R / d 2 sau 4,56 R care reprezintă
99% din măsurătorile pentru o distribuţie normală. d 2 este egal cu 1.128 şi este obţinut
din tabelul 2.

- 27 -
EXEMPLU DE REPETABILITATE
Sunt selectate 5 eşantioane din procesul de fabricaţie. Doi evaluatori care fac
măsurători în mod normal sunt invitaţi să participe la studiu. Fiecare piesă este
măsurată de trei ori de fiecare evaluator şi măsurătorile sunt înregistrate într-un tabel
(vezi Tabelul 1).

Evaluator 1 Evaluator 2
Piesa 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5
Probe
1 217 220 217 214 216 216 216 216 216 220
2 216 216 216 212 219 219 216 215 212 220
3 216 218 216 212 220 X X
Media 216.3 218.0 216.3 212.7 218.3 216.3 218.3 217.3 215.7 213.3 220.0 216.9
Ampli 1.0 4.0 1.0 2.0 4.0 4.0 4.0 1.0 4.0 0.0
tudine

Tabelul 1. Fişa de date.

Datele sunt analizate prin calcularea mediei ( X ) şi a amplitudinii R pentru

fiecare subgrupă. Valorile amplitudinii sunt înscrise pe graficul de control a
amplitudinii (vezi Figura 10) şi este calculată media amplitudinii ( R ). Factorii D3 şi D4
(vezi Tabelul 3) pentru numărul de probe (3) sunt utilizaţi pentru calcularea limitelor
de control pentru graficul amplitudinii. Limitele sunt trasate pentru a determina dacă
toate valorile sunt în control. Dacă toate amplitudinile sunt în control aşa cum este
arătat aici, toţi evaluatorii apar ca fiind “acelaşi”. Dacă un evaluator este în afara
controlului metoda lui este diferită de cea a celorlalţi. Dacă toţi evaluatorii au unele
amplitudini în afara controlului, sistemul de măsură este sensibil la tehnica
evaluatorului şi este nevoie de îmbunătăţiri pentru a obţine date utile.

- 28 -
Limitele pentru graficul R: R =25/10=2.5
D3=0.000 D4=2.575 (vezi tabelul 3)

UCLR = R xD4 LCLR = R xD3

=2.5x2.575 =0.0
=6.4

Deviaţia standard estimată pentru repetabilitatea variaţiei instrumentului

R 2. 5
σe = = = 1.45
d 2 1.72
unde d2 este obţinut din Tabelul 2 şi depinde de numărul de probe (m=3) şi de numărul
de piese înmulţit cu numărul de evaluatori (g=5x2=10).

Repetabilitatea din acest studiu este calculată cu 5.15 σ e =5,15x1.45=7.5 unde 5.15
reprezintă 99% din măsurătorile pentru o distribuţie normală.

m
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
1 1,41 1,91 2,24 2,48 2,67 2,83 2,96 3,08 3,18 3,27 3,35 3,42 3,49 3,55
2 1,28 1,81 2,15 2,40 2,60 2,77 2,91 3,02 3,13 3,22 3,30 3,38 3,45 3,51
3 1,23 1,77 2,12 2,38 2,58 2,75 2,89 3,01 3,11 3,21 3,29 3,37 3,43 3,50
4 1,21 1,75 2,11 2,37 2,57 2,74 2,88 3,00 3,10 3,20 3,28 3,36 3,43 3,49
5 1,19 1,74 2,10 2,36 2,56 2,73 2,87 2,99 3,10 3,19 3,28 3,35 3,42 3,49
6 1,18 1,73 2,09 2,35 2,56 2,73 2,87 2,99 3,10 3,19 3,27 3,35 3,42 3,49
7 1,17 1,73 2,09 2,35 2,55 2,72 2,87 2,99 3,10 3,19 3,27 3,35 3,42 3,49
g8 1,17 1,72 2,08 2,35 2,55 2,72 2,87 2,98 3,09 3,19 3,27 3,35 3,42 3,48
9 1,16 1,72 2,08 2,34 2,55 5,72 2,86 2,98 3,09 3,18 3,27 3,35 3,42 3,48
10 1,16 1,72 2,08 2,34 2,55 2,72 2,86 2,98 3,09 3,18 3,27 3,34 3,42 3,48
11 1,16 1,72 2,08 2,34 2,55 2,72 2,86 2,98 3,09 3,18 3,27 3,34 3,42 3,48
12 1,15 1,71 2,07 2,34 2,55 2,72 2,85 2,98 3,09 3,18 3,27 3,34 3,41 3,48
13 1,15 1,71 2,07 2,34 2,55 2,71 2,85 2,98 3,09 3,18 3,27 3,34 3,41 3,48
14 1,15 1,71 2,07 2,34 2,54 2,71 2,85 2,98 3,08 3,18 3,27 3,34 3,41 3,48
15 1,15 1,71 2,07 2,34 2,54 2,71 2,85 2,98 3,08 3,18 3,26 3,34 3,41 3,48

>15 1.128 1.693 2.056 2.326 2.534 2.704 2.847 2.970 3.078 3.173 3.258 3.336 3.407 3.472
1
Tabelul 2. d2* Valori pentru distribuţia mediei amplitudinii

1
Reprodus din Duncan, A.J. Controlul Calităţii & Statistici Industriale
- 29 -
 Numărul de A2 D3 D4
observaţii în
subgrupă
2 1,880 0 3,267
3 1,023 0 2,575
4 0,729 0 2,282
5 0,577 0 2,115
6 0,483 0 2,004
7 0,419 0,076 1,924
8 0,373 0,136 1,864
9 0,337 0,184 1,816
10 0,308 0,223 1,777
11 0,285 0,256 1,744
12 0,266 0,284 1,716
13 0,249 0,308 1,692
14 0,235 0,329 1,671
15 0,223 0,348 1,652

Tabelul 3 Constantele graficului de control

REPRODUCTIBILITATE

Reproductibilitatea procesului de măsură presupune că variabilitatea dintre

evaluatori este consecventă. O cale de gândire asupra variabilităţii evaluatorului este
aceea că aceasta reprezintă deviaţia incrementală care poate fi atribuită fiecărui
evaluator. Dacă această deviaţie a variabilităţii evaluatorului există, media generală
individuală fiecărui evaluator va diferi. Acest lucru se poate observa pe graficul de
control al mediei prin compararea mediilor evaluatorului pentru fiecare piesă.
Variaţia evaluatorului sau reproductibilitatea este estimată prin determinarea
mediei generale pentru fiecare evaluator şi apoi găsirea amplitudinii (R0) prin scăderea
celei mai mici medii ale evaluatorului din cea mai mare. Deviaţia standard pentru
R0
reproductibilitate ( σ 0 ) este estimată prin . Reproductibilitatea (presupunând doi
d *2
R0
evaluatori) va fi 5,15 sau 3.65 R0 care reprezintă 99% din măsurătorile pentru o
d *2
distribuţie normală şi d *2 (din tabelul 2) este egal cu 1.41.

EXEMPLU DE REPRODUCTIBILITATE

Din datele prezentate în Tabelul 1, fiecare medie a evaluatorului este calculată

prin medierea tuturor eşantioanelor obţinute de fiecare evaluator. Amplitudinea
mediilor evaluatorului (R0) este determinat prin scăderea celei mai mici din cea mai
mare.
R0 = 216.9-216.3 = 0.6
R0
Deviaţia standard estimată de evaluator =
d *2
=0,6/1.41= 0.4,
unde d *2 este
obţinut din Tabelul 2 şi este dependent de numărul de evaluatori
(m=2) şi g care este 1 cât timp se calculează numai o amplitudine.
- 30 -
 R0
Reproductibilitatea = 5,15 = 2.2
d *2
Cât timp această estimare este conţinută de variaţia datorată instrumentului, ea trebuie
ajustată prin scăderea unei fracţii a repetabilităţii. Reproductibilitatea ajustată
2
⎡ R ⎤ ⎡ (5.15σ ) 2 ⎤
= ⎢5.15 0 ⎥ − ⎢ e
⎥
* ⎢⎣ nr
⎣⎢ d 2 ⎦⎥ ⎦⎥
⎡ ⎤
2
= [2.2]2 − ⎢ 7,5 ⎥
⎢⎣ 5 x3 ⎥⎦
= 1.0
unde n = numărul de piese şi r = numărul de probe
1 .0
Deviaţia standard ajustată a evaluatorului σ 0 = = 0.19
5.15

VARIAŢIA DE LA PIESĂ LA PIESĂ

Variaţia de la piesă la piesă poate fi observată pe graficul de control al mediei.

Pentru fiecare evaluator, mediile subgrupei reflectă diferenţele de la piesă la piesă. Cât
timp limitele de control pentru mediile piesei (Vezi figura 11) sunt bazate pe eroarea
repetabilităţii mai mult decât pe variaţia de la piesă la piesă, multe dintre mediile
subgrupei sunt în afara acestor limite. Dacă nici o medie a subgrupului nu este în afara
limitelor, variaţia de la piesă la piesă este ascunsă între repetabilitate şi variaţia
măsurătorii dominând variaţia procesului. Dacă aceste piese au fost selectate pentru a
reprezenta presupusele variaţii ale procesului, atunci sistemul de măsură este
inacceptabil pentru scopul analizei procesului.
În mod contrar, cu cât mai multe medii sunt în afara limitelor şi evaluatorii
convin asupra căror piese sunt diferenţe datorate mediei generale, măsurătoarea devine
mai utilă. Un sistem de măsură se consideră în general adecvat dacă majoritatea
mediilor piesei sunt în afara limitelor şi evaluatorii convin care medie a piesei este în
afară. De aceea graficul X indică abilitatea relativă a sistemului de măsură de a măsura
piese. În anumite cazuri, această evaluare este suficientă pentru a determina dacă un
sistem de măsură este adecvat.
Odată ce procesul de măsură este consecvent (graficul amplitudinii în control)
şi poate detecta variaţia de la piesă la piesă )graficul mediei are majoritatea punctelor
în afara limitelor de control) atunci procentul de variaţie procesului consumat de
sistemul de măsură poate fi determinat. Deviaţia standard a sistemului de măsură ( σ m )
este estimat prin:
σ m = ( σ 02 + σ 2e )
unde σ 0 este deviaţia standard a evaluatorului iar σ e este deviaţia standard a
instrumentului.
Deviaţia standard de la piesă la piesă poate fi determinată din studierea datelor
sistemului de măsură sau dintr-un studiu independent al capabilităţii procesului. Dacă
se utilizează un studiu al sistemului de măsură, deviaţia standard a piesei ( σ p ) este
estimată prin determinarea mediilor fiecărei piese şi apoi găsirea amplitudinii mediilor
Rp
eşantionului ( R p ). Deviaţia standard de la piesă la piesă ( σ p ) este estimată prin .
d *2

- 31 -
 Rp
Variaţia de la piesă la piesă (presupunând cinci piese) va fi 5,15 sau 2.08 Rp care
d *2
reprezintă 99% din măsurătorile pentru o distribuţie normală iar d *2 (din Tabelul 2) este
egal cu 2.48.
Procentul variaţiei procesului raportat la sistemul de măsură pentru
repetabilitate şi reproductibilitate, numit în mod comun %R&R este estimat
⎡ σm ⎤
prin ⎢ ⎥ * 100 unde σ t este deviaţia standard a variaţiei totale a procesului, σ t calculată
⎣ σt ⎦
din studiul măsurării este cunoscută ca deviaţia standard a variaţiei studiului şi se
calculează cu
σ t = (σ p2 + σ m
2
)
Dacă σ t este determinată dintr-un studiu independent al capabilităţii procesului,
atunci însăşi deviaţia standard a procesului va fi utilizată în determinarea %R&R.
σ p poate fi de asemenea determinat din studiul capabilităţii procesului cu

σ p = (σ 2t − σ m
2
)
Procentul toleranţei raportat la sistemul de măsură pentru repetabilitate şi
⎡ σm ⎤
reproductibilitate este estimat prin 5.15 x ⎢ ⎥ x100 .
⎣ toleranţă ⎦
Numărul distinct de nivele a dimensiunilor produsului (sau categoriilor de date)
care pot fi obţinute cu încredere din date (vezi Figura 6) poate fi obţinut cu
⎡ σp ⎤
⎢ ⎥ x1.41 sau 1,41 (PV/R&R) utilizând valorile din formular
⎢⎣ σ m ⎥⎦
Dacă numărul categoriilor de date este mai mic de doi, sistemul de măsură nu
are valoare în controlul procesului. Este numai un bruiaj şi nu se poate spune că o piesă
diferă de alta.
Dacă numărul de categorii este doi, s-ar putea să însemne că datele pot fi
divizate în două grupe mari şi mici, oricum aceasta este doar o echivalenţă cu datele
atribut.
Numărul de categorii trebuie să fie cinci sau preferabil mai multe pentru ca
sistemul de măsură să fie acceptabil pentru analiza unui proces.
De aici încolo, procentul toleranţei, procentul variaţiei procesului şi
numărul de categorii distincte de date sunt diferite măsuri de evaluarea
acceptabilităţii sistemului de măsură.

EXEMPLU DE VARIAŢIE A PIESEI

Din datele prezentate în Tabelul 1, media pentru fiecare subgrup ( X ) este

înscrisă de toţi evaluatorii la acelaşi număr de ordine al piesei pe graficul mediei (vezi
Figura 11). Valorile mediei reprezintă atât variaţia piesei cât şi variaţia măsurătorii.
433.2
Media generală X = = 216.6 . Limitele de control pentru acest grafic se
2
calculează după cum urmează:

- 32 -
UCL X = X +A2 R LCL X = X - A2 R
= 216,6 +1,023x2,5 = 216,6-1,023x2,5
= 219.2 = 214,1
unde factorul (A2) (din Tabelul 3) pentru numărul de probe (3) este egal cu 1.023

Cât timp numai 30%, sau mai puţin de jumătate din medii sunt în afara
limitelor, sistemul de măsură din acest exemplu este inadecvat pentru a detecta
variaţiile de la piesă la piesă.

NOTĂ: Această analiză presupune că piesele utilizate în studiu

reprezintă variaţia totală a procesului. Dacă toate piesele sunt similare (de
exemplu se adună în jurul mediei procesului), 50% din reguli nu vor fi
adevărate.

Deviaţia sistemului de măsură ( σ m )

= (σ 2e + σ 02 )
[
= 1,45 2 + 0,19 2 ]
= 1.47
Variaţia sistemului de măsură sau R&R a instrumentului = 5.15 σ m
= 5.15 x 1.47 = 7.6,
unde intervalul 5.15 σ m include 99% din măsurătorile pentru o distribuţie
normală.

- 33 -
 Pentru a calcula variaţia piesei cu datele din Tabelul 1, mediile eşantionului
pentru fiecare piesă sunt calculate prin medierea valorii obţinute de toţi evaluatorii
pentru fiecare eşantion. În acest exemplu, media piesei pentru piesa 1 la 5 este
217.3,217.7, 216.0, 213.0 şi respectiv 219.2. Din mediile eşantionului amplitudinea
mediilor eşantionului (Rp) este calculată prin scăderea celei mai mci /213.0) din cea
mai mare (219.2) sau Rp=6.2. Deviaţia standard de la piesă la piesă ( σ p )

Rp
σp =
d *2
= 6.2/2.48
= 2.50,
unde d *2 este dat în Tabelul 2 şi este dependent de numărul de piese (m=5) şi g
care este 1 cât timp se calculează numai o amplitudine.

Variaţia de la piesă la piesă cu 99% răspândire a suprafeţei sub curba normală =

PV = 5.15 x 2.50 = 12.8

Deviaţia standard a variaţiei procesului, σ t = (σ p2 + σ m

2
)

= (2,50 2 + 1,47 2 )
= 2.90
Variaţia totală a procesului din studiu = TV = 5.15 x 2.90 = 14.9

⎡σ ⎤
Procentul de R&R= % R&R = ⎢ m ⎥ * 100 = [R&R/TV] x100
⎣ σt ⎦
= [7.6/14.9] x100
= 50.7%

Numărul de categorii de date distincte = [PV/R&R] x1.41

= [12.8/7.6] x 1.41
=2

Datele studiului sugerează că sistemul de măsură nu este potrivit pentru analiza

procesului dar poate fi adecvat numai pentru controlul procesului. (Vezi discuţiile din
pagina 19)
Tabelul 4 arată calculul repetabilităţii şi reproductibilităţii instrumentului
pentru metoda mediei şi amplitudinii pentru exemplul dat în Tabelul 1.

- 34 -
 Fişierul instrumentului: Repetabilitatea şi reproductibilitatea instrumentului
AJUSTARE (R&R)
METODA MEDIEI ŞI AMPLITUDINII
Numărul 1 Data studiului : LL-ZZ -
studiului: AA
Numărul xxxxxx DESCRIERE: xxxxxx TIPUL: xxxxxx
instrumentului:
Numărul 1 DESCRIERE xxxxxx Denumire Graficul
graficului: a nr.1
2 evaluatori, 5 Comentarii:
piese, 3 probe

5.15 % din variaţia Procentul

Deviaţia standard studiului contribuţiei
Repetabilitate 7,5 50,3 25,3
Reproductibilitate 1,0 6,9 0,5
R&R a instrumentului 7,6 50,8 25,8
de la piesă la piesă 12,8 86,1 74,2

Bazat pe categoriile de date, sistemul instrumentului este OK pentru date atribut

Notă:
Toleranţă = Neacceptabil Variaţia studiului =14,9
Numărul de categorii distincte =2
Tabelul 4. Metoda mediei şi a amplitudinii pentru R&R

LINIARITATE

Liniaritatea poate fi determinată prin alegerea pieselor în toate privinţele în

amplitudinea operaţională a instrumentului de măsură. Deviaţia fiecăreia din cele alese
este determinat din diferenţa dintre valorile de referinţă şi media observată a măsurării.
Panta liniei de regresie care se potriveşte cel mai bine mediei deviaţiei faţă de valorile
de referinţă înmulţită cu variaţia procesului (sau toleranţa) pieselor este un indice care
poate reprezenta liniaritatea instrumentului. Pentru conversia liniarităţii instrumentului
la un procent din variaţia procesului (sau toleranţei), înmulţiţi cu 100 şi împărţiţi la
variaţia procesului (sau toleranţei). Având stabilitate, tehnica de analiză recomandată
este cea grafică – de exemplu, diagrama răspândirii cu cea mai potrivită linie.
Ca şi la studiul deviaţiei, valorile de referinţă ale pieselor se pot determina în
sculărie sau cu echipament general de inspecţie. Piesele alese din amplitudinea
operaţională sunt măsurate de unul sau mai mulţi evaluatori şi se determină pentru
fiecare pisă media observată. Diferenţa dintre valoarea de referinţă şi media observată
este deviaţia; aceasta se determină pentru fiecare piesă aleasă. Graficul liniarităţii se
trasează între deviaţii şi valorile de referinţă din amplitudinea operaţională. Dacă
graficul arată că o linie dreaptă poate reprezenta punctele înscrise atunci o linie de
regresie liniară între deviaţii şi valorile de referinţă reprezintă liniaritatea dintre aceşti
doi parametri. Calitatea potrivirii (R2) liniei de regresie liniară va determina dacă
deviaţiile şi valorile de referinţă au o legătură bună liniară. Liniaritate şi procentul
liniarităţii sistemului sunt calculate din panta liniei de regresie şi din variaţia procesului
(sau toleranţei) piesei. Dacă linia de regresie are o potrivire liniară bună, atunci
magnitudinea liniarităţii şi procentul liniarităţii pot fi evaluate pentru a determina dacă
- 35 -
liniaritatea este acceptabilă. Dacă linia de regresie nu are o bună potrivire liniară,
atunci este posibil ca între media deviaţiei şi valorile de referinţă să nu avem o relaţie
liniară. Aceasta necesită analize ulterioare pentru a judeca dacă liniaritatea sistemului
de măsură este acceptabilă.
Dacă un sistem de măsură nu are liniaritate, căutaţi următoarele cauze posibile:
1) Instrumentul nu este calibrat corespunzător atât la punctul de început cât şi la
punctul de sfârşit a amplitudinii operaţional;
2) Eroare la etalonul de minim sau de maxim;
3) Instrumentul este uzat;
4) Caracteristicile interne de proiectare a instrumentului.

EXEMPLU DE LINIARITATE

Un supraveghetor din fabrică este interesat în determinarea liniarităţii unui

sistem de măsură. Sunt alese cinci piese din amplitudinea operaţională al sistemului de
măsură bazându-ne pe variaţia procesului. Fiecare piesă a fost măsurată cu
echipamentul general de inspecţie pentru a determina valoarea ei de referinţă. Fiecare
pisă a fost apoi măsurată de douăsprezece ori de un evaluator. Piesele au fost alese
aleator. Media piesei şi media deviaţiei au fost calculate pentru fiecare piesă aşa cum
este arătat în Tabelul 5. Deviaţia piesei a fost calculată prin scăderea valorii de
referinţă a piesei din media piesei.

Valoarea de 1 2 3 4 5
referinţă a piesei 2.00 4.00 6.00 8.00 10.00
1 2,70 5,10 5,80 7,60 9,10
2 2,50 3,90 5,70 7,70 9,30
3 2,40 4,20 5,90 7,80 9,50
4 2,50 5,00 5,90 7,80 9,30
5 2,70 3,80 6,00 7,80 9,40
6 2,30 3,90 6,10 7,80 9,50
7 2,50 3,90 6,00 7,80 9,50
8 2,50 3,90 6,10 7,70 9,50
9 2,40 3,90 6,40 7,80 9,60
10 2,40 4,00 6,30 7,50 9,20
11 2,60 4,10 6,00 7,60 9,30
Încercări (probe)

12 2,40 3,80 6,10 7,70 9,40

Media piesei 2,49 4,13 6,03 7,71 9,38
Valoarea de
2,00 4,00 6,00 8,00 10,00
referinţă
Deviaţia +0,49 +0,13 +0,03 -0,29 -0,62
Amplitudinea 0,4 1,3 0,7 0,3 0,5

Tabelul 5. Sumarul Datelor Instrumentului.

- 36 -
Intersecţia dintre deviaţie şi valorile de referinţă poate fi trasată aşa cum este prezentată
în Figura 12. De asemenea poate fi calculată după cum urmează, linia regresiei liniare
care interpolează aceste puncte şi de asemenea calitatea interpolării (R2) liniei:
y=ax+b

unde: x = valoarea de refeinţă

y = deviaţia
a = panta
b = valoarea de interceptare.

∑y
∑ xy − ∑ x
a= n = −0,1317 = Panta
2
(∑ x)
∑x2 −
n

y x
b=∑ − a × ( ∑ ) = 0,7367
n n

2
⎡ ∑ y⎤
⎢∑ xy − ∑ x n ⎥
⎣ ⎦
R2 = = 0,98
⎛ ( x ) ⎞⎤ ⎡
⎟⎥ × ⎢∑ y 2 − ⎜ (∑ y )
⎡ 2 ⎛ 2 ⎞⎤
⎢∑ x 2 − ⎜ ∑ ⎟⎥
⎢ ⎜ n ⎟⎥ ⎢ ⎜ n ⎟⎥
⎣ ⎝ ⎠⎦ ⎣ ⎝ ⎠⎦

Deviaţia = b+ax
= 0,7367-0,1317x(valoarea de referinţă)

Liniaritatea = panta x variaţia procesului

= 0,1317 x 6.00
= 0,79

%Liniaritate = 100x[liniaritate/variaţia procesului]

= 13,17%

Calitatea interpolării (R2) = 0.98

- 37 -
 Calitatea interpolării poate fi utilizată pentru a face o deducţie a asociaţiei
liniare dintre deviaţie şi valoarea de referinţă. Din aceasta putem trage concluzia dacă
există o relaţie liniară între ele şi dacă da, dacă este acceptabilă. Trebuie subliniat din
nou, oricum, că liniaritatea este determinată de panta liniei bune de interpolare şi nu de
valoarea calităţii interpolării (R2) pentru linie. În general, cu cât panta este mai mică cu
atât liniaritatea instrumentului este mai bună şi în mod contrar cu cât panta este mai
mare cu atât este mai rea liniaritatea instrumentului.

- 38 -
 Secţiunea 3
PREGĂTIRI PENTRU STUDIUL SISTEMULUI DE MĂSURĂ
Ca în orice studiu sau analiză, trebuiesc făcute pregătiri şi planificări suficiente
înainte de a începe un studiu al sistemului de măsură. Pregătirile tipice anterioare
începerii studiului sunt următoarele:
1) Trebuie planificată calea care se va utiliza. De exemplu, determinarea prin judecata
tehnologică, observaţia vizuală sau studiul instrumentului în cazul în care un
evaluator influenţează calibrarea sau utilizarea unui instrument. Sunt unele sisteme
de măsură la care efectul reproductibilităţii poate fi considerat neglijabil; de
exemplu, atunci când este apăsat un buton şi este un număr este tipărit.
2) Numărul evaluatorilor, numărul de eşantioane de piese şi numărul de citiri repetate
trebuie să fie determinat în avans. Câţiva factori care trebuiesc luaţi în seamă în
această selectare sunt:
(a) Dimensiunea critică – dimensiunile critice necesită mai multe piese şi/sau
încercări. Motivul fiind gradul de încredere dorit pentru estimarea studiului
instrumentului.
(b) Configuraţia piesei – piesele voluminoase sau grele pot dicta mai puţine
eşantioane şi mai multe încercări.
3) Cât timp scopul este de a evalua sistemul total de măsură, evaluatorii aleşi
trebuiesc selectaţi dintre aceia care utilizează în mod curent instrumentul.
4) Eşantioanele de piese trebuiesc selectate din proces şi trebuie să reprezinte întreg
amplitudinea sa operaţională. Aceasta este făcută uneori prin luarea unui eşantion
pe zi în mai multe zile. Aceasta este necesar deoarece piesele vor fi tratate în
analiză ca şi cum ele reprezintă întreaga amplitudine de variaţie a produsului care
există în fabricaţie. Cât timp fiecare piesă este măsurată de mai multe ori, fiecare
trebuie numerotată pentru identificare.
5) Instrumentul trebuie să aibă o diferenţiere care să permită citirea directă a cel puţin
unei zecimi a caracteristicii din presupusa variaţie a procesului. De exemplu, dacă
variaţia caracteristicii este 0.001, instrumentul trebuie să fie capabil să “citească” o
schimbare de 0.0001.
6) Asigurarea că metoda de măsurare (de exemplu, evaluator şi instrument) măsoară
dimensiunea caracteristicii şi urmează procedura de măsurare definită.
Maniera în care un studiu este condus este foarte importantă. Toate analizele
prezentate în acest manual presupun independenţă statistică a citirilor individuale.
Pentru a minimiza probabilitatea unor rezultate care ne pot induce în eroare, trebuie
făcuţi următorii paşi:
1) Măsurătorile trebuiesc făcute în ordine aleatoare pentru a ne asigura că orice
deviaţie sau schimbare care poate apare va fi răspândită aleator în studiu.
Evaluatorii nu trebuie să ştie numărul piesei care este verificată pentru a evita orice
posibilă deviaţie cunoscută. Oricum, persoana care conduce studiul trebuie să ştie
ce număr are piesa care este verificată şi să înregistreze datele corespunzător cum
ar fi evaluator A, Piesa 1, prima probă; evaluator B, piesa 4, a doua probă, etc.
2) În citirea echipamentului, citirile trebuiesc estimate cât mai aproape de numărul
care poate fi obţinut. Dacă este posibil, citirile trebuiesc făcute la jumătate din cea
mai mică gradaţie. De exemplu, dacă cea mai mică gradaţie este 0.0001, atunci
estimarea pentru fiecare citire trebuie returnată cu o apropiere de 0.00005.
3) Studiul trebuie observat de o persoană care recunoaşte importanţa precauţiei
necesare în conducerea unui studiu de încredere.
4) Fiecare evaluator trebuie să utilizeze aceiaşi procedură – inclusiv paşii – pentru a
obţine citirile.
- 39 -
- 40 -
 Secţiunea 4
STUDIUL SISTEMULUI VARIABIL DE MĂSURĂ
- ÎNDRUMĂRI -

INTRODUCERE

Această secţiune conţine îndrumări de implementare pentru tehnicile sistemelor de

măsură descrise în Secţiunea 2. O revedere din toate punctele de vedere a Secţiunii 2
este recomandată pentru a asigura aplicarea corectă a acestor îndrumări.

ÎNDRUMĂRI PENTRU DETERMINAREA STABILITĂŢII

Îndrumările pentru determinarea stabilităţii include următoarele:

1) Obţineţi un eşantion şi stabiliţi valoarea lui de referinţă relativă la un indiciu
standard . Dacă nu este disponibil un indiciu standard, selectaţi o piesă din
fabricaţie care se află în intervalul de mijloc al măsurătorii din producţie şi
desemnaţi-o ca etalon pentru analiza stabilităţii. Valoare de referinţă cunoscută nu
este cerută pentru indicarea stabilităţii sistemului de măsură.
Poate fi dorit să avem un etalon pentru punctul de jos, punctul de sus şi punctul din
mijlocul amplitudinii măsurătorilor presupuse. Separarea măsurătorilor şi graficelor
de control se recomandă pentru fiecare.
2) Periodic (zilnic, săptămânal), măsuraţi etalonul de trei la cinci ori. Mărimea
eşantionului şi frecvenţa trebuie să se bazeze pe cunoaşterea sistemului de măsură.
Factorii pot include de câte ori este necesară repararea sau recalibrarea, cât de
frecvent este utilizat sistemul de măsură şi cât de stresante sunt condiţiile de
operare. Citirile trebuiesc luate la diferiţi timpi pentru a reprezenta când sistemul de
măsură este utilizat de fapt. Aceasta va conta la încălzire, ambient sau alţi factori
care se pot schimba în cursul zilei.
3) Înscrieţi datele în graficele de control X & R sau X şi S.
4) Stabiliţi limitele de control şi evaluaţi–le pentru ieşirea din control sau condiţii
instabile pentru graficul normal.
5) Calculaţi deviaţia standard pentru măsurători şi comparaţi-le cu cele ale procesului
pentru a determina dacă repetabilitatea sistemului de măsură este adecvată pentru
aplicaţie.
NOTĂ: Proiectarea Experimentelor sau alte tehnici analitice de rezolvarea a
problemelor pot fi necesare pentru a determina primii contribuitori la lipsa
stabilităţii sistemului de măsură.

- 41 -
 ÎNDRUMĂRI PENTRU DETERMINAREA DEVIAŢIEI

Metoda eşantionului independent

1. Obţineţi un eşantion şi stabiliţi-i valoarea de referinţă relativă la un indiciu

standard. Dacă nu este disponibil nici unul selectaţi o piesă din fabricaţie care
se situează în amplitudinea de mijloc a măsurătorilor din producţie şi
desemnaţi-o ca etalon pentru analiza deviaţiei. Măsuraţi piesa de 10 ori în
sculărie, şi calculaţi media celor zece citiri. Utilizaţi această medie ca “valoare
de referinţă”.
Poate fi de dorit să aveţi eşantioane etalon pentru sfârşitul inferior şi sfârşitul
superior şi pentru amplitudinea de mijloc al măsurătorilor presupuse. Analize
separate sunt necesare pentru fiecare.
2. Un evaluator va măsura de 10 ori eşantionul în condiţii normale.
3. Calculaţi media celor zece citiri.
4. Calculaţi deviaţia prin scăderea valorii de referinţă din medie.
Deviaţia = Media observată a măsurătorilor – Valoarea de referinţă
Variaţia procesului = amplitudinea de şase sigma
Deviaţia
Procentul deviaţiei =
Variaţia procesului

Metoda graficului

Dacă este utilizat un grafic X &R pentru a măsura stabilitatea , datele se pot utiliza de
asemenea pentru evaluarea deviaţiei.
1. Obţineţi un eşantion şi stabiliţi-i valoarea de referinţă relativă la un indiciu
standard. Dacă nu este disponibil nici unul selectaţi o piesă din fabricaţie care se
situează în amplitudinea de mijloc a măsurătorilor din producţie şi desemnaţi-o ca
etalon pentru analiza deviaţiei. Măsuraţi piesa de 10 ori în sculărie, şi calculaţi
media celor zece citiri. Utilizaţi această medie ca “valoare măsurată”.
2. Calculaţi X din grafic
3. Calculaţi deviaţia prin scăderea valorii de referinţă din X
Deviaţia = X -Valoarea de referinţă
Variaţia procesului = amplitudinea de şase sigma
Deviaţia
Procentul deviaţiei =
Variaţia procesului

Analiza

Dacă deviaţia este relativ mare, căutaţi următoarele cauze posibile:

1) Eroare la etalon sau la valoarea de referinţă. Verificaţi procedura de etalonare.
2) Instrument uzat. Aceasta trebuie să reiasă din analiza stabilităţii şi va dicta
mentenanţa sau un program de curăţare.

- 42 -
3) Instrumentul executat la dimensiuni greşite.
4) Instrumentul măsoară o caracteristică greşită.
5) Instrumentul nu este calibrat corect. Revedeţi procedura de calibrare.
6) Instrumentul este utilizat necorespunzător de evaluator. Revedeţi instrucţiunile de
inspecţie.
7) Algoritmul de corecţie a instrumentului este incorect.

ÎNDRUMĂRI PENTRU DETERMINAREA REPETABILITĂŢII ŞI

REPRODUCTIBILITĂŢII
Studiul Instrumentului variabil poate fi făcut utilizând un număr de tehnici
diferite. Trei metode acceptabile vor fi discutate în detaliu în această secţiune. Acestea
sunt: Metoda amplitudinii; Metoda mediei şi amplitudinii (inclusiv metoda graficului
de control) şi Metoda ANOVA. Cu excepţia metodei amplitudinii, proiectarea studiului
datelor este foarte similar la aceste metode. Cum s-a prezentat, în analizele lor toate
metodele ignoră variaţia intrinsecă (cum ar fi abaterea la circularitate, conicitatea
diametrală, abaterea la planeitate, etc.)
Oricum, foaia de lucru pentru proiectarea datelor de studiu al instrumentului de
bază, care este utilizată la toate metodele cu excepţia metodei amplitudinii poate fi
extinsă pentru a include identificarea şi cuantificarea componentei de variaţie
intrinsecă (Vezi figura 16 şi 17, paginile 65 şi 66 pentru un exemplu complet prelucrat
utilizând foaia de lucru extinsă aplicând metoda mediei şi amplitudinii). Aceasta face
culegerea datelor de proces semnificativ mai greoaie.
Corespunzător, pentru cuantificarea variaţiei “pure” a instrumentului de
măsură, toate părţile procesului care utilizează una din tehnicile descrise în această
secţiune pot fi eşantionate pentru maximul variaţiei intrinseci (de exemplu, rotiţi 360o
pentru abaterea de circularitate, verificaţi diametrele la vârf şi jos pentru conicitatea
totală a diametrului, etc) înainte de studiul instrumentului. Dacă maximul variaţiei
intrinseci este judecat ca mai mult decât neglijabil pentru caracteristica verificată
(aceasta necesită cunoaşterea procesului), piesele pot fi marcate (utilizând o formă
neparticulară; de exemplu marcaţi într-un loc aleator pe piese) pentru a indica
punctul/localizarea/poziţia unde ele trebuiesc măsurate/verificate pentru toate citirile.
Aceasta va elimina virtual variaţiile intrinseci din variaţia repetabilităţii instrumentului.
Altfel, fiţi atenţi că cel puţin unele variaţii intrinseci vor fi incluse în variaţia
repetabilităţii instrumentului.
Oricum, este adecvat să subliniem că sistemul total de măsură cuprinde nu
numai instrumentul în sine şi acurateţea sa de relatare, repetabilitatea, etc., dar printre
altele şi variaţia pieselor verificate. Dacă altfel nu există unele scopuri raţionale pentru
a proceda aşa, excluderea variaţiei intrinseci din studiu (descrisă în secţiunea
anterioară) trebuie în general evitată deoarece această variaţie poate afecta montajul şi
funcţionarea piesei. Determinarea modului de stăpânire a variaţiei intrinseci trebuie să
se bazeze pe o înţelegere raţională a utilizării pe care o gândim la o piesă şi scopul
măsurării.
Din nou, pentru o metodă statistică adecvată (dar oarecum greoaie) pentru
identificarea specifică a componentei variaţiei intrinseci în variaţia totală a măsurătorii,
folosiţi procedura descrisă în exemplul, Figura 17 şi 17, pagina 65 şi 66. În sfârşit,
toate tehnicile din această secţiune sunt subiectul condiţiilor prealabile a stabilităţii
statistice, discutate anterior la pagina 21.
Prima metodă de studiere a instrumentului pe care o discutăm este metoda
amplitudinii.

- 43 -
Metoda amplitudinii
Metoda amplitudinii este un studiu al modificării instrumentului variabil care
furnizează o aproximare rapidă a variabilităţii măsurării. Această metodă va furniza
numai imaginea generală a sistemului de măsură. Ea nu descompune variabilitatea în
repetabilitate şi reproductibilitate.
Metoda amplitudinii utilizează în mod tipic doi evaluatori şi cinci piese pentru
studiu. În acest studiu, ambii evaluatori măsoară fiecare piesă o dată. Amplitudinea
pentru fiecare piesă este diferenţa absolută între măsurătorile obţinute de fiecare
evaluator. Suma amplitudinilor este găsită şi media amplitudinii ( R ) este calculată.
Variabilitatea totală a măsurătorii este găsită înmulţind media amplitudinii cu 5.15/d2*
(d2* este găsit la pagina 29, tabelul 2 cu m=2 şi g=numărul de piese). Este în interesul
nostru să cunoaştem ce procent din variaţia procesului (sau toleranţei) ocupă variaţia
măsurătorii. (pentru convertirea lui R&R la procent, înmulţiţi cu 100 şi împărţiţi-l la
variaţia procesului (sau toleranţei). În exemplul de mai jos, variaţia procesului pentru
această caracteristică este 0.4, de aceea, %R&R va fi egal cu
⎡ R&R ⎤
100 ⎢ ⎥ sau 75.5% (vezi tabelul 6).
⎣ Variaţia procesului ⎦
Piesa Evaluatorul A Evaluatorul B Amplitudinea(A-B)
1 0,85 0,80 0,05
2 0,75 0,70 0,05
3 1,00 0,95 0,05
4 0,45 0,55 0,10
5 0,50 0,60 0,10
Amplitudinea mediu ( R ) = ∑ R i / 5 = 0,35 /5 = 0,07
R&R instrumentului(GR&R) =5.15( R )/d2* = 5.15( R )/1.19=5.15(0.07)/.19=0.303
Variaţia procesului = 0.40
%GR&R =100[GR&R/Variaţia procesului] = 100[0.303/0.40] = 75.5%

Tabelul 6. Studiul instrumentului (Metoda amplitudinii)

Acum că %R&R pentru sistemul de măsură este determinat, trebuie făcută o
interpretare a rezultatelor. În tabelul 6., %R&R este 75.5% şi concluzia este că sistemul
de măsură necesită îmbunătăţiri.
Bazele statistice pentru metoda amplitudinii pentru studiul instrumentului
variabil, explicaţia termenilor sunt date în pagina 92 în anexă.
Următoarea metodă care este prezentată este o extindere a metodei amplitudinii
pentru o analiză mai completă a sistemului de măsură - este numită metoda mediei şi
amplitudinii.

Metoda mediei şi amplitudinii

Metoda mediei şi amplitudinii ( X şi R) este o metodă matematică care
furnizează o estimare şi a repetabilităţii şi reproductibilităţii pentru un sistem de
măsură. Spre deosebire de metoda amplitudinii, aceasta va permite sistemului de
măsură să fie descompus în două componente separate, repetabilitate şi
reproductibilitate, dar nu intersecţia lor. Metoda ANOVA poate fi folosită pentru
determinarea acestei intersecţii între instrument şi evaluatori. Oricum, ambele metode
şi ce a amplitudinii şi mediei şi cea ANOVA vor furniza informaţii cu privire la
cauzele de eroare ale sistemului de măsură sau instrumentului.
De exemplu, dacă repetabilitatea este mare în comparaţie cu reproductibilitatea,
motivul poate fi:

- 44 -
1) Instrumentul are nevoie de mentenanţă
2) Instrumentul trebuie reproiectat pentru a fi mai rigid
3) Fixarea sau localizarea instrumentului are nevoie de îmbunătăţiri
4) Există o variaţie intrinsecă excesivă.
Dacă reproductibilitatea este prea mare în comparaţie cu repetabilitatea, atunci cauzele
posibile pot fi:
1) Evaluatorii trebuiesc perfecţionaţi mai bine cum să utilizeze şi să citească
instrumentul de măsură.
2) Calibrările pe cadranul instrumentului nu sunt clare.
3) Un dispozitiv de un anumit tip este necesar pentru a ajuta evaluatorul să utilizeze
mai consecvent instrumentul.
Metoda X şi R este indicată când nu este disponibil un calculator, altfel metoda
ANOVA poate fi implementată într-un program pe computer.
Conducerea studiului
Deşi numărul evaluatorilor, încercărilor şi pieselor poate varia, discuţiile
următoare reprezintă condiţiile optime pentru conducerea studiului. Vedeţi foaia de
date R&R din tabelul 7 la pagina 57. Procedura detaliată este următoarea:
1) obţineţi un eşantion de 10 piese care reprezintă amplitudinea prezentă sau presupus
al variaţiei procesului.
2) Stabiliţi evaluatorii A,B şi C şi numerotaţi piesele de la 1 la 10 în aşa fel încât
numerele să nu poată fi văzute de evaluatori.
NOTĂ: Vezi Secţiunea 3 de la pagina 39.
3) Calibraţi instrumentul dacă acest lucru face parte din procedura normală pentru
verificare.
4) Lăsaţi evaluatorul A să măsoare 10 piese în ordine aleatoare şi având un alt
observator înscrieţi datele în linia 1. Lăsaţi evaluatorii B şi C să măsoare aceleaşi
10 piese fără să vadă citirile unul faţă de celălalt şi apoi introduceţi rezultatele în
liniile 6 respectiv 11.
5) Repetaţi ciclul utilizând ordini aleatoare diferite ale măsurătorilor. Introduceţi
datele în liniile 2,7 şi 12. Înregistraţi datele în coloanele corespunzătoare. De
exemplu dacă prima piesă verificată este piesa 7 atunci înregistraţi rezultatul în
coloana etichetată 7. Dacă sunt necesare trei încercări, repetaţi ciclul şi introduceţi
datele în liniile 3,8 şi 13.
6) Paşii 4 şi 5 pot fi schimbaţi cu următorii dacă mărimea pieselor este mare sau
simultan lipsa pieselor o fac necesar:
(a) lăsaţi evaluatorul A să măsoare prima piesă şi înregistraţi citirea în linia 1,
Lăsaţi evaluatorul B să măsoare prima piesă şi înregistraţi citirea în linia 6.
Lăsaţi evaluatorul să măsoare prima piesă şi înregistraţi citirea în linia 11.
(b) Lăsaţi evaluatorul A să repete citirea pe prima piesă şi înregistraţi citirea în
linia 2, evaluatorul B va înregistra citirea în linia 7 şi evaluatorul C va înregistra
citirea în linia 12. Repetaţi acest ciclu şi înscrieţi citirile în liniile 3,8 respectiv
13 dacă sunt 3 încercări.
7) O metodă alternativă poate fi utilizată dacă evaluatorii sunt în schimburi diferite.
Lăsaţi evaluatorul A să măsoare toate cele 10 piese şi introduceţi citirile în linia 1.
Apoi evaluatorul A repetă citirile şi introduce rezultatele în linia 2 şi 3. Faceţi la fel
şi cu evaluatorii B şi C

- 45 -
Analiza rezultatelor – Analiza grafică1
Cât timp scopul analizei sistemului de măsură este înţelegerea sistemului total,
utilizarea mijloacelor grafice este foarte importantă. Aceste mijloace ne introduc cu
perspicacitate în modele de variaţii şi interconexiuni. Mijloacele grafice specifice care
trebuiesc utilizate depind de proiectul experimental angajat în colectarea datelor.
Datele din analizele sistemului de măsură pot fi afişate grafic pe grafice de
control. Ideea folosirii graficelor de control pentru a răspunde întrebărilor referitoare la
sistemul de măsură a fost folosită de Western Electric (Vezi Western Electric SQC
Handbook, referinţa [25] din listă). graficul de control a amplitudinii este folosit pentru
a determina dacă un proces este în control. Motivele fiind că nu contează cât de mare
poate fi eroarea de măsură, limitele de control vor permite aceste erori. Iată de ce
cauzele speciale trebuiesc identificate şi eliminate înainte ca studiul măsurătorii să fie
relevant. Procedura de utilizare a graficelor de control este următoarea:
1. Înscrieţi amplitudinile pentru fiecare combinaţie evaluator/piesă pe graficul
amplitudinii. Faceţi la fel pentru graficul mediei (Vezi Figura 10 şi 11).
2. Calculaţi şi trasaţi limitele standard de control.
3. Evaluaţi graficele:
(a) determinaţi dacă graficul amplitudinii este în control (Vezi Figura 10). Dacă
toate amplitudinile sunt în control atunci evaluatorii sunt consecvenţi. Treceţi la
pasul 3 (b). Dacă nu, aceasta poate fi rezultatul tehnicii evaluatorului, poziţiei
eronate sau inconsecvenţa instrumentului. Aceste cauze speciale trebuiesc
corectate şi graficul amplitudinii adus în control înainte de a trece la pasul 3(b)
(b) Verificaţi să vedeţi dacă mediile sunt în afara limitelor de control (vezi Figura
11). Suprafaţa dintre limitele de control reprezintă eroarea de măsură
(perturbaţia). Dacă o jumătate sau mai mult din medii sunt în afara acestor
limite atunci sistemul de măsură este adecvat pentru detectarea variaţiilor de la
piesă la piesă şi sistemul de măsură poate furniza date utile pentru controlul
procesului. Când mai puţin de jumătate sunt în afara limitelor de control atunci
sistemul de măsură este inadecvat pentru detectarea variaţiilor de la piesă la
piesă şi nu poate fi utilizat pentru controlul procesului.
Următoarele sunt câteva din tehnicile care s-au dovedit folositoare (vezi de
asemenea Metode de analiză a variaţiei (pag.69) pentru analiza grafică
suplimentară folosită în analiza ANOVA).

Graficele amplitudinii (figura 13a1 şi 13a2)

Amplitudinile citirilor multiple ale fiecărui evaluator pentru fiecare piesă sunt
înscrise pe un grafic al amplitudinii standard incluzând media amplitudinii şi
limitele de control. Datele pot fi trasate grupat pe piesă (figura 13a1) sau pe
evaluator (vezi figura 13a2).
NOTĂ:
1) Nici un grafic nu trebuie să arate structuri în date relative la
evaluatori sau piese.
2) Amplitudinile să nu fie legate prin linii deoarece ele nu sunt date
ordonate.
3) Stabilitatea este determinată prin: un punct sau puncte în afara
limitelor de control; cuprins în structura operatorului sau piesei,…

1
Descrieri detaliate ale acestor analize nu sunt obiectul acestui document.
Pentru mai multe informaţii, vedeţi referinţele şi căutaţi asistenţa unor resurse
statistice competente.
- 46 -
 Graficul amplitudinii poate ajuta la determinarea:
• controlului statistic cu referire la repetabilitate
• consecvenţa procesului de măsură între evaluatori şi fiecare parte.

- 47 -
Grafice de eroare (figura 13.b)

Datele din analizele sistemului de măsură pot fi analizate prin rularea

“Graficelor erorilor” la deviaţiile indiviuale ale calorilor de referinţă acceptate.
Deviaţia individuală sau eroarea pentru fiecare piesă este calculată după cum urmează:
Eroarea = Valoarea observată –Valoarea de referinţă
sau
Eroarea = Valoarea observată – Media măsurării piesei
în funcţie de cazul dacă valorile de referinţă a datelor care se măsoară sunt
disponibile sau nu. O afişare sistematică a deviaţiilor cauzelor de variaţii aparent
asociabile trebuie să preceadă orice alte analize statistice. Din analizele datelor care
sunt trasate, pot fi făcute câteva interpretări utile. De exemplu, unele din indicaţii care
pot apare din figura 13b sunt:
1) Citirile secunde ale evaluatorului B sunt sistematic mai mari decât primele.
2) Media evaluatorului B este mai mare decât mediile celorlalţi evaluatori.
3) Piesa numărul 10 este dificil de măsurat consecvent – trebuie determinat de
ce.

- 48 -
Graficul Medie/Salt (figurile 13c1, 13c2)

Mediile citirilor multiple ale fiecărui evaluator asupra fiecărei piese sunt înscrise de
evaluator cu numărul piesei ca index. Graficul saltului /Figura 13c1) poate asista la
determinarea:
• consecvenţei între evaluatori
Dacă media totală şi limitele de control determinate de utilizarea amplitudinii mediei
sunt de asemenea trasate, graficul mediei rezultant /Figura 13c2) furnizează o indicaţie
a:
• “utilităţii” sistemului de măsură.
Aria dintre limitele de control reprezintă diferenţierea măsurării (”perturbaţia”). Cât
timp grupul de piese utilizate în studiu reprezintă variaţia procesului, aproximativ
jumătate sau mai mult sin medii trebuie să se situeze în afara limitelor de control. Dacă
datele arată această structură, atunci sistemul de măsură trebuie să fie adecvat pentru
detectarea variaţiei de la piesă la piesă şi sistemul de măsură poate furniza informaţii
utile pentru analizarea şi controlul procesului. Dacă mai puţin de jumătate cad în afara
limitelor de control atunci fie sistemul de măsură are o diferenţiere neadecvată fie
eşantionul nu reprezintă variaţia procesului presupusă.

- 49 -
 Figura 13c2. Graficul mediei

Graficul valorilor individuale normalizate.

Datele înscrise sunt compuse din citiri individuale mai puţin media totală a
tuturor citirilor. Aceste date normalizate sunt înscrise grupat pe evaluatori (Figura
13d1) sau pe numărul piesei (Figura 13d2). Acest grafic poate ajuta la determinarea:
•reproductibilităţii
•consecvenţei dintre evaluatori
•existenţa cadrelor (de exemplu, citiri anormale)
•interacţiunea piesă – evaluator.

Figura 13d1. Graficul valorilor individuale normalizate.

- 50 -
 Figura 13d2. Graficul valorilor individuale normalizate.

Graficele “mustăţi” (Figura 13e)

Într-un grafic “mustăţi”, valorile cele mai mari şi cele mai mici şi media pe
piesă şi pe evaluator sunt înscrise şi conectate (vezi figura 13e). Acestea furnizează
intuiţii pentru:
•consecvenţa dintre evaluatori
•existenţa cadrelor (de exemplu, citiri anormale)
•interacţiunile piesă-evaluator

Figura 13e. Graficul “mustăţi”

- 51 -
Trasarea X-Y a mediilor funcţie de mărime (Figura 13f)

Mediile citirilor multiple de către fiecare evaluator pe fiecare piesă sunt trasate
cu valoarea de referinţă sau media generală a piesei ca indice (vezi Figura 13f).
Această înscriere poate ajuta la determinarea:
•liniarităţii (dacă este utilizată valoarea de referinţă)
•consecvenţa în liniaritate între evaluatori

Figura 13f. Trasarea X-Y a mediilor funcţie de mărime

Comparaţia punctelor X-Y

Mediile citirilor multiple a fiecărui evaluator şi pe fiecare piesă sunt înscrise

una faţă de cealaltă cu evaluatorii ca indici. Această aşezare compară valorile obţinute
de un evaluator cu acelea ale altuia (Vezi Figura 13g1, 13g2,13g3). Dacă este o
înţelegere perfectă între evaluatori, punctele înscrise ar descrie a linie dreaptă la 45o
faţă de axe.

- 52 -
- 53 -
 Figura 13g3. Comparaţia punctelor X-Y

Puncte dispersate (Figura 13h)

Citirile individuale sunt trasate pe piesă pe evaluator (vezi Figura 13h) pentru a
câştiga perspicacitate în:
•consecvenţa între evaluatori
•existenţa cadrelor
•interacţiuni piesă – evaluator.

Figura 13h. Puncte dispersate.

- 54 -
Calcule numerice

Calcularea Repetabilităţii şi Reproductibilităţii Instrumentului sunt arătate în

tabelul 7 şi Tabelul 8. Tabelul 7 arată foaia de date pe care toate rezultatele studiului
sunt înregistrate. Tabelul 8 prezintă o foaie raport pe care toate informaţiile de
identificare sunt înregistrate şi toate sunt făcute conform cu formula prescrisă.
NOTĂ: Formulare goale reproductibile sunt disponibile în secţiunea
Formulare mostră.
Procedura pentru a face calculele după ce datele au fost colectate este următoarea:
1) Scădeţi cea mai mică citire din cea mai mare citire în liniile 1,2 şi 3; înscrieţi
rezultatul în linia 5. Faceţi la fel pentru liniile 6,7,8 şi 11,12,şi 13 şi înscrieţi
rezultatele în liniile 10 şi respectiv 15 (Tabelul7).
2) Intrările în liniile 5,10,15 sunt făcute ca valori pozitive (Tabel 7)
3) Însumaţi linia 5 şi totalul împărţiţi-l la numărul de piese eşantionate pentru a obţine
amplitudinea mediei pentru prima încercare a evaluatorilor R a . Faceţi la fel pentru
liniile 10 şi 15 pentru a obţine R b şi R c (Tabel 7)
4) Transferaţi mediile liniilor 5, 10 şi 15 ( R a , R b , R c ) în linia 17. Adunaţi-le şi
împărţiţi totalul la numărul de evaluatori şi înscrieţi rezultatul R (media tuturor
amplitudinilor)(Tabel 7)
5) Introduceţi R (valoare medie) în liniile 19 şi 20 şi înmulţiţi-o cu D3 şi D4 (din
Tabelul 3) pentru a obţine limita superioară şi inferioară de control. Notaţi că D3
este zero şi D4 este 3.27 dacă sunt folosite două încercări. Valoarea limitei
superioare de control (UCLR) a amplitudinilor individuale este introdusă în linia
19. Valoarea limitei inferioare de control (LCLR) pentru mai puţin de şapte
încercări este egală cu zero (Tabelul 7.)
6) Repetaţi orice citire care produce o amplitudine mai mare decât UCLR calculată
utilizând acelaşi evaluator şi piesă ca cei utilizaţi iniţial, sau eliminaţi acele valori
şi refaceţi media şi recalculaţi R şi valoarea limitei UCLR bazându-vă pe mărimea
revizuită a eşantionului. Corectaţi cauzele speciale care au produs condiţia de în
afara controlului. Dacă datele au fost înscrise şi analizate utilizând un grafic de
control cum s-a discutat anterior, această condiţie ar fi trebuit corectată şi nu ar fi
trebuit să apară aici.
7) Însumaţi liniile (liniile 1,2,3,6,7,8,11,12 şi 13). Împărţiţi suma în fiecare linie la
numărul de piese eşantionate şi introduceţi aceste valori în coloana cea mai din
dreapta etichetată “Medie” (Tabelul 7)
8) Adunaţi mediile din liniile 1,2 şi 3 şi împărţiţi totalul la numărul de încercări şi
introduceţi valoarea în linia 4 în blocul X a . Repetaţi aceasta pentru liniile 6,7 şi 8
şi 11,12 şi 13 şi introduceţi rezultatele în blocul X b şi X c din liniile 9 şi respectiv
14. (Tabelul 7)
9) Introduceţi mediile maxime şi minime în liniile 4,9 şi respectiv 14 în spaţiul
corespunzător din linia 18 şi determinaţi diferenţele. Introduceţi aceste diferenţe în
spaţiul marcat X DIFF în linia 18. (Tabelul 7)
10) Însumaţi măsurătoile pentru fiecare încercare, pentru fiecare piesă şi împărţiţi
totalul la numărul de măsurători (numărul de încercări înmulţit cu numărul
evaluatorilor). Introduceţi rezultatele în linia 16 în spaţiul prevăzut pentru medie
(Tabelul 7)

- 55 -
11) Scădeţi media cea mai mică a piesei din cea mai mare medie a piesei şi introduceţi
rezultatul în spaţiul etichetat Rp în linia 16. Rp este amplitudinea mediei piesei.
(Tabelul 7)
12) Transferaţi valorile calculate a lui R , X DIFF şi Rp în spaţiile albe prevăzute în
partea de raport a formularului.
13) Efectuaţi calculele din coloana intitulată “Analiza Unităţii de măsură” de pe partea
stângă a formularului (Tabelul 8).
14) Efectuaţi calculele din coloana intitulată “%Variaţia totală” din partea dreaptă a
formularului (Tabelul 8).
15) Verificaţi rezultatele pentru a fi siguri că nu s-au făcut erori.

- 56 -
 Evaluator
nr./Încercarea Piesa Media
nr.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. A 1 0,65 1,00 0,85 0,85 0,55 1,00 0,95 0,85 1,00 0,60 0,83
2. 2 0,60 1,00 0,80 0,95 0,45 1,00 0,95 0,80 1,00 0,70 0,825
3. 3
0,62 1,00 0,82 0,90 0,50 1,00 0,95 0,82 1,00 0,95
4. Media X a =0,8275
5 0 5 0 0 0 0 5 0 0
5 Amplitudinea 0,05 0,00 0,05 0,10 0,10 0,00 0,00 0,05 0,00 0,10 R a =0,045
6.B 1 0,55 1,05 0,80 0,80 0,40 1,00 0,95 0,75 1,00 0,55 0,785
7. 2 0,55 0,95 0,75 0,75 0,40 1,05 0,90 0,70 0,95 0,50 0,75
8. 3
0,55 1,00 0,77 0,77 0,40 1,02 0,92 0,72 0,97 0,52
9. Media X b =0.7675
0 0 5 5 0 5 5 5 5 5
10.Amplitudinea 0,00 0,10 0,05 0,05 0,00 0,05 0,05 0,05 0,05 0,05 Rb = 0,045
11.C 1 0,50 1,05 0,80 0,80 0,45 1,00 0,95 0,80 1,05 0,85 0,825
12 2 0,55 1,00 0,80 0,80 0,50 1,05 0,95 0,80 1,05 0,80 0,83
13 3
0,52 1,02 0,80 0,80 0,47 1,02 0,95 0,80 1,05 0,82
14. Medie X c =0,8275
5 5 0 0 5 5 0 0 0 5
15.Amplitudinea 0,05 0,05 0,00 0,00 0,05 0,05 0,00 0,00 0,00 0,05 R c =0,025
16 Media piesei 0,56 1,00 0,80 0,82 0,45 1,01 0,94 0,78 1,00 0,66
X =0,8275
( Xb ) 7 8 0 5 8 7 2 3 8 7 Rp=0.559

[ ] [ ] [ ]
17. (R a = 0.045 + R b = 0.045 + R c = 0.025 ) /[nr.de evaluatori = 3] = R= 0.04

[ ] [
18. Max X = 0.8275 − Min X = 0.7675 = X DIFF ] 0.06

19 ⎡⎢R = 0.04⎤⎥ x[D 4 = 3.27] = UCLR 0.13

⎣ ⎦

20* ⎡⎢R = 0.04⎤⎥ x[D3 = 0.00] = LCLR 0.00

⎣ ⎦

∗
D4=3.27 pentru două încercări şi 2.58 pentru trei încercări; D3=0 pentru până la 7
încercări. UCLR reprezintă limita amplitudinilor individuale R. Încercuiţi-le pe acelea
în afara acestei limite. Identificaţi cauzele şi corectaţi-le. Repetaţi aceste citiri utilizând
acelaşi evaluator şi unitate ca iniţial sau eliminaţi valorile şi refaceţi media şi
recalculaţi R şi valoarea limită din observaţiile rămase.
Note:_________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________

Tabelul 7. Foaia de date pentru Repetabilitatea şi reproductibilitatea

Instrumentului

- 57 -
Piesa Nr. şi Numele: Garnitură Numele Verificator Data:12.04.8
Caracteristicile: Grosime instrumentului: de grosime Executat de:
Specificaţia: 0.6 – 1.0 Nr. 0,0 – 10,1mm
Instrumentului
Tipul
instrumentului:

Din foaia de date: R =0,04 XDIFF =0,06 Rp= 0,559

Analiza unităţii de măsură %Variaţia totală(TV)

Repetabilitate – Variaţia echipamentului (EV)
EV = R x K1
= 0,04 x 4,56 Încercări K1 %EV =100[EV/TV]
= 0,18 2 4.56 =100[0,18/0,94]
3 3.05 = 19,2 %
Reproductibilitate –Variaţie estimată (AV)
AV = [XDIFF × K 2]2 − [[EV 2 / (n ⋅ r )] %AV =100[AV/TV]
= [0,06 × 2,70]2 − [[0,18 2 / (10 ⋅ 2 _ )] =100[0,16/0,94]
= 17%
= 0,16 Evaluatori 2 3 n= nr. de piese
K2 3.65 2.70 r= nr. de încercări
Repetabilitate &Reproductibilitate (R&R) %R&R =100[R&R/TV]
R&R = EV 2 + AV 2 ( ) =100[0,24/0,94]
= 25,5 %
= 2
(0,18
+ 0,16 2 ) Piese K3
= 0,24 2 3,65
Variaţia piesei (PV) 3 2,70 %PV =100[PV/TV]
PV = Rp x K3 4 2,30 =100[0,91/0,94]
=0,56 x 1,62 5 2,08 = 96,8 %
= 0,91 6 1,93
Variaţia totală (TV) 7 1,82
TV (
= R & R 2 + PV 2 ) 8
9
1,74
1,67
= (0,24 2
+ 0,912 ) 10 1,62
= 0,94

Toate calculele sunt bazate pe sigma prognozat 5,15 (99,0% a suprafeţei sub curba distribuţiei normale).
K1 este 5.15/d2*, unde d2* este dependent de numărul de încercări (m) şi de numărul părţi de timp a numărului de
operatori (g) care este estimat a fi mai mare de 15. Valorile lui d2* sunt luate din Tabelul 2,pag.29.
AV – dacă este o valoare negativă sub radical, variaţia estimată (AV) este zero.
K2 este 5.15/d2*, unde d2* este dependent de numărul de operatori (m) şi (g) este 1, cât este doar un singur interval
de calcul.
d2* este obţinut din tabelul D3, “Statistici Industriale şi Controlul Calităţii”, A.J. Duncan. (Vezi lista referinţei , 4)

Tabelul 8. Raportul pentru Reproductibilitatea şi Repetabilitatea Instrumentului

- 58 -
Analiza rezultatelor – Numerică

Foaia de date şi formularul de raport pentru repetabilitatea şi reproductibilitatea

instrumentului, Tabelul 7 şi Tabelul 8 vor furniza o metodă pentru analiza numerică a
datelor de studiu. Analiza va estima variaţia şi procentul variaţiei procesului din
sistemul total de măsură şi componentele sale repetabilitate , reproductibilitate şi
variaţia de la piesă la piesă. Această informaţie trebuie comparată şi completată cu
rezultatele analizei grafice ( pagina 46).
Pe partea stângă a formularului (Tabelul 8), sub analiza unităţii de măsură,
împrăştierea deviaţiei standard 5,15 care consumă 99% din zona de sub curba normală
este calculată pentru fiecare componentă a variaţiei.
Repetabilitatea sau variaţia echipamentului ( EV sau σe ) este determinată prin
multiplicarea amplitudinii medii ( R ) de o constantă ( K1 ). K1 depinde de numărul de
5.15
încercări folosite în studiul instrumentului şi este calculat prin unde d *2 este
d *2
obţinut din Tabelul 2 (pag.29) şi este dependent de numărul de încercări (m) şi
numărul de piese înmulţit cu numărul de evaluatori (g) care se presupune că e mai
mare de 15 pentru calcularea valorii lui K1, cum este arătat în Tabelul 8.
Reproductibilitatea sau variaţia evaluatorului ( AV sau σ0 ) este determinată
prin multiplicarea diferenţei evaluator medie maximă ( X DIFF ) cu o constantă ( K2 ).
K2 este dependent de numărul de evaluatori folosiţi în studiul instrumentului şi este
5.15
calculată prin unde d *2 este obţinut din Tabelul 2 şi este dependent de numărul de
d *2
evaluatori (m) şi g care e 1, de când există o singură calculaţie pe amplitudine. De când
variaţia evaluatorului este contaminată cu variaţia echipamentului, acesta trebuie
ajustată prin scăderea unei fracţii de variaţie a echipamentului. Prin urmare, variaţia
evaluator este calculată prin:
⎡ 2⎤
AV= [XDIFF xK 2 ]2 − ⎢⎢ (EV(nr)) ⎥⎥
⎣ ⎦
unde n=numărul pieselor şi r=numărul încercărilor. Dacă este calculată o
valoare negativă sub radical, variaţia evaluator ( AV ) se va considera 0.
• Notă: Baza statistică pentru metoda Medie şi Amplitudine este prezentată în
Anexa B.
Variaţia sistemului de măsură pentru repetabilitate şi reproductibilitate ( R&R
sau σm) este calculată adunarea pătratului variaţiei echipamentului şi pătratului
variaţiei evaluatorului şi apoi prin extragerea rădăcinii pătrate astfel:
R&R= (EV )2 + (AV )2
Variaţia parte cu parte (piesă cu piesă) ( PV sau σp ) este determinată prin
înmulţirea amplitudinii mediilor piesei ( Rp ) cu o constantă ( K3 ). K3 depinde de
5.15
numărul pieselor utilizate în studiul instrumentului şi este calculată prin . d *2 este
d *2
obţinut din Tabelul 2 şi este dependent de numărul pieselor (m) şi (g) care este 1 după
ce există doar o singură măsurare pe amplitudine.

- 59 -
 Variaţia totală ( TV sau σt ) din studiu este calculată prin adunarea pătratului
variaţiei repetabilităţii şi reproductibilităţii ( R&R ) şi pătratului variaţiei piesă cu piesă
şi extragerea rădăcinii pătrate din sumă, după cum urmează:
TV = (R & R )2 + (PV )2
Dacă variaţia procesului este cunoscută şi valoarea sa se bazează pe 6σ , atunci
ea poate fi utilizată în loc de variaţia totală a studiului (TV) calculată din datele de
studiu ale instrumentului. Aceasta este îndeplinită prin executarea următoarelor
calcule:
1. TV = 5.15 ⎡⎢
variaţia procesului ⎤
6 ⎥
⎣ ⎦
2. PV = (TV )2 − (R & R )2
Ambele valori /TV şi PV) pot înlocui calculele făcute anterior.
Odată determinată variabilitatea fiecărui factor în studiul instrumentului, ea
poate fi comparată cu variaţia totală (TV). Aceasta se poate face prin efectuarea
calculelor din coloana dreaptă a formularului de raport al instrumentului sub
“%Variaţia totală”.
Procentul variaţiei echipamentului (%EV)cuprins în variaţia totală (TV) este
calculat cu 100 ⎡⎢ ⎤⎥ . Procentul altor factori cuprins în variaţia totală poate fi calculat
EV
⎣ TV ⎦
similar după cum urmează:
⎡ AV ⎤
%AV = 100 ⎢ ⎥
⎣ TV ⎦
⎡R & R ⎤
%R & R = 100 ⎢ ⎥
⎣ TV ⎦
⎡ PV ⎤
%PV = 100 ⎢ ⎥
⎣ TV ⎦
SUMA PROCENTELOR CONŢINUTE DE FIECARE FACTOR NU VA FI
EGALĂ CU 100%
Rezultatele acestui procent al variaţiei totale va fi evaluat pentru a determina
dacă sistemul de măsură este acceptabil pentru intenţia de aplicare a sa.
Dacă analiza este bazată pe toleranţă în loc de variaţia procesului, atunci
formularul de raport pentru repetabilitatea şi reproductibilitatea instrumentului
(Tabelul 8) poate fi modificat astfel ca partea stângă a formularului să reprezinte
%toleranţă în loc de %variaţie totală. În acel caz, %EV, %AV, %R&R şi %PV sunt
calculate înlocuind valoarea toleranţei la numitorul calculelor în loc de variaţia totală
(TV). Fie una sau ambele modalităţi pot fi considerate în funcţie de intenţia de utilizare
a sistemului de măsură şi de dorinţele clientului:
Îndrumările pentru acceptarea repetabilităţii şi reproductibilităţii instrumentului
(%R&R) sunt:
•Sub 10 % eroare – sistemul de măsură este acceptabil
•între 10% şi 30% eroare – poate fi acceptat pe baza importanţei aplicaţiei,
costul instrumentului, costul reparaţiilor, etc.
•Peste 30 % eroare – sistemul de măsură are nevoie de îmbunătăţiri. Faceţi
orice efort pentru identificarea problemelor şi după detectarea lor, corectaţi-le.

- 60 -
EXEMPLU

Corporaţia XYZ a început o evaluare a sistemului de măsură. Primul dispozitiv de

măsurare care va fi evaluat este un verificator de grosime al garniturii. Inginerul de
calitate decide să folosească 10 piese pentru a reprezenta variabilitatea procesului şi
trei evaluatori selectaţi aleator din echipa de controlori. Deoarece timpul este o
constrângere, vor fi făcute doar două probe. Metoda de colectare a datelor şi analizele
urmează procedurile discutate anterior în această secţiune cu rezultatele prezentate în
Tabelul 7 şi Tabelul 8.
După colectarea datelor din studiul instrumentului, mediile măsurătorilor individuale
( X a , X b , X c ) şi mediile amplitudinilor (R a , R b , R c ) sunt calculate pentru fiecare
evaluator. Mediile individuale ale pieselor sunt de asemenea calculate. Apoi, sunt
calculate amplitudinea mediilor evaluatorului ( X DIFF ), media mediilor evaluatorilor
( X ), media amplitudinilor evaluatorilor ( R ) şi amplitudinea mediilor pieselor (Rp).
Limita superioară de control (UCLR) şi limita inferioară de control (LCLR) pentru
amplitudinile individuale sunt calculate aşa cum este arătat în Tabelul 7. Datele pot fi
înscrise pe un grafic al repetabilităţii amplitudinii dar analiza amplitudinilor arată că
toate amplitudinile sunt în control (de exemplu, între UCLR şi LCLR) Aceasta
înseamnă că toţi evaluatorii sunt consecvenţi şi folosesc instrumentul în acelaşi fel.
(Vezi Figura 14).
Pasul următor este calculul limitei superioare ( UCL X ) şi a celei inferioare ( LCL X )
pentru graficul mediei evaluate a piesei urmând procedura prezentată în paginile 32-
33. Dacă datele sunt înscrise într-un grafic al mediei piesei evaluate şi procentul de
medii ale piesei care este în afara limitelor de control este calculat, graficul de control
va indica că majoritatea mediilor pieselor (73%) sunt în afara limitelor de control. De
aici încolo, sistemul de măsură este adecvat şi poate detecta variaţiile. Cu alte cuvinte,
variaţia piesei este mult mai mare decât variaţia sistemului de măsură. (Vezi Figura
15).
Analiza unităţii de măsură şi procentul variaţiei procesului pentru fiecare componentă a
variaţiei trebuie atunci calculat (vezi Tabelul 8). Rezultatul trebuie evaluat pentru a
determina dacă sistemul de măsură este acceptabil pentru aplicaţia unde se
intenţionează să fie folosit. În acest exemplu, %R&R este 25,2% şi de aceea sistemul
de măsură ar trebui considerat marginal pentru măsurarea variaţiei procesului.

- 61 -
- 62 -
- 63 -
 Tabelul 9 prezintă analiza rezultatelor studiului %R&R pentru datele prezentate
în Tabelul 7. Dacă procesul de măsură este consecvent (de exemlu, graficul de control
a amplitudinii este în control) comentariile adecvate trebuiesc înregistrate cu privire la
acceptabilitatea R&R intrumentului. Deoarece valorile %R&Rsunt în intervalul 10%
şi 30% , echipa procesului trebuie să determine dacă acest sistem poate fi acceptabil
pentru scopul intenţionat şi de asemenea să investigheze ce surse de variaţie
influenţează sistemul de măsură.

Repetabilitatea şi Reproductibilitatea (R&R) instrumentului

Metoda mediei şi amplitudinii.
3, evaluatori, 10 piese, 2 probe Comentarii: studiu special
5,15 %
Deviaţia standard Variaţie totală
Repetabilitate 0,18 18,7
Reproductibilitate 0,16 16,8
R&R instrumentului 0,24 25,2
De la piesă la piesă 0,90 96,8

Notă:
Toleranţa = Ne acceptată Variaţia totală=0,93
Nivel de
Numărul de categorii distincte de date = 5
conformitate(CL)=90.00%.
Tabelul 9. Raport pentru repetabilitatea şi reproductibilitate – Exemplul 1 pt.
Garnitură
Cuantificarea Efectului Variaţiei Intrinseci Excesive
Înţelegerea surselor de variaţie ale unui sistem de măsură este importantă
pentru toate aplicaţiile de măsură, dar devin chiar mai critice acolo unde există o
variaţie intrinsecă semnificativă. Variaţia intrinsecă poate cauza evaluării sistemului de
măsură producerea de rezultate greşite. Aceasta, pentru că variaţia intrinsecă
nemăsurabilă afectează estimarea repetabilităţii, reproductibilităţii, sau ambelor.
Aceasta înseamnă că variaţia intrinsecă poate fi o componentă semnificativă a variaţiei
sistemului de măsură. Înţelegerea variaţiei intrinseci prezente în produs va determina o
înţelegere mai mare a adecvării sistemului de măsură pentru sarcinile de lucru.
Un exemplu de metodă Medie şi Amplitudine a analizei sistemului de măsură
care arată variaţia intrinsecă adăugată analizei este ilustrată în figurile 17 şi 19.
Procedura este identică procesului de date standard Medie şi Amplitudine cu excepţia a
două adăugări/modificări:
1) Piesele sunt rotite 360o sau scanate complet pentru a cuprinde tot
domeniul de variaţie pentru fiecare piesă – atât maximum, cât şi
minimum de citire pentru fiecare piesă sunt înregistrate în casetele
alocate.
2) Citirea maximă minus citirea minimă se înregistrează în caseta domeniu.
Fiecare piesă trece prin acest proces de cel puţin două ori la fiecare evaluator şi
rezultatele sunt înregistrate în mod corespunzător. Această metodă separă variaţia
intrinsecă de variaţia de repetabilitate a instrumentului pentru o mai bună evaluare.
Pentru scopuri comparabile, exact aceleaşi cinci piese sunt evaluate în figurile 18 şi 19
utilizând o metodă standard Medie şi Amplitudine. Se poate observa prin citire că
atunci când variaţia intrinsecă este luată în considerare cum trebuie, Variaţia de
repetabilitate, ca procent din variaţia totală merge de la 17% la 4,5% (vezi tabelul 10).
Trebuie reţinut că toate componentele variaţiei pot fi de asemenea uşor exprimate atât
ca procente de toleranţă, cât şi ca procente din variaţia totală – ambele ar trebui făcute.

- 64 -
Evaluat Media
Piesa
or nr./ Evaluată
Încercar
1 2 3 4 5
e nr.
Proba de
MAX MIN INT MAX MIN INT MAX MIN INT MAX MIN INT MAX MIN INT
evaluare nr.
1. A 1 0,68 0,58 0,10 1,07 0,93 0,14 0,87 0,78 0,09 0,97 0,83 0,14 0,58 0,42 0,16
2. 2 0,67 0,57 0,10 1,08 0,92 0,16 0,85 0,77 0,08 0,96 0,81 0,15 0,59 0,40 0,19
3. 3
4.Media
(toate)
0,625 1,000 0,8175 0,8925 0,4975 0,7665
5 Amplit. 0,01 0,01 0 0,01 0,01 0,02 0,02 0,01 0,01 0,01 0,02 0,01 0,01 0,02 0,03
6.B 1 0,59 0,51 0,08 1,08 0,92 0,16 0,82 0,73 0,09 0,84 0,71 0,13 0,49 0,31 0,18
7. 2 0,60 0,50 0,10 1,07 0,93 0,14 0,81 0,75 0,06 0,85 0,70 0,15 0,48 0,32 0,16
8. 3
9. Media
(toate)
0,55 1,00 0,7775 0,775 0,40 0,7005
10. Amplit. 0,01 0,01 0,02 0,01 0,01 0,02 0,01 0,02 0,03 0,01 0,01 0,02 0,01 0,01 0,02
11.C 1 0,56 0,49 0,07 1,10 0,95 0,15 0,84 0,77 0,07 0,87 0,74 0,13 0,56 0,39 0,17
12 2 0,55 0,47 0,08 1,08 0,94 0,14 0,84 0,76 0,08 0,88 0,73 0,15 0,57 0,38 0,19
13 3
14. Medie
(toate)
0,5175 1,006 0,799 0,824 0,475 0,7235
15. Amplit. 0,01 0,02 0,01 0,02 0,01 0,01 0,00 0,01 0,01 0,01 0,01 0,02 0,01 0,01 0,02 R0=0,066
16Media
piesei
0,564 1,006 0,799 0,824 0,458 Rp=0,55
( Xb )
17. Media
variaţiei R X WIV = 0.1
intrinseci 0,09 0,15 0,08 0,14 0,18
( X WIV )

18. R REPETATĂ =
∑ INTERVAL (LINIILE5,10 si 15) = 0,35 = 0,0117
Nr. de citiri pentru interval 0,30
(doar amplitudinile MAX/MIN)
[ ] [
19. Max X = 0.7665 − Min X = 0,7005 = X DIFF = 0,066 = 0,07]
[
20 R = ]x[D 4 = ] = UCL R

21* [R = ]x[D 3 = ] = LCL R

∗
D4=3.27 pentru două încercări şi 2.58 pentru trei încercări; D3=0 pentru până la 7
încercări. UCLR reprezintă limita amplitudinilor individuale R. Încercuiţi-le pe acelea
în afara acestei limite. Identificaţi cauzele şi corectaţi-le. Repetaţi aceste citiri utilizând
acelaşi evaluator şi unitate ca iniţial sau eliminaţi valorile şi refaceţi media şi
recalculaţi R şi valoarea limită din observaţiile rămase.
Note:_________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
_________________________________________
Figura 16. Foaia de date pentru Repetabilitatea şi reproductibilitatea
Instrumentului incluzând variaţia intrinsecă
- 65 -
Piesa Nr. şi Numele: Numele instrumentului: Data:
Caracteristicile: Nr. Instrumentului Executat de:
Specificaţia: Tipul instrumentului:

Din foaia de date: R =0,0117 X DIFF =0,07 Rp= 0,0,55

Analiza unităţii de măsură %Variaţia totală(TV)
Repetabilitate – Variaţia echipamentului (EV)
EV = R x K1
= 0,0117 x 4,56 Încercări K1 %EV =100[EV/TV]
= 0,0534 2 4.56 0.0534
=100[ ]
3 3.05 1.217
= 4,4 %
Reproductibilitate –Variaţie estimată (AV)
AV = [XDIFF × K 2]2 − [[EV 2 / (n ⋅ r )] %AV
=100[AV/TV]
= [0,07 × 2,70]2 − [[0,052 / (5 ⋅ 2 _ )] 0.188
=100[ ]
1.217
= 15,4%
= 0,188 Evaluatori 2 3 n= nr. de piese
K2 3.65 2.70 r= nr. de încercări
Repetabilitate &Reproductibilitate (R&R) %R&R =100[R&R/TV]
R&R = EV + AV 2
( 2
) =100[
0.196
]
1.217
= 0,05 + 0,01882
( 2
)
Piese K 3
= 16,1 %
= 0,0,195 2 3,65
Variaţia piesei (PV) 3 2,70 %PV =100[PV/TV]
PV = Rp x K3 4 2,30 1.181
=100[ ]
=0,55 x 2,08 5 2,08 1.217
= 1,181 6 1,93 = 97%
Vairiaţia intrinsecă (WIV) 7 1,82 %WIV = 100[WIV/TV]
⎡ 2 ⎤ 8 1,74
⎢ (R
X WIV × K 3 ) −
2 EVWIV ⎥
⎢ (r )n WIV ⎥ 9 1,67 = 100 ⎡⎢ 0.22 ⎤⎥
WIV= X WIV + ⎢ ⎥ ⎣ 1.217 ⎦
⎢ 2 ⎥ 10 1,62
⎢ ⎥
⎢ ⎥
⎣ ⎦ = 18,1%
⎡ ⎤ 2
⎢ (0.1872)2 − 0.076 ⎥⎥
= 0.126 + ⎢⎢ 3x 2
⎥ = 0.218
⎢ 2 ⎥
⎢ ⎥
⎣ ⎦

X WIV =
∑ X WIV (linia 17) =
0,63
= 0,126
nr.decitiri ale X WIV 5
n WIV = nr. evaluatori, r = nr. de încercăncşi
⎛ ∑ R INTERVAL (Liniile 5,10 i 15 ⎞
EVWIV = ⎜ ⎟ xK1 = 0,25 x 4.56 = 0,076
⎜ Nr. de citiri a R INTERVAL ⎟ 15
⎝ ⎠
Variaţia totală (TV)
TV = (R & R 2 + PV 2 + WIV2 )
= (0.1952 + 1.1812 + 0.2182 )
= 1,217
Figura 17. Raportul pentru Reproductibilitatea şi Repetabilitatea Instrumentului - Incluzând
variaţia intrinsecă

- 66 -
 Evaluator
nr./Încercarea Piesa Media
nr.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. A 1 0,65 1,00 0,85 0,85 0,55
2. 2 0,60 1,00 0,80 0,95 0,45
3. 3
0,62 1,00 0,82 0,87 0,50
4. Media X a =0,765
5 0 5 5 0
5 Amplitudinea 0,05 0,00 0,05 0,10 0,10 R a =0,06
6.B 1 0,55 1,05 0,80 0,80 0,40
7. 2 0,55 0,95 0,75 0,75 0,40
8. 3
0,55 1,00 0,77 0,77 0,40
9. Media X b =0,700
0 0 5 5 0
10.Amplitudinea 0,00 0,10 0,05 0,05 0,00 R b = 0,04
11.C 1 0,50 1,05 0,80 0,80 0,45
12 2 0,55 1,00 0,80 0,80 0,50
13 3
0,52 1,02 0,80 0,80 0,47
14. Medie X c =0,725
5 5 0 0 5
15.Amplitudinea 0,05 0,05 0,00 0,00 0,05 R c =0,03
16 Media piesei 0,56 1,00 0,80 0,81 0,45 X =0,730
( Xp ) 6 8 0 7 8 Rp=0.55
[ ] [ ] [ ]
17. ( R a = 0.06 + R b = 0.04 + R c = 0.03 )/[nr.de evaluatori 3] R = 0.0433

[ ] [ ]
18. Max X = 0.0,7650 − Min X = 0.70 = X DIFF = 0,065 ≈ 0,07

19 ⎡⎢R = ⎤ x[D =
⎥⎦ 4 ] = UCL R
⎣

20* ⎡⎢R = ⎤ x[D =

⎥⎦ 3 ] = LCL R
⎣

∗
D4=3.27 pentru două încercări şi 2.58 pentru trei încercări; D3=0 pentru până la 7
încercări. UCLR reprezintă limita amplitudinilor individuale R. Încercuiţi-le pe acelea
în afara acestei limite. Identificaţi cauzele şi corectaţi-le. Repetaţi aceste citiri utilizând
acelaşi evaluator şi unitate ca iniţial sau eliminaţi valorile şi refaceţi media şi
recalculaţi R şi valoarea limită din observaţiile rămase.
Note:_________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________

Figura 18. Foaia de date standard a metodei mediei şi amplitudinii pentru

repetabilitatea şi reproductibilitatea instrumentului

- 67 -
Piesa Nr. şi Numele: Numele Data:
Caracteristicile: instrumentului: Executat de:
Specificaţia: Nr.
Instrumentului
Tipul
instrumentului:

Din foaia de date: R =0,0433 X DIFF =0,07 Rp= 0,55

Analiza unităţii de măsură %Variaţia totală(TV)

Repetabilitate – Variaţia echipamentului (EV)
EV = R x K1
= 0,0433 x 4,56 Încercări K1 %EV =100[EV/TV]
= 0,1976≅0,02 2 4.56 =100[0,2/1,17
3 3.05 7]
= 17 %
Reproductibilitate –Variaţie estimată (AV)
AV = [XDIFF × K 2]2 − [[EV 2 / (n ⋅ r )] %AV
=100[AV/TV]
= [0,07 × 2,70]2 − [[0,20 2 /(5 ⋅ 2)] =100[0,19/1.1
77]
= 16.1%
= 0,188≅0,19 Evaluatori 2 3 n= nr. de piese
K2 3.65 2.70 r= nr. de încercări
Repetabilitate &Reproductibilitate (R&R) %R&R =100[R&R/TV]
R&R = EV 2 + AV 2 ( ) =100[0,.276/1.17
7]
(
= 0,20 2 + 0,19 2 )
Piese K3 = 23.4 %
= 0,276 2 3,65
Variaţia piesei (PV) 3 2,70 %PV =100[PV/TV]
PV = Rp x K3 4 2,30 =100[1.144/1.177
=0,55 x 2.08 5 2,08 ]
= 1.144 6 1,93 = 97.2 %
Variaţia totală (TV) 7 1,82
TV (
= R & R 2 + PV 2 8
9
) 1,74
1,67
(
= 0,276 2 + 1.144 2 10 )
1,62
= 1.177

Toate calculele sunt bazate pe sigma prognozat 5,15 (99,0% a suprafeţei sub curba distribuţiei normale).
K1 este 5.15/d2*, unde d2* este dependent de numărul de încercări (m) şi de numărul părţi de timp a numărului de
operatori (g) care este estimat a fi mai mare de 15. Valorile lui d2* sunt luate din Tabelul 2,pag.29.
AV – dacă este o valoare negativă sub radical, variaţia estimată (AV) este zero.
K2 este 5.15/d2*, unde d2* este dependent de numărul de operatori (m) şi (g) este 1, cât este doar un singur interval
de calcul.
d2* este obţinut din tabelul D3, “Statistici Industriale şi Controlul Calităţii”, A.J. Duncan. (Vezi lista referinţei , 4)

Figura 19. Raportul standard al metodei mediei şi amplitudinii pentru

reproductibilitatea şi repetabilitatea instrumentului

- 68 -
 Tipul Var. Var. R&R WIV Var. de Procent %R&R Repetab. Reprod.
studiului Repetab. Reprod. Instr. la piesă din var. din Singură Singură
Instr. la piesă totală variaţia ca %TV ca %TV
totală a
proc.
Cu WIV 0,0534 0,188 0,218 0,218 1,144 1,181 16,6% 4,5% 15,9
Fără 0,200 0,188 0,276 0 1,144 1,177 23,4% 17,0% 16,1%
WIV
Tabelul 12. Comparaţia studiului instrumentului – aceleaşi 5 piese, cu şi
fără variaţia intrinsecă (WIV)

Metoda analizei variaţiei (ANOVA)

Analiza variaţiei (ANOVA) este o tehnică statistică standard şi poate fi utilizată
pentru analiza erorilor de măsură şi a altor surse de variabilitate a datelor într-un studiu
al sistemelor de măsură. În analiza variaţiei, aceasta poate fi descompusă în patru
categorii: piese, evaluatori, interacţiune între piese şi evaluatori şi eroare de răspuns
datorată instrumentului. Avantajele tehnicilor ANOVA în comparaţie cu metodele
Medie şi Amplitudine sunt: sunt capabile de a stăpâni orice reglare experimentală; pot
exprima variaţia cu mai multă acurateţe; extrag mai multe informaţii din datele
experimentale (ca cea de interacţiune dintre piese şi evaluatori) . Dezavantajele sunt că
pentru calculele numerice este nevoie de un computer, iar utilizatorii trebuie să aibă
studii specializate pentru interpretarea rezultatelor. Metoda ANOVA, cum este descrisă
în secţiunile următoare este recomandată, în special dacă este disponibil un computer.
Modelele statistice şi ipotezele de bază pot fi găsite în Anexă.
Modul aleator şi independenţa statistică

Metoda de colectare a datelor este importantă în metoda ANOVA. Dacă datele

nu sunt culese în manieră aleatoare, aceasta poate duce la o sursă de valori ale
deviaţiei. O cale simplă de a asigura proiect echilibrat pentru (n) piese, (k) evaluatori şi
(r) probe este modul aleator. O metodă comună de a face acesta în mod aleator este de
a scrie A1 pe o bucată de hârtie pentru a desemna măsurătorile primului evaluator pe
prima piesă. Faceţi aceasta până la A(n) pentru măsurătoarea primului evaluator la
piesa (n). Urmaţi aceeaşi procedură pentru următorii evaluatori până la k inclusiv.
Notaţia similară va fi folosită unde B1, C1 definesc măsurătorile celui de al doilea
respectiv al treilea evaluator pe prima piesă. Odată scrise cele nk combinaţii, atunci
bucăţile de hârtie pot fi puse într-o pălărie sau bol. Se va lua pe rând câte o hârtie.
Aceste combinaţii (A1, B2,…) sunt ordinea de măsurare în care va fi efectuat studiul
instrumentului. Odată selectate toate cele nk combinaţii, sunt puse înapoi în pălărie şi
procedura este repetată din nou. Acest lucru se repetă pentru numărul total de încercări
(r) de încercări pentru a determina ordinea experimentelor pentru fiecare repetare. O
metodă mai bună ar fi să utilizăm un tabel de numere aleatoare.
În general, toate eforturile trebuiesc făcute pentru a asigura independenţa
statistică în cadrul studiului. Utilizând ciclul PDSA, mai întâi studiul trebuie aşezat
complet şi apoi condus cum s-a specificat.
Analiza datelor
Datele pot fi colectate într-o manieră aleatoare utilizând un formular similar cu
Tabelul 7. Pentru exemplul nostru, sunt 10 piese şi trei evaluatori şi sunt efectuate trei
experimente în ordine aleatoare, de două ori pentru fiecare combinaţie piesă şi
evaluator.

- 69 -
 Trasarea datelor
Oricare din metodele grafice date în Figura 13 poate fi utilizată în analiza
grafică a datelor. Aceste metode pot fi utilizate pentru a confirmaşi furniza semnificaţii
ulterioare pentru date (de exemplu, tendinţe, cicli, etc.) O metodă grafică care este
indicată este denumită trasare interacţională. Această trasare confirmă rezultatele
testului F asupra faptului dacă interacţiunea este sau nu semnificativă. În această
trasare particulară, măsurătoarea medie pe evaluator şi pe piesă faţă de nr. piesei (1,2,3,
etc.) este prezentată grafic în Figura 20. Punctele pentru media măsurătorii
evaluatorului pe piesă sunt unite pentru a forma k linii (ale evaluatorilor). Modul de
interpretare a graficului este: dacă cele k linii sunt paralele atunci nu există interacţiuni.
Când liniile nu sunt paralele (de exemplu se pot intersecta unele cu latele) interacţiunea
este semnificativă. Cu cât unghiul de intersecţie este mai mare, cu atât mai mare este
interacţiunea. Trebuiesc luate măsuri adecvate pentru a elimina cauzele interacţiunii. În
exemplul din figura 20. Liniile sunt aproape paralele indicând o interacţiune
nesemnificativă.
Un alt grafic, uneori de interes, este trasarea valorilor reziduale. Acest grafic
este un verificator al validităţii prezumţiilor. Această prezumţie este că instrumentul
(eroarea) este o variabilă aleatoare din distribuţia normală. Valorile reziduale, care sunt
diferenţele dintre valorile observate şi valorile prognozate, sunt trasate. Valoarea
prognozată este media citirilor repetate pentru fiecare evaluator şi pentru fiecare piesă.
Dacă valorile reziduale nu sunt distribuite aleator deasupra şi dedesubtul liniei
orizontale de referinţă (zero), acest fapt se poate datora prezumţiilor incorecte şi
trebuiesc făcute investigaţii asupra datelor.

Trasarea histogramelor, Figura 21, este un grafic care prezintă frecvenţa

distribuţiei erorii instrumentului dată de evaluatorii care participă la studiu. El de
asemenea arată combinaţia lor frecvenţă distribuţie.
Dacă valorile de referinţă sunt disponibile:
Eroarea = Valoarea observată – Valoarea de referinţă
Altfel:
Eroarea = Valoarea observată – Media piesei.
Trasarea histogramei furnizează o vedere globală rapidă asupra distribuţiei
erorii instrumentului. Rezultate cum ar fi dacă există deviaţie sau lipseşte consecvenţa
în măsurătorile făcute de evaluatori pot fi identificate chiar şi înainte de analizarea
datelor.

- 70 -
FIŞIER: GARNITURĂ HISTOGRAMA
STUDIUL NR.1 Data: LL-ZZ-AA Graficul nr.1 Nume: Unu
3, evaluatori, 2 încercări, 10 piese Toleranţa=0.40 Comentarii: studiu special
EVALUATORUL 1 EVALUATORUL 2 EVALUATORUL 3 COMBINATE
0,13 X X
0,09 X X
0,05XXXXXXX XXX XXXXXX XXXXXXXX
EROAREA

0,01XXXXXX XXXX XXXXXXX XXXXXXXXX

-0,03
-0,06XX XXXXXX XX XXXXX
-0,10X XXXX XXX XXXX
-0,14 XX X
-0,18 X X

X= o citire X= două citiri

Eroarea = Valoarea observată – Valoarea de referinţă

Figura 21. Histograma

Analizele numerice pot fi făcute în conformitate cu formulele din Tabelul 13

(pagina 73). Aceasta este ceea ce se numeşte Tabelul Analizei Variaţiei (ANOVA).
Tabelul ANOVA este compus din şase coloane. Coloana sursă este cauza variaţiei.
Coloana DF este gradul de apropiere asociat cu sursa. Coloana SS sau suma pătratelor
coloanelor este deviaţia mijlocului sursei. Coloana MS sau coloana pătratului
mijlocului este suma pătratelor coloanelor împărţită la gradul de apropiere. Coloana
raţiilor F este calculată doare pentru interacţiune: este determinat prin pătratul
mijlocului interacţiunii împărţit la pătratul mijlocului instrumentului (eroarea). Coloana
EMS sau a pătratului mediei prognozate determină combinaţia liniară a variaţiei
componentelor1 pentru fiecare MS. Tabelul ANOVA descompune sursa de variaţie
totală a în patru componente: piese, evaluatori, interacţiunea dintre piese şi evaluatori
şi eroarea de răspuns datorită instrumentului.
Estimarea variaţiei componentelor pentru fiecare sursă este dată în Tabelul 11.

Variaţia estimată
Instrument τ 2 = MS e
Interacţiune
γ2 =
(
MSop − MSe )
r
Evaluator (MS o − MS op )
ω2 =
nr
Piesă
σ2 =
(MS p − MS op )
kr

Tabelul 11. Estimarea Variaţiei componentelor

1
În îndrumări, toate componentele de variaţie sunt presupuse ca fiind efecte
aleatoare.
- 71 -
Cât timp fiecare pătrat al mijlocului este o cantitate a eşantionului subiect al variaţiei
eşantionului şi calculul implică diferenţele pătratelor mijlocului, atunci este posibilă o
variaţie estimată a componentelor negativă. Aceasta este o mică problemă cât timp
componentele de variaţie etalon sunt egale sau apropiate de zero sau avem o mărime
mică a eşantionului. Pentru scopul analizei, variaţia negativă este stabilită la zero.
Deviaţia standard este mai uşor de interpretat decât variaţia deoarece are aceeaşi
unitate de măsură ca observaţia iniţială. În practică, măsura de bază a dispersiei este
dată de înmulţirea deviaţiei standard cu 5,15. Tabelul 12 arată dispersia 5,15 sigma
pentru o măsură a repetabilităţii denumită variaţia echipamentului (EV) şi măsura
reproductibilităţii denumită variaţia evaluatorului (AV). Dacă interacţiunea dintre piesă
şi evaluator este semnificativă avem un model ne-aditiv şi de aceea este dată o estimare
a variaţiei componentelor lui.

EV = 5.15 MSe

AV = 5.15
(MSo − MSop )
nr

Interacţiunea piesă x Evaluator (I)= 5.15

(MSop − MSe )
r
R&R = (EV ) 2 + (AV ) 2 + (I ) 2
Variaţia piesei (PV)= 5.15
(MSp − MSop )
kr

Tabelul 12. Dispersia 5,15 sigma

În modelul adiţional, interacţiunea este nesemnificativă şi variaţia componentelor

pentru fiecare sursă este determinată după cum urmează: Prima dată, suma pătratelor
erorii instrumentului (SSe din Tabelul 13) este adunată cu suma pătratelor interacţiunii
piesă x evaluator (SSop din Tabelul 13) şi care este egal cu suma pătratelor combinate
(SSpool) cu (nkr-n-k+1) grade de apropiere. Apoi, SSpool este împărţit la (nkr-n-k+1)
pentru a calcula MSpool. Limita dispersiei 5,15 sigma va fi:

EV = 5.15 MS pool
(MSo − MSpool )
AV = 5.15
nr
R&R = (EV ) 2 + (AV ) 2
(MSp − MSpool )
PV = 5.15
kr

- 72 -
NOTĂ: Pentru a determina dacă interacţiunea este semnificativă, calculaţi F statistic al
interacţiunii piesei x evaluator (vezi Tabelul 13). Comparaţi acest F statistic cu un
punct de procentaj mai mare cu o distribuţie F cu numărătorul şi numitorul gradului de
apropiere luate din ANOVA (Tabelul 13).

Pentru a descreşte riscul concluziilor false că nu există efectul interacţiunii, alegeţi un

nivel de semnificaţie mare. Odată ce am ales ce R&R este, putem calcula % R&R în
relaţie cu performanţa procesului.

n x i2 x 2 n k r 2 x2
SSp = ∑ − TSS = ∑ ∑ ∑ x ijm +
i =1 kr nkr i =1 j=1m =1 nkr
k xj
2
x 2 SS e = TSS - [SS o +SS p+SSop]
SSo = ∑ −
j=1 nr nkr
2 2 2
n k x ij n x k xj x2
SSop = ∑ ∑ −∑ i −∑ + , i=1,…n; j=1,..k; m=1,..r
i =1 j=1 r i =1 kr j=1 nr nkr
ANOVA
Sursa DF SS MS EMS F
Evaluator k-1 SSo SSo/k-1=MSo τ + rγ 2 + nrω 2
2

Piese n-1 SSp SSp/k-1=MSp τ 2 + rγ 2 + krσ 2

Evaluator x Piesă (n-1)(k-1) SSop SSop/(n-1)(k-1)=MSop τ 2 + rγ 2
Instrument (eroare) nk(r-1) SSe SSe/nk(r-1)=MSe τ2 MS op
MS e
Total nkr-1 TSS Evaluator ~N(o, ω 2 )
Piese ~ N( 0, σ 2 )
Evaluatorxpiesă~ N( 0, γ 2 )
Instrument(eroare)~ N( 0, τ 2 )

Figura 13. Analiza variaţiei (ANOVA)

Tabelul 14 arată pentru exemplul nostru din formularul de date Tabelul 7 calculele
ANOVA. Tabelul 15 prezintă comparaţia metodei ANOVA cu metoda mediei şi
amplitudinii. Tabelul 16 prezintă raportul pentru R&R instrumentului prin metoda
ANOVA.

- 73 -
 Sursa DF SS MS F EMS
Evaluator 2 0,04800 0,02400 τ + 2γ 2 + 20ω2
2

Piese 9 2,05871 0,22875 τ 2 + 2 γ 2 + 6σ 2

Evaluator x piesă 18 0,10367 0,00575 4,45* τ 2 + 2γ 2
Instrument (eroare) 30 0,03875 0,00129 τ2

*Semnificativ la nivelul α = 0,25

Deviaţia 90% limită de %din

Estimarea 5.15 (σ) %
standard conform. pt. variaţia
variaţiei (σ) contribuţie
dev. standard studiului
2
τ =0,00129
0,0359 (0,030; 0,046) EV= 0.19 17.6 3,1
(repetabilitate)
ω2 = 0,00091
0,0302 (0,007; 0,152) AV=0,16 14,8 2,2
(operator)
γ 2 = 0,00223
0,0472 (0,029; 0,074) INT=0,24 23,2 5,4
(Interacţiunea)
R&R=0,00443
0,0666 (0,060; 0,163) R&R=0,34 32,7 10,7
( τ 2 + γ 2 + ω2 )

σ 2 = 0,0371641
0,1928 (0,121; 0,334) PV=0,99 94,5 89,3
(piesa)

Variaţia studiului (sau totală), TV= R & R2 + PV 2 = 0,34 2 + 0,99 2 = 1,05

⎡ 5.15 σ(component e) ⎤
%Variaţie (studiu) = 100 ⎢ ⎥
⎣ 5,15 σ(variaţia studiului) ⎦
2
⎛ 5.15σ(component e) ⎞
%Contribuţie = ⎜⎜ ⎟⎟ × 100
⎝ 5,15σ(variaţia studiului) ⎠

Figura 14. Calculul ANOVA

- 74 -
 Metoda Inferior 5.15 Superior % din variaţia
90%CL Deviaţia 90%CL totală (a
standard studiului)
Foaia GRR
EV 0,15 0,18 0,24 18,7
AV 0,09 0,16 0,69 16,8
R&R 0.20 0.24 0.31 25.2
PIESA 0.65 0.90 1.56 96.8

ANOVA
EV 0.15 0.19 0.24 17.6
AV 0.04 0.16 0.78 14.8
INTERACŢIUNEA 0.15 0.24 0.38 23.2
R&R 0.31 0.34 0.84 32.7
PIESA 0.62 0.99 1.72 94.5

*În metoda mediei şi amplitudinii componenta interacţiunii nu poate fi estimată

Tabelul 15. Comparaţia dintre ANOVA şi Metoda amplitudinii şi mediei

Fişierul instrumentului: Repetabilitatea şi reproductibilitatea instrumentului

GARNITURĂ (R&R)
METODA ANOVA
Numărul Data studiului : LL-ZZ -
1
studiului: AA
Numărul Verificator TIPUL: 0-10,0MM
instrumentului: X-2304 DESCRIERE: de
Grosime
Numărul Denumire UNU
1
graficului: a
3 evaluatori, 10piese, 2 probe Comentarii: Studiu
special

5.15 % din
CL CL Procentul
Deviaţia variaţia
Inferior Superior contribuţiei
standard studiului
Repetabilitate 0,15 0,19 0,24 17,6 3,1
Reproductibilitate 0,04 0,16 0,78 14,8 2,2
Piesă x evaluator 0,15 0,24 0,38 23,2 5,4
R&R a instrumentului 0,31 0,34 0,84 32,7 10,7
de la piesă la piesă 0,62 0,99 1,72 94,5 89,3

Bazat pe categoriile de date, sistemul instrumentului este OK

Notă:
Toleranţă = Neacceptabil Variaţia studiului =1,05
Numărul de categorii distincte =4 Nivelul de conformitate (CL))=90,00%

Tabelul 16. Metoda ANOVA pentru R&R instrumentului

- 75 -
ÎNDRUMĂRI PENTRU DETERMINAREA LINIARITĂŢII

Liniaritatea poate fi determinată utilizând următoarele sfaturi:

1) Selectaţi cinci piese a căror măsurători, datorită variaţiei procesului, acoperă
amplitudinea operaţională a instrumentului.

2) Aveţi fiecare piesă măsurată cu instrumentul general pentru determinarea

referinţei sale şi pentru a confirma că amplitudinea operaţională a
instrumentului în cauză este închis.

3) Aveţi fiecare piesă măsurată de 12 ori cu instrumentul în cauză de unul din

operatori care utilizează curent instrumentul.

- Selectaţi piesele aleator pentru a minimiza deviaţia în măsurători

4) Calculaţi media piesei şi media deviaţiei pentru fiecare piesă (vezi tabelul 5)

- Media deviaţiei este calculată prin scăderea mediei piesei din valoarea
de referinţă a piesei.

5) Trasaţi media deviaţiei şi valorile de referinţă aşa cum este arătat în Figura 12.

6) Calculaţi regresia liniară care interpolează cel mai bine aceste puncte şi
calitatea interpolării (R2) a liniei utilizând următoarele ecuaţii:
y=ax+b

unde: x = valoarea de referinţă

y = media deviaţiei
a = panta
b = valoarea de interceptare.

∑y
∑ xy − ∑ x
a= n
2
(∑ x)
∑x2 −
n

y x
b= ∑ − a × (∑ )
n n

2
⎡ ∑y⎤
⎢∑ xy − ∑ x n ⎥
Calitatea interpolării = 2
R = ⎣ ⎦
⎛ ( x) ⎞
⎟⎥ × ⎢∑ y 2 − ⎜ (∑ y ) ⎟⎥
⎡ 2 ⎤ ⎡ ⎛ 2 ⎞⎤
⎢∑ x 2 − ⎜ ∑
⎢ ⎜ n ⎟⎥ ⎢ ⎜ n ⎟⎥
⎣ ⎝ ⎠⎦ ⎣ ⎝ ⎠⎦

Liniaritatea = panta x variaţia procesului

%Liniaritate = 100x[liniaritate/variaţia procesului]

- 76 -
 Secţiunea 5
CURBA PERFORMANŢEI INSTRUMENTULUI1

Scopul dezvoltării Curbei performanţei instrumentului (GPC) este de a

determina probabilitatea de acceptare sau respingere a unei piese cu o anumită valoare
de referinţă. Ideal, GPC pentru măsurări fără eroare este arătat în Figura 22. Oricum,
aceasta este excepţia pentru sistemele de măsură, faţă de ceea ce apare în mod normal.

Odată determinată suma erorii, este posibil să calculăm probabilitatea de

acceptare a piesei cu anumită valoare de referinţă când folosim acest sistem.

Pentru a îndeplini acest lucru, presupunerea pe care o facem este că

repetabilitatea şi reproductibilitatea sunt normal distribuite cu o anumită variaţie, s2.
Aşa cum s-a descris anterior, erorile sunt formate în principal din lipsa repetabilităţii,
reproductibilităţii şi deviaţiei. Aceasta este normal distribuită cu mijlocul XT, valoarea
de referinţă plus deviaţia şi are o anumită variaţie s2.. Cu alte cuvinte:

Eroarea Instrumentului= N(XT + B,s2)

Probabilitatea de acceptare a unei piese cu anumită valoare de referinţă este dată de

relaţia:
UL
2
Pa = ∫ N( X T + B, s )dx
LL
Utilizând tabelul standard normal
⎛ UL − ( X T + B) ⎞ ⎛ LL − ( X T + B) ⎞
Pa = φ⎜⎜ ⎟⎟ − φ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ s ⎠ ⎝ s ⎠
unde :
⎛ UL − ( X T + B) ⎞ UL
⎛ LL − ( X T + B) ⎞ +∞
φ⎜ ⎟ = ∫ N( X T + B, s2 )dx φ⎜ ⎟ = ∫ N( X T + B, s 2 )dx
⎝ s ⎠ −∞ ⎝ s ⎠ LL

EXEMPLU: Determinarea probabilităţii de acceptare a piesei când valoarea de

referinţă a cuplului este 0,5Nm, 0.7Nm, 0.9Nm. Utilizând datele din conducerea
studiului anterior cunoaştem:

Deviaţia = B = 0.05Nm GRR = 0.24

Specificaţia superioară =UL= 1.0Nm s = 0.24/5.15=0.05Nm
Specificaţia inferioară =LL= 0,6Nm

1
Adaptat cu permisiunea lui J.McCaslin &G. Gruska, din “Analiza sistemelor Intrumentelor Atribut”, ASQC, 1976
- 77 -
 ⎛ UL − ( X T + B) ⎞ ⎛ LL − ( X T + B) ⎞
Pa = φ⎜⎜ ⎟⎟ − φ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ s ⎠ ⎝ s ⎠

⎛ 1,0 − (0,5 + 0,05) ⎞ ⎛ 0,6 − (0,5 + 0,05) ⎞

= φ⎜ ⎟ − φ⎜ ⎟
⎝ 0,05 ⎠ ⎝ 0,05 ⎠

= φ(9,0 ) − φ(1,0 )

= 1,0 – 0,84
=0,16
Când piesa are o valoare de referinţă de 0,5Nm ea va fi respinsă în 84% din
timp.
Exemplu de curbă a performanţei instrumentului
XT=0,7Nm
⎛ 1,0 − (0,7 + 0,05) ⎞ ⎛ 0,6 − (0,7 + 0,05) ⎞
Pa = φ⎜ ⎟ − φ⎜ ⎟
⎝ 0,05 ⎠ ⎝ 0,05 ⎠

= φ(5,0 ) − φ(−3,0 )

= 0,999
Dacă valoarea de referinţă este 0.7Nm atunci ea va fi respinsă în mai puţin de
0,1% din timp.
XT=0,9Nm
⎛ 1,0 − (0,9 + 0,05 ) ⎞ ⎛ 0,6 − (0,9 + 0,05) ⎞
Pa = φ⎜ ⎟ − φ⎜ ⎟
⎝ 0,05 ⎠ ⎝ 0,05 ⎠

= φ(1,0 ) − φ(−7,0 )

= 0,84
O altă interpretare a exemplului de mai sus este că o piesă a cărei valoare de
referinţă este 0.9Nm poate fi respinsă în 16% din timp utilizând acest sistem particular
de măsură.
Dacă probabilitatea de acceptare este calculată pentru valorile XT şi trasată,
atunci se va obţine Curba Performanţei Instrumentului, aşa cum este prezentată în
Figura 23.
Suplimentar, aceiaşi curbă poate fi mai uşor trasată pe hârtie de probabilitate
normală, aşa cum este arătat în figura 24. Cum se poate observa, GPC dă probabilitatea
de acceptare a piesei pentru toate mărimile piesei. În plus, GPC poate fi folosit pentru
calculul erorii repetabilităţii şi reproductibilităţii şi a erorii deviaţiei.
R&R poate fi determinată prin găsirea acelei valori XT care corespunde la
Pa=0.995, şi a valorii XT care corespunde la Pa=0.005 pentru fiecare din cele două
limite.
R&R este diferenţa dintre cele două valori XT aşa cum este prezentat în Figura 24.
O estimare a deviaţiei este determinată de găsirea lui XT, pentru ambele limite,
inferioară şi superioară, care corespunde la Pa=0.5, şi calculând:
B=XT-LL sau BB=XT-UL
funcţie de la care limită este ales XT. (NOTĂ: aceasta presupune că sistemul de
măsură este liniar pe domeniul operaţional).

- 78 -
- 79 -
- 80 -
 Secţiunea 6
STUDIUL INSTRUMENTULUI ATRIBUT

STUDIUL INSTRUMENTULUI ATRIBUT ( METODA SCURTĂ )

Un instrument atribut este acela care compară fiecare piesă dintr-un set specific de
limite şi acceptă piesa dacă limitele sunt satisfăcute, în caz contrar respinge piesa. Cele mai
multe asemenea instrumente sunt reglate să accepte sau să respingă un set d piese etalon. Spre
deosebire de un instrument variabil, un instrument atribut nu poate să indice cât de bună sau
cât de rea este o piesă, ci numai faptul că această piesă este acceptată sau respinsă.
Studiul scurt este condus prin selectarea a 20 de piese. Doi evaluatori măsoară
apoi toate piesele de două ori într-o manieră care să prevină deviaţia (vezi Secţiunea 3,
pag.39 ). În alegerea celor 20 de părţi este de dorit ca o parte din piese să fie puţin sub
sau deasupra celor două limite specificate.
Instrumentul este acceptabil dacă toate deciziile de măsură (patru pentru fiecare
piesă), corespund. Dacă deciziile nu corespund, instrumentul trebuie îmbunătăţit şi
reevaluat. Dacă instrumentul nu poate fi îmbunătăţit, el este inacceptabil şi trebuie
găsit un alt sistem de măsură alternativ acceptabil.
Un formular tipic pentru metoda scurtă pentru un instrument atribut este arătat
în Tabelul 17:
Piesă – furtun de cauciuc
Verificator dop go/no-go (merge-nu merge)

Evaluator 1 Evaluator 2
1 2 3 4
1 G G G G
2 G G G G
3 NG G G G
4 NG NG NG NG
5 G G G G
6 G G G G
7 NG NG NG NG
8 NG NG G G
9 G G G G
10 G G G G
11 G G G G
12 G G G G
13 G NG G G
14 G G G G
15 G G G G
16 G G G G
17 G G G G
18 G G G G
19 G G G G
20 G G G G
Tabelul 17. Studiu instrumentului atribut, metoda scurtă

- 81 -
 STUDIUL INSTRUMENTULUI ATRIBUT (METODA LUNGĂ)1

Ca la orice sistem de măsură, stabilitatea procesului trebuie verificată, şi dacă

este necesar, monitorizată. Pentru sistemele de măsură atributive efectuarea controlului
atributiv asupra unui etalon constant în timp este un mod comun de verificare a
stabilităţii.
Pentru un instrument atribut, conceptul de Curbă de Performanţă a
Instrumentului este utilizat pentru dezvoltarea unui studiu de instrument, care este
folosit la evaluarea cantitativă a repetabilităţii deviaţiei instrumentului. Această analiză
poate fi folosită la instrumentele cu o singură limită, cât şi la cele cu două limite.
Pentru instrumentul cu două limite, numai o limită trebuie examinată cu ipoteze de
liniaritate şi uniformitate a erorii. S-a convenit ca limita inferioară să fie folosită pentru
discuţie.
În general, studiul instrumentului atribut constă în obţinerea de valori de
referinţă pentru câteva piese selectate. Aceste piese sunt evaluate de un număr de ori,
(m), cu un număr total de acceptări (a) pentru fiecare piesă înregistrată. Din rezultate se
poate evalua repetabilitatea şi deviaţia.
Prima fază a studiului atributiv este selectarea pieselor. Este esenţial ca
valoarea de referinţă să fie cunoscută pentru fiecare piesă folosită în studiu. Opt piese
trebuie selectate la intervale echidistante atât de apropiate cât este practic. Valorile
maximă şi minimă trebuie să reprezinte domeniul procesului. Deşi această selecţie nu
afectează siguranţa rezultatelor, ea afectează numărul total de piese ce trebuie să
completeze studiul de instrument. Cele opt piese trebuie trecute prin instrument, de 20
de ori (m=20), iar numărul de acceptări (a) trebuie înregistrat.
Pentru studiul total, cea mai mică piesă trebuie să aibă valoarea a=0; cea mai
mare, a=20; iar celelalte 6 piese 1≤ a ≤19. Dacă aceste criterii nu sunt satisfăcute, mai
multe piese cu valori de referinţă cunoscute (X)trebuie trecute prin instrument până
când condiţiile de sus sunt îndeplinite. Dacă pentru cea mai mică piesă a≠0, atunci se
vor lua şi evalua piese mai mici şi mai mici până când a=0. Dacă, pentru cea mai mare
piesă a≠20, vor fi luate piese mai mari, şi mai mari până când a=0. Dacă cele şase piese
nu au 1≤ a ≤19, pot fi luate piese suplimentare la punctele selectate de la un capăt la
altul al amplitudinii. Aceste puncte se iau în punctele intermediare ale măsurilor
pieselor deja efectuate în studiu. Prima amplitudine cu capătul a=0 începe de la cea mai
mare măsurare unde a=0. Pentru capătul a=20, prima amplitudine începe la cea mai
mică măsurare unde a=20. Pentru cele mai bune rezultate, etaloanele trebuie luate la
ambele capete a=0 şi a=20, şi se va lucra înspre interiorul amplitudinii de piese. Dacă
este necesar, această procedură se va repeta până când criteriile sunt îndeplinite.
Odată satisfăcute criteriile colectării de date, probabilitatea de acceptare trebuie
calculată pentru fiecare piesă utilizând ecuaţiile:

a + 0,5 a
dacă p 0,5, a ≠ 0
m m
a − 0,5 a
P 'a = dacă f 0,5, a ≠ 20
m m
a
0,5 dacă = 0,5
m
Ajustările acoperă situaţiile unde 1≤ a ≤19. De exemplu, unde a=0, se pune
P 'a =0 exceptând cea mai mare valoare de referinţă cu a=0, în care P 'a =0,025. Pentru

1
Adaptat cu permisiunea lui J.McCaslin & G. Gruska din “Analiya sistemelor instrumentului atribut”, ASQC,1976
- 82 -
 situaţiile când a=20, P 'a =1 exceptând valoarea de referinţă cea mai mică cu a=20, în
care P 'a =0,975.
Odată ce P 'a a fost calculată pentru fiecare XT, poate fi realizată Curba de
Performanţă a Instrumentului (GPC). Deşi aceasta poate fi prezentată grafic (vezi
figura 26), utilizarea hârtiei de probabilitate normală (vezi figura 25) realizează
estimări de mai mare acurateţe ale repetabilităţii şi deviaţiei.
Probabilităţile calculate sunt trasate pe hârtie de probabilitate normală şi o linie,
cea mai potrivită este desenată prin aceste puncte. Deviaţia este egală cu limita minimă
minus măsura valoare de referinţă ce corespunde la P 'a = 0,5, sau
Deviaţia = Limita minimă – XT (la P 'a = 0,5)
Repetabilitatea este determinată prin găsirea diferenţelor dintre măsurile valori
de referinţă corespunzând la P 'a = 0,995 şi P 'a = 0,005 şi împărţirea lor la un factor de
ajustare de 1,08.
X T (laPa' = 0,995 ) − X T (laPa' = 0,005 )
Repetabilitatea =
1,08
Pentru a determina dacă deviaţia este semnificativ diferită de zero, se foloseşte
următoarea statistică:
31,3 x Deviaţie
t=
Re petabilitate
Dacă această valoare calculată este mai mare decât 2,093 (t025,19) atunci deviaţia
este semnificativ diferită de zero.
Un exemplu va clarifica colectarea de date pentru studiul atribut şi calculul
repetabilităţii şi deviaţiei.
Exemplu. Un instrument atribut este folosit pentru măsurarea unei dimensiuni
care are o toleranţă de ±0,010 . Instrumentul este capătul unei linii a unui instrument de
inspecţie 100% automat care este afectat de repetabilitate şi deviaţie. Pentru realizarea
studiului, opt piese cu valori de referinţă în intervale de 0,002 de la –0,016 la –0,002
sunt trecute prin instrument de 20 de ori fiecare. Numărul de acceptări pentru fiecare
piesă sunt:
XT a
-0,016 0
-0.014 3
-0,012 8
-0,010 20
-0,008 20
-0,006 20
-0,004 20
-0,002 20
Cât timp există două valori de referinţă cu 1≤ a ≤19, vor trebui găsite cel puţin
încă patru piese. Pentru aceasta, este necesar să se treacă piese cu valori de referinţă la
punctele intermediare ale amplitudinilor existente. Aceste valori de referinţă şi numărul
de acceptări sunt: -0.015 1
-0,013 5
-0,011 16
Acum avem 5 valori de referinţă cu 1≤ a ≤19. Procedura cere ca încă piesă să
fie găsită cu 1≤ a ≤19. De aceea, următoarea piesă este evaluată:
-0,0105 18

- 83 -
 Acum, că au fost satisfăcute criteriile de colectare a datelor, probabilităţile de
acceptare pot fi calculate utilizând ajustări binomiale cum este arătat în pagina 80.

XT a P 'a
-0,016 0 0,025
-0,015 1 0,075
-0,014 3 0,175
-0,013 5 0,275
-0,012 8 0,425
-0,011 16 0,775
-0,0105 18 0,875
-0,010 20 0,975
-0,008 20 1,000

Aceste probabilităţi sunt reprezentate pe hârtie de probabilitate normală cum se

arată în figura 25. Prin trasarea unei linii, cele mai potrivite, printre aceste puncte
deviaţia şi repetabilitatea pot fi determinate. Deviaţia este egală cu limita inferioară
minus măsura valoare de referinţă ce corespunde la P 'a = 0,5.
Din figura 25, avem:
Deviaţia = -0,010-(-0,0123) = 0,0023
Repetabilitatea este determinată prin găsirea diferenţelor dintre valorile de
referinţă ale măsurătorilor corespunzând la P 'a = 0,995 şi P 'a = 0,005 şi împărţirea la
1,08. Din figura 25, avem:
−0,0084 − (−0,0163 ) 0,0079
R= = = 0,0073
1.08 1,08
Pentru a determina dacă deviaţia este semnificativ diferită de zero, calculăm:
31,3 B 31,3(0,0023 )
t= = = 9,86
R 0,0073
Cât timp t0,025.19 = 2,093, deviaţia este semnificativ diferită de zero. Ca şi curba
de performanţă pentru instrumente variabile arătată în figura 23, curba pentru
instrumente atribut poate fi trasată pe hârtie grafică simplă (vezi figura 26). Aceasta
poate fi făcută în oricare din cele două moduri. Prima interpretare poate fi pentru
studiul etalon, numai pentru cealaltă limită a specificaţiei. În exemplu, metoda lungă
pentru studiul atributiv poate fi desfăşurată şi la limita superioară a specificaţiei, iar
valorile calculate trasate corespunzător. Oricum, din cauza ipotezelor menţionate
anterior, nu este necesară reluarea studiului. Dacă forma curbei la limita superioară va
fi o “imagine în oglindă“ a curbei la limita inferioară , singura consideraţie necesară
este localizarea curbei cu respectarea valorilor XT. Poziţia corectă a curbei va fi
definită la punctul unde P 'a = 0,5 şi valoarea XT este egală cu limita specificaţiei minus
deviaţia. În exemplu, acest punct va fi XT = 0,010-0,0023 = 0,0077. Curba de
performanţă a instrumentului trasată în această manieră este arătată în figura 26.

- 84 -
- 85 -
- 86 -
 ANEXA A
EXEMPLU DE PROCEDURĂ DE TEST
Un exemplu de procedură pentru un test specific este prezentat în această anexă.
Procedura este simplă de utilizat şi poate fi aplicată direct într-un mediu de producţie, în
special ca test pentru Faza 2.
Procedura este adecvată pentru a fi utilizată atunci când:
• Se studiază numai doi factori, diferenţele între evaluatori şi diferenţele între piese.
• Nu există interacţie statistică între evaluatori şi piese.
• Există interes numai în variabilitatea sistemului de măsură, nu şi în deviaţia sa
instrumentală.
Ar trebui efectuată o proiectare statistică a experimentului pentru a determina dacă
procedura este adecvată pentru orice sistem de măsură specific. Utilizarea proceduri în alte
condiţii decât cele adecvate ar trebui evitată.

UN EXEMPLU DE ANALIZĂ A VARIAŢIEI FAZEI 2 A SISTEMULUI DE MĂSURĂ

Introducere
Se presupune adesea că rezultatele numerice ale inspecţiilor şi încercărilor furnizează o
indicaţie exactă a caracteristicilor care se măsoară. Totuşi procesul de măsură şi testare a
produselor face subiectul unei variaţii, tot aşa cum procesul de fabricaţie face subiectul unei
variaţii. Dacă aceste variaţii ale sistemului de măsură nu sunt înţelese, deciziile bazate pe
inspecţii şi încercări pot fi incorecte.

Fundal
Faza a 2-a a testului prevede monitorizarea în mers a acestor factori pentru a putea avea
în mod continuu încredere în metoda de măsură (şi datele care sunt produse) sau un semnal că
sistemul de măsură s-a degradat în timp.
Exemplul de analiză a variaţiei sistemul de măsură care urmează a fost efectuat ca un
Faza a 2-a a testului. Dispozitivul de măsurare a fost un comparator cu ceas montat pe o placă
de bază de granit. Caracteristica măsurată în timpul studiului a fost înălţimea unei roţi fără
profil. Fiind în Faza a 2-a a testului, se determinase în prealabil în timpul Fazei 1 că variaţia în
repetabilitatea şi reproductibilitatea componentelor sistemului erau principalii factori care
contribuiau la variaţia totală a sistemului de măsură.
Faza 1 de testare a dispozitivului de măsurare a folosit o proiectare statistică a
experimentului pentru a evalua mediul de operare (temperatura), deviaţia, liniaritatea,
repetabilitatea şi reproductibilitatea sistemului de măsură. Rezultatele fazei 1 de testare
indicau că mediul de operare nu contribuia semnificativ la variaţia generală a sistemului de
măsură. În plus, variaţiile imputabile deviaţiei şi linearităţii dispozitivului de măsurare s-au
dovedit a fi foarte mici, comparativ cu componentele repetabilitate şi reproductibilitate. În
acest caz, programul de întreţinere a sistemului de măsură a fost considerat ca un mijloc
acceptabil de a controla deviaţia şi liniaritatea dispozitivului de măsură. Totuşi, dat fiind
impactul semnificativ al repetabilităţii şi reproductibilităţii asupra variaţiei generale a
sistemului de măsură, s-a decis ca un experiment statistic simplu cu doi factori să se efectueze
periodic ca test Faza 2.

-87-
 În dezvoltarea programelor Fazei 1 şi Fazei 2 de testare sunt mai mulţi factori care ar
trebui luaţi în considerare:
1) Ce efect are evaluatorul asupra procesului? Dacă e posibil, are trebui folosiţi în studiu
evaluatorii care utilizează în mod normal dispozitivul de măsurare.
2) Este posibil ca etalonarea făcută de evaluator echipamentului de măsură să fie o
cauză semnificativă a variaţiei? Dacă e aşa, evaluatorul ar trebui să recalibreze
echipamentul înaintea fiecărei serii de citiri.
3) Câte eşantioane de piese şi câte citiri repetate sunt necesare? Numărul necesar de
piese va depinde de importanţa caracteristicii care este măsurată şi de nivelul de
încredere cerut în aproximarea variaţiei sistemului de măsură.

Metode de a Efectua un Studiu al Sistemului de Măsură

Deşi când se utilizează această metodă se poate varia numărul de evaluatori, încercări şi
piese, se recomandă ca numărul de evaluatori, încercări şi piese să rămână constant între Faza
1 şi Faza 2 a programului de testare sau, pentru sistemele de măsură obişnuite, între testele
secvenţiale ale Fazei 2. Menţinând comuni aceşti factori între programele de testare şi testele
secvenţiale, compararea între diferitele rezultate ale testului va fi mai bună.
Procedurile date pentru un studiu al Fazei 1 (Capitolul II pot fi utilizate pentru un studiu
al Fazei 2, dacă sursele majore de variaţie sunt repetabilitatea şi reproductibilitatea. Dacă alte
surse (şi ele) de variaţie sunt dominante, ar trebui utilizate procedurile şi tehnicile generale de
proiectare a experimentului.
Analiza Rezultatelor
Rezultatele ar trebui evaluate pentru a determina dacă dispozitivul de măsurare este
acceptabil pentru aplicaţia în care se intenţionează a fi utilizat.
Criterii de Acceptare – criteriile folosite pentru a determina dacă un sistem de măsură
este satisfăcător depind de procentul de toleranţă a pieselor şi de variabilitatea procesului de
fabricaţie care sunt înglobate în variaţia sistemului de măsură. Pentru sistemele de măsură al
căror scop este de a analiza un proces, o regulă generală de prim ordin pentru acceptabilitatea
sistemului de măsură este dată de următoarele:
• Eroare sub 10 procente – sistem de măsură acceptabil
• Eroare între 10 şi 30 de procente – poate fi acceptat, funcţie de importanţa aplicaţiei,
costul dispozitivului de măsurare, costul reparaţiei, etc.
• Peste 30 de procente – considerat inacceptabil – se vor face toate eforturile pentru a
îmbunătăţi sistemul de măsură.
Acceptarea finală a unui sistem de măsură nu ar trebui să se petreacă după un
singur set de indici. Performanţa sistemului de măsură ar trebui de asemeni să fie
analizată utilizând analizele grafice (vezi paginile 33, 38, 48, 70).

-88-
 ANEXA B
MODEL MATEMATIC PENTRU STUDIUL VARIABILELOR UTILIZÂND ANOVA

Introducere
Într-un proces de producţie care produce piese, pentru fiecare caracteristică a unei piese
există o valoare de referinţă. Aceste valori de referinţă variază de la piesă la piesă cu un
anumit nivel mediu. aceasta poate fi reprezentat simplu ca:
1) Valoare de Referinţă = Media Piesei + Efectul Intrinsec al Piesei
În practică, există o eroare introdusă de sistemul de măsură, care poate fi scrisă ca:
2) Valoarea Observată = Valoarea de Referinţă + Eroarea de Măsură
O cale simplă de a modela eroarea de măsurare este:
3) Eroarea de Măsurare = Deviaţia + Efectul Evaluatorului + Eroarea de Repetare
Deviaţia instrumentală este un număr care reprezintă eroarea generală, sistematică,
introdusă de instrument. În plus, pot fi erori introduse de utilizarea diverşilor evaluatori.
Termenul de eroare de reproducere reprezintă diferenţele între citirile repetate asupra aceleaşi
piese, efectuate cu acelaşi instrument şi de către acelaşi evaluator. Combinând (1), (2) şi (3),
obţinem modelul:
4) Valoarea Observată = (Media Piesei + Deviaţia) + Efectul Intrinsec al Piesei +
+ Efectul Evaluatorului + Eroarea de Repetare
Media piesei şi deviaţia sunt constante. Ele nu pot fi aproximate separat fără a avea un
instrument etalon. Efectul intrinsec al piesei reprezintă variaţiile din procesul de producţie.
Efectul evaluatorului reprezintă variaţia dată de diferiţi evaluatori – uneori numită
reproductibilitate. Eroarea de repetare reprezintă variaţia care rezultă din măsurători repetate
efectuate cu acelaşi instrument şi de către acelaşi evaluator – uneori numită repetabilitate.
Media piesei şi efectul intrinsec al piesei sunt proprietăţi ale procesului de producţie şi nu
depind de instrument. Termenii care rămân în formula model reflectă eroarea sistemul de
măsură.
Reprezentare Matematică
Fie yijm a m-a măsurătoare făcută de evaluatorul j pe a i-a piesă. Fiecare piesă are o
valoare de referinţă, să zicem xi, care este imposibil de măsurat în practică. Să notăm această
eroare impusă de practică asupra xi cu εijm. Atunci
5) Yijm = xi + εijm sau
Valoarea Observată + Deviaţia
Presupunem acum că xi sunt independente şi distribuite conform unei distribuţii normale,
cu media μ şi varianţa σ2, parametrul μ este media piesei, iar ecuaţia (5) poate fi scrisă ca:

-89-
 6) Yijm = μ + αi + εijm ,
unde αi = xi – μ este efectul piesei cu media zero şi varianţa σ2.
Deviaţia poate fi modelată ca şi consistând din deviaţia sistematică dată de instrument şi
evaluator ca un întreg, plus o deviaţie suplimentară dată de evaluatorul specific şi eroarea
asociată cu repetarea măsurătorilor. Deci
7) εijm = b + βj + eijm sau
Deviaţia = Deviaţia Instrumentală + Efectul Evaluatorului + Eroarea de Repetare
Presupunând că erorile de repetare sunt independente şi distribuite normal cu media zero
şi varianţa obişnuită τ2 pentru toate piesele/evaluatorii/combinaţiile de repetare. Varianţa τ2
măsoară repetabilitatea pentru instrument. Dacă evaluatorii sunt selectaţi aleator dintr-o
populaţie largă, se poate modela efectul evaluatorului βj ca fiind normal distribuit cu media 0
şi varianţa ω2. Varianţa ω2 măsoară variabilitatea dată de efectul evaluatorului, deci
reproductibilitatea. Combinând (6) cu (7), modelul poate fi scris ca:
8) yijm = (μ + b) αi + βj + eijm sau
Valoarea Observată = (Media Piesei + Deviaţia Instrumentală) + Efectul Piesei +
+Efectul Evaluatorului + Eroarea de Repetare
unde αi , βj şi eijm sunt independente, normal distribuite cu media zero şi varianţele τ2, ω2 şi
respectiv γ2. Ca urmare, varianţa procesului este
9) VAR(yijm) = σ2 + ω2 + τ2
În modelul (8) efectele piesei şi evluatorului se presupun ca fiind aditive. Aceasta
înseamnă că efectul evaluatorului al j-lea este acelaşi pe toate piesele. Prezumţia de însumare
s-ar putea să nu fie valabilă întotdeauna în practică. Se poate mai apoi testa validitatea
ipotezei din date, dacă fiecare evaluator repetă măsurătorile pe fiecare piesă.
Modelul aditiv se verifică prin includerea lui într-un model mai general. Presupunând că
deviaţia din (7) este dată de:
10) εijm = b + βj + λij + eijm
Deviaţia = Deviaţia Instrumentală + Efectul Evaluatorului + Efectul Evaluatorului – Piesei +
+ Eroarea de Repetare
Termenul adiţional λij reprezintă unica interacţie între al j-lea evaluator şi a i-a piesă.
Combinând (10) cu (6), reiese modelul ne-aditiv:
11) yijm = (μ + b) αi + βj + λij + eijm sau
Dacă λij este normal distribuit cu media 0 şi varianţa γ2, atunci varianţa totală pentru (11)
este dată de:
12) VAR(yijm) = σ2 + ω2 + α2 + τ2

-90-
MODEL MATEMATIC PT.STUDIUL VARIABILELOR UTILIZÂND MEDIA ŞI AMPLITUDINEA
Metoda Mediei şi Amplitudinii necesită două sau trei repetări (r = 2 sau 3) de către
evaluatori (k = 2 sau 3) pe 10 piese (n = 10). Repetabilitatea măsurării, Rij, derivată prin
această metodă, se bazează pe preluarea amplitudinii repetărilor pentru fiecare combinaţie
piesă/evaluator. Fie că folosim modelul aditiv sau cel ne-aditiv, fiecare din aceste amplitudini
va aproxima ceva proporţional cu τ, deviaţia standard a repetabilităţii. Media acestor
intervale,
n k R ij
R = ∑∑
i =1 j=1 nk

va aproxima aceeaşi cantitate. Constanta corespunzătoare de proporţionalitate este

determinată din tabelele lui Duncan (vezi Lista de Referinţă 4). Ca urmare, metoda lungă
produce o aproximare validă a repetabilităţii şi în modelul aditiv şi în modelul ne-aditiv.
Aproximarea repetabilităţii se bazează pe amplitudinea care cuprinde media
măsurătorilor a (k) evaluatori asupra 10 piese, cu (r) repetări. În termenii modelului non-aditiv
din (11)media pentru al j-lea evaluator este:
n r yijm
y = ∑∑
j nr
i =1 m =1

n r
⎡ (μ + b ) + α i + βi + λ ij + eijm ⎤
= ∑∑ ⎢ ⎥
i =1 m =1 ⎣ nr ⎦
= (μ + b) + α. + β. + λ.j. + e.j.
unde punctul indică acei termeni care au fost mediaţi. Amplitudinea este valoarea
maximă absolută între toate diferenţele pereche:
Dj,j’ = y.j. - y.j’.
= (βj - βj’) + (λ.j - λ.j’) + (e.j. - e.j’)
Amplitudinea va aproxima ceva proporţional cu deviaţia standard a acestor diferenţe,
care este dată de :

⎛ γ 2 τ2 ⎞
2⎜⎜ ω2 + + ⎟⎟
⎝ n nr ⎠

Ca urmare, după găsirea constantei corespunzătoare din tabelele lui Duncan (vezi
Lista de Referinţă 4), aproximarea mediei AV din forma lungă devine:

⎛ γ 2 τ2 ⎞ ⎛ γ 2 τ2 ⎞
5.15 2⎜⎜ ω2 + + ⎟⎟ = 5.15 2⎜⎜ ω 2 + + ⎟
⎝ n nr ⎠ ⎝ 10 10 ⎟⎠

întrucât n=10.Cantitatea legată de repetabilitate pe care vrem s-o estimăm cu acest model
este:

5.15 (ω
2
+ γ2 )

-91-
 Ca urmare, aproximarea va tinde să fie ori prea mare, ori prea mică, funcţie de valoarea
lui r şi mărimea relativă a γ2 şi τ2. În plus, întrucât forma lungă nu produce estimări ale
interacţiei varianţei componentei γ2, nu se poate face nici o corecţie pentru a aproxima
cantitatea dorită. Dacă modelul aditiv e valabil, γ2 = 0 şi reproductibilitatea aproximată este
τ2
5.15 ω2 + , deci aproximarea a ceea ce se doreşte este 5.15ω. Astfel, sub acest model,
10r
metoda lungă nu produce o aproximare validă a reproductibilităţii, aproximarea
reproductibilităţii fiind dată de:

EV 2
AV(adj.) = AV 2 −
10r

MODEL MATEMATIC PT. STUDIUL VARIABILELOR UTILIZÂND METODA AMPLITUDINII

Deoarece avem o singură repetare, al treilea termen poate fi eliinat şi modelul non.aditiv
din (11) poate fi scris ca:
yij = (μ + β) + αi + βj + λij + eiji = 1,…,5, j = 1,2,
unde yij este măsurătoarea făcută de evaluatorul al j-lea pe piesa a i-a, iar αi, βj, λij şi eii sunt
independente normal distribuite cu componentele respective de varianţă σ2ω2γ2 şi λ2. Metoda
scurtă se bazează pe preluarea diferenţelor între măsurătorile celor doi evaluatori pentru
fiecare presă. Fie diferenţele pentru a i-a piesă:
di = yi1 - yi2 = (β1 – β2) = (λi1 – λi2) + (ei1 – ei2)
termenul mediu şi efectul pieselor se anulează reciproc. Întrucât efectele care rămân sunt
independent şi distribuite cu media 0, diferenţele d sunt date de:
VAR (di) = 2(ω2 + γ2 + τ2)
Forma scurtă R & R calculează aproximarea luând media valorilor absolute ale
diferenţelor de mai sus. Media aproximează ceva proporţional cu ω2 + γ 2 + τ2 . ( )
Repetabilitatea şi reproductibilitatea sunt ca urmare inseparabile în această analiză. Fiecare
*
diferenţă absolută este un interval între două valori, deci constanta de proporţionalitate d2=
1.19 (vezi Tabelul 2) (pentru produselor medie de cinci amplitudini de câte două).urmează că
amplitudinea medie dată de:
5

∑d
i =1
i
R=
5

este de aproximativ 1,19 (ω 2

)
+ γ 2 + τ 2 . Împrăştierea de 99% pentru R & R combinat este
deci aproximată la:
⎛ 5.15 ⎞
R&R = ⎜ ⎟R = 4.33 R
⎝ 1.19 ⎠
Dacă modelul aditiv funcţionează, atunci γ2 = 0. Dar în oricare caz, cantitatea
aproximează ceea ce a fost definită ca fiind reproductibilitatea. Aşa că utilizând oricare
model, metoda amplitudinilor produce o estimare validă a R & R combinate.

-92-
MODEL MATEMATIC PENTRU STUDIUL ATRIBUTELOR (METODA LUNGĂ)
În general, studiul atributelor consistă în obţinerea valorilor de referinţă pentru mai multe
piese selectate. Aceste piese sunt trecute prin instrument un număr de ori, (m), cu numărul
total de acceptări (a), care se înregistrează pentru fiecare piesă. Numărul de acceptări pentru
fiecare dimensiune a piese sunt distribuite ca variabile aleatorii binomiale, cu parametrii m şi
Pa, unde Pa este probabilitatea fundamentală de a accepta piesa cu valoarea XT. Deoarece
eroarea instrumentală este distribuită normal, probabilitatea estimată de a acceptare pentru XT,
P'a _= a/m se corectează cu un factor de corecţie utilizat în mod obişnuit pentru variabile
aleatorii binomiale. Aceste probabilităţi corectate sunt apoi transpuse grafic sub forma Curbei
de Performanţă a Instrumentului. Din această curbă se determină repetabilitatea şi deviaţia.
Pentru instrumentele cu atribute se poate aplica încă ipoteza variabilei instrumentului,
adică repetabilitatea este normal şi independent distribuită şi independentă de dimensiunea
piesei. În plus, aproximarea repetabilităţii instrumentului este deviată astfel ca în medie să
supraestimeze repetabilitatea etalonului cu aproximativ 8%. Deci price stimare a
repetabilităţii obţinută prin această procedură trebuie împărţită la 1.08. Pentru a determina că
deviaţia este semnificativ diferită de zero, este necesar să pornim cu definiţia lui t statistic

⎛ σ2 ⎞
N⎜⎜ B, ⎟
⎟
⎝ na ⎠
t=
x 2 (n r − 1)
(n r − 1)
B
σ / na
=
(n r − 1)s 2
/ (n r − 1)
σ2

B
=
s / na

31.3B
=
R

Unde σ2 este varianţa populaţiei.

Dacă valoarea absolută calculată a lui t este mai mare decât valoarea tabelată t0.025,nr-1 =
t0.025,19, deviaţia este diferită de zero în mod semnificativ.

-93-
REDUCEREA VARIANŢEI PRIN CITIRI MULTIPLE
Dacă variaţia sistemului de măsură prezent nu este acceptabilă (peste 30%), atunci există
o metodă care poate fi utilizată pentru a reduce variaţia la un nivel acceptabil până când poate
fi făcută îmbunătăţirea corespunzătoare a sistemului de măsură. Variaţiile inacceptabile pot fi
reduse prin citiri de măsurare multiple, independente statistic (ne-corelate) lae caracteristicilor
piesei care se evaluează, determinând media acestor măsurători şi înlocuind măsurătorile
individuale cu valorile numerice ale acestor medii. această metodă va fi bineînţeles
consumatoare de timp, dar este o alternativă, până se fac îmbunătăţiri sistemului instrumental
(de exemplu reproiectând sau cumpărând un nou instrument).
Procedura pentru această alternativă este următoarea:
1) Determinarea numărului de citiri multiple necesare pentru a atinge un nivel
acceptabil de variaţie.
2) Urmărirea procedurii de studiu a instrumentului discutată mai devreme în această
secţiune.
În exemplul Corporaţiei XYZ, procentul de toleranţă al variaţiei R & R este 25.5%, cu o
dispersie 5.15 egală cu 0.24. Ingineria Calităţii vrea să reducă această cifră cu cel puţin 15%,
ceea ce ar avea un echivalent în dispersia 5.15 de 0.14.pentru a determina numărul de citiri
necesare pentru a atinge criteriul dorit de 15%, trebuie să înţelegem mai întâi că distribuţia
măsurătorilor individuale şi medii au aceeaşi valoare medie numerică. În al doilea rând,
varianţa distribuţiei mediilor este egală cu varianţa distribuţiei valorilor individuale, împărţită
cu mărimea eşantionului. Înţelegând această relaţie care este arătată mai jos, Inginerul
Calităţii poate determina numărul de citiri multiple cerut.

(5.15σ x )2 =
(5.15σ)2
n

5.15σ
5.15σ x =
n

0.24
0.14 =
n

n = 1.1714

n = 3 (rotunjit la întregul cel mai apropiat)

Rezultă că citiri multiple în număr de 3 ale caracteristicilor piesei vor reduce variaţia
totală a sistemului de măsură la aproximativ 0.14 şi %R & R la 15%. Această metodă este un
pas temporar, până se fac alte îmbunătăţiri asupra sistemului de măsură.

-94-
INTERVALELE DE ÎNCREDERE1
Intervalele de încredere sunt un mod de a exprima eroarea de eşantionare. Intervalul
constă în limitele inferioară şi superioară determinate din datele care sunt garantate că au
“captat” valoarea de referinţă cu o probabilitate selectată destul de largă (de obicei luată ca
0.90, 0.95, sau 0.99).

Intervalul de încredere legat de orice varianţă este calculat ca varianţa estimată ( σ̂ )2

împărţită prin MS, unde cu MS se notează punctele procentuale pentru o distribuţie medie
pătratică (de exemplu un hi-pătrat (χ2) deviat cu un anumit grad de libertate, împărţit la
gradele de libertate, υ).

Intervalul de încredere =
(σˆ )2
MS υ
.
În Tabelul lui Duncan D3 pentru d 2 (a se vedea Lista de .
referinţă 4), observaţi că este o
coloană pentru gradele de libertate (υ). Cât priveşte d 2, gradele de libertate (υ) sunt
determinate din numărul de eşantioane
.
(g) şi mărimea eşantioanelor (m). Odată cunoscute g şi
m, atunci pot fi găsite fie d 2, fie gradele de libertate. g şi m pentru repetabilitate sunt: g =
(nr.de piese x nr.de evaluatori), respectiv m = (nr. de încercări). g şi m pentru
reproductibilitate sunt g = 1 şi m = nr. de evaluatori. De exemplu, dacă 5 piese, 3 evaluatori şi
3 încercări sunt folosite într-un studiu, atunci pentru repetabilitate g=5x3=15, m=3. Mergând
apoi pe rând cu g=15 şi pe coloana m=3 în tabelul lui Duncan, gradele de libertate sunt
υ=27.5. pentru reproductibilitate, g=1, m=3, mergând din nou pe rândul cu g=1 şi coloana
m=3, găsim υ=2.0. Gradele de libertate pentru R & R este tocmai suma celor 2 grade de
libertate de mai înainte (υ = 27.5 + 2.0). Intervalele de încredere pentru EV, AV şi R&R sunt
arătate în Tabelul 18.

LIMITA INFERIOARĂ LIMITA SUPERIOARĂ

Repetabilitate (EV) EV / MS υ1, α EV / MS υ1,1− α

2 2

Reproductibilitate (AV) AV / MS υ 2, α AV / MS υ 2,1− α

2 2

R&R R&R / MS υ1+ υ 2, α R&R / MS υ1+ υ 2,1− α

2 2

Tabelul 18. Intervalul de Încredere pentru Studiul Mediei şi Amplitudinii Instrumentului

Un exemplu pentru datele arătate în Tabelul 7, utilizând procedura pentru 90% interval
de încredere, este arătat în tabelul 15.

1 Vezi de asemeni ISO/TAG 4/W 3 (1992), Ghid privitor la Expresia Incertitudinii în Măsurare.

-95-
Intervalele de încredere1 - ANOVA
Eroarea asociată cu aproximarea componentelor varianţei este tot aşa de importantă cât
aproximarea propriu-zisă. În general, mai multe grade de libertate (sau eşantioane) asociate cu
o anumită medie pătratică dau mai puţină eroare. Deci mai mulţi evaluatori într-un studiul al
instrumentelor de măsură vor îmbunătăţi aproximarea reproductibilităţii. La fel, mai multe
repetări vor îmbunătăţii aproximarea repetabilităţii. Eroarea asociată cu repetabilitatea va
depinde de asemeni de faptul dacă modelul aditiv poate fi utilizat, întrucât există mai multe
grade de libertate pentru eroare în modelul aditiv.
Intervalul de încredere poate fi determinat pentru toate componentele varianţei (vezi Lista
de Referinţă 21). Intervalele de încredere sunt calculate diferit, funcţie de faptul dacă
interacţia evaluator – piesă este semnificativă sau nu.
Dacă interacţia evaluator – piesă nu este semnificativă, utilizaţi formulele din Tabelul 20
pentru a calcula limitele de încredere.
Forma generală pentru limitele de încredere în modelul non-aditiv cu (n) piese măsurate
de (r) ori de fiecare din cei (k) evaluatori este după cum urmează. Notăm cu MS punctele
procentuale pentru o distribuţie medie pătratică (hi-pătrat împărţit la gradele de libertate) şi cu
F punctele procentuale pentru o distribuţie F. Din procentajul cel mai înalt rezultă limita de
încredere inferioară şi viceversa.

Componentul Varianţei Limita de Încredere (CL) Grade de Libertate (DF)

MSe
τ2 (repetabilitate) CL = nk(r -1)
MS
MSe⎡⎛ 1 ⎞ ⎛ MSop ⎞⎤
γ2 (interacţie) CL = ⎢⎜ ⎟ ∗ ⎜⎜ − 1⎟⎟⎥ (n - 1)(k - 1), nk(r -1)
r ⎢⎣⎝ F ⎠ ⎝ MSe ⎠⎥⎦
MS op ⎡⎛ 1 ⎞ ⎛ MS o ⎞⎤
ω2 (reproductibilitate) CL = ⎢⎜ ⎟∗⎜ − 1⎟⎥ k -1, (n - 1)(k - 1)
nr ⎣⎝ F ⎠ ⎝ MS op ⎠⎦
MSop ⎡⎛ 1 ⎞ ⎛ MSp ⎞⎤
σ2 (piesă-cu-piesă) CL = ⎢⎜ ⎟ ∗ ⎜⎜ − 1⎟⎥ n -1, (n - 1)(k - 1)
kr ⎣⎢⎝ F ⎠ ⎝ MSop ⎠⎟⎦⎥
1 ⎡⎛ MSo ⎞ ⎤
τ2 + ω2 (R&R) CL = ⎢⎜ ⎟ ∗ n (r − 1)MSe + (n − 1)MSop ⎥ k-1
nr ⎣⎝ MS ⎠ ⎦
Unde τ2, γ2,ω2 şi σ2 sunt notaţii pentru componentele varianţei

Tabelul 19. Componentul Varianţei CL cu o x p Semnificativ

1 Ar trebui recunoscut că intervalele de încredere descriu numai cât de bine acoperă eşantionul populaţia
(structura) care este eşantionată. Intervalele de încredere nu ne spun cât de bine descrie eşantionul viitorul. Pentru a
proiecta rezultatele prezentului în viitor sunt necesare cunoştinţe de spre subiectul în cauză; de exemplu
cunoaşterea sistemului total şi modelul de variaţie. Ca atare, numai rezultatele statistice nu sunt suficiente pentru a
face un “salt în timp”.

-96-
 Forma generală pentru limitele de încredere în modelul aditiv cu (n) piese măsurate de (r)
ori de către (k) evaluatori este după cum urmează. Notăm cu MS punctele procentuale pentru
o distribuţie medie pătratică (hi-pătrat împărţit la gradele de libertate) şi cu F punctele
procentuale pentru o distribuţie F. Din procentajul cel mai jos rezultă limita de încredere
superioară şi viceversa.

Componentul Varianţei Limita de Încredere (CL) Grade de Libertate (DF)

MS e
τ2(repetabilitate) CL = nkr –n – k + 1
MS
MS pool ⎡⎛ 1 ⎞ ⎛ MS o ⎞⎤
ω2 (reproductibilitate) CL = ⎢⎜ ⎟∗⎜ − 1⎟⎥ k – 1, nkr –n – k + 1
nr ⎣⎝ F ⎠ ⎝ MS pool ⎠⎦
MS pool ⎡⎛ 1 ⎞ ⎛ MS p ⎞⎤
σ2 (piesă-cu-piesă) CL =
kr ⎢⎜ F ⎟ ∗ ⎜ MS pool − 1⎟⎥ n –1, nkr –n – k + 1
⎣⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎦
1 ⎡⎛ MS 0 ⎞ ⎤
τ2 + ω2 (R&R) CL = ⎢⎜ ⎟ ∗ ((nr − 1)MS pool )⎥ k-1
nr ⎣⎝ MS ⎠ ⎦

Tabelul 20. Componentul Varianţei CL cu o x p Insignifiant

De îndată ce se calculează intervalele de încredere pentru componentele varianţei, ele pot
fi uşor convertite pe bază de procentaj al variaţiei procesului, dacă se doreşte.
Notaţi că limitele de încredere pentru componentele varianţei sunt sensibile la ipotezele
normale. Deoarece o distribuţie normală nu poate fi niciodată asigurată în practică, toate
limitele de încredere ar trebui privite ca aproximative.

-97-
-98-
 ANEXA C
METODA MEDIEI ŞI AMPLITUDINII –TRATARE SUPLIMENTARĂ

Există consideraţii suplimentare demne de menţionat legate de metoda Mediei şi

Amplitudinii de evaluare a sistemelor de măsură. Exemplul diagramei de control este luat cu
permisiune din “Evaluând Procesul de Măsurare”, de Wheeler & Lyday (vezi Lista de
Referinţă 27).

Intervalele de încredere1 – ANOVA

Scopul iniţial al acestei abordări grafice este de a determina dacă procesul de măsurare
este adecvat pentru a măsura variaţia procesului de fabricaţie. Se utilizează următoarele
criterii:
• Toate instrumentele funcţionează la fel?
• Toţi evaluatorii fac acelaşi lucru?
• Este variaţia sistemului de măsură mai mare decât variaţia procesului?
• Cât sunt de bune datele obţinute din procesul de măsurare sau în câte grupe sau
categorii se poate împărţii datele fără a se suprapune?

Etape Procedurale
1) Trebuie avut grijă să se urmărească indicaţiile de pregătire enumerate la pagina 39.
2) Determinaţi fiecare evaluator să verifice fiecare eşantion privind caracteristica care se
studiază înregistraţi primele verificări pe rândul de date de sus al diagramei de
control. (vezi Figura 27).
3) Repetaţi verificările şi înregistraţi datele pe al doilea rând de date al diagramei de
control (vezi Figura 27). )’(Notă: Nu permiteţi evaluatorilor să vadă citirile lor
iniţiale când fac această a doua verificare.) Datele trebuie să arate acum două
verificări pe aceiaşi piesă pentru fiecare evaluator.
4) Analizaţi datele prin calculul mediei ( X ) şi amplitudinii (R) pentru fiecare subgrupă
(vezi Figura 27).
5) Trasaţi valorile amplitudinii pe diagrama amplitudinilor şi calculaţi media
amplitudinilor ( R ) (includeţi toate subgrupele de amplitudini pentru (R) al tuturor
evaluatorilor). Desenaţi această amplitudine medie pe diagramă. Utilizaţi factorul D4
pentru n = 2 pentru a calcula limita de control pentru diagrama amplitudinii. Trasaţi
această limită şi determinaţi dacă valorile sunt în limita de control.
Dacă toate mediile sunt sub limita de control, toţi evaluatorii fac acelaşi lucru.
Dacă unul din evaluatori este în afara limitei, metoda lui diferă de a celorlalţi.
Dacă toţi evaluatorii au unele amplitudini în afara limitei de control, , sistemul de
măsură este sensibil la tehnica evaluatorului şi are nevoie de îmbunătăţiri pentru a
obţine date utile.

-99-
 6) Apoi trasaţi media pentru fiecare subgrupă ( X ) pentru toţi evaluatorii pe diagrama
mediei (vezi figura 28). Valorile mediei reprezintă atât variaţia, cât şi variaţia
măsurătorii.

Calculaţi media mediilor ( X ) (includeţi toate mediile subgrupelor( X ) pentru toţi

evaluatorii). Desenaţi această medie a mediilor ( X ) pe diagramă.
Acum calculaţi limitele de control pentru această diagramă utilizând factorul A2
pentru n = 2 şi media amplitudinii ( X ) din diagrama amplitudinii şi trasaţi aceste
limite pe diagrama mediei (vezi Figura 28). Observaţi că în acest studiu, diagrama
amplitudinii conţine numai variaţia măsurătorii. Deci zona dintre limitele de control
ele mediilor reprezintă cantitatea de variaţie de măsurătoare din sistem.
Dacă toate mediile cad în interiorul limitelor de control, variaţia măsurătorii
eclipsează variaţia procesului. Cu alte cuvinte. Procesul de măsurare are o variaţie
mai mare de cât procesul de fabricaţie şi nu are nici un rost monitorizarea sau
controlul acelui proces.
Dacă mai puţin de jumătate din medii sunt în afara limitelor, sistemul de măsură nu
este adecvat pentru controlul procesului.
Pe de altă parte, dacă majoritatea mediilor cad în afara limitelor de control, aceasta
indică faptul că semnalele din procesul de fabricaţie sunt mai mari decât variaţia
măsurătorii. Acest sistem de măsură poate furniza date folositoare pentru controlarea
procesului.

Exemplu de Foaie de Lucru

La întrebarea “Cât de bune sunt datele colectate cu acest sistem de măsură?” se poate
răspunde prin completarea exemplului de foaie de lucru din figura 29. Toate datele
necesare pot fi găsite în diagramele de medie şi amplitudine descrise mai sus.
Etapele în completarea exemplului de foaie de lucru sunt următoarele:
1) Identificarea măsurătorilor şi caracteristicilor care sunt evaluate, a celui care face
studiul şi datei studiului.
2) Media subgrupului amplitudinilor ( X ) este obţinută direct din diagrama de control.
3) Numărul de repetări (r) reprezintă de câte ori evaluatorul verifică aceeaşi piesă.
4) Calculaţi deviaţia standard a repetării ( σ̂ e ), aşa cum se arată în Figura 29a, utilizând
valoarea d2 corespunzătoare pentru (r).
5) Inseraţi numărul de evaluatori (no) în spaţiul prevăzut în Figura 29a.
6) Inseraţi numărul de eşantioane (n) în spaţiul prevăzut în Figura 29a.
7) Calculaţi media fiecărui evaluator prin medierea tuturor eşantioanelor obţinute de
fiecare evaluator şi introduceţi aceste medii în spaţiul prevăzut pentru fiecare evaluator.
8) Examinaţi mediile evaluatorilor (A,B,C) şi determinaţi amplitudinea mediilor
evaluatorilor prin scăderea celei mai mici din cea mai mare şi inseraţi în spaţiul
pentru (Ro) din Figura 29a.
9) Calculaţi deviaţia standard aproximată a evaluatorului ( σ̂ o) aşa cum se arată în
*
Figura 29a, prin utilizarea valorii d2 corespondentă valorii no.

-100-
 10) Calculaţi mediile eşantioanelor prin medierea valorilor obţinute de evaluatori pentru
fiecare eşantion (vezi Figura 29a). Pentru exemplu, adunaţi (media eşantionului 1 a
evaluatorului 1 + media eşantionului 1 a evaluatorului 2 + media eşantionului 1 a
ultimului evaluator şi împărţiţi această sumă la numărul de evaluatori). Acesta este
cea mai bună aproximare a valorii adevărate a acelui eşantion. plasaţi valoarea pentru
fiecare eşantion în spaţiul prevăzut (1,2,3…..9,10) în figura 29b.
11) Examinaţi mediile eşantioanelor (1,2,3,….9,10) şi calculaţi amplitudinea mediilor
eşantioanelor (Rp) prin scăderea cele mi mici din cea mai mare. Introduceţi această
valoare în spaţiul prevăzut în Figura 29b.
12) Estimaţi deviaţia standard de la eşantion la eşantion ( σ̂ o) aşa cum se arată în Figura
*
29b, utilizând valoarea d2 corespondentă valorii lui n (n = numărul de eşantioane).
13) Calculaţi “Raportul Semnal-Zgomot” prin împărţirea deviaţiei standard a mostrei cu
deviaţia standard a măsurătorii. Înmulţiţi “Raportul Semnal-Zgomot” cu 1.41 şi
introduceţi-l în spaţiul prevăzut (figura 29b).
NOTĂ: e nevoie să se ia în considerare numai poţiunea întreagă a acestui
număr, întru-cât defineşte categorii distincte. (Renunţaţi la toate fracţiile
zecimale.) (Vedeţi Figura 29b.)
Dacă numărul de categorii este mai mic de doi (2), sistemul de măsură nu are nici o
valoare în controlarea procesului. Totul este “zgomot” şi nu se poate spune dacă o piesă este
diferită de alta.
Dacă numărul de categorii este doi (2), asta însemnă că datele pot fi împărţite numai în
grupa de sus şi grupa de jos; aceasta reprezintă însă numai echivalentul nor date de atribut.
Dacă numărul de categorii este mai trei (3), datele pot fi împărţite în grupa de sus, grupa
mediană şi grupa de jos; acesta este un sistem de măsură puţin mai bun.
Un sistem cu patru (4) sau mai multe categorii va fi mult mai bun decât primele trei
exemple.
O pictogramă a categoriei datelor este adăugată la Figura 6 pentru lămuriri suplimentare.
Schema de flux (coperta interioară din faţă) descrie întreaga procedură de evaluare a
măsurătorii utilizând metodologia diagramei.

-101-
-102-
-103-
Măsurătoarea Făcută
Evaluată________LUNGIME ŞURUB_____ de ______R.W.L.____Data___LL-ZZ-AA__

EROAREA DE REPETARE: Media Amplitudinii Subgrupei = R = 7.6 R d2

Numărul de Repetări = Mărimea Subgrupei = r = 2 2 1.128
3 1.693
R 4 2.059
Deviaţia Standard a Aproximării Repetării '
= σˆ e = 6.738
d2 5 2.326
6 2.534
7.6
= σˆ e 7 2.704
1.128 8 2.847
9 2.970
10 3.078

CALCULE PENTRU EFECTUL EVALUATORULUI: Scrie mediile evaluatorului mai jos:

Numărul de Evaluatori = no = 3
* Evaluator Medie
no d2
Numărul de Eşantioane = n = 3 A 103.1
2 1.128 108.1 – 102.8 = Ro B - IO 102.8
3 1.693 Amplitudinea Mediilor Evaluatorilor = Ro = 5.3
C – hi 108.1
4 2.059
5 2.326 Deviaţia Standard Aproximată a Evaluatorilor = no = 3 D ____
6 2.534 E ____
5.3 Ro
7 2.704 = σˆ o *
= σˆ o = 2.781 F ____
8 2.847 1.906 d2
9 2.970
10 3.078

Figura 29a. Calcule pentru Metoda Diagramei de Control de Evaluare a

Procesului de Măsurare (Partea 1 din 2)

-104-
CALCULE PENTRU DEVIAŢIEI STANDARD A ERORII DE MĂSURARE:
Aproximaţi deviaţia standard a erorii de măsurare
σˆ m = σˆ 2e + σˆ o2

= (6.7376 )2 + (2.7806 )2
= 7.289

Scrieţi valoarea adecvată pentru σ̂ m aici: σˆ m = 7.289

CALCULE PENTRU RAPORTUL SEMNAL-ZGOMOT:

Scrieţi dedesubt media pentru fiecare mostră sau lot:

*
no d2 113.67 – 83.0 = Rp Eşantion Medie
Amplitudinea Mediilor Eşant.= Rp =30.67 1 111.17
2 1.410
3 1.906 Aprox.Deviaţia Stand. de la eşantion la eşantion: 2 113.33
4 2.237 30.67 Rp 3 (val.inf.) 108.1
5 2.477 = 12.38 = σˆ o = 12.38
6 2.669
2.477 d∗2 4 102.17
7 2.827 Raport Semnal-Zgomot:
5 (val.inf.) 113.67
8 2.961 12.38 σˆ p
= 1.691 = 1.698 6 ____
9 3.076 7.289 σˆ m
10 3.178 7 ____
8 ____
Deci numărul de categorii distincte de produse car pot fie distinse
9
În mod clar prin aceste măsurători este 1.41 x 1.698
10
⎛ σˆ p ⎞
1.41 ⎜ ⎟ = 2.395 sau 2
⎜ σˆ m ⎟
⎝ ⎠

Acesta este numărul de intervale nesuprapuse de încredere 97% care vor include amplitudinea
variaţiei produsului (Un interval de încredere 97% centrat pe o singură măsurătoare va conţine
valoarea reală a produsului care este reprezentat prin acea măsurătoare, în 97% din cazuri.

Figura 29b. Calcule pentru Metoda Diagramei de Control de Evaluare a

Procesului de Măsurare (Partea 2 din 2)

-105-
-106-
 ANEXA D
Preocuparea centrală a acestui manual este sistemele de măsură unde citirile pot fi
repetate pe fiecare piesă. Nu toate sistemele de măsură au această caracteristică; de exemplu
sistemele de măsură distructive sau sistemele unde piesele se schimbă ca urmare a
utilizării/testării.
În continuare sunt exemple de abordări ale analizei sistemelor de măsură care includ şi
acelea care nu sunt discutate în acest manual. Nu avem pretenţia că este o listă completă care
acoperă toate tipurile de sisteme de măsură , ci numai exemple de diverse abordări. Dacă aveţi
un sistem de măsură care nu se potriveşte subiectului acestui manual, e recomandat să căutaţi
ajutor de la resurse statistice competente.

I – SISTEME DE MĂSURĂ – STUDII DE STABILITATE

S1 – o Singură Piesă (Specimen), o Singură Măsurătoare pe Ciclu

a) se poate utiliza un standard de referinţă, dacă este adecvat procesului.
b) durata de viaţă în stare de depozitare a caracteristicii (proprietăţii) este cunoscută şi
se întinde dincolo de posibila durată a studiului; de exemplu caracteristica măsurată
nu se schimbă de-a lungul perioadei de utilizare.
c) sistemul de măsură este cunoscut (documentat) ca având un răspuns linear pe
domeniul care este de aşteptat pentru caracteristică (proprietate).
Analizaţi utilizând o diagramă [ X & mR] următoarele:
• determinaţi stabilitatea sistemului de măsură
1. comparaţi punctele trasate cu limitele de control
2. uitaţi-vă la tendinţe (numai la diagrama x)
R
• comparaţi σˆ e = cu repetabilitatea estimată σr dint-un studiu de variabilitate (vezi
d2
secţiunea următoare)
• determinaţi deviaţia dacă se cunoaşte valoarea de referinţă: deviaţia = X - valoarea de
referinţă

S2- n ≥ 3 Piese (Specimene) o Singură Măsurătoare pe Ciclu per Piesă (Specimen)

a) se poate utiliza un standard de referinţă, dacă este adecvat procesului.
b) durata de viaţă în stare de depozitare a caracteristicii (proprietăţii) este cunoscută şi
se întinde dincolo de posibila durată a studiului; de exemplu caracteristica măsurată
nu se schimbă de-a lungul perioadei de utilizare.
c) piesele (specimenele) acoperă domeniul de variaţie a caracteristicilor care e de
aşteptat să existe în proces.
Analizaţi utilizând o diagramă o diagramă [z,R]: acolo unde zi = xi + μi,
iar μi este valoarea standard (de referinţă) sau determinată prin mediarea unui mare număr
de citiri succesive a piesei (specimenului).

-107-
 • Determinaţi stabilitatea sistemului de măsură:
1. comparaţi punctele trasate cu limitele de control
2. căutaţi tendinţele (numai în diagrama x)
R
• comparaţi σˆ e = cu repetabilitatea estimată σr dint-un studiu de variabilitate
d2
• determinaţi deviaţia dacă se cunoaşte valoarea de referinţă: deviaţia = valoarea de
referinţă - X
• determinaţi liniaritatea, dacă s-au utilizat n ≥ 3 piese
• piesele (specimenele) trebuie să acopere domeniul de variaţie care e de aşteptat să
existe pentru proprietate
• fiecare piesă (specimen) va fi analizată separat pentru deviaţie şi repetabilitate
• cuantificaţi linearitatea.
1. trasaţi referinţa funcţie de valorile măsurate pe o diagramă în puncte şi comparaţi
cu linia de 45o.
2. determinaţi consistenţa (omogenitatea şi variaţia) între perioadele de întrerupere a
lucrului; de exemplu utilizaţi testul max min F, testul lui Levine, etc.
3. determinaţi dacă toate valorile de referinţă au aceeaşi deviaţie; de exemplu dacă
deviaţiile provin din aceeaşi distribuţie.
S1 şi S2 pot fi folosite pentru sistemele de măsură care sunt nedistructive şi vor fi utilizate cu
piese (specimene) care au:
(1) proprietăţi statice sau
(2) proprietăţi dinamice (schimbătoare) care au fost stabilizate.

S3 – un Eşantion Numeros dintr-un Proces Stabil

Sistemul de măsură trebuie să evalueze un eşantion omogen independent distribuit identic
distribuit (colectat şi izolat). Măsurătorile pieselor (specimenelor) individuale nu se repetă.
a) durata de viaţă în stare de depozitare a caracteristicii (proprietăţii) este cunoscută şi
se întinde dincolo de posibila durată a studiului; de exemplu caracteristica măsurată
nu se schimbă de-a lungul perioadei de utilizare şi/sau depozitare.
b) piesele (specimenele) acoperă domeniul de variaţie a caracteristicilor care e de
aşteptat să existe în proces.
c) linearitatea sistemului de măsură este cunoscută (documentată) pe domeniul care este
de aşteptat pentru caracteristică (proprietate). (Dacă răspunsul este ne-linear, citirile
trebuie corectate corespunzător.)
Analizaţi prin:
• determinarea variabilităţii totale printr-un studiu de capabilitate cu n ≥ 30 de piese.
(Acest studiu preliminar ar trebui de asemeni să fie utilizat pentru a verifica
compoziţia eşantionului: de exemplu, toate piesele (specimenele) provin dint-o
distribuţie unimodală.)
σ2total = σ2proces + σ2măs

1 Dacă este implicat mai mult de un evaluator în colectarea de date, atunci σe este afectat de asemeni de către
reproductibilitatea sistemului de măsură. Cuantificaţi reproductibilitatea cu diagrame prin puncte şi “cu mustăţi”,
indexate după evaluator.

-108-
 • măsurarea unuia sau mai multor piese individuale dint-un eşantion izolat, pe o
perioadă de timp, utilizând o diagramă [ X & R] sau [X& mR] cu limitele de control
de terminate prin studiul de capabilitate.
1. comparaţi punctele trasate cu limitele de control
2. căutaţi tendinţele
• întrucât piesele (specimenele) nu se schimbă (un eşantion izolat), orice indicaţie de
instabilitate va fi atribuită unei schimbări în sistemul de măsură.

S4 – Specimene Separate (Generale), un Singur Specimen pe Ciclu

a) durata de viaţă în stare de depozitare a caracteristicii (proprietăţii) este cunoscută şi
se întinde dincolo de posibila durată a studiului; de exemplu caracteristica măsurată
nu se schimbă de-a lungul perioadei de utilizare şi/sau depozitare.
b) piesele (specimenele) acoperă domeniul de variaţie a caracteristicilor care e de
aşteptat să existe în proces.
c) Specimenele se împart în m părţi. Cu m = 2 părţi, acesta este numit adesea studiul de
re-testare.
Analizaţi utilizând:
• diagrama amplitudinii pentru a urmării consecvenţa măsurătorii (acelaşi lucru cu
consecvenţa “în interiorul lotului”
R
• comparaţi σe = , cu repetabilitatea estimată σr dintr-un studiu de variabilitate
d2
• e vorba de un studiu legat de limita de sus: σ2e = σ2r + σ2între
• trasaţi diagrama pentru a urmări consecvenţa procesului de producţie
S4a – S4 cu Perechi de Piese Consecutive (Omogene) din Diferite Loturi
Este un studiu legat de limita de sus: σ2e = σ2r + σ2între + σ2loturi

S5 – Standuri (Bancuri) de Încercare

În această situaţie, mai multe instrumente de măsură (standuri de încercare) evaluează
aceeaşi caracteristic ale unui flux continuu de produse. Fluxul de produse este distribuit
aleator unor standuri individuale.
S5a – Răspunsurile Atributelor
Analizaţi utilizând diagramele p:
• determinaţi consecvenţa (în decizie) între standuri: o singură diagramă incluzând
rezultatele de la toate standurile
• determinaţi stabilitatea standurilor individuale : diagrame separate pentru fiecare
stand
analizaţi stabilitatea totală a sistemului cu o diagramă [ p & mR], unde p este media
peste toate standurile de încercare într-o zi anume.

-109-
 S5b – Răspunsurile Datelor Variabile
Analizaţi utilizând ANOVA şi tehnicile grafice (vezi de asemenea James):
• calculaţi X & s pentru fiecare stand de încercare (după caracteristică), într-o
perioadă de timp

• determinaţi consecvenţa între standuri: o singură diagramă [ X & s]; o incluzând

rezultatele de la toate standurile
• determinaţi stabilitatea standurilor individuale : diagrame separate [ X & s] pentru
fiecare stand
• cuantificaţi consecvenţa (omogenitate a variaţiei) între standuri; de exemplu utilizaţi
testul max min F, testul lui Levine, etc.
• determinaţi dacă toate standurile “ţintesc” aceeaşi valoare, prin compararea mediilor
standurilor; de exemplu, utilizând o analiză “numai dus” ANOVA. Dacă există vre-o
diferenţă, testaţi izolaţi standurile “diferite” prin utilizarea, de exemplu, a testului T
al luiTukey.

II – SISTEME DE MĂSURĂ – STUDII DE VARIABILITATE

Notă: Toate studiile descriptive sunt enumerative prin natura lor prin aceea că ele
descriu sistemul de măsură (inclusiv Efectele mediului) în timpul studiului.
Deoarece sistemele de măsură nu trebuie să fie folosite în luarea de decizii
despre produse, procese sau servicii, o concluzie analitică despre sistemele de
măsură este necesară. Tranziţia de la rezultate enumerative la cele analitice
necesită cunoştinţe despre subiectul în discuţie şi expertiză privind:
1. asigurarea că toate sursele de variaţie la care ne putem aştepta sunt luate în
consideraţie în timpul proiectării şi execuţiei studiului.
2. Analiza rezultatelor (datelor) în lumina utilizărilor, mediilor, controlului,
întreţinerii, etc. la care ne putem aştepta.

V1 – Tehnici Standard GRR (tehnici conţinute în acest manual de referinţă)

Aceste Studii cuprind analiză grafică, ca şi analiză numerică (vezi de asemeni James).
V1a – Metoda Amplitudinii (R & R)
V1a – Metoda Amplitudinii (R & R şi Intrinsec Piesei)
V1a – Metoda ANOVA
V1a – Metoda Amplitudinii (R & R)
V1a – Metoda modificată Amplitudine/ANOVA

V2 – Citiri Multiple cu p ≥ 2 Instrumente

Analizaţi folosind aproximările lui Grubbs (sau Thomson) (vezi de asemeni Grubbs sau
Thomson):
• variabilitatea procesului
• variabilitatea instrumentului = repetabilitatea
• calculul regiunii de încredere le aveţi la dispoziţie

-110-
V3 – Specimene Separate (m = 2)
a) eşantionul trebuie să acopere variabilitatea la care ne putem aştepta din parte
procesului
b) împărţiţi specimenele în m = 2 părţi (de exemplu, părţi testare-retestare)
Analizaţi utilizând tehnici regresive:
• estimaţi repetabilitatea cu termenul de eroare: σr = σe
• linearitate (prin compararea liniei aproximate cu linia de 45o)
V3a - V3 cu Perechi de Piese Consecutive
Este un studiu legat de limita de sus: σ2e ≤ σ2r + σ2între
• trasaţi diagrama pentru a urmări consecvenţa procesului de producţie

V3 – Specimene Separate (General)

a) (la fel ca V3-a)
b) împărţiţi specimenele în m părţi, unde m ≡ 0 mod 2; m ≥ 2 (de exemplu, m =
3,4,6,8,…)
Analizaţi utilizând:
• tehnici standard GRR, inclusiv grafice
• ANOVA – Proiectarea Blocului Aleator (NOVA “dus-întors”)
V4a - V4 cu Perechi de Piese Consecutive (Omogene) din Diferite Loturi
σ2e ≤ σ2r + σ2între + σ2loturi
Este un studiu legat de limita de sus.

Notă: V3 şi V4 pot fi de asemeni utilizate pentru a analiza sistemele de măsură cu

caracteristici dinamice.

-111-
Următoarele Studii iau ca Ipoteză Caracteristica (proprietatea) Piesei
(specimenului) ca Fiind Dinamică

V5 – V1 cu Piese Stabilizate
de exemplu, motoare care sunt “sparte” faţă de cele care sunt “verzi”.

V6 – Analiza Seriilor Temporale

a) citiri repetate după perioade timp specificate
Analizaţi prin determinarea modelului de degradare pentru fiecare piesă din eşantion:
• σr = σe
• consecvenţa degradării (dacă n ≥ 2)

V7 – Analiza Lineară
a) citiri repetate după perioade timp specificate
b) degradarea în sistemul de măsură este cunoscută (documentată) ca având un răspuns
linear pe intervalele de timp specificate.
c) Analizaţi prin regresie lineară:
• σr = σe
• consecvenţa degradării (dacă n ≥ 2)
7a – V7 cu Eşantion Omogen
a) şi b) de la V7
b) analizaţi prin regresie lineară

V8 – Timpul Funcţie de Degradarea Caracteristicii (Proprietăţii)

V6 şi V7 pot fi modificate pentru a determina dacă degradarea depinde în timp (de
exemplu, de durata de viaţă în stare de stocare) sau de activitate.

V9 – V2 cu Citiri Multiple Simultane şi Instrumente cu p ≥ 3

Analizaţi la fel ca V2 (vezi de asemeni Lipson & Sheth capitolul 13.2).

-112-
 GLOSAR DE TERMENI
Vezi “Manualul Controlului Statistic al Procesului” al Ford/GM/Chrysler pentru definiţii în plus.

Deviaţie (Bias) Diferenţa între media observată a măsurătorilor şi media

etalon a aceeaşi piese, utilizând instrumente de precizie.

Analiza Varianţei Metodă statistică de a evalua datele dint-un experiment

(ANOVA) proiectat.

Analiză Regresivă Un calcul pentru a defini relaţiile matematice între două sau
mai multe variabile.

Capabilitate pe Termen Măsura statistică a variaţiei intrinseci a subgrupurilor

Lung manifestată de un proces pe o perioadă lungă de timp.
Aceasta diferă de performanţă, întrucât nu include variaţia
inter-grupuri.

Date Date variabile: măsurători ale unei piese eşantion. Date de

atribut: calităţi sau rezultatele uni încercări trece/nu trece
asupra unei piese eşantion.

Diagramă în Puncte Un grafic cu două variabile, una funcţie de cealaltă, pr a

vizualiza tendinţele.

Discriminare Discriminarea este ce mai mare din rezoluţiile aparente şi

(Diferenţiere) efective pentru sistemele cu o singură citire. Numărul de
categorii de date este adeseori numit ca rata discriminării,
întrucât descrie câte clasificări putem avea încrederea că pot
fi distinse, date fiind variaţiile procesului observat.

Eroarea Sistemului de Combinaţia între deviaţia, repetabilitatea, reproductibilitatea,

Măsură stabilitatea şi linearitatea instrumentului.

Experiment Proiectat Un plan destinat să dirijeze încercările care presupune toată

pregătirea ce trebuie făcută înainte de a trece la efectuarea
vreunei încercări. Cerinţele de pregătire sunt ca: să fie scrise
întrebările; să fie pregătite foile de colectare a datelor, să fie
stabilită modalitatea de analiză a datelor şi să cunoască
limitele încercării.

Histogramă Un mod ilustrativ de a afişa datele sub formă de frecvenţe.

Aceasta furnizează un mod vizual de a evalua forma datelor.

Interacţiune Se găseşte la un instrument R & R. Ne-aditivitatea între

evaluator şi piesă. Diferenţele date de evaluator depind de
piesa care se măsoară.

-113-
În Afara Controlului Stare care descrie un proces din care nu au fost eliminate
toate cauzele speciale de variaţie. Această stare reiese
evidentă pe diagrama de control, prin prezenţa unor puncte
în afara limitelor de control sau în interiorul limitelor de
control, prin forme/modele care nu sunt aleatoare.

Linearitate Diferenţă în valoarea deviaţiei unui instrument pe întinderea

domeniului pe care ne aşteptăm să opereze instrumentul.

Piesă cu Piesă Variaţii date de măsurarea a diverse piese

Probabilitate Set de condiţii sau cauze care concură pentru a produce un

eveniment.
Repetabilitate Variaţii în măsurători obţinute cu un instrument atunci când
este utilizat de mai multe ori de un evaluator când măsoară o
caracteristică a unei piese.

Reproductibilitate Variaţii în media măsurătorilor făcute de diferiţi evaluatori

care utilizează acelaşi instrument când măsoară o
caracteristică a unei piese

Rezoluţie Capabilitatea sistemului de măsurare de a detecta şi a reda

fidel chiar şi mici schimbări ale caracteristicii măsurate.
(Vezi de asemenea discriminare.)

Rezoluţia unui sistem de măsurare este δ dacă există o

probabilitate egală ca valoarea indicată pe oricare piesă care
diferă faţă de o piesă de referinţă cu mai puţin de δ, să fie
aceeaşi cu valoarea indicată pe piesa de referinţă. Rezoluţia
unui sistem de măsurare suferă influenţa instrumentului de
măsură, ca şi a altor surse de variaţie a sistemului total de
măsură.

Rezoluţie Aparentă Mărime celui mai mic increment pe instrumentul de măsură

este rezoluţia aparentă. Această valoare este folosită în mod
tipic în literatură ca reclamă pentru a clasifica instrumentul
de măsură. Numărul de categorii de date poate fi determinat
împărţind această mărime la împrăştierea previzibilă a
distribuţiei procesului.
NOTĂ: Numărul de digiţi (cifre semnificative) afişaţi sau
raportaţi nu indică întotdeauna rezoluţia instrumentului. De
exemplu, piese măsurate ca 29.075, 29.080, 29.095, …etc.,
sunt înregistrate ca măsurători cu cinci (5) digiţi. Totuşi
instrumentul s-ar putea să nu aibă o rezoluţie de .001, ci mai
curând una de 0.005

-114-
Rezoluţie Efectivă Mărimea categoriilor de date, atunci când variaţia totală a
sistemului de măsură este luată în considerare. Această
mărime este determinată de lungimea intervalului de
încredere bazat pe variaţia sistemului de măsură. Numărul de
categorii de date poate fi determinat prin împărţirea mărimii
la împrăştierea previzibilă a distribuţiei procesului. Pentru
rezoluţia efectivă, o estimare standard este (la un nivel de
încredere de 97%) 1.41[PV/R&R]. Vezi Wheeler pentru o
interpretare alternativă).

Sub Control Stare a procesului când acesta prezintă numai variaţii

aleatoare (opusă situaţiei când apar variaţii sistematice şi/sau
variaţii având surse identificabile.

Toleranţă Deviaţie permisă de la standard. Adică domeniul permis de

variaţie legat de o valoare nominală. Toleranţa permisă este
diferenţa între limitele superioară şi inferioară specificate.

Valoare de Referinţă O valoare care serveşte ca referinţă de comparare asupra

căreia s-a căzut de acord. Ea poate fi:
• o valoare teoretică sau stabilită pe baza unor principii
ştiinţifice;
• o valoare desemnată pe baza unei norme/reglementări
date de o organizaţie naţională sau internaţională;
• o valoare asupra căreia s-a stabilit un consens pe baza
unor lucrări experimentale în colaborare, sub auspiciile
unui grup de oameni de ştiinţă sau de ingineri; sau
• pentru o aplicaţie specifică, o valoare asupra căreia s-a
convenit, obţinută prin utilizarea unei metode de
referinţă acceptate
O valoare consecventă cu definiţia unei cantităţi specificate
şi acceptată, uneori convenţional, ca adecvată pentru un scop dat.
NOTĂ: Alţi termeni folosiţi, sinonimi cu “valoare de
referinţă”, sunt:
valoare de referinţă acceptată
valoare acceptată
valoare convenţională
valoare adevărată convenţională
valoare desemnată
cea mai bună aproximare a valorii
valoare etalon
măsurătoare etalon

Variaţia Evaluatorului Variaţie datorată diferenţei de metodă a evaluatorlui.

Aceasta este calculată ca variaţia dată de inabilitatea unui
evaluator de a reproduce măsurătorile unui alt evaluator.
Variaţia evaluatorului este numită de asemeni
“Reproductibilitate” în alte diagrame de calcul.

-115-
-116-
 LISTĂ DE REFERINŢĂ
1. (Chrysler, Ford, GM), "Manualul de Referinţă al Controlului Statistic al Proceselor -
Statistical Process Control Reference Manual, AIAG, Detroit, Michigan 1991.
2. (Chrysler, Ford, GM), Manualul de Referinţă al Analizei Sistemelor de Măsurare -
Measurement Systems Analysis Reference Manual, AIAG, Detroit, Michigan, 1990.
3. ASTM E 177-86, Utilizarea Termenilor de Precizie şi deviaţie în Metodele de
Trestare ale ASTM - Use of the Terms Precision and Bias in ASTM Test Methods.
4. Duncan, A. J., Controlul Calităţii şi Statistica Industrială - Quality Control and
Industrial Statistics, 4th ed., Richard D. Irwin, Inc., Homewood, Illinois, 1974.
5. Eagle, A. R., “O Metodă de Abordare a Erorilor în Încercări şi Măsurare” - "A
Method For Handling Errors in Testing and Measuring," Industrial Quality Control, March,
1954, pag. 10-14.
6. Grubbs, F. E., “Despre Estimarea Preciziei de Măsurare a Instrumentelor de Măsură
şi Variabilitatea Produselor” - "On Estimating Precision of Measuring Instruments and
Product Variability," Journal of the American Statistical Association, Vol. 43,1948, pag.243-
264.
7. Grubbs, F. E., “Erori de Măsurare, Precizie, Acurateţe şi Comparaţia Statistică a
Instrumentelor de Măsură” - "Errors of Measurement, Precision, Accuracy and the
Statistical Comparison of Measuring Instruments," Technometrics, Vol. 15, February, 1973,
pag. 53-66.
8. Gruska, G. F, and Heaphy, M. S., “Analiza Sistemelor de Măsură” - "Measurement
Systems Analysis," TMI Conference Workshop, Detroit, Michigan, 1987.
9. Hicks, Charles R., Concepte Fundamentale în Proiectarea Experimentelor-
Fundamental Concepts in the Design of Experiments, Holt, Rinehart and Winston, New York,
1973.
10. Hahn, J. H. and Nelson, W, “O Problemă în Compararea Statistică a Dispozitivelor
de Măsură” - "A Problem in the Statistical Comparison of Measuring Devices",
Technometrics, Vol. 12. No. 1, February, 1970, pag. 95-102.
11. Heaphy, M. S., et.al., Parametrii Sistemului de Măsură - Measurement System
Parameters, Society of Manufacturing Engineering -IQ81-154, Detroit, Michigan, 1981.
12. ISO/IEC/OIML/BIPM (1984), Vocabular Internaţional al Termenilor de Bază şi
Generali în Metrologie - International Vocabulary of Basic and General Terms in Metrology
(abbr. VIM).
13. ISO/TAG 4/WG 3 (1992), Ghid asupra Expresiei Inceritudine în Măsurare - Guide
to the Expression of Uncertainty in Measurement.
14. Jaech, J. L., “Alte Teste de Importanţă pentru Estimatorii lui Grubbs” - "Further
Tests of Significance for Grubbs' Estimators," Biometrics, 27, December, 1971. pag. 1097-
1101.
15. James, R D., “Reprezentarea Grafică a Datelor Instrumentelor R & R” - “Graphical
Displays of Gage R&R Data," AQC Transaction, ASQC, 1991.
16. Lipson, C. and Sheth, N. J., Experimentul Tehnic - Engineering Experiment, McGraw-
Hill, New York, 1973.

-117-
17. Maloney, C. J. and Rostogi, S. C., “Teste de Importanţă pentru Estimatorii lui
Grubbs” - “Significance Test for Grubbs' Estimators," Biometrics, 26,
December, 1970. pag. 671-676.
18. Mandel, J., “Repetabilitate şi Reproductibilitate” - “Repeatability and
Reproducibility," Journal of Quality Technology, Vol.4, No.2, April, 1972. pag.74-85.
19. McCaslin, J. A., and Gruska, G. E, “Analiza Sistemelor de Instrumente cu Atribute” -
“Analysis of Attribute Gage Systems," ASQC Technical Conference Transactions, 1976, pag.
392-399.
20. Nelson, L., “Utilizarea Amplitudinii pentru a Estima Variabilitatea ” - “Use of the
Range to Estimate Variability," Journal of Quality Technology, Vol. 7, No.l, January, 1975,
pag.46-48.
21. Robinson, J. A., “Analiza Varianţei în Studii de Repetabilitate şi Reproductibilitate
cu un Singur Instrument” - “Analysis of Variance in Single Gage Repeatability and
Reproducibility Studies," GH Research Memorandum #47-230, July 27, 1984.
22. Thompson, W A. Jr., “Problema Estimărilor Negative a Varianţei Componentelor,
Anale de Matematică Statistică” - “The Problem of Negative Estimates of Variance
Components, Annals of Mathematical Statistics"-, No. 33,1962, pag. 273-289. -
23. Thompson, W. A. Jr., “Precizia Procedurilor de Măsurare Simultană” - “Precision of
Simultaneous Measurement Procedures", American Statistical Association Journal, June,
1963, pag. 474-479.
24. Traver, R. W, “Repetabilitatea Echipamentului de Măsurare – Rigla de Cauciuc” -
“Measuring Equipment Repeatability - The Rubber Ruler," 1962 ASQC Convention
Transactions, pag. 25-32.
25. Western Electric Dicţionar de Control Statistic al Calităţii - Statistical Quality Control
Handbook, Select Code 700-444, Indianapolis, Indiana, pag. 84-91.
26. Wheeler, D. J., “Evaluarea Procesului de Măsurare când Încercarea este
Distructivă” - “Evaluating the Measurement Process When the Testing is Destructive,"
TAPAGI Conference, 1991.
27. Wheeler, D. J. and Lyday, R. W., “Evaluarea procesului de Măsurare” - “Evaluating
the Measurement Process," SPC Press, Inc., Knox-ville, Tennessee, 1989.

-118-
 MODELE DE FORMULARE

Cititorul are permisiunea de a reproduce formularele din această secţiune

-119-
 EVALUATOR
ÎNCERCAREA
PIESA MEDIA
NR.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. A 1
2. 2
3. 3
4. Media Xa =
5 Amplitudinea
6.B 1
7. 2
8. 3
9. Media Xb =
10. Amplitudinea Rb =
11.C 1
12 2
13 3
14. Media Xc =
15. Amplitudinea Rc =
16 Media Piesei
X=
( Xb ) Rp=

[ ] [ ] [ ]
17. ( Ra = ____ + Rb = ____ + Rc = ____ )/[nr.de evaluatori = ___ ] = R=

[ ] [
18. Max X = _____ − MinX = _____ = XDIFF ]
19 ⎡⎢R = ____ ⎤⎥ x[D4 = ____ ] = UCLR
⎣ ⎦

20* ⎡⎢R = ____ ⎤⎥ x[D3 = ____ ] = LCLR

⎣ ⎦

∗
D4=3.27 pentru două încercări şi 2.58 pentru trei încercări; D3=0 pentru până la 7 încercări. UCLR
reprezintă limita intervalelor individuale R. Încercuiţi-le pe acelea în afara acestei limite. Identificaţi
cauzele şi corectaţi-le. Repetaţi aceste citiri utilizând acelaşi evaluator şi unitate ca iniţial sau eliminaţi
valorile şi refaceţi media şi recalculaţi R şi valoarea limită din observaţiile rămase.
Note:________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
Foaia de Date pentru Repetabilitatea şi Reproductibilitatea Instrumentului

-120-
Piesa Nr. &Numele: Numele Instrum.: Data:
Caracteristicile: Nr. Instrum.: Executat de:
Specificaţia: Tipul Instrum.: ____________

Din foaia de date: R= X DIFF = Rp=

Analiza Unităţii de Măsură %Variaţia totală(TV)

Repetabilitate – Variaţia echipamentului (EV)
EV = R x K1
K1 %EV =100[EV/TV]
= _____ x ____ =100[ / ]
Încercări
= _______ 2 4.56 = %
3 3.05
Reproductibilitate –Variaţie estimată (AV)
AV = [X × K2] − ⎡[EV 2 / (n ⋅ r )⎤ %AV =100[AV/TV]
2
⎢⎣ ⎥⎦
DIFF

=100[ / ]
= [____× ____ ]2 − ⎡[____ 2 / (___ × ___ )⎤ = %
⎢⎣ ⎥⎦

Evalu- 2 3 n= nr. de piese

= ____
atori
K2 3.65 2.70 r= nr. de încercări
Repetabilitate &Reproductibilitate (R&R) %R =100[R&R/TV]
R&R = EV 2 + AV 2 ( ) &R =100[___x_____]
= ____ %
= (____ 2 + ____ 2 ) Piese K3
= _____ 2 3,65
Variaţia piesei (PV) 3 2,70 %PV =100[PV/TV]
PV = Rp x K3 4 2,30 =100[___/___]
=_____ x ____ 5 2,08 = _____ %
= ______ 6 1,93
Variaţia totală (TV) 7 1,82
TV (
= R & R 2 + PV 2 ) 8
9
1,74
1,67
= (____ ) + (____ )
2 2
10 1,62
= ____

Toate calculele sunt bazate pe sigma prognozat 5,15 (99,0% din suprafaţă sub curba distribuţiei normale).
K1 este 5.15/ d *2 ,unde d *2 este dependent de numărul de încercări (m) şi de numărul de părţi de timp a numărului de
operatori (g), care este estimat a fi mai mare de 15. Valorile lui d *2 sunt luate din Tabelul 2,pag.29.
AV – dacă este o valoare negativă sub radical, variaţia estimată (AV) este zero.
K2 este 5.15/ d *2 , unde d *2 este dependent de numărul de operatori (m) şi (g) este 1, cât este doar un singur interval
de calcul.
d *2 este obţinut din tabelul D3, “Controlul Calităţii şi Statistică Industrială”, A.J. Duncan. (Vezi lista de referinţă, 4)
____________________________________________________________________________________________

Foaia de Date pentru Repetabilitatea şi Reproductibilitatea Instrumentului

-121-
 MEDIA
EVALUATOR NR./
ÎNCERCARE NR.
PIESA EVALUATĂ
1 2 3 4 5
Proba evaluare MAX MIN INT MAX MIN INT MAX MIN INT MAX MIN INT MAX MIN INT
nr.
1. A 1
2. 2
3. 3
4.Medie (toate)
5 Amplitudine
6.B 1
7. 2
8. 3
9. Medie (toate)
10. Amplitudine
11.C 1
12. 2
13 3
14. Medie (toate)
15. Amplitudine R0=
16Media piesei
Rp=
( Xp )
17. Media
var.intrinseci R X WIV =
( X WIV )

18. R REPETATĂ =
∑ INTERVAL (LINIILE5,10 si 15) = 0,35 = 0,0117
Nr. de citiri pentru interval 0,30
(doar intervalele MAX/MIN)
[ ] [ ]
19. Max X = 0.7665 − Min X = 0,7005 = X DIFF = 0,066 = 0,07

[
20 R = ]x[D 4 = ] = UCL R

21* [R = ]x[D 3 = ] = LCL R

∗
D4=3.27 pentru două încercări şi 2.58 pentru trei încercări; D3=0 pentru până la 7 încercări. UCLR
reprezintă limita intervalelor individuale R. Încercuiţi-le pe acelea în afara acestei limite. Identificaţi
cauzele şi corectaţi-le. Repetaţi aceste citiri utilizând acelaşi evaluator şi unitate ca iniţial sau eliminaţi
valorile şi refaceţi media şi recalculaţi R şi valoarea limită din observaţiile rămase.
Note:______________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
Foaia de Date pentru Repetabilitatea şi Reproductibilitatea Instrumentului –
Inclusiv Variaţia Intrinsecă Piesei

-122-
Piesa Nr. &Numele: Numele Instrum.: Data:
Caracteristicile: Nr. Instrum.: Executat de:
Specificaţia: Tipul Instrum.: _____________

Din foaia de date: R= X DIFF = Rp=

Analiza Unităţii de Măsură %Variaţia totală(TV)

Repetabilitate – Variaţia echipamentului (EV)
EV = R x K1
= _____ x ____ Încercări K1 %EV =100[EV/TV]
= _______ 2 4.56 =100[ / ]
= %
3 3.05
Reproductibilitate –Variaţie estimată (AV)
AV = [X × K2] − ⎡[EV 2 / (n ⋅ r )⎤
2 %AV =100[AV/TV]
⎢⎣ ⎥⎦ =100[ / ]
DIFF

= [____× ____ ]2 − ⎡[____ 2 / (___ × ___ )⎤ = %

⎢⎣ ⎥⎦

= ____Eval. 2 3 n= nr. de piese

K2 3.65 2.70 r= nr. de încercări
Repetabilitate &Reproductibilitate (R&R) % =100[R&R/TV]
R&R = EV 2 + AV 2 ( ) Piese K3
R =100[___x_____]
& = ___ %
2 3,65 R
= (____ 2 + ____ 2 ) 3 2,70
= _____ 4 2,30
Variaţia piesei (PV) 5 2,08 % =100[PV/TV]
6 1,93 P =100[___/___]
7 1,82 V = _____ %
PV = Rp x K3 8 1,74
=_____ x ____ 9 1,67
= ______ 10 1,62
Variaţia intrinsecă (WIV)
⎡ ⎤ %WIV = 100[WIV/TV]
(___ )2 − (___ )
⎡ 2 ⎤ 2
⎢
⎢
(R X WIV × K3 )
2
−
EVWIV ⎥
n
WIV r ⎥
⎢
⎢
⎥
_x_ ⎥
= 100 [___/___]
= ____%
WIV= X WIV +⎢ ⎥ = ___ + ⎢ ⎥ = ___
⎢ 2 ⎥ ⎢ 2 ⎥
⎢ ⎥ ⎢ ⎥
⎣ ⎦ ⎣ ⎦

X WIV =
∑X WIV (linia 17 )
= ____ = ____
nr.de citiri ale X WIV
WIW = NR. EVALUATORI, R = NR.ÎNCERCĂRI, ŞI
⎛
⎜
EVWIV = ⎜
∑R INTERVAL ( Liniile 5,10 & 15 ⎟
⎞
⎟ × K1 = ___× ___ = ____
⎜ Nr. de citiri a R AMPLITUDINE ⎟
⎝ ⎠
Variaţia totală (TV)
TV = (R & R 2
+ PV 2 + WIV 2 )
= (___ )2 + (___ )2 + (___ )2
= _______
Foaia de Date pentru Repetabilitatea şi Reproductibilitatea Instrumentului –
Inclusiv Variaţia Intrinsecă Piesei

-123-
 DIAGRAMA DE CONTROL A AMPLITUDINII REPETABILITĂŢII
FABRICA DEPART. OPERAŢIA LIM.DATELOR DE CONTR.CALCULATE SPECIF.TEHNICĂ PIESA NR.

MAŞINA NR. DATELE CARACTERISTICA FRECV.DE EŞANT. NUME PIESĂ

X = UCL = LCL = MEDIILE (DIAGRAMA X BAR)

R = UCL = LCL = AMPLITUDINILE (DIAGRAMA R)

DATĂ
TIMP
1
C
I 2
T
3
I
R 4
I
5
SUMĂ

SUMA
X=
NR.CITIRI
C.M.MARE-
R=
C.M.MIC

-124-
 DIAGRAMA DE CONTROL PIESĂ-EVALUATOR
FABRICA DEPART. OPERAŢIA LIM.DATELOR DE CONTR.CALCULATE SPECIF.TEHNICĂ PIESA NR.

MAŞINA NR. DATELE CARACTERISTICA FRECV.DE EŞANT. NUME PIESĂ

X = UCL = LCL = MEDIILE (DIAGRAMA X BAR)

R = UCL = LCL = AMPLITUDINILE (DIAGRAMA R)

DATĂ
TIMP
1
C
I 2
T
3
I
R 4
I
5
SUMĂ

SUMA
X=
NR.CITIRI
C.M.MARE-
R=
C.M.MIC

-125-
Procesul de Feedback al Utilizatorului Manualului M.S.A.

Consecvent cu conceptul de îmbunătăţire continuă, acest manual de analiză a sistemelor

de măsurare din industria de automobile este supus unui proces periodic oficial de
analiză/revizie. Aliniat la conceptul de satisfacere a clientului, această revizuire va atrage
după sine consideraţii de la un an la altul nu numai asupra oricăror schimbări aplicabile în
cerinţele fabricanţilor de vehicule, dar de asemeni şi reacţiile utilizatorilor manualului, în
scopul de a îl face mai util şi eficient pentru industria de automobile şi comunităţile de
utilizatori. Ca urmare, vă rugăm să vă luaţi libertatea de a oferi în scris comentariile dvs., atât
pro cât şi contra, relativ la gradul în care manualul este uşor de înţeles, “prietenos faţă de
utilizator”, etc., în zona indicată de mai jos. Vă rugăm să specificaţi numărul paginii din
manual, când e cazul. Trimiteţi comentariul dvs. la adresa indicată mai jos:

Numele dvs. ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Reprezentând _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________________________

(Furnizor/Firmă/Numele diviziei)

Adresa _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………___________________________________________________________________________________________________________________________________…

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________________________________________………………

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………______________________________________________________________________________________________________________________________________

Telefon _______________________________________ ( _______________________________________ )_____________________________________________________________________________________________________________________

Vă rugăm notaţi primii trei clienţi în domeniul auto şi localizarea lor.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Client Localizare
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Client Localizare
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Client Localizare

Comentarii feedback _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________

(adăugaţi foi dacă _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________

este necesar) _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________..

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________…

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________………__________________________________________________________________________________________….

Transmiteţi comentariile la: Grupul de Acţiune din Industria de Automobile

Suite 200
26200 Lahser Road.
Southfield, Michigan 48034

MSA, 2nd Rev., 2nd Printing

-126-