PARTENERIATUL ȘCOALĂ-FAMILIE TEMPORAR DEZINTEGRATĂ

PENTRU EDUCAȚIA DE CALITATE

Corina RADU, Drd. IȘE, lector univ.,
Universitatea de Stat ,,B.P.Hasdeu” din Cahul
Rezumat in engleza
Partnership in education is caracteristic for postmodern educational system. Parent involvement in
childrens education is very important, but to be effective has to be settled in a partnership between family
and teachers.

,,Şcoala, pentru a da roade, are nevoie de sprijinul conştient şi de colaborarea părinţilor. Educaţia dată în
şcoală se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, dacă familia este ostilă şi indiferentă.” H.H.STERN

Parteneriatele solide dintre pedagogi, familii și alți membri ai comunității sunt esențiale pentru
învățarea și dezvoltarea copiilor. Recunoscând rolul mediului de învățare de acasă și al familiei drept prim
mediu educațional și social pentru copil, pedagogul trebuie să stabilească legături între instituția de
învățământ și familie, promovând comunicarea continuă în ambele direcții. Trebuie să se țină cont de
structura, istoria, stilul de viață și caracteristicile variate ale familiilor din care provin copiii [tankersley p.
37].
Numeroase familii din societatea contemporană nu dispun de puterea, flexibilitatea şi capacitatea de
a se adapta la schimbările survenite în societatea contemporană find evident faptul că în realizarea funcţiei
educative familia simte o necesitate stringentă atât de resurse culturale cât şi de resurse materiale. Sărăcia și
lipsa locurilor de muncă bine plătite a afectat modul de trai al familiei determinându-i astfel pe mulţi părinţi
să adopte o decizie în favoarea îmbunătăţirii stării financiare a acesteia prin emigrarea masivă la muncă peste
hotarele țării în vederea asigurării unui viitor prosper generaţiei în creştere. Tot mai des în sursele mass-
media se difuzează cazuri şocante (sinucideri, sarcina nedorită, depresii profunde, consum de substanţe
toxice, probleme comportamentale) în care sunt implicaţi copiii din această nouă categorie de familie:
familia temporar dezintegrată/ dezorganizată în urma migrației. Cu certitudine familia temporar
dezintegrată a devenit una dintre noile tipuri spre care se îndreaptă evoluţia familiei contemporane, care
vizează atât stiluri noi de viaţă cât şi de interrelaţionare.
În cazul acestui tip de familie apare imposibilitatea comunicării și interrelaționării directe dintre
pedagogi și părinții plecați pentru a asigura educația de calitate a copiilor rămași acasă, însă este foarte
important ca părinţii care pleacă şi cei care rămân să cunoască care sunt rezultatele implicării părinților în
viaţa şcolară a copilului. La acest subiect Ghidul pentru promovarea principilor unei pedagogii de calitate se
pot contura următoarele avantaje:
 Implicarea părinților duce la îmbunătățirea performanțelor educaționale.
 Implicarea părinților favorizează un comportament mai bun al copiilor în sala de clasă.
 Părinții care participă la procesul decizional se simt mai incluși și sunt mult mai devotați spijinirii
misiunii școlii.
 Implicarea părinților sporește sprijnul școlii.
 Implicarea părinților îmbunătățește frecventarea școlii.
 Implicarea părinților crează o mai bună înțelegere a rolurilor și a relațiilor în cadrul triunghiului părinte-
copil-școală.
 Implicarea părinților îmbunătățește starea emoțională de bine a copiilor.
 Tipurile și calitatea implicării părinților afectează rezultatele pentru copii, părinți și pedagogi[ Tank p.
39].
Educaţia copiilor reprezintă scopul comun al familiei şi al şcolii. Acesta poate fi realizat doar printr-un
parteneriat eficient; prin înţelegerea rolurilor; prin distribuirea competenţelor, a responsabilităţilor şi a
funcţiilor între părţile implicate; prin investirea comună a resurselor de timp; prin împărtăşirea informaţiilor;
prin soluţionarea în comun a situaţiilor problematice etc. Comunicarea şcoală- familie este unul dintre
instrumentele cele mai importante de stabilire şi menţinere a relaţiei de parteneriat. Părinţii au dreptul, dar şi
obligaţia, de a colabora cu instituţia de învăţământ în vederea realizării obiectivelor educaţionale. În acest
sens, ei trebuie să discute, cel puţin o dată pe lună, cu învăţătorul/dirigintele despre situaţia şcolară a
copilului [10. Cheianu-Andrei D., Goraş-Postică V., Bezede R., Parteneriatul şcoală-familie: de la
pasivitate la implicare în Didactica Pro. Revistă de teorie şi practică educaţională nr. 6, decembrie, 2010., p.
32].
Implicarea părinţilor emigranţi în activităţile şcolare ale copiilor rămaşi acasă este redusă, fapt datorat
lipsei unei colaborări sistematice dintre ei şi îngrijitori. Foarte puţini din ei reîntorşi pentru scurt timp în ţară
păşesc pragul şcolii, responsabilitatea pentru viaţa şcolară a copiilor fiind pusă în seama tutorilor. La rândul
lor îngrijitorii nu-i informează pe părinţi despre problemele copiilor, preferând să-i pună la curent abia după
ce soluţionează problema. Dezinformaţi, părinţii nu cunosc problemele şcolare ale copiilor lor şi nici
domeniile şcolare în care se pot implica, nici profesorii nu le acorda prea mare importanţă unor asemenea
părinţi [19. Studiul realizat în cadrul proiectului Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire părintească în
urma migraţiei. Implementat de CIDDC, cu suportul financiar al UNICEF, 2007.19, p.25].
Cele mai frecvente probleme care împiedică colaborarea dintre şcoală şi familie şi care trebuie
soluţionate printr-un efort conjugat al tuturor actorilor educaţionali: părinţi, profesori, manageri ai
instituţiilor de învăţământ sânt:
• lipsa de claritate în repartizarea rolurilor şi a responsabilităţilor între parteneri;
• prezenţa unor bariere în funcţionarea eficientă a, parteneriatului educaţional şcoală-familie, cauzate
de circumstanţele socio-economice şi culturale ale perioadei de tranziţie pe care o traversează ţara-direct
legată de subiectul vizat;
• pregătirea insuficientă a administraţiei instituţiei de învăţământ, a cadrelor didactice şi a părinţilor
pentru construirea unor relaţii de parteneriat;
• lipsa unei tradiţii culturale în colaborarea şcoală-familie şi a modalităţilor de stimulare a acesteia etc.
Societatea noastră suportă modificări la nivel structural, transformându-se treptat într-un orfelinat
gigant cu ,,orfani sociali” ai căror părinţi sunt vii şi care afirmă că au fost nevoiţi să îşi părăsească copiii
întrucât ,,le pasă de ei”. Numărul copiilor fără îngrijire părintească este în continuă creştere. Riscurile la care
sunt expuşi copiii din respectiva categorie sunt multiple, iar lipsa comunicării şi afectivităţii părinteşti nu pot
fi compensate cu nimic. Bunicii, rudele apropiate şi vecinii nu pot înlocui dragostea şi supravegherea
părinţilor, nu pot oferi sfaturi pentru o orientare corectă în viaţă, deoarece fie nu sunt în stare, fie nu-şi pot
asuma rolul de călăuzitor. În consecinţă, frecvent aceşti copii devin prada realităţilor din societate,
implicându-se în diverse orientări valorice diferite de cele acceptate. În această ordine de idei, realizarea unui
parteneriat între şcoală şi familie devine din ce în ce mai dificil. Întrucât fiecare al treilea copil are unul sau
ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare, eficienţa parteneriatului educaţional se află în stânsă corelaţie cu
interesul faţă de studii manifestat de tutorii sau persoanele în grija cărora sunt lăsaţi copiii. Familia deci
devine mediată de îngrijitori, iar funcţionalitatea ei depinde de nivelul de responsabilizarea a acestuia.
Menţionăm că problema copiilor rămaşi fără îngrijire părintească rareori este discutată la nivelul
Direcţiilor Generale de Învăţământ sau în cadrul Administraţiilor Pubice Locale, aceasta fiind abordată
preponderent pentru evidenţierea statistică. Marea majoritate a profesorilor nu cunosc starea reală a copiilor
din această categorie, deoarece părinţii nu informează şi nici nu legalizează statutul de tutore al
persoanelorlegea care îi impun pe părinţi în grija căruia îşi lasă copiii pentru perioada în care vor absenta.
Relaţiile dintre şcoală şi familie sânt fundamentale pentru buna funcţionare a sistemului educaţional şi
pentru succesul şcolar al generaţiei în creştere. De aceea, identificarea posibilităţilor de implicare a părinţilor
în viaţa şcolii trebuie să devină o preocupare constantă a instituţiei de învăţământ. Este important ca părinţii
să înţeleagă beneficiile participării în viaţa şcolii asupra propriului copil, dar şi asupra comunităţii. Crearea
unui spectru larg de oportunităţi de antrenare a părinţilor în activităţile şcolii este un indicator al deschiderii
şi al profesionalismului cadrelor didactice şi al directorilor de şcoli. Diriginţii, profesorii şi administraţia sânt
cei care decid asupra aplicării celor mai eficiente instrumente în acest scop [10, 10. Cheianu-Andrei D.,
Goraş-Postică V., Bezede R., Parteneriatul şcoală-familie: de la pasivitate la implicare în Didactica Pro.
Revistă de teorie şi practică educaţională nr. 6, decembrie, 2010. p. 33].
Propunem în acest context un şir de recomandări care ar optimiza participarea părinţilor plecaţi la
muncă peste hotare în viaţa şcolii:
 Trebuie efectuate schimbări la nivelul valorilor educaţionale promovate de societate. Deşi majoritatea
părinţilor afirmă că studiile copiilor sunt importante şi că anume acestea sunt ,,mobilul” plecării lor,
realitatea demonstrează contrariul. Valorile educaţionale şi culturale formate de-a lungul secolelor nu
mai sunt actuale. Cu părere de rău, pentru a obţine studii la universitate nu mai sunt importante mediile
înalte ci mai degrabă o sumă de bani pentru a achita contractul de studii. De aceea principalul stimul al
elevilor nu sunt cunoştinţele şi abilităţile formate, implicarea în activităţi educaţional-culturale, dar
intrarea în posesia acelei sume care le-ar permite să se înscrie la universitate sau să obţină un post de
muncă. Plus la toate apare descurajarea în privinţa realizării studiilor de nivel superior pentru că
exemplul părinţilor cu studii care prestează servicii care nu au nici o legătură cu specialitaea absolvită
sau remunerearea muncii în ţara de origine este foarte mică.
În condiţiile actuale tinerii îşi aleg specialitatea nu în funcţie de aptitudini şi capacităţi ci în funcţie de
prestigiul respectivei specialităţi, alteori familia joacă un rol hotărâtor în alegerea domeniului de
profesionalizare. Cele mai solicitate meserii sunt cele ce ţin de domeniul economiei, dreptului şi limbilor
străine. Prin urmare aceste sfere cunosc surplus de specialişti. Orientarea profesională la nivel de şcoală ar
contribui la creşterea interesului elevilor faţă de studii, la cunoaşterea pieţei muncii şi a oportunităţilor de
angajare şi în consecinţă, la alegerea corectă a profesiei. OŞP
 Este necesară instituirea unei colaborări fructuoase între organele administraţiei publice locale şi ceilalţi
actori comunitari. Problema copiilor privaţi de îngrijire părintească este discutată la nivel sporadic, în
lipsa implicării sau a cunoaşterii situaţiei reale aceasta rămâne nesoluţionată şi se agravează. În această
ordine de idei este binevenită organizarea de şedinţe cu îngrijitorii, în cadrul cărora să se discute
dificultăţile cu care se confruntă copiii rămaşi fără supraveghere părintească, căci problemele pot fi
soluţionate numai dacă sunt discutate [7, 7. Cristei A. Modalităţi de implicare a părinţilor plecaţi la
muncă peste hotare în soluţionarea problemelor şcolare ale copiilor lor, Revista de teorie şi practică
educaţională. Chişinău: Prodidactica, nr. 60, aprilie, 2010 p.8-10].
 La nivelul instituţiilor şcolare, un pas important este păstrarea legăturii cu părinţii în vederea informării
lor cu privire la reuşita academică a copiilor, la posibilităţile de conlucrare cu profesorii în sensul creării
unui parteneriat viabil. De asemenea, profesorii trebuie să-i convingă pe părinţi de necesitatea de a
legaliza statutul de tutore al persoanei în grija căreia este lăsat copilul, deoarece în caz de neexercitare a
responsabilităţilor de tutore, actorii şcolari pot interveni şi pot lua măsuri legislative corespunzătoare.
Pentru a creşte interesul copiilor pentru studii este nevoie de perfecţionarea sistematică a cadrelor didactice şi
utilizarea unor metode de predare-învăţare moderne, interactive.
 La nivel de familie este necesară asigurarea unei colaborări viabile între tutori şi părinţi, chiar dacă se
află la distanţă, părinţii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru educarea vertiginoasă a copilului, ei
trebuie să cunoască toate problemele cu care se confruntă copilul, să se implice în soluţionarea acestora,
de aceea, a menţine contactul cu profesorul este de importanţă stringentă. În concluzie putem menţiona
că construirea şi menţinerea unui parteneriat între şcoală şi familie depinde de asumarea
responsabilităţilor de către toţi actorii educaţionali [18 18. Studiu realizat în cadrul proiectului
Optimizarea participării şi calităţii educaţionale în ţările Europei de sud-est. Implicarea părinţilor în
activitatea şcolii. Budapesta, 2008., p.43].
Părinţii migranţi trebuie să acorde o atenţie deosebită menţinerii relaţiei cu şcoala, o instituţie care în
societatea noastră continuă educaţia familială şi o desăvârşeşte. Părinţii trebuie să menţină relaţiile cu
diriginţii de clasă pentru a fi la curent cu situaţia şcolară a copiilor şi a le demonstra acestora că sunt
preocupaţi de rezultatele lor şcolare şi supravegheaţi. Drept urmare, profesorii şcolari sunt cei care pot
preveni parţial unele carenţe ce ţin de deprivarea emoţională a discipolilor, constituind o reţea de sprijin şi
îndeplinindu-şi misiunea de „părinte şcolar” [10, p. 9].
 Conchidem faptul că copiii din cadrul familiilor temporar dezintegrate necesită o atenţie sporită şi
din partea educatorilor şi profesorilor care trebuie să fie participanţi activi în procesul de educaţie a tinerilor
şi care trebuie să transforme şcoala într-una prietenoasă tuturor categoriilor de copii. Prezenţa şi participarea
activă a părinţilor în procesul educativ însă este indispensabilă pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a
copilului. Din păcate, pentru multe familii aceasta rămâne doar la nivelul de intenţie.
Desigur, familia temporar dezintegrată prezintă particularităţi organizatorice şi funcţionale diferite faţă
de modelul de familie tradiţională. Pentru fiecare dintre cei doi părinţi apar noi tipuri de solicitări, care
determină schimbări în plan comportamental. Relaţionarea cu copiii capătă diverse configuraţii, diferite sânt
şi efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică şi psihosocială a acestora. Trauma separării
de părinţi se lasă resimţită la toate nivelurile vieţii de familie. Fiind însă tot mai prezentă în cadrul
arhitectonicii sociale, respectiva formă de familie trebuie să intre tot mai mult în atenţia tuturor agenţilor
educaţionali în vederea conturării unui model de acţiune care să excludă efectele negative care se proiectează
asupra personalităţii şi educaţiei tinerei generaţii.
În ultimii ani fenomenul migraţiei cetăţenilor Republicii Moldova a luat amploare, punând în pericol
viitorul ţării, dar mai ales cel al copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Astfel de împrejurări
modifică substanţial misiunea şcolii, aceasta devenind din instituţie complementară familiei, în instituţie care
preia rolul familiei în educaţia şi sprijinirea copiilor din familii dezintegrate.
[Tankersley D., Brajkovic S.ș.a. Cum aplicăm teoria în practică. Ghid pentru promovarea
principiilor unei pedagogii de calitate. Chișinău, Editura Epigraf, 2013. p. 37].